ACADEMIA REPUBLICII POPULARE ROMÎNE FAUNA REPUBLICII POPULARE ROMÎNE INSECTA VOLUMUL X F A S C I CU L A 2 WOW WITUTDUII M USGnSTWĂ iTOTAK CĂRȚI Kr. ^3^ FAMILIA CARABIDAE (gen. Cychrus Fabricius și gen. Carabus Linne) DE S. P A N I N EDITURA ACADEMIEI REPUBLICII POPULARE ROMÎNE 19 5 5 ------------------------- COLECTIVUL DE REDACȚIE ---------------------- N. BOTNARI UG — redactor responsabil; GR. ELIESCU, membru corespondent al Academiei R.P.R.; M. A. IONESGU, membru corespondent al Academiei R.P.R.; Acad. W. KNEGHTEL; G. MANOLACHE, membru corespondent al Academiei R.P.R.; VAL. PUȘGARIU; V. RADU, membru corespondent al Academiei R.P.R. INDEXUL SISTEMATIC AL SPECIILOR DIN RP.R. Ord. 27. ( 0 L E 0 P T E R A Linne 1758 Subord. ADEPIIAGA CJairville 1806 Fain. (1 A I* A B 1 D A E (Leach) Lameere 1900 Secția C A R A B I X A Horn 1881 Sub fain. CARABINAE Thomson 1875 A. Tribul CYCHRJNI Roeschke 1907 Gen C y c h r u s Fabricius 1794 I. Subgen. (Admis s. str. Fabricius 1794 1. Cychrus caraboides Linne 1758 ................................... 41 2. C. semigranosus Pălliardi 1825 .................................. 45 3. C. attenatus Fabricius 1792 ..................................... 47 B. Tribus € A RABINI’ (Lacordaire) Breuning 1932 Gen. Car a bus Linne 1758 I . Subgen. C a r a b u s s. str. (Thomson) Breuning 1932 Secția E u c a r a b u s (Gchin) Breuning 1932 1. Carabus monili» Fabricius .1792................................. 65' 2. €. comptus Dejean 1831 70 3. C. obsoldus Sturm 1815 73 4. €. calenulatus Scopoli 1763 76 5. C. arvensis Herbst 1784 ......................................... 77 6. C. ullrichi Germar 1824 79 Secția Trac h y c a r a b u s (Gehin) Breuning 1932 7. C. besseri Fischer 1822.......................................... 82 8. C. scabriusculus Olivier 1795 ................................... 83 Secția Carabus s. str. (Linne) Breuning 1932 9. C. granulatus Linne 1758 85 10. C. dathratus Linne 1761 87. 4 S. PAXI X 11. C. cancellatus Illiger 1728 .................................... 99 12. C. auratus Linne 1761........................................... 96 Secția A r c h i c a r a b u s (Seidlitz) .Breuning 1932 13. C. montivagus Palliardi 1825 ................................... 97 II. Subgen. O r e o c a r a b u s (Gehin) Breuning 1932 Secția O r e o c a r a b u s ■ s. str. (Gehin) Breuning 1932 14. C. glabratus Paykull 1790 ...................................... 99 SecL O r i n o c a r a b u s (Kraatz) Breuning 1932 15. €. linnei Parizer 1812 ........................................ 102 16. C. silvestris Panzer 1 793 .................................... 103 III. Subgen. P a c h y s 1 ti s (Molschulsky) Breuning 1932 Secția P a c li y s I u s s. str. (Molschulsky) Breuning 1932 17. C. hungaricus Fabricius 1792 ................................ *18. C. cavernosus Frivaldsky 1837 ............................. 1<>6 19. C. graecus De.jean 1826 ....................................... 107 IV. Subgen. Mesocarabus (Thomson) Breuning 1932 Secția Mesocarabus s. str. (Thomson) Breuning 1932 20. C. problematicus llerbst 1796 .............>................... 109 V. Subgen. H e in i c a r a b u s Gehin 1885 Secția Hemicarabus s. str. Gehin 1885 *2.1. C. nitons Linne 1758 ............................................ .112 VL Subgen. E u r y c a r a b u s (Gehin) Breuning 1932 Secția T o m o c a r a b u s Beittcr 1896 22. C. antipai Panin 1942 ......................................... 118 23. C. convexus Fabricius 1755 .................................. 1 14 Secția C a 1 1 i s t o c a r a b u s Keitter 1895 27. C. marginalis Fabricius 1794 ....................................... 118 VII. Subgen. Tribax (Fischer) Breuning 1932 Secția C h a e t o c a r a b u s Thomson 1875 25. C. intri calus Linne 1761...................................... 119 Secț. Platy carabus (Morawitz) Breuning 1932 26. C. fabricii Panzer 1812 ........................................121 27. 0. irregularis Fabricius 1792 ................................. 123 Secția II y gr o carabus Thoinson 1875 28. C. variolosus Fabricius 1787 .................................. 125 VIII. Subgen P r o c r u s t e s (Bonelli) Breuning 1932 Secția M e g o d o n t u s (Solier) Breuning 1932 29. C. violaceus Linne 1758 ....................................... 127 30. C. planicollis Kuster 1846 .................................... 635 Secția Procerus Dejean 1826 31. C. gigas Creutzer 1799 ........................................ 131 CARABIDAE 5 Secția Lamprostus Motschulsky 1865 *32. C. torosus Frivaldsky 1835............................................133 Secția Procrus t es s. str. (Bonelli) Breuning 1932 33. C. coriaceus Linne 1758 ...............................................134 IX. Subgen C o p t o 1 a b r u s (Soiier) Breuning 1932 Secția C h r y s o c a r a b u s Thomson 1875 34. C. auronitens Fabricius 1792 ......................................... 138 Familia € A R A B I D A E (Leach) Lameere 1900 1925 Schreuder, p. 541—548; 1860 Schaum, p. 35 — 52; 1892 Ganglbauer, p. 19—30, 1942 Jeannel, p. 1028 — 1062. PARTEA GENERALĂ Istorie. — în anul 1758, Linne înființează genul Carabus, care cuprindea la început toate speciile de carabide cunoscute în această vreme. Grupul acestor Coleoptere formînd un obiect de atracție pentru specialiștii coleopterologi, numeroase specii noi de Carabide au fost descoperite, iar o revizuire sistematică mai aprofundată a întregului grup a devenit imperativă. Începînd cu lucrările Iui B o n e 11 i (1809 — 18.13), numeroși naturalist] , printre care mai ales L a t r e i 11 e și D e j e a n, L aport, K i r b y, B r u 11 e, E r i c h son, H a 1 i cl a y, W est w o o d, C h a u d o i r, Le c o n t e, C r o t c h, Horn etc. au adîncit cunoașterea caracterelor și poziției sistematice a familiei Carabidae și a unităților subordonate ei. Din același domeniu sînt cunoscute de asemenea lucrările mai multor cercetători ruși (I a k o b s o n, K e p p e n, L u t c c i n i k, Mo ci u 1 s k y, Se m e -n o v, T s k i t s k e r i n etc.). în anul 1855 — 1860, S e h i 6 d t e reușește să împartă familia Carabidae în trei subfamilii (Carabinae, Harpalinae și Pseudomorphinae), folosindu-se mai ales de caracterul epimerelor mezotoracelui prelungite sau neprelungite pînă la coxele mediane, iar după lucrarea clasică a lui Sc h a u m (1860), precum și după lucrările lui T h o m s o n (1859 — 1860), Bates (1873 și 1883) și Bedel (1881), Horn (1881) împarte această familie în 48 de triburi. Paralel cu aceste realizări sistematice, S c h i 6 d t e publică în anul 1872 — 1873 un studiu foarte important asupra larvelor de Carabidae, iar începînd cu deceniul al 3-lea al secolului trecut apar numeroase 'monografii, care tratează diferite grupe de Carabidae. 8 S. PANIN în anul 1892 — 1903 Ganglb auer, utilizînd toate realizările anterioare în domeniul cunoașterii caracterelor morfologice externe și interne și bazîndu-se pe lucrarea lui K o 1 b e (1901), înființează familiile (Familien-reihe) Caraboidea, în fruntea căreia se găsesc familiile Cicindelidae și Carabidae. Sistemul propus de G a n g 1 b a u e r, prezentînd baze morfologice foarte serioase, a fost adaptat de cei mai mulți autori posteriori, uneori cu anumite modificări. Cu toate progresele mari realizate în cunoașterea familiei Carabidae în decursul perioadei de la Linne și pînă la sfîrșitul veacului trecut, totuși metodele sistematicii formale aplicate exclusiv pe materiale moarte păstrate în colecții, sînt foarte discutabile. Pe la sfîrșitul veacului al XlX-lea și începutul veacului XX se precizează un curent care, rupînd cu aceste tradiții scolastice, introduce studiile sistematice în centrul domeniului vital al organismelor vii. Legătura intimă care există între sistematică și celelalte discipline ale științei este pusă în evidență prin numeroase lucrări, care deschid o pagină nouă în cunoașterea familiei Carabidae. Pe de o parte, în aceste lucrări sînt folosite metode moderne de morfologie comparată, iar, pe de altă parte, realizările acestor studii morfologice sînt confruntate și controlate prin date zoogeografice, ecologice, biologice, paleontologice etc. Dacă cercetările lui R e i 11 e r, M u 11 e r, N e toii t s k y, Breuning, Slo ane, J e annel etc. aduc o serie de caractere morfologice externe și interne noi pentru cunoașterea sistemului natural al diferitelor unități componente din familia Carabidae, lucrările lui S e m e n o v, I a k o b s o n, L u c i n i k, Breuning etc. le încadrează în sensul taxonomic, iar cele ale lui N e t o 1 i t z k y, S c h a u b e r -ger, B or n, H o r m u z a c h i, M u 11 e r etc. le definesc în sens zoogeo-grafic. în jurul anului 1924 istoria familiei Carabidae suferă un salt hotărîtor în ceea ce privește sistematica acestui grup de Coleoptere. Această cotitură se produce în urma unei orientări noi a cercetărilor, în care un rol de frunte îl au acum datele și deducțiile paleogeografice, sprijinite pe capitolele fundamentale ale teoriei lui K o p p e n și W e g e n e r asupra climatelor epocilor geologice trecute și a genezei continentelor. Începînd cu anul 1925, apare un număr însemnat de lucrări foarte importante ale lui J e a n n e 1, care tratează în sensul de mai sus diferite grupe de Carabidae. Aceste lucrări culminează (1941, 1943, 1949) prin crearea unui sistem complet nou pentru grupul coleopterelor — Carabidae. în R.P.R., numeroși naturaliști, ocupîndu-se de Coleoptere în general, au adunat și materiale de Carabidae, care sînt păstrate în colecții de stat și private. Au fost publicate mai multe liste faunistice de coleoptere, în care C A HA Bl DAE 9 sînt amintite și Carabidele, mai ales cele din fauna Transilvaniei. Au fost, în sfîrșit, descrise numeroase specii noi pentru știință (de exemplu Pterostichus etelkae Ormai, diferite specii de Anophthalmus, Nebria carpathica Bielz, N. jussi Bielz, Dyschirius latipennis Seidlitz, Bembidion transsilvanicum Bielz, Carabus antipai Panin etc.). în anul 1887, Bielz introduce în catalogul său de Coleoptere toate speciile de Carabide cunoscute pentru Transilvania pînă la 1886. în anul 1901, Hormuzachi scrie un articol asupra diverselor raporturi faunistice din Bucovina. în acest articol autorul tratează și fauna Cara-bidelor în sens ecologic. în anii 1904 — 1905, F 1 e c k publică o listă completă a Carabidelor cunoscute pentru fauna R.P.R. în această vreme, iar în anul 1912 Petri prezintă în catalogul său detaliat o listă de Carabide cunoscute pentru Transilvania pînă în anul 1911. în anul 1942 apare o listă a Cicindelidelor și Carabidelor din R.P.R., alcătuită de M a r c u. în perioada 1940 — 1944, P a n i n publică o serie de articole și lucrări în care tratează diferite grupe de Carabidae din țara noastră în sens zoogeo-grafic, ecologic și sistematic, iar în 1944 același autor, în colaborare cu Knechtel, realizează un studiu ecologic și zoogeografic asupra unui număr de 9 genuri de Coleoptere din R.P.R., printre care genurile Bembidion, Pogonus și Harpalus. în această lucrare este arătată importanța complexelor climatice existente în țara noastră pentru răspîndirea locală a speciilor acestor grupe de Carabidae. Morfologie externă. — Corpul foarte variabil ca formă, alungit și îngustat sau scurt și masiv, mai mult sau mai puțin convex sau plat, are uneori o înfățișare din cele mai neobișnuite (fig. 1). în general, capul, pro-toracele și partea posterioară, acoperită cu elitre, sînt bine diferențiate. La Omophron, Cyclosomus și Pseudomorphinae, corpul mai mult sau mai puțin circular prezintă un complex compact, baza capului este adînc împinsă în protorace, iar acesta este strîns lipit de baza elitrelor. Capul (fig. 2), variabil ca formă și mărime, este în general mai îngust decît pronotul, iar uneori foarte alungit (cihrizat), ca la Cychrus (fig. 3). Clipeul, îngustat anterior, în general diferențiat de frunte printr-o sutură, este mai îngust la bază decît distanța între inserția antenelor. Fruntea are lateral cîte 1—2, rareori mai mulți, pori setigeri supraorbitali. La Pseudo-morphinae aceștia lipsesc. Ochii circulari sau ovali, mai mult sau mai puțin dezvoltați, sînt foarte convecși și proeminenți la Elaphrus și Tachypus, iar la unele forme troglodite, cavernicole și endogee (Anophthalmus, Aphaenops, Anillus, Scotodipnus etc.) ei lipsesc. Fig. 1. — Mormolyce phyllodes Hag. {Thyreop terinae), măr. nat. (după J eanne li. Fig. 2. — Cap de Calosoma sycophanta L.: V, vor tex; Fr, frunte; p.s, por se t i ger supraorbital; O, ochi; g, obraz ; cL clipeu; Ibr, labru; md, mandibulă; p.m, palp maxilar; p.l, palp labial (după G a n g 1 b a u e r). Fig. 3. — Cap de Cychrus: p. lab, palp labial; p. mx., palp .maxilar;md, mandibulă; cl, clipeu, lb, labru; mx. maxilă (după R o e s c b k e, modificat). Fig. 4. —Mandibulă dreaptă la Duvalius netolitzkyi Midi. (Trechini): p. s, porsetiger; r, retinacul; m, mola; s.l, șanțul lateral (după .1 e a n n e 1). Fig. 5. — Maxilă dreaptă la Calosoma sycophanta L.: l. e, lobul extern (galea); Li,lobul in tern (lacinia); c. cardo; st, stipes; sc/u.p., scuama palpigeră; 1-4, articolele palpului maxilar (după G a n g 1 b a u e r). Fig. 6. — Maxilă stingă (^4) și mandibulă dreaptă (B) de Leistus ruformarginatus Duft.: l.e, lobul extern (galea); l.i, lobul intern (lacinia); p.m., palp maxilar; sc. p, scuamă palpigeră; st, stipes; c, cardo (după G a n g 1 b a u e r). CARABIDAE 11 Antenele, formate din cîte 11 articole, sînt în general setiforme, uneori îngroșate spre vîrf, iar la genul australian Adelotopus (Pseudomorphinae) măciucate. Inserția lor este situată înapoia bazei mandibulelor, articolul 1 fiind mai mult sau mai puțin alungit. Articolele 2 — 4 bazale sînt lucioase și au numai un număr relativ mic de peri tactili, la Siagona și Gater ita perii sînt foarte lungi; celelalte articole, acoperite cu o pubescență deasă și scurtă, sînt mate. La Trachipachys, articolele antenelor au numai peri tactili apicali. L a b r u 1 este foarte variabil ca formă, rareori mai lung decît lat (la Euchila, Catascopus, Miscelus), în general însă este mai lat decît lung, rotunjit, trunchiat sau mai mult sau mai puțin scobit median la marginea anterioară. La Scarites, marginea anterioară este tridințată, la Procrustes și Pasimachus este trilobată, la Pleuracanthus, cu un dinte median, puternic. Mandibulele (fig. 4) în general puternice, de lungime potrivită, dacă sînt mai lungi, nu depășesc lungimea capului. Vîrful lor este încovoiat și ascuțit, rotunjit sau bifid. Mai late sau mai înguste, mai masive sau mai subțiri, uneori asimetrice una față de cealaltă, ele prezintă la marginea interioară o tuberozitate masticatoare (mola), adesea un dinte puternic (reti-nacul), precum și un număr variabil de dinți foarte lungi și a scutiți (la Cychrus'). La partea exterioară a mandibulei se găsește, în general, un șanț longitudinal, mai mult sau mai puțin prelungit și îngustat anterior, în care se află adesea un por setiger. La Leistus, partea exterioară a mandibulei este foarte lată, aproape orizontală, lameliformă, puternic rotunjită lateral (fig. 6, B) și concavă ventral. L a c i n i a lungă și îngustă, cu mai mulți peri la marginea interioară, este încovoiată înăuntru și ascuțită la vîrf. Acesta are forma unui cîrlig, a unui dinte sau a unui cap de pasăre (fig. 5). Partea apicală a laciniei, în general contopită cu corpul lobului intern, se articulează mobil la Trygonodactyla și Hexagonia. La Pasimachus (Scaritinae), vîrful laciniei este rotunjit în curbă lată. Gale a, în general, biarticulată, palpiformă (la Callistiis și la alte cîteva genuri, nearticulată) are ultimul articol fusiform, iar la Cychrus lameliform. La genul Leistus, stipesul lățit prezintă la marginea exterioară un rînd de dinți, prevăzuți la vîrf cu sete mobile, iar scuama palpigeră are o excrescență lungă în formă de deget cu două sete apicale lungi (fig. 6, A). P a 1 p i i m a x i 1 a r i sînt tetra-articulați, cu ultimul articol trunchiat, rotunjit sau ascuțit la vîrf, uneori însă lățit triunghiular mai mult sau mai puțin, sau cîteodată în afară de aceasta, scobit dorsal în formă de lingură (Cychrus, fig. 3). La Bembidiinae ultimul articol este mult mai mic și mai subțire decît penultimul, care este foarte îngroșat. CARABIDAE Mentum (fig. 7) are în general o tăietură mai mult sau mai puțin adîncă la marginea anterioară. în fundul acestei tăieturi se află un dinte median mai mult sau mai puțin dezvoltat și uneori bifid. Scuamele palpigere, paraglosele și ligula nu sînt acoperite de mentum. Uneori, paraglosele lipsesc. Ligula are o consistență chitinoasă, este variabilă ca formă și prezintă apical 1, 2, 4 sau 6 peri constanți la număr în anumite grupe de Carabidae., sau, în alte grupe, peri mai fini, mai numeroși și variabili la număr. Paraglosele. mai mult sau mai puțin contopite lateral cu ligula, au vîrful distal liber sau nu, iar uneori rămîn contopite complet cu aceasta (Clivina). Scuama palpigeră este cilindrică și contopită lateral cu ligula, Palpii labiali triarticulați au penultimul articol prevăzut cu doi sau mai mulți peri setigeri; la Oodinae acesta este glabru sau prezintă numai un por setiger. Gula are lateral cîte o scobitură adîncă (fig. 7, i), care servește pentru adăpostirea părții bazale (cardo) a maxilei. între aceste scobituri se află o proeminență lată a gulei (sub mentum), contopită la marginea anterioară cu mentum și diferențiată de acesta printr-o sutură. Pro no tul (fig. 8, X) este foarte variabil ca formă. Scutelul, de regulă triunghiular, se intercalează între elitre la baza suturii. La Omophron scutelul este acoperit de partea posterioară a pronotului. La Scaritinae și Broscinae scutelul este situat pe partea dorsală gîtuită a mezotoracelui, vizibilă între pronot și elitre. în general, elitrele acoperă abdomenul în întregime, însă la unele grupe, ultimul sau ultimele două tergite abdominale rămîn neacoperite. Discul unei elitre de carabid (fig. 9) prezintă într-un caz primitiv 8 strii și 9 interstrii (intervale) longitudinale. Iiiterstriile neperechi sînt inervate cu nervi, iar cele perechi sînt neinervate, din care cauză primele au peri sensorii, care se găsesc în pori (puncte), gropițe și pe alte formațiuni sculpturale. Intervalele neperechi rămîn întotdeauna neschimbate la număr, iar cele perechi se pot dubla, întrei sau împătri, din care cauză apare un număr suplimentar de strii și intervale (la genul Lorocera există 12 intervale, la Omophron — 14—15, la unele Calosoma — 16). Intervalele, adesea convexe, formează cîteodată carene, care, desfăcîndu-se uneori in bucăți mai lungi sau mai scurte, au forma de lanțuri de tuberculi sau rinduri de granule. în ultima etapă a genezei sculpturii, suprafața elitrei este acoperită de o granu-lație fină și numai rîndurile longitudinale de puncte sau gropițe arată traseul intervalelor neperechi dispărute. E p i p 1 e u r e 1 e elitrelor se prelungesc pînă la unghiul sutural sau se opresc anteapical. în ultimul caz, epipleura se încrucișează uneori cu o carenă internă a elitrei (fig. 10, c. a). La Cychrus^ epipleurele sînt foarte late (fig. 24, E). 14 S. PANIN Aripile posterioare, complet ascunse în poziție de repaus, au o nervulație de tip caraboid (fig. 11); adesea însă ele sînt rudimentare sau lipsesc. De obicei, proepimerele sînt diferențiate de proepisterne prin suturi (fig. 8, B). La Apotomus, unele Pseudomorphinae și la specii mici de Elaphrus toate părțile protoracelui se contopesc mai mult sau mai puțin fără suturi. Cavitățile coxale anterioare, închise lateral prin dilatări prosternale și epi-merale, sînt închise posterior (fig. 12, B) la cele mai multe Carabide, prin întîlnirea proepimerelor cu proeminența posterioară a prosternului. La Cara-binae, Pamborinae, Hiletinae, Nebriinae și Notiophilinae, aceste cavități rămîn deschise (fig. 12, A). Cu excepția genului Cyclosomus, a tuturor Cara-bidelor cu tibii anterioare scobite anteapical, a genului Elaphrus și Cychrus, proeminența prosternului nu depășește posterior coxele anterioare și nu atinge direct mesotoracele. La Cyclosomus această proeminență, deși este prelungită în forma unui ascuțiș, totuși nu face contact cu meso-toracele. La toate Carabideie cu tibiile anterioare nescobite, cu excepția genului Cychrus și Elaphrus, proeminența prosternului este prelungită dincolo de coxele anterioare și nimerește într-o gropiță sau intr-un șanț al mesosternului. La Omophron proeminența prosternală depășește coxele anterioare, este puternic lățită transversal înapoia lor, formează o placă ce acoperă mesosternul și se găsește la același nivel cu metasternul. Mesosternul proeminează posterior între coxele mediane, avînd o scobitură la vîrful acestei proeminențe; în această scobitură intră proeminența anterioară a metasternului. La Siagoninae proeminența mesosternală este foarte lată, iar la Pseudomorphinae este foarte îngustă. E p i m e rele mesosternnlui ating cavitățile mesocoxale (tip epimeral, fig. 13, A) sau sînt despărțite de acestea prin dilatări laterale meso- și meta-sternale (tip sternal, fig. 13, B). Metasternul, împărțit printr-o sutură transversală dinaintea coxelor posterioare în două părți, anterioară și posterioară^ proeminează unghiular între metacoxe. M e t a e p i m e r e 1 e sînt contopite în general cu metaepisternele la tipul epimeral; la cel sternal sînt diferențiate prin suturi. Coxele anterioare și mediane sînt sferice. Cele posterioare, transversale și proeminente posterior în forma unor lobi, ating lateral episternele sau epimerele, dacă acestea din urmă sînt diferențiate. La Trachypachys ele se prelungesc pînă la marginea corpului și despart complet metatoracele de abdomen. Fig. 10. — Partea posterioară a corpului de Platysma niger Schall. (Pterostidunae): cpipleura elitrei; c.a, carena internă a eli trei (după J c a n n e 1). 15 Fig. 11. — Aripă membranoasă la Calosoma sycophanta, L.: 1, nervura costală; II, nerv, subcostală; III, nerv, radială; r2, r3, celulele radiale; O, celula oblongă; V. nervura externo-medie; VII, nervura cubitală; K, celula cuneiformă; IX, nervura anală-r axilară Z-a; XI, nervura anală (după G a n g 1 b a u e r. modificai). Fig. 12. — Cavitățile coxale anterioare deschise (^4) și închise (B) cc, cavitatea coxală; p. proeminența prosternală posterioară; ep, epiplcura (după .1 e a n n e 1, modificai). Fig. 13. — Cavitățile coxale mediane de tip epnneral (X) și sternal (B): CO2, cavitatea coxală mediană; st2, mesosternul; st3 metasternul; eps2, mesoepisternul; epm2, mesoepimerul; eps3, metaepisternul; epm3, metaepimerul; C2, coxa mediană; C3 coxa posterioară; s, sutura transversală a metastcrnului; tr,, trocanterul median; tr3, trocanterul posterior; /e2, femurul median; /e3, femurul posterior; V2, V3, primele 3 sternite abdominale; p.a, porii setigeri abdominali (după G a n g 1 b a u e r, modificat) S. PANIN Trochanterele posterioare sînt mari și alungite, celelalte relativ mici. Femurele anterioare, îngroșate uneori la au cîte un șanț longitudinal ventral la Pseudomorphinae pentru adăpostirea tibiilor în poziția de repaus. Există două tipuri de tibii anterioare (fig. 14): la unele grupe de Carabidae partea lor interioară nu este scobită anteapical, iar cei doi pinteni stau la marginea apicală a tibiei (fig. 14, ?1). La alte grupe tibia anterioară, Fig. 14. — Partea distală a tibiei anterioare la Carabus morbilosus F. (/I), la Migadops lotus Guer. (B) și la Trechus bordei Peyer (C): și sc2. diferite grade de dezvoltare a scobiturii anteapicale; p.e, pintenul exterior; a.tr, primele 2 articole tarsale lățite și căptușite ventral cu peri adezivi; gh.. gheara (după .1 e a n n e 1). Fig. 16. — Gheară pec-tinată (după J e a n-n e 1). scobită adînc la partea anteapicală interioară, prezintă inserția pintenului exterior, situată la baza acestei scobituri (fig. 14, C). Elaphrinae și Omo-phroninae formează o trecere între aceste două tipuri, scobitura tibiei anterioare fiind puțin adîncă și oblică (fig. 14, B). Pintenii celorlalte tibii sînt situați la marginea apicală a acestora. La Scaritinae tibiile anterioare, adaptate pentru a scormoni, au la marginea exterioară dinți puternici și unghiul apical exterior alungit în forma unui deget (fig. 15). Toate tarsele sînt pentamere. în general cele anterioare au la primele articole lățite și căptușite ventral în mod variat cu peri de forme diferite, în general sînt lățite trei sau patru articole, mai rar două sau unul singur (Peronomerus). Ghearele sînt simple, dințate sau pectinate (fig. 16). CARABIDAE 17 Abdomenul (fig. 17) prezintă 8 perechi de stigme, iar tergitele și sternitele sale sînt dispuse după schema următoare: Di, (Fn F3,) V6 în care D = tergit, V = sternit, numerele arată orînduirea lor, iar paranteza cuprinde cele 3 sternite contopite, însă diferențiate prin suturi. La ȘȘ Carabidelor mari și la Brahinidelor există un al 9-lea tergit (placa anală). în general, sternitul 7 este împărțit longitudinal în două plăci laterale, printr-o porțiune nesclerificată. Cu excepția Brahinidelor, acesta stă complet Fig. 17. — Corpul de Carabus auronitens F. văzut lateral (elitra dreaptă este înlăturată): scutel l2, scutel; scut3i scutul metatoracelui; Di — Da, tergite abdominale; C3, coxa posterioară; st3, metasternul; eps3, metaepisternul; epm2, mesoepimerul; f, femurul posterior (după Gan gl b auer). ascuns sub sternitul 6. La Brahinidelor există un al 8-lea sternit, opus plăcii anale și vizibil din exterior. Penisul este asimetric și în general curbat spre partea stîngă. Larva (fig. 18). Larvele oligopode, de formă foarte variată, au un cap prognat, prevăzut lateral cu cîte 6 oceli, orînduiți în general în două rînduri transversale. Clipeul este contopit posterior cu fruntea; la unele grupe, forma sa are o importanță sistematică mare. Antenele (fig. 19) tetraarti-culate, prezintă în general pe articolul 3 un apendice mic uniarticulat (scuama, fig. 19, sc.). Labrul lipsește. Mandibulele sînt mai lungi la larvele carnivore și îndreptate înainte, au în general un dinte postmedian la partea anterioară și un șănțuleț la partea superioară sau laterală. Vîrful maxilei nu este articulat mobil cu corpul ei. Stipesul, foarte dezvoltat, îndreptat înainte, prezintă la vîrf un lob extern biarticulat, precum și o scuamă palpigeră, articulată cu un palp maxilar trimer. Lacinia mică, conică, are formă de stift sau lipsește. Mentum este mic, în general trapezoidal. Scuama palpigeră puternică a palpului biarticulat labial se contopește lateral cu ligula. Orificiul bucal, mic, servește pentru luarea hranei lichide. 