ACADEMIA ROMÂNĂ
FAUNA
ROMÂNIEI
INSECTA
VOLUMUL IX
FASCICULA 12
HYMENOPTERA
Familia ICHNEUMONIDAE
Subfamiliile : Cteniscinae, Tryphoninae, Thymaridinae și Sphinctinae
MIHAI I. CONSTANTINEANU|, RAOUL M. CONSTANTINEANU,
IRINEL GH. CONSTANTINEANU
EDITURA ACADEMIEI ROMÂNE
București, 2000
Copyright © Editura Academiei Române, 1999.
Toate drepturile asupra acestei ediții sunt rezervate editurii.
Adresa:	EDITURA ACADEMIEI ROMANE Calea 13 Septembrie, nr. 13, sector 5 P.O. Box 5-42, RO-76117 București, România Tel.: 401-41190 08, 401-410 32 00 Fax: 401-4103983 e-mail: edacad@ear.ro
----------------------COMITETUL DE REDACȚIE-----------------------
Redactor responsabil: academician Nicolae BOTNARIUC.
Membri: Petru BĂNĂRESCU, membru corespondent al Academiei Române;
dr. Raoul CONSTANTINEANU; dr. Dan MANOLELI; dr. Ștefan NEGREA;
dr. Irina TEODORESCU.
Secretar de redacție: dr. Ștefan NEGREA.
EDITAT CU SPRIJINUL AGENȚIEI NAȚIONALE
PENTRU ȘTHNȚĂ, TEHNOLOGIE ȘI INOVARE
Redactor: ing. MARIANA-SIMONA GÎDEA
Tehnoredactor: SILVIA DEOCLEȚIAN
Bun de tipar: 2.11.2000. Format: 16/70x100.
Coli de tipar. 16,75.
C.Z. pentru biblioteci mari: 591.9 (498)
599(498).
C.Z. pentru biblioteci mici: >59.
ISBN 973-27-0784-4
973-27-0050-5
Imprimat în România
Tipografia: SEMNE ’94
INDEXUL SISTEMATIC AL SPECIILOR DIN ROMANIA
Ordinul HY M E N OPTERA Linnaeus, 1758
Subordinul APOCR1TA Gerstaecker, 1867
Suprafamilia ICHNEUMONOIDEA Viereck, 1916
Familia ICHNEUMONIDAE Latreîlle, 1802
A. Subfamilia CTENISCINAE Dalia Torre, 1901
I.	Genul Orthomiscus Mason, 1955............................................. 13
1.	Orthomiscus unicinctus (Holmgren, 1855)............................. 14
II.	Genul Kristotomus Mason, 1962............................................ 14
1.	Kristotomus ridibundus (Gravenhorst, 1829).......................... 17
2.	Kristotomus laticeps (Gravenhorst, 1829)................5^.......... 19
3.	Kristotomus triangulatorius (Gravenhorst, 1829)....................  21
4.	Kristotomus laetus (Gravenhorst, 1829)............................. 22
5.	Kristotomus marginatus (Thomson, 1883).............................  24
6.	Kristotomus pumilio (Holmgren, 1858)..............................  25
III.	Genul Cycasis Townes, 1965 ..........................................    26
1.	Cycasis rubiginosus (Gravenhorst, 1829)............................. 27
IV.	Genul Excavarus Davis, 1897.............................................. 29
1.	Excavarus apiarius (Gravenhorst 1829)............................... 29
V.	Genul Exyston Schi0dte, 1839 ............................................ 31
1.	Exyston sponsorius Fabricius, 1781.................................. 33
2.	Exyston genalis Thomson, 1883 ...................................... 35
3.	Exyston subnitidus (Gravenhorst, 1829).............................  37
4.	Exyston albicinctus (Gravenhorst, 1820)............................ 39
5.	Exyston pratorum (Woldstedt, 1874).................................. 41
VI.	Genul Parexyston Kerrich, 1952........................................   42
1.	Parexyston calcaratus (Thomson, 1883)..............................  43
VIL Genul Smicroplectrus Thomson, 1883....................................... 44
1.	Smicroplectrus bohemani (Holmgren, 1855)...........................  45
4
INDEXUL SISTEMATIC AL SPECIILOR DIN ROMÂNIA
2.	Smicroplectrus quinquecinctus (Gravenhorst, 1820)......................... 46
3.	Smicroplectrus jucundus (Holmgren, 1855).................................. 48
VIII.	Genul Acrotomus Holmgren, 1855............................................... 50
1.	Acrotomus lucidulus (Gravenhorst, 1829)................................... 51
2.	Acrotomus angustatus Constantineanu și Constantineanu 1971...............  52
3.	Acrotomus succinctus (Gravenhorst, 1829).................................  53
IX.	Genul Exenterus Hartig, 1837..............................................     56
1.	Exenterus abruptorius (Thunberg, 1822).................................  58
2.	Exenterus amictorius (Panzer, 1801)..................................... 60
3.	Exenterus claripennis Thomson, 1883 ...................................  62
4.	Exenterus tricolor Roman, 1913.......................................... 62
5.	Exenterus confusus Kerrich, 1952 ....................................... 63
X.	Genul Eridolius Forster, 1868................................................  66
1.	Eridolius gnathoxanthus (Gravenhorst, 1829)............................. 72
2.	Eridolius gibbulus (Holmgren, 1855)..................................... 73
3.	Eridolius consobrinus (Holmgren, 1855).................................. 74
4.	Eridolius similis (Holmgren, 1855)...................................... 75
5.	Eridolius alacer (Gravenhorst, 1829)...................................  76
6.	Eridolius gracilis (Holmgren, 1855)..................................... 78
7.	Eridolius funebris (Holmgren, 1855)..................................... 78
8.	Eridolius pictus (Gravenhorst, 1829).................................... 79
9.	Eridolius marginatus (Thomson, 1883).................................... 80
10.	Eridolius borealis (Holmgren, 1855)...................................... 81
11.	Eridolius dioszeghyi (Kiss, 1924)........................................ 82
12.	Eridolius genalis (Thomson, 1883)........................................ 82
13.	Eridolius punctipes (Thomson, 1883).....................................  83
14.	Eridolius mitigosus (Gravenhorst, 1829).................................. 84
15.	Eridolius aurifluus (Haliday, 1832)...................................... 85
16.	Eridolius dorsator (Thunberg, 1822)...................................... 86
17.	Eridolius limbatellus (Holmgren, 1855)................................... 87
18.	Eridolius flavomaculatus (Gravenhorst, 1829)............................. 88
19.	Eridolius dahlbomi (Holmgren, 1855).....................................  89
20.	Eridolius schipdtei (Holmgren, 1855)..................................... 90
21.	Eridolius bimaculatus (Holmgren, 1855)..................................  91
B. Subfamilia TRYPHONINAE Cresson, 1887 (partim)
I.	Genul Dyspetes Forster, 1868.................................................... 97
1.	Dyspetes arrogator (Heinrich, 1949)..................................... 99
II.	Genul Otoblastus Forster, 1868 ............................................... 100
1.	Otoblastus luteomarginatus (Gravenhorst, 1829).......................   100
III.	Genul Cosmoconus Forster, J 868....................................  -....... 101
I.	Cosmoconus ceratophorus (Thomson, 1888)................................ 104
2.	Cosmoconus elongator (Fabricius, 1775)................................. 106
3.	Cosmoconus nigriventris Kasparyan, 1971................................ 110
4.	Cosmoconus modestus Kasparyan, 1973 ................................... 111
INDEXUL SISTEMATIC AL SPECIILOR DIN ROMÂNIA
5
IV.	Genul Coeloconus Forster, 1868 .............................................. 112
1.	Coeloconus brachyacanthus (Gmelin, 1790).............................. 112
V.	Genul Symboethus Forster, 1868 ................................................105
1.	Symboethus compunctor (Gravenhorst, 1820)............................. 107
2.	Symboethus brevipetiolaris (Uchida, 1955)............. ~.............. 108
3.	Symboethus brunniventris (Gravenhorst, 1829).......................... 120
4.	Symboethus duplicatus Heinrich, 1953 ................................. 121
5.	Symboethus exclamationis (Gravenhorst, 1829)...................-...... 122
6.	Symboethus fulviventris (Holmgren, 1855).............................. 123
7.	Symboethus heliophilus (Gravenhorst, 1829).............................. 124
8.	Symboethus hinzi Heinrich, 1953........................................  125
9.	Symboethus incestus (Holmgren, 1855).................................... 126
10.	Symboethus obtusator (Thunberg, 1822).................................. 128
11.	Symboethus subsulcatus (Holmgren, 1855)................................ 129
VI.	Genul Psilosage Forster, 1868 ............................................... 130
1.	Psilosage ephippium (Holmgren, 1855).................................... 131
2.	Psilosage braccatus (Gravenhorst, 1829)................................. 133
VII.	Genul Tryphon Fallen, 1813.................................................. 134
1.	Tryphon rutilator (Linnaeus, 1761).....................................  138
2.	Tryphon trochanteratus Holmgren, 1855................................... 139
3.	Tryphon thomsoni Roman, 1939 ...................r....................... 140
4.	Tryphon relator (Thunberg, 1822)......................................   141
5.	Tryphon auricularis Thomson, 1883 ...................................... 142
6.	Tryphon bidentulus Thomson, 1883 ....................................... 145
7.	Tryphon abditus Kasparyan, 1969 .......................................  145
8.	Tryphon signator Gravenhorst, 1829 ....................................  146
9.	Tryphon nigripes Holmgren, 1855 ........................................ 149
10.	Tryphon exareolatus Constantineanu și Constantineanu, 1970............. 150
VIII.	Genul Thibetoides Davis, 1897 .............................................. 151
1.	Thibetoides acerbus Victorov, 1964.....................................  153
2.	Thibetoides gilvus Victorov, 1964 ...................................... 154
3.	Thibetoides varus Victorov, 1964........................................ 154
IX.	Genul Neleges Forster, 1868 ................................................. 155
1.	Neleges proditor (Gravenhorst, 1829).................................... 156
X.	Genul Grypocentrus Ruthe, 1855 .............................................   157
1.	Grypocentrus incisulus Ruthe, 1855...................................... 158
2.	Grypocentrus cinctellus Ruthe, 1855..................................... 160
3.	Grypocentrus albipes Ruthe, 1855........................................ 161
XL Genul Monoblastus Hartig, 1837 ................................................ 161
1.	Monoblastus exstirpatorius (Gravenhorst, 1829).......................... 164
2.	Monoblastus angulatus Thomson, 1888 .................................... 166
3.	Monoblastus longicornis Holmgren, 1856.................................  166
4.	Monoblastus chrysopus (Gmelin, 1790).................................... 167
5.	Monoblastus neustriae (Schrank, 1802)................................... 168
6
INDEXUL SISTEMATIC AL SPECIILOR DIN ROMÂNIA
6.	Monoblastus palustris (Holmgren, 1855).................................. 169
7.	Monoblastus fasciatus (Gravenhorst, 1829)............................... 170
XII.	Genul Parablastus Constantineanu, 1973 ...................................... 170
1.	Parablastus bituberculatus Constantineanu, 1973 ........................ 171
XIII.	Genul Cophenchus Townes, 1949 .............................................. 172
1.	Cophenchus macrocentrus (Thomson, 1888)................................. 173
XIV.	Genul Polyblastus Hartig, 1837 .............................................. 173
1.	Polyblastus carbonator Kasparyan, 1970.................................. 176
2.	Polyblastus cothurnatus (Gravenhorst, 1829)............................. 177
3.	Polyblastus palaemon Schipdte, 1839..................................... 178
4.	Polyblastus longiceps Strobl, 1902....................*................. 179
5.	Polyblastus albovinctus (Gravenhorst, 1829)............................. 180
6.	Polyblastus tener Habermehl, 1909....................................... 181
7.	Polyblastus varitarsus (Gravenhorst, 1829).............................  182
8.	Polyblastus wahlbergi Holmgren, 1855.................................... 184
XV.	Genul Labroctonus Forster, 1868 ............................................. 185
1.	Labroctonus alternans (Schi0dte, 1839).................................. 187
2.	Labroctonus melanostigmus (Holmgren, 1855).............................. 188
3.	Labroctonus pumilus (Holmgren, 1855).................................... 189
XVI.	Genul Ctenochira Forster, 1855 ............................................. 190
1.	Ctenochira angulata (Thomson, 1883)..................................... 197
2.	Ctenochira angustata (Roman, 1909).....................................  198
3.	Ctenochira arcuata (Holmgren, 1855)..................................... 199
4.	Ctenochira genalis (Thomson, 1883).....................................  200
5.	Ctenochira gilvipes (Holmgren, 1855).................................... 202
6.	Ctenochira haemosterna (Haliday, 1839).................................. 203
7.	Ctenochira marginata (Holmgren, 1855)..................................  204
8.	Ctenochira pastoralis (Gravenhorst, 1829)............................... 205
9.	Ctenochira pectinata (Bauer, 1950)...................................... 206
10.	Ctenochira pratensis (Gravenhorst, 1829)................................. 207
11.	Ctenochira propinqua (Gravenhorst, 1829)................................. 208
12.	Ctenochira holmgreni (Brischke, 1871)...................................  209
13.	Ctenochira sangiiinatoria (Ratzeburg, 1852).............................. 210
14.	Ctenochira validicornis (Brischke, 1871)................................. 211
15.	Ctenochira xanthopyga (Holmgren, 1855)................................... 212
XVII.	Genul Erromenus Holmgren, 1855.............................................. 212
1.	Erromenus analis Brischke, 1871......................................... 215
2.	Erromenus brunnicans (Gravenhorst, 1829)................................ 216
3.	Erromenus bibulus Kasparyan, 1973 ...................................... 218
4.	Erromenus călcător (Miiller, 1776).....................................  219
5.	Erromenus junior (Thunberg, 1822)....................................... 220
6.	Erromenus plebejus (Woldstedt, 1877)...................................  222
7.	Erromenus melanotus (Gravenhorst, 1829)................................. 223
8.	Erromenus punctatus (Woldstedt, 1877)................................... 224
9.	Erromenus punctulatus Holmgren, 1855 ................................... 225
10.	Erromenus zonarius (Gravenhorst, 1820)................................... 226
INDEXUL SISTEMATIC AL SPECIILOR DIN ROMÂNIA
7
C.	Subfamilia THYMARIDINAE Constantineanu, 1961
I.	Genul Eclytus Holmgren, 1855 ................................................   230
1.	Eclytus ornatus Holmgren, 1855 ......................................... 231
2.	Eclytus transsylvanicus Kiss, 1924...................................... 233
3.	Eclytus exornatus (Gravenhorst, 1829)................................... 233
4.	Eclytus nigerrimus Kiss, 1924 .......................................... 234
II.	Genul Hercus Townes, 1969..................................................... 235
1.	Hercus fontinalis Holmgren, 1855........................................ 235
III.	Genul Neliopisthus Thomson, 1883 ............................................ 236
1.	Neliopisthus elegans Ruthe, 1855........................................ 237
IV.	Genul Thymaris Forster, 1868 ................................................ 238
1.	Thymaris contaminatus (Gravenhorst, 1829)............................... 240
2.	Thymaris collaris Thomson, 1883........................................  240
V.	Genul Hybophanes Forster, 1868................................................ 241
1.	Hybophanes scabriculus (Gravenhorst, 1829).............................  242
2.	Hybophanes limbatus (Thomson, 1883)..................................... 244
D.	Subfamilia SPHINCTINAE Dalia Torre, 1901
I.	Genul Sphinctus Gravenhorst, 1829 ............................................. 245
1.	Sphinctus serotinus Gravenhorst, 1829................................... 246

INTRODUCERE
Din familia Ichneumonidae au fost publicate, până în prezent, în colecția
“Fauna României”, următoarele subfamilii: Ichneumoninae, Troginae, Lis-
trodrominae, Phaeogeninae, Alomyinae, Ephialtinae, Lycorininae, Xoridinae,
Acaenitinae și Mesochorinae, cuprinse în patru fascicule. Lucrarea de față
reprezintă o continuare a studiului ihneumonidelor din România, cuprinzând
subfamiliile Cteniscinae, Tryphoninae, Thymaridinae și Sphinctinae. Din aceste
patru subfamilii se cunosc în prezent, din România, 33 genuri cu 140 specii.
Majoritatea genurilor de Cteniscinae și Tryphoninae sunt holarctice. Dintre
Cteniscinae, genul Kristotomus este prezent și în sud-estul Asiei. Cele mai multe
specii de Thymaridinae se găsesc în America de Sud, iar majoritatea sfmctinelor
în zonele temperate și subtropicale ale subregiunii Palearctice și ale Americii de
Sud. In Europa se găsește o singură specie de Sphinctinae,
Cteniscinele și trifoninele sunt parazitoizi solitari externi, iar timaridinele
și sfmctinele sunt endoparazitoizi.
Reprezentanții acestor subfamilii parazitează insecte dăunătoare agriculturii
și silviculturii din ordinele Hymenoptera (Tenthredinidae, Diprionidae și
Cynipidae), Lepidoptera și Diptera, având o importanță teoretică și practică
deosebită. Unele cteniscine au fost utilizate în combaterea biologică clasică. Astfel,
speciile eurasiatice Exenterus abruptorius (Thunb.) și E. confusus Kerr., E.
amictorius (Panz.) și E. tricolor Rom., precum și E. vellicatus Cush., originară din
Terra Nova, au fost introduse și aclimatizate în diferite zone din Canada și Statele
Unite ale Americii, realizându-se combaterea biologică substanțială a diprionidelor
de origine europeană Gilpinia hercyniae (Htg.) și Neodiprion sertifer (Geoff.).
A. Subfamilia CTENISCINAE Dalia Torre 1901
1901 Subfamilia Cteniscinae Dalia Torre, Cat. Hym., 3, 332; 1961 Constantineanu, Beitr.
Ent., 11 (7/^), 729; 1965 Constantineanu, Fauna RPR, 3 (5), 44.
Corpul este mic până la moderat de mare, cu capul mare aproape cubic.
Clipeul este moderat de mic până la destul de mare, eliptic în sens transversal,
cu marginea sa apicală rotunjită sau trunchiată la mijloc și cu un franj de peri
paraleli. Dinții mandibulelor sunt egali, subegali sau dintele inferior este mai
mare decât cel superior. Coasta genală se unește cu coasta orală la o oarecare
distanță de baza mandibulei sau la Exyston, uneori, se unește direct cu baza
mandibulei. Câteodată coasta genală se atrofiază înainte de a se uni cu coasta
orală. Notaulii nu se întind până la mijlocul mezonotului, puternici, slabi sau
lipsesc. Propodeul, de cele mai multe ori, este complet și distinct areolat. Pintenii
tibiilor anterioare sunt uniform curbați și prevăzuți cu câte o periuță de curățat
antenele, lungă, aproape până la vârful lor. Tibiile mijlocii prezintă numai câte
un pinten. Tibiile posterioare fără pinteni, dar uneori prezintă câte un dinte
apical imobil, asemănător cu un pinten mic. Ghearele farselor sunt simple până
la complet pectinate. Aripa anterioară măsoară 3,2-11 mm. lungime. Areola este,
de obicei, prezentă și aproape întotdeauna oblică, rareori lipsește (Eridolius).
Prima nervură intercubitală este mai scurtă decât a doua. Nervului este postfurcal,
rareori interstițial. Nervelul este frânt la mijloc sau sub mijlocul său. Primul
segment abdominal este, de obicei, scurt și puternic, dar câteodată este zvelt și
prevăzut cu carene medio-dorsale lungi și distincte. Epipleurele segmentelor
abdominale 2 și 3 sunt curbate în jos, ele sunt moderat de late până la foarte
înguste. Epipleurele segmentelor 4-6 sunt variabile, late și nediferențiate printr-
o cută, uneori, ele sunt diferențiate printr-o creastă și sunt înguste sau foarte
înguste. Ovipozitorul este de 0,4-1 ori mai lung decât înălțimea apicală a
abdomenului, el poate fi drept, curbat în jos și rareori curbat în sus. Vârful
ovipozitorului fără o scobitură subapicală dorsală. Valvele genitale externe deseori
sunt specializate.
Speciile din subfamilia Cteniscinae se aseamănă mult cu speciile din
subfamilia Tryphoninae. Legătura de înrudire dintre aceste două subfamilii se
realizează prin speciile genului Polyblastus (Tryphoninae).
Cteniscinele sunt ihneumonide holarctice. Numai genul Kristotomus este
răspândit și în munții din regiunea Indo-Malaeză. Toate cteniscinele parazitează
SUBFAMILIA CTENISCINAE
11
larve de Tenthredinidae și Diprionidae și uneori larve de lepidoptere. Femela
poartă câte un ou pe ovipozitor. Oul de cteniscine are un pedicel prevăzut la
capătul liber cu o ancoră. Numai ancora alunecă prin canalul ovipozitorului.
Femela depune ouăle la suprafața corpului larvelor de lentredinide de ultimul
stadiu, prin introducerea ancorei sub tegument. Larva cteniscinelor eclozează
după ce larva gazdei și-a țesut coconul. Hipostoma larvei cteniscinelor prezintă
un pinten ventral, care întâlnește scleritul stipital înaintea vârfului sau aproximativ
la mijloc, iar scleritul labral și epistoma sunt fuzionate (fig.39). La unele cteniscine
oul a pierdut pedicelul sau acesta este modificat și atunci oul întreg este introdus
sub pielea gazdei.
CHEIE PENTRU DETERMINAREA GENURILOR SUBFAMILIEI CTENISCINAE
1	(10) Muchia subtegulară, în partea sa posterioară, prezintă o carenă
longitudinală suplimentară suborizontală sub carena principală sau de la
carena orizontală pornește o carenă verticală înspre marginea inferioară
a tegulei. Primul segment abdominal prezintă la bază lobi laterali sub
formă de auricule..........................................................2
2	(3) Tergitele 4 și 5 sunt moderat convexe, curbate lateral în jos, ca niște
epipleure subțiri. Dintele inferior al mandibulelor este puțin mai lung
decât cel superior. Perii de pe mijlocul tergitelor 4-6 nu sunt îndreptați
înspre mijloc. Notaulii lipsesc. Tibiile posterioare fără pinten apical.
Subregiunea Palearctică.................................„..III. Cycasis Tow.
3	(2) Tergitele 4 și 5 sunt puternic convexe, nu sunt curbate în jos lateral, dar
fără epipleure distincte ventral sau cu epipleure foarte înguste, care sunt
diferențiate printr-o cută ascuțită. Dinții manidibulelor sunt egali. Perii
de pe mijlocul tergitelor 4-6, de obicei, sunt îndreptați înspre mijloc.
Notaulii sunt prezenți sau lipsesc. Tibiile posterioare deseori prezintă
câte un pinten apical..................................................... 4
4	(5) Muchia subtegulară prezintă o carenă verticală care ajunge sau aproape
ajunge marginea latero-inferioară a tegulei. Notaulii sunt puternici. Tibiile
posterioare au câte un dinte spiniform pe partea antero-Iaterală a marginii
apicale. Regiunea Holarctică...................... VIL	Smicroplectrus Fbrst.
5	(4) Muchia subtegulară nu prezintă o carenă verticală către marginea latero-
inferioară a tegulei. Notaulii lipsesc, sunt slabi sau uneori moderat de
puternici. Tibiile posterioare câteodată au câte un pinten pe partea antero-
Iaterală a marginii lor apicale, alteori fără dinte....................... 6
6	(7) Primul tergit este de 1,3 ori mai lung decât lat. Ghearele tarselor au
piepteni moderat de deși. Tibiile posterioare au câte un pinten scurt pe
partea antero-Iaterală a marginii lor apicale. Abdomenul prezintă benzi
late traversale, galbene. Regiunea Holarctică.... IV. Excavarus Davis
7	(6) Primul tergit este de 1,4-3,6 ori mai lung decât lat. Ghearele tarselor
sunt simple până la rar pectinate. Capul și toracele prezintă peri lungi,
12
FAMILIA ICHNEUMONIDAE
gri deschis. Coasta genală este fină, sub forma unei lamele. Marginea
anterioară a mezosternului proeminează puternic sub forma unei
lamele............................................................ 8
8	(9) Abdomenul este claviform. Tibiile posterioare fără nici un pinten la
toate speciile palearctice cunoscute.................. V. Exyston Schipdte
9	(8) Abdomenul nu este claviform. Tibiile posterioare prezintă câte un pinten
mic la marginea apicală. Coastele orale sunt mult curbate spre interior,
așa încât aproape se ating înapoia pieselor bucale (fîg.20).................
......................................................VI. Parexyston Kerr.
10	(1) Muchia subtegulară este simplă, fără carenă longitudinală suplimentară
și fără o carenă verticală către marginea inferioară a tegulei. Primul
segment abdominal cu sau fără lobi latero-bazali sub formă de auricule
..........................................................................11
11	(16) Vârful tibiei posterioare, văzut din partea posterioară, este aproximativ
trunchiat, astfel că unghiul său inferior este un unghi drept. Tibiile
posterioare prezintă câte un franj apical de peri lungi și deși pe partea
lor internă și o arie plană lucioasă pe partea inferioară a feței lor api-
cale. Specii relativ zvelte, în majoritatea cazurilor................... 12
12 (15) Dintele inferior al mandibulelor este mai mare și mai lung decât dintele
superior. Coasta dorso-laterală a primului tergit trece prin stigmă. Notaulii
sunt evidenti, slabi sau lipsesc.........................................13
13(14) Primul segment abdominal prezintă glime. Notaulii sunt evidenți, slabi
sau lipsesc. Subregiunea Palearctică și regiunea Indo-Malaeză...............
....................................................II. Kristotomus Mason
14(13) Primul tergit fără glime. Notaulii lipsesc. Japonia.
..........................................................* Kerrichia Mason
15 (12) Dinții mandibulelor sunt egali. Coasta dorso-laterală a primului segment _
abdominal trece pe deasupra stigmei. Capul este subcubic, mult mai lat
decât toracele. Notaulii sunt moderat distincți. Regiunea Holarctică.
.....................................................I. Orthomiscus Mason
16 (11) Vârful tibiei posterioare, văzut din partea posterioară, este rotunjit pe
partea ventrală, astfel că, unghiul său inferior nu este ascuțit. Tibiile
posterioare prezintă câte un franj apical de peri scurți și rari pe partea
lor internă și fără o arie' distinctă plană pe partea inferioară a feței lor
apicale. Specii robuste în majoritatea cazurilor.........................17
17 (18) Clipeul este aproape pentagonal, nu este puternic transversal, subtrunchiat
la vârf, rareori puțin rotunjor sau foarte puțin excavat între unghiurile
apicale distincte (fig. 26, 27). Partea supero-posterioară a capului este
mărită. Dintele inferior al mandibulelor este mai lung decât cel superior.
Regiunea Holarctică...............................VIII. Acrotomus Holmgr.
18 (17) Clipeul este subeliptic, transversal, niciodată excavat la vârf, cu marginea
anterioară mai mult sau mai puțin rotunjită și fără unghiuri. Partea supero-
* Taxon care nu este prezent în fauna României.
SUBFAMILIA CTENISCINAE
13
posterioară a capului nu este mărită. Dinții mandibulelor, de obicei, sunt
egali...............................................................19
19 (24) Primul tergit prezintă lobi latero-bazali, îngustându-se treptat începând
de la vârf către auriculele latero-bazale, iar de aici se îngustează brusc
către bază..................................................................20
20 (21) Dintele inferior al mandibulelor este mai mare decât cel superior. Notaulii
lipsesc. Subregiunea Nearctică...............................*	Scapnetes Tow.
21 (20) Dintele inferior al mandibulelor nu este mai lung decât cel superior.
Notaulii sunt prezenți sau lipsesc..........................................22
22 (23) Notaulii sunt distincți. Tergitele sunt prevăzute cu puncte fine până la
potrivit de mari. Areola este mai lungă decât lată. Regiunea Holarctică
..............................................................* Cteniscus Hal.
23(22) Notaulii lipsesc. Tergitele sunt prevăzute cu puncte mari și puternice.
Areola, când există, este mai lată decât lungă. Regiunea Holarctică ...
..........................................................IX.	Exenterus Hart.
24 (19) Primul tergit fără lobi latero-bazali, îngustându-se succesiv, începând de
la vârf către bază. Regiunea Holarctică.....................X.	Eridolius Forst.
I. Genul Orthomiscus Mason, 1955
1955 Orthomiscus Mason, Can. J. Zool., 33, 63; 1962 Mason, Can. Ent., 94, 1273; 1969
Townes, Mem. Amer. Ent. Inst., 11, 182.
Corpul este mai zvelt decât este de obicei la celelalte genuri de cteniscine,
prevăzut cu puncte fine. Capul este subcubic, văzut dorsal este mult mai lat decât
toracele, lățit înapoia ochilor. Vertexul, văzut lateral, se ridică deasupra ochiului.
Carenele genale și orale sunt complete, dar neproeminente. Clipeul este eliptic,
transversal, cu marginea apicală arcuită. Dinții mandibulelor sunt egali. Antenele
sunt lungi și subțiri, cu pedicelul mai lung decât lat. Notaulii sunt moderat de
distincți. ^Muchia subtegulară este simplă. Prepectul este simplu, cu epicnemiile
puțin proeminente. Proeminența mezonotală și limba axilară sunt slab dezvoltate.
Propodeul este neted, uniform rotunjit și complet areolat. Aria supramediană este
mult mai lungă decât lată, deschisă anterior. Picioarele sunt lungi și zvelte. Vârful
tibiei posterioare, văzut din partea posterioară, este trunchiat și prevăzut cu un șir
de peri apicali lungi și deși. Partea ventrală a feței apicale a tibiei posterioare
prezintă o suprafață plană lucioasă. Tibiile posterioare fără nici un pinten. Ghearele
tarselor sunt pectinate, cu 3-6 dinți. Primul segment abdominal este moderat de
zvelt, fără lobi latero-bazali, aproximativ de 2 ori mai lung decât lățimea sa
posterioară, cu carenele longitudinale latero-dorsale situate imediat deasupra
stigmelor. Tergitele 2-4 sunt netede, cu puncte fine slabe. Perii de pe partea mediană
a tergitelor 4-6 nu sunt întorși spre mijloc. Epipleurele tergitului 4 sunt late și
subțiri, nediferențiate printr-o creastă. Hipopigiul la femelă este destul de lung și
subțire, cutat medio-longitudinal. Ovipozitorul este destul de zvelt, mai mult sau
mai puțin curbat, subțire, simplu (fig. 1). Oul este oval-reniform, cu un pedicel
simplu. Regiunea Holarctică. în România se cunoaște o singură specie.
14
FAMILIA ICHNEUMONIDAE
1.	Orthomiscus unicinctus (Holmgren, 1855)
(fig. 1)
•1855 Exenterus unicinctus Holmgren, Svensk Vet. Akad. Handl., 1, 234,
1855 Exenterus macrocephalus Holmgren, Ibid., 1, 243,
1912 Cteniscus unicinctus Schmiedeknecht, Opuse. Ichn., 5, 2331, ?cT; 1936 Meyer, Tabl.
Syst. Hym. (Ichn.) URSS, 5, 45, $ o".
1912 Cteniscus macrocephalus Schmiedeknecht, Opuse. Ichn., 5, 2349, cT; 1936 Meyer,
Tabl. Syst. Hym. (Ichn.), URSS, 5, 57, <?.
1932 Cteniscus unicinctus var. macrocephalus Kiss, Verh. Mitt. Sieb. Ver. Naturwiss.
Hermannstadt, 81/82, 55.
1955 Orthomiscus leptura Mason, Can. J. Zool., 33, 64, ?cT.
1962 Orthomiscus unicinctus Mason, Can. Ent., 94, ?cT.
Fig. 1- Orthomiscus uni-
cinctus (Holmgr.), $: vârful
abdomenului, văzut lateral
(după Mason).
Lungimea corpului: 5-8 mm.
Caracterele morfologice sunt cele generice. în plus: scutelul este proeminent,
fără gropiță la vârf; areola este scurt pedicelată; nervelul este frânt sub jumătatea
sa; tergitul 2 este aproximativ pătratic, lucios, cu tiridii evidente. Nervura radială
este puțin curbată la vârf.
Corpul este negru, cu mandibulele, clipeul, fața, obrajii, scapul și pedicelul
pe partea ventrală și tegulele galbene-albicioase. Antenele sunt roșietice pe partea
ventrală, spre vârf. Partea inferioară a toracelui este
albă-gălbuie la femelă. Picioarele sunt galbene-
roșietice, cu coxele și trohanterele anterioare și
mijlocii galbene-albicioase. Picioarele posterioare
sunt în întregime sau în cea mai mare parte brune
până la negricioase. Tibiile, uneori, sunt în întregime
galbene-roșietice. Marginea posterioară a tergitului 2
este galbenă-roșiatică. Uneori, tergitele posterioare
pe laturi, partea ventrală a abdomenului, organele
genitale externe și vârful abdomenului sunt galbene-
albicioase. Masculul are câte o pată triunghiulară
galbenă-albicioasă pe tergitele 2-3. Câteodată,
femurele posterioare sunt negre la mascul.
Gazde: necunoscute.
Răspândire geografică: Suedia, Finlanda,
Rusia (St. Petersburg, Daghestan, Caucaz, Penza,
Primorie, Habarovsk, Vladivostok, Sahalin), Canada și S.U.A. în România: o
localitate din județul Maramureș, cit. Kiss.
II.	Genul Kristotomus Mason, 1962
1868 Anisoctenion Forster, Verh. naturh. Ver. preuss. RheinL, 25, 194; 1952 Kenich, Buh.
Brit. Mus. (Nat. Hist.) Ent., 2 (6), 321.
SUBFAMILIA CTENISCINAE
1911 Acrotomus Schmiedeknecht, Opuse. Ichn., 5 (29), 2283 (partim).
1962 Kristotomus Mason, Can. Ent., 94 (12), 1274; 1969 Townes H., Mem. Amer. Ent.
Inst., 11, 182.
Aripa anterioară măsoară 3,3-8,5 mm. lungime. Marginea anterioară a
clipeului este curbată, mai mult sau mai puțin trunchiată la mijloc. Mandibulele,
de obicei, sunt mai late la vârful dinților decât la mijlocul lor, cu dintele inferior
mai lat și mai lung decât cel superior. Notaulii sunt distincți și puternici, slabi
sau lipsesc. Muchia subtegulară este simplă. Carena dorso-laterală a primului
tergit este incompletă sau întreruptă de stigmă. Vârful tibiilor posterioare este
foarte lat și prezintă o arie plană și lucioasă pe partea sa infero-interioară, între
franjul apical de peri lungi și cavitatea de inserție a tarsului (fig. 3, A).
Ovipozitorul este lung și subțire, destul de zvelt, de obicei mai mult sau mai
puțin curbat în jos, rareori în sus. Oul este oval-reniform, cu pedunculul terminal
lung, de mai multe ori decât diametrul său și deseori mai lung decât oul, iar
suprafața oului este reticulată. Primul segment abdominal prezintă glime fără
lobi latero-bazali și cu stemitul liber. Hipopigiul la femelă prezintă o cută medio-
longitudinală, care poate fi rotunjită, până la ascuțită.
Speciile genului Kristotomus sunt răspândite în subregiunea Palearctică și
în zonele muntoase ale regiunii Indo-Malaeze.
CHEIE PENTRU DETERMINAREA SPECILOR GENULUI KRISTOTOMUS
1	(4) Teaca ovipozitorului este mai mult sau mai puțin distinct curbată în jos
(fig. 7). Mezopleurele sunt prevăzute mai mult sau mai puțin cu puncte
mari și dese și, ori epicnemiile sunt puternic proeminente, ori spațiul
malar este foarte scurt................................................... 2
2	(3) Coasta orală proeminează ca un dinte în locul unde se întâlnește cu
coasta genală. Hipopigiul Ia femelă nu este distinct cutat la mijloc pe
partea ventrală. Ghearele tarselor sunt puternic pectinate. 10 mm...........
................................................3. K. triangulatorius (Grav.)
3	(2) Coasta orală nu este proeminentă și nu formează o proeminență ca un
dinte la întâlnirea cu coasta genală. Hipopigiul la femelă este distinct
cutat longitudinal pe mijlocul părții ventrale. Ghearele tarselor sunt
moderat pectinate. 9 mm.................................. * K. yakui (Uch.)
4	(1) Teaca ovipozitorului este neevident curbată în jos. Nici epicnemiile nu
sunt puternic proeminente, nici spațiul malar la femelă nu este foarte
scurt. Dacă spațiul malar Ia mascul este foarte scurt, atunci mezopleurele
sunt prevăzute cu puncte fine și rare. Dacă coasta orală este destul de
puternică, atunci ea este numai puțin proeminentă la întâlnirea cu coasta
genală.....................................................................5
5(10) Capul este lat sau subcubic, distinct mai lung înapoia ochilor decât
lungimea ochiului văzut dorsal. Mezopleurele sunt puternic punctate în
16
FAMILIA ICHNEUMONIDAE
jumătatea inferioară. Tergitul 2 fără gastroceli și hipopigiul la femelă
fără cută evidentă pe mijlocul părții ventrale....................6
6	(7) Scapul antenelor este foarte mult alungit (fig. 4, B). Clipeul este mult
mai lat decât lung (fig. 4. A). Valvele externe ale ovipozitorului sunt
foarte late, depășesc mult vârful tergitului 8 (fig. 5). Obrajii sunt galbeni.
8-10 mm...............................................2.	K. laticeps (Grav.)
7	(6) Scapul antenelor este mult mai scurt (fig. 8, C). Valvele genitale externe
ale ovipozitorului nu sunt late, depășesc puțin vârful tergitului 8.......8
8	(9) Scutelul este distinct mărginit pe laturi și la vârf. Capul este evident
excavat posterior (fig. 9, A). Clipeul este trunchiat la mijlocul marginii
apicale (fig. 9, B). Spațiul malar este mult mai scurt decât distanța
dintre vârfurile dinților mandibulari. Ghearele farselor sunt mai slab
pectinate la ambele sexe. Culoarea galbenă a feței se întinde puțin pe
obraji și aproape de loc pe marginile externe ale ochilor. 5-7 mm..........
.........................................................................5.	K. marginatus (Thoms.)
9	(8) Scutelul nu este mărginit la vârf. Capul este foarte puțin excavat posterior
(fig. 8, A). Clipeul are mijlocul marginii apicale puțin excavat (fig. 8, B).
Spațiul malar nu este mult mai scurt decât distanța dintre vâfurile dinților
mandibulari. Ghearele tarselor sunt mai puternic pectinate la ambele
sexe. Culoarea galbenă a feții se întinde mult pe obraji și pe pătrimea
inferioară a marginilor externe ale ochilor. Aria supramediană este distinct
mai lungă decât lată. 7-9 mm...........................4. K. laetus (Grav.)
10	(5) Capul nu este lat, nici subcubic, nu este mai lung înapoia ochilor decât
lungimea ochiului văzut dorsal. Mezopleurele sunt prevăzute cu puncte
fine și rare sau tergitul 2 prezintă gastroceli și hipopigiul la femelă are
o cută longitudinală evidentă pe mijlocul părții ventrale................11
11(14) Mezopleurele sunt prevăzute cu puncte fine. Stemaulii sunt puternic
imprimați, al doilea tergit fără gastroceli oblici la bază. Hipopigiul la
femelă nu este evident cutat longitudinal pe mijlocul părții ventrale ..
...................................-............................’......  12
12(13) Scutelul este evident mărginit pe laturi, până dincolo de mijloc. Capul
este puternic îngustat înapoia ochilor. Flagelul antenelor este format din
27-30 de articule. Propodeul este lung, cu coastele anterioare mai slabe
decât cele posterioare. Aria posteromediană este puternic transversală.
Aria supramediană este îngustă, mult mai lungă decât lată. Primul segment
abdominal este foarte lung și zvelt, de 3,5-3,8 ori mai lung decât lat.
Sud-estul Asiei. 6-7 mm. ? necunoscută...................* K. tenuis Mason
13(12) Scutelul nu este mărginit pe laturi, nici până la mijloc. Flagelul antenelor
este format din 22-25 de articule. Propodeul este scurt, cu aria
posteromediană aproximativ de forma unui pătrat. Primul segment
abdominal este de două ori mai lung decât lățimea sa cea mai mare.
5 mm...............................................6. K. pumilio (Holmgr.)
14(11) Mezopleurele sunt moderat sau puternic punctate în jumătatea inferioară.
Stemaulii sunt moderat imprimați. Tergitul 2 prezintă tiridii oblice la
SUBFAMILIA CTENISCINAE
17
bază. Hipopigiul la femelă este evident cutat longitudinal, la mijlocul
părții ventrale..........................................................15
15(16) Postinelul este de 1,3 ori mai lung decât al doilea articul al flagelului
antenelor măsurat pe partea internă (fig. 3, B). Pronotul are marginile
laterale simple. Prepectul fără carene distincte pe laturile cavităților
coxelor anterioare. Primul segment abdominal este aproximativ de două
ori mai lung decât lățimea sa cea mai mare și prevăzut cu carene dorsale
distincte, dar scurte. Femela are fața galbenă în întregime, iar masculul
are fața neagră, prevăzută cu două pete ovale mari galbene, care se
întind în jos, unindu-se cu obrajii, de asemenea galbeni. Tergitul 3 este
aproape în întregime negru sau negricios. 8-9 mm.....................................
.........................................................1. K. ridibundus (Grav.)
16(15) Postinelul este de două ori mai lung decât al doilea articul al flagelului
antenelor, măsurat pe partea internă. Pronotul are marginile laterale
extinse brusc lateral, formând proeminențe mari. Prepectul prezintă o
pereche de carene distincte, care închid cavitățile coxale anterioare pe
laturi. Primul segment abdominal este de 2,8 ori mai lung decât lățimea
sa cea mai mare, cu carenele dorsale șterse, abia indicate. Tergitul 3
este roșu aproape în întregime. 10 mm. Sud-estul Asiei...............................
.........................................................* K. pronotalis (Mason)
1.	Kristotomus ridibundus (Gravenhorst, 1829)
(fig. 2, 3)
1829 Tryphon ridibundus Gravenhorst, Ichn. Eur., 2, 188, o".
1911 Acrotomus ridibundus Schmiedeknecht, Opuse. Ichn., 5, 2289, o". 1936 Meyer, Tabl.
Syst. Hym. (Ichn.) URSS, 5, 21, ?cA
1952 Anisoctenion ridibundus Kerrich, Bull. Brit.Mus. (Nat. Hist.) Ent., 2 (6), 336, ? 6".
1962 Kristotomus nagano Mason, Can. Ent., 94 (12), 1284, ? o".
1969 Kristotomus ridibundus Townes, H., Mem. Amer. Ent. Inst., 11, 182; 1973
Constantineanu, R., Stud. Corn. Șt. Nat., Muz. Jud. Suceava, 3, 363, ?cT; 1976
Kasparyan, Rev. Ent. URSS, 55 (1), 149, ?.
Lungimea corpului: 6,5-9 mm.
$ cT. Capul este mai mult sau mai puțin îngustat posterior. Mandibulele au
dintele inferior mult mai lung decât cel superior. Coasta orală este slab
proeminentă, iar coasta genală este curbată. Postinelul este puțin mai lung decât
al doilea articul al flagelului (fig. 3, B). Antenele sunt relativ subțiri, iar flagelul
are 26-29 articule. Pronotul are șanțuP dorsal transversal lucios, cu epomiile
distincte, dar nu puternice. Mezonotul este puternic convex, cu notaulii slabi.
Scutelul este puternic convex, mărginit numai la bază. Stemaulii sunt evidenți.
Mezosulcul este evident, se lărgește posterior și aici este limitat de o coastă
transversală. Epicnemiile sunt distincte înjumătățea inferioară. Propodeul prezintă
coaste slabe, cu aria bazală excavată și cu aria supramediană mai lungă decât
18
FAMILIA ICHNEUMONIDAE
Fig. 2 - Kristotomus ridibundus (Grav.), ?: A = adultul, văzut dorsal; B = capul, văzut din față;
C = vârful abdomenului, văzut lateral (A = original ; B și C = după H. Townes).
lată. Primul segment abdominal este aproximativ de două ori mai lung decât lat.
Al doilea tergit este transversal, prevăzut cu șanțuri oblice la bază (tiridii).
Hipopigiul la femelă are o cută medio-longitudinală distinctă. Ovipozitorul este
evident curbat în jos. Nervura radiată de la aripa anterioară este curbată la vârf.
Areola este subsesilă. A doua nervură recurentă este arcuită aproape regulat spre
exterior. Nervului este postfurcal. Nervura paralelă (subdiscoidela) se inseră
puțin sub mijlocul marginii externe a celulei brahiale. Nervelul este puțin
antefurcal, frânt sub jumătatea sa. Picioarele sunt destul de puternice. Tibiile
posterioare sunt umflate și foarte subțiate la bază. Ghearele tuturor tarselor sunt
puternic pectinate.
?. Capul este negru, cu palpii, mandibulele, cu excepția dinților, clipeul,
obrajii, fața, vârful scutelului, postscutelul, unghiurile humerale și marginea
ventrală a pronotului, propleurele în mare parte, pete pe subalar, tegulele și
tegululele galbene, cu marginile puțin ruginii. De obicei, marginile anterioare
și posterioare ale mezopleurelor sunt ruginii. Picioarele sunt în mare parte
ruginii, cu baza tibiilor posterioare mai palidă. Coxele anterioare și mijlocii,
toate trohanterele și trohanterelii sunt galbeni. Coxele posterioare, cu excepția
SUBFAMILIA CTENISCINAE
19
vârfului și femurele posterioare, cu excepția bazei și a vârfului, sunt negre.
Pterostigma și nervurile aripilor sunt ruginii. Primul segment abdominal este
negru. Restul abdomenului este ruginiu dorsal, cu vârful și laturile gălbui-
roșietice, cu marginea apicală a tergitelor 2 și 3, de obicei cu marginea
posterioară mai îngustă a celorlalte tergite și aproape toată partea ventrală a
abdomenului, mai palide.
Fig. 3 - Kristotomus ridibundus (Grav.), ? : A =
vârful tibiei posterioare drepte, după îndepărtarea
tarsului (după Mason); B = baza antenei, văzută
lateral (după Kerrich).
Culoarea masculului se aseamănă cu a femelei, dar obrajii au culoarea
galbenă, pe o suprafață mai mică. Clipeul prezintă o pereche de pete negricioase
sub fosetele tentoriale. Fața are o dungă neagră la mijloc și cu marginile ochilor
negre în partea superioară. Tarsele și tibiile posterioare sunt negricioase, ultimele
cu baza galbenă.
Gazde: Pachyprotasis rapae (L.) (Hym., Tenthredinidae).
Răspândire geografică: Germania, Suedia, Finlanda, Ungaria, Lituania,
Bielorusia, Rusia (Podolsk, Caucaz, Irkuțk, Citinsk, Amursk, Habarovsk, Primorie,
Sahalin), Japonia. In România este o specie comună, fiind colectate 224 exemplare
(82 ? Ș și 142 cTcf) din 12 județe din Moldova, Transilvania, Muntenia, Banat
și Oltenia.
2.	Kristotomus laticeps (Gravenhorst, 1829)
(fig-4, 5)
1829 Tryphon laticeps Gravenhorst, Ichn. Eur., 2, 214-215.
1883 Delotomus laticeps Thomson, Opuse. Ent., 9, 884,
1911 Acrotomus laticeps Schmiedeknecht, Opuse. Ichn., 5, 2290, ? cT; 1936 Meyer, TabL
Syst. Hym. (Ichn.) URSS, 5, 22, ? cT.
1952 Anisoctenion laticeps Kerrich, Bull. Brit. Mus. (Nat. Hist.) Ent., 2 (6), 341-343, ? cT.
1962 Kristotomus laticeps Mason, Can. Ent., 94 (12), 1274; 1973 Constantineanu R.,
Lucr. Șt. Biol., Inst. înv. Sup. Constanța, 19, o".
20
FAMILIA ICHNEUMONIDAE
Fig. 4 - Kristotomus laticeps (Grav.),
o": A = clipeul; B = baza antenei, văzută
lateral (după Kerrich).
B
Lungimea corpului: 8-10 mm.
Capul este lățit înapoia ochilor, mai lat decât toracele. Obrajii sunt puternic
umflați, nedințați sub baza mandibulelor. Fața este des punctată, cu epistoma
proeminentă. Clipeul este distinct diferențiat de față, puternic transversal (fig. 4, A).
Antenele au scapul enorm de lung (fig. 4, B), cu flagelul din 28-32 articule.
Epomiile sunt slabe. Mezonotul este rugos și punctat, puțin proeminent, lucios,
cu notaulii evidenți, scurți. Scutelul este proeminent, mărginit pe laturi până
aproximativ la mijloc. Propodeul este lucios, evident areolat, cu coaste puternice.
Aria supramediană este pentagonală, puțin mai lungă decât lată. Mezopleurele
sunt lucioase, prevăzute cu puncte fine și rare. Areola este potrivit de mare, scurt
și lat pedicelată. Nervului este postfurcal, a doua nervură recurentă este sinuoasă.
Nervura paralelă se inseră aproximativ la mijlocul marginii externe a celulei
brahiale. Nervelul este frânt la mijloc sau puțin sub jumătatea sa. Stemaulii sunt
distincți. Primul tergit este aproximativ de două ori mai lung decât lățimea sa cea
mai mare, prevăzut cu coaste medio-dorsale până aproape de vârf și cu un canal
longitudinal între ele. Tergitele 2-7 sunt lucioase, prevăzute cu puncte fine și
rare. Teaca ovipozitorului este foarte lată (fig. 5). Ghearele tuturor tarselor sunt
puternic pectinate.
Corpul este negru, cu fața, clipeul, mandibulele,
cu excepția vârfului dinților și obrajii galbeni. La ?
fața sub antene are o pată brună, iar la 6” o dungă
brună. Antenele sunt galbene-roșietice, cu articulele
bazale negricioase dorsal. Protoracele la cf are
marginile roșii. Calozitățile humerale, tegulele,
tegululele, scutelul, în mare parte și postscutelul, sunt
galbene. Pterostigma este brună-închis. Picioarele
sunt galbene-roșietice, cu baza coxelor mijlocii,
coxele posterioare aproape în întregime și partea
superioară a femurelor posterioare brune-închis.
Uneori, femurele posterioare sunt brune în întregime.
Tergitele 2-4 sunt roșii, uneori și laturile tergitului
Fig. 5 - Kristotomus laticeps
(Grav.), ?: A = vârful abdo-
menului, văzut lateral (după
Kerrich).
SUBFAMILIA CTENISCINAE
21
5,	La tergitele roșii prezintă de obicei pete de culoare închisă pe partea dorsală.
Gazde: Pteronidea ribesii (Scop.) (Hym., Tenthredinidae\ după G. Leonardi
(1927).
Răspândire geografică: Specie euro-siberiană. Belgia, Anglia, Franța,
Germania, Suedia, ex-Cehoslovacia, Ucraina, Bielorusia, Rusia (St. Petersburg,
Volgograd), Mongolia. în România: Saschiz, jud.. Mureș; Ineu, jud. Arad;
Pângărați, jud. Neamț, 1 o" în iunie.
3.	Kristotomus triangulatorius (Gravenhorst, 1829)
(fig. 6, 7)
1829 Tryphon triangulatorius Gravenhorst, Ichn. Eur., 2, 205-206, ?.
1858 Acrotomus coarctatus Holmgren, Svensk Vet. Akad. Handl., 1, 224-225.
1911 Acrotomus triangulatorius Schmiedeknecht, Opuse. Ichn., 5,'2291; 1936 Meyer,
Tabl. Syst. Hym. (Ichn.), 5, 23, ? cT.
1952 Anisoctenion triangulatorius Kerrich, Bull. Brit. Mus. (Nat. Hist.) Ent., 2 (6),
323-328, ?cf.
1962 Kristotomus triangulatorius Mason, Can. Ent., 94 (12), 1274.
Lungimea corpului: 7-11 mm.
Capul este puțin îngustat și rotunjit înapoia ochilor, excavat foarte puțin
posterior, punctat, iar fruntea are și câteva rugozități transversale. Clipeul este
puternic transversal, punctat, diferențiat evident de față, cu marginea anterioară
aproape trunchiată la mijloc. Spațiul malar este foarte scurt. Coasta orală este
proeminentă la întâlnirea cu coasta genală, care este curbată. Dintele inferior al
mandibulelor este mult mai lung și mai
puternic decât cel superior (fig. 6).
Antenele sunt alungite, cu flagelul for-
mat din 32-36 articule. Epomiile sunt
distincte și puternice. Mezonotul este
puțin proeminent anterior, prevăzut cu
puncte fine și relativ dese. Notaulii sunt
distincți. Scutelul este puțin convex,
rareori mărginit pe laturi până la mijloc.
Mezopleurele au speculul lucios. Ster-
naulii sunt distincți. Mezostemul prezintă
puncte fine și destul de dese. Epicnemiile
Fig. 6 - Kristotomus triangulatorius
(Grav.), cT: mandibula dreaptă (după
Kerrich).
sunt slabe. Mezosulcul este distinct, îngust, închis posterior. Propodeul este
prevăzut cu puncte fine și rare, complet areolat, dar are coastele albe. Aria
supramediană are laturile aproape paralele, nediferențiată de aria bazală. Primul
tergit este alungit, mai mult decât de două ori mai lung decât lat, mărginit
distinct lateral, cu carenele medio-dorsale distincte până dincolo de mijloc și cu
stigmele situate pe tubercule mai mult sau mai puțin proeminente. Tergitul 2 are
tiridii foarte distincte și o strangulație transversală înspre vârf. Restul tergitelor
sunt prevăzute cu puncte Tine și rare. Valvele genitale externe la femelă sunt
22
FAMILIA ICHNEUMONIDAE
Fig. 7 - Kristotomus trian-
gulatorius (Grav.), ?: vârful
abdomenului, văzut lateral
(după Kerrich).
puternice, depășesc evident vârful tergitului 8 (fig. 7).
Areola este scurt pedicelată, uneori are pedicelul lung.
Nervura paralelă se inseră puțin sub mijlocul celulei
brahiale. Nervelul este puțin antefurcal, frânt sub
jumătate. Picioarele sunt destul de zvelte, deși cu
femurele relativ scurte. Ghearele tuturor tarselor sunt
foarte puternic pectinate.
Capul este negru, cu următoarele părți galbene:
pete longitudinale aproape de vârful obrajilor, clipeul,
cu excepția marginilor, 2 pete mari triunghiulare pe
față și mandibulele, cu excepția vârfului. Antenele sunt roșii-brune mai închise
dorsal înspre bază, cu inelul în general complet palid, cu scapul și pedicelul negre
dorsal, iar ventral mai mult sau mai puțin palide. Toracele și propodeul sunt negre,
cu calozitățile humerale și uneori câte o pată mică sub baza aripilor anterioare,
gălbui. Tegulele, vârful scutelului și postscutelul sunt galbene. Picioarele la ? au
coxele și trohanterele negre sau brunii, aproape totdeauna palide la vârf, coxele
posterioare sunt, în general, în întregime negre. Trohanterelii anteriori și mijlocii,
femurele, tibiile și tarsele sunt galbene-închis. Picioarele posterioare, începând cu
femurele, sunt mai mult sau mai puțin roșietice, deseori aproape negre, în special
dorsal. Tibiile posterioare sunt întotdeauna galbene palid la bază. Primul tergit
este negru. Restul abdomenului variază de la roșu până la negru, cu tiridiile,
marginea lată a tergitelor 2 și 3 și marginea foarte îngustă a celorlalte tergite
roșietice. Sternitele sunt roșietice-brunii în cea mai mare parte. Masculul are
culoare mai închisă.
Gazde: Apethymus serotinus (Miill.) {Hym., Tenthredinidae) (după R. Hinz,
citat de G. J. Kerrich, 1952, p.328).
Răspândire geografică: Germania, Ungaria, Azerbaidjan. în România:
Geoagiu, jud. Hunedoara, în august, 1 cT.
Specie nouă pentru fauna României.
4.	Kristotomus laetus (Gravenhorst, 1829)
(fig. 8)
1829 Mesoleptus laetus Gravenhorst, Ichn. Eur., 2, 50, ? cA
1829 Tryphon cephalotes Gravenhorst, Ichn. Eur., 2, 246.
1855 Acrotomus orbitatorius Holmgren, Svensk Vet. Akad. Handl., 1, 223, ? cT.
1883 Delotomus cephalotes Thomson, Opuse. Ent., 9, 885, ?.
1906 Acrotomus laetus Pfankuch, Zeitschr. Hym. Dipt., 6, 23, cT; 1906 Pfankuch, Zeitschr.
Hym. Dipt., 6, 296, ?; 1911 Schmiedeknecht, Opuse. Ichn., 5, 2291, ? cT; 1936
Meyer, Tabl. Syst. Hym.(Ichn.), 5, 23, $ cT.
1952 Anisoctenion laetus Kerrich, Bull. Brit. Mus. (Nat. Hist.) Ent., 2(6), 343-346.
1962 Kristotomus laetus Mason, Can. Ent., 94 (12), 1274; 1973 Constantineanu R., Stud.
Corn. Șt. Nat., Muz. Jud. Suceava, 3, 364, ?.
SUBFAMILIA CTENISCINAE
23
Lungimea corpului: 7-10 mm.
Capul este distinct lățit înapoia ochilor, moderat excavat posterior (fig. 8, A).
Clipeul nu este puternic transversal (fig. 8, B), evident diferențiat de față, tocit
la vârf. Spațiul malar este lung, aproape cât jumătatea lățimii bazei mandibulei.
Coasta orală este potrivit de puternică, iar coasta genală este distinctă și curbată.
Fig. 8 - Kristotomus laetus (Grav.),
?: A = capul, văzut dorsal; B -
clipeul; C = antena stângă, văzută
lateral (după Kerrich).
Antenele sunt puțin mai scurte decât corpul, cu scapul relativ scurt (fig. 8, C)
și cu flagelul format din 28-32 articule. Fața, fruntea și obrajii sunt prevăzuți cu
puncte fine și dese. Toracele este puțin mai îngust decât capul, prevăzut cu
puncte fine și cu perișori. Șanțul transversal al pronotului este lucios. Epomiile
sunt puternice. Mezonotul este puternic convex, fin și des punctat. Notaulii sunt
distincți, dar scurți. Scutelul este mărginit pe laturi până dincolo de jumătate.
Sternaulii sunt distincți. Epicnemiile sunt distincte în jumătatea inferioară.
Propodeul este areolat, cu coastele slabe. Aria bazală este excavată. Aria supra-
mediană este mai lungă decât lată. Primul tergit este aproximativ de două ori mai
lung decât lat, cu carenele medio-dorsale distincte până dincolo de mijloc, rugos
și punctat. Tergitul 2 este transversal, cu tiridiile slabe. Valvele genitale externe
depășesc puțin vârful tergitului 8. Nervului este postfurcal. Areola este pețiolată.
Nervelul este frânt mult sub jumătatea sa.
?. Corpul este negru, cu obrajii, mandibulele, cu excepțfa vârfului, fața și
clipeul galbene. Sutura dintre clipeu și față, o dungă pe mijlocul feții și părțile
externe ale fosetelor antenare sunt negricioase. Antenele sunt galbene-roșietice,
dorsal mai negricioase, cu scapul și pedicelul aproape negre. Toracele și propodeul
sunt negre, deseori cu pete brune la vâful scutelului și postscutelului. Tegulele
24
FAMILIA ICHNEUMONIDAE
și calozitățile humerale sunt roșietice. Picioarele sunt galbene-roșietice, cu coxele
și trohanterele anterioare galbene, parțial brune. Picioarele posterioare au coxele
și trohanterele, cu excepția vârfului, negre, cu baza și vârful femurelor negricioase
și cu partea externă a tibiilor și tarselor brunii. Pterostigma și nervurile aripilor
sunt brune, prima cu baza roșietică. Primul tergit este negru. Restul abdomenului
este roșiatic, cu partea ventrală de culoare mai deschisă.
cT. Capul este negru, uneori cu o pereche de pete roșietice pe epistomă.
Marginile interne ale ochilor sunt roșietice. Clipeul este negru la bază și pe
laturi. Restul colorației ca și la femelă.
Gazde: Pteronidea ribesii (Scop.) (Hym., Tenthredinidae).
Răspândire geografică: Specie palearctică. Suedia, Lituania, Rusia (St.
Petersurg, Petrozavodsk, laroslavsk, Caucaz, Irkuțk, Citinsk, Amursk, Habarovsk,
Primorie). în România: Sânnicolaul Sighetului, jud. Maramureș; Beclean, jud.
Bistrița-Năsăud; Băile Herculane, jud. Caraș-Severin; munții Retezat, jud. Hu-
nedoara; pădurea Bârnova, 1 ? în mai, rezervația naturală “Valea lui David”,
jud. Iași, 1 ? în iulie; rezervația naturală “Codrul Secular Slătioara”, jud. Su-
ceava, 1 9 în iulie; Valea Rogoaza, jud. Vaslui, în iunie, 1 ?.
5.	Kristotomus marginatus (Thomson, 1883)
(fig- 9)
1883 Delotomus marginatus Thomson, Opuse. Ent., 9, 885, ? o".
1911 Acrotomus marginatus Schmiedeknecht, Opuse. Ichn., 5, 2293, $ o".
1952 Anisoctenion laetus var. marginatus Kerrich, Bull. Brit. Mus. (Nat. Hist.) Ent., 2 (6),
346, ?<A
1973 Kristotomus marginatus Constantineanu, R., Stud. Corn. Șt. Nat., Muz. jud. Suceava,
3, 364, ?.
Lungimea corpului: 6-8 mm.
Kristotomus marginatus se aseamănă mult cu Kristotomus laetus, de care
se deosebește prin: 1. capul mai puțin excavat posterior (fig. 9, A); 2. clipeul mai
Fig. 9 - Kristotomus marginatus (Thoms.),
?: A = capul, văzut dorsal; B = clipeul
(după Kerrich).
SUBFAMILIA CTENISCINAE	25
drept trunchiat la mijlocul marginii anterioare (fig. 9, B); 3. flagelul antenelor
este format din 27-31 articule; 4. pronotul în partea inferioară este rugos și
punctat neregulat, pe când la K. laetus pronotul este puternic 'rugos longitudinal;
5. propodeul are, de obicei, coastele postero-laterale ale ariei supramediane slabe
sau lipsesc; 6. scutelul este puternic mărginit pe laturi și la vârf și 7. culoarea
galbenă nu este predominantă pe față la femelă.
Gazde: necunoscute.
Răspândire geografică: Suedia, Olanda, Elveția, Spania, Anglia, Irlanda.
In România: pădurea Bâmova, în mai, 4 ? ?, pădurea Rediu, comuna Deleni, jud.
Iași, în iulie, 1 ?; muntele Rarău (Izvorul Alb), jud. Suceava, în iunie, 1 ?; muntele
Cioclovina, jud. Gorj, în iulie, 1 ?; Gârboi, jud. Buzău, în iulie, 2 ? Ș; pădurea
Corbu, în iulie, 1 ? și pădurea Bagău-Deleni, jud. Vaslui, în iunie, 2 ? ?.
6.	Kristotomus pumilio (Holmgren, 1858)
(fig. 10)
1858 Exenterus pumilio Holmgren, Svensk Vet. Akad. Handl., 1, 240, ?.
1888 Cteniscus pumilio Thomson, Opuse. Ent., 12, 1255; 1912 Schmiedeknecht, Opuse.
Ichn., 5, 2339, ? cA
1952 Anisoctenion pumilio Kerrich, Bull. Brit. Mus. (Nat. Hist.) Ent., 2 (6), 331, ? cA
1962 Kristotomus pumilio Mason, Can. Ent., 94 (12), 1274; 1981 Constantineanu, R.,
Lucr. Șt. Biol., Inst. înv. Sup. Constanța, 19, ?.
Lungimea corpului: 5-7 mm.
Capul este puternic transversal (fig. 10, A), îngustat rotunjor înapoia ochilor,
puțin excavat posterior, prevăzut cu puncte fine și perișori albicioși. Epistoma
Fig. 10 - Kristotomus pumilio Holmgr., ?: A = capul, văzut
dorsal; B = mandibula dreaptă; C = vârful abdomenului, văzut
lateral (după Kerrich).
26
FAMILIA ICHNEUMONIDAE
este proeminentă. Clipeul este convex, puțin transversal, diferențiat de față printr-
un șanț destul de adânc, cu marginea anterioară lat rotunjită, aproape trunchiată,
lăsat în jos distinct înaintea marginii apicale. Obrajii sunt scurți. Coasta orală
este moderat proeminentă, iar coasta genală este mai proeminentă și curbată.
Dinții mandibulari ca în fig. 10, B. Antenele sunt filiforme cu flagelul format din
22-25 articule. Epomiile sunt moderat de puternice, nescurtate în jos. Mezonotul
este puternic convex, abrupt înainte, deși dorsal aproape plan. Notaulii sunt
distincți. Scutelul este potrivit de convex, rareori mai proeminent, cu coastele
laterale neajungând până la mijloc, abrupt posterior. Mezopleurele sunt fin
punctate, cu speculul mare și lucios. Sternaulii sunt distincți. Epicnemiile sunt
slabe, distincte în jumătatea inferioară. Propodeul este areolat, înclinat de la
bază spre vârf. Coastele sunt moderate. Aria supramediană este mai lungă decât
lată, cu laturile aproximativ paralele, nedelimitată la bază. Aria posteromediană
nu se întinde până la mijloc. Primul tergit este aproximativ de două ori mai lung
decât lat, cu carenele medio-dorsale distincte până aproape de vârf și cu un șanț
lucios între ele pe pețiol. Tergitul 2 este mai lat decât lung, cu tiridiile distincte,
scurte și late. Valvele genitale externe la ? depășesc evident vârful tergitului 8
(fig. 10, C). Nervurile bazală și discocubitală sunt puțin divergente. Areola este
subsesilă. Nervului este foarte puțin postfurcal. Nervura paralelă (subdiscoidala)
se inseră sub mijlocul celulei brahiale. Nervelul este antefurcal, frânt mult sub
jumătatea sa. Ghearele tarselor nu sunt sau sunt slab și neregulat pectinate.
Negru. Mandibulele, cu excepția vârfului și palpii sunt galbeni. Marginea
anterioară a clipeului, partea ventrală și vârful antenelor sunt gălbui. Tegulele și
tegululele sunt gălbui-albicioase. Calozitățile humerale și uneori vârful scutelului și
postscutelului sunt roșietice. Picioarele sunt galbene-roșietice, cu vârful tibiilor și
tarselor posterioare negricioase. Pterostigma și nervurile aripilor sunt brune-roșietice,
prima cu baza gălbuie. Primul tergit este negru, tergitele 2 și 3 uneori aproape negre în
jumătatea bazală. Restul abdomenului devine tot mai roșiatic spre vârf, care deseori
este aproape galben. Marginea apicală a tuturor tergitelor la femelă și a unora la mascul
este gălbuie. Partea ventrală a abdomenului este galbenă ca paiul sau brunie.
Gazde: necunoscute.
Răspândire geografică: Specie europeană. Anglia, Germania, ex-
Cehoslovacia, Suedia, Finlanda, Franța, Austria, Bielorusia, Rusia (Republica
Autonomă Ciuvașă). în România: munții Gutâiului, jud. Maramureș, în iulie,
1 ?; Lacul Mogoșa, lângă Baia Sprie, jud. Maramureș, în iulie, 1 ?.
III.	Genul Cycasis Townes 1965
1965 Cycasis Townes, Mem. Amer. Ent. Inst., 5, 601; 1969 Townes, Mem. Amer. Ent.
Inst., 11, 183.
Tipul genului: Tryphon rubiginosus Gravenhorst.
Clipeul este lat, eliptic transversal, cu marginea apicală curbată. Mandibulele
sunt puțin lățite la vârf, cu dintele inferior puțin mai mare decât cel superior.
SUBFAMILIA CTENISCINAE
27
Aripa anterioară măsoară 5-5,7 mm. lungime. Notaulii lipsesc. Muchia subtegulară
prezintă o crestătură adâncă longitudinală în partea posterioară. Epicnemiile nu
ajung în sus până la subalar. Vârful tibiilor posterioare, văzute din partea
posterioară, este rotunjit ventral, prevăzut cu un franj de peri bine dezvoltat.
Partea ventrală a feții apicale de la tibiile posterioare fără o arie distinctă netedă
și lucioasă. Partea antero-ventrală de la vârful tibiilor posterioare fără dinte.
Primul tergit este mai scurt decât la toate speciile genului Kristotomus Mason,
moderat de lat, subțiindu-se de la vârf înspre bază, prevăzut cu lobi latero-bazali
distincți. Al doilea tergit are la bază pe laturi câte o impresiune oblică slabă.
Tergitele 2-4 sunt netede, prevăzute cu puncte fine. Perii de pe partea mediană
a tergitelor 4-6 nu sunt îndreptați înspre mijlocul segmentelor. Epipleurele
tergitului 4 sunt late și subțiri, nu sunt diferențiate printr-o cută. Hipopigiul la
femelă este lat, destul de subțire, puțin convex și cu marginea apicală rotunjită.
Ovipozitorul este zvelt, curbat în jos (fig. 11), ascuțit la vârf. Oul este oval-
reniform, cu suprafața granulară, ancora este mică și turtită, iar inserția se află
aproximativ pe mijlocul părții ventrale a oului. Pedicelul oului măsoară ceva mai
puțin de jumătate din lungimea oului (fig. 12). Se cunosc 2 specii ale genului,
ambele din subregiunea Palearctică. în România există numai specia Cycasis
rubiginosus Grav.
1. Cycasis rubiginosus (Gravenhorst, 1829)
(fig. H, 12)
1829 Tryphon rubiginosus Gravenhorst, Ichn. Eur., 2, 145, cT.
1855 Acrotomus insidiator Holmgren, Svensk Vet. Akad. Handl., 1, 224, ?.
1906 Acrotomus rubiginosus Pfankuch, Zeitschr. Hym. Dipt., 6, 90; 1911 Schmiedeknecht,
Opuse. Ichn., 5, 2293, ? cf; 1936 Meyer, Tabl. Syst.Hym. (Ichn.) URSS, 5, 24, ? <
1952 Anisoctenion rubiginosus Kerrich, Bull. Brit. Mus. (Nat. Hist.) Ent., 2 (6), 328, ? cA
1962 Kristotomus rubiginosus Mason, Can. Ent., 94 (12), 1274.
1971 Cycasis rubiginosus Constantineanu M. I. și Constantineanu R. M., An. Șt. Univ.
Iași (Serie nouă), Secț. II, a. Biol., 17 (2), 358, £ o"; 1971, Constantineanu R. M.
și Istrate G. L, Stud. Corn. Șt. Nat. Muz. Suceava, 2 (1), 228, ?; 1973
Constantineanu R. M., Stud. Corn. Șt. Nat. Muz. Suceava, 3, 364, $ cf; 1975
Constantineanu M. I. și Constantineanu R. M., Fauna, Grup. Cerc.” Porțile de
Fier”, Ser. Monogr., p. 139, ? <A
Lungimea corpului: 5-8,5 mm.
? cT. Capul este transversal, Lățit la ? înapoia ochilor. Antenele sunt puțin
mai scurte decât corpul, cu flagelul format din 24-30 articule. Coasta orală este
proeminentă, transformându-se într-un dinte distinct la întâlnirea sa cu coasta
genală, care este curbată. Pronotul are epicnemiile scurte. Propleurele sunt
lucioase, prevăzute cu puncte fine. Toracele este puternic, prevăzut cu puncte
fine, cu mezonotul lucios și cu notaulii scurți, puțin distincți. Mezopleurele
prezintă puncte dese și mari, cu speculul lucios. Scutelul este proeminent, prevăzut
cu o gropiță la vârf. Epicnemiile sunt dezvoltate în jumătatea inferioară.
28
FAMILIA ICHNEUMONIDAE
Mezosulcul este puternic și adânc, închis posterior. Propodeul este areolat, cu
coastele slabe. Aria posteromediană nu ajunge până la mijloc, iar aria
supramediană este mai lungă decât lată, rareori diferențiată de aria bazală. Primul
segment abdominal este la femelă de 1,4-1,8 ori, iar la mascul de 1,5-2,2 ori
mai lung decât lățimea sa cea mai mare, cu coastele medio-longitudinale slabe,
care deseori sunt distincte până dincolo de jumătatea sa. Ovipozitorul depășește
Fig. 11 - Cycasis rubiginosus (Grav.), ?: vârful
abdomenului, văzut lateral (Original).
evident vârful abdomenului. Areola este pedicelată până la subsesilă. Nervura
paralelă se inseră sub mijlocul marginii externe a celulei brahiale. Nervului este
scurt postfurcal. Nervelul este antefurcal, frânt sub jumătatea sa. Ghearele tarselor
sunt slab pectinate.
Negru. Mandibulele, cu excepția dinților și palpii sunt roșietici. Antenele
sunt roșietice ventral. Scapul și pedicelul în cea mai mare parte sunt negri.
Tegulele sunt galbene ca paiul sau albicioase. Picioarele anterioare sunt galbene-
roșietice, cu coxele, trohanterele și baza femurelor (care uneori poate depăși
jumătatea lor) negre. Picioarele posterioare sunt negricioase, cu tibiile ruginii-
gălbui la bază și cu tarsele mai mult sau mai puțin negricioase. Nervurile aripilor
și pterostigma sunt ruginii, ultima cu baza gălbuie. Abdomenul este roșu sau
roșu-brun. Toate tergitele au marginea posterioară de culoare mai deschisă. Primul
tergit și o pată pe tergitul 2 sunt negre. Uneori și următoarele tergite pot avea,
de cele mai multe ori, pete mici negricioase la bază. La mascul abdomenul de
obicei este de culoare mai închisă.
Gazde: Cladius difformis Panz., Mono-
phadnoides alternipes (Kl.) (Hym., Tenthredinidae)
și Laspeyresia strobilella L. (Lep., Tortricidae).
Răspândire geografică: Specie palearctică.
Anglia, Finlanda, Suedia, Franța, Italia, Republica
Moldova, Ucraina, Rusia (Donețk, laroslav, Sa-
ratovsk, Bașkiria, Irkuțk, lakuțk, Krasnodar, Daghes-
Fig. 12 - Cycasis rubiginosus
(Grav.) : oul, văzut lateral
(după Mason).
SUBFAMILIA CTENISCINAE
29
tan, Buriatia, Citinsk, Amursk), Azerbaidjan, Kazahstan, Turkmenia, Kirghizstan,
Mongolia. In România: Valea Mraconia, jud. Mehedinți, în mai, 3 ? ? și 1 o";
Valea Sirinia, jud. Caraș-Severin, în mai, 1 ?; Valea Putnei, în iulie, 1 $,
rezervația naturală “Ponoare”, jud. Suceava, în mai, 3 ? ? și 3 <?<?; Iași, în iunie,
1 ?; rezervația naturală “Valea lui David”, jud. Iași, 1 ?.
IV.	Genul Excavarus Davis, 1897
1868	Tricamptus Forster, Verh. Naturh. Ver. preuss. Rheinl., 25, 194; 1911 Schmiedeknecht,
Opuse. Ichn., 5, 2301; 1936 Meyer, Tabl. Syst. Hym. (Ichn.) URSS, 5, 28.
1883 Exenterus subgenul Tricamptus Thomson, Opuse. Ent., 9, 886.
1897	Excavarus Davis, Trans. Amer. Ent. Soc., 24, 233; 1965 Townes, Mem. Amer. Ent.
Inst., 5, 110; 1969 Townes, Mem. Amer. Ent. Inst., 11, 184.
Tipul genului: Cteniscus annulipes Cresson, numit de Viereck 1914.
Aripa anterioară măsoară 4-10 mm. lungime. Genul Excavarus se aseamănă
cu genul Exyston, dar se deosebește de acesta prin următoarele caractere: Primul
tergit este de 1,3 ori mai lung decât lat, iar lobii săi latero-bazali sunt foarte
proeminenți. Punctele de pe cap și corp sunt moderat de mari și dese până la
foarte mari și foarte dese. Ghearele tarselor au piepteni moderat de deși. Perii
de pe partea mediană a tergitelor 4-6 sunt înclinați înspre mijloc. Epicnemiile
sunt întoarse înspre înainte la unghiul inferior al pronotului, dar în continuare
înspre partea superioară, ele de obicei sunt întrerupte. Vârful valvelor genitale
externe ale ovipozitorului au câte o mare cavitate mărginită cu peri. Tibiile
posterioare fără dinte apical antero-ventral sau cu un dinte foarte scurt la
Excavarus apiarius. Scutelul este concav dorsal și la vârf. Muchia subtegulară
este dublă în partea posterioară (fig. 13, B). Propodeul văzut lateral este puternic
înclinat în jos, înaintea ariei supramediane și în pantă abruptă înapoia ei.
Genul Excavarus este răspândit în regiunea Holarctică. Se cunosc câteva
specii ale acestui gen, dar în România se cunoaște numai specia Excavarus
apiarius Grav.
1. Excavarus apiarius (Gravenhorst, 1829)
(fig. 13)
1829 Tryphon apiarius Gravenhorst, Ichn. Eur., 2, 196, ? 6*.
1855 Exenterus apiarius Holmgren, Svensk Vet. Akad. Handl., 1, 228, ? cT; 1952 Kerrich,
Bull. Brit. Mus. (Nat. Hist.) Ent., 2 (6), 356, ?.
1883 Exenterus (Tricamptus) apiarius Thomson, Opuse. Ent., 9, 886.
1911 Tricamptus apiarius Schmiedeknecht, Opuse. Ichn., 5, 2302, ? cf; 1930 Uchida,
Jour. Fac. Agr. Hokkaido Imp. Univ., 25, 269, cT; 1936 Meyer, Tabl. Syst. Hym.
(Ichn.) URSS, 5, 28, $ <A
1962 Excavarus apiarius Mason, Can. Ent., 94 (12), 1296; 1965 Townes, H., Momoi S.
și Townes M., Mem. Amer. Ent. Inst., 5, 110; 1971, Constantineanu M. I. și
Constantineanu R. M., An. Șt. Univ. Iași (Serie nouă), Secț. II, a. Biol., 17 (2), 358,
?; 1975 Constantineanu M. I. și Constantineanu R. M., Fauna Acad. RSR, Grup.
Cerc. Compl. “Porțile de Fier”, Ser. Monogr., 139, ?.
30
FAMILIA ICHNEUMONIDAE
Fig. 13 - Excavarus apiarius (Grav.), ?: A = adultul, văzut dorsal (original); B = muchia
subtegulară (după Mason).
Lungimea corpului: 9-10 mm.
Capul este transversal, puternic punctat, aproape neîngustat posterior. Fruntea
este puțin excavată, iar fața puțin proeminentă sub baza antenelor. Clipeul este
neted, punctat în jumătatea bazală. Mandibulele sunt late, cu dintele superior
puțin mai lung decât cel inferior. Toracele este puternic punctat, cu mezopleurele
mai netede în partea superioară. Nervura radială este puțin curbată la vârf. Nervului
este scurt, postfurcal la exemplarele din România. Nervelul este frânt puțin sub
jumătatea sa. Primul tergit este de 1,3 ori mai lung decât lat și are carenele
medio-dorsale distincte până dincolo de jumătate. Tergitele 1-2 sunt puternic
rugoase.
Corpul este negru, cu mandibulele, cu excepția vârfului, clipeul, petele de
pe față (la exemplarele din România fața este întreagă), marginea anterioară și
suturile laterale ale protoracelui, pete în partea anterioară a mezopleurelor și
mezosternului, sutura posterioară a mezopleurelor, pete sub baza aripilor
SUBFAMILIA CTENISCINAE
31
anterioare, tegulele, vârful scutelului și postscutelul galbene. Picioarele anterioare
și mijlocii pe partea ventrală, tibiile posterioare parțial, vârful coxelor,
trohanterelor și femurelor posterioare sunt galbene. Marginea posterioară a
tergitelor 2-7 este galbenă pe o porțiune lată, iar primul tergit are deseori o pată
apicală galbenă. Aripile au marginea anterioară negricioasă pe o porțiune lată.
Pterostigma este roșiatică-negricioasă. Ultimele tergite sunt galbene aproape în
întregime. Uneori și scutelul este complet galben.
Gazde: Croesus septentrionalis L. (Hym., Tenthredinidae).
Răspândire geografică: Nordul și centrul Europei, Bielorusia, Ucraina,
Rusia (St. Petersburg, Donețk, Lenkoran, laroslavsk, Kostromsk, Tambovsk,
Caucaz), Tadjikistan. în România: Valea Mraconia, jud. Mehedinți, în august, 2
? ? și din Bucegi.
V. Genul Exyston Schi0dte, 1839
1839 Exyston Schi0dte, Guerin’s Mag. Zool., 9, 12.
Tipul genului (Ichneumon cinctulus Grav., 1820)= sponsorius F., 1781.
1868 Anecphysis Forster, Verh. Naturh. Ver. Preuss Rheinl., 25, 195; 1883 Thomson,
Opuse. Ent., 9, 882 (partim); 1911 Schmiedeknecht, Opuse. Ichn., 5, 2295; 1936
Meyer, Tabl. Syst. Hym. (Ichn.) URSS, 5, 25; 1952 Kerrich, BulL Brit. Mus. (Nat.
Hist.) Ent., 2 (6), 367; 1959 Mason, Can. J. Zool., 37, 1067; 1969, Townes, Mem.
Amer. Ent. Inst., 11, 184 (partim).
Capul este umflat, mai lat decât toracele, ambii acoperiți cu perișori gri,
deși, destul de lungi. Mandibulele au dinții egali. Coasta genală este lungă și în
forma unei lamele. Clipeul este transversal, distinct diferențiat de față printr-un
șanț îngust și are marginea apicală curbată. Mezonotul are notaulii distincți, dar
puțin adânci. Marginea anterioară a mezosternului situată înapoia coxelor
anterioare este puternic proeminentă, sub forma unei coaste sau lame subțiri.
Proeminența subtegulară este evidentă, prevăzută cu o excavație longitudinală în
jumătatea posterioară. Scutelul este proeminent. Propodeul este prevăzut cu
rugozități fine, complet areolat și cu coaste puternice. Pleurele sunt prevăzute cu
puncte rare. Areola formează un patrulater neregulat. Nervura paralelă se inseră
puțin sub mijlocul marginii externe a celulei brahiale. Nervelul este evident
frânt. Picioarele sunt zvelte, cu tibiile posterioare fără pinteni și cu ghearele fără
piepteni. Abdomenul este în formă de măciucă. Primul segment abdominal este mai lung decât de două ori lățimea sa cea mai mare și este prevăzut cu lobi latero- bazali proeminenți, iar la vârf este lat, aproximativ cât jumătate din lățimea părții apicale a tergitului 2. Stigmele sunt proeminente și situate la mijlocul segmentului. Speciile care au valvele genitale externe de forma unui vomer sunt considerate de către W. R. M. Mason ca aparținând subgenului Anecphysis Forst.	Fig. 14 - Exyston cali- fornicus Mason : oul (după Mason).
32
FAMILIA ICHNEUMONIDAE
Tergitele apicale sunt puternic curbate, înalte cât late sau mai înalte decât late.
Hipopigiul este redus și slab sclerotizat, uneori neevident. Ovipozitorul este
subțire și evident ascuțit la vârf, iar oul este piriform și are numai un singur
peduncul și cu ancora mică (fig. 14). Genul Exyston este răspândit în toată
regiunea Holarctică.
CHEIE PENTRU DETERMINAREA SPECIILOR GENULUI EXYSTON
1 (6) Flagelul antenelor aproape întotdeauna are mai mult de 30 articule..2
2 (5) Clipeul este distinct diferențiat de față la bază printr-un șanț adânc.
Propodeul este complet areolat. Primul tergit deseori este mai mult decât
de 2,5 ori mai lung decât lățimea sa cea mai mare din apropierea vârfului
(fig. 17, A)...................................................... 3
3 (4) Scapul antenelor este adânc excavat la partea externă (fig. 15, B).
Trohanterele posterioare dorsal sunt negre sau negricioase. Scutelul are
vârful galben cu excepția celui de la masculii negricioși. Coasta genală
este continuă sau aproape continuă (fig. 15, A). 6-11 mm...................
........................................................1. E. sponsorius (F.)
4	(3) Scapul antenelor este ușor excavat la partea extemo-ventrală (fig. 17,
C). Scutelul la mascul fără pată galbenă la vârf. Coasta genală este
dublă, cea externă este continuă, iar cea internă curbată, ambele sunt
crenelate. Spațiul dintre ele prezintă creste transversale (fig. 17, B). Primul
segment abdominal este lung și zvelt, fiind de cel puțin 2,5 ori mai lung
decât lat. 6-10 mm.....................................2. E. genalis Thoms.
5	(2) Clipeul este foarte superficial diferențiat de față. Propodeul are areolația
foarte slabă și incompletă la mijloc. Aria supramediană numește mărginită
cu coaste sau este neevident mărginită la bază și pe laturi. Primul segment
abdominal nu este de 2,5 ori mai lung decât lățimea sa cea mai mare.
Segmentul 2 abdominal este distinct punctat și lucios. 6,5-11,5 mm. .
....................................................4. E. albicinctus (Grav.)
6	(1) Flagelul antenelor are mai puțin de 29 articule......................7
7	(8) Scapul antenelor este puternic excavat la exterior. Obrajii sunt puternic
proemin'enți, formează excrescențe arcuite, umflate la exterior (fig. 18, B).
Abdomenul este puternic măciucat. Corpul este puternic păros. Tergitul
2 este prevăzut cu puncte moderate până dincolo de mijloc și nu este
lucios. Nervura bazală și discocubitală de la aripa anterioară nu sunt
convergente. 5,5-7 mm..............................3. E. subnitidus (Grav.)
8	(7) Scapul antenelor nu este puternic excavat la exterior. Obrajii nu sunt
puternic proeminenți. Abdomenul nu este puternic măciucat..................9
9(10) Antenele sunt foarte puternic păroase. Al doilea tergit este fin rugos
longitudinal, până dincolo de mijloc. Aripile anterioare au nervura bazală
și cea discocubitală aproape paralele. Tibiile posterioare sunt evident
albe-gălbui la bază. Pronotul are laturile foarte fin punctate în partea
SUBFAMILIA CTENISCINAE
33
superioară. Primul tergit este aproximativ de 1,5 ori mai lung decât
lățimea sa cea mai mare. 5-7,5 mm............5. E. pratorum (Woldst.)
10 (9) Antenele sunt mai puțin păroase. Al doilea tergit este lucios, prevăzut cu
puncte fine și rare, nu este rugos. Aripile anterioare au nervurile bazală
și discocubitală puternic convergente. Tibiile posterioare nu sunt
albicioase la bază. 6-7 mm...............................* E. montanus Kerr.
1.	Exyston sponsorius (Fabricius, 1781)
(fig. 15, 16)
1781 Ichneumon sponsorius Fabricius, Spec. Ins., 1, 425.
1820 Ichneumon cinctulus Gravenhorst, Mem. Accad. Sci. Torino, 24, 359.
1820 Ichneumon sponsorius Gravenhorst, Mem. Accad. Sci. Torino, 24, 362.
1829 Mesoleptus cinctulus Gravenhorst, Ichn. Eur., 2, 37-41.
1839 Exyston cinctulus Schipdte. Guerin’s Mag. Zool., 9, 12; 1883 Thomson, Opuse. Ent.,
9, 882; 1906 Pfankuch, Zeitschr. Hym. Dipt., 6, 21; 1911 Schmiedeknecht, Opuse.
Ichn., 5, 2229, ? o”; 1855 Holmgren, Svensk Vet. Akad. Handl., 1, 246, ? cT; 1936
Meyer, Tabl. Syst. Hym. (Ichn.) URSS, 5, 27, ? cT.
1881 Exyston sponsorius Woldstedt, Horae Soc. Ent. Rossicae, 16, 64; 1971 Constantineanu
M. I. și Constantineanu R. M., An. Șt. Univ. Iași (Serie nouă), Secț. II, a. Biol., 17
(2), 358, ? cT; 1971 Constantineanu R. M. și Istrate G. I., Stud. Corn. Șt. Nat. Muz.
Suceava, 2 (// 228, cT; 1975 Constantineanu M. I. și Constantineanu R. M., Fauna
Acad. RSR, Grup. Cerc. Compl. „Porțile de Fier”. Ser. monogr.,139, ? d".
1883 Exyston carinatus Thomson, Opuse. Ent., 9, 882, ? cf; 1911 Schmiedeknecht, Opuse.
Ichn., 5, 2229, ? cT; 1971 Constantineanu M.I. și Constantineanu R. M., An. Șt.
Univ. Iași (Serie nouă), Secț. II, a. Biol., 17 (2), 359, o"; 1973 Constantineanu R. M.,
Stud. Corn. Șt. Nat. Muz. Suceava, 3, 365, ? cT.
Lungimea corpului: 6-11 mm.
Capul este transversal, mai lat decât toracele, umflat, puțin lucios și fin
pubescent, prevăzut cu puncte relativ fine. Fruntea în general prezintă o carenă
distinctă medio-longitudinală. Clipeul este transversal, rotunjit la marginea apicală
și distinct diferențiat de față. Coasta orală este proeminentă, iar coasta genală
este continuă (fig. 15, A). Antenele sunt puțin mai scurte decât corpul, cu scapul
adânc excavat externo-ventral (fig. 15, B) și cu flagelul format din 28-37 arti-
Fig. 15 - Exyston sponsorius F., ?: A =
capul, văzut posterior; B = baza antenei,
văzută lateral (după Kerrich ).
34
FAMILIA ICHNEUMONIDAE
cule. Postinelul este de 2 ori mai lung decât al doilea articul al flagelului.
Epomiile sunt distincte și în general destul de puternice. Mezonotul este puțin
convex, cu notaulii indicați, dar extrem de superficiali. Scutelul este mai mult
sau mai puțin puternic convex, mărginit pe laturi până aproximativ la mijlocul
său. Mezopleurele sunt prevăzute cu puncte destul de mari și mai fine în regiunea
speculului. Sternaulii sunt distincți. Epicnemiile sunt puternic proeminente la
femelă mai moderate la mascul. Propodeul este complet areolat, cu coastele
slabe. Aria supramediană este distinct mai lungă decât lată, rareori are forma
aproape pătratică. Abdomenul este mai mult fusiform decât claviform. Primul
segment abdominal, în general, este alungit și zvelt, de obicei cu lobi latero-
bazali distincți, rareori slabi, cu carenele medio-dorsale puțin distincte până
dincolo de jumătatea Iui. Celelalte segmente abdominale sunt punctate și lucioase.
Valvele genitale de la femelă nu sunt vomeriforme. Aripile anterioare au nervura
bazală și discocubitală convergente. Areola este scurt pedicelată. Nervura paralelă
se inseră aproximativ la mijlocul marginii externe a celulei brahiale. Nervelul
este frânt, de obicei, puțin deasupra mijlocului. Lungimea femurului posterior
variază foarte mult. Ghearele tarselor nu sunt pectinate. Aparatul genital extern
mascul, ca în figura 16.
Fig. 16 - Exyston sponsorius F., o"- aparatul genital extern: A =
sintergitul; B = placa subgenitală; C = armătura genitală (Original).
SUBFAMILIA CTENISCINAE
35
Corpul este negru, cu palpii, mandibulele, clipeul, fața și obrajii galbeni.
Antenele sunt brune-negricioase dorsal și galbene-roșietice ventral, cu articulele
bazale, de cele mai multe ori, negre în întregime. Scutelul este galben la vârf, iar
pterostigma brună. Tegulele și tegululele sunt galbene deschis. Picioarele anterioare
și mijlocii sunt gălbui. Picioarele posterioare sunt parțial roșietice, cu baza și vârful
femurelor de obicei negricioase, iar tibiile și tarsele negricioase. Abdomenul este
roșu, cu primul tergit și baza tergitului 2 negre. Marginea posterioară a tuturor
tergitelor este galbenă-albicioasă. Culoarea corpului variază foarte mult la această
specie, de aceea Gravenhorst și Holmgren au stabilit foarte multe varietăți.
Gazde: Laspeyresia strobilella L. (Lep., Tortricidae).
Specia Exyston sponsorius (F.) a fost obținută pentru prima dată din creșteri
în România.
Răspândire geografică: Vestul Europei, Rusia (Caucaz, sudul Siberiei,
Orientul îndepărtat), Kazahstan, Kirghizstan, Mongolia. In România este o specie
larg răspândită.
2.	Exyston genalis Thomson, 1883
(fig. 17)
1883 Exyston genalis Thomson, Opuse. Ent., 9, 883 (non Roman 1931, nec Teunissen
1948); 1911 Schmiedeknecht, Opuse. Ichn., 5, 2300; 1936 Meyer, Tabl. Syst. Hym.
(Ichn.) URSS, 5, 27, ? o"; 1952 Kerrich, Bull. Brit. Mus. (Nat. Hist.), 2, 6, ? cT; 1981
Constantineanu R., Lucr. Șt. Biol., Inst. înv. Sup. Constanța, 21, ?.
Lungimea corpului: 6-10 mm.
Capul este destul de puternic îngustat înapoia ochilor, moderat excavat
posterior, punctat. Fruntea prezintă o carenă medio-longitudinală. Clipeul este
destul de puternic transversal, evident diferențiat de față și cu marginea apicală
rotunjită. Coasta orală este puternic proeminentă. Coasta genală este de asemenea
proeminentă și dublă (fig. 17, B). Coasta sau ramura externă este continuă, iar
cea internă puternic curbată și se întâlnește cu coasta orală, iar spațiul dintre ele
este traversat de o serie de creste. Atât ramura externă cât și cea internă sunt
crenulate. Scapul antenelor este puțin excavat extemo-ventral (fig. 17, C). Flagelul
antenelor este format din 31-37 articule. Toracele este prevăzut cu puncte moderat
de mari. Epomiile sunt distincte. Mezonotul este puternic și aproape uniform
convex. Notaulii sunt slabi și puțin adânci. Scutelul este puțin convex, nemărginit
pe laturi până la mijloc. Mezopleurele au speculul lucios. Stemaulii sunt distincți.
Epicnemiile sunt slab dezvoltate. Mezosulcul este puțin imprimat. Propodeul
este complet areolat, dar are coastele destul de slabe și aria bazală, uneori, este
incomplet delimitată ia vârf. Abdomenul este distinct măciucat. Primul segment
abdominal este alungit și zvelt, de 2,5-3,1 ori mai lung decât lățimea sa cea mai
mare, cu peri lungi pe laturi și cu lobii latero-bazali potrivit de mari, iar coastele
longitudinale medio-dorsale sunt distincte până la 3/4 din lungimea sa. Al doilea
tergit este proeminent la mijlocul bazei sale, iar pe laturile acestei ridicături
36
FAMILIA ICHNEUMONIDAE
Fig. 17 - Exyston genalis Thoms., î: A = adultul, văzut dorsal; B = capul, văzut
posterior; C = baza antenei (A = după Kerrich, puțin modificat; B și C = după Kerrich).
există câte o gropiță. Valvulele externe ale ovipozitorului sunt mici, vomeriforme.
Nervura bazală și discocubitală sunt puternic convergente. Areola este scurt
pedicelată, uneori subsesilă sau sesilă. Nervura paralelă se inseră în mijlocul
marginii externe a celulei brahiale. Nervelul este aproape opus, frânt puțin
deasupra jumătății. Ghearele tarselor sunt simple.
Corpul este negru. Fața, obrajii, clipeul, mandibulele, cu excepția vârfului
dinților și orbitele inferioare ale frunții sunt galbene. Antenele au scapul, pedicelul
și postinelul negre. Scapul este aproape întotdeauna gălbui ventral. Inelul este
brun, iar flagelul este negricios dorsal și roșietic ventral. Toracele este negru, cu
prostemul, propleurele parțial, marginile ventrale ale pronotului pe laturi, partea
anterioară a mezostemului, regiunea epicnemiilor, câte o pată sub baza aripilor,
tegulele, tegululele, vârful scutelului și postscutelului galbene. Picioarele sunt
roșii, cu trohanterele, trohanterelii, cea mai mare parte a coxelor anterioare și
mijlocii și partea ventrală a coxelor posterioare galben deschis. Tarsele posterioare,
vârful și câte o pată înaintea bazei tibiilor posterioare, femurele posterioare la
bază și vârf, precum și partea dorsală a coxelor posterioare sunt negricioase.
Pterostigma este negricioasă, cu baza gălbuie. Primul tergit este negru, cu o mică
pată gălbuie pe mijlocul marginii apicale. Restul abdomenului este roșu, cu baza
și laturile tergitului 2 negre. Marginea posterioară a tergitelor 2-7 este galbenă,
care ocupă cea mai mare parte din tergitele 6 și 7. Masculul, de obicei, are
culoarea neagră mult mai răspândită.
SUBFAMILIA CTENISCINAE
37
Gazde: Pachynematus clitellatus (Lep.) (Hym., Tenthredinidae).
Răspândire geografică: Centrul și nordul Europei, Rusia (St.Petersburg,
Moscova, Murmansk, Altai, Kamciatka). în România: muntele Igniș din masivul
Gutâiului, jud.Maramures, în iulie, 1 $; Băile Herculane, jud. Caraș-Severin, în
august, 1 <?.
3.	Exyston subnitidus (Gravenhorst, 1829)
(fig- 18)
1829 Tryphon subnitidus Gravenhorst, 2, 144-145 (non-Kerrich, 1952), cT.
1838 Tryphon (Cteniscus) phaeorrhaeus Haliday, Ann. Mag. Nat. Hist.(l) 2, 113 (non
Morley, 1911, nec. Morley 1913, nec. Roman 1939).
1952 Exyston phaeorrhaeus (Haliday) Kerrich, Bull. Brit. Mus. (Nat. Hist.) Ent., 2 (6),
370-371, 378-381, 389-392.
1906 Exyston subnitidus Pfankuch, Zeitschr. Hym. Dipt., 1, 90, d”; 1975 Kerrich, Bull.
Ent. Pologne, 45, 126.
Lungimea corpului: 5,5-7 mm.
Capul este rotunjit posterior și puternic îngustat înapoia ochilor, puțin
excavat posterior, prevăzut cu puncte mari și rare între oceli și ochi. Epistoma
este prevăzută cu puncte și rugozități. Fruntea are o carenă medio-longitudinală,
care se bifurcă distinct înaintea ocelului median. Clipeul este neted în contrast
cu epistoma, destul de adânc diferențiat de față, slab convex, puțin transversal
și rotunjit la marginea apicală (fig, 18, B). Obrajii sunt distinct proeminenți
Fig. 18 - Exyston subnitidus Grav., cT: A = capul, văzut posterior;
B = capul, văzut din față; C = baza antenei (după Kerrich).
înaintea articulației mandibulelor. Coasta genală se bifurcă, ramura sa internă
prezintă 2 curburi și se unește cu coasta orală într-un punct proeminent, iar
ramura externă se umflă puternic către exterior, formând un unghi distinct cu
planul normal al obrazului (fig. 18, A). între cele 2 ramuri ale coastei genale
există o cavitate traversată de 2 coaste. Scapul este puternic excavat la exterior
38
FAMILIA ICHNEUMONIDAE
(fig. 18, C). Flagelul antenelor este format din 25-28 articule. Pronotul are șanțul
dorsal distinct și lucios. Epomiile sunt destul de puternice. Mezonotul este puternic
convex, cu notaulii foarte slabi, puțin distincți. Scutelul este convex, nemărginit
cu coaste laterale până la mijloc. Mezopleurele prezintă rugozități longitudinale
în continuarea celor de pe propleure. Stemaulii sunt puțin adânci. Mezosulcul
este adânc, lat și prevăzut cu coaste transversale pe fund, închis posterior.
Epicnemiile sunt distincte în partea inferioară. Propodeul este areolat, cu coaste
puternice, cu ariile externe, bazală și supramediană netede și lucioase. Aria
posteromediană este alungită, întinzându-se înainte până dincolo de jumătatea
propodeului. Abdomenul este puternic măciucat. Primul tergit este de 2-2,4 ori
mai lung decât lățimea sa cea mai mare, cu lobii latero-bazali moderat de mari,
cu coastele longitudinale medio-dorsale lungi, uneori până aproape de vârf.
Tergitul 2 până aproape de vârf și baza tergitului 3 sunt prevăzute cu puncte pe
un fond alutaceu și cu spațiile intermediare tinzând să se transforme în rugozități
longitudinale. Tiridiile sunt evidente, aproape semicirculare. Valvele externe ale
ovipozitorului sunt vomeriforme. Nervurile bazală și discocubitală sunt în general
foarte puțin convergente. Areola variază de la distinct pedicelată până la sesilă.
Nervura paralelă se inseră aproximativ în mijlocul marginii externe a celulei
brahiale. Nervului este interstițial. Nervelul puțin antefurcal, frânt puțin sub
mijloc. Ghearele tarselor sunt prevăzute cu peri tari, care se aseamănă cu piepteni.
