BIBLIOTECA FACULTĂȚII de Limba și literatura română Cota 2^^ Inventar ACADEMIA REPUBLICII SOCIALISTE ROMÂNIA FAUNA REPUBLICII SOCIALISTE ROMÂNIA Clasa CHILOPODA Subclasa EPIMORPHA VOLUMUL VI FASCICULA 2 DE ZACHIU MATIC EDITURA ACADEMIEI REPUBLICII SOCIALISTE ROMÂNIA BUCUREȘTI 1972 COMITETUL DE REDACȚIE N. BOTNARIUG, redactor responsabil; R. CODREANU, membru corespondent al Academiei Republicii Socialiste România; M. A. IONESGU, membru corespondent al Aca- demiei Republicii Socialiste România; C. MANOLACHE, membru corespondent al Academiei Republicii Socialiste Ro- mânia ; G. MOTAȘ, om de știință emerit; VAL. PUȘCARIU ; V. GH. RADU, membru corespondent al Academiei Republicii Socialiste România. EDITURA ACADEMIEI REPUBLICII SOCIALISTE ROMÂNIA Str. Gutenberg 3 bis Sectorul 6, București INDEXUL SISTEMATIC AL SPECIILOR DIN ROMÂNIA Clasa CHILOPODA Latreille, 1817 Subclasa EP1M0RPHA Haase, 1880 Pag. I. Ordinul GEOPHILOMORPHA (Pocock, 1895) . . 11 Familia HIMAN TARII DAE Cook, 1895 ............. 26 Tribul HIMANTARIINI Brolemann, 1909 27 Genul Himantarium G. Koch, 1847 .......................... 28 H. gabrielis (Linnâ, 1766)........................ 29 Familia SCHENDYLIDAE Verhoeff, 1908............. 31 Subfamilia SCHENDYLINAE Brolemann, 1909 ........ 34 Genul Schend y la Bergsoe & Meinert, 1866 ................ 36 Subgenul Schendyla Brolemann & Ribaut, 1912 37 Subgenul Echinoschendyla Brolemann & Ribaut, 1912......... 37 1. S. (S.) nemorensis (C. L. Koch, 1837).......... 38 2. S. (S.) walachica Verhoeff, 1900 .............. 41 4 INDEXUL SISTEMATIC AL SPECIILOR DIN ROMANIA Pag* 3. S. (E.) zonalis Brolcmann & Ribaut, 1911.................... 43 4, S. (E.) mediterranea Silvestri, 1897 ....................... 46 Genul Braehysehendyla Brolcmann & Ribaut, 1911.......................... 49 1. B. monoeci (Brolemann, 1901)................................ 50 2. B. montana (Attems, 1895)................................... 52 3. B. căpușei Dărăbanțu & Matic, 1969 ......................... 56 4. B. negreai Dărăbanțu & Matic, 1969 ........................ 57 5. B. dobrogiea Matic & Dărăbanțu, 1969 ....................... 59 Familia MECISTOCEPHALIDAE Verhoeff, 1901............................... 61 Subfainilia MECISTOCEPHALINAE Ghamberlin, 1920 ........................ 64 Genul D i c e 11 o p h i I u s Gook, 1895 .............................. 64 D. earniolensis (C. L. Koch, 1847)..................................... 65 Familia GEOP1IILIDAE Leach, 1814 70 Subfamilia GEOPHILINAE (Brolemann, 1909) .............................. 72 Genul Elino podes G. L. Koch, 1847 ............................... 74 1. C. flavidus G. L. Koch, 1847 ............. 76 2. C. polytrichus (Attems, 1903)............. 79 3. C. escherichii (Verhoeff, 1896).......................... 81 4. C. porosus (Verhoeff, 1934 — 1935)..................... . 83 5. C. intermedius Dărăbanțu & Matic, 1969 .................... 86 6. C. rodnaensis (Verhoeff, 1938)............................. 8 8 7. C. trebevieensis (Verhoeff, 1898)........................ 91 8. C. linearis (G. L. Koch, 1835)............................. 93 9. C. abbreviatus (Verhoeff, 1925).......................... 95 Genul Nesog eophilus (Verhoeff, 1924).................................. 97 Subgenul Euronesogeophilus n. ssg...................................... 99 N. (E.) ormayensis (Attems, 1903)..................................... 100 Genul Neerophloeophagus Newport, 1842 101 N. longieornis (Leach, 1814).......................................... 101 INDEXUL SISTEMATIC AL SPECIILOR DIN ROMÂNIA 5 Pag. Genul Geophilus Leach, 1814................................................ 105 1. G. carpophagus Leach, 1814................................... 109 2. G. eleclricus (Linne, 1758).................................. 111 3. G. insculptus Atteins, 1895.................................. 113 4. G. promontorii Verhoeff, 1928 ............................... 116 5. G. arenariiis Meinert, 1870 ................................. 118 6. G. proximus C. L. Koch, 1847 ................................ 119 Genul Insigniporus Attems, 1903 ........................................ 120 I. aeunaeli Căpușe, 1968 122 Subfamilia DIGNATHODONTINAE (Cook, 1895)................. 124 Genul Benia C. L. Koch, 1847 ............................................. 125 1. H. bicarinata (Meinert, 1870)................................ 127 2. H. iHyrica (Meinert, 1870)................................... 129 Genul Dignathodon Meinert, 1870 .......................................... 131 D. microcephalum (Lucas, 1846).............................................. 132 Genul Chaeteehelyne Meinert, 1870 ........................................ 134 C. vesuviana (Newport, 1844)................................................ 135 Genul S t ri g am i a Gray, 1842 ......................................... 139 1. S. erassipes (C. L. Koch, 1835).............................. 141 2. S. acuminața (Leach, 1814)................................... 146 3. S. engadina (Verhoeff, 1935)................................. 150 4. S. transsylvaniea (Verhoeff, 1935)........................... 152 5. S. crinita (Attems, 1929 )................................... 154 Subfamilia PACHYMERINAE Attems, 1926 ..................... 157 Ge nul" Pa eh y merium C. L. Koch, 1847 ................................... 158 1. P. îerrugineum (C. L. Koch, 1835)............................ 160 2. P. atticum Verhoeff, 1901.................................... 164 3. P. antipai Căpușe, 1968 ..................................... 166 4. P. tristanieum Attems, 1928.................................. 168 G INDEXUL SISTEMATIC AL SPECIILOR DIN ROMANIA Pag, 5. P. îolkmanovae Dobroruka, 1966 ....................... 170 6. P. tabacarui Căpușe, 1968 ............................ 172 II. Ordinul SCOLOPENDROMORPHA Pocock, 1895 . . 173 Familia S C O L O P E N D R I D A E Newport, 1844 ..... 182 Subfamilia SCOLOPENDRINAE Kracplin, 1903 .............. 182 Genul Seolopendra Linne, 1758 183 S. cingulata Latreillc, 1829 ............................. 184 Familia C R Y P T O P I D A E Kohlrausch, 1881 . 186 Subfamilia CRYPTOPINAE Verhoeff, 1906 ................. 188 Genul Cryptops Leach, 1815..................................... 188 1. C. anomalans Newport, 1844............................ 191 2. C. croaticus Verhoeff, 1931 .......................... 194 3. C. trisulcatus (Brolemann, 1902)...................... 197 4. C. parisi Brolemann, 1920 ............................ 200 5. C. hortensis Leach, 1814 ............................. 204 INTRODUCERE Această lucrare este o continuare a descrierii chilopodelor din fauna țării noastre începută în fascicula 1, voi. VI (1966) în care sînt prezentate chilopodele anamorfe. în grupul chilopodelor epimorfe, ca și în cel al anamorfelor, numărul speciilor este mic. Totuși, speciile sînt interesante prin originea lor geografică, precum și prin numărul lor mai mare în cadrul majorității genurilor în comparație cu fauna multor țări, fapt explicat prin diversele biotopuri existente aici. Istoricul cercetărilor asupra întregii clase Chilopoda, morfologia externă și internă, biologia lor, problemele de filogenie, metodele de colectare etc. au fost descrise în partea generală a primei fascicule. în această fasciculă vom reda numai caracterizarea ordinelor epi- morfelor și vom prezenta acele date necesare determinării speciilor din fauna țării noastre. Cheile de determinare cuprind doar categoriile siste- matice (familii, subfamilii, triburi, genuri etc.) prezente în fauna Ro- mâniei, pentru a nu complica determinările prin introducerea tuturor familiilor din cadrul unui ordin. De altfel, numeroase familii nici nu se găsesc în Europa, fapt ce ne-a determinat să nu le cuprindem în chei. Același principiu l-am aplicat și în privința genurilor. Studiul de față se bazează pe material colectat din toată țara. Am avut la dispoziție diferiți indivizi colectați de T. C e u c a, Ș t. N e g r e a și C. P r u n e s c u, iar cu C. D ă r ă b a n ț u, care studiază la propu- nerea noastră acest grup, ne-am consultat de multe ori în diagnosticarea unor specii. Tuturor le mulțumim și pe această cale. Ne-a fost de un real ajutor doar colecția de geofilomorfe și scolo- pendromorfe de la Institutul de speologie „E. Racoviță” din București, colecția „Biospeologica” de la Institutul de speologie „E. Racoviță” din Cluj și colecția Muzeului zoologic din Cluj fiind extrem de sărace în chi- lopode epimorfe. 8 Mulțumesc în mod deosebit colegului Șt. Negrea și colecti- vului de speologie din București pentru colectarea unui numeros ma- terial, extrem de bogat în indivizi, din provincii mai puțin cercetate de noi (Dobrogea, Oltenia, Banat). Cheile de determinare și datele ecologice sînt originale în cea mai mare parte. Majoritatea figurilor sînt de asemenea originale și au fost desenate de C. Dărăbanțu căreia îi aducem deosebite mulțumiri. Pentru întocmirea bibliografiei și procurarea unor indivizi pentru comparație am avut un schimb intens de material și extrase cu mirio- podologii străini, cărora le exprimăm mulțumirile noastre. AUTORUL Clasa CH1L0P0DA Latreille, 1817 (Syn : Syngnatha Latr., 1802, Leach, 1814) Artropode cu corpul alungit, mai mult sau mai puțin turtit dorso- ventral, de dimensiuni variabile (3—265 mm), diferențiat în două regiuni : cap și trunchi. Tegumentul este chitinos, elastic și neimpregnat cu săruri de calciu. Numărul segmentelor corpului este întotdeauna impar și extrem de variabil (19—177). Cu excepția ultimelor segmente (intermediar, geni- tale și anal), fiecare segment este prevăzut cu cîte o pereche de picioare. Antenele sînt scurte pînă la foarte lungi, moniliforme sau filiforme (rareori de altă formă), constituite din 14—400 de articole inegale și în general păroase. Aparatul bucal este constituit dintr-un labru, o pereche de man- dibule și două perechi de maxile. Apendicele primului segment al trunchiului sînt transformate în maxilipede puternice, numite forcipule. Restul picioarelor sînt simple și constituite din șase articole : coxă, trohanter, prefemur, femur, tibie și tars. Ultima pereche de picioare este de obicei mai lungă și mai groasă decît celelalte și îndreptată înapoi, continuînd mai mult sau mai puțin silueta corpului. Sexele sînt separate; orificiul genital este unic și se deschide pe penultimul segment al corpului (segmentul genital II). Clasa Chilopoăa se clasifică, după majoritatea miriopodologilor, în două subclase : Epimorpha și Anamorpha, cu patru ordine bine conturate : Geophilomorpha, Scolopendromorpha, Lithobiomorpha și Sctrtigeromorpha, din care se cunosc astăzi aproximativ 3 000 de specii, majoritatea fiind răspîndite în zonele subtropicale și tropicale. 10 SUBCLASA EPIMORPHA CHEIE PENTRU DETERMINAREA SUBCLASELOR DE CH1L0P0DA 1 (2) Numărul segmentelor corpului este de 25, 27 sau 35 —177, cm 21, 23, 31 —173 de perechi de picioare. Tergitele și sternitele, cel mai adesea, au două șanțuri longitudinale paramediane; sin- coxitul forcipular este lipsit de șanț median. Pori glandulari coxali numai pe coxele ultimei perechi de picioare (excepție fam. Azygethidae, care nu are pori coxali). Nu au organ timpanal (organulluiTomosvâry). Dezvoltareacuepimorfoză... 1. Epimorpha 2(1) Numărul segmentelor corpului este de 19, cu 15 perechi de pi- cioare. Tergitele și sternitele nu au șanțuri paramediane; sin- coxitul forcipular cu șanț median. Pori glandulari coxali există cel puțin pe coxele ultimelor două perechi de picioare (excepție fam. Cermatobiidae, și ord. Soitiigeromorpha, care nu au glande coxale). Au organ timpanal (organul lui Tomosvâry). Dezvol- tarea cu hemianamorfoză ..............................2. Anamorpha Subclasa EPIMORPHA Haase, 1880 DIAGNOZĂ. Corpul este constituit din 25 sau 27 de segmente la Scolopendromorpha și din 35 —177 de segmente la Geophilomorpha. La Scolopendromorpha, numărul segmentelor și al picioarelor este constant la aceeași specie, în timp ce la Geophilomorpha variază mult chiar în cadrul aceleiași specii. La Scolopendromorpha tergitele 3, 5, 7, 10, 12, 14 și 16 sînt, în unele cazuri, mai scurte decît celelalte tergite. Tergitele și sternitele au adesea șanțuri longitudinale paramediane. Traheele sînt alăturate și învelite într-un manșon, iar stigmele se deschid lateral de pe segmentul 2 pînă pe penultimul segment sau numai de pe segmentul 3 pînă pe al 5-lea segment terminal sau numai pe anumite segmente, ca la Anamorpha. Organul lui Tomosvâry lipsește. Sincoxitul forcipular este întreg, fără șanț median, iar limita dintre coxă și sternit nu este evidentă. Femurul și tibia sînt foarte scurte în partea lor externă, astfel încît uneori trohantero-prefemurul și cu tibia se ating. Scutul bazai al tergitului forcipular este bine dezvoltat la geofilo- morfe și slab reprezentat la scolopendromorfe. Pleurele sînt dezvoltate și închid ca o brățară între coxosternul forcipular și sternit primul segment purtător de picioare. La geofilomorfe, segmentele genitale au gonopode, în timp ce la scolopendromorfe ele lipsesc sau pe segmentul pregenital se pot găsi stili foarte rudimentari, numai la masculii unor specii. Pleurele ultimului segment purtător de picioare și coxele acestor perechi de picioare formează un coxopleurium prevăzut cu glande. Nu CLASA CHILOPODA 11 se găsesc glande la familia Azygethidae (exotică), care lipsește din fauna țării noastre. Dezvoltarea postembrionară este cu epimorfoză. Subclasa Epimorplia se împarte în două ordine : Geophiloinorplia și Scolopendromor^^ ambele prezente în fauna României. CHEIE PENTRU DETERMINAREA ORDINELOR SUBCLASEI EPIMORPHA 1 (2) Numărul perechilor de picioare este de 21 sau 23. Tergitele sub- egale și nedivizate do șanțuri transversale într-un pretergit și un metatergit. Stigmele în număr de 9 —10 perechi; excepție, genul Plutonium. Ultima pereche de picioare apropiate una de cealaltă în așa fel încît continuă silueta corpului (fig. IA). . ...........................................2. Seolopendromorplia 2 (1) Numărul perechilor de picioare este de 31 —173. Tergitele aproape egale și divizate de șanțuri transversale într-un pretergit și un metatergit. Stigmele în număr mult mai mare (numărul stig- melor este de obicei mai mic cu două perechi față de numărul perechilor de picioare *). Ultima pereche de picioare îndepăr- tate una de cealaltă astfel încît au o dispoziție mai mult sau mai puțin laterală (fig. 1 B).....................1. Geophilomorpha I. Ordinul GEOPHILOMORPHA (Pocock, 1895) 1815 Geophilides Leach, Tr. Linn. Soc. London, voi. 11, p. 384. 1844 Geophilidae Newport, ibid., voi. 19, p. 276. 1866 Geophili Bcrgsoe & Meinert, Naturii. Tidsskr., ser. 3, voi. 4, p. 81. 1880 Geophilidae Latzel, Myr. Osterr.-Ung., voi. 1, p. 158. 1881 Geophilidae Haase, Z. Ent. Breslau, ser. 2, voi. 8, p. 71. 1885 Geoplulini Meinert, Vidensk, Meddel, voi. 35 — 38, p. 141. 1895 Pantastigmata Silvestri, Ann. Mus. Genova, ser. 2, voi. 14, p. 634. 1895 Geophilomorpha Pocock, Biol. Centr. Amer., Chilop., p. 35. 1903 Geophilomorpha Attems, Zool. Jahrb. Syst., voi. 18, p. 175. 1908 Geophilomorpha Verhoeff, Broun, Kl.-Ordn., voi. 5, p. 265. 1909 Geophilimorphes Brolemann, Arch. Zool. exper., ser. 5, voi. 3, p. 303. 1964 Geophilomorpha Eason, Centipedes of the British Isles, p. 32. Ordinul Geophilomorpha cuprinde chilopode cu corpul alungit, turtit dorso-ventral, foarte îngust, constituit din cap, segmentul forcipular și trunchi (fig. 1 B). * Excepție fam. Azygelhidac la care se găsesc stigme și pe ultimul segment pedifer. 12 Fig. 1. — Chilopode epimorfe — Scolopertdra cingulala; B — Himantarium gabrielis. ORDINUL GEOPHILOMORPHA 13 Culoarea corpului este în general uniformă, galben-pal sau brun- roșcată. Capul și forcipulele pot fi mai întunecate la culoare. Uneori apar dungi mai întunecate dînd corpului un aspect pestriț în care culoarea galben-pal, albicioasă, care constituie fondul general, este întreruptă de dungi și pete negre sau cafenii. Lungimea corpului variază de la cîțiva mm pînă la 200 mm. Mișcările corpului sînt greoaie, cînd sînt deranjate se deplasează încet sau stau pe loc încolăcindu-se. Unele specii se deplasează în ambele sensuri. Capul (fig. 2) este evident mai lat, deși uneori este mai îngust decît corpul. Capsula cefalică este de cele mai multe ori lenticulară, uneori sub* dreptunghiulară, ușor bombată și de obicei mai lungă decît lată. Capul acoperă forcipulele în întregime sau numai parțial. Pe capsula cefalică nu există burelet marginal ca la Lithobiomorpha, iar șanțul frontal poate fi bine conturat sau poate lipsi în întregime. Uneori se pot găsi gropițe sau punctuații răspîndite neuniform pe toată suprafața părții dorsale a capsulei cefalice. Sculpturi deosebite și cu importanță în sistematica acestui grup nu se găsesc. Zona prealabilă sau clipeusul este puțin bombată, uneori simplă, alteori cu o structură particulară și în general slab delimitată de pleu- rițele cefalice. Structura clipeusului are adesea o valoare deosebită în sistematica acestui grup. Astfel, structura poligonală, rcticulată, a chitinei poate fi caracteristică. La aceasta se adaugă dispoziția anumitor peri clipeari și a așa-numitelor aree clipeale (fig. 3). Clipeusul are de obicei pe lîngă perii obișnuiți și peri cu o dispoziție caracteristică. Astfel, există doi peri mari, izolați, situați în dreptul marginii posterioare și interne a antenei care sa numesc peri postantenali. Uneori, în urma acestor peri sau chiar în contact cu ei se găsește areea clipeală, o mică zonă subcirculară cu o structură deosebită de a zonelor învecinate. Aceasta poate fi străbătută de pori fini sau poate avea reticulații hexagonale foarte fine, deosebite de reticulațiile mai mari și mai evidente ale restului clipeusului. Uneori se găsesc două aree clipeale. Pe areele clipeale se găsesc unul sau doi peri mari. în unele cazuri, pe clipeus se pot delimita un fel de aree mai mari, sub forma unor suprafețe insulare, bine delimitate, situate în partea posterioară a suprafeței clipeale și spre planul medial. Marginea caudală a clipeusului este scobită și adăpostește în ea labrul. Scutul cefalic de obicei se continuă fără nici o delimitare evidentă cu pleurele. Cu toate acestea, se pot delimita lateral trei regiuni pleurale. Una este situată anterior și leagă lateral clipeusul de partea dorsală a capsulei cefalice. Aceasta se continuă posterior, cu o regiune lungă și îngustă situată în dreptul maxilei I, urmată de a treia regiune care aderă de maxila a Il-a și care este porțiunea cea mai mică a pleurei cefalice, avînd totodată o formă caracteristică, triunghiulară. 14 ORDINUL GEOPHILOMORPHA 15 Ocelii și organul lui Tomosvâry lipsesc. Antenele sînt foarte scurte în comparație cu lungimea corpului și a antenelor celorlalte grupe de chilopode. De altfel lungimea lor raportată la lungimea capului este rareori de trei ori mai mare. Ele se articulează de marginea anterioară a capului și sînt constituite întotdeauna din numai 14 articole. Antenele pot avea o formă filiformă, sau cel mai adesea moni- liformă. în mod cu totul particular pot fi claviforme, uneori char măciu- cate sau subțiate distal și lățite bazai. Pe primele articole antenale perii Fig. 3. — Clipeusul la Geophilomorpha A — Pachymerium j'errugineum; B — Mecistocephalus sp. cl. — clipeus ; l. — labrum ; pl. — pleure cefalice; ar. — aree clipeale. sînt așezați în două smocuri; pe următoarele articole apar printre acestea și alți peri care sînt de obicei mai mici. Articolele jumătății distale ante- nale sînt de regulă prevăzute cu peri deși, uniformi. Ultimul articol an- tenal este adesea mai lung decît celelalte și prezintă lateral una sau două ,,gropițe” prevăzute cu peri senzitivi care sînt ceva mai groși decît perii din jurul lor. Apendicele bucale. Labrul (fig. 4a—c) este cu totul di- ferit față de conformația lui la celelalte ordine. El nu prezintă niciodată unul sau trei dinți mediani puternici, ci, în scobitura mediană, care este destul de puțin adîncă, se găsesc de obicei dinți mici și numeroși sau franjuri alungite și subțiri. Dinții laterali se pot transforma deseori în niște for- mațiuni alungite și îndoite ca un pumnal sau se pot asemăna cu dinții unui rechin ca la specia exotică Orya barbarica (Gerv.), ceea ce denotă că și această piesă are rol în reținerea prăzii. Labrul este format în mod primitiv dintr-o singură bucată. în acest caz el este intim sudat cu clipeusul, nefiind altceva decît o prelun- gire posterioară a acestuia. 16 Fig. 4. — Labrul și mandibulele la Geophilomorpha a — labrul la Himanfarium; b — labrul la Geophilus; c — labrul la Mccistoccphalus; d — mandibula la Himantariuin; e — capătul apical al mandibulei la Hirnantarium; f — mandibula la Schendyla; g — mandibula la Dicellophilus; h — mandibula la Geo- phiUdac. ; i — mandibula la Mccistoccphalus. ORDINUL GEOPHILOMORPHA 17 De cele mai multe ori, o linie de sutură delimitează labrul de clipeus. La Geophilidae, Mecistocephalidae și Soniphilidae, labrul este con- stituit din trei regiuni, două sînt laterale și asemănătoare; ele mărginesc o regiune mediană diferită ca formă și dimensiune. Astfel, la unele Geo- philidae regiunea mijlocie este cu mult mai mare, în timp ce la alte specii ea este mai mică sau abia schițată. La Mecistocephalidae părțile laterale sînt foarte late și înguste, în timp ce regiunea mediană se reduce luînd un aspect dentiform. în acest caz, părțile laterale ale labrului acoperă fulcrele și se articulează de pleure. Labrul la alte familii poate fi excavat posterior sau bombat an- terior, uneori ambele cazuri se pot întîlni în aceeași familie. Labrul este delimitat de pleure prin toată lățimea fulcrelor. Ful- crele au cu aproximație forma literei „T”. Ou ramura externă ele se arti- culează de pleure. Conformații particulare se întîlnesc la Mecistocephalidae și Heniinae. Hipofaringele este slab dezvoltat și nu prezintă caractere siste- matice specifice. Mandibulele (fig. 4d—i) sînt apendice profund modificate, adaptate pentru rupt și mestecat cu aspect particular și cu o importanță deosebită în sistematica acestui grup. Ele sînt constituite dintr-o singură bucată, îngroșată la capătul apical și subțiată la capătul proximal. Corpul mandibulei nu este străbătut de șanțuri încrucișate, iar condilul dorsal este slab diferențiat. Mandibula cea mai complicată ca structură o întîlnim la Himan- tariidae și Schendylidae. La aceste grupe, pe capătul apical al mandibulei se găsesc încă dinți puternici. Perii cu aspect de secere, cunoscuți de la alte grupe, la Himantariidae s-au transformat în mai multe lame pec- tinate, iar dinții sînt dispuși sub forma unei lame dințate. La Schendylidae pe lîngă lama dințată se găsește numai o lamă pectinată. Dinții care constituie lama dințată sînt uneori contopiți la bază ca la Himantariidae, formînd o lamă cu dinți ca la fierăstrău, alteori sînt dispuși în grupe de cîțiva dinți, așezate una după alta, tot într-o lamă dințată asemănătoare cu ceea ce se întîlnește la alte ordine de chilopode. La celelalte familii de geofilomorfe nu se găsește lama dințată. La Orydae și Mecistocephalidae se găsesc numai lame pectinate, iar la restul familiilor mandibula s-a simplificat și mai mult, fiind subțire, ca o „foaie” scobită, prevăzută pe marginea sa apicală cu un rînd simplu de „din- țișori” dispuși sub forma unei lame pectinate. La geofilimorfe, perinița de peri este întotdeauna absentă. Perechea I de maxile are, în general, coxele complet concrescute, formînd un syncoxosternum. Unele specii sînt complet lipsite de o linie mediană de sutură ca, de exemplu, la Arctogeophilus glacialis Att., în timp ce la alte specii linia de sutură este încă evidentă ca la Himantarium gabrielis și la Mecistocephalidae. Lobii coxali sînt evidenți, mici și subconici. 2 — Fauna 18 ORDINUL GEOPHILOMOB.PHA Telopoditul este format, în cele mai multe cazuri, din două arti- cole, alteori, acestea se unesc formînd un singur articol. Articolul pro- ximal al telopoditului prezintă palpi tactili externi asemănători cu cel de pe partea laterală a sincoxitului. Cînd articolele telopoditului sînt unite, palpul tactil este așezat la mijlocul marginii externe a acestuia. Articolul terminal este lat, rotunjit și prevăzut cu peri. Perechea a II-a> de maxile (fig. 5 b, c) este formată din coxosternite,, care uneori sînt fuzionate, alteori linia de sutură mai persistă încă, ca- racter variabil în cadrul acestui grup. La baza internă a fiecărui coxo- sternit se găsește un orificiu oval, alungit, care corespunde glandelor meta- merice, considerate ca glande salivare. Fig. 5. — Maxile la Geophilomorpha A — perechea I de maxile; B — perechea a Il-a de maxile la Pachymerium ferrugineum 0 — perechile I și II de maxile la Hirnantarium gabriclis. l.c. — lobi coxali; tel. — telopodit; s.c.x. — sincoxosternum ; cx.s. — coxosternite; o.g. — orificiile glandelor metamerice. ORDINUL GEOPI-n,LOlV;ORPHA 19 Telopoditul perechii a Il-a de maxile este format din trei articole : femuroid, tibia și tarsul. Femuroidul provine din contopirea a două sau trei articole. Tarsul este prevăzut cu peri lungi și o gheară apicală; gheara apicală sau pretarsul se aseamănă cu cea de la picioarele ambulatoare. Uneori ea este scobită și atunci dorsal sau ventral sau pe ambele laturi se găsesc spini mici, importanți în sistematica unor grupe. La Macroni- cophilus Silv. pretarsul este gros, se aseamănă cu celelalte segmente și este prevăzut cu peri, iar la Orinophihis Cook are forma unei simple pre- lungiri păroase. La unele forme se poate reduce la aspectul unui păr ca la Geoperinqueya Att. sau în cazuri excepționale poate lipsi. Cele două perechi de maxile stau strîns lipite una de cealaltă. în unele cazuri, ambele coxe sînt ,,unite” pe o suprafață mare, în alte cazuri poate exista o ,,punte” de legătură sau chiar o membrană subțire inter- mediară. Segmentul forcipular (fig. 2 t.f.) urmează după cap. Partea lui ventrală este foarte dezvoltată, acoperind ventral piesele bucale. Aceasta a rezultat din contopirea coxelor forcipulare cu sternitul într-o placă unică numită coxostern sau sincoxostern. Coxosternul este puțin mai lat decît capul și nu prezintă conformații deosebite. Marginea sa rostrală nu este niciodată proeminentă ca la celelalte ordine ale acestei clase. Lungimea coxosternului, în comparație cu lățimea, variază în cadrul diferitelor grupe de la 1/3 pînă la 5/6 din cea a lățimii. Uneori, pe mar- ginea anterioară se observă 2 dinți, iar marginea caudală nu este nicio- dată aparentă deoarece se „afundă” treptat sub primul segment al trunchiului. în unele cazuri, pe coxostern se găsesc două „linii chitinoase” în- groșate, care se întind de la partea caudală spre condilul ventral al femu- roidului forcipular pe care poate sau nu să-l atingă (fig. 6). Cele care ajung la condil sînt complete și se numesc linii chitinoase lungi, celelalte linii chitinoase scurte. Lungimea, prezența sau absența lor prezintă im- portanță în sistematica acestui giup. Tergitul forcipular este bine conformat și de multe ori ajunge la dimensiuni mari. La speciile cu forcipulele foarte mari, tergitul forcipular este îngust, trapezoidal și nu atinge marginea laterală a corpului (fig. 2 B, C); în timp ce, la formele cu forcipulele mai mici, el este mai lat, mult mai scurt și atinge marginile laterale ale corpului (fig. 2D). Pe scutul bazai nu se găsesc șanțuri sau alte formațiuni. în unele cazuri, marginea anterioară a scutului bazai este puțin scobită, lăsîncl între el și marginea caudală a capului un sclerit numit „lamina basalis”, considerat de unii autori ca fiind un rest din tergitul maxilar (fig. 2 A). Pleurele forcipulare au o dispoziție caracteristică. Ele acoperă mar- ginea segmentului forcipular, trecînd totodată și peste o mică parte din coxostern și scutul bazai (fig. 6). Telopoditul forcipulelor este format din patru articole. Primul ar- ticol este un femuroid rezultat din contopirea trohanterului cu prefe- 20 ORDINUL GEOPHILOMORPHA murul; urmează două articole scurte, femurul și tibia, care se continuă cu tarsungulum. Toate aceste articole au latura externă mai lungă decît cea internă și pot prezenta medial excrescențe dentiforme. Tarsungulul este scobit ventral și poate prezenta sau nu mai mulți dințișori tociți care-i dau un aspect fierăstruit (fig. 6 C). în cazuri excepționale tarsun- gulum poate fi puternic turtit dorso-ventral într-un fel de lamă de sabie cu muchia slab zimțată. La capătul distal, subterminal și dorsal se des- chide orificiul glandei cu venin. Fig. 6. — Forcipula la Geophilomorpha A — la Geophilus carpophagus; B — la Henia bicarinata; G — gheară forcipulară Ia DiceUlophilus, ch — linia chitinoasă; pf. — pleure forcipulare. Forcipulele la unele specii sînt mici și acoperite de cap; la altele, ca de exemplu la speciile de Pachymerinae (fig. 2 B), Mecistocephalidae (fig. 2 C) și Chilenophilidae ele sînt mai lungi, vizibile dorsal, nefiind acoperite în întregime de scutul cefalic. Lungimea forcipulelor este luată în considerare la conturarea unor grupe. Trunchiul este format, în cele mai multe cazuri, dintr-un număr mare de segmente prevăzute cu cîte o pereche de picioare, după care urmează segmentele genitale și anal (fig. 1). Numărul segmentelor prevăzute cu picioare variază mult în acest grup (între 31 și 173) și este întotdeauna impar. El este constant numai U unele Mecistocephalidae, în timp ce la celelalte familii are o largă varia- bilitate chiar în cadrul aceleiași specii. Dorsal, fiecare segment prezintă un tergit care este precedat de către un pretergit (fig. 2 A—D). Pretergitele sînt întotdeauna bine con- turate, mai scurte decît tergitele, însă ceva mai late decît acestea. De cele mai multe ori, pe tergite se găsesc două șanțuri longitudinale para- ORDINUL GEOPHILOMORPHA 21 mediane, paralele, puțin profunde și fără importanță mare în sistematica acestui grup. Uneori aceste șanțuri pot lipsi. Ventral, fiecare segment prezintă un sternit și un presternit. Pre- sternitele sînt foarte deosebite. Ele sînt late, înguste și pot fi împărțite sau nu de un șanț median. De multe ori se îngustează median atît de mult încît se desfac în două sclerite de formă triunghiulară. Primul segment al trunchiului, ca și segmentul forcipular, nu pre- zintă presternit. Sternitele au o formă subdreptunghiulară și prezintă suprafața mai mult sau mai puțin reticulată, cu gropițe longitudinale și numeroși pori glandulari. Fig- 7. — Diferite moduri de dispoziție a porilor glandulari sternali la Geophilomorpha a — Hirnantarium sp. ; b — Chaetcchelyne vesuviana; c — Henia bicarinata; <1 — Pachymerium ferrugineum; e — Geophilus sp.; f — Henia sp. Porii glandulari (fig. 7) sternali sînt de obicei așezați compact pe anumite porțiuni, formînd ,,cîmpuri cu pori” cu o importanță sistematică deosebită. Uneori, cîmpul cu pori este difuz, fără contur precis, de o formă variabilă, alteori este situat în centrul unui spațiu care prin reti- culațiile sale fine se detașează net de zonele ce-1 înconjură. De obicei este situat pe mijloc și în treimea posterioară a sternitului. 22 ORDINUL GEOPHILOMORPHA De cele mai multe ori, cîmpul cu pori nu are aceeași formă pe toate sternitele. Uneori se poate împărți în două cîmpuri simetrice, iar în alte cazuri poate lipsi pe sternitele posterioare. Există specii la care nu se întîlnesc cîmpuri cu pori (Mecistocephalidae, Soniphilidae, N eogeopMlidae și Azygethidae) sau forme la care se întîlnesc pori glandulari izolați, fără nici o semnificație. La toate himantariidele, Schendylidae și unele Geophilidae, cîmpul cu pori glandulari de pe sternit este circular sau oval-alungit, la multe Geophilidae, unele Gonibregmatidae și Sogonidae are forma unei bande transversale simple, neprecis delimitată, situată în apropierea marginii caudale a sternitului. Oryidele, unele Gonibregmatidae și la alte grupe, acest cîmp are o formă de pătrat lipsit de pori în centrul său. Pe sternite, în afară de cîmpurile cu pori glandulari, se mai pot găsi fosete cu pereții puternic chitinizați, caracteristice pentru anumite specii sau grupe de specii. De exemplu, la himantarieni se găsesc fosete laterale perechi, virguliforme, situate în imediata apropiere a colțurilor marginii anterioare a unor sternite. în alte cazuri, acestea pot fi sub forma unor mici gropițe neperechi situate la marginea caudală a sternitelor. La unele specii ale genului Gcophilus se găsește cîte o fosetă nepereche situată medial pe marginea anterioară a sternitelor anterioare. Peste această fosetă se prelungește o mică ieșitură obtuză a marginii caudale a sternitului anterior. Acest complex morfologic — fosetă și prelun- girea — se cunoaște în sistematica acestui grup sub numele de „structură carpofagiană”, după numele speciei Geophilus carpophagus, la care s-a descris. Pleurele la acest grup sînt cu totul caracteristice, diferențiindu-se mai multe pleurite, niște sclerite mai puternic chitinizate, dispuse cel mult în cinci șiruri. Cu toate că aceste pleurite sînt deosebite de ceea ce se întâlnește la celelalte ordine, ele au fost descrise la puține specii. Au fost descrise foarte complet la specia exotică Thalthybius micro- cephalus Brol. (fig. 8). Astfel, rîndul I este constituit din pleuritele dorsale, situate înspre marginea tergitului; rîndul II este constituit din pleurite situate ventral, lingă sternite; rîndul III este lîngă rîndul I; rîndul IV este vecin cu rîndul II, iar rîndul V este situat între rîndurile III și IV. Pleuritele din fiecare rînd sînt notate cu a, y, ceea ce indică poziția anterioară, mediană și posterioară. Pleuritele cele mai constante sînt 1 p, care cuprinde stigma, 2 p, care cuprinde precoxa, 2 y, care cuprinde metacoxa, și 4 p, numită și catopleura, care are forma unui inel ce încon- jură coxa. Pleuritele se pot reduce sau uneori lipsesc parțial. La Himantariidae^ deasupra pleuritelor din rîndul I mai există sclerite, care sînt detașate de tergite și pretergite, numite paratergite intercalare (acestea se întâlnesc la toți himantarienii); scleritele care se găsesc între pretergite și pleuritul I se numesc paratergite principale sau preparatergite, iar cele care se găsesc între pleuritele rîndului I și tergit se numesc paratergite secundare. Paratergite principale întâlnim la o ORDINUL GEOPHILOMORPHA 23 specie din țara noastră, Himantarium gabrielis. Acestea sînt prezente pe segmentele anterioare și se reduc sau dispar pe cele posterioare. Uneori se pot fragmenta în mai multe bucăți. ~ Pe pleure se deschid stigmele. Ele sînt în general mici, de formă ovală sau circulara și sînt situate de pe primul segment pînă pe penultimul .segment prevăzut cu picioare *. Stigmele de pe acest segment se deschid sub marginea tergitului (fig. 10 e), constituind în unele cazuri caractere -specifice. Fig. 8. — Pleura cu scleritele sale la Thcilthibius microceplialus (după Briolemann) I — V, rîndul I —V de sclerite; a — scleritele anterioare; £ —scleritele mediane; Y — scleritele posterioare; tg. — tergit; p.tg. — pretergit; si. — sternit; p.st. — pre- sternit. Perechile de picioare sînt în număr impar, găsindu-se cîte o pereche pe fiecare segment. Ele se articulează de pleure. Coxa se articulează prin apodeme și nu prin condili, sprijinindu-se pe pleuritele 2 £ și 2 y. Telo- poditul este scurt, constituit din 5 articole cilindrice variabile ca dimen- siune : trohanter, prefemur, femur, tibie și tars. Prima pereche de picioare este mai redusă. Urmează apoi o regiune a corpului la care picioarele sînt cu ceva mai îngroșate și aproximativ egale. După această regiune, picioarele se subțiază foarte puțin, abia perceptibil, fără însă ca să se și scurteze. Ultimul segment purtător de picioare se diferențiază foarte puțin de celelalte. Pretergitul are uneori o mărime normală și este mărginit de pleuritele 1 a; alteori nu se vede o limită precisă între pretergit și pleurite, și în acest caz segmentul este foarte lat. Sternitul ultimului segment prevăzut cu picioare este mai lat sau mai îngust și de formă variabilă. Uneori este îngustat posterior, avînd un aspect aproape triun- ghiular sau trapezoidal și poate fi împărțit de un șanț adînc în două părți simetrice. * Excepție fam. Azygethidae la care se găsesc stigme și pe pleurele ultimului segment pedifer. 24 ORDINUL GEOPHILOMORPHA Picioarele terminale sînt mult mai dezvoltate decît celelalte perechii Coxele iau o dezvoltare foarte mare (fig. 9), încît acoperă o parte din seg- mentul următor și pleurele. Ele au pe suprafața lor pori glandulari cu o importanță sistematică deosebită. Se cunosc specii exotice lipsite de pori glandulari pe coxa ultimii perechi de picioare. Telopoditul (fig. 9) este destul de alungit și constituit din șase articole. Aici tarsul este delimitat de metatars. La masculul celor mai Fig. 9. — Ultimele segmente ale corpului la Himantariidae (schemă) a — dorsal (£); b — ventral ($); c — ventral 0). multe specii, telopoditul este mai îngroșat decît la femelă, iar pe partea ventrală prezintă o pilozitate mai evidentă. în unele cazuri, articolul apical al telopoditului poate lipsi, ca la Henia, sau se observă cu multă greutate ca la Dignathodon. Articolul apical se poate termina cu o gheară, sau un spin foarte gros dar puțin evident. Uneori acestea pot lipsi. După ultimul segment prevăzut cu picioare urmează segmentele terminale : segmentul intermediar, segmentul genital I și II, iar după unii autori și un segment postgenital. Ele sînt diferite ca formă de la grup la grup. La femelă (fig. 9 a, b) se constată prezența unui tergit al segmentului intermediar. Acesta se poate întinde peste mai multe segmente și prezintă lateral cîte o linie îngroșată oblică ce indică sutura lui cu pleurele, con- stituind un pleurotergit. Ventral acestui tergit îi corespunde sternitul intermediar, care are forma unei bande transversale foarte înguste, aco- perită uneori median de sternitul anterior. în cazuri excepționale, ca la. Chaetechelyne, înaintea sternitului intermediar, se pot găsi mici sclerite perechi care ne amintesc de presternite. ORDINUL GEOPHILOMORPHA 25 După segmentul intermediar urmează segmentele genitale. Segmentul genital I nu are tergit; în schimb, sternitul este foarte mare. Sternitul genital I este de două ori mai lat decît lung, rotunjit la colțuri și prevăzut lateral cu cîte o linie chitinoasă oblică ce indică sutura sternitului cu pleura; aceasta arată că există și aici un pleurosternit. Uneori, de marginea posterioară a acestui sternit se articulează gonopode conice formate din două articole sau unul singur. Segmentul genital II este mai scurt și unit cu un segment post- genital. Pe acest segment se deschide orificiul genital femei. După aceste segmente urmează telsonul, care este retractat sub tergitul regiunii genitale. Tergitul telsonian are o formă de cozoroc, de care se prind valvele anale. La mascul (fig. 9 c), structura acestor segmente este întrucîtva diferită. Astfel, pe segmentul intermediar există pleurite complet distincte de tergit. Pe segmentul genital I, de o parte și de alta a sternitului se găsesc pleuritele de formă triunghiulară, care sînt independente de sternit. De marginea posterioară a tergitului se articulează gonopodele, care sînt constituite din două articole. Segmentul genital II este slab reprezentat. Se consideră că aparține acestui segment, scleritul de forma unui solzișor ce apare între gonopode, la care se adaugă partea terminală a conductului genital întărită într-un fel de penis. La telson se disting, ca și la femelă, valvele anale și tergitul de forma unei arcade. La Ghaetechelyne^ înaintea valvelor anale se găsește un sclerit trans- versal de forma unui biscuit, care se presupune că aparține segmentului postgenital. La foarte multe specii există și glande anale, care se deschid lateral și care probabil că aparțin tot segmentului postgenital. Diagnoza ordinului GEOPHILOMORPHA Chilopode cu corpul constituit din cap, segment forcipular și trunchi care prezintă un număr de 31 —173 de segmente prevăzute cu cîte o pereche de picioare, după care urmează segmentele terminale. Orificiul bucal este îndepărtat de marginea anterioară a capului. Clipeusul este în întregime ventral, prezintă peri cu dispoziție caracte- ristică, iar uneori poate avea „aree” sau zone mai mari diferențiate de regiunile învecinate. Prima pereche de maxile are sincoxitul întreg, rareori cu linia de sutură prezentă. Coxosternumul maxilei II este mai mult sau mai puțin sudat într-o singură bucată. Cu sau fără șanț frontal. Nu au burelet marginal. Antenele sînt scurte și constituite din 14 articole. Nu au oceli. 26 ORDINUL GEOPHILOMORPHA Tergitele și sternitele sînt prevăzute cu pretergite și presternite. Pe unele sternite se găsesc cîmpuri cu pori glandulari și fosete caracteristice. Stigmele sînt în număr mare, fiind în cele mai multe cazuri mai mic cu două perechi față de numărul perechilor de picioare *. Coxopleurele ultimei perechi de picioare sînt prevăzute cu pori glandulari (excepție fac unele specii exotice). Dezvoltarea se face cu epimorfoză. Ordinul Geophilomorpha cuprinde 10 familii: Himantariidae, Schen- dylidae, Oryidae, MecistocephaUdae, Geophilidae, Soniphilidae, Gonibregma- tidae, Sogonidae, Neogeophilidae și Azygethidae. în fauna Eomâniei se găsesc numai patru familii: Himantariidae, Mecistocephalidae, Schendy- lidae și Geophilidae. CHEIE PENTRU DETERMINAREA FAMILIILOR ORDINULUI GEOPHILIMORPHA DIN FAUNA ROMÂNIEI 1 (2) Mandibula este prevăzută pe capătul apical cu o lamă dințată (fig. ic^e, f).................................................. 3 2(1) Mandibula nu prezintă o astfel de lamă dințată (fig. 4 g, h, i). 5 3 (4) în afară de lama dințată, pe capătul apical al mandibulei se găsesc mai multe lame pectinate (fig. 4 d). Antenele sînt turtite și subțiate spre capăt.............................1. Himantariidae 4 (3) în afară de lama dințată, pe capătul apical al mandibulei se găsește o singură lamă pectinată (fig. 4 f). Antenele sînt subbiri, filiforme sau măciucate...........................2. Sehendylidae 5 (6) Mandibula este prevăzută pe capătul apical, cu mai multe lame pectinate (fig. 4 g, i); forcipulele sînt mari astfel încît capsula ce- falică nu le acoperă complet (fig. 25 a); coxele ultimei perechi de picioare întotdeauna cu pori numeroși (fig. 25 e)................ ........................................ 3, Meeistoeephalidae 4J (5) Mandibula are pe capătul apical o singură lamă dințată (fig. 4 h); forcipulele sînt mai mici și cel mai adesea acoperite de capsula cefalică; coxele ultimei perechi de picioare nu au întotdeauna un număr mare de pori glandulari (fig. 28 e, 32 e) 4. Geophilidae Familia HIMANTARIIDAE Cook, 1895 1895 Himantariidae Cook, P.U.S. Mus., voi. 18, p. 66, 67. 1903 Himantariini Attems, Zool. Jahrb. Syst., voi. 18, p. 166, 172. 1908 Himantariinae Verhoeff, Bronn, KL Ord., voi. 5, p. 277. * Excepție face fam. Azygethidae la care se găsesc stigme și pe ultimul segment pedifer. FAMILIA HIMANTARIIDAE — GEN. HIMANTARIUM 27 1909 Himanlariinae Brolemann, Arch. Zool. exper., ser. 5, voi. 3, p. 308. 1909 Himantariidae Chalandc Jc Ribaut, Arch. Zool. exper., ser. 5, voi. 1, p. 197. 1926 Himantariidae Attems, KQkenthal und Krummbach, Handb. Zool., voi. 4, p. 347. Familia Himantariidae cuprinde specii de dimensiuni mari, cu corpul constituit din numeroase segmente. Labrul este neted, format dintr-o singură bucată, nefiind niciodată împărțit în trei părți distincte, bine delimitate una de alta. în partea mediană este puternic scobit și prezintă numeroși dințișori asemănători unei creste dințate de fierăstrău. Mandibulele sînt puternice. Pe capătul apical al mandibulelor se găsesc mai multe lame pectinate și o lamă dințată. Dinții sînt mai întu- necați la culoare, evidenți și așezați unul după altul, atingîndu-se prin baza lor. Articolele telopoditului primei perechi de maxile sînt sudate înte ele sau uneori pot fi bine individualizate. Coxosternul perechii a doua de maxile poate fi sau nu divizat printr-o linie de sutură. Telopoditul este format din articole distincte și îngroșate. Tergitul forcipular este foarte scurt, dar foarte lat, și poate avea marginile arcuite, paralele sau convergente posterior. Coxele forcipulare sînt scurte și înguste, cu o linie chitinoasă com- pletă și puternică. Aceasta lipsește la specia Stigmatogaster sardoits (Verh.), iar la genul ThracopMlus Verh. se găsește un dinte puternic la baza tarsungulei. Capul este mic, aproape rotund, ceva mai îngust decît lat. Ante- nele sînt scurte, îngroșate și mai mult sau mai puțin turtite dorso-ventral. Nu au niciodată pori anali și nici gheară apicală la picioarele ter- minale. Gonopodele la masculi sînt constituite din două articole; cele femele au 1—2 articole. Familia Himantariidae cuprinde două triburi: Himantariini ș1 Bothriogastrim^ primul trib fiind reprezentat printr-o specie și în fauna Bomâniei. Tribul HIMANTARIINI Brolemann, 1909 1908 Himantariinae și Haplophilinae Verhoeff, Bronn, Kl. Ord., voi. 5, II, p. 547. 1909 Himantariini și Haplophiiini Chalande & Ribaut, Arch. Zool. Exper., ser. 3, voi. 1, p. 229. 1926 Himantariini + Haplophiiini Attems, Kiikenthal, Handbuch der Zoologie, Bd. IV, p. 349, 350. Tergitele sînt prevăzute cu două șanțuri longitudinale para mediane. Pe prima pereche de maxile se găsesc palpi mai mult sau mai puțin dez- voltați. Coxosternul perechii a doua de maxile este scobit anterior și 28 ORDINUL GEOPHILOMORPHA prezintă medial un șanț mai mult sau mai puțin complet, care îl împarte în cele două jumătăți. Coxele picioarelor terminale sînt mari, umflate și alungite. Telopodi- tul picioarelor terminale este constituit din șase articole. Cuprinde mai multe genuri; în fauna țării noastre se găsește numai genul Himantarium. Genul H i m a nt a r iu m C. Koch, 1847 Scolopendra (ex. p.) Linne et auct. Geophilus (ex. p.) auct. 1847 Ilimantarium G. L. Koch, Krit. Revis, voi. 3, p. 82 și 176. Capul este mic, aproximativ la fel de lung cît este și de lat, antenele sînt foarte scurte și îngroșate. Labrul este scobit posterior și median și este prevăzut cu dințișori numai pe lobii scobiturii mediane; porțiunea mediană este nedințată și lipsită de creste. Mandibula are lama dințată foarte evidentă, formată din 8—10 dinți. Lamele pectinate sînt în număr de 4 —6 și au pieptenii formați din dinții cu marginile paralele și vîrfurile rotunjite. Coxele primei maxile sînt des- părțite, cu linia de sutură evidentă și fără palpi senzitivi; telopoditul este format dintr-un singur articol care prezintă palpi senzitivi. Pretarsul (gheara) perechii a doua de maxile este îngust, retezat, în formă de lin- guriță și complet lipsit de peri bazali. Linia chitinoasă a forcipulelor este completă, iar dinți nu se găsesc pe nici un articol forcipular. Sternitele, cu excepția primului și a ultimului sternit purtător de picioare, prezintă cîte un cîmp circular de pori ventrali. Paratergitele sînt numeroase și așezate pe mai multe rînduri. Ultimele pleurite purtătoare de stigme nu sînt sudate cu metater- gitul respectiv. Pe coxele ultimei perechi de picioare se găsesc numeroși pori de dimensiuni mici. Porii se găsesc nu numai pe toată coxa ci și pe pre- tergit și pe metatergitul ultimului segment prevăzut cu picioare. Typ : Himantarum gabrielis (Linne) JLreaZ. Genul Hmantarhm este mediteranean, răspîndit larg în toate țările din jurul Mării Mediterane. Se cunoaște și din Madagascar. FAMILIA HIMANTARIIDAE — GEN. HIMANTARIUM 29 Himantarium gabrielis (Linne, 1766) (fig- 10) 1766 Scolopendra gabrielis Linne, Syst. Nat., ed. 12, t. I, p. 1063. 