FAUNA REPUBLICII POPULARE ROM i N E INSECTA VOLUMUL VII FASCICULA 4 I iii - 4.33 ACADEMIA REPUBLICII POPULARE ROMÎÎfB FAUNA REPUBLICII POPULARE ROMÎNE INSECTA VOLUMUL VII FASCICULA 4 ORTHOPTERA Ordinele: SALTATORIA, DERMAPTERA, BLATTODEA, MANTODEA DB WILHELM K. KNECHTEL şi ANDREI POPOVICI-BÎZNOŞANU EDITURA ACADEMIEI REPUBLICII POPULARE ROMlNE ^ ^ ,1 1959 Ή te •lof/ ---------COMITETUL DE REDACŢIE---------------- N. BOTNARIUC, redactor responsabil ; acad. W. KNEGHTEL ; GR. ELIESCU, membru corespondent al Academiei R.P.R. ; M. A. IONESCU, membru corespondent al Academiei R.P.R. ; C. MANOLACHE, membru corespondent al Academiei R.P.R.; VAL. PUŞCARIU; V. RADU, membru corespondent al Academiei R.P.R. UV* INDEXUL SISTEMATIC AL SPECIILOR DIN R.P.R. ORTHOPTERA I. Ord. SALTATORIA A. Subord. TETTIGONIODEA 1. Fam. PHANEROPTERIBAE Pag. 1. Gen. Polysarcus Fieber 1853 .....................*.................... 66 1. P. dentieaudus Charpentier...................................... 66 2. Gen. Poecilimon Fischer 1853 .............................; . . . . 66 1. P. affinis Frivaldsky........................................... 68 2. P. schmidti Fieber.............................................. . . . 70 3. P. fussi Brunner v. Wattenwyl...................... .1 . . 70 4. P. thoracicus Fieber............................................ 71 5. P. brunneri Frivaldsky ............................ 71 3. Gen. Barbitistes Charpentier 1825 ................................... 72 1. B. ocskayi Charpentier .................................... 72 2. B. serricauda Fabricius......................................... 73 3. B. constrictus Brunner v. Wattenwyl............., .·; . . . . . ^ , . 74 4. Gen. I s o p h y a Brunner v. Wattenwyl 1878 .......................^ . 74 1. I. speciosa Frivaldsky...................... . . .... 76 2. I. tenuicerca Ramme............................. 77 3. I. pyrenea Serville............................................. 78 4. I. modestior Brunner v. Wattenwyl............................... 79 5. I. costata Brunner v. Wattenwyl................................. 79 6. I. modesta Frivaldsky................ 80 7. I. longicaudata Ramme............................. . . ......... 81 8. I. brcvipennis Brunner v. Wattenwyl............................. 81 9. I. rectipennis Brunner v. Wattenwyl............................. 82 5. Gen. Leptophyes Fieber 1853. . .................................. 82 1. L. laticauda Frivaldsky ........................................ 83 2. L. punctatissimaBosc............................................ . 83 3. L. discoidalis Frivaldsky....................................... 85 4 WILHELM K. KNECHTEL şi ANDREI POPOVICI-BlZNOŞANU Pai. 4. L. albovittata Kollar............................................. 85 5. L. bosei Fieber................................................... 86 6. Gen. Tylopsis Fieber 1853 .......................................... 86 1. T. liliifolia Fabricius........................................... 87 7. Gen. Phaneroptera Serville 1831............................... 87 1. P. falcata Scopoli................................................ 88 2. P. quadripunctata Brunner v. Wattenwyl............................ 89 2. Fam. MECONE MIDAE 8. Gen. Meconema Serville 1831............................................ 90 1. M. varia Fabricius................................................ 90 3. Fam. CON OCEPHALIDAE 1. Subfam. CONOCEPHALINAE 9. Gen. Conocephalus Thunberg 1815 .............................. 92 1. C. hastatus Charpentier........................................... 93 2. C. fuscus Fabricius .............................................. 93 3. C. dorsalis Latreille.......................... ................ 95 2. Subfam. COPIPHORINAE 10. Gen. Homorocoryphus Karny 1907 .............................. 95 1. H. nitidulus Scopoli.............................................. 96 4. Fam. TETTI G ONIID AE 1. Subfam. TETTIGONIINAE 11. Gen. Tettig onia Linné 1758 ........................................... 97 1. T. cantans Fuessly . ................................. ........ 98 2. T. viridissima Linné . ........................................... 99 3. T. caudata Charpentier............................................ 99 2. Subfam. ONCONOTINAE 12. Gen. Onconotus Fischer de Waldheim 1839 ............................... 101 1. O. servillei Fischer de Waldheim.................................. 101 5. Fam. SAGIDAE 13. Gen. Saga Charpentier 1825 ......................................... . 103 1. S. pede Pallas.................................................... 103 ORTHOPTERA 5 6. Fam. DECTICIDAE Pag. 14. Gen. Pholidoptera Wesmael 1838 ........................................... 106 1. P. frivaldskyi Herman............................................... 107 2. P. griseoaptera De Geer............................................. 108 3. P. fallax Fischer................................................... 109 4. P. litoralis Fieber................................................. 109 5. P. aptera Fabricius................................................. 110 6. P. transsylvaniea Fischer........................................... 112 15. Gen. Eupholidoptera Ramme 1951................................... 112 1. E. chabrieri Charpentier. .......................................... 113 16. Gen. Bocephaloptera Ebner 1923 .................................. 113 1. B. bucephalus Brunner v. Wattenwyl........................: . . . . 113 17. Gen. Gampsocleis Fieber 1852 ............................................ 114 1. G. glabra Herbst................................ . . é 114 18. Gen. Pachytraehls Uvarov 1951..................................... 115 1. P. gracilis Brunner v. Wattenwyl.................................... 115 19. Gen. Rhacocleis Fieber 1853 ............................................. 116 1. R. germanica Herrich-Schäffer....................................... 117 20. Gen. Yersinella Ramme 1933 ......................117 1. Y. raymondi Yersin . . . ......................... 117 21. Gen. Metrioptera Wesmael 1838 .......................... 118 1. M. (Platydeis) denticulata Panzer........... . . . ........... 122 2. M. (Platycleis) grisea Fabricius.................................... 122 3. M. (Platycleis) intermedia Serville................................. 124 4. M. (Platycleis) escalerai Bolivar................................... 125 5. M. (Platycleis) affinis Fieber............................... 125 6. M. (Montana) montana Kollar .................... 126 7. M. (Incertana) incerta Brunner v. Wattenwyl . . . ........... 126 8. M. (Tessellana) tessellata Charpentier.............................. 127 9. M. (Tessellana) vittata Charpentier ................................ 127 10. M. (Metrioptera) brachyptera Linné ...'.·........................... 128 11. M. (Bicolorana) bicolor Philippi.................................... 129 12. M. (Bicolorana) domogledi Brunner v. Wattenwyl....................... 129 13. M. (Roeseliana) roeselii Hagenbach.................................. 130 22. Gen. Dectieus Serville 1831.................................... 131 1. D. vcrrucivorus Linné............................................... 132 2. D. albifrons Fabricius . .... . . .'. . . ... -.................. 133 7. Fam. BRADYPORIDAE 23. Gen. Bradyporus Charpentier 1825 .................................. 134 1. B. dasypus Illiger ................................................. 136 2. Β. longicollis Fieber............................................... 136 B. longicollis s. sp. dobrogensis Müller.................... 137 3. B. montandoni Burr .................. ..... t 137 6 WILHELM K. KNECHTEL şi ANDREI POPOVICI-BÎZNOŞANU 8. Fam E P Η I P P I G E R I D A E Pag. 24. Gen. Ephippiger Latreille 1825 ............................138 1. E. ephippiger Fiebig...................................· . . 138 B. Subord. TRIDACTYLODEA 25. Gen. Tridactylus Olivier 1789 .............................. 140 1. T. variegatus Latreille.................................... 140 C. Subord. GRYLLODEA 1. Fam. OECANTHIDAE 26^ Gen. Oecanthus Serville 1831 .................... 145 1. O. pellucens Scopoli.................... ........... 145 2. Farn. NEMO BI IDAK 27. Gen. Nemoblus Serville 1839 ..........^................ 147 1. N. sylvestris Fabricius . « . . . . . . . . . ... . . . . . . . . ·. . 147 28. Gen. Pteronemobius Jacobson i Bianchi 1904 . . 147 1. P. he y de ni Fischer..................... ....... 148 3. Fam. GR YLLIDAE 29. Gen. Gryllodes Saussure 1870 ................. ... ....... 149 30.. Gen. Gryllus Linné 1758 ......................... 150 1. G. campestris Linné.............. . . .................... 150 31. Gen. Gryllulus Uvarov 1935 .................... ............... 151 1. G. desertus Pallas.......................... . . ....... . 152 a. G. desertus var. melas Burmeister ...................... 153 b. G. desertus var. tristis Serville......... 153 2. G. frontalis Fieber................................. 153 3. G. burdigalensis Latreille............................ ..... 154 4. G. domesticus Linné....................................... 154 4. Fam. M Y R M E C O P H I L I D A E 32. Gen. M y r m e c o p h i 1 a Latreille 1825 ................... 156 1. M. acervorum Panzer........................................ 156 5. Fam. MOGOPLISTIDAE 33. Gen. Arachnocephalus Costa 1855 .......................... 158 ■ : 1. A. yerstui Saussure................................... 159 ORTHOPTERA. 7 6. Fam. (S R YLLOTALPID AE Pag. 34. Gen. Gryllotalpa Latreille 1807 .....................-, k .... . . . . . . . ... ; 159 1. G. gryllotalpa Linné..............................159 D. Subord. ACRIDODEA 1. Fam. TE TRI GID A E 35. Gen. T e t r i X Latreille 1802 . . ...................................... 166 1. T. depressa Brisout................................................. 167 2. T. bipunctata Linné...................... . . ..................... 168 3. T. vittata Zetterstedt .............................................^ Î70 4. T. türki Krauss................................................ .· * ^0 5. T. subulata Linné . . . .................................... .· · *72 6. T. ceperoi Bolivar................................................. 173 7. T. tenulcomls Sahlberg...............’·.'·.· · · ................... 173 2. Fam. ACRIDIDAE 1. Subfam. CATANTOPINAE 36. Gen. Pezotettlx Burmeister 1840 ....................... 179 1. P. glornae Rossi ..................................* . . . · . . . .... 179 37,. Gen. Odontopodisma Dovnar i Zapolski 1933 ................. J80 ü.;. 1. O. schmidtl Fieber ................................................ 180 ;O. schmidti s. sp. rubipes Ramme . . ... . . . . ■·. ... . . . . . .. 181 2. O. decipiens Ramme.................................................. 181 38. Gen. Mlramella Dovnar i Zapolski 1933 . . . . . . . . . ; * . . 182 1. M. alpina Kollar............ · . > . . . . . . . ... . . . . . 182 M. alpina var. celllna Brunner v. Wattenwyl . . . . . ....... 184 39. Gen. Pseudopodisma Mistschenko 1947 . ............ . . . . . , . 184 1. P. fiebert Scudder . . , . - . .. . . . . . . . . . . ....... . 185 40. Gen. Podisma Berthold 1827 ............. .. . ................................. 185 1. P. pedestris Linné ....................... . ... 186 41. Gen. Bohemanella Ramme 1951............................ 186 1. B. frigida Boheman................................... 18.7 42* Gen. Paracaloptenus Bolivar 1876 . . . . . . . ... . ....... 187 1. P. ealoptenoides Brunner v. Wattenwyl................ 188 43. Gen. Calliptamus Serville 1831.............................. 188 1. C. Italicus Linné................................... . .............. 189 C. italicus var. marginellus Serville................................. 190 2. C. barbarus Costa..................... ............................ 190 2. Subfam. PAMPHAGINAE 44. Gen. Asiotmethis Uvarov 1943 ................... 192 1. A. limbatus Charpentier................. .................... 193 A. limbatue s. sp. moţaşi Ramme............ . . ..... 193 2. A. muricatus Pallas ...................... . ... ... .. . „ . . .... 194 δ WILHELM Κ. KNECHTEL şi ANDREI POPOVICI-BlZNOŞANU 3. Subfam. ACRIDINAE Pag. 45. Gen. A cri da Linné 1758 ................................................ 200 1. A. anatolica Dirsh. ................................................ 202 2. A. hungarica Herbst................................................. 202 46. Gen. Paracincma Fischer 1853 ...................................... 203 1. P. tricolor Thunberg................................................ 203 47. Gen Chrysochraon Fischer 1853 .......................................... 204 1. C. dispar Heyer..................................................... 204 48. Gen. Euth ystira Fieber 1853 ............................................ 206 1. E. brachyptera Ocskay............................................... 206 49. Gen. Podismopsis Zubovski 1900 ......................................■. , 207 1. P. transsylvanica Ramme.............................................. 207 50. Gen. Areyptera Serville 1839 ................................. . 208 1. A. fusca Pallas..................................................... 208 51. Gen. Pararcyptera Tarbinski 1940 .............................. 210 1. P. microptera Fischer de Waldheim................................... 210 52. Gen. Doeiostaurus Fieber 1853 ................................. 211 1. D. maroccanus Thunberg.............................................. 212 2. D. brevicollis Eversmann............................................ 212 53. Gen. Mecostethus Fieber 1852 . ............................. 213 1. M. grossus Linné...................................................... 213 54. Gen. Parapleurus Fischer 1853 ........................................... 214 1. P. alliaceus Germar.............................................. 214 55. Gen. Stenobothrus Fischer 1853 . .............................. 215 1. Subgen. S te oobo throdes Tarbinski 1948 ............................... 217 1. St. (Stenobothrodes) rubicundus Germar............................... 217 2. Subgen. Stenobothrus Fischer 1853 . ................ 218 1. St. (Stenobothrus) stigmaticus Rambur . .................... 218 2. St. (Stenobothrus) nigromaculatus Herrich-Schäffer.................. 219 St. (Stenobothrus) nigromaculatus var, istriana Krauss.............. 220 3. St. (Stenobothrus) lineatus Panzer . . . < . i....... 220 4. St. (Stenobothrus) fischeri Eversmann............................... 221 5. St. crassipes Ocskay . .·........................................... 222 56. Gen. Omocestus Bolivar 1878 ................................. 222 1. O. haemorrhoidalis Charpentier...................................... 224 2. O. ventralis Zetterstedt .......................... !............... 225 3. O. petraeus Brisout.............................. ................. 226 4. O. minutus Brullé.............................................. 226 5. O. viridulus Linné................................................. 227 57. Gen. M y r m e 1 e o t e 11 i x Bolivar 1914............... ............. 228 1. M. antennatus Fieber .............................................. 228 2. M. maculatus Thunberg .......................... .................. 229 58. Gen. Gomphocerippus Roberts 1941 ........................................ 230 1. G. rufus Linné...................................; . ............... 230 59. Gen. Stauroderus Bolivar 1897 ................ 232 1. S. scalaris Fischer de Waldheim .................................... 232 ORTHOPTERA 9 Pag» 60. Gen. Chorthippus Fieber 1852 ................................................. 233 1. C. apriearius Linné...................................................... 236 2. C. pullus Philippi....................................................... 236 3. C. acrolcucus Müller..................................................... 237 4. C. vagans Eversmann...................................................... 238 5. C. bruimeus Thunberg..................................................... 238 6. C. biguttulus Linné..................................... * . . .. 239 C. biguttulus s. sp. hediekei Ramme....................................... 240 7. C. albomarginatus De Geer ............................................... 241 8. C. dorsatus Zetterstedt........................................... 242 9. C. loratus Fischer de Waldheim . ................................ 242 10. C. longicornis Latreille ......... ................. .. . . ... . . 243 11. C. montanus Charpentier.................................................. 244 12. C. mollis Charpentier ................................................... 244 C. mollis s. sp. ignifer Ramme........................................... 245 61. Gen. Eucliorthippus Tarbinski 1925 . .................... . . ............ 245 1. E. pulvinatus Fischer de Waldheim ............................ 247 2. E. deelfivus Brisout ............................................. 247 4. Subfam. OEDIP ODIN AE 62. Gen. Epacromius Uvarov 1942 ..................... ...................... ... 251 1. E. terges tinus Charpentier........... ........................ 251 2. E. coerulipes Ivanov..................................................... 252 63. Gen. Aiolopus Fieber 1853 ................................ . 253 1. A. thalassinus Fabricius ................................................ 253 64. Gen. Loeusta Linné 1758 ........................... . ...................... 254 1. L. migratoria Linné . . . . . ................... . .................. 254 a. L. migratoria s. sp. migratoria Linné................................. 256 b. L. migratoria s· sp. rossica Uvarov i Zolotarevski.................... 256 65. Gen. Oedaleus Fieber 1853 ...... ............................... 257 1. O. decorus Germar.................................................... 257 66. Gen. Psophus Fieber 1853 ....................................... 257 1. P. stridulus Linné........................................... . . . . . .. 259 67. Gen. Çeles Saussure 1884 ............................. 259 1. C. variabilis Pallas..................................................... 260 C. variabilis var. subcoeruleipennis Charpentier .......................... 260 68. Gen. Acrotylus Fieber 1853 ............................................... 