Capul este negru, cu următoarele părți gălbui-albicioase: palpii, mandibulele,
cu excepția vârfului și a mijlocului bazei, clipeul, fața, cu excepția unei linii
transversale de sub fosetele antenare și obrajii. Antenele au puține articule bazale
negre în cea mai mare parte, cu flagelul roșiatic ventral și negricios dorsal.
Toracele este negru, cu vârful scutelului, propleurele și de obicei unghiul inferior
al pronotului de culoarea fildeșului. Picioarele, în cea mai mare parte, sunt
brune-negre. Picioarele anterioare și mijlocii au coxele și trohanterele ca fildeșul
pe partea anterioară și cu femurele și tibiile galbene pe partea anterioară.
Pterostigma este ruginie, cu baza luminoasă. Primul tergit este negru. Tergitele
2-4 sunt brune până la negru, cu vârful albicios și laturile de obicei roșietice.
Tergitele 5-7 sunt galbene lucioase. Partea ventrală a abdomenului este galbenă-
roșiatică. Masculul are capul negru, cu palpii roșietici-închis, cu mandibulele
gălbui la mijloc, cu clipeul galben-albicios și negru pe laturi. Toracele nu are
nici o pată de culoare luminoasă. Picioarele sunt colorate ca și la femelă, dar
coxele și trohanterele sunt gălbui ca fildeșul numai la vârf.
Gazde: necunoscute.
Răspândire geografică: Irlanda, Anglia, Olanda, Elveția, ex-Cehoslovacia,
Franța, Germania, Austria, Republica Moldova, Ucraina, Turcia, Azerbaidjan,
Rusia (Vbroșilovgrad, Vblgograd, Saratov, Daghestan). în România: Valea Sirinia,
comuna Berzeasca, jud. Caraș-Severin, în mai, 1 o".
Specie nouă pentru fauna României.
SUBFAMILIA CTENISCINAE
39
4.	Exyston albicinctus (Gravenhorst, 1820)
1820 Ichneumon albicinctus Gravenhorst, Mem. Accad. Sci. Torino, 24, 375 (non Ichneumon
albicinctus Gravenhorst 1829).
1829 Tryphon albocinctus Gravenhorst, Ichn. Eur., 2, 204.
1829 Tryphon tricolor Gravenhorst, Ichn. Eur^ 2, 207,
1878 Exyston cinctulus cT var. Brischke, Schrift. naturf. Ges. Danzig, 4, 106.
1906 Exyston albocinctus Pfankuch, Zeitschr, Hym. Dipt., 6, 222, 6"; 1911 Schmiedeknecht,
Opuse. Ichn., 5, 2297, o"; 1936 Meyer, Tabl. Syst. Hym. (Ichn.) URSS, 5, 26,
1906 Exyston tricolor Pfankuch, Zeitschr. Hym. Dipt., 6, 223, o"; 1911 Schmiedeknecht,
Opuse. Ichn., 5, 2297, 6"; 1936 Meyer, Tabl. Syst. Hym. (Ichn.) URSS, 5, 26, cT;
1924 Kiss, Verh. Mitt. Sieb. Ver. Naturwiss. Hermannstadt, 72-74, 115.
1952 Exyston albicinctus Kerrich, BuIL Brit. Mus. (Nat. Hist.) Ent., 2 (6), 382-384, ?o";
1983 Constantineanu, R., Lucr. Șt. Biol., Inst. înv. Sup. Constanța, 20, ?.
Lungimea corpului: 6-11,5 mm.
Corpul este acoperit cu peri albi lungi și prevăzut cu puncte de diferite
dimensiuni. Capul este puțin îngustat, uneori foarte puțin lățit înapoia ochilor și
apoi puternic rotunjit, puțin excavat posterior. Fruntea prezintă o carenă medio-
longitudinală, care se întinde între baza antenelor și ocelul median. Clipeul este
puțin convex, foarte superficial diferențiat de față, distinct bituberculat la mijlocul
marginii apicale. Spațiul malar este puțin mai lung decât baza mandibulelor.
Coasta genală este puțin proeminentă, dar mai curbată decât la E. pratorum
Woldst. (fig. 19, A). Obrajii nu formează unghiuri între coasta genală și baza
mandibulelor. Coasta orală, când se întâlnește cu cea genală, formează o
proeminență îndreptată oblic spre exterior. Scapul antenelor ^ste moderat excavat
la exterior (fig. 19, B). Flagelul antenelor este format din 31-35 articule. Epomiile
sunt distincte. Mezonotul este convex, aproape uniform, cu notaulii slab indicați.
Scutelul este destul de puternic și uniform convex, uneori puțin ghebos, nedistinct
mărginit pe laturi dincolo de șanțul prescutelar. Speculul este nedistinct. Stemaulii
sunt largi, scurți și puțin adânci. Epicnemiile sunt mai distincte în jumătatea
inferioară. Mezosulcul este distinct, îngust, închis posterior. Propodeul are
areolația slabă, incompletă la mijloc și anterior. Aria posteromediană este bine
mărginită și prevăzută cu rugozități transversale, iar ariile angulare au rugozități
longitudinale. Primul tergit este aproximativ de două ori mai lung decât lățimea
sa cea mai mare, cu lobi latero-bazali foarte puternici, cu o fosetă bazală adâncă
și cu coastele longitudinale medio-dorsale distincte bine numai în treimea sa
bazală. Valvele genitale externe la femelă sunt vomeriforme. Nervurile bazală și
discocubitală sunt convergente. Nervului este interstițial, iar areola distinct
pedicelată. Nervura paralelă se inseră sub jumătatea marginii externe a celulei
brahiale. Nervelul este frânt aproximativ la mijloc. Ghearele tarselor nu sunt
pectinate.
$. Capul este negru; mandibulele, cu excepția dinților, palpii, clipeul,
fața, obrajii și orbitele frontale în partea inferioară, albe ca fildeșul. Antenele
au scapul, pedicelul și postinelul în cea mai mare parte negre. Scapul este
40
FAMILIA ICHNEUMONIDAE
Fig. 19 - Exyston pratorum Woldst., Ș: A = capul,
văzut posterior; B = baza antenei (după Kerrich).
gălbui ventral, în jumătatea apicală. Flagelul antenelor este negru-brun dor-
sal și roșu-brun ventral. Toracele este negru, cu gulerul pronotului, propleurele,
tegulele, câte o pată sub baza aripilor anterioare, marginea îngustă a
mezopleurelor în partea superioară, vârful scutelului și postscutelului,
marginea anterioară a mezopleurelor în jumătatea inferioară, marginea
anterioară și mijlocul mezosternului albe ca fildeșul. Picioarele anterioare,
genunchii posteriori și mijlocul tibiilor posterioare sunt galbene. Femurele
anterioare și mijlocii pe partea posterioară și picioarele posterioare în cea
mai mare parte sunt negricioase. Uneori, femurele și tibiile posterioare pot
fi roșietice cu pete negre. Nervurile aripilor sunt negricioase, cu excepția
coastei anterioare care este galbenă. Pterostigma este gălbuie. Primul tergit
este negru. Tergitele 2-7 sunt lucioase, roșietice, cu marginea apicală și cu
laturile din ce în ce mai lat albe-gălbui. Tergitele 6 și 7 sunt în cea mai mare
parte albe-gălbui, dar limita dintre culori nu este distinctă. Tergitul 2 este
negricios la bază, cu tiridiile galbene. Partea ventrală a abdomenului este
gălbuie.
cT. Masculul are aproximativ aceeași culoare ca și femela, dar culoarea
neagră este mult mai răspândită. Astfel, scapul antenelor aproape fără pată antero-
ventrală, tegulele sunt parțial negricioase, tergitul 2 este mai mult de jumătate
negru, etc.
Gazde: necunoscute.
Răspândire geografică: Belgia, Olanda, Italia, Germania, Elveția, Ungaria,
Finlanda, Franța, Polonia, Kazahstan, Rusia (St.Petersburg). în România:
Sânnicolaul Sighetului, jud. Maramureș; Ineu, jud. Arad; rezervația naturală “Valea
lui David”, jud. Iași, în iunie, 2 ? ?.
SUBFAMILIA CTENISCINAE
41
5.	Exyston pratorum (Woldstedt, 1874)
(fig. 19)
1858 Exenterus triangulatorius Holmgren, Svensk Vet. Akad. Handl., 1, 235, ?cT, (non
Gravenhorst 1829).
1874 Exenterus pratorum Woldstedt, Bidr. Kănn. Fini. Natur. Folk., 21, 52-53.
1883 Exyston brevipetiolatus Thomson, Opuse. Ent., 9, 883.
1911 Exyston brevipetiolatum Morley, Ichn. Brit., 4, 192.
1911 Exyston triangulatorius Schmiedeknecht, Opuse. Ichn., 5, 2300,	1936 Meyer,
Tabl. Syst. Hym. (Ichn.) URSS, 5, 28, ?
1937 Exyston pratorum Hellen, Notul. Ent., 17, 124; 1952 Kerrich, Bull. Brit. Mus. (Nat.
Hist.) Ent., 2 (6), 385, ?cT; 1981 Constantineanu, R., Lucr. Șt. Biol., Inst. Sup.
Constanța, 21, ?.
Lungimea corpului: 5-8 mm.
Corpul este acoperit cu peri și punctat. Capul este transversal, puțin umflat,
ușor îngustat înapoia ochilor și puternic rotunjit, foarte puțin excavat posterior.
Clipeul este convex, distinct diferențiat de față printr-un șanț destul de adânc.
Coasta genală este moderat de proeminentă și puternic îndoită (fig. 19, A).
Coasta orală este puternic proeminentă și oblică puțin spre exterior. Obrajii sunt
ușor angulați între coasta genală și baza mandibulelor. Antenele sunt puternic
păroase, cu scapul puțin excavat la exterior (fig. 19, B). Flagelul antenelor este
format din 23-26 articule la femelă și din 22-25 articule la mascul. Epomiile
sunt distincte și putenice. Mezonotul este foarte puternic convex anterior, turtit
deasupra, cu notaulii slabi. Scutelul este puțin convex, prevăzut cu coaste pe
laturi numai la bază. Mezopleurele sunt fin punctate și au câte un specul mare
și lucios, aproape fără puncte. Epicnemiile sunt distincte. Mezosulcul este adânc,
închis posterior. Propodeul este complet areolat, cu aria supramediană nedistinct
delimitată la bază. Primul tergit este scurt, fiind de 1,3-1,7 ori mai lung decât
lățimea sa cea mai mare și are lobii latero-bazali slabi, cu coastele longitudinle
medio-dorsale late. Tergitul 2, în general, până dincolo de jumătate și baza
tergitului 3 prezintă rugozități longitudinale fine. Valvele externe ale ovipozitorului
sunt vomeriforme. Nervurile bazală și discocubitală sunt aproape paralele. Areola
este sesilă, subsesilă sau foarte scurt pedicelată. Nervului este scurt postfurcal.
Nervura paralelă se inseră sub mijlocul marginii externe a celulei brahiale.
Nervelul este puternic antefurcal, frânt sub jumătatea sa. Ghearele tarselor sunt
fin pectinate.
?. Capul este negru, cu palpii, mandibulele, cu excepția vârfului, clipeul,
obrajii și fața, în mare parte, albe ca fildeșul. Antenele au articulele bazale
negre, în cea mai mare parte. Flagelul dincolo de postinel este negricios dorsal
și roșiatic ventral. Toracele este negru, cu propleurele în mare parte, tegulele,
vârful scutelului și postscutelului, de obicei unghiurile inferioare ale pronotului,
o linie de-a lungul marginii sale ventrale și în general o pereche de pete pe
marginea anterioară a mezopleurelor, ocazional pete pe epicnemii, pete sub baza
aripilor anterioare și marginea posterioară a mezopleurelor în partea inferioară,
42
FAMILIA ICHNEUMONIDAE
picioarele anterioare și mijlocii albe ca fildeșul. Picioarele, uneori, cu pete
negricioase. Picioarele posterioare sunt negricioase, cu genunchii alb-gălbui.
Nervurile aripilor și pterostigma sunt negricioase, ultima cu baza luminoasă.
Abdomenul este roșu, cu primul tergit și baza tergitului 2 negre. Marginea
posterioară a tergitelor 3-7 este gălbuie, care se lățește succesiv înspre vârful
abdomenului, tergitul 6 este gălbui aproape în întregime. La unele exemplare
culoarea neagră este mai răspândită.
cT. Masculul se deosebește de femelă prin lipsa culorii luminoase de pe
obraji și marginile feței. Coxele anterioare și mijlocii sunt negre, cu excepția
vârfului» Abdomenul, uneori, este negru dorsal în cea mai mare parte. Marginea
posterioară a tergitelor este mai îngustă și evidentă.
Gazde: Diprion pini L. {Hym., Diprionidae}.
Răspândire geografică: Centrul și nordul Europei, Ucraina, Rusia (St.
Petersburg, Moscova, Kursk, Riazan, Tambov, Samara, Daghestan, laroslav,
Celiabinsk, Arhanghelsk), Georgia. în România: Nușeni, jud. Bistrița-Năsăud;
Ocna Dejului, jud. Cluj; pădurea Bâmova, în mai, 1 ? ?, pădurea R»ediu-Hârlău,
în iulie, 1 ?, Păun, comuna Bâmova, jud. Iași, în mai, 2 ? ?; Valea Putnei, jud.
Suceava, în august, 1 Ș; pădurea Paiu, jud. Vaslui, în iulie, 2 ? ?.
VI. Genul Parexyston Kerrich 1952
1952 Parexyston Kerrich, Bull. Brit. Mus. (Nat. Hist.) Ent., 2 (6), 392.
Tipul genului: Exyston calcaratus Thomson 1883.
Corpul este puternic păros, lucios, prevăzut cu puncte, iar pe alocuri cu
rugozități. Capul este îngustat înapoia ochilor, moderat rotunjit, foarte lat, excavat
posterior. Obrajii sunt foarte lungi. Coastele genală și orală sunt puternic
proeminente. Coasta genală nu este dublă, dar obrajii sunt angulați de la aceasta
până la articulația inferioară a mandibulei. Coastele orale sunt curbate spre
interior foarte mult, astfel încât aproape se ating împreună înapoia pieselor bucale
(fig. 20). Clipeul este subeliptic, transversal, neexcavat la vârf, dar cu marginea
apicală mai mult sau mai puțin lat rotunjită. Dinții mandibulelor sunt aproximativ
egali. Al doilea articul al palpiior maxilari este puternic umflat. Antenele sunt
Fig. 20 - Parexyston calcaratus (Thoms).,
$: capul, văzut posterior (după Kerrich).
SUBFAMILIA CTENISCINAE	43
îngroșate aproape până la vârf, cu articulul apical al flagelilor ascuțit. Toracele
este lucios. Epomiile sunt foarte lungi și puternice. Notaulii de asemenea sunt
lungi și foarte puternici. Scutelul este proeminent, mărginit cu coaste pe laturi
până dincolo de mijloc. Epicnemiile sunt puternic proeminente. Sternaulii sunt
scurți și largi. Mezosulcul este adânc imprimat, deschis posterior. Propodeul este
rugos pe partea dorsală, lucios pe ariile pleurale, complet areolat cu coastele
puternice. Aria supramediană este subhexagonală, cu costula inserată la mijloc.
Aria pețiolară se întinde înainte până la mijlocul propodeului. Tibiile posterioare
au câte un pinten mic la marginea apicală. Abdomenul nu este măciucat, ci
alungit, mai mult sau mai puțin cilindric. Primul tergit este relativ scurt și lat,
rugos, cu lobii latero-bazali și cu carenele longitudinale medio-dorsale distincte
până aproape de vârf. Tergitul 2 este transversal și rugos, cu tiridiile mari și
lucioase. Tergitele 3-7 sunt lucioase. Genul Parexyston are o singură specie,
care se găsește și în România.
1.	Parexyston calcaratus (Thomson, 1883)
(fig- 20)
1883 Exyston calcaratus Thomson, Opuse. Ent., 9, 883; 1911 Schmiedeknecht, Opuse.
Ichn., 5, 2300; 1936 Meyer, Tabl. Syst. Hym. (Ichn.) URSS, 5, 27,
1952 Parexyston calcaratus Kerrich, Bull. Brit. Mus. (Nat. Hist.) Ent., 2 (6), 392,
1971 Constantineanu M. I. și Constantineanu R. M., An. Șt. Univ. Iași, (Serie nouă),
17 (2), 360, <A
Lungimea corpului: 4-7 mm.
Morfologia externă a corpului corespunde cu cea descrisă pentru genul
Parexyston, la care adăugăm: pedicelul antenelor este lat, scurt sub formă de
disc. Pterostigma este lată. Nervurile bazală și discocubitală sunt paralele la
bază. Nervului este mai mult sau mai puțin postfurcal. Nervura paralelă se inseră
foarte puțin sub jumătatea marginii externe a celulei brahiale. Nervelul este
antefurcal, frânt puțin sub jumătatea sa. Ghearele tarselor sunt pectinate.
Corpul este negru. Toracele și propodeul sunt roșii-brune, parțial negre la
exemplarele de dimensiuni mai mari, în timp ce la exemplarele mici de 4-5 mm
lungime, culoarea fundamentală a toracelui și propodeului este neagră sau
negricioasă. La exemplarele din România capul este negru, cu fața, clipeul,
obrajii și mandibulele, cu excepția dinților, albe-gălbui. Toracele este negru, iar
scutelul roșu, cu vârful scutelului și postscutelului albe-gălbui. Picioarele sunt
roșii, cu tibiile și tarsele posterioare negricioase. Abdomenul este negru, cu
marginea posterioară a tergitelor lat albă.
Gazde: Pontania nudipecta Vikb. și Phyllocolpa excavata Mrlt. {Hym.,
Tenthredinidae).
Răspândire geografică: Centrul și nordul Europei, Rusia (St. Petersburg,
Arhanghelsk, laroslav, Saratov, Citinsk, Primorie, Ussuri), Mongolia. în
44
FAMILIA ICHNEUMONIDAE
România: Ocna Dejului, jud. Cluj; Baia Mare (Valea Usturoi), jud. Maramureș,
în iulie, 2 ? ?; Valea Mraconia, comuna leșelnița, jud. Mehedinți, în mai, 2 o* o”.
VII. Genul Smicroplectrus Thomson 1883
1868 Microplectron Forster, Verh. naturh. Ver. preuss. Rheinl., 25, 195; 1911
Schmiedeknecht, Opuse. Ichn., 5, 2310.
1883 Smicroplectrus Thomson, Opuse. Ent., 9, 888; 1936 Meyer, Tabl. Syst. Hym. (Ichn.)
URSS, 5, 33; 1952 Kerrich, Bull. Brit. Mus. (Nat. Hist.) Ent., 2 (6), 393; 1965
Townes, Mem. Amer. Ent. Inst., 5, 112 și 654; 1969 Townes, Mem. Amer. Ent. Inst.,
11, 187.
Corpul este prevăzut cu puncte fine, destul de lucios. Capul și toracele sunt
prevăzute cu peri fini. Flagelul antenelor este gros, subțiat înspre bază. Fața este mai
lată în partea inferioară. Mandibulele au dinții egali. Propodeul este distinct areolat.
Aria supramediană nu este transversală. Aripile anterioare au areolă. Tibiile
posterioare au pe partea antero-ventrală a marginii apicale un pinten ca un spin.
Ghearele tarselor sunt pectinate. Aripile anterioare sunt lungi de
4,2-9,2 mm. Muchia subtegulară prezintă o carenă, care proeminează vertical,
putând atinge marginea latero-inferioară a tegulei; ea are în partea posterioară o
deschizătură puțin distinctă. Notaulii sunt distincți și puternici. Epicnemiile sunt
distincte în partea inferioară. Abdomenul este măciucat. Primul tergit este destul de
scurt și puternic, cu lobi latero-bazali. Tergitul 2 nu este transveral și prezintă două
impresiuni latero-bazale oblice slabe. Tergitele 2-4 sunt destul de aspre, prevăzute
cu puncte moderat de mari. Toate speciile au corpul negru, cu fața albă și cu
marginile apicale ale tergitelor albe. Speciile genului Smicroplectrus sunt holarctice.
CHEIE PENTRU DETERMINAREA SPECIILOR GENULUI SMICROPLECTRUS
1	(4) Specii mari, de 8-10 mm. lungime. Fruntea este evident punctată.
Propodeul este complet areolat. Scutelul și postscutelul prezintă desene
galbene-luminoase..........................................................2
2	(3) Scutelul este negru, cu o pată galbenă, palidă la vârf. Picioarele anterioare
sunt roșietice, cu coxele și trohanterele albicioase. Picioarele posterioare
au vârful coxelor și trohanterele gălbui; rareori și femurele sunt în
întregime sau parțial roșietice. 8-10 mm.... 1. S. bohemani (Holmgr.)
3 (2) Scutelul este galben, cu baza roșie la femelă. Obrajii sunt galbeni la
ambele sexe. Picioarele sunt roșietice, cu tibiile și tarsele posterioare
negricioase. 9-10 mm...........................2. S. quinquecinctus (Grav.)
4	(1) Specii mai mici, de 6-7 mm. lungime. Fruntea este slab punctată, aproape
netedă. Propodeul nu este complet areolat, rareori prezintă costula
distinctă, dar de obicei costula lipsește și latero-posterior prezintă câte
un dinte mic. Mandibulele, clipeul, fața, scapul pe partea ventrală și
obrajii sunt albe-gălbui. Marginea posterioară a tergitelor este albă pe o
SUBFAMILIA CTENISCINAE
45
porțiune lată. La femelă, tergitele sunt galbene-roșietice aproape în
întregime. Picioarele anterioare sunt galbene-roșietice, cu baza albicioasă.
Picioarele posterioare sunt brun^ în general, cu femurele uneori roșietice.
6-7 mm..................................................3. S. jucundus (Holmgr.)
1.	Smicroplectrus bohemani (Holmgren, 1855)
1855 Exenterus bohemani Holmgren, Svensk Vet. Akad. Handl., 1, 226-227.
1911 Microplectron bohemani Schmiedeknecht, Opuse. Ichn., 5, 2311.
1913 Smicroplectrus bohemani Roman, Ent. Tidskr., 34, 128, $ cT; 1936 Meyer, Tabl. Syst.
Hym. (Ichn.) URSS, 5, 33, ? cT; 1952 Kerrich, Bull. Brit. Mus. (Nat. Hist.) Ent., 2
(6), 401,
Lungimea corpului: 7-12,5 mm.
Capul este aprope transversal la femelă și ceva mai mult la mascul, puțin
excavat posterior. Fruntea este plană și prevăzută cu puncte dese, destul de mari.
Fața are epistoma puțin proeminentă și prevăzută cu puncte mari. De obicei, fruntea
și epistoma sunt alutacee și cu puncte mai mult sau mai puțin confluente. Clipeul
este convex, punctat și distinct diferențiat de față. Spațiul malar este aproximativ
egal cu distanța dintre vârful mandibulelor. Coasta genală este puțin laminată, nu
este curbată angular, se întâlnește cu coasta orală la mică distanță înapoia bazei
mandibulelor, aproape ca și la S. quinquecinctus (fig.24). Obrajii fără coasta externă,
dar sunt puternic rotunjiți în această zonă. Coasta orală este puțin proeminentă.
Scapul antenelor este puțin excavat externo-ventral. Flagelul antenelor este format
din 26-32 articule. Toracele este prevăzut cu puncte și perișori rari. Epomiile sunt
distincte și puternice. Propleurele sunt prevăzute cu puncte dese și mari. Notaulii
sunt evidenți. Scutelul este lăsat în jos la vârf. Mezopleurele sunt punctate și au
speculul mare și lucios. Sternaulii sunt puțin adânci. Mezosternul este prevăzut cu
puncte fine și dese. Epicnemiile sunt slabe. Propodeul este evident areolat, cu
coastele puternice și costulele complete și cu dinții latero-posteriori puternici. Aria
bazală nu este delimitată posterior, iar aria supramediană este destul de lucioasă și
deseori puțin excavată. Abdomenul se aseamănă cu cel de la S. quinquecinctus,
dar este mai puțin puternic, alutaceu, punctat și tergitul 2 are impresiunile bazale
în diagonală, puțin distincte. Abdomenul este puțin mai lung decât capul și toracele
împreună. Primul tergit este de 1,3-1,7 ori mai lung decât lățimea sa cea mai mare,
rugos, cu carenele longitudinale medio-dorsale distincte până dincolo de mijloc.
Aripile anterioare au nervurile bazală și discocubitală aproape paralele. Areola
este destul de mică, subsesilă sau scurt pedicelată. Nervura paralelă se inseră la
mijlocul marginii posterioare a celulei brahiale. Nervelul este frânt aproximativ la
mijloc sau puțin sub jumătatea sa. Picioarele sunt normale, zvelte, cu ghearele
tarselor slab până la moderat pectinate.
Corpul este negru, cu mandibulele, cu excepția dinților, clipeul, fața și obrajii
albe-gălbui. Fața deseori are o linie longitudinală la mijloc la ?, iar la cf uneori
este neagră, cu orbitele interne și 2 pete galbene palid pe epistomă. Antenele sunt
roșietice ventral și negricioase dorsal. Scapul este galben-palid ventral. Tegulele,
46
FAMILIA ICHNEUMONIDAE
vârful scutelului și postscutelului, uneori câte o pată la marginea anterioară a
mezopleurelor sunt galbene-albicioase. Picioarele anterioare sunt galbene-roșietice,
cu coxele și trohanterele albicioase. Picioarele posterioare sunt brune până la
negricioase, cu vârful coxelor și trohanterelor galben-roșiatic, rareori și femurele
sunt roșietice. Primul tergit este negru, de cele mai multe ori cu o pată terminalăă
albicioasă, tergitele 2-7 sunt negre cu marginea apicală albicioasă.
Gazde: Pteronidea melanaspis Htg., Pteronidea pavida Lep. (Hym.,
Tenthredinidae).
Răspândire geografică: Centrul și nordul Europei, Rusia (Citinsk, Amursk,
Magadansk, Buriatia), Mongolia. în România: pădurea Breazu, în mai, 1 ?,
comuna Miroslava, jud. Iași, în mai, 1 ? și 1 cT.
Specie nouă pentru fauna României.
2.	Smicroplectrus quinquecinctus (Gravenhorst, 1820)
(fîg.21, 22, 23, 24)
1820 Ichneumon quinquecinctus Gravenhorst, Mem. Accad. Sci. Torino, 24, 374.
1829 Tryphon quinquecinctus Gravenhorst, Ichn. Eur., 2, 165,
1858 Exenterus erosus Holmgren, Svensk Vet. Akad. Handl., 1, 227.
1906 Smicroplectrus quinquecinctus Pfankuch, Zeitschr. Hym. Dipt., 6,94, ? cT; 1911 Morley,
Ichn. Brit., 4, 200; 1936 Meyer, Tabl. Syst. Hym. (Ichn.) URSS, 5,34, ? cT; 1952 Kerrich,
Bull. Brit. Mus. (Nat. Hist.), 2 (6), 395, $	1997 Constantineanu R. și
Constantineanu Irinel, Entom. Parc. Naț. Retezat și Valea Cemei, Cluj-Napoca, 191, ?.
1911 Microplectron quinquecinctus Schmiedeknecht, Opuse. Ichn., 5, 2311, ? ci".
Fig. 21 - Smicroplectrus quinquecinctus (Grav.), ?: adultul, văzut dorsal
(după Kerrich).
SUBFAMILIA CTENISCINAE
47
Lungimea corpului: 7-12 mm.
Capul este transversal, punctat, aproape neîngustat posterior (fig. 22, A),
rareori îngustat (fig. 22, B), foarte puțin excavat posterior, uneori este rugos
dorsal și sub baza antenelor la mijloc. Clipeul este evident diferențiat de față, cu
fosetele tentoriale distincte și prevăzut cu o depresiune transversală puțin adâncă
înaintea marginii apicale rotunjite. Spațiul malar este mai lung decât distanța
Fig. 22 - Smicroplectrus quinquecinctus (Grav.) : A = capul,
văzut dorsal (la ?); B = capul, văzut dorsal (la cT) (după Kerrich).
dintre vârful mandibulelor. Coasta genală este puternic proeminentă ca o lamelă,
nu este curbată sau numai foarte puțin angulară. Obrajii prezintă câte o coastă
proeminentă la exterior înapoia bazei mandibulelor, care apoi se unește cu coasta
genală. Coasta orală este puternic proeminentă, uniform rotunjită sub joncțiunea
cu coasta genală. Gropița genală închisă de aceste coaste este distinct mai lată
de-a lungul coastei genale, decât lungimea sa de-a lungul
coastei orale (fig. 24). Scapul este puțin excavat extemo-
ventral (fig. 23, A). Flagelul antenelor are 26-32 articule.
Toracele este punctat și prevăzut cu peri. Șanțul transversal
al pronotului este lucios. Epomiile sunt distincte. Mezonotul
este puternic convex anterior, cu notaulii puternici, care se
întind posterior dincolo de mijloc până într-o depresiune
mediană. Scutelul este convex, mărginit pe laturi până
aproximativ la jumătate, prevăzut dorsal cu o depresiune
mai mult sau mai puțin longitudinală. Mezopleurele au
speculul mare și lucios. Stemaulii sunt lăți, puțin adânci.
Epicnemiile sunt distincte în special în partea inferioară.
Mezosulcul este îngust, adânc, închis posterior. Propodeul
este complet areolat. Aria posteromediană este mai mult sau
mai puțin rugoasă. Aria bazală este unită cu aria su-
pramediană. Abdomenul are tergitele 1, 2 și baza celui de al
treilea rugoase-coriacee, în rest este alutaceu-punctat, cu
tergitele posterioare din ce în ce mai netede și lucioase.
Primul segment abdominal (fig. 23, B) este aproximativ de
1,5 ori mai lung decât lățimea sa cea mai mare, cu lobii
latero-bazali ascuțiți și cu carenele longitudinale medio-dor-
Fig. 23 - Smicroplec-
trus quinquecinctus
(Grav.), ?: A = baza
antenei, văzută late-
ral; B = primul seg-
ment abdominal, văzut
dorsal (după Kerrich).
48
FAMILIA ICHNEUMONIDAE
Fig. 24 - Smicroplectrus quin-
quecinctus (Grav.), $: capul,
văzut posterior (după Kerrich).
sale puternice până aproape de vârf. Tergitul 2 are
impresiunile diagonale bazale bine distincte. Areola
este subsesilă sau scurt pedicelată. Nervului este
interstițial. Nervurile bazală și discocubitală sunt
aproape paralele. Nervura paralelă se inseră la
mijlocul marginii externe a celulei brahiale. Nervelul
este frânt foarte puțin sub mijlocul său. Ghearele
tarselor sunt slab pectinate.
¥. Corpul este negru, cu palpii, mandibulele cu
excepția dinților, clipeul, fața și obrajii albi-gălbui/
Scapul este gălbui ventral. Flagelul antenelor este
negricios dorsal și roșiatic ventral. Marginea ante-
rioară, pe laturi, a pronotului, propleurele, tegulele, marginea laminată a
mezonotului, înapoia tegulelor, uneori o pereche de pete alături de mezosulc,
petele de sub aripile anterioare, petele de la marginea anterioară a mezopleurelor,
vârful scutelului și postscutelului și suturile toracelui sunt albe-gălbui. Scutelul
este roșu la bază, uneori roșiatic aproape în întregime. Picioarele sunt roșietice,
cu coxele și trohanterele gălbui. Tibiile și tarsele posterioare sunt negricioase.
Onichiile tarselor mijlocii și vârful femurelor posterioare sunt negricioase. Uneori,
coxele și trohanterele posterioare sunt negricioase. Pterostigma și nervurile aripilor
sunt ruginii, prima luminoasă la bază. Abdomenul este negru, cu marginea
posterioară a tergitelor 2-7 albă-gălbuie. Tergitele 6-7 sunt aproape în întregime
albe-gălbui.
cA Masculul diferă de femelă prin culoarea albicioasă mai restrânsă. Obrajii,
de obicei, sunt negri între coastele externă și internă. Fața are o linie mediană
neagră. Propleurele în general foarte negre. Coxele și trohanterele posterioare,
de obicei, sunt negre în cea mai mare parte.
Gazde: Pristiphora geniculata Htg. (Hym., Tenthredinidae).
Răspândire geografică: Specie europeană nemorală. Anglia, Franța,
Germania, Italia, Polonia, ex-Cehoslovacia, Bielorusia, Rusia (St. Petersburg,
laroslav). în România: comuna Bacova, jud. Timiș, în mai, 1 cT; comuna Pângărați,
jud. Neamț, în iulie, 1 ?; zona științifică a Parcului Național Retezat, jud.
Hunedoara, în iulie, 1 ?.
3.	Smicroplectrus jucundus (Holmgren, 1855)
(fig. 25)
1855 Exenterus jucundus Holmgren, Svensk Vet. Akad. Handl., 1, 227, ?cT (non Heinrich
1949).
1883 Smicroplectrus jucundus Thomson, Opuse. Ent., 9, 888; 1936 Meyer, Tabl. Syst.
Hym. (Ichn.) URSS, 5, 34,	1952 Kerrich, Bull. Brit. Mus. (Nat. Hist.) Ent., 2
(6), 409, ?cf; 1973 Constantineanu, R. M., Stud. Corn. Șt. Nat., Muz. Jud. Suceava,
3, 365, ?.
SUBFAMILIA CTENISCINAE
49
1883 Smicroplectrus costulatus Thomson, Opuse. Ent., 9, 888; 1936 Meyer, Tabl. Syst.
Hym. (Ichn.) URSS, 5,35, ?; 1973 Constantineanu R. M., Stud. Corn. Șt. Nat., Muz.
Jud. Suceava, 3, 365, ?.
1911 Microplectron jucundum Schmiedeknecht, Opuse. Ichn., 5, 2312,
1913 Smicroplectrus bohemani Roman, Ent. Tidskr., 34, 128, $cT (partim).
Lungimea corpului la exemplarele normale: 4,5-8,5 mm.
Capul este moderat transversal, puțin îngustat și puternic rotunjit înapoia
ochilor, adânc excavat posterior. Fruntea este puțin punctată, aproape netedă.
Epistoma de obicei este distinct alutacee. Clipeul este rotunjit la marginea apicală,
deseori slab diferențiat de față, dar cu fosetele tentoriale
distincte. Spațiul malar este mai lung decât distanța
dintre vârful mandibulelor. Coasta genală este unică,
carenată și puțin curbată (fig. 25). Coasta orală este
proeminentă. Scapul antenelor este foarte puțin excavat
externo-ventral. Flagelul antenelor este format din 21-
24 articule. Șanțul dorsal transversal al pronotului este
îngust, neted și lucios. Epomiile sunt distincte, dar slabe.
Propleurele sunt prevăzute cu puncte mari, destul de
dese. Mezonotul este convex anterior și regulat rotunjit,
puțin turtit înaintea scutelului. Notaulii sunt distincți.
Scutelul este convex, fără coaste pe laturi sau cu coaste
slabe până la mijloc. Mezopleurele sunt punctate.
Fig. 25 - Smicroplectrus
jucundus (Holmgr.), ? :
capul, văzut posterior (după
Kerrich).
Stemaulii sunt slabi. Mezosulcul este adânc imprimat și îngust. Epicnemiile sunt
distincte. Propodeul este areolat, cu costula completă sau incompletă, uneori
abia indicată; fin coriaceu, dar cu ariile pleurale distinct fin punctate. Aria
posteromediană este rugoasă. Aria supraniediană este mai lungă decât lată,
nediferențiată de aria bazală. Abdomenul are tergitele 1 și 2 în cea mai mare
parte și baza de la 3 și 4 coriacee, în rest tergitele sunt alutaceu-punctate înspre
bază și fin și rar punctate și lucioase înspre vârf. Primul segment abdominal este
de 1,4-1,9 ori mai lung decât lățimea sa cea mai mare, cu lobii latero-bazali
potrivit de ascuțiți, uneori aproape rotunjiți, cu carenele longitudinale medio-
dorsale potrivit de puternice, de obicei nedistincte în treimea lor apicală. Tergitul
2 cu impresiunile bazale oblice nedistincte. Nervurile bazală și discocubitală ale
aripilor anterioare sunt paralele. Nervului este puțin postfurcal. Nervura paralelă
se inseră puțin sub jumătatea marginii externe a celulei brahiale. Nervelul este
frânt distinct sub jumătatea sa.
Corpul este negru. Antenele sunt roșietice înspre vârf. Scapul este gălbui
pe partea ventrală. Mandibulele, cu excepția vârfului, clipeul, fața, obrajii, tegulele
și articulațiile imobile ale toracelui sunt albicioase. Picioarele anterioare și mijlocii
sunt galbene-roșietice, cu coxele, parțial și trohanterele, albicioase. Picioarele
posterioare sunt brune, cu femurele uneori roșietice. Tergitele au marginea
posterioară albă-gălbuie, care la femelă pe ultimele tergite este foarte lată, încât
vârful abdomenului apare alb.
50
FAMILIA ICHNEUMONIDAE
La exemplarele din România culoarea variază mult: vârful scutelului este
alb, roșietic sau negru; coxele, trohanterele și trohanterelii anteriori, mijlocii și
vârful pe partea ventrală a celor posteriori, albe. Restul picioarelor este galben-
roșietic, cu tibiile și tarsele posterioare negricioase; picioarele posterioare aproape
în întregime negre, parțial roșietice.
Gazde: Amauronematus amplux Kon. (Hym., Tenthredinidae), pe Betula.
Răspândire geografică: Centrul și nordul Europei, Rusia (Siberia), Ca-
nada și S.U.A. (California). Smicroplectrus jucundus Holmgr. este răspândit în
zonele arctică și subarctică, alpină și subalpină. în România: zona științifică a
Parcului Național din munții Retezat, jud. Hunedoara, în iulie 1 ?; Slătioara,
comuna Stulpicani, jud. Suceava, în iunie, 4 ? Ș; Valea Kilera, Timișul de Jos,
jud. Brașov, în iunie, 1 ?; pădurea Bâmova, jud. Iași, în mai, 1 d”; muntele
Măgura Odobești, jud. Vrancea, în mai, 1 cT.
VIII. Genul Acrotomus Holmgren 1855
Tipul genului: Tryphon lucidulus Gravenhorst, numit de Viereck 1912.
1855 Acrotomus Holmgren, Svensk Vet. Akad.Handl., 1, 222, 1911 Schmiedeknecht, Opuse.
Ichn., 5, 2283 (partim); 1911 Morley, Ichn. Brit., 4, 193; 1936 Meyer, Tabl. Syst.
Hym. (Ichn.) URSS, 5, 19 (partim); 1952 Kerrich, Bull. Brit. Mus. (Nat. Hist.) Ent.,
2 (6), 319; 1956 Mason, Can. J. Zool., 34, 120; 1962 Mason, Can. Ent., 94
(12), 1285; 1969 Townes, Mem. Amer. Ent. Inst., 11, 187.
1868 Delotomus Forster, Verh. naturh. Ver. Preuss. Rheinl., 25, 194; 1883 Thomson, Opuse.
Ent., fasc. 9, 884.
Aripa anterioară măsoară 4-6 mm. lungime. Clipeul (fig. 26 și 27) este
relativ lung, cu marginea apicală trunchiată și cu unghiurile laterale distincte.
Fig. 26 - Acrotomus lucidulus
(Grav.), $: clipeul (după Kerrich).
Fig. 27 - Acrotomus succinctus
(Grav.), $: clipeul (după Kerrich).
Capul este proeminent înapoia și deasupra ochilor. Mandibulele sunt destul de
late la vârf, cu dintele inferior mai mare decât cel superior. Notaulii sunt slabi.
Muchia subtegulară este simplă. Epicnemiile nu ajung până la unghiul infero-
posterior al pronotului. Vârful tibiilor posterioare, văzute din partea posterioară,
este rotunjit puțin ventral, cu franjul de peri moderat de lungi și deși. Partea
ventrală a feții apicale a tibiilor posterioare fără o arie distinctă plană lucioasă.
Partea antero-ventrală a marginii apicale a tibiilor posterioare fără pinten. Primul
tergit este moderat de zvelt, subtimdu-se de la vârf bază, cu sau fără lobi
SUBFAMILIA CTENISCINAE
51
latero-bazale slabe. Tergitele 2-4 sunt netede, cu puncte slabe destul de fine.
Perii de pe partea mediană a tergitelor 4-6 nu sunt aplecați spre mijloc. Epipleura
tergitului 4 este mare și subțire, nediferențiată printr-o cută. Placa subgenitală
femelă este moderat de lungă, se termină cu un vârf rotunjit și uneori cu un mic
tubercul medio-apical. Ovipozitorul este moderat de zvelt și puțin curbat. Oul
este oval-reniform, cu pedicelul scurt, terminal sau subterminal. Speciile genului
Acrotomus sunt răspândite în subregiunea Palearctică.
CHEIE PENTRU DETERMINAREA SPECIILOR GENULUI ACROMOTUS
1	(2) Aria supramediană este îngustă, de două ori mai lungă decât lată.
6-7 mm. ... 2. A. angustatus Constantineanu M. și Constantineanu R.
2	(1) Aria supramediană este lată și cu puțin mai lungă decât lată........3
3 (4) Clipeul la $ și cT este evident excavat la mijlocul marginii apicale (fig.
27). Primul segment abdominal fără lobi latero-bazali distincți. Hipopigiul
la femelă este cutat pe mijlocul părții ventrale. Valvele genitale externe
la femelă sunt înguste și depășesc evident vârful tergitului 8 (fig. 33).
6-8,5 mm...................................3. A. succinctus (Grav.)
4	(3) Clipeul la ¥ și o” nu este evident excavat la mijlocul marginii apicale
(fig. 26). Primul segment abdominal prezintă lobi latero-bazali distincți.
Hipopigiul la femelă este mai lat, necutat ventral. Valvele genitale externe
sunt late, văzute ventral și acoperite cu peri deși, nu depășesc sau depășesc
cu puțin vârful tergitului 8. 5-7,5 mm.............1. A. lucidulus (Grav.).
1.	Acrotomus lucidulus (Gravenhorst, 1829)
(fig. 26, 28, 29, 30, A)
1829
1829
1883
1906
Tryphon lucidulus Gravenhorst, Ichn. Eur., 2, 162, ?.
Tryphon sexcinctus Gravenhorst, Ichn. Eur., 2, 164, 6".
Delotomus auriculatus Thomson, Opuse. Ent., 9, 884.
Acrotomus lucidulus Pfankuch, Zeitschr. Hym. Dipt., 93,	1911 Schmiedeknecht,
Opuse. Ichn., 5, 2287, ?; 1911 Morley, Ichn. Brit., 4, 196; 1936 Meyer, Tabl. Syst.
Hym. (Ichn.) URSS, 5, 20, ? o"; 1952 Kerrich, Bull. Brit. Mus. (Nat. Hist.) Ent., 2
(6), 320, ?cT; 1962 Mason, Can. Ent., 94, 1287, ?; 1971 Constantineanu M. și
Constantineanu R., An. Șt. Univ. (Serie nouă), 17 (2), 360, ?cT.
Lungimea corpului: 5-7,5 mm.
Majoritatea caracterelor morfologice externe corespund cu cele descrise în
diagnoza genului. Clipeul nu este distinct sau foarte puțin excavat la mijlocul
marginii apicale trunchiate (fig. 26). Fruntea este fin
punctată. Antenele sunt distinct îngroșate, puțin mai
scurte decât corpul, cu scapul scurt, puternic și evident
excavat externo-ventral (fig. 28). Notaulii sunt în
general scurți. Nervului este postfurcal. Nervura
paralelii se inseră puțin sub mijlocul marginii externe
Fig. 28 - Acrotomus lucidulus
(Grav.), ?: baza antenei (după
Kerrich).
52
FAMILIA ICHNEUMONIDAE
Fig. 29 - Acrotomus
lucidulus (Grav.), $:
hipopigiul și valvele
genitale externe, vă-
zute lateral (după
Mason).
a celulei brahiale. Nervelul este frânt sub jumătatea sa.
Propodeul este complet areolat. Primul segment abdominal
prezintă lobi latero-bazali puternici. Hipopigiul la ? nu este
cutat la mijloc pe partea ventrală și se termină într-un punct
ascuțit (fig. 29). Valvele genitale externe sunt late văzute ven-
tral și acoperite cu peri deși, aproape nu depășesc vârful
tergitului 8 sau numai foarte puțin.
Corpul este negru, cu mandibulele, obrajii, clipeul, fața,
exceptând o dungă mediană, gâtul dorsal și antero-lateral,
tegulele, câte o liniuță sub baza aripilor anterioare și vârful
scutelului și postscutelului, galbene. Abdomenul este în
întregime sau parțial brun-negricios, cu marginea apicală a
tergitelor 2-7 galbenă, iar tergitele 4-7 sunt galbene-și pe laturi.
Picioarele sunt roșii-galbene, cu coxele și trohanterele anterioare și mijlocii mai
mult galbene. Tibiile posterioare sunt roșii-galbene, cu vârful, ca și genunchii pos-
teriori, puțin brunii. Tarsele posterioare sunt brune-galbene. Valvele genitale ex-
terne și hipopigiul sunt galbene. Masculul are pe față 2 pete mari galbene. Clipeul
are baza neagră și o dungă lată medio-longitudinală brună, iar obrajii sunt aproape
în întregime negri.
Gazde: Diprion pini L. (Hym., Diprionidae), Cladius difformis Panz., C.
pectinicornis Geoffr., Monophadnus pallescens Gmel., Hemichroa australis Lep.,
Aneugnemus padi L. și Trichiocampus ulmi L. (Hym., Tenthredinidae).
Răspândire geografică: Centrul și nordul Europei, Ucraina , Bielorusia,
Rusia (St. Petersburg, Caucaz, laroslav, Smolensk, Buriatia, Citinsk, Habarovsk,
Primorie), Azerbaidjan, Georgia, Mongolia, Japonia. în România: Uiheiu, jud.
Timiș; Beclean, jud. Bistrița-Năsăud; munții Bucegi; Turda, jud. Cluj; Valea
Lăpușelului, jud. Maramureș, în iulie, 1 ?; Valea Marconia, comuna Ogradena,
în mai, iunie și august, 20 ? ? și 9 cfcT, Dubova, în mai, 2 ? ? și 1 o", Tișovița,
comuna Plavișevița, jud. Mehedinți, în august, 1 cf; Valea Sirinia, comuna
Berzasca, jud. Caraș-Severin, în mai, 1 ?; Uzlina, jud. Tulcea, în august, 1 d";
Iași, jud. Iași, în mai, 1 ?; Bălteni, jud. Vaslui, în august, 1 î.
2.	Acrotomus angustatus Constantineanu și Constantineanu, 1971
(fig- 30, B)
1971 Acrotomus angustatus Constantineanu M. I. și Constantineanu R. M., An. Șt. Univ.
Iași, (Serie nouă), 17 (2), 361, Șef.
Lungimea corpului: 6-7 mm.
Acrotomus angustatus Const. și Const. se aseamănă mult cu Acrotomus
lucidulus Grav., dar se deosebește la prima vedere de această din urmă specie,
prin forma ariei supramediane, care la A. angustatus este îngustă și mult mai
lungă decât lată (fig. 30, B), în timp ce la A. lucidulus, aria supramediană este
SUBFAMILIA CTENISCINAE
53
lată și mult mai scurtă (fig. 30, A). Culoarea femelei se aseamănă cu cea de A.
lucidulus, dar masculul diferă de cel de A. lucidulus, culoarea galbenă fiind mai
puțin extinsă. Cele două pete galbene de pe față sunt mult mai mici. Obrajii sunt
complet negri. Clipeul de asemenea are dunga medio-longitudinală brună mult
mai lată decât la masculul de A. lucidulus.
Fig. 30 - Propodeul, văzut dorsal : A = Acrotomus lucidulus (Grav.), o"; B = Acrotomus
angustatus Const. și Const., ? (după Constantineanu).
Gazde: necunoscute.
Răspândire geografică: numai în România: Dubova, comuna Plavișevița,
în mai, 1 o”, Valea Mraconia, comuna Ogradena, jud. Mehedinți, în mai, 2 cTcT
și în octombrie, 1 ?.
3.	Acrotomus succinctus (Gravenhorst, 1829)
(fig. 27, 31, 32, 33)
1829 Tryphon succinctus Gravenhorst, Ichn. Eur., 2, 166.
1883 Delotomus lucidulus Thomson, Opuse. Ent., fasc. 9, 884.
1855 Acrotomus lucidulus Holmgren, Svensk Vet. Akad. Handl., 1, 222, ?cT.
1906 Acrotomus succinctus Pfankuch, Zeitschr. Hym. Dipt., 6,94; 1911 Schmiedeknecht,
Opuse. Ichn., 5, 2288, ?</; 1911 Morley, Ichn. Brit., 4, 198, $ cT; 1936 Meyer, Tabl.
Syst. Hym. (Ichn.) URSS, 5, 20, Șd’; 1952 Kerrich, Bull. Brit. Mus. (Nat. Hist.)
Ent., 2 (6), 321; 1971 Constantineanu M. și Constantineanu R., An. Șt. Univ. Iași,
(Serie nouă) 17 (2), 362, $6".
Lungimea corpului: 8-9 mm.
Corpul este fin punctat, lucios, acoperit cu peri fini și scurți. *
Capul este mai lat decât toracele, neîngustat înapoia ochilor. Fruntea este
convexă. Ochii sunt mici. Antenele sunt subțiri. Clipeul nu este transversal, se
îngustează spre vârf, trunchiat la mijlocul marginii anterioare și aici este aproape
exavat puțin (fig. 27). Armătura bucală la $, ca în fig. 31, iar la o”, ca în fig.
32. Coasta genală este simplă. Toracele este prevăzut cu perișori foarte fini
albicioși. Propodeul este evident areolat, cu aria supramediană alungită.
Mezopleurele sunt fin punctate și lucioase. Mezosternul este pubescent, cu
54
FAMILIA ICHNEUMONIDAE
Fig. 31 - Acrotomus succinctus (Grav.), $: armătura bucală (original).
mezosulcul foarte adânc. Nervului este puțin postfurcal. Nervura paralelă se
inseră puțin sub mijlocul marginii externe a celulei brahiale. Nervelul este
frânt sub jumătatea sa. Primul segment abdominal are lobi latero-bazali slabi,
cu carenele longitudinale medio-dorsale distincte, până dincolo de jumătatea
sa. Al doilea tergit este des punctat, prevăzut la bază de ambele părți cu câte
un șanț oblic. Tergitele 3-7 sunt netede și lucioase. Hipopigiul este puțin
comprimat lateral, sub forma unui fier de plug (fig. 33). Ovipozitorul este gros
și depășește evident vârful abdomenului.
Corpul este negru, cu mandibulele, clipeul, fața, obrajii, gulerul gâtului,
vârful scutelului, postscutelul, calozitățile humerale, câte o pată sub baza aripilor
anterioare și tegulele albe-gălbui. Fața, de cele mai multe ori, prezintă o pată
medio-longitudinală scurtă, ascuțită la vârf. Antenele sunt galbene-roșietice pe
partea ventrală. Picioarele sunt galbene, cu coxele și trohanterele anterioare și
mijlocii galbene-albicioase și cu vârful tibiilor posterioare și tarsele posterioare
negricioase. Marginea posterioară a tergitelor, precum și laturile tergitelor 3-7
sunt albicioase.
SUBFAMILIA CTENISCINAE
55
Fig. 32 - Acrotomus succinctus (Grav.), cA armătura bucală (original).
Gazde: Diprion pini L., D. frutetorum F., D. virens Klug. (Hym.,
Diprionidae), Pristiphora geniculata Hait., Athalia spinarum F., Cladius
difformis Panz., Hemichroa australis Lep., Priophorus pallipes Lep. (Hym.,
Tenthredinidae).
Răspândire geografică: Centrul și nordul Europei, Ucraina, Bielorusia,
Rusia (St. Petersburg, Moscova, Briansk, Caucaz, Daghestan, Siberia),
Georgia, Azerbaidjan, Kazahstan, Tadjikistan, Mongolia. în România: este
o specie frecventă, unde s-au colectat 20 $ ? și 19 cTcT în lunile aprilie-
octombrie din 14 localități din județele Suceava, Iași, Vaslui, Mehedinți și
Caraș-Severin.
56
FAMILIA ICHNEUMONIDAE
Fig. 33 - Acrotomus succinctus (Grav.), ? : vârful
abdomenului, văzut lateral (după Kerrich).
IX. Genul Exenteros Hartig 1837
1837 Exenterus Hartig, Arch. Naturgesch., 3, 156; 1911 Schmiedeknecht, Opuse. Ichn., 5,
2302; 1936 Meyer, Tabl. Syst. Hym. (Ichn.) URSS, 5, 29; 1952 Kerrich, Bull. Brit.
Mus. (Nat. Hist.) Ent., 2 (6), 354; 1969 Townes, Mem. Amer. Ent. Inst, 2, 190.
1868 Picroscopus Forster, Verh. Naturh. Ver. Rheinl., 25, 195.
1878 Actaenonyx Forster, Verh. Naturh. Ver. Rheinl., 25, 195.
Corpul este des și puternic punctat, relativ'puternic păros, de obicei foarte
scurt și puternic. Capul, de cele mai multe ori, este umflat, neîngustat posterior
sau numai foarte puțin. Mandibulele au dinții egali sau aproape egali. Antenele
sunt filiforme sau setiforme, lungi cât corpul sau puțin mai scurte decât corpul.
Toracele este robust. Notaulii lipsesc sau sunt nedistincți. Scutelul este convex,
cu desene galbene. Propodeul este rugos, evident și complet areolat. Aria
supramediană este transversală. Aria posteromediană se întinde mult înainte.
Aripile anterioare măsoară 4,2-8 mm. lungime. Areola este completă, mai lată
decât lungă (la celelalte genuri ale subfamiliei areola este mai lungă decât lată).
Nervului este oblic, postfurcal. Nervelul este antefurcal. Tibiile posterioare fără
pinten la vârf. Ghearele tarselor sunt simple, numai la femela de E. abruptorius
evident pectinate. Primul segment abdominal prezintă lobi latero-bazali mai mult
sau puțin evidenți sau are numai unghiuri la bază. Vârful abdomenului este
foarte puțin turtit lateral. Hipopigiul la femelă este destul de mare, de obicei slab
convex. Ovipozitorul este destul de puternic, scurt și ușor curbat. Culoarea
' corpului este neagră, cu desene galbene. Abdomenul la toate speciile este negru,
cu marginea posterioară a tergitelor galbenă. Numai la E. ictericus Grav,
abdomenul este roșu cu baza neagră. Speciile au distribuție holarctică. Gazdele
sunt larvele de diprionide, care se hrănesc cu frunze de conifere. în Europa se
cunosc 10 specii, dar în România numai 5.
CHEIE PENTRU DETERMINAREA SPECIILOR GENULUI EXENTERUS
1	(6) Abdomenul este lat, cu al doilea tergit mult mai lat la bază decât lung
(la femelă aproape de două ori mai lat decât lung). Ghearele la femelă
de obicei sunt pectinate. Vârful clipeului este lat rotunjit, fără depresiune
transversală, nici răsfrânt în sus. Antenele la femelă sunt lungi,
SUBFAMILIA CTENISCINAE
57
aproximativ cât jumătatea corpului, iar la mascul mult mai scurte decât
corpul...............................................................2
2	(5) Marginea anterioară a acetabulelor coxelor anterioare este proeminentă.
Capul, văzut lateral, este mai lung decât lungimea ochiului. Mezosternul
este negru. Culoarea galbenă de pe primul tergit nu se întinde mai mult
pe laturi decât la mijloc sau este numai puțin mai lată......................3
3	(4) Marginea anterioară a acetabulelor coxelor anterioare prezintă doi dinți
puternici. Ghearele tarselor sunt simple. Tergitele 1 și 2 sunt prevăzute
cu puncte dese, fără rugozități. Specii mici. 7 mm............................
..............................................................................* E. simplex Thoms.
4(3) Marginea anterioară a acetabulelor coxelor anterioare fără dinți. Ghearele
tarselor la femelă sunt pectinate. Scutelul prezintă o impresiune mică la
vârf. Tergitele 1-6-7 au marginea posterioară galbenă, de aceeași lățime.
Specii mai mari. 8-11 mm..........................1. E. abruptorius (Thunb.)
5	(2) Marginea anterioară a acetabulelor coxelor anterioare nu este
proeminentă, exceptând puțin pe laturi. Capul, văzut lateral, este puțin
mai scurt decât lungimea ochiului. Abdomenul la femelă este mai mult
de jumătate galben. Mezosternul prezintă desene galbene evidente.
Culoarea galbenă de pe primul tergit se întinde departe pe laturi înspre
baza sa. 7-9 mm.............................................*	E. oriolus Hart.
6	(1) Abdomenul în general este îngust, cu al doilea tergit lat la bază cât
lungimea sa. Ghearele la femelă nu sunt pectinate sau foarte puțin.
Clipeul prezintă o impresiune transversală mai mult sau mai puțin
distinctă înaintea vârfului puternic rotunjit și răsfrânt în sus. Antenele
la femelă sunt mult mai lungi decât jumătatea corpului, iar la mascul
aproape tot atât de lungi cât corpul.........................................7
7	(18) Propodeul este complet areolat, cu costula distinctă. Abdomenul este
relativ îngust, negru sau negru cu desene galbene și tergitele 1-2 prevăzute
cu puncte și rugozități puternice (cu excepția exemplarelor foarte mici
ale unor specii).............................................................8
8(11) Marginea acetabulelor coxelor anterioare este proeminentă..............9
9(10) Marginea acetabulelor coxelor anterioare este bidentată, cu o bordură
între dinți și este discontinuă la mijloc. Scapul este foarte puțin excavat
externo-ventral. Segmentul 2 abdominal prezintă la bază 2 șanțuri oblice
pe laturi. 7-9 mm....................................2. E. amictorius (Panz.)
10	(9) Marginea acetabulelor coxelor anterioare nu este bidentată, apare continuă
și aproape dreaptă. Scapul este destul de slab excavat externo-ventral.
Primul segment abdominal este mai lung decât la E. amictorius. Capul
este distinct mai lat decât toracele. Tergitele 1 și 2 au marginea posterioară
mai îngust galbenă, iar la mascul deseori tergitele 1 și 2 sunt aproape în
întregime negre. 7 mm.................................3.	E. claripennis Thoms.
11	(8) Marginea acetabulelor coxelor anterioare nu este proeminentă sau numai
cu urme de carene laterale..................................................12
12(13) Abdomenul lateral, dincolo de tergitul 3, hipopigiul și valvele genitale
sunt roșietice-ruginii. Hipopigiul la femelă este distinct cutat de-a lungul
58
FAMILIA ICHNEUMONIDAE
liniei mediane și fără o margine posterioară distinctă, lată galbenă sau
albă. Valvele genitale externe ale ovipozitorului sunt puternic turtite
lateral, late și tocit rotunjite la vârf (fig. 36). Capul este moderat până
la puternic îngustat înapoia ochilor. 7,5-8,5 mm.. 4. E. tricolor Rom.
13(12) w Abdomenul nu este deloc roșietic-ruginiu. Hipopigiul și valvele genitale
externe sunt negre sau galbene................................................14
14(15) Tâmplele sunt puternic convexe, aproape tot atât de lungi cât diametrul
scurt al ochiului. Hipopigiul la femelă este ascuțit la vârf și distinct
cutat de-a lungul liniei mediane, galben. Teaca ovipozitorului este puternic
turtită lateral, foarte lată și depășește foarte distinct vârful abdomenului
(la E. tricolor ea depășește foarte puțin, dar la celelalte specii, descrise
din Europa, nu depășește deloc vârful abdomenului). Nervelul este
puternic antefurcal, frânt mult sub jumătatea sa. Mezosternul la femelă,
de obicei, este mai mult galben. Marginea posterioară a tergitelor 1 și
2 (sau 1-5 la£. laricinus Thoms.), fața, obrajii și picioarele sunt galbene,
cu coxele, femurele și vârful tibiilor posterioare negricioase. Antenele
sunt roșietice numai pe partea ventrală (la E. laricinus Thoms. antenele
sunt galbene-roșietice, cu baza neagră pe partea dosală). 6-9 mm.................
..................................................................................................................................................................* E. adspersus Hart.
15(14) Tâmplele nu sunt convexe, ci se înclină ușor de la marginea ochilor,
mult mai scurte decât diametrul mic al ochiului. Hipopigiul la femelă
este tocit la vârf și nu este cutat distinct, negru sau negricios, uneori
mărginit cu galben. Teaca ovipozitorului este mai puțin turtită lateral și
mai îngustă......................................................................16
16(17) Hipopigiul este lăsat în jos aproape de vârf, cu marginea sa inferioară
foarte puternic curbată din profil, cu vârful subțire, ondulat, lărgit.
Mezosternul și propodeul prezintă pete galbene mari. Coxele anterioare
și mijlocii la mascul sunt complet galbene ventral...............................
...........................................................* E. vellicatus Cush.
17(16) Hipopigiul nu este lăsat în jos aproape de vârf, ca la E. amictorius, dar
teaca ovipozitorului este mai lată. Mezosternul și propodeul nu prezintă
pete galbene mari. 6-10 mm..................................5. E. confusus Kerr.
18 (7) Propodeul nu este complet areolat, costulele lipsesc în general sau sunt
slabe și incomplete. Abdomenul este lat, cu tergitul 2 mult mai lat la
bază decât lungimea sa, de culoare roșie-brună. Primul tergit este negru,
cu marginea posterioară roșie sau roșu cu baza neagră. Tergitele 1-2
sunt puternic punctate, dar fără rugozități. 5-6 mm..............................
...........................................................* E. ictericus (Grav.)
1.	Exenterus abruptorius (Thunberg, 1822)
(fig. 34, 35)
1822 Ichneumon abruptorius Thunberg, Mem. Acad. Sci. St. Petersburg, 8, 279; 1824
Thunberg, Mem. Acad. Sci. St. Petersburg, 9, 360.
SUBFAMILIA CTENISCINAE
59
1855 Exenterus cingulatorius Holmgren, Svensk Vet. Akad. Handl., 1, 229, ?; 1883
Thomson, Opuse. Ent., fasc. 9, 887,	1911 Schmiedeknecht, Opuse. Ichn., 5,
2305,
1912 Exenterus abruptorius Roman, Zool. Bidr. Uppsala, 1, 232, ? o"; 1936 Meyer, Tab.
Syst. Hym. (Ichn.) URSS, 5, 29, ? cf; 1940 Cushman, Mise. PubL U. S. Dept. Agr.,
354, 9; 1952 Kerrich, Bull. Brit. Mus. (Nat. Hist.) Ent., 2 (6), 356.
1930 Exenterus coreensis Uchida, Jour. Fac. Agr. Hokkaido, Imp. Univ., 25, 270, $cT.
Lungimea corpului: 8-10 mm.
Corpul este prevăzut cu puncte dese, potrivit de mari, destul de lucios.
Fruntea fără carenă medio-longitudinală. Clipeul este puțin proeminent, rotunjit
la vârf. Scutelul are la vârf o impresiune slabă. Propodeul este foarte scurt,
complet areolat. Aria supramediană nu este bine delimitată. Mezopleurele sunt
punctate, cu speculul neindicat. Nervului este oblic, postfurcal. Nervelul este
antefurcal, frânt mult sub jumătatea sa. Ghearele tarselor sunt pectinate la ?, iar
la d* simple. Tergitul 1 este puternic punctat, fără sinuozități și cu carenele
longitudinale medio-dorsale proeminente până aproape de vârf. Oul și larva de
stadiul I, ca în fig. 35.
Fig. 34 - Exenterus abruptorius (Thunb.), ?: adultul, văzut dorsal (original).
Ș. Corpul este negru, cu palpii, mandibulele, cu excepția dinților, clipeul,
petele de pe față și torace, scapul pe partea ventrală, obrajii, partea ventrală a
picioarelor anterioare și tibiile posterioare parțial galbene. Tergitele 1-6-7 au
marginea posteroară galbenă. Flagelul antenelor este roșiatic pe partea ventrală.
60
FAMILIA ICHNEUMONIDAE
cT. Fața este galbenă, cu o pată neagră în formă de T (uneori și la femelă
la fel). Pterostigma este roșie-brună. Trohanterele și trohanterelii sunt galbeni,
primii cu baza neagră. Tibiile posterioare sunt galbene, cu vârful negru. Tarsele
posterioare sunt galbene-brune. Restul caracterelor ca și la femelă.
Fig. 35 - Exenterus abruptorius (Thunb.): A =
oul; B = larva de stadiul I, văzută lateral; C =
larva de stadiul I, văzută ventral (după
K. R. S. Morris).
Gazde: Diprion pini L., D. simile Htg., Microdiprion pallipes Fall.,
Neodiprion sertifer Geoffr., Gilpinia polytoma Hart., G. socia Kl., G. hercyniae
Htg. (Hym., Diprionidae), Periclista pubescens Zadd. (Hym., Tenthredinidae).
După introducerea în America de Nord, a fost obținută din speciile locale:
Neodiprion lecontei Fitch, N. pratti banksianae Rohw. și N. swainei Midd.
Răspândire geografică: Centrul și nordul Europei, Estonia, Ucraina, Rusia
(St. Petersburg, Novgorod, Vladimirsk, Voronej, Rostov, Saratov), Georgia,
Coreea, Japonia. A fost introdusă în America de Nord (Canada, SUA). în România:
pădurea Dumbrava, jud. Sibiu, în mai și iunie, 3 ? ? și 1 cT.
Specie nouă pentru fauna României.
2.	Exenterus amictorius (Panzer, 1801)
1793 Ichneumon marginatorius Fabricius, Ent. Syst., 2, 145.
1804 Cryptus marginatorius Fabricius, Syst. Piez., 76.
1829 Tryphon marginatorius Gravenhorst, Ichn. Eur., 2, 191.
1838 Exenterus marginatorius Hartig, Jahresber. Forstschr. Forstw., 1, 270: 1855 Holmgren,
Svensk Vet. Akad. Handl., 1, 230, ?cT; 1883 Thomson, Opuse. Ent., 9, 887, ?cT;
SUBFAMILIA CTENISCINAE
61
1911 Schmiedeknecht, Opuse. Ichn., 5, 2305, ?cT; 1936 Meyer, Tabl. Syst. Hym.
(Ichn.) URSS, 5, 30, ? cT.
1943 Exenterus amictorius Cushman, Can. Ent., 75, 173; 1952 Kerrich, Bull. Brit. Mus.
(Nat. Hist.) Ent., 2 (6), 358; 1973 Constantineanu M. și Istrate G., Stud. Corn. Șt.
Nat. Muz. Jud. Suceava, 3, 295, ?; 1997 Constantineanu R. și Constantineanu Irinel,
Entom. Parc. Naț. Retezat și Valea Cemei, Soc. Lep. Rom., 191, cT.
Lungimea corpului: 7-11 mm.
Corpul este des punctat, puțin lucios și prevăzut cu perișori fini. Capul este
umflat, neîngustat posterior. Fruntea este destul de plană. Antenele sunt puțin
mai scurte decât corpul, cu scapul foarte puțin excavat externo-ventral. Fața este
puțin convexă. Clipeul are marginea anterioară rotunjită, cu o depresiune
transversală mică înaintea vârfului. Toracele este puțin mai îngust decât capul.
Scutelul fără impresiune la vârf. Propodeul este scurt, rugos, evident areolat.
Aria supramediană este transversală. Marginea anterioară a mezostemului prezintă
2 dinți. Nervura radială este aproape dreaptă la vârf. Areola este triunghiulară,
uneori aproape triunghiulară. Nervelul este frânt aproape la mijloc. Picioarele
sunt zvelte, cu ghearele tarselor simple. Tergitele 1-2 sunt rugoase. Tergitul 1
are carenele longitudinale medio-dorsale distincte până dincolo de jumătatea sa.
Tergitul 2 are șanțuri oblice latero-bazale.
Corpul este negru, cu palpii, mandibulele, cu excepția dinților, clipeul și
fața galbene, ultima prezintă la mijloc o linie longitudinală neagră. Rareori, fața
este neagră cu pete mari galbene pe laturi. Marginea gâtului, petele laterale de
pe torace, de cele mai multe ori și petele de dinaintea și de sub baza aripilor,
precum și scutelul și postscutelul sunt galbene. Aripile sunt ușor tulburi, cu
pterostigma brună, de culoare mai deschisă la bază. Picioarele sunt negre, cu
coxele, trohanterele, femurele anterioare și mijlocii pe partea ventrală, tibiile și
tarsele anterioare și mijlocii galbene. Tibiile posterioare sunt galbene, cu vârful
negru pe o porțiune lată. Tergitele 1-2 au marginea posterioară galbenă pe o
porțiune lată, rareori prezintă la mijlocul vârfului numai câte o pată galbenă.
Celelalte tergite au marginea posterioară galbenă pe o porțiune îngustă sau sunt
complet negre. Uneori, vârful abdomenului este galben în întregime.
Gazde: Diprion pini L., D. simile Htg., Neodiprion sertifer Geoffr.,
Microdiprion pallipes Fall., Gilpinia frutetorum F., G. pallida KL, G. virens KL,
G. polytoma Htg. (Hym., Diprionidae) și Pteronidea pavida Lep. (Hym.,
Tenthredinidae). După introducerea și aclimatizarea în America de Nord, a fost
obținută din speciile locale: Neodiprion lecontei Fitch, N. nanulus nanulus Schedl,
N. swainei Midd. și N. virginiana Rohw.
Răspândire geografică: Centrul și nordul Europei, Spania, Rusia (partea
europeană, centrul Siberiei), Kazahstan. A fost aclimatizată în America de Nord
(Canada, SUA). în România: Galu-Zahorna și Valea Bistriței, jud. Neamț; Golul
Alpin Todirescu, jud. Suceava, în iulie, 1 ? și Parcul Național din munții Retezat
(zona științifică), în iulie; 1 cT.
62
FAMILIA ICHNEUMONIDAE
3.	Exenterus claripennis Thomson, 1883
1883 Exenterus claripennis Thomson, Opuse. Ent., 9, 887, ? cT; 1911 Schmiedeknecht,
Opuse. Ichn., 5, 2306, ? o"; 1952 Kerrich, Bull. Brit. Mus. (Nat. Hist.) Ent., 2 (6),
359, ?cT; 1973 Constantineanu M. și Istrate G., Stud. Corn. Șt. Nat., Muz. Suceava,
3,	296, o”; 1996 Constantineanu R. și Constantineanu Irinel, Stud. Corn. Compl.
Muz. Jud. Neamț, 8, 411, cT.
Lungimea corpului: 7-9 mm.
Corpul este negru, prevăzut cu desene galbene. Tergitele 1-2 prezintă câte
o pată mare lată la marginea posterioară, iar tergitele 3-7 au marginea posterioară
pe o porțiune foarte îngustă galbenă. La mascul, deseori, tergitele 1-2 sunt
aproape în întregime negre. Capul este evident mai lat decât toracele. Marginea
acetabulelor coxelor anterioare nu sunt bidentate, prezentând numai o carenă
continuă și aproape dreaptă. Scapul este destul de slab excavat la partea extemo-
ventrală. Se aseamănă mult cu Exenterus amictorius (Panz.) în privința culorii
corpului, de care se deosebește prin forma primului segment abdominal mult mai
lung și la femelă prin forma hipopigiului, care este mai ascuțit la vârf și prevăzut
cu o cută medio-longitudinală slabă.
Gazde: Diprion pini L., Neodiprion sertifer Geoffr. (Hym., Diprionidae).
Răspândire geografică: Suedia, Austria, Finlanda. în România : rezervația
naturală “Codrul Secular Slătioara”, jud. Suceava, în iunie și iulie, 1 ? și 3 dV;
Valea Cupașului, jud. Neamț, în iulie, 1 d1.
4.	Exenterus tricolor Roman, 1913
z	(fig. 36)
1913 Exenterus tricolor Roman, Ent. Tidskr., 34, 127, ? cT; 1952 Kerrich, Bull. Brit. Mus.
(Nat. Hist.) Ent., 2, 361, ?cT; 1972 Constantineanu R., An. Șt. Univ. Iași (Serie
nouă), Secț. II, a. Biol., 18 (2), 450, cf.
Lungimea corpului: 8-9 mm.
Corpul este prevăzut cu puncte dese și acoperit cu perișori fini. Capul este
puțin mai lat decât toracele, umflat, distinct îngustat înapoia ochilor. Antenele
sunt puțin mai scurte decât corpul. Fruntea este transversală, prevăzută cu puncte
distincte. Clipeul este mai lat decât lung, cu marginea anterioară rotunjită. Fața
este transversală, aproximativ de 2 ori mai lată decât lungă. Notaulii sunt
nedistincți. Scutelul este puțin convex, mărginit cu coaste pe laturi, numai Ia
bază. Mezopleurele sunt lucioase, cu speculul neted și foarte lucios. Propodeul
este rugos, evident areolat. Aria supramediană este transversală. Porțiunea externă
a nervurii radiale este aproape dreaptă. Areola este aproape triunghiulară, mai
lată decât lungă. Nervului este oblic, scurt postfurcal. Nervelul este antefurcal,
frânt puțin sub jumătatea sa. Picioarele sunt zvelte, cu ghearele simple. Tergitele
1-2 sunt rugoase. Primul tergit are carenele longitudinale medio-dorsale puternice,
SUBFAMILIA CTENISCINAE
lungi până aproape de vârf, cu șanțul medio-longitudinal puțin adânc. Hipopigiul
la femelă este distinct cutat de-a lungul liniei mediane. Teaca ovipozitorului este
puternic turtită lateral, lată și tocit rotunjită la vârf (fig. 36).
Fig. 36 - Exenterus tricolor Rom., ?: vârful
abdomenului, văzut lateral; o = teaca ovi-
pozitorului; h = hipopigiul (după Cushman).
Corpul este negru, cu palpii, mandibulele, cu excepția dinților, clipeul,
fața, obrajii și marginile frunții înjumătățea inferioară, galbene. Fața prezintă o
dungă medio-longitudinală neagră. La ? obrajii au numai câte o pată mică galbenă.
Antenele sunt negre, cu partea ventrală a scapului galbenă și a flagelilor roșiatică.
Marginea anterioară a gâtului, 2 pete humerale pe mezonot, calozitățile de sub
baza aripilor anterioare, câte o pată alungită în sens vertical la marginea anterioară
a mezopleurelor sunt galbene. Scutelul și postscutelul sunt galbene, cu baza
neagră. Picioarele sunt negre, cu coxele și trohanterele anterioare și mijlocii
galbene. Femurele și tibiile anterioare și mijlocii pe partea ventrală și tarsele
anterioare și mijlocii sunt roșietice. Picioarele posterioare au coxele și femurele
negre în întregime; trohanterele și câte un inel lat pe tibii galbene; tarsele sunt
roșii, cu partea dorsală brună. Abdomenul are părțile laterale, începând cu tergitul
4, hipopigiul și valvele genitale externe roșietice. Stemitele sunt roșietice-gălbui.
Tergitele 1 și 2 au, de obicei, marginea posterioară galbenă pe o porțiune lată,
restul tergitelor au marginea posterioară galbenă pe o porțiune îngustă. Vârful
abdomenului uneori este galben în întregime.
Gazde: Gilpinia polytoma Htg., G. abieticola D.T., G. hercyniae Htg. și
Neodiprion sertifer Geoffr. (Hym., Diprionidae).
Răspândire geografică: Specie palearctică. Finlanda, Suedia, Germania,
ex-Cehoslovacia, Austria, Bielorusia, Rusia (St. Petersburg, Murmansk,
Habarovsk, Primorie). în România: Parcul Național din munții Retezat (zona
științifică), în iulie, 1 o"; rezervația naturală “Codrul Secular Slătioara”, jud.
Suceava, în iunie, 3 cTcA
5.	Exenterus confusus Kerrich, 1952
(fig. 37)
1952 Exenterus confusus Kerrich, Bull. Brit. Mus. (Nat. Hist.) Ent., 2 (6) 361, ?cT;
1972 Constantineanu R. și Istrate G., Stud. Corn. Șt. Nat. Muz. Jud. Suceava, 2
(7), 229, c?.
64
FAMILIA ICHNEUMONIDAE
Lungimea corpului: 6-10 mm.
Capul este moderat până la puternic îngustat înapoia ochilor, puțin excavat
posterior. Tâmplele și cea mai mare parte a obrajilor sunt prevăzute cu puncte
mari și dese. Fața și fruntea sunt prevăzute cu puncte și uneori și cu rugozități.
Fruntea, deseori, prezintă o carenă medio-longitudinală distinctă. Clipeul este
alutaceu punctat deasupra depresiunii preapicale, destul de puternic delimitat la
bază și rotunjit la vârf. Spațiul malar este scurt, ca de obicei, la acest gen. Scapul
este slab convex dorsal, iar flagelul format din 31-36 articule. Epomiile sunt
puternice. Mezonotul este destul de puternic convex, punctat, cu notaulii numai
Fig. 37 - Exenterus confusus Kerr., o"- aparatul genital extern:
A - placa subgenitală; B = sintergitul; C “ armătura genitală
(original).
indicați. Scutelul este puțin convex, neprevăzut cu coaste pe laturi până la mijloc.
Mezopleurele sunt lucioase în jumătatea superioară, cu speculul indicat. Stemaulii
sunt mai mult sau mai puțin superficiali. Epicnemiile sunt puțin proeminente.
Mezosulcul este potrivit de adânc, puțin lărgit în partea posterioară. Propodeul
este, de obicei, complet areolat, mai puțin abrupt înclinat posterior decât la E.
SUBFAMILIA CTENISCINAE
65
amictorius (Panz.). Aria supramediană este îngustată la bază, nediferențiată de
aria bazală. Primul tergit și cea mai mare parte din al doilea tergit sunt puternic
rugoase, iar jumătatea anterioară și laturile tergitului 3 și uneori baza tergitului
4 sunt prevăzute cu rugozități mai dese. Nervurile bazală și discocubitală sunt
puțin divergente. Areola este subsesilă sau scurt pedicelată. Nervura paralelă se
inseră aproape la mijlocul marginii externe a celulei brahiale. Nervului este
postfurcal, iar nervelul este frânt aproape la mijloc. Ghearele tarselor prezintă o
urmă de pectinație la bază, neevidentă la mascul. Primul tergit și cea mai mare
parte din tergitul 2 sunt puternic rugoase, iar jumătatea anterioară și laturile
tergitului 3 și uneori baza tergitului 4, sunt prevăzute cu rugozități mai dese.
Primul tergit este în general de 1,5 ori mai lung decât lățimea sa cea mai mare,
cu carenele longitudinale medio-dorsale distincte la ? pe primele 3/4, iar la 6*
până aproape de vârf. Valvele genitale externe la femelă sunt puțin mai late
decât la E. amictorius (Panz.), dar nu ajung până la vârful abdomenului. Hipopigiul
nu este ascuțit și necutat sau foarte puțin cutat pe linia mediană. Aparatul genital
extern mascul, ca în fig. 37.
Capul este negru, cu palpii, mandibulele, cu excepția vârfului, clipeul,
fața, cu excepția unei linii medio-longitudinale, marginile frunții în partea
inferioară și obrajii galbene. Antenele sunt negricioase, cu partea ventrală a
scapului galbenă. Toracele este negru, cu jumătatea posterioară a scutelului,
vârful postscutelului, 2 pete triunghiulare în partea anterioară a pronotului,
calozitățile de sub baza aripilor anterioare galbene. Picioarele sunt negre, cu
următoarele părți galbene: coxele anterioare și mijlocii ventral, trohanterele și
trohanterelii, partea ventrală și vârful femurelor anterioare și mijlocii, tibiile
și tarsele anterioare și mijlocii, 2/3 bazale ale tibiilor posterioare, cu excepția
extremei baze și tarsele posterioare, cu excepția vârfului articulelor. Coxele
posterioare sunt negre în întregime. Nervurile aripilor și pterostigma sunt brune,
ultima gălbuie la bază. Abdomenul este negru, cu următoarele părți galbene la
femelă: marginea apicală, pe o porțiune lată a tergitelor 1-2 și de obicei marginea
apicală a tergitelor 3-6 pe o porțiune îngustă, iar la mascul numai marginea
apicală a tergitelor 3-5. Tergitele 1-2 ca și la femelă, uneori tergitul 2 este
complet negru.
Gazde: Gilpinia polytoma Htg., G. herciniae Htg., G. frutetorum F., G.
pallida Kl., G. tohii Takeuchi, Neodiprion sertifer Geoffr., N. nanulus nanulus
Schedl, Diprion pini L., D. rufus Latr. {Hym., Diprionidae\ Laspeyresia strobilella
L. (Lep., Tortricidae).
Răspândire geografică: Centrul Europei, Suedia, Finlanda, ex-Ce-
hoslovacia, Rusia (partea europeană, lakuțk, Habarovsk, Primorie), Canada și
S.U.A. în România: rezervația naturală “Codrul Secular Slătioara”, în iunie, 3 o”;
valea pîrăului Tiniș, jud. Suceava, 1 cT obținut prin creșteri din Laspeyresia
strobilella L. la 29 aprilie 1969.
66
FAMILIA ICHNEUMONIDAE
X. Genul Eridolius Forster, 1868
1868 Eridolius Forster, Verh. Naturh. Ver. preuss. Rheinl., 25, 135-221; 1969 Townes,
Mem. Amer. Ent. Inst., 11, 191.
1911 Cteniscus Schmiedeknecht, Opuse. Ichn., 5, 2318 (partim); 1952 Kerrich, Bull. Brit.
Mus. (Nat. Hist.) Ent., 2 (6),420.
. Fig. 38 - Ovipozitorul de Eridolius
alacer (Grav.), cu oul în poziție de
depunere (după Mason)
Capul și toracele sunt prevăzute cu puncte mici și cu perișori fini și rari,
de aceea sunt mai lucioase decât la Exenterus. Tibiile posterioare nu au nici un
pinten la vârf. Ghearele tarselor sunt mai mult sau mai puțin evident pectinate.
Aripile anterioare măsoară 3,2-11 mm. .lun-
gime. Primul tergit este lat la vârf și subțiat
uniform spre bază, fără lobi latero-bazali.
Tergitul 2 prezintă impresiuni latero-bazale
oblice slabe. Tergitele 2-4 sunt netede, uneori
cele bazale aspre sau rugoase și fără luciu,
prevăzute cu puncte mici și slabe. Epipleurele
tergitului 4 sunt late și subțiri, nediferențiate
de tergite prin câte o cută. Hipopigiul la femelă
este mare, puțin convex, aproape plan, ter-
minându-se apical printr-un punct mult rotunjit. Ovipozitorul este foarte gros, de
lungime mijlocie sau scurt și curbat. Oul la speciile la care se cunoaște, este
scurt și umflat, prevăzut cu un pedicel dublu, atașat la un picior în forma unei
farfurii care îmbracă parțial oul (fig. 38).
Acest gen a fost cunoscut anterior eronat sub numele de Cteniscus.
CHEIE PENTRU DETERMINAREA SPECIILOR GENULUI ERIDOLIUS
1(68) Aripile anterioare prezintă areola. Fața este transversală, cu laturile
paralele. Scutelul, de cele mai multe ori, este negru...........................2
2(23) Abdomenul este negru, cu marginea posterioară a tergitelor de cele mai
multe ori de culoare deschisă, care uneori se întinde ca un triunghi
înainte. Scutelul este în întregime negru...............................3
3	(6) Scutelul prezintă o gropiță la vârf sau este lăsat în jos apical.........4
4	(5) Fața este în întregime neagră. Picioarele sunt roșii sau roșietice, cu
tibiile și tarsele posterioare negricioase, primele sunt roșietice mai mult
sau mai puțin la bază. La mascul și femurele posterioare sunt mai mult
sau mai puțin negricioase. 6-9 mm............1. E. gnathoxanthus (Grav.)
5	(4) Fața este în întregime galbenă. Picioarele posterioare sunt negricioase,
cu tarsele și baza tibiilor de culoare mai deschisă. 6-7 mm.............
.........................................2. E. gibbulus (Holmgr.)
6	(3) Scutelul fără gropită la vârf și nu este lăsat în jos apical.........7
7(16) Fața este în întregime neagră.........................................8
SUBFAMILIA CTENISCINAE
67
8(13) Femurele și tibiile sunt roșii. Marginea posterioară a tergitelor este
galbenă sau albicioasă.......................................................9
9(12) Dinții mandibulelor sunt egali........................................10
10(11) Clipeul este negru, uneori cu marginea apicală roșiatică. Picioarele,
inclusiv coxele, sunt roșii, cu vârful tibiilor posterioare negricioase.
Marginea posterioară a tergitelor este gălbuie sau albicioasă. 5-6 mm.
........................................................4. E. similis (Holmgr.)
11(10) Clipeul este galben. Picioarele sunt roșii, cu coxele și vârful tibiilor
posterioare de obicei negre. Corpul este fin punctat și lucios, cu
mezopleurele aproape nepunctate. 5 mm....................* E. pullus (Holmgr.)
12	(9) Dintele inferior al mandibulelor este mult mai mare decât cel superior.
Ghearele tarselor sunt puternic pectinate până dincolo de mijloc.
Picioarele, inclusiv coxele, sunt roșii. Aria supramediană este de 2-3 ori
mai lungă decât lată. Propodeul este foarte lung și aria posteromediană
mai lată decât lungă. 8-11 mm...............................5. E. alacer (Grav.)
13	(8) Picioarele posterioare sunt brune sau negre în cea mai mare parte.
Marginea posterioară a tergitelor este roșie sau brună......................14
14(15) Toate tergitele au marginea posterioară roșie. Corpul este prevăzut cu
puncte fine și rare. Laturile toracelui sunt complet netede. 4-5 mm...
........................................................6. E. gracilis (Holmgr.)
15(14) Numai tergitele 2-3 au marginea posterioară roșie-ruginie. Corpul distinct
punctat. 5-6 mm.......................................7. E. funebris (Holmgr.)
16 (7) Fața prezintă pete galbene. Tergitele 3-7 au marginea posterioară gălbuie.
Picioarele sunt roșietice, cu baza coxelor negricioasă. Vârful coxelor
anterioare și trohanterele sunt gălbui. Primul segment abdominal este
îngust. 5-7,5 mm..................................3. E. consobrinus (Holmgr.)
17(18) Fața este neagră în întregime. Primul segment abdominal prezintă lobi
latero-bazali distincți. Aria supramediană este aproape tot atât de lungă
cât lată. Abdomenul la femelă este exact fusiform. Scutelul este evident
gălbui la vârf. Hipopigiul la femelă este albicios. Ghearele tuturor tarselor
sunt destul de puternic pectinate. 7 mm..................* E. elegans (Steph.)
18(17) Fața este parțial galbenă............................................19
19(20) Fața este galbenă, prevăzută cu o pată mare neagră în partea medio-
superioară. Tibiile posterioare sunt distinct îngroșate. Stemaulii sunt
foarte superficiali. Ovipozitorul nu ajunge în mod normal până la vârful
tergitului 8. Hipopigiul la femelă este albicios. Ghearele tuturor tarselor
sunt puternic pectinate. 7-11,5 mm.......................* E. hofferi (Gregor)
20(19) Fața este neagră, prevăzută cu câte o pată mare pe laturi............21
21(22) Aria supramediană este distinct delimitată la bază printr-o coastă. Teaca
ovipozitorului depășește evident vârful tergitului 8. Scutelul prezintă o
pată galbenă distinctă la vârf. Tibiile posterioare sunt distinct îngroșate.
Ghearele tuturor tarselor sunt puternic pectinate la femelă, dar cu pieptenii
mai rari la mascul. 6,5-9mm.................................* E. curtisii (Hal.)
68
FAMILIA ICHNEUMONIDAE
22(21) Aria supramediană nu este delimitată la bază, ci unită cu aria bazală.
Teaca ovipozitorului este mai lată și depășește foarte puțin vârful tergitului
8. Scutelul prezintă o mică pată roșie la vârf. Tibiile posterioare sunt
distinct îngroșate. Nervelul este puternic antefurcal, frânt foarte mult
sub jumătatea sa. 6,5-10 mm...........................* E. romani (Kerr.)
23 (2) Abdomenul este roșu la mijloc sau abdomenul este roșu cu baza neagră,
rareori numai cu pete roșii sau galbene........................................24
24(59) Tergitele mijlocii sunt roșii, rareori au marginea posterioară neagră ...
...............................................................................25
25(38)	Femurele posterioare sunt negre sau brune.............................26
26(35)	Scutelul este negru în întregime......................................27
27(32)	Fața este galbenă în întregime sau în cea mai	mare	parte..........28
28(29)	Fața este în întregime galbenă. Capul este puțin	lățit	posterior. Picioarele
anterioare, tibiile și tarsele posterioare sunt galbene-roșietice. Femurele
posterioare sunt brune-negre. Tergitele 2-4 sau 2-5 sunt roșii, uneori cu
pete negre și cu marginea posterioară gălbuie. 6-8 mm..........................
...........................................................8. E. pictus (Grav.)
29(28) Fața este galbenă, dar prezintă o dungă medio-longitudinală neagră sau
o pată triunghiulară neagră..................................................30
30(31) Fața are o pată triunghiulară neagră sub baza antenelor. Coxele anterioare
sunt albicioase. Scutelul este mărginit lateral cu coaste până la vârf.
Femurele posterioare sunt negricioase. 5-7 mm..................................
.............................................................................9.	E. marginatus (Thoms.)
31(30) Fața are o linie medio-longitudinală neagră. Marginea posterioară a
tergitelor este galbenă. Tergitele 2-5 sunt roșii. Corpul prezintă puncte
foarte fine. Aria supramediană este cel puțin de două ori mai lungă
decât lată. 6-7 mm....................................10.	E. borealis (Holmgr.)
32(27) Fața este neagră în întregime......................................  33
33(34) Propodeul este evident areolat. Clipeul este roșu. Scutelul are o
impresiune la vârf. Tibiile și tarsele posterioare sunt roșii, rareori tibiile
sunt negricioase la vârf. Toate trohanterele și femurele posterioare sunt
negricioase. Numai masculul este cunoscut. 6-7 mm..............................
......................................................*	E. rufilabris (Holmgr.)
34(33) Propodeul este neevident areolat la bază. Tergitele 2-4 sunt negre, cu
marginea posterioară roșie pe o porțiune succesiv mai lată. Picioarele
sunt roșietice, cu baza neagră pe o porțiune lată. Femurele posterioare
sunt negricioase, iar tibiile posterioare sunt brune pe partea internă.
Numai femela este cunoscută. 5 mm.........................*	E. deletus (Thoms.)
35(26) Scutelul prezintă desene de culoare deschisă.........................36
36(37) Tergitele 5-7 sunt roșii. Fața este galbenă în întregime. 10 mm......
....................................................11.	E. dioszeghyi (Kiss)
37(36) Tergitele 5-7 sunt negre, cu marginea posterioară albicioasă. Propodeul
este distinct areolat. Petele laterale de pe față, vârful scutelului și
postscutelul sunt galbene-albicioase. 7-8 mm................................
...................................................* E. pachisoma (Steph.)
SUBFAMILIA CTENISCINAE
69
38(25) Femurele posterioare sunt roșietice, rareori cu vârful sau cu baza
negricioase.............................................................39
39(40) Toate femurele sunt roșietice în întregime. Capul este negru, cu palpii,
clipeul și mandibulele, cu excepția vârfului, galbene. 6 mm................
.........................................................................2.	E. genalis (Thoms.)
40(39) Toate femurele sunt galbene-roșietice, prevăzute cu câte o pată neagră
pe partea ventrală la bază. Coxele sunt negre, cele anterioare pe partea
ventrală și trohanterele albicioase. Fața este galbenă cel puțin în partea
inferioară, prevăzută cu o dungă lată medio-longitudinală neagră.
Mijlocul abdomenului este roșu. 5-7 mm.. 13. E. punctipes (Thoms.)
41(50) Scutelul prezintă o gropiță la vârf......................................42
42(45) Vârful scutelului este galben............................................43
43(44) Tergitele 2-4 sau 2-5 sunt roșii. Ultimele tergite au marginea posterioară
albă pe o porțiune lată. Fața prezintă pete galbene. Protoracele are
marginea anterioară galbenă. Picioarele sunt roșietice, cele posterioare
au coxele, o pată pe trohantere, vârful femurelor și tarsele negricioase.
5	mm.............................................* E. pumilus (Holmgr.)
44(43) Numai tergitele 2-3 sunt roșii, al doilea de obicei are baza neagră, iar
al treilea are laturile negre. Antenele sunt galbene-roșietice pe partea
ventrală la ambele sexe. Marginea protoracelui și câte o linie înaintea
bazei aripilor sunt galbene. Picioarele sunt roșietice, cu toate coxele și
trohanterele gălbui. Coxele posterioare au la bază câte o pată neagră.
Vârful femurelor și tibiilor posterioare și tarsele posterioare sunt brune-
negricioase. 6-8 mm......................................* E. lineiger (Thoms.)
45(42) Scutelul este negru în întregime...................................... 46
46(47) Fața este galbenă, numai cu un punct negru sau o linie neagră sub baza
antenelor. Picioarele sunt galbene-roșietice. Coxele și trohanterele sunt
galbene palid, numai coxele posterioare parțial negre. Tergitele 2-6 sunt
roșii, cu marginea posterioară a segmentelor terminale galbenă. 7-8 mm.
.......................................................14. E. mitigosus (Grav.)
47(46) Fața este neagră, cel mult cu pete galbene.............:...............48
48(49) Tergitele 2-4 sunt roșii, 5-8 negre, cu marginea posterioară albicioasă
pe o porțiune îngustă. Obrajii nu sunt galbeni. Picioarele sunt roșietice,
cu genunchii posteriori și vârful tibiilor și tarselor posterioare negricioase.
6-10 mm.................................................. 15. E. aurifluus (Hal.)
49(48) Abdomenul este roșu, cu primul tergit negru. Picioarele sunt roșietice,
cu baza coxelor anterioare și mijlocii și coxele posterioare în întregime
negre. 8-9 mm...........................................* E. frigidus (Holmgr.)
50(41) Scutelul fără gropită la vârf, rareori numai indicată la unii masculi....
..................’.................................................51
51(56) Fața este galbenă în întregime sau prezintă o pată neagră sau o linie
neagră sub baza antenelor.....................................................52
52(53) Marginile frunții, fața și scutelul sunt galbene. Picioarele sunt galbene-
roșii, cu desene negre și galbene la bază. La femelă, tergitele 2-6, iar
la mascul 2-4-5 sunt roșii. 7-8 mm.......................* E. signifer (Thoms.)
70
FAMILIA ICHNEUMONIDAE
53(52) Marginile frunții nu sunt galbene.....................................54
54(55) Tergitele 2-6 sunt roșii-galbene. Tergitul 2 este negru la bază pe o
porțiune îngustă. Celelalte tergite aproape fără desene negricioase pe
laturi. Obrajii sunt galbeni-albicioși. Picioarele sunt galbene-roșietice,
cu baza galbenă-albicioasă. 6 mm......................* E. brevigena (Thoms.)
55(54) Tergitele 2^1 sau 2-5, uneori și tergitele următoare sunt roșietice. Tergitul
2 are la bază pete laterale negricioase. Următoarele tergite sunt negricioase
pe laturi. Picioarele sunt galbene-roșietice, cu coxele și trohanterele
galbene-albicioase. 7-9 mm.............................16.	E. dorsator (Thunb.)
56(51) Fața este neagră în întregime sau neagră și prevăzută cu pete galbene
.............................................................................57
57(58) Fața este neagră în întregime. Picioarele sunt galbene-roșietice, cu coxele
și trohanterele anterioare galbene-albicioase. Coxele posterioare sunt
negre la bază. Scutelul prezintă, de obicei, o pată galbenă la vârf. Laturile
toracelui sunt prevăzute cu puncte foarte fine. Primul tergit și petele de
pe tergitul 2 sunt negre. Restul abdomenului este roșu în cea mai mare
parte. Tergitele terminale au marginea posterioară galbenă pe o porțiune
lată. 6 mm..........................................17.	E. limbatellus (Holmgr.)
58(57) Fața este neagră, prevăzută cu pete galbene. Picioarele sunt roșietice, cu
coxele și trohanterele anterioare galbene-albicioase parțial, rareori în
întregime. Coxele posterioare sunt negre, deseori cu vârful roșiatic. Corpul
este puțin lucios. Tergitul 1 este aspru și prevăzut cu rugozități. 6 mm.
.................................................18.	E. flavomaculatus (Grav.)
59(24) Abdomenul prezintă numai pete roșii sau galbene. De cele mai multe ori
are o pată longitudinală roșie pe tergitele mijlocii.........................60
60(63) Fața este galbenă în întregime, cel mult prezintă o linie medio-
longitudinală negricioasă....................................................61
61(62) Femurele posterioare sunt roșii. Tergitele 2-5 prezintă câte o pată
triunghiulară roșie mare, cuprinzând uneori mai mult decât 3/4 din
suprafața tergitelor. Mandibulele, clipeul, obrajii, fața și câte o pată pe
laturile protoracelui sunt gălbui. Numai femela este cunoscută. 5-6 mm.
....................................................19.	E. dahlbomi (Holmgr.)
62(61) Femurele posterioare sunt negre. Mandibulele, clipeul, fața, marginile
frunții parțial, partea ventrală a scapului, laturile protoracelui, câte o
linie lată înaintea bazei aripilor anterioare, tegulele și vârful scutelului
sunt galbene. Picioarele sunt roșii, cu coxele și trohanterele anterioare
galbene. Femurele mijlocii pe partea posterioară, coxele și femurele
posterioare aproape în întregime sunt negre. Numai masculul este
cunoscut. 4 mm........................................*	E. autumnalis (Brisch.)
63(60) Fața este neagră, prevăzută cu pete galbene...........................64
64(65) Numai tergitul 2 are marginea posterioară roșie pe o porțiune lată sau
prezintă o pată triunghiulară roșie. Tergitele 2-7 au marginea posterioară
galbenă. Picioarele sunt roșietice, cu coxele și trohanterele anterioare
galbene, iar tarsele posterioare sunt brune înspre vârf. 4,5-7 mm...............
.............................................................................. *	E. rufonotatus (Holmgr.)
SUBFAMILIA CTENISCINAE
71
65(64) Abdomenul la femelă are o pată longitudinală pe mijloc, iar la mascul
uneori este negru, cu marginea posterioară a tergitelor roșiatică sau
albicioasă................................................................. 66
66(67) Coxele și trohanterele anterioare sunt albe în întregime. Restul picioarelor
este roșiatic, cu coxele posterioare negre dorsal și cu tibiile posterioare
negricioase la vârf. Antenele sunt negre, cu partea ventrală a scapului
roșie. Petele laterale de pe partea ventrală a abdomenului și ultimul
sternit sunt negre. Numai femela este cunoscută. 6-7 mm........................
.......................................................* E. albicoxa (Thoms.)
67(66) Coxele și trohanterele anterioare sunt albe numai pe partea ventrală.
Restul picioarelor este roșiatic. Antenele sunt roșii înspre vârf. La mascul
abdomenul este negru, cu tergitele 2 și 3 roșii-brune la vârf, iar tergitele
5-7 cu marginea posterioară albicioasă. 6-7 mm.................................
...............................................................................* E. T-nigrum (Thoms.)
68 (1) Aripile anterioare fără areolă. Fața nu este totdeauna transversală, ci
uneori puțin îngustată spre înainte........................................ 69
69(72) Mijlocul abdomenului este roșu.......................................70
70(71) Corpul este zvelt. Aria supramediană este îngustă, adâncită în sens
longitudinal și aproape de 3 ori mai lungă decât lată. Marginile feței
sunt galbene. Tergitele 2-3 prezintă o pată comună roșie sau tot mijlocul
abdomenului este roșu-brun. 4-5 mm..................20. E. schi0dtei (Holmgr.)
71(70) Corpul este puternic. Aria supramediană este aproximativ pentagonală.
Fața prezintă pe laturi câte o pată triunghiulară galbenă. Primul tergit,
la mijloc în partea posterioară și tergitele 2 și 3 sau 2-4 sunt roșii, de
cele mai multe ori brune pe laturi. 5 mm.......................................
.................................................21.	E. bimaculătus (Holmgr.)
72(69) Tergitele prezintă numai articulațiile sau marginile albicioase, rareori
tergitele mijlocii au și pete albicioase....................................73
73(74) Tergitele 2-4-5 prezintă pete triunghiulare albe-gălbui și marginile lor
au aceeași culoare. Mandibulele, clipeul, obrajii, fața, gâtul, laturile
protoracelui, câte o linie înaintea aripilor, mezosternul și vârful scutelului
sunt albe-gălbui. 4-5 mm.........................20.	E. schi0dtei (Holmgr.), cT
74(73) Abdomenul fără pete albicioase sau gălbui, prezentând numai articulațiile
sau marginile de culoare deschisă...........................................75
75(76) Aria supramediană este îngustă și alungită. Corpul, în special capul, este
neted și lucios. Mandibulele, clipeul și fața sunt albe-gălbui, ultima cu
o dungă medio-longitudinală neagră, rareori fața prezintă numai pe laturi,
lângă clipeu, câte o pată galbenă. Marginea posterioară a tergitelor la ?,
iar la cf uneori numai începând cu tergitele 2 și 3, este albă-gălbuie. 4
mm...................................................* E. pygmaeus (Holmgr.)
