Folclor din Oltenia şi Muntenia
Ilustraţiile şi coperta ; C. P o p o v i c i
Ediţie îngrijită în redacţie de IORDAN DATCU
FOLCLOR
DIN
OLTENIA ŞI MUNTENIA
TEXTE ALESE DIN COLECŢII INEDITE
IV
ţ
19 5 9
EDITURA PENTRU LITERATURĂ
Gh. I. Neagu
Folclor din Cîmpia Dunării
Gh. I. Neagu, autorul culegerii Folclor din Cîmpia Dunării, nu se tace remarcat pentru prima dată cu ocazia acestei culegeri. Preocupările sale de folclor încep din anul 1922, ele fiind impulsionate mai apoi de audierea ca student a cursurilor şi urmărirea activităţii folcloristice a lui Ovid Densusianu.
Gh. I. Neagu a publicat pînă acum două culegeri de folclor : prima, Ghicitori din Ialomiţa şi Teleorman, 1939, pe care Ovidiu Papadima avea s-o considere „foarte interesantă" *, a doua, Colinde din Ialomiţa, 1946, Roşior ii-^de-Vede. în Antologia Bărăganului a contribuit cu partea de folclor.
Deşi reduse ca întindere, culegerile amintite au fost semnalate încă de la apariţie şi sînt şi acum în atenţia cercetătorilor. Con-semnînd apariţia culegerii Colinde din Ialomiţa, D. Şandru scria în Cercetări folclorice, subliniind interesul lor pentru folclorişti şi filologi, caracterul laic al colindelor : „Fără să fie, cantitativ, prea bogată, culegerea d-lui Neagu este deosebit de preţioasă prin valoarea intrinsecă a colindelor şi prin problemele care le pune“.
Valoarea pieselor folclorice culese de Gh. I. Neagu a determinat inserarea îor în antologiile : Balade populare româneşti, antologie
*. Literatura populara romana, E.P.L., 1968, p. 237.
7
alcătuită de Al. I. Amzulescu, La luncile soarelui, antologie a colindelor laice, Cinel-cinel, ghicitori. în Balade populare româneşti a fost selectată balada Voinicel străin, culeasă lingă Feteşti în anul 1933. Antologia La luncile soarelui a reţinut o colindă culeasă de Gh. I. Neagu în Ialomiţa.
Culegerea Folclor din Cîmpia Dunării este cea mai amplă lucrare a folcloristului Gh. I. Neagu şi ea se impune prin valoarea artistică, varietatea, importantul coeficient de inedit.
Folclor din Cîmpia Dunării cuprinde colinde, balade şi lirică din judeţele Teleorman, Argeş şi Ialomiţa.
Interesul pentru colinde, marcat prin apariţia culegerii din 1946 este prezent şi în această "culegere, totuşi valoarea culegerii n-o dau cele 10 colinde culese în anul 1963.
Secţiunea baladelor este cea mai rezistentă a culegerii, ele caracterizîndu-se în majoritatea lor, prin autenticitatea şi îngrijită transcriere. Sînt cîteva balade necunoscute în culegerile anterioare : lancu Jianu (58), Cîntec pescăresc, Dumitraşcu Cazacu (76). Prin structura epică, cizelarea remarcabilă şi pregnanţa înfăţişării arstistice a unor evenimente din istoria poporului nostru, prin eroismul şi suflul patriotic se distinge balada Pe Valea Galbenii, una din cele mai frumoase din culegerea lui Gh. I. Neagu.
Baladele sînt prezente în culegere prin cele mai importante tipuri. Baladele fantastice sînt reprezentate prin : lana Sînziana, Şarpele, joi în sărbători, Trei fete surori, Ivan Iorgovan, Antofiţă a lui Vioară, Mizil-crai, Voie a Bă-Iaca.
8
Din tipul baladelor păstoreşti fac parte :
Mioara, Cîntecul oii, Costea Gealapu, Cîntecul ciobanului, iar Mar cu viteazul, Tănislav, Baduy Chir a Chir alina, llincuţa, Ban plugarul şi Pe Valea Galbenii alcătuiesc capitolul baladelor eroice şi vitejeşti.
Un capitol bine reprezentat este acela al baladelor haiduceşti : Corbea, Toma Dalimoş, Miu haiducul, lancu Jianu, Gheorghiţă Gheor-ghilaş, /fodw lui Anghel din Greci. Capitolul „hoţomani" cuprinde baladele : Codreanul, Ghimiş, Chirigiul şi Moş Drâgan din Piersica. Aga Bâlâceanu şi Pe Argeş în jos alcătuiesc capitolul Curtea feudala.
Din tipul baladelor familiale fac parte : len-cea Săbiencea, Milea, Cîntec pescăresc, Ghiţă Cătănuţă, Nidelea, Voinicel Oleac, Moşneagul, Dumitraşcu Cazacu, Oancea, Tudor Tu-dorel.
Tipurile de balade sînt reprezentate astfel : fantastice, 16 variante ; păstoreşti, 4 variante; eroice-vitejeşti, 10 variante ; haiduceşti, 16 variante ; hoţomani, 4 variante ; curtea feudală, 2 variante ; familiale, 12 variante.
Un număr de 47 de balade sînt culese din jurul localităţilor Roşiorii-de-Vede, Turnu-Măgurele, Alexandria şi Videle din judeţul Teleorman, iar un număr de 16 balade reprezintă judeţul Ialomiţa.
Culegerea dovedeşte că anumite comune sînt bune păstrătoare ale baladelor. Astfel, din comunele Măldăieni şi Măgureni, judeţul Teleorman, au fost •culese 18 balade, iar din Dideşti, comuna natală a scriitorului Gala Galaction, au fost culese 9 balade.
Ca informatori a avut aici pe lăutarii Ion Marin Anghel Duţan (Măldăieni, jud. Teleorman) şi pe Cartof Mitica (Dideşti, jud. Te-
9
learman). Aceştia au preluat şi conservat fondul de balade al lui Ioniţă şi D. Văleanu, Ion Neblea şi Ion Şoteică, cunoscuţi informatori ai lui Chr. N. Ţapu. Unii dintre informatorii lui Chr. N. Ţapu au fost şi informatorii, după 50 de ani, ai lui Gh. I. Neagu, iprilej bun pentru culegător şi pentru cercetători de a constata ce schimbări au suferit peste vreme unele producţiuni populare.
Dintre informatorii lui Chr. N. Ţapu, folosiţi şi de Gh. Neagu, face parte Stancu I. Mircea de La care Chr. Ţapu a cules : Mioriţa, Mierliţa şi sturzul, Cuculeţul, Niculca, Stoian Bulibaşa, Stan din Bărăgan, CAntecul Codreanului, Radu Angbel şi alte cîntece epice şi lirice.
De la Stancu I. Mircea va culege şi Gh. I. Neagu lvan Iorgovan, Toma a lu Moşy Mizil-craiy Gheorgbiţa Gbeorgbilaşy Oleacul bogat, Oancea.
Departe de a fi o operă de epigonism, faptul că Gh. 1. Neagu reface uneori itinerar iul culegerilor publicate de Chr. N. Ţapu în Materia-luri folcloristice de Gr. G. Tocilescu, este multiplu relevant şi intră în practica muncii folcloristice.
'Pentru a proba trăinicia şi răspîndirea anumitor balade, culegerea a reţinut la unele balade două, trei sau patru variante.
Dintre balade sînt cîteva care sînt adevărate piese de antologie. Cele 4 variante la balada Şarpele au pasaje noi care Ie diferenţiază.
La lvan Iorgovan, varian-ta nr. 21 e vizibil inferioară celei precedente.
Cîntecul oii (32) este tipul teleormănean-ialomiţean al Mioriţei, dar are finalul deficitar. Varianta 31 a aceleiaşi balade prezintă
10
vădite influenţe ale baladei din -colecţia Alee-sanldiri. Finalul felurit şi amplu ne-a determinat la reţinerea ei în culegere.
Un aspect care nu trebuie trecut sub tăcere, deşi se vădeşte foarte restrîns, este constatarea unor influenţe livreşti în anumite balade. Este cazul baladei Pe Argeş în jos (65) în care se întîlnesc asemenea formulări :
Aşa fu pe lum-e
Din străfund de vreme...
Şi spuseră-a ştire Cuvîntul lor sterp...
Pămîntul se crapă,
Din el ies bulboacă etc.
Cîteva observaţii în legătură cu noutatea baladelor. Cîntecul ciobanului, cules de la Costică Măruţă, corn. Socet, judeţul Teleorman, prezintă interes prin episoadele noi. Este cunoscut firul epic al baladei. Ciobanul, după ce-şi pierde oile, întîlneşte drumeţi de diferite naţionalităţi. Se-ntîlneşte şi cu „franţuzul". Aici informatorul a cîntat 4 versuri din La Marseillaise, bineînţeles cu greşeli flagrante, fără ca acestea să minimalizeze semnificaţia acestui fapt.
Balada Pe Valea Galbenii, adevărată piesă de antologie, este cunoscută în alte culegeri cu titlul Vişina. Spre deosebire de aceasta, în care accentul cade pe relevarea invaziei turcilor pusă la cale de domnitor cu scdpul de a pedepsi cele trei sate nesupuse la bir, în balada Pe Valea Galbenii accentul cade numai pe invazia tătarilor în satul stăpînit de bucuria unei sărbători.
Satul	,,
N-a> dat araci la domnie,
Nici bani la visterie,
Pîrcălabu nu le $tie.
11
în sat mai rămîn trei moşnegi. Ei întîlnesc un voinic care se oferă entuziast să le dezrobească satul.
Invazia este succint reliefată :
Vin tătarii năbăiţi,
Ştii ca sloii zvăpăiţi.
Voinicul se face frate de cruce cu o „ne-poţa“ a unui moşneag şi dau replica invadatorilor. Imaginea agricolă a secerişului este împrumutată pentru zugrăvirea luptei :
Şi-n«cepea de mi-i tăia.
Unde mi-i tăia grîneşte,
Şi mi-i trîntea pologeşte,
Şi mi-i grămădea clăieşte.
Partea a dona a culegerii, lirica, este alcătuită astfel : cîntece de sărăcie şi revoltă (79— 81) ; cîntece de haiducie (82—91) ; cîntece istorice (92—94) ; cîntece de răscoală (95— 99) ; cîntece de cătănie şi război (100—121) ; cîntece de înstrăinare (122—145) ; cîntece de natură (146) ; cîntece de dragoste (147—182) ; cîntece de dor (183—196) ; cîntece de lume şi satirice (197—202) ; strigături (203—234).
Dintre cîntecele lirice se disting prin cizelarea remarcabilă şi prin bogăţia de imagini cîntecele de sărăcie şi revoltă, cîntecele haiduceşti, cîntecele de dragoste şi dor şi cîntecele de înstrăinare.
Un cîntec de sărăcie şi revoltă împotriva stărilor nedrepte aminteşte, prin vigoarea demascatoare şi chiar prin cadenţa versurilor, de .binecunoscuta Doină eminesciană :
Foaie verde foaie lată,
De la munte pin* la baltă Tot -românul mi se vaită Că nu mai poa’ să trăiască în ţara llor românească
12
Cîntecul demască şirul de taxe percepute pe seama ţăranilor, apăsătoarele învoieli :
Cinci coşuri cînd dijmuieşte,
Cocăritul ţi-1 opreşte ;
Din fasole-ţ* ia-ntreit Finc-ai fost nedijmuit.
Cîntecul 85 — contaminare a unor cîntece de sărăcie şi revoltă, de muncă, de haiducie — oferă o imagine viguroasă a vieţii ţărăneşti din trecut.
Unele cîntece haiduceşti conţin accente ale luptei antiotomane (91).
Capitolul cîntecelor istorice conţine cîntece despre T. Vladimirescu, Cuza-vodă, Răscoala din 1907, Aurel Vlaicu. Ultimul este asemănător în parte cu Cîntecul ciobănaşului, varianta Ovid Densusianu.
Există o mulţime de cîntece lirice, scurte îndeosebi, care s-au rotunjit într-o formă devenită clasică. în culegerea Gh. I. Neagu se observă însă adesea contaminarea unor asemenea cîntece din grupe tematice diferite. Astfel într-un cîntec de război (118) s-a transferat episodul morţii ciobanului din Mioriţa. Un cîntec de înstrăinare este 'contaminat cu unul de nuntă :
Foaie verde şi-o alună,
Ia-ţ’, băiete, ziua bună De la tată, de la mumă,
De la fraţi, de la suroi,
De la grădina cu flori.
Un cîntec de dragoste încorporează o strigă-tură satirică. Cîntecele de dragoste conţin de
13
asemenea blesteme ale celor înşelaţi în sentimentele lor pure.
Strigăturile, unele cu totul locale (213, 214, 222, 223, 224, 225), dovedesc un ascuţit simţ satiric.
Multe din textele lirice sînt superioare celor culese şi publicate din fostele judeţe Teleorman şi Vlaşca în Materialuri folcloristice de Gr. G. Tocilescu.
Dacă în. această culegere Gh. I. Neagu se rezumă a prezenta doar texte fără să dea şi circulaţia lor în zona folclorică 'cercetată, aşa cum procedase în Colinde din Ialomiţa, culegerea aceasta nu este mai puţin valoroasă.
Un alt aspect al activităţii de folclorist a lui Neagu, ce trebuie subliniat, este înţelegerea folclorului aşa cum a fost imprimata de Ovid Densusianu în prefaţa la colecţia Graiul nostru. Este vorba de interesul pe care-1 prezintă mărturisirile informatorilor, texte care „pot fi socotite ca documente sufleteşti, culturale şi, în parte, istorice". Asemenea texte a publicat şi Gh. I. Neagu în Antologia Bărăganului, capitolul „Credinţe, superstiţii, amintiri" aparţinîndu-i în întregime.
Culegerea lui Gh. I. Neagu, care însumează şi o serie de cîntece culese de Florea M. Costa-che, poate fi considerată ca o contribuţie de seamă la cunoaşterea folclorului muntenesc.
POEZIA OBICEIURILOR TRADIŢIONALE
COLINDE
1
Colind de flăcău
Astă-seară, seara-i mare, Hoileroi Doamne,
Seara lu Sfîntu Vasile.
Mari boieri la curte-m’ vine, Hoileroi Doamne, Numai unu n-a venit,
Puţintel mi-a zăbovit,
Hoileroi Doamne, Puţintelu de trei zile.
La trei zile mi-a venit.
Toţi boierii 1-a-ntrebat :
—	Unde-ai fost de-ai zăbovit ?
—	Fost-am fost în vînătoare, Vînătoare cam pe-o vale, Mi-am vînat d-o ciutalină, Ciutalină
fără splină.
Toţi boierii l-a crezut,
Numai unu n-a crezut :
—	Cătaţi-1 în buzunar,
Că-i găsiţi un degetar ;
Cătaţi-1 în degeţel,
Că-i găsiţi al ei inel.
Mîna-n buzunar băgară,
Limba ciuţii mi-o scoteară Şi pe masă mi-o-aruncară,
Toţi boierii mi-1 credeară.
15
2
De flăcău
Leroloi,
Cine-şi hărăneşte D-un cal, d-un ogar, Leroloi,
D-un vînăt şoimel ? Gheorghe tinerel.
Cal cu ce-şi hrăneşte ? Orzişor pisat La vînt vînturatu,
La lopată datu,
Apă din năstrapă,
Venită prin piatră.
Ogar cu ce-şi hărăneşte ? Cu ciosvîrţi dă mielu, Mielu-i sugurel Dî la ciobănel.
Şoim cu ce-şi hărăneşte ? Păsări gălbioare,
Prinse după mare,
De la vînătoare.
La locul curatu,
La mărul rotatu,
Şoim s-a lăudatu :
—	Stăpîne, stăpîne,
Cal de mă va-ntrece, Aripa să-mi tai,
La cîini să mi-o dai.
Iar, la locul curat,
La mărul rotat,
Cal s-a lăudat :
—	Stăpîne, stăpîne,
Şoim dă mă va-ntrece, Copita să-mi tai,
La cîini să mi-o dai.
La locul curat,
La mărul rotat, P-amîndoi i-aduse, Bine-i potrivise Picior la picior.
Calul cînd porniră,
El să potîgniră.
16
La locul curat,
La mărul rotat,
Calul s-a rugat:
—	Dă-mi, Doamne, să-mi dai Bine pe pămînt,
Ceaţă sus la vînt,
Cal să izbîndească,
Şoim să rătăcească.
La locul curat,
La mărul rotat,
Şoim că s-a rugat :
—	Dă-mi, Doamne, să-mi dai Bine sus la vînt,
Gheaţă pe pămînt,
Şoim să izbîndească,
Cal să potîgnească.
Şoimu cînd porniră,
Cal să potîgniră.
Calu să sculară,
Pe şoim îl sosiră,
Pe-alăturea-i dară,
La stăpîn intrară,
Din gură-i grăiară :
—	Stăpîne, stăpîne,
Ieşi de mă preumblă Şi mă răcoreşte,
C-am lăsat şoimel.
Stăpîn mi-auzeară,
Paloşu-1 luară,
La şoim se duseră.
Cal că să rugară :
—	Stăpîne, stăpîne,
Nu sluţi şoimelu,
Căci la nunta ta Bine ţi-o şădea Călare pe mine,
Ogar după tine,
Cu şoimel pe mînă.
Şi te-oi preumbla Tot prin sate rare Pe la fete mari,
Şi prin sate dese Pe la jupînese.
17
3
Colind de fata mare
Cetinele, cetioară dragă, leo. Pa mare plăviţă-mVine,
Numai brazi, molizi uscaţi.
Dar pă urma brazilor,
Vine cerbu-notător.
Cerbu-noată,
Coarne-şi poartă.
La vîrful corniţelor,
Leagăn verde de mătase Cu ciucuri pletiţi în şase.
—	Dar în leagăn cine-m’ şade ?
—	Şade [Leana] fată mare.
—	Dar dă lucru ce-m’ lucrează ?
—	La un guler şi-o năfra’. Guleraşul fraţilor,
Năfraua cumnaţilor.
—	Dar din gură ce-m’ grăia ?
—	Cerbule, cerbuţu meu,
Mai încet cu-notătura,
Că mi-ai stricat cusătura,
C-am un frate năvodar Ş-un cumnate măcelar,
Io-ndată le-oi porunceară Şi năvodu l-or băgară
Şi pă tine te-o scoteară.
Te-o scoteară,
te-o tăiară,
Ţ-dă carnea la măcelar,
Şi oasili la dulăi,
Şi sîngili la şoimei,
Şi păru la trăistar Să-m’ facă traistă la cal.
La anu şi la mulţi ani !
4
Colind de fata
Prin cel cel,
Prin cel nu-i cel, (?)
Leroloi, Doamne,
18
Se zări d-un legănel,
Leroloi, Doamne, Dar în leagăn cine-m’ şade ? E (cutare) d-ochi-şi negri Şi nu şade cum se şade,
Şi coase şi-nghindoseşte,
La fir galben împleteşte.
Şi coase d-un guleraşu,
D-un guler şi d-o batistă. Guleraşul frate-său,
Batista nuntaşilor.
Ia, te suie-n foişor Şi ia seama binişor,
Vine să te ia pe tine,
Să te ducă-n ţări streine, într-alte ţări, la alţi părinţi, Să te treacă peste munţi. Busuioc verde pe masă, Rămîi gazdă sănătoasă î
5
Colind de fata mare
Ferice, Doamne, ferice,
Ferice de ceşt domn bun,
Ceşt domn bun, jupîn (Ion).
El că are o fată mare,
Fată mare pe (cutare)
Şi mi-o cere-un portar mare, Portar mare de la porţi.
El că-mi cere,-o zestre-mi cere, Cere-o mie de mioare,
Tot mioare ochişoare,
Pe la bot sînt gălbioare ; Şi-m’imai cere, zestre-m’cere, Cere-o sută de cornute,
Ies în vară tot mai multe ;
Şi mai cere,-o zestre-m’ cere, îmi cere cincizeci dă berbeci, Tot berbeci d-aceiaşi beci Cu lînica poleită,
Corniţele zugrăvite ;
19
Şi mai cere-o zestre-m’cere, Cere carul ferecat,
După car, Negru legat, Ţesălat şi înfrînat,
Cum e bun de-ncălicat.
Toată zestrea mi-o iertară, Numai fata i-o luară Şi la munte mi-o urcară,
Peste munţi La alţi părinţi,
Peste brazi La alţii fraţi,
Peste grădina cu flori La alte surori.
Nu te iau ca să-mi fii roabă, Ci te iau ca să-mi fii doamnă, Chelăriţa caselor,
Stăpîna argaţilor.
6
Colind de fata
Cununa-i de vineţele, Fericeas’, Doamne, acest domn bun. Cest domn bun, jupîn (cutare).
El mi-şi are O fată mare,
Fată mare pe (cutare).
De diminaţă se scula,
Pe ochi negri se spăla,
Cruce cu dreapta-şi făcea,
Cobiliţa şi-o lua,
Cărăruia-şi d-apuca,
Cărăruia cam la vale,
Cam la vale la fîntîni.
La fîmtîui Sînt trei păuni,
Trei păuni,
trei meşteri buni.
Unul calul potcoveşte,
Altul calul netezeşte Şi-altul cu prunca-mprunjeşte.
20
Cel ce calul potcoveşte Mînuşiţa i-o-ntindea, Batişcioara i-o lua,
Sta ipe loc şi 1-întreiba :
—	Ce să faci, voinic, cu ea, Cununa-te-ai tu cu ea,
Tu cu ea,
cu greaca sa.
Cel ce calul netezeşte Mînuşiţa i-o-ntindea,
Ineluşul i-1 lua.
Stătea-n loc şi l-întreba :
—	Ce să faci, voinic, cu el, Cununa-te-ai tu cu el,
Tu cu ea,
cu greaca sa.
Cel ce cu prunca-mprunjeşte Mînuşiţa i-o-ntindea, Cununiţa i-o lua.
Stă pe loc şi l-întreba :
—	Ce să faci, voinic, cu ea, Cununa-te-ai tu cu ea,
Tu cu ea,
Cu greaca sa.
Dar şi (cutare) d-ochi-şi negri, Ea să fie sănătoasă Ca o garoafă frumoasă.
7
Colind de fată
Leroloi, Doamne, leo. Cură, cură rîu repede,
Rîu repede Pînă-n spete,
D-un lăcşor Şi-un iezerel.
La mijloc de iezerel, Crescutu-mi-am, Născutu-mi-am D-un călin Şi d-un mălin.
21
Prin frunza călinului Şi printr-a mălinului, Crescutu-mi-am, Născutu-mi-am Legănel de taftă verde.
Dar în leagăn cine-mi şade ? Şade (cutare) d-ochi-şi negri. Ea mi-şi coase, bindiseşte,
La fir galben că-mpleteşte.
Ea mi-şi coase d-o batistă, Batista voinicului Şi granavdu Murgului.
Cînd ochi negri-şi d-aruncară într-o parte, cam la vale,
Cam la vale, cam sub soare, Vine d-un merean călare.
Nu-i merean cu şaua-i verde Şi e (cutare) tînăr călare.
Şi nu-mi vine Cum se vine,
Cu calul trăgînd de frîu,
Cu saiaua-niiptă-n brîu.
Cum veniră Aşa-mi sosiră.
Arcu-ntinse,
Punte-mi puse,
Lîngă dînsa că-mi trecuse. Doamne, mult le şade bine,
Ca două flori într-o grădină : Dimineaţa înfloreşte,
Peste zi se ofileşte.
Dar şi (cutare) d-ochi-şi negri, Cadă-i capul de flori multe, Gîtişor
de gălbiori,
Degeţele
die inele,
Urechiuşi
de cerceluşi.
Dar şi (cutare) d-ochi-şi negri, Ea să fie sănătoasă Ca o garoafă frumoasă !
22
8
Colind de fată
Cine-şi face de-o cetate ? Face (cutare) d-ochi-şi negri. Şi n-o face
cum se face,
Şi mi-o face-ntr-o ispită, într-o ispită,
înJtr-o pofidă :
In ispita turcilor, în pofida frîngilor.
Strigă (cutare) din cetate :
— Cine-n lume s-or de-afla, S-or de-afla,
s-or deavăra
Să-mi pribidească cetatea ? Nimerea nu s-or de-afla, Numai (cutare) s-or de-afla, S-or de-afla,
s-or deavăra.
De dimineaţă se scula,
Pe ochi negri se spăla, Cheile-n mînă le lua, Cărăruia-şi de-apuca, Cărăruia cam la vale,
Cam la vale, cam la grajd. Grajd de piatră descuia.
El în grajd doi cai mi-avea : Unu-i negru şi-altu-i murg. Ineearcă-şi Negru, încearcă-şi Murg.
Rămîi, Negru, cal mai bun, Cal mai bun şi mai blajin. Puse şaua, l-înşelă,
L-înşelă,
i-înraftiură.
Picioru-n scară punea,
Şi pe dînsu-ncălica. Cărăruia-şi de-apuca, Cărăruia cam la vale,
Cam la vale, la cetate.
Dar şi (cutare) mi-1 vedea Şi din gură-aşa-i grăia :
23
— Stai tu (cutare), Făt-Frumos, Nu-mi pribidi tu cetatea.
Fii domn bun cetăţii mele Şi eu doamna curţii tale,
Nor’ bună-a părinţilor, Cumnăţica fraţilor,
Stăpîna de-argaţilor.
Dar şi (cutare) d-ochi-şi negri, Ea să fie sănătoasă Ca o garoafă frumoasă !
9
Colind de tineri căsătoriţi
Icea-n ceaste curţi Şi ceaste domnii,
Crescut-am,
născut-am
Doi meri de-a-nfloriţi, înfloriţi, mărgăriţi,
Din toamnă sădiţi,
Din vară rodiţi.
Sus mi-e frunza deasă,
Jos dumbriţa groasă.
Jos la rădăcină,
La verdea tulpină,
Mare horă-mi joacă,
Danţu-mi dănţuieşte.
Danţu cine-1 trage ?
(Cutare) cu (cutărică).
(Cutare) Făt-Frumos Toiag de-a-nvîrteşte,
’N sus mi-1 de-azvîrleşte, în palme-1 sprijineşte Şi se fericeşte :
— Ferice de mine,
Zile ce-am născut,
Parte mi-am de-avut De taică, de maică,
De-o doamnă de treabă, Binişor mă poartă :
Cămaşă de in,
24
Guleraş de fir,
De fir, barbafir ;
Jos la mînicele Nişte floricele Parcă sînt lalele.
In vîrfu 1-aşti doi meri, Mi-este-un legănel,
Leagăn de mătase, în leagăn cine-mi şade ? (Cutare) d-ochi-şi negri Coase, bindiseşte,
La fir de-mpleteşte.
Trage cîte-un 1 ir,
Rupe cîte-un măr, în sus mi-1 de-azvîrleşte, în palme-1 sprijineşte Şi se fericeşte :
— Ferice de mine,
Zile ce-am născut,
Parte mi-am de-avut De taică, de maică,
De-un domn bun, de treaba, Binişor mă poartă :
Rochiţă lustriţă,
Croită pe ţîţă Ş-un brîu cu cutiţe,
Cutiţe cu bold,
Lăşăţel pe şold ;
Colănaş cu zale,
Lăşăţel pe şale.
Domnii dumnealor Fie sănătoşi în ştirea lui Cristos !
10
Colind de tineri căsătoriţi
Doi meri de-aluniţi,
De toamnă sădiţi,
De vară-nfloriţi ;
La tulpini de meri,
Mese de boiri,
Danţ de negustori.
25
Danţul cin’ mi-1 trage ? Tînărul Gheorghiţă Cu cucoana lui Danţul dănţuieşte Şi se fericeşte.
Ferice de ei,
De ei de-amîndoi,
Ce parte-am avut De taică, de maică Şi de domn frumos,
De domn cuvios,
Ce se poartă bine In haine bălane Cu nasturi cutaţi Pe piept răvărsaţi.
Ce parte-am avut De maică, de taică,
De doamnă frumoasă Şi mult cuvioasă Şi se poartă bine :
Ie nisipie,
| Fustă gheorghilie, Ciorapi roşiori,
Papuci gălbiori,
La tocşor cu flori,
Mult sînt jucători.
Dar nu întodeauna,
Rar la zile mari,
Ziua de Crăciun Şi-a de Bobotează, Cînd preoţi botează, Lumea-o creştinează, Lumea şi norodu Şi pe noi pe toţi.
La mulţi ani !
DE NUNTĂ 11
Bradule frumos şi sfînt,
Ca nimenea pe pămînt, Te-adusei de sus din munte, Bradule cu frunze multe,
26
Te-adusei, te-mpodobii, Martor la nunta să-mi fii Şi multă grijă să-mi ţii,
Cît oi sta printre cei vii. Să-mi porţi grijă de bărbat Să n-ajung văduvă-n sat ; Să-mi porţi grijă de copii Şi viaţa să ne-o mîngîi.
12
la-ţi, mireasă, ziua bună De la tată, de la mumă,
De la fraţi, de la surori,
De la grădina cu flori,
De la fete din uliţă, înfloriţi, flori, înfloriţi,
Că mie nu-mi trebuiţi ;
Mie cînd îmi trebuiaţi,
Voi atuncea nu-nfloreaţi. Taci, mireasă, nu mai plînge Că la mă-*a mi te-oi duce, Cînd o face plopul pere Şi răchita micşunele ;
Doar atunci şi nici atunci, Ca mireasă nu te-ncurci. Pînă cînd mireasă eşti,
Ai credinţă că tot creşti,
Că tot creşti şi înfloreşti, Toată lumea o iubeşti.
După ce te-ai măritat,
De fetie ai uitat,
Te-ai apucat de oftat,
De oftat şi blestemat Şi nimic n-ai cîştigat,
Că bărbatul e bărbat,
Pune pălăria-n cap Şi pe poartă a plecat.
Ia-ţi, mireasă, ziua bună De la tată, de la mumă,
De la fraţi, de la surori*
De la grădina cu flori ;
De la flori de busuioc,
De la fete, de la joc ,
27
De la flori de lămîiţă,
De la fete din uliţă. Sărmana bătătura,
Cine te-o mai mătura ? Păsărică cu coada, Rîndunica cu pana ; Muşcata de la fereastră Va-nceta d-acum să crească.
13
Frunză verde mărăcine,
—	Ia-ţi, mireasă, ziuă buna De la fraţi, de la surori,
De la grădina cu flori ;
De la strat de busuioc,
De la feciorii din joc ;
De la strat de floricele,
De îa neamuri din vîlcele i De la frunza cea de brad, De la puiul cel lăsat.
Plînge mireasa cu jale Ca n-o mai purta beteală, Nici în degete inele Şi nici în urechi cercei,
Nici n-o şade cu flăcăi. Cununiţa ta cea verde Cum te scoate dintre fete Şi te bagă-ntre neveste.
Şi cu mîna cea de flori Te scoate dintre feciori Şi te pune-ntre nurori.
—	Cîntaţi, fete, şi priviţi, Pînă sînteţi la părinţi. Cîntaţi, fete, florile
Şi vă jucaţi horele.
Dacă vă veţi mărita,
Horele n-oţi mai juca, Florile n-oţi mai purta ;
Oţi cînta, n-oţi mai cînta, în casă la soacră-ta, în tindă la socru-tău,
A far* de bărbatu-tău.
Foaie verde ş-o alună,
Ia-ţi, mireasă, ziua bună
28
De la tată, de la mamă,
De la fraţi, de la surori,
De la grădina cu flori,
De la fir de busuioc,
De la băieţii din joc.
Frunză verde mărăcine, la-ţi, copile, iertăciune De la mamă, de la nene,
De la cerul cel cu stele,
De la fraţi, de la surori,
De la grădina cu flori,
De la strat de busuioc,
De la flăcăii din joc ;
De la strat cu lămîiţă,
De la fete din uliţă ;
Din ogradă, de la poartă, De le fetele cu coadă ;
De la unchi, de la mătuşă, De la tindă, de la uşă.
— Dacă n-ai fost bucuroasă Ca să-ţi vezi fetiţa-n casă La spălat, la măturat Şi la făcut de mîncat,
Rămîi, mamă, sănătoasă,
Eu mă duc la altu-n casă.
14
—	Soacră mare, soacră mare, Ce se vede colo-n zare ?
—	Un buchet de floricele Care mă mîndresc cu ele ; Ce-am născut, ce-am legănat, Nopţile ce-am picotat.
—	Soacră mare, soacră mare, Cine vine pe cărare ?
—	îmi vine de-o dalbă floare, Cum nu s-a văzut sub soare.
—	Spune, soacră, dacă vrei, Spune după obicei
Care-is darurile ei ?
—	Pămîntul cu florile Şi cerul cu stelele
Şi voinicul — brad frumos Pe care şi l-a ales.
29
BALADE
FANTASTICE
15
lana Sinziana
(Sora Soarelui)
Pe buhai de mare Soarele răsare.
Printre richiţele Sînt nouă argele.
Ţese Iana-n ele Fir şi ibrişin,
Lui Soare zăbun ;
Fir şi cu mătase,
Lui Soare cămaşe. Soarele-mi sosea Colea-n richiţele, Soru-si-i spunea :
— Ţese, Iano, ţese Şi mi te găteşte Şi te singhioseşte,
Fir şi ibrişin,
Lui Soare zăbun ;
Fir şi cu mătase,
Lui Soare cămaşe,
Că eu oi să te iau Poternică-n lume, Soţioară mie.
Ian a că-i spunea :
— Soare frăţioare, Bine nu ţi-oi zice, Viermii te mănîn'ce ! Unde s-a văzut Şi s-a pomenit
30
Să ia sor’ pe frate Să-mi facă păcate,
’N lume făr' de parte Şi frate pe sor’,
Doi dintr-un trupşor ? Iana că-mi vorbea :
—	Soare frăţioare, Bine nu ţi-oi zice, Viermii de mănînce ! Şi tu ca să-mi umbli Nouăsprece ani
Pe optsprece cai Şi tu ca să-ţi câţi Poternică-n lume Să-ţi samene ţie. Doamne milostive, Soarele-mi umbla,
Cîţi cai că mi-avea, Toţi mi-i ologea Şi mi-i ciuntăvea Şi el nu găsea Poternică-n lume. Doamne milostive,
El că mi-şi sosea în gură de argea, Soru-si-i spunea :
—	Ţese, Iano, ţese Şi mi te găteşte
Şi te-mprimeneşte,
Că eu oi să te iau Poternică-n lume, Soţioară mie.
Iana răspundea :
—	Soare frăţioare, Bine nu ţi-oi zice, Viermii te mănînce ! Şi tu ca să-mi faci D -o scară de fier, Cuie de oţel
Pîn’ la naltul cer,
Pin’ la Dumnezeu Şi la moş Crăciun Că e mai bătrîn,
31
Şi tu ca sâ-ntrebi Să ia sor* pe frate Şi frate pe sor\
’N lume far’ de dor,
Doi dintr-un trupşor ?
Soarele auzea,
D-o căldură da,
Buciumul lua.
El că buciuma,
Scara se făcea,
Pe ea se urca,
Dumnezeu-1 vedea,
Să vezi, că-1 ştia,
Cu Adam că-1 da,
Adam i-arăta Şi pe cele bune Şi pe cele rele,
Soarele să vază Să se pocăiască,
Păcate nu-mi facă,
Lumea-m’ prăpădească.
Adam 1-împlimba. în iad că mi-1 băga Şi-n iad ce-auzea ?
Păsărele negre,
Ele că plîngeau Şi se văitau :
—	Vai de noi şi de noi Şi de maica noastră,
N-au la ce muri,
N-au la ce trăi,
Că ei ne-a făcut,
Nu ne-a botezat,
Nu ne-a creştinat Şi-n iad ne-a băgat.
Soarele-ntreba :
- Moş Adame, ce-i cu aşte păsărele Care plîngeau Şi se văitau ?
Adam că-i spunea :
—	Soare frăţioare,
Ăştia sînt copii
Şi nebotezaţi,
Şi necreştinaţi,
Şi-n iad sînt băgaţi.
32
Mai naînte da,
Tot în iad mi-erea,
Să vezi, ce mai vedea ?
Un bordei cam mic :
Dă omul să iasă Şi porcii nu-1 lasă.
Mai nainte da,
Tot în iad mi-era.
O vacă găsea,
Ea iarbă mi-avea,
Slabă că^rni erea.
Soarele-ntreba :
—	Da cu astă vacă Slabă şi mîrşavă,
Ea iarbă mi-avea Şi slabă şedea ?
—	Tot naşu-a dăruit Şi n-a isprăvit.
Din iad că-1 scotea,
’N rai că mi-1 băga. în rai că-mi intra, în rai ce-auzea ?
Păsărele albe,
Ele că cînta Şi ciricăia,
Din gură striga :
—	Ferice de noi
Şi de maica noastră,
C-au la ce muri,
Şi-au la ce trăi,
Că ei ne-a făcut Şi ne-a creştinat,
Şi ne-a botezat, în rai ne-a băgat.
Soarele-ntreba :
—	Moş Adame, ce-i cu-aşte păsărele, Ele că cîntau
Şi ciricăiau ?
Adam răspundea :
—	Ăştia sînt copii,
Să vezi, botezaţi,
Să vezi, creştinaţi Şi-n rai sînt băgaţi.
Şi ei că strigau :
33
—	Ferice de noi
Şi de maica noastră, C-au la ce muri Ş-au la ce trăi,
Că ei ne-a făcut,
Şi ne-a botezat,
Şi ne-a creştinat,
In rai ne-a băgat. Soarele-mi sosea,
Nu se pocăia,
Toate le vedea.
El că mi-şi sosea în gură de argea. Soiru-si-i spunea :
—	Ţese, Iăno, ţese Şi mi te găteşte
Şi te-mprimeneşte,
Eu c-oi să te iau Poternică-n lume, Soţioară mie.
Iana răspundea :
—	Soare frăţioare, Bine nu ţi-oi zice, Viermii te mănînce ! Eu c-oi să te iau
Şi tu ca să-mi faci D-un pod tot de ceară, Trăsură de ceară,
Caii tot de ceară, Vizitiu de ceară, Crucea de aclaz Şi Dumnezeu naş. Soarele auzea, Buciumul lua,
El că buciuma, Albine-mi venea,
Să vezi, ca frunza. Ceară i-aducea,
Toate le făcea. Nuntaşii sosea,
Fin la cai că da.
Ariciul venea,
Fînul li-1 lua,
Pietre le-aducea,
Semn Soarelui da.
34
Soarele vedea,
Semn lui i se da Şi el n-asculta.
Nunta că-mi pornea.
Pe pod mi-ajungea,
Iana că-i spunea :
— Soare frăţioare, Arată-ţi raza,
Că ne-om cununa,
Să-ţi văz puterea. Soarele auzea,
O căldură da,
Lemnele crăpa,
Apa că-mi fierbea, Podul se topea, în apă cădea,
Nu se cununa.
Peştii că-i prindea Şi mi-i chinuia. Dumnezeu-i scotea Şi mi-i rînduia :
Soarele, ziua,
Şi luna, noaptea,
De văzut să vază,
Să nu se-ntîlnească, Păcate să-mi facă, Lumea-mi prăpădească. Soare răsărea,
Luna scăpăta ;
Ei dor se vedea Şi nu se-ntîlnea, Blestemaţi mLerea.
16
Iana Cosinzeana
Foaie ş-o cicoare, P-ăl buhaz de mare, Mie mi se pare Neagră corăbioară De maluri trîntită, i De pietre glodită,
De talaz bătută.
35
în ale rochiţele,
La nouă argele,
Ţese Iana-n ele. iŢese, tindicheşte Fir şi ibrişin,
Lui Soare zăbun ;
Fir şi cu mătase,
Lui Soare cămaşă. Cînd Soare venea,
La Iana striga :
—	Ţese, Iano, ţese, ţ Ţese, tindicheşte
Şi mi te găteşte,
Eu oi să te iau Soţioară mie,
Din veac în vecie, Doamne milostive, lana ce striga :
—	Soare luminate, Trup făr’ de păcate, Unde s-a văzut
Şi s-a pomenit Şă ia sor’ pe frate Să facă păcate ;
Şi frate pe sor*,
Doi dintr-un trupşor, Să facă fecior ?
Da Iana zicea :
—	Eu oi să te iau,
Da tu mie să-mi faci D-o scară de os Din pămînt în jos,
O scară de fier,
Cuie de oţel
Pîn5 la naltul cer.
Şi tu să te duci Tot la moş Crăciun, Că e mai bătrîn Şi la moş Adam,
Să slujeşti un ăn. Soare c-auzea,
Toate le făcea :
O scară de os Din pămînt în jos
*6
Şi scară de fier,
Cuie de oţel Pîn9 la naltul cer.
La moş Crăciun că se ducea Şi la moş A dam Să slujască-un an.
Cînd moş Adam că mi-1 vedea, Gu ipraviila pe geuuchi că era. Pravila-nchidea,
De mînă pe Soare că-1 lua Şi-n iad că-1 băga.
In iad ce vedea ?
Neşte păsărele,
Mul9 sînt negrişoare.
Ele-mi ciripea,
Şi ele-mi striga :
—	Vai de noi şi vai De părinţii noştri :
N^au la ce muri,
N-au la ce trăi ;
Nu ne-a creştinat,
Nu ne-a botezat,
Luminare nu ne-a dat.
Soare că-ntreba :
—	Adame, aici de ce-i aşa ? Adam îi răspundea :
—	Soare luminate,
Trup far5 de păcate,
Aici sînt copii Care mor nebotezaţi Şi rtecreştinaţi,
Fără luminare daţi.
Mai nainte că mergea,
Vedea livezile verzi,
Vacile slabe şi topite.
Soarele că-ntreba :
—	Aicea de ce-i aşa ?
—	Aicea naş c-a dăruit,
Rău că i-a părut,
Aicea nu s-au primit.
Iar pe Soare de mînă că-1 lua Şi-n rai că-1 băga.
In rai ce vedea ?
Neşte ţ>omişori, Mult sânt uscăciori
37
Neşte porruşori,
Mul’ sînt verzişori;
Neşte păsărele,
Mul’ sînt gălbioare Şi sînt albişoare.
Ele-mi ciripea Şi-mi zicea aşa :
—	Ferice de noi,
Ferice de părinţii noştri :
C-au la ce muri
Şi-au la ce trăi,
Că ne-au creştinat Şi ne-au botezat,
Luminare că ne-au dat.
Soare că-ntreba :
—	Adame, aicea de ce^i aşa ? Adam îi răspundea :
—	Sînt copii care mor botezaţi Şi sînt creştinaţi
Şi cu luminare daţi.
Mai nainte că mergea,
Mai nainte ce vedea ?
Vedea locul negru şi pîrlit, Vacile grase Şi frumoase.
Soare că-ntreba :
—	Adame, de ce-i aşa ?
Adam îi răspundea :
—	Soare luminate,
Trup făr’ de păcate,
Aicea naş c-a dăruit,
Rău nu i-a părut,
Aicea s-au primit.
Soare iar venea,
La Iana trăgea.
—	Iano, sorunmea,
Eu că mi-am umblat Nouă ani pe nouă cai Care paşte noaptea-n rai : Patru i-am stătut,
Cinci i-am ciumpăvit, Potîrnichie n-am găsit, Potîrnichie-n lume Să-mi samine mie.
38
Potîmichiea mea,
Iana, soru-mea.
Iana dacă vedea şi vedea Că de soare nu scăpa :
—	Măi, Soare luminate,
Trup făr’ de păcate,
Eu oi să te iau,
Dar tu mie să-mi faci D-iun pod de ceară Aci peste mare,
Şi tu să-mi aduci Patruzeci de popi bătrîni, Tot pe noi să ne cunune.
Aşa, Soare c-auzea,
Puternic că era, Numaidăcîtcă le făcea.
Şi Soare aducea Patruzeci de popi bătrîni, Tot pe ei să mi-i cunune.
Iana ce făcea ?
De mină pe Soare că-1 lua Şi pe pod că se urca.
Din gură mai striga :
—	Unde s-a văzut Şi s-a pomenit
Să ia sor5 pe frate Să facă păcate,
Şi frate pe sor’,
Lume făr’ de dor,
Doi dintr-un trupşor Să facă fecior ?
Iana mai zicea :
—	Soare luminate, Ia-ntinde-ţi razile Să-ţi vedem puterile.
Cînd Soarele Razile că le-ntindea Podul că topea,
Iana cu mîna de nas că se lua Şi-n marei că s-azvîrlea $i din gură mai zicea :
—	Cînd Soarele la răsărit, Luna la apus,
Să nu să-ntîlnească Ca să mai vorbească.
39
Ca să-i fiu nevastă ; Cînd Luna la răsărit, Soarile la scăpătat, C-a făcut păcat.
17
Cîntecul soarelui
Ostrovel de mare Cu nouă răzoare,
Cu aracii verzi,
Verzi şi despicaţi, Argea de pămînt,
Sulul de argint.
9N argea cine-mi ţese ? Fiica Domnului Şi-a Cristosului. Soarele-mi grăia :
—	Iano, Simţiano, Sileşte de-mi ţese Pînza de mătase,
C-oi să-mi faci camaşe, Că eu oi să te iau.
Iana ce-mi grăia ?
—	Soare, frăţioare,
Un’ s-a pomenit
Şi s-a mai văzut Şă ia sor’ pe frate Şi frate pe sor5 ? N-aibă-n lume dor,
Mai bine să mor ! Soare, frăţioare,
Dacă tu oi să mă iei,
Ia tu ca să-mi faci D-o scară de fier Pin’ la naltul cer,
Şi una de os La Domnul Cristos, Noi să ne urcăm Şi să ne-ntrebăm Dacă s-o cădea Să ia sor’ pe frate
40
Şi frate pe sor\ Naibă-n lume dor. Soarele ca un sfînt Şi ca un puternic Din palme-a bătut Şi el mi-a făcut D-o scară de fier, Pin’ la naltul cer.
Pe scară se urca, Acolo de-ajungea, Cristos poruncea :
—	Adame, Adame, Ia, tu ca să-i iei
Şd tu ca «ă-i porţi Prin rai şi prin iad ; Ceea ce-o plăcea, Aia ca să-şi ia.
Poftea iadul,
Numai ca s-o ia.
Jos de pe scări se da Şi-n mare s-arunca. Soarele ce-mi făcea ? Nevod că-mi făcea, De mare, de lung, Pin’ la naltul cer. Nevod că-mi băga,
Pe Iana o scotea.
Ian a ce-mi grăia ?
—	Soare, frăţioare, Dacă tu oi să mă iei, Ia, tu ca să-mi faci D-un pod peste mare, Cu stîlpi de aramă, în capul podului D-o bisericuţă
Cu doi, trei preoţi, Noi ca să mergem Să ne cununăm.
Şi ei că mergea : Mireasa nainte,
Mirele pe urmă.
Iana ce-mi grăia ?
—	Soare, frăţioare, Un’ s-a pomenit
Şi s-a mai văzut
41
Mireasa nainte,
Mirele pe urmă,
Mult nu şade bine ! Din minţi că-1 scotea, In urmă rămînea,
La Dumnezeu se ruga, Pe cer mi-o azvîrlea. Iana ce-mi grăia ?
— Soare, frăţioare, Cînd tu la apus,
Eu la răsărit ;
P-un drum să mergem, în ochi să ne vedem, Dar să nu ne luăm.
18
Joi, în sărbători, trei fete surori
Verde izmă creaţă,
Joi de dimineaţă,
Pe rouă, pe ceaţă,
Cu roua-n picere,
Cu ceaţa-n sprîncene ; Verde de trei flori,
Trei fete surori Mi-au plecat la flori,
Flori ca să culeagă,
Cununi să-mpletească,
Să calugareasca,
Să se măritească.
Verde-o viorea,
O ceaţă că da,
Ele-mi rătăcea,
Să sălbăticea,
Ele-n loc că sta,
Ureehea-n vînt c-o arunca, Ele să mi-audă Ori cocoşi cînt.înd,
Sau popă tocind,
Sau plugari hăind.
42
Ele n-auzea Nici popă tocind, Nici cocoş cîntînd, Nici plugari hăind. Verde salbă moale, Fata cea mai mare Mi-apuc a pe vale, Tot pe o cărare. Verde colelie,
Fata mijlocie Mi-apuca prin vie Ca să nu mai vie. Verde bob sipică, Fata cea mai mică Mi-apuca pe luncă, Tot ca o haiducă, Unde cucu-mi cîntă, Lunca mi-o despică. Cucul că cînta, Lunca-mi răsuna, Fata că plîngea,
De cuc se ruga :
—	Cuculeţule, Ibriorule,
Mititelule,
Frumuşelule,
Gingăşelule,
Mititel de trup, Spornic la cuvînt, Guşă gălbioară, Limbă roşioară, Lasă-te la vale, Ia-mă-n aripioare, Scoate-mă la ţară Să-ţi fiu verişoară. Cucul că zicea :
—	Ba, fetiţo, ba !
Că eu, vezi, am vere Cîte vara pere. Cucul ce făcea ?
Mai sus se suia,
Mai frumos cînta, Lunca-mi răsuna, Fata că plîngea,
De cuc se ruga :
43
— Cuculeţule, Ibriorule,
Mititelule,
Frumuşelule,
Gingăşelule,
Mititel la trup, Spornic la cuvînt, Guşă gălbioară, Limbă roşioară, Lasă-te la vale, la-mă-n aripioare, Scoate-mă la ţară Să-ţi fiu surioară. Cucu că zicea :
— Ba, fetiţo, ba ! Că eu am surori Cîte vara flori. Cucul ce-mi făcea ? Mai sus se suia,
Mai frumos cînta, Lunca-mi răsuna, Fata că plîngea,
De cuc se ruga :
— Cuculeţule, Ibriorule, Mititelule, Frumuşelule, Gingăşelule ; Mititel la trup, Spornic la cuvînt, Guşă gălbioară, Limbă roşioară, Lasă-te la vale, Ia-mă-n aripioare, Scoate-mă la ţară Să-ţi fiu soţioară, De la inimioară. Cucul c-auzea,
Jos că se lăsa, Peste cap se da, Voinic se făcea,
In braţe c-o lua, ’N faţă o săruta ; Peste cap se da, Cuc că se făcea,
44
*N aripi c-o lua,
La ţară-o scotea.
Fata ce făcea ?
In cas’ că intra.
Cucul ce-mi făcea ?
Pe gard s-aşeza.
Mama fetii ce-mi făcea ? Ea mi-1 huiduia Şi-l zburăturea.
Fata că-i zicea :
— Mamă, mama mea, Nud mai huidui,
Nu-1 zburături Şi ia cucul, mamă,
Şi pune-1 pe ladă Şi dă-i turtă caldă ;
Dă-i miere de roi Ca să stea la noi Şi cu miez de nucă Să nu se mai ducă.
19
Ivan Iorgovan
Sus pe Cerna-n sus, Mulţi voinici s-a dus, Capul şi-a răpus.
Cine mi-a rămas ?
Ivan Iorgovan,
Fecior de mocan Şi de mocăncuţă,
Ce fecior, drăguţă !
El că mi-şi mergea Prin sloiuri de munte, Prin tufe mărunte ;
Prin munţii cărunţi, Prin brazii mărunţi.
La Cerna-mi mergea Din gură striga :
— Cernele, Cernele, De-ai fi vorbitoare, Cum eşti curgătoare,
45
Ceartă-ţi urletul, Moaie-ţi talazul Şi-arată-mi vadul Să trec cu Murgul,
Eu ca să-mi vînez Fată sălbatecă,
Mare năpraznică, Frumoasă groaznică.
—	Ivane, Ivane,
Lasă-^te la vale Unde-i apa rară.
Sînt două surcele Să treci tu pe ele.
Tu ca să vînezi Fată sălbatecă,
Mare năpraznică, Frumoasă groaznică. Ivan auzea,
La vale-o lua.
La coadile ei,
E două surcele,
Trecea el pe ele.
El că mi-şi vîna Prin sloiuri de munte, Prin tufe mărunte ;
Prin munţii cărunţi, Prin brazii mărunţi.
Cu cine era el ?
Cu Visla copoaica.
Visla că-mi găsea Fată sălbatecă,
Mare năpraznică, Frumoasă groaznică. Lingă ea se da,
Ţîţa i-o-mbuca,
Fata că striga :
—	Ivane, Ivane,
Ceartă pe Visla,
Visla copoaica.
Că-mi rupe ţîţa ; Ceartă-ţi ogăreii Că-mi rupe cerceii.
—	Nu cert pe Vida, Să-ţi rupă ţîţa,
46
Că eu am plecat,
Eu ca să vînez Fata sălbatecă,
Mare năpraznică,
Frumoasă groaznică.
Fata-i răspundea :
—	Ivane, Ivane,
Nu sînt fata sălbatecă,
Eu am fost bucătăreasă,
Tu erai fecior din casă.
Eu nişte bucate-am vărsat, D-aia am rătăcit,
M-am sălbătăcit, lvan n-o credea,
Pe cal mi-o punea,
Cu ea că-mi pleca.
Fata ce zicea ?
—	Ivane, Ivane,
Blestemul de fată,
De fată curată,
Să te-ajungă-ndată,
’N mijloc de apă,
Să mi te faci piatră.
Ivan n-o credea,
Tot nainte da,
Fata blestema,
La Cerna-mi venea :
—	Cernele, Cernele,
D-ai fi vorbitoare,
Cum eşti curgătoare, Ceartă-ţi urletul,
Moaie-ţi talazul Şi-arată-mi vadul Să trec cu Murgul.
Că eu mi-am vînat Fata sălbatecă,
Mar a năpraznică,
Frumoasă groaznică.
—	Ivane, Ivane,
Lasă-te la vale,
Unde-i apa rară.
La coadile mele,
E două surcele Să treci tu pe ele.
47
Fata iar striga :
— Ivane, Ivane,
La mijloc de apă O să te faci piatră. Blestemul de fată.
De fată curată,
O să te-ajungă-ndată, Ca să te faci piatră. Ivan n-o credea,
Nici n-o-nţelegea,
Pe Cerna pleca.
In mijloc de apă,
Mi se făcea piatră.
20
Ivan Iorgovan
Verde de sacîz,
Sus pe Cerna, sus,
Mulţi voinici s-a dus,
Şi toţi s-a răpus,
Şi n-au mai ajuns.
Cine mi-a rămas ?
Ivan Iorgovan,
Fecior de mocan Şi de mocîrţan,
Călare pe cal.
Calu-i dobrogean, Voinic Iorgovan.
Sus pe Cerna mică,
Arn o ibomnică,
Mare năpraznică,
Fată sălbatică.
Ivan ce-mi făcea ?
El p-un munte se suia. P-ăl picior de munte, Plimbă-mi-se-mplimbă. Dar cine se-mplimbă ? Ivan Iorgovan,
Fecior de mocan Şi de mocîrţan,
Cu Vijla nainte.
48
Ivan cat-o parte,
Vijla cată două.
Ivan ce-mi că ta ?
Fată sălbatică,
Mare, năpraznică.
O iubise cît o iubise Şi cu foc mi-a oropsise. Vijla c-o găsea,
Ţîţa i-o-mbuca,
Cercei îi rupea.
Fata că-i zicea :
—	Ivane, Ivane,
Bade Iorgovane, Ceartă-ţi pe Vijla, Mi-a-mbucat ţîţa ; Ceartă-ţi tu şoimeii, Mi-a-mbucat cerceii. Ivane, Ivane,
Bade Iorgovane,
Nu-ţi aduci aminte,
Cînd eram la-mpărat,
Eu bucătăreasă,
Tu băiat în casă ?
: Te-mbucătuţeam Şi mi te-ngrijeam.
Ivane, Ivane,
Bade Iorgovane,
Te-o ajunge-ndată Blestemul de fată,
De fată curată,
De te-oi face piatră La mijloc de apă.
Ivan ce-mi făcea ?
Certa pe Vijla, îi lăsa ţîţa ;
Certa el şomeii,
De-i lăsa cerceii.
Ivan ce-mi făcea ?
La Cernelea că-mi venea, Din gură zicea :
—	Cerneleo, Cerneleo, Apă curgătoare
De la deal la vale,
De-ai fi vorbitoare Cum eşti curgătoare,
49
Ceartă-ţi urletul, Moaie-ţi talazul Şi-arată-ţi vadul,
Să trec cu calul. Cernelea aşa-mi făcea. ’Şi certa urletul,
’Şi muia talazul, ’Şi-arăta vadul,
Treacă ou calul.
La mijloc de apă, Mid ajuinse-mdată Blestemul de fată,
De fată curată De se făcea piatră. Şoimeii că-1 văd,
La el se reped.
21
Ivan Iorgovan
Sus, pe Cernea-n sus, Mulţi voinici s-a dus. Care cum s-a dus,
Toţi că s-a răpus.
Unul mi-a rămas,
II	chema Ivan,
Ivan Iorgovan,
Fecior de mocan.
El că mi-a rămas, Singurel pe cal,
Pe cal, pe cîrlan,
Cîrlan de cinci ani.
Şi el se ducea,
Tot pe Cernea-n sus, Singurel pe cal,
Cu ogarii-n zgardă,
Cu şoimel pe mînă, Multu-i şade bine !
Dar cum se ducea Tot pe Cernea-n sus, Din gură-mi grăia :
— Cerneleo, Cerneleo,
50
Apă curgătoare,
Cum eşti curgătoare, Să-mi fii vorbitoare Şi tu ca să-mi spui,
Eu- pe un’ să trec, Colo-n d-aia parte. Cernelea-ineeta,
Valu-şi alina Şi lui că-i zicea :
—	Ivane, Ivane, Lasă-te la vale,
Unde-i apa moale, Unde apa-mi curge, Pietrile-mi rămîne Şi tu ca să-mi calci,
Tot din stană-n stană Şi din piatră-n piatră, Pînă-n d-aia parte.
El acolo mergea
Şi el cînd călca,
Tot din stană-n stană Şi din piatră-n piatră, Pînă-n d-aia parte.
Dar în d-aia parte Ogari ce-mi vina- ?
Sub stana de piatră O fată sălbatică,
Mult mi-este groaznică. Ogari c-o lătra,
Fata-mi cuvînta,
Ea mi-1 cunoştea,
Din gură-i zicea :
—	Ivane, Ivane, Ceartă-ţi tu Vidra, Că-mi rupe vina
Şi eu te-oi blestema, Blestem, măi, de fată, Te-o ajunge-ndată,
La mijloc de apă,
Unde Murgu-noată.
Şi ea-i mai grăia :
—	Ivane, Ivane,
Da ştii ori nu ştii Că noi am slujit
La domn Ştefan-vodă,
51
Tu fecior din casa,
Eu fată de masă.
Şi noi am pripit, Păcate-am făcut ;
Eu de frica taicăi,
De ruşinea maicăi,
Eu am pribegit Şi eu c-am fugit, Pe-aicea-am venit, M-am sălbăticit Şi m-am pustiit.
Ivan n-asculta,
Vidra mi-amuţa, Vinele-i rupea,
Acolo o lăsa, îndărăt se-ntorcea, Vidra c-o muşca Şi mi-o sîngera,
Fata-1 blestema, Blestem, mări, de fată, Mi-1 ajungea-ndată,
La mijloc de apă, Unde Murgu-noată, Cernea se umfla, Valul şi-l pornea,
Pe Ivan l-îneca. Ogarii-i rămînea Şi pe mal urla,
Pe el mi-1 jelea.
22
Şarpele
Savai, o babă bătrînă,
Savai, cu eîrjile-n mină,
De la dalbe tinereţe Pin’ la adînci bătrîneţe Fiu din trup că n-a făcut. Cînd a fost la bătrîneţe, Atunci mi-a păcătuit,
D-un Făt-Frumos mi-a făcut, Cîndu-i cade cu urît Şi-i e ciudă pe pămînt.
52
Ea-1 scălda şi-l înfăşa,
Şi-n copaie mi-1 punea,
Şi cu stînga-1 legăna,
Şi cu dreapta se-nchina,
Şi din gură că-i zicea :
— Liu-liu, liu-liu, culcă-mi-te, Culcă-mi-te, alină-mi-te,
Pui de şarpe sugă-mi-te !
Ea de mic îl blestema,
Dar cînd ea mi-1 blestema ? Săvai, tot la zile mari,
Cînd intră popa-n altar,
Cînd mi-e cerul descheiat Şi-ngenunche-o lume toată,
Ea atuncea-1 blestema.
- Şi Dumnezeu se-ndura Şi ruga i-o asculta,
Şarpe din cer trimitea Şi cu Făt-Frumos se măsura Şi şarpele l-aştepta Pînă de vîrstă se făcea.
Atunci Făt-Frumos ce-mi făcea ? La vînătoare-mi pleca,
Vînat babei i-aducea,
Bine babei că-i părea ŞLatunci nu-1 mai blestema. Da-ntr-o zi ce mi-şi făcea ? Făt-Frumos că se gătea,
’N grajd de piatră că-şi intra, D-un căluşel că scotea,
Un căluşel cam potrivit,
Cu cioika.ru] mohorît Şi cu ciucuri de argint,
Făcea dîră pe pămînt.
Da’ pe unde el vîna ?
Săvai, prin cîmpul Nistrului, Săvai, şi-al Bacăului,
Săvai, şi al pustiului.
Toată ziua că-mi vîna Şi nimica nu-mi găsea,
Tot semne i se făcea !
Cînd era soare-n di se ară, Prinde-un pui de turturea,
Tot semne i se făcea,
Multu-i e inima rea !
53
Pe el noaptea 1-a.puca,
De foame nu mai putea Şi de se te-asemene a.
La cîte puţuri trăgea,
Tot seci, frate, le găsea,
Mare semne-i se făcea !
Pe el noaptea 1-apuca,
Nu ştia-ncotro s-o ia !
Nu-ş’ cum ochii şi-arunca,
Mică flacără vedea,
El acolo că-mi trăgea,
Ca să-şi frigă turturea,
Să-şi potolească foamea,
El acolo c-alerga.
Cînd acolo mi-ajungea,
Vai, săracul ce vedea !
Frig de moarte că-1 lua,
Şarpele-mi păcătuia,
Şarpele şi cu şerpoaică,
Ei în coadă se-nnoda Şi-n fălci, mări, se-ncleşta,
Privea să facă păcatul.
Dar Făt-Frumos ce zicea ?
Bună seară că mi-şi da,
Şarpele se zvîrcolea Şi din gură că-i grăia :
—	Şi mulţumescu-ţi, Făt-Frumos, Pe unde, mări, mi-ai fost,
Că eu pe tine te-am cătat în tot cîmpul Nistrului,
Săvai, şi—al Bacăului,
Săvai, şi-al pustiului.
Descalecă să te sug,
Că pe tine din pruncie Maică-ta mi te-a dat mie.
Atunci Făt-Frumos ce-mi făcea ? La urechea calului s-apleca Şi din gură că-i zicea :
—	Murgule, Murgule,
Cal de izbîndă,
Cin’ te-a lăudat,
Eu te-am cumpărat,
Cît mi-a cerut eu i-am dat,
Ca de unde-oi da, să scap.
55
Atunci calul întorcea Şi la fugă c-o lua.
Şarpele după el se lua,
Nouă rînduri de loc fugea,
Socotea că-mi izbîndea Şi de şarpe c-o scăpa.
Da’ cîn'd ochii-n'dărăt şi-arunca Vede-şi capul şarpelui La chişiţa Murgului.
Dar Făt-Frumos ce-mi făcea ?
Friguri de moarte-1 lua,
Mîna-n buzunar băga,
D-un zgîrbăcel că scotea.
Zgîrbăcel
cam mititel,
în şase viţe mLe-mpletit Şi la cap mi-e plumbuit.
Cu trei dramuri de argint. Zgîrbăcelul mi-aducea,
Cal peste burtă-ncingea.
Unde ăl cal se smucea,
’N nouă rînduri de loc că-mi fugea. Cînd ochii că-şi arunca,
Vede-şi capul şarpelui Sus în sapa Murgului,
Scurtarea voinicului !
Şarpele se zvîrcolea Şi-n coadă mi-1 înnoda,
De pe cal jos că mi-1 da,
De trei ori roată că-i da,
Jumătate 1-mbuca,
Jumătate nu mai poate,
Tot de arme ferecate,
De săbii încrucişate.
Toată noaptea că-mi ţipa,
Dar pe-acolea se afla D-o mică cî-rciumăreasă Şi la ea-n gazdă mi-era D-un Făt-Frumon Iortoman,
C-un cal negru, dobrogean.
El din somn că se scula Şi din gură că-mi grăia :
— Ai, dadă cîroiumăreasă,
56
De cînd te-ai cîrciumarit Mulţi ibomnici c-ai făcut,
Că nu pot să odihnesc. Cîrciumăreasa ştia Şi din gură că-i zicea :
—	Ale, nene Iortomane,
Nu-s ibomnici d-ai mei Şi-ala e d-un Făt-Frumos,
Pe el şarpele că-1 suge.
Atunci Iortoman se scula Şi din gură că-i zicea :
—	Hai, dadă cîrciumăreasă, Adu-mi o cupă de vin,
Adu-mi una, adu-mi două, Adu-mi cupe pînă-n nouă. Pînă curaju-i venea,
Şi-atunci el că se gătea Şi pe cal încălica La Făt-Frumos că pleca Şi din gură că-i zicea :
—	Tot o să mor eu odată,
Să scap voinic de la moarte, Săvai, din gură de şarpe. Acolo cînd mi-ajungea,
El din gură că zicea :
—	Şerpuliţă,
dinţi de criţă,
Lasă trupul tinerel Că te tai prin jumătate,
Să-mi răscumpăr din păcate Şarpele se zvîrcolea Şi din gură că-i zicea :
—	Ale, nene Iortomane, Bate-ţi calul pe de-a-ntregul Şi te du şi fugi de mine,
Că nu-i bine nici de tine,
Că p-ăsta că l-oi vărsa Şi după tine m-oi lua.
Atunci Iortoman grăia :
—	Tot am să mor eu odată, Să scap voinic de la moarte, Săvai, din gură de şarpe.
Mîna la brîu că-mi punea, D-un livorvel că-mi scotea
57
§i-n şarpe că-1 descărca,
Nimic şarpelui că-i strica,
Tot mai rău îl necăjea.
Că p-ăla că mi-1 vărsa Şi diupă el s-aşeza Şi la goană mi-1 lua,
Nouă rînduri de loc fugea Şi-acolea că^mi izbîndea Şi de şarpe c-o scăpa.
Dar Iortoman ce făcea ?
El curajul şi-l ţinea,
Mîna la brîu c-o punea,
D-un paloşel că-mi scotea. Paloşelul mititel Şi cu vîrful de oţel,
Drept în gură i-1 punea Şi pînă-n coadă-1 spinteca,
De pe cal jos că-1 trîntea,
Mici bucăţele mi-1 făcea Şi-acolo că mi-1 lăsa,
La Făt-Frumos se-ntorcea, Văitîndu-se că-1 găsea Şi de el că se ruga Şi din gură că-i zicea :
— Ale, nene Iortomane,
Văz eu că n-o să mai scap,
Tu pe cal că să mă pui
Şi colo-n deal la stînă să mă urci
Şi oile să le mulgi,
Uluce cu lapte să le umpli Şi pe mine să mă scalzi.
Ce folos
ca mi l-a scos,
Că pe el acolo l-a dus, în lapte dulce l-a scăldat,
Dar laptele-1 albăstrea Tot de posoacă de şarpe.
23
Cîntecul şarpelui
Frunză verde trei spanace, Ţipă, neică, şi nu tace ;
58
De trei zile şî trei nopţi, De cînd ţipă şi nu tace, Ţipă fiuleţ în mă-sa,
De trei zile şi trei nopţi. Mă-sa că se necăjea,
Să vezi, frate,-i dăruia, Frate, vezi, avuţia, Voinicelul nu tăcea.
Să vezi, mă-sa-1 dăruia,
Şi la şarpe-1 dăruia,
Şi din gură aşa zicea :
— Lulă-'mi-te,
cukă-mi-te,
Pui de şarpe sugă-mi-tc, Pui de şarpe-al Nistrului, De pe apa Prutului, Din casele Vîrcului.
Cînd mă-sa că-1 blestema Şi la şarpe-1 dăruia,
A tunci voi ni cu-mi năştea. Pui de şarpe că-mi sosea, Sub talpa casei m-intra. Povîrni voinic p-un an Şi şarpele tot p-un an ; Povîrni voinic pe doi,
Şi şarpele tot pe doi, Ochii-n cap ca de cotoi ; Povîrni voinic pe trei,
Şi şarpele tot pe trei, Sălta casa din temei ; Povîrni voinic pe patru Şi şarpele tot pe patru ; Povîrni voinic pe cinci,
Şi şarpele tot pe cinci, Ochii-n cap de licurici ; Veni voinicul pe şase Şi şarpele tot pe şase ; Veni voinicul pe şapte,
Şi şarpele tot pe şapte, Sălta casa jumătate ;
Veni voinicul pe opt Şi şarpele tot pe opt,
Pîn’ la zece că mergea.
De la zece
nu mai merge.
59
El din coadă că plesnia, Casa peste cap mi-o da Şi-afară, frate,-mi ieşea Limbile că le scotea,
Spre băiat le arăta,
Băiatul se speria,
Dosu la mă-sa că da.
Mă-sa sama că-i ştia Şi de arme l-înţesa,
Bine că-1 împremenea.
Să vezi, mă-sa ce-mi făcea ? Fuga dosu că mi-şi da Şi în grajd, frate, ca da Şi pe Surul că-1 scotea, în mîna băiatului că-1 da, Băiatul că-ncălica,' Drumuleţul că-şi lua. Şarpele nu mi-1 simţea,
Ocol casei, frate,-i da,
Pe voinic nu-1 mai vedea, Urmuliţa i-o lua ;
După băiat se lua,
Calea jumate-1 prindea Şi cu coada că-1 plesnea,
De pe cal jos îl trîntea, Jumătate-Î înghiţea, Jumătate nu mai poate Tot de arme ferecate Şi de dalbele-i saidate.
Mai e un pustiu de albiu, îi şade-n gură ca un frîu. Nici nu-1 bea,
nici nu-1 mînca,
Pe voinic îl chinuia.
Dar voinicul ce-mi făcea ? Cît căta de se uita,
Să vezi, pe drumul cel mare, Tare pulberea că zboară, Tare venea şi sosea D-un tînăr de moldovean P-un cal galben dobrogean, Pe lîngă şarpe că da.
Atunci voinicul striga :
— He, /tînăr de moldovean, Ce-ţi baţi Murgul
60
Şi-ţi ţii drumul ?
Vină, frate, şi mă scoate,
Iată din gură de şarpe,
Să-ţi fiu frate pîn’ la moarte. Şi din gură că-i spunea,
Şi şarpele că zbiera :
—	Măi tînăr de moldovean, Bate Murgul,
ţine-ţi drumul,
Că oi sta,
<m-oi mania,
P-ăsca că l-oi lepăda Cît dai cu zburătura,
Curînd ţi-oi scurta viaţa Şi de mine n-ai scăpa Nici în cer, nici pe pămînt Şi nici sus la Dumnezeu, Unde-am judecat şi eu.
Dar voinicul c-auzea,
De pe cal jos că sărea, Voinicul se supăra Şi cu calul că vorbea :
—	Calul meu, căluţul meu, Eu, frate, cînd te-am luat De cal bun şi lăudat,
Bani cu ghiotura c-am dat Şi pe tine te-am luat.
Mai poţi tu la bătrîneţe Ce puteai la tinereţe ?
—	Hei, stăpîne dumneata, Atuncia la tinereţe Mi-era carnea ca rouă
Şi vîna, vezi, ca aţa,
Da acu la bătrîneţe Mi-este carnea ca fierul Şi vîna ca oţelul,
Uitătura mi-e lupeşte Şi s-aruncă ogăreşte,
De ce fug,
d-aia mă duc.
Iar pe cal că-neălica Şi-nspre şarpe că pleca.
Da, să vezi, unde pleca ? în răsăritul soarelui,
Ne vederea şarpelui.
61
Şi cu şarpele vorbea :
— Măi, poclate dumneata, Ia, cască tu guriţa Să-ţi tai eu cureluşa ; Cuţitaşu d-o cădea,
P-ăsta, frate, l-oi mînca,
Că mă-sa l-a dăruit,
Din pîntece nefăcut,
Ţie ţi l-a dăruit.
Să vezi, şarpele-asculta, Puţin gura şi-o căsca.
Să vezi, voinic ce-mi făcea ? Paloş în gură-i băga, Jumătate-1 sfîşia Şi pe cal că-ncălica,
Trăgea voinic, se ducea. Mîna-n buzunar băga,
D-un zgîrbaci, frate, scotea, Calul, frate, l-atingea,
Cu pămîntul snaşternea.
Dar şarpele ce-mi făcea ? Tăiat, frate, se găsea,
Pe voinic îl lepăda Cît dai cu zburătura,
După al al tu se lua,
Cu cît, cu cît să mi-1 ia,
De pe cal că mi-1 trîntea. Bătea ochiul şarpelui Sus în sapa calului,
Unde voinicul scăpa ?
La trestia, vezi, cea naltă, Unde-a mai scăpat odată. Dincolo că mi-şi trecea, Chibritul că mi-1 scotea,
Foc trestiei, frate,-i dat, Vîlvoare mare făcea Şi şarpele că-mi sosea.
Căta ici, căta colea,
Cu limbile pipiia,
Tot de vîlvoare că da. Şarpele se necăjea,
L-ustura tăietura.
El, frate, se necăjea,
Punea falca la pămînt Şi coaida-i fluiera-n vîn't.
62
Şi prin vîlvaare mergea, La jumate ea ajungea, Vîlvoarea că-1 cutropea, Ochii din cap că-i sărea, Şarpele se prăpădea.
Arde şarpe şi plesneşte, Voinic bea, se-nveseleşte. După ce şarpe c-ardea, Dar voinicul ce-mi făcea ? Iar pe cal că-neălica, înapoi se-napoia,
La frati-său că-mi venea, Batista că mi-o scotea,
Să vezi, frate, că-1 ştergea De balele şarpelui ; în lapte dulce că-1 scălda, De-i potolea durerea.
Cînd afară că-1 scotea, Bine, frate, se făcea. Paloşele-ncrucişa,
Fraţi de cruce se prindea, Frumoasă masă-ntindea, Amin doi că se cinstea Şi-i săruta, vezi, mina,
Că i-a lungit viaţa.
24
Şarpele
Foaie verde bob negară,
La un colţuleţ de ţară Se mi-şi vede o căscioară,
E-o femeie văduvioară.
Foaie verde şi-o lalea,
Dar femeia că-mi năştea,
D-un prunc, frate, că-mi năştea, Iar pruncul ce mi-şi făcea ?
Ţîţele nu le sugea,
Zotoanele le strîngea.
Iar mă-sa ce mi-i zicea ?
Din guriţă blestema :
63
—	Suge, maică, ţîţele,
Nu strînge zotoanele, Suge-mi-te-ar şarpele,
El să te sugă de barba,
Cînd ţi-o fi lumea mai dragă. Foaie verde şi-o lalea, Pruncul mare se făcea,
După vînat că-mi pleca,
Tot cu săbii argintate,
Cu buzdugane-mbrodate.
Şi-mi vina ce mi-şi vina,
El iacasă se-n torcea.
Şi pe prispă se culca.
D-^un vis mare că-mi visa Unde şarpele-1 sugea, în sus, frate, că-mi sărea, înspăimîn.tat ce era !
Drept la mă-sa că-mi trăgea, Din guriţă aşa-i grăia :
—	Mamă, măiculiţa mea,
Cui, mamă, m-ai rînduit,
De cînd eram copil mic ?
Iar mă-sa că mi-i zicea :
—	Eu, maică, te-am rînduit, De cînd erai copil mic,
Ţîţele nu le sugeai,
Zotoanele le strîngeai, Şarpelui, viteazului,
Din colţul porumbului,
La puţul vîrcolului,
Pierderea voinicului,
Tot la stratul şarpelui.
Iar băiatul c-auzea,
După vîoat că-mi pleca,
Tot cu săbii argintate,
Cu buzdugane-mbrodate.
Şi-mi vîna ce mi-şi vîna,
D-o sete că-1 eoprindea,
Cale d-o zi că-mi era La puţul vîrcolului.
El într-un ceas se ducea,
Apă, frate, că-mi scotea, Sufletul de-şi răcorea.
Cînd ochii că-şi azvîrlea,
64
Vedea praful şarpelui Sus la naltul cerului.
Iar băiatul ce-mi făcea ?
El, frate, că se ruga,
La Dumnezeu se ruga Din guriţă aşa-mi grăia :
—	Dac-o fi praful de şarpe,
Să se înalţe la cetate ;
Iar de-o fi praful de vînt,
Să se-aştearnă la pămînt.
Foaie verde şi-o lalea,
Cînd şarpele că-mi sosea, Drept la băiat că-mi trăgea,
La puţul vîrcolului,
Tot la stratul şarpelui, Pierderea voinicului.
Iar şarpele ce-i zicea ?
—	Bine-ai făcut de-ai venit, Căci mă-ta te-a rînduit,
De cînd erai copil mic,
Mie ca să te mănînc.
Cînd şarpele 1-înghiţa, Jumătate 1-înghiţa,
Jumătate rămînea,
Tot de săbii argintate,
De buzdugane-mbrodate.
Foaie verde şi-o lalea,
D-un moldovean că-mi sosea.
El călare că mi-era
Şi pe drum că mi-şi trecea,
Iar băiatul ce-i zicea ?
—	Moldovene dumneata,
Pune mîna de mă scapă,
De mă scapă de-ace st şarpe, Ţi-oi fi frate pîn’ la moarte.
Iar moldovean c-auzea
Şi la drum că mi-şi pleca.
Şi mergea ce mi-şi mergea,
El aminte-şi aducea,
Mîna-n glugă că băga,
D-o ploschiţă că scotea,
Plină de spirt că era Şi la gură c-o punea,
Alt curaj că-i mai venea.
65
Din guriţă aşa-mi grăia :
—	Aoleo, ce făcui, frate ! Lăsai voinicel la şarpe,
Mă umplusei de păcate ! înapoi că se-ntorcea,
Drept la şarpe că-mi trăgea, Paloş din teacă-mi scotea,
Pe mischiu mi-1 atingea, Toată rugina-i cura. Socoteala şi-o făcea :
Să mi-1 taie de la gît,
Nu se-ndura de voinic.
Cu paloşul că-mi dădea, Şarpele-n două-1 tăia.
Iar moldovean ce-mi făcea ? El pe cal încăleca,
Lua drumul d-a lungul, Cîmpul d-a curmezişul Şi fugea ce mi-şi fugea, Ochii-ndărăt şi-azvîrlea, Vedea capul şarpelui La chişiţa calului.
Iar moldovean ce-mi făcea ? Iar fugea ce mi-şi fugea, Ochii-ndărăt şi-azvîrlea, Vedea ochii şarpelui Tot ca para focului La chişiţa calului.
Iar moldovean ce-mi zicea ? El cu calul că-mi vorbea :
—	Calule, căluţul meu,
Eu pe tine cînd te-am luat Colea din tîrg din Bîrlad, Punguliţa mi-am vărsat Tot ca p-un cal lăudat,
Pe cine-oi goni să prinz
Şi lanţul să i-1 întinz.
Iar calul ce mi-i zicea ?
—	Stăpîne, stăpîne-al meu, Eu trag vînt
pe supt oblînc,
Şi-aştern burta la pămînt,
Şi fac picioarele pană,
Şi te-asvîrl într-altă ţară.
66
Mai fugea ce mai fugea,
D-o mănăstire-mi dădea.
Iar moldovean ce-mi făcea ? în mănăstire intra,
(Şarpele-aifar’ rămînea)
; La Dumnezeu se ruga Ca să-mi bată d-un vînt rece. D-un vînt rece că-mi dădea, Şarpele că-1 amorţea, Moldoveanul că-mi ieşea,
Tot de şarpe se lovea.
Iar şarpele că-i zicea :
— Moldovene dumneata,
Acuş, frate, te-aş mînca,
Dar n-am unde te băga,
Iar tu, frate, să mi-şi faci, Capu-n patru să mi-1-spargi,
Să iei piatră nestemată Cit costă o ţară toată.
Iar moldovean ce-mi făcea ? Paloş din teacă-mi trăgea, Capu-n patru că-i făcea,
Lua piatră nestemată Gît costă o ţară toată.
Iar moldovean ce-mi făcea ? ’Napoi, frate, se-ntorcea La puţul vîrcolului,
Tot la stratul şarpelui,
Pierderea voinicului.
La frate-său se ducea,
. Mina cu el că-mi dădea, j La o tîrlă mi-1 ducea,
; ’N lapte dulce că-1 băga,
\ Tot veninul i-1 trăgea.
/ Fraţi de cruce se prindea.
25
Bistriceanu
Şi-am zis verde sălcioară, La un colţuleţ de ţară E-o femeie văduvioară,
67
La un cap de pisculeţ Mi-a născut un prunculeţ. Năştea femeia în casă Şi şerpoaica pe sub casă. După ce prunc se năştea, Trei zile, trei nopţi plîngea, Limba-n gură n-o băga.
Să vezi, mă-sa ce-mi făcea ? Furea-n brîu că şi-o punea Şi-n troacă mi-1 aşăza,
Cu picioru-1 legăna Şi din furcă îmi torcea,
Din guriţă-1 blestema :
—	Lulă-mi-te, culcă-mi-te, Pui de şaripe sugă-mi-te
Or acu, or altă dată, Blestemul să nu te treacă : Dacă nu-n copilărie,
Să te sugă-n flăcăie,
Cînd ţi-e lumea dragă ţie. Pruncul nu se potolea,
Trei zile, trei nopţi plîngea. Să vezi, mă-sa ce-mi făcea ? Ea-n poală că mi-1 lua, Ţîţa-n gură că-i punea,
Din guriţă-1 blestema :
—	Suge, maică, ţîţile, Sugă-m/i-te-ar şarpile Ori acu, or altă dată, Blestemul să nu te treacă. Şi-am zis verde leuştean, Creştea Bistricean di-un an, Şarpele mi-erea de doi, Ochii-n cap ca de cotoi ; Creştea Bistricean de doi, Şarpele mi-erea de trei, Ochii-n cap ca de strigoi ; Creştea Bistricean de patru, Şarpele mi-erea de cinci, Ochii-n cap de licurici ; Creştea Bistricean de cinci, Şarpele-mi erea de şase, Făcusă şi la cap oase ; Creştea Bistricean de şase,
68
Şarpele mi-erea de şapte, Muta casa jumătate ;
Creştea Bistricean de şapte, Şarpele-mi erea de opt,
Muta casa de la loc ;
Creştea Bistricean de nouă, Şarpele mi-erea de zece,
Şi de zece nu mai trece.
Loc de coadă nu mi-avea,
La cîmp, vere, că ieşea.
La cîmp, vere, la cîmpie, Unde fir de iarbă nu e, Numai sadea colilie.
In Valea Mare se oprea Şi-iacolo se pripăşea. Bistricean ce mai făcea ? Drelpt la grajd că se ducea, El calu că-1 dezlega,
Frîu în cap că-i aşeza,
Şaua pe el că punea, Picioru-n scară punea Şi pe şa că s-aşeza.
Afar’ din sat că ieşea,
O fată mare-ntîlnea,
Ce de la apă venea. Bistricean ce mai făcea ?
Apă de băut cerea Şi-n gură mi-o sătura,
Iar fata că-1 întreba :
—	Bistricene dumneata,
De ce-ţi arde gura aşa ?
—	Nu ştiu, fată, de ce-oi da, Cred c-oi da de vreo belea, D-aia-mi arde gura aşa.
Mai nainte că mergea,
în Valea Mare mi-ajungea, Că p-acolo drum mi-avea. Vezi, şarpile de-1 vedea, După el că se lua.
Bistricean cînd îl vedea, Cînd o dată îmi sărea,
Cu norii se-amesteca. Capu-ndărăt şi-ntorcea,
Ce vedea, se-nspăimînta !
69
Vâzu capii şarpelui Sus pe spata calului.
Şarpile, vezi, ce-mi făcea ? Calu că-1 împiedica,
La pămînt că mi-1 trîntea, Jumătate-1 înghiţea, Jumătate nu se poate De curele încrucişate,
De scumpe arme încărcate. Bistricean ce mai făcea ?
El de şarpe se ruga :
—	Stai, şarpe, nu mă mînca Că sînt tinerel băiat Ne-nsurat, inecununat,
Nici o floare n-am purtat. Şarpile că-i răspundea :
—- Bistricene, te-aş lăsa,
Dar ştii mă-ta ce-ţi făcea : Lapte-n strachină-ţi punea, Cu lingura mă ciocneai, Măselele-mi fărîmai Şi beam lapte sîngerat,
Cu măsele-amestecaiţ. Bistricean ce mai făcea ? în gura mare că striga,. Nici-un ajutor n-avea.
Un ostaş din siunigie,
Ce venea din bătălie Cu sabia de mişchie. Bistricean că mi-1 vedea Ş-aşa din gţiră zicea :
—	Măi voinic din siunigie, Ce te-ntorci din bătălie, Scapă-mă, vere, din şarpe Să-ţi fiu frate pîn’ la moarte. Vezi, voinicu ce-mi făcea ? Paloş din teacă scotea, -Capu şarpelui tăia,
Pe BiiStiricean că-1 -scotea.
Dar degeaba că-1 scotea.
Ce e-n şarpe a putrezit,
Ce-i afară a mucegăit,
Nu mai e bun de nimic !
70
26
Antofiţă a lu Vioara
Frunză verde d-o negară,
Din oraş, din Iniidoară,
La casele lui Vioară,
Lui Vioară, vătaf mare,
E vătaf de nevodari Pe cincizeci de boieri mari. Şi-am zis verde lemn de tisă, Frumoasă masă mi-e-ntinsă, De mari boieri mi-e cuprinsă. Ei la masă ce mănîncă. ? Numai peşte şi postrungă Şi galbenă caracudă.
Toţi boierii bea, mînca, Numai unul nu mînca,
Dor cu ochii se uita,
In capul mesei mi-era ; Antofiţă se uita.
Să vezi, ta-su că-i spunea :
—	Antofiţă, fiul taicăi,
Ce nu bei, nici un mănînci, Dor cu ochii, vezi, te uiţi ? Dinainte eu ţi-am pus
O tipsie
cu iagnie ;
Ori vremea că ţi-a venit, Vremea de căsătorit ?
—	Mie, taică, mi-a venit Vremea de căsătorit.
Eu mireasă mi-am găsit Şi socrî-miu mi-a cerut Peşte mare să-i vînez,
Să vezi, casă să zidesc,
Cu solzii s-o şindrilesc,
Cu coaste s-o lănţuiesc,
Cu sînge s-o zugrăvesc,
Cu carnea nunta nuntesc. Antofiţă ce făcea ?
In genunche-ngenunchea Şi la ta-său se ruga, Năvodarii de-i cerea.
71
Să vezi, ta-su-i dăruia Ca frunza şi ca iarba,
Nu puteai le da seama.
El năvodarii-şi lua Şi ta-su că mi-i spunea :
—	Antofiţă, fiul taicăi,
Cîte ape să-mi vînezi,
La Vidrosu să nu mergi,
Că Vidrosu-i apă adîncă,
Pe cine prinde mînăncă,
Şi Vidrosu mi-este adine Cit din cer pînă-n pămînt, N-are margine, nici fund ! Antofiţă ce-mi făcea ?
Cîte ape că-mi vina,
Peste aşa peşte nu da.
El, frate, se necăjia, Năvodarii şLi lua,
La circiumă că-i trăgea,
Scotea vinul cu vadra,
Cu ţuică-njumătăţea,
Cu paharul că servea, Năvodarii i-mbăta.
După ce că-i îmbăta,
La Vidrosu că pleca, Năvoadele le-ntindea.
Trase unul, trase două,
Nimica că nu găsea.
Căta-n fundu măriţii,
Găsea puiul vidriţii.
Mi-1 bătea, mi-1 chinuia,
Tot de peşte-1 suduia.
Dar vidra ce mi-şi făcea ? Muma puiului ieşea,
Deasupra apei striga :
—	Antofiţă a lu Vioară, Ce-mi baţi puiu,-l chinuieşti ? Ia, dă-i drumul puiului
Să-ţi aduc eu peştele,
Să-ţi răpuie zilele.
Vezi, morunul ruginit Şade cu guşa-n pămînt Şi coada, vezi, stă la vînt. Drumul puiului că-i da ;
Dar vidra ce mi-şi făcea ?
73
D-afundelea că se da,
La morun că se ducea Şi de guşă mi-1 ciupea,
Dindărăt că mi-1 lua,
Gu gheara căd zgîria,
Spre năvoade l-aducea,
La Antofiţă striga :
Antofiţă a Iu Vioară,
Ia, întinde năvoadele Că ţi-aduc eu peştele,
Vezi, morunul ruginit,
Şade cu guşa-n pămînc Şi coada-i afar’ la vînt.
Da el, frate, ce-mi făcea ? Năvoadele le-n tindea Şi morunul că-mi venea Şi-n năvoade se-aşeza Şi din coadă că plesnea,
Apa din Vidros seca,
Năvodarii i-neca,
Lui Antofiţă ce-i făcea ?
Şi cu coada că-1 plesnea,
Ochii din cap că-i sărea, într-o salcie l-arunca, într-o salcie părăsită,
Cu negară-acoperită,
Cu troscot verde-nvălită.
Să vezi, ta-su mi-adăsta, MLadăsta, cît mi-adăsta,
Mîna pe cîrlig punea,
Duipă el că mi-şi pleca,
Pe la eîr'ciumari că da Cîrciiumarul că-i spunea :
— Măi vătafe dumneata,
Fi-to, frate, c-a venit,
Năvodarii i-a adus,
A scos vinul cu vadra,
Cu ţuică-njumătăţea,
Cu paharul că servea,
Năvodarii i-mbăta,
Drum la Vidrosul le da.
Vătaful, dacă auzea,
Trei pumni în cap că mi-şi da, D-aşa necaz ce-i era.
74
Mîna pe cîrlig punea Şi mi-o lua la fuga,
La Vidrosul că mergea Şi la fi-său că striga :
—	Antofiţă, fiul taicăi,
Dar-a,r Dumnezu să dea,
Să te-nsori de nouă ori,
Să-mi faci, vezi, nouă coconi, Să mai faci şi-o coconiţă
Să te-adăpe la temniţă,
Cuvînt nu mi-ai ascultat Şi tu ţi-ai făcut de cap.
Dar vătaful ce-mi făcea ?
Cîrlig în apă-1 băga,
Vreo trei zile că sonda Şi peste morun că da,
Cîrlig în nas că-i băgfa Şi la fi-său că striga :
—	Antofiţă, fiul taicăi,
Ia, ascultă la bătrînul,
Un’ se luptă cu morunul.
Cu săcurea că-1 lovea,
Frate, vezi că-1 ameţea,
Pînă, frate,-1 omora.
După ce că-1 omora,
Afară că mi-1 trăgea,
Pe nouă care-1 punea,
Nouă care mocăneşti,
Şi nouă moldoveneşti,
Coada pe jos o tîra,
D-aşa groaznic ce mi-era !
Iar cîrlig în apă băga,
Căta ici, căta colea,
Da. sa vezi, ce mai găsea ?
Mai găsea d-o borţoşică |
Cu ochii lui Antofiţă.
Cu cuţit-o spinteca,
Ochii, frate, că-i scotea,
Jos din salcie mi-1 da,
Ochii prin rouă că-i da Şi la faţă^i aşeza Şi-acasă că mi-şi pleca,
Mireasa că şi-o lua,
75
Ziduri mari că le-nceipea, Cu solzii le şindrilea,
Cu coastele lănţuia,
Cu carnea nuntă-şi făcea.
27
Ant of iţă-a lui Vioară
Foaie verde sălcioară,
Din oraş, din Fildişoară,
La câsile lui Vioară,
Lui Vioară, vătaf mare,
Mare masă mi-este-ntinsă,
De mulţi năvodari cuprinsă, Patruzeci de năvodari Cu cincizeci de lopătari,
Toţi feciori de boieri mari. Dar pe imasă ce mănîncă ? Numai cegă şi păstrungă, Galbenă de caracudă,
Năsăut de cel mărunt Stă pe masă grămădit,
Car’ n-am văzut de oînd sînt, De cînd maica m-a făcut ! Peşte mărunt de căldare, Săbioară parcă zboară, Galbenă gogonişoară,
Icre negre de morun,
C-am auzit din bătrîni Că ăla e peşte mai bun.
Toţi bea, frate, şi mînca Da Antofiţă ce făcea ?
Fiul lui Vioară era,
El la masă decît sta,
Nici nu bea, nici n-u mînca, Doar cu ochii se uita.
Dar Vioară că-i zicea :
— Antofiţă, fiul taichii,
De ce nu bei, nu mănînci, Numai cu ochii te uiţi ?
Ori bucăţile nu-ţi plac,
Ori de noi nu-ţi este drag ?
76
De mîneare el ce aveM ? Două-trei lamîi,
Şapte-opt gutui,
Două-trei naramze Dulci şi mîngîioase,
Domnul să ne crează.
Dar cînd ta-so îl întreba De ce nu bea şi mînca,
Antofiţă-i răspundea :
—	Taică, tăiculiţă-al meu, îţi spun ca lui Dumnezeu Să pui mîinile la piept Să-ţi spun adevărul drept. Fiindcă stătuşi de mă-ntrebaşi, Adevărul spume-ţi-a-ş.
Mie bucatele-mi plac,
De dumneavoastră mi-e drag, Dar cu socrî-meo m-am prins Di-un peşte mare să-i prinz.
Cu oase case zidească,
Gu solzii ca s-o-nvelească,
Cu sîmge s-o zugrăvească.
Cu carne nunta nuntească.
Vezi Vioară c-asculta Şi lui Antofiţă-i zicea :
-- Antofiţă, fiul taichii,
Nu fi, taică, supărat De ce greu necaz ai dat,
Că mai *trăie'şte taie a-al tău Şi te scapă de ia rău.
Eu năvodarii ţi-oi da,
Peşte mare de-oi prindea,
Pe cum ţi-este prinsoarea Şi te-oi scăpa de belea.
Antofiţă ce făcea ?
Lua de bea şi mînca,
Inima în dînsu rîdea.
După ce, frate, mînca,
Cu ta-so să-nţelegea Şi năvodarii că-i da Dar pînă, vezi, a pleca Ta-so, frate,-l lămurea :
—	Anltolfiţă, fiul tatii,
Eu năvodarii ţi-am dat Să pleci cu ei la vînat.
77
Toate bălţile-mi vînezi, Bălţile cu raţile Şi toate viroagile,
De la munte pin’ la baltă, Nici o apă să nu scape ;
Dar la Vidra să nu mergi,
Că Vidra mi-i apă adîocă,
Pe cine prinde mănîncă.
Cit din cer pînă-n pămînt, Atît Vidra-i de adîncă N-are margine, nici fund. Antofiţă asculta,
Năvodarii că-şi lua Şi cu ei, frate, pleca,
Toate bălţile-m’ vîna, Bălţile cu raţile Şi toate viroagile,
De la munte pîn’ la baltă, Nici o apă să nu-i scape.
Dar peşte mare nu prindea, Pe cum era prinsoarea.
Dacă vedea şi vedea, Năvodarii că-i lua,
Patruzeci de năvodari Cu cincizeci de lopătari, în circiuma că-i băga.
Le da vinul cu vadra, Rachiaş cu arama Năvodarii îi îmbăta.
Aşa beţi ei cum era Antofiţă că-i lua,
La Vidrosu că-i ducea,
Ordin la năvodari da, Năvoadele scufunda.
Cînd năvoadele trăgea,
Vezi, nimica nu prindea.
A doua oară le scofînda. Cînd pe mal iar le trăgea, Puiul vidrei că-1 prindea. Mi-1 bătea, mi-1 chinuia,
De peşte mare mi-1 cîrtea. Dar vidra, vezi, ce făcea ? Faţa apei se ivea,
La Antofiţă striga :
78
Antofiţă al lui Vioară, Antofiţă, vătaf mare,
Din oraş, din Fildioir i, Ce-mi baţi puiu,-l chinuieşti, De peşte mare-1 cîrteşti ?
Ia, drumul puiului să-i dai, Că eu peşte mare ţi-oi da De ţi-o mînea şi viaţa Cu năvodarii-alăturea. Antofiţă ce făcea ?
Drumul puiului că-i da, Vidra puiul şi-l lua,
Bine, frate, şi-l spăla Si de-a scoifîmdile se da,
Pe la scorburi se băga,
Toţi morunii că-i zgîrma. Morunii ca bivolii Ştiucile ca vacile,
Din toate viroagele Faţa apei că-i scotea,
Vidra din spate-i mina,
La năvoade că-i ducea.
Vezi, morunii ce făcea,
Cînd de năvoade că da ? Năvoadele-n cap că lua,
La scorburi că se trăgea. Toţi năvodarii-îneca. Antofiţă că scăpa,
Bine-not, frate, ştia,
Pe insulă se oprea într-o salcie se urca Şi acolo, vezi, că sta ;
Trei zile, trei nopţi că sta, Tare supărat era,
Nebăut şi nemîncat,
De nimenea întrebat.
A treia zi că-mi venea,
Vezi, purcarul satului, Argatu-împăratului.
El cu porcii că venea,
Din Vidrosu-i adăpa,
Pe Antofiţă ca-1 vedea într-o salcie spînzurat, Parcă-i dracu împeliţat !
79
Şi cu veste se ducea,
Lui Vioară că-i spunea. Vioară cînd auzea,
Ordin la birjar că da,
Cai la trăsură punea Şi Vioară se urca,
La Vidrosu că mergea.
Cînd la Vidrosu ajungea,
Pe Antofiţă-1 vedea,
Cu palmele se bătea,
Păr galben dărăpăna Şi aşa din gură zicea :
— Antofiţă, fiul taichii, Cuvîntul nu mi-ai ascultat, Năvodari mi-ai înecat, Mîna dreaptă mi-ai tăiat,
Ai fi bun de spînzurat.
Vezi, Vioară ce-mi făcea ? De-o barcă, frate, lua,
La insulă că oprea,
Pe Antofiţă că-1 lua, în barcă, vezi, îl aşăza,
La mal, frate, că-1 scotea, în trăsură că-1 urca Şi cu el acas’ pleca.
Cînd acasă c-ajungea, Zece vedre de lapte lua Bine, frate, că-1 fierbea,
Pe Antofiţă-1 îmbăia, îi da de bea şi mînca Şi într-o cameră-1 ducea.
De obosit ce era,
Trei zile, trei nopţi dormea, Abia-n fire că-şi venea, Cînd afară că-mi ieşea Şi Vioară că-1 vedea,
Di-un viţel, frate, tăia, Cincizeci de chile-mi avea, Patru sferturi că-1 făcea, Ordin la birjar că da,
Cai la trăsură punea,
Vezi, Vioară ce făcea ? Cîrligele şi le lua,
Vezi, şi cu macaraua,
80
în trăsură se urca Cu Antofiţă alăturea.
Cînd la Vidrosu ajungea, Cîrligele le arînja,
Carne-n ele, vezi, punea,
De macara le lega Şi-n apă că le-arunca.
La moruni le mirosea,
Miros de carne venea,
Toţi morunii se strîngea Ca să mănînce carnea.
Dar Vioară ce făcea ? Cîrligele le minţea Morunii-n ele se da.
Vioară, vezi, mi-alegea,
Pă-1 mai mare-1 alegea. Cîrligele arunca,
Morunul se repezea,
De cîrlige se apuca.
Dar Vioară ce făcea ?
Cu macaraua îl trăgea, Morunul, vezi, că-1 scotea, La mal, frate, că-1 scotea. Stoleru-n mînă mi-avea, în cap morunului trăgea, Morunul că-1 domolea Şi pe mal, frate,-1 scotea, îl lăsa pînă murea,
Nouă care că-mi plătea Peştele, vezi, că-1 urca, Coada pe jos se tîra,
Aşa de mare era !
Dar Vioară ce făceea ?
Pe Antofiţă că-1 lua,
La trăsură că-1 urca,
Cu Vioară alăturea. Trăsura-nainte mergea, Peştele-n urmă venea.
La socri^su c-ajungea, Vioară-n poartă bătea,
Că soacră-sa, vezi, auzea, Afară la poartă ieşea.
Cînd pe Vioară îl vedea, Porţile le deschidea, Peştele-n curte-1 băga
81
Şi Vioara ca-i zicea :
—	Aba, cuscre, piază rea, Ne-am încheiat prinsoarea Ca să-mi dai pe fiică-ta. Cuscră-sa se mulţumea,
Trei măcelari mi-aducea,
Trei zidari alăturea,
Peştele, frate,-1 tăia,
Cu oase casa o zidea,
Cu solzi că o învelea,
Cu sînge c-o zugrăvea,
Cu carnea nunta nuntea. Cînd nunta se termina,
Vezi, Vioară ce făcea ?
La noră-sa se ducea în faţa lui tare era,
Două palme căd trăgea.
Dar fata, vezi, că plîngea Ta-so aşa cînd o vedea,
Tare rău se supăra Şi aşa din gură-i zicea :
Că nu mai dă pe fiică-sa, Chiar de-a-nchiat prinsoarea. Dar Vioară -că-i zicea :
—	îţi pare rău de fiica ta Că i-am dat eu, vezi, palma, Dar mie-mi rupe inima
Că Antofiţă m-a supărat, Năvodarii mi-a-neeat,
Mîna dreaptă mi-a tăiat Şi peştele, vezi, ţi-am dat.
Eu să fiu mai supărat. Cuscră-su cînd auzea,
Repede că se-mpăca,
O vadră de vin scotea,
Cu Vioară se cinstea Şi Antofiţă alăturea,
Lîngă ei şi fiică-sa.
După ce că se cinstea,
La trăsură se urca,
Rămas bun, frate,-şi lua,
La Vioară acas’ mergea,
La Vioară vătaf mare,
Din oiraiş, din Fildiişoara.
82
$i mă-si bine-i păreă,
Pe Antofiţă că-1 vedea Cu nevasta alăturea,
Zis şi a ei noru-sa.
O lua şi-o săruta,
Trei pungi de galbeni că-i da, Rochie de fir cumpăra Şi cadou ea i-o făcea,
Să trăiască noru-sa Alături cu soacră-sa.
Mai ziceţi, vere, amin Tot cu paharul cu vin.
Să mai meargă primprejur Să vă fac şi altu mai bun.
Sînt lăutari de la Studina, Ştiu să potcovesc minciuna. Cobzarul din Frăsinet Nu spune minciuna drept.
28
Mizil-crai
Foaie verde de susai, în curte la Mizil-crai,
Toţi boierii se strîngea,
D-o masă mare-ntindea,
De boieri mi-o coprindea. în capul mesei cine-mi sta ? Să vezi, Mizil-crai că sta. Nici nu bea, nici nu mînca, Numai cu ochii privea.
Ieşea afară tot plîngînd, Intra-n casă suspinînd Şi cu pumnii-n piept bătînd, Barba albă jumulind.
Cine sama că-i băga ?
Ia vezi, fata măricea.
— Aba, tată, tăiculiţă,
La vreme de neputinţă Ce ieşi afară plîngînd,
Inţi-n casă suspinînd :
83
Ori cu noi ţi s-a urît,
Ori haine c-ai ponosit,
Ori din chele iu g c-ai iîrşit,
Ori calul ţi-a-mbătrînit ?
—	Mă taică, fetiţa mea,
Cu voi nu mi s-a urît,
Nioi vremea nu v-a venit, Taică, de căsătorit,
Nici haine n-am ponosit,
Nici din chelciug n-am fîrşit. Nu asară, alaltăieri sar a,
Mie, taică, mi-a picat Cânte albă, slovă neagră,
Să dau fiu din trupul meu Să slujească porţieri,
Porţieri, cetăţieri,
N aintea-mpăratului.
Şi eu, taică, că nu-mi am Decît trei pietre de fete. j|Da p-alume cum le cheamă ? P-a mai mare Lidarda,
P-a mijlocea Rădiţa,
P-a mai mică Miziliea.
—	Nu purta, taică, grija,
Că de mine e purtată Nouă ani şi jumătate,
C-o să slujesc cu dreptate.
Ia, du-mă la bărbier
De mă tunde cherchezeşte, Lasă-mi chica delieşte Şi mustăţi din varvarichi.
La bărbier mi-o ducea,
Mi-o ducea de mi-o tundea, Mi-o tundea şi mi-o rădea, Acasă mi-o aducea,
Frumos calul i-nşela.
Lidarda ce mi-şi făcea ? Picioru-n scară punea,
Şi pe cal că-neălica,
Şi din gură că striga : f — Busuioc verde steblos, Rămîi, taică, sănătos Ca un trandafir frumos.
64
—	Busuioc verde pe masă, Umbli, taică, sănătoasă,
Ca o garoafă frumoasă.
Iar fata că mi-şi pleca.
Dar Mizil-crai ce-mi făcea ? El p-alt drum că-mi apuca, La cap de pod se ducea,
D-un lup mare se făcea.
Şi Lidarda cînd îl vedea, Spaimă mare că-^i făcea, Calu-ndărăt îl frîngea, Toma-n curte că-1 oprea.
Da Mizil-crai ce făcea ?
—	Sărăcuţ de maica mea, îmi sluţii copiliţa,
Să rîză mahalaua,
Primprejur cine-o afla ! Acasă că se ducea,
Ieşea afară tot plîngînd, Intra-n casă suspinînd,
Şi cu pumnii-n piept bătînd, Barba albă jumulind.
Cine sama că-i băga ?
Ia vezi, fata mijlocea Cu guriţa l-întreba :
—	Aba, tată, tăiculiţă,
Cu milă şi cu credinţă,
La vreme de neputinţă Ce ieşi afară plîngînd,
Inţi-n casă suspinînd
Şi cu pumnii-n piept bătînd, Barba ialbă jumulind :
Ori cu noi ţi s-a urît,
Ori vremea că ne-a venit, Taică, de căsătorit,
Ori din chelciug ai fîrşit,
Ori haine c-ai ponosit,
Ori calul ţi-a-mbătrînit ?
—	Mă, taică, fetiţa mea,
Cît venişi de mă-ntrebaşi, Adevărul da-ţi-l-aş ;
Cu voi nu mi s-a urît,
Nici vremea nu v-a venit, Taică, de căsăstorit,
Nici din chelciug n-am fîrşit,
85
Nici haine ri-afri ponosit, Calul nu mi-a-mbătrînit.
Nu aseară, alaltăieri seara, Mie, taică, mi-a picat Carte albă, slovă neagră, Fermean de la-mpărăţie Să dau fiu din trupul meu Să slujească porţieri,
Porţieri, cetăţieri,
N aintea-mpăratuliui,
Poarta Ţaligradului.
Şi eu, taică, că nu-mi am Decît trei pietre de fete.
Da p-alume cum le cheamă ? P-a mai mare Lidarda,
P-a mijlocea Rădiţa,
P-a mai mică Mizilca.
—	Nu purta, taică, grija,
Că de mine e purtată, Nouă ani şi jumătate C-o să slujesc cu dreptate.
Ia, du-mă la bărbier,
De mă tunde cherchezeşte Şi mă rade voiniceşte Lasă-mi chica delieşte Şi mustăţi în varvarichi.
La bărbier mi-o ducea,
Mi-o ducea de mi-o tundea Şi-acasă mi-o aducea,
Frumos calul i-nşela.
Punea şaua femeieşte Şi-l închinga voiniceşte.
—	Ru-suioc verde ste'blos, Rămîi, taică, sănătos
Ca un trandafir frumos !
—	Busuioc verde pe masă, Umbli, taică, sănătoasă Ca o garoafă frumoasă !
Iar Mizil-crai ce-mi făcea ? El p-alt drum că mi-apuca, La cap de pod că ieşea,
Un urs mare se făcea.
Cînd Rădiţa că-mi venea, Drept peste el, frate, da, Spaimă mare că-şi făcea,
86
Calu-ndărăt răsfrîngeâ, Toma-n curte că-1 oprea,
Aşa spaimă că-i era !
Da Mizil-orai ce-mi zicea ?
—	Cum sluţii copiliţa Să rîză mahalaua,
Primprejur cine-o afla !
El, frate, ce mi-şi făcea ?
Ieşea afară tot plîngînd, Intra-n casă suspinînd,
Şi cu pumnii-n piept bătînd, Barba albă jumulind.
Cine sama că-i băga ?
Ia vezi, fata mititea Care-o cheamă Mizilca.
—	Aba, taică, tăiculiţă,
Cu milă şi cu credinţă,
La vreme de neputinţă Ce ieşi afară plîngînd,
Inţi-n casă suspinînd
Şi cu pumnii-n piept bătînd, Barba albă jumulind :
Ori cu noi ţi s-a urît Ori vremea că ne-a venit, Taică, de căsătorit,
Ori din chelciug ai fîrşit,
Ori haine c-ai ponosit,
Ori calul ţi-a-mbătrînit ?
—	Taică, tăiculiţul meu,
Cît stătuşi de mă-ntrebaşi, Adevărul da-ţi-l-aş ;
O să pui mîinile-n piept,
Să-ţi dau «cuvîntul cel drept : Cu voi nu mi s-a urît,
Nici vremea nu v-a venit, Taică, de căsătorit,
Nici din chelciug n-am fîrşit, Nici haine n-am ponosit, Calul nu mi-a-mbătrînit.
Nu aseară, alaltăieri seară, Mie, taică, mi-a picat Carte albă, slovă neagră,
Să dau fiu din trupul meu Să slujească porţieri,
Porţieri, cetăţieri,
87
N aintea-mpăratului,
Poarta Ţaligradului.
Şi eu, taică, că nu-mi am Decît trei pietre de fete.
Da p-alume cum le cheamă ? P-a mai mare Lidarda,
P-a mijlocea Rădiţa,
P-a mai mică Mizilca.
—	Nu purta, taică, grija,
Că de mine e purtată,
Zece ani şi jumătate,
C-o să slujesc cu dreptate.
Ia, du-mă la bărbier
De mă tunde cerehezeşte Şi mă rade voiniceşte, Lasă-mi chica delieşte Şi mustăţi din varvaric,
Cum stă bine la voinic.
Acasă mi-o aducea.
Da fata ce mi-şi zicea ?
—	Tată, tăiculiţă-al meu, Calul de la tinereţe
Să mi-1 dai la bătrîneţe.
Iară ta-său ce-mi zicea ?
—	Mă taică, fetiţa mea,
Ha un cîrpător de jar
Şi du-te la băligar Şi tu, frate, ca să-mi strigi : Ptru, calul taicăi de la tinereţe Să mai ieşi la bătrîneţe.
—	Tată, tăiculiţă-al meu,
Şi paloşul dumiitale,
Foaie verde micşonea,
Să-l aduci la gaica-ncoa.
Şi p-ala că i-1 scotea.
—	Tată, boldeica din tinereţe Să mi-o dai la bătrîneţe !
Foaie verde catifea,
Care-ai flăcăit cu ea,
S-o aduci la gaica-ncoa ! Atunci calu i-nşela,
Picioru-n scară punea Şi pe cal că-neălica :
88
-- Busuioc verde steblos,
Rămîi, tată, sănătos,
Ca un trandafir frumos.
—	Busuioc verde pe masă, Umbli, taică, sănătoasă,
Ca o garoafă frumoasă.
Dar Mizil-crai ce-mi făcea ?
La cap de pod că ieşea,
Şarpe mare se făcea.
Cînd Mizilca că-1 vedea,
Calu-n frîu că mi-1 strîngea Şi paloşul că-1 scotea Şi-o dată se repezea,
Capul, frate, să i-1 ia.
Mizil-crai o dată strigă :
—	O, taică, nu mă tăia !
—	Atunci rămîi, taică, sănătos !
—	Umbli, taică, sănătoasă,
Ca o garoafă frumoasă !
Sărăcuţ de maica mea,
Asta o să-mi facă slujba.
Dar Mizilca ce-mi făcea ?
Drept la frunt că se ducea, Dor două zile şedea
Şi sergent că mi-o făcea, împăratul comanda, împărăteasa privea, împăratul ce făcea ?
Timpul mesii că venea,
Acasă că mi-şi pleca.
Da Mizilca ce zicea ?
—	Măi dragă, boldeica mea,
Ia, mai du-te pe subt masă.
De mai roade cîte-o coajă, Le-ascultă vorba din casă. împărăteasa ce zicea ?
—	Măi cinstite împărate, împărate luminate,
Truoşorel făr’ de păcate, Feciorul lui Mizil-crai,
Ochi negri de curvă aleasă,
Cu gîtul ca de lupoaică,
E fămeie, nu se poate !
89
Mă împărate luminate,
O să bag cuţitu-n mine,
Să rîză lumea de tine.
—	Dragă împărăteasa mea, Dacă este vorba aşa,
Mîine o să le fac inspecţie.
O să-l scoţ la tîrgul d-afară : O să scoţ două care de furci Şi două de măciuci.
El, dacă o fi femeie,
O să se tragă la furci,
Iar dacă o fi voinic O să tragă la măciuci.
Da boldeica ce făcea ?
Dosu la Mizilca da :
—	Măi dragă Mizilca mea, Ai umblat cît ai umblat,
Da acu’ ţi s-a-nfundat.
—	Da de ce, boldeica mea ?
—	Mîine la tîrgul d-afară, Scoate două care de furci
Şi alte două de măciuci,
Că dacă oi fi femeie,
Tu o să te tragi la furci,
Iară dac-oi fi voinic O să te tragi la măciuci.
—	Nu purta, daică, grija,
Că de mine e purtată,
Zece ani şi jumătate
Ca să slujesc cu dreptate. Zorile se revărsa,
La inspecţie-i scotea.
Da Mizilca ce făcea ?
Ea prin furci că se plimba, Cu piciorul le lovea, în samă nu le băga,
Drept la măciuci se trăgea, Una bună-şi alegea,
Drept în sus mi-o arunca Şi-n palmă mi-o prijinea. împăratul cînd vedea,
Aşa că se supăra Şi-acasă că mi-şi pleca.
Da Mizilca ce zicea ?
90
—	Măi dragă boldeica mea,
Ia, mai du-te pe siub masă Şi mai roate cîte-o coajă,
Le-ascultă vorba din casă.
Cînd împăratul ajungea,
Din guriţă că-i zicea :
—	Dragă împărăteasa mea,
Eu o să bag cuţitu-n mine Să rîză lumea de tine,
Feciorul lui Mizil-crai Este voinic, nu se poate.
—	Mă-mpărate luminate,
Trup făr’ de păcate,
E femeie, nu se poate,
Cu ochii ca de şerpoaică,
Cu gîtul ca de lupoaică.
Eu o să bag cuţinu-n mine Să rîză lumea de tine.
—	Mă dragă împărăteasa mea,
Dacă este vorba aşa,
Mîine-n ziuă le fac inspecţie pe şolduri, Că şoldul de voinic Este mai mic,
Ăl de femeie mai mare.
Boldeica cînd auzea,
Dosul la Mizilca da :
—	E, dragă Mizilca mea,
Ai umblat cît ai umblat,
Da acu’ ţi s-a-nfundat.
—	Da de ce, boldeica mea ?
—	Mîine-n ziuă vă face inspecţie pe
şolduri,
Că şoldul de voinic
Este mai mic
Şi-ăl de femeie mai mare.
—	Nu purtă, daică, grija,
Că de mine e purtată,
Zece ani şi jumătate
Ca să slujesc cu dreptate.
Paloşelul că-1 scotea, în pămînt că mi-şi săpa Şi-o tainiţă că-mi făcea Şi cu şoldul se-ngropa.
Cînd împăratul venea,
La inspecţie-i scotea,
91
P-al ei mai mic îl găsea.
Aşa că se supăra Şi-acasă că mi-şi pleca.
Da Mizilca ce-mi zicea ?
—	Măi dragă boldeica mea,
Ia, mai du-te pe sub masă De mai roade cîte-o coajă,
Le-asculta vorba din casă.
Da-mpăratul că striga :
—	Dragă împărăteasa mea,
Eu bag cuţitul în mine
De rîde lumea de tine,
)De rămîi de mascara Să rîdă toată lumea,
Primprejur cine-o afla,
Feciorul lui Mizil-crai Este voinic, nu se poate.
—	împărate luminate,
Trup făr’de păcate :
Cu ochi negri de şerpoaică,
Cu gîtul ca de lupoaică,
Feciorul lui Mizil-crai E femeie, nu se poate !
—	Dragă împărăteasa mea,
Mîine-n ziuă o să-i scoţ la ieşitoare, Colea în tîrgul d-afară,
Că, dacă o fi femeie, o să arunce pe loc ; Dacă o fi voinic, o să arunce departe. Boldeica cînd auzea,
Dosul la Mizilca fla :
—	Mă dragă Mizilca mea,
Ai umblat cît ai umblat,
Da acu ţi s-a-nfundat.
Mîine-n ziuă vă scoate la ieşitoare,
Colea la tîrgul d-afară,
Că, dacă oi fi femeie, o s-arunoi pe loc ; Dac-oi fi voinic o s-arunci departe.
—	Nu purta, daică, grija,
Că de mine e purtată,
Zece ani şi jumătate
Ca să slujesc cu dreptate.
Zorile se răvărsa,
Mizilca-n sus se scula,
Prin grădină se plimba Şi paloşul că-1 scotea
92
Şi-o cucută că tăia Şi frumos că mi-o lucra Şi la trup şi-o aşeza.
La inspecţe-i scotea.
Da Mizilca ce făcea ?
Cu trei paşi că-i întrecea.
Da împăratul ce făcea ?
Atunci că se supăra Şi acasă că pleca.
Şi Mizilca că zicea :
—	Drăguţă boldeica mea,
Iar mai du-te pe sub masă,
De mai roade cîte-o coajă,
Le ascultă vorba din casă.
—	Dragă împărăteasa mea, împăratul că zicea,
Feciorul lui Mizil-crai Este voinic, nu se poate !
Că eu bag cuţitu-n mine,
De rîde lumea de tine,
De rîde toată lumea,
Primprejur cine-o afla,
De te faci de mascara.
—	împărate luminate,
Trup făr’ de păcate,
Feciorul lui Mizil-crai :
Ochi negri ca de şerpoaică,
Cu gîtul ca de lupoaică,
E femeie nu se poate !
—	Măi dragă împărăteasa mea,
Mîine-n ziuă o să le fac inspecţie la băi. Boldeica, dac-auzea,
Acasă că mi-şi pleca,
La Mizilca se ducea :
—	Dragă Mizilcuţa mea,
Ai umblat cît ai umblat,
Dar acu ţi-s-a-nfundat :
Mîine-n ziuă la inspecţie la băi.
Şi Mizilca c-auzea,
Lăcrămile-o podidea,
Şi prin tîrg că se plimba,
Cerneală d-o para lua Şi-o scrisoare că scria Cu slova ca furniga,
„Că mi-a răposat taica<£.
93
La împăratu-o trimeţa. împăratul c-o citea, Lăcrămile-1 podidea, Drumul Mizilcăi că-i da. împăratul ce-«mi făcea ? Regimentu-1 trimeţa,
Pin’ la Dunăre venea. Mizilca ce mi-şi făcea, Dacă Dunărea o trecea ? Ea la piept se descheia Şi ţîţile le scotea,
La soldaţi le arăta.
Şi soldaţii ce zicea ?
— Uite cine ne-a stăpînit Zece ani şi jumătate.
29
Cîntecul naşului
Verde, verde, foi creţeşti,
Din oraş, din Bucureşti,
L-ale case mari domneşti,
Mi se-nsoară Iancu-vodă Şi-l cunună Petru-vodă. Verde, verde d-o lalea, Mireasa de unde-o ia ?
Tomite din Dobrogea,
Vezi, fata Letinului,
Jivina pămîntului,
Să vezi, Letinu bogat Şi de lege lepădat.
De bogat e prea bogat,
Dar e şi tare ciudat,
C-a tocmit de la Sîmpietru Şi-a isprăvit la Sîmedru.
Şi icir verde şi-o lalea,
Iată nunta că-mi pleca.
Dar Letinu ce-mi făcea ? în foişor se urca,
Cu ocheanul se uita,
Alaiul că-1 năzărea,
Lăsa de s-apropia Şi poruncă aspră da,
94
Să se-ncuie porţile,
Să tragă zăvoarele.
Apoi sta de aştepta,
Pînă ce nunta sosea.
Din pridvor tare striga :
—	Care mi-este mirele,
Mirele, ginerele,
Să se-aleagă din nuntaşi,
Din nuntaşi, din sichiraşi Şi din negrii ţigănaşi Că sînt ei mai drăgălaşi,
Să-mi saie zidurile,
Să tragă zăvoarele,
Să-mi descuie porţile,
Să intre carîtele.
Mirele ca mirele,
Sălta cu umerile,
Dară nunul cel mai mare,
Cela cu grija-n spinare,
Ca ş-al nostru d-astă-seară, Ţine-1, Doamne, ca p-o floare, Dacă vedea şi vedea,
De mire s-apropia,
La ureche că-i şoptea :
—	Fine, nu te speria,
Nu-ţi face inimă rea,
Că ţi-om lua pe fina.
Nu purta, fine, grija,
Că de mine e purtată Să se mire lumea toată.
Atîta dor că zicea,
’Cepea calul d-a plimba,
Pînă spuma-1 prididea.
Jos pe pămînt că-mi cădea, Sloi de ghiaţă se făcea.
Şi-apoi cînd se repezea, Zidurile le sărea
Şi-mi trăgea zăvoarele,
Şi-mi descuia porţile.
Cum porţile descuia,
Carîtele că-mi intra,
Vezi, carîte-mpodobite,
Tot în verde zugrăvite.
Toată nunta chiuia,
Numai Letinu ofta.
95
Aşa dacă mi-şi vedea,
P-atîta nu se lăsa,
Altă cercare le da.
Nouă buţi alăturea,
No'uă-n cap li se punea Şi din gură iar striga :
—	Care mi-este mirele,
Mirele, ginerele,
Să s-aleagă din nuntaşi,
Din nuntaşi, din sichiraşi Şi din negrii ţigănaşi Că sînt ei mai drăgălaşi Ca să-mi saie buţile,
Să rupă cercurile,
Să curgă vinurile,
Să se sature nuntaşii,
Sichiraşii, ţigănaşii.
Mirele ca mirele,
Sălta cu umerile.
Dară nunul cel mai mare,
Cela cu grija-n spinare,
Ca ş-al nostru d-astă-sară, Ţine-1, Doamne, ca p-o floare, Dacă vedea şi vedea,
De mire s-apropia,
La ureche că-i şoptea :
—	Fine, nu te speria,
Nu-ţi face inimă rea,
Că ţi-om lua pe fina Nu purta, fine, grija,
Că de mine e purtată Să se mire lumea toată.
Atîta dor că zicea.
’Cepea calul d-a plimba Pînă spuma-1 prididea.
Jos pe pămînt că cădea,
Sloi de gheaţă se făcea.
Şi-apo:i cînd se repezea,
Buţile că le sărea,
Cercurile le tăia,
Vinurile le vărsa,
Bea nuntaşii,
sichiraşii,
Bea şi negri ţigănaşii ;
96
Toţi nuntaşii-mi chiuia, Numai Letinu ofta.
P-,atîta nu se lăsa,
D-altă cercare le da.
Nouă fete că-mi gătea Şi la rînd că le punea,
Tot un chip, tot un cuvînt, Tot un fel de-mbrăcămînt. f Verde foaie d-o lalea,
Şi din gură că-mi zicea :
—	Care mi-este mirele,
Mirele, ginerele,
Să s-aleagă din nuntaşi,
Din nuntaşi, din 9ichiraşi Şi din negrii ţigănaşi Că sîint ei mai drăgălaşi,
Să-şi cunoască mireasa,
Să se cunune cu ea.
Mirele, ca mirele,
Sălta cu umerile.
Dară nunu cel mai mare,
Cela cu grija-n spinare,
Ca şi-al nostru d-astă-sară, Ţine-1, Doamne, ca p-o floare, Dacă vedea şi vedea,
De mire s-apropia,
La ureche că-i şoptea :
—	Fine, nu te speria,
Nu-ţi face inimă rea,
Că ţi-om lua pe fina.
Nu purta, fine, grija,
Că de mine e purtată.
Bine vorba nu sfîrşa,
O tavă d-argint lua Şi pe ea mi-şi aşeza Oglinda şi cununa,
Fetelor le-o arăta Şi din gură le speria :
—	Care mi-este mireasa, Mireasa şi fina mea,
Vie să-şi ia oglinda
Să se gătească cu ea,
Să-şi ia şi cununiţa,
Cunună-se cu dînsa,
97
Că am o spată venin ată, Mănîncă la cap de fata.
Şi iar verde ş-o lalea, Mireasa ca femeia,
Din fete că is-alegea,
La tavă mîna-ntindea, Cununa că şi-o lua, Cununa şi oglinda.
Toţi nuntaşii chiuia,
Dor Letinu greu ofta, lNLavea, vezi, ce mai făcea, Fata trebuia s-o dea.
Da fata, da şi zestrea.
Şi iar verde d-o smicea, Nuntă mare se-ntorcea, Mirele cu mireasa,
La Bucureşti că sosea, în oraş, la Bucureşti,
L-ale case mari domneşti, Masă mare se-ntindea, Toată lumea petrecea, Toată ţara chiuia.
Foaie verde şi-o lalea, Nunu-ăl mare ce făcea ?
Pe pochinzeri ce venise,
Pe letini ce-1 însoţise,
El la masă mi-i punea Şi frumos mi-i ospăta,
Cînd cu vin,
cîmd cu pelin,
Pin’ ce vinu-i ajungea,
Pe toţi, nene,-i îmbăta. După ce miri îmbăta, Căluşeii li-i lua,
De urechi îi ciumpăvea, Coame, coade, le tundea, Gurile le proţăpea.
Pe letini mi-i dezbrăca, Numa-n trenţe i-mbrăca, Spate-n spate mi-i lega, Cîte doi pe cal punea Şi-aşa drumul că le da. Cînd Letinu mi-i vedea, Din gură ce mi-şi zicea ?
98
— Cine-o mai face ca mine,
Ca mie să-i fie bine ;
Cînd o fi cu nunu-ăl mare, ba nu iaca ramaşala,
Că face mare gireşală.
Eu i-am dat-o rasă şi-afînată,
El mi-a-ntors-o cu vîrf şi-ndesată. Mai ziceţi, naşule, amin,
Cu ploschiţele de vin Să facem altul mai bun.
30
Voie a Bâlaca
Verde, salbă moale, P-a gură de vale, Soarele răsare La cea casă mare Cu ferestre-n soare, Cu nouă umbrare.
La nouă umbrare, Nouă legăioare, Cu-al Voichiţii zece, Inimioară rece ! Verde de bujor,
Mai marele lor, întîi legăior,
Din şi Costandin, Legăior dinţii,
Fiu, maichii, fiu ! Verde d-o lalea, Vremea că-mi trecea, Voicăi că-i venea Nişte peţitori,
Vezi, logoditori Tot din Nadolie, Vezi, ţară pustie, Precum să rămîie !
Pe Voica peţea,
Pe Voica cerea Să mi-o logodească, Să mi-o căstorească
99
Tomna-n Nadolie, Vedea-o-aş pustie, Precum să rămîie ! Verde d-o smioea, Mă-sa că nu vrea Pe Voica s-o dea.
Cu ei se-nfurcea Şi mi-i depărta Şi mi-i înfrunta :
—	N-am fată de dat Şi de măritat Tomna-n N adolie, Vedea-o-aş pustie, Precum să rămîie !
N-o dau pe Voica ! Fata, ca rata,
Săracă-ar fi ea,
’Ndrugă cu druga, Toarce ou furca,
Dă mă-si turta.
Verde mato stat,
Băiatul, băiat,
Cum i-a răposat,
Părinţii i-a uitat.
Verde d-o lalea,
Din s-amesteca,
Mă^si că-i zicea :
—	Mamă, muica mea, Nu te mai contra, Dă-le-o pe Voica.
Fata ca fata,
Cum i-o fi soarta. Orişicînd oi vrea, Putea-o-ai vedea :
Vara de trei ori,
Sînt mai multe lucrători, Mai puţine sărbători ;
Şi iarna de nouă ori,
Mai puţine lucrători Şi mai multe sărbători. Verde d-o smicea,
Mă-sa că se da Şi se dupleca Pe Voica d-o da.
Lăcrămi mai vărsa,
100
Mi-o tot săruta,
Din piept greu ofta,
Pînă, vezi, pleca.
Din prispă privea,
De mi-o petrecea, Lacrămi ţuruia.
Verde d-o lalea,
Mult că nu trecea,
D-o ciumă că da.
Toţi fraţii murea,
Mă-sa rămînea De mi-i tămîia Şi mi-i comînda ;
Pe Din că nu vrea,
Sta de-1 blestema :
—	Dine, maică, Dine, Dine, Costandine,
Legăior al meu, Trupşorelul tău
Nici să mucezească,
Nici să putrezească.
Tu m-ai şuguit,
Tu m-ai oţărî t Pe Voica d-am dat-o Şi mi-am măritat-o Tomna-n Nadolie, Vedea-o-aş pustie,
Precum să rămîie !
Verde d-o smicea,
Nouă ani trecea,
Din nu mucezea,
Nici nu putrezea.
Aşa de vedea,
El că se ruga Domnului de sus, Domnului Isus :
—	Sfinte Doamne, Sfinte, Sfinte şi părinte,
Cu puterea ta Primeşte-mi ruga : Tronuleţul meu Fă-1 un cal de zmeu ; Pînza de pe mine,
Ibîncă seină ;
101
Statul de pe cap, Chingă de-nchingat; Aţa din picere,
Un frîu de curele. Atît se ruga,
Atît că cerea, Domnul se-ndura, Ruga-i asculta, Ruga-i împlinea. Verde şi-o lalea,
Nu mai zăbovea ;
Pe cal s-azvîrlea,
Cu el că zbura Mai iute ca vîntul, Mai încet ca gîndul, Tomna-n Nadolie, Vezi, ţară pustie, Precum să rămîie ! La Voica trăgea,
La şanţ se oprea,
La şanţul grădinii Să nu-1 simţă cîinii. D-acolo striga :
—	Voica, sora mea, Fă-te mai încoa,
Spre şanţul grădinii, Că mă muşcă cîinii. Verde, d-o smicea, Voica se mira
Şi se turbura,
Inima-i pocnea Şi mLi răspundea :
—	Dine, neică Dine, Neică Costandine, Te-nţeleg prea bine, Nu te văz pe lume. Din că mi-i şoptea :
—	Voico, sora mea, Vino mai încoa
La şanţul grădinii,
Să nu simţă cîinii. Verde d-o smicea, Cum s-apropia,
Mi ţi-o opintea,
102
Pe cal c-o urca,
Cu ea că zbura Mai iute ca vîntul, Mai încet ea gîndul. Verde catifea,
P-alt tărîm trecea.
Ce mi se vedea ?
Nişte păsărele Pe ramuri verzăle, Cînta-n viersurele :
—	Ferice de noi,
De părinţii noştri Care ne-a născut,
Care ne-a crescut, Verde viorea,
Mai alăturea
Ce mi se vedea ?
Alte păsărele Pe crăci uscăţele,
Mi se văieta,
Şi mi se jelea :
—	Vai şi-amar de noi, De părinţii noştri Care ne-a crescut, Care ne-a născut ! Verde şi-o smioea, Voiea că-ntreba :
—	Dine, neică Dine, Neică Costandine, Nu-nţeleg cum vine : Colo păsărele
Pe ramuri verzăle, Colea păsărele Pe crăci uscăţele.
Din că-i răspundea Şi-aşa căni zicea :
—	Ale păsărele Pe ramuri verzăle,
Sînt toţi copilaşi Morţi încreştinaţi, C-au fost botezaţi Şi din mină daţi.
Ale păsărele
Pe crăci uscăţele
103
Sînt tot copilaşi D-ăi necreştinaţi Şi nebotezaţi Din mină nedaţi. Mergea cît mergea,
Ce mi-şi mai vedea ? Colo-n poieniţă Vede-o imoviliţă Numa-n bălbătaie Şi vedea şi-o oaie, Care ce făcea ?
La rîu se ducea Şi se scufunda,
La mal că ieşea,
Spre mormînt fugea, Pe el se urca,
Focu-1 potolea.
Şi-aşa tot urma,
Zorea şi fugea. Voica-1 întreba :
—	Ce-o mai fi şi-asta. Dine, neică Dine, Neică Costandine ? Foaie şi-o lalea,
Din că-i răspundea :
—	Verde măghiran, Ast-a fost cioban, Neam rău de mocan, Ce, cît a trăit,
Mult mi-a tîlhărit, Fete-a pîngărit, Oameni a ucis,
Oi streine a prins. Verde de năut,
Un bine-a făcut,
Că mi-a botezat Un copil sărac,
Şi Ia botezat,
Oiţă i-a dat.
Uite, vezi cum oaia îi moaie văpaia. Mergea ce mergea, D-un pîrîu că da ; Iarba pîn’ la brîu,
104
Verde şi frumoasă, Perie de deasă.
O vacă pocită,
Slabă şi urîtă,
Cu coarnele-ntoarse, Cu pielea pe oase, Balele că-i curge, Iarba n-o atinge.
Şi peste pîrîu,
Cîmp ars şi pustiu,
Iar pe cîmp o vacă Grasă, vezi, de crapă. Verde viorea,
Voica-1 întreba :
—	Neică Costandine, Asta cum mai vine ?
—	Voico, sora mea, Află şi p-asta :
Pe cîmpia arsă,
Vaca mi-este grasă, C-a fost firosită ŞLa fost dăruită D-un om prea sărac, Cînd a cununat. Dac-a dăruit,
Bine i-a părut.
A slabă, pocită, Mi-este dăruită De om prea bogat Care-a dăruit,
Dar rău i-a părut. Vorba cum sfîrşa, Tărîm părăsa,
Pe lume ieşea,
Acas’ c-ajungea.
Voie a jos sărea,
Din că mi-şi pierea, Cu tot se topea,
Praful rămînea, Blestem dezlega.
Voica ce-mi făcea ?
La geam că mergea, în el ciocănea,
Din gură striga :
—	Mamă, maica mea,
105
Descuie uşa,
Să-ţi intre Voica.
Mă-sa c-,auzea,
La geam că venea,
Odată ţipa,
Jos se prăvălea,
Moartă rămînea,
Iară biata Voica Pe prispă cădea,
Sufletul şi-l da.
Făcea moarte peste moarte Care-n lume nu se poate.
PĂSTOREŞTI
31
Mioara
Mioară, mioară,
Laie, bucălaie,
De mi-eşti năzdrăvană,
De trei zile-ncoace Gura nu-ţi mai tace,
Nici iarba nu-ţi place ;
Nu ştiu, mi-eşti bolnăvioară, Ori mi-eşti năzdrăvană !
De cap ţi se face,
Oar de capul tău,
Oar de capul meu.
Dacă eşti năzdrăvană, Mioară, mioară,
Să-mi spui ce ţi-e-n gînd.
— Stăpîne, stăpîne,
Dă oile-ncoace La ceist zăvoi negru,
Că-i iarbă de oi Şi umbră de voi.
Stăpîne, stăpîne,
Cheamă şi d-un cîine,
Cel mai frăţesc Şi cel mai haiducesc,
106
Că prin apus de soare, Vrea să te omoare Voinicul vrîncean Şi cu moldovean,
Că ai oi mai multe,
Multe şi cornute Şi cai învăţaţi Şi cîini mai bărbaţi.
— Mioară, mioară,
D-o fi adevărat Şi m-o omorî,
Drept să le spui,
Ei să nu mă îngroape In colţi, în bolovani,
Ci să mă îngroape La uşa strungii, în jocul mieilor Şi-n treacătul oilor.
Şi fluieraşul meu,
Ei să mi-1 puie în chiotoarea stînii :
Cînd vîntul o bate,
Prin el o răzbate Şi el mi-o cînta,
Fluieraş de os,
Cum cîntă duios.
Oile mi l-o auzi Şi ele s-or strînge,
Pe mine m-or plînge Cu lăcrămi de sînge.
Cele bucălăi M-or plînge pe văi,
Cele oi cornute Plînge-m-or pe munte, Cele ocheşele Plînge-m-or pe vâlcele, Iar tu, mioară, mioară, Cînd îţi merge-n jos,
Pe Dunăre-n jos,
Tu să-mi zbieri duios. Cînd te-o auzi O mamă bătrînă Cu brîul de lînă,
Ştergar de păr de cămilă,
107
Ea mi te-o-ntîlni Şi mi te-o-ntreba :
—	Mioară, mioară,
Drept să-mi spui
De mîndrul ciobănaş, Flăcăiaşul meu ;
Perişorul lui,
Pana corbului;
Ochişorii lui,
Mura cîmpului ;
Mustăcioara lui,
Spicul griului,
Tu să-i spui adevărat,
Că eu m-am însurat Ş-am luat o mireasă A lumii crăiasă.
Dacă te-o-ntreba Un’ să mă găsească,
Tu drept să-i spui Să meargă pe Dunărean jos Şi ea ca să suie întrnun anin negru,
Nimic să nu vorbească,
Numai să croncănească.
Ea pe lîngă Dunăre mergea Şi din gură grăia :
—	Dunăre, Dunăre,
Drum fără pulbere Şi rara tagaş,
Ce drum drăgălaş ! —
De-ai fi vorbitor Cum eşti curgător !
Mioara-i zicea :
—	Nu mai întreba,
Du-te la anin,
La acest anin negru Şi-mi croncăneşte C-ai să mi-1 găseşti.
Ea mi s-a dus, în anin s-a suit Şi mi-a croncănit Şi el mi-a strigat :
—	Uş, corboaică neagră,
Că nici n-am murit
Şi m-ai croncănit,
109
Dac-oi muri Tot mi-ei croncăni !
—	Nu-i corboaică neagră E mama ta dragă.
—	Mamă, bună eşti,
Să te duci să-mi câţi Leacuri prin munţi nalţi, Poate mă scăpaţi.
—	Eu, mamă, am auzit Că tu te-ai însurat,
Pe nimeni n-ai chemat. Tu ai avut naşi Şi nuntaşi Brazi şi păltinaşi,
Şi la nunta ta A căzut o stea Ş-aia m-a-ntristat De am plecat Ca să te cat.
Iaca eu mă duc,
Leacuri d-oi găsi,
Acu oi veni.
Mioara i-a spus Să-ntoarcă-napoii Că moare-n zăvoi.
32
Cintecul oii
P-ăl picior de munte, Merg oile-n frunte, Tot sute cornute,
Miei şi miorele D-ale ocheşele.
P-o gură de vale, Trece-un ciopor mare. Hai nouă ciobani, Optu-s veri primari, Că ei s-a vorbit Şi s-a sfătuit Pe Andrei, Andrei, Strein printre ei,
110
La puţul din vale,
Pe el să-l omoare,
C-are oi tot bucălăi,
La lină ţigăi Şi cu cîini dulăi,
Şi mai bărbaţi,
Şi mai lăudaţi,
Şi cai învăţaţi.
—	Mică mioriţă,
De trei zile-neoace Gura nu-ţi mai tace,
Iar, fi-ţi-air de cap, Iarbă-n gură n-ai băgat, Că eu te-am pornit
Şi că te-am gîlvit,
Sare că ţi-am dat,
Sare din tecşilă,
Cojiţă din mînă ;
Că eu te-am pornit Tot mai de cu seară ; Tot şi prin secară ;
Că eu te-am pornit Tot mai de cu noapte, Tot prin grîne coapte ; Că eu te-am pornit Tot mai de cu zori,
Tot în cîmp cu flori.
—	Stăpînaşul meu,
Nu-i de capul meu Şi-i de capul tău.
Hăi nouă ciobani, Optu-s veri primari,
Că ei s-au vorbit
Şi s-a sfătuit,
La puţul din vale Pe tin’ să te omoare, C-ai oi tot bucălăi,
La lînă ţigăi Şi cu cîini dulăi,
Şi mai bărbaţi,
Şi mai lăudaţi,
Şi cai învăţaţi.
—	Mică miorică,
La bot ocheşică,
Mică, mioriţă,
111
Cu lîna bîrsană,
De mi-eşti năzdrăvană, Să-i spui să mă-ngroape ’N tîrla oilor, în jocul mieilor.
Mieii s-or juca,
Pe min’ că m-or dezgropa. Să-mi puie fluieraş de soc, Să cînte cu foc.
Cînd vîntu-o-ncepea, Fluieru-o zicea,
Oile s-or strîngea,
Coardă că s-or face,
La mine c-or trage,
Pe mine m-or plînge Cu lăcrămi de sînge.
O babă bătrînă Cu brîul de lină,
De păr de cămilă,
D-un flăcău întrebînd, ’Nalt şi sprîncenat : Sprîncenele lui,
Floarea soarelui ; Genişoarele lui,
Spicul griului ; Mustăcioara lui,
Spicul orzului ;
Feţişoara lui,
Spuma laptelui ;
Ochişorii lui,
Două mure coapte,
Coapte la răcoare, Neajunse de soare ; Ochişorii lui,
Două mure coapte,
Coapte la pămîn't, Neajunse de vînt.
33
Coştea Gealapu
Frunză verde amurele, Pe cîmpul cu florile
112
Mi-a scos Coste a oile,
Odată cu zorile.
Şi-aşezat-a stîniie,
Şi mi-amtins perdelele Pe toate derelele,
Mi-a umplut vîlcelele.
Are Costea mieluşei Cîţi sînt vara brebenei ;
Are Costea oi de multe Cît sînt vara flori mărunte, Şi mai are Costea, are,
Are Costea un berbecel,
Nu era-n turmă ca el, Că-n cap purta şase coarne, Prin vîrful corniţelor Cîte-o piatră nestimată, Luminează noaptea toată.
Pe lumina pietrelor,
Da grăunţe oilor,
Porneală mînzărilor.