261 1. A. insubrieus Scopoli.................................................... 261 2. A. longipes Charpentier.................................... 262 69. Gen. Sphingonotus Fieber 1852 ................................................ 262 1. S. coerulans Linné ................. ............................... 263 70. Gen. Oedipoda Latreille 1829 ................................................. 263 1. O coerulescens Linné....................................................... 264 2. O. germanica Latreille............................. 265 10 WILHELM K. KNECHTEL şi ANDREI POPOVICI-BÎZNOŞANU II. Ord. DERMAPTERA C. Subord. DERMAPTERA s. str. 1. Fam. LAB IDURIDAE 1. Gen. Labidura Leach 1815 .................. . . ............... 277 1. L. riparia Pallas............................ 278 2. Fam. LABIIDAE 2. Gen. Labia Leach 1815................................... 280 1. L. minor Linné.................................... . 281 3. Fam. FORFIGULIDAE 3. Gen. Forficula Linné 1758 .................... 283 1. F. auricularia Linné........................................ ...... 283 2. F. smyrnensis Serville...................................... 285 3. F. tomis Kolenati........................................... 285 4. Gen. Anechura Scudder 1876 ........... ..................... 287 1. A. bipunctata Fabricius..................................... 287 5. Gen. Apteryglda Westwood 1840 ................................ 288 1. A. media Hagenbach.......................... 288 Ş. Gen. Cheli du relia Yerhoeff 1902 ................................ ....... 289 1. C. acanthopygia Géné ....................................... 290 2. C. transsilvanica Ebner............................... 291 III. Ord. BLATTODEA 1. Fam. ECTQBIDAE 1. Gen. Ectoblus Stephens 1837 ...................................... 301 1. E. lapponicus Linné......................................... 303 E. lapponicus f. pallens Stephens.............................. 303 2. E. balcani Ramme............................. 303 3. E. erythronotus Burr.................................. 304 4. E. sylvester Poda........................................... 306 5. E. vittiventer Costa .............................. 306 6. E. albicinctus Brunner v. Wattenwyl......................... 307 2. Gen. Sololampra Saussure 1864 .................................... 307 1. H. punctata (Megerle) Charpentier........... . . .... 308 2. H. maculata Schreber........................................ 308 2. Fam. PH YLLODROM1DAE 3. Gen. Phyllodromia Serville 1839 .................................. 309 1. Ph. germanica Linné....................... .... 310 ORTHOPTERA 11 3. Fam. BLATTIDAE Pag. 4. Gen. Blatta Linné 1759 ............................................ 310 1. Bl. orientalis Linné......................................... 311 IV. Ord. MANTODEA 1. Fam. MANTIDAE 1. Gen. Mantis Linné 1748 ............................................ 319 1. M. religiosa Linné........................................... 319 2. Fam. EMPUSIDAE 2. Gen. E m p u s a Illiger 1798 ..................................... 320 1. E. fasciata Brullé........................................... 320 3. Fam. AMELIDAE 5. Gen. Ameles Burmeister 1839 ....................................... 321 1. A. decolor Charpentier....................................... 321 4. Gen. Par ameles Saussure 1869 ................................... 321 1. P. heldreiehi Brunner v. Wattenwyl........................... 322 ORTHOPTERA auct. 1789 Sub denumirea de Orthoptera (sensu latiori) considerăm insectele terestre, paurometabole, cu piesele bucale conformate pentru masticaţie, elitrele pergamentoase sau dermatice (deci flexibile) şi aripile posterioare membranoase, plisabile în evantai. Orthopterele, în sensul de mai sus, cuprind următoarele ordine aparţinînd faunei Kepublicii Populare Komme : Saltatoria, Dermaptera, Blattodea şi Mantodea. CHEIE DE DETERMINARE A ORDINELOR 1 (2) Femurele picioarelor posterioare îngroşate. Picioarele posterioare în general conformate pentru săltare. Oviscaptul vizibil la exterior (exceptînd Gryllotalpa, care are şi picioarele anterioare conformate pentru scormonire). Organele de zbor la larve inversate, adică aripile posterioare acoperă elitrele......................... ...................................I. Ord. SALTATORIA 2 (1) Femurele picioarelor posterioare nu sînt îngroşate. Picioarele con- formate pentru mers. Oviscaptul ascuns sub placa subgenitală. Organele de zbor la larve au poziţia normală.....................3 3 (4) Aripile posterioare, cînd există, sînt cutate de la mijlocul marginii anterioare. Tarsele cu 3 articole şi fără aroliu. Cercii tari, în formă de cleşte.......................II. Ord. DERMAPTERA 4 (3) Aripile posterioare cînd există, sînt cutate de la bază. Tarsele cu 5 articole. Cercii moi, alungiţi, sînt articulaţi sau nearticulaţi ............................................................5 14 WILHELM K. KNECHTEL şi ANDREI POPOVICI-BlZNOŞANU '5 (6) 6 (5) Corpul depres, adică turtit de sus în jos. Capul ascuns sub pronot, acesta se prezintă ca un scut transversal. Cercii articulaţi . . .....................................III. Ord. BLATTODEA Corpul alungit. Capul nu este ascuns sub pronot, acesta este alungit. Picioarele anterioare prehensile.............. ......................................IV. Ord. MANTODEA I. Ordinul SALTATORIA Latreille PARTEA GENERALĂ Istoric. Specii din ordinul Saltatoria sînt cunoscute încă din vechime, dar studiul sistematic începe, ca şi la alte ordine de insecte, din epoca lineană. Lin n é (1758) cuprindea într-un singur grup Ortliopterele şi Coleopterele, iar Geoffroy (1762) le considera ca o secţiune a Coleopterelor. C. De Geer (1773), în volumul 3 din lucrarea sa Mémoires pour servir à Vhistoire des insectes, le separă de Coleoptere şi le denumeşte Dermàptere. Fabricius (1775) introduce numele dé TJÎonata. A. G. Olivier (1796) în Encyclopédie méthodique abrogă denumirea de Ulonata şi Dermaptera şi denumeşte acest grup de insecte „Orthoptera”, denumire recunoscută de Latreille (1793). L. H. Fischer (1853) considera Dermapterele ca un ordin aparte (Labiduroi-dae) şi numai restul formează ordinul Orthoptera, cu 3 secţiuni şi anume : secţ. I Cursoria (cu fam. Blattina), secţ. II Gressoria (cu fam. Mantidae şi Phasmidae), secţ. III Saltatoria (cu fam. Gryllodea, Locustina şi Acri-diodea). J. O. Westwood separă Dermapterele de Orthoptere şi propune următoarea clasificaţie a Orthopterelor : secţ. I Cursoria (fam. Blattidae), secţ. II Baptoria (fam. Mantidae), secţ. III Ambulatoria (fam. Phasmidae) şi secţ. IV Saltatoria (fam. Achetidae, Gryllidae, Locustidae)» F. X. F i e b e r împarte astfel Orthopterele : Tribus 1. Orthoptera genuina. Sect. I. Cursoria (cu fam. Blattina), Sect. II Gressoria (fam. Mantodea, Phasmodea), Sect. III Saltatoria (fam. Acridiodea, Locustina, Gryllodea)., Sect. IV, Fossaria (Gryllotalpina, Xyodea). Tribus Earmoptera (fam. For-ficulina). C. B r u η n erv. Wattenwyl (1882) împarte ordinul în 7 familii (Forfieularia, Blattodea, Mantodea, Phasmodea, Acridoideay IG WILHELM K. KNECHTEL şi ANDREI POPOVICI-BÎZNOŞANU Locustoäea, Gryllodea). Chopard (1922) recunoaşte cele 2 ordine : Orthoptera şi Dermaptera şi împarte Orthopterele în 4 subordine, şi anume : I. Dictyopteres (cu fam. GryÎloblattÎdae, Blattidae, Mantidae), II. Phasmodês (cu fam. Phasmidae), III. Ensiferes (cu fam. Phasgonuridae, Grylli-dae), IV. Locustodés (fam. Locustidae — Acridiidae). A. Handlirsch (1930) în clasificarea insectelor introduce supraordinul Orthopteroidea (cu 5 ordine, printre care Saltatoria, Phasmidia, Dermaptera) şi supraordinul Blattaeformia (cu 7 ordine, printre care Blattaria şi Mantodea). L. Chopard (1949) împarte ordinul Orthopterelor în 2 subordine : subordinul Ensifera (cu suprafamiliile Tettigonoidea şi Gryllodea) şi subordinul Oa^-lifera (cu suprafamiliile J.m'doi<2ea'şi Tridactyloidea). S. P. Tarbinski şi ÎL ST. Plavilşcikov (1948) clasifică ordinul Orthopterelor în 4 subordine şi anume : Tettigoniodea, Tridactylodeă, Gryllodea şi Acridodea. în lucrarea de faţă s-a adoptat ultima clasificare pentru ordinul Saltatoria. Pentru teritoriul R.P.R. primele indicaţii despre Orthoptere le găsim în lucrările lui C. F u s s (1853, 1855, 1869), care cuprind şi o listă de 34 de specii, printre care o specie nouă : Thamnotrizon transsylvanicum. Apoi Hermann Otto (1870) dă o listă de 81 de specii printre care specia nouă Thamnotrizon FrivaldsJcii. De Saussure (1897) descrie un gen cu o specie nouă de Tettigonid : Jaquetia hospodar colectată de Jaquet. Frey-Gessner (1897—1903) publică lista de Orthoptere colectate de Jaquet. Malcolm Burr (1898 şi 1899) dă două liste de specii colectate de el şi de M o n t a n d o n cu 3 specii noi (Acrotylus versicolor, Callimenus montandoni, Nemobius saussurei). S. Marian (1903) într-o lucrare de popularizare vorbeşte despre 6 specii de Orthoptere cu numiri populare şi credinţele poporului despre ele. St. Z o 11 u (1903—1909) întocmeşte 4 liste cu specii de Orthoptere indicînd şi localităţile unde le-a colectat. Zoltan Szilady (1919) enumeră 25 de specii colectate de pe masivul Retezat. A r n«o 1 d Müller (1922—1933) colectează Orthoptere din toată ţara şi întocmeşte liste însoţite de consideraţii geologice şi localităţi. El descrie o specie nouă : Stauroderus acroleucus. R. Ebner (1930) publică o listă de 28 de specii colectate din regiunea transcarpatică şi indică noi localităţi care lipsesc în listele liii Müller. O. Marcu (1936) colectează Orthoptere în regiunea Suceava şi citează 61 de specii completate cu date ecologice. ORTHOPTERA 17 V. E a m m e într-o lucrare apărută în 1942 face o revizuire a speciilor citate de autorii anteriori, exprimînd îndoiala asupra existenţei unora, mai ales a acelora determinate de St. Z o 11 u (Eremobia eista, Stauroderus binotatus, Ephippiger provincialis, Isophya acuminata, J. costata, I. obtusa, Pholiăoptera punctifrons, Poecilimon elegans, P. thes-salicus). Chiar genul Jaquetia creat de H. de Saussure este îndoielnic: pare să fi fost o larvă de Isophya. în 1951, acelaşi autor, într-un studiu asupra sistematicii şi biologiei Orthopterelor din sud-estul Europei şi Asia Mică dă o listă a tuturor speciilor din ţara noastră şi descrie după material colectat personal, între anii 1942 şi 1943, cîteva specii noi (Podismopsis transsylvanica, Isophya longicauda, Isophya tenuicerca, Platycleis denticulata, AsiotmetMs limbatus moţaşi, GhortMppus biguttulus itedickei) şi citează două specii netrecute în listele predecesorilor (GhortMppus brauneri şi Omocestus minutus). Deoarece speciile îndoielnice nu există în colecţiile cercetate şi dată fiind autoritatea lui W. E a m m e — aceste specii nu au fost incluse în lucrarea de faţă. M. Io nes cu (1947) citează specia de Arachnocephalus yersini găsită de el pentru prima oară. în ţară nu avem decît 4 colecţii de Orthoptere şi anume : colecţia Arnold Müller de la Muzeul de istorie naturală de la Sibiu, colecţia particulară a entomologului W o r e 11 din Sibiu, astăzi la Muzeul de ştiinţe naturale „Gr. Antipa”, colecţia Knechtel la laboratorul de zoologie din Bucureşti şi colecţia lui W. E a m m e de la Staţiunea zoologică din Sinaia. Din materialul colectat de M. Jacquet şi trimis spre determinare lui De Saussure şi Frey Gessner, nu s-a restituit de autori nici o piesă pentru colecţiile noastre. Materialul colectat şi determinat de St. Z o 11 u pentru Societatea naturaliştilor din Eomînia a fost complet distrus în războiul din 1916—1918. MORFOLOGIE EXTERNĂ Insecte de uscat, mari (fig. 1) cu capul ortognat sau mai rar hipognat ; protorace mobil şi mai mare decît meso- şi metatoracele, coxele libere; piciorul anterior de structură obişnuită, rareori transformat (Gryllotalpa) ; piciorul posterior lung cu femurul lăţit şi îngroşat servind la sărit ; tarsul din 3—4 articole, rareori mai puţine şi excepţional 5. Organele de zbor sînt heteronome; aripile posterioare în stare de repaus sînt strînse în evantai sub elitre. Abdomenul cu 10 segmente vizibile şi 2 cerci uniarticulaţi 2. - e. 2394. •J ^ i(o 18 WILHELM K. KNECHTEL şi ANDREI POPOVICI-BÎZNOŞANU (excepţie Tridactylus cu cercii biarticulaţi). Organele timpanale se află pe laturile tergitului 1 abdominal sau pe tibiile picioarelor anterioare. Organul stridulant numai la masculi. Uneori organele timpanale şi cele stridulante sînt reduse. Femelele au în general oviscaptul bine dezvoltat, Fig. 1. — Oedipoda coerulescens 9. a, aripa dreaptă strînsă în evantai ; g, gonapofize ; t, organ timpanal din stînga (original). rareori acesta este mult redus sau chiar invizibil la exterior. Masculii au organul copulator simetric. Pronotul cu lobii laterali separaţi de discul dorsal printr-o inserţie unghiulară sau rotunjită. Propleurele ascunse de lobii laterali. Dimensiunile corpului variază mult, în genere Saltatoriile sînt insecte de lungime mijlocie sau mai mare şi puţine sînt speciile cu lungimea/ foarte mică (de ex. Myrmecophila acervorum din subordinul Gryllodea, cu o lungime de 3,5 mm) ; de asemenea sînt puţine specii cu lungimea foarte mare a corpului (de ex. Saga pedo, femela la 65 mm ; Locusta migratoria, femela la 60 mm). Este de remarcat că de regulă masculii sînt mai mici decît femelele. Culoarea Saltatoriilor este foarte variată şi în general o au pe aceea a mediului ambiant. De exemplu Acrida, Tettigonia, au culoarea ierbii, Oedipoda, Sphingonotus a solului etc. Din această cauză ele nu pot fi observate decît atunci cînd zboară sau sar. Unele specii sînt uniform colorate, altele prezintă pete, dungi, puncte multicolore faţă de fondul general. Există specii dichroide, de exemplu Acrida are indivizi verzi şi cafenii, Parapleurus alliaceus verzi şi galbeni, anumite specii exotice sînt colorate ca fluturii. Unele specii europene au aripile posterioare viu colorate, de exemplu Oedipoda coerulescens albastre şi Psophus stridulus roşii. Culoarea este totdeauna datorită pigmenţilor care se găsesc în hipo-derm şi parţial în cuticulă. Culoarea metalică este excepţională. ORTHOPTERA 19 Tegumentul şi formaţiile cuticulare. Tegumentul este format din plăci rigide, chitinoase, unite între ele printr-o membrană subţire şi flexibilă, membrana intersegmentară. Tegumentul poate fi neted şi mai rar lucios, rugos, granulös, zbîrcit, punctat. La unele specii întîlnim formaţii cuticulare cu peri, spini, protuberanţe, carene şi chiar solzi (de exemplu speciile din familia Mogoplistidae). Capul şi apendicele lui. Capul ortognat şi mai rar hipognat, poate fi globulos sau lateral depres. Pe cap se observă următoarele regiuni, unite prin suturi în general puţin vizibile : vertexul, fruntea, clipeul (împărţit în ante- şi postclipeu) şi genele, dezvoltate la unele specii (Acrididae). Capul unui Acridid, privit din faţă (fig. 2, A) este împărţit printr-un şanţ transversal (şanţul epistomului sau clipeai) în 2 regiuni : regiunea Fig. 2. — Oedipoda coerulescens. A — capul văzut din faţă : v, vertex ; oc, ochii ; i, inserţia antenelor ; cm, carena mediană ; cly carene laterale ; ş, şanţ ; c, clipeu ; la, labru ; m, mandibule ; g, galea ; 1, labiu ; p, palp (original). Decticus verrucivorus. B — capul văzut din profil : o, vertex ; ου, carena vertexului ; ol, ocel lateral sting ; i, inserţia antenei stingi ; c, clipeu ; m. mandibula stingă ; la, labru (original). superioară şi regiunea inferioară sau clipeul. Pe regiunea superioară se află 2 ochi compuşi, 2 oceli laterali, 2 antene, 2 carene longitudinale mediane şi 2 carene longitudinale laterale. Porţiunea din faţă, cuprinsă între carenele laterale este fruntea, iar porţiunea dintre carenele mediane 20 WILHELM K. KNECHTEL şi ANDREI POPOVICI-BÎZNOŞANU este costa frontală ; în partea de sus a costei frontale se află ocelul median. Fiecare din carenele mediane se continuă în partea de sus a capului pînă la un poligon numit foveola temporală, care poate fi însă nediş-tinctă sau să lipsească. Capul unui Tettigonid, privit din faţă, se deosebeşte prin următoarele particularităţi : clipeul este în continuarea frunţii din lipsa şanţului epistomului sau clipeai ; lipseşte costa frontală şi foveolele. La unele specii vertexul, separat de frunte printr-un şanţ transversal, prezintă lateral două carene în formă de streaşină ; dedesubtul fiecărei streşini se află un ocel lateral (fig. 2, B). Porţiunea cuprinsă între cele două carene laterale ale vertexului şi şanţul transversal este prelungită prin aşa-numitul rostru al vertexului. De asemenea, la unele Saltatorii se observă pe părţile laterale ale capului cîte un şanţ vertical (şanţul subocular (fig. 3, s)), care porneşte de sub ochi şi se întinde pînă la marginea de jos a capului. Antenele. Sînt în general filiforme, de lungimi variabile (de la lungimea egală cu capul şi pronotul pînă la de 4 ori lungimea corpului), prezintă scapul şi pedicelul net separate de flagel. Unele forme au antenele ensiforme (în formă de spadă şi cu articolele antenale turtite, Acrida anatolica), măciucate (Myrmeleotettix antennatus) sau setacee (Gryllotalpa gryllotalpa). Aparatul bucal· Piesele bucale sînt de tip masticator. Sînt compuse din următoarele piese : Labrul sau buza superioară, o piesă chitinoasă cu marginea anterioară rotunjită. Sub buza superioară se află mandibulele, alcătuite din două piese foarte chitinoase şi cu suprafaţa molară foarte dezvoltată, uneori cu dinţii puternici, care variază după specie (fig. 4, A). La unele specii mandibulele sînt deosebite la cele 2 sexe. La maxile se deosebesc următoarele piese : cardo, stipes, galea, lacinia şi palpii maxilari. Lacinia posedă 3 dinţi, iar palpii posedă 5 articole (fig. 4, B). La unele specii primele 2 articole ale palpului sînt mai scurte. Labiul este scurt, prezintă submentul şi mentul dezvoltat (Tetti-goniidae) sau redus (AcridicUie), paraglosele scurte şi late, glosele foarte mici, Fig. 3. — Gap şi pronot de Acridian văzute din profil ; ş, şanţ subocular ; /, foveolă ; o, ochiul sting (după Bei B i e n k o). ORTHOPTERA 21 palpii triarticulati (fig. 4, C). La unele grupe hipofaringele este dezvoltat si prevăzut cu piese sclerificate complexe. Fig. 4. — Oedipoda coemlescens. A — ms, mandibulă stingă; md, mandibulă dreaptă. B — maxilă dreaptă ; p, palp ; g, galea ; l, lacinia ; b, bazilar. C. — labiu (/) ; p, palp. Toracele şi apendicele lui. Toracele este