76(75) Aria supramediană este ovală, numai puțin mai lungă decât lată. Corpul
este prevăzut cu puncte fine, destul de lucios. Fața prezintă pe laturi câte
o pată rotunjită galbenă. Tergitele 2 și 3 au marginea posterioară roșiatică,
iar tergitele posterioare au marginea posterioară albicioasă pe o porțiune
72
FAMILIA ICHNEUMONIDAE
foarte îngustă. Se cunoaște numai masculul. 5 mm.........................
........................................................................*	E. zonellus Holmgr.
1.	Eridolius gnathoxanthus (Gravenhorst, 1829)
1829 Tryphon gnathoxanthus Gravenhorst, Ichn. Eur., 2, 147, ?
1839 Cteniscus gnathoxanthus Haliday, Ann. Nat. Hist., 2, 113; 1912 Schmiedeknecht,
Opuse. Ichn., 5, 2328, ? cT; 1936 Meyer, Tabl. Syst. Hym. (Ichn.), URSS, 5, 43,
1952 Kerrich, Bull. Brit. Mus. (Nat. Hist.) Ent., 2 (6), 440, ? cT; 1973
Constantineanu R., Stud. Com. Șt. Nat. Muz. Suceava, 3, 366, ?; 1975
Constantineanu M., Constantineanu R. și lonaitis V. P., Trud. Akad. Nauk.
Litovskoi SSR, Ser. B., 1 (69), 66, ?; 1981 Constantineanu R., Lucr. Șt. Biol.
Inst. înv. Sup. Constanța, 22, ?.
1855 Exenterus gnathoxanthus Holmgren, Svensk Vet. Akad. Handl., 1, 231, ? cT; 1911
Morley, Brit. Ichn., 4, 206,
1969 Eridolius gnathoxanthus Townes, Mem. Amer. Ent. Inst., 11, 192.
Lungimea corpului: 6-9 mm.
Capul este lucios, foarte fin punctat, transversal, moderat până la destul de
puternic îngustat înapoia ochilor. Fruntea este plană, puțin imprimată deasupra
antenelor. Epistoma este puțin proeminentă. Clipeul este evident delimitat de
față printr-un șanț curbat, îngust și adânc, puternic convex în jumătatea bazală
și ușor imprimat înaintea vârfului, care este rotunjit. Mandibulele au dinții egali.
Antenele sunt lungi, aproximativ cât corpul, cu flagelul format din 25-29 arti-
cule. Postinelul este aproape de 1,5 ori mai lung decât următorul articul. Toracele
este lat cât capul, ca și acesta lucios și fin punctat. Epomiile sunt moderat de
puternice. Notaulii sunt distincți, destul de adânci. Scutelul este mai mult sau
mai puțin convex, mărginit pe laturi înapoia șanțului prescutelar. Mezopleurele
sunt des și destul de fin punejate în partea inferioară și cu puncte mai fine și mai
rare în partea superioară. Stemaulii sunt foarte superficiali. Mezosulcul este
puțin adânc, mai lățit înapoia mijlocului și de obicei, bine închis în partea
posterioară. Propodeul este lucios, areolat, cu aria supramediană rareori delimitată
la bază și este evident mai lungă decât lată, cu costula inserată puțin înaintea
jumătății. Primul segment abdominal ese de 1,1-1,8 ori mai lung decât lățimea
sa cea mai mare, cu stigmele situate înaintea jumătății, neproeminente și cu
carenele medio-dorsale distincte până dincolo de mijloc. Segmentele abdominale
2-5 sunt transversale. Tiridiile sunt înguste la femelă și mai late la mascul.
Hipopigiul la ? este destul de ascuțit. Ovipozitorul depășește evident vârful
abdomenului. Areola este scurt pedicelată sau aproape nepedicelată. Nervura
paralelă se inseră puțin sub jumătatea marginii externe a celulei brahiale. Nervelul
este frânt mult sub jumătatea sa. Celula radială este aproape de 2,7 ori mai lungă
decât lățimea sa cea mai mare. Ghearele tuturor tarselbr sunt destul de puternic
pectinate.
Corpul este negru. Palpii, mandibulele, cu excepția vârfului, clipeul, vârful
obrajilor și deseori câte o pată legată de pata obrajilor dintre ochi și mandibule
SUBFAMILIA CTENISCINAE
73
sunt albe-gălbui. Antenele sunt roșii-brunii spre vârf dorsal și roșietice ventral.
Tegulele și calozitățile humerale sunt albicioase. Vârful scutelului numai pe
laturi și câte o pată sub baza aripilor posterioare sunt gălbui. Pterostigma este
brună, cu baza mai deschisă la culoare. Picioarele sunt roșietice, cu tibiile și
tarsele posterioare negricioase. Tibiile sunt roșietice la extrema bază. La mascul
și femurele posterioare sunt mai mult sau mai puțin negricioase. Abdomenul este
negru dorsal, cu marginile apicală și laterală a tergitelor albicioasă sau albă-
roșietică. Partea ventrală a abdomenului este gălbuie-albicioasă. Hipopigiul are
o pată în formă de „V”, iar celelalte sternite câte o pereche de pete brunii.
Tiridiile sunt brune. La mascul fața poate fi în întregime gălbuie, cu excepția
unei mici pete mediane în partea superioară. Uneori, scapul este gălbui ventral.
Coxele sunt în general galbene. Hipopigiul este negru.
Gazde: Periclista pubescens Zadd. și Nematinus luteus Panz. (Hym.,
Tenthredinidae).
Răspândire geografică: Centrul și nordul Europei, Bulgaria, Polonia,
Ucraina, Bielorusia, Rusia (St. Petersburg, Tambov, Ecaterinaburg, Samarsk,
laroslav, Citinsk, Primorie, Murmansk, Arhanghelsk, Kamciatka), Georgia, In
România: Baia Mare, jud, Maramureș, în iulie, 1 ?; lacobeni, în august, 1 ?,
Moldovița, jud. Suceava, în august, 1 ?.
2.	Eridolius gibbulus (Holmgren, 1855)
1855 Exenterus gibbulus Holmgren, Svensk Vet. Akad. HandL, 1, 231, £ cT.
1912 Cteniscus gibbulus Schmiedeknecht, Opuse. Ichn., 5, 2329, $ o"; 1926 Kiss, Verh.
Mitt. Sieb. Ver. Naturwiss., Hermannstadt, 75-76, 114; 1936 Meyer, Tabl. Syst.
Hym. (Ichn.) URSS, 5, 44, ? cT; 1952 Kerrich, Bull. Brit. Mus. (Nat. Hist.) Ent., 2
(6), 443, ? cT.
1969 Eridolius gibbulus Townes, Mem. Amer. Ent. Inst., 11, 192.
Lungimea corpului: 6-7 mm.
Capul este puțin umflat, transversal, neîngustat înapoia ochilor, foarte fin
punctat și prevăzut cu peri fini. Dintele inferior al mandibulelor nu este distinct
mai lung și mai proeminent decât cel superior. Antenele sunt filiforme, lungi
aproximativ cât corpul. Toracele este convex. Scutelul este excavat la vârf.
Mezosulcul este adânc imprimat. Propodeul este foarte scurt, fin rugos și fără
luciu, prevăzut dorsal cu 5 arii evidente. Aria supramediană este mai lată decât
lungă. Mezopleurele sunt prevăzute cu puncte fine. Speculul este distinct. Celula
radială este de 2,5 ori mai lungă decât lată. Sectorul extern al nervurii radiale
este drept. Nervelul este frânt puțin sub mijlocul său. Primul segment abdominal
fără lobi latero-bazali distincți, se lățește succesiv spre vârf, de aproximativ 1,5
ori mai lung decât lățimea sa cea mai mare, cu carenele longitudinale medio-
dorsale distincte până dincolo de mijloc și sunt puternice, iar la femelă se întind
în linie dreaptă. Segmentele abdominale 4 și 5 sunt puternic transversale.
Ovipozitorul este lat aproximativ ca și cel de la E. gnatoxanthus Grav.
74
FAMILIA ICHNEUMONIDAE
Corpul este negru. Mandibulele, clipeul, fața, obrajii și tegulele sunt
albicioase. Picioarele anterioare și mijlocii sunt roșietice, cu coxele și trohanterele
galbene-albicioase. Picioarele posterioare sunt brune sau negricioase, cu
trohanterele de culoare mai deschisă și cu baza tibiilor și tarselor roșietice.
Trohanterele posterioare uneori sunt negricioase pe partea dorsală. Marginea
posterioară a tergitelor este galbenă-roșietică. Hipopigiul la femelă este în mare
parte brun, cu marginea apicală albicioasă.
Gazde: necunoscute.
Răspândire geografică: Suedia, Finlanda, Rusia (St. Petersburg, Krasno-
dar, Sahalin), Georgia. în România: munții Retezat.
3.	Eridolius consobrinus (Holmgren, 1855
1855 Exenterus consobrinus Holmgren, Svensk Vet. Akad. Handl., 1, 232,
1912 Cteniscus consobrinus Schmiedeknecht, Opuse. Ichn., 5, 2330, ? c?; 1926 Kiss,
Verh. Mitt. Sieb. Ver. Naturwiss., Hermannstadt, 75-76, 114; 1936 Meyer, Tabl.
Syst. Hym. (Ichn.) URSS, 5, 45, ? cT; 1952 Kerrich, Bull. Brit. Mus. (Nat. Hist.)
Ent., 2 (6), 436, ?cT.
1969 Eridolius consobrinus Townes, Mem. Amer. Ent. Inst., 11, 192.
Lungimea corpului: 5-7,5 mm.
Corpul este lucios, prevăzut cu puncte fine. Capul nu este îngustat înapoia
ochilor. Ochii sunt ușor convergenți la mascul. Clipeul este delimitat de față
printr-un șanț îngust și adânc, iar la mascul nu este foarte lat rotunjit la vârf.
Spațiul malar este aproape egal cu distanța dintre vârful mandibulelor la ambele
sexe. Dintele inferior al mandibulelor este distinct mai scurt decât cel superior.
Scapul este normal, destul de puțin excavat externo-ventral. Postinelul este de
1,3 ori mai lung decât articulul următor. Flagelul antenelor este relativ zvelt,
format din 24-25 articule. Pronotul este abrupt înclinat înspre șanțul transversal.
Epomiile sunt destul de slabe, șterse în partea inferioară. Mezonotul se înalță
distinct față de pronot și este moderat convex. Notaulii sunt destul de puternic
imprimați, dar scurți, neajungând până la marginea anterioară a mezonotului.
Scutelul este moderat convex, mărginit cu coaste pe laturi care depășesc puțin
șanțul transversal prescutelar. Sternaulii sunt largi, dar superficiali. Epicnemiile
sunt puțin proeminente. Mezosulcul este puțin adânc anterior și mai adânc în
partea posterioară, unde este închis parțial. Propodeul este distinct areolat, cu
aria supramediană distinct mai lungă decât lată, aproape cu laturile paralele,
nedistinct diferențiată de aria bazală. Costulele se inseră înaintea jumătății ariei
supramediane. Primul segment abdominal este de 1,4 ori mai lung decât lățimea
sa cea mai mare la femelă și de 1,7-2 ori la mascul, cu carenele longitudinale
medio-dorsale distincte până dincolo de mijloc. Tergitul 2 este puțin alutaceu la
bază, cu tiridiile distincte. Celelalte tergite sunt netede și lucioase. Hipopigiul la
femelă este ascuțit la vârf, dar nedistinct cutat longitudinal. Ovipozitorul este lat,
destul de puternic ascuțit, depășește evident vârful tergitului 8. Nervelul este
SUBFAMILIA CTENISCINAE
75
frânt puțin sub jumătatea sa. Ghearele tarselor sunt moderat pectinate la femelă
și încă mai puțin la mascul.
Corpul este negru. Palpii, mandibulele, clipeul, petele de pe față și tegulele
sunt albicioase. Antenele sunt brune, roșii-ruginii pe partea ventrală. Vârful
scapului, pedicelului și postinelului este mai deschis la culoare. Partea ventrală
a scapului, pedicelului și a inelului este gălbuie-albicioasă. Calozitățile humerale,
tegulele, marginea posterioară a scutelului pe laturi și câte o pată sub aripile
posterioare sunt de culoare deschisă. Picioarele sunt roșietice, cu baza coxelor
negricioasă. Vârful coxelor anterioare și trohanterele sunt gălbui. Trohanterele
posterioare au câte o pată negricioasă pe partea dorsală. Pterostigma este brună,
cu baza gălbuie. Marginea posterioară a tergitelor 3-7 este gălbuie. Hipopigiul
la femelă este bruniu, cu marginea posterioară și mijlocul bazei gălbui.
Gazde: necunoscute.
Răspândire geografică: Irlanda, Suedia, Finlanda, Rusia (Irkuțk, lakuțk,
Murmansk, Ciukoțk, Kamciatka, Sahalin). în România: Ocna Dejului, jud. Cluj.
4.	Eridolius similis (Holmgren, 1855)
1855 Exenterus similis Holmgren, Svensk Vet. Akad. Handl., 1, 232, ? cT.
1912 Cteniscus similis Schmiedeknecht, Opuse. Ichn., 5, 1331, £6"; 1936 Meyer, Tabl.
Syst. Hym. (Ichn.) URSS, 5, 45, ? cT.
1969 Eridolius similis Townes, Mem. Amer. Ent. Inst., 11, 192.
Lungimea corpului: 5-6,5 mm.
Corpul este prevăzut cu puncte fine, lucios. Capul este foarte puțin îngustat
înapoia ochilor. Clipeul este diferențiat de față printr-un șanț îngust, curbat și
adânc. Clipeul este proeminent în jumătatea bazală și prezintă o depresiune
transversală înaintea marginii apicale. Epomiile sunt foarte slabe, aproape șterse.
Mezonotul este proeminent, cu notaulii distincți. Epicnemiile sunt evidente, destul
de puternice. Stemaulii sunt largi, adânci, destul de lungi. Scutelul fără gropiță
la vârf, cu carene pe laturi numai la baza sa. Propodeul este complet areolat.
Aria supramediană este mai lungă decât lată, nediferențiată anterior de aria
bazală. Nervului este puțin postfurcal. Nervura paralelă se inseră puțin sub
jumătatea marginii externe a celulei brahiale. Nervelul este frânt mult sub
jumătatea sa. Primul segment abdominal se lățește succesiv înspre vârf, mult mai
lung decât lățimea sa cea mai mare, cu carenele longitudinale medio-dorsale
distincte până dincolo de mijloc. Ovipozitorul depășește evident vârful
abdomenului.
Corpul este negru. Clipeul este de asemenea negru, numai cu jumătatea
anterioară roșietică. Palpii, mandibulele, cu excepția vârfului, calozitățile
humerale, tegulele și tegululele sunt galbene-albicioase. Pterostigma este brună,
cu baza gălbuie. Picioarele sunt roșii, cu vârful tibiilor posterioare și tarsele
posterioare negricioase. Marginea posterioară a tergitelor este gălbuie pe o porțiune
mai mult sau mai puțin îngustă. Partea ventrală a abdomenului este roșietică.
Ovipozitorul este de asemenea roșiatic.
76
FAMILIA ICHNEUMONIDAE
Gazde: necunoscute.
Răspândire geografică: Suedia, Norvegia, Finlanda, Franța, Rusia (St.
Petersburg, Moscova, Murmansk, lakuțk, Magadansk, Buriatia), Azerbaidjan,
Kirghizstan. în România: Valea Caprei, jud. Argeș, în iulie, 3 ? ?; pădurea
Călian, comuna Nicșeni, jud. Botoșani, în august, 2 ? ?.
Specie nouă pentru fauna României.
5.	Eridolius alacer (Gravenhorst, 1829)
(fig. 38, 39, 40)
1829 Tryphon alacer Gravenhorst, Ichn. Eur., 2, 132, 6"
1855 Acrotomus xanthopus Holmgren, Svensk Vet. Akad. Handl., 1, 223, 6".
1906 Acrotomus alacer Pfankuch, Zeitschr. Hym. Dipt., 6, 86, d.
1911 Anisoctenion alacer Schmiedeknecht, Opuse. Ichn., 5, 2295, 6"; 1936 Meyer, Tabl.
Syst. Hym. (Ichn.) URSS, 5, 25, $cT; 1952 Kerrich, Bull. Brit. Mus. (Nat. Hist.)
Ent., 2 (6), 348, ? cT; 1983 Constantineanu R., Stud. Cercet. Biol., Ser. Biol. Anim.,
35 (2), 78, cT.
1969 Eridolius alacer Townes, Mem. Amer. Ent. Inst., 11, 192.
Lungimea corpului: 7-11 mm.
Capul este umflat (fig. 39, A), puțin îngustat înapoia ochilor. Fruntea este
fin punctată. Fața prezintă puncte moderate, iar epistoma puncte mai mari. Spațiul
malar este mai mult sau mai puțin coriaceu. Clipeul (fig. 39, B) este mult mai
lat decât lung, diferențiat printr-un șanț puțin adânc de față, rotunjit la marginea
apicală. Coasta orală este slab dezvoltată, coasta genală este puțin proeminentă
și se întâlnește cu cea orală mult înapoia bazei mandibulelor. Antenele sunt
filiforme, lungi aproape cât corpul, zvelte, cu flagelul format din 34-41 articule,
Toracele este puțin mai îngust decât capul. Epomiile sunt destul de puternice la
mijloc, dar șterse în partea inferioară. Mezonotul este destul de puternic și
uniform convex. Notaulii sunt scurți, adânci și prevăzuți cu coaste transversale.
Scutelul este potrivit de convex, prevăzut cu coaste pe laturi numai Ia bază.
Mezopleurele sunt prevăzute cu puncte fine și rare. Epicnemiile sunt distincte în
special în jumătatea inferioară a mezopleurelor. Propodeul este alungit, areolat,
cu coastele destul de slabe anterior și puternice posterior. Aria bazală este puțin
excavată și nedistinct delimitată. Aria supramediană este de 2-3 ori mai lungă
decât lată. Aria posteromediană este mai lată decât lungă, netedă, și lucioasă,
uneori divizată printr-o carenă medio-longitudinală distinctă. Sectorul extern al
nervurii radiale este drept, curbat puțin la vârf. Nervurile bazală și discocubitală
sunt divergente. Nervura paralelă se inseră sub mijlocul marginii externe a celulei
brahiale’ Nervelul este frânt mult sub jumătatea sa. Picioarele sunt lungi și
zvelte. Ghearele tarselor sunt puternic pectinate până dincolo de jumătatea lor.
Abdomenul este îngust, puțin mai lung decât capul și toracele împreună. Primul
tergit este îngust, lățindu-se succesiv înspre vârf și prevăzut cu un șanț medio-
SUBFAMILIA CTENISCINAE
77
longitudinal evident. Tergitul 2 are tiridii evidente, mari, iar tergitul 3 prezintă
de asemenea tiridii mai mici, distincte. Hipopigiul la ? este mare. Ovipozitorul
este lat, nu ajunge până la vârful tergitului 8, cu marginea ventrală puțin curbată
(fig. 38).
Fig. 39 - Eridolius alacer (Grav.) cT: A = capul, văzut dorsal;
B = clipeul (după Kerrich).
Corpul este negru, cu palpii, mandibulele, cu excepția dinților, clipeul, cu
excepția bazei, calozitățile humerale, tegulele și tegululele galbene. Picioarele
sunt roșietice, cu vârful tibiilor posterioare și tarsele posterioare negricioase.
Deseori și coxele sunt parțial negricioase. Pterostigma și nervurile aripilor sunt
roșietice. Marginea posterioară a tergitelor 2-7 este, de obicei, gălbuie.
Scleritele cefalice ale larvei de ultimul stadiu, ca în fig. 40.
Fig. 40 - Scleritele cefalice ale larvei de
ultimul stadiu de Eridolius alacer (Grav.):
A = capul; B = antena; C = cuticula;
D = stigma (după Short).
Allantus sp. (Hym., Tenthredinidae).
Gazde: Tenthredopsis nassata L. și
Răspândire geografică: Anglia, Irlanda de Nord, Suedia, Austria, Franța,
Germania, Lituania, ex-Cehoslovacia, Rusia (St. Petersburg, Moscova, Ar-
hanghelsk, Vladimirsk), Azerbaidjan, Mongolia, Coreea. în România: Ineu, jud.
Arad; Ileanda, jud. Sălaj; Deva, jud. Hunedoara; munții Bucegi, cota 1400, în
mai, 1 6*.
78
FAMILIA ICHNEUMONIDAE
6.	Eridolius gracilis (Holmgren, 1835)
1855 Exenterus gracilis Holmgren, Svensk Vet. Akad. Handl., 1, 233, ? o'.
1911 Cteniscus gracilis Schmiedeknecht, Opuse. Ichn., 5, 2333, ?cT, 1936 Meyer, TabL
Syst. Hym. (Ichn.) URSS, 5, 47, ? cT; 1981 Constantineanu R., Lucr. Șt. Biol.Inst.
înv. Sup. Constanța, 22, cT.
1969^ Eridolius gracilis Townes, Mem. Amer. Ent. Inst., 11, 192.
Lungimea corpului: 4-5 mm.
Corpul este lucios, prevăzut cu puncte fine. Clipeul este convex, evident
diferențiat de față, rotunjit la vârf și puțin excavat înaintea marginii apicale.
Capul este mai lat decât toracele, puțin îngustat înapoia ochilor. Fruntea este
puțin convexă, aproape plană și prevăzută cu puncte fine. Fața este scurtă, cu
epistoma puțin proeminentă. Epomiile sunt evidente. Notaulii puțin distincți.
Nervurile bazală și discocubitală sunt divergente. Nervura paralelă se inseră
puțin sub mijlocul marginii externe a celulei brahiale. Nervului este puțin
postfurcal. Nervelul este frânt mult sub jumătatea sa. Propodeul este complet
areolat, dar are coastele slabe. Abdomenul este mai îngust decât toracele. Primul
tergit este puțin lățit înspre vârf, cu carenele longitudinale medio-dorsale dis-
tincte până dincolo de mijloc.
Corpul este negru. Palpii, mandibulele, cu excepția vârfului, clipeul,
calozitățile humerale, tegulele și tegululele sunt galbene. Femurele, tibiile și
tarsele anterioare și mijlocii sunt galbene-roșietice. Coxele anterioare și mijlocii
și toate trohanterele sunt galbene, coxele posterioare negre. Marginea posterioară
a tergitelor este roșiatică pe o porțiune mai mult sau mai puțin lată. Se aseamănă
mult cu E. funebris Holmgr., de care se deosebește prin mărime mai mică, corp
mai zvelt, punctuație mai fină și în special mezopleurele netede și lucioase.
Gazde: necunoscute.
Răspândire geografică: Suedia, Norvegia, Finlanda. în România: satul
Ciocanu, comuna Dâmbovicioara, jud. Argeș, în iulie, 1 cT.
7.	Eridolius funebris (Holmgren, 1855)
1855 Exenterus funebris Holmgren, Svensk Vet. Akad. Handl., 1, 233, cT.
1912 Cteniscus funebris Schmiedeknecht, Opuse. Ichn., 5, 2332, cT; 1936 Meyer, Tabl.
Syst. Hym. (Ichn.) URSS, 5, 46, cT; 1972 Constantineanu R., An. Șt. Univ. Iași
(Serie nouă), Secț. II (Șt. Nat.), a. Biol., 18 (2), 449, cT.
1969 Eridolius funebris Townes, Mem. Amer. Ent. Inst., 11, 192.
Lungimea corpului: 5-8 mm.
Corpul este lucios, prevăzut cu puncte mici și cu o pubescență fină. Capul nu
este îngustat înapoia ochilor. Clipeul este puțin convex, cu marginea apicală
rotunjită. Fruntea și fața sunt evident punctate. Scutelul este ghebos, fără gropiță
la vârf. Propodeul este complet areolat, cu 5 arii distincte pe partea superioară.
Nervului este postfurcal. Nervura paralelă se inseră sub jumătatea marginii ex-
SUBFAMILIA CTENISCINAE
79
teme a celulei brahiale. Nervelul este frânt puțin sub jumătatea sa. Abdomenul
este mai îngust decât toracele. Tergitul 1 este rugos, puțin lățit înspre vârf, cu un
șanț medio-longitudinal distinct și cu carenele longitudinale medio-ventrale evidente
până dincolo de jumătatea sa. Stigmele primului segment abdominal sunt situate
puțin dincolo de jumătatea sa. Tergitul 2 este transversal, cu tiridiile distincte.
Corpul este negru. Palpii, mandibulele, cu excepția vârfului, clipeul,
calozitățile humerale, tegulele și tegululele sunt galbene-albicioase. Picioarele
anterioare și mijlocii sunt galbene-roșietice. Trohanterele anterioare și mijlocii
sunt galbene-deschis. Baza coxelor este neagră. Picioarele posterioare sunt
negricioase, cu baza tibiilor roșietice pe o porțiune lată. Marginea posterioară a
tergitelor 2 și 3 este roșie-ruginie.
Gazde: necunoscute.
Răspândire geografică: Suedia, Norvegia. în România: Parcul Național
din munții Retezat (zona științifică), în iulie, 1
8.	Eridolius pictus (Gravenhorst, 1829)
1829 Tryphon pictus Gravenhorst, Ichn. Eur., 2, 288, ?.
1855 Exenterus pictus Holmgren, Svensk Vet. Akad. Handl., 1, 238, ? cT.
1883 Cteniscuspictus Thomson, Opuse. Ent., 9, 892; 1912, Schmiedeknecht, Opuse. Ichn.,
5, 2334,	1932 Kiss, Verh. Mitt. Sieb. Ver. Naturwiss., Hermannstadt, 81-82, 55;
1936 Meyer, Tabl. Syst. Hym. (Ichn.) URSS, 5, 48,
1969 Eridolius pictus Townes, Mem. Amer. Ent. Inst., 11, 192.
Lungimea corpului: 6-8 mm.
Corpul este neted, prevăzut cu puncte fine și cu o pubescență scurtă. Capul
este puțin lățit înapoia ochilor și distinct mai lat decât toracele. Clipeul este
puțin convex, puțin depresat înaintea marginii apicale, care este rotunjită aproape
trunchiat în mijlocul marginii apicale. Pronotul este puternic rugos în partea
inferioară. Mezopleurele sunt distinct alutacee. Mezosulcul este mai îngust decât
la Cteniscus aurifluus Hal. Scutelul nu are o excavație la vârf. Propodeul este
complet areolat. Aria supramediană este alungită, dar nu are laturile paralele, ci
este îngustată în partea posterioară, nu este diferențiată de aria bazală. Nervura
radială este dreaptă la vârf. Nervelul este frânt sub jumătatea sa. Primul tergit
este plan, subțiat la bază, destul de lung și îngust, prevăzut cu un șanț longitu-
dinal medio-dorsal slab și cu coaste longitudinale pe laturi. Tergitele 2 și 3 sunt
netede aproape în întregime. Tiridiile sunt distincte, dar nu adânci. Pterostigma
este destul de lată. Nervurile bazală și discocubitală sunt aproape paralele.
Ghearele tarselor sunt slab, dar distinct pectinate.
Corpul este negru. Palpii, mandibulele, clipeul, fața, partea ventrală a
scapului și câte o pată pe obraji sunt albe-gălbui. Fața fără dungă medio-
longitudinală neagră. Numai rareori are o linie mediană neagră nedefinită bine.
Flagelul antenelor este roșietic pe partea ventrală. Calozitățile humerale și tegulele
sunt albicioase. Picioarele anterioare și mijlocii, tibiile și tarsele posterioare sunt
galbene-roșietice. Coxele și trohanterele anterioare și mijlocii sunt galbene-
80
FAMILIA ICHNEUMONIDAE
albicioase. Coxele, uneori, sunt negre pe partea dorsală. Coxele și femurele
posterioare sunt brune până la negre, ultimele, uneori, prevăzute cu câte o bandă
, longitudinală roșiatică. Vârful coxelor posterioare la mascul, toate trohanterele
și trohanterelii sunt galbeni. Primul tergit este negru, cu vârful roșu. Tergitele
2-4 sau 2-5 sunt roșii, deseori cu desene confuze negricioase pe laturi. Tergitele
5-8 au marginea apicală albicioasă. Partea ventrală a abdomenului, inclusiv
hipopigiul, este albicioasă. Abdomenul la mascul este mai negricios.
Gazde: Pachynematus kirbyi Dahlb. (Hym., Tenthredinidae).
Răspândire geografică: Centrul și nordul Europei, Rusia (partea europeană,
Omsk, lakuțk, Kamciatka). în România: munții Bucegi.
9.	Eridolius marginatus (Thomson, 1883)
1883 Cteniscus marginatus Thomson, Opuse. Ent., 9, 892; 1912 Schmiedeknecht, Opuse.
Ichn., 5, 2335, Șef; 1936 Meyer, Tabl. Syst. Hym. (Ichn.) URSS, 5, 48, $o"; 1972
Constantineanu R., Contrib. Stud. Tryph. România (Teză), 124, ?.
Lungimea corpului: 5-7 mm.
Corpul este lucios, îngustat înapoia ochilor, prevăzut cu puncte fine și cu
o pilozitate scurtă și rară pe partea dorsală și mai deasă pe partea ventrală a
toracelui. Clipeul este convex, transversal, evident diferențiat de față și cu o
depresiune puțin adâncă transversală înaintea marginii apicale rotunjite. Carena
occipitală este distinctă, proeminentă. Fruntea și fața sunt transversale. Toracele
este puțin mai îngust decât capul. Mezonotul este convex, foarte lucios, cu
notaulii distincți. Epicnemiile sunt evidente. Sternaulii sunt slabi, iar mezosulcul
este adânc. Scutelul este convex, fără gropiță la vârf. Propodeul este complet
areolat, cu costula slabă. Aria supramediană este puțin mai lungă decât lată,
nediferențiată de aria bazală. Nervurile bazală și discocubitală sunt divergente.
Nervura paralelă se inseră puțin sub jumătatea marginii externe a celulei brahiale.
Nervelul este antefurcal, frânt mult sub jumătatea sa. Primul tergit se lățește
succesiv de la bază înspre vârf și prezintă dorsal un șanț medio-longitudinal până
aproape de vârf.
Corpul este negru, cu palpii, mandibulele, cu excepția vârfului, clipeul,
fața, obrajii, partea ventrală a scapului, calozitățile humerale, tegulele și tegululele
albicioase. Fața prezintă o pată mare triunghiulară neagră sub baza antenelor.
Flagelul antenelor este roșiatic pe partea venterală. Picioarele anterioare și mijlocii
sunt roșietice, cu coxele și trohanterele albicioase. Femurele posterioare sunt
negricioase. Coxele și trohanterele posterioare sunt negre, cu vârful roșiatic.
Tibiile și tarsele posterioare sunt roșietice, cu vârful bruniu. Mijlocul abdomenului
este roșu; stemitele împreună cu hipopigiul sunt albicioase. Se aseamănă foarte
mult cu E. pictus Grav., dar se deosebește de acesta având capul mai lat, scutelul
mărginit pe laturi cu coaste, obrajii mai lungi și fața prezintă o pată triunghiulară
neagră sub baza antenelor.
SUBFAMILIA CTENISCINAE
81
Gazde: necunoscute.
Răspândire geografică: Suedia. în România: muntele Igniș din masivul
munților Gutâi, jud. Maramureș, în iulie, 1 ?.
Specie nouă pentru fauna României.
10.	Eridolius borealis (Holmgren, 1855)
1855 Exenterus borealis Holmgren, Svensk. Vet. Akad. Handl., 1, 236, ? 6".
1912 Cteniscus borealis Schmiedeknecht, Opuse. Ichn., 5, 2335,	1913 Roman, Ent.
Tidskr., 34, 131, 6"; 1936 Meyer, Tabl. Syst. Hym. (Ichn.) URSS, 5, 48, $ cT.
1855 Cteniscus alpicola Holmgren, Svensk. Vet. Akad. Handl.,1, 237, o"; 1912
Schmiedeknecht, Opuse. Ichn., 5, 2334, cT; 1936 Meyer, Tabl. Syst. Hym. (Ichn.)
URSS, 5, 49, cT; 1973 Constantineanu R., Stud. Corn. Șt. Nat. Muz. Suceava, 3,
366, <
1969 Eridolius borealis Townes, Mem. Amer. Ent. Inst., 11, 192.
Lungimea corpului: 6-7 mm. Masculul are uneori 9 mm.
Corpul este prevăzut cu perișori fini, lucios. Capul este umflat, neîngustat
înapoia ochilor, prevăzut cu puncte foarte fine. Fața este transversală, cu epistoma
proeminentă. Clipeul este proeminent, rotunjit la marginea apicală, evident
diferențiat de față. Antenele sunt lungi aproape cât corpul. Fruntea este puțin
convexă, prevăzută cu câte o excavație deasupra bazei antenelor. Toracele este
lucios, mai îngust decât capul. Notaulii sunt scurți, largi, puțin adânci. Scutelul
este proeminent, prevăzut cu o gropiță Ia vârf. Propodeul este complet areolat.
Lungimea ariei supramediane depășește de 2 ori lățimea acesteia. Sectorul extern
al nervurii radiale este ușor curbat la vârf. Nervurile bazală și discocubitală sunt
puțin divergente. Nervura paralelă se inseră puțin sub jumătatea marginii externe
a celulei brahiale. Nervelul este frânt sub jumătatea sa. Primul tergit prezintă un
șanț medio-longitudinal distinct, mărginit de carenele longitudinale medio-dor-
sale evidente până dincolo de mijloc.
Corpul este negru. Palpii, mandibulele, cu excepția vârfului dinților, clipeul,
fața cu excepția unei linii medio-Iongitudinale negre, spațiul malar, obrajii, partea
ventrală a scapului și pedicelului, calozitățile humerale, tegulele și tegululele
sunt galbene-albicioase. Flagelul antenelor este roșiatic pe partea ventrală.
Picioarele sunt roșietice, cu coxele și trohanterele anterioare și mijlocii galbene-
albicioase. Coxele și femurele posterioare sunt negricioase. Tergitele 2-5 sau
numai 2-4 sunt roșii, cu marginea posterioară albicioasă pe o porțiune îngustă.
Tergitele posterioare sunt negre, cu marginea apicală gălbuie.
Gazde: necunoscute.
Răspândire geografică: Nordul Europei. în România: dealul Haju, comuna
lacobeni, jud. Suceava, în august, 1 o”; pădurea Bârnova, la Movila, comuna
Slobozia, jud. Iași, în iunie, 1 ?.
82
FAMILIA ICHNEUMONIDAE
11.	Eridolius dioszeghyi (Kiss, 1924)
1922-1924 Cteniscus dioszeghyi Kiss, Verh. Mitt. Sieb. Ver. Naturwiss., Hermannstadt,
72-74, 115, cT.
Cteniscus dioszeghyi este combinație nouă în Eridolius.
Lungimea corpului: 10 mm.
Eridolius dioszeghyi seamănă foarte mult cu Cteniscus pachysoma Steph.,
de care se deosebește prin mărimea și culoarea corpului.
Corpul este lucios și prevăzut cu puncte fine și rare. Capul este umflat,
neîngustat înapoia ochilor. Antenele sunt lungi cât capul și toracele împreună.
Toracele este robust, puțin mai îngust decât capul. Scutelul prezintă o impresiune
evidentă la vârf. Propodeul este evident areolat. Aria supramediană este puțin
mai lungă decât lată. Sectorul extern al nervurii radiale este drept la vârf. Areola
este aproape sesilă. Nervelelul este frânt puțin sub jumătatea sa. Ghearele sunt
puternic pectinate. Primul tergit este fin zbârcit, lățindu-se succesiv înspre vârf,
prezintă un șanț longitudinal la mijloc, iar carenele longitudinale medio-dorsale
sunt distincte dincolo de jumătatea sa.
Corpul este negru. Fața este galbenă în întregime. Picioarele anterioare și
mijlocii sunt galbene-roșii, cu coxele galbene și tarsele roșii. Picioarele posterioare
sunt negre, cu tibiile și tarsele roșii. Partea posterioară a tergitului 2, tergitul 3
în întregime și marginea posterioară a tergitului 4, precum și tergitele 5-7 sunt
roșii.
Gazde: necunoscute.
Răspândire geografică: Numai în România, comuna Ineu, jud. Arad.
12.	Eridolius genalis (Thomson, 1883)
1883 Cteniscus genalis Thomson, Opuse. Ent., 9, 894, $ cT; 1912 Schmiedeknecht, Opuse.
Ichn., 5, 2348, ?	1936 Meyer, Tabl. Syst. Hym. (Ichn.) USSS, 5, 56, 2	1962
Mason, Can. Ent., 94 (12), 1291; 1997 Constantineanu R., Constantineanu Irinel,
Entom. Parc. Naț. Retezat și Valea Cemei, Soc. Lep. Rom., 191, cf.
1952 Anisoctenion genalis Kerrich, Bull. Brit. Mus. (Nat. Hist.) Ent., 2 (6) 452, 2 cT.
Cteniscus genalis este combinație nouă în Eridolius.
Lungimea corpului: 6-9 mm.
Capul, văzut dorsal, este aproximativ de 1,25 ori mai lung decât ochiul,
puțin îngustat și rotunjit înapoia ochilor, foarte puțin excavat posterior, prevăzut
cu puncte de mărimi diferite fine până Ia moderate. Fruntea și epistoma prezintă
puncte mai mari și mai dese. Clipeul este delimitat de față printr-un șanț destul
de adânc, potrivit de proeminent, lat, rotunjit la vârf la femelă și moderat la
mascul. Spațiul malar este aproximativ egal cu distanța dintre vârful dinților
mandibulari. Coasta orală este puțin proeminentă, iar coasta genală este mai
distinctă și curbată. Scapul este scurt și gros, puțin excavat externo-ventral.
SUBFAMILIA CTENISCINAE
83
Flagelul antenelor este format din 27-32 articule. Epomiile sunt distincte.
Propleurele sunt destul de fin și des punctate, lucioase. Mezonotul este puțin
convex. Notaulii sunt slabi, uneori mai evidenți. Scutelul este mai proeminent
la mascul decât la femelă, mărginit cu coaste laterale la bază. Mezopleurele
sunt prevăzute cu puncte mari în partea inferioară și mai moderate în partea
superioară. Sternaulii sunt distincți. Epicnemiile sunt slabe. Mezosulcul este
distinct și lățit posterior. Propodeul este complet areolat, cu coastele mai
puternice la mascul decât la femelă. Aria supramediană este de 2 ori mai lungă
decât lată, deschisă anterior. Primul tergit este de 1,5 ori mai lung decât lat,
cu lobii latero-bazali și cu sti'gmele proeminente, iar carenele longitudinale
medio-dorsale sunt distincte până la mijloc, la femelă și mult dincolo de
jumătatea sa, la mascul. Tergitul 2 are tiridiile mari, .dar puțin distincte.
Hipopigiul la femelă este distinct ascuțit la vârf. Teaca ovipozitorului depășește
foarte puțin vârful tergitului 8. Areola este mare și de obicei distinct pedicelată.
Nervura paralelă se inseră sub mijlocul marginii externe a celulei brahiale.
Nervului este puțin postfurcal, iar nervelul frânt sub jumătatea sa. Ghearele
tarselor sunt slab pectinate.
Corpul este negru, cu palpii roșietici, cu mandibulele, cu excepția vârfului
și uneori clipeul, cu excepția bazei, galbene. Antenele au flagelul roșiatic la
femelă și mai ruginiu la mascul. Scapul și pedicelul au partea ventrală roșietică-
negricioasă, iar partea dorsală și laturile negre. Calozitățile humerale și tegulele
sunt gălbui-albicioase. Pterostigma este brună, cu baza gălbuie. Picioarele la
femelă au coxele, trohanterele și trohanterelii variind de la roșietice pe partea
ventrală a coxelor anterioare până la mai mult sau mai puțin brune. Vârful
trohanterelor și trohanterelilor este galben. Femurele posterioare sunt roșii cu
vârful bruniu. Femurele anterioare și mijlocii sunt roșii-palid, uneori parțial
gălbui. Tibiile și tarsele sunt roșietice-brunii. Masculul are picioarele mult mai
negricioase decât la femelă. Abdomenul este roșu, cu primul tergit negru și cu
tergitele posterioare brunii. La femelă hipopigiul și ovipozitorul sunt roșietice.
Stemitele sunt gălbui.
Gazde: necunoscute.
Răspândire geografică: Anglia, Norvegia, Suedia, Elveția, Austria, Ucraina,
Rusia (St. Petersburg, laroslav, Irkuțk, lakuțk, Citinsk, Habarovsk), Mongolia. în
România: Valea Kilera, comuna Timișul de Jos, jud. Brașov, în iunie 1 cf; Băile
Herculane, jud. Caraș-Severin, în august, 1 cT.
13.	Eridolius punctipes (Thomson, 1883)
1883 Cteniscuspunctipes Thomson, Opuse. Ent., 9, 892, ¥ cf; 1912 Schmiedeknecht, Opuse.
Ichn., 5, 2339, ? cf; 1926 Kiss, Ann. Mus. Nat. Hung., 24, 259, ?; 1936 Meyer,
Tabl. Syst. Hym. (Ichn.) URSS, 5, 51, ScT
1969 Eridolius punctipes Townes, Mem. Amer. Ent. Inst., 11, 192.
84
FAMILIA ICHNEUMONIDAE
Lungimea corpului: 5-7 mm.
Capul este transversal, puțin îngustat înapoia ochilor. Antenele sunt
setiforme, aproape mai lungi decât corpul. Tâmplele sunt late. Fața este
transversală, aproape plană, cu epistoma puțin proeminentă. Gropițele de la baza
antenelor prezintă coaste pe laturi ca și la Tryphon. Clipeul este diferențiat de
față, cu gropițele latero-bazale destul de mari. Obrajii sunt lungi cât baza
mandibulelor. Dinții mandibulelor sunt egali. Capul este lucios,' prevăzut cu
puncte foarte fine și rare, iar fața prezintă puncte mai dese. Mezonotul este
puternic convex, abrupt înainte, cu notaulii distincți. Propodeul este complet
areolat. Aria supramediană este unită cu aria bazală, cu laturile paralele. Costula
se inseră înaintea jumătății ariei supramediane. Aria pețiolară este diferențiată
de ariile coxale (ariile postero-intermediare unite cu ariile angulare). Stigmele
propodeului sunt foarte mici și rotunde. Epicnemiile sunt lungi. Mezopleurele
sunt lucioase. Primul segment abdominal este de 2 ori mai lung decât lățimea sa
posterioară și prezintă anterior o gropiță bazală adâncă, cu carenele longitudi-
nale medio-dorsale puternice până aproape de vârf. Glimele sunt adânci. Tergitele
2-7 sunt transversale, lucioase.
Corpul este negru, cu mandibulele, obrajii, clipeul și partea inferioară a
feței galbene, ultima cu o dungă lată neagră. Coxele sunt negre, cele anterioare
pe partea ventrală și trohanterele sunt albicioase. Femurele, tibiile și tarsele sunt
roșietice. Femurele prezintă câte o pată neagră la bază pe partea ventrală. Tegulele
și tegululele sunt albe. Mijlocul abdomenului este roșu. Partea ventrală a
abdomenului este gălbuie.
Gazde: necunoscute.
Răspândire geografică: Suedia. în România: Târnăveni, jud. Mureș.
14.	Eridolius mitigosus (Gravenhorst, 1829)
1829 Tryphon mitigosus Gravenhorst, Ichn. Eur., 1, 689, ? și 2, 258, ? (excl. var. 2-4).
1911 Exenterus mitigosus Morley, Ichn. Brit., 4, 212,
1912 Cteniscus mitigosus Schmiedeknecht, Opuse. Ichn., 5, 2341, ? o"; 1924 Kiss, Verh.
Mitt. Sieb. Ver. Naturwiss.'Hermannstadt, 72-74, 115; 1936 Meyer, Tabl. Syst. Hym.
(Ichn.) URSS, 5, 52, ? <?.
1969 Eridolius mitigosus Townes, Mem. Amer. Ent. Inst., 11, 192.
Lungimea corpului: 6-8 mm.
Corpul este lucios, punctat și prevăzut cu o pubescență scurtă. Capul este
lucios, mai lat decât toracele, dar neîngustat înapoia ochilor. Clipeul este convex,
cu marginea apicală rotunjită și prevăzut cu o impresiune slabă înaintea acestei
margini. Antenele sunt filiforme, puțin mai scurte decât corpul. Toracele este
ghebos. Propodeul este complet areolat. Aria supramediană este mai lungă decât
lată. Abdomenul este subsesil, lung cât capul și toracele împreună. Primul seg-
ment abdominal se lățește treptat înspre vârf, de 2 ori mai lung decât lat, cu
stigmele proeminente, situate dincolo de jumătate, prevăzut cu un șanț medio-
SUBFAMILIA CTENISCINAE
85
longitudinal distinct. Areola este neregulat triunghiulară, subpedicelată. Nervelul
este frânt sub jumătatea sa. Ovipozitorul este foarte scurt.
Corpul este negru, cu mandibulele, clipeul și fața galbene sau galbene-
roșietice, ultima cu o pată sau cu o linie neagră sub baza antenelor. Antenele
sunt brune-ruginii pe partea dorsală și roșietice pe partea ventrală. Scapul și
pedicelul sunt negre dorsal și gălbui ventral. Pterostigma este brună sau galbenă-
brună. Tegulele și tegululele sunt albe-gălbui. Picioarele sunt galbene-roșietice.
Coxele și trohanterele sunt galbene-albicioase. Numai coxele posterioare sunt
negre la bază sau pe toată partea dorsală. Tergitul 1 poate fi negru în întregime
sau cu marginea apicală roșie. Tergitele 2-4 sunt roșii în întregime, tergitele
5-6 sunt roșii, cu marginea apicală gălbuie. Tergitul 7 este negricios, cu marginea
apicală gălbuie.
Această specie se aseamănă cu Eridoliuspictus Grav., de care se deosebește
prin capul nelățit înapoia ochilor, nervura radială puțin curbată la vârf și prin
femurele posterioare roșii aproape întotdeauna.
Gazde: Pteronidea ribesii (Scop.) (Hym., Tenthredinidae).
Răspândire geografică: Centrul și nordul Europei, Rusia (Penza, lakuțk).
în România: comuna Spermezeu, jud. Bistrița-Năsăud.
15.	Eridolius aurifluus (Haliday, 1832)
(fig. 41)
1852 Tryphon (Cteniscus) aurifluus Haliday, in Curtis, Brit. Ent., 9, 399; 1838 Haliday,
Ann. Mag. Nat. Hîst., (1), 2, 113.
1839 Exenterus geniculosus Schi0dte, Guerin’s Mag. Zool., 9, 11; 1855 Holmgren, Svensk
Vet. Akad. Handl., 1, 241, ? (A
1858 Exenterus approximatus Holmgren, Svensk Ver. Akad. Handl., 1, 239, cA
1911 Exenterus aurifluus Morley, Ichn. Brit., 4, 210, ? cA
1912 Cteniscus geniculosus Schmiedeknecht, Opuse. Ichn., 5, 2343, ? A; 1914 Roman,
Ark. Zool., 9 (2), 16; 1929 Kiss, Verh. Mitt. Sieb. Ver. Naturwiss. Hermannstadt, 79,
136.
1952 Cteniscus aurifluus Kerrich, Bull. Brit. Mus. (Nat. Hist.), 2 (6), 446.
1969 Eridolius aurifluus Townes, Mem. Amer. Ent. Inst., 11, 192.
Lungimea corpului: 6-10 mm.
Capul este puțin mai lat decât toracele, punctat,
foarte puțin lățit înapoia ochilor, lucios. Fruntea
prezintă câte o impresiune adâncă deasupra bazei
antenelor și o carenă distinctă interantenală. Clipeul
este puternic convex, adânc delimitat de față și cu o
depresiune slabă, înaintea marginii apicale, lat
rotunjită. Dintele superior al mandibulelor este puțin
mai mare decât cel inferior (fig. 41). Scapul este destul
de adânc excavat extemo-ventral, flagelul format din
Fig. 41 - Eridolius aurifluus
(Hal.) : mandibula dreaptă
(după Kerrich).
86
FAMILIA ICHNEUMONIDAE
29-35 articule, ascuțindu-se treptat spre vârf. Epomiile sunt moderate. Propleurele
sunt lucioase, fin punctate. Mezonotul este puțin convex, cu notaulii adânci în
partea anterioară și foarte superficiali spre partea posterioară. Scutelul este puternic
convex, neprevăzut pe laturi cu coaste până la mijloc. Epicnemiile sunt puțin
proeminente. Sternaulii sunt destul de adânci. Mezosulcul se lărgește în partea
posterioară. Propodeul prezintă coaste puternice. Aria bazală este distinct
delimitată. Aria supramediană este hexagonală, alungită, cu costula inserată
înaintea jumătății. Primul segment abdominal este de 1,3 ori mai lung decât
lățimea sa cea mai mare la femelă și de 1,5 ori mai lung la mascul, cu lobi latero-
bazali distincți, cu carenele longitudinale medio-dorsale distincte până Ia
aproximativ 3/4 din lungimea sa. Teaca ovipozitorului este moderat de lată.,
Areola este lată și scurt pedicelată. Nervura paralelă se inseră foarte jos la
marginea externă a celulei brahiale. Nervelul este antefurcal, frânt mult sub
jumătatea sa. Ghearele tarselor sunt nepectinate sau numai cu urme de piepteni.
Capul este negru, deseori spre negru-albastru, cu pete mari pe obraji și pe
față albe sau galbene-albicioase. Clipeul este alb cel puțin în jumătatea apicală.
Mandibulele sunt albe în jumătatea bazală, roșietice până la negre la vârf. Palpii
sunt roșietici-albicioși. Antenele sunt negre la bază cu flăgelul brun. Toracele
este negru, uneori scutelul și postscutelul sunt roșii la mijloc. Tegulele sunt
galbene-albicioase. Picioarele sunt roșii, cu vârful femurelor și tibiilor posterioare
și vârful tuturor tarselor negre. Pterostigma este brună, cu baza albicioasă.
Abdomenul are tergitele 1-3, uneori baza de la 4 sau în întregime roșii. Tergitul
1 are baza neagră pe o porțiune mai mult sau mai puțin lată. Tergitele 6 și 7 sunt
negre, cu marginea posterioară albă. Uneori și tergitele 3-5 au marginea
posterioară albă pe o porțiune îngustă. Ovipozitorul este roșu. Masculul este de
obicei negricios: primul tergit este negru aproape în întregime, marginea
posterioară a tergitelor este albă pe o porțiune mai îngustă.
Gazde: necunoscute.
Răspândire geografică: Irlanda, Anglia,, Belgia, Suedia, Franța,
Germania, Bielorusia, Ucraina, Rusia (St. Petersburg, Moscova, Vblvograd, Sa-
mara, Tambov, Kursk, lakuția, Habarovsk), Kazahstan și Mongolia. în România:
Saschiz, jud. Mureș.
16.	Eridolius dorsator (Thunberg, 1822)
1822 Ichneumon dorsator Thunberg, Mem. Akad. St. Petersburg, 8, 267.
1855 Exenterus limbatus Holmgren, Svensk Vet. Akad. Handl., 1, 241, $cT.
1883 Cteniscus punctipleuris Thomson, Opuse. Ent., 9, 893, ?; 1912 Schmiedeknecht,
Opuse. Ichn., 5, 2345, ?; 1973 Constantineanu R., Stud. Corn. Șt. Nat. Muz. Jud.
Suceava, 3, 367, cf.
1912 Cteniscus limbatus Schmiedeknecht, Opuse. Ichn., 5, 2345, ? cf.
1931 Cteniscus dorsator Roman, Ser. Naturskydd., 17, 29, cT; 1929 Kiss, Verh. Mitt. Sieb.
Ver. Naturwiss. Hermannstadt, 79, 47 și 1931-1932, 41/42, 55; 1936 Meyer, Tabl.
Syst. Hym. (Ichn.) URSS, 5, 55, ? d".
Cteniscus dorsator este o combinație nouă în Eridolius.
SUBFAMILIA CTENISCINAE
87
Lungimea corpului: 7-9 mm.
Capul este mai lat decât toracele, nu se lățește înapoia ochilor, fin punctat
și lucios. Scutelul nu este prevăzut cu o gropiță la vârf. Notaulii sunt distincți.
Epomiile sunt evidente în jumătatea inferioară. Epicnemiile sunt slabe, dar
distincte. Propodeul prezintă 5 arii distincte în partea superioară. Aria
supramediană este alungită. Areola este pedicelată. Nervurile bazală si
discocubitală sunt divergente. Nervura paralelă se inseră sub jumătatea marginii
externe a celulei brahiale. Nervelul este antefurcal, frânt sub jumătatea sa.
Primul segment abdominal prezintă coaste distincte pe laturi, este de 2 ori mai
lung decât lățimea sa posterioară, cu un șanț medio-longitudinal pe partea
dorsală, mărginit de coastele longitudinale medio-dorsale. Stigmele primului
segment sunt puțin proeminente.
Corpul este negru, cu palpii, mandibulele, clipeul, fața, obrajii și baza
antenelor pe partea ventrală albe-gălbui. Fața prezintă o pată neagră sub baza
antenelor sau o linie medio-longitudinală neagră. Flagelul antenelor este roșiatic
pe partea ventrală. Calozitățile humerale, tegulele și tegululele sunt albe-găbui.
Uneori, protoracele are marginea anterioară albă-gălbuie pe o porțiune lată.
Picioarele sunt galbene-roșietice, cu coxele și trohanterele anterioare și mijlocii
galbene-albicioase. Tergitele 2-4-5 sau uneori și tergitele următoare sunt roșietice.
Câteodată și mijlocul marginii posterioare a primului tergit este roșietic. Tergitul
2 prezintă pete negricioase pe laturile bazei. Tergitele 2-7 sunt mai mult sau mai
puțin negricioase pe laturi. Marginea posterioară a ultimelor tergite este albicioasă.
La mascul, uneori, vârful scutelului și a postscutelului sunt galbene, iar câteodată
femurele posterioare sunt brune.
Gazde: Pteronidea ribesii (Scop.) (Hym., Tenthredinidae).
Răspândire geografică: Centrul și nordul Europei. în România: comuna
Nușeni, jud. Bistrița-Năsăud; Ruda, jud. Hunedoara; comuna Târnăveni, jud.
Mureș; împrejurimile Brașovului; rezervația naturală “Codrul Secular Slătioara”,
jud. Suceava, în iunie, 1 cA
17.	Eridolius limbatellus (Holmgren, 1855)
1855 Exenterus limbatellus Holmgren, Svensk Vet. Akad. Handl., 1, 241, ? cT.
1878 Cteniscus limbatellus Brischke, Schrift. Naturf. Ges. Danzig, N. F., 4, 106, ? cT;
1911 Morley, Ichn. Brit., 4, 211, ?cT; 1912 Schmiedeknecht, Opuse. Ichn., 5, 2348,
? cf; 1936 Meyer, Tabl. Syst. Hym. (Ichn.) URSS, 5, 56, ? cT; 1973 Constantineanu
R., Stud. Corn. Șt. Nat. Muz. Suceava, 3, 387, ?.
1969 Eridolius limbatellus Townes, Mem. Amer. Ent. Inst., 11, 192.
Lungimea corpului: 6 mm.
Capul și toracele sunt prevăzute cu puncte fine, destul de lucioase. Dintele
inferior al mandibulelor este foarte puțin mai gros și mai lung decât cel superior.
Fața este transversală, cu epistoma puțin proeminentă. Clipeul este convex, mai
88
FAMILIA ICHNEUMONIDAE
lat decât lung, evident diferențiat de față printr-un șanț destul de adânc. Capul
este distinct îngustat înapoia ochilor. Mezonotul este convex. Notaulii sunt distincți
în partea anterioară. Scutelul este convex, fără gropiță la vârf. Epomiile și
epicnemiile sunt distincte. Propodeul este complet areolat, cu aria supramediană
mai lungă decât lată. Mezopleurele sunt fin punctate, lucioase, cu speculul evident.
Nervurile bazală și discocubitală sunt puțin divergente. Nervura paralelă se inseră
puțin sub jumătatea marginii externe a celulei brahiale. Nervelul este antefurcal,
frânt mult sub jumătatea sa. Primul tergit se lățește treptat de la bază înspre vârf,
cu șanțul dorsal medio-longitudinal și cu carenele longitudinale medio-dorsale
puțin evidente.
Corpul este negru, cu palpii, clipeul și mandibulele galbene-albicioase.
Calozitățile humerale, tegulele și tegulele sunt galbene-albicioase. Vârful
scutelului poate fi câteodată gălbui. Picioarele sunt galbene-roșietice, cu coxele
și trohanterele anterioare și mijlocii galbene-albicioase. Coxele posterioare sunt
negre la bază. Abdomenul este roșu în cea mai mare parte. Primul tergit și
deseori petele de pe tergitul 2 sunt negre. La mascul 3/4 din tergitul 2 , de la
bază, sunt negre la exemplarele din România. Ultimele tergite au marginea
posterioară gălbuie pe o porțiune lată. La femelă, uneori, fața prezintă o pată
galbenă deasupra clipeului, coxele negre, iar tergitele 2-7 sunt galbenc-roșii.
Gazde: necunoscute.
Răspândire geografică: Centrul și nordul Europei. în România: Valea
Vinului, comuna Rodna, jud. Bistrița-Năsăud, în august, 1 cT; Moldovița, în
iulie, 1 ? și 1 o"; rezervația naturală “Codrul Secular Slătioara”, jud. Suceava,
în septembrie, 1 ?; comuna Corbu, jud. Vaslui, în iulie, 1 $.
18.	Eridolius flavomaculatus (Gravenhorst, 1829)
1829 Tryphon flavomaculatus Gravenhorst, Ichn. Eur., 2, 252, ? o”.
1855 Exenterus praeustus Holmgren, Svensk Vet. Akad. Handl., 1, 242, ? cT.
1912 Cteniscus flavomaculatus Schmiedeknecht, Opuse. Ichn., 5, 2346, ? cT; 1931 Roman,
Skrift. Naturskyd., 17, 29, ?; 1936 Meyer, Tabl. Syst. Hym. (Ichn.) URSS, 5, 55,
?cT; 1971 Constantineanu M. și Constantineanu R., An. Șt. Univ. Iași (Serie nouă),
17, 2,
1969 Eridolius flavomaculatus Townes, Mer. Amer. Ent. Inst., 11, 192
Lungimea corpului: 6 mm.
Capul este transversal, ușor umflat, neîngustat înapoia ochilor, fin punctat
și lucios. Fața este transversală, cu epistoma puțin proeminentă. Clipeul este
convex, mult mai lat decât lung, distinct diferențiat de față printr-un șanț îngust
și adânc. Toracele este puțin mai îngust decât capul și este ca și acesta prevăzut
cu puncte fine și lucios. Epomiile si epicnemiile sunt distincte. Mezonotul este
puțin convex, cu notaulii evidenți în partea anterioară Mezostemul este bilobat
datorită mezosulcului, care este larg si adânc Scutelul este puțin proeminent,
fără gropiță la vârf Propodeul este scurt, nrevăzio. cu c pubescență albicioasă și
SUBFAMILIA CTENISCINAE
89
cu 5 arii complete pe partea superioară. Aria supramediană este aproape de două
ori mai lungă decât lată. Areola este scurt pedicelată. Nervurile bazală și
discocubitală sunt puțin divergente. Nervura paralelă se inseră puțin sub jumătatea
marginii externe a celulei brahiale. Nervura radială este dreaptă la vârf. Nervelul
este frânt sub jumătatea sa. Primul tergit este rugos, cu carenele longitudinale
medio-dorsale distincte până dincolo de jumătatea sa. Tergitul 2 prezintă o
sculptură fină, aproape fără luciu.
$. Corpul este negru, cu palpii, mandibulele, clipeul și fața galbene, ultima
prevăzută cu o linie scurtă neagră medio-longitudinală. Uneori, fața este neagră
în întregime. Antenele sunt roșietice, de culoare mai deschisă pe partea ventrală.
Scapul și pedicelul sunt negre în întregime. Pterostigma este brună. Tegulele
sunt albe-gălbui. Picioarele sunt roșietice, cu coxele si trohanterele anterioare
galbene-albicioase. Coxele posterioare sunt negre, cu vârful deseori roșiatic.
Primul tergit este negru, cu vârful roșu. Tergitul 2 este roșu, cu pete mici negre.
Tergitele 3 și 4 sunt roșii, cu marginea posterioară negricioasă. Tergitele 5 si 6
sunt negre, iar tergitul 7 este roșiatic. Hipopigiul este negru.
cT. Fața este neagră, cu 2 pete galbene. Vârful obrajilor, uneori, este galben.
Antenele sunt brune, pe partea ventrală albicioase. Scapul, de obicei, este galben
pe partea ventrală. Picioarele sunt galbene-roșietice, cu coxele și trohanterele
anterioare și mijlocii galbene-albicioase. Coxele posterioare sunt negre, pe partea
ventrală uneori galbene. Primul tergit în întregime și al doilea, în cea mai mare
parte, sunt negre. Tergitele 3 și 4 sunt negre, pe laturi uneori cu pete negricioase.
Celelalte tergite sunt negre.
Această specie variază foarte mult în privința culorii, atât femela cât și.
masculul.
Gazde: necunoscute.
Răspândire geografică: Centrul și nordul Europei. în România: Ocna
Dejului, jud. Cluj; corn. Rus, jud. Sălaj; corn. Saschiz, jud. Mureș; Valea Mraconia,
în aprilie, 1 o" și în mai 2 cTcT, în august, 1 ? și 1 cT; Dubova, corn. Ogradena,
jud.Mehedinți, în mai 1 $; muntele Piatra Mare, în iunie, 1 $; Timișul de Jos,
în iunie, 1 ?; Valea Kilera, corn. Timișul de Jos, în iunie, 1 ? și 1 cT; corn.
Geoagiu, jud. Hunedoara, în august, 1 cT; Moldovița, în iulie, 1 ?; muntele
Muncel, lângă Rarău, în iunie, cT; dealul Runc, corn. Pojorâta, jud. Suceava, în
august, 1 ? și 2 cTd”.
19.	Eridolius dahlbomi (Holmgren, 1855)
1855 Exenterus dahlbomi Holmgren, Svensk Vet. Akad. Handl., 1, 242, ?.
1912 Cteniscus dahlbomi Schmiedeknecht, Opuse. Ichn., 5, 2349, ?; 1936 Meyer, Tabl.
Syst. Hym. (Ichn.) URSS, 5, 56, ?; 1973 Constantineanu R. M., Stud. Corn. Șt. Nat.
Muz. Jud. Suceava, 3, 367, ?. .
1969 Eridolius dahlbomi Townes, Mem. Amer. Ent. Inst., 11, 192.
90
FAMILIA ICHNEUMONIDAE
Lungimea corpului: 4,5-6 mm.
Corpul este prevăzut cu peri scurți și rari, lucios. Capul este transversal,
foarte puțin umflat, neîngustat înapoia ochilor. Fruntea este prevăzută cu puncte
foarte fine. Fața este puțin proeminentă la mijloc, prevăzută cu puncte fine și
rare. Clipeul este proeminent, diferențiat distinct de față. Toracele este mai îngust
decât capul, lucios. Mezonotul este convex, cu notaulii distincți în partea
anterioară. Epomiile sunt scurte. Epicnemiile sunt distincte. Mezopleurele sunt
foarte netede și lucioase în special în jumătatea superioară. Propodeul este com-
plet areolat. Aria supramediană este alungită. Vârful nervurii radiale este puțin
curbat. Nervura paralelă se inseră puțin sub jumătatea marginii externe a celulei
brahiale. Nervelul este frânt puțin sub jumătatea sa. Primul tergit are carenele
longitudinale medio-dorsale distincte, până puțin dincolo de jumătatea sa.
Corpul este negru, cu palpii, mandibulele, cu excepția dinților, clipeul,
obrajii, fața și petele de pe protorace gălbui. Fața prezintă la mijloc o linie
longitudinală brună. Antenele sunt roșietice pe partea ventrală. Calozitățile
humerale, tegulele și tegululele sunt albe-gălbui. Pterostigma este brună, cu baza
albicioasă. Picioarele sunt roșietice, cu coxele și trohanterele anterioare gălbui.
Baza și vârful coxelor posterioare sunt brune. Tergitele 2-5 prezintă câte o pată
mare triunghiulară roșie. Tergitele 6-8 sunt negre, cu marginea posterioară
albicioasă pe o porțiune îngustă. Stemitele sunt gălbui. Masculul este necunoscut.
Gazde: Polynematus rumicis L. (Hym., Tenthredinidae).
Răspândire geografică: Norvegia, Finlanda, Letonia, Rusia (St. Peters-
burg, Republica Autonomă Komi, Taimâr, Kurile). în România: comuna Stulpicani
Slătioara, jud. Suceava, în septembrie, 1 Ș.
20.	Eridolius schi0dtei (Holmgren, 1855)
1855 Exenterus schi^dtei Holmgren, Svensk Vet. Akad. Handl., 1, 243, ?.
1855 Exenterus zetterstedti Holmgren, Svensk Vet. Akad. Handl., 1, 244, '.
1883 Cteniscus schi^dtei Thomson, Opuse. Ent., 9, 892.
1912 Eridolius schi^dtei Schmiedeknecht, Opuse. Ichn., S, 2353, ? cT; 1931 Roman, Skrift.
Naturskyd., 17, 31, ? o"; 1936 Meyer, Tabl. Syst. Hym. (Ichn.) URSS, 5, 59, ?
1976-1977, Constantineanu M., Voicu M., Trav. St. Pângărați, 7, 269, d”.
Lungimea corpului: 4-5 mm.
Corpul este zvelt, foarte fin punctat și lucios. Capul nu este umflat, aproape
neîngustat înapoia ochilor. Fața este puțin proeminentă, prevăzută cu puncte
fine. Obrajii sunt puțin umflați. Toracele este puțin mai îngust decât capul.
Mezonotul este prevăzut cu puncte foarte fine, lucios. Mezopleurele sunt netede
în partea superioară. Scutelul este convex. Propodeul este înclinat treptat înspre
vârf, complet areolat. Aria supramediană este foarte mult alungită, la femelă este
aproape de 3 ori mai lungă decât lată și puțin excavată Nervelul este frânt puțin
sub jumătatea sa. Primul tergit se lățește succesiv înspre vârf, cn un șanț dorsal
SUBFAMILIA CTENISCINAE
91
medio-longitudinal, mărginit de 2 carene dorsale medio-longitudinale destul de
evidente. ?. Corpul este negru, cu mandibulele, clipeul, obrajii, laturile feței,
câte o linie înaintea aripilor anterioare și tegulele albe-gălbui. Picioarele sunt
roșietice, cu coxele și trohanterele anterioare galbene-albicioase. Baza coxelor și
trohanterelor posterioare, partea externă a tibiilor posterioare și tarsele posterioare
sunt brune. Tergitele 2 și 3 prezintă la mijloc o pată alungită roșie comună,
rareori aceste 2 tergite sunt roșii-brune aproape în întregime. Tergitele 2-8 au
marginea posterioară galbenă-albicioasă.
o". Culoarea corpului este neagră, cu mandibulule, clipeul, obrajii, fața,
partea ventrală a scapului, gâtul, laturile protoracelui, câte o linie înaintea bazei
aripilor anterioare, mezosternul și vârful scutelului albe-gălbui. Partea ventrală
a antenelor și picioarele sunt galbene-roșietice deschis. Coxele și trohanterele
sunt albicioase. Tibiile și tarsele posterioare deseori sunt brunii. Tergitele 2—4
sau 2-5 prezintă pe mijloc câte o pată triunghiulară albă-gălbuie. Toate tergitele
au marginea posterioară albicioasă. Partea ventrală a abdomenului este albicioasă.
Gazde: Pteronidea bergmanni Dahlb. (Hym., Tenthredinidae).
Răspândire geografică: Irlanda, Anglia, Suedia, Finlanda, Rusia (St. Pe-
tersburg, Murmansk, Arhanghelsk, Republica Autonomă Komi, Krasnoiarsk,
Irkuțk, Buriatia, Citinsk, Habarovsk, Primorie, Kamciatka), Georgia. în România:
rezervația naturală “Ponoare”, jud. Suceava, în iulie, 1
21.	Eridolius bimaculatus (Holmgren, 1855)
1855 Exenterus bimaculatus Holmgren, Svensk Vet. Akad. Handl., 1, 245, ?<A
1878 Cteniscus bimaculatus Brischke, Schrift. naturf. Ges. Danzig, N. F., 4, 106, d".
1912 Eridolius bimaculatus Schmiedeknecht, Opuse. Ichn., 5, 1353, ?o”; 1936 Meyer,
Tabl. Syst. Hym. (Ichn.) URSS, 5, 60,	1982, Constantineanu R., Stud. Corn.,
Soc. Șt. Biol. RSR, Fii. Reghin, 2, 341, ?.
Lungimea corpului: 5 mm.
Capul este transversal, foarte puțin umflat, neîngustat înapoia ochilor.
Fruntea este fin punctată. Fața este plană, prevăzută cu puncte fine și rare,
lucioasă. Clipeul este puțin convex, diferențiat distinct de față. Toracele este
convex, puțin mai lung decât înalt, lat cât capul. Scutelul prezintă uneori o
ușoară excavație la vârf. Propodeul este complet areolat. Aria supramediană este
hexagonală, uneori aproape pentagonală. Nervura radială este dreaptă la vârf.
Nervurile bazală și discocubitală sunt puțin divergente. Nervura paralelă se inseră
puțin sub jumătatea marginii externe a celulei brahiale. Nervelul este frânt sub
jumătatea sa. Primul tergit este prevăzut cu rugozități fine și cu carenele longi-
tudinale medio-dorsale distincte până dincolo de jumătatea sa.
Corpul este negru, cu palpii, mandibulele, clipeul, vârful obrajilor cel puțin
la femelă și cu 2 pete triunghiulare ale feței galbene-albicioase. Antenele sunt
roșietice înspre vârful părții ventrale. Calozitățile humerale, tegulele și tegululele
92
FAMILIA ICHNEUMONIDAE
sunt albicioase. Picioarele sunt roșietice, cu coxele și trohanterele anterioare și
mijlocii albe-gălbui. Coxele posterioare și câte o pată pe partea dorsală a
trohanetrelor posterioare la bază sunt negre. Mijlocul marginii posterioare a
primului tergit și tergitele 2-4 sau 2t-5 la exemplarele din România sunt roșii și
de cele mai multe ori brune pe laturi. Marginea, posterioară a ultimelor tergite
este albă-gălbuie.
Gazde; Pteronidea bergmanni Dahlb. (Hym., Tenthredinidae).
Răspândire geografică: Centrul și nordul Europei,.Rusia (St. Petersburg).
în România: muntele Piatra Mare, corn. Timișul de Jos, jud. Brașov, în iunie,
1 o"; rezervația naturală “Codrul Secular Slătioara”, jud. Suceava, în septembrie,
1 $; Durău, corn. Hangu, jud. Neamț, în august, 1 cT.
B.	Subfamilia TRYPHONINAE Cresson 1887 (partim)
1887 Subfamilia Tryphoninae Cresson (partim), Syn. Hym. North America, p. 47; 1895
Ashmead, Proc. Ent. Soc. Wash., 3, 277.
1961 Subfamilia Tryphoninae Constantineanu M., Beitr. Ent., 11 {7/8) 724; 1965
Constantineanu M., Fauna RPR, 9 (5), 40.
Specii mici, mijlocii sau destul de mari, majoritatea lor au corpul mic.
Abdomenul, de obicei, este lățit la vârf și curbat. Tibiile mijlocii și posterioare
au câte 2 pinteni la vârf. Epomiile sunt mai mult sau mai puțin distincte.
Notaulii lipsesc sau sunt puțin evidenți. Propodeul, de obicei, este complet
areolat, uneori este neted și lucios. Ochii sunt totdeauna fără peri. Onichiul ,de
obicei, este mare. Ghearele tarselor deseori sunt pectinate, rareori simple.
Abdomenul este sesil, cu primul segment scurt, prevăzut de obicei cu carene
longitudinale și cu stigmele situate aproape întotdeauna înaintea jumătății, iar
membrana sa ajunge aproape până la bază. Ovipozitorul, deseori, poartă ouăle
atârnate. Epipleurele tergitelor 2-4 sunt late sau înguste, aproape întotdeauna
diferențiate printr-o cută de restul tergitelor. Valvele genitale externe sunt scurte,
întinzându-se de obicei numai până la vârful abdomenului. Ovipozitorul este
drept sau curbat în jos ori în sus, fără excavație dorsală subapicală. Flagelul
antenelor nu este mai lung decât corpul. Clipeul este mare, lat, diferențiat de
față de obicei printr-un șanț adânc, uneori marginea apicală prezintă peri lungi
paraleli. Mandibulele au câte 2 dinți aproximativ de aceeași lungime. Coasta
occipitală se unește, de obicei, cu coasta orală la o oarecare distanță de baza
mandibulelor. Pintenii tibiilor anterioare sunt curbați uniform. Speculul este
prezent sau lipsește. Nervelul este frânt aproape de mijloc, rareori la mijloc
sau puțin deasupra mijlocului. înapoia tegulelor, la marginea mezonotului, există
la multe specii o limbă axilară, care nu este decât o prelungire a suprafeței
laterale a scutelului. Marginea externă a tibiilor anterioare, de obicei, fără
dinte la vârf. Capul și toracele sunt punctate sau netede, dar niciodată cu
structură granulară, cu excepția obrajilor. Majoritatea speciilor'sunt holarctice
și parazite pe Tenthredinidae, depunând ouă pedicelate pe larve, dezvoltân-
du-se ca ectoparazitoizi, după ce gazda și-a țesut coconul. Hipostoma capsulei
ccfâhce a larvei prezintă un pinten ventral, care întâlnește scleritul stipital
aproximativ la mijloc (fig. 65).
94
FAMILIA ICHNEUMONIDAE
CHEIE PENTRU DETERMINAREA GENURILOR SUBFAMILIEI TRYPHONINAE
1(50) Coastele occipitală și prepectală (epicnemia) sunt bine dezvoltate.
Propodeul, de obicei, este complet areolat. Aripile, de obicei, sunt hialine
sau uneori brune oro negre................................................2
2(49) Coastele, care diferențiază laturile metasternului de propodeu, sunt bine
dezvoltate, ultimul de obicei este areolat. Complexul labio-maxilar, chiar
când este alungit, are glossa lățită la vârf (fig.56).....................3
3	(4) Marginea anterioară a clipeului are 2 dinți. Obrazul în partea posterioară
(postgena) prezintă un dinte de forma unei palete lățite. Propodeul este
complet areolat, cu coastele proeminente. Aria supramediană este deschisă
anterior................................................IX. Neleges Forst.
4	(3) Marginea anterioară a clipeului fără dinți. De asemenea, postgena, de
obicei, fără dinți........................................................5
5	(6) Tergitele 2 și 3 sunt unite (articulate) imobil, deși la exterior sunt
diferențiate printr-un șanț. Partea posterioară a abdomenului este curbată
abrupt în jos (fig. 76)...................................................7
6	(5) Tergitele 2 și 3 nu sunt complet imobile. Partea posterioară a abdomenului
nu este curbată abrupt în jos.............................................9
7	(8) Mandibulele au la vârf câte 2 dinți de dimensiune aproape egală. Fruntea
prezintă între baza antenelor un corn subțire prevăzut cu un șanț la
partea superioară (fig. 75). Mezopleurele nu sunt diferențiate de mezostem
printr-o carenă....................................VIII. Thibetoides Davis
8	(7) Mandibulele au numai câte un dinte la vârf. Fruntea prezintă o lamelă
mediană verticală. Regiunea Etiopiană.......................*Ibornia Seyr.
9(22) A doua nervură recurentă face un zig-zag puternic în jumătatea superioară
(fig. 44). Areola este prezentă. Ghearele tarselor sunt aproape nepectinate.
Ovipozitorul nu este mai lung decât înălțimea apicală a abdomenului
..............................................’..........................10
10(13) Fruntea prezintă la mijloc un corn puternic sau un cep. Abdomenul , de
obicei, este negru și galben.............................................11
11(12) Cornul de pe frunte este excavat deasupra. Gropițele latero-bazale ale
clipeului prezintă peri lungi. Propodeul este neted și lucios, fără areolație,
numai cu o coastă transversală lameliformă la mijloc........................
......................................................IV. Coeloconus Forst.
12(11) Cornul digitiform de pe frunte nu este excavat. Gropițele latero-bazale
ale clipeului fără peri lungi. Propodeul este areolat. Aria supramediană
este distinctă.......................................III. Cosmoconus Forst.
13(10) Fruntea, de obicei, fără corn, cel mult marginea fosetelor antenare poate
suferi modificări........................................................14
14(15) Partea centrală a feței este destul de pronunțat proeminentă, evidențiindu-
se ca o arie distinctă......................................*Noemon Forst.
15(14) Partea centrală a feței nu se evidențiază ca o arie distinctă de restul feței
.........................................’............................   16
SUBFAMILIA TRYPHONINAE
95
16(21) Propodeul este complet areolat....................................  17
17(20) Carena occipitală se unește cu carena orală înainte de a ajunge la baza
mandibulelor. Ghearele tarselor, la femelă, sunt aproape nepectinate sau
pectinate numai la bază nu mai mult decât 0,4 din lungimea lor.............18
18(19) Marginea fosetelor antenare prezintă pe partea lor superioară auricule
sau urechiușe mai mult sau mai puțin mari, care, de cele mai multe ori,
se ridică puțin de la suprafața frunții. Uneori, sunt numai urme de auricule
sub formă de cute, care pleacă spre frunte de la marginea fosetelor
antenare ...................................................VIL	Tryphon Fal.
19(18) Marginea fosetelor antenare (inelul) este simplă, fără auricule, dar
câteodată apare proeminentă și modificată în diferite grade. Această
margine inelară este sau foarte joasă sau se înalță vertical, de partea
interioară, mai mult sau mai puțin puternic și de cele mai multe ori
prezintă coaste sau rugozități radiare scurte, care pornesc de la suprafața
externă a inelului în sus sau înspre mijlocul frunții........................
...........................................................................V.	Symboethus Forst.
20(17) Carena occipitală nu se unește cu cea orală, dar atinge baza mandibulelor.
Ghearele tarselor la femelă sunt pectinate nu mai puțin decât până la
jumătatea lungimii lor. Lățimea feței este de 1,3-1,4 ori mai mare decât
înălțimea sa..................................................*	Cteonyx Kasp.
21(16) Propodeul nu este areolat, neted și foarte lucios și prevăzut posterior cu
o coastă transversală foarte proeminentă..................VI. Psilosage Forst.
22 (9) A doua nervură recurentă, de obicei, fără zig-zag puternic în partea
superioară, dacă zig-zagul există, atunci ori ghearele tarselor sunt evident
pectinate, ori areola lipsește. Ovipozitorul, uneori, este mai lung decât
înălțimea apicală a abdomenului............................................23
23(24) Areola este sesilă pe o porțiune lată, rareori, când nervura intercubitală
externă lipsește {Grypocentrus cinctellus Ruthe), atunci caracterul de
areolă sesilă se recunoaște cu siguranță. Carena genală se unește cu
carena orală aproape de baza mandibulelor. Ovipozitorul, de obicei, este
drept, cu vârful curbat abrupt în sus (fig. 77, A)...........................
...........................................................................X.	Grypocentrus Ruthe
24(23) Areola este pedicelată, subpedicelată sau lipsește. Ovipozitorul este drept
sau curbat în jos, dacă este curbat în sus, atunci curbura este uniformă
în toată lungimea sa.......................................................25
25(26) Abdomenul este claviform, cu lobi dentiformi lăți la bază, de ambele
părți, negru, cu marginea posterioară a tergitelor galbenă pe o porțiune
îngustă. Areola formează un patrulater neregulat, scurt pedicelat, oblic
..........................................................II. Otoblastus Forst.
26(25) Abdomenul nu este claviform, aproape întotdeauna cu desene roșii.
Ovipozitorul este curbat în sus............................................27
27(30) Muchia subtegulară a mezopleurelor este ridicată în sus și spre exterior
ca o lamelă, care este în contact cu marginea inferioară a tegulei, când
teguia nu este ridicată. Ovipozitorul este curbat în sus...................28
FAMILIA ICHNEUMONIDAE
28(29) Tergitele 6 și 7 sunt lungi, proeminând evident dincolo de tergitele
precedente. Epomiile sunt slabe, scurte și nedistincte. Ovipozitorul este
foarte puțin curbat în sus, scurt, 0,3 din lungimea hipopigiului. Valvele
genitale 3 (externe) sunt relativ subțiri. Edeagusul are formă de cârlig,
la vârf......................................................*	Aderaeon Tow.
29(28) Tergitele 6 și 7 sunt scurte. Ovipozitorul este relativ lung, 0,7 din
lungimea hipopigiului, curbat în sus împreună cu valvele genitale externe.
Edeagusul are vârful rotunjit.....................XVII. Erromenus Holmgr.
30(27) Muchia subtegulară a mezopleurelor nu ajunge până la marginea
inferioară a tegulelor. Ovipozitorul este drept sau curbat în jos. Valvele
genitale externe sunt drepte.............................................  31
31(32) Areola este mare, rombică, cu nervurile intercubitale aproape egale și
situate la distanță egală de a doua nervură recurentă. Partea posterioară
a capului, văzută de deasupra, deseori prezintă o excavație triunghiulară
(fig. 42). Ghearele tarselor sunt simple.....................L	Dyspetes Forst.
32(31) Areola este prezentă sau lipsește, atunci când este prezentă, este oblică
și subtriunghiulară. A doua nervură intercubitală este mai lungă decât
prima și mai aproape de a doua nervură recurentă. Partea posterioară a
capului fără excavație. Ghearele tarselor, de obicei, pectinate.............33
33(48) Propodeul este complet areolat. Areola este prezentă sau lipsește ...34
34(35) Areola este prezentă sau lipsește, dacă lipsește, atunci ghearele tarselor
sunt pectinate până la vârf. Al doilea tergit, uneori, prezintă o slabă
depresiune transversală postmediană......................................  35
35(44) Condilii inferiori ai mandibulelor sunt situați mai departe decât marginile
interne ale ochilor, la nivelul fosetelor latero-bazale ale clipeului. Fața
externă a mandibulelor în cincimea bazală este convexă sau concavă, cu
puncte destul de mari. Ovipozitorul este drept și valvele genitale 3 (valvele
genitale externe) înguste (excepție Polyblastus flexus)....................36
36(37) Costula, de obicei, este prezentă și se inseră în partea superioară a ariei
posteromediane (fig. 80). Ghearele nu sunt pectinate. Ovipozitorul are
vârful tocit...........................................XII.	Cophenchus Tow.
37(36) Costula există sau lipsește, când este prezentă, atunci se inseră de aria
supramediană. Ghearele tarselor, de obicei, sunt evident pectinate.
Ovipozitorul are vârful ascuțit............................................38
38(41) Ghearele tarselor, de obicei, sunt pectinate aproape de vârf sau chiar
până la vârf. Al doliea tergit fără impresiune transversală puțin adâncă.
Lungimea obrazului este mai mică decât 0,3 din lățimea bazală a
mandibulelor. Ovipozitorul, de obicei, poartă mai multe ouă.................39
39(40) Areola este prezentă. Ouăle sunt albicioase .... XIV. Polyblastus Hart.
40(39) Areola lipsește. Ouăle sunt brunii.............XV. Labroctonus Forst.
41(38) Ghearele tarselor nu sunt pectinate sau pectinate numai cel mult până la
0,7 din lungimea lor, ori al doilea tergit prezintă o excavație transversală
puțin adâncă înapoia jumătății sau lungimea obrajilor este mai mare
decât 0,25 din lățimea bazală a mandibulelor. Ovipozitorul niciodată nu
SUBFAMILIA TRYPHONINAE
97
poartă, în același timp, mai mult de un ou; de obicei fără ouă pe acesta
.....................................................................42
42(43) Coasta dintre prepectus și pectus este întreagă, simplă. Nervelul este
frânt sub jumătatea sa. Clipeul nu este diferențiat de față prin nici un
șanț sau linie. Fosetele latero-bazale ale clipeului sunt negre la speciile
care au fața și clipeul galbene...........................XL	Monoblastus Hart.
43(42) Coasta dintre prepectus și pectus este puternică, proeminentă, întreruptă
la mijloc (fig. 79). Nervelul este frânt deasupra jumătății sale. Clipeul
este evident diferențiat de față printr-un șanț îngust și adânc. Fosetele
latero-bazale ale clipeului sunt galbene, ca și clipeul și fața.................
...........................................................................  XIL	Parablastus Const.
44(35) Condilii inferiori ai mandibulelor nu sunt situați mai departe decât
marginile interne ale ochilor la nivelul fosetelor latero-bazale ale clipeului.
Fața externă a mandibulelor în cincimea bazală este distinct convexă și
lucioasă, fără puncte distincte. Al doilea tergit prezintă, de obicei, o
depresiune transversală. Ovipozitorul este curbat în jos. Valvele genitale
3 sunt late, cu o excavație dorsală în partea apicală...........................
.........................................................XVI.	Ctenochira Forst.
45(34) Areola lipsește. Ghearele tarselor nu sunt pectinate până la vârf. Al
doilea tergit fără o impresiune transversală postmediană slabă................46
46(47) Clipeul este foarte mare, ușor curbat longitudinal, astfel că profilul său
este aproape drept. Partea inferioară a coastei orale este proeminentă
sub forma unui dinte triunghiular. Ovipozitorul este aproape de 2 ori
mai lung decât înălțimea apicală a abdomenului. Mexic...........................
...............................................................................*	Chiloplatys Tow.
47(46) Clipeul este moderat de mare, puțin convex. Partea inferioară a coastei
orale este puțin proeminentă. Ovipozitorul este aproape tot atât de lung
cât înălțimea apicală a abdomenului. Estul subregiunii Nearctice și estul
subregiunii Palearctice......................................*	Lagoleptus Tow.
48(33) Propodeul fără carene. Areola lipsește. Columbia ....* Leviculus Tow.
49 (2) Coastele care diferențiază laturile metastemului de propodeu lipsesc.
Propodeul fără areolație. Complexul labio-maxilar se înalță de sub baza
mandibulelor, la o distanță nu mai mică decât înălțimea clipeului. Glosa
se îngustează la vârf..................................* Aridella Kasp.
50 (1) Coastele occipitală și prepectală (epicnemia) lipsesc. Propodeul este neted
și lucios, fără urme de areolație și prevăzut cu perișori albicioși deși.
Marginea anterioară a clipeului are 2 dinți. Aripile sunt negre sau brune,
fără areolă....................................................* Boethus Forst.
I. Genul Dyspetes Forster, 1868
1868 Dyspetes Forster, Verh. Naturh. Ver. Rheinl., 25, 201; 1912 Schmiedeknecht, Opuse.
Ichn., 5, 2359; 1969 Townes, Mem. Amer. Ent. Inst., 11, 176; 1973 Kasparyan, Ichn.
Tryph., Fauna SSSR, Ins. Hym., 3 (1), 98.
FAMILIA ICHNEUMONIDAE
1883 Dyspetus Thomson, Opuse. Ent., 9, 899; 1949 Townes, Ann. Soc. Ent. Amer., 42
(3-4), 421.
Corpul este puternic, destul de zvelt, prevăzut cu o pubescență albicioasă.
Aripile anterioare sunt lungi, de 5,5-10 mm. Capul este puțin mai îngust decât
toracele., îngustat posterior, prevăzut cu puncte și rugozități fine și puțin lucios.
Capul, văzut dorsal, are la mijloc o excavație unghiulară în partea posterioară
(fig. 42). Fruntea este plană, cu puncte dese și destul de mari. Ochii sunt
alungiți. Antenele sunt subțiri, puțin mai lungi decât corpul. Fața este des
Fig. 42 - Dyspetes arrogator
Heinr., ? : capul, văzut dorsal
(după Kasparyan).
punctată, neproeminentă și cu laturile paralele.
Obrajii sunt relativi scurți, măsoară aproximativ
jumătate din lățimea bazală a mandibulelor. Dinții
mandibulelor sunt egali. Clipeul este lat, părțile
sale, bazală și apicală, se întâlnesc oblic la mijloc,
unde formează o proeminență transversală joasă.
Marginea apicală a clipeului, fără un franj de peri.
Condilii posteriori ai mandibulelor sunt mai
distanțați unul de altul decât distanța dintre ochi
măsurată în treimea inferioară a feței. Toracele este prevăzut cu puncte și
rugozități fine, slab lucios. Unghiul postero-lateral al pronotului nu este îngroșat,
nici proeminent. Muchia subtegulară este înaltă și ascuțită. Tegulele sunt con-
vexe. Mezonotul prezintă notauli foarte slabi în partea anterioară. Scutelul este
proeminent, puțin plan, dorsal. Propodeul este slab areolat, dar cu aria
supramediană destul de evidentă, deschisă anterior. Areola este rombică, mare,
scurt pedicelată, mai lată decât înaltă, cu inserția celei de a doua nervuri
recurente aproape de mijloc. A doua nervură'recurentă este aproape dreaptă,
cu 2 ferestre bine diferențiate. Nervului este puțin postfurcal. Nervelul este
frânt puțin sub jumătatea sa. Nervura paralelă se inseră mult sub mijlocul
marginii externe a celulei brahiale. Unghiul externo-inferior al celulei discoidale
este drept. Picioarele sunt destul de groase. Pintenii tibiilor posterioare ajung
până aproape de mijlocul metatarsului. Ghearele tarselor sunt puternice,
nepectinate, rareori la bază cu urme de dinți. Abdomenul este claviform, fin
punctat, slab lucios. Primul tergit este de 2,5 ori mai lung decât lat posterior,
îngust la bază și lățindu-se succesiv până la vârf, cu coastele longitudinale
slabe, cu glime, cu impresiuni longitudinale pe laturi și cu o impresiune
transversală slabă în partea posterioară. Tergitele 2 și 3 au impresiuni oblice
la bază, care se curbează spre interior în partea posterioară, delimitând spații
proeminente. Tergitul 2 este tot atât de lung cât și lat, celelalte tergite sunt
transversale. Hipopigiul are forma fierului de plug. Teaca ovipozitorului este
destul de lată, puțin curbată, lungă cât 0,45 din înălțimea apicală a abdomenului.
Ovipozitorul este curbat în jos. Vârful edeagusului prezintă peri puternici la
marginea inferioară.
Din acest gen sunt descrise până în prezent 2 specii: una palearctică și alta
nearctică.
SUBFAMILIA TRYPHONINAE
99
1.	Dyspetes arrogator (Heinrich, 1949)
1758 Ichneumon praerogator Linnaeus, Syst. Nat., 565.
1829 Tryphon praerogator Gravenhorst, Ichn. Eur., 2, 127, ? cT.
1949 Dyspetes arrogator Heinrich, Mitt. Munch. Ent. Ges., 35-39, 107, ?cT; 1970
Constantineanu M.I., Constantineanu R.M., Ann. Șt. Univ. Iași (Serie nouă), Secț. II,
Biol, 16 (1), 87, o"; 1973 Kasparyan, Ichn. Tryph., Fauna SSSR, N. ser., Ins. Hym.,
3 (1), 100,
1912 Dyspetes praerogator Schmiedeknecht, Opuse. Ichn., 5, 2360, ? o".
1949 Dyspetus fracticeps Townes H. și Townes M., Ann. Ent Soc. Amer, 42, 421-422.
1976 Dyspetes arrogator Hinz, Deutsch. Ent. Zeitschr., N. F., 23 (1-3), 100.
Lungimea corpului: 6-11 mm.
Caracterele de morfologie externă ale corpului sunt acelea descrise pentru
genul Dyspetes.
Corpul este negru, cu palpii, mandibulele, cu excepția dinților, partea
apicală a clipeului, flagelii antenelor și tegulele roșietice-brunii. Flagelii
antenelor au culoare mai deschisă la vârf. Aripile sunt ușor gălbui. Pterostigma
este gălbuie până la brunie. Picioarele sunt roșietice, cu vârful tibiilor
posterioare, de cele mai multe ori și metatarsele posterioare brunii. Coxele
posterioare deseori au baza brună sau neagră. La mascul, uneori, coxele
posterioare sunt brune sau negre în întregime. Masculii din România au
picioarele posterioare și antenele negre. Oul este oval, cu pedicelul scurt și
ancora nepigmentată.
Această specie poate avea 27-37 articule la flagelul antenelor. Culoarea
antenelor și picioarelor poate varia mult. La mascul antenele, de obicei, sunt
aproape negre în întregime, cu excepția vârfului bruniu. La femelă culoarea
antenelor de la complet roșietice-gălbui până la brune-negricioase cu vârful gălbui.
Picioarele posterioare, coxele anterioare și mijlocii, uneori și femurele mijlocii
la mascul și la femelă pot fi negre.
Gazde: Aglaostigma aucupariae Kl., Tenthredopsis nassata L., T. litterata
Geoffr., T excisa Thoms., Tenthredo rubricoxis Ensl., T. livida L. {Hym.,
Tenthredinidae) și Leucoma salicis L. {Lep., Lymantriidae).
Răspândire geografică: Toată subregiunea Palearctică, din Spania și Suedia
până în peninsula Kamciatka și China. In România: specie larg răspândită.
Notă: Heinrich (1949) și Hinz (1961, 1976) consideră că această specie
cuprinde în realitate 2 specii: Dyspetes arrogator Heinr. și D. fracticeps Tow.,
care se deosebesc una de alta prin: 1. gazde diferite, 2. dimensiumea corpului,
3. timpul zborului și 4. culoarea picioarelor posterioare la mascul. Aceasta este
contestată de Kasparyan(1973). în 1976 Hinz demonstrează că acestea sunt cel
puțin 2 subspecii: D. arrogator arrogator Heinr. și D. arrogator fracticeps Tow.
ct Tow., care s-au diferențiat una de alta prin izolare ecologică, specializându-
se pe gazde diferite.
ICO
FAMILIA ICHNEUMONIDAE
II.	Genul Otoblastus Forster, 1868
1868 Otoblastus Forster, Verh. Naturh. Ver. preuss. Rheinl., 25, 201; 1883 Thomson,
Opuse. Ent., 9, 900; 1912 Schmiedeknecht, Opuse. Ichn., 5, 2361; 1936 Meyer, Tabl.
Syst. Hym. (Ichn.) URSS, 5, 62.
Corpul este mic, destul de zvelt, acoperit cu peri deși. Capul este mic,
transversal, îngustat înapoia ochilor și prevăzut cu puncte fine. Antenele sunt
puțin mai lungi decât jumătatea corpului. Fața este proeminentă sub baza antenelor.
Clipeul este mic, cu o excavație mare în partea anterioară (fig. 43). Toracele este
punctat, destul de lucios. Epomiile sunt evidente
în partea inferioară. Epinemiile sunt distincte.
Notaulii sunt evidenți în partea anterioară a
mezonotului. Propodeul este rugos, prevăzut cu
puncte pe laturi, complet areolat. Pterostigma este
Fig. 43 - Otoblastus luteo- lată. Areola este mică, oblică, formează un
marginatus (Grav.), $: clipeul patrulater neregulat oblic sau uneori este tri-
(original).
unghiulară, scurt pedicelată, aproape sesilă.
Nervului este oblic, postfurcal. Nervura paralelă se inseră mult sub jumătatea
marginii externe a celulei brahiale. Nervelul este frânt foarte puțin sub jumătatea
sa. Picioarele sunt puternice, cu coxele scurte. Abdomenul este puțin mai lung
decât capul și toracele împreună, alungit claviform, prevăzut cu puncte și
rugozități, aspru și foarte puțin lucios. Primul tergit prezintă la bază, de ambele
părți, lobi dentiformi sau auriculari. Prin acest caracter, acest gen amintește
genul Diplazon. Se găsește răspândit în Europa și Asia și se cunoaște o singură
specie.
1. Otoblastus luteomarginatus (Gravenhorst, 1829)
(fig. 43)
1829 Tryphon luteomarginatus Gravenhorst, Ichn. Eur., 2, 146, ?.
1883 Otoblastus luteomarginatus Thomson, Opuse. Ent., 9, 900, ?; 1912 Schmiedeknecht,
Opuse. Ichn., 5, 2361, ?; 1936 Meyer, Tabl. Syst. Hym. (Ichn.) URSS, 5, 62, ?;
1968 Constantineanu M. I. și Constantineanu R. M., Trav. Mus. Hist. Nat. ”Grigore
Antipa”, 9, 157, $.
1973 Monoblastus luteomarginatus Kasparyan, Ichn. Tryph., Fauna SSSR, 3 (1), 199,
?cT.
Lungimea corpului: 5-6 mm. Caracterele de morfologie externă sunt aceleași
descrise pentru gen.
Corpul este negru, cu palpii, mandibulele, clipeul, fața, partea inferioară a
orbitelor frontale și partea ventrală a scapului galbene. Antenele sunt brune, pe
partea ventrală roșietice. Pterostigma este brună, cu baza gălbuie. Tegulele și
tegululele sunt galbene-brunii. Picioarele sunt galbene-roșietice tulbure. Coxele
anterioare și mijlocii sunt negre, cu vârful gălbui. Partea externă a femurelor
SUBFAMILIA TRYPHONINAE
101
anterioare și mijlocii este uneori negricioasă la bază. Picioarele posterioare au
coxele, baza trohanterelor și femurele negre, iar tibiile și tarsele sunt albe-gălbui,
cu vârful tibiilor și al articulelor tarsale negricioase. Marginea posterioară a
tergitelor 1-4 este galbenă-roșiatică pe o porțiune îngustă.
Gazde: necunoscute.
Răspândire geografică: Nordul și sudul Europei, Japonia. în România
este larg răspândită, cunoscută aproape din toate provinciile țării, dar numai în
puține exemplare (femele mai multe decât masculi).
III.	Genul Cosmoconus Forster, 1868
1868 Cosmoconus Forster, Verh. Naturh. Ver. Preuss. Rheinl., 25, 203; 1912
Schmiedeknecht, Opuse. Ichn., 5, 2363; 1936 Meyer, Tabl. Syst. Hym. (Ichn.) URSS,
5, 63; 1969 Townes, Mem. Amer.Ent. Inst., 11, 176; 1973 Kasparyan, Ichn. Tryph.,
Fauna SSSR, 3 (1), 102.
Corpul are mărime mijlocie. Aripa anterioară are 4,5-9,8 mm. Antenele
sunt lungi, aproximativ cât jumătatea corpului. Flagelul antenelor este format
din 25-35 articule. Capul este transversal, de obicei îngustat posterior, destul de
neted și lucios. Fruntea este excavată la mijloc, cu un corn deasupra bazei
antenelor, care variază de la un tubercul mic până la unul lung digitiform și care
rareori poate lipsi. Clipeul este destul de lat, evident diferențiat de față, cu o
coastă transversală la mijloc. Obrajii sunt lungi, aproximativ 0,4-1,1 din lățimea
bazală a mandibulei. Fața externă a mandibulelor în cincimea bazală este plană
și punctată. Dinții mandibulelor sunt egali. Epomiile sunt puternic dezvoltate,
ajungând în sus aproape până la mezonot. Unghiul latero-posterior al pronotului
este îngroșat și proeminent. Muchia subtegulară este puternică și destul de ascuțită.
Tegulele sunt plane deasupra. Propodeul, de obicei, este complet și distinct
areolat. Areola este subrombică pețiolată sau subpețiolată, cu a doua nervură
intercubitală puțin mai lungă decât prima. A doua nervură recurentă prezintă o
sinuozitate în formă de zig-zag deasupra jumătății (fig. 44). Nervului este
postfurcal. Nervura paralelă se inseră puțin sub mijlocul marginii externe a
Fig. 44 - Cosmoconus elongator (F.),
?: areola și a Il-a nervură recurentă
(după Kasparyan).
celulei brahiale. Nervelul este frânt puțin sub jumătatea sa. Picioarele sunt
puternice, relativ zvelte. Ghearele tarselor au dințișori rari la bază, dar uneori
sunt pectinate. mai mult de jumătatea bazală. Primul tergit ste zvelt, subțiat spre
bază și lățit succesiv spre vârf, prevăzut pe laturi în jumătatea apicală cu câte
102	FAMILIA. ICHNEUMONIDAE
un șanț longitudinal puțin adânc. Vârful abdomenului este ușor comprimat lateral
și tocit oblic. Hipopigiul este mare și proeminent. Teaca ovipozitorului, de obicei,
este puțin mai scurtă decât coxele posterioare și variază de la îngustă până la
foarte lată. Ovipozitorul este drept sau curbat în jos. Cosmoconus se înrudește
cu genul Tryphon, de care se deosebește în special prin cornul frontal, corn care
lipsește la Cosmoconus genalis Strobl. și C. tibeticus Kasp. Genul este holarctic
și conține relativ puține specii. In România se cunosc bine 2 specii.