1820 Scolopendra semipedalis Dufour, Ann. gen. sc. pliys., VI, p. 317. 1826 Geophilus longissimus A. Risso, Eur. merid., V, p. 155. 1835 Geophilus walckenaeri Gervais, Mag. Zool. d. Guerin, voi. 5, t. 133, 1844 Geophilus xanthinus Newport, Trans. Linn. Soc. Lond., XIX, p. 438. 1847 Himantarium gabrielis C. Koch, Syst. d. Myr., p. 176. 1847 Geophilus gabrielis Gcrv., Hist. Nat. d. Ins. Apt., IV, p. 322. 1847 Geophilus rugulosus C. L. Koch, M. Wagner Reiss Algier, voi. 3, p. 224. 1870 Himantarium rugulosum Meinert, Naturh. Tidsskr., ser. 3, voi. 7, p. 25. 1802 Himantarium hova Saussure & Zehntner, Hist. Madag., voi. 27, p. 343. 1903 Himantarium brolemanni Lăger & Duboscq, Arch. Zool. exper. Gen., I, p. 318. Specie mare, ajungînd în lungime pînă la 195 mm; este cel mai lung chilopod din fauna României. Lățimea corpului este foarte mică, ca de altfel la toate geofilidele. Corpul se îngustează anterior și este aproape lipsit de peri, colorat în galben-roșcat, cu capul și antenele ceva mai strălucitoare decît ter- gitele, sternitele și picioarele. Tarsungulum forcipular este colorat în brun întunecat. Numărul segmentelor prevăzute cu picioare variază între 133 și 173; la mascul 133 —163, iar la femelă 139 —173 perechi de picioare. Uneori, numărul perechilor de picioare este cu mult mai mic, la mascul scade pînă la 103, descriindu-se și o varietate cu 95 —99 perechi de picioare. Capul este mai îngust decît trunchiul, cu ceva mai lat decît lung. Șanțul frontal de obicei este prezent. Antenele sînt scurte, mai îngroșate la bază, și îngustate treptat spre vîrf. Zona prelabială este păroasă, iar scobitura mediană a labrului este nedințată și destul de largă. Mandibulele sînt puternice. Pe creasta apicală a mandibulei se găsesc 4—6 lame pectinate și o lamă dințată formată din 8—11 dinți. Pe marginea externă a telopoditului maxilei I, care este uniarticulat, se găsește o mică prelungire conică, palpul senzitiv. Marginea rostrală a coxosternului maxilei II este larg deschisă și prevăzută cu un început de șanț median. Articolele telopoditului sînt păroase, cu excepția ghearei apicale, care nu prezintă peri și are forma unei lingurițe. Coxosternul forcipular este foarte lat și foarte scurt, marginea rostrală este ușor scobită și prevăzută cu două nodozități mai închise la culoare. Liniile chitinoase sînt complete, iar forcipulele sînt scurte, rareori ajungînd pînă la extremitatea anterioară a capului. Tergitele sînt rugoase; șanțurile longitudinale sînt slab imprimate. Paratergitele nu sînt fixe ca număr. Ele cresc din partea anterioară spre cea posterioară. Eupleuriul este constituit din patru rînduri de sclerite; în rîn- durile 3 și 4 lipsește cîte un sclerit. Stigmele sînt ovale. Fig. 10. — Himanlurium gabrielis a — labrul; b — capătul apical al mandibulei; c — maxilele ; d — gheara maxilei II; e — extremitatea posterioară a corpului la 3 (ventral și dorsal); f — capul și primele segmente. 31 Răspîndirea speciei Hirnantarium gabrielis în România. 32 ORDINUL GEOPHILOMORPHA Presternitele sînt puțin aparente; metasternitele sînt unite, sub- dreptunghiulare și cu șanțuri numai pe cele anterioare. Începînd cu al doilea sternit și pînă pe penultimul se găsește cîte un cîmp circular de pori glandulari. Pretergitul ultimului segment prevăzut cu picioare este lat și nu este mărginit de pleurite; metatergitul este rotunjit și mai lung decît lat. Medial, atît pe pretergit cît și pe metatergit, se găsește un șanț care le împarte în două cîmpuri egale, rugoase, pe a căror suprafață se deschid numeroși pori glandulari mici. Metasternitul are o formă triunghiulară și este divizat de un șanț median în două sclerite simetrice. Coxele picioarelor terminale sînt puternic umflate cu suprafața rugoasă și străbătute pe toată suprafața lor de pori glandulari foarte mici. Biotop. In fauna țării noastre este o specie rară, se poate întîlni în număr foarte mic de indivizi mai ales primăvara (aprilie, mai) în litiera pădurii sau sub pietre și în litoclazele din zone calcaroase de mică alti- tudine. Nu a fost semnalată din peșteri. Răspîndire geografică. Specie citată din toată regiunea meditera- neană și Madagascar. în nord ajunge pînă în sudul Europei centrale și sudul României. La noi (fig. 11) a fost semnalată de autorii mai vechi de la Mehadia, Orșova și Mangalia. Cercetări recente întreprinse de Șt. Negrea o regăsesc numai în Dobrogea la Gura Dobrogii, Sitorman, Valul lui Traian, Limanu și Babadag (Matic, 1954). Familia S CH E ND YLI D A E Verhoeff, 1908 1908 Schendylidae Verhoeff, Bronn, K. L. Ordn., voi. 5, II, p. 275. 1909 Schendylinae Brolemann, Arch. Zool. exper., ser. 5, voi. 3, t. 8. 1912 Schendylidae Chamberlin, Ganad. Ent., voi. 44, p. 65. 1914 Schendylidae Attems, An. S. Afr. Mus., voi. 26, p. 127. 1964 Schendylidae Eason, Centipedes of the British Isles, p. 62. Familia Schendylidae cuprinde specii filiforme, de dimensiuni mij- locii, mici sau foarte mici. Labrul este puternic, bine dezvoltat, constituit dintr-o singură bucată diferențiată în trei regiuni: una mediană și două laterale. Cele trei regiuni nu sînt distincte ca la Geophilidae, astfel că unii autori apre- ciază labrul ca fiind format dintr-o singură bucată. El este bine delimitat de clipeus și în scobitura mediană prezintă dinți evidențiați. Mandibula este prevăzută pe capătul apical cu o lamă dințată și o singură lamă pectinată. Lama dințată are adesea dinți grupați în mai multe blocuri, bine delimitate între ele. FAM. SCHENDYLIDAE — GEN. SCHENDYLA 3 Coxele primei perechi de maxile sînt unite intim între ele. Atît pe coxă, cit și pe telopodit se găsesc palpi laterali. Uneori acești palpi pot să lipsească. Coxele perechii a doua de maxile sînt foarte bine sudate una cu alta astfel încît nu se observă linia de legătură dintre ele. în unele cazuri însă se găsește un șanț median, care ne indică linia de sutură a Fig. 12. — Piesele bucale și forcipulele la Schendylidae (schemă) a — labrul; b — extremitatea distală a mandibulei; c — maxilele I și II; d — gheara maxilei II; c — forcipu'e. celor două coxe. Șanțul median poate fi evident sau în unele cazuri abia schițat. Telopoditul este constituit din trei articole cilindrice, care se termină cu o gheară apicală. Ultimul articol poate fi simplu sau păros. 3 — Fauna 34 ORDINUL GEOPHILOMORPHA Coxosternul forcipular poate prezenta sau nu linie chitinoasă. Linia ce delimitează pleurele de coxe, cu excepția bazei sale, este paralelă cu marginile segmentului respectiv. Scutul bazai este evident, îngust și se întinde pînă la marginea, laterală a corpului. Capul este ceva mai lung decît lat. Tergitele au două șanțuri para- mediane. Antenele sînt filiforme pînă la măciucate. Cîmpul cu pori ventrali poate să fie prezent sau poate să lipsească.. Cel mai adesea este circular sau oval, alteori nedelimitat sau poate să se prezinte sub forma unei benzi transversale. Uneori el se poate împărți în două cîmpuri. Cîmpul cu pori poate lipsi pe unele sternite, fie pe cele, anterioare, fie pe cele mijlocii etc. Nu au niciodată paratergite. Coxele ultimei perechi de picioare au cel mai adesea cîte 2 pori glandulari. Uneori este posibil ca porii să lipsească, să existe numai cîte un por pe fiecare coxă sau numărul lor să fie foarte mare. Glandele coxale pot fi foarte diferite ca dimensiune. Tarsul picioarelor terminale este constituit din 1—2 articole. Ele= se termină cu o gheară apicală (pretars), care de multe ori poate să lip- sească sau poate să fie foarte redusă, luînd forma unui mic spin. Familia Schendylidae se împarte în două subfamilii: Schendylinae și BaUophilinae Verh. în fauna țării noastre se găsesc specii care aparțin numai primei subfamilii; subfamilia BaUophilinae cuprinde reprezen- tanți exotici. Subfamilia SCHENDYLINAE Brolemann, 1909 1895 Schendylidae Gook, P.U.S. Mus., voi. 18, p. 65, 70. 1903 Schendylini Attems, Zool. Jahrb., Syst., voi. 18, p. 172, 185. 1909 Schendylini Brolemann, Arch. Zool. expfer., ser. 5, voi. 3, p. 313. 1928 Schendylinae Attems, Ann. S. Afr. Mus., voi. 26, p. 128. 1964 Schendylini Eason, Cenlipedes of Ihe British Isles, p. 62. Subfamilia Schendylinae cuprinde specii mici și foarte mici, cu corpul filiform, colorat în galben pal. Zona clipeală nu prezintă aree clipeale, ci numai o pereche de peri postantenali, 2 peri mici situați înaintea labrului și 1—2 rînduri de peri intermediari. Labrul are partea mediană subțiată, scobită posterior, dîndu-i un aspect de arc, iar părțile laterale mai late. în scobitura labrală, care poate fi mai largă sau mai îngustă, se găsesc dinți ascuțiți sau bonți la vîrf. Mandibula are pe capătul apical o lamă dințată și o singură lamă pectinată, iar dorsal se găsește un condil articular, destul de evident. Prima pereche de maxile are telopoditele constituite din cîte două articole, prevăzute cu palpi. Coxosternul perechii a doua de maxile este FAM. SCHENDYLIDAE — GEN. SCHENDYLA 35 nedivizat. Gheara apicală a telopoditului poate fi simplă sau poate pre- zenta spini pe marginile ei interne. Coxosternul forcipular este puțin alungit, lipsit de linii chitinoase și cu marginea rostrală puțin ieșită anterior și restrînsă între telopodite. Telopoditele sînt de o lungime potrivită, ele nu depășesc niciodată extre- mitatea anterioară a capului. Tergitul forcipular este trapezoidal, cu marginea anterioară puțin mai îngustă decît baza capului și cu marginea posterioară aproape tot atît de lată cît și lățimea corpului. Nu are niciodată paratergite. Eupleurele sînt bine dezvoltate. Ele au rîndurile 1, 2 și 3 de sclerite aproape complete. în rîndul 4 poate lipsi pleuritul a, iar cînd există, este situat înaintea scleritului 3 a. Sternitele în general sînt prevăzute cu patru perechi de peri mari așezați marginal, dintre care o pereche sînt anteriori, altă pereche poste- riori și două perechi intermediare. Nu au structură carpofagiană, ca la geofilide. Uneori se găsește cîte o mică proeminență pe marginea caudală a sternitelor, dar acesteia nu-i corespunde o fosetă pe sternitul următor. Pretergitul ultimului segment pedifer este mai lat decît metater- gitul precedent. Spre deosebire de speciile exotice la formele noastre nu se găsesc pleurite distincte. Metasternitul este trapezoidal ca formă și este întotdeauna precedat de un presternit larg. Picioarele terminale au telopoditul format din 6 articole (excepție genul exotic Nannophilus Cook). Gheara apicală (pretarsul) este redusă sau poate fi asemănătoare cu un simplu spin. Uneori este absentă. Porii glandulari coxali sînt în număr de cel mult doi pe fiecare față ventrală a coxelor ultimei perechi de picioare. Nu au pori glandulari anali. Subfamilia Schendylinae cuprinde numeroase genuri. în fauna României se găsesc numai două genuri: Schendyla și Brachy schendyla. CHEIE PENTRU DETERMINAREA GENURILOR SUBFAMILIEI SCHENDYLINAE DIN FAUNA ROMÂNIEI 1 (2) Cu un cîmp de pori glandulari pe sternitele anterioare; în jumă- tatea posterioară a coipului porii lipsesc. Lama dințată a mandi- bulei cu dinții așezați ^au nu în mai multe grupe (blocuri); 2 + 2 pori glandulari coxali...............................1. Schendyla 2 (1) Nu există nici un cîmp de pori glandulari pe sternite; uneori se poate găsi pe sternitele anterioare pori izolați, dar negrupați. Lama dințată a mandibulei cu dinții așezați sau nu în mai multe grupe (blocuri); 2 + 2 pori glandulari’ coxali .................. ...............................................................2. Brachysckendyla 36 ORDINUL GEOPHILOMORPHA Genul Schendyla Bergsoc & Meinert, 1866 1866 Schendyla, Bergsoe & Meinert, Naturh. Tidsskr., ser. 3, voi. 4, p. 103. 1870 Schendyla Meinert, ibid., ser. 3, voi. 7, p. 54. 1880 Schendyla Latzel, Myr. Oster, Ung., voi. 1, p. 196. 1888 Schendyla Berlesc, A.M.S., fasc. 46, nr. 6. 1891 Schendyla Cook & Collins, P.U.S. Mus., voi. 13, p. 386. 1903 Schendyla Attems, Zool. Jahrb., Syst., voi. 18, p. 186. 1911 Schendyla Brolemann & Ribaut, Bull. Soc. ent. France, p. 193. 1964 Schendyla Eason, Centipedes of the British Isles, p. 68. Scobitura mediană a labrului este prevăzută cu dinți tuberculoizi, bine delimitați, înșirați unul după altul, prelungiți cu un fel de îngroșare internă, ca o rădăcină ; dinții laterali pot fi ascuțiți sau în formă de franj. Clipeusul are doi peri mari postantenali, alți doi peri situați înaintea labrului și un rînd intermediar de peri, format din peri foarte puțini și cu dispoziție variabilă. Lama dințată a mandibulei are dinții așezați într-un singur bloc sau în mai multe blocuri evident separate între ele. Prima pereche de maxile în cele mai dese cazuri prezintă palpi laterali. Gheara apicală a perechii a doua de maxile are sau nu spini; cînd există, ei sînt puțin numeroși și așezați distanțat unul de altul. Sternitele anterioare ale corpului au întotdeauna pori glandulari grupați în cîmpuri cu contur neregulat. Pe sternitele jumătății posterioare porii lipsesc. Pe coxele picioarelor terminale se găsesc cîte doi pori glandulari. Tarsul este format din două articole, cu sau fără gheară apicală. Typ : Schendyla nemorensis (C. L. Koch). Areal. Genul Schendyla este răspîndit în toată Europa și nordul Africii. Unele specii au fost introduse și în America de Nord. Genul Schendyla cuprinde două subgenuri: Schendyla s. str. și Echinoschendyla, ambele prezente în fauna țării noastre. CHEIE PENTRU DETERMINAREA SUBGENURILOR GENULUI SCHENDYLA DIN FAUNA ROMÂNIEI 1 (2) Lama dințată a mandibulei nu are dinții grupați în mai multe blocuri; gheara apicală a perechii a doua de maxile nu prezintă spini............................................... 1. Schendyla s. str. 2(1) Lama dințată a mandibulei are dinții grupați în mai multe blocuri bine delimitate între ele; gheara apicală a perechii a doua de maxile este prevăzută cu spini..................... 2. Echinoschendyla FAM. SCHENDYLIDAE — GEN. SCHENDYLA Subgenul Schendyla Brolemann & Ribaut, 1912 1912 Schendyla Brolemann & Bibani, N. Arch. Mus. Paris, ser. 5, voi. 4, p. 145. 1964 Schendyla Eason, Centipedes of the British Isles, p. 68. în acest subgen sînt grupate speciile caracterizate prin lama dințată a mandibulei întreagă, necompartimentală în mai multe ,,blocuri”. Gheara apicală a telopoditului maxilei II este simplă, nu prezintă nici un fel de spin sau păr. Cuprinde puține specii, răspîndite în Europa și nordul Africii. Unele au fost introduse și în America de Nord. Din România, este citată specia (&) walachica, iar specia /S. (S.) nemorensis^ care are o răspîndire largă în Europa, probabil că se întîl- nește și în fauna țării noastre, fapt pentru care o includem în cheia de determinare și prezentăm descrierea ei, cu atît mai mult cu cît autorii mai vechi o citează și de la noi (Verhoeff, 1899). Subgenul Echinoschendyla Brolemann & Ribaut, 1912 1912 Echinoschendyla Brolemann & Ribaut, N. Arch. Mus. Paris, ser. 5, voi. 4, p. 145. Subgenul Echinoschendyla cuprinde specii caracterizate prin lama dințată a mandibulei divizată în mai multe ,,blocuri dințate”, bine deli- mitate între ele. Gheara apicală a maxilei II este prevăzută pe fața in- ternă cu cîțiva spini. Uneori, spinii sînt reduși ca număr. Toate speciile acestui subgen sînt europene. în fauna României se găsesc două specii : Schendyla (E.) zonalis și /S. (E.) mediterranea. CHEIE PENTRU DETERMINAREA SPECIILOR GENULUI SCHENDYLA DIN FAUNA ROMÂNIEI 1 (4) Lama dințată a mandibulei nedivizată în mai multe blocuri; gheara apicală a maxilei II simplă (subgen. Schendyla) . . 2 2 (3) Labrul cu aproximativ 15 dinți tuberculoizi; metatarsul picioa- relor terminale zvelt și aproximativ de lungimea tarsului (fig. 13) ......................................................S. (S.) nemorensis 3 (2) Labrul cu aproximativ 10 dinți tuberculoizi; metatarsul picioa- relor terminale este foarte redus, iar terminal poartă un păr (fig. 14).............................................S. (S.) walaehiea 4 (1) Lama dințată a mandibulei este divizai ă în mai multe blocuri bine diferențiate; gheara apicală a mandibulei II este prevăzută cu spini (subgen. Echinoschendyla)....................................5 38 ORDINUL GEOPHILOMORPHA 5 (6) Tarsungulul forcipular este neted............................7 6 (5) Tarsungulul forcipular este crestat..........................8 7 (5) $ cu 39 —47, Ș cu 41 —49 perechi de picioare; 16 —26 dinți labrali; lama dințată a mandibulei cu 7 —9 dinți dispuși în 3 sau 4 blocuri; metatarsul ultimei perechi de picioare este mult mai scurt decît tarsul și ajunge în lungime pînă la cel mult 1/3 din lungimea tarsului (fig. 15). ...... S. (E.) zonalis 8 (6) cu 47 —53, Ș cu 53 —55 perechi de picioare; 18 —27 dinți labrali; lama dințată a mandibulei cu 8—10 dinți dispuși în 3 blocuri; prefemurul picioarelor terminale prevăzut cu umflătură posterioară; metatarsul este mai scurt decît tarsul și ajunge în lungime pînă la cel mult 3/4 din lungimea tarsului (fig. 16) ........................................S. (E.) mediterranea 1. Schendyla (S.) nemorensis (C. L. Koch, 1837) (fig- 13) 1837 Geophilus nemoransis G. Koch, Deutschl. Crust. etc., II. 9, t. 4. 1847 Geophilus nemorensis Gervais, Hist. nat. d. Inst. Apt., IV, p. 319. 1847 Paobius bistriatus C. Koch, Syst. d. Myr., p. 183. 1863 Linolaenia nemoransis G. Koch, Dic Myr., Bd. II, p. 26. 1870 Schendyla nemorensis Meinert, Nat. Tidsskr., Bd. 4, p. 105. 1870 Geophilus tyrolensis Meinert, ibid., p. 73. 1871 Schendyla nemorensis Stuxberg, Oefvers. Vet. AK, Forh., p. 511. Specie cu corpul subțire, filiform, fragil, colorat în galben pal, lung de cel mult 28 —30 mm, destul de păros, mai ales pe segmentele anterioare ale corpului. Numărul segmentelor prevăzute cu picioare variază la mascul între 37 și 41, iar la femelă între 39 și 43 *. Capul este cu ceva mai lung decît lat. Nu prezintă șanț frontal. Antenele sînt aproximativ de trei ori mai lungi decît lățimea capului. Clipeusul prezintă unul sau două rînduri de peri postantenali, în număr de 2 + 4 sau 2+2. Perii situați înaintea labrului pot fi prezenți sau pot să lipsească. Nu există aree clipeale. Lamina basalis este evidentă și se observă în toată lățimea ei. Labrul nu este delimitat în zone, el are o formă arcuită cu părțile componente bine sudate între ele. în scobitura sa este prevăzut cu aproximativ 15 dinți. Dinții mediani sînt tub srculoizi, iar cîțiva dinți laterali, cei de la extremități sînt mai mult sau mai puțin ascuțiți. Anterior limita dintre * Lat zel (1880) și alți autori citează pentru mascul 39 — 53 perechi de picioare, iar pentru femelă 39 —55 de perechi de picioare. Pentru ei era necunoscută specia S. zonalis, fapt ce explică nepotrivirile referitoare la numărul perechilor de picioare. Probabil că se aflau și în fața altor specii. FAM. SCHENDYLIDAE — GEN. SCHENDYLA 39 labru și zona prelabială sau clipeus este dată de structura reticulară a acestei zone. Mandibula prezintă o singură lamă dințată cu aproximativ 6—7 dinți așezați într-un singur bloc. Condilul dorsal mandibular este evident. Prima pereche de maxile prezintă palpi laterali, care stau strîns lipiți de telopodit, fapt ce îngreuiază observarea lor. Gheara apicală a maxilei II este zveltă, simplă și fără spini. Coxosternul forcipular are marginea rostrală destul de lată, ușor scobită, prevăzută cu două mici protuberanțe chitinoase. Femurul pre- zintă pe fața sa internă o mică ieșitură, iar tarsungulul are concavitatea netedă. La baza tarsungulului se găsește o mică nodozitate; dentiformă. Tergitele prezintă două șanțuri paramediane. Eupleurele au un pleurit 4 a. Sternitele anterioare au o depresiune longitudinală distinctă. Uneori, se mai observă și prezența unei vagi fosete laterale. Cu aproximație, pe sternitele 2 —14 (sau 2— 13 ; 2 —15) se găsește cîte un cîmp poros, care este de obicei strangulat în dreptul perilor laterali din rîndul intermediar posterior, însă niciodată atît de tare îneît să-1 despartă în două cîmpuri distincte. De obicei, grupa de pori anteriori este ceva mai scurtă și mai lată, iar grupa de pori posteriori este mai lungă și mai mult sau mai puțin ovală. El este format din aproximativ 25 de pori glandulari. Tergitul și sternitul ultimului segment prevăzut cu picioare nu au pleurite. Metasternitul este trapezoidal, scurt, cam de două ori mai lat ca lung, trunchiat posterior la femelă și ușor scobit la mascul. Ultima pereche de picioare este în general păroasă și îngroșată. La mascul, telopoditul este ceva mai îngroșat decît la femelă. Coxele picioarelor ter- minale sînt relativ scurte, prevăzute cu peri mai ales spre fețele interne; ventral, pe fiecare coxă se găsesc cîte doi pori glandulari. Telopoditul este format din șase articole. Metatarsul este mult mai îngust și mai scurt decît tarsul și nu are pe vîrful său gheară sau spini. Ecologie. Specie care populează litiera pădurii de foioase, în putre- gaiuri, sub scoarța copacilor căzuți la pămînt, sub pietre etc. Se întîl- nește deseori în grădini, pajiști, mai ales în sol, chiar și în dunele de nisip. Se poate colecta mai ales primăvara și toamna de la altitudini mici. Nu a fost semnalată în peșteri. Răspîndirc geografică. Specie cunoscută din regiunea mediteraneană. Citată de autori ca fiind o specie larg răspîndilă în toată Europa. Iden- tificată și din nordul Africii și din Anglia. în America de Nord este intro- dusă o dată cu diferitele transporturi de cherestea, minereuri etc. Prezența ei în România (fig. 17) este nesigură, deoarece autorii mai vechi confundă deseori această specie cu /S. (E.) zonalis. Citată din pădurea Comana (Verhoeff, 1899). 40 Fig. 13 FAM. SCHENDYLIDAE — GFN. SCHENDYLA 41 Fig. 13. — Schendyla (S.) nemorensis a — labrul; b — mandibulă; c — gheara inaxilei II; d — clipeus; e — capul și primele segmente ; f — maxilele I și II; g — forcipule ; h — gheara forcipulară; i — sternit; j — extremitatea posterioară a corpului la 2 (dorsal); l — extremitatea posterioară a corpului la 9 (ventral); m — extremitatea posterioară a corpului la 3 (ventral). 2. Schendyla (S.) walaehica Verhoeff, 1900 (fig- U) 1900 Schendyla walaehica Verhoeff, Zool. Anz., voi. 23, p. 486. Corpul este filiform, colorat în galben pal și foarte mic. în lungime abia ajunge pînă la 15 mm. Numărul segmentelor prevăzute cu picioare variază între 33 și 35. Capul este ceva mai lung decît lat, aproape neted și nepunctat. Șanțul frontal nu este evident. Clipeusul nu prezintă arii clipeale ci numai cele patru rînduri de peri caracteristici. Antenele sînt aproximativ de 2,7—3 ori mai lungi decît lățimea capului. Labrul este format dintr-o singuiă bucată, zonele laterale nefiind delimitate de zona centrală. în scobitura labrală se găsesc 10 dinți tuber- culoizi. Dinții marginali, unul sau doi, sînt mai ascuțiți decît la specia nemorensis. Lama dințată a mandibulei este formată dintr-o singură bucată nedivizată în blocuri dințate și are 7 sau 8 dinți. Prima pereche de maxile este prevăzută cu două perechi de palpi laterali. Gheara apicală a perechii a doua de maxile este simplă. Coxosternul forcipular și forcipulele sînt normal constituite. Arti- colele forcipulare nu prezintă dinți, iar tarsungulele sînt netede. 2 Fig. 14. — Schendyla (S.) walachica o — labrul; b — mandibulă; c — capul și primele segmente; d — maxilele I și II; e — forcipule; f — gheara maxilei II; g — metatarsul ultimei perechi de picioare; h — extremitatea posterioară a corpului la 3 (ventral). FAM. SCHENDYLIDAE — GEN. SCHENDYLA 43 Tergitele sînt prevăzute cu două șanțuri paramediane. Sternitele 2—9 sau 2—11 prezintă cîte un cîmp de pori glandulari. Cîmpul cu pori este relativ mare, format din 18 —20 de pori, iar la mijloc este mai mult sau puțin strangulat, în dreptul perilor laterali marginali posteriori. Tergitul și sternitul ultimei perechi de picioare nu au pleurite. Sternitul ultimului segment prevăzut cu picioare este scurt, de două ori mai scurt decît lat, cu marginea posterioară aproape dreaptă și de obicei prevăzută cu peri. Coxele picioarelor terminale sînt scurte, prevăzute cu peri și cu cîte doi pori glandulari ventrali. Telopoditul este format din 6 articole. Metatarsul este foarte mic, mai lat decît lung, prevăzut la capătul distal cu un mic țep situat într-o mică înfundătură. Ecologie. Specie destul de rară. Găsită numai toamna în litiera pădurii de foioase. Cu siguranță că în sol, în buturugi etc. poate fi întîl- nită atît primăvara, cît și toamna la înălțimi mici, cînd există un oare- care grad de umiditate. Nu a fost semnalată în peșteri. Răspîndire geografică (fig. 17). Specie endemică în România, cu- noscută numai din sudul țării. Este citată din : Muntenia: Comana (Attems, 1929); Dobrogea: Măcin (Attems, 1929) și Mănăstirea Cilic (Dărăbanțu și colab., 1969 c). 3. Schendyla (E.) zonalis Brolemann & Ribaut, 1911 (fig. 15) 1904 Schendyla vizzavone (non Leger & Dubosq, 1903) Brolemann, Bull. Mus. Monaco, nr. 15, p. 5. 1911 Schendyla zonalis Brolemann & Ribaut, Bull. Soc. ent. France, p. 221. Corpul este filiform, lung pînă la 27 mm și colorat în galben deschis, Numărul segmentelor prevăzute cu picioare variază la mascul între 39 și 47, iar la femelă între 41 și 49. Capsula cefalică este ceva mai lungă decît lată, fără șanț frontal și cu marginea caudală aproape dreaptă. Antenele sînt mai lungi, de aproximativ 2,5—3 ori decît lățimea capului. Clipeusul nu are aree cli- peale, decît perii obișnuiți. După perii postantenali urmează unul sau două rînduri transversale de peri. Lamina basalis este evidentă. Labrul este arciform, la indivizii studiați de noi cu scobitura mai adîncă și aproape ascuțită median, prevăzută cu dinți numeroși. Dinții sînt relativ ascuțiți, iar cei marginali sînt și mai ascuțiți; uneori au aspectul unor franjuri. Numărul dinților labrali variază între 16 și 26. Anterior, labrul este delimitat de clipeus, cel puțin în dreptul pieselor laterale, de o bandă evidentă. Mandibulele au pe capătul apical cîte o lamă dințată prevăzută cu 7 —9 dinți, așezați în 3 sau 4 blocuri dințate bine delimitate. De obicei, 44 Fig. 15. — Echinoschendyla zonalis a — labrul; b — mandibulă; c — gheara maxilei II; d — capul și primele segmente; c — forcipule; f — ultimele segmente ale corpului; (/ — sternitul 10; /( — metatarsul ultimei perechi de picioare. FAM. SCHENDYLIDAE — GEN. SCHENDYLA 45 numărul dinților în fiecare bloc este de 3,3 și 2 dinți. Dispoziția aceasta este diferită chiar la același individ, de la o mandibulă la alta. Pe unghiul dorsal al creștetului mandibulei se găsește lama pectinată. Prima pereche de maxile prezintă două perechi de palpi laterali care sînt bine dezvoltați. Gheara apicală a maxilei II este prevăzută pe marginea ventrală cu 1—3 spini. Uneori poate să existe un spin și pe marginea dorsală. Coxosternul forcipular are marginea rostrală destul de îngustă, puțin scobită, prevăzută cu două nodozități dentiforme foarte mici. Tarsungulul are concavitatea netedă, iar la bază poate prezenta o nodo- zitate dentiformă mai mult sau mai puțin proeminentă. Tergitele prezintă șanțuri longitudinale paramediane. Sternitele anterioare prezintă un șanț abia schițat. Cîmpuri cu pori se găsesc de pe al 2-lea pînă pe al 14-lea sternit. Uneori, asemenea pori se pot găsi pe sternitele 15 și 16. Porii sînt grupați de obicei în trei .grămezi, care se pot uni. Ele sînt divizate în două părți în dreptul perilor laterali marginali, posteriori. Presternitul ultimului segment prevăzut cu picioare este foarte lat și îngust. Metasternitul este trapezoidal și are marginea caudală dreaptă sau ușor scobită, sinuoasă. Coxele picioarelor terminale au ventral cîte doi pori glandulari și peri mai mici și mai numeroși spre marginea lor internă. Telopoditul este format din șase articole. Apical se poate găsi un pretars scurt, conic, prevăzut sau nu cu un spin. Picioarele terminale la mascul sînt ceva mai îngroșate decît la femelă; primul articol tarsal este mai subțire decît tibia, iar metatarsul este și mai subțiat. Ecologie. în climatul de la noi se întîlnește în litiera pădurilor de foioase de la altitudini joase, mai ales primăvara și toamna, uneori și sub pietre, scoarța copacilor sau sub copacii răsturnați pe pămînt. Comună și în zonele calcaroase, dar se pare că nu pătrunde în peșteri. Răspîndire geografică. Specie cunoscută din regiunea mediteraneană, nordul Africii, Franța și Anglia. în România (fig. 17) este citată de la Comana. Localitățile în care se găsește cu siguranță sînt următoarele : Dobrogea: Niculițel (Pădurea Sarica), Horia, Ciucurova, Caramat*. Muntenia : Comana; Banat: Cazane (Valea Loanei); Transilvania: Rîșnov, Cărpiniș (Cîmpeni), Cluj (Grădina Botanică, Grădina Institutului de Zoologie), Valea lui Mihai; Moldova: Iași (Pădurea Repedea) și Ceahlău. * în toate aceste localități este colectată numai din litiera pădurii (Dărăbanțu și colab., 1969 c). 46 ORDINUL GEOPHILOMORPHA 4. Schendyla (E.) mediterranea Silvestri, 1897 (fig. 16) 1897 Schendyla mediterranea Silvestri, Bull. soc. cnt. Ital., voi. 29, p. 10. Corpul f diform, lung de 19—20 mm, colorat în galben. Numărul perechilor de picioare variază la mascul între 47 și 53, jar la femelă între 53 și 55. Fig. 16. — Echinoschendyla mediterranea a — labrul; b — capătul distal al mandibulei; c — gheara maxi lei II; d — gheara for- cipulară ; e — forcipule ; f — sternitul 14 ; g — ultimele segmente ale corpului la 3 (ventral). FAM. SCHENDYLIDAE — GEN. SCHENDYLA 47 Capsula cefalică este puțin mai lungă decît lată, cu marginile late- rale ușor bombate și cu marginea anterioară și cea posterioară trunchiate. Șanțul frontal nu este evident. Antenele sînt egale cu de trei ori lățimea capului. Clipeusul prezintă de obicei 8 peri așezați pe două rînduri (2 4-6). Lamina basalis este ascunsă sub cap. Labrul este arciform, cu scobitura mediană foarte largă și înarmată cu 18 —27 dinți. Dinții mediani sînt tuberculoizi, cei laterali sînt ascuțiți. Piesele laterale ale labrului sînt subtriunghiulare și delimitate anterior de o bandă evidentă. Mandibulele sînt puternice. Ele au pe capătul apical cîte o lamă dințată prevăzută cu 8—10 dinți așezați în 3 blocuri. De obicei numărul dinților în fiecare bloc este de 2,3,3 sau 3,3,4. Pe unghiul dorsal al creștetului mandibulei se găsește lama pectinată. Prima pereche de maxile prezintă palpi care sînt scurți și lăți. Gheara apicală a maxilei II este prevăzută pe marginea ventrală cu 1 —2 spini. Marginea rostrală a coxosternului perechii a doua de maxile prezintă o scobitură largă. Coxosternul forcipular are marginea anterioară îngustă, cu scobitura mediană mică. Tarsungulele au concavitatea prevăzute cu cîteva cres- tături largi, iar la bază cu cîte o nodozitate dentiformă mică. Astfel de nodozități se găsesc și pe laturile interne ale femuroidelor. Tergitul forcipular este scurt. Tergitele cu șanțuri longitudinale paramediane. Sternitele anterioare cu un șanț abia schițat. Cîmpul cu pori se găsește de pe sternitul al doilea pînă pe al 13-lea sau al 16-lea sternit. De obicei se găsesc cîțiva pori în două grămezi mici așezate înaintea cîmpului principal. Presternitul ultimului segment prevăzut cu picioare este lat și îngust. Metasternitul acestui segment este trapezoidal, cu marginea cau- dală ușor scobită. Coxele picioarelor terminale sînt turtite, destul de păroase, pre- văzute cu cîte doi pori. Telopoditul este format din șase articole. Tro- hanterul este scurt și mai îngust decît coxa, prefemurul este prevăzut la ambele sexe cu o umflătură dorso-posterioară. Uneori și femurul pre- zintă o asemenea umflătură care este mult mai mică. Metatarsul este mai scurt decît tarsul și ajunge în lungime cel mult 3/4 din lungimea tarsului. Ecologie. Specie iubitoare de căldură. La noi identificată în litiera pădurii de foioase din nordul Dobrogei. Nu pare a pătrunde în peșteri, deși se întîlnește și în zonele calcaroase. Răspindire geografică. Specie citată din Sicilia, Sardinia, Monaco și Banyuls sur Mer. în România (fig. 17) o citează Dărăbanțu (1972) din Dobrogea de la Niculițel (Valea cu tei). Pare a fi un element mediteranean. 48 'ig. 17. — jRăsptndirea speciilor Schendyla nemorensis, S. walaehiea, S. zonalis și S. medUerranca în România. FAM. SCHENDYLIDAE — GEN. SCHENDYLA 49 Genul Brachyschendyla Brolemann & Ribant, 1911 1911 Brachyschendyla Brolemann <£ Ribant, Bull. Soc. entom. France, p. 193. 1912 Brachyschendyla H- Microschendyla + Schizoschendyla Brolemann & Ribant, N. Arch. Mus., Paris, ser. 5, voi. 4, p. 158, 160. 1930 Subgcn Astenoschendyla Brolemann, Faune des Myriapodes de France, Ghilopodcs, p. 100. 1964 Brachyschendyla Eason, Centripedes of ihe Brilish Isles, p. 78. Labrul prezintă în scobitura sa dinți tuberculoizi. prelungiți cu un fel de rădăcină. Dinții laterali sînt mai ascuțiți decît ceilalți. Clipeusul este prevăzut cu aceleași rînduri de peri ca și la genul Schendyla. Lama dințată a mandibulei are dinții așezați fie într-un singur bloc, fie în 2 —5 blocuri dințate, fiecare bloc grupînd cîțiva dinți. Prima pereche de maxile prezintă pe telopodit palpi laterali. Uneori, palpi asemănători se găsesc și pe coxostern. Gheara perechii a doua de maxile poate avea sau nu pe latura marginii ventrale 1 —2 spini. Cînd se găsesc, acești spini sînt întotdeauna așezați distanțat unul față de altul. Cîmpurile cu pori glandulari lipsesc de pe sternite. Uneori se pot găsi pori izolați numai pe primele sternite. Aceștia au o mare importanță în sistematica acestui grup. Ultimul pleurit prevăzut cu stigmă este întotdeauna detașat de metatergitul segmentului respectiv. Pe coxele picioarelor terminale se găsesc cîte doi pori glandulari. Tarsul picioarelor terminale este format din două articole. Gheara apicală (pretarsul) poate lipsi, iar cînd există este redusă sau are forma unui spin. Typ : Brachyschendyla montana Attems. Areal. Genul Brachyschendyla se cunoaște mai ales din Europa, fiind citat în mai multe țări. O singură specie, B. pectinata Att., este de- scrisă din Bolivia. Astăzi se cunosc abia 11 specii, dintre care 5 sînt prezente și în fauna României: B. montana, B. monoeci, B. dobrogica, B. căpușei și B. negreai. Notă. Brolemann și Ribant (1912, 1930) împart genul Brachyschendyla în 4 subgenuri: Brachyschendyla (s. str.), Schizoschendyla, Microschendyla și Astenoschendyla, clasi- ficație discutabilă. Scindarea genului se face bazîndu-se pe aceleași caractere ca și în cadrul genului Schendyla. La acest gen însă, lama dințată divizată în blocuri este corelată cu prezența unor spini pe gheara maxilei II; absența acestor spini este legată de o lamă dințată nedi- vizată. Acest fenomen nu se repetă și aici, caracterele diferențiale dintre subgenuri fiind foarte mici, fapt ce ne face să nu le acceptăm, cu atît mai mult cu cît cele 11 specii ale genului sînt grupate în 4 subgenuri; din punct de vedere practic aceasta nu este decît o complicare inutilă a sistematicii grupului. 4 — Fauna 50 ORDINUL GEOPHILOMORPHA CHEIE PENTRU DETERMINAREA SPECIILOR GENULUI BBACHYSCHENDYLA DIN FAUNA ROMÂNIEI 1 (2) Cel puțin 51 de perechi de picioare.............................3 2 (1) Cel mult 49 de perechi de picioare..............................4 3(1) 51 —57 perechi de picioare; labrul cu 9 —13 dinți (fig. 18 b); lama dințată a labrului este constituită din 7—8 dinți așezați în două blocuri (fig. 18 c); gheara apicală a maxilei II este înar- mată cu unul sau doi spini (fig. 18 d); tarsungulul forcipular are concavitatea netedă (fig. 18 e).................I. B. monoeci 4 (5) Gheara forcipulară crestată pe marginea ventrală; în concavi- tatea sa întotdeauna prezintă mai multe incizii......................6 5 (4) Gheara forcipulară este netedă, necrestată în concavitatea sa sau poate avea o singură incizie foarte mică (fig. 22 c).................7 6 (4) Gheara forcipulară prezintă șase incizii pe fața ei ventrală (fig. 20 c); dintele bazai este mic; 47 —49 perechi de picioare; labrul cu 16 dinți (fig. 20 a); lama dințată de pe mandibulă este formată din cinci dinți dispuși într-un singur bloc (fig. 20 b); gheara api- cală a maxilei II cu un singur spin (fig. 20 d) . . 3. B. căpușei 7 (8) Lama dințată a mandibulei cu cel mult 3 dinți...............3 8 (7) Lama dințată a mandibulei cu mai mulți dinți; cel mai adesea se găsesc 6 dinți...................................................10 9 (7) Lama dințată a mandibulei numai cu 3 dinți așezați într-un singur bloc (fig. 21 b); 46 perechi de picioare; labrul cu 12 dinți (fig. 21 a); gheara specială a maxilei II cu doi spini; gheara for- cipulară este netedă, dintele bazai evident și ascuțit (fig. 21 c) ......................................................... 4. B. negreai 10 (11) 43 —47 perechi de picioare; labrul cu 10 —12 dinți (fig. 19 b); lama dințată a mandibulei cu 6 dinți (fig. 19 c); gheara apicală a maxilei II cu doi spini, gheara forcipulară netedă și cu din- tele bazai mic și bont (fig. 19 e)......................2. B. montana 11 (10) 49 perechi de picioare; labrul cu 15 dinți (fig. 22 a); lama dințată a mandibulei cu 6 dinți așezați într-un singur bloc (fig. 22 b); gheara apicală a maxilei II cu un spin, gheara forcipulară cu o crestătură și cu dintele bazai ascuțit (fig. 22 c) . . . . 5. B. dobrogica 1. Brachyschendyla monoeci (Brolemann, 1904) (fig. 18) 1904 Schendyla montana monoeci, Brolemann, Bull. Mus. Monaco, nr. 15, p. 7. 1912 Brachyschendyla (Schizoschendyla) monoeci Brolemann & Ribaut, N. Arch. Mus. Paris, ser. 5, voi. 4, p. 162. Specie mică, filiformă, colorată în galben pal, ajungînd în lungime de cel mult 22 mm. FAM. SCHENDYLIDAE — GEN. SCHENDYLA 51 Numărul perechilor de picioare variază între 51 și 57. Capul este mai lung decît lat, trunchiat la cele două extremități și cu marginile laterale ușor arcuite. Lamina basalis nu se observă. Antenele sînt aproximativ de trei ori mai lungi decît lățimea ca- pului ; ultimul articol antenal este aproximativ egal în lungime cu cele trei articole alăturate. Clipeusul prezintă trei rînduri de peri : 2+6 + 4 sau 2 + 5+5. Labrul are cele trei zone nedistirxtc. în scobitura labrală se găsesc 9 — 13 dinți tuberculoizi; dinții laterali sînt mai ascuțiți decît ceilalți. Fig. 18. — Brachy schendyla monoeci a — capul și primele segmente ; b — labrul; c — mandibulă ; d — gheara maxilei II; e — forcipule; f — ultimele segmente ale corpului la 2. 52 ORDINUL GEOPHILOMORPHA Părțile laterale ale labrului sînt aproape ovale. Ele se delimitează de clipeus printr-o bandă clară după care urmează structura reticulată caracteristică zonei prelabrale. Lama dințată a mandibulei este constituită din 7—8 dinți dispuși în două blocuri. Numărul dinților dintr-un „bloc” variază mult. Prima pereche de maxile prezintă palpi laterali. Aceștia sînt rotunjiți, puțin ieșiți anterior și „ascunși” dorsal după segmentele telopoditului. Goxosternul perechii a Il-a de maxile este destul de lat: porii glan- delor metamerice sînt așezați lateral; gheara apicală are pe marginea sa ventrală unul sau doi spini. Goxosternul forcipular este lat; marginea rostrală este îngustă și ușor scobită. Femuroidul prezintă un mic tubercul destul de ascuțit situat la capătul distal și intern al acestui articol. Gheara forcipulară este netedă în toată lungimea concavității sale. La bază prezintă un dinte triunghiular destul de puternic. Sternitele nu prezintă cîmpuri de pori glandulari. Pretergitul și metatergitul ultimului segment prevăzut cu picioare sînt amîndouă late cît corpul. Metatergitul este rotunjit. Pleurite distincte nu există. Metasternitul este scurt, are o formă trapezoidală, cu marginea posterioară cam tot atît de lată cît 2/3 din marginea anterioară. Mar- ginile laterale sînt ușor concave și acoperă o mică porțiune din coxele picioarelor terminale. Coxele picioarelor terminale sînt mai păroase pe marginea lor internă, ușor umflate, prevăzute cu cîte doi pori mari ventrali. Telopoditul acestor perechi de picioare este alungit și subțire, cu metatarsul mai lung decît tar- sul. Metatarsul poate prezenta la capătul distal un spin terminal subțire. Ecologie. Specie rară, întîlnită numai în litiera pădurii, fiind un element component al hemiedafonului. Este mai frecventă primăvara decît în alte anotimpuri. Nu a fost semnalată din peșteri. Răspîndire geografică. Specie citată numai din Alpii Maritimi (Brolemann, 1930) și Monaco (Attems, 1929). Eason (1964) o citează și din Anglia, unde se presupune că a fost introdusă cu diferite transporturi. Recent, Matic și Dărăbanțu (1969 d) o semna- lează și din Sicilia. Brolemann (1930) o citează și din România fără a-i da localitatea. Probabil că este un element vest-central european, destul de rar și greu de capturat. în România (fig. 23) este citată din pădurea de la Horia din Dobrogea (Dărăbanțu și colab., 1969 c). 2. Brachyschendyla montana (Attems, 1895) (fig. 19) 1895 Schendyla montana Attems, SB.AK. Wien, voi. 104, p. 170. 1912 Brachyschendyla montana Brolemann & Ribant, N. Arch. Mus. Paris, ser. 5, voi. 4, p. 164. FAM. SCHENDYLIDAE — GEN. SCHENDYLA 53 Fig. 19. — Brachyschendyla montana a — capul și primele segmente; b — labrul; c — mandibule; d — gheara maxilei II; c — forcipule; f, h — ultimele^segmente ale corpului la și $; g — metatarsul ultimei perechi de picioare. Corpul este filiform, colorat în galben deschis, lung pînă la 27 mm. Numărul segmentelor prevăzute cu picioare variază între 43 și 47; 43 —47 la mascul și 45 la femelă. 54 ORDINUL GEOPHILOMORPHA Capsula cefalică este evident mai lungă decît lată. Antenele sînt formate din articole alungite și sînt de aproximativ 2,7 —3 ori mai lungi decît lățimea capului. Lamina basalis este sau nu evidentă. Clipeusul prezintă în urma perilor postantenali, un rînd format din 6 peri. Labrul are marginile laterale subovale, delimitate printr-o bandă sinuoasă de porțiunea reticulată a zonei prelabiale. Partea mediană este ușor arcuită și înarmată cu 10 —12 dinți tuberculoizi. Dinții marginali sînt ceva mai ascuțiți decît ceilalți. Lama dințată a mandibulei este formată din 6 —8 dinți așezați într-un singur bloc. Cordilul articular este evident. Prima pereche de maxile are numai pe telopodit palpi laterali foarte mici și rotunjiți. Palpii coxali lipsesc. Gheara apicală a maxilei II este înarmată cu doi spini, cîte unul pe fiecare margine a părții ventrale. Coxosternul forcipular este lat și scurt. Marginea rostrală a coxo- sternului este îngustă, ușor scobită într-un ,,V” larg și lipsită de îngroșări dentiforme. Articolele telopoditului, cu excepția tarsungulelor, prezintă cîte o ncdozitate tuberculoidă pe marginea lor internă. Gheara forcipulară are concavitatea netedă, iar la baza ei cînd există o mică nodozitate, aceasta este abia perceptibilă. Sternitele primelor segmente prezintă o mică depresiune longitu- dinală. Ele nu prezintă niciodată cîmp cu pori glandulari. Pretergitul ultimului segment prevăzut cu picioare este lat, la fel și metatergitul. Acesta este ușor rotunjit. Metasternitul este trapezoioal, mai lung decît lat, cu marginile laterale ușor bombate acoperind în parte marginea internă a coxelor. Coxele sînt umflate, au marginea internă normală și nu prezintă numeroși peri ca la alte specii. Ventral, pe fiecare coxă se găsesc cîte doi pori glan- dulari. Picioarele terminale la femelă sînt zvelte, la masculi foarte puțin îngroșate, însă foarte păroase. Metatarsul este cel puțin atît de lung cît și tarsul, de obicei este mai lung și mai subțire, terminîndu-se într-un mic spin. Notă. B. montana este o specie politipică descriindu-se pînă în prezent patru subspecii: B. m. montana, B. m.herculis, B.m. prominens și B. m. a'ernana descrise după caractere puține, la care se adaugă și identificarea lor în plin areal al formei tip, fapt ce ne face să ne îndoim de validitatea lor. V e r h o e f f (1938) descrie de la noi forma B. m. herculis, la care-i prezentăm carac- terele esențiale. FAM. SCHENDYLIDAE — GEN. SCHENDYLA Brachysehendyla montana î. hereulis Verhoeff, 1938 (Zool. Jahrb. Syst., Bd. 71, p. 357). Corpul filiform, lung dc cel mult 22 mm; 43 — 47 perechi de picioare; primele ster- nite prezintă două rînduri dc peri, fiecare rînd avînd numai cîte doi peri. Restul caracte- relor ca la forma tipică. El citează această formă la noi de la Băile Uerculane și Sibiu, iar din R. P. Ungară dc la Veszprdm. Noi nu o considerăm ca pe o subspecie, ci o simplă formă sau varietate, caracterizată prin prezența a numai cîte doi peri în fiecare din cele două șiruri existente pe sternite. Ecologic. Specie montană, puțin frecventă. Se găsește în litieră, în putregaiuri, sub scoarța copacilor căzuți la pămînt. Este unul din reprezentanții hemiedafonului, uneori fiind și endogee. Nu se urcă la altitudini mai mari de 1 500 m, este frecventă din primăvară și pînă toamna tîrziu, uneori și în decembrie, mai ales în pădurile de foioase, în zonele calcaroase pătrunde accidental și în peșteri. Răspîndire geografică. Specie alpino-carpatică, citată din Franța, Italia și Austria. în fauna României (fig. 23) este sigură în următoarele localități: Dobrogea : Mănăstirea Cocoș ; Oltenia : Vîrtoape; Muntenia : Pădurea Comana; Transilvania : Cheile Turzii, Valea Ordîncușei; Banat: Semenic, Valea Plavișevița. în grota din Peștera din Piatra Fetii (Poiana Ruscă) a fost colectată în detritus vegetal în zona distrofică (Șt. Negrea, 1963). 3. Brachyschendyla căpușei Dărăbanțu & Matic, .1969 (fig. 20) 1969 Brachyschendyla căpușei Dărăbanțu & Matic, Rev. Roum. Biol. Zoologie, T. 14, nr. 5, p. 359. Corpul este alungit, filiform, colorat în galben pal, lung de cel mult 30 mm. Numărul segmentelor prevăzute cu picioare este de 47 —49 (la mascul). Femela nu se cunoaște. Capul este mai lung decît lat și fără șanț frontal evident. Antenele sînt aproximativ 2,5—3 ori mai lungi decît lățimea capului. Clipeusul prezintă structura poligonală caracteristică și perii obișnuiți. Labrul are zonele laterale subovale, delimitate de zona prelabrală și crestate lateral. în concavitatea mediană se găsesc dispuși 16 dinți robuști, relativ ascuțiți, nu au niciodată aspect de franj. 56 Fig. 20. — Brachyschendyla căpușei a — labrul; b — mandibulă; c — forcipul; d — maxilele I și II; e — sternit; f — ultimele segmente ale corpului la £ (ventral). FAM. SCHENDYLIDAE — GEN. SCHENDYLA 57 Lama dințată a mandibulei este constituită din 5 dinți ascuțiți, ușor curbați, dispuși într-un singur bloc. Lama pectinată este evidentă. Ea este formată din numeroase denticulații. Prima pereche de maxile prezintă palpi scurți și lăți pe telopodit. Aceștia sînt mici, rotunjiți și ascunși dorsal după primul segment al telopoditului. A doua pereche de maxile are coxosternul lat și scobit anterior. Gheara apicală a telopoditului este prevăzută ventral cu un singur păr. Coxosternul forcipular este lat, cu marginea rostrală, îngustă, lipsită de nodozități chitinoase. Femuroidul are spre capătul distal o nodozitate mică, tocită, însă evidentă. Gheara forcipulară are concavi- tatea crestată cu șase incizuri care-i dau un aspect caracteristic. La baza tarsungulei există o prelungire dentiformă, ascuțită și destul de proe- minentă. Sternitele nu au pori, în schimb pe lîngă perii caracteristici se găsesc și alți peri. Pretergitul și metatergitul ultimului segment prevăzut cu picioare sînt late, ultimul este rotunjit. Pleurite distincte nu există. Metasternitul are o formă trapezoidală, cu marginea posterioară aproape dreaptă. Coxele ultimei perechi de picioare prezintă numeroși peri mici și mari. Ventral au fiecare cîte doi pori glandulari egali ca dimensiune. Telopoditul acestor picioare este de asemenea păros, relativ îngroșat la mascul. Metatarsul este aproximativ tot atît de lung cît și tarsul sau cu ceva mai lung. El este mai subțire și nu prezintă nici un fel de spin pe capătul apical. Ecologie. Specie întîlnita în litiera pădurii de foioase, probabilă și sub pietre, buturugi. Se colectează mai ales primăvara. Răspîndire geografică (fig. 23). Specie endemică, care se cunoaște numai din România din Pădurea Comana (M a t i c și Dărăbanț u, 1969 d). 