Şi mai are Costea-mi are, Are Costea o mieluşea,
Nu era-n turmă ca ea :
Cînd simţea de vreme rea, Trăgea oile-n perdea ;
Şi simţea de vreme bună, Trăgea oile-n păşună,
Le trăgea pe pîrlitură,
LJnde este iarba bună.
Şi mai are Costea-mi are Vreo cin zeci de cîini bătrîni, Care păzeau pe la stîni,
Vreo cinzeci de puşlăţei, J De păzeau pe la odăi.
Şi mai are Costea-mi are Pe căţea Dolfă bătrînă ;
De bătrînă ce-mi era,
Cura părul de pe ea.
Şi mai are Costea-mi are Pe Togan, cîine bătrîn, Şade-n c.r şi bea tutun Şi da ocol primprejur.
Azi mi-e lunii şi mîine marţi, Pleacă Costea la Galaţi
113
Cu măgarii sămăraţi,
Cu chimeriul plin de sfanţi ; Ia tărîţe
la oiţe,
Bolovani
pe la cîrlani Şi opinci pe la ciobani.
Să vezi, Costea că pleca Şi cu Doalfa că vorbea,
Cu Doalfa, căţea bătrînă, Numai cu doi dinţi în gură. Pastrama i-o dăruia,
Pastrama din prepeleag,
C-aia i-a fost Doalfii drag. Să vezi, Costea atunci pleca, Calea jumate mergea,
Cu Fulga că se-ntîlnea,
Cu bună ziua că-i da.
Să vezi, Costea-i mulţumea. Şi-arunci Fulga că striga Şi la Costea că-mi cerea
0	mioară de căldare Şi-un berbece de frigare,
Să dea la băieţi că n-are. Costea nainte mergea.
Să vezi, Fulga ce-mi făcea ? Zece băieţi că mi-avea,
La tîrlă că mi-şi sosea,
Pe la guri că-i aşeza,
Şi băieţii că-mi urla :
Altu urla tot cîineşte,
Şi-altu urla ciobăneşte.
Clinii lu Costea auzea Şi din tîrlă că-mi ieşea,
După băieţi se lua,
Numai Fulga rămînea.
Cînd clinii că-mi alătra, Fulga-n tîrlă că intra,
01	lu Costea că-i lua.
Ce fel de oi că-i lua ?
Să vezi, fruntea oilor, Umplutura pungilor,
Fala negustorilor.
Mai lua cel berbecel,
Nu era-n turmă ca el,
114
De-n cap purta şase coarne ; Prin vîrful corniţelor,
Cîte-o piatră nestimată, Luminează noaptea toată !
Şi lua cea miorea,
Nu era-n turmă ca ea !
De simţea de vreme rea, Trăgea oile-n perdea ;
Şi simţea de vreme bună, Trăgea oile-n păşună,
Le trăgea pe pîrlitură,
Unde este iarba bună.
Oile că le pornea La izvorul de demult,
Numai de Doalfa ştiut.
Dar oile că le pornea,
Să vezi, Doalfa ce-mi făcea ? Aştearnă că se lua,
Pe furiş că se ducea,
Sama bine că lua L'nde oile ducea, înapoi se-napoia,
Bine ziua se făcea.
Să vezi, Costea că-mi sosea. El la lapte c-asista :
Nu iese lapte la măsură,
Nici brînza la-nchegătură. Tot pe Doalfa c-o chema, Vreo trei cîrlige-i trăgea. Doalfa că chilălăia Şi din gură că-i vorbea :
— Măi stăpîne dumneata,
Eu la carte-am învăţat,
Trei cîrlige n-am mîncat,
Trei cîrlige de-mpărat. Dumneata i—ai dăruit Şi Iu’ Fulga că i-ai dat O mioară de căldare Şi-un berbece de frigare.
Şi el, frate, ţi-a luat,
Să vezi, fruntea oilor,
Fala negustorilor,
Umplutura pungilor.
Aideţi, stăpîn, după mine,
Că ştiu sama-n codru bine,
115
Că ştiu turma de berbeci, Izvoare cu ape reci.
Să vezi, Doalfa-1 eo'nidiucea La izvorul cel de mult,
Numai de Doalfa ştiut.
Acolo cînd mi-şi sosea,
Peste Fulga acolo da :
Alţii focul că-mi făcea,
Alţii ficaţi că-mi frigea Şi pe Fulga mi-1 găsea,
Mi-1 găsea, vezi, p-un buştean, Glojdorea la un ciolan.
Doalfa dor că mi-1 ochea, în el că se repezea Şi de vînă mi-1 strîngea.
Mi-1 ţine Doalfa de vînă, Parcă mi-1 ţinea de mînă,
Pînă Costea că-mi sosea Şi cu gura-1 judeca :
— D-aba, Fulgo, dumneata. Eu, frate, ţi-am dăruit O mioară de căldare Şi-un berbece de frigare Să dai la băieţi că n-are.
Şi tu, frate, mi-ai luat,
Să vezi, fruntea oilor,
Fala negustorilor,
Umplutura pungilor.
Să vezi, Costea ce-mi făcea ? Trei deşte-n gură băga, începea d-a fluiera,
Toţi cîin.ii că-1 auzea Şi lîngă Costea mi-era,
Şi la cîini că-1 arăta,
Toţi cîinii că mi-i mînca.
După ce că-1 termina,
Oasele i le-ngropa La mijlocul tîrlelor,
In zbieratul oilor,
Tot în jocul mieilor.
Cînd primăvara venea,
Să vezi, Costea ce-mi făcea ? Mieluşele că-şi oprea, Turmuliţa şi-o mărea.
116
Cine din turmă-i lipsea ? îi lipsea cel berbecel,
Nu mi-era-n turmă ca el, De-n cap purta şase coarne, Prin vîrful corniţelor Cîte-o piatră nestimată, Luminează noaptea toată. Pe lumina pietrelor,
Da tărîţe oilor,
Porneală mînzărilor.
Să vezi, cine mai lipsea ? Mai lipsea şi-o miorea,
Nu era-n turmă ca ea : Cînd simţea de vreme rea, Trăgea oile-n perdea ;
Cînd simţea de vreme bună, Trăgea oile-n păşună,
Le trăgea la pîrlitură Unde este iarba bună.
34
Ciobanul
Foaie verde ş-un mărar,
La fîntîna din stejar, S-auleşte-un păcurar Şi să vede d-un cioban Cu capul pe muşuroi,
Cu ochii sclipiţi la oi.
Iar ciobanul mi-adormea, Oile că mi-i pierea,
O mioară-i rămînea.
Cioban cînd se deştepta,
Din ochi negri lăcrăma Şi după oi că-mi pleca.
La vale, neică, la vale,
Cu br aţul plin de cav ale,
Cu mioara la spinare,
Cu căciula-n supţioară Uscată făcută poamă,
Tot plîngînd de oi cu jale.
117
Dar ciobanul ce-mi făcea ? Cu ruimânu-n 'cale se-mtiîllnea, Din guriţă aşa-i zicea :
—	Măi române, măi,
Ia să-mi cînţi tu chintecul,
Că mi-c drag ca sufletul, Să-ţi dau eu, vezi, galbenul, Să-ţi dau galben, firfirica, Să-mi sune o chine a.
Românul începea cîntecul lui :
Voinicul, de e voinic,
Pleacă noaptea prin colnic Fără băţ, fără nimic,
Numai cu palmele goale,
La brîu cu şapte pistoale, Patru pline şi trei goale Cele pline
stau aline,
Cele goale
stau marghioale, Strălucesc ca sfîntul soare.
—	Măi române, mă,
Păi nu mi-ai cîntat chintecul Să-ţi dau galben, firfirica, Să-mi sune ochinca.
La vale, neică, la vale,
Cu braţul plin de cavale,
Cu mioara la spinare,
Cu căciula-n supţioară Uscată, făcută poamă,
Tot plîngînd de oi cu jale. Acu s-a-ntîlnit cu ţiganul,
Iar ciobanul că-i spunea :
—	Măi ţigane, mă,
Ia să-mi cînţi tu chintecul, Că mi-e drag ca sufletul, Să-ţi dau galben, firfirica, Să-mi sune ochinca.
Iar ţiganul începea cîntecul lui :
Pendem verde Biştaştar,
Măi Vasale circi umăr,
Ia, schimbă-m’ d-un icuşar, Dă-mi foiţă de ştar bani Şi zahar d-un creiţar
118
Te sovel pe prispă avreal,
Marladeunţa o blaninţa Naciumide la diclinţa.
Dar ciobanul că-i spunea :
—	Păi, nu mi-.ai cîntat chintecul,
Să-ţi dau galben, firfirica,
Să-mi sune ochinca.
La vale, neică, la vale Cu braţul plin de cavale,
Cu mioara la spinare,
Cu căciula-m supţioară Uscată făcută poamă,
Tot plîngînd de oi cu jale.
(Acum ce naţie, că moi le facem amesteea/te ; ou sîrbul.) Cu sîrbu-n cale se-ntîlnea,
Din guriţă aşa-i zicea :
—	Mă, sîrbule, mă,
Ia să-mi eînţi tu chintecul,
Că mi-e drag ca sufletul,
Să-ţi dau galben, firfirica,
Să-mi sune ochinca. iar sîrbul începe cîntecul lui :
A murit şi tata,
A murit şi mama,
Mi-a rămas grădina Plină de legumea.
(Pe urimă începe sîrbeşte, o sîrbă pe două coarde.)
—	Sîrbule, nu mi-ai cîntat chintecul Să-ţi dau galben, firfirica,
Să-mi sune ochinca.
La vale, neică, la vale,
Cu braţul plin de cavale,
Cu mioara la spinare,
Cu căciula supţioară Uscată, făcută poamă,
Tot plîngînd de oi cu jale.
Cu grecu-n cale se-ntîlnea :
—	Măi, grecule, măi,
Ia să-mi eînţi tu chintecul Să-ţi dau galben, firfirica,
Să-mi sune ochinca.
(Aci urmează o cîntare grecească, pe care informatorul spune că nu şi-o aduce aminte.)
La vale, neică, la vale,
Cu braţul plin de cavale,
119
Cu mioara la spinare,
Cu căciula supţioară Uscată, făcută poamă,
Tot plîngînd de oi cu jale.
Cu ovreiu-n cale se-ntîlnea,
Din guriţă că-i zicea :
—	Măi, ovreiule,
Ia să-mi cînţi tu chintecul,
Să-ţi dau galben, firfirica,
Să-mi sune ochinca.
Ovreiul începe cîntecul lui :
Ieşi Avram din butoi Cu părul făcut vîlvoi,
Cu Avram şi cu Isac Amîndoi băgaţi în sac.
Oi, dara, da !
Bam, bam, bam,
Spune dumneata Că nu-i aşa !
Iar a început ciobanul :
—	Măi, ovreiule, mă,
Nu mi-ai cîntat chintecul Să-ţi dau galben, firfirica,
Să-mi sune ochinca,
La vale, neică, la vale,
Cu braţul plin de cavale,
Cu mioara la spinare,
Cu căciula-n supţioară Uscată, făcută poamă,
Tot plîngînd de oi cu jale.
S-a-ntîlnit cu neamţu-n cale :
-	— Măi, neamţule,
Ia să-mi cînţi tu chintecul,
Că mi-e drag ca sufletul,
Să-ţi dau galben, firfirica,
Să-mi sune ochinca.
Iar neamţu-ncepea cîntecul lui :
(La neamţ îi fac un vals. Ştii, partea nemţească e tar-e-n vals.)
—	Măi, neamţule, măi,
Nu mi-ai cîntat chintecul,
Să-ţi dau galben, firfirica,
Să-mi sune ochinca.
La vale, neică, la vale,
Cu braţul plin de cavale,
120
Cu mioara la spinare,
Cu căciula-n supţioară Uscată, făcută poamă,
Tot plîngînd de oi cu jcde.
Se-mtîlnea cu francezu şi cînta :
Alon zanfan deo la patri e Le jur de gluar e tarive Contră leun de la tiranie Letandan sanglan talive.
(Mai are o strofă, spune informatorul.)
Iar ciobanul că-i spunea :
—	Măi, franţuzule,
Păi, nu mi-ai cîntat chintecul,
Să-ţi dau galben, firfirica,
Să-mi sune oichinea.
La vale, neică, la vale,
Cu braţul plin de cavale,
Cu mioara la spinare,
Cu căciula-n supţioară Uscată făcută poamă,
Tot întrebînd de oi cu jale.
Dar ciobanul ce-mi făcea ?
Cu turcu-n cale se-ntîlnea,
Din guriţă aşa-i zicea :
—	Măi, tureule, mă,
Ia să-mi cînţi tu chintecul,
Să-ţi dau galben, firfirica,
Să-mi sune ochinca.
Iar turcu-ncepea geamia turcească. Eu o fac iar din vioară. Asta fără cuvinte ; da mai arunc cîteva vorbe) : Pre, aman, aman,
Spre Giurgiu, Giurgiu,
Pre sufletul meu,
Mor de dorul tău,
N-am ce-ţi face eu.
Ciobanul :
—	Măi, tureule, mă,
Nu mi-ai cîntat chintecul Să-ţi dau galben, firfirica,
Să-mi sune ochinca.
La vale, neică, la vale,
Cu braţul plin de cavale,
Cu mioara la spinare,
121
Cu căciula-n supţioara Uscată făcută poamă,
Tot întrebînd de oi cu jale.
Iar ciobanul ce-mi făcea ?
Cu bulgarul se-ntîlnea.
(Bulgarul cu sîrbul e totuna ; noi îi facem tot o sîrbă.)
—	Măi, bulgarule, mă,
Nu mi-ai cîntat chintecul Să-ţi dau galben, firfirica,
Să-mi sune ochinca.
La vale, neică, la vale,
Cu braţul plin de cavale,
Cu mioara la spinare,
Cu căciula-n supţioară Uscată făcută poamă, întrebînd de oi cu jale.
Acu, iar ciobanul ce-mi făcea ?
Cu lupu-n cale se-ntîlnea.
—	Bună ziua, lupule !
—	Mulţumesc, oiobanule !
—	N-ai văzut oile ?
Iar lupul căd răspundea :
—	Le-am văzut Şi le-am păscut :
Pe costiţe
Stau corniţe,
Pe vîlcele Stau picere,
Şi pe vale Stau plotoage,
La capul jgheabului Căpăţîna măgarului.
Nota. In cîntecul ţiganului se folosesc şi ci te va cuvinte ţigăneştii : Pendem = foaie, ştar = patru, te sovel = >să doarmă, avreal = afară, marladeunţa, derivat din verbul .ou isensul „a bate", cuvîn-tului biftajtar îi dă sensul ide „imagheran", sub influenţa începutului asemănător al unor cîntece /româneşti ; ultimul vers, informatorul nu-ll poate explica.
Gînteculf francezului reproduce — nu întotdeauna corect — patru 'ver-suri din cîntecul naţional al poporului francez, „La Mar-seiillaise".
Al'lons enifants de la Patrie,
Le jour de gloire est arrive,
Contre nous, de la tyranie,
L’etendard sanglant est leve.
122
Iar ciobanul că-mi afla,
Din caval aşa cînta Şi-ntr-un picior că juca. (începea hora lui din caval.)
VITEJEŞTI
35
Mar cu Viteazul
Foaie verde a bobului,
La marginea Siiului,
La malul Şiretului,
La casele Marcului,
Marcului viteazului, Frumoasă masă mi-e-ntinsă. Dar la masă cine-mi şade ? Că-mi stă Marcu viteazul Şi cu tur cu bolunul. Frunzuliţă trei sardale,
Ei bea vin pe rămăşeală Pin’ la dalbai primăvară. Frunzuliţă viorea, Prinsoare-ntre ei c-avea :
Din ei cine s-o-mbăta, Frumos capul şi-or tăia,
De s-o duce pomila.
La masă cine-i servea ?
Să vezi, muma Marcului, Ibomnica turcului.
Dară Marcu ce zicea ?
— Mamă, măiculiţa mea,
Eu tot Marcu viteazul Şi cu turcul bolunul Prinsoiare-ntre noi avem Să bem vin pe rămăşală,
Pin’ la dalbai primăvară.
Din noi cine s-o-mbăta Frumos capul ne-om tăia, De s-o duce pomila.
Mamă, păhărelul meu,
Cu vin să-l jumătăţeşti,
Cu apă să-l împlineşti,
123
Cu zahăr să-l îndulceşti Să-mi dai să mă-nveseleşti, Şi paharul turcului Cu vin să-l jumătăţeşti,
Cu rachiu să-l împlineşti, Cu catran să-l cătrăneşti Să-i dai să-l înnebuneşti. Frunzuliţă viorea,
Dară mă-sa ce făcea ? Paharele le lua,
Dosu-n pivniţă că da.
Vezi, paharul Marcului Cu vin eă-1 jumătăţea,
Cu apă că-1 împlinea,
Cu zahar că-1 îndulcea,
Şi paharul turcului Cu vin că-1 jumătăţea,
Cu rachiu că-1 împlinea,
Cu catran că-1 cătrănea. Frunzuliţă viorea,
Făcea toanta cum făcea, Paharele le schimba.
Vezi, paharul .Marcului, Vezi, i l-a dat turcului ;
Şi paharul turcului,
Vezi, i l-a dat Marcului. Cum bea Marcu, cum -cădea, Şi turcul se-nveselea.
Frunză verde-o peliniţă, Mi-avea Marcu-o sluguliţă, P-ăl de-1 chema Ioniţă, îmbrăcat în dulămiţă,
Verde ca foaia de viţă, Trage bine la suliţă.
De la fereastră privea,
Pe Marcu -căzut vedea. Drept la Marcu că mergea Şi la uşă se ducea,
Cu picioru-n uşă da, în trei şi-n patru o făcea,
De perete c-o răzma.
Cînd la urmă că mergea, Cruce la piept ridica,
Aşa din gură zicea :
124
—	Doamne, iartă-mi greşala, Să-i dau lui Marcu palma,
Că mi-o fi cu greu păcat, Plinea, sarea, i-am mîncat, Cal bun i-am încălecat Şi-oi să fie cam păcat. Frunzuliţă viorea,
Dar tot o să-i dau palma. Cînd o palmă că-i trăgea, Marcu-n picioare sărea Şi din gură că zicea :
—	Ioniţă, sluga mea,
De unde veni, cîine, asta,
De mai îmi dedeşi palma ? Frunzuliţă matostat,
La dascăl am învăţat,
Aşa palmă n-am mîncat !
Ioniţă că-i zicea :
—	Ei, stăpîne, dumneata,
Dacă nu-ţi dam eu palma, Aveai să dormi cît lumea,
Tot din măiculiţa ta.
Dară Marcu ce zicea ?
—	Mamă, măiculiţa mea,
Eu tot Marcu viteazul
Şi cu turcul bolunul, Prinsoare-ntre noi am avut : Noi bem vin pe rămăşală,
Din noi cin’ ne-om îmbăta Frumos capul ne-om tăia,
De s-o duce pomila.
Mamă, păhărelul meu,
Cu vin l-ai jumătăţit,
Cu rachiu l-ai împlinit,
Cu catran l-ai cătrănit,
Mi-ai dat de m-ai omorît,
Şi paharul turcului Cu vin l-ai jumătăţit,
Cu apă l-ai împlinit,
Cu zahăr l-ai îndulcit,
I-ai dat, l-ai înveselit.
Ţîţa mă-si că-i tăia Şi-n patru că mi-o făcea,
Pe cărbuni mi-o arunca, Nesărată c-o mînca.
125
36
Cîntecul lui Marcu
La casele Marcului.
’N vadul Ţarigradului,
Bea, mări, Marcu cu Tur cu. Turcul, mări, bea cu papucul Şi Marcu bea cu carîmbul. D-ale, mări, ce-mi făcea ?
La prinsoare se prindea : Care-ntîi s-or îmbăta,
Capul i se va tăia Şi averea să i-o ia.
D-ale, Marcu ce-mi făcea ? Pe maică-sa mi-o chema,
Din guriţă că-i spunea :
—	Maică, măiculiţa mea, D-ai făcut vreodată bine, Fă-ţi pomană şi cu mine ; Uite, maică, aşa să faci : în păhărelul meu să pui, Jumătate să pui apă, Jumătate să pui vin.
în păhărelul Turcului,
Să pui jumătate vin, Jumătate cu rachiu.
D-ale, mă-sa aşa făcea, După cum Marc’ o-nvăţu. Şi ea, mări, ce-imi făcea ? Lua păhărelul Turcului,
1-1 dăruia Marcului Şi păhărelul Marcului 1-1 dăruia Turcului.
D-ale, Marcu ce-mi făcea ? Pe loc, mări, că se-mbăta, Cu capul pe masă rămînea. D-ale, mă-sa ce-mi zicea ? Turcului aminte i-aducea :
—	Turcule, bolînule,
Cum v-a fost prinsorile, Care-ntîi s-or îmbăta,
Capul i se va tăia
Şi averea să i-o ia.
126
Atunci Turcul ce-mi făcea ?
El an ger ul şi-ascuţea.
D-ale, sluga Marcului D-afară răspundea :
—	Turcule, bolînule,
Tu capul lui Marcu l-oi tăia,
De mine tu n-oi scăpa.
Atunci Turcul ce-mi făcea ?
El afara că-mi ieşea Şi sluga năuntru-mi intra,
O palmă lui Marcu-i da,
Pe loc, mări, că mi-1 trezea, Din guriţă că-i spunea :
—	Uite, mă-ta ce făcea, Paharele vi le schimba.
Atunci Marcu ce-mi făcea ?
Un par mare că-mi lua,
în bătătură-1 înfigea,
Pe mă-sa că mi-o lega,
Cu Turcul alăturea,
Cu o rogojină i-nvăluia,
Foc cu păcură le da Şi toată lumea zicea :
—	Arde mă-sa Marcului Cu Turcul alăturea,
’N vadul Ţarigradului.
D-ale, Marcu ce-mi făcea ?
Foc şi la case le da,
Toată lumea se mira :
—	Ard casele Marcului,
’N vadul Ţarigradului !
—	Las’ să arză, ’tu-le-n c.r,
C-a fost puse lîngă drum ;
Las’ să mi-arză
Că nu-mi pasă,
Sluguliţa să-mi trăiască,
Că-mi fac altele mai bune, Că sînt lemne la pădure.
37
T ănislav
Pe luciul Dunării Şi, nene, p-al Brăilii,
127
Tare-mi vine şi-mi soseşte D-un caic cam şucuit,
Cu postav verde-nvalit,
Cu roşu d-acoperit Şi de turci mi-e grămădit.
Dar în caic cine-mi este ?
Vreo cincizeci de turci bătrîni Cu bărbile pîn’ la brîu :
Irimia din Chiria,
Ibrior de la Tîrşol,
Care-i poartă binişor,
Mustafa de la Baba,
Car’ le poartă leşceaua.
Savai dascălu Pascale,
Să vezi, cîrmaciul cel mare,
Unde cîrma o cîrmeşte Şi pravila mi-o citeşte,
Curînd că ne prăpădeşte î Tot mergînd ei, frate, aşa,
Dar peste cine că da ?
Peste trei fete lebedence,
Unde pînzele nălbeşte Şi de piatră le trînteşte,
Dunărea că-mi crîmpoţeşte.
Şi din gură le zicea :
— Bună ziua, voi trei fete lebedence, Unde pînzele nălbiţi Şi de piatră le trîntiţi,
Dunărea că-mi crîmpoţiţi,
De mi-oţi spune cu dreptate,
Pînzele voastre să se albească,
Ştii, ca coala de hîrtie Cînd o iei din prăvălie,
Stă logofeţii d-o scrie ;
De n-aţi spune cu dreptate,
Pînzele voastre să se cernească Ca sambriul de la gît,
Vezi, cît mi-e d^afurisit,
De popă nespovedit,
De mătuşi neocolit,
De caicul lui Tănislav,
Feciorul mătuşiei Din Ţara Moldo viei,
Unde mi-este priponit Cu mic lănţuş de argint ;
128
Tei în lunca n-a găsit Şi-a găsit mai mult argint, Caicul şi-a priponit.
Din ale trei cine s-alegea ?
O fetiţă smată, smată,
Smată, smată şi de treabă,
Şi la chip mi-e aşezată,
Care era ibomniea lui Tănislav. O iubise cît o iubise Şi cu foc mi-o oropsise.
Aia, nene, s-alegea Şi turcilor le zicea :	,
-- Turcilor, aganilorjl Mai mari ciohodarilor, '\ Mergeţi pe Dunăre-n jos. Mergeţi, neică, de folos La cea casă naltă,
Nalta-n foişoare,
Cu ierestre-n soare, Făcută-ntr-un stîlp,
Nu dă de pămînt.
Şi-acolo că-mi este O mamă bătrînă Cu burca seină,
Cu briul de sîrmă,
Cu fusta de lină,
De păr de cămilă,
Cu do1* dinţi în gură,
C-un picior de lemn,
C-o mînă de fier,
Aia-i muma lui Tănislav.
Cînd turcii că mi-auzea, cepea d-a bolborosea.
Dar din gură cum zicea ?
—	’Ntăriţi, vere, cîrmele,
Că i-am aflat urmele, ...săptămînile,
C-oi să-d scurtăm zilele !
Cînd la babă c-ajungea Şi din gură că zicea :
—	Bună ziua, mamă bătrînă, Cu burca seină,
Cu brîul de sîrmă,
Cu fusta de ltnă,
De păr de cămilă,
129
Cu doi dinţi în gură,
C-o mînă de fier, -C-un picior de lemn.
Iar tu, frate, să ne spui De caicul Iui fUtu Tănislav,
Unde este priponit Cu mic lănţuş de argint.
Tei în luncă n-a găsit
Şi-a găsit mai mult argint,
Caicul şi-a priponit.
Că nu-1 cătăm de răutate,
Şi-l cătăm d^al nostru frate,
Că cu el am haiducit,
Cirezile le-am vîndut,
Socoteala n-am:făcut.
Cinci mama că-mi auzea,
Şi din gură aşa-zicea :
• Turcilor, aganilor,
'Mai mari ciohodarilor,
Mergeţi pe Dunăre-n jos.
Mergeţi, neică, de folos,
La cea salcie înaltă, înaltă, încoronată, .
Cu dalbe mustăţi pe apă.
Acolo-i caicul lui fi-miu Tănislav, Priponit cu mic lănţuş de argint. Să vezi turcii ce-mi făcea ?
1 ot nainte că mergea.
Cînd de salcie s-apropia,
’Cepe-şi vîntul de mi-şi bare,
Dă chica şi i-o răzbate,
Nu credea că este beat,
Credea că-i treaz negustat.
Toţi în toate părţi fugea.
Şi-mi fugeau ca vacile,
Şi-ini zbierau ca curvele,
Umpluse uliţile.
Din ei cine s-alege a ?
Vezi Niculcea, Nicul cel,
Fecioraş de başmarghiol,
Care-mi bate cu tuf anul Şi ţine pizma cu anul,
Dar dă pînă osteneşte,
La păcat nu mai gîndeşte.
130
Şi turcilor le zicea :
-- Turcilor, aganilor,
Mai mari ciohodarilor,
Ce-mi fugiţi ca vacile Şi-mi zbieraţi ca curvele D-aţi umplut uliţele ?
Ce mie că-mi dăruiţi Să vi-1 dau pe Tănislav Bun legat şi-nverigat,
Cum e bun de spînzurat ?
Daţi-mi, mă, cinci tipsii de galbeni. Cînd turcii că mi-auzea,
Cinci tipsii de galbeni că făcea,
Lui Niculcea i le da.
Iar Niculcea ce-mi făcea ?
O piatră de moară că-mi lua Şi de spete i-o atîrna,
Brînci în Dunăre că-i da.
Trei zile, trei nopţi urla Şi el mi se deştepta,
Aşa de beat ce era !
Venea crapii ca boii,
Ştiueile ca vacile,
De Tănislav se lovea Şi el nu se deştepta, lair un mic de răspăraş Pe la nasul lui s-a dat,
Tănislav s-a deşteptat Şi din gură că zicea :
—	Bre, ce satara belea,
Asta din spinarea mea ! în faţa apei se ivea,
D-un cîntecel că cînta,
Ibomniea l-auzea,
Cu ta-su la plug era.
Lăsa plugu-n pustia,
Dosu la Tănislav da Şi lu ta-su că-i zicea :
—	Tare-i, tată, cu sandalul, S-a-necat un turc colea.
La Tănislav se ducea,
Din Dunăre că-1 scotea.
Dar Tănislav ce-mi făcea ?
Şi mergea, nu-ş’ ce mergea,
131
într-o groapă că cădea,
Peste-un pui de turc că da.
Un topor în mînă-avea,
D-a-mpicioare-l ciocîrtea,
Ţoalele i le lua,
Ţănislav că se-mbrăca Şi prin turci, frate, pleca,
Cînd turcii că rni-1 vedea,
’Cepea d-a bolborosea.
Dar din gură cum zicea ?
—	Bacom, bacom, ghiaurul,
Ce-oi să ne pată sufletul,
C-a-nviat dracul pe pămînt.
Alţii zicea că i-o fi vreun frăţior, verişor, Alţii : bre, păi, prea seamănă cu el.
Şi prin turci, frate, pleca Şi-i tăia de-i scărdăşea.
Da nu mi-i taie cum se taie,
Şi mi-i taie căsăpeşte,
Şi-i grămădeşte clăieşte,
Să vezi, ca Doamne fereşte !
După Niculcea-mi pleca.
Un’ pe Niculoea-1 găsea ?
La o mică cîroiumioară,
Nebăgătoare de seamă, I Numai cu-o sută de uşi,»
Cu-o sută cincizeci de buţi.
Acolo Niculcea-mi este Cu trei mîndre după gît :
Una-1 mişcă,
Şi-alta-1 pişcă,
Şi-alta cu vin că-1 stropeşte,
Frumos faţa-i rumeneşte.
Dar Neoulcea că-i zicea :
—	Crîşmăriţă dumneata,
Goneşte p-ăl d-acolea,
...i-aş crucea, legea,
Şi dalbai luminarea,
Şi sfînta dumineca,
Şi ce zi i-o fi mai rea,
Că-mi strică băutura, iar Ţănislav că zicea :
—	Grîşmăriiţă dumneata,
133
îa, taie-mi o găină grasă,
Şi fă-mi o turtă nerasă, ^
Sa-ţi dau turcu-afar’ din casă. Crîşmăriţa aşa-mi făcea :
Tăie o găină grasă Şi făcu turtă nerasă.
Luă turcul la spete Şi-afară din casă-1 dete.
O rîşniţă că lua Şi de spete i-o atîrna,
Brînci în Dunăre că-i da Şi din gură că zicea :
— Na, mă, masă bună peştilor, Odină cosacilor !
Dacă-i fi voinic ca mine,
Să mai ieşi şi tu pe lume.
38
Badu
Frunzuliţă o viorea,
Pe dincolo, pe dincoa, Umblă turcii d-aiurea, D-aiurea
prin plaiiurea,
Tot ciocnind şi bocănind Şi de Badu întrebînd,
Tot de Badu cîrciumaru, Tot de Badu măcelaru, Ziua cîrciumar de buţi, Noaptea măcelar de turci. Ziua buţi cîrciumăreşte, Noaptea turci măcelăreşte, Savai, ca Doamne fereşte ! Frunzuliţă catifea,
’Ntreba ici, ’ntreba colea, Nicăierea nu-1 găsea.
La marginea satului,
Sînt casele Badului, Badului, bogatului.
Acolo turci că mergea.
Pe Băduleasa găsa,
Din grădină cînd işa.
134
Ridichi în poală-mi avea.
Să vezi, turcii cî-nd venea,
Cu bună ziua că-i da :
—	Băduleasă, Băduleasă, Savai, cu sprinceana trasă,
Cu chip de bălitireasă,
De este Badul în casă, Spune-i afară să iasă ;
De-i în vie,
zi-i să vie ;
De-i în sat,
trimite-i sfat Ş-o căruţă de oleac,
Fiindeă-1 poftim mai degrab. Frunzuliţă catifea,
Ea pe turci că-i întreba :
—	Turcilor, boierilor, jf Mai marii mişeilor,
Dar pe Badul ce-1 cătaţi, Aveţi niţcai bani să-i daţi ? Turcii că îi răspundea :
—	Noi pe Badu îl cătăm,
Cu el am negustorit Şi-avem galbeni de-mpărţit, Ne dăm răfuielile,
Toate cheltuielile.
Frunzuliţă viorea,
Băduleasa răspundea :
—	Turcilor, boierilor,
Nu mi-e Badul dus la vie, Nici în sat,
să-i trimit sfat Şi-o căruţă de oleac,
Fiindeă-1 poftiţi mai degrab. Badul mi-e culcat în pat,
De trei zile mort de beat, Şapte butii mi-a secat,
A băut de s-a-^mbătat,
Ca un mare blestemat,
Cu paloş pe pieptul gol, Nu-ndrăznesc ca să mi-1 scol, Că el, frate, s-a jurat Că la el cine-o intra Frumos capul i-o tăia,
De s-o duce pomina.
135
Turcii aşa cînd auzea, Toţi în toate părţi fugea, Şi zbiera ca vacile,
Şi striga ca curvele De umplea bazeibale,
Pe toate uliţele.
Dar un turc că s-alegea, Vezi, un turc cam mititel, îmbrăcat într-un eojocel, Nepotul lui Ciorpăgel, Parcă intra dracu-n el. Ala, frate, s-alegea Şi la turci că le striga : 7’urcilor, boierilor,
Staţi, fraţilor, nu fugiţi. Badu mi-e culcat în pat, De trei zile mort de beat, Cum este bun de legat,
De legat, de spînzurat. Ala, frate, s-alegea,
Mîua pe frînghii punea, Cu picioru-n uşă da, în trei şi patru mi-o făcea Şi la Badu năvălea, Frumuşel că mi-1 lega Cu trei frînghii de mătase Impletite-n cîte şase Şi cu trei de ialomiţă De-i dete sîngele-n ţîţă. Mi-1 lega, mi-1 fereca Tot de lemnul coşului, în bătaia fumului, în dogoarea focului, Unde-i păs voinicului.
Da cu ce că mi-1 bă tea ? Tot cu fierul plugului, Puterea pămîntului,
Cu vîrful gîrbaciului Pe cărarea capului,
Pc faţa obrazului.
Mi-1 bătea, mi-1 chinuia Şi de cine mi-1 cîrtea ?
De frate-său Niculcea ; De Niculcea, Nicul cel, Fecior aş de başim ar ghiol,
136
Care-mi bate cu tuf anul Şi ţine pizma cu anul Şi dă pînă osteneşte,
La păcat nu se gîndeşte. Frunzuliţă-o viorea,
Să vezi, Ba du ce-mi zicea ? Pe Băduleasa-mi striga Şi din gură aşa striga :
—	Băduleasă, Băduleasă, Cinstită cîrciumăreasă,
Savai, cu sprinceana trasă
) Cu stat de bălitireasă,
Ce stai, frate, şi priveşti Unde iturcii mă căznesc,
Cu moartea mă potrivesc ? Intră-n mică de chilie Şi ia-ţi ie dintr-o mie, Rochiţă din Ţarigrad Şapte galbeni cotu luat De la cel ovrei bogat,
Cam ou japca l-am luat. Pune-ţi faţa la ’nălbeală, Buze moi la rumeneală Şi unghiile la pileală Şi să-mi mergi la turci afară, Că turcii de te-or vedea Ei pe mine m-or lăsa,
Că-mi scurtează viaţa ...te-le-aş crucea, legea Şi dalbai kumînarea,
Căci îmi răpune viaţa. Vorba-n samă că-i lua Şi-ntra-n mică de chilie,
Lua ie dintr-o mie,
Rochiţă din Ţarigrad,
Şapte galbeni cotu luat De la cel ovrei bogat. Frumuşel se premenea Şi la turci afar’ ieşea.
Să vezi, turcii mi-o privea, Dar pe Badu nu-1 slăbea,
Ci mai rău mi-1 chinuia,
Cu moartea mi-1 potrivea. Iar Bădulesiini zicea :
—	Ei, tu Băduleasa mea,
137
Ce stai, frate, şi tot stai,
Nici un ajutor nu dai ? Intră-n mic de stejărel, Galbeni în poală să iei,
Să te faci a mătura,
Puţinei a-mpiedica,
Galbenii de a-i vărsa.
Să vezi, turcii ce făcea ? Galbenii că îi strîngea,
Iar pe Badul nu-1 lăsa Şi mai rău mi-1 chinuia.
Iar din gură că striga :
—	Băduleaso, Băduleasă, Savai, cu sprinceană trasă, Cofa-n mînă să mi-o iei,
La cişmea să mi te duci,
Apă rece să le-aduci,
Cofă la cişmea să laşi Şi ’nain'te să te duci,
Iei de^a rîndul uliţele.
,*E o mică cîrciumioară f^Nebăgătoare de samă,
Să vezi, c-o suta de uşi,
O sută cincizeci de buţi,
Tot buţi, nene, bulugene,
De cîte-o mie de vedre. Acolo Niculcea-mi este Cu trei fete de-mpărat,
Cu sabia le-a luat.
Una-1 mişcă,
Alta-1 pişcă
Şi-alta faţa-i rumeneşte.
Cît este cu punga plină,
Mi-1 culcă mîndra pe mînă ; Cînd fu pe la jumătate, îi cam făcu loc la spate. Frunzuliţă-o viorea, Băduleasa că-i striga :
—	Bei, cumnate, chefuieşti, Dar de Badu nu gîndeşti, Unde turcii mi-1 căznesc,
Cu moartea mi-1 potrivesc, Tot de tine mi-1 cîrtesc.
138
Vezi, Niculcea mi-auzea, Drept în picioare sărea Şi din gură aşa-mi zicea :
—	Aba, fa cumnată, fa, Ascultă la mine^ncoa : Tu-nainte să te duci Apă rece să le duci,
Că eu-n urmă am să viu Şi nu vin cum se vine,
Vin cu lăutari cîntînd Şi din oală vin sorbind,
Şi din pistoale trosnind.
Şi turcii de te-o întreba Cine este ăla,
Tu să le spui lor aşa :
Ala-i negustor de boi,
De trage-n gazdă la noi, C-are taica patru boi ;
Şi din patru vinde doi, Vindem doi şi oprim doi,
Să ne tîrîm roatele Că-i păcat săracile Să le arză soarele La toate nămiazurile,
Căci ne-am dat paralele. Frunzuliţă catifea,
Vezi, Neculcea ce-mi făcea ? Lăutari lua, tocmea Şi cu ei că îmi pleca,
Tot la Badul.că mergea Şi din oală vin sorbea,
Şi din pistoale trosnea.
Să vezi turcii d-auzea Pe Băduleasa întreba :
:— Frate, cine-i acela ? Băduleasa răspundea :
—	Ala-i negustor de boi Şi trage-n gazdă la noi C-are taica patru boi, Vindem doi şi oprim doi Să ne tîrîm roatile,
Că-i păcat săracile
Să le arză soarile,
Căci ne-am dat paralile.
139
Vezi, Niculcea cînd venea Drept în circiumă intra,
Cu pumnu-n masa batea Şi din gură aşa zicea :
—	Cîrciumăreasă, cîrciumăreasă, Savai, cu sprinceana trasă,
Ochi în cap de curva aleasă,
Ai stat de bălitireasă,
Ia dă-mi o felă de vin Ca să-ţi cerc vinul de bun.
Bău una, bău două Bău patruzeci şi nouă.
—	Mai dă-mi o felă de vin Să-i dăm ş-ăstui vinovat
Să vedem cin’ l-a legat.
Cofa-n mînă c-o lua Şi la Badu se ducea
—	Ţine, robule, de bea,
Ori oi bea, ori n-oi mai bea, Turcii viaţa ţi-or lua.
Cu stînga cofa că-i da,
Cu dreapta frînghii tăia,
Badul slobod se vedea,
Drept în picioare sărea, în pimniţă că-mi intra,
Gura la cana punea Şi ca boii că sorbea Pînă-n coaste se umfla Şi napoi că se-ntorcea..
Vezi, Niculcea că-i zicea :
—	Bate tu mărginite,
Eti să bat mijloacele Că le ştiu soroacele.
Să vezi, Badu ce-mi făcea ?
Un turc de picior lua Şi prin ei că se-nvîrtea,
Mare claie că-i făcea.
Bădulesii că-i zicea,
Marfa afară de-o scotea,
Să vezi, pe turci că-i căra.
Lua Badu cîte doi Şi Niculcea către trei,
Se urca în pod cu ei.
Marfa afară c-o scotea,
Foc la case că le da.
140
Arde case, să scrădeşte,
Badu bea şi chefuieşte.
Cine pe drum că trecea Pe Badu mi-1 văicărea :
—	Vai sărace Badule,
Cum îţi arde casele.
—	Lais’ să arză că- nu-mi pasă, Căci arde la carne grasă. Mie-mi pare rău de ei,
O sumă de măscărei, p Făceam săpunul cu ei.r Cine pe drum că trecea Pe Badu mi-1 miluia.
Azi un zlot, mîine un zlot, Făcu casile la loc,
S-aibă să se pomenească La cinstiţi ca dumneavoastră. Să vă zic oameni amin,
V-am făcut cîntec deplin. Dacă ăsta nu v-o place,
Altu bun cînd om mai face.
39
Chira Chiralina
Din vadu-n Brăilă, Mai în jos de schele, încarcă, mi se-ncarcă Două-trei sandale, Patru galioane.
Da cine le-ncarcă ? Arapul bogat,
Negru şi ciudat.
Cînd te uiţi la dînsul, Nu-ţi poţi ţine rîsul. Da cu ce le-ncarcă ? Fir şi ibrişin,
Postav de cel bun, Blane de samur.
Pînă le-ncărca,
Vin de unde bea ?
Tot de la Chira.
141
—	Chir o, Chiralină, Frumuşică zînă,
Rumenă călină,
Floare din grădină,
Ia-mă tu pe mine,
Mult ţi-o şedea bine !
—	Arape bogate,
Pe tine te-oi lua Şi tu că m-ăi duce în ţară arăpească Să se pomenească. Surorile tele,
Cumnatele mele,
Ele m-o vedea,
Eu sînt mai frumoasă,
Ele mai urîte,
La cinste m-oi duce,
Ele nu m-o cinsti,
Şi m-o otrăvi.
—	Păi, dacă-i vorba aşa, Aideţi pin’ la vad
Să ne socotim,
Vin ce ţi-am băut,
Eu să ţi-1 plătesc.
Din fire-o scotea,
La vad c-o ducea.
Nu mi-o socotea,
’N braţe mi-o lua,
’N caic mi-o punea, Caicul pornea.
Pe Dunărean jos,
Merge de folos.
Pe la miez de noapte,
Cu sudori de moarte,
Mie că-mi sosea Fraţii Chirii,
Hoţii Brăilii,
Şărpii Dunării Şi-ai Mangalii,
La poartă-mi venea,
Din gură-mi striga :
—	Chiro Chiralino,
Sora neică-a bună, Descuie poarta
Să bag averea,
142
Ne vede lumea,
Bat-o pustia !
Chira nu răspunde,
Ca n-are de unde. Mă-sa-i răspundea :
—	Dine, Costandine, Vă-nţeleg prea bine, Nu poci, vai de mine î
—	Maică, maica mea, la, ieşi pin’ afară De-mi spune cu gura încătro a luat Chira, F.tu-mi-i crucea,
Ne-a spurcat legea ! Din şi Co stan din,
La vad ei pleca,
D-un caic găsea,
Pe Dunăre-1 da,
La vale pleca ;
Pe Dunăre-n jos, Merge de folos.
Din gură-mi striga :
—	Chiro, Chiralino, Sora neică-a bună, Taie erchenul,
Să stea catargul,
Să prinz arapul,
Să-i tai eu capul ! Chira răspundea :
—	Arapul bogat Jocul şi-a lăsat,
Pe mine-a legat
Cu sfori de bumbac.
Ei cînd mi-auzea,
Rău se necăjea, Buzduganul lua Şi-unde mi-azvîrlea, Vetrila-o frîngea, Catargul că-mi sta. Cîţi arapi găsea,
Pe toţi că-i tăia,
In Dunăre că-i da,
Pe Chira o întreba :
—	Cînd te-ai măritat, Pe cine-ai-ntrebat ?
143
Cînd te-ai logodit, Cu cine-ai vorbit ? Eu că te-aş tăia,
Da mi-e de maica, Că ne-o blestema. Acasă-mi venea, Voie Chirii da De mi-i alegea Pe care-i plăcea Şi se cununa Cu grijă domnească, Să se pomenească.
40
Chira Chiralina
Frunză ca aluna,
Din deal, din Brăila, Mai în jos de schila, Cârcă, mi se-ricarcă Şi mi se descarcă Tot nouă saidale, Şapte galaoane De fir ibrişin,
Blane de samur, Tocuri de bumbac, Marfă tot pe plac, Scule de mătase, Marfă femeiască.
Dar cine le-ncarcă Şi cine descarcă ? Harapul buzat, Negru şi buzat,
Spate cocoşat,
Cu mustăţi de rac,
Cu dinţi de dar ac, Parcnar fi un drac. Cînd te uiţi la dînsul, Nu-ţi poţi ţine rîsul, Căci el cînd tuşeşte, Pămînt prăbuşeşte ; Iar el cînd strănută, Cîinii întărîtă.
144
Frunză viorea,
Vin de unde bea ? D^aici, de colea,
Tot de la Chirea. Chira Chiralina, Tinerea copilă, Frumuşică zînă, Floiare din grădină, Ruptă din inimă. Frunză viorea,
Harap că-i zicea :
—	Chera, Cheralină, Ia-mă tu pe mine, Căci mult ţi-o fi bine, Căci eu mi ţi-oi face Plăpimioara ta, Galbini vineţiei De-o sută şi cinci,
La Harap sînt mulţi ; Perioara ta,
Tot ruble mărunte,
Pe sîrmă ţesute,
La Harap sînt multe. Frunză viorea, Chera-i răspundea :
—	Harape, Harape, Cum o să te iau ! Unde s-a văzut
Şi s-a pomenit Hărăpoaică albă Peste Marea Neagră, în ţara hărăpească,
Se se pomenească ?
Pe mine m-or vede Şi nici nu m-or crede Surorile tăie, Cumnatele mele ; Surorile mele, Cumnatele tale, Mumuliţa ta, Socrioara mea,
Ele m-or cinsti Şi m-or otrăvi C-un pahar de vin Şi unul de pelin.
145
Ele m-or cinsti Şi m-or otrăvi.
Haram şi de tine,
Haram şi de mine, Haram de amîndoi,
De două nevoi.
Frunză viorea,
Harap că-i zicea :
— Chera, Cheralina, Frumuşică zînă,
Floare din grădină, Tinerea copilă,
Ruptă din inimă,
Ia-mă itu pe mine Ia-mă, să nu-ţi pasă,
Nu te duc acasă,
Căci eu mi te-oi duce, Căci ţi-e gura dulce,
Sub malul de mare, Aproape de soare. Frumoasă căscioară Tot pe sub pămînt,
De nimini ştiut.
Frunză catifea,
Şi pe Chera mi-o învelea Şi la Dunăre pleca, Frumos caic că-şi lua,
Un caic cam părăsit Şi de-o palmă în pămînt, Şi de niminea ştiut.
Şi-n caic că mi-o punea, Şi pe Dunăre pleca, Şi-neepea de mUavîslea, Apa-m două mi-o tăia.
Pe Dunăre în jos,
Mergea cu folos ;
Pe Dunăre în sus,
Mergea sub ascuns.
Din clăpus cîntînd Apa-i cîmpotind ; Clăpusul de sîrmă Inima-mi fărîmă ; Clăpusul de peşte Inima-mi topeşte ;
146
Clapusul de os Mult cînta frumos, în braţe mi-o strîngea Şi mi-o săruta La mal mi-ajungea, Masă că-ntindea,
Bea şi chefuia Şi se dezmierda.
Pe la miez de noapte, Cînd dorm toate ape, Cu sudori de moarte, Din şi Costandin, Ceauş Dragomir,
Hoţii Brăilii,
Şărpii Dunării,
Cînd merge pe plai N-are lumea trai, Acas’ că-mi venea, în poartă că-mi bătea Din gură-mi striga :
—	Chera, Cheralino, Sora noastră bună, Deschide poarta
Să bag hasnaua,
C-am spart Brăila, Să-ţi mărim salba. Chera mi-ar răspunde, Dar n-are de unde. Frunză catifea,
Mă-sa că ieşea,
Poarta deschidea :
—	Dine, Costandine, Cum şi Dragomire, Chir a v-ar răspunde Dar n-are de unde. Aseară înserat,
La noi a picat D-un harap buzat,
Cu solzi după cap Cu mustăţi de rac,
Cu dinţi de dărac Parc-ar fi un drac.
Pe Chera-a-nşelat Şi cu ea-a plecat.
147
Frunză catifea,
Din îi răspundea :
—	Măiculiţa mea,
Nu spunea cu gura Şi arată-mi cu mîna încotro a plecat Chera ? Mă-sa le-arăta
Şi cînd ei pleca Di-un caic lua, în Dunăre-1 da Şi cu el pleca Pe Dunăre-n jos,
Mergea de folos ;
Pe Dunăre-n sus,
Mergea sub ascuns. Mergeau ce mergeau,
Din clăpuţi cînta.
Clăpusul de sîrmă Inima-mi fărîmă,
Clăpusul de peşte Inima-mi topeşte.
Mergea ce mergea,
La mal mi-aj ungea Pe Chera întreba :
—	Chera, Charalino,
Sora noastră bună,
Cînd te-ai logodit Cine te-a şti-ut ?
Cînd te-ai măritat Pe cine-ai întrebat ?
Ia, feireişte-ţi capul Ca să tai Harapul.
Frunză catifea,
Chira răspundea :
—	Cum să-mi feres’ capul Ca să tai Harapul ? Cosiciioara mea,
încins Harap eu ea.
Mai poci eu scăpa ! ?
Iar Din ce-mi făcea ? Făcea cum făcea,
Pe Harap tăia, în Dunăre mi-1 da,
148
Pe Chera lua,
Acas’ se ducea Şi mi-o mârita C-un băiat de crai,
Colea peste plai.
Şi vă zic, băieţi, amin,
Că v-am făcut cîntec deplin Şi mă-nchin cu cîntecul Ca şi lupul cu părul.
Cînd puşca mi-1 dobîndeşte, îşi dă pielea şi plăteşte.
Pielea pe la tăbăcari, Tăbăcarii la blănari,
Şi mi-o poartă boieri mari. Eu-s cobzar de la Studina Ştiu să potcovesc minciuna. Băietul din Frăsinet Nu spune minciuna drept.
41
Ilincuţa
Ilincuţa cea frumoasă Cu ochii de jupîneasă,
Cu faţa de curvă-aleasă,
Ea avea o fată mare.
De frumoasă ce era,
Turcii după ea umbla.
Dar Ilinca ce făcea ?
Ordin fetei că-i dădea,
La Dunăre că-mi pleca,
Apă de Dunăre-aducea.
Cînd acasă că-mi sosea,
Cofele că le trîntea Şi din gură-aşa-mi grăia :
— Mînca-te-ar viermii de mumă, Cu fîntîniţa-n grădină,
Poftişi la apă de gîrlă !
Iacă turcii m-au văzut !
Dar Ilinca ce făcea ?
Sapa şi lopata lua,
La cimitir că-mi pleca,
149
Groapă mare că făcea,
Pietre şi butuci băga,
Cu pămînt le astupa Şi acasă că-mi pleca Şi fata mi-o ascundea, Furca-m brîu că şi-o lua,
Pe capul prispei ieşea.
Iaca turcii că-mi sosea.
—	Să ne dai feţişoara !
—	Feţişoara mi-a murit ; Dacă, măre, nu credeţi, Mergeţi la cimitir şi vedeţi ! Unde turcii mi-auzea,
Toţi turcii că-mi măr murea. Numai unul mărunţel, Fratele lui Ciupăgel,
El, mări, nu o credea.
Sapa şi lopata lua,
La cimitir că pleca,
Groapa că mi-o destupa, Pietre şi butuci scotea, Feţişoara n-o găsea !
Şi acasă că-mi venea,
’N podul casei se suia, Feţişoara mi-o găsea,
Mîinile i le lega Şi spre Dunăre pleca, în caic că mi-o suia Şi spre Stambul că-mi pleca. Fata din gură-mi grăia :
—	Turcilor,
boierilor,
Dezlegaţi-mi mîinile Să-mi pieptăn cosiţele Şi să-mi rumenesc faţa,
Să fiu frumoasă-n bej leagă. Mîinile-i le deslega,
Cu dreapta cruce-şi făcea Şi din gură-aşa-mi grăia :
—	Deeît roabă turcilor,
Mai bine mmcare peştiloT Şi cu cină racilor !
Şi-n Dunăre s-arunca,
Toţi turcii că-nmărmurea.
150
42
Ban plugarul
\ Foaie verde amurele,
Pe cîmpul Craioviei Şi pe-al Craioviţiei Scos-a Ban plugurile Să-mi are miriştile,
Să-n toarcă ogoarele C-a-nflămînzit roabele. Cerşuiesc săracele Pe la noi prin mahala,
Cîte şapte la para !
Dar la plug cine rmi-şi trage ? Trage albii
şi cod albii.
’Naintea codalbilor Trage pegii cîteşitrei Şi-naintea pegilor Trage surii d-amîndoi, Se-ngăduiesc ca doi boi.
Dar caii cine mi-i mină ? Copilaşi d-ai Pîrvului, Finişori d-ai Banului. Unde-mi trosnesc bicele Şi-mi ţuruie roatele,
Şi rînohează iepele,
Şi mi-şi ţipă mînzele ;
Şi le stau cojoacele Ca vara ciupercile,
Tot cojoace de samur, Omite ou barbafir,
Trîntite pe arături.
Dar de coarne cine-mi ţine ? Ţinea Banul cel bătrîn Cu bărbuţa pîn’ la brîu,
Cu firea ea de copil,
Cu mintea de om bătrîn. Frunzuliţă viorea,
Cînd ochii că-şi arunca, Şi-arunca ochii la vale, Dincotro soare răsare,
Tare vine şi soseşte,
Cine venea şi sosea ?
151
Băneasa şi Volniceasa,
Cu cincizeci de ţigănceJe, ţ Toate sînt cu săcănele,
Cu dămîncare la plug.
Băneasa ce dămîncăriţă avea ? Cocoşel
ipe tăier el,
Găinuşă
’n ulcekişă,
Rachiaş
la clondir aş,
Să ducă la plugăraşi.
Drept la Banu că trăgea Şi din gură că-i zicea :
—	Aşte zeu, Bane, la plug !
—	Mulţumesc, Băneasa mea ! Dar Băneasa că-i zicea :
—	Măi, Banule dumneata, De ce-ai lăsat bănia
Şi ai luat plugăria ?
Dară Banul că zicea :
—	— Aferim, Băneasa mea,
De treabă, dragă, fuseşi,
Rele cuvinte-avuseşi !
Nu vezi c-a-nflămînzit roabele, Cerşuiesc săracele,
Şi au luat trăistele,
Şi au umplut uliţele,
Pe la noi prin mahala Cîte şapte la para.
Ne-am făcut de mascara ! Bănia
e sărăcia,
Plugăria, boieria !
Cînd Băneasa mi-auzea,
Foarte rău se supăra.
Ce demîncăriţă avea Cu ea-n pămiînt, frate, da Şi drurnu acas’ că-şi lua.
Bietul Banul rămînea, Dămîncarea c-o strîngea Şi el, frate, se trăgea La un păr cam altoit,
Numai de dînsul ştiut.
152
Acolo masa punea Şi plugarii se strîngea Ca frunza şi ca iarba Şi la masă-tLgenunchea.
Cu pahar cine lumea ?
Să vezi Banul cel bătrîn Cu bărbuţa pîn’ la brîu,
Cu firea ca de copil,
Cu mintea, de om bătrîn. Frunzuliţă viorea,
Cînd vrea şi dînsul să bea,
Ochi negri că-şi arunca, Şi-arunca ochii la vale, Dincotro soare răsare,
Tare-mi vine şi-mi soseşte. Cine-mi venea
şi-mi sosea ?
Nevestica Pîrvului,
Finişoara Banului !
Drept la Banul că trăgea Şi din gură că-i zicea :
—	Naş Banule dumneata,
Ce bei şi te veseleşti,
De năşica nu gîndeşti,
De năşica Cost and a ? în curte la dumneata Mare horă s-au făcut,
Turme de Paşi c-au venit Şi cu Turcu s^a-ndrăgit, S-a-ndrăgit
şi mi-a fugit,
Au fugit,
da n-a glumit.
Surlagii cu surlele,
Lăutari ou diblele,
Şi cobzari cu cobzele,
Şi noi cu viorile.
Cînd Banul că mi-auzea,
De la masă că-mi cădea,
Cădea jos şi-mi leşina.
Dară Pîrvu că-i zicea :
—	Naş Banule dumneata, Scoal’, frate, nu te spăimînta, Că ţi-aduc eu pe naşa,
153
Pe năşica Coistanda în curte la dumneata Să nu-ţi plesnească fierea.
Dară Banul c-auzea Şi din gură că-i zicea :
—	Aba, fine, dragă fine,
Aş avea parte de tine,
Cum s-aduci pe naşă-ta, mă,
Să nu-mi plesnească fierea ?
—	Să-mi dai, naşule, pe Suru,
Pe Suru, pe nebunu,
Care-mi fuge cu amu
Şi răsuflă cu ceasu.
Pune buza la pămînt Şi coada fuior în vîmt Şi s-aişează pe fugit,
Fuge făr’ de crezămînt.
Dară Banul că zicea :
—	Cum să-ţi dau eu, mă, pe Suru, Că Surul meu este nebun,
El te duce făr’ de drum,
Făr’ de drum, făr’ de cărare, Noaptea pe la haimanale Şi te dă de supărare.
Dară Pîrvu că-i zicea :
—	Dă-1, naşule,-n mîna mea Şi-ai să vezi ce ii-oi lucra.
Atunci Banul ce-mi făcea ?
La pluguleţ se ducea.
Drept la Suru că-mi trăgea,
Cu trei ştreanguri oă-1 lega,
Pînă şaua i-aşeza.
îi puse şaua voiniceşte Şi-l închingă haiduceşte Cu şapte chingi, şapte frîne,
Şapte pofili d-ale bune.
Chingiuliţa lui :■
Doi bălăurei Din coiade-nnodaţi,
Din gură-neleştaţi.
D acă bine l-în chin ga, în mîna lui Pîrvu eă-1 da.
Dară Pîrvu ce-mi făcea ?
El pe Suru-mcălica.
154
Mergea Pîrvu, ce mergea, Dumnezeu în gînd că-i da,
Mîna sub chingi că baga,
Un pui de bici că scotea Şi pe Suru Latin ge a,
Cu norii s-amestec a.
Atunci strigă fină-su La naşi-său, Banu :
—	Naş Banule dumneata,j Ceartă-ţi, frate, pe Suru, \
Pe Suru, pe nebunu,
Că-mi pune Suru capu !
—	Păi, nu ţi-am spus, mă dragă fine, Aş avea parte de tine,
Că Surul meu este nebun,
El te duce făr’ de drum,
Făr’ de drum, făr’ de cărare, Noaptea pe la haimanale Şi te dă de supărare ?
Atunci începea Banul d-a striga :
—	Dura, dura, Surule,
Surule, nebunule,
Lasă-ţi nebuniile,
Toate aruncăturile Şi-apucă-ţi drumurile !
Cînd mi-auzi Suru aşa,
Puse buza la pămînt,
Şi coada fuior în vînt Şi s-aşeză pe fugit,
Fugea făr’ de crezămînt.
Fugea Surul prin nuiele,
Parcă fugea prin vîlcele.
Dar Băneasa ce-mi făcea ?
Ochii ’napoi şi-arunca
Şi pulberea-n cer vedea Şi Turcului că-i spunea :
—	Păzeştente, iturcule !
Cin’ pe Suru a-ncălicat,
Crez, capul ţi La mîncat.
Cuvîntul nu-1 isprăvea.
Iată, Pîrvul că-mi sosea Şi din gură că-i zicea :
—	O, ho, ho, năşica mea,
Unde-ai plecat dumneata ?
155
Dar naşi-sa că-i zicea :
—	Aba, fine, dragă fine,
Aş avea «parte de tine,
Voi să mi te-ntorci din cale,
Să nu-ţi dau «cîteva palme,
Că nu mi-a fost teapa de Ţara Românească Şi mi-a fost, zău, d-a tur ceaşcă.
Dacă Pîrvu mi-auzea,
El din gură că-i zicea :
—	Olioleo, năşiea mea,
Dacă este vorba aşa,
Dă mina să ţi-o sărut,
Să mă ierţi şi să te iert Şi să te duci sănătoasă Ga o garoafă frumoasă.
Cînd vrea imîna să i-o dea,
Să vezi, Pîrvu ce făcea ?
Mîna-n colan i-arunoa,
Pe Suri mi-o arunca Şi mi-o lega ou zaua,
Gu zaua, cu cureaua,
Să nu scape naşi-sa,
Să mi-l dea de vreo belea.
Paloş din teacă scotea,	_
Capul Turcului lua.
Mergea cap bolborosind,
Corp«ul mătănii făcînd,
Nu-ş’ ce «mă-sa tot zicînd Şi tot pe Pîrvu-njurînd.
Calme aua Tur oului că i-o lua.
La dînsu-n cap o punea,
Şi pe Sunu-mcăleca,
Şi-napoi se-napoia.
Dar Banul ochea de la plug :
—	Băi, băieţi, luaţi-vă o«ticile Şi-nfundaţi colnicile,
C-oi să-mi iau şi eu oticu Şi-oi să-nfundez colnicu.
Bag’ sama c-a tăiat pe finu ;
Vine să ne taie şi pe noi.
Să vezi, Banul ce-mi făcea ?
De frică lui «ce-i era Nici în c,as’ nu mai «intra,
Şi-n cuinie se-ncuia.
156
Iată Pîrvu că-mi sosea,
Şi la poartă se oprea,
Şi la Banul că striga :
—	Naş Banule dumneata, Scoal5, frate, nu mai şedea ScoaP de^mi descuie poarta, Că ţi-am adus pe naşa,
Pe năşica Costanda,
Să rnu-ţi plesnească fierea. Dară Banul că zicea :
—	Sitir, Turcule, d-acolea, F...-ţi-aş crucea, legea
Şi dalb ai luminarea,
Ce-ai tăiat pe finu Pîrvu,
Vii să mă tai şi pe mine, F...-te-n lege de eîine !
Cînd Pîrvu că-mi auzea, Celmeaua din cap c-o lua,
Cu ea-n pămîmt, frate, da, Atunci Banu-1 cunoştea Şi poarta i-o descuia Şi-năuntru că intra.
Vezi Iu’ Suru oe-i făcea ? |
De trei ori >că-l săruta Şi-n grajd de piatră-1 băga. îi dete fîn din f'înărie Şi orz de la orzărie,
Apă rece de izvor,
Că l-a scăpat de la zorj Dar, cînd cam fuse la beţie, Despre dalb ai veselie, îi zise naşi-său Lu’ fină-său :
—	Aba, fine, dragă fine,
Aş avea parte de tine,
Cu ce să ne mulţumesc C-ai adus pe naşă-ta,
De nu mina plesnit fierea : Să-ţi dau vii,
să-ţi dau moşii Şi stupina de la vii !
Da fină-său că-i zicea
—	Naş Banule dumneata,
157
Nu-mi da vii,
nu-\mi da moşii,
Nici stupina de la vii ; Frunzuliţă trei granaţe,
Pe Suru dacă se poate.
Dară Banul ce zicea :
—	Aba, fine, dragă fine,
Aş avea parte de tine,
De cit să-mi iei pe Suru,
Mai bine ia-mi sufletu.
Se gîndea Banul, se necăjea, Pîn-afară că işea.
Cînd aminte şi-aducea Pe Surul ca să i-1 dea, Lacrămile-1 podidea Şi-n cas’, frate, că intra Şi din gură că zicea :
—	Aba, fine, dragă fine,
Aş avea parte de tine. Frunzuliţă mărgărit,
Fie-ţi Surul dăruit.
Cit a purtat corpul meu Să-l mai poarte şi pe-al tău, Că aşa o fi vrut Dumnezeu Să se ducă Surul meu.
43
Banu
Frunză verde a murele,
Pe cîmpul Craiovei Şi p-al Craioviţei,
Mi-a 9cos Ban plugurile, Să-mi are ogoarele Şi toate miriştile.
Mi-ară drumul d-a lungiş, Drumurile-n curmeziş Dar de plug cine că trage ? Să vezi, brejii cîte trei Şi cu surii d-amîndoi Şi cu Surul nebunul,
Care fuge cu anul Şi răsuflă cu ceasul.
158
Dar de plug oirue ca ţine ?
Să vezi, Banul cel bătrîn Cu bărbuţa pin’ la brîu.
Dar caii cine mi-i mină ? Fecioraşii Standului,
Finişorii Banului ;
Unde dau di bicele,
Sfîrîiau rotilele.
JVTi-ara^ frate, cit mi-ara,
C D-ale, Banu) ce-mi făcea ? Foame lui Banu-i era,
Să vezi, caii că-i oprea,
’N drumu-al mare că-mi ieşea, Se uita cit se uita,
Bănuleasa că-mi venea, Mîneare că le-aduce a.
g^ale, Banal) ce-mi făcea ?
rdîrTliTfîni că le da,
Caii că mi-i dejuga,
Drumul la cai că le da. Bănuleasa că sosea,
De mîneare le-aducea,
Frumos masa le-o-ntindea. D-ale, Banu ce-mi făcea ?
La masă eă-n genunche a, Finişorii şi-i chema, masă de-i aşeza Dar Bănuleasa-i spunea :
— Măi Banule dumneata,
Te lăsaşi de boierie,
' Te-iapucaşi de plugărie.
’Da el, Banu, răspundea :
'— Bănuleasa dumneata, Plugăria,
bogăţia !
Iar Bănuleasa-i spunea :
— Bei, Banule, te-nveseleşti Şi la fată nu gîndeşti,
Unde turcii ţi-a luat-o,
Să vezi, turcul Mustafa Care-mi ţine Palanga.
Dar Banu cînd mi-auzea, Picioru-n masă punea, D-azvîrlita masa da.
159
Dar fină-său căni spunea :
—	Naşule, năşicule,
Să-ţi dau mînă d-ajutor. D-ale, Banu ce-mi zicea :
—	Ia, vezi, fine dumneata,
Ia, să-i scurtezi tu viaţa !
Dar fină-său ce^mi făcea ?
Şi la Surul dosu da,
Ibîncile le-aşternea,
Şaua binişor punea,
Pe Suru că le-aşeza,
Tot pe Surul nebunul,
Care fuge cu anul Şi răsuflă cu ceasul.
Şi pe el eă-ncălica,
Şapte chingi că mi-1 lega, Şapte chingi, şapte tancturi, Care face paisprezece Şi-i stă inimioara rece Că s-o rupe vreo curea Şi i-o scurta, vezi, viaţa.
Şi ou calul că vorbea :
—	Dur, dur, dur, Surule, dur, Lasă-ţi nebuniile Şi-apucă-ţi drumurile.
După turc că se lua,
Să vezi, frate, că-1 prindea.
La otar că mi-1 prindea,
Mîna pe el c-aşeza,
Tot pe turcul Mustafa.
Paloşul că mi-1 scotea Şi-i da capul cît colea,
Pe naşă-sa şi-o lua
Şi la plug că mi-şi trăgea.
Da ta-su că mi-o vedea,
Pe fină-său că-1 ruga Să-i dea bani cu baniţa Şi fină-său nu primea,
Tot pe Surul că-1 cerea,
Tot pe Surul nebunul,
Care fuge cu anul Şi răsuflă cu ceasul.
D-ale, Banu ce-mi făcea ?
El, frate, se necăjea,
O palmă fie-sei că-i da
160
Pe Surul i-1 dăruia, De finu-său că scăpa.
44
Pe valea Galbenii
Foaie verde a murele,
Cam pe valea Galbenii, în gura Catabugliiei,
Sînt trei sate împreunate, Neîntrebate, nesfătate,
N-a dat araci la domnie, Nici bainii la viraterie, Pîrcălabul nu le ştie.
Sînt de toate-n destul ate,
Şi de miere şi de unt, Dulceaţa de pe pămînt. Foaie verde-o viorea, Noaptea Paştelui venea, Toată lumea se gătea,
La biserică pleca,
Sfînt de Paşti în gură lua Şi-acasă se-napoia,
Toată lumea că prînzea, Cîte-un ou roşu spărgea Şi la zbor că mi-şi ieşea Cam pe valea Galbenii,
In gura Catabugliei La cea mică cîrciumioară, Nebăgăitoare de seamă, Numai c-o sută de uşi,
C-o sută icimcizeci de buţi, Tot buţi, neică, buslăgele De cîte-o sută de vedre. Lăutarii că cînta,
Toată lumea că juca. în sat cine rămînea ?
Numai trei moşnegi bătrîni, Cu barbele pîn’ la brîu,
Cu fesuri pe hîrca goală,
Cu cîrlige-n subţioară.
161
Dar ei, frate, ce-mi făcea ?
Mai sta şi ei oe mai sta Şi la horă că pleca,
Mijloc de horă intra Şi pe scaune şedea Şi la lume că privea,
Unde lăutari cînta,
Toată lumea că juca.
Dar ce lume că privea ?
Sorile, cumnatele,
Şi mai mani nepoatele,
Şi junăi făr’ de mustaţă,
Care se-nvaţă a strînge-n braţe Şi sărută cu dulceaţă.
Cînd da iso arele-n di seară,
Cînd ochii că-şi arunca Dincotro soare răsare,
Tare vine şi-mi soseşte,
Venea cioară gărăind,
Piatră din gură lăsînd,
Mijloc de horă trîntea.
Un moşneag că s-alegea, Pietricica c-o lua,
Mi-o lua şi mi-o cetea, Lăcrămile-1 podidea Şi din gură că striga :
— Băi băieţi,
Ia, cîmtaţi, nu prea cîntaţi,
Ia, jucaţi, nu prea jucaţi,
Care din voi vă aflaţi,
Pe arvune vă urcaţi,
Vă uitaţi la răsărit,
Pe 'semnul ce s-a făcut.
Alici am îmbătrîmit,
Barbe negre ne-a albit,
As’ semn nu ni s-ia făcut.
Un voinic că s-alegea,
Pe arvune se urca,
Se uita la răsărit Pe semnul de is-a făcut.
Vin tătarii năbăiţi,
Ştii, ca sloii zvăpăiţi.
Tătari, vere, tătari, dragă,
162
Tătărimea Crinului,
Staroştea scaunului,
Puterea Bugeaoului.
Cînd voinicul că-i vedea,
Jos din arvune se da,
Nici cuvîntul nu-1 spunea, Tătarii-n ţară sosea,
Toată lumea c-o robea.
Dar ce lume că robea ?
Fete mari cu bani pe cap,
Tot gata de măritat,
Tătari icu ele-a plecat;
Şi femei de cîte-un prunc,
Tătari cu ele se duc ;
Şi flăcăi făr’ de mustaţă,
Car’ să-nvaţă-a strînge-n braţă Şi sărută cu dulceaţă ;
Copilaşi d-ăi mititei Cu desăgeii pe ei,
Se duc tătarii cu ei.
Numai cine-mi rămînea ?
Numai trei moşnegi bătrîni,
Cu barbele pîn’ la brîu,
Cu fesuri pe hîrca goală,
Cu cîrlige-n subţioară.
Lua şi ei scaune la spinare Şi ieşea la drumu-ăl mare Cu faţa la sfîntul soare,
Usuce, să facă poame.
Cînd ochii că-şi aruncau Dincotro soare răsare,
Tare-mi vine şi-mi soseşte D-un voinic de la Stăneşti, De-ncalieă cît clipeşti,
Un voinic cam iortoman,
P-un cal galben, dobrogean, Coama-i bate bogniţa,
Coada-i trage spojar verde, Spojar verde de pe baltă,
De plăteşte lumea toată.
Cînd la moşnegi e-ajungea Cu bună ziua le da,
Iar moşnegii-i mulţumea.
Iar voinicu-i întreba :
163
—	Băi moşnege dumneata,
De ce-aţi luat scaune la spinare Şi-aţi ieşit la drumu-ăl mare Cu faţa la sfîntu soare,
Vă uscaţi, vă faceţi poame ?
Iar moşnegii că-i spunea :
—	Băi voinice dumneata,
Cum făcuşi de ne-ntrebaşi,
Adevărul spune-ţi-aş.
De ce-am luat scaune la spinare Şi-am ieşit la drumu-ăl mare Cu faţa la sfîntu 1 soare ?
Ne uscam, ne facem poame,
Că tot murim noi de foame.
Noi sîntem din ale trei sate împreunate, Ne-ntrebate, nesfătate Şi de toate-ndestulate.
Şi de miere şi de unt,
Dulceaţa de pe pămînt La ele s-a grămădit,
Car5 n-am văzut de cînd sînt !
N-a dat araci la domnie,
Nici banii la visiterie,
Pîrcălabu nu le ştie.
Dar pe-anume cum le cheamă ?
A mai mare, Studina,
Mijlocia, Vişina A mai mică, Urzica,
Cinci sute de case-n ea,
Aia mai de nimica.
Tătarii-n ţară-a sosit,
Toată lumea ne-a robit Şi numai noi c-am rămas.
Am luat şi noi 9caune la spinare Şi-am ieşit la drumu-ăl mare,
Cu faţa la sfîntu soare,
Ne uscăm, ne facem poame,
Că tot murim noi de foame.
Cînd voinicul i-auzea Şi din gură le zicea :
Ce voi mie-imi dăruiţi Să vă dezrobesc eu ţara ?
Cînd moşnegii c-auzea,
Voinicului că-i spunea :
165
—	îţi dăm iale trei sate împreunate, Neîntrebate, mesfătate
Şi de toate-ndestulate Şi de miere şi de .unt,
Dulceaţa de pe pămînt,
Car’ n-am văzut de cînd sînt.
Iar voinicul le spunea :
—	Băi moşnege dlumneata,
Oi avea vreo nefpoţa
Să fie soţia mea,
Să vă dezrobesc ţara.
Un moşneag că se scula,
Voinicului că-i spunea :
—	Am eu, frate, o nepoţa, Smată, .smată şi de treabă Cu codiţa gălbioară,
Ochii-n cap ca de mioară,
Vreau să-ţi fie soţioară.
Cînd voinicul c-auzea,
După tătari se lua,
Pe tătari că-i ajungea,
De la coadă că-i lua Şi-ncepea de mi-i tăia.
Unde mi-i tăia grîne^te Şi mi-ii trîntea pologeşte,
Şi mi-i grămădea clăieşte.
Cînd lumea că mi-1 vedea,
De sănătate-i ruga :
—	Ţine, Doamne, mult aşa,
Ne dezrobească ţara.
Dar voinicul ce făcea ?
De fetiţă se uita.
Sama hine cînd băga,
Un tătar că mi-o luase Şi prin păduri >c-o băgase.
După tătar se lua,
Şi tătarul că-1 tăia,
Şi fetiţa c-o lua,
Şi pe cal că mi-o suia :
Toată lumea c-o lua Şi la sate c-o aducea,
Şi ţara c-o dezrobea.
La moşnegi că se ducea,
Cu fetiţa alăturea Şi din gură că zicea :
166
—	Băii •moişuiege dumneata, V-am dezrobit eu ţara. Asta e nepoata ta
Să fie soţia mea ?
Iar moşneagul că-i zicea :
—	Băi voinice dumneata, Ne-ai dezrobit tu ţara Şi-asta e nepoata mea,
Să fie soţia ta.
Dar nu-i luată cu plosca, Să fie soţia ta ;
E luată cu sabia,
E ca surioara ta.
Dacă nu crezi vorba mea, Du-te la Sîntabăra Şi citeşte pravila.
Şi voinicul c-auzea,
La Sîntabăra pleca Şi pravila c-o citea Şi pravila că-i spunea : Nu e luată cu plosca Să fie soţia ta,
E luată cu sabia E ca surioara ta.
Fraţi de cruce se prindea Şi ţara c-o dezrobea.
HAIDUCEŞTI
45
Corbea
Frunzuliţă d-avramească,
Pe uliţa armenească,
La puşcăria domnească,
Spre temniţa cea săsească, Zace-mi, vere, zace-mi, dragă, Zace Corbea tîlharul,
Cela bunul, viteazul,
Cela mahalagiul.
De trei ori, vezi, cîte nouă, Car’ fac douăzeci şi şapte,
167
Zace pe bună dreptate.
Da’ de ce Corbea că-mi zace ?
Să vezi, Corbea c-a furat Paloşu-mpăratului,
Inelul vizirului,
Basmaua portarului.
Şi la Corbea s-a aflat Şi-n temniţă l-a băgat,
L-a băgat şi La uitat,
Nici nu l-a mai judecat.
L-a băgat de mic copil Şi-acum e moşneag bătrîn.
Barba-i bate braţele,
Genele, sprîncenile,
Mustaţa, umerile,
Chica-i bat călcîile.
Corbea le saltă cu cîrjile De-şi vede potecile.
Pe Corbea-n temniţă cînd l-a băgat, Mi-era şerpi ca paile Şi-acu sînt ca grinzile ;
Năpîrcile ca fusile Şi-acu sînt ca furcile Care ţin pimniţele ;
Broaştile ca nucile Şi-acu sînt ca ploşcile Car5 se beau vinurile.
Corbea pe toate le obigneşte,
Numai una nu obigneşte, Cea-nvrăjbită de năpîreă,
Care, frate, rii -a-mpuiat în poala caftanului, în fundul pozînarului.
Şi cînd puii-nflămînzeşte,
Tot din Corbea că ciupeşte,
Curînd că mi-1 prăpădeşte,
La inimă că-1 topeşte !
De pază cine-1 păzea ?
Gheorghiţă, Gheorghiţă,
Fecior de temniţă Şi de temniceri,
Fecior de boieri.
Dară Corbea că-i zicea :
— Mă Gheorghiţă, Gheorghiţă, Fecior de temniţă
168
Şi de temniceri,
Fecior de boieri,
Fă-ţi o milă şi-o pomana Şi mă scoate pin’ afară Pe grătăraşe de fier Şi pe coadă de baltace,
Şi pe sfîrcuri de zgîrbace,
La zăbrele, la fereastră, Să-mi fac ochişorii roată,
Să mă uit pe lumea toată,
Să vedem nu mi-oi vedea Or vreun frate sau vreo sor’ Cu milişoară, cu dor,
Să mă scape de la zor ?
Sau vreo arsă măiculiţă Cu milă şi cu credinţă Să mă scape din temniţă ?
Iar Gheorghiţă aşa-mi făcea îşi făcea milă şi pomană Şi-mi scoase pe Corbea afară Pe grătăraşe de fier Şi pe coadă de baltace Şi pe sfîrcuri de zgîrbace,
La zăbrele, la fereastră, îşi făcu ochişorii roată,
Se uită pe lumea toată,
Se uită-n sus, se uită-n jos, Mai nimic că nu vedea.
Da, dincotro soare-mi răsare, Tare-mi vine şi-mi soseşte, Cine-mi venea şi-mi sosea ? D-o cucie verde,
Verde şi smolită,
De praf prăfuită,
De maluri lovită,
Cu opt telegari,
Negri armăsari,
Negri ca corbii,
Lucesc ca şerpii,
Iuţi sînt ca focul.
Dar de mînat cine-i mînă ? Ale, mic de mocănaş Cu gluga-ntre spete,
Cu hăţuri de bete,
Mînă, nu se vede !
169
Dar în cucie cine-mi este ?
Mam’ călugăriţă,
Albă la pieliţă,
Neagră la hăinuţă,
Pupu-mi-o-n guriţă Ca p-o măiculiţă,
Mult mi-e drăguliţă !
Ea-rni trăgea la visterie,
Că deteasă pe Corbea la hîrtie Să-nveţe condeiul bine,
Să s-arînească pe lume.
Vistierul c-o vedea,
’Naintea babei ieşea Şi din gură că-i zicea :
— Baibă slabă
şi de treabă,
Mam’ călugăriţă,
Albă la pieliţă,
Neagră la hăinuţă,
Pupu-te-n guriţă Ca p-o măiculiţă,
Mult mi-eşti drăguliţă,
Nu-1 mai căta pe Coirbea-al tău la visiterie, Că-1 detesei la hîrtie Să-nveţe condeiul bine,
Să s-arînească pe lume,
Şi cată-1 la grea urgie.
Să vezi, Corbea c-a furat Paloşu-mpăratului,
Inelul vizirului,
Basmaua portarului.
Şi la Corbea s-a aflat Şi-n temniţă l-a băgat.
L-a băgat şi l-a uitat,
Nici nu l-a mai judecat.
L-a băgat de mic copil Şi-acum e moşneag bătrîn.
Barba-i bate braţele,
Genele, sprîncenele,
Mustaţa, umerile,
Chica-i bat călcîile.
Corbea le saltă cu cîrjile De-şi vede potecile.
170
Pe Corbea-n temniţă cînd l-a băgat, Mi-era şerpi ca paile Şi-acu sînt ca grinzile,
Năpîrcile ca fusile Şi-acu sînt ca furcile Care ţine pimniţele,
Broaştile ca nucile Şi-acu sînt ca ploşcile,
Car’ se beau vinurile.
Corbea pe toate le obigneşte,
Numai una nu obigneşte, Cea-nvrăjbită de năpîrcă Care, frate, mi-a-mpuiat Din poala caftanului în fundul pozînarului Şi cînd puii-nflămînzeşte Tot din Corbea că ciupeşte,
Curînd că mi-1 prăpădeşte,
La inimă că-1 topeşte.
Cînd baba că-mi auzea,
Papucii-n mînă-i lua,
Fusta-n brîu c-o sumetea,
Sărbători de Paşti era. în cucie se suia,
Spre temniţă că pleca,
Trei ouă roşii c-avea :
Două la portar le da, Drumu-năuntru să-i dea.
Baba la fereastră se ducea Şi din gură că striga :
—	Ale, Corfoeo, Corbea-al maieăi. De eşti viu
ca să te ştiu,
De eşti mort să te jelesc !
Dară Corbea că-i zicea :
—	Mamă, măiculiţa mea,
Nu sînt viu ca să mă ştii,
Dar nici mort să mă jeleşti,
Că jumătate-am putrezit, Jumătate-am mucezit,
Car’ nu mai sînt de trăit !
Dară baba ce-mi făcea ?
Mîna-n buzunar băga
Şi ou roşu că scotea Şi lui Corbea că i-1 da.
171
Corbea de coajă că-1 curăţa Şi-n guriţă că-1 băga Şi-aşa din gură zicea :
— Mamă, măiculiţa mea,
Multe Paştiuri mi-au trecut Şi ou roşu n-am văzut,
Că m-a băgat domnul Ştefan-vodă M-a băgat de mic copil Şi-acu sînt moşneag bătrîn. Barba-mi bate braţele,
Genele, sprîncenele,
Mustaţa, umerile Şi chica, călcîile ;
Eu le salt cu cîrjile,
Pînă-mi văd potecile.
Mamă, cînd în temniţă m-a băgat, Mi-era şerpi ca paile Şi-acu sînit ca grinzile,
Năpîrcile ca fusile Şi-acu sînt ca furcile Care ţin pimniţele,
Broaştile ca nucile Şi-acu sînt ca ploşcile Car’ se beau vinurile.
Eu pe toate le obignesc,
Numa una n-o obignesc, Cea-nvrăjbită de năpîrcă,
Care, frate, mi-a-mpuiat Din poala caftanului în fundul pozînarului,
Şi cînd puii-nflămînzeşte,
-Tot din mine că ciupeşte,
Curînd că mă prăpădeşte,
La inimă mă topeşte.
Dacă eşti măicuţa mea,
Iar tu, mamă, să te duci,
La domn Ştefan să te duci,
De departe să-ngenunchi,
Mîna, poala să-i săruţi,
Să-l întrebi ce-s vinovat De stau aicea băgat ;
M-a băgat de mic copil Şi-acu sînt moşneag bătrîn.
Cînd baba că mi-auzea,
La domn Ştefan se ducea,
la grea urgie.
172
De departe-ngenunchea Şi d-aproape se ruga,
Mîna, poala-i săruta Şi din gură câ-i zicea :
—	Domn Ştefane dumneata, Să trăieşti, măria-ta !
Ce ţi-e Corbea vinovat, De-n temniţă l-ai băgat,
L-ai băgat şi l-ai uitat,
Nici nu l-ai mai judecat ? L-ai băgat de mic copil, Şi-acum e moşneag bătrîn. Barba-i bate braţele,
Genele, sprîncenele,
Mustaţa, umerile,
Şi chica, călcîile.
Drumul lui Corbea să-i dai, Că lui, frate, i-a venit Vremea de căsătorit,
Că-mi face şi mie trebuinţă La vreme de neputinţă Să-mi aducă noră-n casă, Să-mi dea cu pahar la masă, Să trăiesc cu drag în casă. Dar domnu Ştefan că-i zicea
—	Babă slabă
şi de treabă,
Mam’ călugăriţă,
Albă la pieliţă,
Neagră la hăinuţă,
Pupu-te-n guriţă Ca p-o măiculiţă,
Mult mi-eşti drăguliţă,
Pe Corbea-al tău
oi să-l însor eu.
Şi mireasa i-am găsit-o,
Pe jupîneasa Carpina,
Adusă din Gorgora,
C-o gîrniţă necioplită,
Dor din bardă bărduită,
Din secure săbuită Şi la vîrf mi-este ascuţită Şi-n patru muchii făcută, Pentru Corbea-al tău gătită.
173
Şi lăutarii lui,
Cei doi vulturi suri,
Care pe sus se rotesc Şi mi-şi cloncănesc,
Bine, babo, că-i gîndesc. Cînd baba că mi-auzea, Inima-n dînsa rîdea Că o să-n soare Corbea.
La Corbea că se ducea Şi din gură că-i zicea :
—	Bucură-te, maică Corbeo, C-auzi, domnu Ştefan-vodă, Că te-nsoară el pe tine
Şi mireasa ţi-a. găsit-o Pe jupîneasa Carpina,
Din pădurea Gorgora,
C-o gîrniţă necioplită,
Dor din bardă bărduită,
Din secure săbuită Şi la vîrf mi-este ascuţită, Şi-n patru muchii făcută, Pentru tine e gătită.
Lăutarii tăi,
Cei doi vulturi suri,
Care pe sus se rotesc Şi mi-şi cloncănesc,
Bine, Corbeo, că-ţi gîndesc. Cînd Corbea că mi-auzea,
La inimă că-1 ardea :
—	Mamă, măiculiţa mea, Vezi, femeia, ca femeia,
Poale lungi şi minte scurtă, Femeie nepricepută.
Nu te pricepi nici atîta Că-aia este ţapa mea Care-oi să mă puie-n ea ?
Iar tu, mamă, să te duci Şi p-aci prin tîrg s-apuci Şi tu, frate, ca să-mi bagi Vreo cincizeci de săpători, Patruzeci d-aruncători,
Cu ei acas’ să te duci Şi tu, frate, ca să-i pui Şi ei, frate, ca să-mi sape
174
Cam în raza soarelui, în faţa băligarului Să dea de grajdul Roşului, Lu’ Roşu, lu’ belnicul,
Care-oi să-mi scape capul. Iară baba ce-mi făcea ?
Ea p-aci prin tîrg că da Şi ea, frate, că-mi băga Vreo cincizeci de săpători, Patruzeci d-aruncători,
Cu ei acas’ se ducea Şi mi-i punea de săpa Cam în faţa soarelui,
Faţa băligarului,
Dea de grajdul Roşului,
Lui Roşu, lui belnicul, Care-oi să-i scape capul.
Trei zile, trei nopţi săpa,
Pînă la grajd că mi-şi da. Cînd la uşa grajdului,
Lacătul cît baniţa Si cheia de cinci oca.
Să vezi, baba ce-mi făcea ? Deştiu-al mic cheie-1 făcea, Lacătul că-1 descuia vSi pe Rosul că-1 găsea înşelat şi înfrînat.
Cum e bun de-ncălicat.
Afar’ din grajd că-1 scotea, Cînd Roşu că rîncheza, Cocoanele se stîrpea, Şindrilele de pe case că zbura, Negustorii se strîngea Ca frunza şi ca iarba Şi pe babă c-o-ntreba :
— Babă slabă
şi de treabă,
Mam’ călugăriţă,
Albă la pieliţă,
Neagră la hăinuţă,
Pupu-te-n guriţă Ca p-o măiculiţă,
Mult mi-eşti drăguliţă,
Nu ţi-e Roşul de vînzare Să-ţi dăm galbeni şi parale,
175
Sau de-ţi este de schimbare, Pentru unul să-ţi dăm doi,
Să-ţi dăm, babo, pînă-n trei,
Să facem schimb amîndoi ? Dară baba că-i zicea :
—	Nu mi-e Roşul de vînzare Şi nu mi-e nici de schimbare, Roşul mi-e de dăruială,
Cin5 mi-o da pe Corbea-afară. Cînd negustorii mi-auzea,
Toţi în toate părţi fugea,
Nici unul nu se băga Pe Corbea afară să-l dea,
Aşa vinovat era !
Mergea baba ce mergea,
Pe la porţile lui domnu Ştefan se-mplimba,
Pe Roşul că-1 mîngîia.
Roşu încă o dată rîncheza, Domn Ştefan că mi-auzea, Afară-n pridvor ieşea Şi pe babă c-o-ntreba :
—	Babă slabă
şi de treabă,
Mam5 călugăriţă,
Albă la pieliţă,
Neagră la hăinuţă,
Pupu-te-n guriţă Ca p-o măiculiţă,
Mult mi-eşti drăguliţă !
Nu ţi-e Roşul de vînzare Să-ţi dau galbeni şi parale ? Sau de-ţi este de schimbare. Pentru unul să-ţi dau doi,
Să-ţi dau, babo, pînă-n trei.
Să facem schimb amîndoi ? Dară baba că-i zicea :
—	Domn Ştefane dumneata,
Să trăieşti, măria-ta !
Nu mi-e Roşul de vînzare, Să-mi dai galbeni şi parale,
Şi nu mi-e nici de schimbare, Roşul mi-e de dăruială. îl dăruiesc măriei-sale Ca să-mi dea pe Corbea afară.
176
Cînd domn Ştefan c-auzea,
Foarte bine că-i părea.
Pe lîngă Roşul se da,
Roşul cu dinţii după el se lua.
Să vezi, baba că-i zicea :
—	Domn Ştefane dumneata,
Să trăieşti, măria-ta !
Nu aşa. Dacă vrei să-i afli sama lui Roşu, Gîmd te-ai da pe lingă scară Să nu-ţi facă vreo ocară,
S-aduci pe Corbea din temniţă,
Să încalece pe Roşul,
Ca să-i afli umbletul,
Că ţi-a secat sufletul.
Domn Ştefan ce mi-şi făcea ?
Ordin lui Gheorghiţă-i da Pe Corbea afară să-l dea.
Dar domn Ştefan că-i zicea :
—	Măi Corbeo haiducule,
Vin*, mă, de-ncalică pe Roşul belnicul,
Că mi-a secat sufletul !
Dară Corbea că zicea :
—	Domn Ştefane dumneata,
Să trăieşti, măria-ta !
Cum oi să-ncalic eu cum sînt acuma,
Că jumătate-am putrezit,
Jumătate-am mucezit,
Car’ nu mai sînt de trăit;
Dar cum să-ncalic pe Roşul !
Să mi-aduci doi bărbieri,
Să mă tundă cherchezăşte,
Să-mi lase chica delieşte,
Mustaţa din varvalic,
Cum stă bine la voinic.
Domn Ştefan ce mi-şi făcea ?
I-aducea doi bărbieri,
Unul, frate, de-1 tundea Şi-altul, neică, de-1 rădea.
Şi mi-1 tunse cherchezăşte, îi lăsa chica delieşte,
Mustaţa din varvalic,
Cum era Corbea demult.
Atunci Corbea ce-mi făcea ?
177
în pimniţâ se ducea,
O vadră de vin scotea,
Puţinei că mi-o-ncălzea Şi jumate că mi-o bea Şi jumate se spăla.
Dar de ce că se spăla ?
De cîntecul broaştelor,
De fluierul şerpilor Şi, nene, al năpîrcilor.
La Roşu că se ducea Şi din gură că zicea :
—	Domn Ştefane dumneata,
Ca să-i afli sama lui Roşu,
Să-mi dai hainele de pe dumneata, Să le ia Roşul mirosul,
Cînd te-ai da pe lingă scară,
Să nu-ţi facă vreo ocară.
De ţoale se desbrăca,
Frumos Corbea se-mbrăca Şi din gură-i mai zicea :
—	Domn Ştefane dumneata,
Ăl eomănac din capul tău Bine-ar sta la capul meu.
Pînă şi comănacul din cap că i-1 lua, Pînă şi cişmele din picere că i le lua, Frumos Corbea se-mbrăca.
El la Roşul că mergea,
La ureche-i fluiera,
Pînă Roşu-ngenunchea.
Frumos Corbea-ncălica Şi din gură că zicea :
—	Domn Ştefane dumneata,
Dacă ţi-e frică că plec din curtea măriei-tale,
’Nzăvorăşte porţile Şi-ntăreşte străjile Pe toate uliţele.
Puţinei 1-înfierbînta,
Pînă spumă că-1 făcea.
Spuma cu mîna o lua Şi-n pulbere c-o trîntea,
Sloi de gheaţă se făcea.
Şi la mă-sa că striga :
—	Mamă, măiculiţa mea,
178
Apleaca-te de dă-mi o smicea S-ating pe Roşul cu ea,
Să-i afle do muu Ştefan umbletul,
Că i-a secat sufletul.
Cînd vru mă-sa a s-apleca,
Lui Co-rbea să-i dea smicea,
Bine lui Corbea-i venea,
Mîna-n colan i-arunca,
Pe Roşu mi-o arunca Şi mi-o lega cu zaua,
Cu zaua, cu cureaua,
Să nu scape-ncotrova,
Să mi-1 dea de vreo belea.
Cînd odată-i sumuţea,
Pe sus ziduri-mi sărea Şi din gură că zicea :
—	Domn Ştefane dumneata,
Să trăieşti, măria-ta !
Rămîi, frate, sănătos,
La bună mînă ţi-am fost Şi vrenic tu nu mi-ai fost,
N-ai ştiut să mă păstrezi,
Nici să mă chiverniseşti ;
N-ai gonac să mă gonească,
Nici voinic să-mi îndrăznească.
Şi domn Ştefan că zicea :
—	Du-te, Corbea, sănătos Ca un trandafir frumos,
Că la bună mînă mi-ai fost Şi vrenic eu nu ţi-am fost,
N-am ştiut să te păstrez,
Nici să te chivernisesc ;
N-am gonac să te gonească,
Nici voinic să-ţi îndrăznească.
Mai mergea ce mai mergea,
Pîn’ la măgura săpată,
Unde a mai scăpat odată.
De pe cal descălica Şi cu mă-sa că vorbea :
—	Mamă, măiculiţa mea,
Ce rău să-i fac lui domnu Ştefan-vodă, Fir-ar blestemat de cîine,
Că nu vreau să-l las în pace :
Să-i fur cucoana ?...
Mai bună a mea ca a lui ;
179
Altă cocoană şi-o lua,
Mai nimic nu i-oi făcea.
Să-i fur telegarii ?...
Mai buni ai meii ca ai lui ;
Alţii mai buni şi-o lua,
Mai nimic nu i-oi făcea.
Mai bine să-i fur coconul,
Coconul cu leagănul,
Ca să-i sec sufleţelul.
Şi-napoi se-napoia,
Aştepta pînă-nsera,
Pe la porţile lui domnu Ştefan se-mplimba. în pimniţă se ducea,
O vadră de vin scotea.
Patruzeci de roabe avea,
Care de cocon vedea.
La roabe le da de bea Şi pe toate le-mbăta.
Roabele că-mi adormea,
Coconelul că-1 lua, în ţapa lui că-1 punea.
Iar ţapa unde-o răzma ?
La zăbrele, la fereastră,
Ca să-i vie umbra-n casă.
Roabele se deştepta,
Coconelul mi-1 găsea,
Una p-alta se scuipa.
Doamna că se deştepta,
Coconelul că-1 cerea.
Cocon ici, cocon colea,
Coconul nicăirea.
Soarele-n prînz se suia,
Domn Ştefan se deştepta.
Pîn-afară că ieşea.
Ţapa lui Corbea o vedea.
Văzu cocon spînzurat,
Parcă era drac împeliţat.
Şi din gură că zicea :
— Asta nu-i din nimenea,
Asta este din Corbea.
Eu i-am făcut-o rasă şi afinată,
Şi el mie cu vîrf şi-ndesată.
Pîină-n casă că intra,
Şi o otravă lua,
180
Şi bea şi se otrăvea,
Şi sfîrşitul că şi-l da.
Tron de ceară că-i făcea.
La mănăstire-1 ducea,
La mănăstirea domnească, S-aibă să se pomenească La cinstiţi ca dumneavoastră. Mai ziceţi, boieri, amin,
Mai daţi cu-ale pahare de vin, V-oi face şi altul mai bun Şi mai daţi cu udătura,
Că şi mie mi s-a uscat gura.
46
Corbea
Şi-am zis verde avrămeasă,
La temniţa cea săsească,
La puşcăria domnească,
Zace, vere, zace, dragă,
Zace Corbea la-nchisoare De nouă ani şi jumătate,
Zace pe bună dreptate. Barba-i bate braţele Şi chica călcîiele,
Genele, sprîncenele,
Le saltă cu cîrjele,
Să-şi vază drumurile.
Şi-am zis verde solzi de peşte, De păzit, cine-1 păzeşte ? îl păzeşte Gheorghiţă, Gheorghiţă, Gheorghiţă, Vătaf de temniţă ;
Şi de temnicieri,
P-ăi nouă boieri.
Şi-am zis verde isalbă moale, Şi-aruncă ochii la vale,
Din colo soare răsare Tare-mi vine şi soseşte.
Cine venea şi sosea ?
O cueie verde,
181
Verde şi smolita,
De praf prăfuită,
Dar cucia cine o trăgea ?
Patru armăsari.
Iar caii cine-i rnîna ?
Un mic ciobănaş Cu gluga între spete Cu hăţuri de bete,
Mînă, nu se vede ;
Cu bici cu zorzoane,
Fug caii să moară.
Iar în cucie cine era ?
Era mama lui Corbea.
Albă la peliţă,
Neagră la hăinuţă,
Pupu-mi-o în guriţă Ca pe-o porumbiţă.
La visterie mergea,
Vistierul că ieşea Şi-aşa din gură zicea :
—	Nu este aicea Corbea.
Şi-am zis verde peliniţă,
Corbea este la temniţă.
Mai nainte că mergea,
De temniţă s-apropia,
De departe că striga :
—	Aba Corbeo, maică Corbeo, De eşti viu
Răspunde, maică, să ştiu ;
De eşti mort să te jelesc,
La popă să te îngrijesc.
Iară Corbea-i răspundea :
—	Mamă, măicuîiţa mea,
Nu sînt mort, nu sînt nici viu, Abia sufletul mi-1 ţiu.
Şi eu mamă c-aş trăi,
Nistrul mare mi-a venit, Temniţa mi-a posmolit, Broaştele s-au aciuit ;
Şi eu mamă c-aş trăi,
O pustie de năpîrcă Mi-a împuiat
şi mi-a fătat în poala caftanului,
Fundul buzunarului.
182
Şi cînd puii înflămînzeşte Tot din mine că ciupeşte, Corbea, vezi se prăpădeşte. Şi-am zis verde mărăcine, Mamă, făcut-ai vreun bine, Fă-ţi pomană şi cu mine.
Ia, tu, mamă, să te duci Şi la domnul să-mi apuci Şi de-aproape să-ngenunchi, Mîna, poala să-i săruţi Şi-aşa din gură să-i zici :
—	Domn’ Ştefane dumneata, Să trăieşti, măria-ta !
Ce ţi-e Corbea vinovat,
De-n temniţă l-ai băgat ? Vremea lui Corbea a venit, Frate, de căsătorit.
I-a venit şi i-a trecut,
Ce mai este de făcut ?
Să vezi domnu de-auzea,
Aşa din gură zicea :
—	Babă slabă şi-nfocată Şi de piept cam găvănată, Dar n-ai cuvînt de ispravă. Eu lui Corbea i-am găsit, Frate, şi l-am logodit
Cu jupîneasa Carpena Adusă din Slatina,
Din pădurea Govora ;
Adusă cu şase boi,
Din pădurea lui Ştirbei ;
Nici din bardă bărduită,
Nici din tezlă tezluită, Numai din topor cioplită Şi la cap cam ascuţită,
Tot pentru Corbea gătită, l-am găsit şi lăutari Meşteri dintre cei mai mari, Ciorile să mi-l cunune Să-i scurteze zilele.
Colea în tîrguleţ de-afar’, în răspîntii la drumul mare, Am să-i bat două furci,
Două furci şi-o cumpioară, Un fel de spînzurătoare,
183
Unde trec mocani cu sare, Ocaua, şapte parale.
...tu-i crucea cui îl are.
Să vezi baba ce făcea ?
Inima în dînsa rîdea Ea, frate, nu pricepea,
Vezi, femeia ca femeia,
Poale lungi şi minte scurtă, Femeie nepricepută ! îndărăt că se-ntorcea,
La temniţă se ciucea Şi lui Corbea că-i spunea.
Iară Corbea îi răspundea :
— Mamă, măiculiţa mea,
Aia nu-i mireasa mea Şi e pustia, ţeapa,
Care-o să mă tragă în ea ...tu-i-aş crucea, legea Şi dalbai luminarea,
Şi ce zi o fi mai rea,
Şi sfînta duminica.
Şi-am zis verde mărăcine, Mamă, făcut-ai vreun bine Fă-ţi pomană şi cu mine.
Ia, tu, mamă, să te duci,
Să dai prin tîrguleţul de-afară
Şi să-mi găseşti
Vreo cincizeci de săpători,
Tot feciori de negustori, Patruzeci de lopătari,
Tot feciori de boieri mari.
Şi du-i, mamă, ca să sape Deasupra bălegarului,
Vezi, la grajdul Roşului.
Să vezi, mâ-sa aşa făcea Săpătorii că-i lua Şi la lucru că-i punea.
Mai săpa, ce mai săpa,
Uşa grajdului găsea.
Lacătul cît baniţa Şi cheia de cinci oca,
Cam ruginită era.
Să vezi, mama lui Corbea Deştul ăl mic cheie-1 făcea,
184
Lacătul că-1 descuia,
Pe Roşu afar’ că-1 scotea.
Roşu afar’ cînd se vedea, începea de rîncheza,
Livezi verzi că se încurca Şi malurile se surpa.
Să vezi, mama lui Corbea Şeaua pe el că punea,
Frîu în cap că-i aşeza Şi de frîu că mi-1 lua, în oraş că se-mplimba.
Boierii cînd o vedea Canarale se strîngea Şi pe babă mi-o întreba :
—	Nu ţi-e Roşul de vînzare Sau să-ţi fie de schimbare ? Iară baba răspundea :
—	Nu mi-e Roşul de vînzare, Roşul mi-e de dăruială, Dacă-mi daţi pe Corbea afară. Boierii cînd auzea
De numele lui Corbea,
Toţi în toate părţi fugea.
Să vezi, baba ce-mi făcea ? Mai-nainte că mergea,
De palat se apropia,
Să vezi, Roşul ce-mi făcea ? Cînd o dată rîncheza,
Tocmai domnul auzea Şi la poartă că ieşea,
Şi pe babă mi-o întreba :
—	Nu ţi-e Roşul de vînzare Să ţi-1 cîntăresc în parale ? îţi dau galbeni venetici,
De cîte-o sută şi cinci,
Să tot schimbi, să tot mănînci, Căci la domnie sînt mulţi.
Să vezi, baba-i răspundea :
—	Domn’ Ştefane dumneata, Nu mi-e Roşul de vînzare, Roşul mi-e de dăruială, Dacă-mi daţi pe Corbea afară. Să vezi, domnu de-auzea,
în curte că mi-o băga,
185
Căluşelul îl lua De-un stejar verde-1 lega,
Afară pe poartă c-o da.
Trei ostaşi că-mi alegea,
Vezi, pe Roşu a-ncăleca.
Să vezi, Roşu, de-i vedea,
Cu dinţii de ei trăgea,
Pe cîte trei i-omora.
Să vezi, domnul ce-mi făcea ?
Iar trei ostaşi că-mi alegea,
Mîna-n buzunar băga,
O hîrtie că scotea,
Pe hîrtie ce scria Cu slova ca furnica,
Să i se crează vorba.
Firmanul în mînă le da,
La temniţă-i trimitea.
Acolo dacă ajungea,
Mîna pe chei că punea,
Lacătul îl descuia,
Pe Corbea afar’ că-1 scotea, înaintea domnului îl aducea.
Domnul, vezi, cînd îl vedea,
Aşa din gură zicea :
— Măi Corbeo, încalecă, măi vere, pe Roşul Să-mi arate umbletul,
Căci mi-a secat sufletul.
Să vezi, Corbea-i răspundea :
Eu pe Roşu a încăleca Mă tem, vezi, că n-oi putea.
Cînd încălecam pe Roşul,
Nu eram cum sînt acum.
Acum sînt legat, veregat Şi de mîini şi de picere,
S-a scurtat zilele mele.
Domnu Ştefan că-nţelegea,
Mîna pe chei că punea,
Lacătul că-1 descuia.
Lanţurile cînd cădea,
Corbea slobod se vedea, în gîndul lui se socotea :
Cată... tu-i mumă-sa,
Că scăpai şi de-aicea ;
186
De-o vrea bunul Dumnezeu,
A scăpat trupşorul meu. înc-o dată-i mai zicea :
—	Măi Corbeo, încalecă pe Roşul Să-mi arate umbletul,
Căci mi-a secat sufletul.
Să vezi, Corbea ce-mi făcea ? Mîna-n sus că ridica,
Sprîncenele le sălta
Şi cu domnul că-mi vorbea :
—	Domn’ Ştefane dumneata,
Eu pe Roşul a încăleca,
Roşul nu m-o cunoştea.
Cînd încălecam pe Roşul,
Eram tinerel, copil.
Barba-mi bate braţele
Şi chica căTcîile ;
Genele, sprîncenele,
Mi le salt cu cîrjele.
Domn’ Ştefan că-nţelegea,
Patru bărbieri lua,
Patru brice că strica,
Pîn’ pe Corbea că-1 rădea.
Unul părul îi tundea,
Unul păru-i pieptăna,
Unul oglindă-i ţinea Şi altul mi-1 bărbierea,
Iacă patru se făcea.
Şi mi-1 tunse cherchezeşte îi lăsă chica delieşte,
Cu mustăţi în varvaric Cum stă bine la voinic.
Iac-o dată-i mai zicea :
—	încalecă, măi vere, pe Roşul Şi mi-arată umbletul,
Că mi-a secat sufletul.
Să vezi, Corbea ce-mi făcea,
El cu domnul că-mi vorbea Şi-aşa din gură-i zicea :
—	Domn’ Ştefane dumneata, Desbracă hainele tale,
Să se-mbrace Corbea-n ele.
Cînd oi ieşi la plimbare, în vreo zi de sărbătoare,
Nu-ţi facă vreo supărare.
187
Să vezi, Corbea ce mi-a fapt. Pe domnul l-a fermecat Şi ţoalele i-a luat,
Frumuşel că se-mbrăca Şi la Roşul se ducea,
Intre ochi că-1 săruta.
Să vezi, Roşul ce-mi făcea ?
11 vedea şi-l cunoştea,
De genunchi că-ngenunchia. Să vezi, Corbea ce-mi făcea ? Piciorul în scară punea Şi pe şea că s-aşeza,
Şi cu domnul că-mi vorbea :
—	Domn’ Ştefane dumneata, Eu uitai să-ţi spun ceva. Zăvoreşte porţile Şi-ndoieşte străjile.
Vorba-n seamă că-i lua, Străjile că le-ndoia,
Porţile le zăvorea.
Să vezi, Corbea ce-mi făcea. Două-trei roate făcea,
Pe lîngă mă-sa se da Şi-aşa din gură zicea :
—	Mamă, ia, dă-mi o zmicea Să bat pe Roşul cu ea,
Nu mai fuge cum fugea,
Nu mai îmi ştie seama.
Mă-sa jos că s-apleca Să-i dea lui Corbea zmicea. El mîna-n brîu că-i înfigea Şi pe cal că mi-o trăgea Şi mi-o lega cu zaua,
Cu zaua, cu cureaua,
Să nu scape încotrova Şi să-l dea de vreo belea. Pinteni calului că da,
Peste ziduri că sărea,
In dreptul porţii se oprea Şi cu domnul că vorbea :
—	Rămîi, doamne, sănătos Ca un trandafir frumos,
La bună mînă ţi-am fost, Vrednic de mine n-ai fost.
188
Daca ai cai să mă gonească Şi voinici să-mi îndrăznească,
După mine să pornesacă.
Iară domnu-i răspundea :
—	Du-te, Corbeo, sănătos Ca un trandafir frumos ;
La bună mînă mi-ai fost,
Vrednic de tine n-am fost.
Nici n-am cai să te gonească,
Nici voinici să-ţi îndrăznească,
Dar caută-n poala caftanului, în fundul buzunarului,
Că sînt cărţi mari de moşie, Hrisoave de-mpărăţie,
Unde-oi sta şi-oi cantona Mare împărat te-i făcea.
Să vezi, Corbea că-mi pleca Şi, vezi, domnul rămînea,
Cu oştirea că-mi vorbea :
—	Măi băieţi, văzurăţi hoţ ne-nfrieat, M-a lăsat gol, despuiat,
Şi fără cuşman în cap.
Iar Corbea unde se trăgea ?
La măgura cea săpată,
Unde-a mai scăpat odată.
Pe mă-sa jos c-o lăsa Şi cu dînsa se vorbea :
—	Mamă, ce rău să-i fac eu Lui domn Ştefan,
Să cunoscă că e Corbea pe lume ? Am să-i fur telegarii,
Alţi telegari şi-o lua,
Mai nimic nu i-oi făcea ;
Am să-i fur cocoana,
Altă cocoană şi-o lua ;
Am să-i fur coconul cu leagănul,
Ca să-i sec eu sufletul.
Să vezi, Corbea ce-mi făcea ?
La ţoale că se schimba,
De-un cerşetor se făcea,
Pe la poartă că-mi venea Şi-aşa din gură zicea :
—	De sînteţi bisericoşi,
Miluiţi neputincioşi !
189
Domnul, vezi, cînd îl vedea,
- Cam biserieos era,
I Şi-n curte că mi-1 băga,
I Mi-1 cinstea, mi-1 adăpa Şi frumos că mi-1 culca.
Să vezi hoţul ce-mi făcea.
Pe la miez de noapte,
Cînd dorm toate ape,
Coconaşul că-1 fura,
Afar’ cu el că ieşea, în ţapa lui că-1 înfigea.
Dimineaţa, în prînzul ăl mare,
Ieşi domnul la plimbare.
Coconaşul că-1 vedea,
Inimioara că-i sărea, în gura mare că striga :
— Ei tu, coconiţa mea,
Asta-i fapta lui Corbea.
Noi i-am făcut-o lui rasă şi afinată, El ne-a. făcut-o cu vîrf şi-ndesată. Ne-am plătit cu cîntecul Ca lupul cu părul,
Cînd puşca mi-1 dobîndeşte, îşi dă părul şi plăteşte.
Pielea, vezi, la tăbăcari,
Tăbăcarii la blănari Şi mi-o poartă boieri mari.
47
Cîntecul lui Corbea
Zace, vere, zace dragă,
Zace Corbea tîlharul,
Acela vinovatul.
Dar pentru ce, vere, că-mi zace ? Pentr-un pui de bididiu. Ştefan-vodă l-a cerut,
Corbea n-a vrut să i-1 dea ; în temniţă l-a băgat, în temnicioară de piatră,
Pe sub pămînt vindecată
190
Pe Corbea cînd l-a băgat,
Cu cinzeci de vinovaţi ;
La toţi drumul că le-a dat,
Lui Corbea n-a vrut să-i dea.
Pe Corbea cînd l-a băgat,
Mi-era şărpii ca paile Şi-acum sînt ca grinzile ;
Năpîrcile, ca fusile,
Şi-acum sînt ca furcile ;
Broaştele, ca nucile,
Şi-acum sînt ca ploşcile.
Cam despre soare răsare,
Tare vine muma Corbii.
La zăbrele se ducea,
La zăbrele de fereastră.
Şi din gură ce-i zicea ?
— Ale, Corbeo, fătul meu,
De ieşti viu,
ca să te ştiu,
De eşti mort, să te jelesc,
Sîmbete să-ţi împărţesc,
Cu preoţi să te slujesc.
Nu sînt mort să mă jeleşti,
Eu sînt viu, ca să mă ştii,
Abia sufleţelu-mi ţiu ;
Pe mine-n temniţă cînd m-a băgat, Mi-era şărpii ca paile Şi-acum sînt ca grinzile ;
Năpîrcile ca fusele,
Şi-acum sînt ca furcile ;
Broaştele ca nucile,
Şi-acum sînt ca ploşcile.
Toate, maică, aş obihni,
Nu pot, maică,-a mai trăi De ramătul broaştelor,
De şuierul şărpilor.
O pustie de năpîrcă Mie, maică, s-a-mpuiat ’N poala caftanului,
’N gura buzunarului,
Ea pui, maică, că ş-a scos,
Cînd soarele că luceşte,
Din carnea mea că ciupeşte, Puişorii-şi hărăneşte.
191
Ale, maică, maica mea, De-ai făcut vreodată bine, Fă-ţi pomană şi cu mine.
La Ştefan-vodă să te duci, Doar, maică, s-o milostivi, Pe mine-a căsători.
Iară baba ce-mi făcea ?
La Ştefan-vodă-mi pleca Şi din gură ce-i zicea ?
—	Ce ţi-e Corbea vinovat ? în temniţă l-ai băgat Ne-ntrebat,
nejudecat.
Lui Corbea că i-a venit Vremea de căsătorit. Ştefan-vodă ce-mi zicea ?
—	Du-te-mi-te, babo, acasă, Pe Corbea l-am logodit
Cu jupîneasa Carpina,
Adusă din Slatina,
Din pădure din Cocani, Adusă-n car de mocani. Săvai, nevastă cioplită Şi din bardă bărduită,
Şi la vîrf mi-e ascuţită, Tocmai pe Corbea-i gătită. Iară baba ce-mi făcea ?
—	Ale, Corbeo, fătul meu, Ştefan-vodă s-a milostivit, Nevastă că ţi-a găsit
Pe jupîneasa Carpina,
Adusă din Slatina,
Din pădure din Cocani, Adusă-n car de mocani, Săvai, nevastă cioplită,
Şi din bardă bărduită,
Şi la vîrf mi-e ascuţită, Tocma pe Corbea-i gătită. Dară Corbea ce-mi zicea ?
—	D-ale, maică, maica mea, Aia nu-i nevasta mea,
Aia este ţeapa mea,
Care să mă puie-n ea,
Să mă privească lumea.
192
N-ai făcut vreodată bine ? Fă-ţi pomană şi cu mine.
Iară, maică, maica mea,
Acasă ca să te duci,
Cîţi salaori c-oi găsi Tot cu sape la spinare,
Să le dai şi demîncare Şi tu, maică, ca să-mi sapi în gunoiul Roşului,
C-ala-mi scapă capul meu. Iară baba ce-mi făcea ?
Trei zile că ea-mi săpa,
De uşa grajdului da Şi pe Roşul că-1 scotea,
De căpăstru mi-1 lua Şi prin tîrg cu el pleca.
Cîţi boieri că mi-o vedea :
—	Fă, babo de caimacan,
Ce te plimbi tu cu-aşa cal ?
Nu ţi-e calul de vînzare,
Să-ţi dau galbeni şi parale ?
—	Nu mi-e calul de vînzare, Dăruiesc măriei-sale,
Scoţ pe Corbea din-nchisoare, Şă-1 mai vază maică-sa,
Că mult i-a fript inima !
Iar boierii ce-mi zicea ?
—	Să mai stea pe cît a stat, Că, cînd era Corbea-n ţară, Mult ne făcea de ocară.
Iară baba ce-mi făcea ?
La Ştefan-vodă-mi pleca Şi-n curte că mi-1 băga. Ştefan-vodă ce-mi zicea ?
—	Fă, babo de caimacan,
Ce te plimbi tu cu-aşa cal ? Nu ţi-e calul de vînzare,
Să-ţi dau galbeni şi parale ?
—	Nu mi-e calul de vînzare, Mi-e Roşul de dăruială, Dăruiesc măriei-tale,
Scoţ pe Corbea din-nchisoare, Să-l mai vază maică-sa,
Că mult i-a fript inima !
193
Ştefan-vodă ce-mi făcea ?
Cîţi boieri divanu-avea,
Toţi pe Roşu încăleca,
Cîte-un picior le frîngea, Cîte-un ochi că le scotea.
Iară baba ce-mi zicea ?
—	Ale, doamne Ştefan-vodă, De ţi-e frică de ceva, Zăvoreşte-ţi curţile,
Nu-ţi omorî slugile,
Scoate pe Corbea vinovatul, Să ţi-1 dea, mări, învăţat,
Cum e bun de-ncălicat.
Trei armaşi că-mi trimetea Şi pe Corbea că-1 scotea,
De zid că mi-1 răzima,
Pînă suflet că-i venea.
Şi mi-1 rade eerchezeşte,
Lasă chfca voiniceşte Şi la Roşul se ducea,
De nainte-ngenuchea Şi pe el că-ncălica.
Şi din gură ce-i zicea ?
—	Alelei, căluţul meu,
Ăi putea la bătrîneţe Cum puteai la tinereţe ?
—	Cînderam la tinereţe, Mi-era carnea ca rouă
Şi vîna ca nimica,
Dar acum la bătrîneţe Mi-este carnea ca fierul Şi vîna ca oţelul.
Şi pe el că-ncălica,
Brazdă neagră răvărsa.
Dară Corbea ce-mi zicea ?
—	Ale, doamne Ştefan-vodă, Dă-mi caftanul din domnie Suliţa din vitejie,
Să se dea Roşul cu ele,
Ca, cînd a fi la vreo scară,
Să nu-ţi facă vreo ocară. Ştefan-vodă i Le da,
Pe lîngă mă-sa se da,
Mîna-n brîu mă-si-i punea,
Pe sus zidurile-mi sărea.
194
Iară Corbeâ ce-mi zicea :
—	Rămîi, doamne, sănătos,
La mînă bună ţi-am fost,
N-ai ştiut să mă păstrezi.
Iară Ştefan-vodă-i răspundea :
—	Umblă, Corbeo, sănătos,
Ca un trandafir frumos.
Ţine-ţi, Coirbeo, ţine-ţi, dragă, D-o năframă de galbeni,
Ca să ai de cheltuială,
Pînă-n dalba primăvară.
Iară Corbea-i răspundea :
—	Arză-ţi focul galbenii,
Că gălbinet ca la mine Nu se află-n draga lume,
Că sînt daţi la cîrciumari Şi-n grop aţi la drumuri mari. Aşteptă pîn’ se-nseră
Se gîndea ca ce să-i ia,
Ca să-i sece inima, îndărăt că se-ntorcea,
Cuconul că i-1 lua, în ţeapă că mi-1 punea,
Ştefan-vodă că-1 vedea,
Otravă de vin că bea.
48
Toma a lui Moş
Departe, neică, departe,
Nici departe, nici aproape,
La trupina cu cinci ulmi,
Cu cinci ulmi dintr-o trupină Ca cinci fraţi buni dintr-o mumă, Ca cinci degete la mînă Şi mi-este d-un pat de brad Cu picerile de fag,
Şade Toma răsturnat.
Să vezi, vai, Toma a lu Moş Tomai din Ţara de Jos.
’Nchina Toma c-o ploscea,
Ploscă mică ce mi-era,
195
D-o vadră şi cinci oca, De-nchina Toma cu ea. Singurel se ciumăra,
N-avea cine-i mulţumea.
Să se-nchine Negrului, Negrul este vită mută, Urechi are de-1 ascultă, Gură n^are să-i răspunză ; Să se-nchine armelor, Armele sînt fiare reci Băgate prin lemne seci ;
Să se-nchine ulmilor ; Ulmilor că se-nchina,
Ulmii de vîrf se pleca Şi lui Torna-i mulţumea. Iară Toma ce-mi făcea ? Peste cîmp că se uita Şi pe cine că-mi vedea ?
Tot pe Mane-al cîmpilor, Stăpînul pădurilor, Drăgăstosul fetelor,
Iubeţul cocoanelor, înşelătorul doamnelor. Drept la Toma că-mi trăgea Şi Toma, cînd îl vedea, Drept în picere sărea.
—	Măi Măniţo dumneata, Parcă eu ţi-am poruncit Pîn’ la mine d-ai venit, Singurel m-am ciumărît !
—	Aba, Tomo, dumneata, Cu cine te-ai învoit Aicea d-ai tăbărît ?
—	Măi Măniţo dumneata, Eu aici am tăbărît,
Nimic nu sînt vinovat :
Pe Negru mi l-am legat, Iarbă cu palma i-am dat. Atîta sînt vinovat :
O crăchiţă d-am tăiat, Armele le-am atîrnat,
Că eu le-aş fi pus şi jos,
Da e pămîntul umedos Şi strică lustrul frumos.
196
Iară Toma ce-mi făcea ? Plosca-n mînă c-o lua Şi Iu’ Manea i-o-ntindea. Iară Manea ce-mi făcea ? Prindea plosca cu stingă, Paloş cu dreapta scotea, Drept în Toma-1 repezea. Nu mi-1 taie voiniceşte Şi mi-1 taie fămeieşte De la vale de buric,
Unde pasă la voinic.
Iară Manea ce-mi făcea ? Bătea calu,-l chinuia ;
Sărea calul ogăreşte Şi cam cotea iepureşte Ca să-l scape de belea,
Că mi-a tăiat pe Toma.
Iară Toma ce făcea ? Strîngea paie
•cu gunoaie,
La inimă să nu-1 doaie ; Strîngea paie cu tuhoc, Băga maţile la loc,
C-un brîu lat că se-ncingea, Ca să-i ţie inima.
Şi la Negru se ducea :
—	Negrule, căluţul meu, Eu, frate, cînd te-am luat, Te-am luat de cal lăudat, Cît mi-a cerut eu i-am dat, De ce-oi fugi să mă scapi Şi ce-oi goni ca să prinz. Mai poţi tu la bătrîneţe Cum puteai la tinereţe ?
—	Stăpîne, stăpînul meu, Ascultă la ce-ţi zic eu : Cînd eram la tinereţe, Mi-era carnea ca rouă
Şi vîna ca cureaua,
Dar acu la bătrîneţe,
Că mi-e carnea ca fierul Şi vîna ca oţelul.
Pune-mi şa moldovenească Şi scări dalbe la-nvîtteajă,
197
Pune pofili de argint,
Iraga dira pe pamint,
Taman ca brazda de plug ; Pune frîu tot fluturei, , Fluturei d-ei mărunţei Fiştecare dram opt lei ;
Şi mai scoate ăl pui de bici Cu trei măciuci de argint Şi-mi mai dă vreo patru-cinci, Că nu mă mai vezi p-aici.
Iară Toma ce-mi făcea ? Picioru-n scară-1 punea Şi pe Negru-ncălica,
Şi scotea ăl pui de bici,
Şi-i mai da vreo patru-cinci. Măi, trăgea vînt
pe supt oblînc Şi negară
pe supt scară,
Ca să-l ducă-n altă ţară.
Sărea Negru ici, colea,
Şapte dealuri şi-o derea Şi-o pustie de vîlcea,
Aia i se părea grea !
Cînd fuse pe la pieriş,
Stătu-n drum d-a curmeziş. Cînd Manea că mi-şi sosea, Drept peste Toma cădea.
Iară Toma ce făcea ?
El de frîu că-1 apuca Şi din gură-1 întreba :
— Măi Măniţo dumneata, Parcă eu ţi-am poruncit Tu aicea d-ai venit,
Că singurel m-am ciumărit. De ce nu mă tăiaşi voiniceşte Şi mă tăiaşi femeieşte De la vale de buric,
Unde pasă la voinic ?
M-ai tăiat tu femeieşte,
Eu să te tai voiniceşte. Paloşelul că-1 scotea,
Căpătîna i-o lua,
Si-ndărăt că se-ntorcea,
Şi din gură că striga :
— Măi Negrule dumneata,
Rău mă doare inima,
Unde m-a rănit Manea.
Negrule, căluţul meu,
S-o-ntîmpla d-oi răposa,
Un’, Negrule, m-oi ducea :
La-ăi cinci ulmi dintr-o trupină Ca cinci fraţi buni dintr-o mumă, Ca cinci degete la mînă.
Şl tu, Negrule, să-mi sapi,
Cu picerile să-mi sapi,
Mare tainiţă să-mi faci ;
Pe mine m-oi arunca,
Vîntul din jos c-o bătea,
Foi din ulmi s-o scutura,
Pe mine m-o învălea.
Negrule, oi vedea poterile Tot trecînd cu vinovaţi,
Tu, Negrule, să mi-i scapi,
Mare pomană să-mi faci,
Prin prejurul meu să paşti.
Iacă, Toma răposa,
După Manea se ducea.
Iară Negru ce-mi făcea ?
La cei cinci ulmi că mi-1 ducea,
Cu picerile-mi săpa,
Mare tainiţă făcea Şi pe Toma l-arunca.
Vîntul din jos că bătea,
Foi de ulm se scutura Şi pe Toma 1-învălea,
Să nu-1 vază cineva.
Iară Negru ce făcea ?
P-aici primprejur păştea Si la vale se uita,
Şi-o poteră că-mi venea Cu cincizeci de turci în ea.
Şi-un vinovat că mi-avea De mi-1 chema Niculcea.
Cînd la ulmi că mi-ajungea Şi pe Negru că-1 vedea,
Ocol lui Negru că-i da.
Iară Negru ce-mi făcea ?
Din picere zăpăia Şi pe nări că-mi sforăia,
199
Turcii nu s-apropia. Vinovatul ce zicea ?
— Turcilor, boierilor,
Mie drumul că mi-oţi da, Pe;Negru vi l-oi prindea, ’N mina voastră că l-oi da. Iară turcii c-auzea,
Drumul lui Niculce-i da. Da Niculcea ce făcea ? Drept la Negru se ducea Cît se ducea, Negru sta Picioru-n scară-1 punea Şi pe Negru-ncălica,
Pe lingă ulmi că se da, Paloşul Tomii i-1 da Şi prin turci îl repezea, Cîte cinci pe loc trîntea, Pînă pe toţi că-i tăia, Vinovatul că-1 scotea, Pomana Tomii-i făcea !
49
Toma Dalimoş
Foaie verde colelie,
La cîmp, vere, la cîmpie,
Unde fir de iarbă nu e,
Numai sadea colelie Coaptă-ntre Sîntă Mărie,
Bate Crivăţ şi mi-adie,
Mi-aduce miroase mie.
Unde-adie,
mă mingi ie,
Mi-o ceteşte,
mi-o slăveşte,
Iarba-n şase se-mpleteşte,
Frumos se găităneşte.
Nici aproape, nici departe,
Tocmai calea jumătate,
La trupina cu cinci ulmi,
Cu cinci ulmi dintr-o trupină Ca cinci degete la mînă,
Ca cinci fraţi buni dintr-o mumă,
200
Nu ştiu : soare-a răsărit Sau mi-e Toma-mpodobit ? Să vezi, Toma Dalimoş,
Boier din Ţara de Jos Care-n lume n-a mai fost. Frumos pat mi-este-ncheiat, Cu picerile de fag,
Cu scîndurele de brad,
Şade Toma răsturnat. Frumoasă masă mi-e-ntinsă. Dar pe masă ce-mi avea ?
O ploschiţă
d-o vedriţă,
D-o vadră şi cinci oca, C-aşa-i era măsura,
Măsura împăratului,
Vadra Ţaligradului.
Geaba plosca că mi-avea,
Că n-avea cui se-nchina,
Şi singur se ciumăra,
Şi din gură că zicea :
— Să mă-nchin eu Murgului, Murgul mi-este-o vită mută, Urechi are de-mi ascultă, Gură n-are să-mi răspunză ! Să mă-nchin eu armelor, Armele sînt fiare reci,
Băgate prin lemne seci,
Mai nimic nu folosesc !
Să mă-nchin eu cîmpului, Cîmpul mi-are peliniţă,
Gura mea n-are credinţă ;
Să mă-nchin eu ulmilor, Ulmilor ca fraţilor,
Vîntul din sus c-o bătea, Ulmii că s-o legăna,
Şi de vîrf s-o apleca,
Şi mie mi-o mulţumea,
Nimic Toma n-o strica.
Puţin loc că mi-ocupa,
Patul de şi-l aşeza,
Ierbii cu palma i-a dat,
Pe Murgul de l-a legat.
Trei crăchiţe că-mi tăia, Armele de-şi atîrna ;
2C1
De-şi atîrna armele,
Nu le plouă ploile,
Nu le vază soarele,
Nu le bată vîntur’le,
Ruginesc oţe'lile,
Şi-l gonesc poterile,
Şi-i scurtează zilele.
Plosca-n mînă c-o lua.
Cînd vru din ploscă să bea, Ochi negri că-şi arunca, Şi-arunca ochii la vale, Dincotro soare răsare,
Tare-mi vine şi-mi soseşte. Cine-mi venea şi-mi sosea ?
Să vezi, Manea al cîmpilor, Stăpînul moşiilor,
Drăgăstosul fetelor,
Iubeţul cocoanelor,
’Nşelătorul doamnelor.
Drept la ulmi, frate,-mi trăgea, Şi pe Tom a că-1 găsea,
Şi din gură că-i zicea :
—	Ale, Tomo dumneata,
Aici cin’ te-a volnicit,
Aicea d-ai tăbărît ?
Ierbuliţa mi-ai călcat,
Morunii mi-ai speriat,
Locul mi l-ai ocupat,
Patul de l-ai aşezat.
Dară Toma că-i zicea :
—	Taci, Maneo, nu zice-aşa, De-mi mai răni inima,
Că nimic uu ţi-am stricat :
Trei crăchiţe ţi-am tăiat, Armele d-am atîrnat ;
D-am atîrnat armele.
Nu le plouă ploile,
Nu le vadă soarele,
Nu le bată vînturile,
Ruginesc oţelile,
Mă gonesc poterile Şi-mi scurtează zilele ;
Ierbii cu palma i-am dat,
Pe Murgul de l-am legat Atîta sînt vinovat.
202
Fiindc-ai venit p-aicea,
Poftim o ploscă colea, De-nchină şi tu cu ea.
Dară Manea că-i zicea :
—	Ale, Tomo dumneata.
Să-ţi văz băutureaua !
Dară Toma ce-mi făcea ? Plosca la gură-mi punea. Atunci Manea ce-mi făcea ? Mîna-n buzunar băga,
D-un bricegel că scotea,
Pe lingă Toma se da Şi-n burtă i-1 înfigea,
Maţele i le vărsa Şi pe cal că-ncălica,
Fugea Manea, nu glumea ! Bietul Toma-mi rămînea,
Jos din pat că se tîra,
Maţele şi le strîngea Şi la loc că le băga Cam cu paie, cu gunoaie,
La inimă să nu-1 doaie ;
Cam cu paie, cu tăoc,
Băgă rnaţile la loc.
C-un brîu lat că se-ncingea Ca să-şi ţie inima,
Şi la Murgul se ducea,
Şi din gură că-i zicea :
—	Aba, Murgul, Murgul meu, Mai mult al lui Dumnezeu, Mai poci tu la bătrîneţe
Ce puteai la tinereţe ?
Că eu, vezi, te-am cumpărat De cal bun şi lăudat,
De ce-oi fugi ca să scap,
Ce-oi goni să-mi izbîridesc, Mîndrele să le iubesc.
Dară Murgul că-i zicea :
—	Oleoleo, dragă stăpîne, Săracul, frate, de mine !
Cînd eram eu cîrlăior,
Mi-era carnea ca rouă, Măduva ca cureaua,
Dar acu la bătrîneţe Mi-este carnea ca fierul,
203
Măduva ca oţelul ;
De ce fug,
d-aia mă duc.
Mă lungesc eu drumului Ca papuc piciorului,
Ca fuiorul vîntului,
Ca brîu lat mijlocului,
Ca femeia patului La gustul bărbatului.
Ia,~ncalică sus pe şa De vezi oi fugi ceva ?
Atunci Toma ce-mi făcea ?
Mai bine-n brîu se strîngea Şi pe Murgu-ncălica,
Fugea Toma, nu glumea !
Şi-aici-mi zice de sporiş,
Cînd fuse pe la periş,
L-ajunse d-a curmeziş.
L-ajungea şi-l întrecea Şi sta-n drum de-1 aştepta Şi din gură că-i zicea :
—	Ale, Mane-al cîmpilor,
Stăpînul moşiilor,
Drăgăstosul fetelor,
Iubeţul cucoanelor,
’Nşelătorul doamnelor,
Nu m-ai tăiat haiduceşte Şi m-ai tăiat femeieşte.
Eu oi să te tai haiduceşte,
Să vezi, ca Doamne fereşte !
Cînd cu paloşul că da,
Mîna şi spata-i tăia
Şi ibînca de la şa,
’Nfigea paloşu-n pămînt,
Scotea brazdă ca de plug.
Atunci la Murgul pleca Şi din gură că-i zicea :
—	Ale, Murgul, Murgul meu,
Mai mult al lui Dumnezeu,
Ce-am gonit
mi-am izbîndit,
Pe cine-am gonit mi-am prins.
Acu să mă duci de unde m-ai luat, La trupina cu cinci ulmi,
204
Cu cinci ulmi dintr-o trupină Ca cinci degete la mînă,
Ca cinci fraţi buni dintr-o mumă. Dac-oi vedea că caz de pe tine, Tu să nu te-nduri de mine,
Cu piciorul ca să-mi baţi,
Mare tainiţă să-mi faci,
Cu dinţii de brîu să mă iei Şi-n tainiţă să mă dai.
Vîntul din sus c-o bătea,
Ulmii că s-or legăna Şi pe mine m-o-ngropa De s-o duce pomila.
50
Miu Zlombiu
Verde matostat,
La muntele-nalt,
La malul săpat,
La dealul bărbat,
La op, la vîrtop,
La lunca de plop,
La poteca strimtă, Strimtă şi-mboltită,
Pe jos pardosită,
Pe sus şindrilită Cu şiţă măruntă Pe sîrmă ţesută ;
Pe jos pardosită,
Var şi cărămidă, Marmură şi sticlă,
Din ciocan făcută, Faptă cu ciocanul De Stanciu Ţiganul, F...-i-aş mormanul ; Faptă cu barosul De Dumitru Grosu,
De Stanciu Frumosu, F...le-aş, chiposul.
Dar p-a potecuţă, Plimbă, mi se-mplimbă.
205
Dar cine se-mplimbă ? Miu Zglombiu,
Micu copilu,
Hoţu, tîlharu,
Păunaş de lotru, Başmarghiol de codru, Fecioraş de sîrb, Başmarghiol de crîng.
El că se-mplimba, Piatra-mi scăpăra Şi mi-şi lumina, Noaptea ca ziua.
Din clapuz cîntînd,
Din foaie ţipînd,
Codrii ispitind.
Şi-un clapuz de os Mult cîntă frumos !
Cu coarde de sîrmă lnima-mi sfărîmă !
Cu cuie de peşte, Inima-mi topeşte !
Cu arcul de tufă,
Mult trăgea cu strufă ! El că se-mplimba, Murgu-1 potignea,
Cît nu mi-1 trîntea,
In gît ca să-l dea.
Miu că-i zicea :
— Dea, murguleţ, dea. Lupii te-ar mînca.
Lupii şi corcanii, C-aşa-mi vor duşmanii. Ce te potignişi,
Cît nu mă trîntişi ?
Ce ţie că-ţi pasă,
Ori şaua,
Ori zaua,
Sau dalbe plocate,
Sau scumpe de arme, Sau chilomu meu,
Cela ferecat,
De şa atîrnat ?
Sau trupşorul meu Cela desfăimat,
De vin îmbătat,
206
De femei stricat, Necomenecat ?
Murgul că-i zicea :
—	Dragule stăpîne,
Săracul de mine !
Mie că nu-mi pasă Nici şaua,
Nici zaua,
Nici dalbe plocate,
Nici scumpe de arme,
Nici chilomu tău Cela ferecat De şa atîrnat.
Puţintel că-mi pasă Trupşorelul tău Cela desfăimat,
De vin îmbătat,
De femei stricat, Necomenecat.
Şi-aici cine ţine Şi cine subţine ?
Miu că-i zicea :
—	Murguleţul meu,
Aici cine ţine
Şi cine subţine ?
Ianoş Ungurul,
Cela bătrînul,
Cinge barba cu brîul,
F...-i sufletul !
Cu barba zbîrlită,
De rele făcută.
Şi-are ai lui voinici Patruzeci şi cinci,
Cincizeci făr’ de cinci,
Tot voinici medinţi,
Străini de părinţi.
Cam buni sînt de mînă,
| Bobelnici de gură.
Cu nişte mîini albe, curmate De la deşte pin’ la coate Sînt cu sîrmă-nfăşurate,
Nu au cu cine se bate De străinătate.
El că se-mplimba,
Pe el l-auzea
207
Pe la miez de noapte,
Cînd dorm toate ape Cu sudori de moarte.
Pe el l-auzea Ianoş Unguru Cinge barba cu brîu,
F...-i sufletul !
Cu barba zbîrlită,
De rele făcută.
Din gură zicea :
— Măi, ai mei voinici, Patruzeci şi cinci,
Cincizeci făr’ de cinci,
Tot voinici medinţi,
Străini de părinţi,
Cam buni sînt de mînă, Bobelnici de gură,
Cu nişte mîini albe, curmate De la deşte pin’ la coate Sînt cu sîrmă-nfăşurate,
Nu au cu cine se bate De străinătate.
Voi aţi adormit,
Eu n-am adormit,
Nici n-am aromit.
Eu c-am auzit D-un glas de voinic,
D-un umblet de cal murg, Iar voi să v-alegeţi Trei voinici armaţi,
Cai închivăraţi,
Nainte-i ieşiţi,
Din drum să-l opriţi.
D-o fi vreun viteaz Cu flori pe obraz Să nu mi-1 stricaţi,
La mine să-l aduceţi,
Cu mine să bată,
Pe cale să-şi tragă ;
D-o fi vreun zăltat,
De vin îmbătat,
De femei stricat, Necomenecat,
O palmă să-i daţi,
Şanţ să-l aruncaţi,
208
Murgul să-i luaţi,
Drumul i-arătaţi !
Ei că s-alegea Trei voinici armaţi,
Cai închivăraţi.
’Nainte-i ieşea,
Din drum că-1 oprea,
Din gură-i zicea :
—	Băi, Miule Zglombiule,
Micule,
Copilule,
Păunaş de lotru, Başmarghiol de codru ; Fecioraş de sîrb, Başmarghiol de crîng,
Pe noi ne-a minat Stăpînaşul nostru,
Ianoş Ungurul
Cela bătrînul,
Cinge barba cu brîul, F...-i sufletul !
Cu barba zbîrlită,
De rele făcută.
Auzi, d-oi fi vreun viteaz Cu flori pe obraz,
Să nu te stricăm,
La el să te ducem,
Cu el să te baţi,
Pe cale să-ţi tragi ;
D-oi fi vreun zăltat De vin îmbătat,
De femei stricat, Necomenecat,
O palmă să-ţi dăm,
Şanţ să te-aruncăm, Murgul să-ţi luăm, Drumul ţi-arătăm.
Miu că-i zicea :
—	Măi, voi fraţilor.
Şi fîrtaţilor,
Cine v-a mînat,
Capul v-a mîncat !
Jos de pe cal că se da De lănţuş că mi-1 lua,
209
La Ianoş mergea,
La masă că-1 găsea,
Ianoş că-i zicea :
—	Băi, Miule Zglombiule,
Micule, copilule,
Hoţule, tîlharule,
Păunaş de lotru,
Başmarghiol de codru ;
Fecioraş de sîrb,
Başmarghiol de crîng,
Tu la mine-ai venit Cu mine să te baţi,
Pe cale să-ţi tragi.
Cum vrei să ne luptăm :
La luptă să ne luptăm,
Sau în săbii să ne tăiem ?
Miu că-i zicea :
—	Mă, al meu bătrîn,
Că eşti mai bătrîn,
în săbii să nu ne tăiem,
La luptă să ne luptăm.
Ei la luptă se lua.
Să vezi Miu ce-mi făcea ?
Odată se necăjea Şi-mi ţipa copilăreşte,
Şi l-aducea haiduceşte,
Cu el în pămînt că da,
Pîn’ la brîu că-1 îngropa,
Paloş din teacă trăgea Şi capul că-i fluşturea.
Atunci sărea voinicii lui Ianoş Ungurul
—	Băi Miule,
Zglombiule,
Micule,
Copilule,
Tu ne-ai omorît stăpînaşul nostru, Acuma să stai Să ne avereşti,
Să ne vătăjeşti,
Să ne căstoreşti.
Miu că-i zicea :
—	Măi, voi fraţilor,
Cine s-o alege Să-mi ridice mie
210
Şaua şi zaua,
Şi dalbe plocate,
Şi scumpe de arme, Mare că l-oi pune De v-o averi,
De v-o vătăşi.
De v-o castori.
Cine s-alegea ?