format din cele trei piese : prötoracele, mesotoracele şi metatoracele. Protoracele este cm,. Fig. 5. — Oedipoda coemlescens. A — pronot de profil şi dorsal : cm, — carena mediană ; cL carene laterale ; d, discul pro-notului ; ş, şanţul tipic. B — pronot văzut dorsal î cm, carena mediană ; cl, carene laterale (original). segmentul cel mai dezvoltat. Pronotul foarte dezvoltat are o porţiune dorsală (discul pronotal), care se prelungeşte lateral în jos prin lobii laterali ai pronotului. La unele specii discul şi lobii sînt delimitaţi prin 2 carene longitudinale (fig. 5, A). Uneori pe discul pronotal există o carenă 22 WILHELM K. KNECHTEL şi ANDREI POPOVICI-BlZNOŞANU longitudinală mediană (fig. 5, B) şi 3 şanţuri transversale : şanţul anterior, şanţul median şi şanţul posterior denumit şi şanţul tipic (fig. 6, st). Prin şanţul tipic discul pronotal este împărţit în două porţiuni, una anterioară denumită prozonă şi alta posterioară, denumită metazonă. La Tetri-gidae metazona se prelungeşte printr-o apofiză lungă şi subţiată la capăt şi care se întinde pînă la vîrful abdomenului sau îl întrece. La Gryllotalpa pronotul este mare, ovoid şi bombat. Propleurele sînt în general ascunse sub lobii laterali. Prosternul este împărţit la unele grupe (Acrididae) printr-o sutură transversală în 2 regiuni: una anterioară mai mare, mult sclerifîcată (basisternitul), fuzionat cu furcasternitul (sternelul), şi alta posterioară (spinasternitul sau poststernitul) adesea acoperit în parte de marginea anterioară a mesosternelului. Prosternul poate fi plan sau carenat pe linia mediană longitudinală sau prevăzut cu 1—2 spini, cu un tubercul cilindric sau conic. Pe membrana laterală, care uneşte protoracele cu mesotoracele se află stigma 1 mare şi alungită, de forma unei fante verticale (fig. 7). Meso- şi metanotul sînt mai puţin dezvoltate decît pronotul, care deseori acoperă mesonotul. Metanotul este mai alungit decît meso-notul cu scutul şi scutelul unite într-o singură piesă (Acrididae) sau separate prin şanţuri ‘transversale (Tettigoniidae). La unele grupe (Tetti-goniidae) formele cu aripile dezvoltate au metanotul mai mare decît mesonotul, pe cînd la formele aptere meso- şi metanotul sînt asemănătoare cu segmentele abdominale. Meso- şi metapleurele prezintă episternitele şi epimerele în general bine dezvoltate sub formă de sclerite, separate printr-un şanţ oblic. La P Fig. 6. — Dedicus verrucivorus. Pronotul văzut dorsal : şt, şanţul tipic. Fig. 7. — Dedicus verrucivorus. Pronotul şi toracele din profil : p, pronotul ; stlf stigma întîia toracică ; st2, stigma a doua toracică ; sa1; stigma intîia abdominală (original). ORTHOPTERA 23 Acrididae aceste piese sînt solid unite şi formează pereţii laterali ai ptero-toracelui. Mesosternul are la unele grupe bazisternitul sudat cu furcasternitul (sternelul), iar spinasternitul(poststernelul),ca un sclerit de formă variabilă Fig. 8. — Oedipoda coemles-cens. A —meso- şi metasternul : ms, mesosternul ; Ims, lobii mesosternali ; ml, metasternul ; Imt, lobii metasternali ; x, intervalul metasternal ; I, II» sternitul unu şi doi abdominal. Dedicus verrucivorus. B — sternul : p, prosternul ; mst mesosternul ; gms, gropiţa mesosternală ; mt, metasternul ; gmt, gropiţa metasternală ; I s.a.f primul sterniţ abdominal (original). Fig. 9. — Oedipoda coerules-ceixs. Meso- metatorace şi începutul abdomenului, văzute din profil m, mesotorace ; es şi epistern şi epimer mesoto-racic ; M, metatorace ; ES şi EMt epistern şi epimer meta-toracic ; t, organ timpanal ; 1 — 3, tergite abdominale ; I — III, sternite abdominale ; st 2, a doua stigmă toracică ; 2a şi 3a, a doua şi a treia stigma abdominală ; x şi xx, inserţia picioarelor de mijloc şi posterioare (original). mai puţin dezvoltat, la Gryllide, decît la T ettigoniide. Metasternul are aceeaşi conformaţie cu mesosternul, numai că spinasternitul nu mai formează un sclerit aparte. Meso- şi metasternul au fiecare cîte 2 lobi depărtaţi, iar spaţiul dintre lobi se numeşte intervalul mesosternal şi intervalul metasternal (fig. 8, A). Uneori lobii meso- şi metasternului nu sînt în planul sternului respectiv, ci detaşaţi de acest plan, şi atunci între lobi există cîte o gropiţă meso- metasternală (fig. 8, B). La unele Saltatorii, meso- şi metasternul nu sînt lobaţi. între epimerul mesotoracic şi episternul metatoracic se află stigma a 2-a toracică, mică şi de formă ovală (fig. 9). 24 WILHELM K. KNECHTEL şi ANDREI POPOVICI-BÎZNOŞANU Picioarele. Picioarele sînt heteronome. Primele două perechi sînt asemănătoare şi de tip alergător, iar cele posterioare sînt conformate pentru sărit. Excepţie fac picioarele speciilor ce sapă (Fossoria) de exemplu Gryllotalpa. Picioarele sînt alcătuite din articulaţiile obişnuite : coapsa Fig. 10. — Oedipoda coerulescens. A — femurul picioarelor posterioare văzut pe faţa externă : cs, carena superioară ; cl, carene laterale ; ci, carena inferioară ; g, genunchi. B — femurul picioarelor posterioare văzut pe faţa internă ; a şi b, carene laterale ; c, carena a treia laterală cu organul lui Brunner (p) (original). Coapsele sînt în general scurte şi depărtate între ele. Coapsele picioarelor anterioare sînt mai lungi decît groase la Qryllidae, şi mai groase decît lungi la Tettigoniiăae. Trocanterul este relativ mic. Femurele picioarelor anterioare şi de mijloc în general nu au o structură caracteristică, sînt conformate pentru mers. Femurele picioarelor posterioare sînt mult dezvoltate, late, alungite şi groase, conformate pentru sărit ; capătul lor distal se numeşte genunchi ; de acesta se articulează tibiile şi articulaţia este astfel alcătuită, încît permite tibiilor mişcări verticale şi nu laterale. Femurele pot prezenta pe faţa externă o carenă longitudinală superioară, o carenă longitudinală inferioară, două carene longitudinale laterale şi între acestea ornamentaţii (fig. 10, A). Pe faţa internă femurele pot prezenta trei carene longitudinale laterale, iar dedesubtul celei inferioare un jgheab longitudinal în care se apleacă tibiile cînd piciorul este strîns. La Acrididae în treimea proximală a jgheabului, lipit de carena laterală inferioară, se află o gropiţă numită organul lui Brunner (fig. 10, B). Tibiile picioarelor anterioare şi de mijloc au structura obişnuită. La Tettigoniiăae şi Gryllidae se află în regiunea proximală pe faţa superioară organele timpanale, de formă ovală, circulară sau fantă (fig. 11). Tibiile picioarelor posterioare sînt lungi şi prevăzute la majoritatea speciilor cu (coxa), trocanter, femur, tibia şi tars. ORTHOPTERA 25 1—2 rînduri de spini, dintre care ultimul situat la vîrful rindului se numeşte spin apical. Numărul spinilor apicali variază între 0 şi 2. Pe faţa inferioară tibiile picioaielor posterioare pot fi fără spini sau cu două rînduri de spini.. La capătul apical pot prezenta pînă la 4 pinteni, dintre care 2 pe faţa internă şi 2 pe cea externă (fig. 12, .4). K H Fig. 11. — Decti-cus verrucivorus. Tibia stingă a picioarelor anterioare văzută dorsal ; O. T. organe timpanale. B Fig. 12.— Dedicus vermcivorus. A — partea apicală a tibiei picioarelor posterioare văzută dorsal : se, spin apical extern ; si, spin apical intern ; pe, pintenul extern ; pi, pintenul intern. B — tar-sul posterior sting văzut ventral ; P, plan-tula ; 1—4, articole tarsale. Tarsul este format din 3—4 articole, prevăzute pe faţa inferioară cu pelote. Uneori dedesubtul metatar'sului mai pot exista încă 2 apendice alungite, denumite plantule (fig. 12, B). Articolul terminal al tarsului (pretarsul) se termină cu 2 gheare, între care poate exista un aroliu. Elitrele. în poziţia de repaus a insectei fiecare elitră are 2 porţiuni : una orizontală mai mică şi alta aproape verticală mai mare. în poziţie de zbor elitrele sînt întinse şi prezintă o maigine anterioară şi alta posterioară. în sistematică se ţine mult seama de numărul şi dispoziţia nervurilor de pe elitre, denumite în mod diferit de autori. Nervurile elitrelor sînt următoarele (fig. 13, A) : 1) marginală (precostală, marginea anterioară) ; 2) mediastină (costală, costa), pot avea ramuri ; 3) Jiumerală (sub-costală, subcosta, radială 1, radială anterioară, scapulară), poate avea ramuri; 4) medimna (radială, radius, radială a 2-a, radiala mijlocie), cu ramuri care formează sectorul radial; 5) discoidală (media, mediană, medială, radiala a 3-a, radiala posterioară), cu ramuri ; 6) ulnara anterioară (cubitala anterioară), cu ramuri; 7) ulnara posterioară (cubitala posterioară), unită cu ramurile ulnarei anterioare ; 8) dividens (divizantă, anală 1) ; 9) axilară (plicata, anala a 2-a) ; 10) suturală (margiposterioară). 26 WILHELM K. KNECHTEL şi ANDREI POPOVICI-BÎZNOŞANL Suprafeţele cuprinse între nervuri se numesc cîmpuri; fiecare cîmp este străbătut de o reţea de nervuri, care alcătuiesc nervaţia elitrei. Pe elitre se observă următoarele cîmpuri : 1) cîmpul mediastin (precostal, cîmpul anterior) cuprins între nervura marginală (precostală) şi media- Fig. 13. — Oedipoda coemlescens A — elitra dreaptă cu nervurile : pc, precostală ; a, adventivă ; c, costală ; sc, subcostală ; Rf radială ; D, discoidală ; ua, ulnară anterioară ; up, ulnara posterioară ; an, anală ; ax, axilară ; i, intercalară. B — aripa posterioară dreaptă, strînsă în evantai, a, regiunea anterioară a aripii ; 1 — 5 cutele regiunii posterioare a aripii posterioare. C — aripa posterioară dreaptă întinsă, cu nervurile ; sc, subcostală ; c, costală ; R — radială ; A, anală ;.Ju, jugulară (original). stină (costală) ; 2) cîmpul scapular (costal, humerai) cuprins între nervura mediastină (costală) şi humerală (subcostală) ; 3) cîmpul scapular exterior {costal exterior) cuprins între nervura humerală (subcostală) şi mediană (radială) ; 4) cîmpul radial cuprins între nervura mediană (radială) şi discoidală; 5) cîmpul ăiscoidal (median) cuprins între nervura discoidală şi ulnară anterioară; 6) cîmpul ulnar (cubital, interulnar) cuprins între nervura ulnară anterioară şi ulnară posterioară; 7) cîmpul anal (axilar) cuprins între nervura anală şi suturală. Cînd insecta este în stare de repaus, ORTHOPTERA 27 porţiunea orizontală a elitrei corespunde cu cîmpul anal, iar porţiunea verticală cu restul cîmpurilor. Aripile posterioare în poziţie de repaus sînt strînse în evantai dedesubtul elitrelor, formînd pînă la 4 cute (fig. 13, B). în zbor aripa posterioară este întinsă de obicei în formă triunghiulară (fig, 13, C) cu o latură anterioară perpendiculară pe axa corpului, o latură internă paralelă cu axa corpului şi o latură externă curbată. Nervurile au aceleaşi denumiri ca la elitre : marginală, mediastină (costală), humerală (radială), discoidală ; după care urmează 2 nervuri anale şi numeroase nervuri aşezate ca nişte raze unite (nervurile axilare sau jugale). Suprafaţa aripilor posterioare cuprinsă între nervura marginală şi anală 1 se numeşte regiunea anterioară (partea anterioară, preanală), iar regiunea ce urmează după nervura anală 1 se numeşte regiunea posterioară. Elitrele şi aripile posterioare pot fi dezvoltate în diferite grade, pot fi rudimentare sau să lipsească. în această privinţă E a m m e bazat pe cercetările lui Puschnig a întocmit următorul sistem : 1. Apter : de exemplu Saga (ŞŞ). 2. Hypopter : elitrele şi aripile posterioare reduse, sau cel puţin o reducere puternică a aripilor posterioare. Forme neapte de a zbura. a. Squamipter : elitrele solziforme, aripile posterioare rudi- mentare. De exemplu Podismopsis trans-sylvanica. b. Micropter : elitrele scurte, ajung cel mult pînă la mijlocul abdomenului. De exemplu Metrioptera (Boese-liana) roeselii. c. Braehypter : elitrele ajung pînă la vîrful abdomenului sau sînt puţin mai lungi; aripile posterioare reduse. De exemplu GhortMppus montanus. 3. Eupter : elitrele şi aripile posterioare egal de dezvoltate. Forme apte de a zbura. a. Mesopter : organele de zbor ajung pînă la vîrful abdo- menului sau sînt ceva mai lungi. De exemplu Ghorthippus apricarius. b. Holopter : organele de zbor trec mult de genunchiul femurelor picioarelor posterioare. .De exemplu Tettigonia caudata. c. Hyperpter : organele de zbor mai lungi decît la formele holoptere. De exemplu Conocephalus fuscus. 28 WILHELM K. KNECHTEL şi ANDREI POPOVICI-BÎZNOŞANU 4. Par apter : aripile posterioare holoptere mult mai lungi decît elitrele microptere sau mesoptere. De exemplu Tetrix. Abdomenul (fig. 14). Este alcătuit din 10 tergite şi 7—9 sternite uşor vizibile. Tergitul 10 este denumit şi segmentul anal. La Acrididae se află pe laturile primului tergit organul timpanal. Fig. 14. — Oedipoda coemlescens. Partea posterioară a abdomenului văzută din profil : A — Ş ; A, placa anală ; sa, plăci subanale ; g , gonapofize ; P, placa sub-genitală ; 5 — 10, segmente abdominale : 5a — 8a, stigme abdominale ; V — VIII, sternite abdominale. B — $ ; A, placa anală; sa, placa subanală ; c, cerc; P, placa subgenitală ; 6 — 10, segmente abdominale ; 6a — 8a stigme abdominale VI — IX, sternite abdominale (original). După tergitul 10 urmează 3 valve, înconjurînd orificiul anal : una dorsală, numită placa anală (supraanală, epiproct, Afterdecke) şi două laterale denumite subanale (paraprocte). La marginea posterioară a tergi-tului 10, pe fiecare latură se inseră cîte un cerc uniarti-culat lung sau scurt, rigid sau flexibil. Uneori tergitul 10 are deasupra bazei anale o pereche de mici lobi furcali. Sternitele sînt în număr de 7—8 la femele (fig. 14,A) şi 9 la masculi (fig. 14, B). Primul sternit se prelungeşte între lobii metasternali, constituind intervalul metasternal. Ultimul sternit alcătuieşte placa subgenitală. La Tettigoniiăae placa subgenitală a masculilor prezintă uneori 2 stili uniarticulaţi (fig. 15). Pe fiecare latură a abdomenului se observă stigmele abdominale în număr de 8. Apendicele abdomenului. Tergitul 11 rudimentar poartă totdeauna 2 cerci uniarticulaţi, diferiţi ca formă şi dezvoltare după grupe (excepţie la Triăactylus, cu cercii biarticulaţi). Cercii pot fi lungi şi flexibili şi asemănători la ambele Fig. 15. — Dedicus verrucivorus. <£. Vîrful abdomenului văzut ventral : VIII şi IX, sternite abdominale ; st, stilii. ORTHOPTERA 29 ^9 Fig. [16. —‘i'T Tettigonia ·viridissima : c,^cercii ; g, gonapofize. G — Gryllus sp. : c,^cercii; g, gonapofize (după Hand-1 i r s c h). sexe (Gryllodea) sau mult mai scurţi şi diferiţi ca formă la masculi, unde îndeplinesc rolul de organ prehensil în timpul acuplării, şi asemănător la femele. Organul copulator este totdeauna simetric. La partea ventrală a vîrfului abdomenului la femele se observă oviscaptul, care se înfăţişează în modul următor : la Acrididae este alcătuit din 4 gonapofize scurte (fig. 14, A), după Weber însă 6, ca nişte cîr-lige, cu ajutoruT cărora sapă gropiţa în sol pentru depunerea ouălor (Oedipoda, Locusta etc.) sau 4 gonapofize lungi şi înguste cu dinţi ca de fierăstrău cu ajutorul cărora formează crăpături în plante ca să depună ouăle (ChrysocJiraon, Tetrigidae). La Tettigoniidae oviscaptul alcătuit în general din 6 valve (gonapofize) se poate prezenta sub diferite forme. Obişnuit valvele prezintă terminal denticulaţii mai mult sau mai puţin puternice, lungimea lor poate să atingă cel puţin dublul lungimii corpului sau de-abia să întreacă extremitatea abdomenului. Gonapo-fizele unite au uneori forma de sabie (fig. 16, F) sau de seceră. La Gryllidae oviscaptul are forma de tub cilindric (fig. 16, G). în sfîrşit, la unele specii oviscaptul lipseşte. Organul stridulant. Ou foarte mari excepţii, se întîl-neşte numai la masculi şi este format : a) La Acrididae dintr-un rînd de dinţi microscopici fixaţi în cripte ale cuticulei pe o linie în lungul feţei interne a femurelor picioarele posterioare (fig. 17). Prin frecarea acestui rînd de dinţi de unele nervuri îngroşate ale elitrei se produce stridulaţia. ··“> r ‘ '~i/ im b. Fig. 17. — Mecostethus grossus. <$. A — piciorul posterior cu organul stridulant (a). B — o parte din organul stridulant, mărit mult (după C h o p a r d). 30 WILHELM K. KNECHTEL şi ANDREI POPOV1CI-BÎZNOŞANU b) La Tettigoniidae organul stridulant este situat la baza elitrelor (fig. 18), în cîmpul anal, şi anume : pe elitra stîngă se observă o nervură transversală îngroşată, scurtă denumită radula (arcuş), care este netedă pe faţa superioară, iar pe cea inferioară crestată ca o pilă. Pe elitra dreaptă şi tot în cîmpul anal se observă un poligon mai transparent decît restul elitrei, denumit oglinda (speculum), format din nervuri (laturile poligonului). Una din laturi este mai îngroşată şi poartă numele de nervura de fricţiune. Membrana cuprinsă în laturile poligonului se numeşte membrana vibrantă. Cînd radula se freacă de nervura de fricţiune, membrana vibrantă vibrează şi astfel se produce stridulaţia. c) La Gryllidae (fig. 19) organul stridulant ocupă tot cîmpul dorsal. Nervura anală atît a elitrei din dreapta cît şi a celei din stînga are un A- rrv Fig. 19. - Gryllus campestris. ........................................ 3 2 (1) Femurele picioarelor posterioare pe faţa inferioară fără spini sau cu 1—2 ................................................ 5 3 (4) Pronotul la mascul în metazonă fără carenă mediană, pe ambele laturi cu o dungă longitudinală închisă. Ultima treime a cercilor egal curbată. Oviscaptul mai lung decît 12 mm . . 1. Poec. affinis 68 WILHELM K. KNECHTEL şi ANDREI POPOVICI-BIZNOŞANU 4 (3) Pronotul la mascul în metazonă cu carenă mediană, laturile fără dungă longitudinală închisă. Ultimul sfert al cercilor brusc curbat. Oviscaptul are o lungime de 9—10 mm . . 2. Poec. schmidti 5 (6) Cercii la mascul sînt cilindrici, se îngustează treptat şi se termină cu un dinte ascuţit la vîrf (fig. 42, F). Aripile anterioare la femelă ajung pînă la mijlocul segmentului 2 abdominal. Oviscaptul mai lung decît 8 mm............................... 4. Poec. thoracicus ß (5) Cercii la mascul îngroşaţi şi turtiţi la vîrf. Oviscaptul mai scurt decît 8 mm, dacă este mai lung, atunci aripile anterioare lipsesc . . 7 7 (8) Cercii la mascul au vîrful obtuz şi se termină prelungiţi (fig. 42, H). Marginea posterioară a lobilor pronotului la femelă este curbată. Oviscaptul lung de 5—6 mm..........................5. Poec. brunneri 8 (7) Cercii la mascul au vîrful ascuţit. Oviscaptul mai lung de 6 mm . . 