4. Brachyschendyla negreai Dăiăbanțu & Matic, 1969 (Hg. 21) 1969 Brachyschendyla negreai Dărăbantu & Matic, Rev. Roum. Biol. Zool., t. 14, nr. 5, p. 361. Specie cu corpul filiform, colorat în galben pal, lung de cel mult 22 mm. Numărul segmentelor prevăzute cu picioare este de 47 (la mascul). Femela nu se cunoaște. 58 ORDINUL GEOPHILOMORPHA Capsula cefalică este mai lungă decît lată. Tergitul forcipular are formă trapezoidală și este tot atît de lat cît și primul tergit. Șanțul frontal neevident. Antenele mai lungi de 2,3—3 ori decît lățimea capului. Zona prelabrală normală cu structura reticulară caracteristică. Labrul are zonele laterale subovale, delimitate anterior de clipeus și ușor crestate lateral. în scobitura mediană are 12 dinți ascuțiți. Dinții marginali sînt ceva mai zvelți. Fig. 21. — Brachyschendyla negreai a — labrul; b — mandibulă; c — forcipul; d — maxilele I și II; e — sternit; f — ulti- mele segmente ale corpului la (ventral). FAM. SCHENDYLIDAE — GEN. BRACHYSCHENDYLA 59 Mandibula are lama dințată constituită din trei dinți, așezați într-un singur bloc, caz unic în acest grup. Prima pereche de maxile este prevăzută numai pe telopodit cu palpi laterali slab dezvoltați, rotunjiți. Goxosternul nu prezintă palpi. Gheara apicală a perechii a doua de maxile este prevăzută ventral și median, pe amîndouă marginile sale cu cîte un spin. Goxosternul forcipular este lat. Marginea sa rostraiă este foarte îngustă și scobită sub forma literei „V”. Nu prezintă dinți sau nodozități chitinoase. Femuroidul are un dinte mic și tocit. Gheara forcipulară are marginea concavității sale netedă, necrestată. La baza tarsungulului se găsește un dinte puternic, triunghiular ca formă și cu vîrful foarte ascuțit. Sternitele nu au pori. Perii anteriori și posteriori sînt foarte mici, abia schițați, în schimb cei patru peri din cele două rînduri intermediare sînt foarte lungi. Pretergitul și metatergitul segmentului terminal sînt late, ultimul fiind ușor rotunjit. Metasternitul este de formă trapezoidală, mai lung decît lat, cu marginea posterioară aproape dreaptă. Pleurite distincte nu există. Coxele sînt scurte, ușor umflate, puțin păroase, iar ventral prevă- zute cu cîte doi pori glandulari, de dimensiuni aproape egale. Telopoditul este păros dar nu este prea îngroșat. Metatarsul este subțiat, mai lung decît tarsul și se termină cu un mic spin. Ecologie. Element component al litierii pădurilor de foioase. Ca și celelalte specii de Brachyschendyla se poate colecta mai ales primăvara și toamna. Răspîndirc geografică (fig. 23). Specie endemică, se cunoaște numai din România din Pădurea Cetățuia (Dobrogea) (Matic și Dără- banțu, 1969 d). 5. Brachyschendyla dobrogica Matic & Dărăbanțu, 1969 (fig. 22) 1969 Brachyschendyla dobrogica Matic & Dărăbanțu, Studia Univ. „Babeș-Bolyai' Cluj. Corpul alungit, subțiat, filiform, galben deschis la culoare, lung de cel mult 19—20 mm. Numărul perechilor de picioare la femelă este de 49. Masculul nu se cunoaște. Capul mai lung decît lat; antenele au aceeași formă și lungime ca și la celelalte specii ale acestui gen. Zona clipeală cu reticulații mari. 60 Fig. 22. — Braclujschendyla dobrogica labrul; b — mandibulă; c — forcipul; d — maxilele I și II; c — sternit; f — ultimele segmente ale corpului la Ș (ventral). FAM. MECISTOCEPHALIDAE — GEN DICELLOPHILUS 61 Labrul are zonele laterale subovale, iar în scobitura mediană este prevăzut cu 15 dinți ascuțiți. Dinții marginali sînt mai zvelți și mai ascuțiți decît ceilalți. Mandibula prezintă o lamă dințată constituită din 6 dinți, așezați într-un singur bloc. Prima pereche de maxile prezintă palpi laterali mici, rotunjiți, numai pe telopodit. Gheara apicală a maxilei II este zveltă cu un spin la mijlocul părții ventrale. Scobitura mediană a coxosternului forcipular este mică, marginea rostrală fiind foarte îngustă. Intern și spre capătul apical al femuroidului se găsește o mică nodozitate puțin chitinizată. Gheara forcipulară nu are marginea ventrală chiar atît de netedă ; în mijlocul ei prezintă o foarte mică scobitură. La baza tarsungulului se găsește un dinte triunghiular deosebit de puternic. Sternitele sînt complet lipsite de pori. Cei patru peri din rîndurile intermediare sînt cu mult mai lungi și mai evidenți decît ceilalți. Segmentul care poartă ultima pereche de picioare, ca și segmentele genitale sînt destul de păroase. Metasternitul ultimului segment prevăzut cu picioare este trapezoidal ca formă, iar pretergitul și metatergitul sînt late. Picioarele terminale sînt păroase, destul de zvelte, iar coxele pre- văzute ventral cu doi pori glandulari egali. Metatarsul este aproximativ tot atît de lung cît și tarsul, dar ceva mai subțire și se termină cu un mic pretars, scurt și lat. Ecologie. Specie care se pare că preferă altitudini sub 1 000 m. Populează mai ales litiera pădurilor de foioase. Probabilă și sub pietre, buturugi sau chiar în pătura superficială a solului. Răspîndire geografică (fig. 23). Specie endemică, cunoscută numai în Dobrogea de la Mănăstirea Cocoș. Familia MECISTOCEPHALIDAE Verhoeff, 1901 (fig. 24) 1895 Dicellophilidae Cook, P.U.S. Mus., voi. 18, p. 61, 66 și 73. 1901 Mecistocephalinae Verhoeff, N. Acta Ac. Leop., voi. 77, p. 415. 1903 Mecistocephalinae Attems, Zool. Jahrb. Syst., voi. 18, p. 166, 207. 1908 Mecistocephalidae Verhoeff, Broun, Kl. Ordn., voi. 5, II, p. 271. 1909 Mecistocephalidae Brolemann, Arch. Zool. e-xpdr., ser. 5, voi. 3, p. 307. 1914 Mecistocephalidae Attems, Arch. Naturg., voi. 80, A, 4, p. 130. 1919 Dicellophilinae Silvestri, Rec. Ind. Mus., voi. 16, p. 46. 1926 Mecistocephalidae Attems, Kukenthal & Krumbach, Handb. Zool., voi. 4, p. 355. Cuprinde specii mijlocii și mari, cu corpul ușor îngustat posterior și cu număr fix de picioare în cadrul speciilor. 62 Fig. 23. — RăspîncUrca speciilor Brachyschendyla negreai, B. monoeci, B, montana, B, căpușei si B. dobrogica în România. FAM. MECISTOCEPHALIDAE — GEN D1CELLOPHILUS 63 Capul este mai îngust decît corpul și aproximativ de două ori. mai lung decît lat. Antenele sînt scurte, moniliforme. Clipeusul este foarte mare, ocupă toată pătrimea anterioară a feței ventrale a capului și este împărțit în două zone. Zona anterioară este prevăzută cu cîmpuri poligonale și cel mai adesea cu un număr fix de peri, care au o poziție caracteristică. Pe această zonă se pot găsi aree clipeale sau suprafețe mai mari cu o structuiă diferită de a zonelor înve- cinate numite ,,insule”. Zona posterioară este netedă și nu prezintă struc- tură poligonală caracteristică. Ea este lipsită de aree clipeale sau ,,insule”. Uneori este împărțită în două părți simetrice de un cîmp longitudinal foarte îngust, care are structura zonei anterioare și care nu este altceva decît o prelungire a acestuia înspre și pînă la zona mediană a labrului. Labrul este intim sudat de clipeus, delimitat de acesta numai printr-o linie de sutură evidentă. Labrul este format din trei regiuni. Una medială foarte îngustă, dentiformă, și două regiuni laterale foarte late și scurte, de formă sub dreptunghiulară. Regiunile laterale sînt împărțite în două zone de o linie transversală, chitinoasă, ușor înclinată posterior. Labrul se sprijină lateral pe pleurele cefalice care la unele genuri ale acestui grup se termină cu cîte o prelungire dentiformă, puternic chitinizată și intens colorată. Mandibulele sînt puternice, prevăzute cu mai multe lame pectinate, care prezintă numeroși dinți. Ele sînt lipsite întotdeauna de o lamă dințată. Prima pereche de maxile are coxosternul lung și divizat sau nu de un șanț median în toată lungimea lui. Anterior și medial se ridică cele două prelungiri coxale încadrate de telopodite, care sînt destul de reduse. Nu se găsesc palpi senzitivi. Atît prelungirile coxale, cît și telo- poditele au în creștetul lor cîte o prelungire de forma unui lob spatulat, slab chitinizată, cu aspect hialin și lipsită complet de peri. Perechea a doua de maxile are coxosternul puternic scobit anterior și divizat, sau nu, de un șanț median. Pe coxostern, posterior și aproape de unghiul marginii terminale se deschid orificiile glandelor metamerice. Telopoditele sînt formate din trei articole și pot prezenta gheara apicală; uneori aceasta lipsește. Forcipulele sînt puternice și neacoperite complet de cap, depășind capul în lungime. Tergitul forcipular este mai îngust decît capul, are mar- ginile paralele și lasă descoperite în întregime pleurele forcipulare. Mar- ginea internă a pleurelor forcipulare prezintă o creastă chitinoasă scundă ce încadrează tergitul forcipular și o bună porțiune din laturile capsulei cefalice. Pleurele forcipulare nu acoperă dorsal complet coxosternul for- cipular și lasă o porțiune anterioară liberă. Coxosternul forcipular poate prezenta anterior un șanț median și doi dinți mici. Forcipulele sînt pu- ternice ; femuroidele sînt foarte alungite, zvelte și de obicei cu unul sau doi dinți. Celelalte articole sînt normale. Pe fața internă a forcipulelor pot să existe dințișori chitinoși caracteristici. Nu au paratergite și nici pori glandulari ventrali decît în foarte rare cazuri și numai pe sternitele’anterioare, ca la genul Brahmaputrus Verh. 61 Fig. 24. — Fain. Mccistocephalidae — Mecistocephalis lanzai a — capul văzut ventral; b — forcipulc; c — sternit; d — capătul distal al mandibulei. ORDINUL GEOPHILOMORPHA 65 Unele sternite anterioare prezintă o prelungire endosternală pe mar- ginea lor caudală, care se întinde sub sternitul următor într-o cută pe care o formează membrana inter segmentară. Pe aceste sternite se găsește o îngroșare chitinoasă străbătută de un șanț bifurcat anterior, importantă în delimitarea speciilor genului Mecistocephalus Newp. Metasternitul ultimului segment pedifer este uneori împărțit trans- versal de o mică depresiune premarginală care delimitează o îngustă bandă caudală. Numărul perechilor de picioare este fix în cadrul aceleiași specii. Prima pereche de picioare este cel mai adesea foarte mică. Coxele picioa- relor terminale sînt străbătute de pori pe toată suprafața lor. Uneori, porii sînt prezenți numai ventral și lateral. Telopoditul este alungit și subțiat, cu tarsul din două articole, lipsite întotdeauna de gheara apicală (pretars). Au pori terminali. Familia Mecistocephalidae cuprinde două subfamilii, Mecistocepha- linae și Ampinae Att., răspîndite mai ales în regiunile calde, de unde se cunosc 11 genuri cu o sumedenie de specii. în Europa se găsesc reprezentanți foarte puțini ai subfamiliei Me- cistocephalinae (o specie liberă și una exotică introdusă în unele sere o dată cu transportul diferitelor plante exotice). Subfamilia MECISTOCEPHALINAE Chamberlin, 1920 (Mecistocephalinae, Chamberlin, Canad. Entom., voi. 52, p, 184, 1920). DIAGNOZĂ. Coxele perechii a doua de maxile bine sudate, ne- despărțite ; telopoditele maxilei II de cele mai multe ori cu gheara api- cală; prefemurul forcipular adesea cu doi dințișori, capsula cefalică de două ori mai lungă decît lată. în fauna României se găsește numai genul Dicellophilus. Genul Dicellophilus Cook, 1895 1880 Mecistocephalus Latzel, Myr. Oster.-Ung. Monarchie, voi. 1, p. 160. 1815 Dicellophilus Cook, P.U.S. Mus., voi. 18, p. 61. 1903 Mecistocephalus Attems, Zool. Jahrb. Syst., voi. 18, p. 208. 1908 Mecistocephalus Verhoeff, Broun., Kl. Ordn., voi. 5, II, p. 272. 1919 Dicellophilus Silvestri, Rec. Ind. Mus., voi. 16, p. 47, 81. Zona anterioară a clipeusului este foarte îngustă și nu prezintă cîmpuri sau aree. Lateral se găsesc cîțiva peri cu o dispoziție caracteristică. Zona posterioară a clipeusului este foarte mare, neîmpărțită median și este prevăzută cu un cîmp mare foarte păros. 5 — Fauna 66 FAM. MECISTOCEPHALIDAE — GEN DICELLOPHILUS Pleuritele cefalice nu prezintă dinți. Părțile laterale ale labrului au marginea posterioară ușor scobită și pe margine cu peri mici și deși. Mandibula are puține lame dințate, iar dinții stau unul lingă altul. Partea laterală a mandibulei este foarte păroasă. Coxele primei perechi de maxile sînt delimitate de un șanț median. Coxele perechii a doua de maxile sînt sudate, nedelimitate. Partea me- diană a sincoxitului este scobită, iar telopoditul se termină cu o gheară. Prefemurul forcipular prezintă un dinte distal. Tergitul forcipular nu prezintă șanțuri. Capsula cefalică este îngustă, aproximativ de 1,27 ori mai lungă decît lată și prevăzută cu șanț frontal. Tergitele cu două șanțuri paralele. Sternitele nu prezintă șanț bifurcat. Au pori terminali; gonopodele sînt formate din două articole. Typ : Dieellophilus carniolensis (C. L. Koch). Areal. Genul Dieellophilus are un areal discontinuu, cunoscîrdu-se din unele țări din Europa, America de Nord și Japonia. Se cunosc astăzi doar 4 specii ale acestui gen, una fiind prezentă și în fauna țării noastre. Dieellophilus carniolensis (C. L. Koch, 1847) (fig- 25) 1847 Clinopodes carniolensis G. L. Koch, Panzer. Knt. Revis., voi. 3, p. 185. 1870 Mecistocephalus carniolensis Meinert, Naturh. Tidsskr., ser. 3, voi. 7, p. 9. 1880 Mecistocephalus carniolensis Latzel, Myr. Ostern. Ung. Monarchie, voi. I, p. 162. 1880 Mecistocephalus hungaricus Tomosvâry, Zool. Anz. 1886 Geophilus austriacus Meinert, Vidensk. Meddel, voi. 36— 38, p. 144. 1898 Geophilus apfelbecki Verhoeff, Arch. Naturg., voi. 64, I, p. 348. 1904 Mecistocephalus anomalans Ghamberlin, P. Ac. Philad., voi. 56, p. 655. 1918 Mecistocephalus carniolensis Verhoeff, Broun, Kl. Ordn., voi. 5, II, p. 492, 517. 1919 Dieellophilus anomalans Silvestri, Rec. Ind. Mus., voi. 16, p. 83. Are corpul lung de cel mult 60 mm, lat de 2,3 mm, ușor îngustat spre extremitatea posterioară. Culoarea generală a corpului este roșie- gălbuie pînă la cărămizie, mai întunecată pe scutul cefalic și forcipule, care cel mai adesea este castaniu-brună. Numărul perechilor de picioare este de 43. Capul este alungit, subdreptunghiular și aproximativ de 1,27 ori mai lung decît lat. Șanțul frontal este evident. Scutul cefalic nu acoperă niciodată în întregime forcipulele. Antenele sînt scurte, moniliforme și aproximativ de 2,5—3 ori mai lungi decît capul. Zona anterioară a clipeusului este scurtă, iar la colțurile marginii laterale este prevăzută cu aproximativ 5 peri mari așezați unul după 67 Fig. 25. — DiceUophilus camiolensis b - clipeus ; c - maxilele I și II; d - forcipule; c - ultimele segmente ale corpului la și Ș (ventral). a — capul; 68 ORDINUL GEOPHILOMORPHA celălalt. Alte par ticul irită ți nu există. Zona posterioară a clip unsului este foarte mare. Nu este împărțită median și prezintă pe o suprafață mare numeroși peri, printre care se observă pori glandulari foarte mici. Porțiunea acoperită cu peri este strălucitoare la culoare, în comparație cu restul clipeusului, și este bine delimitată de o bandă lata, neparoasă, colorată în galben întunecat. Pleuritele cefalice sînt înguste, au peri foarte mici așezați împrăștiat. Partea mediană a labrului este foarte îngustă, cu mult mai lungă decît lată, iar marginile caudale ale părților laterale sînt ușor scobite. Mandibulele sînt puternice și au numai 3—5 lame pectinate cu dinți foarte apropiați și subțiri. Prima lamă se deosebește de celelalte prin dinții ei mai scurți. Toate lamele dințate sînt scurte și zimțate pînă aproape de bază. La baza primei lame dințate se găsește un pinten ca un dinte foarte ascuțit. Partea laterală a mandibulei este acoperită cu numeroși peri mici care formează un fel de ,,blană” caracteristică. Forcipulele sînt punctate. Coxosternul prezintă pe marginea ros- trală o mică scobitură mărginită de 2 dințișori. Prefemurul forcipular are la capătul distal un dinte colorat în negru. Cîte un dințișor asemănător se mai găsește și pe femur și tibie. Tarsungulul nu prezintă nici un fel de dinte, este ușor curbat și cu mar- ginile rotunjite. Tergitele sînt netede cu două șanțuri longitudinale și acoperite cu peri mici, puțini, așezați împrăștiat. Sternitele nu prezintă șanț bifurcat. Sternitul ultimului segment pedifer este mult îngustat posterior și în lungime se întinde aproximativ numai cît jumătatea coxei picioarelor terminale. Tergitul ultimului segment prevăzut cu picioare are marginile laterale paralele, marginea posterioară ușor scobită și este aproape de două ori mai lung decît tergitul anterior. Coxele picioarelor terminale sînt umflate și prevăzute cu pori glan- dulari așezați uniform pe toate laturile sale. Pe fața ventrală există un por central mai mare decît ceilalți. Prima pereche de picioare, spre deosebire de alte specii, este puțin mai mică decît perechea a doua. Biotop. Specie frecventă la noi mai ales în zona muntoasă cu păduri de foioase, întîlnindu-se din primăvară și pînă în toamnă. Este un element component al hemiedafonului (litieră și humicol), al euedafonului (sol de pădure de sub litieră) și al habitatelor asociate solului (buturugi, sub pietre, sub scoarța copacilor căzuți la pămînt) din pădurile de foioase. A fost întîlnită în gurile peșterilor și chiar în peșterile nu prea adinei. Răspîndire geografică. Specie holarctică cu un areal discontinuu, citată din centrul Europei, nordul Italiei, Iugoslavia, recent și din Anglia, Statele Unite (California) și Japonia. Probabil că în Anglia, Statele Unite și Japonia a fost introdusă cu diferite transporturi navale, fapt ce o va face să devină specie cosmopolită. Comună în endogeni zonelor montane și submontane din Banat, Oltenia, Transilvania, Maramureș și Moldova (fig. 26). Banat: Băile Herculane, Domogled, Bocșa Vasiovei, Peștera Popovăț (M-ții Banatului), 69 ' Răspîndirea speciei Dicellophilus carniolcnsis în România. 70 ORDINUL GEOPHILOMORPHA Mehadia, Orșova, Semenic, Cantonul Comarnic, Valea Berzasca, Munții Cernei (Valea Cernei și Valea Jaunei); Oltenia : Valea Cernei, Lunca Cer- nișoarei, Vîrtoape (Masivul Gorganul), Valea Lupșei, Călimănești, Cozia, Valea Stînișoara (Mții Cozia), Olănești, cîteva peșteri din Munții Mehe- dinți : Peștera Vacilor de la Cloșani, Peștera nr. 9 și 15 din Valea Lupșei, Avenul de la jgheab, Peștera aven de sub Plaiul Gorganului, Peștera nr. 1 din Valea Bulbei (Podișul Mehedinți) și Peștera Sf. Grigore Decapolitul (Masivul Stogu-Vînturarița); Transilvania : Bistrița, Cărpiniș, Cluj (Făget, Fînațe, Galcer, Grădina Botanică, Hoia), Ciucea, Colibița, Detunata, Gîlgău, Halta Peștera (Vadul Crișului), Jibou, Josenii Bîrgăului, Lunca Bradului (Reghin), Fundătura Ponorului, Mții Apuseni (Cheile Turzii, Scărișoara, Scărișoara-Belioara, Valea Ordăncușa, Vlădeasa, Someșul Rece, Cîmpeni), Mții Călimani, Mții Retezat : Rîu de mori, Gura Zlata, Rîul Mare, Valea Nucșoarei, Parcul Național, Piatra Ceții (întregalde), Ponorici-Pui, Prundul Bîrgăului, Posești, Paroșeni, Roșia, Răcaș, Sîngeorz Băi, Traniș, Trascău, Valea Vinului (Mții Rodnei), Valea Sighiștelului; Moldova: Vatra Dornei; Maramureș : Borșa, Gutin, Vișeul de Sus. Attems (1929) o citează și din Dobrogea, fără a indica localitatea. Familia GEOPHILIDAE Leach, 1814 1895 Geophilidae 4- Dignalhodonlidae Cook, P.U.S. Mus., voi. 18, p. 66, 71 și 72. 1896 Geophilidae ex. p. Cook, Brandtia, p. 35. 1903 Pectinifoliinae Attems, Zool. Jahrb. Syst., voi. 18, p. 166 și 214. 1908 Geophilinae Verhoeff, Broun, Kl. Ordn., voi. 5, II, p. 274. 1912 Geophilidae Chamberlin, Canad. Ent., voi. 44, p. 65. 1914 Geophilidae Attems, Arch. Naturg., voi. 80, A, 4, p. 124. Această familie cuprinde specii de dimensiuni variabile, colorate în galben pal, uneori cu pete negre împrăștiate neuniform pe tot tegu- mentul. Clipeusul este bine reprezentat, pe el, uneori, se pot găsi aree cli- peale. Areele clipeale pot să lipsescă, ca de altfel și perii din vecinătatea labrului. Labrul este caracteristic, format din trei piese, una mediană și două laterale. Piesa mediană a labrului poate fi mai mult sau mai puțin dezvoltată, iar cele laterale pot fi sau nu prevăzute cu niște prelungiri de forma unor franjuri. Mandibulele prezintă dorsal un condil de forma unei nodozități mai mult sau mai puțin dezvoltate, care, niciodată nu ia aspectul unui cîrlig. Creasta apicală a mandibulei nu prezintă lamă dintată. Dorsal, pe creștetul apical al mandibulei se găsește o singură lamă pectinată. Uneori, tot dorsal și lateral se poate găsi un dinte, diferit de ceilalți, care FAM. GEOPHILIDAE — GEN. CLINOPODES 71 iese în evidență și prin culoarea deosebită pe care o are. Ventral pe creș- tetul mandibulei pot să se găsească perii așezați ca la o pensulă. Prima pereche de maxile, are coxosternul întreg (nedivizat de un șanț median), cu excepția unor specii din subfamilia Dignatliodontin^ Telopoditele primei perechi de maxile sînt constituite din două articole. Palpii laterali pot să fie prezenți sau pot lipsi. Perechea a doua de maxile, are coxosternul întotdeauna nedivizat de un șanț median. Uneori, coxosternul este lat, alteori este îngust. Există specii prevăzute cu o bandă chitinoasă ce merge oblic de la unghiurile caudale ale coxosternului pînă la porii glandelor metamerice. Telopoditul maxilei II este constituit din trei articole care se termină cu o gheară, iar în unele cazuri poate prezenta un tubercul. Fig. 27. — Apendice bucale la Geophilidae (schematic) a — labrul; b — mandibulă; c — maxile. Forcipulele sînt de dimensiuni variabile. Coxosternul forcipular este întotdeauna puternic. Telopoditul forcipular poate fi mai scurt sau mai lung, iar tarsungulul poate prezenta în concavitatea sa creste. Tergitul forcipular este uneori lat, cu marginile aproape paralele, alteori are o formă trapezoidală. Paratergite nu există decît la puține forme. Eupleuriul are o struc- tură foarte diferită. La unele specii, sternitele pot prezenta pe marginea rostrală o fosetă transversală în care „pătrunde” o excrescență de pe marginea caudală a sternitului precedent. Această conformație se cunoaște sub numele de „structură carpofagiană”. Pe sternite se pot găsi sau nu pori glandulari. 72 ORDINUL GEOPHILOMORPHA Ultimul pleurit prevăzut cu stigmă este separat de metatergitul corespunzător. Pretergitul ultimului segment purtător de picioare este în cele mai multe cazuri lățit. în unele cazuri, cu totul excepționale, el este mai. îngust decît metatergitul și este mărginit de pleurite. Picioarele terminale au telopoditul format din șase articole. în rare cazuri, telopoditul poate avea numai cinci articole. Gheara apicală poate să existe sau poate să lipsească, ca de altfel și porii glandelor coxale. Pe segmentul postgenital se găsește o pereche de pori laterali, numiți „pori anali”, în care se deschid o pereche de glande. Familia Geophilidae cuprinde 5 subfamilii, dintre care numai 3 au reprezentanți în fauna țării noastre : Geophilinae, Dignathodoniina-e și Pachymerinae. CHEIE PENTRU DETERMINAREA SUBFAMILIILOR DE GEOPHILIDAE DIN FAUNA ROMÂNIEI 1 (2) Clipeusul cu una sau două aree clipeale; forcipulele nu sînt aco- perite în întregime de capsula cefalică, în lungime întrec adesea partea anterioară a capului; linia de sutură pleuro-coxală este paralelă cu marginile capului.......................3 Păciiymerinao 2 (1) Clipeusul nu prezintă arii clipeale (rareori o singură aree clipeală; forcipulele sînt mai mici, nu întrec lungimea părții anterioare a capului și sînt adesea acoperite în întregime de capsula cefalică; linia de sutură pleuro-coxală este oblică, nefiind paralelă cu mar- ginile capului......................................................3 3 (4) Capul este foarte mic; corpul este puternic îngustat în partea sa anterioară; labrul are zona mediană dințată, iar părțile late- rale sînt rudimentare și nu prezintă dinți sau franjuri .... ...................................................2. Dignathodontinae 4 (3) Capul este mai mare, f iind tot atît de lat cît și corpul; corpul se îngustează în partea anterioară foarte puțin sau deloc; dinții de pe zona mediană a labrului sînt îndreptați posterior, iar zonele laterale prezintă niște prelungiri cu aspect de franjuri .... .........................................................1. Geophilinae Subfamilia GEOPHILINAE (Erolemann, 1909) 1909 Subtribus Gcophilina Brolemann, Arch. Zool. exper., ser. 5, voi. 3, p. 8. 1914 Tribus Geophilini ex. p. Attems, Arch. Naturg., voi. 80, A, 4, p. 125. 1926 Subfamilia Geophilinae Attems, Kiikenthal und Krumbach, Handb. Zool./voi. 4, p. 361. FAM. GEOPHILIDAE — GEN. CLINOPODES 73 Speciile care intră în subfamilia Geophilinae au capsula cefalică cele mai adesea puțin mai lungă decît lată, cu sau fără șanț frontal. Labrul are porțiunea mediană mai mică, prevăzută cu dinți sau franjuri, iar zonele laterale sînt mai mari și prevăzute cu franjuri (la genul exotic Simophilus Silv. franjurile lipsesc). Telopoditul maxilei I de obicei este constituit din două articole. La unele genuri exotice se găsesc și altfel de conformații. Palpii pot fi prezenți sau pot lipsi. Coxosternul maxilei II este alcătuit dintr-o singură bucată, nedivizat. Telopoditul este constituit din trei articole. Uneori se poate găsi și o gheară apicală. Coxosternul forcipular poate prezenta sau nu linie chitinoasă. Forcipulele nu depășesc lungimea capului. Sutura pleuro-forcipulară este oblică. Pe sternite se pot găsi sau nu cîmpuri cu pori glandulari. Tarsul picioarelor terminale este constituit cel mai adesea din două articole; uneori el este uniarticulat. Se poate întîlni și o gheară apicală (pretars). Coxa prezintă pori coxali. Subfamilia Geophilinae este divizată de alți autori în triburi, clasi- ficare pe care nu o adoptăm, deoarece se complică inutil clasificarea acestui grup. S-au descris pînă în prezent din acest grup 36 de genuri cu numeroase specii. în fauna Bomâniei sînt citate specii din următoarele genuri: CU- nopodes, Necrophloeophagzts, Geophilus, N esogeophilus și Insigniporus. CHEIE PENTRU DETERMINAREA GENURILOR SUBFAMILIEI GEOPHILINAE DIN FAUNA ROMÂNIEI 1 (2) Clipeusul prezintă o aree clipeală de dimensiuni mici, prevăzută cu doi peri; antenele sînt foarte lungi; sternitele nu prezintă structură carpofagiană (fig. 40) .... 3. Necrophloeophagus 2(1) Clipeusul nu prezintă niciodată aree clipeală ; antenele sînt lungi; sternitele pot să aibă sau nu structură carpofagiană .... 3 3 (4) Perechea a Il-a de maxile prezintă linia de sutură dintre cele două coxe; porii ventrali sînt așezați în unul sau două cîmpuri circulare; gheara apicală a telopoditului maxilei II este simplă; porii coxali ai picioarelor terminale se termină în două grupe așezate în două gropițe (fig. 48)................. 5. Insigniporus 4 (3) Perechea a Il-a de maxile nu prezintă niciodată linia de sutură dintre coxe; cîmpurile ventrale de pori pot avea altă formă. ..5 5 (6) Partea mediană a labrului este prevăzută cu franjuri și nu prezintă dinți (în mod excepțional se pot întîlni unul sau doi dinți). Porii coxali ai ultimei perechi de picioare se deschid în una sau mai multe gropițe, uneori separat (fig. 28—38) .......................................................1. Clinopodes 74 ORDINUL GEOPHILOMORPHA 6 (5) Partea mediană a labrului este prevăzută cu dinți, niciodată cu franjuri; porii coxali ai ultimei perechi de picioare se deschid separat sau într-o gropiță..........................................7 7 (8) Porii coxali ai ultimei perechi de picioare se deschid într-o gro- piță situată în apropierea colțului anterior al sternitului . . . .....................................................2. Nesogeophilus 8 (7) Porii coxali ai ultimei perechi de picioare se deschid izolat, direct în afară (fig. 42—46).................................... 4. Geophilus Genul Clin o pod os C. L. Koch, 1847 1847 Clinopodes G. L. Koch, Koch-Panz. Krit. Revis. 3, p. 184. 1909 Clinopodes Brolemann, Arch. Zool. exper., voi. 5, 3, p. 339. 1914 Clinopodes Attems, Arch. Naturg., 80, p. 126. 1866 Scnipoeus Bergsoe & Meinert, Naturii. Tidssk. 1902 Onychopodogaster Verhoeff, Zool. Anz., 25. 1964 Clinopodes Eason, Centipedes of the British Isles, p. 106. Specii cu capul mic care nu acoperă decît în parte forcipulele. Scutul cefalic este îngustat posterior cît tergitul următor; anterior se îngustează puțin și nu prezintă cel mai adesea șanț frontal evident, ci numai o „urmă” a acestuia care dă impresia de șanț. Labrul este neclar împărțit în cele trei părți. Uneori cele trei piese sînt relativ destul de distincte. Piesa mediană a labrului prezintă franjuri asemănătoare cu cele de pe piesele laterale sau care, în unele cazuri, sînt ceva mai scurte. Uneori se pot găsi 1—2 dinți așezați medial. Prima pereche de maxile este prevăzută cu două perechi de palpi externi. Telopoditul este format din două articole. Coxosternul perechii a doua de maxile nu prezintă șanț median. Telopoditul se termină cu o gheară puternică. Aceasta nu prezintă ceva caracteristic. Pe coxosternul forcipular la toate speciile de la noi se găsesc linii chitinoase complete sau scurte. Tarsungulele sînt lungi, ca de altfel toate articolele telopoditului forcipular și ajung pînă în partea anterioară a capului. Tergitul forcipular are mai mult sau mai puțin forma unui trapez foarte puțin înalt, dar tot atît de lat la bază cît și tergitul următor. Porii ventrali sînt dispuși în cîmpuri destul de bine conturate. De cele mai multe ori mai ales pe sternitele anterioare ele au aspectul unor benzi transversale. Pe sternitele mediane, cîmpurile cu pori se împart în două, iar pe cele posterioare ele se unesc din nou într-un cîrnp care poate avea o formă subtriunghiulară sau altă formă. Presternitul și metasternitul ultimului segment prevăzut cu pi- cioare sînt cu mult mai late decît metasternitul segmentului precedent. Presternitul este mai mult sau mai puțin strangulat la mijloc iar meta- sternitul este mai lat decît lung. FAM. GEOPHILIDAE — GEN. CLINOPODES 75 Picioarele terminale an telopoditul din 7 articole. Ultimul articol se poate termina sau nu cu o gheară. Coxele prezintă numeroși pori care se deschid în apropierea marginii sternitului în una sau mai multe gropițe, care în parte sînt ascunse sub sternit. în unele cazuri, porii glandulari se deschid separat. Au pori anali. Typ : Clinopodes flavidus (C. Koch). Areal. Gen răspîndit în Europa, cu numeroși reprezentanți în re- giunea mediteraneană. în Peninsula Scandinavică este un element sinantrop. în fauna țării noastre genul Clinopodes este reprezentat de 9 specii: C flavidus^ C. polytrichus, C. porosus, C. intermedius, C. escherichii, C. rodnaensis, C. trebevicensis, C. linearis și G. abbrematns. CHEIE PENTRU DETERMINAREA SPECIILOR GENULUI CLINOPODES DIN FAUNA ROMÂNIEI 1 (2) Ultima pereche de picioare este prevăzută cu o gheară apicală (fig. 37 e, f)........................................................3 2(1) Ultima pereche de picioare nu prezintă gheară apicală (fig. 28 e, 29 b).................................................................5 3 (4) 63—69 perechi de picioare; capul mai lat decît lung; antenele de două ori mai lungi decît lungimea capului; 7—8 franjuri în regiunea mediană a labrului; porii glandulari coxali sînt așezați într-o depresiune anterioară și una mediană foarte slab schițată (fig. 37).................................................8. C. linearis 4 (3) 55 —57 perechi de picioare; capul mai lung decît lat; antenele de trei ori mai lungi decît lungimea capului; 4—5 franjuri în regiunea mediană a labrului; porii glandulari coxali sînt așezați într-o depresiune anterioară în urma căreia se des- chide, izolat, încă o glandă (fig. 38) .... 9. C. abbreviatus 5 (2) în afară de porii glandulari obișnuiți, pe coxele ultimei perechi de picioare există cîte un por izolat (fig. 33 c, 35 e) .... 9 6 (5) Nu există por izolat pe coxele ultimei perechi de picioare, ci numai porii glandulari obișnuiți......................................7 7 (8) Sternitele 1—8 sînt lipsite de peri; cîmpurile cu pori de pe ulti- mele 7—8 sternite sînt înguste și așezate transversal (uneori cele de pe ultimele 2—4 sternite sînt ușor bombate; porii coxali se deschid în două gropițe; 58 — 75 perechi de picioare (fig. 28).................................................1. C. flavidus 8 (7) Sternitele 1— 8 cu numeroși peri lungi (fig. 29 a); ultimele 7—8 sternite cu cîmpurile glandulare înguste așezate transversal (uneori pe ultimele 4—5 sternite ele sînt ușor bombate ridicîn- 76 ORDINUL GEOPHILOMORPHA du-se în înălțime pînă la maximum 1/4 din lungimea sternitului) : 63 —73 perechi de picioare (fig. 29) .... 2. C. polytriehus 9 (10) Porii coxali se deschid în gropițe (fig. 33 c).................11 10 (9) Porii coxali nu se deschid în gropițe (fig. 35 e)..............15 11 (12) Porii coxali se deschid în 2 —3 gropițe (uneori există și un mic por izolat (fig. 31 c); dinții de pe coxosternul forcipular sînt mici și mai lăți decît lungi; 61 —71 perechi de picioare; porii sternali pe ultimele 4—5 sternite sînt dispuși în cîmpuri sub triunghiulare care ajung pînă la mijlocul acestor sternite . . 3. C. escherichii 12 (11) Porii coxali se deschid în 4 gropite; porul izolat este foarte mic (fig. 33c) .....................’. ...........................13 13 (14) 59 —65 perechi de picioare; dinții de pe coxosternul forcipular sînt mari și în general mai lungi decît lăți (fig. 32 c); cîmpurile cu pori de pe ultimele 4—6 sternite se întind anterior pe apro- ximativ 1/3 din lungimea acestor sternite (fig. 32 d)4. C. porosus 14 (13) 79—81 perechi de picioare; dinții de pe coxosternul forcipular sînt mici și mai lăți decît lungi; cîmpurile cu pori de pe ultimele 6 sternite sînt mari și ajung în înălțime pînă aproape de jumă- tatea lungimii sternitelor sau chiar mai mult (fig. 33 d) .... ........................................................5. C. intennedius 15 (16) 57—71 perechi de picioare; dinții de pe coxosternul forcipular sînt foarte mari, mai înalți decît lăți (fig. 35 c); linia chitinoasă completă; cîmpurile cu pori glandulari de pe ultimele 4—6 sternite ajung în înălțime pînă aproape de mijlocul sternitului (fig. 36 d); porii coxali în număr de 10 —19 (fig. 35 e) . . . . ........................................................6. C. rodnaensis 16 (15) 51 —59 perechi de picioare; dinții de pe coxosternul forcipular foarte mici sau absenți; linia chitinoasă incompletă; cîmpurile cu pori glandulari de pe ultimele 4—6 sternite ajung în înălțime pînă la mijlocul sternitelor (fig. 36 e); cel mult 9 pori coxali (fig. 36 d)..........................................7. C. trebevicensis 1. Clinopodes flavidus C. L. Koch, 1847 (fig. 28) 1847 Clinopodes flavidus C. L. Koch, Koch-Panz. Krit. Revis., voi 3, p. 184. 1847 Paobius nitens G. L. Koch, ibid., p. 182. 1870 Geophilus montanus Meinert, Naturh. Tidssk., ser. 3, voi. 7, p. 75. 1880 Geophilus flavidus Latzel, Myr. Ostern. Ung. Monarchie, voi. 1, p. 175. 1881 Geophilus flavidus Haase, Z. Ent. Breslau, ser. 2, voi. 8, p. 78. 1883 Geophilus flavidus Berlese, A. M. S. fasc. 4, nr. 9. 1889 Geophilus flavidus Daday, Myr. Regni Hung., p. 87. 1895 Geophilus flavidus Verhoeff, Arch. Naturg., voi. 61, p. 351. 77 Fig. 28. — Clinopodes flavidus a — capul și primele segmente; b — labrul; c — forcipule; d — ultimele șase sternite cu cîmpurile cu pori glandulari; c — ultimele segmente ale corpului (ventral). 78 ORDINUL GEOPHILOMORPHA Corpul ajunge în lungime la 50 —65 mm, este colorat în galben ca paiul, cu capul și forcipulele roșietice-gălbui sau brune-castanii. Gheara forcipulară este aproape neagră întunecată la culoare. Numărul perechilor de picioare variază între 59 și 75 de perechi (la mascul 59 — 72, iar la femelă 61 —75). Capsula cefalică este aproximativ la fel de lungă cît este și de lată și cu șanțul frontal mai mult sau mai puțin schițat. Antenele sînt scurte, formate din articole mai lungi decît late. Labrul este nedistinct, divizat în trei părți. Piesa mediană este relativ îngustă și ușor boltită. Toate cele trei părți ale labrului prezintă franjuri. Pe clipeus, anterior, se găsește o grupă de peri așezați împrăștiat. Palpii primei perechi de maxile sînt lungi și zvelți. Coxosternul forcipular este prevăzută cu punctuații pe toată su- prafața sa. Pe marginea rostrală se găsesc doi dinți puternici, întunecați la culoare. Linia chitinoasă este completă. Gheara forcipulară (tarsungulum) este netedă, nezimțată în scobitura sa. Porii glandulari de pe sternitele anterioare sînt așezați într-o bandă transversală îngustă care se întinde de la o latură la alta a sternitului. Începînd cu sternitul 27, cîmpul cu pori se împarte în două cîmpuri oblice mici, sărace în pori. Pe ultimele 7 —8 segmente, cîmpul cu pori ia din nou forma unor benzi înguste dispuse transversal. Sternitele anterioare sînt punctate și lipsite de peri. Sternitele 10 —20 au la marginea anterioară o depresiune scurtă, dar lată, iar la marginea caudală o mică ieșitură care ,,pătrunde” peste depresiunea segmentului următor (cu structură carpofagiană). Porii de pe coxele ultimei perechi de picioare se deschid în două gropițe situate la marginea sternitului acestui segment. La mascul, ultima pereche de picioare este ceva mai îngroșată decît la femelă. Fără pretars. Gonopodele sînt evidente, nu prezintă ceva particular. Are pori anali. Ecologie. Specie comună, relativ abundentă, atît în regiunile de cîmpie, cît și în cele deluroase și montane. Populează în special zonele împădurite cu foioase, fiind colectată mai ales din litiera pădurii, sub pietre, bușteni și alte adăposturi naturale, comună și în sol despădurit. Accidental se poate întîlni și în peșteri. Se poate captura din martie și pînă în noiembrie cînd îngheață pămîntul. Răspîndire geografică. Specie holarctică răspîndită din Italia pînă în Asia Centrală. Foarte comună în Alpi și lanțul carpatic. în Eomânia (fig. 30) a fost citată din numeroase localități: Dobrogea : Babadag, Beibunar, Ciucurova, Casian, Canaraua Fetii, Nicolae Bălcescu, Greci, Gura Dobrogei, Isaccea, Istria, La Adam, Luncavița, Măcin, M-ții Pricopan, Muntele Consul, Mănăstirea Celic, Niculițel, Sarica (Ni- culițel), Sibioara, Sitorman; Muntenia : Comana, Mihai Bravu, Greaca, Mănăstirea Ciolanu, Pădurea Măgura ; Oltenia : Nadanova, Cireșiu, Podișul Mehedinți (Peștera Hoților de la Nadanova); Banat: Cantonul Comarnic, FAM. GEOPHILIDAE — GEN. CLINOPODES 79 Dealul Roșu (Culmea Mehadiei), Mehadia, Băile Herculane (Platoul Coronini și Domogled), Valea Cernei, Moldova Veche, Pescarii, Sf. Elena, Cozla, Valea Liuborojda (Defileul Dunării), Tișovița, Cazane, Eșalnița, Orșova; Transilvania: Cheile Vîrghișului, Mții Perșani (Bogata), Mții Sebeșului (Peștera din Valea Opritei). Notă. Localitățile indicate de autorii mai vechi nu le cităm, deoarece nu se cunoaște precis la ce formă de C. flavidus se refereau. Localitățile mai sus indicate sînt după Matic (1954) și Negrea și colab., (1969). 2. Clinopodes polytrichus (Attems, 1903) (fig. 29) 1903 Geophilus flavidus polytrichus Attems, Zool. Jahrb. Syst., voi. 18, p. 223, 233. 1928 Clinopodes flavidus polytrichus Attems, Das Tierreich, fasc. 52, p. 204 1. Geophi- lomorpha. Specie cu corpul colorat în galben strălucitor, cu nuanță galben- roșcată-castanie pe forcipule și cap. Lungimea corpului ajunge pînă la 60—65 mm. Numărul perechilor de picioare la exemplarele din colecția noastră este de 65 — 73; în literatura de specialitate specia este citată numai cu 63 perechi de picioare (Verhoeff, 1934). Capsula cefalică este aproximativ tot atît de lungă cît și de lată, cu șanțul frontal mai mult sau mai puțin evident. Ea nu acoperă forcipulele în întregime. Antenele sînt scurte. Labrul are cele trei părți ale sale franjurate. Piesa mediană este ușor arcuită și nedistinct delimitată de cele laterale. Clipeusul și maxilele au aceeași conformație ca la specia C. flavidus. Forcipulele sînt bine dezvoltate, cu tarsungulele netede, nezimțate. Coxosternul forcipular prezintă punctuații și doi dinți evidenți, puternic chitinizați și închiși la culoare. Sternitele 1—8 sînt des setate, fapt ce a și sugerat denumirea speciei de „polytrichus”. Ele sînt nepunctate sau slab punctate. Sternitele 8 —18 în general punctate. Cîmpurile cu pori sînt evidente pe toate sternitele; pe primele sternite, porii sînt dispuși în bandă transversală în jumătatea.posterioară și apropiate de marginea caudală. Începînd cu sternitele 26 și 27, ele se despart în două cîmpuri oblice mici, ca pe ultimele 7—8 segmente să se dispună din nou în bandă transversală îngustă. Uneori, pe ultimele 4—5 sternite, cîmpurile cu pori devin aproximativ sub triunghiulare, ridicîndu-se în înălțime pînă la aproximativ 1/4 din lungimea sternitului. Sternitele anterioare prezintă o structură carpofagiană. 80 ORDINUL GEOPHILOMORPHA Porii de pe coxele ultimelor perechi de picioare se deschid la exterior în două gropițe situate la marginea sternitului acestui segment. Masculul are picioarele terminale ușor îngroșate. Gonopodele sînt evidente. Fig. 29. — Clinopodes polytrichus a __ sternitele IV și V; b — ultimele segmente ale corpului (ventral); c — ultimele șase sternite cu cîmpurile cu pori glandulari. FAM. GEOPHILIDAE — GEN. CLINOPODES 81 Porii anali sînt întotdeauna prezenți. Ecologie. Specie destul de rară, pare a fi iubitoare de căldură. Se întîlnește în sol sub buturugi, pietre, mai ales primăvara și toamna atît în păduri de foioase, cît și în teren deschis. întotdeauna în număr mic de indivizi. Nu s-a întîlnit în peșteri. Răspîndire geografică. Specie balcanică citată numai din Corfu și România. La noi (fig. 30) este citată numai din sudul țării. Se cunoaște din localitățile : Dobrogea : Constanța, Mangalia și Măcin; Muntenia : Bucu- rești, Sihlea (R. Sărat) și Pădurea Comana; Banat: Orșova și Șasea Montană; Transilvania : Marghita și Muntele Mare. Attems (1929) o citează și din Moldova fără a da localitatea (Val du Merlad?). Notă. Al ți autori consideră această specie ca pe o rasă. Nu putem admite acest punct de vedere, deoarece arealul acestei specii se suprapune cu al celorlalte rase de C. flavidus, iar caracterele distinctive, deși puține, sînt constante, fapt ce justifică menținerea ei ca specie bună. 3. Clinopodes escherichii (Verhoeff, 1896) (fig. 31) 1896 Geophilus flavidus escherichii, Verhoeff, Arch. Naturg., voi. 62, p. 2. 1929 Clinopodes flavidus escherichii, Attems, Das Tierreich, 1, Geophilomorpha, p. 204. Corpul are în general aceeași culoare și lungime ca la C. flavidus. Capul este aproximativ la fel de lung cît este și de lat. Șanțul frontal se observă destul de bine. Numărul perechilor de picioare la exemplarele din colecția noastră variază între 61 și 71. în literatura de specialitate, specia este citată cu 63—71 perechi de picioare. Labrul și maxilele au aceleași caracteristici ca la specia C. flavidus. Forcipulele sînt evidente au coxosternul înarmat cu 2 dinți mici, mai lăți decît înalți, iar tarsungulum este neted. Sternitele anterioare sînt netede și prevăzute cu peri dispuși destul de rar. Perii sînt întotdeauna mici. Punctuațiile sînt rare și destul de slabe, astfel îneît sternitele apar nepunctate. Pe sternitele anterioare se găsește o structură carpofagiană. Cîmpul cu pori glandulari de pe primele sternite este dispus sub forma unei bande transversale; spre mijlocul capului aceasta se desface în două cîmpuri laterale aproape simetrice. Cîmpul cu pori de pe ultimele 7—8 segmente devine mult mai mare și ia un aspect subtriunghiular, întinzîndu-se anterior pînă aproape de mijlocul sternitelor. 6 — Fauna 82 Fig. 30. — Răspîndirea speciilor Clinopodes flavidus și C. polytrichus în România, FAM. GEOPHILIDAE — GEN. CLINOPODES 83 Porii de pe coxele ultimei perechi de picioare se deschid în 2 sau 3 gropițe așezate pe și sub marginea sternitului acestui segment. în unele cazuri se poate deosebi un por mic izolat. Picioarele anale la mascul sînt cu ceva mai îngroșate. Gonopodele evidente. Porii anali sînt destul de aparenți. Ecologie. Specie întîlnită cu predilecție în litiera pădurilor de foioase din regiunile de deal, de primăvara și pîră toamna. Niciodată nu se găsește în număr mare de indivizi și nici la altitudini mari. Se poate întîlni și în unele peșteri (Oltenia — N e g r e a și colab., 1969), fiind probabil un element subtroglofd. Răspîndire geografică. Specie est-mediteraneană, la noi atingînd limita nordică a arealului. La noi (fig. 34) se cunoaște în localitățile : Dobrogea: Niculițel, Măcin, Mănăstirea Cocoș, Pădurea Turnice, Mții Pricopan, Cesna, Horia, Atmăgea, Gura Dobrogii, Murfatlar, Limanu; Oltenia : Mții Mehedinți — Peștera Cloșani, Peștera din Cioaca Brebeneilor, Peștera nr. 9 din Valea Lupșei; Banat: Băile Herculane, Bocșa, Cazane, Mehadia, Moldova Nouă, Valea Cernei; Transilvania: Cheile Turzii, Cluj (Făget, Hoia), Cincșor (Făgăraș), Cincul Mare, Sîngeorz-Băi. Notă. Autorii mai vechi consideră și această formă ca pe o subspecie. Cîmpul cu pori de pe ultimele segmente o deosebește cu ușurință de C. flavidus. La aceasta se adaugă și faptul că arealul ocupat de această formă se suprapune cu al speciei C. flavidus, ceea ce demonstrează pentru menținerea lor ca specii bune. 4. Clinopodes porosus (Verhoeff, 1934—1935) (fig. 32) 1934 — 1935 Geophilus flavidus porosus Verhoeff, Zool. Jahrb., Bd. 66, p. 10. Corpul este colorat în galben strălucitor pe tergite, galben mat pe sternite și picioare, uneori galben deschis, iar pe cap și forcipule are o nuanță mai întunecată. în lungime ajunge pînă la 50 mm. Numărul perechilor de picioare variază între 59 și 65 (Verhoeff, 1934—1935, 59 —63 perechi de picioare). Capsula cefalică este aproape la fel de lungă cît este și de lată. Șanțul frontal sau cel puțin locul pe unde trebuie să treacă se observă ca o bandă mai decolorată. Capul nu acoperă complet forcipulele. Cele trei părți ale labrului sînt prevăzute cu franjuri. Acestea sînt mai scurte pe partea mediană, care este slab delimitată de zonele înveci- nate și este ușor curbată anterior. Palpii laterali de pe prima pereche de maxile sînt lungi și zvelți. 84 ORDINUL GEOPHILOMORPHA Forcipulele sînt puternice. Coxosternul prezintă pe marginea ros- trală doi dinți mari, care sînt rotunjiți la vîrf și mai înalți decît lăți. Porii glandulari ventrali au dispoziția generală comună speciilor acestui gen. Ei sînt dispuși în bandă îngustă așezată în latul sternitului. Fig. 31. — Clinopodes cscherichii a — capul; b — ultimele șapte sternite cu cîmpurile cu pori glandulari; c — ultimele segmente ale corpului (ventral). FAM. GEOPHILIDAE — GEN. CLINOPODES 85 Cîmpul cu pori este situat în treimea posterioaiă a sternitului. Spre deo- sebire de acestea, cîmpurile cu pori de pe ultimele 4—5 sternite sînt mari aproape triunghiulare și se întind anterior pe aproximativ 1/3 din lun- gimea sternitelor. Porii de pe coxele ultimelor perechi de picioare se deschid în 4 gropițe situate pe marginea sternitului acestui segment, iar porul izolat este mic. Fig. 32. — Clinopodes porosns a — capul; b — labrul; c — forcipule; d — ultimele șase sternite cu cîmpurile cu pori; c — ultimele segmente ale corpului (ventral). 