Un voinicel ’nalt, ’Nalt şi sprîncenat : Mustăcioara lui, Spicul griului ; Feţişoara lui,
Spuma laptelui; Ochişorii lui,
Mura cîmpului ; Perişorul lui,
Pana corbului.
51
Miu haiducu
Foaie verde flori domneşti,
Din oraş, din Bucureşti,
L-ale case mari domneşti,
Car’ se văd în Bucureşti,
’N curte, vere,-n curte, dragă, ’N curte la domn Ştefan-vodă S-au strîns boierii la vorbă, Boierii divanului,
Stîlpii Ţarigradului, Feşnicii-mpăratului Şi cu d-ai Braşovului, Căiimăcanii tîrgului,
Puterea pămîntului.
Dar pe masă ce mănîncă ? Numai cegă şi postrungă Şi^albenă caracudă,
KÎisădSt
Din cel mărunt
Stă pe masă grămădit,
Care n-am văzut de cînd sînt,
211
Săbioară
parcă zboară,
Mreană d-a gogonicioară,
Peşte mărunt de căldare,
Care place la cucoane, Ştiuculiţă,
lunguiiţă
De se ia pe furculiţă Şi place la coconiţă.
Dar în capul mesei Şade, vere, şade-mi, dragă,
Şade domnul Ştefan-vodă.
Nici nu bea,
nici nu mînca,
Numai cu ochii se uita.
Cînd fu pe la miez de noapte, Grăi domnul Ştefan-vodă Către boieri de divan :
— Ia, beţi, boieri, şi mîncaţi, Pe la chilii vă culcaţi,
Mîine-n ziuă vă sculaţi,
Mîine-n ziuă fiţi gătiţi,
Toţi cu caii potcoviţi,
Pe la şale,
buzdugane ;
Pe la brîu cu iatagane,
La spinare-o flintă mare C-oi să facem d-o-mplimbare, Puţintică vînătoare După păsări gălbioare Că sînt dulce la mîncare, Uşurele la purtare,
Pe valea Combiului,
Pe la fagul Miului,
Miului, haiducului ;
C-am auzit d-ăl haiduc C-are un fag costorit,
Numai aur şi argint Şi de crăci mi-e-mpologat,
De scumpe arme-ncărcat,
F...-i crucea cui l-a fapt !
Nu-i e locul de lăsare.
Aci la tîrgul d-afară I-am bătut două furci Şi-o cumpeoară
212
Să mi-1 punem valmeş mare,
Ca să-mi fie de mirare,
Că de cînd s-a haiducit,
Drumuri mari s-au părăsit,
Troscot verde c-a-nflorit,
Aznale la domnie n-a mai venit,
Tot la el că s-a oprit.
E locul de omorît.
La masă cine-i servea ?
Să vezi, Calea, fată mare,
Surioara Miului,
Sluguliţa domnului,
Din coada colnicului.
Cînd fu pe la miez de noapte,
Grăi domnul Ştefan-vodă Către Calea, fată mare :
— D-aba, nico, Galeo, fată mare,
Tu ne lumeşti cu paharul din dreptate, Să ne-mbătăm toţi odată,
Să-ţi facă Dumnezeu parte De luminare la moarte ;
Nu ne-oi lumi din dreptate,
Nu ne-om îmbăta toţi odată,
Nu-ţi faeă Dumnezeu parte De luminare la moarte.
Calea:, fată mare, ce-mi făcea ?
Vadra-n mînă c-o lua,
Dosu-n pimniţă că da,
Cu vin c-o jumătăţea,
Cu rachiu că mi-o umplea Şi pe masă c-o aducea Şi da domnilor de bea.
Toţi la chilii se culca,
Insă cine rămînea ?
Numai domnul Ştefan-vodă,
Numai el nu se-mbăta.
Calea, fată mare, ce-mi făcea ?
Pahar de-o litră lua, în pimniţă se ducea,
Cu vin că-1 jumătăţea,
Cu rachiu că-1 împlinea Şi-i da domnului să bea,
Şi pe el că-1 adormea ;
Cu coatele sus pe masă,
Dalbe palme la obraze.
213
îl lăsa pîn-adormeâ, în cinstite braţe-1 lua,
’Ntr-o grădină-1 ducea,
I-aşternea de-1 adormea.
Dedejos ce-i aşternea ?
Vezi, o saltea de mătase,
Să nu-nglodească la oase.
Pe deasupra-1 învelea Cu o basma cu floricele,
L-învelea pîn’ la picere ;
C-o basma verde rotată,
Ca să-mi doarmă noaptea toată. ’Ntr-o odaie că intra Şi frumos se primenea.
Dar cu ce se primenea ? îmbrăca d-o dulămiţă Verde ca foaia de viţă,
Lua nişte papucei Verde ca foaia de tei,
Puse-n cap d-o legătoare Cam în chip de fată mare,
Şi afară că ieşa.
Sărea ici, sărea colea,
Şapte dealuri ş-o derea Ş-o pustie de vîlcea,
Taman ca o căpricea, în valea Combiului da.
La un fag că s-abătea,
O foaie de fag rupea Şi-n guriţă c-o aşeza Şi-ncepea d-a /şuiera.
Miu de la masă c-auzea,
Şapte cete că-mi avea Şi din gură le zicea :
— D-aba, bă, voinicilor,
Şi, pe-alume, fraţilor,
Aicea c-am haiducit ŞLaicea c-am vieţuit,
Barbe negre ne-a albit,
Aşa ţipet n-am auzit Acu pe la miez de noapte,
Cînd dorm toate ape Cu sudori de moarte !
Şapte cete că mi-avea,
La colnice le-mpărţea,
214
Vaza cine este ăla Care fluieră aşa.
Miu singur rămînea,
P-o potecuţă apuca,
Strimtă, strimtă şi-mboltită,
Numai de cisme făcută,
Doar de Miu mi-e ştiută.
Şi mergea, nu-ş ce mergea,
Cu soru-sa se-ntîlnea Şi din gură că-i zicea :
—	D-aba, nico, Caleo, fată mare,
Da ce sicret mare ţi-a căzut
Pe la mine d-ai venit Acu pe la miez de noapte Cînd dorm toate ape Cu sudori de moarte ?
Ori domnia te-a oropsit,
Ori papuceii că i-ai rupt,
Ori vremea că ţi-a venit,
Neică, de căsătorit.
Calea, fată mare, că-i zicea :
—	Neică Miule dumneata,
Domnia nu m-a oropsit,
Nici papuceii nu i-a-m rupt,
Nici vremea nu mi-a venit,
Neică, de căsători#
Da nu aseară,
Alaltăieri seară,
în curte la domn Ştefan-vodă,
S-au strîns boierii la vorbă :
Boierii divanului,
Stîlpii Ţarigradului,
Feşnicii-mpăratului Şi cu d-ai Braşovului,
Căimăcanii tîrgului,
Puterea pămîntului.
Şi eu, frate, am auzit Unde vorba ţi-a vorbit,
Că nu ţi-e locul de lăsare,
Ţi-e locul de spînzurare,
Aci la tîrgul de-afară,
Ţi-a bătut două furci şi-o cumpeoară, Să te puie-un valmeş mare Unde trec mocani cu sare Ca să fii tu de mirare,
215
C-auzi ca de cînd te-ai haiducit, Drumuri mari s-au părăsit,
Troscot verde c-a-nflorit,
Aznale la domnie n-a mai venit,
Tot la tine s-a oprit,
Ţi-e locul de omorît !
D-ale, Miu că-i zicea :
—	Iute-ndărăt să te-ntorci,
Să nu se deştepte domnia,
Să mă dai de vreo belea.
Să-l laşi pe domnul Ştefan-vodă Să vie la ghiara mea,
Să mi-1 judec cum oi vrea.
El nu ştie că sînt pieliţă de drac, De dau domnilor de cap ?
D-ale, Miu ce-mi făcea ?
Mergea şi el ce mergea,
P-o măgură se suia,
Peste cîmp că se uita.
Pe cîmpul Focşanilor Şi p-al Brătăşanilor,
Pasc caii birjarilor,
Oile ciobanilor.
La o tîrlă s-abătea,
Un ciobănaş că găsea,
Cu bună ziua că-i da :
—	Bună ziua, măi ciobane !
Iar ciobanu-i mulţumea,
Mina pe botă punea :
—	Băi, Miule dumneata,
Venişi pe la tîrla mea,
Mai stai p-a botă colea.
Iară Miu că-i zicea :
—	Băi, ciobane, ciobănaş,
N-am venit la tîrla ta Ca să stau pe bota ta Şi-am venit ca să te-ntreb,
Frunză verde mărăcine,
Făcut-ai vreodată bine,
îţi faci pomană şi cu mine ?
Dar ce pomană să-ţi faci ?
Tu să-mi dai vreo zece oi,
Eu să-ţi dau vreo zece lei,
216
Leii fie-ţi dăruiţi,
Oile ţi le păzesc
De la prînz pîn’ la nimiez.
Iar ciobanu ce-mi făcea ?
Prin oiţe se-mplimba,
Zece oi că-i alegea.
Dară Miu-i mai zicea :
—	Băi, ciobane, ciobănaş,
Făcurăm cu oile,
Acu’ să. facem şi cu podoabele. Să-ţi dau eu ţie ăl balton al meu, Să-mi dai şi tu ăl cojoc al tău,
Ăl cojoc mare, lăţos,
Care-1 porţi vara pe dos Ca să-ţi fie răcoros Şi iarna cu miţa-n jos Ca să-ţi fie călduros.
Şi cojocul că i-1 da.
Iară Miu-i mai zicea :
—	Da, bine, băi ciobane,
Să-ţi mai dau eu ţie
Un verde de comănac Care-1 porţi vara cu drag Să-mi dai şi tu mie Cea căciulă de ţap bălţat Car’ s-aşează hap în cap,
Croită pe muşuroi Cum şade bine la oi.
Şi căciula că i-o da.
Cavalul nu-1 mai cerea,
Punea mîna şi-l lua.
Dar ciobanul că-i zicea :
—	Băi, Miule dumneata,
Nu cumva aste ţoale-ale tale O scurta zilele mele ?
D-ale Miu ce-mi făcea ?
Tot ’nainte că mergea,
Cu cavalul le cînta,
Oiţele că-mi păştea.
Dar pe unde le păştea ?
Pe d-a lungul drumului,
Cu floarea troscotului,
Cam în calea domnului.
Soarele-n prînz se suia,
Domnul Ştefan că venea,
217
Cu grea oaste ca sosea,
Drept la Miu c-ajungea.
Cu bună ziua că-i da :
—	Bună ziua, măi ciobane !
—	’Ţi mulţumese, domn’le Ştefane !
Da domn Ştefan că-i zicea :
—	Măi ciobane, ciobănaş,
Fecior de lele fuseşi,
Tu pe lume de-mi ziseşi !
Dară Miu că-i zicea :
—	O, domnu Ştefan-vodă :
De, nu te sili la cuvînt,
C-avem oameni mai bătrîni,
Care-mi bat calea bisericii.
’N vale la Mitropolie,
Popii pe carte te scrie
Şi părinţii acas’ ne vine Şi de dumneata ne spune,
D-aia-ţi zic şi eu pe lume.
Dar domn Ştefan că-i zicea :
—	Bine, măi ciobane, ciobănaş,
Că te văz om iscoşit,
Din nişte oameni făcut.
Dar de ce ţi-e pielea ca hîrtia Şi cămaşa ca tina ?
Dară Miu că-i zicea :
—	Domn Ştefane dumneata,
Cum să nu-mi fie pielea ca hîrtia Şi cămaşa ca tina,
Că pui cavalu călăraş Şi beau apă din văgaş Şi mănînc felii de caş,
D-aia sînt frumos şi gras ;
Şi mulg lapte de mioară,
Iese-n vară fătătoare,
Zău, mă scoală de pe boală !
—	Bine, măi ciobane, oi să fie vorba ta, Da, bine, mă, tot păscînd oiţele
Pe toate derelele,
Pe toate vîlcelele,
N-ai auzit măi de fagu Lui Miu haiducu,
F...-1 în lege de cîine,
Că vreau să-l las făr’ de zile.
218
Dară Miu că-i zicea :
—	Domn Ştefane dumneata,
Eu, frate, c-am auzit,
Dar de văzut n-am văzut.
Dar să te ţii după mine,
Că ştiu calea-n codru bine,
Să te duc să trăieşti bine.
Dar cum să te ţii după mine ?
Tu să-ţi laşi oştirile Să-mi păzească oile.
Domn Ştefan aşa-mi făcea.
Vezi, de este domn de domn,
Dar n-avea minte de om ! îşi lăsa oştirile Să-i păzească oile.
Aleasă şi el doar o mică sluguliţă,
Pe-1 de-1 cheamă Ioniţă, îmbrăcat într-o dulămiţă Verde ca foaia de viţă,
Trage bine la suliţă.
Mergea Miu ce mergea,
Zopor în loc că punea Şi din gură că zicea :
—	Domn Ştefane dumneata,
Amar, frunză, salbă moale,
Eu mi-am făcut de uitare.
Am eu, frate, o miorea,
De nu e-n turmă ca ea.
Cînd simte de vreme rea,
Trage oile-n perdea,
Nu dă ciobani de belea ;
Cînd simte de vreme bună,
Trage oile-n păşciune Şi rupe cîte-o răsură,
Mult mi-e inimioara bună !
Vrei să-mi scrii d-o cărticea Şi să-ntorci sluga cu ea,
Să-mi vază de miorea Să n-apuce-ncotrova,
Să mă dai.de vreo belea ?
Să mai faci d-un răvăşel Şi să-ntorci sluga cu el,
Ca să nu-mi piee vreun miel ?
Că de mine nu scapi, domn Ştefan-vodă,
219
Nici în cer, nici pe pămînt,
Nici în gaură de vînt.
Adevărul că-i spunea Şi el nu se pricepea.
El scria d-o cărticea Şi-ntorcea sluga cu ea Să-mi vază de miorea,
Să n-apuce-ncotrova,
Să mi-1 dea de vreo belea ;
Mai scria d-un răvăşel Şi-ntorcea sluga cu el Ca să nu-i piee vreun miel.
Amîndoi că-mi rămîniea.
Mergea Miu ce mergea,
Pîn’ la hăţiş că-1 băga,
La hăţiş, la cărpiniş,
Unde nu-i loc de cîrmiş.
Zopor în loc că punea Şi din gură că-i zicea :
—	Domn Ştefane dumneata,
Unde, frate, s-a văzut
Şi, neică, s-a pomenit Să meargă slugă-nainte Şi stăpînul, vezi, pe urmă.
’Nainte să te dai, cîine,
Că nu mai e la Bucureşti Ca să te mai fuduleşti ;
Acia e la hăţiş,
La hăţiş, la cărpiniş,
Unde nu-i loc de cîrmiş.
Dar domn Ştefan că-i zicea :
—	Băi Miule dumneata,
Zău, să mă bată Dumnezeu,
Dacă ţi-oi fi gîndit rău !
Atunci Miu că-i zicea :
—	Taci, cîine, nu te jura !
Bine, mă, cînd vorbeai tu aseară la masă, Eu n-ascultam la fereastră ?
—	Bine, mă, aseară era la beţie,
Despre dalb ai veselie !
—	Da astăzi de ce-ai plecat după mine, F...-te-n lege de cîine,
C-am să te las făr’ de zile !
Mergea Miu ce mergea,
Din gură că-i mai zicea :
220.
—	Dar cum să te dai ’nainte ?
Să te dai jos de pe cal
Şi să-mi sumeţi scările,
N-atingă zmicelele,
Să-mi audă cetele,
Că-mi scurtează zilele.
Că nu mi-e, cîine, de tine Şi mi-e mai mult zău, de mine, Că sînt în ţoale schimbat Şi mi-e frică de tăiat.
Pînă sama mi-o băga,
Pe mine că m-or tăia Şi pe tine te-or lăsa De s-o duce pomii a.
Pin’ la fag că mi-ajungea,
Fagul că şi-l deschidea Şi pe scaun l-aşeza,
De ţoale se dezbrăca.
Lepăda ţoale ciobăneşti,
’Mbrăca altele haiduceşti.
Trei deşte-n gură băga,
Unde o dată-mi şuiera,
Şapte cete 1-auzea Şi la Miu că venea.
Cînd pe domn Ştefan că-1 vedea, Toţi cîte-o palmă-i trăgea,
Dor cu suflet că-1 lăsa.
D-ale Miu ce-mi făcea ? Pîn-afară că ieşea.
Cînd ochii că-şi arunca Dincotro soare răsare,
Tare-mi vine şi-mi soseşte. Cine-mi venea şi-mi sosea ?
Să vezi, Calea, fată mare, Surioara Miului,
Sluguliţa Domnului,
Din mînă făcînd,
Din gură strigînd :
—	Iartă-1, neică Miule,
De nu omorî domnia
Să mă dai de vreo belea,
Că eu, frate,-am slugărit Nouă ani şi jumătate Şi simbria nu mi-a dat-o.
221
Şi-unde, neică, s-a văzut Şi, frate, s-a pomenit.,
Savai, cerul cu doi sori,
Ţara noastră făr’ de domn,
Ca grădina fără pom,
Ca femeia fără om.
Cînd Miu că-mi auzea,
Cam scăpat că rni-1 făcea.
Dar domn Ştefan ce-mi făcea ? El nu fugea cum se fuge Şi-mi făcea crîngul colnice.
Cînd lua seama prin leasă, Firicele de mătasă Rămăseseră prin leasă.
Pînă acasă c-ajungea,
La o otravă poftea Şi bea şi se otrăvea Şi sfîrşitul că şi-l da.
Tron de ceară că-i făcea,
Lă mînăstire-1 ducea.
La mînăstiirea domnească S-aibă să se pomenească La cinstiţi ca dumneavoastră*
52
Miu Haiducu
Frunzuliţă flori domneşti,
L-ale case mari domneşti Cu ferestrele soreşti Ce se văd în Bucureşti,
’N curte, vere, ’n curte, dragă,
’N curte la domn Ştefan-vodă, Mulţi boieri s-au strîns la vorbă ; Şi la vorbă şi l-a sfat,
Mulţi boieri s-au adunat.
Tot boieri de-,ai tîrgului, Sfetniciii-impăratului, t Stîlpii Ţarigradului.
I Şi p-anume cum îi cheamă ?
1 Filipescu şi Dudescu Şi Enache Văcărescu,
222
Piscupul de la Rîmnic Aferim cel mai voinic.
Calcă rar şi năstrăpat Şi la cuvînt aşezat,
C-aşa Dumnezeu i-a dat.
Iar pe masă ce mănîneă ?
Numai cegă şi păstrungă,
Galbină de caracudă Şi ou icre de morun,
C-am auzit din bătrîni C-ala e peşte mai bun ;
Şi cu pîine de Hîrlău,
Şade pe masă mereu.
Frunzuliţă viorea,
Să vezi, vodă le vorbea Ş-aşa din gură zicea :
—	Beţi, boieri, dar nu prea beţi, C-aveţi cale să mergeţi.
Puneţi-vă la cai şale,
Cîte-o flintă la spinare,
Mîine pe la prînzu’ ăl mare Să facem de-o vînătoare,
Pînă colea-n Valea Mare.
Frunzuliţă viorea,
Vezi, boierii-1 întreba :
—	Unde, doamne, o să faci ?
—	Pe valea Cobiului,
Pe la fagul Miului,
Miului, haiducului C-am auzit d-un haiduc C--are un fag cam costorit,
Numai aur şi argint,
Şi ck crăci rni-e polo gat,
De scumpe arme-ncărcat ;
Nu e locu de lăsat,
Locu e de spînzurat,
Căci de cînd s-a haiducit,
Hasnale n-a mai venit,
Tot la hoţul s-a oprit.
Căci colo din curte-afară Am să-i fac un chip de spînzurătoare, Unde trec mocani cu sare Cu ocaua şapte parale,
...tu-i crucea cui mi-1 are !
223
Frunzuliţă viorea,
Dar pe ei cin5 i-auzea ? Coconiţa domnului, Slujnica-mpăratului,
Surioara Miului.
Fetiţa de mi-auzea,
Vadra-n mînă că-şi lua în pivniţă că-mi intra,
Cu vin mi-o jumătăţea,
Cu rachiu mi-o împlinea,
Cu catran mi-o cătrănea Şi da la boieri de bea Şi pe toţi miri îmbăta,
Pe la chilii mi-i ducea,
Mi-i ducea de mi-i culca, Numai vodă rămînea,
Să vezi, cu coate pe masă,
Cu dalbe mîini la obrază. Vezi, fetiţa ce făcea ?
Pahar de-o litră lua Şi-n pivniţă că intra Cu vin l-înjumătăţea,
Cu rachiu mi-1 împlinea,
Cu catran îl cătrănea Şi da lui vodă de bea. Frumuşel mi-1 îmbăta,
La chilie mi-1 ducea,
Mi-1 ducea, de mi-1 culca,
Da cu ce mi-1 învelea ?
Cu-o basma verde rotată,
Ca să doarmă noaptea toată. Lua nişte papuoei Verde ca foaia de tei,
Şi-mi intra-n codru cu ei. Sărea ici, sărea colea,
Şapte dealuri şi-o vîlcea,
Şi-o pustie de derea,
Tocmai ca o căpricea. Deştele-n gură punea Şi-nicepea a fluiera,
Frunza-n codru de pica.
Miu la masă mi-era,
După glas o-nţelegea :
Aia este soru-mea
224
’Te-i-aş crucea, legea Ce să fie cu asta,
Acum pe la miez de noapte, Frate, cînd dorm toate ape ? Ori domnia a urît,
Sau haine mi-a ponosit,
Sau timpul că i-a venit,
Frate, de căsătorit,
Ori galbenii i-a sfîrşit ? Fruzuliţă viorea,
Să vezi Miu ce-mi făcea. Potera n-o mai scula, Bastonu-n mînă-şi lua,
Pe potecă cînd pleca.
Şi mergea ce mai mergea,
Cu soru-sa ise-ntîlnea,
De departe mi-o-ntreba :
—	Ceri cu tine, soru-mea,
Acu pe la miez de noapte, Frate, cu sudori de moarte, Frate, cînd dorm toate ape ? Ori domnia te-a urît,
Ori haine mi-ai ponosit,
Ori galbeni i-ai însuşit,
Ori timpul că ţi-a venit,
Soro, de căsătorit ?
—	Nici timpul nu mi-a venit, Frate, de căsătorit,
Nici domnia nu m-a urît,
Nici haine n-am ponosit.
Frate, pui mîna la piept Şi mă jur să spui cu drept. Asară la cina mare,
Cînd boierii-s la mîncare Şi ţăranii la culcare,
Toţi boierii tîrgului, Sfetnicii-mpăratului,
Stîlpii Ţarigradului,
Bea boierii, petrecea Să vezi, vodă le zicea :
—	Beţi, băieţi, da nu prea beţi C-aveţi cale să mergeţi.
Vă puneţi la cai şale,
Cîte-o flintă la spinare,
Să facem de-o vînătoare,
225
Pînă colea-n Valea Mare, După păsări gălbioare,
Că-ii gustoase la mîncare Şi uşoare la purtare. Frunzuliţă viorea,
Vezi, boiierii-1 întreba :
—	Unde, doamne, ai să faci ?
—	Pe valea Cobiului,
Pe la fagul Miului,
C-iam auzit d-ăst haiduc C-are-un fag cam costorit Şi de crăci mi-e pologat,
De scumpe arme-ncărcat.
Nu e loou de lăsat,
Locu e de spînzurat,
Căci de cînd s-a haiducit Haznale n-a mai venit,
Tot la hoţu s-a oprit !
Să-i fac de spînzurătoare, Unde trec mocani cu sare,
Să le fie de mirare.
Frunzuliţă mărăcine,
Mîime vine după tine.
Să vezi, Miu ce-mi făcea ?
Cu soru-sa că-mi vorbea Ş-aşa din gură zicea : ’Ntoarce-te, soro, îndărăt Domnia s-o deştepta Şi sama că ţio băga,
Frumos capu ţi-o tăia Şi amar de viaţa mea.
Nu mai purta grija mea Că eu sînt bală de drac,
Dă le dau la domni de cap. Frunzuliţă-o viorea,
Vezi, fetiţa se-ntorcea,
La domnie se ducea Fata prezent’ că era.
Apă de spălat cerea Şi sama că nud băga.
Iară Miu ce-mi făcea ?
Din codru afară ieşea,
Pe-o măgură se urca,
Pe cîmpie se uita,
226
Dar nimica nu vedea ;
Numai o tîrlă zărea.
La cea tîrlă se trăgea,
De-un ciobănaş că-mi găsea Cu bună ziua că-i da Şi din gură aşa zicea :
—	Bună ziua, măi ciob ane !
—	Mulţuimescu-ţi, căpitane ! Frunzuliţă şi-o lalea,
Ia, mai stai pe boata mea Să rnestic mămăliga.
Miu, frate,-i răspundea :
N-am venit să stau pe bota ta, Să-ţi mesteci mămăliga.
Frunză verde -mărăcine,
Făcut-ai pe lume bine Fă-ţi pomană şi cu mine Ca să mai ies şi eu-n lume.
Dă-mi -al tău cojoc lăţos,
Cînd îl iei vara pe dos,
Şi-l mai iei pe pielea goală Ca să-ţi vie mai răcoară,
Să-ţi dau un verde comănac C-un fulg verde ş-altu alb,
Să intri-n codru cu drag.
Dă-mi a ta dîrjală necioplită Şi din bardă bărduită,
Şi cu baligă mînjită,
Şi pe foc mi-este pîrlită,
Să-ţi dau al meu baston ghintuit, Numai aur şi argint.
Dă-mi a ta căciulă de ţap bălţat, De^i făcută hap în cap,
Croită pe muşuroi Ca să stea bine la oi.
—	Na, măi vere, zece lei Şi dă-mi, vere, zece oi
Pîn’ la prînz, pîn’ la namiaz. Oile-ndărăt ţi le-oi da,
Banii cîştig ţi-or rămînea.
Iar ciobanu ca ciobanu,
Nu ştie ce e şofranu.
Zece oi că-i alegea Şi de-o parte că le da,
227
Bănişorii că-i lua,
La chimir că-i aşeza.
Să vezi Miu ce făcea.
Oile că le pornea Şi mergea ce mai mergea,
Şi aminte-şi aducea,
Şi-ndărăt că se-ntorcea,
Şi din gură-aşa-mi zicea :
—	Na, mă vere, şi doi bani Şi da-mi, vere, ş-ăl caval.
Şi cavalul că-1 lua,
Oile că le păştea Pe marginea drumului,
Pe floarea troscotului.
Frunzuliţ’ o salbă moale,
Ş-aruncă ochii la vale ;
Dincotro soare răsare,
Tare vine şi soseşte.
Cine venea şi-mi sosea ?	^
Domnu Ştefan cînd venea
Mai ou toată oştirea
Cu bună ziua că-i da :	/
—	Bună ziua, măi ciobane !
—	Mulţumesc, domnu Ştefane !
Să vezi vodă-i răspundea Şnaşa din gură-i zicea :
—	Eu cu tat-tău n-am hoţit,
Pe mine cum m-ai brodit ?
—	O, dom’le Ştefane, ce te pripeşti la ouvînt ? C-avem şi noi bătrîni care bat
Calea bisericii-n vale la mitropolie,
Unde popii-n cărţi te scrie.
Frunzuliţă mărăcine,
D-aia-ţi zisei şi eu pe nume.
—	Fiindcă, ne fie vorba aşa,
Tu umblînd cu oile
Pe toate vîlcelele,
N-ai auzit de unu,
De Miu Haidueu,
Care-a-nfundait colnicul ?
—	Da, domn’ Ştefane, am auzit.
C-aveam o sută de oi
Şi m-a lăsat ou zece oi.
Da uite ce : Ia, lasă-ţi oştirile,
Să-mi păzească oile.
223
Ia o slugă cu tine,
Vino-ocoace după mine,
Că ştiu sama-n codru bine. Ş-aci domnu fermecat,
Aci Miul 1-a-nşelat,
Oştirea de şi-a lăsat.
Numai o slugă lua,
După Miu că-mi pleca, în codiru cu el intra,
Pînă-n vale mi-ajungea,
Frică lui nu-i mai era,
Şi sta-n loc şi se oprea,
Şi din gură-i cuvînta :
—	Mă rog, dom’le Ştefan-vodă, Ca să-mi scrii pe-o cărticea
Cu slova ca furnica Şi să-ntorci sluga cu ea Căci eu am o miorea De nu-i în turmă ca ea :
Cînd simte de vreme buna, Trage oile-n păşuna ;
Cînd simte de vreme rea,
Trage oile-n perdea :
Să nu-mi p:ieie mioara,
N-ai să scapi de mîna mea.
Aci domnul fermecat Sluga şi-a înapoiat,
Şi mergea ce mai mergea,
Pînă-n hăţiş de-mi intra Şi din gură-i cuvînta :
—	Saltă-ţi, cîine, scările Să n-atingi simioelile,
Căci ne-aude cerile
Şi nu^mi e, icîine, de tine Şi mi-este, cîine, de mine Că sînt în ţoale ischimbate. Pînă sama mi-or băga,
Frumos eapu mi-or (tăia.
Să vezi, vodă d-auzea,
Buza-n patru că-i plesnea Sînge negru că-i pica Pe centiron se sleia.
Şi la fag că rni-1 ducea,
Pe scaun rni-1 aşeza Şi-.i mai da cîte^o cafea,
229
Ca să-şi ţie inima,
Să nu-i plesnească fierea.
Deştele-n gură punea Şi-ncepea a fluiera,
Şapte cete de-i venea ;
Şapte cete de haiduci,
Graşi la faţă, raşi la falcă,
Cu mustaţă-n var varie,
Cum stă bine la voinic.
Mii ni le groase, curmate Şi cu sîrmă-nfăşurate,
Mult n-are cu cin’ se bate,
De atîta străinătate.
Şi-ncălţaţi cu ce era ?
Cu opinci de capră stearpă De nouă ani nefătată,
Gaura şi paraua,
Vîrzobul şi galbenul.
Frunză verde catifea,
Să vezi Miiu-1 întreba :
—	Dom’ Ştefane, asear-ai fost la beţie, Dar acum la trăzvie
Ce-ai mai cătat după mine ?
Uite ice zic eu aşa :
Să juri dumneata colea Şi pe pîinie şi pe sare,
Şi pe scumpile de arme,
Căci cît oi fi tu-n domnie Eu să fiu în haiducie ;
Şi cît va fi lume a-n pace,
Eu multe treburi oi face.
Iată soru-sa venea,
De departe eă-i striga :
—	Iartă-1, nene Miule,
Căci nouă ani şi jumătate De cînd servesc cu dreptate Şi simbria nu mi-a dat-o.
Fiindcă zice soru-mea
Să-i fie soţiă Şi scăpat că mi-1 făcea.
Şi nu fuge cum se fuge :
S-aruncă lupeşte,
Fugea ogăreşte.
Cînd te uitai prin leasă,
230
Numai ştime de mătase. Ajunse şi vodă acasă*
53
Bogatul şi sar acul
Foaie verde ipopulnic,
N-am murit cînd am fost mic, Dar acuş că sînt haiduc,
De ştiu calu să-l înching,
Şi armile să le-mcing,
Şi să mă sui la colnic Far’ de băţ, făr’de nimic, Numai cu palmile goale,
La brîu ou şapte pistoale, Văluite-n muşamale,
Străluces5 ca sfîntu soare,
Un5 le vede grecii, moare ;
De frică să-m5 dea parale,
Tot parale zur alici Luate dî la voinici.
Şi iar verde bob năut, Astă-vară-am fost haiduc Şi la vară iar mă duc,
Să trag hrazda dracului La uşa bogatului.
Astăzi beau cu popa Ene, Mîine-n pat făr’ de izmene Şi-i 'trag la măciuci pe piele.
Şi iar verde bob năut,
Mamă, tu cin’ m-ai făcut Codrului m-ai dăruit.
Ia ootu şi foarfica Şi-m’ croieşte cămaşa Verde ca foaia de fag,
Să intru-n codru cu drag.
Şi iar verde trei agliei,
Plinu-i codru de haiduci,
De tot fagu cîte cinci.
Nu sînt haiduci de p-aici Şi sînt haiduci mehedinţi Cu ghebe, cu paturi lungi,
231
Cu mustaţa varvalici,
Cum stă bine la haiduci.
Şi iar verde bob năut,
M-a trimes tata la plug,
Bată-1 legea meşteşug,
Nu ştiu boii să-i înjug.
Eu i-njug cu coadili,
Ei se dă cu coarnili, C-aşa-i-nvăţaţi, boalili !
Nişte lemne stau clintite,
Nişte vite omorîte Şi bucate risipite.
Or să fac, or nu să fac,
Or mai rău foamite-m’ trag. M-a trimes tata la coasă,
Trăsei şaipte-op’ poloage, Foamea la pămînt mă trage.
De mincare ce-mi dădea ?
Nişte lapte urduit,
Ce n-am imîneat de cîn’ sînit. Dacă văzui şi văzui,
Luai cosa de căţel Ş-o trîntii d-un păducel,
Rupsei coasa din căţel.
Ş-o luai pe drum la vale, Mă-ntîlnii c-un meşter mare :
—	Să-m’ pui coadă la baltag, Să intru-n codru cu drag.
Şi iar verde ş-o lăptucă,
Să mă las din deal în luncă Să-m’ leg aţa la opincă,
Să bag capu-n ălăciugă Şi să mi-aleg d-o măciucă,
Nici mai lungă, nici mai scurtă, Numai cît încape-n glugă.
Să mi-o ialeg de alun,
Mi-e că n-o fi lemn d-ăl bun,
Să mi-o aleg, zău, de corn,
Cînd oi da să mi-1 adorm.
Ş-o luai pe drum la vale, Mă-ntîlnii c-un boier mare :
—	Bună ziua, măi cocoane !
—	Mulţumescu-ţi, căpitane !
—	Fir-ar legea ta, cocoane, D-unde ştii că-s căpitan ?
232
Ş-unde bă gară mîna-n glugă, Socotea că să-i dea urdă Şi scoase biata măciucă. Ş-unde începe a răpăia Pînă pielea-i bumbăcea.
— Ţine-1 tu, Doamne, cu bine Pînă văz punga la mine, D-aci moară ca un cîine,
Şi pe cal mi-ncălica,
Turna la Olt să oprea,
La Mariţa Olteanca ;
Scoase vinu cu vadra,
Rachiu cu ocaua.
Vinu-i bun, ocaua-i mică,
Bea voinicii pînă pică.
Astăzi beau şi mîine beau, * Mă mir bani de unde iau.
Nici cu coasa nu cosesc,
Nici ou sapa nu prăşesc, Nq/mai ciomagul tîrăsc,
Bani în pungă-agonisesc,
Dîn cîrciumă nu lipsesc.
Băui azi şi băui mîine,
Băui patruzeci de zile ;
Băui preţul Murgului Şi cioltaru Surului,
I-aflu gustu vinului ;
Băui preţ la şapte cai,
De vin nu mă săturai ;
Băui preţ la şapte iepe,
Ado vin, că mor de sete !
54
Bogatul şi săracul
La cîrciumă-n făgădău, Unde bea şi bun şi rău, Bea bogatul cu săracu Să mai minună şi altu. Bea bogatu cu litra Şi săracu cu vadra. Foaie verde şi-o lalea, Dar bogatu ce zicea ?
233
—	Măi sărace, vreme rea,
Ce bei în pofida mea ?
Ori cumva că oi avea Niţcai care ferecate,
Ori pătule cu bucate,
Ori hambare încărcate,
Ori cirezi de boi la baltă,
Ori turme de oi la munte, Erghelii de cai în curte ? Dar săracu-i răspundea :
—	N-am nici care ferecate, Nici pătule cu bucate,
Nici hambare încărcate,
Nici cirezi de boi la baltă, Nici turme de oi la munte, Erghelii de cai în curte,
Eu beau azi şi beau şi mîine ; Nu diseară, mîine seară,
O să fiu la tine-n sală,
Să-mi dai bani de cheltuială, Să-mi scoţ haiducii din iarnă, Cu mălai de rîjnicioară,
Cu peşte de undicioară. Primăvara mi-a sosit !
Mă dusei în deal la strung Să văz plugurile umblu ? Toate plugurile umblu,
Numa pluguleţul meu Şade la părete rău.
N-o vrea bunul Dumnezeu Să umble şi plugul meu : Sa-mi pui arma grindeiu, Pistoalili coarnili,
Răvorveli rotilili,
Săbioară cormăioară, Iataganu fieru-ăl lung,
Pe haiduci să mi-i înjug,
Să pui plugu să brăzdez Unde-o fi crîngu mai des,
Să trag brazda plugului Prin uşa bogatului.
Să-l fac să iasă-afară din casă Să-l apuc de mînecă,
Să-mi spuie banii de frică.
234
55
Jianul
Foaie verde odolean Şi-o cracă de leoştean,
N-aţi auzit d-un Jian,
D-un Jian,
de un oltean
Şi de-un hoţ de craiovean, Care umblă prin păduri,
Cu şaisprezece panduri Cu ghebe şi cu poturi, Găitane, cusături,
Că iau miei de la ciobani, Armăsari de la mocani, ~ Făr5 de plată, făr’ de bani Vai, maica mea, ce duşmani Cînd ou gîndul nu gîndeşti, Cu el în drum te-ntîlneşti Şi te-ntreabă binişor,
Cu cuvînt bun, blîndişor :
— De unde vii, flăcăiaş, Din ce sat, din ce oraş ?
Luat-ai de drum răvaş Să nu rămîi păgubaş ?
De ai bani mai multicei, Dă-mi jumătate din ei,
Că cu vremea, d-oi trăi, Pînă-ntr-una ţi-oi plăti ;
Iar cumva d-oi muri eu,
Ţi-o va plăti Dumnezeu.
Apăi cît mai curînd Potera la el mînînd Şi de Jian întrebînd,
Iar Jianu înţelegînd,
S-a oprit la Olt fugind Călare pe armăsar Şi-mi strigă : — frate podar, Trage podul mai la mal,
Căci nu va fi în zadar,
Trage podul mai d-a drept,
Că sloboz un glonţ în piept De te-adorm, ori te deştept !
235
Iar podarul sta, privea,
Se făcea că se gîndea,
Voind poterii să-l dea.
Iar Jianul ce-mi grăia :
—...tă-i ta-su mumă-sa,
De-cît să mă rog de prost Pînă să dea podu-n rost,
Fi-voi voinic cum am fost Şi voi 'trage dinapost.
Murgul mi-este cam nerod, Trece Oltul ca pe pod.
D-oi sta să mă plec,
Să mă plec, să mă gîndesc,
La ce dracu haiducesc !
Foaie verde ruguleţ,
Aideţi, haideţi, murguleţ, Nu-ţi mai face părul creţ ; Ai la Slatina-n judeţ,
Să-ţi iau şa şi frîuleţ,
Să-ţi sune zăbalele,
Ca mîndrei paftalele.
Şi iar verde şi-o lalea,
Gazdă, găzduliţa mea,
Nu mă da,
nu mă prăda,
Ţi-oi lua d-o malotea,
Cu cîmpul de fir sadea,
Cu florile eît palma,
De s-o aminuna lumea.
Foaie verde lemn de sus, Cînd fu soarele apus,
Jianu la curte dus,
Cu tovarăşii lui pus.
Ş-aşa-mi cîntă cu glas sus :
— Foaie verde lemn cîinesc, Stau în drum şi mă gîndesc Ce muncă s-agonisesc, -Copilaşii să-mi hrănesc.
Mă uitai pe verde lunci, Văzui oameni, femei, prunci Cu pluguleţe la munci, Numai pluguleţul meu L-a-nţelenit Dumnezeu. Dare-ar bunul Dumnezeu,
Să umble şi plugul meu,
236
Săbioaraplug s-o fac, Pistoalele să le-njug,
Flinta, iataganul lung, Strămutare ca să-mpung,
Să trag brazdă, să brăzdez, Unde-o fi crîngul mai des ;
Să trag brazda dracului Prin uşa bogatului,
Să-l fac pe bogat sărac Şi pe mine să mă-mbrac,
Să-i iau ipielea de pe cap, Să-mbrac teaca la baltag,
Şi pielea de pe picioare, Să-mbrac tocuri la pistoale. Foaie verde trei lămîi,
Trei lămîi şi trei gutui,
—	Jiene, de unde vii ?
—	D-acia, de peste Jii !
—	Jiene, ce-ai tîrguit ?
—	Numai gloanţe şi argint, Să duc la băieţi în crîng,
Că-s băieţii făr’ de minte
Şi pierde la gloanţe multe.
56
Ianeu Jianu
Foaie verde dediţel,
Colea pe Tilormănel S-aude d-un fluierel, Fluierel de băieţel,
Poartă căciula de jdrel, Cu cojocelul de miel,
Ochi în cap ca de şoimel, Cu cămaşa de tulpan,
Cu condeiul de tuf an, Cînd o seri să zaci un an ; Parcă e tras prin inel, Maică, eu mor după el !
— Nu te duce, fata mea, Că ăla belea nu-şi ia,
Că-1 cunosc pe şuierat Că ăla nu-i om curat,
237
E un şarpe, cîine spurcat :
Şi-l cunoscui după chip Că e un başmarghiol de crîng. Ăla e Iancu Jianu,
A iubit fetele-n Jii,
Le-a păcălit cu copii ;
Şi le-a iubit şi pe vale,
Le-a lăsat cu burta mare,
La plîngere şi la jale ;
Şi le-a iubit peste Olt Şi plîng cu copii cu tot.
Foaie verde trei lămîi,
Ian cule, de unde vii ?
—	De la tîrg, de peste Jii !
—	Iancule, ce-;ai tîrguit ?
—	Mai nimic n-am folosit ! Cinci oca de plumb mărunt,
Să duc la băieţi în crîng,
Sîmt băieţii făr5 de minte, Prăpădeşte gloanţe multe.
Dară Iancu ce-mi făcea ?
Pîn’ la Olt, frate,-mi venea. Cînd la Olt, Oltul vărsat
Şi podarii s-a-mbătat,
Pe sub maluri s-a culcat.
Dară Iancu că-mi striga,
Că potera mi-1 sosea :
—	Măi bădiţă, măi podar, Măi podar meşteşugar,
Trage podul la liman,
Ca să treacă d-un Jian Şi d^un baci de căpitan La liman, la curmătură,
Unde fulgeră şi tuna.
Trage podul mai de-a drept,
Să nu-ţi dau un glonţ în piept. Iar podarii n-auzea,
Dară Iancu că-mi zicea :
—	Decît să mă rog d-un pro9t, Ca să-mi dea podul pe rost, Mai bine cu Murgu-not,
Că imi-e Murgu cam nebun, Trece Oltul ca pe drum ;
Şi mi-e Murgu cam nerod, Trece Oltul ca pe pod.
238
Dară Iancu ce-mi făcea ? Mijloc de Olt că intra.
Cînd fu la mijloc de Olt, Trăgea Iancu cîte-un foc, Ca să nu-1 crează nerod.
Şi dincolo că trecea,
Mai de loc nu se uda,
Doar colţul la ipîngea.
C-un boier că se^ntîlnea,
Vreo trei palme că-i trăgea. Dar boierul că-i zicea :
—	Iancule, ciocoi turcit, Lasă-te de haiducit,
Ca să-ţi dau d-un boierit ! Dară Iancu că-i zicea :
—	Tu cu boieria ta,
Eu cu haiducia mea !
Decît în tîrg cu şalvari,
Mai bine-n crîng cu iţari,
Să lumăr la icuşari ; Decît în tîrg ou papuci,
Mai hine-n crîng cu opinci, Să lumăr la firfirici.
Să-mi dai banii, că te duci !
57
Iancu Jianu
—	Foaie verde didiţel, Colea pe Teleormănel, Supt umbră de ştejerel, S-aude d-un şuierel, Şuierel de băieţel,
Mult mi-e nalt şi subţirel Şi la faţă ocheşel. Ochii-n cap ca de şoimel, Mă duc, mamă, după el Că prea este frumuşel !
—	Nu te duce, fata mea, Că ăla e om de belea,
Ala muiere nu-şi ia,
Că ăla e Iancu Jianu,
A haiducit Teleormanul Ş-acu-i zice căpitanul.
239
A iubit fetele-n Jii,
Le-a păcălit ou copii ;
Le-a iubit şi după vale,
Le-a lăsat ou burta mare,
Cu plîngere şi cu jale ;
Le-a iubit şi peste Olt,
De plîng ou copii cu tot ;
Le-a iubit şi-n Mehedinţi,
De plîng cu lacrămi fierbinţi.
—	Ian cule, de unde vii ?
De la tîrg de peste Jii.
—	IancuJe, ce-ai tîrguit ?
—	Mai nimic n-am tîrguit : Cinci oca de plumb mărunt Şi fo două-trei de plumb,
Să duc la băieţi în crîng,
Că! băieţii-s fă;r’ de minte, Prăpădesc la gloanţe multe, Toarnă iarba cu poala,
Alice cu chivără Şi-atinge ou vergeaua
Ca s-aşeze iarba-n ea,
Ş-o unge cu untdălemn,
Ca să dea bine la semn,
Şi ou seu de căprioară,
Pă cine-o lovi să moară.
Foaie verde-o viorea,
Să vezi Iancu ce făcea !
El la Olt că mi-ş’ pleca.
Cînd la Olt, Oltul vărsat,
Şi podanii s-a-mbătat.
Să vezi Iancu ce făcea !
Deşte-n gură că băga,
Cînd o dată şuiera,
Băieţii se deştepta.
Să vezi Iancu ce zicea !
—	Măi podari meşteşugari, Trageţi podu la liman,
Ca să treacă d-un Jian.
Şi podarii că-mii zicea :
—	Cine eşti tu să-ţi dăm podu, Că dă cîte ori ai trecut,
Nici un ban nu ne-ai dădut,
Cu vorba ne-ai păcălit.
240
Să vezi Iancu ce zicea :
— Decît să mă rog d-un prost Ca să-mi dea podul pe rost, Mai bine cu Murgu-not,
Că mi-e Murgu cam nerod, Trece Oltu ca pe pod ;
Şi mi-e Murgu cam nebun, Trece Oltu ca pe drum.
Să vezi Ian cu ce făcea !
Nici vorba n-o isprăvea Şi pe cal încăleca Şi în Olt că mi-şi sărea.
Cînd fu la mijloc de Olt, Trăgea Iancu cîte-un foc,
De să minuna-un nerod.
Să vezi Iancu ce făcea !
El dincolo că trecea,
La o cîrciumă trăgea Şi de-o ţuică comanda.
58
Iancu Jianu
Foaie verde iasomie, Doarme Iancu greu în vie, Doarme pînă la chindie Şi nimenea nu îl ştie,
Doar o mică păsărea Tot mereu îi ciripea,
Pînă Iancu se trezea Şi Iancu o dojenea :
—	Păsărică albă-n cioc,
Nu mă laşi să dorm de loc. Iţi sînt puii la pierzare, Pasăre, ce dor te are ?
—	îmi sînt puii sănătoşi, Iancule, dar ce folos ? Surioara ta frumoasă
O fură un turc din casă.
A furat-o tîlhăreşte Şi spre Dunăre goneşte, Surioara se jeleşte,
Pe tine te pomeneşte.
241
Pune şaua, te grăbeşte, Căci Dunărea te iubeşte, Pune tagă şi-l opreşte.
Şi Ianou cum auzea în picioare că sărea,
Pe cal că încăleca Şi ca gîndul se ducea,
La Dunăre se oprea Şi că ta pe cineva Şă-ii spună de soru-sa.
Şi că ta în sus şi-n jos, Toate fără de folos.
Numai mica păsărea Pe deasupra fui zbura Şi din cioc îi ciripea :
—	Ianoule, pe sora ta A-nghiţit-o Dunărea.
—	Iancule, mi s-a-mecat Să nu meargă-n Ţarigrad. Pe turc mi l-a blestemat, Cerul s-a întunecat,
Florile s-au scuturat,
Apele s-au turburat,
Ploaie mare a plouat, Păcatele i-a spălat.
—	Pasăre, durerea mea N-o mai spală nimenea. Pasăre, dorurile mele Pleacă Dunărea cu ele. îmi rămîn cărările,
Să mă-nfunde zările.
Flinta şi pistoalele îmi sînt surioarele.
59
Gheorghiţâ Gheorgbilaţ
Foaie verde peliniţă,
Cine suie la Istriţă ?
Săvai, căpitan Gheorghiţă, Numai el c-o sluguliţă, Călare p-o neguri ce.
242
Se suia pe vrane reâ,
N-avea vinişor să bea,
Nici rachiu la batara Să-şi mai ude guriţa.
Unde, frate, că trăgea ?
La tîrla moş Radului,
Lui moş Radu, barbă sură, Nepot d-ai lui Gheboşilă.
Cu bună ziua că-i da Şi moş Radu-i mulţumea.
—	Moş Radule dumneata,
Ai pe cineva la stînă,
Vreun negustoraş de lină ?
—	Măi Gheorhiţă, Gheorghilaş, Fecior de negustoraş,
Mult eşti tînăr şi gingaş,
La inimă om vrăjmaş.
Eu zic, zău, pre legea mea,
D-oi avea pe cineva,
Decît Luţa singurea,
De păzeşte stîna mea.
Dar Gheorghiţă ce făcea ?
Se plimba din stînă-n stînă,
Cu puşculiţa pe mînă.
Peste Macovei că-mi da, învăluit într-un cojoc,
Cu picerile la foc.
Cu bună ziua că-i da,
Macovei nu-i mulţumea.
Dar Gheorghiţă ce-i zicea ?
—	Crucea ta, măi Macovei, Tocmai acu oi să piei !
Cînd eram sătean în sat
Şi tu erai pîrcălab,
Mă mînai de cu toamna Şi veneam primăvara Şi găseam pe puica grea,
Şi mă dai prin sat legat ; M-aplecam oa să beau apă,
Mă buşneai cu cisma-n spate Şi beam apă sîngerată,
Cu măsele-amestecată.
Crucea ta, măi Macovei, Tocmai acu o să piei !
243
Paloşelul că-1 scotea,
Bucăţi de carne-1 făcea,
Pe la dulăi le-arunca.
El, d-al dracului ce era,
Nici dulăii nu-1 mînca.
Dar Gheorghiţă ce făcea ?
La moş Radu se-ntorcea :
—	Moş Radule, barbă sură, Nepotul lui Ghemboşilă,
Ziceai, zău, pre legea ta,
Că n-ai pe nimeni la stînă,
Nici un negustor de lină.
—	Băi, Gheorghiţă, Gheorghilaş, Fecior de negustoraş,
Şi mai zice-o micşunea,
Nu-mi mai.ierţi greşeala mea ?
Ba nu-1 tăia,
nu omora,
Numa, frate,-l canonea,
Dor de piele-1 jupuia, *
Pielea cu paie-o umplea,
Prin noroi o tăvălea,
D-un paltin o atîrna.
—	Mo(ş Radule dumneata,
Cască ochii a te uita,
De-ţi cunoşti tu pielea ta !
60
Radu lui Anghel din Greci
Foaie verde-a bobilor,
Sus la malul Grecilor La toriştea hoţilor,
La fagul cu frunza deasă,
Şi cu umbruliţa groasă Stau căpitanii ca-n casă,
Şi-n crăcile fagului Stau armile Radului,
La tulpina fagului,
Carabina Radului.
* „L-a jupuit ca pă Bratcoveanu Costandin". (Remarca informatorului).
244
Să vezi, Radu ce făcea ? Carabina şi-o-ncărca Cînd o dată-o slobozea Crăcile teancuri venea, Frunza de-a pururi cădea, N-avea moartea ce lucra, Numai de Radu că sta. Băieţii lui şi-i lua Prin sat, prin Cristeşti că da, Ca un foc că pîrjolea.
Foaie verde trei scaieţi,
Radu lui Anghel din Greci Care fură butoi u din beci Şi mi-1 vinde-n tîrg la Greci. Să vezi, Radu ce făcea ?
La popa Ion trăgea, Prioteasa Ilinca,
Ceea curva şi hoaţa Şi aia fermecătoarea,
Care farmecă lumea.
Şi la poartă că bă te a,
Popa Ion că-mi ieşea,
Radu aşa, frate, striga :
—	Popo Ioane dumneata, ScoaP, frate, nu te speria C-avem o femie grea Să-i citeşti evanghelia,
Moare sărmana de ea !
Popa Ion cînd ieşea
Şi pe Radu că-1 vedea Radu bună ziua îi da.
—	Bună ziua, popo Ioane,
—	Mulţumescu-ţi, căpitane, Şi pe nume, Ră duc ane !
Dar Radu, vezi, că-i zicea :
—	Popo Ioane, dumneata, ...tu-ţi crucea şi legea,
Şi dalba-i lumînarea,
Nu-mi zi, frate, căpitane, Zi-mi pe nume, Răducane ! Căpitanii stau la tîrg,
Eu sînt Radu de la crîng, Care se poartă-n opinci, în opinci cu cataramă,
Să nu-i bage lumea samă,
245
Şi-n opinci de capră stearpă, De nouă ani nefătată, Vîrzobul şi galbenul.
Gaura şi paraua,
Ţipa ţapul după ea.
Să vezi, Radu ce-mi făcea ?
El de-o durdă că-mi avea, De-o sută şi cinci oca,
De-o purta pe saxana.
Cu deştiu-ăl mic c-o lua,
Cînd o dată c-o-nvîrtea, în piept lui popa c-o trîntea, Frate, de mi-1 cocoşa !
Alta-n spate că-i mai da, Frate, de mi-1 îndrepta ! Buza-n patru că-i plesnea, Sînge roşu că-i pica,
Pe caftane se sleia,
Popa Ion că zicea :
—	Măi Radule, dumneata, Măi, mai lungeşte-mi viaţa, Că-ţi dau bani şi-ţi dau parale Şi ceva de cheltuială,
Să ţii pîn’ la primăvară.
Ia, mai cată-n băligar,
Că am, frate, de-un cazan ;
Ia, mai cată după uşă,
Că mai am de-o găletuşă,
Dată de Ia o mătuşă ;
Ia, mai cată pe poliţă,
Că mai am de-o sălbuliţă, Dată de la măiculiţă,
Păstram pentru-o copiliţă ; Ta, mai cată sub saltea,
Că mai am de-o pungă-a mea, Care-mi ţin cheltuiala.
Dar Radu, vezi, că-i zicea :
—	Popo Ioane, dumneata, ...tu-ţi crucea şi legea
Şi dalb a-ţi lumin area,
Nu te supăr de parale,
Că te ştiu că ai parale Luate pe sălindare,
Dar te ştiu c-ai lei mărunţi Luaţi după sărăcuţi.
246
Ai tocat sau n-ai tocat,
Cîte-o babă ai înşelat, Gologanu i-ai luat ;
Ai cetit sau n-ai cetit,
I-ai luait pe spovedit.
Nu te supăr de parale.
Fă-<mi la băieţi de mâncare : Vreo cincizeci de jîmble albe, Cincizeci ulcioare ou vin.
—	Deseară-ncotro izbim ?
Să izbim prin Negotin,
Ca un foc să pîrjolim
Şi p-aci prin Dorobanţ Lom la ruble şi la svanţi,
Că-s oameni şi mai bogaţi ;
Să mai dăm pe la Crîngeni, Să luăm rile şi poli.
Atît Radu că zicea.
Popa Ion ce făcea ?
Frumos plocon le gătea.
Dar ce plocon le gătea ?
Şapte berbeci că jupuia,
La frigări că-i aranja,
Dar nu-i frige cum se frige, Şi-i întoarce prin belciuge,
Şi mid trage prin cîrlige,
Şi-i stropeşte cu vin dulce Să le fie carnea dulce,
Şi-i stropea cu saramură Să aibă chef la băutură,
Cu voinici de-adunătură.
Masa bine le-o arînja.
Popa Ion ce făcea ?
El la masă că servea,
Căra vinul cu vadra,
Rachiaş cu arama Şi da la băieţi să bea.
Bea băieţii, se-mbăta Şi pe masă că-mi cădea,
Singur Radu rămînea.
Popa Ion căni zicea :
—	Bea, Radule, nu prea bea, Uite potera colea,
Potera din Valea Rea, Care-ţi răpune viaţa.
247
Dar Radu că-i răspundea :
—	Popo Ioane, dumneata, ...tu-ţi crucea şi legea
Şi dalba-ţi luminarea Las’ să vină, ...t-o-n cruce, Că cum vine, aşa se duce.
Eu nu-s femeie cu conci,
La poteră să nu poci ;
Sînt voinic cu cornănac,
C-un fulg verde şi-altul alb, Care intru-n codru cu drag, Cu şapte poteri mă bat.
De-o fi poteră de Ji,i,
Am s-o bat s-o fac sfăşii ;
Iar de-o fi de Mehedinţi, Cum o s-o scutur în dinţi ! De-o fi poteră de Olt,
Cum o s-o mai bat cu foc ! De-o fi poteră de baltă Şi cu turci amestecată,
Frică mi-e c-or să mă bată ! Atît Radu că-i zicea,
Nici vorba că n-o isprăvea, Focuri în Radu-mi venea, Radu-n palmă priginea Şi-n buzunar le băga,
Le ţinea pîn’ se răcea Şi-napoi că le-arunca.
—	Na-vă-ţi, vere, gloanţele De vă-ncărcaţi armele,
Să nu vină vreo-ncercare.
Să nu fiţi eu ele goale,
Că vă dăm de cheltuială Şi vă faceţi supărare.
Potera cînd îl vedea Că Radu-n palmă priginea, Toţi în toate părţi fugea. Căpitanul, om frumos,
O rupse pe Olt în jos.
Iar un hoţ de dorobanţ Tăie trei coşuri de sfanţi, Care-1 seca la ficaţi Şi arma, vezi, c-o-ncărca. Turna iarbă cu poala Şi alici cu chivără
248
Şi-atingea cu vergeaua,
Să se-aşeze iarba-n ea ;
Şi-o ungea cu untdălemn Să tragă bine la semn,
Şi cu seu de căprioară,
Pe cine-o lovi să moară.
La căpitan se ducea,
Dorobanţu că-i zicea,
■— Domnule căpitan dumneata, Dau, frate, sau, vezi, n-oi da, Să-i iau lui Radu viaţa ? Căpitanu că-i zicea :
—	Măi dorobanţe dumneata, Dacă eşti viteaz aşa,
Dă de-i răpune viaţa,
Că iar l-apucă frunza Şi sărăceşte lumea.
Dorobanţu ce-mi făcea ?
Arma la ochi c-o lua Şi-n Radu c-o îndrepta.
Cînd o dat-o sloboza Pe Radu că-1 împuşca.
Dar unde că mi-1 lovea ?
Vezi, la furca pieptului La gura zăbunului,
Unde-i păs voinicului.
Scuipa sînge închegat,
Cu boşogi amestecat,
Că pe Radu 1-a-mpuşcat.
Dar pînă sufletu-i ieşea,
Băieţii lui şi-i chema:
—	Măi băieţi, băieţii mei,
Foaie verde didiţel,
Lăsaţi-mă puţinei
Să vă cînt un cîntecel De cînd eram mititel, începea Radu de-a cînta.
Ce melodie trăgea ?
—	Foaie verde trei smicele, Şapte văi, şapte vîlcele, Şaptezeci de potecele, Se-mplimba Radu prin ele Numai-n ilic şi-n izmene.
Să vezi cula mea cea mare, Rămasă-ngropată-n vale ;
249
Disagei ou galbenei
Mi-au rămas într-un bordei ;
Şi mai am şi două fete,
De frumoase-ncondeiete.
Atît Radu că zicea,
Duşmanii nu-1 mai lăsa,
Cu picioare că-1 călca Pînă sufletu-i ieşea.
La căruţă că-1 urca,
Cu mozica că-1 ducea Ca să-l vadă domnia.
Domnia cîd îl vedea,
De departe-1 cunoştea Şi-aşa din gură zicea :
— Cine pe Radu a împuşcat Nu s-o vede din păcat,
Că ce-aduce a ţara toată,
Radu le aducea o dată ;
Ce aducea ţara-ntr-o vară, Radu le bea într-o sară.
Ce bine făcea odată Lua bani de la bogaţi Şi-mpărţea pe la săraci,
Să-şi cumpere boi şi vaci.
Şi un cîntec îi făcea :
Foaie verde bob năut,
De cînd Radu mi-a murit, Curcanii mi-a-mbătrînit, Păduri mari s-au părăsit.
Mai ziceţi, vere, amin Tot cu paharul cu vin,
Să mai meargă prin-mprejur Să vă cînt şLaltul mai bun. Şi mai daţi ciu băutura Să-şi ude şi Vlai^u gura.
HOŢOMANI
61
Codreanul
Foaie verde spic de grîu, Cîntă cucul pe pîriu, Codrean cu Murgul de frîu ;
250
Dar se trage movilău,
Aci-n tîrg de la Buzău,
Un5 se face-un tîrg mereu.
Dară Codrean ce-mi făcea ? Cînd în tîrg că-mi ajungea, Căluşelul şi-l vindea.
Vindea calul, armele,
Rămînea cu palmele,
Taman ca femeile ;
Vindea calul, baltacul,
Codrean să-şi puie capul.
El prin tîrg că se-mplimba, Altu căluşel să-şi ia.
Pe toţi pe sapă-i băteav Şi nici unul nu-i plăceai Cum îi cerea inima.
La o circiumă se ducea, Două-trei parale da,
O sticlă că cumpăra,
Sub toc de cismă o aşeza, Bucăţele c-o făcea, în buzunar c-o băga.
Suna buzunarele,
Credea că sînt pungile,
Alea cu paralele.
Cam la spartul tîrgului,
Văzu coama roibului ,
Şi gluga mocanului.
Către mocan se trăgea Şi din gură că-i zicea :
—	Măi mocane, mocîrţane, Ţi-este roibul de vînzare,
Să-ţi dau galbeni şi parale ? Sau de-ţi este de schimbare, Pentru unul să-ţi dau doi,
Să-ţi dau, vere, pînă-n trei, Să facem schimb amîndoi ? Să vezi mocan ce zicea :
—	Băi Codrene, frăţioare,
Nu mi-e roibul de schimbare Şi mi-e roibul de vînzare,
C-a fost tata om bogat,
L-a pus satul pîrcălab,
Sate pe samă a luat Şi dator că mi-a rămas
251
Vreo două-trei de peste Olt, Judeţul Craiovei tot ;
Vreo două-trei de peste baltă D-a-mbăjănat lumea toată. Dară Codrean-u că zicea :
—	Băi mocane, mocîrţane, Mă, ş-aci-m’ zice undelemn, Se poate mi-1 dai niţel ?
Ca să-ncalec eu pe el,
Vreau să-i aflu umbletul.
De mi-o plăcea umblatul Cum îmi place şi părul,
Eu mi-oi da şi sufletul.
Vezi, mocanul ca mocanul Nu ştie ce e şofranul,
Ca şi ţiganul divanul.
Drept la roibul se ducea Şi bine că-1 închinga. în mina lui Godreanu că-1 da. Dară Codreanu ce-mi făcea ? El pe Roibu-ncălica Şi din gură că zicea :
—	Roibuleţ şi peguleţ,
Şi puţin trepezuleţ,
Cu dangale
pe spinare,
Rotocoale
pe sub coame,
Upd’te vede Codrean moare. Şi tot tîrgu se-mplimba,
Pe lîngă mocan se da,
Ziua bună că-şi lua.
Dară mocan că-i zicea :
—	Băi Codrene, frăţioare, 5Ntoarce-‘te, vere, din cale De dă-rni cîteva parale,
Că mi-e nevestica-n fiare,
O bate perceptor s-o omoare. Vîndui muma roibului,
Plătii plasa Oltului.
Ş-acum să-mi vinz pe roibu Să-mi plătesc Tilormanu. Dară Codrean că zicea :
—	F...-ţi legea de mocan,
N-ai auzit d-un Codrean
252
Şi d-un baci de căpitan,
Că ia cai de la mocani,
Şi cîrlani de la ţigani,
Şi miei de pe la ciobani,
Şi s-abate pe la han,
Şi bea vinul fără bani,
Şi nu dă nici gologani ?
Cînd oi sta să mai plătesc,
La toţi să mă căciulesc,
La ce foou haiducesc ?
La ce pe lume trăiesc ?
Cînd m-oi întoarce din cale Şi ţi-oi da cîteva palme,
Oi să zici că sînt parale.
Ţi-oi da pumni înghiesuiţi, Să zici că sînt lei mărunţi,
De la Codrean sînt veniţi. Ş-aci-mi zice d-un măr dulce, Trece Codrean şi se duce, Rămîne mocan şi plînge. Unde Codrean se trăgea ?
La o tîrlă s-abătea,
Un ciobănaş că găsea,
Un mieluşel că-i cerea,
Patru ciovlrţi că-1 făcea Şi-n desagi că-1 arunca,
Şi pe Rcibu-ncălica.
Trăgea Codrean, se ducea, Dar ciobanu că-i zicea :
—	Băi Codrene, frăţioare, ’Ntoarce-te, vere, din cale, De dă-mi cîteva parale,
Că sînt oile stăpîneşti, M-apucă să le plătesc,
Şi din pungă cheltuiesc Şi degeaba slugăresc,
Că n-am cu ce să plătesc.
—	F...-ţi legea de cioban N-ai auzit d-un Codrean Şi d-un baci de căpitan Că ia cai de la mocani,
Şi ciiiani de la ţigani
Şi miei de pe la ciobani,
Şi s-abate pe la han,
Şi bea vinul fără bani ?
253
Ş-aci-mi zice d-un măr dulce, Trage Codrean şi se duce, Rămîne cioban şi plînge. Unde Codrean se trăgea ?
La un păr cam altoit,
Numai de Codrean, ştiut. Acolo masa punea,
Dar pe masă ce mînea ?
Că mînea carne de miel Şi cu şorici de purcel Şi bea vin de Orodel,
Şi cu roibul lîngă el,
Rău trăieşte, vai de el !
62
Ghimiş
începe-a primăvară-a da, Cueuleţul d-a cînta,
Lui Ghimiş buza-i rîdea.
Iar Ghimiş că nu-mi şedea, în grajd de piatră intra,
La Vinecioara se ducea :
—	Aleii, Vinecioara mea, Putea-o-ai la bătrîmeţe Cum puteai la tinereţe ?
Iar Vinecioara-i răspundea :
—	Alei, măi stăpîn Ghimiş, Mai mult poci la bătrîneţe, Cum puteam la tinereţe.
Cînd eram la tinereţe,
Mi-era carnea ca rouă Şi vîna ca nimica,
Iar acum la bătrîneţe Mi-e carnea ca zgîroiul Şi vîna ca frînghia,
Măduva ca oţelul.
Iar Ghimiş unde-auzea,
Mîna pe ţesala punea, Ţesăla şi peria,
Pe Vînăta mi-o ştergea De pulberea grajdului,
De floarea ghizdeiului,
254
Cu undelemn mi-o Ungea,
Cu deştiul roate-i făcea,
El din gură aşa-mi grăia :
—	Sărăcuţ de maica mea, S-a-ntărk vitejia !
Afară din grajd ieşea,
Acasă că-mi venea
Şi armele că le lua,
La Dunăre se ducea,
Armele că le spăla Şi-n apă le limpezea.
Acasă ca-mi venea,
Pe prispă se punea,
Pe toate că le umplea.
Cînd le trăgea foc să ia, * Nici una că nu-1 minţea.
Iar Dirvici că se ivea :
—	Cine, măre, s-o găsi,
Să-mi saie săritoarea ? Săritoare ce era ?
Şapte buţi cap în cap le punea.
—	Gine, măre, s-o găsi,
Să-mi saie săritoarea,
O pungă de bani să-şi ia, S-aibă ce bea, ce mînea,
Pînă-n dalba primăvară, Nimerea nu s-a găsit,
Făr’ Ghimiiş ou Vînăta.
Din grajd că mi-o scotea, Frumuşel că mi-o-nchinga Cu şapte chingi,
Şapte tafture,
Care fac paisprezece,
Tot îi sta inima rece.
Şi pe dînsa-ncălica,
Buţile că Ierni sărea,
Loc de două mai avea,
Pe Vînăta mi-o spetea Şi băga mîinele-n sîn,
Şi plîngea ca un nebun. Aminte că-şi aducea :
—	Mai a,m un pui de hac Tot din Vînăta fătat
Şi mi-e mic şi mititel,
Şi mă scapă de la zor.
255
63
Chirigiul
Foaie verde leuştean,
Caii la iarbă plecam,
Acasă cu ei veneam Şi la car mi-i înham an,
Caru la hambar trăgeam Şi cu grîu mi-1 încărcăm,
Şi la Giurgiu că plecam. Drumu lung mi se părea, începeam d-a-1 înjura :
Fir-ai să fii de drum lung,
Dă cm’ mîi şi nu ajung.
Dacă văzui şi văzui,
Dă tăi hart şi tăbărîi.
Pe marginea drumului, Căluşeii dăhamai,
Pe Vînătu-n fiare-1 băgai,
Pe Negru l-împiedicai,
Pe Murgu mi-1 priponii Cu priponul de mătase, Împletit de puica-n şase. Hamurile le-aşternui,
Şaua căpătîi pusei, lbîncile mă-nvălii,
Mă culcai şi adormii. D-acilea mă pomenii,
Mîna pe pripon pusei : Pripon trage, pripon vine, Priponu venea uşure.
Dac-o fi pripon tăiat,
Pe Murgu mi l-a furat ; Dac-o fi priponu rupt,
Trag nădejde de găsit. Cînd trăsei pripon la mine Şi cînd seama că-i luai bine, Priponu mi-a fost tăiat,
Pe Murgu mi l-a furat Şi-am rămas un lemn uscat. Dacă văzui şi văzui,
Pusei mîna pe codîrlă Şi-aruncai biciu pe mînă. Sării ici, sării colea,
256
Tocmai ca o căpricea. Pusei urechiuşa-n vînt S-auz traca trăcănind Şi zornacu zornăind Şi pe Murgu străfigînd. Mai sării peste-o vîlcea La padina Surului,
Unde-i drumu Giurgiului Şi fur tu haiducului.
Pusei urechiuşa-n vînt, Auz traca trăcănind Şi zornacu zornăind,
Pe Murgu nu străfigînd. La cai eu că mă dusei, Dindărăt că mi-i luai,
La car că mi-i adusei Şi cîn’ seama le dătei,
Nu e Vînătu din cloţ Care-mi purta caii toţi ; Nu e Negru de la roată Car’ ducea povara toată ; Nu e Murgu de sub şa Care purta pe neică. I-nhămai cum nemerii. Cîn’ zisei odată : hii !
Nici căruţa nu urnii.
Dacă văzui şi văzui,
Pe-un cal am încălicat, După tovarăşi m-am luat, După urmă i-am ajuns Şi din gură că le-am zis :
—	Băi vere, verişcane, Daţi-mi vreo doi-trei cai Să sui şi eu caru-n plai. Tovarăşii răspundea :
—	Abă, vere, verişcane, Cînd aveai tu car de cai, Tu înhămai şi plecai
Şi de noi nici nu gîndeai. îndărăt mă-napoiam Şi calul că-1 înhămam. Pusei umăraş la roată Şi cîn’ răcnii o dat’ la cai, Şuii şi eu caru-n plai,
Pe tovarăşi i-ajunsei
257
Şi p-alături le datei Şi la Giurgiu c-aj unsei.
Grecii la car că venea Şi grîul mi-1 cumpăra.
Şi parale că-m’ luam,
Şi-ndărăt mă-napoiam, Şi-acasă că eu veneam.
Un tîrg mic că se făcea.
Doi cai la car că puneam Şi la tîrg că mă duceam,
Şi-un cal vînăt că găseam,
Şi pe el că-1 cumpăram.
Prin obor mai mă-nvîrteam Şi-un cal negru iar găseam Şi pe el că-1 cumpăram Şi la car mi-i aduceam.
Prin obor iar că plecam,
Un cal murg iar mai găseam Şi caii mi-i completam.
64
Moş Dragau din Piersica
Departe, neică, departe,
Nici departe, nici aproape, Colea, calea jumătate,
La şiliştea cea bătrînă,
La puţul lui Cioropină,
Unde herghelii s-adună,
Da ce fel de herghelii ?
Trei cărlăoni gălbiori Cu dangale pe spinare Şi strănuţi de cîte-o nare, Pintenogi la trei picioare Şi-mibuiestri-n fuga mare, Unde-i vedea moş Stan moare. Dar moş Stan ce mi-şi făcea ? Dimineaţa se scula Şi pe faţă se spăla,
După ce că se spăl a,
Postavuri în mînă lua, Grăunţe la cîrlani da.
După ce grăunţi mînca,
258
Ţesala-n mînă o lua,
Cîrlanii de-i ţesăla. i După ce că-i ţesăla,
Şi-afară că mi-i scotea,
Şi la coardă că-i ţinea,
Şi cîrlanii i-mplimba. I-mplimba cît i-mplimba,
Şi din mînă că-i scăpa,
Şi cîrlaniii că pleca La fîntîna cea bătrînă,
La puţul lui Cioropina, Unde herghelii s-adună. Frunză verde-o catifea,
Dar Drăgan ce mi-şi făcea ? Tot Drăgan
din Bărăgan, Nepoţelul lui moş Stan,
Lui moş Stan din Piersica, Cela om de nimica.
Dar Drăgan ce mi-$i făcea ? D-un arcan că s-apuca ’Pletea Drăgan cît împletea, ’Pletea la un arcan De venea acum un an. L-împletea furiş prin casă De copii şi de nevastă.
Să vezi, de ce l-împletea ? Jumătate de tîrsînă,
Să ţie la udă tură ;
Jumătate de mătase;
Ca să mi-i strîngă la oase. Cînd arcan că isprăvea,
Mi-1 chitea, mi-1 socotea, Sub dulamă că-1 băga, îh pimniţă dosu da,
Drob de sare că lua.
Atunci Drăgan că pleca, Drob de sare c-arunca Pe unde el că mergea.
Da să vezi, unde mergea ? La fîntîna cea bătrînă,
La puţul lui Gioropină, Unde herghelii s-adună. Cînd la fîntînă mergea, Arcane că le lega
259
Tot de furca fîntînii,
| De cumpişu citurii.
Să vezi, frate, le-aşeza,
Laţe, frate, pregătea Şi pe jgheab că le-aşeza.
Apă, frate, că scotea,
Jghiaburile le umplea.
Dar Drăgan ce mi-şi făcea ?
Se ducea şi se-ascundea,
Puţin somnul că-1 fura.
Cînd somnu-atunoi că-1 fura, Atunci cîrlanii sosea.
Pe răzoare că veneau,
Puţin sarea că lingeau.
Cînd la fîntînă mergea,
Boturi în jgheab că băga,
Arcan de gît că-i lua.
Cînd se vedea cîrlani legaţi,
Parcă era de lupi imîncaţi.
De trei ori în sus sărea,
Furca fîntînii o scotea.
Mergea furca cît mergea,
Ciutura că zbîrnîia,
Brazdă de plug că scotea.
Da, să vezi, unde mergea ?
La cea salcie aplecată Cu mustăţi dalbe pe apă,
Unde se umbrea jugani vara toată încurcaţi că se găsea.
Dar Drăgan cînd se scula Cu pumnii-n cap se bătea. Se-mplimba cît se-mplimba,
După dîră se lua,
După dîră se ducea Frate,-n cur câţi că-i găsea !
Mi-i bătea, mi-i gîdila,
Bine, frate, i-mblînzea,
Mîna-n buzunar băga,
Trei căpestre că scotea,
Trei căp ’sitre de bumbac,
Că le şedea bine-n cap.
Pe-1 mai mare-ncălica,
Da, să vezi, un’ se trăgea,
Cu cîrlanii aşijderea ?
Foaie verde trei scaieţi,
260
Aci-n tîrg în Bradoveţi.
In obor cînd îi băga,
Cam la spartul tîrgului,
La uşa oborului,
Ei, cîrlanii, necheza,
Negustorii că venea,
Şi dau bani cu ghiotura,
Cîrlanii de-i cumpăra,
Şi Drăgan că mi-i vindea.
După ce că mi-i vindea,
Acasă drumu-şi lua,
Calea jumate mergea,
Cu moş Stan că se-ntîlnea,
Călare pe Galbena,
Cîrlanii de mi-i căta.	--
—	Bună ziua, măi Drăgane !
—	Mulţumim, unchiule Stane !
—	Măi nepoate Drăgane dumneata, Umblînd, frate, mînecînd,
Nu cumva ai văzut trei cîrlani gălbiori Cu dangale pe spinare,
Pintenogi de trei picioare Şi-mbuieştri-n fuga mare,
Unde-i vede moş Stan moare ?
—	Unchiule, nu i-am văzut,
Da adu a iapă-a ta,
Gîrlăonii i-oi căta.
Şi iapa că i-o lua,
Tot în obor i-o vindea, înapoi cînd mi-şi sosea,
Să vezi minciună ce-i da :
—	Măi unchiule dumneata,
De ce mi-ai tras minciuna,
Că iapa ţi-a fost de furat,
Cinci sute de lei am dat,
De la închisoare am scăpat.
Dar moş Stan cînd mi-auzea Şi pe nepot-su-1 credea,
Mîna-n chimiraş băga,
Toit rubliţe că scotea Şi pe Drăgan că-1 cinstea,
Frumoasă masă-ntindea.
Masa unde mi-o trăgea ?
Subt umbra de păducel Şi bea vin de Orodel,
261
Mînca carne de purcel, Rău trăieşte, vai de el !
DESPRE CURTEA FEUDALĂ 65
Pe Argeş în jos
Pe Argeş în jos,
Pe un cal frumos, Negru-vodă trece Cu tovarăşi zece,
Nouă meşteri mari,
Calfe şi zidari Şi Manole, zece,
Care-i şi întrece.
Şi cum merg de zor Şi urc şi cobor,
Intîlnesc în cale O mîndră-ntinsoare Revărsată-n soare Şi ou iarbă moale,
Loc penitru clădire Sfîntă mînăstire Mînăstire-naltă Cum n-a mai fost altă.
Vodă se opreşte,
Puţin se gîndeşte,
Apoi le grăieşte :
— Nouă meşteri mari,
Calfe şi zidari Şi Manolea, zece,
Care vă întrece,
Iată locul meu,
Să zidiţi eu vreu Mînăstire-naltă Cum n-aimai fost altă, Naltă şi frumoasă,
Soare luminoasă,
Că de nu, apoi Voi zidi pe voi,
Voi zidi de vii Chiar în temelii.
262
Nouă meşteri mari, Calfe şi zidari Şi Manolea zece,
Care-i şi întrece, Grăbesc a lucra,
Zidul se-nălţa.
Ce ziua lucra,
Noaptea se surpa.
Aşa o zi, două,
Altele vreo nouă Şi trecu o lună.
Zidul se dărîmă,
Se dărîmă-ntr-una, Noaptea totdeauna, într-o noapte însă, Manole visă Că veni o babă Uscată, scîrnavă,
Şi-i şopti încet Ca omul şiret —
Că dac-o zidi Prima ce-o veni Mîine-n zori de zi La soţ cu mîncare Dintre soţioare, Atuncea zidirea Fi-va, mînăstirea Se va termina,
Cum vodă o vrea. Meşterii l-ascult Şi se gîndesc mult,
Mult se juruiră Şi se hotărîră Că vor a zidi Prima ce-o veni Mîine-n zori de zi La soţ cu mîncare Dintre soţioare.
Dar oamenii răi Nu sînt cum par ei, Una ei vorbesc Şi alta gîndesc.
Aşa fu pe lume
Din străfund de vreme,
Şi meşterii toţi
263
Fură nişte oţi,
Trimeseră ştire Să nu vină mîine în vărsat de zori Cu mîncarea lor Şi spuseră-a ştire Că vor a zidire Mîine-n zori de zi Prima ce-o veni La soţ cu mîncare Dintre soţioare.
Cum s-a luminat Manea s-a sculcat,
Pe zid s-a urcat,
Ochii i-a rotat Departe în zare Şi căzu-n tristare Căci, venea, venea,
La drum se grăbea Soaţa cu bucate,
Gătite azi-noapte. Manea-ngenunchia Şi mi se ruga :
— Dă, Doamne, pe lume O ploaie cu spume,
Să curgă şiroaie,
Să curgă pîraie,
Apele să crească,
Soaţa să-mi oprească ; S-o oprească-n cale,
S-o ducă la vale,
Azi să nu-mi sosească,
Să nu mi-o zidească.
Şi da Domn pe lume O ploaie cu spume Şi curgeau şiroaie,
Şi curgeau pîraie,
Apele creşteau,
Soaţa nu-i opreau.
Soaţa de cădea,
Iute se scula Şi venea, venea.
Manea se-ntrista, în genunchi cădea Şi iar se ruga :
264
—	Dă, Doamne, un vînt, Un vînt pe pămînt, Paltinii sa-ndoaie,
Sălcii să-mi despoaie, Soaţa să-mi oprească, Acas’ să-mi pornească, Pruncul să mi-1 crească, Să mă fericească. Domnul îi ascultă Ruga lui adîncă,
Şi porni să bată Vînt ca niciodată, Paltinii să-ndoaie,
Sălcii să-mi despoaie, Dar soaţa grăbeşte, Vîntul biruieşte ; Grăbeşte, grăbeşte,
La Manea soseşte. Meşterii zîmbesc, în şoaptă vorbesc.
—	Tu, soţia mea,
Manea ii vorbea,
Şi mi-o mîngîia,
In braţe-o lua,
Pe zid mi-o urca,
Inima-i plîngea Şi-aşa cuvînta :
—	Stai, soţia mea,
Stai, nu te mişca,
Că vreau să glumesc Şi să te zidesc.
Sfînta mînăstire
Te cere pe tine Chip ş-asemănare Fără de hotare.
Soaţa udă leaoarca Crede că e joacă Şi rîde, sărmana,
Nimic nu ia seama.
Zidul creşte-creşte, Manea o zideşte Pîn’ la gleznişoară,
Pîn’ la pulpişoare. Soaţa-1 dojeneşte,
Dulce îi şopteşte :
265
—	înceteaz-odată,
* Gluma altădată,
Nu vezi că sînt leoarcă ? Mănîncă odată !
Dar Manea zideşte, Nimic nu vorbeşte, Parcă nebun este,
Soaţa mi-o striveşte In zidul ce creşte.
—	Manole , Manole, Dragul meu Manole, Inceteaz-odată
Prea e gluma proastă, Pieptul greu mă strînge, Ţîţişoara-mi curge, Copilaşu-mi plînge, Viaţa mi se stinge. Ajunge, ajunge,
Manole, ajunge !
Dar Manea zideşte, Nimic nu vorbeşte,
Zidul se măreşte, Soaţa-acopereşte,
Nu se mai zăreşte Şi din zid vorbeşte :
—	Manole, Manole, Incetează-odată,
Prea e gluma proastă, Pieptul greu mă strînge, Ţîţişoara-mi curge, Viaţa mi se stinge, Copilaşu-mi plînge : Copilaşul meu,
Copilaşul tău,
Ajunge, ajunge,
Manole, ajunge !
Dar Manea zideşte, Nimic nu vorbeşte Zidul se sfîrşeşte, Coperişul creşte Şi cum străluceşte Mînăstirea-i naltă,
Vodă vine-ndată Ca să mi se-nchine Şi cu vorbe bune
266
începe a spune :
—	Pare o minune ! Nouă meşteri mari Şi calfe zidari,
Cu Manolea zece, Care vă întrece, Spuneţi-mi cu drept, Cu mîna la piept, Dacă voi puteţi Alta să-mi făceţi. Altă mînăstire Fără-asemuire,
Mult mai strălucită Şi mult mai slăvită ? Nouă meşteri mari, Calfe şi zidari,
Cum îl auzeau,
Aşa răspundeau,
Cu mîna pe piept,
De sus de pe deft,
Să pară deştept Cuvîntul lor sterp :
—	Noi, măna-ta, Putem ridica Altă mînăstire Fără-asemuire,
Mult mai strălucită Şi mult mai slăvită.
Şi Manole tace,
Şi inima lui coace, Coace şi frămîntă Vorbirea lor strîmbă. Vodă cum aude Pe loc le răspunde :
—	Dacă voi puteţi Alta să-mi făceţi, Altă mînăstire Fără-asemuire,
Mult mai strălucită Şi mult mai slăvită, Voi m-aţi înşelat Cînd vorba v-aţi dat. Nu-i lucru curat, Rămîneţi pe şat. Slujitorii sau,
267
Schelele le iau,
Schelele şi scară;
Jos să mu coboară,
Sus pe şat să moară, Că spun vorbă goală. Nouă meşteri mari, Calfe şi zidari,
Şi Manolea zece, Care-i şi întrece,
Stau şi se gîndesc, Aripi plănuiesc,
Aripi de şindrilă Jos iarăşi să vină. Ş-aripi făuriră,
Aripi de şindrilă Şi cînd s-avîntară In aer să zboară,
Dete Domnul sfînt Aripe s-au frînt Şi s-au năruit,
Şi s-au prăbuşit, Pămîntul i-nghit’
Cu cîte-au făcut.
Şi cînd Manea zboară, Glas de soţioară Ba geme, ba-1 cheamă, Manea se prăvală, Pămîntul se crapă,
Din el ies bulboacă, Lacrime şi dor Pentru pruncul lor.
66
Aga Balaceanu
Deasupra canalelor,
Jeţu măgurenilor,
Să vezi, frate, trei oştiri,
Ele, frate, se certa,
Da p-alume cum se cheamă ? Să vezi, aga Bălăceanu,
Şi Costandin Brîncoveanu,
Şi cu Bucur Ungureanu.
268
Ei, frate, că se certa Pe Bucureşti ca să-i aşeze. Dar aga ce mi-şi făcea ?
Cu Bucur că se certa,
Că el vrea, vezi, la Bălăci,
Şi Bucur la Bucureşti.
Ei, frate, că se lua,
La bătaie se lua.
Dar, vezi, aga ce-mi făcea ? Mina pe arc că punea,
Avea arcul
cît mart acul, Cîteodată-1 fluştureşte^, Cîte-o mie pologeşte Şi pe Bucur mi-1 răzbeşte.
Da Bucur ce mi-şi făcea ?
Pe Costin că mi-1 chema,
Şi cu Costin se vorbea.
Şi-i da bani cu miile Să-i scurteze zilele.
Dar Costin ce mi-şi făcea ? La aga că mi-şi sosea :
—	Naşule, năşicule,
Să-ţi dau mînă d-ajutor, Naşule, la cîte-un zor.
—	Ia, fugi, fine, d-acolea. Că sînt ’păraţii prea mari Şi dau bani cu miile Să-mi scurteze zilele.
Frunză verde-o catifea,
Şi pe Costin că-1 chema Şi Costin ce mi-şi făcea ?
Jos brînci de pe pod că-i da Şi-n mocirlă că-1 băga.
Dar Costin ce mi-şi făcea ? Şi pe Bucur că-1 chema. Atunci la el iar striga :
—	Măi fine, vezi dumneata, Vin’ de-mi scapă viaţa.
Da Bucur ce mi-şi făcea ? începea puţin de zîmbea Şi la Costea că striga, Paloşul că mi-1 scotea Şi-i da capul cît colea : Umbla cap bolborosind,
269
Trupul mătănii făcînd.
Capul, frate, că-1 lua Pe farfurie-1 punea,
La cocoane că-1 ducea, Cucoanele că plîngea,
Unde pe aga-1 vedea.
Să vezi, aga Bălăceanu Avea arcul
cit martacuL Cîteodată-1 fluştiurea,
Cîte-o mie pologea.
Dar, vezi, Bucur ce-mi făcea ? Şi pe Costin că-1 chema, Frumos, frate, că-1 tăia, P-amîndoi că-i îngropa La Biserica Domnească, Lăutari să-i pomenească.
FAMILIALE
67
lencea Sâbiencea
Foaie verde-a bobului, Prin tîrgul Ogrigului.
Şi p-al Ogriguţului, Plimbă-mi-se,
poartă-mi-se, Săvai, lencea Săbiencca Cu saia sumeasă-n brîu Cu murguleţul de frîu, Cu tichie de frînghiu,
Se plimba ce se plimba, La cafenea că trăgea, Unde bea turcii cafea. Şi pe scaun s-aşeza,
Şi-o ţigară răsucea,
Şi-o cafea că poruncea, Către turci se lăuda :
— Frunzuliţă matostat, Cîte fete mari în sat Şi neveste cu bărbat în Ţaligrad
şi-n Beligrad,
270
Pe papucel le-am călcat,
Pe toate le-am sărutat,
Cîte-un bogasîm le-am dat, Numai Stanca mi-a scăpat,
Fată de creştin bogat,
Nepoţică de-mpărat.
Dară turcii că zicea :
—	Aba, Ienceo,
Săbienceo,
Cin’ pe Stanca o săruta,
Cinci pungi de galbeni i-om da. Cine nu mi-o săruta,
Frumos capul i-om tăia,
De s-o duce pomila Că s-a răpus d-un voinic Pentr-un lucru de nimic.
Dară Iencea ce-mi făcea ?
Mare prinsoare-mi făcea Cu turcul, cu Mustafa,
Mustafa de la Baba,
Car’ le poartă leşceaua.
Din cafenea că ieşea Şi pe Murgu-ncălica Şi-acas’, frate, că-mi pleca. Mergea Murgul buiestrînd,
Iară Iencea suspinînd,
De la inimă oftînd.
Dară mă-sa că-i zicea :
—	Aba, Ienceo, maică Ienceo, Eu te-aştept să vii rîzînd
Şi tu vii, maică, plîngînd,
De la inimă oftînd,
Din ochi negri lăcrămînd.
Dară Iencea că zicea :
—	Mamă, măiculiţa mea,
Eu, mamă, m-am împlimbat Prin tîrg pe la Ţaligrad,
Către turci m-am lăudat :
Cîte fete mari în sat
Şi neveste cu bărbat In Ţaligrad,
şi-n Beli grad,
Pe papucel le-am călcat,
Pe toate le-am sărutat,
Cîte-un bogasîm le-am dat,
271
Numai Stanca mi-a scăpat, Fată de creştin bogat, Nepoţică de-mpărat.
Mare prinsoare-am făcut Cu turcul, cu Mustafa,
Cin* pe Stanc-o săruta Cinci pungi de galbeni i-o da, Cine nu mi-o săruta Frumos capul i-o tăia,
De s-o duce pomii a Că s-a răpus d-un voinic, Pentru-un lucru de nimic. Dară mă-sa că-i zicea :
—	Ienceo, nu te speria,
Că mai trăieşte mă-ta Şi-oi să te-nveţe ceva.
5Nntr-o odaie că-1 băga, Fameieşte l-îmbrăca,
Din guriţă l-învăţa :
—	Foaie verde trei lăptuci, Tu, Ienceo, ca să te duci,
La poarta cu trei băşici
Şi din gură ca să-mi strigi :
—	Stanco, surăţica mea, ScoaT de-mi descuie uşa,
Că eu sînt surata ta,
Scoală, Stanco, nu mai sta. Că mi-a venit puştiu beat Şi mi-a dat goana prin sat Şi mi-e frică de-mpuşcat.
Iară Iencea că pleca,
Foaie verde trei lăptuci,
La poarta cu trei băşici
Şi din gură că striga :
—	Stanco, surăţica mea, ScoaP de-mi descuie uşa,
Că eu sînt surata ta,
Scoală, Stanco, nu mai sta. Că mi-a venit puştiu beat,
Şi mi-a dat goana prin sat,
Şi mi-e frică de-mpuşcat. Dară Stanca că zicea :
—	Fuei, surată, d-acolea Că nu eşti surata mea,
Că nu-ţi înţeleg gura.
272
Nu ţî-e glasul femeiesc Şi ţi-e glasul haiducesc,
Mi-e să nu mă prăpădesc. Dară Iencea că zicea :
—	De nu-mi înţelegi gura, Bagă mîna pe fereastră,
Dă de spilce şi de ace.
Dară Stanca ce-mi făcea ? Fereastra c-o deschidea,
De spilce, de ace da ;
Băga mîna pe fereastră,
Da de spilce şi de ace.
Atunci Stanca se-ncredea C-are să fie surata.
Atunci uşa-i descuia, Iencea-năuntru intra.
Dară Stanca ce-mi făcea ?
Ea la foc că-i aşternea.
Dară Iencea că nu vrea
Şi din gură că-i zicea :
—	Stanco, surăţica mea, Nu-mi aşterne acolea,
Că sînt lemnele de plop,
Sare foc şi arde tot,
Geaba de pomana ta Car’ cu mine ţi-oi făcea.
Să vezi, Stanca ce-mi făcea ? în braţ la ea că-i aşternea. Cînd fu pe la miez de noapte, Stăncuţa-n sudori de moarte ; Cînd fu pe la cîntători, Stăncuţa-mi vărsa sudori. Dacă ziua se făcea,
Să vezi, Iencea ce-mi făcea ? Ineluşul i-1 lua,
Năvală pe uşă da,
Ineluşul de argint Amanetul de la turci.
Dară Stanca-1 cunoştea :
—	O, Ienceo, că nu-i aşa,
Stăi de pune-mi o cîrpă-n cap, Să mă tem că te-am bărbat. Dară Iencea ce-mi făcea ?
O trăsură că-mi lua Şi-n trăsură se suia,
273
Şi cu Stanca-alăturea,
Prin Ţaligrad se plimba. Cînd turcii că mi-1 vedea Unul pe altul se tăia,
Alţii-n Dunăre sărea,
Cinci pungi de galbeni făcea Şi lui Iencea i le da,
C-a sărutat pe Stanca.
Mă plătii cu cîntecul,
Ca cal bun cu umbletul Şi ca lupul cu crîngul,
Pînă puşca mi-1 soseşte,
El dă pielea şi plăteşte.
68
Milea
Foaie verde matostat,
La cel păr mare, rotat,
Cu creştetul nărîmzat,
E un pat mare-ncheiat Cu scîndurile de brad,
Cu picioarele de fag,
Şade Milea răsturnat.
Ţipă Milea dintre lunci,
Di nit re lunci,
din văi adinei.
El ţipa,
se văicărea.
De trei zile şi trei nopţi,
Ţipa şi se văicărea.
Cin’ pe Milea l-auzea ?
Dar mă-sa că-1 auzea,
Dosu la Milea că da Şi din gură l-întreba :
—	Aba, maică, Mileo dumneata, De ce plîngi, te văicăreşti
De trei zile şi trei nopţi ?
—	Maică, mă vezi că nu poci !
—	Or din chelciug c-ai fîrşit,
Or porcii că i-ai pierdut,
Sau haine c-ai ponosit,
Ori vremea că ţi-a venit,
Maică, de căsătorit ?
274
—	Mamă, maîculiţa meă,
Mai nimica n-am pierdut.
Asară, de la o vreme,
în pat eu m-am răsturnat La cel păr mare, rotat,
Crivăţul c-a adiat,
Frunzele le-a scuturat Şi din frunze s-a iscat Un şarpe balaur Cu capul ca de taur,
Cu trei coade de aur.
Cînd se-ntinde,
mă cuprinde,
Se zgîrceşte,
mă topeşte.
Dacă eşti tu mama mea,
Văluie mîna-n basma Bag-o-n sîn
pe sub zăbun,
Scoate-mi şarpele din sîn.
D-ale, mă-sa răspundea :
—	Ce-ai spus, maică, Mileo dumneata, Să-nvălui mîna-n basma ?
Decît, maică, fără mînă,
Mai bine eu fără tine,
Că cît oi trăi pe lume,
Mulţi voinici fac, vezi, ca tine.
Să vezi, mă-sa că-mi pleca,
Iar Milea se văicărea.
Vreo trei zile şi trei nopţi Plîngea şi se văicărea.
Ta-su, frate, l-auzea Şi la el dosu că da.
—	De ce plînigi, taică, Mileo dumneata, Ce plîngi şi te văicăreşti ?
—	Taică, mă vezi că nu pociu !
—	Or din chelciug c-ai fîrşit,
Or porcii că i-ai pierdut,
Sau haine c-ai ponosit,
Ori vremea că ţi-a venit,
Taică, de căsătorit ?
—	Nici de chelciug n-am fîrşit,
Nici porcii nu i-am pierdut,
Nici haine n-am ponosit,
275
Nici vremea nu mi-a venit, Taică, de căsătorit.
Da eu asară pe-nsărat,
Eu în pat m-am răsturnat La cel păr mare, rotat,
Crivăţul mi-a adiat,
Frunzele le-a scuturat Şi din frunze s-a iscat D-un şarpe, vezi, balaur Cu capul ca de taur,
Cu trei coade de aur.
Cînd se-ntinde,
mă cuprinde ;
Se zgîrceşte,
mă topeşte.
Dacă eşti tu tatăl meu,
Văluie mîna-n bazma,
Bag-o-n sîn
pe sub zăbun,
Scoate-mi şarpele din sîn.
Dară ta-su răspundea :
—	Decît, taică, fără mînă,
Mai bine eu fără tine,
Că cît oi trăi pe lume,
Mulţi voinici, vezi, fac ca tine. Ta-su drumu că-şi lua.
Iar Milea se văicărea Tot trei zile şi trei nopţi. Ibomnica 1-auzea,
Dosu la Milea că da Şi din gură-1 întreba :
—	D-aba, Mileo, dragă Mileo, De ce plîngi, te văicăreşti,
De trei zile şi trei nopţi,
Ori din chelciug c-ai fîrşit,
Ori haine c-ai ponosit,
Sau porcii că i-ai pierdut,
Sau vremea că ţi-a venit,
Frate, de căsătorit ?
—	Ba, neică, nu mi-a venit Vremea de căsătorit,
Da eu asară m-am culcat La cel păr mare, rotat, Crivăţul c-a adiat,
Frunzele le-a scuturat
llh
Şi din frunze s-a iscat D-un şarpe, vezi, balaur,
Cu capul ca de taur Şi cu trei coade de aur.
Cînd se-ntinde
ma cuprinde ;
Se zgîrceşte,
ma topeşte.
Dacă vrei matak-aşa,
Văluie mîna-n basma, Bag-o-n sîn
pe sub zabun, Scoate-mi şarpele din sîn,
Că se-ntinde,
mă cuprinde ;
Se zgîrceşte,
mă topeşte.
Cine mîna-n sîn o băga,
Mîna din cot i-o cădea,
Da ea, frate, ce-mi făcea ? Nici mîna n-o-nvăluia,
La el că se repezea Şi-n braţe că mi-1 lua,
Mîna liberă băga,
Aur d-azvîrlita da.
Ala şarpe nu era,
Numai aur că găsea. D-azvîrlita, frate,-1 da.
Dar Milea ce mi-şi făcea ?
Pe ea că mi-o săruta,
De soţie mi-o lua Şi-acasă că mi-şi pleca, Frumoasă nuntă-mi făcea, De-mi pomenea, vezi, lumea.
69
Cîntec pescăresc
Foaie verde şi iar verde, Sub poale de codru verde Mititel focşor se vede, Mititel şi potolit.
277
Da nu mi-e foc potolit,
Şi-i de voinici ocolit :
O ceată de coticeri,
Una de undiceri Şi alta de nevodari,
Tot feciori de boieri mari. Dar vorba 1 de oe le-era ? De ostreţe,
de coteţe,
De privale curgătoare, 2 C-acolo-i crapul mai mare. Dar vătaf de nevodari, Săvai, Zvîrlă
de pe gîrlă,
Cu şalvari de rogojină,
Cu căciula de brădiş,
Cu brîul de mogodici,
Cu călţuni de coji de rac. Potcoviţi cu dinţi de crap, Că se plimbă prin ostreţe, Prin ostreţe, prin coteţe,
Ca zapciul prin judeţe.
Şi judecă ştiucile Ca zapcii slugile,
Şi judecă ghibanii Ca Băleanu ţiganii.
Dar vătaf de nevodari,
Că el mi-are un fecior Şi umblă să mi-1 însoare. Da fata de unde-o ia ?
Tot din vad din Stelnica, Fata lui chir Marincea,
Cu cercei
ide ghiocei,
Cu salbă de nouă lei.
Bună masă că-ntindea, Bună nuntă că-mi făcea.
Şi pe masă ce punea ?
Un codru de mămăligă Şi-o căpăţînă de ştiucă Şi ciorbă de roşioară,
Că e dulce la mîncare. Veniră vremea la dar, Nunu-ăl mare dăruia.
278
Dăruia, ce-mi dăruia ? Minciogu-n mînă-i punea. Dar măsaşi ce-mi dăruia ? Cîte doi p-o undi'cioară, Cîte trei p-un cîrligel. Socru-ăl mare dăruia :
Un cinuleţ zugrăvit Şi pe fund mi-este pîrlit, Tot tărîndu-1 peste grind, Peste grind pe la privale, Peste apa curgătoare, Unde e crapul mai mare. Doi ghibani opăcinari Şi-o plătică jugănită,
Că ţine cîrma de frică.
Gligore Savu, ţăran, 56 ani, c. Vlădeni, în 1933, mi-a spus acest cîntec cu următoarele schimbări : 1. Sfatuly 2. adaugă versul : c-a venit zăpoml mare, iar la adresa vătafului adaugă versurile : Unde-i moare d-ctn baboi,
Parcă-i moare patru boi ;
Unde-i moare-o roşioară,
Parcă-i moare-o surioară ;
Unde-i moare d-un biborţ,
Parcă-i mor copiii toţi.
70
Ghiţâ Cătănuţă
Foaie verde-a bobului,
Pe culmiţa dealului, Dealului, Ardealului.
Foaie verde peliniţă,
Pe cel deal, pe cea culmiţă, Plimbă-mi-să, poartă-mi-să, Săvai, Ghiţă Cătănuţă, Fecioraş de Iabrămiţă,
Cu trei flori la chivăluţă, Cu-a lui dalbă de mîndruţă, Cu doi spre ce căluşei,
Vineţi, neică, porumbei, Săxănaţi de gălbinei,
Plimbă mîndra printre ei,
279
Cu tacîm de lăutari,
Cu parale-n buzunari.
D-ale, Ghiţă ce-mi făcea ?
El p-un munte se suia, Frumoasă masă-ntindea,
De mînca zapcii la ea. Lăutarii că cînta Şi lui Ghiţă nu-i plăcea,
La a lui mîndră că striga :
—	Alelei, mîndruţa mea ! Frunză verde matostat,
De cînd, mîndro, te-am luat Nici un cîntec n-ai cîntat.
Ia, să-mi faci d-un cîntecel, Fie cît de mititel,
Numai două vorbe-n el, Să-mi ascult cu drag la el. Dară mîndra că-i zicea :
—	Alei, Ghiţă Cătănuţă, Fecioraş de Iabrămiţă,
Cu trei flori la chivăluţă, Cînd oi sta de ţi-oi cînta, Livezi verzi s-or încurca,
Ape reci s-or turbura,
Maluri mari că s-or surpa, Glasul meu s-o ridica Tocmai sus la Bedriga,
Pe un5 se ţine Gruia,
Să vezi Gruia, Bazagruia,
Şi cu Pană Roşioară,
Voinicel dintr-altă ţară,
Mi-i arambaşa de voinici Peste patruzeci şi cinci, Cincizeci, neică, făr’ de cinci. Ghiţă, la tine-or veni Şi pe tine te-or tăia Şi pe mine m-or lua,
De s-o duce pomina Că i-am fost ibomnicea De cînd eram mititea,
Din braţ de la maică-mea ;
Şi mi-a fost ibomnicel De cînd era mititel,
Din braţ, de la legănel.
Dară Ghiţă că-i zicea :
280
—	Cîntă-ţi, mîndro, cîntecul, Că mi-e drag ca sufletul,
Că aste mîini albe, curmate, De la deşte pin’ la coate Sînt cu sîrmă-nfăşurate Şi n-au cu cine se bate De străinătate.
’Cepea mîndra de-a cînta, Livezi verzi că se-ncurca,
Ape reci se turbura,
Maluri mari că se surpa. Glasul ei se ridica Tocmai sus la Bedriga,
Pe un’ se ţine Gruia,
Să vezi Gruia, Bazagruia,
Şi cu Pană Roşioară,
Voinicel dintr-altă ţară,
Mi-i arambaşa de voinici, Peste patruzeci şi cinci, Cincizeci, neică, fără cinci. Cînd Gruia că-mi auzea,
Aşa din gură zicea :
—	Raita basa m-alerga, Ia-auzi, mîndruliţa mea,
Cari mi-a fost ibomnicea De cînd era mititea,
Din braţ de la maică-sa Şi i-am fost ibomnicel De cînd eram mititel,
Din braţ, de la legănel.
După mîndra că pleca
Şi la Ghiţă se ducea Şi din gură că-i zicea :
—	Alei, Ghiţă Cătănuţă, Fecioraş de Iabrămiţă,
Cu trei flori la chivăluţă, Cine naiba te-a-nvăţat De-ai pus mîndra de-a cîntat Să vezi, mîndruliţa ta
A fost ibomnica mea,
De cînd a fost mititea,
Din braţ de la maică-sa.
Acu să-mi dai mîndra ta Ca să nu-ţi răpui viaţa.
Dară Ghiţă că zicea :
281
—	Ale, Gruio dumneata,
Cum să-ţi dau eu pe mîndra ?
Aia nu mi-a dat-o soacră-mea Să fac căsuţă cu ea
Şi eu ca toată lumea ?
—	Bine, rriăi Ghiţă, atunci să-mi dai paloşul tău !
—	Bine, mă Gruio, cum să-ţi dau paloşul meu ?
Ala nu mi l-a dat socru-meu
Să apere capul meu,
Capul meu şi-al mîndrei mele ?
—	Bine, mă Ghiţă, atunci să-mi dai pe Murgul tău
—	Cum să-ţi dau pe Murgul meu ? !
Nu mi l-a dat cumnatul meu
Să poarte trupşorul meu,
Trupul meu şi-al mîndrei mele,
Să mă port eu cu plăcere ?
Atunci Gruia că-i zicea :
—	Alei, Ghiţă Cătănuţă, î Fecioraş de Iabrămiţă,
Nu-mi dai nici pe mîndra tâ.
Nici paloşul tău,
Nici pe Murgul tău,
La ce vrei să ne luptăm :
La luptă să ne luăm.
Sau în săbii să ne tăiem ?
Atunci Ghiţă că-i zicea :
—	Alei, Gruio dumneata, în săbii să nu ne tăiem,
La luptă să ne luptăm,
Luptă dreaptă şi-nţeleaptă,
De la Dumnezeu lăsată,
Că si nonă ne este dată ;
Să lăpădăm sabia drăcească,
Luăm lupta romînească.
Săbii la pămînt trîntea Si la luptă se lua Zi de vară
pînă-n seară,
Făr’ de pic de năduşeală.
A doua zi iar,
A treia zi iar,
Nici nu se trîntea,
Nici nu se lăsa,
Mai rău se zobea.
282
Cînd fu soarele la prînz,
Să vezi luptă cam cu rîs ;
Cînd fu soarele-n nimiaz,
Să vezi luptă cu necaz ;
Cînd fu soarele-n chindie,
Să vezi luptă cu mînie ;
Cînd fu soarele-n deseară,
Să vezi luptă, nene, cu omoară.
D-alei, Ghiţă ce-mi făcea ?
De şarlatan ce era,
Brîneţul că-1 deznoda,
Şalvarii-n jos că-i lăsa Şi pe mîndra c-o-ncerca,
Şi la mîndra că striga :
—	Sai, mîndruţo,
sai, drăguţo,	^
Sai de-mi înnoadă brîneţul Că mă trînteşte lotrul Şi-mi pune lotrul capul !
Dară mîndra că-i zicea :
—	Alei, Ghiţă Cătănuţă,
Fecioraş de Iabrămiţă,
Car’ pe care v-oţi trînti,
Tot un bărbaţel mi-oţi fi.
Ea vedea pe Gruia mai gros,
Pe Ghiţă mai copilos,
Gîndea că l-o pune jos.
Iară Ghiţă mai striga :
—	Sai, mîndruţo,
sai, drăguţo,
Sai de-mi ’noadă brîneţul,
Că mă trînteşte lotrul Şi-mi pune lotrul capul !
—	Păi, nu ţi-am spus, mă Ghiţă, adevărat Car’ pe care v-oţi trînti,
Tot un bărbăţel mi-oţi fi ?
Ea vedea pe Gruia mai gros,
Pe Ghiţă mai copilos,
Gîndea că l-o pune jos.
D-alei, Ghiţă ce-mi făcea ?
De şarlatan ce era,
Din picioare azvîrlea,
Şalvarii că-i lăpăda Şi pe Gruia l-aducea,
283
Cu el în pămînt ca da,
Pîn’ la brîu că-1 îngropa, Paloş din teacă trăgea Şi capul că-i fluşturea, îi da capul cît colea.
Mergea cap bolborosind, Corpul mătănii făcînd,
Nu-ş’ ce mă-sa tot zicînd Şi tot pe Ghiţă-njurînd. Atunci Ghiţă ce-mi făcea ? La-a lui mîndră că striga :
—	Alelei, mîndruţa mea, Tu-mi cei moarte luminoasă, Sau cei moarte-ntunecoasă ? Ea cerea moarte luminoasă, Socotea să mai trăiască,
Cu Ghiţă să facă casă.
Şi pe mîndra c-o lua ’Nitr-o 'cîrciimă că intra,
Şi-i da vinişor de bea,
Şi din gură că-i zicea :
—	Ia, mîndruţo, vin de bea, De la mînuşiţa mea ;
Ori oi bea,
ori n-oi mai bea, C-asta ţi-e grijania.
Şi pe mîndra c-o lua,
Din cîrciumă că ieşea Şi din gură că-i zicea :
—	Mai saltă-ţi bărbiile,
Să-ţi mai văz sprîncenile, Gîtul cu mărgelile,
Că mi-a uscat zilele.
Din cîrciumă că ieşea,
P-aci prin tîrg cu ea da,
O rogojină cumpăra,
Catran de trei lei lua,
Pe mîndra o-nfăşura,
Foc de la poale că-i da.
Arde mîndra, se scredeşte, Ghiţă bea, se-nveseleşte Şi de mîndra nu gîndeşte.
La ea că se repezea,
Odor de la ea lua.
285
Dar ce odor că lua ?
Cosiţele că-i tăia Şi-n buzunar le băga ;
Ţîţa dreaptă că-i tăia Şi-n desagi mi-o arunca Şi pe cal că mi-o punea,
La soacră-sa se ducea.
Soacră-sa cînd îl vedea,
Să vezi, pe Ghiţă-1 certa :
—	Alei, Ghiţă Cătănuţă,
Fecioraş de iabrămiţă,
Bine, mă, tu pe fie-mea cînd ai luat-o. Cu mine că te-ai legat Să mi-o aduci iarna de nouă ori Că sînt mai multe sărbători Şi puţine lucrători,
Şi vara, vezi, de trei ori,
Că sînt mai multe lucrători Şi puţine sărbători.
Atunci Ghiţă că zicea :
Alelei, socriţa mea !
Frunzuliţă mărgărit,
Astă-vară ce-a trecut,
Nouă livezi am cosit,
Nouă clăi am copiţit,
La toate vîrf le-am făcut
Şi la una nu mi-a ajuns să-i fac vîrf.
Capul mîndrei am tăiat,
Vîrf la claie de mi-am fapt.
Dacă nu crezi cuvîntul,
Poftim, frate, odorul.
Mîna-n buzunar băga,
Cosiţele le scotea Şi-n poală i le-arunca.
Şi-n desagi el căuta,
Ţîţişoara o scotea Şi din gură că zicea :
—	Ppftim, frate, ţîţă grasă De la fie-ta cea frumoasă,
De bagă şi tu cu varză,
Dacă i-a fost mintea proastă.
286
71
Ghiţă Catanuţa
Foaie verde peliniţă,
Pe cel deal, pe cea culmiţă, Pe culmiţa dealului, Dealului, Ardealului, Plimbă-mi-se,
poartă-ani-se Săvai, Ghiţă Cătănuţă,
Cu a lui dalba-i mîndruţă, Cu doi sp rece căluşei, Sălsănaşi de gălbenei.
Plimba mîndra printre ei.
O împlimba cît o împlimba, Da să vezi unde trăgea ?
La cel cioplan dărâmat,
De scumpe arme-ncărcat Şi de crăci mi-e pologat. D-ale, Ghiţă ce făcea ? Frumoasă masă-ntindea, Lăutarii că-i cînta,
Cu mîndra de gît şedea.
El, frate, se chefuia,
Frumos mîndrii că-i spunea :
—	Alelei, mîndruţă mea,
De cînd, mîndro, te-am luat,; Nici un cîntec n-ai cîntat.
Ia, să-mi cînţi d-un cîntecel, Fie cît de scurticel,
Să mi-ascult cu drag la el. D-ale, mîndra că-i spunea :
—	De ce zici tu, Ghiţă, aşa ? Eu, frate, cînd oi cînta, Munţi cu brazi s-cur dărîma, Podurile s-or surpa,
De nu mai trec carele,
Cealea cu podvarele ;
Şi pe noi ne-ar auzi,
Să vezi, Gruia, Bazagruia,
Şi cu Pană Roşioară,
Şi cu Petrea Spinului Din satul Tecuciului,
Temeiul războiului.
287
Şi pe mine m-o auzi.
Şi la noi că mi-o veni,
Şi pe tine te-o tăia,
Şi pe mine m-or lua,
Că i-am fost iboimnicea Din braţ de la maică-mea ! D-ale, Ghiţă ce-mi făcea ?
Cu pumnii-n masă bătea,
El, frate, că: s-enerva Şi la mîndra că striga :
—	Cîntă-ţi, mîndră, cîntecul Că mi-e drag ca sufletul ;
Nu ţi-oi cînta cîntecul,
Urîtă ca pămîntul !
’Ncepea mîndra d-a cînta,
De mi-amortiza lumea : Munţi cu brazii se dărîma, Poduri mari că se surpa
De nu mai trec carele,
Cealea cu podvarele, Şi-ncurca livezile,
Şi turbura apele.
Cînd glasul că-1 glăsuia, Gruia lîngă el mi-era.
Dar Ghiţă cînd mi-1 vedea :
—	Ce vrei, Gruio dumneata ? Şi Gruia că-i răspundea :
—	De ce ţi-ai pus mîndra ta, Mi-a-ncuroat livezile,
Mi-a turburat apele.
D-ale, Ghiţă l-întreba :
—	Ori în săbii ne tăiem,
Ori în luptă ne luptăm ?
—	Ai la luptă dreaptă
şi-nţeleaptă,
Nu-i ca sabia spurcată !
Ei la luptă se lua,
Se lupta cît se lupta,
Dete soarele-n diseară,
Să vezi luptă cu omoară ; Veni soarele-n chindie,
Să vezi luptă cu mînie ! D-ale, Ghiţă ce-mi făcea ?
288
Şalvarii jos ca lăsa.
In alţii strimţi că rămînea Şi la mîndra că striga :
—	Alelei, mîndruţa mea, Mînca-ţi-ar neică gura,
Sara şi dimineaţa,
Peste zi-ntotdeauna, C-aşa-mi cere inima,
Vin, ridică curaua,
Că mă răpune Gruia.
Dar femeia ce credea ? Vedea pe Ghiţă copilos Şi pe Gruia voinicos, Credea c-o să-l puie jos.
Şi mîndruţa răspundea .c
—	Care pe care-o trînti, Ăla bărbăţel mi-o fi ;
Care pe care-o tăia,
Ăla bărbat l-oi lua !
D-ale, Ghiţă c-auzea,
Mîna stîngă-o-nfurişa,
El de fapt stîngaci mi-era, Şi-n curea că se strîngea,
Cu Gruia-n pămînt că da, Jumătate că-1 băga ;
Al doilea că-1 trîntea,
Pîn5 la subţiori mi-1 băga, Paloşul că mi-1 lua,
Paloşul că-1 repezea, îi da capul cît colea,
Şi la mîndruţa mergea :
—	Alelei, mîndruţa mea, Mînca-ţi-ar neică gura,
Că mi-ai fost soţia mea. Toată vara mi-am cosit, Nouă clăi că mi-am făcut, La una n-a ajuns vîrful.
Am să fac vîrful şi eu,
Vezi, mîndro, cu capiul tău. D-ale, mîndra că striga :
—	Iartă-mi, Ghiţă, greşala, Că n-oi mai face alta !
—	Rată-te legea, căţea,
Ce să-ţi iert eu greşala !
289
Şi de rnînă că o lua,
Şi la claie o ducea,
Sus pe claie o urca,
Şi paloşul că-1 scotea,
Şi pe mischiu că-1 trăgea Şi pe mîndra c-o-ntreba :
—	Să vezi, tu, mîndruţa mea, Ce fel de moarte pofteşti : Pofteşti moarte-ntunecoasă, Sau vrei moarte luminoasă ? Poftea moarte luminoasă, Credea c-o să mai trăiască ! D-ale, Ghiţă ce-mi făcea ? Paloşul şi-l repezea
Şi capul i-1 fluştiurea,
Ii da capul cît colea,
Umbla cap bolborosind, Trupul mătănii făcînd,
Nu ştiu ce mă-sa zicînd.
Şi din gură că-i spunea :
—	Zaci aci, burduf de cîine, Dacă n-ai ţinut cu mine ! Coada dreaptă i-o tăia,
La restu focu că da.
Ardea mîndra cît ardea,
Ghiţă bea, se-nveselea.
El pe cal încălica,
La soacri-sa că pleca Soacrî-sa că mi-1 vedea, Găinile că chema :
—	Piri, piri, cocoşel,
Că-mi vine d-un ginerel.
Da el, frate, c-ajungea,
Cu bună ziua că-i da
Şi soacrî-sa-i mulţumea,
Şi iar Ghiţă că vorbea :
—	Ia, să câţi tu soacră-mea, la, să câţi tu varză acră,
Să băgăm cu carne grasă, D-aici de la voi din casă.
Dar soacră-sa se gîndea :
—	De ce zici tu, Ghiţă, aşa, Tu ai tăiat pe fie-mea ! ?
—	Da, eu am tăiat pe fie-ta, Uite-i şi coada colea.
290
Dar soacră-sa c-auzea,
Păr galben că jumulea Şi d-azvîrlita mi-1 da Pe loc că se prăpădea.
D-ale, Ghiţă ce-mi făcea ? Foc la case el le da,
Ardea soacră-sa şi-ardea, D-ale, Ghiţă ce-mi făcea ? La drumu-ăl mare ieşea Şi cînta cu tambura,
De răzbuna inima,
Altă soţie-şi lua.
72
Nidelea
Ş-am zis verde de madem, Picături de untdelemn, Nidelea din Măldăieni Cu Ion de la Săceni Şi Oprea din Guruieni,
Ş-ain zis verde ş-o lalea,
Cîte trei schimbaşi mi-erea, Cîte trei că se vorbea Să ducă la Lisandra,
La Lisandra din Piatra ;
De frumoasă ce erea,
Murea lumea dîpă ea, Nidelea se prăpădea.
Cîte floricele-n coastă,
Nu-s ca Lisandra frumoasă ; Cîte flori pe Ialomiţă,
La Lisandra pe rochiţă.
Cîte trei că se vorbea,
Şăile pe cai punea
O variantă din comuna Seaca, satul Cioara, aproape de Turnu-Măgurele, notată în Roşiori, la 18-XI-1964, de la Dumitra Miha-lache, 30 ani, colectivistă, spune că Nedelea a furat pe Lisandra de la horă ; a doua zi i-a venit ordin de chemare la manevra mare ; merge la armată şi căpitanul, căruia Lisandra îi era fină, îl în-voieşte acasă. Nerăbdător, N. trece de-a dreptul prin Olt. Calul se duce singur acasă. Lisandra înţelege ce s-a întîmplat, îl caută cu năvoadele şi-l înmormîntează.
291
Şi la Piatra că pornea. Acolo cînd ajungea,
Nunta în fapt că mi-erea, Ei acolo se ducea,
Pe Lisandra mi-o vedea. Dar Nidelea ce-mi făcea ? La Lisandra se ducea Şi din gură aşa-i grăia :
—	Măi Lisandro dumneata, Vrei să fii nevasta mea ? Dar Lisandra ce-i spunea ?
—	Măi Nidele dumneata, Aşteaptă pîn5 s-o-nsera, Lumea acasă c-or pleca Şi eu pe tine te-oi lua.
Dar Nidelea ce-mi făcea ? Aştepta pîn’ să-nsera,
Pe Lisandra mi-o lua,
Cu ea acasă pornea.
Acasă cînd ajungea,
La maică-sa că striga :
—	Maică, măiculiţa mea, Scoală de dăscuie poarta C-am venit cu Lisandra,
Cu Lisandra din Piatra, Mînca-i-aş limbuliţa, Mînoa-i-aş limba din gură, Tocmai de la rădăcină. Maică-sa cînd mi-auzea, Iute poarta-i descuia.
Dar Lisandra ce-mi făcea ? Mîna că i-o săruta.
Iar ea, măre,-i dăruia,
O salbă că-i dăruia Şi la gî:t că i-o punea.
Lele, lele, şi-o lalea,
Trei zile nu zăbovea Şi ordinul că-i pica,
Ordinul de concentrare, Cine îl aude moare !
Nidelea cînd auzea,
Inima i se-ntrista, începea a suspina,
De armată se gătea.
292
Trei zile că-ntîrzia,
Iar la urmă ce-mi făcea ? Şaua pe Murgu punea,
Ziua bună că-şi lua,
La regiment că pleca.
Acolo cînd ajungea, La-nchisoare mi-1 băga Şi trei luni mi-1 pedepsea.
Da Nidelea ce-mi făcea ?
La căpitan se ducea Şi din gură aşa-i zicea :
—	Trăiţi, dom’le căpitane, Să am puţină iertare,
Că şi eu m-am însurat Şi d-aia am întîrziat.
Ordinul cînd mi-a venit, Taman eram logodit Cu Lisandra din Piatra, Mînca-i-aş limbuliţa, Mînca-i-aş limba din gură, Tocmai de la rădăcină. Căpitanul de-auzea, La-nchisoare mi-1 ţinea Pin’ pedeapsa şi-o făcea.
Dar Nidelea ce-mi făcea ? Dor de Lisandra-i venea, Mereu la raport ieşea Drumul acasă să-i dea ; Nimenea nu-1 asculta. Pedeapsa şi-o termina. Drumul acasă că-i da,
Şaua pe Mugu punea Şi-nspre casă mi-o lua.
La o circiumă ajungea,
O vadră de vin cerea, De-a-ncălare că mi-o bea. Cîrciumaru ce-i spunea ?
—	Măi Nideleo dumneata, Stai aici şi nu pleca,
Vine Călmăţuiul mare Şi-ai să te-neci, frăţioare !
—	Nu mi-e frică că mă-nec, C-am pe Murgu prea deştept. Şi Nidelea ce-mi făcea ?
De cîrciumar n-asculta,
293
Pinteni calului că-i da,
La Călmăţui mi-ajungea Şi adevărat că mi-erea : Apa mare că venea.
Dar Nidelea ce-mi făcea ? Cruce cu dreapta-şi făceja, Pinteni calului că-i da Şi-n Călmăţui că intra, Apa mare că-mi venea, Valurile mi-1 lua Şi-n apă se scufunda Calul afar’ că-mi ieşea, înapoi că se uita,
Necheza şi spumega,
Pe Nidelea nu-1 vedea ; Spre casă că mi-o lua. Acasă de mi-ajungea,
De la poartă necheza, Lisandra mi-1 auzea :
—	Maică, măiculiţa mea, Mi-a venit şi Nidelea. Iute-afară că-mi ieşea, Dar afară ce vedea ? Numai calul necheza, Necheza şi spumega,
Dar Nidelea nu erea.
—	Maică, măiculiţa mea, Mi s-a-necat Nidelea ! Trei zile nu zăbovea,
Apa că se retrăgea,
Pe Nidelea mi-1 găsea Oamenii ce pescuia, între sălcii agăţat,
Mort şi de apă umflat.
73
Voinicel O leac
Verde bob negară,
Sus la Inişoară,
Jos la Scărişoară,
Voinicel se-nsoară, Voinicel Oleac De blagă bogat,
294
De părinţi sărac,
De mamă prădat. Dumnezeu i-a dat, Mîndra şi-a luat, Mîndră ca a lui Nu-i a nimănui ! Dumnezeu i-a dat Ca la un sărac,
Ce blagă i-a dat ?
Nouă mori în vînt, Nouă sub pămînt, Macină argint.
Mi-avea jgheaburi La ferastră,
De-i curgea Argintu-n casă ;
Nouă mori pe mare, Macină la sare,
Nouă mori la un zăgaz, Nouă vii la un pîrleaz, Cu aracii obli,
Cu strugurii negri,
Cu aracii sparţi,
Cu strugurii crăpaţi ; Cu aracii-n dungi,
Cu strugurii dulci.
Pe el că-1 aflară Clinii de săteni Şi de neşloveni,
La bir l-aşezară,
La raj l-încurcară.
Dar el nu plătea Ca lumea, nerodul,
Şi plătea pe ani Care de bani,
Şi pe lună Punga plină,
Şi-un sac de făină Şi-un pui de găină, Străinul de mine ! Oleac ce-mi făcea ?
Ce blagă mi-avea, Toată că mi-o da,
De bir nu scăpa !
Sta şi se gîndea
295
Şi se ciumăra,
Din gură zicea :
—	Bre, să-mi vînz pe taica, Taica mi-e bătrîn,
Dă la preţ puţin.
Ce-oi să iau pe el ?
Cinci sute de lei !
Ce-oi să fac cu ei ? !
Birul nu-1 plătesc,
Nu-1 cortorosăsc,
Cu fraţi nu-mi trăiesc.
Să-mi vînz pe maica,
Mi-e că mi-e păcat,
Că mi-a picotat Şi m-a legănat,
Pe foc nu m-a dat,
Mi-e cu greu păcat !
Să-mi vînz pe Murgul, îmi seacă sufletul !
Mai bine să-mi vînz pe mîndra Galbeni ce-oi lua,
Birul să-l plătesc,
Să-l cortorăsăsc,
Cu fraţi să-mi trăiesc.
La mîndra striga :
—	Mîndruliţa mea,
ScoaP de te găteşte,
Te sulimeneşte :
Bagă faţa albă
La nălbeală,
Buze moi la rumeneală, Sprîncene negre-n cerneală,
Că avem să mergem La tîrgul de flori,
La cei negustori,
Luăm gălbeori.
Mîndra se scula,
Frumos se gătea,
La nălbeală,
Buze moi la rumeneală, Sprîncene negre-n cerneală. Oleac ce-mi făcea ?
De mînă o lua,
296
La tîrg că pleca,
La tîrgul de flori,
La cei negustori Să ia gălbeori.
In tîrg ajungea,
Trei zile striga :
Trei zile de vară,
Trei de primăvară.
Verde bob negară,
Haiida lume, ţară,
La robi de vînzare,
Unde s-o afla,
Şi s-o devăra
Sa-mi vînz pe mîndra :
Galben ce-oi lua,
Birul să plătesc,
Să-l cortorăsăsc,
Cu fraţi să-mi trăiesc ;
Că eu mi-am avut Nouă mori în vînt,
Nouă sub pămînt,
Macină argint.
Mi-avea jghiaburi La fereastră,
De-i curgea Argintu-n casă ;
Nouă mori pe mare Macină la sare,
Nouă mori la un zăgaz,
Nouă vii la un pîrleaz Cu aracii obli,
Cu strugurii negri,
Cu aracii sparţi,
Cu strugurii crăpaţi;
Cu aracii-n dungi,
Cu strugurii dulci.
P-alea că le-am dat,
De bir n-am scăpat.
Nimenea nu s-alegea Să-mi cumpere pe mîndra. Dar cam la spartul tîrgului, La uşa oborului,
La cel cap mi-e d-un dughian, Şade turcu Bărzăghian,
Cu mîna că-i face,
297
Cu ochiul că-1 trage :
—	Vino, 01ece,-ncoace,
Mie mîndra-mi place.
Galbeni ce ţi-oi da,
Birul să-l plăteşti,
Să-l cortoroseşti,
Cu fraţi să-mi trăieşti.
Turcul ce-mi făcea ?
De mînă-i lua,
Acas’ că-i ducea, în casă-i băga,
Desagi cu galbeni le umplea.
Oleac ce-mi făcea ?
Pe cal că-i punea,
Acas’ că pleca.
Turcul ce-mi făcea ?
Cu mîndra rămînea,
Frumos c-o săruta,
Frumos c-o frămînta.
Mîndra că-i zicea :
—	Turculeţule,
Ibriorule,
Frumuşelule,
Gengăşelule,
Stai să ne-ntrebăm Din ce neam sîntem,
Că prea semănăm.
Eu sînt fata popii Oprii Din Ţara Moldovii,
Oleac m-a luat,
Ţie că m-a dat.
—	Păi şi eu sînt băiat al popii Oprii Din Ţara Moldovii,
Turcii m-a robit De cînd am fost mic,
Galbeni de mi-am fapt,
De te-am cumpărat,
Nimic nu ţi-am fapt,
Dor te-am sărutat,
Mi-e cu greu păcat !
Fraţi că se găsea !
Turcul ce-mi făcea ? în grajd că intra,
Pe Murgu-1 scotea,
Pe el încăleca,
298
După Oleac se lua,
Din gură striga :
— Olece, Olece,
Olece, sfîrtece,
Al meu bun cumnate, Mîndruliţa ta,
Surioara mea,
Vino de ţi-o ia.
Galbeni ce ţi-am dat,
Eu te-am înzestrat Ca pe-un bun cumnat. Oleac auzea,
Mai rău că-mi fugea. Turcul ce-mi făcea ?
El se necăjea,
Drumu lui Murgu că-i da, Pe Oleac de spate l-apuca, Acas’ că-1 ducea,
Pe mîndra i-o da.
Oleac ce-mi făcea ?
Pe mîndra o lua,
Acas’ că pleca,
Birul de-1 plătea,
De-1 cortorosea,
Cu fraţi de-mi trăia.
74
Oleacul bogat
Foaie de secară,
Sus la Inindioară,
Jo<s l a Scărişoară,
Voinicel se-nsoară, Voinicel Oleac,
De blaga bogat,
De părinţi sărac,
De tată prădat,
De mamă sărac,
El mi s-a-nsurat,
Mîndră şi-a luat.
Mîndră ca a lui Nu-i a nimănui ;
Mîndră ca a sa N-are niiminea.
299
Zestre ce mi-a luat ?
Nouă mori în vînt,
Macină argint,
Piscoaia-n fereastră,
Cură argintu-n casă.
Nouă mori într-un zăgaz, Nouă vii într-un pîrleaz Cu araciLn dungi,
Cu strugurii dulci ;
Cu aracii sparţi,
Cu strugurii laţi.
Hoţii de săteni Şi de nadoleni,
Ei mi se strîngea Şi se sfătuia,
La bir l-aşeza.
Nu-1 punea ca p-un sărac, Şi-l punea ca p-un bogat : Tot pe an
un car de bani,
Şi pe lună
o pungă plină,
Ş-un sac de făină,
Ş-un pui de găină.
[Banii ce-am avut j l-am cortorosit, jBîr tot n-am plătit.
Birul să-l plătesc,
Să-l cortoroşăsc,
Cu fraţi să trăiesc,
Ce-aş putea eu vinde ?
D-aş vinde pe taică-meu, Taică meu e om bătrîn,
E bătrîn şi de demult,
N-o să-l poci scoate la tîrg. Pe el ce-o să iau ?
Vreo cincizeci de lei.
Ce-o să fac cu ei ?
D-aş vinde pe maică-mea, Maica m-a făcut,
Ţîţa că i-am supt. Maică-mea d-o sta Şi m-o blestema Două-n tei n-oi mai lega.
300
Blestemul de tată,
Ca stană de piatră ; Blestemul de mumă,
Ca rana de ciumă.
Da să-mi vînz mîndra,
Că mîndră ca a mea N-are niiminea.
— Nică, mîndra mea,
Vin te primeneşte,
Te găităneşte,
Că eu oi să te scoţ Peste munţişori La tîrgul de flori,
Că sînt dughenele De şed turci-n ele.
Nică, mîndra mea, lntră-ntr-o chilie Şi-ţi ia ie
dintr-o mie Şi rochiţă de cunie Şi cicic din Ţarigrad De la cel ovrei bogat, Cotul cinci galbeni luat, Cam cu japca l-am luat. Şi mai intră-ntr-o cămară Bagă faţa la nălbeală, Sprincene la cătăneală, Buze moi la rumeneală. Mîndra că-mi intra Şi mi se gătea,
Şi se-mpodobea,
Se găitănea,
Afară-mi ieşea,
Cu ea că-mi pleca Peste munţişori,
La tîrgul de flori ;
La jupînul Ene,
Că e dughenele,
De şed turci-n ele.
Pristav că punea,
Tobile bătea,
Trei zile striga,
Trei zile de vară,
Trei de primăvară.
La cel cap de tîrg,
301
Este-un dughenel,
Şade-un turc în el,
Mic şi gengăşel,
Ciupiţăl
de vărsăţel.
Pe Oleac îl vede,
Cu mîna că-i face,
Cu ochiu că-1 trage.
—	Vin, Oleac, încoace, Mîndra ta că-mi place ! Oleac ce-mi făcea ?
Pe mîndra şi-o lua,
La turc o ducea.
Turcul ce zicea :
—	Măi Olece, dumneata, Ia, aşterne tu ceva,
C-o să-ţi plătesc pe mîndra. Oleac ce-mi făcea ? Ipîngeaua aşternea,
Pe mîndra jos o punea. Turcul ce făcea ? în casă că intra,
Gălbeori lua,
Pe mîndra jos o punea,
Cu gălbeori c-o scovîrşea ; De trei ori c-o scovîrşea, Pîn’ pe mîndra c-o plătea. Oleac ce făcea ?
Gălbeori strîngea, în traistă că-i băga,
Acasă pleca,
Birul să-l plătească,
Să-l cortorosească.
Turcul ce-mi făcea ?
Pe mîndra mi-o lua, în casă mi-o băga Şi mi-o săruta Şi mi-o frămînta,
Mîndra ce făcea ?
Din ochi lăcrăma,
Din gură-i zicea :
—	Turculeţule,
Mititelule,
Ibriorule,
Gengăşelule,
302
Noi, frate, ne-am luat, Nu ne-am întrebat,
Car’ de un’ sîntem,
Din ce sat sîntem,
Că prea semănăm.
Turcul că-i zicea :
—	Eu, mîndro, că sînt Din Ţara Moldovei, Fecior popii Oprii.
O sor’ am avut,
Turcii mi-a robit-o ;
De cînd a fost mică,
Nici n-am mai văzut-o. Mîndra c-auzea,
Din ochi lăcrăma,
Din gură-i spunea :
—	Eu, turcule, sînt Din Ţara Moldovei,
Fata popii Oprii.
Şi-un frate am avut, Turcii l-au robit De cînd a fost mic ;
Nu l-am mai văzut. Turcul c-auzea,
Afară ieşea,
La Oleac striga :
—	Vin’, Olece,-ncoa,
Că mîndruţa ta,
Surioara mea.
Galbeni ce ţi-am dat,
Eu te-am înzestrat Ca p-un bun cumnat. Oleac auzea,
Din ochi lăcrăma, înapoi venea,
Din gură striga :
—	Vin’, mîndruţo,-ncoa, Că tu eşti a mea !
75
Moşneagul
Iară cel moşneag bătrîn, Cu barba pînă la brîu,
303
Cînd fuse la tinereţe,
Nici un fiu n-a dobîndit.
Cînd fuse la bătrîneţe,
D-un fiu mic c-a dobîndit,
Cînd cade copil urît.
De şapte ani că mi-1 făcea,
La bun dascăl că mi-1 da,
Bună carte-1 învăţa.
Şi iar, mări, că-mi venea,
Anii de căsătorit că-1 ajungea Şi ei, mări, că-1 logodea. Sîmbătă, bradu-i răcea, Duminică se cununa,
Luni uncropu că-i juca.
Şi iar, mări, că-mi venea Firman de la-mpărăţie Şi mi-1 luară-n cătănie,
Nouă ani şi jumătate.
Şi el, mări, ce zicea ?
— Rămîi, taică, sănătos,
Că nu ţi-am fost de folos,
Şi tu, dalbă de mireasă,
Rămîi, dragă, sănătoasă,
Ca o garoafă frumoasă. Şi-aşteptaţi nouă ani şi jumătate Cînd o povîrni pe zece,
Să ştiţi, mări, c-am pierit. Logoditori de ţi-o veni,
Mări, tu să te măriţi,
Pe mine să nu mai rmaştepţi.
Şi iar, mări, s-a logodit.
Iară cel moşneag bătrîn Cu barba pînă la brîu,
Cînd a văzut că are nunta,
El, mări, ce-mi făcea ?
Lua sapa la spinare, Tîrnăcopi>n supţioară,
La vie că se ducea,
Viţa din rădăcini mi-o scotea, Peste gard mi-o arunca.
Nu’ş’ cum ochi-şi-arunca Şi pe drum, mări, zărea,
D-un voinic, mări, venea.
Voinic negru de gînduri,
304
Calul negru de drumuri.
—	Bună ziua, măi moşneag bătrîn,
De ce scoţi viţa din rădăcină
Şi-o arunci peste grădină ?
—	De ciuda noră-mi
Şi de necazul lui fi-meu,
Că el s-a dus în cătănie Nouă ani şi jumătate,
Şi-acum nor’ mea s-a măritat,
Chiar astăzi are nuntă.
— Măi moşneag bătrîn, nu mergi să-mi arăţi casa cu nuntă ? Şi a plecat moşul cu el şi i-a arătat casa cu nunta. Cînd acolo că-mi sosea, în coada mesei se punea.
Tocmai era la dăruială :
Alţii dăruiau moşii, *
Alţii dăruiau la vii Şi el, mări, ce-mi făcea ?
Inel din deget scotea, în pahar miresei că i-1 punea.
Iar mireasa ce-mi făcea ?
Vinul din pahar că-1 bea,
Inelul de buze-i da.
Şi ea puţină carte ştia,
La inel că se uita
Şi ea, mări, că-1 cunoştea.
Din guriţă ce zicea ?
—	Beţi, mîncaţi şi ospătaţi Şi de drum să vă cătaţi,
Căci voinicul mi-a venit.
76
Dumitraşcu Cazacu
Foaie verde flori domneşti, Din oraş, din Bucureşti,
L-ale case mari domneşti, Care se văd în Bucureşti, în curte, vere, în curte, dragă, în curte la domn Dumitraşcu, Dumitraşcu Cazacu,
Frumoasă masă mi-i-ntinsă, De mulţi boieri mi-e cuprinsă.
305
Dar la masă cine-mi $ade ?
Vreo şaisprece priotese,
Patruzeci de diaconese,
Toate sînt căimăcănese.
Dar în capul mesiei Şade-m’, vere, şade-m’, dragă,
Şade doamna Ileana.
Nici nu bea, nici nu mănîncă,
Numai cu ochii se uită.
Şi naintea ei era :
O tipsie
cu iagnie Două-trei gutui,
Trei-patru lămîi,
Cinci-şase năramze Dulci şi mîngîioase,
Domnul să ne crează.
Dar pe ea cine-o vedea ?
Domn Dumitraşcu c-o vedea Şi din gură că-i zicea :
—	Doamnă Ileano dumneata,
De ce nu bei, nu mănînci,
Numai cu ochii te uiţi ?
Or bucatele nu-ţi plac,
Sau de noi nu-ţi este drag ?
Văd naintea ta că este O tipsie
cu iagnie,
Două-trei gutui,
Trei-patru lămîi,
Cinci-şase năramze Dulci şi mîngîioase,
Domnul să ne crează.
Doamna Ileana că-i zicea :
—	Doamne Dumitraşcule dumneata, Ba bucatele că-mi plac,
Şi de voi că-mi este drag,
Da eu asară m-am culcat,
Şi bolnăvioară m-am isculat,
Şi d-un vis că mi-am visat.
’Ce : — ce-ai visat ?
—	Să te duci în vînătoare După păsări gălbeoare Că sînt dulce la mîncare Şi uşoare la purtare,
306
Ca să mă scol după boală.
Pleca domnu-n vînătoare,
Sărea domniţa-n picioare ;
Venea domn din vînătoare,
Cădea domniţa la boală.
Domn Dumitraşcu că-i zicea :
—	Doamnă Ileano dumneata,
Ia, să-mi dai tu chieriu Să-mi descui vistieriu !
Doamna Ileana că-i zicea :
—	Doamne Dumitraşcule dumneata, Ia, nu mai mă sudui,
Că, cît sînt de suduită,
Atît sînt de pedepsită.
Nu ştii că ai copilaşii făr’ de minte Şi chieriu mi-au luat,	^
Nu ştiu în puţ l-au aruncat,
Sau în leşteu 1-a-necat !
Domnu Dumitraşcu că-i zicea :
—	Doamnă Ileano dumneata,
Tu ai pierdut chieriu,
Da eu mat ţiu buzduganu. Buzduganu că-1 scotea Şi-n spre ea 1-ameliţa.
Doamna Ileana se spăimînta,
Mîna sub brîu că băga Şi chieriu că-1 scotea Şi lu domnu că i-I da.
Dară domnu ce-mi făcea ?
Prin odăi că se-mplimba.
Se uita-n sus, se uita-n jos,
Mai nimic că nu vedea.
Cînd la odaia din mijloc,
Acolo era băgat Ivăşcuţă mic, ăl prunc.
Şedea-n plapumă băgat,
Parcă-era un diamant,
Ocolit cu steble de busuioc,
Ardea ca văpaia de foc.
Dumitraşcu că zicea :
—	Măi Ivăşcuţă mic al prunc,
Aici de unde-ai picat,
Şi-aicea cin’ te-a băgat,
De stai în plapumă băgat,
Parcă eşti un diamant;
307
Ocolit cu steble de busuioc,
Arzi ca văpaia de foc ?