CHEIE PENTRU DETERMINAREA SPECIILOR GENULUI COSMOCONUS
1(22) Fruntea prezintă un corn digitiform deasupra bazei antenelor. Lungimea
obrajilor este de 0,5-1,1 din lățimea bazei mandibulelor.................2
2	(3) Primul tergit este roșu înapoia stigmelor. Ovipozitorul este drept. Teaca
ovipozitorului este scurtă, uniform subțiată înspre vârf..................
...............................................     *	C. meridionator Aub.
3	(2) Primul tergit, de obicei, este negru sau este roșu numai în treimea
posterioară. Dacă culoarea roșie este mai extinsă (C. hinzi), atunci lățimea
feței este numai de 1,4-1,55 ori mai mare decât înălțimea. Flagelul
antenelor la femelă este uniform colorat ventral, de obicei în întregime
roșu, dar la mascul niciodată nu este negru...............................    4
4 15) Flagelul antenelor este colorat uniform ventral, de obicei galben......5
5	(6) Nervelul este frânt la mijloc. Teaca ovipozitorului este îngustă și scurtă.
Rusia (Primorsk).........................................4.	C. modestus Kasp.
6	(5) Nervelul este frânt sub jumătatea sa. Al doilea articul al tarselor
posterioare de la femelă este mai scurt decât al 5-lea sau egal cu acesta
............................................................................  7
7	(8) Fața și clipeul sunt galbene în întregime. China * C. chinensis Kasp.
8	(7) Fața estd neagră.......................................................9
9(10) Coastele longitudinale dorso-laterale ale primului tergit, care trec prin
stigme, de obicei, sunt evidente și nu sunt întrerupte înapoia stigmelor.
Fruntea este lucioasă, cu puncte șterse. Tâmplele, de obicei, sunt îngustate
uniform posterior, neexcavate înapoia cavității orbitale, lucioase (fig.
45, A). Stigmele propodeului sunt mici, deseori rotunjite. Ovipozitorul
este drept. Teaca ovipozitorului pe partea internă are uneori la vârf un
dinte evident. Aripa anterioară este de 4,5-7 mm...............................
...............................................................................L C. ceratophorus (Thoms.)
10 (9) Coastele longitudinale dorso-laterale ale primului tergit lipsesc sau sunt
neevidente. Fruntea, de obicei, este prevăzută cu puncte mari și dese.
Tâmplele sunt puțin excavate înapoia orbitelor ochilor. Stigmele
propodeului sunt mai mari. Ovipozitorul este drept sau curbat în jos.
Aripa anterioară măsoară 6,5-9 mm............................................11
11(14) Ovipozitorul și marginea superioară a tecii ovipozitorului sunt curbate
în jos. Primul tergit nu este roșu mai mult decât în treimea posterioară
.............................................................................12
SUBFAMILIA TRYPHONINAE
103
12(13) Ultimele 2 stemite la femelă sunt negre. Marginea superioară a tecii
ovipozitorului la vârf este curbată brusc în jos. Al doilea articul al
tarselor posterioare de la mascul este de 1,2 ori mai lung decât onichiul
......................................................3. C. nigriventris Kasp.
13(12) Numai ultimul stemit de la femelă este negru sau bruniu; celelalte stemite,
de obicei, sunt galbene. Marginea superioară a tecii ovipozitorului este
ușor curbată în jos la vârf (fig. 50). Al doilea articul al tarselor posterioare
de la mascul nu este mai mult de 1,1 ori mai lung decât onichiul................
..............................................................................2.	C. elongator (F.)
14(11) Ovipozitorul este drept. Teaca ovipozitorului nu este curbată în jos.
Primul tergit este roșula vârf, uneori aproape până la stîgme...................
................................................................................* C. hinzi Kasp.
15 (4) Flagelul antenelor nu este colorat uniform pe partea ventrală, la vârf sau
la mijloc este mai negricios, deseori este negru aproape în întregime
..............................................................................6
16(17) Coastele care mărginesc areolația propodeului sunt șterse în cea mai
mare parte. Ghearele tarselor la femelă sunt pectinate mai mult de
jumătatea lor. Teaca ovipozitorului este galbenă-roșietică......................
...........................................................*	C. dlabolay Sedivy
17(16) Coastele care mărginesc areolația propodeului sunt distincte. Ghearele
tarselor la femelă sunt pectinate numai la bază. Teaca ovipozitorului
este neagră sau brună-roșiatică..............................................18
18(19) Primul tergit la mascul este roșu înapoia stigmelor. Articulele flagelului
antenelor sunt puțin negricioase spre vârf pe partea ventrală. Lățimea
feței este de 1,4-1,55 ori mai mare decât înălțimea. Al doilea articul al
tarselor la mascul este mai lung decât onichiul de 1,1-1,2 ori..................
...............................................................................*	C. hinzi Kasp. (partim)
19(18) Primul tergit la mascul și la femelă este roșu numai cel mult în treimea
posterioară...................................................................20
20(21) Capul este puternic îngustat înapoia ochilor. Lățimea feței este de 1,25-
1,4 ori mai mare decât înălțimea sa. Fața, de obicei, este galbenă sau cu
pete galbene, uneori neagră. Ovipozitorul este curbat foarte puternic în
jos. Teaca ovipozitorului este foarte lată. Orientul îndepărtat.................
...............................................................................*	C. caudator Kasp.
21(20) Capul aproape nu este îngustat înapoia ochilor. Lățimea feței este de 1,9
ori mai mare decât înălțimea sa. Fața este neagră. Ovipozitorul este
foarte puțin curbat în jos. Teaca ovipozitorului este subțire. Nordul
Mongoliei..............................................  *	C. kozlovi Kasp.
22 (1) Fruntea fără corn. Lungimea obrajilor este de 0,4-0,65 din lățimea bazală
a mandibulelor...........................................................23
23(24) Fața și clipeul sunt galbene. Alpi................*	C. genalis (Strobl)
24(23) Fața și baza clipeului sunt negre. Tibet............C.	tibeticus Kasp.
104
FAMILIA ICHNEUMONIDAE
1.	Cosmoconus ceratophorus (Thomson, 1888)
(fig. 45, 46, 47)
1888 Tryphon ceratophorus Thomson, Opuse. Ent., 12, 1256.
1911 Cosmoconus elongator var. ceratophorus Morley, Ichn. Brit., 4, 179.
1912 Cosmoconus ceratophorus Schmiedeknecht, Opuse. Ichn., 2364, $ cT; 1936 Meyer,
Tabl. Syst. Hym. (Ichn.) URSS, 5, 64, $ 6"; 1970 Constantineanu M. și Constantineanu
R., An. Șt. Univ. Iași, 16 (1), 87, ?; 1972 Constantineanu R., Contrib. Stud. Tryph.
România (Teză), 139, ? cT; 1973 Kasparyan, Ichn. Tryph., Fauna SSSR, 3 (1), 109,
?cT; 1980 Constantineanu R., An. Muz. Jud. Suceava, Șt. Nat., 6, 284, ? cT.
Fig. 45 - Cosmoconus cerato-
phorus (Thoms. ), $ : A = capul,
văzut dorsal; B = vârful abdo-
menului, văzut lateral (după
Kasparyan).
Lungimea corpului: 5-8 mm.
Capul este evident îngustat posterior, cu tâmplele neexcavate (fig. 45, A).
Lățimea feței este de 1,5 ori mai mare decât înălțimea sa. Fruntea, de obicei, este
Fig. 46 - Cosmoconus ceratophorus
(Thoms.), cT- aparatul genital extern:
A = placa subgenitală; B = sintergitul;
C = armătura genitală (original).
SUBFAMILIA TRYPHONINAE
105
slab punctată, lucioasă. Mezopleurele sunt des punctate, puțin lucioase, aproape
fără luciu. Propodeul este distinct areolat, cu costula evidentă și cu stigmele
deseori rotunde și mici, rareori scurt ovale. Primul tergit prezintă coastele latero-
dorsale distincte, neîntrerupte înapoia stigmelor și care ajung până la marginea
posterioară a segmentului. Primul tergit are uneori o sculptură aspră și este de
2,1-2,3 ori mai lung decât lățimea sa. Celelalte tergite sunt netede și lucioase,
cu puncte slabe, puțin vizibile. Teaca ovipozitorului este puternic lățită de la
mijloc până la bază și are vârful rotunjor, cu câte un spin pe partea internă a
fiecărei valve. Ovipozitorul este drept (fig. 45, B). Aparatul genital extern mascul,
ca în fig. 46, iar cel femei, ca în fig. 47.
Fig. 47 - Cosmoconus ceratophorus (Thoms.), ?- aparatul genital extern:
Vj = valvulele 1 (= stileți); pî = paleta împiedicătoare; v2 = valvulele 2
(teaca stileților ovipozitorului); r = râmi ai valvulelor 1 și 2; v^ = valvifer
i; v3 = valvulele 3 (= valve genitale externe); vf, = valvifer 2;
t IX = tergitul IX; c = cerci (original).
Corpul este negru. Flagelul antenelor este brun pe partea dorsală și galben
pe partea ventrală. Jumătatea apicală a clipeului, tegulele, tegululele, pterostigma,
trohanterelii de la toate picioarele, toate tibiile, cu excepția vârfului și uneori a
bazei celor posterioare, toate tarsele, precum și tergitele abdominale 2-4 și uneori
baza tergitului 5 sunt roșietice-gălbui. Stemitele sunt galbene.
Gazde: necunoscute.
106
FAMILIA ICHNEUMONIDAE
Răspândire geografică: Centrul și nordul Europei, Rusia (părțile europeană
și asiatică). în România este o specie relativ comună.
2.	Cosmoconus elongator (Fabricius, 1775)
(fig. 44, 48, 49, 50, 51, 52)
1775 Ichneumon elongator Fabricius, Syst. Ent., 337.
1829 Tryphon elongator Gravenhorst, Ichn. Eur., 2, 238, ?cT; 1855 Holmgren, Svensk
Vet. Akad. Handl., 1, 185, ?o"; 1888 Thomson, Ent., 12, 1256.
1911 Cosmoconus elongator Morley, Ichn. Brit., 4, 179, ? cT; 1912 Schmiedeknecht, Opuse.
Ichn., 5, 2364; 1928 Constantineanu M., Ann. Sc. Univ. Jassy, 15 (3-4), 584, $cT;
1936 Meyer, Tabl. Syst. Hym. (Ichn.) URSS, 5, 63, ? cT; 1972 Constantineanu R.,
Contrib. Stud. Tryph. România (Teză), 138,	1973 Kasparyan, Ichn. Tryph.,
Fauna SSSR, 3 (1), 113; 1980 Constantineanu R., An. Muz. Jud. Suceava, Fasc. Șt.
Nat., 6, 283, $cC
Fig. 48 - Cosmoconus elongator (F.) , ? : adultul, văzut dorsal (original).
Lungimea corpului: 9-12 mm.
Corpul este relativ neted și lucios, prevăzut cu perișori foarte fini și rari.
Capul este puternic îngustat posterior. Fruntea este prevăzută cu puncte mari și
dese, aproape fără luciu. Tâmplele sunt ușor excavate în treimea superioară și
SUBFAMILIA TRYPHONINAE
107
puternic îngustate în partea inferioară. Lățimea feței este de 1,35-1,55 ori mai
mare decât înălțimea sa. Obrajii măsoară 0,6-0,85 din lățimea bazală a
mandibulelor. Propodeul este distinct areolat. Stigmele propodeale sunt mari și
ovale. Coastele longitudinale latero-dorsale ale primului tergit sunt întrerupte
înapoia stigmelor, iar marginile tergitului aici, de obicei, sunt aproape nedistincte,
dar uneori sunt mai evidente, formând limite destul de evidente când trec în
partea posterioară a tergitului în coaste distincte. Primul tergit este de 2-2,2 ori
mai lung decât lat. Ovipozitorul și teaca sa sunt ca în figura 50, 51 și 52. Teaca
ovipozitorului este puțin mai scurtă decât coxele posterioare și lată la mijloc,
aproape cât jumătate din lățimea femurului posterior. Aparatul genital extern
mascul, ca în figura 49.
Fig. 49 - Cosmoconus elongator (F.), o" - aparatul genital extern:
A - placa subgenitală; B = sintergitul; C = armătura genitală
(original).
108
FAMILIA ICHNEUMONIDAE
Corpul este negru, cu jumătatea apicală a clipeului și mandibulele, cu
excepția dinților și bazei lor gălbui. Antenele sunt roșietice, cu baza negricioasă.
Aripile sunt ușor gălbui. Tegulele sunt brunii, iar tegululele roșietice-gălbui.
Fig. 51 - Cosmoconus elongator (F.), ? - aparatul genital extern : v, = valvulele
1 (= stileți); pî = paleta împiedicătoare; v2 = valvulele 2 (= teaca stileților
ovipozitorului); r = râmi ai valvulelor 1 și 2; vf] = valvifer 1; v = valvulele 3 (=
valve genitale externe ); vf2 = valvifer 2 ; t IX = tergitul IX; c = cerci (original).
SUBFAMILIA TRYPHONINAE
109
Fig. 52 - Cosmoconus elongator (F.). $ - valvulele 1 și 2 ale ovipozitorului : A = stiletul drept
al ovipozitorului (valvula 1), văzută latero-ventral; B = vârful stiletului drept al ovipozitorului,
văzut lateral; pî = paleta împiedicătoare; c = cârlige; d = dinți; C = valvulele 2 (teaca stileților
ovipozitorului), văzute lateral; am = apofiza mediană; aa = apofiza articulara; r = ram al valvulelor 2;
D = valvulele 2 (teaca stileților ovipozitorului), văzute ventral; ș = șanț (original).
Pterostigma este galbenă-roșiatică. Picioarele sunt galbene-roșietice, cu toate
coxele și trohanterele, femurele anterioare la bază dorsal, femurele mijlocii, cu
excepția vârfului, femurele posterioare în întregime și vârful tibiilor posterioare
negre. Vârful primului tergit, tergitele 2-4 și de obicei baza tergitului 5 sunt
roșii-galbene. Toate sternitclc, uneori cu excepția ultimului, sunt galbene sau
gălbui.
Gazde: Rhogogaster punctulata Kl., R. colon Kl., Tenthredo atra L., T.
ferruginea Schrank, T. mesomelas L., T. livida L. și T. hipundulata Kl. (Hym.,
Tenthredinidae).
Răspândire geografică: Centrul Europei, Rusia (Caucaz, Altai, Irkuțk),
Kazahstan. în România este o specie larg răspândită și frecventă.
110
FAMILIA ICHNEUMONIDAE
3,	Cosmoconus nigriventris Kasparyan, 1971
(fig. 53)
1971 Cosmoconus nigriventris Kasparyan, Tr. V. E. O., 54, 304, ?cT;
1973 Kasparyan, Ichn. Tryph., Fauna SSSR, 3 (1), 120, ?cT; 1981 Constantineanu R. și
Constantineanu Irinel, Stud. Cercet. Ser. Biol. Anim., 33 (l), 32, ?.
Lungimea corpului: 8-10 mm.
Se aseamănă mult cu C. elongator F., de care se deosebește prin: forma
ovipozitorului și a tecii acestuia, culoarea neagră a ultimelor 2 stemite și lungimea
mai mare al articulului 2 de la tarsele posterioare ale masculului, care poate fi
de 1,2-1,3 ori mai lung decât onichiul.
Capul este îngustat înapoia ochilor. Tâmplele sunt excavate la mijloc.
Lungimea maximă a tâmplei este aproximativ egală cu diametrul transversal
al ochiului, iar lungimea minimă a acesteia este egală cu 0,6-0,7 din cea
maximă. Lungimea obrajilor este egală cu 0,6-0,7 din lățimea bazei
mandibulelor. Propodeul este complet areolat, cu stigmele mari, ovale.
Femurele posterioare sunt puțin mai zvelte decât cele de la C. elongator,
lungimea lor este de 3,8-4,1 ori mai mare decât lățimea. Al doilea articul al
tarselor posterioare de la femelă totdeauna este puțin mai lung decât onichiul,
Fig. 53 - Cosmoconus nigri-
ventris Kasp. : oul (după
Kasparyan).
iar la mascul este evident mai lung (de 1,2-1,3
ori). Coastele longitudinale latero-dorsale ale
primului tergit, de obicei, lipsesc înapoia stigmelor,
dar uneori se observă numai în apropierea marginii
posterioare a tergitului, cum este cazul la cele 2
exemplare femele din România. Primul tergit este
de 1,7-2 ori mai lung decât lățimea sa. Teaca
ovipozitorului este puternic curbată în jos la vârf
și este lungă de 0,9 din lungimea coxelor pos-
terioare. Lățimea tecii este de 3 ori mai mică decât
lungimea ei și puțin mai mare de 0,5 din lățimea
femurelor posterioare.
Corpul este punctat și colorat ca și la C. elongator, dar tâmplele sunt,
uneori, prevăzute cu puncte mai mari și mai dese. Ultimele 2 stemite de la
femelă totdeauna sunt complet negre. Unghiul pronotului de dinaintea tegulelor
este negru fără pată roșie. Oul (fig. 53) are corionul de forma unei rețele aspre,
după Kasparyan (1973).
Gazde: Tenthredo amoena Grav, și T zonula Kl. (Hym., Tenthredinidae)
Răspândire geografică: Germania, Rusia (St. Petersburg, laroslav, Bașkiria,
regiunea Amur). în România; muntele Obcina Flocilor, corn. Pojorâta, în august,
1 ?, com. Moldovița, jud. Suceava, în august, 1 ?; pe malul pârâului Bicaz, jud.
Neamț, în iulie, 1 ?.
SUBFAMILIA TRYPHONINAE
111
Fig. 54 - Cosmoconus modestus
Kasp., ?: valvele ovipozitorului
(după Kasparyan).
4.	Cosmoconus modestus Kasparyan, 1973
(fig. 54)
1973 Cosmoconus modestus Kasparyan, Ichn. Tryph., Fauna SSSR, 3 (1), 119, ?.
Lungimea corpului: 10 mm.
După Kasparyan, C. modestus se aseamănă cu C. meridionator Aub., prin
forma tecii ovipozitorului (fig. 54) și prin alungirea celui de al doilea articul al
tarselor posterioare, dar se deosebește prin culoarea flagelului antenelor, care nu
este negricios Ia vârf, prin culoarea neagră a
primului tergit și în special prin ancora mai lungă
a oului.
?. Aripa anterioară măsoară 7,3 mm. Flagelul
antenelor este format din 33 articule. Capul este
îngustat posterior, aproximativ de 1,2 ori mai îngust
decât lățimea mezonotului. Tâmplele sunt puțin
excavate înapoia ochilor. Lungimea maximă a
tâmplei este egală cu diametrul transversal al
ochiului, iar lungimea minimă a tâmplei este egală cu 0,7 din lungimea maximă.
Lățimea feței este de aproximativ 1,6 ori mai mare decât înălțimea sa. Lungimea
obrajilor este egală cu 0,9 din lățimea bazei mandibulelor. Propodeul este complet
areolat, cu stigmele mici și ovale. La exemplarele descrise de Kasparyan coastele
longitudinale mijlocii sunt șterse înapoia costulei. Lungimea femurului posterior
este de 4,2 ori mai mare decât lățimea sa. Al doilea articul al tarselor posterioare
este de 1,2 ori mai lung decât onichiul. Ghearele tarselor sunt pectinate la bază, la
exemplarul din România aproape nepectinate. Nervului este postfurcal, oblic.
Nervura paralelă se inseră puțin sub jumătatea marginii externe a celulei brahiale.
Nervelul este frânt la mijloc. Coastele longitudinale latero-dorsale ale primului
tergit sunt distincte până la vârful tergitului (după Kasparyan sunt nedistincte înapoia
stigmelor). Primul tergit este de 2,5 ori mai lung decât lățimea sa. Tergitele 2-6
sunt transversale. Teaca ovipozitorului este îngustă și relativ scurtă. Fața și fruntea
sunt prevăzute cu puncte dese și mari. Tâmplele au puncte moderat de mari, dese,
cu distanța dintre puncte egală cu diametrul unui punct (după Kasparyan distanța
dintre puncte este egală cu lungimea a 2 diametre). Imediat înapoia ochilor există
o fâșie lată lucioasă și nepunctată. Vertexul prezintă puncte rare, șterse. Laturile
toracelui prezintă puncte mari, dese și pe alocuri rugozități. Mezonotul prezintă
puncte mai mici și mai dese, cu distanța dintre puncte mai mică decât diametrul
lor. Ariile dorsale ale propodeului sunt punctate, celelalte arii nepunctate, dar cu
sculptură vizibilă. Tergitele, cu excepția bazei primului tergit ușor sculptată, sunt
netede, lucioase, cu puncte mici, puțin vizibile.
Corpul este negru. Flagelul antenelor este galben-roșiatic, cu excepția părții
dorsale a primelor 2 articule bazale. Jumătatea apicală a clipeului și mandibulele
sunt roșietice. Palpii sunt roșietici, brunii la bază. Tegulele sunt brune-negricioase.
Tegululele și pterostigma sunt roșietice-gălbui. Partea anterioară și vârful
femurelor mijlocii, toate tibiile și tarsele, cu excepția treimii apicale a tibiilor
112________________________FAMILIA ICHNEUMONIDAE_________________________________
posterioare sunt galbene. Marginea apicală a tuturor trohanterelor și trohanterelilor
este roșietică pe o porțiune îngustă. Tergitele 2 și 3 sunt roșii. Sternitele 1-4 sunt
roșietice, 5-6 negre. Oul este oval, de culoare gălbuie, după Kasparyan. o”
necunoscut.
Gazde: necunoscute.
Răspândire geografică: Rusia (Orientul îndepărtat: Amba-bira din
apropierea orașului Vladivostok). în România: pădurea Zbereni, comuna Cotnari,
jud.Iași, în iulie, 1 ?. Specie nouă pentru fauna României.
IV. Genul Coeloconus Forster, 1868
1868 Coeloconus Forster, Verh. Naturh. Ver. preuss. Rheinl., 25, 203; 1912 Schmiedeknecht,
Opuse. Ichn., 5, 2365; 1936 Meyer, Tabl. Syst. Hym. (Ichn.) URSS, 5, 64.
Corpul este neted și lucios. Capul este îngustat înapoia ochilor. Fruntea este
plană, prevăzută cu puncte rare, iar deasupra bazei antenelor prezintă un corn scurt
și tocit, care se lățește înainte și este excavat larg la vârf. Fața este aproape plană.
Obrajii sunt foarte scurți. Clipeul este puțin convex, cu marginea anterioară rotunjită
și pe laturi cu câte un smoc de peri deși. Toracele este puțin mai îngust decât capul.
Mezonotul este prevăzut cu puncte rare. Scutelul este plan dorsal, mărginit cu coaste
pe laturi. Propodeul este neted și lucios, fără areolație, prezintă la mijloc o puternică
coastă transversală lameliformă (ca și genul Psilosage), iar înapoia acestei coaste
propodeul se întinde drept în jos. Laturile toracelui prezintă puncte fine și dese.
Speculul este neted și lucios. Nervura radială este foarte puțin curbată la vârf.
Areola este mică, aproape triunghiulară. Nervura bazală este puternic abrupt curbată.
Nervului este obliq, relativ mult postfurcal. Nervelul este frânt aproximativ la mijloc.
Picioarele sunt destul de puternice. Abdomenul este puternic lucios. Primul segment
abdominal prezintă lobi latero-bazali, iar coastele longitudinale medio-dorsale sunt
distincte până dincolo de mijlocul său. Tergitele sunt netede și lucioase, cu puncte
fine, puțin vizibile. Ovipozitorul și valvele genitale externe depășesc evident vârful
abdomenului. Acest gen are numai o singură specie.
1. Coeloconus brachyacanthus (Gmelin, 1790)
(fig. 55, 56, 57)
1790 Ichneumon brachyacanthus Gmelin (in Linnaeus), 2705.
1829 Tryphon brachyacanthus Gravenhorst, Ichn. Eur., 2, 242, ? cf; 1855 Holmgren, Svensk
Vet. Akad. Handl., 1, 186, ?cT; 1883 Thomson, Opuse. Ent., 9, 896; 1911 Morley,
Ichn. Brit., 4, 180,
1912 Coeloconus brachyacanthus Schmiedeknecht, Opuse. Ichn., 5, 2365, ? cf; 1936 Meyer,
Tabl. Syst. Hym. (Ichn.) URSS, 5, 65, $ cf; 1970 Constantineanu M. și Constantineanu
R., An. Șt. Univ. Iași (Serie nouă), 16 (1), 8, ?cT; 1980 Constantineanu R., An. Muz.
Jud. Suceava, Fasc. Șt. Nat., 6, 284, ? cA
1973 Monoblastus brachyacanthus Kasparyan, Ichn. Tryph., Fauna SSSR, 3 (1), 193, ? cT.
SUBFAMILIA TRYPHONINAE
113

o»
Fig. 55 - Coeloconus bra-
chyacanthus (Gmel.), ? :
adultul, văzut dorsal (după
Kasparyan).
-P1 1
pat*
•W
a



/

Lr.- if/JT.
J
A
-c
—st
Fig. 56 - Coeloconus brachy-
acanthus (Gmel.), cT - armătura
bucală : Ir = labru; md = mandibulă;
c = cardo; st = stipes; g = galea; l
= lacinia; pmx = palp maxilar; m =
mentum; gl = glosa; pl = palp labial
(original).
114
FAMILIA ICHNEUMONIDAE
Lungimea corpului: 5-7 mm.
Caracterele de morfologie externă sunt aceleași descrise pentru gen.
Armătura bucală, ca în fig. 56, iar aparatul genital extern mascul, ca în fig. 57.
Corpul este negru, cu mandibulele, cu excepția dinților, vârful clipeului
și palpii roșietice. Antenele sunt roșietice pe partea ventrală înspre vârf, cu
scapul de cele mai multe ori negru în întregime. Aripile, de obicei, sunt relativ
puternic tulburi, cu pterostigma brună-negricioasă. Tegulele și tegululele sunt
Fig. 57 - Coeloconus brachyacanthus (Gmel.),
o" - aparatul genital extern : A = placa sub-
genitală; B = sintergitul; C = armătura genitală
(original).
roșietice-gălbui. Picioarele sunt galbene-roșietice uniform, numai uneori
genunchii posteriori și vârful tibiilor posterioare sunt negricioase. Abdomenul
este galben-roșiatic. Uneori, primul tergit la bază este mai mult sau mai puțin
negru.
Gazde: Athalia spinarum F., A. rosae L. (Hym., Tenthredinidae) și
Laspeyresia strobilella L. (Lep., Tortricidae').
SUBFAMILIA TRYPHONINAE
115
Răspândire geografică: Centrul și sudul Europei, nordul Africii, China,
Rusia (partea europeană de la paralela de 58°, Caucaz, sudul Siberiei până la
Baikal), Kazahstan. în România este o specie relativ comună?
V. Genul Symboethus Forster, 1868
1868 Symboethus Forster, Verh. naturh. Ver. Rheinl., 25, 204; 1949 Townes et al., Ann.
Ent. Soc. Amer., 42 (3-4), 433; 1953 Heinrich, Bonn. Zool. Beitr., 1-2, 152; 1969
Townes, Mem. Amer. Ent. Inst., 11, 179; 1969 Kasparyan, Rev. Ent. URSS, 48 (4),
910; 1973 Kasparyan, Ichn. Tryph., Fauna SSSR, 3 (1), 166.
1897 Quadrigana Davis, Trans. Amer. Ent. Soc., 24, 280.
Capul este transversal, aproximativ de 2 ori mai lat decât lung. Partea
centrală a feței nu se evidențiază ca o arie proeminentă distinctă. Marginea
fosetelor antenare este simplă, fără auricule, dar uneori este ridicată în sus sub
forma unui inel îngust sau modificată în diferite grade și cu rugozități sau coaste
radiate. Fața este aproximativ de 2 ori mai lată decât înaltă. Marginea apicală a
clipeului prezintă un franj de peri scurți, care sunt subțiri la mascul și sub forma
unor spinișori la femelă. Carena transversală a clipeului se găsește aproape la
mijloc, dar uneori deplasată spre bază. Carena occipitală se unește cu carena
orală, fără să ajungă baza mandibulelor. Baza carenei orale se găsește la o
distanță de unghiul postero-inferior al mandibulelor mai mică decât 0,3 din
lățimea lor bazală. Tegulele sunt plane sau puțin convexe dorsal. Ghearele tarselor
sunt slab pectinate la bază sau sunt simple. Primul tergit, de obicei, este punctat,
uneori rugos sau rugos-punctat. Lungimea primului tergit este de aproximativ
1,1—1,6 ori mai mare decât lățimea sa. Edeagusul, de obicei, este negricios și
puțin lățit la vârf (fig. 63, C, D, E). Se cunosc 11 specii în România și două în
estul Siberiei și Extremul Orient.
CHEIE PENTRU DETERMINAREA SPECIILOR GENULUI SYMBOETHUS
1	(2) Flagelul antenelor la bază este galben-roșiatic de jur imprejur. Toate
trohanterele și toți trohanterelii sunt de culoare roșu-galben. Ghearele
tarselor sunt puternic curbate la vârf 9-10 mm.............................
................................................6. S. fulviventris (Holmgr.)
2	(1) Flagelul antenelor la bază are altă culoare........................3
3	(4) Valvele genitale externe sunt scurte, aproape de forma unui pătrat.
Ovipozitorul este puternic curbat în jos. 8 mm.............................
................................................2. S. brevipetiolaris (Uch.)
4	(3) Valvele genitale externe sunt mai lungi............................5
5	(6) Abdomenul este negru în întregime, cu marginea posterioară a tergitelor
roșiatică pe o porțiune foarte îngustă. Picioarele sunt roșietice, cu coxele
și vârful tibiilor posterioare negre. Formă zveltă. 8-10 mm................
..................................................1.	S. compunctor (Grav.)
116
FAMILIA ICHNEUMONIDAE
6	(5) Abdomenul, cel puțin la mijloc, este mai mult sau mai puțin roșu sau
roșu-brun. Forme mai robuste.................................................7
7(10) Vertexul și tâmplele sunt puternic și des punctate.....................8
8	(9) Femurele posterioare, de obicei, sunt negre. Nervurile bazală și
discocubitală sunt convergente. Femurele anterioare, în special la mascul,
sunt negre la bază. Hipopigiul la femelă este negru. 8-12 mm.................
....................................................10. S. obtusator (Thunb.)
9	(8) Femurele posterioare sunt roșii. Tergitele 1-3 sunt prevăzute cu rugozități
sau cu rugozități și puncte. Genunchii posteriori și vârful tibiilor
posterioare sunt negre. 9-11 mm...................3. S. brunniventris (Grav.)
10	(7) Vertexul și tâmplele sunt netede, prevăzute uneori cu puncte fine și rare
.............................................................................11
11(16) Clipeul este în întregime galben-strălucitor.........................12
12(13) Marginea sau inelul fosetelor antenare este simplă, fără nici o formațiune
la marginea internă. 8-10 mm......................11.	S. subsulcatus (Holmgr.)
13(12) Marginea sau inelul fosetelor antenare dintre antene este mai mult sau
mai puțin ridicată, de cele mai multe ori cu rugozități sau coaste evidente,
care pleacă de la partea externă a ridicăturii în sus sau spre partea
internă.....................................................................14
14(15) Ridicăturile marginii interne a fosetelor antenare sunt înalte, văzute de
sus, apar ca niște coame tocite între antene. Fața este neagră la $ și la
o". Capul și toracele sunt prevăzute cu peri luminoși lungi și distanțați
unul de altul. Primul tergit este în întregime neted și lucios, cu coastele
longitudinale medio-dorsale foarte distincte și lungi. 7-8 mm..................
....................................................7. S. heliophilus (Grav.)
15(14) (Numai tf). Ridicăturile marginii interne a inelelor fosetelor antenare
sunt mai joase, apărând ca niște tubercule între antene. Fața este galbenă
în întregime, sau numai marginile și mijlocul sunt galbene. 9-11 mm.
................................................5.	S. exclamationis (Grav.), d"
16(11) Clipeul este galben-roșiatic, de cele mai multe ori numai sub muchia
transversală sau este negru în întregime....................................17
17(30) Femurele posterioare sunt în întregime negre.........................18
18(21) Femurele mijlocii sunt mai mult sau mai puțin negre pe o suprafață
întinsă.....................................................................19
19(20) Inelele fosetelor antenare prezintă rugozități radiare evidente la marginea
lor externă, care pornesc în sus și spre interior și cu o ridicătură foarte
mică a marginii interne. Jumătatea terminală a flagelului antenelor are
articulele evident mai lungi decât late. 8 mm...............8. S. hinzi Heinr.
20(19) Inelele fosetelor antenare fără rugozități externe și marginea lor internă
nu este de loc ridicată. Articulele din jumătatea terminală a flagelului
antenelor au forma de pătrat, în treimea terminală ele sunt chiar puțin
mai late decât lungi...............................* S. alpina (Strobl) Heinr. «
21(18) Femurele mijlocii sunt în întergime roșii............................22
SUBFAMILIA TRYPHONINAE
117.
22(23) Marginea (inelul) fosetelor antenare este ridicată la partea internă mai
mult sau mai puțin evident, și la exteriorul părții ridicate prezintă coaste
longitudinale proeminente. Tâmplele sunt late, aproape neîngustate
posterior. Tergitul 5 este întotdeauna negru. Partea dorsală a flagelului
antenelor este negricioasă spre bază...............................................
..................................................................................*	S. duplicatus Heinr. var. discedens Heinr.
23(22) Marginea (inelul) fosetelor antenare nu este ridicată față de partea internă
și fără urme de coaste longitudinale pe partea externă..........................24
24(25) Articulele flagelului antenelor au forma de pătrat, începând de la al
14-lea, iar în treimea apicală ele sunt puțin late decât lungi. Primul
tergit este foarte scurt, puțin mai lung decât lat la vârf. Flagelul antenelor
este negru sau numai puțin roșiatic la extrema bază, pe partea ventrală
...................................................*	S. alpina (Strobl) Heinr. var.
25(24) Toate articulele flagelului antenelor sunt puțin mai lungi decât late.
Primul tergit este mult mai lung decât lat la vârf..............................26
26(27) Tergitele 1-3 sunt netede și prevăzute cu puncte distincte. Femurele
posterioare, de obicei, sunt negre. La mascul, uneori, tergitele sunt negre
în întregime...............................................*	S. punctatus (Kasp.)
27(26) Tergitele sunt prevăzute cu rugozități și asperități sau cu rugozități și
puncte..........................................................................28
28(29) Coxele anterioare și mijlocii sunt negre în întregime. Nervurile bazală
și discocubitală sunt paralele. Hipopigiul femelei este galben-roșiatic.
8-10 mm...................................................9.	S. incestus (Holmgr.)
29(28) Coxele anterioare și mijlocii sunt roșietice, numai la bază negre. Nervului
este interstițial. Nervelul este frânt mult sub jumătatea sa. Marginea
apicală a primului tergit, tergitele 2-4 și marginea apicală a tergitului 5
sunt roșii la a. La o” numai marginea apicală a tergitelor 2-4 este roșie.
11-14 mm.....................................................*	S. jezoensis (Uch.)
30(17) Femurele posterioare sunt roșii aproape în întregime......................31
31(32) Șanțul transversal de la baza clipeului este adânc excavat, partea bazală
a clipeului până la muchia transversală fiind mai proeminentă decât
partea sa apicală, care este lăsată în jos, astfel că, văzut din profil
mijlocul clipeului apare puternic sau tuberculiform. Tâmplele sunt mai
puternic îngustate posterior. Specie mai mică, de aproximativ 7 mm..
..................................................5.	S. exclamationis (Grav.), ?
32(31) Șanțul transversal de la baza clipeului este mai puțin adânc, astfel că
văzut din profil, clipeul apare mai puțin proeminent. Tâmplele sunt mai
late, ușor umflate la exemplarele mari. 8-9 mm...............
........................................................    4.	S. duplicatus Heinr.
1.	Symboethus compunctor (Gravenhorst, 1820)
1829 Tryphon compunctor Gravenhorst, Ichn. Eur., 2, 130, ?cT; 1854 Holmgren, Svensk
Vet. Akad. Handl., 1, 192, ? cT; 1883 Thomson, Opuse. Ent., 9, 898; 1912
Schmiedeknecht, Opuse. Ichn., 5, 2392, ? o"; 1922-1924, Kiss A., Verh. Mitt. Sieb.
Ver. Naturwiss., Hermannstadt, 72-74, 117; 1936 Meyer, Tabl. Syst. Hym. (Ichn.)
118
FAMILIA ICHNEUMONIDAE
URSS, 5, 83,	1972 Constantineanu R., Contrib. Stud. Tryph. România (Teză),
158, ?.
1973 Monoblastus marginellus Kasparyan, Ichn. Tryph. Fauna SSSR, 3 (l), 201.
Lungimea corpului: 8-10 mm.
Capul este transversal, aproape neîngustat posterior, puțin lucios. Fruntea
este plană, des punctată și iară luciu. Antenele sunt lungi, aproximativ cât corpul,
cu flagelul puțin îngroșat înapoia jumătății. Fața este transversală, des punctată
și fără luciu. Clipeul are muchia transversală slabă, prevăzut cu puncte mari la
bază, neted și lucios la vârf. Coasta occipitală se unește cu coasta orală la o
distanță de mandibule egală cu 0,4 din lățimea lor bazală. Fosetele clipeale sunt
mici și nelăsate în jos. Mezonotul este prevăzut cu puncte fine și cu rugozități,
destul de lucios. Scutelul este proeminent. Propodeul prezintă rugozități fine,
lucios, distinct și complet areolat. Mezopleurele sunt prevăzute cu puncte dese.
Speculul este mare și lucios. Sectorul extern al nervurii radiale este aproape
drept. Areola este triunghiulară, oblică, scurt pedicelată. A doua nervură recurentă
se inseră scurt înaintea marginii externe. Nervurile bazală și discocubitală sunt
paralele. Nervului este evident postfurcal. Nervelul este frânt puțin deasupra
jumătății. Abomenul este puțin mai lung decât capul și toracele împreună, prevăzut
cu o pubescență albicioasă și cu rugozități slabe, puțin lucios. Primul tergit este
de 1,5 ori mai lung decât lat posterior, cu coastele longitudinale medio-dorsale
slabe, puțin distincte până dincolo de jumătate. Tergitele 2 și 3 prezintă puncte
relativ dese, iar la bază au câte o impresiune oblică slabă de ambele părți.
Corpul este negru, cu mandibulele, jumătatea apicală a clipeului, palpii,.
flagelul antenelor, pe partea ventrală și tegulele roșietice. Pterostigma este brună-
negricioasă. Picioarele sunt roșietice. Coxele sunt negre, cu vârful roșiatic. Vârful
tibiilor posterioare și tarsele posterioare în mare parte sunt brune. La mascul
tibiile anterioare sunt gălbui. Marginea apicală a tergitelor este, de obicei, gălbuie.
Stemitele sunt galbene-albicioase, uneori cu pete negricioase pe laturi. Hipopigiul
la femelă este negricios, cu marginea posterioară gălbuie.
Gazde: necunoscute.
Răspândire geografică: Centrul și sudul Europei, Finlanda, Rusia (St.
Petersburg, Krasnodarsk, Riazan, Perm, Salehard, Penza, Tambov), dar se
întâlnește numai izolat. în România: Bocșa, jud. Caraș-Severin; Ineu, jud. Arad;
orașul Iași, în mai, 1 ?, pădurea Bârnova, jud. Iași, în mai, 2 dV.
2.	Symboethus brevipetiolaris (Uchida, 1955)
(fig- 58)
1955 Tryphon brevipetiolaris Uchida, Jour. Fac. Agr. Sapporo, 50 (2), 130, ?.
1965 Tryphon (Symboethus) brevipetiolaris Townes et al., Mem. Amer. Ent. Inst., 5, 108,
$; 1973 Kasparyan, Ichn. Tryph., Fauna SSSR, 3 (1), 169, ? cA
1969 Tryphon (Symboethus) fraudator Kasparyan, Rev. Ent. URSS, 48 (4), 914, ?.
SUBFAMILIA TRYPHONINAE
119
Lungimea corpului: 6-8 mm.
Capul este transversal, rotunjit îngustat posterior, puțin mai lat decât toracele.
Fruntea și fața sunt puternic punctate, fără luciu, ultima este proeminentă rotunjit
la mijloc. Marginea fosetelor antenare este simplă, puțin proeminentă sub forma
unui inel îngust neted. Muchia transversală a clipeului este înapoia jumătății și
proeminează puternic înainte. Obrajii sunt evident scurți. Tâmplele sunt distinct
îngustate în partea inferioară. Antenele sunt evident mai scurte decât corpul.
Toracele este puternic lucios, prevăzut cu puncte fine. Mezonotul este puțin
proeminent, cu notaulii indicați numai în partea anterioară. Propleurele sunt
rugoase în partea inferioară. Epomiile și epicnemiile sunt distincte. Scutelul este
rotunjit proeminente, mărginit cu coaste pe laturi numai la bază. Propodeul este
distinct areolat, dar costula, de obicei, este slabă. Area postica prezintă la mijloc
o coastă longitudinală. Stigmele propodeale sunt mici și rotunjite. Sectorul extern
al nervurii radiale este ușor dublu ondulat, aproape de 2 ori mai lung decât
sectorul bazai. Nervurile bazală și discocubitală sunt paralele. Areola este scurt
pedicelată, cu 4 laturi. Nervului este puțin postfurcal.
Nervelul este frânt puțin sub jumătatea sa. Pintenii
tibiilor posterioare sunt scurți și groși. Primul tergit
este fin rugos, aproape de 1,5 ori mai lung decât lat
posterior, cu coastele longitudinale medio-dorsale
distincte, până aproape de vârf. Tergitul 2 este
transversal, prevăzut cu puncte și rugozități fine.
Gastrocelii sunt transversali, slabi. Tergitele 3 și 4
sunt coriacee și cu puncte fine. Ultimele tergite sunt
aproape netede și lucioase. Valvele genitale externe
sunt late și scurte. Ovipozitorul este puternic curbat
în jos (fig. 58).
Corpul este negru. Antenele sunt roșietice pe
partea ventrală, mai albicioase-gălbui la bază și brune-
negricioase pe partea dorsală. Clipeul, cu excepția
unei fâșii înguste negre la bază și mandibulele sunt
galbene-roșietice, ultimele au baza și dinții negricioși.
Fig. 58 - Symboethus bre-
vipetiolaris (Uch.), ?: vârful
abdomenului, văzut lateral
(după Kasparyan).
Palpii sunt roșietici-brunii. Femurele anterioare și mijlocii sunt roșii-ruginii.
Baza femurelor posterioare și toți trohanterelii sunt roșietici. Toate tibiile și
tarsele sunt galbene-roșietice. Vârful tibiilor posterioare și al articulelor tarselor
posterioare este negricios. Vârful primului tergit și tergitele 2-4 în întregime
sunt roșii. Marginea apicală a ultimelor tergite este gălbuie. Masculul are clipeul
aproape în întregime galben sau numai cu o dungă galbenă strălucitoare de-a
lungul muchiei transversale.
Gazde: necunoscute.
Răspândire geografică: Toată subregiunea Palearctică, din Suedia până în
Kamciatka și Orientul îndepărtat. în România: valea Bistriței lângă satul Chirii,
comuna Crucea, jud. Suceava, în iunie, 1 ?.
Specie nouă pentru fauna României.
120
FAMILIA ICHNEUMONIDAE
3.	Symboethus brunniventris (Gravenhorst, 1829)
(fig. 59)
1829 Tryphon brunniventris Gravenhorst, Ichn. Eur., 2, 281, ?cT; 1855 Holmgren, Svensk
Vet. Akad. Handl., 1, 190, ?cT; 1883 Thomson, Opuse. Ent., 9, 899, ?cT; 1907
Pfankuch, Zeitschr., Hym. Dipt., 2, 146; 1909 Roman, Naturwiss. Unters. Sarekgeb.,
4 (3), 286; 1911 Morley, Ichn. Brit., 4, 187; 1912 Schmiedeknecht, Opuse. Ichn.,
5, 2389, ?cT; 1936 Meyer, Tabl. Syst. Hym. (Ichn.) URSS, 5, 82; 1968
Constantineanu M. și Constantineanu R., Trav. Mus. Hist. Nat. București, 9, 157,
6"; 1975 Constantineanu M. et al., Fauna Grup. Cercet. Compl. “Porțile de Fier”
Ser. Monogr., 141.
1973 Tryphon (Symboethus) brunniventris Kasparyan, Ichn. Tryph., Fauna SSSR, 3 (1),
171.
Lungimea corpului: 7-11 mm.
Capul este transversal, puțin îngustat posterior. Marginile fosetelor antenare
sunt simple, foarte puțin ridicate sub forma unor inele netede foarte înguste.
Tâmplele sunt evident îngustate în partea inferioară. Propodeul este distinct
areolat. Costula, de obicei, este evidentă. Lungimea femurului posterior este de
3,2-3,7 ori mai lung decât lățimea sa. Al doilea articul al tarselor posterioare
este egal cu al cincilea articul sau puțin mai scurt decât el. Lungimea primului
tergit este mai mare decât lățimea sa, de 1,2-1,3 ori la femele și de 1,3-1,6 ori
la masculi. După forma valvelor genitale externe și a ovipozitorului, femela se
aseamănă cu femela de 5. exclamationis Grav. Punctuația și culoarea corpului
sunt aceleași ca și la S. exclamationis, cu următoarele excepții: fruntea,
mezopleurele și primele tergite abdominale prezintă puncte mai mari.
Corpul este negru, cu mandibulele roșietice. Trohanterele, de obicei, sunt
negre sau cu pete negre. Primul tergit, de obicei, are baza neagră; fața și partea
bazală a clipeului sunt negre la mascul, iar partea anterioară a clipeului este
roșietică. Scapul este negru. Flagelul antenelor este roșiatic pe partea ventrală.
Pterostigma este brună-negricioasă, cu baza gălbuie. Tegulele sunt negricioase.
Picioarele sunt roșii, cu coxele, baza trohanterelor, genunchii posteriori și vârful
Fig. 59 - Symboethus brunni- ventris (Grav. ): oul (după Kasparyan).	tibiilor posterioare negre. Tergitele 2-4 sunt roșii, iar ultimele tergite au marginea posterioară albicioasă. La mascul, uneori și al 5-lea tergit este roșu la bază. Oul, ca în fig. 59. Gazde: Dolerus asper Zadd., D. palustris Kl. și D. cothurnatus Lep. (Hym., Tenthredinidae). Răspândire geografică: Centrul și nordul Europei, Rusia (până la lakuțk). în România: Este o specie larg răspândită, dar în puține exemplare. A fost semnalată din județele Arad, Satu Mare, Bistrița-Năsăud și Caraș-Severin, apoi rezervațiile naturale “Codrul Secular Slătioara”, în iulie, 2 Ș ?
_____________________SUBFAMILIA TRYPHONINAE__________________121.
și 1 d\ “Frumoasa”, în mai, 2 ? ? și 1 cr\ “Ponoare”, jud. Suceava, în mai, 1 ?;
Lacul Roșu, jud. Harghita, în iulie, 1 o”; Bicaz, jud. Neamț, în iulie, 1 cT; comuna
Periprava, jud. Tulcea, în iulie, 1 cT.
4.	Symboethus duplicatus Heinrich, 1953
(fig. 60)
1953 Symboethus duplicatus Heinrich, Bonn. Zool. Beitr., 1-2, 157; 1982 Constantineanu
R., Stud. Com., Soc. Șt. Biol. România, Fii. Reghin, 341, ?cT.
1961 Tryphon duplicatus Hinz, Mitt. Schweiz. Ent. Ges., 34 (1), 8, 9.
1975 Tryphon (Symboethus) duplicatus Kasparyan, Ichn. Tryph., Fauna SSSR, 3 (1), 172.
Lungimea corpului: 8-9 mm.
Capul este transversal, puțin îngustat înapoia ochilor. Marginile fosetelor
antenare, în special în partea supero-intemă sunt puternic ridicate în sus și
prevăzute la exterior cu rugozități sau coaste radiare puternic dezvoltate, care se
îndreaptă spre frunte (fig. 60). Tâmplele sunt îngustate evident în partea inferioară,
Fig. 60 - Symboethus duplicatus Heinr. : capul,
văzut dorsal (după Kasparyan).
lungimea lor fiind de 2-2,5 ori mai mică decât diametrul transversal al ochiului.
Propodeul este distinct areolat, cu costula de obicei evidentă. Lungimea femurului
posterior este de 3-3,4 ori mai mare decât lățimea sa. Al 2-lea articul al tarselor
posterioare este aproximativ egal cu onichiul. Primul tergit este de 1,2-1,6 ori
mai lung decât lățimea sa. Valvele genitale externe și ovipozitorul se aseamănă,
ca formă și dimensiune, cu cele de la S. exclamationis Grav.
Corpul este negru, cu jumătatea apicală a clipeului, mandibulele, cu excepția
bazei și a dinților și palpii roșietici. Abdomenul are 3 culori: roșu (jumătatea
apicală a primului tergit și tergitele 2-4), alb (mijlocul marginii posterioare a
tergitelor 6 și 7, uneori numai 7) și negru (restul tergitelor și hipopigiul). Picioarele
sunt roșii, cu coxele, trohanterele, vârful femurelor, tibiilor și al articulelor
posterioare negre. Uneori, mijlocul tibiilor posterioare este gălbui. Flagelul
antenelor este roșiatic ventral și brun-negricios dorsal. La o" numai tergitul 7 are
mijlocul marginii posterioare alb. La S. duplicatus var. discedens Heinr. femurele
posterioare sunt negre în întregime.
Gazde: Loderus vestigialis Kl. și Dolerus bimaculatus Geoffr. (Hym.,
Tenthredinidae).
122
FAMILIA ICHNEUMONIDAE
Răspândire geografică: Specie euro-siberiană, boreo-alpină. Centrul
Europei, Rusia (în est până la lakuțk). în România: Izvorul Muntelui din munții
Ceahlău, jud. Neamț în iunie, 1 cT; rezervația naturală ‘‘Codrul Secular Slătioara”,
jud. Suceava, în iulie, 4 ? Ș și 1 o"; Valea Kilera, corn. Timișul de Jos, jud.
Brașov, în iunie, 1 cT; Sinaia, jud. Prahova, în iunie, 2 o"cr.
5.	Symboethus exclamationis (Gravenhorst, 1829)
1829 Tryphon exclamationis Gravenhorst, Ichn. Eur., 2, 279; 1907 Pfankuch, Zeitschr.
Hym. Dipt., 23, 145; 1911 Morley, Ichn. Brit., 4, 178, 182; 1912 Schmiedeknecht,
Opuse. Ichn., 5, 2390, 2391; 1936 Meyer, Tabl. Syst. Hym. (Ichn.) URSS, 5, 83.
1953 Symboethus exclamationis Heinrich, Bonn. Zool. Beitr., 1-2, 154, 155.
1973 Tryphon (Symboethus) exclamationis Kasparyan, Ichn. Tryph., Fauna SSSR, 3 (1),
172.
Lungimea corpului: 7 mm.
Capul este transversal, slab îngustat înapoia ochilor. Marginile interne ale
fosetelor antenare, de obicei, sunt puternic ridicate, uneori prevăzute cu cute
verticale puternice la exterior. Uneori, marginile fosetelor antenare sunt simple.
Fața pe laturi are 2 depresiuni longitudinale, începând de la marginea infero-
externă a fosetelor antenare până la fosetele clipeale, mai adânci decât la speciile
vecine. Clipeul prezintă o muchie transversală, care proeminează puternic anterior,
privit din profil. Tâmplele sunt late, puțin îngustate în partea inferioară. Propodeul
este distinct areolat, dar costula este puțin evidentă sau lipsește. Al doilea articul
al tarselor posterioare este puțin mai scurt decât al 5-lea Ia 9, iar la o* este mai
lung. Primul tergit este de 1,1-1,3 ori mai lung decât lat la femelă și de 1,4-1,6
ori mai lung decât lat la mascul. Ovipozitorul este aproximativ drept. Fața prezintă
puncte mari la mijloc, iar pe laturi, mai mici și mai dese. Clipeul are puncte rare
și mari în partea bazală. Fruntea are puncte mici, dar distincte. Vertexul și
tâmplele sunt netede și lucioase, cu puncte mici, rare și puțin distincte. Pronotul
are puncte mici și dese în partea superioară, iar în partea inferioară, uneori
rugozități. Mezonotul prezintă puncte mai mari și mai rare. Mezopleurele au
puncte distincte, cu distanța dintre puncte egală cu diametrul punctelor. Tergitele
1-3 prezintă rugozități și asperități, iar marginea posterioară a tergitelor 1-3 și
celelalte tergite sunt complet netede și lucioase.
Corpul este negru. Femela are fața și partea bazală a clipeului negre, iar partea
apicală a clipeului roșiatică. Masculul are fața și clipeul galbene, cu excepția unei
fâșii medio-longitudinale pe față și a șanțului care diferențiază clipeul de față.
Antenele sunt brune-roșietice pe partea ventrală. Picioarele sunt roșii, cu excepția
coxelor. Uneori, există pete negre pe trohantere. Vârful femurelor și al tibiilor
posterioare sunt negre. Coxele sunt negre, rareori brune-roșietice. Tergitele 1-4
sunt roșii. Primul tergit, uneori, este negricios la bază. Marginea posterioară a
tergitelor 5-8 este albicioasă. Sternitele sunt galbene. Hipopigiul este bruniu.
Uneori, fața neagră a femelei poate avea pete galbene. Femurele posterioare, de
obicei, sunt roșii, rareori pot fi brune sau negre (var. connectens Rom.).
SUBFAMILIA TRYPHONINAE
123
Gazde: necunoscute.
Răspândire geografică: Centrul și nordul Europei, nordul Mongoliei, Rusia
până în lakuția. în România: dealul Haju, comuna lacobeni, jud. Suceava, în
august, 1 cT. Specie nouă pentru fauna României.
6.	Symboethus fulviventris (Holmgren, 1855)
1855 Tryphon fulviventris Holmgren, Svensk Vet. Akad. Handl., 1, 191. ? o"; 1907 Pfankuch,
Zeitschr. Hym. Dipt., 2, 146.
1975 Tryphon (Symboethus) fulviventris Kasparyan, Ichn. Tryph., Fauna SSSR, 3 (1),
174, ¥o".
Lungimea corpului: 9-10 mm.
Capul este transversal, ușor îngustat înapoia ochilor. Fosetele antenare au
marginile evident ridicate sub forma unor inele netede, înguste. Carena orală,
situată în apropierea mandibulelor, este ridicată sub forma unui lob înalt. Muchia
transversală a clipeului este mai puțin proeminentă anterior decât la S. incestus
Holmgr. Propodeul este distinct areolat. Costula, de obicei, este evidentă, iar aria
postica prezintă o coastă medio-longitudinală distinctă. Ghearele tarselor sunt
puternic curbate la vârf. Primul tergit este de 1,2-1,5 ori mai lung decât lățimea
sa posterioară. Valvele genitale externe la ? sunt înguste, puțin mai lungi decât
la S. incestus Holmgr., iar ovipozitorul este drept. Clipeul este neted și lucios,
cu puncte mari și rare în partea bazală. Fața are puncte mari la mijloc și mai mici
pe laturi. Fruntea prezintă puncte mici și destul de dese. Tâmplele au puncte mai
rare și mai mici. Vertexul este neted și lucios, cu puncte foarte mici și rare.
Partea superioară a pronotului prezintă aproape aceeași punctuație ca și tâmplele,
iar partea inferioară a pronotului este rugoasă. Mezonotul are puncte mici și
rare. Mezopleurele au puncte mici în jumătatea superioară și potrivit de mari în
jumătatea inferioară. Propodeul este neted și lucios, fără puncte; pe ariile laterale
și la vârf, pe alocuri, prezintă puține rugozități transversale. Primul tergit prezintă
rugozități longitudinale superficiale. Tergitele 2 și 3 prezintă ușoare asperități.
Celelalte tergite sunt aproape netede.
Corpul este negru, cu palpii și flagelul antenelor, în jumătatea bazală,
galbene. Mandibulele, cu excepția bazei și a dinților și partea anterioară a clipeului
sunt galbene-roșietice. Flagelul antenelor în jumătatea terminală este brun pe
partea ventrală, iar pe partea dorsală brun-negricios. Picioarele sunt roșii, cu
coxele și vârful fenurelor și tibiilor posterioare negfe. Marginea posterioară a
primului tergit și tergitele 2-4 sunt roșii. Celelalte tergite sunt negre. Tergitele
6 și 7 au marginea posterioară albicioasă. Tegulele sunt brune-roșietice. Femurele
posterioare pot fi uneori negre. Această variație a fost descrisă de Kasparyan ca
T. incestus Holmgr. var. jakuticus.
124
FAxMILIA ICHNEUMONIDAE
Gazde: necunoscute.
Răspândire geografică: Centrul și nordul Europei, Rusia (până în lakuția).
în România: pădurea Bârnova, jud. Iași, în iunie, 1 î. Specie nouă pentru fauna
României.
7.	Symboethus heliophilus (Gravenhorst, 1829)
(fig. 61, 62)
1829 Tryphon heliophilus Gravenhorst, Ichn. Eur., 2, 284, $cT; 1907 Pfankuch, Zeitschr.
Hym. Dipt., 1, 24,
1912 Symboethus heliophilus Schmiedeknecht, Opuse. Ichn., 5, 2366; 1936 Meyer, Tabl.
Syst. Hym. (Ichn.) URSS, 5, 66,	1953 Heinrich, Bonn. Zool. Beitr., 1-2, 154;
1979 Constantineanu R. și Constantineanu I., Stud. Cercet. Biol., Ser. Biol. Anim.,
31 (2), 138,
1973 Tryphon (Symboethus) heliophilus Kasparyan, Ichn. Tryph., Fauna SSSR, 3 (1), 175.
Lungimea corpului: 8-11 mm.
Capul este transversal, evident îngustat înapoia ochilor. Marginile interne
ale fosetelor antenare sunt puternic proeminente sub forma unor dinți, prevăzute
cu 3-4 cute puternice, care pleacă pe frunte radiar (fig. 61). Clipeul prezintă o
Fig. 61 - Symboethus heliophilus (Grav.): capul,
văzut dorsal (după Kasparyan).
muchie transversală slab proeminentă. Tâmplele sunt destul de puternic îngustate
în partea inferioară. Propodeul este distinct areolat, cu costula evidentă. Al doilea
articul al tarselor posterioare este de 1,1-1,2 ori mai scurt decât al 5-lea. Primul
tergit este de 1,5-1,6 ori mai lung decât lățimea sa. Valvele genitale externe la
$ sunt destul de înguste, cu vârful ascuțit. Ovipozitorul este drept. Se deosebește
vizibil de speciile învecinate prin pilozitatea mai lungă și mai rară de pe cap și
de pe torace și printr-o punctuație mai fină. Fruntea este netedă și lucioasă pe
mijloc, iar pe margini are puncte rare. Vertexul și tâmplele au puncte foarte mici,
sunt lucioase și cu nuanță albăstruie. Mezonotul și mezostemul au puncte rare,
dar destul de mari. Propodeul și tergitele sunt lucioase, nepunctate, dar, de
obicei, ariile laterale și apicale, ca și baza primului tergit prezintă rugozități
superficiale.
Aparatul genital extern mascul, ca în figura 62.
SUBFAMILIA TRYPHONINAE
125
Corpul este negru. Clipeul este galben, cu baza neagră pe o porțiune îngustă.
Palpii sunt albicioși. Flagelul antenelor este brun-roșiatic, pe partea ventrală, la
bază, uneori este mai albicios. Picioarele sunt roșii, cu baza coxelor anterioare
Fig. 62 - Symboethus heliophilus (Grav.), 6" - aparatul genital extern : A = placa
subgenitală; B = sintergitul; C -- armătura genitală {in situ); D = armătura genitală
(cu paramerele desfăcute) (original).
și mijlocii, coxele posterioare aproape în întregime și vârful femurelor și tibiilor
posterioare negre. Jumătatea posterioară a primului tergit și tergitele 2-4 sunt
roșii. Stemitele sunt gălbui. Hipopigiul este uneori bruniu.
Gazde: necunoscute.
Răspândire geografică: Centrul și nordul Europei, Rusia (în est până în
lakuția), Lituania, Bielorusia, Mongolia. în România a fost citată anterior din 7
localități din Transilvania și Banat; dealul Runc, com. lacobeni, în august, 1 ?
și Slătioara, jud. Suceava, în iunie și iulie, 12 ?? și 13 dW; Buhalnița, com.
Hangu, în iulie 1 o" și Izvorul Muntelui, jud. Neamț, în iunie, 1 ? și 1 d";
pădurea Bâmova, jud. Iași, în iunie, 1 d".
8.	Symboethus hinzi Heinrich, 1953
1953 Symboethus hinzi Heinrich, Bonn. Zool. Beitr., 1—2, 155, $ o".
1955 Tryphon clauseni Uchida, Jour. Fac. Agr., Sapporo, 50, 128.
1961 Tryphon hinzi Hinz, Mitt. Schweiz. Ent. Ges., 34 (1), 5, îcT.
126
FAMILIA ICHNEUMONIDAE
1969 Tryphon (Symboethus) hinzi Kasparyan, Rev. Ent. URSS, 48 (4), 915; 1973 Kasparyan,
Ichn. Tryph., Fauna SSSR, 3 (1), \TI,
Lungimea corpului: 8 mm.
Femela acestei specii se distinge ușor de speciile vecine pentru că are
valvele genitale externe foarte late. Apoi, femurele posterioare și de obicei pete
pe partea dorsală a femurelor mijlocii sunt negre.
Capul este transversal, puțin îngustat înapoia ochilor. Marginile fosetelor
antenare sunt puțin ridicate sub forma unui inel îngust și cu rugozități radiare la
exterior, care pornesc pe frunte, dar într-o măsură mai mică decât la 5. duplicatus
Heinr. Tâmplele sunt puternic îngustate în partea inferioară. Carena orală de la
baza mandibulelor este puțin proeminentă. Propodeul este evident areolat. Costula
este distinctă sau lipsește. Lungimea femurelor posterioare este de 3-3,5 ori mai
mare decât lățimea. Al doilea articul al tarselor posterioare este mai scurt decât
al 5-lea sau uneori egal cu el. Primul tergit este de 1,25-1,5 ori mai lung decât
lat. Valvele genitale externe de la ? sunt mari, lățimea lor este puțin mai mare
decât 0,5 din lățimea femurului anterior. Ovipozitorul este* foarte puțin curbat în
jos. Prezintă aceeași punctuație ca și la S. brevipetiolaris Uch., dar fruntea la
mijloc este prevăzută cu puncte și rugozități. Punctuația părții superioare a
pronotului și mezonotului este mai pronunțată și mai deasă. Propodeul este mai
mult sculptat. Tergitele 1-4, de obicei, sunt prevăzute cu puncte și rugozități
dese, dar primul tergit, uneori este prevăzut cu rugozități și asperități fără
punctuație vizibilă.
Corpul este negru, cu partea ventrală a flagelilor antenelor uniform roșie-
galbenă și partea dorsală brună. Palpii labiali sunt bruni, iar cei maxilari albicioși
sau galbeni murdar. Jumătatea apicală a clipeului și mandibulele roșii-gălbui.
Picioarele sunt roșietice, cu coxele, trohanterele, trohanterelii, femurele pos-
terioare, vârful tibiilor posterioare și ale articulelor tarselor posterioare și de
obicei pete pe partea dorsală a femurelor mijlocii și uneori pe a femurelor
anterioare negre. Femurele mijlocii, câteodată, sunt negre în întregime, cu excepția
vârfului. Jumătatea posterioară a primului tergit și tergitele 2-4 sunt roșii. Tergitele
6 și 7 au mijlocul marginii posterioare alb. Sternitele sunt galbene. Ultimul
stemit, uneori și penultimul sunt brune-negricioase. Pterostigma este brună-
negricioasă, cu baza gălbuie.
Gazde: Dolerus gessneri Andre (Hym., Tenthredinidae).
Răspândire geografică: Toată subregiunea Palearctică, din Germania și
Suedia, Rusia (până în lakuția și Kamciatka). în România: Valea Kilera, corn.
Timișul de Jos, jud. Brașov, în iunie, 1 cT. Specie nouă pentru fauna României.
9.	Symboethus incestus (Holmgren, 1855)
(fig. 63)
1855 Tryphon incestus Holmgren, Svensk. Vet. Akad.Handl.,1, 188, ? 6"; 1883 Thomson,
Opuse. Ent., 9, 898, $ cf; 1912 Schmiedeknecht, Opuse. Ichn., 5, 2385, ? cT; 1936
Meyer, Tabl. Syst. Hym. (Ichn.) URSS, 5, 79, ?cT; 1970 Constantineanu M. și
SUBFAMILIA TRYPHONINAE
127
Constantineanu R., An. Șt. Univ. Iași (Serie nouă), 16 (1), 90, ? cT; 1972
Constantineanu R., Contrib. Stud. Tryph. România (Teză), 156, ȘcA
1973 Tryphon (Symboethus) incestus Kasparyan, Ichn. Tryph., Fauna SSSR, 3 (/), 177.
1953 Symboethus incestus Heinrich, Bonn. Yool.Beitr., 1-2, 155.
S. incestus Holmgr. se aseamănă cu S. fulviventris Holmgr., de care se
deosebește prin marginile fosetelor antenare simple, aproape neridicate în sus și
prin picioarele mai zvelte, iar de celelalte specii învecinate se distinge prin
flagelii antenelor negricioși la mijloc, iar la masculi, uneori, aproape în întregime
negri, prin tâmplele mai late, carena orală proeminentă ca un lob, valvele genitale
externe înguste la femelă și ovipozitorul drept.
Capul este transversal, puțin îngustat înapoia ochilor. Marginile fosetelor
antenare sunt foarte puțin proeminente sub forma unui inel neted și îngust.
Muchia transversală a clipeului proeminează puternic înainte. Tâmplele sunt
puțin îngustate în partea inferioară. Carena orală este ridicată la baza mandibulelor
în formă de lob. Propodeul este distinct areolat, dar costula uneori nu este
evidentă. Lungimea femurului posterior este de 3,4-3,9 ori mai mare decât lățimea.
Al 2-lea articul al tarselor posterioare, de obicei, este mai lung decât al 5-lea,
dar la femelă uneori este egal cu al 5-lea. Primul tergit este aproximativ de 1,4
ori mai lung decât lat la femele și de 1,3-1,9 ori mai lung decât lat la masculi.
Nervului este puțin postfurcal. Nervelul este frânt la mijloc. Nervurile bazală și
discocubitală sunt paralele. Primul tergit prezintă rugozități și puncte, fără luciu,
Fig* 63 - Symboethus incestus (Holmgr.), o" - aparatul genital extern : A = placa subgenitală;
3 = sintergitul; C = armătura genitală (in situ); D = armătura genitală (cu paramerele
desfăcute); E = vârful edeagusului (A, B, C și D = original; E = după Kasparyan).
128
FAMILIA ICHNEUMONIDAE
cu coastele longitudinale medio-dorsale distincte până dincolo de jumătate. în
rest punctuația este aceeași ca și la S. exclamationis Grav., dar tâmplele uneori
au puncte mai mari. Aparatul genital extern mascul, ca în figura 63.
Corpul este negru, cu vârful clipeului și mandibulele, de obicei, brune-
roșietice. Palpii labiali sunt bruni, iar palpii maxilari albicioși, cu excepția primului
articul. Flagelii antenelor pe partea ventrală la bază și la vârf sunt gălbui, la
mijloc, de obicei, negricioși. La mascul uneori sunt aproape în întregime negri.
Tegulele sunt brune-negricioase. Pterostigma este brună, cu baza albă. Picioarele
sunt roșietice, cu coxele, trohanterele, femurele posterioare și vârful tibiilor
posterioare negre. Vârful articulelor tarselor posterioare este brun. Marginea
posterioară a primului tergit, tergitele 2-4 în întregime și uneori baza tergitului
5 sunt roșii. Marginea posterioară a tergitelor 6 și 7 este albă. Sternitele sunt
galbene, cu hipopigiul uneori brun. Câteodată femurele posterioare sunt roșii, iar
la unii masculi abdomenul este negricios până la complet negru.
Gazde: necunoscute.
Răspândire geografică: Spania, centrul și nordul Europei, Rusia, până în
lakuția și Magadan. în România este o specie comună.
10.	Symboethus obtusator (Thunberg, 1822)
(fig. 64)
1822 Ichneumon obtusator Thunberg, Mem. Acad. Sci. St. Petersburg, 8, 270; 1824
Thunberg, Idem, 9, 334.
1855 Tryphon consobrinus Holmgren, Svensk. Vet. Akad. Handl., 188, $ cT; 1883 Thomson,
Opuse. Ent., 9, 898, ?cT; 1912 Schmiedeknecht, Opuse. Ichn., 5, 2384, £<?; 1924
Kiss, Verh. Mitt. Sieb. Ver. Naturwiss., Hermannstadt, 72-74, 117.
1912 Tryphon obtusator Roman, Zool. Beitr., Uppsala, 1, 270; 1925 Habermehl, Konowia,
4 (1/2), 6,	1936 Meyer, Tabl. Syst. Hym (Ichn.) URSS, 5, 78; 1972
Constantineanu R., Contrib. Stud. Tryph. România (Teză), 155, ? cT; 1980
Constantineanu R. M., An. Muz. Jud. Suceava, Șt. Nat., 6, 286, $ cT.
1953 Symboethus obtusator Heinrich, Bonn. Zool. Beitr., 1-2, 154.
1973 Tryphon (Stenocrotaphon) obtusator Kasparyan, Ichn. Tryph., Fauna SSSR, 3 (1),
164.
Fig- 64 - Symboethus obtusator (Thunb.):
capul, văzut dorsal (după Kasparyan).
Lungimea corpului: 8-12 mm.
Capul este transversal, foarte puțin
îngustat înapoia ochilor. Marginile fo-
setelor antenare sunt puțin proeminente
sub forma unui inel îngust (fig. 64). Fața
este aproximativ de 1,5-1,7 ori mai lată
decât înaltă. Fața și fruntea sunt des
punctate, fără luciu. Clipeul prezintă o
muchie transversală situată mai aproape
de bază decât de vârf. Antenele sunt puțin
SUBFAMILIA TRYPHONINAE
129
mai lungi decât jumătatea corpului. Distanța de la carena orală până la unghiul
infero-posterior al mandibulelor este egală cu 0,3-0,5 din lățimea bazală a
mandibulelor. Distanța de la mandibule până la carena occipitală este cel puțin
de 2 ori mai mare decât lungimea obrajilor. Propodeul este areolat, cu costula
distinctă. Al doilea articul al tarselor posterioare este egal cu al 5-lea sau mai
scurt ca acesta. Primul tergit are coastele longitudinale medio-dorsale distincte
până în treimea sa posterioară, iar lungimea sa este de 1,5-1,8 ori mai mare
decât lățimea lui. Fruntea și fața au puncte mari și dese. Clipeul este lucios, cu
puncte mari și rare în partea bazală, iar în partea apicală este neted și fără
puncte. Vertexul și tâmplele sunt prevăzute cu puncte mari și dese. Partea
superioară a pronotului prezintă puncte mai mici, dar mai dese decât tâmplele.
Mezonotul prezintă puncte mult mai rare. Mezopleurele au puncte destul de mari
și potrivit de dese în partea antero-superioară, iar în partea inferioară punctele
sunt mai dese și mai mari, uneori ametecate și cu rugozități. Laturile propodeului
au puncte, ca și mezopleurele, în partea antero-superioară. Propodeul este lucios,
prevăzut pe alocuri cu rugozități superficiale și deseori cu puncte distincte pe
ariile laterale. Primul tergit este prevăzut cu puncte mari și dese. Celelalte tergite
prezintă puncte dese, dar din ce în ce mai mici.
Corpul este negru, cu palpii gălbui. Roșii-gălbui sunt: flagelii antenelor,
partea apicală a clipeului, de obicei mandibulele, cu excepția bazei și a vârfului,
picioarele anterioare și mijlocii, cu excepția coxelor, trohanterelor și uneori pete
negricioase pe partea dorsală a bazei femurelor mijlocii, tibiile posterioare, cu
excepția vârfului, baza articulelor posterioare, tergitele abdominale 2-4 și uneori
marginea posterioară a primului tergit. Stemitele sunt gălbui. Hipopigiul, de
obicei, este brun sau negru. Valvele genitale externe ale ovipozitorului sunt
roșietice, cu o pată negricioasă în partea bazală, la marginea inferioară. Tegulele
sunt brune-negricioase, iar tegululele roșietice. Pterostigma este brună, cu baza
albicioasă. Femurele posterioare sunt negre de obicei, dar , uneori, pot fi și roșii.
Gazde: Cephalcia signata (F.) (Hym., Pamphiliidae).
Răspândire geografică: Centrul și nordul Europei, Rusia (partea europeană
și asiatică: Altai, Bureatia, lakuția). în România este o specie frecventă și larg
răspândită.
11.	Symboethus subsulcatus (Holmgren, 1855)
1855 Tryphon subsulcatus Holmgren, Svensk. Vet. Akad. Handl., 1, 189, ? cT; 1883
Thomson, Opuse. Ent., 9, 898, ? o”; 1912 Schmiedeknecht, Opuse. Ichn., 5, 2383,
?cT; 1925 Habermehl, Konowia, 4 (1/2), 7, ?o"; 1936 Meyer, Tabl. Syst. Hym.
(Ichn.) URSS, 5, 77,	1929 Kiss, Verh. Mitt. Sieb. Naturwiss., Hermannstadt,
79,	48.
1953 Symboethus subsulcatus Heinrich, Bonn. Zool. Beitr., 4, 154.
1973 Tryphon (Stenocrotaphon) subsulcatus subsulcatus Kasparyan, Ichn. Tryph., Fauna
SSSR, 3 (1), 166.
130
FAMILIA ICHNEUMONIDAE
Lungimea corpului: 8-10 mm.
Capul este transversal, evident îngustat înapoia ochilor. Vertexul prezintă
puncte fine și rare, destul de lucios. Fața este mult mai lată decât înaltă.
Fruntea este puternic excavată deasupra fosetelor antenare și prevăzută cu
puncte dese. Marginile fosetelor antenare sunt puternic proeminente sub forma
unui inel îngust. Baza carenei orale se găsește la o distanță de unghiul postero-
inferior al mandibulelor mai mare decât 0,3 din lățimea lor bazală. Distanța de
la marginea inferioară a mandibulelor până la carena occipitală este cel puțin
de 2 ori mai mare decât lungimea obrajilor (la marginea superioară a
mandibulelor). Propodeul este destul de neted și lucios, complet areolat. Costula
este distinctă. Aria postica este prevăzută cu o coastă medio-longitudinală.
Nervurile bazală și discocubitală sunt convergente. Picioarele sunt puternice.
Lungimea femurului posterior este de 2,5-3 ori mai mare decât lățimea sa. Al
2-lea articul al tarselor posterioare este de 1,2-1,6 ori mai scurt decât al 5-lea
articul. Primul tergit prezintă ariile longitudinale medio-dorsale distincte până
în treimea sa posterioară. Primul tergit este de aproximativ 1,5 ori mai lung
decât lat. Ovipozitorul și valvele genitale externe sunt asemănătoare cu cele de
la S. obtusator Thunb. De asemenea și punctuația generală a corpului este
aceeași ca și la S. obtusator Thunb.
Corpul este negru, cu clipeul în întregime și mandibulele, cu excepția
dinților, galbene. Antenele sunt roșietice pe partea ventrală. Tegulele sunt roșietice.
Picioarele anterioare și mijlocii sunt roșietice, cu coxele și baza trohanterelor
negre. Picioarele posterioare au coxele, baza trohanterelor și femurele negre, iar
tibiile și tarsele galbene-roșietice, vârful tibiilor rareori este negricios. Tergitele
2-4 sunt roșii. Stemitele sunt gălbui, cu hipopigiul negricios la femelă.
Gazde: necunoscute.
Răspândire geografică: Centrul și nordul Europei, Rusia (în partea
europeană și lakuția). în România: munții Retezat.
VI. Genul Psilosage Forster, 1868
1868 Psilosage Forster, Verh. Naturh. Ver. preuss. Rheinl., 25, 203; 1912 Schmiedeknecht,
Opuse. Ichn., 5, 2366; 1936 Meyer, Tabl. Syst. Hym. (Ichn.) URSS, 5, 66; 1972
Constantineanu R., Contrib. Stud. Tryph. România (Teză), 143.
Are un aspect general asemănător cu Tryphon Fall., dar conformația
propodeului este cu totul diferită. Propodeul este neted și lucios, fără areolație,
el prezintă la mijloc o coastă transversală puternic proeminentă, care nu ajunge
chiar până la marginile sale laterale. între baza sa și coasta transversală, propodeul
apare ca și cum ar fi înșeuat. înapoia coastei transversale propodeul cade abrupt.
Orice altă areolație lipsește. Această areolație a propodeului este asemănătoare
cu cea de la Coeloconus brachyacanthus Gmel.
SUBFAMILIA TRYPHONINAE
131
Fruntea nu este armată și marginile fosetelor antenare nu sunt proeminente.
Capul, dar în special fața, este des punctată. Laturile toracelui, de asemenea,
sunt des punctate. Speculul este numai indicat. Abdomenul este roșu în
întregime, uneori cu baza neagră. Se cunosc 4 specii în Europa, iar în România
numai două.
CHEIE PENTRU DETERMINAREA SPECIILOR GENULUI PSILOSAGE
1	(2) Fruntea este prevăzută cu puncte mici și rare, destul de lucioasă. Aripile
sunt ușor tulburi. Picioarele, cu excepția coxelor și abdomenul sunt
roșii-galbene intens. Baza primului tergit este neagră. 6-7 mm..............
........................................................* P. oraniensis Schm.
2	(1) Fruntea este prevăzută cu puncte mari și dese, tară luciu. Aripile sunt
aproape incolore. Coxele, trohanterele și femurele posterioare sunt negre
.......................................................................... 3
3	(4) Tibiile posterioare sunt negricioase, iar cele anterioare albe. Coxele și
trohanterele sunt negre. Abdomenul este roșu, fără luciu, cu primul tergit
și baza tergitului 2 negre. 10 mm........................*	P. discedens Schm.
4	(3) Tibiile posterioare sunt albicioase sau au baza albicioasă. Abdomenul
este roșu-galben și lucios.................................................5
5	(6) Tibiile posterioare sunt roșietice. Pterostigma este îngustă. Nervura radială
se inseră înaintea jumătății pterostigmei. Sectorul apical al nervurii radiale
este evident dublu ondulat. 9-11 mm...............1. P. ephippium (Holmgr.)
6	(5) Tibiile posterioare au numai baza roșiatică. Nervura radială se inseră în
mijlocul pterostigmei. Sectorul apical al nervurii radiale este aproape
drept, curbat la vârf. 7-8 mm...........................2.	P. braccatus (Grav.)
1.	Psilosage ephippium (Holmgren, 1855)
(fig. 65, 66, 67)
1855 Tryphon ephippium Holmgren, Svensk. Vet. Akad. Handl., 1, 190,	1883 Thomson,
Opuse. Ent., 9, 896.
1911 Tryphon (Psilosage) ephippium Morley, Ichn. Brit., 4, 178, 182
1912 Psilosage ephippium Schmiedeknecht, Opuse. Ichn., 5, 2367, ?cT; 1936 Meyer,
Tabl. Syst. Hym. (Ichn.) URSS, 5, 67, ?cT; 1972 Constantineanu R., Contrib. Stud.
Tryph. România (Teză), 143, ?cT; 1975 Constantineanu M., Constantineanu R., Ins.
Hym. Ichn., în Grup. Cerc. Complx. “Porțile de Fier”, Fauna Ser. Monogr., Edit
Acad., 140,
1973 Tryphon (Tryphon) ephippium Kasparyan, Ichn. Tryph., Fauna SSSR, 3 (1), 137.
Lungimea corpului: 9-11 mm.
Capul este transversal, neîngustat înapoia ochilor. Fruntea este des punctată,
fără luciu. Fosetele antenare nu au marginea proeminentă. Antenele sunt puțin
mai lungi decât capul și toracele împreună. Fața este puțin proeminentă, prevăzută
132
FAMILIA ICHNEUMONIDAE
Fig. 65 - Psilosage ephippium
(Holmgr.), ? : vârful abdomenului,
văzut lateral (original).
Abdomenul este destul de
lucios, prevăzut cu o pilozitate
fină, Primul tergit prezintă o
fosetă bazală, în partea an-
terioară cu 2 carene longi-
tudinale medio-dorsale slabe,
iar în partea posterioară cu
câte un șanț puțin adânc pe
laturi. Al doilea tergit este
lung cât lat posterior. Hi-
popigiul la femelă este mare,
în forma unui fier de plug.
Ovipozitorul este scurt, ușor
curbat în jos, iar valvele ge-
nitale externe, dorsal, sunt
tocite oblic la vârf (fig. 65).
Aparatul genital extern mas-
cul, ca în fig. 66. Scleritele
cefalice ale larvei de ultimul
stadiu, ca în fig. 67.
Corpul este negru, cu
palpii, mandibulele parțial și
jumătatea apicală a clipeului
galbene-roșietice. Anteneie
cu puncte dese și destul de mari, fără luciu și
cu o pubescență gri. Clipeul este divizat printr-
o coastă transversală fină; în jumătatea bazală
are puncte mari și rare, precum și peri lungi de
culoare gri. Toracele este mai îngust decât
capul. Mezonotul este lucios, prevăzut cu
puncte rare. Scutelul este aproape plan, punctat,
mărginit cu coaste pe laturi. Marginea anterioară
pronunțată a mezosternului proeminează la
mijloc ca o lamelă. Sectorul apical al nervurii
radiale este evident dublu ondulat. Areola este
pedicelată. Nervurile bazală și discocubitală
sunt convergente. Nervului este postfurcal.
Nervelul este frânt aproximativ la mijloc.
Fig. 66 - Psilosage ephippium (Holmgr.), cf - aparatul
genital extern : A = placa subgenitală; B = sintergitul;
C = armătura genitală (cu paramerele desfăcute) (original).
SUBFAMILIA TRYPHONINAE
133
Fig. 67 - Scleritele cefalice ale
larvei de ultimul stadiu de Psi-
losage ephippium (Holmgr.) :
A = capul; B = antena; C =
cuticula; D = stigma (după Short).
sunt gălbui, pe partea dorsală îngust brune. Scapul este negricios. Pterostigma
este galbenă-roșiatică până la brunie. Tegulele sunt roșietice până la brune.
Tegululele sunt roșietice. Picioarele sunt roșietice, cu coxele, trohanterele și
femurele posterioare, cu excepția vârfului negre. La mascul, de cele mai multe
ori și femurele anterioare au pete negre. Abdomenul este roșu, cu primul tergit
aproape în întregime negru. Uneori abdomenul, dorsal, este negricios. Oul are
pedicelul foarte scurt și deplasat ventral.
Gazde: necunoscute.
Răspândire geografică: Suedia, Elveția, Lituania, Ucraina, Iugoslavia (lângă
Belgrad), Rusia (Moscova, Linețk, Riazansk, Caucaz, Bașkiria). în România este
o specie frecventă și larg răspândită.
2.	Psilosage braccatus (Gravenhorst, 1829)
1829 Tryphon braccatus Gravenhorst, Ichn. Eur., 2, 304, o"; 1855 Holmgren, Svensk. Vet.
Akad. Handl., 1, 187, ? cT; 1878 Brischke, Schrift. naturf. Ges. Danzig N. F., 92, cT;
1907 Pfankuch, Zeitschr. Hym. Dipt., 149.
1912 Psilosage braccatus Schmiedeknecht, Opuse. Ichn., 5, 2369, ? cT; 1936 Meyer, Tabl.
Syst. Hym. (Ichn.) URSS, 5, 68, ?cT; 1929 Kiss, Verh. Mitt. Sieb. Ver. Naturwiss.,
Hermannstadt, 79, 136; 1972 Constantineanu R., Contrib. Stud. Tryph. România
(Teză), 145, o".
Lungimea corpului: 7-8 mm.
Psilosage braccatus Grav, se aseamănă cu P. ephippium Holmgr., de care
se deosebește prin: Antenele sunt îngroșate puțin spre vârf. Areola este oblică,
cu a doua nervură recurentă inserată în unghiul infero-extem. Nervura radială
pornește din mijlocul marginii externe a pterostigmei, destul de lată. Sectorul
apical al nervurii radiale este drept, cu vârful curbat. Nervelul este opus, frânt
134
FAMILIA ICHNEUMONIDAE
aproximativ la mijloc. Partea ventrală a antenelor este galbenă în întregime.
Partea anterioară a clipeului și mandibulele sunt de asemenea galbene. Picioarele
anterioare sunt galbene ca paiul, cu coxele și trohanterele parțial brune. Coxele
posterioare și baza femurelor posterioare pe o porțiune lată sunt negre. Tibiile
posterioare sunt roșietice numai la bază. Tergitele 1-2 sunt negre. Marginea
posterioară a tergitului 2 și tergitele 3-7 sunt roșii-galbene. Tergitele 3-7 au
baza neagră-brună și marginea apicală gălbuie.
Gazde: necunoscute.
Răspândire geografică: Italia, Rusia (Ascania Nova), Ucraina. în România:
Ineu, jud. Arad, în mai, 2 o”c? și Agigea, jud. Constanța, în iunie, 1 6”.
VII. Genul Tryphon Fallen 1813
1813 Tryphon Fallen, Spec. nov. Hym. disp. method. exhib., 16; 1855 Holmgren, Svensk.
Vet. Akad. Handl., 1, 185 (partim); 1868 Forster, Verh. Naturh. Ver. Rheinl., 25,
204; 1868 Forster, Idem, 203; 1883 Thomson, Opuse. Ent., 9, 895 (partim); 1912
Schmiedeknecht, Opuse. Ichn., 5, 2372; 1936 Meyer, Tabl. Syst. Hym. (Ichn.)
URSS, 5, 70; 1969 Townes, Mem. Amer. Ent. Inst., 11, 177, 178; 1973 Kasparyan,
Ichn. Tryph., Fauna SSSR, 3 (1), 121, 128 (partim).
1868 Otitochilus Forster, Verh. Naturh. Ver. Rheinl., 25, 203 (partim).
Capul este transversal, neîngustat sau puțin îngustat înapoia ochilor. Antenele
sunt puțin mai lungi decât capul și toracele impreună. Clipeul este lat, diferențiat
printr-o muchie transversală într-o parte bazală și alta apicală, care, de obicei,
este deplasată înspre bază. Clipeul are la vârf un franj de peri, care deseori sunt
rari și zdrențuiți, perii sunt subțiri la masculi și potrivit de subțiri până la puternici
sau sub forma unor solzi la femele. Partea superioară a fosetelor antenare prezintă
auricule sau urme de auricule sub forma unor cute, care pleacă pe frunte de la
marginea externă a fosetelor antenare, uneori auriculele lipsesc. Mandibulele la
bază nu sunt proeminente, puțin rugoase sau punctate. Toracele este robust.
Epomiile sunt mari, ajungând în sus până aproape de mezonot. Marginea anterioară
a mezosternului este distinctă, proeminînd la mijloc de cele mai multe ori ca o
lamelă. Scutelul niciodată nu prezintă culori luminoase, iar tegulele, calozitățile
humerale sunt negricioase. Lățimea excavației bucale este de 1,2 ori mai mare
decât lățimea feței la mijloc. Marginea subtegulară a mezopleurelor nu
proeminează înspre tegule ca un lob. Propodeul, de obicei, este complet areolat.
Areola este completă, de obicei triunghiulară și oblică. Picioarele sunt puternice,
cu femurele posterioare îngroșate. Onichiul și ghearele sunt mari, ultimele simple.
Abdomenul este roșu, parțial sau în întregime, tocit la vârf. Primul tergit este
puternic, lățit progresiv spre vârf, cu 2 carene longitudinale medio-dorsale, mai
mult sau mai puțin distincte. Al doilea tergit prezintă tiridii evidente. Hipopigiul
este mare, deseori sub forma unui fier de plug. Ovipozitorul este scurt și gros.
SUBFAMILIA TRYPHONINAE
135
CHEIE PENTRU DETERMINAREA SPECIILOR GENULUI TRYPHON
1(54) Areola este prezentă, bine dezvoltată..................................2
2	(3) Carena occipitală se bifurcă la baza mandibulelor, înconjurând o arie
izolată, puternic adâncită și întortochiată. Al doilea articul al tarselor
posterioare este evident mai lung decât al 5-lea. Ovipozitorul este drept,
aproape nu se lățește înspre bază.........................* T. zavreli Gregor
3	(2) Carena occipitală nu se bifurcă, dacă există aria adâncită, atunci ea nu
este înconjurată de carenă, ci de rugozități sau cute pornite de la baza
mandibulelor. Al doilea articul al tarselor posterioare, de obicei, este
mai scurt decât al 5-lea, rareori egal cu el sau mai lung. Ovipozitorul,
când este drept, se lărgește puternic înspre bază............................4
4(49) Propodeul este complet areolat, cu coastele longitudinale dorsale distincte
în toată lungimea lor........................................................5
5	(6) Al doilea articul al tarselor posterioare este mai lung decât al 5-lea.
Marginea fosetelor antenare prezintă auricule puternice în partea
superioară. 7-9 mm...................................5. T. auricularis Thoms.
6	(5) Al doilea articul al tarselor posterioare este mai scurt decât al 5-lea sau
egal cu el, dacă este puțin mai lung atunci auriculele lipsesc...............7
7	(8) Vertexul este prevăzut cu puncte mari și dese, cu distanța dintre puncte
puțin mai mică decât diametrul lor. Carena prepectală este excavată la
mijloc, astfel că marginea infero-anterioară a mezosternului apare
bilobată. Fața este neagră, trohanterele sunt galbene. Ovipozitorul este
drept. 7-12 mm.......................................6. T. bidentulus Thoms.
8	(7) Vertexul este prevăzut cu puncte mai mici. Carena prepectală, de obicei,
nu este excavată la mijloc. Dacă trohanterele sunt galbene, atunci fața,
de obicei, este galbenă și ovipozitorul curbat în jos........................9
9(10) Fața, clipeul și toate trohanterele sunt galbene în întregime. Vârful
edeagusului este triunghiular. 8-10 mm.......................................
.................................................2.	T. trochanteratus Holmgr.
10	(9) Fața este neagră sau cu pete galbene, dacă este galbenă în întregime,
atunci trohanterele au pete negre...........................................11
11(28) Femele...............................................................12
12(13) Ovipozitorul este drept. Mezopleurele sunt prevăzute cu puncte dese,
puțin lucioase. 7-11 mm...................................3. T. thomsoni Rom.
13(12) Ovipozitorul este evident curbat în jos..............................14
14(17) Lățimea valvelor genitale externe ale ovipozitorului este cel puțin cât
0,6 din lățimea femurului posterior. Ovipozitorul este relativ puternic
curbat în jos. Pedicelul oului este mai mare decât jumătatea diametrului
longitudinal al oului.....................................................  15
15(16) Auriculele, de obicei, sunt strâns lipite de marginile fosetelor antenare.
Stigmele propodeului sunt situate aproape la mijlocul ariei spiraculifere.
Hipopigiul este excavat la vârf. Fața are 2 pete galbene, potrivit de mari
la mijloc. 7-10 mm........................................8. T. signator Grav.
136
FAMILIA ICHNEUMONIDAE
16(15) Auriculele lipsesc. Stigmele propodeului sunt deplasate înspre coasta
pleurală sau chiar o atinge. Hipopigiul nu este excavat la vârf. Fața este,
de obicei, neagră......................................* T. caucasicus Kasp.
17(14) Lățimea valvelor genitale externe ale ovipozitorului nu este mai mare
decât 0,5 din lățimea femurului posterior. Ovipozitorul este ușor curbat
în jos. Pedicelul oului este mai lung decât jumătate din diametrul
longitudinal al oului......................................................18
18(25) Valvele externe ale ovipozitorului sunt curbate abrupt în jos la vârf.
Suprafața dintre carena occipitală și baza mandibulelor nu este adâncită
și nu este mărginită de partea tâmplei printr-o zbârcitură sau cută (cu
excepția lui T. tardus Kasp.)..............................................19
19(24) Auriculele sunt bine dezvoltate.....................................20
20(21) Fața este galbenă. Ancora oului este egală aproximativ cu 2/3 din
diametrul transversal al oului..............................*	T. tardus Kasp.
21(20) Fața, de obicei, este neagră. Ancora oului este egală cu diametrul
transversal al oului.......................................................22
22(23) Baza peretelui superior al auriculului nu se atinge cu marginea fosetei
antenare. Lungimea minimă a tâmplei este aproximativ de 3 ori mai
mică decât diametrul transversal al ochiului. Al 2-lea articul al tarselor
posterioare este de 1,3-1,4 ori mai scurt decât al 5-lea. Vârful
abdomenului nu este negricios. 6-8 mm..................4. T. relator (Thunb.)
23(22) Baza peretelui superior al auriculului se unește intim cu marginea fosetei
antenare. Lungimea minimă a tâmplei este de 2,2-2,5 ori mai mică decât
diametrul transversal al ochiului. Al 2-lea articul al tarselor posterioare
este aproximativ de 1,2 ori mai scurt decât al 5-lea. Ultimele tergite sunt
negre pe partea dorsală. 7-9 mm..............................................
...................................7. T. abditus Kasp. (T. pleuralis Thoms.)
24(19) Auriculele lipsesc. Al 2-lea articul al tarselor posterioare este aproape
egal cu al 5-lea. Ultimele tergite sunt negre pe partea dorsală..............
............................................................................*	T. rarus Kasp.
25(18) Valvele genitale externe ale ovipozitorului sunt puțin lăsate în jos la
vârf, nu abrupt. Suprafața dintre carena occipitală și baza mandibulelor
este excavată și mărginită, de obicei, de partea tâmplei cu o rugozitate
sau cu o cută..............................................................26
26(27) Vârful abdomenului este negru, deseori și alte tergite abdominale sunt
negre sau cu pete negre. Fața totdeauna este neagră. Auriculele lipsesc.
8-10 mm.................................................*	T. talitzkii Telenga
27(26) Vârful abdomenului nu este negru sau negricios. Fața, de obicei, este
galbenă sau cu pete galbene. Auriculele, de obicei, sunt prezente.
8-10 mm....................................................1.	T. rutilator (L.)
28(11) Masculi............................................................ 29
29(36) Fața este neagră....................................................30
SUBFAMILIA TRYPHONINAE
137
30(31) Suprafața dintre baza mandibulelor și carena occipitală este evident
excavată și de obicei mărginită de partea tâmplei printr-o cută. Tergitele,
uneori, sunt negre aproape în întregime.................* T. talitzkii Telenga
31(30) Suprafața dintre baza mandibulelor și carena occipitală nu este mărginită
de partea tâmplei printr-o cută. Tergitele 2-4 sunt roșii..................32
32(33) Peretele superior al auriculelor (dacă ele există) este perpendicular pe
suprafața frunții. Femurele anterioare și mijlocii, de obicei, au pete negre
pe partea dorsală. 7-9 mm................................3.	T. thomsoni Rom.
33(32) Peretele superior al auriculelor (care există totdeauna) este înclinat la
exterior. Femurele anterioare și mijlocii, de obicei, fără pete negre ....
.......................................................................... 34
34(35) Baza peretelui superior al auriculului se unește cu marginea fosetei
antenare. Al doilea articul al tarselor posterioare este aproape egal cu al
5-lea, ultimele tergite sunt negre. 7-9 mm................7. T. abditus Kasp.
35(34) Baza peretelui superior al auriculului nu se atinge de marginea fosetei
antenare. Al doilea articul al tarselor posterioare este de 1,3-1,4 ori mai
scurt decât al cincilea. Ultimele tergite nu sunt negricioase. 6-8 mm.
.......................................................4. T. relator (Thunb.)
36(29) Fața este galbenă sau are pete galbene..............................37
37(38) Suprafața dintre baza mandibulelor și carena occipitală este adâncită și
diferențiată de tâmplă printr-o rugozitate. Fruntea prezintă la mijloc o
carenă longitudinală puțin proeminentă....................L T. rutilator (L.)
38(37) Suprafața dintre baza mandibulelor și carena occipitală nu este excavată,
nici diferențiată de tâmplă printr-o rugozitate............................39
39(40) Auriculele sunt bine dezvoltate. Al doilea articul al tarselor posterioare
este de 1,3 ori mai scurt decât al cincilea. 6-8 mm..........................
.............................................................................4. T. relator Thunb. (T. erythrogaster Thoms. (partim))
40(39) Auriculele sunt mici sau lipsesc....................................41
41(42) Auriculele, de obicei, sunt intim lipite de marginea gropițelor antenare.
Al 2-lea articul al tarselor posterioare este de 1,1-1,2 ori mai scurt decât
al 5-lea. Stigmele propodeale sunt situate aproximativ la mijlocul ariei
spiraculifere. 7-9 mm................................... 8.	T. signator Grav.
42(41) Auriculele lipsesc..................................................43
43(44) Capul este puternic îngustat înapoia ochilor. Costula, de obicei, lipsește
sau este slabă. Femurele posterioare sunt negre..............................
............................................................................*	T. nagahamensis Uch.
44(43) Capul nu este îngustat înapoia ochilor sau este numai puțin îngustat..
.................................................................’.........45
45(46) Al doilea articul al tarselor posterioare este de 1,2 ori mai scurt decât
al 5-lea. Muchia transversală a clipeului este deplasată înspre baza sa.
Corpul este des punctat, aproape fără luciu. Aripile sunt puternic tulburi.
9 mm.................................................*	T. mauritanicus Schm.
46(45) Al doilea articul al tarselor posterioare este egal cu al 5-lea sau puțin
mai lung decât el..........................................................47
138
FAMILIA ICHNEUMONIDAE
47(48) Stigmele propodeale sunt deplasate înspre coastele pleurale sau se ating
cu ele. Tibiile posterioare sunt negre aproape în întregime...................
.............................................................................*	T. caucasicus Kasp.
48(47) Stigmele propodeale sunt situate aproximativ la mijlocul ariilor
spiraculifere și nu se ating de coastele pleurale. Tibiile posterioare sunt
galbene-brunii în jumătatea bazală. Alpi.....................* T. rarus Kasp.
49 (4) Propodeul nu este complet areolat. Coastele longitudinale dorsale și
costula, de obicei, lipsesc.................................................50
50(51) Femurele posterioare sunt roșii. Fața și fruntea sunt prevăzute cu puncte
mari și dese. Nervelul este frânt la mijloc. 7 mm.............................
.........................................................*	T. nigrinus Brisch.
51(50) Femurele posterioare sunt negre.....................................52
52(53) Tergitele 2-4-5 sunt roșii. Ultimele tergite sunt negre, cu marginea
posterioară albicioasă. 8-10 mm........................9.	T. nigripes Holmgr.
53(52) Toate tergitele sunt negre, tergitele 2-4 au marginea posterioară roșiatică
...................................................*	T. kazachstanicus Kasp.
54 (1) Areola lipsește sau este foarte mult redusă. 7 mm......................
...........................................................................10.	T. exareolatus Const. și Const.
1.	Tryphon rutilator (Linnaeus, 1761)
(fig. 68)
1761 Ichneumon rutilator Linnaeus, Fauna Suec., Ed. 2, 403.
1829 Tryphon rutilator Gravenhorst, Ichn. Eur., 2, 305,	1855 Holmgren, Svensk. Vet.
Akad. Handl., 1, 186,	1883 Thomson, Opuse. Ent., 9, 896; 1911 Morley, Ichn.
Brit., 4, 183,	1912 Schmiedeknecht, Opuse. Ichn., 5, 2377, ?cT; 1932 Roman.
Ent. Tid., 12; 1936 Meyer, Tabl. Syst. Hym (Ichn.) URSS, 5, 74.
1970 Otitochilus rutilator Constantineanu M. și Constantineanu R., An. Șt. Univ. Iași
(Serie nouă), 16 (1), 88, ? cT; 1972 Constantineanu R., Contrib. Stud. Tryph. România
(Teză), 145, ?cT.
1973 Tryphon (Tryphon) rutilator Kasparyan, Ichn. Tryph., Fauna SSSR, 3 (1), 142.
Lungimea corpului: 5 sau 8-10 mm.