2. - c. 1416 18 S. PANIN P r o n o t u 1 este complet sclerificat. Meso- și metanotul, precum și tergitele abdomenului, sînt sclerificate parțial, fiecare sclerit fiind alcătuit Fig. 19. — Antena unei larve de Carabid: 1, 2, 3, 4, articolele antenale, sc, scuama (după Jeannel). Fig. 18. — Larve de Carabide (diferite forme): 1. Galosoma maderae auropunctatumllltâ 2. Ophonus pubescens Mull.» 3. Leistus rufescens F. (toate după G a n g 1 b a u e r); 4. Lorocera pilicomis F. (după I a k o b s o n). Fig. 20. — Topografia scleritelor unei larve de Carabid: t, tergit; s, steniit; sl, stemele; epst, epistern; epm, epimer; ep, epipleu-rit; hg, hipopleurit; ir, trocanter; c, coxa; si, stigma (după Jeannel) din două plăci contopite pe linia mediană longitudinală a corpului. în afară de scleritele de mai sus, există un număr de sclerite situate lateral și ventral pe corp (fig. 20). CARABIDAE 19 Abdomenul compus din 10 inele are 8 perechi de stigme. Inelul 10 (pigo-pod), tubiform și sclerificat, în general mai lung decît precedentul, servește pentru, locomoție. Pe inelul 9 se găsesc doi cerci de lungime și formă variabilă, în general nearticulate, ele sînt uneori articulate (Sphodrus, Abax, Lorocera). Piciorul (fig. 21), variabil ca lungime, are 6 părți: coxă, trochanter, femur, mediu, tibie și tars. Coxa conică, mai mult sau mai puțin lungă, prezintă citeva sete. Trochanterul are întotdeauna o setă lungă la partea distală ventrală, precum și alte sete variabile la număr. Femurul este prevăzut cu două rînduri longitudinale de sete, iar la partea distală cu un rînd transversal. Mediul are la partea distală un rînd transversal de sete, iar rîndurile longitudinale există numai rareori (Carabus). Tibia este în general glabră sau pubescentă. La unele genuri pe aceasta se găsesc sete (de exemplu la Calosoma, Carabus, Cychrus, Nebria, Notiophilus etc.). La vîrful distal al tibiei se află întotdeauna o pereche de spini situați dorsal. Tarsul are forma unei gheare și este prevăzut cu cîțiva perișori răzleți. Uneori (Omophron, Carabus), acesta se desface în două ramuri egale sau nu ca lungime. Alături de tars se găsește adesea o setă mai scurtă și glabră puternic dezvoltată, care are și ea forma de gheară (fig. 21, B, gh). Pupa. Inelele abdominale ale pupei libere au cîte un grup lateral, marginal, de peri, iar inelul 9 prezintă două rudimente de stili, închiși într-o pereche de gonoteci la femelă și o singură gonotecă, deviată spre stînga, la mascul (fig. 22, A, B). Numărul stigmelor abdominale este redus, iar perechea mezosternală există întotdeauna. Organizație internă. — La Carabide lipsesc glandele salivare. Acțiunea care revine salivei cade în sarcina sucului gastric, care este regurgitat prin gură. Hrana astfel udată cu suc gastric este lichefiată și digerată parțial în mod extraintestinal. Sînt caracteristice glandele pigidiale, în număr de două, care se deschid la dreapta și la stînga orificiului anal. Ele secretă un lichid corosiv, cu miros acru. Aceste glande sînt mai ales dezvoltate la Brachinus și Lebia, la care lichidul secretat, foarte volatil, explodează în aer. La Procerus secreția glandelor pigidiale .este abundentă. Lichidul proiectat la distanțe considerabile prezintă un pericol pentru ochii omului. Secreția glandelor pigidiale a speciilor genului indian Pachymorpha produce arsuri grave pe piele. Ecologie. — Familia Carabidae este una din cele mai mari în ordinul Coleoptera, numărul speciilor cunoscute evaluîndu-se, aproximativ, la 20 000. Aceste insecte, răspândite în toate zonele climatice ale globului, sînt mai ales numeroase în cele temperate și calde. Unele Carabide aparțin regiunii arctice (genul Microdera, Pelophila etc.), altele sînt borealpine (Patrobus septen-trionalis Dej., Bembidion bipunctatum L. etc.), iar altele exclusiv tropicale 2* 20 Fig. 21. — Piciorul larvei de Carabid: c, coxa; tre, trocanterul; fe, femurul; me, mediul; t, tibia; tr, tarsul ; s, sete apicale ale tibiei; A, B, C, D, E, diferite forme de tars; gh, gheara; os, organul sensil (după J e a n n e 1). Fig. 22. — Ultimele segmente abdominale ale pupei de Amblistogenium pacificum Putz. (Trechinae), văzute ventral: A Ș; B VII — IX, sternite; go, gonoteca. CARABIDAE 21 (Migadopinae australiene și sud-americane, Hiletinae braziliene, africano-tropicale, malgașe și indo-malaeze). Speciile acestei familii caracterizează fauna etajelor superioare din munți, multe fiind alpine (Oronebria, Carabus, Bembidion, Trechus, Broscosoma, Cymindis, Patrobus, Pterostichus etc.), iar unele, urcîndu-se pînă la 5 550 m altitudine (Trechus thibetanus Jeann. din masivul Kung-la, Himalaia). în afară de cele monticole, există carabide deserticole, stepicole, silvicole, litorale, ripicole, torenticole, halobionte, psamofile etc. Grupe foarte caracteristice alcătuiesc formele endogee, cavernicole, troglodite, termitofile și mirmicofile. Particularitățile ecologice ale tuturor acestor insecte sînt foarte variate, însă clima și biotopul ocupă un loc de frunte printre factorii numeroși, care au o importanță în viața lor. După Knechtel șiPanin (1944), repartiția în R.P.R., a unor grupe de Carabide (Bembidion, Pogonus, Har-palus) este subordonată în mare parte distribuției complexelor climatice existente în țară, și mai ales indicilor de ariditate, care caracterizează raportul dintre umiditate și temperatură. Majoritatea Carabidelor sînt mezofile. în general, ele activează seara și noaptea, iar ziua stau ascunse sub diferite adăposturi (pietre, frunzar, mușchi, trunchiuri de arbori căzuți etc.) în locuri umbrite și umede. Multe specii se ascund în galerii, săpate de ele în pămînt, altele găsesc un adăpost în buturugi și sub scoarța copacilor putrezi. Caracterul mesofil al acestor insecte determină existența populațiilor numeroase și variate de Carabide pe malurile apelor și de asemenea în păduri și munți, în care coeficientul higrotermic este relativ mare. Mai multe specii ripicole, torenticole etc. sînt chiar higrofile (Carabus clathratus L., C. variolosus Fabr., Omophron, Bembidion, Trechus, Elaphrus etc.). Aceste insecte trăiesc în vecinătate imediată cu apele sau în locuri mlăștinoase și umbrite, adesea chiar de sub apă, în cazul submersiunii terenului. Un exemplu tipic îl prezintă speciile genului Aepopsis (Trechinae), care populează zona de ficus pe litoralul oceanului Atlantic în Bretania. Aici se realizează ciclul evolutiv al acestor Carabide, în galerii săpate de ele în pămînt. Deși zona în care trăiesc este supusă submersiunii regulate a fluxului oceanic, totuși insectele dispun de aerul necesar pentru respirație, deoarece acesta se păstrează în crăpăturile solului și în galeriile în care ele se ascund. Un grup foarte caracteristic, higrofil, îl prezintă Carabidele endogee, cavernicole și troglodite. Ele trăiesc în întuneric absolut și într-un mediu ambiant foarte constant, mai ales în ceea ce privește temperatura staționară și relativ joasă și procentajul de umiditate ridicat. Aceste insecte prezintă un foto-tropism negativ, sînt adesea complet oarbe, au tegumente nepigmentate și organe senzoriale foarte dezvoltate. Cele endogee (Duvalites subterra- 22 S- PAN IN neus Mill. și Trechus plicatus Mill. din fauna noastră, Trechus rudolphi Ggb. etc.), stau în general pe sub pietre mari, înfipte adînc în pămînt, sau (Duvalius, Geotrechus) se ascund în crăpăturile adinei din terenul argilos foarte umed, folosind mai ales galeriile Oligochetelor, pentru a se refugia în adîncime în timpul secetos, sau pentru a se ridica mai la suprafață, cînd umiditatea solului le permite să se apropie de surse de hrană. Printre Carabidele cavernicole sînt cunoscute multe specii de Trechinae (Duvalites, Duvalius, Anophthalmus etc.) și Pterostichinae (Troglodites, Zări-quieya, Comstokia, Antisphodrus, Ephodropsis etc.) iar dintre Scaritinae, Italodytes stammeri MiilL, insectă complet oarbă și nepigmentată, care trăiește într-o grotă din sudul Italiei. Dacă Carabidele mesofile sînt numeroase, iar cele higrofile au reprezentanți tipici, un raport invers se observă la cele xerofile. Chiar Carabidele din pustiuri, semipustiuri și stepe sînt înzestrate cu un xerofilism relativ, deoarece majoritatea lor trăiesc mai ales în galerii adînci, pe care le sapă în pămînt, activînd mai ales noaptea. Speciile africane din genurile Anthia, Polyhirma. Eccoptoptera sînt numeroase în deșerturi, cele de Corsyra și Discoptera trăiesc în deserturile Turkestanului, iar Graphop-tera serrator Forsk. din Sahara produce o stridulație accentuată, alergînd pe nisip. Multe specii din genul Calosoma trăiesc în semideșerturile și stepele regiunilor calde ale globului. Dintre Carabidele stepicole, Carabus graecus morio Mannrh., C. hungaricus Fabr., Calosoma maderae auropunctatu/n Hbst., Calosoma denticole Gebl., Zabrus tenebrioides Goeze etc. sînt tipice pentru stepele țării noastre. Cele două specii de Calosoma de mai sus stau la pîndă după vînat în galeriile scurte săpate la marginea potecilor și drumurilor; se observă numai antenele coleopterului care se mișcă la intrarea galeriilor. Plaja mării este frecventată de mai multe specii de Carabide (Eurynebria. complanata L., Dyschirius, Bembidion, Limnaeum, Cillenus etc.). Sînt specifice litoralului mării speciile genului Scarites, dintre care Sc. laeoigatus F. trăiește și la noi exclusiv pe malul mării și al lacurilor marine. Aceste insecte carnivore vînează noaptea, stînd la pîndă în galeriile lor. Odată prada capturată, coleopterul se retrage împreună cu aceasta pentru a o consuma în fundul galeriei, pe care o astupă în prealabil. Fenomenul imobilității reflexive este foarte caracteristic pentru speciile de Scarites. De exemplu Scarites buparius Forst., fiind atins, rămîne timp de o oră în stare de moarte aparentă. în general, caracterele biotopului au o însemnătate mare pentru anumite specii de Carabide. Un exemplu elocvent îl aduce Netolitzky în această privință. Adunînd materiale de Bembidion pe malul unui pîrîu de pădure de pe lîngă orașul Cernăuți (U.R.S.S.), vestitul bembidiolog a reușit să adune pe o distanță de aproximativ 1 km un număr de 20 de specii din acest gen. Compoziția specifică a populației malurilor acestui pîrîu se modifica CARABIDAE 23 mereu și brusc în raport cu topografia locului, umiditatea, compoziția solului etc. Proprietatea solului nu este neglijabilă în viața unor specii de Carabide. Mai multe coleoptere din genul Bembidion și Pogonus, unele specii de Bra-chinus etc. sînt halofile. în Europa, unele specii din genul Dyschirius, adesea asociate la numeroase Staphylinidae (Bledius, Platysthetus, Trogophloeus), precum și la speciile genului Heterocerus, trăiesc în galerii săpate în teren umed. Fiecare specie de Dyschirius vînează anumite specii de Bledius. Condițiile de salinitate ale solului fiind specifice pentru fiecare dintre insectele de mai sus, aceste condiții determină adevărate biocenoze, din care fac parte speciile genului Bledius și Dyschirius. Legătura între membrii acestor biocenoze este atît de strînsă, încît o migrație ocazională a Staphylinidelor este urmată de aceea a Carabidelor. în țara noastră sînt halobionte aproape toate speciile de Pogonus, 6 specii de Bembidion, mai multe specii de Dyschirius, unele specii de Harpalus (H. cephalotes Frm., H. stierlini Poncy) și altele. Dintre Carabidele psamofile Carabus nitens Linne trăiește într-un biotop specific, pe locurile nisipoase, uscate, din pădurile de brad. Sînt de asemenea psamofile Harpalus sabulicola Panz., H. calceatus Duft., H. oblitus Dej., H. smaragdinus Duft. etc. Dimpotrivă, H. rupicola Sturm, H. puncticollis Payk, Calathus lunatus F. trăiesc pe terenuri calcaroase, H. cordatus Duft., Bembidion milleri Duv. etc., pe terenuri lutoase și H. brevicollis pe cernoziom. Un grup foarte caracteristic îl reprezintă Carabidele termitofile și mirmi-cofile. Aceste insecte trăiesc într-un mediu ambiant foarte specific. Printre speciile termitofile, Somoplatus substriatus Dej. este interesant prin existența sa, pe deoparte în grotele Africei orientale, iar pe de altă parte în termitiere. Sînt termitofile speciile genului Eustulmannium, Rhopalomelus, ale grupului Orthogoniinelor (80 specii), ale genului Philophloeus și Agonochila (70 specii). Dintre cele 6 specii termitofile din genul Glyptus (Africa tropicală), Gl. sculptilis Br. cohabitează cu Termes belicosus: Gl. punctulatus Chaud., cu Microtermes incertus. O adaptare biologică interesantă o prezintă Perigona termitis Jeann., care, trăind în rumeguș îngrămădit de Belicositermes natalensis în etajele superioare ale termitierei, se hrănește (adultul și larva) cu acest rumeguș îmbibat cu saliva termitelor. O altă specie sud-africană este Rhopalomelus angusticollis Boh. Ea a fost observată în termitiere de Termes lateritius. Larva Carabidului se hrănește cu corpul reginei termitelor, pe care o ucide în prealabil. Adoptată de gazde, ea se transformă în pupă în termitieră. iar adultul, instalîndu-se 24 S. PANIN într-o galerie făcută în locul fostei celule regale, se apără adesea contra atacurilor date de termite. Dintre Garabidele mirmicofile este cunoscută specia Tachys incurous Say, care trăiește în furnicarele de Formica exsectoides. O altă specie, Pseudo-trechus mutilatus Rosenh. se întîlnește în grupe de cîte. 2 — 3 exemplare, care stau pe sub pietre, în galerii superficiale ale furnicarelor de Aphaeno-gaster barbara. în afară de unele specii, mai ales fitofage (Amara., Zabrus, Harpalus etc.), majoritatea Carabidelor sînt carnivore. Ele se hrănesc cu rîme, larve, insecte adulte, melci, crustacee etc. Cele care se hrănesc cu melci, au adesea capul alungit și pronotul îngust (Cychrus, Cymindis), însușire care le permite să ajungă prada ascunsă în cochilie. Este posibil că asimetria cefalică și defor-mația labrului, care se observă la Licinus și Dicaelus, prezintă o adaptare la același fel de hrană. în general Carabidele carnivore sînt polifage, însă există specii cu un regim alimentar special. De exemplu, Dromius schneideri Cr. atacă anumite Dendroctonus (Scolytidae) în galeriile lor în lemnul coniferelor, Philorhisus quadrinotatus Panz. se hrănește cu larve de Pissodes (Curculionidae), Lam-prias chlorocephalus Hoffm. și Lebia scapularis Fourcr. atacă larvele și pupele Galerucinelor (Chrysomelidae). Există Carabide care vînează larvele insectelor, urcîndu-se în coroana arborilor (Calosoma sycophanta L., Monolobus testaceus Sol., Pachymorpha Chaud. etc.). Odacantha melanura L. se găsește în tulpinile goale de Typha și Phellandrium, în care atacă larvele insectelor. Mormolyce phyllodes Hag. din peninsula Malaca este legată de prezența ciupercii Polyporus fomentarius. Ciclul evolutiv al acestui Carabid se produce în interiorul ciupercii, larvele lui hrănindu-se cu insecte micetofage. La aceste larve a fost observat fenomenul canibalismului. După J e a n n e 1, unele Carabide sînt guanofile (Somotrichus, Somo-platus substriatus Dej.), altele guanofile și uneori antropofile, adică se hrănesc cu excrementele omului (Sphodrus). Reproducere și dezvoltare. — Carabidele au o metamorfoză completă. Ciclul evolutiv durează în general un an. După S c h a u m, unele specii aptere, care trăiesc la înălțimi mari, în regiuni alpine, au o diapauză hibernală, ce durează 11 luni. Ciclul lor evolutiv se prelungește, probabil, mai mulți ani. Unele particularități interesante le prezintă metamorfoza speciei Lebia scapularis Fourcr., care se găsește și în țara noastră. Adultul acestei insecte vînează larve de Calerucella luteola Miill. (Chrysomelidae) în coroana ulmilor (Ulmus campestris, U. pedunculatus). Ponta are loc în luna iunie. Prima larvă, foarte mobilă, atacă nimfele Chrysomelidului, care se găsesc la baza ulmilor. CARABIDAE 25 După consumarea unei nimfe, larva pierde aproape complet mobilitatea, mișcîndu-și viermiform numai abdomenul său. Corpul ei devine fusiform și pare umflat. Această larvă construiește un cocon din fire de mătase, secretate de glandele malpige. După năpîrlire, ea se transformă în interiorul coconului într-o larvă cu antene și picioare foarte reduse. Această larvă se hrănește cu materii de rezervă din corpul său. După o nouă năpîrlire, apare prenimfa cu abdomenul alcătuit din 11 segmente. Aceasta se transformă în nimfă, iar după 10 — 15 zile apare adultul. Există două generații pe an. Adulții generației a 2-a iernează. Paleontologie și filogenie. — După J e a n n e 1, grupele Carabidelor evoluate pe fostul continent paleozoic Gondvana, au invadat pe la sfîrșitul perioadei permiene masivul continental Laurasia (= Laurenția + Scandi-navia + Angara, fig. 23). Această migrație a fost datorită schimbărilor climatice, care au avut loc în această vreme. Unele Carabide gondvaniene s-au menținut totuși pe fragmentele continentului primitiv al originii lor. Jeannel împarte Carabidele gondvaniene în 3 grupe, și anume: 1. Carabidele care trăiesc în regiunile subantarctice și temperate ale resturilor continentului Gondvana. 2. Grupele de Carabide care prezintă genuri vicariante. Acestea trăiesc, pe de o parte, în Brazilia, iar pe de altă parte, în Africa tropicală, și meridională. Arealele acestor genuri se extind în general pînă în Indo-Malaezia și Madagascar (de exemplu, genul Enceladus din Brazilia este vicariant cu genul Luperca din Africa și India; genul Pelicium din America de Sud este vicariant cu genul Disphaericus din Africa și India). 3. Grupele de Carabide, provenite din Gondvana orientală, care sînt răspîndite în jurul întregului ocean Indian, în Australia și Noua-Zelandă, în Indo-Malaezia și Havai, în Africa (mai ales orientală) și în Madagascar. Unele specii indo-africane s-au răspîndit pînă în Mediterana, uneori chiar pînă în insulele Antile, aceste migrațiuni realizîndu-se probabil în epoca eocenului, în condițiile unei clime calde. Grupele de Carabide, provenite din Gondvana și care s-au răspîndit spre emisfera de nord în miocen, au evoluat aici în decursul terțiarului pe vechiul continent Angara. Toate Carabidele acestei categorii, venite din Asia pe uscat, pe la sudul mărilor Aralo-Caspice, s-au răspîndit în Europa numai după dispariția strîmtorii maritime, prin care Egheida a fost împărțită în două în decursul perioadei de la cretacic și pînă la terțiar. Aceste Carabide au urmărit un drum care de cele mai multe ori ducea probabil prin Siria, Egheida, Grecia actuală, podul Adriatic și Italia. 26 Fig. 23. — Geneza masivelor continentale după K o p p e n și Wegener: A, în carboniferul superior; B, în jurasicul superior; C, în cretacic (după J e a n n e 1). CARABIDAE 27 Carabidele, venite pe la nordul mărilor Aralo-Caspice, s-au răspîndit departe spre apus, au populat mai ales Europa septentrională și au ajuns chiar pînă în America de Nord, care în această vreme era legată cu Europa. Deși coleopterele au apărut pe continentul Gondvana în decursul paleo-zoicului, iar în permian au ajuns pe teritoriul U.R.S.S., totuși nu există nici un document pozitiv paleontologic care ar putea dovedi existența Carabidelor în acea vreme și chiar în decursul mesozoicului. Se poate afirma însă că aceste coleoptere au existat, începînd cu perioada jurasicului. Printre resturile terțiare găsite în chihlimbarul baltic și care datează din oligocenul inferior, deci de aproximativ 15 milioane de ani, au fost găsite resturi de Cychrini aparținînd genului nord-american Nomoretus. Tot în jurasic a existat, după J e a n n e 1, o sușă primitivă, care a dat naștere genurilor Calosoma și Carabus și care este reprezentată în timpurile noastre prin genurile Carabominus, Calopachys (Mexic), Carabomorphus, Ori' nodromus (Africa orientală) și Microcallisthenus (America de Nord și Macedonia), Trechinele și Bembidinele au evoluat, pe deoparte, în decursul erei secundare pe continentul Paleantarctidei (sușele Aepinilor, Homaloderinilor) și în Gondvana orientală (sușele Perileptinilor, Trechinilor), iar pe de altă parte, în decursul terțiarului, pe continentul Angara (sușele Trechinilor). Răspîndire geografică. — Datele paleogeografice, expuse în capitolul precedent, explică în linii largi răspîndirea actuală neomogenă a diferitelor grupe de Carabide pe glob. Unele dintre aceste grupe sînt răspîndite peste tot globul (Scaritinae, Harpalinae, Bembidiinae, Trechinae), altele se găsesc numai pe anumite continente. Se știe, de exemplu, că Metriinae, Chematocantinae, unele Maso-reinae (Nematotarsini), ca și toate Agriinae și Calophaeninae trăiesc numai în America. Aparțin exclusiv Australiei, grupele de Amblitelini (Psydrinae) și Seratocrepidini ( Masor einae), iar Glyptinae și Graphopterini ( Masoreinae) sînt africane. Dintre numeroasele grupe africano-braziliene se cunosc Lachnophorini (Perigoninae), Melanodinae, Ctenodactylinae, Zuphiinae, dintre cele pale-antarctice Migadopinae, Baripini și Creobiini (Broscinae), Tropidopterini (Psydrinae), Merisodini (Trechinae). în sfîrșit, Badistrini (Licininae), Peri' calinae, Thyreopterinae, Anthiinae etc. sînt gondvaniene-orientale. Exemple de grupe vicariante sînt numeroase în familia Carabidelor. Printre acestea, de exemplu, subfamilia Pelicinae este reprezentată în Africa și India prin genurile Disphaericus și Spanus, iar în Brazilia, Venezuela și Mexic prin genul Pelicium; subfamilia Hiletinae înlocuiește prin genul Neo-chiletus în Brazilia genul Hiletus din Africa, Madagascar și regiunea Indo-Malaeză. 28 S. PANIN Dintre 37 de subfamilii palearctice de Carabidae, cunoscute pînă în prezent, aproximativ 24 fac parte din fauna R.P.R., iar cele care lipsesc la noi în țară aparțin mai ales orientului îndepărtat, Japoniei precum și Mau-ritaniei. într-o anumită măsură, răspîndirea locală a Carabidelor este subordonată repartiției zonelor climatice, precum și transgresiunilor care se produc prin ape. Transgresiunea prin ape explică, de exemplu, aparițiile spontane de Carabus gigas Creutz. în Dobrogea (munții Măcinului) și în pădurea Comana (reg. București). Specia este transportată de apă din centrele de răspîndire în momentul revărsării Dunării și Argeșului. Condiții asemănătoare explică apariția speciei Bembidion nitidilum Marsch. în zona antestepelor din R.S.S. Moldovenească. Centrul de răspîndire a acestei insecte se află în zona fagului și coniferelor, însă ea este transportată și în etajele mai joase prin apa Nistrului și afluenților săi. Fenomenul transgresiunii a fost semnalat de asemenea pentru alte specii de Bembidion din fauna R.P.R. (B. foraminosum Sturm, B. splendidum Sturm, B. bipustulatum nivale Heer, B. tricolor' F., B. milleri carpathicum Miill., B. decorum Zenk. etc.). Activitatea omului are și ea importanță în răspîndirea Carabidelor.. Astfel, uneori, acestea sînt aduse cu vapoarele din țările îndepărtate: De exemplu, Lebiinele, Plocionus pallens F. și Somotrichus elevatus F., prima specie originară din America, iar a doua din Ile de France, au fost aduse în diferite porturi odată cu transporturi de arachis și bulbi de orchidee; Perigona nigripes Dej. ( Perigoninae), care trăiește în țările oceanului Indian, a fost observată sporadic în porturile Europei. Speciile exotice de Masoreus Dej... Microus Chaud. și Somoplatus Dej. au fost de asemenea aduse în Europa, împreună cu transporturile de arachis. Importanță economică. — Deoarece Carabidele sînt carnivore în mare parte, ele aduc un folos omului, distrugînd moluște, viermi, crustacee și insecte dăunătoare. In acest sens, Calosoma sycophanta L. este folositoare silviculturii,, atacînd omizile de Ocneria dispar] Calosoma inquisitor L. apare în număr mare în timpul invaziilor de Acridiene și se hrănește cu aceste insecte ] Dro-mius agilis F., D. schneideri Cr. atacă Scolytidae, iar Philorhisus quadrinotatus Panz. se hrănește cu larvele de Pissodes (Curculionidae). Plocionus^ timidus Halid. este considerat util în America de Nord, deoarece atacă omizile de lepidoptere. Lamprias chlorocephalus Hoffm. distruge larvele Galerucinelor (Chrysomelidae). Broscus punctatus Dej. vînează omizile de Agrotis, Pieris. și Prodenia în Africa de nord. Există totuși Carabide care sînt dăunătoare in stadiul larvar sau adult, deoarece se hrănesc cu plante cultivate. Dintre aceste Carabide fitofage, Zabrus tenebrioides Goeze, adult, consumă laptele: CARABIDAE 29 boabelor în spic de grîu și secară, iar larva sa atacă frunzele lor. Insecta sapă în pămînt la baza plantei o galerie, se urcă pe o frunză și prin greutatea corpului o apleacă, o trage de vîrf în galeria sa, o mestecă cu mandibulele sale și apoi o lasă liberă. O astfel de frunză mototolită și suptă se usucă în aer și are aspectul unei bucle de lînă. în unii ani această insectă apare în număr mare și la noi în țară, producînd daune considerabile. Măsurile de luptă care se impun sînt asolamentul rațional, prăfuiri cu preparate DDT și cu substanțe arsenicale, precum și îngrădirea vatrelor atacate cu șanțuri-baraje. Mai multe specii de Harpalus atacă de asemenea cerealele. De exemplu, Harpalus distiguendus Duft. se hrănește cu boabele încolțite, Harpalus calceatus Duft. cu semințele necoapte în inflorescențele meiului. Harpalus rufipes De Geer, deși vînează viermi și moluște în culturi de plante, totuși produce daune culturilor de căpșuni, atacă boabele cerealelor în spic, semințele în pepiniere de conifere (Pinus, Picea, Larix), și chiar făina depozitată. Speciile de Ophonus, Ditomus, Carterus etc. se hrănesc cu semințele necoapte în inflorescențele Umbelif erelor. Carterus, ca și Broscus cephalotes L., adună semințele în galeriile lor, făcute în pămînt. în America de Nord, Clivina impressifrons Lee. sapă galerii adînci de 70 cm în solul umed și se hrănește cu boabe de porumb. Larva sa este carnivoră, însă adultul produce ravagii în semănăturile de porumb și anume în acelea făcute în cernoziomurile umede. Parazitul acestei specii este Acarianul Canestrinia, Mai multe specii de Amara atacă semințe, căpșuni și boabe în germinație. O daună indirectă aduce uneori Nomius pigmaeus Dej. Acest Carabid mic (7 — 7,5 mm), foarte rar în Europa, este răspîndit în America de Nord, incepînd cu Lacul Superior și pînă în California. în aceste regiuni insecta apare uneori în masă, zburînd seara la lumina artificială, mai ales după o furtună și pătrunzînd în locuințele oamenilor. Au fost semnalate cazuri în care sate întregi au fost părăsite de locuitori din cauza mirosului insuportabil pe care-1 răspîndesc aceste Carabide. Metode de colectare. — Adunarea Carabidelor se realizează prin controlarea diferitelor adăposturi, în care aceste insecte se ascund ziua și care se găsesc pe sub pietre, arbori căzuți, frunzar, mușchi, pe sub ierburi marine aruncate pe mal, pe sub scoarța arborilor putrezi, în lemnul putred al buturugilor, în gropi pregătite pentru sădirea pomilor, pe sub snopi, grămezi de fîn etc. Cele mai numeroase populații de Carabide găsindu-se pe malul apelor, aceste insecte, adesea mici și fragede, sînt adunate cu ajutorul exhaustorului, în momentul în care ele aleargă pe terenul umed. Gropile-capcane, adînci de 50 cm și late de 25 — 30 cm, dau rezultate bune, dacă sînt săpate în locuri potrivite. Carabidele mari, căzînd în ele în S. PANIN timpul vînătorii de noapte, nu mai pot ieși la suprafață, dacă pereții gropilor sînt destul de abrupți. Aceste capcane se vor controla la interval de 1 — 2 zile. Colectarea speciilor cavernicole se face cu ajutorul unor cutii cilindrice de tablă (cutii de conserve), deschise dintr-o parte. în aceste cutii, îngropate vertical, la același nivel cu pămîntul în locuri potrivite din peșteri sau grote, se introduc bucățele de brînză, pește sau carne alterată. Insectele cavernicole fiind atrase de mirosul momelei, cad în cutie și pot fi prinse cu ușurință în momentul controlului capcanelor, care se face la anumite intervale (2 — 3 ori pe zi). Carabidele care stau în frunzar, mușchi, furnicare etc. sînt cernute prin site sau prinse cu ajutorul aparatelor fotocolectoare; cele arboricole sînt adunate prin scuturarea arborilor și arbuștilor pe așternuturi puse pe pămînt; cele care stau pe flori se prind cu fileuri entomologice făcute din pînză. PRESCURTĂRI L = lungimea corpului, lat. = lățimea elitrelor. p i.a. = indicele de ariditate după De Mar t o n n e = ------------------------------ (în care T + 10, P = umiditatea, 7’ = temperatura anuală medie). ° = înaintea denumirii formei arată lipsa ei în R.P.R. * = înaintea denumirii formei arată existența probabilă în R.P.R. BIBLIOGRAFIE 1904 A p f e 1 b e c k V., Die Kăferfauna der Balkanhalbinsel mit Beriicksiclitigung Klein-Asiens und der Insei Kreta, Familienreihe Caraboidea. Berlin, t. I. 1873 Bates H., On the Geodephagous Coleoptera of Japan. Transact. Am. Ent. Soc., p. 219 - 334; 1883, p. 25 - 290. 1883 — Carabidae. Biologia centrali — americana, voi. I. 1881 B e d e 1 L. a. Horn G., On the genera of Carabidae with special reference to the fauna of Boreal America. Transact. Am. Ent. Soc., voi. IX, p. 91 — 96. 1850 Bielz E., Beitrăge zur Kăferfauna der Walachei. Verh. Siebenbiirg. Ver. Naturw. voi. I, p. 39 — 45. 1887 — Siebenburgens Kăferfauna nach ihrer Erforschung bis zum Schlusse des Jahres 1886, Verh. Siebenbiirg. Ver. Naturw., voi. XXXVII, p. 27 — 114. 1809 B o n e 11 i F., Observations entomologiques. Meni. Acad. Sci. Turin, voi. XVIII, p. 21 - 78; 1813, voi. XVIII, p. 433 - 484. 1902 B o r n P., Uber die Ursachen der Varietăten und Rassenbildung bei den Caraben. Insekten-Borse, voi. XIX, p. 234 - 235, 243 - 244, 251 - 252, 259, 289, 291, 298. 1902 — Mitteilungen liber rumănische Caraben. Bul. Soc. sci. București, p. 145 — 159, p. 608 - 612; 1903, p. 295. CARABIDAE 31 1932 Breuning St., Monographie der Gattung Carabus L. Bestimmungs-Tabellen der europăischen Coleopteren, caietul 104, 105, p. 1 — 496, 1933, caiet 106, 107, p. 497 - 912; 1934, caiet 108, p. 913-1120; 1935, caiet 109, p. 1121 - 1360; 1937, caiet 110, p. 1361 - 1610. 1873 Crotch G., On the arrangement of families of Coleoptera. Proc. Amer. Philos. Soc. Philadelphia, voi. XIII, p. 75 — 87. 1925 Dalii Tenge, Beitrăge zur Kenntnis der Onkologie der Deutschen Carabiden. Mitteilungen a. d. zoolog. Musseum in Berlin, t. XII, caietul 1, p. 15. 1933 Darlington P., A new tribe of Carabidae (Coleoptera) from Western United States. Pan Pacif. Ent., voi. 9, p. 110 — 114. 1904 Fleck E., Die Coleopteren Rumăniens. Bul. Soc. Sci. București, t. XIII, p. 308. 1892 Ganglbauer L., Die Kăfer von Mitteleuropa. Familienreihe Caraboidea, Viena, voi. I. 1903 — Bemerkungen zu Prof. H. I. Kolbes Arbeit «Zur Systematik der Coleop- teren ». Allg. Zeitschr. Entom., voi. VIII, p. 268 — 269. 