Ivăşcuţă că-i zicea :
—	Doamne Duimitraşcule dumneata, Ia, nu mai mă sudui,
Că, cît sînt de suduit,
Atît sînt de pedepsit.
Nu ştii cînd treceam pe uliţă cîntînd, Vin din ocăluţă bînd Şi din pistoale trăznind,
Doamna Ileana că m-a luat Şi aicea că m-a băgat.
De nouă ani şi jumătate De cînd stau aicea, frate,
Cu gură de sărutare,
Cu trupşorel desmierdare. Desmierdarea trupului,
Secarea sufletului.
Dumitraşcu ce-mi făcea ?
El prin curte se-mplimba,
Mîna pe sapă punea,
La Ivăşcuţă mergea,
Şi cu sapa că-i trăgea,
Căpăţîna că-i tăia Şi-n basma c-o-nfăşura,
La doamna Ileana c-o ducea Şi din gură că-i zicea :
—	Poftim, doamnă Ileano,
Ăst cap rece
de berbece,
Arînit din munca noastră.
De nouă ani şi jumătate,
De cînd 1-arăneşti tu, frate,
Cu gură de sărutare,
Cu trupşorel desmierdare. Desmierdarea trupului,
Secarea sufletului.
D-aia erai bolnăvioară,
De mă trimeteai în vîmătoare După păsări gălbioare Că sînt dulce la mîncare,
Uşurele la purtare,
Ca să te scoli după boală !
Frunzuliţă mărgărit,
Astă-vară ce-a trecut
308
Nouă livezi c-am cosit,
Nouă clăi c-am copiţit,
La toate vîrf le-am făcut Şi la una nu mi-a ajuns să-i fac vîrf. Şi-am pus gînd cu gîndul meu Să-i fac vîrf cu capul tău.
Şi pe mîndra c-o lua,
Steajă verde că-i bătea,
Cu trei ştreanguri c-o lega,
Cu trei ştreanguri de mătase De mi-o cruntase la oase.
Foc de la poale că-i da.
Arde mîndra, se scredeşte,
Domnii bea, se-nveseleşte,
Şi la mîndra nu gîndeşte.
La ea că se repezea,
Odor de la ea lua.
Dar ce odor că lua ?
Cosiţele că-i tăia Şi-n buzunar le băga ;
Şi ţîţişoara că-i tăia Şi-n desagi că mi-o-arunca Şi pe cal că mi-o punea,
La soacră-sa se ducea.
Soacră-sa, cînd îl vedea,
Să vezi, pe domnu-1 certa :
—	Doamne Duimkraşcule dumneata, Tu pe f'ie-mea cînd ai luat-o,
Cu mine că te-ai legat
Să mi-o aduci iarna de nouă ori,
Că sînt mai multe sărbători Şi puţine lucrători ;
Şi vara, vezi, de trei ori,
Că sînt mai multe lucrători Şi puţine sărbători.
Domnu Dumitraşcu că-i zicea :
—	Alelei, socriţa mea,
Astă-vară ce-a trecut,
Nouă livezi am cosit,
Nouă clăi am copiţit,
La toate vîrf le-am făcut
Şi la una nu mi-a ajuns să-i fac vîrf. Capul mîndrii c-am tăiat,
Vîrf la claie că i-am fapt.
Dacă nu crezi cuvîntul.
309
Poftim, frate, odorul.
Mîna-n buzunar baga, Cosiţele le scotea Şi-n poală i le-arunca.
Şi-n desagi că căuta,
Ţîţişoare că scotea Şi din gură că zicea :
— Poftim, frate, ţîţă grasă, De la fie-ta cea frumoasă, Dacă i-a fost mintea proastă, De bagă şi tu eu varză !
77
Oancea
Foaie verde usturoi,
Ce război
în sat la noi !
Ce gîlceavă
’n cea dumbravă !
Da gîlceava cine-o face ?
Se bate Vlaicu cu Oance.
Se bătea,
se gîlcevea,
Pe Neguţa se-nvrăjbea.
Foaie verde d-asomie,
Pleacă Oance în chirie Cu doisprece cai la car,
Tot cîrlani şi armăsari Şi jugani de cîte-un an Care se ţin după car ;
Cu cinci flori la pălărie :
Una ţie
şi-alt a mie,
Una albă colelie,
Şi-alta verde nărămzie, Şi-alta pusă-n codirie.
Bate vîntul, mi le-adie, Mi-aduce mirosul mie.
Iară Oancea că-mi pleca, Iară Neaga ce-mi făcea ?
Ea frumos mi se gătea,
Dosul la moa^ă-sa da,
310
Cu ziua bună că-i da, Moaşă-sa că-i mulţumea.
—	Fa mo şi că, dumneata, Mi s-a dus Oancea-n chirie, Eu voiesc să nu mai vie ; Carul şi caii să-mi vie,
Da Oance să nu mai vie, Să-mi rămîie Vlaicu mie. Da moaşă-sa că-i zicea :
—	Fa Neguţo dumneata,
La ce-ţi omori soţîia Să-ţi văduveşti căscioara, Casa şi bătătura,
Să rîză mahalaua, Primprejur cine-o afla ?
Că s-a dus Oance-n chirie Să-ţi mărească salba ţie.
Ce Oance c-o cîştiga In mina Neagăi o da ; Oance este tinerel,
Cu cojocelul de miel, Ochii-n cap ca de şoimel, Mor copilele de el !
Da Vlaicu e pîrcălab,
La un sat băgat argat,
De toţi cîinii i-alătrat,
Da mi-e-nalt şi subţirel, Moare Neaga după el.
—	Fa moşi că dumneata,
La ce, soro, zici aşa ?
Ia, vezi că mi-oi şti ceva Să dau lu Oancea să bea,
Să mă curăţ de belea.
—	Fa Negiuţo dumneata, Dacă ţi-este ţie aşa,
Ca să-ţi omori soţîia, Du-te-n vale la Dracea,
La Gherghina ţiganca, Ceaia curva şi hoaţa,
Ceaia fermecătoarea, Mînca-i-ar cîinii carnea, C-aia, frate, o şti ceva Să dai lui Oancea să bea,
Să te cureţi de belea.
311
Iară Neaga c-auzea,
Dosu la Gherghina-mi da,
Cy bună ziua că-i da Şi Gherghina-i mulţumea.
— Fa Gherghine dumneata, Ia, vezi, soro,-ai şti ceva,
Să dau lui Oance să bea,
Să mă curăţ de belea,
Că s-a dus Oance-n chirie Şi eu voiesc să nu mai vie, Sa-mi rămîie Vlaicu mie ; Carul şi caii să vie,
Da Oance să nu mai vie.
—	Fa Neguţo dumneata,
La ce, frate, faci aşa
Ca să-ţi omori soţîia ?
Şi iubeşte cît oi vrea.
—	Fa Gherghino dumneata,
La ce, soro, zici aşa ?
Ia, vezi că mi-oi şti ceva Să dau lui Oance sa bea,
Să mă curăţ de belea.
—	Fa Neguţo dumneata,
Dacă este vorba aşa,
Colea seara la chindie,
Să dai dosu-n prăvălie,
Colea la jupîn Ilie
Şi să cumperi şorecie,
Şorecie d-o para,
Argint viu d-altă para Şi săricică d-alta.
Iară Neaga c-auzea, Dosu-acasă că mi-şi da.
Foaie verde salbă moale,
Cit este ziua de mare,
Şade Neaga pe coşare Cu ochi negri după soare.
Veni soarele-n chindie,
Dete dosu-n prăvălie,
Colea la jupîn Ilie,
De cumpără şorecie ;
Şorecie d-o para,
Argint viu d-altă para,
Şi săricică d-alta.
312
De trei neamuri cumpăra. Dosu la Gherghina-mi da, Gherghinii-n mînă le da,
De trei ori le descînta Şi-n pahar le plămădea,
Cu vin roşu le-mplinea,
’N mîna Neagăi că le da.
Iară Neaga ce făcea ?
Mîna-n pozînar băga Şi-o sfănţoaică că scotea Şi Gherghinii că-i plătea, Şi-acasă că mi-şi pleca,
Pahar în ladă băga.
Foaie verde d-asomie,
Vine Oance din chirie,
Cu cinci flori pe pălărie,
Bate vîntu’, mi le-adie, Mi-aduce mirosul mie.
Iară Oance că sosea,
Nici caii nu-i da’ama,
Numai la sfanţi găurea,
Şapte sălbuţe făcea,
Pentru Neaga le gătea.
—	Fa Neguţo dumneata,
Vin de-ţi ia tu asnaua, Bate-o-ar pîrdalnica !
Iară Neaga ce-mi făcea ? Asnaua că mi-o lua,
La perete mi-o răsma,
Masa-n pat că mi-o punea. Din ochi negri lăcrăma,
Pe Oance-n braţe că-1 lua Şi la masă că-1 punea Şi din gură că spunea :
—	Oance, de cînd ai plecat, N-am băut, nici n-am mîncat, Numa-n cale-ţi m-am uitat. Vinul ce mi l-ai lăsat,
Pentru tine l-am păstrat. Mîna-n lădiţă băga,
Păhărelul că-1 lua :
—	Ţine, Oance, vin de bea De la mînuşiţa mea,
Că or oi bea, or n-oi mai bea.
313
Iară Oance ce zicea :
—	Fa Neguţo dumneata, Ia gustă tu d-acolea,
Că tu mi-ai făcut ceva.
Se făcea curva de-a bea. Noroc cu Oance zicea, Pahar la gură punea,
Nici în gură nu lua,
Se făcea curva de-a bea. Oance sama nu-i lua, Pahar din mînă că-i lua, Cruce la piept că făcea, Pahar la gură punea,
De trei ori se orîndea, Pînă-n fund că-i ajungea, De pămînt că mi-1 trîntea, Sloi de gheaţă se făcea.
Mai şedea ce mai şedea, Sîngele mi-1 podidea.
Ea cu braţele că-1 lua, După buţi că-1 arunca, în cea tină,
’n cea mocirlă,
Zace Oance într-o rînă, Otrava din gură-i cură. Avea Neaga cocoşei De tot da pe la ciocoi,
Ca s-o scape de nevoi ; Avea Neaga răţişoare De tot da pe la cocoane,
Ca s-o scape, frăţioare.
Ea frumos mi se gătea, După Vlaicu că pleca Căta ici, căta colea, într-o cîrciumă-1 găsea.
Cu bună ziua că-i da.
—	Măi Vlaicule dumneata, Mi-am omorît soţîia
Să te iau pe dumneata, C-aşa mi-a fost prinsoarea, Toată rămăşania,
Să fii soţioara mea.
Iară Vlaicu că-i striga :
—	Sitir, curvă, d-acolea,
314
Că tu dac-oi şti ceva,
Mi-oi face şi mie aşa.
Trece astăzi, trece mîine, Trece mîine şi poimîine,
Vine rîndul şi la mine.
Iară Vlaicu ce făcea ?
Pin’ afară că ieşea,
D-o nuieluşe căta Şi de vîrf c-o apuca,
Pe Neaga-n lung că mi-o lua, Cu cotoru-o tăbăra.
Iară Neaga ce făcea ?
La pîrloage se trăgea,
Din ochi negri lăcrăma, Drumu-acasă că şi-l lua Şi din gură că striga :
— Ei, mo şi-că dumneata,
Am venit la vorba ta,
Mi-am omorît soţîia,
Mi-a.m văduvit căscioara,
Mă rîde mahalaua.
Neaga acas’ se ducea Şi la Oance că trăgea, D-acolo că mi-1 scotea,
Tron de ceară că-i făcea,
La mănăstire-1 ducea.
Cînd în groapă că-1 băga. Neaga la el se uita.
Un cuţit în mînă-avea Şi-n ficaţi că şi-l băga,
Peste Oance că cădea.
Să vezi, moarte peste moarte, Ca la ei nu se mai poate !
78
Tudor, Tudorel
Pe dincolo de decindea.
La cel sat mare turcesc, Jumătate mi-e turcesc. Jumătate-i bulgăresc Şi-a treia parte-i rumânesc,
315
D-un tinerel ca s-afla Şi pe lume mi-1 chema Tudorel, Tudor,
Sarigean Tudor,
Dobrogean Tudor Şi cavaler Tudor.
Nu ştiu cine-1 îndemna,
Sau vre-un păcat că-1 gonea, De tinerel se-nsura,
Tînără nevastă-şi lua,
Dar pe lume mi-o chema Vochiţa, Vochiţa.
D-o circiumă că punea,
De frumoasă ce-mi era Bea turcii cealmalele, Lăutarii vioarele Şi cobzarii cobzele,
Şi plugarii plugurile, Rămînea cu bicele ;
Şi ciobanii oiţele,
Rămînea cu bîtele ;
Şi torbaşii torbele,
Rămînea cu metrele.
Tare Tudor se-mbogăţea,
Că el, frate, mi-şi făcea Nouă mori de vînt Şi nouă pe su’ pămînt,
De macină la argint,
La argint de-1 mărunţel, Murea turcii după el.
La mare bir mi-1 punea,
Că el, frate, mi-şi plătea : Da de lună
o pungă plină Şi pe an,
duble cu bani,
Nu se putea el plăti,
Să se vază mîntuit Şi cu puica lui de gît.
Ei, frate, că-mi sărăcea,
De n-avea ce mai mînca,
Pe gînduri rele se punea. Da-ntr-o zi ce mi-şi făcea ? La Vochiţa se ducea Şi din gură că-i zicea :
316
—	Vochiţă, Vochiţă,
Mătură ambarele,
Răzuie capisterele
Şi tu, frate, făină să-mi aduni, D-o turtişoară să-mi faci Şi-n traistă să mi-o pui Şi eu, frate, am să plec Tot din sat în sat,
Şi din vad în vad,
Să iau lumea-n cap Pîn’ laŢarigrad,
La lumitul de-mpărat,
Să văz, frate, ce-o fi asta ! Vochiţă că se scula,
Mătura ambarele,
Răzuia capisterele Şi d-o turtă ea făcea,
’N lăcrămioare-o frămînta Şi-n sînişor o cocea,
’N sînişor la ţîţişoară,
Cu foc de la inimioară Şi în traistă i-o punea Şi din gură că-i zicea :
—	Tu te duci, Tudorel, duci, Da eu am să-ţi mor de dor, în luna lui cuptor
La cîmp pe răzor.
Ziua bună că şi-o lua Şi Tudorel că-mi pleca Tot din sat în sat Şi din vad în vad,
Pînă-n Ţarigrad.
Cînd acolo mi-ajungea,
Astăzi mi-este sîmbătă,
Mîine este duminică. Duminică-a fost la loc,
La lumitul de soroc,
La poarta-mpăratului. împăratul că-mi ieşea,
Pe Tudorel că-1 vedea Şi-mpăratu-1 cunoştea Şi din gură că-i zicea :
—	Tudorel, Tudore,
Sarigean Tudore,
317
Dobrogean Tudore,
Cavaler Tudore,
Ce vînt a bătut,
P-aici d-ai venit ?
Ori tare te-ai pricopsit,
Ori tare c-ai sărăcit ?
Tudorel în genuchi -că-mi cădea Şi din gură-mi cuvînta :
—împărate măria-ta,
Eu tare n-am sărăcit Şi nici nu m-am pricopsit : Haraci turcesc m-a dobîndit,
La mare bir că m-a pus Şi eu, frate, c-am plătit :
Dam pe lună
o dublă plină Şi pe an,
duble cu bani Şi nu m-am putut plăti,
Să mă văz şi eu plătit Şi cu puica mea de gît. împăratul ce zicea ?
El din gură că-i zicea :
—	Tudorel, Tudore,
Ce ceri tu de la mine :
Ori cu bani să te plătesc,
Ori răvaş la mînă să-ţi dau Şi-n ţară să te-ndreptezi ?
Răvaş la mînă că-i da
Şi din gură-i poruncea :
—	Du-te-n ţara mea
Şi unde-i găsi turmă rumînească, Să iei din zece
un berbece,
Dintr-o sută să iei zece.
Unde-i găsi turmă turcească,
S-o scrii, că-i împărătească ! Tudorel ziua bună şi-o lua,
Şi el în ţară pleca,
Şi-avere că aduna,
Şi acasă că-mi pleca.
Mergea turmele zbierînd, Servitorii fluierînd.
Dar la cel plop mare-nflorit,
318
Pe ei masul i-apuca Ei acolea-mi conacea.
Tudorel puţin dormea,
Mare semn i se făcea :
Mina stingă i se clătea Şi toată partea asemenea. Oamenii acolea-i lăsa,
Şi acasă că-mi pornea,
Să-şi măture ambarele,
Ca să bage averile.
El acasă mi-ajungea în revărsat de zori, în glas de cîntători.
El acasă că-mi striga Şi nimeni nu-i descuia.
Dar nevasta 1-auzia,
Se temea de soacră-sa.
Dar Tudorel ce mi-şi făcea ? Prin dos e] că se ducea,
La pimniţă că trăgea,
Deştiu-al mic cheie-1 făcea,
Şi uşa o descuia,
Şi năuntru că-mi intra,
La curul buţii trăgea,
Gura la cep o punea Şi el, frate, că mi-şi bea,
Săvai, vin le-ăl hărănit Şi pe loc că mi-a adormit.
Şi mă-sa că se scula,
Şi Vochiţei-i poruncea,
Şi din gură că-i zicea :
— Vochiţă, Vochiţă,
De cînd Tudor a pornit Eu vinul nu l-am gustat.
Du-te de-mi adu o cupă de vin. Dar Vochiţă se scula,
Jn pimniţă că-mi intra Peste Tudorel că-mi da,
Şi de el se-mpiedica,
Şi lamba că mi-o spărgea, Si-ndărăt că se-ntorcea,
Şi soacră-sei că-i spunea, Soacră-sa de păr o lua.
319
Dacă mi-o dus amîndouă
lăsa, s-a pus şi a cătat un
Pe-ntuneric se ducea Şi ştreangu-n gît i-1 punea. Voiea trăgea, nu trăgea,
Cu gîndul că se muncea, Dar mă-sa moarte-şi făcea, Trăgea pînă-1 omora Şi-acolo că mi-1 lăsa. în revărsat de zori, în glas de cîntători,
Averile că-i sosea Şi ele că mi-i primea. Frumoasă masă le-ntindea. Dar Vochiţa ce făcea ?
Ea curajul şi-l ţinea.
Ea d-un om că mi-alegea, Un om nalt şi tinerel, Semăna cu Tudorel.
Ea de bărbat că-1 lua Şi pe Tudorel l-uita.
ştreang şi s-a
DOINE ŞI CINTECE
C1NTECE DE SĂRĂCIE ŞI REVOLTĂ
79
Foaie verde, foaie lată,
De la munte pin’ la baltă, -Tot ţăranu mi să vaită,
Că nu mai poa’ să trăiască în ţara lor rumînească,
C-a pus taxe peste taxe Ş-a pus taxe şi pe cal Şi pă noi ne-a da’ la mal,
De la spirt pin* la chibrit,
Să facă la stat venit.
Mai era ceva dă taxat,
Că guvernul a uitat,
Să puie bir pă muieri Cum a pus pă luminări.
Toţi ţăranii greu muncesc La ogoru boieresc.
Unde-auz iarna că vine,
N-am ce face, vai dă mine,
Ca n-am iama ce mînca,
Geaba e dă munca mea,
Intră-n punga altuia.
Porumbu boabe cînd face,
Coace-oi vrunu sau n-oi coace,
Cinci cpşuri cin’ dijmuieşte Cocăritul ţi-1 opreşte ;
Din fasole-ţ’ ia-ntreit,
Finc-ai fost nedijmuit.
La guvern mă dusei, frate,
Doar dă mi-ar face dreptate.
Că nu dusesem ploconu,
N-avea vreme nici coconu ;
321
C-o gîsca şi c-o găina,
Parcă fusei eu dă vină.
Dacă văzui şi văzui,
Mă dusei la vornicie,
Acolo credeam să fie Oameni mai de omenie.
Cînd acolo, la palat,
Găsii un ciocoi gulerat :
—	Ce cauţi tu, măi ţărane ?
—	Vreau dreptate, boieri mari !
—	Ai siptir, pleacă d-aici,
Vodă nu-i pentru mojici,
Că-i boierii la mîncare,
Nu vorbes’ cu opincarii.
Iar ţăranu ce-m’ făcea ?
Mai tare să-necăjea
Şi dîn gură-aşa-m’ grăia :
—	Am să mă iau dă hoţie,
Prin păduri şi prin pustie.
Cînd-oi prinde vrun ciocoi De şapte piei să-l despoi,
Şi d-oi prinde vreo ciocoaică S-o jupoi ca p-o şărpoaică.
80
Foaie verde murele,
Mi se măresc zilele,
Se topesc zăpezile,
O să-mi vină berzile,
Să pornească plugurile, Să-nverzească Meile,
Să-mi crească bucatele,
Să-mi stîmpăr nevoile,
Să-mi uşurez zilele,
Zilele, pîrlitele,
Că de scap d-un năcaz mic, Vine altul mai voinic,
Mai voinic, mai uriaş Şi mă prinde de vrăjmaş.
Şi aşa o-ndrug mereu,
Cînd mai bine, cînd mai rău.
322
81
M-a trimes tata la plug,
Nu ştiu boii să-i-njug,
Nici să-i-njug,
nici să-i dăjug.
Eu îi dau cu coadele,
Ei să dau cu coarnele,
Să mâ-mpungăm, boalele ! Ş-apăi plugu-i goangă rea, Merge d-a-ndaratelea,
Cu coarnile-n burta mea. Nişte vite ostenite,
Şi sămînţă risipită ;
Or s-o face,
or nu s-o face,
Mai mare foamite-om trage ! M-a trimis tata la sapă,
Bat-o vina, nu mi-e dragă : Sapa-i lată, coada-i lungă, Nu mai văz parale-n pungă. Ziua mare, locu tare
Şi-m’ dă şaizeci dă parale.
Şi eu sînt voinic şi nalt Şi-m’ şade rău cocoşat,
Zice lumea că-s argat!
CÎNTECE DE HAIDUCIE
82
Lăsai plugul şi cavalul,
Şi luai flinta şi calul,
Şi plecai în haiducie Ca să scap de sărăcie.
O fi bine, o fi rău,
M-o judeca Dumnezeu.
O fi rău sau o fi bine,
Nu mai vreau viaţă de cîine. Decît să trăiesc ani mulţi Şi să merg pe drum desculţ,
323
Mai bine trăiesc o vară, Dar să mă ştie o ţară.
83
Foaie verde bob năut,
Cînd aud pe cer tunînd,
Jos la baltă fulgerînd, Ploaia-n codru răpăind,
Mă fac broască pe pămînt, Tocmai ca un pui de lup,
Să mă trag în aşternut. Ş-altă dată mărgărit,
Şapte ani fusei haiduc Şi la vară iar mă duc, Măcar pămînt să mănînc. Nu mă las de haiducit,
Pînă m-o băga-n pămînt. De mă duc, de nu mă duc ’Mi-merge nume de haiduc, De unde iau nu mai duc. îndărăt dac-aş ducea,
Cade vina tot a mea.
Deci cine-a furat să fure,
Pe păgubaş să-l spînzure ; Cine-a furat să trăiască,
Pe păgubaş să-l trăsnească.
84
Foaie verde bob năut, Măicuţă de m-ai făcut Şi moaşă de m-ai moşit, Trei zile-ai proorocit ;
De ce nu m-ai strîns de gît, Să nu trăiesc amărît, Amărît şi necăjit Cu purcelu-n disagi fript, Vinu-n ploscă netrezit,
Cu talerul pe glind,
Ting în sare şi mănînc,
Dau călcîie şi mă duc.
324
Mă dălungesc drumului Ca şi Roşul cîmpului.
Foaie verde de-o alună, Cînd eram copil de-o lună, Mă ridicam într-o mînă, Scoteam fagii din tulpină,
Şi nucii din rădăcină,
Şi pe loc făceam fîntînă. Spălam arme de rugină Cu untură de găină,
La zor să n-aibe pricină ; Untură de căprioară,
Cînd l-oi lovi să şi moară. Picături de untdelemn,
Să mi-1 iau bine la semn,
Cu cartuşe de argint,
Să mi-1 iau de pe pămînt,
La inimă m-a topit.
Foaie verde matostat, Măicuţa mea cînd m-a fapt, în lapte dulce m-a scăldat, In foi de varză m-a-nfăşat, De faşă m-a apucat, Codrului m-a lepădat.
Eu, vere, m-am alinat,
Să vezi, de-o cracă de fag, La toată lumea sînt drag.
85
Foaie verde trei lămîi,
Din palate şi domnii,
Plugul mi-e coroană-ntîi. Şi-aci-m* zice de doi sfanţi, Sînt parte de prin bărbaţi, De băuturi nestricaţi,
De femei neamestecaţi. Duminică cam pe seară, Pune boii la tînjală,
Pune plugu-n cărucioară Şi iese din sat afară ;
Dă de vale-n dumbrăvioară, Grămădeşte focul mare,
Boii paşte pe poiană.
325
ii.niniHifM
Frunză verde-o izmă creaţă, Cînd fu luni de dimineaţă,
El pornea plugul pe brazdă.
Boii trag, plugul brăzdează, Neică fluieră pe brazdă Ca căpitanii prin leasă.
Mergea brazda fîşîind,
Iară neică fluierînd Şi din biciuleţ trosnind,
Şi boii la plug mînînd.
Cîte păsări sînt pe cîmp,
Toate mănîncă din plug ;
Cîte păsări sînt pe lume,
Tot din brazda lui se ţine.
Mai sînt parte din bărbaţi,
Sînt de băuturi stricaţi,
Şi de femei fermecaţi.
Dumenica cam pe seară,
El bea vin la cîrciumioară Şi boii moare de foame,
N-are nici apă-n căldare.
Foaie verde foi de prun,
O duse pîn’ la Crăciun Şi, cînd fuse la Crăciun, îi mor vitele, leşin’.
Se duse pe la vecini :
—	Aoleo, vere, vecine,
Să-mi dai o pală de fîn,
Că-mi mor vitele, leşîn’.
—	Nu-ţi dau o pală de fîn,
De te-aş vedea mort în drum ! Cît fu vara de văroasă,
Tu cu mîndra cea frumoasă,
Cu ea te cinsteai la masă,
Te trăgeai la umbra groasă.
Eu c-o coasă ruginoasă,
Eu coseam fînul pe coastă ;
Cam pe coastă, cam pe drum, Duceam sear’-un car de fîn.
Cu el acas’ se ducea,
Dar nevasta că-i zicea :
—	Măi bărbate, dumneata, Frunzuliţă bob negară,
Cînd o fi la primăvară
Să ias’ oameni la ogoară,
327
Foaie verde trei măsline, Să pui plugul pe rotile,
Să sui în deal la pădure, Un’ se fac bucate bune,
Să mire lumea de tine ;
Să tragi brazda plugului Prin uşa bogatului ; Unde-oi vedea om bogat, Să-i dai măciuci după cap Şi să-l iei la plug legat.
Foaie verde bob năut,
Cine e voinic, voinic,
Acu-i vremea de cîştig,
Mi-iese seara la colnic,
Făr’ de băţ, făr’ de nimic, Singur cu palmele goale,
La brîu cu şapte pistoale,
Patru pline şi trei goale :
Ale goale
sînt marghioale,
Ale pline
•simt seine.
Ţine, vere, nu da-n mine,
Că sînt voinic ca şi tine.
Să mă dau după lăstare,
Să-mi iau flinta la cătare,
Să mi-1 lovesc unde-1 doare : La gura zăbunului,
La casa sufletului,
Unde-i păs voinicului ;
Să mi-1 iau de chiotoare,
Să-l tîrăsc colea la vale,
Să-l scotocesc de parale. Ţine-mi-1, Doamne, cu zile, Pin’ mi-o da punga pe mînă, D-aci moară ca un cîine.
Foaie verde mărăcine,
Mai dă, Doamne, bine-n lume, Asupra Tării Române,
328
Că s-a iscat fudulia Şi pe urmă sărăcia.
Foaie verde matostat,
De cînd beau la basamac,
Nu mai am căciulă-n cap ;
De cînd beau rachiu de prună, Nu mai am căciulă bună ;
De cînd beau la vinişor,
Văz că-mi e mai binişor ;
Cînd îi mai pun şi sifon,
Se pare mai dulcişor,
Foaie verde bob năut,
F...-i crucea lui să-i f...
Cui a pus prunu-n pămînt,
C-a făcut rachiul mult,
Dă litra cu gîtul strimt Şi cîte belele se fac Tot din craca lui se trag.
F...-i crucea şi lumina Cui a pus viţa cu mîna,
De cură vinul ca gîrla.
N-a pus-o cu tîrnăcopul,
Să cure vinul ca Oltul,
Să se sature bondocul Şi să bea şi protopopul.
M-a făcut maica pe mine Un calic şi-un porc de cîine, Nu-şi aude nici un bine.
Dar ce bine să-şi auză,
Că trag creştinii prin spuză Şi babele prin cenuşă.
Să fi făcut maica doi,
Se temea lumea de noi ;
Sau să fi făcut mai mulţi,
La tot fagul cîte cinci,
Gemea codrul de haiduci.
Şi-aci-mi zice dalii verde, Sub poală de codru verde, Mititel focşor se vede,
329
Mititel şi potolit,
De mulţi voinici ocolit.
Mi-era zece sau doisprezece,
Sau peste-o sută mai trece.
Şi mi-şi frige d-un berbece,
Da nu-1 frige cum se frige Şi mi-1 frige prin cîrlige Şi-l întoarce prin belciuge Şi-l stropea şi cu vin d"1ce Ca să-i fie carnea dulce.
Şi-l batea cu saramură S-aibă chef la băutură,
Cu voinici de-adunătură.
Care le place băutură.
86
Un haiduc urcă-n pădure,
O fată culege mure ;
Haiducul urcă tăcut.
Fata cîntă de urît.
—	Măi voinice, vin’ la mure !
—	N-am, fetiţo. timp de mure, Mă gîndesc că n-am secure
Şi e potera-n pădure.
—	Măi, voinice, vin’ cu tine. Că ţi-s zilele puţine
Şi-ţi voi purta grijă bine.
—	N-am, fetiţo, timp de fel, Port cu mine greu blestem.
îl port singur pe pămînt, îl port după legămînt.
87
Verde foaie ş-o lalea, Maică, măiculiţa mea,
Cînd erai cu mine grea. Toţi ciocoii te iubea.
De cin’, maică, m-ai făcut, Toţi ciocoii te-a urît,
C-ai făcut un pui de lup Ş-ai crescut un pui de drac, De vin la ciocoi de hac.
330
Decît slugă la ciocoi,
Mai bine cioban la oi Cu capu pe muşuroi Şi cu ochii după oi.
Foaie verde sămurastră, Cînd ciocoii stau la masa, Stancu Lupu la fereastră. Stancu Lupu cînd vedea, Geamu-n braţe că-1 lua Şi-n patru că mi-1 făcea Şi la boieri că-mi intra. Boieru, cînd îl vedea,
E\ pe loc încremenea,
La coconiţă striga :
— Coconiţă, dumneata, Adu cheiţele-ncoa,
Să dăscui lădiţili,
Să-mi iau părăluţili.
Poli şi rîle alegea,
Hîrtiile le lua
Şi-n două că le frîngea,
Şi-n chimir că le băga.
88
Foaie verde leuştean,
Trecui Oltul pe buştean Să mă duc la neică Stan,
Ca să-i mai fur d-un cîrlan.
O furai pe cea bătrînă,
Cîrlanul vine pe urmă,
Vine-ncet şi nechezînd Şi pe neică Stan trezind.
—	Stai în loc, măi porc de cîine ! Zice neică Stan la mine,
Că de nu, trag şi te-mpuşc Şi-ţi mănînc colacii-acuşi.
FLu apuc un retevei,
Retevei, cracă de tei,
Şi-i croiesc vreo două-trei.
Ti croiesc cum se croieşte,
Mai în glumă, mai prosteşte.
—	Nene Stane, nene Stane,
Nu sînt prost cum ţi se pare.
331
Ţi-am fost slugă ani în şir Şi mi-ai dat cu ai sictir. Acum roata se-nvîrteşte : Mănîncă şi prostul peşte.
89
—	Foaie verde foi de prun Spune, spune, moş bătrîn, Spune caii cînd se fură,
De vreme sau mai tîrziu ?
—	Cînd e nor, cînd e furtună, Atuncea caii se fură ;
Cînd e negură şi ceaţă, Atuncea caii se-nhaţă.
—	Căpitane de judeţ,
De ce mă ţii la arest Pentr-un pui de mînzuleţ ?
Că nu l-am vîndut cu preţ,
Şi l-am vîndut în cinci mii Să iau pîine la copii.
Dă-mi drumul pînă la prînz Să-l aduc, fir-ar de mînz, S-aduc muma cailor,
Şi tatăl cîrlanilor,
Şi cu păzitorul lor.
90
Verde foaie ş-uri brodete, Căpitane Filarete,
Scoboară dîn deal încet,
De ne dă cîti-un bilet Să trecem Oltu-ndărăt, C-avem vii, ş-avem moşii,
Şi neveste cu copii.
De nevastă nu prea-m’ pasă, De copii inima-i arsă ;
De nevastă dor nu duc,
De copii, vai, mă usuc ;
De nevastă nu doresc,
De copii mă prăpădesc.
332
D-o hi doru de nevastă,
Să las calu să mai pască ;
D-o hi doru de copii,
Să pui şaua şi să mîi ;
D-o hi doru de la mumă,
Să fa’ calu tot o spumă ;
Şi d-o hi doru de tată,
Să fa’ calu numai apă.
C-apîi, undi văz mîndrili-n Jii, Cu cercei portocalii,
Aici, Murgule, rămîi.
Eu te beau şi te mănînc Şi-ndărăt nu te mai duc.
Verde foaie bob de linte,
Mă uitai dîn deal în luncă,
Toati plugurile umblă,	-
Numai pluguleţu meu L-a-nţelenit Dumnezeu.
Da dac-o vrea Dumnezeu Să umble şi plugu meu,
C-o să-njug pistoalili,
Să bat cu vergelili.
Pitulicea-i fată mare,
Aduce la plug dă mîncare, Numa-n fustă şi-n paftale.
91
Ş-am zis verde foi de nuc,
De cm’ n-am mai fost haiduc, Lemnele-n codru mă plîng.
Să mi-aleg un cal porumb,
Lung în trup şi scurt în gît, C-aşa-i calu de haiduc.
Cine m-o vedea călare Toţ să-m’ zică : căpitane ! Coborîi călare-n vale,
Văd un turculeţ în cale,
Cu dăsagi plin de parale.
Pusei mîna-n cioibîrtac Şi-i dădui vreo şapte-n cap.
El zicea : amet, amet ! îi dădui vreo şapte-n piept.
El zicea : aman, aman !
333
Eu mă-ntorceam şi-i mai dam, Părăluţele-i luam.
Ş-am zis verde ş-o sipică,
Coborîi din deal în luncă Şi îmi croi d-o măciucă,
Nici mai scurtă, nici mai lungă, Numai cît încape-n glugă,
Să păzesc la cotituri,
Unde trece negustori,
Ca să le iau gălbiori,
Că sînt cam greii la purtat,
Da-s uşor la numărat.
Cînd eram de şapte luni,
Furam iapa dîn grădini ;
Cînd eram abia d-un an,
Furam calu dîn arman.
Legea ta de codru des,
Că mie mi s-a ales Ca dîn tine să nu ies,
C-am intrat în tine tînăr Şi-acuma sînt om bătrîn Şi cu barba pîn’ la brîu,
De haiduc nu mai sîn’ bun !
CÎNTECE ISTORICE
92
Tudor, Tudor, Tudorel
—	Tudor, Tudor, Tudorel, Dragul mamei voinicel,
De cînd mama te-a făcut,
Ca azi trist nu te-am văzut. Spune-i mamei ce te doare, Că m-oi face ghicitoare.
—	Mamă, pistoalele mele Le-am visat făr’ de oţele ; Mamă, puşculiţa mea Intrase rugina-n ea ;
Mamă, săbioara mea Mi-o furase cineva.
—	Tudor, Tudor, Tudorel, Dragul mamei voinicel,
334
Cînd pe buruian zăceam, Ursitoarea o-auzeam Că vei fi, mamă, voinic,
Spaimă pentru venetic ;
Că vei fi, mamă, om drept Ca inima mea din piept;
Şi vei fi, mamă, om mare,
Cum n-a fost nimeni sub soare, Dar ursita mai spunea Că te paşte piaza rea,
Firul vieţii ţi-o curma,
Cerul s-o cutremura,
Pămîntul cu stelele,
Gura cu blestemele.
— Maică, măiculiţa mea,
Nu plîugea, nu supina,
C-asta e ursita mea Şi n-o pot de loc schimba.
De cît, mamă, un calic,
Doresc moarte de voinic.
93
Cît a fost Cuza-mpărat, Săracul s-a bucurat,
Ciocoii au înjurat Şi poporul a sperat.
Cuza domnu de-ar trăi, Ciocoii i-ar gîtui,
Inima mi-ar răcori,
Iarăşi m-aş gospodări. Cuza-vodă d-ar mai fi, Urzica n-aş mai simţi ;
La conac cînd sînt chemat, Aş vorbi mai răspicat.
94
Cuza-vodâ
A trăit omu-n năcaz Şi cu lacrimi pe obraz ; A trăit cît a trăit,
Pînă Cuza a venit.
335
Pe om mi l-a fericit,
Plug şi brazdă i-a pornit, L-a făcut stăpîn pe casă, Pe copii şi pe nevastă,
Pe speranţe, pe cuvînt Si pe florile din cîmp. Cerul lumina mai bine,
Şi era mai multă pîine,
Şi era dorul mai mult, Cuvîntul era cuvînt. Dară hoţul de ciocoi întoarse roata-napoi,
Pe Cuza mi-1 alungă Şi pe ţară-ncălecă.
95
Foaie verde de ghizdei,
La anu cincizeci şi trei Puneai plugu unde vreai Şi arai cît mai puteai.
Pe unde mergea plugu, Cura mierea, cura un tu, Că-aşa producea pămîntu. LJnde vedeai cîte-o babă, Mai săracă şi mai slabă, Avea şi ea cîte-o vacă Şi o mulgea cîte-o dată Şi lua cîte-o găleată.
Veni vremea lui Ştirbei, Făceai clacă la ciocoi, Toată vara îi munceai, Cînd toamna la socoteală, Te scotea dator o vară Şi-ţi mai da şi-o răfuială. Apoi, vere,
Biru este de plătit,
Caraulă de păzit Şi femeie de ţinut.
Păi, femeia, vere,-ţi cere Batistă cu bagatele Şi ciorapi cu găurele.
Şi mai cere, vere, cere,
336
îţi mai cere ghete-nalte,
Cum a văzut la alelalte.
Păi, iarna grea,
femeia rea, Vai de măiculiţa mea,
Căci ţăramu, el, săracu, N-are unde-şi pleca capu.
De se duce să reclame, Nimenea nu-1 ia în seamă. Şi-am zis verde foi trifoi, Fire-aţi să fiţi de ciocoi,
N-o veni vremea d-apoi Să punem şaua pe voi,
Să vă judecăm şi noi,
Cum ne-aţi judecat şi voi ! Foaie verde trei foi late,
Nu trecu timpu departe, în anul nouă sute şapte, Plîng boierii, se omoară,
C-a intrat răscoala-n ţară, Căci ţăranii, frăţioare,
Cu săcuri şi cu topoare, Umblă ca să mi-i omoare. Plîng boierii şi se bate Că le-a pus foc la bucate, Le-a ars magaziile toate. Multă vreme nu trecea Şi armata cît venea, Percheziţii le făcea.
La care găsea ceva, îl lua şi mi-1 lega.
La bătaie că-i lua, La-nchisoare că-i ducea.
96
1907
Foaie verde trandafiri, Trandafiri eu ghimpi subţiri, Unii încasează bir,
Alţii umblă după ştir ;
Unii, Doamne, chefuiesc, Alţii soarta şi-o jelesc.
337
Foaie verde, foaie lată,
Să fii, soartă, blestemată,
Că pe unul îl fad om, îl fad om şi îl fad domn,
Iar pe alţii, pe cei mulţi, îi porţi prin viaţă desculţi ; Desculţi şi cu burta goală,
Cu averea-n subţioară.
Spune-mi, Doamne, ori nu vrei, Ce părtineşti pe mişd,
Pe mişd şi derbedei,
Ce n-au sfînt nimic în ei ?
Foaie verde trei granate,
Anul nouă sute şapte,
La nouă ale Iu marte,
A pornit revoltaşi sate,
Pentru pîine şi dreptate.
Şi-am zis verde usturoi,
Fu revoltă-n sat la noi Să omoare pe ciocoi,
Ciocoi trîntor, ferfelic,
Cu priviri de om calic,
Că-i muncirăm zi şi noapte, Bată-te de strîmbătate !
Iar cmd fu Ia dijmuit,
Zise s-aşteptăm un pic,
Pînă vine din străini,
Unde-şi bea cupa de vin ;
Pînă vine cu calid,
Să se fălească p-aici,
C-are robi cu capu-n jug Şi eu pielea tăvălug,
C-are pătulele pline,
Doamne, nu ştiu ce-i ou tine !
Şi iar verde de pelin,
Viaţa noastră e un chin, C-aşteptarăm toamna toată, Trecu iama blestemată,
Iar porumbu, greu muncit, Putrezi nedijmuit.
Foaie verde salbă moale,
Nu ne vezi din ceruri, Doamne ? Nu ne vezi că noi muncim,
De foame ne prăpădim ?
3».
De foame ne revoltăm Şi de rele să scăpăm.
Foaie lată, foi coceni,
La conaorl din Crîngeni, Arde casa, ard pătule Şi s-aud împuşcăture,
Ard şi şirele de paie Şi răchita din zăvoaie Şi durerile din noi,
Bate-1, Doamne, pe ciocoi ! Foaie verde-o micşonea,
Şi ciocoiul ce-mi făcea ? Poruncă la slugă da,
Caii de mi-i înhăma Şi la gară că pornea,
Şi cu trenul se grăbea, Tocmai la măr ia-sa,
Cu bani, galbeni, firfirica,
Ca să-i dea armata sa.
Foaie verde de mohor,
Trage armata de zor.
— Măi soldate, nu trăgea, Nedreptatea e şi-a ta :
Asltăzi tragi cu puşca-n mine Pentru un codru de pîine ; Mîine vii în locul meu Să trăieşti cum trăiesc eu. Foaie verde leuştean,
A căzut un flăcăian,
A căzut cum nu se cade, Cerînd mai multă dreptate Pentru fraţi, pentru părinţi, Pentru cei flămînzi şi mulţi Căci dreptatea, zicea el,
O fi, fraţilor, din cer,
Să fie şi pe pămînt,
Că e lucrul cel mai sfînt,
Să crească din răni şi sînge Şi din ochiul care plînge. Oftează-n gîrligi bătrînul,
Că şna îngropat copilul ;
Şi jeleşte şi bătrîna,
De-ţi sfîşie inima ;
Plîng şi fraţi, plîng surioare : Pentru ce-om trăi sub soare ?!
339
Măi bătrîne Călmăţui,
Moise cu Mitrana lui Au crescut voinici flăcăi Să bage groaza-n ciocoi Şi să ştie şi neică Că ciocoiul ştie frica.
Foaie verde şi-o lalea, Giocoiule, dumneata, împuşcaşi un om cuminte Şi-îndureraşi un părinte,
Da nu uita, măi ciocoi,
Că moş Moise e cit doi Şi ne are şi pe noi.
Foaie verde de stejar,
Ne zoreşte un tîlhar Să ridicăm noi conace Şi ne crede dobitoace,
Că ne bate eu loiomage,
Ne munceşte nemîncaţi, Nemîncaţi şi dezbrăcaţi,
Să clădim la case noi Pentru venetici ciocoi.
Aoleo, ciocoi, ciocoi,
Ridicaţi la case noi,
C-o să treacă-un an sau doi Şi iar venim pe la voi !
97
Anul nouă sute şapte,
La nouă ale lui marte,
A pornit revolta-n sate Pentru pîine şi dreptate.
In comuna — nu ţi-o spui — Moise cu Mitrana lui A crescut voinici flăcăi Să bage groaza-n ciocoi Şi să scape pe ţărani De porecla de golani.
Că sînt ca albinele,
Nu-i apucă zilele Sub cergă, pe rogojină,
Că nu ştiu ce e odină,
Că muncesc din răsputeri Pentr-un trîntor de boier.
340
Aoleo, ce s-a-ntîmplat, Fire-ai, ciocoi, blestemat, Că-mpuşcaşi pe nea Lisandru, Ce n-avea decît ciomagu Şi-i lăsaşi pe-ai lui părinţi Să se roage pe la sfinţi.
S-o ruga, nu s-o ruga,
Nea Lisandru n-o-nvia ;
Şi-o lăsaşi pe-a lui muiere Cu oftat şi cu durere.
Dar nu uita, măi ciocoi,
Că moş Moise e cît doi Şi ne are şi pe noi.
98
Foaie verde şi-o lalea, Toamna, cînd te dijmuia, Să te miri ce-ţi rămînea. Ciocoiul socotea toate,
Şi pămîntul de pe roate, Ce se lua cînd treceai Pe moşia ce-i munceai. Foaie verde, foi trifoi,
A venit vremea d-apoi, Să ne răsculăm şi noi. Boierul înspăimîntat Fugi de la noi din sat. Foaie verde micşunea, Două-trei zile trecea Şi armata că-mi venea Şi pe ţărani mi-i lega,
La margine îi ducea, Acolo îi împuşca.
99
Aurel Vlaicu
Ş-am zis verde frunză rară,
— Vlaicule, ce jale-n ţară ! Cînd vruseşi să treci Carpaţii, Să dai mîna cu toţi fraţii,
341
Aripile ţi-au căzut Şi ţarină te-ai făcut. Frăţioare, frăţioare,
Plînge inima-mi de jale, Spune-mi cine te-a jelit ?
—	Pasărea de-a ciripit.
—	Luminare cin’ ţi-a pus ?
—	Stelele din cer de sus.
—	Preot cine ţi-a citit ?
—	Vîntul cînd m-a prohodit.
—	Pe tine cin’ te-a-ngropat ?
—	Cerul cînd s-a înnorat. Ploile s-au scuturat,
Durerile mi-au spălat.
Foaie verde d-avrămeasă, Vlaicule, fire aleasă,
De cînd, Vlaicule,-ai căzut Ochii-n gene n-am avut, Ochii-n gene n-oi avea Pentru zilişoara ta.
CÎNTECE DE CĂTĂNIE ŞI RĂZBOI
100
—	Plînge-mă, mamă, cu dor,
Că ţi-am fost voinic fecior,
Şi ţi-am luat boul de corn,
Şi ţi l-am dus la ogor.
Cînd ogorul s-a gătat,
A trăsnit şi-a fulgerat,
Cătană că m-a luat,
Puşcă, sabie mi-a dat Şi părul mi l-a tăiat.
—	Hai, mîndruţo, pîn-afară,
Că ne-aşteaptă trenu-n gară Şi nu poate de povară.
Trenul pleacă şuierînd,
Mîndra rămîne plîngînd.
101
Foaie verde de pelin,
Să vezi, mamă, ce mai chin
342
Că plecai să-mi fac armata Ş-ajunsei să-mi blestem soarta. Să ne vezi, mamă, pe noi Cum ne tunde ca pe oi Şi ne bate ca pe boi,
Lacrimi ai vărsa şiroi.
Foaie verde trei smicele, Sărman de zilele mele,
Că mi-e dor, mi-e dor de casă, De copii şi de nevastă.
Şi mi-e dor de tată, mamă,
Şi de lumea mea d-o seamă,
Şi mi-e dor de fraţi, de soră, De cînitecele de la oră.
Şi mi-e dor, mi-e dor nebun, Că-mi vine s-o iau la drum.
102
Eu mă duc, mămico,-n lume, Inima pe loc rămîne.
S-o iei, mamă, s-o pui bine Şi s-o legi în batişcioară,
Şi s-o pui la inimioară,
Şi să-i dai drumul pe apă.
Şi de-i vedea că pluteşte, Mamă, să mai tragi nădejde ; Iar de n-o pluti de loc,
Să ştii, mamă, că sînt mort ; Iar dac-o ieşi la mal.
Să m-aştepţi, mamă, un an. Fire-ai, mamă, blestemată, Că nu m-ai făcut o fată Să-ţi aduc apă-n găleată Şi să stau cu tin’ pe vatră, M-ai făcut mărgăritar,
Mă ia stătu militar.
Militar la roşiori,
Să dau ţărilor ocol Şi ruşilor ajutor.
103
Of, mamă, cînd m-ai făcut, Tare bine ţi-a părut.
343
Pe mine cînd m-ai făcut,
Cu troaca m-ai legănat,
Din guriţă mi-ai cîntat;
Mi-ai cîntat, măicuţă, rău,
Să plec de la sînul tău ;
Mi-ai cîntat, măicuţă, lunea, Prin străini să-mi mănînc pîin-ea Mi-ai cîntat, măicuţă, marţea, Prin străini să-uni ipe.trec viaţa.
—	De ce stai trist, măi băiete, Ori ţi-e foame, ori ţi-e sete ?
—	Nu mi-e foame, nu mi-e sete, Dar mi-e dor de-acas’, de fete. Şi-am zis verde şi-o lămîie, Să-i spui, mamă, lui Maria
Să nu se mărite-acuma,
La toamnă cînd o da bruma,
Că e frumoasă, nebuna.
Să mai stea, măicuţă, fată,
Pînă vin eu din armată.
Cînd plecai eu la armată,
Lăsai pietricica-n poartă,
Şi cînd venii din armată,
Găsii piatra ridicată Şi fetiţa măritată.
104
Fire-ai, mamă, blestemată,
Că nu m-ai făcut o fată Şi m-ai făcut un băiat Să stau pe armă răzmat,
Că de-acas5 cînd am plecat, Mîna cu nimeni n-am dat.
Am crezut că plec la joc,
N-am ştiut că intru-n foc ; Am crezut că plec la bal, N-am ştiut că militar,
De-ai şti, mamă, traiul meu, N-ai mai dormi somnul greu, Te-ai scula din miez de noapte Şi mi-ai ruga ceas de moarte. Mamă, rău m-ai blestemat Să umblu din sat în sat,
344
Nebăut şi nemîncat,
De toţi cîin/ii alătrat.
De acas’ cînd am plecat, N-am doirmit o noapte-n pat, Numai pe pămînt culcat,
Cu arma zebeu la cap.
Zebeu unu, zebeu doi,
Să facem pace şi noi.
105
Foaie verde nucă seacă, Deseară recruţii pleacă Şi mama o să-i petreacă ; Dar pe mine
n-are cine,
Că sînt strinicel pe lume,
Ca o floare din grădină. Dar nici floarea nu e st rină, C-are şi ea rădăcină,
Cînd o pui într-o grădină, Prinde şi ea dor şi milă.
106
—	Spală, mamă, rufele,
Că pleacă răcutele.
—	Le-am spălat, nu s-au uscat, Toate trupele-au plecat.
—	Lasă-le, mamă, şi ude,
C-aşa-i viaţa de recute.
Undezi sta de oi mînea,
Acolo le-oi îmbrăca ;
Unde-oi sta de-oi hodini,
Acolo m-oi primeni.
Rămîi, satule, cu bine,
C-acum nu mai stau în tine. Rămîi, mîndro, sănătoasă Ca o garoafă frumoasă.
—	Du-te, neică, sănătos Ca un trandafir frumos,
Cînd pleacă poalele-n jos Şi te saturi de miros.
345
De-ar fi puşca iarbă verde, Şi-o companie de fete,
Şi-un regiment de neveste* Neică sublocotenent Să comand stînga-n făget,
Să plesnească ţîţa-n piept ! Nu mă mai văd liberat,
De pe potecele luat,
De sub ordine scăpat,
Să mă văd liber în sat,
Să iubesc ce am lăsat.
107
Foaie verde ca grenata,
Drag mi-a fost să-mi fac armata, Dar mi se mărită fata.
Las5, neică, să se mărite,
Că sîmt în sat fete multe.
Că şi eu m-oi însura Mai la deal de casa ta,
Să pui casa la sosea Şi fereastra la dreapta.
Vino, cere-mă la tata.
De-o vrea tata, de n-o vrea,
Eu pe tine te-oi lua.
Mi-aş lua coală şi-un timbru,
Să fac armata gu schimbu ; Mi-aş lua coală timbrată,
Mi-aş făcea armata toată ; Şi-aş vorbi ou colonelul Să nu-mi bată puişorul,
Să nu-1 puie de plan toane Că e mititel şi-adoarme. Adoarme ou arma-n mînă,
Vine neamţu şi ii-o fură ; Adoarme ou arma-n ispate, Vine neamţu şi i-o trage.
108
Foaie verde de-avrămeasă, De ,1a mine pîn-acasă Sînt păduri cu frunza deasă,
346
Şi prin pomi, prin rămurele, Cîntă jalnic păsărele ;
Tot a jale cîntă toate,
Că mă aflu prea departe.
—	Foaie verde trei migdale,
De ce plîngi, soldat, a jale ?
Orii ţi-e grea arma-n spinare,
Ori ţi-e dor de-acasă tare ?
—	Nu mi-e grea arma-n spinare, Dar mi-e dor de-acasă tare, C-am lăsat trei surori,
O nevastă ca o floare Şi-un copilaş ca un soare.
La nevastă mă gin dese,
De copil mă prăpădesc ;
De nevastă dor eu duc,
De copilaş mă usuc.
Cînd să vie vremea iară,
Să m-adun eu prun a ţară,
Să mă văd la casa mea,
Cu copil şi cu nevasta ?
109
Foaie verde mărăcine, Toţi ră cu ţii-acasă vine, Numai puişorul meu Nu-1 aduce Dumnezeu. Foaie verde matostat,
Şi mi-au spus adevărat Că l-au lăsat înpropat La cimitir înitr-un sat.
Mă dusei la cimitir,
C-un buchet de trandafir, Găsii crucea răsturnată, Mă pusei pe plîns îndată. Crucea era iscălită : „MîndruLiţa mea iubită, Du-te-acas’ şi te mărită,
Şi blesteamă şi tu statul, Ţara şi cu comandantul, Că-ăia ţi-au făcut păcatul Să mor eu, să iei tu altul.
347
110
Foaie verde siminoc^
Tot oraşul ou noroc,
Num a Plevna ardi-n foc. Hozman Paşa la mijloc Şi strigă în gura mare :
— Săriţi, turci, săriţi, agale, Că ne-au conjurat moscalii, România ne omoară.
Foaie verde salbă moale,
Vin românii pe dă vale Cu tunuri, cu bumbardale, Ca pe iturci să ne omoare. Foaie verde lemn palin,
Trec moscalii la Vidin Şi rumânii îi supţin.
Foaie verde sămurastră, Săraca Plevena noastră, Cine-oi să te stăpînească : Rusu din ţara rusească Şi rumân din românească.
111
Frunză verde de pelin, Amară viaţă trăim !
De doi ani ducem război, Tifosul muşcă din noi, Duşmanul vine puhoi.
Noi luptăm flămînzi şi goi, Duşmanul trage cu tunul, Noi ne apărăm cu pumnul ; Trage neamţul cu grenata, Noi răspundem eu lopata. Trage cu mitraliera,
Noi ne apărăm cu pielea.
112
Foaie verde bob năut, Măicuţă, cînd m-ai făcut, Tare bine ţi-a părut.
348
Pe picior m-ai legănat,
Din gură m-ai blestemat.
M-ai blestemat, mamă, lunea, Prin străini să mănînc pîinea ; M-ai blestemat, mamă, marţea, Prin străini să petrec viaţa ;
Şi m-ai blestemat miercuri,
Să iau parte la focuri ;
Şi m-ai blestemat joia,
Să fiu pe linia întîia ;
M-ai blestemat vinerea,
Să mor prin Ungaria ;
M-ai blestemat sîmbăta,
Să mor prin Germania.
Foaie verde matostat,
Rău, mamă, m-ai mai ursat, y Să umblu din sat în sat,
Nebăut şi nemîncat,
Să stau pe muntele nalt,
Cu piciorul retezat,
Să fiu invalid în sat.
113
Săraca România,
Cum intrară nemţii-n ea Şi ne luară pîinea !
—	Foaie verde trei măsline, Mamă, tata cînd mai vine ?
—	Ş^am zis verde ca năutul, Ştie numai Dumnezeu Sfîntul De mai vine, ori nu vine,
Ori trăieşte ca un cîine.
—	Foaie verde trei spanace, Altul tată eu voi face.
—	Fie, mamă, taţi o mie,
Dar ca tata n-o să fie
Să ne puie pe genunche,
Să ne mîngîie pe frunte.
114
Foaie verde abanos,
Munte, munte, bread stufos, Apleacă-ţi crăcile-n jos,
349
Să mă urc în vîrf la tine,
Să mă uiit în sat la mine, Să-m’ văz nevestica mea Cu copiii lîngă ea D-o duce bine sau rău. Copiii-ntreabă mereu :
—	Ş-am zis verde, mărăcine, Mămică, tata cînd vine ?
Vine azi, vine şi mîine,
Şi «tăticu nu mai vine.
Da mamă-sa le zicea :
—	Lasă, mamă, fi-ţ’ pe pace, Căci al tu tată voi face.
Şi copiii răspundea :
—	Să ţii, mamă, taţi o mie, Ca tăticu nostru nu e,
Căci ne punea pe genuche Şi ne săruta pe frunte, Ne-nvăţa să fim cuminte, Cum am fost şi mai nainte. Ş^am zis verde flori mărunte, în via lui Negru Punte, Milioane de morminte.
A murit suflete multe De ştramele şi granate To’ dî la neamţ aruncate.
Da şi eu ştiu să răspunz Cu arma şi raniţa Să-m’ apăr patria mea,
Să nu intre neamţu-n ea.
Fir-ai al dracu de neamţ,
Că stai băgat la stufiş,
Dai cu arma pe furiş Şi ne băteai cu ştramele,
Cu gloanţe de mitraliere,
Cu tunuri trei sute unu,
Să nu rămînă nici unu.
Ş-am zis verde trei migdale, Cine trece pe dă vale ?
Trece Opreseu călare Şî ţine d-o cuvîntare :
—	înainte, măi băieţi, S-apărăm ţara de hoţi ;
350
înainte, să lom stîlpu,
Sau aici ne-o fi mormîntu ! La Şiret, la Nămoloasa,
Era noiroiiu cit casa,
Caii nemţilor a sitat,
Tunurile le-a-ngropat,
Nemţii draciuli a plecat.
115
Ş-am zis verde grîu frumos, Rărnîi, Ardeal, sănătos Şi tu, mîndruliţă ţară,
D-oi trăi, te-oi vedea iară, Iar io de m-oi prăpădi Te-o vedea oine-o trăi.
Ş^am zis verde ş-o alună, Mamă, mumuşoară bună, Fie-ţi milă şi de mine,
Că sînt în spital d-o lună Şi .mi-a pus picior de gumă. Cine te vede-n picere Zice că mai ai putere,
Dar puterea d-o aveam Am lăsat-o la Predeal,
La unguri şi la bulgari,
Şi la hoţul de german.
Ş-am zis verde măr frumos, Breadule mare, orăngos, Apleacă-te de vîrf în jos,
Să mă urc în vîrful tău Să mă uit în satul meu, Să-tr/ văz nevestica-n casă Cu copilaşii la masă.
Iar copiii-m’ zic mereu :
—	Mamă, tata undi ieşti ?
—	Tat-tu-ii dus la bătălie, E-mposibil să nu vie,
Da v-oi face d-altu tată.
—	Po5 să ne faci şî d-o mie, Ca al nostru tată nu e,
Că ne punea pe genuche Şi ne săruta pe frunte.
351
116
Foaie verde trei smochine, Moldovo, rămîi cu bine,
Căci aproape trei ani vine De cînd pribegesc prin tine. Pe Trotuşul tău bogat,
Cît în rezervă am stat,
Multe fete-am sărutat,
Dar acum le părăsesc,
Nu că nu le mai iubesc, Da-aşa-i traiul ostăşesc. Ş-acum mă simt mai uşor, înspre casa mea că zbor,
Că m-aşteaptă cu mul’ dor Părinţii ce i-am lăsat Ş-alte fete de prin sat, Care-au plîns cînd am plecat. Moldovo, te rog cu dor,
Fă-ţi pămîntu mai uşor,
Fă-1 mai mic, mai mititel,
Fă-1 ca fulgul uşurel,
C^am un frate-nchis în el, Mort în vale la Oituz,
Mort de-o schijă de obuz. Acuma-ţi zic bun rămas, Moldovo, plec şi te las.
117
Foaie verde şi-un dudău, Rău noroc am avut eu,
De tînăr prin ţări străine Să petrec ca vai de mine. Rabd foame şi rabd necaz, Tot cu lacrămi pe obraz. De n-ar plînge inima,
Nici ochii n-ar lăcrăma, Dar inima-n.cepe a plînge, Cu ochii nu pot învinge. Pe obrajii amîndoi Curg lacrămile pîraie, Dar nu curge de durere, Numai de foc şi de jele,
352
Căci m-ajunge un dor de-acasă, De copii şi de nevastă.
Şi m-ajunge-un dor şi-o jele D-ai mei fraţi şi surioare,
Şi de-ai mei iubiţi părinţi.
Mă plîng cu lacrimi fierbinţi, Căci li-e jele despre mine,
Că-s singur prin ţări străine. Nu sîut viu, nici nu sînt mort, De-abia sufleţelu-mi port. Doamne, multe ţi-am greşit, Dar şi rău m-ai pedepsit Să stau prin tranşei pitit, în dreptu tranşeilor,
De frica germanilor.
Crapă lemnele de ger,
Eu adăst ceasul să mor.
Toată lumea este acasă,
Dar eu prin pădurea deasă.
Eu am casa cucului Şi odihna vîntului,
Căci nici oucul n-are casă,
Nici vîntul ţară aleasă.
Tot mă-n-torc şi mă-nvîrtesc Ca peştile-n apă lină,
Ca omu-n ţară streină ; Unde-apuc, n-am nici o milă. Nimeni
Nu zice vin’ de mănîncă Şi-apoi du-te de te culcă,
Nu te-ntreabă ce-ai rnîncat, Te-ntreabă ce-ai împuşcat. Stau gata ou puşca plină Şi-adăst germanii să vină ;
Dar germanii nu veneau,
Numai gloanţe trimeteau.
Vîjîia plumburi mereu,
Vîjîia cu glas de zmeu.
Veneau gloanţe şi stramele,
De gîndeai că lumea piere.
Şi cînd venea şi gr an atu Se cutremura pămîntu,
Că unde granada pică,
Piatra-n munte o despică,
353
Şi unde stramela cade,
Piatra şi pămîntul arde ;
Cad soldaţii cu grămada, Cum cade iama zăpada.
Stă soldaţii morţi pe jos,
Ca snopii de grîu frumos ;
Stă soldaţii morţi grămadă, Cum stau bivolii în baltă ; Alţii morţi, alţii răniţi,
Stau prin tufe toţi brîngiţi. Maică, măiculiţa mea,
Cînd ai veni de-ai vedea Cum îmi petrec eu viaţa, P-aici prin Galiţia,
Mult ai plînge şi-ai ofta, Măicuţă, de jalea mea.
Că oriunde eu apuc
Sînt istrăin ea un pui de cuc,
N-am milă unde mă duc.
Nu e mamă, nu e tată,
Nu e fraţi, nu e surori,
Eu p-aicea am să mor,
Fără pic de ajutor.
118
Ş-am zis verde doi bujori,
Măi soldate roşior,
Un’ ţi-a fost soarta să mori ?
—	în vîrfu Carpaţilor, în desimea brazilor,
în bătaia gloianţilor !
—	Măi soldat, cînd ai murit, Lumînarea cin’ ţi-a pus ?
—	Luna galbină de sus Am văzut cîn’ s^a aprins, Lumînarea mi-a ţinut !
—	De scăldat, cin’ te-a scăldat ?
—	Norii cîn’ s-a scuturat !
—	De-mpînzit, cin’ te-a-mpînzit ?
—	Frunza cînd s-a risipit,
—	De-ngropat, cin’ te-a-ngropat ?
—	Tunu, cînd a esplozat,
354
Munţi de piatră-aiu dărîmat Şî pe mine m-a-ngropat.
—	De jălit, cin’ te-a jălit ?
—	Păsările ciripind,
Ghiulelile chiuind.
Veniţ’, mamă, veniţ’, tată,
Să-m’ puneţi pe mormînt piatră Veniţ’, fraţi, veniţ’, surori, De-m’ puneţi pe mormînt flori : De la cap pîn’ la mijloc,
Voi să-m puneţi bisioc ;
De la mijloc la picioare,
Voii să-mi puneţi lăcrămioare.
119
Bat ghiulele puhoi,
Moartea zboară printre noi. Cîţi am fost, azi nu sîntem î Mîine cîţi mai rămînem ?
Cine ne^a trimis în foc, N-aibă linişte de loc,
Cum n-am linişte nici eu, Pămîntul mă duce greu. Doamne, cer milă,-ndurare Şi te rog dă-mi ascultare !
Fă din tunuri pluguri, grape, Şi din carabine sape,
Din tancuri secerători,
Di'n catiuşa să faci şcoli,
Din branduri să faci spitale Şi case pentru orfane.
Ad-o, Doamne, pacea-n lume, Inimile fă-le bune...
120
Foaie verde trei granate, Hitlere, n-ai avea parte De luminare la moarte, Nici colaci, nici luminare, C-ai pus ţările-n mişcare ;
355
De la mic şi pîn’ la mare,
Toţi cu trăistile-n spinare.
—	Unde mergeţi, frăţioare ?
—	Noi mergem la concentrare, Concentrare, vai de noi, C-a-nceput erîncen război, Războiul din patru’ ş^unu,
Să nu rămînă nici unul.
Ne-a luat Hitler la război, Lua-i-ar ochii am îndoi,
Să meargă din poartă-n poartă Să-şi cerşească de hrană ;
Să vie să-.i dăm pomană,
Să-i dăm praful drumului Şi tîrîşul şarpelui.
Ne-a dus la luptă nebunii,
Să ne luptăm cu vecinii.
Fire^ai fi fost, de nazist,
Că ţara ne-ai pustiit,
Pe flăcăi i-ai omorît.
Ne-ai scos boii de la jug Şi feciorii de la plug Şi i-ai dus în bătălie,
Numai Dumnezeu îi ştie. Hitlere, arde-ţi-ar ţara,
Cum mi-ai ars tu inimioara, Cum mi-ai pustiit tu ţara.
Foaie verde lamurele,
Hitlere, nebunule,
Cînd ţUa fi mai dor de soare, Să te văd la închisoare,
Fiare-n mînă şi-n picioare ; Fiarele să-ţi ruginească,
Oasele să-ţi putrezească.
Iar de-o fi şi s-a-ndura Dumnezeu de te-a ierta,
Să-ţi răsară soarele,
Să-ţi usuce rănile,
Să se-adune ciorile De prin toate ţările,
Să-ţi strîngă oscioarele,
Să-ţi oînte prohoadele La toate răscrucile,
Cum ai pustiit tu ţările, Găsi-te-ar bătăile !
356
121
De ţi-e dar, mîndro, de mine, Urcă-n tren şi vin’ la mine. De ţi-o părea prea departe, Dă-te jos şi scrie-mi carte.
Şi pune cartea pe mare,
Să se ducă-n depărtare.
De-o merge cartea la mal,
Să ştii că sînt în Ardeal ;
De-o merge cartea la fund, Să ştii că sînt mort de mult. Foaie verde şi-o sipică, în munţii din Tatra Mică Acolo mi-a căzut Gică, Lîngă-o pădure de brad,
Lovit de schije de brand.
N-a avut la moarte flori,
Nici pe dragii frăţiori.
De ţi-e dor, maică, de mine Pune caii la trăsură Şi vino pe vreme bună,
Fără ploaie, fără vînt,
Hai la mine la mormînt.
De-ai vedea morminte mari, Acolo-ş fraţii tunari ;
De-ai vedea morminte-n flori. Acolo-s aviatori.
Vei merge mereu, mereu,
Vei găsi mormîntul meu La picioare cu o floare,
Iar la cap o cruce mare.
CÎNTECE DE ÎNSTRĂINARE 122
Foaie verde de pelin Şi de rozmalin,
Voinicu străin,
Ca măr dulce-n drum.
357
Care pe drum trece Mi-1 zburătureşte Cu lemne, cu pietre.
Crăcile că-i frînge,
Merile că-i curge,
Tulpiniţa-i plînge,
Cu îăcrămi de sînge.
D-ale vîrfu ce-mi grăiară ? — Taci, tulpină, taci,
Că to’ tu le faci Şi bune şi rele,
Voie, de plăcere.
Taci, tulpină, taci,
CS nu-i vina mea,
Şi-i a cui te-a sădit Şi nu te-a-ngrădit.
Iar foaie de pelin Şi de rozmalin,
Voinicu străin,
Străin şi sărac,
Intră seara-n sat,
De toţi cîinii lătrat,
De babe mustrat.
D-ale, unde-mi poposeşte, Gazdă nu găseşte,
Uşcioara mi-e-nehisă, Luminarea stinsă Şi mesoioara strînsă.
Iar foaie de pelin Şi de rozmalin,
Voinicu străin,
Străin şi bogat,
Intră seara-n sat,
De nici un cîine lătrat,
De babe-i chemat.
Ale, unde-mi poposeşte, Gazda că găseşte,
Uşcioara dăşchisă, Luminarea aprinsă Şi mescioara-ntinsă.
Inimă ursuză,
Cîinii să te-ntinză,
Cîinii şi cloncanii,
Şi carnea ogarii,
C-aşa vor dujmanii.
358
123
Foaie verde trei smicele, Colea-n deal la Măgurele Arde două focşorele,
Şade două surăţele :
Una plînge
fşi mi-1 stiinige,
Alta rîde
şi-l aprinde :
—	De ce plîngi tu, fa surată ?
—	Cum sa nu plîng eu, surată, Că n-am mumă şi nici tată. Dar tu de ce rîzi, surată ?
—	Cum să nu rîz eu, surată, Că am mumă şi am tată
Şi mai mi-am d-nn frăţior La ministru scriitor,
Pe lună cincizeci de poli !
124
Foaie verde grîu pîrlit, Dealul de la răsărit Să-l văd, maică, înflorit, C-acela m-a-mbătrînit.
Nu mă plîng că sînt bătrîn, Dar mă plîng că sînt străin : Străin şi fără de tată,
Ca şi viţa făr’ de roadă ; Străin şi fără de mamă,
Ca şi viţa făr’ de poamă ; Străin şi fără de fraţi,
Ca pădurea făr’ de brazi ; Străin şi făr’ de surori,
Ca şi cîmpul făr’ de flori. Că-s mîncat eu de străini,
Ca iarba de boi bătrîni.
Şi-s mîncat eu de no ah al ă, Ca hîrtia de cerneală.
Mă uitai pe munţi de piatră Să văd mamă, să văd tată ; Nu văd mamă, nu văd tată, Parcă sînt născut din piatră.
359
Mă uitai pe munţi cu flori Să văd fraţi, să văd surori ; Nu văd fraţi, nu văd surori, Parcă sînt născut din flori.
125
Am auzit din bătrîni Că e rea pîinea-n străini.
Am auzit, n-am crezut,
Am fost singur ş-am văzut. Pîinea-i bună şi gustoasă, Lumea-i rea şi dujmănoasă. De străin, străin ce sînt, Lacrimile-mi dau şi-mi curg. Pui batista să le-astup,
Ele fac pîrîu şi curg ;
Pui batista să le şterg,
Ele fac pîrîu şi trec.
De străinătate multă, îmi pare lumea urîtă.
— Femeie cu doi bărbaţi,
Ia cuţitu dîn ficaţi,
Nu-1 lăsa să ruginească, Ficaţii să-mi putrezească,
Că şi piatra de e piatră Şi ea la o vreme crapă. Inimi-mi vede şi rabdă, Inima mea multe ştie,
Dar n-are cui să le spuie : Rabdă, rabdă, sufleţele,
Acel foc ş-acea durere,
Fii voinic, nu te lăsa,
Să nu te rîză lumea.
1*26
Foaie verde şi-o alună, Ia-ţ’, băiete, ziua bună De la tată, de la muma, De la fraţi, de la surori, De la grădină ou flori.
360
Sărmanu copil străin,
De mic intră la stăpîn Şi munceşte în dreptate Şi ia leafa jumătate Şi mîncare-a treia parte, Bată-te, străinătate !
D-atîta străinătate,
Mi-a crăpat cămaşa-n spate, Că străinu-i to’ străin,
De i-ai face apa vin,
De i-aii face apa bere,
To’ nu-i intri la plăcere.
Dar săracu tata meu,
De i-aş face cît de rău,
To’ zice : „ copil u meu !“
127
Mierliţa cînd e bolnavă, Vine oucu şi o-ntreabă :
—	Ce-ai tu, surioară drag
—	Sînt bolnavă, surioara, Şi mi-e teamă c-oi muri, N-are cine mă jeli.
—	Taci tu, surioară, bine C-am să vin şi eu la tine,
Să te jelesc cu focşor,
Că mi-iai fost, puiule, dor Ş-o să zbor din loc în loc,
Să te jelesc mai cu foc.
128
Cucuie, de ce mă-ngîni ? Inimă, de ce suspini ? Cucuie, nu mai cînta,
Că plînge inima mea. Tu cînţi vara c-a sosit, Eu de imîndra-s părăsit. Mîndra mi s-a măritat, Eu aştept că sînt sărac.
361
»c PC
129
Cîntă păsări le-n luncă,
Mie-mi vine dor de ducă,
Să mă duc, să mă tot duc, înapoi să nu mă uit,
Că n-am pe nimeni cu drag, Să mă mai aştepte-n prag ; Că n-am pe nimeni cu jele, Să plîngă urmele mele.
130
Foaie verde peliniţă,
Mă dusei să dorm sub viţă, Unde doarme turturica,
S-o aştept pe Măriuca.
—	Du-te, turturieo,-n zbor, Du-te la ea pe răzor
Şi ispune-i că mă însor. Turturica a zburat Şi răspunsul mi l-a dat :
—	însoară-te sănătos, între noi atît a fost.
Eu, neică, nu mă mărit,
Căci mai am de suferit,
Sînt de mama blestemată Să rămîn niemăritată,
Să rămîn la mama-acasă,
Să nu mai mă fac mireasă ;
Să n-am masă, să n-am pat,
Să n-am parte de bărbat ;
Să n-am masă, să n-am casă, Să nu mai mă fac mireasă.
131
Aoleo, brădet, brădet, Anii trec încet, încet.
Tu creşti mare şi fălos Şi eu moş cu capu-n jos ; Tu creşti mare şi-ndrăgit, Eu de lume părăsit.
362
CÎNTECE DE JALE Şl NOROC
132
Firuleţule de pir,
Cu rădăcine subţiri,
Creşti pe drum şi-n mărăcini. Creşti pe arşiţe şi vînt, Neputinaios la pămînt, Neptuimcios ca şi mine C-am crescut pe drumuri strine, Fără doruri, fără mile.
M-am săturat de suspine Şi m-am săturat de zile.
133
Firuleţule de iarbă,
Toată lumea mă întreabă De ce port cămaşa neagră.
Nu mi-e femeia de treabă ?
Eu îi spun că de calic,
Ea mă crede de nimic ;
Eu îi spun de lenevie,
Ea-mi spune :
— La puşcărie.
Nu mă-ntreabă ce-nam mîncat, Pe ce drumuri m-am culcat, Pe muncă ce-am cîştigat,
Cîţi copii mi-am îngropat.
134
Verde, verde ş-o alună,
Sună, sună şi răsună,
Sună petricica-n gîrlă,
Puica mă plînge cu milă. Sună, sună şi răsună,
Sună petricica-n vale,
Puica mă plînge cu jale,
Căci dincotro vîntu mă bate, Tot mă frige şi mă arde D-atîta străinătate.
363
Bate vîntu de la munţi, Vine dar de la părinţi ; Bate vîntu de la baltă, Vine dor de la nevastă.
135
Mamă, mamă, dor de mamă, Nici o frunză nu-i amară Ca mama d-a doua oară — Ne culcă pe prispă-afara. Mamă, mamă, dor de mamă, De cînd zic să zic, să zic,
Să merg, mamă, la mormînt, Să-ţi dau pînza la o parte, Să-ţi văd faţa luminoasă, Care ne privea prin casă.
Şi mîinile cele moi,
Care ne-a crescut pe noi.
136
Peste deal, în Valea Mare,
Mi-au ieşit doi lupi în cale. — Veniţi, lupilor, la mine Şi săturaţi-vă bine.
Hai veniţi, veniţi mai tare, Că mi-e inima a jale.
Lupii fug din drumul meu,
Şi nici lupii nu mă vreu.
137
Ş-altă dată bob năut,
Pe uliţă cînd apuc,
Cale n-am şi drum îmi fac Să-mi iubesc pe cin’ mi-e drag. Ce-i frumos eu îl iubesc,
Ce-i urît îl oropsesc.
Fugi, urîtule, din prag Să vie cine mi-e drag.
364
Frumosu fuge de mine Şi urîtu calea-m ţine.
Ce-i frumos eu l-am iubit, Ce-i urît l-am părăsit,
Să ducă naiba-n pămînt !
Cu urîtu n-am ce face,
Cu frumosu fac ce-mi place ; Cu urîtu nu ţiu casă,
Cu frumosu stau la masă. Fugi, urîtule, din prag Să vie cine mi-e drag !
138
Foaie verde mărăcine,
Cît trăieşte omu-n lume Cu toţi să se aibă bine,
Că nu ştii moartea cin’ vine Şi te ia de lîngă mine,
Te duce la mănăstire Şi pune pămînt pe tine. Pămîntu^i pămînt uscat,
Trece lumea, te-a uitat ;
Pe mormînt creşte iarbă verde, Trece lumea, nu te vede.
De ar trăi omu oît,
To’ trebuie să meargă la rînd ; De s-ar ţine omu floare,
Cînd i-o veni ceasul, moare. Cînd iei păhărel de moarte, Intr-un ceas le-ai uitat toate.
139
Foaie verde şi-o lalea, Doamne, ursitoarea mea, Nu te-aş prinde undeva, Căci cu mîna te-aş lua,
Şi pe foc te-aş arunca,
Şi ochii ţi i-aş scotea,
De s-ar duce pomina,
Căci tu noroc nu mi-ai dat.
365
Văd toate mucoasele, Şi-aşteaptă noroacele, Numai norocelul meu L-au băut boii-n pîrău.
Nu ştiu boii l-au băut Sau eu noroc n-am avut. Dorule, tu ca un cîine Pînă cînd te ţii de mine ? Dunte iar la mîndra-n prag, Spune-i chinul care-1 trag, Că eu n-am noroc pe lume Să rîd şi să trăiesc bine.
140
Foaie verde leuştean,
A trecut d-atunci un an, M-am gîndit, m-am răzgîndit Cum e bine de trăit.
Să trăiesc cu capu-n jug Şi cu pielea tăvălug ;
Să trăiesc ou faţa-n soare Şi cu mina pe pistoale ?
Inima mi-e simţitoare,
Fire-i să fii, ursitoare,
Fire-i să fii de noroc,
Că nu te mai văd de loc.
141
Arză-te focu de ursitoare, Care m-ai ursit pe mine De n-am ochişori pe lume, Mul’ sin’ negru-ntunecat Şi nu văz lume pin sat ;
Mul’ sin’ negru amărît,
Nu văz lumea pe pămînt, Nici păsări pe cer zburînd, Nici soarile strălucind ;
Mul’ sin’ negru şi supus Şi nu văz stele pe sus ;
366
Mul’ sin’ negru-ntunecelu Şi nu văz luna pă ceru ;
MuP sin’ negru de dogoare Şi nu văz pe sfîntu soare,
De unde el mai răsare. Frunză verde de trei boghi, Tudore, nu mai ai ochi. Frunză verde matustatu,
’N pădure la Babadagu, Creierii s-a turburatu, Ochii -s-a-upăienjenatu Şi mult timp n-a mai trecut, Pînă ochii i-am pierdut. Frunză verde odolean,
Am rămas negru buştean. Frunză verde foi de nuc,
Şi nu ştiu un’ să mă duc. Ş-am zis verde de măr dulce Şi irnaş duce-n deal ia cruce. Frunză verde ş-o mărulă,
Cu soţia d-împreună,
Ş-am zis verde foi de macu, Unde-i vecia de vacu.
Acolo să veciuiască Şi-n pămînt să putrezească.
142
Foaie verde salbă moale, Zestrea mea de fată mare Să mi-o-nearce-n nouă care, Să mi-o ducă la o tare,
Că n-am avut ursitoare. Ursitoarea mi-a fost bună, Da mintea mi-a fos nebună, C-am culcat băieţi pe mină. Mi-a venit băieţi din sat Şi măicuţa nu m-a dat.
Foaie verde trei alune,
Mi-a venit unu din lume, Nevăzut, necunoscut,
Ala mamei na plăcut.
.367
Mersei vreo doi ani de zile, Intră uscătura-n mine,
Că eu nu sînt învăţată Să şez cu uşa-ncuiatâ,
Cu perdeaua-n jos lăsată De neagră străinătate ;
M-a dat la oţi de pădure Să taie lemne pe mine.
143
Foaie verde, foaie fragă, Răsai, lună, răsai, dragă, Răsai noaptea prin livadă Să cosesc d-un braţ de iarbă, Să-i dau lui Murgu să roadă. Murgul paşte şi rînchează, Neicuţa din greu oftează.
— Oftează, mîndro, cu foc, Că noi n-am avut noroc Ca să trăim într-un loc. Norocul de l-am avut,
S-a dus şi n-a mai venit ; Cine naiba ne-a pîrît,
N-ar avea loc în mormînt !
144
— Spune, măiculiţă, spune,
De mai am noroc pe lume.
Eu ţi-am spus şi ţi-oi mai spune Că nu am noroc pe lume.
Foaie verde matostat,
Mi-au trimis băieţi din sat Şi măicuţa nu m-a dat.
Mi-au trimis din altul sat, Nevăzut, necunoscut,
Mamei ăla i-a plăcut.
Nu trecu două-trei zile,
Veni mama pe la mine,
Mă găsi culcată-n pat Şi bătută de bărbat.
Mă-ntrebă dac-o duc bine.
368
—	Leano, tu de o duci bine, Unde-i carnea de pe tine ?
—	Carnea şi oscioarele Le-au mîncat cumnatele ; Inima şi ficăţelul
Mi-a mîncat-o bărbăţelul. Foaie verde ş-o lalea,
Mamă, tu la moartea mea Să mă plîngi cît-oi putea.
Să mă plîngi, să mă jeleşti, Că mai mult n-ai să mă vezi. Zestrea mea de fată mare,
Să mi-o pui în nouă care Şi să mi-o duci la hotare,
Să-i dai foc să ard-a jale. Ursitoarea mi-a fost bună, Mintea mamei a fost nebună.
145
Ş-a cincizecea d-un susai, Alamă, şapte fete ai,
Prin străini să nu le dai,
Ş-a cincizecea mărăcine,
Căci destul m-ai dat pe mine. Ş-a cincizecea d-un susai, Decît, mamă, mă făceai,
Mai bine mă omorai.
Ş-a cincizecea busuioc, M-aruncai mai bine-^n foc, Mi-ardeai trupuşorul tot Şi mîinile pînă-n cot.
Ş-a cinoizecea d-un susai,
De vrei, mamă, să mă ai,
Să-,mi dai carul cu doi cai,
Şi carul cu patru boi,
Să mi-aduc zestrea-napoi. Ş-a cincizecea murele,
Să se mire gările,
Ce noroc au fetele.
Ş-a cincizecea de galani,
Şă se mire bolovanii,
Ce noroc au băieţanii.
369
CÎNTECE DE CIOBAN IE Şl NATURĂ
146
Ce ramat s-iaude-n codru ?
Se ceartă cucul şi corbul Care să rămîie-n codru :
Ori cuouleţu, ori corbu.
Foaie verde şi-o mălură,
Gintă cucu pe fîntîmă,
Vine corbu işi-1 îngînă.
—	Fugi, corbule, nu mă-ngîna, Că nu eşti de legea mea,
Tu eşti pasăre mai mare,
Te duci ziua-n vînătoare, Mănânci vită nej un ghe ată Şi bei apă tulburată ;
Eu sînt pasăre curată,
Mănînc muguri dintr-un fag Şi beau apă dintr-un lac Şi dnd la mîndra cu drag.
—	Spune, cuce, pop-al tău, Să mă spovedesc şi eu.
—	Pop-al meu e vînător,
Cînd te-i spovedi şi mori.
Vine postu lui Sînpetru, Năpusti cucu bungetu, Pitulicea vîlceaua
Şi cucu poteceaua.
CÎNTECE DE DRAGOSTE 147
Foaie verde ş-o lalea,
Mai încet cu dragostea Că s-aprinde braniştea Şi ne-aude cineva Şi ne trece Dunărea.
Dragostea să ardă-ncet Ga jărăgaiul din ţest;
370
Să nu ardă vălvătaie,
Cum arde focul de paie. Cum a ars — cum s-a topit Şi nimic n-ai folosit.
148
Foaie verde solzi de peşte,
Pe mine oe mă topeşte ? Colţu ierbii cînd plesneşte, Răchita ce-mbobooeşte, Mîndra cînd se primeneşte. Şi-o foiţă sălcioară,
Pe mine cin5 mă omoară, Brebenei de primăvară, Pieptişor cu ţîţişoare, Cîntecel de fată mare.
Foaie verde de urzică,
Pe mine cin’ mă usucă ? Brebeneii de pe luncă, Dragostea de ibomnică.
Şi-o foiţă-a murele, pragi îmi sînt fetiţele Cînd le creşte ţîţele Şi sînt tari ca pietrele,
Mă usuc ca lemnele.
Foaie verde mărăcine, Vino, neică, prin grădină, Alungînd cîte-o găină, Smulgînd cîte-o bol botină, Să mi-ţi cate mă-ta vin,
Vin din bolobocul plin. Dragul ţaţii fiu băiat,
Vin pe unde-ai învăţat, Cîinele eu l-am legat,
Uşa eu am descuiat,
Vino, zău, că nu-i păcat, Păcatu l-oi trage eu.
Pe braţele cui ştiu eu.
Foaie verde viorea,
Mută-ţi, neică, poteca De pe la portiţa mea.
371
Ori ţi-o mută, ori ţi-o strica, Că nu-ţi mai sînt ibomnică. Ibovnică ţi-am fost eu,
Dar n-ai fost voinicul meu. Şi-o foiţă trei măsline,
Mai afurisit ca mine Cred că n-a fost altu-n lume, Fetiţele m-au pus bine,
Dar eu niu mă las nici mort ;
Şi tinere şi bâtrîne Le fac de se ţin de mine,
Dau încălţate prin gîrlă,
Cu tulpănaşul pe mînă,
Să-mi iasă Ia cotitură,
Să-i dea neicuţului gură.
Foaie verde bob năut,
Nu-ş’ ce dracu mi-ai făcut Din ceasul cînd te-am văzut, La inimă minai căzut.
Umblu ziua rătăcit,
De dragoste podidit.
Şi-o foiţă ca bujorul,
Ziua o mai duc cu dorul, Noaptea o mai duc cu isomnul. Cînd în vis eu te zăresc,
Pun mîna, nu te găsesc Şi mai rău mă prăpădesc.
Foaie verde sămulastră,
Şi cînd văd cîte-o nevastă,
Mai tînără, mai frumoasă,
Stă sufletul câ să-mi iasă.
Stai, suflete, nu ieşi,
C-om găsi de-om mai iubi. Foaie verde bob năut,
Ştii, puică, ee-am socotit,
Zău, stînd la foc de urît,
Cu nevasta tăinuiind ?
C-o sa mă las de iubit Şi-o să m-apue de furat La neveste cu bărbat.
Să le fur noaptea din pat,
Să le trag noaptea la crîng, Mijlocelul să li-1 string,
Să las bărbaţii oftînd,
Tot de mine pomenind.
372
149
Foaie verde mărăcine,
Ce mi-e mie drag pe lume ? Calul negru plin de spume Şi cu şaua de meşine,
Şi ou plosca la ciochină,
Plină ou rachiu de prună De la mîndra din grădină, Căci imuk-îi dulce şi bună.
Ce mi-e drag pe lumea asta ? Calul, puşca şi nevasta.
Calul mă călătoreşte,
Puşca de hoţ mă păzeşte, Nevasta mă premeneşte, Mîndra din prag mă priveşte. Foaie verde mărăcine,
Ce mi-e mie drag pe lume ? Poteceaua din pădure, Pardosită cu alune,
Cu alune mari şi mici,
Mi-a trecut mîndra pe-aici.
Şi mîndra cînd a trecut, Sfîrcul ţîţii i-am văzut,
Am leşinat şi-am căzut.
Dar dacă-1 vedeam pe tot, Cădeam şi muream de tot.
150
Frunzuliţă ş-o alună,
De-ar fi mîndra fată bună, Aş face pat în grădină.
Patul i l-aş legăna,
Orice-ar cere eu i-aş da, Guriţa i-aş săruta.
Mi-ar cere faguri de miere, Eu i-aş da buzele mele.
151
Lună, lună, eşti nebună, Luminezi noaptea pe brumă, Luminezi ca o nebună.
373
Eu cu mîndra stau in casa, Tu luminezi pe fereastră ;
Eu cu mîndra stau la poartă, Tu luminezi strada toată ; Eu cu mîndra în zăvoi,
Tu luminezi peste noi;
Eu cu mîndra-n aluniş,
Tu luminezi pe furiş.
Lună, lună, duce-te-<ai, Lumină să nu mai ai,
Că la luminiţa ta Mă prinseră cu mîndra, Amîndoi cu dragostea,
of, of !
152
Foaie verde mărăcine,
Ce mi-e mie drag pe lume : Poteceaua din pădure Pardosită cu alune,
Cu alune mărunţele,
De trosneşte sub picere,
Cînd calcă mîndra pe ele.
Şi iar verde mărăcine,
Ce mi-e mie drag pe lume ; Calul negru şi pletos,
Naica tînăr şi frumos ;
Calul negru, armăsar,
Naica tînăr şi curvar.
Ce mi-e drag pe lumea asta : Calul, puşca şi nevasta. Calul mă călătoreşte, Puşculiţa mă păzeşte, Nevasta mă primeneşte, Ibomnica mă priveşte.
153
—	Ieşi, Lenuţo, la portiţă De dă-i lui naica guriţă.
—	Nu pot, nu pot, neiculiţă, Că-i noroi şi lapoviţă
374
Şi mă umplu pe rochiţă Şi mă bate a măiculiţă.
— De cîte ori am venit,
Tot aşa m-ai păcălit.
De cînd sînt pe lumea asta, Nu m-a păcălit nevasta ;
Dar de vreo două-trei zile, M-a păcălit şi pe mine.
154
Nu ţi s-a urît, Marine,
Umblind noaptea prin pădure ? Cămaşa^i neagră pe tine, Nespălată de trei zile,
Vin la daica s-o spăl eu Cu apă din eleşteu,
Cu săpun din sinul meu.
155
Foaie verde salbă moale, lorgule, gura matale Face-un pol şi cinci parale Şi-o litră de scorţişoare.
Pe malul Şiretului,
Paşte calul Iorgului,
Paşte calul şi rînchează, Doarme Iorgu şi-mi visează. Ce folos de visul lui Dacă nu-i şi n.u-ii şi nu-i Amuru la timpu lui.
Strigă Iorgu-n gura mare : Cui să-i dau două parale,
Să taie plopul din vale,
Să scoată de-o aşchioară,
Să facă punte pe mare,
Să treacă Iorgu călare,
Cu cămaşa albă floare,
Cu şiret negru pe poale, Spălată de-o fată mare,
Cu apă din eleşteu,
Cu săpun din sinul meu.
375
156
Frunză verde-o viorea,
Ce credea Marioara,
Că-mi face mie boala.
Boala nu mi-o poate face, Căci iubesc pe cine-mi place. Iubesc fete şi neveste,
O sută şi paisprezece.
Foaie verde bob năut,
Mai am cinci ani de iubit Şi mă duc la spovedit.
Da n-o fi popa Dumnezeu Să ştie ce-am iubit eu ;
Căci şi popa este hoţ,
Iubeşte mai mult ca toţi ; Prioteasa e mai hoaţă, Iubeşte cu toţi de faţă ; Potropopu-i potropop, Iubeşte cit şapte-opt.
157
Foaie verde ca trifoiul,
Auzi, lele, piţigoiul,
Mai lasă naibii războiul Şi vin să-nfundăm zăvoiul, Unde cînta piţigoiul.
Foaie verde bob năut,
Cîte mîndre am iubit La toate le-am dăruit Cîte-o mamudea la gît,
De la boier omorît ;
Cîte-o toartă de argint,
De la boieri ce-au fugit.
Iubii una, iubii două,
Iubii patruzeci şi nouă ;
Iubii una, iubii zece,
O sută şi paisprezece.
Foaie verde armă veche,
Cît mi-e inima de rece C-o fi altul şi m-o-ntrece.
De m-o-ntrece la iubit,
Eu îmi pun laţul de gît.
376
Fire-ai a naibii de lele,
Cu papucii tai de piele, Mă faci să mă ţin de rele. Foaie verde viorea,
Ce-am iubit în viaţa mea, Doi ochi negri ca mura Şi să mor de i-aş lăsa,
Doi ochi negri ca mura, De te-mbată ca ţuica ; Doi ochi negri ca seninul, De te-mbată ca vi vinul. Hai, Leana mea, măi !
158
Foaie verde bob areu,
Căci n-a lăsat Dumnezeu Ce-oi iubi să fie-al meu Şi să mor cînd oi vrea eu.
Eu n-aş muri niciodată, Pînă-aş iubi lumea toată,
Şi tînără şi bătrînă Să ţie toate de mînă,
Să-m5 vie la cotitură Toate cu oglinda-n mînă.
A tînără nu e bună,
A tînără cere şorţ ;
A bătrînă-^aşteaptă-n colţ ; Tot mai bună-i a bătrînă,
Te culcă seara pe mînă, îţi face ciorapi de lînă Şi-ţi bagă ţîţiea-n gură.
Cînd iai bonţ de ţîţă-n gura, Parcă beai rachiu de prună Şi iubirea e mai bună.
159
Ş-altă dată bob năut,
Toate vin, toate se duc, Toate rămîn la pămînt ; Tinereţele se duc,
Bătrîneţele m-ajung Şi-s nesătul de iubit.
377
Cît fuse vara de lungă,
Nu iubii ca să mi-ajungă, Dar acum că intru-n iarnă Ce-oi să mă fac pin’ la vară. Vară, vară, primăvară,
Ia, mai fă-te-o dată vară,
Să culce fetele-afară,
Să culce pe prispă-afară Detsbrăcate-n pielea goală, Să mă tîrăsc binişor,
Să mă culc la pieptul lor,
Să mă dau d-a rostogolu Ca ariciul pe ogoru,
Să mă joc cu ţîţele,
Pîn-o pieri stelele.
160
Foaie verde iasomie,
Maria nenii, Mărie,
Cît de dragă mi-eşti tu mie, Nimeni pe lume nu ştie,
Cînd vii seara de la vie, Îmbrăcată numa-n ie,
Cu pantofiori de cutie,
Maria nenii, Mărie !
Cînd Viii seara de la luncă Cu fuiorul prins în furcă,
Eu m-aş face-un fus şi-o furcă Ca să stau la brîu în luncă. Şi-aş da încă şi-o căciulă,
Să te văd pe bătătură ;
Aş da încă şi-o cămaşă,
Să te văd la mine-acasă ;
Şi-aş da încă şi-o moşie Ca să te am de soţie.
161
Salcîmaş de lîngă drum, Te-aş ităia dar nu mă-ndur, Căci la umbruliţa ta Mi-am petrecut dragostea
378
Cu flori albe de salcîm Şi mirosul de parfum.
162
Foaie verde rugi de mure, Pădure verde, pădure,
Frumos cîntă cucu-n tine Şi pe gros şi pe subţire,
Cum îi stă codrului bine.
Eu spui cucului să tacă,
El zboară pe altă cracă,
Cîntă hoţul de m-atacă !
Eu spui cucului : taci, taci !
El zboară pe alţi copaci, Cîntă de te bagă-n draci î Cucuie cu pene lungi,
Vara vii, vara te duci,
Mă mir iarna ce mănînci ?
—	Mănînc putregai de fag Şi beau apă dintr-un lac
Şi cînt codrului de drag.
—	Pădure verde, pădure,
De ce tu mă spui la lume C-am intrat cu mîndra-n tine ? De ce tu şi nu iarba,
C-o tăvălii cu mîndra ?
—	Eu te spui că e păcat,
Căci de cm’ tu ai intrat Toată frunza mi-a picat,
N-are cucu ce-a mîncat.
—	Cucuie, pană albastră,
Ce to’ cînţi pă la fereastră,
Mai bine p-un mărăcine
Şi cîntă frumos şi bine, S-asculte mama la tine.
Nu cîntă pă arătură,
Că-ţ-intră ţărînă-n gură.
Foaie verde siminic,
Femeia cu copil mic Nu e bună dă nimic.
Ia copilu dăsfăşat Şi pleacă ou el pîn sat,
Spune că s-a dăocheat.
379
A dracul nevasta mea, Intră-n circiumă şi bea Căci ea mie nu mba spus, Că la cîrcimă s-a dus : Trei fire pă fus a pus Şi la beţie s-a dus.
163
Foaie verde sălcioară,
Măriuţă, Mărioară, în credinţă de ştiam Ce-o să păţesc într-un an Nu mă mai amorezam, Rămîneam singur buştean ; Căci dragostea de la tine M-a prăpădit, vai de mine, M-a făcut din om neom Şi m-a uscat ca pe-un pom,
Ca pe-un pom dintr-o grădină, Fără soare şi lumină.
Foaie verde sălcioară,
—	Măriuţă, Mărioară,
Ce strîngi tu la inimioară ?
—	Mărgărit şi tămîioară.
—	Dă-i şi neichii mărgărit,
Ca să-i treacă de iubit ;
Dă-i şi neiohiii tămîioară
Să puie la inimioară,
Căci dragostea de la tine M-a prăpădit, vai de mine !
164
Foaie verde de sulcină, Rădină neichii, Rădină, I-o lună şi-o săptămînă De cînd bat calea la tine. Fă, Rădină dumneata, De-aş avea fo folosire,
Ar fi ferice de mine.
Dar n-am nici-o folosire, Se uscă inima-n mine.
380
Fă, Radină dumneata, Murgul meu apă nu bea Decît din vedriţa ta. Potcovii calul cu rîla, Să trec la leliţa gîrla ; Potcovii calul cu banul, Să trec la leliţa dealul. Urcai dealul jumătate, Se despotcovi de toate.
165
Foaie verde bob năut,
Mamă, tu cînd irnai făcut, Mai bine să fi făcut Două fîntînele reci Intre două dealuri seci ;
Şi din mina mea cea dreaptă O cană de băut apă ;
Iar din mina mea cea stingă Un stejar de făcut umbră ; Din picioruşele mele Să fi făcut scăunele ;
Să şadă mîndra pe ele,
Să şadă să odihnească Şi cu cana să bea apă,
La umbră să se umbrească, La mine să se gîndească.
166
Stea, stea, logostea,
Toate stelele să stea, Numai a mea să nu stea ; Să umble în lung şi-n lat, Pînă la mîndruţa-n sat. De-oi găsi-o cum gîndesc, Spune-i că mă logodesc, Cu ea mă căsătoresc Şi doresc s-o fericesc.
381
167
Foaie verde isălcioară,
Nu aseară, alaltăseară,
M-a certat măicuţa iară
C-am stat mult cu Gheorghe-afară,
Răziimaţi d-o sălcie ară.
Sălcioara s-a uscat,
Dragostea ni s-a schimbat.
— Lasă, mîndro, lasă zău,
Că mie nu-mi pare rău ;
Nici bine, nici rău nu-mi pare, Doar la inimă mă doare,
C-am iubit boboc de floare.
Floare mîndră de grădină,
O să-mi fii nevastă bună !
168
Foaie verde de susai,
De itrei ori mă însurai Şi trei Marioare luai. Mă-nsurai şi-a patra oară Şi luai tot Marioară. Marioiară, Marioară ! Şi-am zis al dracu’i să fie Cine-o mai lua Mărie, Marioară, Marioară ! Marioară, pentru tine,
Vin jandarmii după mine, Marioară, Marioară ! Vinde, Mărie, boii tăi Şi mă scapă de la răi, Marioară, viaţă amară ! Inimă, de ce nu mori,
Ţi-e necaz de multe ori ! Marioară, Marioară !
169
Să nu-mi fluieri pe la poartă Că eu sînt fată săracă,
Stau ou mama mea pe vatră Ca să toarcem noaptea toată.
382
Toarcem noaptea la bogat, Ziua lucrăm la conac, Dragoste cînd să mai fac, Necazul cu cin’ să-mpart ? Dacă ochii mei îţi plac,
Vin la mama să-ţi dea sfat.
170
Foaie verde de cucută, Mă-nsură mama c-o slută, C-,are car cu patru boi Şi cîteva zeci de oi ;
C-are pogoane la cîmp Ş-o gură de mă-nspăimînt. Cînd e timp să merg acasă, Mă gîndesc şi la nevastă Şi-mi vine s-o iau de-a drept, Să mă duc şi să mă pierd.
Nu nevastă cu avere,
Să mănînc fără plăcere ; Mai bine săracă, zău,
Să fie-a lui Dumnezeu.
171
Uite Ghiţă suie dealul,
Că-i cunoaşte neică calul, îl cunosc, lovi-l-ar boala, Că-i dam grăunţe cu poala ; îl cunosc, lovi-l-ar dracii, Că-i dam grăunţe cu sacii, Şi-i dam apă strecurată,
De la ţaţa din găleată Şi fînul cu subţioara,
Pe prispă la Mar io ara.
Foaie verde de-un mohor, Mi-a zis tata să mă-nsor,
Să iau mamei ajutor.
Foaie verde d-avrămeasă, Dar mămica nu mă lasă Ca să iau fată frumoasă ;
383
Şi să iau fată urîtă,
Să aibă avere multă.
Ce să fac, mamă, cu-avere, Să trăiesc ou neplăcere,
Căci averea şade-n coastă,
Iar eu şed cu toanta-n casă. Foaie verde matostat,
Mai bine să dorm pe prag,
Să trăiesc icu cin’ mi-e drag. Foiaie verde foi-trifoi,
I-a dat toantei şi doi boi Şi o scroafă cu purcei,
Şi i-a dat şi-o capră stearpă, Să^mplinească dota toată. Foaie verde d-avrămeasă, Mîine merg să ar în coastă Cu boii de la nevastă.
Aşa, pe la prînzul mare,
Vine toanta cu mîncare,
Cu mămăliguţa-n poală Şi cu brînza-n subţioară.
Foaie verde foi şi-o nucă,
—	Vin, bărbate, de mănîncă Şi dejugă boii-n luncă.
Foaie verde matostat,
—	Nu mănînc, că am mîncat, Cînd te văd, m-am săturat. Foaie verde şi-o găleată,
Mă răstii la ea o dată,
Mîrucă mămăliga toată.
Şi cînid o făcui să rîză,
Mă lăsă şi fără brînză.
Foaie verde viorea,
Eu cu ochii la toanta,
Cotiră boii brazda.
Şi cînd mă răstii la boi,
Ea se culcă la butoi.
172
Foaie verde mărăcine, Zice mama către mine :
— însoară-te, măi copile ! Şi-am plecat după-nsurat,
384
Şi-am urcat în deal la vie,
Şi mi-a dat pe Tanţa mie. Fata de chiabur, bogata,
Şi urîtă, şi spurcată,
Bat-o, Dumnezeu, s-o bată, Căci am luat-o cu doi boi, Mănînce cîinii din ei Şi pe Tanţa lîngă ei.
Pusei boii să-i înjug Şi urcai în deal la plug.
Cînd fuse la prînzu-ăl mare, Vine Tanţa cu mîncare. Spun Tanţii că am mîncat ; Cînd o văd, m-am săturat. Lăsai pe Tanţa în vie Şi luai fată ca o floare, Harnică şi muncitoare.
Să muncim un an sau doi,
Să ne facem car şi boi ;
Să muncim o lună, două,
Să ne facem casă nouă.
173
Foaie verde viorea,
Aseară vîntul bătea Şi bătea vîntu mai tare, Hoaţa vrea să mă omoare ; Şi bătea vîntu, bătea, Hoaţa-n braţe mă strîngea ; Şi bătea vîntul mai rece, Hoaţa nu mai vrea să plece ; Şi bătea mai binişor,
Vino, vino, puişor,
Vin la gaica să te-adorm.
Să te culd pe braţ la mine Ca pe aşternut la tine ;
Să te culc pe mîna mea Ca pe perioara ta.
Bătea vîntu şi mai rece, Hoaţa nu mai vrea să plece. Aştept să răsaie luna Şi n-a mai plecat nebuna.
385
Răsai, soare, tu răsai,
Şi tu, lună, duce-te-ai.
Că de la lumina ta Mă prinseră cu mîndra.
Mă prinseră, mă legară, Satul tot mă împlimbară. Mă legară cot la cot Şi-m’ dădură drumu-n Olt, Ca să nu mai viu nici mort.
174
Foaie verde trei stejari,
Pe drumu dî la Cegani,
Vine-o fată ş-un j an dar. Jandaru vine călare,
Dar fetiţa pe picioare.
—	Te rog, jandare călare, Ja-mă şi pe mine călare La spatili dumitale,
Căci mi-e drumu ars de soare Şi mă frige la picioare.
Dar jandaru-i răspundea :
—	Nu poci, dragă, să te pui, Căci mi-e Murgu boieresc
Şi m-apucă de-1 plătesc ;
Şi mi-e Murgu fătat joi,
Nu ne duce p-amîndoi Şi mi-e Murgu mititel,
Nu poci pune doi pe el.
Dar fetiţa-i răspundea :
—	Murgu duce şi-o căruţă, Dar pe mine-o porumbiţă ? Murgu duce-un car şi boi,
Dar pe noi doi porumbei ? Dar-ar Dumnezeu să dea : Murgu să se potignească,
Drept în gît să te trîntească, Mina stingă
să ţi-o frîngă,
A dreaptă să ţi-o scrin,tească, Să ţii dîrlogii ou dinţii Şi să mii caii ca sluţii.
386
175
Mă dusei să ar pe coastă, Cu boii de la nevastă,
Dar pe la prînzu ăl mare Vine mîndra cu mîncare.
— Ia, bărbate, de mănîncă Şi dă-o încolo de muncă. Ieri mînie, azi mînie, Dragoste cînd să mai fie ?
176
Foaie verde matostat,
Ce stai, neică, supărat,
Ce-ai cerut şi nu ţi-am dat ? Ţi-am dat fagure de miere Şi guriţă la plăcere ;
Ţi-am dat dulceaţă cu miere, Nu otravă pusă-n fiere ; Ţi-am dat faţa ca şi caşul, Gura ca trandafiraşul ; Ţi-am dat ruja din obraz,
Mă mir de ce-ai prins necaz. Vino, neică, pînă-n seară Să-ncepem dragostea iară Şi pe lună şi pe stele,
Cu necaz şi cu oftat Şi c-un dulce sărutat.
177
Foaie verde mărgărit, Fusei pe unde-am iubit Şi găsii locul pîrlit,
Iarba verde suspinînd, Tot de neicuţa-ntrebînd. Mă culcai să dorm niţel, Nu putui să dorm de fel De cîntecu cucului,
De rînchezu murgului. — Cucuie, nu mai cînta C-am dat de inimă rea,
387
Mi-a pierdut Morgu şaua, Şaua şi ipingeaua,
Şi lena găsit mîndra mea.
Eu mă rog să mi le dea Şi ea no vrea, hoţoaica.
Ia, mai cîntă, cucuie !
— Nu mai poci, voiinicule, C-am iernat la Calafat într-un bordei «urupat,
Făr, de uşă, făr’ de pat, Toată iarna mi-a picat, Picioruş mi-a degerat, Limba-n gură mi-a-ngheţat.
178
Foaie verde matostat, Tonele, pui băiat,
Coboară devreme-n sat, Că mie mi s-a urît Singurică pe pămînt ; Singurică, singurea,
Milă de la nimenea,
Căci mila oare-am avut S-a dus şi n-a mai venit. Foaie verde viorea,
Dac-aş şti c-ar fi aşa, M-aş duce, m-aş spînzura De craca pelinului,
La marginea drumului. Cine-o trece să se mire Ce focşor a fost în mine ; Ce focşor şi ce amar,
Ce mai dragoste-n zadar.
179
Dragostea de un* să-ncepe ? Vara dîn hisioc verde,
Iarna dîn flori dî la geam Şi dîn sîn dî la fete.
Dragostea ce-aveam noi, frate, Credeam moartea ne-o desparte.
388
Da moartea nu ne-a sosit, Duşmanii ne-au despărţit. Duşmanii, duşmancili,
Că nu-şi păzes’ casili Şi-mi strica dragostili. Nici cu par, nici cu nuiele, Numai trei cuvinte rele. Cuvintile le-a vorbit,
Pe mine m-a despărţit.
Am făcut cum am putut, Dragostea mi-am întărit.
180
Foaie verde d-un mohor,
Să mori, puiule, să mori !
Mă iubeai ca pe-o copilă, M-ai lăsat ca pe-o străină : Sînt de rîsul fetelor,
Batjocura băieţilor.
Şi-am să mă duc să te blestem La mănăstirea de lemn :
Şi să-mi faci nouă feciori,
Iar pe-a zecea o fetiţă Să te tragă de mîniţă Pe la mine pe uliţă.
Ş-am să mă duc să te blestem La mănăstirea de lemn :
Şi nu te blestem să te-nsori,
Ci te blestem ca să mori,
Şi să mori pe o ninsoare Fără pic de luminare.
Şi să-ţi aduc eu busuioc,
Ca să te usuci de tot.
181
Ş-am zis verde ş-un dudău, I-auzi, mîndră, ce-auz eu,
Că te ţin părinţii rău.
De te-o ţine tot aşa,
Cărăruia mi-oi muta Mai în sus de casa ta.
389
Cînd oi trece ş-oi cînta Inimioara ţi-o seca Şi ţie şi alteia.
Ş-am zis verde viorea,
Di ce, Doamne, nu muream Cînd eram copil d-un an ? Dar acum di ce să mor,
Căci mi-aduc fetile flori Şi-mi dă flori şi ochii lor. Rămîi, mîndră, sănătoasă, Tu mi-ai băgat boala-n oase. Fă-mi, măicuţă, patul meu, Căci mă doare capul rău. Maică-sa patu-i făcea,
El pe pernă se-ntindea.
Cînd a fost la miezul nopţii, Ion se zbătea cu morţii ; Cînd a fost colea în zori Mi-1 plîngea două surori ; Două surori ş-o cumnată,
Ş-o drăguţă de hamantă.
182
Foaie verde viorea,
De ce nu pot eu cînta ?
De ce nu pot eu cînta Să răsune satu-ăsta ?
Să m-audă maica mea,
Maica mea şi-o surioară,
Care e mai străioară.
Foaie verde şi-o cicoare,
Mamă, inima mă doare,
C-am un iubit ca o floare Ş-am auzit că el moare.
Nu ştiu, mamă, cum aş face Să mă duc să-l văd cum zace. Zace cu faţa la perete,
Cu gura friptă de sete.
Eu mă duc ea să-i dau apă, Lacrimile mi-1 adapă.
Foaie verde d-un bujor,
— Zaci, Gheorghiţă, ori te scoli, Mie-mi vin logoditori.
390
— Mîndruliţa mea iubită, Dacă nu eşti mulţumită, Du-te acas’ şi te mărită, Că şi eu m-oi însura în ziua de Paşti a mea Şi-oi lua fata nu ştiu cui Din fundul pămîntului.
CÎNTECE DE DOR
183
Dorul meu e numai dor,
Nu-1 pot spune tuturor,
Foaie verde ! De-ar fi dorul vînzător,
M-aş face neguţător,
Foaie verde ! Dragoste şi-a trei-aş face Ş-aş vinde-o la cine-mi place, Foaie verde ! Dar dorul e jale lungă,
Dar-ar Domnul să-l ajungă, Foaie verde ! Să zacă cum zac şi eu,
Aşa să dea Dumnezeu !
184
Bată-te toaca de dor Şi pe tine, puişor,
De te-oi prinde la izvor Să te strîng, să te omor ;
De te-oi prinde la fîntînă,
Să te strîng la piept c-o mînă.
185
Frunză verde foi de fag, Mîndro, te-am cătat cu drag Toată vara prin zăvoi,
Doar de-om da ochii amîndoi.
of, of, of !
391
Doar de-om da ochii amîndoi ! Vara însă a trecut Şi noi nu ne-am mai văzut. Berze vin, berze se duc,
Eu de doru-ţi mă usuc.
of, of, of î
Eu de doru-ţi mă usuc ! Face-m-aş o frunză-n vînt, Pin’ la ea s-ajung să-i cînt.
Să-i cînt doina cea de dor,
Pe braţele ei să mor.
of, of, of !
Pe braţele ei sa mor !
186
—	Dorule, de unde vii ?
—	De prin nişte vii pustii.
—	Dar de mîndra ce mai ştii ?
—	Ştiu bine că-i sănătoasă, Şade la masă şi coasă
Pe pînză rară şi deasă Cu amici şi cu mătasă.
Iar din gură cuvînta,
Pe cînd ochii-d lăcrăma : Ochilor, nu-mi lăcrămaţi,
Că voi sînteţi vinovaţi,
Ce vedeţi nu mai lăsaţi,
Ce iubiţi nu mai uitaţi !
187
Foaie verde ca bujorul,
Sus e lumina cu norul, Departe-i mîndra cu dorul. Departe-i şi nu-i departe, Două dealuri ne desparte, Două dealuri şi-o pădure, Şi-o grădiniţă cu mure.
Hai, pădurea «-o tăiem, Murele să le mîncăm,
Deal cu deal să-mpreunăm.
392
Foaie verde de-un areu, Mori, mîndro, să mor şi eu, Să ne-ngroape într-o lădiţă, Guriţă lingă guriţă,
La mijloc o foaie-n fir Şi la cap un trandafir.
Foaia firului să-ntindă, Pe-amîndoi să ne cuprnidă, Şi pe mine şi pe tine, C-amîndoi ne-am avut bine.
188
Foaie verde bob năut,
Cînd aud pe cer tunînd, Ploaia-n codru răpăind,
Mă fac broască la pămînt,
Ca un puişor de lup Cînd aşteaptă noaptea-n crîng. Foaie verde d-un areu,
Bătută de Dumnezeu,
Mai fă bine, nu tot rău,
Căci cu răul de la tine M-am ofticat, vai de mine, M-am ofticat şi-am să mor Pentru-al dumitale dor.
Dida, de oftatul tău S-a mîniat Dumnezeu :
Nici nu ninge, nici nu plouă, Nici noaptea nu cade rouă, Să văd rouă pe opinci Şi pe mîndruţa-n papuci, în papuci şi-ndicoltată,
Să mi-o mai sărut o dată ;
O dată, de două ori,
Că-mi vine leşin să mor.
Foaie verde izmă creaţă, Dumnezeu să te ferească De dragostea femeiască,
Te bagă-n boală cîinească,
Te usucă ca pe iască,
Te scoate la primăvară Galben ca turta de ceară.
393
189
Patru boi cu lanţu-n coame, Ţine-mi pe mîndruţa, Doamne ; Patru boi trage la jug, Mîndra-mi pune la porumb. Cum aş face ca să-i zîc Să dea cu parul adînc ;
Să crească porumbul bine,
Cum creşte dorul în mine.
190
Foaie verde ş-o lalea, Mîndro, hai la casa mea Ca să semeni busuioc,
Eu isă te iubesc cu foc.
Foaie verde ş-un dudău,
Să iubeşti e lucru greu.
Eu sînt suflet iubitor,
Mi-e că mor arzînd de dor. La poarta inimii mele,
Vin în stoluri doruri grele, Iar un dor mai tinerel, Mi-aduce veste prin el Că mîndruţa-i sănătoasă, Pentru nuntă ţese, coasă Şi m-aşteaptă să mă duc, Să-mi dea dorul împrumut.
191
Măi băiete, măi băiete, Nu te mai gîndi la fete, Că fetele te-au uitat Din seara care-ai plecat ; Numai singurică eu Oftez după dorul tău.
192
Foaie verde trei migdale, De la Băcăleşti la vale,
.394
Vine un voinic călare Cu cămaşa albă floare, Cu piepţii cu irîurele, în suflet ou doruri grele, Cu cizme cu ciucurei,
Nu priveşte-n ochii mei. Foaie verde trei migdale, S-a dus voinicul călare. Unde s-o fi dus cu zor ? Unde-i dorul călător ?
193
Patru boi ou lanţu-n coarne Intră-n codru morţi de foame, Morţi de foame şi de sete,
Că n-are cin’ să-i adăpe,
Că cine i-a adăpat L-a luat statul soldat. Frunzuliţă de lămîi,
Pupa-l-ar ţaţa de pui,
Ca mă prindea de mijloc, Ochişorii i-ardeau foc.
Fetele mă pizmuiau Şi babele mă bîrfeau.
De cînd puiul mi s-a dus, Uliţa nimic n-a spus ;
Dar mai bine m-ar bîrfi Şi cu puiul m-aş iubi.
Cine-n lume nu iubeşte,
La ce naiba mai trăieşti !
Eu iubesc pe puiul meu Ş-altceva nimic nu vreu. Tacă-ţi, lume, meliţa,
Eu ascult inima mea ;
Eu ascult de dorul meu,
Ce mi l-a dat Dumnezeu.
194
Afară plouă şi tună C-a mea inimă nu-i bună... — Auzit-am, maică, eu Că se-nsoară neica-al meu.
395
Auzit-am, măiculiţă,
Că mi se-nsoară Gheorghiţă. Plîng, măicuţă, şi suspin,
La inimă am venin.
Plîng florile din grădină,
Că şi lor le este milă.
De la ele d-oi pleca,
N-are cine le uda.
— Le-oi uda, măicuţă, eu Tot plîngînd de dorul tău. M-oi duce şi le-oi săpa Şi cu lacrimi le-oi uda. Lacrimile-or fi sărate,
S-or usca florile toate.
195
Foaie verde-a bobului,
La urechea podului,
Leano, neică, Găsii casa dorului Şi urma papucului,
Leano, neică, Uite-i dîra, uite-i urma, Uite-i şi tăvălitura,
Unde-mi da Lenuţa gura ; Uite şi gropiţele,
Unde-am pus genuchele. Ş-altă dată trei măsline, Rămîi, satule, cu bine,
Căci eu am plecat din tine. Gînid plec, satule, din tine, La duşmani le pare bine, Numai mie-mi pare rău,
Mă despart de puiul meu. Cînd plec, satule, idin tine, Suspină Murgu sub mine. Suspină Murgul din greu,
Mă despart de puiul meu.
196
Lasă-mă să pătimesc Că n-am ştiut să iubesc...
396
Am avut un pui pe lume, Nu ştiui bine a-1 ţine. Dar acum de l-aş avea, Numa-n braţe l-aş ţinea, Priponit de dorul meu ; Fără el mi-e tare greu. Priponit şi zi şi noapte, Nu m-aş gîndi la păcate. M-am gîndit şi pătimesc, Nu-i tot una cînd iubesc.
C1NTECE DE LUME ŞI SATIRICE
197
Foaie verde mărăcine, -Lume, lume şi iar lume,
Cin’ să mă satur de tine ?
Cin’ s-o lăsa sec de pîine. Atumcea m-oi să/tura,
Cin’ mi-o suna scîndura Popa cu cădelniţa,
Baba ou tămîioara,
Atuncea m-oi sătura !
Mă duce 1a mănăstire Şi trage pămînt pe mine ; Pămîntu-i cu iarba verde,
Trece puica, nu mă vede.
Păminte, făcea-te-ai tină,
Multă lume intră-n tine Şi tînără şi bătrînă,
Şi copii de cîte-o lună.
De cît să-ţi moară nevasta, Mai bine să-ţi arză casa :
Casa să mai îngrădeşte, Nevestioa-ţi putrezeşte,
Copiii se răspîndeşte,
Casili se dăslipeşte !
Aşa-i lumea, ce să-i faci,
Rabdă inimă şi taci :
Tu le faci,
tu să le tragi.
Pămînte, lacăte multe, Unde-ncui,
nu mai descui.
397
C-aşa-i lumea trecătoare,
Ca şi apa curgătoare,
Unu maşte şi-altu moare.
Cel ce naşte, mai trăieşte,
Cel ce moare, putrezeşte,
La lume nu se gîndeşte.
198
Foaie verde, foaie lată,
Bat-o Dumnezeu, s-o bată Pe Oprina sprîncenată,
Că mi-a pus cîrciuma-n baltă Ş-a sărăcit lumea toată ;
Ş-a pus circiuma la drum,
D-a sărăcit un cătun.
Vine om ou patru boi, Dimineaţa-njugă doi Şi-şi tîrăşte roatili,
Să-şi vază păcatili.
Vine voinieu călare,
Pleacă ziua-n prînzul mare Şi-şi ia şaua la spinare Şi pleacă pe drum la vale,
Că-n pungă n-are parale.
199
Foaie verde maghiran,
M-a făcut mama oltean,
Puişor de craiovean.
Oltean mîndru şi frumos Şi la fete drăgăstos ;
M-a scăldat în Jiuleţ Şi-am rămas oltean isteţ.
Foaie verde maghiran,
M-a făcut mama oltean,
Port căciulă d-astrăgan, Cojoeel de miel bîrsan Şi creionul de tufan,
Cînd scriu, mă gîndesc un an. Şi iar verde maghiran,
M-a făcut mama oltean,
De trec Oltul pe buştean.
398
Cin’ se ia cu mine bine, îi dau haina de pe mine ; Cin’ se ia cu mine rău, Să-l păzească Dumnezeu, Că sînt şarpe de dudău D-ăla care muşcă rău.
200
Foaie verde foi ca rugu, ’Mihrăoai cămaşă ca fulgu,
Şi pusei şaua pe Murgu,
Şi mi-1 închingai cu gîndul,
Şi luai cîmpu de-a lungu,
Să vedem cum merge timpu. Timpul, cîmpul merge bine* Averea mea oui rămîne ?
Să rămîie la feciori,
Feciorii sînt negustori Şi bea toţi cu capul gol,
Şi de mine n-are zor.
Voi, voi, voi, copiii mei,
Eu v-am făcut car şi boi Şi v-am făcut ca şi noi,
Să vedeţi şi voi de noi,
Cum am văzut noi de voi. Vai de mama cu copii !
Ce păţeşte
Pînă-i naşte, pînă-i creşte ! De părinţi nu mai gândeşte ! Foaie verde mărăcine, Averea mea cui rămîne ?
Să rămîie la vreo noră,
Dar nurora nu e bună,
Că-mi face turtioă-n spuză, Şi-o aruncă pe mărăcine Şi-o întinde ca la un cîine ; Să rămînă la vreo fată, Să-nai dea vreo cană de apă Şi cîtie-un colac vreodată Să-mi zică şi mie tată Şi să-mi dea din lună-n lună, Să dea cu ciobul de tămîie.
399
201
Verde, verde ca năutu,
Ies afară, bate vîntu.
Auzi, mîndro, cîntă cucu Să las munca, să iau cîmpu.
Cîmpu merge foarte bine,
Ce mai veselie-n lume !
Mă rog, Doamne, mai dă-m’ zile Să nasc un fecior dîn mine. Averea mea cui rămîne ?
Să rămîie cui e bine,
Să mai vorbească de mine,
C-am fost şi eu om pă lume Ş-a rămas ceva din mine.
Foaie verde măr creţesc,
Ce s-apuc, ce să muncesc,
Copilaşii să mLi cresc,
Nevasta să mi-o hrănesc ?
Foaie verde matostat,
Să m-apuc, vezi, dă furat,
Cît dă rău e spînzurat ;
Să m-apuc dă secerat,
Cît de rău e cocoşat Şi pă polog aplecat !
Să m-apuc, vezi, dă cosit Cît dă rău e năduşit !
Dacă văzui şi văzui,
Luai coasa la spinare,
Fedeleşu cu apşoară,
Mămăliga-n trăistioară.
Cosii pînă-n păducel,
Frînsei coasa din căţel,
Mai mă hodinii niţel.
Foaie verde salbă moale,
Duminică cam pă seară Pusei plugu-n cărucioară,
Mersei în livadea mare.
Foaie verde izmă creaţă,
Cînd fu luni dă dimineaţă, Neică cu plugu pă brazdă.
Boii trag, plugu brăzdează, Neică fluieră pă brazdă Ca căpitanii pîn leasă.
•400
Tot plugaru că zicea :
— Cată,’ tu-i mumă-sa,
Cîte păsări sînt pă lume,
Tot dîn brazda mea să ţine, Cîte păsări sînt în crîng,
Tot dîn brazda mea mănînc !
202
Foaie verde trei smicele,
—	Ioană din Ionele,
Cu părul făcut inele,
Cu batista pe sprîncene,
Cu gîtul plin de mărgele,
Cu ia cu bagadele,	-
Dă-mi şi mie floricele Din colţul grădinii tăie.
—	N-am cu dai ca flori de dat, C-am plătit de le-am udat Cu bani după sărutat ;
Şi-am plătit de le-am sădit,
Cu banii după iubit.
—	Ioană, m-ai omorît !
Foaie verde bob sipică,
La luncă, Ioană, la luncă Să-ţi tai răşchitori şi furcă Şi neichii baston de luncă.
Iar pe la mijlocul luncii,
Să te-apuc de plata furcii ;
La coada zăvoiului,
Plata rişchitorului ;
Şi-aba fa, Ioană, nică, Dragostea noastră se strică Pentru-o vorbuîiţă mică.
Foaie verde matostat,
—	Măi Georgică-amurezat,
Ce stai în poartă răzmat
Şi de ce eşti supărat ?
Or griul nu ţi-ai cărat,
Sau car ţi s-a fărîmat,
Sau cu Ioana te-ai certat ?
401
Eu grîul mi l-am carat, Caru nu s-a fărîmat,
Dar cu Ioana sînt certat,
Şi d-aia sînt supărat.
De car şi de boi nu-mi pasa, C-am pe Ioana frumoasă Şi mi-e drag cu ea la masă Cu ocaua plină rasă,
Cu găina friptă, grasă.
Foaie verde de-anason,
M-aş culca că-mi vine somn, Dar n-am .unde să-mi adorm, Că lămpile-s toate stinse Şi porţile toate-nchise.
Mă dusei la mîndra mea Ca să-i clatin fereastra.
Nu ştiu fost-am eu cam beat Că prea tare-am clătinat Şi bărbatu m-a aflat,
Muierea şi-a întrebat :
—	Făi muiere, făi nevastă, Cine bate la fereastră ?
—	Omule, pisica noastră. Taci, bărbate, şi te culcă Nu-ţi face singur nălucă,
Nu sînt hoţ să haiducesc Şi sînt mînidră să iubesc.
—	Făi muiere, făi urgie Mîţa nu-i cu pălărie ;
Cînd mergea la deal pe drum, Din gură slobozea fum.
—	Măi bărbate dumneata, Uite perina colea ;
Uite perna, uite patul,
Să te culci că te ia dracu. Foaie verde mărăcine,
—	Spune, mîndruliţo, bine Cîţi hamanţi ai tu pe lume ?
—	Mai am unu, mai am doi, Cu’neatale se fac trei,
Cu bărbatu se fac patru.
Pă-1 de-al patru să-l ia dracu
402
STRIGATURI
203
Mult îmi place horile Şi să-nvîrtesc fetele ; Fetele, nevestele Îmi însoresc zilele.
204
Mult îmi place ca sa joc Şi să-nvîrtesc hora-n loc. Mult îmi place viaţa mie, întîrzii să-mi iau soţie.
205
Uşurel şi legănat,
Precum moşii ne-a-nvăţat ; Uşurel şi mărunţel,
Ca frunza de pătrunjel.
206
Uite dura, nu e dura.
Să punem la dură una.
Firicel de iarbă nouă,
Să punem la dură două : Ţii una,
Ţiii două.
Firicelul de ardei,
Să punem la dură trei : Ţii una,
Ţii două,
Ţii trei
Şi la stînga dacă vrei.
Şi să spui lu nenea Bratu
Să punem la dură patru : Ţii una,
Ţii două,
Ţii trei,
Ţii patru.
403
Firicelul de arnici,
Să punem la dură cinci Ţii una,
Ţii două,
Ţii trei,
Ţii patru,
Ţii cinci
Dreapta ca la Licurici.
Firicelul de mătase,
Să punem la dură şase : Ţii una,
Ţii două,
Ţii trei,
Ţii patru,
Ţii cinci:,
Ţii şase.
S-a muiat pisica-n lapte
Să punem la dură şapte Ţii una,
Ţii două,
Ţii trei,
Ţii patru,
Ţii cinci,
Ţii şase,
Ţii şapte.
Şi cotooul pînă-n bot !
Să punem la dură opt : Ţii una,
Ţii două,
Ţii trei,
Ţii patru,
Ţii cinci,
Ţii şase,
Ţii şapte,
Ţii opt.
Ciobuleţ de oală nouă,
Să punem la dură nouă Ţii una,
Ţii două,
Ţii trei,
Ţii patru,
Ţii cinci,
Ţii şase,
Ţii şapte,
404
Ţii opt.
Ţii nouă,
Fetiţo cu gura rece,
Să punem la dură zece :
Ţii una,
Ţii două,
Ţii trei,
Ţii patru,
Ţii cinci,
Ţii şase,
Ţii şapte,
Ţii opt,
Ţii nouă,
Ţii zece.
(Se repetă de la zece la una.)
207
Zi, băiete, zi să joc,
Că-n mine s-a-ncins un foc. Zi să joc nainte, zi,
Pînă cînd oi obosi,
Că destul m-oi odihni In mormînt, cînd oi muri.
208
Horă mare,
băieţi n-are, C-a murit de gălbenare. Aşti cîţiva care-a rămas Poartă căciula pe nas, Face fetelor necaz.
209
Cine joacă hora-n drum ? Două fete şi-am nebun ! Hora mare, băieţi n-are, C-a murit de gălbenare.
405
210
Foaie verde spic de grîu, Hai la brîu, la brîu, la brîu Hai la brîu cin’ n-o juca Să-i moară ibomnica ; Cine-n dragoste nu crede, Nu mai calce iarbă verde, Nici verde şi nici uscată, Numai tot în pat să zacă.
211
De-ar fi guriţa izvor, Eu m-aş race băutor ; Gura-i izvor cu lipici, Arde şi face băşici.
212
Ce mi-i drag mie pe lume, Omul nalt şi făcut bine ; Ce mi-i drag mie pe ţară, Mîndra naltă şi uşoară
213
Hii, dreapta p-un picior, Să miroasă gura flori Şi buzele-a micşunele,
Mă muşte neică din ele.
214
Hai, mîndro, să ne iubim, Că amîndoi noi ne brodim Şi la vîrstă, şi Ia stat,
Şi la mers, şi la purtat.
406
215
M-a făcut mama voinic Şi nu-mi pasa de nimic, Numai pentru mîndra mea Ceartă-mă şi mamă-mea.
216
Foaie verde de năgară,
Te-aşteptai, Ioane,-aseară ; Te-aşteptai şi n-ai venit, Intre noi s-a isprăvit.
217
Geaba ai sprincene multe Şi le ţii posomorite ;
Mai bine mai puţintele Şi să câţi frumos cu ele.
218
Astă-noapte n-am dormit, Am avut de drăgostit.
Nici la noapte n-am să dorm, Ce s-o face bietul somn !
219
Cînd cu mîndra m-am luat, Opt ibomnici au oftat Şi cinci fete din alt sat.
220
Fată mare cit oi sta,
La băbari nu m-oi uita.
407
221
Fetele ce se ridică,
Nu plătesc o mămăligă ; Ş-ale de s-au ridicat,
Nu plătesc cît au mîncat.
222
Foaie verde trei coceni, Fetele de la Crîngeni Vin la poartă cînd le chemi Şi nu-ntîrzie de fel.
223
Foaie verde solzi de peşti, Fetele de la Băseşti Vin la poartă parfumate, Nu se lasă aşteptate.
224
Şi iar verde solzi de peşti, Fetele din Băcăleşti Poartă paltoane şi băşti Şi la poartă le găseşti.
225
Fetele din Dorobanţ Le găseşti seara pe şanţ ; Le găseşti cu mîna-n poală Şi cu cearcăne de boală.
226
Peste dealuri, peste văi, Sînt fel de fel de flăcăi. Flăcăii din satul meu Dorm adine, cînd le e greu.
408
227
Ţine stînga, mâi băiete, Nu cu ochii după fete,
Ca fata e-afurisită Şi dă cu făină multă,
Bate vîntul şi i-o suflă Şi rămîne tot urîtă.
228
Fata care-mi place mie, De frumoasă satu-o ştie ; Dar ceea care mă vrea,
K urîtă ca noaptea.
229
Fata cu păru-ncreţit Face mălaiul lăţit;
Cînd îl scoate din cuptor, Cheamă satu-n ajutor.
230
Am nevastă-alergătoare : Cînd îi pomeneşti de muncă, Intră-n casă şi se culcă,
Şi se-nvăluie cu sacul,
Şi doarme pîn-o ia dracul.
231
Aş juca, jucar-aş foc,
Dar treanţa mă ţine-n loc. Ocolii biserica Şi furca-mi puse piedica.
232
Dragă-mi eşti, mîndruţa mea, De nevastă te-aş lua,
409
Dar mi-a spus o vară-a ta Că te culci vara cu soare Şi te scoli în prînzul mare La băut şi la mîncare,
Dar şi-atunci eşti otrăvită, Că te-ai sculat nedormită.
233
Harnic e bărbatul meu,
Se scoală de dimineaţă, Pîn’ la prînz abia se-ncalţă Şi ia coasa la spinare Şi adoarme pe cărare.
234
Şi-am zis verde solz de peşte, Apa-n vale clocoteşte,
Omul prost nu-mbătrîneşte ; 1 nălbeşte cel eu fire, Bunăoară ca şi mine.
GLOSAR
(Cifrele indică textul)
A
aba, interj, cu care se atrage .atenţia celuia căruia i se vorbeşte.
Nu se foloseşte în vorbirea curentă, 28, 38, 42, 51, 68, 202. alcaz = „cruce de alcaz", 15. alaltu, pron. demonstrativ = celălalt, 23. alătra, v. = a lătra, 33, 77, 104. âlâcitigă, s. f.= hă'lăciugă, desiş, 53.
albiu, s. n. = „un pustiu de albiu / şade-n gură ca un frîu“, armă albă. 23.
alina, v. = a anina, 84.
aline, adj. = „cele pline / stau aline“, derivat din adv. lin, 34.
alume, s. n. = nume, 28, 51.
alnnit, a, adj. = „meri aiuriţi", 10.
ameliţa, v. = a ameninţa, 76.
aminuna, v. = a (se) minuna, 55.
amortiza, v. = a amuţi, 71.
amur, s. n. = amor, 155.
amuţa, v. = a îndemna un cîine să sară asupra cuiva, 21. anger, s. n. — hanger, 36.
arama, s. f. = vas de aramă mai mare de un litru, se folosea ca unitate de măsură, se mai numea şi arâmeasâ, 27, 60. arambaşă, s. m. = harambaşă, conducător de haiduci, 70. argea, s. f. = groapă în care se aşeza înainte vreme războiul de ţesut ; război de ţesut, 15, 50. arini, v. = a hărăni, a hrăni, 45, 76.
arman, s. n. = curte boierească (a stăpînului sau arendaşului de moşie), 94.
arvune, s. m. = copac, 44.
asm*, dzmî, s. f. = hazna, comoară, venit mare, 51, 77.
asomie, s. f. = iasomie, 77.
aştearnă, adv. = pe furiş, pe neobservate, 33.
aşte zău, expresie de urare adresată celor care lucrează la cîmp sau la războiul de ţesut, 42. averi, v. = a face avere, a îmbogăţi pe cineva, 50. avîsli, v. = a vîsli, 40.
-411
B
bacom, bacom — cuvinte turceşti, 37.
baci, s. m. = „baci de căpitan", = căpitan vestit, renumit, 56, 61. balton, s. n. = palton, 51.
barbafir, s. n. = în loc de „baibafir" = fir de aur, 9, 42. baţmarghiol, s. n. = „baţmarghiol de codru", („de crîng"), „fecio-ra.ş de başmarghiol", şerf de ceată de haiduci ; voinic, 37, 38, 50, 56.
batara, s. f. = „nici rachiu la batara/ să-şi mai ude guriţa", 59. Bazagruia, s. m. = „Gruia Bazagruia", nume repetat însoţit de particula întăritoare baza — 70, 71. bazebe, s. f. = „de umplea bazebele! pe toate uliţele", 38. babar, s. m. = tînăr care a fost însurat şi şi-a lăsat nevasta, 156. bâlbâtaie, s. f. = vîlvătaie, 30. bdlitireasă, s. f. = „ohip de bdlitireasă*, 38. bduturea, s. f. = băutură, 49.
bejleagâ, s. f. = societate de turci (?), mediu turcesc (?), 41. belnic, adj. = „la roşul, la belnicul", 45.
bindisi, v. = (folosit greşit) în loc de chindisi = a coase cu flori, a înflora, a broda, 7, 9. bisioc, s. n. = busuioc, 118. blagă, s. f. = bogăţie, avere, 73, 74.
boatâ, s. f. = botă, vas de lemn pentru ţinut apa de băut la cîmp, 52.
bobelnic, adj. = ] 50.
bogasîm, s. n. -= bogasiu, ţesătură de bumbac colorată şi lustruită întrebuinţată mai ales pentru căptuşit, 67. bogniţa, s. f. = botniţă, 44. boierit, s. n. = boierie, 56. bolbotinâ, s. f. = buruiană, 148. bolun, adj. = nebun, 35. boţogi, s. m. = bojoci, plămîni, 60. botezat, s. n. = acţiunea de a boteza, botez, 30.
brâdiţ == plantă de apă adîncă, stagnantă sau lin curgătoare, 69. bread, s. m. = brad, 114.
brîngiţi, adj. = (aşezaţi) pe brînci, pe coate, 117. brodete, s. m. = ? 90.
buhai, buhaz, s. n. ~ „pe buhai (buhaz) de mare", 15, 16. bulugene, s. f. = butii mari, 38. buslâgele, s. f. = butii mari, 44. buşui, v. = a lovi cu putere, 59.
412
c
canarale, s. f. pl. = şiruri, mulţi ; rânduri, rânduri, 46. călăraş : „pui cavalu călăraş/ şi beau apă din văgaş" = pune cavalul jos pentru a se sprijini cu genunchii pe el ca să se aplece să bea apă din făgaş, fără să se murdărească de noroi, 51.
căpricea, s. f. = capră, 51, 52, 63.
cărlăon şi cîrlăior, s. m. = cal tînăr (1, 2 ani), 49, 64.
cărticea, s. f. = carte, 51, 52.
căstori, v. = a (se) căsători, 30, 50.
cătăneală, s. f. = negreală, 74.
cerni, v. refl. = a se înnegri, 37.
cerşui, v. = a cerşi, 42.
cetăţieri, text, nr. 28.
, cberchezeşte, adv. = la fel ca cerchezii, 45, 46, 47. chelciug, s. n. = ceea ce ai de cheltuit, chelşug, 28. chieriu, s. n. — legătura cu cheile, 76. chilă, chile, s. f. = kilogram, 27. chivăluţă, s. f. = chivăruţă, 70. cicic, s. = „cicic din Ţaligrad", 74. cinuleţ, s. n. = diminutiv din cin, 69. ciohîrtac, s. n. = 91. ciovîrţi, s. f. = sferturi de miel, 61.
ciricăi, v. = a ciripi, formaţie onomatopeică din dric, dric /, 15. ciumări, v. refl. = a se necăji, a se amărî, a se supăra, 48, 49, 73. ciuntăvi, v. — a ciumpăvii, 15.
drp<z, s. f. = basma, învelitoa»re a capului : a pune clrpa-n cap (vorbind de femei) = a trece din rândul fetelor în rândul nevestelor, 67. cîrti, v. = a certa, 27, 38. clăieşte, adv. = ca pe clăi, grămezi, 44. clăpus, clăpuţi, clăpuz, s. n. = cobuz, 40, 50. cocon, coconet, s. m. = copil mic al domnului, 45. codirie, s. f. = codirişte, coadă de bici, 77. colan, s. n. = brîu, cingătoare, 42 (vezi şi 46). căpiţi, v. = a face căpiţe de fîn, 70, 76. corcan, corcani, s. m. = corb, 50.
cortorosi, v. = a isprăvi (banii), a termina de plătit birul, 73, 74. costori, v. = a cositori, 51, 52.
coşare, s. n. (sing.) — adăpost pentru vite, coşar, 77. coticer, s. m. = cel care prinde peşte cu coteţul, 69.
Crm : „tătărimea Crinuluiw = Crîmului, 44.
cade, s. f. — trăsură, 45.
cu cit, cu cit, locuţ. adv. = gata, gata, 23.
413
cucon, s. m. = copil mic al domnului, 47. cumnate, s. m. = cumnat, 3, 73.
cumpeioară, cumpeoarâ, s. f. = diminutiv din cumpănă, 46, 51.
cumpiş, s. n. = „cumpişu citurii", 64.
c«me, s. f. = cutnie, 74.
ctfra, v. = a curge, 33, 74, 85, 95.
cuşman, s. n. = formă contaminată din cuşma + gugiuman, 46.