Capul este transversal, aproape neîngustat înapoia ochilor, puțin mai lat
decât toracele. Fruntea, deasupra bazei antenelor, este evident excavată, cu o
carenă medio-longitudinală fină, rugoasă. Auriculele sunt bine dezvoltate, baza
peretelui superior al lor, de obicei, se atinge de marginile fosetelor antenare. Fața
este mai lată decât înaltă, puțin proeminentă la mijloc și des punctată. Tâmplele
prezintă o cută sau rugozitate longitudinală, care diferențiază o suprafață excavată
dintre baza mandibulelor și carena occipitală. Toracele este relativ des punctat.
Protoracele este rugos și striat. Scutelul este plan, mărginit cu coaste pe laturi
până dincolo de jumătate. Propodeul este relativ neted, distinct areolat, dar costula,
de obicei, lipsește. Mezopleurele sunt des punctate, aproape fără luciu. Nervura
radială este puțin curbată spre interior la vârf. Al doilea articul al tarselor
posterioare este mai scurt decât al cincilea. Primul tergit este relativ îngust,
SUBFAMILIA TRYPHONINAE
139
aproape neted la vârf, cu coastele longitudinale medio-dorsale distincte până
aproape de mijloc. Valvele genitale externe ale ovipozitorului sunt puțin lăsate
în jos la vârf, nu abrupt. Aparatul genital extern mascul, ca în fig. 68.
Fig. 68 - Tryphon rutilator L., cT - aparatul genital extern : A = placa subgenitală; B = sintergitul;
C = armătura genitală (in situ); D = armătura genitală (cu paramerele desfăcute) (original).
Corpul este negru, cu mandibulele, cu excepția dinților, jumătatea anterioară a
clipeului, o fâșie lată transversală pe față, care uneori se diferențiază în 2 pete mai mici
sau mai mari și partea ventrală a antenelor galbene. Coxele și trohanterele anterioare
sunt parțial galbene, vârful femurelor, tibiilor și articulelor tarselor posterioare și
trohanterele posterioare sunt roșietice. Trohanterele prezintă pete pe partea dorsală,
iar tibiile sunt negricioase la vârf. Abdomenul este roșu, cu primul segment negru.
Gazde: Pamphilius neglectus Zadd. (Hym., Pamphiliidae).
Răspândire geografică: Centrul și nordul Europei, Rusia (europeană și
asiatică), Iran. în România este o specie frecventă și larg răspândită.
2.	Tryphon trochanteratus Holmgren, 1855
1855 Tryphon trochanteratus Holmgren, Svensk. Vet. Akad. Handl., 1, 187, ? cT; 1878
Brischke, Schrift. naturf. Ges. Danzig N. F., 4, 92, ȘcT; 1883 Thomson, Opuse. Ent.,
9, 896; 1911 Morley, Ichn. Brit., 4, 184, ? cT; 1912 Schmiedeknecht, Opuse. Ichn.,
5, 2377; 1936 Meyer, Tabl. Syst. Hym. (Ichn.) URSS, 5, 74, $ cf; 1961 Oeser,
Mitt. Zool. Mus. Berlin, 37 (1), 114.
1969 Tryphon (Tryphon) trochanteratus Kasparyan, Rev. Ent. URSS, 48 (3), 661; 1973
Kasparyan, Ichn. Tryph., Fauna SSSR, 3 (1), 149.
140
FAMILIA ICHNEUMONIDAE
1972 Otitochilus trochanteratus Constantineanu R., Contrib. Stud. Tryph. România (Teză),
146, $cT; 1980 Constantineanu R., An. Muz. Jud. Suceava, t. Nat., 6, 285, ? cC
Lungimea corpului: 7-11 mm.
După forma valvelor genitale externe, a ovipozitorului și a auriculelor se
aseamănă cu T. relator Thunb., dar are fața și clipeul galbene în întregime. De
speciile care au fața galbenă (Z rutilator, etc.), se distinge prin culoarea galbenă
sclipitoare fără pete a tuturor trohanterelor și a femurelor anterioare și mijlocii,
iar vârful abdomenului este negru.
Capul este transversal, puțin îngustat înapoia ochilor. Vertexul este prevăzut
cu puncte fme, relativ lucios. Fruntea este prevăzută cu puncte și rugozități, cu
o carenă medio-longitudinală foarte slabă. Auriculele sunt mari, cu marginea lor
superioară deviată spre exterior. Marginile interne ale fosetelor antenare sunt
evident proeminente. Lățimea feței este de 1,55-1,8 ori mai mare decât înălțimea.
Tâmplele au în partea inferioară câte o suprafață excavată, mărginită de câte o
cută, care pleacă de Ia baza mandibulelor. Mezonotul prezintă puncte mici și
rare, relativ lucios. Propodeul este distinct areolat, costula rareori poate lipsi. Al
doilea articul al tarselor posterioare este de 1,2-1,5 ori mai scurt decât al cincilea.
Primul tergit este de 1,5-1,8 ori mai lung decât lat, cu carenele longitudinale
medio-dorsale distincte până la jumătatea sa. Ovipozitorul este curbat în jos.
Edeagusul are o formă aproape triunghiulară.
Corpul este negru, cu palpii, mabdibulele, clipeul, fața și partea ventrală a
antenelor, galbene. Picioarele anterioare și mijlocii sunt galbene-roșietice, cu
baza coxelor neagră. Trohanterele posterioare și tibiile posterioare, cu excepția
vârfului, sunt roșii-albicioase. Tergitele 2-4 și sternitele sunt roșii. Ultimele
tergite au marginea posterioară albicioasă.
Gazde: Eriocampa ovata L. (Hym., Tenthredinidae}.
Răspândire geografică: Centrul și nordul Europei, Ucraina, Rusia (părțile
europeană și asiatică până în Tomsk și Irkuțk), Georgia. în România este o
specie larg răspândită.
3.	Tryphon thomsoni Roman, 1939
1855 Tryphon vulgaris Holmgren, Svensk. Vet. Akad. Handl., 1, 186 (partim); 1878
Brischke, Schrift. naturf. Ges. Danzig N.F., 4, 92, ?cT; 1883 Thomson, Opuse. Ent.,
9,	896; 1911 Morley, Ichn. Brit., 4, 184; 1912 Schmiedeknecht, Opuse. Ichn., 5,
2378, ?cT; 1924 Kiss, Verh. Mitt. Sieb. Naturwiss., Hermannstadt, 72-74, 117; 1925
Habermehl, Konowia, 4, 6; 1936 Meyer, Tabl. Syst. Hym. (Ichn.) URSS, 5, 75.
1939 Tryphon thomsoni Roman, Ent. Tid., 203; 1953 Heinrich, Bonn. Zool. Beitr., 4, 153.
1965 Tryphon (Tryphon) thomsoni Townes et all, Mem. Amer. Ent. Inst., 5, 108, ?d"; 1969
Kasparyan, Rev. Ent. URSS, 48 (3), 661,	1973 Kasparyan, Fauna SSSR, 3 (1),
147,
1980 Otitochilus vulgaris Constantineanu R. M., An. Muz. Jud. Suceava, Șt. Nat., 6, 285, ? cT.
Lungimea corpului: 7-10 mm.
După aparatul genital extern al femelei, cât și al masculului, T. thomsoni
Rom. se aseamănă cu T. nigripes Holmgr., de care se deosebește prin propodeul
SUBFAMILIA TRYPHONINAE
141
evident areolat și auriculele, de obicei, bine dezvoltate. Masculul se aseamănă
mult cu T. relator Thunb. și T. abditus Kasp., dar se deosebește prin forma
auriculelor, al căror perete superior este aproape perpendicular pe suprafața frunții
și prin petele negricioase de pe partea dorsală a bazei femurelor mijlocii.
Capul este transversal, puțin îngustat înapoia ochilor. Carena occipitală
este frântă în unghi la mijlocul părții supero-posterioare a vertexului. Fruntea
este prevăzută cu puncte și rugozități. Auriculele sunt bine dezvoltate, ele au
peretele superior mai mult sau mai puțin perpendicular pe suprafața frunții,
rareori auriculele sunt reduse. Fruntea este mult mai lată decât înaltă. Propodeul
este complet areolat. Aria supramediană este lungă, puțin mai lățită la vârf.
Mezopleurele sunt prevăzute cu puncte și rugozități, puțin lucioase. Femurul
posterior este de 2,7-3,5 ori mai lung decât lat. Al doilea articul al tarselor
posterioare , de obicei, este mai scurt decât al cincilea, rareori egal cu el. Primul
tergit este de 1,5-2 ori mai lung decât lat, cu carenele longitudinale medio-
dorsale distincte până aproximativ la jumătatea sa. Ovipozitorul este drept.
Corpul este negru, cu palpii, mandibulele, cu excepția dinților, jumătatea
apicală a clipeului și partea ventrală a antenelor galbene-roșietice. Picioarele
anterioare și mijlocii, în cea mai mare parte și baza tibiilor posterioare sunt
roșietice. Abdomenul este roșu, cu primul tergit negru. Uneori, tergitele posterioare
sunt negre pe partea dorsală.
Gazde: necunoscute.
Răspândire geografică: Centrul și nordul Europei, Spania, Rusia (în est
până la Irkuțk), Tadjikistan. în România este o specie relativ comună.
4.	Tryphon relator (Thunberg, 1822)
1822 Ichneumon relator Thunberg, Mem. Acad. Imp. Sci. Petersbourg, 8, 264
1883 Tryphon erythrogaster Thomson, Opuse. Ent., 9, 897; 1912 Schmiedeknecht, Opuse.
Ichn., 5, 2379.
1936 Tryphon relator Meyer, Tabl. Syst. Hym. (Ichn.), URSS, 5, 75, ? o”; 1953 Heinrich,
Bonn. Zool. Beitr., 4, 153; 1961 Hinz, Mitt. Schw. Ent. Ges., 34 (1), 7, ? o".
1969 Tryphon (Tryphon) relator Kasparyan, Rev. Ent. URSS, 48 (3), 658; 1973 Kasparyan,
Fauna SSSR, 3 (1), 141.
1970 Otitochilus relator Constantineanu R., Contrib. Stud. Tryph. România (Teză), 147,
?d"; 1980 Constantineanu R. M., An. Muz. Jud. Suceava, Șt. Nat., 6, 285, ? cT.
Lungimea corpului: 6-9 mm.
Capul este transversal, neîngustat înapoia ochilor sau uneori foarte puțin în-
gustat. Carena occipitală, la mijloc, fără fractură unghiulară în partea superioară.
Auriculele totdeauna sunt bine dezvoltate, cu partea răsfrântă a peretelui superior nu
ating marginile fosetelor antenare. Fruntea este puțin convexă înaintea ocelilor, rareori
prezintă o carenă medio-longitudinală slabă. Fața este aproximativ de 1,5-1,65 ori
mai lată decât înaltă. Antenele sunt formate din 30-33 articule. Epomiile sunt puternic
dezvoltate. Mezopleurele sunt prevăzute cu puncte dese și relativ mari. Aria
supramediană nu este diferențiată de cea bazală. Costula, de obicei, este distinctă.
Femurul posterior este aproximativ de 2,5-3 ori mâi lung decât lat. Al doilea articul
al tarselor posterioare este aproximativ de 1,5 ori mai scurt decât articulul 5. Primul
142
FAMILIA ICHNEUMONIDAE
tergit este de 1,5-1,8 ori mai lung decât lat, cu coastele longitudinale medio-dorsale
distincte până la mijlocul său. Ovipozitorul este curbat în jos.
Se aseamănă cu T. abditus Kasp., de care se deosebește prin forma
auriculelor, marginile frunții au puncte mai rare, mezonotul este punctat tot așa
de des ca și vertexul, al doilea articul al tarselor posterioare este mai scurt decât
al cincilea, vârful abdomenului nu este negricios și fața prezintă uneori pete
brune sau galbene. Se aseamănă și cu T. thomsoni Rom., de care se deosebește
prin capul neîngustat posterior, vertexul la mijloc nu este excavat în unghi,
fruntea mai puternic convexă înaintea ochilor, vârful abdomenului nu este
negricios, mezopleurele cu puncte mai rare și de aceea sunt mai lucioase, obrajii
neexcavați, femurele anterioare roșii, hipopigiul la femelă mai scurt.
Gazde: Dolerus picipes Kl. (Hym., Tenthredinidae).
Răspândire geografică: Centrul și nordul Europei, Rusia (partea europeană),
în România este frecventă și larg răspândită.
5.	Tryphon auricularis Thomson, 1883
(fig. 69, 70, 71)
1883 Tryphon auricularis Thomson, Opuse. Ent., 9, 897; 1912 Schmiedeknecht, Opuse.
Ichn., 5, 2379,	1936 Meyer, Tabl. Syst. Hym. (Ichn.) URSS, 5, 75,	1953
Heinrich, Bonn. Zool. Beitr., 4, 153; 1961 Hinz, Mitt. Schw. Ent. Ges., 34 (1), 7, cA
Fig- 69 - Tryphon auricularis Thoms., ?: armătura bucală (original).
SUBFAMILIA TRYPHONINAE
143
1965 Tryphon (Tryphon) auricularis Townes, Mem. Amer Ent. Inst., 5, 106; 1969 Kasparyan,
Rev. Ent. URSS, 48 (3), 655; 1973 Kasparyan, Fauna SSSR, 3 (1), 135.
1972 Otitochilus auricularis Constantineanu R., Contrib. Stud. Tryph. România (Teză),
148,	?cT; 1980 Constantineanu R. M., An. Muz. Jud. Suceava, Șt. Nat., 6, 285,
Lungimea corpului: 7-9 mm.
Marginea fosetelor antenare are auricule puternic dezvoltate. Se distinge de
speciile de Tryphon, care au de asemenea auricule dezvoltate, prin picioarele
Fig. 70 - Tryphon auricularis Thoms., cT - armătura bucală (original).
zvelte. Al doilea articul al tarselor posterioare este mai lung decât al cincilea.
Femurul posterior este de 3,3-3,7 ori mai lung decât lat. Prin punctuația grosieră
de pe vertex și tâmple se aseamănă cu T. bidentulus Thoms., de care se deosebește
144
FAMILIA ICHNEUMONIDAE
prin petele negricioase de pe trohantere și prin carena prepectală neexcavată la
mijloc. Masculul are femurele anterioare negre la bază.
Capul este transversal, mai lat decât toracele, puțin îngustat înapoia ochilor
la femelă, neîngustat la mascul. Auriculele totdeauna sunt bine dezvoltate. Fața
este mult mai lată decât înaltă. Armătura bucală la $, ca în fig. 69, iar la o”, ca
în fig. 70. Nervului este interstițial. Nervelul este frânt puțin sub jumătatea sa.
Nervura bazală este aproximativ paralelă cu nervura discocubitală. Nervura
paralelă se inseră sub jumătatea marginii externe a celulei brahiale. Propodeul
Fig. 71 - Tryphon auricularis Thoms., o” - aparatul genital extern: A = placa subgenitală;
B = sintergitul; C = armătura genitală (in situ); D = armătura genitală (cu paramerele desfăcute
(original).
este lucios, distinct areolat. Picioarele sunt zvelte. Femurul posterior este de
3,3-3,7 ori mai lung decât lat. Primul tergit este aproximativ de 2 ori mai lung
decât lat, cu carenele longitudinale medio-dorsale distincte până dincolo de
jumătatea sa. Ovipozitorul este foarte puțin curbat în jos. Vertexul și tâmplele
prezintă puncte mari și dese, iar pe mezonot punctele sunt mai fine. Femurele
anterioare și mijlocii au, de obicei, pe partea dorsală la bază câte o pată neagră,
în rest, punctuația și culoarea corpului sunt aceleași ca și la T. abditus Kasp.
Aparatul genital extern mascul, ca în figura 71.
Gazde: Dolerus nigratus Miill. (Hym., Tenthredinidae).
Răspândire geografică: Suedia, Finlanda, Ucraina, Rusia (Oneghi, Usti-
țilinî, nordul munților Urali, Caucaz, Orenburgsk, Tomsk), Kazahstan, Tadjikistan,
Uzbekistan, Kirghizstan. în România este o specie larg răspândită.
SUBFAMILIA TRYPHONINAE
145
6.	Tryphon bidentulus Thomson, 1883
1883 Tryphon bidentulus Thomson, Opuse. Ent., 9, 897, ? cT; 1912 Schmiedeknecht, Opuse.
Ichn., 5, 2379, ?cT; 1922-1924 Kiss, Verh. Mitt. Sieb. Ver. Naturwiss., Hermannstadt,
72-74, 76, 117; 1936 Meyer, Tabl. Syst. Hym. (Ichn.) URSS, 5, 76, ?cT.
1912 Tryphon separandus Schmiedeknecht, Opuse. Ichn., 5, 2380, ? cT; 1953 Heinrich,
Bonn. Zool. Beitr., 4, 153; 1936 Meyer, Tabl. Syst. Hym. (Ichn.) URSS, 5, 76,
1969 Tryphon (Tryphon) bidentulus Kasparyan, Rev. Ent. URSS, 48 (3); 1973 Kasparyan,
Fauna SSSR, 3 (1), 135.
Lungimea corpului: 7-12 mm.
Se aseamănă cu T. thomsoni Rom. prin ovipozitorul drept, iar prin punctele
mari de pe vertex și tâmple amintește de T auricularis Thoms., dar se deosebește
de acesta prin carena prepectală excavată la mijloc și prin toate trohanterele
galbene fără pete negricioase.
Capul este transversal, puțin îngustat înapoia ochilor. Fruntea are uneori o
carenă medio-longitudinală slabă. Auriculele întotdeauna sunt bine dezvoltate,
cu marginea lor superioară curbată și de multe ori baza peretelui superior al
auriculelor se atinge de marginile fosetelor antenare. Fața este mult mai lată
decât înaltă. Carena prepectală este excavată la mijloc, astfel că marginea infero-
anterioară a mezostemului apare bilobată sau bidentată. Propodeul este distinct
areolat, lucios, deseori prezintă rugozități la vârf și pe laturi. Al doilea articul
al tarselor posterioare este foarte puțin mai scurt decât al cincilea. Primul tergit
este de 1,9-2,5 ori mai lung decât lat. Ovipozitorul este drept. Baza clipeului și
marginile frunții sunt mai des punctate. Vertexul și tâmplele au puncte mari și
dese. Mezonotul și laturile metastemului sunt mai des punctate. Baza femurelor
posterioare și toate trohanterele sunt galbene în întregime.
Gazde: necunoscute.
Răspândire geografică: Centrul și nordul Europei, Rusia (părțile europeană
și siberiană). în România, Kiss o citează din comunele Zalău și Rus, jud. Sălaj;
Ocna Dejului, jud. Cluj și comuna Saschiz, jud. Mureș.
Notă. Kasparyan sinonimizează T. separandus Schm. cu T. bidentulus
Thoms., dar din descrierile lui Schmiedeknecht (1912) se pare că aceste 2 specii
sunt distincte una de alta prin culoarea hipopigiului la femelă, talie diferită, etc.
Neavând nici un exemplar la îndemână, am sinonimizat și noi, în mod provizoriu,
aceste 2 specii.
7.	Tryphon abditus Kasparyan, 1969
1883 Tryphon pleuralis Thomson, Opuse. Ent., 9, 897, nomen preocc., non Cresson
1864; 1912 Schmiedeknecht, Opuse. Ichn., 5, 2381, ? cT; 1936 Meyer, Tabl. Syst.
Ichn. Hym. (Ichn.) URSS, 5, 76, ? a".
1969 Tryphon (Tryphon) abditus Kasparyan, Rev. Ent. URSS, 48 (3), 654, ? cT; 1973
Kasparyan, Fauna SSSR, 3 (1), 133, $ o*.
1972 Otitochiluspleuralis Constantineanu R., Contrib. Stud. Tryph. România (Teză), 150, ? 6*
1981 Tryphon abditus Constantineanu R. și Constantineanu Irinel, Stud. Cercet., Ser. Biol.
Anim., 33 (1), 33, ?.
146
FAMILIA ICHNEUMONIDAE
Lungimea corpului: 7-10 mm.
Prin forma ovipozitorului se aseamănă cu T. trochanteratus Holmgr. și T.
relator Thunb., de primul se deosebește prin fața neagră, iar de al doilea prin
structura auriculelor, tâmplele mai late, corelația articulelor tarselor posterioare și
prin ultimele tergite negricioase. Masculul se aseamănă cu cel de T. thomsoni Rom.,
de care se deosebește prin forma auriculelor și prin femurele mijlocii neînnegrite
la bază dorsal. Se aseamănă și cu T. bidentulus Thoms., dar trohanterele sunt negre
dorsal, tegulele și hipopigiul la femelă sunt roșietice, stigmele propodeale ovale,
mezopleurele mai slab punctate și carena prepectală neexcavată la mijloc.
Capul nu este îngustat înapoia ochilor. Tâmplele sunt puțin proeminente.
Auriculele sunt totdeauna bine dezvoltate, iar baza peretelui superior al lor se
unește cu marginile fosetelor antenare. Fruntea, în jurul auriculelor, este adânc
excavată, iar Ia mijloc deseori prezintă o carenă longitudinală slabă. Fața este de
aproximativ 1,5 ori mai lată decât înaltă. Propodeul este distinct areolat. Femurul
posterior este de 2,8-3,4 ori mai lung decât lat. Al doilea articul al tarselor
posterioare este de 1,1-1,2 ori mai scurt decât al cincilea la femelă sau aproape
egal cu al cincilea la mascul. Primul tergit este de 1,5-1,8 ori mai lung decât lat,
cu coastele longitudinale medio-dorsale distincte până dincolo de jumătatea sa.
Ovipozitorul este puțin curbat în jos. Fața și fruntea prezintă puncte și rugozități
mari. Clipeul este neted și lucios, cu puncte mari și rare în partea bazală. Vertexul
are puncte mai fine, uniform răspândite, iar tâmplele au puncte puțin mai dese.
Pronotul are puncte mai fine și puțin mai dese decât pe tâmple. Mezonotul are
puncte mai fine și mai rare decât vertexul. Mezopleurele au puncte mari și dese,
fără rugozități. Propodeul este neted, lucios, rareori cu rugozități la vârf. Primul
tergit este neted, lucios, cu puncte fine și rare, tergitele următoare sunt netede,
cu puncte mai dese, puțin distincte.
Corpul este negru, cu partea apicală a clipeului și dinții mandibulelor
roșietici. Palpii, mijlocul mandibulelor, partea ventrală a antenelor și tegulele
sunt gălbui. Picioarele anterioare și mijlocii, cu excepția coxelor, tibiile
posterioare, exceptând vârful bruniu și baza articulelor tarselor posterioare, sunt
galbene-roșietice. Trohanterele posterioare sunt, de obicei, galbene, cu pete negre.
Marginea posterioară a primului tergit, tergitele 2-4 și uneori 5 sunt roșietice în
întregime. Stemitele sunt galbene, uneori parțial negricioase.
Gazde: necunoscute.
Răspândire geografică: Suedia, Polonia, Lituania, Rusia (partea europeană
și Siberia, până în Irkuțk). în România: Bicaz, în iulie, 3 ? ?; Pângărați, jud.
Neamț, în iulie, 1 ?; Ciocanu, comuna Dâmbovicioara, jud. Argeș, în iulie, 1 cT;
Cheile Bicazului, jud. Harghita, în iulie, 1 ?.
8.	Tryphon signator Gravenhorst, 1829
(fig. 72, 73)
1829 Tryphon signator Gravenhorst, Ichn. Eur., 301, $ o"; 1855 Holmgren, Svensk. Vet. Akad.
Handl., 1, 189, ? cf; 1883 Thomson, Opuse. Ent., 9, 898; 1911 Morley, Ichn. Brit., 4,
185; 1912 Schmiedeknecht, Opuse. Ent., 5, 2381,	1953 Heinrich, Bonn. Zool.
SUBFAMILIA TRYPHONINAE
147
Beitr., 4, 153; 1972 Constantineanu R., Contrib. Stud. Tryph. România (Teză), 153,
? cT; 1981 Constantineanu R.M., An. Muz. Jud. Suceava, Șt. Nat., 6, 286, ? d*.
1969 Tryphon (Tryphon) signator Kasparyan, Rev. Ent. URSS, 48 (3), 659, ?cf; 1973
Kasparyan, Fauna SSSR, 3 (1), 143, ?cT.
Lungimea corpului: 7-10 mm.
Se aseamănă cu T. rutilator L., dar auriculele sunt reduse, iar pata galbenă
de pe față are formă de arc sau este cordiformă.
Fig. 72 - Tryphon signator Grav., cT: adultul, văzut dorsal (original).
Capul este transversal, neîngustat înapoia ochilor, prevăzut cu puncte fine,
puțin lucios. Fața și fruntea sunt prevăzute cu puncte și rugozități dese, fără
luciu. Clipeul prezintă o proeminență transversală evidentă. Flagelul antenelor
este format din 26-32 articule. Mezonotul este prevăzut cu puncte fine și dese,
destul de lucios. Scutelul este plan, prevăzut cu puncte mari și dese, mărginit pe
laturi cu coaste până dincolo de jumătatea sa. Propodeul este prevăzut cu puncte
și rugozități fine, puțin lucios, distinct areolat, dar costula, de obicei, este slabă
sau lipsește. Stigmele propodeale sunt situate aproximativ la mijlocul ariei
spiraculifere. Mezopleurele sunt des punctate, puțin lucioase. Sectorul apical al
nervurii radiale este dublu ondulat. Areola este relativ lung pedicelată. Nervului
este puțin postfurcal. Nervelul este frânt aproximativ la mijloc, uneori sub
148
FAMILIA ICHNEUMONIDAE
jumătatea sa. Primul tergit este de 1,5-2 ori mai lung decât lat, cu coastele
longitudinale medio-dorsale distincte până înapoia stigmelor. Ovipozitorul este
puternic curbat în jos. Hipopigiul Ia femelă este excavat la vârf. Aparatul genital
extern mascul, ca în fig. 73.
Fig. 73 - Tryphon signator Grav., cT- aparatul genital extern: A = placa subgenitală;
B = sintergitul; C = armătura genitală (cu paramerele desfăcute) (original).
Corpul este negru, cu o pată cordiformă sau ca un arc sub baza antenelor,
mandibulele, jumătatea apicală a clipeului și partea ventrală a antenelor galbene.
La mascul, clipeul și înapoia muchiei transversale este galben parțial. Pterostigma
SUBFAMILIA TRYPHONINAE
149
este brună, cu baza albicioasă. Tegulele sunt negricioase, cu marginea externă
roșiatică. Picioarele anterioare sunt roșietice, cu coxele și baza trohanterelor
negre. La mascul culoarea este mai gălbuie, iar femurele sunt negre la bază în
partea posterioară. Rareori și la femelă femurele sunt negre la bază. Picioarele
posterioare sunt negricioase, cu trohanterelii, baza tibiilor și a metatarsului
roșietice. Tergitele 2-5 sunt roșii. Al doilea tergit la mascul, de obicei, prezintă
o pată transversală neagră, iar clipeul poate fi galben și deasupra muchiei
transversale. Rareori fața la $ și cT poate fi neagră în întregime, sau prezintă
numai 2 puncte mici galbene. Ultimele tergite au marginea posterioară galbenă
pe o porțiune îngustă.
Gazde: Cimbex variabilis Kl. (Hym., Cimbicidae).
Răspândire geografică: Centrul și nordul Europei, Spania, Rusia (partea
europeană și Siberia, până în lakuția). în România este larg răspândită, de unde
s-au colectat multe femele și masculi în lunile mai-august.
9.	Tryphon nigripes Holmgren, 1855
1855 Tryphon nigripes Holmgren, Svensk Vet, Akad. Handl., 1, 189; 1883 Thomson,
<Opuse. Ent., 9, 898; 1911 Morley, Ichn. Brit., 4, 186, ?cT; 1912 Schmiedeknecht,
Opuse. Ichn., 5, 2383, ?cT; 1936 Meyer, Tabl. Syst. Hym. (Ichn.) URSS, 5, 78, ?cT;
1970 Constantineanu M. I. și Constantineanu R. M., An. Șt. Univ. „Al. I. Cuza” Iași,
(Serie nouă), Secț. II, a. Biol., 16 (1), 90, cT; 1972 Constantineanu R., Contrib. Stud.
Tryph. România (Teză), 155, cT.
1955 Symboethus nigripes Heinrich, Bonn. Zool. Beitr., 4, 153.
1969 Tryphon (Tryphon) nigripes Kasparyan, Rev. Ent. URSS, 48 (3), 657; 1973 Kasparyan,
Fauna SSSR, 3 (1), 138.
Lungimea corpului: 8-10 mm.
Această specie se recunoaște ușor după propodeul cu areolație nedistinctă,
al doilea articul al tarselor posterioare mai lung decât al cincilea și după culoarea
neagră sau negricioasă a antenelor și picioarele negre în cea mai mare parte, iar
tibiile posterioare sunt negre sau negricioase în întregime.
Capul este transversal, aproape neîngustat înapoia ochilor. Auriculele sunt
reduse, uneori numai cu urme sub forma unor rugozități sau cute, care se ridică
în sus pe frunte, pornind de la marginea externă a fosetelor antenare. Fața este
de 1,6-1,8 ori mai lată decât înaltă, des punctată și fără luciu. Muchia transversală
a clipeului este relativ puternic proeminentă, prin aceasta asemănându-se cu
speciile genului Symboethus Forst. în partea bazală, clipeul prezintă puncte mari
și rare, iar în partea anterioară este neted și lucios. Fruntea este des punctată,
fără luciu. Vertexul are puncte mai mari și mai rare, iar tâmplele au puncte mai
mici și mai dese. Mezonotul este proeminent, prevăzut cu puncte mici și rare,
lucios. Mezopleurele sunt prevăzute cu puncte mari și dese, iar pe alocuri cu
rugozități. Scutelul este aproape neted, prevăzut cu coaste laterale până dincolo
de jumătatea sa. Propodeul este prevăzut cu puncte și rugozități fine, destul de
150
FAMILIA ICHNEUMONIDAE
neted, are o areolație nedistinctă. Picioarele sunt relativ zvelte, al doilea articul
al tarselor posterioare este mai lung decât al cincilea. Abdomenul este prevăzut
du puncte fine și rare, lucios. Primul tergit este aproximativ de 1,5-2 ori mai
lung decât lat, cu coastele longitudinale medio-dorsale distincte până aproximativ
la mijlocul său. Ovipozitorul este drept.
Corpul este negru, cu partea anterioară a clipeului și mandibulele roșii-
brunii. Palpii sunt brunii-gălbui. Partea ventrală a antenelor este brunie la femelă.
Pterostigma și tegulele sunt brune-negricioase. Tegululele sunt roșietice. Picioarele
anterioare și mijlocii sunt roșietice, cu coxele, trohanterele și baza femurelor
negre, deseori la mascul sunt negre aproape în întregime. Picioarele posterioare
sunt aproape complet negre, cu baza tibiilor și tarselor, uneori, brunii. Tergitele
2-4-5 sunt roșii, la mascul deseori cu pete negre. Sternitele, inclusiv hipopigiul,
sunt roșii. Ultimele tergite au marginea posterioară albicioasă pe o porțiune
îngustă.
Gazde: necunoscute.
Răspândire geografică: Specie rară în centrul și nordul Europei, Spania,
Rusia (Tambovsk). în România: Bocșa, jud. Caraș-Severin; Ineu, jud. Arad; satul
Păun, comuna Bucium, jud. Iași, în iunie, 1 cT; satul Ciocanu, comuna
Dâmbovicioara, jud. Argeș, în iulie, 1 cT; rezervația naturală „Ponoare”, în mai,
1 d" și rezervația naturală „Frumoasa”, jud. Suceava, în mai, 1 ?; Valea Mraconia,
în mai și iunie, 2 d"d"; leșelnița, jud. Mehedinți, în mai, 1 d".
10.	Tryphon exareolatus Constantineanu și Constantineanu, 1970
(fig- 74)
1970 Tryphon exareolatus Constantineanu M. I. și Constantineanu R. M., An. Șt. Univ.
Iași, (Serie nouă), Secț. II, a. Biol., 16 (1), 91, a.
Lungimea corpului: 7 mm; lungimea aripii anterioare: 6 mm.
Capul este transversal, foarte puțin îngustat înapoia ochilor. Fața este
transversală, aproape de 2 ori mai lată decât înaltă, prevăzută cu puncte și
rugozități, fără luciu. Fruntea este plană, cu 2 excavații adânci deasupra fosetelor
antenare, prevăzută cu puncte și rugozități. Vertexul și tâmplele prezintă puncte
mai rare, lucioase. Partea proximală a clipeului prezintă puncte mari și rare, iar
partea apicală este netedă și lucioasă. Mandibulele au dinții aproximativ egali,
cel superior este foarte puțin mai lung decât cel inferior. Carena occiopitală este
întreagă, ea formează un unghi obtuz la mijloc. Antenele sunt puțin mai scurte
decât corpul. Auriculele sunt foarte reduse, astfel că această specie ar putea fi
plasată și în genul Symboethus Forst. Distanța dintre ocelii posteriori este egală
cu distanța dintre aceștia și ochii compuși. Distanța dintre ocelii posteriori și
carena occipitală este mult mai mare decât distanța dintre ei. Epomiile sunt lungi
și puternice. Mezonotul este foarte puțin convex, prevăzut cu puncte mai mici,
lucios și cu un șanț longitudinal la mijloc. Propodeul este prevăzut cu rugozități
SUBFAMILIA TRYPHONINAE
151
fine, lucios, aproape fără areolație (fig. 74, A). Nervului este interstițial (fig.
74,B). Nervelul este frânt puțin sub jumătatea sa. Picioarele sunt puternice, cu
pintenii tibiilor posterioare relativ scurți. Abdomenul este lung, aproximativ cât
capul și toracele împreună. Primul tergit este puțin mai lung decât lat posterior,
Fig. 74 - Tryphon exareolatus Const.
și Const., $ : A = propodeul, văzut
dorsal; B = vârful abdomenului, văzut
lateral (după Constantineanu).
A
cu stigmele proeminente și cu carenele longitudinale medio-dorsale distincte
până la jumătatea sa. Tergitele 2-7 sunt transversale. Ovipozitorul este drept.
Corpul este negru, cu palpii roșietici. Câte o pată în jumătatea apicală a
mandibulelor și mijlocul părții apicale a clipeului sunt roșietice-negricioase.
Flagelul antenelor este brun-închis pe partea ventrală. Toracele este negru, cu
baza pterostigmei și tegulele roșietice. Picioarele anterioare și mijlocii sunt roșii,
cu coxele, trohanterele și baza femurelor pe partea dorsală negre. Picioarele
posterioare sunt negre, cu baza tibiilor pe partea ventrală și partea ventrală a
tarselor roșietice. Abdomenul este negru, cu tergitele 2-5 roșii. Marginea
posterioară a tergitului 6 este gălbuie. Sternitele 1-6 sunt roșii.
Gazde: necunoscute.
Răspândire geografică: Numai în România: Valea Mraconia, comuna
leșelnița, jud. Mehedinți, în mai, 1 ?.
VIII. Genul Thibetoides Davis, 1897
1897 Thibetoides, Trans. Amer. Ent. Soc., 24, 205; 1964 Victorov, Rev. Ent. URSS, 43
(1), 182; 1969 Townes, Mem. Amer. Ent. Inst., 11, 171; 1973 Kasparyan, Fauna
SSSR, 3 (1), 180.
Corpul este foarte scurt și robust. Aripa anterioară are 4,5-5 mm lungime.
Fruntea prezintă un com median subțire, situat chiar deasupra gropițelor antenare
152
FAMILIA ICHNEUMONIDAE
Fig. 75 - Thibetoides a-
cerbus Vict., $: capul și
partea anterioară a toracelui,
văzute lateral (după Kas-
paryan).
(fig. 75). Obrajii sunt lungi, aproximativ 1/5 din lățimea
bazei mandibulelor. Clipeul este puțin convex, cu un
franj de perișori evidenți la marginea apicală. Condilii
posteriori ai mandibulelor sunt distanțați unul de altul
puțin mai mult decât ochii la nivelul fosetelor clipeale.
Suprafața externă a mandibulei este plană în cincimea
bazală, cu puncte mari. Unghiurile postero-laterale ale
pronotului sunt umflate, și au ca rezultat căderea
perpendiculară a mezotoracelui de la marginea ante-
rioară a mezonotului (fig. 76). Muchia subtegulară este
puțin convexă, nemodificată, sub forma unei lame care
să atingă tegula. Scutelul este mărginit pe laturi cu
coaste până la vârf. Pe mijlocul ariei posterioare a
propodeului este o carenă longitudinală, care se bifurcă
în partea posterioară. Aripile anterioare au areola oblică. A doua nervură recurentă
prezintă 2 ferestre și uneori un zig-zag slab în jumătatea superioară. Nervului
este postfurcal. Nervelul este frânt sub jumătatea sa. Al doilea tergit este complet
fuzionat cu primul, deși diferențiat de el printr-un șanț adâncit, puternic punctat,
iar aproape de vârf cu un șanț transversal puțin adânc și înapoia șanțului cu
puncte mai mici. La speciile palearctice tergitele 2-6 prezintă câte un șanț
transversal postmedian, care se curbează pe laturile tergitelor 2-5 înainte și se
unește cu șanțul transversal anterior. Tergitul 5 este puternic convex, iar abdomenul
după el este curbat puternic în jos. Numai segmentul 7 la femelă are epipleure.
Ovipozitorul este scurt, curbat puțin în jos. Prin unirea imobilă a tergitelor 1 și
2 și vârful abdomenului curbat, acest gen seamănă cu genul Ibornia Seyr. Anterior
Fig. 76 - Thibetoides acerbus Vict., ? : capul,
toracele și abdomenul, văzute lateral (după
Kasparyan).
s-a cunoscut numai o specie din vestul Statelor Unite ale Americii. în anul 1964,
Victorov a descris 3 specii palearctice din sudul părții europene a ex- Uniunii
Sovietice. în România se găsesc 3 specii. Gen nou pentru fauna României.
CHEIE PENTRU DETERMINAREA SPECIILOR GENULUI THIBETOIDES
1	(2) Tâmplele sunt mult mai înguste decât ochii compuși. Aripile sunt
acoperite cu perișori scurți și rari. Mezopleurele și abdomenul au puncte
destul de rare, cu distanța dintre puncte mai mare decât diametrul lor.
SUBFAMILIA TRYPHONINAE
153
Capul și toracele prezintă multe desene galbene. 5-7 mm..................
.........................................................................2. Th. gilvus Vict.
2	(1) Tâmplele nu sunt mai înguste decât ochii compuși. Aripile sunt acoperite
cu perișori lungi și deși. Mezopleurele și abdomenul sunt prevăzute cu
puncte foarte dese, cu distanța dintre puncte mai mică decât diametrul
lor. Capul și toracele prezintă numai scapul în întregime sau parțial,
unghiurile postero-laterale ale pronotului, scutelul și postscutelul gălbui
................................................................................3
3	(4) Celula radială este scurtă, lungimea sa, măsurată pe marginea costală,
este mai scurtă decât pterostigma. Primul tergit prezintă coastele
longitudinale medio-dorsale distincte numai până la jumătatea sa și
rugozități neregulate. Tergitele mijlocii au baza și laturile negre.
5-6 mm........................................................3. T. varus Vict.
4	(3) Celula radială nu este scurtă, lungimea sa, măsurată pe marginea costală
este mai lungă decât pterostigma. Primul tergit are coastele longitudinale
medio-dorsale distincte până aproape de marginea posterioară a sa și cu
rugozități longitudinale regulate. Abdomenul este galben-bruniu, cu
primul și al 7-lea tergit negre. 5-8,5 mm.................1. Th. acerbus Vict.
1.	Thibetoides acerbus Victorov, 1964
(fig. 75, 76)
1964 Thibetoides acerbus Victorov, Rev. Ent. URSS, 43 (1), 183,	1972 Constantineanu
R., Contrib. Stud. Tryph. România (Teză), 186, a; 1973 Kasparyan, Fauna SSSR, 3
(1), 186, ?<A
Lungimea corpului: 5-8,5 mm.
Capul este transversal, puțin lățit înapoia ochilor (fig. 75 și 76). Flagelul
antenelor este format din 23-29 articule. Fața are epistoma proeminentă, prevăzută
cu o sculptură rugos-punctată foarte deasă. Lățimea tâmplelor este egală cu
diametrul ochilor compuși. Lungimea toracelui este aproape egală cu înălțimea
sa. Mezopleurele sunt prevăzute cu puncte fine și dese, cu distanța dintre puncte
aproximativ egală cu diametrul lor. La aripile anterioare, celula radială nu este
scurtă, lungimea sa, de pe marginea costală, este mai mare decât pterostigma.
Pilozitatea aripilor este lungă și deasă. Abdomenul este des punctat, cu distanța
dintre puncte egală cu diametrul lor. Primul tergit are carenele longitudinale
medio-dorsale proeminente, distincte aproape până la vârf și cu rugozități
longitudionale mai mult sau mai puțin regulate.
Corpul este negru, cu vârful clipeului, partea ventrală a scapului, unghiurile
proeminente latero-posterioare ale pronotului, scutelul, postscutelul și picioarele,
cu excepția coxelor și baza trohanterelor gălbui. La unele exemplare mai mari,
culoarea neagră a toracelui trece, pe alocuri, în brună-negricioasă. Aceeași situație
se semnalează și la fâșiile longitudinale de pe mezonot. Abdomenul este galben-
154
FAMILIA ICHNEUMONIDAE
bruniu în întregime. La exemplarele mai mici primul tergit și o pată la baza
tergitului 2 sunt negre. Masculul este asemănător cu femela.
Gazde: necunoscute.
Răspândire geografică: Rusia (Caucaz), Georgia și Armenia. în România:
pădurea Comorova, în iunie, 2 ? ?; Eforie Nord, în iunie, 2 ? ? și 2 cTcT; Agigea,
jud. Constanța, în iunie, 6 ? ? și 2 cTcT. Specie nouă pentru fauna României.
2.	Thibetoides gilvus Victorov, 1964
1964 Thibetoides gilvus Victorov, Rev. Ent. URSS, 43 (1), $ cT; 1973 Kasparyan, Fauna
SSSR, 3 (1), 182,
Lungimea corpului: 5,5-7 mm.
Flagelul antenelor este compus din 22-24 articule, după Victorov și
Kasparyan (1973), iar la exemplarul din România din 27 articule. Tâmplele sunt
mult mai înguste decât ochii compuși. Sculptura feței este aceiași ca și la Th.
acerbus Vict., pe laturi însă este mai fină. Toracele este atât de lung cât și înalt.
Mezopleurele prezintă puncte mari, destul de rare și răspândite neuniform. Distanța
dintre puncte este netedă și cu mult mai mare decât diametrul lor. Aripile sunt
prevăzute cu o pilozitate scurtă și rară. La aripile anterioare, celula radială este
scurtată, mai retrasă de la vârful aripii, iar lungimea ei de pe marginea costală
este egală cu pterostigma. Tarsele posterioare sunt lungi cât tibiile la femelă și
mult mai scurte la mascul. Abdomenul prezintă puncte mari, cu distanța dintre
puncte egală cu diametrul lor. Primul tergit are carene slabe.
Corpul este galben, cu desene variate. Dunga din partea superioară a feței,
o fâșie mediană pe frunte, deseori, trece într-o pată neagră, pe care sunt situați
ocelii, toată suprafața posterioară a capului și uneori părțile posterioară și
inferioară a tâmplelor, dungile longitudinale, una mediană și 2 laterale de pe
mezonot, de obicei, partea posterioară a mezopleurelor, partea ventrală a toracelui
și partea apicală a propodeului, benzi înguste transversale Ia baza tergitelor
mijlocii ale abdomenului și marginile lor laterale sunt negre. Tergitele 6 și 7 sunt
negre în întregime. Picioarele sunt galbene în întregime, cu baza coxelor
posterioare, uneori, negre. Exemplarul din România are capul negru în cea mai
mare parte și tergitele 6 și 7 galbene în întregime.
Gazde: necunoscute.
Răspândire geografică: Turkmenistan. în România: Agigea, jud. Constanța,
în august, 1 ?. Specie nouă pentru fauna României.
3.	Thibetoides varus Victorov, 1964
1964 Thibetoides varus Victorov, Rev. Ent. URSS, 43 (1), 182, cT; 1972 Constantineanu
R., Contrib. Stud. Tryph. România (Teză), 185, ?; 1973 Kasparyan, Fauna SSSR, 3
(l), 183, o".
SUBFAMILIA TRYPHONINAE
155
Lungimea corpului: 5-6 mm.
Capul este transversal, lățit puțin înapoia ocelilor. Fața este prevăzută cu
rugozități și puncte foarte dese. Diametrul ochilor compuși este pe laturi
aproximativ egal cu lățimea tâmplelor. Laturile toracelui prezintă puncte destul
de fine, dar foarte dese, cu distanța dintre puncte mai mică decât diametrul lor.
Lungimea toracelui este egală cu înălțimea sa. La aripa anterioară, celula radială
este scurtă; lungimea sa pe nervura costală este egală cu lungimea prerostigmei.
Aripile sunt prevăzute cu o pilozitate deasă și lungă. Lungimea tarselor posterioare
este egală cu cea a tibiilor posterioare. Abdomenul este des punctat, cu distanța
dintre puncte mai mică decât diametrul lor. Primul tergit are coastele longitudinale
medio-dorsale slabe, distincte până la mijlocul său și este prevăzut cu puncte și
rugozități neregulate.
Corpul este negru, cu vârful clipeului, partea ventrală a scapului, părțile
umflate postero-laterale ale pronotului, scutelul, postscutelul și picioarele, cu
excepția coxelor și baza trohanterelor galbene-brunii. Mezonotul prezintă, uneori,
urme de dungi longitudinale roșietice pe mijloc și pe laturi. Tergitele 1, 2 în cea
mai mare parte și 6-7 sunt negre. Marginea posterioară a tergitului 2 și tergitele
3-5 sunt gălbui, cu baza neagră pe o porțiune îngustă și cu laturile de asemenea
negre.
Gazde: necunoscute.
Răspândire geografică: Rusia (Nikolaevsk). în România: pepiniera Agigea,
în iunie, 1 ?; Eforie, în iunie, 1 ? și 1 c?; Stațiunea Agigea, jud. Constanța, în
iunie, 4 ? ?. Femela este nouă pentru știință. Specie nouă pentru fauna României.
IX.	Genul Neleges Forster, 1868
1868 Neleges Forster, Verh. Naturh. Ver. Rheinl., 204; 1907 Schmiedeknecht, Hym.
Mitteleur., 619; 1912 Schmiedeknecht, Opuse. Ichn., 5, 2394; 1936 Meyer, Tabl.
Syst. Hym. (Ichn.) URSS, 5, 84; 1973 Kasparyan, Fauna SSSR, 3 (1), 183.
1898 Anelpistus Brauns, Arch. Ver. Fr. Naturg. Mecklenburg, 60 (non Horn).
1898 Braunsianus Berg, Comun. Mus. Buenos Aires, 1, 42. Nume nou pentru Anelpisthus.
Capul este transversal, aproape neîngustat înapoia ochilor, lucios, prevăzut
cu perișori gri-brunii. Fruntea este plană, cu puncte rare, lucioasă. Antenele sunt
lungi, aproximativ cât corpul, puternice, filiforme; scapul este scurt, cilindric;
pedicelul proeminent. Postinelul este de 1,5 ori mai lung decât al doiea articul
al flagelului. Fața este transversală, prevăzută cu puncte dese și relativ mari,
lucioasă.. Clipeul este evident diferențiat de față, cu treimea bazală proeminentă,
iar ambele două treimi apicale sunt netede și lucioase. La mijlocul marginii
anterioare prezintă 2 dinți ascuțiți destul de puternici. Obrajii sunt lungi cât
1/5 din lățimea bazală a mandibulelor. Excavația bucală este puțin mai lată decât
fața la mijloc. Carena occipitală se bifurcă la nivelul treimii inferioare a ochiului
compus, o ramură se curbează spre ochi și se unește cu baza mandibulei, iar din
156
FAMILIA ICHNEUMONIDAE
a doua ramură se formează dintele lobiform pe postgenă. Muchia subtegulară a
mezopleurelor nu ajunge până la tegule. Toracele este lucios, mezonotul are
puncte fine și rare. Notaulii sunt indicați numai în partea anterioară. Șanțul
prescutelar este larg și adânc. Scutelul este proeminent, plan posterior, mărginit
cu coaste pe laturi, la bază. Propodeul este relativ neted și lucios, complet
areolat. Aria supramediană este mică, unită cu aria bazală. Epomiile sunt distincte,
proeminente. Laturile toracelui au puncte rare, lucioase. Pterostigma este lată, cu
nervura radială inserată înaintea jumătății sale. Areola este aproape triunghiulară,
scurt pedicelată, cu a doua nervură recurentă inserată aproape în unghiul posterior.
Unghiul infero-extem al celulei discocubitale este ascuțit. Nervura paralelă se
inseră sub mijlocul marginii externe a celulei brahiale. Nervului este puțin
postfurcal. Nervelul este antefurcal, frânt sub jumătatea sa. Picioarele sunt
puternice, cu pintenii tibiilor scurți, egali între ei. Ghearele sunt mici, nepectinate.
Abdomenul este sesil, claviform, relativ lucios. Primul tergit prezintă glime
evidente și coaste longitudinale medio-dorsale, distincte până aproape de vârful
său. Tergitele 2-7 sunt mai late decât lungi și prevăzute cu puncte fine și rare.
Ovipozitorul depășește foarte puțin vârful abdomenului. Genul are o singură
specie.
1. Neleges proditor (Gravenhorst, 1829)
1829 Tryphon proditor Gravenhorst, Ichn. Eur.,2, 298, d.
1898 Anelpisthus bidentatus Brauns, Arch. Ver. Fr. Naturg. Necklenburg, ?.
1902 Tryphon bidentulus Strobl, Mitt. Naturw. Ver. Steiermark, 49, d,
1907 Neleges proditor Pfankuch, Zeitschr. Syst. Hym. Dipt., 7, 147, c?; 1912 Schmie-
deknecht, Opuse. Ichn., 5, 2395, cT; 1936 Meyer, Tabl. Syst. Hym. (Ichn.) URSS, 5,
85,	1970 Constantineanu M. I. și Constantineanu R. M., An. Șt. Univ. Iași
(Serie nouă), Secț. II, Biol., 16 (1), 87, ?cT; 1972 Constantineanu R., Contrib. Stud.
Tryph. România (Teză), 159,	1973 Kasparyan, Fauna SSSR, 3 (1), 185, ?cT.
Lungimea corpului: 6-8 mm.
Caracterele morfologice sunt aceleași descrise pentru gen.
Corpul este negru, cu palpii, mandibulele și partea anterioară a clipeului
roșietice. Flagelul antenelor este roșu-bruniu pe partea ventrală, rareori și pe
partea dorsală roșietice. Uneori, la femelă vârful scutelului are o pată roșiatică
ștearsă. Aripile sunt puțin tulburi. Pterostigma este brună, cu baza albicioasă.
Tegulele sunt negricioase. Picioarele anterioare și mijlocii sunt roșietice, cu
coxele și trohanterele negre și cu tibiile mai mult galbene-albicioase, cu vârful
și partea posterioară negricioase. Picioarele posterioare au coxele și trohanterele
negre sau brune; femurele, tibiile și tarsele sunt roșii în întregime, rareori brune.
Abdomenul este roșu-negricios, cu primul tergit negru. La masculi, uneori, tergitul
2 prezintă la bază o pată negricioasă confuză și câteodată și tergitele 3-4-5 pot
prezenta pete negricioase.
Gazde: necunoscute.
SUBFAMILIA TRYPHONINAE
157
Răspândire geografică: Germania, Ucraina, Azerbaidjan. în România:
Agigea, în iunie, 1 ? și 1 o"; Canaraua Fetii, în iunie, 1 ?, Băneasa, comuna
Băneasa, în iunie, 1 o", pădurea Hagieni, comuna Limanu, jud. Constanța, în
iunie, 1 cT; rezervația naturală “Valea lui David”, jud. Iași, în iunie, 1 o"; Valea
Mraconia, comuna leșelnița, jud. Mehedinți, în august, 5 ? ? și 1 o".
X.	Genul Grypocentrus Ruthe, 1855
1855 Grypocentrus Ruthe, Stettin. Ent. Zeit., 16, 51; 1855 Holmgren, Svensk Vet. Akad.
Handl., 1, 193; 1912 Schmiedeknecht, Opuse. Ichn., 5, 2482; 1936 Meyer, Tabl.
Syst. Hym. (Ichn.) URSS, 5, 133; 1969 Townes, Mem. Amer. Ent. Inst., 11, 164;
1973 Kasparyan, Fauna SSSR, 3 (1), 203.
1868 Apimeles Forster, Verh. Naturh. Ver. Rheinl., 25, 205.
1883 Cyrtocentrus Provancer, Nat. Canad., 14, 6.
Capul este relativ umflat, neîngustat înapoia ochilor. Antenele sunt mai
scurte decât corpul, cu pedicelul mare. Fața este proeminentă sub baza antenelor,
neîngustată în partea inferioară. Clipeul este mai mult sau mai puțin proeminent,
diferențiat de față printr-o linie transversală adâncă. Gura este puțin deschisă.
Dinții mandibulelor, de cele mai multe ori, nu sunt egali. Lățimea orificiului
bucal este puțin mai mare decât lățimea feței la mijloc. Carena occipitală se
unește cu cea orală aproape de baza mandibulelor. Muchia subtegulară nu este
modificată. Propodeul este scurt, de cele mai multe ori cu o areolație evidentă.
Areola este prezentă, rareori este deschisă la exterior prin lipsa nervurii
intercubitale externe (G. cinctellus Ruthe), de cele mai multe ori este pentagonală,
rareori aproximativ triunghiulară. Pterostigma este mare, iar celula radială este
scurtă. Picioarele sunt puțin îngroșate, numai tibiile posterioare sunt puternice,
cu pintenii scurți. Ghearele tarselor sunt pectinate. Primul segment abdominal
ese puternic îngustat la bază, cu stigmele sale situate înapoia jumătății sau la
mijlocul său. Valvele genitale externe sunt relativ scurte, lățite și curbate în sus
la vârf. Ovipozitorul este drept și are aproximativ aceiași lungime cât înălțimea
abdomenului la vârf, cu capătul terminal curbat în sus ca un cârlig.
Speciile genului sunt parazite în larvele miniere de Fenusa.
CHEIE PENTRU DETERMINAREA SPECIILOR GENULUI GRYPOCENTRUS
1	(4) Abdomenul este negru................................................2
2	(3) Clipeul este puternic convex, trunchiat la vârf și puțin excavat la mijloc.
Propodeul este scurt, fin punctat, aproape fără luciu, cu areolația
superioară nedistinctă, costula lipsește. Areola este aproape triunghiulară.
Primul segment abdominal este lat aproape ca la Diplazon. Antenele, pe
partea ventrală și picioarele sunt galbene-albicioase, cu baza coxelor
negricioasă. 4 mm................................* Gr. basalis Ruthe
158
FAMILIA ICHNEUMONIDAE
3	(2) Clipeul este slab convex, rotunjit la vârf. Propodeul este distinct areolat.
Areola este pentagonală. Primul segment abdominal este relativ lung,
îngustat înspre bază. Antenele, pe partea ventrală și picioarele sunt
roșietice, cu câte o pată negricioasă pe partea dorsală a bazei coxelor
posterioare. 3-4 mm....................................3.	Gr. albipes Ruthe
4 (1) Abdomenul este parțial roșu sau galben.............................5
5 (8) Aripile au areola închisă..........................................6
6	(7) Tergitele 2-5 prezintă câte un șanț transversal în a doua jumătate a lor
și au marginea posterioară roșiatică. înaintea șanțului transversal fiecare
tergit are o sculptură aspră. Ovipozitorul este curbat uniform de la bază
în sus. Picioarele sunt galbene-albicioase, cu baza coxelor, femurele și
tarsele brune. 3-4 mm....................................1.	Gr. incisulus Ruthe
7	(6) Tergitele 2-5 fără șanțuri transversale, iar tergitele 1-4 sunt negre și de
cele mai multe ori 5-7 albe-gălbui. Picioarele sunt galbene-roșietice, cu
femurele posterioare, vârful tibiilor și tarsele negricioase, iar tibiile sunt
galbene-albicioase. 3-4 mm..............................* Gr. apicalis Thoms.
8	(5)	Aripile fără areolă.......................................................9
9(12)	Propodeul este distinct	areolat. Picioarele sunt	roșietice,	cu	coxele negre
...............................................................................10
10(11)	Tergitele anterioare	au	marginea	posterioară	roșie.	Vârful	abdomenului
este roșu la femelă. Picioarele sunt galbene-roșietice, cu coxele negre.
Femurele posterioare, la mascul și vârful tibiilor posterioare sunt brune.
Articulele tarselor posterioare, la femelă au vârful brun. Clipeul este
lăsat în jos pe laturi, iar partea sa centrală proeminează puternic înainte,
cu un smoc de peri lungi la marginea apicală. Șanțul, care diferențiază
clipeul de față, trece mai jos de fosetele clipeale. 5 mm................
.........................................................2. Gr. cinctellus Ruthe
11(10) Tergitele 3-4-5 sunt roșii sau cu desene roșii. Picioarele sunt roșii, cu
coxele și picioarele posterioare negre. Tarsele și baza tibiilor posterioare
sunt roșii. 3 mm........................................* Gr. anomalus Brisch.
12 (9) Propodeul fără areolație, rotunjit. Picioarele sunt negre, cu vârful
femurelor și tibiile brune-roșii. Baza tibiilor posterioare este gălbuie.
Toate tarsele sunt brune-negre. 3 mm.......................* Gr. dubius Brisch.
1.	Grypocentrus incisulus Ruthe, 1855
(fig. 77)
1855 Grypocentrus incisulus Ruthe, Stettin. Ent. Zeit., 16, 55, ? cT; 1855 Holmgren, Svensk
Vet. Akad. Handl., 1, 194,	1878 Brischke, Schrift. Naturf. Ges. Danzig N. F.,
4,	94, ?cT; 1911 Morley, Ichn. Brit., 4, 313; 1912 Schmiedeknecht, Opuse. Ichn., 5,
2484; 1929 Kiss, Verh. Mitt. Sieb. Naturwiss. Hermannstadt, 79, 136; 1936
Meyer, Tabl. Syst. Hym. (Ichn.) URSS, 5, 134, ?cT; 1973 Kasparyan, Fauna SSSR,
3 (1), 209,
SUBFAMILIA TRYPHONINAE
159
Lungimea corpului: 3-4 mm.
Se deosebește de celelalte specii ale genului prin șanțurile transversale adânci
de pe tergitele 2-4 și prin sculptura aspră rugoasă a acestor tergite, ca și prin forma
ovipozitorului, ușor curbat în sus, începând de la bază în toată lungimea sa.
Corpul este lucios, prevăzut cu o pubescență fină. Capul este puțin umflat,
aproape neîngustat înapoia ochilor. Antenele sunt puțin mai scurte decât corpul.
Clipeul este puțin convex, cu marginea anterioară rotunjită, prevăzut cu peri
lungi și rari, înălțimea clipeului este de 3-4 ori mai mică decât lățimea orificiului
bucal. Toracele este lucios, prevăzut cu puncte fine și rare. Notaulii sunt mai
Fig. 77 - Grypocenfrus incisulus Ruthe, ? : A = adultul, văzut lateral; B = capul, văzut
din față; C = propodeul și primul tergit, văzute dorsal (după Kasparyan).
mult sau mai puțin distincți. Mezopleurele sunt netede și lucioase. Propodeul
este evident areolat. Areola este completă, pentagonală. Lungimea femurului
posterior este de 3,4-3,6 ori mai mare decât lățimea sa. Ghearele tarselor prezintă
dinți rari și lungi. Primul tergit este prevăzut cu puncte fine, iar coastele
longitudinale medio-dorsale sunt slabe. Tergitele 2-5 prezintă șanțuri transversale
adânci în a doua jumătate a lor și înaintea șanțurilor sunt prevăzute cu o sculptură
aspră. Ovipozitorul este ușor curbat în sus, începând de la bază (fig. 77).
160
FAMILIA ICHNEUMONIDAE
Corpul este negru. Antenele sunt brune, cu baza galbenă-albicioasă pe
partea ventrală. Palpii, mandibulele, cu excepția dinților și a bazei, sunt galbene-
roșietice. Aripile sunt hialine, cu pterostigma brună și tegulele galbene-roșietice.
Picioarele anterioare și mijlocii, cu excepția bazei coxelor, sunt galbene-roșietice.
Coxele posterioare sunt negre sau brune-negricioase. Femurele posterioare, vârful
tibiilor posterioare și tarsele posterioare sunt brune, iar tibiile și trohanterele
posterioare sunt albicioase sau gălbui. Abdomenul este negru sau brun, cu
marginea posterioară a tergitelor roșie. Uneori, ultimele tergite sunt roșii-gălbui
în întregime.
Gazde: specii de Fenusa (Hym., Tenthredinidae), care minează în frunze
de stejar.
Răspândire geografică: Centrul și nordul Europei, Rusia (partea europeană
și Siberia până la lacul Baikal). în România: Ineu, jud. Arad.
2.	Grypocentrus cinctellus Ruthe, 1855
1855 Grypocentrus cinctellus Ruthe, Stettin. Ent. Zeit., 16, 54; 1855 Holmgren, Svensk
Vet. Akad. Handl., 1, 193, ?; 1878, Brischke, Schrift. Naturf. Ges. Danzig N. F., 4,
94, ?cT; 1911 Morley, Ichn. Brit., 4, 312, ? cT; 1912, Schmiedeknecht, Opuse. Ichn.,
5,	2485,	1936 Meyer, Tabl. Syst. Hym. (Ichn.) URSS, 5, 134,	1970,
Constantineanu M. și Constantineanu R., An. Șt. Univ. Iași (Serie nouă), 16 (1), 84,
?: 1973 Kasparyan, Fauna SSSR, 3 (1), 208.
Lungimea corpului: 5 mm.
Capul este ușor umflat, neîngustat înapoia ochilor, lucios, fin punctat.
Antenele sunt puțin mai scurte decât corpul, cu scapul necxcavat la vârf și cu
pedicelul lung cât postinelul. Clipeul este puternic convex, diferențiat de față
printr-un șanț transversal adânc, cu marginea apicală rotunjită și prevăzută cu
perișori lungi, gălbui. Toracele este puțin mai îngust decât capul, prevăzut cu
puncte fine și rare, lucios. Laturile toracelui sunt punctate, în partea superioară
netede și lucioase. Scutelul este convex, punctat. Propodeul este scurt, distinct
areolat. Pterostigma este mare, triunghiulară. Areola lipsește. Nervelul este frânt
sub jumătatea sa. Ghearele tarselor prezintă câțiva dinți lungi. Abdomenul este
lung cât capul și toracele împreună. Primul tergit este prevăzut cu puncte și
rugozități, iar înaintea vârfului arc un șanț transversal. Tergitele 2-4 au, de
obicei, câte un șanț transversal slab înapoia jumătății. Ovipozitorul este drept,
iar la vârf este curbat abrupt în sus.
Corpul este negru, cu palpii și antenele brune-negricioase, uneori primele
2 articule ale flagelilor sunt roșietice pe partea ventrală. Mandibulele sunt roșietice,
cu dinții și baza negricioase. Aripile sunt puțin tulburi, cu pterostigma brună și
cu tegulele roșietice, iar tcgululele gălbui. Picioarele sunt galbene-roșietice, cu
baza coxelor neagră. Femurele posterioare sunt brune. Articulele tarselor
posterioare au vârful brun. Tergitele 2 și 3 au marginea posterioară roșie pe o
SUBFAMILIA TRYPHONINAE
161
porțiune lată, 4 este roșiatic, cu o dungă transversală negricioasă la bază sau cu
pete negricioase. Tergitele următoare sunt roșietice.
Gazde: Metalus gei Brisch. (Hym., Tenthredinidae).
Răspândire geografică: Suedia, Germania, Rusia (partea europeană). în
România: Valea Mraconia, comuna leșelnița, jud. Mehedinți, în august, 7 î ?.
3.	Grypocentrus albipes Ruthe, 1855
1855 Grypocentrus albipes Ruthe, Stettin. Ent. Zeit., 16, 56, ? o"; 1855 Holmgren, Svensk
Vet. Akad. Handl., 1, 194, ? 6"; 1911 Morley, Ichn. Brit., 4, 314, ?; 1912
Schmiedeknecht, Opuse. Ichn., 5, 2486, ?d"; 1925 Habermehl, Konowia, 4, 11, 6";
1936 Meyer, Tabl. Syst. Hym. (Ichn.) URSS, 5, 135, ScT; 1973 Kasparyan, Fauna
SSSR, 3 (1), 205,
Lungimea corpului: 3-4 mm.
Se aseamănă mult cu Gr. cinctellus Ruthe, dar este mult mai lucios. Aripile
au areola, femurele posterioare nu sunt brune și abdomenul este negru în întregime.
Corpul este foarte lucios, aproape nepunctat. Capul este aproape mai lat
decât toracele, neîngustat înapoia ochilor. Fața, sub antene, este proeminentă,
netedă. Clipeul este puțin proeminent, cu marginea apicală rotunjită. Scutelul nu
este proeminent. Propodeul este evident areolat, cu aria posteromediană netedă.
Pterostigma este mare. Areola este prezentă, cu 5 laturi. Nervului este interstițial.
Nervelul este frânt mult sub jumătatea sa. Lungimea femurului posterior este
aproximativ de 4 ori mai mare decât lățimea sa. Ghearele tarselor sunt mici,
nepectinate. Ovipozitorul este drept, cu vârful curbat brusc în sus.
Corpul este negru, cu mandibulele brune-roșietice. Palpii, scapul și pedicelul
antenelor în întregime sau numai pe partea ventrală, unul sau mai multe articule
de la baza flagelilor antenelor, tegulele, tegululele și picioarele în întregime sunt
galbene-roșietice. Trohanterele și tibiile pe partea externă sunt uneori mai
albicioase. Baza coxelor posterioare este neagră pe partea dorsală. Câteodată,
coxele și tarsele posterioare sunt brunii. Tergitele sunt negre, dar unele dintre
ele, uneori, au marginea posterioară roșiatică pe o porțiune îngustă.
Gazde: Fenusa pusilla Lep. (Hym., Tenthredinidae).
Răspândire geografică: Centrul și nordul Europei, Rusia (părțile europeană
și siberiană până în lakuțiâ). în România: satul Păun, comuna Bâmova, jud. Iași,
în mai, 1 ?. Specie nouă pentru fauna României.
XI. Genul Monoblastus Hartig, 1837
1837 Monoblastus Hartig, Arch. f. Naturg., 3, 155; 1856 Holmgren, Svensk Vet. Akad.
Handl., 1, 385; 1911 Morley, Ichn. Brit., 4, 284; 1912 Schmiedeknecht, Opuse.
Ichn., 5, 2401; 1936 Meyer, Tabl. Syst. Hym. (Ichn.) URSȘ, 5, 87.
Capul este transversal, mai mult sau mai puțin umflat înapoia ochilor.
Antenele sunt puternice, puțin mai scurte decât corpul. Scapul este scurt, cilindric.
162
FAMILIA ICHNEUMONIDAE
Clipeul nu este diferențiat de față printr-o linie adâncită sau șanț transversal. La
cele mai multe specii clipeul și fața formează o singură unitate și de obicei are
culoarea galbenă. Fosetele clipeale se disting bine datorită culorii negre a lor. La
o altă grupă de specii, la care aparțin în mare parte specii alpine, fața este
neagră, prevăzută cu puncte mari și este diferențiată de clipeu printr-o depresiune
puțin adâncă, mai mult sau mai puțin evidentă, deoarece clipeul, văzut din profil,
este îndreptat puțin în sus. Clipeul este rotunjit la marginea apicală. Mandibulele
au câte 2 dinți mici, aproximativ egali. Toracele este punctat, relativ lucios.
Notaulii sunt indicați anterior, rareori aproape lipsesc. Propodeul este scurt,
distinct areolat, diferențiat de postscutel printr-un șanț transversal adânc. Aripile
au areola. Nervelul este foarte oblic, frânt sub jumătatea sa. Picioarele sunt
relativ puternice, cu pintenii tibiilor lungi, ajungând cel puțin mijlocul
metatarsului. Ghearele tarselor sunt, cel puțin Ia bază, pectinate. Abdomenul este
alungit, fusiform, sesil. Primul tergit este relativ scurt, de cele mai multe ori nu
este mai lung decât lat posterior, cu coastele longitudinale medio-dorsale prezente.
Tergitele 2-7 sunt transversale. Ovipozitorul este scurt, aproape nu depășește
vârful abdomenului. Gazde sunt larvele de Nematus, Dineura și Selandria (Hym.,
Tenthredinidae).
CHEIE PENTRU DETERMINAREA SPECIILOR GENULUI MONOBLASTUS
1	(4) Scutelul prezintă desene galbene. Fața este galbenă. Tergitele mijlocii
sunt roșii.................................................................2
2	(3) Vertexul prezintă pe laturi câte o pată mică galbenă, uneori și marginile
frunții sunt galbene pe o porțiune îngustă. Nervura discocubitală este
frântă în unghi. Vârful tibiilor posterioare și al tarselor posterioare sunt
negricioase. 6 mm...................................2.	M. angulatus Thoms.
3	(2) Vertexul fără pete galbene pe laturi. Nervura discocubitală nu este frântă
în unghi. Vârful tibiilor posterioare și tarsele posterioare nu sunt
negricioase. 6-7,5 mm...........................1. M. exstirpatorius (Grav.)
4	(1) Scutelul este negru, fără desene galbene........................... 5
5(10) Abdomenul este negru, cu vârful galben-roșiatic, rareori este negru în
întregime..................................................................6
6	(7) Abdomenul este neted și lucios în întregime. Picioarele sunt negre, cu
genunchii anteriori, tibiile și tarsele de culoare luminoasă. Obrajii sunt
lungi cât lățimea bazei mandibulelor. Hipopigiul la femelă este negru.
5-7 mm...............................................*	M. longigena Thoms.
7	(6) Cel puțin primul tergit este prevăzut cu rugozități, puțin lucios. Coxele,
baza trohanterelor și vârful tibiilor posterioare sunt negricioase..........8
8	(9) Abdomenul este galben-roșiatic numai la extremul vârf sau negru în
întregime. Vertexul nu este negricios la bază. 6-7 mm.......................
...............* M. substitutor Thunb. var. (M. erythropygus Holmgr. var.)
SUBFAMILIA TRYPHONINAE
163
9	(8) Abdomenul are segmentele 5-8 galbene-roșietice. Femurele au baza
negricioasă sau sunt negre, cu vârful roșiatic. 5-7 mm.........................
..............................................................................*	M. laponicus Rom. var. chrysopyga Rom.
10	(5) Mijlocul abdomenului este mai mult sau mai puțin roșu sau galben-roșu
pe o porțiune lată...........................................................11
11(24) Capul prezintă ochii compuși cu marginile interne paralele și trei oceli
de mărime normală............................................................12
12(23) Notaulii sunt distincți în partea anterioară, dacă nu sunt distincți, atunci
picioarele și abdomenul nu au aceiași culoare ca la M. fasciatus Grav.
............................................................................13
13(16) Primul tergit este lung, aproximativ de 2 ori mai lung decât lat......14
14(15) Fața este neagră la mascul și galbenă la femelă. Picioarele sunt roșii-
galbene, cu coxele și baza trohanterelor negre. Abdomenul, începând cu
tergitul 2, este roșu, numai la vârf puțin negricios. 8-9 mm.................
....................................................3. M. longicornis Holmgr.
15(14) Fața și obrajii sunt galbene la ambele sexe. Picioarele posterioare sunt
negricioase în cea mai mare parte. Tergitele 2-4, la mascul de cele mai
multe ori numai 3 și 4, sunt roșii. 8-9 mm............4. M. chrysopus (Gmel.)
16(13) Primul tergit este mai scurt și mai lat, prevăzut cu rugozități.......17
17(18) Tergitele 1 și 2 sunt prevăzute cu rugozități foarte fine și relativ lucioase,
al 3-lea tergit este încă mai puternic lucios. Picioarele sunt roșii, cu
coxele, trohanterele și baza femurelor negricioase. Tibiile și tarsele sunt
galbene-roșietice; tibiile au câte o pată negricioasă la bază. Fața este
neagră Ia ? și cT. Tergitele 2-4 la sunt mai mult sau mai puțin roșii.
Vârful abdomenului este galben-roșiatic. La cT abdomenul este negru, cu
tergitele 2 și 3, de cele mai multe ori, cu desene roșii. 5-7 mm.............
.......................................................* M. lapponicus Rom.
18(17) Baza abdomenului este prevăzută cu rugozități pronunțate, fără luciu.
Fața la femelă este galbenă de cele mai multe ori. Picioarele au altă
culoare. Femurele nu sunt negre la bază, rareori femurele posterioare
sunt negricioase............................................................19
19(20) Primul tergit este scurt și lat, cu coastele longitudinale medio-dorsale
puternice până dincolo de mijloc. Fața este neagră la femelă. Tergitele
2 și 3 sunt roșii-brune, iar 4-7 au marginea posterioară albicioasă. Vârful
abdomenului este galben-roșiatic. Corpul este scurt. 6-7 mm....................
..............................................................................*	M. substitutor Thunb. (M. erythropygus Holmgr.)
20(19) Primul tergit are coastele longitudinale medio-dorsale mult mai slabe.
Fața, la femelă, este galbenă în întregime sau parțial.......................21
21(22) Corpul este puternic. Aria supramediană este hexagonală. Primul tergit
este lat și fără luciu. Femurele posterioare sunt scurte, roșii. Tergitul 2
sau 2 și 3 sunt roșii. Vârful abdomenului este galben-roșiatic la femelă.
6-7 mm.................................................5. M. neustriae (Ratz.)
22(21) Corpul este mai puțin puternic. Aria supramediană este aproape
cvadrangulară. Primul tergit este mai îngust. Femurele posterioare, de
164
FAMILIA ICHNEUMONIDAE
cele mai multe ori, sunt negricioase. Tergitul 2 sau 2 și 3 sunt parțial
roșii. Vârful abdomenului la- femelă nu este galben-roșiatic. 6 mm...................
.....................................................................................6. M. palustris (Holmgr.)
23(12) Notaulii lipsesc, cel mult numai indicați anterior. Capul este gros, lățit
înapoia ochilor. Mezopleurele sunt prevăzute cu puncte rare, complet
lucioase. Picioarele sunt roșii, cu coxele, trohanterele, genunchii
posteriori, vârful tibiilor și tarsele negre. Mijlocul abdomenului prezintă
dungi transversale roșii. Tergitele 7 și 8 sunt galbene la femelă. Hipopigiul
este negru. 7 mm.....................................................................7. M. fasciatus (Grav.)
24(11) Capul are ochii anormali. Ochii compuși sunt puternic îngustați în partea
superioară. Cei 2 oceli posteriori lipsesc, iar cel anterior este mai mic
ca de obicei. 6 mm.......................................* M. abnormiceps Rom.
1.	Monoblastus exstirpatorius (Gravenhorst, 1829)
(fig. 78)
1829 Tryphon exstirpatorius Gravenhorst, Ichn. Eur., 2, 213, ?cT.
1855 Polyblastus laevigatus Holmgren, Svensk Vet. Akad. Handl., 1, 203, ?cT.
1906 Monoblastus exstirpatorius Pfankuch, Zeitschr. Hym. Dipt., 289; 1912
Schmiedeknecht, Opuse. Ichn., 5, 2404, ?d"; 1936 Meyer, Tabl.. Syst. Hym. (Ichn.)
URSS, 5, 89, ?cT; 1972 Constantineanu R., Contrib. Stud. Tryph. România (Teză),
160, ?cT; 1976-1977 Constantineanu M.I. și Vbicu M. C., Trav. St. “Stejarul”, Ecol.
Terr. Genet., 270, ? o"; 1980 Constantineanu R. M., An. Muz. Jud. Suceava, t. Nat.,
6,287,?.
Lungimea corpului: 6-7,5 mm.
Capul este transversal, aproape neîngustat înapoia ochilor. Vertexul prezintă
puncte rare, relativ lucios. Fruntea este puțin excavată, des punctată. Antenele
sunt foarte puțin mai scurte decât corpul. Fața și clipeul sunt des punctate,
aproape fără luciu. Obrajii sunt lucioși, puțin mai scurți decât lățimea bazei
mandibulelor. Coasta genală este proeminentă. Mezonotul și scutelul sunt
prevăzute cu puncte rare, lucioase. Notaulii sunt evidenți, dar puțin adânci.
Propodeul este prevăzut cu rugozități, aproape fără luciu, complet areolat, cu
coaste puternice. Laturile toracelui sunt des punctate, relativ lucioase. Sectoarele
bazai și apical ale nervurii radiale sunt curbate uniform. Areola este scurt
pedicelată. Nervelul este puternic antefurcal și frânt mult sub jumătatea sa. Primul
tergit este puțin mai lung decât lat în partea posterioară, cu coastele longitudinale
medio-dorsale distincte până dincolo de mijloc, relativ fără luciu. Celelalte tergite
sunt transversale. Tergitul 2 este prevăzut cu puncte și rugozități fine; celelalte
tergite sunt mai mult sau mai puțin netede.
Corpul este negru, cu palpii, mandibulele, clipeul și fața galbene-albicioase.
Dorsal, de obicei, culoarea galbenă este rotunjită pe laturi, la fel și sub antene
este împărțită printr-o pată longitudinală neagră. Fosetele clipeale de pe laturi
sunt negre. Flagelul antenelor la femelă este galben-roșiatic deschis, pe partea
SUBFAMILIA TRYPHONINAE
165
dorsală puțin mai negricios; la mascul flagelul este brun-negru, roșiatic pe
partea ventrală. Calozitățile humerale, tegulele, tegululele și vârful scutelului
sunt galbene-albicioase. Aripile sunt puțin brunii, cu pterostigma brună la $ și
negricioasă la o", cu baza puțin mai luminoasă. Picioarele sunt roșii-brune, cu
Fig. 78 - Monoblastus exstirpatorius (Pfank.), ? : adultul, văzut dorsal (original).
coxele anterioare negre la bază. Coxele posterioare sunt negre aproape în
întregime. Vârful coxelor și trohanterele sunt parțial galbene. Vârful tibiilor
posterioare și tarsele posterioare nu sunt negricioase. Abdomenul este roșu, la
femelă cu primul tergit negru până dincolo de mijloc. Tergitul 2, deseori,
prezintă 2 puncte negricioase. Tergitele 5 și 6 sunt brunii confuz pe partea
dorsală. Tergitele următoare sunt galbene. Hipopigiul este brun. La mascul
vârful abdomenului este brun-negricios, iar tergitele au marginea posterioară
albicioasă.
166
FAMILIA ICHNEUMONIDAE
Gazde: Nematus flavus F. și Pteronidea ribesii Scop. (Hym., Tenthredinidae).
Răspândire geografică: Centrul și nordul Europei, Rusia (partea europeană),
în România: Ineu, jud. Arad; Saschiz, jud. Mureș; Valea Mraconia, comuna
leșelnița, în mai și august, 1 ? și 4 cTcT; Dubova, comuna Plavișevița, jud.
Mehedinți, în mai și iulie, 1 ? și 2 o"o”; Valea Sirinia, comuna Berzasca, jud.
Caraș-Severin, în mai, 1 ?; rezervațiile naturale: “Codrul Secular Slătioara”, în
iunie, 1 ?, “Ponoare”, în mai și august, 3 cTcT, “Frumoasa”, jud. Suceava, în
iulie, 1 Ș; Pângărați, jud. Neamț, în iulie, 1 cT.
2.	Monoblastus angulatus Thomson, 1888
1888 Monoblastus angulatus Thomson, Opuse. Ent., 12, 1256,	1912 Schmiedeknecht,
Opuse. Ichn., 5, 2405, ? o"; 1936 Meyer, Tabl. Syst. Hym. (Ichn.) URSS, 5, 89, ? cT;
1970 Constantineanu M. și Constantineanu R., An. Șt. Univ. Iași (Serie nouă), a.
Biol., 16 (1), 86, cT.
Lungimea corpului: 6 mm.
M. angulatus se aseamănă mult cuM. exstirpatorius Grav., dar se deosebește
prin următoarele caractere: vertexul prezintă pe laturi, lângă ochii compuși, câte
o mică pată rotundă galbenă, uneori și fruntea prezintă o mică dungă galbenă.
Nervura discocubitală este frântă în unghi, numai rareori unghiul nu este evident.
Propodeul este relativ neted și lucios, cu coastele puternice. Aria supramediană
este transversală. Coxele anterioare și mijlocii și toate trohanterele sunt galbene-
albicioase. Coxele posterioare sunt negre, cu vârful galben. Vârful tibiilor
posterioare și tarsele posterioare sunt brunii.
Corpul este negru, cu palpii, mandibulele, cu excepția dinților, obrajii, fața,
clipeul, câte o pată pe laturile vertexului, o pată în formă de pătrat pe scutel,
postscutelul, calozitățile humerale, tegulele și tegululele galbene-albicioase.
Mijlocul abdomenului, femurele și tibiile sunt roșii. Tibiile posterioare la vârf și
tarsele posterioare sunt brune-negricioase.
Gazde: necunoscute.
Răspândire geografică: Suedia și Olanda. în România: Moldovița, jud.
Suceava, în august, 1 d"; Baia Sprie, în apropiere de lacul Mogoșa, jud. Maramureș,
în iulie, 1 ?; Valea Mraconia, comuna leșelnița, jud. Mehedinți, în august, 1 cT.
3.	Monoblastus longicornis Holmgren, 1856
1856 Monoblastus longicornis Holmgren, Svensk Vet. Akad. Handl., 1, 387,	1883
Thoms, Opuse. Ent., 9, 903; 1912 Schmiedeknecht, Opuse. Ichn., 5, 2406,	1936
Meyer, Tabl. Syst. Hym. (Ichn.) URSS, 5, 90,	1972 Constantineanu R., Contrib.
Stud.Tryph. România (Teză), 162, ? c?; 1980 Constantineanu R. M., An. Muz.
Jud. Suceava, Șt. Nat., 6, 287, ?.
Lungimea corpului: 8-9 mm.
Capul este transversal, puțin îngustat înapoia ochilor, relativ lucios, acoperit
cu perișori gri, ca și toracele. Fruntea este plană, prevăzută cu puncte rare și cu
SUBFAMILIA TRYPHONINAE
o carenă medio-longitudinală slabă. Antenele sunt puțin mai lungi decât corpul.
Fața și clipeul sunt prevăzute cu puncte dese, aproape fără luciu și acoperite cu
peri relativ deși. Mezonotul prezintă puncte fine și rare, lucios. Notaulii sunt
distincți în partea anterioară. Scutelul este convex. Propodeul este relativ lucios,
distinct areolat. Aria supramediană este dreptunghiulară, de 2 ori mai lungă
decât lată. Marginea anterioară a mezonotului proeminează ca o lamelă. Laturile
toracelui sunt punctate, netede în partea superioară. Nervura radială este curbată
la vârf. Areola este pedicelată, cu a doua nervură recurentă inserată aproape în
unghiul infero-extern. Nervelul este antefurcal, frânt mult sub jumătatea sa.
Ghearele tarselor sunt evident pectinate. Primul tergit este relativ lung și îngust,
lucios, păros, cu carenele longitudinale medio-dorsale foarte slabe. Tergitul 2
este aproape tot atât de lung cât lat.
Corpul este negru, cu clipeul și fața galbene-albicioase la $ și negre la cT.
Flagelul antenelor este galben-roșiatic pe partea ventrală la $, iar la Y bruniu.
Pterostigma este brună. Tegulele și tegululele sunt galbene-albicioase. Picioarele
sunt roșii-galbene, cu coxele și baza trohanterelor negre. Tibiile anterioare sunt
galbene-albicioase la exterior. Vârful tibiilor posterioare și tarsele poeterioare
sunt brune. Abdomenul este roșu, cu primul tergit, cu excepția marginii
posterioare, negru. Ultimele tergite sunt negricioase.
Gazde: necunoscute.
Răspândire geografică: Centrul și nordul Europei, Ucraina, Rusia (Armavir,
Derbent), în România este o specie comună, fiind citată până în prezent din 8
județe.
4.	Monoblastus chrysopus (Gmelin, 1790)
1790 Ichneumon chrysopus Gmelin, în Linne, Syst. Nat., ed. 13, 2702.
1829 Tryphon chrysopus Gravenhorst, Ichn. Eur., 2, 302, $ (non cT).
1907 Monoblastus chrysopus Pfankuch, Zeitschr. Hym. Dipt., 148; 1912 Schmiedeknecht,
Opuse. Ichn., 5, 2407, ? o”; 1936 Meyer, Tabl. Syst. Hym. (Ichn.) URSS, 5, 90, $6”;
1972 Constantineanu R., Contrib. Stud. Tryph. România (Teză), 163, $ cT; 1975
Constantineanu M., Constantineanu R. și lonaitis V. P., Trud. Akad. Nauk Litovskoi
SSR, Ser. B, 1 (69), 66,
Lungimea corpului: 8-9 mm.
Monoblastus chrysopus Gmel. se aseamănă cu M. exstirpatorius Grav., de
care se deosebește prin următoarele caractere: 1. Propodeul prezintă coaste slabe,
iar costula lipsește; 2. Primul tergit este alungit aproape ca și la M. longicornis
Holmgr. și 3. Mezopleurele prezintă puncte mari.
Corpul este negru, cu palpii, mandibulele, clipeul, fața și obrajii galbeni.
Scutelul este negru. Tegulele și tegululele sunt galbene. Coxele și trohanterele
anterioare și mijlocii sunt galbene-albicioase; coxele au baza neagră. Femurele
anterioare și mijlocii sunt galbene-albicioase variind cu roșu, iar dorsal cu dungi
negre. Coxele posterioare, baza trohanterelor și femurele posterioare sunt negre,
168
FAMILIA ICHNEUMONIDAE
ultimele la ? au vârful brun. Tibiile posterioare sunt galbene-roșietice la mijloc.
Tarsele sunt brune, iar la mascul brune-negre. Tergitele 2-4 sunt roșii la femelă.
Al doilea tergit are 2 pete negre la ¥ sau este negru aproape în întregime la
mascul. Valvele genitale externe ale ovipozitorului sunt galbene.
Gazde: necunoscute.
Răspândire geografică: Germania, Ungaria și Lituania. în România: Ineu,
jud. Arad; Porcești, comuna Turnu Roșu, jud. Sibiu; rezervația naturală “Codrul
Secular Slătioara”, jud. Suceava, în iunie și iulie, 1 ? și 4 cTcT; Ceahlău, jud.
Neamț, în iulie, 1 ? și 2 cfcT; Ciric, jud. Iași, în mai, 1 cT
5.	Monoblastus neustriae (Schrank, 1802)
1802 Ichneumon neustriae Schrank, Fauna Boica, 2, 304, $ <A
1848 Tryphon neustriae Ratzeburg, Ichn. Forstinsect., 2, 115, d.
1855 Polyblastus femoralis Holmgren, Svensk Vet. Akad. Handl., 1, 203, ? cT.
1856 Monoblastusneustriae YtâmgxQn, Svensk Vet. Akad. Handl., 1,385, $ d"; 1878 Brischke,
Schrift. Naturf. Ges. Danzig N. F., 4, 96, ? cT; 1912 Schmiedeknecht, Opuse. Ichn., 5,
2409, ? cT; 1936 Meyer, Tabl. Syst. Hym. (Ichn.) URSS, 5,91, $ cT; 1970 Constantineanu
M. I. și Constantineanu R. M., An. Șt. Univ. Iași, Secț. II, a. Biol., 16 (1), 86, o"; 1972,
Constantineanu R., Contrib. Stud. Tryph. România (Teză), 164, ? <?.
Lungimea corpului: 6-7 mm.
M. neustriae Schn se aseamănă cu M. palustris Holmgr., dar este mai
robust. Aria supramediană este aproximativ hexagonală. Primul tergit este mai
lat și mai puțin lucios. Femurele posterioare sunt mai scurte. De asemenea,
picioarele și abdomenul au altă culoare.
Capul este transversal, neîngustat înapoia ochilor, iar la o” este chiar puțin
lățit posterior, punctat. Fruntea este puțin excavată pe laturi. Fața și clipeul sunt
des punctate. Antenele sunt puternice, puțin mai scurte decât corpul. Mezonotul
este punctat. Notaulii sunt indicați numai în partea anterioară. Propodeul prezintă
rugozități, complet areolat. Aria supramediană este hexagonală. Laturile toracelui
sunt punctate. Nervura radială este relativ dreaptă la vârf. Areola este scurt
pedicelată sau sesilă. Nervelul este frânt sub jumătatea sa. Femurele sunt relativ
scurte și groase. Abdomenul este puțin mai lung decât capul și toracele împreună.
Tergitele 1-3 sunt rugoase. Vârful tergitului 3 și tergitele următoare sunt din ce
în ce mai netede. Coastele longitudinale medio-dorsale ale primului tergit sunt
relativ slabe.
Corpul este negru, cu palpii, mandibulele și clipeul galbene-albicioase. La
femelă fața prezintă la mijloc o pată galbenă-albicioasă sau este galbenă în
întregime, iar la mascul clipeul și fața sunt negre. Pterostigma este brună, cu
baza albicioasă. Tegulele și tegululele, uneon și calozitățile humerale sunt galbene-
albicioase. Picioarele sunt roșietice, cu coxele, baza trohanterelor, vârful tibiilor
posterioare pe o porțiune îngustă, tarsele posterioare, uneori și genunchii posteriori
negricioase. Tergitul 2, de obicei, este roșu, cu baza negricioasă, tergitul 3 este
SUBFAMILIA TRYPHONINAE
Î69 ’
roșu-galben, uneori cu pete negricioase. Tergitele următoare sunt brune, cu
marginea posterioară albicioasă. Femela are vârful abdomenului galben. Variație
de culoare: fața și clipeul negre la femelă sau clipeul și fața parțial galbene la
mascul. De asemenea, masculul poate avea uneori abdomenul negru, cu unghiurile
posterioare și marginea posterioară a tergitului 2 roșietice. Uneori, femela are
tibiile și tarsele posterioare roșii în întregime, abdomenul roșu, cu baza primului
tergit, partea dorsală a tergitului 5 și vârful tergitului 6 negre.
Gazde: Pteronidea melanacrias Htg., Hoplocampa minuta Christ., Allantus
cinctus Retz. (Hym., Tenthredinidae) și Malacosoma neustria L. (Lep.,
Lasiocampidae).
Răspândire geografică: Centrul și nordul Europei. In România: Cehu
Silvaniei, jud. Sălaj; Moldovița, jud. Suceava, în august, 1 cf; pădurea Bârnova,
jud. Iași, în mai, 1 ?; Valea Mraconia, comuna leșelnița, jud. Mehedinți, în mai,
16*.
6.	Monoblastus palustris (Holmgren, 1855)
1855 Polyblastus palustris Holmgren, Svensk Vet. Akad. Handl., 1, 203, ? &.
1856 Monoblastus palustris Holmgren, Svensk Vet. Akad. Handl., 1, 386; 1878 Brischke,
Schrift. Naturf. Ges. Danzig N. F., 4, 96, ?cf; 1900 Strobl, Verh. Mitt. Sieb. Ver.
Naturwiss., Hermannstadt, 50, 61, cf; 1912 Schmiedeknecht, Opuse. Ichn., 5, 2410,
?cT; 1922-1924 Kiss, Verh. Mitt. Sieb. Ver. Naturwiss., Hermannstadt, 72-74, 115;
1936 Meyer, Tabl. Syst. Hym. (Ichn.) URSS, 5, 92,
Lungimea corpului: 6 mm.
Aria supramediană este dreptunghiulară. Primul tergit este relativ îngust,
cu carenele longitudinale medio-dorsale evidente. Tergitele 1 și 2 sunt prevăzute
cu rugozități foarte fine. în rest, M. palustris Holmgr. se aseamănă cu M. neustriae
Schr. Diferențierile dintre aceste două specii le-am descris la M. neustriae Schr.
Structura și conformația corpului se aseamănă mult și cu M. exstirpatorius Grav.,
dar ambele specii se disting una de alta prin culoare.
Corpul este negru, cu mandibulele, clipeul, fața aproape în întregime și
tegulele galbene-albicioase. Picioarele sunt roșii-galbene, cu coxele, baza
trohanterelor, femurele posterioare, vârful tibiilor posterioare și tarsele posterioare
negricioase. Tergitul 2 are marginea posterioară roșiatică.
Variații: femurele posterioare sunt roșietice în întregime (?), alteori roșii-
galbene, parțial brune (? și cf) etc. Schmiedeknecht (1912) menționează 7 variații
la pagina 2410.
Gazde: Dineura verna Andre, Selandria hyalina Htg., Nematus cirrhopus,
N. gracilis (Hym., Tenthredinidae)
Răspândire geografică: Centrul și nordul Europei, Rusia (partea europeană),
în România: Ineu, jud. Arad; Hodod, jud. Satu Mare; Mirăslău, jud. Alba; munții
Cibinului, jud. Sibiu.
170
FAMILIA ICHNEUMONIDAE
7.	Monoblastus fasciatus (Gravenhorst, 1829)
1829 Tryphon fasciatus Gravenhorst, Ichn. Eur., 2, 139, c?.
1871 Erromenusfasciatus Giraud, Ann. Soc. Ent. France, 1, 387 și 404, ? cT; 1906 Pfankuch,
Zeitschr. Hym. Dipt., 87.
1909 Monoblastus fasciatus Roman, Naturwiss. Untersuch. d. Sarekgebirge, 4, 288, ? cT;
1912 Schmiedeknecht, Opuse. Ichn., 5, 2411, ?cT; 1936, Meyer, Tabl. Syst. Hym.
(Ichn.) URSS, 5, 92,	1972 Constantineanu R., Contrib. Stud. Tryph. România
(Teză), 164, ?; 1980 Constantineanu R. M., An. Muz. Jud. Suceava, Șt.
Nat., 6, 287, ?.
Lungimea corpului: 6-7 mm.
Capul este transversal, lățit înapoia ochilor și numai la extremitatea sa
posterioară mai puternic rotunjit. Fața este proeminentă la mijloc, puternic
punctată. Fosetele clipeale sunt mari și adânci. Notaulii lipsesc, cel mult indicați
printr-o depresiune puțin adâncă în partea anterioară. Mezonotul și mezopleurele
sunt prevăzute cu puncte rare, lucioase. Propodeul este complet areolat, cu coaste
puternice. Tergitele 1 și 2 prezintă rugozități pronunțate. Primul tergit are coastele
longitudinale medio-dorsale distincte până dincolo de mijloc. Areola este mare,
oblică, scurt pedicelată. Nervelul este frânt sub mijlocul său. Femurele posterioare
sunt groase.
Corpul este negru. Palpii sunt albi. Mandibulele sunt roșietice la mijloc.
Aripile sunt puțin fumurii, cu pterostigma și tegulele brune. Tegululele sunt
roșietice. Picioarele sunt roșietice, cu coxele, trohanterele, genunchii posteriori,
vârful tibiilor posterioare și tarsele posterioare negre sau negricioase. La mascul
tibiile posterioare sunt de cele mai multe ori negricioase și numai spre bază de
culoare mai luminoasă. Tergitele mijlocii, de cele mai multe ori tergitele 2 și 3
prezintă dungi transversale roșii sau roșietice, iar la mascul, de obicei, dungi
transversale roșii-brune. Tergitele 4-7 sunt negre, lucioase, cu marginea
posterioară galbenă pe o porțiune îngustă. La femelă, tergitele 7 și 8 sunt galbene,
iar hipopigiul și valvele genitale externe negre.
Gazde: Mesoneura opaca F. (Hym., Tenthredinidae).
Răspândire geografică: Germania, Anglia, Franța, Rusia (partea europeană),
în România: Ocna Dejului, jud. Cluj; Proștea Mare, jud. Sibiu; Slătioara, jud.
Suceava, în iulie, 1 $.
XII. Genul Parablastus Constantineanu, 1973
1973 Parablastus Constantineanu, Rev. Roum. Biol, Serie Zool., 18 (!), 23.
Coasta dintre prepectus și pectus este foarte proeminentă, fiind absentă la
mijloc, unde se termină prin tuberculi sau proeminențe (fig. 79). Mezosulcul este
lat, adânc, cu urme de coaste transversale pe fund. Clipeul este diferențiat de
față printr-un șanț foarte îngust și puțin adânc. Fosetele latero-bazale ale clipeului
SUBFAMILIA TRYPHONINAE
171
sunt relativ mici și cu aceeași culoare ca și clipeul și fața. Notaulii lipsesc.
Areola este relativ mare și scurt pedicelată. Nervelul este frânt mult deasupra
jumătății. Genul Parablastus Const. se aseamănă cu genul Monoblastus Htg.,
dar se deosebește evident de ultimul prin abdomenul pedicelat, prin lipsa notaulilor
și prin nervelul frânt deasupra jumătății sale.
Fig. 79 - Parablastus bituberculatus Const.,
? : partea anterioară a mezotoracelui
(după Constantineanu).
1. Parablastus bituberculatus Constantineanu, 1973
(fig. 79)
1973 Parablastus bituberculatus Constantineanu, Rev. Roum. Biol., Serie Zool, 18 (1)^
25, ?.
Lungimea corpului: 6 mm.
Corpul este acoperit cu peri deși, răspândiți uniform. Capul este transversal,
puțin mai lat decât toracele, neîngustat înapoia ochilor, prevăzut cu puncte fine.
Vertexul este puțin deprimat în partea posterioară, diferențiat de occiput printr-
o carenă occipitală evidentă. Fruntea este puțin lucioasă, prevăzută cu o carenă
medio-longitudinală destul de pronunțată. Fața este plană, cu epistoma foarte
puțin proeminentă sub baza antenelor. Clipeul este plan, ușor diferențiat de față
printr-un șanț foarte îngust și puțin adânc, cu marginea anterioară rotunjită.
Mandibulele sunt normale, prevăzute cu câte doi dinți egali. Obrajii sunt
aproximativ lungi cât lățimea bazei mandibulelor. Antenele sunt lungi cât corpul,
puțin subțiate la vârf. Scapul este cilindric, puțin subțiat înspre bază. Flagelul
antenelor este format din 44 articule.
Toracele este aproximativ atât de lung cât înalt, prevăzut cu puncte fine.
Epomiile sunt puternice, proeminente și se întind în sus până aproape de mezonot.
Notaulii lipsesc. Scutelul este aproape plan, mărginit cu coaste foarte fine pe
laturi, până dincolo de jumătatea sa. Mezopleurele sunt fin punctate, lucioase, cu
speculul mic, neted și lucios. Propodeul este areolat, cu costula puțin evidentă.
Aria supramediană este aproximativ atât de lungă cât lată, deschisă posterior.
Coastele medio-longitudinale și latero-posterioare sunt distincte. Picioarele sunt
172
FAMILIA ICHNEUMONIDAE
mai mult sau mai puțin zvelte, cu tarsele puțin mai lungi decât tibiile. Ghearele
tarselor sunt simple, prevăzute numai cu un șir de peri în formă de pieptene.
Areola este destul de mare, scurtă, pedicelată. Nervura bazală este foarte oblică.
Nervura disco-cubitală este aproape întreagă, numai cu un indiciu de fractură.
Nervului este oblic, foarte puțin postfurcal, aproape interstițial. Nervelul este
frânt deasupra jumătății sale. Abdomenul este fusiform, pedicelat. Ovipozitorul
este scurt, dar depășește vârful abdomenului. Restul caracterelor morfologice
sunt aceleași descrise pentru gen.
Corpul este negru, cu palpii, mandibulele, cu excepția dinților, clipeul,
fața, obrajii, 2 pete pe laturile vertexului, partea anterioară a pro toracelui, subalar,
2 pete în partea posterioară a propodeului, tegululele, coxele anterioare și parțial
trohanterele galbene. Picioarele anterioare și mijlocii sunt roșietice, cu baza
negricioasă. Abdomenul este roșu-gălbui în întregime. Masculul nu este cunoscut.
Gazde: necunoscute.
Răspândire geografică: Numai în România: pădurea Caraorman, jud.
Tulcea, în iunie, 1 ?.
XIII. Genul Cophenchus Townes, 1949
1949 Polyblastus (Cophenchus) Townes, Ann. Ent, Soc. Amer., 42, 338; 1969 Townes,
Mem. Amer. Ent. Inst., 11, 166; 1970 Kasparyan, Rev. Ent. URSS, 49, 4, 864; 1973,
Kasparyan, Fauna SSSR, 3 (1), 229.
1912 Polyblastus Schmiedeknecht, Opuse. Ichn., 5, 2414 (partim); 1936 Meyer, Tabl.
Syst. Hym. (Ichn.) URSS, 5, 94 (partim).