1885 Gehin J. et H a u r y C h., Catalogue synonimique et systematique des Coleop-teres de la tribu des Carabiques. Remirmont și Praga, voi. XXXVIII. 1910 H oldhaus K. u. Deubel F r., U ntersuchungen uber die Zoogeographie der Karpaten. Jena. 1911 H oldhaus K., Die Oekologie und die Sammeltechnik der terricolen Coleopteren. Entom. Bl., caietul 1, p. 8; caietele 2 — 3, p. 47. 1925 —1929—Die geographische Verbreitung der Insekten. Schreuder, Ch. Handbuch der Entomologie, voi. II, Jena. 1901 Hormusachi C., Cercetări noi asupra raporturilor faunistice din Bucovina, cu privire specială la clasa Coleopterelor. Bul. Soc. Sci. București, anul X, nr. 1 — 2, p. 77 — 110. 1903 Hormusachi C., Beobachtungen uber die aus Rumănien bisher bekannten Carabusarten. Bul. Soc. Sci. București, voi. XII, p. 273 — 285. 1905 lakobson Gh., Juki Roșii i zapadnoi Evropî. St. Petersburg. 1938 I e n i ș t e a M., Die Cicindeliden und Carabidenfauna Bessarabiens auf Grund ihrer Erforschung bis 1938. Chișinău. 1910 Iordan II., Uber extraintestinale Verdauung im allgemeinen und bei Carabus auratus im besonderen. Biol. Zentralbl., caietul 30, p. 85. 1941 Jeannel R., Coleopteres Carabiques, Premiere pârtie, Faune de France, Ed. Lechevalier, Paris, voi. 39, p. 570. 1943 — La genese des faunes terrestres. Presse universitaire de France. Paris. 1949 — Trăite de zoologie, anatomie, systematique, biologie. Paris, t. IX. 1950 K a r n o s c h i t z k y N., Review of halobiont and halofil Coleopterae of bul- garian Black-sea Shores. Publications of the Marine Biological Station of Var na. Varna. 1912 Kern P., Uber die Fortpflanzung und Eibildung bei einigen Caraben. Zool. Anz. von Carus, voi. XL, p. 345. 1921 — Beitrăge zur Biologie der Caraben. Ent. Blătter, p. 162; 1925, voi. II, p. 114. 1927 Kirschner H., Biol. Studien uber Carabus cancellatus III. Zeitschr. j. Morph. und Okol. der Tiere, voi. VII, caietul 4, p. 480. 1944 Knechtel W. u. Panin S., Oekologisch-zoogeographisches Studium an Coleopteren des rumănischen Faunengebietes. Acad. Boum. Etudes etrecher-ches, voi. XV. 32 S. PANIN 1901 Kolbe H., Vergleichend-morphologische Untersuchungen an Coleopteren nebst Grundlagen zu einem System und zur Systematik derselben. Wiegeman’s Arch. Naturg., p. 89 — 150. 1924 Koppen W. u. Wegener A., Die Klimate der geologischen Vorzeit. Ed. Borntraeger, Berlin. 1900 L a m e e r Au., Notes pour la classification des Coleopteres. Ann. Soc. Ent. Belg., voi. XLIV, p. 355 - 377. 1902 Lapouge G., Phylogenie der Carabus. Bull. soc. sci. et med. de Vouest France, voi. X, p. 325 - 344; voi. XI, p. 306 - 317; 1903, voi. XII, p. 231 - 244. 1929—1931 Lapouge G., Coleoptera Adephaga, subfamilia Carabinae. Wytsman, Genera Insectorum, Bruxelles, fasc. 192. 1861 Leconte J., Classification of the Coleoptera of North America. Smitthsonian Miscell. Coli. Washington, nr. 136, voi. III; 1873, voi. XI, nr. 265, p. XXV, 285. 1883 Leconte J. et Horn G., Classification of the Coleoptera of North America. Smitthsonian Miscell. Coli. Washington, voi. XXVI, nr. 507, p. XXXVIII, 567. 1921 Lengerken H., Carabus auratus L. und seine Larve. Ed. Archiv fur Natur-geschichte, nr. 87, partea A., caietul 3. 1931 Lesne P., Sur Ies moeurs des Pseudophonus (Col. Carab.), Bull. Soc. ent. France, nr. 20, p. 283 — 284. 1938 Mar cu O., Die im Hiigelland der Bukowina transgredierenden Gebirgs-Koleop-teren. Ent. Bl., caietul 2, p. 77 — 81. 1942 Mar cu O., Die Cicindelida und Carabusformen Rumâniens. Bull. Mus. Reg. de Bessarabie, nr. 10, p. 76. 1924 —25 N e t o 1 i t z k y F., Fragestellungen aus der Insektengeographie. Verhand-lungen d. Zool. Botan. Gesellsch. in Wien, t. 74 — 75. 1925 — Gedanken uber die Urform und das natiirliche System der Bembidiini und der mit ihnen năchstverwandten Carabiden Gruppen. Kol. Rundsch., t. 13, nr. 3. 1924 Oertel R., Biologische Studien liber Carabus granulatus L., Zool. Jahrbiicher, partea sistematică, caietul 48, p. 299. 1920 O r c h y m o n t A., La nervation alaire des Coleopteres. Ann. Soc. Ent. Fr., voi. LXXXIX, p. 1 - 50. 1941 Panin S., Les Carabus de la faune roumaine (genre Carabus L.), Bul. Acad. Roum., t. XXIII, nr. 7, p. 326 — 337. 1942 — Revision zoogeographique des Bembidions de la faune roumaine. Memoriile Acad. Rom., t. XVII, seria III, mem. 16. 1942 — Carabus convexus de la faune roumaine et Carabus antipai sp. n., Bul. Acad. Rom., t. XXV, nr. 4, p. 198 — 211. 1942 — Revision des Bembidions du Musee National d’Histoire Naturelle «Grigore Antipa» ă Bucarest. Bul. Acad. Rom., t. XXIV, nr. 6, p. 428 — 437. 1943 — Les Harpalus du Musee National d’Histoire Naturelle « Grigore Antipa» ă Bucarest (genre Harpalus Latr.). Bul. Acad. Rom., voi. XXVI, nr. 1, p. 34 - 40. 1944 Panin S., Les elements de la zoogeographie coleopterologique et l’analyse de la distribution locale des Coleopteres roumains. Bull. Acad. Rom., voi. XXVI, nr. 8, p. 540 — 558. 1945 — Chaetonyx robustus Schaum de la faune roumaine et quelques autres formes de Coleopteres rares ou peu connues. Bull. Acad. Rom., voi. XXVIII, nr. 4, p. 233 - 240. CARABIDAE 33 1912 Petri K., Siebenburgens Kăferfauna auf Grund ihrer Erforschung bis zum Jahre 1911. Hermannstadt, voi. I — IX, p. 1 — 42. 1896 Reitter E., Carabidae. 1 Abteilung: Carabini. Bestimmungs-Tabelle der euro-păischen Coleopteren. Briinn, voi. XXXIV. 1908 — Fauna Germanica. Die Kăfer des Deutschen Reiches. Stuttgarl, voi. I. 1907 Roeschke H., Monographie der Carabiden-Tribus Cychrini. Annales Historico-naturale? Masei Nationales H ungariei, voi. V, partea l-a, p. 99 — 277; partea a Il-a, p. 569 — 573. 1940 S ă v u 1 e s c u T r., Der biogeographische Raum Rumâniens. Der Grundcharakter der Flora und Vegetation Rumâniens. Ann. Fa'\ d" Agronomie Bacarest, voi. I, p. 283 — 325. 1860 Schaum H., Coleoptera. Xaturgeschichte d. Insekten Deutschl. Begonnen von Dr. W. F. Erickson. Berlin, partea l-a, t. 1, caietul 1. 1925 Schrode? G h., Handbuch der Entomologie. lena, voi. III. 1891 Seidlitz G., Fauna Transsylvanica. Die Kafer (Coleoptera) Siebenburgens. Kbnigsberg. 1910 Semenov A., Die taxonomischen Grenzen der Art und ihrer Unterabteilungen. Berlin. 1936 Semenov A., Les limites et Ies subdivisions zoogeographiques de la region Pale-arctique. Akademia Nauk SSSR, Inst. Zool. Moscova-Leningrad. 1866—1867 Schiddte I., Naturhist. Tidsskr., voi. IV, p. 415 — 552. 1872 — 1873 — De Metamorphosi Elentheratorum Observationes 5. Forts Nat. Tidsskr. nr. 3, voi. VIII, p. 174 — 198. 1904 Silvestri F., Contribuzione alia conoscenza della metamorphosi della Lebia scapuîaris Fourcr. Redia, voi. 2, p. 66 — 83. 1949 Ș van vi ci V., Kurs obșcei entomologhii. Moscova-Leningrad. 1945 Tarbinski S. i Plavilșcikov N., Opredeliteli nasekomîh evropeiskoi ciasti SSSR. Moscova-Leningrad. 1859 — 1860 Thomson C., Skandinaviens Coleoptera, Synoptiskt bearbetade Lund, voi. I și IX. 1917 V e r h o e f f K., Zur Kenntnis der Carabus-Larven. Biol. Zentralbl., t. XXXVII, p. 14. 1924 Winkler A., Catalogus Coleopterorum Regionis Palearcticae. Viena. PA R T EA S I S T E M A TI CĂ După clasificatia propusă de Jeannel, subordinul Adephaga se împarte în G diviziuni, dintre care prima (Caraboidea), alcătuită din 6 secțiuni, cuprinde familia Carabidae aut., precum și familiile Cicindelidae și Paussidae. Urmează împărțirea secțiunilor în familii și anume: 1. Secț. Isochaeta. cu familiile: Trachypachydae, Gehringiidae, Ozaenidae, Metriidae, Paussidae. 2. Secț. Simplicia cu familiile: Carabidae, Nebriidae, Migadopidae, Elaphriidae, Omophronidae, Loroceridac, Cicindelidae, Siagonidae, Cymbionotidae. 3. Secț. Scrobijera cu familiile: Hilelidae și Scaritidae. h. Secț. Stylijera cu familiile: Apotomidae, Broscidue, Psydridae, Trechidae, Patro-biidae. 5. Secț. Conchijera cuprinde 5 suprafamilii și anume: a. Harpalomorphi cu familiile: Perigonidae, Cnematocanthidae, Pelicidae, Melano-didae, Ctenod.actylidae, Harpalidae; Pterostichidae. b. Callistomorphi cu familiile: Callistidae, Glyptidoe, Panagaeidae, Eicinidae. c. Odacanthomorphi cu familia Odacanthidae. d. Masoreomorphi cu familia Masoreidae, e. Lebiomorphi cu familiile: Lebiidae, Orthogoniidae, Agriidae, Calophaenidae, Pen-lagonicidae, Pericalidae, Thyreopteridae, Anthiidae, Zuphiidae, Dryptidae. 6. Secț. Balleifera cu familiile: Brachinidae și Pseudomorphidae. în concepția lui J e a n n e 1, familia Carabidae cuprinde numai genurile: Calosoma, Carabus, Ceraglossus, Pamborus, Cychrus. Deoarece unele baze ale sistemului lui J e a n n e 1 au un caracter de ipoteze, iar un număr de caractere morfologice propuse prezintă dificultăți tehnice în procesul de determinare, în lucrarea de față este adoptată clasificatia uzuală, întrebuințată de W i n -k 1 e r în Catalogus Coleopterorum regionis palaearcticae. La începutul părții sistematice este introdusă o cheie de determinare a secțiunilor familiei Carabidae. Acestea corespund subfamiliilor prezentate de S c h r o d e r în Hand-buch der Entomologie. Familia Carabidae se împarte în 5 secții, dintre care Mormolycina este malaeză, Pseudomorphina australiano-americană, iar Carabina, Omophronina și H arp alina, reprezentate în regiunea palearctică, fac parte din fauna R.P.R. CARABIDAE 35 CHEILE DE DETERMINARE J SECȚIILOR FAMILIEI CARABIDAE DIN R.P.R. 1 (2) Proeminența prosternală formează înapoia coxelor anterioare o placă, care acoperă mezonotul. Baza elitrelor și a pronotului sînt alipite strîns una de cealaltă pe toată lungimea. Elitrele au cîte 14 — 15 strii longitudinale, punctate. Corpul este convex, mai mult sau mai puțin circular și prezintă în general desene de culoare închisă......, 2. Sect. Omophronina 2 (1) Proeminența prosternală nu acoperă mezonotul .......... 3 3 (4) Epimerele mezotoracelui ating cavitățile mezocoxale. Tibiile anterioare, în genera], cu o scobitură slabă la partea anteapicală... ............................................................ 1. Sect. Carabina 4 (3) Epimerele mezotoracelui nu ating cavitățile mezocoxale. Tibiile anterioare prezintă în general o scobitură mai mult sau mai puțin puternică la partea interioară anteapicală........... 3. Sect. Harpalina 1. Secția c A R AB IN A Horn 1881 Horn. Transact. Ann. Ent. Soc., t. IX, p. 103; 1925 Schroder. p. 541 -- 548 Proeminența prosternală nu acoperă mezonotul. Mezoepimerele ating cavitățile mezocoxale. Secția Carabina cuprinde 10 subfamilii, dintre care Pamborinae Horn, Metriinae Lecont, Trachypachyinae Heyden și Hiletinae Lacordaire nu aparțin faunei R.P.R. CHEIE DE DETERMINAREA SU BFAMILIILOR SECȚIEI CARABINA DIN R.P.R 1 (6) Cavitățile coxelor anterioare deschise posterior............ 2 2 (5) Șanțul lateral al mandibulei prezintă anterior un por setiger. Există o bordură la baza elitrelor....................................... 3 3 (4) Există o scobitură la partea interioară, anteapicală a tibiilor anterioare. Dintre cei doi pinteni, unul este situat la baza acestei scobituri, iar celălalt la marginea apicală a tibiei...... 3. Subfam. N6TI0PHIIJNAE 4 (3) Lipsește scobitura la partea interioară a tibiilor anterioare, la care ambii pinteni sînt apicali......................2. Subfam. NEBRIINAE 5 (2) Lipsește porul setiger în șanțul lateral al mandibulei, bordura la baza elitrelor, precum și scobitura anteapicală la partea interioară a tibiei anterioare. Pintenii acestei tibii sînt dispuși la marginea ei apicală.. ............................................... 1. Subfam. CARABINAE 36 6 (1) Cavitățile coxelor anterioare închise posterior..................... 7 7 (8) Șanțul lateral al mandibulei prezintă anterior un por setiger. Tibiile anterioare au la partea interioară anteapicală o scobitură oblică, puțin adîncă. Scutelul bine vizibil...................... 4. Subfam. ELAPHRINAE 8 (7) Lipsește porul setiger în șanțul lateral al mandibulei. Scobitura este adîncă la partea interioară, anteapicală a tibiei anterioare................ 9 9 (10) Inserțiile antenelor acoperite cu cîte o dilatare laterală a frunții. Picioarele anterioare, adaptate pentru a scormoni, au vîrful exterior al tibiei prelungit în formă de deget. Corpul gîtuit între pronot și elitre. Scutelul este situat înaintea suturii elitrelor............... 6. Subfam. SCARITINAE 10 (9) Inserțiile antenelor neacoperite cu cîte o dilatare laterală a frunții. Articolele 2 — 6 antenale prezintă peri lungi, ridicați vertical. Picioarele anterioare neadaptate pentru a scormoni. Corpul nu este gîtuit între pronot și elitre; scutelul se găsește între elitre, la baza suturii. . ................................................... 5. Subfam. LOROCERINAE 1. Subfamilia CARABINAE Thomson 1875 Thomson, Opuse. Ent., t. VII, p. 615 Cavitățile coxelor anterioare deschise posterior. Lipsesc: porul setiger în șanțul lateral al mandibulei, bordura la baza elitrelor, precum și scobitura anteapicală la partea interioară a tibiei anterioare. Pintenii acestei tibii stau la marginea ei apicală. Subfamilia Carabinae cuprinde 3 triburi, dintre care Haplolhoracini Breuning este reprezentat printr-o singură specie Haplothorax biirchelli Waterhouse din insula Sf. Elena. CHEIE DE DETERMINARE A TRIBURILOR ȘI GENURILOR SUBFAMILIEI CARABINAE DIN R.P.R. 1 (2) Mandibulele prezintă cîte doi dinți anteapicali, lungi și ascuțiți. Lobul extern al maxilei are forma unei lame de cuțit. în general, porii setigeri lipsesc în unghiurile anterioare ale clipeului. Epipleurele elitrelor, foarte late, nu formează un intrînd unghiular la limita între metatorace și abdomen. (A. Tribul CYCHRINI). Scobitura labrului are doi peri setigeri la baza sa. Episternele și epimerele protoracelui sînt contopite, fără suturi între ele. Partea dorsală a tarsului glabră. Lipsește porul setiger marginal pe coxa mediană. Penultimul articol al palpilor labiali are mai mult de doi pori setigeri. Există pori setigeri și pe sternitele 3 — 6 abdominale .................................. 1. Genul Cychrus CARABIDAE 37 2 (1) Mandibulele nedințate anteapical. în general, lobul extern al maxi-lelor n-are forma unei lame de cuțit. Clipeul prezintă pori setigeri în unghiurile anterioare. Epipleurele elitrelor potrivite ca lățime, formează un intrînd unghiular la limita dintre abdomen și metatorace (B. Tribul CARABINl) ..................................................... 3 3 (4) Articolul 2 antenal este reiati'/ foarte scurt în comparație cu cele învecinate, iar articolul 3 este foarte lung. Partea apicală a lobului intern al maxilei are o formă neregulată (fig. 5).. 3. Genul Calosoma 4 (3) Articolul 2 antenal nu este prea scurt, iar articolul 3 nu este prea lung în comparație cu cele învecinate. Partea apicală a lobului intern al maxilei formează o curbă regulată..................... 2. Genul Carabus A. Tribul CYCHRINI Roeschke 1907 Roeschke, p. 99 — 277 Mandibulele prezintă cîte doi dinți anteapicali, lungi și ascuțiți. Lobul extern al maxilelor are forma unei lame de cuțit. în general, porii setigeri lipsesc în unghiurile anterioare ale clipeului. Labrul lung prezintă o tăietură longitudinală, mediană, care-1 împarte aproape pînă la bază. Ultimul articol triunghiular, foarte lat, al palpilor are dorsal o impresiune puternică. Epipleurele foarte late ale elitrelor nu formează un intrînd unghiular la limita între metatorace și abdomen. Proeminența prosternală depășește foarte puțin marginea posterioară a coxelor anterioare; cele posterioare sînt distanțate una de cealaltă. Tibiile posterioare n-au șanțuri longitudinale. Aripile membranoase lipsesc. Tribul Cychrini cuprinde un număr de 64 de specii, repartizate în trei genuri, dintre care Scaphinotus Dejean și Sphaeroderus Dejean aparțin faunei nearctice, iar Cychrus Fabricius este mai ales palearctic și face parte din fauna R.P.R. Speciile tribului Cychrini sînt răspîndite de la 22°30' și pînă la aproximativ 70° latitudine nordică. Ele trăiesc mai ales în păduri, ascunzîndu-se ziua în lemnul putred al buturugilor, pe sub mușchi, bucăți de lemn, pietre, frunzar uscat, spălături aduse de apele rîurilor etc. Numai unele specii ale genului Scaphinotus (Pemphus angusticollis Mannerheim, Irichroa andrewsii Harris, I. guyoti Lecont) sînt arboricole, ascunzîndu-se pe sub mușchi și în scorburi în partea de sus a trunchiurilor. Cele mai multe Cychrini se întîlnesc mai ales în munți, în care se urcă la înălțimi considerabile. In regiunile alpine, ele stau ziua cu picioarele întinse lateral, pe sub pietre mari, înfipte adînc în pămînt. 38 S. PA XIX Toate aceste insecte se hrănesc mai ales cu moluște, capul lung si pronotul îngust înlesnindu-le prinderea acestor animale în cochiliile lor. Genul C y c h r u s Fabricius 1794 Fabricius, Ent. syst., t. IV (apendix), p. 441: 1860 Schaum, p. 179 — 183; 1892 Ganglbauer, p.87 — 88; 1896 Reitter, p. 42; 1905 lakobson, p. 204 — 205; 1907 Roeschke, 102 — 103 Capul lung (cihrizat). Scobitura longitudinală, mediană a labrului are doi pori setigeri la bază. Penultimul articol al palpilor labiali prezintă mai mult de doi pori setigeri. Episternele și epimerele protoracelui sînt contopite Fig. 24. - Corp de Cychrus văzut lateral: E. epipleura; p, proeminența posterioară a prosternului; s. porul setiger mesocoxal anterior; s1; porul setiger mesocoxal posterior; .s2. porul setiger rnesotrocanteric; s. 18 mm ...................................... 6. C. ullrichi (60) Unghiurile posterioare ale pronotului au forma de lobi, care depășesc mult baza lui ........................................................... 62 (63) Elitrele prezintă cel puțin 4 intervale primare. Toate intervalele sînt subțiri. Punctele primarei și cele care se găsesc adesea pe celelalte intervale sînt în general fine. Partea dorsală a corpului are o colorație foarte variabilă ............................................ 2. C. comptus (62) Elitrele prezintă 3, rareori 4—5 intervale primare. în cazul din urmă, intervalele sînt puternic întrerupte. Colorația părții dorsale a corpului foarte variabilă ................................... 1. C. monilis (53) Există cîte 2 pori setigeri la marginile laterale ale pronotului. ... 65 (66) Primele 4 articole antenale și femurele roșii. Capul îngroșat. Elitrele au intervale plane și rînduri de puncte primare bine distincte. Femelele sînt mai mate decît masculii, la care antenele sînt noduroase. Partea dorsală a corpului neagră ................................... 7. C. besseri (65) Antenele negre. Capul neîngroșat. Suprafața elitrelor prezintă o granulație fină, piliformă și intervale adesea puțin diferențiate. Antenele masculului noduroase. Partea dorsală a corpului neagră....................... ............................................................................. 8. C. scabriusculus I. Subgenul Carabus s. str. (Thomson) Breuning 1932 1875 Thomson, Opuse. Ent. t. VII, p. 640; Breuning, p. 244 — 245. 61 s. PA XIX Tipul subgenului: Carabus granulatus Linne Mandibulele scurte, dințate normal la partea interioară. Ultimul articol al palpilor puțin lățit, rareori mai lat la q ; în acest caz submentum este îngroșat transversal. Penultimul articol al palpilor labiali prezintă 2 pori setigeri, mai rar mulți pori, însă atunci submentum puțin îngroșat transversal. Există pori setigeri gulari; foarte rar aceștia lipsesc, în care caz capul este puternic îngroșat, sau elitrele foarte lungi, iar striile abdominale lipsesc. Marginea anterioară a labrului are o tăietură mediană puternică. Există pori setigeri la marginea laterală a pronotului. Elitrele prezintă între fiecare 2 intervale primare cîte 3 — 5 intervale. Numai rareori apar intervalele cuaternare (C. arboreus Lewis, C. semiopacus Reitter, C. seishinensis Lapouge, O. indigestus Semenov). în general, striile abdominale sînt absente sau puțin evidente și întrerupte în mijloc; dacă sînt dezvoltate, în acest caz există mai mult de 3 intervale între fiecare 2 intervale primare, sau pronotul are marginile late și ridicate, precum și unghiurile posterioare în formă de lobi rotunjiți, care depășesc baza lui. La tarsele anterioare au cîte 4 articole lățite și căptușite ventral. în cuprinsul subgenului Carabus s. str. intră 4 secții cu un număr de 1.21 de specii, răspîndite in Europa și în Asia palearctică. în R. P.R. acest subgen este reprezentat prin 5 specii din secția Eucarabus (Gehin) Breuning, 2 specii din secția Trachy carabus (Gehin) Breuning, 3 specii din secția Carabus (Linne) Breuning și o specie din secția Archicarabus (Seid-litz) Breuning. Secția E u c a r abus (Gehin) Breuning 1932 1885 Geliin, Cat. Carab., p. XXI; Breuning, p. 245 — 248 Submentum neingroșat transversal. Există în general cîte 3 — 5 pori setigeri la marginile laterale ale pronotului; dacă numărul lor se reduce la 2, atunci intervalele elitrelor sînt ridicate puternic, sau între fiecare 2 intervale primare se găsesc mai mult de 3 intervale. Partea anteapicală a marginii elitrei are cel mult o sinuozitate slabă. Striile abdominale sînt absente sau puțin evidente și adesea întrerupte în mijloc, dacă au o dezvoltare puternică, în acest caz între fiecare două intervale primare se găsesc mai mult de 3 intervale, elitrele sînt plane, iar antenele foarte lungi. Această secție cuprinde 64 de specii, dintre care Carabus monilis Fabricius, ■C. comptus Dejean, C. obsoletus Sturm, C, arvensis Herbst și C. ullrichi Germar se găsesc în R.P.R. CARABIDAE 65 1. Carabus (Eucarabus) monilis Fabricius 1792 Fabricius, Ent. syst. t. I, p. 126; 1892 Ganglbauer, p. 70; 1896 Reitter, p. 162; 1932 Breuning, p. 311 — 349 1795 catenulatus Olivier (non Scopoli), Ent., t. III, nr. 35, p. 36. 1795 granulatus Olivier (non Linne), 1. c., p. 34, pi. 2, fig. 13, 20 a, b. 1812 ajfinis Panzer, Fn. germ., caiet 109, nr. 3. 1825 kronii Hoppe et Hornschuch, Nov. Act. Acad. Caes. Leop., t. XVII, nr. 2, p. 480. 1865 rujojemoratus Motschulsky, Bull. Soc. imp. Mosc., t. II, p. 291. Capul, antenele și palpii au o dezvoltare normală. Există pori setigeri gulari. Pronotul puțin convex, mai lat decit lung, rotunjit lateral mai mult sau mai puțin regulat, are unghiurile posterioare în formă de lobi triunghiulari, rotunjiți la vîrf și depășind mai mult sau mai puțin baza lui. Marginea laterală a pronotului lată și ridicată posterior este îngustă anterior, are cîte 1 por setiger, bazai și 2 — 4 antemediani. Stria longitudinală, mediană a pronotului este fină și în general puțin evidentă. Elitrele sînt mai mult sau mai puțin alungite, ovale, mai mult sau mai puțin convexe, cu margini laterale relativ late, cel mult sinuate foarte slab la Ș. Sculptura elitrelor foarte variabilă. Intervalele fine, careneiforme, mai mult sau mai puțin ridicate și dezvoltate formează trei sisteme a cîte 3 intervale între fiecare 2 intervale primare. Spre partea exterioară a intervalului 3 primar se mai găsesc 2—8 intervale accesorii, mai mult sau mai puțin neregulate, întrerupte sau transformate în granule. Intervalele primare prezintă întotdeauna puncte sau crestături transversale, care formează lanțuri sau rînduri longitudinale de tuberculi. Uneori intervalele secundare sînt mai dezvoltate decît cele terțiare și, în caz extrem, formează carene groase. Adesea toate intervalele sînt mai mult sau mai puțin întrerupte, rareori aproape complet plane. Metaepisternul este tot atît de lung, cît și lat. Striile abdominale lipsesc sau, întrerupte în mijloc, au o dezvoltare fcarte slabă. Picioarele de lungime potrivită. Femurele posterioare prezintă la partea ventrală cîte un șănțuleț longitudinal plan. Articolele 7—9 antenale sînt uneori puțin noduroase la Partea dorsală a corpului, mai mult sau mai puțin lucioasă, are o colorație foarte variabilă: violetă, albastră, verde, castanie, roșie, aurie, arămie (și toate combinațiile acestor culori). Marginile laterale ale pronotului și elitrelor au adesea o culoare deosebită. Uneori femurele și articolul antenal sînt roșii. L= 17—32 mm. 5-c. 1516 66 S. PANIN Larva serilabră. Rase geografice. — Dintre cele 3 rase cunoscute pentru această specie, rasa principală (C. monilis monilis Fabricius) aparține faunei Europei occidentale și lipsește în R.P.R., iar celelalte două (C. monilis scheidleri Panzer și C. monilis excellens Fabricius) se găsesc la noi în țară. Rasa Carabus monilis scheidleri Panzer 1899 Panzer, Fn. Ins. Germ., caiet 66, nr. 2 în general, toate intervalele au o dezvoltare omogenă. Dacă lanțurile primare există, marginile pronotului sînt late și puternic ridicate, mai ales în partea lor posterioară. Picioarele negre. Penisul rotunjit regulat la vîrf. Antenele la în general noduroase. Această rasă este foarte variabilă ca formă, mărime, sculptura elitrelor și culoare, unele dintre aceste variante au, probabil, valoare de rase locale (subrase). în R. P. R., Carabus monilis scheidleri este reprezentat prin 3 subrase (C. scheidleri kollari Palliardi, C. scheidleri praecellens Palliardi, și C. scheidleri zawadskii Kraatz); forma C. scheidleri scheidleri Panzer lipsește în fauna țării. Subrasa C. scheidleri kollari Palliardi 1825 (pl. I, fig. 5; pl. IX, fig. 1) Palliardi, Beschr. 2. Dec. Carab., t. I, p. 7, fig. 3. 1927 monilis ssp. joegeri Born, Miu. Schweiz. Ent. Ges. t. XIII, p. 533. Se deosebește prin corpul mai lat și mai robust decît la rasa tipică C. monilis monilis Fabricius. Toate intervalele elitrelor sînt ridicate puternic și omogen. între intervalul 3 primar și seria umbelicată există 4—8 (mai des 5 — 6) intervale accesorii. Intervalele primare și terțiare întrerupte (forma tipică), sau cele primare au forma de lanțuri, iar celelalte neîntrerupte (ab. paroeca Gsiki), sau cele secundare neîntrerupte (ab. sejuncta Csiki). Deși culoarea părții dorsale este foarte variabilă, totuși predomină exemplarele colorate în albastru-închis. L = 32 — 37 mm. Var. semetrica Kraatz ( = negotinensis Reitter) se deosebește mai ales prin corpul mai alungit și mai îngust, colorat constant în albastru sau violet-închis (L = 28 — 32 mm). După Breuning această formă, descrisă după exemplare provenite din Mehadia (Banat), servește de legătură între subrasele C. scheidleri kollari și C. scheidleri praecellens. CAKAB1DAE 67 Subrasa C. scheidleri praeeellens Palliardi 1825 Palliardi, 1. c., p. 17, t. II, fasc. 8 Se deosebește printr-un corp foarte alungit și îngust, pronotul foarte lat, arcuit regulat lateral, intervalele elitrelor puțin întrerupte. Intre intervalul 3 primar și seria umbelicată. sînt bine distincte 3 — 4 intervale accesorii. Partea dorsală a corpului albastră, sau violetă-închis, marginile pronotului și elitrelor concolore, verzi sau purpurii. L = 30—35 mm. Această subrasă. a fost descrisă după exemplare provenite din Futtak (Iugoslavia). Subrasa C. scheidleri zawadskii Kraatz 1854 (pL I, fig. 6; pL IX, fig. 3) Kraatz, Stett. ent. Ztg., p. 25. S(3 deosebește mai ales prin intervalele elitrelor aproape complet plane. Forma, lungimea corpului și culoarea părții dorsale foarte variabile. L = — 26—33 mm. Această subrasă a fost descrisă după exemplare provenite din R. P. Ungară (fără alte precizii). Rasa Carabus monilis excellens Fabricius 1798 Fabricius, Suppl. ent. syst., p. 54; Breuning, p. 346 în general, intervalele elitrelor întrerupte puternic, uneori cele primare și secundare au forma de lanțuri. Intervalele terțiare, mai rar cele secundare, sînt uneori neîntrerupte. Marginile pronotului puțin ridicate. în general, antenele masculului nu sînt noduroase. Vîrful penisului rotunjit puțin oblic. Uneori articolul 1 antenal și femurele sînt roșii. L = 20—28 mm. Subrasa C. excellens excellens Fabricius Fabricius I. c. 1822 alyssidotus Fischer (non Illiger), Ent. Ross., t. I, p. 99; t. IX, fasc. 20-1854 scheidleri var. excellens Kraatz, Stett. ent. Ztg., p. 25. între intervalul 3 și seria umbelicată există 2—3 intervale accesorii. Partea dorsală albastră cu margini aurii. Această formă a fost descrisă după exemplare provenite din Moldova. 68 S. PANIN Exemplare verzi cu margini purpurii sînt ab. goldeggi Duftschmidt, cele aurii-roșii sînt ab. rubicundus Lapouge, cele purpurii ab. goldeggi b. Duftschmidt ( = scheidleri ab. chrysitis Letzner, = goldeggi ab. sturmi Schildsky), cele albastre, mărginite cu verde combinat cu purpuriu ab. indiconotus Lapouge. în afară de aceasta, există exemplare verzi, violete, aurii, arămii, negre etc. Exemplare cu femurele roșii sînt ab. erythromerus Dejean (= erythro-cnemus Fischer, = erythrodes Fischer). La ab. lomnickii Reitter numai intervalele primare sînt întrerupte, iar la ab. paradoxalis Lapouge (= paradoxus Lapouge) intervalele terțiare neîntrerupte. în afară de subrasa C. excellens excellens, în fauna R.P.R. se mai găsește subrasa C. excellens frivaldszkyi. Subrasa C. excellens frivaldszkyi Kraatz 1887 (pl. I, fig. 7; pl. IX, fig. 2; pl. XVI, fig. 3) Kraatz, Deutsch. Ent. Zsch., p. 341. 