D
dada, s. f. = termen de respect faţă de o femeie mai în vîrsta, 2Z. d-afundelea, loc. adv. = la fund, 26. daică, s. f. = sinonim cu dadă, 28, 154, 202.
dat, adj. = căruia, după moarte, i s-a dat din mină, i s-a dat de pomană, i s-a împărţit ceva, 30. d-azvîrlita da, locuţiune verbală = azvîrlea, 68. dămîncăriţă, s. f. = dim. de la dămîncare, mîncare, 42. dărâmat, adj. = fără ramuri, 71. dărăpăna, v. = a smulge ipărul de necaz, 27. decindea, adv. = de partea cealaltă, 78. dedejos, adv. = dedesupt, 51. deft, s. n. = acoperiş, 65.
delieşte, adv. = ca pe delii, voiniceşte, 28, 45, 46.
derea, derele, s. f. = vale, vîlcea, 48, 51, 52.
desfăimat, adj. = defăimat, 50.
devăra, v. = a adcvăra, a dovedi, 8, 73.
didă, s. f. = sinonim cu dadă, daică, 188.
dinapost, = „şi voi trage dinapost", 55.
dîrjală, s. f. = băţ lung, ciomag, 52.
doaie (să nu-1...), == să nud doară, 48, 49.
dor, adv. — doar, numai, 15, 26, 28, 29, 33, 45, 51, 59.
E
erchen, s. n. = „taie erchenul să stea catargul1*, 39. esploza, v. = a exploda, 118.
F
fapt (am), v. = am făcut, 70, 76.
felă, fele, s. f. = „da-mi o felă de vin), măsură de capacitate de o jumătate dc litru, 38.
414
ferfelic, adj. — om de nimic, 96. fermean, s. n. = firman, 28. feşnic, s. m. = sfetnic, 51. firosit, ă, adj. =■- menit, ursit, dăruit, 30.
fluştura, v. = a învîrti (arcul, paloşul) ameninţător, a^i lua (zbura) capul cuiva cu arcul (paloşul), 50, 66, 70, 71. foaie-n fir, s. f. = plantă numită .şi saschiu (vinca herbacea ; vinca minor), 187.
frînge, v. = a întoarce îndărăt, 28. frunt, s. n. = front, 28.
G
gaică, s. f. = termen de adresare către o femeie mai în vîrstă şi cu care ea însăşi se numeşte, dîndu-i un sens afectiv, 27, 173. *galani, s. m. = „şi-a ciocizecea de galani“, 145. galaoane şi galioane, s. m. = corăbii, 39, 40. gâlbinet, s. colectiv = galbeni mulţi, 47. gâvânat, â, aidj. =* scobit ca găvanul, 46. gheorghilie, adj. = ca gheorghina, 10. ghiban, s. m. = biban (peşte), 69.
gîlvi, v. *= a sătura peste măsură, a îndestula din mîncare, 32. gîrligi, s. n. = gîrlici, intrare în bordei, în pivniţă, 96. glind, s. n. = „cu talerul pe glind“, 84.
glojdori, v. = a mînca cu greu (din cauza bătrîneţii sau pentru că nu-i place mîncarea, ori nu-i e foame), 33. gonac, s. m. = om sau caii an stare de a goni şi a prinde pe cineva, 45.
granavdu murgului = ?, 7.
grîneşte, adv. = a tăia (a doborî)fy:a pe grîu, 44.
H
bac, s. m. = hat, cal, armăsar, 62. hamant, s. m. = am,ant, 202.
hart (a da hart) = a abate caii din drum, dîndu-i de la dreapta spre stînga, 63.
hazna, s. f. = comoară, bogăţie mare, cîştig mare, 40. I
I
iabrămiţă, s. f. = „fecioraş de iabrâmiţăa, 70. ialomiţa, s. f. = formă coruptă pentru ialoviţâ, 38. ibomnicea, s. f. = ibovnică, 70, 71. ibomnicel, s. m. = ibovnic, 70.
415
ibrior, «= ?, 18, 73, 74.
icuşar, s. m. = icusar (monedă turcească), 56. iţiţi, v. = (tu) intri (în ^asă), 28. iscofit, adj. = iscusit, 51.
I
îmbăjăna, v. = a sili lumea să băjănească, 61.
îmboltit, â adj. = boltit, 50.
împlimba = a se plimba, 50, 61, 64, 71, 83.
împlimbare, s. f. = plimbare, 51.
împremeni, imprimerii, v. = a primeni, 15, 23.
împrunjefte, v. *=. a pruji, a glumi, 6.
încbegâturâ, s. f. = acţiunea de închegare a laptelui pentru a face brînză, 33.
îndicoltată, adj. = decoltată, 188. înflâmînzt, v. = a flămînzi, 45. înfurifa, v. = a furişa, 71.
mghindosi, v. = a închindosi, în loc de chindisi, a broda, 4. învîrteajă, s. f. = un fel de a lega pripomul şi coada de căpăstru de un inel de fier prin grosimea căruia, lăţită într-un loc, trece un cîrlig cu floare la un cap ca să nu poată ieşi ; acest sistem face ca să nu se răsucească şi, deci, să nu se scurteze priponul (coada de căpăstru), 48.
Inzâvorî, v. =* a zăvori, 45.
jdrel, s. m. =* jder, 56.
J
L
lambă, s. f. = lampă, 78.
lănţui, v = a lănţui (o casă), a bate paiente la o casă pentru a-i face zidul, 26.
lebedence = „trei fete lebedence", 37. legăior, s. n. = diminutiv de la leagăn, 30. legumea, s. f. — legumă, 34. lemnele,(-n codru mă plîng), s. n. = copacii, 91. leşcca, s. f. = „Mustafa de la Baba car’ le poartă lejceaua", 37, 67
leţteu, s. n = eleşteu, 76. lumar (să-l), v. = să număr, 56. lume, s. n. *= nume, 51, 78.
416
lumi, v. =* a închina, a ura, 42, 51.
lumii, adj. = numit, 78.
lustriţâ, adj. = „rochiţă lustriţă", 9.
M
mamudea, s. f. = mahmudea, monetă turcească de aur, purtată de femeile de la ţară ca podoabă, singură sau în salbă, 157 marghioale, adj. =f mîndre, 85.
maricea, adj. f. = (fata) mare, cea mai în vîrstă, 28, cf. mijlocea. mărulă, s. f. = lăptucă, salată creaţă, 141.
măsaf, s. m. *= mesean, care ia parte la masa de nuntă, 69. mZscârei, s. m. *= formă coruptă de la mascur (porc), 38. medinţi, adj. = „voinici medinţi/ străini de părinţi", 50.
Meile, nume topic în corn. Crîngeni, loc de arătură, 80. merean, s. m. = mirean, om din popor, 7. mijlocea, adj. = mijlocie, 28.
mischie, s. f. = „sabie de mischiea, oţel tare (de Damasc), 25. mogodici, /cu căciulă de brădiş,/ cu brîul de mogodici", 69.
N
nadoleni, s. m = turci din Nadolie (= Anatolia), 74.
Nadolie, s. f. — Anatolia, (loc îndepărtat şi înstrăinat), 30. nahăit, a, adj. puhoiţi, îngrămădiţi şi mulţi, ca aduşi de puhoi. 44.
nâfra, art. nâfraua, s. f. =* năframă, 3. nâsăut, s. m. = un fel de peşte, 27. nesfătate, adj. = sate „neîncrebate, nesfătate", 44. nefloveni, s. m. = nejloveni, oameni din Neajlov (?[) ; din context reiese sensul de oameni de departe, străini, turci, 73. nevedere, s. f. ~ acţiunea de a nu vedea (avînd soarele în faţă). 23.
nicâ, s. m. *= termen afectiv folosit între tineri, 74, 202.
nimerea, pron. neg. = nimenea, 62.
nisipie, adj. *= de culoarea nisipului, 10.
noahalâ, s. f. = mîncat de „noahalâa, 124.
nunti, v. *= a face nuntă, 26, 27.
O
oar, conj. = ori, 31.
ohigni, v. = a suporta, a răbda, 45, 47.
odor, s. n. -= semn (de recunoaştere), amintire, 70, 76.
417
op. s. n. = hop, 50.
opâcinar, s. n. = om care vîsleşte cu qpăcinile, 69. ora, s. f. = horă, 101.
orîndi, v. = a se orîndui, a face un lucru în mai multe rînduri, etape, 77.	\
otar, s. n. = hotar, 142. oţărî, v. = a hotărî, a face hotar, 30. oţ, s. m. = hoţ, 65, 142.
P
pe&ih adj. m* ph = cai cu Pete albe, 42.
peguleţ, adj. m. = diminutiv al unui singular refăcut din pl. pegii (v. c.), 61.
perdea, s. f. adăposrt pentru oi făcut din pereţi înalţi de trestie, 33.
perioară, s. f. = diminutiv de la pernă, 40, 173. pic ere, s. n. pl. = picioare, 48. pieie (să), v. = să piară, 51.
piri, piri! interj, folosită pentru a striga găinile, 71. pierif, s. n. = momentul în -care cineva -trebuie să piară, 48, 49. piscoaie, s. f. = prelungirea (jghiabul) pe care curge făina la moară, 65.
piscup, s. m. = episcop, 52. plaiurea, s. n. = plaiuri, cîmpii, 38. plăviţă, s. f. = diminutiv de la plavie, 3. pletiţi, adj. = împletiţi, 3. ploscea, s. f. = ploscă (mică), 48.
pomila, s. f. = pomina, ve$ţea, amintirea, 35, 49, 51, 67, (vezi şi 38,' 70, 139).
populnic, s. m. = popilnic (asarum europaeum), 53.
posmoli, v. = a umple de noroi şi a împiedica în mişcări, 46.
posoaca, s. f. — otravă, venin (de şarpe), 22.
pochinzeri, s. m. = nuntaşi cu anumit rost în desfăşurarea datine-lor nunţii, 29.
podvarele, s. f. pl. = poverile, 71. poci (eu, tu), v. = pot, poţi, 49, 62, 68.
pologeşte, adv. = cu grămada, ca iarba saii grîul la coasă, 44.
porni, -v. = a duce oile la păscut, 32.
porumb, adj. = vînăt, 91.
porţieri = „să slujească porţieriK = porţii, 28.
postavuri, s. n. = albii, 64.
postrungă, s. f. = păstrugă, 26, 5,1 (vezi şi 27, 52). poternică, adj. = puternică, 15.
418
potigni, v. =* a (se) poticni, împiedica şi a cădea, 2, 50, 124. potîrnicbie, adj. ** potrivită, 16.
povîrni, v. = a porni, a pleca (vorbind de vîrsta cuiva), 23, 75.
pczînar, s. n. =*= buzunar, 45, 77.
pribidi, v. *= formă coruptă a verbului prididi, 8.
prigini, prijini, v. =* a sprijini, a pninde, a opuri, 28, 60.
puşlăţei, s. m. = cîini tineri, căţelandri, 33.
p#/ti, s. m. = iubit, bărbat, 67.
R
raita *= «raita kw* m-alerga", 70.
raj, s. n% =? taxă, haraci (explicaţie dată de informator), 73.
ramat, s. n. = zgomot, vuiet, 47, 146.
râcnte, s. m. sing. = recrut, 106.
tăcutele, s. pl. = recruţii, 106.
racuţii, s/m. pl. = recruţii, 109.
Radina, s. f. = diminutiv de la numele propriu Rada, 164. rămdşanie, s. f. = rămăşag, prinsoare, 77.
ratai, răsaie, (să...), v. =* răsări (imperativ), să răsară, 173.
rasfrînge, v. = a se întoarce din drum, 28.
râsma, răzma, răzmat, v. *= a rezema, 45, 77, 104, 202.
răspăr aş, s. m. *= diminutiv de la răspăr, peşte de Dunăre, 37.
răşchitori şi rişchitor, s. n. = răschitori, 202.
ri/<z, pl. ri/e şi ri/e, s. f. = liră (monedă), lire, 60, 87, 164.
rînchez, s, n. = faptul de a rîncheza, 177.
S
tata, s. f. = îmbrăcăminte (din saia), 7, 67.
saidale, sandale, s. n. pl. == luntre de transportat mărfuri, 39, 40.
saidate = ?, 23.
sambriu =* ?, 37.
sandal ** text 37.
sarigean «*78.
satara £e/ea greutate, năpaste, 37. ta», v. =* sar (ei), 65. săcănele, s. f. =* ?, 42. sălindare, s. n. 36 sărindare, 60.
sălsănaşi, săxănaţi, adj. = însărcinaţi, încărcaţi, împovăraţi (de la saxana = povară, sarcină), 70, 71. sămulastră, samurastră, s. f. = plante răsărite din sămînţa scuturată la strânsul recoltei, 87, 110, 148.
419
săvai, cuvânt des (folosit în cântecele bătrîneşti ; uneori e înlocuit cu să vezi, 22, 26, 38, 42, 70.
scrâdi, scredi, v. = „arde mîndra (casa), se scrădeşte", 38, 70, 76.
cu să vezi, 22, 26, 38, 42, 70. scărdăşi, v. = „şi-i tăia de-i scărdăşa", 37. sclipiţi, stîlpiţiy adj. = pironiţi, îndreptaţi, 34. scovîrşi, v. — a covîrşi, a copleşi, a acoperi, 74. scrădiy scrediy v = „arde mîndra (casa), se scrădeşte", 38, 70, 76. seine, adj. = „cele pline stau seine", 85.
sfîrtece, s. m. = poate Forma coruptă pornind de la fîrtatet 73. sichiraşi, s. m. — slugi, servitori, 29. singhiosi, v. refl. = a şe împodobi (?), 15.
sîntabăray s. f. = forma din „Sînt Agora", „sveti Agora", 44. sitir, interj. = pleacă, du-te (turcescul sictir), 42, 77. siunigiet s. = ?, 25. smatăy adj. = smeadă, 37.
soreşti, adj. = vferestre soreşti", derivat din s<we, 52. sojetf, s. f. = şosea, 107. spilce, s. f. — ace de cap (de prins părul), 67. spojar, (verde de pe baltă) = ?, 44.
steajăy s. f. = steajăr, lemn îngropat în pămînt ou un cap şi de •care se leagă ceva, lemnul din mijlocul ariei, 76. steblăy steble, s. f. = ipiantă cu tulpina înmănuncheată, mai ales despre busuioc, 76.
steblos, adj. = derivat de la steblă, cu referire cot la busuioc, 28. străntiţiy adj. = ?, 64. stoler, s. n. = ?, 27. .
stramele, s. f. = formă coruptă din şrapnele, 114, 117. străioară, adj. = diminutiv al lui străin, 182. strină, strinicel, adj. = străină, străin, 105. struţă = ?, 50. strung = ?, 54.
sugurel, adj. = (miel) care suge, 2. surupat, adj. = surpat, 177. svanţi, s. m. = sfanţi, monezi, 60. şat, s. n. = ?, 65. ştime, s. f. = fire, scame, 52. şucuit, adj. = „caic cam şucuit*, 37.
T
tacîm, s. n. = taraf, 70.
tagăy s. f. = opunere, oprire, interzicere, „a pune tagăa = a nu mai vrea să facă ceva, 58.
420
tainiţa, s. f. = groapă, mormînt, 49.
tancturi, s. n. = tafturi, chingi, 43.
râoc, tuhoc, s. n. = gunoaie, mărunţişuri, gozuri, 48, 49.
tecşilâ, s. f. = sac, traistă, pungă, 32.
ting, v. = înting (în sare şi mănînc), 84.
tîrsînă, s. f. = fir răsucit din păr de coamă sau coadă de cal sau de capră, 64.
toc, tocuri, s. n. = top, pachet de bumbac, 40.
toma, adv. = tocmai, 28.
tomaiy adv. = tocmai, 48.
tomite, adv. = tocmai (+ mite), 29.
tomna, adv. = tocmai, 30.
torbây s. f. = tolbă, cutie, lădiţă a negustorilor ambulanţi, 78. torbaş, s. m. = negustor ambulant, cu torbă, 78. torişte, s. f. = loc de popas (al hoţilor), 60. tracă, s. f. = un clopot de aramă mai mic, 63. trăzvie, s. f. = trezie (din beţie), 52.	'
trepezuleţ, adj. = trăpaş, 61. tron> s. n. = cosciug, 51, 77. tronuieţy s. n. = diminutiv al lui tron, 30. tuhoc, = vezi £<zoc, 48. adv. = tocmai, 53. v. = a curge, a şurui (lacrimi), 30.
U
umplutura (pungilor), s. f. = venit mare, folos (care umple pungile) 33.
ursa, v. = a ursi, a meni, 112.
urduit, adj. = făcut urdă, stricat (vorbind despre lapte), 53. uscătura, s. f. = tuberculoză, 142. V
V
valmeş, s. m. = vameş, 51.
varvalic, varvarichi, varvalici, varvalic, în expresia „cu mustaţa varvalici" = răsucită (ca la haiduci), 28, 45, 46, 53. vălui, v. = a învălui, 68. văluit, ă, adj. = învăluit, 53. vătăji, v. = a fi vătaf, a conduce ca un vătaf, 50. vineţiei, adj. = de Veneţia, 40. visteriu, s. n. = vistierie, 76. vîrcoly în „puţul vîrcolului*, 24.
421
vîrzob, s. ri. = hirzob, 60. vreme, adj. = vrednic, 45.
Z
z£or, s. n. = adunare de lume multă, 44. zburăttiriy v. = a arunca (cu lemne, cu pietre ) pasăre, 18, 122.
zburăturâ, s. f. = distanţă cît azvîrii cu ceva, 18. zgîrbaci, diminutiv zgîrbacelf s. n. = bici împletit cap, 22, 23, 45.
zgîrma, v. = a scîrma, a zgormoni, a scormoni, 27. zo&, v. refl. = a se frămînta, a se obosi, 70. zopor, s. n. = ză.por ; a pune zâpor =*■■ a se opri, 51. zornac, s. n. = 63.
zotoanele, s. n. = vîrfurile ţîţelor, 24. znraliciy adj. =* „parale zur alic i“ > 53.
înt»r-un pom, i plumbuit la
INDICE DE INFORMATORI
(Cifrele din paranteze indică anul culegerii, iar celelalte arată textele)
Judeţul Argeş
Miroşi
Bîrleanu Dumitru (1948), (notate de Stănculescu Cornelia, elevă de liceu), 217, 230.
Sat Surduleşti, corn. Miroşi	-
Tîrţău Niţă, lăutar, 62 ani, (1950), 16.
Judeţul Ialomiţa Amara
Măiţă Ichim, 37 ani, 7 clase primare, (1963), 4, 5.
Bejganiy com. Grădiştea
Lazăr Ion, 61 ani, lăutar, (1932), 39, 47.
Boffluşani
Avramescu Elena, 17 ani, (1933), 181.
Dinu Christache, 45 ani, (1933), 79.
Călăraşi-vechiy com. Cuza-vodă
Ion Ganea, 37 ani, (1933), 114, 126, 162, 174, 197.
Vasile Niţă Baicu, 29 ,ani, 6 clase elementare, (1963), 6, 7, 8, 9.
Ceganit com. Borduşani
Tache Badea, 79 ani, (1933), 69, 198.
Ciocăneşti
Buzoianu Vasile, 78 ani, (1932), 110.
Coslogeniy com Dichiseni Zamfira Mooanca, 56 ani, (1932), 31.
Cuneştit com Grădiştea
Ion Bucălău, 52 ani, lăutar, (1932), 55.
Cuza-Vodă
Buzoianu Gheorghe, 53 ani, 4 clase primare, (1963), 2 Dorobanţu
Negoiţă Panait, 75 ani, (1932), 17, 62.
Feteşti
Coman Iana, 60 ani,(1933), 87, 90.
423
Gîldau
Iacovache Marin, 68 ani, (1933), 21, 22, 78.
Sîrbu Gh. Ion, 63 ani, (1933), 36, 75, 138.
Lunca.
Mitrea V. Gheorghe, 31 ani, (1933), 81, 91.
Pietroiu, corn. Borcea
Andreescu Vasile, 33 ani, (1933), 116.
Pa vel Ţinea, 74 ani, (1932), 179.
Petcu Ainica, 35 anii, (1932), 115.
Ştefan Tudor, zis Jugănaru, 79 ani, (1932), 32, 141.
Sat-Noieni, ccm. Dichiseni
Georgescu Chirea, 56 ani, (1933), 41, 125.
Stelnica
Dobre Tudor, 76 ani, (1933), 134.
Unirea
Deacu M. Nicolae, 70 ani, (1933), 122.
Vaidomir, com. Grădiştea Nicu Cioacă, 28 ani, (1933), 118.
Vlădeni
Roşu Gheorghe, 46 ani, (1933), 53.
Judeţul Ilfov Drăgoieşti
Pălăngeanu Răducanu, 77 ani, (1963), 1, 3. Simion G. Nae, 73 ani, (1963), 10.
Judeţul Olt
Bărcăneşti, com. Vîlcele
Păunescu Radu, elev clasa a IlI-a liceu, (1946), 120, 121,
Comani
Ioana Calciu, (1948), notat de Candli Aurora, elevă clasa a VlII-a liceu, 199.
Mibăieştii-de-Sus
Conea Ionel, (1952), (notat de Conea Vasile, elev de liceu), 212. Geambaşu Marin, (1952), (notat de Conea Vasile), 184.
Seaca
(1949), comunicate de elevi, 229, 231, 232.
Văleni
Ion Bolovan, 75 ani, (1949), (notat de Pîrvu M. Theodora, elevă de liceu), 165.
424
Judeţul Teleorman
Băcăleşti (com. Câlmâţui)
Chivu Sevastiţa, 20 ani, (1957), absolventă de liceu, 191.
Glinţă Ioana, 51 ani, (1941), 58, 127, 129, 135, 144, 175.
Mitroi Ion, 38 ani, 4 clase primare, (1942), 196.
Stoica O. Ion, elev de liceu, (1949), 213, 214.
Bâduleasa, com. Putineiu
Caraveţeanu Dumitru, 22 ani, (notat de Barbu Ioana, elevă clasa a IV-a liceu), 163.
Nicolae Bâlcescu
Gică Ţambalagiul, lăutar, 36 ani, (1947), 201.
Pantea Dumitru, lăutar, (culese de Florea Drăghici), 29, 30. Brebina
Andrei C. Ilie, 51 ani, (1962), 83, 137, 158, 15£, 173, 195. Buzescu
Roşu Anton, 70 ani, (1957), 54, 63.
Căline} ti
Niculae Bulibaşa, 72 ani, (culese de Stănescu Nifon Leonte), 152, 188, 200.
Câlmâţui
Iordache Radu, 61 ani, (1942), 189.
Crîngeni
Costaohe M. Gheorghe, 20 ani, (1963), 82, 119, 203, 204, 222, 223, 224, 225.
Costache Marin Moise, 61 ani, (1945), 96, 97, 101.
Costache M. Alexandru, 49 ani, 4 clase primare, (1963), 130, 154. Creţu Ion Ioana, 39 ani, (1942), 193.
Floarea Ion Petcu Zâne, 51 ani, (1942) 167.
Lazăr Viorica, elevă clasa a Vl-a, (1963), 194.
Macavei Elena, 37 ani, 5 clase primare, (1963), 12, 170, 190, 226. Macavei Mitrache, 52 ani, 4 clase primare, (1942), 113.
Mandache Ion Toma, 64 ani, 4 clase primare, (1946), 38, 40, 52. Matei Oprica, 35 ani, 7 clase primare, (1963), 145.
Mitrache Ilie Toma, 38 ani, 5 clase primare, (1942), 166.
Moise Marin, 46 ani, 4 clase elementare, (1932), 80, 94, 111, 131, 140.
Moţ Maria, 31 ani, 161.
Nelcu Tudoi, 27 ani, 7 clase elementare, (1963), 89.
Pascu C. Marin, lăutar, 36 ani, 6 clase primare, (1963), 57.
Pavel Gh. Constantin, 42 ani, viorist, (1963), 60, 202.
Petcuţa Maria, 20 ani, 4 clase primare, (1942), 150.
425
Pîrlogea Elena, 43 ani, 2 clase primare, (1942), 143, 153.
Smaranda Anghel, 61 ani, 4 clase primare, (1964), 25, 46.
Spînu M. O’lguţa Florica, 17 ani, 6 dlase elementare, (1963), 13. Tîrnă Matei, 39 ani, (1929), 99.
Ţelea Florea, 54 ani, (1942), 149.
Vasilache Nicolae, 33 anii, 4 clase primare, (1942), 93, 216. Vîjîială Florea Dan, 72 ani, (1931), 88.
Vîjîială Florea Dan Ioana, 55 ani, 3 clase primare, (1941), 11, 14, 65, 86, 92, 128, 132, 133, 136, 147, 169, 192, 215.
Cucuieţi, com. Scrioaştea
Stancu I. Mircea, lăutar, 75 ani, (1946), 19, 28, 48, 59, 74, 77. Dideşti
Cartof Mitică, lăutar, 43 ani, (1946), 15, 23, 26, 33, 43, 64, 66, 68, 71.
Dobroteşti
(1950), (notate de Drăoman I. Fluieraş, elev de liceu), 207, 219,
221.
Izvoarele
Petra lui Paraschiv Mîrtîcu, 76 ani, (cul®6e de Stănescu Nifon Leonte, elev clasa a Vl-a liceu), 123, 146, 155.
Mâldâieni
Ion Marin Anghel Duţan, lăutar, 26 ani, (1946), 18, 20, 27, 35, 37, 42, 45, 49, 50, 51, 56, 61, 67, 70, 73, 76, 85.
Mustăţea Florea, 22 ani, (1948), (notate de Nedeloaia Gh., elev de liceu), 156.
(1946), notate de Nedeloaia Gh., 102, 180.
Stingă Costică, lăutar, 47 ani, (1948), 44.
Mâgureni, com. Mâldâieni Oprea Tudică, 59 ani, (1948), 24.
Odobeascat com. Drâcşenei
Ion Mihai Dumitru, 67 ani, (1942), notat de Popescu P. Pândele, elev clasa a V-a liceu, 117.
Olteni
Albu Costandina, 78 ani, (1962), 142, 177.
Voiculescu Gh., 39 ani, 7 clase primare, (1962), 72.
Peretu
Băltăreţu Stela, 27 ani, (1952), (notate de Ghicolescu Cezar, elev clasa a VlII-a liceu), 104, 151, 168.
Manca Aurica, 19 ani, (1952), (notate de Ghicolescu Cezar, elev, clasa a VlII-a), 157, 171.
Manea Marin, 17 ani, (1948), (notate de Georgescu LiLiana), 178, 218.
426
Nedelea Hristache, 22 ani, (1948), (notat de Georgescu Liliana), 185.
Sisu Tănase, 18 ani, (1948), (notat de Georgescu Liliana), 182.
Stăvărache Fănkă, 17 ani, (1948), (notat de Georgescu Liliana), 183.
Plosca
(1957), notate în corn. Plosca, 95, 98.
(1944), comunicat de Gr-igorescu Gh., elev clasa a VI-a liceu, 100.
Roş io ri-de- V ede
Bouleanu Maria, 72 ani, (1958), (notat de Ristache Ana), 233.
Scrioaştea
Dicu Stancu, (1948), {notate de Popescu I. Stela, elevă de liceu), 205, 234.
Milostivu Maria, 87 ani, (1949), (notate de Drăghici Iulia, elevă clasa a VUI-a), 108, 227.
Popa Dumitru, 24 ani, (1947), (notat de Manolache Valeria, elevă de liceu), 210.
Sfinţeşti
Barac Aurica, 14 ani, (1945), (notat de Ingineru Angela, ellevă clasa a Vil-a liceu), 107.
Siliştea
Rusea Tirifan, 70 ani, (notat de Trifan Apolon, elev clasa a VUI-a liceu), 164.
Socetu, corn. Stejarul
Măruţă Costică, lăutar, 36 ani, (1946), 34.
(1946), (notate de Pecie Dumitru, elev de liceu), 148, 208, 220.
Ţigăneşti
(1944), comunicat de iNeagu F. Nicolae, elev clasa a VlII-a liceu, 105.
T roianul
Boeraşu Ecaterina, 19 ani, (1948), (notate de Boeraşu Dumitru, elev dl as a a VlII-a liceu), 112, 206.
UdupUy com. Tâtâreţtii-de-Sus
Dinu Gheorghe, (1944), (cules de Brezoianu Mihai, elev clasa a Vil-a), 109.
Notat de Miu N. Florian, elev clasa a V-a liceu, 84.
Urluiul, com. Bogdana
Stancu Gîlcă, 35 ani, (1949), (notat de Cristescu D. Amelia, elevă
de liceu), 228.
Vîrtoapele
Stoica Mihail, (1954), (notate de Şerbulescu Angela, elevă clasa a VlII-a de liceu), 172, 211.
427
Zîmbreasca
Bibelea Maria, 17 ani, 1952, (notate de Dobre Antonica), 139, 186.
Dobre Petre, 32 ani, (1952), (culese de Dobre Antonica, elevă de Liceu), 124, 160, 187.
Drăgoi Elena, 18 ani, (1952), (notat de Dobre Antonica), 176. Miţoc Voica, 19 ani, (1952), (cules de Petre I. Gheorghiţă, elev), 103, 106.
Zloteşti
Stroică Miţa, 31 ani, (notat de Potpescu Constanţa, elevă de liceu), 209.
Notâ
Praf. Florea M. Costache a contribuit la această colecţie cu următoarele piese : 4 cîntece de nunta (11—«14), 8 balade (25, 38, 40, 46, 52, 58, 60,	65),	47 doine	şi cîntece	(80,	82, 86, 88, 89, 92,
93, 94, 96, 97, 99,	101,	111,	1(13,	1)19, li27,	128,	129,	130,	131,	132,
133, 135, 136, 140,	143,	144,	145,	147, 149,	150,	153,	154,	161,	166,
167, 1*69, 170, 175,	189,	190,	,191,	192, 193,	194,	196,	202)	şi 9	stri-
gaturi (203, 204, 215. 216, 222, 223, 224, 225, 226).
Ion Nijloveanu
Poezii populare de pe Argeş şi Olt
]
A
JV
A doua parte a acestui volum cuprinde culegerea prof. Ion Nijloveanu, Poezii populare de pe Argeş şi Olt.
Faţă de culegerea Folclor din Cîmpia Dunării a lui Gh. I. Neagu, culegerea profesorului Ion Nijloveanu este mai recenftă ; cu excepţia a două balade notate de informatorul Dumitrescu Iacob (Radomireşti, judeţul Olt) în anul 1914, piesele culegerii au fost înregistrate între anii 1957—1962.
Aria folclorică cercetată este marcată de centrele Costeşti, Drăgăneşti-Olt, Drăgăşani, Găeşti, Muscel, Rîmnicu-Vîlcea, Slatina şi Vedea. Dintre toate centrele, cel care este mai bine reprezentat este Slatina. Astfel, trei pătrimi din volumul culegerii, respectiv 326 de piese, sînt culese de la 103 informatori din 24 comune.
Prima parte a culegerii este alcătuită din-ir-un număr de 58 balade reprezentînd bine următoarele tipuri : fantastice, păstoreşti, vitejeşti, haiduceşti, familiale. Această parte conţine variante la tipurile de balade cunoscute, variante caracterizate prin cuprinderea unor episoade şi elemente noi. Pe lîngă tipurile clasice, colecţia aduce un număr însemnat de tipuri noi sau mai puţin frecvente, de balade, din care cităm următoarele : Stan al lui Stăvrui, Barbă haiducul, Cîntecul lui Albu-
431
lescu, Cîntecul lui Niţă al Lupului, Cîntecul lui Angealiu, Cîntecul lui Platu, Cîntecvtl lui C oliţă.
Frecvenţa în zona folclorică cercetată şi valoarea artistică a unor balade au determinat cuprindera lor în culegere cu două sau trei variante. Balada Corbea este reprezentată prin trei variante, dintre care ultima are mai mult aspectul unui fragment destinat înfăţişării răzbunării lui Corbea.
Dintre baladele reprezentate prin două variante cităm : Cîntecul şarpelui, Cîntecul lui Letin bogat, Cîntecul ciobanului, Gruia, Badu, Chira Chir alina, Toma Dalimoş, Iancu Jianu, Radu din Greci, Milea, Ghiţă Cată-nuţă, Oleac.
Diferenţele dintre variante sînt uneori sensibile în ceea ce priveşte structura, firul epic. A doua variantă la balada Miu haiducul aduce ca noutate modul cum este configurat finalul.
Fiind culese acum 5—6 ani, unele balade se resimt de influenţe cărturăreşti ; datorită însă faptului că n-au fost viciate structural au fost reţinute în culegere, pentru >a nu ocoli acest aspect grăitor în anumită privinţă.
Din această categorie semnalăm următoarele balade: Stan al lui Stăvrui, Barbă haiducul, Corbea (varianJta a 3-a), Cîntec haiducesc, Radu şi mama lui.
Exceptînd două balade culese de la două eleve, restul baladelor sînt culese de la oameni în vîrstă, între 46 şi 97 de ani. Acest fapt ne conduce la constatarea că în zona cercetată de I. Nijloveanu baladele sînt cîntate mai mult de vîrstnici, tinerii cîntînd, în majoritatea lor, repertoriul liric.
432
O ultimă constatare vrem să mai însemnăm în rîndul acestor probleme generale privind culegerea lui Ion Nijloveanu. Este vorba de bogăţia baladelor din ciclul haiducesc, culegerea cuprinzînd în acest sens balade necunoscute sau mai puţin cunoscute în culegerile anterioare.
Cea de a doua parte a culegerii, cîntece şi doine populare, este astfel alcătuită (indicăm şi nr. pieselor) : cîntece de leagăn (17) ; cîntece de nuntă (5) ; paparude (2) ; cîntece de sărăcie şi revoltă împotriva nedreptăţilor sociale (20) ; cîntece de haiducie (22) ; cîntece istorice (4) ; răscoale (4) ; cîntece de cătănie (19) ; cîntece de război (11) ; cîmtece de jale şi noroc (16) ; cîntece de ciobănie şi natură (6) ; cîntece de dragoste (136); cîntece de dor (33) ; cîntece de lume (4) ; satirice (8) ; strigături (44) ; cîntece noi (14) ; strigături noi (2).
Secţiunea liricii se deschide cu cîntece de leagăn, expresii delicate ale năzuinţelor mamelor, legate de viitorul noilor-născuţi. Unele atestă provenienţa lor păstorească :
Culca-mi-te mititel Şi te scoală măricel,
Şi te du cu oile,
Pe cîmpul cu florile.
Noului-născut i se urează să fie frumos, să se bucure de noroc, să-i fie viaţa luminoasă. într-un cîntec de leagăn, exemplu de putere este luat Ştefan cel Mare :
Să creşti mare,
Să fii tare
Ca domnul Ştefan cel Mare.
în afară de sentimente duioase, exprimate în versuri de puritate cristalină, în cîntecele
433
de leagăn se întîlnesc adesea intense accente de patriotism şi de ură împotriva exploatatorilor din trecut.
Un cîntec de leagăn (67) conţine o contaminare cu o piesă din repertoriul liricii de haiducie :
Nani, nani, pui pitic,
Să te faci mare voinic,
Să ieşi noaptea la colnic,
Fără par, fără nimic,
Fără paloş şi pistoale,
Numai cu mîinile goale.
Un alt cîntec de leagăn conţine viguroase versuri patriotice :
Nanii, nani, puiul mamii,
Că n-o fi cum vor duşmanii.
Că duşmanii s-au vorbit Să saie cu mic cu mare,
România s-o doboare.
Dar n-au putut-o s-o ia,
S-au găsit viteji în ea. (72)
Cîntecele de nuntă se referă la condiţiile înjositoare de căsătorie întocmită pe considerente materiale. Metafora florilor care înfloresc zadarnic luminează condiţia fetei nefericite în dragoste :
Mă dusei să mă cunun,
Florile picau pe drum.
Cu piciorul le călcâi,
După uşă le-aruncai.
Viguroase, clocotind de ură, imprecaţii la adresa exploatatorilor, cîntecele de sărăcie şi revoltă se disting prin economia mijloacelor puse în slujba exprimării mesajului.
în cîntecul nr. 85, eroul popular îşi exprimă speranţa că mergînd eu jalba „la palat" la „cinstiţii minister!" va reuşi să-şi uşureze amarul ; el îşi dă seama că asemenea cute-
434
zanţă se va sfîrşi cu temniţă „ori c-un glonţ răcit în piept".
Cîntecele răscoalei din 1907 evidenţează hotărîrea maselor ţărăneşti de a scutura jugul boieresc şi ciocoiesc. Cîntecele fixează cadrul şi subliniază ura împotriva negrei asupriri, setea de viaţă a ţăranilor, panica boierilor şi represiunea sîngeroasă.
Un cîntec are darul de a nota comunele în care s-a aprins focul răscoalei. Se referă la comune din judeţele Olt şi Teleorman.
Cîntecele de cătănie, bogat capitol al liricii din trecut, bine reprezentat şi în colecţia I. Nijloveanu, sînt creaţii reflectînd fie" viaţa cătanei care se sufocă în închisoarea cazărmii, ştiind că a lăsat în sat părinţii neajutoraţi şi iubita, fie viaţa acestora din urmă.
Adesea năduful celui plecat la armată se revarsă asupra trenului, considerat complice la depărtarea cătanei de meleagurile dragi.
Cîntecele de jale şi noroc, de „inimă tristă şi amară", reflectă durerea pierderii celor dragi, condiţiile inumane de trai în societatea nedreaptă, presimţirea morţii. Adesea este angajat un colocviu cu destinul, cu moartea. Un cîntec aduce reproşuri lui Dumnezeu că nu e darnic cu toţi.
Faţă de cîntecele de dragoste şi dor, faţă de cîntecele voiniceşti şi haiduceşti, cîntecele de jale şi noroc aduc uneori reflecţii asupra vieţii şi morţii, aspect care acordă liricii populare un spor de profunzime. Uneori se desprinde constatarea că „omul e vis trecător". Totuşi, nota dominantă a liricii olteneşti este acordată de un viguros optimism.
Cîntecele de dragoste şi dor alcătuiesc un capitol amplu, peste 160 de cîntece.
435
Dragostea este văzută ca o lege a firii, ce-* care nu i se supun sînt în înţelegerea poporului, nedemni :
Cinie-n codru n-a iubit,
Nici nu ştie c-a trăit ;
Cine la iubit nu crede,
N-ar mai călca iarba verde.
Cîntecele de dragoste apreciază frumuseţea morală şi fizică a iubiţilor, conţin accente satirice la adresa uşurătăţii în dragoste a unora, apreciază tăria sentimentului :
S-or opri aipele toate,
Dar dragostea nu se poate ;
S-o opri şi Târnava,
Dar dragostea ştiu că ba ;
S-o opri şi Mureşu,
Dar dragostea ştiu că nu (190).
încă o precizare în legătură cu această culegere. în comparaţie cu celelalte, culese fără mijloace moderne, aceasta a beneficiat într-o bună parte de înregistrări pe bandă de magnetofon, autorul culegerii năzuind pe bună dreptate ca în viitor să le publice cu notele muzicale.
BALADE
FANTASTICE
1
Gîntecul soarelui
Verde de-o cicoare, Pe buhaz de mare. P-a gură de vale,
Mie mi se pare Soarele răsare.
Verde trei zmicele, Colea-n răchiţăle Sînt nouă argele Mici şi mititele.
La mijloc d-argea, Mică argeluşe Cu fereşti de sticlă, Cu uşi de sipică, Inima-ţi despică.
’N ea cine şedea ? Iana Sînzîiana, Doamna florilor Şi-a garoafelor.
Iana cărnii ţesea în mic războiaş, Spata de alamă,
Nu se bage seamă ; Sttîlpii de tămîie,
Să nu se-mlădie.
Iana că-mi ţesea, Soarele-mi venea La gură d-argea, Ienii că-i zicea :
437
—	Ţese, Iano, ţese Şi tu te găteşte,
Şi te chindiseşte,
Mîine-n zori de zi, Mireasă vei fi.
Că eu am căutat Şi mi-am colindat Nouă ani Pe nouă cai,
N-am găsit în lume Samene cu tine,
S-o iau de soţîie Pin’ la despărţire.
Iana c-auzea,
Lu Soare-i zîcea ;
—	Soare luminate,
Trup făr’ de păcate, Dumnezeu te-ar bate 1 Finc-ai căşunat,
Voia să ţi-o fac,
Atunci,
Nici atunci,
Dar tu să te duci Nouă ani pe nouă cai, Trei să-i ciumpăveşti, Trei să-i ologeşti Şi trei să-i orbeşti.
Soare ca un sfînt, înger pe pămîni,
Cu gîndu-mi gîndea, Toate le făcea,
Trei că-i ciumpăvea, Trei că-i ologea,
Trei că mi-i orbia, ’Ndărăt să-ntorcea,
La gură d-argea,
Ienii că-i zicea :
—	Ţese, Iano, ţese Şi tu te găteşte
Şi te chindiseşte Că ce-ai poruncit,
Voia ţi-am făcut.
Nu vreai ca să-mi crezi, Ieşi-afar’ şi vezi.
438
Iana-i răspundea :
—	Soare luminate, Trup far’ de păcate, Dumnezău te-ar bate ! Finc-ai căşunat,
Voia să ţi-o fac, Atunci,
Nici atunci.
Dar tu să te duci Tot la Moş Crăciun Că e mai bătrîn Şi la moş Adam,
Şi la moaşa Eva,
’N istoave să-ţi cate Dacă mi se poate Să-mi ia sor’ pe frate Şi frate pe sor’
Să-mi facă feciori, N-aibă-n lume dor.
El că se ducea,
’N istoave-i căta,
Lui că mi-i spunea :
—	Tu că mi-oi lua Tot pe sora ta,
Viermii te-or mînca, Viermii neadormiţi, Capete de os.
Soare ce-mi făcea ? îndărăt venea
La gură d-argea,
Ienii că-i zîcea :
—	Ţese, Iano, ţese Şi tu te găteşte
Şi te chindiseşte,
Fir şi ibrişin,
Jugastru d-ăl bun,
Lui Soare zăbun ;
Fir şi cu mătase,
Lu Soare cămaşe,
Că ce-ai poruncit,
Eu că ţi-am făcut.
Nu vreai ca să,crezi, Ieşi afar’ şi vezi.
439
Iana-i răspundea :
—	Soare luminate, Trup far’ de păcate, Dumnezău te-ar bate ! Finc-ai căşunat,
Voia să ţi-o fac Atunci,
Nici atunci.
Da tu să te duci Şi mie să-mi faci D-o scară de fier,
Cuie de oţăl Pin’ la-naltu cer. Soare, ca un sfînt, înger pe pămînt,
Cu gîndu-mi gîndea, Ienii că-i făcea D-o scară de fier,
Cuie de oţăl,
Pin’ la-naltu cer. ’Ndărăt să-ntorcea La gură d-argea,
Ienii că-i spunea :
—	Ţese, Iano, ţese Şi tu te găteşte
Că ce-ai poruncit,
Eu că ţi-am făcut.
Nu vreai ca să crezi, Ieşi afar’ şi vezi. lana că-mi işea Şi ea că-mi vedea,
Lui Soare-i zicea :
—	Soare luminate, Trup făr’ de păcate, Dumnezău te-ar bate ! Finc-ai căşunat,
Voia să ţi-o fac Atunci,
Nici atunci.
Soare, ca un sfînt, înger pe pămiînt,
Cu gîndu-mi gîndea, Toate le făcea, ’Ndărăt se-ntorcea La gură d-argea,
440
lânii că-i spunea :
—	Ţese, Iano, ţese Şi tu te găteşte
Că ce-ai poruncit,
Eu că ţi-am făcut.
Nu vreai ca să-mi crezi, leşi-afar’ şi vezi.
Iana că-mi işea Şi ea că-mi vedea,
Lui Soare-i zicea :
—	Soare luminate, Trup făr’ de păcate. Dumnezău te-ar bate ! Finc-ai căşunat,
Voia să ţi-o fac Atunci,
Nici atunci.
Dar mie să-mi faci D-un pod peste mare, Cu blana de ceară, Stîlpii de tămîie Să mu să-mlădie,
Şi la capu podului D-o mînăstioară,
Şi aia tot de ceară ;
Popi şi cu vlădici, Patruzăci şi cinci, Cinzăci fără cinci,
Tot d-ăi glămădici. Soare, ca un sfînt, înger pe pămînt,
Cu gîndu-mi gîndea, Toate le făcea Şi el să-ntorcea La gură d-argea,
Ienii că-i zicea :
—	Ţese, Iano, ţese Şi te chindiseşte,
Şi mi te găteşte Că ce-ai poruncit,
Eu că ţi-am făcut.
Nu vreai ca să-mi crezi, Ieşi afar’ şi vezi.
441
Iana ce-mi făcea ? Afară işea,
Cu Soare-mi pleca, Lui Soare-i zicea :
—	Une s-a văzut Şi s-a pomenit Femeia-nainte, Bărbatu pe urmă ? Soare c-auzea, ’Nainte-o lua,
Pe pod că-mi intra, Iana că-mi zicea :
—	Soare luminate, Trup făr’ de păcate,
Ia lasă-ţi raza Să-ţi văz puterea. Soare ce-mi făcea ? Raza şi-o lăsa,
Blana se topea,
Stîlpii se-nmuia,
Apele fierbea
Şi ei să-neca,
Şi să blestema :
—	Cînd tu-n răsărit, Eu la scăpătat,
Noi să ne-ntîlnim Tot de Sînvăsîi,
Cînd fac babele piftii.
2
Cîntecul gerului
Iese Geru din fîntînă C-un toiag de gheaţă-n mină, Cu mustăţile de brumă.
Iară Geru ce făcea ?
Cu Iarna că se bă te a Şi din gură că-i zicea :
— Or tu, surioara mea,
Oi fi mai tare ceva ?
442
Că eu dacă oi sufla,
Pe tine te-oi îngheţa.
Atunci Iarna ce-i spunea ?
—	Frate, nu im-oi speria,
C-am mai făcut de astea.
Iară Geru ce făcea ?
Cu toiagu-ameninţa Şi toate că îngheţa.
Ia vezi, frate, ce făcea ?
Cu Culcea că se bătea,
La săbii că se lua.
Se bătea cît se bătea,
Oştirea că-şi aducea Şi pe Ger că mi-1 prindea.
Iar Geru cînd se uita,
Oştirea că mi-o vedea
Şi pe ei că-i întreba :	~
—	Ce vreţi, pentru ce-aţi sosit ?
—	Să ne luptăm am venit ! Geru că se-nfuria
Şi din gură le spunea :
—	Cu mine vreţi a lupta ?
Cînd pe nări că sforăia,
Mîinile că le-amorţa.
Atunci iar că-i întreba :
—	Mai vreţi iar a ne bătea ? Oştirea cînd răspundea,
Cînd pe gură că sufla,
Odată că-mi îngheţa.
Şi Geru că vezi pleca Şi oştirea rămînea,
Focurile că-mi făcea,
Iar Ger iu dacă vedea,
De-o ploaie că-mi începea, Focurile că le stingea,
Pe nări iar că sforăi Pin’ ce ploaia îngheţa.
Şi oştirea ce făcea ?
Caii toţi că mi-i tăia,
La burtă că-i spinteca,
Maţele că le scotea Şi-n coşuri că se băga De ger mare ce era,
Tot acolo să-ngheţa.
443
Iară Geru cînd venea, Oştirea n-o mai vedea, Caii tăiaţi că era, Oştirea toată murea Şi Geru că-mi rămînea, Cu nimeni nu se bătea.
3
Trei surori la flori
Verde izmă creaţă,
Joi de dimineaţă,
Pe rouă, pe ceaţă,
Ele trei surori Au plecat la flori,
Flori ca să-şi culeagă. Să se-mpodobească.
La zurbal să-mi iasă, Lumea le privească. Verde d-o sipică,
Fata cea mai mică Rătăcea-ntr-o luncă ; Verde iasomie.
Fata-a mijlocie, Rătăcea-ntr-o vie. Verde salbă moale, Fata cea mai mare Rătăcea-ntr-o vale Cu faţa la soare.
Ea nici n-auza Nici cocoş cîntînd,
Nici oameni hăind. Nici cîini alătrînd, Numa-un glas de cuc, într-un vîrf de nuc. Fata se ruga,
Din gură-mi zîcea :
— Cuculeţule, Gingăşelule, Frumuşelule, Porumbacule,
444
Mînca-ţi-aş limba A dă-mi cînţi cu ea. ’Mi secaşi inima. Lasă-te la vale, la-mă-n aripioare, Scoate-mă la ţară, Ţi-oi fi verişoară De la inimioară. Cucu-i răspundea :
—	Ba, fetiţo, ba.
Că eu mi-am la vere Cît mi-e vara pere, Pere şi cu mere, Atîta avere.
Cucu că-mi cînta, Fata se ruga,
Din gură-i zicea :
—	Cuculeţule, Gingăşelule, Frumuşelule, Porumbacule,
Pană roşioară, Lasă-te la vale, Ia^mă-n aripioare, Mînca-ţi-aş limba A de cînţi cu ea. Scoate-mă la ţară, Ţi-oi fi surioară De la inimioară. Cucu-i răspundea :
—	Ba, fetiţo, ba, Căci eu am surori Cît mi-e vara flori, Atîtea surori ;
Atîtea surori,
Cît mi-e vara flori. Cucu că-mi cînta, Fata se ruga :
—	Cuculeţule, Gingăşelule, Frumuşelule, Porumbacule, Mînca-ţi-aş limba A de cînţi cu ea.
445
Lasă-te la vale,
Ia-mă-n aripioare, Scoate-mă la ţară,
Ţi-oi fi soţioară De la inimioară.
Cucu ce-mi făcea ?
Jos că se lăsa,
Tot din treaptă-n treaptă Pîn stană de piatră.
Jos că se lăsa,
Pe fată o lua,
Din aripi bătea,
La ţară o scotea,
Drumu nu-i mai da. Cine-i cununa ?
Sturzu cu mierla,
De se pomenea.
Fata că zicea :
— Cuculeţule, Gingăşelule,
Frumuşelule,
Porumbacule,
Mînca-ţi-aş limba A de cînţi cu ea,
Secaşi inima.
4
lovan Iorgovan
Foaie de urmuz,
Sus, pe Cerna-n sus Mulţi voinici s-au dus Şi toţi s-au răpus.
Şi numai mi-a rămas lovan Iorgovan, Fecior de mocan, Singur el pe cal,
Pe cal, pe cîrlan, Căluşel d-un an. Şeuliţa lui,
Ţasta zmeului ; Chinguliţa lui,
Tot năpîrci de luncă,
Să ţîie la fugă ;
Frîuleţu lui,
Doi bălăurei în coade-nodaţi,
La gură-ncleştaţi.
Foaie viorea, lovan ce făcea ?
La Cernea mergea,
La Cernea striga :
—	Cerneo, Cernişoară, Apă curgătoare,
Cum eşti curgătoare,
Fii şi vorbitoare Şi-nţelegătoare. * Arată-mi vadul Să trec cu murgul,
Că eu mi-am aflat în muntele cel nalt De-o fată sălbatică, Măre, năpraznică. Tîrăşte pămîntul Perişorul ei Şi descurcă crîngul ; Ochişorii ei,
Două mure-n cîmp, Coapte la pămînt, Neatinse la vînt, Coapte la răcoare, Neatinse de soare. Cernea ce-i spunea ?
—	Iovane, Iovane,
La vale, la vale,
La coadile mele Că sînt răvărsele,
Că sînt pietricele Şi treci pe piciere. Iovan ce făcea ?
La vale-apuca,
Piste-a fată da.
Rîul cînd trecea,
Iovan ce-i zicea ?
—	Fată de birău,
Ce stai la pîrîu,
447
Rogi pe Dumnezeu Ca să te îau eu ?
Eu că mi te-oî lua,
Eu cind mi-oi vedea Ursul cu nădragi, Umblînd după fragi, Lupul cu cimpoi, Cioban după oi Şi vulpea cu papuci, Ublînd după curci. Atunci, nici atunci, Nici astăzi, nici mîine, Niciodată-n lume. Iovan ce făcea ? Cernea că trecea, Fata-1 blestema. Cernea cînd trecea, Calul poticnea La mijloc de apă,
Şi-l ajunge-ndată Blestemul de fată,
De fată curată.
—	Dea, murgule, dea, Lupii mînca-te-ar, Cum te poticnişi,
Doar nu mă trîntişi.
—	Sţăpîne, stăpîne, Săracul de mine,
Ştii tu, ori nu ştii Eu că mi-am călcat Pe coadă de mreană Şi-am alunecat
Şi m-a-mpiedecat. Blestemul de fată,
De fată curată Te-a ajuns îndată La mijloc de apă.
Iovan că trecea Şi-n munţi se ducea, Mîndră de şi-o lua, Mîndră frumuşea, Mîndră tinerea,
Nu era ca ea.
448
5
Cîntecul şarpelui
Dăparte, vere, dăparte,
La luncie, la cîmpie Unde fir de iarbă nu e, Numai flori şi lilichie, Ţipă-mi, puică, ţipă, dragă, Ţipă fiu din maică-sa.
El atuncea că-mi năştea,
Da maică-sa ce-mi făcea ? In scutece-1 înfăşa, în leagăn mi-1 arunca, Ţîţa-n gură i-o punea Şi copilul tot ţipa,
Cu picioru-1 legăna,
Din gură mi-1 blestema ;
—	Suge, maică, ţîţa mea, Sugă şerpii carnea ta, Suge-te-ar un pui de şarpe De sub talpa casei noastre î Şarpele aşa c-auza,
De trei palme să-ngroşa Şi de patru să lungea,
Şi băietul mi-1 zărea,
Şi mai rău, frate, ţipa.
Copil creşte, şarpe creşte. Cînd copil de două luni, Şarpele de patru luni ;
Cînd copil de patru luni, Şarpile de şase luni ;
Cînd copil de patru luni, Şarpile-mi este de opt, Ridică talpa de tot.
Şi copilul ce-mi făcea,
Cînd procletele-1 vedea ? Din legăn, frate, sărea Şi la mă-sa să ducea.
—	D-ale, măiculiţa mea,
Tu merinde ca să-mi faci Căci eu, maică, să mă duc Unde tu m-ai rînduit
Dă cînd eram copil mic.
449
Ma-sa aşa cînd 1-auza, Lacrimili-o podidea Şi merindea i-o făcea,
La disăgei i-o aşeza.
Şi băiatu ce-mi făcea ? în cameră că-mi intra, în haine că să-mbrăca,
Cu arme că se-narma,
Chiar cu arme-ncrucişate Peste piept şi peste spate,
Să se lupte pin’ la moarte. Disăgii că şi-i lua,
Pe drum la vale pleca.
Da şarpele ce-mi făcea ?
De supt talpă să trăgea,
Pe dăparte, frate, da Şi-nainte-i că işea.
Năcăjit pe cum era,
O dată că-1 înghiţa, Da-l-nghiţea jumătate ; Jumătate nu mi-1 poate Tot de arme-ncrucişate Peste piept şi peste spate. Tare-mi venea şi-mi sosea D-un voinic înfipt în şa,
Să vezi, voinic ortoman Pe-un cal galben dobrogean, Din copite scăpărînd Şi pe nări văpăi vărsînd. Acilea cum ajungea, în loc, frate, se oprea, ’Ncremenit că rămînea.
Da băiatul ce-i grăia ?
—	D-ale, frate ortomane, Nu te face a mă trece, Scapă-mă dî la proclete Că-s şi eu voinic ca tine, Şi-uite patimă pă mine.
Dar şarpele ce-i grăia ?
—	Ortomane, dumneata, Bate calul, ţine-ţi drumu, C-ăsta mi-este rînduit De cînd mă-sa l-a făcut.
Că d-oi sta, m-oi supăra, P-acest băiat l-oi lăsa,
450
După tine că m-oi lua Şi te-nghit cu cal cu tot, Zici că n-ai avut noroc. Ortomanu aşa auza, Pinteni calului că-i da.
Mai mergea ce mai mergea Şi în loc, frate, se oprea, Puţinei că să gîndea :
„Da ce să fie asta ?“ înapoi că să-ntorcea, Paloşu că şi-l scotea,
Pe deştu-ăl mic că-1 punea, în sus. frate,-1 arunca,
La o oră că venea, în ţasta şarpelui cădea Şi pe şarpe-1 ameţa,
Şi pe băiat mi-1 scăpa,
Şi pe cal că-ncăleca.
Şi pe drum, frate, pleca. Da şarpele ce-mi făcea ? Mult se lungea drumului Ca iarba pămîntului.
După ei că să uita, P-amîndoi, frate,-i vedea Şi după ei că se lua. Ortomanu ce-mi făcea ? înapoi cînd se uita,
Vede capul şarpelui La chişiţa calului.
Mîna-n buzunar băga, Amnaru că şi-l scotea, Amnaru şi cremenea.
De trei ori cînd scăpăra, Flăcări de foc că-mi făcea Dî la jos pămîntului,
Pîn’ la-naltu cerului.
Şi pe şarpe-mpiedica,
Şi ei drumu, frate,-şi lua, La o fîntînă mergea.
Acolo descăleca Şi calul că şi-l spăla De balele şarpelui Şi d-ale procletului.
Da şerpele ce-mi făcea ? Cu codiţa cînd plesnea,
451
Zidurile le surpa,
Drum deschis, frate, făcea Şi după ei că se lua,
La fîntînă-i ajungea,
Cu codiţa-i învălea Şi-ncepea d-a mi-i strîngea. Ortomanu ce-mi făcea ? Paloş din teacă trăgea,
Şi băiatu asemenea,
Şi capu că-i reteza Cîteşitrei, frate, murea, Nene, de să pomenea.
6
Cîntecul şarpelui
La mijlocul cîmpului,
La vîntra pămîntului,
Nu ştiu, ochii şarpelui,
Sau e mura cîmpului ? Este-un şarpe mare-nflorit, Ce un voinic a înghiţit ; Jumătate 1-a-nghiţit, Jumătate nu-1 mai poate Tot de arme ferecate. Sufletul nu i-a ieşit Şi trupu i-a putrezit.
El pe cîmp că se uita Şi-un voinic că mi-ş’ vedea, Şi din gură aşa-i zicea :
—	Măi voinice, dumneata, Bagă mîna sub manta
Şi scoate sabia mea,
Şi-mi taie balaura,
Şi-mi mai lungeşte viaţa. Cel voinic îi răspundea :
—	Că sabia e a ta,
Poate este şi a mea,
Poate mai bună ceva.
Dar şarpele ce-mi zicea ?
—	Măi voinice ortomane, Bate murgu,
Ţine drumu
452
Căci d-oi sta,
M-oi mînia
Iar p-ăsta că l-oi mînca,
După tine că m-oi lua,
Zi de vară Pînă-n sară,
Că ăsta mi-a fost rînduit De cînd era copil mic.
Mumă-sa l-a legănat,
Din gură l-a blestemat :
—	Suge, maică, ţîţele,
Sugă-ţi şarpe sîngele.
Dar voinicu ce-mi făcea ?
Cu sabia-n şarpe da,
Şarpele se mînia,
P-ăl din gură-1 străfiga,
După voinic că se lua,
Iar el murgului zicea :
Murgule, de cînd te-am luat De cal bun şi lăudat,
Ce-ai cerut, eu mi ţi-am dat,
La fugă nu te-am certat. Putea-oi tu ca s-alergi Trei zile şi nopţi întregi ? Murgul din copite da Şi stăpînului zicea :
—	Nu e voia murgului,
E voia stăpînului.
Strînge-mă în chingă bine,
Sui şi-ncalecă pe mine
Să te port puţin şi bine.
El pe cal încăleca Şi la fugă că mi-o lua. îndărăt cînd se uita,
La chişiţa murgului,
Vedea capul şarpelui.
Dar voinicu-aşa-mi zicea :
—	Mai ştii, murgule, ceva ? Ne-ajunge balaura.
Iară murgu-i răspundea :
—	Bagă mîna-n pozînar,
Scoate iasca şi amnar
Şi dă foc cîmpului :
Din trei părţi Cu lemne verzi
453
Şi de-o parte Cu uscate,
Să ardă cele verzi toate,
Să-i sară ochii îndată. Voinicul îl asculta,
De-o trestie că vedea,
La cea trestie mergea,
Foc în trestie punea,
Ochii şarpelui sărea,
Pîn-a trece Dunărea,
Măre, şi de-al doilea,
Voinic la şarpe mergea. Odată murgu repezea,
Mîna la spate punea,
Frumos paloş că scotea,
Pe miişchiu că mi-1 trăgea, Frumos ca laptele-1 făcea, Capul şarpelui tăia.
Dar ăl voinic ce mi-ş’ făcea ? îndărăt că se-ntorcea,
P-ăl din gura şarpelui El frumos că mi-1 lua,
La o fîntînă mergea Si de bale că-1 spăla,
Săbiile le-ncrucişa,
Fraţi de cruce se prindea Şi pe cal încălica,
Drumu la mă-sa-1 lua,
La maiică-sa că mergea.
El din gură c-o-ntreba : Frunzuliţă siminic,
- Avut-ai un copil mic ? Am avut şi l-am pierdut De cînd era copil mic.
Dar voinicul ce zicea ?
— Maică, măieuliţa mea,
Eu te văd cam tinerea,
Dar nu este bine-aşa,
Să naşti alt voinic din tine, Să pătimească ca mine ! Voinicul ce mai făcea ?
Mîna la spate punea,
Paloşul că mi-1 scotea,
Capul maică-si că-1 lua,
454
Mergea trupul şovăind Şi capul bolborosind, Nu ştiu ce dracu zicînd.
7
Antofiţa
Foaie verde sălcioară,
Din oraş în Slătioară,
La casele lui Vioară,
Lu Vioară, vătaf mare, Vătaful pă pescărie Şi peste-nalta domnie,
Mare masă mi-era-ntinsă,
De mari boieri mi-e cuprinsă. Toţi, frate, de ciocodari Şi de mai mari năvodari.
Toţi bea, frate, şi mînca,
Şi pe masă ce-ş* avea ?
Numa cegă şi postrungă Şi galbenă caracudă,
Şi ibrişin d-ăl mărunt Că s-aflase pustiu mult.
Numa Antofiţă sta, Antofiţă-al lui Vioară,
Cu mîna la inimioară.
El nu bea, nu mi-ş’ mînca, Numai trist, frate,-mi şedea. Pînă ta-său mi-1 vedea Şi la el că se ducea.
—	Antofiţă, fiul meu,
De cînd taica te-a făcut,
Aşa trist nu te-am văzut.
Da el, frate, ce-i grăia ?
—	D-ale, tată, tată-al meu, Cum făcuşi de mă-ntrebaşi ? Adevăru spune-ţ-aş :
Nici aseară, alaltieri seară, Mi-a pica un răvăşel Ca să-mi prinzi de-un peştişor, Nici imai mare, nici mai mic, Cum l-oi prinde de voinic.
455
De patruzeci paşi de lung Şi de patruzeci de lat,
Cu el o casă să-mi fac.
Dar Vioară ce-i spunea ?
—	Antofiţă, fiul meu,
Cîte ape mari şi late,
Aşa peşte nu se poate,
Tot de mine sînt vînate. Numa-n apa lu Vidros, Dar Vidros e apa-adîncă, Pe cine-1 prinde-1 mănîncă. Antofiţă aşa auz a,
Lui atîta-i trebuia,
La masă că se ducea Şi mi-ş’ bea şi mi-ş’ mînca, Şi frumos să-nveselea.
Peste noapte se scula,
La năvodari se ducea, Cîte-o palmă le trăgea, în picioare mi-i punea Şi după el că mi-i lua,
La Vidros că mi-i ducea. Acolo ce le spunea ?
—. Ia băgaţi năvoadele, Aşezaţi matiţile Şi bateţi marginile,
Să bat eu mijloacele Că mai ştiu soroacele. Matiţele le-aşeza La salcia cocoşată,
Cu mustăţi date din apă. Bătea ici, bătea colea, Nimic, frate, nu prindea.
A doua oară băga,
Puiu Vidrii mi-1 scotea. Antofiţă ce-mi făcea ? Mîna pe el că-mi punea,
Cu betele mi-1 lega,
Cu nuiaua mi-1 bătea, ’Cepea puiul de-a ţipa, Pînă mă-sa 1-auza.
Capul pe mal că-1 scotea, Din guriţă că-mi grăia :
—	Antofiţă, frate-meu,
456
Ce-mi baţi pui şi-l chinuieşti Şi de mumă-1 suduieşti ?
Ori ce-ai cerut nu ţi-am dat, Ori ce-ai zis nu ţi-am făcut ?
—	D-ale, Vidră, sora mea, Dacă eşti tu sora mea, Spune-mi scocu somnilor, Somnilor, morunilor,
Aşa puiu că ţi-oi da,
Dacă nu, cap i-oi tăia.
Şi Vidra ce îi spunea ?
—	Du-te, frate, nu mai sta, Şi du-te la orăşel,
Ia cincizeci oca de fier,
La fierar să mergi cu el Să-ţi facă de-un cîrligel, P-acasă să dai cu el.
Şi să iai de-un mălăcel,
Să iese tomna de-un viţel Şi să vii încoa cu el.
Antofiţă că-mi pleca, Cincizeci oca de fier lua,
Un cîrligel că făcea,
P-acasă cu el că da Şi îmi lua de-un mălăcel,
Işea tomna de-un viţel,
La Vidra mergea cu el.
Dar Vidra ce mi-ş’ făcea ? Peste morun se ducea,
Ciupea ici, ciupea colea, Pînă, frate,-i necăjea,
Şi morunul se scula,
După Vidră că să lua,
Vidra hoaţă că era,
Pe lîngă cârlig că-1 da.
Da morunu ce-mi făcea, Cînd malacu mi-1 zărea ? Mălăcelu-1 înghiţa,
Guşa-n cîrlig rămînea Şi-ncepea d-a se bătea,
Talaz în cer că-mi sărea.
Şi Vidra ce mi-ş’ făcea ? Capul pe mal că-1 scotea,
Lu Antofiţă-i spunea :
457
— Du-te, frate, nu mai sta Şi ado-mi cincizeci de cară, Că-1 vezi cît este de mare. Antofiţă cînd pleca, Cincizeci de care aducea,
In cară că mi-1 punea Şi coada tot se tîra ;
Aşa dă grozav era Că-i venea căpăţîna O sută cincizeci oca Şi coada să-i vie o mse,
Da trupu ? Nu se mai ştie, Acas’ cu el că-mi pleca,
Şi tat-său cînd îl vedea, Încremenit rămînea. Antofiţă ce-mi făcea ?
Bun meşter că mi-ş’ găsa, Frumos peştele-1 tăia Şi de casă s-apuca.
Cu oasele mi-o-nşira,
Cu carnea că mi-o lipea,
Cu 'solzii că mi-G-nvălea, Cu sîngele o zugrăvea, Toată casa c-o făcea, Oameni, de se pomenea.
8
Cîntecul lui Letin bogat
Foiţică flori domneşti,
Din oraşi, din Bucureşti,
La ăle case mari domneşti Ce se văd în Bucureşti,
Nu ştiu soare a răsărit Sau carete-a jugrăvit.
Firicel de lobodă,
*N curte la Ştefan-vodă. Multe carete sînt strînse. Multe, multe Şi mărunte
Tot de nuntă sînt gătite,
Cu postav verde-nvălite,
458
Pin5 năuntru jugrăvite Şi p-afară poleite.
Foiţică viorea,
La nuntă cine-mi sosea ?
Tot feciori de ginărali,
Tot feciori de boieri mari. Foiţică sălcioară,
De-nsurat cine se-nsoară ? Mi se-nsoară Mircea-vodă Şi-l cunună Iancu-vodă. Mireasa de une-o ia ?
Din oraş din Dobrogea. Pleca de la Bobotează,
Avai popii cînd botează,
Şi mi-ajungea la Sînpietru. Foiţică viorea,
Conacu une-1 făcea ?
La Lacul Cocorului,
La Puţul Porumbului,
’N vederea Letinului.
Vezi Letinuil că-mi zicea : Dimineaţa se scula,
Ochean la ochi că-mi punea, Avai nunta năzărea,
Vezi Letinul ce-mi zicea :
—	Cată... mumă-sa,
C-are să-mi ia pe fie-mea ! Să vezi nunta că-mi sosa,
Jos din foişor se da,
Porţile le-nzăvora
Tot cu fierul plugului,
Inima pămîntului,
Tot în pizma nunului.
După ce le-nzăvora,
El din gură că striga :
—	Care este mirele ?
Foiţică foaie fragă,
Şi el, frate, să s-aleagă Din nuntaşi,
Din coconaşi Şi din negri ţîgănaşi,
Porţile să-mi saie,
Lacăte-mi descuie.
Dacă nu s-o pricepea, Frumos capul i-oi tăia.
459
Să vezi nunul cel mai mare,
Cu toată grija-n spinare, Ţîne-1, Doamne, ca şi-o floare, Garoafă mirositoare,
De miroase-n prînzu-al mare, Ca şi al nostru d-astă-seară.
Să vezi nunu ce-mi făcea.
El din gură că zicea :
—	Măi finule, dumneata, Să-mi dai tu căluţul tău Că e mai bun ca şi-al meu,
Să mă ierte Dumnezău,
Mă fac mire-n locul tău
Şi tu nun în locul meu.
Să vezi nunul ce-mi făcea,
Pe cal negru-ncălica,
Alb de spumă că-1 făcea,
Peste porţi, frate,-mi sărea, Lacătele dăscuia,
Cu nunta-n curte intra,
Pe cum era datina.
Iar Letinul ce-mi făcea ?
Nici p-aia nu se lăsa,
El din gură că striga :
—	Care este mirele Dă-nalţă umerile !
Foiţică foaie fragă,
Şi el, frate, să s-aleagă Din nuntaşi,
Din coconaşi Şi din negri ţigănaşi,
Buţîile să le saie,
Cercurile să le taie.
Dacă nu s-o pricepea,
Frumos capul i-oi tăia.
Ia vezi nunul cel mai mare,
Cu toată grija-n spinare, Ţîne-1, Doamne, ca o floare, Garoafă mirositoare Dă miroase-n prînzu-ăl mare, Ca şi al nostru d^astă-seară,
Să vezi numai ce-mi făcea.
Pe cal negru-ncălica,
Alb de spume că-1 făcea,
460
Peste butii că-mi sărea, Cercurile le tăia.
Nunta caii-şi adăpa.
Vezi Letinul ce-mi făcea. Nici p-aia nu se lăsa,
Trei fete că-mi aducea. De-mbrăcat că le-mbrăca Tot un port, tot o făptură, Paică-s făcute d-o mumă. Foiţică viorea,
El din gură că striga :
—	Care este mirele De-nălţă umerile !
Si el, frate, să s-aleagă Dîn nuntaşi,
Dîn coconaşi Şi din negri ţigănaşi, Foiţică viorea.
Să-şi aleagă mireasa.
Dacă n-o va alegea, Frumos capul i-oi tăia,
Iar naşe-sa ce-mi făcea ? Hora mare cînd juca ’N mijlocul horii intra Şi din gură că striga :
—	Care este mireasa ?
Şi ea, frate, să s-aleagă Din nuntaşi.
Din coconaşi,
Şi din negri ţigănaşi.
C-arn o spată Cam colţată Şi caută cap de fată Iar mireasa c-auza.
La o parte să trăgea,
Iar naşe-sa ce-mi făcea ? Mina pe dînsa-mi punea Şi-n caretă-o arunca.
Ei cu nunta că-mi pleca, Pochinzări că-mi trimetea. Pe cum era datina.
Ia vezi naşu ce-mi făcea : ’Ntr-o odaie că-i băga, Fum de ardei că le da,
461
Dîn genunchi că-i jupuia Şi pe cai că mi-i suia :
— Mi-aţi făcut-o afinată, Şi eu cu vîrf şi-ndesată.
9
Cîntecul naşului
sau cîntecul lui Letin bogat
Cînd oi zice de lobodă, în curte la Ştefan-vodă Multe carîte sînt strînse,
Multe sînt şi jugrăvite,
Pentru nuntă sînt gătite,
Că să-nsoară Milea-vodă Şi-l cunună Iancu-vodă.
Mireasă de unde-o ia ?
Tot din tîrg din Dobrogea.
Fata lui Letin bogat Şi de miere şi de unt,
Dulceaţa după pămînt.
Şi cu nunta că-mi pleca,
Că pleca de la Sînpietru Şi-ajungea la Bobotează,
Cînd popii boieri botează.
Nunta une-o conăcea ?
La mijlocu drumului,
La Puţu Porumbului,
La Leasa Cocorului.
Iar Letinu ce făcea ?
Prin salon că se-mplimba,
Ochean la ochi c-aşeza,
Nunta că mi-o năzărea Nici aproape, nici departe, Tocmai calea jumătate.
Iar Letinu ce făcea ?
Porţile le zăvorea Tot cu fieru plugului,
Tot în pizma nunului.
Nunta cînd s-apropia,
El din gură că zîcea :
— Care mi-este ginerii ?
Nalţă cu umerili
462
Ca şoimu cu-aripili,
Ca să-mi saie porţîlî,
Să bage carîtili,
Celea cu cocoanili !
Cine porţi că n-o sărea, Frumos capu i-oi tăia,
P-al lui şi p-al naşului, Tutulor nuntaşilor.
Iară naşu că zicea :
—	Fine, nu te-nspăimînta Că-ţi poartă naşu grija,
Că ne-o ierta Dumnezău. Fiu eu mire-n locu tău
Şi tu naş în locu meu.
Şi la murgu că merega, Frumuşel 1-mbuiestra, Numai spumă că-1 făcea, Lua spuma cu mîna,
La pămînt că mi-o trîntea, Sloi de gheaţă să făcea. Cînd o dată sumuţa,
Pe sus porţîlî sărea Şi trăgea zăvoarili,
Şi băga caretîli,
Celea cu cocoanili.
Dar Letinu ce făcea ?
Nici p-aia nu să lăsa. Striga o dată letineşte,
De trei ori dobrogineşte, Insă ca Doamne fereşte :
—	Care mi-e ginerili ? Nalţă cu umerili
Ca şoimu cu-aripili,
Să-mi saie buţiili,
Să dea cu iatanili,
Să-mii taie cercurili Să curgă vinurili !
Ia vezi, naşu ce făcea ? Buţiili le sărea,
Cercurile le tăia,
Vinurile că curgea.
Iar birjarii ce făcea ?
Cu caii că se ducea Ca la apă să mi-i dea,
463
Iar naşu că le spunea Că mi-e vinu otrăvit.
De otrăvit ce era Ca piftia se-nchega.
Iar Letinu ce făcea ? înc-o dată că striga :
—	Care mi-e ginerili Să-şi aleagă mireasa, Bage-o-n ochii maică-sa, Să plece d-aci cu ea ! Iară nuna ce făcea ? Drept la fină-sa mergea Şi de mînă că mi-o lua, Şi-n carîte să suia.
Iar Letinu ce făcea ? Nici p-aia că mi-i lăsa : Pochinzări că trimetea, Foc în cizmă le băga, Caii că li-i jupuia.
Iar Letinu ce făcea ? Benog la ochi aşeza Şi nepoţii-i năzărea :
—	Săracii nepoţii mei, Că s-au dus ca fluturii Şi vin ca călugării, Mi-au sumes izmenili Ca să-mi treacă gîrlili.
PĂSTOREŞTI
10
Costea
Azi e luni, mîine e marţi, Pleacă Costea la Galaţi, Cu măgarii-nsămăraţi,
La opinci pentru ciobani, Tărîţe pentru mînzări, Drobioare La mioare.
Iară Fulga ce-mi făcea ? Lu Costea că-i poruncea,
464
Oile-n strung’ le trăgea,
La mulsoare că le lua,
Lapte-n putină băga,
Să iasă lapte la măsură Şi brînză la-nchegătură.
Şi lu Costea că-i zîcea :
— Să-mi dai un miel de frigare, Pastramă de perpeleală,
Brînză dulce din comanic.
Iar Fulga ce mai făcea ^
După ce Costea pleca,
Pe măgură se suia Şi începea d-a urla.
Lua fruntea oilor,
Fala negustorilor,	*
Umplutura pungilor.
Ia vezi, Costea ce-mi făcea ? înapoi cînd se-ntorcea,
La ciobani că-mi poruncea,
Oile că le mulgea,
Lapte, frate, nu ieşea Că din oi că mai lipsea. Şi-atunci, frate, că-mi lovea Patruzeci de cîini bătrîni,
Care păzesc pe la stîni,
Şi mai batea şi bătea Patruzeci de căţălandri,
Care păzesc pe la Mandi,
Şi mai bătea pe Tugan,
Pe Tugan, eîine duşman,
Cu capu ca de cîrlan,
Care şade noaptea-n jur Şi dă ocol împrejur.
Şi mai bătea ce bătea Pe Dolfa, căţa bătrînă,
Ce ştie sama la stînă.
De bătrînă ce era Numai pielea-i flencănea,
Cu cîrligu mi-o lungea.
Lua dîra oilor Şi mersul haiducilor, într-un crîng că mi-ş’ intra, Drept la Fulga că trăgea, Dinţii-n brîu că-i înfigea Şi pe loc că mi-1 ţinea,
465
Pînă Costea că venea,
Oile de mi le lua,
Şi din gură că-i zicea :
— D-alei, Fulga, Fulga bătrîn, Ce mi-ai fost aşa hain ?
Tu spre cioban te-ai lăsat.
Oile mi le-ai furat Şi cu ele c-ai plecat,
Iar ciobanii mi-au rămas Şi' năcazu mi l-a tras.
Dar dodată s-auzea,
Tare venea şi sosa O cucie verde Cu opt telegari Şi sînt armăsari.
Caii cine-i rnînă ?
Tot d-un mocănaş Cu gluga-ntre spete,
Cu băieri de bete,
Mînă, nu se vede.
Dar în cucie cine şade ?
O mamă călugăriţă,
Neagră la hăinuţă,
Albă la pieliţă,
E lu Costea măiculiţă.
Atunci Costea ce făcea ?
Cu Fulga fraţi se găsea.
11
Cîntecul ciobanului
Foaie verde de mărar, Colea-n vale la stejar S-aoleşte d-un cioban,
Din fluier şi din caval. S-aolea cît s-aolea,
Pînă bine somnu-1 lua,
Cu capu pe muşuroi,
Cu ochii sclipiţi la oi.
Iar ciobanul ce făcea ?
Trei zile, trei nopţi dormea, De-o bură de ploaie da,
<466
Ciobanu se deştepta, Ochii-n tîrlă arunca,
Picior de oaie nu vedea. Mai la vale se lăsa Şi cu lupu se-ntîlnea,
Şi din gură că-i zicea :
—	Măi lupule, dumneata, N-ai văzut oiţele ?
—	Le-am văzut Şi le-am păscut.
Pe costiţe
Stau corniţe,
Pe pîrloage Stau pîrloage,
Pe la fîntîni,
Căpăţîni,
Pîn livezi Stau maţe verzi,
Iar la capu jghiabului, Căpăţîna ţapului.
Pe vâlcele Stau piciere,
Vai de păcatele mele,
Ce mai m-am luptat cu ele. Ciobanu cînd auza,
Ce fel de bine-i părea.
El la lup se repeza,
Cu cuţitu că-1 tăia,
De piele că-1 jupuia Şi la tîrg că se ducea,
Şi pielea că o vindea. Unde-o oaie cumpăra Şi din una făcea două,
Şi din două făcea patru,
Şi din patru făcea opt, ică turmiţa la loc.
Iar ciobanu ce făcea ?
Doar vătafu că-i lipsa Şi pe ala-1 cumpăra,
Şi în oi că mi-1 băga.
Şi cînd el, frate, zbiera, Oile se risipea,
Drept în lume se oprea, Rămînea ciobanu-aşa.
467
12
Cîntecul ciobanului care şi-a pierdut oile
Foaie verde fir mărar,
La fîntîna din stejar S-aoleşte d-un cioban,
Din fluier şi din caval.
S-aolea ce s-aolea,
Pînă somnul mi-1 prindea Cu capul pe muşuroi,
Cu ochii sclipiţi la oi.
Dimineaţa se scula, în tîrlioară se uita,
Se uita prin tîrlişoară,
Nu-mi văzu nici o mioară ;
Se uită prin tîrliuţă,
Nu-mi văzu nici o mieiţă.
Iar ciobanul se scula,
Căciuliţa o scutura,
Du-du-du şi na-na-na,
S-a ales de mine-aşa.
Mîna pe caval punea,
Cavalul eă-i muceza.
Du-du-du şi na-na-na,
S-a ales de mine-aşa.
Cavalul în mînă lua Şi la vale mi-apuca,
El cu un neamţ că se-ntîlnea :
—	Măi neamţule, dumneata,
Tu să-mi faci d-iin cîntecel Să-mi treacă dorul cu el,
Nu dă altceva,
De inimă rea C-am pierdut oiţele,
Rău îmi uscă zilele.
Ia vezi neamţul că-ncepea,
El un vals, frate, cînta,
Iar ciobanul răspundea :
—	Măi, dar-ar naiba-n tambura ta, Ăsta nu-i cîntec ca la ţara mea !
La poiana lui Spiru,
Zdranc opinca şi galbenul.
468
Iar ciobanul ce-mi făcea ?
Mai la vale mi-apuca,
C-un lăutar se-ntîlnea Şi din gură aşa-i zicea :
—	Tu să-mi faci d-un cîntecel Să-mi treacă dorul cu el,
Nu de aice va,
De inimă rea.
C-am pierdut oiţele,
Rău îmi uscă zilele.
Lăutarul că-ncepea,
Ţigăneasca că-i cînta,
Iar ciobanul răspundea :
—	Mâi, dar-ar naiba-n tambura ta, Ăsta nu-i cîntec ca la ţara mea !
La poiana lui Spiru,
Zdrane opinca şi galbenu. ~
Mai la vale mi-apuca,
C-un ungurean se-ntîlnea,
Iar ciobanul că-i zicea :
—	Ungurene, vreme rea,
Tu să-mi faci d-un cîntecel Să-mi alin dorul cu el ;
Nu de alceva,
De inimă rea C-am pierdut oiţele,
Rău îmi uscă zilele.
Ungureanu că-ncepea Ungureasca c-o cînta,
Iar ciobanul răspundea :
—	Ungurene, vreme rea,
Dar-ar naiba-n tambura ta.
Ăsta nu-i cîntec ca la ţara mea !
La poiana lui Spiru,
Zdrane opinca şi galbenu.
Mai la vale mi-apuca,
C-un lup, frate, se-nitiîlnea,
Iar ciobanu-1 întreba :
—	Ia ascultă, lupule,
N-ai văzut oiţele ?
—	Le-am văzut Şi le-am păscut,
Toată noaptea le-am znopit :
Pe costiţe Stau corniţe,
469
Pe pîrloage Stau plotoage,
Prin livezi Stau maţe verzi Şi la capul jghiabului, Căpăţîna ţapului ;
Sus, în vîrful dealului, Samarul măgarului.
VITEJEŞTI
13
Cîntecul lui Gruia
Frunzuliţă matostat,
Vine turcul cel bogat,
Suliman din Calafat, '
Cu treizeci de brăileni Şi cu-o sută de moşneni,
Care au pe cap turbane Şi la şolduri iatagane.
Tot în susu rîului,
Tot pe malu Oltului.
Colo unde-i Oltu lin Şi de sălcii ţărmu plin,
Vede-o salcie plecată Şi o luntre ancorată.
Iar în luntre cin-era ?
Gruia lui Novac dormea Cu paloşul pus pe piept,
Ca şi cînd ar fi rost dăştept. Turcii-n luntre dă-1 vedea, Doamne, bine le părea.
Ei ca şerpii se tîra Şi ca broaştele sărea.
Gruia singur nu era.
Pandelaş îl străjuia,
Pandelaş, un grec voinic,
Cu pistoale supt ilic.
El dodată că-i soma Şi din gură le zîcea :
— Cine-aicea v-a mînat, Capul vostru l-a mîncat.
470
Atunci turcii ce-mi fâcea ? Galbenei că-i arăta,
Minţili i le fura,
Pe Gruia legat îl da.
După ce mi l-a legat,
Măre, toţi s-a strîns la sfat
—	De-n apă l-om răsturna, Atunci el s-o dăştepta. Turcii-atuncia ce-mi făcea ? Mai la vale că-mi mergea.
La o moară părăsită . .
Văd o piatră ponosită
Şi la ea 'toţi se-nhama,
Şi la Gruia mi-o ducea,
Şi de gît că i-o lega Şi-n apă rni-1 răsturna. Gruia-nainite dormea.
Da un rac că ce-mi făcea ? De un deget îl muşca Şi atunci ise deştepta.
Cînd Gruia s-a deşteptat,
A văzut că e legat Şi în apă aruncat,
Iar pe gîtul lui ceva Tot mereu îl apăsa.
Atuncea s-a încordat, Piatra-n spinare mi-a luat Şi cu piatra ridicată, înota pe rîu* măi frate.
Mai la vale cin-erea ?
Ilenuţa Sandului,
Iar ei mici cînd îmi era. Amîndoi bine s-avea.
El pe dfinsa mi-o ura,
Dînsa la el tot ţînea.
Cînd ou ochii de ea da,
El dîn gură aşa-i zîcea :
—	Ai, Ileana, tu grăbeşte ! Funiili d-oi tăia
Şi d-aicea d-oi scăpa,
Eu pe tine te-oi lua.
Dar Ileana ce-mi făcea ? înot în apă intra Şi funiile le tăia Şi pe mal cînd îmi işea,
471
Amîndoi se-mbrăţişa Şi din gură aşa-i zicea :
—	Du-te, Ileano, acasă,
Fă-ţi găteala de mireasă,
Că poimîine este joi,
Voi veni-mpeţit la voi.
Atunci el că ce-mi făcea ? înspre circiumă pornea Şi acolo ce-mi găsa ?
Turcii toţi la chef era,
Iar la chef era cu ei
Şi Pandelea grecotei.
Cînd pe Gruia mi-1 vedea,
Ei atuncea ce zicea ?
—	Nici acuma n-am scăpat, Uite dracu-mpeliţat !
D-ale, Gruia ce-mi făcea ?
Cînd înăuntru-mi intra,
El pe toţi că mi-i tăia Şi pe grec mi-1 judeca :
—	Oît ai fost argat cu plată, Ţ-a lipsit ceva vreodată ? Sîmbrioara ţ-o plăteam,
La mîncare te pofteam,
Ca pe-un om te-am omenit,
Şi tu, cîine, m-ai vîndut !
Atunci paloşul sălta,
Una grecului că-i da Şi la pămînt mi-1 culca.
Apoi acasă mergea Şi o boală-1 cuprindea,
Tot o boală nemiloasă,
Nu-i poate ieşi din oase.
Ilenuţa de-a văzut Că ş-acu s-a înşelat,
A căzut bolnavă-n pat.
Trei zile la rînd zăcea Şi pe mă-sa o chema :
—	Mamă, scoate scăldătoarea
—	Soră,-aprinde-mi lumînarea
/	Mă-sa cînd a auzit
Că pe fiică mi-a pierdut, îndată mi-a-nebunit.
Cînd lumînarea aprindea,
Iată Gruia că-mi venea.
472
Ilenuţa ce-mi zicea ?
—	Soră, stinge-mi luminarea,
—	Mamă,-aruncă scăldătoarea f Că cine m-a-mbolnăvit
Este în prag aici venit.
Mă-sa-n minţi că îşi venea, Luminarea o stingea, Scăldătoarea-o-arunca Şi nunta că mi-o pornea.
14
Gruia la arat
Foaie verde ca lipanu,
Sus în deal, la crîşma Stanii, Un-de bea drumeţii banii, Şade Gruia, bea vin rece Şi cu lăutari petrece.
Mama lui de veste-a prins Şi la el aleargă-ntins :
—	D-alei, Gruio, fătul meu, Ce faci ? Pentru Dumnezeu, Timpul nu-i de chefuit, Timpul mi-e de plugărit.
Iar Gruia de mi-auzea, Crîşma că şi-o părăsea
Şi la tîrg aipoi pleca.
Vindea calul pe doi boi, Armile pe alţii doi,
Numai paloşul şi-l lasă, Vine-apoi din tîrg acasă :
—	Uite, mamă, boi pe-ales. Dar la plug cu cine ies ?
—	Du-te, zice maică-sa%
Cu Vochiţa, sora ta.
Sora de boi îngrijea,
Gruia plugu-şi pregătea,
Ies în ţarină-amîndoi,
La arat cu patru boi.
Ară pîn’ la prînz, muncesc Şi pe urmă ei prînzesc.
Iar Vochiţa stă dodată,
Cu ochii spre zare cată
473
Şi la Gruia se ducea,
Şi din gură povestea :
—	D-alei, frate, frăţioare, Dă-i din brazdă boii-afară, Vine ploaie şi e sară.
—	Soră, dar copilă eşti.
Nu e ploaie ce zăreşti ;
Nu e ploaie, turci păgînî, Ce-mi au ură pe rumâni.
Vin cu toţii, vin săgeată,
Chiar pe mine că mă cată. Venea turcii d-aiurea,
D-aiurea prin plaiurea,
Pe cai iuţi ca rîndunele,
Fără frîni, fără şele.
De el cînd s-apropia,
Din gură aşa grăia :
—	Măi plugare, te-aş ruga, Spune, n-a trecut cumva,
N-a trecut p-aicea oare Gruia lui Novac călare ?
—	Uite-ncoa, cu coama-n sus Ca şi vîntul mi s-a dus,
Colo-n deal la crîşma Stanii, Unde bea drumeţii banii,
Acolo el bea vin rece
Şi cu duşmanii petrece.
Dar un turc micuţ de stat,
Gras în ceafă, le-a strigat :
—	Ăsta-i Gruia ! Puneţi, fraţi, Puneţi, fraţi, şi mi-1 legaţi, Puneţi toţi că el trăzneşte
Şi pe toţi ne prăpădeşte !
Turcii dacă mi-auziră,
La el se repeziră.
Cu opt funii mi-1 legară ;
Cu opt funii de mătase Ca să-l pătrundă la oase.
El legat cînd se vedea,
De turci că mi se ruga.
Mîna dreaptă i-o legară Şi pe stînga mi-o lăsară.
El, văzînd, se bucura,
Că de fel stîngaci mi-era ;
474
N-a dus mîna-n pălărie După coală de hîrtie Ca să-i scrie mă-si carte,
Să nu-1 mai aştepte-acasă Masa-ntiinsă, un a sa gata.
Pe sub subţioară-o duse Şi pe săbioară-o puse,
Scoase sabia-ascuţită,
La tăiuş cam repezită,
Şi sărind la turci cu ea, Doamne, cum îi mai tăia ! Cum prăşesc plugarii vara, Cad palana ca secara ;
Pînă la apus de soare,
N-a rămas turc în picioare. Doar pe unul l-a iertat,
De-a dus vestea la-mpărat. La soru-sa că-mi pleca Şi din gură că-i zicea :
— Soră, surioara mea,
Dă boui-afar’ de pe brazdă ; Am arat, l-am sămănat,
S-a făcut de secerat.
15
Cîntecul lai Doicin bolnava
Foaie verde matostat,
Din oraşi, din Ţarigrad,
Mare urgie-a venit.
Ia vezi, frate, mi-a sosit D-un arap mare, buzat,
Mi-era cu solzu pe cap,
Cu mustăţi de rac,
Parc-ar fi un drac.
Mîinile,
tînjelile ;
Deştele,
resteiele.
Dar movila capului ?
Cît rotila plugului.
475
’Mpăratu de e-mpărat Şi-a luat fesul din cap ’Naintea ăstui arap.
El de prînz ce popota ?
La cine rîndu-mi venea,
Nouă cuptoare de pîini Şi nouă buţii de vin ;
Nouă bioli, bine graşi Sînt la masă nerămaşi,
Şi de nimiaz Un bou breaz,
Iar de cina cea de seara Nouă vaci bune, frumoase,
Ce e mai bune şi grase,
Foaie verde şi-o sipică,
Şi-un butoi mare de ţuică.
Cîte fete-mi este-n sat,
Toate că l-au blestemat.
La cine rîndu-mi venea, Dimineaţa mi-o-ngropa,
Tot cu brad alăturea.
Cîte fete-a fost în sat,
Nici una nu i-a scăpat.
Foaie verde mărăcine,
Al cui o fi rîndul mîine ?
Foaie verde foi de prun, Surioarii lui Doicin.
Foaie verde viorea,
Dar cu Doicin ce-mi era ?
Foaie verde trei spanace,
Nouă ani şi jumătate,
De cînd, frate, Doicin zace, Cînd pe-o parte,
Cînd pe spate,
Pe d-o parte viermii-1 roade. Rîndul ei cînd îi venea, Lacrimi din ochi că-i pica,
Iar Doicin cînd mi-o vedea, Cuteza a o-ntreba :
— Ce ţi-e, surioara mea, De-mi plîngi tu cu jale-aşa ? Ori ţie ţi s-a urît Perioarele mutînd,
Cînd la umbră, cînd la soare, De la soare la răcoare ?
476
—	Dar eu, neică,-am auzit, Mare urgie-a venit.
Ia vezi, frate, ne-a sosit D-un arap mare buzat,
Mi-e cu solzu după cap,
Cu mustăţi de rac,
Parc-ar fi un drac.
Mîinile,
tînjelile ;
Deştele,
rasteiele.
Dar movila capului ?
Cît rotila plugului.
’Mpăratu de e-mpărat,
Şi-a luat fesul din cap ’Naintea ăstui arap. * El, de prînz, cînd prînzuieşte, Nouă bioli pregăteşte,
Nouă bioli bine graşi Sînt la masă nerămaşi,
Nouă cuptoare de pîini Şi nouă buţii de vin,
Iar de nimiaz,
Un bou breaz
Şi de cina cea de seară,
Nouă vaci bune, frumoase,
Ce e mai bune şi grase,
Foaie verde şi-o sipică Şi-un butoi mare de ţuică. Cîte fete-a fost în sat,
Nici una nu i-a scăpat.
Foaie verde iasomie,
Mîine-mi vine rîndul mie. Foaie verde mărăcine,
Şi-ai să rămîi făr’ de mine.
Iar Doicin cînd auzea, Surioarii că-i spunea :
—	Soro, surioara mea,
Nu plînge cu jale-aşa Şi tu, soră, să te duci,
Nouă iepe tu să mulgi,
Să le pui în scăldătoare,
Tot nevăzute de soare,
Tot cu fir de busuioc,
Ca să-ţi fie cu noroc.
477
Că eu daca m-oi scălda,
Eu bine că m-oi făcea,
Pe tine că te-oi scăpa.
Ia vezi, sora ce-mi făcea ? Nouă iepe că-mi mulgea, Lui baie că mi-i făcea,
Tot cu fir de busuioc,
Ca să-i fie cu noroc.
După ce că mi-1 scălda, Soru-si că-i poruncea :
—	Foiţică viorea,
S-aduci să'bioara mea ; Foiţică dedeţel,
De cînd eram tinerel ;
Tu la grajdi ca să te duci, Calul meu să mi-1 aduci, Frumuşel să mi-1 închingi. Şi iar soru-si-i zicea :
—	Soro, surioara mea, De-te mai aproape-ncoa. Ea, frate, s-apropia
Şi de braţe mi-1 lua,
Ajutor că mi-i dădea,
El pe cal de-ncălica.
P1 eca negru-nbui e s t rînd, Flăcări pe nări toi vărsînd. La cerdac cînd ajungea, Săbioara şi-o scotea,
Iar arapu că-mi dormea, Frumos capul că-i tăia,
Pe soru-sa c-o scăpa. Înapoi cînd se-ntorcea, Tare vesel că-mi era,
El din gură că-mi zicea :
—	Anicuţo, sora mea, Frunză verde matostat, Surioară, te-am scăpat !
16
Cîntecul lui Tanislav
Frunzuliţă-a strugurii,
Pe liciu Dunării
478
Tare vine şi-mi sdseşte Un caic verde-nvelit, Pîn-năuntru jugrăvit,
Pe d-afară poleit,
Ce n-am văzut de cînd sînt ! Dar în el cine şedea ? Patruzeci de turci bătrîni Şi cu barba p.în’ la brîu. Frunzuliţă viorea,
Şi cu Osman tot paşa.
Foaie verde-a dudului, împăratul turcului,
Care cu caic venea,
La margină că-1 trăgea Cu lănţuşul de argint,
Că de fier n-a mai găsît.
La margină ce-mi vedea ? Vreo trei fete lebedence, Care nălbeau pînzele Şi-şi spăla picioarele.
Cu bună ziua că da :
—	Bună ziua la trei fete,
La trei fete lebedence !
El din gură le-ntreba :
—	Voi trei fete lebedence, De n-oţi spune cu dreptate, Şi-oţi spune cu strîmbătate, Pînzele să se cernească,
Ga cerneala să se facă.
El, frate, le ispitea Şi din gură le-ntreba :
—	N-aţi văzut, n-aţi auzît De Tanislav copilu, De-ncinge barba cu brîu ? Ce mai om era baliu !
Nu-1 căutăm cu răutate.
Şi-l căutăm cu bunătate,
Că ne-a fost al nostru frate. Iar fetele răspundea :
—	Cînd oţ’ afla de la noi, Atunci să mai aflaţi voi. Atunci turcii ce-mi făcea ? Mai la vale se lăsa,
De-o bătrînă că găsa. Bătrîna cine-mi era ?
479
Mama lui Tanislav era.
Vezi bătrîna ce^mi făcea ? Neşte haine că-mi spăla,
De pietroaie le trîntea,
Tot de sînge le spăla.
Nu rmi-e sînge românesc,
Şi mi-e sînge păgînesc.
Pe bătrîna c-o-ntreba :
—	Bună ziua, babă slabă ! Dacă eşti cu mintea-ntreagă, Dă-ne nouă bună samă :
Ai auzît, n-ai auzît De Tanislav copilu, De-ncingea barba cu brîu ? Nu-1 căutăm cu răutate,
Şi-l căutăm cu bunătate,
Că ne-a fost al nostru frate. Iar baba le răspundea :
—	N-am văzut, n-am auzît, Nici p-acolo n-am trecut. Iară turcii ce-mi făcea ?
Mai la vale se lăsa,
Ei dăparte că-mi vedea,
La cea salcie aplecată,
Cu mustăţi dalbe pe apă,
Un caic tot priponit Cu lănţuşu de argint.
Acolo cine-mi era ?
Că Tanislav că-mi dormea. Dă trei zile că-mi dormea, Din somn nu se deştepta, Căci obosît că-mi era.
Foaie veirde d-un jerfet,
Tot cu paloşu pe piept.
De păzît cine-1 păza ? Grecoteiu Pandelea.
Iară turcii ce-mi făcea ? în caic că se suia,
Dincolo, frate, trecea,
La Tanislav se ducea,
Iar ei, frate, că-mi ţipa,
Pe Tanislav că-1 vedea, Vîntul, frate, că-mi bătea Şi barba i-o răsfira,
Iară turcii ce-mi făcea ?
480
De el că se spăimînta.
Iară grecu că-i vedea,
El din gură le zîcea :
—	Turcilor,
Agalelor,
Ca toate şoimanelor,
Ce ţipaţi şi orăcăiţi,
Ca femeile răgniţi ?
Nu vă teamă de nimic,
Că Tanislav a adormit.
Foaie verde de doi sfanţi,
Dă vreţi să-l vedeţi predat, Nouă pungi de bani să-mi daţi. Dar turcii tot nu-ndrăznea De el a s-apropia.
Din ei, frate, se găsa *
Un turculeţ mai bătrîn,
Cu barba pînă la brîu.
Cu ei, frate, se certa,
La Tanislav se ducea,
Pe Tanislav că-1 lega Cu nouă funii de mătasă,
Dă-i treceau toate pîn’oase ;
Cu nouă dă inişor,
De-1 seca la sufleţăl.
Iar ei că se sfătuia Ce moarte poate să-i dea.
Alţii că se sfătuia Şi din gură că-mi zîcea :
Să-i dea moarte sus în ţapă.
Da unu din ei zîcea :
Altă moarte ca să-i dea.
Iară grecu răspundea :
—	Turcilor,
Agalelor,
Ca toate şoimanelor,
Nu ştiţi ce moarte să-i daţ’ ?
La o moară părăsîtă,
De stăpînu-meu clădită,
Două pietre c-a rămas ; în spate să le legaţi,
Buzna-n Dunăre să-i daţi.
Cu toţi că să sfătuia Şi ei, frate, se ducea,
Pietrele că le lua,
481
In spinare le lega,
Buzna-n Dunăre că-i da,
La funidiul apei cădea.
Cînd la fund că să ducea,
Peştii, frate, mi-1 pişcă,
Un rac, frate, se găsa,
Cinci oca poate avea,
Cu cleştele că mi-1 lua,
Tot de nas, frate,-l strîngea,
Pe el că mi-1 dăştepta.
Iar Tanislav ce-mi făcea,
Cînd la fund că se vedea ?
Cu capul se răsucea,
Funiile le tăia,
Drumul (pietrelor le da.
Cînd deasupra că-imi ieşea,
El, frate, se văicărea Şi din gură că-mi vorbea :
—	Aoleo, amar de mine,
Cîtă rău străin pe lume !
Cînd el că se răzbătea,
D-o feitiţă că-'l vedea.
Iar fetiţa cin’ era ?
Foaie verde o viorea,
Ibomnica lui era,
Ibomnica lui ştiută,
Ce-o lăsase părăsită.
Ea din gură că-i striga :
—	Taci, voinice, nu plîngea, Că-ndată oi alerga,
Foaie verde viorea,
Şi viaţa că ţi-oi scăpa.
Vezi fetiţa ce-mi făcea, într-o luntre se suia,
Fuga la el că fugea Şi cu luntrea se ducea,
Pînă la el ajungea, în luntre că se urca Şi pe el că mi-1 scăpa.
El, frate, cînd o vedea, în braţe că mi-o lua,
Pe obraz mi-o săruta Şi din gură că-i zicea :
—	Tu mi-ai fost a mea ursita Şi de mine părăsită.
4*2
Du-te-acasă, te găteşte,
Şi du dă te premeneşte,
De nuntă mi te găteşte,
D-o vrea Dumnezău cu mine, Ca să rămîn p-astă lume.
Şi el, frate, că-mi pleca, Cîrciumile-n lung le lua,
Pin toate că căuta Şi pe grec că mi-1 găsea, într-o cîrciumă-mi era.
Tocmai în fund să vedea,
Iară grecu beat era.
Paloş în mînă avea Şi el, frate, să căia Că se ţinea înşelat,
De cîţi bani pe el a dat.
Dar Tanislav ce-mi făcea ?
La grec că mi să ducea,
Pe el că nu-1 cunoştea,
Că-n haine schimbat mi-era.
Şi din gură aşa zicea,
Cînd cu grecu că-mi vorbea :
—	Măi Pândele, Pandelea,
Nu te ţîne tu căit
De banii ce i-ai plătit.
Dă-mi-1 mie să mi-1 văd Şi atunci ţi-oi spune drept, Dacă tu mi-eşti înşelat .De banii care i-ai dat.
Iară grecu ce-mi făcea ?
Paloşu, frate, că-i da.
Cînd Tanislav că-1 vedea, Mîna pe paloş punea,
El din gură că-i zicea,
Pe el de mi-1 judeca :
—	Măi Pândele, Pandelaş,
Nu te ţine înşelat
De banii care i-ai dat,
Şi te ţine înşelat, lotr-a cui mimă l-ai dat.
Iar grecu cînd auzea,
Atunci el că se trăzvea. Tanislav că-1 judeca Şi din gură aşa-i zîcea :
483
— La mine ce n-ai avut, De mîncat şi de băut,
Sau parale de chelşug,
Pe mine de m-ai vîndut ? M-ai vîndut şi m-ai legat, în mina turcilor m-ai dat. Tanislav ce îmi făcea ? Mîna pe paloş punea,
Cînd o dată-1 învîrtea, Frumos gîtu că-i tăia, Căpăţîna că-i cădea. Tanislav ce mi-ş’ făcea ? Îndărăt că să ducea,
La ibovnică ajungea, Nuntă, frate, că pornea.
Să vezi nuntă ce-mi făcea, în lume de se pomenea.
Şi mai daţi cu băutura,
Să ne udăm şi noi gura, Să-mi daţi un pahar de vin, Să vă cînt altu mai bun.
17
Cîntecul lui Badu
Foaie verde şi-o cicoare, Dinspre răsărit de soare, Dincotro soare răsare, în cel sat mare sîrbesc, Jumătate românesc,
Pe dincolo, pe dincoa, Umblă turcii d-aiurea, D-aiurea,
Pîn plaiurea.
Tot de Badu că-ntreba,
Tot de Badu cîrciumaru. Ziua că-mi cîrciumăreşte, Noaptea că-mi măcelăreşte ; Ziua cîrciumar de buţi, Noaptea măcelar de turci, într-o bună zi mi-era,
Să vezi turcii că-mi venea,
m
Ca frunza şi ca iarba,
Buzna-n casă că dădea,
Peste Badu că-mi intra,
Vezi culcat că mi-1 găsa. Băduleasa că-mi zicea :
—	ScoaP, bădiţă, nu mai sta, Că te-a sosit oştirea.
Doarme Badu-nchis în casă
Şi cu paloşu pe masă.
Cînd el, frate, să trezea, Turcii-n casă năvălea.
Să vezi Badu ce-mi făcea.
Mina pe paloş punea, Une-ncepea d-a tăia,
Pînă purcoaie-i făcea.
Rămînea cîţi rămînea, ,,
Iar unu mai mititel,
Paică fu cu dracu-n el.
Mina pe Badu-mi punea, Frumuşel că mi-1 lega,
Cu nouă frînghii de mătase, De-i trecea toată pin oase ;
Cu una de inişor,
II seca la sufleţăl.
La hornu casii-1 suia,
Unde fumu l-afuma, în bătaia fumului,
Unde-i păs voinicului.
Şi ei, frate,-1 chinuia Tot cu fieru plugului,
Pe faţa obrazului.
Atunci Badu că-mi striga :
—	Sărăcuţ de maica mea,
Cit eu n-am pe nimenea De-mi răpun turcii viaţa !
La Băduleasa-mi striga :
—	Băduleaso cea frumoasă,
Cu ochii de puică-aleasă,
Ce tot stai şi tot priveşti
Şi la mine nu gîndeşti ?
Dacă tu-mi eşti credicioasă, Tu să te duci în cămară,
Să-mi pui faţa la ghileală, Sprîncenele la cerneală,
Buze moi la rumeneală,
485
4%* 8$?r<$?r,$îr *<(^
Foaie verde meri domneşti, în bătătură să ieşi,
Să te faci a-mpiedica, Gălbiorii a vărsa,
Turcii năvală c-or da,
Pe mine că m-or lăsa. Băduleasa ce-mi făcea ? în cămară că-mi intra,
Se gătea, se premenea,
Poala de galbeni umplea Şi afară că-mi işea,
Se făcea a-mpiedica,
Toţi galbenii eă-i vărsa,
Iar turcii că mi-o vedea,
Nici un habar nu-mi avea. Altă dată-i mai zicea :
— Băduleasa cea frumoasa, Ochi în cap de puică-aleasă, Dacă tu mi-eşti credincioasă, Ce tot stai şi tot priveşti Unde turci mă chinuiesc ? Foaie verde fir vizdei, Vadra-n cap tu să mi-o iei, Foiţică foi de fagi,
Şi la apă să te faci, lai cîrciumile d-a rîndu Şi uliţele d-a lungu,
Foaie verde foi dă nuci,
Şi tu, frate, să te duci,
Foaie verde viorea,
La frati-meu Niculcea. Băduleasa ce-mi făcea ? Vadra-n cap că mi-o lua, Nu-i bage nimeni sama,
La apă că se făcea,
După Nicukea-rni pleca.
Lua uliţele d-a lungu Şi cîrciumile d-a rîndu.
Foaie verde viorea,
Pe Niculcea rni-1 găsa,
Foaie verde şi-o sipică, într-o cîrciumioară mică, Vezi, Niculcea chefuia,
Nici o grijă nu-mi avea.
487
Băduleasa c-ajungea,
Ea din gură că-i zicea :
—	Măi Niculceo, dumneata, Ce tot beai şi chefuieşti
Şi la Badu nu gîndeşti Une turci mi-1 chinuiesc. Buzna-n casă că mi-a dat Şi pe el că l-a legat Tot la hornu coşului, în bătaia fumului,
Une-i păs voinicului.
Iar Niculcea c-auza,
El din gură că-i zicea :
—	Du-te acas\ cumnata mea, Că i-oi purta eu grija,
Acum la el m-oi afla.
Şi cînd turcii te-o-ntreba :
„Dar cine eiste ala ?“
Tu să le răspunzi aşa :
„E un negustor de boi Şi vine-n gazdă la noi C-avem şi noi patru boi Şi din patru vindem doi“.
Cinci minute nu-mi trecea Şi Niculcea că-mi sosea,
Pari dî la garduri rupea,
Cu alai mare venea.
Cînd Niculcea c-ajungea,
Turcii toţi că mi-o-ntreba :
—	Dar cine este ala ?
Băduleasa le spunea :
—	E un negustor de boi Şi şade-n gazdă la noi,
C-avem şi noi patru boi Şi din patru vindem doi.
Iar Niculcea c-ajungea,
Paloş în mînă că lua,
Frînghiile le tăia,
Drumu la Badu că-i da ;
Altu paloş îmi scotea
Şi lu Badu că i-1 da Şi din gură aşa-i zicea :
-- Să-mi baţi tu mărginile,
Să bat eu mijloacele,
Că le ştiu soroacele.
488
Pîna ziua se făcea,
N-aivea ou cin’ să batea,
Toţi turcii că mi-i tăia Pînă unu rămînea,
Vezi scăpat că mi-1 făcea,
Tot ca să-mi ducă vestea.
Pe toţi turcii că-i strîngea, în podu casii-i suia,
Foc la case că-mi dădea.
Oameni care cum trecea,
Pe Badu că-1 văieta :
— Vai, săracu, Badule,
Cum îţi arde casele !
-- Las' să arză că nu-mi pasă, Că fac alta mai frumoasă.
18
Cîntecul lui Badu
Foaie verde mărăcine, Şi-ascultaţi, băieţi, la mine Da-v-ar Dumnezeu d-un bine Şi mie de-o sănătate,
Ca să vi le spun pe toate. Foaie verde ca nalba,
Pe colea, pe dincolea,
Vin turcii d-aiurea,
Tot vorbind şi sfătuind Şi de Badu întrebînd. Băduleasa mi-i vedea,
Se făcea a nucela,
Porţile le-mpăvora.
Turcii iată că-mi sosea,
Dar nici unul nu-ndrăznea Spre porţi a s-apropia.
Veni unul mititel,
Cu un cojoc negru pe el,
Cu căciula-n cap de jdrel, Parcă fu cu dracu-n el.
Dete cu picioru-ăl stîng, Doborî poarta şi-un stîlp ; Cînd dete şi cu ăl’lant,
489
Doborî porţilem lat Şi în curte mi-au intrat,
Tot de Badu mi-a-ntrebat :
—	Bado, Bado, Băduleaso,
Cu ochi ca de diconeasă,
Cu faţa de puică-aleasă,
Spune Badu unde este ?
De-o fi Badu-n deal la vie, Să-i trimeţi vorbă să vie ; De-o fi Badu-n sat la sfat,
Să trimeţi să vie-acas’.
—	Nu mi-e Badu-n sat la sfat, Nu-i trimeţ’ să vie-acas’ ;
Nu mi-e Badu-n deal la vie, Nu-i trimeţ’ vorbă să vie Şi mi-e Badu-n pat culcat.
Dar Badu mi s-a jurat Şi pe pîine şi pe sare,
Şi pe-un cot de luminare,
Că cine le-o deştepta,
Singur capul i-o tăia.
Turcii-aşa dac-auza,
Deodată se supăra,
Şapte camere spărgea Şi la Badu că-mi intra,
Mi-1 batea, mi-1 chinuia,
Cu cuţite-1 înţepa,
Tot de bani mi-1 apuca ;
Mi-1 bătea, mi-1 chinuia Şi pe coş mi-1 spînzura, în dogoarea focului, în bătaia fumului,
Unde-i păs voinicului.
Dar Badu ce îmi zicea ?
—	Bado, Bado, Băduleasă,
Cu ochi ca de diconeasă,
Cu faţa de puică-aiiea să,
Ieşi afară-n bătătură
Şi fă-te-a te-mpiedica,
Galbenii că a-i vărsa. Băduleasa ce-mi făcea ?
O poafâ de galbeni lua, în bătătură ieşea,
Se făcea a-mpiedica,
Galbenii că a-i vărsa.
490
Turcii tot nu se uita,
Tot de bani mi-1 apuca,
M.i-1 batea, mi-1 chinuia.
Dară Badu ce zicea ?
—	Bado, Bado, Băduleasă, Cu ochi ca de diconeasă,
Cu faţa de puică-aleasă,
Ia tu o cofă pe mînă
Şi du-te pin’ la fîntînă.
Ia fîntînele de-a lungu Şi cîrciumile de-a rîndu,
Pe Neculcea să-l găseşti,
De mine să-i povesteşti. Băduleasa ce-mi făcea ?
O cofă pe mînă lua,
Lua fîntînele de-a lungu Şi cîrciumile de-a rîndu,
Pe Neculcea mi-1 găsea,
La circiumă că-mi erea, Tocma-n fundu cîrciumii, în mijlocul satului.
—	Beai, Neculceo,-nveseleşti, De Badu nici nu gîndeşti
Că turcii mi l-a legat,
L-a legat, l-a spîrzurat, în dogoarea focului, în batăiâ fumului,
Unde-i păs voinicului. Neculcea cînd auzea,
De la cîrciumă-mi pleca Şi din pistoale-mi trosnea,
Şi din garduri pari trăgea,
Şi acasă cînd sosa,
Şi în casă cînd intra,
Şi pragul cînd mi-1 păşea, Deodată că-mi răcnea.
Turcii toţi se spăimînta, Frînghiile-şi rupea,
Badu de pe coş cădea.
Atunci Badu ce-mi zicea ?
—	Lasă-i tu pe mîna mea,
Ca să mi-i tai ciobăneşte,
Să-i porcoiesc voiniceşte ! Dară Badu ce-mi făcea ?
491
Un cuţit mare că lua Şi toţi turcii mi-i tăia Şi în pod mi-i arunca,
Foc la case le punea Şi în circiumă intra.
Bea Badu şi chefuia Şi din gură tot cînta,
De casă nici nu gîndea.
Dară lumea cînd vedea :
—	Beai Badu şi chefuieşti, Casele ard şi plesnesc !
—	Las’ sa arză, că nu-mi pasă, Dar mi-e d-astă carne grasă, C-arde-n foc fără pedeapsă.
19
Cîntecul Chirii Chir alina
Foaie trei migdale,
La vale, la vale,
La vale, la Schilă,
Din jos de Brăila, ’Carcă-mi-să,-ncarcă, Şapte-opt rangale,
Şapte galoane,
Adică vagoane.
Da cine le-ncarcă ?
Harapul buzat,
Negru şi ciudat,
Cu solzi după cap,
Cu mustăţi de rac,
Cu chipu de drac.
Und’te uiţi la dînsul,
Nu poţi să ţii rîsul.
Foaie viorea,
Harapul ce făcea ?
La marfă striga,
Lumea c-auzea,
Acolo mergea.
Ce marfă vindea ?
Fir şi ibrişin,.
Bogăsîm d-ăl bun,
492
Sculuri de mătase,
Ca sînt mai bănoase Şi sînt mai frumoase. Turcul ce făcea ?
Pe Chira o vedea, Frumoasă era,
Din gură-i zicea :
—	Chiro Chiralină, Frumuşică zînă,
Foaie din grădină, Ruptă din măzlină, Ia-mă tu pe mine
Că la mine sînt multe Parale mărunte,
Pe sîrmă ţăsute ; Aşternutul tău Ţi l-oi face eu.
Marfă Chirii-i da,
Cît îi trebuia,
De minţi că mi-o lua, Din gură-i zicea :
—	Chiro Chiralină, Frumuşică zînă,
Foaie din grădină Ruptă din măzlină. Foaie viorea,
Şi-al doilea-i zicea :
—	Ia-mă tu pe mine Că mult ţi-o fi bine. Chira-i răspundea :
—	Cum să te iau pe tine Unde s-a văzut
Şi s-a pomenit Arăpeasă albă în arăpese negre ? Surorile tele,
Ele m-or vedea Şi m-or otrăvi Şi m-or omorî.
Foaie viorea,
Harapul ce făcea ?
Un caic că lua,
De marfă-1 umplea,
Pe Dunăre umbla,
493
La marfă striga,
Chira 1-auza.
Cînd harap venea, Ea-nainte că-i ieşea.
Harap ce făcea ?
Marfă că mi-i da,
De mi-o-ndăstula
Şi în caic că mi-o punea,
Marfă ca să-şi ia,
Cît ei i-o plăcea.
Harap ce făcea ?
De minţi că mi-o lua, Caicul pornea Pe Dunăre-n jos,
Mergea de folos.
Chira ce făcea ?
Ea că mi-ş’ ţipa Şi să aolea.
Harapul ce făcea ?
Cozile că i le lua,
Cu ele că se-ncingea.
Foaie viorea,
Chira ce făcea ?
Pe plîns se puneţi.
Chira trei fraţi îmi avea : Din şi Costandin,
Hoţu de Marin,
Hoţii Brăilii.
La mă-sa venea,
Pe Chira o striga,
Chira nu răspunde Că n-are de unde.
Mă-sa ce făcea ?
Cu mîna arăta încotro a luat-o Chira.
Şi ei că pornea Pe Dunăre-n jos,
Că e dă folos.
Caicul că-1 lua,
Caicul pornea,
Caicul harapului îl prindea — Chiro Chiralină, Frumuşică zînă,
Foaie din grădină,
Ruptă din măzlină,
494
Apleacă tu capu Ca sa tai harapu.
—	Nu pot să plec capu Că coadile mele E-neins harapu cu ele. Din şi Costantin,
Hoţu de Marin,
Hoţii Brăilii,
Şerpii Dunării,
Ei ce mi-ş’ făcea ?
Cozi că-i reteza,
Pe harap îl tăia, în Dunăre că-1 lăpăda, Caicul că-1 lua,
Cu Chira venea,
Acas’o aducea,
Pe ea o judeca :
—	Chiro Chiralină, Sora noastră bună,
Când te-ai logodit,
Cu cine-ai vorbit ?
Cînd te-ai măritat,
Pă noi ne-ai întrebat ? Din gură c-o judeca,
Cu paloşul c-o cioplea, Bucăţele c-o făcea,
La putină c-o băga,
Un praf de sare că-i da, Pe Chira c-o termina.
20
Chera Cheralina
La vale, la vale,
Pe buhaz de mare încarcă, să-ncarcă, Ce că mi-se-ncarcă ? Două-trei sandale, Nouă galoane,
In şi ibrişin,
Bogajin d-ăl bun,
,495
Sculuri de mătase) Lucru femeiesc,
Că e mai bănos Şi e mai frumos. Să-ncarcă, să-ncarcă, Cine mi le-ncarcă ? Arapul sangeac, Negru şi buzat,
Cu solzii pe cap, Parc-ar fi un crap. Cînd te uiţi la dînsu, Nu poţi ţine rîsu.
Pe Cheira o vedea Din gură-i zicea :
—	C-hero Gheralină, Frumuşică zînă, Tînără copilă,
Ruptă din măzlină, Ia-mă tu pă mine Că mult ţ-o fi bine. Ea că-i răspundea :
—	Arape sangeac, Negru şi buzat,
Nu te iau pe tine De urîtul tău
Şi de-al tată-tău,
Şi de mama ta.
Ce-am să mă fac eu ? Frăţiorii tăi, Gumnăţăii mei ; Surorile tăie, Cumnatele mele,.
Ele cînd m-or vede, Pe mine m-or pierde. Arapu ce făcea ? Cange-o arunca,
Pe Chera-o prindea. ’N sardar o băga, Sardaru pornea Pe Dunăre-n jos, Mergea cu folos.
Pî la miez de noapte, Cînd dorm ape toate Şi lume culcate,
496
Din şi Costandin, Romanu copil,
Frăţiorii Cherii,
La poartă bătea,
Pe Chera o striga :
—	Chero Gheralino. Deschide poarta,
Băgăm asnaua,
C-am spart Brăila. Mă-sa că ieşea.
—	Din şi Costandin, Romanu copil,
Pe Chera a luat-o Arapu sangeac,
Negru şi buzat !
Ei că-i răspundea :
—	Mamă, mama mea, Arată cu mina,
Nu spune cu gura, încotro-a luat-o Chera ? Cu mîna-i făcea.
—	La vale, la vale,
Pe buhazi de mare !
Ei că mi-ş’ gătea Un caic de os,
Pe Dunăre-n jos. Sandalu-i prindea Şi ei că striga :
—	Chero Cheralino,
Pe cine-ai-ntrebat,
Cînd te-ai măritat ?
Cu cine-ai vorbit,
Cînd te-ai logodit ?
Ea că-i răspundea :
—	Din şi Costandin, Romanu copil,
Arapu m-a apucat,
Cu cangea m-a luat,
VN sardar m-a băgac.
—	Dar apleacă capu,
Să tăiem arapu !
Ea că răspundea :
—	Nu pot s-aplec capu Ca să tai arapu.
497
Codiţele mele, E-ncins el cu ele.
Ei ca răspundea :
— Fă cum oi putea De-ţi apleacă capu Să tăiem arapu.
Ea că să sucea, Capul apleca,
Cu iataganul da,
Pe arap tăia, Sardaru-1 oprea Şi cu ei îl lua,
Cu tot ce erea.
21
Stan al lui Stăvrui
Foaie verde lemn gutui, Auzit-aţi de-un Stăvrui, De un pui de bulgărui Ce-mi scria pe Călmăţui, Spre pădurea adîncată, Dor de pasăre umblată, Şi-mi venea cu cetili Pin’ să-mi treacă iernili ? Foaie verde-o micşunea, Mugurel de rămurea, îşi lua ceata şi pleca, Dunărea înot trecea, Taman la Vidin oprea, Armili şi le^ascunza, Straili asemenea.
Şi-mi lua alte ostoite, Plouate şi prăhuite,
Iar de gît îşi atîrna Coşu cu cobiliţa,
Coşuri pline din grădină, Să se ducă să le vînză. Foaie verde-a lemnului, Treceau poarta străjului Şi ei nici că-mi ocolea,
La saraiul paşii da,
498
Ducea roşii de cuhnie, S-aibe ipaşa la chindie. De-şi lăsa încărcătura, Umplea la o slugă gura C-o pungă de gălbiori,
Să mi-i bage slujitori.
Foaie verde-o sulfinea, Ziua cînd trebăluia,
La toate sama o lua Şi striga cum s-aşeza.
Foaie verde-a bobului, Cînd oiştea carului Stă în vîrful cerului,
Stan şi ceata se gătea Pe paşă a mi-1 călca.
Pe sluga ce-mi mitui,
De parte-i şi-o pilui,
Că-mi era tot bulgărui. îi puse paloşu-n mîini Şi-i băgă cuţitu-n sîn,
Mi-1 porni la straja uşii,
Ca să mi-1 facă cu duşii, Iară ei cu fieru scos,
Mi se da de după dos. Măre, straja s-auza Cum cădea şi cum pica, Iară Stan se repeza,
După el juma de ceată ; Altă parte din jumate A lăsat-o straja-n spate, Să-i apere dac-o fi,
Turcii dacă i-or sîmţi.
Şi spre casă s-avînta Ca să-l prindă pe naşa,
Că dup-aia-a-1 judeca, C-avea a-i spune ceva Dăspre sate jefuite,
Dăspre fete necinstite, Dăspre surioara lui, Moartă-n jurul laţului, în casa haremului.
Mergea Stan al lui Stăvrui, Puiuleţ de bulgărui,
499
Cu pistoalili gătite Şi cu pala ascuţită,
Şi trecu la uşi vreo trei ; Cînd s-o treacă şi p-a patra, Paşa întărise straja.
Stau la cumpăt cumpătat,
Pe loc p-unu l-a crestat,
Iară p-altul îl împunse,
Al d-al treilea mai iute, Apăsă-n fugă pe flinte. Flinta zarvă că-mi făcea, Plumbii că şi-i repeza Şi pe Stan unu-1 lovea, Drept în vîna braţului, Tăria voinicului.
Dară Stan nu să pierdea, Cămaşa ş-o sfîşia,
Rana strîns şi-o oblojea,
Şi pe turc mi-1 ajungea, Turcu ca iarba pica,
Şi iar Stan se răpeza în odaie la paşa,
Iar pe paşa mi-1 opri Din odaie a fugi.
Mi-1 lega,
Mi-1 priponea,
Cu capu-n sac îl băga,
La spinare mi-1 lua,
Dar d-afar’ fuga venea Un haiduc şi îi zîcea C-afar’turcii se strîngea,
Pe haiduci mi-i copleşea. Stan, fecioru lui Stăvrui, Mare hoţ de bulgărui,
Pe paşa mi-1 dezlega,
Pe loc a mi-1 judeca. Judecata-mi termina,
Pe paşe mi-1 fulgera,
Afară năvală da Şi prin turci roată făcea, Drumu spre poartă căta, Zidu cetăţii-mi sărea,
Poala codrului că-mi lua, Valea spre Rusciuc ţinea,
500
C-avea şi-acolo ceva Şi c-un paşă şi c-un bei, Sa mi-i lege cu curmei, De poarta cetăţilor,
Tot în spaima turcilor.
22
llincuţa Şandrului
Pe din susul Dunării,
Pe marginea Giurgiului,
La casele Şandrului,
Mi-avea Şandru-o fată mare Şi frumoasă ca o floare.
Şi frumoasă că era, llincuţa mi-o chema,
Murea turcii după ea. Şi-ntr-o joi de dimineaţă, llincuţa se scula,
Bătătura-şi mătura Şi-ncepea de mi-ş’cînta :
—	Săraca bătătura,
Cine mi te-o mătura ? Ciocîrlanul cu coada Şi mierla cu aripa.
Ea mă-si că îi spunea :
—	Vine turcii să mă ia ! Foaie verde-o viorea,
Dară mă-sa ce-mi făcea ?
La doi săpători plătea,
Un chip de mormînt făcea, Dar în mormînt ce punea ? Numai pietre şi chituci, S-aibe crezămînt la turci. Foaie verde-o viorea,
Iată turcii că venea,
La Şendruleasa-mi intra,
Cu bună ziua că-i da,
Ea frumos le mulţumea :
—	Turcilor, agalilor,
Mai şedeţi pe canapea,
Să vă fac cîte-o cafea.
501
—	Nu şedem pe canapea Să ne faci cîte-o cafea,
Să ne dai pe Ilinca !
—	Ilinca mea a murit,
Ieri şase săptămîni a-mplinit Şi pomană i-am făcut.
Dacă nu-mi credeţi cuvîntul, Haide să vedeţi momrîntul. Dar un turc mai mărunţel, Parcă da dracu din el :
—	Puneţi mîna pe lopată Şi pe-o sapă mai curată !
La mormînt îmi dezgropară, Pe Ilinca n-o aflară. îndărăt că se-ntorcea,
La Şendruleasa-mi intra, Mîna pe ea că punea Şi-ncepea a mi-o bătea,
Dar ea nici pis nu zicea,
Să n-audă Ilinca.
Dar turcii ce-mi făcea ?
Pe ţîţe o spinteca,
Cu sare o presăra,
La dogoare mi-o punea.
Ilinca mi-o auzea,
Jos din pod că se lăsa,
’N mîna turcilor se da, Turcii-ndată mi-o prindea, Mi-o lega, mi-o fereca,
La Dunăre mi-o ducea Şi-n caic că mi-o punea,
’N susul Dunării pornea,
Dar Ilinca le zicea :
— Daţi-mi drumul, frăţioare, Şi de mîini şi de picioare Sînt legată,
Ferecată,
Am ajuns poamă uscată, Buzele mi s-a pîrlit,
Faţa mi s-a ofilit.
Binişor se dezlega Şi-n Dunăre că-mi sărea Şi din gură că zicea :
501
— Decît roaba turcilor. Mai bine a apelor,
Să fiu masă şerpilor, Jucăria melcilor Şi de rîsul broaştelor.
23
Barba haiducul
Foicica fagului,
Foicica bradului,
In negura muntelui,
Şade fiul cîmpului,
Fratele săracului.
Pe marginea Oltului, Cin’păduri cutriera,
Pe ciocoi îi spînzura Şi pe turci îi ciopîrţea,
Pe tătari îi alunga,
Pe săraci îi ocrotea ?
Este Barbă hoţoman, Tată-său era tătar,
Erea mare căpitan, în urdia hanului Şi oastea sultanului,
Căpitan de turci haini Ce tăiau cu mult canun.
Pe români îi omora,
Avuţia le-o lua.
Barbă, fiu de căpitan,
Nu semăna a tătar.
Ziua toată-şi petrecea Şi multe ocale bea,
Şi cafeaua nu-i plăcea,
Tot vinu îl atrăgea.
Hanul vrea ca să-l omoare Fiindcă-i călca în picioare Legea lui cea păgînească, Dîndu-se în cea creştinească, în tabăra tătărască Şade hanul tot la masă Pe covoare de mătaisă,
Şi strigă la căpitan :
503
—	Ala-i pui de hoţoman, Grijă n-ai de băieţan,
El vrea să se creştinească, Nu vrea legea păgînească. Alei, voi tătarilor,
Oamenii pustiilor Şi glasul stihiilor,
Voi încălecaţi pe cai, Aduceţi cu chiu cu vai Pe Barbu cel hoţoman,
Fiu de mare căpitan, Trebuie să-l potolim,
Furcile i le gătim Şi ştreangul i-1 făurim.
Un mîrzac, un drac bătrîn, Şade-n genunchi blestemînd
—	Auleo, mărite han,
Acel pui de hoţoman Nu se teme de arcan
Şi chiar nici de buzdugan ; E puternic cel tătar Cînd este pe armăsar, Armăsar şi bidiviu Prins atunci de prin pustiu. Să ne ierţi, mărite han,
Nud prindem noi pe oştean Cheamă-1 ici între mîrzaci Şi-l apucă de nădragi. Atunci hanul se gîndea,
Un călăreţ trimetea, Călăreţu-ncăleoa Şi spre Barbă purceda Să-l pofteasă la domnie, Bucuros ca el să vie.
—	Alei, bune călăreţ,
Ce te-arăţi aşa semeţ ?
Sai tu jos de pe cal murg Şi grăieşte mai cu sîrg,
Ce s-a întîmplat în tîrg ?
—	Barbă, fiu de căpitan, M-a trimes slăvi tul han Ca să-ţi spui că te aşteaptă Ca să-ţi găsească mireasă ; Vino mîine pîn’la tîrg, Repede şi mai cu sîrg.
504
Frunzuliţă viorea,
Lui Barbă în gînd îi da, Paloşul şi-l ascuţea, Pistoalele-şi înarma Şi arcanu-şi pregătea. Dimineaţa se scula,
Straie scumpe-şi îmbrăca, Apoi iute purceda- I)
Şi pe murg încăleca,
Şi iute se-ncumeta în inima tîrgului,
La palatul hanului.
Atunci hanul îl vedea Şi scurtă poruncă da, Slujitorilor striga,
Masă mare aşternea,
Masă mare-mbleşugată,
Cu mătase îmbrăcată.
—	Bine venişi tu, tătare, La această masă mare ! Află, Barbă hoţoman* Mare fiu de căpitan,
Că vrem să te cuminţim Şi să te căpătuim.
Atunci hanu se-ncrunta Şi altă poruncă da
Ca să prindă hoţomanul Şi să-l lege cu arcanul.
—	Alei, luminate han,
Eu nu sînt nici hoţoman Şi nici fiu de căpitan. Căpitanul, tatăf meu,
îşi doarme somnul cel greu în mijlocul cîmpului, în umbra mormîntului. Alei, hane, să-ţi plătesc Cu paloş persienesc,
Cu pistoalele turceşti. Atunci Barbă hoţoman De barbă îl ia pe han,
Cu paloşul dă cu sete, Capul zboară la perete, Apoi repede-1 aşează Pe masa cea de mătasă.
505
Barba iute-ncăleca,
Tîrgul tot îl străbatea,
Alte drumuri alegea, Drumuri lungi şi-mpărăteşti, Spre meleaguri româneşti Şi spre codrii munteneşti.
El se ducea într-un sat, îmbrăcat în strai curat.
Era zi de sărbătoare, Clopotele băteau tare. i Barbă iute purceda,
1 în biserică intra Şi-acolo se creştina Şi lua calea codrului Sus pe apa Oltului.
Şi de-atunci Barbă haiduc Omoară liftă de turc,
El împuşcă pe răcoare Grecotei cu burta mare. în sara cu lună plină,
Iese lîngă o fîntînă Şi cîntă pînă spre ziua.
HAIDUCEŞTI
24
Corbea
Foaie verde foi ce-ar fi.
La hotarul Moldovii,
Unde-a fost şopt a vorbi, Mare masă mi-era-mtinsă,
De mari boieri mii-e cuprinsă, Toţi, frate, de boieri mari, Toţi, frate, de ciocodari.
Toţi bea, frate, şi mînca,
Şi frumos se-nveselea,
Dar stapîm oinie-i stăpînea ? Să vezi, frate, itot Corbea,
El din gură le spunea :
— Beţi, boieri, vă ospătaţi, Care din voi vă aflaţi,
506
Voi mie oa să-mi furaţi Ceva de la-mpărăţie :
Caf tanu-împăr atului,
Bazmaua tîrziului,
Paloşul vizirului,
Căci cîteştrele sînt mai mari,
Suit mai mari de judecată,
De-mi judecă lumea toată,
Cred, din munte pînă-n baltă Şi-a turcească jumătate.
Nimenea nu se afla,
Decît singurul Corbea.
Dar el, frate, că pleca,
Cînd împăratu să culca,
Negru şarpe să făcea,
Pă cheia broaştii intra, înăuntru cînd intra,
Cu aburu cănim sufla.
Luminările stingea,
Ochean la ochi că punea, Cafitanu că mi-1 vedea,
Cu el învelit era.
Punea mîna şi mi-1 lua,
Frumuşel că mi-1 chitea, în pozînar mi-1 băga ;
A doua oară vedea,
Bazmaua că mi-o vedea,
Pă genunche-i că era,
Punea mîna şi mi-o lua,
Frumuşel că mi-o chitea In pozînar mi-1 băga.
A treia oară vedea,
Paloşul că mi-1 vedea,
In cui atîrnat era,
Punea mîna şi mi-1 lua.
Cîtetrele le-apuca,
Afar’ ou ele ieşea.
Nimeni seamă nu băga,
Şi la mă-sa le ducea, în poala mă-si le trîntea.
Dar mă-sa ce mi-i grăia ?
— D-ale, maică, Corbea, maică, Gin’, maică, te-a-ndemnat,
Tu p-astea de le-ai furat ?
Singur capu ţi-ai mîncat !
507
Dar Corbeâ ce mi-ş* grăia ? — D-alei, maică, maica mea, Dacă este, mamă,-aşa,
Tu d-un plocon ca să faci. Cu ploconu m-oi făcea Şi-ndărăt că le-oi ducea, Nimeni seamă n-or băga. Mă-sa aşa cum auzea,
Plocon bun că rni-i făcea,
La disăgi îl punea Şi Corbea că mi-ş’ pleca, La-mpărăţie ajungea.
Acolo ce mi-ş’ era ?
Lumeann poartă că şedea, D-a-mpăratu ce făcea ? N-avea cu ce-a judeca.
Cînd pă Corbea mi-1 vedea, Cu muzica că-1 primea, Toată lumea-o judeca.
Toată lumea că pleca, Rămînea numai Corbea.
Da pă Corbea că mi-1 lua, Lui Gheorghiţă-i poruncea, Să vezi, frate, lu Gheorghiţă, Care e peste temniţă Şi, frate, de temniceri,
Frate, peste mari boieri.
Şi pe Corbea că mi-1 lua, Nouă ani că rînduia Şi-n temniţă l-aşeza Şi nouă ani şi jumătate De cînd zace tot pe-o parte Şi carnea i-a putrezit,
Oasele i-a mucezit.
Dar maică-sa ce-mi făcea ? Nouă ani că-mi aştepta,
P-îl de zece povîrnea,
La un f ierar se ducea,
Opinci de fier că-şi făcea Şi nojiţe de oţăl Să ţină birui la zbor.
După Corbea că-mi pleca, Din vinerea oaolelor In sîmbăta Paştilor,
508
Cu trei oauă roşioare,
Ducea Corbii dămîncare.
La împărăţie-ajungea,
Trei zile în poartă-mi şedea Nebăută, nemîncată,
Dă niminea nentrebată. Da-mpăratu ce-mi făcea ?
La plimbare că-mi işea.
Cînd pă babă c-o vedea,
Din guriţă mi-o-ntreba :
—	D-ale, babă, babă slabă,
Babă slabă şi-n foc ată
Ori ai tu fo judecată ?
Da baba ce mi-ş’ grăia ?
—	împărate luminate,
Voinic eşti cu lumea toată,
Voinic eşti cu capul meu, * Ce-o vrea sfîntul Dumnezeu,
Eu n-am nici o judecată,
Dar am pe Corbea la-nchisoare. Corbea-mi este logodit,
Bună fată i-am găsit ! Da-<mpărait'u ce grăia ?
—	Şi de mine-i logodit.
Bună fată i-am găsit !
Să vezi, maică,-o stejerică,
De bardă mi-e bărduită,
De săoure mi-e cioplită Şi la vîrif e ascuţită,
Cu patru boi mi-este adusă, Pentru Corbea-i pregătită.
Dar baba ce mi-şi grăia Cu coraju care-1 avea ?
Voie la-mpărat cerea,
La temniţă să ducea.
Dă trei ori ocol că-i da,
La o fereastră să da Şi din gură că-mi striga :
—	D-ale, Corbeo, Corbeo, maică, Ca să te ştiu de eşti viu :
De eşti mort să te jelesc,
Sărindare să-ţi plătesc.
Da Corbea de-mi auza,
Glasu mă-si-nţelegea,
509
La fereastră că se da Şi din gură că-mi grăia :
— D-ale, măiculiţa mea,
Nu sînt mort să mă jeleşti,
Pă la popi mi pomeneşti,
Şi sînt viu ca sa oia ştii.
Da tu, maică, să te duci,
Să te duci şi să-mi aduci Patruzeci de săpători, Nouăzeci de lopeţari,
Şi tu, maică, ca să-mi sapi în mijlocul oilor,
Unde-i jocul mieilor,
Şi-mi scoţi tu pe Roşu,
C-am să-i săc sufleţălu.
Şi mă-sa că mi-şi găsa Săpători asemenea,
Lopeţari asemenea.
Trei zile, trei nopţi săpa, Peste-o uşă, frate, da.
Toţi, frate, că mi-ş’ fugea, Rămînea numai baba. Deştiu-ăl mic cheie-1 făcea, Lacăţălu-1 descuia,
Uşa la perete-o da,
Peste Roşu, frate, da.
Dar Roşu cum mi-ş’ era ?
El de sete, bale-şi bea,
De foame, baligi mînca.
Cînd pă babă c-o vedea,
Odată că necheza,
Dar baba ce mi-ş’ făcea ? Jeratic de foc că-i da,
Gu ghebreaua mi-1 ştergea Şi-i mai da c-un praf de miere, De-i făcea păru inele.
Şi de căpăstru mi-1 lua, La-mpărăţie-l ducea,
Dar Roşu cînd necheza,
Casele cutremura.
Dar împăratul ce grăia ?
Da ce-s să fie asta ?
Cînd afară că-mi ieşea,
Pă babacă mi-o vedea :
510
—	D-ale, babă, babă slaba,
Dă ţi-e Roşu de vînzare,
Să-ţi daiu galbeni şi parale ;
Dă ţi-e Roşu de schimbare, Să-ţi dau unul, să-ţi dau doi, Să-ţi dau, babo, chiar şi trei, Ergheiia jumătate,
Că ca Roşu nu se poate.
Dar baba ce mi-ş* grăia ?
-— împărate luminate,
Voinic eşti cu lumea toată, Voinic eşti cu capul meu,
Ce-a vrea sfîntul Dumnezeu. Nu vreau Roşu de schimbare, Roşu mi-e dă dăruială,
Ca să-mi dai pe Gorbea-afaţă. Da-mipăraitu ce făcea ?
Mult sta, frate, se gîndea : Haidi, o s-o fac eu şi p-asta. La Gheorghiţă că-mi striga,
Să vezi, nene, lui Gheorghiţă, Care e peste temniţă,
Lui Gheorghiţă-i poruncea Ca s-aducă pă Corb ea.
Da Gorbea ce mi-ş* grăia ?
«Să vie şi mama mea Să-mi vază situaţia.»
Cînd mă-sa că să ducea,
Iar la geam, frate, să da :
—	Maică, măiculiţa mea,
Ţi-a făcut Roşu ceva ?
Că pă mine să mă vezi,
Maica mea, nu mă cunoşti, C-aicea cînd1 m-a băgat,
Aici mamă ce erea ?
Şerpi erau ca paiele,
Năpîrci ca undrelele,
Broaştile ca nucile.
Dar acum, maică, să-mi vezi, Şerpii sînt ca grinzile,
Năpîrci ca uleile,
Broaştile ca ţestele.
Cu ce, maică, că-mi creştea ? Tot cu sînge din Corbea.