1972 Cophenchus Constantineanu R., Contrib. Stud. Tryph. România (Teză), 171.
Aripile anterioare au areola. Costula de pe propodeu este albă și se inseră
de aria pețiolară în apropiere de baza sa (fig. 80). Ovipozitorul are aceeași
Fig. 80 - Cophenchus macrocentrus (Thoms.):
propodeul, văzut dorsal (după Kasparyan).
grosime în tot lungul său, cu valva sa dorsală (valvula a 2-a) nesubțiată la vârf,
rotunjită apical și foarte puțin aplecată în jos, formând un vârf tocit. Valvele
genitale externe sunt înguste, lungi și cu marginile paralele. Mezopleurele sunt
prevăzute cu puncte destul de fine și rare. Propodeul și primul tergit sunt foarte
lucioase, aproape poleite. Propodeul este areolat; prevăzut cu coaste destul de
t SUBFAMILIA TRYPHONINAE
173
puternice. Aria pețiolară este hexagonală, fără o carenă medio-longitudinală.
Primul tergit este aproximativ de 1,5 ori mai lung decât lat, cu partea dorsală
moderat curbată. Acest gen este răspândit în regiunea Holarctică (1 specie în
Europa și 2 în America de Nord).
1.	Cophenchus macrocentrus (Thomson, 1888)
(fig. 80)
1888 Polyblastus macrocentrus Thomson, Opuse. Ichn., 12, 1257, ? o"; 1912 Schmie-
deknecht, Opuse. Ichn., 5, 2455, $ cT; 1936 Meyer, Tabl. Syst. Hym. (Ichn.) URSS,
5, 115, ?cf; 1961 Bauer, Beitr. Ent., 11, 735, ?.
1969 Polyblastus (Cophenchus) macrocentrus Townes, Mem. Amer. Ent. Inst., 11, 166;
1970 Kasparyan, Rev. Ent. URSS, 49 (4), 865, ?; 1973 Kasparyan, Fauna SSSR, 3
(1), 230, ?.
1979 Cophenchus macrocentrus Constantineanu R. și Constantineanu Irinel, Stud. Cerc.
Biol., Ser. Biol. Anim., 31 (2), 139, cT.
Lungimea corpului: 4-6 mm.
Capul este transversal, puțin îngustat înapoia ochilor, la mascul aproape
neîngustat. Fața este mult mai lată decât înaltă, cu mijlocul proeminent, relativ
des punctată numai pe mijloc, iar pe margini este netedă și lucioasă. Coasta orală
nu este proeminentă, ea se unește cu coasta genală aproape de baza mandibulelor.
Fruntea prezintă puncte mai rare, uniform răspândite. Vertexul și tâmplele sunt
aproape nepunctate, netede și lucioase. Toracele, cu excepția mezopleurelor,
prezintă puncte foarte fine în jumătatea inferioară. Tergitele sunt nepunctate,
netede și lucioase. Ghearele tarselor sunt aproape nedințate. Restul caracterelor
morfologice sunt aceleași descrise pentru gen.
Corpul este negru, cu scapul și pedicelul pe partea ventrală, mandibulele,
calozitățile humerale, tegulele, picioarele anterioare și mijlocii în întregime, coxele
și trohanterele posterioare galbene-albicioase. Clipeul, cu excepția treimei bazale
și treimei apicale a mandibulelor sunt brune-roșietice. Femurele posterioare sunt
roșietice. Tibiile posterioare sunt albicioase, cu vârful negricios. Tarsele
posterioare sunt negricioase. Pterostigma și flagelii antenelor sunt brunii.
Gazde: Hoplocampa brevis Kl. (Hym., Tenthredinidae)
Răspândire geografică: Suedia, Germania, Republica Moldova. In
România: munții Ceahlău (Durău), în iulie, 1 cT.
XIV. Genul Polyblastus Hartig, 1837
1837 Polyblastus Hartig, Arch. f. Naturgesch., 3, 155 (partim); 1855 Holmgren, Svensk
Vet. Akad. Handl., 1, 201 (partim); 1883 Thomson, Opuse. Ent., 9, 900 (partim);
1912 Schmiedeknecht, Opuse. Ichn., 5, 2414 (partim).
1949 Subgenul Polyblastus Townes et al., Ann. Ent. Soc. Amer., 42, 322; 1970, Kasparyan,
Rev. Ent. URSS, 49 (4), 859; 1973 Kasparyan Fauna SSSR, 3 (1), 214.
174
FAMILIA ICHNEUMONIDAE
Aripile anterioare au areola. Costula, când există, se inseră de coasta
latero-mediană, care mărginește aria formată prin unirea ariilor bazală cu
supramediană. Valvele genitale externe la femelă sunt lățite aproximativ în
treimea apicală și îngustate la vârf și la bază. Ovipozitorul este ascuțit la vârf,
cu valva sa dorsală (valvula a 2-a) ascuțită la capătul apical. Ouăle sunt
albicioase. Femela de Polyblastus poartă pe ovipozitor ouăle, cu aspect de
strugure sau smoc (fig. 81, A).
Capul este transversal, mai mult sau mai puțin umflat. Vertexul este lat,
excavat posterior. Antenele sunt lungi, de cele mai multe ori, cât corpul. Fosetele
antenare sunt simple. Fața este mai lată decât înaltă, proeminentă în sens
longitudinal la mijloc, de cele mai multe ori evident păroasă. Clipeul este
diferențiat de față printr-o impresiune transversală adâncă, cu jumătatea bazală
neproeminentă și fără puncte mari. Mandibulele sunt scurte și late, cu câte 2
dinți la vârf aproape egali. Toracele este scurt, mai mult sau mai puțin ghebos.
Propodeul este scurt, de obicei, distinct areolat. Nervului deseori este postfurcal.
Nervelul, de obicei, este antefurcal, de cele mai multe ori frânt distinct sub
mijlocul său. Picioarele sunt puternice, dar femurele nu sunt îngroșate, mult mai
zvelte decât la genul înrudit Erromenus. Tibiile posterioare sunt prevăzute cu
câte 2 pinteni puternici. Ghearele tarselor la ? sunt pectinate, dar la unii masculi
aproape simple. Abdomenul este lung aproximativ cât capul și toracele împreună.
Primul tergit este relativ scurt, puțin îngustat anterior, cu coastele longitudinale
medio-dorsale mai mult sau mai puțin distincte. Tergitele următoare sunt mai
late decât lungi. Tergitul 2, uneori și următoarele, prezintă câte o impresiune
transversală. Hipopigiul la unele specii poate fi mare și acoperă baza ovipozitorului
sau mic și retras aproape până la mijlocul abdomenului. Speciile genului
Polyblastus parazitează în larvele de tentredinide.
CHEIE PENTRU DETERMINAREA SPECIILOR GENULUI POLYBLASTUS
1	(2) Abdomenul este în general roșu-brun, numai cu primul tergit negru.
5-6 mm.............................................4.	P. longiceps Strobl
2	(1) Abdomenul este în general negru, de cele mai multe ori cu tergitele
2-3-4 roșii..........................................................3
3	(6) Postgena este prevăzută cu un dinte. Mezopleurele prezintă puncte mari.
Tibiile posterioare sunt roșietice, cu baza și vârful negricioase. Ghearele
tarselor prezintă dințișori rari, aproape ca niște perișori..........4
4	(5) Carena prepectală, înapoia coxelor anterioare, este modificată sub forma
unui dinte lățit, de obicei, excavat la vârf. Trohanterele și tegulele sunt
galbene. Valvele genitale externe ale ovipozitorului sunt roșietice....
................................................................      *	P. dentigena Kasp.
5	(4) Carena prepectală, înapoia coxelor anterioare, nu este modificată.
Trohanterele, tegulele și valvele genitale externe ale ovipozitorului suni
negricioase....................................  *	P. kintsheakoi Kasp.
SUBFAMILIA TRYPHONINAE
175
6	(3) Postgena fără dinte. Mezopleurele cel mult în jumătatea superioară sunt
prevăzute cu puncte mici. Tibiile posterioare sunt negre sau albe și
negre. Ghearele tarselor prezintă dinți mai puternici și nu în formă de
perișori..................................................................7
7(12) Tibiile posterioare au baza de culoare deschisă și vârful negricios. Costula
propodeului uneori este slabă sau lipsește................................8
8(11) Flagelul antenelor este format din 21-30 articule. Lățimea feței este de
aproximativ 1,9-2,1 ori mai lată decât înaltă. Carena orală de la baza
mandibulelor nu este proeminentă sub forma unei palete. Femurele
posterioare sunt zvelte, lungimea lor este de 4,5-5,2 ori mai mare decât
lățimea. Al 4-lea articul aLtarselor posterioare este de 1,3-1,5 ori mai
scurt decât al 5-lea articul. Lungimea celulei discoidale este de 1,5 ori
mai mare decât lungimea celulei brahiale. Lungimea primului tergit este
de 1,4-2 ori mai mare decât lățimea sa. Tergitele sunt netede și lucioase,
cu puncte mici, puțin distincte...........................................9
9(10) Femurele posterioare sunt roșii. 5-8 mm...........6. P. tener Haberm.
10	(9) Femurele posterioare sunt negre sau brune-negricioase. 6-8 mm.......
..........................................................................8.	P. wahlbergi Holmgr.
11	(8) Flagelul antenelor este format din 30-33 articule. Lățimea feței este de
aproximativ 1,7-1,8 ori mai mare decât înălțimea sa. Carena crală de la
baza mandibulelor are forma unei palete late. Lungimea femurului
posterior este aproximativ de 3,5 ori mai mare decât lățimea sa. Al 4-
lea articul al tarselor posterioare este aproximativ mai mult decât 1,5 ori
mai scurt decât al 5-lea articul. Lungimea celulei discoidale este puțin
mai mare sau chiar egală cu lungimea celulei brahiale. Lungimea primului
tergit este aproximativ egală cu lățimea sa. Tergitele sunt netede, dar
prevăzute cu puncte distincte. 6-7 mm..................* P. pinguis (Grav.)
12	(7) Tibiile posterioare au baza negricioasă ca și vârful, iar mijlocul lor este
alb, sau sunt negre în întregime. Costula de pe propodeu este distinctă.
Al 4-lea articul al tarselor posterioare este de 1,5-2 ori mai scurt decât
al 5-lea.................................................................13
13(20) Tergitele sunt netede, roșii sau cu pete roșii. Flagelul antenelor este
format din 28-29 articule. Dacă tergitele sunt negre, atunci flagelul
antenelor este format din mai mult de 30 articule. Tegulele, de obicei,
sunt brune.......................................................’.......14
14(19) Clipeul are vârful roșiatic și baza negricioasă....................15
15(16) Scapul este concav pe partea ventrală. Carena occipitală nu se unește cu
carena orală. Ovipozitorul, de obicei, poartă numeroase ouă mici, cu
diametrul maxim de cel mult de 1,5-2 ori mai mic decât lungimea coxelor
posterioare.........................................5.	P. albovinctus (Grav.)
16(15) Scapul nu este concav pe partea ventrală. Carena occipitală se unește cu
carena orală. Ovipozitorul poartă ouă mari, cu diametrul maxim
aproximativ egal cu lungimea coxelor posterioare..........................17
176
FAMILIA ICHNEUMONIDAE
17(18) Carena orală la unirea cu carena occipitală, de obicei, este proeminentă
sub forma unei palete deseori puternic răsfrântă în exterior. Lungimea
minimă a tâmplei este aproximativ de 2 ori mai mică decât diametrul
transversal al ochiului. Tibiile posterioare ale femelei și masculului au
câte un inel lat alb. Flagelul antenelor este format din 30-39 articule. 7-
8 mm....................................................7. P. varitarsus (Grav.)
18(17) Carena orală la unirea cu carena occipitală este aproape neproeminentă
și nu formează o paletă vizibilă. Lungimea minimă a tâmplei este
aproximativ numai de 1,5 ori mai mică decât diametrul transversal al
ochiului. Tibiile posterioare la masculi au un inel alb, dar la femele, de
obicei, sunt negre în întregime. Flagelul antenelor nu are mai mult de 36
articule. 7-8 mm.......................................2. P. cothurnatus (Grav.)
19(14) Clipeul și scapul pe partea ventrală sunt galbene. Coxele și femurele
posterioare sunt negre. 6-7 mm.......................*	P. stenhammari Holmgr.
20(13) Tergitele, de obicei, prezintă o sculptură aspră la suprafață, negre. Flagelul
antenelor este format din 25-28 articule. Tegulele sunt, de obicei, albe
............................................................................. 21
21(22) Clipeul și scapul, pe partea ventrală, sunt galbene. Coxele și femurele
posterioare sunt roșii. 6-8 mm.........................3. P. palaemon Schi0dte
22(21) Clipeul are vârful roșiatic și baza negricioasă......................  23
23(24) Femurele și coxele posterioare sunt negre.... * P. subalpinus Holmgr.
24(23) Femurele posterioare sunt roșii, iar coxele sunt roșii sau negre.......25
25(26) Coxele posterioare sunt negre. Unghiul protoracelui, înaintea tegulelor,
fără pată albă. 5-8 mm........................................................1. P. carbonator Kasp.
26(25) Coxele posterioare sunt roșii. Unghiul protoracelui, înaintea tegulelor,
prezintă o pată albă, uneori roșiatică. 7 mm................* P. pedalis (Cress.)
1.	Polyblastus carbonator Kasparyan, 1970
1855 Polyblastus carbonarius Holmgren, Svensk Vet. Akad. Handl.,1, 212, ?cT; 1856
Holmgren, Svensk Vet. Akad. Handl.,1, 388; 1883 Thomson, Opuse. Ent., 9, 900;
1909 Roman, Naturw. Unters. Sarekgebirge, 4, 299; 1912 Schmiedeknecht, Opuse.
Ichn., 5, 2446; 1953 Heinrich, Bonn. Zool. Beitr., 4, 159; 1976-1977,
Constantineanu M. I. și Țâțan L. G., Trav. St. “Stejarul”, Ecol. Terr. Genet., 297, ?;
1981 Constantineanu R. și Constantineanu Irinel, Stud. Cercet. Biol., Ser. Biol.
Anim., Acad. Rom., 33 (1), 33, ?.
1970 Polyblastus (Polyblastus) carbonator Kasparyan, Rev. Ent. URSS, 49 (4), 859,
1973 Kasparyan, Fauna SSSR, 3 (1), 217.
Lungimea corpului: 5-8 mm.
Se aseamănă cu R pedalis Cress., de care se deosebește prin coxele,
trohanterele în cea mai mare parte și calozitățile humerale negre.
Capul este umflat, aproape neîngustat înapoia ochilor. Fruntea este prevăzută
cu puncte rare. Fața este punctată, mai iată decât înaltă, cu epistoma proeminentă.
SUBFAMILIA TRYPHONINAE
177
Antenele sunt puțin mai scurte decât corpul, cu flagelul format din 25-28 articule.
Toracele este lat cât capul, lucios. Mezonotul are notaulii distincți. Laturile
toracelui sunt punctate. Propodeul este scurt, complet areolat. Aria supramediană
este transversală. Aria posteromediană este aproximativ perpendiculară, rugoasă.
Areola este scurt pedicelată. Nervura discocubitală prezintă ramelul distinct.
Sectorul apical al nervurii radiale este relativ drept, cu vârful curbat înspre
interior. Nervului este lung postfurcal. Nervelul este antefurcal, frânt sub jumătatea
sa. Nervura paralelă se inseră mult sub jumătatea marginii externe a celulei
brahiale. Picioarele sunt zvelte, iar ghearele tarselor prezintă dințișori destul de
rari. Abdomenul este convex, lung cât capul și toracele împreună, puțin lucios.
Primul tergit este scurt, puțin mai lung decât lat, lățit succesiv înspre înapoi, cu
coastele longitudinale medio-dorsale distincte. Tergitele 1 și 2 și baza tergitului
3 sunt prevăzute cu puncte și rugozități. Restul tergitelor, de obicei, nepunctate.
Valvele genitale externe ale ovipozitorului sunt puternic lățite la vârf.
Corpul este negru, cu palpii și mandibulele, cu excepția dinților, galbene-
roșietice. Clipeul este roșiatic, cu baza neagră. Flagelul antenelor este roșiatic la
vârf, pe partea ventrală. Aripile sunt puțin tulburi, cu pterostigma brună-
negricioasă, ultima cu baza albicioasă. Picioarele anterioare și mijlocii, cu excepția
coxelor și trohanterelor, sunt roșii. Toți trohanterelii sunt roșii, rareori cei posteriori
bruni. Femurele posterioare sunt roșii, deseori cu vârful negricios. Tibiile
posterioare sunt negre, cu câte un inel alb la mijloc. Tarsele posterioare sunt
negre, cu câte un inel alb la baza fiecărui articul.
Gazde: Pachynematus scutellatus Htg. (Hym., Tenthredinidae).
Răspândire geografică: Zona păduroasă din regiunea Holarctică. în
România: muntele Arșița, comuna Bicaz Chei, jud. Neamț, în iulie, 1 ?; rezervația
naturală „Hârboanca”, jud. Vaslui, în august, 1 ?.
2.	Polyblastus cothurnatus (Gravenhorst, 1829)
1829 Tryphon cothurnatus Gravenhorst, Ichn. Eur., 2, 285, ?.
1855 Polyblastus cothurnatus Holmgren, Svensk Vet. Akad. Handl., 1, 205, ?; 1912
Schmiedeknecht, Opuse. Ichn., 5, 2431; 1970 Constantineanu M. și Constantineanu
R., An. Șt. Univ. Iași (Serie nouă), 16 (1), 85; 1972 Constantineanu R., Contrib.
Stud. Tryph. România (Teză), 167, ?.
1949 Polyblastus(Polyblastus) cothurnatus Townes et al., Ann.Ent. Soc. Amer., 42, 328;
1970 Kasparyan, Rev. Ent. URSS, 49 (4), 860,	1973 Kasparyan, Fauna SSSR,
3 (1), 218,	■'
Lungimea corpului: 7-8 mm.
Se deosebește de specia anterioară prin capul mai umflat, toracele mai
robust și prin tibiile și tarsele posterioare negre în întregime.
Capul este umflat, neîngustat înapoia ochilor, lucios. Vertexul și obrajii
sunt lăți. Toracele este robust. Propodeul este scurt, complet areolat. Aria
posteromediană prezintă rugozități transversale. Areola este distinctă. Sectorul
178
FAMILIA ICHNEUMONIDAE
apical al nervurii radiale este drept. Nervului este postfurcal. Nervelul este frânt
la mijloc. Nervura paralelă se inseră sub mijlocul marginii externe a celulei
brahiale. Picioarele sunt zvelte. Primul tergit este zvelt. Tergitele 2 și 3 sunt
transversale.
Corpul este negru. Fața prezintă peri deși gri. Mandibulele, partea anterioară
a clipeului și antenele spre vârf, pe partea ventrală, sunt roșietice. Tegulele sunt
negricioase, iar pterostigma brună, cu baza albicioasă. Picioarele sunt roșii, cu
coxele, trohanterele, tibiile și tarsele posterioare negre. Tergitele 2 și 3, rareori
și 4 sunt roșii. Uneori și primul tergit are vârful roșu. Se aseamănă și cu P.
varitarsus Grav., dar se deosebește de acesta prin tâmplele mai late, carena orală
la unirea cu cea occipitală este mai puțin proeminentă și nu formează paletă,
coastele propodeului sunt mai puternice și ghearele tarselor au dinți mai rari.
Gazde: Cabera pusaria L. (Lep., (■u'oinetridae) și Hoplocampa brevis Kl.
(Hym., Tenthredinidae).
Răspândire geografică: Centrul și nordul Europei, Rusia (partea europeană,
Caucaz, Irkuțk, lakuția). în România: Ineu, jud. Arad; pădurea Ciric, jud. Iași,
în iulie, 1 ?; Aref, jud. Argeș, în iulie, 1 ?; Valea Mraconia, comuna leșelnița,
în august, 3 ? ?; Tișovița, comuna Plavișevița, jud. Mehedinți, în august, 1
pădurea Călian, comuna Nicșeni, jud. Botoșani, în iulie, 1 d" și în august 1 $;
Geoagiu, jud. Hunedoara, în august, 1 ?; pădurea Cisnădioara, jud. Sibiu, în
iunie, 1 ?.
3.	Polyblastus palaemon Schiodte, 1839
1839 Polyblastus palaemon Schiodte, Mag. Zool, 9, 13, W; 1855, Holmgren, Svensk
Vet. Akad. Handl., 1, 211,	1878 Brischke, Schrift Naturf. Ges, Danzig N. F.,
4,	99, ?; 1912 Schmiedeknecht, Opuse. Ichn., 5, 2446, 9; 1936 Meyer, Tabl. Syst.
Hym. (Ichn.) URSS, 5, 111, Șef.
1848 Tryphon holosericeus Ratzeburg, Ichn. Forstins., 2, 115, -96*.
1855 Polyplabstus pyramidatus Holmgren, Svensk Vet. Akad. Handl., 1, 219.
1931-1932 Polyblastus palaemon var. carbonarius Kiss, Verh. Mitt. Sieb- Ver, Naturwiss.,
Hermannstadt, 81—82, 56.
1949 Polyblastus (Polyblastus) palaemon Townes et al., Ann. Ent. Soc. Amer., 42, 332,
ȘcT; 1970 Kasparyan, Rev. Ent. URSS, 49 (4), 861; 1973 Kasparyan, Fauna SSSR,
3 (1), 221.
Lungimea corpului: 6-8 mm.
Se aseamănă cu P. carbonator Kasp., de care se deosebește prin: clipeul și
partea ventrală a scapului galbene și fața acoperită cu peri deși, albicioșL
Capul este lat cât toracele, evident îngustat înapoia ochilor, prevăzut cu
puncte fine și dese și cu perișori gri. Fața este prevăztuă cu peri albicioși.
Antenele sunt lungi cât corpul. Carena orală este aproximativ tot atât de
proeminentă ca cea occipitală. Toracele prezintă puncte fine și perișori albicioși.
Scutelul prezintă puncte și rugozități de ambele păilL Propodeul este complet
SUBFAMILIA TRYPHONINAE	179
areolat. Areola este prezentă. Nervului este lung postfurcal. Nervelul este frânt
sub jumătatea sa. Abdomenul este lucios. Primul tergit prezintă puncte și
rugozități, cu o fosetă adâncă la bază și cu coastele longitudinale medio-dorsale
distincte. Tergitele 2 și 3 sunt fin punctate la bază. Tergitul 2 are câte o impresiune
oblică la bază. Următoarele tergite sunt netede.
Corpul este negru. Scapul este gălbui pe partea ventrală. Flagelul antenelor
este roșiatic înspre vârf și pe partea ventrală. Palpii, clipeul și mandibulele sunt
galbene. Pterostigma este brună-negricioasă. Calozitățile humerale, tegulele și
tegululele sunt albe-gălbui. Picioarele sunt roșii, cu coxele și trohanterele
anterioare parțial gălbui. Tibiile posterioare sunt negre, cu câte un inel lat alb
sau alb-gălbui la mijloc. Tarsele posterioare sunt negre în întregime.
Gazde: Hoplocampa brevis Kl., Pteronidea salicis L., P. pavida Lep. și
Nematus virescens (Hym., Tenthredinidae).
Răspândire geografică: Centrul și nordul Europei, Rusia (St. Petersburg,
Pskov, Tiumeni, Primorsk, Irkuțk, Kamciatka). în România: munții Bucegi; valea
Mureșului, comuna Geoagiu, jud. Hunedoara, în septembrie, 1 ?.
4.	Polyblastus longiceps Strobl, 1902
1902 Polyblastus longiceps Strobl, Mitt. Naturwiss. Ver. Steiermark, p 56, 1912
Schmiedeknecht, Opuse. Ichn., 5, 2441, o"; 1925 Habermehl, Konowia, 4, 9, o*;
1936 Meyer, Tabl. Syst. Hym. (Ichn.) URSS, 5, 108, o"; 1976-1977 Constantineanu
M. și Țâțan L., Trav. St. “Stejarul” Pângărați, 7, 297, <A
Lungimea corpului: 5-6 mm.
Capul este puternic transversal, îngustat înapoia ochilor și în jos, lucios,
prevăzut cu puncte rare, dar mari. Obrajii sunt lungi. Clipeul este neted. Antenele
sunt scurte, filiforme. Mezonotul este prevăzut cu puncte mari și rare, lucios, cu
notaulii distincți. Mezopleurele prezintă puncte mari și rare, cu speculul neted
și lucios. Propodeul este complet areolat; la exemplarul din România costula
este neevidentă. Scutelul nu este convex, mărginit cu coaste până la vârf, rugos.
Areola este prezentă. Nervului este postfurcal. Nervelul este antefurcal, frânt
mult sub jumătatea sa. Picioarele sunt zvelte, cu femurele posterioare neîngroșate.
Ghearele tarselor nu sunt pectinate. Primul tergit este puțin mai lung decât lat,
cu coastele longitudinale medio-dorsale puternice, distincte până dincolo de mijloc.
Tergitele următoare sunt lucioase, prevăzute cu puncte mari și rare. Tergitele
terminale sunt prevăzute cu puncte mai mici.
Corpul este negru. Mandibulele și flagelul antenelor sunt roșii-brune.
Pterostigma este lată, brună-galbenă. Tegulele sunt brunii. Picioarele sunt roșii-
brune, cele anterioare mai mult galbene-roșii. Coxele și trohanterele parțial,
precum și baza femurelor sunt brune sau negricioase. Picioarele posterioare au
coxele și femurele negre, cu baza și vârful ultimelor de culoare mai deschisă.
Abdomenul este roșu-brun, cu primul tergit negru în întregime. Tergitul 2 are o
180
FAMILIA ICHNEUMONIDAE
dungă medio-longitudinală neagră și deseori câte o pată mediană neagră neevidentă
pe tergitele 3 și 4. Femela necunoscută.
Gazde: necunoscute.
Răspândire geografică: Austria, Ucraina. în România: rezervația naturală
„Hârboanca”, jud. Vaslui, în iunie, 1 o”.
5.	Polyblastus albovinctus (Gravenhorst, 1829)
1829 Tryphon albovinctus Gravenhorst, Ichn. Eur., 2, 224, ?.
1953 Polyblastus tuberculatus Teunissen, Tijdschr. Ent., 96 (1-2), 13, ?cT.
1970 Polyblastus (Polyblastus) tuberculatus Kasparyan, Rev. Ent., URSS, 49 (4), 863;
1973 Kasparyan, Fauna SSSR, 3 (1), 225.
1970 Polyblastus albovinctus Constantineanu M. I. și Constantineanu R. M., An. Șt. Univ.
Iași, Secț. II, a. Biol., 16 (1), 84, cT; 1972 Constantineanu R., Contrib. Stud. Tryph.
România (Teză), 166, ? cT.
Lungimea corpului: 7-8 mm.
Se aseamănă mult cu P varitarsus Grav., de care se deosebește cu ușurință
după conformația scapului, excavat pe partea ventrală și prin ouăle mai mici și
mai multe, atârnate de ovipozitor.
Capul este relativ puternic convex înapoia ochilor. Flagelul antenelor este
format din 28-32 articule. Scapul este concav pe partea ventrală. Tâmplele sunt
late, proeminente. Fața este des punctată, mult mai lată decât înaltă. Carena
occipitală nu se unește cu cea orală. Propodeul este complet areolat. Ghearele
tarselor sunt prevăzute cu dințișori puternici. Primul tergit este aproximativ de
1,5 ori mai lung decât lat la vârf. Fruntea prezintă puncte relativ mari și dese.
Vertexul și tâmplele sunt netede și lucioase, prevăzute cu puncte foarte mici și
rare. Mezonotul este neted și lucios, fără puncte. Mezopleurele sunt lucioase la
mijloc, slab punctate, în jumătatea inferioară însă prezintă puncte mari și dese.
Tergitele sunt netede și lucioase, prevăzute cu puncte mici și puțin evidente.
Corpul este negru. Antenele sunt negre,^uneori brune pe partea ventrală.
Scapul este galben-roșiatic pe partea ventrală. Jumătatea apicală a clipeului,
dinții mandibulelor și tegulele sunt brune-roșietice. Mandibulele și palpii sunt
gălbui. Picioarele, de obicei, sunt roșii uniform, cu trohanterele, tibiile și tarsele
anterioare și mijlocii galbene-roșietice. Vârful femurelor posterioare, tibiile și
tarsele posterioare sunt negre; tibiile prevăzute cu câte un inel alb-gălbui deasupra
mijlocului, iar tarsele au baza articulelor albicioasă. Coxele anterioare la mascul
sunt brune-roșii, iar cele posterioare brune-negricioase. La femelă toate coxele
sunt roșii uniform. Abdomenul, cu excepția primului tergit, la mascul este roșiatic
până la galben-roșiatic, cel puțin la vârf. Tergitele 4-5-6 la femelă sunt mai mult
sau mai puțin negricioase, rareori negre.
Gazde: Pteronidea ribesii Scop. (Hym., Tenthredinidae).
Răspândire geografică: Olanda, Germania, Rusia (părțile europeană și
asiatică, în est până în regiunea Irkuțk). în România este o specie frecventă și
larg răspândită, fiind colectată din mai multe localități din toate regiunile țării.
SUBFAMILIA TRYPHONINAE
181
6.	Polyblastus tener Habermehl, 1909
1909 Polyblastus tener Habermehl, Deutsch. Ent. Zeitschr., 627, $; 1912 Schmiedeknecht,
Opuse. Ichn., 5, 2445,	1953 Heinrich, Bonn. Zool. Beitr., 4, 159, ? cT; 1961
Bauer, Beitr. Ent., 11, 735, $ cf; 1972 Constantineanu R., Contrib. Stud. Tryph.
România (Teză), 168, ? cT; 1981 Constantineanu R. și Constantineanu Irinel, Stud.
Cercet. Biol., Ser. Biol Anim., 33 (1), 33, ?.
1931 Polyblastus wahlbergi tener Roman, Ark. Zool., 23 A (6), 17.
1949 Polyblastus (Polyblastus) -wahlbergi tener Townes et al., An. Ent. Soc. Amer., 42,
338.
1970 Polyblastus (Polyblastus) tener Kasparyan, Rev. Ent. URSS, 49 (4), 863; 1973
Kasparyan, Fauna SSSR, 3 (1), 225, ?cT.
Lungimea corpului: 5-8 mm.
Capul este transversal, lat cât toracele, puțin îngustat înapoia ochilor, lucios,
prevăzut cu puncte fine. Fața și fruntea prezintă puncte mai dese. Antenele sunt
lungi cât corpul, îngroșate la mijloc. Clipeul este lucios, prevăzut cu puncte mari și
rare, cu marginea anterioară rotunjită. Mandibulele sunt puternice, puțin îngustate
la vârf. Toracele este lucios, prevăzut cu perișori gri, ca și capul. Notaulii sunt largi
în partea anterioară. Mezopleurele sunt lucioase, prevăzute cu puncte rare, lucioase
la mijloc. Scutelul este relativ plan deasupra, mărginit cu coaste pe laturi, până
aproximativ la mijloc. Propodeul este distinct areolat, dar costula deseori este slabă
sau chiar lipsește. Areola este neregulată, triunghiulară, de cele mai multe ori scurt
pedicelată. Nervului este oblic, postfurcal. Nervelul este puternic antefurcal, frânt
sub jumătatea sa. Picioarele sunt relativ zvelte, cu ghearele des pectinate. Abdome-
nul este neted și lucios, cu tergitele anterioare prevăzute cu puncte fine și rare. Primul
tergit este puternic îngustat spre bază, cu coastele longitudinale medio-dorsale
distincte până la mijloc. Ovipozitorul este relativ gros, iar ouăle atârnă ca un buchet.
Corpul este negru. Antenele sunt brune, cu partea ventrală a scapului
galbenă-albicioasă cel puțin la exemplarele mai mari, iar flagelul este roșiatic pe
partea ventrală. Clipeul, mandibulele, cu excepția dinților și palpii sunt galbene-
albicioase. Aripile sunt puțin tulburi. Calozitățile humerale, tegulele și tegululele
sunt galbene-albicioase. Pterostigma este mare, brună-negricioasă. Picioarele sunt
roșii-luminoase, cu vârful coxelor și trohanterele anterioare și mijlocii galbene.
Tibiile și tarsele posterioare și vârful femurelor posterioare sunt brune-negricioase.
Sfertul bazai de la tibiile posterioare este alb sau albicios. Marginea posterioară
a tergitelor este galbenă-roșratică, pe o porțiune mai lată pe tergitele 2 și 3. Cuta
ventrală a abdomenului este galbenă-albicioasă. Masculii sunt la fel colorați ca
și femelele, dar au tibiile posterioare albicioase, cu sfertul ultim negricios.
Se aseamănă cu P wahlbergi, de care se deosebește prin coxele și femurele
posterioare roșii, tâmplele mai înguste și tergitele negre.
Gazde: Pristiphora laricis Htg., P. erichsonii Htg., P. wesmaeli Tischb.,
Anoplonyx pectoralis Lep., A. duplex Lep., Pachynematus scutellatus Htg. și P
imperfectus Zadd. (Hym., Tenthredinidae).
Răspândire geografică: Germania, Anglia, Lituania. în România; Ineu,
jud. Arad; Ocna Dejului, jud. Cluj; Cehu Silvaniei, jud. Sălaj; muntele Rarău
(Muncel), în mai, 2 cTc?; rezervația naturală „Codrul Secular Slătioara’\ iud.
182
FAMILIA ICHNEUMONIDAE
Suceava, în iunie, 1 cT; Lacu Roșu (Suhardul Mare), jud. Harghita, în iulie, 1 ?;
Valea Viclean (Baia Mare), jud. Maramureș, în iulie, 1 ?; Timișul de Jos (Predeal),
jud. Brașov, în iunie, 3 &&; Parcul Național din munții Retezat (zona științfică),
jud. Hunedoara, în iulie, 3 cTcT.
7.	Polyblastus varitarsus (Gravenhorst, 1829)
(fig. 81, 82)
1829 Tryphon varitarsus Gravenhorst, Ichn. Eur., 2, 222,
1855 Polyblastus varitarsus Holmgren, Svensk Vet. Akad. Handl., 1, 204, ? d"; 1912
Schmiedeknecht, Opuse. Ichn., 5, 2429, ?cT; 1911 Morley, Ichn. Brit., 4, 294, ? o";
1928, Constantineanu M., Ann. Sc. Univ. Jassy, 15 (3-4), 587
1883 Polyblastus subtilis Thomson, Opuse. Ent., 9, 900, ?.
1925 Polyblastus strobilator Habermehl, Konowia, 4, 8, ?cT; 1936 Meyer, Tabl. Syst.
Hym. (Ichn.) URSS, 5, 101, ? cT; 1972 Constantineanu R., Contrib. Stud. Tryph.
România (Teză), 165, ?cT; 1980 Constantineanu R. M., An. Muz. Jud. Suceava,
Șt. Nat., 6, 288, $ cT.
1949 Polyblastus (Polyblastus) strobilator Townes et al., Ann. Ent. Soc. Amer., 42,
330, ?<A
1965 Polyblastus (Polyblastus) varitarsus Townes et al, Mem. Amer. Ent. Inst., 5, 101,
?cT; 1970 Kasparyan, Rev. Ent. URSS, 49 (4), 863; 1973 Kasparyan, Fauna SSSR,
Fig. 81 - Polyblastus varitarsus (Grav.), $ : A = adultul, văzut lateral; B = capul,
văzut din față; C = propodeul și primul tergit, văzute dorsal (după H. Townes).
SUBFAMILIA TRYPHONINAE
183
Lungimea corpului: 7-8 mm.
Capul este umflat, puțin mai lat decât toracele, deseori vizibil îngustat
înapoia ochilor. Fruntea și fața sunt prevăzute cu puncte fine. Carena orală, la
unirea cu cea occipitală, de obicei, este foarte proeminentă sub forma unei palete
late și curbate spre exterior. Antenele sunt lungi cât corpul. Toracele este relativ
convex. Propodeul este evident areolat, rareori coastele sunt slabe, iar costula
aproape lipsește (P. subtilis Thoms.). Sectorul apical al nervurii radiale este ușor
curbat. Nervelul este frânt la mijlocul său. Picioarele sunt zvelte. Ghearele tarselor
au dințișori puternici. Primul tergit este relativ îngust, de 1,5-2 ori mai lung
decât lat, cu coastele longitudinale medio-dorsale distincte, până dincolo de
mijloc. Tergitele mijlocii sunt transversale, netede și lucioase, cu puncte puțin
vizibile. Mezopleurele sunt lucioase, prevăzute cu puncte rare, mai dese în
jumătatea inferioară. Hipopigiul este mult mai retras înspre mijlocul abdomenului.
Ovipozitorul este lung, relativ îngust și poartă ouăle sub forma unui buchet
(fig. 81, A). Aparatul genital extern mascul, ca în figura 82.
Fig. 82 - Polyblastus varitarsus (Grav.),
cT - aparatul genital extern: A = placa
subgenitală; B = sintergitul; C = armătura
genitală (original).
184
FAMILIA ICHNEUMONIDAE
Corpul este negru. Fața este prevăzută cu perișori albicioși. Antenele, de
obicei, sunt aproape în întregime negre, uneori brune pe partea ventrală, în
special înspre vârf. Jumătatea apicală a clipeului și dinții mandibulelor sunt
roșii-brunii. 3/4 din partea bazală a mandibulelor sunt, de obicei, galbene. Palpii
sunt roșietici-albicioși. Tegulele sunt negricioase. Picioarele anterioare și mijlocii,
de obicei, sunt roșii-gălbui, cu coxele deseori negre, iar trohanterele roșii sau
galbene. Picioarele posterioare au coxele și trohanterele negre, trohanterelii
roșietici, femurele roșii cu vârful negru, tibiile negre cu mijlocul alb, tarsele
negre, cu articulele 1-3 albicioase la bază. Tergitele 2-4 sunt roșii, la mascul
uneori numai 2-3, deseori și postpețiolul este roșu. Unele exemplare au toate
coxele și femurele posterioare negre.
Gazde: Pteronidea capreae L. și Pteronidea sp. (Hym, Tenthredinidae).
Răspândire geografică: Regiunea Holarctică: Africa de Nord, Europa,
Rusia (munții Caucaz), Kazahstan, Kirghizstan, Mongolia, nord-estul Chinei,
America de Nord. In România este o specie foarte frecventă și larg răspândită
în zonele păduroase și de stepă din apropierea pădurilor.
8.	Polyblastus wahlbergi Holmgren, 1855
1855 Polyblastus wahlbergi Holmgren, Svensk Vet. Akad. Handl., 1, 213, $ cT; 1911 Morley,
Ichn. Brit., 4, 302; 1912 Schmiedeknecht, Opuse. Ichn., 5, 1449; 1936 Meyer, Tabl.
Syst. Hym. (Ichn.) URSS, 5, 113, ? d”; 1972 Constantineanu R. Contrib. Stud. Tryph.
România (Teză), 170, ?; 1980 Constantineanu R. M., An. Muz. Jud. Suceava,
Șt. Nat., 6, 288, ?.
1970 Polyblastus (Polyblastus) wahlbergi Kasparyan, Rev. Ent. URSS, 42 (4), 864; 1973
Kasparyan, Fauna SSSR, 3 (1), 229.
Lungimea corpului: 6-8 mm.
Această specie se recunoaște ușor după pata longitudinală roșiatică de pe
mijlocul tergitelor 2 și 3.
Corpul este lucios. Capul este transversal, umflat, aproape neîngustat înapoia
ochilor, deasupra aproape neted. Fruntea și fața sunt des punctate, ultima prevăzută
cu peri fini gălbui. Antenele sunt lungi cât corpul. Toracele este robust, puțin
mai îngust decât corpul, neted și lucios. Scutelul prezintă anterior o gropiță puțin
adâncită, mărginit pe laturi cu coaste până aproximativ la mijloc. Propodeul
prezintă rugozități și puncte fine, relativ lucios, complet areolat, rareori costula
lipsește. Pterostigma este lată. Areola este aproape sesilă. Nervelul este puternic
antefurcal, frânt mult sub jumătatea sa. Picioarele sunt zvelte. Ghearele tarselor
au dinți izolați. Abdomenul este neted și lucios, dorsal relativ plan. Primul tergit
este puternic îngustat spre înainte, de 1,5 ori mai lung decât lat posterior, pe
laturi cu câte o impresiune longitudinală adâncă, la mijloc cu un șanț longitudinal
și cu carenele longitudinale medio-dorsale distincte până dincolo de mijloc.
Tergitele următoare sunt transversale. Hipopigiul este mult retras înspre mijlocul
abdomenului. Ovipozitorul este relativ gros, poartă ouăle îngrămădite într-un
buchet.
SUBFAMILIA TRYPHONINAE
185
Corpul este negru, cu palpii și mandibulele, cu excepția dinților, galbene-
albicioase. Clipeul este galben-roșiatic, cu baza negricioasă. Scapul și pedicelul
sunt galbene-albicioase pe partea ventrală. Flagelul antenelor ventral și spre vârf
este roșiatic. Pterostigma este negricioasă. Tegulele și tegululele sunt albicioase.
Calozitățile humerale sunt galbene-roșietice. Picioarele sunt galbene-albicioase,
cu femurele anterioare și mijlocii și coxele posterioare mai mult roșietice.
Picioarele posterioare au femurele, exceptând baza, tibiile, cu excepția treimii
bazale, albicioase și tarsele negre. Coxele posterioare, de cele mai multe ori,
prezintă pete brune sau negre. Tergitele 2 și 3 au la mijloc câte o pată longitudinală
galbenă-roșiatică, care se întinde de cele mai multe ori de la bază până la vârful
lor, pe tergitul 3 uneori numai la bază. Pe fiecare din aceste 2 tergite, această
pată longitudinală este, de obicei, mai îngustă la mijloc. Uneori, pata longitudinală
de pe aceste două tergite este slabă sau aproape lipsește. Câteodată și coxele
posterioare pot fi negre în cea mai mare parte sau în întregime.
Gazde: Scolioneura betuleti Klug., Fenusapusilla Lep., Pristiphora testacea
Jur. și Anoplonyx sp. (Hym., Tenthredinidae).
Răspândire geografică: Centrul și nordul Europei, Rusia (părțile europeană
și asiatică), Armenia. In România: munții Retezat; Valea Usturoi, municipiul
Baia Mare, jud. Maramureș, în iulie, 3 $ ?; rezervația naturală „Codrul Secular
Slătioara”, jud. Suceava, în iulie, 1 ?.
XV. Genul Labroctonus Forster, 1868
1868 Labroctonus Forster, Verh. Naturh. Ver. Rheinl., 25, 195.
1883 Nemioblastus Thomson, Opuse. Ent., 9, 901.
•	1949 Polyblastus subgenul Labroctonus Townes et al., Ann. Ent. Soc. Amer., 42, 340;
1969 Townes, Mem. Amer. Ent. Inst., 11, 166; 1970 Kasparyan, Rev. Ent. URSS,
49 (4), 865; 1973 Kasparyan, Fauna SSSR, 3 (1), 230.
Clipeul este neobișnuit de lat. Aripile anterioare nu au areolă. Propodeul
prezintă costula distinctă, care se inseră de coasta latero-mediană, ce mărginește
aria formată prin unirea ariilor supramediană cu cea bazală. Ovipozitorul este
drept, iar valvula sa superioară se subțiază înspre vârful ascuțit. Corionul oului
este brun sau negru, cu excepția speciei L. nanus Kasp., la care, după Kasparyan,
este de culoare albicioasă. Clipeul și tegulele sunt gălbui sau albicioase. Tibiile
posterioare sunt albicioase sau roșietice, negricioase la vârf și uneori mai slab
și la bază.
CHEIE PENTRU DETERMINAREA SPECIILOR GENULUI LABROCTONUS
1 (6) Flagelul antenelor este format din mai puțin de 23 articule. Aripa
anterioară măsoară 3,4-5 mm...........................................2
2 (5) Fața și tâmplele sunt negre....................................3
186
FAMILIA ICHNEUMONIDAE
3	(4) Lățimea valvelor genitale 3 ale ovipozitorului este de 5,5 ori mai mică
decât lungimea lor și de 1,7 ori mai mică decât lățimea tibiilor posterioare
(fig. 83).............................................3.	L. pumilus (Holmgr.)
4	(3) Lățimea valvelor genitale 3 ale ovipozitorului este de 3,7 ori mai mică
decât lungimea lor și de 1,3 ori mai mică decât lățimea tibiilor posterioare.
Ghearele tarselor la femelă sunt pectinate, dar între dințișori și vârful
ghearei există un spațiu mare, ultimii dințișori sunt mult mai mici decât
cei bazali. La masculi ghearele nu sunt pectinate. .. * L. nanus Kasp.
5	(2) Fața la exteriorul fosetelor clipeale și tâmplele în vecinătatea mandibulelor
sunt galbene. Ghearele tarselor la mascul sunt pectinate, dar între ultimii
dințișori și vârful ghearei există un spațiu mare, ultimii dințișori sunt cu
mult mai mici decât cei bazali.........................*	L. amurensis (Kasp.)
6	(1) Flagelul antenelor este format din mai mult de 23 articule. Aripa
anterioară măsoară 4,2-8, 2 mm................................................7
7(14) Femurele posterioare sunt negre sau brune-negricioase..................8
8	(9) Fața și tâmplele din apropierea mandibulelor sunt galbene sau au numai
pete galbene. Propodeul nu este evident areolat, costula și de obicei
coastele longitudinale dorsale lipsesc. 5-6 mm..........
........................................................*	L. westringi Holmgr.
9	(8) Fața și tâmplele sunt negre în întregime. Propodeul este distinct areolat.
Costula și coastele longitudinale sunt evidente..............................10
10(13) Lățimea valvelor genitale externe ale ovipozitorului este de 1,6-1,7 ori
mai mică decât lățimea tibiilor posterioare. Lățimea feței este de 1,4-
1,55 ori mai mare decât diametrul transversal al ochiului. Al treilea
articul al tarselor posterioare este aproximativ egal cu onichiul.............11
11(12) Lungimea valvelor genitale externe ale ovipozitorului este de 4,2-5 ori
mai mare decât lățimea lor. Lungimea femurului posterior este
aproximativ de 4 ori mai mare decât lățimea sa. Oul este galben-roșiatic
în treimea bazală............................................................*	L. leucoon (Kasp.)
12(11) Lungimea valvelor genitale externe ale ovipozitorului este de 7 ori mai
mare decât lățimea lor. Lungimea femurului posterior este de 5 ori mai
mare decât lățimea sa. Oul, cu excepția pedicelului, este negricios.............
	*	L. gorodkovi (Kasp.)
13(10) Lățimea valvelor genitale externe ale ovipozitorului este numai de 1,1
ori mai mică decât lățimea tibiilor posterioare. Lățimea feței este de
1,75 ori mai mare decât diametrul transversal al onichiului. Al 3-lea
articul al tarselor posterioare este de 1,25 ori mai scurt decât al 5-lea
............................................................*	L. valens (Kasp.)
14 (7) Femurele posterioare sunt roșii.....................15
15(22) Tergitele, de obicei, sunt negre, prevăzute cu o dungă roșiaică îngustă
la marginea posterioară. Dacă tergitul 2 are culoare luminoasă, atunci
trohanterele sunt albicioase, iar coxele posterioare roșii...................16
16(17) Tergitele 2-3 și uneori și următoarele tergite, de obicei, sunt roșietice cu
pete negricioase (la masculi aceste tergite uneori sunt brune-negricioase
SUBFAMILIA TRYPHONINAE
187
cu un chenar albicios la bază și la marginea posterioară, coxele și
trohanterele, de obicei, sunt albicioase). Lățimea capului este de
aproximativ 2,5 ori mai mare decât lățimea primului tergit la marginea
posterioară. Lățimea valvelor genitale externe ale ovipozitorului este de
aproape 2 ori mai mică decât lățimea tibiilor posterioare. 6 mm..........
......................................................1. L. alternans (Schi0dte)
17(16) Tergitele sunt negricioase, uneori cu marginea posterioară de culoare
luminoasă. Lățimea capului este de 1,65-2,1 ori mai mare decât lățimea
primului tergit. Lățimea valvelor genitale externe ale ovipozitorului este
de 1,1-1,7 ori mai mică decât lățimea tibiilor posterioare.....................18
18(19) Vârful coxelor anterioare și mijlocii, trohanterele, tibiile posterioare, cu
excepția vârfului, sunt albicioase. Aripa anterioară măsoară 4,2-6 mm.
Flagelul antenelor este format din 23-26 articule. 4-5 mm........................
.................:........................................*	L. pallicoxa Thoms.
19(18) Vârful coxelor anterioare și mijlocii, trohanterele, tibiile posterioare, cu
excepția vârfului, sunt roșii. Aripa anterioară, de obicei, are 5,5-8 mm.
Flagelul antenelor este format din 28-32 articule..............................20
20(21) Lățimea valvelor genitale externe ale ovipozitorului este de 1,5-1,7 ori
mai mică decât lățimea tibiilor posterioare. Lățimea feței la femelă este
de 1,6-1,7 ori mai mare decât diametrul transversal al ochiului. Coxele
posterioare sunt negre. 4-7 mm.......................* L. stenocentrus Holmgr.
21(20) Lățimea valvelor genitale externe ale ovipozitorului este de 1,1-1,35 ori
mai mică decât lățimea tibiilor posterioare. Lățimea feței la femelă este
de 1,5-1,55, iar la mascul de 1,3 ori mai mare decât diametrul transversal
al ochiului. Coxele posterioare, de obicei, sunt roșii. 5-9 mm...................
................................................2. L. melanostigmus (Holmgr.)
22(15) Al doilea tergit și toate trohanterele sunt roșii. Coxele posterioare sunt
negre................................................* L. zhelochovtsevi (Kasp.)
1.	Labroctonus alternans (Schi0dte, 1839)
1839 Polyblastus alternans Schi0dte, Mag. Zool., 9, 19, $.
1883	Polyblastus albicoxa Thomson, Opuse. Ent., 9, 901; 1912 Schmiedeknecht, Opuse.
Ichn., 5, 2457, ?; 1924 Kiss, Verh. Mitt. Sieb. Ver. Naturwiss., Hermannstadt,
72-74, 115; 1936 Meyer, Tabl. Syst. Hym. (Ichn.) URSS, 5, 117, ?.
1972	Labroctonus albicoxa Constantineanu R., Contrib. Stud. Tryph. România (Teză),
171, ?.
1973	Polyblastus (Labroctonus) alternans Kasparyan, Fauna SSSR, 3 (1 Stud. Cercet.
Biol., Ser. Biol. Anim., 42 (2), 88, ?.
Lungimea corpului; 5-7 mm.
Capul este puțin îngustat înapoia ochilor. Flagelul antenelor este format din
28-31 articule. Carena orală nu este proeminentă ca un dinte. Obrajii sunt scurți.
Nervurile bazală și discocubitală sunt divergente. Propodeul este complet areolat.
Lungimea femurului posterior este aproximativ de 4 ori mai mare decât lățimea
188
FAMILIA ICHNEUMONIDAE
sa. Al 3-lea articul al tarselor posterioare este puțin mai scurt decât al 5-lea la
femele și puțin mai lung decât al 5-lea, la masculi. Ghearele tarselor sunt des
pectinate până aproape de vârf. Primul tergit este relativ lung. Hipopigiul este
mult retras spre înainte. Ovipozitorul este lățit spre vârf, poartă ouăle sub forma
unui buchet. Fruntea și fața sunt prevăzute cu puncte mari și dese. Toracele este
lucios, prevăzut cu puncte rare. Notaulii sunt distincți în partea anterioară. Speculul
este neted și lucios. Propodeul și abdomenul sunt netede și lucioase.
Corpul este negru, cu palpii, mandibulele, cu excepția dinților, roșietici;
clipeul, scapul și pedicelul, pe partea ventrală, calozitățile humerale, tegulele,
tegululele, coxele și tarsele picioarelor anterioare și mijlocii, toate trohanterele,
tibiile, cu excepția vârfului celor posterioare, uneori baza articulelor tarselor
posterioare albicioase sau gălbui. Femurele și coxele posterioare sunt galbene-
roșietice. Flagelul antenelor este brun-roșietic, de culoare mai luminoasă pe
partea ventrală. Primul tergit și uneori următoarele tergite la femelă sunt roșietice,
iar la mascul tergitele 2-3 sunt, de obicei, brune-negricioase, prevăzute cu câte
o dungă roșiatică la marginea posterioară și uneori și la bază. Stemitele sunt
gălbui, uneori cu pete negricioase. Valvele genitale externe ale ovipozitorului
sunt roșii.
Gazde: necunoscute.
Răspândire geografică: Specie silvicolă. Centrul și nordul Europei, Rusia
(partea europeană, Celiabinsk), Armenia. în România: Vârful Inău din munții
Rodnei, jud,. Bistrița-Năsăud; pădurea Bâmova, jud. Iași, în mai, 1 ?.
2.	Labroctonus melanostigmus (Holmgren, 1855)
1855 Polyblastus melanostigmus Holmgren, Svensk Vet. Akad. Handl., 1, 214, d"; 1911
Morley, Ichn. Brit., 4, 303, ?cT; 1912 Schmiedeknecht, Opuse. Ichn., 5, 2455, $ cT;
1936 Meyer, Tabl. Syst. Hym. (Ichn.) URSS, 5, 116, ? cf.
1855 Polyblastus grammicus Holmgren, Svensk Vet. Akad. Handl., 1, 215, ?cf; 1912
Schmideknecht, Opuse. Ichn., 5, 2456, Ș o”; 1936 Meyer, Tabl. Syst. Hym. (Ichn)
URSS, 5, 117, ?cT; 1928 Constantineanu M., Ann. Sc. Univ. Jassy, 15 (3-4), 589,
?; 1972 Constantineanu R., Contrib. Stud. Tryph. România (Teză), 171, cT.
1965 Polyblastus (Labroctonus) melanostigmus Townes et al., Mem. Amer. Inst., 5, 102;
1970 Kasparyan, Rev. Ent. URSS, 49 (4), 865; 1973 Kasparyan, Fauna SSSR, 3 (1),
235.
Lungimea corpului: 5-9 mm.
Capul este umflat, transversal, neîngustat înapoia ochilor, rareori foarte
puțin îngustat posterior, neted și lucios. Fruntea și fața sunt des punctate și
relativ fără luciu. Fața și mandibulele sunt prevăzute cu peri gălbui. Clipeul
prezintă o impresiune transversală înaintea vârfului și un franj de peri galbeni la
marginea apicală. Antenele sunt puțin mai scurte decât corpul. Carena orală nu
este proeminentă. Toracele este puțin mai îngust decât capul. Mezonotul este
neted, prevăzut cu puncte fine. Notaulii sunt distincți, largi în partea anterioară.
SUBFAMILIA TRYPHONINAE
189
Mezopleurele prezintă puncte rare, puțin lucioase, cu speculul lucios. Scutelul
prezintă coaste laterale numai la bază. Propodeul este relativ lucios, complet
areolat. Pterostigma este lată. Nervura radială este dreaptă, numai la vârf ușor
curbată. Nervului este puțin postfurcal. Nervelul este puternic antefurcal, frânt
mult sub jumătatea sa. Picioarele sunt zvelte. Ghearele tarselor sunt des pectinate
până la vârf, uneori cu dinții rari. Abdomenul este lung cât capul și toracele
împreună, lucios, cu primul segment relativ lung, puternic îngustat înspre bază
și cu carenele longitudinale medio-dorsale neevidente. Postpețiolul este comprimat
la mijloc. Tergitul 2 este transversal, cu tiridii distincte la bază. Hipopigiul este
mult retras înspre partea anterioară. Ovipozitorul este puternic lățit, rotunjit spre
vârf și poartă ouăle sub formă de buchet.
Corpul este negru, cu palpii, clipeul și mandibulele, cu excepția dinților,
galbene-albicioase. Antenele sunt brune, de culoare mai luminoasă ventral. Scapul
este roșiatic ventral. Aripile sunt aproape hialine, cu pterostigma brună-
negricioasă: Tegulele și calozitățile humerale sunt albe-gălbui. Picioarele sunt
roșii, cu vârful tibiilor și tarselor posterioare negricios. La mascul coxele,
trohanterele și baza tibiilor posterioare sunt galbene-albicioase. Uneori, culoarea
picioarelor poate varia puțin. Marginea posterioară a tergitelor și plică ventrală
sunt galbene-albicioase. Rareori marginea apicală a tergitelor nu este albicioasă.
Gazde: necunoscute.
Răspândire geografică: Centrul și nordul Europei, Rusia (St. Petersburg,
Novgorod, laroslav, lakuția, Kamciatka). în România: pădurea Bârnova, jud.
Iași, în iunie, 1 ?; Valea Kilera, Timișul de Jos, jud. Brașov, în iunie, 1 cf și
muntele Suhardul Mic, jud. Harghita, în iulie, 1 cf.
3.	Labroctonus pumilus (Holmgren, 1855)
(fig. 83)
1855 Polyblastus pumilus Holmgren, Svensk Vet. Akad. Handl., 1, 215, ? și 388, cT;
1878 Brischke, Schrift. Naturf. Ges. Danzig, 4 (3), 66, ?; 1900 Strobl, Verh. Mitt.
Sieb. Ver. Naturwiss., Hermannstadt, 50, 60, ?cT; 1932 Kiss, Verh. Mitt. Sieb. Ver.
Naturwiss., Hermannstadt, 82, 56.
1973 Polyblastus (Labroctonus) pumilus Kasparyan, Fauna SSSR, 5 (1), 231, ?.
Lungimea corpului: 4-5 mm.
Corpul este neted și lucios în general. Capul este transversal, aproape
neîngustat înapoia ochilor. Fața și fruntea sunt prevăzute cu puncte mari și
relativ dese. Antenele sunt mai scurte decât corpul, cu flagelul format numai din
18 articule la femelă. Aripa anterioară măsoară aproximativ 4 mm. Propodeul
este distinct areolat, prevăzut cu o sculptură aspră, costula este prezentă. Lungimea
femurului posterior este aproximativ de 3,5 ori mai mare decât lățimea sa. Al
3-lea articul al tarselor posterioare este de 1,1 ori mai scurt decât al 5-lea.
Ghearele tarselor prezintă 4-5 dințișori fini și relativ rari, mai înalți la bază.
190
FAMILIA ICHNEUMONIDAE
Intre ultimul dințișor și vârful ghearei rămâne o distanță mare. Lungimea primului
tergit este de aproximativ 1,5 ori mai mare decât lățimea sa. Nervelul este
antefurcal, frânt mult sub jumătatea sa. Lățimea valvelor genitale externe ale
ovipozitorului (fig. 83) este aproape de 6 ori mai mică decât lungimea lor.
Fig. 83 - Labroctonus pumilus (Holmgr.),
? : abdomenul, văzut lateral (după Kas-
paryan).
Corpul este negru, cu palpii, mandibulele, cu excepția dinților, roșietici,
clipeul, primele 3 articule ale antenelor pe partea ventrală, calozitățile humerale,
tegulele, coxele anterioare și vârful celor mijlocii, toate trohanterele, tibiile
posterioare, cu excepția vârfului negricios și baza tarselor posterioare gălbui-
albicioase. Antenele sunt brune-roșietice. Baza coxelor mijlocii, femurele, tibiile
și tarsele picioarelor anterioare și mijlocii sunt galbene-roșietice. Coxele, femurele,
vârful tibiilor și tarselor posterioare sunt brunii. Tergitele 2-7 sunt brune-
negricioase, cu marginea apicală gălbuie-albicioasă. Sternitele sunt galbene-
albicioase, cu pete negricioase. Valvele genitale externe ale ovipozitorului sunt
brune-roșietice. Ouăle sunt brunii. La mascul antenele sunt negre aproape în
întregime, numai cu postinelul roșiatic la bază; abdomenul negru, cu articulațiile
dintre tergitele 2 și 3 roșietice. Plică ventrală este gălbuie.
Gazde: Pontania maxima Lep. (Hym., Tenthredinidae).
Răspândire geografică: Suedia, Polonia. In România: Vârful muntelui
Postăvarul, jud. Brașov, în august, 1 ? și munții Bucegi.
XVI. Genul Ctenochira Forster, 1855
1855 Ctenochira Forster, Verh. naturh. Ver. Rheinl., 12, 166; 1949 Townes et al., Ann.
Ent. Soc. Amer. 42, 350; 1969 Townes, Mem. Amer. Ent. Inst., 11, 166; 1973
Kasparyan, Fauna SSSR, 3 (1), 241.
1868 Ctenacme Forster, Verh. naturh. Ver. Rheinl., 25, 196.
1868 Scopiorus Forster, Verh. naturh. Ver. Rheinl., 25, 196.
1868 Gemophaga Forster, Verh. naturh. Ver. Rheinl., 25, 211.
1883 Ctenacmus Thomson, Opuse. Ent., 9, 901.
1906 Ctenacma Schulz, Spolia hymenopterologica, p. 99.
1909 Pauroctenus Cameron, Jour. Bombay Nat. Hist. Soc., 19, 726.
1912 Exochoblastus Schmiedeknecht, Opuse. Ichn., 5, 2401.
1937 Scopimenus Roman, Ent. Monthly Mag., 74, 64.
1958 Coeloprosopon Bauer, Beitr. Ent., 8, 181.
Aripa anterioară măsoară 3,5-7,5 mm. lungime. Corpul este scurt și puternic.
Clipeul este oval, uniform convex sau prevăzut cu o impresiune transversală
SUBFAMILIA TRYPHONINAE
191
subapicală slabă și de obicei fără un franj de peri lungi la marginea anterioară.
Fosetele clipeale, rareori, sunt mari și prevăzute cu peri lungi. Obrajii sunt
evidenți, lungi de 0,25-1 din lățimea bazală a mandibulelor. Fața externă a
mandibulelor în cincimea bazală este puternic convexă și cu puține puncte slabe.
Condilii posteriori ai mandibulelor nu sunt mai distanțați unul de altul decât
ochii la nivelul fosetelor clipeale sau lățimea cavității bucale este egală
aproximativ cu lățimea feței la mijloc. Lățimea capului este de 1-1,35 ori mai
mare decât lățimea mezonotului dintre baza tegulelor. Fruntea, uneori, este
excavată deasupra fosetelor antenare, când marginile fosetelor în partea superioară
sunt ridicate sub forma unui inel îngust. Flagelul antenelor este format din 19-
32 articule și deseori este îngroșat la mijloc. La femele articulele mijlocii de pe
partea ventrală a flagelului prezintă porțiuni de perișori senzitivi, scurți.
Proeminența subtegulară a mezopleurelor nu este modificată sub forma unei
palete care să atingă tegulele. Mezostemul și partea ventrală a coxelor anterioare
și mijlocii de la femele sunt prevăzute cu peri lungi, deși și mătăsoși aproape
drepți, ceea ce nu se observă la alte genuri de Tryphoninae. Propodeul este
distinct areolat, cu excepția speciei C. propodeata Kasp. Areola este prezentă
sau lipsește. A doua nervură recurentă este curbată uniform în exterior sau
dreaptă, cu un zig-zag slab și 2 ferestre în partea superioară. Nervelul este frânt
sub jumătatea sa, rareori la mijloc. Picioarele posterioare, de obicei, sunt zvelte.
Tarsele anterioare și mijlocii deseori au articulele 2-4 puternic scurtate. Ghearele
tarselor, de obicei, sunt pectinate cu puține excepții. Al 2-lea tergit, de obicei,
prezintă postmedian un șanț transversal lat, puțin adânc. Hipopigiul la femelă
este mare (fig. 84) și de obicei, prevăzut cu peri lungi și mai mult sau mai puțin
drepți. Valvele genitale externe ale ovipozitorului sunt late, flexibile numai la
bază și prevăzute la partea supero-apicală cu o tăietură care se întinde, după
specii, pe o distanță de 0,2-0,7 din lungimea lor. Ovipozitorul este lung,
aproximativ cât 1/3 din abdomen, curbat în jos, subțiindu-se succesiv până la un
vârf foarte fin (fig. 84). Femela poartă numai un singur ou, spre deosebire de
speciile genului Polyblastus Hart., la care ouăle sunt dispuse în formă de tufa,
ciorchine sau buchet. Speciile genului Ctenochira sunt răspândite în regiunea
Holarctică și parazitează larve de Tenthredinidae (subfamiliile Nematinae și
Heterartrinae).
CHEIE PENTRU DETERMINAREA SPECIILOR GENULUI CTENOCHIRA
1(10) Fosetele clipeale sunt mari și deseori prevăzute cu peri deși și lungi.
Tergitele 2-4 sunt distinct punctate. Valvele genitale externe ale
ovipozitorului sunt roșii-gălbui.........................................2
2	(7) Carena occipitală este distinctă pe toată întinderea sa și se unește cu
carena orală. Femurele posterioare sunt negre sau brune..................3
3	(4) Aripile anterioare prezintă areola. Fosetele clipeale sunt prevăzute cu
peri lungi și deși. Antenele sunt galbene pe partea ventrală cel puțin la
bază. 5-6,5 mm....................................11.	C. propinqua (Grav.)
192
FAMILIA ICHNEUMONIDAE
4	(3) Aripile anterioare nu au areola. Fosetele clipeale sunt prevăzute cu peri
scurti și rari. Antenele au baza neagră.....................................5
5	(6) Aripa anterioară măsoară 5-6,5 mm. Carenele longitudinale medio-dorsale
ale primului segment abdominal se întind până la mijlocul său. 5,5-7,5
mm...................................................* C. rubranator Aub.
6	(5) Aripa anterioară măsoară 3,2-4,6 mm. Carenele longitudinale medio-
dorsale ale primului segment abdominal, de obicei, sunt puternic reduse.
4-5,3 mm................................................* C. punctata Kasp.
7	(2) Carena occipitală din apropierea mandibulelor este ștearsă și nu se unește
cu cea orală. Femurele posterioare sunt uneori roșii........................8
8	(9) Nervelul de Ia aripa posterioară este frânt sub jumătatea sa. Tegulele și
cel puțin femurele posterioare sunt negre. 5-6 mm............................
............................................10. C. pratensis (Grav.)
9	(8) Nervelul de la aripa posterioară este frânt la jumătatea sa. Tegulele sunt
brune. Toate femurele sunt roșii......................9. C. pectinata (Bauer)
10	(1) Fosetele clipeale nu sunt mari și de obicei fără peri. Tergitele 2-4, de
obicei, cu puncte puțin distincte, netede sau sculptate. Lățimea capului,
de obicei, este de 1,8-2,1 ori mai mare decât lungimea sa (de la orbita
externă a ochiului până la carena occipitală). Valvele genitale externe
ale ovipozitorului sunt negre sau roșii-gălbui.............................11
11(80) Propodeul este distinct areolat. Primul tergit este neted sau rugos, cu
coastele longitudinale medio-dorsale distincte, care de obicei depășesc
stigmele...................................................................12
12(13) Ghearele tarselor sunt ușor curbate la vârf, prevăzute cu câte un jgheab
vizibil. Aripile anterioare au areola. Mezopleurele și uneori al 2-lea.
tergit prezintă puncte relativ mari și rare. Fața, flagelul antenelor, coxele
și de obicei femurele posterioare sunt negre. Tegulele sunt albe. Tergitele
mijlocii, de obicei, sunt roșii. 6-7 mm...............3. C. arcuata (Holmgr.)
13(12) Ghearele tarselor sunt mai puternic curbate sau fără jgheab la vârf.
Areola există sau lipsește. Mezopleurele, de obicei, sunt prevăzute cu
puncte fine..............................................................  14
14(17) Tâmplele, în apropierea mandibulelor, prezintă câte o suprafață excavată.
Tergitele mijlocii sunt roșii...............................................15
15(16) Scutelul este mărginit cu coaste până la vârf. Fruntea este excavată
deasupra fosetelor antenare. Marginile fosetelor sunt mult proeminente.
Flagelul antenelor nu este îngroșat la mijloc. Aripile anterioare fără
areolă. 6-7 mm.....................................7.	C. marginata (Holmgr.)
16(15) Scutelul este mărginit cu coaste numai la bază. Marginile fosetelor
antenare sunt aproape neproeminente. Flagelul antenelor la femelă este
puternic îngroșat la mijloc. Aripile anterioare au areolă. 5-7 mm............
..................................................14.	C. validicornis (Brisch.)
17(14) Tâmplele, în apropierea mandibulelor, fără o suprafață excavată. Tergitele
mijlocii sunt roșii sau negre............................................  18
SUBFAMILIA TRYPHONINAE
193
18(75) Ghearele tarselor sunt pectinate, dacă nu sunt pectinate (ceea ce se
observă uneori la masculi), atunci sau flagelul antenelor este format din
mai puțin de 25 articule, sau carena orală este mai ridicată decât carena
occipitală, sau propodeul are costula sau tegulele sunt negricioase . 19
19(24) Fața este albă sau galbenă în întregime, rareori prezintă o dungă
longitudinală negricioasă. Al doilea tergit este roșu în întregime. Aripile
anterioare au areolă.........................................................20
20(21) Marginile fosetelor antenare sunt vizibil proeminente. Flagelul antenelor
nu este format din mai mult de 28 articule. Lungimea minimă a tâmplelor
este aproximativ egală cu diametrul transversal al ochiului. Carena orală
are forma unei palete. Al 2-lea articul al tarselor posterioare este mai
scurt decât al 5-lea sau uneori este egal cu al 5-lea. 6-7 mm..................
..................................................* C. sphaerocephala (Grav.)
21(20) Marginile fosetelor antenare nu sunt proeminente. Flagelul antenelor
este format din 28-31 articule. Lungimea minimă a tâmplelor este mult
mai mică decât diametrul transversal al ochiului. Carena orală nu
formează o paletă. Al 2-lea articul al tarselor posterioare de la femele
este mai lung decât al 5-lea.................................................22
22(23) Lungimea minimă a tâmplelor este de 1,5-2,2 ori mai mică decât
diametrul transversal al ochiului. Carenele longitudinale dorsale ale
propodeului sunt distincte. Al doilea articul al tarselor posterioare este
aproape de 1,5 ori mai scurt decât pintenul mai mare al tibiilor posterioare
........................................................*	C. helveticator Aub.
23(22) Lungimea minimă a tâmplelor este de 1,4 ori mai mică decât diametrul
transversal al ochiului. Carenele longitudinale dorsale ale propodeului
sunt șterse. Al 2-lea articul al tarselor posterioare este egal cu lungimea
pintenului mare al tibiilor posterioare.......................* C. clara Kasp.
24(19) Fața este neagră sau prezintă numai pete albe, de obicei, la exteriorul
fosetelor clipeale. Dacă fața este albă în întregime, atunci tergitele sunt
negre sau areola lipsește....................................................25
25(46) Câteva tergite sunt roșii sau prezintă numai pete roșii..............26
26(27) Fața prezintă pete albe la exteriorul fosetelor clipeale. Tegulele sunt
negricioase. Valvele genitale externe ale ovipozitorului sunt late, rotunjite
la vârf, cu excavația slabă. 5 mm.......................*	C. infesta (Holmgr.)
27(26) Fața este neagră, dacă prezintă pete albe, atunci tegulele sunt albe. Valvele
genitale externe ale ovipozitorului sunt mai înguste.........................28
28(29) Ghearele tarselor la femelă sunt pectinate numai pe 0,7 din lungimea
lor, iar la mascul ele nu sunt pectinate. Tegulele și tegululele sunt brune-
negricioase. Valvele genitale externe ale ovipozitorului sunt late și scurte
............................................................. * C. irrisa Kasp.
29(28) Ghearele tarselor sunt pectinate mai des. Tegulele sunt negre sau albe.
Valvele genitale externe ale ovipozitorului sunt mai lungi....................30
30(35) Femurele posterioare și tegulele sunt negre............................31
194
FAMILIA ICHNEUMONIDAE
31(34) Aripile anterioare prezintă areola. Fața este prevăzută cu peri relativ rari
și scurți....................................................................32
32(33) Capul este puternic îngustat înapoia ochilor. Notaulii sunt evidenți.
Flagelul antenelor este format din 25-26 articule. Primul tergit și al
2-lea tergit, cu excepția vârfului, sunt negre. Al 2-lea articul al tarselor
mijlocii la femelă este aproximativ de 1,5 ori mai scurt decât al 5-lea.
5 mm.................................................. 2.	C. angustata (Rom.)
33(32) Capul nu este îngustat înapoia ochilor. Notaulii lipsesc. Flagelul antenelor
este format din 27-29 articule. Tergitul 2 și de obicei, cea mai mare
parte din tergitul 1 sunt roșii. Al 2-lea articul al tarselor mijlocii Ia
femelă este aproximativ de 2 ori mai scurt decât al 5-lea......................
................................................................................* C. aperta Kasp.
34(31) Aripile anterioare fără areolă sau cu areola redusă. Fața este prevăzută
cu peri albicioși, deși și lungi...............................*	C. nata Kasp.
35(30) Femurele posterioare sunt roșii, iar tegulele, de obicei, albe........36
36(39) Aripile anterioare prezintă areola....................................37
37(38) Notaulii sunt evidenți. Carena occipitală este frântă la mijloc în unghi
în sus. Carena orală este vizibil mai proeminentă decât cea occipitală,
aproape în formă de paletă. Al 2-lea articul al tarselor posterioare este
puțin mai scurt sau egal cu al 5-lea. Coxele sunt negre. Flagelul antenelor
la femelă pe partea ventrală este uniform colorat, nu este negricios la
bază. Excavația supero-apicală a valvelor genitale externe ale
ovipozitorului este mai scurtă decât jumătate din lungimea lor. 5-6 mm.
.......................................................1.	C. angulata (Thoms.)
38(37) Notaulii sunt foarte slabi sau lipsesc. Carena orală aproape nu este mai
proeminentă decât cea occipitală. Al 2-lea articul al tarselor posterioare
la femelă este de 1,1-1,3 ori mai scurt decât al 5-lea. Coxele sunt uneori
roșii. Flagelul antenelor pe partea ventrală, de obicei, are culoare mai
luminoasă, iar la bază, de obicei, este negricios. Excavația supero-apicală
a valvelor genitale externe ale ovipozitorului este aproximativ cât jumătate
din lungimea lor. 5-6 mm...............................8.	C. pastoralis (Grav.)
39(36) Aripile anterioare fără areolă........................................40
40(41) Fața și obrajii sunt galbeni. Al 2-lea tergit fără excavația transversală
înapoia jumătății. Primul tergit și baza tergitelor 2 și 3 sunt negre. Vârful
abdomenului este roșu. Hipopigiul la femelă este prevăzut cu peri foarte
deși. Aripa anterioară măsoară 4 mm. Flagelul antenelor este format din
21-22 articule.......................................*	C. pygobarbata (Rom.)
41(40) Fața este neagră sau are numai pete albe, de obicei, la exteriorul fosetelor
clipeale. Al 2-lea tergit prezintă o excavație transversală evidentă înapoia
mijlocului...................................................................42
42(43) Lățimea orificiului bucal, de obicei, este puțin mai mare decât lățimea
feței la mijloc. Clipeul este galben în întregime. Tibiile posterioare sunt
roșii-gălbui și uniform colorate. Al 2-lea articul al tarselor posterioare
SUBFAMILIA TRYPHONINAE
195
la mascul este aproximativ egal cu al 5-lea. 5-6 mm.............................
.......................................................5. C. gilvipes (Holmgr.)
43(42) Lățimea orificiului bucal este puțin mai mică decât lățimea feței la mijloc.
Clipeul este, de obicei, negricios la bază. Tibiile posterioare, uneori,
sunt mai negricioase la vârf. Al 2-lea articul al tarselor posterioare la
mascul este aproximativ de 1,3 ori mai lung decât al 5-lea....................44
44(45) Propodeul prezintă, de obicei, costula. Valvele genitale externe ale
ovipozitorului, de obicei, sunt galbene. 5-6 mm.................................
..................................................15.	C. xanthopyga (Holmgr.)
45(44) Propodeul fără costulă. Valvele genitale externe ale ovipozitorului sunt
brune-roșietice...............................................* C. gelida Kasp.
46(25) Tergitele sunt negre, uneori prevăzute cu o dungă roșiatică, îngustă la
marginea posterioară..........................................................47
47(48) Coxele și femurele sunt negre. Areola lipsește. Al 2-lea articul al tarselor
posterioare la mascul este egal cu al 5-lea sau foarte puțin mai scurt
........................................................* C. sculpturala Kasp.
48(47) Coxele sau femurele sunt roșii. Areola este prezentă sau lipsește ...49
49(54) Ghearele tarselor prezintă dințișori foarte mici, iar cele posterioare,
uneori, nu sunt pectinate. Areola, de obicei, există. Valvele genitale
externe ale ovipozitorului sunt galbene-roșietice............................50
50(51) Fața este neagră. Primul articul al tarselor mijlocii este scurt, are aproape
aceiași lungime ca și al 5-lea. Obrajii sunt scurți, nedepășind 0,3 din
lățimea bazală a mandibulelor. Flagelul antenelor este format din 21
articule. 4 mm..........................................* C. oreophila (Schm.)
51(50) Fața este albă sau cu pete galbene-albicioase. Primul articul al tarselor
mijlocii este aproximativ de 2 ori mai lung decât al 5-lea. Lungimea
obrajilor este de 0,4-0,5 din lățimea bazală a mandibulelor. Flagelul
antenelor este format din mai mult de 24 articule.............................52
52(53) Femurele posterioare sunt negre sau brune. Flagelul antenelor, pe partea
ventrală la bază, are culoare mai luminoasă decât la vârf. Lungimea
articulului al 2-lea al tarselor mijlocii de la femelă este de 1,5 ori mai
mare decât lățimea sa. Lungimea femurului anterior de la femelă este
aproximativ de 2,3 ori mai mare decât lățimea sa maximă. 4-5 mm ..
.......................................................* C. flavicauda (Rom.)
53(52) Femurele posterioare sunt galbene-roșietice. Flagelul antenelor are culoare
luminoasă uniform. Lungimea articulului al 2-lea al tarselor mijlocii de
la femelă este de 2 ori mai mare decât lățimea sa. Lungimea femurului
anterior este aproape de 3 ori mai mare decât lățimea sa maximă.................
................................................................................* C. fecula Kasp.
54(49) Ghearele tarselor au dințișori lungi. Areola este prezentă sau lipsește.
Valvele genitale externe ale ovipozitorului sunt, de obicei, negre....55
55(64) Aripile anterioare au areolă..........................................56
56(57) Fața este neagră. Primul articul al tarselor mijlocii de la femelă este
puțin mai lung decât toate celelalte articule împreună..........................
................................................................................* C. galla Kasp.
196
FAMILIA ICHNEUMONIDAE
57(56) Fața este albă sau prezintă pete albe. Primul articul al tarselor mijlocii
nu este mai lung decât toate celelalte articule împreună........................58
58(61) Toracele prezintă desene roșii...........................................59
59(60) Mezonotul este roșu. Carena orală are forma unei palete. La femelă,
perii senzitivi sunt situați începând de la al 7-lea articul al flagelului.
5-6 mm........................................... 13.	C. sanguinatoria (Ratz.)
60(59) Mezonotul este negru. Perii senzitivi la femelă sunt situați începând de
la al 3-4-lea articul al flagelului antenelor..............* C. populi Momoi
61(58) Toracele este negru în întregime.....................................62
62(63) Lățimea feței este de 1,5 ori mai mare decât înălțimea sa. Carena orală
are forma unei palete. Fața este albă. Valvele genitale externe ale
ovipozitorului sunt scurte. 5-7 mm......................4.	C. genalis (Thoms.)
63(62) Lățimea feței este de 1,75-1,9 ori mai mare decât înălțimea sa. Carena
orală nu este în formă de paletă. Fața la mascul este uneori albă, iar la
femelă numai o dungă albă de-a lungul orbitei interne a ochiului. Sunt
caracteristice apoi semnele albe dintre ocelii laterali și ochii compuși.
Valvele genitale externe ale ovipozitorului sunt foarte lungi. 7-8 mm
......................................................*	C. annulata (Holmgr.)
64(55) Aripile anterioare fără areolă.......................................65
65(68) Fața este neagră. Articulele tarselor posterioare sunt negre, cu baza
albicioasă. Lungimea valvelor genitale externe ale ovipozitorului este de
3-3,5 ori mai mare decât lățimea lor. Toracele prezintă uneori desene
roșii. Tergitele 1 și 2 au o excavație transversală adâncă înapoia jumătății
........................................’...................................66
66(67) Dințișorii ghearelor tarselor sunt înclinați înspre vârf și treptat se
micșorează înspre bază. Al 2-lea articul al tarselor posterioare este puțin
mai scurt decât al 5-lea. Scutelul este roșu uneori. 5 mm......................
......................................................... *	C. bisinuata Forst.
67(66) Dințișorii ghearelor tarselor nu sunt înclinați înspre vârf și au aceiași
mărime. Al 2-lea articul al tarselor posterioare este egal cu al 5-lea sau
puțin mai lung decât al 5-lea. Scutelul este negru totdeauna...................
.....................................................6.	C. haemosterna (Hal.)
68(65) Fața este albă, sau prezintă de obicei, pete albe; dacă fața este neagră,
atunci articulele tarselor posterioare sunt mai mult sau mai puțin roșietice
sau brunii. Valvele genitale externe ale ovipozitorului sunt mai scurte
..........................................................................  69
69(70) Fruntea este evident excavată deasupra fosetelor antenare. 5-7 mm....
................................................... 12,	C. holmgreni (Brisch.)
70(69) Fruntea nu este excavată deasupra fosetelor antenare.................71
71(72) Lungimea articulului al 2-lea de la tarsele mijlocii la femelă este
aproximativ egală cu lățimea sa și de obicei, de 2-2,5 ori mai mică decât
lungimea articulului al 5-lea. Toracele este negru. 5-9 mm.....................
..........................................................*	C. rufipes (Grav.)
SUBFAMILIA TRYPHONINAE
197
72(71) Lungimea articulului al 2-lea de la tarsele mijlocii la femelă este
aproximativ de 1,4 ori mai mare decât lățimea sa și de 1,7-1,9 ori mai
mică decât lungimea articulului al 5-lea. Toracele are, de obicei, desene
roșii. Calozitățile humerale sunt albe sau roșietice............................73
73(74) Dințișorii ghearelor tarselor sunt destul de fini și lungi aproape Ia același
nivel cu vârful ghearelor. Perișorii senzitivi de pe flagelul antenelor la
femelă sunt situați începând de la vârful articulului 4...........................
.................................................................................*	C. rubella Kasp.
74(73) Dințișorii ghearelor tarselor sunt destul de puternici, cei externi sunt
mult mai jos decât vârful ghearelor. Perișorii senzitivi de pe flagelul
antenelor la femelă sunt situați începând cu al 3-lea articul.....................
..................................................................................* C. vetusta (Holmgr.)
75(18) Ghearele tarselor sunt simple, nepectinate sau uneori ghearele tarselor
mijlocii prezintă dințișori foarte rari și mici. Flagelul antenelor prezintă,
de obicei, nu mai puțin de 25 articule chiar la exemplarele foarte mici.
Carena orală nu este proeminentă față de cea occipitală. Propodeul fără
costula. Tegulele sunt albe.....................................................76
76(79) Lungimea valvelor genitale externe ale ovipozitorului este aproximativ
de 3 ori mai mare decât lățimea lor. Femurele posterioare sunt roșii sau
negre, lungimea lor este de 3-4 ori mai mare decât lățimea lor.................77
77(78) Perișorii care acoperă hipopigiul la femelă sunt înclinați spre capătul
anterior al corpului. Ghearele tarselor mijlocii au dințișori mici și rari.
Aripile anterioare au areolă. Fața este neagră...............* C. inversa Kasp.
78(77) Perișorii care acoperă hipopigiul la femelă sunt perpendiculari pe
suprafața sa sau sunt înclinați spre capătul posterior al corpului. Ghearele
tarselor mijlocii nu sunt pectinate. Areola există, rareori lipsește. Fața
prezintă uneori pete albe sau este albă în întregime..............................
.................................................................* C. taiga Kasp.
79(76) Valvele genitale externe ale ovipozitorului sunt mai scurte. Femurele
posterioare sunt negre, lungimea lor este de 4-4,4 ori mai mare decât
lățimea lor...................................................*	C. tarsata Kasp.
80(11) Propodeul nu este areolat, prezintă numai o coastă transversală
neevidentă. Primul tergit este neted, prevăzut cu puncte uniform
răspândite, cu coastele longitudinale medio-dorsale foarte scurte, care
nu ajung până dincolo de stigme..........................* C. propodeata Kasp.
1.	Ctenochira angulata (Thomson, 1883)
1883 Polyblastus (Scopiorus) angulatus Thomson, Opuse. Ent., 9, 902, ? cf.
1912 Polyblastus angulatus Schmiedeknecht, Opuse. Ichn., 5, 2434, ȘcT; 1936 Meyer,
Tabl. Syst. Hym. (Ichn.) URSS, 5, 104, ? cT.
1944 Scopiorus angulatus Hellen, Not. Ent., 24, 3, ? cT.
1962 Ctenochira angulata Jussila, Ann. Ent. Fenn., 28 (2), 88, cT; 1973 Kasparyan, Fauna
SSSR, 3 (1), 249, ?cT; 1983 Constantineanu R., Stud. Cercet. Biol., Ser. Biol.
Anim., 35 (2), 80,
198
FAMILIA ICHNEUMONIDAE
Lungimea corpului; 5-6 mm.
Capul este îngustat înapoia ochilor. Carena occipitală este excavată în unghi
aproape ascuțit la mijloc. Flagelul antenelor este format din 23-28 articule. Al
2-lea articul al tarselor posterioare este foarte puțin mai scurt decât al 5-lea
articul sau este egal cu el. Lungimea femurului anterior este aproximativ de 2,5-
3 ori mai mare decât lățimea sa maximă. Carena orală, la baza mandibulelor,
proeminează sub forma unei palete mici. Notaulii sunt distincți în partea anterioară.
Primul tergit este plan și lucios, cu coastele longitudinale medio-dorsale distincte,
până dincolo de mijloc. Ghearele tarselor sunt slab pectinate la femelă, iar la
mascul aproape nepectinate. Aripile anterioare prezintă areola. Hipopigiul la
femelă este mare, acoperă baza ovipozitorului.
Corpul este negru, cu clipeul și mandibulele gălbui. Partea ventrală a
antenelor, picioarele și tergitele mijlocii sunt roșii. Coxele și baza trohanterelor
sunt negre. Uneori coxele și trohanterele, cu excepția bazei celor posterioare,
sunt galbene. Tegulele și tegululele sunt albicioase, uneori pot fi brune sau chiar
negre. Uneori și flagelul antenelor este negricios pe partea ventrală.
Această specie se aseamănă mult cu C. pastoralis Grav., de care se
deosebește prin: capul puternic îngustat înapoia ochilor, marginea posterioară a
vertexului excavată în unghi, primul tergit este mai plan și mai lucios și prin
valvele genitale externe ale ovipozitorului mai puternic ascuțite la vârf.
Gazde: necunoscute.
Răspândire geografică: Centrul și nordul Europei, Rusia (St. Petersburg,
lakuția, Citinsk), Georgia. în România: Valea pârâului Oală, comuna lacobeni,
jud. Suceava, în august, 1 ? și 1
2.	Ctenochira angustata (Roman, 1909)
1909 Polyblastus (Scopiorus) angustatus Roman, Naturw. Untersuch. Sarekgeb., 4 (3),
297, ?.
1912 Polyblastus angustatus Schmiedeknecht, Opuse. Ichn., 5, 2435, ?; 1936 Meyer,
Tabl. Syst. Hym. (Ichn.) URSS, 5, 105, ?.
1944 Scopiorus angustatus Hellen, Not. Ent., 24, 3, ?cT.
1965 Ctenochira angustata Jussila, Ann. Univ. Turku, Ser. A, II, 34, 37, cT; 1972
Constantineanu R., Contrib, Stud. Tryph. România (Teză), 1973 Kasparyan, Fauna
SSSR, 3 (1), 249, ?.
Lungimea corpului: 5-6 mm.
Capul este aproximativ mai îngust decât toracele, văzut din față este
rotunjit, destul de puternic îngustat înapoia ochilor. Fața este distinct punctată.
Clipeul este neted și lucios. Carena occipitală formează la mijloc un unghi
evident în sus. Fruntea este puțin excavată deasupra fosetelor antenare.
Lungimea obrajilor este egală cu 0,75 din lățimea bazală a mandibulelor. Carena
orală în apropierea mandibulelor este puțin proeminentă sub forma unei palete
mici. Flagelul antenelor este puțin îngroșat la mijloc, cu perișorii senzitivi
SUBFAMILIA TRYPHONINAE
199
situați începând cu al 3-lea articul. Areola este distinctă, pedicelată. Nervelul
este frânt puțin sub jumătatea sa. Lungimea articulului 2 al tarselor mijlocii
este de 1,5 ori mai mare decât lățimea sa și de 1,5 ori mai mică decât lungimea
articulului 5. Lungimea femurului posterior este aproximativ de 4 ori mai mare
decât lățimea sa. Ghearele tarselor sunt evident pectinate. Toracele este lucios.
Mezonotul și mezopleurele sunt fin punctate. Scutelul este puțin convex, fără
coaste pe laturi. Propodeul este complet areolat, cu costula distinctă. Primul
tergit are coastele longitudinale medio-dorsale distincte până dincolo de mijloc.
Tergitele 1 și 2 sunt rugoase, cu câte o impresiune transversală lată înapoia
jumătății. Ovipozitorul este lung aproximativ cât tergitul 2.
Corpul este negru, cu partea ventrală a flagelului antenelor, palpii, uneori
clipeul și mandibulele parțial roșietice. Tegulele sunt negre. Pterostigma este
roșiatică, cu baza albicioasă. Picioarele sunt roșii, cu toate coxele, femurele
posterioare în întregime și baza femurelor anterioare negre. Tibiile posterioare
au vârful negricios. Marginea posterioară a tergitului 2, tergitul 3 în întregime
și 4 în întregime sau parțial sunt roșii-brune. Stemitele sunt roșietice, cu cuta
ventrală galbenă.
C. angustata Rom. se aseamănă cu C. pastoralis Grav., de care se distinge
prin: capul îngustat înapoia ochilor, mezonotul mai puternic punctat, mezopleurele
distinct punctate, tergitele 1 și 2 prevăzute cu rugozități și puncte, cât și prin
femurele posterioare negre. Masculul are capul mai puțin îngustat posterior și
abdomenul este uneori aproape complet negru.
Gazde: necunoscute.
Răspândire geografică: Specie boreală subarctică. Suedia, Finlanda,
Norvegia, Rusia (valea cursului superior al fluviului Enisei), Mongolia. în
România: valea pârăului Buda, jud. Argeș, în iulie, 1 d”; Prislop, comuna
Cisnădioara, jud. Sibiu, în iunie, 1 6*. Specie nouă pentru fauna României.
3.	Ctenochira arcuata (Holmgren, 1855)
1855 Polyblastus arcuatus Holmgren, Svensk Vet. Akad. Handl., 1, 209, £; 1912
Schmiedeknecht, Opuse. Ichn., 5, 2440, ? cT (partim); 1936 Meyer, Tabl. Syst. Hym.
(Ichn.) URSS, 5, 108, (partim).
1965 Ctenochira antennator Aubert, Bull. Soc. Ent. Mulhouse, sept.-oct., 69, $d".
1972 Ctenochira arcuata Constantineanu R., Contrib. Stud. Tryph. România (Teză), 176,
?d"; 1973 Kasparyan, Fauna SSSR, 3 (1), 252, ^d"; 1979 Constantineanu R. și
Constantineanu Irinel, Stud. Cercet. Biol., Ser. Biol. Anim., 31 (2), 137, ?.
Lungimea corpului: 5-6 mm.
Flagelul antenelor este format din 25-32 articule și ușor îngroșat la mijloc.
Capul este puțin îngustat posterior sau neîngustat. Fruntea este uniform convexă,
aproape neexcavată deasupra fosetelor antenare. Lungimea obrajilor este egală
cu aproximativ 0,5 din lățimea bazală a mandibulelor. Carena orală în apropierea
mandibulelor este proeminentă, uneori sub forma unei palete mici. Areola este
200
FAMILIA ICHNEUMONIDAE
prezentă, pedicelată. Nervelul este frânt sub jumătatea sa. Lungimea articulului
2 al tarselor mijlocii este de 1,5-2,5 ori mai mare decât lățimea sa. Al 2-lea
articul al tarselor posterioare la femelă este mai scurt decât al 5-lea, iar la
mascul este egal cu al 5-lea sau mai lung. Lungimea femurului posterior este de
aproximativ de 3,5-4,5 ori mai mare decât lățimea sa. Ghearele tarselor sunt des
pectinate, slab curbate la vârf și prevăzute cu un jgheab longitudinal. Propodeul
este areolat, rareori costula este slabă sau chiar lipsește. Aria formată prin unirea
ariei supramediane cu aria bazală este egală cu aria pețiolară. Primul segment
abdominal este puțin convex, cu carenele longitudinale medio-dorsale distincte,
până la jumătatea sa. Toracele și primele tergite sunt evident punctate.
Corpul este negru, cu mandibulele și clipeul galbene, ultimul cu baza neagră
pe o porțiune îngustă. Pterostigma este negricioasă, cu baza albicioasă. Tegulele
și tegululele sunt albicioase. Picioarele sunt roșietice, cu coxele, trohanterele și
femurele posterioare negre. Vârful tibiilor posterioare și toate tarsele sunt
negricioase în cea mai mare parte. Culoarea femurelor variază uneori de la roșie
până la neagră. Tergitele 2-4 și de obicei, marginea posterioară a primului tergit
sunt roșii. Uneori toate tergitele sunt negre la mascul. Ultimele tergite au marginea
apicală mai mult sau mai puțin albicioasă. Stemitele sunt gălbui, cu hipopigiul
uneori bruniu.
Gazde: necunoscute.
Răspândire geografică: Specie silvicolă. Centrul și nordul Europei, Rusia
(Arhanghelsk, Vblgograd, Murmansk, Komi), Armenia, nordul Mongoliei. în
România: Ciocanu, comuna Dâmbovicioara, jud. Argeș, în iulie, 1 ? și 2 cTcT;
Pojorâta, jud. Suceava, în august, 1 cf; munții Ceahlău, jud. Neamț, în iulie, 1
4.	Ctenochira genalis (Thomson, 1883)
(fig. 84)
1883 Polyblastus (Ctenacmus) genalis Thomson, Opuse. Ent., 9, 902, ?.
1892 Polyblastus (Scopiorus) albiventris Brische, Schrift. Naturf. Ges. Danzig N. F., 8,
41 <
1912 Polyblastus genalis Schmiedeknecht, Opuse. Ichn., 5, 2454, ?; 1936 Meyer, Tabl.
Syst. Hym. (Ichn.) URSS, 5, 115, ?.
1912 Polyblastus albiventris Schmiedeknecht, Opuse. Ichn., 5, 2453, o*; 1936 Meyer,
Tabl. Syst. Hym. (Ichn.) URSS, 5, 114, cA
1949 Ctenochira genalis Townes et al., Ann. Ent. Soc. Amer., 42, 350; 1973 Kasparyan,
Fauna SSSR, 3 (1), 259, ? cT; 1983 Constantineanu R., Stud. Cercet. Biol., Ser. Biol.
Anim., 35 (2), 80,
Lungimea corpului: 5-7 mm.
Această specie se recunoaște ușor de celelalte specii ale genului, deoarece
are dinții ghearelor tarselor foarte înalți. Fața este îngustă, cu lățimea mai mare
numai de 1,5 ori cât înălțimea, cu o proeminență longitudinală la mijloc, slab
diferențiată de clipeu. Lungimea articulului 5 al flagelului antenelor este de 2,5
SUBFAMILIA TRYPHONINAE
201
ori mai mare decât lățimea sa. Perii senzitivi ai flagelului antenelor sunt situați
începând numai cu al 6-lea articul. Areola este prezentă. Flagelul antenelor este
format din 25-26 articule. Capul este îngustat înapoia ochilor. Fruntea este
lucioasă, evident excavată deasupra fosetelor antenare. Lungimea obrajilor este
egală cu 0,5-0,7 din lățimea bazală a mandibulelor. Tâmplele sunt netede și
lucioase. Carena orală formează o paletă evidentă. Nervelul este frânt sub
jumătatea sa. Lungimea femurului anterior este aproximativ de 3 ori mai mare
decât lățimea sa. Propodeul este areolat, dar costula poate lipsi. Primul tergit
este mai lung decât lat posterior, relativ plan și cu coastele longitudinale medio-
dorsale distincte până dincolo de mijloc. Tergitele 2-5 au aproximativ aceiași
lățime. Mezopleurele sunt netede și lucioase, prevăzute cu puncte fine și puțin
evidente în jumătatea inferioară. Tergitele 1-2 și deseori baza celui de al 3-lea
sunt prevăzute cu puncte și rugozități, deși lucioase.
202	FAMILIA ICHNEUMONIDAE
Corpul este negru, cu palpii, mandibulele, obrajii, clipeul și fața albe-
gălbui. Antenele sunt roșii-brune pe partea ventrală, dar scapul este negru.
Pterostigma este roșiatică. Calozitățile humerale, tegulele și tegululele sunt albe-
gălbui. Picioarele sunt roșii, cu coxele și trohanterele anterioare și mijlocii și
tibiile posterioare albe-gălbui, ultimele cu vârful negru. Tarsele sunt albicioase,
cu vârful negricios. Marginea posterioară a tergitelor, pe o porțiune foarte îngustă
și toate sternitele sunt albe.
Gazde: necunoscute.
Răspândire geografică: Centrul și nordul Europei, Ucraina (Crimeea),
Rusia (rezervația naturală din regiunea Brest, Caucaz și regiunea Amur). în
România: munții Gutâiului, jud. Maramureș, în iulie, 1 cT.
5.	Ctenochira gilvipes (Holmgren, 1855)
1855 Polyblastus gilvipes Holmgren, Svensk Vet. Akad. Handl., 1, 207, ?; 1912
Schmiedeknecht, Opuse. Ichn., 5, 2437, ?cT; 1936 Meyer, Tabl. Syst. Hym. (Ichn.)
URSS, 5, 106, ?cT.
1855 Polyblastus sordidus Holmgren, Svensk Vet. Akad. Handl., 1, 208, 1912
Schmiedeknecht, Opuse. Ichn., 5, 2438, cT; 1936 Meyer, Tabl. Syst. Hym. (Ichn.)
URSS, 5, 106, cT.
1855 Polyblastus hilaris Holmgren, Svensk Vet. Akad. Handl., 1, 209, ?; 1912
Schmiedeknecht, Opuse. Ichn., 5, 2439, ?; 1936 Meyer, Tabl. Syst. Hym. (Ichn.)
URSS, 5, 107, ?.
1855 Polyblastus consobrinus Holmgren, Svensk Vet. Akad. Handl., 1, 216,
1939 Scopiorus (Polyblastus) gilvipes Roman, Ent. Tidskr., 60, 200, ?.
1965 Ctenochira gilvipes Jussila, Ann. Univ. Turku, A, II, 34, 36, ? cT; 1972 Constantineanu
R., Contrib. Stud. Tryph. România (Teză), 175, ?; 1973 Kasparyan, Fauna SSSR, 5,
261, ?cT; 1976-1977 Constantineanu M. I. și Vbicu M. C., Trav. St. “Stejarul”
Pângărați, Ecol. Terr. Gen., 270, ?.
Lungimea corpului; 5-6 mm.
Capul, de obicei, nu este îngustat înapoia ochilor. Fruntea aproape nu este
excavată deasupra fosetelor antenare, marginea ultimelor nu este proeminentă.
Antenele au flagelul format din 23-26 articule. Perișorii senzitivi de pe partea
ventrală a articulelor flagelului sunt situați începând cu articulul 3 sau 4. Lungimea
obrajilor este egală cu 0,6-0,7 din lățimea bazei mandibulelor. Carena orală în
apropierea mandibulelor este puțin mai proeminentă decât cea occipitală. Areola
lipsește. Nervelul este frânt distinct sub jumătatea sa. Lungimea articulului 2 al
tarselor posterioare de la femelă este mai scurt decât al 5-lea, rareori egal cu el.
Ghearele tarselor de la femelă sunt des pectinate, iar la mascul pieptenii au
dințișori mai mari. Mezonotul este fin punctat. Notaulii lipsesc. Scutelul este
mărginit cu coaste pe laturi numai la bază. Propodeul este evident areolat, dar
costula lipsește. Mezopleurele sunt puternic punctate. Primul tergit este destul de
lat, prevăzut cu rugozități fine și cu carenele longitudinale medio-dorsale scurte
și slabe. Tergitul 2 este de 2 ori mai lat decât lung.