1886 var. polonicus Lomnicki, Mus. Im. Dziedsz, t. I, nr. 4, p. 6. 1905 ssp. jasilkowskii Born, Insektenbdrse, p. 178. 1907 scheidleri var. pyretanus Hormuzaki, Soc. Ent., t. XXII, p. 1. Se deosebește de subrasa C. monilis excellens prin intervale mai regulate, care adesea formează lanțuri. Există 4 — 7 intervale accesorii între intervalul 3 primar și seria umbelicată. Distanta între acest interval si marginea elitrei este mai mare decît la forma tipică C. excellens excellens. Dacă intervalele accesorii sînt dezvoltate regulat, se poate uneori deosebi un al 4-lea interval primar. Această subrasă a fost descrisă după exemplare provenite din R. P. Ungară și Galicia (U.R.S.S.). Culoarea părții dorsale a corpului variază ca la forma tipică C. excellens excellens. Există treceri multiple de sculptură de la C. excellens frivaldszkyi la C. excellens excellens. Exemplare cu femure roșii sînt ab. moldaviensis Hormuzaki (= pseudo-moldaoiensis Hormuzaki). Resturile fosile ale acestei subrase au fost găsite în depozitele pleistocenului. Morfa C. frivaldszkyi rareulensis Born 1907 Born, Ent. Wochenbl., p. 85 Este o formă mică (20 — 22 mm), alpină, cu partea dorsală albastră și margini violete. A fost descrisă după exemplare provenite din muntele Rarău. CARABIDAE Ecologie. — C. monilis se întilnește la noi în țară de la zona antestepei (i.a.— 24 — 30) pînă în zona coniferelor (i.a.= 40 — 45) și a stepelor alpine (i.a. > 45), în general însă, în regiuni puțin înalte. Subrasa C. monilis kollari, împreună cu var. semetrica, a fost găsită în zona fagului și a coniferelor, aceea a fagului prezentînd, atît cît se pare, optimul ecologic pentru aceste insecte. Exemplare răzlețe, aparținînd subrasei iugoslave C. monilis praecellens, au fost semnalate împreună cu populații de kollari semetrica, Subrasa C. monilis zawadskii, găsită la noi în complexul climatic, caracterizat prin i.a.= 40 — 45, s-a dezvoltat din subrasa cehoslovacă C. monilis Fig. 26. — Arealul de răspîndire la Carabus monilis Fabricius (1), C. scabriusculus Olivier (2) și C. obsoletus Sturm (3). ronayi Csiki. Subrasa C. monilis excellens excellens se întilnește în R.P.R. de la zona antestepei pînă în aceea a stejarului (i.a.= 24 — 35). Optimul său ecologic pare a fi în prima dintre aceste zone (i.a.= 24 — 30), iar populații de tranziții către subrasa C. excellens jrivaldszkyi, găsindu-se atît în ambele complexe de mai sus, cît și în zona fagului (i.a.= 35 — 40). Populații tipice ale subrasei C. excellens țrivaldszkyi se întîlnesc în zona din urmă, mai ales în Transilvania. în ceea ce privește morfa C. frivaldszkyi rareulensis, aceasta este specifică zonei stepelor alpine. Toate insectele de mai sus pot fi găsite pe sub pietre, frunzar, arbori căzuți etc. Ele aleargă adesea chiar in timpul zilei. Răspîndire geografică—(fig. 26, 1). Carabus monilis este răspîndit în Franța, Anglia, Irlanda, Belgia, Olanda, Germania centrală și meridională, 70 S. J WNIX R.P. Polonă, U.R.S.S. (R.S.S. Moldovenească), R.P. Bulgaria, Jugoslavia, R.P. Ungară, R. Cehoslovacă, Austria, Italia, Elveția. In R.P.R. rasele acestei specii sînt răspîndite după cum urmează: C. monilis kollari și praecellens au fost semnalate pentru Banat, monilis zawadszkyi pentru nord-estul Transilvaniei (Sighet, Cernahora, munții Rodnei), C. monilis excellens excellens pentru Moldova, la Rădăuți (reg. Suceava), Bîrnova (reg. Iași), Oituz etc. și partea de răsărit a Munteniei, Mar-tinești (reg. Galați). Monilis jrwaldszkyi a fost găsită în Moldova (raioanele Suceava, Rădăuți, Dorohoi, Iași și pe valea Bîrladului) și în Transilvania (raioanele Făgăraș și Odorhei), iar morfa rareulensis pe muntele Rarău. 2. Carabus (Eucarahus) comptus Dejean 1831 Dejean, Spec. Col., t. V, p. 556 ; 1932 Breuning, p. 350 — 359 Elitrele au cîte 18 — 28 de intervale careneiforme, subțiri și ridicate potrivit. Punctele de pe intervale sînt în general fine și puțin accentuate. Uneori intervalele primare și secundare au forma de lanțuri subțiri, în acest caz C. comptus seamănă cu C. monilis jrivaldszkyi, însă este mai alungit și mai îngust. Rareori toate intervalele sînt întrerupte neregulat. C. comptus, deosebindu-se în acest caz de C. monilis kollari semetrica prin intervale mai subțiri și mai puțin ridicate, precum și prin unghiurile posterioare ale pro-notului mai scurte. Uneori intervalele terțiare sînt mai mult sau mai puțin reduse. Colorația părții dorsale variază ca la C. monilis. Antenele $ adesea nenoduroase. L = 18 — 37 mm. Observație. Formele care intră în compoziția acestei specii au fost încadrate de mai mulți autori în complexul speciei C. monilis. Breuning repartizează aceste forme la C. comptus, deoarece ele se găsesc adesea împreună cu rasele de C. monilis în aceleași stațiuni. Deși această bază de diferențiere specifică este discutabilă, totuși, din motive tehnice, în lucrarea de față C. comptus este tratată ca specie deosebită de C. monilis. Rase geografice. — C. comptus este reprezentat printr-o singură rasă cu mai multe subrase, care fac parte din fauna R.P.R. Subrasa C. comptus comptus Dejean (pi. I, fig. 8; pl. IX, fig. 5) Dejean, 1. c. 1880 var. merkli Kraatz, Ent. MonalsbL, p. 49 — 52. 1885 subvar. merklianus Geliin, Cat. Car., p. 19. Corpul mic și îngust. Elitrele au. cîte 4 intervale primare. Toate intervalele sînt dezvoltate omogen. Numai intervalele primare prezintă puncte CARABIDAE 71 bine distincte. Partea dorsală a corpului neagră, cel mult cu luciu slab albăstrui, violaceu sau verzui. Marginile pronotului și elitrelor în general de culoare deschisă, verde, albastră sau violetă. L = 21 — 24 mm. Această formă a fost descrisă după exemplare provenite din Banat (fără alte precizări), iar resturile fosile s-au găsit în depozitele pleistocenului din localitatea Borislav. Ab. diffinis Csiki este o variantă a formei tipice cu 5 intervale primare (L = 23 mm); aceasta formează o trecere de la subrasa principală la subrasa C. comptus hampei kuster. Morfa C. comptus szoreniensis Csiki 1908 Csiki, Magyarosz. BogarL, p. 525 1880 var. hopffgarteni Kraatz, Ent. Monatsbl., p. 50 — 52. 1896 kollari var. hopffgarteni, Reitter, p. 167. 1900 var. dieneri Merkli Rov. Lap., p. 85. 1909 monilis ssp. comptus var. hopffgarteni Lapouga Bull. Soc. Sci. med. de V Onest, p. 200. Este o formă montană cu partea dorsală brun-bronzată, arămiu-verzuie. arămiu-roșiatică sau violetă. L = 18 — 22 mm. Această morfă a fost descrisă după exemplare provenite din partea de sud a Pu P. Ungare. Subrasa C. comptus hampei Kuster 1846 Kuster, die Kăf. Eur., caiet VI, nr. 18 1890 var. mar ușii Ormay, Rec. Suppl. faun. col. tr., p. 24. 1896 var. ormayi Reitter, p. 166 — 167. 1906 var. mendax Csiki, Magyarosz. Bogarf., p. 158 — 161. Corpul alungit și relativ îngust. Elitrele au în general 5 intervale primare, pe care se găsesc puncte mici, însă bine vizibile. Adesea se observă puncte și pe celelalte intervale. Uneori, intervalele terțiare sînt mai puțin dezvoltate decît celelalte. Partea dorsală are în general un luciu mătăsos. Colorația foarte variabilă. L = 29 — 37 mm. Această subrasă a fost descrisă după exemplare albastru-negricioase, cu marginile albastre. Insectele provin, din Transilvania (fără alte preciziuni). Exemplarele verzi și aurii sînt ab. aurosericeus Kraatz, iar dacă acestea au margini albastru-verzui sînt ab. marginatus Kraatz. Exemplare albastre închis, mărginite cu liliaceu sînt ab. liebli Dietl, iar cele cu puncte foarte mici numai pe intervalele primare, sau și fără aceste puncte sînt ab. dacica Csiki; cele mari (33 — 37 mm) sînt ab. hunyadensis Csiki (= vcdidus Csiki); cele mici (25 — 29 mm), mai înguste, cu intervalul 5 primar dezvoltat neregulat sînt ab. bokori Csiki (= schaumi Birthler, = concinus Lapouge). Exemplare cu intervale terțiare mai puțin dezvoltate (ab. fraternus Csiki; L = 26 — 27 mm) formează o trecere de sculptură spre subrasa rothi Dejean. O formă mică (22 — 25 mm), cu corp lat este ab. eximia Csiki (= zild-hiensis Csiki). Subrasa C. comptus incompsus Kraatz 1880 (pl. I, fig. 9; pl. IX, fig. 4) Kraatz, Ent. Monatsbl., p. 52 1906 var. spectabilis Csiki, Magyarorsz. Bogarf., p. 161 — 162. Seamănă cu hampei ab. dacica Csiki, însă corpul este mai mic și mai lat (L = 25 — 32 mm). Partea dorsală are în general culoare neagră, cel mult cu luciu slab albăstrui sau verzui, numai marginile sînt violete, albastre sau verzi. Această subrasă a fost descrisă după exemplare provenite din partea de sud a R. P. Ungare. Exemplare cu intervale terțiare mai puțin dezvoltate sînt ab. elegantissimus Csiki. Morfa C. incompsus mehelyana Csiki 1906 Csiki, Rov. Lap., p. 175 Este o formă montană de talie mică. L = 20 — 25 mm. Subrasa C. comptus rothi Dejean 1829 Dejean. Iconogr., t. I, p. 297, pl. 36, fig. 3 1878 var. varistriatus + var. aequislriatus + var. 4 — c atena tus 4- var. latestriatus Kraatz. Deutsch. Ent. Zs., p. 295 — 302. 1906 var. ignoscus Csiki, Magyarsz. Bagarf., p. 164 — 165. Ca înfățișare seamănă cu subrasa Comptus hampei, însă toate intervalele sînt întrerupte, sau cele terțiare mai mult sau mai puțin reduse. Intervalele primare au adesea forma de lanțuri, cele secundare sînt neîntrerupte, sau formează lanțuri. Uneori, intervalele primare și secundare sînt desfăcute în segmente, mici. Partea dorsală, în general arămiu-roșiatică, cu treceri spre arămiu-brun, are uneori reflexe verzui. Exemplarele albastre sau violete sînt mai CARABIDAE 73 rare. Marginile pronotului și elitrelor au culoare mai deschisă. L = 29 — — 33 mm. Această subrasa a fost descrisă după exemplare provenite din Transilvania. Ab. birthleri Reitt. este arămiu-brună, cu marginile de culoare verde aprins. Ecologie. — C. comptus se întîlnește în același mediu ecologic ca și C. monilis. Subrasa C. comptus comptus cu morfa szoreniensis este răspîndită mai ales în etajele înalte ale fagului și ale coniferelor (i.a.= 35 — 45). Subrasa C. comptus hampei aparține șesului, întîlnindu-se de la zona antestepei pînă în zona coniferelor. Optimul său ecologic pare a fi în zonele stejarului și fagului (i.a.= 30 — 40). Subrasa C. comptus incompsus se găsește mai ales în zona coniferelor, iar morfa mehelyana este specifică pentru zona alpină. în sfîrșit, subrasa C. comptus rothi, întîlnindu-se în regiuni puțin înalte, trăiește în zonele fagului și stejarului, mai puțin în aceea a coniferelor. Răspîndire geografică. — R.P.R. și Iugoslavia. în R.P.R., C. comptus este răspîndit după cum urmează: Subrasele C. comptus comptus și C. comptus hampei mai ales în partea de vest a Transilvaniei, iar C. comptus incompsus și comptus rothi în partea răsăriteană. Subrasa principală în munții Retezatului Zarandului, Apuseni (lîngă Gilău, pe Someșul Rece etc.). Morfa comptus szoreniensis în munții Zarandului. Arealul subrasei C. hampei este cuprins aproximativ între: Oradea, Reghin, Orașul Stalin și munții Făgăraș. La est de acest areal se întîlnește subrasa C. comptus incompsus, pînă în munții Rodnei (Ineu), la nord-est, munții Buzăului (Penteleu), valea Prahovei (Azuga, Sinaia) și munții Făgăraș, la sud. Morfa incompsus mehelyana a fost semnalată pentru munții Tarcăului, Ciucul superior (Bălan, Hașmașul Mare) și munții Căliman. Subrasa C. comptus rothi se întîlnește mai ales în jurul Sibiului și, în mod sporadic, mai spre nord (Tg. Mureș). 3. Carabus (Eucarabus) obsoletus Sturm 1815 Sturm, Deutschl. Ins., t. III, p. 70; 1892 Ganglbauer, p. 69 — 70; 1896 Reitter, p. 160 — 161; 1932 Breuning, p. 360 — 367 1875 var. sacheri Thomson, Opuse., Ent.,, t. VII, p. 702. 1908 subvar. mcdaszi Lapouge, Echange, p. 29 — 30. 1927 var. dudichi Csiki, Col. Cat. Carab., p. 234. Corpul alungit, antenele relativ groase. Există pori setigeri gulari. Pronotul 1 1/4 — 1 mai lat decît lung, are marginile laterale înguste -anterior, puțin mai late, slab ridicate și sinuate posterior. Unghiurile poște- 74 S. l’AXIN rioare ale pronotului. în formă de lobi triunghiulari relativ lungi, sînt convexi dorsal și îndoiți distinct în jos. Există cîte un por setiger bazai și cîte 2 — 3 antemediani la marginile laterale ale pronotului. Stria sa mediană longitudinală este accentuată. Elitrele, în forma unui oval alungit, sînt relativ convexe. Ele prezintă intervale late, mai mult sau mai puțin ridicate sau complet plane. Pe cele primare se află puncte mai mult sau mai puțin mari, care au cîte o granulă foarte mică, lucioasă la marginea anterioară. Intervalele secundare și terțiare, adesea neregulate, se contopesc parțial unele cu altele sau sînt duble. Stria suturală este redusă la o stric scutelară. Intre intervalul 3 primar și seria umbelicată se observă uneori 1 — 3 intervale accesorii, mai mult sau mai puțin distincte. Picioarele de lungime potrivită au la partea ventrală a femurelor posterioare cîte un șănțuleț longitudinal, plan. Partea dorsală a corpului este în general lucioasă și colorată foarte variat: verde, aurie, arămiu-roșiatică. arămiu-brună, brună închis, liliaceu-roșiatică, violetă, albastră, neagră, sau se observă combinațiile acestor culori. Marginile au adesea o culoare deosebită: verde, arămiu-rosiatică sau violacee. cJ are articolele 5 — 7 antenale puternic noduroase, articolul 8 puțin noduros, precum și femurele anterioare îngroșate. L = 17 — 30 mm. Rase geografice. — Această specie este reprezentată printr-o singură rasă cu mai multe subrase, care fac parte din fauna R.P.R, Subrasa C. obsoletns obsoletus Sturm (pl. IL fig. 1; pl. X, fig. 1; pl. XVIII, fig. 1) Sturm, 1. c. Unghiurile posterioare ale pronotului relativ lungi și ascuțite la vîrf. Elitrele au forma unui oval, alungit, intervale plane sau foarte puțin convexe (ab. aureocuprea Reitter, — sacheri Malasz, ~ u/digi Lapouge). Lipsesc intervalele accesorii între intervalul 3 primar și seria umbelicată. Punctele primare mici sau lipsesc parțial. L 23 — 28 mm. La ab. bicoloratus Fleischer partea dorsală este arămiu-aurie cu margini verzi. Ab. csikii Malasz are intervale plane, cele primare mai late decit celelalte, gropițe primare mai mari, unghiurile posterioare ale pronotului foarte ascuțite. C. obsoletus obsoletas a fost descris după exemplare provenite din Moravia (R. Cehoslovacă). GARA Bl D AH Morfa C. obsoletus malaszianus Breuning 1932 Breuning, p. 365 1910 ssp. iMigi Holdhaus (non Lapouge), Verh. zool. bot. Ges., p. 108 Această formă montană se deosebește de forma tipică prin elitre mai convexe dorsal și mai rotunjite lateral. L — 19 — 23 mm. Localitatea tipică muntele Rarău. Subrasa C. obsoletus prunneri Malasz 1901 Malasz, Studie iib. ung. Carab., pl. 14, fig. 23 Intervalele elitrelor foarte puțin ridicate. între intervalul primar 3 și seria umbelicată se găsesc 1 — 2 intervale) accesorii. L = 22 — 27 mm. Această subrasă a fost descrisă după exemplare provenite din Cîmpeni (Transilvania). Ea formează o trecere de la forma tipică spre subrasa C. obsoletus carpathicus Palliardi. Subrasa C. obsoletus carpathicus Palliardi 1825 (pl. II, fig. 2; pl. X, fig. 2) Palliardi Beschr. 2. Dec. Carab., p. 27, tab. IV, fig. 17; 1911 var. deubelianus Fleischer, Wien. ent. Ztg., p. 160. Unghiurile posterioare ale pronotului și elitrele mai scurte, iar cele din urmă mai rotunjite lateral decit la forma tipică C. obsoletus obsoletus. între intervalul 3 primar și seria umbelicată se găsesc 2 — 3 intervale accesorii. Intervalele elitrelor sînt convexe, punctele primare de mărime potrivită, metaepisternele puțin mai late decît lungi. L = 22 — 27 mm. Această formă a fost descrisă după exemplare provenite din Transilvania. Morfa C. carpathicus euchromus Palliardi 1825 Palliardi, 1. c., p. 3, pl. I, fig. 1. Este o formă montană de C. obsoletus carpathicus cu talie mai mică, descrisă după exemplare provenite din munții Banatului. L = 17 — 22 mm. 76 S. PANIN Subrasa C. obsoletus fossulifer Fleischer 1893 (pl. II, fig. 3; pl. X, fig. 3; pl. XVI, fig. 4) Fleischer, Wien, Ent. Ztg. p. 217. Seamănă cu C. obsoletus carpathicus, însă corpul este mai alungit, intervalele elitrelor sînt mai ridicate, iar punctele primare au forma de gropițe.. L = 23 — 27 mm. Această formă a fost descrisă după exemplare provenite din Transilvania occidentală. Exemplarele verzi sînt ab. virens Fleischer, cele arămii ab. cupreus Fleischer. Aberația nagyagensis Seidlitz (= procerus Bielz) are talie mai mare (26 — 30 mm). Ecologie. — Formele acestei specii se întîlnesc, la noi, mai ales în complexul climatic, caracterizat prin i.a.— 40 — 45, morfele obsoletus mallaszianus și carpathicus euchromus trăiesc în etajul superior al pădurilor și în regiunile alpine, iar subrasa C. obsoletus fossulifer este răspîndită de la zona stejarului (i.a.= 30 — 35) pînă la aceea a coniferelor. Toate aceste insecte, de predilecție silvicole, trăiesc mai ales în munți. Subrasa fossulifer se găsește și la șes. Răspîndire geografică. — (fig. 26, 3). Regiunea Carpaților. în R.P.R. C. obsoletus este răspîndit după cum urmează: subrasa C.. obsoletus obsoletus în nordul Moldovei și în nord-estul Transilvaniei (munții Rodnei, munții Gherghiului); morfa obsoletus malaszianus în munții Haș-mașul-Mare, Ceahlău, Căliman și Rarău. Subrasa C. obsoletus prunneri în partea de nord-est a Transilvaniei: munții Gherghiului și Miercurea Ciuc (Tușnad), în Moldova (Cîmpulung-Moldovenesc, Broșteni), munții Buzăului (Penteleu), munții Bucegi (lîngă Sinaia). Subrasa C. obsoletus carpathicus se întîlnește în întregul lanț meridional al munților Transilvaniei, începînd cu Banatul de vest și pînă, probabil, la est, în munții Ciucului. Morfa carpathicus euchromus a fost semnalată în munții Banatului (muntele Semenic), munții Făgărașului și împrejurimile Orașului Stalin. în sfîrșit, subrasa C. obsoletus fossulifer se întîlnește în munții Apuseni (pe lîngă orașele Cluj, Aiud, Zlatna) și în Hunedoara. c4. Carabus (Eucarabus) catenulatus Scopoli 1763 Scopoli, Ent. Carn., p. 86; 1932 Breuning, p. 370 — 372; 1945 Panin, p. 237 Această specie nu face parte din fauna R.P.R. Ea a fost semnalată pentru țara noastră de mai mulți autori, care au confundat-o cu C. (Mesocardbus) problematicus Herbst. Răspîndire geografică. — Estul Italiei, Iugoslavia, Alpii Dinarici. GARABIDAE 77 5. Carabus (Eucarabus) arvensis Herbst 1784 Herbst, Fuessly, Arch. d. Insekteng., t. V, p. 132; 1892 Ganglbauer, p. 68 — 69; 1896 Reitter, p. 156 - 157; 1932 Breuning, p. 382 - 405 1784 ar cens is Herbst, 1. c. 1788 pomeranus Gmelin, Linne Syst. Nat., ed. XIII, p. 1968. Prezintă pori setigeri, gulari. Pronotul puțin convex, 1 T/2 — 1 3/4 — mai lat decit lung, prezintă o punctație rugoasă și deasă pe disc, precum și marginile laterale înguste și foarte puțin sinuate la bază. Unghiurile posterioare ale pronotului, în formă de lobi rotunjiți, depășesc numai puțin baza lui. Gropițele bazale sînt liniare, stria longitudinală mediană puțin diferențiată, iar marginile laterale au cîte un por setiger bazai și cîte 2 — 3 antemediani. Elitrele, în forma unui oval alungit și convexe, prezintă margini laterale ridicate. Intervalele sînt careneiforme, cele primare au formă de lanțuri, iar cele secundare și terțiare prezintă în general crestături fine, transversale. Uneori intervalele secundare sînt ridicate mai puternic decît celelalte, iar crestăturile de pe ele sînt puțin aparente sau lipsesc. Alteori, intervalele primare au forma unor rînduri de tuberculi convecși. De asemenea, intervalele terțiare sînt uneori transformate în rînduri de granule mai mult sau mai puțin aparente. Adesea, intervalele secundare și terțiare sînt mai mult sau mai puțin puternic turtite dorsal sau au o dezvoltare neregulată. Primul interval complet diferențiat de la sutură. între intervalul 3 primar și seria umbelicată există 3 intervale accesorii. Metaepisternul puțin mai lung decît lat. Striile abdominale, dacă există, sînt aparente numai lateral. Femurele posterioare au ventral cîte un șănțuleț longitudinal, plan. La articolele 5 — 9 antenale sînt puternic noduroase și femurele anterioare îngroșate moderat. Colorația părții dorsale a corpului foarte variabilă (arămiu-roșiatică, arămiu-brună, verde, albastră, violetă, neagră, precum și toate combinațiile acestor culori). Femurele sînt adesea roșii. L — 13 — 25 mm. Larva serilabră. Rase geografice. — în afară de rasa principală C. arvensis arvensiS) sînt cunoscute încă 3 rase. în R.P.R. a fost găsită numai rasa C. arvensis carpathus Born. Rasa Carabus arvensis carpathus Born 1902 Born, Bull. Soc. Sci. Buc., p. 154—155 Dintre cele două forme cunoscute pentru această rasă, numai subrasa C. carpathus carpathus este semnalată pentru fauna țării noastre. 78 PzVMN Subrasa C. carpathus carpathus Born (pl. II, fig. 6; pl. X, fig. 6) Born 1. c. Corpul relativ lat și scurt. Toate intervalele elitrelor mai mult sau mai puțin fin crestate transversal. Punctatia pronotului deasă și rugoasă. Colorația părții dorsale a corpului variază mult. L — 14 -- 18 mm. Această formă a fost descrisă după exemplare provenite din Transilvania, iar resturile fosile de C. araensis, găsite în depozitele pleistocenului, aparțin probabil la această subrasă. Fig. 27. — Arealul de răspîndire la Carabus arvensis Herbst (1), C. cancellatus Illiger (2) și C. glabralus Paykul (3). Ecologie. — C. arvensis carpathus trăiește la noi în complexele climatice caracterizate prin i.a.^ 40 — > 45, se întîlnește de asemenea în zona fagului (Sighișoara), stejarului (Sibiu) și chiar antestepei (lași). Exemplare provenite din etajul montan superior sînt cele mai tipice și au o talie relativ mică. Răspîndire geografică. — C. arvensis este o specie eurosiberiană cu un areal foarte vast iar subrasa C. carpathus carpathus este răspîndită de la limita sudică a Alpilor (fig. 27, 1) orientali, prin țările carpatice și pînă în partea occidentală a U.R.S.S. (Kremeneț, Kiev, Harkov). în R.P.R. insecta a fost găsită în aproape toate lanțurile munților Transilvaniei, munții Rodnei (Ineu), muntele Giumalău; munții Căliman, (Lucaciu); pe Ceahlău; Hăș-mașul Mare; munții Buzăului (Penteleu), Postăvar, Piatra Mare și munții Bucegi (Omul), munții Făgărașului (Negoi, Suru) și munții Zarandului. în afară de aceasta, coleopterul a fost semnalat în localitățile : Sibiu, Sighișoara, Sinaia, în pasul Buzăului, la Broșteni (Vatra Dornei) și Iași. CARABIDAE 79 6. Carabus (Eucarabus) ullrichi Germar, 1824 Germar, Ins. Spec. nov., p. 5; 1892 Ganglbauer, p. 66 — 67; 1896 Reitter, p. 155 — 156; 1932 Breuning, p. 416 — 430 1826 morbilosus var. ullrichi Dejean, Spec. Gol., t. II, p. 106. Corpul robust. Există pori setigeri gulari. Pronotul, convex moderat, 1 1/2 — 2 ori mai lat decît lung, prezintă marginile laterale de lățime variabilă, mai mult sau mai puțin ridicate posterior, rotunjite sau foarte puțin sinuate înaintea unghiurilor posterioare. Aceste unghiuri au forma de lobi lali, rotunjiți și depășesc numai puțin baza pronotului. Gropițele bazale ale pronotului sînt bine vizibile, circulare și adesea legate una cu alta printr-o depresiune transversală. Există cîte un por setiger bazai și cîte 2 — 3 ante-mediani la marginile laterale ale pronotului. Elitrele, mai mult sau mai puțin alungite, ovale, convexe, au umeri proeminenți și margini late, ridicate slab, nedințate partea subhumerală. Intervalele primare și secundare ale elitrelor sint dezvoltate puternic. Primele au forma de lanțuii, celelalte sînt carenei-forme, iar cele terțiare alcătuite din granule mai mult sau mai puțin puternice. Intre intervalul 3 primar și seria umbelicată se mai găsește în general un interval accesoriu. Primul interval este diferențiat de la sutură. Metaepisternul puțin mai lat decît lung. Striile abdominale lipsesc sau sînt vizibile cel mult lateral. în general, coxa posterioară nu prezintă la bază un por setiger. Picioarele puternice; femurele posterioare au la partea ventrală cîte un șănțuleț longitudinal, plan. Partea dorsală a corpului mai mult sau mai puțin lucioasă, brun-arămie, arămiu-roșiatică, adesea cu reflexe verzui; sau aceasta este verde, albastră sau violetă. Uneori capul și pronotul sînt verzi, iar elitrele arămiu-roșiatice. Adesea marginile pronotului și elitrelor au o culoare mai deschisă, arămie sau verde. La o, articolele 5 — 7 antenale sînt noduroase puternic. L = 20 — 34 mm. L a r v a serilabră. Kase geografice. — Această specie"’se împarte în două rase C. ullrichi idlrichi Germar și C. ullrichi fastuosus Palliardi. Rasa Carabus ullrichi ullrichi Germar 1824 Germar I. c. 1885 var. leuckarli Petri, Progr. Gymn. Schaesb., p. 9. 1926 ab. karcluschi Fleischer, Cas. Gesk. Spol. Ent., p. 57. 1927 ssp. colhynicus Lutschnik, Acta soc. ent. stavrop., p. 4. Pronotul, în general de două ori mai lat decît lung, are marginile laterale relativ înguste și puțin ridicate. 30 S. PANIN Subrasa C. ullrichi ullrichi Germar Germar 1. c. Corpul lat și relativ scurt. Intervalele primare și secundare ale elitrelor puternice, iar cele terțiare alcătuite din granule groase. Partea dorsală a corpului este de culoare arămiu-brună, uneori cu reflexe verzui, sau este brună închis, mai rar arămiu-roșiatică, cu luciu slab. L = 24 — 33 mm. Această formă a fost descrisă după exemplare provenite din Cehoslovacia (Silezia). Exemplare albastru-negricioase sînt ab. podolica Semenov (= pavlitscheki Born), cele arămiu-roșii aprins și lucios, sau auriu-roșii sînt ab. intercessor Sokolar (= pavlitscheki Born). Resturile fosile ale acestei subrase au fost găsite în depozitele pleisto-cenului. Subrasa C. ullrichi comanensis Born 1902 (pl. II, fig. 4; pl. X, fig. 4; pl. XVI, fig. 6). Born, Bul. Soc. Sci. Buc., p. 154, 610 1908 tigancanus Born, Ent. WochenbL, p. 90. Corpul mai îngust decît la forma tipică C. ullrichi ullrichi. iar intervalele mai puțin ridicate. Lanțurile primare sînt alcătuite din bucăți, în general, mai mult sau mai puțin alungite. Colorația foarte variabilă: arămiu-brună, arămiu-roșiatică, verde-albăstruie, albastră și albastru-negricioasă. Această subrasă a fost descrisă după exemplare provenite de la Comana (reg. Bucuieștiy. Rasa Carabus ullrichi îastuosus Palliardi 1825 Palliardi, Beschr. 2. Dec. Carab., p. 13 1826 morbilosus var. fastuosus Dejean, spec. Col., t. II, p. 106. 1878 ullrichi var. robustus Kraatz, Deutsch. ent. Zschr., p. 141 — 142. Corpul, în general, mai mare, marginile pronotului mai late și mai ridicate decît la rasa ullrichi ullrichi. Forma tipică C. îastuosus îastuosus Palliardi (pl. II, fig. 5; pl. X, fig. 5; pl. XVI, fig. 7) Palliardi, 1. c. Corpul mare, relativ lat și robust. Intervalele primare și secundare, precum și granulele terțiare puternice. Partea dorsală a corpului este lucioasă, iar colorația variază, ca la rasa C. ullrichi ullrichi. L = 27 — 34. CARABIDAE 81 Această formă a fost descrisă după exemplare provenite din Mehadia (Banat). La var. superbus Kraatz, partea dorsală a corpului are un luciu puternic. Exemplarele arămiu-roșii ale acestei variante sînt ab. cupreonitens Kraatz (cuprinus Lapouge), cele albastre sînt ab. glaucus Haury. Ecologie. — Subrasa C. ullrichi ullrichi trăiește la noi în toate zonele climatice, în afară de zona subalpină și alpină, insectele găsindu-se mai ales Fig. 28. — Arealul de răspîndire la Carabus ullrichi Germar (1), C, variolosus Fabricius (2) și C. irregularis Fabricius (3). în regiunea colinelor și munților. Frecvența lor maximă se observă în zona fagului[(i.a.= 35 — 40) și a stejarului (i.a.= 30 — 35). Subrasa C. ullrichi comanensis se întîlnește mai ales în șes, avînd frecvența maximă în zona stejarului (i.a.