9 9 (10) Cercii la mascul sînt egal curbaţi. Marginea posterioară a lobilor pronotului la femelă dreaptă. Pronotul lung de 3,5—5 mm. Aripile anterioare ajung pînă la mijlocul segmentului 2 abdominal. Oviscaptul lung de 6—7 mm..................... 3. Poec. fussi 10 (9) Cercii la mascul intern mai puternic curbaţi. Pronotul la femelă larg cilindric, cu o lungime de 4,5—5 mm. Aripile anterioare lipsesc. Oviscaptul lung de 8—8,5 mm. . . 6. Poec. intermedius 1. Poecilimon affinis Frivaldsky 1868 1868 Odontura affinis Frivaldsky J., Monogr. Orthopt. Hungariae, Pest, p. 91. 1882 Poecilimon affinis Brunner v. Wattenwyl G., Prodr. europ. Orthopt., Leipzig, p. 257. Lungimea corpului: $$ 24 mm; ŞŞ 25 mm. Culoarea corpului verde; capul şi pronotul adesea roşii punctate. Metazonă pronotului la masculi cu 2 dungi longitudinale negre sau cafenii. Abdomenul la masculi pe tergite deseori cu dungi longitudinale negre-cafenii. Femurele deseori uniform verzui colorate. Antenele în treimea bazală evident inelate. Pronotul la masculi în prozonă îngustat, iar metazona boltită ca o şa şi fără carenă mediană. Femurele picioarelor posterioare pe faţa inferioară cu 2 rînduri de spini numeroşi. Placa subgenitală masculă cu vîrful scobit în unghi (fig. 42, A). Biotop. A fost găsit pe frunze de Bumex. ORTHOPTERA 69 Răspîndire geografică. R. P. Albania, R. P. Ungară, R.P.F. Iugoslavia, U.R.S.S. (partea sudică). mE- κ. Fig. 42. — Poecilimon affinis. A, placa subgenitală; Poecilimon schmidti. B, pronotul dorsal ; Poecilimon schmidti. C, placa subgenitală ; Poecilimon /ussi. D, cercul. Poecilimon fussi. E, tergit abdominal ; Poecilimon thoracicus. F, cercul ; Poecilimon thoracicus. G, tergit abdominal ; Poecilimon brunneri. H, cercul ; Barbitistes serricauda. /, placa subgenitală ; Barbitistes constrictus. K, placa subgenitală (după Ramme). în R.P.R. Băgau, Cluj (reg. Cluj), Poiana Stalin (reg. Stalin) şi pe munţii Bucegi, Postăvarul, Retezat. 70 WILHELM K. KNECHTEL şi ANDREI POPOVICI-BÎZNOŞANU 2. Poecilimon schmidti Fieber 1853 1853 Barbitistes schmidtii Fieber F. X., Lotos, III, p. 77. 1878 Poecilimon schmidti Brunner v. Wattenwyl C., Monogr. d. Phaneropt., Wien, p. 51. Lungimea corpului : 18 mm ; ŞŞ 20 mm. Culoarea corpului verde murdar ; antenele albicios inelate ; femurele picioarelor anterioare şi de mijloc la masculi roşcate ; marginea posterioară a pronotului cafeniu-roşcat, iar abdomenul dorsal uniform verzui. Pronotul în metazonă la masculi cu carenă mediană (fig. 42, B). Nervurile principale ale elitrelor la ambele sexe roşii-ruginii. Femurele picioarelor posterioare pe faţa inferioară cu spini numeroşi dispuşi pe 2 rînduri. Placa subgenitală la masculi cu vîrful scobit rotund (fig. 42, C). Oviscaptul abia de 1Y2 ori mai lung decît pronotul, lungimea lui 9 mm. Biotop. Pe aluni (Corylhis), tei (Tilia), ferigi. Răsjiîndire geografică. Austria, R.P.F. Iugoslavia, Asia Mică, U.R.S.S. (Caucaz, Crimeea). în R.P.R. Malnaş (Regiunea Autonomă Maghiară), Aiud, Cluj, Fetindia (reg. Cluj), Petroşeni (reg. Hunedoara), Cheia Cibinului, Guşteriţa, Păltiniş (reg. Stalin) şi pe munţii Cozia, Retezat. 3. Poecilimon fussi Brunner v. Wattenwyl 1878 1878 Brunner v. Wattenwyl G., Monogr. d. Phaneropt., Wien, p. 47. Lungimea corpului: 14—15 mm; ŞŞ 16—17 mm. Culoarea corpului galbenă-verzuie, cu metazona ruginie-roşcată ; elitrele albicioase cu o dungă longitudinală neagră pe nervura mediană ; tergitele abdominale cu o dungă longitudinală neagră pe linia de mijloc (fig. 42, JE). Marginea posterioară a lobului pronotului la femele dreaptă. Elitrele ajung pînă la mijlocul segmentului 2 abdominal. Femurele picioarelor posterioare pe faţa inferioară fără spini sau cu 1—2 spini. Cercii la masculi puternic încovoiaţi, la vîrf îngroşaţi, turtiţi (fig. 42, D). Placa subgenitală masculă trunchiată la vîrf. Oviscaptul puţin mai lung decît lungimea capului şi a pronotului. Lungimea 5—7 mm. Biotop. Pe pajişti cu urzici ( Urtica), Salvia, tufişuri de răsură (Rosa), mure (Bubus). Răspîndire geografică. R.P.F. Iugoslavia, U.R.S.S. (Ucraina). în R.P.R. Reghin, Malnaş, Tuşnad (Regiunea Autonomă Maghiară), Homorod (reg. Hunedoara), Guşteriţa, Jacul, Prostea Mare, Slimnic, ORTHOPTERA 71 Şura Mare, Sînpetru, Tîmpa (reg. Stalin), pădurea Comana (reg. Bucureşti), diferite localităţi din regiunea Constanţa, Sinaia—Posada (reg. Ploeşti), Cîrlibaba (reg. Suceava). 4. Poecilimon thoracicus Fieber 1853 1853 Barbitistes thoracica Fieber F. X., Lotos, III, p. 52. 1878 Poecilimon thoracicus Brunner v. Wattenwyl C., Monogr. der Phaneropt., Wien, p. 48. Lungimea corpului : g g 15—19 mm; ŞŞ 20 mm. Culoarea corpului cafenie-aurie deschis sau verde pînă la galbenă-verde ; pronotul cu o dungă longitudinală mediană neagră cu roşu-ruginiu ; elitrele albicioase eu o dungă longitudinală neagră pe nervura mediană ; marginea anterioară & tergitelor abdominale cu o pată mare neagră pe linia de mijloc (fig. 42, G). Marginea posterioară a lobului pronotului la femele curbată. Elitrele ajung pînă la mijlocul segmentului 2 abdominal. Femurele picioarelor posterioare pe faţa inferioară fără spin sau cu 1—2 spini. Cercii la masculi încovoiaţi, la vîrf ascuţiţi (fig. 42, F). Placa subgenitală masculă scobită la vîrf, iar placa subgenitală, la femele, triunghiulară, ascuţită la vîrf. Oviscaptul de lungimea capului şi a pronotului, lungimea 6,4 mm. Biotop. Găsit în tufişuri. Băspîndire geografică. R. P. Albania, R. P. Bulgaria, R. P. Ungară, R.P.F. Iugoslavia. în R.P.R. Yalea Ortăcel (r. Sibiu, reg. Stalin), Băile Herculane (reg. Timişoara), Comana (reg. Bucureşti) şi pe munţii Cibinului, Cozia, Domogled, Retezat. 5. Poecilimon brunncri Frivaldsky 1868 1868 Odontura brunneri Frivaldsky J., Monogr. Orthopt. Hungariae, Pest, p. 94. 1878 Poecilimon brunneri Brunner v. Wattenwyl G., Monogr. d- Phaneropt., Wien, p. 45. Lungimea corpului : $$ 13—14 mm; ŞŞ 15—16 mm. Culoarea corpului la fel cu Poecilimon fussi. Marginea posterioară a pronotului la femele este curbată. Femurele picioarelor posterioare pe faţa inferioară fără spin sau cu 1—2 spini. Cercii la masculi au vîrful obtuz şi prelungit (fig. ~42, H). Placa subgenitală femelă triunghiulară şi cu vîrful rotunjit. Placa subgenitală masculă scobită. 72 WILHELM K. KNECHTEL ţi ANDREI POPOVICI-BÎZIS'OŞANU Răspîndire geografică. R. P. Albania, R. P. Bulgaria, Macedonia U.R.S.S. (Caucaz). în R.P.R. regiunea Constanţa, Mehadia (reg. Timişoara). 3. Genul Barbitistes Charpentier 1825 1825 Horae entom., Vratislavae, p. 101. Vertexul îngust. Antenele de 3 ori mai lungi decît corpul ; articolele antenale deseori cu inele albicioase. Pronotul cu şanţul transversal tipic aşezat îndărătul mijlocului. Elitrele scurte şi libere, adică neacoperite de pronot. Coapsele picioarelor anterioare fără spini. Meso- şi metasternul lasă dezvelite găurile bazilare. Cercii la masculi curbaţi în forma literei 8 şi încrucişaţi înapoia plăcii subgenitale. Oviscaptul dinţat la vîrf, cu marginea inferioară anterioară dreaptă, apoi în porţiunea terminală curbat în sus (fig. 40, D). CHEIE DE DETERMINARE A SPECIILOR GENULUI BARBITISTES 1 (2) Placa subgenitală, la masculi, încreţită şi păroasă pe suprafaţă* Baza suprafeţei superioare a oviscaptului neagră ....... ....................................................1. Bar. ocskayi 2 (1) Placa subgenitală la masculi netedă şi nepăroasă pe suprafaţă. Baza suprafeţei superioare a oviscaptului nu este neagră . . 3 3 (4) Placa subgenitală la masculi pe marginea posterioară profund scobită şi cu lobii unghiulari (fig. 42, I). Oviscaptul aproximativ de 2 ori lungimea pronotului ...................2. Bar. serrieauda 4 (3) Placa subgenitală la masculi pe marginea posterioară puţin scobită şi cu lobii rotunjiţi (fig. 42, K). Oviscaptul aproximativ de 3 ori lungimea pronotului...................... 3. Bar. constrictus 1. Barbitistes ocskayi Charpentier 1850 1850 Nov. Act. Ac. Leop. Carol., XXII, p. 6, tab. A. 1882 Brunner v. Wattenwyl G., Prodr. europ. Orthopt., Leipzig, p. 271. 1853 Odontura ocskayi Fischer H., Orthop. europ. Lipsiae, p. 228. Lungimea corpului : 18—25 mm ; oviscaptul 12—14 mm. Culoarea corpului neagră-cafenie lucioasă, cu pete şi puncte galbene şi ruginii, rareori verde. Capul negru, o linie mijlocie galbenă se întinde peste pronot, iar vîrful pronotului de fiecare parte cu dungă galbenă. Elitrele ruginii. ORTHOPTERA 73 Sternul galben. Placa subgenitală masculă cu suprafaţa încreţită şi păroasă. Oviscaptul la bază pe faţa superioară negru. Biotop. în păduri. Răspîndire geografică. Europa centrală şi de sud. în R.P.R. citat din Mehadia (reg. Timişoara). 2. Barbitistes serricauda Fabricius 1793 (fig. 43 A şi B) 1793 Loeusta serricauda Fabricius J. G., Entom. system. Hafniae, p. 455. 1825 Barbitistes serricauda Charpentier T., Horae entom., Vratislaviae, p. 101. Lungimea corpului 15—17 mm. Oviscaptul 10—11 mm. Culoarea corpului verde, pătat cu cafeniu-roşcat ; elitrele la masculi ruginii, la femele verzui. Placa subgenitală masculă pe suprafaţa netedă şi nepă-roasă, este crestată profund şi cei doi lobi sînt unghiulari (fig. 42, Z). Oviscaptul ceva mai mare decît de 2 ori lungimea pronotului şi la bază. pe suprafaţa superioară nu este negru. 74 WILHELM K. KNECHTEL şi ANDREI POPOVICI-BÎZNOŞANU Biotop. în păduri de la cîmpie pînă inclusiv în zona fagului. Băspîndire geografică. Europa centrală, de sud şi de răsărit, U.E.S.S. (partea sudică). în E.P.E. Praid (Eegiunea Autonomă Maghiară), pădurea Comana, pădurea Măgura lîngă Alexandria (reg. Bucureşti), Bălan (reg. Cluj), Şura Mare (reg. Stalin. 3. Barbitistes constrictus Brunner v. Wattenwyl 1878 1878 Brunner v. Wattenwyl C., Monogr. d. Phaneropt., Wien, p. 54. Lungimea corpului 14—17 mm. Oviscaptul 11 mm. Culoarea corpului cafenie-roşcată, pătat cu galben; ŞŞ verde, punctat cafenie. Elitrele în cea mai mare parte libere, adică neacoperite de pronot. Placa subgenitală masculă pe suprafaţa netedă şi nepăroasă, este puţin crestată şi cu cei doi lobi rotunjiţi (fig. 42, K). Oviscaptul aproximativ de 3 ori mai mare ca lungimea pronotului şi la bază pe faţa superioară negru. Biotop. Pe Juniperus, Spiraea ulmaria, Salix capraea, frunze de Rumex. Băspîndire geografică. Europa centrală, U.E.S.S. (raionul Caluga). în E.P.E. Lăpuşna, Yîlcele (Eegiunea Autonomă Maghiară), Păltiniş, Sibiu (reg. Stalin), Băile Slănic (reg. Bacău), Căldăruşani (reg. Bucureşti), Mănăstirea Lainici (reg. Piteşti), Telega (reg. Ploeşti), Cîrlibaba (reg. Suceava) ; pe munţii Bucegi, Postăvarul. 4. Genul Isophya Brunner v. Wattenwyl 1878 1878 Brunner v. Wattenwyl G., Monogr. d. Phaneropt., Wien, p. 59. ‘Vîrful vertexului în general mult mai îngust decît articolul bazai antenal, rareori tot aşa de lat ; de obicei mai mult sau mai puţin şănţuit. Pronotul cu şanţul transversal tipic aşezat îndărătul mijlocului sau la mijloc ; el este la masculi lăţit înapoi, iar la femele puţin sau de loc. Elitrele sînt scurtate, la femele lobiforme, dar aproape în întregime libere, adică pronotul acoperă numai baza elitrelor. Coapsele picioarelor anterioare fără spin. Meso- şi metasternul lasă dezvelite găurile bazilare (fig. 39, jB). Cercii la masculi curbaţi treptat şi încrucişaţi peste placa subgenitală (fig. 40, A). Placa subgenitală la masculi mai mult sau mai puţin crestată. Oviscaptul cu marginea inferioară curbată treptat, iar vîrful pe faţa de sus şi de jos dinţat. ORTHOPTERA 75 CHEIE DE DETERMINARE A SPECIILOR GENULUI ISOPHYA ). Placa subgenitală masculă profund crestată şi cu cîte 'un dinte alături de stil (fig. 60, F). Placa subgenitală femelă foarte îngust crestată la vîrf (fig. 60, G). Oviscaptul uşor curbat, negru la bază. Răspîndire geografică. Europa de sud, din sudul Franţei pînă în Grecia. în R.P.R. Pădurea Brăneşti, pădurea Măgura — Alexandria (reg. Bucureşti), Schitul Cioclovina (reg. Craiova), Buştenari, Buşteni, Nucet (reg. Ploeşti), mănăstirea Lainici (reg. Piteşti). 16. Genul Rucephaloptera Ebner 1923 (in litt.) 1923 Ebner R., Konowia, II, p. 249. 1882 Thamnotrizon Brunner v. Wattenwyl C., Prodr. europ. Orthopt., Leipzig, p. 332. 1. Bucephaloptera bucephalus Brnnner v. Wattenwyl 1882 1882 Thamnotrizon bucephalus Brunner v. Wattenwyl C., Prodr. europ. Orthopt., Leipzig, p. 338. 1923 Bucephaloptera bucephalus Ebner R., Konowia, II, p. 249. Lungimea elitrelor : g g 21 mm, ŞŞ 24 mm. Oviscaptul 17 mm lungime. Culoarea corpului cenuşie, întunecat marmorat. Eruntea foarte mult plecată, spălăcită, la mijloc cu 2 liniuţe, pe ambele părţi eu cîte o dungă neagră pînă la inserţia antenelor. Pronotul rotunjit, marmorat întunecat, pe marginea posterioară cu o dungă îngustă galbenă; lobii 8. - c. ^394. 114 WILHELM K. KNECHTEL şi ANDREI POPOVICI-BÎZNOŞANU laterali ai pronotului pe toată marginea cu o dungă spălăcită neclară. Masculii au elitrele întunecate, cu nervurile spălăcite. Femurele picioarelor posterioare deasupra şi la bază negru pătate, pe latura internă cu o pată mică neagră. Abdomenul cenuşiu, pe laturi cu o dungă neagră, ventral spălăcit. Segmentul anal la masculi scurt, la mijloc crestat, cu lobii ascuţiţi, păros şi cu spini puţini. Cercii scurţi, drepţi, conici, la bază cu un dinte scurt. Placa subgenitală la masculi lată, triearinată, cu marginea posterioară abia emarginată. Oviscaptul subţire, curbat, baza de culoare deschisă, partea superioară conturată cu negru, iar la mijloc feruginiu. Placa subgenitală femelă puţin crestată, cu lobii foarte mult rotunjiţi. Răspîndire geografică. Taurus, Smirna, Efesus. în R.P.R. citat de Ramme. 17. Genul Gampsoclcis Fieber 1852 1852 Fieber F. X. în Kelch, Grundl. d. Kennt, d. Orthopt. Oberschlesiens, Ratibor, p. 5- Yertextul convex. Antenele mai lungi decît corpul. Pronotul carenat în metazonă. Prosternul cu 2 spini. Elitrele bine dezvoltate. Articolele 1 şi 2 tarsale cu laturile şănţuite în lung. Coapsele picioarelor anterioare prezintă un spin. Organele timpanale în formă de crăpături longitudinale înguste. Tibiile picioarelor anterioare cu laturile şănţuite în lung ; pe faţa superioară 3 spini, dintre care cel apical este extern. Femurele picioarelor posterioare foarte umflate la bază şi dedesubt fără spini. Tibiile picioarelor posterioare la vîrf pe marginea superioară cu 2 spini apicali (unul extern, altul intern), iar pe marginea inferioară 4 pinteni. Sub metatarsul picioarelor posterioare 2 plantule libere mai scurte decît metatarsul. Cercii la masculi cu un dinte intern. Oviscaptul drept, trunchiat la vîrf şi fără dinţişori. 1. Gampsocleis glabra Herbst 1786 1786 Locusta glabra Herbst J.F.W., Fuessly, Arch d. Insectengesch., VIII, p. 193. 1853 Gampsocleis glabra Fischer H., Orthopt. europ. Lipsiae, p. 255. Lungimea corpului 20—26 mm. Oviscaptul 15—22 mm lungime. Culoarea corpului Verde sau cărămizie ; discul pronotului cafeniu sau roşcat, iar lobii cu marginea gălbuie; femurele picioarelor posterioare cu 2 pete ORTHOPTERA 115 longitudinale negricioase; elitrele verzi deschis, cafeniu pătate. Aripile posterioare transparente; abdomenul dorsal verde sau galben, laturile cu cîte o dungă întunecată, ventral galbenă. Corpul subţire. Placa subgenitală femelă crestată la vîrf. Biotop. De la şes pînă la munte pe mirişti, stepe şi fineţe. Răspîndire geografică. Europa centrală, sudică şi de răsărit, U.E.S.S. în E.P.E. Turda, Miheşu de Cîmpie (reg. Cluj), Nuşfalău (reg. Oradea), şi pe muntele Domogled. 18. Genul Pachytraehis Uvarov 1951 în Ramme W., Mitt. zool. Mus. Berlin, XXVII, p. 79. 1853 Pachytrachelus Fieber F. X., Lotos; III, p. 45. Vîrful vertexului mai îngust decît lăţimea primului articol antenal. Antenele foarte lungi. Prosternul fără spini. Elitrele solziforme. Articolele 1 şi 2 tarsale cu laturile şănţuite în lung. Coapsele picioarelor anterioare prezintă un spin. Organele timpanale în formă de crăpături lungi. Tibiile picioarelor anterioare cu laturile şănţuite în lung, pe faţa superioară cu 3 spini, dintre care cel de la vîrf este spânul apical extern. Femurele picioarelor posterioare alungite, cu baza umflată şi dedesubt cu spini. Tibiile picioarelor posterioare la vîrf, pe marginea superioară, cu 2 spini apicali (unul extern, altul intern), iar pe marginea inferioară 4 pinteni. Metatarsul picioarelor posterioare cu 2 plantule libere mai scurte decît metatarsul. Cercii la masculi lungi şi fără dinte. Placa subgenitală femelă la vîrf scobită unghiular. Oviscaptul trunchiat oblic la vîrf* 1. Pachytraehis gracilis Brunner v. Wattenwyl 1861 (fig. 61) 1861 Thamnotrizon gracilis Brunner v. Wattenwyl G., Verh. zool. bot. Gessell., Wien, XI, p. 16. 1882 Pachytrachelus gracilis Brunner v. Wattenwyl G., Prodr. europ. Orthopt., Leipzig, p. 332. 1951 Pachytrachis gracilis Ramme W., Mitt. zool. Mus. Berlin, XXVII, p. 79. Lungimea corpului: 13 mm, ŞŞ 15—18mm. Oviscaptul 16— —17 mm lungime. Culoarea .corpului castanie ; pronotul întunecat, avînd marginea lobilor galbenă. Elitrele întunecate. Femurele unicolore palide. 116 WILHELM K. KNECHTEL şi ANDREI POPOVICI-BÎZNOŞANU Abdomenul dorsal castaniu, iar ventral palid verde. Oviscaptul deasupra castaniu şi dedesubt la bază verzui. Placa subgenitală femelă cu lobii triunghiulari ascuţiţi. Fig. 61. — Pachyirachis gracilis. Ş, insecta din profil (după Brunner). Biotop. Tufişuri de alun (Corylus), fag (Fagus), lemn cîinesc (Ligustrum), singer (Cornus). Răspîndire geografică. Europa sudică. în E.P.E. Reghin (Regiunea Autonomă Maghiară), Hodod (reg. Baia Mare), Aiud, Cluj, Copand, Zalău (reg. Cluj), Guşteriţa, Saschiz (reg. Stalin), Băile Herculane (reg. Timişoara), Comana (reg. Bucureşti), Doftana (reg. Ploeşti), munţii Cozia, Domogled. 19. Genul Rhacocleis Fieber 1853 1853 Fieber F. X., Lotos, III, p. 38. Yertexul convex şi lat. Antenele foarte lungi. Pronotul rotunjit, foarte prelungit înapoi. Prosternul cu 2 spini. Elitrele foarte scurte şi aproape ascunse sub pronot. Meso- şi metasternul cu lobii triunghiulari. Articolele 1 şi 2 tarsale cu laturile şănţuite în lung. Coapsele picioarelor anterioare prezintă un spin. Organele timpanale în formă de crăpături longitudinale înguste. Tibiile picioarelor anterioare cu laturile şănţuite în lung, la vîrf cu un spin apical extern. Picioarele posterioare foarte lungi. Femurele picioarelor posterioare cu baza foarte umflată. Tibiile picioarelor posterioare la vîrf pe marginea superioară cu 2 spini ORTHOPTERA 117 apicali (unul extern, altul intern), iar pe marginea inferioară 2 pinteni. Sub metatarsul picioarelor posterioare 2 plantule libere pe aceeaşi lungime cu metatarsul. Cercii la masculi cu un dinte intern. Placa subgenitală femelă triunghiulară. Oviscaptul aproape drept şi cu vîrful ascuţit. 