86 ORDINUL GEOPHILOMORPHA Gonopodele sînt evidente. La mascul, ultima pereche de picioare este mai îngroșată decît la femelă. Au pori glandulari anali. Ecologie. Specie colectată din aprilie și pînă în octombrie în număr mic de indivizi, de sub pietre, buturugi, frunzar, mușchi, pare a fi cel puțin la noi un element component al litierii și al anexelor acesteia precum și al solului de pădure. Răspîndire geografică. Specie citată din Israel, de unde se și descrie, iar recent identificată și în fauna Turciei (Mati c, 1969). în România (fig. 34) am identificat-o în Transilvania din locali- tățile : Baia de Arieș, Cheile Turzii, Cluj (Făget, Hoia), Lacul Sf. Ana, Pădurea Neagră, Satu Mare, Scărișoara-Belioara, Traniș (Alejd) și Valea Nucșoara (Mții Retezat) și în Moldova de pe Ceahlău. Cercetări ulterioare o vor identifica cu siguranță și în alte provincii românești, precum și în țările balcanice. Notă. Și această formă a fost considerată ca o subspecie C. flavidus porosus. Dis- poziția porilor glandulari de pe ultimele 5 sternite și existența a 4 gropițe în care se deschid porii coxali sînt caractere importante în acest grup. Dacă la acestea adăugăm și faptul că se găsește în plin areal cu forma nominată, nu putem să o considerăm decît ca pe o specie bună, care este intermediară între speciile prezentate pînă aici și C. interrnedius. 5. Clinopodes inteimedius Dărăbanțu & Matic, 1969 (fig. 33) 1969 Clinopodes interrnedius Dărăbanțu & Matic, Studia, series Biologia, f. 2, p. 104. Specie mare, cu corpul lung pînă la 70 mm. Lățimea corpului apro- ximativ 2,3 mm. Corpul este colorat galben ca paiul. Forcipulele sînt galben-roșcate, ruginii, iar tarsungulele brune. Numărul perechilor de picioare variază la femelă între 79 și 81 de perechi (masculul nu se cunoaște). Capul este mic, tot atît de lat cît este și de lung. Șanțul frontal este puțin distinct. Antenele sînt scurte; de aproximativ 3,5 ori mai lungi decît capul. Forcipulele sînt normal constituite fără a avea structură particu- lară. Coxosternul forcipular este rar punctat și înarmat cu doi dinți care sînt fie tot atît de lăți cît sînt și de înalți, fie cu ceva mai lăți decît înalți. Linia chitinoasă este completă. Tarsungulul este ușor curbat, neted în concavitatea sa. Tergitul forcipular este scurt și puțin mai îngust decît primul tergit. Clipeusul prezintă în partea sa anterioară o grupă de peri așezați împrăștiat și neregulat. FAM. GEOPHILIDAE — GEN. CLINOPODES 87 Labrul are piesele destul de bine conturate. Piesa mijlocie are partea posterioară convexă și cu franjurile mai subțiri și mai scurte. Cele două piese laterale au franjurile mai lungi. Prima pereche de maxile prezintă o pereche de palpi care sînt lungi și zvelți. Fig. 33. — Clinopodes intermedius a — labrul; b — ultimele șase sternite cu cîmpurile cu pori segmente ale corpului (ventral). glandulari; c — ultimele 88 ORDINUL GEOPHILOMORPHA Cîmpul cu pori ventrali pe primele 26 de sternite este dispus în benzi înguste, transversale, situate înspre marginea caudală a acestora. Începînd cu segmentul 27, ele se împart în cîte două cîmpuri laterale simetrice. Pe ultimele 6 sternite, cîmpul cu pori este de asemenea unic și are o formă subtriunghiulară. Dintre acestea, primul și ultimul cîmp cu pori sînt mai mici, în timp ce cele mijlocii de pe cele 4 sternite sînt înalte ajungînd pînă aproape de mijlocul sternitelor. Sternitele anterioare sînt slab punctate și lipsite de peri. Începînd cu sternitele 11 sau 12 și pînă pe sternitele 21 sau 22 se găsește și struc- tură carpofagiană. Porii glandulari ai coxelor ultimei perechi de picioare se deschid în 4 gropițe situate sub marginile laterale ale ultimului sternit. Izolat de aceștia, aproximativ în mijlocul feței ventrale a coxelor mai există cîte un por de dimensiuni foarte mici. Porii terminali sînt prezenți. Ecologie. Trăiește în același biotop cu celelalte specii de Clinopodes și mai ales cu C. flavidus și G. polytrichus. Este în schimb foarte rară, se întîlnește în litiera pădurii și numai în luna aprilie. Răspîndire geografică (fig. 34). Specie endemică în fauna României. Se cunoaște numai din Dobrogea de la Măcin. 6. Clinopodes rodnaensis (Verhoeff, 1938) (fig. 35) 1938 Geophilus (Clinopodes) rodnaensis Verhoeff, Zool. Jarhb., voi. 71, p. 340 și 342. Specie cu corpul colorat galben cu nuanță roșcată, uneori galben ca paiul mai mult sau mai puțin întunecat, lung pînă la aproximativ 40 mm. Gheara forcipulară și dinții de pe coxosternul forcipular sînt castanii întunecat. Capul este aproximativ la fel de lung cî.t și de lat. Uneori pare a fi mai scurt decît lat, cu marginile ușor boltite și colțurile retezate. Mar- ginea posterioară a capului este dreaptă. Șanțul frontal, de cele mai multe ori, nu se observă, sau dacă există este abia schițat. Antenele, sînt scurte. Lamina basalis este evidentă. Numărul perechilor de picioare variază între 57 și 71 de perechi., în literatura de specialitate sînt citate 57 și 69 perechi de picioare. Clipeusul este conformat ca și la celelalte specii ale acestui gen, prezintă și el o grupă de peri mari așezați împrăștiat. Labrul este prevăzut cu un dinte foarte evident pe piesa mediană și frai)juri obișnuiti. Coxosternul forcipular este puternic și aproape lipsit de punctuații. Marginea rostrală este puțin ieșită înainte, înarmată cu doi dinți foarte 89 Fig. 34. — Răspîndirea speciilor Clinopodes eschcrichii, C. porosus și C. inlerinedius în România. 90 ORDINUL GEOPHILOMORPHA Fig. 35. — Clinopodes rodnaensis a — capul; b — labrul; c — forcipule; d — ultimele șase sternite cu pori glandulari; e — ultimele segmente ale corpului (ventral). puternici care sînt tot atît de înalți pe cît sînt de lăți sau sînt mai înalți decît lăți. Linia chitinoasă este completă. Porii glandulari ventrali pe sternitele anterioare sînt așezați într-o bandă transversală îngustă situată spre marginea caudală a acestor ster- nite. în jumătatea posterioară a capului, porii se împart în două cîmpuri mici sărace în pori. Pe ultimele 4—6 sternite, cîmpul cu pori devine sub- triunghiular și se întinde anterior pînă aproape de mijlocul sternitului. Sternitele anterioare sînt slab punctate. Coxele ultimelor perechi de picioare sînt ușor umflate și prezintă, pe lingă porii glandulari, cîte un por izolat foarte evident. Porii glandulari de pe coxele ultimei perechi de picioare sînt un număr de 10 —19 și se deschid izolat, nu în gropițe ca la celelalte specii. Ultima pereche de picioare la mascul este puțin îngroșată. Gono- podele sînt evidente și nu prezintă ceva deosebit. FAM. GEOPHILIDAE — GEN. CLINOPODES 91 Au pori anali foarte evidenți. Ecologie. Specie destul de puțin frecventă, prezentă însă din primă- vară și pînă toamna tîrziu. Se întîlnește în pădurile de conifere unde pare a fi mult mai comună decît în pădurile de foioase. Este un element component al litierei, în sol, sub mușchi, în putregaiuri, sub pietre. Un element al pădurilor de altitudine medie, mai ales din zonele calcaroase. Accidental intră și în peșteri (Negrea și colab., 1969). întotdeauna se găsește în număr mic de indivizi. Răspîndire geografică (fig. 39). Specie endemică în fauna României citată și descrisă de Verhoeff (1938) de pe Valea Vinului (Mții Rodnei), Brașov și Sighișoara. Dărăbanțu și colab. (1969) o citează din Banat, Dobrogea și Transilvania. Ulterior Dărăbanțu și M a t i c (1969) citează noi localități. Urmărind arealul ocupat de această specie endemică se poate trage concluzia că este răspîndită numai în Carpații românești și Dobrogea. Localitățile în care este sigură prezența ei pe provincii sînt urmă- toarele : Dobrogea : Babadag, Mănăstirea Cocoș, Casian; Muntenia : Ciucaș (pîrîul Berii), Valea Delghiului (sub Ciucaș); Banat: Cantonul Comarnic, Peștera Gaura Tîrșului (Mții Banatului), Pădurea Plopa, Cheile Nerei, Valea Mraconiei (Cazane); Transilvania : Cheile Bicazului, Cluj, Gura Zlata, Mții Parîng, Scărișoara, Someșul Cald, Stîna de Vale, Mții Rodnei (Valea Saca, Valea Vinului), Brașov, Sighișoara, Mediaș; Moldova: Ceahlău și Rarău. 7. Clinopodes trebevicensis (Verhoeff, 1898) (fig. 36) 1898 Geophilus flavidus trebevicensis Verhoeff, Arch. Naturg., voi. 64, p. 350. 1929 Clinopodes flavidus escherichi trebevicensis Attems, Das Tierreich — Geophilo- morpha t p. 204. Corpul este lung de 26— 32 mm și colorat în galben ca paiul, uneori galben cu nuanțe roșcate. Numărul perechilor de picioare variază între 51 și 57 la mascul și 55—59 la femelă. Capul este aproximativ la fel de lung cît este și de lat, are mar- ginile laterale puțin bombate, iar marginea posterioară este dreaptă. Șanțul frontal nu este evident. Antenele sînt scurte. Labrul are cele trei piese alungite și prevăzute cu franjuri lungi. Piesa mediană prezintă în plus 1—2 dinți puternici. Mandibulele au lama pectinată bine conturată, iar pe creasta ven- trală prezintă numeroși peri mici și subțiri. Ambele perechi de maxile sînt la fel conformate cala C. rodnaeusis. 92 ORDINUL GEOPHILOMORPHA Coxosternul forcipular este puternic destul de scurt și lat; mar- ginea rostrală este puțin proeminentă și prezintă doi dinți chitinoși foarte mici. Dinții sînt slab conturați și în unele cazuri pot lipsi. Linia chitinoasă este scurtă însă destul de evidentă. Femuroidele sînt scurte și late, iar tarsungulele au concavitatea netedă și lipsită de un dinte bazai. Fig. 3G. — Clinopodcs Irebcviccnsis a — Jabrul; b — forcipule ; c — capul; d — ultimele segmente ale corpului (ventral); c — ultimele șase s terni te cu pori glandulari. Sternitele anterioare sînt slab punctate. Porii glandulari de pe aceste sternite sînt așezați în benzi transversale, înguste, care sînt situate în treimea posterioară a acestor sternite. în jumătatea posterioară a corpului, cîmpurile cu pori se împart în două cîmpuri mici prevăzute cu puțini pori. Pe ultimele 5—6 sternite cîmpurile cu pori se prezintă FAM. GEOPHILIDAE — GEN. CLINOPODES 93 sub forma unor triunghiuri, orientate cu vîrful anterior. Aceste cîmpuri cu pori se întind pînă la mjlocul fiecărui sternit. Presternitul ultimului segment prevăzut cu picioare, este îngustat la mijlocul său, iar metasternitul este mai lung decît lat și ca formă aproape trapezoidal. Coxele ultimei perechi de picioare sînt ușor umflate. Porii glandulari se deschid pe fața ventrală izolat, nu în gropițe. în afară de acești pori, se mai găsește un por izolat situat în treimea posterioară a coxelor. Are pori anali. Gonopodele nu prezintă ceva caracteristic. Ecologie. Specie rară, identificată în sol, în regiunea de deal. Nu este semnalată din peșteri. Răspîndirc geografică. Specie citată din Albania, Italia, Iugoslavia, unde este destul de frecventă. în România (fig. 39) este citată de la Feleac—Cluj (Dărăbanțu). 8. Clinopodes linearis (C. L. Koch, 1835) (fig. 37) 1835 Geophilus linearis G. L. Koch, C.M.A., t. 3, fasc. 9. 1847 Stenolaenia linearis G. L. Koch, Panzer, Krit. Revis., voi. 3, p. 85, 187. 1866 Scnipoeus foveolatus Bergsoe & Meinert, Naturh. Tidsskr., ser. 3, voi. 4, p. 96. 1870 Geophilus flavidus Meinert, ibid., ser. 3, voi. 7, p. 66. 1876 Slenotaenia linearis Latzel, Jahrb. Mus. Kărnten, voi. 12, p. 98. 1883 Geophilus simplex, A. Berlese, A.M.S., fasc. 4, nr. 10. 1901 Geophilus naxius, Verhoeff, Abh., K.L.C. Deutsch. Akad. Naturf., voi. LXXVIII, nr. 5, p. 420. 1924 Geophilus (Onychopogasler) linearis Verhoeff, Nat. Hist. Juan Fernandez, voi. 3, p. 413. Corpul este lung pînă la 50 mm, colorat în galben. Numărul picioarelor este de 63 —79; la femelă 67 —79, iar la mascul 63 -75. Capul este ceva mai lat decît lung, are marginile laterale puțin bombate, iar șanțul frontal abia schițat. Antenele sînt scurte. Lungimea lor este aproximativ egală cu de două ori lățimea capului. Clipeusul prezintă numeroși peri, dispuși transversal în rînduri neregulate. Labrul este prevăzut cu prelungiri în formă de franjuri. în zona mediană a sa se găsesc 7—8 franjuri, iar în zonele laterale numărul lor este de aproximativ 12 franjuri pentru fiecare latură. Piesa mediană prezintă în plus 1 sau 2 dinți. Mandibulele au creasta ventrală puternic desfăcută și prevăzută cu numeroși peri fini. Lama pectinată este bine conformată. Perechea l-a de maxile are coxosternul îngust și scobit, destul de evident. Palpii maxilari sînt evidenți și foarte subțiri. Maxila a Il-a 94 Fig. 37. — Clinopodes linearis a — capul; b — labrul; c — forcipule; d — sternitele anterioare; d' — sternitele mij- locii ; d" — ultimele două sternite cu cîmpurile cu pori glandulari; e, f — ultimele seg- mente ale corpului (ventral și dorsal). FAM. GEOPHILIDAE — GEN. CLINOPODES 95 are telopoditele destul de scurte și groase, iar la capătul distal poartă o gheară puternică. Coxosternul forcipular este scurt, dar destul de lat și neînarmat cu dinți sau nodozități pe marginea sa rostrală. Liniile chitinoase sînt complete. Telopoditele forcipulare sînt scurte. Femuroidul este scurt dar foarte lat, aproape globulos. Tarsungulul este neted în concavitatea sa și nu prezintă dinte bazai. Sternitele anterioare sînt fin punctate. Cîmpurile cu pori glandulari, de pe primele 26 —31 sternite, sînt eliptic trunchiate, conic trunchiate, sau aproape conice. Începînd cu segmentul 32, ele se separă fiecare în cîte două cîmpuri laterale, pentru ca pe ultimele 4 sternite prevăzute cu picioare să se unească din nou într-un singur cîmp. Eupleuriul este de tip geofilidian. Pretergitul ultimului segment prevăzut cu picioare este mai lat decît metatergitul precedent și nu prezintă pleurite laterale. Presternitul ultimului segment prevăzut cu picioare este îngustat la mijlocul său, avînd marginea caudală ușor scobită. Metasternitul este mult mai lat decît lung, rotunjit, colțurile marginii anterioare și poste- rioare luînd o formă oval-alungită transversal. Coxele picioarelor terminale sînt puțin îngroșate. Glandele coxale sînt numeroase. Ele se deschid în cîte o gropiță anterioară și una mediană, așezate sub marginea laterală a sternitului. Metatarsul ultimei perechi de picioare se termină cu o gheară evi- dentă (pretars), caracter important în delimitarea speciilor din acest grup. Ecologie. Specie destul de rară, întîlnită mai ales în litiera pădurii și în solul de pădure; uneori și sub pietre, copaci răsturnați, buturugi, etc. Se poate colecta de primăvara și pînă toamna. Nu a fost semnalată din peșteri. Răspîndirc geografică. Specie larg răspîndită în Europa, mult mai comună în regiunea mediteraneană. în Peninsula Scandinavică este sinantropă. în România (fig. 39) este citată din Pădurea Comana, Cluj, Gherla, Sibiu și Retezat. Cercetări recente M a t i c și colab., 1969 c), o regăsesc și în alte localități. Răspîndirea ei la noi în țară este următoarea : Dobrogea : Mănăstirea Cocoș, Limanu; Muntenia : Pădurea Comana ; Oltenia : Vîr- toape; Banat: Cantonul Comarnic, Mehadia, Băile Herculane, Valea Liuborojdea, Valea Staricea (din Defileul Dunării), Eșalnița; Transil- vania : Detunata, Padiș, Stîna de Vale, Cluj (Făget), Retezat; Moldova : Rarău (Pădurea Seculară). 9. Clinopodes abbreviatus (Verhoeff, 1925) (fig. 38) 1925 Geophilus linearis abbreviatus Verhoeff, N. Acta Ac. Leop., voi. 77, p. 420. 1929 Clinopodes linearis abbreviatus Attems, Das Tierreich, Geophilomorpha t p. 205. 96 Fig. 38. — Clinopodes abbrcvialus a — labrul; b — forcipule; c — capul; d — ultimele segmente ale corpului (ventral); e — sternite cu pori glandulari. 97 Fig» 39. — Răspîndirea speciilor Clinopodes rodnaensis, C. trcbevicensis, C. linearis și C. abbreviatus în România. 7 — Fauna 98 ORDINUL GEOPHILOMORPHA Corpul lung de 25 mm, colorat în galben deschis, cu excepția ghearei forcipulare care este brun-roșcată. Numărul perechilor de picioare variază între 55 și 57. Capul este evident mai lung decît lat. Marginile laterale sînt puțin boltite, iar șanțul frontal este abia schițat. Antenele au o lungime apro- ximativ egală cu de trei ori lățimea capului. Clipeusul prezintă atît în mijloc, cît și în unghiurile antero-laterale, cîte un mănunchi de peri mari și numeroși peri mici împrăștiați pe aceste suprafețe. Labrul prezintă în zona mediană doi dinți puternici și 4 —5 franjuri., iar pe piesele laterale alte 4—8 franjuri. Mandibula are aceeași constituție ca la C. linearis. Perechea l-a de maxile se caracterizează prin prezența unor palpi foarte bine dezvoltați. Coxosternul forcipular este destul de lung, însă lipsit de dinți pe. marginea rostrală. Telopoditele forcipulare sînt scurte, iar liniile chiti- noase sînt complete. Cîmpurile cu pori glandulari de pe primele sternite sînt conic trun- chiate sau aproape conice; în continuare, ele se separă în cîte două cîmpuri laterale, pentru ca pe ultimele segmente să se contopească într-un singur cîmp. Eupleuriul este de tip geofilidian. Pretergitul ultimului segment pedifer este aproape la fel de lat ca și metatergitul precedent. El este lipsit de pleurite. Presternitul ulti- mului segment prevăzut cu picioare are marginea posterioară ușor scobită^ iar metasternitul este aproape pătrat. Glandele coxale ale ultimei perechi de picioare sînt numeroase și se deschid în cîte o gropiță anterioară. în urma acesteia, pe mijlocul fiecărei coxe se mai deschide separat încă cîte o glandă situată în apro- pierea marginei laterale a sternitului terminal. Metatarsul ultimei perechi de picioare se termină cu o gheară puternică. Ecologie. Specie rară, identificată numai în sol cultivat. Nu a fost semnalată în peșteri. Uneori poate fi întîlnită și sub buturugi sau pietre. Răspîndirc geografică. Specie cunoscută numai din Italia. în România (fig. 39) o semnalează Dărăbanțu (1970) de la. Cluj și Feleacu. Genul Nesogeophilus (Verhoeff, 1924) 1924 Geophilus subgcn Nesogeophilus Verhoeff, Nat. Hist. Juan Fernandez, voi. 3^ p. 413. Cuprinde specii cu capul mic, care de cele mai multe ori este tot atît de lung cît este și de lat. El nu acoperă complet forcipulele. FAM. GEOPHILIDAE — GEN. NESOGEOPHILUS 99 Lamina basalis este evidentă dar îngustă. Forcipulele sînt puternice, dar de cele mai multe ori nu ajung pînă la marginea anterioară a capului. în parte, ele se observă dacă sînt privite dorsal, deoarece capsula cefalică nu le acoperă complet. Labrul este împărțit în trei regiuni. Regiunea mediană este înarmată cu dinți, iar cele laterale prezintă numai prelungiri de forma unor franjuri. Prima pereche de maxile poate prezenta sau nu palpi laterali. Telo- poditul acestor maxile este format din două articole. Coxosternul perechii a doua de maxile este nedivizat, iar gheara telopoditului este simplă, fără peri sau spini. Coxosternul forcipular este prevăzut cu o linie chitinoasă completă, Tergitele sînt prevăzute cu două șanțuri paramediane. Cîmpurile cu pori glandulari sternali sînt prezente și au o formă foarte diferită. Glandele coxale ale ultimelor perechi de picioare se deschid într-o gropiță de forma unei despicături situată anterior, lîngă marginea sterni- tului acestui segment. Tarsul ultimei perechi de picioare este alcătuit din două articole. Metatarsul se termină cu o gheară evidentă (pretars). Porii anali pot fi prezenți sau pot lipsi. Typ : Nesogeophilus laticolis (Att.). Areal. Speciile genului Nesogeophilns sînt cantonate în majoritatea lor în regiunea indo-australiană și neotropicală ; numai două specii sînt europene. Discuții. Avînd în vedere arealele ocupate de diferitele specii ale acestui gen, precum și faptul că există deosebiri nete între grupul de specii exotice și cel european considerăm utilă scindarea genului Nesogeophilus în două subgenuri: Nesogeophilus s. str. și Euroneso- geophilus n. ssg. Subgenul Euronesogeophilus n. ssg.* DIAGNOZĂ. Specii europene, cu coxosternul și telopoditul primei perechi de maxile prevăzute cu palpi laterali; cîmpul cu pori glandulari de pe sternite este aproape rotund sau triunghiular; ventral și posterior pe coxele ultimei perechi de picioare se găsește un por izolat. Typ : Aesogeophihis (Eiwonesogeophilus) ormayensis (Att.). Notă. Nesogeophilus s. str. cuprinde 9 specii. El este citat din Noua Zeelandă, Japonia, Australia, Juan Fernândez, Noua Calcdonie și California. Speciile din acest subgen se carac- * Euronesogeophilus n. ssg. Diagnose : Syncosit und Telopodit der 1. Maxilk mit Ausscntaster ; Porenfeld der Sternite rundlich oder dreieckig ; Endbeinhufte mit grossem hinterem Einzelporus (Europăische Arten). 100 ORDINUL GEOPHILOMORPHA terizează prin : lipsa palpilor laterali de pe maxila I, lipsa porului izolat de pe coxele ulti- melor perechi de picioare și forma cîmpului cu pori de pe sternite care sînt cu mult mai înguste decît lungi. Euronesogeophilus cuprinde numai două specii europene : N. (E.) palpiger Att și N. (E.) ormayensis, care este citată din fauna României. Nesogcophilus (Euronesogeophilus) ormayensis (Attems, 1903) 1903 Geophilus ormayensis Attems, Zool. Jahrb. Syst., voi. 18, p. 230. Specie mică, cu corpul zvelt, lung de cel mult 20 mm, colorat în galben deschis. Pe cap și forcipule și mai ales pe frunte este ceva mai strălucitor la culoare decît restul corpului. Numărul perechilor de picioare este la mascul de 55, iar la femelă de 73. Capul este tot atît de lung cît este de lat și nu prezintă șanț frontal. Prima pereche de maxile prezintă două perechi de palpi laterali, scurți, înguști și ascuțiți. Telopoditul maxilei I este format din două articole. Forcipulele sînt bine dezvoltate și se întind cel mult pînă în dreptul frunții. Nici un articol forcipular nu prezintă nodozități sau dinți. Gheara forcipulară are concavitatea netedă. Linia chitinoasă este îngustă, dar completă. Pe sternitele 1 —21, cîmpul cu pori glandulari este sub triunghiular sau rotunjit. El este situat în treimea posterioară a tergitului. De pe sternitul 22 și pînă pe penultimul sternit, cîmpul cu pori se desface în două cîmpuri care au puțini pori așezați unul lîngă altul. Sternitele anterioare au o formă aproximativ pătrată, cele poste- rioare sînt dreptunghiulare, mai lungi decît late. Sternitul segmentului terminal este foarte îngust, iar spre mar- ginea caudală se îngustează și mai mult. Presternitele au toate cîte un șanț median. Coxele ultimei perechi de picioare sînt puțin umflate, porii glan- dulari se deschid într-o gropiță situată în apropierea colțurilor marginii anterioare a sternitului acestui segment. în apropierea marginii poste- rioare se găsește un por mare izolat. Metatarsul ultimei perechi de picioare se termină cu o gheară pu- ternică (pretars). Gonopodele la mascul sînt formate din două articole. Au pori anali. Ecologie. Specie foarte rară, colectată din litiera pădurii de fag și carpin, necunoscută încă din multe puncte de vedere. Răspindire geografică (fig. 41). Specie endemică. Este citată numai din Transilvania. Attems (1903) o citează din Valea Someșului, la FAM. GEOPHILIDAE — GEN. NESOGEOPHILUS 101 aproximativ 40 km nord de Cluj ? ; probabil că este vorba de Valea Cormaia din M-ții Rodnei, în care se găsesc endemisme interesante. Genul N e c r o p h 1 o e o p h a g u s Newport, 1842 1815 Geophilus, pro p., Leach ct auct., Tr. Linn. Soc. London, voi. 11, p. 384. 1844 Arthronomalus Newport, ibid., voi. 19, p. 276, 430. 1964 Necrophloephagus Eason, Cenlipedcs of Ihe Brilish Isles, p. 134. Acest gen cuprinde specii de dimensiuni mijlocii și mici. Capul este alungit, cu marginile laterale arcuite, marginile caudală și rostrală aproape drepte. Antenele sînt foarte lungi. Clipeusul este prevăzut cu o arie clipeală foarte mică situată în urma perilor postantenali. Mandibulele au lama pectinată bine conformată, iar pe creasta ventrală există numeroși peri, ca la un pămătuf. Condilul articular dorsal este evident, însă este foarte scund. Porii glandulari metamerici de pe a doua pereche de maxile sînt foarte apropiați. Tergitul forcipular are o formă trapezoidală. Coxosternul forcipular cu linie chitinoasă. Marginea ventrală a pleuritelor este foarte scurtă, nu se întinde antero-lateral decît foarte puțin. Nu au pe sternitele anterioare structură carpofagiană. Notă. Genul Necrophloephagus este foarte apropiat de genul Geophilus. El face tre- cerea de la genul Clinopodes spre Geophilus de care se deosebește prin lipsa unei structuri carpofagiene și felul în care se prezintă linia de sutură a marginii ventrale a pleuritelor forcipulare. Typ : Necropliloeopliag'us longicornis (Leach). Areal. Gen larg răspîndit, reprezentat în fauna României prin specia N. longicornis. Necrophloeophagus longicornis (Leach, 1814) (fig. 40) 1814 Geophilus longicornis Leach, Tr. Linn. Soc. London, voi. 11, p. 386. 1835 Geophilus longicornis C. L. Koch, C.M.A., t. 4, fasc. 3. 1837 Necrophloeophagus longicornis Newport, Proc. Zool. Soc., p. 180. 1842 Arlhronomalus longicornis Newport, Tr. Linn. Soc. London, voi. 19, p. 430. 102 ORDINUL GEOPHILOMORPHA 1844 Arthronomalus similis Newport, ibid., p. 432. 1847 Geophilus similis Gervais, Hist. Nat. d. Ins. Apt., IV, p. 314. 1871 Geophilus flavus Stuxberg, Oefvcrs. Vetensk. AK. Forh., voi. 28, p. 508. Fig. 40 FAM. GEOPHILIDAE — GEN. NECROPHLOEOPHAGUS 103 Fig. 40. — Nccrophloeophagus longicornis a — capul și tergitul forcipular ; b — clipeus ; c — labrul; d — mandibulă ; e — maxilele I și II; f — forcipule; g — gheara forcipulară; h — sternit; i — extremitatea posterioară a copului la și $ (ventral); j — extremi- tatea posterioară a corpului (dorsal). Corpul este subțire, zvelt, lung pînă la 30—45 mm și ușor subțiat ‘spre partea posterioară. Capul este brun pînă la castaniu-roșcat, corpul galben ca paiul, iar gheara forcipulară neagră. Numărul perechilor de picioare variază după unii autori între 41 și 57, iar după alții între 49 și 57 ; masculul are 41—53 (49—55, 49—53), iar femela 43—57 (51—57, 51 — 55) perechi de picioare. Capul este mai lung decît lat, cu șanțul frontal absent sau abia schițat. Marginile laterale ale capului sînt ușor boltite, iar marginea caucla^ este aproape dreaptă. Antenele sînt foarte lungi, de aproximativ cinci ori mai lungi decît lățimea capului. Articolele antenale sînt de două ori mai lungi decît late și prevăzute cu peri lungi. Clipeusul este prevăzut cu o singură aree clipeală, foarte mică, situată în urma perilor antenali prevăzută cu doi peri. în urma ei 104 Fig. 41, — Răspîndirea speciilor Necrophloeophagus longicornis și Nesogeophilus ormayensis în România, FAM. GEOPHILIDAE — GEN. NECROPHLOEOPHAGUS 105 se găsește încă o pereche de peri, iar posterior și lateral, aproape de labru, mai există alți doi peri. Labrul are distincte cele trei părți. Zona mediană prezintă 6—8 dinți evidenți; după unii autori, numărul dinților este numai de 4. Dinții mediani sînt tuberculoizi, cei laterali sînt ceva mai. ascuțiți. Zonele laterale sînt net delimitate, pe fiecare zonă găsindu-se 9—10 prelungiri de forma unor franjuri: unii autori descriu 10 —15 franjuri. Franjurile dinspre marginile laterale sînt mult mai scurte. Mandibula prezintă pe creasta ventrală numeroși peri, iar dorsal un condil destul de scund. Prima pereche de maxile este prevăzută cu două perechi de palpi laterali evidenți. Palpii coxali sînt mai reduși și mai ascuțiți. Perechea a doua de maxile are telopoditul robust, cu peri pe articolele 2 și 3 și ter- minat cu o gheară evidentă. Marginea rostrală a coxosternului este largă și scobită anterior. Tergitul forcipular are o formă trapezoidală. Marginea anterioară este puțin scobită, ceea ce face să se observe între el și capsula cefalică, lamina basalis, Coxosternul forcipular este de o formă aproape pătrată, aproximativ la fel de lung cît este și de lat. Marginea rostrală este îngustă, proeminînd puțin înainte. Nu prezintă nodozități sau dinți chitinoși. Linia chitinoasă este evidentă, însă incompletă. Marginea pleuritelor for- cipulare se observă ventral numai în colțurile marginii caudale a coxos- ternului. Femuroidul este alungit și prezintă pe marginea internă o mică proeminență. Tarsungulul este în concavitatea sa foarte fin fierăstruit, aproape imperceptibil. Bazai prezintă o ridicătură dentiformă foarte mică. Tergitele prezintă cele două șanțuri longitudinale. Sternitele prezintă medial o mică ieșitură, ceea ce nu reprezintă o struc- tură carpofagiană. Cîmpurile cu pori glandulari se găsesc în grămezi situate spre marginea posterioară a sternitclor. Pe sternitele anterioare, porii sînt așezați în bandă transversală. între sternitele 15 —20, el se divide în două cîmpuri aproximativ simetrice, pentru ca apoi să devină aproximativ ovale. Eupleuriul are rîndul III de sclerite complet, iar rîndul IV este redus. Pretergitul și metatergitul ultimului segment prevăzut cu picioare sînt mai late decît metatergitul precedent. Metatergitul acestui segment este lung și trunchiat, avînd aproape forma unui trunchi de con. Presternitul este ușor strangulat în partea mediană. Metasternitul este îngustat posterior avînd forma de trapez. Ultima pereche de picioare este alungită, la mascul ceva mai în- groșate. Metatarsul se termină cu o gheară distinctă. Perii de pe articolele telopoditului sînt lungi. Coxele sînt puțin umflate, au 6—10 glande coxale, care se deschid prin pori izolați într-un rînd pe marginea laterală a metas- ternitului. Nu există pori izolați. Are pori anali. Ecologie. Specie care preferă solul recent desțelenit, uneori și în soluri inerbate și de pădure. Frecventă și în anexele solului (sub pietre, buturugi) și în litieră. Pare a fi o specie ubicvistă cu tendință de a deveni sinantropă. Poate fi considerată ca o formă importantă a faunei din sol. 106 ORDINUL GEOPHILOMORPHA Răspîndire geografică. Specie holarctică răspîndită în toată Europa, și în Siberia. Pare mai frecventă în regiunea mediteraneană. A fost in- trodusă și în America de Nord. în România (fig. 41) se cunoaște din următoarele localități : Mun- tenia: Pădurea Comana, Sinaia; Transilvania: Deva, Gherla, Mediaș, Tîrgu-Mureș, Odorhei, Sibiu și Vlădeasa. Genul Geophilus Leach, 1814 1.758 Scolopendra (ex. p.) Linne, Fabricius, De Geer ele. 1814 Geophilus Leach, Trans. Linn. Soc. London, voi. XI, p. 384. 1817 Geophilus (ex. p.) Leach, Zool. Mise., voi. III, p. 43. 1844 Arthronomalans Newport, Trans. Linn. Soc. London, voi. XIX, p. 276 și 430. 1847 Geophilus G. Koch, Syst. d. Myr., p. 85 și 186. 1866 Scnipaeus Bergsoe & Meinert, Nat. Tidsskr., Bd. 4, p. 86. 1964 Geophilus Eason, Cenlipedes of Ihe British Isles, p. 108. Genul Geophihis cuprinde specii care au capul aproximativ la fel de lung cît este și de lat. Uneori, el este cu ceva mai lung decît lat și nu acoperă aproape în întregime forcipulele. Clipeusul nu prezintă aree clipeale. în cazuri excepționale se pot întîlni un fel de zone mici asemănătoare cu areele clipeale ca la specia G. osqîiidatîim Brol. Acestea se găsesc în regiunea perilor intermediari; înconjoară acești peri. Labrul este împărțit în trei zone. Zona mediană este înarmată cu dinți tuberculoizi. Dinții laterali din această zonă sînt mai ascuțiți. Pe zonele laterale ale labrului se găsesc mai multe prelungiri ca niște franjuri. Mandibulele au creasta ventrală mai mult sau mai puțin păroasă, iar condilul articular dorsal este scund. Perechea I de maxile poate prezenta sau nu palpi laterali. Tergitul forcipular are mai mult sau mai puțin forma unui trapez. Pleuritele acestui segment ventral sînt mai mult sau mai puțin oblice și acoperă unghiul dorsal al coxosternului. Tergitele au șanțuri paramediane mai mult sau mai puțin evidente. Cîmpul cu pori este prezent pe sternite. Pe sternitele anterioare el are mai mult sau mai puțin forma unei benzi transversale, care începînd cu segmentul 20 se desparte în două cîmpuri laterale simetrice. Pe un număr de sternite anterioare se găsește la unele specii o structură carpofagiană*. Eupleriul are rîndul III de sclerite complet; rîndul IV este redus. Ultimele pleurite prevăzute cu stigme sînt separate de metatergitul acestui segment. Pretergitul ultimului segment prevăzut cu picioare este aproape tot atît de lat ca și metatergitul segmentului anterior. Niciodată nu se * Deși s-a descris un gen aparte, Necrophloeophagus, cu specii lipsite d o structură carpofagiană, in acest gen sînt încă menținute specii la care nu se întîlnește această structură. FAM. GEOPHILIDAE — GEN. GEOPHILVS 107 găsesc pleurite. Metatergitul este îngustat posterior, avînd aproximativ forma unui trunchi de con. Presternitul este tot atît de lat cît și corpul, iar metasternitul este mai lat decît lung. Coxele ultimei perechi de picioare sînt puțin umflate; ele sînt stră- bătute de pori glandulari care se deschid la exterior izolat, nu în grămezi sau pungi. Numărul porilor glandulari este variabil. întotdeauna se găsesc mai mult de 2+2 pori. Metatarsul se termină cu o gheară apicală. De cele mai multe ori se găsesc și pori anali. Typ : Geophiliis carpophagus Leach. Areal. Genul Geophiliis este larg răspîndit, în aproape toate regiunile geografice. El este bogat în specii, existînd însă și multe incertitudini asupra valabilității unora. Cîteva zeci de specii se găsesc numai în regiunea palearctică. Fauna României este săracă în specii; se cunosc pînă astăzi numai șase specii: G. carpophagus, G. electricus, G. arenarius, G. insculptus G. promontorii și G. proximus. CHEIE PENTRU DETERMINAREA SPECIILOR GENULUI GEOPHILUS DIN FAUNA ROMÂNIEI 1 (2) Coxosternul forcipular prezintă o linie chitinoasă completă . . 3 2 (1) Coxosternul forcipular prezintă o linie chitinoasă scurtă, incom- pletă ...................................................................5 3 (4) 63 —71 perechi de picioare (la mascul 63 —69, la femelă 67 — 71); capul puțin mai lung decît lat; cu palpi maxilari; linia chiti- noasă completă; 3 — 5 dinți labrali (rareori numai doi) și 10 —12 franjuri laterale; cu pori anali (fig. 43) ... 2. G. electricus 4(3) 55 —59 perechi de picioare (la mascul 55, la femelă 55— 59); capul la fel de lung cît este și de lat; cu palpi maxilari; linia chi- tinoasă este completă, dar nu atît de evidentă 5. G arenarius; 5 (6) Numai cu 1 dinte pe zona mediană a labrului....................7 6 (5) Cu cel puțin 3 dinți pe zona mediană a labrului.................8 7 (5) 45 —55 perechi de picioare (la mascul 45 —51, la femelă 45 —55); piesa mediană a labrului unidințată; franjurile de pe zonele late- rale îngustate brusc; porii glandulari de pe coxele ultimei perechi de picioare sînt localizați sub marginea laterală a sternitului (fig. 46)......................................... 6. G. proximus 8 (9) Maxila I — cu palpi laterali.....................................10 9 (8) Maxila I — fără palpi laterali...................................11 10 (8) 47 —61 perechi de picioare (la mascul 47 —53, la femelă 49 — 61); 6 —8 dinți labrali (rareori mai puțin), de o parte și de alta a lor cîte 10 prelungiri de forma unor franjuri (fig. 42) . . . ........................................................1. G. carpophagus 108 ORDINUL GEOPHILOMORPHA 11 (12) la mascul 43 —47, la femelă 47 —63 perechi de picioare; 4—8- pori coxali; 8 —9 dinți labrali (rareori 4 sau 5) mărginiți de o parte și de alta de cîte 6 —7 prelungiri de forma unor franjuri; linia chitinoasă incompletă (fig. 44)..................3. G. insenîplu» 12 (11) La mascul 49 perechi de picioare; 3 pori coxali; 3 dinți labrali mărginiți de fiecare parte de cîte 6 prelungiri de forma unor franjuri; linia chitinoasă incompletă (fig. 45) 4. G. promontorii (Fig. 42) FAM. GEOPHILIDAE — GEN. GEOPHILUS 109 1. Geophilus carpophagus Leach, 1814 Fig. 42 1814 Geophilus cârpo fagus Leach, Tr. Linn. Soc. London, voi. 11, p. 385. 1868 Scnipaeus sodalis, Bergsoe & Meinert, Naturii. Tidsskr., ser. 3, voi. 4, p. 97. 1870 Geophilus sodalis Meinert, ibid., ser. 3, voi. 7, p. 64. 1880 Geophilus condylogasler Latzel, Myr. Osterr.-Ung., voi. 1, p. 178. Fig. 42. — Geophilus corpophagus a — capul și primele tergite ; b — clipeus ; c — labrul; d — sternit; e — maxilele I și II; f — forcipule ; g — extremitatea posterioară a corpului la $ (ventral); h — extremitatea posterioară a corpului la (ventral). Specie cu corpul robust, îngustat spre cele două extremități, cel mai adesea lung de 40 mm și lat de 1,4 mm; uneori ajunge în lungime pînă la 60—70 mm. Culoarea corpului este galben-brună. Numărul perechilor de picioare variază între 47 și 59 de perechi; la mascul este de 47 —57, iar la femelă de 49 —59. Dorsal, tegumentul este neted, iar ventral prezintă punctuații foarte superficiale și rare. Capul este aproximativ la fel de lung cît este și de lat și acoperă numai în parte forcipulele. Marginile laterale ale capsulei cefalice sînt bombate, iar marginea caudală este ușor scobită. Antenele sînt scurte. în lungime ele întrec de aproximativ trei ori lățimea capsulei cefalice. Clipeusul este bine delimitat. în urma perilor postantenali se mai găsesc grupe de peri dispuse neregulat. 110 ORDINUL GEOPHILOMORPHA Zona mediană a labrului este scurtă, în comparație cu zonele late- rale. Pe ea se găsesc 6 -—8 dinți tuberculoizi. Uneori, numărul dinților poate fi redus, la 4 sau 5, excepțional numai 3. Piesele laterale prezintă, fiecare cîte 10 prelungiri îndreptate spre planul median, care au forma unor franjuri ascuțite. Mandibulele nu au creasta ventrală păroasă. Lama pectinată se continuă și ventral cu dinți din ce în ce mai mici. Condilul dorsal este scund și puțin chitinizat. Prima pereche de maxile este prevăzută cu palpi senzitivi lungi și zvelți. Telopoditele sînt păroase. Perechea II-a de maxile are telopoditele păroase și porii metamerici apropiați, iar marginea rostrală a coxosternului este concavă. Coxosternul forcipular este lat, marginea anterioară este îngustă,, puțin proeminentă și cu o scobitură foarte mică. Linia chitinoasă este foarte scurtă. Marginea ventrală a pleuritelor este foarte oblică. Gheara forcipulară are concavitatea netedă, iar la bază prezintă o nodozitate foarte mică. Tergitul forcipular este de formă trapezoidală, cu marginea caudală aproape dreaptă și cu marginea rostrală ușor scobită, astfel încît între cap și tergit se observă lamina basalis. Tergitele prezitnă șanțuri paramediane. Eupleuriul este lipsit de scleritul 3. Sternitele prezintă o slabă depresiune longitudinală și mediană. Cîmpurile de pori sînt așezate spre marginea caudală a sternitelor sub forma unor benzi transversale. Pe sternitele posterioare cîmpul cu pori se poate despărți în două cîmpuri mai mult sau mai puțin simetrice. Uneori se pot găsi pori izolați și pe precoxă și metacoxă. Structura carpofagiană este bine exprimată pe sternitele anterioare.. Poșetele nu ocupă însă mai mult de 1/3 din marginea anterioară a acestora. Începînd cu sternitele 15 —20, ele dispar, astfel încît pe sternitele poste- rioare nu se mai găsesc astfel de fosete. Presternitul ultimului segment prevăzut cu picioare este lat și în- gustat median. Metasternitul este mai lat decît lung și are forma de trapez. Marginile laterale sînt ușor bombate, iar marginea posterioară la mascul este dreaptă și la femelă puțin scobită. Ultima pereche de picioare este destul de zveltă la femelă și ceva mai îngroșată la mascul. Metatarsul se termină cu o gheară evidentă, (pretars). Pe coxele acestei perechi de picioare se deschid 3 —9 pori glan- dulari așezați unul după altul, aproximativ pe un rînd situat la marginea sternitului. Are pori anali. Aceștia sînt însă de dimensiuni mici. Ecologie. Specie tipică de pădure din zona muntoasă. Se întîlnește; atît sub pietre, buturugi, scoarța copacilor, cît și în litiera pădurii; uneori și în solul pădurilor sau pe lîngă case sau alte construcții. în zonele cu temperaturi ridicate se poate întîlni numai la altitudini ridicate. Se poate colecta mai ales primăvara tîrziu și pînă în mijlocul toamnei. Intră și în peșteri. FAM. GEOPHILIDAE — GEN. GEOPHILUS 111 Răspîndire geografică. Specie citată din Peninsula Scandinavică, vestul Europei, Peninsula Iberică, nordul Africii, Insulele Canare, Anglia și aproape toată regiunea mediteraneană. Pare a fi un element sud-vest-palearctic, la noi atingînd limita sa estică. Citată recent în fauna României (D ăr ăb anțu și colab., 1969). Se cunoaște numai din Dobrogea (fig. 47) din localitățile : Gura Dobrogei (lîngă peșteră) și Casian (în fața peșterii). Citată și din Peștera de la Casian și Peștera din Cariera Nouă (Valea Cheii) ambele din Dobrogea centrală (Negrea și colab., 1969). 2. Geophilus electricus (Linn£, 1758) (fig- 43) 1758 Scolopendra electrica Linne, Syst. Nat., ed. 10, p. 638. 1835 Geophilus electricus G. L. Koch, G.M.A., fasc. 3, t. 4. 1880 Geophilus sudeticus Haase, Zool. Anz., voi. 3, p. 68. Corpul este îngust, cu marginile aproape paralele, lung de 40 —45 mm și lat de 0,95 —1,5 mm ; colorat în galben pal, de o nuanță mai întunecată pe cap și forcipule. Perii de pe corp sînt mici și rari. Numărul perechilor de picioare variată între 63 și 71; la mascul 63 —69 și la femelă 67 —71. Capul este mai lung decît lat. Marginea caudală este dreaptă, iar cele laterale sînt ușor bombate. El nu acoperă decît în parte forcipulele. Șanțul frontal nu este evident. Antenele sînt scurte, lungimea lor este egală cu aproximativ de 4 ori lățimea capului. Clipeusul nu prezintă aree clipeale. De obicei, în urma perilor post- antenali se găsesc încă doi peri după care urmează un alt rînd format din 6 peri. Labrul prezintă pe zona mediană numai doi dinți, iar pe piesele laterale 10 —12 prelungiri ca niște franjuri orientate medial. Zonele late- rale sînt slab delimitate de clipeus. Mandibulele au creasta ventrală puțin păroasă și condilul dorsal foarte scund. Prima pereche de maxile prezintă două perechi de palpi laterali destul de lungi, zvelți și ascuțiți spre capătul distal. Coxosternul perechii a Il-a de maxile este lat, cu marginea ante- rioară concavă. Porii glandelor metamerice nu sînt prea apropiați între ei. Gheara apicală a telopoditului este puternică și ascuțită. Pe toate articolele telopoditului se găsesc peri. Coxosternul forcipular este mai lat decît lung. Marginea rostrală este îngustă puțin scobită și neînarmată cu dinți sau nodozități. Liniile chitinoase sînt complete, iar marginea ventrală a pleurei este slab con- ORDINUL GEOPHILOMORPHA vergentă. Tarsungulul este neted în concavitatea sa, iar la bază prezintă nn dinte mic, dar ascuțit. Tergitul forcipular este mai lat decît lung. El are marginile ante- rioară și posterioară aproape drepte. Lamina basalis nu se observă. Fig. 43. — Geophilus electricus a — capul; b — clipeus ; c — labrul; d — mandibulă ; e — maxilele I și IT; f — for- ■cipule; g — sternit; h, i, j — extremitatea posterioară a corpului la și $ (ventral și dorsal). FAM. GEOPHILIDAE — GEN. GEOPHILUS 113 Tergitele trunchiului prezintă șanțurile paramediane. Sternitele sînt prevăzute cu pori glandulari. Cîmpul cu pori glan- dulari are o formă eliptică sau de simplă bandă. Cîmpul cu pori este situat pe o suprafață netedă, posterior acestui cîmp și spre marginile laterale se găsesc două suprafețe ovale, simetrice, lipsite de pori. Pe sternitele anterioare se găsește structură carpofagiană, situată cele mai adesea pe sternitele 8 —20. Poșetele carpofagiene sînt late, ocupînd cea mai mare parte din marginea anterioară a acestor sternite. Metasternitul ultimului segment prevăzut cu picioare are formă trapezoidală. Ultima pereche de picioare este alungită, iar la mascul ceva mai îngroșată și mai păroasă decît la femelă. Coxele sînt puțin umflate. Pe ele se deschid ventral 6—8 pori, așezați într-un semicerc sub mar- ginea metasternitului. Aproximativ 4 pori se deschid și dorsal și sub marginea metatergitului. Ventral, în afară de porii marginali, se mai găsește un por izolat. Metatarsul are în capătul apical o gheară evidentă (pretars). Are pori anali. Ecologie. Specie care preferă solul de pădure, litiera. Destul de rară. Formă montană. Răspîndire geografică. Specie europeană citată din Peninsula Scan- dinavică, Anglia, în general în Europa septentrională, introdusă și în America de Nord. în România (fig. 47) este citată de autori mai vechi din Cluj și Azuga. Colectată de noi pe Domogled (Băile Herculane). 3. Geophilus insculptus Attems, 1895 (fig. 44) 1880 Geophilus proximus Latzel (nec. G. Koch), Myr. Oster. Ung., voi. 1, p. 184. 1895 Geophilus insculptus Attems, S.B.AK. Wien, voi. 104, p. 163. 1929 Geophilus proximus Attems, Tierrcich., voi. 52, p. 164. Corpul este subțire, lung, ușor îngustat în partea anterioară, colorat în galben pal. Lungimea corpului este de 30 —35 mm. Tegumentul este neted fără punctuații, destul de păros, mai ales în treimea posterioară. Capul este mic, aproximativ la fel de lung cît este și de lat sau puțin mai lung decît lat și nu acoperă forcipulele în întregime. Marginea caudală a capului este dreaptă, cele laterale sînt ușor boltite. Antenele sînt aproape moniliforme, de 3,5 —4 ori mai lungi decît lățimea capului. Lamina basalis se observă uneori. Clipeusul este bine delimitat de pleurele cefalice și labru. Nu are aree clipeale. După perii postantenali se găsesc doi peri mai mari, urmați de un rînd de peri mici. 3 — Fauna 114 Fig. 44. — Geophiliis insculptiis a — capul; b — clipeus ; c — labrul; d — maxilele I și II; e — forcipule; f — sternit; g — segmentele terminale ale corpului (dorsal și ventral); h, i — gheara forcipulară. FAM. GEOPHILIDAE — GEN. GEOPHILUS 115 Labrul prezintă în zona mediană 5 dinți tuberculoizi. Uneori, nu- mărul dinților poate fi de 7 —9, iar pe piesele laterale se găsesc 7—10 prelungiri lungi ascuțite distal ca niște franjuri îndreptate medial. Mandibulele nu au peri numeroși pe creasta ventrală, iar condilul articular este abia schițat. Maxila I este lipsită de palpi laterali. Articolul bazai al telopoditului este îngustat la bază și lățit distal astfel încît formează un fel de proemi- nență laterală. Maxila II are coxosternul lat, larg scobit anterior, cu glandele meta- merice așezate în dreptul unghiului intern al telopoditelor. Tclopoditele sînt formate din trei articole. Ultimul articol se termină cu un tubercul mic prevăzut cu un mic păr senzitiv. Coxosternul forcipular este lat și scurt. Marginea anterioară este foarte îngustă și puțin scobită. Nu prezintă dinți sau nodozități. Liniile chitinoase sînt incomplete. Marginea ventrală a pleurelor este ușor con- vergentă. Telopoditul este scurt. Gheara forcipulară este netedă în con- cavitatea sa și prezintă la bază un dinte mic. Tergitul forcipular este lat, are marginile laterale arcuite, iar mar- ginile anterioară și caudală aproape drepte. Tergitele prezintă șanțurile paramediane. Eupleuriul are pleuritele 3 a. Sternitele au 1 —3 depre- siuni longitudinale înguste. Porii glandulari sînt concentrați în grămezi fusiforme, transversale, spre marginea caudală a sternitului, pe o suprafață netedă. Începînd cu sternitul 19 și 20, ei se divid în două grămezi care se micșorează treptat spre extremitatea posterioară a corpului. Au structură carpofagiană. Poșe- tele carpofagiene sînt foarte late și mari. Ele dispar începînd cu sterni- tele 18 -20. Metatergitul ultimului segment purtător de picioare are formă de țiglă. Metasternitul este trapezoidal, mai scurt la mascul și mai lung la femelă. Porii coxali sînt așezați unul după altul pe marginea metasterni- tului. Numărul lor variază între 5 și 7. în afară de acești pori, se mai găsește încă un por izolat foarte evident. Telopoditul ultimei perechi de picioare este păros, mai ales pe fața ventrală, iar metatarsul are o gheară apicală (pretars). La mascul, picioa- rele terminale sînt ceva mai groase decît la femelă. Gonopodele sînt evidente. Are pori anali. Ecologie. Specie montană, mai ales în solul de pădure. Cu siguranță că se găsește și în litieră. Pare a fi un element mai frecvent în regiunile calcaroase de altitudine medie. Se întîlnește din primăvară pînă toamna. Accidental se poate întîlni și în peșteri. Răspîndire geografică. Specie europeană citată mai ales din Europa meridională și vestul Europei, ajungînd pînă în Anglia. Citată de Attems (1929) și din România. 