511
Şî-o drăcoaică da şerpoaică în barbă că mi-a-mpuiat. Cînd se-ntinde,
Mă cuprinde,
Se zgîrceşte,
Mă sfîrşeşte,
Inimioara mi-o topeşte. Atunce-afar’ că-mi işea Şi Gheorghiţă că mi-1 lua, La-mpărat că mi-1 ducea Şi mă-sa că mi-i spunea :
—	Asta nu este Corbea ! Da-mpăratu ce-mi făcea ? Bărbier că-mi aducea, Frumuşel că mi-1 tundea, Frumuşel că mi-1 rădea, Genele i le tăia,
Unghiile asemenea.
Atunci mă-sa-1 cunoştea Şi pe Roşu-1 dăruia. Da-mpăratu ce făcea ? Mina pe Roşu punea,
Şi el, frate, că-mi vroia,
Pe el a se-ncăleca,
Roşu, voie că nu-i da.
Da Corbea ce mi-ş’ grăia, Cu ouraju car’ 1-avea ?
—	împărate luminate, Dă-mi mie hainele tele, Să-nveţe Roşu cu ele. Da-mpăratu ce făcea ? în cameră că-mi intra, Haine mai bune că lua, Frumos Corbea se-mbrăca Şi pe cal se-ncăleca.
Plimba ici, plimba oolea, Pîna spumă mi-1 făcea. Spuma cu mina i-o lua,
Da pămînt că mi-o trîntea. Sloi de gheaţă să făcea,
Aşa dă grozav era.
Şi Corbea ce mi-ş’ făcea ? Pe lingă mă-sa să da, Mîna-n brîu că i-o-nfigea. După el c-o arunca.
512
Da-mpăratu că striga *
—	la-nzăvoraţi porţilî Chiar cu fieru plugului. Puterea pămîntului,
Să-i vedem puterile. Gorbea-aşa cum 1-auzea, Pinteni lui Roşu cari da.
Peste porţi, frate, sarea Şi din gură că-mi grăia :
—	Rămîi, împărate, sănătos. Că la mîna mea ai fost
Şi harnicu nu ţi-am fost.
Şi Corbea că mi-ş’ pleca în munţii Cotrinului,
Unde-i floarea crinului,
Un bordei, frate,-şi făcea * Şi cu mă-sa să vorbea :
—	Ce rău, maică, eu să-i fac ? Ca sări fur telegarii,
Mîine-şi cumpără alţii;
Ca să-i surp eu casele,
Mîine-şi face altele ;
Ga sări fur eu cucoana,
Se-uşoară şi ia alta.
Da să-i tai eu coconu,
Ca să-i sec sufleţelu ?
Şi el, frate, că-mi pleca,
Din venitul vacilor.
La cina boierilor,
Negru şarpe se făcea Şi su scară să băga,
Pînă ce întîrzia,
Cînd împăratul se culca,
Şi peste cocon că intra.
Da coconu cum era ?
Nouă armence mi-1 păzea.
Şi Corbea, frate, intra,
Gu aburii cînd sufla,
Pe cîte nouă-adormea Şi coconu că mi-1 lua.
Afiar’ cu el că-mi ieşea,
Paloş din teacă trăgea,
Şi capul iri reteza,
Sus în ţapă mi-1 punea,
Chiar în ţapa lui Corbea.
513
Şi la fereastra mi-o pun©*
Şi p-aoi drum, frate,-şi lua. Da-mpăratu ce făcea ?
El de obicei avea,
Dimineaţa se scula, întîi la cocon mergea,
Da-n leagăn că nu-1 vedea, Pă fereastră se uita,
Sus în ţapă mi-1 vedea.
— Cată, s-a-ntîmplat ceva ? Asta mi-a făcut Corbea !
25
Cîntecul lui Corbea
— Nu simt mort, nu sînt nici viu, Numai sufletul îmi ţiu.
Maică,-ai ci cînd m-a băgat Ştefajn-vodă cel spurcat,
Şerpi erau ca acele,
Astăzi sînt ca grinzile ;
Broaştele ca nucele,
Astăzi sînlt ca ploştele.
De cînd, maică, am intrat,
Geană cu geană n-am dat, Carne-n gură n-am băgat,
Buze cu vin n-am udat,
Dar pe toate lenam răbdat Şi tot încă aş mai răbda Şi-aş duce-o cum aş putea.
Dacă n-ar fi o broscoaică Şi-o pustie de şerpoaică,
Gare, maică, a ouat,
A ouat, a împuiat în poala caftanului,
Gura buzduganului.
Urna, maică, cînd se-ntinde, Mdjlocelu mi-1 cuprinde, Trupuşorul amar mi-1 strînge Şi oşoarele îmi frînge,
Sîngale -din vine-mi suge. Copilaşii şi-i adapă Şi la inimă mă seacă.
514
—	£)-aoleo, maică, măicuţă, D-aoleo, dragă, drăguţă, Scoală-mi-te în picioare Ca să te găsesc la soare.
De eşti viu,
Apoi să ştiu
Şi în fire să-mi mai viu ;
De eşti mort, să te jelesc,
La morţi să te pomenesc.
—	Maică, măiculiţa mea, Linişteşte-ţi inima,
Că nu-s mort să mă jeleşti, Nici viu să te-nveseleşti;
Nu sînt motrt, nu sîmt nici viu, Numai sufletul îmi ţiu.
Maică, de-ai făcut vreun b&ie, Fă—ţi pomană şi cu mine. Du-te, dacă mă iubeşti,
Pe vodă să mi-1 găseşti,
Să-i săruţi poala de-aproape, Să-i îngemunchi de departe Şi să-l rogi drumul să-mi dea, Că mult bine o vedea.
Dacă mi-o da drumul mie,
Eu mă las de haiducie.
—	Babă slabă şi uscată,
Şi de Dumnezeu uitată,
Eu pe Corbea 1-^aş ierta Şi drumuleţul i-aş da,
Dar după cum mă gîndesc, Vreau ca să-l căsătoresc.
Chiar nevastă i-^am găsit, Tocmai bună de iubit, Frumoasă cum nu e-n lume Şi-o cheamă, babo, pe nume Jupîmeasa Car pena,
Adusă din Slatina.
Nici din bardă bărduită,
Nici din teslă tesluită,
Numai din topor cioplită,
La tulpină văruită Şi la vîrf cam ascuţită.
I-am tocmit şi lăutari,
Doi balauri de scripcari Cu ciacicii roşiori,
515
Cu papucii gălbiori,
Cînd îi vezi, te înfiori,
Te simţi cuprins de fiori Şi joci, măre, pînă mori.
—	Maică, măiculiţa mea, Jupîneasa Carpina
Nu e logodnica mea.
Ci e ţapa pustia ;
Iară cei doi lăutari,
Doi balauri de scripcari ! Cu dacicii roşiori, j Cii papucii gălbiori,
' Cînd ii vezi te înfiori,
Şi joci, măre, pînă mori,
Sînt, maică, gâzi spurcaţi îŞi în sînge încruntaţi.
'Maică, d-ai făcut vreun bine, Fă-ţi pomană şi cu mine. înapoi drumul s-apuci,
La vodă iar să te aud, Drumul de aid să-mi- dea, îi dau în schimb gălbenet,
Cît se umple un sipet.
—	D-aoleo, măria-ta,
Nu ne da pe Carpema,
Adusă din Slatina,
Că e ţeapa pustia.
—	Dacă fiul tău nu vrea Ca să ia pe Garpena,
Iată-i dau pe Cînepa Adusă din Cîmpina,
Nid din teslă tesluită,
Nid din bardă bărduită, Numai din apă topită,
Cu vîrteju rasudtă,
Cu săpun însăpunată Şi de grindă atîmată.
Şi -sări pui şi lăutari,
Două doare de scripcari Şi-alte două de cobzari,
Cu giubeaua fumurie, Ermeteaua tudurie,
Cu şalvarii roşiori Şi codrii tot roşiori,
516
Cînd îi vezi te înfiori Şi jad, măre, pînă mori.
— Maică, măiculiţa mea, Păcat de viaţa mea Şi de tinereţea mea Ca să mor nevăcuit Şi de lume urgisit.
Măicuţă, vodă nu vrea Ca să fiu ou-oasa mea ;
El nu vrea ca să mă crească, Şi.vrea ca să mă omoare.
Iar mi-a făcut cu cel soare. Căd, măicuţă, Cînepa Adusă don Cîmpina Nu e jupîneasa mea,
Ci e spînzurătoarea;
Iar, maică, cei lăutari,
Doi scri|>cari şi doi cobzari Sînt şoimii şi vulturii, Ciubuoarii şi cu corbii.
Cam pe sus se docnesc,
După stîrvuri se rotesc,
Cu aripile fumurii,
Cu burţile tuciurii,
Cu pidoare jupuite, în sînge de stîrv roşite.
Maică, de-ai făcut vreun bine, Fă-ţi pomană şi cu mine.
Lasă, maică, plînsetu,
Şi îţi ţine cumpătu Că vezi că nu vrea domnul Ca să scap ţ>e murgul meu, Birnicul, şoirmdeanu Care fuge cu anul Şi să răsuflă cu ceasul; Zboară iute ca şi vîntu Şi soseşte ca şi gîndu.
Toţi din curte cum vedea, Roată-n juru-i se făcea,
La murgu-i că se uita,
De-aşa cal se minuna.
Se «mira slugăiimea,
Se mira ostăşimea,
Se minuna ciocoimea,
Ba se mira şi boierimea
517
Cnaşa cal n-a mai văzut
De ond mă-isa i-a făcut.
Iară vodă auzea,
Pe f ereastră se uita,
Obrazul pe geam lipea, Barba-n gură sumeţa,
La boieri că le-arăta,
Rană-n isuflet că-i intra.
Din cameră ca ieşea,
Pe scară se scobora,
Jos în ounte mi se da,
Ochii roată că făcea Şd la cal mi se uita.
Rotogoale că îi da,
Pe coamă îl netezea,
Pe frunte îl săruta,
In gură că-1 căuta Şi-apoi din gură grăia :
—	Babo slabo şi uscate,
De ţi-e murgul de vînzare, îţi dau galbeni şi parale, îţi dau galbeni turale, Mahmudele,
Junghiorele
Să le masori ou marţa,
Cu merţa, ou baniţa.
Baba cum îl auza,
Iute din gură grăia :
—	Să trăieşti, doamne Ştefane, Nu rni-e murgu de vînzare !
—	Să-ţi fie dar de schimbare !
—	lată, îţi dau pe Birnicu, Birnicu, şoimuleanu,
Zboară iute oa vîntu Şi soseşte ca gîndu.
Nu mi-e, doamne, de schimbare Căci murgul meu seamă n-are, îmi este de dăruială,
Cine-o sta pe el călare Şi-o fi zdravăn la umblare. Trîmti unul, trîntd doi,
Trînti, măre, pînă-n trei. Orişicare jos cădea,
518
Fierea-ntrînsul că plesnea,
Mort la pămînt rămînea. Orişicare-ncăleca,
Jos la pămînt că cădea, Fierea-ntrînsul că plesnea,
In sus nu se mai scula.
Trînti unul, trînti doi,
Trînti douăzecei şi doi. Orişicare jos cădea,
Jos la pămînt rămâne a.
Vodă ae ciudă plesnea,
Mâinile şi le frîngea,
Spumă la gură făcea,
Dar nimic nu folosea.
Dacă vedea şi vedea,
Milă babii se făcea,	*
De vorbă s-apropia Şi din gură că-i zicea :
— Aoleo, domnu Ştefane,
Fie-ţi milă de catane,
Nu-ţ5 fărîma oştile,
Nu-ţi ucide slugile,
Că de4 chemi cu miile.
Tot le mănîtnci zilele.
Că murgul este vrăjit Şi de ursitori ursit Ca pe el nimeni să poată Ca să-ncalece vreodată ;
Numai decît Gorbea Şi cine dînsul o vrea.
Doamne, numai într-0 încercare Scoate-mi-1 de la-nchi soare Ca să-ncalece şi el,
Să facă pe murgul miel.
Tot e dînsul osîndit Şi la moarte rînduit;
Cercă-1, zău, măria-ta,
Chiamă-1 a încăleca Să v-arate umbletul,
Cum n-a mai văzut omul. Boierii cum îl vedea,
De frică încremenea,
Faţa li se-ngălbenea,
Buza li se-nvineţa Şi-noepea a tremura,
5.19
Slugile cruce-ş5 făcea, Oştile-n sîn îşi scuipa. Doamne şi cucoanele,
Ce umpleau ferestrele, Foarte rău ise spăimînta Şi oa varga (tremura. Ştefan-vodă cel voinic, Fără teamă de nimic, înconjurat de soldaţi,
De levriţi nenumăraţi, Cum îl văzu că soseşte,
Pe dată se zăpăceşte, începu a se-ngălbeni, Dinţii^n gură-a-i clănţăni, Mîinile a-i tremura,
Ochii a i se turbura.
Dar Corbea ce mi-ş* făcea t Nici de loc se sinchisea, Făcea numai ochii roata Să cuprindă lumea toată.
Se uita la ostăşime,
Se uita la slugărie,
Se uita la boierie,
Se uita şi la domnie,
Şi-apoi şuira o dată,
Lumea să se îngrozească. Murgul cum îl auzea, Coama itare-şi scutura Şi ca varga tremura.
Prin nări flăcări că scotea, Din copită azvîrlea,
Bulgări în sus că sărea,
Apoi trei paşi că-mi făcea, De Corbea s-apropia Şi groaznic că necheza. Corbea-ndată că-1 vedea,
L acrim ile-1 podidea,
Oftat lung din piept scotea Şi din gură că grăia :
— Să trăieşti, măria ta ! Să-ţi trăiască şi domnia ! D-ai făcut vreodată bine, Fă-ţi pomană şi cu mine. Dacă-ţi place murgul meu Şi vreai să-l încalec eu,
520
Niţeluş să-l năduşesc,
Ga mielu să-l îmblînzesc, Porunceşte slugilor Să-mi dezlege mîinile Ca să-i apuc frinele ;
Iar de^ai frică c-oi scăpa,
Zi să-mi lege pe dreapta, Să-mi dezlege pe stînga.
Şi-i legă pe dreapta.
Scăpat dacă se vedea,
Gorbea pe stînga-ntindea,
Pe murgul îşi mîngîia,
Coama că i-o netezea,
Pe frunte că-4 săruta,
Pe ochi cu bazmaua-1 ştergea, Şi iar lung oftat scotea,
Şi din gură că grăia :
— Să trăieşti, măria-ta !
Să-ţi trăiască şi domnia !
Eu să-nealec mult aş vrea, Dar păcat că n-oi putea Cu dreapta cum sînt legat,
La piioioare-ncătuşat,
La mijloc pecetuit Cu litere de argint,
De la piept şi pîn’ la gît,
Cum stă la om mai urît;
N-oi putea să stau pe şa Şi la pămînt oi cădea.
D-ai făcut vreodată bine, Fă-ţi pomană şi cu mine : Dezleagă şi pe dreapta,
Cum ai dezlegat pe stînga ; Dezleagă-mi picioarele,
Să încalec cu dînsele.
Şi scoate pecetiile,
Să-mi vie puterile Şi să poci să înstrunez,
Pe murgul să-4 potolesc.
Dar denai teamă de ceva Şi^ai frică că voi scăpa,
Zi să-nouie porţile,
Să tragă zăvoarele,
Ridică podurile Şi-ndoieşte strejile.
521
Vodă dacă auzia, Numaadecît poruncea, Cătuşele deschidea,
Mîna dreaptă-i dezlega, Picioarele descătuşa, Peceţiile sfărîma Şi la slugi că le zicea Să se-ncuie porţile,
Să îndoiască strejile. Corbea cum mi se vedea Că pecete nu mai avea,
Gi la mîini e dezlegat,
La picioare descătuşat,
De murgu se-apropia,
Pe spate mi-1 neteza Şi-apoi, măre, cît clipeşti, Mai- iurte de cum gîndeşti, Pe el hoţeşte sarea.
Cu călcîile-1 îmboldea, în friu mi-1 înstruna Şi în loc mi-1 răsucea. Murgu-ndată ce simţea, în picioare că-mi sărea, Din copită c-azvîrlea, Furios se poticnea.
Tot trupşoru-ş’ scutura Şi furios necheza.
Dar de grabă ce grăbea. Pe şea ţeapăn rămînea, în scări mi se-nţepenea. Cu zăbala-1 înstruna,
Cu călcîile-1 gîdila.
Din gî-t un ţipăt sootea Şi î.n fugă mi-1 pornea, Toată curtea ocolea, Ocolea de vreo trei ori Şi pînă-n a nouă ori,
Şi ca săgeata zbura.
Toţi boierii murmurau, Soldaţii cruce-şi făceau, Vodă din palme batea. Dacă vedea şi vedea Că murgul se domolea, Numai apă se făcea Şi la frîu se supunea,
522
Cor bea din strună-1 strîngea, ^	*	1 a,
Lui vodă se închina Şi apoi lîngă scară sta,
Lîngă scara cea domnească Lingă curtea 'boierească. Apoi după cal sărea, în trei chingi că îl strîngea Şi lua vodă ca-a graia :
—- Să trăieşti, mări a-ta. lată-ţ’ murgul înstrunat Şi la zăbală plecat;
Iată-ţ’ murgul domolit,
Cum e bun de călărit,
Dar încă nu-i biruit Şi la umblet domolit.
Dacă vreai, măria-ta,
Pe el a încăleca Şi să-ţi meargă liniştit,
Cum e bun de călărit,
Ia să-mi dai mantaua ta Să se dea murgul cu ea,
Mă ştie-mbrăcat hoţeşte, Lasă să mă-mbrac domneşte* Să se-nveţe ca cu mine,
Cînd o fi singur cu tine.
Iar de-ai frică şi bănat Că mă gîndesc la scăpat, îndoieşte strejile,
Ridică-ţi podurile, închide zăbrelele,
Zăvoreşte porţile Cu fiarele plugului,
Puterea pămîntului,
Mai armează slugile Şi-ntăreşte strejile,
Şi să-ţi ascuţi furcile,
Pune, doamne, dorobanţi, Mai mărunţi şi mai înalţi, Unii tot cu cuşca clină,
Alţii cu sabia-n mînă,
Să dea-n cine s-o-ncerca Fără voie a scăpa.
523
Dacă îţi place murgul, Lasă-mă să-i dau drumul Ca să zboare ca vîntul,
Să-ţi arăte umbletul,
Cum ţi-e drag ca sufletul. Vodă-mbrăcat ca un domn, Nu avea minte de loc.
El cum era fermecat După-aşa cal minunat,
Care fuge, ştii, ca vîntul Şi soseşte ca şi gîndul,
Spre boieri se întorcea,
Cu boieri se sfătuia Şi boierii că-i zicea :
— Dac-oi face, doamne,-aşa, N-are pe unde scăpa Că nud ucigă-1 crucea. Porţile că zăvorea Cu fiarele plugului,
Puterea pămîntului,
Gărzile că Ie-ndoia,
Ferentari că-ngrămădea Şi aducea dorobanţi,
Mai mărunţi şi mai înalţi, Unii tot cu puşca plină,
Alţii cu sabia-n mînă~
Apoi la slugi poruncea, Haine domneşti aducea,
Lui Corbea i le dedea,
Cu ele se îmbrăca,
Doamne, ce mîndru-mi era ! Luceafăru întuneca,
Ca un soare strălucea,
Toată lumea o uimea. Dacă-mbrăcat se vedea, Corbea-n pene se umfla, Mustaţa şi-o ridica,
De murgu s-apropia, Picioru-n scară punea,
Murgu straşnic necheza,
Din picioare că dedea, Brazdă neagră se făcea,
Cu copita cînd lovea,
Pietrele că scăpăra,
Brazde roze că vărsa.
524
Cît e brazda murgului,
Atîta şi-,a plugului.
Corbea nu se speria,
Că seama lui o ştia ;
Ci-1 mîngîia-neetişor,
Ci îi vorbea binişor, încet din leu cum era,
Murgu miel mi se făcea.
El încet că îl lăsa Şi încetinel pornea,
In trap curtea ocolea,
Ca la plimbare-mi umbla. Plimbă-1 ici, plimbă-1 colea, Din nou curtea ocolea, Umbletul că mi-1 iuţa Şi fugea, măre, fugea,	-
Ca o nălucă fugea,
Mai că nu se mai vedea.
Şi-aşa iute cam fugea,
Toată curtea ocolea Ba o dată, ba de două,
Ba de trei şi pînă-n nouă.
Dar cînd fu al noulea,
Printre lume se băga,
De mă-sa s-apropia,
Pe lîngă dînsa se da,
Mîna-n brîu că i-o-nfigea,
Ca pe-un pui mi-o ridica,
Pe murgul mi-o azvîrlea,
De-a călare-o arunca,
Lîngă el o aşeza.
Din piept un ciot scotea Şi-nT pornea, măre,-m’pornea, Ca fulgeru că-mi fugea, Curtea, măre, ocolea,
Pînă la al zecelea.
Zău că nici se mai vedea.
Ca şi săgeata fugea,
Care pe cînd se-nvîrtea»
Ochi negri că arunca,
La zid înalt se uita,
Zid de-a curmezişu sta,
Dar cînd bine îi venea,
Unde zid mai nalt era,
Pe murgu se sprijinea,
525
Pe murgul că-1 repezea, Drept spre el că mi-1 pornea, Murgu-n drum că mi-1 zărea. Din nări seîntei că scotea, Spre zid că se repeza. Dincolo de zid sărea Cu Corbea şi mumă-sa,
Peste zid şi peste poduri, Peste porţi şi peste şanţuri, Că-mi rămînea toţi uimiţi Şi în locuri împietriţi.
Dacă vedea şi vedea Că Corbea în slavă zbura. Toată curtea mărmurea.
Ştef an-vodă-ngălbenea, Nimenea nu îndrăznea După el ca să se ia D-acolo dacă sărea,
Corbea pe loc nu fugea,
Ci pe loc mi se oprea Şi din gură că grăia :
—	Rărmîi, doamne, sănătos Ca un trandafir frumos,
La bună mînă ţi-am fost, Vrednic de mine n-ai fost ; Să rămîi, doamne, cu bine Şi să n-ai grije de mine
Că dac-o vrea Dumnezeu Să f ie pe gîndul meu^
Noi ne vom mai întîlni Şi atuncea vom vorbi,
De mine oi pomeni,
Numai să mi-ţi găsesc,
Astfel prunoui ce doresc. Vodă dacă auzea,
Din dinţi tare că strîngea. Mîinile şi le frîngea Şi ca varga tremura,
Şi din gură că grăia :
—	Du-te, Corbeo, sănătos Ga un trandafir frumos.
La mînă bună mi-ai fost, Vrenic de tine n-am fost. Du-te, Corbeo, liniştit
Şi de nimeni bănuit !
526
Du-mi-te în voinicie,
Că ipe deget m-ai jucat Şi din mînă minai scăpat,
Şi eu, nărodul de mine,
Am vrut să-mi bat joc de tine. Şi am vrut să-ţi iau murgul Şi apoi şi sufletul,
Ş-apoi să re însoţesc Cu jupîmeasa Carpe n a,
Adusă din Slatina.
Nici din bardă bărduită,
Nici din teslă cesluită,
Numai din topor cioplită,
Pe la vîrf cam ascuţită,
La tulpină văruită.
Dunminte, Corbea, cu bine Şi să n-ai habar de mine.
Şi cînd Corbea se ducea,
Din gură, măre, zicea :
—	D-aoleo, Ştefane-vodă,
D-o da bunui Dumnezeu Să facă pe gîndul meu,
Ştii ce bine ar mai fi
Şi de bine-ai pomeni,
Numai eu să mi te-apuc La vreo doi-trei paşi la cîmp ! Corbea, măre, ce-mi făcea ?
El pătat nu se lăsa,
La temniţă se ducea,
O oca de vin umplea,
Pe vătaf că mi-1 chema Şi din gură că zicea :
—	Poftim, vere, vin de bea, Pînă ce te-oi îmbăta ;
Că şi eu m-am îmbătat,
Că vodă azi m-a iertat.
Vătaful cum auzea,
Voios mi se bucura,
Oala din mînă-i lua Şi la gură o ducea.
O ducea, ori n-o ducea,
Că Corbea nu-i adăsta,
Mîna-n păr că i-o punea,
Cu pumnu în spate-i da,
Cu gura mi-1 judeca :
527
—	Nu ţi-a fost milă şi păcat Că de viu tu m-ai mîncat ? Douăzeci şi şapte ani,
Ştii tu cum mă chinuiai ! Cum din gură-1 judeca, Paloşul domnesc scotea, Şapte bucăţi mi-l făcea Şi de păr mi-l apuca,
Capu-n temniţă zvîrlea, Trupul afar’ rămînea Şi la cîini* măre, că-1 da,
Iar din gură mai zicea :
—	Măi, fir-ar, minte să ţii Şi-altui de hac să mu-i fii,
Şi să înveţe de la mine Cine-o mai face ca tine.
Iar de-aci dacă pornea
Şi pe murgu-ncăleca,
Tot la curte se-ntorcea, Drept la poartă că intra,
Că nimeni nu-1 aştepta. Ştefan-vodă ce făcea ?
Cu boieri se sfătuia Şi la masă ospăta.
Corbea dacă mi-ajungea,
De pe cal descăleca, în casă că îmi intra,
Ştefan-vodă tremura,
Boierii că-ncremenea De frică ce le era.
El la masă că-1 poftea,
Dar Corbea ce mi-ş’ făcea ? El la masă nu îmi sta, în pragul uşii se punea, Paloşul în mînă lua, Mînecile sumeţea,
Pe boieri că mi-i tăia, Sîngele din trup ţîşnea, Pînă-n glezne se umplea. Apoi Corbea se scula,
Din palat se repezea Şi apuca de-şi mergea Tot în Ţara Ungurească, Acolo să-mi haiducească.
$28
26
Răzbunarea lui Corbea
Iar Corbea dacă scăpa, Călcîi murgului că da,
Ca săgeata că zbura.
Din oraş iute că ieşea,
Ca vîntul pe cîmp fugea. Merse o zi, merse două, Merse, măre, pînă-n nouă, Şi în codru cum intra,
Pe maică-sa jos lăsa,
La gazdă, la leioa-naltă,
La Stăncuţa sprîncenată.
Şi apoi mi se învîrtea,
Şpre oraş se întorcea Şi după ce merse o zi, Stătu-n loc şi se gîndi.
Şi din gură că grăi :
— Ştefan-vodă m-a iertat, Iar eu deloc n-am uitat Temniţa întunecoasă, Gratia groasă şi deasă, Cătuşele de oţel Şi zbanţurile de fier.
A, şi-o hoaţă de broscoaică Şi-o pustie de şerpoaică !
Că am zăcut părăsit Şi de lume urgisit Nouă ani şi jumătate,
De trei ori tot cîte nouă,
Şi încă zile vreo no-uă,
Face douăzeci şi şapte. Numai cît am haiducit Şi în oodru-am voinicit,
Am jefuit pe neferi,
Am ucis pe ieniceri Şi hoţilor de ciochini Le-am rupt gîtleju şi dinţii. Ce rău mare eu să fac Ca să-i pot veni de hac ? Să-i fur oare pe doamna ? El se-nsoară, ia pe alta Mai frumoasă decît ea ;
529
Să-i ard palatele,
El zideşte altele Mai mîndre ca dînsele $ Iar dacă-i fur coconu, Coconu cu leagănu,
Lui îi seacă sufletu !
Aste vorbe cum zicea,
Spre oraş se întorcea, în loc dosnic s-ascundea, îndată ce.înopta,
Peste ziduri s-arunca Şi în palat că-mi intra, Seama totul că ştia,
Uşile le deschidea^ în cameră că-mi intra. Pe-ntuneric scotocea,
Pînă de leagăn că da Şi îndată că-1 găsea. Leagănul în braţe lua, Afară că îmi ieşea,
Nimeni nu se deştepta, Nici slujnici, nici slugile, Nici oaste, nici strejile, Căci toţi cil toţii durmeau, Visuri mîndre că visau. Afară cum se vedea, Pruncul din leagăn lua, Gîtişor îi răsucea,
Trupu-n poartă-ii ţintuîa Şi p-aci-ncolo fugea.
Ziua cînd se deştepta, Vodă obicei avea,
Mîna-n leagăn că băga, Coconaşul mîngîia,-îşi dezmierda coconul Că-1 iubea ca sufletul. Ştefan-vodă a doua zi,
Din ostaşi cum nu-i intra, Mîna-n leagăn că băga,
Pe cocon că mîngîia, Coconul nieăierea.
Cată-1 ici, eată-1 colea, Cată-1 pretutindenea, în zadar el scotocea,
Că-n palat el nu-1 găsea.
530
Vodă astfel cum vedea, Foarte rău se turbura,
Pe fereastră se uita,
Ochii roată că făcea Şi spre poartă-i pironea. Oh, săracul, ce vedea,
Vai de măiculiţa sa,
Vede pruncul vineţit Şi de poartă ţintuit;
Vedea copilaşul său,
Vedea sufleţelul său, întins, rece, fără viaţă,
Ca un bulgăre de gheaţă.
Şi îndată ce-1 vedea,
Părul din cap şi-l rupea, Mîndră barbă şi-o smulgea, Obrazul şi-l zgînia,
Cu foc mare se jelea, încît pietrele plîngea,
De milă ce le era.
Şi-apoi din gură striga :
—	Asta-i fapta lui Corbea Slugilor, oştenilor, Strejerilor, boierilor,
Iute cu toţi alergaţi,
Toată Ţara Românească Şi Ţara Moldovenească,
Ba şi pe-a Ardelenească,
Pe Corbea mîna puneţi Şi aici mi-1 aduceţi.
Slugile şi străjile,
Boierii şi oştile,
De Corbea cum auzea,
Din loc nici că se mişca Şi cu toţii pe loc sta,
Şi în genunchi că-mi cădea Şi din gură că grăia :
—	Ah, aman, măria-ta, Scapă-ne de-astă belea !
Că niciunul mu-ndrăznea Cu Corbea ochii să dea. Toată astea cum vedea, Mîinile şi le frîngea,
Spume la gură făcea,
Dar nimic nu folosea.
531
Că nimenea nu putea,
Vrînd ca să grăiască,
Mai rău să se înăcăjască* Oştile să ocărască.
Iată, măre, deodată,
Corbea înainte-i s-arâtă,
Numai sin gur, sin gurel Şi cu Roşu-i tinerel.
Slugile şi oştile,
Boierii şi strejile,
Cum îl văd cu ochii roată, Cade la pamînt deodată, Îndoiesc genunchile Şi îşi pleacă frunţile, Lăcrămînd şi tremurînd Şi iertarea lui cerînd.
Vodă asta cum vedea, în camera lui intra, înăuntru şe-nchidea,
Pahar de otravă bea Şi la minut că murea, îndată ce se afla | Că-i văduvă domnia,
\Că Ştefan-vodă a murit,
De durerii mari chinuit, Slugile şi oştile,
Boierii şi strejile La Corbea au alergat, în braţe că l-au luat, în palan că mi l-a dus Şi pe tron că mi l-a pus.
Cu conteşu-1 îmbrăca, Paloşiu în mînă-i da,
Cu sabia-l-nciingea Şi pe cal că mi-1 punea,
Cu gugiu mîndru domnesc Şi-n mîini steag împărătesc. Apoi mîna-i săruta,
Ca la un domn se-nchina. Corbea, domii cum se vedea. Chema iute pe doamna Şi din gură că-i grăia :
— Ascultă, măria-ta,
Vreai să gemi în mănîstire Şi să pici în chinuire,
532
Sau vrei să-mi fii doamnă mie, Să trăieşti în bogăţie ? Doamna, minte femeiască, Fără să se mai gîndească,
Pe cei morţi că mi-i uita,
Mîna spre hoţ întindea,
De barbă că mi-1 lua,
Cu Corbea şe cununa, ‘
Mulţi ani cu dînsul trăia, Frumoşi coconi că făcea. Asemeni domniavoastiă,
Boieri de la astă masă,
Veseli să chefuiţi Şi mulţi ani cu sănătate, Domnul să vă facă parte.
27
Toma Dalimoş ,
Foaie verde trei granate, Dăparte, nene, dăparte,
Nici dăparte, nici aproape, Unde ăl voinic nu poate,
Une calea valea-mi trece Şi dumbrava se răreşte Şi tufele se-ndeseşte,
La cîmp, nene, la cîmpie,
Unde fir de iarbă nu e,
Numai dalba-i colilie, Coaptă-ntre Sîntămărie,
Bate vîntul şi mi-adie,
Mi-aduce mirosu-n vie,
Unde iarba se clăteşte,
De vîrf se găităneşte,
Cînd oi zice trei căpşuni,
La 'trupina eu cinci ulmi,
Cu cinci ulmi dintr-o trupina. Ca cinci deşte la o mînă,
Ca cinci fraţi făcuţi d^o mumă, Nimerit,
Mi-a tăbărît,
Să vezi, Toma Dalimoş,
Boier din Ţara de Jos.
5?3
Să vezi, Toma nemerea,
După cal descăleca,
Murguleţul priponea,
Frumoasă masă-utindea,
Dar n-avea cui d-a-nehina.
El din gură aşa-mi zicea :
—	închinare-aş şi n-am cui ! închinare-aş murgului, Murgului, voinicului,
Dar murgul mi-e vită mută, Urechi mi-are să m-auză,
Gură n-are să-mi răspunză ! închinare-aş cîmpului, Cîmpuhii, întinsului.
Cîmipul mi-are iarbă verde,
Eu ce spui, el nu mă crede ! închinare-aş armeloi,
Armelor, surorilor.
Armele sînt fiare reci Băgate pîn lemne seci,
Lemne seci, oţele reci. închinare-aş ulmilor,
Ulmilor ca fraţilor.
Une vînt c-o adii,
De poale s-o ploconi,
Tot paică mi-ar mulţumi.
Bine vorba nu sfîrşea,
Cînd ochi negri mi-arunca,
Cam pe cîmpul florilor Venea Manea-al cîmpilor, Drăgăstosul fetelor,
Iubeţul nevestelor,
Tot răgnind, frate,-mi venea Şi din pistoale trosnea,
Drept la Toma că-mi trăgea,
Cu bună ziua că-i da Şi din gură aşa-i zicea :
—	Cum, Tomo. de mi-ai venit, Aici iar de-ai tăbărît,
Pajiştea de mi-ai stricat,
Fineţe mi-ai încurcat,
Izvoare mi-ai turburat ?
Să vezi, Toma-i răspundea :
—	Ia vezi, Maneo, tu, măi frate, Dă-ţi mînia după spate
534
Căci pămîntul nu e-al tău, Nu e-al tău şi nu e-al meu, Şi l-a lăsat Dumnezeu.
Stai la masă să mîncăm,
Să mîncăm, să ospătăm,
Pe urmă să ne-ntrebăm Care dincotro sîntem.
Şi la masă s-aşez a Şi mînca, frate, şi bea,
Din pistoale că trosnea,
Că, vezi, Toma că-mi avea O ploscă de cinci oca, Plosca Ţarigradului, Ocaua-mpăratului.
Să vezi Manea ce-mi făcea : Gîndul dracului 1-avea. * După ce că petrecea, în picioare se scula,
Mîna supt mondir băga, Frumos paloşul scotea,
’N burtă Tomii că-1 băga Şi pe cal încăleca, Drumuleţul şi-apuca,
Da fugea,
Da nu glumea Şi da vînt Pe supt oblînc Şi negară Pe su’scară
Ca să-l dea pe d-altă ţară. Să vezi Toma ce-mi făcea : La trei zile se scula,
Maţele mi le-aduna,
Cam cu paie,
Cu gunoaie ;
Cam cu paie, cu tuhoc, Băga maţele la loc.
In brîu, nene, se strîngea.
Să vezi brîu ce mi-ş’ avea, Să vezi brîu lat,
Cinci coturi cu galbeni luat De la cinstitu-mpărat.
El la murgu se ducea Şi din gură aşa-i zicea :
535
—	Ai să poţi la bătrîneţe, Cum puteai la tinereţe ?
Tar murgu că necheza,
El ceva că-nţelegea :
—	Ce-am putut la tinereţe,
Şi mai mult la bătrîneţe.
Căci atunci la tinereţe Mi-era carnea ca rouă
Şi vina ca undreaua ;
Dar acu, la bătrîneţe Mi-e carnea ca vînju Şi vîna ca oţelu.
Să vezi Toma ce-mi făcea :
El pe murgu-ncăleca,
Să vezi, şaua numai tuluri Fofilaşi, numai fluturi, * Fluturi tot d-ăi mărunţăi.
De cîte treizeci de lei,
N-ai mai muri-n tîrg cu ei. Dar să ai mai multicei.
El pe murgu-ncăleca,
Cruce-n piept îşi ridica,
După Manea se lua,
Gonea ici, gonea colea,
Pîn’ pe Manea-1 năzărea, Năzărea şi mai trecea.
Sta în loc de s-odihnea,
Pînă Manea că-mi venea, Aminidoi s-alătura.
Pusă scară lîngă scară, Amîndoi că se-ntrebară, Amîndoi că se-njurara,
Şi oblînc lîngă oblînc, S?-njurară de mormînt Să vezi, Toma-1 întreba :
—	Să vezi, Maneo, dumneata, Ce fapt mare de ţi-am fapt, Maţele de mi-ai vărsat ?
Că cocoana nu ţi-am luat, Căci cocoană ca a mea Nu mai e-n lume ca ea ;
Eu telegari nu ţi-am luat,
Căci telegari ca ai mei Nu sînt în lume ca ei,
537
Şi moşii ca ale mele Nu sint în lume ca ele.
Bine vorba n-o sfîrşea,
Una cu paloşu da,
Ii lua mîna cu spata Şi oblîncu de la şa Şi-i da capul ck colea.
Să 'repezi paloşu-n pămînt, Scoase brazdă ca de plug,
Ce n-am văzut de cînd sînt !
Şi din gură aşa-i zîcea :
—	Dacă-ai fi voinic ca mine, la-te şi tu după mine,
Cum m-am luat eu după tine. Pleca murgUHmbuiestrînd, Voinicel sînige scuipînd.
Mergea, frate, ce mergea,
Cînd el că s-apropia,
De une, frate,-mi pleca,
El cu murgu că-mi vorbea :
—	Murgule,
Voinicule,
Tu d-oi vedea c-o să mor,
Cu picioarele să-mi baţi,
Mare tainiţă să-mi faci,
Cu dinţi de brîu să m-apuci Şi-n tainiţă să m-arunci,
Din picioare să loveşti,
Cu păimînt >să .mă-n vel eşti. Mergea, frate, ce mergea,
La trupină mi-ajungea,
De une, frate,-mi pleca,
La trupiina cu cinci ulmi,
Cu cinci ulmi dintr-o trupină, Ca cinci deşte la o mînă,
Ca cinci fraţi făcuţi d-o mumă. Să vezi Tonta ce-mi făcea. După murgu că-mi cădea,
Ochii i-i păienjenea,
Sufleţălu că-i ieşa.
Iară murgu cernii făcea ?
Cu picioarele-mi bă te a,
Mare tainiţă-i făcea,
Cu dinţii de brîu mi-1 lua Şi-n tainiţă l-arunca,
538
Cu picioarele-mi batea. Nene, de-1 acoperea.
Şi fugea,
Da nu glumea.
După ce rni-1 mormînta, Vezi, tătarii că-mi ieşea,
Ca frunza şi ca iarba,
Vezi, tătarii Crinului Şi ai rozmalinului.
Iar murgu ce mi-ş’ făcea ? Cu dinţii că mi-i .muşca,
Cu picioarele-ii bătea, Nimeni nu s-apropia,
Pînă unu că-mi venea,
Fr ate cu Tom a era,
Cu trei fire-n barbă,
Cu trei în mustaţă,
Al năibii, n-avea faţă.
El la murgu că-mi itrăgea,
1 ar murgu că-I cunoştea, iMîna pe el că punea,
Pe murgu încăleca.
Să vezi, murgu că-1 ducea, De une, frate,-mi pleca,
La trup in ă mi-ajunge a, Acolo că se oprea,
După murgu jos se da.
Cînd mormmitu că-1 vedea, Frati-so că-mi leşina,
El pe murg încăleca Şi acasă că-mi pleca,
Veste maică-si ducea.
Mai urmaţi cu băutura,
Să-şi ude şi Mărin gura ; Dă-mi daţi un pahar de vin, Eu vă fac altu mai bun.
28
Cîntecul lui Toma Dalimoş
Foaie verde d-asomie,
La cîmp, nene, la cîmpie,
Unde fir de iarbă nu e,
539
Numai d-alba-i colelie, Coaptă-ntre Sfîntă Mărie,
Bate vîntu şi-o adie,
Mi-aduce mirosu mie.
Dăparte, nene, dăparte,
Nici dăparte, nici aproape, Unde-i cale jumătate,
La trupîna cu cinci ulmi,
Cu cinci ulmi dintr-o trupină,
Ca cinci fraţi buni dintr-o mumă, Ca cinci deşte la o mină.
Da la masă cine-mi şade ^
Şade Toma Dalimoş,
Boier din Ţârande-jos,
Şi mi-ş’ bea şi mi-ş’ mînca.
Mult cu drag că-mi petrecea,
Nu ştia de ce-o să dea,
Sărăcuţ de maica mea.
Foaie verde trei migdale,
Cam dinspre drumu cel mare, Dincotro soare răsare.
Vine tare,
Fuga mare.
Vine Manea-al cîmpilor, Drăgălaşul fetelor,
Iubeţul nevestelor,
Şelătoarea doamnelor.
Foaie verde bob năut,
—	Bine, frate, c-ai venit,
Paică eu ţi-am poruncit.
Stai colea ca să prînzim,
Cu vin bun să ne cinstim Şi la urmă să vorbim.
—	Fugi, d-acilea, piază rea !
Ce stai înaintea mea ?
Bucatele cele făcute.
Ca la domnie gătite,
O să le vezi pîngărite.
Nici vorba nu isprăvea,
Palo'ş din teacă scotea.
Cînd o dată-ameliţar ’N burta Tomiii că-1 băga,
Maţele i le vărsa,
Şi-atunoi Manea că fugea.
540,
$i-o foiţă vioreâ,
Să vezi Tom a ce făcea,
Mina grapă că-mi făcea, Maţele că le strîngea Şi la loc că le băga Şi cu şalu le-ncingea.
—	Sărăcuţ de maica mea,
Nu mai sînt bun de nimica ! îl poftii ia masa mea
Şi mă dete de belea.
Din ochi negri lăcrima Şi la negru că-mi pleca :
—	D-alei Negru, negura, Mînca-ţi-ar neică gura,
O să poţi la bătrîneţe,
Cum puteai la tinereţe ?
—	Foaie verde viorea,
Stăpîne, nu zice-aşa,
Că nu ştii puterea mea.
Cînd eram la tinereţe,
Mi-era carnea ca rouă,
Nu eram bun de nimica ;
Dar acum la bătrîneţe Mi-e carnea ca vîn ju,
Măduva ca oţălu.
Ce gîndeşti,
Să izbîndeşti,
Pe lume să văcuieşti.
Nici vorbă c-o isprăvea,
Să vezi Toma ce-mi făcea.
El pe Negru că-1 lua, în raza soarelui mi-1 da,
Cu undelemn că-1 ungea,
De ce soarele pripea,
Numai inele se făcea.
Punea şa moldovenească Şi ciucurii auriţi,
Făcea rază pe pămînt,
Ce n-am văzut de cînd sînt ! Dar Negru ce rni-ş’ făcea ?
Din genunche-ngenunchea, Pînă Toma-ncăleca.
—	Ajută-ma, Doamne, cu bine Să-mi izbîndesc p-astă lume, C-acu sînt voinic în fire.
541
După Manea se lua, L-ajungea şi-l întrecea,
Sta în loc, îl adăsta :
—	Bine, Manea, dumneata. Te poftii la masa mea
Şi mă deteşi de belea.
Tu m-ai tăiat femeieşte,
Eu pe tine voiniceşte.
Nici vorba nu isprăvea, Paloş din teacă scotea,
Pe zmiahin că mi-1 trăgea. Cînd o dată-ameliţa,
Mînja şi-o spată-i lua Şi oblîncu dî la şa,
Brazdă de plug că rupea Şi cu Negru rămînea :
—	D-ale, Negru, megurici, De-oi vedea că mor p-aici, Dinţii-n brîu să mi-i înfigi Şi pe tine să m-arunci
Şi la ulm ca să mă duci.
Din copită ea să-mi baţi, Mare tainiţă să-mi faci,
Cu dinţii să mă apuci Şi-acolo să mă arunci.
După ce Toma murea,
Să vezi Negru ce-mi făcea. Pe stăpînu-său lua,
Din copită că bătea,
Mare tainiţă făcea,
Dinţii-n brîu îi înfigea Şi-acolo îl arunca Şi el, frate, rămînea. Singurel că mi-ş’ păştea, Singurel că s-adăpa.
Vită mută,
Urechi are de-mi ascultă, Gură n-are să-mi răspunză. Fraţii Tomii ce-mi făcea ? ’N vînătoare că-mi venea, Vîna ici, vîna colea,
Vîna păsări gălbioare,
Că-s gustoase la mîncare ; Vîna ici, vîna colea,
Peste Negru că mi-ş’ da.
542
Foaie verde trei agilei,
— D-ale, Negru, negurici, Foaie verde bob năut,
Fratele ne-ai omorît,
De nu mai e pe pămînt ?
Şi-am zis verde viorea,
Să vezi Negru ce-mi făcea.
Cu urechi că asculta.
Cu gura nu răspundea,
Că el, frate, nu putea. Dindărăt că mi-i lua Şi la ulm că mi-i ducea. Frunza cu gura rupea Şi ipe Toma-1 arăta.
Fraţii Tomii ce-mi făcea ? înitr-o caretă-1 punea,
La mînăstire-1 ducea,
La mînăstirea domnească. Aibă să se pomenească La cinstiţi ca dumneavoastră ; Şi, frate, s-o pomeni Cît soare pe cer o fi.
29
Miu Haiducu
Foaie verde flori domneşti, în oraş la Bucureşti,
La-ăle case mari domneşti,
Cînd oi zice lobodă,
La curte la Ştefan-vodă,
Mulţi boieri s-au strîns la vorbă. Toţi boierii ţării,
Caimacami tîrgului,
Ca stîlpii pămînitului.
Mare masă mi-este-ntinsă,
De mulţi boieri mi-e cuprinsa.
Şi pe masă ce-mi avea ?
Numai cegă şi păstrugă, Galbenă de caracudă, fNisetru, peşte mărunt,
Ce n-am văzut de cînd sînt,
543
Cu şoricel pe purcel,
De trecea deştu prin el.
Şi cu vin de orădel,
Rău trăieşte, vai de el !
Toţi mi-ş’ bea şi mi-ş’ mînca, Numai Ştefan-vodă sta Cu dalbe -coate pe masă,
Cu palmele la obraz.
Cînd oi zicea viorea, Ştefan-vodă ce zicea ?
— Beaţi, boieri, şi ospătaţi, Mîine-n ziua să vă aflaţi Care cu puşti, cu pistoale,
Pe la şale buzdugane,
La spinare flintă mare,
Să facem d-o vînătoare După păsări gălbeoare,
Că sînt bune la mîncare Şi uşoare la purtare,
Pin’ la fagul Miiilui,
Miului haiducului,
Care e frate cu dracu Şi mi-a spart tot Ţarigradu Şi mi-a-nviat idivanu.
Cînd oi zice viorea,
De servit cine-i servea ?
Cînd oi zîce-a bobului. Surioara Miului,
Paharnica domnului,
Şi mi-i servea cu dreptate,
Să se-mbete toţi odată.
Le da vin tot armiziu. Mestecat tot ou rachiu.
Iar boierii se-mbăta Şi pe-acasă că pleca.
Să vezi Calea ce-mi făcea. Urciorul în mînă lua,
La apă că se făcea,
Nu-i bage nimeni seama.
In valea Cobii că intra. Frunză din fag că rupea, Frunza-n gură o punea, Unde-ncepe-a şuiera,
544
Iar Miu c-o auzea Şi la ea că se ducea Şi din gură-aşa-i zicea :
—	Ce ţ-ă ţie, fa căţea ?
Să nu-mi fii cu cineva Să-mi mănînci mie viaţa !
—	Iar Calea că-i răspundea :
—	Zău, neică, pe legea mea, Dac-oi fi cu cineva
Să-ţi mănînc ţie viaţa. Dă-te-ncoa să-ţi spui ceva : Aseară, la Ştefan-vodă,
Mulţi boieri s-a strîns la vorbă. Toţi boierii ţării,
Caimacami tîrgului,
Ca stîlpii pămîntului.
Sfatu de tine şi-l da,
Mai nimic nu ţi-o făcea,
Decît la tîrgu de-afară,
Unde trec mocani cu sare,
Să-ţi facă d-o cumpeioară,
Să fii, neică, de mirare.
Iară Miu-i răspundea :
—	Fugi d-acilea, fa căţea, Nu-mi purta mie grija,
Eu dă mine mi-oi purta.
Eu sînt peliţă de drac,
De dau domnilor de cap.
Ei aseară vorbea-n casă,
Eu ascultam la fereastră. Foiţică viorea,
Ia vezi, sora ce-mi făcea ? Urcior în mînă că lua Şi spre casă că pornea,
Apă rece c-aducea,
Nu-i bage nimeni seama.
Ia vezi, Calea cînd sosea,
Şi boi erii s-adu n a,
Apă rece le-aducea,
Pe faţă de se spăla.
După ce că se spăla,
Armele că le-ncingea, Buzduganele le lua,
La vînătoare pleca, în valea Cobii că intra.
545
Vîna ici^ vîna colea,
Iar Miu că-i auzea,
Într-un fag că se suia.
Făcu ochişorii roată,
Se uita pe lumea toată,
Se uita, frate, la munte,
Vedea oiţe cam multe.
Din fag jos că mi se da,
Inslpre munte mi-apuca,
El de-un cioban că dădea.
Cînd acolo mi-ajungea,
Gu bună ziua că-i da :
—	Bună ziua, măi ciobane !
—	- Trăiţi, domne căpitane !
—	Ia ascultă, măi ciobane, Nu-mi mai zice „căpitane"
Că eu voi să-mi zici „ciobane". El din gură-i mai zicea :
—	Măi ciobane, dumneata, Nu-mi dai cinci oi ale tele,
Să-ţi dau cinci sute pe ele ?
Iar ciobanu c-auzea, Mustăcioara că-i rîdea.
Iară Miu ce-mi făcea ?
Mîiva-n buzunar băga,
Cinci sute de lei scotea,
De pămînt că le trintea.
Vezi, ciobanu le lua,
Iară Miu că-i zicea :
—	Măi ciobane, dumneata, Făcurăm cu oile,
Facem şi cu ţoalele.
Altă dată-i mai zicea :
—	Măi ciobane, dumneata, Să-mi dai tu cavalul tău,
Să-ţi dau eu paloşul meu.
Altă dată-i mai zicea :
—	Să-mi dai tu căciula ta De ţap bălţat,
Ij Care o porţi hop în cap,
Să-ţi daţi veirde comănac,
Să mi-1 porţi vara cu drag. Altă dată-i mai zicea :
—	Măi ciobane, dumneata,
546
Să-mi dai cojocul zbilţas,
De mi-1 porţi vara pe dos,
Să-ţi dau ăst mondir frumos.
Altă dată-i mai zicea :
—	Măi oiobane, dumneata,
Să-mi dai tu pîlvarii tăi,
Să-ţi dau eu botenii mei.
Altă dată-i mai zicea :
—	Să-mi dai bîta bîntuită,
Numai din topor cioplită,
Să-ţi dau puşcă ghintuită,
De nouă ani neslobozîtă,
Numai de Miu ştiută,
Tot de potere gătită.
Să vezi, Miu ce-mi făcea ? în toate că să schimba,
Şi ciobanu că-mi pleca.
Iar Miu ce mai făcea ?
Mina pe caval punea,
Une-ncepe d-a cin ta De te lua, vezi, groaza.
Oile-n păştere lua,
După oi, frate,-mi cînta.
Ia vezi potera-mi sosea,
Drept la cioban că-mi trăgea,
Cu bună ziua că-i da :
—	Bună ziua, măi ciobane !
—	Trăiţi, doamne Ştefan-vodă ! Ştefan-vodă c-auzea,
El din gură-aşa-i zicea :
—	Măi, al dracului fuseşi,
Tu pe nume de-mi ziseşi !
Iară Miu-i răspundea :
—	Să trăieşti, măria-ta î Am o mamă cam bătrînă.
Te strigă popii pe nume Pi la potropie pe dăvale. Ştefan-vodă că-i zicea :
—	Ia ascultă, măi ciobani,
De ce eşti tu frumos şi gras ?
—	Ia ascultă, domnu Ştefan-vodă, Cum să nu fiu frumos şi gras ? Mănînc mămăligă ou caş
Şi beau apă din văgaş,
D-aia sînt frumos şi gras.
547
Ştefan-vodă-1 întreba :
—	Ia ascultă, măi ciobane,
De cînd tu că ciobăneşti,
Tu n-ai auzit de fagul Miului, Miului haiducului,
Care e frate cu draou Şi mi-a spart tot Ţarigradu,
Şi mi-a-nviat idivanu ?
Iar ciobanu-i răspundea :
—	Ascultă, măria-ta,
Uite-1, este cît colea,
Cît ai da cu zburătura. Ştefan-vodă că-i zîcea,
Tot pecioban mi-1 cerea :
Să meargă cu oştirea.
Iar ciobanu-i răspundea :
—	Doamne Ştefan-vodă, Să-mi laşi tu oştirea ta Să-mi păzească turma mea. Mi-o pieri d-un mieluşel, Să-mi slujeşti doi ani pe el ; De mi-o pieri vro mieiţă,
Mă pune să-i dau leiţă. Ştefan-vodă cum făcea ?
Aşa minte de-mi avea.
Tot eu Miu că-mi pleca
Pe potecuţa strimtă,
Strimtă şi-mboltită,
Cu alune pardosită,
Tot de Miu rni-e ştiută.
Pin’ la fag că-mi ajungea,
’N dosul fagului să da, în ţoale că să schimba,
La Ştefan-vodă că ieşea Şi din gură-aşa zicea :
—	Sumete-ţi, cîine, scările, Piară-ţi luminările,
Că sînt în ţoale schimbat; Viaţa rău că ţi-am secat. Aseară vorbeai în casă,
Eu ascultam <la fereastră ; Aseară vorbeai de mine, Şi-acum ce câţi după mine r* După fag, frate, se da, Frunza-n gură că-şi punea,
548
Urie-ncepe-a şuiera,
Vreo eînci ceite că-mi venea, Tot de-a lu Miu mi-era.
Cînd voinicii că sosea, Hohotea şi chiotea,
Crin gurile răsuna.
Iar Miu cînd îi vedea, .
El din gură aşa zicea :
—> Mai nimic să nu-i faceţi, Dar prin strungă sa mi-1 daţi, Gă de mine-i judecat.
Apoi dingură-i zicea :
— Du-te, doamne, la domnie, Că n-ai fost harnic de mine.
30
Miu Haiducu
Foaie verde lobodă,
La curte la Ştefan-vodă, în ăle case mari domneşti, Ce se văd din Bucureşti, Şi-n ăle curţi boiereşti, Foaie verde foi de tisă, Mare masă-mi este-ntinsă Şi de boieraşi cuprinsă, Boierii divanului, Caimacami tîrgului, Sfetnicii-mpăratului.
Şi pe masă ce-mi avea ? Numai peşte şi păstrugă, Numai dalba-i caracudă. Şi cu vin negru-nfundat, Ce este la boieri dat. Surioara Miului Paharili le strîngea Şi cu spirt mi le stropea Şi da la boieri să bea,
Cu pahare măsurate,
Să-i îmbete toţi odată.
Că ei, măre, se vorbea Tot pe Miu ca să-l ia,
549
Că nu ştie de domnie Şi el şade-n haiducie.
După ce mi-i îmbăta,
La camere mi-i ducea,
Pe vodă de braţ îl lua Şi să vezi unde-1 ducea.
Foaie verde foi respect, Toana sus la cabinet.
Ş-acolo pe ce-1 culca ? îl culca pe-o canapea,
Gismili i le trăgea,
La capu patului le punea.
Ea papueii-n deşte-i lua,
Peste gard mi s-azvîrlea,
Ca o minge mi-ş’ sărea,
Dreţ>t în codru că intra. Deşte-n buze că-mi punea, D-un şuier lung că scotea Şi Miu o auzea Şi pe loc îi răspundea :
—	Ce-i cu tine, soru-mea ? Or haine mi-ai ponosît,
Sau papucii ţi s-au rupt.
De la mine mi-ai sosît ?
—	Nici haine n-am ponosît, Papucii nu mi s-a rupt,
Da asară pî la o vreme, în curtea lui Ştefan-vodă S-a strîns boierii la vorbă. Mîine^n zori de zi te-or lua, La temniţă te-or ducea.
—	Fugi de-acilea, fugi, căţea Bată-1 crucea mumă-sa, N-o-neăpea în mîna mea
Că pe dracu l-o vi de a !
Iară Miu ce făcea ?
La fag că mi se ducea, Haiducii lui şi-i chema :
—	Ascultaţi, haiduci, încoa 1 Mîine armată veţi vedea, Armili vi le-ncărcaţi,
Vin în bidoane să luaţi Şi pîn crînguni să intraţi,
Pe poalili crîngului,
Şi voi să vă aşezaţi,
550
Unul ici, unul colea.
Armată dacă-ţi vedea, Cîte-un foc voi oţi trăgea. Miu dor le poruncea Şi el singur rămînea,
Bani în geantă că-şi băga. Dimineaţă se scula,
Pe ochi negri se spăla, Geanta-n mînă că şi-o lua Şi din crîmg afar’ işea Şi la un cioban mergea :
—	Măi ciobane, dumneata, Nu ţ-ă turma dă vînzare, Să-ţi dau galbeni şi parale ?
—	Da, da, da, domnule, da. De mi-ai da banii pe ea, -Să rămîie-n mîna ta.
Iară Miu ce zîcea ?
—	Şezi, ciobane, jos colea, Să-ţi număr galbeni pe ea. Şervetu că-1 aşternea,
Parale pe ea că-i da
Şi ciobanu se scula :
—. Băi ciobane, ascultă-ncoa Făcurăm cu oili,
Schimbăm şi cu hainili.
Să îţi dau eu haina mea,
Să-mi dai tu cojoaca ta ; Cojocu tău ăl lăţos Să-l port cu lîn.a pe dos. Făcurăm cu oili,
Făcurăm cu hainili,
Schimbăm şi cu ghioacili.
’Mi dai tu mie ghioaca ta,
Dîm trupină dăspicată,
Din săcurică lăsata,
S-o port în mînă o dată,
Şi-ţi dau baston poleit,
Ce nu s-a mai pomenit. Făcurăm cu oili,
Schimbarăm cu hainili, Schimbarăm cu ghioacili, Schimbăm şi căciulili.
551
*Mi dai mie căciula ta, Strîmtă-n gură, largă-n fund, Pe capu meu ăl rotund ;
Iţi dau eu căciula mea, Căciula mea d-astrăgan S-o porţi tu atîţia ani.
A	*	J	V____
Goarnili că le-auzea,
Oili le apăra,
La un colţ de drum le da,
Unde armata mergea.
El în ghioacă se răzima,
Vodă-nainte era,
Iară Miu-1 saluta :
—	Să trăieşti, măria-ta !
Şi atunci vodă se oprea.
—	Băi ciobajne, tu >cu haina de dimie Şi cu faţa de domnie,
Cum spusăşi pe nume mie ?
—	Păi la şcoală mergeam Şi-n carte cînd mă uitam,
Pe dumneata te vedeam.
—	Ascultă, ciobane,-ncoa,
Ştii tu fagu Miului,
Miului haiducului ?
—	Ba da, domnule, îl ştiu,
Că p-acolo am trecut
Şi şapte oi mi-a pierit.
—	Mă, da nu mergi cu mine pînă-acolo ?
—	Ba da, domnule,-aş mergea,
Da n-am cui lăsa turma.
Că sînt băgat la stăpîn Şi dacă-i pierde vreo mia,
Vai de măiculiţa mea !
Dar, vezi, domnu ce făcea ? El avea haine de domn Şi n-avea minte de om.
—	Da sa las eu armata mea, Să păzască turma ta ?
—	Da, da, da, domnule, da. Eu atuncea voi mergea.
Slujesc şapte ani pă ea,
552
Acu a plecat cu el.
Ştefan mergea înainte Şi Miu mergea pe urmă.
—	Ia-o, domnule, mai încoa. Ca să-ţi arăt poteca.
Asta e poteca deasă,
Numai de Miu aleasă.
Pîn mijlocul crîngului,
Miu din urmă-i spunea :
—	Mai ridică scărili,
Că loveşti smicelili Şi te-aud poteriii.
Cînd la fag sosea
Şi pe fag se uita,
Şedea armili-atîrnate Şi răvolvere-ncărcate,
Şi Miu se repeza,
Cojocul şi-l lepăda,
De dîrlog calul i-1 lua, Deşte-n buze că punea Şi-am ţignal lung că mi-ş’ da, Poterili l-auza Şi pe fugă mi-ş’ venea, îmi venea unii din sus,
Cu căciuliţi de urs ; îmi venea unii dî la vale,
Cu căciuli mai stogoşate,
Cu opinci de capră stearpă, De şapte anii nefătată.
Şi vodă cînd îi vedea, începea a tremura,
Miu jos după cal îl da, Cizmili i le trăgea Şi pe el mi-<l încălţa Cu papuci de par an gol,
Cu eălcîiaşu tot gol.
Cu sabia mi-l batea,
Peste buze că mi-i da,
Sînge negru că-i pica Şi soru-sa că sosa.
—	Ascultă, Miule,-ncoa,
Nu omorî domnia,
Foaie verde foi de pom,
Să laşi ţara fără domn.
553
îl făcu Miu scăpat.
Să vezi vodă cum fugea... Barba grapă mi-o făcea Şi la mirişti cînd işea Şi la faţă să uita,
Să văzu vodă belit,
Ştii, ca un iepure fript.
Cînd la armată sosea :
— Ascultaţi, voinici, încoa, Cît oi sta eu în domnie,
Miu şade-n haiducie.
31
Bogatul şi săracul
Cînd oi zîce ca spanacu,
La cîrciuma dîn Cenatu Bea săracu cu bogatu Dă se minună tot satu.
Săracu bea cu vadra,
Iar bogatu cu litra,
Frică-i e că sărăcea.
—	Măi sărace, piază rea,
Ce beai împotriva mea ?
Că n-ai care ferecate,
Nici pătule cu bucate,
Nici turme de oi la munte, Nici cirezi de vaci la ourte. Iar săracu-i răspundea :
—	Măi bogate, piază rea, Fienu după caru tău
N-am să-mbrac bastonu meu. Mi-e bastonu plumbuit Cu cinci litre de argint ; Cînd l-oi ridica la vînt,
Dau pă bogaţi la pămînt.
Piei după vacile tăie N-am să-mbrac armili mele, Arme bune de pandur,
Cu aur jur-împrejur,
Să trag brazda plugului La uşa bogatului.
5Ş4
Une-oi vedea om bogat, Să-l aduc la plug legat,
Să-i dau măciuci după cap, Să vază pe cel sărac.
32
Cîntecul lui Stancu Haiducul
Foaie verde şi-o crăiţă,
Şi-o cracă de aluniţă,
O, săracă Dîmboviţă,
Mi-o pradă Stancu şi Niţă Şi cu soru-sa Vochiţă.
Şi-o frunziţă salbă moale,
Şi mai are Stancu, are,
Şi mai are o soră mică,
Acu se-nvaţă la furcă,
Dă cu flinta de usucă.
Păsărică zburătoare,
Dă cu flinta, mi-o omoară,
Ca să aibă de gustare,
Pîn-o veni prînzul mare ;
S-aruncă pe cal călare,
Presurată de pistoale ;
D-ale sfinte iatagane,
Strălucind ca sfîntul soare.
Şi-o foiţă a bradului,
La cerdacul Stancului Bea feciorii Braţului Cu Niţă-al Şelarului,
Cu Dobre-al Ploscarului.
Bea, nene, şi-mi chiuia,
Văile că-mi răsuna,
De poteră nici gîndea.
Dar Voichiţa sta afară, Rezemată-n flintioară.
Puţin somn o apuca Şi un vis frumos visa,
In urmă se deştepta Şi Stancului îi zicea :
— D-alei, nene Stancule,
Tu bei şi te veseleşti,
De poteră nici gîndeşti.
555
Că-i acas’ pe bătătura, Umblă cu maica de mînă, Prinde la pui de găină.
J D-alu Stancu ce zicea ?
—	Lasă, fa Voichiţo, fa, Las’ să vie potera,
Că de-o fi de Bucureşti,
Tu mi-o baţi de mi-o topeşti D-o fi potera de Iaşi,
Mi-o trimeţi la Făgăraş ; D-o fi poteră de Dii,
Mi-o trimiţi tocma-n Sibii ; D-o fi poteră de baltă,
Frică rni-e c-o să mă bată, Că-i cu turci amestecată... Nici cuvîntul isprăvea,
Cine, măre, că-mi sosea ? Căpitan Balaura,
Cu potera alăturea.
Dar Stancu cum mi-1 vedea, Prosticel că se făcea,
Un surcel în mînă lua, în cenuşă scormonea,
Şi Voichiţa tot aşa.
Mîna-n şolduri că punea... Căpitan că mai zicea :
—	Dă-te, Stancule, legat,
Să nu te dau spînzurat.
Dar Voichiţa ce zicea ?
—	Bată ceru mîna ta,
De ce să se dea legat Ca un mare vinovat ? Hasnaua nu ţi-a furat, Bănişori nu ţi-a mîncat,
Nici caii nu ţi-a luat,
Nimica nu ţi-a stricat... Mîna pe durdă punea,
| Şi mi-i tăia secereşte ) Şi mi-i aşeza snopeşte...
Dacă vedea şi vedea, Căpitan ce mai făcea ?
La Stancu că se ducea,
Cu ouvînt blînd îl ruga,
—	D-alei, nene Stancule, Stancule, viteazule,
556
Mai ceartă-ţi pe Voichiţa,
Mi-a prăpădit potera.
Stancu că mi-1 asculta,
La Voichiţa se ducea •
Şi din gură cuvin ta :
—	D-alei, soru-mea Voichiţa, Mai lasă-ţi vitejia,
Că ia ţi-ai prăpădit,
Opincile ţLai tocit,
Şi haide cu mine-n sat,
Să te dau după bărbat...
—	Nu vreau eu să merg în sat, Să mă dai după bărbat,
Să-mi fie ciocan în cap ;
Mai bine-n codru cu drag,
Să beau vin din burdujel, *
Să mănînc carne de miel.
33
Cîntecul lui Ianeu Jianu
Foaie verde dedeţel,
Colea-n vale-n făgeţel,
Sub umbră de păducel, Frumos doarme-un voinicel Cu căciuliţa de jdrel.
Cu iţari, cu cojocel,
Şi cu flinta lîngă el.
—	Mă duc, mamă, după el.
—	Nu te duce, fata mea4 C-alae om cu belea, '
A la muie re nu- şi ia :
Ala e Ian cu Jiănu,
E vestiţu căpitanu,
Care bate cu tufanu,
Duce mînia cu anu.
—	Fie, mamă, cine-o fi,
Eli mă duc că e voinic.
N-are teamă de nimic..
:— Iancule,
Jianule,
Ce-ai făcut paralele ?
—Le-am băut cu mîndrele,
557
Mîndrele,
Ol ten oile,
Mi-au mîncat paralele.
—	Iancule, de unde vii ?
—	De la tîrg de peste Jii
—	Iancule, ce-ai tir guiţ ?
—	Cînd oi căta, mai nimic, Cinci oca de plumb mărunt Să duc la băieţi în crîng,
Căoi băieţii fără minte Prăpădesc la gloanţe multe ; Bagă iarba cu mîna,
Alice cu chivără,
De se duce pomina,
Pînă sus în Moldova.
Nici vorba c-o isprăvi a Şi la vale mi-o lua Şi c-un paşă se-ntîlnea.
Iară paşa-1 cunoştea Şi pe Iancu l-întreba :
—	Iancule, ciocoi turcit,
Ce te porţi aşa urît,
Din creştet pînă-n pămînt Numai aur şi argint ?
Iară Iancu-i răspundea :
—	Dară, paşă, dumneata, Cine mi te-a scos în cale, Tocmai în drumul cel mare ? Dară paşa ce-mi făcea ? Iataganul mi-1 scotea,
La Iancu se repezea.
Dară Iancu ce făcea ?
De mînă mi-1 apuca,
Iataganul i-I smulgea,
De haine mi-1 dezbrăca Şi de cal că mi-1 lega.
Calul la fugă-o lua Şi pe paşă mi-1 ducea în mijlocul tîrgului.
Dar ai lui că mi-1 vedea,
După cal mi-1 dezlega Şi turcii mi-1 întreba :
—	Cine, paşă, mi-a-ndrăznit. Toc de tine şi-a bătut ?
Iară paşa ce-i spunea ?
558
—	Uite, aici, în drumul mare Mi-a ieşit lancu în cale.
Era îmbrăcat turceşte,
Tocmai cia Doamne fereşte. Numai aur şi argint Din creştet pînă-n pămînt.
La mine s-a repezit,
Iataganul mi l-a smuls,
De haine m-a dezbrăcat Şi de cal el m-a legat.
Să vezi lancu ce făcea : Haine de paşă-mbrăca Şi la turci mi se ducea Si potera mi-o lua,
Spre pădure mi-o ducea Ca să prindă pe Jianu,
Pe vestitu căpitanu. -La pădure mi-ajunge a, Pădurea mi-o-nconjura, Turcilor că le zicea :
—	După tufe vă pitulaţi Si aioi să aşteptaţi.
Eu în codru m-oi ducea,
Ou lancu mă voi vedea Si lui lancu m-oi preda Si la vale l-oi lua,
Pe drum greşit l-oi ducea, Pîn-afară l-oi scotea,
De haiduci l-oi depărta.
La un şuierat isteţ.
Voi cu toţii vă strîngeţi La marginea drumului,
La fîntîna Neagului.
Pe lancu 1-înconiuraţi,
Cu funii să mi-1 legaţi,
De haine să-l dezbrăcaţi, Hainele să le-mbrăcaţi,
De haiduci v-apropiaţi, Ordine greşite daţi,
Din spate să-i atacaţi.
Ianou-atuncea ce-mi făcea, Cînd în codru s-afunda ? Hainele le dezbrăca,
P-ale lui le îmbrăca,
559
Pe-un haiduc mi-1 îmbrăca Cu hainele lui paşa ;
P-altu Iancu mi-1 făcea, Voinicii mi-i arănja Şi comanda mi-o lua,
Pe cei doi îi trimetea La marginea drumului, t La fîntîna Neagului,
’ Şi d-un şuierat dădea. Turcii cînd mi-1 auzea,
Pe cei,doi îi conjura, lancu-atuncea ce făcea ? Cu voinicii-i ocolea Şi-n capcană mi-i prindea Şi pe toţi îi dezarma,
Cot la cot că mi-i lega Şi la paşa-i trimetea Şi-un răvaş că le dădea.
Să lase-n pacea ţara.
Dară paşa ce-mi făcea ?
La domnitor se ducea,
Sfat cu boierii ţinea,
Cil toţii se sfătuia,
Poteră mare făcea,
După Iancu că-mi pornea. Foaie verde şi-o lalea,
Ei pe Iancu-1 urmărea Pe marginea Oltului, în desişul codrului.
Dară Iancu ce făcea ? Drumul mare mi-1 lua, C-un rachier se-ntîlnea, Bea Iancu de se-mbăta, în drum mare mi-ador'mia. Potera 1-nconjura Şi pe Iancu mi-1 lega.
Dară Iancu se trezea Si .-legat mi se vedea, lancu-atuncea-ce zicea ?
— Căpitane, dumneata, Dezleagă puţin mîna Ca să-mi fac rugăciunea. Căpitanii ordin da Mîna de i-o dezlega.
560
Dară lancu ce-mi făcea ? Mîna-n gură mi-o băga, Din deşte că-mi şuiera, Băieţii mi-1 auzea Şi pe cai încăleca,
Potera mi-o-nconiura Şi la luptă se lua,
Şi pe lancu mi-1 scăpa. Foaie verde şi-o lalea.
Alta poteră sosea,
Iară lancu ce zicea ?
Ordin la băieţi dădea, în codru că s-ascundea,
El pe murgu-ncăleca, în gura mare că.striga :
—	Eu sînt lancu Jianu, ^ Vesti tu căpitan u !
Potera cînd îl vedea,
Şi după el se lua,
Iară lancu că fugea,. Drum-u la Olt că lua,
Iar la Olt cînd ajungea, Drept la pod mi se ducea. Podu peste Olt era,
Iară lancu că striga :
—	Măi podare, măi podai, Trage podu la liman
Ca să treacă d-un Jian, D-un Jian, d-un căpitan,
Şi d-un hoţ, d-un hoţoman Podarul cînd auzea.
Tot la fugă mi-o lua Şi prin tufe se pitea, Rupînd haine de aba. lancu atunci cînd vedea, Murgului că îi zicea :
—	Fă-te, murgule, nebun Şi dă prin Olt ca pe drum ; Fă-te, murgule, nărod..
Şi treci prin Olt ca pe pod. Iară la mijloc de Olt Dădea lancu cîte-un foc. Trecut lancu se vedea,
Pe podar mi-1 urmărea,
561
Pe podar mi-1 ajungea Şi de tufe mi-1 lega,
Ca să nu poată să dea Poterii pod cînd sosea.
34
Cîntecu lui Iancu Jianu
Foaie verde bob fasui, în noaptea lu Sînvăsui S-a iscat vreo trei copii,
Care-mi intră-n codru-ntîi.
Eu p-anume să vi-i spui :
Unul mi-e Iancu Jianu,
Care bate cu tuf anul Şi ţine pizma cu anul,
Şi cu Nică Ungureanu Şi cu Dumitru ţiganu.
Foaie verde trei lămîi,
—	Iancule, de unde vii ?
—	De la tîrg du peste Jiî.
—	Iancule, ce-ai tîrguit ?
—	Mai nimic n-am tîrguit, Cinci-şase oca de plumb, Trei-patru de praf mărunt, Să-mi duc la băieţi în crîng.
Sînt băieţii fără minte, Prăpădesc la gloanţe multe,
Nu ştie sama-nainte.
Bagă gloanţe eu mîna Şi iarbă cu chivără,
De mi-ii blestema lumea.
Foaie verde dediţel,
Colea-n vale-rn făgeţel,
Frumos doarme-un voinicel, C-un cal vînăt porumbiel.
Foaie verde d-un jerfet,
—	Mă duc, mamă, să-l dăştepi.
—	Nu te duce, fata mea,
La ăst voinic cu belea.
Ala e Iancu Jianu Care-mi bate cu tufanul Şi-mi ţine pizma cu anul.
562
Cîte fete le-a iubit,
Pe toate le-a părăsit;
Cîte-a iubit peste Olt,
Le-a lăsat oftînd cu foc ;
Le-a iubit la Valea Mare,
Le-a lăsat cu burta mare. Jianu se dăştepta Şi din gură aşa zicea :
—	Tu-ţi crucea ta de prun, C-ai făcut rachiul bun, Adormi şi pe Iancu-n drum 5 Arde-te-ar focul, căldare, C-ai făcut rachiul tare, Adormişi pe Iancu-n cale.
Iar Jianu ce-mi făcea ? Urmărit cînd se vedea, * Pe căluţ încăleca,
El la Olt, frate,-mi pleca Şi la Olt cînd ajungea,
Oltul mare că-mi era.
El la podar că striga :
—	Măi podiţă, măi podar, Trage podiţa la mal
Ca să treacă de-un Jian ; Trage podul mai d-a drept, Că-ţi răcesc un glonţ în piept. Iar podarul c-auzea,
El de lene să-n tindea,
Iar Jianu ce-mi zicea ?
■— Decît să mă căciulesc Ca să-mi dea podul pe rost, Fii haiduc pe cum ai fost. Cinci minute nu trecea Şi potera că-mi sosea,
El cu murgu că-mi vorbea Şi cu murgu-not că da. înota murgu3-nota,
Pînă dincolo-mi ieşea,
C-un boier că se-ntîlnea,
Tot prefectul că-mi era.
El din gură-1 întreba :
—	Ianeule, boier turcit. Numai ochii ţ-am văzut.
Din aur şi din argint.
563
Ianculef
Haiducule,
Lasă-ţi haiduciile.
Să-ţi dăm boieriile.
—	Nu vreau boieria ta.
Eu vreau haiducia mea.
Decît în tîrg cu papuc-i„
Mai bine-n crîng cu opinci.
Ia vezi, Ianou ce-mi făcea ?
El cu murgu că-mi vorbea :
—	Nu-ţi mai face păru creţ, Hai la Slatina-m judeţ,
La Măria crîşmăriţa,
Căci ne-mbată cu guriţa.
Cînd la gazdă mi-ajungea,
Şi potera că sosea,
Iar Jianu că zicea •
—	Hai, murgulc, hai, hai, hai, Hai la munte, sus la plai
Să scăpăm de chin şi vai.
Mina pe durdă punea, Une-ncepea a trăgea,
Ca secerea-i secera.
El din gură că-mi zîcaa :
—	N-aţi auzit d-un Jian Şi d-un hoţ de căpitan,
De ia miei de la ciob ani, Armăsari de la mocanii Şi bea vinul fără bani ?
Dacă eu aş mai plăti,
Ce naiba aş mai haiduci ?
35
Cîntecul lui Radu din Greci
Foaie verde-a bobilor,
Deasupra Dobreştilor,
Puterea pădurilor,
E starostea hoţilor.
Frunză verde d-avrumeasă,
La fagul cu frunza deasă Şi cu umbra răcoroasă,
564
Şade Radu-ntins la masă C-o oaţă de prioteaşă Şi c-o oaţă de nevastă,
De usucă floarea-n glastră. Ziua, bea şi chefuieşte, Noaptea, popi măcelăreşte. Frunzuliţă viorea,
Dară Radu ce-mi făcea ? Deşte-n gură că-mi băga Şi-ncepea d-a şuiera,
Pădurea de-a răsuna.
Şapte potiri că-mi venea. Dară Radu ce-mi zicea ?
El pe toţi îi întreba :
Foiţică foi de crin,
— Măi, dă seară und’ izbim ? Să mergem la popa Stan, ...Tu-mi-1 de hoţoman,
Că mai ţine cîte-un ban Şi cîte-un pui de cîrlan,
De cîrlan d-ăi gălbeori,
De intri-n codru cu el,
Scurt în gît şi lung în trup, Făcut, neică, pe fugit,
Cum e bun de haiducit. Foiţică viorea,
Dară Radu ce făcea ?
O ploscihiţă că scotea, Mititică, mititea,
De-o vadră şi cinci oca,
Şi da la băieţi de bea Ţuică de Podgoria,
De li s-aprindea gura.
Băieţii s-amegia,
Toţi prin frunze se culca.
Iată timpul că venea,
Dară Radu ce-mi făcea ? Deştu-n gură că băga Şi-ncepea d-a şuiera,
Pădurea d-a răsuna,
Nimeni nu se deştepta.
El atuneea ce-mi făcea ?
Mina pe durdă punea,
Durda era ruginită,
De cinci ani neslobozită.
565
Drumul prin pădure-i da, Cracile că le rupea Şi pe voinici cînd cădea, Voinicii se deştepta Şi la Radu alerga.
Radu-n faţă de-i vedea.
Pe toţi la rînd îi punea, Cîte-o palmă le trăgea Şi poteca le-arăta,
Numai trei şi-i alegea.
Cînd oi zice foi gutui,
Chiar pe nume poci să-i spu Este Vulpe din Vulpeşti Şi cu Iarbă din Ierbeşti,
Şi cu Radu de la Greci,
Hoţi ca ăştia nu găseşti,
Dai cu puşca, nu-i loveşti. Foicică viorea,
Dară Radu ce-mi făcea ?
Un cortel rupt pe el lua Şi la popă că mergea.
La popă cînd ajungea, Sentinela îl oprea,
Dară Radu ce-i zicea ?
— Slugă bună şi vicleană. Lasă-mă la popa Stan,
Să-i mătur bătătura,
Să-mi cîştig şi eu pîinea. Santinela că-1 oprea,
Altă slugă că-mi chema Şi la popa-o trimetea,
C-a sosit un cerşetor Şi de este-ndurător,
Vrea să s-angajeze la el.
Să-i măture bătătura,
Să-şi cîştige şi el pîinea. Popa cînd mi-1 auzea,
Slugă nu-i mai trebuia. Prioteasa se gîndea,
Slugă la găini n-avea,
Ei că Radu-i trebuia Să-ngrijească de găini,
Să mănînce firmituri.
567
Frunzuliţă viorea,
Ea drumul că îi dădea, Radu-năuntru intra, înăuntru cînd merge a*
Cortelu că-1 lepăda,
Căpitan că rămînea,
Dar popa cînd îl vedea,
El din gură aşa-i zicea :
—	Să trăieşti, domn căpitane !
—	Nu-mi mai zice'„căpitane", ...Tu-ţi crucea, popa Stane,
Şi te cată de parale !
—	Eu zic zău, pe barba mea, Că n-am chioară de para !
Dară Radu ce-mi făcea ? Buzduganul că-1 scotea,
Una-n burtă -că-i dădea,
Alta-n spate-1 îndrepta.
—	Scoate banii, ici-colea, ...Tu-ţi crucea mumă-ţa !
Dară popa ce zicea ?
—	Stai, Radule, nu mai da Că ţ-oi spune bl aga mea
Şi toată avuţia ■
Ia cată colea sub par,
C-am un borcan îngropat, în borcan e gălbenei. •
Care să trăieşti cu ei.
Borcanul că mi-1 scotea.
Alta-n spate că-i trăgea.
—	Stai, Radule, nu mai da Că ţi-oi spune blaga mea.
Ai cu mine-n băligar
Că mai am înc-un borcan, îl păstrez de-acu un an,
Te-am ştiut că-mi eşti duşman. Hai cu mine-n deal Ia vie.
Banii după liturghie.
Atunci Radu ce-mi făcea ?
Pe popă că mi-1 slăbea, Preoteasa că mi-o lua Şi de coade mi-o tîra.
—	Spune şi tu blaga ta !
—	Ia cată sus pe poliţă,
568
E o mică sălbuliţă Ce-o păstrez pentru fetiţă, Care-âcuma suge ţîţă.
Dară Radu ce zicea ?
La fată că se gîndea C-o să-l blesteme fata Şi-o să-i scurteze viaţa. Sălbile că nu le lua,
Afară că îmi ieşea,
Poterili că-1 prindea,
Toţi cu armele trăgea.
Dară Radu ce-mi făcea ? Gloanţele-n mînă le prindea Şi-ndărăt le arunca,
Şi din gură aşa zicea :
-	Ţineţi, băieţi, gloanţili
-	De vă umpleţi f lintili,. V-apucă vo vreme rea, /N-aveţi cu ce le-n cârca, După mine cu ce da.
Puteţi să daţi cît de des,
Voii nu ştiţi că eu sînt dres ? Dar un hoţ de dorobanţ, Care prost toţi îl credea,
: Dară el prost nu era,
Un franc de argint scotea Şi-n patru că mi-1 tăia Punea iarba cu mina, ’ Gloanţili cu chivără, Le-atingea cu vergeaua,
Pîn5 s-aşeaza iarba-n ea.
-	După Radu se lua
Şi din gură-aşa zicea :
■— ’Ntoarce-ţi, Radule, faţa Să-ţi mai văz mustăcioara, Galbenă ca lămîioara.
Dar atuncea ce făcea ? Arma-n el o potrivea,
In susul buricului,
Unde-i greu voinicului. LJna-n piept că îi trăgea $i la pămînt mi-1 trîntea. Dară Radu ;ce-mi zicea ?
— Să vă cînt un cîntecel De cînd eram mititel :
569
Foaie verde trei aglici, Dintr-o sută de voinici Am rămas singur p-aioi. Foicică mărăcine, Bucură-te, mînăstire,
Că vine Radu la tine ; Nu vine ca să-nflorească Şi vine să putrezească.
36
Radu cel din crîng
Foaie verde d-avrămeasă, La fagul cu frunza deasă Şade Radu ca-ntr-o casă. Afară plouă şi varsă Şi lui Radu nici nu-i pasă ; Afară plouă şi ninge Si de Radu nu «-.atinge. Şade Radu ca-ntr-o casă, Cu ocaua plină rasă,
Cu carabina pe masă.
Nu ştiu-ii plină sau e goală, Şapte poteri bagă-n boală ; Nu ştiu-i goală sau e plină, Bagă potera-n izînă.
Pe creci şi pe rămurele, Cuţite şi rivolvere ;
L i vo r v e r e-au t o m a te,
De te ia fiori de moarte ; Livorvere şi pistoale,
De te bagă-n grele boale. La scorbura fagului, Carabina Radului,
Cu moartea ciocoiului. Paiică naiba-1 învăţa,
De ghete se descălţa,
Cu opinci că să-ncălţa,
Cu opinci cu cataramă, Lumea să nu-i bage samă. Ia banii de la bogaţi,
Fl împarte la săraci,
Să-şi cumpere boi şi vaci.
570
Frunza-n gură că punea, Une-neepe-a şuiera,
Voinicii că şi-i strîngea Ca frunza şi ca iarba. Şaisprezece mi-alegea,
Drumul la ceilanţi că da,
Pe cei şaişpe mi-i lua,
La croitor că-i ducea, T-mbrăca milităreşte,
Iar Radu căpităneşte.
Frumoasă comandă da Şi-şi lua drumul pe vălcea,
La popa Stan că-i ducea,
La popa din Salcia.
Acolo cum ajungea,
Cu bună seara că-i da :
—	Bună seara, popă Stane !
—	Trăiţi, domne căpitane !
—	Bună sara, părinţele !
—	Mulţumesc, căpitănele !
—	Nu-mi mai zice „căpitane", Zi-mi pe nume : Răducane. Căpitanii sînt la tîrg,
Eu sînt Radu cel din crîng, Care la parale strîng ;
Iau banii de la bogaţi Şi-i împart pe la săraci,
Să-şi cumpere boi şi vaci.
Să vezi, popa răspundea :
—	Zău, tată, pe barba mea,
De am luce de para.
Ia vezi, Radu-i cuvînta :
—	Caută, părinte, bine,
Că-m’ pun băieţii pe tine Şi te-ntinde ca pe-un cîine,
De rîde lumea de tine.
Ia vezi, Radu ce-mi făcea ? Frumos timpul nu-1 pierdea,
La băieţi că comanda,
Şapte popii că-i trăgea,
Patru-n piept de-1 îndrepta Prioteasa că-mi zicea :
—	Mă Radule, dumneata,
Nu omorîţi pe popa,
Că voi da din ce-om avea.
571
Băgaţi mîna su5 saltea,
Luaţi parale cit oţi vrea.
Ia vezi, Radu ce-mi făcea ? La băieţi că comanda,
Sub saltea că-mi căuta,
Toţi banii că rni-i lua,
De bani nu se sătura Căoi nu-şi făcuse suma.
Ia vezi, Radu ce-mi făcea ? El la popa se ducea,
De barbă că mi-1 lua,
Pîn casă că mi-1 snopea,
Ca p-un hoţ că mi-1 trîntea. Ia vezi, popa răspundea :
—	Mă Radule, dumneata, Nu omorîţi pe popa,
Că ţi-oi da din ce-oi avea.
—	Cată, tată,-n băligar,
Mai e un borcan cu bani ; Cată, ta.tă,-n putinei,
Mai e o mie de lei
Şi-mi bea cu băieţii tăi ; Cătaţi, tată, după uşă Că mai e d-o gălatuşe.
Şi-aia e cu părăluţe.
Ia vezi, Radu ce-mi făcea i La băieţi că-mi comanda, Toţi banii de mi-i strîngea, D-un cîntar, frate, găsea Şi banii că-i cîntărea, Treizeci oca găsea.
Ia vezi, Radu ce-mi făcea ? .De bani nu se sătura,
Căci nu-şi făcuse suma. la vezii, Radu ce-mi făcea ? La prioteasă se ducea,
Două palme că-i trăgea, Prio-teasa-i răspundea :
—	Nu da, Radule, nu da,
Că ţi-oi da din ce-oi avea. Cînd oi zice peliniţă,
Cată, mamă, pe poliţă Că mai e de-o sălbuliţă,
Ce-o păstram pentru-o fetiţă, Să i-o dau la nuntuliţă.
572
Ia vezi, Radu ce-mi făcea ? Sălbuliţa c-o lua,
După gît mi-o atîrna,
La călcîi că-i ajungea,
Aşa de mică era. înc-o dată mi-o-ndoia,
La genunchi că-i rămînea. la vezi, Radu ce-mi făcea ? Cu băieţii că-mi pornea Şi din gură aşa-mi zicea :
—	Să vă lăsăm sănătoşi Şi la punguliţă groşi,
Şi să munciţi şi pe vară,
Că la toamnă venim iară. la vezi, popa răspundea :
—	Măi Radule, dumneata, Nu e, tată, vezi, păcat
Şi frică de blestemat,
De m-aţi lăsat om sărac ? la vezi, Radu răspundea :
—	Las’, părinte, nu-i păcat, Nu e bani după săpat,
Şi e bani după tocat.
D-ai tocat, de n-ai tocat, Bani săracul tot ţi-a dat ; D-ai citit, de n-ai citit,
Bani săracu ţi-a plătit,
Plata popii s-a ştiut.
37
Patru haiducu
D-ale, Pătru ce-mi făcea ? Armele şi le-ngropa La o buturugă de fag, Unde trage Pătru cu drag. Şi la el ce îş5 oprea ? Oprea o luce săbioară, Ghemuită,
Ghem făcută,
De la vîrf puţin adusă. D-ale, Pătru ce-mi făcea h La-mpăratu că pleca,
-573
Pe poartă, neică, intra, împăratu că-1 vedea,
Buza-n patru că-i plesnea, Sînge negru că-i pica,
Pe caftan că să slăia.
— Luminate de-mpărat, Trupşorel far’ de păcat, Leagă-imi mîinile fa spate Cu trei frînghii de mătase Şi cu trei de ibrişin,
Aleasă din Sighidin,
Şi dă-mi drumu-n oastea ta, Scăpat să fiu, de-oi scăpa. Mîini îndărăt că-i lega Cu trei frînghii de mătase Aleasă din Sighidin.
Da la el ce mi-şi oprea ? Oprea o luce săbioară Ghemuită,
Ghem făcută,
De la vîrf puţin adusă. La-mpăratu că-mi pleca, împăratu că-1 vedea.
D-ale, Pătru ce-mi făcea ?
O dată că-mi chiotea,
Văi adînci că răsuna,
Toate sforile-i plesnea, Drumu-n oastea lui că-i da. D-ale, Pătru ce-mi făcea ? Scotea luce săbioară Şi de-un zid că mi-o trîntea, De rugină o scutura,
Sus la cer că-mi fulgera Şi prin turci că s-abătea Ca un vînt înviforît Pin.t-un pomăt înflorit,
Şi cum cade florile,
Aşa cădea celmelele.
Şi cînd fu soarele-n chindie, Tăie Pătru şapte mii ;
Şi cînd fu soarele-a scăpă ta, N-avea Pătru ce lucra, Numai sta de-i bulduşa,
Şi mult-puţin ce scofelea, Trei catîri că-mpovăra,
574
La-mpăratu că pleca. Da-mpăratu ce-mi zicea ?
— Du-te, Petru,-n haiducie, Fost-au dăruită ţie.
Cît oi sta eu în domnie,
Să stai şi tu-n haiducie
38
Sub poale de codru verde
Sub poale de codru verde. Mititel foc mi se vede,
Mititel şi potolit,
Tot de voinici ocolit Nu ştiu zece ori cincisprezece, Că mi-şi frige un berbece,
Un berbece-berbecel.
Sugător şi mititel.
Sub umbră de păducel. Voinicii mănîncă miel Şi beau vin din burduşel, Cîntînd şi grăind astfel :
— Codrule, codre-nfrunzit, Codre frumos înverzit, Ţine-mă-n tine ferit,
Cu frunză acoperit-Codrule, i-avea păcat De m-ai da acum legat,
Că nimic nu ţi-am stricat,
Nu mă ştiu de vinovat Că-n ţine de cîrod intrai, Numai o cracă tăiai,
Armele de-mi atîrnai Şi la umbră-ţi m-şezai.
Le-aş fi pus toate şi jos.
Dar pămîntu-i umedos Şi fierul e ruginos, îşi pierde lustrul frumos, închina-m-aş şi n-am cu» Păsurile ca să-mi spui ; închina-m-aş brazilor, Brazilor şi fagilor,
575
Dar sînt fagii depărtaţi, Brazii-n muche ridicaţi, închina-m-aş ulmilor, Ulmilor, stejarilor,
Că sînt ulmii mai stufoşi Şi stejarii mai umbroşi. Ulmu-mi este verişor,
Iar stejarul frăţior,
Că la vreme şi la zor,
Mult mi-a fost dăruitor.
Mi-a dat ulmul roate mici Şi măciuci pe la voinici,
Iar stejarul mi-a tot dat Fus de moară, stîlp de vad Şi vreo patruzeci de pari, Pentru spete de tîlhari. Frunzuliţă de pe baltă,
—	Nu mă mai blestema, tată, Că m-ai blestemat odată, De-am zăcut o vară toată
Şi iarna pe jumătate,
Cu armele neferecate, Neifreicate, nespălate.
Lasă-mă ca să mă duc, Cărăruia să-mi apuc, Cărăruia codrului Tot cu voia Domnului,
Că de n-oi fi-n haiducie,
Tot ţi-oi semăna eu ţie. Frunzuliţă lămîiţă,
—	Nu mai plînge, Măriuţă, Vezi de Ion şi de căsuţă
Şi de bietele copile,
C-am ajuns în bune zile.
Uite, mergem să arăm,
Ţelina să despicăm.
A dat bunul Dumnezeu Să umble şi plugul meu !
Să trag brazda dracului La uşa bogatului,
O brăzduţă d-alea sfinte,
Să ţie ciocoiul minte ;
Să-i arunc un semănat,
Cu sînge negru udat,
576
Semănat de poteraşi,
Să răsaie românaşi.
Mi-am vîndut şi cămăşioara Ca să-mi cumpăr săbioara. Pluguleţul meu nebun,
Cum te prefăcuşi în tun ! Vezi aşa mai poţi ara,
Să mai scapi de angara. Frunză verde usturoi,
Tu n-ai lege, măi ciocoi,
De te-aş prinde în război, Cu măciuca să te moi,
Să te moi, să te jupoi,
Că cu pielea de ciocoi Am să-mi fac opinca mea, Mai frumoasă ca floarea.
39
Cîntec haiducesc
Azi de beau şi chefuiesc,
Dar bani de un’ să plătesc ? Dar şi mîine dacă beau,
Bani de unde să mai iau ? Căci nu stau ca să muncesc,
Şi boierii căsăpesc,
Ei pier şi eu chefuiesc,
Şi am bani ca să plătesc.
Ziua beau cu fetele,
Noaptea calc conacele,
Să scot banii ce-am pierdut Pe mîndre şi pe băut.
Frunză verde foi de fag,
Pe lume ce am mai drag ? Decît hanul din pădure, Făcut într-un crîng de mure ; Să beau mult, să mănînc bine Cu drăguţa lîngă mine ;
Să beau bine, să mănînc mult Şi pe mîndra s-o sărut.
Foaie verde matostat,
Nu beau la cîrciumă-n sat,
577
Căci dacă mă ameţesc, Nevestele mă gonesc Şi mă rîd, mă ponegresc,
Zilele mi se urăsc.
Tot mai bine-i în pădure,
Sub umbrarul des de mure ; Cînd cumva de m-ameţesc, Doar florile mă privesc. Frunză verde pene sure,
La lacul cel din pădure,
Stau voinioii-n bătătură, Chefuiesc cu băutură.
Ziua ploscile golesc,
Noaptea boieri jefuiesc,
Apoi vin şi beau din plin Numai ţuică şi pelin,
Duc paharele la gură,
Drag le e la băutură.
—	Beţi, fraţilor, şi mîncaţi, Vreau să va văd săturaţi !
La noapte fiţi pregătiţi,
Un păgîn să jefuiţi,
în oraş la Ţeligrad,
La un turculeţ bogat,
Turc hapsîn, avut cu stare,
Mii de rubiele are.
Haiducii de auzeau,
Băutura o lăsau,
După scaune se sculau Şi la drum lung purcedeau.
Se duceau la Ţeligrad,
La boierul cel bogat Şi deloc nu s-au oprit,
Pin’ ce la el n-au sosit. Căpitanul ca intra,
Pe boier unde-1 găsea ?
La masă că ospăta,
Pe un jeţ se lăfăia ;
Cum cu ochii cu el da,
Astfel că se ploconea :
—	Bună vreme, măi păgîne !
—- Mulţumescu-ţi, măi române —’ Măi boiere, am veniit.
Am venit şi-am socotit
578
Ca să-mi dai ceva parale Pentru vin şi demîncare ;
Şi-am venit ca sa mi-i dai,
Ştiu dară că din gros ai.
—	Alei, de, de, căpitane,
Mă jur, zău, că n-am parale !
—- Nu vrei ca să dai, cocoane i
—	N-am de tinde, căpitane f
—	Dac-aşa e voia ta,
N-am, păgîne, ce făcea,
Eşti om rău de fel şi soi,
Nu ne păcăleşti pe noi.
Şi de nu vrei să mă crezi, Aşteaptă, măre, şi vezi Cum am să te pedepsesc,
Cîine rău şi ciocoiesc.
Aste vorbe cum a spus,
Mina pe paloş a pus,
Spre boier s-a repezit
Şi o dată a lovit, încît jos mi-1 l-a trîntit.
Boierul că se temea,
Cu glas tare că striga :
—	Stai, voinice, nu mai da Că-ţi dau toată-averea mea ! Haiducul de auzea,
Pe boier îl slobozea,
Liber de tot că-1 lăsa Să-şi înşire averea.
Boierul însă, om hoţ,
Nu scotea el banii toţi,
Ci din ladă că scotea Aur cam vreo cinci oca,
Numai aur scump, turcesc,
Ca un dar împărătesc. Căpitanul însă, el,
Nu se mulţumea de fel,
Ci paloşul scutura Şi boierului striga :
—	Dă, păgîne, dă din gros,
De nu dai, te şi pun jos,
Te ucid, te sfredelesc,
Mie bani îmi trebuiesc. Boiereasa se speria,
Astfel că se milogea :
579
'■— Căpitane, păcat faci,
Că sîntem oameni săraci, Dar îţi dăm tot ce avem,
Cu viaţa ca să scăpăm. Caută pe poliţă sus,
O salbă colo am pus Ca s-o dau la fata mea,
Dar de la marniţa sa.
Ia-o, căpitane, na,
Şi' pleacă 'de ici cu ea ! Căpitanul asculta,
Sălbuliţa că mi-o lua,
In şerpar o îndesa,
Fluiera haiducii săi Şi încălecau pe cai.
Apoi la drum că porneau Şi la han că chefuiau.
Frunză verde bob năut, Toată luna au băut,
Au băut pîn-au secat Şi mai rău s-au însetat.
Am băut, tot am băut Pîn’ şi calul l-am vîndut, Beau tot pînă mă topesc Şi simt bine că trăiesc.
M-am ameţit cum am vrut, Nu mai puteam să sărut.
In trei zile m-am trezit Şi iarăşi m-am chefuit.
Cînd eram ca omul treaz, Beam vinul de necaz ;
Cînd de tot mă ameţeam, Beam pînă mă dregeam ; îmi vindeam şi hainele Şi-pd răgeam copilele.
Băui preţ .de zece cai,
Apoi banii mai dihai Şi trei iepe şi-un cîrlam, Rămăsei fără iun ban.
Cînd pe murgul l^arn vîndut, Din băut am cam stătut. Atunci bine m-am trezit, Jalea că una prididit,
După scaun m-am isculat Şi astfel am blestemat :
580
— Fire-ai, leică sprîncenată, Mi-ai dat ţuică, mi-ai dat vin, Sufletul mi-e plin de chin. M-am jurat atunci pe loc,
Să nu mă îmbăt de loc. Bătu-l-ar potca de vin,
Ce jurai n-a fost să ţiu Căci urît s-a potrivit Astfel jurămînt brodit.
Ţuica să n-o beau cu ţoiul,
Şi cu vadra şi butoiul.
Să nu pun gura pe vin,
Dacă nu-i paharul plin.
Ist jurămînt l-am ţinut,
Am dus-o tot în băut,
Am secat toate vedrele Şi-am căutat fetele.
40
Radu şi mama lui
La tulpina fagului Şade mama Radului Şi plîngea, se văieta Şi de Radu că-ntreba :
—	N-aţi văzut pe Radu mamii 5
—	L-am văzut la erîşma Stanii, Unde beau drumeţii banii
Şi haiducii gologanii.
—	Radule, al meu fecior.
Lasă drumul codrilor.
Vin oştenii călare, mulţi,
Ai s-o păţi de nu m-asculţi f Dînsul, crunt la uitătură,
Zice : — Mamă, taci din gură f Pentru ce nu mă-nfrînai,
Cînd în braţe mă purtai ?
Cînd eram copil de-un an, începui să fur juncani,
Furam boi şi furam cai,
Tu o vorbă nu-mi ziceai.
Azi degeaba-mi dai povaţă. Codru frate mi-e pe viaţă !
581
Iară Radu ce făcea ?
Pe murgu că se urca Şi la crîşmă se oprea. Crîşmăriţa, cînd îl vede*
Ştie că-i din codru verde.
Vin pe masă-i pune-n grabă Şi de bani nici că-1 întreabă. Iar Radu ce făcea ?
Un urcior întreg lua Şi pe murgu se urca,
Şi cu murgu-n nori se pierde, După deal, în codru verde Bine-n codru n-a pătruns. Călăraşii l-au ajuns ;
—	Stai, păgîne, stai pe loc, Nu-ţi băga sufletu-n foc f Iară Radu ce zicea,
Urmărit de se vedea ?
—	Cît m-oi clătina de beat, Cu optzeci ca voi mă bat, Dar acuma, la trezie,
Nu rni-e frică nici de-o mie. Stai, căpitane, pe loc,
Nu-ţi băga oştirea-n foc ! Iară Radu ce făcea ?
Puşca şi pistol scotea,
Trasă-n căpitan un foc Şi-l urni din şea pe loc.
41
Fulga şi Budac
Un haiduc era, Fulga se numea, Fulga şi Budac, Unu şi alt burlac. Care cînd călca, Care cînd prăda, Pustiu rămînea, Popa tămîia, Bogatul murea. Bogatul fugea Şi se ascundea,
582
De Fulga fugea Şi de durda sa,
Care cînd trăznea Şapte dobora,
Şapte boieri mari Şi şapte primari,
Care jecmăneau Şi ca hoţi furau.
De sabia lui Ca de argint viu Ei se speriau Şi, măre, fugeau Şi se ascundeau. Armata puneau, Averea păzeau,
Dar Fulga venea, Prin pază trecea, Fulga şi Budac,
Unu şi-alt burlac.
Şi pa.rdaf făcea, Totul că fura,
La săraci că da ;
La săracii mulţi, Chinuiţi, bătuţi,
De popi şi primari, De boierii mari.
Iar el că le da Tot ce el prăda. Boierii că-ncrunta, Primari se zbătea, Poteri trimetea Sus în Valea Rea,
Pe Dîmboviţa.
Dară rni-i prindea. Glonţ nu-i atingea, Săbii nu-i tăia Pentru că avea Iarba fiarelor, Puterea haiducilor. Ei, măre, mergea în Dîmbovicioara, Pe Dîmboviţa-n sus, La bîrlog de urs, în peştera neagră Stăteau ziua-ntreagă
583
Fulga şi Budac,
Unu şi alt burlac.
Şi se sfătuiau Şi se întrebau Unde să atace,
Ce zaraf să calce.
Dară nu trecea O oră aşa,
Potera venea Şi-n Dîmboviţa,
Şi îi căuta,
Pădurea scula,
Pămînt scormonea,
Dară nu-i găsea.
Dar ei ce făcea ?
La peşteră era,
La Dîmbovicioara,
Unde ei stătea.
Culcuş că avea Şi o găurea,
Unde se suia,
Pe unde fugea,
De poteri scăpa Fulga şi Budac,
Unu şi-alt burlac.
Măre, că mergea Şi iar că prăda,
La săraci că da,
La cei mulţi şi goi,
Bătuţi de nevoi.
Azi aşa, mîine aşa,
Fulga şi Budac făcea,
Case mari ei că spărgea, Muscelul se-nfiora,
Boierii că tremura,
Cu pistol la cap dormea, Iară paza o-nzăcea, Averea că şi-o păzea.
La biserică se ducea, Miercuri, vinerea postea, Dumnezeu ca să-i ferească Şi de hoţi ca să-i păzească, Numai bine să trăiască. Fulga şi Budac spărgea, Cînd bine lor le venea.
584
Dara, mare, se-ntîmpla într-un sat,
La un bogat,
Pacostea că i-a ajuns, Poteraşii că i-au prins.
I-au prins, frate, i-au întors De la Cîmpulung în jos,
Cu fiare la mîini legate.
Cu poteraşii la spate.
Şi i-au oprit la Piteşti,
Unde pe om îl speteşti, La-nehisoare i-au băgat Ca să moară cu păcat.
Dară Fulga ce făcea ?
El o dat’ se scutura, Lanţurile jos cădea.
Pe Budac el îl striga,
La uşă că se ducea,
Mîna pe lacăt punea, Lacătu-n şase sărea,
Şi afară că ieşea,
Fără nimeni a-i vedea.
Şi din nou se apuca Pe bogaţi a-i prăda,
Pe săraci a-ndestula, Durerea l-o alina,
Frică-n boieri că băga Fulga şi Budac,
Unu şi alt burlac.
Intr-o zi de vară,
Cu soare afară,
Mai pe înserat,
Cu cer înstelat,
Plecară în sate,
Iarăşi să mai prade Pe cei bogătani Şi pe cei primari.
Dară ceasul rău l-a urmat mereu Şi pe Rune în jos, într-un sat frumos,
A căzut în gheară Şi i-a pus în fiară.
La Piteşti i-a dus,
585
Iar acolo, frate,
Mai pe înserate,
La umbră de stele,
Pe stele dernute,
Şi mult mai mărunte, Măre, i-a-mpuşcat Şi i-a îngropat Sub poala de codru, Să audă cornu.
42
Cîntecul lui Albulescu
Foaie verde de lipan,
Cine suie deal cu deal ?
E un hoţ de craiovean, Treancă şi cu Urezean,
Şi mai au pe Albulescu, Care-a speriat judeţu.
El este ca căpitan,
Ia de la boieri cîte^un ban Şi .mai ia şi cîte-un cal,
De la cucoane sălbiţă,
Ce să-i faci, măi neiculiţă ? Mi se duce la Ştirbei,
Lua haiducii cîte trei Şi spunea mai cu blîndeţe. Cu blîndeţe şi cu glume, Să-ii dea hainale-ăle bune ; Să scoată aurul tot, Să-nzestreze un nepot,
La cocoană o sălbuţă Ca să dea la o fetiţă,
Care umbla tot dăsculţă.
Şi să-i dea şi-o malotea,
Să i-o dea nepoată-sa,
Să se cunune cu ea.
Foaie verde şi-o lalea, Albulescu ce făcea ? în deal la Saru suia,
Cu haiducii se vorbea,
Se vorbea, se sfătuia, Delegenţa de oprea.
586
în Birlici că scobora,
Nuiele de ulm tăia,
Un foc mare că făcea,
Nuielele le pîrlea Şi un lan gros că făcea,
Un berbec gras că frigea. Albulescu ce făcea ?
Plosca sub ipingea lua,
Da ce ploscă îmi avea ?
De-o vadră şi cinci oca.
La căsoi că se ducea Şi cu vin că mi-o umplea,
La băieţi că le-aducea Şi din gură le spunea :
— Luaţi, mîncaţi şi beţi, băieţi, Ca la luptă să ţineţi ;	*
Mîncaţi şi vă săturaţi,
Frumos banii să mi-i luaţi.
Beţi, băieţi, vă-nveseliţi, Delegenţa s-o opriţi,
De nimic nu vă temeţi,
Că sînt nişte pufuleţi.
Şi la şosea se ducea,
Bariera că punea,
Delegenţa cînd venea ;
Caii mi se-mpiedeca Şi jos repede cădea.
Călăraşii ce făcea ?
Foc de armă că trăgea,
Pînă cînd le termina.
Albulescu ce făcea ?
Cu focuri el se punea,
Pînă cînd pe toţi gonea,
La delegenţă mergea Şi casete că-mi scotea,
Pînă cînd se sătura,
Pîn pădure le băga.
Călăraşii ce făcea ?
La Balşi iute se ducea,
Armata de-o înştiinţa,
După haiduci se ducea,
Prin pădure eă-i căta,
Pînă cînd, frate,-i găsea Şi casetele le lua,
Pe toate nu le găsea.
587
43
Cîntecul lui Niţă al Lupului
Foiţică flori domneşti,
Pe vale la Ipoteşti S-a iscat nişte băieţi,
De n-ai cap să mai trăieşti.
Foiţică d-o sipică,
Unu mi-este Mărin Dincă,
Foiţică foi dă coarnă,
Şi cu Badea a lu Gornoavă.
Ei se face tertecuţă,
Se bagă pe sub căruţă.
Cînd oi zîce-a bobului,
Şi ou Niţă-al Lupului.
Foaie verde viorea,
Altu mi-e din Coteana,
Care chei că-mi aducea.
Tot la Prinţu de spărgea.
Foaie verde-a bobului,
Mi-este Niţă-al Lupului,
Ştie sama Oltului Şi mai mult p-a codrului,
Cînd cîntă cocoşii o dată,
Niţă vine dî la baltă ;
Cînd cîntă de două ori,
Mi-e cu caii-n Roşiori,
Numără la gălbiori ;
Cînd îngheaţă apa-n troc, Niţă-aduce caii-not ;
Aduce caii ca noru,
Iepele ou postomolu.
Foaie verde foi de vrej,
Mai e doi din Ordoreşti,
De n-ai cap să mai trăieşti.
Foiţică foi de prun,
Eu p-anume să vi-i spun :
Mi-e Ilie-al lui Bojin,
De-ţi ia calu tot dîn drum,
Şi cu Ion Calibarte,
Alt-u-n lume nu să poate.
Furau ziua ce furau,
Iar noaptea nu să ştiau.
588
Cînd oi zîce-a bobului,
Sus pe malu Oltului,
La cerdacu Standului Bea voinici d-ai codrului. Cînd oi zîce lin-pelin, Aideţi, fraţi, să ne vorbim Pe une sa mai izbim.
Sa izbim în Cîrligaţi,
Că sîn't oameni mai bogaţi Ziua numără la sfanţi,
La sfanţi şi la părăluţe,
Să plătim la scăluţe.
Az să beau, mîine să beau, Mă mir bani de un’ să iau, Tot du pî la care au.
Cînd oi zîce de trei zloţi, ...Copii morţi,
De păgîni şi de nătoţi Cuii mă face că sînt hoţ,
Că le^am furat caii toţ\
Nu sînt oţ şi sînt aiduc,
De «une fur nu mai duc. Le-am lăsat cîte-o iepşoară, Ducă-şi tăgîrţa la moară ; Dar oi sta, m-oi mînia,
Nici p-aia nu i-oi lăsa,
Oi să-i las tot cu crozna Ca să-şi vază osînda.
FAMILIALE
44
Cîntecul lui Vâleanu
Foaie verde trei cireşi, Colea-n vale la Coste şti, Foaie verde-o viorea, Mare ramet s-auzea. RametuJ dne-1 făcea ? Văleanu cu cocoana,
Că-d spusăsă slujnica Că-1 înşală cocoana,
589
Foiţică fir susai,
Cu Ioniţă de la cai L-a pus cucoana pe trai,
Pe turtă şi pe mălai.
Şi-n cămaşa de noaptea, De dormea Văleanu-n ea. Dormea Ioniţă-n ea,
Cu eocoana-alăturea,
Că le-a plăcut dragostea, într-o bună zi-mi era.
Vezi Văleanu ce-mi făcea. Mina pe armă-mi punea, La vînătoare-mi pleca Şi cocoana rămînea.
Ea la grajd că să ducea.
Pe Ioniţă-1 vedea,
Cu rnîna, frate,-i făcea, înăuntru că-1 poftea, Frumoasă m asă-n tinde a Şi mînca şi petrecea,
Nici o teamă nu-mii avea, Iar slujnica că-i vedea,
Cu palmele se bătea. Ceasul doişpe venea Şi Văleanu că-mi sosea.
Iar slujnica ce-mi făcea ? înaintea lui ieşea Şi din gură aşa-i zicea :
— Măi Vălene, dumneata, Tale nu ţi-i nimica Că te-nşală cocoana i Pe Ioniţă de la cai L-a pus cocoana pe trai,
Pe turtă şi pe mălai.
Şi-n cămaşa de noaptea, De dormeai tălică-n ea, Dormea Ioniţă-n ea,
Cu cucoana alăturea,
Căci le place dragostea. Iar Văleanu c-auzea, Foarte rău să supăra,
Două palme că-i trăgea, Sîngele mi-o podidea, Foiţică bob aglas,
Şi pe gură şi pe nas.
590
Că vezi, frate, nu-mi credea Ce-i spusăsă slujnica.
Şi din gură-aşa-i zicea :
— Sitir d-aci, fa căţea, Nu-mi sparge mie casa !
Iar Văleanu ce-mi făcea ? în casă, frate, intra Şi p-un scaun că vedea,
La gînduri că să lua,
Ce-i spusasă slujnica.
Vezi, cocoana că-1 ruga Ca să-i aşeze masa.
Iar Văleanu inu venea, Mîna-n buzunar băga Şi de-un plic, frate, scotea Şi s-apuca de-o scria*
La feciori mi-o trimetea. Frunză verde matostat, Trimite 1-al lui băiat In şicoli, frate, intrat ;
Cînd oi zice flori domneşti, 5N şicoală la Bucureşti.
Şi-n scrisoare ce-i scria ? «Află, tăticule,-aşa Că mă înşeală mă-ta Şi ne^a mîncat averea.
Pe Ioniţă de la cai Mi l-a pus mă-ta pe trai,
Pe turtă şi pe mălai,
Şi-n cămaşa de noaptea Doarme Ioniţă-n ea,
Tot cu mă-ta alăturea.»
Iar băiatul c-o primea.
Cînd s-apuca şi citea, Lacrimii e-1 podidea,
La gînduri că se lua,
Altă scrisoare-mi făcea.
Şi-n scrisoare ce-mi scria * «Află, tăticule,-aşa Dacă e aşa cu mama Şi ne-a pătat onoarea Şi ne-a mîncat averea,
Să ,mi-o-mpuşti ca pe căţea>» Iar Văleanu c-o primea, S-apuca şi mi-o citea,
591
El la gînduri se luă,
Cu cocoana că-mi vorbea : — Nu ştii tu, frate, ceva, Foiţică bob năut,
Nu ştii, frate,-o să mă duc. Foiţică matostat,
Mă duc pe la ăl băiat.
Cu Ioniţă că-mi vorbea Să-l ducă cu trăsura,
Nu-i bage nimeni sama.
Pe Ioniţă mi-1 lua,
De-1 ducea cu trăsura.
El la gară mi-1 ducea,
In gară, frate,-1 lăsa Şi Ioniţă se-ntorcea.
Gînd acasă că pica,
Caiii-n grajd că mi-i băga, Vezi, cocoana că-1 vedea, Cu mina, frate,-i făcea, în casă că mi-1 chema, Frumoasă masă-ntindea Şi mînca şi petrecea,
Nici o teamă nu-mi avea. Foiţică matostat,
Căci Văleanu mi-a plecat. După ce bea şi mînca, Cîte-o cafea că-mi făcea, După ce bea cafeaua,
Vezi cocoana ce-mi făcea. Frumos patul 1-arănjea,
Pe Ioniţă-1 îmbrăca în cămaşa de noaptea,
De dormea Văleanu-n ea. Frumuşel că se culca Cu cucoana-a lăture a,
Căci le plăcea dragostea. Cînd ei, frate, se culca,
Şi Văleanu ce-mi pica. Vezi Văleanu ce-mi făcea. La fereastră drept trăgea, Pe fereastră se uita,
Pe cucoană c-o vedea Cu Ioniţă alăturea.
Nişte fiori că-1 lua, Picioarele nu-1 ţinea
592
Şi la uşă că-mi pleca,
Şi din gură că-mi striga :
—	Dă seu ie-mi, frate, uşa !
Iar cocoana l-auzea,
Pe gură-1 înţelegea,
Frumos lampa că stingea,
Semn lui Ioniţă-i făcea Şi su5 pat că mi-1 băga.
Nu-i bage nimeni sama.
Fuga la uşă că da,
Frumos uşa-mi descuia.
Cînd Văleanu că-mi intra,
Vezi, cucoana-1 întreba :
—	Dar ce-mi e cu dumneata Pe putere de noaptea ?
Vezi, Văleanu-mi răspundea Şi din gură ce-mi spunea ?
Cînd oi zice ea pelinul,
—	Nu ştiu, frate,-am pierdut trinul. Ia aprinde lămpuţa,
Că vreau ca să-ţi spun ceva.
Ce-mi este cu dumneata,
Pe putere de .noaptea ?
Vezi, cocoana răspundea :
—	Nu ştiu unde-i .cutia !
Vezi Văleanu ce-mi făcea :
Frumos uşa că-ncuia,
Mîna-n buzunar băga,
D-o cutie că-mi scotea,
Frumos lampa o aprindea,
Pe cucoană mi-o trăgea Şi-năuntru e-o băga,
La judecată o lua Şi din gură aşa-i zicea :
—	Ce-mi este eu dumneata,
Pe putere de noaptea ?
Iar cocoana-mi răspundea :
—	Măi Vălene, dumneata,
Vreu să-mi ierţi tu greşala,
Dă-mi drumu ca la o căţa,
Findică mi-a fost minte-aşa !
Iar Văleanu că-i zicea :
Să-ţi iert eu greşala ta ?
Să te-mpuşc ca pe-o căţa,
Fincă ţi-a fost minte-aşa !
593
Mîna-n buzunar băga, Livorvelul că-1 scotea,
’N pieptul cucoanii-1 punea. Foiţică peliniţă,
Vine rîndul lui Ioniţă.
Vezi, Văleanu ce-mi făcea ?
La pat, nene, se trăgea, Frumos capul-apleca Şi su’ pat că se uita,
Pe Ioniţă mi-1 vedea In cămaşa de noaptea,
De dormea Văleanu-n ea,
Şi din gură-1 întreba :
—	Dar ce-mi e cu dumneata, în cămaşa de noaptea ?
Vezi, Ioniţă răspundea
Şi-n genunchi, frate, cădea,
Şi din gură răspundea :
—	Sărut mîna lui mata,
Eu nu stric tot nimica.
Frunză verde matostat.
Căci cucoana m-a chemat !
Iar Văleanu l-întreba
Şi dfin gură-aşa-i zicea :
—	Vezi, cucoana te-a chemat, Dar -tu ce rni-ai căutat ?
De su’ pat afară-1 da, Livorverul că scotea,
Pe Ioniţă l-împuşca,
Cu cucoana-alăture a.
După ce îl împuşca.
Pe Ioniţă mi-1 trăgea,
Lîngă coicoană-1 punea.
Căci le-a plăcut dragostea Iar Văleanu ce-mi făcea ? în pimniţă că-mi intra, Frumuşel că să-mbăta Şi afară că-mi ieşea, în ziua mare că-mi striga :
—	Mii-iam omorît cocoana,
Cu Ioniţă alăturea,
Vreau să-mi iau eu pedeapsa. Poliţia-1 auzea Şi-năuntru că-mi intra.
594
Pe el, frate, mi-1 credea,
Pe cucoană c-o vedea,
Cu Ioniţă alăturea.
Pe Văleanu l-aresta,
Pe cucoană c-o-ngropa,
Cu Ioniţă alăturea,
Intr-o groapă că-i băga Căci le-a plăcut dragostea.
Pe Văleanu l-aresta, Cinspre’zile mi-1 ţinea,
La judecată-1 scotea.
Vezi, Văleanu ce-mi făcea, D-un avocat că-mi băga,
Cînd oi zice matostat,
Tot pe Belu avocat,
Că el judecă la stat.
La judecată-1 scotea,
Nici o pedeapsă nu-i da, Procestul mi-1 achita.
Iar Văleanu ce-mi făcea ?
De bucurie ce-avea,
Scotea bere cu lada Şi da la lume de bea,
Ca să ducă pomila Şi p-aici şi-n Dobrogea.
45
Cîntecul lui Milea
Foaie verde de trei rugi,
De trei rugi, de trei alunei, Strigă Milea dintre lunci, Dintre lunci, din văi adinei ; De trei zile de cînd strigă, Taică-său să mi-1 auză. Taică-său mi-1 auzea,
El la Milea că venea Şi din gură-1 întreba :
—	Ce ţ-ă, ce ţ-ă, Mileo, taică Or oile le^ai pierdut,
Or mîncarea mi-ai fîrşit ?
—	Oile nu le-am pierdut, Nici mîncarea n-am fîrşit ;
595
La ăst paltin înflorit,
M-a-nşelat ş-am adormit.
Vînt de vară mi-adia,
Paltinul se scutura,
Pui de şarpe că-mi pica,
La inimioară-mi intra.
Cînd se-n tinde,
Mă cuprinde,
Inimioara-mi varsă sînge.
Taică, tăicuşoru meu, învăluie mîna-n basma,
Bagă mîna su zăbun,
Scoate şarpili din sîn.
Căci e, taică, şarpele balaur Ş-are toţi solzii de aur.
Ta-său atunci cînd auza,
El din gură că-i spunea :
—	Decît, taică, far’ de mînă, Mai bine eu fără tine,
Că mai am copii ca tine Şi rămîn ca vai de lume.
Atunci Milea mi-auza Şi mai tare că-mi ţîpa.
Maică-sa mi-1 auza,
Fugă la luncă venea Şi luii Mihai că-i spunea :
—	Ce ţ-ă, ce ţ-ă, Mileo, maică ? Or oile le-ai pierdut,
Or mîncarea mi-ai fîrşit ?
—	Maică, măiculiţa mea,
Oile nu le-am pierdut,
Nici mîncarea n-am fîrşit ;
La ăst paltin înflorit,
M-a-nşelat ş-am adormit.
Vînt de vară mi-adia,
Paltinul ise scutura,
Pui de şarpe îmi pica,
La inimioară-mi intra, învăluie, mamă, mîna-n basma, Bagă mîna su zăpun,
Scoate-mi şarpele din sîn,
Căci e şarpele balaur Ş^are solzii toţi de aur.
—	Decît, maică, făr’ de mînă, Mai bine eu fără tine,
596
Că mai am copii ca tine Şi rămîn ca vai de lume.
Iar Milea cînd auza Că mă-sa mi-1 părăsa,
Şi mai tare că-mi zbiera. Frati-său mi-1 auza,
Fuga la Milea venea Şi din gură-1 întreba :
—	Ge ţ-ă, ce ţ-ă, Mileo, neică, Or oile le-ai pierdut,
Or mîncarea rni-ai fîrşit ?
—	Nene, nenişoru meu,
Oile nu le-am pierdut,
Nici mîncarea n-am fîrşit.
La ăsa paltin înflorit, M-a-nşelat ş-am adormit. * Vînt de vară mi-adia,
Paltinul se scutura,
Pui de şarpe că-mi pica,
La inimioară-mi intra.
Cînd să-ntinde,
Mă cuprinde,
Inimioara-mi varsă sînge.
Nene, nenişorul miau, învăluie mîna-n basma,
Bagă mîna su zăbun,
Scoate şarpele dîn sîn.
Căci e şarpele balaur Ş-are solzii toţi de aur.
—	Deeît miea făr’ de mînă, Mai bine noi fără tine,
Că mai avem fraţi ea tine,
Şi rămîn ea vai de lume. Mile-atunci cînd auza,
Tot mai tare că-mi ţîpa.
Soru-sa mi-1 auza,
După glas mi-1 cunoştea,
Ci la Milea că-mi venea Şi dîn gură-1 întreba :
—	Ce ţ-ă, ce ţ-ă, Milea, daică ? Or oile le-ai pierdut,
Ori mîncarea mi-ai fîrşit ?
—	Dodă, dodişoara mea,
Oile nu le-am pierdut,
Nici mîncarea n-am fîrşit.
597
La ăst paltin înflorit,
M-a-nşelat ş-am adormit.
Vînt de vară mi-adia,
Paltinu se scutura,
Pui de şarpe că-mi pica,
La inimioară mi-intra.
Şi e şarpele balaur,
Ş-are solzii toţi de aur.
Dodă, dodişoara mea, învăluie mîna-n basma,
Baga mîna su zăbun,
Scoate-mi şarpele din sîn.
Ea atunci cînd auza,
Ea din gură că-i spunea :
—	Decît daica făr’ dă mînă,
Mai bine noi făr5 de tine,
Că mai avem fraţi ca tine Şi rămîn ca vai de lume.
Iar Milea cînd auza,
Tot mai tare că-mi plîngea : Mîndruliţa-1 auza,
După glas mi-1 cunoştea Că Milea se jeluia.
Ea la luncă că-mi venea Şi dîn gură-1 întreba :
—	Ce ţ-ă, ce ţ-ă, Mileo, ce ţ-ă ? Or oile le-ai pierdut,
Or mîncarea mi-ai fîrşit,
De tare te-ai jeluit ?
Milea atunci că răspundea :
—	Mîndro, mîndruliţa mea, Oile nu le-am pierdut,
Nici mîncairaa n-am fîrşit.
La ăst paltin înflorit, M-a-nşelat ş-am adormit.
Vînt de vară mi-adia,
Paltinu se scutura,
Pui de şarpe că-mi pica La inimioară-mi intra.
Cînd să-ntinde,
Mă cuprinde,
Inimioara-mi varsă sînge. Mîndro, mîndruliţa mea, învăluie mîna-n basma,
598
Bagă mîna su zăbun, Scoate-mi şarpele din sîn, Căci e şarpele balaur Ş-are toţi solzii de aur. Mîndră atunci cînd au za, Mîna-n sîn că i-o băga, Numai pungi cu bani scotea. Iară maică-sa-i zîcea :
—	De ce faci tu, Mile,-aşa ?
—	Eu pe voi v-am încercat, Iară voi m-aţi depărtat. Decît un tată şi-o mumă, Mai bine o mîndră bună ;
Să fie cît de străină,
Prinde dor şi prinde milă,
Ca pomu cu rădăcină.
Decît fraţi, decît surori,
Mai bine-o mîndră cu dor, C-ar fi oricît de străină, Prinde dor şi prinde milă.
46
Cîntecul lui Milea
La un pom mare, rotat, Aseară, pe înserat,
Am pus capul, m-am culcat. Sub cel păr mare, rotat, Frunzele s-au scuturat,
Un şarpe-n sîn mi-a intrat. Cînd se-ntinde,
Mă cuprinde,
Inimioara mi-o pătrunde.
Dar Milea ce mi-ş’ făcea ? \ Frunza-n buze că punea Şi la tac-so fluiera,
Iar tac-so că venea Şi pe Milea-l-ntreba :
— Mile-al taichii, Mile, Mile, De cînd taica te-a făcut,
Nu te-am auzit răgnind.
Ori banii ai cheltuit.
Ori haine mi-ai ponosit,
Ori murgu ţi-a-mbolnăvit ?
—	Nici banii n-am cheltuit, Haine noi n-am ponosit,
Nici murg-u n-a-mfbolnăvit, Şi-aseară eu m-am oul cat La un păr mare, rotat,
Frunzele s-au scuturat, Şarpele-n sîn mi-a intrat.
Cînd se-ntinde,
Mă cuprinde,
Inimioara mi-o pătrunde. De-mi eşti tată în dreptate, înfăşură mîna-n bazma,
Bagă mîna şi mi-1 ia.
Şi tac-so că îi spunea :
—	Mile-al taichii, Mile, Mile, Decît taica făr’ de mînă,
Mai bine taica făr* de tine.
Şi iar Mile ce-mi făcea ? Frunza-n buze o punea Şi la mă-sa fluiera,
Şi mă-sa că îmi venea,
Şi pe Mile-1 întreba :
—	Mile-al maichii, Mile, Mile, De cînd mă-ta te-a făcut,
Nu te-am auzit răgnind.
Ori murgu ţi-a-mbătrînit,
Ori banii ai cheltuit,
Sau haine mi-ai ponosit ?
—	Nici murgu n-a-mbătrînit, Nici haine n-am ponosit
Şi nici bani n-am cheltuit, Şi-aseară eu m-am culcat Sub cel păr mare, rotat ; Frunzele s-au scuturat,
Un şarpe-n sîn mi-a intrat. Cînd se-ntinde,
Mă cuprinde,
Inimioara mi-o pătrunde. De^mi eşti, mamă, în dreptate, înfăşură mîna-n bazma,
Bagă mîna şi mi-1 ia.
600
Iar mă-sa ce îî spunea ?
—Mile-al maichii, Mile, Mile, Decît maica fără mină,
Mai bine eu fără tine.
Iar Mile ce îmi făcea ? Frunza-n buze o punea,
La soru-sa fluiera Şi soru-sa că venea.
—	Mile-al ţaţii, Mile, Mile, De cînd mama te-a făcut,
Nu te-am auzit răgnind.
Ori murgul ţina-mbolnăvit, Ori haine mi-ai ponosit,
Sau banii i-ai cheltuit ?
—	Eu nimica n-am pierdut Şi-aseară eu m-am culcat Sub ăl păr mare, rotat ; Frunzele s-au scuturat,
Un şarpe-n sîn mi-a intrat. Cînd se-ntinde,
Mă cuprinde,
Inimioara mi-o pătrunde. De-mi eşti, soră, în dreptate, înfăşură mîna-n bazma,
Bagă mîna şi îl ia.
Şi soru-sa ee-i spunea ?
—	Mile-al ţaţii, Mile, Mile, Decît ţaţa far’ de mînă,
Mai bine noi fără tine ;
Că de-o fi lumea în pace, Mama ca tine o face.
Şi iar Mile ce-mi făcea ? Frunza-n buze o punea Şi-ncepea a fluiera,
Şi mîndra că-1 auzea,
Şi la Mile că venea,
Şi pe Mile-1 întreba :
—	Mile-al ţaţii, Mile, Mile, De cînd mă-ta te-a făcut
Şi de cînd noi ne-am iubit,
Nu te-am auzit răgnind.
Ori murgul ţi-a-mbolnăvit,
Ori banii ai cheltuit,
Sau haine ai ponosit ?
601
—	Nici banii n->am cheltuit, Haine noi in-am ponosit,
Ş-aseară eu m-am culcat Sub ăl păr mare, rotat,
Frunzele s-au scuturat,
Şarpele în sîn mi-a intrat.
Cînd se-ntinde,
Mă cuprinde,
Inimioara mi-o pătrunde.
De-mi eşti, mîndră, în dreptate, înfăşură mîna-n bazma,
Bagă mîna şi mi-1 ia.
Să vezi, măre, ce făcea.
Nici vorba n-o isprăvea Şi mîna-in sîn o băga,
Şi-un şarpe mare scotea.
Şi cu ea se logodea,
Nuntă mane că făcea, împreună că trăia.
47
Doi tineri ce se iubeau
Foaie verde fir mărar,
Doi tineri ce se iubeau,
Se iubeau de mititei,
Nimeni nu ştia de ei.
Şi cînd fu la cununat,
Părinţii nu i-au lăsat ;
Şi cînd fu la logodit,
Părinţii nu i-au voit.
Tinerii se supărară,
Către mare că plecară.
Se luară, se sărutară Şi în valuri se-aruncară ;
La plopul cu frunză-n dungă, Unde-i apa mai adîncă ;
La plopul cu frunza lată,
Unde-i apa turburată.
Părinţii cînd auziră,
La marinari că porniră :
—	Vă dau o sută de mii, Scoateţi-mi tinerii vii !
602
Marinarii, oameni hoţi, Apucară banii toţi Şi scoaseră tinerii morţi, îi luară, îi îngropară ;
Pe Ileana lîngă rîu,
Pe Ionel lîngă pîrîu.
Pe băiat creştea un brad,
Pe fetiţă-un pui de viţă.
Viţa mare că creştea Şi pe brad că-1 cuprindea. Lumea toată cînd trecea, Cîte-un bob de strugur lua Şi din gură blestema :
— Bate, Doamne, doi părinţi, Ce-au despărţit doi iubiţi ; Doi iubiţi ca nişte fraţi,
Ce trăiau necununaţi.
48
Cîntecul lui Ghiţâ Cătănuţâ
Foaie verde gutuiţă,
Pe cel deal, pe cea culmiţă, Pliimbă-mi-se Cătănuţă.
Pe culmiţa dealului,
Dealului Ardealului,
Ghiţă că sa împlimba Cu doisprezece căluşei,
Tineri, neică, porumbei,
Cu disagii gălbenei,
Cu mîndruţa printre ei.
D-alei, Ghiţă ce zicea ?
—	Le-le-lea, mîndruţa mea,
De cînd pe tine te-am luat,
Nici un cîntec n-ai cîntat ;
Dar acu să-mi faci d-un cîntecel, Fie cît de scurticel,
Să-mi ascult cu drag la el.
Dar mîndruţa-d răspundea :
—	Hei, măi Ghiţă, dumneata,
Eu, neică, cînd oi cînta
Cu glasul ce l-oi avea,
Livezi verzi s-or încurca,
603
Ape mari s-or tulbura,
Şi pe noi că ne-o auzi Harmanghiolii codrului, Păunaşii crîngului,
Savai Matei Livezeanul Şi cu Gruia căpitanul.
Ei pe mine că m-or lua Şi pe tine te-ot tăia,
Ce folos de viaţa mea ?
Ghiţă că mi-i răspundea :
—	Cîntă-ţi, mîndro, cîntecul, Că mi-e drag ca sufletul ;
Fie cît de scurticel,
Să-mi ascult ou drag la el. începe mîndra a cin ta Cu pustiu de glas ce avea,
Ea cu glasul femeiesc,
Cuvintili haiduceşti.
Ape mari se tulburau,
Livezile se-ncurcau Şi Gruia că-mi auzea Şi-nainte că işea Şi pe Ghiţă să răstea :
—	Hei, mă Ghiţă, dumneata, De ce ţi-ai pus mîndruţa
De mi-a-nour cat livada Şi mi-a tulburat apa ?
Da Ghiţă că răspundea :
—	Hei, mă Gruia, dumneata, Vreai la luptă să ne luăm Ori în săbii ne tăiem ?
Ce cei ? Moarte-ntunecoasă, Ori mi-i viaţa luminoasă ?
Dar Gruia că răspundea :
—	Vreau la luptă să ne luăm, Că e dreaptă Şi-nţeleaptă,
Şi de Dumnezeu lăsată.
Şi la luptă că se lua Şi ei, neică, se lupta,
Zi de vară,
Pînă-n seară,
Fără pic de năduşeală.
Cînd e soarele-n chindie,
Gruia luptă cu mînie.
604
D-alei, Ghiţa ce făcea ? Brîuleţ că dezlega,
Mîndruţa de şi-o-ncerca,
Şi la mîndra că striga :
—	Mîndro, mîndruliţa mea, Sai de sumete brîneţu,
Că mă răpune Gruieţu î Dar femeia ca femeia,
Poale lungi şi minte scurtă, Femeie nepricepută.
—	Care pe care v-aţi trînti, Tot un bărbăţel mi-oţi fi.
Şi care o rămînea,
Eu p-ala, neică, l-oi lua.
Ghiţă aşa de-mi auzea, Dracu-n el că mi-ş’ intra Şi-odată se înăcăjea.
Cît era de mititel Şi intra dracuţu-n el.
Şi Gruia ce mi-ş’ făcea ? Şi-odată că sumuţa Şi el că se opintea,
Pe Ghiţă că-1 aducea Şi-n pămînt că-1 repezea, Pînă-n glezne că-1 băga. Atunci Ghiţă ce făcea ?
Şi mai rău se înăcăjea,
Pe Gruia că-1 aducea Şi-n pămînt că-1 repezea, Pînă-n spete că-1 băga,
Paloş cu dinţii trăgea,
Gîtul lui Gruia-1 tăia, Căpăţîna cît colea.
Nu ştiu, dracu, ce zicea Şi pe cal că-ncălica Şi mîndruţa că şi-o lua,
La o cîrciumă mergea Şi mîndruţa şi-o cinstea :
—	Ţine, mîndro, vin de bea De la mânuşiţa mea,
C-oi mai bea ori n-oi mai bea, De azi, mîine, încolea,
Dacă ţi-a fost minte-aşa. Foaie verde mărgărit, Astă-vară mi-am cosit,
605
Nouă clăi fîn am făcut,
La una vîrf n-a ajuns.
Şi-am pus gînd la gîndul meu Şi la bunul Dumnezeu Să-i fac vîrf cu capul tău. Cînd paharul la gură punea, Ghiţă, neică, ce făcea ?
Mîna pe paloş punea Şi capu că-i reteza.
Ţîţa, cosiţa că-i lua,
La disăgior o băga Şi la socri că pleca,
Bună ziua că mi-i da, Soacră-sa că-i răspundea :
—	Hei, măi Ghiţă, dumneata, Unde-ţi este mîndruţa ?
Ce bine ţi-ar sta cu ea !
—	Uite-o şi ea, zău, colea, Scobea o cioară din ea,
Dacă i-a fost minte-aşa. Le-lea-lea, soacră-mea,
N-ai niţică varză acră,
Să băgăm cu carne grasă Din fica ta cea frumoasă,
Dacă i-a fost mintea proastă ? Soacră-sa să întrista :
—	Ei, măi Ghiţă, dumneata, Şi să-ţi dau pe soru-sa,
Mai frumoasă, nu ca ea.
Şi Ghiţă ce mi-ş’ făcea ?
El p-afară cînd ieşea,
Ţîţa, cosiţa c-o lua Şi-n oală, neică-o băga,
Şi cu varză-o-amestec a,
Şi prînzul cînd mi-ş* sosea, Ghiţă bolnav se făcea.
—	Poftim, Ghiţă, să mîncăm, Să ne veselim, să bem
Şi să-ţi dau pe soru-sa,
Mai frumoasă, nu ca ea.
—	D-alei, Ghiţă ce-i zicea ?
—	Ce mai trăii de văzui, Mîncînd părinţii copii ! Oameni, să se pomenească La unii ca dumneavoastră.
606
Mă plătii cu cîntecul Ca lupul cu urletul,
Cînd, mei că, mi-1 huiduieşte Cu prada nu sa plăteşte. Daţi-mi un pahar cu vin,
Să vă cînt altul mai bun.
49
Cîntecul lui Ghiţâ Cătănuţă
Frunză verde peliniţă,
Pe cel deal, pe cea culmiţă,
Mi să-mplimbă Cătănuţă
Cu ia lui dalbă mîndruţă	-
Şi -cu chei la chebuliţă,
Cu doi bani în buzunari, Doisprezece lăutari,
De-mi făcea la hore mari.
Cine-mi merge printre văi,
Cu cotiga cu doi boi ?
Cine-mi merge printre munţi,
De să duce la părinţi ?
’Mi-eiste Ghiţă Cătănuţă,
Cu a lui dalbă mîndruţă.
Cînd la prînz că-mi poposa,
El mîndruţii că-i zicea :
—	Mîndro, mîndruliţă mea,
De cînd, mîndro, te-am luat Nici un cîntec n-ai cîntat,
Dar acum să-mi cînţi cu drag Doină dulce românească,
Doină dulce haiducească.
Iar mîndruţă căni zicea :
—	Taci, Ghiţă, nu zice-aşa,
Că eu d-Oii sta şi-oi cînta,
Apele s-or turbura,
Livezi verzi s-or încurca,
Iar paltinii s-o-ndoi
Şi la noi că s-o ivi,
Să-mi vezi, Pană Roşiană,
Voinicel dintr-altă ţară,
607
Pe tine că te-o tăia,
Pe mine că m-o lua,
Păcat de cîntarea mea.
Iară Ghiţă că-i zicea :
—	Cîntă-ţi, mîndro, cîntecu, Căci mi-e drag ca sufletu,
Ca ale mîini nencormate Mi-e cu sîrmă-nfăşurate,
Dî la palme pîn5 la coate, N-are cu cine să bate,
De neagra străinătate.
Vezi mîndruţa că-ncepea, Frunza-n gură c-o punea, Une-ncepea-a şuiera,
La ei, frate, să ivea,
Să vezi, Pană Roşiană,
Voinicel dîntr-altă ţară.
La Ghiţă cînd ajungea,
Altă vorbă nu-mi avea :
—	Ia ascultă, Ghiţă,-ncoa,
Ce te-ai lăsat de popie
Şi de sfînta liturghie,
Şi-ai venit în haiducie ?
Ia să-mi dai tu pe mîndra,
Că mi-a secat inima.
—	Pe mîndruţa nu ţi-oi da,
Că mi-a dat-o soacră-mea Ca să-mi ţîn casă cu ea.
—	Să ne dai pe Galbenu,
Că mi-e drag ca sufletu !
—	Pă Galbenu nu l-oi da,
Că mi l-a dat socru-mea Să-mi poarte pe mîndruţa, Trupu meu şi-al mîndrii mele, Amîndouă doruri grele.
—	Să-mi dai baltagul de vamă Şi-apoi tu sa-ţi câţi de samă !
—	Eu baltagul nu ţi-oi da, Pînă cap nu mi-oi tăia !
Foaie verde viorea,
Ei la luptă s-apuca.