1. Rhacocleis germanica Herrich - Schaffer 1840 1840 Dedicus germanicus Herrich-Schaffer G.A.W., Nomencl. entom. Regensburg, II, p. 13. 1853 Rhacocleis discrepans Fieber F. X., Lotos, III, p. 38. 1922 Rliacöcleis germanica Chopard L., Faune de France, Orthopt. et Dermapt., Paris, p. 78. Lungimea corpului 15—26 mm. Oviscaptul 14—19 mm lungime. Culoarea corpului cafenie; pronotul cu o pată palidă pe linia mijlocie, iar lobii laterali castanii cu marginile palide; femurele picioarelor posterioare marmorate. Femurele picioarelor posterioare dedesubt cu 4—6 spini. Placa subgenitală crestată la vîrf. Răspîndire geografică. Europa sudică, U.E.S.S., Asia Mică. în E.P.E. Agigea, Mircea Vodă (reg. Constanţa). 20. Genul Yersinella Eamme 1933 1933 Ramme W., Mitt. zool. Mus. Berlin, XVIII, p. 416. Se deosebeşte de genul Rhacocleis avînd pronotul şi abdomenul mai lucios, aceasta din cauza structurii mai netede a chitinei. Şanţurile transversale ale pronotului foarte puţin vizibile; şanţul posterior apare numai ca o adîncitură abia vizibilă ; dunga marginală a lobilor pronotali îngustată posterior şi la vîrf ascuţită. Segmentul anal la masculi posterior aproape neted, nu se termină în 2 vîrfuri. Cercii nedinţaţi, posterior îngroşaţi şi fără dinte curbat. Oviscaptul mai scurt şi mult curbat. 1. Yersinella raymondi Yersin 1860 1860 Pterolepis raymondi Yersin A., Ann. Soc. entom. de France, (3), VIII, p. 524. 1861 Rhacocleis raymondi Brunner v. Wattenwyl C., Verh. zool. bot. Gesell., Wien, p. 803. 1882 Anterastes raymondi Brunner v. Wattenwyl C., Prodr. europ. Orthopt., Leipzig, p. 329. 118 WILHELM K. KNECHTEL şi ANDREI POPOVICI-BiZNOŞANU Lungimea corpului : $$ 12 mm, ŞŞ 13 mm. Lungimea elitrelor : 1,5 mm, ŞŞ 1 mm. Oviscaptul 9—10 mm. Culoarea corpului castanie-roşiatică, cu 2 dungi mai închise de la cap la extremitatea corpului. Antenele foarte lungi, aproape de 3 ori lungimea corpului. Cercii la masculi drepţi, cilindrici, trec de placa subgenitală. Placa subgenitală la femele triunghiulară, scobită la vîrf. Oviscaptul mult curbat, lat. Biotop. Pe arbuşti şi în iarbă. Răspîndire geografică. Europa meridională. în E.P.B. Doftana (reg. Ploeşti), Mănăstirea Cioclovina, Mănăstirea Lainici (reg. Craiova). 21. Genul Metrioptera Wesmael 1838 1838 Wesmael C., Bull. acad. sc. Bruxelles, V, p. 592. 1853 Fieber F. X., Lotos, III, p. 40. Yertexul lat. Antenele mult mai lungi decît corpul. Pronotul cu carena mediană cel puţin în metazonă (fig. 56). Culoarea pronotului poate fi uniformă sau întunecată cu întreaga margine palidă ori întunecată, sau numai marginea posterioară palidă. Prosternul fără spini. Elitrele la unele specii bine dezvoltate, iar la altele scurtate. Coapsele picioarelor anterioare cu spini. Tibiile picioarelor anterioare cu organele timpa- nale cu 2 crăpături înguste; laturile şănţuite în lung, pe faţa superioară un rînd de 3 spini, dintre care unul este spinul apical extern. Femurele picioarelor posterioare fără spini pe faţa inferioară. Tibiile picioarelor posterioare cu 2 spini apicali (unul extern, altul intern) şi 4 pinteni. Articolele 1 şi 2 tarsale ale picioarelor posterioare cu laturile şănţuite în lung. Metatarsul picioarelor posterioare cu plantula liberă mai scurtă decît metatarsul. Cercii la masculi pe faţa internă cu un dinte, care - poate fi aşezat la bază (fig. 62, (7), la mijloc (fig. 62, B) sau în regiunea apicală (fig. 62, A). Placa subgenitală femelă scobită pe marginea apicală. Oviscaptul în formă de seceră. Pentru determinarea speciilor trebuie să se analizeze şi titilatorii : aceştia Fig. 62. — Cercii la mascul : A, Metrioptera bicolor ; J3, Metrioptera roeselii ; C, Metrioptera brachyptera. ORTHOPTERA 119 pot fi curbaţi cu bază lată (fig. 63, B), cu baza subţire (fig. 63, B), cu baza rotunjită şi spinuloasă, drepţi şi foarte scurţi, sau drepţi şi bidentaţi la vîrf. CHEIE DE DETERMINARE A SPECIILOR GENULUI METRIOPTERA 1 (2) Elitrele mai lungi decît abdomenul şi înguste spre vîrf . 3 2 (1) Elitrele nu ajung la vîrful abdomenului sau îl întrec şi în acest caz sînt de aceeaşi lăţime peste tot ......................... 15 3 (4) Titilatorii cu baza lăţită ................................... 5 4 (3) Titilatorii cu baza îngustă şi alungită ...................... 7 5 (6) Titilatorii bidentaţi la vîrf, ramura distală cu spini numeroşi (fig. 63, A) ...................................... 1. M. (Platycleis) denticulata € (5) Titilatorii cu vîrful ascuţit şi puţin îndoit, ramura distală cu spini puţini (fig. 63, B)........................2. M. (Platycleis) grisca 7 (8) Titilatorii unghiular curbaţi înăuntru, ramura distală foarte spinoasă (fig. 63, C).4. M. (Platycleis) escalerai 8 (7) Titilatorii curbaţi în afară, curbura mai mult sau mai puţin rotunjită ................................................................ 9 9 (10) Titilatorii cu ramura distală lungă............................................ 11 10 (9) Titilatorii cu ramura distală scurtă şi aproape dreaptă, baza alungită în exterior ca o aripă (fig. 64, A şi B)...................13 11 (12) Titilatorii cu vîrful ramurii distale ascuţit (fig. 63, B)............ .......................................... . 5. M. (Platycleis) affinis 12(11) Titilatorii cu vîrful ramurii distale pronunţat îndoit în formă de cange (fig. 63, E).............................3. M. (Platycleis) intermedia 13 (14) Cercii cu un dinte aproape de vîrf 8. M. (Tessellana) tessellata 14 (13) Cercii cu un dinte la bază .... 6.M (Montana) montana 15 (16) Titilatorii cu ramurile distale curbate în afară şi cu vîrful îndoit spre interior (fig. 64, G). Lobii pronotului fără dungă palidă. Cercii cu un dinte aproape de vîrf . . 11. M. (Bicolorana) bicolor 16 (15) Titilatorii cu ramurile drepte sau puţin curbate; vîrful lor nu este îndoit spre interior. Lobii pronotului cu o dungă palidă pe toată marginea sau numai posterior....................................17 17 (18) Titilatorii foarte lungi, subţiri, baza lungă şi subţire ; ramurile distale dinţate la vîrf (fig. 64, B). . 12. M. (Bicolorana) domogledi 18 (17) Titilatorii mai scurţi, cu baza mai lăţită în exterior...................19 19 (20) Titilatorii cu ramurile distale scurte, aproape drepte ... 21 20 (19) Titilatorii cu ramurile distale mai lungi şi puţin curbate. . . 23 120 WILHELM K. KNECHTEL şi ANDREI POPOVICI-BIZNOŞANU 21 (22) Titilatorii cu ramurile distale drepte, fără dinţi puternici, la vîrf ascuţite şi cu baza lăţită în formă de aripă (fig. 64, E) ........................................9. M. (Tessellana) vittata 22 (21) Titilatorii cu ramurile distale puţin curbate, cu dinţi puternici, vîrful îndoit puţin, baza lată (fig. 64, F)................................ ........................................ 7. M. (Incertana) incerta 23 (24) Titilatorii cu ramurile distale la vîrf îndoite şi ascuţite (fig. 64, G) . . . .10. M. (Metrioptera) brach yptera 24 (23) Titilatorii cu ramurile distale la vîrf bidentate (fig. 64, H) 13. M. (Roeseliana) roeselli ?? 1 (2) Elitrele lungi cît abdomenul sau mai lungi şi îngustate spre vîrf............... ........................................ 3 2 (1) Elitrele scurte, nu ajung pînă la vîrful abdomenului sau dacă întrec abdomènùl, atunci sînt de aceeaşi lăţime peste tot 15 3 (4) Sternitul 7 abdominal plan .... 5 4 (3) Sternitul 7 abdominal cu ridicături.............................. . 9 5 (6) Oviscaptul uşor curbat, lung cît de 2 ori lungimea pronotului ....................6. M. (Montana) montana 6 (5) Oviscaptul mult curbat, de lungimea pronotului . ... 7 7 (8) Placa subgeniţală dreptunghiulară, lobii îngustaţi şi rotunjiţi ....................................2. M. ((Platycleis) grisea 8 (7) Placa subgenitală cordiformă, lobii mai ascuţiţi........................ ................ ............1. M. (Platycleis) denticulata 9 (10) Sternitul 7 abdominal cu 2 ridicături transversale rotunjite şi spre vîrf un tubercul (fig. 65, A). Placa subgenitală cu lobii laţi .... 3. M. (Platycleis) intermedia 10 (9) Sternitul 7 abdominal cu o ridicătură mediană sau carenat 11 11 (12) Sternitul 7 abdominal cu o ridicătură mediană.....................13 12 (11) Sternitul 7 abdominal cu o carenă comprimată spre vîrf (fig.65, B) ......................................8. M. (Tessellana) tessellata Î3 (14) Placa subgenitală lată, adînc şănţuită; şanţul aproape paralel' cu marginea, la mijloc mult sinuat, lobii interni rotunjiţi, cei externi alungiţi .....................4. M. (Platycleis) escalerai 14(13) Placa subgenitală cu un şanţ foarte lat................ ........... .............................. 5. M. (Platycleis) affinis 15 (16) Oviscaptul de 2 ori mai lung decît pronotul şi uşor spadiform curbat. Placa subgenitală cu partea bazală carinată şi cu 2 mici lobi laterali (fig. 65, C) . . 10. M. (Metrioptera) brachyptera Fig. 63. — Titilatorii speciilor : A, Metriopiera denticulata ; BtMe-trioptera grisea ; C, Metrioptera exalerai; D, Metrioptera of finis ; E, Metrioptera intermedia (după Ramme). 122 WILHELM K. KNECHTEL şi ANDREI POPOVICI-BÎZNOŞANU 16 (15) Oviscaptul cel mult de lungimea pronotului, curbat în formă de seceră ....................................................... 17 17 (18) Placa subgenitală longitudinal şănţuită, lobii rotunjiţi. . . 19 18 (17) Placa subgenitală neşănţuită longitudinal, lobii mai mult sau mai puţin ascuţiţi ... .........................21 19 (20) Sternitul 7 abdominal plan....................7. M. (Incertana) incerta 20 (19) Sternitul 7 abdominal carenat . . . . 9. M. (Tessellana) vittata 21 (22) Placa subgenitală triunghiulară, boltită, la vîrf cu scobitură puţin adîncă..............................11. M. (Bicolorana) bicolor 22 (21) Placa subgenitală triunghiulară, la vîrf cu o scobitură adîncă, lobii lungi şi ascuţiţi...............................................23 23 (24) Elitrele de două ori mai lungi decît pronotul ; cîmpul scapular dilatat după mijlocul elitrei. Lobii pronotului cu dungă deschisă marginală........................13. M. (Roeseliana) roeselii 24(23) Elitrele lungi cît pronotul; cîmpul scapular nu este dilatat după mijlocul elitrei. Lobii pronotului fără dungă marginală 12. M. (Bicolorana) domogledi 1 Metrioptera (Platycleis) denticulata Panzer 1796 1796 Loeusta denticulata Panzer G. W., Fauna insect. Germa., fasc. 33, 5. 1951 Platycleis denticulata Ramme W., Mitt. zool. Mus. Berlin, XXVII, p. 258. Lungimea corpului 17—22 mm. Oviscaptul 9—10 mm lungime. Se aseamănă mult cu Metrioptera (Platycleis) grisea Fabricius, de care se deosebeşte prin următoarele caractere : Placa subgenitală femelă cordi-formă, cu suprafaţa netedă, fiindcă cele 2 umflături laterale sînt puţin «evidente. Titilatorii cu baza lată, bombată; lobii scurţi; ramura distală mai puţin lungă, foarte spinoasă şi la vîrf bidentată (fig. 63, A). Răspîndire geografică. Spania, Portugalia, Elveţia, Germania, în R.P.R. Nucşoara (reg. Hunedoara), Tîmpa (reg. Stalin), Valea Pietrile de pe Retezat. 2. Metrioptera (Platycleis) grisea Fabricius 1793 1793 Loeusta grisea Fabricius J. C., Entom. syst. Hafniae, II, p. 41. 1882 Platycleis grisea Brunner v. Wattenwyl C., Prodr. europ. Orthopt., Leipzig, p. 347. Lungimea corpului 15—22 mm. Oviscaptul 8—10 mm lungime. Culoarea corpului cafenie, nuanţată cu cenuşiu ; elitrele pătate cu cafeniu ; 123 Fig. 64. — Titilatorii speciilor : A, Metrioptera tessellata ; B, Metrioptera montana ; C, Metrioptera bicolor ; D, Metrioptera domogledi ; E, Metrioptera vittata ; F,Metrioptera incerta ; G, Metrioptera brachyptera ; ii, Metrioptera roeselii (după Ramme). 124 WILHELM K. KNECHTEL şi ANDREI POPOVICI-BÎZNOŞANU aripile posterioare transparente. Pronotul cu carenă în metazonă. Elitrele şi aripile posterioare bine dezvoltate, ajung, chiar trec de genunchiul femurelor picioarelor posterioare ; spre vîrf ele sînt îngustate. Tergitul 10 abdominal la masculi cu crestătură rotunjită şi lobii ascuţiţi. Sternitul 7 la» femele plan. Placa subgenitală femelă dreptunghiulară, lobii înguşti şi rotunjiţi. Cercii la masculi conici şi cu un dinte la mijloc. Titilatorii cu baza lată; ramurile distale înguste şi la vîrf ascuţite, nedinţate, puţin spinoase (fig. 63, B). Oviscaptul curbat de la bază şi cu dinţişori la vîrf. Biotop. Coline şi munţi însoriţi. Răspîndire geografică. Europa, U.E.S.S., Asia Mică, Siria. în E.P.E. Praid (Eegiunea Autonomă Maghiară), Cluj, Turda, Co-pand (reg. Cluj), Alba Iulia (reg. Hunedoara), localităţi din împrejurimile Sibiului, Saschiz, Stalin, Eacoş, (reg. Stalin), Băile Herculane (reg. Timişoara), Bucureşti, Comana* (reg. Bucureşti), Lacul Sărat (reg. Galaţi),, Buştenari, Scăeni, Telega (reg. Ploeşti), şi pe muntele Cozia. 3. Metrioptera (Platycleis) intermedia Serville 1839 1839 Dedicus intermedius Servilia A., Hist. nat. inşect. Orthopt., Paris, p. 488. 1853 Platycleis intermedia Fieber F. X., Lotos, III, p. 40. 1922 Metrioptera intermedia Chopard L., Faune de France, Orthopt. et Dermapt.,. Paris, p. 83. Lungimea corpului 21—28 mm. Oviscaptul 9—13 mm lungime. Culoarea corpului cafenie nuanţată cu cenuşiu ; elitrele pătate cu cafeniu ~ Fig. 65. — Metrioptera intermedia, Ş, A, ultimele sternite abdominale ; Metrioptera tessellata. Ş, B, ultimele sternite abdominale ; Metrioptera brachjplhera, Ş, C, placa subgenitală (după Chopard). aripile posterioare transparente. Elitrele bine dezvoltate, ajung şi uneori trec de genunchiul femurelor picioarelor posterioare ; ele sînt înguste spre vîrf. Sternitul 7 la femele cu 2 ridicături transversale (fig. 65, A), iar la ORTHOPTERA 125 vîrf cu o ridicătură unghiulară. Placa subgenitală femelă cu şanţ foarte îngust şi lobii rotunzi. Titilatorii subţiri, alungiţi, dar puţin dilataţi înspre bază, vîrful ramurii distale îndoit puţin în formă de cange (fig. 63, Έ). Oviscaptul are 1 1/2 lungimea pronotului şi este curbat de la bază. Răspîndire geografică. Europa de sud şi de răsărit, U.E.S.S., Africa de nord, Asia centrală şi de vest, Insula Şerpilor. în E.P.E. Lacul Sărat (reg. Galaţi), delta Dunării. 4. Metrioptera (Platycleis) escalerai Bolivar 1899 1899 Platycleis escalerai Bolivar I., Ann. Soc. entom. Belg., p. 603. Lungimea corpului 27 mm. Lungimea elitrelor 37 mm. Culoarea corpului cenuşie-roşcată ; fruntea palidă, adînc punctată, cu 2 pete. Pronotul dorsal plan, posterior scobit. Elitrele şi aripile posterioare dezvoltate, întrec femurul picioarelor posterioare ; elitrele întunecat pătate. Segmentul 7 abdominal la femele ventral foarte mult ridicat, ghebos. Placa subgenitală lată, adînc şănţuită; şanţul aproape paralel cu marginea, la mijloc mai mult sinuat ; lobii interni rotunjiţi, cei exteriori alungiţi. Oviscaptul, cu excepţia bazei, negru; baza curbată, de 1 y2 ori mai lungă decît pronotul. Titilatorii unghiular curbaţi înăuntru ; ramura distală foarte spinoasă (fig. 63, C). Răspîndire geografică. Asia Mică, Insula Şerpilor. 5. Metrioptera (Platycleis) affinis Fieber 1853 1853 Platycleis affinis Fieber F. X., Lotos, III, p. 40. 1922 Metrioptera affinis Chopard L., Faune de France, Orthopt. et Dermapt., Paris, p. 83. Lungimea corpului 22—24 mm. Oviscaptul 13 mm lungime. Culoarea corpului cafenie nuanţată cu cenuşiu; elitrele pătate cu cafeniu; aripile posterioare transparente. Elitrele bine dezvoltate, ajung şi uneori trec de genunchiul femurelor picioarelor posterioare ; ele sînt îngustate spre vîrf. Sternitul 7 la femele cu un mare tubercul median, iar sternitul 6 ghebos. Placa subgenitală femelă cu un şanţ foarte lat. Titilatorii subţiri alungiţi, £u partea bazală subţire, vîrful ramurii distale simplu, ascuţit (fig. 63, D). Oviscaptul aproape de 2 ori lungimea pronotului. 126 WILHELM K. KNECHTEL şi ANDREI POPOVICI-BiZNOŞANU Biotop. Pajişti cu graminee. Răspîndire geografică. Europa de sud, U.R.S.S., Africa de nordr Asia de vest, Insula Şerpilor. în R.P.R. Alexandria (reg. Bucureşti), Agigea, Mircea Vodă (reg^ Constanţa), Posada, Telega, Scăeni (reg. Ploeşti), Deva (reg. Hunedoara). 6. Metrioptera (Montana) montana Kollar 1833 1833 Locusta montana Kollar V., Beitr. z. Landeskun. Oesterr. unter d. Enns, Wienr III, p. 79. 1882 Platijcleis montana Brunner V. Wattenwyl C.. Prodr. europ. Orthopt., Leipzigs p. 353. 1948 Metrioptera montana Tarbinski S. P. 1 Plavilscikov N. N., Opredeliteli nasekomîh. evropeiskoi ciasti SSSR, Moscova, p. 92. 1951 Montana montana Ramme W., Mitt. zool. Mus. Berlin, XXVII, p. 259. Lungimea corpului 14—19 mm. Oviscaptul 10—12 mm lungime· Culoarea corpului cenuşie, nuanţată cu verde ; abdomenul dorsal palid, lateral întunecat, iar ventral galben palid. Elitrele bine dezvoltate, dar nu ajung la genunchii femurelor picioarelor posterioare şi spre vîrf se îngustează. Tergitul 10 mascul scobit şi cu lobii rotunzi. Cercii la masculi conici şi dinţaţi la bază. Sternitul 7 plan. Placa subgenitală femelă lată, transversală şi uşor scobită la vîrf. Titilatorii cu baza îngustă şi lateral prelungită ; ramurile distale scurte, netede (fig. 64, B). Oviscaptul lung, de 2 ori cît pronotul, curbat. Răspîndire geografică. Europa centrală (Austria, Germania), Italia, U.R.S.S. în R.P.R. Reghin (Regiunea Autonomă Maghiară), Zalău (reg. Cluj), STuşfalău (reg. Oradea), Adîncata (reg. Suceava). 7. Metrioptera (Incertana) incerta Brunner Wattenwyl 1882 1882 Platycleis incerta Brunner v. Wattenwyl G., Prodr. europ. Orthopt., Leipzig, p. 352. 1951 Incertana incerta Ramme W., Mitt. zool. Mus. Berlin, XXVII, p. 259. Lungimea corpului : ŞŞ 16 mm. Lungimea elitrelor la ŞŞ 4 mm. Oviscaptul 6 mm lungime. Culoarea corpului cenuşie, fruntea întunecată, occiputul şi vertexul mai palid. Pronotul dorsal plan sau puţin concav : carena mediană în metazonă distinctă; marginea lobilor palidă. Elitrele unicolore cenuşii, scurte, trec puţin de segmentul al 3 lea abdominal. ORTHOPTERA 127 Femurele picioarelor întunecat marmorate, cele posterioare jje faţa externă cu pete puţin distincte. Sternitele abdominale pe partea ventrală plane. Placa subgenitală femelă transversală, lat scobită, lobii rotunjiţi. Oviscaptul cît pronotul de lung, în formă de seceră, bază largă, curbat de la bază, apoi îngustat pînă la vîrf. Titilatorii cu baza alungită lateral, ramurile distale cu dinţi foarte puternici, iar în vîrf puţin îndoite (fig. 64, F). Răspîndire geografică. Germania, Anatolia, Balcani, în R.P.R. Citat de Ramme. 