116 ORDINUL GEOPHILOMORPHA Dărăbanțu și colab. (1969) o identifică din : Banat: din fața peșterii Gaura Haiducească (Mții Almajului), Peștera Gura Ponicovei (Mții Banatului); Dobrogea : Peștera de la Casian. Regăsită în Parîng, Ciucaș și Stîna de Vale (fig. 47). 4. Geophiliis promontorii Verhoeff, 1928 (fig. 45) 1928 Geophilus promontorii Verhoeff, Mit. Mus. Berlin, voi. 14, p. 239, 248. Corpul este filifonn, puțin subțiat înspre extremitatea anterioară a corpului. Lungimea corpului este ele 13 — 15 mm, iar culoarea galbenă mai mult sau mai puțin pală. Capul este mic, ceva mai lung decît lat și nu acoperă forcipulele în întregime. Antenele sînt aproximativ de 3,5 ori mai lungi decît lățimea capului. Ele sînt mai puțin păroase decît cele de la Geophilus insculptus. Pe clipeus se găsesc doi peri postantenali și doi peri intermediari, iar în urma acestora alți doi peri prelabrali, mai mici. Labrul prezintă pe piesa mediană 3 dinți tuberculoizi, puternici; piesele laterale sînt prevăzute cu cîte 6 prelungiri dentiforme ca niște franjuri. Mandibulele nu prezintă conformații particulare. Prima pereche de maxile este lipsită de palpi senzitivi. Ea are arti- colele bazale ale telopoditelor lățite distal și înspre latura externă. Articolele terminale ale perechii a doua de maxile prezintă cîte un tubercul mic, prevăzut cu cîte un păr senzitiv. Coxosternul forcipular este scurt și lat, fără nodozități dentiforme pe marginea rostrală. Linia chitinoasă este incompletă. Telopoditele sînt scurte, cu tarsun- gulele netede în concavitățile lor. Acestea au la bază cîte un dinte mic. Tergitele sînt prevăzute cu șanțuri longitudinale paramediane. Cîmpurile cu pori glandulari ventrali au aspectul unor bande trans- versale fusiforme dispuse înspre marginile caudale ale primelor 18 sternite. Începînd cu sternitul 19 ele se împart în cîte două cîmpuri, care se mic- șorează treptat și dispar complet în ultima treime a corpului. Pe unele sternite anterioare se găsesc fosete carpofagiene, de apro- ximativ aceeași lățime cu marginea anterioară a sternitelor. Telopoditele picioarelor terminale sînt groase și păroase în special pe fețele ventrale. Ele se termină cu cîte o gheară apicală. Coxele sînt străbătute de cître trei pori, dintre care doi se găsesc sub marginile laterale ale sternitului terminal, al treilea se deschide apro- ximativ pe mijlocul fiecărei coxe. Alți autori prezintă această specie numai cu doi pori coxali. Are pori anali. Ecologie. Specie care populează litiera pădurilor de foioase și în sol. Pare a fi un element mai frecvent în regiunile de altitudine joasă. 117 Fig. a — labrul; b — maxilele I și mente 45. — Geophilus promontorii II; c — sternitul 12; d — forcipule; e — ultimele seg- ale corpului la (ventral). 118 ORDINUL GEOPHILOMCRPHA Răspîndire geografică. Specie cunoscută pînă în prezent numai din localitatea Cap Martin (Riviera franceză). Dărăbanțu (1972) o regăsește în Dobrogea la Babadag. Pro- babil că este o specie mediteraneană caro ajunge în nord pînă la noi în țară (fig. 47). 5. GeopWlus arenarius Meiuert, 1870 * 1870 Gecphiius arenarius Meinert, Naturii. Tidsskr., ser. 3, voi. 7, p. 78. Specie zvdtă, colorată în galben, care ajunge în lungime pînă la 35 mm. Pe corp se găsesc peri mici dispuși împrăștiat. Numărul perechilor de picioare la mascul este de 55, iar la femelă de 55— 59. Capul este aproximativ la fel de lung cît și de lat, rar punctat, fără șanț frontal. Nu acoperă complet forcipulcle. Antenele sînt scurte. Coxosternul forcipular prezintă o linie chitinoasă completă, care este slab imprimată. Gheara forcipulară este netedă și prezintă dinte bazai. Celelalte arșicele ale telopoditului forcipular nu prezintă dinți sau nodozități. Tergitele sînt fin punctate; ele prezintă două șanțuri longitudinale paramediane. Sternitele sînt des punctate, cele anterioare au o gropiță în mijloc. Sternitul ultimului segment prevăzut cu picioare este îngust 5 coxele ultimei perechi de picioare prezintă 8—9 pori glandulari. Ultima pereche de picioare este prevăzută cu pretars. Acesta are forma unei gheare și este mai mic la mascul decît la femelă. La mascul, ultima pereche de picioare este îngroșată și păroasă. Are pori terminali. Notă. Probabil că specia G. arenarius Mein. nu este altceva decît G. carpophagus. Cu excepția liniei chitinoase, pe care Meinert. Daday și A 11 e m s o prezintă completă, celelalte caractere se suprapun. Numai studiul unui material din terra typica poate lămuri această problemă. Răspîndire geografică. Specie citată din nordul Africii, Iugoslavia, Ungaria și România. La noi (fig. 47) este citată din Transilvania, de la lara de Jos, Șim- leul Silvaniei și Turda. * Specia o descriem după Attems (1929) și Daday (1889), care o prezintă sumar, fără descrierea maxilelor și fără figuri. A11 e in s nu o cuprinde nici măcar în cheia de determinare. O descriere a ei este necesară în momentul în care se colectează ase- menea indivizi. FAM. GEOPHILIDAE — GEN. GEOPHILUS 119 6. Geophilus proximus C. L. Koch, 1847 (fig. 46) 1847 Geophilus proximus C. L. Koch, Panzer, Krit. Revis., voi. 3, p. 186. Corpul este lung, filiform, colorat în galben strălucitor, mai închis ia culoare pe cap si forcipule. Lungimea corpului de cel mult 35 —40 mm; de obicei, masculul este mai scurt, aproximativ de 25 mm. Lățimea cor- pului variază între 1 și 1,3 mm. Fig. 46. — Geophilus proxiinus a — labrul; b — sternit; c — ultimele segmente ale corpului (ventral); d — forcipule. Numărul perechilor de picioare este foarte variabil. Attems (1929) citează această specie cu 43 (la mascul) — 63 (la femelă) perechi de picioare *. Brolemann (1930) o descrie cu 45 —51 (la mascul) și 45 —55 (la femelă) perechi de picioare. Tegumentul este neted, fără punctuații, acoperit cu peri mici foarte rari, așezați împrăștiat. Capul este ceva mai lung decît lat. Antenele sînt scurte, aproximativ de 2,5 ori mai lungi decît capul. Nu are șanț frontal. Zona prelabrală prezintă două perechi de peri, așezați pe un rînd în urma perilor postantenali. Labrul are cele trei piese bine conturate. Zona mediană este mică, prevăzută cu un singur dinte, care este gros la bază și ascuțit treptat * Specia este confundată de mulți autori cu G. insculptus; de aici numeroasele contra- dicții între numărul perechilor de picioare, dinții labrali etc. Existența ei în fauna țării noastre este problematică. 120 Fig. 47. Răspîndirca speciilor Geophilus electricus, G. carpophagus ; G. insculplus, Gf arenarius, G. promoritorii si G, proximus în România* FAM. GEOPHILIDAE — GEN. GEOPHILUS 121 spre vîrf. Piesele laterale au prelungirile franjurate caracteristice acestui grup. Ele sînt așezate spațiat și aproximativ la jumătatea lor se îngus- tează brusc. Maxila I este prevăzută cu palpi laterali, care sînt înguști și lățiți. Coxosternul forcipular are linia chitinoasă incompletă și marginea ventrală a pleurei ușor arcuită. Tarsungulul este ușor curbat, neted, iar la bază prezintă un mic dinte. Celelalte articole nu au dinți, ca de altfel și marginea rostrală a sincoxitului forcipular. Tergitul forcipular este lat, iar marginile laterale sînt arcuite. Cîmpul cu pori de pe sternite are o formă aproape rombică sau fusiformă, cu marginile laterale slab delimitate. El rămîne mai înde- părtat de marginile laterale ale sternitului. Tergitele prezintă două șanțuri longitudinale paramediană. Eupleu- riul are rîndul 3 de sclerite complet. Cîmpul cu pori dispare brusc fără ca să se mai împartă în două cîmpuri simetrice. Astfel, pe sternitul 16 se mai găsește cîmpul de pori, pe al 17-lea este redus la 4 —5 pori situați median, apoi dispare complet. De altfel, forma cîmpului cu pori de pe sternite variază destul de mult. Partea mediană a sternitului este ocupată de o bandă longitudinală formată din reticulații evidente. Structura carpofagiană este prezentă pe sternitele anterioare. Coxele picioarelor terminale sînt străbătute de 15—21 de pori glan- dulari dispuși în parte sub marginile laterale ale sternitului, în parte lîngă acestea. Ecologie. Specie montană citată în sol și litieră. Răspîndire geografică. Specie cantonată mai ales în Europa sep- tentrională. în România (fig. 47) este citată de la Dej, Cluj, Gherla, Oravița, Vlădeasa și Azuga. Nota. Verhoeff confundă specia G. proximus cu G. insculptus. Se pare că și A t- t e m s, care prezintă specia cu 4 —5 dinți labrali, nu se referă în descrierea sa la această specie ci tot la G. insculptus. Aceeași eroare o face și Dada y. Specia se poate întîlni în România, dar localitățile dale de autori mai vechi nu sînt certe. Genul Insigniporus Attems, 1903 1903 Insigniporus Attems, Zool. Jahrb. Syst., voi. 18, p. 269. Cuprinde specii cu labrul împărțit în trei zone distincte. Zona mediană este prevăzută cu 1 —3 dinți mici, mărginiți de un număr de prelungiri ca niște franjuri. Părțile laterale sînt prevăzute cu prelungiri în formă de franjuri pe toată marginea lor ventrală. 122 ORDINUL GEOPHILOMORPHA Prima pereche de maxile prezintă două perechi de palpi laterali. Aceștia sînt lungi, zvelți și ascuțiți spre capătul distal. Lobii coxali sînt evidenți, iar telopoditul este format din două articole. Coxosternul perechii a doua de maxile este prevăzut cu o linie mediană, ce delimitează cele două coxe. Telopoditul este format din trei, articole, iar gheara api- cală este simplă. Coxosternul forcipular este destul de lat, ușor ieșit anterior, cu o scobitură mică și lipsit de dinți pe marginea anterioară. Linia chitinoasă este completă. Lamina basalis este îngustă. Tergitele au șanțurile longitudinale paramedianc destul de slab imprimate. Cîmpul cu pori glandulari de pe sternitele anterioare este circular. Pe sternitele posterioare ol se desparte în două cîmpuri aproximativ simetrice. Sternitul ultimului segment prevăzut cu picioare este deosebit de lat. Coxa ultimei perechi de picioare este prevăzută cu două gropițe situate lîngă marginea sternitului unde se deschid porii glandulari. Tarsul ultimei perechi de picioare este constituit din două articole. Metatarsul se termină cu o gheară evidentă (pretars). Nu are pori anali. Typ : Insigniporus sturanyi Attems, 1903. Areal. Genul Insigniporus se cunoaște numai din Macedonia de unde se descrie specia I. sturanyi. Recent, Căpușe (1968) a regăsit genul în România, descriind o a doua specie, I. acunaeli. Probabil că este un gen balcanic și cercetările ulterioare vor descrie noi specii sau se vor cita localități noi speciilor cunoscute, fapt ce va duce la o mai bună cunoaștere a repartiției sale. Insigniporus acunaeli Căpușe 1968 (fig. 48) 1968 Insigniporus acunaeli Căpușe, Trav. Mus. Hist. Nat. ,,Gr. Antipa”, voi. VIII, p. 700. Corpul este zvelt, colorat în galben-brun și lung de 30 mm. Numărul perechilor de picioare este de 77. Capul este aproximativ la fel de lung cît este și de lat. Marginile laterale sînt arcuite, iar marginea posterioară este dreaptă. Șanțul frontal nu este evident. Antenele sînt scurte, articolele bazale sînt ceva mai groase și mai sărace în peri decît cele distale. Clipeusul prezintă structură poligonală, iar pe partea sa anterioară se găsesc mai mulți peri destul de lungi. FAM. GEOPHILIDAE — GEN INSIGNIPORUS 123 Labrul este împărțit în trei părți. în porțiunea mediană, care este îngustă, se găsește un dinte trunchiat mărginit de două prelungiri cu aspect de franjuri. Zonele laterale ale labrului prezintă numai prelungiri de forma unor franjuri. Baza franjurilor este relativ groasă, dentiformă. Fig. 48. — Insigniporus acunacli a — maxilele I și II; b — forcipule; c — ultimele segmente ale corpului la (ventral); d — sternitul 3 ; e — sternitul 73 (după Căpușe). Perechea I de maxile prezintă două perechi de lobi laterali, care sînt prevăzuți cu peri scurți. Peri se găsesc și pe coxostern și pe telopodit. Perechea a II-a de maxile este prevăzută cu linia de sutură a celor două coxe ce formează coxosternul. Telopoditul este constituit din 3 articole. Gheara apicală este simplă și puțin curbată. Coxosternul forcipular este destul de lung, puțin ieșit înainte. Mar- ginea rostrală este îngustă, ușor scobită și lipsită de dinți sau nodozități. 124 ORDINUL GEOPHILOMORPHA Linia chitinoasă este completă. Tarsungulul este neted în concavitatea sa. Nu se găsesc dinți pe nici unul din articolele telopoditului. Cîmpul cu pori glandulari de pe sternite este evident. Pe primul sternit cîmpul cu pori glandulari este circular, începînd cu sternitul 34 se lățește, ia forma unei benzi transversale care începe să se dividă în două cîmpuri simetrice. Începînd cu sternitul 36, el este complet divizat. Spre capătul distal al corpului cele două cîmpuri sînt evidente dar mai apropiate, pentru ca pe sternitul 73 să formeze un singur cîmp alungit transversal, care deși mic și format din puțini pori este prezent și pe penul- timul segment prevăzut cu picioare. Metasternitul ultimului segment prevăzut cu picioare are o formă trapezoidală și este foarte lat și scurt. Coxele ultimei perechi de picioare nu sînt umflate. Ele sînt pre- văzute, fiecare, cu cîte două grupe de pori glandulari care se deschid în două gropițe. Telopoditul este format din 6 articole. Metatarsul se termină cu o gheară evidentă. Femela nu se cunoaște. Ecologie. Specie întîlnită în frunzarul pădurii de foioase. Probabil și în solul de pădure sub pietre, buturugi etc. Poate fi un element calcofiL Răspîndire geografică (fig. 53). Specie endemică, cunoscută numai din Banat de la Băile Herculane de pe Dealul Roșu (C ă p u ș e, 1968). Subfamilia DIGNATHODONTINAE (Gook, 1895) 1895 Dignalhodontidae Gook, P.U.S. Mus., voi. 18, p. 71. 1903 Pectinifoliainae (pro. p.) Attems, Zool. Jahrb. Sysl., Bd. XVIII, II. 1. 1909 Tribus Heniini, Brolemann, Arch. Zool. exper., ser. 5, voi. 3, p. 326. 1914 Tribus Dignalhodontiiu Attems, Arch. Naturg., voi. 80, p. 126. 1918 Scolioplanidae Verhoeff, Broun. Kl. Ordm, voi. 5, II, p. 519. Cuprinde specii cu corpul subțiat anterior, care au capul mic sau foarte mic, uneori aproape rotund, alteori mai lat decît lung. Lamina basalis este aproape întotdeauna prezentă și are lățimea corpului. Labrul este slab conturat. Partea mediană a lui este întotdeauna mai mare decît piesele laterale și ocupă tot spațiul dintre fulcre, avînd de obicei partea ventrală răsfrîntă anterior și înarmată cu dinți sau pre- lungiri filamentoase lungi. Piesele laterale sînt reduse la niște simple formațiuni, foarte scurte, ușor arcuite, situate înaintea piesei mediane și care se observă numai lateral. Perechea I de maxile are coxosternul divizat. De altfel, aproape toate articolele ce o compun sînt slab delimitate unul de celălalt. Bine individualizat este numai articolul al doilea al telopoditului Perechea a Il-a de maxile are coxosternul lat și scurt, telopoditul este relativ zvelt, format din trei articole. FAM. GEOPHILIDAE — GEN INSIGNIPORUS 125 Coxosternul forcipular este lat și scurt, marginea rostrală este destul de largă și în general prevăzută cu o scobitură mai mult sau mai puțin pronunțată. Cîmpul cu pori sternali este de cele mai multe ori bine conturat și de forme diferite. Tergitele pot prezenta sau nu șanțuri longitudinale. Gonopodele la mascul sînt mai bine conturate decît la femelă, care sînt de obicei sudate într-un „sintelopodit” format dintr-un singur articol. Subfamilia Dignathodontinae cuprinde 9 genuri cu numeroase specii, în fauna Bomâniei se găsesc numai patru genuri: Henia, Dignathodon, Chaetechelyne și Strigamia. CHEIE PENTRU DETERMINAREA GENURILOR SUBFAMILIEI DIGNATHODON- TINAE DIN FAUNA ROMÂNIEI 1 (2) Pe coxosternul forcipular nu se găsește o linie chitinoasă; porii glandulari de pe coxele ultimei perechi de picioare se deschid la suprafața coxei separat și împrăștiat....................4. Strigamia 2 (1) Pe coxosternul forcipular se găsește o linie chitinoasă; pori glan- dulari de pe coxele ultimei perechi de picioare se deschid la supra- fața coxei în 1 —2 grupe sau într-o gropiță evidentă .... 3 3 (4) Pe sternite nu există pori glandulari; corpul se subțiază treptat spre capătul anterior, devenind filiform; gheara forcipulară pre- zintă în concavitatea sa și în jumătatea distală doi spini . . . ..............................................2. Dignathodon 4 (3) Pe sternite se găsesc pori ventrali; corpul nu se subțiază atît de evident spre cap; gheara forcipulară nu prezintă spini, ci cel mult un dinte bazai................................................5 5 (6) Tarsul este format dintr-un singur articol; zona mediană a la- brului este înarmată cu dinți scurți.........................1. Henia 6 (5) Tarsul ultimei perechi de picioare este format din două articole; zona mediană a labrului este prevăzută cu numeroase prelungiri filamentoase.......................................3. Chaeteehelyne Genul Henia C. L. Koch, 1847 1817 Henia C. L. Koch, Koch-Panzer, Krit. Revis., voi. 3, p. 83, 181. 1870 Scotophilus Meinert (nec Leach, 1812), Naturii. Tidsskr., ser. 3, voi. 7, p. 40. Cuprinde specii cu capul mic, cel mai adesea la fel de lung cît este de lat; lipsit de multe ori de șanț frontal. Antenele sînt scurte, filiforme, cu perii senzitivi de pe ultimul segment așezați într-o gropiță alungită 126 ORDINUL GEOPHILOMORPHA Zona mediană a labrului este prevăzută cu dinți mari; piesele late- rale sînt subțiri ca niște tije ușor arcuite. Mandibulele, lateral nu sînt păroase. Lama pectinată este evidentă. Prima pereche de maxile nu prezintă palpi laterali. Prelungirile coxale și articolul bazai al telopoditului sînt fuzionate cu coxosternul^ fără ca să existe o linie de sutură. Coxosternul perechii a ILa de maxile nu prezintă linia de sutură dintre cele două coxe, iar gheara telopoditului este puternică. Coxosternul forcipular este foarte lat, prelungit posterior pînă sub marginea anterioară a primului sternit. Forcipulele sînt mici și fără dinți. Linia chitinoasă este completă. Tergitul forcipular este tot atît de lat cît capul și are marginile laterale ușor arcuite. De pe sternitele 1 sau 2 și pînă pe penultimul sternit, pe linia me- diană a fiecărui sternit se găsește cîte un cîmp de pori bine delimitat. Rareori pe unele sternite el poate fi întrerupt. Tergitele pot avea șanțuri longitudinale. Coxele ultimei perechi de picioare pot prezenta sau nu glande coxale. Cînd există, acestea sînt concentrate și se deschid într-o gropiță adîncă situată la baza coxei. Ultima pereche de picioare nu prezintă metatars, au telopoditul format numai din 5 articole. La mascul, ultima pereche de picioare este puternic îngroșată. Gonopodele la mascul sînt biarticulate. Nu au pori anali. Typ : Tlenia devia C. Koch, 1847. Areal. Genul Henia cuprinde doar 11 specii, majoritatea fiind can- tonate în regiunea mediteraneană. Puține sînt formele citate din Africa sau Asia. în fauna României sînt citate numai două specii: H. bicarinata și TI. illyrica. CHEIE PENTRU DETERMINAREA SPECIILOR GENULUI HENIA DIN FAUNA ROMÂNIEI 1 (2) Pe primul sternit se găsește un cîmp cu pori glandulari; cîmpurile cu pori au forma unui pișcot; sternitul ultimului segment pre- văzut cu picioare aproape de formă hexagonală (după unii autori, pătrată); pe coxa ultimei perechi de picioare, în afară de gropița cu pori, mai există un por mare (fig. 49) . . 1. H. bicarinata 2 (1) Pe primul sternit nu există cîmp cu pori; cîmpurile cu pori au formă de pișcot; sternitul ultimului segment prevăzut cu picioare FAM. GEOPHILIDAE — GEN. HENIA 127 este îngust și de formă aproape hexagonală (după unii autori, trapezoidală) pe coxa ultimei perechi de picioare există numai o gropiță cu pori; nu există por izolat (fig. 50) . 2. II. illyrica 1 . Henia bicarinata (Meinert, 1870) (fig. 49) 1870 Scotophilus biccirinalLis Meinert, Nalurh. Tidsskr., ser. 3, voi. 7, p. 41. Corpul ajunge în lungime pînă la 55 mm. în pătrimea anterioară el se îngustează, iar la extremitatea posterioară se termină aproape trun- chiat. Pilozitatea este puțin aparentă. Culoarea corpului este galben- albicioasă, iar pe cap și segmentele anterioare galben-roșcată. Numărul perechilor de picioare variază la mascul între 67 și 75, iar la femelă între 73 și 85. Capul este foarte mic, mai lat decît lung și fără șanț frontal. An- tenele sînt scurte și aproximativ de două ori mai lungi decît lățimea capului. Labrul prezintă pe piesa mediană 9 dinți scurți, groși și ascuțiți. Poziția dinților labrali apare în figurile altor autori răsfrînți anterior. (B r o 1 e m a n n (1930) menționează că „son bord dente este inecline vers avant”). în realitate, ei au o poziție aproape perpendiculară pe cap, iar lamela care se aplică peste ei îi poate, dar numai în rare cazuri, îndrepta înainte. De obicei ei se apleacă posterior, luînd o poziție normală, carac- teristică întregului grup. Piesele laterale sînt reduse la niște simple benzi sclerificate îndreptate lateral. Mandibulele au suprafața externă fără peri. Prima pereche de maxile are coxosternul forcipular fuzionat cu lobii coxali interni și cu primul articol al telopoditului. Scobitura mediană este profundă, iar linia de sutuiă dintre cele două coxe este evidentă. Articolul al doilea al telopoditului este evident. Perechea a Il-a de maxile are coxosternul scurt și foarte lat, cu marginea anterioară aproape dreaptă și cu telopoditul zvelt format din trei articole. Ultimul articol este pre- văzut cu o gheară tuberculiformă care poartă terminal un mic țep. Maxila I și II prezintă puțini peri atît pe coxostern, cît și pe telo- podite. Coxosternul forcipular este mai lat decît lung. Marginea rostrală este îngustă și scobită sub forma unui unghi obtuz. Liniile chitinoase sînt complete, iar marginile ventrale ale forcipulelor sînt convergente. Nici un articol al telopoditului forcipular nu este dințat. Gheara forcipu- lară este lungă, arcuită, netedă în concavitatea sa și fără dinte bazai. Tergitul forcipular are lățimea capului, fiind de aproximativ patru ori mai lat decît lung. El acoperă dorsal pleuritele forcipulare. Tergitele sînt mate, șanțurile pararnediane slab schițate, iar median se mai poate întîlni un alt șanț care nu este destul de evident. 128 I?ig. 49. — Henia bicarinala a — labrul; b — capul; c — mandibulă; d — forcipule; e — primul sternit; f — maxilele I și II; g — ultimele segmente ale corpului la (ventral); h — ultimele segmente ale corpului la $ (ventral). ORDINUL GEOPHILOMORPHA 65 Unele sternite anterioare prezintă o prelungire endosternală pe mar- ginea lor caudală, care se întinde sub sternitul următor într-o cută pe care o formează membrana intersegmentară. Pe aceste sternite se găsește o îngroșare chitinoasă străbătută de un șanț bifurcat anterior, importantă în delimitarea speciilor genului Meclstoceplialus Newp. Metasternitul ultimului segment pedifer este uneori împărțit trans- versal de o mică depresiune premarginală care delimitează o îngustă bandă caudală. Numărul perechilor do picioare este fix în cadrul aceleiași specii. Prima pereche de picioare este cel mai adesea foarte mică. Coxele picioa- relor terminale sînt străbătute de pori pe toată suprafața lor. Uneori, porii sînt prezenți numai ventral și lateral. Telopoditul este alungit și subțiat, cu tarsul din două articole, lipsite întotdeauna de gheara apicală (pretars). Au pori terminali. Familia Mecistocep'halidae cuprinde două subfamilii, Mecistocepha- linas și Arrupinae Att., răspîndite mai ales în regiunile calde, de unde se cunosc 11 genuri cu o sumedenie de specii. în Europa se găsesc reprezentanți foarte puțini ai subfamiliei Me- cistocephalinae (o specie liberă și una exotică introdusă în unele sere o dată cu transportul diferitelor plante exotice). Subfamilia MECISTOCEPIIALINAE Chamberlîn, 1920 (Mecistocephalinae, Chamberlin, Canad. Entom., voi. 52, p. 184, 1920). DIAGNOZĂ. Coxele perechii a doua de maxile bine sudate, ne- despărțite ; telopoditele maxilei II de cele mai multe ori cu gheara api- cală; prefemurul forcipular adesea cu doi dințișori, capsula cefalică de două ori mai lungă decît lată. în fauna României se găsește numai genul DiceUophilus. Genul DiceUophilus Cook, 1895 1880 Mecistocephalus Latzel, Myr. Oster.-Ung. Monarchie, voi. 1, p. 160. 1815 DiceUophilus Cook, P.U.S. Mus., voi. 18, p. 61. 1903 Mecistocephalus Attems, Zool. Jahrb. Syst., voi. 18, p. 208. 1908 Mecistocephalus Verhoeff, Broun., Kl. Ordn., voi. 5, II, p. 272. 1919 DiceUophilus Silvestri, Rec. Ind. Mus., voi. 16, p. 47, 81. Zona anterioară a clipeusului este foarte îngustă și nu prezintă cîmpuri sau aree. Lateral se găsesc cîțiva peri cu o dispoziție caracteristică. Zona posterioară a clipeusului este foarte mare, neîmpărțită median și -este prevăzută cu un cîmp mare foarte păros. 5 — Fauna 66 FAM. MECISTOCEPHALIDAE — GEN DICELLOPHILUS Pleuritele cefalice nu prezintă dinți. Părțile laterale ale labrului au marginea posterioară ușor scobită și pe margine cu peri mici și deși. Mandibula are puține lame dințate, iar dinții stau unul lingă altul. Partea lateraiă a mandibulei este foarte păroasă. Coxele primei perechi de maxile sînt delimitate de un șanț median. Coxele perechii a doua de maxile sînt sudate, nedelimitate. Partea me- diană a sincoxitului este scobită, iar telopoditul se termină cu o gheară. Prefemurul forcipular prezintă un dinte distal. Tergitul forcipular nu prezintă șanțuri. Capsula cefalică este îngustă, aproximativ de 1,27 ori mai lungă decît lată și prevăzută cu șanț frontal. Tergitele cu două șanțuri paralele. Sternitele nu prezintă șanț bifurcat. Au pori terminali; gonopodele sînt formate din două articole. Typ : Dicellophilus carniolensis (C. L. Koch). Areal. Genul Dicellophilus are un areal discontinuu, cunoscîndu-se din unele țări din Europa, America de Nord și Japonia. Se cunosc astăzi doar 4 specii ale acestui gen, una fiind prezentă și în fauna țării noastre. Dicellophilus carniolensis (C. L. Koch, 1847) (fig. 25) 1847 Clinopodes carniolensis G. L. Koch, Panzer. Knt. Revis., voi. 3, p. 185. 1870 Mecistocephalus carniolensis Meinert, Naturh. Tidsskr., ser. 3, voi. 7, p. 9. 1880 Mecistocephalus carniolensis Latzel, Myr. Ostern. Ung. Monarchie, voi. I, p. 162. 1880 Mecistocephalus hungaricus Tomosvâry, Zool. Anz. 1886 Geophilus austriacus Meinert, Vidensk. Meddel, voi. 36— 38, p. 144. 1898 Geophilus apfelbecki Verhoeff, Arch. Naturg., voi. 64, I, p. 348. 1904 Mecistocephalus anomalans Chamberlin, P. Ac. Philad., voi. 56, p. 655. 1918 Mecistocephalus carniolensis Verhoeff, Broun, Kl. Ordn., voi. 5, II, p. 492, 517. 1919 Dicellophilus anomalans Silvestri, Rec. Ind. Mus., voi. 16, p. 83. Are corpul lung de cel mult 60 mm, lat de 2,3 mm, ușor îngustat spre extremitatea posterioară. Culoarea generală a corpului este roșie- gălbuie pînă la cărămizie, mai întunecată pe scutul cefalic și forcipule,. care cel mai adesea este castaniu-brună. Numărul perechilor de picioare este de 43. Capul este alungit, subdreptunghiular și aproximativ de 1,27 ori mai lung decît lat. Șanțul frontal este evident. Scutul cefalic nu acoperă niciodată în întregime forcipulele. Antenele sînt scurte, moniliforme și aproximativ de 2,5—3 ori mai lungi decît capul. Zona anterioară a clipeusului este scurtă, iar la colțurile marginii laterale este prevăzută cu aproximativ 5 peri mari așezați unul după 67 68 ORDINUL GEOPHILOMORPHA celălalt. Alte par ticul irită ți nu există. Zona posterioară a clipausului este foarte mare. Nu este împărțită median și prezintă pe o suprafață mare numeroși peri, printre care se observă pori glandulari foarte mici. Porțiunea acoperită cu peri este strălucitoare la culoare, în comparație cu restul clipeusului, și este bine delimitată de o bandă lată, nepăroasă, colorată în galben întunecat. Pleuritele cefalice sînt înguste, au peri foarte mici așezați împrăștiat. Partea mediană a labrului este foarte îngustă, cu mult mai lungă decît lată, iar marginile caudale ale părților laterale sînt ușor scobite. Mandibulele sînt puternice și au numai 3—5 lame pectinate cu dinți foarte apropiați și subțiri. Prima lamă se deosebește de celelalte prin dinții ei mai scurți. Toate lamele dințate sînt scurte și zimțate pînă aproape de bază. La baza primei lame dințate se găsește un pinten ca un dinte foarte ascuțit. Partea laterală a mandibulei este acoperită cu numeroși peri mici care formează un fel de ,,blană” caracteristică. Forcipulele sînt punctate. Coxosternul prezintă pe marginea ros- trală o mică scobitură mărginită de 2 dințișori. Prefemurul forcipular are la capătul distal un dinte colorat în negru. Cîte un dințișor asemănător se mai găsește și pe femur și tibie. Tarsungulul nu prezintă nici un fel de dinte, este ușor curbat și cu mar- ginile rotunjite. Tergitele sînt netede cu două șanțuri longitudinale și acoperite cu peri mici, puțini, așezați împrăștiat. Sternitele nu prezintă șanț bifurcat. Sternitul ultimului segment pedifer este mult îngustat posterior și în lungime se întinde aproximativ numai cît jumătatea coxei picioarelor terminale. Tergitul ultimului segment prevăzut cu picioare are marginile laterale paralele, marginea posterioară ușor scobită și este aproape de două ori mai lung decît tergitul anterior. Coxele picioarelor terminale sînt umflate și prevăzute cu pori glan- dulari așezați uniform pe toate laturile sale. Pe fața ventrală există un por central mai mare decît ceilalți. Prima pereche de picioare, spre deosebire de alte specii, este puțin mai mică decît perechea a doua. Biotop. Specie frecventă la noi mai ales în zona muntoasă cu păduri de foioase, întîlnindu-se din primăvară și pînă în toamnă. Este un element component al hemiedafonului (litieră și humicol), al euedafonului (sol de pădure de sub litieră) și al habitatelor asociate solului (buturugi, sub pietre, sub scoarța copacilor căzuți la pămînt) din pădurile de foioase. A fost întîlnită în gurile peșterilor și chiar în peșterile nu prea adînci. Răspîndire geografică. Specie holarctică cu un areal discontinuu, citată din centrul Europei, nordul Italiei, Iugoslavia, recent și din Anglia, Statele Unite (California) și Japonia. Probabil că în Anglia, Statele Unite și Japonia a fost introdusă cu diferite transporturi navale, fapt ce o va face să devină specie cosmopolită. Comună în endogeni zonelor montane și submontane din Banat, Oltenia, Transilvania, Maramureș și Moldova (fig. 26). Banat: Băile Herculane, Domogled, Bocșa Vasiovei, Peștera Popovăț (M-ții Banatului), G9 Fig. 26. — Răspîndirea speciei DiceUophilus carniolcnsis în România. 70 ORDINUL GEOPHlLOMORPHA Mehadia, Orșova, Semenic, Cantonul Comarnic, Valea Berzasca, Munții Cernei (Valea Cernei și Valea Jaunei); Oltenia : Valea Cernei, Lunca Cer- nișoarei, Vîrtoape (Masivul Gorganul), Valea Lupșei, Călimănești, Cozia, Valea Stînișoara (Mții Cozia), Olănești, cîteva peșteri din Munții Mehe- dinți : Peștera Vacilor de la Cloșani, Peștera nr. 9 și 15 din Valea Lupșei, Avenul de la jgheab, Peștera aven de sub Plaiul Gorganului, Peștera nr. 1 din Valea Bulbei (Podișul Mehedinți) și Peștera Sf. Grigore Decapolitul (Masivul Stogu-Vînturarița); Transilvania : Bistrița, Cărpiniș, Cluj (Făget, Fînațe, Galcer, Grădina Botanică, Hoia), Ciucea, Colibița, Detunata, Gîlgău, Halta Peștera (Vadul Grisului), Jibou, Josenii Bîrgăului, Lunca Bradului (Reghin), Fundătura Ponorului, Mții Apuseni (Cheile Turzii, Scărișoara, Scărișoara-Belioara, Valea Ordăncușa, Vlădeasa, Someșul Rece, Cîmpeni), Mții Călimani, Mții Retezat : Rîu de mori, Gura Zlata, Rîul Mare, Valea Nucșoarei, Parcul Național, Piatra Ceții (întregalde), Ponorici-Pui, Prundul Bîrgăului, Posești, Paroșeni, Roșia, Răcaș, Sîngeorz Băi, Traniș, Trascău, Valea Vinului (Mții Rodnei), Valea Sighiștelului; Moldova: Vatra Dornei; Maramureș : Borșa, Gutin, Vișeul de Sus. Attems (1929) o citează și din Dobrogea, fără a indica localitatea. Familia G E O P III L ID A E Leach, 1814 1895 Geophilidae + Dignalhodontidae Gook, P.U.S. Mus., voi. 18, p. 68, 71 și 72. 1896 Geophilidae ex. p. Gook, Brandtia, p. 35. 1903 Pectinifoliinae Attems, Zool. Jahrb. Syst., voi. 18, p. 166 și 214. 1908 Geophilinae Verhoeff, Broun, Kl. Ordn., voi. 5, II, p. 274. 1912 Geophilidae Chamberlin, Canad. Ent., voi. 44, p. 65. 1914 Geophilidae Attems, Arch. Naturg., voi. 80, A, 4, p. 124. Această familie cuprinde specii de dimensiuni variabile, colorate în galben pal, uneori cu pete negre împrăștiate neuniform pe tot tegu- mentul. Clipeusul este bine reprezentat, pe el, uneori, se pot găsi aree cli- peale. Areele clipeale pot să lipsescă, ca de altfel și perii din vecinătatea labrului. Labrul este caracteristic, format din trei piese, una mediană și două laterale. Piesa mediană a labrului poate fi mai mult sau mai puțin dezvoltată, iar cele laterale pot fi sau nu prevăzute cu niște prelungiri de forma unor franjuri. Mandibulele prezintă dorsal un condil de forma unei nodozități mai mult sau mai puțin dezvoltate, care, niciodată nu ia aspectul unui cîrlig. Creasta apicală a mandibulei nu prezintă lamă dințată. Dorsal, pe creștetul apical al mandibulei se găsește o singură lamă pectinată. Uneori, tot dorsal și lateral se poate găsi un dinte, diferit de ceilalți, care FAM. GEOPHILIDAE — GEN. CLINOPODES 71 iese în evidență și prin culoarea deosebită pe care o are. Ventral pe creș- tetul mandibulei pot să se găsească perii așezați ca la o pensulă. Prima pereche de maxile, are coxosternul întreg (nedivizat de un șanț median), cu excepția unor specii din subfamilia Dignathoăontinae. Telopoditele primei perechi de maxile sînt constituite din două articole» Palpii laterali pot să fie prezenți sau pot lipsi. Perechea a doua de maxile, are coxosternul întotdeauna nedivizat de un șanț median. Uneori, coxosternul este lat, alteori este îngust. Există specii prevăzute cu o bandă chitinoasă ce merge oblic de la unghiurile caudale ale coxosternului pînă la porii glandelor metamerice. Telopoditul maxilei II este constituit din trei articole care se termină cu o gheară, iar în unele cazuri poate prezenta un tubercul. Fig. 27. — Apendice bucale la Gcophilidae (schematic) a — labrul; b — mandibulă; c — maxile. Porcipulele sînt de dimensiuni variabile. Coxosternul forcipular este întotdeauna puternic. Telopoditul forcipular poate fi mai scurt sau mai lung, iar tarsungulul poate prezenta în concavitatea sa creste. Tergitul forcipular este uneori lat, cu marginile aproape paralele, alteori are o formă trapezoidală. Paratergite nu există decît la puține forme. Eupleuriul are o struc- tură foarte diferită. La unele specii, sternitele pot prezenta pe marginea rostrală o fosetă transversală în care ,,pătrunde” o excrescență de pe marginea caudală a sternitului precedent. Această conformație se cunoaște sub numele de ,,structură carpofagiană”. Pe sternite se pot găsi sau nu pori glandulari. 72 ORDINUL GEOPHILOMORPHA Ultimul pleurit prevăzut cu stigmă este separat de metatergitul corespunzător. Pretergitul ultimului segment purtător de picioare este în cele mai multe cazuri lățit. în unele cazuri, cu totul excepționale, el este mai îngust decît metatergitul și este mărginit de pleurite. Picioarele terminale au telopoditul format din șase articole. în rare cazuri, telopoditul poate avea numai cinci articole. Gheara apicală poate să existe sau poate să lipsească, ca de altfel și porii glandelor coxale. Pe segmentul postgenital se găsește o pereche de pori laterali, numiți „pori anali”, în care se deschid o pereche de glande. Familia Geophilidae cuprinde 5 subf amilii, dintre care numai 3 au reprezentanți în fauna țării noastre : Geophilinae, Dignathodontinae și Pachymerinae. CHEIE PENTRU DETERMINAREA SUBFAMILIILOR DE GEOPHILIDAE DIN FAUNA ROMÂNIEI 1 (2) Clipeusul cu una sau două aree clipeale; forcipulele nu sînt aco- perite în întregime de capsula cefalică, în lungime întrec adesea partea anterioară a capului; linia de sutură pleuro-coxală este paralelă cu marginile capului.......................3 Paehymerinae 2 (1) Clipeusul nu prezintă arii clipeale (rareori o singură aree clipeală; forcipulele sînt mai mici, nu întrec lungimea părții anterioare a capului și sînt adesea acoperite în întregime de capsula cefalică; linia de sutură pleuro-coxală este oblică, nefiind paralelă cu mar- ginile capului......................................................3 3 (4) Capul este foarte mic; corpul este puternic îngustat în partea sa anterioară; labrul are zona mediană dințată, iar părțile late- rale sînt rudimentare și nu prezintă dinți sau franjuri .... ...................................................2. Dignathodontinae 4 (3) Capul este mai mare, fiind tot atît de lat cît și corpul; corpul se îngustează în partea anterioară foarte puțin sau deloc 5 dinții de pe zona mediană a labrului sînt îndreptați posterior, iar zonele laterale prezintă niște prelungiri cu aspect de franjuri .... .......................................................1. Geophilinae Subfamilia GEOPHILINAE (Erolemann, 1909) 1909 Subtribus Geophilina Brolemann, Arch. Zool. exper., ser. 5, voi. 3, p. 8. 1914 Tribus Geophilini ex. p. Attems, Arch. Naturg., voi. 80, A, 4, p. 125. 1926 Subfamilia Geophilinae Attems, Kiikenthal und Krumbach, Handb. Zool.,' voi. 4? p. 361. FAM. GEOPHILIDAE — GEN. CLINOPODES 73 Speciile care intră în subfamilia Geophilinae au capsula cef alică cele mai adesea puțin mai lungă decît lată, cu sau fără șanț frontal. Labrul are porțiunea mediană mai mică, prevăzută cu dinți sau franjuri, iar zonele laterale sînt mai mari și prevăzute cu franjuri (la genul exotic SimopMlus Silv. franjurile lipsesc). Telopoditul maxilei I de obicei este constituit din două articole. La unele genuri exotice se găsesc și altfel de conformații. Palpii pot fi prezenți sau pot lipsi. Coxosternul maxilei II este alcătuit dintr-o singură bucată, nedivizat. Telopoditul este constituit din trei articole. Uneori se poate găsi și o gheară apicală. Coxosternul forcipular poate prezenta sau nu linie chitinoasă. Forcipulele nu depășesc lungimea capului. Sutura pleuro-forcipulară este oblică. Pe sternite se pot găsi sau nu cîmpuri cu pori glandulari. Tarsul picioarelor terminale este constituit cel mai adesea din două articole; uneori el este uniarticulat. Se poate întîlni și o gheară apicală (pretars). Coxa prezintă pori coxali. Subfamilia Geophilinae este divizată de alți autori în triburi, clasi- ficare pe care nu o adoptăm, deoarece se complică inutil clasificarea acestui grup. S-au descris pînă în prezent din acest grup 36 de genuri cu numeroase specii. în fauna României sînt citate specii din următoarele genuri: CU- nopodes, NecropliloeopliagiiSj Geophilus, Nesogeophihts și Insigniporus. CHEIE PENTRU DETERMINAREA GENURILOR SUBFAMILIEI GEOPHILINAE DIN FAUNA ROMÂNIEI 1 (2) Clipeusul prezintă o aree clipeală de dimensiuni mici, prevăzută cu doi peri; antenele sînt foarte lungi 5 sternitele nu prezintă structură carpofagiană (fig. 40) .... 3. Necrophloeophagus 2(1) Clipeusul nu prezintă niciodată aree clipeală ; antenele sînt lungi; sternitele pot să aibă sau nu structură carpofagiană .... 3 3 (4) Perechea a Il-a de maxile prezintă linia de sutură dintre cele două coxe; porii ventrali sînt așezați în unul sau două cîmpuri circulare; gheara apicală a telopoditului maxilei II este simplă; porii coxali ai picioarelor terminale se termină în două grupe așezate în două gropițe (fig. 48).................... 5. Insigniporus 4 (3) Perechea a Il-a de maxile nu prezintă niciodată linia de sutură dintre coxe; cîmpurile ventrale de pori pot avea altă formă. ..5 5 (6) Partea mediană a labrului este prevăzută cu franjuri și nu prezintă dinți (în mod excepțional se pot întîlni unul sau doi dinți). Porii coxali ai ultimei perechi de picioare se deschid în una sau mai multe gropițe, uneori separat (fig. 28—38) ..................................................1. Clinopodes 74 ORDINUL GEOPHILOMORPHA 6 (5) Partea mediană a labrului este prevăzută cu dinți, niciodată cu franjuri; porii coxali ai ultimei perechi de picioare se deschid separat sau într-o gropiță..........................................7 7 (8) Porii coxali ai ultimei perechi de picioare se deschid într-o gro- piță situată în apropierea colțului anterior al sternitului . . . ..............................................2. Nesogeophilus 8 (7) Porii coxali ai ultimei perechi de picioare se deschid izolat, direct în afară (fig. 42—46) . . . .............................4. Geophilus Genul Clinopodes 0. L. Koch, 1847 1847 Clinopodes C. L. Koch, Koch-Panz. Krit. Revis. 3, p. 184. 1909 Clinopodes Brolemann, Arch. Zool. exper., voi. 5, 3, p. 339. 1914 Clinopodes Attems, Arch. Naturg., 80, p. 126. 1866 Scnipoeus Bcrgsoe & Meinert, Naturh. Tidssk. 1902 Onychopodogaster Verhoeff, Zool. Anz., 25. 1964 Clinopodes Eason, Cenlipedes of the British Isles, p. 106. Specii cu capul mic care nu acoperă decît în parte forcipulele. Scutul cefalic este îngustat posterior cît tergitul următor; anterior se îngustează puțin și nu prezintă cel mai adesea șanț frontal evident, ci numai o „urmă” a acestuia care dă impresia de șanț. Labrul este neclar împărțit în cele trei părți. Uneori cele trei piese sînt relativ destul de distincte. Piesa mediană a labrului prezintă franjuri asemănătoare cu cele de pe piesele laterale sau care, în unele cazuri, sînt ceva mai scurte. Uneori se pot găsi 1—2 dinți așezați medial. Prima pereche de maxile este prevăzută cu două perechi de palpi externi. Telopoditul este format din două articole. Coxosternul perechii a doua de maxile nu prezintă șanț median. Telopoditul se termină cu o gheară puternică. Aceasta nu prezintă ceva caracteristic. Pe coxosternul forcipular la toate speciile de la noi se găsesc linii chitinoase complete sau scurte. Tarsungulele sînt lungi, ca de altfel toate articolele telopoditului forcipular și ajung pînă în partea anterioară a capului. Tergitul forcipular are mai mult sau mai puțin forma unui trapez foarte puțin înalt, dar tot atît de lat la bază cît și tergitul următor. Porii ventrali sînt dispuși în cîmpuri destul de bine conturate. De cele mai multe ori mai ales pe sternitele anterioare ele au aspectul unor benzi transversale. Pe sternitele mediane, cîmpurile cu pori se împart în două, iar pe cele posterioare ele se unesc din nou într-un cîmp care poate avea o formă subtriunghiulară sau altă formă. Presternitul și metasternitul ultimului segment prevăzut cu pi- cioare sînt cu mult mai late decît metasternitul segmentului precedent. Presternitul este mai mult sau mai puțin strangulat la mijloc iar meta- sternitul este mai lat decît lung. FAM. GEOPHILIDAE — GEN. CLINOPODES Picioarele terminale au telopoditul din 7 articole. Ultimul articol se poate termina sau nu cu o gheară. Coxele prezintă numeroși pori care se deschid în apropierea marginii sternitului în una sau mai multe gropițe, care în parte sînt ascunse sub sternit. în unele cazuri, porii glandulari se deschid separat. Au pori anali. Typ : Clinopodes flamdus (C. Koch). Areal. Gen răspîndit în Europa, cu numeroși reprezentanți în re- giunea mediteraneană. în Peninsula Scandinavică este un element sinantrop. în fauna țării noastre genul Clinopodes este reprezentat de 9 specii: C flavidus, C. polytrichus, C. porosus, C. intermedius, C. escherichii, C. rodnaensis, C. trebevicensis, C. linearis și C. abbreniatus. CHEIE PENTRU DETERMINAREA SPECIILOR GENULUI CLINOPODES DIN FAUNA ROMÂNIEI 1 (2) Ultima pereche de picioare este prevăzută cu o gheară apicală (fig. 37 e, f)........................................................3 2(1) Ultima pereche de picioare mi prezintă gheară apicală (fig. 28 e, 29 b).................................................................5 3(4) 63 — 69 perechi de picioare; capul mai lat decît lung; antenele de două ori mai lungi decît lungimea capului; 7—8 franjuri în regiunea mediană a labrului; porii glandulari coxali sînt așezați într-o depresiune anterioară și una mediană foarte slab schițată (fig. 37).................................................8. C. linearis 4 (3) 55 —57 perechi de picioare; capul mai lung decît lat; antenele de trei ori mai lungi decît lungimea capului; 4—5 franjuri în regiunea mediană a labrului; porii glandulari coxali sînt așezați într-o depresiune anterioară în urma căreia se des- chide, izolat, încă o glandă (fig. 38) .... 9. C. abbreviatus 5 (2) în afară de porii glandulari obișnuiți, pe coxele ultimei perechi de picioare există cîte un por izolat (fig. 33 c, 35 e) . . . .9 6 (5) Nu există por izolat pe coxele ultimei perechi de picioare, ci numai porii glandulari obișnuiți......................................7 7 (8) Sternitele 1—8 sînt lipsite de peri; cîmpurile cu pori de pe ulti- mele 7—8 sternite sînt înguste și așezate transversal (uneori cele de pe ultimele 2—4 sternite sînt ușor bombate; porii coxali se deschid în două gropite; 68 — 75 perechi de picioare (fig. 28).............................’...................1. C. îlavidus 8 (7) Sternitele 1— 8 cu numeroși peri lungi (fig. 29 a); ultimele 7—8 sternite cu cîmpurile glandulare înguste așezate transversal (uneori pe ultimele 4—5 sternite ele sînt ușor bombate ridicîn- 76 ORDINUL GEOPHILOMORPHA du-se în înălțime pînă la maximum 1/4 din lungimea sternitului) : 63 —73 perechi de picioare (fig. 29) .... 2. C. polytriehus 9 (10) Porii coxali se deschid în gropite (fig. 33 c)................11 10 (9) Porii coxali nu se deschid în gropițe (fig. 35 e)..............15 11 (12) Porii coxali se deschid în 2 —3 gropițe (uneori există și un mic por izolat (fig. 31 c); dinții de pe coxosternul forcipular sînt mici și mai lăți decît lungi; 61 —71 perechi de picioare; porii sternali pe ultimele 4 —5 sternite sînt dispuși în cîmpuri sub triunghiulare care ajung pînă la mijlocul acestor sternite . . 3. C. escherichii 12 (11) Porii coxali se deschid în 4 gropite: porul izolat este foarte mic (fig. 33 c) ................................/..........................13 13 (14) 59 —65 perechi de picioare; dinții de pe coxosternul forcipular sînt mari și în general mai lungi decît lăți (fig. 32 c); cîmpurile cu pori de pe ultimele 4—6 sternite se întind anterior pe apro- ximativ 1/3 din lungimea acestor sternite (fig. 32 d)4. C. porosus 14 (13) 79 —81 perechi de picioare; dinții de pe coxosternul forcipular sînt mici și mai lăți decît lungi; cîmpurile cu pori de pe ultimele 6 sternite sînt mari și ajung în înălțime pînă aproape de jumă- tatea lungimii sternitelor sau chiar mai mult (fig. 33 d) . . . . ..............................................5. C. intermedius 15 (16) 57 —71 perechi de picioare; dinții de pe coxosternul forcipular sînt foarte mari, mai înalți decît lăți (fig. 35 c); linia chitinoasă completă; cîmpurile cu pori glandulari de pe ultimele 4—6 sternite ajung în înălțime pînă aproape de mijlocul sternitului (fig. 35 d); porii coxali în număr de 10 —19 (fig. 35 e) . . . . ..............................................6. C. rodnaensis 16 (15) 51 —59 perechi de picioare; dinții de pe coxosternul forcipular foarte mici sau absenți; linia chitinoasă incompletă; cîmpurile cu pori glandulari de pe ultimele 4 —6 sternite ajung în înălțime pînă la mijlocul sternitelor (fig. 36 e); cel mult 9 pori coxali (fig. 36 d)..........................................7. C. trebevicensis 1. Clinopodes flavidus C. L. Koch, 1847 (fig. 28) 1847 Clinopodes flavidus C. L. Koch, Koch-Panz. Krit. Rcvis., voi 3, p. 184. 