SUBFAMILIA TRYPHONINAE
203
Corpul este negru, cu clipeul și mandibulele, cu excepția dinților roșietici,
galbene-albicioase. Uneori, există pete pe față în afara fosetelor clipeale, pete pe
tâmple imediat înapoia obrajilor, partea ventrală a scapului, tegulele și câteodată
calozitățile humerale, galbene sau albicioase. Flagelul antenelor în întregime sau
numai pe partea ventrală este galben-roșiatic. La mascul, uneori, flagelul antenelor
este negru în întregime. Picioarele sunt roșii-gălbui. Uneori, coxele pot fi brune
sau negre. Tergitele 2-4, rareori și 5 sau 5-6 sunt roșii. Câteodată, există numai
pete roșietice pe tergitele 2 și 3 (var. consobrinus Holmgr.).
Gazde: Pristiphora laricis Htg. (Hym., Tenthredinidae) și Pyrausta sticticalis
L. (Lep., Pyraustidae).
Răspândire geografică: Centrul și nordul Europei, Rusia (Pskov, St.
Petersburg și Siberia). în România: Ruda, comuna Ghelar, jud. Hunedoara;
rezervația naturală „Ponoare”, în iulie, obținută prin creșteri din Pyrausta
sticticalis L. și în iulie și august, 2 ? ?; Moldovița, jud. Suceava, în iulie, 1 ?;
pădurea Călian, comuna Nicșeni, jud. Botoșani, în iulie, 1 ?; Ciocanu, comuna
Dâmbovicioara, jud. Argeș, în iulie, 1 Ș; muntele Ceahlău, comuna Durău, jud.
Neamț, în august, 1 ?.
6.	Ctenochira haemosterna (Haliday, 1839)
1839 Tryphon haemosternus Haliday, Ann. Nat. Hist., 2, 112, £
1855 Polyblastus senilis Holmgren, Svensk Vet. Akad. Handl., 1, 219, ? d".
1883 Polyblastus nigripalpis Thomson, Opuse.. Ent., 9, 902, cT; 1912 Schmiedeknecht,
Opuse. Ichn., 5, 2463, cT; 1936 Meyer, Tabl. Syst. Hym. (Ichn.) URSS, 5, 120, o".
1924 Scopiorus rufîpes var. haemosternus Roman, Ark. Zool., 17, A, 4, 28.
1965 Ctenochira haemosterna Jussila, Ann. Univ. Turku, A, II, 34, 39; 1973 Kasparyan,
Fauna SSSR, 3 (1), 262, $ cT.
Lungimea corpului: 5-6 mm.
Capul este evident îngustat înapoia ochilor. Carena orală din apropierea
mandibulelor este puțin proeminentă. Aripa anterioară măsoară 4,5-6 mm. Flagelul
antenelor este format din 25-28 articule. Perii senzitivi la femelă sunt situați
începând de la al 3-lea articul al flagelului. Aripile anterioare nu au areolă.
Nervelul este frânt mult sub jumătatea sa. Lungimea femurului anterior este
aproximativ de 3 ori mai mare decât lățimea sa. Propodeul este areolat, dar de
obicei costula lipsește. Primul tergit la mascul este aproximativ de 2 ori mai lung
decât lat, iar carenele sale longitudinale medio-dorsale sunt puternice, distincte
până aproape de vârful său. Mezopleurele sunt netede și lucioase, prevăzute cu
puncte fine. Tergitele 1-3 sunt aspre sau prezintă rugozități pronunțate înaintea
depresiunii lor transversale.
Corpul este negru, cu antenele, uneori, brunii pe partea ventrală, dar alteori
negre în întregime. Clipeul și mandibulele, cu excepția dinților, sunt albicioase.
Uneori, la masculi clipeul este roșiatic, cu vârful și baza negricioase. Tegulele
sunt albe sau brunii. Toracele, deseori, are jumătatea inferioară a mezopleurelor
204
FAMILIA ICHNEUMONIDAE
și laturile propodeului roșii; de obicei la masculi toracele este negru în întregime.
Picioarele sunt roșii, cu vârful tibiilor posterioare, articulul 5 al tarselor mijlocii
și tarsele posterioare, cu excepția bazei, albicioase, brune. Sternitele sunt albe-
gălbui.
Gazde: larve de Pteronidea sp. (Hym., Tenthredinidae) de pe frasin.
Răspândire geografică: Centrul și nordul Europei, Rusia (St. Petersburg,
laroslav, peninsula Taimâr, Irkuțk, Buriatia, lakuțk). în România: pădurea Bâmova,
jud. Iași, în mai, 1 cT. Specie nouă pentru fauna României.
7.	Ctenochira marginata (Holmgren, 1855)
1855 Polyblastus marginatus Holmgren, Svensk Vet. Akad. Handl., 1, 210, ? cT.
1912 Polyblastus arcuatus var. marginatus Schmiedeknecht, Opuse. Ichn., 5, 2441, ?cT.
1953 Scopiorus fractigena Heinrich, Bonn. Zool. Beitr., 4, 160,
1973 Ctenochira marginata Kasparyan, Fauna SSSR, 3 (1), 267, ? cT; 1976-1977
Constantineanu M. I. și Țâțan L. G., Trav. St. “Stejarul” Pângărați, Ecol. Terr. Gen.,
298, ?.
Lungimea corpului: 6-7 mm.
Această specie se recunoaște ușor după următoarele caractere: 1. Tâmplele
prezintă înaintea mandibulelor câte o porțiune mare excavată adânc și mărginită
cu o cută înspre ochi. 2. Marginile fosetelor antenare sunt proeminente evident
în sus, cu marginea lor superioară ușor răsfrântă. 3. Fruntea este excavată deasupra
lor. 4. Scutelul este mărginit cu coaste pe laturi până la vârf și 5. Areola lipsește.
Capul este evident îngustat înapoia ochilor. Fruntea este excavată deasupra
fosetelor antenare, marginile ultimelor sunt evident proeminente. Lungimea
obrajilor este de 0,5-0,8 din lățimea bazală a mandibulelor. Tâmplele, înaintea
mandibulelor, au o porțiune adânc excavată, mărginită spre ochi cu o cută, iar
de partea internă de carena orală proeminentă ca o paletă. Flagelul antenelor este
format din 25-27 articule. Lungimea articulului 5 al flagelului este aproximativ
de 2 ori mai mare decât lățimea sa. Perișorii senzitivi sunt situați începând cu
articulul 4. Aripile anterioare fără areolă. Nervului este oblic, postfurcal. Nervelul
este antefurcal, frânt mult sub jumătatea sa. Lungimea femurului anterior este
aproximativ de 3 ori mai mare decât lățimea sa. Lungimea femurului posterior
este de aproximativ de 4 ori mai mare decât lățimea sa. Ghearele sunt pectinate.
Notaulii lipsesc. Scutelul este plan pe partea dorsală și mărginit pe laturi cu
coaste până la vârf, iar posterior aproape perpendicular pe postscutel. Propodeul
este distinct areolat, dar costula deseori lipsește. Primul segment abdominal este
de aproximativ de 1,5 ori mai lung decât lat posterior, se lățește succesiv spre
vârf, strangulat puțin înapoia stigmelor, cu o fosetă bazală distinctă și cu coastele
longitudinale medio-dorsale slabe până aproape de mijloc. Valvele genitale externe
ale ovipozitorului sunt relativ lungi, îngustate spre vârf și prevăzute cu peri.
Toracele și abdomenul sunt netede și lucioase, prevăzute cu puncte foarte fine,
puțin evidente. Primul segment abdominal prezintă, uneori, rugozități.
SUBFAMILIA TRYPHONINAE
205
Corpul este negru, cu jumătatea apicală a clipeului gălbuie. Flagelul
antenelor este brun-negricios pe partea dorsală și roșu-gălbui pe partea ventrală.
Scapul este negru. Uneori și mandibulele sunt gălbui în jumătatea apicală. Tegulele
sunt albe, pterostigma este brună, cu treimea bazală albicioasă. Picioarele sunt
roșii-gălbui, cu femurele posterioare cu excepția bazei, vârful tibiilor posterioare
și uneori baza lor, tarsele posterioare și câteodată coxele posterioare și mijlocii
negre sau brune. Masculul are, de cele mai multe ori, toate coxele și trohanterele
în cea mai mare parte negre. Tergitele 2-4 sunt roșii. Marginea posterioară a
tergitelor 6 și 7 este albă la femelă, iar la mascul marginea albă este redusă sau
nedistinctă.
Gazde: necunoscute.
Răspândure geografică: Toată Europa, Rusia (St. Petersburg, laroslav,
Voronej, Komi, Caucaz). în România: Ciocanu, comuna Dâmbovicioara, jud.
Argeș, în iulie, 1 ?; Văcăria, comuna Cotnari, jud. Iași, în mai, 1 o"; rezervația
naturală „Hârboanca, jud. Vaslui, în iunie, 2 $ ? și în august, 8 ? ?.
8.	Ctenochira pastoralis (Gravenhorst, 1829)
1829 Tryphon pastoralis Gravenhorst-, Ichn. Eur., 2, 248, ?.
1855 Polyblastus mutabilis Holmgren, Svensk Vet. Akad. Handl.,1, 206, Șef.
1855 Polyblastus nitidiventris Holmgren, Svensk Vet. Akad. Handl., 1, 214, Ș; 1912
Schmiedeknecht, Opuse. Ichn., 5, 2454, Șo"; 1936 Meyer, Tabl.Syst. Hym. (Ichn.)
URSS, 5, 115, Șef.
1906 Polyblastus pastoralis Pfankuch, Zeitschr. Hym. Dipt., 5, 296; 1912 Schmiedeknecht,
Opuse. Ichn., 5, 2433, Șa"; 1922-1924 Kiss, Verh. Mitt. Sieb. Ver. Naturwiss.,
Hermannstadt, 72-74, 115.
1965 Ctenochira pastoralis Townes et al., Mem. Amer. Ent. Inst., 5, 103; 1972
Constantineanu R., Contrib. Stud. Tryph. România (Teză), 174, Șo"; 1973 Kasparyan,
Fauna SSSR, 3 (1), 270, Ș cf.
Lungimea corpului: 5-6 mm.
Capul este evident îngustat înapoia ochilor, însă puternic rotunjit. Carena
occipitală la mijloc uneori este frântă în unghi în sus. Fruntea, deasupra fosetelor
antenare, este uneori ușor excavată. Lungimea obrajilor este egală, aproximativ
cu jumătate din lățimea bazală a mandibulelor. Carena orală este foarte puțin
proeminentă față de cea occipitală. Areola totdeauna există, lipsește numai la
var. rivalis Holmgr. Nervului este interstițial, uneori puțin postfurcal. Nervelul
este antefurcal, frânt distinct sub jumătatea sa. Articulul 2 al tarselor posterioare
este evident mai scurt decât al 5-lea la femelă și egal cu al 5-lea sau puțin mai
lung decât el, la masculi. Ghearele tarselor sunt evident pectinate. Propodeul
este areolat, de obicei costula există. Primul segment abdominal este rugos și
lucios, cu carenele longitudinale medio-dorsale distincte. Segmentul 2 este de 2
ori mai lat decât lung. Mezopleurele și tergitele sunt lucioase, prevăzute cu
puncte rare, puțin evidente. Valvele genitale ale ovipozitorului sunt păroase,
206
FAMILIA ICHNEUMONIDAE
lungi aproximativ cât segmentul 2 abdominal. Hipopigiul la femelă este mare,
caracteristic genului Ctenochira.
Corpul este negru, cu palpii, mandibulele, cu excepția dinților roșietici sau
brunii și clipeul roșiatic sau gălbui. Baza clipeului este neagră pe o porțiune
îngustă. Flagelul antenelor, de obicei, este roșiatic pe partea ventrală, înspre
bază, de obicei, mai negricios. Tegulele și tegululele sunt gălbui, uneori brunii
sau albe. Picioarele sunt roșietice, cu coxele și trohanterele, uneori negre.
Câteodată, picioarele posterioare au vârful femurelor și tibiilor și tarsele
posterioare negricioase (var. rivalis Holmgr., la care și areola lipsește). Tergitele
2-4 sunt roșii, la var. rivalis numai 2-3 roșii. Uneori abdomenul este negru, cu
tergitele mijlocii brune-negricioase.
Gazde: Euura amerinae L., Pachynematus scutellatus Htg., Nematus
myosotidis Fall., Pteronidea leucotrocha Htg. (Hym., Tenthredinidae).
Răspândire geografică: Toată subregiunea Palearctică. în România: Aiud,
jud. Cluj; Sânmărtin, jud. Harghita; pădurea Bârnova, jud. Iași, în mai, 1 ?;
muntele Muncel din masivul Rarău, în iunie, 1 o”, Moldovița, jud. Suceava, în
august, 1 ?; Poiana Câmului, Bicaz, jud. Neamț, în iulie, 1 cT; Geoagiu, jud.
Hunedoara, în august, 1 ?.
9.	Ctenochira pectinata (Bauer, 1950)
1958 Trichocalymmus (Coeloprosopon) pectinatum Bauer, Beitr. Ent., 8 (1/2), 181, d".
1965 Ctenochira pectinata Townes et al., Mem. Amer. Ent. Inst., 5, 102; 1973 Kasparyan,
Fauna SSSR, 3 (1), 271, ? cT.
Lungimea corpului; 6 mm.
Capul este transversal, lat cât toracele, rotunjit îngustat înapoia ochilor,
prevăzut cu peri rari bruni-albicioși, lucios. Carena occipitală este distinctă.
Vertexul și tâmplele sunt prevăzute cu puncte rare. Fruntea este excavată, la
mijloc prezintă un șanț longitudinal de la ocelul anterior până între baza antenelor.
Marginile fosetelor antenare nu sunt proeminente. Fruntea este puternic
proeminentă sub baza antenelor. Epistoma are marginile laterale distict mărginite
și proeminente. Fosetele clipeale sunt foarte mari. Partea centrală a feței se
întinde spre înainte și marginile sale atârnă deasupra fosetelor clipeale sub forma
a două palete. Lungimea obrajilor este aproximativ egală cu lățimea bazei
mandibulelor. Carena occipitală este ștearsă în partea inferioară, iar carena orală
nu este proeminentă. Toracele este scurt și ghebos, lucios, potrivit punctat.
Mezopleurele des punctate, fără specul. Scutelul este puțin convex, mărginit cu
coaste pe laturi numai la bază. Nervului este lung postfurcal. Celula discoidală
este foarte mare, cu unghiul infero-extem ascuțit. Nervura discocubitală este
curbată, fără ramei. Areola lipsește. Nervelul este frânt aproximativ la mijloc.
Propodeul este areolat, dar costula lipsește. Abdomenul este oval alungit, des
punctat. Primul tergit este scurt, puțin mai scurt decât lat posterior, cu carenele
SUBFAMILIA TRYPHONINAE
207
longitudinale medio-dorsale distincte până dincolo de mijloc și cu o gropiță
bazală. Ghearele sunt pectinate la bază.
Corpul este negru, cu partea anterioară a clipeului și mandibulele roșietice.
Partea ventrală a flagelului antenelor este brunie. Tegulele și tegululele sunt
galbene-roșietice. Picioarele sunt roșii, prevăzute cu perișori albicioși. Coxele
sunt negricioase la bază, în special cele posterioare. Vârful tibiilor și tarsele
posterioare sunt brunii. Pintenii tibiilor sunt albi-gălbui. Abdomenul este roșu,
cu primul tergit și uneori cu pete negre pe tergitele 2-3. Stemitele și valvele
genitale externe ale ovipozitorului sunt galbene.
Gazde: necunoscute.
Răspândire geografică: Germania, Lituania, Kazahstan. în România:
Moldovița, jud. Suceava, în august, 1 $. Specie nouă pentru fauna României.
10.	Ctenochira pratensis (Gravenhorst, 1829)
1829 Tryphon pratensis Gravenhorst, Ichn. Eur., 2, 299, cT.
1855 Polyblastus pratensis Holmgren, Svensk Vet. Akad. Handl., 1, 207, ? d”; 1912
Schmiedeknecht, Opuse. Ichn., 5, 2436; 1918 Mocsâry, Ordo Hym., Fauna Regni
Hung., 47; 1936 Meyer, Tabl. Syst. Hym. (Ichn.) URSS, 5, 105, ?cf*.
1883 Polyblastus (Trichocalymmus) pratensis Thomson,Opuse. Ent., 9, 903.
1931 Scopiorus pratensis Roman, Skrift. Natursk., 17, 32.
1972 Trychocalymma pratensis Constantineanu R., Contrib. Stud. Tryph. România (Teză),
172, ?.
1973 Ctenochira pratensis Kasparyan, Fauna SSSR, 3 (1), 272, ? cT.
Lungimea corpului: 5-6 mm.
Capul este transversal, neîngustat înapoia ochilor. Fruntea este relativ netedă.
Fața este vizibil proeminentă sub baza antenelor. Antenele sunt puțin mai scurte
decât corpul. Notaulii sunt evidenți în partea anterioară. Mezopleurele sunt
prevăzute cu puncte fine, lucioase. Scutelul este plan, prevăzut cu coaste pe
laturi aproximativ până la mijloc. Propodeul este areolat, costula lipsește. Areola
este prezentă, dar uneori poate lipsi. Nervului este puțin postfurcal. Nervelul
este antefurcal, frânt sub jumătatea sa. Primul segment abdominal este relativ
scurt, fin rugos, cu carenele longitudinale medio-dorsale distincte până la mijlocul
său. Postpețiolul este striat longitudinal pe laturi. Tergitele 2-4 sunt prevăzute
cu puncte și rugozități și cu câte o impresiune transversală la mijloc. Tergitul 2
este de 2 ori mai lat decât lung.
Corpul este negru, cu palpii, clipeul, cu excepția bazei și mandibulele
roșietice. Picioarele sunt negre, cu genunchii anteriori și mijlocii, tibiile și tarsele
roșietice. Uneori, femurele anterioare sunt roșietice. Pterostigma și tegulele sunt
negricioase, prima cu baza albicioasă. Tegululele sunt gălbui. Abdomenul este
roșu, cu primul tergit negru. Sternitele sunt gălbui.
Gazde: necunoscute.
208
FAMILIA ICHNEUMONIDAE
Răspândire geografică: Centrul și nordul Europei, Rusia (Voroșilovgrad,
munții Caucaz). In România: Oradea, jud. Bihor; Păun, comuna Bârnova, jud.
Iași, în mai, 2 cTcT; Valea Mraconia, comuna leșelnita, jud. Mehedinți, în mai,
1 ?.
11.	Ctenochira propinqua (Gravenhorst, 1829)
1829 Tryphon propinquus Gravenhorst, Ichn. Eur., 2, 300, cf.
1855 Polyblastus propinquus Holmgren, Svensk Vet. Akad. Handl., 1, 206, ?cf; 1912
Schmiedeknecht, Opuse. Ichn., 5, 2436; 1936 Meyer, Tabl. Syst. Hym. (Ichn.) URSS,
5, 105, cT.
1883 Polyblastus (Trichocalymmus) propinquus Thomson, Opuse. Ent., 9, 903.
1949 Ctenochira propinqua Townes et al., Ann. Ent. Soc. Amer., 42, 350-351; 1973
Kasparyan, Fauna SSSR, 3 (1), 273, ?cT; 1981 Constantineanu R. și Constantineanu
Irinel, Stud. Cercet. Biol., Ser. Biol. Anim., 33 (1), 32, ?.
1972 Trychocalymmapropinquus Constantineanu R., Contrib. Stud. Tryph. România (Teză),
172,
Lungimea corpului: 5-6 mm.
Capul, de obicei, este slab îngustat înapoia ochilor. Fruntea este puțin
proeminentă, ușor excavată deasupra fosetelor antenare. Gropițele clipeale sunt
mari, prevăzute cu peri gălbui deși. Carena occipitală este distinctă în toată
întinderea sa. Carena orală, la baza mandibulelor, este proeminentă sub forma
unei palete răsfrânte în exterior. Flagelul antenelor este format din 24-29 articule.
Aripile anterioare au areola, rareori nervura intercubitală externă este slab indicată.
Nervului este postfurcal. Nervelul este antefurcal, frânt sub jumătatea sa.
Propodeul este areolat, dar costula lipsește. Toracele este prevăzut cu puncte
relativ fine. Tergitele sunt prevăzute, de obicei, cu puncte distincte și relativ dese
pe cele anterioare, iar tergitele posterioare sunt mai mult netede și lucioase.
Corpul este negru, cu palpii și clipeul, cu excepția bazei, roșietici.
Mandibulele sunt roșietice, mai mult gălbui, cu vârful brun. Antenele sunt galbene-
roșietice pe partea ventrală, în special la bază. Scapul și pedicelul sunt galbene
ventral, primul, deseori galben-roșiaic în întregime. Tegulele sunt negre, uneori
roșietice. Tegululele sunt gălbui. Picioarele variază în privința culorii, de la
aproape în întregime roșii, cu excepția femurelor posterioare, a bazei coxelor
posterioare și a vârfului tibiilor posterioare care sunt negricioase, până la puternic
negricioase, de culoare roșiatică rămânând numai tibiile, tarsele anterioare și
mijlocii, vârful și partea anterioară a femurelor anterioare și mijlocii. Tergitele
2-7 sunt roșii-gălbui, rareori cu vârful și laturile negricioase. Valvele genitale
externe ale ovipozitorului sunt roșietice.
Gazde: necunoscute.
Răpândire geografică: Toată subregiunea Palearctică. în România: Oradea,
jud. Bihor; Păun, comuna Bâmova, jud. Iași, în mai, 2 oV și 1 ? și în iunie,
SUBFAMILIA TRYPHONINAE
209
1 cT; Cheile Bicazului, jud. Neamț, în iulie 1 cT; dealul Gârbei, satul Nehoiașu,
comuna Nehoiu, jud. Buzău, în iulie, 2 ? ?; Măgura Odobești, cota 950, jud.
Vrancea, în mai, 1 ?.
12.	Ctenochira holmgreni (Brischke, 1871)
1871 Polyblastus holmgreni Brischke, Schrift. phys. Okon. Ges. Kdnigsberg, 11, 93,
1878, Brischke, Schrift. Naturft. Ges. Danzig N. F., 4, 99, ? cT; 1912
Schmiedeknecht, Opuse. Ichn., 5, 2452, ? cT; 1936 Meyer, Tabl. Syst. Hym. (Ichn.)
URSS, 5, 114, ?cT.
1912 Polyblastus pallipes Brischke, Schrift. Naturf. Ges. Danzig N. F., 4, 101, o"; 1912
Schmiedeknecht, Opuse. Ichn., 5, 2453, 6"; 1936 Meyer, Tabl. Syst. Hym. (Ichn.)
URSS, 5, 114.
1982 Ctenochira holmgreni, Constantineanu R., Stud. Corn. Soc. Șt. Biol. RSR Fii.Reghin,
342, ?.
Lungimea corpului: 5-7 mm.
Capul și toracele sunt lucioase, prevăzute cu peri scurți și fini. Capul este
puțin îngustat înapoia ochilor. Carena occipitală este puternic proeminentă la
mijloc. Fruntea este excavată deasupra fosetelor antenare sub forma a 2 gropițe
adânci. Mezonotul este convex, iar scutelul proeminent și mărginit pe laturi cu
coaste. Propodeul este scurt, distinct areolat, dar costula lipsește. Areola este
evidentă, scurt pedicelată. Sectorul apical al nervurii radiale este curbat puțin
spre interior la vârf. Nervului este interstițial. Nervelul este antefurcal, frânt
distinct sub jumătatea sa. Abdomenul este prevăzut cu puncte și rugozități
fine, cu marginea posterioară a tergitelor netedă și lucioasă. Primul tergit este
puțin convex, mult mai lung decât lat posterior, cu coastele laterale inferioare
distincte și cu carenele longitudinale medio-dorsale evidente până dincolo de
jumătatea sa.
Corpul este negru, cu palpii, mandibulele, cu excepția dinților, clipeul,
fața, obrajii și partea ventrală a scapului și pedicelul de la mascul galbene intens.
Flagelul antenelor este roșu în întregime la femelă, iar la mascul numai pe partea
ventrală. Calozitățile humerale, tegulele, tegululele și coastele care se duc de la
scutel și postscutel la baza aripilor sunt galbene. Pterostigma este galbenă-
roșiatică. Picioarele sunt galbene-albicioase, cu femurele și trohanterele posterioare
la femelă roșietice. La mascul numai femurele posterioare sunt roșietice. Vârful
tibiilor posterioare și al articulelor tarselor posterioare este brun. Toate tergitele
au marginea posterioară galbenă-roșiatică pe o porțiune lată la mascul, iar la
femelă marginea posterioară a tergitelor este galbenă-albicioasă pe o porțiune
foarte îngustă și numai pe tergitele 6 și 7 puțin mai lată.
Gazde: necunoscute.
Răspândire geografică: Polonia, Germania. In România: Durău, muntele
Ceahlău, în august, 1 ?.
210
FAMILIA ICHNEUMONIDAE
13.	Ctenochira sanguinatoria (Ratzeburg, 1852)
1852 Tryphon sanguinatorius Ratzeburg, Ichn. Forstins., 3, 129, cT.
1855 Polyblastus sanguinatorius Holmgren, Svensk Vet. Akad. Handl., 1, 213, ?; 1878
Brischke, Schrift. Naturf. Ges. Danzig N. F., 4, 99, $ cT; 1911 Morley, Ichn. Brit., 4,
301, ?cT; 1912 Schmiedeknecht, Opuse. Ichn., 5, 2448, ? cT; 1936 Meyer, Tabl. Syst.
Hym. (Ichn.) URSS, 5, 112, ?cT; 1958 Ozols, Tr. Inst. Biol. A. N. Latv. SSR, 5, 156,
?; 1983 Constantineanu R., Stud. Cercet. Biol., Ser. Biol. Anim., 38 (2), 79, ?.
1973 Ctenochira sanguinatoria Kasparyan, Fauna SSSR, 3 (1), 279, ?cT.
Lungimea corpului: 5-7 mm.
Capul este transversal, puțin îngustat înapoia ochilor, prevăzut cu puncte
fine, lucios. Fața este proeminentă la mijloc, des punctată, mult mai lată decât
înaltă. Antenele sunt puțin mai scurte decât corpul, cu flagelul format din
25-29 articule. La femelă perii senzitivi sunt situați începând cu articulul 7.
Fruntea este evident excavată deasupra fosetelor antenare. Carena orală este
proeminentă ca o paletă. Toracele este lat cât capul. Mezonotul este fin punctat,
lucios, cu notaulii distincți în partea anterioară. Mezopleurele sunt netede și
lucioase, prevăzute cu puncte fine și uneori dese. Propodeul este scurt, areolat,
cu costula puțin distinctă. Areola este prezentă, scurt pedicelată. Nervului este
foarte puțin postfurcal. Nervelul este antefurcal, frânt evident sub jumătatea sa.
Picioarele sunt destul de zvelte, cu onichiul tarselor anterioare îngroșat. Ghearele
tarselor sunt evident pectinate. Abdomenul este puțin mai lung decât capul și
toracele împreună. Primul tergit are carenele longitudinale medio-dorsale distincte
până aproape de vârf Tergitele 1-3, cu excepția marginii posterioare, sunt
prevăzute cu rugozități mari, neregulate. Tergitele următoare sunt din ce în ce
mai netede. Valvele genitale externe ale ovipozitorului aproximativ sunt de 2 ori
mai lungi decât lățimea lor la mijloc.
Corpul este negru, cu palpii, mandibulele, clipeul, fața și obrajii galbene.
Culoarea galbenă a feței se răsfrânge în sus, de cele mai multe ori, în 4 ramuri
ascuțite. Antenele sunt roșietice, cu scapul negru dorsal și galben ventral.
Mezonotul, mezosternul și mezopleurele sunt roșii. Mezonotul prezintă, uneori,
linii sau pete negricioase. Uneori, există pete roșii-gălbui pe laturile protoracelui
și propodeului. Propleurele sunt galbene. Scutelul și propodeul sunt negre.
Pterostigma este brunie, cu baza gălbuie. Calozitățile humerale, tegulele și
tegululele sunt galbene-albicioase. Picioarele sunt roșii, cu coxele anterioare și
toate trohanterele galbene. Tibiile posterioare sunt gălbui, cu vârful și câte o
pată înaintea bazei negricioase . Tarsele posterioare sunt brune, cu baza albicioasă.
Vârful femurelor posterioare, deseori, este negru. Tergitele au marginea posterioară
roșiatică-albicioasă pe o porțiune îngustă. Sternitele sunt albe-gălbui. La mascul,
deseori, fața are numai 2 pete galbene-albicioase. Rareori, la mascul scutelul și
postscutelul sunt roșii, iar tibiile posterioare negre cu baza roșie.
Gazde: Trichiocampus viminalis Fall., Heterarthrus microcephalus Kl.,
Pachynematus sp. (Hym., Tenthtredinidae).
SUBFAMILIA TRYPHONINAE
211
Răspândire geografică: Centrul și nordul Europei, Rusia (regiunea.
Volvograd), Ucraina (Kerson, Sevastopol). în România: Ivești, comuna Ivești,
jud. Galați, în iulie, 1 ?.
14.	Ctenochira validicornis (Brischke, 1871)
1871 Polyblastus validicornis Brischke, Schrift. phys. Okon. Ges. Kdnigsberg, 11, 92, o";
1878 Brischke, Schrift. naturf. Ges. Danzig N. F., 4, 98, cf; 1912 Schmiedeknecht,
Opuse. Ichn., 5, 2433, ?; 1923 Pfankuch, Deutsch. Ent. Zeitschr., 577, ?; 1936
Meyer, Tabl. Syst. Hym. (Ichn.) URSS, 5, 103, ?.
1883 Polyblastus (Scopiorus) fusicornis Thomson, Opuse. Ent., 9, 103, $.
1865 Ctenochira (Polyblastus) validicornis Aubert, Bull. Soc. Ent. Mulhouse, 71, cT.
1972 Ctenochira validicornis Constantineanu R., Contrib. Stud. Tryph. România (Teză),
173, cT; 1973 Kasparyan, Fauna SSSR, 3 (1), 284, ? cT; 1983 Constantineanu R.,
Stud. Cercet. Biol., Ser. Biol. Anim., 35 (2), 79, c?.
Lungimea corpului: 5-7 mm.
Capul este aproape neîngustat înapoia ochilor. Marginile fosetelor antenare
sunt simple, neproeminente. Tâmplele din apropierea mandibulelor prezintă câte
o porțiune excavată, mărginită spre interior de coasta orală proeminentă ca o
paletă. Antenele sunt mai scurte decât corpul, cu flagelul format din 27-28
articule. Flagelul este puternic îngroșat la mijloc. Perii senzitivi la femelă sunt
situați începând cu al 3-lea articul. Fața este proeminentă la mijloc. Clipeul este
convex, rotunjit la marginea apicală. Mezonotul este convex. Scutelul este mărginit
cu coaste pe laturi. Mezopleurele sunt lucioase, prevăzute cu puncte și rugozități
foarte fine. Propodeul este complet areolat, dar uneori costula este slabă. Aripa
anterioară prezintă areola scurt pedicelată. Nervului este scurt postfurcal. Nervelul
este antefurcal, frânt evident sub jumătatea sa. Primul tergit este aproximativ de
1,5 ori mai lung decât lat la vârf, rugos, cu carenele longitudinale medio-dorsale
distincte până la jumătatea sa. Următoarele tergite sunt foarte fin rugoase, ușor
lucioase. Tergitul 2 este de 2 ori mai lat decât lung.
Corpul este negru, cu palpii, mandibulele și jumătatea anterioară a clipeului
roșii. Flagelul antenelor este brun-roșu pe partea ventrală. Pterostigma este brună,
cu baza albicioasă. Picioarele sunt roșii, iar coxele și trohanterele prezintă pete
brune, rareori în întregime negricioase sau negre. Vârful femurelor posterioare
și al tibiilor posterioare este negricios. Tarsele sunt brunii. Uneori, picioarele
sunt roșii-gălbui, cu femurele posterioare și vârful tibiilor și tarselor posterioare
brunii. Abdomenul, cu excepția primului tergit, este roșu. Stemitele sunt gălbui.
Valvele genitale externe ale ovipozitorului sunt negre.
Gazde: necunoscute.
Răspândire geografică: Centrul și nordul Europei, Bielorusia, Rusia (St.
Petersburg, Caucaz, rezervația naturală Teberdinschii, Irkuțk). în România: Păun,
comuna Bârnova, în mai, 1 cT și iunie, 1 d\ pădurea Breazu, jud. Iași, în iunie,
1 cT; pădurea Dumbrava, comuna Tismana, jud. Gorj, în iulie, 1 cT; munții
Preluci, satul Dămuc, comuna Bicaz, jud. Neamț, în iulie, 1
212
FAMILIA ICHNEUMONIDAE
15.	Ctenochira xanthopyga (Holmgren, 1855)
1855 Polyblastus xanthopygus Holmgren, Svensk Vet. Akad. Handl., 1, 218, ? cT; 1902
Strobl, Mitt. Naturw. Ver. Steiermark, p. 62, cT; 1912 Schmiedeknecht, Opuse. Ichn.,
5, 2462, ?cT; 1924 Kiss, Verh. Mitt. Sieb. Ver. Naturwiss., Hermannstadt, 72-74,
115; 1936 Meyer, Tabl. Syst. Hym. (Ichn.) URSS, 5, 119, ? cT.
1931 Scopiorus xanthopygus Roman, Skrift. Naturskyd., 17, 33, ? cT.
1973 Ctenochira xanthopyga Kasparyan, Fauna SSSR, 3 (1), 285/£
Lungimea corpului: 5-6 mm.
Capul este aproape neîngustat înapoia ochilor, deși după Kasparyan (1973)
ar fi vizibil îngustat, neted și lucios. Fața este fîn punctată. Antenele sunt lungi
aproape cât corpul, la femelă puțin îngroșate la mijloc, cu flagelul format din
19-26 articule. Perișorii senzitivi la femelă sunt situați începând cu articulul 4.
Carena orală este puțin mai proeminentă decât cea occipitală. Mezonotul este
convex, prevăzut cu puncte fine. Propodeul este distinct areolat, dar costula
uneori lipsește. Areola lipsește. Nervelul este relativ oblic, frânt sub jumătatea
sa. Picioarele sunt relativ puternice, cu tibiile posterioare puțin îngroșate. Ghearele
tarselor la femelă sunt evident pectinate, iar la mascul sunt pectinate numai la
bază. Primul tergit este lat cât propodeul, îngustat succesiv înspre bază, fin
rugos, cu carenele longitudinale medio-dorsale distincte până aproximativ la
mijloc, iar la mascul sunt mai puternice și ajung aproape până la vârful tergitului.
Al 2-lea tergit este transversal, rugos, cu marginea posterioară netedă și cu
impresiunea transversală foarte slabă. Valvele genitale externe ale ovipozitorului
sunt puțin îngroșate.
Corpul este negru, cu mandibulele, cu excepția dinților și vârful clipeului,
roșietice. Mijlocul mandibulelor este gălbui. Flagelul antenelor este bruniu-roșiatic
pe partea ventrală și brun pe partea dorsală. Scapul este negru în întregime.
Tegulele sunt albe-gălbui. Pterostigma este brună-neagră, cu baza albicioasă.
Picioarele sunt roșii, cu vârful tibiilor posterioare și tarsele posterioare brunii.
Coxele, uneori, în special la masculi și vârful femurelor posterioare sunt negre.
Tergitele 2-4 sunt roșii. Uneori numai marginea posterioară a tergitelor 2 și 3
este roșie. Al 3-lea tergit este roșu și pe partea dorsală. Stemitele și valvele
genitale externe ale ovipozitorului sunt gălbui.
Gazde: necunoscute.
Răspândire geografică: Europa, Rusia (Siberia). în România: Ighiel,
comuna Ighiu, jud. Alba.
XVII. Genul Erromenus Holmgren, 1855
1855 Erromenus Holmgren, Svensk Vet. Akad. Handl., 1, 221; 1912, Schmiedeknecht,
Opuse. Ichn., 5, 2469; 1936 Meyer, Tabl. Syst.Hym. (Ichn.) , URSS, 5, 125; 1949
Townes et al., Ann. Ent. Soc. Amer., 42, 373; 1969 Townes, Mem. Amer. Ent. Inst.,
11, 168.
SUBFAMILIA TRYPHONINAE
213
1868 Aniarophron Forster, Verh. Naturh. Ver. Rheinl., 25, 162.
1868 Trichocalymma Forster, Verh. Naturh. Ver. RheinL, 25, 196.
1883 Trichocalymmus Thomson, Opuse. Ent., 9, 903.
1924 Currania Viereck, Can. Ent., 9, 903.
Aripa anterioară măsoară 3,5-7 mm. lungime. Corpul și picioarele sunt
foarte scurte și puternice. Fruntea este evident excavată deasupra fosetelor
antenare. Antenele sunt puternice, mai scurte decât corpul, cu flagelul din 18-
31 articule. Fata este mai mult sau mai puțin proeminentă la mijloc. Clipeul este
oval, de obicei, puțin convex, uneori cu o muchie transversală, diferențiat de față
printr-un șanț, prevăzut la marginea apicală cu un franj de peri scurți, puțin
vizibili. Fosetele clipeale, deseori, sunt mărite și prevăzute cu peri lungi și deși.
Obrajii sunt lungi cât 0,15-0,8 din lățimea bazală a mandibulelor. Condilii
posteriori ai mandibulelor sunt puțin mai aproape unul de altul decât sunt ochii
la nivelul fosetelor clipeale. Fața externă din cincimea bazală a mandibulelor
este puțin convexă, până la aproape plană și prevăzută cu puncte destul de mari.
Epomiile sunt complete și puternice, depășesc în jos șanțul pronotal. Calozitățile
humerale sunt puțin proeminente. Muchia subtegulară se ridică în sus ca o paletă
subțire, care atinge marginea inferioară a tegulei, când ultima este acoperită cu
peri. Tegulele sunt convexe. Areola este prezentă sau lipsește. A doua nervură
recurentă este curbată uniform, cu 2 ferestre distanțate una de alta. Nervelul este
frânt sub jumătatea sa. Lungimea femurului posterior este de 2,5-3,5 ori mai
mare decât lățimea sa. Ghearele tarselor, de obicei, sunt evident pectinate. Tergitul
2 fără excavație transversală înapoia jumătății, neted sau cu câte un șanț oblic
puțin adânc, care diferențiază de fiecare parte unghiurile latero-bazale ale sale.
Tergitele 6 și 7, de obicei, se văd puțin de sub cele precedente. Valvele genitale
externe ale ovipozitorului sunt scurte, curbate în sus, ca și ovipozitorul. Speciile
acestui gen sunt holarctice.
CHEIE PENTRU DETERMINAREA SPECIILOR GENULUI ERROMENUS
1(24) Carena occipitală se unește cu carena orală sau cu baza mandibulelor.
Carenele longitudinale medio-dorsale ale primului tergit sunt distincte
până dincolo de stigme...........................................2
2(15) Aripile aterioare au areolă.......................................3
3	(4) Fața este foarte convexă. Obrajii sunt scurți, lungimea lor nu este mai
mare decât 0,2 din lățimea bazală a mandibulelor. 4-6 mm................
...................................................... 1. E. analis Brisch.
4	(3) Fața este mai puțin convexă. Obrajii sunt mai lungi. Lungimea obrajilor
este mai mare decât 0,3 din lățimea bazală a mandibulelor...............5
5	(6) Marginile fosetelor antenare sunt puternic ridicate. Flagelul antenelor
este format din 26-31 articule. Baza tibiilor are câte o pată albă la
exterior. 5-6 mm...................................10.	E. zonarius (Grav.)
214
FAMILIA ICHNEUMONIDAE
6	(5) Marginile fosetelor antenare sunt slab ridicate sau nu sunt ridicate.
Flagelul antenelor este format din cel mult 28 articule. Baza tibiilor fără
pată albă la exterior, rareori are -câte o pată albă la exterior............7
7	(8) Carena occipitală se unește cu carena orală la baza mandibulelor. Tergitele
2-7 sunt roșii în întregime. 5-6 mm................2. E. brunnicans (Grav.)
8	(7) Carena occipitală se unește cu carena orală la o distanță mare de baza
mandibulelor. Tergitele sunt roșii sau negre.................................9
9(14) Lungimea obrazului este de 0,3-0,45 din lățimea bazală a mandibulelor.
Carena occipitală este distinctă în toată întinderea sa. Fosetele clipeale,
uneori, sunt mici. Tergitele totdeauna sunt negre, cu excepția, uneori, a
ultimelor două. Al 7-lea tergit la femelă prezintă o perie sau un smoc de
perișori la marginea posterioară............................................10
10(11) Fosetele clipeale sunt mari, prevăzute cu peri deși. Distanța de la marginea
lor externă până la ochii compuși este mai mică decât lungimea obrazului.
Tergitele sunt lucioase, prevăzute cu puncte mai mult sau mai puțin fine.
4-5 mm...................................................5. E. junior (Thunb.)
11(10) Fosetele clipeale sunt mai mici; distanța de la marginea lor externă până
la ochiul compus este mai mare decât lungimea obrazului. Tergitele 1-
3 nu sunt lucioase, de obicei sunt prevăzute cu puncte și rugozității!
12(13) Aria posterointermediară a propodeului este prevăzută cu o carenă sau
coastă longitudinală la mijloc. Femurele posterioare sunt roșii. 5-6 mm
...................................................9. E. punctulatus Holmgr.
13(12) Aria posterointermediară a propodeului fără carenă medio-longitudinală.
Femurele posterioare sunt negre..........................* E. alpinator Aub.
14 (9) Lungimea obrazului este de 0,5-0,8 din lățimea bazală a mandibulelor.
Carena occipitală la locul unirii cu carena orală este, de obicei, ștearsă.
Fosetele clipeale sunt mari, aproape se ating de marginile ochilor compuși.
Tergitele 2-7, uneori, sunt roșii. Al 7-lea tergit la femelă fără smoc de
perișori la marginea posterioară.........................3. E. bibulus Kasp.
15 (2) Aripile anterioare fără areolă.......................................16
16(21) Clipeul este diferențiat de față printr-un șanț distinct pe toată întinderea
sa. Carena occipitală, în partea inferioară, nu este curbată spre ochi,
totdeauna se unește cu carena orală formând un unghi ascuțit. Al 5-lea
articul al tarselor posterioare uneori este mai lung decât articulele 2 și
3. Valvele ovipozitorului (superioare, medii și inferioare) sunt relativ
înguste.....................................................................17
17(18) Picioarele sunt roșii-galbene. Tergitele sunt negre. Lungimea scutelului
este aproximativ egală cu înălțimea sa în partea posterioară...................
...............................................................................4. E. călcător (Miill.)
18(17) Picioarele au coxele și uneori femurele negre sau brune-negricioase.
Tergitele 2-7 variază la culoare de la roșietice până la negre. Scutelul
este mai puțin înalt........................................................19
19(20) Al 2-lea articul al tarselor posterioare este mai lung decât al 5- lea.
Articulele flagelului antenelor la mascul au tiloide...........................
..................................................* E» tarsator Aub.
SUBFAMILIA TRYPHONINAE
215
20(19) Al 2-lea articul al tarselor posterioare este egal cu al 5-lea sau mai scurt
decât el. Articulele flagelului la mascul fără tiloide. 4 mm....................
................................................................................6. E. plebejus (Woldst.)
21(16) Clipeul, între fosetele clipeale, nu este diferențiat de față sau este
diferențiat numai printr-o slabă depresiune. Carena occipitală în partea
inferioară este curbată spre ochi și se termină la baza mandibulelor sau
se unește cu carena orală, formând un unghi drept sau chiar obtuz.
Articulul al cincilea al tarselor posterioare este evident, mai scurt decât
al doilea și de obicei egal cu al treilea. Valvele genitale externe ale
ovipozitorului sunt mai mult sau mai puțin rotunjite la vârf și puțin
îngustate la bază...............................................................22
22(23) Carena occipitală se unește cu carena orală. Cel puțin coxele și
trohanterele sunt negre...............................8.	E. punctatus (Woldst.)
23(22) Carena occipitală nu se unește cu carena orală, dar ajunge până la baza
mandibulelor. Picioarele sunt, de obicei, roșii în întregime....................
.......................................................7. E. melanotus (Grav.)
24 (1) Carena occipitală se întrerupe în apropierea mandibulelor la nivelul
marginii inferioare a ochilor compuși. Carenele longitudinale medio-
dorsale ale primului segment abdominal sunt scurte, ele se termină la
nivelul stigmelor......................................*	E. lacunosus Kasp.
1.	Erromenus analis Brischke, 1871
1871 Erromenus analis Brischke, Schrift. phys. Okon. Konigsberg, 9, 95, ? o"; 1878
Brischke, Schrift. Naturf. Ges. Danzig, N. F., 4, 101, ? cT; 1888 Thomson, Opuse.
Ent., 12, 1258, ?; 1911 Morley, Ichn. Brit., 4, 310; 1912 Schmiedeknecht, Opuse.
Ichn., 5, 2475, ? cT; 1936 Meyer, Tabl. Syst. Hym. (Ichn.) URSS, 5, 128, ?cT;1970
Constantineanu M. și Constantineanu R., An. Șt. Univ. Iași, (Serie nouă), 16 (1), 85,
?cT; 1972 Constantineanu R., Contrib. Stud. Tryph. România (Teză), 179, ? d; 1973
Kasparyan, Fauna SSSR, 3 (1), 289; 1975 Constantineanu M. și Constantineanu R.,
Fauna, Ser. Monogr. Grup. Compl. „Porțile de Fier”, 140, ? d.
1949 Erromenus (Erromenus) analis Townes et al., Ann. Ent. Soc. Amer., 2, ? d.
Lungimea corpului: 4-6 mm.
Fața este puternic umflată deasupra clipeului. Obrajii sunt foarte scurți.
Corpul este în mod excepțional îngustat.
Capul este mai lat decât toracele, neîngustat înapoia ochilor. Fruntea este
foarte lucioasă, puțin excavată deasupra fosetelor antenare, cu un șanț medio-
longitudinal. Antenele sunt relativ scurte, cu al 2-lea articul al flagelului aproape
transversal. Fața este des punctată, aproape fără luciu, proeminentă la mijloc.
Clipeul este lat, diferențiat de față printr-un șanț îngust și adânc. Fosetele clipeale
sunt relativ mari, mult îndepărtate una de alta și fără peri. Obrajii sunt scurți, cât
o cincime din lățimea bazei mandibulelor. Mandibulele sunt zvelte. Toracele este
foarte lucios. Notaulii sunt distincți în partea anterioară. Scutelul este mărginit
cu coaste numai la bază. Propodeul este relativ lung, punctat, complet areolat.
216
FAMILIA ICHNEUMONIDAE
Aria compusă din ariile supramediană și bazală este mai lungă decât lată, cu
laturile paralele. Aria postmediană fără carenă medio-longitudinală. Ghearele
tarselor anterioare la ambele sexe sunt pectinate pe o lungime de 0,75 mm
începând de la baza lor. Areola este oblică, triunghiulară, pedicelată. Nervului
este postfurcal. Nervelul este frânt sub jumătatea sa, cu discoidela slabă. Sectorul
extern al nervurii radiale este ușor curbat spre interior la vârf. Abdomenul este
foarte lucios, relativ neted, cu puncte rare. Carenele longitudinale medio-dorsale
ale primului tergit sunt distincte până aproape de vârf. Al 2-lea tergit prezintă
șanțuri latero-bazale oblice. Tergitele 6 și 7 la femelă proeminează evident de
sub cele precedente. Tergitul 7 are la marginea posterioară un smoc de peri lungi
cu vârfurile curbate în sus. Ovipozitorul este curbat în sus. Jumătatea inferioară
a mezopleurelor și mezonotul prezintă puncte distincte, rare, destul de mari.
Corpul este negru, cu palpii, clipeul și mandibulele roșii. Flagelul antenelor
este brun pe partea ventrală. Pterostigma este brună-negricioasă. Tegulele și
tegululele sunt gălbui, primele uneori negricioase. Picioarele sunt roșii, cu coxele
și trohanterele negre. Uneori și femurele sunt negre la mijloc, iar femurele
anterioare, uneori, au câte o pată neagră la bază. Tibiile au baza gălbuie. Vârful
abdomenului, de cele mai multe ori tergitele 6 și 7, rareori numai 7, ori marginea
sa posterioară sunt roșii. Marginea posterioară a tergiteleor precedente este
roșiatică pe o porțiune îngustă. Stemitele sunt galbene, cu pete negre.
Gazde: Pontania proxima Lep., P. leucosticta Htg., Pteronidea capreae L.
(Hym., Tenthredinidae).
Răspândire geografică: Centrul și nordul Europei, Rusia (St. Petersburg,
Moscova), America de Nord. în România: munții Cibinului, jud. Sibiu; Dubova,
comuna Plavișevița, în mai 2 $ ? și 1 d\ Valea Mraconia, comuna leșelnița, jud.
Mehedinți, în mai, 2 cfcT.
2.	Erromenus brunnicans (Gravenhorst, 1829)
(fig. 85)
1829 Tryphon brunnicans Gravenhorst, Ichn. Eur., 2, 270, ? cT.
1855 Erromenus brunnicans Holmgren, Svensk Vet. Akad. Handl., 1, 221, ?	1911
Morley, Ichn. Brit., 4, 307; 1912 Schmiedeknecht, Opuse. Ichn., 5, 2472, ? ; 1928
Constantineanu M., Ann. Sc. Univ. Jassy, 15, 589, ?; 1936 Meyer, Tabl. Syst. Hym.
(Ichn.) URSS, 5, 127, $ cT; 1970 Constantineanu M. și Constantineanu R., An. Șt.
Univ. Iași (Serie nouă), Secț. II, a. Biol., 16 (1), 85, cT; 1972 Constantineanu R.,
Contrib. Stud. Tryph. România (Teză), 177, ? cT; 1973 Kasparyan, Fauna SSSR, 3
(1), 293, ? cA
1949 Erromenus (Erromenus) brunnicans Townes et al., Ann. Ent. Soc. Amer.. 42, 375;
1969 Townes, Mem. Amer. Ent. Inst., 11, 169.
Lungimea corpului: 5-6 mm.
Capul aproape nu este îngustat înapoia ochilor. Fosetele clipeale sunt foarte
mari (fig. 85, B), prevăzute cu peri deși mătăsoși. Flagelul antenelor este format
SUBFAMILIA TRYPHONINAE
217
din 25-28 articule. Fruntea este evident excavată deasupra fosetelor antenare.
Carena occipitală nu este curbată în apropierea mandibulelor și se unește cu
carena orală la unghiul infero-bazal al mandibulei. Toracele este ghebos, puțin
lucios, ca și capul. Scutelul este mărginit cu coaste pe laturi până la jumătatea
sa. Propodeul este scurt, complet areolat. Aria postmediană prezintă rugozități
Fig. 85 - Erromenus brunnicans (Grav.), $ : A = adultul, văzut lateral; B = capul, văzut din față;
C = propodeul și primul tergit , văzute dorsal (după H. Townes).
longitudinale, dar fără carenă medio-longitudinală evidentă. Aripile anterioare
au areola oblică. Nervului este puternic postfurcal. Nervelul este frânt sub
jumătatea sa. Ghearele tarselor la femelă sunt des pectinate. Abdomenul este fin
punctat, relativ lucios. Primul tergit este mai lung decât lat, cu coastele
longitudinale medio-dorsale relativ slabe, dar distincte până aproape de vârf. Al
doilea tergit este transversal. Marginea apicală a tergitului 7 la femelă prezintă
un smoc de peri.
Corpul este negru, cu palpii, mandibulele, clipeul și antenele înspre vârf
roșietice. Tegulele sunt roșietice și tegululele gălbui. Picioarele sunt roșii, cu
coxele și trohanterele negre. Pterostigma este brună, cu baza gălbuie. Vârful
articulelor tarselor posterioare sunt puțin brunii. Abdomenul este roșu, cu primul
tergit negru. Sternitele sunt roșietice. Valvele genitale externe ale ovipozitorului
sunt negricioase.
218
FAMILIA ICHNEUMONIDAE
Gazde: Pteronidea sp. (Hym., Tenthredinidae).
Răspândire geografică: Centrul și nordul Europei, Rusia (partea europeană).
In România: pădurea Călian, Dorobanți, comuna Nicșeni, jud. Botoșani, în iulie,
1 ?; Sinaia, jud. Prahova, în iunie, 1 ?; Dubova, comuna Plavișevița, jud.
Mehedinți, în mai, 1 cT; Slătioara, în iulie, 3 ? ?, rezervația naturală „Frumoasa”,
jud. Suceava, în august, 1 cT.
3.	Erromenus bibulus Kasparyan, 1973
1973 Erromenus bibulus Kasparyan, Fauna SSSR, 3 (1), 291, ?cT.
Lungimea corpului: 5-6 mm.
Capul este puțin îngustat înapoia ochilor. Fruntea este plană, puțin excavată
deasupra fosetelor antenare. Fața este proeminentă uniform, neexcavată pe laturi.
Obrajii sunt lungi cât 0,8 din lățimea bazei mandibulelor. Carena occipitală se
unește cu carena orală la o distanță mare de baza mandibulelor, iar la locul unirii
este, de obicei, ștearsă până la locul curburii. Carena prepectală este evident
excavată la mijloc. Bordura mezonotală, înapoia tegulelor, este proeminentă ca
un lob lat, aproximativ cât jumătate din lățimea tegulei. Scutelul este mărginit
cu coaste pe laturi până la jumătatea sa. Propodeul este distinct areolat, cu
costula neevidentă. Aria postmediană este hexagonală, fără carenă medio-
longitudinală. Aria formată prin unirea ariilor bazală și supramediană este
aproximativ tot atât de lungă cât lată. Areola este prezentă. Nervului este lung
postfurcal. Nervelul este frânt sub jumătatea sa. Femurul posterior este de 3 ori
mai lung decât lat. Ghearele tarselor sunt des pectinate. Primul tergit este puțin
mai lung decât lat, cu carenele longitudinale medio-dorsale distincte până aproape
de vârf. Al 2-lea tergit este de 2 ori mai lat decât lung. Fața este netedă și
lucioasă pe margini, iar la mijloc prezintă puncte mari, puțin adânci și rare.
Fruntea, vertexul și tâmplele sunt netede și lucioase, prevăzute cu puncte mici
și rare. Pronotul și mezopleurele sunt netede și foarte lucioase, pe alocuri cu
puncte fine. Mezonotul prezintă puncte mai evidente, deși destul de rare. Propodeul
este lucios, aproape nepunctat. Tergitele sunt netede și lucioase, cu puncte fine,
puțin evidente.
Corpul este negru. Flagelul antenelor este brun-negricios uniform. Vârful
scutelului și palpii sunt roșietici. Mandibulele sunt brune-roșietice, de obicei,
negricioase. Picioarele, cu excepția coxelor și trohanterelor, tergitele 2-7 și
tegulele sunt galbene-roșietice. Tibiile posterioare au la bază, pe partea externă,
câte o pată albă. Uneori și tegulele sunt brune-negricioase, iar tergitele 6 și 7 sau
numai 7 negre.
Gazde: necunoscute.
Răspândire geografică: Anglia, Germania, Lituania, Bielorusia, Rusia (St.
Petersburg, Moscova, laroslav, Kaluga, Ekaterinaburg, Habarovsk, lakuția,
Buriatia), Georgia. In România: pădurea Călian, Dorobanți, comuna Nicșeni,
SUBFAMILIA TRYPHONINAE
219
jud. Botoșani, în iulie, 2 ? ? și 1 pădurea Bârnova (Movila), în iulie, 1 ?,
Păun, comuna Bârnova, jud. Iași, în iulie, 1 cf.
Specie nouă pentru fauna României.
4.	Erromenus călcător (Miiller, 1776)
1776 Ichneumon călcător Muller, Zool. Dan. Prodr., 158.
1829 Tryphon călcător Gravenhorst, Ichn. Eur., 2, 138.
1855 Polyblastus scutellaris Holmgren, Svensk Vet. Akad. Handl., 1, 220, 6".
1885 Polyblastus oelandicus Holmgren, Svensk Vet. Akad. Handl., 1, 220, cT.
1885 Polyblastus carinatus Holmgren, Svensk Vet. Akad. Handl., 1, 220, cT.
1909 Polyblastus călcător Pfankuch, Zeitschr. Hym. Dipt., 4, 87.
1909 Erromenus călcător Roman, Naturw. Unters. Sarekg., 4 (3), 292, ? cT; 1911 Morley,
Ichn. Brit., 4, 306; 1912 Schmiedeknecht, Opuse. Ichn., 5, 2478, $ cf; 1924 Kiss,
Verh. Mitt. Sieb. Ver. Naturwiss., Hermannstadt, 72-74, 115; 1936 Meyer, Tabl.
Syst. Hym. (Ichn.) URSS, 5, 130, ? cT; 1973 Kasparyan, Fauna SSSR, 3 (1), 295,
1980 Constantineanu R. M., An. Muz. Jud. Suceava, Șt. Nat., 6, 289, ?<A
Lungimea corpului: 5-6 mm.
Această specie se distinge prin scutelul puternic proeminent și lipsa areolei
la aripile anterioare.
Capul este puțin îngustat înapoia ochilor, aproape neîngustat. Flagelul
antenelor este format din 23-26 articule. Fruntea este plană, neexcavată deasupra
fosetelor antenare. Clipeul este diferențiat de față printr-un șanț distinct. Fosetele
clipeale nu sunt mari. Obrajii sunt relativ lungi, aproximativ cât jumătate din
lățimea bazală a mandibulelor. Carena occipitală se unește cu carena orală deasupra
bazei mandibulelor sub un unghi ascuțit la o distanță de mandibule egală cu
lungimea obrajilor. Notaulii sunt distincți. Lățimea bordurii mezonotale este
aproximativ cât o treime din lățimea tegulelor. Scutelul are peretele posterior
aproape egal cu lungimea sa dorsală și este mărginit cu coaste laterale până la
jumătatea sa. Propodeul este distinct areolat, dar costula uneori lipsește. Aria
formată prin unirea ariei bazale cu aria supramediană este aproximativ cu 1,5 ori
mai lungă decât aria postmediană. Aripile anterioare fără areola. Nervelul este
frânt sub jumătatea sa. Femurul poasterior este de 3-3,5 ori mai lung decât lat.
Ghearele tarselor sunt pectinate. Primul tergit are coastele longitudinale medio-
dorsale distincte, 3/4 din lungimea sa. Valvele genitale externe ale ovipozitorului
sunt relativ înguste. Fața prezintă la mijloc puncte mari dese, puțin adânci, iar
pe laturi fără puncte. Vertexul și tâmplele sunt netede, lucioase, cu puncte fine
și rare. Toracele, de obicei, prezintă puncte fine, dar uneori partea antero-inferioară
a mezopleurelor, scutelul și propodeul sunt rugoase. Tergitele 1-3, de obicei,
prezintă o sculptură granuloasă, fără luciu. Ovipozitorul este scurt, puțin curbat.
Corpul este negru, cu clipeul, exceptând cincimea bazală, mandibulele, cu
excepția dinților și tegulele galbene-roșietice. Flagelul antenelor este brun-roșiatic,
negricios pe partea dorsală. Picioarele sunt roșii, uneori cu coxele posterioare,
vârful tibhior posterioare și tarsele posterioare brunii sau negricioase. Articulațiile
tergitelor sunt roșietice. Stemitele sunt gălbui, prevăzute cu pete mari negre.
220
FAMILIA ICHNEUMONIDAE
Gazde: Pteronidea leucotrocha Htg., P. ribesii Scop., P cognata Lqv.,
Diprion pini L. (Hym, Tenthredinidae).
Răspândire geografică: Centrul ’și nordul Europei, Ucraina, Rusia (Irkuțk,
lakuțk). în România: Rus, jud. Sălaj; Slătioara, jud. Suceava.
5.	Erromenus junior (Thunberg, 1822)
(fig. 86)
1822 Ichneumon Junior Thunberg, Mem. Acad. Imp. Sci. St. Petersbourg, 8, 273; 1824
Thunberg, Mem. Acad. Imp. Sci. St. Petersbourg, 8, 334, cf.
1829 Exochus frenator Gravenhorst, Ichn. Eur., 2, 332, £ o".
1855 Erromenus frenator Holmgren, Svensk Vet. Akad. Handl., 1, 222; 1878 Brischke,
Schrift. Naturf. Ges. Danzig N. F., 4, 101, £ d\ 1883 Thomson, Opuse. Ent., 9, 905;
1911 Morley, Ichn. Brit, 4, 309; 1912 Schmiedeknecht, Opuse. Ichn., 5, 2476, ?
1883 Erromenus arenicola Thomson, Opuse. Ent., 9, 905, ? cT; 1912 Schmiedeknecht,
Opuse. Ichn., 5, 2475, ? cT; 1970, Constantineanu M. și Constantineanu R., An. Șt.
Univ. Iași (Serie nouă), Secț. II, a. Biol., 16 (1), 85, ? o".
1912 Erromenus junior Roman, Zool. Bidr. Uppsala, 1, 290; 1925 Habermehl, Konowia,
11; 1936 Meyer, Tabl. Syst. Hym. (Ichn.) URSS, 5, 129, ? c?; 1965 Jussila, Ann.
Univ. Turku, 34, 40, ?; 1972 Constantineanu R., Contrib. Stud. Tryph. România
(Teză), 180, $ cT; 1973 Kasparyan, Fauna SSSR, 3 (1), 296, ? cT; 1980 Constantineanu
R. M., An. Muz. Jud. Suceava, Șt. Nat., 6, 289, ?.
Lungimea corpului: 4-7 mm.
Capul este transversal, foarte puțin îngustat sau neîngustat înapoia ochilor.
Antenele sunt lungi, aproape cât corpul. Flagelul antenelor este format din 20-
25 articule. Fruntea este puțin excavată deasupra fosetelor antenare. Fața este
mai mult sau mai puțin uniform proeminentă. Fosetele clipeale sunt mari, acoperite
cu peri deși și aproape atingându-se de marginile ochilor compuși. Obrajii au o
lungime aproximativ cât 1/3 din lățimea mandibulelor. Carena occipitală se unește
cu carena orală la o mică distanta de baza mandibulelor. Lățimea bordurii
mezonotale este egală aproximativ cu 1/3 din lățimea tegulelor. Scutelul este
mărginit cu coaste pe laturi numai la bază. Propodeul este complet areolat, cu
costula distinctă. Aria postmediană prezintă rugozități longitudinale, fără carenă
medio-longitudinală evidentă. Aria formată din unirea ariilor supramediană și
bazală este tot atât de lungă cât lată. Areola este prezentă. Nervelul este frânt
mult sub jumătatea sa. Femurul posterior este aproape de 3 ori mai lung decât
lat. Ghearele tarselor la femelă sunt des pectinate până la vârf, dar la mascul ele
prezintă numai câțiva dințișori la bază. Primul tergit este aproximativ atât de
lung cât lat, cu carenele longitudinale medio-dorsale distincte până aproape de
vârf. Tergitul 2 este transversal, cu câte o impresiune oblică pe margini la bază.
Fața prezintă la mijloc puncte mari și dese, iar pe laturi puncte mai fine. Fruntea
prezintă puncte mai fine și mai dese. Pronotul, mezonotul și mezopleurele în
jumătatea inferioară sunt punctate. Laturile propodeului sunt aproape nepunctate,
SUBFAMILIA TRYPHONINAE
221
netede. Tergitele sunt netede și lucioase, cu puncte distincte relativ fine pe
tergitele 1-4. Aparatul genital extern mascul, ca în fig. 86.
Corpul este negru, cu palpii și flagelul antenelor pe partea ventrală și la
vârf brunii. Uneori, atât clipeul cât și mandibulele sunt roșietice. Tegulele sunt
Fig. 86 - Erromenus junior (Thunb.), o"
- aparatul genital extern : A = placa
subgenitală; B = sintergitul; C = armătura
genitală (original).
brunii-roșietice până la negricioase. Pterostigma este brună, cu baza albicioasă.
Picioarele sunt roșii, cu coxele și trohanterele negre. Tibiile au baza roșiatică pe
o porțiune îngustă. Tergitele au marginea posterioară roșiatică. Uneori tergitul 5
la marginea posterioară și 6 și 7 aproape în întregime sunt galbene-roșii sau
galbene. Stemitele sunt roșietice, uneori brunii.
Gazde: Selandria serva F., Nematus viridis Steph., Pteronidea jugicola
Thoms. și P. cognata Lqv. (Hym., Tenthredinidae).
Răspândire geografică: Centrul și nordul Europei, Rusia (St. Petersburg,
Jitomir, Kaluga, Kursk și Orientul îndepărtat), Armenia. în România: Ruda, jud.
Hunedoara; Bocșa, jud. Caraș-Severin; Ghimbav, jud. Brașov, în august, 1 d";
222
FAMILIA ICHNEUMONIDAE
Ciocanu, comuna Dâmbovicioara, jud. Argeș, în iulie, 1 ?; Valea Mraconia,
comuna leșelnița, în iunie și august, 1 ? și 8 dV, Dubova, comuna Plavișevița,
jud. Mehedinți, în mai, 1 cT; Slătioara, în iulie, 1 ?, rezervația naturală “Ponoare”,
jud. Suceava, în august, 2 $ $.
6.	Erromenus plebejus (Woldstedt, 1877)
1877 Trichocalymma plebejum Woldstedt, Bull. Akad. Petersburg, 23, 456,
1883 Erromenus brevitarsis Thomson, Opuse. Ent., 9, 904, ? cT.
1911 Erromenus plebejus Morley, Ichn. Brit., 4, 306, ? cT; 1912 Schmiedeknecht, Opuse.
Ichn., 5, 2479, ? d; 1936 Meyer, Tabl. Syst. Hym. (Ichn.), URSS, 5, 131, ? cT; 1972
Constantineanu R., Contrib. Stud. Tryph. România (Teză), 182, ?cT; 1973 Kasparyan,
Fauna SSSR, 3 (1), 299; 1983 Constantineanu R., Stud. Corn. Soc. Șt. Biol. RSR,
Fii. Reghin, 343,
Lungimea corpului: 4-6 mm.
Corpul este lucios. Capul nu este îngustat sau este foarte puțin îngustat
înapoia ochilor. Fruntea este puțin proeminentă, ușor excavată deasupra fosetelor
antenare. Fața este convexă, diferențiată de clipeu printr-un șanț adânc. Fosetele
clipeale, de obicei, sunt mari și acoperite cu bucle de peri. Carena occipitală se
unește cu carena orală, de obicei, formând un unghi ascuțit. Distanța de la locul
unirii până la mandibule este egală cu 1/2 din lățimea lor bazală. Bordura
mezonotală este îngustă, lățimea sa este aproximativ 1/4 din lățimea tegulei.
Toracele este convex. Propodeul este scurt, complet areolat, cu costula distinctă.
Aria supramediană, unită cu cea bazală, este aproximativ atât de lată cât lungă.
Aria postmediană prezintă uneori o carenă medio-longitudinală. Aripile nu au
areola. Nervelul este frânt sub jumătatea sa. Picioarele sunt groase, cu articulele
tarsale 2-4 scurte. Ghearele tarselor sunt pectinate până la vârf la femelă, iar la
mascul numai la bază. Primul tergit este puțin mai lung decât lat la vârf, cu
carenele longitudinale medio-dorsale distincte până dincolo de jumătatea sa. Al
2-lea tergit este de 2 ori mai lat decât lung. Valvele genitale externe ale
ovipozitorului sunt relativ subțiri. Sculptura corpului variază de la netedă sau
lucioasă, fără puncte, sau prevăzută cu puncte mari și dese pe frunte, față, torace
și primele tergite.
Corpul este negru, cu palpii, clipeul și mandibulele roșietice. Flagelul
antenelor este roșu-brun. Aripile sunt ușor tulburi, cu pterostigma și tegulele
brune-roșietice, prima cu baza albicioasă. Picioarele sunt negre, cu vârful
femurelor, tibiile și tarsele roșietice. Abdomenul este roșu-brun înspre vârf. în
privința culorii, picioarele și abdomenul variază mult, ele pot fi brune-roșietice,
numai cu coxele și trohanterele și primul tergit negre. Uneori, toate tergitele și
picioarele sunt negre, cu excepția tibiilor și tarselor brunii. S terni lele sunt roșietice-
gălbui. Valvele genitale externe ale ovipozitorului sunt negricioase.
Gazde: necunoscute.
SUBFAMILIA TRYPHONINAE
223
Răspândire geografică: Centrul și nordul Europei, Rusia (St. Petersburg,
Caucaz, Alatau, Krasnoiarskii Krai, Irkuțk, Buriatia, insulele Kurile). în România:
rezervația naturală „Codrul Secular Slătioara”, jud. Suceava, în iulie, 3 ? ? și
4 o"cT.
7.	Erromenus melanotus (Gravenhorst, 1829)
1829 Tryphon melanotus Gravenhorst, Ichn. Eur., 2, 269, ?.
1871 Erromenus exareolatus Brischke, Schrift. Phys. Okon. Ges. Konigsberg, 11, 96;
1878 Brischke, Schrift. Naturf. Ges. Danzig N. F., 4, 102, ?o".
1883 Erromenus cavigena Thomson, Opuse. Ent., 9, 904,
1907 Erromenus melanotus Pfankuch, Zeitschr. Hym. Dipt., 7, 21, o"; 1912 Schmiedeknecht,
Opuse. Ichn., 5, 2481,	1936 Meyer, Tabl. Syst. Hym. (Ichn.) URSS, 5, 132,
? o"; 1973 Kasparyan, Fauna SSSR, 3 (1), 298.
Lungimea corpului: 5 mm.
Flagelul antenelor este format din 23-25 articule. Capul este puțin îngustat
înapoia ochilor. Fruntea este plană, puțin excavată deasupra fosetelor antenare.
Fața este puternic punctată, iar clipeul este neted și lucios, prevăzut numai cu
puncte puțin perceptibile. Fruntea, vertexul și tâmplele sunt netede și lucioase,
prevăzute cu puncte fine și rare. Carena occipitală este curbată în partea inferioară,
ajunge la baza mandibulelor, dar nu se unește cu carena orală. Mezonotul este
convex, des punctat, cu notaulii distincți în partea anterioară. Mezopleurele sunt
lucioase, prevăzute cu puncte relativ rare, în partea superioară foarte lucioase.
Epomiile și epicnemiile sunt distincte. Bordura mezonotală este lată cât 1/2 din
lățimea tegulei. Scutelul este mărginit cu coaste pe laturi, până dincolo de
jumătatea sa. Propodeul este rugos, distinct areolat, rareori costula poate lipsi.
Aria postmediană este mai mult sau mai puțin rotunjită, fără carenă medio-
longitudinală. Aria supramediană, unită cu aria bazală, este mai lungă decât lată.
Aripile anterioare fără areolă. Nervelul este frânt mult sub jumătatea sa. Femurul
posterior este aproximativ de 3 ori mai lung decât lat. Ghearele tarselor sunt
pectinate numai în jumătatea bazală. Primul segment abdominal este mai lung
decât coxele posterioare, cu carenele longitudinale medio-dorsale distincte până
dincolo de jumătatea sa. Valvele genitale externe ale ovipozitorului sunt rotunjite
la vârf. Ovipozitorul este puternic comprimat pe laturi. Tergitele sunt netede și
lucioase, dar tergitele 1-3 prezintă puncte relativ mici și rare.
Corpul este negru, cu palpii, clipeul și mandibulele roșietice-gălbui. Flagelul
antenelor este roșu-brun pe partea ventrală. Aripile sunt puțin tulburi, cu
pterostigma brună-negricioasă, gălbuie la bază. Tegulele sunt galbene-albicioase,
iar tegululele roșietice. Picioarele sunt roșii, cu coxele posterioare negre în cea
mai mare parte. Tergitele, cu excepția primului, sunt, de obicei, roșii sau galbene-
roșietice, iar 2-5 cu câte o pată mare neagră la bază. Uneori, culoarea tergitelor
este mai negricioasă. Câteodată, la masculi culoarea roșie este numai pe mijlocul
abdomenului sau abdomenul este negru, cu marginea posterioară a tergitelor
roșie.
224
FAMILIA ICHNEUMONIDAE
Gazde: Pristiphora alnivora Htg. (Hym., Tenthredinidae).
Răspândire geografică: Specie silvicolă, răspândită în toată subregiunea
Palearctică. Centrul și nordul Europei, Rusia (părțile europeană și asiatică). In
România: Valea Mureșului, comuna Geoagiu, jud. Hunedoara, în august, 1 cT.
Specie nouă pentru fauna României.
8.	Erromenus punctatus (Woldstedt, 1877)
1877 Trichocalymma punctatum Woldstedt, Bull. Akad. Petersburg, 23, 456, ?.
1883 Erromenus simplex Thomson, Opuse. Ent., 9, 905, ? cT; 1912 Roman, Ent. Tidskr.,
33, 65; 1912 Schmiedeknecht, Opuse. Ichn., 5, 2480, ?d"; 1931 Roman, Ark. Zool.,
23 A (6), 18, cf; 1936 Meyer, Tabl. Syst. Hym. (Ichn.) URSS, 5, 132,	1965
Jussila, Ann. Univ. Turku, 34, 412,	1975 Constantineanu M. I. Et all, Grup.
Cercet., Compl. “Porțile de Fier”, Fauna, Ser. monogr., Edit. Acad., 140, 6"; 1980
Constantineanu R., An. Muz. Jud. Suceava, Șt. Nat., 6, 290, d.
1902 Erromenus defectivus Strobl, Mitt. Naturwiss. Ver. Steiermark, 74, ? d\ 1970
Constantineanu M. și Constantineanu R., An. Șt. Univ. Iași (Serie nouă), a. Biol., 16
(1), 85, d.
1902 Erromenus nitens Strobl, Mitt. Naturwiss. Ver. Steiermark, 74, d.
1973 Erromenus punctatus Kasparyan, Fauna SSSR, 3 (1), 301, %d.
Lungimea corpului: 4-6 mm.
Flagelul antenelor este compus din 22-26 articule. Capul, de obicei, este
evident îngustat înapoia ochilor. Fruntea este ușor excavată deasupra fosetelor
antenare. Clipeul este diferențiat de față la mijloc numai printr-o depresiune
slabă. Fosetele clipeale sunt relativ mari, dar puțin mai adânci decât cele de la
E. melanotus Grav. Carena occipitală se unește cu carena orală sub un unghi
drept sau chiar obtuz. Lățimea bordurii mezonotale este aproximativ de 0,4 ori
din lățimea tegulei. Scutelul este mărginit cu coaste pe laturi până dincolo de
jumătatea sa. Propodeul este complet areolat, cu costula distinctă. Aria
postmediană fără carenă medio-longitudinală. Lungimea ariei supramediane unită
cu aria bazală este aproximativ egală cu lățimea sa. Aripile anterioare fără areolă.
Nervelul este frânt sub jumătatea sa. Femurul posterior este aproximativ de 3 ori
mai lung decât lat. Ghearele tarselor la femelă sunt slab pectinate în jumătatea
bazală, iar la mascul sunt nepectinate. Primul tergit are coastele longitudinale
medio-dorsale distincte până dincolo de jumătatea sa. Valvele genitale externe
ale ovipozitorului sunt rotunjite la vârf. Ovipozitorul este aproape plan, puternic
comprimat pe laturi. Punctuația corpului este aceiași ca la E. melanotus Grav.,
dar uneori primele tergite sunt rugoase.
Corpul este negru, cu palpii, jumătatea apicală a clipeului și mandibulele
roșietice. Flagelul antenelor este brun-negricios. Tegulele sunt roșietice până la
negre, iar tegululele gălbui. Picioarele și abdomenul variază mult în privința
culorii: la exemplarele de culoare mai deschisă, picioarele, cu excepția coxelor
și trohanterelor și abdomenul, cu excepția primului tergit, sunt roșii; la exemplarele
SUBFAMILIA TRYPHONINAE
225
de culoare negricioasă sau neagră, culoarea corpului este neagră, cu tibiile, uneori
tarsele și marginea posterioară a ultimelor tergite la femelă roșii.
Gazde: Pristiphora variipes Lqv., P. quercus Htg., P. abietina Christ.,
Pachynematus montanus Zadd. (Hym., Tenthredinidae).
Răspândire geografică: în pădurile din toată subregiunea Palearctică, din
Suedia și Austria până în Kamciatka. în România: Valea Mraconia, comuna
leșelnița, jud. Mehedinți, în iulie, 1 cT și Slătioara, comuna Stulpicani, jud.
Suceava, în iunie, 1 cT.
9.	Erromenus punctulatus Holmgren, 1855
1855 Erromenus punctulatus Holmgren, Svensk Vet. Akad. Handl., 1, 222, cT; 1911 Morley,
Ichn. Brit., 4, 309, o”; 1912 Schmiedeknecht, Opuse. Ichn., 5, 2477, cT; 1931 Roman,
Ark. Zool., 23 A (6), 18, cT; 1936 Meyer, Tabl. Syst. Hym. (Ichn.) URSS, 5, 130,
cT; 1965 Jussila, Ann. Univ. Turku, 34 (2), 40; 1972 Constantineanu R., Contrib.
Stud. Tryph. România (Teză), 181, ? cT; 1972 Kasparyan, Ins. Mongol., ed.
Nauka, 1, 581, cT; 1973 Kasparyan, Fauna SSSR, 3 (i), 302, ? cr; 1976-1977
Constantineanu M. I. și Vbicu M. C., Trav. St. “Stejarul” Pângărați, Ecol. Terr. Gen.,
270, ?.
1949 Erromenus (Erromenus) punctulatus Townes et al., Ann. Ent. Soc. Amer., 42,
380, ?cT.
Lungimea corpului: 5-7 mm.
Această specie se caracterizează prin lipsa luciului și în special prin prezența
unei sculpturi cu asperități pe tergite cât și fosetele clipeale relativ mici.
Flagelul antenelor este format din 20-26 articule. Capul nu este îngustat
înapoia ochilor. Fruntea este puțin excavată deasupra gropițelor antenare. Fosetele
antenare sunt relativ mici. Carena occipitală se unește cu carena orală la o
distanță de baza mandibulelor egală cu 0,5 din lățimea bazei lor. Lățimea bordurii
mezonotale este egală aproximativ cu 0,3 din lățimea tegulei. Scutelul este mărginit
cu coaste pe laturi până la jumătatea sa. Propodeul este distinct areolat, cu
costula evidentă. Aria postmediană prezintă o carenă medio-longitudinală.
Lungimea ariei supramediane, unită cu aria bazală, este puțin mai mare decât
lățimea sa. Aripile anterioare au areola. Nervura radială este puțin curbată la
vârf. Nervelul este frânt mult sub jumătatea sa. Femurul posterior este aproximativ
de 3 ori mai lung decât lat. Al 2-lea articul al tarselor posterioare la mascul este
egal cu al 5-lea sau puțin mai lung decât acesta. Ghearele tarselor la femelă sunt
des pectinate aproape până la vârf, iar la mascul ghearele au numai dințișori la
bază. Abdomenul este puțin mai lung decât capul și toracele împreună. Primul
tergit este aproximativ atât de lung cât lat, cu carenele longitudinale medio-
dorsale distincte până aproape de vârf. Tergitul 2 este transversal, cu câte o
impresiune oblică, de ambele părți, la bază. Corpul este punctat și are aceiași
culoare ca și la E. junior Thunb., dar fața, de obicei, are pe laturi puncte mai
rare. Tergitele, în special 1-3, prezintă o sculptură cu asperități (cu puncte și
226
FAMILIA ICHNEUMONIDAE
rugozități) și de obicei sunt mai negricioase, fără marginea posterioară de culoare
deschisă.
Corpul este negru, cu palpii, mandibulele și clipeul, cu excepția bazei,
roșietice. Antenele sunt roșii-brune spre vârf. Picioarele sunt roșii, cu coxele și
trohanterele negre, ultimele cu vârful roșu. Valvele genitale externe ale
ovipozitorului sunt negre.
Gazde: Amauronematus forsiusi Ensl., Croesus latipes Vili., Pachynematus
scutellatus Htg., Anoplonyx luteipes Cress., Anoplonyx sp. (Hym., Tenthredinidae)
și Zeiraphera griseana Hb. (Lep., Tortricidae).
Răspândire geografică: Centrul și nordul Europei, Rusia (părțile europeană
și siberiană) și zona boreală a regiunii Holarctice. în România: Rus, jud. Sălaj;
pădurea Bârnova, jud. Iași, în mai, 1 ?; munții Retezat (Gura Zlata), în iulie, 1 Ș
și 1 cT; Bagău, comuna Hoceni, jud. Vaslui, în iunie, 1 o*; rezervația naturală
Ponoare”, jud. Suceava, în august, 2 ? d.
10.	Erromenus zonarius (Gravenhorst, 1820)
1820 Ichneumon zonarius Gravenhorst, Mem. Akad. Sc. Torino, 24, 380, ?.
1829 Tryphon zonarius Gravenhorst, Ichn. Eur., 2, 268, ? cT.
1855 Erromenus zonarius Holmgren, Svensk Vet. Akad. Handl., 221, ? o"; 1911 Morley,
Ichn. Brit., 4, 308; 1912 Schmiedeknecht, Opuse. Ichn., 5, 2473, ? cT; 1936 Meyer,
Tabl. Syst. Hym. (Ichn.) URSS, 5, 128, ? cT; 1965 Jussila, Ann. Univ. Turku, 34 (2),
?; 1972 Constantineanu R., Contrib. Stud. Tryph. România (Teză), 178, cT;
1972 Kasparyan, Ins. Mongol., 1, 582, ?cT; 1973 Kasparyan, Fauna SSSR, 3 (1),
304,	1980 Constantineanu R. M., An. Muz. Jud. Suceava, Șt. Nat., 6, 288,
1930 Tryphon akaashii Uchida, Joum. Fac. Agric. Hokkaido, 25, 372, ?.
1965 Erromenus (Erromenus) akaashii Townes et al., Mem. Amer. Ent. Inst., 5, 104.
1965 Erromenus (Erromenus) zonarius Townes et al., Mem. Amer. Ent. Inst., 5, 104.
Lungimea corpului: 5-8 mm.
Capul și toracele sunt acoperite cu peri fini gri și cu puncte fine și rare.
Flagelul antenelor este format din 26-31 articule. Capul este transversal, puțin
îngustat înapoia ochilor. Fruntea este excavată deasupra fosetelor antenare,
ultimele au marginile superioare proeminente ca niște inele. Fosetele clipeale
sunt relativ mari, prevăzute cu peri. Obrajii sunt lungi, aproximativ cât jumătate
din lățimea bazală a mandibulelor. Carena occipitală este curbată în apropierea
mandibulelor spre carena orală proeminentă, cu care se unește. Lățimea bordurii
pronotale este aproximativ egală cu jumătate din lățimea tegulei. Scutelul este
prevăzut cu coaste pe laturi, până aproximativ la jumătatea sa. Propodeul este
complet areolat, cu costula distinctă. Aria postmediană deseori prezintă 2 carene
medio-longitudinale. Aria supramediană, unită cu cea bazală, este mai lungă
decât lată. Aripile anterioare au areolă. Nervelul este antefurcal, frânt mult sub
jumătatea sa. Femurul posterior este aproximativ de 3 ori mai lung decât lat.
Ghearele tarselor sunt pectinate la femelă până la vârf, iar la mascul ele sunt
SUBFAMILIA TRYPHONINAE
227
aproape nepectinate. Primul tergit este mult mai lung decât lat și prevăzut cu
puncte mari, cu carenele longitudinale medio-dorsale distincte până dincolo de
jumătate. Tergitele următoare sunt transversale, punctate, spre vârf din ce în ce
mai netede și lucioase. Fața, la mijloc, este prevăzută cu puncte mari și dese, iar
pe laturi cu puncte mai mici și rare. Vertexul și tâmplele prezintă puncte mici
și rare. Pronotul, mezonotul și mezopleurele, în cea mai mare parte sunt prevăzute
cu puncte distincte și uneori destul de dese. Ariile propodeului, cu excepția ariei
supramediane unită cu cea bazală, sunt prevăzute cu rugozități neregulate.
Corpul este negru, cu jumătatea apicală a clipeului, uneori mijlocul
mandibulelor și palpii roșietici. Pterostigma este brună, cu baza albicioasă.
Tegulele sunt roșii-brune. Picioarele sunt roșii, cu coxele, trohanterele și baza
femurelor anterioare și mijlocii negre. Tibiile și tarsele, de obicei, sunt roșietice.
Baza tibiilor are câte o pată galbenă-albicioasă la exterior. Mijlocul abdomenului,
de cele mai multe ori tergitele 2 și 3 sunt roșii, restul tergitelor au marginea
posterioară roșiatică. Femurele și abdomenul variază mult în privința culorii;
uneori, toate femurele și tergitele, exceptând 1, 6 și 7 sunt roșii, alteori femurele
și toate tergitele pot fi negre în intregime.
Se aseamănă cu E. brunnicans Grav., de care se deosebește prin marginea
proeminentă ca un inel a fosetelor antenare, un număr mai mare de articule ale
flagelului antenelor și modul de unire a carenei occipitale cu cea orală.
Gazde: necunoscute.
Răspândire geografică: Centrul și nordul Europei, Rusia (părțile europeană
și asiatică până în Orientul îndepărtat și insula Sahalin), Mongolia. în România:
Slătioara, jud. Suceava, în iulie, 1 cA
C. Subfamilia THYMARIDINAE Constantineanu, 1961
1961 Subfamilia Thymaridinae Constantineanu M., Beitr. Ent., 11 (7/8), 26: 1965
Constantineanu M., Fauna RPR, 9 (5), 42.
Ihneumonide delicate, cu corpul zvelt. Clipeul este mare până la foarte
mare, cu marginea apicală, de obicei, prevăzută cu un franj de peri lungi paraleli.
Mandibulele sunt potrivit de lungi, cu dintele inferior aproximativ tot atât de
lung ca și cel superior, mai lung decât dintele superior sau distinct mai scurt
decât cel superior. Carena occipitală se unește cu carena orală departe de baza
mandibulelor. Notaulii sunt lungi, de obicei ajung până la mijlocul mezonotului
sau îl depășesc. Propodeul este complet areolat, numai la genul Leptixys carenele
longitudinale sunt șterse. Pintenul tibiilor anterioare este uniform curbat. Tibiile
mijlocii și posterioare au câte doi pinteni. Ghearele tarselor sunt simple sau au
numai la bază piepteni neevidenți. Areola lipsește, dar genul Leptixys și uneori
Eclytus au areolă. A doua nervură recurentă este curbată și prezintă două ferestre.
Nervelul este frânt sub jumătatea sa. Primul tergit este zvelt, subțiindu-se la vârf
spre bază, fără dinți latero-bazali, cu stigmele situate înaintea, la mijloc sau
înapoia jumătății. Primul tergit, de obicei, prezintă glime pe laturi. Tergitele 2-
4 prezintă epipleure late până la foarte înguste, din care numai epipleurele
tergitului 2 sunt diferențiate printr-o cută de tergit. Epipleurele tergitului 3 sunt
diferențiate parțial până la complet. Ovipozitorul este relativ lung, aproximativ
cât tergitele 1 și 2 împreună, îngroșat sau lățit succesiv până la mijloc și apoi
subțiat succesiv din nou până la vârf. în România se cunosc 5 genuri și se
dezvoltă ca parazitoizi în larve de lepidoptere și uneori în larve de Tenthredinidae.
Larvele de ultimul stadiu au toate scleritele cefalice bine dezvoltate, cu
arcurile epistomal și labral întregi. Numai la genurile Hybophanes și Neliopisthus
scheletul labral este incomplet dorsal. Mandibulele prezintă dinții bine dezvoltați,
situați pe partea superioară a lamei.
CHEIE PENTRU DETERMINAREA GENURILOR SUBFAMILIEI THYMARIDINAE
1(14) Dintele inferior al mandibulelor este puțin sau mult mai scurt decât
dintele superior, ambii dinți sunt vizibili atunci când mandibulele sunt
SUBFAMILIA THYMARIDINAE
229
închise. Mijlocul marginii anterioare a clipeului pe o distanță de 0,3 este
trunchiat sau convex. Primul tergit prezintă glime, cu excepția unei specii
nearctice de Hercus.............................................2
2(11) Mandibulele sunt puțin subțiate la vârf, cu dintele inferior de 0,5-0,95
ori mai lung decât dintele superior....................:................3
3	(4) Clipeul este foarte mare, ridicat la bază ca un tubercul transversal, la
femelă este proeminent la mijloc, diferențiat de față printr-un șanț complet
până la baza mandibulelor, la mascul este simplu convex. Fața este
galbenă, neîngustată în jos. Corpul este negru dorsal și galben ventral.
Tergitele 2 și 3 sunt puternic rugos-punctate .... V. Hybophanes Forst.
4	(3) Clipeul este moderat de mare, simplu convex la ambele sexe........5
5 (6) Tergitele 2-4 sunt prevăzute cu puncte mari și dese. Fața este proeminentă
la mijloc și albă la ambele sexe. Antenele sunt puțin mai scurte decât
corpul. Ochii sunt nedistinct păroși....................................III. Neliopisthus Thoms.
6	(5) Tergitele 2^4 sunt prevăzute cu puncte mici nedistincte sau aproape fără
puncte. Fața este convexă. Ochii fără peri..............................7
7(10) Marginea apicală a clipeului prezintă un franj de peri paraleli lungi la
mijloc. Clipeul este aproximativ de 1,85 ori mai lat decât lung.
Ovipozitorul este aproximativ de 2 ori mai lung decât adâncimea apicală
a abdomenului...........................................................8
8	(9) Aripile anterioare au areolă. Carena occipitală este prezentă numai în
partea dorsală, lipsește pe laturi. Primul tergit fără glime. Argentina..
...........................................................*	Leptixys Tow.
9	(8) Aripile anterioare fără areola. Carena occipitală este completă. Primul
tergit prezintă, de obicei, glime. Regiunile Holarctică și Neotropicală
.........................................................II. Hercus Tow.
10	(7) Marginea apicală a clipeului fără franj de peri paraleli lungi la mijloc.
Clipeul este aproximativ de 2,1 ori mai lat decât lung. Areola este prezentă
sau absentă. Ovipozitorul este de 0,6-0,9 ori mai lung decât adâncimea
apicală a abdomenului. Regiunea Holarctică...............I. Eclytus Holmgr.
11	(2) Mandibulele sunt destul de puternic subțiate la vârf, cu dintele inferior
aproximativ de 0,2-0,33 ori mai lung decât dintele superior.............12
12(13) Clipeul este foarte mare, aproximativ tot atât de lat cât lung, la femelă
proeminent la mijloc sub formă de nas. Primul tergit prezintă stigmele
situate înapoia jumătății. Regiunile Neotropicală și Nearctică..........
....................................................*	Campothreptus Forst.
13(12) Clipeul este moderat de mare, aproximativ de 1,7 ori mai lat decât lung,
uniform convex la ambele sexe. Primul tergit prezintă stigmele situate
în apropierea jumătății. Regiunile Holarctică, Orientală și Australiană
.......................................................IV.	Thymaris Forst.
14	(1) Dintele inferior al mandibulelor este mai lung decât dintele superior.
Mandibulele, când sunt închise, se pare că au numai câte un singur
dinte, deoarece dintele superior este ascuns. Mijlocul marginii anterioare
a clipeului este trunchiat sau concav..................................15
230
FAMILIA ICHNEUMONIDAE
15(16) Primul tergit prezintă glime și este aproximativ de 2,5 ori mai lung decât
lat. Dintele superior al mandibulelor este cu puțin mai scurt decât dintele
inferior. Japonia...........................................* Cladeutes Tow.
16(15) Primul tergit fără glime și este aproximativ de 4,3 ori mai lung decât lat.
Dintele superior al mandibulelor este mult mai scurt decât dintele inferior.
Regiunile Neotropicală și Holarctică (subregiunea Nearctică și estul
subregiunii Palearctice)........................*	Atopotrophos Cush.
I.	Genul Eclytus Holmgren, 1855
1855 Eclytus Holmgren, Svensk Vet. Akad. Handl., 1, 127; 1911 Morley, Ichn. Brit., 4,
265; 1969 Townes, Mem. Amer. Ent. Inst., 11, 156.
1868 Zapedias Forster, Ver. Naturh. Ver. Rheinl., 25, 206.
1896 Anoplectes Kriechbaumer, Ent. Nachr., 23, 363.
Capul este umflat, cu vertexul lat și excavat înapoia ochilor. Dinții
mandibulei sunt aproximativ egali în lungime, dintele inferior cu puțin mai scurt
decât cel superior. Antenele sunt foarte zvelte și lungi aproape cât corpul. Ochii
neacoperiți cu peri, cu marginile interne paralele sau divergente ventral. Clipeul
este aproximativ de 2,1 ori mai lat decât lung, destul de puțin convex. Marginea
apicală a clipeului este puțin convexă sau are mijlocul subtrunchiat și fără peri.
Fața este puțin convexă. Aripa anterioară măsoară 4,2-8,5 mm. Areola este
prezentă sau lipsește. Propodeul este convex și înclinat treptat spre vârf, cu aria
postmediană foarte mică. Abdomenul este alungit subclavat. Primul tergit este
aproximativ de 3 ori mai lung decât lat, cu stigmele situate aproape de mijlocul
său și cu glimele prezente. Tergitele 2-4 sunt lucioase, prevăzute cu puncte fine
și puțin evidente. Ultimele tergite sunt puțin comprimate lateral la femelă, iar
hipopigiul este lung și umflat. Ovipozitorul depășește puțin vârful abdomenului,
putând fi drept, puțin curbat în sus sau în jos. în România sunt citate până în
prezent 4 specii.
CHEIE PENTRU DETERMINAREA SPECIILOR GENULUI ECLYTUS
1	(4) Partea dorsală a capului, toracele și abdomenul sunt negre.......2
2	(3) Picioarele sunt roșii, cu coxele, tibiile și tarsele posterioare negre. Scutelul
este negru. Marginea posterioară a tergitelor și laturile abdomenului
sunt albe pe o porțiune îngustă. 9 mm..................*	E. niger Brisch.
3	(2) Picioarele sunt galbene-roșietice, cu femurele, tibiile și tarsele posterioare
negre. Scutelul și postscutelul prezintă câte o pată galbenă. Marginea
posterioară a .tergitelor este albicioasă pe o porțiune îngustă. 10 mm .
...........................*	E. multicolor Kriechb. (=E. praeclarus Schm.)
4	(1) Capul este galben și roșu, cu o pată neagră pe partea dorsală. Scutelul
este roșiatic, rareori negru, de cele mai multe ori mezonotul, mezostemul
și vârful abdomenului sunt roșietice pe porțiuni mari.................5
SUBFAMILIA THYMARIDINAE
231
5	(6) Fruntea și mezonotul sunt des punctate. Toracele este roșu în cea mai
mare parte. Abdomenul este negru în întregime. 7,5 mm.....................
..................................................*	E. haemothorax Strobl
6	(5)	Fruntea și mezonotul sunt aproape netede........................7
7(10) Aripile anterioare au areolă, rareori nervura externă este indicată numai
parțial...........................................................8
8	(9)	Abdomenul	este	negru în întregime. 10 mm...4.	E.	nigerrimus	Kiss
9	(8)	Abdomenul	este	numai parțial negru pe partea	dorsală.	Toate stemitele
și valvele genitale externe ale ovipozitorului sunt galbene. 5-6 mm...
............................................3. E. exornatus (Grav.)
10 (7) Aripile anterioare fără areolă, rareori nervura externă este indicată 11
11(12) Capul este galben-albicios, posterior roșiatic, cu o pată mare neagră pe
partea dorsală, care ajunge până la baza antenelor. Toracele prezintă
desene roșietice, galbene, albicioase și negre. Abdomenul este negru
anterior, roșiatic înspre vârf. Toate tergitele au marginea posterioară
galbenă, care devine din ce în ce mai lată spre vârf. 4-6 mm..............
..........................................................................1. E. ornatus Holmgr.
12(11) Capul este negru, toracele roșu. Primul tergit este roșu, cu o pată neagră
pe postpețiol. Al 2-lea tergit este negru, cu marginea posterioară roșie.
Tergitele următoare sunt transversale și negre în întregime. 12 mm....
.................................................2.	E. transsylvanicus Kiss
1.	Eclytus ornatus Holmgren, 1855
(fig. 87)
1855 Eclytus ornatus Holmgren, Svensk Vet. Akad. Handl., 1, 127,	1909 Roman,
Naturwiss. Untersuch. Sarekgeb., 4, 304, $0"; 1911 Morley, Ichn. Brit, 4, 266, ?o";
1912 Schmiedeknecht, Opuse. Ichn., 5, 2555, Șd"; 1972 Constantineanu R., Contrib.
Stud. Tryph. România (Teză), 189, $.
1878 Oedemopsis ornatus Vollenhoven, Pinacogr., P. 7, p. 51, pl. 32, fig. 2 și 3.
1909 Hybophanes ornatus Dalia Torre, Cat. Hym., 3, 520.
Lungimea corpului: 4-6 mm.
Este o formă zveltă, cu corpul prevăzut cu puncte fine și relativ lucios.
Flagelul antenelor este format din 24-27 articule. Notaulii sunt distincți în partea
anterioară. Laturile toracelui sunt prevăzute cu puncte fine și dese, puțin lucioase.
Aria supramediană este mărginită pe laturi cu 2 carene longitudinale fine și unită
cu ariile bazală și postica într-un singur câmp. Aripile anterioare fără areolă, dar
la unele exemplare din Laponia suedeză, uneori, există și areola. Restul
caracterelor morfologice sunt aceleași, descrise pentru genul Eclytus.
Culoarea corpului: Capul este galben-albicios, roșiatic în partea posterioară,
pe partea dorsală are o pată mare neagră, care ajunge până la baza antenelor,
ultimele sunt roșietice, cu partea dorsală brună. Toracele este roșiatic, cu
232
FAMILIA ICHNEUMONIDAE
protoracele în cea mai mare parte, petele securiforme de pe mezonot și petele de
pe mezopleure sunt galbene-albicioase. O fâșie transversală pe pronot, restul
mezonotului și partea dorsală a propodeului sunt negre. Scutelul este galben.
Aripile sunt hialine. Pterostigma este gălbuie, cu marginea posterioară negricioasă.
Fig. 87 - Eclytus ornatus Holmgr., ? : A = adultul , văzut lateral; B = capul, văzut
din față; C = propodeul și primul tergit, văzute dorsal (după H. Townes).
Tegulele sunt albicioase. Picioarele sunt roșietice, cu coxele și trohanterele albe-
gălbui confuz. Coxele și trohanterele posterioare au pete negre. Femurele
posterioare au câte o dungă negricioasă pe partea dorsală. Tibiile posterioare
parțial și tarsele sunt brune. Abdomenul este negru în partea anterioară, segmentele
următoare gradat roșietice. Toate tergitele au marginea posterioară galbenă, care
devine din ce în ce mai lată spre vârf. Stemitele și valvele genitale externe ale
ovipozitorului sunt galbene.
SUBFAMILIA THYMARIDINAE
233
Gazde: Diprion pini L., Pristiphora abietina Christ., P. compressa Htg., P.
subarctica Forslund, Pteronidea pavida Lep., Nematus tibialis Newm. (Hym.,
Tenthredinidae) și Pandemis heparana Schiff. (Lep., Tortricidae).
Răspândire geografică: Centrul și nordul Europei, Rusia (St. Petersburg,
Pskov, Kamciatka), Canada, S. U. A. (Alaska). în România: Mehadia, jud. Caraș-
Severin; Ineu, jud. Arad; Slătioara, jud. Suceava, în iunie, 1 ?.
2.	Eclytus transsylvanicus Kiss, 1924
1924 Eclytus transsylvanicus Kiss, Verh. Mitt. Sieb. Naturwiss., Hermannstadt, 72-74,
119, cT.
Lungimea corpului: 12 mm.
Capul este puternic umflat, neîngustat înapoia ochilor, nu este excavat
posterior, lucios, prevăzut cu puncte rare. Fața prezintă rugozități transversale.
Clipeul este transversal, lucios, cu puncte rare. Mandibulele au dinții egali.
Scapul este mare, globuliform. Antenele sunt zvelte, mai lungi decât corpul.
Mezonotul are notaulii slabi, cu puncte rare. Mezopleurele au speculul lucios.
Propodeul este slab areolat, numai cu coastele laterale prezente, puțin rugos, cu
stigmele mici și rotunde. Aripile anterioare fără areolă. Nervului este interstițial.
Nervura paralelă se inseră la mijlocul marginii externe a celulei brahiale. Nervelul
este frânt la mijloc cu discoidela distinctă. Pintenii tibiilor posterioare sunt lungi,
ajungând aproape până la jumătatea metatarsului. Abdomenul este pețiolat.
Stigmele primului tergit sunt relativ proeminente, situate la mijlocul tergitului,
care are un șanț dorsal medio-longitudinal. Al 2-lea tergit este lung cât lat
posterior, prevăzut cu rugozități foarte fine. Tergitele următoare sunt transversale.