Să luptară pînă-n prînz,
Li s-a părut lupta-n rîs ;
S-a luptat pin’ la niimiaz,
Tot în luptă cu năcaz ;
608
S-a luptat pin* la chindie,
Să-mi vezi luptă cu mînie.
Să vezi Gruia ce-mi făcea :
O dată să opintea,
Pin’ la genunchi că-1 băga.
Iară Ghiţă ce-mi făcea ?
O dată să opintea,
Pin’ la gît că mi-1 băga.
Iar Ghiţă ce mai făcea ?
El brîneţu şi-l lăsa,
Ca să-ncerce pe mîndra,
Brîu i să sloboza,
La mîndruţa că-mi striga :
—	Alelei, mîndruţa mea,
Vin dă-mi ridică brîneţu,
Că ,mă răpune Gruieţu ;
Cînd oi zîce ca bobu,	*
Mă răpune olteanu.
Iar mîndruţa-i răspundea :
—	Taci, Ghiţă, nu zîce-aşa.
Care din voi v-aţi răzbi,
Tot d-un bărbăţel mi-oţi fi.
Iar Ghiţă cînd auza,
Tare rău să mînia.
Cînd la luptă să luptară,
Cînd în săbii să luară,
Ghiţă sabia scotea,
O dată să opintea,
Frumos capul că-i tăia,
La mîndruţa să-ntorcea,
Şi din gură că-i zicea :
—	Ştii tu, mîndro, ce-am gîndit, Ştii tu ce m-am socotit ?
Toată vara mi-am cosît,
Vîrf unei clăi n-am făcut.
D-o vrea bunul Dumnezău,
Să-i fac vîrf cu capul tău. Frunzuliţă viorea,
Cu mîndra că să ducea,
D-o claie s-apropia,
Săbioara c-o scotea, îndată să mînia,
Frumos capu că-i tăia,
Căpăţîna c-o lua,
609
Căpăţîna, ţîţele,
D-a fost cu dragostele, în disagji că le băga,
La soacră-sa că-mi pornea. Acolo cînd ajungea,
Cu bună ziua că-i da :
—	Bună ziua, mamă soacră, N-oi avea o varză acră,
Să băgăm cu carne grasă Din mîndruţa cea frumoasă, Dacă i-a fost mintea proastă ? Soacră-sa cînd auza, în disagi că-mi căuta, Căpăţîna i-o vedea,
De trei ori că-mi leşina. Frunzuliţă viorea,
Atunci Gthiţă ce zicea ?
—	Am zis-o şi iar o zic,
Mi-e drag de cine-i voinic.
50
Oancea> chirigiu domnesc
Foaie verde flori domneşti, Oancea, chirigiu domnesc,
Duce buţi la Bucureşti,
Gu peceţi împărăteşti,
De n^ai cap să mai trăieşti.
Foaie verde iasomie,
Pleacă Oancea în chirie,
Cu trei flori la pălărie,
Una-i galbenă lămîie,
Alta-i verde vişinie,
Una-i roşie făclie,
Bate vîntu şi le-adie,
Mi-aduce mirosu-n vie.
Să vezi Oancea ce^mi făcea.
La căruţă mi-aşeza Numai cai şi armăsari Şi jugani de cîte-un an,
Ce se ţîne după cal.
El de-acasă că-mi pleca,
Cu Neguţa că-mi vorbea :
610
—	Neguţo, soţia meâ,
Tu să-mi înţelegi vorba.
Să vezi Oancea că-mi pleca, Dîn negustorie,
Peste Nadolie, în ţara pustie.
Şi el că-mi pleca,
Neaga-mi rămînea.
Să vezi Neaga ce-mi făcea. Aşa minte de-mi avea,
Şi ea, frate, se ducea.
Cu Vlaicu că se lua,
Vlaicu, pîrcălab în isat,
E băieţel ne-nsurat.
Cu Vlaicu că se iubea,
Să vezi Neaga ce-mi făcea, Că ea, frate, se ducea La Gherghina ţiganca :
—■ Gherghina, surata mea, Oare nu ştii tu ceva Ca să-mi omori pe Oancea, Eu să-mi iau pe Vlaicu ? Rău mi-a secat sufletu !
Iar Gherghina că-i zicea :
—	Neguţo, surata mea, Oare ce ţi-a mai venit x\sta lucru d-ai făcut ?
Căci avere ca la tine Nu e nici la-mpărăţie,
Toata mierea şi cu unt Pe faţa-acestui pământ,
La tine s-a-ngrămădit.
Iar Neguţa n-o lăsa,
Ea dă ea că să ruga Că-i dă bani cu baniţa Să-mi omoare pe Oancea, Ca să-şi ia ea pe Vlaicu,
Rău i-a secat sufletu.
Dacă vedea şi vedea
Că scăpare nu-mi avea,
Ea din gură căni zicea :
—	La Ilie ’N prăvălie,
Şioricică d-o para Şi otravă de alta,
611
Să mi le aduci încoa,
Să le plămădesc ceva.
Iar Neguţa c-auza,
’N fuga mare se ducea La Ilie ’N prăvălie,
Şorioică cumpăra,
Şoricică d-o para Şi otravă de alta.
După ce le cumpăra,
Ea Gherghinii le-aducea,
Iar Gherghina ce-mi făcea ? într-o sticlă le punea,
Le punea,
Se plămădea.
Cît mi-este ziua de vară Şi noaptea de primăvară,
Şade Neaga pe codare,
Să uită la Oancea-n cale,
Ga să-l omoare mai tare. în casă, frate,-mi intra,
Pîine caldă că-mi făcea,
Masa-n pat că mi-aşeza,
Pe Oancea de-1 aştepta.
Să vezi Oancea că-mi sosea, Neguţa afară işea,
Iute cu vorba mi-1 lua.
Dacă vedea şi vedea Că răbdare nu-mi avea,
Mina pe cuţit punea,
Şleaurile de le tăia,
Gaii-n grajduri că-mi intra Că ed îmi ştia sama.
Ea de gît că mi-1 lua, în casă ou el intra Şi din gură-aşa-d zicea :
— De cînd, Oancea, mi-ai plecat, Bucătură n-am mîncat,
Dar acu mănînc cu drag.
Ei la masă s-aşeza,
Ea, frate, mi-1 sîluia ;
Paharu-n mînă că-i da,
Paharu cu otrava,
Une-ncepea-a norocea,
Bea Oancea de se-mbăta.
612
Cinci minute nu trecea, După scaun că-mi cădea. Vezi Neguţa ce-mi făcea.
O dată să opintea,
Ea pe braţe că mi-1 lua,
In pimniţă 1-iarunca,
După butoaie-1 băga Şi afară că-mi işea,
La Vlaicu că să ducea,
La fereastră că-i bătea :
—	Măi Vlaicule, dumneata, Mi-am omorît pe Oancea,
Să te iau pe dumneata,
Rău mi-ai secat inima !
Ia vezi Vlaicu ce-mi făcea. Pe Neguţa n-o credea, * El afară că-mi işea,
Cu Neguţa că-mi pleca, Cînd în casă că-mi intra,
’N pimniţă că-mi scobora,
El pe Oancea că-1 vedea. Şedea Oancea într-o rînă Şi-i curgea venin pe gură. Iară Vlaicu ce-mi făcea ? Palma bici că mi-o făcea, Peste faţă c-o lovea Şi din gură că-i zîcea :
—	Fugi d-acilea, fa căţa, Mîine-mi faci şi mie-aşa. Din pimniţă că-mi ieşea,
Pe Neaga o părăsea.
Iar Neguţa ce-mi făcea ?
La Oancea că se ducea,
La spinare că mi-1 lua, în casă că-1 aducea,
Pe perne ea-1 aşeza,
Păr din cap, frate,-şi rupea.
51
Cîntecul lui Oleac
Frunză trei migdale,
La vale, la mare,
613
La vale, la balta,
La trestia-naltă,
La crucea de piatră, Ceartă-mi, mi se ceartă Două surăţele Ca două căţele.
Cine se certa Şi se sfătoşa ?
Stanca moldoveanca Cu Ioana munteanca.
Ele se certa Şi se sfătoşa Pe Oleac să-l ia.
Oleac e băiat,
Dumnezeu i-?a dat,
De 1-a-ndestulat,
Şapte mori în vînt,
Şapte supt pămînt, Macină aur şi argint,
Una la fereastră îi toarnă iargint în casă. Cine se certa Şi se sfătoşa ?
Ioana şi Stanca,
Stanca moldoveanca Cu Ioana munteanca. Ioana ce-i zicea ?
—	Fugi, bia Stanco, fugi, Nu te ia pe tine,
Şi mă ia pe mine Că tata-mi dă mie O mare moşie,
Turme de berbeci Cu coarnele blegi,
Cu steluţe-n frunte,
Cum erau-nainte.
—	Fugi, bia Ioană, fugi, Că nu te ia pe tine,
Şi mă ia pe mine,
Că toată blaga ta O plătesc cu faţa mea. Oleac se gîndea,
Pe cine să ia.
Şi iată că-mi zicea :
614
—	Am eu blaga mea,
Pe Stanca mi-oi lua.
Cînd nuntă făcea,
Pe cine chema ?
Paşa din Rusciuc,
Natal brăilean,
Şi turcul Obştean La nuntă venea,
Morile vedea,
La bir îl punea.
Nu-1 punea ca pe-un copil, Şi-l punea ca pe-un mazil, De plătea pe lună Cîte-o pungă plină,
Şi din an în an Cîte-un car de bani.
Oleac sărăcea,
Pe gînduri se punea :
—	Să-l vînz pe tata ?
Tata mi-e bătrîn,
Dă la preţ puţîn,
Cinci sute de lei,
Ce să fac cu ei ?
Să vînz pe mama,
Măre, o fi păcat Că m-a legănat Şi ţîţa mi-a dat,
Mult a dormitat,
E mare păcat.
La mîndra venea :
—	Mîndro, mîndra mea. Ascultă-mi vorba !
Mîine este joi,
Este tîrg la noi,
Este tîrg de flori Şi-mi vin negustori,
De mîndre cumpărători. Pune faţa la albeală Şi buze la rumeneală Că mîine e joi,
Să mergem şi noi.
Frunză viorea,
La tîrg că-mi pornea, în tîrg mi-ajungea, Negustori venea,
615
Nimeni mi-ndraznea,
Nimeni bani n-avea Pe Stanca s-o ia.
Un turc mititel,
Cu mîna de fier,
C-un picior de lemn,
Stătea pe lighean,
Număra la bani.
Cu mîna-i făcea,
La el îl chema,
Din gură-1 întreba s
—	Ce cei, mă, pă ea ?
—	Mia $i suta,
Chilogramul şi litra,
Că-i frumoasă, sărmana, îndată se învoia,
La cîntar o punea Şi-aşa o plătea.
După ce-o plătea,
De gît mi-o lua,
Amîndoi pleca.
Fata ce făcea ?
Odată se oprea,
Din gură-i zicea :
—	Turcuşorule, lbrişorule,
Frumuşelule,
Să stai să vedem Şi să ne-ntrebăm Din ce neam sîntem,
Că prea semănăm !
Eu sînt fata popii Oprii.
Din Ţara Moldovii.
—	Şi eu sînt băiatul popii Oprii, Din Ţara Moldovii.
Turcii m-a răpit,
De cînd eram mic,
M-a crescut în legea lor,
Turc duşman creştinilor.
Fata ce zîeea ?
—	Dacă este-aşa,
Saltă fesuleţu,
Să-ţi văd semnuleţu.
Noi mici cînd eram,
Cu mingea ne jucam,
616
Eu m-am supărat,
Cu mingea am dat, Capul ţi l-am spart. Turcul fesul îl sălta, Semnul îl vedea,
Fraţi că se găsea.
— Olece, Olece, Tu-mi-te-n lege, Bani ce ţi-am dat,
Eu te-am înviestrat, Ca pe-un bun cumnat. Oleac ce-mi făcea ? Mîndra că şi-o lua Acasă venea,
Birul mi-1 plătea, Morile pornea Şi-iamîndoi trăia.
52
Cîntecul lui Oleac
Sus la Scărişoară,
Jos la Indioară,
Voinicul să-nsoară, Voinicul Oleac,
De blagă bogat,
De părinţi sărac. Dumnezău i-a dat Ca unui bogat,
Nouă mori în vînt,
Nouă su’ păimînt Macină argint;
Alta la fereastră,
De-mi băga argintu-n casă Şi tot mai îmi are Nouă vii dîntr-un pîrleaz, Nouă dîn zăgaz.
El că se-nsura,
Nuntă că-mi făcea,
Ca el nimenea.
Şi pe cine-mi lua ?
Fata popii Oprii,
Din ţara Moldovii.
617
Mîndră ca a lui Nu-i a nimănui.
La nuntă-mi venea Turcii ca frunza.
Ei că să vorbea Şi să sfătuia,
La bir că-1 punea,
De mi-1 sărăcea.
Tot din an în an,
Nouă pungi de bani Şi din lună-n lună,
Cîte-o pungă plină,
Cinai saci de făină, Cîte-un porc slănină. Plătea ce plătea,
Pînă sărăcea.
Oleac se gîndea Şi se sfătuia :
Să vînz pe mama,
Să plătesc datoria ? Mama e bătrînă Şi m-o blestema Că m-a creştinat Şi m-a legănat.
Să vînz pe taica ?
Taica e bătrîn Şi o fi păcat Că l-am străinat.
Să vînz pe mîndra,
Să iau bani pe ea,
Plătesc dajdda.
Pe mîndra-mi chema, Mîndrii că-i zicea :
— Mîndro, mîndra mea, Tu să te găteşti,
Să te premeneşti,
Să-mi intri în cămară,
Să pui faţa la ghileală, Sprîncenele la cerneală, Buze moi la rumeneală, Că te scot la tîrg afară, La tîrgu dă flori,
Că-mi vin negustori. Mîndra c-auza,
’N cămară intra,
618
Plîngea cît plîngea Şi să pregătea,
Cu Oleâc pleca,
La tîrg ajungea,
Un turc mi-o vedea,
Tare că-i plăcea.
Tur cu Ibrior Şade-n dughenel,
Dă-i murea de dor.
Cu el să tomnea,.
Galbeni că-i dădea,
Nouă pungi de bani,
Nouă firfirici,
Saci de grîu mărunt Şi de arnăut.
Pe mîndra vindea,
Oleac că-mi pleca.
Cînd se dăpărta,
Turcu ce-mi făcea ?
Mîndra şi-o lua,
De ea s-apropia,
Mîndre flori mărunte,
Vrînd să mi-o sărute.
Mîndra că-i spunea :
—	Turculeţule,
Gingăşelule, întîi să ne-ntrebăm De unde sîntem,
Că prea sămănăm !
—	Sînt băiatu popii Oprii, Din ţara Moldovii.
Turcii m-a răpit,
De cînd am fost mic.
—	Şi eu sînt fata popii Oprii Din ţara Moldovii.
Fraţi că se găsa,
La Oleac striga :
—	Olace, Olace,
De-te mai încoace.
Mîndruliţa ta,
Surioara mea.
Banii ce ţi-am dat,
Eu te-am înzestrat,
Ca pe-un bun cumnat.
619
53
Stanca cu Tudor
Verde mărgărit Şi de bob năut,
S-au legătuit,
Verde d-un bujor,
Stanca cu Tudor.
Ei se rămânea.
Se legătuia,
Tudor că zîcea :
—	Stăncuţo, Stăncuţo, P-anume drăguţo, Să-nţălegi vorba Şi-nţălegerea.
Tu să nu te duci La tîrgul de flori,
Că-ntre negustori Turcu Ibrior Şade-n dughinel,
Dă-ţ5 moare de dor.
El că te-o vedea Că eşti frumuşea.
Ţîie ce ţ-o da ?
Pită şi măsline,
Ce e bun în lume,
Rachiu d-anason,
Dă-rni omoară om, în braţe te-o culca Şi te-o săruta.
Ei să rămăşea,
Să legătuia :
—	Stăncuţo, Stăncuţo, P-anume drăguţo,
Eu o să mă duc în negustorie,
Peste Nadolie ;
Iar tu să m-aştepţi Nouă ani şi nouă luni,
Fo cîteva săptămîni.
Tudor că-mi pleca,
Stanca rămînea.
Să vezi Stanca ce-mi făcea. Nouă ani că-1 aştepta.
620
Cînd pornea p-al zecelea, Ea răbdare nu-mi avea Şi ea, frate, ce-mi făcea ? Frumuşel că să gătea, Batistă-n mînă-şi lua^
Şi-n spre tîrg că să trăgea, Turcu c-o vedea,
Turcu Ibrior Şedea-n dughinel,
Dă-i murea de dor.
Cu mîna-i făcea Şi el c-o trăgea ’N dughian c-o băga.
Să vezi Stanei ce mi-i da : Pită şi măsline,
Ce e bun în lume ;
Rachiu d-anason,
Dă-mi omoară om.
’N braţe mi-o culca Şi mi-o săruta.
Cînd Stanca pleca,
Tudor că-mi pica, P-anume-o striga :
—	Stăncuţo, Stăncuţo, P-anume, drăguţo !
Stanca nu răspunde,
Că n-are de unde.
Să vezi Tudor ce-mi făcea. Foarte rău se năcăjea,
Cu picioru-n uşă da,
Uşa-n patru mi-o făcea, Asnaua-n casă-şi băga.
Să vezi Tudor ce-mi făcea. Cuţît la brîu că-mi băga, După Stanca îmi pleca. Peste Stanca îmi da,
Vezi, cu turou-mbrăţoşaţi, Dîn picioare-amestecaţi. Tudor ce-mi făcea ?
La Stanca-mi trăgea,
Pe Stanca o lua Şi mi-o judeca :
—	Stăncuţo, Stăncuţo, P-anume, drăguţo,
Eu cînd am plecat,
Ţîie ţ-am lăsat
621
Sacii cu mălai*
Sacii cu făina,
Putină cu brînză.
Tu ce-ai căutat,
Frate, d-ai plecat ?
Verde viorea,
Tudor ce-mi făcea ?
Căta-n sacii cu mălai Mi-i găsa verzi, putregai, Sacii cu făină, la-n gură ţărînă,
Putină cil brînză,
Paic-ai lua frunză.
Tudor ce-mi făcea ? Afară-mi işea,
Steajer verde că tăia,
Pe Stanca o lua,
La stejer pleca,
De steajer că mi-o lega,
Cu catran o cătrănea, Stancî foc ca-i da.
Glas că s-auza,
Stanca se ruga :
—	Tudorică-al daicî,
Ia apă-n guriţă
Dă-mi stropeşte a ta ţîţă ! Tudor răspundea :
—	Nu e ţîţa mea,
Şi mi-e ţîţă de căţa,
C-a muşcat păgîni dîn ea. Ardea Stanca, se scredeşte, Bea Tudor, se-nveseleşte ; Ardea,
Se scredea,
Oase-i rămînea.
Să vezi Tudor ce-mi făcea. Nici p-aia nu să lăsa,
Pe lopată le punea Şi din gură că-mi zîcea :
—	Ce-o alege şi vîntu,
Să mănînce pămîntu. Primăvara că-mi venea, Oameni la pluguri işea, Iară Stanca ce făcea ?
Rugi că răsărea,
622
De picioare că mi-i lua,
La pămînt că mi-i trîntea, Iar oamenii că-mi zicea :
— Fir-ar Stanca-afurisîtă, De cînd Stanca mi-a murit, Şi rugii că s-au prăsit.
54
Sabalaş Tudore
Săbălaş Tudore,
Săbălaş, Tudore,
Mititel fusăşi,
Parte-n lume n-avusăşi ! Frunză rmicşunea,
Şapte fraţi-mi-era,
Ta-său că murea,
Mici că rămînea,
Verde şi-o lalea,
Iară mă-sa ce-mi făcea ?
La boier mi se ducea,
Slugă mi-1 băga Pe mălăiaş şi pe sare,
Să dea fraţii-afar’ din foame. .Sabalaş Tudore,
Sabalaş Tudore,
Mititel fusăşi,
Parte-n lume in-avusăşi ! Verde dedeţăl,
Gît fu Tudor mititel, Drăgăstos boiierilor.
Verde mieşunea,
Tudor se mărea,
Frumos că-mi era,
Cocoanele 1-nidrăgea,
Boierii că mi-4 ura.
Verde şi-o lalea,
Socoteala că i-o da,
Şi Tudor, frate,-mi pleca. Sabalaş Tudore,
Sabalaş Tudore,
Mititel fusăşi,
Parte-n lume n-avusăşi !
623
Verde viorea,
El că se-nsura,
Nevastă frumoasă-şi lua, Turcii mi-auzea,
Pizmă că-mi prindea,
La dări că-1 punea Pînă Tudor sărăcea.
El în lume că pleca, NevestiLi spunea,
Mă-sii tot aşa :
—	Verde siminoc,
Pe vatră de foc
Să-mi sămănaţi busuioc. D-o ieşi verde steblos,
Să ştiţi că sînt sănătos ; Dac-o răsări pîrlit,
Să ştiţi că m-am prăpădit. Sabalaş Tudore,
Sabalaş Tudore,
Mititel fuseşi,
Parte-n lume n-avusăşi ! Verde viorea, în lume pleca,
Ciobănaş că se băga,
Din zeciuială că lua.
Pînă turmă că-şi făcea, Ciobani la ea că-şi băga, La nouă ani să-ntorcea, Turma-n urmă o lăsa Şi-nainte că venea,
ŞLn pivniţă că intra. Nevastă-sa că-1 sîmţa.
Pe soacră-sa o scula :
—	Mamă, hoţii a venit Şi la vin că mi s-a dus. Verde micşunea,
Mă-sa ce-mi făcea ?
Cu noru-sa fuga da,
La pimniţă oblon sălta, Laţ de gît îi arunca Şi pe el îl omora Şi La vin drumu că-^i da, Pînă el în vin plutea. Sabalaş Tudore,
Sabalaş Tudore,
624
Mititel fusăşi,
Parte-n lume n-avusăşi. Şi-atunci turma că-mi sosa Şi-n curte fraţii intra, Nevastă-sa ce făcea ?
La baci că se repeza Şi-n braţe că mi-1 lua Şi-noepea şi-l săruta.
Baciu mi se-nspăimînta Şi din gură că zicea :
— Nu sînt eu stăpînul lor, Şi sînt baciu oilor.
Verde micşunea,
Ea că se ducea,
La vatra de foc se uita.
Văzu busuioc pălit,
Ştiu că Tudor a murit.
Verde micşunea,
Fuga la beci se ducea,
Pe Tudor mort îl vedea,
Tot în vin că mi-ş’ plutea Ele ce făcea ?
Mi se omora.
Să vezi moarte peste moarte, Care-n lume nu se poate. Sabalaş Tudore,
Sabalaş Tudore,
Mititel fusăşi,
Parte-n lume n-avusăşi !
55
Cîntecul lui Mogoş
Frunzuliţă foi de praz,
La umbră la şapte brazi,
Un’ se cinstesc şapte fraţi, Şapte fraţi, şapte cumnaţi,
Ei cu toţii se cinstea,
Iacă Mogoş că-mi sosea Şi din gură-aşa zicea :
— Şapte fraţi, şapte cumnaţi. Ce cu Stanca sînteţi fraţi Şi cu mine buni cumnaţi,
625
Cum mai beaţi şi chefuiţi Şi de Stanca nici nu ştiţi Că pe drum cînd am venit, Turcii, măre, mi-o-a răpit ! Dară fraţii ce-mi făcea ?
La Mogoş. să repezea, în săbii că mi-1 tăia.
Iată Stanca că-mi sosea Gu şapte cai încărcaţi.
Şi «cu galbeni ferecaţi.
Cînd acolo ea sosea,
Nici bună masa nu da Şi de Mogoş întreba.
Dară fraţii ce-i spunea ?
—	Mogoş aici n-a venit, Poate cineva l-a omorît. Atunci Stanca ce zicea ?
—	Voi singuri l-aţi omorît, Că el aici a venit.
Ei atuneea se jura,
Iară Stanca ce făcea ? Jandarii că mi-i chema Şi la chin că mi-i punea,
Cu ghete roşii-i-ncălţa,
Şi atuneea ei spunea Că pe Mogoş 1-a tăiat Şi la brazi l-a îngropat. Stanca-aşa de auzea, Lacrimile-o podidea,
Cu ei împreună mergea,
Pe Mogoş îl dezgropa,
Cu lacrimile-1 uda,
Pînă cînd îl învia,
Şi atuneea ce-mi făcea ?
JURNALE—ORALE 56
Cîntecul lui Angealiu
Foaie verde măr mustos, Angealiu, om frumos,
626
A fost domn şi n-a mai fost. Frunzuliţă micşunea,
Toţi boierii se strîngea,
La cameră se ducea,
D-un ierbărit ca să-mi dea, Ca să-mi dea d-un ierbărit, De-un pustiu de văcărit. Angealiu cînd venea,
Boierii mi-1 prijonea :
—	Să trăieşti, măria-ta...
Ca să dăm de-un ierbărit, D-un pustiu de văcărit.
Şi iar verde micşunea, Angealiu le spunea :
—	Ierbăritu mi-e jurat,
Nu trebuie-n ţară dat; Cine-o da ierbăritu,
I se taie şi gîtu.
Foaie verde micşunea, Să-ntreb şi eu domniţa. Acasă mi se ducea Şi domniţa o-ntreba.
Da domniţa ce-i spunea ?
—	Ia cată-ţi, frate, treaba, Starea ta şi cu a mea N-are tot cui rămînea,
S-o mîncăm cu lingura.
Cită viaţă om avea.
Foaie verde mato stat, Ierbăritu e jurat,
Nu trebuie-n ţară dat ;
Dacă dai ierbăritu,
Ţî se taie şi gîtu.
Foaie verde micşunea, Angealîu n-asculta, în birou el că intra,
Mîna pe pană punea Şi d-un zapis că scria Şi-n ţară mi-1 risipea.
Foaie verde foaie lată.
La fîntîniţa de piatră Se strîngea fetele roată, Să-ntreba fată pe fată :
—	Ce să nedacem, surată ?
627
C-am dat hanii de la gît.
Să plătim la ierbărit Şi-un pustiu de văcărit.
Nu l-ar mai răbda sfîntu, Cui a dat ierbăritu.
Foaie verde mieşunea,
Toţi oamenii se strîngea,
La Ţaligrad că-mi pleca ’Mpăratului se plîngea. Pe-mpărat cînd îl vedea, Dă dăparte-ngenunchea Şi din gură că zicea :
—	Să trăieşti, măria-ta,
La mulţi ani cu sănătate ! Ce să ne facem noi, frate ? Că ne-a dat d^un ierbărit, D-un pustiu de văcărit. Foaie verde mieşunea, împăratu le spunea :
—	Cine-a dat ierbăritu,
I se taie şi gîtu. împăratul ordin da
Şi gealapii mini chema.
—	De mii 1-oţi găsi în ţoale, Să mi-1 lăsaţi să se scoale ; Mai nimic să nu-ii făceţi, Numai capul să-i tăieţi. Dar gealapii ce făcea ?
La Angealîu că venea Şi capu că i-1 tăia.
Nici p-asta nu se lăsa,
Joc de domniţa-şi bătea.
Iar domniţa ce-mi făcea ? La-mpărat, frate,-mi pleca Şi din gură-aşa-ii spunea :
—	Să trăieşti, măria-ta, Angealîu a stricat,
Ierbăritu de l-a dat.
Şi-am zis verde bob năut, Da cu mine ce^a avui,
Joc de mine şi-au bătut ? ’Mpăratu cînd auz a,
Foarte rău să supăra, Ordin, frate, că-mi dădea, Capetele le tăia.
628
57
CÎMecul lui Platu
Foaie verde iasomie,
Vine Platu din Grecie, ’Dministrator pe moşie.
Ca măraru şi lipanu, ’Dministrat la Brîncoveanu. Cînd oi zice viorea,
Să vezi Platu ce făcea.
La Căţeaua că-mi trăgea,
O lună de zile-mi sta,
La o lună se gîndea,
Cu Ion, frate, vorbea,
El din gură că-i spunea,
Şase cai că-mi aşeza, Clopotele răsuna,
La Ipoteşti scobora,
El lâ. Itu că-mi trăgea,
C-atunci cârciumă mi-avea, Lăutarii că-i strîngea,
O mie de lei le da,
Lăutarii că-mi cînta,
Hora mare se făcea,
Iară Platu ce-mi făcea ?
’N mijlocul horii intra, Unde-neepea şi privea,
Nici o fată nu-i plăcea, Pînă-mi venea Ilinca.
Pe Ilinca c-o vedea,
El la dînsa se uita,
Aşa frumoasă-mi era,
’N lume nu să pomenea, De-i seca inimioara.
Iară Platu ce-mi făcea ?
La Ilinca se ducea,
La o parte c-o trăgea,
Cu dînsa, frate, vorbea,
La Chilie c-o ducea,
Mare dragoste-mi făcea,
’N lume de se pomenea. Mărin Dobre c-auzea,
Cu Lisandru se vorbea.
629
Ei din gură că-mi zicea :
—	Cată,....mumă-sa,
Să ne dea de vreo belea.
Iară Platu ce-mi făcea ?
Dacă vedea şi vedea,
De soţie mi-o lua,
Ia vezi prinţu c-auzea, Telegramă-mi trimetea,
Tot pe Platu mi-1 chema,
Ca să-i dea socoteala.
Să vezi Platu ce-mi făcea,
Lu Ion că-i poruncea.
Iară Ion ce-mi făcea ?
Şase cai că-mi aşeza,
Clopotele răsuna,
La Bucureşti că-mi pleca,
El la gară mi-1 ducea Şi Ion să-napoia.
Iară Platu ce-mi făcea ?
Lua trenul de seara,
La Bucureşti că-mi pleca, Dimineaţa mi-ajungea,
Drept la palat să ducea Şi din gură-aşa zicea :
—	Să trăieşti, mări a-ta !...
Fo trei zile că-mi şedea,
Ilinoa să-mbolnăvea,
De foc, de inimă rea,
La grea boală că-mi cădea, Telegramă că-mi făcea,
După Platu trimetea.
’N telegramă ce-mi scria ? „Fă-mă, Doamne,-un porumbel, La Platu pe umerel,
Să-l ciugulesc de cercel Foiţică viorea,
Platu să mă uşuiască.
Inimioara să-i topească,
Foiţică viorea.
Cum mi-a topit el p-a mea. Fă-mă, Doamne, lipitoare,
La Platu pe legătoare.
Foaie verde-o viorea.
Telegrama se ducea,
La Platu că-mi ajungea.
Ia vezi Platu c-o citea,
630
Lacrimile-1 podidea.
Ia vezi, PI atu ce-mi făcea ? Drept la prinţu că-mi intra, D-un genunche-ngenunchea Şi din gură aşa zicea :
—	Să trăiţi, măria-ta,
Cată, dă-rrT socoteala,
Mi-am bolnăvit soţia.
Iară prinţu’ c-auza,
La gînduri că se lua, Socoteala nu i-o da,
O mie de lei că-i da.
Ia vezi, Platu ce-mi făcea ? El acasă că pleca,
Drept la gară se ducea,
O telegramă făcea,
Lu Ion o trimetea,	"
Să-mi vină cu trăsura,
De la gară ca să-l ia.
Ia vezi, Platu ce-mi făcea ? Lua trenul de seara, Dimineaţa mi-ajungea în gară la Slatina.
Două ore nu-mi trecea Şi Ion, nene, pica,
Tot pe Platu ca să-l ia,
Iară Platu că-1 vedea,
Altă vorbă nu-mi avea.
El din gură că-mi vorbea :
—	Măi Ioane, dumneata, Mi-a-mbolnăvit soţia.
Iar Ion, frate,-i spunea :
—	E bolnavă, sărmana !
Ia vezi, Platu ce-mi făcea ? în trăsură să suia
Şi din gură că-i zicea :
—	Ia mină, frate, ceva,
Mi s-aprinde inima.
Iară Ion ce-mi făcea ?
Bice la cai că-mi dădea,
Pe la Puturoasa-mi da, C-atunci drum că nu-mi era. De ce goană că-mi mina,
Fo doi cai, frate, cădea,
Iară Platu că-i zicea La o parte ca sa-i dea.
631
Şi cu patru că-mi pornea.
Şi în sat cînd ajungea, Clopotele zornăia,
Toată lumea să strîngea,
La mirare să lua.
Cînd la poartă mi-ajungea, Ia vezi Platu-mi leşina. Cînd lumea, fratero vedea, Lumînările-i ţînea,
Pe Platu pe braţe-1 lua, Înăuntru că-1 băga,
Iară Platu ce-mi făcea ? După ce că-şi revenea,
La capul ei că-mi trăgea Pe ea de mei-o săruta, Luminarea i-o ţînea, Sufleţălul că-i ieşea.
Ia vezi, Platu ce făcea ?
El de nuntă se gătea Aşa moartă cum era,
La Slatina că-mi pleca Şi el, frate, tîrguia,
Vezi mireasă c-o făcea,
In lume de se pomenea. Nouă popi că-mi aducea Pe ei dă mi-i cununa,
Aşa moartă cum era. Lăutarii că-i strîngea La groapă de mi-o ducea, în lume de se pomenea.
Iară Platu ce-mi făcea ? Nici p-aia nu se lăsa,
El d-o cruce cumpăra,
La capul ei c-o punea, în lume de se pomenea,
De se ţîne şi-acuma.
58
Cîntecul lui Caliţă
Foaie verde şi-o lalea, Vezi, Caliţă ce-mi făcea ? Băiat tînăr că-mi era, Douăzeci de ani avea,
632
La boier el slugărea Pentru el şi maică-sa,
Că el tată nu avea.
La boierul Comăneanu,
Ll a slugărit tot anul, Dezbrăcat şi nemîncat,
Toată iarna-a alergat,
Pînă cînd a degerat,
I-a degerat un picior Tinerelului fecior.
Cînd venea primăvara,
Caliţă se bolnăvea De picior şi de ficat,
De nimeni necăutat,
L-ar fi căutat mă-sa La doftor pe undeva, ~ Dar ea săracă era,
N-avea bani de unde lua. Frunză verde şi-o lalea, Caliţă ce mai făcea ?
Pe boier mi-1 blestema :
—	Fire-ai, boier, blestemat, Pentru tine-am degerat ! Credeam că am să muncesc, Pînă mă căsătoresc,
Şi-acu o să putrezesc.
Frunză verde şi-o lalea,
Lui Caliţă rău-i era,
Pe maică-sa o striga Şi din gură că-i zicea :
—	Ascultă, măicuţa mea,
Eu am să-mi pierd viaţa Şi-o să rămîi singure a ! Frunză verde şi-o lalea, Cheam-o, mamă, pe Leana Că e ibovnica mea,
Să vorbesc ceva cu ea. Frunză verde de trei flori,
—	Leano, tu de sărbători Să-mi prefaci bradu cu flori. Singură eu mîna ta,
C-ai fost ibovnica mea. Frunză verde tirei alune,
Şi la iarna care vine,
633
Să nu te gîndeşti la mine Şi să te căsătoreşti C-un flăcău care-1 cunoşti. La mine de te gîndeşti,
La boier să nu munceşti,
Şi s-aştepţi, mîndruţa mea, Pînă o veni ziua,
Ziua sfîntă-a răzbunării Pe boierii trădători,
Că ei ne-au trădat ţara Şi ne-au mîncat viaţa. Frunză verde trei smicele, Ş-acu-ţi spun : la revedere. Şi te rog, Lenuţa mea. Lacrimi multe nu vărsa, Rochie neagră nu purta.
Că eşti, Leano, tinerea Şi n-a fost să fii a mea !
POEZIA OBICEIURILOR TRADIŢIONALE
DE LEAGĂN 59
Nani, nani,
Puiul mamii,
Ferici-te-ar Dumnezeu Ca să creşti pe gîndul meu ; Să fii oacheş şi frumos Ca un soare luminos ;
Fetele să te-ndrăgească, Flori în calea ta să crească.
60
Nani, nani,
Puiul mamii,
Cine mi te-a luluit ? Fetele de la iubit,
Băieţii de la cosit.
Şi cine te-a mîngîiat ? Mama cînd te-a legănat. Şi cine te-a sărutat ? Tatăl tău cînd te-a aflat. Nani, nani,
Puiul mamii,
Mi te culcă mititel Şi te scoală măricel Şi te du cu oile,
Pe cîmpul cu florile,
Să te vadă fetele.
635
61
Nani, nani,
Puiul mamii,
Că mama te-o legăna Şi din gură ţi-o cînta. Culcă-mi-te mititel Şi te scoală măricel,
Să te duci cu vacile,
Pe cîmpul cu fragile ;
Şi să te duci cu viţeii,
Pe cîmpul cu brînduşeii ;
Să te duci cu oile,
Pe cîmpul cu florile ;
Să te plouă ploile,
Să te bată vînturile,
Să te ningă iernile,
Iernile, ninsorile ;
Să creşti mare,
Să fii tare
Ca domnul Ştefan cel Mare.
62
Nani, nani,
Puiul mamii,
Nani, nani, puişor, Culcă-mi-te mititel Şi te scoală măricel,
Să te duci cu oili,
Pe cîmpul cu florili $
Să te duci cu mieluşeii,
Pe cîmpul cu brebeneii,
Că eu te culc copil mic,
Să te scoli băiat voinic. Mama te leagănă cu piciorul Şi din brîu toarce fuiorul. Nani, nani, puişor,
Vin tu, somn,
De mi-1 adormi Şi tu, peşte,
De mi-1 creşte
Şi tu, fîţă, de-i dă ţîţă.
636
63
Nani, nani,
Puiu mamii,
Culcă-mi-'te mititel Ca să te scoli măricel,
Să te duci cu oili,
Pă cîmpu cu florili,
Să te plouă ploile,
Să te bată vînturli,
Să te arză soarili ;
Cînd o fi geru-ăl mai mare, Să stai la oi în picioare ; Cînd o fi vremea mai Eună, Să mîi oile la stînă ;
Cînd o fi vremea mai rea, -Să bagi oili-n vâlcea.
64
Nani, nani,
Puiu mamii,
Culcă-mi-te mititel Şi te scoală măricel,
Şi te du cu oili,
Pe cîmpu cu florili. Pierdui călimărili,
Le găsiră fetiii.
Eu le ceu să mi le dea,
Ele zîccă să mă iâ.
Maica vrea, taica nu vrea, Vin cu sîl^t şi mă ia.
65
Nani, nani,
Puiul mamii,
Vino, cuce, de mi-i cîntă Şi tu, grangur, de-i descîntă. Vino, floarea macului,
De pe malul lacului,
Ca s-adoarmă-un băieţel Şi să-mi crească măricel.
637
Drag îmi e cît e de mic Că mi-e cruce de voinic. Nani, nani,’
Puiul mamii.
66
Haida, nani,
Hai, nani, nani, nani, na, măi, Puiul mamii,
Că mama te-o legăna Şi din gură ţi-o cînta : „Cucuie, pană galbenă,
Eu mă culc, tu mă leagănă ;
Şi mă leagănă frumos,
Să nu cad din leagăn jos ;
Şi mă leagănă încet,
Mîine-n zori să mă dăştept".
67
Nani, nani,
Puiu mamii,
Culcă-mi-te mititel Şi te scoală voinicel. Vino, fîţă,
Şi-i dă ţîţă.
Nani, nani, pui pitic,
Să te faci mare voinic,
Să te duci cu vitele în codru cu florile,
Să te vadă mîndrele. Nani, nani, puişoru, Te-am legănat cu picioru, Ţi-am dat apă cu paharu Să ai gura ca zaharu ;
Şă ai gura ca mierea,
Să te iubească lumea. Nani, nani, pui pitic,
Să te faci mare voinic,
Să ieşi noaptea la colnic, Fără par, fără nimic,
638
Fără paloş şi pistoale, Numai cu mîinile goale
68
Nani, nani,
Puiul marnii,
Vino, vino, somn uşor,
De-mi adormi ăst puişor,
Şi mi-1 fă /mai mărişor,
Tot ca tatnsău voinişor ;
Şi te scoală măricel,
Şi te fă mai voinicel,
Că tiat-tău e-n Bucureşti, Călăreşte cai domneşti,
Să-l vezi, maică, nu-1 cunoşti.
69
Ru-lu-lu-lu, lu-lu-lea,
Vino, soamne, şi mi-1 ia, Vino, soamne,
De-1 adoarme ;
Vino, peşte,
De mi-1 creşte ;
Vino, somn, şi vino, ştiucă, Vino-nooace şi-l îmbucă.
70
Leagănă-te, leagănu, Să-mi adoarmă voinicu. Hai liu, liu, pui de om, Culeă-mi-te să te-adorm. Să te-adorm cu leagănu, Să te scol eu cîntecu.
Hai, liu, liu şi-oi adormi Că măicuţa te-o păzi, Visuri blînde să-ţi urzeşti, Calea vieţii s-o-mplineşti, Hai, liu, liu.
639
71
Nani, nani,
Puiul mamii,
Nani, nani, puişor,
Vin’ la mama să te-adorm, Sa te-alinte Moş-cuminte,
Să te mîngîie pe frunte. Nani, nani,
Puiul mamii,
Că n-o fi cum vor duşmanii Şi-o vrea bunul Dumnezeu Să vie şi tatăl tău.
Nani, nani,
Puiul mamii,
Eu muncesc şi te cresc mare, Tat-tău grijă nu mai are. Acasă cînd va veni,
El mare te va găsi Şi mult mi s-o bucura Puiul lui cînd l-o vedea. Nani, nani,
Puiul mamii,
Că n-o fi cum vor duşmanii C-o vrea bunul Dumnezeu Să vie şi tatăl tău.
72
Nani, nani, puiul mamii,
Că n-o fi cum vor duşmanii. Că duşmanii s-au vorbit Să saie cu mic, cu mare, România s-o doboare.
Dar n-au putut-o s-o ia,
S-au găsit viteji în ea.
73
Puiu mamii, nani, nani,
Că n-o fi cum vor duşmanii.
640
C-aşa vor duşmanii mei Să imă bag slugă la ei,
Şi eu şi copiii mei.
Oi munci cum oi putea.
La ei slugă n-oi intra. Frunzuliţă salbă moale, Cine mi-are noroc, mi-are. Samănă-n piatră, răsare ; Dar eu samăn busuioc Şi n-a răsărit dă loc.
74
Nani, nani, copil mic,
Dormi, odor, să creşti voinic/" Să pui mina pe otic Şi să mi-i atingi la chică P-ăi care avem noi pică ;
Că noi sîntem fripţi şi arşi,
Ei sînt ghiftuiţi şi graşi.
75
Nani, nani,
Puiu mamii,
Culcă-mi-te mititel Şi te scoală măricel.
Vin tu, fîţă,
De-i dă ţîţă Şi tu, peşte.
De mi-1 creşte Şi tu, somn,
De mi-1 adormi.
Nani, nani cu maica,
Că maica te-a legănat Şi din gură ţi-a cîntat.
Dormi acuma cît eşti mic,
Să creşti mînidru şi voinic ;
Să creşti mîndru, să creşti taie, Pentru-a ţării apărare.
641
76
Nani, nani,
Puiu mamii,
Pînă-o veni maica-ta Cu doi pui de turturea, Unu ţîe,
Unu mie
Şi-unu cucului din vie. Uite mă-sa că-mi venea Şi la piept că mi-1 punea, Ţîţîşoară că rni-i da, Copilaşu-1 împăca.
DE NUNTA 77
Busuioc verde, stiblos,
Rămîi, taică, sănătos ;
Foaie verde avrămeasă,
Rămîi, maică sănătoasă,
Că eu mă duc să-mi fac casă, Să mă-nsor, să-mi iau nevastă.
78
Foaie verde sămulastră,
Se mărită Leana noastră.
Se mărită şi ne lasă Cu inima friptă arsă.
—	Leano, nu te mărita C-a-nflorit puroinica Şi n-are cine-o purta.
—	Las-o, daică, să-nflorească, C-oi purta-o şi nevastă.
79
Coipil La ce
fă cu părinţi, ocu te măriţi ?
642
Că mila de la părinţi Niciodată n-ai s-o uiţi,
Iar mila de la bărbat,
Ca frunza de păr uscat. ’Floriţi, flori, şi-mbobociţi Că mie nu-mi trebuiţi ;
Iar cînd mie-mi trebuiaţi, Atunci voi nu-mboboceaţi. ’Floriţi, flori, şi staţi ca macul Că mie mi-a trecut vacul.
Ies din rîndul fetelor,
Iau rîndul nevestelor.
80
Taci, mireasă, nu mai plînge Că la mă-ta mi te-i duce Cînd o face jugul mere Şi tînjala mere, pere.
Copiliţă cu părinţi,
La ce focu te măriţi ?
Că mila de la părinţi, Anevoie s-o mai uiţi ;
Şi mila de la bărbat,
Ca umbra de păr uscat, înfloriţi, flori, înfloriţi,
Că mie nu-mi trebuiţi ;
Mie cînd îmi trebuiaţi,
Voi atuncea-mboboceaţi. Cînd fusei la maica fată, Ştiam floarea cum se poartă, Dar dacă mă măritai,
De la ureche o luai,
După uşă-o aruncai,
Cu piciorul mi-o călcâi.
81
Mireşică, mireşea, Rogu-te de naşa ta Să-ţi mai lase codiţa, Codiţa a gălbeoară, Care-o-mpleteai tu asară.
643
înfloriţi, flori, şi plîngi, perete, Că tu o să ieşi din fete Şi-o să intri-ntre neveste ; înfloriţi, flori, dacă-nfloriţi, Că mie nu-mi trebuiţi ;
Mie cînd îmi trebuiaţi,
Voi atunci îmboboceaţi.
Mă dusei să mă cunun,
Florile picau pe drum.
Pusei mîna şi le luai,
Cu piciorul le călcâi,
După uşe le-aruncai.
DE MUNCĂ 82
Paparude
Deschideţi porţili Să intre ploiţili. Paparudă-rudă,
Ieşi afar’ de udă Cu găleata nouă. Dumnezău să plouă, De marţi pînă marţi, Să vă săturaţi ;
De joi pînă joi.
Să dea nouă ploi. Unde dai cu sapa,
Ca să curgă apa ; Unde dai cu ciuru,
Să umpli părului ; Unde dai cu maiu,
Să curgă mălaiu, Drugili porumbului, Ca coarn.ili plugului.
83
Paparudă-rudă, Ieşi afar’ de udă Cu găleata-leata Să nu bată piatra,
Cu găleata nouă, Dumnezău să plouă. Cînd oi da cu sapa, Să ţicnească apa ; Cînd oi da cu maiu, Să iasă mălaiu. Toarne cu găleata, Să nu bată piatra.
Să crească bucatele, Să sature satele.
DE SĂRĂCIE ŞI REVOLTĂ
84
La anu cincizăci şi trei, Cînd s-a-ncoronat Ştirbei, Puneai plugu unde vrei Şi cosai unde puteai.
Dar acuma ce-am ajuns ? Să fim la ciocoi supuşi. Toată vara, hăi şi hai La pogoane la ciocoi. Avea o babă de-o vacă, Toată vara făcu clacă Şi cînd fu la socoteală, Rămase baba datoare. Vîndu vaca,
Plăti claca.
Fir-ar să fiţi dă ciocoi,
O veni vremea d-apoi, Văz cocoanele cu furci Şi boierii cu opinci.
85
Frunză verde de susai, Cîntă cucu sus la plai,
Jos la plasă e puhai De agenţi şi de slujbaşi, C-aia sînt şi păgubaşi, C-au porunci de la divan Să dăspoaie pe ţăran,
C-au plătit şi-au tot plătit Pînă cînd s-a isprăvit.
Biru-i greu, ţăranu n-are Nici porumb de demîncare, Dar boierilor ce le pasa ? Nici cămara nu le-o lasă.
— Boieri mari, boieri de sus, Spuneţi une v-aţi născut, în ce zmîrcuri aţi crescut ? Cine, fir-ar, v-a adus Şi v-a pus aşa de sus ?
Banii ţării i-aţi tocat,
I-aţi băut şi i-aţi mîncat Cu lingăii de la vot,
Tot lingîndu-se pe bot.
Acum dac-aţi isprăvit,
Tot pe noi aţi năvălit ?
Mai slăbiţi-ne, boieri,
De atîtea dăspoieri !
Frunză verde de pelin,
Mi-a venit din chiar senin Să trec Oltul la Piteşti,
Să mă duc la Bucureşti,
Să dau jalbă la palat Să mă plîng că sînt prădat ; Să mă duc şi la boieri La cinstiţii mini steri,
Să-i întreb pe dumnealor,
De la mine ce mai vor.
Să-i întreb ce să mai fac,
Nu mă văd că sînt sărac ? Frunză verde de trei peşti, Iar cei mari din Bucureşti Nu-ţi dă voie să vorbeşti.
Că chiar dac-ai îndrăzni, înainte de-a-i vorbi,
Nu ştii unde te-ai trezi,
Or în temniţă d-a drept,
Or c-un glonţ răcit în piept.
86
De ce au boierii bani, măi vere, Că şi eu muncesc prea bine,
Şi n-am pantaloni pe mine ;
648
Că şi eu muncesc destul,
Şi n-am porumbi în patul.
Eu mănînc ciorbă de ştir, Perceptorii-mi cere bir.
N-oi prinde un perceptor ?
Iau toporul şi-l omor.
Boierii poartă galoşi Şi tot ei sînt friguroşi,
Dar eu umblu prin noroi Şi n-am nevoie de ei.
87
Pe uliţă cînd apuc,
Se uită duşmanii crunt.
Nu ştiu, Doamne, ce-am făcut,
De le-am căzut cu urît.
La masă nu le-am şezut,
Din pahar nu le-am băut.
Ce credeau duşmanii mei,
Că mă văd slugă la ei,
Şi cu şi copiii mei ?
Az-noapte, la ora trei,
Trăsăi pătura pă ei Să se facă măricei,
Dea cu barda-n duşmănei.
88
Amară străinătate,
Mult eşti tu fară dreptate. Colindai ţările toate Şi de bine n-avui parte.
Aşa-mi vine uneori
Să mă sui pe munţi cu flori,
Să-mi văd fraţi, să-mi văd surori ; Nu văd fraţi, nu văd surori,
Paică .sînt născut din flori.
Şi-aşa-mi vine cîteodată Să mă sui pe stînci de piatră ;
Nu văd mamă, nu văd tată,
Paică sînt născut din piatră. Jelui-m-aş, vai de mine, Jelui-m-aş, n-am la cine ; Jelui-m-aş munţilor
649
De dorul părinţilor ; Jelui-m-aş brazilor Tot de donul fraţilor ; Jelui-m-aş florilor De dragul surorilor. Şi-aşa-mi vine cîteodată Sa mă sui pe munţi de piatră, Să mă uit la răsărit,
Să văd de unde-am venit,
Ca sînt tare amărît Şi prin lume rătăcit.
Foaie verde ruguleţ,
Alelei, frate răzleţ,
De eînd mi te-ai răzliţit, Surori n-ai mai întîlnit.
Cum te plîng surorile,
Pe toate cărările !
89
Foaie verde trei granate,
Străină străinătate,
Tot de tine-am avut parte.
Străin sînt, străin îmi zice,
Străin sînt unde m-oi duce ; Străin sînt şi-n altă parte,
Căci n-am mamă să mă cate. Toată lumea e pe lume,
Numai eu străin în lume.
Străinor ca mine nu-i Decît puiul cucului,
Din mijlocul codrului ;
Dar şi cucul scoate pui Şi-şi face vecini destui.
Şi-am să calc din piatră-n piatră, Să-mi fac din străini un tată ; Şi-am să calc din urmă-n urmă, Să-mi fac din străini o mumă.
90
Rău e, Doamne, pîn străini, Ca gardu dă mărăcini. Străin sînt, străin, măi frate, De neagra străinătate.
650
De unde vîntul mă bate,
Tot mă frige şi mă arde, Nimenea nu^mi ţine parte, Rău e, Doamne,-n străinătate.
91
Foaie verde mărăcine, Plînge pămîntul sub mine Ca copilul de trei zile. Copilul plînge şi tace, C-are mamă să-l împace ; Iar pe mine n-are cine,
Că sînt străinor pe lume.
92
Şi-aş mai zîce bob năut, Mamă, care m-ai făcut, Decît să mă fi făcut,
Mai bine să fi zăcut*
Ori un pom să fi sădit, Mai bine-ai fi folosit. Mamă, dacă-mbătrîneai, Tu la umbra lui că stai,
II tăiai şi te-ncălzeai.
De mine ce folos ai ?
De străini, arză-i-ar focu, Mi-am lăsat casa şi locu, Şi m-a-ngălbinit cu totu ; De străini, lovi-i-ar boala, Mi-am lăsat locul şi ţara, Şi m-a-ngălbinit ca ceara. D-alelei, frate peline, Amară e frunza-n tine, Ştii, ca inimioara-n mine. Sara pe pelin mă culc, Dimineaţa, cînd mă scol, Cu pelin pe ochi mă spăl ; Eu d-aş mînca şi zahar, Sufletul mi-e tot amar.
.651
91
Foaie verde-a murili,
Bate vîntul vîrfurili Şi apa malurili,
Şi pe mine gîndurili Să-mi apuc drumurili,
Să-mi iau drumul să mă duc Unde trăiam mai de mult. Tată, mamă n-am avut,
Copil străin m-am născut. Străin sînt, străin îmi zice, Străin sînt pă un’ m-oi duce. Foaie verde rozmalin,
Am auzit din bătrîni
Că-i grea pîinea prin străini ;
Am auzit, n-am crezut,
M-a dus vremea şi-am văzut. Decît să creşti un copil,
Mai bine sădeşti un prun.
Căci de la prun mănînci prune, Copilul se duce-n lume Şi tu rămîi amărît Ca nimeni de pe pămînt ;
Şi rămîi cu doru-n oase Şi cu inimoara arsă.
Foaie verde rozmalin,
Vai de copilul străin Cînd ajunge la stăpîn.
El munceşte în dreptate,
La sîmbrie n-are parte.
La sîmbrie cu dreptate,
Dar bătaie cît se poate.
Căci străinu-i tot străin.
De i-oi face apa-n vin,
Tot nu-i faci voia deplin ;
De i-ai face apa-n bere,
Nu-i faci gusturi, nici plăcere. Dar săracul tatăl meu,
De-i fac bine, de-i fac rău,
El strigă : — „copilul meu“. Dar săraca mama mea,
Chiar de i-am căka vorba,
Tot pe mine mă striga.
652
Rău e, Doamne, fără mumă, Ca desculţ toamna prin brumă Rău e, Doamne, fără tată,
Ca desculţ iarna-n zăpadă. Bate vîntul printre spini,
Eu mă lovesc de străini,
Ca gardul de mărăcini,
94
Foaie verde-a mur iii,
Bate vîntu vîrfurili,
Şi apa malurili Şi pe neică gîndurili Să-mi apuc drumurili Pe toate vîlcelili.
Foaie verde matostai,
Eu de-acas’ cînd am plecat. Ziua bună nu mi-am luat De la vecinii din sat.
De la tată, de la mumă,
De la fraţi, de la surori,
De la grădina cu flori.
Şi călcâi din urmă-n urmă Să-mi fac pe străina mumă. Urmili mi s-a-nvălit Şi mumă n-am mai găsit, Rămăsăi pe drum plîngînd, De la inimă of tind,
Din ochi negri lăcrimînd. Nici un nume nu-i mai mare Tot ca numele de mamă. Val, muma cu doi copii,
Ce păţeşte pînă-i creşte !
Şi dacă mi-i face mari,
Mi-i ia stătu militari. Vine-acasă şi se-nsoară, Se-nsoară şi-şi ia nevastă, Mama rămîne tot arsă.
Foaie verde lin pelin,
Vai de copilul străin,
Cînd se bagă la stăpîn Şi nu-i dă leafa deplin.
653
El munceşte în dreptate,
T dă leafa pe jumătate, Mîncare a treia parte, Cămăşuţa ruptă-n spate.
Ce să mă mai fac, măi frate, De neagra străinătate ?
Că străinu-i tot străin,
Poţi $ă-i faci din apă vin, Nu-i faci voile deplin. Săracu, tăticul meu,
De-i fac bine, de-i fac rău, Tot zice : „copilul meuw...
Şi mă mîngie mereu.
Am să plec dup-acest loc Că e loc făr’ de noroc Şi-o siliştre fără trişte,
Şi-un pămînt făr’ de venit. Să plec de unde-am sosit,
Că n oro cu dac-ar vrea,
Nu m-ar lăsa-n stare grea. Nu petrec o supărare Şi vine alta mai mare.
Ce-o să mă fac, frăţioare ?
95
De străin, străin fusăi, Parte-n lume n-avusăi Nici de tată nici de mumă, Nici de soţioară bună ;
Nici de fraţi, nici de surori, Pare-aş fi născut din flori. Bate vîntul printre munţi, Cu milă de la părinţi ;
Bate vîntul printre brazi, Mi-ackice dor de la fraţi Şi milă de la cumnaţi. Strugurel bătut de brumă, Rău e, Doamne, fără mumă Nu e tată, nu e mumă, Parc-aş fi născut din brumă. D-aş trăi ca brazii-n munte, N-aş avea supărări multe ;
654
Dar trăiesc ca brazii-n vale, Supărarea mea e mare.
Nu trece o supărare Şi vine alta mai mare,
Nu e ceas, nu e minut Ca să nu fiu necăjit.
Binili de mine fuge,
Răul din urmă m-ajunge. Nu e minut, nu e ceas Să n-am lacrimi pe obraz ; Dar de lacrimi nu ţin samă, Că le şterg cu orice stramă ; Şi mi-e milă de obraz,
Că rămîne fript şi ars.
Şi-am zis verde iasomie, Aşa-mi vor duşmanii mie Să mă vază-n puşcărie, Nevestica-n văduvie, Copilaşii-n slugărie.
96
Foaie verde solz de peşte, Cine-a pomenit şi este,
Un părinte poate creşte Şapte-opt copii sau zece,
Şi-un copil crescut cuminte Nu poate ţine-un părinte. Deck să-mi creşti la copii,
Mai bine să-mi pui la pruni; Decît să-mi creşti un copil, Mai bine sădeşti un prun,
Că din prun mănînci la prune, Iar copilul .pleacă-n lume, Pleacă-n lume şi te lasă Cu inima friptă, arsă.
97
Frunzuliţă foi de nuc,
Mai am o zi şi mă duc.
Eu mă duc, -codrul rămîne, Plînge frunza după mine.
655
Plînge frunza şi iarba,
Şi sărmana măicuţa.
Plînge muma şi suspină C-are-o fată mai străină. Străină şi singurea,
Milă de la nimenea.
Străina mamii, străină Ca garoafa din grădină,
Dar nici ea nu e străină C-are vîrf şi rădăcină Şi mai face vara flori Şi-are destule surori.
Pune, mamă, perna-n pat.
De străini m-am săturat,
Că străinul ca străinu,
Şi-i amar ca şi veninul. Plînge-mă, mamă, cu milă, Că şi eu ţi-am fost copilă ; Plînge-mă, mamă, cu dor,
Că eu ţi-am fost de-ajutor ; Plînge-mă, mamă, cu milă, Că eu ţi-am fost mai străină.
98
Foaie verde foi de nuc,
Mai am o zi şi mă duc.
Eu mă duc, codrul rămîne, Plînge frunza după mine, Plînge frunza şi iarba,
Vai, sărmana mămica ! Mamă, cînd ţi-e dor de mine. Ia maşina-automată Şi vino cu ea la poartă. Şi-acolo cînd oi ajunge, Să-ncepi, măi.culiţă,-a plînge, Şi să plîngi şi să suspini,
C-ai o fată prin străini. Mamă, dintr-o casă plină Numai eu ţi-am fost străină. Străina maichii, străină Ca garoafa din grădină ; Nici garoafa nu-i străină C-are pămînt la tulpină ;
656
Vara înfloreşte flori Şi-are destule surori.
Scrie, maică, coală-albastră Şi mi-o pune la fereastră, Cine-o trece s-o citească, Lăcrămile să-l pornească, Cum m-a pornit şi pe mine, Cînd m-am despărţit de tine. Şi ia-m’ o batistă mare,
De mă şterge de sudoare ; Batista este cu flori,
De mă şterge de sudori.
99	*
Foaie verde mărgărit,
Cîmd auz cucul eîntînd, Ploaia-n codru răpănind,
Mă fac broască pe pămînt, Numai cucul să-l aud.
— Cîntă, cuce, limba-ţi pice, S-o ia neică s-o mănînce,
S-o pui pe coş s-o usuc,
Şapte ani să mi-o usuc,
La ăl dă opt s-o mănînc,
Ca tine să pot să cînt.
Că la toţi le-ai cîntat tu, Numai mie nu, nu, nu ;
La toţi le-a cîntat cucul, Numai mie grangurul Ca să-mi părăsesc satul Şi să mă mut într-altul ;
La toţi le-a cîntat cucul, Numai mie cinteza Ca să-mi părăsesc casa Şi să mă mut într-alta.
100
La toţi le-a cîntat cucu, Numai mie granguru Ca să-mi părăsesc satu ; La toţi le-a cîntat mierla,
657
Numai mie cinteza Ca să-mi părăsesc casa,
Casa şi bătătura,
Pîn-prejur ce-oi mai avea. Lăsai casă,
Lăsai masă,
Lăsai nevastă frumoasă Şi-apucai cu alta-n leasă,
Să-i fac dragoste aleasă,
La mine să se gîndească.
—	Desfă, neică, ce-ai făcut Şi dă^mi drumu să mă duc,
Nu mă ţîne zălogit.
—	N-am făcut ca să-mi desfac, Şi-am făcut că mi-ai.fost drag.
101
Frunzuliţă fir mohor,
Colea-n vale, la izvor,
Plînge-o copilă de dor Şi mi-o-ntreabă maică-sa :
—	De ce plîngi, copila mea ?
—	Măicuţă, nu mă-ntreba,
Rău mă doare inima.
Nu mă doare de durere,
Mă doare de dor şi jele ;
Nu mă doare de dor mare,
Mă doare de-nstrăinare.
Că mi-am pus aseară-n gînd Să-mi iau drumul cel mai lung, Să mă duc, să mă tot duc După dor să rni-1 aduc.
Lung e drumul şi cotit,
Mă dor ochii de privit ;
Lung e drumul şi-asfaltat,
Mă dor ochii de uitat.
102
Frunzuliţă sălcioară, Dă-mi guriţa d-astă-seară. Dragă Marioară,
658
Te-am iubit doi ani şi-o vara, Şi m-aşteaptă trenu-n gară. Dragă Mario ară,
Te-am iubit doi ani şi-o vară, Nu moaşte ap tă nici un bine Şi mă ia de lingă tine.
Dragă Mairioară,
Te-am iubit doi ani şi-o vară. Şi mă duoe-n ţări străine, Unde nu cunosc pe nimeni. Dragă Mario ară,
Te^am iubit doi ani şi-o vară Numai frunza plopului,
De la malul Oltului.
Dragă Marioară,
Te-am iubit doi ani şi-o vară.. Numai frunza richiţii,
De pe malul Dunării.
Dragă Marioară,
Te-am iubit doi ani şi-o vară. Nici o boală nu-i mai grea Ca dorul şi dragostea.
Dragă Marioară,
Te-am iubit doi ani şi-o vară. Nici o boală nu te-apasă Ca mîndruţa cînd te lasă. Dragă Marioară,
Te-am iubit doi ani şi-o vară.
103
Trenule, să nu ai parte De şurupurile toate Şi de şina de sub roate,
Prea m-ai străinat departe Şi n-am mamă să mă cate, Tata e bătrîn, nu poate. Foaie verde de măr dulce, Strein sînt, strein îmi zice, Strein sînt pe un’ m-oi duce. Căci ca mine strein nu-i Decît puiul cucului Cînd îl lasă mama lui în mijlocul codrului,
Fără aripi, fără pene,
659
Ar zbura, n-are putere, Ajutor de unde cere.
Strein sînt, strein mă cheamă, Strein sînt de bună seamă.
104
Foaie verde lin-pelin,
Vai de copilul străin,
Ce slujeşte la stăpîn,
Că el slujeşte-n dreptate,
Xeafă ia pe jumătate,
Din mîncare-a treia parte Şi bătaie cît se poate.
Sărăcuţ de taica-al meu,
De-i fac bine, de-i fac rău,
Tot zice : „copilul meuu.
Dar străinu-i tot străin,
De i-ai face apa vin,
Tot nu-i faci voia deplin ;
De i-ai face apa bere Ţi tot nu-i faci pe plăcere. Struguraş bătut de piatră,
Rău e, Doamne, făir’ de mumă/. Struguraş bătut de bruma,
Rău e, doamne, făr’ de mumă. De-ai călca din piatră-n piatră, Din străini tot nu-ţi faci tată ; De-âi călca din urmă-n urmă, Din străini tot nu-ţi faci mumă. Bate vîntul printre munţi, îmi vine dor de la părinţi ;
Bate vîntul printre flori, îmi vine vînt de la surori.
CÎNTECE DE HAIDUCIE
105
Foaie verde bob năut,
Mă uitai la răsărit,
Văzui primăvară viind, Colţul la iarbă crescînd, Iar pe mîndruţa plîngînd.
660
Să mă duc să-i spun lui tata Să-mi dea la dracu sapa Şi să-mi ia d-un cal mărunt, Scurt la gît şi lung la trup, Cu piciorul subţirel*
Să intru-n codru cu el.
Foaie verde bob năut,
De cînd zic mă duc, mă duc, Mîndrele se fac buluc Şi .mă-ntreabă un’ mă duc,
Eu le spui : la Câmpulung. Foaie verde bob năut,
Şi băgai cu cucu-n plug,
Cucu cîntă şi eu mîi,
Şi doru-mi ţine de coarne,
Iar mîndruţa-mi pune boabe. Ce mai fericire, Doamne !
106
Frunză verde mărgărit,
Mă uitai la răsărit,
Văzui primăvara viind, Colţul la iarbă ieşind, Murgu-n grajd mi-a-nebunit Tot la grăunţe mînoînd.
Şi-am să pui şaua pă murgu, Să dau ocol la tot cîmpu,
Să vedem cum să ia timpu. Văd că itimpu să ia bine,
Să pui plugul pe cobile, Ipingeaua-ntre rotile,
Să-mi iau copilaş cu mine,
Pă su poale dă pădure,
Unde cîntă cucu bine.
Cîntă cucu, bate vîntu,
Şi pă neica-1 bate gîndu Ca să las la naiba plugu.
Să las plugu, să-mi iau crîngu, Că plugu mă-mbătrineşte,
Dar codru mă-ntinereşte.
Tot iubind pe la neveste,
La neveste tinerele,
Drag miri să trăiesc cu ele.
661
Cine e plugar bărbat,
De circiumă nestricat,
De femei ne fermecat,
Nu doarme cu mîndra-n pat, Cu boii legaţi la gard.
Cînd cîntă cocoşii-ntîi,
El e cu boii sătui ;
Cînd în zori se luminează,
El fluieră şi brăzdează. Frunză verde mărgărit,
Vara care a itrecut,
Ce mai bine-am plugărit ! Mi-am băgat cu cucu-n plug, Cucu cîntă, eu împung, Mîndra-mi pune la porumbi. Cum oi face ca să-i zic Să-nfigă paru-n pămînt,
Să dea dăvale la crîng,
Să mi-o pup, să mi-o sărut, Mijlocul să i-1 frîng. ...tu-mi^te-n... de plug,
Că tu m-ai îmbătrînit !
Decît să mă duc la plug,
Mai bine mă duc la tîrg Cu mîndruţili de gît,
Că toată vara-s boboc, Toamna n-am porumb să coc. Nu ştiu iluimea cum munceşte, Neică, de se pricopseşte,
Că şi eu muncesc,
Din cîrciumă nu lipsesc.
107
Ş-aoleo, soare rotund,
Vin dăvale mai curînd, Că mie mi s-a urît.
Cînd aud pe cer tunînd, Jos la baltă fulgerînd,
Pui dă lupi chilălăind, Iarba iprin poini crescîn-d. — Codrule, de ce nu spui Cînd îţi dă muguru-ntîi,
662
Să-mi iau armele din cui Şi să mă pornesc peste jii ? Su poale dă codru verde, Mititel focşor se vede, Mititel şi potolit,
De haiduci mi-e ocolit.
N u ştiu zece -do i sp re z ece, Peste sută tot mai trece, Că-mi frige d-un berbece, Berbecalu măricel,
Ce-n turmă nu e ca el.
Şi mi-1 frige, mi-1 răsfrîngc, Să mi-1 aibă la colnice,
La colnice, la strîmtorL Unde trece negustori, Negustori bucureşteni,
De la tîrg la Rîureni Să cumpere cîrlăiori,
Numai d-aia cu zăbale, în buiestru fuga-mare,
Cu parale turlungii Luate du pî la beşlii.
108
GîndJ era Oltul turcesc,
Puteam să mă arănesc.
Dă omoram cîte-un turc,
Nu puteam banii să-i duc.
El striga : „roman, rom an Mă-ntorceam şi-i tot mai dam. De eînd Oltul mi-e nemţesc, Jumătate românesc,
Nu pot să mă arănesc.
De omor un general Şi-l caut în buzunar,
Doar cremene şi-un amnar, Şi-un pustiu de creiţar.
La ce focu-1 omoram ?
Taica, maica, mă întreabă Ce munculiţă mi-e dragă. Mama mă mînă la sapă.
— Pa-o naibii, nu mi-e dragă !
663
Sapa-i lată, coâda-i lunga, Nu mai văd para în punga, Coada-^i lungă, sapa-i lată, Mi-a mîncat virtutea toată. Locul tare,
Ziua mare,
Tot cu ochii după soare,
Că nu se mai face seară. Taica mă mînă la plug,
Boii nu ştiu <să-i înjug.
Eu i-njug cu coadele,
Ei se-ntorc cu coarnele,
Să mă spargă, boalele.
Plugul e o goangă rea,
Merge de-a-nderetelea,
Cu coarnele-n burta mea. Nişte vite omorîte Şi bucate risipite.
Nu ştiu dacă se vor coace, Sau mai rea foamete-oi trage. Băgai capu-n hălăciucă Să pui coadă la măciucă,
Că mi-a dat frunza de fag, Să-mi intru-n codru cu drag. Unde-aud cucul cîntînd Şi mierliţa şuierînd,
Carele pe drum trecînd,
Boi bătrîni în jug trăgînd, Ploaia-n codru răpănind,
Mă fac broască papămînt, Numai cît un pui de lup,
Mă pitesc după butuc,
Stau aici ca să vă-mbuc,
Să iau puşca să te-mpuşc, Dau în fruntea pieptului,
La casa sufletului.
109
Foaie verde bob susai, Toată iarna mi-aşteptai Să vie luna lui mai,
Să pun şaua pe doi cai,
Să mă urc din deal în plai,
664
Să văd cîmpul ca un rai, Pluguleţul cu opt cai,
De la inimă oftai.
Cînd văd mugurii de la roată, C-aia-mi duc povara toată,
Şi vineţii de la roţi,
C-aia sînt buni pentru hoţi,
Şi cu murgu de la şa,
Oi muri de nu i~oi lua.
Şi-am zis verde viorea,
—	Spune-mi, pui de turturea, Spune-mi, caii cînd se ia ?
—	Se iau noaptea după cîmp, Cînd stăpînu e-n aşternut. Foaie verde foi de nuc,
—	Spune-mi, neică, pui de,cuc, Spune-mi, caii und’ se duc ?
—	Se duc noaptea prin vâlcele, Ziua cu mîndrele mele,
Pîn’ la tîrg, la Rîurele.
Foaie verde trei gheorghine, înfrunzeşti, codrule, mai bine, Să intru cu drag în tine.
Cînd ţi-o fi iarba ca acul, Frunzuliţa ca pătacul, Aruncă-ţi sapa la dracu Şi haide-n codru cu drag.
Soră, soră, căprioară, Nalţă-te-n două picioare Şi rozi poala codrului,
Să văd matca Oltului,
—	Oltule, nebunule,
Ce-mi vii aşa tulbure ?
Ce-mi vii aşa tulbure Şi cu sînge-amestecat ?
Ori la coadă te-a plouat,
Ori vreun mal ţi s-a surpat ?
—	La coadă nu m-a plouat, Nici malul nu s-a surpat, Potera m-a tulburat,
Să te caute pe tine,
Ce-ai căutat după mine.
665
110
Frunză verde mărăcine, Mă uiitai la vale bine, Pricepui vara că vine,
Pe muşte şi pe albine,
Pe frunza de mărăcine. Pusăi plugul pe rotile, Ipingeaua pe cobile, Mi-apucai la deal, vecine, Unde cîntă cucul bine, Samăn linte şi fasule Să trăiesc cu mîndra bine.
111
Frunză verde mărgărit,
Mă uitai la răsărit,
Văzui primăvara vind,
Cîte o floare ivind,
Pe sub zăpadă ieşind,
Şi 'neică cu mîndra-n crîng,
Să mi-o strîng, să mi-o sărut* Că sînt călător, mă duc.
Eu, mîndro, mă duc, mă duc, Eu mă duc la Cîmipulung,
La grajdul unui avut,
Să măsur grajdul de-i lung, De la uşă pin’ la fund,
Să-mi aleg un cal porumb, Scurt în gît şi lung în trup, Cum e bun de haiducit.
112
Foaie verde-a murele, Oltule, Olteţule,
Sec a-ţi-ar izvoarele Şi toate pîraiele,
Să rămînă pietrele, Să-mi crească dudaiele, Să mă duc cu mîndrele, Să-mi văd surioarele.
666
Soro, soro, căprioară, Nalţă-te-n două picioare Şi-mi roade codrul pe poale, Roade matca Oltului, Chivără voinicului.
113
Frunză verde de trei zloţi, ....copiii morţi,
De păgîni şi de nătoţi,
Cui mă face că sînt hoţ.
Nu sînt hoţ şi sînt haiduc, De unde fur nu mai duc.
Că le-am furat caii toţi, Le-am lăsat cîte-o iepşpară,' Ducă-şi tăgîrţa la moară. Dar oi sta, m-oi mînia,
Nici p-aia nu i-oi lăsa,
I-oi lăsa tot cu crozna Ca să-şi vază patima.
114
Foaie verde mărgărit,
De cînd maica m-a făcut, Din cîrciumă n-am ieşit, Bani din pungă n-am fîrşit. Azi să beau, mîine să beau, Mă mir bani dă un’ să iau, Tot du pe la care au.
Unii muncesc, se trudesc, Alţii bea şi chefuiesc ;
Unii sapă pînă mor,
Desculţi de cîte-un picior, Şi-alţii bea cu capu gol ;
Unii muncesc viili Ş-alţii bea vinurili.
115
Foaie verde fir costrei,
Pe anul cincizeci şi trei,
Cînd s-a-ncoronat Ştirbei,
667
Puneai plugul unde vreai Şi-mi arai pe cît puteai.
Cînd veni şi domnul Ghica, Moşnegii răsuceau chica ; Cînd veni şi domnul Cuza, La ciocoi le plesnea buza. Iartă-i, Doamne, păcatu, Uşurează-i mormîntu,
Căci el ne-a dat pămîntu,
Să arăneşte omu,
Cîte şapte-opt pogoane,
Nu mai mor săraci de foame. Foaie verde-un usturoi,
...n lege ciocoi,
V-a veni vremea d-apoi Să vă-njugăm noi pe voi, Să-njugăm cucoanele,
Să arăm pogoanele,
Toate porumbiştele.
Hăis, cucoană, cea, cucoană, Ţine brazda, domnişoară. Foaie verde trei zmicele,
Al iadului, Brîncovene,
Că ne dai pogoane grele,
Ne dijmuiai una şi-una,
De tot pogonul găina,
Ba şi muşchiul porcului,
Să-i dai pămînt omului.
Foaie verde foi de-o, fragă,
O babă mi-avea d-o vacă, Toată vara sta de claică,
Iar cînd fu la socoteală, Mi-aţi dat-o pe uşe-afară. Pentru-o groapă de urzici I-a luat vaca din gîrlici.
116
Foaie verde foi de mure,
Pe sub deal, pe sub pădure, Trece-o nevestică-n lume, Fugită de la bărbat.
Cu pruncul nebotezat.
668
în pădure c-a intrat,
Pe sub umbra brazilor,
La tulp im a f agi 1 or.
Pruncu-n braţe că-i plîngea,
Dar mă-sa că îi zicea :
—	Taci, pruncule, nu mai plînge, C-aici e pădure deasă, Hoţii-nainte ne iasă.
Bine vorba n-o fîrşa Şi hoţii că se ivea :
—	Tinerico,-ngroapă-ţi pruncu Şi mergi cu noi la iubit.
—	Pruncul nu l-oi lepăda,
Că mă doare inima ;
Şi-i păcat de Dumnezeu, ,,
Că-i născut din trupul meu.
Hoţii nici nu asculta,
Pruncul din braţe îl lua,
Iar sărmana vai de ea,
Dacă vedea şi vedea,
Din inimă se ruga :
—	Foaie verde bumbăcel,
Mai lăsaţi-mă niţel
Ca să fac un legănuş,
Intr-un vîrf de păltiniş.
Ploaia caldă mi-o ploua,
Pe dînsul că l-o scălda ;
Vînt de vară mi-o sufla,
Pe dînsul l-o legăna Păsările-or ciripi,
Pe copil l-o adormi ;
Şi mîncare că i-o da Numai Maica Precesta.
117
Ce mi-e mie drag pe lume ? Calul negru plin de spume Şi cu şaua de meşină,
Şi cu plosca la ciochină, Plină cu rachiu de prună, De la mîndra din grădină, Cine bea de dor i-alină.
669
Ca mătasea, ca mătasea,
Ce mi-e drag pe lumea asta ? Calul, puşca şi nevasta.
Calul mă călătoreşte,
Puşca capul mi-1 păzeşte, Nevasta mă primeneşte, Ibovnica mă priveşte.
Ce mi-e mie drag pe lume ? Poteceaua din pădure, Pardosită cu alune,
Cu alune mărunţele,
De dragu mîndruţii mele.
118
Foaie verde matostat, Leagănă-te, vîrf de brad,
Că şi eu m-am legănat După cine mi-a fost drag ; Leagănă-te tu, făgui,
Că-n tine-a dat frunza-ntîi Şi tu n-ai venit să-imi spui, Să-mi iau armele din oui ; Să^mi iau arma şi vergeaua, Şi la răvolver cureaua,
Şi să-mi apuc poteceaua, Unde cîntă turtureaua.
Stăm cu capul pe fîntînă,
Cu căpestrele pe mînă, Număram căpestrele,
De m-a lăsat mîndrele.
La fîntîna din făget Mă oprii să plîng încet De traiul care-1 trăiesc.
Foaie verde matostat,
C-aşa am fost blestemat Să adorm nelegănat,
Pe braţele cui mi-e drag.
119
Frunză verde foi rogoz,
— Spune, neică mîngîios,
De ce eşti aşa frumos ?
670
Ce mi-eşti aşa frumuşel, Parcă mi-eşti tras prin inel ? Spune-mi, neică, ce mănînei ? — Mănînc bobocel de raţă Şi-mi beau apă de la gheaţă, Şi-mi stau pe la umbruliţă, Şi-mi petrec cu mîndruliţe.
La fîntîna Aninoasa,
Aşteptai pe bătăioasa. Bătăioasa nu veni,
Şezui de mă odinii,
Puşculiţa mi-o umplui, Bătăioasa n-o văzui Şi-mi luai puşca şi vergeaua, Şi-mi apucai poteceaua.
120
Frunzuliţă bob năut,
De cînd nu mai sînt haiduc,
Şi lemnele-n codru plîng,
Din jumătate se frîng.
Să ştiu că mănînc pămînt,
Şi la vară iar mă duc.
Păi nu mă duc de sărăcie,
Nici de mare bogăţie,
Şi mă duc că-mi place mie. C-aşa sînt eu rînduit,
Tot pe drum călătorind,
Cu vinu-n ploscă trăzvit,
Cu şapte mîndre de gît.
Ş-am o ploscă de nuc verde, Ţine nouăsprece vedre,
Torn din ea şi nu se vede. Şi-am alta mai mititea,
De-o vadră şi cinci oca,
Mi-o port pe sub ipingea. Cînd mă-ntînlnesc cu mîndra, îi dau o dată să bea Că şi ea-imi dă guriţa,
Seara şi dimineaţa,
Peste zi-ntotdeauna,
C-aşa-mi cere inima.
671
121
Foaie verde d-un măr dulce, Doină, doină, mult m-aş duce. Une-auz doina cîntînd, Ploaia-n codru răpăind, Broască mă fac pă pămînt,
Ca un puişor de lup,
Şi ţîn calea la colnic Fără băţ, fără nimic,
Numai cu palmele goale,
La brîu cu şapte pistoale, Patru pline şi trei goale.
Şi sînt pline dă rugină,
De bag potera-n izînă,
Potera din Valea-Rea,
Bat-o Maica Precesta ! Une-auz cucu cîntînd Şi mierliţa şuierînd,
Broască mă fac pe pămînt. Dete frunza ca paraua Lăstăraşu ca undreaua,
Luai puşca şi vergeaua Şi mi-apucai poteceaua,
Une cîntă turtureaua.
Mie-mi cîntă-o turturică : „Cine strînge, nu mănîncă".
122
Foaie verde maghiran, M-a făcut maica oltean, Puişor de craiovean.
Pont căciulă de-astrăgan, Cojocel de miel bîrsan Şi cămaşă de tulpan. Pantalonaşi cu găitan,
De nimenea n-am habar. Frunzuliţă mărăcine, Cin’ se ia cu mine bine îi dau haina după mine Şi portofelu cu rile ;
Cin’ se ia cu mine rău, Să-l ferească Dumnezeu.
672
Că sînit şarpe de dudău,
De-ăl negru de muşcă rău ;
Eu sînt şarpe lat pe spate,
Şapte creste într-o parte. Doamne, duşmăneii mei Fă-i, Doamne, bolovănei Să trec cu gheata pe ei,
Să plesnească fierea-n ei. Doamne, duşmancele mele Fă-le, Doamne, pietricele Să trec cu gheata pe ele,
Să plesnească fierea-n ele.
Foaie verde mărăcine,
M-a făcut maica pe mine,
Nu-şi aude nici un bine.
Dar ce bine să-şi auză,
C-am tras doi voinici prin spuză Dar ce bine şi noroc,
C-am tras mulţi voinici prin foc.
123
Cînd văzui ea nu mai ninge, Prinsei armele a strînge Şi pistoalele a unge.
Văzui frunza fagului,
Am pus gîndul dracului Asupra bogatului.
124
Cînd mi-e frunza-n patru dungi, Codru mi-e plin de haiduci,
De haiduci cu chica deasă.
’M-ia boieri de la masă Şi mi-i ia şi-i bagă-n casă,
Mi-i aşează la fereastră,
Pune paloşul pe masa,
Cere salba cea mai deasă Şi salbe de galbeni mici,
Făcute de doi voinici ;
Să dea salba a mai deasă,
A mai deasă,-a mai frumoasă,
673
Şi salba de galbeni mari, Făcută de doi primari, Colea-n crîng lîngă-un stejari.
125
Luniţă, luniţă,
Fă-mi d-o luminiţă,
Sara pe uliţă,
Că mi^am însărat Lîngă-un colţ dă gard,
Cu doi căluşei,
Vineţi porumbei,
Fug norii pă ei.
Nu sînt dă furat,
Sînt dă cumpărat Dî la popa Zlat.
Banii că i-am dat La lumina lunii,
Vizdura fîntînii.
Dovezi i-am lăsat Stîlpii grajdurilor,
Ieslea cailor.
Scoboară, scoboară,
P-o gură dă vale,
Un car mocănie,
Sună-n străgălie.
De minat cine-1 rnîna ?
Un arap buzat,
Cu gluga-ntre spete,
Cu băieri de bete,
Mina nu se vede.
126
Foaie verde-o viorea, Spune-mi, pui de turturea, îngheţată-i Dunărea,
Să treacă badea pe ea,
Cu trei cai alăturea ?
Unu-i negru cum îi corbu, Altu-i roşu cum îi focu Şi-ăl care-i badea călare, Pintenog la trei picioare,
E frumos nevoie mare.
674
127
Rău, maică, m-ai blestemat Să stau în puşcă răzmat Şi să mănînc dă furat.
M-ai făcut, mamă, voinic Să păzesc pe la colnic.
La brîu cu şapte pistoale, Patru pline şi trei goale ; Ale goale sînt marghiole Şi-ăle pline sînt cadîne.
C1NTECE ISTORICE
128
Tudor, Tudor, Tudorel, Dragul mamii voinicel, Mult la faţă te-ai schimbat Şi mi te-ai întunecat. Spune-i maichii ce te doare Că m-oi face vrăjitoare. Sabia cea bună, nouă,
Am visat-o ruptă-n două ; Puşca ta cea ghintuită Am visat-o ruginită, Revolverul de oţel,
Atîrnat în cuişor,
Ruginit şi nespălat.
De nimenea nefrecat.
— Maică, măiculiţa mea, Nu ştiu ce mai m-o durea Şi nu ştiu ce am de spus Că durerile m-au răpus Şi nu poci ca să-ţi răspunz.
129
Foaie verde magheran, Vlaicule, fiu de ţăran,
Ţi-a dat Dumnezeu de-un plan Ca să-ţi faci de-un aeroplan,
675
Să umbli din sat în sat,
Să-ţi vezi casa şi nevasta. Copilaşii îţi sînt bine,
Beau la vin, mănîncă pîine,
Că mi-au scăpat de suspine. Frunzuliţă bob năut,
Vlaicule, cînd te-am născut, Bucurie mi-am avut,
Şi de cînd te-am crescut mare, Boierul odină n-are ;
De cînd te-am făcut pe lume, Deştept şi frumos ca mine, Foaie verde bob areu, Chinuiesc boierii rău Să-ţi răpuie capul tău Că s-aşteaptă la vreun rău. Cînd vrusăşi să treci Balcanii, Se speriară bulgarii ;
Cînd vrusăşi să treci Carpaţii, Te-ntovărăşişi cu fraţii.
130
Vlaicule, pui de ţăran,
Ţi-a dat Dumnezeu de-un plan Ca să-ţi faci un ’eroplan,
Să treci în Ardeal cu el,
Ca simt fraţi de-ai noştri-n el. Vlaicule, Vlăicuţu mamii,
Ţi-a trimes tat-tău scrisoare Să vii acas’ să te-nsoare ;
Tu acasă n-ai venit Şi-ai căzut şi-ai putrezit.
131
Vlaicule, Vlăicuţu maichi, Eşti băiat transilvănean, Porţi căciulă de-astrăgan, Cojocul de miel bîrsan Şi nădrăgei cu găitan,
Ţi-a dat Dumnezeu un plan Şi-ai făcut aeroplan.
676
Aeroplanu se-nvînteşte,
Maima pe Vlaiou-1 jeleşte ;
—	Vlaicule, Vlăicuţu mamii, Cînd ai vrut sa treci Balcanii, S-au înspăimîntat bulgarii,
Iar Danef cînd te-a văzut,
A rămas încremenit.
Cînd ai vrut să treci Carpaţii, Să dai mîna cu-ai tăi fraţi, Benzina s-a isprăvit,
Vlaicu-a căzut şi-a murit Pe marginea Dunării.
—	Vlaicule, Vlăicuţu mamii. Luminarea cin’ ţi-a pus ?
—	Soarele cînd a apus !
Pe tine cin’ te-a scăldat ? *
—	Dunărea cînd s-a umflat !
—	Pe tine cin’ te-a jelit ? Păsărili ciripind !
A venit din Bucureşti Toate oştile domneşti,
Acas’ cu sicriu l-a dus.
Şi-l jeleşte sora mare,
Cu păr galben pe spinare ;
Şi-l jeleşte-a mijlocie,
Cu păru pînă-n călcîie ;
Cînd jeleşte sora mică,
Păru-n patru se despică.
CÎNTECE DE RĂSCOALĂ
132
1907
Anul nouă sute şapte,
Este ţara revoltată,
De la mic şi pin’ la mare, Cu securi şi cu topoare. Arde focu ! Ce-mi ardea ? Sadina şi Podina.
Pădurea Crîngenilor, Dealul Măldăienilor Şi satul Scrioştenilor,
677
Pădurea Bălţaţilor Şi satul Negerilor, Cîmpul Vălenarilor, Dealul Tituleştilor, Palanga Ghiocanilor, Linia Vătaşilor Şi satul Butenilor,
Cîmpul Şerbăneştilor. Trei copaci
de la Bălăci,
Totdeauna îmi sînt dragi.
133
1907
Anul nouă sute şapte,
S-a dat ţara în revolte,
Cu securi şi cu topoare,
Cu chibrite-n buzunare. Să dea foc pe la conace, La pătule cu bucate,
La magazii încărcate.
Veni vremea de apoi,
Să jupuim pe ciocoi.
134
1907
Foaie verde foi trifoi, Ţineţi-vă, măi ciocoi,
C-a venit vremea de-apoi Să arăm şi noi cu voi, Să-nhămăm cucoanele,
Să arăm pogoanele.
Cîţi muşuroi pe pogoane, Atîţia draci în cucoane ; Pe pogoni cîţi muşuroi, Atîţia draci în ciocoi. Foaie verde de trifoi, Ţineţi-vă, măi ciocoi,
C-a venit vremea de-apoi, Vă temeţi şi voi de noi.
678
135
Cîntecul revoltei din 1907
(fragment)
Foaie verde şi-o lalea,
De la trei zile calea,
Armata că mi-ş venea,
La primărie că chema,
Cap de revoltă-i chema, în genunche că-i punea, Isprăvni'ceii că-i chema,
Listili-n mînă că-i da.
Colonelul ce-mi făcea ?
In picioare se scula.
După listă că-i striga. în nînd toţi, fraite, venea,
Care pe listă era.
Colonelul ordin că da.
Soldaţii că mi-ş venea,
La bătaie că imi-i lua.
Dar cu ce că mi-i batea ?
Cu trăgătoarea calului.
Foaie verde micşunea,
Că da, frate, nu glumea,
Sînge-n sus că azvîrlea,
Ei, frate, nu mai simţea.
Marin Roşu ce-mi făcea ?
Sîngelc i se-nehega,
Acasă că ajungea,
Frumos sufletul şi-l da. La-nchisoare că-i ducea,
Dar unde că-i închidea ?
Tot la Giurgiu că-i închidea,
La temniţă că-i ducea.
CÎNTECE DE CĂTĂNIE ŞI RĂZBOI 136
Fire-ai, maică, blestemată,
Că nu m-ai făcut o fată Să-ţi aduc apşoară-n vadră,
Să stau cu tine pe vatră ;
679
M-ai făcut mărgăritar, Ca să mă duc militar ; M-ai făcut voinic fecior. Să dau ţărilor ocol,
Să stau în puşcă răzmat, Nebăut şi nemîncat,
De curele-ncrucişat.
137
Foaie verde de-o cicoare,
Cît e Banatul de mare, Numai două drumuri mi-are Două drumuri şi-o cărare,
Şi o apă curgătoare.
Apa curge, valuri face,
Cine bea icopii nu face.
De ştia măicuţa mea,
Se ducea şi ea şi bea,
Pe mine nu mă făcea,
Militar ea să mă ia.
Mititel fără mustaţă,
Mi-a dat puşculiţa-n braţe, La picioare moletieră Şi la piept cartuşieră.
Foaie verde bob uscat.
Rău, maică, m-ai blestemat Să fac armata-n Banat ; M-ai blestemat doar la stele, Fac armata la artilere,
La cai mari şi tunuri grele, De trag şase cai de ele.
Sună trompeta de ceai,
Eu fac cismili-ntre cai ;
Sună trompeta de masa, Ţeava tunului-i neştearsă ; Aş lăsa-o şi neştearsă,
Dar mi-e frică de pedeapsă, Că pedeapsa cea mai grea E-arestu şi carcera.
Sună trompeta de zor,
Eu dau pas alergător ;
Sună trompeta mai tare, Dau fuga la adunare.
680
138
Foaie verde magheran,
Eu mai am, mîndro, mai am Şapte zile dinir-un an Şi plec, mîndro, militar.
—	Militar, militaraşi,
Dar pe mine cui mă laşi ?
—	Rămîi, Leano, cui oi vrea, Pin’ la liberarea mea.
—	Foaie verde fir mohor, Căpitane de vapor,
Deschide uşa că mor,
Uşa şi cu fereastra,
Să privesc în ţara mea Şi să văd pe măicuţa Şi sărmana mîndruţa.
Foaie verde şi-o muşcată, Fire-ai, mamă, blestemată,
Că nu m-ai făcut o fată,
Să-ţi aduc apă-n găleată,
Şi m-ai făcut un băiat,
Să fac armata-n Banat.
Foaie verde trei zmicele, Deasupra cazărmii mele,
Trec în stoluri rîndunele.
Alea nu sînt rîndunele,
Şi sînt dragostele mele :
Două vin, două se duc,
Două la pămînt rămîn,
Două flutură din pene Ca mîndruţa din sprincene, Două fluştură din cioc Ca mîndruţa din mijloc.
139
Foaie verde foi de nuc,
Mai am trei luni şi mă duc, Tu, mîndro, nu m-ai crezut. Foaie verde foi de dres,
Dar acum ai să mă crezi Că trei ani nu mă mai vezi.
Şi trei ani e-o vreme lungă, Bade, dorul să te-ajungă.
681
Ajungă-te dorul meu Un’ ţi-o fi drumul mai greu Ajungă-te mila mea, Unde-o fi calea mai grea.
140
—	Foaie verde murele, Spală, mamă, rufele Că vin mîine trupele.
—	Măicuţă, ţi le-am spălat, Dar bine nu s-au uscat.
—	Lasă-le şi-aşa udate Că le iau şi neuscate. Unde-oi sta şi-oi ospăta, Acolo mi le-oi usca,
C-aşa-i viaţa de răcute, Umblă cu ţoalele ude.
Nici um trai nu-i mai amar Ca traiul de militar ;
Că de cînd l-încorporează, Pînă cînd mi-1 liberează,
El tot plînge şi oftează. Cînd îi vine dor şi dor,
Dă cazărmilor ocol.
Cînd e zi de sărbătoare, Atunci e corvoada mare.
Ne dă drumul la plimbare Cu biletul iscălit,
Două ceasuri mai pe scurt, Să nu zică c-am fugit, în dosul biletului,
Marca regimentului,
Şi care o-ntîrzia îi mai dă şi carcera.
Or zice că nu e-aşa ? Comandantul cu blîndeţe :
—	Zece zile garda pieţii ! Vino, maică, pîn’ la gară Să vezi trenul cum ne cară. Ne duce din gară-n gară Şi ne dă pîine amară ;
Să vezi, maică, să ne câţi între munţi şi-ntre Carpaţi C-acolo sîntem chemaţi,
682
C-am fost, Doamne, blestemat De cînd ne-a mobilizat,
N-am dormit o noapte-n pat, Decît pe pămînt uscat.
Foaie verde de mohor, Plînge-mă, maica, cu dor Ca şi eu ţi-am fost fecior ; Plînge-mă, maică, cu jale, C-am rămas fără picioare ; Plînge-mă, maică, cu milă, C-am rămas fără de mînă ; Nu mai plînge, maică, tare,
Că mă doare între şale.
141
Foaie verde nucă -seacă, Mîine toţi răcuţii pleacă,
Cu părinţii să-i petreacă,
Cu mumiii după ei Ca oiţa după miei.
Dar pe mine nnare cine.
Că sînt striinor pe lume ; C-am avut un pui pe lume, Dar acum nu e cu mine.
Să vii, mamă,-n deal la gară. Să vezi trinul cum ne cară Şi ne duce-n altă ţară,
Şi ne cară ca pe boi,
Şi ne duce-n Dorohoi.
Fire-al naibii tu de trin Cu roţile de te ţin,
Cu aburii de te mînă,
Cu frînarii de te-nfrînă, Cum ne duci în ţara strină, Unde nu e dor şi milă.
142
Mamă, inimă de piatră, Mai cobori din cer o dată Să vezi traiul din armată : O zi bună, două rele, C-aşa trec zilele mele.
683
Sună gornistul de ceai,
Eu fac cismele-ntre cai ;
Sună gornistul de masă,
Ţeava tunului neştearsă. Dumineca-i sărbătoare,
Toată lumea la plimbare, Numai eu stau la-nchisoare, Desculţ şi cu capul gol,
Dau cazărmilor ocol.
Fă-mă, Doamne,-o porumbiţă, La regiment, la portiţă,
Să vorbesc cu colonelu Să nu-mi bată puişoru,
Să nu-1 pună de plantoane.
Că e mititel şi-adoarme.
143
Foaie verde foi ghizdei,
Voi, voi, voi, copiii mei, Cînd eraţi voi mititei,
In grija tata de voi.
Vă crescui, vă făcui mari,
Vă luă stătu militari,
Purtaţi raniţa la spate,
Gu curele-ncrucişate Peste piept şi peste spate,
Şi la piept numai coloantre. Mai aveţi şi-o armă grea,
De păziţi ţara cu ea.
Ş-iam rămas moşneag bătrîn, Nu mai poci merge la drum ; N-are cine-mi măcina,
Nici lemne cine-mi tăia, Sărăcuţ de maica mea !
144
Mai am, mîndruţo, mai am Şapte zile dintr-un an,
Şi plec, mîndro, militar, Murgul rămîne-n coşar.
Să-l îngrijeşti, mîndro, bine, Cum ai îngrijit de mine,
684
Să-i dai fîn din fînărie, Cum mi-ai dat guriţă mie ; Să-i dai apă ca să bea, Mîndro, din guriţa ta.
Uite, Leano, trenul vine, Să-nvîrte gara cu mine Căci mă ia de lingă tine Şi mă duce-n ţări străine, Unde nu cunosc pe nimeni, Decît arma de la mine Şi batista de la tine.
Nu ştiu poşta s-a schimbat, Sau tu, dragă, m-ai uitat. Frunză verde de-o lalea, Ofiţerul ce făcea ?
El la cai că mă dădea -Sună goarna, treci la ceai, Eu cu peria pă cai ;
Sună goarna, treci la masă, Ţava tunului e neştearsă. Eu la masă să mă duc.
Sau de şters să mă apuc ?
145
Şi-am zis verde grîu mărunt, Mai am o zi şi mă duc. Ţine-mă, mîndro, pe mînă. Căci mai am o săptămînă ; Ţine-mă, mîndro, pe braţe, Căci plec mîine la armată. Diseară, la ora zece,
N-are cine mă petrece. Surorile sînt departe,
Mama e pe pat de moarte, Tata din mormînt nu poate.
146
Frunzuliţă trei granate, Trenule, n-ai avea parte De şurupurile toate Şi de şina de sub roate,
685
Că m-ai dus cale departe Şi n-are cin5 să mă cate : Surorile-s -mititele,
Nu ştiu cărările mele ; Tata e bătrîn, nu poate, Mama e pe pat de moarte.
147
Auzi, mîndră, trenu-n gară Cum fluieră şi mă cheamă ; Nu fluieră de altceva,
Fluieră plecarea mea.
Nu trecu două-trei zile,
O tristă scrisoare-mi vine, Scrisă1 de la maica mea,
Că se mărită Leana.
Iar atunci cînd am aflat,
La maior am raportat, iar maiorul, băiat bun,
Mi-a făcut foaie de drum.
Nu trecui un deal şi-o vale, Mă-ntîlnii c-un moş în cale :
—	Bună-ziua, moş bătrîn !
—	Mulţumesc, ostaş român !
—	Moşule, te-aş întreba Cînd are nunta Leana ?
Nu trecui un deal ş-o vale Mă-nîlnii cu Leana-n cale :
—	Hai, Gheorghiţă, ai acasă, Căci eu mîine sînt mireasă.
—	Te jurai pe cer cu stele Că de altu n-ai plăcere.
148
Foaie verde de negară,
A sosit trenu la gară ; N-a sosit ca să mai stea, Şi-a sosit ea să mă ia,
Să mă ducă ici, colea,
Să mă treacă Dunărea.
686
Dunărea lată şi mare Face-s-ar neagră cerneală, Ca să pui în călimară Şi să scriu o hîrtioară,
S-o trimeţ la puica-n ţară. De icînd, badeo, tu te-ai dus, Negura-n curte s-a pus Şi pe parii din grădină Şi la mine la inimă.
149
Foaie verde şi-o castană, Trenule, vagon de blană, Toată lumea te blesteamă * Şi te-am blestemat şi eu Că prea m-ai depărtat rău, Străiixat de dorul meu.
Foaie verde magheran, Suie-te, mîndruţo,-n deal Şi priveşte spre Ardeal $ă vezi steagu militar.
De-o fi steagul cenuşiu,
Să ţii minte c-am să viu ; De-o fi steagul trei culori,
Să ţii minte că nu mori ; De-o fi steagu roşu-nchis,
Să ţii minte c-am învins.
150
—	Foaie verde salbă moale,
Ce fluieri, soldat, a jale ?
Or ţi-e grea arfma-n spinare ?
—	Nu mi-e grea arma-n spinare, Dar mă plînge sora-a mare,
C-o codiţă pe spinare.
Foaie verde iasomie,
Şi mă plînge-a mijlocie,
Cu păru pînă-n călcîie ;
Foaie verde şi-o sipică,
Şi mă plînge-a mititică,
Frunza-n codru se despică.
687
i$i
în grădina cu flori multe, Frunză foi mărunte.
Se ştergea mîndra pe frunte.
Frunză foi mărunte,'
Nu se ştergea de-asudată, Frunză şi-o granată,
Se ştergea de supărată,
Frunză şi-o granată,
Că pleacă Ion la armată, Frunză şi-o granată.
—	Ia-mă, Ioane, şi pe mine, Frunză trei măsline,
Să fac armata cu tine,
Frunză trei măsline.
—	Eu te-aş, mîndro, te-aş lua, Frunză şi-o lalea,
Dar armata este grea,
Frunză şi-o lalea,
Şi tunurile sînt grele,
Frunză trei zmicele,
Şi nu poţi să tragi cu ele, Frunză trei zmicele.
152
Fă-mă, Doamne, glonţ de-argint La Gheorghiţă-n aşternut,
Şi pe el să mi-1 glodească.
La mine să se gîndească.
Fă-mă, Doamne,-o rîndunică La Gheorghe pe puşculiţă,
Şi el să mă uşuiască,
La mine să se gîndească.
Fă-mă, Doamne-un pui de nor, Deasupra cazărmilor,
Ca să văd pe Gheorghişor,
Dînd cazărmilor ocol Cu arma lîngă picior,
Cu arma pentru onor.
Foaie verde de-o muşcată, Liberează, Doamne,-odată Pe Gheorghiţă din armată.
688
153
Foaie verde foaie lată, Trandafir crescut la poartă. Plecai, mîndro, în armată Şi rămîi nesărutată.
Foaie verde şi-un ctudău, Prutule, pe malul tău Creşte iarbă şi-un dudău. Iarba creşte, eu o smulg,
La mîndruţa tot mă duc.
Sui în deal şi dau în vale, Tot cu raniţa-n spinare,
Cu curele-ncrucişate,
Cu carabina la spate.
Foaie verde-a bobului, în vîrf'ul Banatului Ştergeam ţava tunului Şi căpiciul murgului,
Dar o schijă a venit,
Pe murgu l-a omorît Şi pe mine m-a rănit.
Foaie verde mărăcine, Mamă, de ţi-e dor de mine, Să mu mai îmi scrii scrisori, Şi să sameni rînd de flori, Cu trei fire de bujori,
Să mi-i uzi cu lăcrămioare Şi să mi-i creşti cu sudoare. De-o creşte verde frumos,
Să ştii că sînt sănătos ;
De-o creşte verde pălit,
Să ştii, mamă, că-s rănit ; Iar de s-o usca de tot,
Să ştii, mamă, că sînt mort.
154
Pe şoseaua de la vale, Trece-un regiment călare. Comandanţii comanda Şi soldaţii fluiera,
Numai Ionel plîngea.
689
—	De ce plîngi, măi militare,
Ori ţi-e grea arma-n spinare,
Ori ţi-e dor de-acasă tare *
—	Nu mi-e grea arma-n spinare, Dar mi-e dor de-acasă tare C-am lăsat trei surioare
Şi-o mîndruţă ca o floare. Surorile m-au uitat,
Mîndruţă s-a măritat.
155
Foaie verde de-o granatâ, Cînd am plecat în armata, Lasai mumă, lăsai tată,
Pe mîndra nemăritată Şi-o piatră mare la poartă. Cătănii doi ani şi-o vară, Mă-ntorsei acasă iară, Acasă cînd am venit,
Găsii piatra răsturnată Mamă, tată n-am găsit.
Şi pe mîndra măritată, Măritată ru bărbat Şi pe mine m-a uitat ; Măritată cu copii Şi de mine nu mai ştie.
156
Munte, rnunite, brad stufos, Apleacă-ţi poalele-n jos Să mă iau de craca ta,
Să mă uit în ţara mea Să-mi văz copilaşii mei,
Cine c stăpîn la ei.
Copilaşii o duc bine,
Da este mai greu de mine Că eu sînt pîn ţări străine. Mamă, mamă, mamă bună, D-ai şti, mamă, păsul meu, N-ai mai dormi noaptea greu.
690
Mamă, mamă, mamă bună, Eu stau în spital de-o lună Şi mi-a pus picior de gumă. Decît -cu picior de gumă, Mai bine-n pămînt ţărînă.
157
Mîndro, dorul meu şi-al tău Face-l-aş d-un fierăstrău, Fierăstrău cu dinţi mărunţi, Să tai brazde după munţi; Fierăstrău cu frunza veche, Să tai muntele pe zece,
Să văz mîndra cum petrece. Mîndra mea petrece bine, Bea la vin, imănîncă pîine. Dar la mine, mîndro, rău, C-aicea unde sînt eu Nu e pîine, nu e grîu,
Numai sînge pîn’ la brîu. Foaie verde foi trifoi, Ne-om mai vedea amîndoi ?
158
—	Păsărică, păsărea,
N-ai văzut pe mama mea ?
—- Am văzut-o la cişmea, Scotea apă şi plîngea.
—	De ce plîngi, mămica mea ?
—	Plîng de mine şi de voi C-a murit tac-to-n război !
—	ScoaT, tăticule, din groapă De ne-ncalţă, de ne-mbracă,
Că mămica e săracă
Şi n-are ce >să ne facă.
159
Foaie verde de-un bujor,
Măi soldat din Roşiori,
Un’ ţi-a fost moartea să mori ?
691
—	în vîrful Carpaţilor în desimea brazilor.
—	Măi soldat, cînd ai murit, Pe tine cin’ te-a jelit ?
—	Mama şi surorile,
Grădina cu florile.
—	Pe tine cin’ te-o-ngropa -1
—	Munţii cînd s-or răsturna.
—	Pe tine cin’ te-o scălda ?
—	Ploile cînd or ploua Şi vîntul cînd o bătea.
160
Soro, soro, surioară,
Ţi-am trimes, soro, scrisori Să-mi faci un buchet de flori. Pîn-a face buchetul,
Să plîngi să te doară pieptul, Părul să ţi-1 despleteşti Şi la drum ea să-mi porneşti. Tu, soro, să nu mă câţi Prin locuri şi prin ogoare,
Şi tu, soro, să mă câţi Sus în vîrful muntelui,
Jos, su’ roata tunului C-acolo sînt rău zdrobit,
D-un obuz în piept lovit,
Şi să-mi cumperi d-o năframă. Sa mă şterg cu ea la rană.
Soro, să mă pînzuieşti Cu pînză de catifea,
Neagră ca inima mea.
161
Frunză verde trei bujori, măi, măi, Mămică cu trei feciori,
I-auzi tu, i-auzi tu, Lenuţo, (refren) Mai ai grije de nurori, măi, măi. Căci feciorul cel mai mare E-n spital far’ de picioare ;
692
Şi feciorul mijlociu E-n spital la Tîrgu-Jiu ; Şi feciorul cel mai mic E-n spital la Siminic.
162
De la Agiu mai de vale, Trece-un regiment calare. Comandanţii sînt călare,
Iar ostaşii pe picioare ; Comandanţii fluierau,
Iar ostaşii toţi oftau.
—	Ce oftaţi voi, militari,
Ori vi-e frică dă germani ?	'
—	Nu n-e frică dă germani, Nu n-e teamă dă maghiari,
Dar cade cu supărare C-am lăsat boii-njugaţi
Şi pe părinţi întristaţi ;
Am lăsat tată bătrîn, Grămădind la clăi de fîn ;
Am lăsat mamă bătrînă, Torcînd la fuior de lînă.
Şi mă plînge sora-a mare,
Cu păr galben pe spinare ;
Şi mă plînge-a mijlocie,
Cu păru pînă-n călcîie ;
Şi mă plînge isora-a mică, Obrazu mi se despică Ca limba de păsărică ;
Şi mă plînge mama mea, Frunza-n codru se usca Ca limba de turturea.
—	- Taci, maică, nu mai plîngea Şi spală-mi cămăşuţa.
—	Cămăşile le-am spălat,
Cu busuioc le-am frecat,
Dar uscate nu ţi-am dat.
—	Lasă-le, maică, şi ude C-aşa-i viaţa de recrute,
Să umble cu ele ude.
693
163
Frunză verde trei migdale, Cît e pămîntu de mare, Numai foc, potop şi jale. S-a oprit luna din cale Şi-ntreabă pe sfîntu soare : Ce ne facem, frăţioare ?
Că războiul se-nteţeşte Şi nu se mai isprăveşte.
Ah, Doamne, ce mai păcat ! Gaizerul cel îngîmfat Pe opt zile hran-a luat;
Îmi stau nemţii rezimaţi,
De opt zile nemîncaţi.
Îmi stau soldaţii-n tranşei Ca albinele-n ulei.
Lupte ca la Mărăşeşti Să nu vezi, să nu gîndeşti ; Aşa iad, aşa şi fum N-a fost decît la Verdun.
164
Foaie verde lin pelin,
Hai, mîndro, la Severin Să ţinem calea la trin.
Cînd o fluiera maşina,
Să vii, mîndro, să-ţi dau gura ; Cînd o fluiera vaporul,
Să vii, mîndro, să-ţi dau dorul. Căpitane de vapor,
Lasă vaporul uşor Că mă cuprinde un dor ; Deschide uşa că mor,
Uşa şi cu fereastra Să mă uit în ţara mea C-am lăsat părinţi în ea, Părinţii şi c-o cumnată Şi-o drăguţă de nevastă.
La părinţi mă tot gîndesc,
De copii mă prăpădesc.
694
Cum n-a plesnit fierea-n el Cui a declarat răzbel ?
Ne-a luat toţi oamenii-n el, Reformaţi şi dispensaţi, N-a rămas nimeni în sat. Ne-au rămas femeile,
De-şi blesteamă zilele.
165
Sus pe casă la mîndra Cîntă cucul şi mierla.
Cucu cîntă, vara trece,
Dar n-am cu cine petrece,
Căci cu cine-am petrecut S-a dus şi n-a mai venit,
S-a făcut negru pămînt,
La Ungaria-n mormînt.
Cobori, Doamne, pe pămînt Să vezi ce jale-ai făcut.
La picioru-ăl stînig, rănit, Dintr-un al năibii de-obuz,
Mi-a rupt piciorul de sus;
Şi-o pîrlită de grenadă Mi-a rupt mînuşiţa toată.
De-ai şti, mamă, traiu meu,
N-ai mai dormi noaptea greu. Te-ai scula la miezul nopţii Şi mi-ai ruga ceasul morţii. Nistrul mare valuri face,
Cine bea, copii nu face.
De ştia şi mama mea,
Bea şi nu mă mai făcea.
Şi-a făcut măicuţa doi Şi-a umplut ţara cu noi.
Ne ia, mamă, de lingă tine,
Ne duce prin ţări străine I-auzi, mamă, trenul vine.
Şi ne ia şi ne ducea, în Ungaria ne oiprea.
M-ai blestemat, mamă, lunea, Pîn străini să-mi mănînc pîinea ; M-ai blestemat, mamă, marţea, Pîn străini să-mi petrec viaţa.
695
166
De la douăşdo-uă iune S-a aprins făcu pă lume. Ofiţerii supăraţi Dau cartuşe la soldaţi.
Cum încarcă armele, Blestamîndu-şi mamele !
Cine i-a făcut pe ei Aşa-nalţi şi supţărei,
Dă trecea glonţu pîn ei ?
Dă-i făcea mai mărunţei, Trecea glonţu peste ei.
De la Ungaria mai la vale, Cimitire vezi în cale Şi răniţii pe-o cărare.
Pică unu şi cu doi,
Şi o mie dintre noi ;
Pică unu-ntx-o cărare Şi mi-1 vede-o fată mare. Căpitanul strigă tare ;
— Fugi de-acolo, faită mare, Lasă soldatu să moară,
Căci el a fost blestemat Ca să moară împuşcat. Măicuţo cu trei feciori,
Să ai grijă de nurori.
Căci feciorul cel mai mare A rămas făr’ de picioare ; Căci fecioru-ăl mijlociu E-n spital la Tîrgu-Jiiu ;
Căci feciorul cel mai mic Zace-n mormînt la Dulnic. Foaie verde şi-o mălură,
Măi frate, de lingă mine.
Mai ia tu sama de mine. Dac-oi trăi pînă mîine,
Oi avea şi eu de tine,
Iar dac-o fi ca să mor,
Tu să-i scrii mamii scrisori.
Să nu-i scrii că sînt împuşcat, Să-i scria că irnam însurat C-o fetiţă de-mpărat,
696
C-aia a fost nunta mea, Cînd a picat ghiuleaua.
Şi cine m-a cununat ? Bomba cînd a explodat.
Eu mă ridic să-mi fac cruce, Mîna din cot n-o pot duce ; Eu mă ridic să mă-nchin, Picioarele nu mă ţin.
Decît cu picior de gumă, Mai bine o moarte bună ; Decît cu picior făr’ de os, Mai bine-n sicriu frumos.
C1NTECE DE JALE ŞI NOROC 167
Ici în vale,-n valea-adînca, Stau doi pui de rîndunică. Unul zboară şi se duce,
Altul rămîne şi plînge.
— Nu mai plînge, frăţioare, Că ţi-or creşte aripioare, Aripioare de argint Ca să zbori pe sub pămînt,
Să iai sapa şi lopata,
Să-i desfaci măicuţii groapa, Să-i văd mînuţele moi,
Care ne-ngrijea pe noi.
Căci mama de-ntîia oară Ne culca pe pernişoară,
Iar mama de-a doua oară Ne culcă pe blana goală.
Fie tata cît de bun,
Toţi copiii sînt pe drum ;
Fie mama cît de rea,
Toţi copii după ea.
Amară-i frunza de nuc, Amară-i viaţa ce-o duc ; Amară-i frunza de fag, Amară-i viaţa ce-o trag !
698
168
Frunzuliţă de mohor,
La portiţa din obor,
Mamă, mamă, dor de mamă, Bate murgu din picior.
Şi nu bate ca s-adorm Ci bate ca să mă scol,
Să-i dau fîn şi orzişor,
Să-i pui şaua binişor,
Să mă duc pe sub pămînt,
La măicuţa la mormînt,
Să văd dac-a putrezit Gîtul şi mărgelele,
Deştul şi inelele.
ScoaP, mămicule, din groapă * Să vezi tata cum ne poartă Cu cămaşa nespălată.
Mama mea de-a-ntîia oară Mă culca pe plăpumioară ; Mama mea de-a doua oară Mă culca pe prispă-afară ; Mama mea de-a treia oară Mă culca-n cenuşe-afară. Strugurel bătut de piatră,
Rău e, Doamne, fără tată,
Tată, tată, dor de tată ; Strugurel bătut de brumă,
Rău e, Doamne, fără mumă, Mumă, mumă, dor de mumă.
Să dau cu cuţitu-n piatră Să-mi fac mamă, să-mi fac tată, Mamă, mamă, dor de mamă,
Să dau cu cuţitu-n fier Să-mi fac fraţi, să-mi fac surori. Mamă, mamă, dor de mamă.
169
Foaie verde viorea,
De s-ar găsi cineva Să-mi citească inima,
Ar citi pîn-ar muri Şi nu le-ar mai isprăvi ;
699
Ar citi pînă la moarte,
Nu le-ar termina pe toate. Numai mîndra mea citea Cînd venea de mă iubea. Inimioară, inimioară,
Ce stai tristă şi amară ?
Eşti neagră ca şi-un cărbune, Şi mai mult d-amărăciune.
170
Amărît ca mine nu-i,
Mâi doruleţ, măi.
Numai puiul cucului, Cînd îl lasă mama lui, Fără aripi, fără pene,
Ar zbura, n-are putere Şi-i tare necăjit la vreme, Ar cînta, n-are putere. Cintă, cuce, numai mie Ca la vară, cine ştie. Poate trăiesc, poate mor, Omul e vis trecător.
171
Foaie verde fir mohor,
La fereastra din obor Bate murgul din picior, Mamă, mamă, dor de mamă. Şi nu bate ca să dorm,
Şi bate ca să mă scol,
Să-i dau fîn şi orzişor,
Să mă duc unde mi-e dor, Mamă, mamă, dor de mamă. Să mă duc pe sub pămînr La măicuţa la mormînt, Mamă, mamă, dor de mamă Şi să mă aşez la picioare,
Să-i spun totul ce mă doare, Mamă, mamă, dor de mamă.
700
Mamă, de cînd ai murit. Tatăl nostru s-a logodit, Mamă, mamă, dor de mamă. Maimă, de cînd ai plecat, Tatălnostru s-a-nsurat, Mamă, mamă, dor de mamă. Struguraş bătut de brumă, Rău e, Doamne, fără mumă, Mamă, mamă, dor de mamă. Nici o viaţă nu-i mai grea Ca mama de al doilea,
Mamă, mamă, dor de mamă. Nici o viaţă nu-i amară Ca mama de a treia oară, Mamă, mamă, dor de mamă. Te scoate pe prispă afară.
Te culcă pe blana goală, Mamă, mamă, dor de mamă. Struguraş bătut de piatră, Rău e, Doamne, făr’ de tată, Tată, tată, dor de tată.
172
Mai dă omu de belele,
De belele d-ăstea grele,
Nu ca ăstea ale mele.
Nu-s sărac, nici pricopsit,
Da de ce sîn't amărît,
Amărît şi necăjit ?
Dac-aş mai fi şi bogat,
M-ar da lumea-aiar’ din sat. De străin ce sînt pe lume, Mi-aş face-o casă-n pădure, învălilă cu tufan,
Ca să nu mai am duşmani ; Invălită cu pămînt,
Cînd oi intra-n ea să plîng Că prea am fost amărît, Amărît şi de pribeag,
De n-am noaptea un’ să trag. Aş trage la o vecină,
Dar şi-aia mi-e tot străină ; Mai bine lîngă un gard,
Dar şi-ala e fărîmat.
70i
173
Frunzuliţă măturică,
Mă dusei şi eu pe luncă, Mă-ntîlnii cu moartea furcă.
—	Fugi, moarte, nu mai mă lua Că sînt fată tinerea,
Măritată de vara,
Logodită de iarna,
Şi-am o spuză de copii Şi-o sumă de datorii.
Lasă-mă copiii să-i cresc Şi din bani să mai plătesc,
Şi atuncea mă gătesc.
Dară moartea ce zicea i
—	Găteşte-te, fata mea,
Ţi-a sosit ursitoarea.
174
Foaie verde măr creţesc, Lasă-mă să pătimesc Că n-am ştiut să iubesc. C-am avut un pui pe lume,
Şi n-am ştiut cum se ţine ,
Iar acum de l-aş avea, Numa-n braţe l-aş ţinea. Foaie verde şi-un areu, între Mureş şi Bacău,
Mi-ard trei luminări de seu. Ziua plouă, noapte ninge, Nimeni nu le poate stinge, Numai mîndra cînd o plînge Cu lăcrimioare de sînge. Cînd o plînge mi le stinge, Cînd o rîde mi le-ap rin de. Gine-o zice puiul vine, Are-un galben de la mine ; Cine-o zice c-a venit,
Ii dau salba de la gît,
Inelul din deştiul mic.
Foaie verde şi-un areu,
Să dea bunul Dumnezeu Să mori tu, să mor şi eu,
702
Să ne-ngroape pe-amîndoi Sub aninii din zăvoi.
Să cînte cucii pe noi.
Cucii şi privighetoarea, C-aşa ne-a fost ursitoarea.
175
Boala-i boală de e boală,
Zace omul şi se scoală ;
Dar eu zac de-un an de zile,
Şi nu mai m-am făcut bine.
Boala pe care o zac eu,
Nu e de la Dumnezeu,
Singur mi-am făcut-o eu.
Foaie verde mato stat,
Vine anul de cînd zac Şi eu bine nu mă fac.
Zac cu ligheanul la pat Şi vărs la sînge-nchegat,
Cu plămîni amestecat.
Decît să creşti un copil,
Mai bine sădeşti un prun ;
Căci dintr-un prun mănînci prune, Băiatul pleacă în lume Şi tu eşti străin pe lume.
Frunzuliţă foi de mure,
Am să fac casă-n pădure,
Bulgărită cu pămînt,
Să nu intre prin ea vînt ;
Şi-am s-o fac între tufani Ca să zac fără duşmani.
Frunzuliţă trei scaieţi,
Rămîneţi patru pereţi Şi voi două pemişoare Că n-aţi avut ursitoare.
Ursitoarea mi-a fost grea Şi-acum vine şi mă ia
176
Mă dusei să plîng în codru, Su’ părîu unui lotru,
703
Nimenea să nu m-audă ; Decît cucul care cîntă,
Cucul şi privighetoarea, C-aia mi-a fost ursătoarea. Ursătoarea mi-a fost bună, Da mintea mi-a fost copilă. Doamne, lacrimile mele. Fă-le, Doamne, floricele Şi o apă curgătoare Să bea lumea trecătoare.
Să treacă şi bade-al meu Să se spele să mi-1 văd eu. Taci, cucuie, nu cînta,
Că-mi cînţi supărarea mea. Tu cîntă-ţi cîntecul tău Şi eu-mi plîng amarul meu.
177
Mă dusăi să plîng în codru, Sub pîrîul cel din Lotru, Unde numai cucu cîntă,
Şi nimeni să nu m-audă. Cucuie, nu mai cînta,
Că tu cînţi de jalea mea.
Şi mai bine-ar fi să taci, Căci mai rea inimă-mi faci. Şi tu, apă curgătoare,
Curge lin şi du-te-n vale,
Ca şi lacrimile mele,
Pe pămînt cu floricele. Doamne, lacrimile mele Facer-ai pîrîu din ele,
Pîrîiaş cu pietricele,
Cine-o trece să se spele.
178
Foaie verde bob năut, Cobori, Doamne, pe pămînt Şi spune ce ţi-am făcut De rău aşa m-ai bătut ?
Cu păru şi cu prăjina,
De mi-ai luat doru şi mila ;
704
Cu păru şi cu toporu,
De mi-ai luat mila şi doru. Cum p-alţii îi noroceşti,
Pe mine mă pedepseşti ?
Cum la toţi le dai noroc,
Pe mine mă arzi în foc ? Cum la toţi le făcuşi parte, Şi mie nici o dreptate ? Frunză verde lemn cîinesc, Doamne, Dumnezeu ceresc, Dă-mi şi mie ce doresc ;
Nu doresc d-un lucru mare, Să-ţi cază cu supărare. Dă-mi noroc şi sănătate C-atunci sînt bogat de toate.
179
Foaie verde siminoc,
Fire-al năibii de noroc,
Că la toţi le făcuşi loc, Numai eu fără noroc.
Şi-am să stau să te blestem La mînăştirea de lemn Ca să faci nouă copii Şi să-ţi moară cel d-intîi, Să-ţi reteze inima,
Cum s-a retezat şi-a mea.
Eu aseară, alalteri-seară, Primii d-o carte poştală Căci iubitul meu se-nsoară. Scris pe-o foaie de alun Să mă duc să mi-i cunun. Plecai şi mi-i cununai,
Din gură îi blestemai :
—	Finule, să-ţi fie bine,
Să n-apuci ziua de mîine ;
Şi finica tot aşa,
Să n-apuce sîmbăta Şi sfînta dumineca.
180
—	Foaie verde mărăcine, Spune, măiculiţă, spune,
De mai am noroc pe lume.
705
— Eu ţi-am spus şi ţi-oi mai spune Că nu ai noroc pe lume.
Tu norocel ai avut,
L-ai pierdut cînd ai fost mic*
C-ai trecut ipe lîngă-o baltă,
'fi-a căzut norocu-n apă.
Băgai mina ca să-l scoţ,
Scosăi iarbă cu rogoz Şi norocul nu-1 mai văz.
Foaie verde matostat,
Mă făcui de măritat,
Mi-a venit băieţi din sat Şi măicuţa nu m-a dat.
Mi-a venit un crai din lume, Nevăzut, neauzit,
Ala mamii i-a plăcut,
După el mi-a făcut vînt.
Foaie verde-un mărăcine,
Nu trecu două-trei zile.
Veni mama pe la mine,
Mă-ntrebă de o duc bine.
Eu de frică, de ruşine,
Spusăi mamii c-o duc bine ;
Dar ce bine-afurisit,
Că şi-astră m-a bătut.
181
Foaie verde trei seminţi,
Am fost una la părinţi,
M-a crescut, m-a legănat, M-a făcut de măritat,
Mi-a venit băieţi din sat Şi părinţii nu m-aiu dat ; Mi-a venit din părţi străine, Părinţii n-au vrut cu mine. Şi-îmi veni din Piatra sat, Frumuşel şi mai bogat,
Şi părinţii lui m-au dat. Foaie verde mărăcine,
După două luni de zile Vine mama pe la mine Şi mă-ntreabă de-o duc bine. Eu atuneea de ruşine îi spun mamii c-o duc bine.
706
—	Fata mamii, de-o duci bine, Unde-i carnea de pe tine ?
—	Mi-au nun cat-o neamurile, Neamurile soţului,
Mîndrele bărbatului.
Foaie verde fir susai,
De vrei, maică, să mă ai,
Pune la car şase cai,
Şase cai şi patru boi Şi ia-ţi zestrea înapoi,
Şi du-o din gară-n gară,
Pîn-oi scoate-o-afar’ din ţară. Să se mire pietrile Ce noroc au fetele ;
Să se mire bolovanii Ce noroc au băietanii.
182
De ştiam că n-am noroc, M-azvîrleam de mică-n foc, M-azvîrleam în foc să ard De durerea care-o trag, Şi-acum nu mai pătimeam. De cînd stau cu faţa-n sus, Maică, dorul m-a cuprins ; M-aş scula dar nu se poate, Inimioara nu-mi mai bate.
183
Frunză verde de pelin, Ce-mi eşti, cucuie, hain ? De cînţi vara jumătate Şi-apoi zbori în altă parte ? Cuculeţ, pasăre sură, Muşca-ţi-ai limba din gură, Cîntecul să nu-ţi mai zici, Nici să mai colinzi pe-aici. Vara vii, vara te duci,
Cînd îs dragostele dulci, Cîntă-mi mie îmc-o dată Că mi-e mintea turburată,
707
Cîntă-n dreapta mai cu foc, Să am parte de noroc ; Cîntă-n faţa mea cu drag, Că ţi-oi da frunză de fag Să nu mai fii tot pribeag.
C1NTECE CIOBĂNEŞTI ŞI DE NATURĂ 184
De mic mă dusăi cioban,
Mă dusăi cioban pe munte Să pasc oile cornute.
M-apuca dorul de mumă,
Nu pot pleca de la stînă Ca să-mi las mioarele Să le mînce fiarele.
Munte, munte, frăţioare,
Fă-mi şi mie de-o cărare.
Să mă mai cobor în vale,
La poalele muntelui,
La marginea satului,
Să-mi văd surioarele,
Adăpînd mioarele ;
Să-mi văd pe măicuţa mea,
Măturînd bătătura.
185
Frunzuliţă de doi nuci,
S-a dus cucul de pe-aici.
—	Cucuie,
Voinicule,
Vara vii, iarna te duci Şi nu ştii nici ce mănînci.
—	Eu mănînc frunză de fag Şi cînt codrului cu drag.
—	Cuculeţ cu pană sură, Pica-ţi-ar limba din gură, Cînd te culci să nu mai cînţi, Nici p-aici să nu colinzi.
708*
186
Frunză verde şi-o sipică, Cîntă păsările-n luncă Şi mie-mi vine de ducă,
Să mă duc, tot să mă duc Şi-napod să nu mă uit ; C-am avut cinci puişori, Frumuşei ca doi bujori, Şi-mi făcură aripioare,
Mă uitam la ei să zboare,
Şi plugarii n-au ştiut,
Cu plugu cînd au venit, Toţi puii i-a omorît. Păsărică ce zîcaea ?
Pe plugar mi-1 blestema : Eu, plugare, te blestem : Să mori tu şi boii tăi,
Pă cum m-ai lăsat de rău. Fir-ar să fiţi de plugari, Mi-aţi omorît puii mari.
187
Pădure cu frunza-n dungă, Te-a-ndrăgit flăcăii-tn umbră ; Pădure cu frunză lată, Te-a-ndrăgit fertili toate ; Pădure ou frunza verde,
Toată lumea-abia te vede ; Pădure cu frunza rară,
Lumea să mi-o dai afară,
Cu săcuri şi cu topoare,
Căci e lumea stricătoare.
Gîit eşti, codru, de frumos, Iarna putrezeşti pe jos;
Vine bruma şi te ia, Ţi-ngălbeneşte frunza ;
Vine vîntul, te doboară,
La pămînt mi te omoară ; Vine ploaia, umezeşti Şi la pămînt putrezeşti.
709
Primăvara a venit Şi pădurea mi-a-nfrunzit, Dar lumea care-a murit, Pe pămînt n-a mai. venit.
188
Oltule, pe malul tău Numai iarbă şi dudău Să pască şi murgul meu.
—	Murgule,
Căluţule,
Ce te-abaţi din drum mereu.
Or ţi-e greu trupşorul meu ?
—	Nu mi-e greu trupşorul tău, Dar mi-e greu năravu tău.
Cîte cîrciumi sînt în sat,
La toate mă legi de gard Şi-mi dai fîn nuielele Şi grăunţe stelele.
Şi tu beai cu mîndrele.
—	Murgule, de ce eşti trist ?
—	Am auzit că mă vinzi. Stăpîne, nu ţi-e păcat ?
Că te-am purtat legănat.
Cînd m-apropiam de sat,
Mă puneam pe nechezat,
Să strîngea mîndrele gard.
189
—	Şi-am zis verde bob ormuz, De ce staî, murgule, trist ?
Nu ai grăunţe de-ajuns,
Ori apa nu ţi-a plăcut,
Ori ţi-e greu trupşoru meu?
—	Nu mi-i greu trupşoru tău, Mi-i urît năravul tău.
Apă am avut de-ajuns, Grăunţele rni-au plăcut.
Foicică foi de mac,
Tu mă mîi la crîşmă-n sat Şi aici mă legi de gard.
Tu-ţi petreci cu mîndrele,
Eu îmi rumeg balele.
Foicica de urmuz,
Am auzit că mă vinzi,
Mă vinzi la nişte ţigani Pe-o punguliţă de bani.
Eu ce rău ţi-oi fi făcut ?
Mă băteai cu scările Să-mi nechez puterile Ca să-ţi deştept mîndrele Din toate uliţele.
Îmi dai fîn nuielele Şi grăunţe stelele.
— îndeamnă-ndeamna, murguleţ, S-ajungem la tîrguleţ De fete şi de băieţi,
Să-mi aleg o craioviţă De la tîrg din Slătiniţă
CÎNTECE DE DRAGOSTE
190
Cine-a-nceput dragostea Să i se tulbure mintea,
Cum s-a tulburat şi-a mea De cînd am gustat din ea. Auzit-aţi, auzit Că dragostea s-a oprit ? S-or opri apele toate,
Dar dragostea nu se poate ; S-o opri şi Tîmava,
Dar drago-stea ştiu că ba ; S-o opri şi Mureşu,
Dar dragostea ştiu că nu.
191
Dragostea e ca şi-o rîie,
Te mănîncă în călcîie Şi te scarpină de-o stîncă, Ziua, noaptea, te mănîncă.
711
Dragostea-i ca băutura,
Cînd o bei te ia căldura.
Ea te-ndoaie şi te-mbată,
Şi te lasă leşinată.
Cine iubeşte şi spune,
Ala nu e om pe lume ;
Cine iubeşte şi tace,
Nici dracul n-are ce-i face ; Cine iubeşte şi lasă,
Dă-i, Doamne, mare pedeapsă Cît o fi să mai trăiască, Nimeni să nu-1 mai iubească. Dragostea e ca şi-o rîie,
Ea te mîncă în calcîie Şi te scarpină de-o stîncă Ziua, noaptea, te mănîncă. *
192
Frunzuliţă bob de mei,
Eu le-am spus ochilor mei Să nu fie lăcomei.
Eu le-am spus şi ei nu vrea, Că le place dragostea ;
Eu le-am spus şi ei n-ascultă, Tot după frumos se uită.
Şi iar frunză bob de mei, Mină, bade, boii tăi,
Nu te uita-n ochii mei.
Ochii mei sînt verzi ca iarba, Şi nu-i dau, bade, degeaba ; Ochii mei sînt verzi-căprui, Nu-i dau, bade, nimănui.
193
Pe vara care-a trecut,
Mi-am băgat cu cucu-n plug. Cucu cîntă şi io-njug, Doru-mi pune la porumb, Dragostea mînă la plug,
Ce mai bine-am petrecut !
712
194
Ucigă-te crucea, drace,
Ce nu laşi dragostea-n pace ? Eu mi-o fac şi tu mi-o strici, Mă mir, drace, ce cîştigi !
Eu o fac şi tu mi-o iei.
Mă mir, drace, ce mai vrei ? Pentru ochi ca murele Colindai pădurile :
Pentru ochi ca mura coaptă Colindai pădurea toată. Pentr-un drăcuşor de fată.
195
Foaie verde şi-o alună.
Decît c-un tată şi-o mumă. Mai bine cu-o mîridră bună : Căci ea vede cînd ţi-e rău, * îţi face leacuri mereu Şi le-aduce-n giira ei.
De-o săruţi pe cînd le bei. Cine-n codru n-a iubit,
Nici nu ştie c-a trăit ;
Cine la iubit nu crede.
N-ar mai călca iarbă verde. Să calce pe fîn uscat,
Să creadă că-i blestemat Şi de mîndruţa uitat.
196
Foaie verde salbă moale, Cît mi-e Argeşul de mare. Haz ca Săbărelul n-are. Săbărelul mititel, S-a-ncuibat dragostea-n el ; Săbărel cu cotituri. Dragoste cu lovituri, Junghiuri pe la-ncheieturi.
713
Cînd fu la Sfîntu Ion, îngheţa de-un stat de om ; Săbărelul cu dulceaţă,
Vine iarna şi nu-ngheaţă. Cînd e pe la Bobotează, Trece cîte-un sloi de gheaţă Şi beai apă cu dulceaţă Şi te curăţă de greaţă.
Foaie verde de mărar.
Mă uitai peste Sabar,
Văzui săbărencele Cum înălbesc pînzele Şi se văd picioarele Albe ca lebedele,
De mă prind frigurile.
197
Foaie verde de lipan,
Mă şuii într-un tufan Şi mă uitai pe Sabar,
Văzui săbărencele în apă cu cofile.
Văzui săbăreanca mea La apă cu cofiţa,
C-o cămaşă supţîrea,
Se vedea ţîţa pîn ea,
Gurguiată ca para.
Roşie ca vişina.
Săbărelul cu dulceaţă,
Vine iarna, el îngheaţă.
Foaie verde d-acolea, în noaptea lui Sf. Ion A-n.gheţat de-un stat de om. Săbarul cu cotituri,
Dragoste cu lovituri.
Şi-a venit Săbarul mare Şi-a luat podul de la vale,
Să rămîie numai parii Să se ţăpe generalii Şi să treacă militarii,
Cu cămăşili spintecate, Toate-mi sînt cu cruci în spate.
714
198
Frunză verde solz de peşte, Femeia care iubeşte,
Spală noaptea şi cîrpeşte.
Şi ziua se premeneşte,
Şi tot la iubit gîndeşte. Femeia care-i urîtă,
Şade tot posomorită, Straiele pe trup nu-i vin, Oglinda-i pune venin.
Ziua doarme în picioare, Noaptea zace de lungoare. Femeia care-i frumoasă, Nu-i păcat s-o ţii în casă. Noaptea-i veselă ca luna Şi iubeşte ca nebuna ; Ziua-i dulce ca şi-un soare Şi iubeşte pînă moare.
199
Foaie verde bob sacîz, Duminică pe la prînz Trec doi porumbei pe sus,
Dî la mîndra cu răspuns,
Doi porumbei şi-o porumbiţă S-aducă naichii guriţă.
Căci guriţă dî la tine M-a ofticat, vai de mine ; Căci guriţa care-o ai Paică mi-e ruptă din rai. Foaie verde sălci o ară,
Une-o fi neică dăseară ?
Peste Olt la Scărişoară.
Cine i-o da dămîncare, Perioară de culcare,
Guriţă de sărutare ?
200
Foaie verde şi-o lalea, Frumoasă-i poziţia,
715
Mi-e frumoasă şi mîndra ; Dar mai frumoasa casa,
Că mi-a pus-o la şosea,
Cu fereastra la dreapta.
La fereastră mi-e vo floare, Garoafă mirositoare.
O apleci de vîrf la vale* Umple casa de răcoare ;
O apleci de vîrf la drum, Umple casa de parfum ;
O apleci de vîrf în jos, Umple casa de miros.
Foaie verde fir măr ari* Mîndra mea de la Cepari, Vin la neică sup’ umbrari. Nu gîndi că sînt bobari,
Că iubesc la fete mari,
La copile de cinci ani.
—	A cui eşti, micuţă dragă ?
—	A lui cu mustaţa neagră* Muşca-te-aş, neică, de barbă, Să te dau dator în bangă, Să-mi cumperi rochie neagră.
—	Roche neagră de mătase, Largă-n poale, strîmtă-n şale, Neică după tine moare.
Foaie verde fir şi-o nalbă. Toţi Bucureştii mă-ntreabă De ce port cămaşă neagră.
Eu le spui c-aşa mi-e dragă.
E nespălată de-o lună Că n-are neică o mînă.
—	Dă-o-ncoa şi ţi-o spăl eu Cu apă din aleşteu,
Cu lemne din fierăstrău, Si-apoi te iubesc şi eu.
201
La grădina ocolită.
Verde şi-o richită,
Găsii iarba tăvălită,
Verde şi-o richită,
716
Şi pe mîndra adormita, Verde şi-o richită.
Mă rugai ca de Cristos, Verde măr mustos,
Să-mi mai dea guriţa iară, Verde buruiană,
Că guriţa de la tine.
Verde mărăcine,
A uscat carnea pe mine. Verde mărăcine.
Şi-am dat-o la cîntărit. Verde mărgărit,
Nici o litră n-a venit, Verde mărgărit.
Nici o litră, nici un gram, Verde magheran.
202
Foaie verde ca aluna.
Aş muri, dar nu acuma ;
La toamnă, cînd o da bruma. Pe braţe la Lisăndrina,
Că e frumoasă, nebuna.
Foaie verde măr pitic,
Toate fetele îmi zic Să mă facă ibovnic ;
Eu le spun că sînt prea mic, Să mă lase să mai cresc,
Căci pe toate le iubesc.
203
Foaie verde viorea,
Ce ochi negri-are mîndra !
De s-ar vinde eu i-aş lua,
Zece mii de lei i-aş da.
—	Ţine, mîndro, banii mei. Arvuna ochilor tăi.
—	Ochii mei sînt verzi ca iarba, Nu ţi-i dau, bade, degeaba ; Ochii mei sînt ochi căprui,
Nu-i dau, bade, orişicui ;
717
Ochii mei negri ca mură Nu ţi-i dau întotdeauna ; Ochii negri sînt frumoşi, Dar sînt şi pretenţioşi.
Te trezesc noaptea din somn Şi te mînă und’ ţi-e dor,
La mîndra cu capul Şi cu părul gălbior.
204
Foaie verde trei agi ici,
—	Mărioară, un’ te duci Numa-n fustă şi-n papuci ?
—	S-aduc apă la doi junei Şi gură la trei voinici.
Răsări soarili-n baltă,
Să mă văz femeie-naltă, ’Naltă, naltă şi subţîre,
Şi la trup făcută bine,
Să moară lumea de mine.
205
Foaie verde şi-o sipică.
Şi-am o mîndră mititică, Tocmai la Osîca Mică.
Şi-aş lăsa-o să mai crească, Vine altul s-o iubească ;
Şi-aş lăsa-o să mai stea*
Vine altul şi mi-o ia*
Şi eu rămîi tot aşa,
Cu dorul, cu dragostea.
Mai bine .s-o iubesc eu,
Că-i fată din satul meu.
206
De la primărie-n sus,
Măi Lino, Leano,
Toate lămpile s-au stins. Numai la mîndruţa mea Mi-ande lampa ca şi-o stea, Coase la batista mea,
Aşa vrednică e ea.
718
Şuii dealul la Măciucă,
Să-i sărut rnmdrii gura.
Măciuca e cu vâlcele Şi cu fete frumuşele,
Cu ulcioare fermecate Ca să le săruţi pe toate.
207
Murele, pădurile,
Măi Gheorghiţă, puiule, Semăna-ţi-aş numele Prin toate grădinile,
Şi prin grădiniţa mea,
Să răsară-o micşunea.
Micşuneaua să-nflorească, -Gheorghiţă să mă iubească. Micşuneaua n-a-nflorit, Gheorghiţă m-a părăsit. Gheorghiţă, re rog ceva,
Să mai treci pe strada mea Să treci azi, să treci şi mîine,
Pînă mi-oi vorbi cu mine.