1847 Paobius nitens C. L. Koch, ibid., p. 182. 1870 Geophilus montanus Mcinert, Naturh. Tidssk., ser. 3, voi. 7, p. 75. 1880 Geophilus flavidus Latzel, Myr. Ostern. Ung. Monarchie, voi. 1, p. 175. 1881 Geophilus flavidus Haase, Z. Ent. Brcslau, ser. 2, voi. 8, p. 78. 1883 Geophilus flavidus Berlese, A. Ivi. S. 1‘asc. 4, nr. 9. 1889 Geophilus flavidus Daday, Myr. Regni Hung., p. 87. 1895 Geophilus flavidus Verhoeff, Arch. Naturg., voi. 61, p. 351. 77 Fig. 28. — Clinopodes flavidus « — capul și primele segmente; b — labrul; c — forcipule; d — ultimele șase stern ite cu cîmpurile cu pori glandulari; e — ultimele segmente ale corpului (ventral). 78 ORDINUL GEOPHILOMORPHA Corpul ajunge în lungime la 50 —65 mm, este colorat în galben ca paiul, cu capul și forcipulele roșietice-gălbui sau brune-castanii. Gheara forcipulară este aproape neagră întunecată la culoare. Numărul perechilor de picioare variază între 59 și 75 de perechi (la mascul 59 —72, iar la femelă 61 —75). Capsula cefalică este aproximativ la fel de lungă cît este și de lată și cu șanțul frontal mai mult sau mai puțin schițat. Antenele sînt scurte, formate din articole mai lungi decît late. Labrul este nedistinct, divizat în trei părți. Piesa mediană este relativ îngustă și ușor boltită. Toate cele trei părți ale labrului prezintă franjuri. Pe clipeus, anterior, se găsește o grupă de peri așezați împrăștiat, Palpii primei perechi de maxile sînt lungi și zvelți. Coxosternul forcipular este prevăzută cu punctuații pe toată su- prafața sa. Pe marginea rostrală se găsesc doi dinți puternici, întunecați la culoare. Linia chitinoasă este completă. Gheara forcipulară (tarsungulum) este netedă, nezimțată în scobitura sa. Porii glandulari de pe sternitele anterioare sînt așezați într-o bandă transversală îngustă care se întinde de la o latură la alta a sternitului. Începînd cu sternitul 27, cîmpul cu pori se împarte în două cîmpuri oblice mici, sărace în pori. Pe ultimele 7—8 segmente, cîmpul cu pori ia din nou forma unor benzi înguste dispuse transversal. Sternitele anterioare sînt punctate și lipsite de peri. Sternitele 10 —20 au la marginea anterioară o depresiune scurtă, dar lată, iar la marginea caudală o mică ieșitură care ,,pătrunde” peste depresiunea segmentului următor (cu structură carpofagiană). Porii de pe coxele ultimei perechi de picioare se deschid în două gropițe situate la marginea sternitului acestui segment. La mascul, ultima pereche de picioare este ceva mai îngroșată decît la femelă. Fără pretars. Gonopodele sînt evidente, nu prezintă ceva particular. Are pori anali. Ecologie. Specie comună, relativ abundentă, atît în regiunile de cîmpie, cît și în cele deluroase și montane. Populează în special zonele împădurite cu foioase, fiind colectată mai ales din litiera pădurii, sub pietre, bușteni și alte adăposturi naturale, comună și în sol despădurit* Accidental se poate întîlni și în peșteri. Se poate captura din martie și pînă în noiembrie cînd îngheață pămîntul. Răspîndire geografică. Specie holarctică răspîndită din Italia pînă în Asia Centrală. Foarte comună în Alpi și lanțul carpatic. în România (fig. 30) a fost citată din numeroase localități: Dobrogea : Babadag, Beibunar, Ciucurova, Casian, Canaraua Fetii, Nicolae Bălcescu, Greci, G-ura Dobrogei, Isaccea, Istria, La Adam, Luncavița, Măcin, M-ții Pricopan, Muntele Consul, Mănăstirea Celic, Niculițel, Sarica (Ni- culițel), Sibioara, Sitorman; Muntenia : Comana, Mihai Bravu, Greaca, Mănăstirea Ciolanu, Pădurea Măgura ; Oltenia : Nadanova, Cireșiu, Podișul Mehedinți (Peștera Hoților de la Nadanova); Banat: Cantonul Comarnic, FAM. GEOPHILIDAE — GEN. CLINOPODES 79 Dealul Eoșu (Culmea Mehadiei), Mehadia, Băile Herculane (Platoul Coronini și Domogled), Valea Cernei, Moldova Veche, Pescarii, Sf. Elena, Cozia, Valea Liuborojda (Defileul Dunării), Tișovița, Cazane, Eșalnița, Orșova; Transilvania: Cheile Vîrghișului, Mții Perșani (Bogata), Mții Sebeșului (Peștera din Valea Opriței). Notă. Localitățile indicate de autorii mai vechi nu le cităm, deoarece nu se cunoaște precis la ce formă de C. flavidus se refereau. Localitățile mai sus indicate sînt după Mat ic (1954) și Negrea și colab., (1969). 2. Clinopodes polytrichus (Attems, 1903) (fig- 29) 1903 Geophilus flavidus polytrichus Attems, Zool. Jahrb. Syst., voi. 18, p. 223, 233. 1928 Clinopodes flavidus polytrichus Attems, Das Tierreich, fasc. 52, p. 204 1. Geophi- lomorpha. Specie cu corpul colorat în galben strălucitor, cu nuanță galben- roșcată-castanie pe forcipule și cap. Lungimea corpului ajunge pînă la 60—65 mm. Numărul perechilor de picioare la exemplarele din colecția noastră este de 65 — 73; în literatura de specialitate specia este citată numai cu 63 perechi de picioare (Verhoeff, 1934). Capsula cefalică este aproximativ tot atît de lungă cît și de lată, cu șanțul frontal mai mult sau mai puțin evident. Ea nu acoperă forcipulele în întregime. Antenele sînt scurte. Labrul are cele trei părți ale sale franjurate. Piesa mediană este ușor arcuită și nedistinct delimitată de cele laterale. Clipeusul și maxilele au aceeași conformație ca la specia C. flavidus. Forcipulele sînt bine dezvoltate, cu tarsungulele netede, nezimțate. Coxosternul forcipular prezintă punctuații și doi dinți evidenți, puternic chitinizați și închiși la culoare. Sternitele 1—8 sînt des setate, fapt ce a și sugerat denumirea speciei de „polytrichus”. Ele sînt nepunctate sau slab punctate. Sternitele 8—18 în general punctate. Cîmpurile cu pori sînt evidente pe toate sternitele; pe primele sternite, porii sînt dispuși în bandă transversală în jumătatea posterioară și apropiate de marginea caudală. Începînd cu sternitele 26 și 27, ele se despart în două cîmpuri oblice mici, ca pe ultimele 7—8 segmente să se dispună din nou în bandă transversală îngustă. Uneori, pe ultimele 4—5 sternite, cîmpurile cu pori devin aproximativ sub triunghiulare, ridieîndu-se în înălțime pînă la aproximativ 1/4 din lungimea sternitului. Sternitele anterioare prezintă o structură carpofagiană. ORDINUL GEOPHILOMORPHA Porii de pe coxele ultimelor perechi de picioare se deschid la exterior în două gropițe situate la marginea sternitului acestui segment. Masculul are picioarele terminale ușor îngroșate. Gonopodele sînt evidente. Fig. 29. — Clinopodes polytrichus a — sternitele IV și V; b — ultimele segmente ale corpului (ventral); c — ultimele șase sternite cu cîmpurile cu pori glandulari. 145 Răspîndirea speciei Strigamia crassipes în România. 10 — Fauna 146 ORDINUL GEOPHILOMORPHA Bicazului, Colibița, Detunata, Lăpușna, Lunca Bradului, Mtele Ghilcoș,. Mții Gurghiului, Mții Făgăraș (Valea Sîmbetei, Valea Breazei, Urlea), Mții Parîng (Vîrful Cîrja), Mții Retezat (Bucura, Parcul Național, Valea. Gemeni, Rîul Mare, Valea Nucșoarei, Vf. Peleaga), Mții Rodnei (Valea Vinului), Pădurea Neagră, Piatra Muncelului, Josenii Bîrgăului, Prundul Bîrgăului, Scărișoara, Scărișoara-Belioara, Sîngeorz-Băi, Năsăud (Valea Caselor), Toplița, Vadul Crișului, Voivodeni (Făgăraș); Maramureș: Gutin; Moldova : Coșna, Mții Giumalău, Mții Rarău (Pădurea seculară,, Schit), Repedea (Iași). 2. Striganția acuminata (Leach, 1814) (fig. 56) 1814 Geophilus acuminatus Leach, Tr. Linn. Soc. London, XI, p. 386. 1847 Linotaenia rosulans C. Koch, Syst. d. Myr., p. 188. 1847 Geophilus sanguineus Gervais, Hist. nat. d. Ins. Apt., IV, p. 316. 1866 Scolioplanes acuminatus Meinert, Nat. Tidsskr., Bd. 4, p. 101. 1895 Scolioplanes variabilis acuminatus Verhoeff, Arch. Naturg., voi. 61, I, p. 354. 1930 Scolioplanes acuminatus (part) Brolemann, Faune de France — Chilopodes, p. 125. Specie cu corpul roșu-gălbui sau roșu-brun. Uneori întregul corp este colorat într-un roșu intens, alteori numai capul, primele 7—8 seg- mente și ultimele segmente au această culoare, restul segmentelor sînt brune sau brun-roșcate. Lungimea corpului atinge 30 —35 mm, iar lățimea aproximativ 1,5 mm. Numărul segmentelor prevăzute cu picioare este la mascul de 37 —39^ iar la femelă de 41; după alți autori, la mascul se pot ridica pînă la 41^ iar la femelă pînă la 49 *. Capul este mic, cu marginile laterale rotunjite și o dungă mai des- chisă la culoare în dreptul șanțului frontal. De obicei, el este mai lung decît lat și acoperă aproape complet forcipulele. Clipeusul prezintă banda de pori situată în urma antenelor. Aceasta este formată din peri mai puțini, așezați cel mai adesea pe un singur rînd. Mandibulele au lama pectinată evidentă, cu dinții mici, iar pe partea ventrală prezintă un fel de papile spiniforme. Prima pereche de maxile ca la 8. crassipes. Spre deosebire de această specie au peri mici și peri mari pe lobii coxali. Telopoditul este format din două articole slab delimitate unul de altul. Perechea a doua de maxile * Mulți miriopodologi confundă această specie cu S. crassipes, fapt pentru care o citează cu mai multe perechi de picioare, nesesizînd dacă are sau nu creastă chitinoasă me- diană pe sternite, pe care au confundat-o cu depresiunea mediană a sternitelor, comună la această specie. 147 Fig. 56. — Siligamia acuminato. a — capul și segmentul forcipular; b — clipeus; c — maxilele I și II; d — ultimul ar- ticol al maxilei II cu gheara apicală; e — sternitul 5; f — forcipula ; g — gheara for- cipulară ; h — extremitatea posterioară a corpului la $ (ventral); i — extremitatea posterioară a corpului la Ș (dorsal). 148 ORDINUL GEOPHILOMORPHA prezintă o gheară apicală mai lungă și mai ascuțită decît la specia pre- cedentă. Coxosternul forcipular este mai lat decît lung, fără linie chitinoasă și cu marginile pleurelor foarte oblice. Gheara forcipulară este netedă în concavitatea sa, ușor curbată, cu treimea bazală bombată și cu dintele bazai triunghiular foarte ascuțit și mai mic decît la alte specii. Tergitul forcipular este tot atît de lat cît și scutul cefalic. Marginile laterale sînt rotunjite. Tergitele sînt netede, ușor șănțuite, iar eupleuriul este de tip geo- filidian. Sternitele au, ca și la alte specii, o depresiune mediană (a nu se confunda cu creasta chitinoasă de la 8. crassipes) și șanțurile caracteristice acestui grup. Pe unele sternite se pot găsi gropițe fără o dispoziție carac- teristică, precum și pori în număr relativ mic. Spre partea posterioară a sternitului se găsesc două cîmpuri ovale de pori, iar lateral există cîmpul precoxal, care este mic și aproape circular, și cîmpul metacoxal, care este oval-alungit. Pretergitul ultimului segment prevăzut cu picioare este puțin mai lat decît metatergitul anterior. Metatergitul acestui segment este rotunjit la extremitatea posterioară. Presternitul ultimului segment prevăzut cu picioare este îngustat la mijloc, astfel încît apare sub forma a două sclerite oval-alungite. Meta- sternitul acestui segment este alungit și cu marginea posterioară puțin convexă. Coxele ultimei perechi de picioare sînt destul de umflate. Aproxi- mativ 10 —15 pori glandulari se deschid pe fața ventrală a fiecărei coxe. Telopoditul este format din 6 articole; metatarsul prezintă apical o gheară evidentă. Porii anali sînt evidenți. Ecologie. Specie tipică în biocenozele pădurilor noastre atît în zona de deal, cît și în cea de munte. Preferă litiera pădurii de fag; este însă destul de des întîlnită în sol, sub pietre, putregaiuri etc. Rară în litoclaze și peșteri (Negrea și colab., 1969). Răspîndire geografică. Specie holarctică, citată din aproape toată Europa. în fauna României (fig. 57) este citată recent de Dărăbanțu și colab. (1968,1969) din mai multe localități: Muntenia : Pădurea Ursachii, Mții Bucegi (Schitu Peștera, Sinaia, Trei Brazi), Mții Ciucaș (Pîrîul Berii, Valea Voinișoara, Valea Delghiului); Oltenia : Vîrtoape, Mții Cozia (Valea Stînișoarei); Banat: Valea Buhui; Transilvania : Băița, Cărpiniș, Cheile Bicazului, Cluj, Colibița, Detunata, Lăpusna, Mții Cibinului (Păltiniș), Mții Retezat (Rîu de Mori, Baleia, Valea Nucșoarei, Pelega, Bucura), Mții Făgărașului (Cabana Sîmbăta, Cabana Urlea, Valea Sîmbăta), Mții Parîng (Vf. Cîrja), Mții Sebeșului (Peștera de la Tecuri), Mții Rodnei (Valea Vinului), Pădurea Neagră, Piatra Muncelului, Prundul Bîrgăului, Scărișoara, Sîngeorz-Băi, Năsăud (Valea Caselor), Rîșnov, Vlădeasa, Valea Sighiștelului, Valea Crișului Pietros, Zalău. 149 Fig. 57. — Răspîndirea speciei Strigamia acuminato. în România. 150 ORDINUL GEOPHILOMORPHA Notă. Unii autori consideră această specie ca pe o formă juvenilă de S, crassipes, alții le unesc sau le consideră ca simple varietăți. Coexistența lor în același biotop, ocupînd același areal, ne face să le considerăm ca pe niște specii valide. Lipsa unei creste chitinoase pe sternite, micimea cîmpului de pori glandulari precoxali, peri mai puțini pe clipeus, gheară apicală mai dezvoltată pe telopoditul maxilei II, reducerea porilor glandulari pe coxele ultimei perechi de picioare, forma dintelui bazai forcipular sînt caractere taxonomice importante în acest grup, care separă net cele două specii. 3. Strigamia engadina (Verhoeff, 1935) (fig. 58) 1935 Scolioplanes engadinus Verhoeff, Zool. Anz., voi. 111, p. 14. 1935 Scolioplanes engadinus genuinus Verhoeff, Zool. Anz., voi. 111, p. 14. 1935 Scolioplanes engadinus banaticus Verhoeff, Zool. Anz., voi. 111, p. 15. 1935 Scolioplanes engadinus rodnaensis Verhoeff, Zool. Anz., voi. 111, p. 15. Specie cu corpul lung de 30 —55 mm, colorat în galben-roșcat, asemănător cu acuminata. Numărul picioarelor variază la mascul între 39 și 45, iar la femelă între 41 și 53 de perechi. La indivizii din fauna țării noastre, numărul perechilor de picioare la femelă cel mai adesea este de 41 — 43 de perechi. Capul este mic, cu marginile rotunjite și cu o dungă mai deschisă la culoare în locul șanțului median. Scutul cefalic este puțin sau apro- ximativ la fel de lung cît este și de lat. Antenele sînt scurte, cu articolele îngustate bazai și sînt mai lungi decît late. Clipeusul prezintă peri spre marginea sa rostrală. Labrul, ca și la celelalte specii, prezintă pe piesa mediană numeroși dinți mici. Numărul lor variază între 20 și 30. Mandibulele nu prezintă ceva deosebit. Perechile I și II de maxile ca la speciile anterioare. Coxosternul forcipular este mai lat decît lung și fără linie chitinoasă. Gheara forcipulară este caracteristică la această specie. Ea are baza neîngroșată, cu marginea externă și cea internă aproape paralele și la fel de groasă pînă aproape de jumătatea ei, după care se subțiază treptat spre vîrf. Dintele bazai este triunghiular, iar primul articol tarsal și tibia au o proeminență tocită la mijlocul feții lor interne. Tergitul forcipular este tot atît de lat cît și capul. Sternitele au structura celor de la S. acuminata. Cîmpurile poste- rioare de pori glandulari sînt mai evidente. Tergitele nu prezintă ceva caracteristic. Pretergitul ultimului segment prevăzut cu picioare este aproape tot atît de lat cît metatergitul anterior și cu mult mai lat decît lung; uneori este ceva mai lat decît metatergitul segmentului anterior. Meta- tergitul este mai lung decît lat și cu marginea posterioară ușor rotunjită. FAM. GEOPHILIDAE — GEN. STRIGAMIA 151 Presternitul ultimului segment prevăzut cu picioare este strangulat median, delimitînd două sclerite aproape eliptice. Metasternitul este cu mult mai lung decît lat și are aproape forma unui trapez. Marginea posterioară este aproape dreaptă. Fig. 58. — Stirgamia engadina a — capul și primele tergite; b — forcipule; c — gheara forcipulară; d — ultimele seg- mente ale corpului la $ (ventral); e — ultimele segmente ale corpului la $ (dorsal). 152 ORDINUL GEOPHILOMORPHA Ultima pereche de picioare, ca și la celelalte specii, prezintă o gheară apicală evidentă. Ventral pe coxă se găsesc cel mai adesea 10 —15 pori glandulari. Uneori, numărul porilor poate scădea pînă la 8 sau poate crește pînă la 20 —21. Ecologie. Specie montană, pare mai frecventă la înălțimi mari (2 000 m), uneori și la înălțimi mai mici (500 — 1 000 m). Trăiește pe sub pietre în pajiști alpine, litoclaze, sol de pădure, putregaiuri, scoarța copa- cilor căzuți la pămînt, pe sub pătura de mușchi de pe stînci etc. Se poate colecta din primăvară pînă în toamnă. Este mai frecventă în timpul verii,, începutul toamnei și mai ales la topirea zăpezii. Este citată și din peșteri, fără a fi o specie troglobiontă (Negrea și colab., 1969). Răspindire geografică. Specie cunoscută pînă în prezent numai din Alpi și Carpații românești. Este probabil un element alpino-carpatic. Verhoeff (1935) o citează din nordul Transilvaniei și Băile Herculane. La noi (fig. 61) se cunoaște din localitățile : Banat: Băile Herculane,, Domogled, Mehadia, Cantonul Comarnic, Peștera nr. 1 din Valea Cerni- șoarei; Oltenia: Vîrtoape, Peșterile nr. 6, 14 și 15 din Valea Lupșei (Mții Mehedinți); Transilvania : Aleșd, Cărpiniș, Mții Retezat (Baleia, Valea Nucșoarei), Mții Făgăraș (Valea Sîmbăta), Peștera Bolii (Mții Sebeș), Peștera Feneș, Peștera nr. 2 de la Izvorul Ighid (Mții Sebeș), Padiș, Ra- coșul de Jos, Scărișoara, Someșul Rece, Stîna de Vale; Maramureș: Borșa; Moldova : Cacica, Rarău. Notă. Verhoeff (1935) descrie S. e. engadina din Alpi, cu 13—21 pori coxali; S. e. rodnaensis din Mții Rodnei, cu 10 pori coxali și e. banatica de la Băile Herculane cu 8—15 pori coxali. La acest caracter, care este extrem de variabil, mai adaugă unele ca- ractere tot atît de variabile încît nu se poate delimita o rasă deoarece această specie este atît de apropiată de S. acuminata încît caracterul specific care le desparte rămîne, în special,, numai gheara forcipulară, care are în treimea sa bazală marginile aproape paralele. Acest caracter se mai întîlnește numai la specia S. mendelanus Verh. din sudul Tiroluhii. De altfel, Verhoeff descrie cele trei subspecii după un număr mic de indivizi, fapt ce a făcut să nu sesizeze variabilitatea numărului porilor coxali la acest grup. Bazați pe acest fapt cele trei subspecii au fost trecute la forma tip. 4. Striganua transsylvanica (Verhoeff, 1935) (fig. 59) 1935 Scolioplanes transsylvanicus (genuinus) Verhoeff, Zool. Anz., voi. 111, p. 18. 1935 Scolioplanes transsylvanicus latzeli Verhoeff, ibid., p. 17. 1935 Scolioplanes transsylvanicus sellanus Verhoeff, ibid., p. 17. 1935 Scolioplanes transsylvanicus carpathicus Verhoeff, ibid., p. 17. 1935 Scolioplanes transsylvanicus arulensis Verhoeff, ibid., p. 18. 1935 Scolioplanes transsylvanicus salisburgensis Verhoeff, ibid., p. 18. FAM. GEOPHILIDAE — GEN. STRIGAMIA 153 1935 Scolioplanes transsylvanicus tr. var. franconius Verhoeff, ibid., p. 18. 1935 Scolioplanes transsylvanicus tr. var. transsylvanicus Verhoeff, ibid., p. 18. 1935 Scolioplanes transsylvanicus tr, var. styricus Verhoeff, ibid., p. 18. Corpul este colorat galben-roșcat, lung de aproximativ 35 mm. Numărul perechilor de picioare variază la mascul între 43 și 55, iar la femelă între 47 și 49. Capul, tergitul forcipular, clipeusul, mandibulele și maxilele sînt ca la celelalte specii. Fig. 59. — Strigamia transsylvanica a —• capul și primele segmente; b — ultimele segmente ale corpului la $ (ventral); c — gheara forcipulară. Tergitele și sternitele nu prezintă ceva caracteristic, decît un număr mai ridicat de peri. Forcipulele și coxosternul forcipular mai lat decît lung. Gheara forcipulară puțin arcuită și în treimea ei bazală cu marginile neparalele. Baza ghearei este îngroșată, iar dintele bazai este triunghiular, puternic, asemănător cu cel de la 8. crassipes, gros și cu o poziție oblică. Metasternitul ultimului segment prevăzut cu picioare are o formă mai mult sau mai puțin triunghiulară și este evident delimitat posterior. Ventral, pe coxele ultimei perechi de picioare se găsește un număr mic de pori. Cel mai adesea, numărul porilor glandulari coxali variază între 7 și 9. S-au descris indivizi numai cu 4 — 5 pori coxali. 154 ORDINUL GEOPHILOMORPHA Metat,arsul ultimei perechi de picioare este de cele mai multe ori mai lung decît lat. Ecologie. Formă citată pînă în prezent numai din regiuni montane. Răspîndire geografică. Element alpino-carpatic. La noi (fig. 61) V er h o e f f o citează din nordul Transilvaniei și Banat. Notă. Specie greu de delimitat de S. crassipes și S. acuminata. Din descrierea lui Verhoeff reiese că este ceva mai păroasă decît 5. acuminatus și prezintă un număr mic de pori glandulari coxali. Lipsa crestei mediane chitinoase de pe sternite o deosebește de S. crassipes. Dintele forcipular și numărul mai mare de picioare o delimitează de S. acuminata. 5. Strigamia crinita (Attems, 1929) (fig. 60) 1929 Scolioplanes crinitus, Attems, Das Tierreich, Geophilomorpha, 1, p. 363. Corpul este colorat în galben-roșcat, de aceeași nuanță cu 8. acu- minata. în lungime ajunge la aproximativ 30 mm. Numărul perechilor de picioare la mascul este de 41 — 43, iar la femelă de 43 — 45. Capul este mic și ceva mai lung decît lat. Clipeusul, labrul, mandibulele și maxilele au conformația ca la specia fl. acuminata. Forcipulele au coxosternul mai lung decît lat, fără linia chitinoasă și cu marginile pleurelor oblice. Gheara forcipulară are baza lată și se îngustează treptat spre vîrf. Dintele de la baza ghearei forcipulare este ascuțit și de formă triunghiulară. Glanda veninoasă după Attems pătrunde adînc în femuroid. Tergitul forcipular este mai lat decît lung și tot atît de lat cît este și scutul cefalic. Tergitele și sternitele sînt păroase. Pe lîngă perii scurți se găsesc și peri mai lungi. Perii de pe sternite sînt atît de lungi încît dacă sînt culcați depășesc locul de inserție al perilor anteriori (Verhoeff, 1935). Sternitele prezintă depresiunea mediană, fără a avea o carenă chi- tinoasă ca la 8. crassipes. Cîmpurile cu pori glandulari ca și la celelalte specii. Cîmpul precoxal și cel metacoxal sînt formate din pori dispuși împrăștiat, iar cîmpul precoxal pare a fi mai mare. Pretergitul ultimului segment prevăzut cu picioare este mai lat decît metasternitul segmentului anterior. El este întotdeauna mai lat decît lung și cu marginile laterale rotunjite. Metatergitul este aproape drept la marginea posterioară, care este mai puțin lată decît marginea ante- rioară. Părțile laterale sînt ușor arcuite. FAM. GEOPHILIDAE — GEN. STRIGAMIA 155 Presternitul ultimului segment prevăzut cu picioare este strangulat median, iar metasternitul are o formă aproape trapezoidală fiind îngust și mai lung decît lat. Ultima pereche de picioare la mascul este îngroșată, iar metatarsul, și la mascul și la femelă, prezintă o gheară apicală puternică. Fig. 60. — Strigamia crinita a — capul și primele tergite ; b — forcipule; c — gheara forcipulară; d — ultimele seg- mente ale corpului la (dorsal); e — ultimele segmente ale corpului la (ventral). Coxele ultimei perechi de picioare sînt umflate ; ventral, pe fiecare coxă se găsesc 9 —15 pori glandulari. De obicei, la femelă numărul de pori glandulari este mai ridicat. Are pori anali evidenți. Ecologie. Specie montană, comună în văile cu păduri din Retezat, fiind un element component al litierei. Se găsește și în sol, sub pietre, 156 Fig. 61. — Răspîndirea speciilor Strigamia crinita, S. engadina și S. transsylvanica în România, FAM. GEOPHILIDAE — GEN. STRIGAMIA 157 buturugi sau scoarța copacilor. Deseori și în golul sub alpin, pe sub pietre. Mai frecventă primăvara decît toamna sau vara. Se poate colecta de la topitul zăpezii pînă toamna tîrziu. Răspîndire geografică. Formă endemică, necunoscută încă bine nici din punct de vedere sistematic. Indivizii care îi alăturăm acestei specii provin din Mții Retezat (Baleia, Valea Galeșul, Valea Gemenii și Valea 'Nucșoarei) și din Mții Rarău (Pietrele) (fig. 61). Nota. Formă foarte apropiată de 5. acuminata. Se deosebește de aceasta în primul rînd prin numărul mai mare de picioare și prin segmentele corpului mai păroase. Poate să avem de a face cu o simplă formă carpatică a speciei S. acuminata. Subfamilia PACHYMERINAE Attems, 1926 1926 Pachijmerinae Attems, Kukenthal & Krumbach, Handb. Zool., voi. 4, p. 361, 363 . Cuprinde specii cu scutul cefalic mult mai lung decît lat, adesea fără șanț frontal. Capul nu acoperă în întregime forcipulele și nici pleurele forcipulare. Clipeusul este prevăzut cu una sau două aree clipeale. Tergitul forcipular are o formă trapezoidală, lăsînd pe părțile late- rale pleurele forcipulare descoperite. Forcipulele sînt foarte lungi ajungînd sau întrecînd extremitatea anterioară a capului. Labrul cu excepția genului AcMlophilus Att. este bine dezvoltat, constituit din trei piese. Piesa mediană este netedă sau prevăzută cu dinți scurți. Uneori și pe această piesă se pot găsi prelungiri în formă de franjuri. Piesele laterale prezintă prelungiri în formă de franjuri, însă de foarte multe ori acestea sînt reduse. Prima pereche de maxile poate prezenta una sau două perechi de palpi senzitivi laterali. Telopoditul cel mai adesea este format din două articole. Coxosternul primei perechi de maxile la Pacliymerium și Tasmano- philus Chamb. este îngust și fără linia mediană de sutură. La celelalte genuri se găsește încă linia mediană de sutură. Porii glandelor metamerice sînt destul de apropiați. Coxosternul forcipular prezintă numai la unele specii linie chiti- noasă scurtă. Marginea ventrală a pleurei forcipulare este paralelă cu marginea acestui segment și numai spre capătul posterior este puțin boltită. Forcipulele sînt lungi, ajung și întrec partea anterioară a capsulei cef alice. Tergitele în cele mai multe cazuri prezintă șanțuri paramediane. Sternitele pot prezenta sau nu cîmpuri cu pori glandulari. 158 ORDINUL GEOPHILOMORPHA Ultima pereche de picioare poate prezenta sau poate fi lipsită de metatars și gheară terminală. Din această subfamilie se cunosc 11 genuri dintre care în fauna României se întîlnește numai genul Pachymerium. Genul Pachymerium C.L. Koch, 1847 1847 Pachymerium. G. L. Koch, Koch-Panzer, Krit. Revis., voi. 3, p. 85, 187. 1898 Geophilus subg. Pachymerium Verhoeff, Arch. Naturg., voi. 64, I, p. 341. 1899 Polycricus Cook, P. ent. Soc. Washington, voi. 4, p. 307. 1903 Geophilus, subg. Pachymerium Attems, Zool. Jahrb., Syst., voi. 18, p. 248. 1964 Pachymerium Eason, Centipedes of the British Isles, p. 101. Capul este îngust, mai lung decît lat și nu acoperă forcipulele în întregime. Labrul este format din trei piese. Piesa mediană este înarmată cu dinți tuberculoizi. Pe piesele laterale se găsesc numai prelungiri fran- jurate. Uneori și pe zona mediană se pot găsi, pe părțile laterale ale ei, dinți cu prelungiri franj urate. Mandibula are creasta ventrală prevăzută cu peri și nu este atît de păroasă ca la alte genuri. Prima pereche de maxile este prevăzută cu palpi laterali. A doua pereche de maxile are coxosternul destul de lung, îngust la mijloc, fără linia mediană, cu porii metamerici nu prea apropiați. Gheara apicală este simplă. Coxosternul forcipular poate fi prevăzut cu linii chitinoase. Mar- ginile ventrale ale pleuritelor sînt paralele cu laturile acestui segment. Marginea rostrală cel mai adesea prezintă doi dinți. Femuroidul poate avea sau poate fi lipsit de prelungiri dentiforme. Tarsungulul forcipular prezintă dinte bazai. Tergitul forcipular are o formă trapezoidală și nu acoperă dorsal o mare parte din pleurite. Tergitele de obicei sînt prevăzute cu șanțuri paramediane. Pe sternite se găsesc pori ventrali care sînt grupați cel mai adesea în grămezi slab delimitate. Uneori, ei sînt dispuși sub forma unei benzi transversale îngustată la mijloc sau sînt separați complet în două cîmpuri circulare. Coxele ultimei perechi de picioare sînt prevăzute cu numeroși pori care se deschid izolat pe coxă. Uneori se pot găsi pori și lateral sau dorsal. Tarsul ultimei perechi de picioare este format din două articole. De obicei se găsește o gheară apicală. Are pori anali. Typ : Pachymerium ferrugineum (C. L. Koch). FAM. GEOPHILIDAE — GEN. PACHYMERIUM 159 Areal. Genul Pachymerium cuprinde specii larg răspîndite în re- giunea palearctică; altele sînt citate din America de Nord și din America de Sud. Numărul exact al speciilor este greu de precizat, deoarece mulți autori grupează unele specii la genul ScMzotaenia Cook, deși cele două genuri sînt diferite. Din fauna României s-au descris pînă în prezent următoarele 6 specii: P. ferugineum; P. antipai; P. tristanicum; P. atticum; P. folk- manovae și P. tabacarui. CHEIE PENTRU DETERMINAREA SPECIILOR GENULUI PACHYMERIUM DIN FAUNA ROMÂNIEI 1 (6) Gheara forcipulară în concavitatea sa este netedă.................2 2 (5) Cu două aree clipeale.............................................3 3 (4) Linia chitinoasă este incompletă; cu pori glandulari de pe primul și pînă pe penultimul sternit; palpii maxilei I destul de alungiți; 5 — 7 dinți pe piesa mediană a labrului; pori numeroși pe coxele ultimei perechi de picioare; antena are pe ultimul articol gro- pițe senzitive; metasternitul ultimului segment prevăzut cu pi- cioare nu este deosebit de păros în treimea sa posterioară și nu prezintă peri laterali deosebit de lungi (fig. 62) ............ .....................................................1. P. îerrugineum. 4 (3) Linia chitinoasă lipsește; fără pori glandulari pe sternitele poste- rioare ; palpii maxilei I scurți; 3 — 4 dinți pe piesa mediană a labrului; pori puțini pe coxele ultimei perechi de picioare; ante- nele nu au gropițe senzitive pe ultimul articol; metasternitul ultimuluj segment prevăzut cu picioare prezintă doi peri lungi și numeroși peri mici în treimea sa posterioară (fig. 64) .... ........................................................2. P. atticum 5 (2) Cu o singură aree clipeală; cu pori glandulari pe sternite; linia chitinoasă abia schițată; doi dinți pe piesa mediană a labrului, porii coxali sînt numeroși dispuși și ventral și lateral (fig. 65) ...........................................................3. P. antipai 6(1) Gheara forcipulară nu este netedă în concavitatea sa; ea prezintă mai multe crestături ceea ce îi dă un aspect zimțat .... 7 7 (10) Cu o aree clipeală...................................................8 8 (9) Areea clipeală este aproape circulară; cel mai adesea cu 2 (rar ori 3—4) dinți pe piesa mediană a labrului; palpii maxilei I slab dezvoltați; liniile chitinoase evidente dar scurte; porii coxali în număr de 6—10 (fig. 66).............................. 4. P. tristanicum 9(8) Areea clipeală este strangulată la mijloc; 2 —4 (rareori 1—3) dinți pe piesa mediană a labrului; palpii maxilei I slab dezvoltați; liniile chitinoase complete dar slab imprimate; cel mai adesea 4 —6 pori coxali (fig. 67)........................... 5. P. folkmanovae 160 ORDINUL GEOPHILOMORPHA 10(7) Cu două mici aree clipeale; piesa mediană a labrului cu un singur dinte; palpii maxilei I slab dezvoltați; linia chitinoasă slab im- primată și aproape completă 5 cu pori glandulari pe sternite; 5 pori coxali (fig. 68)....................................6. P. tabacarui 1. PachyiRcrimn ferrugineum (C. L. Koch, 1835) (fig. 62) 1835 Geophilus ferrugineum G. L. Koch, G.M.A., fasc. 3, t. 2. 1847 Pachymerium ferrugineum G. L. Koch, Koch-Panzer, Krit. Revis., voi. 3,p. 187. 1902 Pachymerium ferrugineum Verhoeff, Zool. Anz., voi. 25, p. 109. 1902 Pachymerium f. insulanum Verhoeff, ibid,9 p. 109. 1902 Pachymerium f. helveticum Verhoeff, ibid., p. 559. 1908 Geophilus (Khroumiriophilus) kervillei Attems, Gadeau de Kerville, Voy. Khrou- mirie, p. 58, 109, t. 20, f. 1 — 5. Specie cu corpul subțire, aproape filiform, îngustat anterior și pos- terior, colorat în galben cu nuanțe brune sau roșii-gălbui, capul și forcipu- lele avînd întotdeauna o nuanță mai întunecată. Lungimea corpului ajunge pînă la 45 —50 mm. Numărul picioarelor variază la mascul între 41 și 55, iar la femelă între 43 și 57 de perechi. La mascul se găsesc frecvent 43, iar la femelă 43 —45 perechi de picioare. Scutul cefalic este întotdeauna mai lung decît lat, aproape sub- dreptunghiular, ușor îngustat anterior și posterior. Marginea caudală a capului este dreaptă, cea anterioară ușor scobită în locul în care se inseră antenele. Nu are șanț frontal, în schimb se găsesc punctuații mari, rare, așezate într-un fel de benzi fără importanță sistematică. Una din benzi, care este transversală și arcuită indică locul pe unde ar trebui să treacă șanțul frontal. Antenele sînt relativ lungi; ele întrec de aproximativ 4 ori lățimea capului. Toate articolele antenale sînt alungite și bogat setate, atît cu peri lungi, cît și cu peri scurți. Clipeusul este destul de lung. Pe suprafața sa este bine exprimată structura reticulată a chitinei. întotdeauna se găsesc două aree clipeale care în cele mai dese cazuri prezintă fiecare cîte un păr. Perii postantenali * * Căpușe (1968) face un studiu asupra perilor clipeali, introducînd denumiri noi. Termenul de peri postantenali este încetățenit în acest grup; considerăm că din punct de vedere practic este inutil a introduce nume noi, cu atît mai mult cu cît acești peri nu ca- racterizează specia, ei întîlnindu-se la multe alte specii și din alte genuri, ca de altfel și perii laterali sau cei posteriori (prelabrali) pentru care se propun denumiri noi. L e w is (1960) găsește de asemenea variabilitatea numărului de peri clipeali, care se pare că variază în funcție de vîrstă; la fel și dinții labrali, fapt ce ne-a determinat a trece unele din subspe- ciile lui Verhoeff la forma tip. 161 Fig. 62. — Pachymerium ferrugin.eum 'a — capul; b — clipeus; c — labrul; d — maxilele I și II; e — mandibulă; f — for- cipule; g — sternit; h — ultimele segmente ale corpului la $ (ventral); i — gheara forcipulară. al — Fauna 162 ORDINUL GEOPHILOMORPHA sînt și ei prezenți. Se mai găsesc doi peri laterali și doi peri posteriori prelabrali. Trebuie menționat că, mai ales, perii laterali pot prezenta cazuri de asimetrie sau numărul lor poate ajunge la 3 +3. Labrul este constituit din trei piese. Piesa mediană este destul de îngustă și scurtă, înarmată cu 5 —7 dinți tuberculoizi. în unele cazuri,, numărul dinților se poate reduce la 3 —4 dinți sau poate să crească la 8. Dinții sînt de obicei mărginiți de 3 + 3 prelungiri franjuratc, asemănă- toare în mare parte cu cele de pe piesele laterale. Se pare că numărul din- ților variază în funcție de vîrstă, fapt ce a făcut pe unii autori să descrie forme după acest caracter. Piesele laterale sînt destul de late, relativ scurte și înarmate fiecare cu aproximativ 15 prelungiri în formă de franjuri. Aceste prelungiri nu sînt prea lungi, iar la bază sînt destul de îngroșate. Mandibulele au capetele distale îngroșate, lama pectinată bine dez- voltată, iar pe creasta ventrală prezintă puțini peri. Perechea I de maxile prezintă lateral două perechi de palpi, alungiți^ zvelți și păroși. Prelungirile coxale sînt aproape triunghiulare. Articolul distal al telopoditului are cîțiva peri. Perechea II de maxile are coxosternul întreg, fără linie de sutură între coxe. Marginea rostrală este puternic scobită. Porii glandelor metamerice nu sînt prea apropiați. Telopoditul se termină cu o gheară evidentă. Coxosternul forcipular este ceva mai lat decît lung. Marginea ros- trală este îngustă, puțin convexă și înarmată cu doi dinți destul de mici. Liniile chitinoase sînt abia schițate, iar marginile ventrale ale pleurelor sînt paralele cu laturile acestui segment. Forcipulele sînt lungi, ele întrec partea anterioară a capului, iar femuroidul prezintă o nodozitate pe mar- ginea sa internă și spre capătul apical. Gheara forcipulară are concavi- tatea netedă iar la baza sa prezintă un dinte puternic. Tergitul forcipular are o formă trapezoidală și nu acoperă lateral pleurele forcipulare. Șanțurile paramediane încep de pe primul tergit. Eupleuriul are rîndurile 3 și 4 de sclerite reduse. Sternitele prezintă o mică depresiune mediană, iar de pe primul și pînă pe penultimul sternit se găsesc pori glandulari așezați în grămezi neregulate. Pe sternitele segmentelor anterioare se găsesc două grămezi de pori situate spre marginea rostrală și o bandă transversală ușor îngus- tată la mijloc, situată spre marginea caudală a fiecărui sternit. Pe sterni- tele posterioare, grămezile anterioare se reduc sau chiar dispar, iar banda posterioară se desface în două grămezi simetrice. Pori izolați se găsesc și pe presternit, iar pe pleure se găsesc pori precoxali și pori postcoxali. Presternitul ultimului segment prevăzut cu picioare este puțin în- gustat în partea sa mijlocie și prezintă un șanț care-1 desparte în două sclerite simetrice. Metasternitul are o formă aproape trapezoidală, fiind mai lung decît lat și îngustat spre partea posterioară. Ultima pereche de picioare este lungă și zveltă. La mascul sînt puțin mai îngroșate decît la femelă. Metatarsul este prevăzut cu o gheară pu- 163 Răspîndirea speciei Pachymerium fcrrugin.eu.rn în România. 164 ORDINUL GEOPHILOMORPHA ternică. Coxele sînt alungite puțin umflate și prevăzute pe toate fețele cu pori glandulari destul de numeroși. Are pori terminali. Ecologie. Specie comună, mai ales în solul din pajiște și în solul de pădure. De multe ori este lapidicolă și litoclazică în zonele cu altitu- dine medie și joasă. în peșteri intră numai accidental. Se poate colecta în tot timpul anului, cu excepția iernii cînd se afundă în sol sau sub alte ascunzișuri. Citată și din regiunea de coastă unde preferă ascunzișurile oferite de resturile de plante pe care le aruncă marea la țărm. Se pare că este rezistentă la acțiunea îndelungată a apei, puțind rezista mult timp sub mersă. Răspîndire geografică. Specie holarctică, cu o foarte mare răspîn- dire, care se pare că devine cosmopolită. La noi (fig. 63) se cunoaște din localitățile: Dobrogea : Casian; Muntenia : București, Chitila, Sinaia, Pădurea Rîioasă; Oltenia : Govora, Vîrtoape; Banat: Carașova, Cerna, Băile Herculane, Valea Mraconia, Pescarii, Mții Banatului (Peștera Grădinca, Peștera Gura Ponicovei; Transilvania: Ciucea, Cheile Turzii, Cluj (Făget, Grădina Botanică), Gherla, Fundătura Ponorului, Baru Mare, Paroșeni, Mții Retezat (Gura Zlatei, Baleia, Valea Gemenii), Pui, Săcele, Sîngeorz-Băi, Simișua, Traniș, Vîrghiș, Voivodeni (Făgăraș). 2. Pachymerium atticum Verhoeff, 1901 (fig. 64) 1901 Pachymerium atticum Verhoeff, N. Acta Ac. Leop., voi. 77, p. 418. Corpul este zvelt, puțin îngustat anterior și posterior, lung de 20 —30 mm și colorat în galben lăptos. Numărul picioarelor la mascul este de 47, iai' la femelă de 43 —49 (frecvent 43 —45). Capsula cefalică este aproximativ de 1,35 ori mai lungă decît lată, puțin îngustată anterior și posterior. Marginea posterioară este dreaptă, iar cea anterioară puțin concavă la locul de inserție al antenelor. Antenele sînt lungi, cu articolele destul de păroase. Ultimul articol antenal nu prezintă gropițele senzitive; perii senzitivi sînt prinși direct pe supra- fața antenei. Clipeusul are suprafața reticulată și prezintă două aree ovale, pre- văzute fiecare cu cîte un păr. Cele mai adesea și ceilalți peri sînt prezenți (perii postantenali, laterali și prelabrali). Labrul este constituit din cele trei părți caracteristice. Pe piesa mediană labrală se găsesc 3—4 dinți alungiți și ascuțiți. Piesele laterale sînt prevăzute cu prelungiri franjurate puțin îngroșate. FAM. GEOPHILIDAE — GEN. PACHYMERIUM 165 Perechea I de maxile prezintă două perechi de palpi laterali, mici, acoperiți cu peri deși și scurți. în lungime nu depășesc marginea apicală a telepoditului. Lobii coxali sînt aproape triunghiulari, cu vîrfurile ușor rotunjite. Articolul distal al telopoditului prezintă peri. Perechea II de maxile are coxosternul nedivizat de linia de sutură a coxelor. Telopoditul este zvelt, puțin păros, iar distal este prevăzut cu o gheară apicală simplă. Fig. 64. — Pachymerium atlicum a — clipeus ; b — metasternitul și coxele ultimei perechi de picioare ; c — ultimul articol antenal (după Căpușe); d — labrul. Coxosternul forcipular este puțin mai lat decît lung. Marginea ros- trală este îngustă, puțin convexă și înarmată cu două nodozități denti- forme. Nu are linie chitinoasă. Marginea ventrală a pleurelor forcipulare are aceeași conformație ca celelalte specii. Forcipulele sînt foarte lungi și depășesc capul anterior. Femuroidul forcipular prezintă pe fața internă și spre capătul apical un dinte bont. Tibia și tarsul nu prezintă ceva 166 ORDINUL GEOPHILOMORPHA caracteristic. Gheara forcipulară prezintă un dinte bazai ascuțit, iar în concavitatea ei este netedă, nezimțată. Porii glandulari de pe sternite sînt dispuși în bandă transversală la marginea posterioară a fiecărui sternit. Ei încep de pe primul sternit, iar pe ultimele sternite ei lipsesc. Se găsesc și pori precoxali și metacoxali. Metasternitul ultimului segment prevăzut cu picioare are aproape o formă trapezoidală, fiind mai lung decît lat. Marginea caudală este rotunjită și prevăzută lateral cu doi peri lungi, iar în treimea sa poste- rioară este prevăzută cu peri numeroși. Ultima pereche de picioare este zvoltă, cu coxele alungite și foarte puțin umflate. La mascul, ultima pereche de picioare este mai păroasă. Metatarsul se termină cu o gheară puternică la femelă și cu o gheară mai mică la mascul. Porii glandulari coxali sînt evidenți, variați ca mărime și ca număr. Ei se deschid împrăștiat pe fața ventrală a coxei. Numărul lor variază între 3—8 pori pe fiecare coxă. Are pori anali. Ecologie. Specie care se pare că trăiește mai ales în litieră. Nu este exclusă prezența ei în sol. Răspîndire geografică. Specie cunoscută numai din Grecia, fiind considerată endemică în Attika. în fauna țării noastre este citată de C ă p u ș e (1968) din Banat de pe Valea Cernei și din Transilvania de la Ciucea. Cu siguranța că are o mult mai largă răspîndire, fiind după părerea noastră un element sud-est european. 3. Paehymerium antipai Căpușe, 1968 (fig. 65) 1968 Paehymerium antipai Căpușe, Trav. Mus. Hist. Nat. ,,Gr. Antipa” București p. 716. Corpul este colorat în galben-brun, ajungînd în lungime pînă la 30 mm. Capul este de aproximativ 1,25 ori mai lung decît lat, îngustat puțin anterior și posterior. Antenele sînt prevăzute pe ultimul articol cu gropițe senzitive; celelalte articole sînt normal setate. Clipeusul prezintă suprafața sa cu structură reticulată. Se găsește o singură aree clipeală prevăzută cu un singur păr. Perii postantenali lipsesc, în schimb cei laterali și prelabrali pot fi prezenți. Porțiunea mediană a labrului este mai scurtă și mai îngustă decît piesele laterale. Pe piesa mediană se găsesc doi dinți puternici și ascuțiți. Pe piesele laterale se găsesc numeroase prelungiri franjurate cu baza puțin îngroșată. FAM. GEOPHILIDAE — GEN. PACHYMERIUM 167 Perechea I de maxile prezintă două perechi de palpi. Palpii proximali sînt mai mici, iar cei distali sînt mult mai alungiți, întrecînd capătul ter- minal al telopoditului maxilei I. Lobii coxali nu prezintă ceva deosebit. Ei sînt destul de zvelți și subțiați spre capătul distal. Perechea II de maxile are coxosternul bine sudat, iar telopoditul slab setat. Gheara apicală este simplă, dar evidentă. a — clipeus ; c — maxi’elc Fig. 65. — Pachijmeriiim anlipai b — labrul; c — forcipule ; d — gheara forcipulară ; I și II; f — mctastermtui și coxele ultimei perechi de picioare (după Căpușe). Coxosternul forcipular este mai lat decît lung. Marginea rostrală este îngustă, ușor scobită și fără nodozități dentiforme. Liniile chitinoase sînt incomplete și slab schițate. Forcipulele sînt lungi, depășind extre- mitatea anterioară a capului. Femuroidul prezintă distal și intern o pre- lungire dentiformă slabă. Gheara forcipulară are concavitatea netedă, iar bazai prezintă un dinte puternic. 168 ORDINUL GEOPHILOMORPHA Metasternitul ultimului segment prevăzut cu picioare este aproape trapezoidal și cu mult mai lung decît lat. Marginea caudală este rotunjită. Coxele sînt puțin umflate și prezintă numeroși pori glandulari nu numai pe fața ventrală, ci și pe părțile laterale. Metatarsul prezintă o gheară apicală evidentă, care nu prezintă- spini sau alte conformații. Are pori anali. Ecologie. Element component al solului de pădure și al litierei din. pădurile de foioase. Răspîndire geografică (fig. 69). Specie endemică, cunoscîndu-se deo- camdată numai din Transilvania de la Ciucea (Căpușe, 1968). 4. Pachymerium tristanicum Attems, 1928 (fig. 66) 1928 Pachymerium tristanicum Attems, Ann. S. Afr. Mus., voi. 26, p. 167. 1950 Schizotaenia tristanica Folkmanova, Acta. Soc. Zool. Bohemoslov, XIV, 10. 1966 Schizotaenia tristanica Dobroruka, Zool. Anz., voi. 177, p. 401. Corpul este colorat în galben-brun sau galben pal, mai închis la> culoare pe cap și forcipule. Lungimea corpului ajunge pînă la 30 —37 mm. Numărul picioarelor variază la mascul între 39 și 51, iar la femelă între 39 și 57 de perechi. Capul este destul de mare și aproximativ de 1,5 ori mai lung decît lat. Scutul cefalic este îngustat atît spre colțurile marginii anterioare,, cît și spre partea posterioară. Marginea caudală este dreaptă, cea ante- rioară este puțin scobită la locul de inserare a antenelor. Antenele sînt lungi, păroase, iar ultimul articol are gropițele senzitive. Clipeusul are suprafața reticulată și prezintă o aree clipeală evi- dentă prevăzută cu doi peri. Perii clipeali sînt reduși și în cele mai multe cazuri lipsesc perii postantenali. Labrul are piesa mediană înarmată de cele mai multe ori cu patru dinți puternici mărginiți de cîteva prelungiri franjurate. Rareori se pot găsi mai puțini sau mai mulți dinți (C ă p u ș e, 1969). Piesele laterale sînt mari și pe marginea lor ventrală prezintă prelungiri franjurate. Perechea I de maxile prezintă două perechi de palpi laterali. Aceștia sînt slab dezvoltați. Telopoditele și lobii coxali nu prezintă caracteristici deosebite. Perechea II de maxile de aceeași conformație și caracteristici ca la celelalte specii ale acestui gen. Coxosternul forcipular este ceva mai lat decît lung. Marginea ros- trală este îngustă și nu prezintă dinți. Liniile chitinoase sînt evidente, dar incomplete. Telopoditul forcipular este lung, întrecînd limita anterioară- a capului. Femuroidul prezintă aproape de capătul distal și intern o pre- FAM. GEOPHILIDAE — GEN. PACHYMERIUM 169 lungire dentiformă bontă. Gheara forcipulară este zimțată în scobitura- ei, iar bazai prezintă un dinte puternic. Tergitul forcipular este trapezoidal și cu șanț medial slab schițat. Tergitele corpului prezintă șanțuri paramediane. Fig. 66. — Paehymerium tristanicum a — capul și primele tergite; b — clipeus ; c — labrul; d — forcipule; c — gheara for- cipulară ; f — ultimele segmente ale corpului la $ (ventral). Porii glandulari sînt prezenți pe sternite. Pe primul sternit se găsesc numai 4 pori; sternitul al doilea și al treilea prezintă un cîmp cu pori de formă aproape triunghiulară; pe sternitele următoare porii glandulari sînt dispuși în bandă transversală, iar începînd cu al 16-lea sternit în cele mai dese cazuri porii glandulari dispar. Metasternitul ultimului segment prevăzut cu picioare este aproape trapezoidal, cu marginea posterioară rotunjită și mai lung decît lat. 170 ORDINUL GEOPHILOMORPHA Ultima pereche de picioare este puțin turtită; gheara apicală este foarte mică la mascul, iar la femelă destul de puternică. Coxele acestei perechi de picioare sînt puțin umflate. Pe partea lor ventrală se găsesc 8 —10 pori situați lingă marginea laterală a metasternitului acestui segment. Are pori anali. Ecologie. Specie puțin frecventă și puțin abundentă, care populează în special pădurile de foioase din zona de deal și munte. Se întîlnește atît în sol cît și în litieră. De multe ori și în regiuni de șes. Mai frecventă din luna mai și pînă în septembrie. Nu se cunoaște din peșteri. Răspîndire geografică. Specie citată din Insula Tristan da Culma (sudul Oceanului Atlantic), Ungaria, Cehoslovacia și Austria. în fauna României (fig. 69) este citată din : Dobrogea : Măcin, Nicu- lițel, Valea cu tei (Greci); Muntenia: Sinaia, Pădurea Pustnicul (Bucu- rești) ; Oltenia: Călimănești, Valea Teleormanului (Zlotești); Banat: Băile Herculane, Cantonul Comarnic, Cazane, Sf. Elena, Semenic; Tran- silvania : Cărpiniș, Cheile Turzii, Cheile Vîrghișului, Ciucea, Cincșor, Cluj (Fînațe, Grădina Botanică, Șapca Verde), Geaca, Mții Făgăraș (Valea Sîmbetei), Oradea, Piscul Cîinelui, Sîngeorz-Băi, Tohan, Valea Sighiș- telului. 