8. Metrioptera (Tessellana) tessellata Charpentier 1825 1825 Loeusta tessellata Charpentier T., Horae entom., Vratislaviae, p. 121. 1882 Platycleis tessellata Brunner v. Wattenwyl C., Prodr. europ. Orthopt., Leipzig, p. 350. 1922 Metrioptera tessellata Chopard L., Faune de France, Orthopt. et Dermapt., Paris, p. 83. 1951 Tessellana tessellata Ramme W., Mitt. zool. Mus. Berlin, XXVII, p. 259. Lungimea corpului 14—16 mm. Oviscaptul 4—5,5 mm lungime. Culoarea corpului gălbuie sau puţin verzuie nuanţată cu negru. Elitrele la mijloc cu 5 pete cafenii închis ; aripile posterioare transparente. Pronotul cu carenă mediană în metazonă. Elitrele bine dezvoltate, dar nu ajung la genunchiul femurelor picioarelor posterioare şi la vîrf îngustate. Tergitul 10 la masculi scobit în unghi şi cu lobii ascuţiţi. Cercii la masculi drepţi cu dinte în treimea apicală. Sternitul 7 femei carenat (fig. 65, B). Placa subgenitală femelă şănţuită, iar la vîrf scobită şi cu lobii rotunzi. Titilatorii în partea bazală ascuţiţi (fig. 64, A). Oviscaptul cît pronotul de lung, are forma de seceră cu baza largă şi este curbat de la bază, apoi imediat îngustat pînă la vîrf. Răspîndire geografică. Europa de sud, U.R.S.S., Africa de nord. în R.P.R. Nucet (reg. Ploeşti). 9. Metrioptera (Tessellana) vittata Charpentier 1825 1825 Loeusta vittata Charpentier T., Horae entom. Vratislaviae, p. 115. 1882 Platycleis vittata Brunner v. Wattenwyl C., Prodr. europ. Orthopt., Leipzig, p. 351. 1948 Metrioptera vittata Tarbinski S. P. i Plavilscikov N. N., Opredeliteli nasekomîh evropeiskoi ciasti SSSR, Moscova, p. 91. 1951 Tessellana vittata Ramme W., Mitt. zool. Mus. Berlin, XXVII, p. 259. Lungimea corpului 13—14 mm. Oviscaptul 6 mm lungime. Culoarea corpului gălbuie, lobii laterali ai pronotului cafenii cu toată marginea 128 WILHELM K. KNECHTEL şi ANDREI POPOVICI-BiZNOŞANU palidă ; elitrele la mijloc cu o dungă neagră şi 4—5 pete transversale cafenii şi de formă rombică. Pronotul carenat posterior. Elitrele ajung aproape pînă la mijlocul abdomenului şi sînt la masculi cel mult de 23 mm lăţime. Aripile posterioare scurtate. Tergitul 10 la masculi scobit în unghi cu lobii ascuţiţi şi convergenţi. Cercii la masculi drepţi, cu dinte în treimea apicală. Placa subgenitală femelă şănţuită posterior, crestată adînc şi cu lobii rotunzi. Oviscaptul puţin mai lung decît pronotul, curbat de la bază ca o seceră. Titilatorii cu baza ascuţit prelungită* iar pe partea externă prelungită în formă de aripă ; ramura distală ascuţită la vîrf (fig. 64, Έ). Biotop. Pajişti cu păducel (Crataegus), porumbari (Prunus spinosa), stejari (Quercus). Răspîndire geografică. Europa de sud-est. U.E.S.S. în E.P.E. Buftea, pădurea Măgura-Alexandria (reg. Bucureşti), Mircea Yodă (reg. Constanţa), Lacul Sărat (reg. Galaţi), Buştenari, Comarnic, Nucet, Scăeni (reg. Ploeşti), Băile Herculane (reg. Timişoara). 10. Metrioptera (Metrioptera) brachyptera Linné 1745 1745 Gryllus brachypterus Linné G., Fauna Suec., p. 237. 1882 Platycleis brachyptera Brunner v. Wattenwyl, Prodr. europ. Orthopt., Leipzig, p. 356. 1922 Metrioptera brachyptera Chopard L., Faune de France, Orthopt. et Dermapt., Paris, p. 84. Lungimea corpului 12—16 mm. Oviscaptul 8—19 mm lungime. ■Culoarea corpului cafenie cu dungi verzi, iar lobii laterali ai pronotului cafenii marmoraţi cu marginea palidă posterior ; elitrele cafenii cu marginea anterioară şi posterioară verde. Elitrele nu ajung la vîrful abdomenului, ci cam la jumătatea lungimii corpului sau în cazul cînd întrec, atunci lăţimea lor este egală peste tot. Cercii la masculi cu dinte la mijloc. Placa subgenitală femelă carenată, cu 2 lobi mici laterali şi cu o scobitură la vîrf (fig. 65, C). Titilatorii scurţi, drepţi şi numai la vîrf puţin curbaţi ^fig. 64, G). Oviscaptul curbat ca o sabie, aproape de 2 ori lungimea pro-notului. Biotop. Pajişti uscate şi mocirloase, turbării şi mlaştini. Răspîndire geografică. Europa centrală, de nord şi de răsărit, TJ.R.S.S. în R.P.R. Borsec, Lăpuşna, Praid, Aita Mare (Regiunea Autonomă Maghiară), Bălan, Tihuţa (reg. Cluj), Comarnic (reg. Ploeşti), Păltiniş ORTHOPTERA 129 (r. Sibiu), Poiana Stalin (reg. Stalin), Cîrlibaba, Dorna Cîndreni, Gura Humorului, Iacobeni, Poiana Stampei (reg. Suceava), şi pe munţii Ceahlău, Cozia, Detunata, Harghita, Hăşmaş, Lucina, Retezat. 11. Metrioptera (Bicolorana) bicolor Philippi 1830 1830 Loeusta bicolor Philippi R. A., Orthoptera Berolinensia, Berolini, p. 24. 1882 Platycleis bicolor Brunner v. Wattenwyl G., Prodr. europ. Orthopt., Leipzig, p. 361. 1922 Metrioptera bicolor Chopard L., Faune de France, Orthopt. et Dermapt., Paris, p. 85. 1951 Bicolorana bicolor Ramme W., Mitt. zool. Mus. Berlin, XXVII, p. 260. Lungimea corpului : ££ 16 mm, ŞŞ 17 mm. Oviscaptul 6 mm lungime. Culoarea corpului verde deschis cu galbenă, iar pronotul gălbui cu o linie palidă ; lobii pronotului fără dungă palidă pe margine. Elitrele verzi, transparente, nu ajung la vîrful abdomenului sau în cazul cînd îl întrec, atunci sînt de aceeaşi lăţime peste tot. Tergitul 10 abdominal la masculi cu scobitură rotundă şi lobii prelungiţi dentiformi. Cercii la masculi cu dintele aproape de vîrf. Placa subgenitală femelă convexă (boltită), îngustă, slab scobită la vîrf şi cu lobii ascuţiţi. Titilatorii curbaţi (fig. 64, (7). Oviscaptul scurt, curbat în unghi chiar de la bază. Biotop. Ierburi înalte tufoase, mirişti. Răspîndire geografică. Europa centrală, sudică şi răsăriteană, U.R.S.S. în R.P.R. Borsec, Reghin, Tulgheş‘(Regiunea Autonomă Maghiară), Aiud, Cluj, Turda (reg. Cluj), Nuşfalău (reg. Oradea), Copşa Mică, împrejurimile Sibiului, Proştea Mare, Rupea, Tîmpa (reg. Stalin), Băile Herculane (reg. Timişoara), Cîineni, Mănăstirea Lainici (reg. Piteşti), Focuri Nestinse, Lopătari, Buştenari, Comarnic (reg. Ploeşti) şi în regiunea Suceava. 12. Metrioptera (Bicolorana) domogledi Brunner v. Wattenwyl 1882 1882 Platycleis domogledi Brunner v. Wattenwyl C., Prodr. europ. Orthopt., Leipzig, p. 360. 1942 Metrioptera domogledi Ramme W., Mitt. zool. Mus. Berlin, XXV, p. 331. 1951 Bicolorana domogledi Ramme W., Mitt. zool. Mus. Berlin, XXVII, p. 260. Lungimea corpului : 16 mm, ŞŞ 17 mm. Oviscaptul 7 mm lun- gime. Culoarea corpului verde feruginiu ; occiputul are de fiecare parte o dungă postoculară neagră. Discul pronotului plan. Elitrele abia întrec 9. — c. 2394. 130 WILHELM K. KNECHTEL şi ANDREI POPOVICI-BiZNOŞANU segmentul al 4-lea abdominal; la vîrf triunghiular alungite. Cercii puţin curbaţi, dintele intern se află în pătrimea apicală. Oviscaptul curbat în unghi. Placa subgenitală femelă profund triunghiular scobită ; lobii triunghiulari, lungi şi depărtaţi. Titilatorii curbaţi (fig. 64, D). Biotop. Pajişti. Răspîndire geografică. R.P.F. Iugoslavia. în R.P.R. Mehadia (reg. Timişoara), pe muntele Domogled. 13. Metrioptera (Roeseliana) roeselii Hagenbach 1822 (fig. 66) 1822 Locusta roeselii Hagenbach J. J., Symbola faunae insect. Helv., Basileae, p. 39. 1822 Platycleis roeselii Brunner v. Wattenwyl G., Prodr. europ. Orthopt., Leipzig, p. 358. 1922 Metrioptera roeseli Chopard L., Faune de France, Orthopt. et Dermapt., Paris, p. 84. 1951 Roeseliana roeselii Ramme W., Mitt. zool. Mus. Berlin, XXVII, p. 260. Lungimea corpului 14—19 mm. Oviscaptul 7—8 mm lungime. Culoarea corpului ruginie, pe cap cu pete cafenii şi negre ; elitrele cafenii-verzi cu nervurile negre ; lobii pronotului cu o dungă palidă de jur-împrejur. Fig. 66. — Metrioptera roeselii. Ş, insecta din profil (după Chopar d). Elitrele ajung pînă aproape de mijlocul abdomenului, iar în cazul cînd sînt mai lungi, au aceeaşi lăţime peste tot ; sînt unicolore. Tergitul 10 Ia masculi scobit îngust ; lobii sînt apropiaţi, ascuţiţi la vîrf. Cercii la masculi dinţaţi ORTHOPTERA 131 In treimea apicală. Placa subgenitală la femele carenată, cu scobitura profundă şi lobii înguşti. Titilatorii drepţi, bidentaţi la vîrf (fig. 64, H). Oviscaptul scurt, slab curbat. Biotop. Pajişti umede cu rogoz (Cyperaceae), din regiunea de coline pînă în munţi. Răspîndire geografică. Europa centrală şi nordică, U.R.S.S. în R.P.R. Gurghiu, Praid, Reghin, Aita Mare, Belin (Regiunea Autonomă Maghiară), Cluj, Colibiţa, Bălan (reg. Cluj), Şimleul Silvaniei (reg. Oradea), împrejurimile Sibiului (reg. Stalin), Comana (reg. Bucureşti), Buştenari, Doftana, Nucet (reg. Ploeşti), şi pe munţii Bucegi, Retezat. 22. Genul D e e t i c u s Serville 1831 1831 Serville A., Ann. seien, nat. zool., XXII, p. 155. 1853 Decticus subgen. Decticus Fischer H., Orthopt. europ. Lipsiae, p. 278. 1922 Tettigonia Chopard L., Faune de France, Orthopt. et Dermapt., Paris, p. 86. Yertexul lat. Antenele puţin mai lungi decît corpul. Pronotul cu discul plan, cu carenă mediană pe toată lungimea, iar lobii se leagă cu discul în unghi. Prosternul fără spini. Elitrele şi aripile posterioare bine dezvoltate şi lungi. Meso- şi metasternul cu lobi triunghiulari. Articolele 1 şi 2 tarsale cu laturile şănţuite în lung. Coapsele picioarelor anterioare cu un spin. Tibiile picioarelor anterioare cu organul timpanal sub formă de 2 crăpături longitudinale înguste; cu laturile şănţuite, iar pe faţa superioară cu un şir de 4 spini, dintre care cel de la vîrf este spinul apical extern. Picioarele posterioare lungi, cu femurele umflate la bază. Femurele picioarelor posterioare pe faţa inferioară fără spini sau cu spinişori fini. Tibiile picioarelor posterioare la vîrf, pe faţa superioară, cu 2 spini apicali (unul extern, altul intern), iar pe marginea inferioară cu 4 pinteni (fig. 12, A). Sub metatarsul picioarelor posterioare 2 plantule libere, mai scurte decît metatarsul (fig. 12, B). Cercii la masculi dinţaţi pe faţa internă. Placa subgenitală femelă la marginea posterioară cu scobitura rotundă. Oviscaptul curbat, granulös şi cu dinţişori la vîrf. CHEIE DE DETERMINARE A SPECIILOR GENULUI DECTICUS 1 (2) Masculii cu tergitul 10 abdominal profund scobit în unghi şi cu lobii depărtaţi. Masculii cu cercii dinţaţi la mijloc. Femelele cu placa subgenitală triunghiulară, scobitura rotunjită şi lobii ascuţiţi (fig. 67, A).............................................. 1. D. verrucivorus 132 WILHELM K. KNECHTEL şi ANDREI POPOVICI-BlZNOŞANU 2 (1) Masculii cu tergitul 10 abdominal îngust, scobit şi cu lobii apropiaţi. Masculii cu cercii dinţaţi aproape de bază. Femelele cu Fig. 67. — Dedicus verrucivorus. Ş, A, placa subgenitală ; Dedicus albifrons. Ş, B, placa subgenitală. placa subgenitală lată, transversală, scobitura şi lobii laţi (fig. 67, B) .2. D. albifrons 1. Decticus verrucivorus Linné 1761 (fig. 68) 1761 Gryllus verrucivorus Linné C., Fauna Suec., p. 237. 1793 Loeusta verrucivora Fabricius J. C., Entom. syst. Hafniae, II, p. 42. 1839 Decticus verrucivorus Serville A., Hist. mat. Orthopt., Paris, p. 486. 1922 Tettigonia verrucivora Chopard L., Faune de France, Orthopt. et Dermapt., Paris, p. 87. Fig. 68. — Dedicus verrucivorus. Ş, insecta din profil (după Brunner). Lungimea corpului : $$ 26—38 mm, ŞŞ 30—34 mm. Culoarea corpului verde, măslinie sau gălbuie cu nuanţări foarte variabile şi pete întunecate ; abdomenul ventral galben ; fruntea verde uniform sau cu nuanţe ORTHOPTERA 133 întunecate ; aripile transparente. Elitrele şi aripile posterioare de lungimea abdomenului sau mai lungi. Masculii cu tergitul abdominal profund scobit în unghi, cu scobitura rotunjită şi cu lobii depărtaţi, iar cercii dinţaţi la mijloc. Femelele au placa subgenitală triunghiulară, cu scobitura rotunjită şi lobii ascuţiţi (fig, 67, A). Biotop. Pajişti şi lanuri cu cereale de la şes pînă în regiunea alpină. Răspîndire geografică. Europa, U.E.S.S., Asia de nord şi de vest, Insula Şerpilor. în E.P.E. Eeghin, Aita Mare (Eegiunea Autonomă Maghiară), Ighiel (reg. Hunedoara), Oopşa Mică, Guşteriţa, Ocna Sibiului, Păltiniş, Saschiz, Şura Mare, Poiana Stalin, Eacoşu de Jos (reg. Stalin), Buftea, Comana, pădurea Storobăneasa—Alexandria (reg. Bucureşti), Nămăeşti, Suslăneşti, Mănăstirea Lainici (reg. Piteşti), Comarnic, Azuga, Nucet (reg. Ploeşti), munţii Bucegi, Cozia, Giumalău, Haşmaş, Earău, Betezat. 2. Decticus albifrons Fabricius 179 1793 Locusta albifrons Fabricius J. C., Entom. syst. Hafniae, II, p. 41. 1839 Decticus albifrons Serville A., Hist. nat. Orthopt., Paris, p. 486. 1922' Tettigonia albifrons Chopard L., Faune de France, Orthopt. et Dermapt., Paris, p. 86. Lungimea corpului 32—38 mm. Culoarea corpului cafenie sau gălbuie, nuanţat marmorat, niciodată verde; lobii laterali ai pronotului cu marginea palidă ; fruntea spălăcită galbenă ca lutul ; abdomenul ventral galben ca paiul. Elitrele mai lungi decît abdomenul; aripile posterioare fumurii. Masculii cu tergitul 10 abdominal îngust scobit şi cu lobii apropiaţi, iar cercii cu un dinte aproape de bază. Femelele cu placa subgenitală lată, transversală, scobitura rotunjită şi lobii laţi (fig. 67, B). Răspîndire geografică. Europa de sud, U.E.S.S., Africa de nord, Asia de vest, Insula Şerpilor. în E.P.E. Citat din pădurea Babadag (reg. Constanţa). 7. Familia bradVPORiDaE Tarbinski i Plavilscikov 1948 iv)48 Tarbinski S. P. i Plavilscikov N. N., Opredeliteli nasekomîh evropeiskoi ciasti SSSR, Moscova, p. 95. 1882 Callimenidae Brunner v. Wattenwyl C., Prodr. europ. Orthopt., Leipzig, p. 249. Insecte mari, voluminoase, greoaie, cu abdomenul gros. Coloraţia corpului în general cu strălucire metalică. Capul mare. Yertexul disproporţionat de lat şi aplecat vertical, aşa încît vîrful vertexului şi antenele 134 WILHELM K. KNECHTEL şi ANDREI POPOVICI-BÎZNOŞANU sînt aproape în mijlocul frunţii. Fruntea complet plană şi scurtă. Pronotul mare, văzut dorsal are forma dreptunghiulară, cu încreţituri mari longitudinale în partea posterioară a metazonei. Carenele laterale ale pronotului pronunţate ; lobii laterali sînt verticali, aşa încît formează un unghi cu discul. Prosternul mai întotdeauna cu 2 spini. Elitrele ascunse sub pronot, ele sînt foarte scurte şi alcătuiesc organul stridulant la masculi. Femurele subţiri şi abia spinoase, iar picioarele posterioare neapte pentru sărit. Tibiile sînt în 4 muchii, şi pe fiecare muchie cu şiruri de spini puternici. Articolele tarsale nu sînt şănţuite lateral, ci rotunjite. Meso- şi metasternul cu lobi triunghiulari. Tergitele abdominale cu tubercule aşezate în şiruri longitudinale. Tergitul al 10-lea abdominal lat şi la masculi imprimat la mijloc. Cercii sînt groşi. Placa subgenitală fără stili. Oviscaptul variabil ca lungime, cu sau fără dinţişori. 23. Genul Bradyporus Charpentier 1825 (fig. 69) 1825 Charpentier T., Horae entomol. Vratislaviae, p. 96. 1853 Callimenus Fischer H., Orthopt. europ. Lipsiae, p. 202. 1874 Dinarchus Stal C., Recensio Orthopterorum, Stockholm, II, p. 7, 24. Specii cu aspect obez. Coloraţia corpului neagră bronzat. Yertexul curbat şi rotunjit, separat de frunte printr-un şănţuleţ şters. Antenele scurte, mai scurte decît corpul ; articolul 1 antenal foarte lăţit ; antenele se inseră pe cap aproape în mijlocul frunţii. Fruntea complet plană şi scurtă. Fig. 69. — jBradyporus sp., Ş, insecta din profil (original). Ochii mici şi globuloşi. Pronotul văzut dorsal are forma dreptunghiulară, cu discul plan, înainte de mijloc concav şi cu marginea posterioară boltită. Discul pronotal cu încreţituri şi imprimări cu puncte, iar partea dinapoi ORTHOPTERA 135 cu încreţituri ridicate, longitudinale. Carenele laterale ale pronotului evidente. Lobii laterali ai pronotului verticali, cu mult mai lungi decît înalţi. Prosternul cu 2 spini sau fără spini. Elitrele complet ascunse sub pronot. Aripile posterioare lipsesc. Femurele scurte, înguste şi aproape fără spini. Tibiile în 4 muchii, cu 4 şiruri de spini puternici. Tibiile picioarelor posterioare cu 2 spini apicali (unul extern, altul intern) pe marginea superioară şi cu 4 pinteni pe marginea inferioară. Tarsele lungi, cu articolele 1 şi 2 cu laturile rotunjite. Meso- şi metasternul lobaţi. Abdomenul dezvoltat, pe marginea posterioară a tergitelor cu tubercule aşezate în şiruri. Tergitul 10 la masculi lat şi imprimat în mijloc. Placa subgenitală fără stili. CHEIE DE DETERMINARE A SPECIILOR GENULUI BRADYPORUS 1 (2) Carenele laterale ale pronotului obtuze în partea posterioară. Lobii laterali ai pronotului cu adîncituri punctate. Oviscaptul aproape cît lungimea abdomenului, cu gonapofizele netede şi cu cîrlige la vîrf........................... 1. B. dasypus 2 (1) Carenele laterale ale pronotului ascuţite şi se întind pînă la mar- ginea posterioară. Lobii laterali ai pronotului sînt netezi. Oviscaptul ceva mai lung decît jumătatea abdomenului, cu denticu-laţii la vîrful gonapofizelor. Gonapofizele depărtate la vîrf 3 (4) Cercii la masculi cu cîrligul lateral ca un cioc. Placa subgenitală la femele cu vîrful scobit şi marginile apicale rotunjite (fig. 70, A) .........................................................3. B. montandonî 3 Fig. 70. A — Bradyporus montandoni : A, placa subgenitală, văzută ventral ; B> cercul ; B Bradyporus longicollis ; C, placa subgenitală văzută ventral; D, cercul (după Uvarov). 4 (3) Cercii la masculi cu cîrligul lateral rotunjit. Placa subgenitală la femele cu vîrful scobit şi marginile apicale ascuţite (fig. 70, C) .... ................. 2. B. longicollis 136 WILHELM K. KNECHTEL şi ANDREI POPOVICI-BlZNOSANÏJ 1. Bradyporus dasypus Illiger 1800 1800 Locusta dasypus Illiger J. G., Wiedemann, Arh. I, p. 144 şi II, p. 320. 1825 Bradyporus dasypus Charpentier T., Horae entom., Vratislaviae, p. 96. 1839 Callimenus dasypus Burmeister H., Handb. Entomol., Berlin, II, p. 677. 1882 Dinarchus dasypus Brunner v. Wattenwyl, Prodr. europ. Orthopt., Leipzig, p. 250. Lungimea corpului : 46—52 mm, ŞŞ 45—55 mm. Lungimea pronotului : 16—17 mm, ŞŞ 13—14 mm. Lungimea femurelor picioa- relor posterioare 18—19 mm. Lungimea oviscaptului 30—32 mm. Culoarea corpului neagră cu luciu verde bronzat ; marginile posterioare ale tergi-telor abdominale cu numeroase punctişoare galbene. Prosternul bispinos sau fără spini. Cercii masculilor cilindrici şi obtuji. Placa subgenitală la femele posterior lat emarginată. Femurele picioarelor posterioare pe faţa· inferioară spre vîrf cu numeroşi spinişori. Biotop. Tufişuri de măcieş (Rosa sp.), păducel (Crataegus sp.), Paliurus, stejar (Quercus sp.), carpen (Carpinus sp.), alun (Corylus), şi pe sol. Răspîndire geografică. R.P. Bulgaria, R.P.F. Iugoslavia. în R.P.R. Pădurea Comana (reg. Bucureşti), Babadag, Istria, Slava-Rusă (reg. Constanţa), Craiova, Filiaşi, Livezi, Plopşoru (reg. Craiova), Greci, Măcin, muntele Pricopan, muntele Orliga, Tulcea (reg. Galaţi), şi în general cîmpia Dunării. 