= 30 — 35). Rasa C. ullrichi fastuosus a fost găsită în complexul fagului și coniferelor, cu frecvența maximă în zona fagului. în zonele de tranziții se observă treceri multiple între rasele de mai sus. Aceste coleoptere se întîlnesc mai ales în păduri, pe sub frunzar, buturugi etc. Adesea ele aleargă chiar în timpul zilei. Răspîndire geografică — (fig. 28, 1). Belgia, Olanda, Luxemburg, Germania, Austria, R. Cehoslovacă, Iugoslavia, R. P. Bulgaria, R.P. Polonă și U.R.S.S. (R.S.S. Moldovenească). G - c. 1416 82 S. PANIN în R.P.R., C, ullrichi ullrichi a fost semnalată pentru toată țara, în afară de Dobrogea. Subrasa C. ullirchi comanensis a fost găsită mai ales în Muntenia, la Brăila, București: Comana, Nucet, Periș, Alexandria, Pietroșani (reg. București) ; Stoenești (reg. Pitești). C. ullrichi fastuosus este specific pentru Banat (Băile Herculane, Reșița, Mehadia, Anina, Bocșa-Montană, Buziaș). Secția Trachycarabus (Gehin) Breuning 1932 1885 Gehin, Cat. Carabus. p. XXVII; Breuning, p. 448 — 450. Submentum neîngroșat transversal. Există în general cîte 2, rareori cîte 3 — 4 pori setigeri la marginile laterale ale pronotului. în cazul din urmă, intervalele elitrelor sînt puternic ridicate, iar unghiurile posterioare ale pronotului depășesc numai puțin baza lui. Elitrele, mai mult sau mai puțin convexe, au intervalele, în general, plane sau, cel mult, intervalele primare sînt mai ridicate. între fiecare 2 intervale primare se găsesc cîte 3 intervale. Marginea laterală a elitrei are cel mult o sinuozitate anteapicală slabă. Partea dorsală a corpului în general neagră sau arămie închis. Secția Trachycarabus cuprinde 36 de specii, dintre care două (C. besseri Fischer și C. scabriusculus Olivier) fac parte din fauna R.P.R. 7. Carabus (Trachycarabus) besseri Fischer 1822 (pl. III, fig. 4; pl. XI, fig. 4) Fischer, Ent. Ross., t. I, p. 117, tab. XI, fasc. 36; 1892 Ganglbauer, p. 76; 1896 Reitter. p. 179; 1932 Breuning, p. 491 — 493. Capul îngroșat. Pronotul, moderat convex, 1 1/2 ori mai lat decît lung, rotunjit uniform sau puțin sinuat lateral, are o strie longitudinală, mediană puțin diferențiată, unghiuri posterioare în formă de lobi triunghiulari, rotunjiți, care depășesc mult baza lui. Există cîte un por setiger antemedian și cîte unul bazai la marginile laterale ale pronotului. Acesta prezintă o punctație puternică și rugoasă. Elitrele convexe au forma unui oval alungit, umerii bine aparenți și marginile relativ late, puțin ridicate. Suprafața elitrelor are o granulație fină, piliformă, rînduită longitudinal sau neregulată. Intervalele primare, adesea puțin mai ridicate, prezintă puncte bine vizibile. Celelalte intervale sînt foarte neregulate, complet plane și puțin distincte. Partea ventrală este CARABIDAE 83 fin punctată lateral. Metaepisternele sînt mai late decît lungi, striile abdominale bine dezvoltate. Femurele posterioare prezintă la partea ventrală cîte un șănțuleț distal, scurt. Partea dorsală a corpului neagră, puțin lucioasă la aproape mată la Ș; marginile elitrelor au reflexe albăstrui, violete, sau verzui. Baza antenelor și femurele sînt în general roșii. La articolele 6 — 9 antenale noduroase puternic (articolele 5 și 10 mai puțin noduroase), femurele anterioare îngroșate puternic. L — 26 — 30 mm. Această specie a fost descrisă după exemplare provenite din Podolia meridională (U.R.S.S.). Exemplare cu femure negre sînt ab. climorphus Lapouge. Rase geografice. — C. besseri prezintă o singură rasă. Ecologie. — Insecta se găsește la noi în zona antestepei (i.a.^ 24 — 30). Este specifică pentru șes. Ziua, coleopterul se ascunde pe sub adăposturi diferite sau în galerii mici, săpate în pămînt la marginea potecilor. Răspîndire geografică. — R. P. Polonă, U. R.S.S. (R.S.S. Moldovenească, R.S.S. Ucraina, inclusiv cursul inferior al Niprului și Grimeea). în R.P.R., C. besseri a fost găsit în Moldova pe valea Bîrladului, la Iași, Roman, Tecuci, Pobrata (reg. Suceava). (8. Carabus (Traciiycarabus) scabriusculus Olivier 1795 Olivier, Ent., t. III, m. 50, p. 47, pl. 4, fasc. 38, pl. 11, fasc. 38 b; 1892 Ganglbauer, p. 75 — 76; 1896 Reitter, p. 178; 1932 — 1933 Breuning, p. 494 — 503 1799 agrestis Creutzer, Ent. Versuche. p. 110, tab. II, fasc. 15 a. Capul neîngroșat. Pronotul puțin convex, 1 3/4 decît lung, rotunjit regulat sau puțin sinuat lateral, cu margini late și puternic ridicate, cu gropițe bazale și strie longitudinală, mediană, bine vizibile și cu unghiuri posterioare în formă de lobi triunghiulari lăți, rotunjiți la vîrf; aceștia depășesc mult baza pronotului. Marginile lui laterale au cîte un por setiger bazai și cîte unul antemedian. Elitrele, în forma unui oval alungit, sînt convexe și prezintă umeri bine aparenți și margini ridicate, late. Intervalele elitrelor foarte puțin convexe prezintă o granulație fină, piliformă. Uneori, intervalele primare puțin mai ridicate decît celelalte. în general, punctele primare sînt mici și puțin aparente. Partea ventrală are o punctație fină și deasă, metaepisterne mai late decît'lungi, strii abdominale bine vizibile. Femurele posterioare prezintă la partea distală cîte un șănțuleț ventral, scurt. 6* 84 S. PANIN La o, articolele antenale 5 — 9 sau și 10 sînt noduroase, iar femurele anterioare îngroșate. Partea dorsală a corpului neagră, uneori cu reflexe bronzate sau verzui, are un luciu puțin pronunțat la ambele sexe. Uneori femurele sînt roșii. L = 14 — 25 mm. Rase geografice. — Această specie, reprezentată printr-o singură rasă, se împarte în 5 subrase, dintre care subrasele C. scabriusculus scabriusculus Olivier, C. scabriusculus lippii Dejean și C. scabriusculus bulgarus Lapouge sînt cunoscute pentru fauna R.P.R. Subrasa C. scabriusculus scabriusculus Olivier 1795 (pl. III, fig. 1; pl. XI, fig. 1) Olivier 1. c. Intervalele elitrelor puțin ridicate. Punctele primare mici și puțin aparente. L = 16 — 22 mm. Această formă a fost descrisă după exemplare provenite din R. P. Ungară. Exemplare cu femure roșii sînt ab. erythropa Fischer (— hoffmanni Motschulsky). Subrasa C. scabriusculus lippii Dejean 1826 (pl. III, fig. 2; pl. XI, fig. 2; pl. XVI, fig. 5) Dejean, Spec. Col., t. II, p. 51. 1845 (?) curvatus Motschulsky, Bull. Mosc., t. II, p. 16. 1908 laevior Lapouge, Echange, p. 38. 1912 costulatus Petri, Siebenb. Kăferf., p. 8. 1927 retyezaticus Csiki, Col. Cat. Carab., t. I, p. 272. Corpul mai lat și mai puțin convex decît la forma tipică, intervalele și punctele primare mai aparente. Partea dorsală prezintă în general reflexe bronzate. L = 20 — 25 mm. Exemplare cu femure roșii sînt ab. cruralis Lapouge. Subrasa C. scabriusculus bulgarus Lapouge 1908 (pl. III, fig. 3; pl. XI, fig. 3) Lapouge, Echange, p. 37 1902 interruptus Born, Bul. soc. sci. Buc., p. 156. 1927 laceratus Csiki, Col. Cat. Carab., p. 273. 1928 interruptus Breuning, Mitt, Konigl. Inst. Sofia, p. 116. Corpul relativ îngust, sculptura elitrelor puternică și foarte rugoasă, elitrele convexe. L = 18 — 24 mm. CARABIDAE Această subrasă a fost descrisă după exemplare provenite din R.P. Bulgaria; Ecologie. — C. scabriusculus trăiește la șes și în regiunile deluroase și muntoase din R.P.R. A fost găsită la noi de la complexul gramineelor (i.a.= 15 = 20) și pînă în zona coniferelor (i.a. = 40 — 45) inclusiv. Centrul de răspîndire a subrasei C. lippii îl prezintă regiunile deluroase și muntoase. Spre sud, aceasta se infiltrează în regiunea dominată de subrasa meridională C. scabriusculus bulgarus, formîndu-se între aceste două forme numeroase treceri. Printre populațiile heterogene, rezultate din aceste hibridizări, se mai găsesc exemplare tipice de C. scabriusculus lippii. Mai la sud, în cîmpia Dunării și în Dobrogea, predomină populații tipice de C. scabriusculus bulgarus. Subrasa C. scabriusculus scabriusculus se întîlnește pe alocuri în nordul Transilvaniei și al Moldovei. Toate insectele de mai sus pot fi găsite mai ales în locuri deschise, în care stau ascunse în diferite adăposturi sau aleargă chiar în timpul zilei. Răspîndire geografică — (fig. 26, 2). Austria orientală și meridională, R. Cehoslovacă, R. P. Ungară, R. P. Bulgaria, U.R.S.S. (R.S.S. Moldovenească, R.S.S. Ucraina) și Asia Mică (Brusa). în R.P.R., C. scabriusculus se găsește în toată țara. Secția Carabus s. str. (Linne) Breuning 1932 1758 Linne, Syst. Nat., ed. X, p. 413; Breuning, p. 520 — 521. Există pori setigeri gulari și cîte 2 — 6 pori la marginile laterale ale pronotului. Partea anteapicală a marginii elitrei are o tăietură puternică, mai ales la Ș. Striile abdominale lipsesc sau sînt puțin aparente și întrerupte la mijloc; dacă au o dezvoltare normală, submentum este îngroșat transversal. Secția Carabus cuprinde 9 specii, dintre care C. granulatus Linne, C. clathratus Linne și C. cancellatus Illiger fac parte din fauna R.P.R. 9. Carabus (s. str.) granulatus Linne 1758 Linne, Syst. Nat., ed. X, p. 413; 1892 Ganglbauer, p. 62 — 63; 1896 Reitter p. 148—149; 1933 Breuning, p. 525—544 1778 chalybaeus Voet, Cat. syst. Col., t. I, nr. 31, p. 70. 1801 cancellatus Fabricius (non Illiger), Syst. El., t. I, p. 176. 1815 cancellatus Sturm (non Illiger), Deutsch. Ins., t. III, p. 49. 1878 var. parvicollis Kraatz, Deutsch. ent. Zeitg., p. 130. 1878 var. jorticostis Kraatz, 1. c. 1924 hudsonicus Lapouge, Mic. Ent., p. 190. Antenele sînt lungi și relativ subțiri. La ele ating aproape jumătatea elitrelor. 86 S. PANIN Pronotul, puțin convex, 11/2 mai lat decit lung, rotunjit lateral și puțin sinuat înaintea unghiurilor posterioare, are marginile laterale înguste și puțin ridicate, unghiurile posterioare în formă de lobi lăți, scurți, rotunjiți la vîrf; stria longitudinală, mediană este bine distinctă. Există cîte un por setiger bazai și 3 — 5 antemediani la marginile laterale ale pronotului. Elitrele, relativ lungi, puțin rotunjite lateral și puțin convexe, au umerii puternic proeminenți și marginile laterale înguste și ridicate. Intervalele primare au forma de lanțuri, mai mult sau mai puțin ridicate, uneori alcătuite din granule scurte; cele secundare, careneiforme și cel puțin atît de ridicate ca și cele primare, sînt uneori plane. Intervalele terțiare au forma unor rînduri de granule mai mult sau mai puțin dezvoltate, uneori însă sînt aproape complet reduse sau, alteori, au aceeași dezvoltare ca și intervalele secundare și primare. Primul interval secundar este în general contopit cu sutura în partea apicală. Episternele metatoracelui sînt mai lungi decît late, iar striile abdominale aparente numai lateral sau lipsesc. Picioarele relativ subțiri, au la partea ventrală a femurelor posterioare cîte un șănțuleț plan. La femurele anterioare îngroșate, iar antenele nu sînt noduroase. Partea dorsală, puțin lucioasă, uneori aproape mată, are culoare neagră, adesea cu reflexe verzi-bronzate, sau colorația este violetă, albastră, verde, arămie închis sau deschis. Marginile elitrelor și punctele primare adesea de culoare mai deschisă, arămie. Femurele sînt uneori roșii. Aripile posterioare au la unele exemplare o dezvoltare normală. L = 16 — 30 mm. Larva serilabră. Rase geografice. — Această specie se împarte în 4 rase, dintre care numai rasa principală este reprezentată în R.P.R. prin subrasa C. granulatus granu-latus Linne. Subrasa C. granulatus granulatus Linne (pl. III, fig. 5; pl. XI, fig. 6; pl. XVII, fig. 1) Linne, 1. c. Corpul alungit, iar sculptura elitrelor puternică. Carenele secundare sînt netede, intervalele terțiare redusp la rînduri de granule fine. Partea dorsală a corpului bronzat-brună, arămiu-brună, verzui-negri-cioasă, mai rar, neagră. L = 17 — 23 mm. Exemplare cu femure roșii sînt ab. rufofemorata Letzner (= rubripes Gehin, = haematomerus Kraatz, = fulvipes Gehin). Ab. niger Letzner are partea dorsală a corpului neagră; exemplare arămii sînt ab. cupreoaeneus CARABIDAE 87 D.— Torre, cele verzi ab. viridiaeneus D.— Torre, cele verzi, cu femure roșii ab. wimmeli Schulze. Resturile fosile de C. granulatus au fost găsite în depozitele pleistocenului. Ecologie. — Această specie se găsește mai ales în șes și in regiunea dealurilor, se urcă însă uneori pînă la 2 000 m. Prezența sa a fost observată la noi în țară, începînd cu stepele dicotilelor înalte (i.a.= 20 — 24) și pînă în zona coniferelor (i.a.= 40 — 45). Insecta poate fi găsită pe sub pietre pe malurile nisipoase ale rîurilor, în păduri pe sub mușchi, frunzar etc. Răspîndire geografică. — (fig. 29, 1). Arealul speciei se întinde în toată Europa și Asia palearctică și anume în Spania septentrională, Franța, Anglia, Irlanda și pînă în Japonia. în R.P.R., subrasa C. granulatus granulatus este răspîndită în toată țara. 10. Carabus (s. str.) ckdhratus Linne 1761 Linne, Fauna suec., 2 ed., p. 218; 1892 Ganglbauer, p. 61 — 62; 1896 Reitter, p. 147; 1932 Breuning, p. 545-554. 1774 aeneopunctatus de Geer, Mem. Ins., t. IV. 1778 longulus Voet, Cat. syst. Col., t. I, p. 72, tab. XXXVIII, fasc. 40. 1778 adspersus Linne, Syst. nat., ed. 13, p. 1968. 1850 var. detritus Letzner, Zs. f. Era., Breslau, p. 76. Corpul este alungit, uneori lung și îngust. Antenele sînt relativ subțiri și scurte. Pronotul, puțin convex, 1 :,/2 — 3/d mai lat decît lung, are margini laterale late și puternic ridicate posterior, unghiuri posterioare în formă de lobi triunghiulari, lăți, rotunjiți la vîrf și depășind baza lui, gropițe bazale, lineare și adîncite, strie mediană, longitudinală, bine distinctă. Există cîte un por setiger, bazai și unul antemedian la marginile laterale ale pronotului. Elitrele sînt plan-convexe, au umerii puternic proeminenți, marginea laterală lată, ridicată și dințată subhumeral. Sculptura lor este alcătuită din carene primare, subțiri, întrerupte prin gropițe mari, care uneori formează rînduri dese și, în acest caz, segmentele carenelor sînt aproape complet reduse. Intervalele secundare, careneiforme au adesea o dezvoltare mai mare decît cele primare. Intervalele terțiare, formate din granule mai mult sau mai puțin aparente, sînt uneori absente. Aripile sînt membranoase au o dezvoltare mai mult sau mai puțin normală. Metaepisternele sînt mai lungi decît late, iar striile abdominale, cel mult slab distincte lateral, în general lipsesc. 88 S. PANIN Picioarele au o lungime potrivită, iar femurele posterioare cîte un șănțuleț distal la partea ventrală. Partea dorsală a corpului are un luciu potrivit, este neagră, adesea cu reflexe verzi-arămii. Uneori ea este foarte lucioasă, arămie sau verde. Gropițele primare și cîteodată marginile elitrelor au culoare arămie sau verde-metalică deschis. Foarte rar, primul articol antenal și femurele sînt roșii. La mascul, femurele anterioare sînt îngroșate puternic, iar antenele nu sînt noduroase. L = 20 — 38 mm. L a r v a este serilabră. Rase geografice. — Această specie se împarte în 3 rase, dintre care numai rasa C. clathratus stygius Ganglbauer face parte din fauna R.P.R. Rasa Carabus clathratus stygius Ganglbauer 1890 Ganglbauer, Wien. ent. Ztg., p. 117 Elitrele puțin convexe; gropițele primare relativ mici; segmentele care-nelor primare bine diferențiate, mai mult sau mai puțin lungi. Partea dorsală are o culoare închisă, în general neagră, cel mult cu reflexe arămii sau verzui slabe. L = 23 — 36 mm. Din această rasă, în R.P.R. se găsește numai subrasa C. stygius auroniensis Miiller. Subrasa C. stygius auroniensis Miiller 1902 (pl. III, fig. 6; pl. XI, fig. 5; pl. XVIII, fig. 2) Miiller, Muncii. Kol. Zs., p. 192 1928 ssp. epirensis Purkynie, Cas. cesk. spol. ent., p. 61. Carenele secundare relativ mai ridicate decît la forma tipică a rasei C. stygius, gropițele primare relativ mai mari, elitrele mai rotunjite lateral. Intervalele terțiare sînt cel mult însemnate prin rînduri întrerupte de granule foarte fine. L = 23 — 36 mm. Var. laccophila Reitter are talie mai mică L= 23 — 28 mm. Ecologie. — Această insectă se întîlnește la șes, în locuri foarte umede, la marginea apelor dulci, mai ales pe malurile nisipoase ale rîurilor unde se ascunde pe sub pietre, scînduri etc. In păduri poate fi găsită mai ales în locuri mlăștinoase, pe sub mușchi, frunzar și în alte adăposturi. Răspîndire geografică — (fig. 29, 2). C, clathratus auroniensis este răs-pîndit în Transcaucazia, U.R.S.S. (partea europeană), R. Cehoslovacă, Austria, Iugoslavia, și Italia. CARABIDAE 89 în R.P.R. această subrasa a fost găsită lingă Craiova, Petroșani (Zim-nicea), Comana (reg. București). Breuning o semnalează pentru Dobrogea, Transilvania și Banat. 11. Carabus (s. str.) cancellatus Illiger 1728 Illiger, Verz. Kafer Preuss., p. 154; 1892 Ganglbauer, p. 63 — 65; 1896 Reitter, p. 150 — 152 ; 1933 Breuning, p. 556 — 638 1775 granulatus Fabricius (non Linne), Syst. Ent., p. 238. Corpul mai mult sau mai puțin alungit, articolele antenale 1 — 4 turtite la bază. Fig. 29. — Arealul de răspîndire la Carabus granulatus Linne (1), C. clathratus auroniensis Miiller (2) și C. nitens Linne (3). Pronotul, puțin convex, l1^ — 2 ori mai lat decît lung, are margini laterale de lățime potrivită, unghiuri posterioare în formă de lobi triunghiulari, rotunjiți la vîrf, care depășesc mult baza lui, strie mediană, longitudinală și gropițe bazale puțin distincte. Există cîte 1 por setiger, bazai și cîte 3 — 5 antemediani la marginile laterale ale pronotului. Elitrele convexe, rotunjite lateral, cu margini late și ridicate; în general, partea subhumerală a marginii elitrei este dințată. Sculptura elitrelor prezintă lanțuri primare, carene secundare și rînduri longitudinale de granule terțiare, fine; cele din urmă lipsesc uneori. Fondul elitrelor este granulat fin, sau neted. Metaepisternele sînt mai late decît lungi, sau aproape pătrate, striile abdominale mai mult sau mai puțin reduse. Partea dorsală a corpului arămiu-cafenie, arămiu-roșiatică, ârămiu-negricioasă, neagră, arămiu-verzuie sau verde; uneori marginile elitrelor sînt verzui sau violacee. Articolul 1 antenal și femurele sînt adesea 90 S. PANIN roșii. $Ș au o tăietură puternică anteapicală la marginea elitrei; la $3, această tăietură este redusă la o sinuozitate bine distinctă, iar articolele antenale 5 — 7 sînt mai mult sau mai puțin noduroase. L — 17 — 32 mm. Larva serilabră. Rase geografice. — Dintre cele 10 rase, pe care le prezintă această specie, C. cancellatus graniger Palliardi, C. cancellatus tibiscinus Csiki, C, cancellatus sulinensis Born și C. cancellatus tuberculatus Dejean fac parte din fauna R.P.R. CHEIE DE DETERMINARE A RASELOR DE C. CANCELLATUS DIN R.P.R 1 (2) Articolul 1 antenal, în general, negru (forma nigrobazală). Intervalele primare și secundare ale elitrelor ridicate puternic.......................... .............................................................................. C. cancellatus graniger 2 (1) Articolul 1 antenal roșu (forma rufobazală).......................... 3 3 (6) Femurele negre (forma nigrofemorală)................................. 4 4 (5) Fondul elitrelor granulat fin............... C. cancellatus tibiscinus 5 (4) Fondul elitrelor granulat rugos ............ C. cancellatus sulinensis 6 (3) Femurele roșii (forma rufofemorală), intervalele primare și secundare puternic ridicate...................................C. cancellatus tuberculatus Rasa Carabus cancellatus graniger Palliardi 1825 Palliardi, Beschr. 2. Dec. Carab., p. II, tab. I, fig. 5 1913 disseptus Kolbe, Ent. Rundsch., p. 70. 1913 insperatus Kolbe, 1. c. Femurele și în general articolul 1 antenal sînt negre. Partea subhumerală a marginii elitrelor dințată; sculptura elitrelor puternică. Intervalele terțiare reduse. Microsculptura fondului elitrelor variabilă. Antenele masculului noduroase. Colorația părții dorsale a corpului variabilă (arămiu-roșie închis, arămiu-cafenie, uneori cu reflexe verzui, neagră). în zona de tranziție spre rase rufobazale, se găsesc exemplare de C. cancellatus graniger^ care au articolul 1 antenal roșu. Subrasa C. graniger graniger Palliardi Palliardi 1. c. Corpul, relativ foarte alungit, mai mult sau mai puțin paralel; fondul elitrelor are în general o granulație fină. L = 27 — 31 mm. CARABIDAE 91 Exemplare negre sînt ab. moestus Dejean (= nicanor Haury), cele rufo-bazale ab. rufoscapa Beuthin (= resiczabanyensis Csiki, = rbanynesis Bernau), cele negre, cu articolul 1 antenal roșu ab. basalis Beuthin. Această formă a fost descrisă după exemplare provenite din Mehadia (reg. Timișoara). Morfa C. graniger mazurai Fleischer 1910 Fleischer, Ent. Ztg., p. 198 Este o formă montană neagră, cu elitre foarte alungite și înguste. Microsculptura fondului elitrelor rugoasă, iar pronotul îngust. L = 28 mm. Regiunea tipică munții Retezatului. Subrasa C. graniger miililfeldi Gehin 1885 (pl. IV, fig. 1, 2; pl. XII, fig. 1) Gehin, Cat. Carab., p. 30 1896 var. subgraniger Reitter, p. 152. Elitrele mai late și mai rotunjite lateral decît la forma tipică graniger graniger. Culoarea părții dorsale variabilă: arămiu-roșie, verde sau neagră L = 21 - 25 mm. Exemplarele negre sînt ab. ater Fleischer (= jraternus Kolbe), cele rufo-bazale ab. biharicus Reitter (= oxycancellatus Fleischer), cele rufobazale, cu partea dorsală a corpului neagră ab. nigripennis Reitter. Subrasa C. graniger szobroniensis Gehin 1885 Gehin, Cat. Carab., p. 30 1925 geta Lapouge, Mise. Ent., p. 199. Elitrele mai late și mai scurte decît la forma tipică graniger graniger^ microsculptura fondului lor relativ fină, \iar partea dorsală a corpului întotdeauna arămie închis sau arămiu-cafenie, uneori cu reflexe verzui. L = 24 — 27 mm. Rasa Carabus cancellatus tibiscinus Csiki 1905 Csiki, Magyarorsz. Bogarf., p. 142 1812 assimilis Duftschmidt, Fsc. Austr., t. II, p. 33. Rufobazală și nigrofemorală. Corpul este alungit, relativ puțin convex dorsal; microsculptura fondului elitrelor fină, partea subhumerală a marginii lor în general dințată. Partea dorsală are culoare arămie deschis, uneori neagră; exemplarele verzi sînt rare. L = 20 — 30 mm. 92 G. PANIN Forma tipică C. tibiscinus tibiscinus Csiki Csiki, 1. c. Corpul alungit, relativ plan dorsal. Sculptura elitrelor puternică, partea dorsală a corpului de culoare arămie-negricioasă cu marginile deschise,, arămii-roșii sau violacee. L — 24 — 27 mm. Exemplare rufofemorale sînt ab. natereri Kolbe. Rasa Carabus cancellatus sulinensis Born 1902 Born, BuL Soc. Sci. Buc., p. 610 Se deosebește de rasa cancellatus tibiscinus^ mai ales prin microsculptura puternică și rugoasă a fondului elitrelor. Forma tipică C. sulinensis sulinensis Born (pl. IV, fig. 3; pl. XII, fig. 5) Born 1. . Corpul mare, alungit, relativ îngust; partea dorsală are culoarea arămiu-cafenie sau arămiu-roșiatică, uneori cu reflexe verzui. L = 24 — 27 mm. Această formă a fost descrisă după exemplare provenite din Sulina (reg. Galați). Rasa Carabus cancellatus tuberculatus Dejean 1826 Dejean, Spec. Col., t. II, p. 101 1892 conjunctus Lomnitzky, Soc. Ent., p. 173 (monstruozitate). 1913 var. rapax Bernau, Wien, Ent, Ztg., p. 194. 1913 var. Kniephofi Langenhan, Ent. Bl., p. 47. 1913 var. gracilis Kolbe, Ent. Rudsch., p. 53. Rufofemorală și rufobazală. Sculptura elitrelor este puternică, iar marginea subhumerală dințată. Antenele masculului sînt noduroase. Partea dorsală este în general de culoare arămiu-roșie, uneori cu reflexe verzui, sau este verde, verde închis și neagră. Resturile fosile ale acestei rase au fost găsite în depozitele pleistocenuhm CARABIDAE 93 Subrasa C. tuberculatus tuberculatus Dejean (pl. XII, fig. 3) Dejean, l.c. Corpul este destul de lat și convex dorsal. L = 23 — 26 mm. Exemplare bronzate negricios sînt ab. obscuriusculus Eidam, cele albastru-negricioase sau verzi-negricioase sînt ab. novotnyi Eidam. Subrasa C. tuberculatus oligoscythus Kolbe 1913 Kolbe, Ent. Rundsch., p. 52 1902 var. graniger subvar. scythicus Lapouge (non Schaum), Echange, p. 43. 1913 bucoviniacus -j- oriundus + moldavicus Kolbe, 1. .c 1913 sarmaticus var. dobrudschensis Bernau, Wien, Ent. Zeitg., p. 194 — 195. 1913 var. subfalax Bernau, 1. c. 1915 charcoviensis Bernau, Ent. Bl. p. 38. 1915 subfalax oligoscythus, Bernau, 1. c. Corpul mai lat decît la forma tipică tuberculatus tuberculatus. L = 24 — 28 mm. Această subrasa a fost descrisă după exemplare provenite din valea Bîrladului. Subrasa C. tuberculatus pseudotuberculatus Lapouge 1902 Lapouge, Echange, p. 43 1902 ssp. bucsecsianus Born, Bul. soc. sci. Buc., p. 610. 1912 var. scythicus ab. transsylvanicus Petri, Siebb. Kăferf., p. 5. 1913 var. infernalis Kolbe, Ent. Rundsch., p. 40, 44. 1913 romanicus Kolbe, 1. c. p. 53. 1913 sarmaticus var. vorax Bernau, TFien, Ent. Zeitg., p. 193. 1913 var. scythicoides Bernau, 1. c., p. 195. 1926 var. muhlfeldi Csiki (non Gehin), Ann. Mus. Nat. IIung. p. 617, 623. Corpul este mai convex și mai lat dorsal, mai rotunjit lateral, decît la forma tipică a rasei C. tuberculatus tuberculatus, adesea relativ îngust și mic. Exemplare negre sînt frecvente. L = 17 — 25 mm. Subrasa C. tuberculatus scythicus Schaum 1857 Schaum, Naturg. Ins. Deutschl., p. 137 1902 graniger subvar. pseudoscythicus Lapouge, Echange, p. 43. 1913 assiduus Kolbe, Ent. Rundsch., p. 52. 1915 sarmaticus var. pseudotuberculatus Bernau (non Lapouge), Ent. Bl., p. 38. Seamănă cu subrasa C. pseudotuberculatus, însă corpul este mai mare, mai alungit. Exemplare arămii închis și negre frecvente. L = 24 — 28 mm. 94 S. PANIN Subrasa C. tuberculatus pseudograniger Reitter 1896 Reitter, p. 152 1905 ungensis Csiki, Magyarorsz. Bogarf., p. 143. 1913 carpathicus Kolbe, Ent. Rundsch., p. 44 — 45. 1913 pseudoscythicus partim Kolbe, 1. c. 1913 strictus Kolbe, 1. c., p. 52. Corpul alungit. Elitrele înguste, relativ paralele, au fondul granulat rugos. Partea dorsală arămiu-roșie, mai rar cu reflexe verzui. Exemplarele negre sînt rare. L = 25 — 31 mm. Această subrasă a fost descrisă după exemplare provenite din Trencsen (R. P. Ungară). Observație. — Culoarea femurelor și a primului articol antenal este criteriul cel mai practic pentru diferențierea raselor de C. cancellatus în sensul morfologic. Dimpotrivă, caracterele morfologice de diferențiere ale subraselor acestei specii sînt foarte plastice. Aceste caractere pot fi apreciate mai ales confrun-tîndu-se loturi însemnate de insecte, iar, în toate cazurile, criteriul principal de definire a subraselor îl prezintă răspîndirea geografică a raselor de care aparțin. Folosirea acestui criteriu implică însă o oarecare rezervă în zonele de tranziție ale raselor vecine. în aceste zone, populațiile de C. cancellatus' au adesea caractere amestecate, proprii acestor rase. Se observă, de exemplu, in Dobrogea o trecere treptată a caracterelor subrasei C. graniger szobroniensis spre cele de C. cancellatus sulinensis. în această regiune, se găsesc exemplare de C. graniger szobroniensis, care au corpul mai alungit și uneori prezintă primul articol antenal roșu (caractere ce aparțin rasei C. sulinensis). în sensul filogenetic, rasa C. cancellatus tibiscinus formează o ramură desprinsă de C. cancellatus graniger graniger. în zona de tranziție a acestor două rase există exemplare de C. cancellatus tibiscinus, care, pe lîngă caracterele proprii acestei rase (talie mai mică, corp mai alungit, mai plan dorsal, sculptura elitrelor mai puternică, fondul lor mai neted), au primul articol antenal negru (caracter al rasei C. graniger). După Breuning, C. cancellatus tuberculatus provine, probabil, de la C. cancellatus graniger szobroniensis. în Moldova și Muntenia, C. tuber-culatus oligoscythus trece treptat în C. graniger szobroniensis. în partea centrală a Transilvaniei, C. tuberculatus s-a dezvoltat, probabil, din C. graniger muhljeldi. Întîlnindu-se în partea de vest a arealului său cu rasele de C. cancellatus, care au femure negre (graniger, tibiscinus și cancellatus cancellatus), C. cancellatus tuberculatus păstrează caracterul rasial principal (femure roșii), însă capătă uneori caractere noi, proprii raselor regionale dominante. în acest fel, fac apariții aberante cu femure roșii ale acestor rase. CARABIDAE 95. Ecologie. — C. cancellatus trăiește la noi în țară în toate complexele climatice, începînd cu antestepa (i.a.= 24 — 30) și pînă în zona alpină (i.a. > 45). Subrasa C. graniger graniger a fost găsită mai ales în zona fagului, însă, pe alocuri, se întilnește și în zona coniferelor (Anina, Bocșa-Montană). Morfa graniger mazurai este o formă montană, specifică complexului coniferelor. Subrasa C. graniger muhljeldi se întîlnește de la antestepă pînă în zona coniferelor. Optimul său ecologic pare a fi în zona stejarului și fagului (i.a.= 30 - 40). Formele C. graniger szobroniensis, C, tibiscinus tibiscinus, C, sulinensis sulinensis și C. tuberculatus oligoscythus sînt mai ales frecvente în zona antestepei. Dintre aceste subrase, C. graniger szobroniensis se găsește uneori în zona stejarului (Babadag), iar C. tuberculatus oligoscythus în zona stejarului (Bacău) și fagului (Suceava). Optimul ecologic al subraselor C. tuberculatus tuberculatus, C. tuberculatus pseudotuberculatus, C. tuberculatus scythicus și C. tuberculatus pseudograniger pare a fi la noi în complexul coniferelor, subrasele C. pseudotuberculatus și C. scythicus întîlnindu-se de asemenea în etajul subalpin. Toate aceste insecte pot fi găsite în păduri, livezi, pe malurile umede ale apelor dulci, etc., pe sub diferite adăposturi (pietre, frunzar, mușchi, buturugi, scînduri). Uneori ele aleargă și în timpul zilei. Răspîndire geografică. — (fig. 27 și 30). Arealul speciei se întinde peste Europa continentală și Siberia, pînă la rîul Lena. în R.P.R. C. cancellatus este răspîndit după cum urmează: Subrasa C. graniger graniger în Banat și în partea mai de vest a Transilvaniei. Morfa graniger mazurai în munții Retezat și Căliman. Subrasa C. graniger muhlfeldi în toată Transilvania și parțial în Muntenia (Azuga, Sinaia, Mîneciu — Pămînteni, reg. Ploești; Cocioc, Băneasa, reg. București). Subrasa C, graniger szobroniensis începînd cu Dobrogea de nord (Măcin, Cocoș, Babadag), Moldova de sud și pînă în partea de est a Olteniei. Rasa C. tibiscinus în raionul Timișoara. Rasa C. sulinensis în Dobrogea de nord (Ostrovul Filipoi, canalul Sulina, Pădurea Letea, Măcin, Cocoș). Subrasa C. tuberculatus oligoscythus în Moldova (Suceava, Rădăuți, Bacău, Iași, Dorohoi) și Muntenia. Subrasa C. tuberculatus tuberculatus în nordul Moldovei (Gura Humorului, muntele Rarău). 