5. Pachymerium folkmanovao Dobroruka, 1966 (fig- 67) 1949 Pachymerium flavum Folkmanova, Prir. Sb. Ostr. Kraje, 10, 347. 1950 Schizotaenia flava Folkmanova, Acta. soc. Zool. Bohemoslov., XIV, 10. 1966 Schizotaenia folkmanovae Dobroruka, Zool. Anz., voi. 177, p. 401. 1968 Pachymerium flavum Căpușe, Trav. Mus. Hist. Nat. ,,Gr. Antipa” București, p. 712. ncc syn : Schizotaenia flava de Geer, 1778. Specia cu corpul subțire, îngustat spre cele două extremități și colorat în galben-brun. în lungime ajunge pînă la 24 —30 mm. Numărul perechilor de picioare variază între 49 și 51 (Căpușe, 1968). Capul este ca și la celelalte specii, mai lung decît lat. Lungimea scutului cefalic este de aproximativ 1,25 ori mai lungă decît lată. Mar- ginea caudală a scutului cefalic este aproape dreaptă; la fel și porțiunea anterioară cuprinsă între cele două antene. Antenele sînt lungi, păroase iar ultimul articol este prevăzut cu gropițe cu peri senzitivi. Clipeusul prezintă o singură aree clipeală, oval-alungită în sens transversal, iar la mijloc gîtuită astfel încît dă impresia a două aree reunite, în aree se găsesc doi peri. Și ceilalți peri clipeali sînt prezenți. FAM. GEOPHILIDAE — GEN. PACHYMERIUM 171 Labrul este bine dezvoltat. Piesa mediană este scurtă și îngustă. Pe marginea ei ventrală se găsesc 2—4 dinți ascuțiți, rareori un singur dinte. Piesele laterale sînt mult mai mari și poartă ventral prelungiri franjurate. Perechea I de maxile prezintă cele două perechi de palpi laterali care sînt destul de mici și acoperiți cu peri scurți. Lobii coxali sînt aproape Fig. 67. — Pachymerium folkmanovae a — clipeus ; b — forcipule ; c — gheara forcipulară ; d — sternitul și coxele ultimei perechi de picioare (după Căpușe). triunghiulari, iar telopoditul este scurt. Perechea II de maxile are coxo- sternul bine sudat, iar telopoditul se termină cu o gheară apicală simplă. Coxosternul forcipular este cu aproximație la fel de lat cît este și de lung. Marginea anterioară este îngustă, ușor scobită și lipsită de dinți. Liniile chitinoase sînt complete, dar destul de slabe. Telopoditele sînt atît de lungi îneît gheara forcipulară nu este acoperită de cap. Femuroidul prezintă o proeminență distală destul de mică. Gheara forcipulară este zimțată în concavitatea sa, iar în partea bazală prezintă un dinte ascuțit și evident. Porii glandulari de pe primul sternit sînt în număr de 4, pe sterni- tele următoare sînt în număr mai mare și așezați într-un cîmp în formă de bandă transversală, pentru ca începînd cu sternitul 16 să se despartă în două grupe. Sternitul ultimului segment prevăzut cu picioare este de formă tra- pezoidală, mai lat decît lung, și cu marginea caudală aproape dreaptă sau ușor scobită. Ecologie. Specie comună în solul de pădure, în solul înierbat. Frec- ventă din aprilie pînă în septembrie. 172 ORDINUL GEOPHILOMORPHA Răspîndire geografică. Specie citată din Cehoslovacia și Austria. Probabil un element central-european. în România, (fig. 69), Căpușe (1968) o citează din Suceava (în jurul cetății), Cîmpul lui Neag, Pîngărați și Dealul Botoșaniului (Pîngărați). 6. Paehymerium tabacarui Căpușe, 1968 (fig. 68) 1968 Paehymerium tabacarui Căpușe, Trav. Mus. Hist. Nat. „Gr. Antipa” București,, p. 713. Corpul este lung de 15 mm, colorat în galben-brun, cu 53 perechi de picioare. Capul este destul de mare și mai lung decît lat. Scutul cefalic este de 1,25 ori mai lung decît lat, îngustat spre partea anterioară și poste- rioară. Antenele nu prezintă ceva caracteristic. Pe ultimul articul antenal se găsesc gropițele cu peri senzitivi. Clipeusul prezintă două mici aree clipeale, destul de apropiate una de cealaltă. Perii postantenali și cei prelabrali sînt prezenți. Suprafața clipeală are structură areolată. Fig. 68. — Paehymerium tabacarui labrul; c — mandibulă; cl — maxilclc I și II (după Căpușe). 173 Fig. 69. — Răspîndirea speciilor P aclama ium atticum, P. antipai, P. folkmanovac, P. tabacarui și P. tristanicum în România. 174 ORDINUL SCOLOPENDROMORPHA Labrul este format din trei piese. Piesa mediană este scurtă și în- gustă, bine individualizată, prevăzută cu un dinte puternic și ascuțit. De o parte și de alta a dintelui se găsesc cîte două prelungiri franjurate. Piesele laterale sînt mai mari și prezintă pe marginea lor, fiecare, cîte 4 prelungiri franjurate. Mandibula are lama pectinată bine dezvoltată, iar pe creasta ven- trală prezintă puțini peri. Perechea I de maxile prezintă cele două perechi de palpi laterali, care sînt mici. Lobii coxali sînt aproape triunghiulari, subțiați și rotunjiți spre vîrf. Telopoditul este format din două articole. Articolul distal pre- zintă pe el cîțiva peri lungi. Perechea II de maxile are coxosternul bine sudat, fără șanț median și mult mai lat decît lung. Marginea anterioară este scobită, iar gheara apicală a telopoditului este simplă. Coxosternul forcipular este mai lat decît lung. Marginea anterioară este îngustă, ușor scobită și lipsită de dinți. Liniile chitinoase sînt evi- dente, însă nu sînt complete. Telopoditul este atît de lung încît gheara forcipulară este zimțată în concavitatea ei, iar bazai și spre fața internă prezintă un dinte ascuțit destul de puternic. Pe primul sternit nu se găsesc pori glandulari. Pe al doilea sternit se găsesc 4 pori glandulari. Pe sternitele 3 —11, porii glandulari sînt grupați, formînd pe fiecare segment cîte un cîmp triunghiular situat la marginea posterioară a sternitelor. Pe sternitele 12 —15, cîmpul de pori glandulari ia forma unei benzi transversale, pentru ca începînd cu sternitul 16 să se dividă în două grupe laterale aproximativ de aceeași mărime. Metasternitul ultimului segment prevăzut cu picioare este de formă subtrapezoidală, mai lung decît lat. Ultima pereche de picioare la femelă este zveltă și prezintă o gheară apicală simplă, ușor curbată. Coxele sînt ușor umflate și nu prezintă decît 5 pori glandulari. Are glande anale. Ecologie. Probabil un element al litierei pădurii de foioase, în sol de pădure. Identificată numai toamna. Răspîndire geografică (fig. 69). Specie endemică, citată de C ă- pușe (1968) numai din Pădurea Scoroviște (Ilfov). II. Ordinul SCOLOPENDROMORPHA Pocock, 1895 1815 Scolopendrides Leach, Tr. Linn. Soc. London, voi. 11, p. 382. 1844 Scolopendridae Ncwport, ibid., voi. 19, p. 275. 1847 „Scolopendrien” C. L. Koch, Koch-Panzer, Krit. Rcvis., voi. 3, p. 71. 1847 Scolopendrides P. Gervais, Walekenaer, Hist. Apt., voi. 4, p. 240. 1868 Scolopendride Meincrt, Naturii. Tidsskr., ser. 3, voi. 5, p. 241. 1872 Scolopendrides Saussure & Humbert, Miss. Mex., part. 6, sect. 2, p. 118. 1879 „Scolopendriden” Kohlraush, J. Mus. Godcffroy, voi. 14, p. 51. 1880 Scolopendridae Latzel, Myr. Osterr.-Ung., voi. 1, p. 135. ORDINUL SCOLOPENDROMORPHA 175 1887 Scolopendridae E. Haase, Abh. Mus. Dresden, nr. 5, p. 38. 1893 Scolopendridae S. Bollman, Bull. U. S. Mus., voi. 46, p. 164. 1894 Oligostigmata Silvestri, Ann. Mus. Genova, voi. 34, p. 623. 1895 Scolopendromorpha Pocock, Biol. Centr.-Amcr., Chilop., p. 13. 1903 „Scolopendrien” Kraepelin, Mitt. Mus. Hamburg, voi. 20, p. 1. 1907 Scolopendromorpha C. W. Verhoeff, Broun. Kl. Ordn., voi. 5, p. 242. 1914 Scolopendromorpha C. Attems, Kukenthal & Krumbach, Handb. ZooL, voi. 4, p. 369. 1964 Scolopendromorpha Eason, Cenlipedes of the Brilish Isles, p. 144. Ordinul Scolopendromorplia cuprinde chilopode cu corpul zvelt, ușor turtit dorsoventral (fig. 1 A). Uneori, mai ales la unele specii exotice, corpul este scurt și bondoc. Lungimea corpului variază între 10 mm, la unele specii ale genului Cryptops, și 300 mm sau chiar mai mult, la unele specii ale genurilor Scolopendra și Ethmostigmus. Lățimea medie a corpului, în comparație cu lungimea, este situată între lățimea corpului litobiomorfelor și geo- filomorfelor. Culoarea corpului cel mai adesea este galbenă de diferite nuanțe, care de cele mai multe ori bat în roșcat, castaniu roșcat sau verde-măsliniu de diferite nuanțe. Uneori sînt colorate spre extremitățile corpului în oranj intens; mai ales primăvara, scolopendrele de la noi au o pată roșie pe cap. Corpul este constituit din cap, segment forcipular și trunchi. Numărul segmentelor purtătoare de picioare este impar, dar constant. Speciile din fauna României au 21 perechi de picioare, în timp ce la unele specii exo- tice, care aparțin genurilor Scolopendropsis Brandt, Tidops Chamb., Kartops Archey, numărul lor este de 23. Capul (fig. 70) de obicei este lenticular și mai îngust decît primele tergite. Nu au pe cap șanț frontal și nici burelet marginal. Anterior, între antene, există o mică înfundătură din mijlocul căreia pleacă sagital un șanț foarte scurt. Uneori se găsesc două șanțuri longitudinale, care nu sînt altceva decît șanțurile paramediane ale tergitelor. Șanțurile longi- tudinale de pe capsula cefalică pot fi incomplete sau pot lipsi în treimea mediană a lor. La speciile genului Cormocephalus Newp. și altele, la colțurile mar- ginii posterioare ale capului există două șanțuri piezișe, care delimitează mici plăci bazale fără o importanță prea mare în sistematică. Anterior pe cap se inseră antenele, care sînt prinse pe capsula cefa- lică destul de aproape una de cealaltă. Antenele sînt scurte, în compa- rație cu lungimea corpului, totuși sînt mai lungi decît la Geopliiloniorpha și constituite în cele mai dese cazuri din 17 articole. Uneori, numărul arti- colelor antenale este de 11 la genul Kartops Archey, de 13 la specia Tidops simus Chamb. sau poate ajunge pînă la un număr de 34 de articole. Cel mai adesea, articolele antenare sînt prevăzute cu numeroși peri. La Cryp- topsidae, toate articolele sînt prevăzute cu peri, în timp ce la Scolopendridae 176 ORDINUL SCOLOPENDROMORPHA unele articole bazale sînt lipsite de peri (caracter constant și cu importanță în delimitarea unor specii). Lateral și în urma antenelor la Scolopendridae se găsesc 4 oceli așezați în careu. La genul Paracryptops Poc., ocelii posteriori sînt neevi- denți, iar criptopsidele nu au oceli. Ventral și anterior pe capsula cefalică se delimitează de labiu printr-un șanț transversal clipeusul sau zona prelabială. Zona prelabială este bom- bată, scurtă, scobită posterior, bine conturată și lipsită de aree clipeale. Pe această zonă se pot găsi uneori peri, care pot avea o dispoziție carac- teristică. La genurile Theatops Newp. sau Otocryptops Haase, partea supe- rioară a zonei prelabiale, este diferită de părțile laterale constituind carac- tere taxonomice importante. Pe părțile laterale ale capsulei cefalice se găsesc pleuritele, care sînt scindate de șanțuri în sclerite. Structura scleritelor este slab conturată, deși se pare că la unele specii exotice este deosebit de interesantă. De oele mai multe ori există un sclerit principal situat spre planul sagital și unul sau mai multe sclerite secundare situate lateral. Clipeusul și pleuritele cefalice delimitează anterior și lateral scobi- tura ventrală a capsulei cefalice în care stau adăpostite apendicele bucale. Apendicele bit cale (fig. 70). Labrul delimitează orificiul bucal în partea sa anterioară. Anterior, labrul este delimitat de clipeus printr-un șanț. Posterior și în partea sa mediană prezintă o scobitură prevăzută cu un dinte median bine conturat. La unele specii ale genului CryptopS) lobii care mărginesc scobitura mediană prezintă cîte o crestă- tură care face ca labrul să apară tridințat. La genul Scolopendra, labrul este lipsit de peri, în timp ce la alte genuri perii pot fi prezenți, iar pe lobii laterali se pot găsi peri fini care-i dau un aspect franjurat. De o parte și de alta labrul este mărginit de coclipeus. Mandibulele sînt robuste, au capătul bazai subțiat, iar cel apical îngroșat. Trunchiul mandibulei este divizat în patru regiuni de niște șanțuri care se încrucișează într-un punct fix. Două regiuni sînt mai mari; una din ele poartă apical creasta dințată a mandibulei, iar cealaltă are o formă triunghiulară. Celelalte două regiuni sînt mai mici și sub- dreptunghiulare ca formă. Pe regiunea superioară înspre unghiul intern există o mică apofiză de forma unui con. Creasta apicală a mandibulei este asimetrică. Pe ea se găsește o lamă dințată formată din dinți tricuspizi, sudați unul cu altul într-o creastă puternic chitinizată. Pe mandibula dreaptă se găsesc 5 dinți, iar pe cea stîngă numai 4. Pe colțul marginii dorsale și apical se găsesc peri deși, în timp ce pe colțul apical al marginii ventrale se găsește o lamă pectinată, formată din elemente mai mult sau mai puțin numeroase. Perechea 1 de maxile are în ansamblu forma unui triunghi, ușor bombată dorsal, scobită ventral și bine divizată în cele două jumătăți componente. Cele două coxite, deși sînt delimitate de un șanț evident, constituie o piesă unică, de forma unui trapez. De pe coxostern se ridică doi lobi scurți, triunghiulari, acoperiți cu peri fini. De o parte și de alta 177 Fig. 70. — Capul și piesele bucale la Scolopendromorpha a — capul la Cryptops (dorsal); b — capul la Cryptops (ventral); c — mandibulă la Scolopendra; d — maxila I la Cryptops', e — maxila II la Scolopendra. 12 — Fauna 178 ORDINUL SCOLOPENDROMORPHA a lobilor coxali, de coxite, se articulează telopoditele. Acestea sînt consti- tuite din două articole, primul este scurt și lat, al doilea este mai lung și păros. Perii terminali sînt așezați în cele mai multe cazuri sub forma, unei perinițe mătăsoase. Uneori, acești peri pot fi diferențiați. Perechea II de maxile. Coxele sînt sudate într-un sincoxostern,, scobit, larg la marginea caudală și spre linia mediană. O mică scobitură, există și pe linia mediană a marginii rostrale. Porțiunea îngustă, ca un fel de punte, care leagă cele două coxe, se presupune a fi un rest de sternit.. Telopoditele perechii a doua de maxile sînt constituite din cîte 3 articole.. Acestea sînt mai mult sau mai puțin curbate, cilindrice, adesea turtite antero-posterior și proporționate ca mărime, ultimul fiind cel mai scurt sau egal cu al doilea articol. între coxe și articolul bazai există doi condili de articulație, unul dorsal și unul ventral, în timp ce între articolele telo- poditului se găsește numai cîte un condil situat lateral. Al doilea articol al telopoditului poate prezenta pe fața sa ventrală (internă) o creastă^ iar spre capătul distal și ventro-lateral un spin puternic. Spinul, care nu este altceva decît un păr îngroșat, este prezent la Scolopendridae și absent, la Cryptopsidae. Ventral, pe al treilea articol, se găsește o periniță de perii senzitivi, care au aceeași structură cu unii din perii antenali. Telopoditul se termină cu o gheară, care poate fi scurtă și boantă sau zveltă și ascuțită. Uneori se pot găsi unul sau doi spini accesorii care sînt mai mici, dînd aspectul unor gheare secundare. Capsula cefalică poate acoperi marginea anterioară a primului segment, sau primul segment al trunchiului poate acoperi marginea cau- dală a capului. Acest caracter poate fi variabil la aceeași specie sau poate fi constant de la o specie la alta, sau de la un grup de specii la altul, fapt pentru care este folosit în unele chei de determinare. După cap urmează segmentul forcipular. Tergit forcipular nu există. Acesta a fuzionat cu primul segment al trunchiului. Cu toate acestea, între cap și primul tergit al trunchiului, există o bandă transversală îngustă care constituie un sclerit numit lamina basalis, prin analogie cu ceea ce se întîlnește la geofilieni. Acest sclerit este acoperit fie de mar- ginea caudală a capului, fie de marginea anterioară a primului tergit., Pleuritele sînt evidente pe partea dorsală și laterală a articolului bazai forcipular, se îngustează ventral, dispărînd sub primul sternit al corpului. Coxosternul forcipular se prezintă sub forma unei piese unice,, lată și destul de scurtă, lipsită de șanț median și linii chitinoase. Marginea, rostrală a sincoxitului forcipular se prelungește de foarte multe ori cu două lame dințate. Acestea sînt caracteristice la toate scolopendridele. cu excepția genului Arrhabdotus. La un mare număr de Cryptopidae nu se găsesc asemenea formațiuni. Ele sînt evidente la Theatopsinae, iar la un număr de genuri sînt netede, rotunjite și fără dinți. La Cryptopsidae și la alte grupe se pot găsi peri groși caracteristici sau în unele cazuri, se pot întîlni mici tuberculi situați în centrul unor gropițe. ORDINUL SCOLOPENDROMORPHA 179 Telopoditele forcipulare sînt la majoritatea speciilor bine dezvoltate și neacoperite lateral de capsula cefalică. Articolul bazai al telopoditului este destul de gros, mai lung pe latura externă decît pe cea internă. Pe marginea internă și spre capătul distal se găsește o ridicătură conică prevăzută cu o creastă dințată. La multe specii nu se întîlnește o astfel de conformație. Cele două articole mijlocii sînt foarte scurte și nu prezintă nici o caracteristică. Gheara forcipulară este foarte bine dezvoltată, lungă și ușor arcuită. La unele specii de Cryptops Leach poate fi mai redusă, iar la genul Rhoda Mein. depășesc marginea anterioară a capului. Concavi- tatea ghearei forcipulare este întotdeauna netedă. Uneori, la baza tar- sungulei se poate găsi o mică proeminență conică. După segmentul forcipular urmează trunchiul, constituit din 21 de segmente, prevăzute fiecare cu cîte o pereche de picioare. Numărul perechilor de picioare și al segmentelor la unele specii exotice poate fi de 23. Fiecare segment este constituit din tergit, sternit și pleurite. Tergitele sînt foarte asemănătoare între ele, segmentația fiind ho- monomă. Uneori, tergitul al doilea și tergitul al patrulea sînt ceva mai scurte decît celelalte. De asemenea, ultimul tergit este diferit ca formă, fiind de obicei mai lung decît lat și ceva mai îngust decît celelalte tergite. Nu se găsesc pretergite irdeperdente ca la geofilide. Aici, fiecare tergit prezintă în treimea sa anterioară șanțuri transversale care delimi- tează mai mult sau mai puțin evident un sclerit asemănător. Acestea pot lipsi la unele specii și genuri. Tergitele mai au, începînd cu al doilea sau al treilea segment al trunchiului, două șanțuri longitudinale paramediane aproape paralele. Acestea delimitează o regiune mediană care este ceva mai îngustă decît regiunile laterale. Uneori, pe părțile laterale ale tergi- telor pot exista șanțuri prcmarginale care pot delimita un fel de „bu- relet” sau pot exiși a șanțuri mai mult sau mai puțin arcuite, fără rol deo- rebit în sistematica acestui grup. Cel mai adesea tergitele sînt netede. în rare cazuri se pot întîlni diferite apofize, țepi etc. Sternitele au o formă subdreptunghiulaiă sau aproape trapezoidală. Cînd au aspect de trapez, sînt mai înguste înspre partea posterioară, a cărei margine se poate prelungi sub marginea anterioară a sternitului următor, printr-o porțiune scurtă numită erdosternit. Endosternitele pot să lipsească fie pe toate segmentele, fie numai pe unele sternite. Cînd există, acesta este de obicei delimitat printr-un șanț mai mult sau mai puțin complet. înaintea sternitelor se găsesc presternite bine conturate, ca și la geofilide. Pe sternite se mai găsesc șanțuri longitudinale și unele apodeme transversale care sînt folosite în unele chei de determinare. Pleurele sînt mult mai neregulate decît la geofilide, astfel îneît o comparație între ele este greu de făcut. De ele se articulează picioarele, iar unele poartă și stigmele respiratorii. 180 ORDINUL SCOLOPENDROMORPHA Pe ele se delimitează sclerite mai puțin chitinizate, care sînt stu- diate la puține grupe, astfel încît o imagine clară a acestora nu se poate da, cu atît mai mult cu cît forma și numărul lor variază cu vîrsta chiar la aceeași specie. Unii autori au încercat probleme de filogenie, bazate pe scleritele pleurale însă fără a avea rezultate concludente. Pe o pleură se pot delimita următoarele sclerite : pericoxa, care mărginește coxa; ventral sub coxă se găsește un alt sclerit, hipocoxa, care este constituit din precoxa și metacoxa, sclerite mici dar evidente. Dorsal se găsește catopleura de forma unei secere cu a cărei concavitate înconjură dorsal articulația coxală. Precoxa și metacoxa au în general aceeași dimensiune; uneori, precoxa poate fi mai mare. Ele pot fi distan- țate sau apropiate. Uneori, ele nu sînt întregi ci împărțite în mai multe părți de șanțuri. Metacoxa nu este divizată la genurile Cryptops, Theatops și Newportia, iar la genurile Scolopendra, Otocryptops, Cormocephălus este împărțită în două sclerite, unul superior și altul inferior. Metacoxa este împărțită în mai multe părți la genul Trigonocryptops. Sub metacoxă se mai găsește un sclerit simplu sau divizat în două bucăți numit supra- sternit. La unele genuri exotice ca Arthrorhabăus, Cormocephalus, Ethmo- stigmus etc., numărul scleritelor este diferit, găsindu-se 2 sau 3 prepleurite și 3 anopleure, iar la segmentele prevăzute cu stigme două substigmepleurite. Stigmopleuritele sînt mici în comparație cu cele de la geofilomorfe. Stigme se întîlnesc numai pe segmentele 3, 5, 8, 10, 12, 14, 16, 18 și 20, cu excepția genului Plutonium care prezintă stigme pe seg- mentele 2 —20. în unele cazuri se întîlnesc stigme și pe segmentul 7. Forma stigmelor este diferită și constituie un caracter important în siste- matica scolopendridelor. Uneori au forma unor fante oval-alungite, alteori sînt subtriunghiulare sau circulare. Unele sînt mari, altele foarte mici. Picioarele sînt constituite din coxă și telopodit. Coxa are forma unui inel și se articulează de pleurit. Coxa ultimelor perechi de picioare este diferită și poate prezenta pori glandulari sau diferite prelungiri conice în vîiful cărora se găsesc țepi scurți și ascuțiți. Telopoditul este constituit de 5 sau 6 articole : trohanter, prefemur, femur, tibie și tars. Ultima pereche de picioare nu prezintă trohanter, și cel mai adesea prezintă structuri specifice. Se pot găsi spini, țepi, peri lungi sau dinți așezați în „pînză de fierăstrău”. Tarsul poate fi constituit din unul sau două segmente și poate avea o gheară. Și pe tars există 1 sau 2 spini, iar gheara principală poate fi prevăzută cu gheare accesorii. Ultimul segment al corpului prevăzut cu picioare are o formă carac- teristică. Extremitatea caudală a tergitului acestui segment proeminează posterior sub o formă mai mult sau mai puțin ascuțită. Acest tergit nu prezintă șanțuri paramediane, nici șanțuri arcuite. Uneori există la unele specii un șanț median longitudinal foarte fin. Șanțul median poate fi complet, de la o margine la alta, sau poate lipsi pe treimea posterioară a acestui tergit. Bureletul marginal este evident. ORDINUL SCOLOPENDROMORPHA 181 Sternitul ultimului segment purtător de picioare este mai îngust decît celelalte tergite. Are marginea caudală trunchiată sau ușor rotunjită. între sternit și tergit, lateral, se găsesc „coxopleurele”, care nu sînt altceva decît coxele modificate ale ultimelor perechi de picioare. Partea dorsală a coxopleurelor este foarte îngustă, în timp ce partea ventrală este lățită și prevăzută cu numeroși pori. După ultimul segment al corpului prevăzut cu picioare urmează segmentele terminale. Acestea sînt scurte și acoperite dorsal de tergitul ultimului segment prevăzut cu picioare. De altfel, tergitele acestor segmente sînt abia scle- rificate. Ventral, segmentele terminale se observă destul de greu, astfel încît la Cryptops nu se pot delimita la toate speciile masculul de femelă. La femelă, la genul Scolopendra se distinge o pereche de lobi care aparține segmentului genital I. De asemenea în urma acestui segment, lateral, apar două cute ce prezintă segmentul genital II. De o parte și de alta a orificiului anal se găsesc valvele anale, care sînt evidente. Tergitul acestor segmente este unic și greu de delimitat. La mascul se observă sternitul genital I, care în colțurile marginii posterioare poartă stili foarte mici, un penis foarte mic greu de observat și valvele anale. Diagnoza ordinului SCOLOPENDROMORPHA Chilopode cu corpul constituit din cap, segment forcipular și 21 sau 23 de segmente prevăzute cu cîte o pereche de picioare, după care urmează segmentele terminale (genitale și anal). Nu au șanț frontal și nici burelet marginal. Antenele sînt scurte, constituite cel mai adesea din 17 articole; uneori, numărul articolelor antenale variază între 11 și 34. Ocelii pot lipsi, iar eînd sînt prezenți numărul lor este de 4. Tergitele sînt asemănătoare între ele. Uneori, tergitele 2 și 4 sînt mai scurte decît celelalte, iar tergitul ultimului segment prevăzut cu picioare are o formă deosebită. Nu au pretergite independente, însă fie- care tergit prezintă rostral șanțuri transversale care delimitează un mic sclerit asemănător unui pretergit. Sternitele au un er dosternit și presternite asemănătoare cu cele de la geofilieni. Nu au cîmpuri de pori ventrali și nici fosete caracteristice, așa cum se găsesc la geofilieni. Au 9 sau 10 perechi de stigme, cu excepția genului Phctonium care are stigme pe segmentele 2 —20. Coxopleurele ultimei perechi de picioare sînt prevăzute cu pori glandulari numeroși. Dezvoltarea se face cu epimoifoză. 182 ORDINUL SCOLOPENDROMORPHA Ordinul Scolopendromorpha cuprinde două familii: Scolopendridae și Cryptopidae, ambele prezente în fauna României *. CHEIE PENTRU DETERMINAREA FAMILIILOR ORDINULUI SCOLOPENDROMORPHA. 1 (2) Cu 4 oceli; sternitele lipsite de șanțuri încrucișate, uneori cu două șanțuri longitudinale paramediane .... 1. Scolopendridae 2 (1) Fără oceli; sternitele pot prezenta șanț median, șanțuri încru- cișate și două șanțuri longitudinale paramediane 2. Cryptopidae Familia SCOLOPENDRIDAE Newport, 1844 1844 Scolopendridae Newport, Trans. Lin. Soc. Lond., XIX, p. 275 și 374. 1847 Scolopendrien C. Koch, Syst. d. Myr., p. 71 și 152. 1847 Scolopendrides Gerv., Hist. nat. d. Ins., IV, p. 240. 1856 Scolopendrae Mein, Nat. Tiddsskr., voi. 5, p. 241. 1878 Scolopendriden Kohlr., Beitr. Z. Kenntn. d. Scol., Marburg. 1893 Scolopendrinae + Scolopendropsinae Bollinan, Bull. U. S. Mus., voi. 46, p. 165. 1895 Scolopendridae Pocock, Biol. Centr. Amer., Chilop., p. 13. 1903 Scolopendrinae -|~ Otostigminae Kraeplin, Mt. Mus. Hamburg, voi. 20, p. 29. 1914 Scolopendridae Attems, Handb. Zool., voi. 4, p. 372 (Kukenthal & Krumbach). Scolopendromorfe prevăzute cu 4 oceli. Antenele sînt scurte, con- stituite din 17 —30 articole, dintre care două sau mai multe articole bazale sînt lipsite de peri. Marginea rostrală a sincoxitului forcipular prezintă două plăci dințate. Acestea pot lipsi la specia exotică Arrbabdotus octosulcatus (Tom.). Tarsul tuturor perechilor de picioare este alcătuit din două articole; articulația tars-metatars este funcțională. Sternitele sînt lipsite de șanțuri încrucișate sau șanț median (ex- cepție specia Arrhabdotus octosulcatus (Tom.) care are un șanț median). Familia Scolopendridae Newp. cuprinde două subfamilii: Scolopen- drinae și Otostigminae Kraeplin. Dintre acestea, numai prima se găsește, reprezentată prin genul Scolopendra, și în fauna țării noastre*. Subfaniilia SCOLOPENDRINAE Kraeplin, 1903 1903 Scolopendrinae Kraeplin, Mt. Mus. Hamburg, voi. 20, p. 29 și 165. 1906 Scolopendridae Verhoeff, N. Acta Leop., voi. 86, p. 101. * Verhoeff (1907) împarte scolopendromorfele în 3 superfamilii : Cryptopsina, Thealopsina și Scolopendrina, clasificare pe care nu o adoptăm. FAM. SCOLOPENDRIDAE — GEN. SCOLOPENDRA 183 1914 Scolopendrinae Attems, Arch. Naturg., voi. 80, p. 101. 1926 Scolopendrinii Attems, Handb. Zool., voi. 4, p. 373 (Kukenthal & Krumbach). Cuprinde specii care au marginea stigmei cu 3 clape. Acestea în- gustează pătrunderea în vestibul. Capul acoperă cu marginea caudală a sa marginea anterioară a primului tergit. Au 21 sau 23 perechi de picioare. Stigme există pe următoarele segmente ale trunchiului: 3, 5, S, 10, 12, 14, 16, 18, 20, (22). Prefemurul forcipular este prevăzut cu un dinte medial. Picioarele sînt cel mai adesea lipsite de spini tarsali sau prezintă numai un spin ventral. Uneori, pe tarsul primei perechi de picioare se pot găsi doi spini. în fauna țării noastre se găsește un singur gen : Scolopendra. Genul Scolopendra Linn6, 1758 1758 Scolopendra (part.) Linn6, Syst, Nat., ed. 10, p. 637. 1844 — 1845 Rhombocephalus Newport, Tr. Linn. Soc. London, voi. 19, p. 275 și 425. 1876 Collaria Porath, Bih. Svenska AK., voi. 4, p. 4 și 10. 1926 Rhadinoscytalis Attems, Voy. Zool. Gadeau de Kerville Syrie, voi. 1, p. 244. Genul Scolopendra cuprinde specii cu 21 perechi de picioare, 4 oceli și antene scurte constituite din 17 —30 de articole, dintre care 6 sau 8 .-articole bazale sînt lipsite de peri. Clipeusul este slab delimitat și nu prezintă peri. Pleurele cefalice sînt scurte și largi. Labrul nu prezintă peri, iar piesele lui laterale sînt scurte și fără șanțuri. Gheara perechii a doua de maxile este puternică, în formă de spa- tulă și mărginită de fiecare parte de cîte un spin evident. Forcipulele sînt puternice. Marginea rostrală a sincoxitului for- •cipular este îngustă și prezintă median două plăci dințate care proemi- nează anterior și care sînt delimitate de sincoxit printr-un șanț transversal. Pe marginea internă și la capătul distal al prefemurului forcipular există o prelungire crestată, ca un fel de dinte, îndreptată anterior. Primul tergit este lipsit de șanțuri longitudinale. în unele cazuri poate exista în treimea anterioară un șanț transversal. Acest tergit are marginea anterioară acoperită de marginea caudală a scutului cefalic. Celelalte tergite, cu excepția ultimului tergit, au două șanțuri longitu- dinale paramediane. Uneori, pe unele tergite se găsesc șanțuri longitu- dinale premarginale care delimitează lateral un fel de burelet. Ultimul tergit (21) poate avea sau nu un șanț median. Sternitele sînt cu mult mai late decît lungi și nu prezintă endoster- nite și nici suprasternite. Catapleurele sînt întregi sau divizate de șanțuri în mici regiuni. Pe sternite există de asemenea cîte două șanțuri para- mediane. 184 ORDINUL SCOLOPENDROMORPHA Au nouă perechi de stigme pe segmentele : 3, 5, 8, 10, 12, 14, 16, 18 și 20. Tarsul este constituit din două articole; articulația tars-metatars este funcțională. Coxele picioarelor terminale au ventral numeroși pori glandulari, iar la marginea caudală și internă există o prelungire conică pe a cărui creștet se găsesc spini mici și puternici. Tarsul și tibia picioa- relor terminale nu au niciodată creastă dințată. Gheara apicală este evidentă. Typ : Scolopendra morsitans L. Areal. Genul Scolopendra este răspîndit în regiuni tropicale și sub- tropicale. în fauna României este reprezentat de o singură specie : & eingulata. Scolopendra eingulata Latreille, 1829 (fig. 71) 1829 Scolopendra eingulata Latr., Le Regne anim., t. IV, p. 339. 1789 Scolopendra morsitans Villers, Entom., t. IV, p. 191. 1837 Scolopendra morsicans Gerv., A nn. d. s. nat., 2 ser., t. 7, p. 50. 1837 Scolopendra italica G. Koch, Deutschl. Crust. Myr. u. Ar., Heft 9. 1841 Scolopendra eingulata Brandt., Recueil, p. 55. 1844 Scolopendra eingulata Newp., Ann. a Mag. of nat. hist., voi. XIII, p. 96. 1847 Scolopendra banatica G. Koch, Syst. d. Myr., p. 162. 1847 Scolopendra pulchra C. Koch, ibid., p. 158. 1847 Scolopendra zonata C. Koch, ibid., p. 157. 1847 Scolopendra nigrifrous C. Koch, ibid.9 p. 159. 1856 Scolopendra hispanica Newp., Gat. Brit. Mus., p. 35. Nec syn : Scolopendra morsitans Linne, Fabr. etc. Corpul este colorat de la brun-gălbui pînă la brun-măsliniu, uneori pe părțile laterale ale tergitelor culoarea este de o nuanță diferită. La indi- vizii tineri se găsește, mai ales primăvara, o pată roșie pe cap. Lungimea corpului la exemplarele adulte din fauna țării noastre variază între 60 și 140 mm, în timp ce la indivizii exotici poate ajunge pînă la 170 mm. Capul este prevăzut cu punctuațiuni dar este lipsit de șanțul frontal și șanțurile longitudinale. Antenele sînt foarte scurte, constituite din 17 —21 articole, dintre care 6 articole bazale sînt lipsite de peri. Forcipulele sînt puternice și neacoperite complet de capsula cefalică. Lamele dințate ale coxosternului forcipular sînt evidente și înarmate fiecare cu 4 sau 5 dinți mici. Primul tergit nu prezintă șanțuri. începînd cu tergitul al doilea sau al treilea se găsesc două șanțuri longitudinale paramediane. Uneori ele FAM. SCOLOPENDRIDAE — GEN. SCOLOPENDRA 185 pot începe și pe alte segmente, de aceea nu constituie un caracter important. Ultimul tergit nu prezintă nici un fel de șanț. Sternitele prezintă și ele șanțuri longitudinale paramediane. Aceste șanțuri se întind de pe sternitele 2 —20. Ultimul sternit nu prezintă șanțuri, el este alungit, cu colțurile marginii posterioare rotunjite, avînd o formă aproape trapezoidală și o slabă depresiune mediană. Fig. 71. — Scolopendra cingulala a — forcipulc; b — tarsul piciorului 10; c — tarsul piciorului 20; d — coxopleura ul- timei perechi de picioare; e — prefemurul ultimei perechi de picioare. Tarsul picioarelor 1—19 prezintă un spin ventral. Pe tarsul perechii a 20-a de picioare nu există un asemenea spin. Ultima pereche de picioare este cu mult mai lungă. Prelungirea coxală este scurtă și prevăzută în creștetul ei cu 3 spini. Rareori se pot găsi 2, 4 sau 5 spini. Prefemurul și femurul sînt dorsal puțin turtite, iar spre capătul distal au o depresiune abia schițată. Pe prefemur se găsesc spini mici după cum urmează : pe marginea ventrală-exterră 1 —3 spini așezați pe un rîrd; pe marginea dorsală și spre fața internă există două șiruri de spini mici în număr de 1, 2 sau 3 în fiecare șir. Pe fața ventrală nu se găsesc spini. Pe conul apical al prefemurului se găsesc 4 sau 5 spini. în cazuri excepționale numărul spinilor poate să fie diferit, variind de la 3 la 10. Biotop. Preferă locurile deschise, cu mult bolovăniș, de obicei pe versanții sudici ai văilor. Uneori chiar pe malul apei sau sub pietrele de pe plaja mării. La noi nu urcă la înălțimi mari și este destul de rară. La șes se întîlnește prin crăpăturile din cernoziom, sub pietre etc. Nu intră în peșteri. Frecventă din aprilie și pînă în iunie. Rară în timpul verii, mai ales în locurile foarte uscate. Nu intră în Cazancle Dunării și nu se 186 Fig. 72. — Răspîndirca speciei Scolopendra cingulata în România. FAM. CRYPTOPIDAE 187 întîlnește nici pe Valea Cernei, unde există condiții și climat adecvat; Cazanele Dunării este un obstacol în înaintarea ei spre vest prin acest defileu. Răspîndire geografică. Specie circummediteraneană, ajungînd în nord pînă la noi în Dobrogea și sudul Moldovei, iar în Asia Mică pînă în Iran. în România (fig. 72) este răspîndită numai în partea sudică a țării. Cel mai frecvent se întîlnește în Dobrogea, fapt explicat prin legătura directă cu aria geografică pe care o ocupă această specie. Deși este un imigrant mediteranean, la noi în țară nu are răspîndire identică cu a altor elemente mediteraneene din fauna României. A fost citată și capturată în localitățile : Dobrogea: Pricopan Verhoeff, 1897), Măein, Valea cu tei de la Greci, Iglița, Babadag, Baia, Jijila, Valul lui Traian, La Adam, Adamclisi, Gura Dobrogii, Dobro- miru din Deal, Valea Casimcea, Valea Rea, Limanu, Jurilofca, Medgidia, Constanța, Agigea, Eforie Nord, Eforie Sud, Costinești, Turcoaia, Te- •chirghiol, Mangalia, Măcin, Niculițel, Seimeni, Somova ; Muntenia : Mihai Bravu (I o n e s c u, 1941), Balta Greaca, Asan-Aga, Jegălia, Cămi- neasa, Singurei, Fundata, Ciulnița, Hagieni, Roșiorii de Vede (B ă- c e s c u, 1943), Pădurea Comana (Verhoeff, 1922), Dudești-Cioplea ; Oltenia : Brabeț (Căline seu, 1922), Reșca (I o n e s c u, 1941), Galiciuca, Corabia, Caracal, Bistrețu, Ghizdăvești (B ă c e s c u, 1943), Bechet, Calafat; Banat: Bîrzasca, Sf. Elena, Cozla, Valea Liuborojda, Valea Staricea; Transilvania : Deva; Moldova : Matca, Furceni, Poiana, .Nărtești. Familia CRYPTOPIDAE Kohlrausch, 1881 1881 Cryptopidae Kohlrausch, Arch. Naturg., voi. 47, p. 53. 1893 Cryptopinae + Plutoniinae Bollman, Bull. U. S. Mus., voi. 46, p. 165. 1903 Crytopidae Kraeplin, Mt. Mus. Hamburg, voi. 20, p. 29. 1906 Cryptopina + Theatopina + Scolopocryptidae Verhoeff, N. Acta Ac. Leop., voi. 86, p. 430. 1914 Cryptopidae Attems, Arch. Naturg., voi. 80 A, 4, p. 100. Cuprinde scolopendromorfe lipsite de oceli, cu antenele scurte con- stituite cel mai adesea din 17 articole ; uneori, numărul articolelor antenale este de 11 sau 13. Articolele bazale ale antenei sînt cu peri; adesea, acești peri sînt mai rari în comparație cu cei de pe articolele distale. Marginea rostrală a coxosternului forcipular în cele mai dese cazuri este lipsită de plăci dințate. în rare cazuri se pot întîlni plăci asemănătoare cu cele de la scolopendre. Tarsul picioarelor 1—19 la speciile cu 21 perechi de picioare sau al picioarelor 1 —21 la speciile cu 23 perechi de picioare este format în 188 ORDINUL SCOLOPENDROMORPHA cele mai multe cazuri dintr-un singur articol. Uneori, tarsul este mai mult sau mai puțin evident împărțit în două articole. Sternitele numai la genul Mimops Kraeplin au două șanțuri para- mediane, de obicei ele au un șanț median care poate să și lipsească. Adesea prezintă șanțuri încrucișate în așa fel încît formează o cruce. Au 9 sau 10 perechi de stigme. Stigmele sînt mici, ovale sau circu- lare și nu au clape sau alte formațiuni deosebite. Coxopleurele prezintă un cîmp poros, care poate avea sau poate fi lipsit de prelungiri. Familia Cryptopidae cuprinde 3 subfamilii: Cryptopinae Theatop- sinae și Scolopocryptopinae^ prima subfamilie avîrd reprezentanți în fauna României. Subfamilia CRYPTOPINAE Verhoeff, 1906 1906 Cryptopinae Verhoeff, N. Acta Ac. Leop., voi. 86, p. 432. 1914 Cryptopinae Attems, Arch. Naturg., voi. 80 A, 4, p. 100. 1926 Cryptopini Attems, Handb. Zool., voi. 4, p. 375 (Ktikenthal & Krumbach). în subfamilia Cryptopinae sînt grupate speciile cu 21 perechi de picioare, cu antenele constituite din 17 articole și cu marginea rostrală a sincoxitului forcipular fără plăci dințate, iar prcfemurul forcipular fără dinte la capătul intern și distal. Endosternitele de cele mai multe ori sînt bine reprezentate. Ster- nitele au șanțuri încrucișate, cu excepția genului Mimops Kraeplin, care are două șanțuri longitudinale paramediane. Coxopleurele cel mai adesea sînt fără un con apical. Numai la ge- nurile Anethops Chamb. și Mimops Kraeplin există o asemenea prelungire. Picioarele terminale sînt lungi și zvelte, iar tibia și tarsul au ventral dinți așezați ca dinții de la un fierăstiău. Au nouă perechi de stigme pe segmentele, 3, 5, 8, 10, 12, 14, 16, 18 și 20. Din cele 4 genuri pe care le cuprinde subfamilia Cryptopinae^ în fauna României se găsește numai genul Cryptops. Genul Cryptops Leach, 1815 1815 Cryptops Leach, Tr. Linn. Soc. London, voi. 11, p. 384. 1844 Cryptops Newport, Tr. Linn. Soc. London, voi. 19, p. 276. 1847 Cryptops Gervais, Hist. Nat. d. Ins. Apt., IV, p. 291. 1847 Cryptops G. Koch, Syst. d. Myr., p. 78 și 172. 1868 Cryptops Meinert, Nat. Tidsskr., voi. 5, p. 242. 1907 Cryptops Verhoeff, Bronn. Kl. Ordn., voi. 5, p. 248. 1926 Cryptops Attems, Handb. Zool., voi. 4, p. 375 (Ktikenthal & Krumbach). FAM. CRYPTOPIDAE — GEN. CRYPTOPS 189 Cuprinde specii cu 21 perechi de picioare, lipsite de oceli și antenele cel mai adesea cu 17 articole. Zona prelabială este bine delimitată și prezintă de cele mai multe ori peri cu o dispoziție caracteristică. Astfel, există 10 —12 peri la mar- ginea caudală a clipeusului așezați transversal pe un singur rînd, iar înaintea acestora, cel mai adesea, au trei perechi de peri. Pot exista și alți peri izolați. Pleuritele cefalice sînt înguste și alungite. Piesele laterale ale labrului pot fi sau nu crestate la marginea lor internă. Gheara perechii a doua de maxile are forma de croșetă mărginită de un lob mai mult sau mai puțin rotunjit pe care se găsesc numeroși peri. Marginea rostrală a sincoxitului forcipular nu prezintă plăci din- țate, iar femurul este simplu fără prelungire dentiformă. Gheara forcipu- lară este netedă în partea sa concavă. Primul tergit poate prezenta sau nu șanțuri caracteristice. Uneori au numai un șanț transversal, ușor arcuit, situat în treimea anterioară a tergitelor. Alteori pot exista șanțuri longitudinale, încrucișate, sau numai un șanț median. Celelalte tergite au șanțuri longitudinale paramediane. Sternitele sînt mai lungi decît late și au un endosternit mai mult sau mai puțin dezvoltat, care poate fi delimitat prin șanțuri evidente. Endosternitele sînt mai evidente pe segmentele anterioare, ele se reduc sau chiar lipsesc la sternitele posterioare. La unele sternite anterioare se delimitează, mai mult sau mai puțin complet, suprasternite. Acestea sînt niște sclerite mici, subdreptunghiulare, așezate oblic, care au un rînd de peri foarte minusculi. începînd cu sternitul al 2-lea, pe fiecare sternit se găsește un șanț transversal arcuit, așezat la nivelul picioarelor. Uneori există și un șanț median longitudinal, care la unele specii este bifurcat spre capătul anterior. Catapleurele sînt nedivizate. Au 9 perechi de stigme. Tarsul picioarelor 1—19 este format la speciile noastre dintr-un singur articol. Coxele picioarelor terminale au un cîmp de pori, mai mult sau mai puțin dezvoltat și la marginea caudală nu prezintă prelungire ventrală conică. Telopoditul acestor perechi de picioare poate fi acoperit cu peri și spini. Pe prefemur, pe fața ventrală poate exista o dungă glabră, iar dorsal, la capătul distal o mică protuberanță unciformă care nu se aseamănă cu conul prevăzut cu spini de la alte genuri. Pe fața ventrală a tibiei și tarsului se găsesc dinți așezați ca la pînza unui fierăstrău. Dinții tibiali sînt mai numeroși, cei tarsali sînt mai reduși ca număr și sînt si- tuați numai pe jumătatea posterioară a acestui articol. Gheara tarsală (metatarsul) este bine dezvoltată, turtită lateral și asemănătoare cu o lamă de cuțit. Pe ultimele perechi de picioare pot exista peri mai lungi sau mai deși care cu probabilitate reprezintă caractere sexuale secundare (fapt neelucidat, sexele nu se pot deocamdată deosebi morfologic decît în foarte rare cazuri). Typ : Cryptops hortensis Leach. ISO ORDINUL SCOLOPENDROMORPHA Areal. Genul Cryptops este răspîudit pe tot globul, cele mai multe specii sînt însă cantonate în regiunile calde. în fauna României este reprezentat prin speciile : C. anomalans^ C. croaticus, C. trisulcatus, C. parisi și C. hortensis, toate aparținînd sub- genului Cryptops s. str. *. CHEIE PENTRU DETERMINAREA SPECIILOR GENULUI CRYPTOPS DIN FAUNA ROMÂNIEI 1 (8) Primul tergit este prevăzut cu un șanț transversal, ușor arcuit în treimea sa anterioară. în afară de acest șanț, mai există două șanțuri longitudinale sau încrucișate.................................2 2 (3) Tubul glandelor forcipulare pătrunde adînc în trohantero-prefemur, iar tubul cu pori este scurt și gros. Șanțurile longitudinale de pe primul tergit se arcuiesc spre linia mediană și se unesc în imediata apropiere a șanțului transversal (fig. 75) . . 3. C. trisulcatus 3 (2) Tubul glandelor forcipulare este mai îngust, nu pătrunde atît de adînc în trohantero-prefemur, iar tubul cu pori este ceva mai alungit și subțire. Șanțurile de pe primul tergit se încrucișează descriind un „X”......................................................4 4 (5) Lîngă fierăstrăul tibial se găsește un cîmp triunghiular de peri foarte deși și scurți; articolul 10 antenal, cel mai adesea, cu două verticile de peri mari bazali.........................................7 5 (4) Cîmp cu peri lîngă fierăstrăul tibial nu se găsește; cînd există totuși peri, aceștia sînt grupați pe o porțiune mică, neevidentă; articolul 10 antenal, cel mai adesea, cu un singur verticil de peri mari bazali...........................................................6 6 (5) Capsula cefalică cu două șanțuri paramediane complete (rareori sînt întrerupte); pe primul tergit există un șanț transversal arcuit și șanțuri în cruce; corpul cu punctuații; tibia și tarsul ultimei perechi de picioare cu peri mici numeroși (mascul?) (fig. 73)..............................................1. C. anomalans 7 (4) Capsula cefalică cu două șanțuri paramediane complete (rareori sînt întrerupte); pe primul tergit un șanț transversal arcuit și șanțuri în cruce; corpul cu punctuații rare; tibia și tarsul ultimei perechi de picioare cu peri mai lungi și mai rari (fig. 74) . . . ...............................................2. C. croaticus 8 (1) Primul tergit nu prezintă nici șanț transversal și nici șanțuri longitudinale.........................................................8 9(10) Labrul cu trei dinți; capsula cefalică cu șanțuri anterioare și posterioare; cîmpul cu pori glandulari se apropie și de extremi- * Genul Cryptops este divizat în 3 subgenuri : Cryptops s. str., Trigoiwcryptops Verh. și Chromatanops Verh. FAM. CRYPTOPIDAE — GEN. CRYPTOPS 19Î tatea anterioară și de cea posterioară a coxopleurei; tubul cu pori al glandelor veninoase pătrunde adine în femuroid (fig. 77} .....................................................4. C. parisi 10 (9) Labrul cu un singur dinte; capsula cefalică numai cu șanțuri anterioare; cîmpul cu pori glandulari este îndepărtat atît de marginea anterioară, cît și de cea posterioară a coxopleurei; tubul cu pori al glandelor veninoase nu pătrunde adînc în femuroid (fig. 79).................................................5. C. hortensis 1. Cryptops anom,alans Newport, 1844 (fig. 73) 1844 C. anomalans Newport, Ann. nat. Hist., voi. 13, p. 100. 1863 C. punctatus C. L. Koch, Koch-Panzer, Krit. Revis., voi. 3, p. 173. 1863 C. cultratus G. L. Koch, Myr., voi. 1, f. 18, p. 19. 1876 C. caucasicus Kessler, Trudy Russ. ent. Obscerc. St. Petersb., voi. 8, p. 36. 1882 C. breviunguis A. Costa, Atti Acc. Napoli, voi. 9, nr. 11, p. 40. 1886 C. numidicus Meinert (nec Lucas) Vindensk. Meddel., voi. 36 —38, p. 138. 1895 C. punctatus var. levigata Attems, Sitz. Akad., Wien, voi. 104, p. 161. 1896 C. punctatus lusitanus Verhoeff, Zool. Anz., voi. 19, p. 81. 1896 C. anomalans var. punicus Silvestri, Natural. Sicii., ser. 2, voi. 1, p. 151. 1930 C. sauignyi Brolemann, Faune de France, Chilopodes, p. 207. 