Corpul este negru, cu palpii, mandibulele și ocelii roșii. Antenele sunt
roșii, cu scapul negru pe partea dorsală. Toracele este roșu în întregime.
Pterostigma este roșie-galbenă. Picioarele sunt roșii, cu vârful tibiilor posterioare
și tarsele posterioare negre. Primul tergit are pețiolul și vârful postpețiolului
roșii. Al 2-lea tergit este negru, cu marginea posterioară roșie. Tergitele următoare
sunt negre în întregime.
Gazde: necunoscute.
Răspândire geografică: Numai în România, 1 <A colectat în comuna
Chiochiș, jud. Bistrița-Năsăud, în colecția A. Kiss, în prezent în Muzeul de
Istorie Naturală din Budapesta. ? necunoscută.
3.	Eclytus exornatus (Gravenhorst, 1829)
1829 Mesoleptus exornatus Gravenhorst, Ichn. Eur., 2, 23,	1835 Stephens, Illustr.
Brit. Ent., 7, 215, ? d"; 1848 Ratzeburg, Ichn. Forstins., 2, 118, ?<A
1883 Eclytus exornatus Thomson, Opuse. Ent., 9, 916; 1906 Pfankuch, Zeitschr. Hym.
Dipt., 20; 1912 Schmiedeknecht, Opuse. Ichn., 5, 2556, Șd1; 1924 Kiss, Verh. Mitt.
Sieb. Ver. Naturwiss., Hermannstadt, 72-74, 119; 1936 Meyer, Tabl. Syst. Hym.
(Ichn.) URSS, 5, 168, ?<A
234
FAMILIA ICHNEUMONIDAE
Lungimea corpului: 5-6 mm.
Eclytus exomatus Grav, se aseamănă foarte mult cu Eclytus ornatus Holmgr.
Capul este subglobular, cu ochii relativ mici față de alte specii ale genului.
Antenele sunt filiforme, îndreptate spre înainte, lungi aproximativ cât corpul.
Mezonotul este convex. Areola este triunghiulară și subpețiolată. Picioarele sunt
zvelte și delicate. Abdomenul este lung cât capul și toracele împreună, sau puțin
mai lung, mai îngust decât toracele sau fosiform sublinear sau puțin îngroșat
spre vârf. Stemitele sunt proeminente și comprimate lateral. Primul segment are
forma de Lagena sau puțin lățit înspre vârf, cu un șanț medio-longitudinal dorsal,
dar uneori șanțul este redus, cu stigmele proeminente situate la mijlocul primului
tergit. Ovipozitorul depășește foarte puțin vârful abdomenului.
Culoarea corpului: Capul este galben, cu vârful mandibulelor roșiatic. Ocelii,
stematicul și o porțiune în jurul ocelilor sunt negri. Antenele sunt negre, cu
scapul gălbui ventral. Toracele este galben, prevăzut cu 3 dungi longitudinale
late, negre pe mezonot, rareori roșii sau roșietice-negricioase la femelă. Cea
mijlocie, de obicei, întreruptă la mijloc; cu regiunea din jurul scutelului și o pată
transversală înaintea pețiolului negre. Scutelul și postscutelul sunt galbeni.
Pterostigma este galbenă-negricioasă. Tegulele și tegululele sunt galbene.
Picioarele sunt roșietice, cu coxele și trohanterele galbene, cele posterioare cu
câte o pată neagră pe partea dorsală. Femurele posterioare sunt uneori brunii, cu
baza galbenă-roșiatică murdar și cu tarsele brunii. Abdomenul este negru, cu
marginea posterioară a tergitelor galbenă. Stemitele sunt galbene, cu pete
negricioase. Tergitele 3-7 sunt roșietice înaintea marginii apicale la femelă.
Gazde: Diprion pini L., Pristiphora abietina Christ., P. compressa Htg.
(Hym., Tenthredinidae).
Răspândire geografică: Centrul și nordul Europei. în România : Ineu, jud.
Arad.
4.	Eclytus nigerrimus Kiss, 1924
1924 Eclytus nigerrimus Kiss, Verh. Mitt. Sieb. Ver. Naturwiss., Hermannstadt, 72-74,
119, o".
Lungimea corpului: 10 mm.
Capul este aproape pătratic, lățit înapoia ochilor, prevăzut cu puncte și
rugozități, fără luciu. Fața are laturile paralele. Clipeul nu este diferențiat de
față, puțin proeminent. Scapul este oblic trunchiat la vârf. Obrajii sunt lungi.
Antenele sunt lungi aproape cât corpul, cu articulele 1 și 2 ale flagelului egale.
Mezonotul este fin punctat, fără luciu, fără notauli. Propodeul este rugos, cu
areolația ștearsă. Pterostigma este îngustă, iar celula radială lungă, întinzându-
se aproape până la vârful aripii. Areola este sesilă, triunghiulară, cu nervura a
2-a recurentă inserată la capăt. Unghiul infero-posterior al celulei discoidale este
ascuțit. Nervului este interstițial. Nervelul este foarte oblic, antefurcal, frânt
SUBFAMILIA THYMARIDINAE
235
mult sub jumătatea sa. Tarsele posterioare sunt lungi, cu pintenii scurți. Ghearele
tarselor sunt nepectinate. Abdomenul prezintă rugozități foarte fine, aproape
lucios. Primul tergit este lung pețiolat, cu glime pe laturi și cu stigmele mici,
situate la mijloc. Postpețiolul este diferențiat de pețiol, aproape ca la
Campopleginae. Al 2-lea tergit este de 2 ori mai lung decât lățimea sa posterioară,
al 3-lea tergit are forma de pătrat, iar următoarele tergite sunt transversale. ,
Corpul este negru, cu fața albă, prevăzută cu o linie medio-longitudinală
neagră. Palpii, obrajii și mandibulele sunt galbene-albe. Antenele sunt negre, cu
partea ventrală a scapului galbenă. Toracele în întregime și scutelul sunt negre,
cu tegulele albe. Aripile sunt puțin tulburi. Coxele anterioare și mijlocii sunt
galbene-albe. Coxele posterioare, picioarele anterioare și mijlocii și femurele
posterioare sunt roșii. Tibiile posterioare sunt roșii-brune, cu tarsele posterioare
negre. Abdomenul este negru în întregime.
Gazde: necunoscute.
Răspândire geografică: Numai în România, din comuna Colibița, jud.
Bistrița-Năsăud, 1 o", citat de A. Kiss, colecția A. Kiss, în prezent în Muzeul de
Istorie Naturală din Budapesta. $ necunoscută.
II.	Genul Hercus Townes, 1969
1969 Hercus Townes, Mem. Amer. Ent. Inst., 11, 156; 1972 Constantineanu R., Contrib.
Stud. Tryph. România (Teză), 190.
Ochii sunt glabri, cu marginile lor interne puțin convergente ventral. Clipeul
este puternic convex, aproximativ de 1,85 ori mai lat decât lung. Marginea
medio-apicală a clipeului este subtrunchiată pe aproximativ jumătate din lățimea
sa și prevăzută cu un franj de peri lungi, paraleli între ei. Fața este puțin convexă.
Mandibulele au o conformație normală, cu dintele inferior puțin mai scurt decât
dintele superior. Aripa anterioară măsoară 3-5,5 mm. lungime. Areola lipsește.
Primul tergit este aproximativ de 2,3 ori mai lung decât lat posterior, cu stigmele
situate la mijloc sau puțin înapoia mijlocului. Glimele sunt prezente, uneori
absente. Tergitele 2-4 sunt prevăzute cu rugozități fine și puncte foarte mici și
slabe, lucioase. Ovipozitorul este aproximativ de 2 ori mai lung decât înălțimea
apicală a abdomenului, ușor curbat în jos. Speciile acestui gen sunt răspândite
în regiunile Holarctică și Neotropicală. Larvele se dezvoltă în microlepidoptere.
In România se cunoaște o singură specie.
1.	Hercus fontinalis Holmgren, 1855
1855 Eclytus fontinalis Holmgren, Svensk Vet. Akad. Handl., 1, 128, ? cT; 1911 Morley,
Ichn. Brit., 4, 266; 1912 Schmiedeknecht, Opuse. Ichn., 5, 2558, ?cT; 1972
Constantineanu R., Contrib. Stud. Tryph. România (Teză), 190, ?.
236
FAMILIA ICHNEUMONIDAE
Lungimea corpului: 5-6 mm.
Corpul este prevăzut cu puncte foarte fine și relativ lucios. Capul este
foarte umflat, aproape cubic, neîngustat înapoia ochilor. Fruntea este relativ des
punctată, excavată transversal deasupra antenelor. Antenele sunt subțiri, lungi
cât corpul. Fața este des punctată, puțin lucioasă. Clipeul este mare, evident
diferențiat de față, ușor trunchiat la vârf. Toracele este lucios, cu notaulii distincți
în partea anterioară a mezonotului. Mezopleurele sunt des punctate. Propodeul
este slab areolat, numai cu urme de area supramediană. Aria postica este distintă.
Aripile anterioare fără areolă. Abdomenul este mai puternic comprimat spre vârf
decât la Eclytus ornatus Holmgr. Primul tergit este striat longitudinal, cu carenele
longitudinale medio-dorsale evidente și cu glime pe laturi. Tergitul 2 este evident
mai lung decât lat, tergitul 3 este puțin mai lung decât lat. Hipopigiul este îngust
și ascuțit la vârf. Restul caracterelor morfologice sunt ca și ale genului.
Corpul este negru, deseori cu o nuanță verzuie, în special la masculi. Palpii,
mandibulele, clipeul, obrajii și fața sunt galbene. Antenele sunt brune, roșietice
pe partea ventrală. Scapul este galben ventral. Toracele este negru. Protoracele
este mai mult sau mai puțin roșiatic, iar la mascul galben-albicios. Calozitățile
humerale sunt galbene. Aripile sunt hialine, cu pterostigma gălbuie. Tegulele
sunt albicioase. Picioarele sunt roșietice, cu coxele și trohanterele anterioare și
mijlocii gălbui. Tarsele posterioare sunt brunii. Abdomenul este negru, cu marginea
posterioară a tergitelor anterioare roșiatică, iar a celor posterioare gălbuie pe o
porțiune îngustă. Sternitele sunt roșietice. Valvele genitale externe ale
ovipozitorului sunt roșietice pe partea ventrală și brune pe partea dorsală.
Gazde: Epinotia solandriana L., Rhopobota naevana Hb., Tortrix viridana
L. (Lep., Tortricidae).
Răspândire geografică: Centrul și nordul Europei, Rusia (St. Petersburg,
Siberia, Caucaz), America de Nord. In România: Beclean, jud. Bistrița-Năsăud;
Obcina Runcului, comuna Pojorâta, jud. Suceava, în august, 1 ?; muntele Piatra
Mare, Timișul de Jos, jud. Brașov, în iunie, 1 $.
III.	Genul Neliopistus Thomson, 1883
1855 Phytodiaetus Ruthe, Stettin. Ent. Zeit., 16, 83.
1883 Neliopisthus Thomson, Opuse. Ent., 9, 908; 1912 Schmiedeknecht, Opuse. Ichn., 5,
2506; 1936 Meyer, Tabl. Syst. Hym. (Ichn.) URSS, 5, 144; 1969 Townes, Mem.
Amer. Ent. Inst., 11, 158.
1900 Polysphinctomorpha Ashmead, Proc. U. S. Nat. Mus., 23, 59.
Capul este transversal, îngustat înapoia ochilor, punctat și lucios, cu fruntea
mai des punctată. Antenele sunt subțiri, puțin mai scurte decât corpul. Ochii sunt
relativi mari, cu distanța dintre ei și baza mandibulelor scurtă. Fața este moderat
convexă, puțin proeminentă la mijloc și evident îngustată în jos. Clipeul este
mic, puțin mai lat decât lung, ușor rotunjit la vârf, puternic convex. Mandibulele
au dintele superior puțin mai lung decât cel inferior. Toracele este relativ alungit,
SUBFAMILIA THYMARIDINAE
237
prevăzut peste tot cu puncte mici și dese, puțin lucios. Notaulii sunt relativ
adânci. Scutelul este puțin convex. Propodeul este complet și relativ evident
areolat. Aria supramediană este aproape de 2 ori mai lungă decât lată, pentagonală.
Aria posteromediană ajunge aproape până la mijlocul propodeului. Aripile fără
areolă, cu pterostigma relativ mare și cu nervura intercubitală internă puțin mai
scurtă decât distanța de la ea până la a doua nervură recurentă. Sectorul distal
al nervurii radiale este de 2 ori mai lung decât cel proximal. Nervura bazală este
puternic curbată. Nervului este puțin postfurcal, foarte oblic. Nervura paralelă se
inseră mult sub mijlocul marginii externe a celulei brahiale. Nervelul este puternic
antefurcal, frânt mult sub jumătatea sa, cu discoidela slabă. Picioarele sunt zvelte,
cu tibiile posterioare puțin strangulate la bază. Pintenii tibiilor sunt scurți și
subțiri. Ghearele tarselor sunt mici și simple. Abdomenul este alungit, mult mai
îngust decât toracele. Primul segment este curbat, aproximativ de 1,6 ori mai
lung decât lat la vârf, foarte îngustat la bază, cu stigmele situate puțin înaintea
jumătății și pe laturi cu glime. Segmentele 2-3 sunt mai lungi decât late. Primele
3 tergite fără luciu, prevăzute cu puncte și rugozități dese și cu urme de striații
longitudinale. Următoarele tergite sunt relativ netede și lucioase. Ovipozitorul
este puțin mai lung decât primul segment, se lățește succesiv până la mijloc și
apoi din nou se îngustează treptat până la vârf. Larvele se dezvoltă în
microlepidoptere și tentredinide. în România se cunoaște o singură specie.
1. Neliopisthus elegans (Ruthe, 1855)
(fig. 88)
1855 Phytodietus elegans Ruthe, Stettin. Ent. Zeit., 16, 83, ? cT.
1883 Neliopisthus elegans Thomson, Opuse. Ent., 9, 908, ? o"; 1912 Schmiedeknecht,
Opuse. Ichn., 5, 2507,	1936 Meyer, Tabl. Syst. Hym. (Ichn.) URSS, 5, 144,
?cT; 1972 Constantineanu R., Contrib. Stud. Tryph. România (Teză), 190, o"; 1973
Constantineanu M., Peuce, Stud. Com. Șt. Nat., 3, 139, ?cT.
Lungimea corpului: 5 mm.
Caracterele morfologice sunt aceleași descrise pentru gen.
?. Corpul este negru, cu mandibulele, clipeul, obrajii, fața și câte o pată
mare pe laturile vertexului, albicioase. Antenele sunt negricioase, cu partea
ventrală a scapului și pedicelului și baza postinelului parțial albicioase. Flagelii
antenelor au câte un inel alb înapoia jumătății. Protoracele este negru, cu marginile
superioară și inferioară, precum și calozitățile humerale albe. Tot mezotoracele,
împreună cu scutelul și de cele mai multe ori câte o pată laterală pe metatorace,
sunt roșii. Mezonotul, de cele mai multe ori, este roșu-negricios și cu nuanțe
negricioase în partea anterioară. Mezopleurele sunt roșii-deschis. Aripile sunt
hialine, cu pterostigma galbenă-albicioasă. Tegulele sunt albe. Picioarele sunt
galbene-roșietice, cu coxele anterioare și mijlocii și trohanterele albicioase. Tibiile
posterioare au vârful negricios, cu câte un inel înapoia bazei lor și tarsele
posterioare brunii. Abdomenul la cele mai multe exemplare prezintă o nuanță
brună.
238
FAMILIA ICHNEUMONIDAE
o”. Culoarea roșie lipsește complet la masculi. Antenele fără inel alb. Capul,
protoracele, aripile și picioarele au aceeași culoare ca și la femelă, dar coxele
posterioare prezintă, de obicei, câte o pată brună pe partea dorsală. Mijlocul
abdomenului, în special pe laturi, este brun.
Fig. 88 - Neliopisthus elegans Ruthe, ? : A = adultul, văzut lateral; B = capul, văzut din față;
C = propodeul și primul tergit, văzute dorsal (după H. Townes).
Gazde: Gelechia mulinella Zeii. (Lep., Gelechiidae) și Pteronidea ribesii
Scop. (Hym., Tenthredinidae).
Răspândire geografică: Germania, Suedia, Armenia, Rusia (Zabaicalie, sudul
Orientului îndepărtat), Mongolia, China, Japonia. în România: pădurea Caraorman,
în iunie, 2 ¥ ? și 2 cTcT, Periprava (grindul Letea), jud. Tulcea, în iunie, 1 cT.
IV.	Genul Thymaris Forster, 1868
1868 Thymaris Forster, Verh. Naturh. Ver. Rheinl., 25, 1551; 1908 Morley, Ichn. Brit., 3,
275; 1912 Schmiedeknecht, Opuse. Ichn., 5, 2508; 1936 Meyer, Tabl. Syst. Hym.
(Ichn.) URSS, 5, 144; 1969 Townes, Mem. Amer. Ent. Inst., 11, 158.
1883 Thymarus Thomson, Opuse. Ent., 9, 908.
SUBFAMILIA THYMARIDINAE
239
Capul este transversal, rotunjit îngustat înapoia ochilor, neted și lucios.
Ochii sunt mari, umflați, prevăzuți cu peri fini și deși, aproape neexcavați la
interior. Antenele sunt lungi cât corpul, foarte subțiri. Scapul este rotunjit-oval,
trunchiat oblic la vârf. Fața la $ este îngustată în jos, iar la are laturile
paralele, puțin proeminentă la mijloc. Clipeul este puțin convex, diferențiat de
față printr-un șanț fin și prevăzut la marginea apicală cu un franj de peri lungi
și paraleli. Mandibulele sunt delicate, puternic îngustate la vârf, cu dintele superior
puțin mai lung decât dintele inferior. Toracele este alungit. Epomiile sunt evidente.
Mezonotul prezintă puncte și rugozități fine, lucios, cu notaulii distincți și lungi.
Scutelul este convex, lucios. Mezopleurele sunt relativ netede și lucioase.
Propodeul este aproape neted, complet areolat. Aria supramediană este
pentagonală. Costula se inseră mult înaintea jumătății. Areola lipsește. Picioarele
sunt zvelte, cu pintenii tibiilor relativ mai lungi decât la Neliopisthus. Onichiul
și ghearele tarselor sunt mici. Abdomenul este alungit fusiform, mai îngust decât
toracele. Primul tergit este aproximativ de 2,5 ori mai lung decât lat, ușor curbat,
îngustat înspre bază, cu glime pe laturi. Postpețiolul are striații longitudinale și
prezintă un șanț medio-longitudinal puțin distinct. Al 2-lea tergit este puțin mai
lung decât lat, fin punctat și striat longitudinal. Tergitul 3 este tot atât de lung
cât lat, puțin îngustat posterior, striat longitudinal în jumătatea bazală, iar în
jumătatea posterioară este neted și lucios, ca și tergitele următoare. Ovipozitorul
este lung aproximativ cât primul segment, cu valvele sale externe puțin lățite la
mijloc. Speciile sale sunt răspândite în regiunile Holarctică și Neotropicală.
CHEIE PENTRU DETERMINAREA SPECIILOR GENULUI THYMARIS
1	(6) Picioarele sunt galbene-roșii în întregime, numai uneori coxele posterioare
sunt brune. Postpețiolul fără impresiune transversală.......................2
2	(5) Antenele sunt tricolore la femelă, cu inelul alb evident............3
3	(4) Toracele este negru în întregime. Specie mai puternică. 6-7 mm........
................................................ 1.	Th. contaminatus (Grav.)
4	(3) Toracele nu este negru în întregime, ci pronotul este roșu tulbure la
ambele sexe. în plus, la femelă o pată pe mezostern în partea superioară
și laturile propodeului sunt roșii-brune. Specie mai delicată. 5-6 mm
.......................................................2. Th. collaris Thoms.
5	(2) Antenele la femelă sunt brune, cu baza albă-roșiatică, fără inel alb.
Coxele posterioare sunt brune uneori. Specie mică și delicată. 4-5 mm
......................................................* Th. modestus Schm.
6	(1) Picioarele nu sunt galbene-roșii în întregime; picioarele anterioare și
mijlocii la bază și picioarele posterioare, în cea mai mare parte, sunt
negre. Postpețiolul are o impresiune transversală. Tergitele anterioare au
marginea posterioară roșie. Numai masculul este cunoscut. 7 mm...............
.....................................................* Th. fasciatus Bridgm.
240
FAMILIA ICHNEUMONIDAE
1.	Thymaris contaminatus (Gravenhorst, 1829)
1829 Hemiteles contaminatus Gravenhorst, Ichn. Eur., 2, 840, ?; 1904-1906 Schmie-
deknecht, Opuse. Ichn., 2, 823, £.
1880 Thymaris pulchricornis Brischke, Schrift. Naturf. Ges. Danzig N. F., 4, 145, ? cf;
1912 Schmiedeknecht, Opuse. Ichn., 5, 2509, ? cT; 1936 Meyer, Tabl. Syst. Hym.
(Ichn.) URSS, 5, 145, ? cT; 1965 Sedivy, Acta Faun. Ent. Mus. Pragae, 10 (94),
165, cT.
1883 Thymarus compressus Thomson, Opuse. Ent., 9, 909, ?
1906 Thymaris tener Pfankuch, Zeitshr. Hym. Dipt., 6, 82.
1972 Thymaris contaminatus Constantineanu R., Contrib. Stud. Tryph. România (Teză),
191,
Lungimea corpului: 6-7 mm.
Caracterele morfologice sunt aceleași, care au fost descrise pentru gen.
?. Corpul este negru. Antenele sunt tricolore; scapul, pedicelul și primele
2 sau 3 articule ale flagelului sunt roșii, restul flagelului este negru-brun, cu
articulele 9-12 albe. Palpii sunt albicioși. Clipeul și mijlocul mandibulelor sunt
roșietice. Aripile sunt ușor tulburi, cu pterostigma brunie. Tegulele sunt roșietice,
iar tegululele galbene-albicioase. Picioarele sunt roșietice, cele anterioare și
mijlocii parțial gălbui. Vârful femurelor și tibiilor posterioare este brun pe o
porțiune îngustă. Marginea posterioară a tergitului al 2-lea este roșiatică. Vârful
abdomenului este albicios.
cf. Antenele sunt mai lungi decât corpul, brune pe partea dorsală și fără
inel alb. Palpii, mandibulele și jumătatea apicală a clipeului sunt gălbui.
Pterostigma aripilor anterioare este puțin mai negricioasă decât la femelă. Restul
caracterelor de culoare sunt aproximativ aceleași ca și la femelă.
Gazde: necunoscute.
Răspândire geografică: Centrul și nordul Europei, Rusia (Kursk, Penza,
insulele Kurile). în România: Ocna Dejului, jud. Cluj; Cehu Silvaniei, jud. Sălaj;
Techirghiol, jud. Constanța, în septembrie, 1 cT; Timișul de Jos, comuna Predeal,
jud. Brașov, în iunie, 2 ? ? și 1 d"; pădurea Dumbrava, comuna Tismana, în iulie,
2 ? ?, muntele Cioclovina, jud. Gorj, în mai, 1 ?; pădurea Rediu, Zagavia, comuna
Scobinți, jud. Iași, în iulie, 2 ? ? și 2 cTcT; Lunca Priporului, comuna Nehoiu, în
iulie, 2 cTcT, Brebu, pe Valea Bâscei, comuna Lopătari, jud. Buzău, în iulie, 1
2.	Thymaris collaris (Thomson, 1883)
1883 Thymarus collaris Thomson, Opuse. Ent., 9, 909, ? cA
1912 Thymaris collaris Schmiedeknecht, Opuse. Ichn., 5, 2510, ? o"; 1983 Constantineanu
R., Stud. Com. Soc. Șt. Biol. RSR, Fii. Reghin, 344, ?.
Lungimea corpului: 5-6 mm.
Caracterele morfologice sunt aproximativ aceleași ca și cele descrise pentru
genul Thymaris Forst.
SUBFAMILIA THYMARIDINAE
241
Corpul este negru. Flagelul antenelor la exemplarul femei din România
este format din 30 de articule și are 3 culori. Primele 3 articule sunt roșii, de
aceeași culoare cu scapul și pedicelul, în rest flagelul este negru, cu articulele
9-12 albe. Picioarele sunt roșietice. Pronotul este roșu tulbure la ambele sexe.
La femelă câte o pată în partea latero-superioară a mezostemului și laturile
propodeului sunt roșii-brune. Marginea posterioară a tergitelor 2 și 3 este roșiatică
pe o porțiune lată. în rest, abdomenul are aceeași culoare ca și Th. contaminatus
(Grav.). Unii autori (Meyer, 1936) consideră că Th. collaris Thoms. ar fi numai
o variație de culoare a speciei Th. contaminatus (Grav.). Schmiedeknecht (1912)
este de părere că, deoarece Th. collaris se găsește numai în păduri montane unde
poate fi întâlnită pe frunze de afin (Vaccinium myrtillus L.), este o specie distinctă.
Gazde: Plutella maculipennis Curt. (Lep., Plutellidae).
Răspândire geografică: Centrul și nordul Europei, Rusia (Citinsk,
Primorie). în România: rezervația naturală “Codrul Secular Slătioara”, jud.
Suceava, în iunie, 1 ?.
V. Genul Hybophanes Forster, 1868
1868 Hybophanes Forster, Verh. Naturh. Ver. Rheinl., 25, 166; 1912 Schmiedeknecht,
Opuse. Ichn., 5, 1504; 1936 Meyer, Tabl. Syst. Hym. (Ichn.) URSS, 5, 143; 1945
Townes H., Townes M., Bol. Ent. Venezolana, 4 (2), 46; 1969 Townes, Mem. Amer.
Ent. Inst., 11, 159.
1868 Oedemopsis Tschek, Verh. Zool. Bot. Gesell. Wien, 18, 276; 1883 Thomson, Opuse.
Ent., 9, 907.
1900 Zarhynchus Ashmead, Proc. U. S. Nat. Mus., 23, 59 (n. praeocc.).
1900 Rhynchothyreus Ashmead, Canad. Ent., 32, 368.
1908 Oedematopsis Morley, Ichn. Brit., 3, 258, 268.
Capul este umflat, puțin mai lat decât toracele, rotunjit îngustat înapoia
ochilor, neted și lucios. Fruntea este puțin adâncită. Vertexul este lat, adânc
excavat înapoia ochilor. Antenele sunt foarte subțiri, aproape mai lungi decât
corpul, cu scapul retezat oblic. Articulele bazale ale flagelilor sunt foarte alungite,
cu primul articul de 1,5 ori mai lung decât al 2-lea. Ochii sunt mici, acoperiți
cu peri deseori neevidenți. Fața are laturile paralele, foarte puțin convergente în
jos. Clipeul este foarte mare, aproximativ tot atât de lat cât lung, la mascul este
convex uniform, la femelă în treimea bazală este puternic proeminent la mijloc,
văzut din profil apare ca un cioc sau nas. Marginea apicală a clipeului este
trunchiată la mijloc și prevăzută cu peri lungi, nediferențiați într-un franj. Tâmplele
sunt puternic umflate. Dintele superior al mandibulelor este puțin mai lung decât
cel inferior. Toracele este cilindric, relativ neted și lucios. Mezonotul prezintă
puncte fine pe laturi, cu notaulii adânci și lungi. Scutelul este mic, ușor
proeminent. Mezopleurele sunt lucioase, prevăzute cu puncte mici și rare.
Propodeul prezintă puncte și rugozități fine, complet areolat, uneori areolația
este puțin distinctă. Aria supramediană este alungită, iar aria posteromediană
242
FAMILIA ICHNEUMONIDAE
relativ mică. Areola lipsește. Nervura intercubitală internă este egală cu distanța
de la ea și până la a 2-a nervură recurentă. Sectorul bazai al nervurii radiale este
de 2 ori mai scurt decât sectorul apical. Nervura bazală este puternic curbată.
Nervului este postfurcal, oblic. Nervura paralelă se inseră mult sub jumătatea
marginii externe a celulei brahiale. Unghiul extemo-inferior al celulei discoidale
este drept. Nervelul este puternic antefurcal, frânt mult sub jumătatea sa. Picioarele
sunt foarte zvelte. Tibiile posterioare sunt strangulate puțin la bază. Pintenii
tibiilor sunt scurți și subțiri. Ghearele tarselor sunt mici și simple. Abdomenul
este alungit, mult mai îngust decât toracele. Primul tergit este curbat, subțiat la
bază, cu stigmele situate puțin înaintea jumătății. Tergitele 2 și 3 sunt mai lungi
decât late. Primele 3 tergite fără luciu, sunt prevăzute cu puncte și rugozități și
cu urme de striații longitudinale. Tergitele 4-7 sunt netede și lucioase. Ovipozitorul
este puțin mai lung decât primul tergit. Valvele genitale externe ale ovipozitorului
sunt lățite la mijloc.
CHEIE PENTRU DETERMINAREA SPECIILOR GENULUI HYBOPHANES
1	(2) Antenele au câte un inel alb. Tergitele 1-3 au articulațiile roșietice, iar
4-6 au marginea apicală albicioasă. 6-8 mm.....................................
.......................................................1.	H. scabriculus (Grav.)
2	(1) Antenele fără inel alb. Tergitele 1-6 au marginea posterioară galbenă.
Nervurile recurente sunt mult îndepărtate una de alta. 5-6 mm..................
.....................................................  2.	H. limbatus (Thoms.)
1.	Hybophanes scabriculus (Gravenhorst, 1829)
(fig. 89)
1829 Tryphon scabriculus Gravenhorst, Ichn. Eur., 2, 180, o".
1883 Oedimopsis sccbricula Thomson, Opuse. Ent., 9, 907, ? cT.
1908 Oedematopsis scabricula Morley, Ichn. Brit., 3, 269, ? 6".
1912 Hybophanes scabriculus Schmiedeknecht, Opuse. Ichn., 5, 2505, ? o"; 1971
Constantineanu M. și Constantineanu R., An. Șt. Univ. Iași (Serie nouă), Secț. II, ?.
Biol., 17 (2), 365, ?.
Lungimea corpului: 6-8 mm.
Caracterele morfologice sunt aceleași descrise pentru gen.
Capul este galben, cu vertexul, cu excepția laturilor, fruntea și occiputul,
cu excepția marginilor laterale negre. Antenele sunt brune-negricioase, la bază
pe partea ventrală galbene, prevăzute la femelă cu câte un inel alb înapoia
jumătății, uneori acest inel este puțin evident, iar la mascul sunt mai negricioase
și fără inel alb. Toracele este negru pe partea dorsală, iar pe partea ventrală
galben-albicios. înaintea bazei aripilor este câte o fâșie longitudinală lată galbenă.
Calozitățile humerale, laturile și vârful scutelului, postscutelul și câte o pată
laterală înaintea scutelului, sunt galbene. Pterostigma este galbenă-albicioasă.
SUBFAMILIA THYMARIDINAE
243
Picioarele sunt galbene, cu vârfurile femurelor, tibiilor și articulelor tarselor
posterioare negricioase. Tergitele sunt negre, cu marginea posterioară a primelor
3 tergite roșiatică pe o porțiune îngustă. Marginea posterioară a tergitelor 4-7
este albicioasă. Stemitele sunt galbene.
Fig. 89 - Hybophanes scabriculus (Grav.), ? : A = adultul, văzut lateral; B = capul, văzut din față;
C = propodeul și primul tergit, văzute dorsal (după H. Townes).
Notă: La un exemplar femei din România, scutelul este galben în întregime,
cu o nuanță roșiatică la mijlocul jumătății anterioare.
Gazde: Cladius difformis Panz. (Hym., Tenthredinidae), Biorrhiza terminalis
F. (Hym., Cynipidae), Acleris holmiana Hb., Batodes angustiorana Haw., Archips
podana Scop., Cacoecimorpha pronubana Hb., Clepsis costana F., Pandemis
ribeana Hb. (Lep., Tortricidae), Selania leplastriana Curt. (Lep., Olethreutidae),
Anthophila pariana Clerck (Lep., Glyphipterigidae) și Lozotaenia forsterana F.
(Lep., Phaloniidae).
Răspândire geografică: Centrul și nordul Europei, Rusia (partea europeană,
estul Siberiei și Orientul îndepărtat). în România: Valea Mraconia, comuna
244
FAMILIA ICHNEUMONIDAE
leșelnița, jud. Mehedinți, în august, 1 ?; munții Ceahlău (Durău), jud. Neamț,
în iulie, 1 d*; Baia Mare (Valea Neagră), 1 ?, Baia Mare (Valea Usturoi), jud.
Maramureș, în iulie, 3 ¥ ? și 2 d”(A
2.	Hybophanes limbatus (Thomson, 1883)
1883 Oedemopsis limbata Thomson, Opuse. Ent., 9, 907, ?; 1969 Townes, Mem. Amer.
Ent. Inst., 11, 160.
1888 Hybophanes limbata Schmiedeknecht, Zool. Jahrb., 3, 435.
1912 Hybophanes limbatus Schmiedeknecht, Opuse. Ichn., 5, 2506; 1972 Constantineanu
R., Contrib. Stud. Tryph. România (Teză), 193, ?.
Lungimea corpului: 5-6 mm.
Caracterele morfologice ale corpului sunt aproximativ aceleași ca și cele
descrise pentru genul Hybophanes Forst.; nervurile recurente întâia și a doua
sunt mult mai îndepărtate una de alta decât cele de la H. scabriculus Grav.
Partea dorsală a corpului este neagră, iar partea ventrală a corpului este galbenă.
Flagelii antenelor au culoare brună-negricioasă, fără inel alb. Picioarele sunt
galbene, cu vârful tibiilor posterioare negricios. Vârful femurelor posterioare, pe
o porțiune îngustă și vârful articulelor posterioare, pe o porțiune lată, sunt brune.
Marginea posterioară a tuturor tergitelor este galbenă, pe o porțiune foarte lată
la primele 3 tergite anterioare și pe o porțiune mult mai îngustă pe ultimele 4
tergite. Celelalte caractere sunt aceleași ca și la Hybophanes scabriculus Grav.
Gazde: necunoscute.
Răspândire geografică: Suedia. în România: Baia Mare (Valea Usturoi),
jud. Maramureș, în iulie, 1 ?. Specie nouă pentru fauna României.
D. Subfamilia SPHINCTINAE Dalia Torre, 1901
1901 Subfamilia Sphinctinae Dalia Torre, Cat. Hym., 3, 207; 1961 Constantineanu M.,
Beitr. Ent., 11 (7/8), 720; 1965 Constantineanu M., Fauna RPR, 9 (5), 38.
Himenoptere de talie mijlocie. Corpul prezintă o sculptură grosieră.
Toracele are forma aproximativ a unui cub, trunchiat în părțile anterioară și
posterioară. Antenele sunt puternice, lungi aproape cât corpul, subțiate la bază
și îngroșate succesiv până dincolo de mijloc, dar apoi subțiate din nou puțin
la vârf. Marginea anterioară a clipeului este prevăzută la mijloc cu un dinte
puternic (fig. 90, B). Mandibulele au câte doi dinți la vârf, cu dintele inferior
mult mai mic decât dintele superior. Areola aripii anterioare este mică, aproape
triunghiulară (fig. 90, A). Scutelul este plan, diferențiat de mezonot printr-un
șanț transversal îngust și adânc (fig. 91). Picioarele sunt zvelte. Tibiile
posterioare au numai câte un pinten la vârf mai lung decât diametrul apical al
tibiei (fig. 90, A). Tibiile mijlocii prezintă câte 2 pinteni, de aceeași lungime.
Abdomenul este claviform, cu primul segment de asemenea claviform. In această
subfamilie există numai un singur gen. Larvele de ultimul stadiu au toate
scleritele cefalice bine dezvoltate.
I. Genul Sphinctus Gravenhorst, 1829
1829 Sphinctus Gravenhorst, Ichn. Eur., 2, 363; 1911 Morley, Ichn. Brit., 4, 10; 1927
Schmiedeknecht, Opuse. Ichn., 5, 3454; 1928 Constantineanu' M., Ann. Sc. Univ.
Jassy, 15 (3-4), 600; 1969 Townes, Mem. Amer. Ent. Inst., 11, 144.
1899 Eradha Cameron, Mem. Proc. Manchester Lit. Phil. Soc., 43 (3), 213.
Capul este transversal, puternic îngustat înapoia ochilor, prevăzut cu
rugozități și puncte mari, fără luciu. Carena occipitală este completă și se unește
cu carena orală la o distanță apreciabilă de baza mandibulelor. Fața este plană,
prevăzută cu puncte grăunțoase. Toracele este lat cât capul, prevăzut cu aceeași
sculptură, lung aproximativ cât înalt. Notaulii lipsesc. Scutelul este foarte mare,
foarte puțin convex, aproape plan, mărginit pe laturi cu coaste proeminente.
Propodeul este foarte scurt, complet areolat, dar ariile bazală, supramediană și
pețiolară sunt unite într-o singură arie hexagonală (fig. 91). Stigmele sunt mici
și rotunde. Pintenul tibiei anterioare este curbat uniform. Nervația aripii anterioare,
ca în fig. 90, A. Ghearele tarselor sunt pectinate. Abdomenul este prevăzut cu
246
FAMILIA ICHNEUMONIDAE
Fig. 90 - Sphinctus serotinus Grav., ? : A = adultul, văzut lateral; B = capul, văzut din față;
C = propodeul și primul tergit, văzute dorsal (după H. Townes).
rugozități adânci și cu puncte mari. Primul tergit este liniar la bază și mai lat la
vârf înapoia stigmelor proeminente, fără glime. Restul caracterelor morfologice
sunt aceleași ca și ale subfamiliei. Sphinctus are o singură specie.
1.	Sphinctus serotinus Gravenhorst, 1829
(fig. 90, 91)
1829 Sphinctus serotinus Gravenhorst, Ichn. Eur., 2, 365, ? cT; 1848 Ratzeburg, Ichn.
Forstins., 2, 119; 1878 Brischke, Schr. Nat. Ges. Danzig, 114, ?cT; 1911 Morley,
Ichn. Brit., 4, 10; 1927 Schmiedeknecht, Opuse. Ichn., 5, 3455; 1928 Constantineanu
M., Ann. Sc. Univ. Jassy, 15 (3-4), ?.
Lungimea corpului; 10-14 mm.
Caracterele morfologice sunt aceleași ca cele descrise pentru gen și
subfamilie.
SUBFAMILIA SPHINCTINAE
247
Corpul este negru, cu multe desene galbene. Capul și toracele sunt acoperite
cu peri gri. Antenele sunt negre, rareori roșietice pe partea ventrală sau la bază.
Marginile interne ale ochilor sunt galbene. Culoarea galbenă de sub baza antenelor,
de cele mai multe ori, este triunghiulară. Marginile externe ale ochilor sunt
galbene, de obicei numai în partea superioară. Clipeul prezintă o dungă
transversală galbenă la bază. La unele exemplare din România clipeul este negru,
Fig. 91 - Sphinctus serotinus Grav., ?
toracele, văzut dorsal
(după Constantineanu).
cu câte un punct galben pe laturi. Mezonotul prezintă pete humerale în formă de
secure, rareori numai sub forma unor puncte. Pronotul este galben. De asemenea,
sunt pete galbene și sub baza aripilor anterioare, pe mezo- și metapleure. Deseori
și pe scutel sunt 2 pete apicale galbene, care uneori se pot contopi în una
singură. Aripile sunt relativ tulburi, numai la marginea anterioară între pterostigmă
și vârf puternic negricioase. Pterostigma este gălbuie. Picioarele sunt negre, cu
vârful femurelor, tibiile, cu excepția vârfului și partea superioară a coxelor
posterioare galbene. Culoarea galbenă a abdomenului variază puțin de la un
exemplar la altul. în general, tergitele 1-4 au marginea posterioară galbenă pe
o porțiune lată, tergitul 5 are marginea posterioară galbenă pe o porțiune mai
îngustă, iar tergitele următoare sunt negre în întregime. La exemplarele din
România primul tergit are o pată galbenă pe postpețiol, întinzându-se uneori
puțin mai mult pe jumătatea apicală a acestuia. Tergitele 2 și 3 sunt galbene
248
FAMILIA ICHNEUMONIDAE
aproape în întregime, cu baza neagră pe o porțiune mai mult sau mai puțin
îngustă. La mijlocul suprafeței galbene se găsesc câte 4 pete negre punctiforme,
aranjate în linie transversală. Tergitele 4 și 5 sunt negre, cu marginea posterioară
galbenă pe o porțiune lată. Tergitul 4 are câte o pată galbenă pe laturi, iar
tergitele 6 și 7 sunt negre. Stemitele și valvele genitale externe ale ovipozitorului
sunt negre.
Gazde: Cochlidion limacodes Hufn., C. avellana Lep. (Lep., Limacodidae),
Tortrix testudinacea (Lep., Tortricidae) și Malacosoma neustria L. (Lep.,
Lasiocampidae).
Răspândire geografică: Centrul Europei, Anglia. în România: pădurea
Călian, satul Dorobanți, comuna Nicșeni, jud. Botoșani, în septembrie, 1 î;
munții Domogled, în octombrie, 1 ?, Băile Herculane, jud. Caraș-Severin, în
septembrie, 2 Ș ?.
BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ
1965
1969
1958
1958
1961
1878
1932
1961
1965
1973
1966
1975
1970
1971
1975
1973
AUBERT J. F., Huit Ichneumonides Ctenochira Forst., Erromenus Holm. et Rhorus Forst.
inedites, capturees principalement au Laboratoire du Col. de Bretolet (Valais), Bull. Soc.
Ent. Mulhouse, sept.-oct., 68-72.
-	Supplement aux Ichneumonides non petiolees inedites et revision du genre Erromenus
Holm., Bull. Soc. Ent. Mulhouse, mai-juin, 37-46.
a BAUER R., Neue Ichneumoniden aus Franken (Hymenoptera, Ichneumonidae), Beitr.
Ent., Berlin, 8 (1/2), 181-189.
\)-Ichneumoniden aus Franken (Hymenoptera, Ichneumonidae), Beitr. Ent., Berlin, 8 (3/4),
438-477.
-	Ichneumoniden aus Franken, Teii II (Hymenoptera, Ichneumonidae), Beitr. Ent., Berlin,
11 (7/8), 732-792.
BRISCHKE C. G. A., Die Ichneumoniden der Provinzen West- und Ost-Preussen, Schrift.
Naturf. Ges. Danzig, N. F., 4, 65-117.
CLAUSEN C. R, The Early Stages of some Tryphonine Hymenoptera Parasitic on Sawfly
larvae, Proc. Ent. Soc. Washington, 34 (4), 49-60.
CONSTANTINEANU M. I., Vorschlag fur eine neue Einleitung der Ichneumoniden in
Unterfamilien, Beitr. Ent., Berlin, 11 (7/8), 685-732.
-	Familia Ichneumonidae, Subfamiliile Phaeogeninae și Alomyinae, Fauna RPR, București,
9 (5), 1-510.
-	Un genre et cinq especes d Ichneumonides nouveaux pour la Science, Rev. Roum. Biol.
Ser. Zool., București, 18 (1), 23-31.
CONSTANTINEANU M. I. și colab., Ichneumonides de la R. S. Roumanie obtenus par des
cultures et leurs hâtes, An. Șt. Univ. Iași (Serie nouă), Secț. II (Șt. Nat.), a. Biol., 12 (1),
205-215.
-	Insecta, Hymenoptera-Ichneumonidae, în Grupul de Cercetări Complexe “Porțile de
Fier”, Fauna, Ser. monogr., Edit. Acad., București, 112-155.
CONSTANTINEANU M. I., CONSTANTINEANU R. M., Tryphoninae (Ichneum., Hym.)
de la zone du future lac d’accumulation de Porțile de Fier (Roumanie), An. Șt. Univ. Iași
(Serie nouă), Secț. II, a. Biol., 16 (1), 83-95.
- Cteniscinae, Eucerotinae et Thymaridinae (Hym., Ichneum.) de Porțile deFier (Roumanie),
An. Șt. Univ. Iași (Serie nouă), Secț. II, a. Biol., 17 (2), 357-367.
CONSTANTINEANU M. I., CONSTANTINEANU R. M., IONAITIS V. P., Fauna of
Ichneumonids (Hymenoptera, Ichneumonidae, Tryphonoidae) in the Lithuanian SSR, Trud.
Akad. Nauk. Litovskoi SSR, Vilnius, Ser. V, 1 (69) 65-71.
CONSTANTINEANU M. I., ISTRATE G. I., Contribuții la cunoașterea ichneumonidelor
parazite în dăunătorii molidului (Picea excelsa Link.) din județul Suceava (Nota Il-a),
Stud. Com. Șt. Nat. Muz. Suceava, 3, 289-305.
250
BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ
1976-1977 CONSTANTINEANU M. L, ȚAȚAN L. G., Tryphonoidae (Hym., Ichn.) din rezervațiile
naturale “Bălteni” și “Hârboanca” (jud. Vaslui), Trav. St. “Stejarul” Pângărați,
Ecol. Terr. Genet., 7, 297-306.
1976-1977 CONSTANTINEANU M. I., VOICU M. C., Tryphonoidae (Hym., Ichn.) din rezervațiile
naturale “Ponoare” și “Frumoasa”, Jud. Suceava, Trav. St. “Stejarul” Pângărați, Ecol.
Terr. Genet., 7, 269-277.
1977 - Ichneumonidae obținute prin culturi din omida de stepă (Loxostege sticticalis L.) -
Rezervația naturală Ponoare, județul Suceava, Cerc. Agron. Moldova, Cui. Art., Iași, 1,
93-96.
1972 CONSTANTINEANU R. M., Cteniscinae și Scolobatinae (Hym., Ichn.) din munții Retezat,
noi pentru fauna României, An. Șt. Univ. Iași (Serie nouă), Secț. II, a. Biol., 18 (2),
449-452.
1972 - Contribuții la studiul Tryphonoidelor (Hym., Ichneum.) din R. S. România (Teză de
doctorat), Iași, 1-441 și un volum cu 94 planșe, cu 218 figuri.
1973 - Contribuții la cunoașterea Cteniscinelor (Hym., Ichn.) din județul Suceava, Stud. Com.
Șt. Nat. Muz. Suceava, 3, 363-370.
1979 CONSTANTINEANU R., CONSTANTINEANU IRINEL, Ihneumonide din masivul Ceahlău,
noi și rare pentru fauna României, St. Cerc. Biol., Seria Biol. Anim., 31 (2), 137-140.
1994 - Ihneumonide (Hymenoptera) din Moldova noi și rare pentru fauna României, St. Cerc.
Biol. Anim., 46 (2), 85-89.
1997 - Ichneumonidae (Insecta, Hymenoptera)from the Retezat Mountains and Cerna Valey, în
Ent. Parc. Naț. Retezat și Valea Cemei (243 pp.), Soc. Lepid. Rom. (red. L. Râkosy),
Soc.Lepid. Rom., Cluj-Napoca.
1971 CONSTANTINEANU R. M., ISTRATE G. I., Tryphonoidae obținute prin culturi din
dăunătorii molidului (Picea excelsa Link.) din județul Suceava, Stud. Com. Șt. Nat. Muz.
Suceava, 2 (1), 227-234.
1887 CRESSON E. T., Synopsis of the Families and Genera of the Hymenoptera of America,
North ofMexico, Trans. Amer. Ent. Soc., Suppl. voi., 6, 1-351 (Ichneumonidae, p. 38-52).
1940 CUSHMAN R. A., A Review of the Parasitic Wasps of the Ichneumonid Genus Exenterus
Hartig, U. S. Dept. Agric., Washington, 354, 1-14.
1943 - Further Notes on Exenterus (Hymenoptera, Ichneumonidae), Can. Ent., London, Ontario,
75, 169-174.
1960 FINLAYSON THELMA, Taxonomy of Cocoons and Puparia and their Contens of Canadian
Parasites of Diprion hercyniae (Htg.) (Hymenoptera: Diprionidae), Can. Ent., Ottawa, 92
(12), 922-941.
1960 GERIG L., Zur Morphologie der Larvenstadien einiger parasitischen Hymenopteren des
Grauen Lărchenwicklers (Zeiraphera griseana Hilbner), Zeitschr. angew. Ent., Hamburg,
46 (25), xu-vn.
1829 GRAVENHORST J. L. C., Ichneumonologia Europaea, Vratislaviae, 2, 1-989.
1925 HABERMEHL H., Beitrăge zur Kenntnis der palaearktischen Ichneumonidenfauna,
Konowia, Wien, 4 (1/2), 1-19.
1939 HEDWIG K., Verzeichnis der bischer in Schlesien aufgefundenen Hymenopteren V.
Ichneumonidae, Unterfamilie: Tryphoninae, Zeitschr. Ent., Breslau, 18 (3), 28.
1945-1949 a HEINRICH G., Ichneumoniden des Berchtesgadener Gebietes (Hym.), Mitt. Munch.
Ent. Ges., Munchen, 35-39, 1-101.
1945-1949 b-Neue und interessante Schlupfwespen aus Bayern (Hym.), Mitt. Munch. Ent. Ges.,
Munchen, 35-39, 101-127.
1951 - Ichneumoniden der Steiermark (Hym.), Bonn. Zool. Beitr., Koln, 2 (3/4), 235-290.
1953 - Ichneumoniden der Steiermark (Hym.), Bonn. Zool. Beitr., Koln, 4 (1/2), 147-185.
BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ
251
1937
1941
1944
1950
1953
1959
1961
1961
1961
1976
1855
1960
1962
1962
1963
1965
1965
1967
1968
1969
1969
1970
1970
1971
1972
1973
1976
HELLEN W., Fur die Fauna Finnlands neue Ichneumoniden, IV. Tryphoninae, Not. Ent.,
Helsingfors, 17, 123-130.
-	Zur Ichneumonidenfauna Finnlands (Hym.) II, Not. Ent., Helsingfors, 20, 42-53.
-	Zur Ichneumonidenfauna Finnlands (Hym.) IV, Not. Ent., Helsingfors, 24, 1-9.
-	Die Ichneumonidentypen F. W. Woldstedts, Not. Ent., Helsingfors, 30, 26-31.
-	Zur Kenntnis der Ichneumonidenfauna (Hym.) Finnlands VIII, Not. Ent., Helsingfors, 33,
1-13.
-	Aus der Gattung Heterarthrus (Hym., Tenthr.) gezogene Schlupfwespen, Not. Ent.,
Helsingfors, 39, 113.
-	Zur Ichneumonidenfauna Finnlands X, Not. Ent., Helsingfors, 41, 88-101.
-	Ichneumoniden aus Nematus (Pteronidea) cognatus Lqv. (Hym., Tenthr.) geziichtet, Not.
Ent., Helsingfors, 41, 138.
HINZ R., Uber Blattwespenparasiten (Hym. und Dipt.), Mitt. Schweiz. Ent Ges., Lausanne,
34, 1-29.
-	Zur Systematik und Okologie der Ichneumoniden (Hymenoptera), Deutsch. Ent. Zeitschr.
N. F., Hamburg, 23 (1-3), 99-105).
HOLMGREN A. E., Forsok till uppstălning och beskrifning af de i Sverige fauna Tryphonider
(Monographia Tryphonidum Sueciae), K. Svensk Vet. Akad. Handl., 93-246.
IWATA K., The Comparative Anatomy of the Ovary in Hymenoptera, Part V. Ichneumonidae,
Acta Hymenopt., Fukuoka, 1, 115-169.
JUSSILA R., Lounais-hămeen ikneumonideja (Hymenoptera, Ichneumonidae), Ylipainos
Lounais-Hămeen Luonto, 13, 56-61.
-	Ichneumonidennotizen (Hym.) aus Ostfennoskandien, Ann. Ent. Fenn., Helsinki, 28,
88-89.
-	Five rare Ichneumonidae (Hym.) in Finland, Ann. Ent. Fenn., Helsinki, 29 (4), 278-281.
a - The Ichneumonidae of the Kevojoki Area in Inari Lapland (Finland) (Rep. Kevo Subarct.
Res. Stat. 2), Ann. Univ. Turku, ser. A, II, 34, 1-186.
b - Lisătietoja Lounais-Hămeen Ikneumonideista (Hymenoptera, Ichneumonidae), Ylipainos
Lunais-Hămeen Luonto, 19, 46-51.
-	Ichneumonological (Hym.) Reports from Finland I, Ann. Ent. Fenn., Helsinki, 33 (2),
107-112.
-	Distribution of Ichneumonidae (Hymenoptera) at Different Altitude Belts in Finnish
Lapland, Ann. Univ. Turku, ser. A, II: 40 (Rep. Kevo Subarct. Res. Stat., 4): 80-85.
a - KASPARYAN D. R., Palaearctic Species of the Genus Tryphon Fallen (Hyme-
noptera,Ichneumonidae), I, Rev. Ent. URSS, Leningrad, 48 (3), 639-662.
b - Rewiew of Palaearctic Ichneumonids of the Genus Tryphon Fallen (Hymenoptera,
Ichneumonidae), II, Rev. Ent. URSS, Leningrad, 48 (4), 899-918.
a - Ichneumonids of the Genus Polyblastus Hartig (Hymenoptera, (Ichneumonidae) of
Palaearctic, Rev. Ent.' URSS, Leningrad, 49 (4), 852-868.
b -A New Genus of Ichneumon Flies-Aridella Gen n. (Hymenoptera: Ichneumonidae) from
Middle Asia, Zool. Joum., Leningrad, 49 (1), 154-157.
A Revision of the Palaearctic Species of the Genus Cosmoconus Forster (Hymenoptera,
Ichneumonidae), Trud. V. E. O., 54, 286-307.
-	Ichneumonids of the Tribe Tryphonini (Hymenoptera, Ichneumonidae) fro the Mongolian
Peoples Republic, Ins. Mongol., 1, L, Izd. Nauka, Leningrad, 569-584.
-	Ichneumonidae, Podsemeistvo Tryphoninae, Triba Tryphonini, Fauna SSSR, Nasekomâe
pereponciatokrâlie, Izd. Nauka, Leningrad, 3 (1), 1-320.
- New Species of the Ichneumonids of the tribe Cteniscini (Hymenoptera, Ichneumonidae)
from Eastern Asia, Genera Cycasis Townes, Orthomiscus Mason, Kristotomus Mason, Rev.
Ent. URSS, Leningrad, 55 (1), 137-150.
252
BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ
1942 KERRICH G. J., Second Review of Literature Concerning British Ichneumonidae (Hym.),
with Notes on Palaearctic Species, Trans. Soc. Brit. Ent., Oxford, 8 (2), 43-77.
1952 - A Review and a Revision in Greater Part of the Cteniscini of the Old World
(Hym.,Ichneumonidaef Bull. Brit. Mus. (Nat. Hist.) Ent., London, 2 (6), 307-460.
1953 - A Preliminary Study of the European Species of the Genus Eudiaborus mihi (Hym.,
Ichn.), Opuse. Ent., Lund, 18, 151-159.
1975 - Results of the Study of Four Gravenhorst Types of Exenterinae (Ichneumonidae,
Hymenoptera), Bull. Ent. Pologne, 45, 125-128.
1926 KISS A., Ichneumoniden aus der Sammlung des ungarischen National-Museums, Ann.
Mus. Nat. Hung., Budapest, 24, 237-286.
1955 MASON W. R. M., A Revision of the Nearctic Cteniscini (Hymenoptera: Ichneumonidae)
I. Eudiaborus Kerrich and a New Genus, Can. Joum. Zool., Ottawa, 33, 18-73.
1956 -A Revision of the Nearctic Cteniscini (Hymenoptera: Ichneumonidae) II. Acrotomus Holmgr.
and Smicroplectrus Thoms., Can. Joum Zool., Ottawa, 34, 120-151.
1959 -A Revision of the Nearctic Exenterini (Hymenoptera: Ichneumonidae) III. Exyston Sch^dte,
Can. Joum. Zool., Ottawa, 37, 1067-1115.
1962 - Some New Asiatic Species of Exenterini (Hymenoptera: Ichneumonidae) with Remarks on
Generic Limits, Can. Ent., Ottawa, 94, 1273-1296.
1967 - A New Species of Kristotomus (Hymenoptera: Ichneumonidae) from India, Oriental Insects,
Delhi, 1 (3/4), 211-214.
1936 MEYER N. F., Tables systematiques des hymenopteres parasites (fam. Ichneumonidae) de
T URSS. et des pays limitrophes, Leningrad, 5, 1-340.
1897 MOCSÂRY A., Ordo Hymenoptera, Fauna Regni Hungariae, Budapest, 7-113.
1911 MORLEY C., Ichneumonologia Britanica, IV. The Ichneumons of Great Britain, Tryphoninae,
London, 4, 1-344.
1937 MORRIS K. R. S., The Prepupal Stage in Ichneumonidae, Illustrated by Life-history of
Exenterus abruptorius Thb., Bull. Ent. Res., 28 (4), 525-534.
1958 OZOLS E. Ia., Novâie dlea faunî Latviiskoi S. S. R. vidî Ichneumonidae, Inst. Biol. A. N.
Latv. SSR, Vilnius, 5, 129-167.
1963 - Die Bedeutung bliihender Petersilie in der Nahrung der Schlupfwespen (Ichneumonidae,
Hym.), Latv. Ent., 7, 3-19.
1965 - Ober die Ichneumonozdnose der bluhenden Buchweizen (Ichneumonidae, Hym.), Latv.
Ent., 10, 16-24.
1959 PERKINS J. F., Handbooks for the Identification of British Insects, Ichneumonidae I,
London, 7 (2), 1-116.
1906 PFANKUCH K., Die Typen der Gravenhorstschen Gattungen Mesoleptus und Tryphon
(Hym.), Zeitschr. Hym. Dipt., Berlin, 6 (1), 17-32; 2, 81-96; 4, 217-224; 5, 289-296.
1907 - Die Typen der Gravenhorstschen Gattungen Mesoleptus und Tryphon (Hym.), Zeitschr.
Hym. Dipt., Berlin, 7 (1), 17-24; 2, 145-155.
1923 - Aus der Ichneumonologie (Hym.) (10. Forstsetzung). Die Brischkeschen Tryphoniden-
Typen des Ostpreussischen Provinzial museums in Kdnigsberg, Deutsch. Ent. Zeitschr.,
Berlin, 571-582.
1909 ROMAN A., Ichneumoniden aus dem Sarekgebirge. In: HAMBERG A., Natur-
wissenschaftliche Untersuchungen des Sarekgebirges in Schwedisch-Lapland, Stockholm, 4
(3), 199-374.
1911 - Einige gezogene Ichneumoniden aus Finnland, Ent. Tidskr., Uppsala, 32, 201-202.
1912 a - Einige gezogene Ichneumoniden aus Sildfînnland, Ent. Tidskr., Uppsala, 33 (1-2),
65-72.
1912 b - Die Ichneumonidentypen C. P. Thunbergs, Zool. Bidr Uppsala, 1, 229-293.
BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ
253
1913 a - Arktiska ichneumonider i Skandinavien, Ent. Tidskr., Uppsala, 34, 105-111.
1913 b - Neubeschreibungen und Synonyme zur nordlichen Ichneumonidenfauna Schwedens,
Ent. Tidskr., Uppsala, 34, 112-132.
1917 - Skanska parasitsteklar, Ent. Tidskr., Uppsala, 38, 260-284.
1924 - Schwedische Schlupfwespen alte und neue, Ark. Zool., Stockholm, 17 A (4), 1-34.
1931 a - Insektenfaunan inom abisko Nationalpark II, Studier under ledning av Yngve Sjdstedt,
4.	Parasitsteklar-Ichneumonidae, K. Svensk Vet. Akad. Skrift. Naturskydd., Stockholm, 17,
4-54.
1931 b - Entomologische Ergebnisse der Schwedischen Kamtchatka-Expedition 1920-1922, Ark.
Zool., Stockholm, 23 A (6), 1-32.
1932 - The Linnean types of Ichneumon flies, Ent. Tidskr., Uppsala, 53, 1-16.
1939 - Nordische Ichneumoniden und einige andere, Ent. Tidskr., Uppsala, 60, 176-205.
1942 - List of New Finds of Ichneumonidae in Norway, Troms0 Mus. Arshefter Naturhistorisk
avd. 23, 60 (1937), 3, 3-20, Troms0.
1911-1927 SCHMIEDEKNECHT O., Opuscula Ichneumonologica, Unterfamilie Tryphoninae,
Blankenburg i. Thur., 5, 2275-3570.
1965 §EDIVY J., Neue und interessante Ichneumoniden aus Rumănien, Acta Faun. Ent. Mus.
Nat. Pragae, 10 (94), 163-176.
1952 SHORT J. R. T., The Morphology of the Head of Larval Hymenoptera with Special Reference
to the Head of the Ichneumonoidea, Including a Classification of the Final Instar Larvae
of the Braconidae, Trans. R. Ent. Soc. London, 103, part 2, 27-84.
1959 - A Description and Classification of the Final Instar Larvae of the Ichneumonidae, Proc.
U. S. Nat. Mus., Washington, D. C., 110, 391-511.
1970 - On the Classification of the Final Instar Larvae of the Ichneumonidae Hymenoptera).
Supplement, Trans. R. Ent. Soc. London, 122 (6), 185-210.
1976 - A Description and Classification of some Final Instar Larvae of the Phytodietini and
Eclytini, Proc. Linn. Soc. New South Waless, 101 (2), 114-119.
1978 - The Final Larval Instars of the Ichneumonidae, Mem. Amer. Ent. Inst., Ann Arbor, 25,
1-508.
1900 STROBL G., Hymenopteren aus Ungarn ubd Siebenbiirgen, Verh. Mitt. Sieb. Ver. Naturwiss,
Hermannstadt, 50, 43-79.
1948 TEUNISSEN H. G. M., Naamlijst van Inlandse Sluipwespen (Fam. Ichneumonidae I),
Tijdschr. Ent., Leidenn, 89, 10-38.
1953 - Anciens et nouveaux Tryphonides, Tijdschr. Ent., Leiden, 96 (1-2), 13-49.
1957 THOMPSON W. R., A Catalogue of the Parasites and Predators of Insect Pests, Sect. 2.
Host Părăsite Catalogue. Part 4-Hosts of the Hymenoptera (Ichneumonidae),
Commonwealth Institute of Biological Control, Ottawa, p. 332-561.
1883 THOMSON C. G., Bidrag till kănnedom om Skandinaviens Tryphoner, Opuse. Ent., Lund,
32 (9), 873-936.
1944 TOWNES H. K., A Catalogue and Reclassification of the Nearctic Ichneumonidae. Part I,
The Subfamilies Ichneumoninae, Tryphoninae, Cryptinae, Phaeogeninae and Lissonotinae,
Mem. Amer. Ent. Soc., Philadelphia, 11, 1-477.
\969-The Genera of Ichneumonidae. Part I, Mem. Amer. Ent. Inst., Ann Arbor, 11, 1-300.
1965 TOWNES H. K., MOMOI S., TOWNES MARJORIE, A Catalogue and Reclassification of
the Eastern Palearctic Ichneumonidae, Mem. Amer. Ent. Inst.,, Ann Arbor, 5, 1-661.
1945 TOWNES H. K., TOWNES MARJORIE, A Key to the Genera of Eclytini (= Thymaridini)
and a Revision of the Neotropical Species (Hym., Ichn.), Bol. Ent. Venezolana, 4 (2),
41-53.
1949 - A Revision of the Genera of the American Species ofTryphonini, Parts 1 and II, Ann. Ent.
Soc. Amer., 42, 321-396; 397-447.
BIBLIOGRAFIE SELECTIV A.
1951 - A Revision of the Genera and of the Nearctic Species of Grypocentrini, Proc. Ent. Soc.
Washington, 53, 301-313. ,
1930 UCHIDA T., Vierter Beitreg zur Ichneumoniden-Fauna Japans (Tryphoninae), Joum. Fac.
Hokkaido Imp. Univ. Sapporo, 25 (4), 243-298.
1955 - Die von Dr. K. Tsuneki in Korea gesammelten Ichneumoniden, Joum. Fac. Agric. Hokkaido
Imp. Univ., Sapporo, 50, 95-133.
1909 ULBRICHT A., Beitrăge zur Insektenfauna des Niederrheins, Ichneumoniden der Umgegend,
Mitt. Naturwiss. Mus. Crefeld, 1-40.
1916 - Niederrheinische Ichneumoniden, 3 Nachtrag, Mitt. Naturwiss. Mus. Crefeld, 2, 1-21.
1926 - Niederrheinische Ichneumoniden, 4 Nachtrag, Mitt. Naturwiss.Mus. Crefeld, 1-30.
INDEXUL ALFABETIC AL TAXONILOR DE IHNEUMONIDE
A
abditus, Tryphon 136, 137, 142, 145
abditus, Tryphon (Tryphon) 145
abnormiceps, Monoblastus 164
abruptorius, Exenterus 9, 56, 57, 60
abruptorius, Ichneumon 58
acerbus, Thibetoides 152, 153
Acrotomus 12 15, 50, 51, 58, 59
Actaeonyx 56
Aderaeon 96
adspersus, Exenterus 58
akaashii, Erromenus (Erromenus) 226
akaashii, Tryphon 226
alacer, Acrotomus 76
alacer, Anisoctenion 76
alacer, Eridolius 67, 76, 77
alacer, Tryphon 76
albicinstus, Exyston 32, 39
albicinctus, Ichneumon 39
albicoxa, Eridolius 71
albicoxa, Labroctonus 187
albicoxa, Polyblastus 187
albipes, Grypocentrus 158, 161
albiventris, Polyblastus 200
albiventris, Polyblastus (Scopiorus) 200
albocinctus, Exyston 39
albocinctus, Tryphon 39
albovinctus, Polyblastus 175, 180
albovinctus, Tryphon 180
alpicola, Cteniscus 81
alpina, Symboethus 117
alpinator, Erromenus 214
alternans, Labroctonus 187
alternans, Polyblastus 187
alternans, Polyblastus (Labroctonus) 187
amictorius, Exenterus 9, 57, 58, 60, 61, 62,
65
amurensis, Polyblastus 186
analis, Erromenus 213, 215
analis, Erromenus (Erromenus) 215
Anecphysis 31
Anelpisthus 155
angulata, Ctenochira 194, 197
angulatus, Monoblastus 162, 166
angulatus, Polyblastus 197
angulatus, Polyblastus (Scopiorus) 197
angulatus, Scopiorus 197
angustata, Ctenochira 194, 198, 199
angustatus, Acrotomus 51, 52, 53
angustatus, Polyblastus 198
angustatus, Polyblastus (Scopiorus) 198
angustatus, Scopiorus 198
Aniarophron 213
Anisoctenion 14
annulata, Ctenochira 196
annulipes, Cteniscus 29
anomalus, Grypocentrus 158
Anoplectes 230
antenator, Ctenochira 199
aperta, Ctenochira 194
apiarius, Excavarus 29, 30
apiarius, Exenterus 29
apiarius, Exenterus (Tricamptus) 29
apiarius, Tricamptus 29
apiarius, Tryphon 29
apicalis, Grypocentrus 158
Apimeles 157
approximatus, Exenterus 85
arcuata, Ctenochira 192, 199
arcuatus, Polyblastus 199
arenicola, Erromenus 220
ArideHa 97
arrogator arrogator, Dyspetes 99
arrogator, Dyspetes 98,99
256
INDEXUL ALFABETIC AL TAXONILOR DE IHNEUMONIDE
arrogator fracliceps, Dyspetes 99
Atopotrophos 230
auricularis, Otitochilus 143
auricularis, Tryphon 135, 142, 143, 144
auricularis, Tryphon (Tryphon) 143
auriculatus, Delotomus 51
aurifluus, Cteniscus 79, 85
aurifluus, Eridolius 69, 85
aurifluus, Exenterus 85
aurifluus, Tryphon (Cteniscus) 85
autumnalis, Eridolius 70
B
basalis, Grypocentrus 157
bibulus, Erromenus 214, 218
bidentulus, Anelpisthus 156
bidentulus, Tryphon 135, 143, 145, 146, 156
bidentulus, Tryphon (Tryphon) 145
bimaculatus, Cteniscus 91
bimaculatus, Eridolius 71, 91
bimaculatus, Exenterus 91
bisinuata, Ctenochira 196
bituberculatus, Parablastus 171
Boethus 97
bohemani, Exenterus 45
bohemani, Microplectron 45
bohemani, Smicroplectrus 44, 45, 49
borealis, Cteniscus 81
borealis, Eridolius 68, 81
borealis, Exenterus 81
brachyacanthus, Coeloconus 112, 113, 114,
130
brachyacanthus, Ichneumon 112
brachyacanthus, Monoblastus 112
brachyacanthus, Tryphon 112
braccatus, Psilosage 133
braccatus, Tryphon 133
Braunsianus 155
brevigena, Eridolius 70
brevipetiolaris, Symboethus 115, 118, 119,
126
brevipetiolaris, Tryphon 118
brevipetiolaris, Tryphon (Symboethus) 118
brevipetiolatum, Exyston 41
brevipetiolatus, Exyston 41
brevitarsis, Erromenus 222
brunnicans, Erromenus 214, 216, 217, 227
brunnicans, Erromenus (Erromenus) 216
brunnicans, Tryphon 216
brunniventris, Symboethus 116, 120
brunniventris, Tryphon 120
brunniventris, Tryphon (Symboethus) 120
C
calcaratus, Exyston 42, 43
calcaratus, Parexyston 42, 43
călcător, Erromenus 214, 219
călcător, Ichneumon 219
călcător, Polyblastus 219
călcător, Tryphon 219
califomicus, Exyston 31
CAMPOPLEGINAE 235
Campothreptus 229
carbonarius, Polyblastus 176
carbonator, Polyblastus 176, 178
carbonator, Polyblastus (Polyblastus) 176
carinatus, Exyston 33
carinatus, Polyblastus 219
caucasicus, Tryphon 136, 138
caudator, Cosmoconus 103
cavigena, Erromenus 223
cephalotes, Tryphon 22
ceratophorus, Cosmocons 102, 104, 105
ceratophorus var., Cosmoconus elongator 104
ceratophorus, Tryphon 104
cephalotes, Delotomus 22
cephalotes, Tryphon 22
Chiloplatis 97
chinensis, Cosmoconus 102
chrysopus, Ichneumon 167
chrysopus, Monoblastus 163, 167
chrysopus, Tryphon 167
chrysopyga var., Monoblastus lapponicus 163
cinctellus, Grypocentrus 158, 160, 161
cinctulus, Exyston 33
cinctulus^ var. Brischke, Exyston 31
cinctulus, Ichneumon 31, 33
cinctulus, Mesoleptus 33
cinctulus (sponsorius) Ichneumon 31
cingulatorius, Exenterus 59
Cladeutes 230
clara, Ctenochira 193
claripennis, Exenterus 57, 62
clauseni, Tryphon 125
coarctatus, Acrotomus 21
Coeloconus 94, 112
Coeloprosopon 190
collaris, Thymaris 239, 240, 241
INDEXUL ALFABETIC AL TAXONILOR DE IHNEUMONIDE
257
collaris, Thymarus 240
compressus, Thymaris 240
compunctor, Symboethus 115
compunctor, Tryphon 117
confusus, Exenterus 9, 58, 63, 64
connectens var., Symboethus exclamationis
122
consobrinus, Cteniscus 74
consobrinus, Eridolius 67, 74
consobrinus, Exenterus 74
consobrinus, Polyblastus 202
consobrinus, Tryphon 128
contaminatus, Hemiteles 240
contaminatus, Thymaris 239, 240 241
Cophenchus 96, 172
coreensis, Exenterus 159
Cosmoconus 94, 101, 102
costulatus, Smicroplectrus 49
cothurnatus, Polyblastus 176, 177
cothumatus, Polyblastus (Polyblastus) 177
cothurnatus, Tryphon 177
Ctenacma 190
Ctenacme 190
Ctenacmus 190
CTENISCINAE 9, 10
Cteniscus 13, 66
Ctenochira 97, 190, 191, 206
Cteonyx 95
Currania 213
curtisii, Eridolius 67
Cycasis 11, 26
Cyrtocentrus 157
D
dahlbomi, Cteniscus 89
dahlbomi, Eridolius 70, 89
dahlbomi, Exenterus 89
defectivus, Erromenus 224
deletus, Eridolius 68
Delotomus 50
dentigena, Polyblastus 174
discedens, Psilosage 131
discedens var., Symboethus duplicatus 117,
121
dioszeghyi, Cteniscus 82
dioszeghyi, Eridolius 68, 82
Diplazon 100, 157
dlabolai, Cosmoconus 103
dorsator, Cteniscus 86
dorsator, Eridolius 70, 86
dorsator, Ichneumon 86
dubius, Grypocentrus 158
duplicatus, Symboethus 117, 121
duplicatus, Tryphon 121
duplicatus, Tryphon (Symboethus) 121
Dyspetes 96, 97, 99
Dyspetus 98
E
Eclytus 229, 230
elegans, Eridolius 67
elegans, Neliopisthus 237, 238
elegans, Phytodietus 237
elongator, Cosmoconus 101, 103, 104, 105,
106, 107, 108, 109, 110
elongator, Ichneumon 105
elongator, Tryphon 105
ephyppium, Psilosage 131, 132, 133
ephippium, Tryphon 131
ephippium, Tryphon (Psilosage) 131
ephippium, Tryphon (Tryphon) 131
Eradha 245
Eridolius 10, 13, 66, 82, 86
erosus, Exenterus 46
Erromenus 96, 174, 212
erythrogaster, Tryphon 137, 138, 141
erythropygus, Monoblastus 162, 163
exareolatus, Erromenus 223
exareolatus, Tryphon 138, 150, 151, 223
Excavarus 11, 29
exclamationis, Symboethus 120, 121, 122, 128
exclamationis, Tryphon 122
exclamationis, Tryphon (Symboethus) 116,
117, 122
Exenterus 13, 56
Exenterus, subgenul Tricamptus 29
Exochohlastus 190
exornatus, Eclytus 231, 233, 234
exornatus, Mesoleptus 233
exstirpatorius, Monoblastus 162, 164, 165,
166, 167
exstirpatorius, Tryphon 164
Exyston 10, 12, 31, 32
F
fasciatus, Erromenus 170
fasciatus, Monoblastus 163, 164, 170
fasciatus, Thymaris 239
258
INDEXUL ALFABETIC AL TAXONILOR DE IHNEUMONIDE
fasciatus, Tryphon 170
fecula, Ctenochira 195
femoralis, Polyblastus 168
flavicauda, Ctenochira 195
flavomaculatus, Cteniscus 88
flavomaculatus, Eridolius 70, 88
flavomaculatus, Tryphon 88
flexus, Polyblastus 96
fontinalis, Eclytus 235
fontinalis, Hercus 235
fracticeps, Dyspetes 99
fracticeps, Dyspetus 99
fractigena, Scopiorus 204
fraudator, Tryphon (Smboethus) 118
frenator, Erromenus 220
frenator, Exochus 220
frigidus, Eridolius 69
fulviventris, Symboethus 115, 123
fulviventris, Tryphon 123
fulviventris, Tryphon (Symboethus) 123
funebris, Cteniscus 78
funebris, Eridolius 67, 78
funebris, Exenterus 78
fusicornis, Polyblastus (Scopiorus) 211
G
gala, Ctenochira 195
gelida, Ctenochira 195
Gemophaga 190
genalis, Anisoctenion 82
genalis, Cosmoconus 102, 103
genalis, Cteniscus 82
genalis, Ctenochira 200, 201
genalis, Eridolius 69, 82
genalis, Exyston 32, 35, 36
genalis, Polyblastus (Ctenacmus) 200
geniculosus, Cteniscus 85
geniculosus, Exenterus 85
gibbulus, Cteniscus 73
gibbulus, Eridolius 66, 73
gibbulus, Exenterus 73
gilvipes, Ctenochira 195, 202
gilvipes, Polyblastus 202
gilvipes, Scopiorus (Polyblastus) 202
gilvus, Thibetoides 153, 154
gnathoxanthus, Cteniscus 72
gnathoxanthus, Eridolius 72
gnathoxanthus, Exenterus 72
gnathoxanthus, Tryphon 72
gorodkovi, Labroctonus 186
gracilis, Cteniscus 78
gracilis, Eridolius 67, 78
gracilis, Exenterus 78
grammicus, Polyblastus 188
Grypocentrus 95, 157
H
haemosterna, Ctenochira 196, 203
haemosterna var., Scopiorus rufipes 203
haemosternus, Tryphon 203
haemothorax, Eclytus 231
heliophilus, Symboethus 116, 124, 125
heliophilus, Tryphon 124
heliophilus, Tryphon (Symboethus) 124
helveticator, Ctenochira 193
Hercus 229, 235
hilaris, Polyblastus 202
hinzi, Cosmoconus 103
hinzi, Symboethus 116, 125
hinzi, Tryphon 125
hinzi, Tryphon (Symboethus) 116, 126
hofferi, Eridolius 67
holmgreni, Ctenochira 196, 209
holmgreni, Polyblastus 209
holosericeus, Tryphon 178
Hybophanes 228, 229, 241, 242, 244
I
Ibornia 94, 152
ictericus, Exenterus 56, 58
incestus, Symboethus 117, 126, 127
incestus, Tryphon 126
incestus, Tryphon (Symboethus) 127
incisulus, Grypocentrus 158, 159
infesta, Ctenochira 193
insidiator, Acrotomus 27
inversa, Ctenochira 197
irrisa, Ctenochira 193
J
jakuticus var., Tryphon incestus 123
jezoensis, Symboethus 117
jucundum, Microplectron 49
jucundus, Exenterus 48
jucundus, Smicroplectrus 45, 48, 49, 50
junior, Erromenus 214, 220, 225
junior, Ichneumon 220, 221
INDEXUL ALFABETIC AL TAXONILOR DE IHNEUMONIDE
259
K
kazachstanicus, Tryphon 138
Kerrichia 12
kiritshenkoi, Polyblastus 174
kozlovi, Cosmoconus 103
Kristotomus 9, 10, 12, 14, 15, 27
L
Labroctonus 96, 185
lacunosus, Erromenus 215
laetus, Acrotomus 22
laetus, Anisoctenion 22
laetus, Kristotomus 16, 22, 23, 24
laetus, Mesoleptus 22
laevigatus, Polyblastus 164
Lagoleptus 97
lapponicus, Monoblastus 163
laricinus, Acrotomus 58
laticeps, Acrotomus 19
laticeps, Anisoctenion 19
laticeps, Delotomus 19
laticeps, Kristotomus 16, 19, 20
laticeps, Tryphon 19
Leptixys 228, 229
leptura, Orthomiscus 14
leucoon, Labroctonus 186
Levicuhis 97
limbata, Hybophanes 244
limbata, Oedemopsis 244
limbatellus, Cteniscus 87
limbatellus, Eridolius 70, 87
limbatellus, Exenterus 87
limbatus, Cteniscus 86
limbatus, Exenterus 86
limbatus, Hybophanes 244
lineiger, Eridolius 69
longiceps, Polyblastus 174, 179
longicornis, Monoblastus 163, 166, 167
longigena, Monoblastus 162
lucidulus, Acrotomus 51, 52, 53
lucidulus, Delotomus 53
lucidulus, Tryphon 50, 51
luteomarginatus, Monoblastus 100
luteomarginatus, Otoblastus 100
luteomarginatus, Tryphon 100
M
macrocentrus, Cophenchus 172, 173
macrocentrus, Polyblastus 173
macrocentrus, Polyblastus (Cophenchus) 173
macrocephalus, Cteniscus 14
macrocephalus var., Cteniscus unicinctus 14
macrocephalus, Exenterus 14
marginata, Ctenochira 192, 204
marginatorius, Cryptus 60
marginatorius, Exenterus 60
marginatorius, Ichneumon 60
marginatorius, Tryphon 60
marginatus, Acrotomus 24
marginatus var., Anisoctenion laetus 24
marginatus, Cteniscus 80
marginatus, Delotomus 24
marginatus, Eridolius 68, 80
marginatus, Kristotomus 16, 24
marginatus, Polyblastus 204
marginatus var., Polyblastus arcuatus 204
marginellus, Monoblastus 118
mauritanicus, Tryphon 137
melanostigmus, Labroctonus 187, 188
melanostigmus, Polyblastus 188
melanostigmus, Polyblastus (Labroctonus) 188
melanotus, Erromenus 215, 223, 224
melanotus, Tryphon 223
meridionator, Cosmoconus 102, 111
Microplectron 44
mitigosus, Cteniscus 84
mitigosus, Eridolius 69, 84
mitigosus, Exenterus 84
mitigosus, Tryphon 84
modestus, Cosmoconus 102, 111
modestus, Thymaris 239
Monoblastus 97, 161, 162
montanus, Exyston 33
multicolor, Eclytus 230
mutabilis, Polyblastus 205
N
nagano, Kristotomus 17
nagahamensis, Tryphon 137
nanus, Labroctonus 186
nata, Ctenochira 194
Neleges 94, 155
Neliopisthus 228, 229, 236, 239
Nemioblastus 185
neustriae, Ichneumon 168
neustriae, Monoblastus 163, 168
neustriae, Tryphon 168
niger, Eclytus 230
INDEXUL ALFABETIC AL TAXONILOR DE IHNEUMONIDE
nigerrimus, Eclytus 231, 234
nigrinus, Tryphon 138
nigripalpis, Polyblastus 203
nigripes, Symboethus 149
nigripes, Tryphon 138, 140, 149
nigripes, Tryphon-(Tryphon) 149
nigriventris, Cosmoconus 103, 110
nitens, Erromenus 224
nitidiventris, Polyblastus 205
Noemon 94
O
obtusator, Ichneumon 128
obtusator, Symboethus 116, 128, 130
obtusator, Tryphon 128
obtusator, Tryphon (Stenocrotaphon) 128
Oedematopsis 241
Oedemopsis 241
oelandicus, Polyblastus 219
oraniensis, Psilosage 131
orbitatorius, Acrotomus 22
oreophila, Ctenochira 195
oriolus, Exenterus 57
ornatus, Eclytus 231, 232, 236
ornatus, Hybophanes 231
ornatus, Oedemopsis 231
Orthomiscus 12, 13
Otitochilus 134
Otoblastus 95, 100
P
pachisoma, Cteniscus 82
pachisoma, Eridolius 68
palaemon, Polyblastus 176, 178
palaemon var., Polyblastus carbonarius 178
palaemon, Polyblastus (Polyblastus) 178
pallicoxa, Labroctonus 187
pallipes, Polyblastus 209
palustris, Monoblastus 164, 169
palustris, Polyblastus 169
Parablastus 97, 170, 171
Parexyston 12, 42, 43
pastoralis, Ctenochira 194, 198, 199, 205
pastoralis, Polyblastus 205
pastoralis, Tryphon 205
Pauroctenus 190
pectinata, Ctenochira 192, 206
pectinatum, Trychocalymmus (Coeloprosopon)
206
pedalis, Polyblastus 176
phaeorrhaeus, Exyston 37
phaeorrhaeus, Tryphon (Cteniscus) 37
Phytodiaetus 236
Picroscopus 56
pictus, Cteniscus 79
pictus, Eridolius 68, 79, 80, 85
pictus, Exenterus 79
pictus, Tryphon 79
pinguis, Polyblastus 175
plebejus, Erromenus 215, 222
plebejus, Trychocalymma 222
pleuralis, Otitochilus 145
pleuralis, Tryphon 136, 145
Polyblastus 10, 96, 172, 173, 174, 191
Polyblastus (Cophenchus)
Polyblastus subgenul Labroctonus 185
Polysphinctomorpha 236
populi, Ctenochira 196
praeclarus, Eclytus 230
praerogator, Ichneumon 99
praerogator, Dyspetes 99
praerogator, Tryphon 99
praeustus, Exenterus 88
pratensis, Ctenochira 192, 207
pratensis, Polyblastus 207
pratensis, Polyblastus (Trichocalymmus) 207
pratensis, Scopiorus 207
pratensis, Trichocalymma 207
pratensis, Tryphon 207
pratorum, Exenterus 41
pratorum, Exyston 33, 39, 40, 41
proditor, Neleges 156
proditor, Tryphon 156
pronotalis, Kristotomus 17
propinqua, Ctenochira 191, 208
propinquus, Polyblastus 208
propinquus, Polyblastus (Trychocalymmus)
208
propinquus, Trychocalymma 208
propinquus, Tryphon 208
propodeata, Ctenochira 191, 197
Psilosage 95, 112, 130
pulchricornis, Thymaris 240
pullus, Eridolius 67
pumilio, Anisoctenion 25
pumilio, Cteniscus 25
pumilio, Exenterus 25
pumilio, Kristotomus 16, 25
pumilus, Eridolius 69
INDEXUL ALFABETIC AL TAXONILOR DE IHNEUMONIDE
261
pumilus, Labroctonus 186, 189, 190
pumilus, Polyblastus 189
pumilus, Polyblastus (Labroctonus) 189
punctata, Ctenochira 192
punctata, Ctenochira 192
punctatus, Erromenus 215, 224
punctatus, Symboethus 117
punctipes, Cteniscus 83
punctipes, Eridolius 69, 83
punctipleuris, Cteniscus 86
punctulatus, Erromenus 214, 215, 225
punctulatus, Erromenus (Erromenus) 225
punctatum, Trichocalymma 224
pygmaeus, Eridolius 71
pygobarbata, Ctenochira 194
pyramidatus, Polyblastus 178
Q
Quadrigana 115
quinquecinctus, Ichneumon 46
quinquecinctus, Microplectron 46
quinquecinctus, Smicroplectrus 44, 46, 47, 48
quinquecinctus, Tryphon 46
R
rarus, Tryphon 136, 138
relator, Ichneumon 141
relator, Otitochilus 141
relator, Tryphon 137, 140, 141
relator Tryphon (Tryphon) 141
Rhynchothyreus 241
ridibundus, Acrotomus 17
ridibundus, Anisoctenion 17
ridibundus, Kristotomus 17, 19
ridibundus, Tryphon 17
rivalis var., Ctenochira pastoralis 205
romani, Eridolius 68
rubella, Ctenochira 197
rubiginosus, Acrotomus 27
rubiginosus, Anisoctenion 27
rubiginosus, Cycasis 27, 28
rubiginosus, Kristotomus 27
rubiginosus, Tryphon 26, 27
rubranator, Ctenochira 192
rufilabrisr Eridolius 68
rufonotatus, Eridolius 70
rufipes, Ctenochira 196
rutilator, Ichneumon 138
rutilator, Otitochilus 138
rutilator, Tryphon 136, 137, 138, 139, 140,
147
rutilator, Tryphon (Tryphon) 138
S
sanguinatoria, Ctenochira 196, 210
sanguinatorius, Polyblastus 210
sanguinatorius, Tryphon 210
scabricula, Oedematopsis 242
scabricula, Oedimopsis 242
scabriculus, Hybophanes 242, 243, 244
scabriculus, Tryphon 242
Scapnetes 13
schipdtei, Cteniscus 90
schiddtei, Eridolius 71, 90
schiddtei, Exenterus 90
Scopimenus 190
Scopiorus 190
sculpturala, Ctenochira 195
scutellaris, Polyblastus 219
senilis, Polyblastus 203
separandus, Tryphon 145
serotinus, Sphinctus 246, 247
sexcinctus, Tryphon 51
signator, Tryphon 135, 137, 146, 148
signator, Tryphon (Tryphon) 147
signifer, Eridolius 69
similis, Cteniscus 75
similis, Eridolius 67, 75
similis, Exenterus 75
simplex, Erromenus 224
simplex, Exenterus 57
Smicroplectrus 11, 44
sordidus, Polyblastus 202
sphaerocephala, Ctenochira 193
SPHINCTINAE 9, 245
Sphinctus 245, 246
sponsorius, Exyston 32, 33, 34, 35
sponsorius, Ichneumon 31r 33
stenhammari, Polyblastus 176
stenocentrus, Labroctonus 187
strobilator, Polyblastus 182
strobilator, Polyblastus (Polyblastus) 182
subalpinus, Polyblastus 176
subnitidus, Exyston 32, 37
subnitidus, Tryphon 37
substitutor, Monoblastus 162, 163
subsulcatus subculcatus, Tryphon (Steno-
crotaphon) 129
262
INDEXUL ALFABETIC AL TAXONILOR DE IHNEUMONIDE
subsulcatus, Symboethus 116, 129
subsulcatus, Tryphon 129
subtilis, Polyblastus 182, 183
succinctus, Acrotomus 50, 51, 53, 54, 55, 56
succinctus, Tryphon 53
Symboethus 95, 115, 149, 150
T
taiga, Ctenochira 197
talitzkii, Tryphon 136, 137
tardus, Tryphon 136
tarsata, Ctenochira 197
tarsator, Erromenus 214
tener, Polyblastus 175, 181
tener, Polyblastus (Polyblastus) 181
tener, Thymaris 240
tenuis, Kristotomus 16
Thibetoides 94, 151
thomsoni, Tryphon 135, 137, 140, 142, 145,
146
thomsoni, Tryphon (Tryphon) 140
THYMARIDINAE 9, 228
Thymaris 229, 238, 240
Thymarus 238
tibeticus, Cosmoconus 102, 103
T-nigrum, Eridolius 71
transsylvanicus, Eclytus 231, 233
triangulatorius, Acrotomus 21
triangulatorius, Anisoctenion 21
triangulatorius, Exenterus 41
triangulatorius, Exyston 41
triangulatorius, Kristotomus 15, 21
triangulatorius, Tryphon 21
Tricamptus 29
Trichocalymma 213
Trichocalymmus 213
tricolor, Exenterus 9, 58, 62, 63
tricolor, Exyston 39
tricolor, Tryphon 39
trochanteratus, Otitochilus 140
trochanteratus, Tryphon 135, 139, 146
trochanteratus, Tryphon (Tryphon) 139
Tryphon 84, 95, 130, 134, 135
TRYPHONINAE 9, 10, 93, 191
tuberculatus, Polyblastus 180
tuberculatus, Polyblastus (Polyblastus) 180
U
unicinctus, Cteniscus 14
unicinctus, Exenterus 14
unicinctus, Orthomiscus 14
V
valens, labroctonus 186
validicornis, Ctenochira 192, 211
validicornis, Ctenochira (Polyblastus) 211
validicornis, Polyblastus 211
varitarsus, Polyblastus 176,178,180,182,183
varitarsus, Polyblastus (Polyblastus) 182
varitarsus, Tryphon 182
varus, Thibetoides 153, 154
velicatus, Exenterus 9, 58
vetusta, Ctenochira 197
vulgaris, Otitochilus 140
vulgaris, Tryphon 140
W
wahlbergi, Polyblastus 175, 184
wahlbergi, Polyblastus (Polyblastus) 184
wahlbergi tener, Polyblastus 181
wahlbergi tener, Polyblastus (Polyblastus) 181
westringi, Labroctonus 186
X
xanthopus, Acrotomus 76
xanthopyga, Ctenochira 195, 212
xanthopygus, Polyblastus 212
xanthopygus, Scopiorus 212
Y
yakui, Kristotomus 15
Z
Zapedias 230
Zarhynchus 241
zavreli, Tryphon 135
zetterstedti, Exenterus 90
zhelochotsevi, Labroctonus 187
zonarius, Erromenus 213, 226
zonarius, Erromenus (Erromenus) 226
zonarius, Ichneumon 226
zonarius, Tryphon 226
zonellus, Eridolius 72
INDEXUL ALFABETIC AL GAZDELOR
A
abieticola, Gilpinia 63
abietina, Pristiphora 225, 233, 234
Allanthus sp. 77
alnivora, Pristiphora 224
alternipes, Monophadnoides 28
amerinae, Euura 206
amoena, Tenthredo 110
amplux, Amauronematus 50
angustiorana, Batodes 243
Anoplonyx 185, 226
asper, Dolerus 120
atra, Tenthredo 109
aucupariae, Aglaostigma 99
australis, Hemichroa 55
avellana, Cochlidion 248
B
bergmanni, Pteronidea 91, 92
betuleti, Scolioneura 185
bimaculatus, Dolerus 121
bipunctulata, Tenthredo 109
brevis, Hoplocampa 173, 178, 179
C
capreae, Pteronidea 184, 216
CIMBICIDAE 149
cinctus, Allanthus 169
cirrhopus, Nematus 169
clitellatus, Pachynematus 37
cognata, Pteronidea 221
colon, Rhogogaster 109
compressa, Pristiphora 233, 234
costana, Clepsis 243
cothurnatus, Dolerus 120
CYNIPIDAE 9, 243
D
difformis, Cladius 28, 52, 55, 243
Dineura 162
DIPRIONIDAE 9, 42, 52, 55, 60, 61, 62,
63, 65
DIPTERA 9
duplex, Anoplonyx 181
E
erichsonii, Pristiphora 181
excavata, Phyllocolpa 43
excisa, Tenthredopsis 99
F
Fenusa 160
ferruginea, Tenthredo 109
flavus, Nematus 166
forsiusi, Amauronematus 226
forsterana, Lozotaenia 243
frutetorum, Gilpinia 55, 61, 65
G
gei, Metallus 161
GELECHIIDAE 238
geniculata, Pristiphora 48, 55
GEOMETRIDAE 178
gessneri, Dolerus 126
GLYPHIPTERIGIDAE 243
gracilis, Nematus 169
griseana, Zeiraphera 226
H
heparana, Pandemis 233
herciniae, Gilpinia 9, 60, 63, 65
heterartrinae 191
holmiana, Acleris 243
264
INDEXUL ALFABETIC AL GAZDELOR
hyalina, Selandria 169 HYMENOPTERA 9	nigratus, Dolerus 144 nudipecta, Pontania 43
I	O
imperfectus, Pachynematus 181	OLETHREUTIDAE 243
J	opaca, Mesoneura 170 ovata, Eriocampa 140
jugicola, Pteronidea 221	P
K	Pachynematus 210
kirbyi, Pachynematus 80	padi, Aneugmenus 52
L	pallescens, Monophadnus 52 pallida, Gilpinia 61, 65
laricis, Pristiphora 181, 203 LASIOCAMPIDAE 169, 248 latipes, Cțoesus 226 LEPIDOPTERA 9 lecontei, Neodiprion 60, 61 leplastriana, Selania 243 leucosticta, Pontania 216 leucotrocha, Pteronidea 206, 220 limacodes, Cochlidion 248 LIMACODIDAE 248 litterata, Tenthredopsis 99 livida, Tenthredo 99, 109 luteipes, Anoplonyx 226 luteus, Nematus 73 LYMANTRIIDAE 99	pallipes, Microdiprion 60, 61 pallipes, Priophorus 55 palustris, Dolerus 120 PAMPHILIIDAE 129, 139 pariana, Antophila 243 pavida, Pteronidea 76, 61, 179, 233 pectoralis, Anoplonyx 181 pectinicornis, Cladius 52 PHALONIIDAE 243 picipes, Dolerus 142 pini, Diprion 42, 52, 55, 60, 61, 62, 65, 233, 234 PLUTELLIDAE 241 podana, Archips 243 polytoma, Gilpinia 60, 61, 63, 65 pratti banksianae, Neodiprion 60
M	pronubana, Cacoecimorpha 243
maculippenis, Plutella 241 maxima, Pontania 190 melanacrias, Pteronidea 169 melanaspis, Pteronidea 46 mesomelas, Tenthredo 109 microcephalus, Heterarthus 210 minuta, Holocampa 169 montanus, Pachynematus 225 mulinella, Gelechia 238 myosotidis, Nematus 206	proxima, Pontania 216 Pteronidea 184, 204, 218 pubescens, Periclista 60, 73 punctulata, Rhogogaster 109 pusaria, Cabera 178 pusila, Fenusa 161, 185 PYRAUSTIDAE 203 Q quercus, Pristiphora 225 R
N	rapae, Pachyprotasis 19
naevana, Rhopobota 236 nanulus nanulus, Neodiprion 61, 65 nassata, Tenthredopsis 77, 99 neglectus, Pamphilius 139 Nematus 162 nematinae 191 neustria, Malacosoma 169, 248	ribeana, Pandemis 243 ribesii, Pteronidea 21, 24, 85, 87, 166, 180, 220, 238 rosae, Athalia 114 rubricoxis, Tenthredo 99 rufus, Diprion 65 rumicis, Polynematus 90
INDEXUL ALFABETIC AL GAZDELOR
S
salicis, Pteronidea 179
salicis, Leucoma 99
scutellatus, Pachynematus 177, 181, 206, 226
Selandria 162
septentrionalis, Croesus 31
serotinus, Apethymus 22
sertifer, Neodiprion 9, 60, 61, 62, 63, 65
serva, Selandria 221
signata, Cephalcia 129
simile, Diprion 60, 61
socia, Gilpinia 60
solandriana, Epinotia 236
spinarum, Athalia 55, 114
sticticaluis, Pyrausta 203
strobilella, Laspeyresia 28, 35, 65
subarctica, Pristiphora 233
swainei, Neodiprion 60, 61
T
TENTHREDINIDAE 9, 11, 19, 21, 22, 24,
28, 31, 35, 37, 43, 46, 48, 50, 52, 55, 60,
61, 73, 77, 80, 85, 87, 90, 91, 92, 93, 99,
109,	110,	114,	120,	121,	126,	140,	142,
144,	160,	161,	162,	166,	169,	170,	173,
177,	178,	179,	180,	181,	185,	190,	191,
203,	204,	206,	210,	216,	221,	224,	225,
226,	228,	233,	236,	238,	243,	248	
terminalis, Biorrhiza 243
testacea, Pristiphora 185
testudinacea, Tortrix 248
tibialis, Nematus 233
tohii, Gilpinia 65
TORTRICIDAE 28, 35, 65, 114, 226, 233
248
U
ulmi, Trichiocampus 52
V
variabilis, Cimbex 149
variipes, Pristiphora 225
verna, Dineura 169
vestigialis, Loderus 121
viminalis, Trichiocampus 210
virens, Diprion 55
virens, Gilpinia 61
virescens, Nematus 179
virginiana, Neodiprion 61
viridana, Tortrix 236
viridis, Nematus 221
W
wesmaeli, Pristiphora 181
Z
zonula, Tenthredo 110

CUPRINS
Indexul sistematic al speciilor	din	România............................................. 3
Introducere.................................................................................... 9
A. Subfamilia CTENISCINAE.................................................................................................................... 10
Cheie pentru determinarea	genurilor	subfamiliei Cteniscinae........................ 11
I.	Genul	Orthomiscus................................................................. 13
II.	Genul	Kristotomus.................................................................. 14
III.	Genul	Cycasis................................................................................................................ 26
IV.	Genul	Excavarus.............................................................................................................. 29
V.	Genul	Exyston.................................................................. 31
VI.	Genul	Parexyston............................................................................................................. 42
VII.	Genul	Smicroplectrus......................................................................................................... 44
VIII.	Genul Acrotomus........................................................................................................................ 50
IX.	Genul	Exenterus.............................................................................................................. 56
X.	Genul	Eridolius.................................................................... 66
B.	Subfamilia TRYPHONINAE.................................................................................................................. 93
Cheie pentru determinarea genurilor subfamiliei Tryphoninae.......................-........... 94
I.	Genul	Dyspetes.................................................................... 97
II.	Genul	Otoblastus................................................................   100
III.	Genul	Cosmoconus........................................................................................................     101
IV.	Genul	Coeloconus............................................................................................................ 112
V.	Genul	Symboethus.................................................................  115
VI.	Genul	Psilosage...........................................................................................................   130
VII.	Genul	Tryphon............................................................................................................... 134
VIII.	Genul	Thibetoides...........................................................................................................	151
IX.	Genul	Neleges..............................................................................................................  155
X.	Genul	Grypocentrus................................................................ 157
XI.	Genul	Monoblastus........................................................................................................... 161
XII.	Genul	Parablastus........................................................................................................... 170
XIII.	Genul	Cophenchus............................................................................................................ 172
XIV.	Genul	Polyblastus........................................................................................................... 173
XV.	Genul	Labroctonus........................................................................................................... 185
XVI.	Genul	Ctenochira............................................................................................................ 190
XVII.	Genul	Erromenus ............................................................................................................ 212
C.	Subfamilia THYMARIDINAE................................................... 228
I.	Genul Eclytus.......................................................... 230
II.	Genul Hercus............................................................ 235
III.	Genul Neliopistus........................................................ 236
IV.	Genul Thymaris....................................................... 238
V.	Genul Hybophanes........................................................ 241
D.	Subfamilia SPHINCTINAE.................................................... 245
I.	Genul Sphinctus......................................................   245
Bibliografie selectivă........................................................ 249
Indexul alfabetic al	taxonilor de ihneumonide.............................. 255
Indexul alfabetic al	gazdelor.............................................. 263


£
ACADEMIA ROMANA
VOLUMUL IX
FASCICULA 12
HYMENOPTERA
Familia ICHNEUMONIDAE
}MIHAI I. CONSTANTINEANU!, RAOUL M. CONSTANTINEANU,
IRINEL GH. CONSTANTINEANU

Subfamiliile: Cteniscinae, Tryphoninae,
Thymaridinae și Sphinctinae
EDITURA ACADEMIEI ROMANE