96 S. PANIN Subrasa C. tuberculatus pseudotuberculatus pe Ceahlău, în munții Căliman, pe Hăsmașul-Mare, lîngă Orașul Stalin, munții Postăvarii și Bucegi (Omul), Valea lalomiței, lîngă Sinaia și Azuga, în masivul Penteleu, (munții Buzăului). Subrasa C, tuberculatus scythicus în munții Făgărașului (Negoi), la Turnu Roșu, în’munții Cibinului și pe valea Lotrioara. Subrasa C. tuberculatus pseudograniger în munții Rodnei și lîngă Sighet (reg. Baia Mare). mgrobaza/e rufobaza/e 111! 11 rufabaza/e y/// n/grofemora/e rt/grofemora/e I i 1111 ru/bfemcra/e Fig’. 30. — Răspîndirea raselor de Carabus cancellatus Illiger (după B r e u n i n g). °12. Carabus (s. str.) auratus Linne 1761 Linne, Fauna suec., ed. a 2-a, p. 219 Această specie nu face parte din fauna R.P.R., este răspîndită de la nordul Spaniei și pînă la Oder, în nordul Germaniei. La noi, C. auratus a fost uneori confundat cu C. auronitens escheri Palliardi, de care se deosebește mai ales prin mandibule scurte, ultimul articol al palpilor puțin lățit, partea anteapicală a marginii elitrei puternic scobită la Ș, corpul mai lat, etc. Secția Archicarabus (Seidlitz) Breuning 1932 1887 Seidlitz, Fn. balt., ed. a 2-a, p. 6; Breuning, p. 652 — 653 Submentum îngroșat transversal. Există pori setigeri, gulari. Penultimul articol al palpilor labiali prezintă uneori mai mult de 2 pori setigeri. Pronotul CARABIDAE 97 are cîte 2 — 3 pori setigeri la marginile laterale. Intervalele elitrelor sînt cel mult puțin ridicate. Uneori, între fiecare 2 intervale primare se găsesc 5 intervale, cele terțiare fiind duble. Alteori, intervalele intermediare sînt alcătuite din granule. Partea anteapicală a marginii elitrei nu este nici scobită, nici sinuată; striile abdominale mai mult sau mai puțin dezvoltate. Există pori abdominali. Această secție cuprinde 11 specii, dintre care numai C, montivagus Linne face parte din fauna R.P.R. 13. Carabus (Archicarabus) montivagus Palliardi 1825 Palliardi, Beschr. nr. 2. Dec. Carab., p. 31, tab. III, fig. 14; 1892 Ganglbauer, p. 77—78; 1896 Reitter, p. 141 — 142; 1933 Breuning, p. 671 — 677 1875 wiedemanni var. c (montivagus) Thomson, Opuse. Ent.^ t. VII, p. 724. 1904 ssp. kalofirensis Apfelbeck, Kăf. Balkanhalbins., t. I, p. 38. Corpul lat și robust. Ultimul articol al palpilor este puțin lățit; penultimul articol al palpilor labiali are uneori mai mulți pori setigeri. Pronotul, moderat convex, 11/4 — 1 1/2 mai lat dccit lung are margini late în partea posterioară, unghiuri posterioare în formă de lobi triunghiulari lăți, rotunjiți la vîrf, care depășesc mult baza lui. Există cîte 1 por setiger bazai și 1 — 3 antemediani la marginile laterale ale pronotului. Elitrele, convexe moderat, au margini relativ late. Dintre intervalele mai mult sau mai puțin ridicate ale elitrelor, cele primare au forma de lanțuri, adesea mai proeminente și mai late decît cele secundare și terțiare. Acestea, uneori transformate în rînduri de granule fine, sînt striate foarte fin transversal și adesea se contopesc neregulat în parte. Uneori, intervalele terțiare sînt duble. Alteori, spațiul dintre fiecare 2 intervale primare este granulat neregulat. Primul interval primar este diferențiat de la sutură. între intervalul 3 primar și seria umbelicată se găsesc cel mult 2 intervale accesorii. Partea ventrală, punctată lateral, are metaepisterne puțin mai late decît lungi, strii abdominale puțin distincte, întrerupte în mijloc, sau inexistente. Femurele posterioare prezintă un șănțuleț distal la partea ventrală. La articolele 6 — 8, sau 5 — 9 antenale sînt puțin noduroase. Partea dorsală a corpului neagră, adesea cu reflexe arămii, violete sau purpurii. Marginile pronotului și elitrelor albastre, verzi, violete sau arămii. L = 18 — 28 mm. Larva, serilabră. Rase geografice. — Această specie are o singură rasă, reprezentată în R.P.R., prin subrasa C. montivagus montivagus Palliardi. 7 — c. 1416 98 S. PANIN Subrasa C. montivagus montivagus Palliardi (pl. IV, fig. 4; pl. XII, fig. 2) Palliardi, 1. c. Corpul robust, lat și puțin convex dorsal. Intervalele elitrelor ridicate potrivit și mai mult sau mai puțin neregulate. între fiecare 2 intervale primare se găsesc 3 intervale; uneori cele terțiare sînt duble, în acest caz între 2 intervale primare se află 5 intervale mai mult sau mai puțin diferențiate. Partea dorsală puțin lucioasă, neagră, adesea cu reflexe violete. Marginile pronotului albastre sau violete, cele ale elitrelor, precum și punctele primare, violete, violet-verzui sau verzui. Uneori intervalele elitrelor sînt mai plane și mai puțin diferențiate, în acest caz suprafața elitrelor este mai lucioasă. L = 22 — 28 mm. C. montivagus montivagus a fost descris după exemplare provenite din Banat. Var. blanda Firiv. (= rosalitanus Apfelbeck, — atavus Lapouge) are talie mai mică. L = 18 — 22 mm. Ecologie. — Această specie a fost semnalată în R.P.R. mai ales în zona fagului (i.a.= 35 — 40), însă se mai găsește în zona antestepei (Mănăstirea Pasărea, reg. București, Măcin, reg. Galați,) a stejarului (Mediaș), precum și a coniferelor (Miercurea-Ciucului, Sighet). După Breuning, insecta se urcă pînă la 1800 m. Răspîndire geografică. — (fig. 31, 3). Italia (Monte Maggiore), Iugoslavia, R. P. Ungară, R. Cehoslovacă (?), R. P. Bulgaria. în R.P.R., C. montivagus este răspîndit în Banat (Bocșa-Montană, Mehadia, Băile Herculane, etc.) Transilvania (Deva, Sighet, Gherla, Sighișoara, Mediaș, împrejurimile Orașului Stalin, Miercurea-Ciucului, etc.), Muntenia (Comana, Mănăstirea Pasărea), Dobrogea (Măcin). II. Subgenul Ore ocarabus (Gehin) Breuning 1932 1876 Gehin, Cat., p. 12; Breuning, p. 694 Mandibulele scurte și dezvoltate normal. Ultimul articol al palpilor maxilari puțin lățit, iar penultimul al celor labiali prezintă în general 2 pori setigeri. Există în general pori setigeri, gulari, precum și pori setigeri la marginea laterală a pronotului. Elitrele au intervale cuaternare, iar cele primare nu sînt mai ridicate decît celelalte. Uneori sculptura elitrelor este formată dintr-o granulație fină omogenă, provenită din intermediare cu intervale cuaternare. Dacă intervalele cuaternare lipsesc, porii setigeri, gulari CARABIDAE 99 sînt inexistenți. Tibiile anterioare au formă normală. La cele 4 articole ale tarsului anterior sînt lățite și căptușite ventral. Subgenul Oreocarabus cuprinde 6 secții, cu un număr de 38 de specii — din Europa, Asia paleartică și America de Nord. In R.P.R. acest subgen este reprezentat printr-o specie, care aparține secției Oreocarabus s. str. (Gehin) Breuning, precum și prin 2 specii din secția Orinocarabus (Kraatz) Breuning. Secția Oreocarabus s. str. (Gehin) Breuning 1932 1876 Gehin, Cat., p. 12; Breuning, p. 695 Marginile pronotului sînt late și mai mult sau mai puțin puternic ridicate. Porii setigeri, gulari există (cu excepția unor exemplare de C. hortensis Linne). Această secție cuprinde 10 specii, dintre care C. glabratus Paykull face parte din fauna R.P.R. 14. Carabus (Oreocarabus) glabratus Paykull 1790 Paykull, Monogr. Carab. Suec., p. 14; 1892 Ganglbauer, p. 86; 1896 Reitter, p. 193 — 194; 1933 Breuning, p. 723 — 728 1784 concexus Herbst (non Fabricius), Fuessly Archiv., t. V, p. 130, pl. 29, f ig. 2. 1790 laevigatus Scriba, Baitr. Insektenk., t. î, p. 4, pl. I, fasc. 2. 1885 var. punctatocostatus Haury, Le Natur., p. 31; Wien, Ent. Ztg., p. 115. 1918 ssp. liebleri Bierig, Soc. Ent., t. XXXIII, p. 13 Corpul este alungit sau lung. Antenele au o lungime potrivită, articolele 2 și 3 fiind turtite la bază. Ultimul articol al palpilor maxilari este puțin lățit,, iar penultimul articol al palpilor labiali are 2 — 3 pori setigeri. Pronotul mare, relativ convex, 1 x/4 — 1 3/4 mai lat decît lung are unghiurile posterioare în formă de lobi triunghiulari lăți, relativ scurți, mai mult sau mai puțin rotunjiți la vîrf, care depășesc baza lui. Stria mediană, longitudinală a pronotului puțin diferențiată. Există cîte un por setiger, bazai și cîte unul antemedian la marginile laterale ale pronotului. Acesta prezintă o punctație foarte fină și deasă. Elitrele mai mult sau mai puțin puternic convexe, mai mult sau mai puțin rotunjite lateral, au marginile potrivit de late și ridicate. Sculptura elitrelor alcătuită din granule foarte fine și dese; uneori sînt vizibile urmele unor linii primare. 100 S. PANIN Ventral, corpul este punctat fin la partea laterală. Metaepisternele puțin mai lungi decît late; striile abdominale mai mult sau mai puțin aparente. Femurele posterioare prezintă ventral un șănțuleț distal, cele anterioare sînt îngroșate la Partea dorsală a corpului mai mult sau mai puțin lucioasă, neagră, uneori cu reflexe albăstrui. Rareori, elitrele sînt brune-roșcate. La & articolele 5 — 9 antenale puțin noduroase. L = 22 — 34 mm. Larva, cvadricuspidă. Rase geografice. — C. glabratus este reprezentat printr-o singură rasă cu mai multe subrase. Subrasa C. glabratus glabratus Paykull Paykull, 1. c. Corpul mai mult sau mai puțin lung, pronotul cel mult 1 mai lat decît lung, cu margini laterale mai mult sau mai puțin sinuate în partea bazală. Granulația elitrelor fină. L = 26 — 34 mm. Această formă a fost descrisă după exemplare provenite din Finlanda și Dalmația, iar resturile sale fosile s-au găsit în depozitele pleistocenului. Morfa C. glabratus lapponicus Born 1909 Born, Soc. Ent, t. XXIV, p. 129 Corpul mai mic și mai compact decît la forma tipică. L = 22 — 26 mm. Această morfă a fost descrisă după exemplare provenite din Laponia. Subrasa C. glabratus extensus Kraatz 1885 (pl. V, fig. 1 a, b\ pl. XII, fig. 6) Kraatz, Deutsch. Ent. Zeitg, p. 243 1912 var. angustatus Petri, Siebenb. Kăferf, p. 9. Forma corpului, ca la C. glabratus glabratus, însă partea dorsală este foarte lucioasă (pare a fi dată cu lac). L 26 — 34 mm. Această subrasă a fost descrisă după exemplare provenite din Orșova (Banat). CARABIDAE 101 Subrasa 0. glabratus gibbosus Heyden 1866 (pl. V, fig. 2) Heyden, Stett. ent. Zeitg., p. 250 1880 var. breviusculus Kraatz, Deutsch. Ent, Zeitg., p. 243 1915 ssp. carinthianus Born, Soc. Ent^ t. XXX, p. 8. 1928 var. otto-jischeri Bodemeyer, Ent. Anz., p. 193. Corpul relativ scurt și. masiv, pronotul 1 1/2 — 1 3/4 mai lat decît lung, regulat arcuit lateral. Comparativ cu forma tipică, elitrele sînt mai rotunjite lateral, mai scurte, mai convexe. Uneori culoarea elitrelor este brun-roșcată. L = 26 — 34 mm. Această subrasă a fost descrisă după exemplare provenite din Banat. Ecologie. — C. glabratus trăiește la noi în țară în complexul climatic cu i.a. = 24 — > 45, adică de la zona antestepei și pînă în stepele alpine, (Jepi, 2 000 m altitudine), fiind mai frecventă în regiuni deluroase și muntoase. Insecta se găsește pe sub pietre, sub frunzar, sub mușchi etc., mai ales în păduri și livezi. Răspîndire geografică. — (fig. 27, 3). Europa, începînd cu Franța, Anglia, Irlanda și pînă în Ural. în R.P.R., C. glabratus este răspîndit în toată regiunea Garpaților și cea subcarpatică. în aceste regiuni predomină subrasa C. glabratus extensus și treceri spre forma tipică glabratus glabratus. Specia se întilnește sporadic și în partea de nord a cîmpiei dunărene, la Pasărea (reg. București). Pînă în prezent, insecta n-a fost semnalată în partea meridională a cîmpiei dunărene și în Dobrogea. Morfa lapponicus a fost semnalată pentru nordul Moldovei și pentru munții Bucegi (Jepi, Omul), iar subrasa C. gibbosus pentru munții Bucegi, Făgăraș și Banatului. Secția Orinocarabus (Kraatz) Breuning 1932 1878 Kraatz, Deutsch. Ent. Zeitg., p. 238; Breuning, p. 130 — 131 Marginile pronotului sînt înguste. Elitrele au cîte 3 rînduri de gropițe primare, mari, care întrerup 3 — 5 intervale. Striile abdominale sînt cel mult puțin vizibile, în general însă, ele lipsesc. Există pori setigeri, gulari. în cuprinsul acestei secții intră 16 specii, dintre care C. linnei Panzer și C. sihestris Panzer fac parte din fauna R.P.R. 102 S. PANIN 15. Carabus (Orinocarabus) linnei Panzer 1812 Panzer, Fn. Ins. Germ., caiet 109, nr. 5; 1892 Ganglbauer, p. 85 — 87; 1896 Reitter, p. 191; 1933 Breuning, p. 733 — 737 1812 anguslalus Panzer, 1. c., nr. 4. 1826 var. scopoli Dejean, Spec. Col., t. II, p. 169 — 171. 1850 var. polonicus Motschulsky, Kăf. Russl., p. 82. 1885 var. hop jjgar tenia w Beuthin, Ent. Nachr., p. 219. 1896 var. bescidensis Reitter, 1. c. 1907 var. 5-costatus Petri, Siebenb. Kaferf., p. 8. Corpul alungit, capul puțin gîtuit după ochi. Antenele lungi și subțiri ating la jumătatea elitrelor. Ultimul articol al palpilor puțin lățit. Pronotul, cel mult 1 ]/2 ori mai lat decît lung, este puțin convex, sinuat lateral înaintea unghiurilor posterioare, care au forma unor lobi triunghiulari, înguști, rotunjiți la vîrf, ce depășesc mult baza lui. Marginile laterale ale pronotului sînt puternic ridicate posterior, gropițele lui bazale, de formă liniară, bine vizibile și legate între ele printr-o depresiune transversală. Stria longitudinală mediană a pronotului este adîncă. Există cîte 1 por setiger, bazai și 2 ante-mediani la marginea pronotului. Elitrele au discul puțin turtit dorsal și marginile laterale ridicate și late. Există intervale primare, secundare, terțiare și cuaternare, care sînt în general fine, careneiforme și dezvoltate mai mult sau mai puțin omogen. Uneori dezvoltate neregulat, puțin ondulate, ele se contopesc parțial unul cu altul sau sînt întrerupte prin crestături transversale. Mai rar, intervalele cuaternare au o dezvoltare mai slabă. Gropițele primare mari și adînci întrerup 2 — 4 intervale vecine. Metaepisternele atît de lungi cît și late. Striile abdominale lipsesc. Picioarele și, mai ales, tarsele sînt lungi și subțiri. Femurele posterioare prezintă cîte un șănțuleț distal la partea ventrală, cele anterioare sînt puțin îngroșate la o, la care antenele au articolele 6—8 noduroase. Partea dorsală cu luciu mai mult sau mai puțin pronunțat. Capul și pronotul în general arămiu-roșii, adesea cu reflexe verzui. Elitrele arămiu-roșii sau arămiu-castanii au margini și puncte primare de culoare mai deschisă. Articolele antenale 1 — 4, sau numai articolul 1, ca și tibiile, sînt castaniu-roșiatice sau roșcate. L =16 — 22 mm. Rase geografice. — Această specie, reprezentată printr-o singură rasă, se împarte în două subrase. în R.P.R. există numai subrasa C. linnei linnei Panzer. CARABIDAE 103 Subrasa C. linnei linnei Panzer (pl. IV, fig. 5; pl. XI, fig. 7) Panzer, 1. c. Pronotul relativ plan și relativ puternic sinuat lateral. Gropițele primare ale elitrelor nu sînt prea mari. Partea dorsală a corpului are un luciu accentuat, în general lungimea corpului nu depășește 20 mm. Această subrasă a fost descrisă după exemplare provenite din Harz (R. D. Germană). O formă mai lată și scurtă, cu pronot mai puțin sinuat lateral este var. macairei Dejean (= quadraticollis Petri). Ecologie. — C. linnei trăiește la noi în țară în complexul climatic caracterizat prin i.a. == 35 — > 45. Găsindu-se mai ales în păduri muntoase de fag, insecta se urcă uneori pînă la 2 000 m altitudine (vîrful Ciunet in munții Găliman); a fost întîlnită și în pădurile de fag de la șes (lîngă Sighișoara). Insecta se găsește ziua pe sub scoarța buturugilor de fag și pe sub pietre. Răspîndire geografică. — (fig. 31, 2). Italia (în partea de nord), Austria, Germania, R. Cehoslovacă, U.R.S.S. (Podolia, Volinia). în R.P.R., C. linnei se găsește peste tot în munții Carpați. 16. Carabus (Orinocarabus) silvestris Panzer 1793 Panzer, Fauna Ins. Germ., caiet 5, nr. 3; 1892 Ganglbauer, p. 83 — 84; 1896 Reitter p. 187 — 188; 1933 Breuning, p. 765 — 773 1809 concolor Panzer, 1. c., caiet 108, nr. 2. 1888 var. thuringianus Schislky Deutsch. ent. Zs., p. 180. 1896 var. silesiacus Reitter, p. 188. 1903 sub var. extroversus Lapouge, Echange, p. 118, 131. Antenele sînt mai scurte decît la C. linnei. Articolul 3 antenal puțin turtit la bază, ultimul articol al palpilor puțin lățit. Pronotul relativ plan, 1 — 1 3/4 mai lat decît lung, are unghiurile poste- rioare în formă de lobi triunghiulari, care depășesc baza lui, sînt rotunjiți la vîrf și curbați în jos. Stria mediană, longitudinală a pronotului este bine diferențiată. Prezintă cîte 1—2 pori setigeri antemediani și cîte 1 por setiger bazai la marginile laterale ale pronotului. Elitrele sînt ovale mai mult sau mai puțin alungite și convexe. Toate intervalele, mai mult sau mai puțin regulate, au in general o dezvoltare omogenă. Există 3 rînduri de cîte 6—12 gropițe primare mari și adînci, dintre care fiecare întrerupe cîte 3 intervale. 104 S. PANIN Metaepisternele sînt puțin mai lungi decît late. Striile abdominale lipsesc sau sînt aparente numai lateral. Picioarele au o lungime potrivită. Femurele posterioare prezintă un șănțuleț longitudinal, ventral, cele anterioare sînt puțin îngroșate la & la care articolele 5 — 9 antenale sînt noduroase. Forma penisului este caracteristică pentru fiecare dintre rasele acestei specii. Pe fiecare sternit abdominal se găsesc mai mult de 2 pori setigeri. Aceștia sînt numeroși la marginea apicală a sternitului anal. Partea dorsală a corpului arămiu-verzuie, verde-arămie, bronzată sau neagră. L = 16 — 25 mm. Larva, cvadricuspidă. Rase geografice. — Această specie este reprezentată prin 3 rase, dintre care rasa C. silvestris transsylvanicus Dejean se întîlnește în R.P.R. Rasa Carabus silvestris transsylvanicus Dejean 1826 Dejean, Spec. Col., t. II, p. 166 1859 glacialis Miller, Wien, ent. Monatschr., t. III, p. 305. 1875 milleri Thomson, Opuse. Ent., t. VII, p. 716. 1896 tatricus Reitter, p. 188. Partea apicală a penisului este îngustă, paralelă, turtită dorsal și rotunjită la vîrf în curbă lată. Vîrful penisului prezintă la marginea posterioară o ieșitură unghiulară. Această rasă se împarte în 3 subrase, dintre care subrasa C. transsylvanicus transsylvanicus Dejean face parte din fauna R.P.R. Subrasa C. transsylvanicus transsylvanicus Dejean (pl. IV, fig. 6; pl. XII, fig. 4) Dejean, 1. c. Pronotul foarte sinuat lateral la partea posterioară, marginile sale puțin ridicate, discul punctat fin și rar. Elitrele convexe. Partea dorsală a corpului este de culoare verde aprins, arămiu-roșiatică, arămiu-verzuie, verde-arămie, arămiu-bronzat, brun-negricioasă, verde-negri-cioasă sau negru. L — 16 — 20 mm. Această formă a fost descrisă după exemplare, provenite din munții Transilvaniei. C ARABI DAE 105 Ecologie. — Insecta trăiește la noi în țară mai ales în zona alpină și subalpină, coborînd uneori în etajele inferioare (Sinaia, Breaza). Răspîndire geografică. — R. Cehoslovacă și R.P.R. în R.P.R., C. silvestris transsylvanicus a fost semnalat în toate lanțurile de munți ale Transilvaniei. III. Subgenul P a c h y s tus (Motschulsky) Breuning 1932 1865 Motschulsky, Bull. soc. imp. Mosc., t. II, p. 294; Breuning, p. 789 — 790 Mandibulele scurte și dezvoltate normal. Ultimul articol al palpilor maxilari puțin lățit. Penultimul articol al palpilor labiali prezintă mai mult de 3 pori setigeri. Submentum neîngroșat transversal. Porii setigeri lipsesc la marginea laterală a pronotului. Marginea elitrei este nescobită anteapical. Există intervale cuaternare sau sculptura elitrelor este alcătuită din granule fine, omogene. Există strii abdominale. La mascul tarsul anterior are 4 articole lățite și căptușite ventral. în cuprinsul acestui subgen intră o singură secție — Pachystus s. str. (Motschulsky) Breuning cu 6 specii, răspîndite în Europa orientală și în Asia. Dintre aceste 6 specii, 2 fac parte din fauna R.P.R., iar 1 este probabil existentă în această faună. Secția Pachystus s. str. (Motschulsky) Breuning 1932 1865 Motschulsky, 1. c.; Breuning, 1. c. Această secție prezintă caracterele subgenului și este reprezentată în fauna R.P.R. prin speciile: Carabus hungaricus Fabricius și Carabus graecus Dejean. Nu este exclusă de asemenea prezența în țara noastră a speciei Carabus cavernosus Frivaldsky. 17. Carabus (Pachystus) hungaricus Fabricius 1792 Fabricius, Ent. syst., t. I, p. 128; 1892 Ganglbauer, p. 50—51; 1896 Reitter, p. 72; 1933 Breuning, p. 790—796 1933 națio jrioaldskyonus Breuning, p. 794. Corpul masiv, capul mai mult sau mai puțin îngroșat. Articolele 2 și 3 antenale puțin turtite la bază. Penultimul articol al palpilor labiali mai scurt decît ultimul. Există în general pori setigeri, gulari. 106 S. PANIN Pronotul convex dorsal, mare, 11/2 — 2 ori mai lat decît lung, cu partea cea mai lată în mijloc sau antemedian. Unghiurile posterioare ale pronotului au forma de lobi, care depășesc mult baza lui. Elitrele, puternic convexe, cu margini înguste, au o sculptură alcătuită din granule fine, variabile ca formă, ascuțite, turtite sau contopite parțial. Rareori, ele formează rînduri longitudinale; în acest caz se pot distinge 7 intervale, iar printre acestea 2 intervale primare, mai ridicate uneori. Gropițele primare sînt distincte. Adesea se găsesc gropițe și pe intervale secundare. Numărul gropițelor primare din fiecare rînd este variabil. Metaepisternele puțin mai late, decît lungi, striile abdominale bine dezvoltate, picioarele puternice. Femurele posterioare prezintă un șănțuleț distal la partea ventrală, cele anterioare sînt puternic îngroșate la Numai primul articol al tarselor posterioare are un rînd de sete accesorii. Partea dorsală a corpului este neagră și puțin lucioasă. Uneori tibiile sau de asemenea tarsele sînt brun-roșcate. L = 23 — 34 mm. Rase geografice. — Această specie cuprinde 3 rase, dintre care rasa principală este reprezentată în R.P.R. prin subrasa C. hungaricus hungaricus Fabricius. Subrasa C. hungaricus hungaricus Fabricius 1792 (pl. V, fig. 3; pl. XIII, fig. 1; pl. XVI, fig. 8) Fabricius, 1. c. Gropițele primare relativ mici. Suprafața elitrelor granulată fin și neregulat. Capul puțin îngroșat. Tibiile negre. L = 26 — 28 mm. Această formă a fost descrisă după exemplare provenite din Timișoara. Ecologie. — După B r e u ni n g, C. hungaricus este stepicol. Răspîndire geografică. — Rasa C. hungaricus hungaricus este răspîndită în Austria, R. P. Ungară și R. Cehoslovacă. în R.P.R., această rasă a fost semnalată pentru Banat (Timișoara, Delibat). *18. Carabus (Pachystus) cavernosus Frivaldsky 1837 Frivaldsky, Magy. Tud. Tars. Evk., t. III, p. 181, tab. 7, fig. 11; 1892 Ganglbauer, p. 51 : 1896 Reitter, p. 73; 1933 Breuning, p. 797 — 799. Capul nu este îngroșat. Antenele sînt relativ scurte și groase, cu articolele 2 și 3, uneori și 4, turtite la bază. CARABIDAE 107 Pronotul convex, 1 Vg ~ 1 3Ai mai decît lung, cu unghiurile posterioare în formă de lobi triunghiulari, rotunjiți la vîrf, care depășesc baza lui, precum și cu o strie mediană, longitudinală puțin distinctă. Elitrele puternic convexe, cu margini înguste. Sculptura elitrelor alcătuită din rînduri longitudinale de gropițe pătrate primare și secundare foarte mari și adînci, cu pereți înguști, care formează o rețea. Stria suturală este diferențiată numai posterior. Metaepisternele puțin mai late decît lungi, picioarele puternice. Femurele posterioare au un șănțuleț longitudinal la partea ventrală, cele anterioare sînt puternic îngroșate la Partea dorsală a corpului este neagră și are un luciu pronunțat. Uneori elitrele sînt brune-roșcate. L = 25 — 30 mm. Rase geografice. — Această specie este reprezentată printr-o singură rasă cu două subrase. Dintre acestea, existența subrasei C. cavernosus cavernosus Frivaldsky în R.P.R. nu este exclusă. * Subrasa C. cavernosus cavernosus Frivaldsky 1837 Frivaldsky, 1. c. Gropițele elitrelor sînt dispuse puțin regulat, iar spațiile între ele au o punctuație deasă și foarte fină. Ecologie. — C. cavernosus trăiește în munți la înălțimi mici. Răspîndire geografică — (fig. 31, 4). Italia, Iugoslavia, R. P. Bulgaria. 19. Carabus (Pachystus) graecus Dejean 1826 Dejean, Spec. Col., t. II, p. 145; 1896 Reitter, p. 71; 1933 Breuning, p. 799 — 803 1908 tamsi var. graecus Lapouge, Ilchange, p. 8i. Se aseamănă cu C. hungaricus, deosebindu-se prin unghiurile posterioare scurte și rotunjite ale pronotului care depășesc foarte puțin baza. Lateral, pronotul este rotunjit uniform. Elitrele relativ mai late și mai scurte decît la C. hungaricus, punctele primare puțin evidente, metaepisternele atît de lungi, cît și late, articolele 6 — 9 antenale adesea noduroase la Partea dorsală a corpului neagră și lucioasă. L — 23 — 32 mm. Rase geografice. — Această specie este reprezentată printr-o singură rasă, împărțită în două subrase, dintre care C. graecus morio Mannerheim face parte din fauna R.P.R. 108 PANIN Subrasa €\ graecus morio Mannerheim 1830 (pl. V, fig. 4; pl. XIII, fig. 3; pl. XVI, fig. 9) Mannerheim, Bul. Soc. imp. Mosc., p. 58 1833 cârceii Gory, Ann. soc. ent. fr., p. 211. 1835 olivieri Castl, Et. Ent., p. 89. 1836 acuminatus Menetriese, Bul. sci. Acool. St. Pet., p. 14. 1836 aelhiops Christian, Mag. de Zool. CI., t. IX, p. 181, fasc. 2, 2 a, 3, 3 a. 1904 morio var. lessalonicensis Apfelbeck, Kăferf. Balk., t. I, p. 24. Forma corpului este variabilă, la o adesea mai alungită, la Ș mai lată. Antenele masculului sînt adesea noduroase. Capul și pronotul au o punctuație deasă și rugoasă. Elitrele sînt granulate fin și distinct. Partea dorsală a corpului are un luciu slab sau este complet mată. L = 23—32 mm. Observație. C. graecus morio var. hormuzakii Born este un C. tro-/anus Dejean cu o dată falsă (Cernăuți). Ecologie. — Această specie trăiește la noi în stepe cu graminee (i.a.= 15 — 20), în care poate fi găsită ziua pe sub pietre în apropierea pădurilor. Răspindire geografică. — C. graecus este răspîndit în sud-estul Europe și în Asia Mică (fig. 31, 5), iar C. graecus morio a fost semnalat pentru R. P* Bulgaria orientală și R.P.R. în R.P.R. insecta a fost găsită în Dobrogea (Cernavoda, Măcin, Pasarlîc, Murfatlar, Altîn-Tepe). IV. Subgenul M e s o c a r a b u s (Thomson) Breuning 1932 1875 Thomson, Opuse. Ent., t. VII, p. 640, 678; Breuning, p. 805 — 806. Tipul subgenuhii* carabus problematicus Herbst. Se deosebește de Pachystus prin prezența porilor setigeri la marginea laterală a pronotului. Mandibulele relativ înguste, uneori alungite, în acest caz ele sînt puțin curbate și au vîrful și dintele bazai obtuz. Există pori setigeri, gulari. în cuprinsul subgenului Mesocarabus intră două secții: Mesocarabus s. str. (Thomson) Breuning cu 4 specii din Europa, precum și Eupachycechenus (Semenov) Breuning cu o specie din Africa de Nord. în R.P.R. acest subgen este reprezentat printr-o singură specie, care aparține secției Mesocarabus s. str. (Thomson) Breuning. CARABIDAE 109 Secția Mesocarabus s. str. (Thomson) Breuning 1932 1875 Thomson, 1. c.,; Breuning, p. 806 Mandibulele scurte, înguste, dințate normal și ascuțite la vîrf. Această secție este reprezentată în fauna R.P.R. printr-o singură formă Carabus problematicus morfa angustior Born. 20. Carabus (Mesocarabus) problematicus Herbst 1786 Herbst, Arch. f. Insektengesch., nr. 7, p. 177; 1933 Breuning, p. 806 — 826 1812 catenulatus Duftschmidt (non Scopoli), Fn. Austr., t. II, p. 20. Corpul destul de alungit sau chiar lung. Capul și antenele dezvoltate normal. Pronotul puțin convex, 1 — 1 mai lat decît lung, cu partea cea mai lată situată antemedian, în acest loc marginile sale laterale sînt puternic arcuite. în partea posterioară el este puțin arcuit lateral sau mai mult sau mai puțin sinuat, iar marginile sale sînt mai late și puternic ridicate. Unghiurile posterioare ale pronotului au forma de lobi triunghiulari, care depășesc mult baza lui, iar stria longitudinală mediană este puțin aparentă. Există cîte 3 — 4 pori setigeri la marginile laterale ale pronotului, dintre care 2 — 3 situați antemedian, iar 1 situat în partea bazală. Elitrele convexe puternice au marginile înguste, intervalele mai mult sau mai puțin subțiri; cele primare întrerupte prin gropițe mici, formează lanțuri. Intervalele secundare și terțiare neîntrerupte, netede și drepte sau mai mult sau mai puțin ondulate, au forma de lanțuri sau sînt alcătuite din granule. Uneori intervalele primare proe-minează mai mult, alteori toate intervalele sînt mai mult sau mai puțin plane sau apar intervale cuaternare, alcătuite din granule puțin dezvoltate. Stria suturală nu este diferențiată. Metaepisternele puțin mai late decît lungi, striile abdominale mai mult sau mai puțin distincte. Femurele posterioare prezintă în general cîte un șănțuleț longitudinal la partea ventrală, cele anterioare sînt îngroșate moderat. Partea dorsală a corpului mai mult sau mai puțin lucioasă, neagră. Marginile pronotului și elitrelor albastre, violet-albăstrui, violet-roșiatice, verzi-albăstrui, mai rar bronzate sau arămiu-brune. Uneori elitrele au un luciu verzui, iar marginile lor sînt verzi deschis. L = 18 — 32 mm. Larva, cvadricuspidă. 