1931 C. anomalans var. schăssburgensis Verhoeff, Zool. Jahrb. Syst., voi. 62, p. 286. Specie mare, în comparație cu celelalte specii din acest grup, ajungînd în lungime 40 —45 mm. Corpul este colorat în galben-roșcat sau galben-brun, uneori galben ca paiul presărat de punctuații evidente prevăzute cu peri scurți. Capul este evident, mare, rotunjit și prevăzut dorsal cu două șanțuri aproape paralele care merg de la baza antenelor pînă la marginea caudală a capsulei cefalice. De notat că, ambele șanțuri sau numai unul din ele poate fi întrerupt pe o porțiune mai mare sau mai mică, mai ales la formele tinere *. Cel mai adesea, el acoperă marginea anterioară a primului tergit. Zona prelabială este bine delimitată atît de pleurele cefalice, cît și de labru și este aproximativ de trei ori mai lată decît lungă. Labrul prezintă un singur dinte median; piesele laterale nu sînt crestate, iar ventral și spre baza lor prezintă prelungiri foarte scurte și dese de forma unor cili. Coxosternul forcipular are marginea rostrală puțin ieșită anterior, formată din doi lobi foarte mici care prezintă niște peri rostrali mai mari, aproape spiniformi. Forcipulele sînt relativ mari, cu femuroidul scund și * Bazat pe acest caracter, Verhoeff (1931) descrie forma C. anomalans schâss- burgensis, care nu poate fi menținută. 192 Fig. 73. — Cryptops anomalans a — capul și primul tergit; b — labrul; c — forcipule; d — tergite cu șanțuri diferite; c — sternitul 2 ; f — coxopleura ultimei perechi de picioare; g — piciorul 21 ; h — dinții tibiali și tarsali. FAM. CRYPTOPIDAE — GEN. CRYPTOPS 193 fără nodozități. Gheara forcipulară este destul de zveltă și fără parti- cularități. Primul tergit prezintă în treimea sa anterioară un șanț transversal arcuit, de la care pleacă posterior două șanțuri care se încrucișează formînd un „X” caracteristic. Uneori, la mijlocul șanțului arcuit, există o depre- siune, iar forma de „X” pe care o iau șanțurile posterioare poate fi alte- rată prin apariția altor șanțuri secundare, dintre care cel mai evident pare a fi un șanț median care nu merge în tot lungul tergitului. De pe tergitul al doilea și pînă pe tergitul penultimului segment prevăzut cu picioare se găsesc două șanțuri longitudinale mediane. în- cepînd cu tergitul al treilea apar și șanțuri arciforme laterale. Ultimul tergit nu prezintă șanțuri. Pe linia mediană se găsește o depresiune largă care merge aproape în tot lungul acestui tergit. Sternitele sînt în general scurte. Pe primele șase sternite se găsește cîte un endosternit bine dezvoltat. Endosternitele, începînd cu al treilea sternit, se reduc și sînt delimitate prin șanțuri diagonale, devenind aproape pentagonale. Pe sternitul al șaptelea se reduc și mai mult, iar șanțurile ce le delimitează aproape dispar. Ultimul sternit este mai lung decît lat, are marginea caudală rotunjită și nu prezintă ceva deosebit. Perechile 1—19 de picioare prezintă tarsul uniarticulat, în timp ce perechile 20 și 21 au tarsul format din două articole. Coxopleurele ultimei perechi de picioare au cîmpul cu pori glan- dulari destul de mare. El atinge marginea caudală a coxopleurei. Pe coxo- pleură se găsesc peri izolați, împrăștiați neregulat, iar pe marginea cau- dală a ei se găsesc peri mari spiniformi în număr variabil. Ultima pereche de picioare este mai lungă decît celelalte, cu prefe- murul și femurul acoperite pe fața ventrală și laterală cu spini foarte scurți și groși. Tibia prezintă o ,,creastă” formată din 7 —10 dinți tuber- culoizi, scurți și așezați distanțat unul față de altul. Lîngă dinți, spre fața internă se pot găsi peri mici, care formează o bandă fără a constitui un cîmp triunghiular, și care nu se deosebesc de ceilalți. Tarsul prezintă 3—5 dinți mai ascuțiți așezați aproape unul de altul, formînd un fel do creastă. în imediata lor apropiere nu se găsesc peri. Metatarsul nu prezintă ceva deosebit. La mascul *, pe tibie și articolele tarsale se găsesc peri uniformi ca mărime, scurți și așezați destul de des, iar lîngă dinții tibiali, uneori, se găsește o aglomerare de peri dispuși sub forma unei benzi înguste care „amintește” de cîmpul cu peri de la specia C. croaticus. Pe toate aceste articole se găsesc și peri lungi, dispuși rar. La femelă se găsește aceeași piliație, cu deosebirea că nu mai există peri lungi pe aceste articole decît în treimea distală a metatarsului. Perechea 20 de picioare nu prezintă conformații specifice, perii fiind la fel de numeroși și de aceeași mărime și la mascul și la femelă. * Sexele sînt greu de distins. Cu ajutorul colegului Prunes cu, care prin disec- țiile făcute a putut determina sexul unor indivizi, ne permitem să descriem sumar unele particularități pe care le considerăm drept caractere sexuale secundare. 13 — Fauna 194 ORDINUL SCOLOPENDROMORPHA Ecologie. Specie comună, mai ales în litiera pădurilor din sudul țării, găsirdu-se din primăvară, cîrd pare mai abundentă, și pînă în toamnă, cel mult luna septembrie; uneori este lapidicolă, litoclazică sau se găsește chiar în humus. Răspîndire geografică. Specie cu un areal neconturat. Cunoscută din Europa centrală și meridională. în România (fig. 76) este prezentă în următoarele localități: Do- brogea: Babadag, Casian, Greci, Gura Dobrogei, Valea cu Tei (Greci),. Măcin, Niculițel; Muntenia : Pădurea Comana 5 Banat: Băile Herculane, Mehadia, Orșova, Cazane, Lipova-Băi, Buziaș, Bocșa Vasiovei, Șasea. Montană; Transilvania: Rîul Mare, Oradea (Băile 1 Mai). 2. Cryptops croaticus Verhoeff, 1931 (fig. 74) 1931 Cryptops croaticus Verhoeff, Zool. Jahrb., voi. 32, p. 284. 1931 Cryptops croaticus burzenlandicus Verhoeff, ibid., p. 285. Specie robustă, colorată în galben-roșcat la indivizii mari și în galben- castaniu pînă la galben pal la indivizii mai tineri sau la formele juvenile. în lungime ajunge pînă la 45 —50 mm. Capul este mare, rotunjit și prevăzut dorsal cu două șanțuri aproape paralele care merg de la baza antenelor pînă la marginea caudală a scu- tului cefalic. Șanțurile cefalice, la formele tinere pot fi întrerupte, fapt ce a dus la descrierea unor subspecii (C. c. croaticus Verh.). Capul, posterior poate acoperi marginea anterioară a primului tergit. Zona prelabială este bine delimitată de zonele ce o înconjură. Pe ea se găsesc perii prelabrali dispuși pe un singur rînd și cîțiva peri așezați medial în urma antenelor fără o dispoziție caracteristică. Labrul prezintă un singur dinte. Coxosternul forcipular este puțin păros. Marginea rostrală este îngustă, puțin ieșită înainte, ușor scobită, formînd doi lobi prevăzuți cu cîțiva peri mari. Forcipulele sînt normale, glardele forcipulare pătrund puțin în femuroid. Ghearele forcipulare sînt netede, ușor curbate și zvelte. Primul tergit prezintă șanțul transversal arcuit și cele două șanțuri încrucișate ca un „X”. Și la această specie, șanțurile pot prezenta diferite fisuri fără importantă sistematică. Pe acest tergit se găsește medial și în treimea anterioaiă, la mijlocul șanțului transversal o gropiță evidentă. începînd cu tergitul al doilea și pîră pe penultimul tergit al penul- timului segment prevăzut cu picioare se găsesc două șanțuri paramediane. în afară de acestea, se mai găsesc, începînd cu tergitul al treilea, și șanțuri arciforme. Ultimul tergit nu prezintă șanțuri, ci o depresiune mediană destul de largă. 195 Fig- 74. — Cryptops croalicus a~ ^apuI. V P\imul tergit; b - forcipule; c - ultima pereche de picioare; d - fie- răstrăul tibial și „perinița” de peri; c — coxopleura ultimei perechi de picioare. 196 ORDINUL SCOLOPENDROMORPHA Sternitele sînt scurte. Pe primele 5—6 sternite se găsește cîte un endosternit, asemănătoare cu cele de la C. anomalans. După aceste sternite, ele se reduc treptat, dispărîrd chiar și șanțurile ce le delimitează. Ultimul sternit are marginea caudală rotunjită. Perechile 1—19 de picioare au tarsul uniarticulat și nu prezintă caracteristici deosebite. Perechile 20 și 21 de picioare au tarsul biarticulat și sînt mai alungite decît celelalte perechi. Penultima pereche de picioare prezintă numeroși peri, foarte deși și destul de lungi, atît pe tibie, cît și pe tars. Pe prtf emur se găsesc spini și peri rari, ceva mai deși pe fața ventrală, iar pe femur peri mai numeroși decît spinii care se găsesc numai în treimea proximală a acestui articul. Ultima pereche de picioare este mai lungă decît penultima. Pre- f amurul și femurul prezintă spini numeroși, mai ales pe fața ventrală și internă a acestor articole. Pe lîngă spini, se găsesc și peri lungi, mai ales pe femur. Tibia și tarsele sînt bogat setate, sînt acoperite cu peri lungi și deși. Uneori, cîte unul sau cîțiva spini izolați se pot găsi și pe tibie. Lîngă ,,fierăstrăul” tibial, ventral și spre fața internă, se găsește un cîmp de peri mici foarte deși ca o periniță de peri, caracteristică acestei specii. „Fierăstrăul” tibial este constituit în cele mai dese cazuri din 7 sau 8 dinți tuberculoizi, puțin curbați la vîrf și așezați distanțat unul față de altul. Dinții tarsali formează un fel de creastă ; ei sînt situați pe o cută chitinoasă și se ating cu baza lor. Uneori, numărul dinților tibiali poate fi mai mare, iar al celor tarsali mai mic. Cîmpul cu pori ds pe coxopleura ultimei perechi de picioare prezintă pori numeroși și din loc în loc spini sau peri. Acest cîmp se apropie de marginea caud dă a coxopleurei, lăsînd doar un mic spațiu între margine și pori. Pe marginea caudală se găsesc cîțiva peri spiniformi. Ecologie. Specie frecventă în toate anotimpurile cu excepția iernii; este lapidlcolă, lignicolă, în litoclaze, în mușchii și lichenii de la baza copacilor etc. Identificată și din peșteri, unde este un element al asociației de planșeu (Matic și Negrea, 1966). Răspîndire geografică. Specie cu un areal neprecizat. După părerea noastră pare a fi răspîndită în centrul și sud-estul Europei. Fiind multă vreme confundată cu C. anomalans, nu este exclusă răspîndirea ei și în vestul Europei. La noi în țară (fig. 76) este citată din localitățile : Oltenia : Căli- mănești, Vîrtoape, Crovul Mare din Fața Radului, Peștera Vacilor — Cloșani, Peștera Cloșani, Avenul Gaura Rîndunele de la Cracul cu Plopi, Cantonul Comarnic; Banat: Domogled, Peștera lasînoca, Peștera Vrașca; Transilvania : Baia de Arieș, Brui (Făgăraș), Cetea (Teiuș), Cluj (Hoia, Suceag, Grădina Botanică), Cheile Turzii, Cîțcău, Băile 1 Mai, Brașov, Pădurea Neagră, Peștera Vîntului (la intrare), Ponorici, Peștera de la Pîrîul Fânului (Valea Iadului), Poșești, Reghin, Rîul Mare, Rîu de Mori, Scărișoara, Valea Ordîncușa (Scărișoara), Traniș (Aleșd). FAM. CRYPTOPIDAE — GEN. CRYPTOPS 197 3. Cryptops trisulcatus (Brolemann, 1902) (f‘g- 75) 1902 Cryptops biscarensis trisulcatus Brolemann, Feuille Natural., ser. 4, voi. 32, p. 73. 1903 Cryptops unguiculatus Attems, Zool. Jahrb. Syst., voi. 18, p. 108. 1903 Cryptops socotrensis Pocock, II. O. Forbes, Nat. Hist. Sokotra, p. 433. Corpul colorat în galben spălăcit, cu capul și forcipulele galben- brune, lung de 30 —35 mm. Capul este mai lung decît lat și acoperă cu marginea sa caudală marginea rostrală a primului tergit. Pe capsula cefalică se găsesc două șanțuri care pleacă de la baza antenelor și alte două șanțuri parame- diane ; toate șanțurile sînt scurte, dar evidente. Antenele au o lungime egală cu aproximativ de trei ori lățimea capului. Clipeusul este ca și la celelalte specii bine delimitat de zonele din jur. Bîrdul de peri clipeali prelabral este format în cele mai dese cazuri din 10 peri; între aceștia și perii postantenali se găsesc încă trei perechi de peri. Pleurele cefalice sînt înguste. Labrul prezintă în scobitura mediană a sa un singur dinte. Nu există dinți pe piesele laterale. Coxosternul forcipular este destul de lat. El se prelungește posterior printr-un erdosternit cu două vîifuri. Marginea anterioară este puțin ieșită înainte, slab bilobată și prevăzută cu puțini peri. Femuroidul este ceva mai zvelt decît la alte specii, iar gheara forcipulară este zveltă și puțin curbată. Tubul glandei veninoase este destul de larg și pătrunde adine în femuroid. Canalul cu pori este scurt, gros, aproape oval și cu totul particular față de celelalte specii. Primul tergit prezintă un șanț transversal arcuit de la care pleacă medial un șanț, ce se bifurcă încă de la bază în două șanțuri paramediane și care merg pînă la marginea caudală a acestui tergit *. Începînd cu al doilea tergit apar șanțurile paramediane, iar de pe al treilea încep și șanțurile arciforme. Pe tergitul ultimului segment purtător de picioare nu se găsește nici un șanț. Pe primele sternite se găsește cîte un endosternit, care pe segmentul prim al corpului nu este separat de suprasternite. Ultimul sternit este alungit și cu marginea caudală rotunjită. Ultima pereche de picioare este urnit mai lungă decît celelalte perechi. Prefemurul și femurul prezintă peri lungi și rari, iar pe fața ven- trală și laterală peri spiniformi. La capătul distal și dorsal al prcfemurului și femurului se găsesc prelungiri chitinoase tubeiculifoime. Tibia și tarsul * Studiind numeroase exemplare provenite din Italia am constatat că, în unele cazuri, șanțurile paramediane nu se unesc anterior, fapt neîntîlnit încă la indivizii din fauna României. 198 ORDINUL SCOLOPENDROMORPHA prezintă numai peri lungi așezați destul de rar. „Fierăstrăul” tibial este format din 9 —13 dinți ascuțiți așezați destul de apropiați unul de altul. Dinții proximali sînt mai mici decît dinții distali. Pe tars se găsesc 4 sau 5 dinți destul de zvelți și ascuțiți, apropiați prin baza lor. Cîmpul cu pori glandulari de pe coxopleurele ultimei perechi de picioare este destul de mic și are puțini peri. El este îndepărtat de mar- 199 Răspîndirea speciilor Cryptops anomalans, C. croaticus și C. trisulcatus în România. 200 ORDINUL SCOLOPENDROMORPHA ginea caudală a coxopleurei. Pe coxopleură se găsesc peri izolați, atît în cîmpul cu pori glandulari, cît și pe marginea acestuia. Ecologie. Specie foarte rară în fauna României. în regiunea medi- teraneană trăiește în anexele solului, iar la noi a fost identificată numai din peșteri, deși nu este troglobiontă. Probabil că este vorba de o specie relictă. Răspîndire geografică. Specie circummediteraneană, fiind citată de pe tot litoralul mediteranean, Pirinei, Alpii Maritimi, Monaco, Italia, Corsica, Corfa, Africa de nord, Insulele Canare etc. în fauna țării noastre (fig. 76) este citată din Peștera Tismana (Mati c, 1958) si Peștera nr. 6 din Valea Lupșei (M atic și Negre a,. 1966). 4. Cryptops parisi Brolemann, 1920 (fig- 77) 1880 Cryptops hortensii Latzel (nec Leach), p. p. Myr. Ostcrr.-Ung., voi. 1, p. 153.. 1872 Cryptops agiiis Plateau (nec Mcincrt), Bull. Ac. Bclgique, ser. 2, voi. 33. p. 414.. 1931 Cryptops parisi transsylvanicus, Verhoeff, Zool. Jahrb. Syst., voi. p. 278. 1920 Cryptops parisi Brolemann, Bull. Soc. Toulousc, voi. 48, p. 9. Corpul este lung de 15 —20 mm colorat în galben sau galben-roșcat,. cu punctuații rare, acoperit peste tot cu păr destul de lung. Capul este aproape tot atît de lat cît este și de lung. Dorsal pe cap- sula cefalică se găsesc două șanțuri scurte care pleacă sagital de la baza antenelor, iar la marginea caudală alte două șanțuri paramediane scurte,, care nu depășesc niciodată treimea posterioară a capului. Clipeusul este bombat, nedelimitat net în partea anterioară și pre- văzut cu perii caracteristici acestui grup. Labrul, pe lîngă dintele median, prezintă cîte o scobitură în mar- ginea internă a pieselor laterale, ceea ce îi dă un aspect tridințat, sau cînd inciziile sînt mai profunde pare format din 5 dinți. Coxosternul forcipular are marginea rostrală puțin proeminentă, slab bilobată, prevăzută cu 3+3, 4 + 4 sau 5 + 5 peri. Gheara forcipulară este zveltă și slab arcuită. Tubul glandei veninoase pătrunde destul de adînc în femuroid. La unii indivizi trece de jumătate, pătrunzînd pînă; în treimea bazală a acestui articul. Primul tergit nu prezintă nici șanț transversal și nici șanțuri lon- gitudinale. Pe tergitul al doilea încep șanțurile longitudinale paramediane, iar pe al treilea sau al patrulea tergit șanțurile arciforme. Sternitele sînt alungite, au marginea caudală proeminentă. Începînd cu primul și pînă pe al cincilea sternit se găsește cîte un endosternit care nu este delimitat de șanțuri. 201 Fig. 77. — Cryptops parisi a — capul; b — labrul; c — forcipule; d — sternitul 1 ; c — ultima pereche de picioare; f _ creasta „tarsală” la C.p. var. cristata; g - forcipulele la C.p. var. rhcnanus; h — coxopleura ultimei perechi de picioare. 202 ORDINUL SCOLOPENDROMORPHA Perechile 1 —19 de picioare au tarsul uniarticulat. Ultimele două perechi de picioare sînt ceva mai lungi și mai păroase, mai ales pe fața lor ventrală. Prefemurul și femurul ultimei perechi de picioare prezintă ventral și ventro-lateral numeroși peri spiniformi, care sînt mai lungi decît la alte specii, iar dorsal și dorso-lateral peri simpli. Pe tibie și tars se găsesc numai peri alungiți. Pe tibie se găsesc 7—9 dinți ascuțiți, destul de apropiați, cei proximali sînt mai mici, iar cei distali mai mari și mai apropiați. Uneori, numărul dinților tibiali poate fi mai mic. Pe tars se găsesc, 3, 4 sau 5 dinți, care de cele mai multe ori sînt așezați într-o creastă evidentă. Cîmpul cu pori glandulari de pe coxopleurele ultimei perechi de picioare este mare și se apropie de marginile coxopleurei. Notă. în fauna Larii noastre se găsesc varietățile : „crislala” și „rhenanus”. a) C. parisi var. crislala Ribaut 1925 se caracterizează printr-o talie mai robustă și dinții tarsali puternic sudați bazai, formînd o creastă, de unde și numele (fig. 77 f). b) C. parisi var. rhenanus Verhoeff 1931, caracterizată prin tubul glandei veninoase care pătrunde adine în femuroid (fig. 77 g). Ecologie. Specie hemiedafofilă, frecventă în litiera pădurilor de foioase. Uneori este destul de abundentă și în euedafon, precum și în sol. Pătrunde și în peșteri (M a t i c și Negrea, 1966). Se întîlnește de primăvara timpuriu și pînă toamna tîrziu. Răspîndire geografică. Specie europeană, larg răspîndită. La noi în țară (fig. 78) este cunoscută din toate provinciile. Dobrogea : Mangalia; Muntenia : Sinaia, Mții Ciucaș, Mții Bucegi (Furnica), Peștera Văzăunea 1 din Valea Peșterii; Oltenia : Călimănești, Cozia, Valea Lupșei, Vîrtoape, Crovul mare din Fața Radului, Crovul de la Căzușeni, Bumbești- Livezeni, Roșia-Lupeni, Peștera nr. 2 din Valea Cernișoarei, Peșterile nr. 6 și nr. 15 din Valea Lupșei, Peștera cu Lacul Verde, Peștera de la Pietre; Banat: Augustin, Băile Herculane, Bocșa Vasiovei, Plavișevnița, Ciurezu, Poneasca, Semenic, Gozna, Valea lanunei, Peștera de la Ro- mânești, Peștera Gaura din Cioaca Birtului, Peștera Găurile lui Miloi; Transilvania : Fundătura Ponorului, fața Peșterii Vîntului, Lunca Pono- rului, Ponorici, Gaura Oanei, Paroșeni, fața Peșterii Dracului, Peștera Dîmbul Colibii, Peșterile nr. 1, nr. 7, nr. 9, nr. 15 și nr. 18 din Cheile Vîrghișului, Peștera Fundata, Mții Făgăraș (Valea Sîmbăta), Mții Retezat (Rîul Mare, Gura Zlata, Valea Nucșoarei), Harghita, Valea Vinului (Mții Rodnei), Valea lui Crăciun (Cincșor-Făgăraș), Brui, Băile 1 Mai, Șasea Montană, Peștera (Vadul Crișului), Vlădeasa, Cheile Turzii, Cheile Bica- zului, Pădurea Neagră, Scărișoara, Ghilcoș, Mții Gurghiului, Lăpușna, Tîrgu-Mureș, Parîng (Vîrful Cîrja); Maramureș : Mții Gutin; Moldova : Rarău-Schit, Pietrele Doamnei (Rarău), Cacica, Pădurea seculară (Rarău), Slănicul Moldovei, Ceahlău. 203 Fig. 78. — Răspîndirea speciei Cryptops parisi în România. 204 ORDINUL SCOLOPENDROMORPHA 5. Cryptops hortensis Leach, 1815 (fig. 79) 1815 Cryptops hortensis Leach, Edinb. Enc., voi. 3, p. 408. 1817 Cryptops savignyi Leach, Zool. Mise., voi. 3, p. 42. 1863 Cryptops ochracens C. Koch, Die Myr., V, I, p. 21. 1863 Cryptops sylvaticus G. Koch, ibid., p. 79. 1863 Cryptops pallens C. Koch, ibid., p. 80. 1884 Cryptops hortensis var. paucidens Latzel, nec syn : Cryptops hortensis Latzel 1880» Myr. Osterr.-Ung., voi. 1, p. 183. Specie mică, colorată în galben deschis care ajunge în lungime cel mult pînă la 30 mm. Capsula cefalică este rotunjită și aproximativ la fel de lungă cît este și de lată. Uneori acoperă cu marginea posterioară marginea ante- rioară a primului tergit. Pe capsula cefalică se găsesc numai șanțurile anterioare sagitale. Șanțurile posterioare lipsesc. Clipeusul este neted, puțin bombat și neconturat net în partea sa anterioară. Pe el se găsesc perii postantenali, mediani și prelabrali cu aceeași dispoziție ca și la alte specii. Labrul în scobitura mediană nu prezintă decît un singur dinte, mărginit de lobii rotunjiți ai zonelor laterale. Coxosternul forcipular este puțin ieșit înainte. Marginea rostrală este mai lată, ușor scobită median și pe cei doi lobi prevăzută cu cîțiva peri. Femuroidul forcipular nu prezintă ceva deosebit. Gheara forcipu- lară este zveltă, ușor arcuită și destul de alungită. Primul tergit nu prezintă nici șanț transversal și nici șanțuri longi- tudinale. Șanțurile longitudinale paramediane încep de obicei pe tergitul 4 sau 5, iar șanțurile arciforme sînt vizibile de pe tergitul al doilea. Sternitele sînt alungite și cu marginile convergente. Pe segmentele 1—3 există cîte un endosternit. începînd cu segmentul al patrulea, endo- sternitul se reduce, nu mai este delimitat de sternit, confundîndu-se cu acesta. Perechile 1—19 de picioare au tarsul uniarticulat. Ultimele două perechi de picioare sînt mai lungi decît celelalte perechi. La mascul, pe- nultima pereche de picioare este mai lungă decît la femelă, cu mult mai lungă decît perechea 19, iar ventral și lateral prezintă peri numeroși care sînt așezați aproape unul lîngă altul. Perechea 20 de picioare este ceva mai lungă decît perechea 19. Ventral și lateral, pe prefemur și femur se găsesc numeroși peri spiniformi, iar pe tibie și tars peri alungiți. Pe FAM. CRYPTOPIDAE — GEN. CRYPTOPS 205 tibie se găsesc frecvent 5 dinți. Rareori, numărul lor este mai mare sau mai mic. Pe tars se găsesc numai doi dinți. Și numărul dinților tarsali este variabil, se poate reduce la un singur dinte sau se pot găsi mai mulți dinți. Fig. 79. — Cryptops horlcnsis a — capul și primul tergit; b — labrul și clipeusul; c — forcipule ; d — ultima pereche de picioare ; c — coxopleura ultimei perechi de picioare. Cîmpul cu pori glandulari de pe coxopleurele ultimei perechi de picioare este mic, format din puțini pori și rămîne de obicei îndepărtat de marginea caudală a acestui segment. în cîmpul cu pori glandulari se pot găsi unul sau doi peri. Peri se găsesc și pe marginea caudală a coxopleurei. Ecologie. C. hortensis este un element component al faunei din litieră și solul superficial de pădure. Este destul de frecventă în sol, în intrările peșterilor și chiar în peșteri fără a fi un element cavernicol. Întîlnită și la altitudinea de 2 200 m (Mții Făgăraș). 296 = C. horfensis Fig. 80. — Răspîndirea speciei Cryptops hortensis în România. FAM. CRYPTOPIDAE — GEN. CRYPTOPS 207 Răspîndire geografică. Specie larg răspîndită în Europa. Frecventă și la noi mai ales în regiunile de munte. La noi (fig. 80) se cunoaște din : Muntenia : Mții Bucegi, Piscul Cîinelui, Sinaia, Mălăiești, Mții Ciucaș (Pîrîul Berii), Răstoaca (Valea Nehoiului), Prahova-Crisona, Comarnic; Oltenia : Cozia, Vîrtoape, Peștera Vacilor (Cloșani), Peștera Crovul cu ferigă de la Mărcoane, Avenul din Fața Patricelei, Peșterile nr. 6, nr. 9, nr. 15 din Valea Lupșei, Avenul Gaura lui Drînd, Avenul de la Jgheab ; Banat: Băile Herculane, Domogled, Semenic; Transilvania : Baia de Arieș, Cheile Turzii, Cluj, (Grădina Bo- tanică, Hoia, Făget), Cincșor (Valea Lui Crăciun), Cetea (Teiuș), Cîmpul lui Neag, Gura Cetății, Halta Peștera, Detunata, Lazuri, Mții Retezat (Gura Zlata, Valea Nucșoarei), Mții Făgăraș (Valea Sîmbetei), Nimigea, Peștera Corobana de la Poarta lui Ionel (Gîrda), Peșterile nr. 9 și nr. 60 din Cheile Vîrghișului, Peștera Mare din Cheile Vîrghișului, Peștera Fun- data, Peștera de la Tecuci, Peștera Dîlma cu Brazi, Piatra Muncelului (Băița), Roșia, Valea Streiului, Valea Vinului, Saca, Stîna de Vale, So- meșul Cald, Someșul Rece, Voivodenii Mari (Făgăraș). BIBLIOGRAFIE 1903 Attems C., Synopsis der Geophiliden, Zool. Jahrb., 18, 2. 1926 — Myriopoda, în Kukenthal und Krumbach’s, Handbuch der Zoologie, Berlin — Leipzig, 4 (I). 1929 — Myriapoda I. Geophilomorpha. Tierreich, 52 (I). 1930 — Myriapoda II. Scolopendromorpha. Tierreich, 54 (I). 1944 — 1947 — Neues Geophilomorphes des Wiener Museums, Ann. Naturhist. Museum, voi. 55. 1949 — Die Myriopodenfauna der Ostalpen, Sitzang. Oster. Akad. Wissenschaften Mathem.’ Naturw. KL, 158, 1, 2. 1959 — Die Myriopoden der Hdhlen der Balkanhalbinsel, Ann.Naturhist. Museum, Viena, 63’ 1943 B ă c e s c u M., Cărcăiagul (Scolopendra eingulata Latr.) și unele observații în legătură cu răspîndirea lui în România, Bul. Soc. Nat. Rom., 16. 1930 Brolemann H. W., Elemenls d’une Faune des Myriapodes de France. Chilopodes, Toulouse. 1932 — Tableaux de ditermination des Chilopodes signaUs en Afrique du Nord, Bull. Soc. Hist. Nat. Afrique du Nord, 23. 1946 B u n e s c u A., Răspîndirea geografică în România a miriapodului mediteranean Scolo- pendra eingulata Latr., Revista geografică I.C.G., III, 4. 1959 — Contribuții la studiul răspîndirii geografice a unor animale mediteraneene din R.P.R., Probleme de geografie, VI. 1968 Căpușe I., Contribution ă Tetude des esp^ces appartenant aux genre Insigniporus Alt- et Pachymerium (C. L. Koch) (Geophilomorpha, Geophilidae), Trav. Mus. Hist. Nat. „Gr. Antipa”, București, VIII. 1952 Chamberlin V., On Ihe Chilopoda of Turkey, Rev. Fac. Sc. Univ. Istambul, B, XVII, 3. 1951 Crabii E. R., On ihe True Identidy of Geophilus huronicus Meinert and Ihe Presence of Geophilus longicornis Leach in Norih America (Chilopoda : Geophilomorpha, Geophilidae), Canad. Entom., LXXXIII, 11. 1953 — The schendylidae of Norlheastern North America (Chilopoda: Geophilomorpha, Schendylidae), J. Entom. New York, LXI. 1953 — The Genotypes of Strigamia, Linothaenia and Scolioplanes (Chilopoda : Geophilo- morpha, Dignathodontidae), J. Entom. New York, LXIV, 7. 14 — Fauna 210 BIBLIOGRAFIE 1954 C r a b i 11 E. R. A., conspectus of the Northcastern North American species of Geophilus (Chilopoda: Geophilomorpha, Geophilidae), J. Entom. New York, 56, 4. 1955 — Report of Another European Chilopod in Eastern North America (Chilopoda: Geophilomorpha), J. Entom. New York, LXVI, 9. 1958 — Report of Geophilus proximus North America with a Key to its Eastern North Ame- rican Congeners (Chilopoda: Geophilomorpha, Geophilidae), J. Entom. New York,, LXIX, 1. 1964 — On True Nature of Schizotaenia, with Notes on Contingent Matters (Chilopoda: Geophilomorpha, Chilenophilidae), J. Entom. New York, LXXV, 2. 1971 D ărăb an țu C., Contribuții la studiul Geofilomorfelor din sol, Studia Univ. ,,Babeș- Bolyai” Cluj, ser. Biol., 2. 1972 a — Noi specii de Geofilomorfe (Chilopoda) din fauna României, ibidem (sub tipar). 1972 b — Studiul sistematic și ecologic al Geofilomorfelor din România și Peninsula Bal- canică, teză de doctorat. 1969 a Dărăbanțu C., Matic Z., Genul Clinopodes C. Koch (Geophilidae-Geophilo- morpha) în fauna României, Studia Univ. „Babeș-Bolyai” Cluj, ser. Biol., 2^ 1969 b — Deux nouvelles esp^ces de Schendylidae (Geophilomorpha-Schendylidae), Rev. Roum. Biol., ser. Zool., 14, 5. 1969 Dărăbanțu C., Negrea Șt., Matic Z., Contribuții la studiul Geophilomor- felor (Chilopoda) endogee din România, Lucr. Inst. speol. ,,E. Racoviță”, VIII. 1947 Demange J. M., Etude sur quelques Cryptops (Myriapodes-Chilopodes), Bull. Museum Paris, XIX, 2. 1955 — Myriapodes Chilopodes recoltes a Saint-Remy-les-Chevreuse (S. et O.) avec remarques sur quelques Cryptops, Haplophilus, Lithobius, Bull. Museum Paris, XXVII, 4. 1959 — Myriapodes Chilopodes de Madere (Mission de M. le Pr. A. Vandel), Rev. Franc. Entom., XXVI. 1960 — Faune cavernicole et endogee de Vile de Minorque Mission H. Coiffait et P. Strinati (1958), Biospeologica, LXXX. 1961 — Sur deux Myriapodes Geophilomorphes des preș sales d’ Arcachon, P. V. Soc. Linn. Bordeaux, 98. 1956 Dobroruka L., Brachyschendyla (Schizoschendyla) monoeci Brol., ei neucr vertreter dor Familie Schendylidae in der CSR (Chilopoda, Geophilomorpha), Acta Faun. Entom. Musei Nat. Pragae, 1. 1957 — Neue oder Merkwurdige zvergfiissler (Symphila) und Hundertfussler (Chilopoda/ aus Bohmen. Acta Faun. Entom. Musei. Nat. Pragae, 2. 1957 — Neue Chilopoden aus dem Bohmischen Mittelgebirge, Zool. Anz., 159, 7/5. 1958 — Beitrag zur Kenntnis der Tausendfussler aus Tatra (Chilopoda), Acta Soc. Zool.. Bohemoslovenicae, XXII, 2. 1966 — Europaische Schizotaenia-Arten (Chilopoda), Zool. Anz., 177, 5/6. 1966 Dunger W., Myriopoden— Beobachtungen in der Oberlansitz, Abh. Ber. Naturkundemus. Gorlitz., 41, 15. 1966 — Studien an der Myriopodenfauna von Sachsen. Entomologisches Symposium. Slezskă Museum, Opava. 1964 E a s o n E. H., Centipedes of the British Isles, Londra. 1960 Folkmanova B., Lan g L, The Contribution to the Knowledge of Myriapoda of Rychlebske hory mountains (Silczia), PHrodvedny Casopis Slezsky, XXI, 3. BIBLIOGRAFIE 211 1960 Fo Ik m an o v a B., D obroru ka L. J., Beitrag zur Kenntnis der Chilopoda der UdSSR, Zool. Journ., XXXIX, 12. 1941 lone seu M. A., Animale rare, Rev. științ. „V. Adamachi”, XXVII, 2. 1964 J e e k e 1 C. A. *W., tJber einige Chilopoden aus Westdeutschland, Entom. Bericht. 1964 — Beitrag zur Kenntnis der Systematik und Okologie der Hundertfiisser (Chilopoda) Nordivestdcutschlcnds, Abh. Verh. Naturw. Vereins in Hamburg, N. F., VIII. 1959 K a n e 11 i s A., Die Chilopoden Gricchenlands, Salonic. 1962 Kaczmarek J., Schendyla furcideus n. sp. eine neue Schendyla-Art aus Polen, Bull. Soc. Ann. Sc. et Lettr. de Poznan, D, III. 1964 — Pareczniki (Chilopode) oj ccwskicgo Parku Narcdcwego, Pr. Kom. Biol. PTPN, Poznan, 25, 5. 1964 — Scolopendromorpha i Gcophilcmorpha Polski Pâlnonno-zachodniej, Bad. Fiziograf. nad Polska zachodina, XIV. 1960 L e w i s J. G. E., Paehymerium fenugincum (C. L. Koch, 1837) a Geophilomorphe cen- ți pede nciv to great Britain, Entom. Month. Mag., XCV. 1904 L i g n a n N., Mnogonojki Ccrnomorekogo poberejiia Kavkaza, Zapiski Novoross. Obshch., XXV. 1905 — Die Myriapoden der Krim, Zapiski Novoross. Obshch., XXVIII. 1914 — Vielfusslcr aus Abchasicn, Ann. Mus. Zool. Acad. Sc. St. Petersburg. 1962 L o k s a I., Dve novîie formî gubonogih, Mnogonojek (Chilopoda) iz Okrestnostei Ribinska. Zool. Jurn. Moscova, XLI, 6. 1957 M a n f r e d i P., I Miriapcdi del Monte Pollino (Calabria) e Considerazioni interno ai Miriapodi dcll’Italia Meridionale, Ann. Ist. Mus. Zool. Univ. Napoli, IX. 1952 M a c h a d o A., Miriâpodes de Portugal Quilopcdes, Porto. 1954 Mat ic Z., Chilopode din fauna R.P.R., St. ccrc. șt., Acad. R.P.R., filiala Cluj, V, 3 -1, 309 -316. 1958 — Ordinul Scolopendromorpha în fauna R.P.R., St. ccrc. biol., Acad. R.P.R., filiala Cluj, IX, 2,.317 -333. 1966 a — Contribution ă la connaissanee des Scolopendromorphes (Scolopendromorpha, Chi- lopoda) de Croație, Biol. Glasnik, 19, 19 —26. 1966 b — Fauna Republicii Socialiste România, Chilopoda Anamorpha, Edit. Academici. 1967 — Contribution ă la connaissanee des Chilopodes des Iles: Favignana, Levanzo et Marittimo, Mem. Mus. Civ. St. Nat. Verona, XV. 1968 a — Contribuia alia conoscenza dei Chilopodi (Miriapodi) delVItalia peninsulare, Bull. Acad. Gioenia Sc. nat. Catania, IV, IX, 3, 5. 1968 b — Chilopodele din colecția „Biospeologica” (seriile VII—VIII), Lucr. Inst. speol. ,,E. Racoviță”, București, VII. 1969 — Contribution ă la connaissanee des Chilopodes de 1’Italie septentrionale (sub tipar). 1970 a — Contributo alia conoscenza dei Chilopodi di Turchia, Fragm. entom., VII, 1. 1970 b — Ulteriore contributo alia conoscenza dei Chilopodi di Grecia, Fragm. entom, VII, 1. 1970 c — Chilopodi di Toscana, delle Alpi Maritiime e delle Alpi Ligure, Fragm. entom., VII, 1, 1971 — Chilopodele de pe locul viitorului lac de acumulare de la Porțile de Fier, Studia Univ. „Babeș-Bolyai” Cluj, ser. Biol., 2. 1969 Matic Z., Ceuca T., Contribuții la cunoașterea Miriapodelor (Chilopoda și Diplo- poda) din fauna R.P. Vngarâ, Studia Univ. „Babeș-Bolyai” Cluj, ser. Biol., 1. 212 BIBLIOGRAFIE 1968 1967 1968 1968 1968 1968 1969 1969 1969 1969 1969 1970 1969 1969 1969 1879 1897 1961 1964 1965 1895 1896 1897 M a t i c Z., C 1 i c h i c i M., D ă r ă b a n ț u G., Contribuia alia conoscenza dei Chi- lopodi di Grecia, Boli. Accad. Gioenia. Sc. Nat. Gatania, IV, IX, 5. Matic Z., D ă r ă b a n ț u G., G 1 i c h i c i M., Contribulo alia conoscenza dei Chilopodi di Spagna e di Malta, Boli. Accad. Gioenia, Sc. Nat. Catania, IV, IX, 3. a Matic Z., DărăbanțuC., Contribuții la cunoașterea genurilor Strigamia, Pachy- merium și Dicellophilus (Chilopoda-Epiinorpha) din fauna României, Stud. Univ. „Babeș-Bolyai” Cluj, ser. Biol. 1. b — Contributo alta conoscenza dei Chilopodi di Sicilia, Boli. Accad. Gioenia, Sc. nat. Catania, IV, IX, 6. c — Contributo alia conoscenza dei Chilopodi epimorfi (Chilopoda-Epimorpha) delta fauna di Spagna, Meni. Mus. Civ. St. nat. Verona, XVI. d — Contribuiion ă la connaissance des Chilopodes de Yougoslavie, Ac. Sc. Art. Slo- venica Gl., IV, Hist. Nat. et Med., XI. a — Contributo alta conoscenza dei Chilopodi delle Isole Ponziane (Mare Tirreno), Fragm. entom., VII, 2. b — Contributo alia conoscenza del genere Nesoporogaster Verh., 1924, Mem. Mus. Civ. St. nat. Verona, XVI. c — Genul Clinopodes C. Koch (Geophilomorpha') in fauna României, Studia Univ. „Babeș-Bolyai” Cluj, ser. Biol., 2. d — Contribuții la cunoașterea Schendilidelor (Schendylidae-Geophilomorpha) din România, Studia Univ. „Babeș-Bolyai” Cluj, ser. Biol., 1. e — Su alcuni Chilopodi delta Somalia, Monit. Zool. It., III, 1. — Conspectul sistematic al Geofilom^rfelor din România, Bul. St. ser. B. Biol. Fizică-Chimie, Mat. Baia-Mare, 2. Matic Z., Negrea Șt., Contribuții la studiile scutigeromorfelor și scolopendromor- felor (Chilopoda) din România, Lucr. Inst. Speol. București, V. Matic Z., Negrea Șt., Prunescu, C., Consideration zoogeographique sur la faune de Chilopode de Roumanie, Bull. Mus. Nat. Hist. Nat. Paris, ser. 2, 41. Negrea Șt., Dărăbanțu G., Matic Z., Contribulions ă Tetude des G^ophilo- morphes (Chilopoda) cavernicoles de Roumanie, Lucr. Inst. Speol. Livre du cen- tenaire. Seliwanoff A., Bothriogaster eine nene Gattung aus der Familie der Geophiliden, Zool. Anz., 43. S i 1 v e s t r i F., Contributo alta conoscenza dei Chilopodi delta Sicilia, Boli. Soc. Entom. Ital., XX, 4. S h i n o h a r a K., Survey of Ihe Chilopoda and Diplopoda of Manezuru Seashore, Kena- gawa Prefecture, Japan, Sc. Rep. Yokosuka City Museum, 6. Shinohara K., Chilopoda from Ml. Tanzawa, Tokyo. — A New Species of Chilopoda from Himalaya, Journ. Gollege of Arts and Sciences, 4, 3. Verhoeff K. W., Beilrăge zur Kenntnis palăarklicher Myriopoden 2 Aufsz. Uber Miteleuropăische Geophiliden, Arch. Naturg., T, 3. — Geophiliden und Scolopendriden aus Porlugal und Tabelle europăischer Geophilus- Arten, Zool. Anz., XIX, 496 -497. — Uber einigc Chilopodcn und Diplopoden aus Rumanicn, Bull. Soc. Sc. Buc., VI, 4. BIBLIOGRAFIE 213 1899 a Verhoeff K. W., Myriapodes r^colUs en 1897 et 1898 par M. Jaquet. Faune de la Roumanie, Bull. Soc. Sc. Buc., VIII, 1, 2. 1899 b 1901 — Neues tiber palâarktische Geophiliden, Zool. Anz., XXII, 596. — Faune de la Roumanie par M. Jaquet; Chilopoden und Diplopoden aus Rumânieny Bull. Soc. Sc. Buc., X, 1, 2. 1902 1928 — Uber einige palâarktische Geophiliden, Zool. Anz., XXV, 677. — Geophilomorphen-Beitrăge und eine Lithobius-Form, Mitt. zool. Mus. Berlin, 227 -286. 1931 1935 1938 1951 — Uber europâische Cryptops-Arten, Zool. Jb. Syst., 62, 263 —288. — Uber Scolioplanes (Chilopoda), Zool. Anz., 111, 10 —23. — Chilopoden-Studien, zur Kenntnis der Epimorphen, Zool. Jb. Syst., 71, 339 — 388, — Diplopoda, Chilopoda und Isopoda terrestria vom Mt. Soratte in Latium, Zool. Jb. Syst., 80, 205 -255. INDEX ALFABETIC A abbreviatus 75, 95 Achilophilus 157 acuminato 140, 141, 146, 150, 152, 154, 157 acuminatus 146 acunaeli 122 agilis 200 anomalana 190, 191 Antheops 188 antipai 159, 160 apfdbccki 66 A r e t o g eophil u a 17 arenariua 107, 118 Arrhabdotua 178 ARRUPINAE 65 Arthrorhabdua 180 Arthromalus 101 Arthroncmalans 106 arulcnsis 152 Astenoschendyla 49 aternana 54 atticnm 159, 164 austriacus 66 AZYGETHIDAE, 11, 22, 26 B banaiica 152, 184 banaticus 150 barbarica 15 biearinata 126, 127 b iscare nsis 197 bistriatus 38 Brahmaputrus 63 Braehysehendyla 35, 49 breviccps 141 breviunguis 191 brolemanni 29 burzenlandicus 194 C căpușei 49, 50, 55 earniolensis 66 earpalhicus, 152 earpophagua 22, 107, 199, 118 caucasicus 191 Chaetechelyne 24, 125, 134 CHILENOPHILIDAE 20 cingulata 184 eingulato 184 Clinopodea 73, 74, 75 condylogastcr 109 Cormocephalua 175, 180 erassipea 140, 141, 146, 150, 153, 154 crinita 140, 141, 154 crinitus 154 eristata 202 croatieus 190, 194 CRYPTOPIDAE 175, 178, 182, 187 CRYPTOPINAE 188 Cryptops 175, 176, 179, 180, 181, 188 191, 194, 197, 200, 204 cultratus 191 216 INDEX ALFABETIC D HENIINAE 17 herculis 54, 55 devia 126 Dicellophilus 65, 66 Dignathodon 24, 125, 131 DIGNATHODONTINAE 72, 124 dobrogica 49, 50, 59 E Echinoschendyla 36, 37 electricus 107, 111 engadina 140, 150, 152 engadinus 150 escherichii 75, 76, 81 Ethmostigmus 175,180 Ewonesogeophilus 99, 100 F ferugineum 158, 159, 160 flava 170 flavidus 75, 76 flavum 170 flavus 102 folkmanovae 159, 170 foveolatus 93 franconius 153 G gabrielis 23, 28, 29 Geoperinqueya 19 GEOPHILIDAE 17, 22, 26, 70, 72 GEOPHILINAE, 72, 73 GEOPHILOMORPHA 11, 25, 175 Geophilus 22, 73, 74, 101, 106, 107 Geophilus 28, 139, 146, 158, 160 glacialis 17 GONIBREGMATIDAE 22, 26 H helveticum 160 Henia 24, 125 H I M A N T A R 11 D A E 17, 26, 27 Him a n t ar iu m 17, 23, 28 hispanica 184 hortensis 200, 204 hortensis 189, 190, 191, 204, 205 hova 29 hungaricus 66 1 illyrica 126, 127, 129 lasculptus 107, 108, 113, 121 Insigniporus 73,121 insulanum 160 intermedius 75, 76, 86 italica 184 L latieolis 99 latzeli 152 levigata 191 linearis 75, 93 Linotaenia 38, 139, 146 longicornis 101 longissimus 29 lusitana 191 K Kartops 175 Kervillei 160 M Maronicophilus 19 medilerranea 37, 38, 46 M E CI S T O CE PH ALID AE 17, 20, 22 26, 61 MECISTOCEPHALINAE 65 INDEX ALFABETIC 217 mendelanus 152 microcephalum 132 microcephalus 22, 132 JWicroschenyla 49 Mimops 188 montana 49, 50, 52, 54 monoeci 49, 50 montanus 76 morsitans 184 morsitans 184 N Nannophilus 35 naxius 93 Necrophloeophagus 73, 101, 106 negreai 49, 50, 55 nemorensis 37, 38 NEOGEOPHILIDAE 22, 26 Nesogeophilus 73, 74, 08, 99 New porția 180 nigrifrons 184 nitens numidicus 191 O ochraceus 204 octosuleatus 182 Onychopodogaster 74, 93 Orinophilus 19 ormayensis 99, 100 O r y a 15 OR YD AE 17, 22, 26 Otoeryptops 176, 180 OTOSTIGMINAE 182 osquidatum 106 P PACHYMERINAE 20, 72, 157 pachymerium 158, 159, 160,164, 166, 168, 170, 172 pallens 204 Paobius 38, 76 Paracryptops 176 parisi 190, 191, 200 paucidens 49, 204 Piutonium 180 Polycricus 158 polytrichus 75, 76, 79 porosus 75, 76, 83 prominens 54 promontorii 107, 108, 116 proximus 113 proximus 107, 119, 121 pulchella 129 pulchra 184 punctatus 191 punicus 191 R Rhoda 179 rhenanus 202 rodnaensis 75, 76, 88 rodnaensis 150, 152 rosulans 146 rugulosus 29 S sanguineus 146 salisburgensis 152 sardous 27 savigni 191, 204 schâssburgensis 191 Schendyla 35, 36, 37 SCHENDYLIDAE 17, 22, 26, 32 SCHENDYLINAE 34 Schizoschendyla 49 Schizotaenia 168, 170, 159 Scnipoeus 74, 93, 106 Scolopendra 175,176,180,181,183, 184 Scolopendra 28 SCOLOPENDRIDAE 175,176,178,182 SCOLOPENDRINAE 182 Scolopendromorpha 11, 174, 175, 181 Seolopendropsis 175 218 INDEX ALFABETIC SCOLOPOCRYPTOPINAE 188 Scoliopanes 139, 146, 150, 152 Scotophilus 125, 127 scotorensis 197 Scnipaeus 106 sellanus 152 semipedalis 29 similis 102 simplex 93 S i m o p h i 1 a 8 73 simus 175 sodalis 109 Sogonidae 22, 26 SONIPHIL1DAE 17, 22, 26 Stenotaenia 139 Strigamia 125, 139, 140 sturanyi 122 slyricus 153 subtilis 141 sudeiicus 111 sylvaticus 204 T tabacarui 159, 160, 172 Tasmanophilus 157 Tidops 175 Thaltybins 22 Theatops 176, 180 THEATOPSINAE 188 Tomotenia 139 T r a k o p h i 1 u 8 27 transsylvaniea 140, 141, 152 transsylvanicus 152, 153, 200 trebevicensis 75, 76, 91 Trigonoeryptops 180 tristanica 168 tristanleum 159, 168 trisuleatus 190, 197 tyrolensis 38 U unguiciilatus 197 V variabilis 141, 146 vesuvlana 135 vesuvianus 135 vizzavone 43 Z zonalis 37, 38, 39, 43 zonata 184 W walaehiea 37, 41 walckenaeri 29 X xanthinus 29 CUPRINS Pag. Indexul sistematic al speciilor din România. 3 Introducere................................. 7 Clasa CHILOPODA Latreille, 1817 ............ 9 Subclasa EPIMORPHA Haase, 1880 ............ 10 Cheie pentru determinarea ordinelor subclasei Chilo- poda Epimorpha.................... 10 I. Ordinul GEOPHILOMORPHA.................. 11 Familia HIMANTARIIDAE................. 26 Genul Himantarium......................... 28 Familia SCHENDYLIDAE....................... 32 Subfamilia SCHENDYLINAE.................... 34 Genul SCHENDYLA........................... 36 Genul Braehysehendyla..................... 49 Familia MECISTOCEPHALIDAE ................. 61 Subfamilia MECISTOCEPHALINAE............... 65 Genul Dicellophilus....................... 65 Familia GEOPHILIDAE........................ 70 Subfamilia GEOPHILINAE..................... 72 Genul Clinopodes...................... 74 Genul Nesogeophilus................... 98 Genul N ecr op h 1 o e o p h a g u s. 101 Genul Geophilus...................... 106 Genul Insigniporus................... 121 Subfamilia DIGNATHODONTINAE............... 124 Genul Henia.......................... 125 Genul Dignathodon.................... 131 Genul Chaetechelyne.................. 134 Genul Strigamia...................... 193 220 Subfamilia PACHYMERINAE ............ 157 Genul Paehymerium............... 158 II. Ordinul SCOLOPENDROMORPHA....... 174 Familia SCOLOPENDRIDAE.............. 182 Subfamilia SCOLOPENDRINAE........... 182 Genul Scolopendra ................... 183 Familia CRYPTOPIDAE................. 187 Genul Cryptops....................... 188 Bibliografie........................ 209 Index alfabetic..................... 215 Redactor : ECATERINA GHICA Tehnoredactor : PETRU BRUMĂ Bun de tipar 15. 05. 1972. Hîrtie scris I A. Format 16/700 x 1000, de 80 G/m2. Coli de tipar 14. C.Z. .pentru biblioteci mari și mici 591.9 098) întreprinderea poligrafică Informația, București, str. Brezoianu, nr. 23 — 25, Republica Socialistă România Colecția ,,Fauna Republicii Socialiste România” apare sub auspiciile Academiei Republicii Socialiste România și cuprinde lucrări de sistematică ani- mală cu caracter de determinatoare, referitoare la toate grupele faunistice ce populează teritoriul României. Fasciculele sînt concepute după un plan comun; el cuprinde o parte gene- rală, în care se tratează capitolele : istoric, morfologie, anatomie, reproducere și dezvoltare, răspîndire geografică, ecologie, paleontologie, filogenie, sistematică și metode de colectare și o parte sistematică, cuprinzînd descrierea detaliată a ordinelor, familiilor, genurilor, speciilor etc., pe baza unor chei de determinare, precum și datele complete privind biometria, ecologia și răspîndirea lor. Lucrările sînt însoțite de bibliografie și material ilustrativ. Colecția este concepută din XVI volume, cu 307 fascicule dintre care au apărut: ÎNDRUMĂTOR, partea I, Protozoare (viermi), Arthropoda. Voi. I, PROTOZOA, fasc. 1, A. Murgoci, Hypermastigina; fasc. 2, losif Lepși, Euamoebidea. Voi. II, PLATHELMINTHES, fasc. 1, Elena Roman-Chiriac, clasa Monogenoidea. TROCHEL- MINTHES, fasc. 2, L. Rudescu, Rotatoria; fasc. 3, L. Rudescu, Gastrotricha. NEMATODA, fasc. 3, D. Coman, Mermithidae. Voi. III, MOLLUSCA, fasc. 1, Alexandru V, Grossu, Gastropoda pulmonata; fasc. 2, Alexandru V. Grossu, Gastropoda prosobranchia și opistobranchia; fasc. 3, Alexandru V. Grossu, Bi val via. Voi. IV, CRUSTACEA, fasc. 1, NI. Băcescu, Cumacea; fasc. 2, N. Botnariuc și Tr. Orghidan, Phyllopoda; fasc. 3, M. Băcescu, Mysidacea; fasc. 4, S. Cărăușu, E. Dobreanu și C. Ma- nolache, Amphipoda (forme salmastre și de apă dulce); fasc. 5, L. Botoșăneanu, Bathy- nellacea; fasc. 6, A. D. Georgescu, Fam. Cyclopidae; fasc. 7, L. Rudescu, Tardigrada; fasc. 8, Andriana Damian-Georgescu, Calanoida ; fasc. 9, M. Băcescu, Deeapoda ; fasc. 10, Francisca Elena Caraion, Fam. Cytheridae; fasc. 11, Andriana Damian-Georgescu, Copepoda. Harpacticoida (forme de apă dulce). Voi. V, ARACHNIDA, fasc. 1, Z. Feider, Acarina, Trombidoidca; fasc. 2, Z. Feider, Aearo- morpha, subfam. Ixodoidea; fasc. 3, Ion E. Fuhn și Floriana Niculescu-Burlacu, Fam. Lyeosidae. Voi. VI, fasc. 1, Zachiu Matic, clasa Chilopoda, subclasa Anamorpha. Voi. VII, INSECTA (I), fasc. 1, M. A. lonescu, Protura ; fasc. 2, M. A. lonescu, Diplura ; fasc. 3, C. Bogoescu, Ephcmeroptera; fasc. 4, W. K. Knechtel și Andrei Popovici-Bîznoșeanu, Orthoptera (ordinele : Saltatoria, Dermaptera, Blattodea, Mantodea); fasc. 5, Filimon Cîrdei și Felicia Bulimar, Odonata. Voi. VIII, INSECTA (II), fasc. 1, W. K. Knechtel, Thysanoptera ; fasc. 2, M. A. lonescu, Isop- tera ; fasc. 3, Ecaterina Dobreanu și Constantin Manolache, Homoptera, Psylloidea; fasc. 4, Ecaterina Dobreanu și Constantin Manolache, Homoptera (partea generală); fasc. 5, Ecaterina Dobreanu și Constantin Manolache, Homoptera, Aleyrodoidca, subfam., Aleyrodinae ; fasc. 6, Bel a Kis ș.a., Neuroptera (Planipennia). 224 Voi. IX, INSECTA (III), fasc. 1, W. K. Knechtel, Hymenoptera (subfam. Apinae); fasc. 2, Mihail A. lonescu, Cynipinac; fasc. 3, Victoria G. luga, Hymenoptera, Apoidea (fam. Apidae, subfam. Anthophorinae); fasc. 4, Mihail I. Constantineanu, fam. Ichneumo- nidae, subfam. Ichneumoninae, tribul Ichneumoninae-Stenopneustinae; fasc. 5, Mihail I. Constantineanu, fam. Ichneumonidae, subfamiliile Phaeogeninae și Alomyinae; fasc. 6, M. A. lonescu, Hymenoptera, Cynipoidea, fam. Ibaliidae — subfam. Ibaliinae, fam. Figitidae —subfam. Aspicerinae, Anachartinae, Figitinae, fam. Cynipidae —subfam. Eu- coilinae, Chraripinae. Voi. X, INSECTA (IV), fasc. 1, S. Panin, Coleoptera, fam. Cicindelidae; fasc. 2, S. Panin, Co- leoptera, fam. Carabidae (gen. Cyrchrus și gen. Carabus Linne); fasc. 3, S. Panin, fam. Scarabaeidae (subfam. 11 Melolonthinae și 12 Rutelinae); fasc. 4, S. Panin, fam. Seara- baeidae (subfamiliile I Coprinae, II Geotrupinae, III Aphodiinae, IV Aegelinae, V Hibo- sorinae, VI Oehodaeinae, NllOrphninae, VIII Troginae, IX Glaphirinae, X Serieinae, XIII Hoplinae, XIV Dynastinae, XV Valginae, XVI Triehiinae și XVII Cetoniinae); fasc. 5, S. Panin și N. Săvulescu, Coleoptera, fam. Cerambycidae. Voi. XI, INSECTA (V), fasc. 1, A. Popescu-Gorj, E. Niculescu și Al. Alexinschi, Lepidoptera (fam. Aegeriidae); fasc. 2, Gh. Dinulescu, Diptera (fam. Tabanidae) ; fasc. 3, Petru Șuster, Diptera (fam. Syrphidae); fasc. 4, Gh. Dinulescu, Diptera (fam. Oestridae); fasc. 5, Eugen V. Niculescu, fam. Papillionidae; fasc. 6, Eugen V. Niculescu, fam. Pieridae; fasc. 7, Eugen V. Niculescu, fam. Nymphalidae; fasc. 8, Gh. Dinulescu, fam. Simulildae; fasc. 9, I. Căpușe, fam. Tineidae; fasc. 10, Eugen V. Niculescu și F. Kdnig, Lepidoptera. Partea generală; fasc. 11, M. A. lonescu și Medeea Weinberg. Asilidae. Voi. XII, fasc. 1, Petru Bănărescu, Cyciostomata și Chondrlchthyes. Voi. XIII, P. Bănărescu, Pisces — Osteichthyes. Voi. XIV, fasc. 1, Amphibla; fasc. 2, Ion E. Fuhn și Șt. Vancea, Reptilia. Lucrările se pot procura de la Librăria Academiei Republicii Socialiste România, București, Calea Victoriei, 27, sau de la principalele librării din țară, precum și prin difuzorii de cărți din întreprinderi și instituții. Se pot comanda și prin poștă. Cititorii din mediul urban se pot adresa librăriei CARTEA PRIN POȘTĂ, București, Calea Șerban-Vodă, nr. 43, sec- torul V, iar cei din mediul rural librăriei CARTEA PRIN POȘTĂ, București, str. Sergent Nuțu Ion, 8 — 12, sectorul VI.