2. Bradyporus longicollis ' Fieber 1853. 1853 Callimenus longicollis Fieber F. X., Lotos, III, p. 205. 1882 Callimenus pancici Brunner v. Wattenwyl C., Prodr. europ. Orthopt., Leipzig, p. 252. Lungimea corpului : <$<$ 55 mm, ŞŞ 45 — 55 mm. Lungimea pronotului : 22 mm, ŞŞ 19 mm. Lungimea femurelor picioarelor posterioare 23 mm. Lungimea oviscaptului 15 mm. Cercii la masculi cu vîrful aproape ascuţit, iar cîrligul scurt şi trunchiat rotunjit ; lobul bazai îngust şi lung (fig. 70, D). Placa subgenitală la femele scobită şi cu marginile vîrfului ascuţite ; fosetele bazale ale acestei plăci sînt mari şi pe marginile laterale placa posedă cîte un spin lung (fig. 70, C). Biotop. Tufişuri, scaieţi. Răspîndire geografică. R.P.F. Iugoslavia, Turcia europeană. în R.P.R. Babadag, Horoslar, Mangalia (reg. Constanţa), Greci, Măcin, Tulcea (reg. Galaţi). ORTHOPTERA 137 Bradyporus longicollis s. sp. dobrogensis Müller 1932 1931 — 1932 Müller A., Verhand. u. Mitt. siebenbürg. Ver. Naturw. Hermannstadt, vol. 81 — 82, p. 81. Cîrligul de la cercii masculi are tendinţa de a se divide în două, iar placa subgenitală femelă nu are spini pe marginile laterale. Răspîndire geografică. în sudul regiunii Constanţa. Uvarov1) înclină a considera această formă cu o specie nonă : Bradyporus dobrogensis. 3. Rradyporus montandoni Burr 1898 1898 Callimenus montandoni Burr M., Trans. Entom. Soc., London, p. 51. 1934 Bradijpoms montandoni Uvarov B. P., Eos, X, p. 71. Lungimea corpului masculilor 53 mm. Culoarea corpului la masculi neagră bronzat strălucitor, ochii cafenii, antenele, cafenii întunecat. Cercii la masculi cu vîrful rotunjit şi cîrligul lateral în formă de cioc aproape ascuţit, iar lobul bazai scund şi lat (fig. 70, B). Placa subgenitală la femele parabolică (fig. 70, A) mult mai lată decît lungă şi cu vîrful puţin profund emarginat. Fosetele bazale ale acestei plăci sînt mici şi transversale. Răspîndire geografică. U.R.S.S. (R.S.S. Moldovenească, leg. S h u g u r o v). în R.P.R. Comana (reg. Bucureşti), leg. Montandon. 8. Familia ephippigeridae Brunner v. Wattenwyl 1882 1882 Brunner v. Vattenwyl G., Prodr. europ. Orthopt., Leipzig, p. 368. Insecte greoaie, caracterizate prin brahicefalie. Yertexul apare ca un mic neg. Pronotul în formă de şea, lung, înapoi mult boltit. Organele timpanale în formă de crăpături sau ovale. Elitrele scurte, compuse numai din organul stridulant şi în întregime acoperit de pronot. Organul stridulant există la ambele sexe. Articolele 1 şi 2 tarsale cu laturi şănţuite *) Eos, II, p. 82. 138 WILHELM K. KNECHTEL şi ANDREI POPOVICI-BiZNOŞANU in lung. Tibiile picioarelor anterioare şănţuite pe laturi şi cu spin apical superior numai la marginea externă. Femurele picioarelor posterioare puţin apte pentru sărit. Tibiile picioarelor posterioare cu spin apical superior numai la marginea internă, iar pe marginea inferioară 2 pinteni. 24. Genul Ephippiger Latreille 1825 1825 Latreille P. A., Fam. nat. règn. anim., 1839 ; Hist. nat. insect. Orthopt., p. 473. 1853 Ephippigera Fischer H., Orthopt. europ. Lipsiae, p. 212. Pronotul dorsal încreţit, iar marginile laterale rotunjite. Prosternul pe marginea anterioară de fiecare parte cu cîte un mic tubercul. Elitrele solziforme concav ascunse sub pronot. Aripile posterioare lipsesc. Tibiile picioarelor anterioare deasupra cu un şir de 2 — 6 spini, dintre care cel apical este spinul apical extern, sau fără spini. Femurele picioarelor posterioare puţin umflate şi dedesubt uneori cu spini pe ambele margini. Tibiile picioarelor posterioare la vîrf pe faţa superioară cu un spin apical intern, iar pe marginea inferioară 2 pinteni. Meso- şi metasternul nu sînt lobaţi. Cercii la masculi scurţi şi cu un dinte. Placa subgenitală masculă cu stilii lungi. Oviscaptul drept sau curbat şi fin dinţat la vîrf. 1. Ephippiger ephippiger Fiebig 1784 (fig. 71, A, B) 1784 Gryllus ephippiger Fiebig J., Schrift. Berlin Gesell, naturf. Freunde, V, p. 160. 1831 Ephippigera vitium Serville A., Ann. seien, nat. zool., XXII, p. 68. 1922 Ephippiger ephippiger Chopard L., Faune de France, Orthopt. et Dermapt., Paris, p. 88. Lungimea corpului : 22 — 25 mm, ŞŞ 24 — 30 mm. Culoarea corpului verde întunecat sau violacee ; elitrele întunecate. Vîrful vertexului turtit de sus în jos. Pronotul de aceeaşi lăţime la marginea anterioară şi posterioară. Tibiile picioarelor anterioare la ambele sexe pe faţa superioară numai cu spin apical, iar femelele uneori cu 2 spini. Femurele picioarelor posterioare dedesubt, pe marginea externă cu 3 spini, iar pe marginea internă cu 7 spini. Tergitul 10 la masculi lat scobit. Cercii la masculi cu un dinte la mijloc. Placa subgenitală masculă la vîrf scobită profund şi rotunjit. Oviscaptul uşor curbat, lungimea 20 — 21 mm. Spermatoforul foarte mare, cu o anexă. ORTHOPTERA 139 Biotop. Mărăcinişuri, pe ierburi, din regiunea colinelor pînă în regiunea fagului. Răspîndire geografică. Europa, U.E.S.S. (Ucraina). Fig. 71. — Ephippiger ephippiger, insecta din profil ; A, ; B, Ş (după Fischer). în E.P.E. Eeghin (Eegiunea Autonomă Maghiară), Brăneşti, Comana (reg. Bucureşti), Cluj, Turda (reg. Cluj), Guşteriţa, Nemşa, Noul Saschiz, Sibiu, Şura Mare, Eacoş (reg. Stalin), Criva, pădurea Lipov (r. Segarcea, reg. Craiova), Călimăneşti (reg. Piteşti), Scăeni, Telega (reg. Ploeşti), Gura Humorului (reg. Suceava), pe munţii Domogled, Suru, Eetezat. 140 WILHELM K. KNECHTEL çi ANDREI POPOVICI-BiZNOŞANU B. Subordinul TRIDACTYLODEA Tarbinski i Plavilscikov 1948 1948 Tarbinski S. P. i Plavilscikov N. N., Oprcdeliteli nasekomîh evropeiskoi ciasti SSSR, Moscova, p. 103. Antenele scurte, moniliforme, formate din 10 articole. Organele timpanale lipsesc. Tarsele picioarelor posterioare formate dintr-un singur articol. Cercii biarticulaţi. Oviscaptul lipseşte. 25. GenulTridactylus Olivier 1789 1789 Olivier, Encycl. méth. hist, nat., IV, p. 26. 1853 Xya (Illiger) Fischer H., Orthopt. europ. L. psiae, p. 152. Insecte mici. Antenele formate din 10 articole. Pronotul mare, bombat. Elitrele scurte, cornoase, cu puţine nervuri şi fără organ stridu-lant. Aripile posterioare dezvoltate. Tibiile picioarelor anterioare fără organ timpanal. Tibiile picioarelor posterioare deasupra în fiecare parte cu cîte 4 spini lungi şi lamelari ; la vîrf cu 4 pinteni, dintre care primii 2 scurţi, iar ceilalţi foarte lungi. Tarsele picioarelor anterioare şi de mijloc formate din 2 articole, iar tarsele picioarelor posterioare formate dintr-un singur articol rudimentar. Paracostele prezintă un apendice cilindric. Placa subgenitală fără stili. 1. Tridactylus variegatus Latreille 1804 (fig. 72) 1804 Latreille P. A., Hist. nat. Grust. et Insect., Paris, XII, p. 19. 1825 Xya variegata Charpentier T., Horae entom., Vratislaviae, p. 84. Lungimea corpului pînă la 6 mm. Lungimea elitrelor 2 mm. Culoarea corpului neagră metalică, pătat cu alb. Pronotul cu marginea inferioară albă. Elitrele lucioase cu baza mai palidă. Tibiile picioarelor posterioare albastre murdar. Abdomenul ventral cenuşiu la masculi şi galben la femele. Capul alungit, în parte ascuns sub pronot, văzut din faţă este de contur triunghiular, fără limite între vertex şi frunte şi un şanţ între frunte şi clipeu, situat pe linia de inserţie a antenelor. Doi ochi orbiculari depărtaţi unul de altul. Trei oceli greu vizibili. Antenele scurte, întrecînd puţin lungimea capului, filiforme, inserate imediat sub ochi, şi formate din 10 ORTHOPTERA 141 articole. Pronotul mare, în formă de scut, cu discul bombat, contur ovoid, avînd marginile anterioare şi posterioare trunchiate, iar marginea inferioară sinuoasă. Sternul îngust şi transversal. Picioarele anterioare adaptate Handlirsch). la săpat nisipul, femurul curbat şi puţin mai lung decît coapsa; tibiile dilatate, păroase, cu un şanţ longitudinal, la vîrf cu 4 pinteni, care servesc la săpat ; tarsul scurt şi format din 2 articole. Picioarele din mijloc cu tibiile fusiforme; tarsul alcătuit din 2 articole. Picioarele posterioare cu femurul dilatat, comprimat; tibiile înguste, puţin curbate, în treimea apicală pe marginea superioară la dreapta şi stingă cu cîte 4 lamele mobile, iar la vîrf 2 pinteni digitiformi articulaţi, mobili ; tarsul redus la un tubercul aşezat între cei 2 pinteni ai tibiilor. Elitrele (fig. 73, A) scurte, cornoase, de formă trapezoidală, cu vîrful trunchiat oblic, fixate de torace printr-un scurt peduncul pe latura bazală spre axa corpului ; nervuri puţine ; fără organ de stridulaţie. Aripile posterioare mai lungi decît elitrele, cutate în evantai, de culoare întunecată în partea anterioară, iar partea posterioară, cu marginea crenată (fig. 73, B). Abdomenul cu 10 tergite; 2 cerci 142 Fig. 73. — Tridactylus variegatus.A, elitra dreaptă (M. Lăcătuşu [del.). B, aripa posterioară dreaptă întinsă (după Handlirs ch). Fig. 74. — Tridactylus variegatus (J. Extremitatea abdomenului din profil ; C, cerc; A, apendice al plăcii anale (după Chopard). Fig. 75. —[Tridactylus variegatus. M, ultimele sternite abdominale la mascul; F, la femele (după Tarbinski). ORTHOPTERA 143 păroşi, alcătuiţi din 2 articole, iar îndărătul celor 2 paraprocte cîte un apendice păros, cilindric (fig. 74). Pe partea ventrală se observă cele 9 sternite, dintre care ultimul formează placa subgenitală. Se deosebesc sexele (fig. 75) prin aceea că femelele au placa subgenitală carenată longitudinal, iar marginea posterioară a sternitului 8 crestată. La femele nu se observă la exterior un oviscapt. Biotop. Trăieşte pe nisipul umed al plajelor de riuri, fluvii şi lacuri, unde se pot găsi în zile cu soare în cantităţi, dar localizat. Răspîndire geografică. Europa centrală şi sudică, Africa de nord, Asia, U.R.S.S. . în R.P.R Grădiştea, Comana (reg. Bucureşti), Gherla, Jibou, Nă-pradea, Dej (reg. Cluj). C. Subordinul GRYLLODEA Tarbinski i Plavilscikov 1948 1948 Tarbinski S. P. i Plavilscikov N. N., Opredeliteli nasekomîh evropeiskoi ciastl SSSR, Moscova, p. 96. Corpul turtit,, rareori comprimat lateral sau aproape sferic. între frunte şi vertex există sau nu un şanţ. Antenele setiforme, lungi, formate din multe articole. Elitrele dezvoltate în diferite grade sau lipsesc. Aripile posterioare dezvoltate sau reduse. Unele specii sînt macroptere, cînd aripile posterioare întrec în lungime elitrele ; altele sînt brahiptere, cu aripile posterioare de aceeaşi lungime cu elitrele; la speciile microptere aripile posterioare sînt reduse. Organele timpanale sînt aşezate pe tibiile picioarelor anterioare, iar organele stridulante la masculi ocupă cîmpul anal şi cel discoidal. Tibiile picioarelor posterioare cu spini numai pe faţa superioară. Tarsele picioarelor posterioare formate din 3 articole. Cercii sînt uniarticulaţi, lungi şi flexibili, uneori sînt scurţi. Placa subgenitală la masculi fără stili. Oviscaptul lung, subţire, aproape cilindric, format din 4 gonapofize. CHEIE DE DETERMINARE A FAMILIILOR SUBORDINULUI GRYLLODEA 1 (2) Picioarele anterioare cu structura obişnuită a insectelor. Feme- lele cu oviscapt . . . ...................................... 3 2 (1) Picioarele anterioare cu tibia transformată pentru săpat. Feme- lele fără oviscapt..............6.Fam. gryllotalpidae 144 WILHELM K. KNECHTKL ii ANDREI l’OPOVICIBIZNOŞANU 3 (4) 4 (3) 5 (6) 6 (5) 7 (8) 8 (7) 9 (10) 1.0 (9) Corpul acoperit cu solzi. Apteri. Tibiile picioarelor posterioare pe faţa superioară numai cu zimţi (fig. 76, A)............ . ...........................5. Fam. mogoplistiuae Corpul nu este acoperit cu solzi. Organele de zbor există sau lipsesc. Tibiile picioarelor posterioare pe faţa superioară cu spini Fig. 76. — Arachnocephalus yersini, A, tibia picioarelor posterioare, din profil (M. Lăcătuşu del.). Oecanthus pellucens. B, tibia picioarelor posterioare din profil (după Chopard). Gryllus campestris. C, picior posterior din profil ; Ps, pinten superior ; Pm, pinten mijlociu ; Pi, pinten inferior. Corpul aproape sferic, fără organe de zbor. Ochii rudimentari. Tibiile picioarelor anterioare fără organ timpanal. Cercii scurţi, cu peri aşezaţi inelar, care dau aparenţă de segmentare . . ......................... 4. Fam. m y r m e <: ophilidae Corpul alungit, cu organe de zbor. Ochii evidenţi. Tibiile picioarelor anterioare cu organ timpanal. Cercii lungi, cu peri aşezaţi neregulat.............................................. 7 Tibiile picioarelor posterioare pe faţa superioară cu spini mari şi între aceştia spini mici (fig. 76, B) . . ................. ............................. 1. Fam. OECANTHIDAK Tibiile picioarelor posterioare pe faţa superioară numai cu spini mari........................................................ 9 Spinii pe tibiile picioarelor posterioare ficşi. Primul articol tarsal al picioarelor posterioare zimţuit deasupra (fig. 76, G). . . ......................................3. Fam. gryllidae Spinii de pe tibiile picioarelor posterioare sînt mobili. Primul articol tarsal al picioarelor posterioare, nu este zimţuit deasupra 2. Fam. nehobiidae ORTHOPTERA 145 1. Familia oecanthidae Brunner y. Wattenwyl 1882 1882 Brunner v. Wattenwyl C., Prodr. europ. Orthopt., Leipzig, p. 420. Capul orizontal, cu antenele foarte lungi. Ocelii lipsesc. Corpul alungit şi subţire. Elitrele dezvoltate cu speculum mare. Tibiile picioarelor anterioare cu 2 organe timpanale ovale. Picioarele posterioare puţin adaptate la sărit, subţiri, cu femurele puţin umflate şi pe tibii cu 2 rînduri de dinţi mici distanţaţi, iar între aceştia cîţiva spini (fig. 76, B). Cercii lungi, cu peri aşezaţi neregulat. 26. Genul O ecanthus Serville 1831 1831 Serville A., Ann. scient, nat. zool., XXII, p. 134. Corpul alungit şi îngust. Capul cu poziţia orizontală. Fruntea şi Yertexul nu sînt separate. Ochii puţin ridicaţi şi de formă ovală, iar ocelii nu sînt vizibili. Antenele foarte lungi şi fragile. Pronotul aproape cilindric, cu lobii răsfrînţi, mai lungi decît înalţi. Elitrele mai lungi decît abdomenul ; cele de la masculi se lărgesc de la bază spre vîrf şi sînt rotunjite la vîrf, cele de la femele sînt înguste şi acuminate ; nervura radială a elitrelor spre marginea anterioară cu 8 —10 ramuri. Speculum mare, străbătut de 2 nervule, harpa nu prezintă nervule oblice. Aripile posterioare bine dezvoltate, uneori mai lungi decît elitrele. Picioarele foarte subţiri. Tibiile picioarelor anterioare cu 2 organe timpanale. Femurele picioarelor posterioare înguste. Tibiile picioarelor posterioare lungi, avînd pe faţa superioară 2 rînduri de dinţi mici şi printre acestea spini mai lungi. Tarsele picioarelor anterioare şi de mijloc cu cîte 3 articole ; tarsele picioarelor posterioare cu 4 articole. Cercii lungi. Oviscaptul drept cu vîrful umflat şi dinţat. 1. Oecanthus pellucens Scopoli 1763 (fig· 77) 1763 Gryllus pellucens Scopoli J. A., Entom. carniol., Vindobonae, p. 32. 1835 Oecanthus pellucens Brullé A., Hist. nat. d. insect., Paris, IX, p. 174. Lungimea corpului 9 —15 mm. Oviscaptul 6 — 7,5 mm. Culoarea corpului galbenă palid sau puţin verzuie şi acoperit cu perişori albicioşi. 10. - c. 2394. 146 WILHELM K. KNECHTEL şi ANDREI POPOVICI-BiZNOŞANU Masculul posedă o glandă situată pe metatorace sub o fosetă prevăzută pe margine cu peri senzitivi. Biotop. Pe ierburi înalte, pe flori, în locuri uscate, prin vii, rareori descinde pe sol. Răspîildire geografică. Europa de nord, centrală pînă în U. E. S. S., Africa de nord, Asia. în E. P. E. Tîrgu Mureş (Eegiunea Autonomă Maghiară), Hodod Tăşnad — Oarei (reg. Baia Mare), Cluj, Sărmaşu, Uioara de Sus — Aiud, Zalău (reg. Cluj), Lu-doşul Mare Alba Iulia (reg. Hunedoara), Şura Mare, Şeica Mare, Mediaş, Bazna, Ocna Sibiului, Saschiz (reg. Stalin), Plăineşti, Lacul Sărat (reg. Galaţi), Bucureşti, Strehaia (reg. Craiova), Scăeni (reg. Ploeşti), Muntele Cozia. 2. Familia nemobiidae Tarbinski i Plavilscikov 1948 1948 Tarbinski S. P. i Plavilscikov N. N., Opredeliteli nasekomîh evropeiskoi ciasti SSSR, Moscova, p. 99. Fig. 77. — Oecanthus pellucens, insecta dorsal (după Chopard). Familia Nemobiidae se deosebeşte de apropiata familie Gryllidae prin următoarele caractere : tibiile picioarelor anterioare cu un singur organ timpanal pe faţa externă ; tibiile picioarelor posterioare pe faţa superioară cu spini mobili; metatarsul picioarelor posterioare pe faţa superioară fără dinţişori ; speculum fără nervură transversală. CHEIE DE DETERMINARE A GENURILOR FAMILIEI NEMOBIIDAE 1 (2) Tibiile picioarelor posterioare pe faţa superioară cu cîte 3 spini mobili pe margine. Oviscaptul lung cît femurele picioarelor posterioare sau mai lung.............................27. Gen. Nemobius ORTHOPTERA 147 2(1) Tibiile picioarelor posterioare pe faţa superioară la marginea externă cu 3 — 4 spini mobili, iar pe marginea internă 4 spini mobili. Oviscaptul mult mai scurt decît femurele picioarelor posterioare............................28. Gen. Pteronemobius 27. Genul Nemobius Serville 1839 1839 Serville A., Hist. nat. Orthopt., Paris, p. 345. Corpul pubescent cu peri foarte lungi. Ocelii dispuşi în triunghi, uneori cei laterali sînt mai bine vizibili. Palpii maxilari cu 3 muchii şi articolul terminal scobit ca o pîlnie. Elitrele scurte, trunchiate, cu nervura radială neramificată. Speculum la masculi divizat printr-o nervură longitudinală în 2 celule. Aripile posterioare scurte sau lipsesc. Tibiile picioarelor anterioare prevăzute cu un singur organ timpanal pe marginea externă. Tibiile picioarelor posterioare pe faţa superioară cu cîte 3 spini mobili pe fiecare margine. Oviscaptul lung cît femurele picioarelor posterioare sau mai lung. 1. Nemobius sylvestris Fabricius 1793 1793 Acheta sylvestris Fabricius J. C., Entom. syst. Hafniae, p. 33. 1882 Nemobius sylvestris Brunner v. Wattenwyl G., Prodr. europ. Orthopt., Leipzig, p. 424. Lungimea corpului 7 —11 mm. Oviscaptul 7 — 8 mm lungime. Culoarea corpului castanie, ventral mai palid; capul negru cu nuanţe galbene ; pronotul gălbui, pătat deasupra cu cafeniu ; elitrele cu nervurile cafenii. Elitrele la masculi ajung la jumătatea abdomenului. Biotop. Păduri, pe muşchi, pe frunzar. Răspîndire geografică. Europa, Algeria, U.R.S.S. (Crimeea şi în localităţile Cernăuţi, Cosmeni, Tetina) (leg. M a r c u). 