110 S. PANIN Rase geografice. — Dintre cele două rase, pe care le prezintă această specie, numai rasa principală este reprezentată în R.P.R. prin morfa C. problematicus angustior Born. Rasa Carabus problematicus problematicus Herbst 1786 Herbst, 1. c. Pronotulrelativ lat, puțin îngustat spre bază, cu margini ridicate moderat. Intervalele elitrelor bine diferențiate, ondulate sau puțin turtite dorsal. Partea dorsală a corpului în general neagră, cu marginile pronotului și elitrelor albăstrui. L = 24 — 28 mm. Această rasă a fost descrisă după exemplare provenite din Austria. Morfa C. problematicus angustior Born 1895 Born, Soc. Ent., t. X, p. 1 1911 holdhausi Born, Ent. BL, p. 136 — 137. Este o formă montană a rasei principale. L = 20 — 24 mm. Această morfă a fost descrisă după exemplare provenite din muntele Generoso (Italia). Ecologie. — Insecta trăiește în munți, începînd cu etajul fagului și pînă în. stepele alpine. Răspindire geografică. — C. problematicus este răspîndit în Europa occidentală (fig. 31, 7), iar morfa C. problematicus angustior a fost semnalată din Elveția, Italia și Austria. în R.P.R. insecta a fost găsită în munții Ceahlău, Hașmașul Mare, în munții Ciucului (lîngă Bălan), munții Bucegi (Piatra Craiului), Zărnești? munții Făgăraș (Negoi), munții Retezat și Băile Herculane. V. *Subgenul Hemicarabus Gehin 1885 Gehin, Cat. Carab., p. XIX; 1933 Breuning, p. 849 Tipul subgenului: Carabus nitens Linne. Se deosebește de toate subgenurile genului Carabus prin forma tibiilor anterioare, prelungite dorsal la vîrf într-o excrescență în formă de deget (pl. XIX, fig. 7). CARABIDAE 111 Palpii scurți, cu ultimul articol al palpilor maxilari mai lung decît penultimul. Penultimul articol al palpilor labiali are cloi pori setigeri. Antenele nu sînt noduroase. Submentum plan. Există pori setigeri gulari, cei de la marginea laterală a pronotului și cei abdominali. Intervalele cuaternare lipsesc. în general marginea subhumerală a elitrelor este dințată. Lad\ tarsul anterior are 4 articole lățite și căptușite ventral. Fig. 31. — Arealul de răspîndire la Carabus problematicus Herbst (1) C. linnei Panzer (2), C. montivagus Palliardi, (3), C, cavernosus Frivaldsky (4) și C. graecus Dejean (5) și C. coriaceus Linne (6). în cuprinsul subgenului Hemicarabus intră o ^singură secție (Hemicarabus s. str. Gehin) cu 4 specii din Europa, Asia [paleartică și America de Nord. *Secția Hemicarabus (s. str.) Gehin 1885 Gehin, 1. c.; 1933 Breuning, p. 850 Această secție prezintă caracterele subgenulm'Hemicarabus. Dintre cele 4 specii, care intră în această secție, prezența speciei Carabus nitens Linne nu este exclusă în fauna R.P.R. 112 S. PANIN *21. Carabus (Hemicarabus) nitens Linne, 1758 (pl. VI, fig. 1; pl. XIII, fig. 4) Linne, Syst. nat., ed. X, p. 414; 1892 Ganglbauer, p. 60 — 61; 1896 Reitter, p. 143 — 144 ; 1933 Breuning, p. 850 — 853 1774 aureus De Geer, Mem. Hist. Ins., t. VI, p. 91. 1778 marginatus Voet, Cat. syst. Col., t. I, p. 72, tab. XXXVIII, fig. 41. 1821 hookeri Nodier, Prom. de Dieppe en Ecosse, p. 224. 1873 pulchellus Briiggeman, Abh. Nat. Ver. Brernen, p. 451. Antenele scurte, cu articolele 2 și 3 turtite la bază. Pronotul este convex, cu 1 Vi ~ 1 V2 mai decît lung, cu marginile laterale înguste și puțin ridicate posterior. Unghiurile posterioare au forma de lobi triunghiulari, scurți, rotunjiți la vîrf în curbă lată. Elitrele puternic convexe prezintă marginile laterale late, puțin ridicate? dințate subhumeral. Prezintă 3 carene primare puternice, uneori prevăzute cu puncte sau mai mult sau mai puțin transformate în lanțuri. Spațiile dintre carene au rugozități transversale puternice. Sutura elitrelor este careneiformă. Metaepisternele mult mai lungi, decît late, striile abdominale mai mult sau mai puțin dezvoltate, picioarele de lungime potrivită. Femurele posterioare prezintă un șănțuleț longitudinal la partea ventrală, cele anterioare sînt puțin îngroșate la Capul, pronotul și marginile elitrelor arămiu-roșiatice, uneori cu reflexe verzui. Discul pronotului adesea brun sau negricios în mijloc. Elitrele verzi, uneori cu reflexe arămii, alteori arămiu-violacei sau brun-violacei. Carenele și sutura, negre. Există exemplare cu partea dorsală negricioasă. L = 13 — 18 mm. Larva, cvadricuspidă. Resturile fosile ale acestei specii au fost găsite în depozitele pleistocenului. Rase geografice. — Este cunoscută numai rasa principală a acestei specii. Ecologie. — Insecta trăiește în șes, anume în păduri de fag și conifere, preferind locuri nisipoase, uscate. Uneori ea se găsește și în munți, la înălțimi potrivite. Răspîndire geografică.—(fig. 29,3). Spania septentrională, Franța, Irlanda, Anglia, Belgia, Danemarca, Norvegia (pînă la 70° latitudine nordică), Suedia, Germania, Finlanda, insulele Aland, U.R.S.S. europeană septentrională și centrală, R. P. Polonă, R. Cehoslovacă, Austria și Italia septentrională. Deoarece C. nitens a fost semnalat pentru Cernăuți (U.R.S.S.), prezența sa nu este exclusă în R.P.R. și anume în partea septentrională a Moldovei de nord și a Transilvaniei. CARABIDAE 113 VI. Subgenul Eurycarabus (Gehin) Breuning, 1932 1885 Gehin, Cat. Carab., p. XXI; Breuning, p. 860 Tipul subgenului: Carabus famini Dejean Se deosebește mai ales prin ultimul articol al palpilor, care este triunghiular și lățit puternic. Există pori setigeri gulari, cei de la marginea laterală a pronotului și cei abdominali. Tarsul anterior al masculului are 4 articole lățite și căptușite ventral. în cuprinsul acestui subgen intră 5 secții cu un număr de 17 specii din Africa de nord, Europa, Asia paleartică și America de Nord. în R.P.R. subgenul Eurycarabus este reprezentat prin două specii din secția Tomocarabus Reitter și printr-o specie din secția CaUistocarabus Reiter. Secția Tomocarabus Reitter, 1896 Reitter, p. 135; 1933 Breuning, p. 860 — 861 Ultimul articol al palpilor maxilari este mai lung decît penultimul. Penultimul articol al palpilor labiali are 2 pori setigeri. Submentum este plan. Marginile laterale ale pronotului înguste. în general, elitrele prezintă intervale cuaternare. Striile abdominale mai mult sau mai puțin dezvoltate. Această secție cuprinde 7 specii europene și asiatice, dintre care C. antipai Panin și C. convexus Fabricius fac parte din fauna R.P.R. 22. Carabus (Tomocarabus) antipai Panin 1842 Panin, Bul. Acad. Rom., t. XXV, nr. 4, p. 198 — 211 Diferă de C. convexus Fabricius prin corpul mai alungit, elitrele puțin turtite dorsal, care se îngustează mai mult, în curbă mai domoală spre partea interioară și au forma unui oval alungit. Umerii mai puțin proeminenți decît la C, convexus. Partea apicală a penisului nu este nici turtită dorsal, nici diferențiată și nici rotunjită la vîrf în curbă lată. Penisul se îngustează treptat către vîrf în forma unui con îngust; extremitatea este ușor obtuză (fig. 32, 1). Corpul este negru. Marginile pronotului și elitrelor au reflexe metalice albăstrui. Elitrele prezintă un luciu mătăsos și sînt striate foarte fin longitudinal, striile fiind punctate. Intervalele primare prevăzute cu puncte fine. 8 — c. 1416 111 s. PANIN Cele 7 intervale care se găsesc între fiecare 2 intervale primare sînt subțiri, dezvoltate omogen și prevăzute cu o punctuație și linii transversale foarte fine. între intervalul 3 primar și seria umbelicată se găsește o granu-lație fină. Fig. 32. — Partea apicală a penisului la Carabus antipai Panin (1), C. convexus Fabricius (2) și C. convexus pseudogracidior Panin (3). Metaepisternele și părțile laterale ale abdomenului punctate fin și rar. Striile abdominale bine vizibile. Celelalte caractere asemănătoare cu cele de C. convexus. L = 17 mm. Această specie a fost descrisă după un exemplar $ provenit de la Văratec (r. Piatra Neamț), la 22 aprilie 1935. 23. Carabus (Tomocarabus) convexus Fabricius 1775 Fabricius, Syst. Ent., p. 238; 1892 Ganglbauer, p. 78—79; 1896 Reitter, p. 136 — 138; 1933 Breuning, p. 861 — 877. 1823 striolatus Fischer, Ent. Ross., t. II, p. 93, tab. XXXIV, fig. 4. 1835 gibbus Brulle, Rev. Ent., p. 300. 1922 ssp. henseleri Bodemeyer, Ent. Mitteil., p. 17. 1927 ssp. longobardus Depoli, Boli. Soc. Ent. It., p. 149. Corpul oval și lat. Antenele groase și scurte. Pronotul, puțin convex, 1 ^4 — 1 mai lat decît lung, puțin rotunjit lateral, are margini laterale late posterior și mai mult sau mai puțin ridicate, care prezintă cîte un por setiger, antemedian și cîte unul bazai. Unghiurile posterioare ale pronotului depășesc mult baza lui și au forma de lobi triunghiulari, rotunjiți la vîrf. Elitrele mai mult sau mai puțin puternic rotunjite CARABIDAE JJg lateral și mai mult sau mai puțin puternic convexe, au margini potrivit de late și ridicate. Există intervale primare, secundare, terțiare și cuaternare, care sînt subțiri, careneiforme, dezvoltate omogen, prezintă striațiuni transversale fine, sau sînt granulate, dezvoltate neregulat, întrerupte și contopite mai mult sau mai puțin unele cu altele. Uneori intervalele cuaternare sînt mai reduse sau transformate în rînduri de granule mici. în general punctele primare sînt mici. Episternele metatoracelui sînt tot atît de lungi, cît și de late, striile abdominale sînt bine dezvoltate, iar picioarele de lungime potrivită. Femurele posterioare prezintă cîte un șănțuleț longitudinal, ventral, cele anterioare sînt puternic îngroșate la Tarsul posterior are 1 — 2 sete accesorii la marginea exterioară. Penisul (fig. 33, 2 și 3) se termină printr-o bucată mai îngustă mai mult sau mai puțin lungă, paralelă, turtită dorsal și rotunjită la vîrf în curbă lată. Partea dorsală a corpului neagră. Marginile pronotului și elitrelor sau toată suprafața dorsală au reflexe albastre, violete ori verzui. L = 14 — 23 mm. Larva, cvadricuspidă. Rase geografice. — în cuprinsul acestei specii intră 3 rase, dintre care rasa principală (C. convexus convexus Fabricius) și rasa C, convexus pseudo-gracilior Panin fac parte din fauna R.P.R. Rasa Carabus convexus convexus Fabricius 1775 Fabricius, 1 .c. Sculptura elitrelor regulată, intervalele neîntrerupte și în general necontopite unul cu altul. Subrasa C. convexus convexus Fabricius 1775 Fabricius, 1. c. 1826 var. simplicipennis Dejean, Spec. Col., t. II, p. 160. 1878 var. merkli Hopffgarten, Ent. Nachr., p. 128. Punctele primare sînt fine sau lipsesc. Metaepisternele și părțile laterale ale abdomenului punctate fin și rar. Partea dorsală neagră, cu reflexe albăstrui, verzui sau violacei la marginea pronotului și a elitrelor. Uneori, toată partea dorsală a corpului are reflexe slabe albăstrui sau verzui. L = 15 3/2 — 20 mm. Această formă a fost descrisă după exemplare provenite din Germania. 8* 116 S. PANIN Morfa C. convexus gracilior Gehin 1885 Gehin, Gat. Carab., p. 49; 1942 Panin, Bul. Acad. Rom., t. XXV, nr. 4, p. 202 — 206. 1885 pygmaeus Gehin, 1. c. 1928 ssp. gracilior Breuning, Miticii. Kdnigl. Inst. Sofia^ t. I, p. 112. Corpul mai alungit și mai plan, decît la forma tipică convexus convexus. Partea dorsală prezintă reflexe liliacee sau albăstrui pronunțate. Această morfă a fost descrisă după exemplare provenite clin Transilvania. Rasa Carabus convexus pseudogracilior Panin 1942 (pl. VI, fig. 2; pl. XIII, fig. 5) 1942 Panin, 1. c., p. 202 — 206 gracilior auct. (non Gehin). 1928 ssp. gracilior Breuning (partim), 1. c. Corpul robust, sculptura elitrelor puternică. Punctele primare accentuate. Cele 7 intervale, care se găsesc între fiecare 2 intervale primare, au în treimea posterioară o punctuație puternică, deasă și rugoasă. Striile elitrelor punctate puternic. Partea ventrală a corpului punctată puternic și rugos la partea laterală. Partea dorsală a corpului are reflexe albăstrui. L = 18 — 22 mm. Această rasă a fost descrisă după exemplare provenite din Muntenia și din Banat. Ecologie. — C. convexus este răspîndit la noi în țară de la complexul antestepelor (i.a.= 24 — 30) pînă în zona coniferelor (i.a. = 40 — 45). Optimul ecologic al speciei se găsește, probabil, în zona stejarului (30 — 35) și a fagului (35 - 40). Insecta se întîlnește ziua, mai ales, în păduri și livezi, unde se ascunde pe sub diferite adăposturi. Răspîndire geografică — (fig. 33, 1), Europa continentală, exceptîndu-se Crimea și partea care se găsește mai la nord de 60° latitudine nordică, Siberia occidentală (Tobolsk, Omsk, Tomsk, Barnaul); Caucazia și Transcaucazia, Asia Mică. în R.P.R. C, convexus a fost semnalat în toată țara, în afară de Dobrogea. La sud de lanțul Garpaților și pînă la Dunăre, toată țara este dominată de rasa C. convexus pseudogracilior. Regiunea subcarpatică formează o zonă de tranziție de la această rasă spre rasa principală C. convexus convexus^ care trăiește mai ales în Transilvania, precum și în nordul Moldovei. Morfa gracilior a fost semnalatei de Gehin pentru Transilvania. CARABIDAE 117 °Rasa Carabus convexus dilatatus Dejean 1826 Dejean, Spec. Col., t. II, p. 158; Panin, 1. c., p. 207 — 208 1927 ssp. athesinus Depoli, Boli. Soc. Ent. It., p. 149. Toate intervalele sîntTîntrerupte puternic și se contopesc parțial unele cu altele, cele primare fiind mai mult sau mai puțin transformate în lanțuri. Uneori intervalele intermitente sînt mai ridicate. Fig. 33. — Arealul de răspîndire la Carabus convexus Fabricius (1), C. marginalis Fabricius (2) și C. intricatus Linne (3). Partea ventrală a corpului punctată puternic la partea laterală. Colorația corpului, ca la rasa tipică C. convexus convexus. L = 17 — 21 mm. Ecologie. — Această rasă trăiește în munți. Răspîndire geografică. — Elveția, Austria, Italia, Iugoslavia, R. P. Bulgaria și Grecia. Semnalarea prezenței acestei rase în R.P.R.: Azuga, Orșova — muntele Alion (F 1 e c k) este greșită. Secția Callistocarabus Reitter 1896 Reitter, p. 140; 1933 Breuning, p. 892 Submentum îngroșat transversal; sculptura elitrelor formată din granule fine, uneori mai mult sau mai puțin orînduite longitudinal pe parcursul intervalelor primare, secundare, terțiare și cuaternare. 118 S. PANIN Penultimul articol al palpilor labiali prezintă doi pori setigeri. Striile abdominale lipsesc în general. Această secție cuprinde o singură specie (C. marginalis Fabricius), care face parte din fauna R.P.R. 24. Carabus (Callistocarabus) marginalis Fabricius 1794 (pl. VI, fig. 3; pl. XIII, fig. 6) Fabricius, Ent. syst., t. IV, p. 440; 1892 Ganglbauer, p. 86; 1896 Reitter, p. 140; 1933 Breuning, p. 892 — 894 1801 violaceus var. marginalis Illiger, Mag. Insektenk., t. I, p. 49. 1812 chrysochlorus Fischer, Mem. soc. nat. Mosc., t. III, p. 311. 1891 decorus Seidlitz, Fauna transsylv., p. 14. Corpul alungit, capul și antenele dezvoltate normal. Pronotul puțin convex, 1 x/4 — 1 ^2 mai decît lung, ușor sinuat lateral, are unghiurile posterioare în formă de lobi triunghiulari, care depășesc baza lui și sînt îndoiți în jos. Stria longitudinală, mediană a pronotului puțin distinctă. Există cîte un por setiger antemedian și cîte unul bazai la marginile laterale ale pronotului. Elitrele, convexe moderat, au umerii proeminenți, marginile relativ late și sculptura formată din granule fine, dispuse parțial în lungime, mai ales în partea anterioară. Punctele primare lipsesc sau sînt puțin aparente. Metaepisternele puțin mai lungi, decît late. Striile abdominale lipsesc sau sînt puțin vizibile lateral. Femurele posterioare prezintă un șănțuleț ventral la partea distală, cele anterioare sînt puțin îngroșate la Partea dorsală a corpului este mată, neagră, cu nuanță brună, roșiatică sau violetă. Marginile pronotului și elitrelor de culoare metalică verde de smaragd la partea interioară și verde-aurie, auriu-gălbuie sau arămiu-roșiatică la cea exterioară. L = 20 — 26 mm. Această specie a fost descrisă după exemplare provenite din nord-estul Germaniei, iar resturile fosile s-au găsit în depozitele pleistocenului. Rase geografice. — Este cunoscută numai rasa principală a acestei specii. Ecologie. — C. marginalis a fost găsit în R.P.R., începînd cu zona stejarului și pînă în etajul inferior al munților. Răspîndire geografică.— (fig. 33, 2). Germania, R.S.S. Moldovenească, U.R.S.S. europeană centrală (pînă la Volga și partea septentrională a Ucrainei), Siberia occidentală (Barnaul, Locti). în R.P.R., C. marginalis a fost semnalat pentru Transilvania, la Sibiu, Cristian (r. Sibiu), Valea Vărghișului (r. Odorhei), Răstolița (Valea Mureșului), munții Gherghiului și Căliman (Pietrosul). CARABIDAE 119 VII. Subgenul T r i b a x (Fischer) Breuning 1932 1817 Fischer, Mem. Soc. imp. Mosc., p. 463; Breuning, p. 1033 Tipul subgenului: Carabus puschkini Adams Mandibulele sînt lungi și ascuțite la vîrf (la C. irregularis Fabricius, mandibulele sînt late, îngroșate unghiular la marginea exterioară și obtuze Ia vîrf). Ultimul articol al palpilor maxilari este lățit, triunghiular, iar penultimul al celor labiali are unul sau mai mulți pori setigeri. Există pori setigeri, gulari. Galea maxilelor are o formă normală. Vîrfurile elitrelor sînt rotunjite în comun. Pronotul are cel mult cîte 3 — 4 pori setigeri la marginile laterale. Corpul este alungit și mai mult sau mai puțin turtit dorsoventral. în cuprinsul subgenului Tribax intră 7 secții cu un număr de 41 de specii din R.S.S. Armeană și Caucaz și Europa. In R.P.R. acest subgen este reprezentat prin secțiile Chaetocarabus Thomson și Hydrocarabus Thomson cu cîte o specie fiecare, precum și prin două specii din secția Platycarabus (Morawitz) Breuning. Secția Chaetocarabus Thomson 1875 Thomson, Opuse. Ent., t. VII, p. 639, 654; 1934 Breuning, p. 1034. Antenele ating jumătatea elitrelor. Ultimul articol al palpilor maxilari este triunghiular, puternic lățit și prezintă dorsal un șănțuleț longitudinal, lateral. Penultimul articol al palpilor labiali are mai mulți pori setigeri. Sub-mentum neîngroșat transversal. Sculptura elitrelor relativ puternică, adesea puțin regulată. Episternele metatoracelui mai lungi, decît late. Există strii și^pori setigeri, abdominali. Această secție este reprezentată printr-o singură specie — Carabus intri-catus Linne, care face parte din fauna R.P.R. 25. Carabus (Chaetocarabus) intricatus Linne 1761 Linne, Fn. Suec., ed. a 2-a, p. 217; 1892 Ganglbauer, p. 52 — 53; 1896 Reitter, p. 85; 1934 Breuning, p. 1034 — 1050. 1781 cyaneus Fabricius, Spec. Ins., t. I, p. 299. 1917 ssp. exemptus Kolbe, Deutsche ent. Zeitg., p. 304. 1917 ssp. panisculus Kolbe, 1. c. 1918 ssp. bosniensis Born, Ent. Bl., p. 193. 1926 ssp. carnicus Depoli, Boli. Soc. Ent. lt., p. 14. Pronotul puțin convex, mai mult sau mai puțin cordiform; raportul dintre lungimea și lățimea sa este variabil, unghiurile posterioare au formă 120 S. PANIN de lobi triunghiulari lungi și ascuțiți, stria longitudinală mediană puternică, marginile laterale late și puțin ridicate. Există în general cîte 2 pori setigeri, antemediani și cîte 1 bazai la marginile laterale ale pronotului. Elitrele puțin convexe, îngustate spre bază, în general mai late după mijloc, au margini late, ridicate și mai mult la (Ș) sau mai puțin la ( 45, adică insecta este răspîndită din zona antestepelor și pînă în zona stepelor alpine (2 000 — 2 500 m). Subrasa C, violaceus wolffi este cantonată în R.P.R., mai ales în partea muntoasă și subcarpatică, deluroasă, a țării. Subrasa C, violaceus andrzejuscii aparține regiunilor mai joase, deși se găsește adesea împreună cu subrasa wolffi, formînd treceri spre subrasa din urmă și spre subrasa principală C. violaceus violaceus. Adulții insectei apar primăvara și toamna. Răspîndire geografică. — Specia este răspîndită în Europa continentală, începînd cu Spania septentrională și pînă la 70° latitudine nordică. A fost găsită în Irlanda, Anglia, U.R.S.S., Gaucazul de nord și în Siberia occidentală (Barnaul și Crasnoiarsk). 9 — c. 1416 130 S. PANIN Subrasa C. violaceus woljji este semnalată pentru R. P. Ungară, R. Cehoslovacă, R. P. Polonă, Germania septentrională (la est de Oder), țările Baltice, U.R.S.S. (la est pînă în regiunea Moscovei și Leningradului). Subrasa C. violaceus andrzejuscii a fost găsită în Moravia și în lanțurile Carpaților pînă în U.R.S.S. (Galicia), în R. P. Ungară, R.P.R., U.R.S.S. (la est, pînă în regiunile Kiev și Harkov). în R.P.R., C. violaceus este răspîndit în toată țara. 30. Carabus (Megodontus) planicollis Kiister 1846 (pl. VIII, fig. 1; pl. XV, fig. 3; pl. XVII, fig. 4; pl. XVIII, fig. 6) Kiister, Kăfer. Eur., caiet 4, nr. 9; 1892 Ganglbauer, p. 47 — 48; 1896 Reitter, p. 97; 1935 Breuning, p. 1276—1279 1905 var. verae Csiki, Magyarorsz. Bogarf., p. 135. Corpul îngust și lung, capul puțin îngroșat, antenele lungi, mandibulele lungi și subțiri. Ultimul articol al palpilor este triunghiular și lat. Labrul are o tăietură slabă, mediană, la marginea anterioară. Pronotul, relativ mic, puțin convex, 1 x/2 mai lat decît lung, cordiform, are marginile laterale late, puțin ridicate și unghiurile posterioare scurte, în formă de lobi triunghiulari foarte puțin rotunjiți la vîrf. Gropițele bazale ale pronotului sînt circulare, stria sa mediană longitudinală fină. Elitrele, lungi, oviforme, mai convexe posterior decît anterior și mai late în jumătatea distală, au 14 — 15 intervale careneiforme și subțiri. Striile elitrelor puternic punctate prezintă puncte mari, adînci, mai mult sau mai puțin pătrate și mereu legate unul cu altul prin șănțulețe transversale, care întrerup intervalele. Punctele primare nu sînt diferențiate de celelalte. Primul interval necontopit cu sutura. Metaepisternele mai lungi decît late. Striile abdominale lipsesc. Picioarele sînt lungi și subțiri. Femurele posterioare prezintă ventral cîte un șănțuleț distal. Partea dorsală a corpului neagră, puțin lucioasă. Marginile pronotului și elitrelor liliaceu-roșiatice, purpurii, violet-albăstrui. Mai rar, elitrele sînt complet negre. L = 23 — 31 mm. Forma tipică. A fost descrisă după exemplare capturate de F u s s în munții Transilvaniei, la vest și est de Turnu-Roșu. Această formă se caracterizează prin intervale puternic ridicate, subțiri și întrerupte, precum și prin partea dorsală puțin lucioasă, aproape mată. Larva, probabil rostrilabră (Breuning). CARABlDAE 131 Ecologie. — Insecta trăiește în etajul superior al pădurilor (1900 — 1 950 m altitudine) și în zona alpină; uneori coboară și mai jos (valea Sîm-betei din munții Făgăraș, 1 600 m). Răspîndire geografică. — R.P.R. C. planicollis a fost găsit în partea meridională a munților Carpați și anume: la vest, pînă în munții Zarandului, iar la est, prin munții Cibinului, Parîngului, Făgărașului (Surul, Negoiul, lîngă lacul Avrig, valea Sîmbetei), pînă în munții Bucegi. Secția Procerus Dejean 1826 Dejean, Spec. Col., t. II, p. 22; 1935 Breuning, p. 1318 Corpul mare și masiv. Antenele, scurte și groase, au primul articol prevăzut cu un por setiger anteapical. Primul articol al palpilor lățit, triunghiular. Marginea anterioară a labrului are o tăietură mediană, puțin adîncă. în general, porii setigeri lipsesc la marginea laterală a pronotului. Sculptura elitrelor este alcătuită din granule mari, groase, lucioase, dispuse mai mult sau mai puțin longitudinal. Există strii abdominale. Porii setigeri, abdominali lipsesc. La mascul, tarsele anterioare nu sînt nici lățite, nici căptușite ventral. Această secție cuprinde 4 specii, dintre care Carabus gigas Creutzer face parte din fauna R.P.R. 31. Carabus (Procerus) gigas Creutzer 1799 (pl. VIII, fig. 2; pl. XIX, fig. 2a,b; pl. XV, fig. 1) Creutzer, Versuche, p. 1707, tab. II, fig. 13; 1892 Ganglbauer, p. 38; 1896 Reitter, p. 58; 1935 Breuning, p. 1331 — 1333. 1801 scabrosus Fabricius (non Olivier), Syst. Eleuth. t. I, p. 168. 1884 var. parnassicus Kraatz, Deutsch. ent, Zs., p. 399. 1885 subvar. limbatus Gehin, Cat. Carab., p. 1. 1902 olympicus Lapouge, Bull. soc. sci. et med. de VOuest, p. 314. 1927 ab. limbiger Csiki, Col. Cat. Carab., t. I, p. 35. Corpul robust, capul rugos dorsal și puțin îngroșat. Pronotul puțin convex, rugos, aproximativ 1 mai lat decît lung, puternic rotunjit lateral, sinuat înaintea unghiurilor posterioare, care au forma de lobi foarte scurți, lăți, rotunjiți și îndoiți în jos. Marginile laterale ale pronotului sînt ridicate în partea posterioară, stria lui mediană, longitudinală în general aproape neaparentă. ? 9* 132 S. PANIN Elitrele foarte convexe au margini potrivit de late, foarte puțin ridicate și 15 rînduri longitudinale de granule puternice, groase și lucioase, în general dispuse neregulat și contopite parțial, formîndu-se rugozități. Punctele primare lipsesc. Partea ventrală a corpului este punctată fin și rugoasă lateral, striile abdominale sînt dezvoltate. Partea dorsală lucioasă, neagră, uneori cu luciu albăstrui la marginile pronotului și ale elitrelor. Foarte rar, toată partea dorsală are un luciu albăstrui, slab. L — 40 — 60 mm. > Larva, rostrilabră. Această specie a fost descrisă după exemplare provenite din Idria (Italia). Rase geografice. — Este cunoscută numai rasa principală' C. gigas gigas Creutzer. Ecologie. — C. gigas trăiește la noi în țară în complexul climatic, caracterizat prin i.a.= 35 — 40. în afară de aceasta, insecta a fost găsită la Comaha (reg. București) (i.a.= 30 — 35) și la Tur nu Roșu (i.a.= 40 — 45), iar după S c h r e u d e r, ea se întîlnește sporadic în munții Măcinului în Dobrogea (i.â.= 30 — 35). Coleopterul trăiește în păduri de fag, hrănindu-se cu melci, după care aleargă ziua, mai ales după ploaie. A fost observat pînă la 700 m altitudine. Răspîndire geografică. — Grecia, R. P. Bulgaria, Iugoslavia, Austria, Italia în partea de nord-est. în R.P.R., C. gigas a fost găsit în Banat (Băile Herculane, Mehadia, muntele Domogled), munții Cibinului, la Tur nu Roșu, lîngă Orăștie, la Gomana (reg. București) și în munții Măcinului. Secția L a m p r o s t u s Motschulsky 1865 Motschulsky, Bull. soc. imp. Mosc., t. II, p. 297; 1935 Breuning, p. 1342 — 1343 Antenele scurte și groase, au primul articol antenal prevăzut cu un por setiger, anteapical. Mandibulele nu sînt lungi. Ultimul articol al palpilor nu este lățit. Marginea anterioară a labrului are o tăietură mediană, puternică. Clipeul bine diferențiat. Porii setigeri lipsesc la marginea laterală a pronotului. Elitrele sînt punctate fin, n-au intervale diferențiate. în general, porii setigeri lipsesc. Tarsul anterior al masculului prezintă 3 articole lățite și căpr tușite ventral. Această secție cuprinde 9 specii, dintre care Carabus torosus Frivaldsky există, probabil, în R.P.R. CARABIDAE 133 *32. Carabus (Lamprostus) torosus Frivaldsky 1835 Frivaklsky, Magy Tud. Turs., t. II, fasc. 2, tab. V, p. 252 ; 1896 Reitter, p. 67 ; 1935 Breuning, p. 1343 —1346 1909 cdlleyi var. spinolae subvar. torosus Lapouge, Echange, p. 117. 