208
Foaie verde rar mărar,
Ca Gheorghe băiat mai rar...
Pune caii la docar Şi-ai cu mîndra la spital.
—	Bună ziua, doctoriţă !
—	Mulţumesc ţie, Gheorghiţă !
—	Ce-i cu tine, măi Gheorghiţă ?
—	Am venit cu-a mea mîndruţă, C-are rană la limbuţă.
—	Du-te-acasă, măi Gheorghiţă, Că nu-i rană de pansat,
Şi-i rană de sărutat.
209
Trandafir crescut la poartă, Badea-al meu frumos se poartă ! Pleacă badea-n sat la fete,
Cu mijlocul plin de bete.
719
Strînge badea mijlocul Cu brîu roşu ca focul. Şi mi-1 iubesc fetele,
Că le-a purtat betele. Că e nalt şi subţirel, Mor fetele după el ;
Că e nalt şi sprîncenat, Şi dulce la sărutat.
210
De oftat ce oftai tare,
Furca pieptului mă doare ; De-aş ofta tare o dată,
S-ar strînge stelele roată, Mîndra mi-ar îşi în poartă. Omul dacă n-ar ofta,
S-ar umfla ca butia Şi-ar negri ca păcura.
Asară de nu oftam,
La poarta mândrii .plesneam. Trecu mîndra pe colea. Săruta-i-aş guriţa Şi ea mie mustaţa.
—	Du-te, neică, şi te-ntoarce De trei ori cu faţa-ncoiace,
Că doica nnare oe-ţi face.
—	Fire-a naibilor să fii Cu lingura gîtului
Şi cu furca pieptului,
Un’ ţi-am zis n-ai vrut să vii, La pomul din bălării,
Unde ne iubeam întîi Şi tăiam mărul felii.
211
Cine ciocăneşte-n luncă ? Rădiţa cu gura mică,
Cu cămaşa supţîrică, Supţîrică, supţîrea,
Să vedea ţîţa pîn ea, Muşcar-ar neică din ea.
720
N-o fi nişte pietre scumpe, Neică să nu le sărute ? Rădiţă, gură de cuc,
Cum aş race să te-apuc, Mijlocelu să ţi-1 strîng ? Şi-am să-ţi strîng mijlocelu, Ca lupu mieluşelu,
Ca gaia puişoru.
Frunzuliţă mărgărit,
Am auzit, n-am crezut Că iubitul s-a sfîrşit.
Apele se opresc toate,
Dar iubitul nu se poate ;
Că iubitul mi-e din veci, Cum îl faci, aşa-1 petreci. Dar iubitul de furat,
Ca pîinea de cumpărat, Cînd mi-o pui în 9upţîoară Şi aiupeşti Pîn-o fîrşeşti,
Şi sătul tot nu mai eşti,
Tot la dragoste-mi gîndeşti.
212
Foaie verde şi-o sipică, Cine ciocăneşte-n luncă ? Rădiţa cu gura mică Şi cu buza supţirică,
Taie răşchitori şi furcă,
Şi mie baston de ducă.
La colţul zăvoiului,
Plata răşchitorului,
Iar mai în mijlocul luncii M-iapucă de plata furcii, în dosu zăvoiului Şi plata bastonului.
Foaie verde şi-o sipică, Cum arde pîrjolu-n luncă ! Pîrjolu arde şi se stinge,
De pîrjol te poţi ascunde, Dar de dragoste n-ai unde. Dragostea e boală grea,
Că nu poţi scăpa de ea ;
721
De boală zaci şi te scoli,
De dragoste zaci şi mori. Şi-ai, puică, la Severin,
Să ţinem calea la trin,
Să bem vinul lui Marin,
Neşte vin, neşte pelin Şi neşte rachiu d-ăl bun.
213
Foaie verde peliniţă,
Colea-n vale-n grădiniţa, Frumos) do arme-o oopiliţă Cu părul lăsat pe ţîţă,
Cam pe ţîţe, cam pe spate, Inima-n mine se bate,
Inima şi sufletu,
Noaptea, ca ceasomicu.
Foaie verde şi-un susai,
Cum făcui, mi-o deşteptai Şi frumuşel mi-o-ntrebai De e fată sau nevastă Sau zînă din cer picată.
—	Nu sînt fată, nici nevastă, Nici zînă din cer picată ;
Şi sînt floare după mare,
Cine mă sărută moare.
M-a sărutat un voinic,
Ala nu i-a fost nimic C-a fost tînăr, n-a ştiut ;
M-a sărutat un bărbat,
Ala nu i-a fost iertat,
Boii-n jug că i-a crăpat.
Dar matale cine eşti,
Gare vrei să mă iubeşti ?
—	Eu sînt brumărel ăl mare Ce cade toamna pe floare, Floarea miros nu mai are,
Se vestejeşte şi moare.
214
Drum la deal şi drum la vale, Drum prin poarta dumitale.
722
Te zării la luminare, Trecînd aseară călare ; Te văzui culcată-n sală. Goală, numa-n iişoară. Prin ia de borangic, Sfîrcul ţîţii l-am văzut, Am ameţit şi-am căzut.
215
Eu cu lumea n-am nimic, Mîndra-i bună de iubit ; Nici cu lumea, nici cu ţara. Numai cu mîndruţa «ara. Sara şi dimineaţa,
Să-fi mai sărut guriţa, Guriţa şi buzele,
C-alea fac dragostele.
De dragoste şi de drag Mă mir sara un’ să trag. Şi-iam să trag la cea vecină Cu pomul verde-n grădină, Să mă culc la ea pe mină, Pe-aşternut de calomfir,
La umbră de trandafir,
Cu mîinile la ea-n sîn.
216
Foaie verde şi-o alună,
I-auzi valea cum răsună, I-auzi cum răsună valea Şi mîndruţa-mi ţine calea. Şi-altă dată foaie fragă, Departe eşti, mîndră dragă Tu departe, eu departe,
Două dealuri ne desparte ; Două dealuri şi-o pădure Şi-o vălceluşe cu mure.
De s^ar face dealu şes Şi pădurea d-un ovăz,
Ne-am vedea, puică, mai des. Şapte văi şi-o vale-adîncă,
723
Coborîi la mîndra-n luncă Şi-aici lupii mă mănîncă.
Ho, lupe, nu mă rnînca,
Că caut pe mîndra mea Ca sâni sărut -guriţa ;
Ho, lupe, nu iii nebun Să mă mănînci zîua-n drum ; Ho-, lupule, nu fii turbat,
Că ,sînt tare amurezat Şi mîndra mea m-a uitat.
T» 1 •	1	1*	v a
îc,
Dimineaţa cînd mă scol, Cu pelin verde mă spăl. Foaie verde mărăcine, Şi-aoleo, frate peline, Amărîtă-i frunza-n tine Ca şi inimioara-n mine. Rădăcină de pelin,
Adică, mor, leşin,
Une-ţi văz ţîţele-n sîn, Parică nu-s făcut dăplin ; Sînt făcut pe jumătate, Domnu nu ţi-ar face parte D-o luminare la moarte Şi de alelante toate.
—	Foaie verde şi-o >sipica,
Măi puiule, măi Ionică,
La ce m-ai prins ibovnică,
Dac-ai avut gînd de ducă ?
—	Eu te-am prins că mi-ai fost mică Şi mi-ai fost tare frumuşică ;
Iar acum te-ai făcut mare,
Te iubeşte orişicare.
Te iubeşte bun şi rău,
217
218
724
Băieţii din satul tău Şi o să te iubesc şi eu.
Să nu te iubească altul,
Că-ţi pui foc şi-ţi arde satul Şi vezi, mică, pe dracu.
Foaie verde şi-o sipică,
—	Unde-ai plecat, măi Ionică i
—	Peste Olt la ibovnică.
—	Oltu-i mare, luntrea-i mică, Vreai să te-neci, măi Ionică ?
—	Şi dacă m-oi îneca,
Mă-nec pentru mîndra mea,
‘	^	ea.
Cui a lăsat dragostea ; N-aibe odină-n culcare, Nici la masă n-aibe stare. De friguri zaci şi te scoli, De dragoste zaci şi mori ; Că de friguri zaci în pat, De dragoste pleci în sat.
Foaie verde viorea,
Gînd eram în. floarea mea, Zburam ca şi-o păsărea,
Şi zburam din creangă-n creangă, Ca o pasăre pribeagă,
N-avea nimeni ce să-mi faca.
Dar un hoţ de vînător,
Cu calul alb-gălbior,
Smulse trei fire de păr Şi-mi făcu de-un lăţişor Şi mi-1 puse la izvor.
Cînd mă coborîi din zbor Să beau apă din izvor,
Mă luă laţul de picior ;
De picior, de după cap,
Nu ştiu, Doamne, cum să scap ; De picior, de după gît,
Nu ştiu, Doamne, ce-am făcut.
Să se ducă pomii a
219
725
220
Frumoasă-i primăvara Cînd se găteşte rrrîndra Să samene grădina,
Şi-nfloreşte liliacu,
Şi-şi mută mîndra cerdacu !
Se găteşte ca o floare Să ne facă de mîncare.
Şi pune sămînţa-n poală Şi iese-n grădin-afară.
Mai aruncă cîte-o mină,
Cucii cîntă de se-ngînă.
Nu ştiu, Doamne, cum să-i fac, Să-i ajut la semănat;
Să-i iau grăunţe din poală Şi să le-arunc pe răzoară.
Măi surată, măi vecină,
Fă-ţi portiţă la grădină.
Clinii leagă-i după şură,
Să viu şi eu în grădină Tu să stai la sărutat,
Eu să stau la semănat.
221
Şi iar verde mărgărit,
Mă uitai la răsărit,
Văzui primăvara viind Şi zăpada petecind,
Colţul la iarbă crescînd, Oamenii la plug arînd.
Alţii-n luncă ciocănind.
Taie resteie de jug,
Nevestele coborînd, îmbrăcate-alimănit,
Ducînd mîncare la plug.
Fi-i-ar fusu-alimănit,
Că prea sună afurisit Şi n-aude cînd o strig Să nu mai meargă la plug,
Că-i căldură şi zăpuc ;
Să vie la neica-n vale Că e umbră şi răcoare Şi-i bine de sărutare.
726
222
I-auzi, mîndro, turtureaua, Haide, c-a-nverzit vâlceaua. Sa culegem viorele,
Sa le facem chiticele.
I-auzi cîntă şi mierliţa, Colo-n vale-n poieniţă, Unde-mi dai, mîndro, guriţă. Cobori, mîndro, dacă vrei, Cobori în vale-n zăvoi,
Că vin şi eu cu doi boi Să culegem ghiocei.
Ghiocei şi viorele,
Să le facem chiticele.
223
Foaie verde lemn ş-un prun. Măi salcîm de lîngă drum, Te-aş tăia dar nu mă-ndur, Te-aş tăia de la jumate,
Dar mi-e frică de păcate ; Te-aş tăia de vîrf în jos, Mi-ai fost de mare folos. Bine e, salcîm, de tine Că nu-mbătrîneş'ti ca mine. Primăvara-mboboceşti Şi toamna te-ngălbeneşti. Salcîmule, tu şi eu,
Amîndoi am trăit rău,
Dar la anul care vine Om trăi şi noi mai bine.
Eu cu mîndra,
Tu cu umbra,
Pană cînd ţi-o cădea frunza.
224
Foaie verde ca aluna,
Mîndra care-o am acuma,
Eu n-o dau pe toată lumea ; Căci cu lumea n-am ce face,
Cu mîndra vorbesc ce-mi place.
727
Foaie verde de sporiş,
Hai, .mîndro, pitiş, pitiş, Pînă-n vale-n aluniş Să ne iubim pe furiş Căci nu mai e tufăriş. Aluniş cu iarbă verde, Cine intră nu se vede ; Aluniş cu umbră deasă, Cine intră mu mai iasă,
Ai, mîndră, mergem şi noi Să ne iubim amîndoi Pe iarbă şi pe trifoi,
Să cîrnte cuci lîngă noi. Cucii şi privighetoarea, C-aşa ne-a fost ursîtoarea. Şi te sui, mîndr-uţo,-n deal Să-ţi arăt traiul de an Şi amorul din ălt an,
Unde noi că ne iubeam Şi-unde ne mai sărutam.
225
Au plecat olteni la coasă, iula, iula, la, Şi-au rămas oltencele Să secere grînele.
Şi să vezi olteanca mea Cum mai seceră şi ea.
Du-te, soro, la izvor Şi ia apă-ntr-un urcior ;
Du-te la izvor pe luncă,
Să vezi oltenii -cum lucră.
Fă-le, soro, semn eu mîtia,
Să vie la noi încoa.
De ţi-e dor, neică, ţi-e dor,
Pune-ţi coasa pe răzor ;
Pune-ţi coasa pe căpiţă Şi vino să-ţi dau guriţă.
Că -mîine e -sărbătoare,
Să facem de-o horă mare,
Să jucăm şi să oîntăm,
Cu toţi să ne bucurăm.
728
226
—	Plopule, foaie rotundă, Mai lasă-ţi ipuţină umbră
Să mă dau ou mîndra-n dungă
—	Eu, puiule, te-aş lăsa,
Dar ţi-e mîndra tinerea Şi se usucă frunza,
Şi n-au cucii ce mînca,
Cucii şi privighetoarea,
C-aşa mi-a fost ursitoarea.
—	Ursitoarea mi-a fost bună, Dar mi-a fost mintea nebună, Căci işeam seara pe lună,
Cu doi cavaleri de mină. Unu-mi ţinea cobiliţa Ş-altu-mi săruta guriţa ;
Unu mă ţinea de mină Ş-altu mă săruta-n gură.
—	Plopule, frunzele tele, Duce-s-ar vîntu cu ele
Pe la poarta mîndrii mele,
S-astupe urmile mele,
Să rămîie lăsturelul,
Să-i iau mîndrii testimelul, Testimel de bumbăcel.
Cîte-o mică floare-n eh Cîte-o floricică-albastră,
Că mi-e mîndruţa frumoasa Ca garoafa la fereastră.
O aplec de vîrf în jos.
Umple casa de miros ;
O aplec de vîrf la vale, Umple casa de răcoare
227
—	Pădurice, pădurea. Lasă-mă la umbra ta
Să mă iubesc cu mîndra.
—	Zău, voinice, te-aş lăsa, Dar mi-e frică de ceva.
729
Că ţ-ă mîndra tinerea Şi faci păcate ou ea,
Mi se păleşte frunza Şi n-au cucii ice min e a,
Nici mierliţa n-o mai sta. Fire-a năibii de pădure Cu mugurelul din tine,
Ce-a crescut un an de zile !
Nu mă mai spune la lume C-am iubit pe mîndra-n tine. Las’ isă mă spuie frunza Că ea mi-a făcut umbra,
Cînd am iubit pe mîndra ;
Să mă spuie pămîntu Că mi-a fost aşternutu :
Să mă spuie şi iarba Că ea mi-a fost salteaua.
Fire-a năibii de pădure,
Cum mai cîntă cucu-n. tine Şi mai gros şi mai subţire,
Şi eu n-am avut venire Să mă plimb eu mîndra-n tine.
228
Foaie verde de trei mure, Pădure şi iar pădure,
Neatinsă de săcure De cincizeci de ani de zile,
Nu mai mă spune la lume C-am vărat o vară-n tine Cu-a mea mîndră lingă mine ; Să mă spuie doar pămîntul Că el mi-a fost aşternutul ;
Să mă spuie doar frunza Că ea-mi ştie pe mîndra. Pădure şi iar pădure,
Cum mai cîntă cucu-n tine.
Şi pe gros şi pe subţire !
Cucul cîntă glas duios Pentru-al nostru trai frumos ; Cucul cîntă glas subţire Pentru-a noastră despărţire.
730
Şi eu n-avusăi venire Să intru cu mîndra-n tine Să beau vin, să mărnine mure Şi cucul să-mi cînte bine. Foaie verde bobîlnic,
De-ar fi cucul de-un voinic, L-aş prinde de-un ibomnic ; Dar mi-e cuou-o păsărea,
Nu ştie ce-i dragostea,
Eu o fac şi al tu mi-o ia. Pădurice, pădurea,
Lasă-mă la umbra ta Să mă iubesc cu mîndra.
Eu cu mîndra, tu cu umbra, Pînă ţi-o-ngălbeni frunza.
—	Nu te las la umbra mea Că ţi-e mîndra tinerea
Şi faci păcate cu ea,
Jos la rădăcina mea.
Şi se usucă frunza,
Şi să păleşte iarba,
N-are cucul ce mînca.
—	La mai cîntă, cucuie, în toate dimineţele,
Să te-audă mîndrele ;
Să te-audă mîndra mea,
Care m-am iubit cu ea. Cîntă, cuce, numai mie Că la vară cine ştie,
Eu mă duc la miliţie Şi-ţi rămîne mîndra ţie.
Nu rămîne numa-a mea Şi rămîne-a multora,
La băieţi de sama mea. Cîntă, cuce, numai mie Că la vară cine ştie,
Ori că trăiesc, ori că mor, Omul e vis trecător.
Ia mai cîntă, cucuie.
—	Nu mai poci, voinicule, C-am cântat la Şopîrliţa
Şi mi-a degerat guriţa ; într-un bordei darîmat,
Un picior mi-a degerat, Limba-n gură mi-a secat.
731
229
Foaie verde rug de mure, Pădure, dragă pădure, Frumos ciută cueu-n tine !
Eu zic cucului să tacă,
El se mută pe-altă cracă, Numa-n ciuda mea să facă. De-aş fi pasăre ca cuou,
Nu m-aş mai duce la lucru, Şi-aş sta ziua şi-aş cînta Numai pentru mîndra mea. Dar oucu-ii o păsărea,
Nu ştie ce-i dragostea.
Pasăre din valea seacă, Spune-i cucului isă tacă ;
Să nu cînte răguşit Că mîndruţa m-a urît ;
Să nu cînte supărat Că mîndruţa m-a lăsat.
Şi iar verde rug de mure, Pădure, dragă pădure,
Să nu mă mai spui la lume C-am intrat cu mîndra-n tine. Las’ să mă spuie frunza Că ea mi-a ţinut umbra ;
Las’ să mă spuie pămîntul Că el mi-a-auzit cuvîntul, Cînd am făcut jurămîntul.
230
Foaie verde rug şi mure, Pădure, dragă pădure, Crescuşi naltă şi subţire, Neatinsă de secure, Frumos cînta cuciLn tine, Şi pe gros şi pe subţire. Dar eu n-am avut leznire S-ascult, cucuie, la tine, C-am fost tare supărat Şi de mîndruţa uitat.
Dac-ar fi pe gîndul meu. Să te-ascuît, cuce, şi eu.
732
Frunzuliţă bob negară.
Să te-ascult la primăvară Cînd o-nfrunzi codru iară, Cu-nfloritul florilor,
Cu murmurul apelor.
Să te-ascult cu foc şi pară, Cu capul la mîndra-n poală. Pe zăvelca cu beteală,
Să-mi treacă de oboseală. Frunzuliţă bob areu, S-o-mplini şi dorul meu, Dorul meu şi jalea mea,
Ce mi-apasă inima,
Că nu eram cu mîndra. Foaie, frunză firicel,
De-ar fi cucul voinicel.
L-aş prinde ibomnicel ;
Dar cucul e-o păsărea.
Nu-i pasă de jalea mea. Foaie verde foi de ghindă, Cuculeţ, pasăre blîndă,
Sui la munte şi ne cîntă.
Stai pe-o rămurea de fag Şi cîntă, cuce, cu drag ; Oîntă sus pe mărăcine, S-asculte lumea la tine Că prea cînţi frumos şi bine. S-ascult şi eu cu mîndra Care m-am iubit cu ea Din copilăria mea.
231
Pădure dragă, pădure, Netăiată de secure De cincizeci de ani de zile. Nu mă mai spune la lume C-am vărat o vară-n tine. Cu mîndruţa lîngă mine.
Să mă spuie doar pămîntul Că el mi-a fost aşternutul ; Să mă spuie doar iarba Că ea mi-a fost salteaua ;
733
Să mă spuie doar frunza Că ea-mi ştie pe mîndră. Foaie verde trei smicele, Colea-n vale-ntre vâlcele Cîntă două 'turturele. Una cîntă şi mai bine,
Te iubesc numai pe tine.
232
Foiţică iarbă lungă,
Mi se duse mîndra-n luncă. Cum să fac să mă stricor.
S-o sărut în obrăjor ? Mă-ntîlnii cu mîndra-n luncă, Ochii la mine şi-aruncă, Mă-ndeamnă mereu la muncă. Foaie verde izmă creaţă,
Am o mîndră cam isteaţă, Totdeauna-mi dă povaţă Să nu-i fac eu ochiu-n faţă. Foaie verde solzi de peşte, Nevasta care iubeşte,
Umblă cu papucii-n deşte,
De bărbat nu se fereşte.
Cu papucii decupaţi,
Fără teamă de bărbat.
Greu la deal şi rău la vale, Mîndra-i mîndră pînă moare.
233
Foaie verde trei bujori,
Mă uitai prin prunişori, Văzui ochii căpriori,
Ochii negri şi căprui, l-aş pupa şi să-i mîngîi.
Că ce mult te-am aşteptat Să vii la teiul rotat,
Să stăm amîndoi la masă, Să te iau la mine-acasă. Lunca-i mare, locu-i tare, Eu te-aştept cu demîncare.
734
Ia, neicuţă, de mănînca, Ţi-am gătit un pui de curcă Şi din sticlă vin de bea,
Şi eu să-ţi dau dragostea.
234
La părul de peste vale Şi-a făcut dragostea cale Tooma-n zi de sărbătoare. Părul n-avea umbră mare Că frunza s-a scuturat, Mîndra s-a pus pe oftat ; Că pădurea s-a rărit Şi lumea m-a dovedit. Oftează, mîndro, oftează, Toată lumea să te crează Că i-ai fost lu neică dragă ; l-ai fost dragă de demult, Să nu crezi că te-am urît ; Te-am urît două-trei zile, Dar mi-e gîndul tot la tine.
235
Foaie verde mărgărit,
Şi-am să bag cu cucu-n plug,
El să cinte, eu s-ascult,
Şi doru-mi ţine de coarne, Dragostea-mi pune la boabe.
Ce mai boabe risipite,
Ce mai vite necăjite !
Ştii, mîndro, ce-a,m pus de gînd ? Să-l dăm la naiba de plug,
Să mai stau cu mîmdra-n crîng, Că zăvoiu mi-a-nfrunzit Şi e bine de iubit.
— Ioane, Ioane şi Ionică,
Da n-auzi tu, Ioane, muică,
Cum trece lumea la muncă Şi tu stai cu mîndra-n luncă ?
735
— Mai las-o dnacu de muncă) Să mai stau iou mîndra-n luncă. Cănmi vine mîndruţa mea Cu plosca de cinci oca,
Cu puiu fript în basma Şi cu azmiţă de pîine,
Să trăim amîndoi bine.
Cu sticluţa cu rachiu,
Dac-oi muri, mort să fiu.
236
Foaie verde bob năut.
Dă, Doamne, ce ţi-am cerut ; N-am cerut bani împrumut. Cer noroc şi sănătate,
Şi dragoste pîn5 la moarte, Ş-atunoi sînt bogat din toate. Foaie verde ca nalba. Mîndro, de guriţa ta Nu mă mai poci sătura Că e dulce ca mierea.
Măi mîndruţo, mîndra mea. Hai cu neică la vâlcea Ca să-mpărţim dragostea.
Tu cu-a mea şi eu cu-a ta, Măcar de m-oi înşela.
237
Foicică foaie lungă,
Mi se duce mîndra-n luncă.
La mine ochii şi-aruncă Şi-mi face semnul de ducă. Foicică foaie lată,
Şi-am o mîndră cam iubeaţă, Toată ziua-mi dă povaţă Să nu-i fac cu ochiu-n faţă. Cînd îmi vine mîndra-n gînd, Mă deştept din somn plîngînd Mă deştept şi caut bine,
Nu e nimeni lîngă mine.
736
238
Foaie verde trei lămîi,
—	Eu ţi-am spus, mîndro, sa vii La cireşul dintre vii,
Unde ne-am iubit întîi.
—	Eu, puiule, am venit Şi te-am găsit adormit.
—	De ce nu m-ai deşteptat i
—	Puiule, n-am cutezat Că te-am ştiut supărat.
Puiule, îţi pare bine C-acum nu mai eşti cu mine ? Căci cu mine cînd erai,
Numai supărat şedeai.
239
Şi să-i zicem rug de mure,
Marine, Marine,
Ziua, noaptea prin pădure,
Plin de rouă ca şi-un cîine,
Neagră-i cămaşa pe tine.
Foaie verde săloioară, dragă Măr io ara, Ia-o tale şi mi-o spală Cu săpun de tămîioară,
Cu apă din cinci izvoarâ Să fac fetele să moară.
Foaie verde mărăcine, Marine, Marine, De trei zile prin pădure Să nu pui mîna pe mine,
Paie-aş fi rudă cu tine.
Şi chiar rudă dac-am h,
Amîndoi tot ne-am iubi.
240
Cîntă, cuculeţule,
’N toate dimineţele,
Să te-auză mîndrele.
Să te-auză mîndra mea, Care m-am iubit cu ea, Din copilăria mea.
737
Nu cîntă pă arătură,
Să-ţi intre pulbere-n gură ; Şi du-te la noi la şură, Pune-^te pe-un mărăcine Şi cîntă frumos şi bine S-asculte maica la tine,
Să-i treacă de dor de mine. De-ar fi cucu de-un voinic, L-aş prinde de-un ibovnic ; Dar mi-e -cucu o păsărea, Nu ştie ce-i dragostea.
241
Unde-aud cucul cîntînd Şi mierliţa şuierînd,
Nu mă ţiu om pe pămînt. Eu îi zic cucului să tacă, El se suie sus pe creacă Şi tot cîntă de mă seacă. Iar mai jos pe rămurea Mai cîntă o turturea, Tristă ca inima mea.
Cucu zice de pornire Şi-al meu suflet de iubire.
242
Cuouleţ de la pădure, Du-te la neică şLi spune Să se-njtîlnească cu mine La făgetul din pădure, Cum nu e altul pe lume. pQteceaua din pădure, Pardosită-i cu alune, Cum nu e alta pe lume.
243
Foaie verde şi-o cucută, Drag mi-e puiul de pe luncă, Cu drag vine şi se culcă.
738
Cucul cîntă, se sileşte,
Puiul se călătoreşte. Trandafir, trandafiraş,
Te-am iubit de copilaş Şi-acum te duci şi mă laşi. Astăzi plec, mîine mă-ntorc La pustiul de noroc,
Să fiu cu mîndra-ntr-un loc.
—	D-ai mai zibovi o lună, Mă găseşti pe drum nebună ; Şi de-ai zibovi un an,
Mă găseşti neagră catran.
—	Cucuie de la pădure, Du-te la imîndra şi-i spune Să nu se mai poarte bine Cu parale de la mine.
Să se poarte mai aşa Cu parale de la ea,
Căci mi-a scos inima.
244
Pasăre galbenă-n cioc Şi pestriţă peste tot,
De mi-oi cînta de noroc, Să trăieşti cu pui cu tot ; Dacă mi-oi cînta de bine. Să trăieşti în fericire ;
Iar de mi-oi cînta de rău. Să mori cu tot neamul tău. Păsărică de pădure.
Du-te la mîndra şi-i spune Să m-aştepte-n poieniţă, Că eu viu să-mi dea guriţă Iar de nu m-oi asculta,
Să-ţi cadă aripa ta.
245
Frunzuliţă rug de mure, Cuculeţ de la pădure,
Te-aş ruga să-mi faci un bine.
739
Să vii di se ară la mine.
Să-ţi pun plkuleţu-n cioc,
Să mi-1 duci la rigiment,
La puiul care-1 aştept.
Şi să i-1 pui pe fereastră,
Cind l-o lua să-l citească, Lacrimile să-l pornească,
Cum m-a pornit şi pe mine,
De nu i-am mai scris mai bine. Sus pe crucea cea de piatră, C-a fost dragoste-nfocată ;
Sus pe crucea de argint,
Să nu ne uităm curînd ;
Să ne uităm la cinci ani.
Fie placul la duşmani.
246
La Jii, murgule, la Jii,
Că sînt fete durdulii,
Cu obrajii rumenii.
Foaie verde bobaglas, îndeamnă, murgule, la pas, S-ajungem la vreme-acas’, C-am o mîndră ca şi-o floare, Ne găteşte demîncare.
Ţie paie şi cu fîn,
Mie friptură şi vin.
Di, di, di, murguleţ, di,
Di, di, di, că n-oi muri,
Nici ochii nu ţ-or plesni.
De cînd, murgule, te-am luat, Nici o slujbă nu ţi-am dat;
Iar acum să te găteşti,
Că ai să călătoreşti.
Să pui şaua sus pe tine Şi mă du ales şi bine.
Cînd oi zice hăi şi hăi,
Să sai şaptezeci de văi,
Şapte văi, şapte vâlcele,
Pînă la mîndrele mele. Murgule, coamă stufoasă,
Fă-ţi picioarele grămadă Şi mă trece Oltu-odată,
La Mariţa sprîncenată.
740
247
Di, di, di, murgule, di,
Pin’ la mîndra n-oi plesni. Cînd oi zice-o dată : hop ! Să sai şaptezeci de gropi, Şapte văi, şapte vălcele, Şaptezeci de petecele, Ş-apoi, murgule, mi-oi sta La portiţă la mîndra.
Hai, hai, hai, murgule, hai La mîndruţa peste plai. Du-mă, du-mă legănat Şi-mbuiestru aşezat. Murgule, coamă rotată,
Şi cu coama răsfirată,
Fă-ţi picioarele grămadă Şi mă du la mîndra-ndată. Hai, hai, hai, murgule, hai La mîndruţa peste plai.
248
Na, na, na, murgule, na, Ţi-o da apa cine-o vrea. Eu-ţi dau apă cu găleata Şi grăunţe cu covata,
Şi mă plimbai lumea toată. Dar acuma te-am vîndut Şi banii că i-am băut Cu mîndruţili de gît.
Na, na, na, murgule, na, Ţi-o da apă cine-o vrea. Eu-ţi dam apă cu găleata Şi grăunţe cu covata,
Şi mă plimbai lumea toată. Mă suiai dealurili, Coboram vălcelili Şi pierde ai potco avili,
Pe la toate mîndrili.
249
Bădiţă, sărutul tău Să mi-1 dai, bade, mereu ;
741
Să mi-1 dai seara pe lună,
Ca să-mi faci inima bună. Numai codru să ne vadă Cît ţi-am fost, badeo, de dragă, Codrul şi vâlcelele,
Cînd îţi pupam buzele.
Eu am flori, bade, la ie,
Pune şi tu-n pălărie.
Cînd o veni prînzu-ăl mare,
Să vii, mîndro, cu mîncare Ca să-ţi dau o sărutare.
Şi după ce mi-oi pleca,
Mult oi plînge şi-oi ofta, Mîndro, de dragostea ta,
C-a fost bună, n-a fost rea.
250
Lună, lună, mi-eşti nebună, Căci răsai noaptea pe bruma. Eu cu mîndra în zăvoi Şi tu lumini pesite noi.
Ţîne, Doamne, luna-n ceaţă, Să stau cu mîndra pe braţe, Să mi-o sărut cu dulceaţă,
Să nu-i fac semne pe faţă. Ţîne, Doamne, luna-n nor,
Să stau cu mîndra-n privor, Să mi-o sărut binişor,
Binişor şi ou dulceaţă,
Să nu-i fac semne pe faţă.
251
Foaie verde iasomie,
Maria neichi, Mărie,
Cîte mi-ai făcut tu mie, N-am o coală de hîrtie Şi-un logofăt să mi-o scrie ; Logofăt cu ştiinţă multă,
Să mi-o scrie mai măruntă. Mărioară, Mărioară,
Nu mă vezi că zac de boala <
742
Dă-mi guriţa şi mă scoală, Ori un par şi mă omoară ; Parul să fie s-upţîre,
Să nu .mă omoare cu zile ; Parul să fie de plop,
Sa nu mă omori de tot; Parul să fie de fag,
Să ştii c-am murit cu drag.
252
Cine-mi trece pe colnic ? Nevestica ou -lipic,
Cu cîrpa de borangic.
Cum aş face s-o apuc La patul care mă culc, Mijlocelul să i-1 string,
Trei coaste din piept să-i frîng Şi p-ălelante la rînd.
Una să i-o las mai moale, Pentru-o zi de sărbătoare. Porumbiel albu la pene,
Du-te la a mea muiere,
Să-mi facă cinadăvreme.
Că dacă m-o-ntîrzia,
Ea ştie patima mea ;
D-oi veni dăseară beat,
Ştie bine ce-o să-i fac.
253
Nu mă vezi cum ard în foc ? Ard în foc şi ard în pară, Pentru tine, Marioară. De-am avut, de n-am avut, La nimenea nnam cerut Ş-am trăit cum am putut. Ard în foc şi ard în pară, Pentru tine, Marioară. Maică, decît mă făceai,
Mai bine un pom sădeai. Făcea poame, nu făcea,
Era în grădina ta,
743
Tu de el te foloseai,
Numai grija mea n-aveai.
Nu mă vezi cum ard în foc ? Ard în foc şi ard în pară, Pentru tine, M ario ară.
254
Ţucu-ţi, lele, guriţa,
Seara cînd treci uliţa ; Ţucu-ţi, lele, buze dulci, Seara cînd vii să te culci. Pui, pui, pui, găină neagră, Iubeşte-mă, bade dragă ; Iubeşte-mă dacă-ţi plac, Dacă nu, silă nu-ţi fac.
Că eu silă de-ţi făceam, Eram mică, nu ştiam ;
Dar acum m-am făcut mare, Mă iubeşte orişicare ;
Mă iubeşte bun şi rău,
Băieţii din satul meu.
255
Stai, bade, pe lemne verzi, Căci n-ai venit să mă vezii ; Şi stai şi pe lemn uscat, . C-aseară te-am aşteptat.
F o ici că foi şi-o fragă, Iubeşte-mă, bade dragă ; Frunză verde lămîiţă, Iubeşte-mă, măi bădiţă ; Iubeşte-mă dacă-ţi plac, Dacă nu, silă nu-ţi rac.
Că şi eu te voi iubi,
Pînă-n ceasul' de-oi -muri.
256
Leliţo, cu casa-n colţ, Iubeşte-mă dacă poţi,
744
Dacă poţi şi dacă-ţi plac, Iar de nu, silă nu-ţi fac. Leliţo, cu casa-n vale,
Pin’ la tine-i lungă cale, Cale lungă şi cernută,
Cu drag de mine bătută.
257
Firicel de cînepă,
Să nu vii de sîmibătă,
Şi să vii duminică,
Eu acasă-s singură.
Mama e la vie.
Tata e pe linie,
Eu acasă-s singură,
Culcată pe sein dură.
Dorm cu faţa la părete,
Cu gura fiptă de sete,
Tot de focu tău, băiete. Dacă-ţi trebuie muiere,
Vin la mama şi mă cere Mama, tata, nu m-o da,
Vin pe stele şi mă ia Şi mă du la casa ta
258
Cînd eram la mama mea, Eram ca o rîndunea ;
Dar acum la mama lui Nu sînt pasăre, nici pui. Dumnezeu, de mila mea, M-a făcut o rîndunea Şi-am zburat la mama mea. Mama mea cînd mă vedea. Din gură mă uşuia Şi din gură că zicea :
—	Uş, uş, uş, pasăre rea,
Că tu nu eşti fata mea.
—	Mamă, nu mă uşui C-am ceva a povesti,
Cum trăiam şi eu odată, Cînd eram la mama soacră.
745
Punea masa şi mînea,
Pe mine nu mă chema :
Cînd punea masa de cină, Mie nu-mi dădea odihnă. Decît, mamă, mă făceai,
Mai bine un puţ zideai,
Un puţ, c-are apă rece.
Să bea lumea care trece.
Şi din mina mea cea stingă, O tufă de făcut umbră ,*
Şi din mina mea cea dreaptă, O cană de băut apă.
Să treacă şi soacră-mea,
Să bea apă cu cana.
Cînd o bea apă din cană,
Să se facă stan’ dă piatră ;
Să vadă că-i blestemată De-o noră nevinovată.
259
Am fost una la părinţi,
Ca lumina-ntre doi sfinţi. Părinţii se bucurară,
Pe mine mă măritară,
Peste deal şi peste vale.
De străină ce eram,
Ziua şi noaptea plin geam. Trecu o lună de ziile,
Veni mama pe la mine Şi mă-n treabă de-o duc bine. Eu de frică, de ruşine I-am spus mamii c-o duc bine. Trecură trei luni de zile,
Veni tata pe la mine, Mă-ntreabă de trăiesc bine. Trăir-ar şi ei ca mine,
Să vadă dacă e bine.
O zi bună, zece rele,
Aşa trec zilele mele ;
O zi bună şi-alta rea,
Aşa trece viaţa mea.
Mă făcui o păsărea,
Mă dusei la mama mea.
746
Mama mea, la-a păsarea, Din gură aşa-mi spunea :
—	Uşu, uşu, păsărea,
Că n-oi fi tu fata mea ;
Că eu o fată-am avut
Şi şi-a luat ce i-a plăcut. Mă dusei la frate-meu Şi mă uitai pe fereastră. Frate-meu şedea la masă, Cu copiii şi cu nevastă.
El din gură aşa-mi zicea :
—	Uşu, uşu, păsărea,
Că n-oi fi tu sora mea.
Că eu o soră am avut
Şi şi-a luat ce i-^a plăcut. Mă-ntorsei la soacră-mea. Soacră-mea cînd mă vedea, Ea din gură îmi zicea :
—	Păsărică, păsărea, Vino-ncoa la mama ta Că tu eşti fetiţa mea.
260
Foaie verde foi de nuc,
Mai am o zi şi mă duc.
Eu mă duc, codrul rămîne, Plînge frunza după mine,
Plînge frunza şi iarba,
Şi măicuţa, sărmana.
Pune, maică, perna-n pat, De străin m-am săturat,
Că străinu-i ca şi spinul,
Şi amar ca şi veninul. Străina mamii, străină,
Ca garoafa din grădină. Nici garoafa nu-i străină C-are pui şi rădăcină,
Şi mai face vara flori Şi are multe surori.
261
Cînd eram la mama fată, Mîncam pîine de secară,
747
Cernută cu sita rară,
Şi-o mîncamxînitînd pe-afara. După ce cm-am .măritat,
Pîinea e de grîu curat,
Cernută cu sita dea*ă Ş;-o .mănînc plîngînd în casă.
262
Frunză verde unt de n-ucă, Bine e cu nevestică,
Dar să ai şi-o. ibovnică, Ibovnică de departe. Dumnezău să-i facaţarte De luminare la moa’rte, ^
Că mi-a luat dorul din spate, Arsuri dî la-ncheieturi, Dragoste cu izbituri.
263
Foaie verde foi de nuci,
—	Măi Gheorghiţă, un* te duci De nu stai ca să mănînci,
De nu stai ca să te culci ?
—	Mă duc, mamă,-n sat la fete. Unde dorul mă trimete.
Dorul mîndrii de n-ar fi,
M-aş culca, m-aş odihni.
Foaie verde matostat,
—	Măi Gheorghiţă, pui băiat,
Ia mai dă devale-n sat
Că mie mi s-a urît Singurică pe pămînt.
Singurică, singurea,
Milă de la nimenea.
264
Magheran, floare cătată, Vin, puişor, de-mi arată Unde ne-am iubit odată,
748
La nucul cu frunza rară,
Unde ne-am iubit o vară.
Puiule, cin’ ţi-a dat sfat ?
M-ai iubit şi m-ai lăsat.
—	Sfat mi-a dat frunza de prun. Să iubesc şi să nu spun ;
Sfat mi-a dat frunza de fag,
Să iubesc pe cin’ mi-e drag ;
Sfat mi-a dat frunza de nuc,
Să iubesc şi să mă duc.
—	Vin, puiule, serile, De-ascultă-mi certurile,
Căci mă ceartă mămica De ce ţi-am dat guriţa.
Fă-mă, Doamne, ce m-oi face, Fă-mă raza stelelor,	*
Drumul comănencelor,
Să iubesc o comănoaică Cu solzii ca de şerpoaică.
265
Spune, mîndro, poţi, nu poţi, Cu vorba să nu mă porţi Şi să mă ţii pe la porţi,
Să mă latre -cîinii toţi,
Eu să dau din colţ în colţ,
Să mă facă lumea hoţ.
Spune, mîndro, vrei, nu vrei. La vălcea mă roagă trei Cu poala plină de lei.
266
Sălcioară, gălbioră,
—	Mărie şi Marioară,
De ce n-ai ieşit aseară ?
—	N-am ieşit că n-am putut, M-a pus mama la cernut.
Şi mi-a dat o sîtă deasă,
Ca să nu mai ies din casă ;
Şi mi-a dat o sîtă rară,
Ca să nu mai ies afară.
749
— Mărie şi Marioară,
Cînd ţi-oi face semn deseară, Să nu stai la îndoială Şi să ieşi în sală-afară.
267
Am fost aseară la clacă,
N-am găsit fată să-mi placă... Fata care-mi place mie,
N-o lăsa mă-sa să vie,
O ţine-nchisă-n colivie,
La mine tot să nu vie.
S-o ţie-nchisă şi-n casă,
Tot la mine o să iasă Să-mi dea gura pe fereastră.
268
Aolică, băieţele,
Vin la mama de mă cere Dacă-ţi trebuie muiere.
Să mai vii cu doi băieţi,
Să dea apa la lopeţi.
Dacă-i fi un om viteaz,
Fă-ţi grădină cu pîrleaz Şi-n grădină o fîntînă,
Să vezi maica cum mă mînă, De trei ori pe săptămînă,
Cu doniciora pe mină Să-i aduc apşoară bună.
269
Măi băiete, băieţele, Dacă-ţi trebuie muiere, Vin la maica de mă cere. Maica e muiere rea,
Nu vrea ţie să mă dea. Vin pe lună şi mă ia Şi mă du în casa ta, Şi-mi dă vin şi cu cafea. Şi ma fă nevasta ta.
750
270
M-a trimes mama la vie Sa iau struguri şi-o lămîie.
Ocolii aracii toţi,
Nu găsii strugurii copţi ;
Ocolii şi via toata.
Nu găsii struguri să-mi placă. Scoborîi din deal în vale, Mă-ntîlnii cu Gheorghe-n cale. O vecină m-a văzut Şi la mama ne-a pîrît,
Şi măicuţa ambiţioasă Mă luă şi mă-nchisă-n casa.
Stăm cu coatele pe masă Şi priveam la Gheorghe-n coaptă Cum mai seceră la grîu,
Cu batista mea la brîu ;
Cum secera la secară,
Cu batista mea de-asară. Gheorghe, batista-i murdară, Vino la nod şi ţi-o spală.
271
Frunzuliţă ca bobu, în pădure la Corbu,
Frumos mai cîntă cucu.
Ară neică cu plugu,
Mîndra vine cu prînzu.
—	Bună zîua, om la plug,
Da cum merg boii la jug !
—	Şi mai bine ar mergea,
Dacă ai fi şi dumneata.
Pune masa să prînzim.
—	Eu n-am venit să prinzesc, Şi-<am venit să-ţi povestesc Cu soacră-mea cum trăiesc. Căci umblă prin cotituri
Să facă fermecaturi,
Să ne fermece pe noi Să nu mai fim amîndoi.
751
272
La nimiazi, în prînzul mare, Vine mîndra cu mîncare.
— Şi-ai noroc, bade, la plug, Bine-ţi merg boii la jug !
—	Boii-ar merge şi mai bine Dac-ai fi şi tu cu mine ; Boii-ar merge şi-ar mai sta, Dac-ai fi şi dumneata. -
—	N-am venit sa prînzuiesc, Şi-am venit să-ţi povestesc Cu soacră-mea cum trăiesc ;
Trăiesc bine ca cu dracu,
Că şi-aseară mi-a spart capul.
27 ^
Mărine, la nunta ta,
Toate fetele juca ;
Numai una nu juca, Şădea-n poartă şi plîngea, Din guriţă blestema :
— Mărine, să te usuci Ca plinea care-o mănînci Şi ca vinul care-1 bei,
Că-mi spuneai că tu mă iei, Şi de luat n-u mai m-ai luat, M-ai făcut de vorbă-n sat. De vorbe şi de ponoase Nu mai a;m carne pe oase. Puţinică ce-a rămas,
Şi aia s-a fript şi s-a ars. Cînd oi vrea s-o cîntăreşti, Nici o litră nu găseşti ;
Nici o litră, nici un gram, Nici o jumătat’ de gram.
274
— Neghiniţă neagră, Mîndruliţă dragă. Vino după mine Ca să trăim bine.
752
loâine, Ioane,
Decît după tine,
MaS bine mă fac Trestie pe lac Şi-oi trăi cu drag,
Departe de lume,
Cu gîndul la tine.
—	Fă-te, mîndro, fă-te,
Că şi eu m-oi face Mică seceruică
Ş-am să plec pe luncă Şi te-oi secera,
Trestioara mea,
Pe braţe te-oi purta Toată viaţa mea.
275
—	Mărioară de la munte,
Nu purta părul pe frunte Că ţi-au ieşit vorbe multe.
—	Las’ să-mi iasă că nu-mi pasă. M-a făcut mama frumoasă,
Nici la apă nu mă lasă.
Nici la apă, nici la şură Ca-i e rrica ca ma tura.
Căci mai m-a furat o dată,
M-a căutat vara toată.
M-a găsit în grădiniţă,
Stăm de vorbă cu Gheorghiţă ; Iar acum de m-o fura, înapoi nu m-o mai da.
276
Şi-am zis verde sălcioară, Colea-n vale la izvoară Zace-un voinicel de-o boală Şi-l păzeşte-o fată mare.
—	Zaci, voinice, ori te scoală, Ori mai dă-mi şi mie boală.
Că mie mi s-a urît
Tot la perne scuturînd Şi la plăpumi strămutînd,
753
De la umbră pin la soare, Pîn’ la draga de răcoare. — Du-te, neică, te mărită Că eu dacă m-oi scula,
Oi veni la nunta ta Şi-oi da şi eu oe-o;i putea. Foaie verde de-un dudău, Astă boală de-o zac eu Nu e de la Dumnezeu, Singur mi-am facut-o eu ; Nu e boală din cuţit,
Şi e boală din iubit.
277
La mîndra şi la mîndra,
Bate vîntu cînepa.
Şi -mi-o bate iute-n floare, Mîndra după mine moare ;
Şi mi-o bate la tulpină, Mîndra plînge şi suspină. Taci, mîndruţo, nu ofta Că bădiţa te-o lua Când s-o coace cînepa Şi o duce-o la topitoare,
Şi te-o lua pe matale.
278
Pe la coadă de vâlcele,
Cum mai plîng mîndrele mele Că mă depărtez de ele !
Cum mai plînge mîndra mea Că eu plec şi-o las pe ea.
Şi mă-ntreabă cînd mai viu. Eu le spui : la primăvară,
Ele plîng de se omoară.
279
Foaie verde popîlnic, Trece Ioana pe colnic Răsucind la borangic.
754
Răsuceşte de trei zile Şi pe fus n-are trei fire.
—	Ce câţi, Ioană, pe colnic ?
—	O vacă şi-un viţăl mic, Şi-un pustiu de ibomnic. Foaie verde bob areu,
Eu te strig de la viţăi Şi tu ieşi din păducei,
De la ibomnicii tăi.
280
Foaie verde aluniş,
Mîndra mea de la Pietriş Mă roagă s-o iau furiş.
Eu îi spui c-o iau cu nuntă, Ea-mi spune c-o mişcă-n burta. Scobori, Doamne, pe pămînt Să vezi lumea ce-a făcut :
Fete cu salba la gît Şi c-o palmă de pămînt; Pantofi cu tocuri înalte Şi cu oala după lapte.
Mai bine cu papucei Şi cu lapte-n putinei.
Mai poartă şi galoşi,
Şi cu oala după borş.
Decît cu argintu-n ladă Şi cu urîtu pă vatră,
Mai bine cu lada goală Şi ou gagicul în poală.
Fata bătrînă din colţ Mi-o iubeşte moşii toţi,
Căci băieţii nu mai vrea,
Că-i bătrînă, sărmana.
Decît cu casa dezvălită Şi eu nevastă urîtă,
Mai bine cu casa-n dos Şi cu bărbatul frumos.
281
Frunza verde d-un susai, Măicuţă, să nu mă dai
755
După Ion a lui Mihai,
C-are căruţă cu cai,
Are, mamă, şi pămînt,
Nu-1 iau, mamă, că-i urît.
Ce fac, mamă, cu pămîntul Dacă nu-mi place urîtul ?
Ia vezi, mamă, pe fereastră, Cine bate-n poanta noastră ? Un cioban merge călare,
Duce oile Ia vale,
Şi ciobanul e-obosit,
De la munte, ostenit.
Ies eu, mamă, pin’ la poartă Sa-i dau o cană cu apă,
—	Nu ieşi, maică, la poartă Că afară este ceaţă ;
Că al ară e furtună Şi ciobanul mi te fură Iar ciobanul mititel ’Şi-are cojocel de miel Şi vrea, maică, să te ia.
Iar fetiţa ce făcea ?
Ea cuvîntul n-asculta,
A far’ la poartă ieşea,
Cu ciobanul se-ntîlnaa Şi-n cojocel o băga,
Şi pe cal o arunca,
Un cîntec frumos cînta :
—	Fire-ai, mamă, afurisită, N-ai vrut să mă dai cu nuntă, Că ţi-am spus de-acum un an Că mă mărit cu un cioban, Că-mi place, mamă, la munte, Să mîi oile comute.
Căci ciobanu-i frumuşel,
Nici nu plec de lingă el.
282
Foaie verde viorea,
De-nsurat m-aş însura,
Nevastă urîtă aş lua,
Căci frumoasă nu ,prea-mi place, Căci mulţi prieteni îşi face.
756
Cînd pleacă cu demîncarea, Prietenii îi ţine calea Şi-i mănîncă demîncarea, Şi-o trînteş'te toată valea. Mîndruţa care-i mîndruţă Iese la poartă desculţă,
Iar mîndruţa blestemată Nu iese nici încălţată.
Fir-ar a năibilor moartă Cu ţîţîna de la poartă,
Cu balamaua de la tron, M-a făcut din om neom. Ş-am zis verde mărgărit, Plecai luni la spovedit Sări spui popii ce-am iubit, Dar nici eu n-am nebunit Să-i spui popii ce-am iubit ; Căci şi popa este hoţ, Iubeşte mai mult ca toţi ; Căci şi popa-i om pe lume, Iubeşte mai mult ca mine.
283
Foaie verde d-un rogoz,
Mă mînă mama să ţăs ; Eu-nfundez zăvoiul des Şi-acolo m-apuc să ţăs. Foaie verde viorea,
Să trăiască maica mea Că m-a făcut măricea,
Să iubesc pe oine-oi vrea. Foaie verde bob areu,
Şi mi-a zîs şi itata-al meu Să iubesc şi bun şi rău,
Să iubesc şi d-ăi urîţi C-aia au banii mai mulţi.
284
La portiţa din grădină, Plînge mîndra şi suspină. Ţine pe murgu de frîu,
Pe neica-1 ţine de brîu.
757
—	Stai, rieicuţă, nu pleci Şi nu-mi .rupe inima.
Că noi ne-am iubit prea, mult Şi ne despărţim curînd ;
Că dragostea-i cu dor mare, Despărţirea cu-ntristare ;
Şi dragostea-i cu dor mult, Despărţire.a-i cu urît.
—	Adu-1, ,murgule,-napoi, Că-ţi dau iarbă şi trifoi,
Să ne iubim amîndoi.
285
Şi-am zis verde bob năut, Cum cîntă pasă re a-n crîng Şi mie-mi vine să plîng. Taci, pasăre, nu cînta C-am dat d-o inimă rea, Mi s-a-mbolnăvit mîndra De dumineca seara, Pupa-i-ar neică gura,
Gura şi cu buzele,
Ochii şi sprîncenele,
C-alea fac dragostele. Frunză verde trei aglici, Bată-i, Doamne, de părinţi C-au despărţit doi iubiţi, Că nici ei n-a avut minţi De-a despărţit doi iubiţi.
Ia un rînd de haine bune Şi hai -să fugim în lume. S-auz caii tropănind Şi trăsura şuierînd Şi eu cu puiu mergînd.
286
Frunzuliţa iarbă deasă, Lenuţo, dragostea noastră A-nflorit doi pomi în coastă : Un lămîi şi c-un gutui. Păzitor pe cin’ să pui ?
Pe Gheorghe cu Leana lui.
758
$1 duşmanii mi-i aflară.
Să dusără şi-i tăiară.
Ia tu, Leano, apă-n gură Şi udă-1 la rădăcină ;
Şi să-l uzi şi la mijloc Să crească pomii la loc.
287
De ce te-ai culcat devreme, Cînd duşmanii taie lemne ? Să te culci mai amînat, Cînd duşmanii s-au culcat. Că duşmanii s-au vorbit Să ne prindă la iubit,
Să ne lege cot la cot Să ne plimbe satul tot.
Ia, Mario, urcioru-n mînă Şi coboară la fîntînă Să te mai sărut în gură, Căci guriţa de la tine M-a ofticat, vai de mine.
288
Frunzuliţă matostat,
Vine murgul legănat Şi Ionel e mort de beat. Nu e beat de băuturi,
Şi e de fermecături.
Pe Ionel l-au fermecat Două fete din Banat Şi-una de la el din sat.
— Ionel, n-o fi păcat ? M-ai iubit şi m-ai lăsat, Parcă n-ai fi fost din sat. Vezi, Ionele, cum faci tu ? O seară vii, una nu ;
Vii o seară la o lună Ca să-mi faci inima bună ; Vii o seară la un an Să faci voia la duşmani. Ionel, eu dac-aş şti, Drumul ţi l-aş pardosi ;
759
‘Ţi l-aş pardosi cu piatra Ca să vii, Ionele,-ndată ;
Ţi l-aş pardosi cu fier,
Să vii cu trenul pe el.
289
Foaie verde firul ierbii,
Mă şuii în dealul Cernii,
Unde cîntă puiul mierlii;
Mă şuii în dealul Cernii,
La puica cu ochii negri,
M-a mîncat mînca-o-ar viermii Şi cu-o muche de topor M-a făcut din om neom,
Nu poci noaptea nici să dorm De dragoste şi de dor.
Ai, mîndro, să trecem Oltul,
Să schimbăm vorba şi portul ; Ai, mîndro, să trecem gîrla Că ne-a aflat toată lumea.
Şi duşmanii s-au vorbii Să ne prinză la iubit,
Să ne lege cot la cot,
Să ne plimbe satul tot.
290
Foaie galbenă şi lungă,
Ajungă, mîndro, ajungă Atîta mînie lungă.
Eu mînie, tu mînie,
Dragostea cin* să ne-o ţie ?
Să băgăm om cu chirie Dragostea ca să ne-o ţie ? Dragostea ce-aveam, măi frate, Credeam moartea ne desparte ; Dar duşmanii se găsiră, Pe-amîndoi ne despărţiră.
291
Arde focu-n paie ude,
Strig la. mîndra, nu m-aude.
760
— Auzi, mîndfo, ori n-auzi,
Ori nu vreai ca să-mi răspunzi ? -— Ba aud, neicuţă, aud,
Dar nu pot ca să-ţi răspund ;
Ba aud, neicuţă, bine,
Da-i duşmanul lingă mine Cu două pistoale pline,
Cînd din cînd să tragă-n mine, Unu-n mine şi-altu-n tine.
Arde focu-n paie uscate,
Mîndra mă dete la spate ;
Mai la spate, mai la dos,
Că nu ir-am fost de folos.'
292
Aseară vîntul bătea, Mîndra-n braţe mă strîngea. Ce noroc că vîntu-a stat Şi bădiţa mi-a plecat;
Şi mi-a plecat supărat,
Căci guriţă nu i-am dat. Foaie verde-o viorea,
Bădiţă, cînd oi pleca,
Să vii în fundu grădinii Să nu ne vadă vecinii,
Căci vecinii s-au vorbit Să ne prindă la iubit,
Să ne lege cot la cot Să ne-mplimbe satu tot,
Că prea ne-am iubit cu foc.
293
Şi-am zis verde d-un bujor, Doamne, n-aş mai vrea să mor, Căci nu mai am puişor ;
Că puiu de l-am avut Se uită posomorit;
Şi să uită duşmăneşte,
Crede că-i mai trag nădejde.
Eu nădejde nu-i mai trag C-am găsit altu mai drag,
761
Mai nalt şi mai sprîncenat, Mai dulce la sărutat.
294
Foaie verde şi-o sipică, Trenule, maşină mică.
Unde duci pe Ionică ?
Tot mi-1 duci şi mi-1 coteşti Şi dc maluri mi-1 loveşti. Din Piatra-Olt la Piteşti, Pînă-1 bagi în Bucureşti.
In Bucureşti, palate-nalte, N-are dor din nici o parte. Şi de-acolo-n depărtare, Tocmai la Oradea-Mare.
295
Marine, dragostea noastră Răsărit-a un păr în coastă,
Şi duşmanii >mi-l aflară, Plecară şi mi-1 tăiară, îl tăiară din mijloc:
Să nu crească altu-n loc.
Ia, Marine, apă-n gură,
Mi-1 udă la rădăcină Să dea altul din tulpină,
Să crească şi să-n Horească, Pe-amîndoi să ne umbrească.
296
Foaie verde bob năut, Fusăi pe unde-am iubit, Găsii pămîntul pîrlit, Iarba verde suspinînd Şi pe mîndruţa oftînd. Oftează, mîndro, oftează. Toată lumea să te vază,
Să te vază, să te crează C-ai fost neichi amurează.
762
Amurează de demult,
Nu gîndi că te-am urît ; Te-am urît două-trei zile, Dar mi-e gîndul tot la tine.
297
Foaie verde de-o sulfina,
La portiţa din grădină Şade mîndra şi suspină ; Lîngă-o margine de grîu Ţine pe murgu de frîu,
Pe neicuţa-al meu de brîu. — Fire-ai, murgule, sa fii Cu şaua ta de mi-o ţii Şi cu coama după spate, Mi-ai dus pe puiu departe î Ado-1, murgule,-napoi Să-ţi dau iarbă şi trifoi De la mine din zăvoi.
298
Şapte săptămîni din post De cînd la mîndra n-am fost, Iar acuma că m-am dus,
Am găsit lacătul pus.
Luai lacătu cu mîna Şi intrai în cas’ cu sila.
Iar mîndra cînd mă văzu, Şapte scoarţe mi-aşternu ; Şapte scoarţe şi-un macat,
Şi mi-o luai la sărutat ;
Şapte scoarţe şi-o velinţă,
Şi mi-o sărut în guriţă.
299
Foaie verde bobaglas,
— Rotunjico la obraz, Spune-aseară unde-ai mas De ai semne pe obraz ?
763
—	M-am culcat într-o gradină, Cu capul la o sulfină,
Şi m-a muşcat o albină.
—	Spune drept, să nu mă minţi Căci albina n-are dinţi,
Şi albina mi-are cioc,
Ea te muşcă dintr-un loc Şi se umflă peste tot.
Şi se umflă şi se-ngroaşe,
Ai rămas, fetiţo, groasă.
Trebuie să vie moaşa Să-i dea copilului faşa ;
După moaşe vine naşul Sa boteze copilaşul.
Sa-i pui numele Vasile C-aşa mă cheamă pe mine.
Foaie verde bob de grîu,
—	Spune, neică, cînd să viu ?
Mai devreme, mai tîrziu,
Cînd duşmanii-mi bea rachiu ?
—	Ba să-mi vii mai înserat,
Cînd duşmanii s-au culcat ;
Şi să-mi vii mai peste noapte, Cînd duşmanii dorm pe moarte Să-mi vii pe la miezul nopţii, Să-mi dai pe din dosul porţii, C-am o poartă de rogoz,
Cînd o mişti îmi cade jos,
Jnţi-n casă cu folos.
3C0
Foaie verde flori mărunte, Mă dusei să urc la munte Ca să văd izvoarele,
Pe badea cu oile.
Bădişorul meu,
Mor de dorul tău Şi ţie nu-ţi pare rău,
Măi bădiţă-al meu.
Te caut, bade, de-o lună, De-o lună şi-o săptămînă, Pe la toate stînele,
La toate băciţele
764
$i nli te găsesc,
De dor mă topesc.
Rău mă doare inima De dragostea ta.
Bădiţă, nu e păcat ?
M-ai iubit şi m-ai lăsat, M-ai iubit ca pe-o copilă, M-ai lăsat ca pe străină. Bade, nu ţi-e milă C-am fost o copilă ?
Rău mă doare inima De dragostea ta.
301
Foaie verde trei măsline. Ţi-o părea. Ionele, bine Că nu mai vorbeşti cu mine. Căci cu mine cînd vorbeai, Numai supărat stăteai, Supărat şi duşmăneşte,
Ai fi zis că trag nădejde ; Dai; nădejdea de la tine E ca firul de subţire,
Cînd îl torci şi el nu ţine.
Tu 1-înnozi de la jumate,
El se rupe-n altă parte ; îl înnozi de la mijloc,
El se rupe în alt loc.
N-o fi, puiule, păcat ?
M-ai iubit şi m-ai lăsat ; M-ai iubit ca pe-o copilă, M-ai lăsat ca pe-o străină. Nu-i nimic, nu-mi pare rău, Găsesc altu-n locul tău.
302
Trec cu caru cu nuiele, Să-ţi sărut guriţa, lele, Să mă-nvăţ a săruta, Lele, la guriţa ta.
765
C-am avut şi eu drăguţ,
L-am trimes la Cernăuţ,
L-am trimes să tîrguiască După o rochie de mireasă.
Am crezut că tîrguia,
El cu alta logodea ;
Am crezut că tîrguieşte,
El cu alta logodeşte, l-am trimis vorbă pîn soare Că-i dau voie să se-nsoare ; Mi-a dat vorbă p-un păun Să fiu naşă să-l cunun, l-am trimes pe-o rîndunea Că nu mi-1 pot cununa,
Că mă doare inima.
—	Ce ţi-e, fată, eşti nebună ? Ia lumina şi cunună.
Eu luminile le-am luat Şi-n biserică-am intrat.
Popa ne-ntreaba aşa :
—	Sinteţi rudă ori ceva,
De nu vă pot cununa ?
—	Nu sînt rudă, nu nimica, Năşica mi-a fost iubita. Pîn-aseară i-am sărutat gura, Şi-acu să-mi ţînă lumina ?
303
Foaie verde şî-o sălcuţă, Supărată-mi eşti, fetiţă...
Te rog nu te supăra Şi nu mă mai blestema,
Nu te supăra pe mine C-am aprins dragostea-n tine. Da cînd s-o aprinzi mai bine, Ai plecat de lingă mine.
Foaie verde-o foaie lată,
Eu te rog, mîndruţo fată, Scrisorile mele toate Să nu-mi fie aruncate.
Să mi le faci pacheţăle Şi să le bagi sub saltele Să dorm cu capul pe ele.
766
Cînd te-oî scula sa-mi citeşti, La mine să te gîndeşti,
Că şi eu cînd îţi scriam,
Tot la tale mă gîndeam.
304
Foaie verde de mărar,
Pe şoseaua din Cepari Trece-o fată şi-un jandar. Jandarmul trece călare,
Fata mare pe picioare,
Strigă tare-n gura mare :
—	- Pune-mă, jandar, călare Că nu mai poci de picioare,
Că e drumul glonţuros
Şi cîmpu mărăcinos,
Nu mai poci merge pe jos.
—	Nu te pui, fată, călare Că e murgul mititel,
Se-ncloaie de mijlocel.
—	Murgul tău e voinicel.
Poate duce doi şi trei,
Dar pe noi, doi porumbei; Murgul duce şi-o căruţă,
Dar un voinic şi-o mîndruţă. Fata mare-! blestema
Şi din gură-aşa zicea :
—	Dar-ar Dumnezeu să dea,
Să fie pe voia mea.
Calul să se poticnească,
Drept în gît să te trîntească. Mîna stîngă să ţi-o frîngă Şi pe-a dreaptă s-o scrintească, Să ţii dîrlogii cu dinţii Şi să tnîi calul ca muţii.
305
A zburat puiu cu teiul, Tocmai cînd era temeiul; Mi-a zburat puiu cu aţa, Tocmai cînd era dulceaţa.
76 7
S-a dus puiul de la mine, Tuturor le pare bine,
Numai mie-mi pare rău,
Era puişorul meu.
Cine-mi zice : „puiul vine", Are-un galben de la mine ; Cine zice c-a venit, îi dau salba de la gît ;
Cine zice : „puiul pleacă", Mă mir gura cum nu-i seacă. Foaie verde bob năut,
—	Mîndruliţă de demult, Nu căta că te-am urît ; Te-am urît două-trei zile, Dar mi-e gîndul tot la tine.
—	Ba m-ai urît pe cinci ani, Să faci voia la duşmani,
Căci de cînd tu m-ai urît, Duşmanii-au întinerit.
306
Fir-al naibii, mărăcine,
Cu umbruliţa din tine,
I-auzi măi, i-auzi, măi Lenuţo, măi, Căci la umbruliţa ta Mi-a rămas mindruţa grea,
I-auzi măi, i-auzi, măi Lenuţo, măi. Cît oi fi şi mai fi fată,
N-am să iubesc niciodată Băiat nefăcut armată.
I-auzi măi, i-auzi măi Gheorghiţă, măi. Căci el pleacă în armată,
Te lasă plîngînd la poartă,
I-auzi măi, i-auzi, măi Gheorghiţă, măi. Cu batista-mparfumată Şi de lacrăme udată.
I-auzi măi, i-auzi, măi Gheorghiţă, măi. Cîte lacrimi am vărsat,
Aş făcea fîntînă-n sat
1-auzi măi, i-auzi, măi Gheorghiţă, măi.
Fîntînă cu apă rea
Să-i dau soacră-mi să bea
I-auzi măi, i-auzi, măi Gheorghiţă, măi.
768
Ca să moară întîi ea,
Căci ne-a stricat dragostea,
I-auzi măi, i-auzi, măi Gheorghiţă, măi Iar la urmă să bem noi Ca să murim amîndoi,
I-auzi măi, i-auzi, măi Gheorghiţă, măi Să ne-ngroape într-o lădiţă,
Guriţă lingă guriţă,
I-auzi măi, i-auzi, măi Gheorghiţă, măi
307
Foaie verde d^un areu, Dar-ar, mîndro, Dumnezeu Să mori tu, să mor şi eu.
Şi dac-o fi să murim,
Să ne-nşroape supt anin,
Supt aninii din zăvoi,
Să cin te cucii pe noi,
Cucii şi privighetoarea,
C-aşa ne-a fost ursitoarea. Ursitoarea mi-a fost bună, Dar mintea mi-a fost nebună. Ursitoare ca a mea Nu e-n sat la nimenea,
Decît la mîndruţa mea Că ea-mi ştie inima.
308
Foaie verde foi de bob,
Fetiţă de peste Olt,
Cu moţişoru d-un cot,
Cu pieptăraş peste piept, Ado-mi briciu să ţi-1 crăp, Să-ţi scot ţîţa să mă joc.
Să mă joc cu ţîţa ta Pîn-o răsări luna,
Şi-atunci te duci unde-i vrea. Fetiţo de peste Olt,
Te gonii hotarul tot,
Te prinsei tocmai la Olt. Cînd la Olt, Oltul vărsat Şi podarii s-a-mbătat,
769
Mi-a tras podul pe uscat,
S-â dus la femei în sat.
De ce n-adia vîntu Să-nece moţişoru ?
Rău mi-a stricat sufletu.
De te duci, neică, te duci, Spune-mi pe ce drum apuci, Să-ţi dea gaica mere dulci,
O băsmăluţă cu nuci,
C-oi ajunge-ntre răscruci,
Să pui masa să mănînci, D-aminte să-ţi mai aduci D-ale noastre vorbe dulci, D-ale noastre dulci cuvinte Ce le-aveam mai dinainte Şi-au rămas neisprăvite,
Cu dragostea-njelojită. Mînca-ţi-aş guriţa friptă Şi ochii negri să ţi-i beau Că după drumuri nu mai stau. Să te uiţi şi tu pîn’lume,
Să mai vezi unul ca mine.
309
Foaie verde şi-o sipică, Şi-am o mîndră mititică... Aş iubi-o dar mi-e frică.
Aş lăsa-o să mai crească, Vine altul s-o iubească ; Mai bine s-o iubesc eu Că-i fată din satul meu, Ce-oi păţi să păţesc eu. Foaie verde şi-o sipică,
Măi Ioane, Ionică,
Dacă-ai avut gînd de ducă, La ce m-ai prins ibovnică ?
310
Foaie verde tiriplic,
Toate nevestele-mi zic Să mă prinz-un ibovnic.
Eu le spun că prea sînt mic.
770
Să ma lase să mai cresc Căci pe toate le iubesc : P-ale mici, p-ale bătrîne Le fac de umblă nebune ; Şi neveste măritate,
Le fac de umblă turbate.
311
Frunză verde foi cicoare, Agiubita neichi floare, Trandafir făr’ de răbdare, Numai spune-mi ce te doare. Sau că s-a făcut greşeală Far’ de nici-o-ngăduiala ?
—	Ţine-ţi, soră, floricele !
—	Nn poftesc, măi băieţele ! Dacă ţi-oi lua flori din mînă, Mi le pui că sînt arvună. Frunză verde mato sat,
Măi băiete,-amurezat,
Nu ţinea drumu-ncurcat Că nu sînt de măritat ;
De măritat chiar să fiu,
După tine nu mă ţiu.
312
Foaie verde foi de prun, Omule cu caii buni,
Ai să facem schimb în drum Că şi caii mei sînt buni,
Dar sînt obosiţi de drum, Venind de la Severin Cu trei butoaie de vin.
Ce mi-e mie drag pe lume ? Cai bălani şi hamuri bune,
Să mă duc cu mîndra-n lume. Foaie verde şi-o sipică,
Măi Ioană, Ionică,
De ce nu mai vii pe luncă, Cum veneai cînd erai mică, De-mi dai guriţa de frică ?
771
Iar acum te-ai făcut mare, Te iubeşte orişicare.
3J3
Foaie verde şi-o granată, Teiule cu foaia lata Şi cu umbra răsfirată,
Nici un vînt să nu te bată. Nici un vînt şi nici o zloată, Ce bine mi-ai prins odată, Cînd era mîndruţa fată Şi era nemăritată.
Dar acum s-a măritat,
Mi-a prins milă de bărbat Şi pe mine m-a uitat.
314
Foaie verde trei granate, Şapte amante-avusei, frate, Toate cu nume schimbate. Foaie verde-a bobului, Ascultaţi să vi le spui : Una Lina, alta Dina, Lisandra şi cu Polina.
Foaie verde sălcioară,
Mai am una-n Slătioară. Cu codiţă gălbioară,
M-a stricat la inimioară. Foaie verde şi-un măr creţ, Mai am una-n Dranovă;* Se poartă cu păru creţ Şi n-o-ntrece un judeţ. Foaie verde foi ca tina, Iubii Balşul şi Virtina,
Din Găneasa pe Polina,
Ca Lenuţa nu-i nici una. Lenuţa din Slătioară Cu codiţa gălbioară M-a secat la inimioară.
Aş trăi şi-aş mai iubi*
Pînă voi îmbătrîni.
772
315
Voi, voi, voi, mîndrele mele. Strîngeţi-vă cîteştrele La colnicul din Vîlcele Sa vă iau la gît mărgele Şi şoarţe la cîteştrele C-aţi fost bune, n-aţi fost rele. Voi, voi, voi, mîndrelor, voi. Făcea-v-aţi turme de oi,
Iar eu păstoraş la voi.
Ziua să vă păstoresc,
Iar noaptea să vă iubesc.
Ziua cu oiţele,
Noaptea cu fetiţele.
316
Foaie v$rde matostat, Aoleo, ce m-a mîncat ? Şapte fete dintr-un sat Şi-o nevastă cu bărbat. Iar nevasta-a dracului Mă* spuse bărbatului, Mă făcu rîs satului.
Şi fetele m-au lăsat Că toate s-au măritat, La inimă m-au secat.
317
—	Foaie verde lămîiţa,
Ieşi, fetiţo, la portiţă De-i dă lu neică guriţă.
—	Nu poci, nu poci, neiculiţă, Că-i ploaie şi lapoviţă
Şi mă umplu pe rochiţa,
Şi mi-e pruncu mic de ţîţă.
—	Fi-ţ-ar pruncu-afurisit !
De cîte ori am venit,
Tot cu pruncu m-ai minţit,
Pînă m-ai îmbătrînît.
773
Şi-am $ă viu odată beat Să dau cu pruncu su5 pat, Te satur de sărutat.
Şi-am să viu cam necăjit Să dau cu el în pămînt,
Să te satur de iubit.
318
Frunza verde trei migdale,
La puţu cu două zale,
Cum mai plînige-o fartă mare,
Că n-a avut ursitoare !
Ursitoarea i-a fost bună,
Dar i-a fost mintea nebună,
Mi-a culcat flăcăi pe mînă.
319
Foaie verde viorea,
De-nsurat m-aş însura,
Fată urîtă n-aş lua.
Nici frumoasă nu prea-mi place Că mulţi prieteni îşi face.
C-o trimit cu demîncarea, Prietenii îi ţine calea Şi-i mănîncă demîncarea,
Şî-o tăvălesc toată valea.
—	Foaie verde trei rozete,
Fire-ai să fii, măi băiete,
Cu ciucurii de la bete
Şi trei nasturi de la ghete !
—	Ba mai bine să fii tu Că ţi-a plăcut iubitul,
Că sînt fete-n sat la mine,
Dar nu-s frumoase ca tine ;
Şi sînt fete-n sat la noi,
Dar nu-s frumoase ca voi.
320
Mărie, dragă Mărie,
Ce ţ-a dat maică-ta ţîie D-aşa dragă-mi eşti tu mie ?
774
Mărie, dragă nevastă, Samănă-ţi flori la fereastră Şi le udă ca să crească.
Să crească-nalte ca bradu, Să nu te vadă bărbatu, Cind tu te iubeşti cu altu ; Să crească-nalte ca pinu,
Să nu te vadă străinu,
Cind te iubeşti cu vecinu.
321
—	Foaie verde de-o salată,
Toată noaptea bat la poartă. ^
Şi tu dormi, dormire-ai moartă !
—	Ba nu dorm, dormire-aş moarta, Că am o loază de fată,
Şade la piept deşteptată ;
Ş-am o soacră cîrtitoare Şi-o boldetcă lătrătoare,
Şi-o uşă scîrţîitoare.
—	Aoleo şi vai de mine,
Nu ştii a trăi pe kime !
Na cuţitul de la mine
Şi cu el taie slănină :
Unge uşa la ţîţînă,
Să nu mai scîrţîie-o lună ;
Ia covrigi şi lapte dulce,
Dă-i1 ibo Idei cir să mănânce,
Şi zî-i fetii să se culce ;
Ia şi-o mînă de cenuşă Şi zvîrle-o-n ochi la mătuşă,
Şi ieşi la naiba pe uşă.
Dragostea să nu ne-o strice.
322
— Foaie verde mărăcine, Fă prietenă, vecină,
Nu-ţi purta bărbatul bine, Că-1 fac de vine la mine Şi te urăşte pe tine.
775
—	Las5 să vie, vie, vie,
Calea trandafir să-i fie.
Foaie verde d-avrămeasă.
Vine, bate la fereastră.
Eu sînt femeie miloasă,
’L iau de mînă,-l bag în casă, îi dau scaunu să şază,
El mă-ntreabă de ce-i pasă. îi pui masa să manînce,
El şi-aşterne să se culce.
—	Ia, puiule, de mănîncă Ciortănaş de pui de curcă !
—	Nu mănîne, mîncare-aş foc ! Ia masa că nu mănîne
Şi dă-mi gura s-o sărut,
Şi dă-mi drumu să mă dur Că m-apucă ziua-n casă Şi mă văd vecinili.
Foaie verde trei aluni,
Umple satul de minciuni.
Foaie verde mărăcine,
Spune,-afurisito, spune,
Spune, nu-ţi fie ruşine Mai ai funu decît mine ?
—	Mai am unu, mai am doi Ş-am pe Tache de la boi.
Ala să-l pui şef pe boi.
—	Spune, afurisito, spune,
De cine ţ-ă ţîie milă,
Dă bărbăţel sau de mine ?
—	Milă-mi este şi de tine,
Dar mai milă de bărbat Căci cu el m-am cununat Ca să nu fiu necununat*
L-aş pune proptă la gard...
Ţac, pac, pîn’ la zîuă praf te fac, Dacă nu, rămîi tot aşa.
323
Mi s-a rupt căruţa-n drum Că n-a fost fieraru bun.
O sa strîng fierarii toţi Să-mi repare patru roţi;
776
Să-mi rămîie spiţele Sa poarte păcatele.
Şi-a rămas de-o piuliţă Nestrînsă d-o fierăriţă. Să-mi strîng fierăresele, Tbate cu ciocanele,
Rău mi-a secat zîlele.
324
Dă-i, Doamne, şi omului Ce i-ai dat şi codrului : Codrului i-ai dat cărare Şi omului supărare ; Codrului i-ai dat crînguţe, Omului să-i dai fetiţe ; Codrului i-ai dat frunza, La neică pe mîndruţa.
Cît mi-e omu de bătrîn, Tot i-e drag cu mîna-n sîn. Cu mina la ţîţişoară,
Cu gura la bărbioară. C-alceva n-oi mai putea, Barim mă joc cu ţiţa ; Ochii văd, inima cere,
Ce folos că nu-i putere.
325
Foaie verde bob năut,
Mă gîndesc mai de demult Cum eraim şi-<acuim cum sînt Ce mai cal mi-am călărit, Ce mîndruţă mi-am iubit Şi acum cu cine sînt !
Nici cu gîndul nu gîndeam, Nici cu ochii nu priveam. Trage neică din vioară, Scoate foc din inimioară ; Trage neică pe subţire C-arde inimioara-n mine.
777
326
Foaie verde bob naut, Mi-aduc aminte şi plîng Tot de traiu dă dămult.
Ce cal bun mi^am călărit Şi ce hame-am ponosit,
Şi ce mîndruţe-am iubit ! Eram tinerel ca floarea, M-a-mbătrînit supărarea.
Şi de supărare mare Mi-a căzut doru-n picioare ; Şi de supărare multă Mi-a căzut lumea urîta. Şi-aolică ce văzui,
Mi-e ruşine să vă spui :
Fată mare, moş bătrîn Cerea fetii măr din sîn.
— Fugi d-acilea, moş bătrîn, Că nu-ţi dau mărul din sîn Că-1 păstrez pentr-un copil. Lasă copilu la dracu Şi dă-i lu moşu, săracu,
Căci copilu mai găseşte,
Dar moşu se prăpădeşte Şi nesătul de neveste.
De mi-ar da barba de brîu, Eu de iubit tot mă ţîu,
Şi mustăcioara de nas,
Eu de iubit nu mă las.
CÎNTECE DE DOR 327
Foaie verde micşunea, Dorule şi-o boală grea,
Ieşi de la inima mea.
Ori te-ai pus cu-aşezămînt Ca să mă bagi în pămînt, Nici la moarte crezămînt ? Că oftica şi atacul N-are niciodată leac.
77%
Dorule, cîine turbat,
Ce vii aşa tulburat,
De mă scoli noaptea din pat Pentr-un pic de sărutat ? Căci ai mai venit o dată Şi-am zăcut o vară-ntreagă Şi iarna pe jumătate.
Foaie verde micşunea.
Nici o boală nu-i mai grea Ca dorul şi dragostea.
328
Pierire-ai, dorule, az,
Să scap şi eu de necaz ; Pierire-ai, dorule, mîine,
Ca să scap şi eu de tine.
Că nu e dor cum e dorul.
Să te poată duce omul ;
Eşti ca un munte de greu. Te-aşezi pe sufletul meu.
De n-ar fi crîng şi izvor, N-ar mai fi pe lume dor ; Păsări de n^ar ciripi,
Le-ai vedea toate pustii.
Ce rău i-ar sta codrului Fără glasul cucului ;
Dar de mine nu-i păcat,
Eu să nu cînt ce mi-e drag ?
329
Foaie verde şi-un bujor,
Toată lumea are-un dor Şi mai greu şi mai uşor ;
Numai doruleţu meu E ca pămîntul de greu.
Foaie verde şi-o lalea,
Colea-n vale-ntr-o vîlcea Frumos cînt-o turturea 1 — Nu mai cînta, turturea.
Căci eu rău te-oi blestema Ca să zbori din pom cu poame Şi tu ca să mori de foame.
779
Puii cînd o fi să-i scoţi, Să-i mănînce corbul toţi Şi pe tine lingă pui,
Să nu mai cînţi nimănui.
330
Dorule şi-o boala grea, Fugi de la inima mea.
Ori te-aşezi cu-aşezămînt, Pînă m-oi băga-n pămînt ; Inimă de putregai,
N-am un cuţit să te tai,
Să vedem în tine ce-ai.
331
Foaie verde dedeţel. Mugur, mugurel,
Cît e omul tinerel,
Se ţine dorul de el Ca oiţa duipă miel.
Mielul s-apleacă şi suge, Doru-ncalecă şi fuge.
Sui, Mariţo, sus la cruce Dă vezi doru cum se duce. Mi se duce p-un răzor. Pînă-n vale la izvor Tot în vale la izvor, Vine-un mîndru călător, P-un cal vînăt-vineoior Şi pintenog la picior, Descalică binişor Şi bea apă din izvor Bea apă, se răcoreşte,
Se culcă şi odihneşte. Calul paşte şi nechează, Badea doarme şi visează. Visează pe mîndruţa, Cum o bate mamă-sa. Mi-o bate cu peliniţă Peste scumpa ei guriţă C-a ieşit pîn’la portiţă,
De i-a dat neichii guriţă.
780
Mi-o bate cu busuioc Peste scumpu ei mijloc C-a ieşit sara la joc.
Şi mi-o bate cu nuiele, Peste mîini, peste picere. C-a ieşit sara pe stele La Ion dintre vâlcele Ş-ala face numai rele.
33?
Cît e omul tinerel,
Se ţine dorul de el,
Ca vaca după viţel,
Ca oiţa după miel.
Fi-ţ-ar pana ta de cuc.
Să-ţi tai capul de la trup, Să ţi-1 pun să ţi-1 usuc, Ş-ajpoi, neică, să ţi-1 mînc. Capul că ţi-1 miîncai,
Ca tine tot nu cîntai De oftat ce oftai tare, Furca pieptului mă doare. Şi-am să mai oftez o dată, Mi-iese luna jumătate. Mîndruţa mi-iese la poartă Cu cămaşa dicolta.tă,
Ca s-o mai sărut o dată.
Că mîine plec în armată Şi rămîi nesăturată Şi pe obraz nemuşcată. Toate tofoloagele îşi aşteaptă noroacele ;
Dar un tinerel ca mine,
Sa nu am noroc pe lume ? Să iubesc una ca tine,
Să dau calul de su’mine Şi portofelul cu lire.
333
Foaie verde lemn negrit, Codru-n toamnă-a năpîrlit,
781
Ceru mî s-a cătrănit Şi se-apleacă pe obraz, Negru, greu ca un necaz. Frunzuliţă veştejită,
Nu te rupe o cliipi'tă,
Să mai cînt un cîntecel, Să-mi dreg inima cu el. Iată frunza c-auzea,
De îndată-ntinerea Şi la chip se înverzea, Sufletu-mi se bucura Şi buza mi-o atingea, Doru-n cîntec se făcea. Codru tot îl asculta, Codru se înfiora,
Iar cînd el înţelegea,
Tot mai negru se făcea, Brazii toţi şi-i legăna, Codru tot că tremura, Frunza toată îi cădea.
334
Frunză verde murile, la-mă-n braţe, dorule, Şi mă trece dealurile, Dealurile, vâlcelele,
Pe la toate mîndrele. Murele s-au vestejit Şi mîndruţa n-a venit.
335
Foaie verde matostat,
Cît e muntele de-nalt,
Toată zăpada s-a luat. Numai la inima mea Ce s-a pus nu se mai ia ;
Că s-a pus cu-aşezămînt Ca să mă bage-n pămînt. Foaie verde de-un măr dulce, Nici cu trenu nu m-ajunge, Nici cu tren, nici cu maşina, Numai mîndruţa cu mila,
782
Nici cu tren, nici cu vaporul, Numai mîndruţa cu dorul.
336
Foaie verde de-un bujor, Arde-te-ar focu de dor Şi pe tine, puişor !
M-ai învăţat la iubit,
Şi acum m-ai părăsit.
Cînd mă culc ş-adorm mai bine, Atunci mă visez cu tine.
337
Foaie verde d-un bujor. Uşor, puiule, uşor,
Ce-mi trimeţi atîta dor Şi pe tren şi pe vagon i Trimite-ttni mai puţinei Şi vin matale cu el ; Jumătate vin şi eu,
Să nu-ţi paie-aşa de rău ;
Ca degeaba-mi trimeţi doru Dacă nu e puişoru.
Geaba, mîndro, mă săruţi Că eu plec şi tu te uiţi ;
Şi te uită-n lung şi-n lat, Pînă-n casă de-am intrat.
338
Frunzuliţă fir mohor, Păsărică de sub nor, la-mă şi pe mine-n zbor Şi du-mă un’mi-este dor.
Şi mă lasă binişor Pc braţele cui mi-e dor. Să-l văz scrie ori citeşte, Ori la mine se gîndeşte. Nici nu scrie, nici nu vine, S-o fi supărat pe mine. Drumu-i lung, cale de fier, Nu pot să mă duc la el.
783
339
Foaie verde şi-o aluna,
Cînd îmi vine dor de gură,
Ies afar’, mă uit la lună.
Dacă luna mi-ar şopti,
Dorul mi s-ar potoli ;
Dară luna nu şopteşte,
Dorul nu se potoleşte.
Dorul meu e numai dor,
Nu-1 pot spune tuturor ;
L-aş spune la o vecină,
Pînă mîine lumea-i plină.
Mai bine mi-1 ţiu la mine,
Să-l spui mîndrului cînd vine.
340
Foaie verde ca bujorul,
Sus mi-e luna, jos mi-e dorul, Departe mîndra cu dorul. Departe, mîndra departe,
Şapte dealuri ne desparte,
Şapte dealuri şi-o pădure,
Şi-o grădiniţă cu mure.
Hai pădurea s-o tăiem,
Murele să le mîncăm Şi pe fată s-o furăm,
S-o ducem la noi acasă Şi s-o punem la fereastră, Maică, şi să-ţi mulţumească, C-ai făcut casă frumoasă. Maică, tu cînd m-ai făcut,
Mai bine să fi făcut Două fîntînele reci Intre două dealuri seci Şi-un stejar eu umbra deasă, Cine-o trece să s-umbrească.
Şi din picioarele mele Să fi făcut scăunele ;
Şi din mîna mea cea dreaptă, O cană de băut apă.
784
341
Foaie verde de dudău,
Pe drumul care merg eu Nu e iarbă, nici dudau,
Nici un lac sau aleşteu,
Ca s-adăp pe murgul meu. Nici fîntînă, nici pîrău Să potolesc dorul meu.
Dorul meu cînd se aprinde, Niminea nu-1 poate stinge. Nici cu puţul, nici cu gura, Numai mîndruţa cu gura. Mîndruţo de la Buzău,
Dă-mi floarea din pieptul tău Să mă mîndresc cu ea eu.
Şi s-o port la pălărie,
Să mi-o ţiu un an de zile ;
Şi s-o port în sînul meu,
Nu mai pot de dorul tău.
342
Foaie verde trei măsline,
Eu plec, mîndro, de la tine Doru meu al cui rămîne ? Rămîne, mîndro, la tine,
Să mi-1 grijeşti, mîndro, bine, Cum îngrijeai şi de mine.
Să-i dai vinişor şi pîine,
Să mi-1 culci în pat cu tine, Cum mă culcai şi pe mine.
Să-i pui dreapta căpătîi,
Cu stînga să mi-1 mîngîi,
Să-i mai săruţi guriţa,
Cum o sărutai pe-a mea.
Foaie verde foi ca mura, Mindro, dulce ţ-e şi gura.
Dulci sînt ochişorii tăi.
Care costă mii de lei.
— Vinde, mîndro, ochii tăi Că-ţi dau şi cinci mii de lei.
785
—	Să-mi dai mii şi mii de lei. Nu vînd ochişorii mei,
Căci cu banii n-am ce face,
Cu ochii iubesc ce-mi place.
—	Vinde, mîndro, gura ta,
Că m-ai sărutat cu ea.
—	Nici guriţa nu ţi-o vînd, Măcar să te văd flămînd.
343
Iz vor aş cu apă rece Pe la poarta mîndrii trece. Ieşi mîndra să se spele,
Dete de urmele mele Şi nu mai poate de jele. Izvoraş cu apă lină,
Pe la mîndra prin grădină, Cine bea de dor s-alină. Hai, mîndro, să bem şi noi, Să ne iubim amîndoi.
Ionel cînd a plecat,
Doru-n poartă mi-a lăsat, In poartă şi pe-o nuia,
Şi la inimioara mea.
Ionel cînd a venit,
Dorul din poart-a pierit, Din poartă, de pe nuia,
De la inimioara mea.
344
Oltule, pe malul tău Creşte iarbă şi-un dudău. Iarba creşte şi-nverzeşte, Dorul mîndrii mă topeşte. Dorul mîndrii cînd se pune, ’Ţi face inima cărbune ; Dorul mîndrii cînd te-ajunge, Stai în loc şi-ncepi a plînge : Dorul mîndrii cînd te-apasă, Face lacrimilor casă.
786
345
Eram tînăr ca frăguţa,
Rău m-a-mbătrinit mîndruţa... îmbătrîni-o-ar şi pe ea Ca pe mine dragostea.
Du-te, dor, pe sub pămînt,
L-a mea mîndră-n aşternut ; Du-te, dor,şi te revarsă L-a mea mîndra la fereastră. De-oi găsi-o supărată,
S-o săruţi, dorule, o dată ;
S-o săruţi, dorule, bine,
Să-i ţie un an de zile.
De-oi găsi-o veselind Şi cu alţii petrecînd,	-
Să te sui pe-o rămurea Şi să-ncepi a blestema,
Să arză ia pe ea,
Cum arde inima mea.
Mai lin, dorule, mai lin Că sînt pe pămînt străin ;
Cînd oi fi la casa mea,
Vii, dorule, cînd oi vrea.
Dar acuma nu se poate,
Mă duc, dorule, la moarte Şi cu drag eu aş mergea De-ar fi moartea ca mîndra ; Dar moartea e-ntunecoasă,
Nu-i ca mîndra de frumoasă.
346
Dete frunza, dete iarba,
Dacă nu e mîndra geaba ; Dete şi frunza de fag,
Dacă nu e cin’ mi-e drag. Bade, cînd treci pe la noi,
Să pui clopote la boi,
Clopote de acioaie,
Să te-aud dintre războaie. De-oi plesni din bici o dată,
Să te văd cum eşti culcată ; De-oi plesni de două ori,
Să ştii, mîndro, c-am să mor.
787
347
Frunzuliţă trei aluni,
Mi-a plecat neică de luni Şi-a lăsat dorul prin pruni Şi calul prin mărăcini. Frunzuliţă de negară,
Mi-a plecat neică la moară Şi-a lăsat dorul sub scară, Şapte inimi se omoară. Frunzuliţă sălcioară, Unde-o fi puiul de-aseară ? Unde-o fi, unde-o-nsera,
Pe ce braţe s-o culca,
Ce guriţă-o săruta ?
O fi dulce ca a mea,
Or amară ca fierea ?
348
Leagănă-mă, dorule,
Să nu mă legeni prea tare.
Nană, nană, şi-un măr dulce, După Gheorghiţă m-aş duce.
Mă leagăn cu frunza-n plop Şi-am la inimioară foc.
Nană, nană, şi-un măr dulce, După Gheorghiţă m-aş duce.
Mă leagăn ca frunza-n vie,
După mine tot să vie.
Nană, nană, şi-un măr dulce, După Gheorghiţă m-aş duce.
Mă legănai ca iarba,
Cînd o taie cu coasa.
Nană, nană, şi-un măr dulce, După Gheorghiţă m-aş duce.
Mă leagăn ca frunza-n fag, După Gheorghe căci mi-e drag. Nană, nană şi-un măr dulce, După Gheorghiţă m-aş duce.
Mă leagăn ca frunza-n nuc, După Gheorghe tot mă duc. Nană, nană şi-un măr dulce, După Gheorghiţă m-aş duce.
788
349
Mă leagăn ca frunza-n plop Şi-am pe inimă un foc.
Hai, nană, nană şi-un măr dulce, Inimioara-n mine plînge.
Frunza-n plop se leagănă Şi de ploaie şi de vînt.
Eu mă leagăn pe pămînt. Leagănă-te, mîndra mea, Leagănă-te cît oi vrea.
Că şi eu m-am legănat,
Din picioaire im-am uscat.
Bade, bădişorul meu,
Mă usuc de dorul tău.
Mă usuc ca frunza-n vînt, ,,
Tu te usuci pe pămînt-
350
Frunzuliţă matostat,
La mîndruţa sub ceardac Creşte-un pui de liliac.
Liliac mare rotat,
La toată lumea li-e drag ;
Liliac mare-nflorit,
De toată lumea iubit ;
Liliac mare rotund,
Din inima mea e rupt.
—	Mă Lenuţo, ce să-ţi dau. Liliacul să ţi-1 iau ?
-	- Poţi să-mi dai şi mii şi sute. Liliacul nu-1 poţi rupe ;
Să-mi dai mii şi mii de lei,
Liliacul nu mi-1 iei.
Astă-vară n-a plouat,
Am muncit şi l-am udat,
Cu bani de pe sărutat ;
Am muncit de l-am sădit,
Cu banii de pe iubit...
Căram apă din izvor.
Să-l ude badea cu doi.
789
351
—	Foaie verde de-armeneasca, Te-auzeam, Gheorghe, de-acasa, Cum dedeai cu pumnii-n masă Şi spuneai că nu-s frumoasă.
De frumoasă, m-ai văzut.
De vrenică, m-ai ştiut.
La ce, Gheorghe, m-ai iubit,
Dacă eu nu ţi-am plăcut ?
—	Te-am iubit că mi-ai fost mică Şi-ai fost tare frumuşică,
Iar acum te-ai făcut mare,
Te iubeşte orişicare ;
Te iubeşte bun şi rău,
Băieţii din satul tău Şi-apoi te iubesc şi eu.
Să nu te iubească altul,
Că-ţi pui foc şi ţi-arde satul.
Mă-ta e femeie rea, lntra-n circiumă şi bea Şi-ţi risipă dragostea Din copilăria ta.
Foaie verde muşeţel,
De-ar fi dorul mititel,
Numa-n braţe-aş sta cu el.
Dar mi-e dorul porc de cîine.
Peste şapte dealuri vine Şi-mi-nşală multă lume,
Cum m-a-nşelat şi pe mine.
De te-am iubit şi pe tine.
—	Decîft, Gheorghe, te iubeam,
Mai bine groapă-mi făceam
Şi mai ferice eram.
352
Geaba, lună, ai lumină,
C-a mea inimă nu-i bună,
Că nu-mi e puiu cu mine.
Hei, lună, fii voioasă Pe cum eşti de luminoasă, măi, măi. Şi lumină colţişorul Unde doarme puişorul,
,790
Să mă duc să-mi cat locşorul,
Unde doarme puişorul.
Lumină, lumină tare Că rău inima mă doare,
Că mi-e puiu-n depărtare.
Şi s-a dus şi m-a lăsat,
Şi cu totul m-a uitat.
Hei, lună, fii voioasă Pă cum eşti de luminoasă,
Şi lumină-mi colţişorul Unde doarme puişorul.
Du-te tu, lună, de-i spune,
Spune-i lui puiu să-mi vină ;
Dacă nu i-ai spune-acuma,
Să-ţi piară lună, lumina ;
Să rămîi întunecată
Cum sînt eu dă supărată. *
Hei, lună, fii voioasă Pe cum eşti de luminoasă, măi, măi, Şi lumină-mi colţişorul Unde doarme puişorul.
C-am auzit, lună, bine C-ai fost şi tu tot ca mine ;
Erai fată iubitoare Şi părăsită de soare, mai, măi.
Tot aşa, lună, şi eu,
M-a părăsit puiul meu, mă.
Şi voi, stelelor surori,
Să nu mă lăsaţi să mor.
Mergeţi 1-al meu puişor,
Spuneţi că-1 aştept cu dor, măi, măi. Spuneţi să nu zăbovească,
Inima să-mi putrezească.
353
La Tismana-ntr-o grădină Mi-a prins dorul rădăcină Şi dragostele tulpină. Vrusei ca să-l iau cu mine, Rădăcinile mi-1 ţine ; Vrusei ca să-l iau acasă, Rădăcinile nu-1 lasă.
791
Spuneai, măicuţă, spuneai Şapte fete tu să ai,
După urît nu le dai ;
Dar pe mine m-avuseşi, După urît mă de teşi. Dă-mă, mamă, după drag, Şapte popi la moarte-ţi bag. Şapte parastase-ţi fac.
De mă dai după urît,
Mu-ţi fac urmă la mormînt.
354
Bate, Doamne, dealurile,
Să rămînă şesurile Să se vadă doi cu doi Şi noi, Lenuţo,-amîndoî.
De dragoste nu ştiam,
Unde mă culcam dormeam ; Dar acum m-am făcut mare, Trupul meu odihnă n-are. Cine mă vede mă-ntreabă Ce-am slăbit aşa degrabă.
Eu le spun de ce-am slăbit, Că dorul m-a prăpădit.
Foaie verde-o viorea, Colea-n vale-ntr-o vălcea, Frumos cîntă-o turturea Şi-un băiat mi-o asculta, Care-n armată pleca,
Şi din gură aşa-i zicea :
— Turturea, nu mai cînta C-am o supărare grea,
De n-o ştie nimenea.
Numai mîndruţa mi-o ştie. Că plec la militărie.
Foaie verde de-un bujor, Toată lumea mi-are-un dor Şi mai greu şi mai uşor,
355
792
Dar eu am două doruri grele Al meu şi cu-al mîndrii mele Alui meu îi fac ce-i fac,
Dar cu-al mîndrii ce mă lac, C-am plecat milităraş. Oltule, Olteţule,
Săca-ţ-ar izvoarele ;
Să rămînă pietrele,
Să calc cu picioarele,
Ca să-mi trag păcatele.
Mari păcate n-am făcut, N-am furat, nici n-am oţît, Dar fetele le-am iubit.
356
Decît ca să mor,
Mai bine cu dor ;
Căci cu dorul mai trăiesc Şi dacă mor, putrezesc.
—	Foaie verde şi-o sipică, Măi Ionele şi Petrică,
M-aţi iubit de mititică
Şi nu m-aţi lăsat să cresc Ca să pot să vă iubesc.
Cînd să vă iubesc şi eu,
V-a depărtat Dumnezeu ; Cînd să vă iubesc mai bine, Aţi fugit de lîngă mine. Foaie verde matostat,
Aseară cînd m-am culcat, Doamne, ce vis am visat,
Că mîndra m-a sărutat.
Şi cînd s-o sărut şi eu,
M-a deşteptat Dumnezeu.
—	Nu fii, mîndro, supărată C-ai rămas nesărutată.
357
Du-te, dorule, departe Să vezi mîndra mea ce face.
793
De-i găsi-o supărată,
S-o săruţi, dorule, o dată ; De-i găsi-o la fîntînă,
Să-i săruţi, dorule, o mîna ; De-i găsi-o în pridvor,
S-o săruţi pe obrăjior.
Eu mai am, mîndruţă draga, înc-un an şi-o vară^ntreagă, Iar atunci m-oi libera,
Şi-oi veni de te-oi lua.
358
Foaie verde ca nalba,
Ioane, cînd oi pleca,
Să dai prin grădina mea, Prin grădină, prin vâlcea, Unde-mpărţeam dragostea, Să-ţi dau mere-ntr-o basma ; Basmaua cu mere dulci, Unde-i sta să le mănînci Şi aminte să-ţi aduci D-ale noastre vorbe dulci. Ajunge-te-ar jalea mea,
U>n’ ţi-o1 fi calea mai grea ; Ajunge-te-ar dorul meu,
Un’ ţi-o fi drumul mai greu.
359
Frunză verde foi de zgalţ, Nu te culca, neică,-n cas’
Că sîntem amurezaţ’. Frunză verde bob secara,
Şi te culcă, neică, afară. Mîndro, mijlocelul tău Să-l faci luminări de seu,
Să le-aprinzi-unde dorm eu, Să lumine peste mine,
Să-mi treacă de dor de tine. Frunză verde bob secară,
Şi te culcă-mi-te-afarâ.
794
Frunză verde flori de crin, Ieşi, mîndro, să ne iubim Că nu ştiu cît mai trăim. Omul este ca şi-o floare, Unul naşte ş-altu moare, Ş-altul se căsătoreşte, Dorul ne călătoreşte. Du-te, dor, pe su’pămînt, Pîn’la mîndra la mormînt, Să dau drumul dorului Pe aburii vîntului,
Pe faţa pămîntului.
Du-te, dor, pe su’pămînt, Pîn’la mîndra la mormînt, Să văz ce i-a putrezit : Mijlocul cu betele,
Deştiu cu inelele,
C-alea sînt dragostele.
360
Izvoraş cu apă rece, Iarna-mi vine, vara trece Şi n-am cu cine petrece : Căci cu cine-am petrecut S-a dus şi n-a mai venit,
Că taică-său nu m-a vrut. Frunzuliţă bob năut,
Du-te, dor, pe sub pămînt, La Anica la mormînt,
Dă vezi dac-a putrezit.
Şi-o foiţă viorea,
Rău mă doare inima Pentru dispărţirea grea. Izvoraş cu apă rece,
Pe la poarta mamii trece. Ieşi, mămico, pîn-afară,
De te spală pe picioare,
Că e-un rîu de lăcrimioare, Ce fug pe sub nori şi soare Nu-i pîrîu cu apă rece,
Ci-s lacrimi din tinereţe.
795
C1NTECE DE LUME $1 SAÎÎR1CE 361
Am trăit, lume, cu tine Şi n-am aflat nici un bine ;
Am coborît din deal în vale, Numa-n chin şi-n supărare ; Am suit din vale-n deal, Numa-n chin şi în amar.
Lume, să te văz arzînd Şi nu sai ca să te sting.
Aş mai pune-un braţ de paie Ca să arzi cu bîlbătaie,
C-astăzi este lumea laşă, îţi vorbeşte numa-n faţă Şi cu ochii te priveşte,
Şi în dos te duşmăneşte.
362
Lume, lume, soro lume,
Cînd să mă satur de tine ? Cînd s-o lăsa sec de pîine,
De mîndra de lîngă mine. Lume, lume, soro lume,
Eu de mamă şi de tată Nu mă satur niciodată,
Nici de fraţi, nici de surori, Nu mă satur pînă mori.
Lume, lume, soro lume, C-aşa-i lumea trecătoare,
Unu naşte ş-altu moare ;
Cel ce naşte pătimeşte,
Cel ce moare putrezeşte.
363
Din trei mîndre, una-mi zice : — Mai ţineţi punga, voinice, Te-apucă vreo vreme lungă, Fără neam de ban în pungă ; Te-apucă vreo vreme rea,
Fără chioară de para.
796
Din trei mîndre, una-mi zice :
—	Ce-ai făcut banii, voinice ?
—	I-am băut să nu se strice, Mîndrili să nu mi-i mînce.
Frunză verde mărgărit,
Toţi mă-ntreabă ce-am făcut,
De n-am mai îmbătrînit.
Am băut vin de la gheaţă,
Am mîncat boboci de raţă Şi-am dormit cu mîndra-n braţe. Asta, neică, m-a făcut De n-am mai îmbătrînit.
364
Cine-n lume nu iubeşte,
La ce dracu mai trăieşte ? Am să beau şi-am să iubesc Cît pe lume-am să trăiesc Banii, banii mei,
La Mariţa la bordei.
Las-o ...tu-i mama ei,
Că şi-a luat rochie pe ei. Salba mea, salba mea,
La Mariţa în saltea,
S-a ales prafu de ea,
Nu vrea că să mai mi-o dea, Că aşa mi-a fost mintea. Banii mei, banii mei,
La Mariţa la bordei,
S-a ales prafu de ci.
Foaie verde şi-o cicoare, Şi-am să ies la drumul marc, La brîu cu şapte pistoale, Patru pline şi trei goale.
Să vînez un boier mare, Numai să aibă parale ; Să-mi vînez şi o cucoana Ş-aia ca s-o fac pastrama,
A iubi cine nu poate,
N-are simţurile toate.
Cine-n lume nu iubeşte,
Mă mir la ce mai trăieşte.
797
365
Ciobănaş la oi am fost,
Oile nu mă cunosc ;
Numai una din mioare,
Ce-are spiţuri pe la poale.
Şi trecui printr-un pîrîu, Mă-ntîlnii cu socru-meu.
—	Na, băiete, fata mea Ca-ţi dau şase boi cu ea.
-	- Să-mi dai şasă şi cu şasă, Fata ta n-o bag în casă ;
Să-mi dai şaşă şi cu doi,
Fata ta doarme-n război.
Cind o văd în poarta şurii,
Parcă e muma pădurii ;
Cînd o văd intrînd în casă, Parcă-i o butură arsă ;
Cînd o văd pe bătătură,
Parcă-i ghem de drugătură. Uite-a năibii puturoasă,
Nu dă cu mătura-n casă,
Nici prin casă, nici prin tindă, Şi gunoiul dă de grindă.
Punem boii la tînjală Să scoatem gunoiu-afară.
Cînd îi pomenesc de furcă,
Ia pătura şi se culcă.
366
Mă dusei şi eu la tîrg Şi găsii fetele bînd,
Tinerel m-am însurat. Mă dusei să iau muiere,
Şi luai soacra mamei mele, Tinerel m-am însurat. Mă dusei şi eu-n obor, Găsii toanta de sub ţol, Tinerel m-am însurat. Naltă ca lubeniţa Şi dreaptă ca secera,
Tinerel m-am însurat.
798
Picerele putinele Şi degetele resteie,
Tinerel m-am însurat. Am avut vreo doi purcei Şi-au murit de frica ei,
Tinerel m-am însurat. Un viţel negru, bălţat,
A fugit pîn-a crăpat,
Tinerel m-am însurat.
367
Asară m-am însurat C-a fost ceaţă şi-a plouat Şi nu ştiu pe cine-am luat. Luai urîta satului Şi propteaua gardului.
—	Zi-i, naşule, să se ducă Că la noapte mă mănîncă ; De nu m-o mînca la noapte. Să ştii di nu mai am moarte.
—	Fine, fine, finişor,
Pune coadă la topor.
Gînd bubuie şi trăsneşte,
Ia toporul şi-o loveşte.
De te-o-ntreba cineva C-ai omorît nevasta :
„Că n-am omorît-o eu Şi-a trăsnit-o Dumnezeu C-un pietroi din heleşteu, l-am dat ajutor şi eu“.
368
Zis-a mama către mine :
—	însoară-te, mai coipile,
Şi să iai noră urîtă,
Să aibă avere multă.
—	Ce fac, maimă, cu averea, La lume cu neplăcerea ?
799
Mă-nsurai şi luai nevasta,
De la mine-a treia casă.
Şi luai fată cu avere,
Vai de păcatele mele !
Dimineaţa cînd mă scol,
Iasă toanta de sub ţol.
Eu o-ntreb ce e cu ea,
Ea spune : nevasta ta.
Mă dusăi să ar în coasta,
Cu boii de la nevastă.
Boii trag, oile-mi plac,
Dar cu toanta ce mă fac ? N-apucai să trag o brazdă,
Veni toanta să mă vază ;
Nu trăsăi o brazdă mare,
Veni toanta cu mîncare, Mămăliga caldă-n poală Şi brînza la subţioară.
N-apucai să iau o dată,
Mîncă toanta brînza toata ; Cînd să iau a doua oară,
’Nghiţîi mămăliga goală.
—	Du-te, toanto, c-am mîncat, Cînd te văd, m-am săturat.
Cînd o văd în poarta şurii,
Parcă e muma pădurii.
însă toanta cînd strănută,
Oalele pe foc le mută ;
Şi cînd toanta mea tuşeşte,
Toată soba bulduceşte.
Şi-am avut şi doi purcei Şi-au murit de frica ei.
Mă dusăi cu mîndra-n lume, Toanta vine după mine :
—	Ţi-a plăcut ce ţi-a dat tata, Acum să-ţi placă şi fata ;
Ţi-a dat tata patru boi
Şi-o turmă mare de oi ;
Ţi-a dat capra şi c-un ied,
Avere din berechet.
Nu te mai însura, vere,
Să îei fată cu avere.
Mai bine una săracă,
Numai ochii ei să-ţi placă.
800
369
Foaie verde şamul astră, Mă-nsurai şi luai nevasta Urî ta şi puturoasă,
Nu dă cu mătura-n casă ;
Nici prin casă, nici prin tindă, Stă cu ochii în oglindă.
Aoleo şi vai de mine,
Ce sa mă fac eu cu tine,
Cu tine o puturoasă,
Nici cu tine nu fac casă.
370
Măi bărbate, fii cuminte, la-ţi cînepa şi ţi-o vinde Că eu lunea nu ţi-o torc. Marţa-i pentru dobitoace, Iar miercurea nu se toarce. Joi e joia iepelor,
Vineri e douăşpe vineri, Sîmbăta e Sfîntu Toader, Duminică-i nuntă-n sat,
Să nu mă duc, e păcat. Uite-a dracului nebuna, Uite,-i trecu săptămîna. Bărbate, te rog ceva,
Ia-ţi coasa şi gresia Şi cosăşte cînepa,
Şi cosăşte-o mai de sus Să n-am ce pune pe fus.
Eu nu sînt ca alte toante, Să dau cînepa în parte ;
Eu torc din ea ce îmi torc, Ce rămîne, pui pe foc.
371
Firicel de iarbă neagra,
Trec pe drum, lumea mă-ntreabă De ce port cămaşa neagră.
Eu le spui că-aşa mi-e dragă,
Că mi-e nevasta bolnavă,
801
Bolnavă de-o săptămînă Că mi-a durut-o o mînă.
N-a spălat, nici n-a călcat,
Este de-o lună în pat.
Doamne, Doamne, fă-mi-o bine, Să mi-o iau pe lîngă mine,
Să mă duc cu ea la muncă Să strîng fînul de pe luncă.
372
Foaie verde d-un bujor,
Şi-am un bărbat băutor,
Mi-a băut cincizeci de poli Şi doi boi ca doi bujori,
Două vaci ca două flori Şi salba cu gălbiori,
Şi-a mai rămas şi dator O sută cincizeci de poli.
Foaie verde-o viorea,
Şi-ar mai bea Gheorghe,-ar mai bea Dar n-are ce să mai bea.
Vindeţi, Gheorghe, nevasta Şi plăteşte datoria.
Foaie verde izmă creaţă,
Cînd fu joi de dimineaţă,
Gheorghe cu nevasta-n piaţă. Negustorul mi-1 întreba :
—	De vînzare ţi-e mîndra ?
Dar Gheorghe le răspundea :
—	De vînzare, da, da, da.
—	Şi ce-mi cei, Gheorghe, pe ea ?
—	Mia, mia si suta Şi peste sută ceva,
Că-i frumoasă, sărmana.
Dar Gheorghe ce mi-ş făcea ?
Bani în mînă că-i primea Şi-n cîrciumă că intra.
De-o vadră de vin că bea Şi-o ploscă de cinci oca.
Şi acasă se ducea,
Copiii îl întreba :
- Unde e, tată,-mama ?
802
—	Mă-ta este-ri Valea Mar*. Ne găteşte de mîncare,
Să vie de prînzu-ăl mare.
Iacă prînzul mi-a venit Şi mă-ta n-a mai sosit.
—	Vezi, tată, ce ne-ai făcut ? Vînduşi boii şi vaca
Şi-ai vîndut şi pe mama.
Mîine ne vinzi şi pe noi Şi inţi slugă la cioaoi
373
La circiumă, la şoasa,
Bea naşul cu fină-sa.
— Ia, finică, vin de bea Că deseară eşti a mea.
-- Naşule, n-o fi păcat Să te culci cu fina-n pat i Doi copii mi-ai botezat,
Pe noi doi ne-ai cununau - N-a lăsat popa păcat De-un pupat, de-un sărutau
STRIGATURI *
374
Foaie verde mărăcine,
Aş juca, dar nu ştiu bine, M-aş lăsa, dar mi-e ruşine.
375
Nu te uita că joc râu, C-aşa joacă neamul meu ; Dac-ar fi jucat mai bine, M-ar fi-nvăţat şi pe mine.
376
Hai de brîu, de brîu, de brîu, Ca la secerat de grîu ;
805
Şi de brîu şi de curea Şi de cingătoarea mea. Cine s-o lăsa de brîu,
Să dea vadra cu rachiu.
377
Foaie verde busuioc, Trageţi-i, băieţi, pe loc. Hai pe loc, pe loc, pe loc, Să răsară busuioc, Busuiocul fetelor, Dragostea nevestelor.
378
Sînt băieţi din multe sate, joacă toţi care cum poate Joacă toţi care cum ştie, Să n-aibă nici o mînie.
379
Cine joacă şi nu strigă, E-nfundat cu mămăligă ; Aşa joacă babele,
Ca mîţa cu labele.
380
Unde-i jocul de moşnegi, Pară-i turmă de berbeci ; Unde-i jocul de feciori, Parcă-i grădina cu flori.
381
Sînt născut pe foi de fag, Ca să fiu la fete drag ; Sînt născut pe foi de viţă, Să dau la fete guriţa.
382
Drag îmi e omul frumos Şi în faţă şi în dos ;
Şi mi-e drag omul cu minte, Şi la grai şi la cuvinte.
383
Băieţii din Mogoşeşti Au plecat la Bucureşti Şi-au rămas tigorile Să ne poarte florile.
384
Urîtul din ce-i făcut ?
Din omul care-i tăcut. Urîtul din ce se face ?
Din omul care tot tace. Dragostea din ce-i făcută ? Din omul cu vorbă multă.
385
—	Leliţă cu ochii mici,
Ce mă faci să viu pe-aici ?
—	Ba eu, bade, nu te fac, Numai tu vii că ţi-e drag.
386
—	Spune, badeo, adevărat :
'Ţi pare rău că m-ai lăsat ?
—	Ba zău, mie rău nu-mi pare, Numai inima mă doare.
387
Cine iubeşte şi ţine,
Să-i dea Dumnezeu toţ bine ;
8.05
Cine iubeşte şi lasă, Crească-i mărăcini în casă Să nu poată ocoli,
Nici pe alta-amai iubi.
388
Grînele vara se coc, Zis-a badea să nu joc, Pin* la storsul vinului, Pînă-oi fi mireasa lui.
389
Cine se ia cu plăcere Nu cere nici o avere, Dar care se iau cum pot, Cere ce-ai la uşe tot.
390
Fetele cele-mbrăcate, Toate stau nemăritate ; Iar noi care nu avem,
Le facem cum le putem Şi toate ne mărităm ;
Le facem pe rînd, pe rînd Şi ne mărităm curînd.
391
Fetele de pe la noi Fă-le, Doamne, toate oi Şi pe mine-am berbecuţ, Să le fiu tare drăguţ.
392
Săracu sulimanu, Mărită durdimanu.
806
393
Mi-a zis mîndra-n joc să tac Şi de rîs să n-o mai fac. însă cum să fac aşa,
Cînd pe cîmp stă cînepa Neculeasă, vai de ea !
394
Trece mîndra pe colnic, Răsucind la borangic ; Răsuceşte de trei zile Şi pe fus n-are trei fire.
393
Lele,-ţi merge guriţa Mai vîrtos ca meliţa,
Şi de-aceea dumneata Nu-ţi mai mei iţi cînepa.
396
Mă duc la biserică,
Furca-mi pune piedică ;
Mă duc cruce ca să-mi fac, Fusu-mi sare după cap ;
Mă duc şi eu să mă-nchin, Fusul strigă că nu-i plin.
397
Fata noastră lăudată,
De cinci ani nepieptănată. Luai dăracul s-o descurc,
Cinci litri de unt s-o ung.
398
Ce te ţii, mîndro, măreaţă, Că eşti ca o săculeaţă ;
807
Săculeaţă cu gunoi, Ochii tăi ca la broscoi ; Săculeaţă cu tărîţe, Ochii tăi ca şi la miţe.
399
La fetiţa-n joc voinică, Spală-i oala tu, pisică.
400
Şi-am zis verde de-o sulfină, Fugi de-aci că eşti bătrînă.
401
Foaie verde trei surcele,
Fugi de-aici că n-ai mărgele.
402
Foaie verde foaie lată,
Fugi de-aci că eşti prea-naltă.
403
Foaie verde de-o granată, Jianca cea lăudată O joacă-un băiat şi-o fată.
404
în ogradă la vecina, Plugul l-a mîncat rugina, Că miriştea ei, vă spui, O-ntorc porcii satului.
808
405
Mîndra mea, de mîndră mare, îşi spală ia-n căldare Şi-o întinde pe butuc,
Latră cîinii ca la lup.
406
Foaie verde de trifoi, Nu sînt fete ca la noi ; Mai sînt şi într-ale sate, Dar cu gurile căscate.
407
Are popa două fete. Amîndouă stau să fete : Una fată la Ispas,
Cînd e laptele mai gras; Alta fată la Crăciun. Cînd e laptele mai bun.
408
La casa cu două fete, Apa-n vadră nu se vede Printre doage,
Pui de broaşte ;
Printre cercuri,
Pui de iepuri.
409
Fetele care nu ioacă,
Să ducă cîinii la apă.
Unde joacă nătăfleţii,
Nu mai cresc nici castraveţii.
809
410
Foaie verde viorea*
Frumoasă-i nevasta mea.
Cînd o văd noaptea prin ţoale, Paică e ursu-n zăbale ;
Cînd o văd noaptea în pat,
Paică văz ursul legat.
411
Fetele, pînă sînt fete,
Nu le vezi la crîşmă bete. Dar după ce se mărită. Cîte două la o litră.
412
Feciorul care se ţine, Ia fata care rămîne, Fata care-alege mult. Se mărită după mut.
413
Foaie verde de bujor,
Are mama trei feciori, Trei feciori şi trei nurori. Una e harnică tare,
Spală rufele-n căldare ; Iar una, tare vestită, într-o zi mănîncă-o pită ; Şi-alta, tare lăudată, Toată ziua umblă beată.
414
Popa Radu din Păroşi, Cu feciorii mari şi groşi,
810
Noaptea fură, Ziua-njură
La primar în bătătură, Cu păgubaşul de mînă.
415
La răchita roşioară Tremură popa să moară ; Ar muri, dar nu se-ndură, Ar mai roade din prescură,
416
Vai de omul băutor,
Nici la muncă n-are spoi.
417
Foaie verde şi-o lamîie, Rea boală eşti tu, beţie, Că omul cînd s-a-mbătat E ca cîinele turbat.
418
Săracu, bărbatu meu Este mare nătărău. De la uşă pin’ la pat Toate obielele-i cad.
GLOSAR *
A
agiubită, s. f. = iubită, drăguţă, 311.
alâtra, vb. = a lătra, 3.
alimănit, adj. = afurisit, frumos, 221.
amegiy vb. = turmenta, a se ameţi de băutură, 35.
aoliy vb. refl. = a se văieta, a se plînge, 12.
apăra, vb. = a abate, 30.
argea, s. f. *= război de ţesut, locul unde se aşază vara războiul de ţesut, 1.
armiziu, adj. = amestecat, 29.
ama, basna, s. f. = caisă de bani, pradă, 20.
avui, adv. = tocmai, 8.
B
benog, s. n. = binoclu, ochean, 9.
befliu, s. m. = soldat turc de cavalerie care făaea serviciul de curier domnesc sau de jandarm, 25. blagă, s. f. = bogăţie, avuţie, 35. bobar, s. n. = ghicitor, 200. bogasim, bogajîm, s. n. = fire de cusut, 19. buhaz, s. n. = loc mlăştinos, apă adîncă, 1. bălăuci, vb. = a se burduşi, a se crăpa tencuiala, 368. buldufi, vb. = a căuta pe cineva de bani prin haine, 37. burduf el, s. ti. = tiugă, 38.
C
caretă, cântă, s. f. = trăsură, 8. căfuna, vb. = a insista, a persista, 1. chebuliţă, s. f. = haină, 49.
chindisi, vb. refl. = a se îmbrăca în haine de sărbătoare, a se dichisi, 1.
* După explicaţia fiecărui cuvînt am indicat numărul piesei.
813
chişiţa, ■$. f. = partea piciorului de la cal, mai sus de copită, 5. chituc, s. m. = butuc, 22.
ciocodar (ciohodar) s. m. = slujbaş cu diferite atribuţii pe lîngă 'domnitorii români, în sipe-cial cămăraş, 7. ciumpâvi, vb. = a rupe, a tăia din vîrful unui pom sau plante, 1. ciortânaş, s. n. = ciotoi, 322. coloantre, >s. f. = fireturi, galoane, 143. comanic, s. n. = sedilă, 10.
comanac, s. n. = acoperămînt al capului asemănător cu comanacul călugărului, purtat odinioară de bărbaţi, 29. conteş, s. n. = manta boierească îmblănită, 26.
Crin, Crîmy s. f. = Crimeiia, 27.
croznat s. f. = (cu crozna), cu spinarea, 113.
cade, s. f. = trăsura, 10.
D
diconeasă, s. f. = soţie de diacon, 18.
delegenţâ, s. f. = diligenţă, trăsură de poştă pe vremuri, 42. dtighenely s. n. = chioşc cu marfă, 52.
F
ferentar, s. m. = soldat din pedestrimea uşoară, 25.
G
galaon, s. n. = vagon, 19.
gâitâni, vb. = a face valuri, a se apleca, 27.
gâzi s. f. pl. = gîze (?) ?.5.
ghebrea, s. f. = ţesală, 24.
ghilealây s. f. = primenea-lă(?), 17.
giabea, s. I. = haină largă purtată de boieri, 26.
glamadie, s. m. = pl. glămădici, om învăţat, ştiutor de carte, 1. gurguiat, adj. = ieşit în afară, 197.
H
hai, vb. = a mîna boii, 3 hâlâciucâ, s. f. = desiş încurcat, 108.
814
I
iatan, s. n. = iatagan, 9.
ibrişiriy s. n. = fire roşii de mătase pentru cusături şi ţesături, 1. istov, >s. n. — hrisov, condică de lege, d.
î
închingat vb. = apune chinga, 15.
j
jdrel, s. m. =** jder, 33.
jerfet> s. n. = plantă ca lipanul, 16.
jugraviy vb. = zugrăvi, 8.
L
leasă, s. f. =* desiş, 100.
lebedeancă, adj. = albă ca lebăda, 16.
leiţăy s. f. = veche monedă de 1 leu sau 20 de parale, 29.
litiu, s. n. — luciu, 16.
lilichie, adj. = culoarea florii de liliac, 5.
M
mălăcel, s. ra. = pui de bivoliţă, 7. merţă, s. f. = mertic, baniţă, 25. mischiu, s. n. = piatră de ascuţit, gresie, 6. mondir, s. n* = haină, 27.
N
năzări, vb. = a zări de departe, 9.
nencormat, adj. = tare (?), 49.
nevăcuit, adj. = fără a-jşi fi petrecut viaţa, 25.
nojiţă, s. f. = curea, 24.
noroci, v. = a da noroc, 50.
O
ortoman, adj. — bogat, 5.
815
p
pdducel, s. n. = arbust spinos, 33.
patac (patacă) s. f. = monedă veche, cu valoare de 100 de parale, ca.re a circulat în ţările româneşti, 109. perpeli, vb. = a frige repede ceva, a se zbate, 10. pilui, vb. = a atrage pe cineva de partea cuiva, 21. pHvari, s. m. = pantaloni largi, 29. pîrlog, s. n. = loc nearat, neroditor, 11.
pochinzâr, s. m. = rudele miresei care merg la masă la ginere, 8.
pofilaş, s. m. = fluture de podoabă, 27.
ponosi, vb. = a uza, a prăpădi, 46.
popota, vb. = ,a mînca, a prînzi, 15.
porcoi, vb. = a face porcoi, a grămădi, 18.
postmngă, s. f. = păstrugă, 7.
poticni, vb. refl. = a se împiedica, 4.
povîrni, vb. = a pleca, 24.
presurat} adj. = împresurat, 32.
proclete, s. m. = şarpe, 5.
R
ramet, ramat, s. n. = zgomot mare, 44. ramaşi, vb. = a face rămăşag, 53. răpune, vb. refl. = a se sfîrşi din viaţă, 4.
S
sabalaş, adj. = sărman, 54.
sandal, s. n. = caic, vas, luntre lungă, pentru transportul mărfurilor, 20.
scredi, vb. refl. = a se scrumi, 53. sfdtoşi, vb. refl. = a se sfătui, 51. silistrâ, s. f. = loc sărac, 94. speti, vb. refl. = a se schilodi, 41. strâfiga, vb. = a strănuta, 26. steajer, s. n. = ţăruş, 53. smuţi, vb. refl. = a înstruna caii, 9.
ş
şerpar, s. n. = chimir, 39.
şleau, s. n. = curea de legătură la ham, 50.
816
T
tamburâ, s. f. = instrument muzical, 12.
tagîrţă, s. f. = traistă, 113.
testimel, s. n. = basma, 226.
tofolog, adj. = moale la umblat, 332.
trişte, s. f. noroc, parte, 94.
V
vintra, s. f. = vînă, 6.
Z
zaraj, s. m. = negustor de galbeni, 41. zmichin, s. n. = gresie, piatră de ascuţit coasa*. zurbal, s. n. = tîrg, horă, 3.
INDICE DE INFORMATORI ŞI LOCALITĂŢI
judeţul Argeţ Costeţti
Ştefan Bujorel, 134, 206.
Buzeşti
Dogeanu Nă&tase, 70 ani, (1958), 23. Dragoslavele
Deriuţă Maria, 76 ani, (1958), 41, 120, 221.
Hîrseşti
Neacşu Voicu, 74 ani, (1957), 4, 6, 19, 48, 60.
Judeţul Gorj Ţînţăreni
Bălănescu Ştefan, 26 ani, 4 cl. elem. (1958), 365.
Fieraru Ana, 23 ani, 4 cl. elem., (1958), 235, 297.
Niculescu Maria, 52 ani, 3 cl. prim., (1958), 291, 305.
Oirtilă Maria, 48 ani, (1958), 259.
Petiţoiu Lenuţa, 32 ani, 4 cl. prim., (1958), 316, 374, 375, 376, 377, 385, 391, 400, 401, 402, 403.
Simion Cornelia, elevă cl. a IX-a, 16 ani, (1958), 47, 368.
Sîrbu Florica, 17 ani, 4 cl. elem., (1958), 194, 288.
Sîrbu Teodorima, 20 ani, 4 cl. elem., (1958), 151, 286.
judeţul Olt Alunişu
Albu Florica, 18 ani, 4 cl. prim., (1961), 264.
Ciocîrlan Niculina, 45 ani, 4 cl. prim., (1961), 67, 192, 195, 230, 328, 360, 381, 409.
Cristescu Ioniţă, 87 ani, (1957), 38, 39.
Brebeni
Răzdan Vasile, 50 ani, lăutar (1961), 2, 9, 10, 11, 31, 121, 324.
819
Chilia
Dinu Gheorghe, 16 ami, elev, clasa a IX-a, (1957), 171, 306, 339. Cireaţov
Calin Radu, 48 ani, (1960), 162, 367.
Cîrlogani
Tăjiase Victoria, 24 ani, 4 cl. pnim., (1961), 118, 176, 186, 249, 292, 302, 337, 355.
Spirea Marin, 38 ani, 4 cl. prim., 105.
Clocociov
Tudorică Tudor, 35 ani, 4 dl. pnim., (1960), 282.
Comâniţa
Adam Mircea, 15 ani, cl. a VlII-a, (1957), 329.
Codoi Iancu, 27 ani, lăutar, 4 cl. elem., (1961), 172, 320, 326. Florescu Fănică, 40 ani, 4 cl. prim., (1961), 149, 313.
Georgescu Savu, 81 ani, (1958), 394.
Guiu Gav.rilă, 67 ani, 5 cl. prim., (1961), 139, 188.
Neaaşu Dumitra, 16 ani, 4 dl. elem., (1957), 137.
Oprea Paula, 18 ani, 4 cl. elem., (1961), 102, 348.
Oprea Vasile, 40 ani, 4 cl. prim., 96.
Pirvulescu Maria, 19 ani, 4 cl. elem., (1961), 101.
Udrea Dumitru, 22 ani, 4 cl. elem., (1961), 293.
Vlaicu Florica, 30 ani, 4 cl. prim., 285.
Corbii
Gheorghe Teodora, 64 ani, 167.
Vlad Ion, 59 ani, (1960), 103.
Cornâţel
Burtan Mitică, 47 ani, lăutar, 3 cl. prim., (1957), 94.
Coteana
Crîngeanu Ghiţă, 66 ani, 54, 56.
Goran Alexandrina, 15 ani, elevă cl. a IX-a, (1961), 97.
Lăutaru Marin, 55 ani, 3 el. prim., lăutar, (1961), 1, 3, 8, 12, 15, 16, 17, 27, 29, 34, 36, 43, 44, 49, 50, 52, 53, 57, 100, 110, 111, 112, 113, 114, 115, 169, 199, 211, 217, 252, 307, 323. Lupu Marin, 65 ani, 5 cl. prim., (1961), 125.
Nedea Vasile, 60 ani, 4 cl. prim., (1960), 22.
Crîmpoia
Ciulean Andrei, (1958), 314.
Curtişoara
Boje Dumitru, 77 ani, (1960), 20, 84, 92.
Cîrciumaru Costică, 70 ani (1957), 61.
Dogaru Gheorghiţa (1959), 80, 147, 223, 253, 261, 268, 269, 273, 371.
820
Dumitru Maria, 37 ani, 45, 75.
Ghenea Ilie, 30 ani, 4 cl. prim., (1961), 87, 272.
Ghinea Ion, 56 ani, 5 cl. prim., (196(1), 251.
Turcin Constantin, 40 ani, 2 cl. prim., (1961), 165, 166.
Dranovăţ
Cîrlegeanu Dumitra, 60 ani, ştie carte, (1960), 142.
Drăgulkxru Maria, 11 ani, 5 cl. dem., (1960), 182.
Fâgeţel
Gogoţ Tudor, 97 ani, (1957), 32.
Gâneasa
Ciuchete Filofteia, 46 ani, 4 cl. prim., (1957), 40.
Gostavăţ
Bălaşa Ana, 36 ani, 4 cl. prim., (1960), 58. lzvoru
Burete Constantin, elev clasa a IX-a, 16 ani, (1957), 83.
Lehasca
Mateescu Aurelian, 47 ani, 5 cl. prim., (1961), 1647 Mateescu Pa/ul, 14 ani, 7 cl. elem., (1961), 158.
Mărgineni
Croitoru Coman, 44 ani, 4 ol. prim., (1957), 95.
Milcov
Matei Maria, 38 ani, (1961), 183.
Matei Nae, 66 ani, ştie carte, 279.
Mogoşeşti
Popescu Atena, 78 ani, 5 cl. prim., (1960), 383, 399, 408, 418. Morunglavu
Roncea Gheorghe, 50 ani, lăutar, 5 cl. prim., 177, .184, 220, 222, 225, 233, 237, 238, 284, 335, 336, 343, 349, 362.
Negreni
Ene Niculina, 50 ani, 4 cl. prim., (1961), 89, 155, 175, 229, 263, 274.
Popescu Angeila, 13 ani, 7 d. elem., (1961), 244, 247.
Popescu-Ion, 12 ani, 5 cl. elem., (1960), .135, 154.
Oporelu
Bădesou Ioana, 70 ani, (1961), 127, 156, 160, 193, 278.
Bălan Stanca, 72 ani, 64.
Diaoonesou Constantina, 66 ani, (1957), 119, 311, 359.
Diaoonescu Dumitra, 46 ani, 330.
Dumitrescu Constantin, 48 ani, (1957), 231.
Giurăscu Fănică, 20 ani, 4 d. prim., (1949), 122.
Giurăscu Dumitra, 26 ani, 4 cl., 203.
Guţa Elena, 13 ani, 7 cl. elem., (1961), 338.
821
Lazăr Ioana, 14 ani, 7 cl. elem., (1961), 161.
Mihai Maria, 55 ani, 5 cl. prim., 136.
Militam Dumitra, 37 ani, 4 cl. prim., 361.
Năstăsescu Stancu, 57 ani, 3 cl. prim., 163, 318.
Niijloveann Dumitru, 76 ani, (1957), 18, 63, 124, 128, 143, 15C, 157, 159, 187, 204, 236, 248, 250, 283, 310, 321, 358.
Nijloveanu Ilinca, 13 ani, 7 cl. elem., (1961), 146.
Rotaru Maria, 14 ani, ol. a VUI-a, (1961), 168.
Stan-ou Gheorghe, 78 ani, (1957), 265, 317.
Stanică Grigore, 45 ani, 5 cl. prim., (1957), 126, 234, 309, 334, 364.
Oporelu, (fără inf.), 205
Perieţi
Ghimiş Ana, 45 ani, 4 cl. prim., (1957), 59.
Pia trasat
Lazăr Ilie, 75 ani, 5 cl. prim., (1959), 42, 213, 216, 331.
Potcoava
Baboi Maria, 76 ani, (1952), 131, 189, 276.
Cîrstea Stancu, 76 ani,	ştie	carte, (1958), 30, 197, 322,	392.
Neacşu Domnica, elevă	cl.	a X-a, 17 ani, (1959), 46,	144,	281,
340.
Neacşu Nicolae, elev ol. a	VlII-a, 15 ani, (1959), 406,	407,	415.
Soare Mirea, 52 ani, 5	cl.	prim., (1960), 13, 35, 51, 55, 93, 99,
106, 173, 201, 227, 363.
Voiicu Ilinca, 73 ani, (1959), 37.
Zamfir Ion, 7: ani, 5 cl. prim., (1959), 123, 130.
Priseaca
Neacşu Elena, 57 ani, (1960), 81.
Radomireşti
Dumitrescu lacob, agent sanitar, (1914), 25, 26.
Ştefan Virgil, 7 cl. elem., (1961), 145.
Slatina
Cenuşă Vera, 38 ani, 4 cl. prim., (1961), 277.
Cîrciumairu Firon, 49 ani, factor poştal, (1961), 86, 88, 91, 107, 108, 116,	117,	140,	141,	148,	152,	170,	174,	179,	180,	190,
191, 196,	198,	200,	210,	212,	215,	218,	228,	239,	241,	243,
246, 256,	257,	258,	266,	267,	280,	289,	290,	294,	295,	296,
299, 312,	325,	327,	332,	341,	342,	344,	345,	351,	353,	354,
364, 369, 370, 372, 373, 382,'384, 386, 387, 388, 389, 390, 396, 398, 405, 410, 411, 412, 413, 416.
Constantin loniţă, muncitor, 54 ani, 5 al. prim., (1957), 33.
Dicu Fiilafteia, (1960), 104, 301.
Goleac Ilie, eilev cl. a IX-a,/16 ani, (1957), 133.
822
Golumbeanu Floarea, 15 ani, elevă, (1961), 255.
Leţu Scarlat, 78 ani, (1961), 77, 78, 79, 214, 298, 304.
Marinescu Ion, 60 ani, ştie carte, (1960), 109.
Martin Vera, 29 ani, 4 clase, (1961), 185.
Moţoc Lina, 66 ani, (1958), 76.
Stancu Aurel, muncitor, 41 ani, 4 cl. prim., (1961), 65.
Stancu Elena, 43 ani, 4 cl. prim., (1958), 70.
Tase Nicolae, mecanic C.F.R., 49 ani, (1961), 393, 395, 404.
Văduva Ion, 54 ani, lăutar, (1961), 28.
Vlad Constantin, 51 ani, 5 cl. prim., (1961), 62.
Slătioara
Badea Tudor, 77 ani, ştie carte, (1959), 90, 240.
Ghiţă Teodor, 43 ani, 4 cl. prim., (1958), 333, 379, 380.
Neguş Maria, 18 ani, absolventă a şcolii medii, (1957), 129, 356> Neguş Paraschiva, 40 ani, 4 cl. prim., 71.
Obrocea Ilie, 78 ani, (1960), 414, 417.
Priseceanu Maria, 35 ani, 6 clase compl., 181, 20lf 219, 315, 319-. Ştefan Florica, 14 ani, 4 cl. elem., (1957), 226.
Vitan Gheorghiţa, 12 ani, 4 cl. elem., (1960), 153.
Zamfir Petra, 34 ani, 7 cl. compl., (1960), 378.
Şpineni
Cocoş Liţă, 50 ani, 3 cl. prim., (1957), 82.
Popescu Aurica, 71 ani, (1957), 68.
Strejeştii-de-Jos
Firică Folea Mihai, 59 ani, lăutar, ştie carte, (1958), 5, 7, 24, 224~.
232, 287, 303, 308, 352.
Şerbăneşti
Nicolae Aurora, 7 cl. elem. (1960), 242, 260, 275, 300, 375. Tâtuleşti
Miu Elena, 82 ani, (1957), 72.
T eslui
Grainea Domnica, 13 ani, 7 cl. elem., (1961), 245.
Grainea Ioan, 56 ani, 73, 271.
Neaţă Florea, 18 ani, 4 cl. elem., 209, 347.
Puiu Florica, 31 ani, 4 ol. prim., (1961), 69, 74.
Tituleşti
Bărbulescu Zoe, 13 ani, 7 cl. elem., (1960), 66, 98, 138, 207, 208*. 254, 270, 366, 397.
Văleanu Alexandru, 90 ani, (1957), 132.
V alea-Mare
Vişoiu Gheorghe, 50 ani, 4 cl. prim., 14.
Judeţul Teleorman Tr. Măgurele
Culeasă în 1938 de la un pescar din Tumu-Măgurele de către-Mezdrea Ion, învăţător, corn. Potcoava, judeţul Olt, 21.
823
Judeţul Vîlcea
Boteşti
Ştefan Maria, elevă, cl. a VlII-a, (1961), 350. Pâuşeşti-Otâsău
Goran Pavel, 61 ani, 5 cl. prim., (1960), 85, 178, 262
CUPRINSUL
Gh. I. Neagu, Folclor din Cîmpia Dunării (p. 1—428)
I. Cuviînt introductiv .	7
II. Poezia obiceiurilor tradiţionale
1. Colinde (nr. 1—-10)	.	•	15
2. De nunta (nr. 11—14) .	...	26
III.	Balade
Fantastice (nr. 15—30)	.	30
Păstoreşti (nr. 31—34)	.	106
Vitejeşti \(nr. 35—44)	.	.	123
Haiduceşti (nr. 45—60)	.	.	167
Hoţomani (nr. 61—64)	....	250
Despre curtea feudala (nr. 65—66)	.	262
Familiale (nr. 67—78)	....	270
IV.	Doine şi cîntece
Cîntece de sărăcie şi revoltă (nr. 79—8il) .	321
Cîntece de haiducie (nr. 82—91) .	.	323
Cîntece istorice (nr. 92—99).................. 334
Cîntece de cătănie şi război (nr. 100—>121)	.	342
Cîntece de înstrăinare (nr. 122—ili31) .	.	357
Cîntece de jale şi noroc (nr. 132—1145)	363
Cîntece de	ciobănie	şi natură (nr. 146)	.	.	370
Cîntece de	dragoste	(nr. 147—182)	.	.	.	370
Cîntece de	dor (nr.	183—196)	....	391
Cântece de	lume şi satirice (nr. 197—'202)	.	.	397
825
V. Strigaturi (203—234)	.
403
VI.	Glosar .
411
"VII. Indice de informatori .
423
Ion Nijloveanu, Poezii populare de pe Argeş şi Olt (p. 429_,823)
I. Introducere
431
II. Balade
Fantastice {1—9)	4^7
Păstoreşti (10—12)	464
Vitejeşti (13—23)	470
Haiduceşti (24—43)
Familiale (44—>58)	5^
.III, Poezia obiceiurilor tradiţionale
De leagăn (59—76)	635
De nuntă (77—81)	642
De muncă (82—83)	.	645
IV. Doine şi cîntece
De sărăcie şi revoltă	(84—(104)	.	647
Cîntece de haiducie	(105—131)	660
Cîntece de	răscoală (132—(135)	.	.	677
Cîntece de	cătănie şi război (136—166)	.	679
Cîntece de	jale şi noroc (167—183)	.	.	698
Cîntece ciobăneşti şi	de natură (184—1/89)	708
Cîntece de dragoste	(190—326)	.	711
Cîntece de	dor (327—360)	.	.	.	778
Cîntece de	lume şi satirice (361—373)	796
V. Strigături (374—418)	803
VI. Glosar .	813
VII.	Indice de informatori	şi localităţi .	819
Redactor : IORDAN DATCU Tehnoredactor : ION TUDOR
Dat la cules 13.12.1968. Bun de tipar 17.06.1969. Apărut 1969. Hîrtie scris I A de 63 gfm2. Format 700X1000124.. Coli ed. 47,93. Coli tipar 34,42. A nr. 1950011968. C.Z. pentru bibliotecile mari şi mici 859—09F.
întreprinderea Poligrafică „13 Decembrie 1918‘*.
Str. Grigore Alexandrescu nr. 89—97, Bucureşti,
Republica Socialistă România. Comanda nr. 2286