1911 calleyi ssp. torosus Lapouge, Mise. Ent., p. 20. Corpul masiv, capul îngroșat, cu punctuație fină între ochi. Pronotul convex, 1 3/4 — 2 ori mai lat decît lung și cu lățimea cea mai mare în mijloc, rotunjit lateral în partea anterioară, iar spre bază, rotunjit sau liniar și puțin îngustat are marginile mai late și mai ridicate posterior și unghiurile posterioare în formă de lobi scurți și rotunjiți, care depășesc numai puțin baza lui. Suprafața pronotului prezintă rugozități transversale foarte fine, mai mult sau mai puțin șterse, precum și o punctuație foarte fină, rugoasă, spre baza lui. : Elitrele ovale, convexe, puternic rotunjite lateral, cu margini laterale înguste și o punctuație foarte fină. Uneori se observă linii primare. Lateral și apical elitrele prezintă o. granulație foarte fină. Punctele primare sînt uneori vizibile în partea posterioară a elitrelor. Metaepisternele sînt mai late decît lungi. Există strii abdominale, iar porii abdominali lipsesc. Partea dorsală a corpului lucioasă, neagră, uneori cu reflexe albăstrui sau verzui la marginea pronotului și elitrelor. La subrasa C. torosus escheri Lapouge, partea dorsală este adesea verde sau arămiu-brună, cu margini verzi. L = 26 — 40 mm. ’ Rase geografice. — Există o singură rasă, care cuprinde două subrase. Dintre acestea, subrasa C. torosus escheri Lapouge este răspîndită în Turcia (Anatolia), iar subrasa C. torosus torosus Frivaldsky poate fi găsită/ probabil, in R.P.R. * Subrasa C. torosus torosus Frivaldsky 1835 (pl. VIII, fig. 3; pl. XV, fig. 2) Frivalidsky, 1. c. Partea dorsală a corpului neagră, are reflexe verzui sau albăstrui la marginea laterală a pronotului și elitrelor. L = 32 — 37. Această formă a fost descrisă după exemplare provenite din Balcanii meridionali. Ecologie. — în Balcani, C. torosus torosus trăiește în dunele de nisip și podgorii, întîlnindu-se în luna septembrie-octombrie și primăvara’ Răspîndire geografică. — Această subrasă este răspîndită în Balcani. Deoarece ea a fost semnalată pentru Galiacra (R. P. Bulgaria), prezența sa nu este exclusă la noi, în Dobrogea meridională. ; 134 S. PANIN Secția Procrustes s. str. (Bonelli) Breuning 1932 1809 Bonelli, Mem. Acad. Tor. Sci. Phys., p. 39; Breuning, p. 1366—1368 Marginea anterioară a labrului trilobată. Primul articol antenal are în general un por setiger, anteapical. Dintele median al mentului gros, puțin îngustat către vîrf sau bifid. Porii setigeri lipsesc la marginea laterală a pronotului. Există strii abdominale, iar porii setigeri, abdominali lipsesc. Tarsul anterior al masculului are 3 articole lățite și căptușite ventral. Corpul este negru. Această secție cuprinde 11 specii, dintre care Carabus coriaceus Linne face parte din fauna R.P.R. 33. Carabus (Procrustes) coriaceus Linne 1758 Linne, Syst. Nat., ed. a X-a, p. 413; 1892 Ganglbauer, p. 44—46; 1896 Reitter, p. 60—63; 1937 Breuning, p. 1389—1411 1778 punctulatus Voet, Cat. Col., t. I, tab. XXXVIII, fasc. 43, p. 74. 1859 angusticollis Motschulsky, Et. Ent., t. I, fasc. 19, p. 123. 1865 cordicollis Motschulsky, Bull. soc. imp. Mosc.^ t. II, p. 298. 1879 var. spretus subvar. sublineatus Gehin, Cat. Carab., p. 2. 1888 var. tauricus Ganglbauer, Deutsch. ent. Zs., p. 385—388. 1914 var. consiglianus Bernau, Col. Rundsch., p. 71. 1925 var. altercoriaceus Kolbe, Ent. Mitteil., p. 317. Capul nu este îngroșat. Antenele nu prezintă un por setiger anteapical pe primul articol. Pronotul, în general, este 1 7a ma* la^ decît lung, are marginile laterale rotunjite, liniare sau puțin sinuate în jumătatea posterioară, unghiuri posterioare în formă de lobi variabili ca lungime, care sînt rotunjiți sau mai mult sau mai puțin ascuțiți la vîrf. Discul pronotului este puțin convex, stria sa mediană, longitudinală, puțin diferențiată. Elitrele mai mult sau mai puțin alungite, ovale, mai mult sau mai puțin puternic convexe, cu margini înguste și suprafața mai mult sau mai puțin puternic rugoasă. Uneori, toată suprafața elitrelor granulată fin sau punctată. Adesea sînt vizibile liniile primare, puțin convexe. Punctele primare puțin evidente, sau lipsesc aproape complet. Metaepisternele puțin mai lungi decît late. Partea dorsală neagră, mată sau cu luciu mai mult sau mai puțin pronunțat. Uneori, marginile pronotului și elitrelor au reflexe albăstrui sau violacee. L = 26 — 42 mm. Carabus incertus Haury1) este un hibrid = C. coriaceus Linne x C. oio-laceus Linne. Larva, rostrilabră. T) 1885, Le Naturaliste, p. 30. CARABIDAE 135 Rase geografice. — Dintre cele 4 rase, cunoscute pentru această specie, numai rasa principală (C. coriaceus coriaceus Linne) și rasa C. coriaceus cerisyi Dejean, fac parte din fauna R.P’R. Rasa Carabus coriaceus coriaceus Linne 1758 Linne, 1. c. Corpul masiv, pronotul îngustat posterior, cu margini laterale mai mult sau mai puțin liniare sau sinuate posterior, cu unghiurile posterioare în formă de lobi scurți. Suprafața elitrelor este mai mult sau mai puțin rugoasă. Această rasă se împarte în mai multe subrase, dintre care C. coriaceus furax Csiki, C. coriaceus rugifer Kraatz, C. coriaceus coriaceus Linne și C. coriaceus banaticus Redtenbacher sînt cunoscute pentru fauna R.P.R. Subrasa C. coriaceus furax Csiki 1927 Csiki, Col. Cat. Carab., t. I, p. 42 1902 ssp. montandoni Born, Bul. Soc. sci. București, p. 147. 1909 var. rugifer subvar. montandoni Lapouge, Echange, p. 106. Rugozitățile elitrelor dese, mai regulate și proeminente decît la subrasa C. coriaceus coriaceus Linne; punctele primare puțin aparente. Partea dorsală relativ lucioasă. L = 32 — 38 mm. Această formă a fost descrisă după exemplare provenite din Comana (reg. București). Este o ramură sud-orientală a subrasei C. coriaceus rugifer Kraatz. Subrasa C. coriaceus rugifer Kraatz 1877 (pl. VII, fig. 5; pl. XIV, fig. 4; pl. XVII, fig. 6) Kraatz, Deutsch. ent. Zs., p. 435 Rugozitățile elitrelor puternice și neregulate. Partea dorsală a corpului are un luciu mai mult sau mai puțin pronunțat. L = 32 — 38 mm. Ab. rugu-losa Ganglbauer ( = montandoni Hormuzaki, = testis Lapouge), cu rugozități mai slabe, formează o trecere de sculptură spre subrasa C. coriaceus furax Csiki. Resturile fosile ale acestei subrase au fost găsite în depozitele pleistocenului. 136 ■ S.: PANIN Subrasa C. coriaceus coriaceus Linne 1758 (pl. XIV, fig. 3) Linne, 1. c. Rugozitățile elitrelor, mai puțin pronunțate decît la subrasa C. coriaceus jurax Csiki, sînt neregulate. Partea dorsală a corpului mată. L 32—45 mm. Subrasa C. coriaceus banaticus Redtenbacher 1849 (pl. VII, fig. 4: pl. XIV, fig. 5; pl. XVII, fig. 7) Redtenbacher, Fn. Austr., ed. 1, p. 69 1826 spretus Dejean part., Spec. Col., t. II, p. 29. 1909 var. joudrasi subvar. banaticus Lapouge, Echange, p. 107. Elitrele, complet mate, mai înguste decît la subrasa C. coriaceus coriaceus Linne, au o sculptură plană, intervale primare mai mult sau mai puțin aparente și puncte fine. Rasa Carabus coriaceus cerisyi Dejean 1826 Dejean, Spec. Col., t. II, p. 30 1857 melancholicus Gistel, 820 wirbell. Tiere, p. 37. Corpul mai mic și mai puțin masiv decît la rasa C. coriaceus coriaceus Linne. Marginile laterale ale pronotului sînt rotunjite regulat, mai rar foarte puțin sinuate posterior. Elitrele cu rugozități complet plane, sau numai cu o punctuație neregulată. Partea dorsală mată sau foarte puțin lucioasă. Această rasă este reprezentată prin două subrase: C. cerisyi subrugosus Kraatz și C. cerisyi vicinus Waltl. Subrasa cerisyi subrugosus Kraatz 1877 Kraatz, Deutsch. ent. Zs., p. 436 1885 hopjjgarteni var. semipunctatus Gehin, Cat. Carab., p. 3. 1904 coriaceus var. banaticus Born part., Insektenborse, p. 93. 1909 coriaceus var. joudrasi subvar. subrugosus Lapouge, Echange, p. 107. Corpul mai îngust și mai puțin masiv decît la subrasa C. coriaceus bana-ticus, suprafața elitrelor mai netedă, mai lucioasă punctele primare mai CARABIDAE 137 evidente. Marginile pronotului in general puțin sinuate în partea posterioară. ,L = 32 — 36 mm. Această subrasa a fost descrisă după exemplare provenite din Buziaș (Banat). Subrasa cerisyi vicinus Waltl. 1838 •pi. VIL fig. 6; pl. XVII, fig. 8; pl. XIV, fig. 6) Waltl., Isis, p. 452 1902 dobrudjensis Born, Bul. soc. sci. Buc., p. 148. Sculptura elitrelor ca la subrasa C. subrugosus^ însă punctele primare sînt bine aparente. Pronotul lat, are marginile laterale rotunjite regulat. L — 28 — 35 mm. Ecologie. — C. coriaceus trăiește în țara noastră în toate complexele climatice,, din stepele cu graminee și pînă în cele alpine. Insecta se întîlnește în diferite adăposturi (pe sub scînduri, trunchiuri căzute, pe j)ămînt, pietre, frunzar etc.). Răspîndire geografică — (fig. 31, 6). în R.P.R., C. coriaceus este răspîndit în toată țara. După Breuning, subrasa C. coriaceus furax se găsește în Muntenia la Comana (reg. București), subrasa C. coriaceus rugifer în Moldova (lîngă Iași, valea Bîrladului și toată Moldova de nord), Muntenia (Sinaia, Azuga), toată Transilvania, pînă. la Mehadia și munții Bihorului, la vest. Subrasa C. coriaceus coriaceus este răspîndită în nordul Moldovei, iar C. coriaceus banaticus în Banat, această rasă fiind predominantă în sudul R. P. Ungare. Subrasa C. cerisyi subrugosus este semnalată pentru Banat (Buziaș, Mehadia, Băile îlerculane) și Moldova, iar C. cerisyi vicinus pentru Dobrogea (Măcin, Mangalia, Murfatlar). IX. Subgenul Coptolabrus (Solier) Breuning 1932 1848 Solier. Baudi et Trouqui, Stud. Ent., t. I, p. 58; Breuning, p. 1441 — 1442 Tipul subgenului : Carabus smaragdimîs Fischer Mandibulele lungi și înguste. în general, porii setigeri, gulari, lipsesc. Primul articol antenal are 1 por setiger, anteapical. Penultimul articol al palpilor labiali are, în general, 2 pori setigeri. Dacă numărul lor este mai mare, 138 S. PANIN sutura elitrelor prelungită înapoi într-un spin (mucro). în general, striile abdominale lipsesc, iar în caz contrar, vertexul este puternic alungit (cihrizat), sau galea are formă de lingură. Tarsul anterior al masculului prezintă 4, uneori 3 sau 2 articole lățite și căptușite ventral, sau acestea nu sînt nici lățite și nici căptușite. Acest subgen cuprinde 5 secții cu un număr de 28 de specii din Europa și Asia. în fauna R.P.R. se găsește numai o specie, care face parte din secția Chrysocarabus Thomson. Secția Chrysocarabus Thomson 1875 Thomson, Opuse. Ent., t. VII, p. 640, 691; 1937 Breuning, p. 1442 Corpul alungit. Șanțul lateral exterior al mandibulelor nu depășește marginea anterioară a labrului. Porii setigeri, gulari, lipsesc. Există pori setigeri la marginea laterală a pronotului, care este îngustat cordiform în partea posterioară. Sutura elitrelor nu este prelungită înapoi într-un spin (mucro). în general, striile abdominale lipsesc. Există pori setigeri, abdominali. Tarsul anterior al masculului are 3 — 4 articole lățite și căptușite ventral. Această secție cuprinde 5 specii europene, dintre care Carabus auronitens Fabricius este reprezentat și în R.P.R. 34. Carabus (Chrysocarabus) auronitens Fabricius 1792 Fabricius, Ent. syst., p. 129; 1892 Ganglbauer, p. 59—60; 1896 Reitter, p. 122 — 124; 1937 Breuning, p. 1462 — 1487 1761 nitens Linne, Faun, suec., ed. a Il-a, nr. 785 a. 1795 auratus var. Olivier, Ent., t. III, nr. 35, tab. 11, fasc. 518, p. 32. 1798 auronitens Illiger, Kăf. Preuss., p. 157. • Corpul alungit, capul dezvoltat normal. Antenele mai mult sau mai puțin lungi. Ultimul articol al palpilor puternic lățit, triunghiular. Pronotul puțin convex, cu 1 ]/4 — 1 1/2 mai lat decît lung, rotunjit lateral în partea anterioară, sinuat și îngustat posterior, are margini înguste anterior, late și ridicate posterior, precum și unghiuri posterioare în formă de lobi triunghiulari relativ lungi, care depășesc baza lui și sînt puțin curbate în jos. Gropițele bazale ale pronotului adînci și circulare, stria mediană, longitudinală, bine distinctă. Există cîte un por setiger, bazai și cîte unul ante-median la marginile laterale ale pronotului. Elitrele ovale, mai mult sau mai CARABIDAE 139 puțin alungite, au margini relativ late. Prezintă 3 carene primare puternice, mai rar, acestea sînt mai mult sau mai puțin reduse. Dacă prezintă puncte primare, acestea sînt situate lîngă carene, sau le întrerup. Spațiul dintre carene este neted și mai mult sau mai puțin rugos, formîndu-se uneori rudimente de intervale secundare și terțiare. Metaepisternele mai late decît lungi, sau tot atît de lungi cît și late. Striile abdominale lipsesc. Antenele (3) prezintă uneori articolele 7 și 8 mai mult sau mai puțin noduroase. Partea dorsală a corpului mai mult sau mai puțin puternic lucioasă. Capul și pronotul au în general culoare arămiu-roșiatică sau violet-purpurie. Elitrele sînt verzi, verzi-albăstrui, verzi-aurii, aurii, arămii, roșii (ca vinul), roșii-violacee, brun-violacee, violet-albăstrui, sau negre. Marginile elitrelor și punctele primare au uneori o culoare mai deschisă. Primul articol antenal și femurele sînt negre, brun-roșcate, sau roșcate. L = 17 — 34 mm. Rase geografice. — Dintre cele 5 rase cunoscute pentru această specie, numai rasa Carabus auronitens escheri Palliardi a fost semnalată pînă în prezent în R.P.R. Rasa Carabus auronitens escheri Palliardi 1825 (pl. VIII, fig. 4; pl. XV, fig. 4, 5; pl. XIX, fig. 1) Palliardi, Beschr. zweier Dec. Car., tab. 1, fasc. 4, p. 9 1882 var. rugosipennis Gehin, Le Natur., p. 5—7. 1886 var. fussi Birthler, Verh. Siebb. Ver. Hermannst., p. 70 — 71. 1891 subvar. laevipennis Seidlitz, Fn. transsylv., p. 9. 1902 subvar. laetus Lapouge, Echange, p. 26, 30. 1929 ssp. decebali Mallas, t. X, Congr. intern, de Zool. Budapesta, p. 1017. Elitrele au forma unui oval alungit, relativ îngust, cu partea cea mai lată situată postmedian. Pronotul îngust, sinuat lateral și îngustat relativ puternic în partea posterioară. Antenele lungi nu sînt noduroase. Carenele primare în general puternice, uneori întrerupte sau mai mult sau mai puțin reduse. Spațiul dintre carene are o sculptură variabilă. Capul și pronotul arămiu-roșiatice, sau aurii, mai rar verzi. Elitrele verzi, verzi-albăstrui, mai rar cu reflexe aurii. Uneori, partea dorsală a corpului este brun-negricioasă. Primul articol antenal și femurele sînt roșcate, foarte rar negre; tibiile și tarsele negre, mai rar brun-roșcate sau roșcate. L = 24 — 30 mm. * Această rasă a fost descrisă după exemplare provenite din Banat. Exemplare negru-brunii sînt ab. op acuș Haury ( = funestus Csiki), cele cu primul articol antenal și femure negre — ab. istratii Hormuzaki. 140 PANIN Ecologie. — Această rasă trăiește la noi, in complexul coniferelor și a fagului. Insecta se întilnește în țară în regiunea muntoasă, urcîndu-se pînă la 2 500 m, precum și în regiunea deluroasă, subcarpatică. Răspîndire geografică. — C. auronitens escheri este răspîndit în regiunea Carpaților. în R.P.R. insecta a fost găsită în tot lungul lanțului carpatic și în regiunea subcarpatică. { INDEX ALFABETIC Abax 19 acuminatus 108 Adeloiopus 9 adspersus 87 aeneopunctatus 87 aequistrialus TI aethiops 108 af finis 65 Agonochila 23 -a greș tis 83 Agriidae 34 Agri in ho 27 Agrotis 28 alpinus 42 altercoriaceus 134 alter violaceus 128 alutaceus 43 alyssidotus 67 Amara 24, 29 Amblitelini 27 andrzejuscii (viol, sr.) 128, 1 angustatus 42, 43, 100, 102 angusticollis 134 angustior (probi, m.) 110 Anillus 9 Anoplithalmus 9,22 Antliia 22 Anthiidae 34 Anthiinae 27 antipai C. 9, 52, 6.1, 1.13 Antisphodrus 22 Aphaenogaster barbara 24 Aphaenops 9 Apotomidae 34 Apotomus 14 arcensis 77 Archicarabus 55, 64, 96 arvensis C. 52, 53, 63, 64, 77, 78 assiduus 93 assimilis 91 atavus 98 ater (miililf. a.) 91 athesinus 117 attenuatus Cychr. 40, 47 auratonitens 138 auratus C. 62, 96 auratus 138 aureocuprea (obsol. ab) 74 aureus 112 aurolimbatus (viol, r.) 129 auroniensis (stig. sr.) 88 auronitens C. 52, 61, 138 aurosericeus (hamp. a.) 71 129 Badistrini 27 balcanicus (semigr. r.) 46 Balteifera 34 banaticus (coriac. sr.) 135, 136, 137 Baripini 27 basalis (granig. a.) 91 Belicositermes natalensis 23 Bembidiinae 10, 27 Bembidion 9, 21, 22, 23, 28 Bembidion bipunctatum 19 » bipustulatum nivale 28 » decoram 28 » foraminosum 28 142 S. PANIN >> milleri 23 » milleri carpathicum 28 •> mitidulum 28 > splendidum 28 » transsilvanicum 9 » tricolor 28 bescidensis 100 besseri C. 52, 63, 82, 83 bicoloratus (obs. a.) 74 biharicus (muhlf. a.) 91 birthleri (rothi a.) 72 bitschnani 123 blanda (montiv. v.) 98 bokori (hamp. a.) 72 bosniensis 112 Brachinidae 34 Brachininae Î7 Brachinus 19, 23 breviusculus 101 Broscidae 34 Broscinae 12, 27 Broscosoma 21 Broscus cephalotes 28 Broscus punctatus 28 brostenensis 124 brunnipes 124 bucoviniacus 93 bucsecsianus 93 hulgarus (scabr. sr.) 84 Calathus lunatus 16 Calopliaenidae 34 Calophaeninae 27 Calosoma 12, 19, 22, 26, 34, 37 42, 48 Calosoma denticola 22 » inquisitor 28 » maderae auropunctatum 22 » sycophanta 24, 28 Callistidae 34 Callistocarabus 57, 112, 117 Callistomorphi 34 Callistus 10 Cauestrinia 29 Carabidae 7, 12, 16, 19, 28 Carabina 34, 35 Carabinae 7, 14, 35, 36 Carabini 37, 48 Caraboîdea 7, 34 caraboîdes Cychr. 40, 41, 44, 45 Carabominus 27 Carabomorphus 27 Carabus 21, 27, 34, 37, 48, 52, 55, 56, 63, 85 Carabus coadunatus 42 Catascopus 10; catenulatus C. 63, 76 catenulalus 65, 109 carpathus (arvens r.) 52, 77, 78 Carterus 29 cavernosus C. 52, 59, 105, 106 Cephalornis 42 » potanini 48 Ceraglossus 34, 48 cerisyi (coriac. r.) 136 Chaetoearabus .. 57, 119 chrysitis 68 Chrysocarabus 58, 138 Chrysotribax 57 Crysomelidae 24, 28 Cicindelidae 7, 34 Cillenus 22 clathratus C. 52, 62, 85, 86 Clivina 12 Clivina impressifrons 29 Che mato canthi dac 34 Chematocantinae 27 comptus C. 53, 63, 64, 70, 73 Comstokia 22 concinus 72 Conchifera 34 convexus C. 61, 99, 113, 115, 116 Coptolabrus 55, 58, 137 cordicollis 134 Corsyra 22 costulijer 125 Creobiini 27 Ctenodactylidae 34 Ctenodactylinae 26 Curculionidae 24/28 Cyclosomus 9, 14 Cymbiouotidae 34 Cymindis 22, 24 Cychrina 24 Gychrini 27, 36, 37 cychroides C. 121 Cychropsis 33 CARABIDAE 14a Gychropsis sikkimensis 39 Cychrus 2 dacica (hamp. a.) 71 dacoromanus 128 Damaster 38 decebali 139 decorus 118 Dendroctonus 24 detritus 87 deubeli C. 128 deubelianus 75 dieneri 71 diffinis (compt. a.) 71 dilatatus (convexus r.) 117 dimorphus (besseri a.) 83 Discoptera 22 Disphaericus 25, 27 disseptus 90 Ditomus 29 dobrudjensis 137 dobrudschensis 93 Dromius agilis 28 Dromius schneideri 24, 28 Dryptidae 34 dudichi 73 Duvalius subterraneus 21, 22 Dyschirius 22, 23 Dyschirius latipennis 9 Eccoptoptera 22 Elaphridae 34 Elaphrinae 16, 36 Elaphrus 9, 14, 21 elegantissimus (incomps. a.) 72 elongatus 42, 43 Enceladus 25 epirensis 88 erythrocnemus 68 erythrodes 68 erythromerus (excell. a.) 68 erythropa (scabr. a.) 84 escheri (auronit. r.) 52, 53, 96, 139, 140 escheri (torosus sr.) 133 Eucarabus 56, 64 Euchila 10 euchromus (carpat. m.) 75, 76 Eupachycechenus 108 Eurycarabus 54, 57, 113 Eurynebia complanata 22 Eustulmannium 23 exasperatus 129 excellens (monil. r.) 52, 67, 68, 69 exemptus 119 eximia (hamp. a.) 72 extensus (glabr. sr.) 100 extroversus 103 fabricii C. 53, 60, 121, 123 famini G. 113 fastuosus (ullr.r.) 52, 79, 80, 81 Formica exectoides 24 forticostis 85 fossulifer (absol. sr.) 76 fraternus 91 fraternus (Hamp. a.) 72 frivaldsky anus 105 frivaldszkyi (excell. sr.) 68, 69, 70 fuloipes 86 fulvus 47 funestus 139 furax (coriac. sr.) 135, 137 jussi 139 Galerita 10 Galerucella luteola 24 Gehringiidae 34 Gheotrechus 22 germanicus 120 germari 128 geta 91 gibbosus (glabr. sr.) 101 gibbus 114 gigas G. 28, 53, 59, 131, 132 glabratus G. 60, 99, 100, 101 glaucus (fastuos, a.) 81 Glyptidae 34 Glyptinae 27 Glyptus 23 Glyptus punctatus 23 ». sculptilis 23 goldeggi (excell. a.) 68 goldeggi a. sturmi 68 gracilior 116 gracilior (convex, m.) 116 gracilis 92 graecus G. 52, 59, 105, 107 graecus 107 graniger (cancell. r.) 52, 90, 93, 95 144 S. PANIN granosus 42 granulatus 65, 89 granulatus C. 52, 62, 64, 85, 86, 87 Graphoptera serrator 22 Graphopterini 27 haematonierus 86 hampei (comptus sr.) 71, 73 Haplothoracini 36 Haplothorax burchelli 36 Harpalidae 34 Harpalina 34, 35 Harpalinae 7, 27 Harpalomorphi 34 Harpalus 9, 27, 24, 29 Harpalus brevicollis 23 Harpalus calceatus 23, 29 » cephalotes 23 » cordatus 23 » distinguendus 29 » oblitus 23 » puncticollis 23 » rupicola 23 » rufipes 29 » sabulosus 23 » smaragdinus 22 » stierlini 23 heeri 121 Hemicarabus 54, 57, 110, 111 henseleri 114 Heterocerus 23 Hexagonia 10 Hiletidae 34 Hiletinat^ 14. 21, 27. 35 Hiletus 27 hoffmanni 84 holdhausi 110 hookeri 112 hopffgarteni 71, 136 hopffgarlenianus 102 hoppei (rostr. sr.) 43 hormuzackii (morio v.) 108 hudsonicus 85 hungaricus 22, 52, 59, 105, 106 hunyadensis (hamp. a.) 72 Hydrocarabus 57, 119, 125 ignoscus 72 incertus 134 incomsus (compt. sr.) 72, 73 indiconotus (exeell.. a.) 68 infernalis 93 insperatus 90 intercessor (ullr.aj 80 intermedius 4.3 interruptus 84 intricatus C. 53, 59, 119, 120 Irichroa andrewsii 37 » guyoti 37 irregularis C. 53. 60, 119, 121, 122 Isocheta 34 istratii (esch. a.» 139 Italodytes stammeri 22 jasilkowskii 68 joegeri 66 kalofirensis 97 karduschi 7$ kniephofi 92 kollari (schdl. sr. v 66, 63, 70 kronii 65 laceratus 84 Lachnophorini 27 laetus 139 laevigatus 99 laevior 84 laevipennis 139 Lamprias chlorocephalus 24, 28 Lamprostus 58, 128, 132 lapponicus (glabr. m.) 100, 101 latestriatus 72 laticollis 120 Lobi a 19 Lebia scapuiaris 24 Lebiidae 34 Lebiinae 28 Lebiomorphi 34 Leistus 10 leuckarti 79 Licinidae 34 Licininae 27 liebleri 99 liebli (hamp. a.) 71 Limnaeum 22 linderi (depressus v.J 121 linnei C. 53, 60, 101, 102, 103 lipii (scabr. sr.) 84 lomnickii (exeell. a.) 68 longobardus 114 CARABIDAE 145 longulus 87 Lorocera 12, 19 Loroeeridae 34 Lorocerinae 3G lucidus 128 Luperca 25 macairei (linn. v.) 103 macilentus 128 malachiticus (fabric, sr.) 122 malaszi 73 malaszianus (obsol. m.) 75, 76 marginalis 118 marginalis C. 52, 61, 118 marginatus 112 marginatus (hamp. a.) 71 marusii 71 Masoreidae 34 Masoreinae 27 Masoreomorphi 34 Masoreus 28 mazurai (granig. m.) 91, 95 Meganebrius 56 Megodontus 57, 127 mehelyana (compt. m.) 72, 73 mehelyi (wolffi a.) 128 melancholicus 136 Melanodidae 34 Melanodinae 27 mendax 71 Merisodini 27 merkli 115 merklianus 70 Mesocarabus 54, 57, 108, 109 Metriidae 34 Metriinae 27, 35 Microcallistlienus 27 Microdera 19 Microtermes incertus 23 Microus 28 Migadop idae 34 Migadopinae 21, 27 miihlfeldi (granul sr.) 91, 94, 95 miihlfeldi 93 milleri 104 Miscelus 10 moestus (granul. a.) 91 mcldavicus 93 moldaviensis 68 monilis C. 52, 53, 63, 64, 65, 99, 71 Monoiobus testaceus 24 montandoni (irreg. sr.) 121, 124 montandoni 135 montivagus C. 52, 62, 97, 98 morbilosus c. fastuosus 80 mobilosus e. ullrichi 79, 80 morio (graecus sr.) 22, 107, 108 Mormolyce phyllodes 24 Mormolycina 34 nagyagensis (fossul. a.) 76 natereri (tibisc. a.) 92 Nebria 19 Nebria carpathica 9 » fussi 9 Nebriidae 34 Nebriinae 14, 35 negotinensis 66 Nematotarsini 27 Neochiletus 27 nicanor 91 niger (granul. a.) 86 nigricans 47 nigripennis (miihlf. a.) 91 nitens 138 nitens C. 23, 53, 60, 110, 112 niveus (wolffi m.) 129 Nomius pigmaeus 29 Nomoretus 27 Notiophilinae 11, 35 Notiophilus 19 novotnyi (tubere. a.) 93 obscuriusculus (tuberc. a.) 93 obsoletus C. 53, 63, 61, 73, 79 Ocneria dispar 28 Odacantha melanura 24 Odaeardhidae 34 Odacanthomorphi 34 oligoscythus (tuberc. sr.) 93, 94, 95 olioieri 108 Omopliron 2, 12, .14, 19, 21 Omophromdae 31 Omophronina 31, 35 Omophroninae 16 opacus (esch. a.) 139 Ophonus 29 Oreocarabus 55, 56, 98, 99 Orinocarabus 56, 99, 101 io — e 14 6 146 S. PANIN oriundus 93 ormay 71 Oronebria 21 Orthogoniidae 34 otto-jischeri 101 oxycancellatus 91 Ozaenidae 34 Pachymorpha 19, 24 Pachystus 54, 56, 105 Pamborinae 14, 35 Pamborus 34 Panagaeidae 34 paradoxalis (excell. a.) 68 paradoxus 68 paroicollis 85 Pasimachus 10 Patrobiidae 34 Patrobus 21 Patrobus septentrionalis 19 Paussidae 34 pavlitscheki 80 Pelicidae 34 Pelicinae 37 Pelicium 27 Pelophila 19 Pemphus angusticollis 31, 37 Pentagonicidae 34 Perica.idae 34 Pericalinae 27 Perigona nigripes 28 Perigona termitis 23 Perigcnidae 34 Perigoninae 27, 28 Peronoinerus 16 peronae (montând, v.) 124 Philophloeus 23 Philorhisus quadrinotatus 24, 28 picipes 47 Pieris 28 Pissodes 24, 28 planicollis C. 52, 58, 126, 128, 130 Piatycarabus 57, 119, 121 Plathysthetus 23 Pleuracanthus 10 Plocionus pallens 28 » timidus 28 podolica (ullr. a.) 80 Pogonus 9, 21, 23 polonicus 68, 102, 121 Polyhirma 22 pomeranus C. 77 praecellens (scheidl. sr.) 66, 67, 69, 70 problematicus 60, 76, 108, 109 proboscideus 47 Procerus 19, 58, 127, 731 procerus 76 Procrustes 10, 55, 57, 58, 126, 127, 134 Prodenia 28 pronneri (obsol. sr.) 75 prymnaeus 43 pseudogracilior (conv. r.) 115, 116 pseudograniger (tuberc. sr.) 94, 95, 96 pseudomoldaviensis 68 Pseudomorphidae 34 Pseudomorphina 34 Pseudomorphinae 7, 9, 10, 12, 16 Pseudotrechus mutilatus 24 pseudoscythicus 93, 94 pseudotuberculatus 93, 95, 96 Psydridae 34 Psydrinae 27 Pterostichidae 34 Pterostichinae 22 Pterostichus 21 Pterostichus etelkae 9 pulchellus 112 punctatocostatus 99 punctulatus 134 puschkini C. 119 pygmaeus (caraboid. sr.) 42, 45 pygmaeus 116, 129 pyrenaeus 43 pyretanus 68 quadricollis 103 quadricatenatus 72 quinquecostatus 102 rapax.... 92 rareulensis (friv. m.) 68, 70 rbanyensis 91 regularis 123 reitteri 123 resiczabanyensis 91 retyezaticus 84 Rhopalomelus 23 Rhopalomelus angusticollis 23 robustus 80 CARABIDAE 147 roeschkeanus (intric. v.) 120 romanicus 93 ronayi (monilis sr.) 69 rosalitanus 98 rostratus 42, 43, 45 rostratus (caraboid. r.) 44 rothi (compt. sr.) 72, 73 rotundatus 47 rubripes 86 rufofemorata (granul. a.) 86 rufofemoratus 65 rufoscapa (granig. a.) *91 rugifer (coriac. sr.) 135, 137 rugosipennis 139 rugulosa (rugif. a.) 135 sacheri 73, 74 scabriusculus C. 63, 82, 83 84, 85 Scambo carabus 57 Scapliinotus 37, 38 Scarites 10, 22 Scarites buparius 22 » laevigatus 22 Scaritidae 34 Scaritinae 10, 12, 16, 22, 27, 36 schaumi 72 scheidleri (monil. r.) 52, 66 scheidleri 66 Scolytidae 24, 28 Scotodipnus 9 Scrobifera 34 sculptilis 123 scythicoides 93 scythicus (tuberc. sr.) 93, 95, 96 sejuncta (koll. a.) 66 simetrica (koll. v.) 66, 69 semigranosus Cychr. 40, 45, 46 semipunctatus (hopfg. v.) 136 Seratocrepidini 27 Siagona 10 Siagonidae 34 Siagoninae 14 silesiacus 103 silvestris C. 52, 61, 101, 103 Simplicia 34 simplicipennis 115 smaragdinus C. 137 Somoplatus 28 Somoplatus substriatus 23, 24 Somotrichus 24 Somotrichus elevatus 28 Spanus 27 Sphaeroderus 37, 38 Sphodropsis 22 Spliodrus 19, 24 spectabilis 72 spretus 134, 136 Staphylinidae 23 stigius (clathr. r.) 88 striolatus 97 sturmi 68 Stylifera 34 subcarinatus 43 subjalax 93 subgraniger 91 sublaevis 127 sublineatus (spretus sa,) 134 subpolitus 129 subrugosus (ceris. sr.) 136 sulinensis (cancell. r.) 52, 90, 92, 94, 95 superbus (ull. v.) 81 szobroniensis (granig. sr.) 91, 94, 95 szoreniensis (compt. m.) 71, 73 Tachypus 9, 48 Tachys incurvus 24 Tanaocarabus 57 tatr ic us 104 tauricus 134 Termes belicosus 23 » lateritius 23 tessalonicensis 108 testis 135 thuringianus 103 Thyreopteridae 34 Thyreopterinae 27 tibiscinus (cancell. r.) 52, 53, 91, 92, 94, 95 tigancanus 80 Tomocarabus 112 torosus C. 52, 59, 127, 132, 133 torulosus 43, 46 Trachycarabus 56, 82 Trachypachys 10, 14 Trachypachyidae 34 Trachypac'hyinae 35 transsylvanicus (silv. sr.) 52, 53, 101 transsylvanicus 93 148 S. PANIN Trechidae 34 Trechinae 21, 27 Trechus 21 Trechus plicătus 22 » rudolphi 22 » thibetanus 21 Tribax 55, 57, 119 Troglodites 22 Trogophloeus 23 trojanus C. 108 Tropidopterini 27 Trygonodactyla 10 Tuberculatus (cancell. r.) 52, 90, 92, 9-1 uhligi 74, 75 ullrichi C. 53, 63, 64, 79, 80, 81 ungensis 94 validus 72 variolosus G. 21, 53, 61, 125, 126 varistriatus 72 verae 180 vicinus (ceris sr.) 136, 137 violaceus C. 52, 58, 118, 127 128, 137 virens (fossul. a.) 76 vlascanus 129 volhynicus 79 vorax (sarmaticus v.) 93 weigeli 125 wiedemanni 97 wimmeli (granul. a.) 87 wolffi (viol, sr.) 128, 129 Zabrus 24 Zabrus tenebrioides 22, 28 Zariquicya 22 zawadskii (scheidl. sr.) 66, 67, 69, 70 zilahiensis 72 Zuphîidae 34 Zuphiinae 27 PLANȘA I i) Fig. 1. — Cychrus (s. str.) caraboides caraboides Linne (x 2,1). Fig. 2. — Cychrus (s. str.) caraboides pygmaeus Chaudoir (x 1,93). Fig. 3. — Cychrus (s. str.) semigranosus semigranosus Palliardi, (x 1.8). Fig. 4. — Cychrus (s. str.) attenuatus attenuatus Fabricius (x 1,94). Fig. 5. — Carabus (Eucarabus) monilis {scheidleri) kollari Palliardi (x 1,62). , Fig. 6. — Carabus {Eucarabus) monilis {scheidleri) zawadskii Kraatz (X 1,84). Fig. 7. — Carabus (Eucarabus ) monilis (excellens) frivaldszkyi Kraatz (X 1,48). Fig. 8. — Carabus (Eucarabus) comptus comptus Dejean (x 2,29). Fig. 9. — Carabus (Eucarabus) comptus incomsus Kraatz (x 1,81) Observație. Fotografiile din planșe au fost executate de Nicolae Săvulescu după insectele care se află în colecția sa privată în București. Speciile însemnate cu x se găsesc în colecția Institutului de cercetări agronomice din R.P.R. PLANȘA II Fig. 1. — Carabus (Eucarabus) obsoletus obsoletus Sturm (x 1,96). Fig. 2. — Carabus (Eucarabus) obsoletus carpathicus Palliardi (x 2,03). Fig. 3. — Carabus (Eucarabus) obsoletus fossultfer Fleischer (X 2,03). Fig. 4. — * Carabus (Eucarabus) ullrichi comanensis Born (x 2). Fig. 5. — Carabus (Eucarabus ullrichi (fastuosus) fastuosus Palliardi