28. Genul Pteronemobius Jacobson et Bianchi 1904 1904 Jacobson G. et Bianchi G., Orthopt., p. 450.j 1909 Heteronemobius Krauss H., Deutsche entom., Ztschr., p. 141. Corpul pubescent'cu peri foarte lungi. Ochii dispuşi în triunghi uneori numai cei laterali sînt bine vizibili. Palpii maxilari cu 3 muchii şi cu articolul terminal scobit ca o pîlnie. Elitrele lungi, ajung aproape de vîrful 148 WILHELM K. KNECHTEL şi ANDREI POPOVICI-BlZNOŞANU abdomenului, cu nervura radială neramificată. Speculum format dintr-o singură celulă lungă. Aripile posterioare în general rudimentare. Tibiile picioarelor anterioare prevăzute cu un singur organ timpanal pe marginea externă. Tibiile picioarelor posterioare pe faţa superioară, la marginea externă, cu 4 spini, iar pe marginea internă tot cu 4 spini, dintre care primul este ca un tubercul rotunjit la masculi. Oviscaptul mult mai scurt decît femurele picioarelor posterioare. 1. Pteronemobius heydeni Fischer 1853 1853 Gryllus heydenii Fischer H., Orthopt. europ. Lipsiae, p. 185. 1868 Nemobius heydenii Frivaldsky J., Monogi;. orthopt. Hungariae, Pest, p. 78. 1882 Nemobius heydeni Brunner v. Wattenwyl G., Prodr. europ. Orthopt., Leipzig, p. 425. 1922 Pteronemobius heydeni Chopard L., Faune de France, Orthopt. et Dermapt., Paris, p. 101. Lungimea corpului 6—7 mm. Oviscaptul 2,5 mm. Culoarea corpului cafenie-roşcată ; occiputul şi pronotul cu cîte o linie longitudinală palidă ; elitrele castanii. Elitrele trec de segmentul 6 abdominal, vîrful lor la masculi rotunjit, la femele truncbiat. Aripile posterioare rudimentare. Biotop. Locuri umede, mlăştinoase, malul rîurilor. Răspîndire geografică. Europa, Algeria, Asia de vest, U.R.S.S. în R.P.R. Reghin (Regiunea Autonomă Maghiară), Zalău, Luduş, IJioara de Sus, Aiud (reg. Cluj), Cehu Silvaniei (reg. Baia Mare), Orşova (reg. Timişoara), Bucureşti, Chitila (reg. Bucureşti)1). 3. Familia gryllidae Brunner v. Wattenwyl 1882 1882 Brunner v. Wattenwyl G., Prodr. europ. Orthopt., Leipzig, p. 423. Capul mare, globulos. Pronotul, în general, dorsal plan şi fără carene. Prosternul totdeauna fără spini. Meso- şi metasternul nu sînt lobaţi. Elitrele în stare de repaus sînt aşezate orizontal pe spatele insectei, cu nervaţiunea deosebită la masculi şi femele2). Tibiile picioarelor poste- 1) Malcolm Burr descrie o specie nouă, denumită 'Nemobius saussurei şi găsită la Bucureşti ; se deosebeşte de speciile din Europa prin aripile posterioare perfect dezvoltate (Trans. Ent. Soc. London, 1898, p. 52). 2) Organul de stridulaţie de la această familie este descris în partea generală a liicrării. ORTHOPTERA 149 rioare pe faţa superioară cu spini mari, ficşi ; tarsul cu 3 articole la toate picioarele; metatarsul picioarelor posterioare serulat deasupra; între gheare nu există aroliu. Abdomenul format din 10 segmente vizibile,cu 9 sternite la masculi şi 8 la femele; stilii lipsesc. Cercii sînt uniarticulaţi, foarte lungi şi flexibili şi cu peri aşezaţi neregulat. Oviscaptul lung, subţire, cilindric, alcătuit din 2 gon-apofize superioare şi 2 inferioare. CHEIE DE DETERMINARE A GENURILOR FAMILIEI GRYLLIDAE 1(2) Tibiile picioarelor anterioare cu un singur organ timpanal, aşezat pe faţa externă. Masculii cu elitrele puţin mai scurte decît abdomenul, iar la femele foarte scurte şi triunghiulare ..... 29. Gen. Gryllodes 2 (1) Tibiile picioarelor anterioare cu organ tim- panal oval pe faţa externă şi altul mai mic, rotund pe faţa internă (fig. 78). Elitrele la ambele sexe de lungimea corpului ... 3 3 (4) Ocelii dispuşi aproape în linie dreaptă. Fe- murele şi tibiile picioarelor posterioare, precum şi faţa ventrală a abdomenului glabre şi lucioase .... .30. Gen. Gryllus 4 (3) Ocelii dispuşi în triunghi. Femurele şi tibiile picioarelor posteri- oare precum şi faţa ventrală a abdomenului fin pubescente, ceea ce le dă un aspect catifelat . 31, Gen. Gr y 11 ulii s Fig. 78. — Gryllus campestrisTibia picioarelor anterioare, E> pe faţa externă ; /, pe faţa internă ( după Chopard). 29. Genul Gryllodes Saussure 1870 1870 Saussure H., Mission scient. Mexique, p. 409. • Capul sferic, iar marginea posterioară a ochilor pînă la pronot mai lungă decît lăţimea ochiului. Ocelii aşezaţi în triunghi. Discul pronotului la partea posterioară mai lat decît la cea anterioară. Elitrele la masculi puţin mai scurte decît abdomenul, iar la femele scurte şi triunghiulare. Tibiile picioarelor anterioare cu un singur timpan aşezat pe faţa externă. Acest gen este semnalat de A. Müller, în anul 1926 la Brăila, 150 WILHELM K. KNECHTEL şi ANDREI POPOVICI-BÎZNOŞANU 30. Genul Gryllus Linné 1758 1758 Linné C., Syst. nat., p. 428. 1775 Acheta Fabricius J. G., Syst. entom., p. 279. 1877 Liogryllus Saussure H., Mém. Soc. phys. et. nat., Genève, XXV, p. 134. Corpul cilindric. Capul vertical, cu baza lăţită, aproape globulos. Vertexul rotunjit şi lăţit. Fruntea transversală. Ocelii dispuşi aproape în linie dreaptă. Ochii puţin proeminenţi şi puţin depărtaţi de marginea anterioară a pronotului. Pronotul transversal. Elitrele de lungimea corpului, văzute deasupra sînt plane, cu speculum prevăzut cu o nervură transversală. Aripile posterioare îndoite în evantai, mai lungi sau mai scurte decît elitrele. Tibiile picioarelor anterioare pe marginea externă cu un timpan mare, oval şi pe marginea internă un timpan mic, circular. Femurele şi tibiile picioarelor posterioare, precum şi faţa ventrală a abdomenului sînt glabre şi lucioase. Tibiile picioarelor posterioare pe faţa superioară cu 2 rînduri de spini ficşi şi cu 3 pinteni apicali de fiecare parte. Primul articol al tarselor cu 2 rînduri de serulaţii pe faţa superioară. Cercii mai lungi decît femurele picioarelor posterioare, setacei şi cu peri lungi. Oviscaptul foarte drept şi la vîrf lanceolat. 1. Gryllus campeslris Linné 1758 (fig. 79) 1758 Gryllus acheta Linné C., Syst. nat., p. 128. 1877 Liogryllus campestris Saussure H., Mém. Soc. phys. et nat., Genève, p. 128. 1882 Gryllus campestris Brunner v. Wattenwyl G., Prodr. europ. Orthopt., Leipzig, p. 428. 1922 Acheta campestris Chopard L., Faune de France, Orthopt. et Dermapt., Paris, p. 102. Lungimea corpului 20 — 26 mm. Lungimea elitrelor 13—18 mm. Oviscaptul 12—14 mm lungime. Culoarea corpului neagră ; elitrele fumurii, avînd la bază o pată gălbuie; femurele picioarelor posterioare pe faţa inferioară roşcate. Capul mai lat decît pronotul. Elitrele mai lungi decît abdomenul sau puţin mai scurte. Oviscaptul foarte drept, puţin mai lung decît femurele picioarelor posterioare. Biotop. Pajişti, imaşuri şi poieni expuse la soare. Răspîndire geografică. Toată Europa, Africa de nord, vestul Asiei, U.R.S.S. în R.P.R. foarte comun în toate provinciile de la cîmp pînă în regiunea montană. ORTHOPTERA 151 31. Genul Gryllulus Uvarov 1935 1935 Uvarov B. P., Ann. Mag. nat. Hist. (10), XVI, p. 320. Corpul cilindric. Capul vertical, globulos. Fruntea transversală. Ocelii dispuşi în triunghi. Pronotul transversal. Elitrele cu speculum pre- Fig. 79. — Gryllus campestris : insecta stridulează lîngă gura galeriei (după Chopard). văzut cu o nervură transversală. Tibiile picioarelor anterioare cu 2 organe timpanale : unul mare, oval aşezat spre marginea externă şi altul mic, circular spre marginea internă. Femurele şi tibiile picioarelor posterioare, precum şi partea ventrală a abdomenului fin pubescente, ceea ce le dă aspect catifelat. Tibiile picioarelor posterioare au pe faţa superioară 2 rînduri de spini ficşi şi 3 pinteni apicali de fiecare parte. Primul articol al tarselor cu 2 rînduri de serulaţii pe faţa superioară. Cercii mai lungi decît femurele picioarelor posterioare, setacei şi cu peri lungi. Oviscaptul drept şi lanceolat la vîrf. 152 WILHELM K. KNECHTEL şi ANDREI POPOVICI-BIZNOŞANU CHEIE DE DETERMINARE A SPECIILOR GENULUI GRYLLULUS 1 (2) Capul în întregime negru, fără dungi sau linii multicolore .... ...............................................1. Gry. desertus 2 (1) Capul negru sau altfel colorat, dar totdeauna cu dungi, linii sau pete multicolore............................................... 3 Fig. 80.— Gryllus campestris. A, capul văzut din faţă. Gryllus burdigalensis. B, capul văzut din faţă (după Chopard). 3 (4) Capul negru şi cu o linie transversală galbenă între ocelii laterali. Nervura radială a èlitelor neramificată ; harpa cu 2 nervule oblice .............................................. . 2. Gry. frontalis 4 (3) Capul colorat diferit şi cu dungi transverale mai deschise pe faţă. Nervura radială a elitrelor ramificată; harpa cu 2 — 4 nervule oblice.................................................. 5 5 (6) Capul castaniu şi cu 2 dungi transversale deschise pe faţă, cea dintre ochi lată (fig. 80, A). Harpa cu 3—4 nervule oblice. Tibiile picioarelor posterioare pe marginea internă cu 6 spini................. ...............................................4. Gry. domesticus 6 (5) Capul negru şi cu 2 dungi transversale deschise, cea dintre ochi îngustă. Occiputul cu dungi longitudinale deschise (fig. 80, B). Harpa cu 2 nervule oblice. Tibiile picioarelor posterioare cu marginea internă cu 5 spini ................................ ..... 3. Gry. burdigalensis 1. GryUulus desertus Pallas 1771 1771 Gryllus desertus Pallas, Reisen d. versch. Provinz, russ. Reiches, Anhang, p. 468. 1948 Grylhilus desertus Tarbinski S. P. i Plavilscikov N. N., Opredeliteli nasekomîh evropeiskoi ciasti SSSR, Moscova, p. 100. ORTHOPTERA 153 Lungimea corpului 13 —17 mm. Oviscaptul 10 —13 mm lungime Capul unicolor negru, de asemenea şi corpul cu picioarele. Elitrele rareor mai lungi decît abdomenul, în general ajung pînă la segmentul al 4-lea. Nervura radială cu 2 — 5 ramuri. Harpa cu 2 nervule oblice ; speculum mic. Aripile posterioare codate sau scurte. Tibiile picioarelor posterioare cu marginea internă cu 5 spini ; pintenul apical superior intern de aceeaşi lungime cu pintenul mijlociu. Oviscaptul mai lung decît femurul picioarelor posterioare. Biotop. Pajişti şi locuri cultivate. Nu construieşte galerii, ci vagabondează, ascunzîndu-se printre bulgări de arătură. Răspîndire geografică. Europa centrală şi de sud, U.E.S.S., Asia de vest, Africa de nord. în E.P.E. localităţi de pe malul Dunării şi din Dobrogea. a. Gryllulus desertus var. melas Burmeister 1838 1838 Burmeister H., Handb. d. Entom., Berlin, II, p. 734. Elitrele mai scurte decît abdomenul ; aripile posterioare foarte scurte. în R.P.R. citat din pădurea de sălcii de lîngă Giurgiu. b. Gryllulus desertus var. tristis Serville 1839 1839 Serville A., Hist. nat. des insectes Orthopt., Paris, p. 338. Elitrele lungi cît abdomenul. Aripile posterioare foarte scurte. 2. Gryllulus frontalis Fieber 1844 1844 Gryllus frontalis Fieber F. X., Entomol. Monogr., Prag, p. 127. 1948 Gryllulus frontalis Tarbinski S. P. i Plavilscikov N. N., Opredeliteli nasekomîh evropeiskoi ciasti SSSR, Moscova, p. 100. Lungimea corpului 12 —13 mm. Oviscaptul 6—7 mm lungime. Culoarea corpului neagră ; capul negru şi cu o linie transversală galbenă între ocelii laterali. Pronotul păros. Elitrele nu trec de mijlocul abdomenului; nervura radială neramificată; harpa cu 2 nervule oblice. Aripile posterioare de regulă lipsesc, iar cînd există atunci sînt cordate. Tibiile 154 WILHELM K. KNECHTEL şi ANDREI POPOVICI-BtZNOŞANU picioarelor posterioare pe ambele margini cu 4 — 5 spini. Oviscaptul drept şi mai scurt decît femurele picioarelor posterioare. Biotop. Pajişti pietroase şi pe soluri pietroase cu mici arbuşti. Răspîndire geografică. Europa centrală şi sudică, U.E.S.S. în E.P.E. Tîrgul Mureş (Eegiunea Autonomă Maghiară), Hodod, Cehu Silvaniei (reg. Baia Mare), Cluj, Zău, Zalău, Uioara de Sus (reg. Cluj), Yorumloc, Mediaş, Biertan, Ocna Sibiului, Guşteriţa, Sibiu, Saschiz (reg. Stalin), Bucureşti, Buftea, Comana, pădurea Pantelimon, pădurea Storobăneasa-Alexandria, pădurea Mavrodineanca-Alexandria {reg. Bucureşti), Lopătari, Beciu, Scăeni (reg. Ploeşti). 3. Gryllulus burdigalensis Latreille 1804 1804 Gryllus burdigalensis Latreille P. A., Hist. nat. Crust. et inscct., Paris XII, p. 124. 1948 Gryllulus burdigalensis Tarbinski S. P. i Plarilscikov N. N., Opredeliteli nasekomik evropeiski ciasti SSSR, Moscova, p. 100. Lungimea corpului 11 — 14 mm. Oviscaptul 6 — 8,5 mm lungime. Culoarea corpului cenuşie-gălbuie. Capul negru şi cu 2 dungi transversale deschise pe faţă, cea dintre ochi îngustă ; pe occiput linii longitudinale deschise. Pronotul galben cu pete cafenii. Elitrele la masculi lungi cît abdomenul, pe cînd la femele adesea mai scurte ; nervura radială a elitrelor ou 2 ramuri, iar harpa cu 2 nervule oblice. Tibiile picioarelor posterioare pe marginea internă cu 5 spini ; pintenul superior intern puţin mai scurt decît pintenul mijlociu. Oviscaptul nu este mai lung decît femurul picioarelor posterioare. Biotop. Cîmpuri cu cereale şi cîmpii uscate. Răspîiîdire geografică. Europa centrală şi sudică, U.E.S.S., Asia. în E.P.E. Zău de Cîmpie-Sarmaş, Cojocna, Uioara de Sus, Turda (reg. Cluj), Haţeg (reg. Hunedoara), Bazna (reg. Stalin), Pădurea Comana, pădurile Mavrodineanca şi Storobăneasa-Alexandria (reg. Bucureşti), Sihlea (reg. Ploeşti). 4. Gryllulus domesticus Linné 1758 (fig. 81, A) 1758 Gryllus domesticus Linné G., Syst. nat., p. 428. 1948 Gryllulus domesticus Tarbinski S. P. i Plavilscikov N. N., Opredeliteli nasekomîh evropeiskoi ciasti SSSR, Moscova, p. 100. Lungimea corpului 16 — 20 mm. Oviscaptul 11 —15 mm lungime. Culoarea corpului galbenă şi cu cîteva pete castanii ; capul castaniu şi cu ORTHOPTERA 155 2 dungi transversale deschise pe faţă, cea dintre ochi lată ; pe frunte o pată galbenă. Pronotul cu peri ruginii, rotunjit pe marginea posterioară. Elitrele ajung la vîrful abdomenului; nervura radială cu 3 ramuri; harpa <3U 3—4 nervule oblice; aripile posterioare bine dezvoltate, cordate, mai Handlirsch). lungi decît abdomenul. Tibiile picioarelor posterioare pe marginea internă cu 6 spini; pintenul superior intern mai scurt decît pintenul mijlociu. Oviscaptul mai lung decît femurul picioarelor posterioare. Biotop. Locuinţe, brutării, ascuns prin colţurile camerelor ori crăpături de zid şi lîngă sobe, cuptoare, de unde cîntă tot anul, scoţînd note melancolice. Băspîndire geografică. Comun în toată Europa, Africa de nord. în E.P.E. răspîndit peste tot şi este cunoscut sub denumirea de 5,greiere de casă”1). λ) Gryllulus algericus Saussure (= Gryllus algericus Brunner v. Wattenwyl = Gryllus Orthopt. Suec. Lundae, p. 115. 1821 Acridium obscurum Zetterstedt J. W., Orthopt. Suec. Lundae, p. 123. 1825 Tettix bipunctata Fischer H., Orthopt. europ. Lipsiae, p. 425. 1844 Tetrix schrankii Fieber F. X., Entom. Monogr. Prag. p. 130, 134. 1853 Tettix schrankii Fischer H., Orthopt. europ. Lipsiae, p. 427. 1825 Tetrix bipunctata Charpentier T. de, Horae Entom. Vratislaviae, p. 178. 1888 Acrydium kraussi Saulcy M. F. de., Bull. Soc. Entom. de France (6) VIII, p. CXXXV. Lungimea corpului : 7—7,5 mm, ŞŞ 8—9 mm. Culoarea corpului pămîntie întunecată peste tot sau cu nuanţe albicioase, galbene, negre. Pronotul dorsal cu 2 pete negre triunghiulare (fig. 88, B). Antenele puţin mai lungi decît femurele picioarelor anterioare : articolele din mijlocul antenei de 1 :2 ori mai lungi decît lăţimea lor. Carena mediană a pro- notului este convexă ; apofiza pronotală nu trece de genunchiul femurelor picioarelor posterioare. Femurele picioarelor anterioare şi din mijloc cu marginea inferioară dreaptă ; femurele picioarelor din mijloc sînt mai înguste decît partea vizibilă a elitrelor. Aripile posterioare la formele normale (cu aripi scurte) au marginea externă festonată. Gonapofizele (valvele) de sus de 3 ori mai lungi decît lăţimea lor şi cu marginea superioară curbată brusc. Biotop. Locuri umede din cîmpie şi din regiunea de coline. Răspîndire geografică. U.R.S.S. (partea europeană), Europa de mijloc şi sudică, munţii R. P. Mongole, R. P. Chineză. în R.P.R. Borsec, Reghin, Sovata, Tg. Mureş (Regiunea Autonomă Maghiară), Comăneşti, Adjud (reg. Bacău), în pădurile Brăneşti, Chitila, Comana (reg. Bucureşti), Aiud, Cluj (reg. Cluj), Azuga pînă la Cîmpina, Scăeni, Sihlea, Slănic, Vălenii de Munte, (reg. Ploeşti), Cîrţa, Copşa Mică, Mediaş, Sibiu, Agnita, (reg. Stalin), în general în văile Carpaţilor. Fig. 88. — Tetrix subulata. A — (sus) elitra şi (jos) aripa posterioară dreaptă (după H a n d 1 i r s c h). Tetrix sp. B — insecta dorsal (după Handlirsch). Tetrix bipunctata, C — cap şi pronot dorsal (original). 170 WILHELM K. KNECHTEL şi ANDREI POPOVICI-BlZNOŞANtJ 3. Tetrix vittata Zetterstedt 1821 1821 Acrydium vittata Zetterstedt J. W., Orthopt. Suec. Lundae, p. 121. 1901 Acrydium kiefferi Saulcy M. F. de, Miscel. Entom., IX, p. 52. 1951 Tetrix vittata Bei Bienko G. J. i Mistschenko L. L., Saran ce viie faunî SS SR, Moscova, p. 98. Lungimea corpului : 7—8 mm. ŞŞ 8—11 mm. Culoarea corpului variabilă, cenuşie-cafenie, dar în genere unicoloră, cu sau fără pete negre. Carena mediană a pronotului este puţin ridicată ; apofiza pronotală ajunge la genunchiul femurelor picioarelor posterioare. Aripile posterioare nu ajung la vîrful apofizei pronotale. Antenele cam 1 % şi mai lungi decît femurele picioarelor anterioare. Articulaţiile din mijlocul ântenei sînt mai lungi, cît de 3 ori lăţimea articolului. Femurele picioarelor anterioare şi de mijloc cu marginea inferioară dreaptă ; femurele picioarelor de mijloc sînt mai înguste decît partea vizibilă a elitrelor. Aripile posterioare la formele normale (cu aripi scurte) au marginea externă în linie continuă. Gonapofizele (valvele) de sus aproape de 4 ori mai lungi decît lăţimea lor şi cu marginea superioară curbată treptat. Biotop. Locuri umede. Răspîndire geografică. Europa de nord, Polonia, Germania, Belgia, Olanda, Anglia, Franţa, Elveţia, Austria. în E.P.E. citat de E a m m e de pe muntele Cozia la o altitudine de 1600 m, împreună cu specia Stauroderus acroleucus Ebner. 4. Tetrix tiirki Krauss 1876 1876 Tettix tiirki Krauss H., Entom. Monatsbl., nr. 7, ρΓ 103. 1951 Tetrix tiirki Bei Bienko G. J. i Mistschenko L. L., Sarancevîie faunî SSSR, Moscova, p. 96. 1922 Acrydium tiirki Chopard L., Faune de France, Orthoptères et Dermaptères, Paris, p. 139. Lungimea corpului : 7—8 mm, ŞŞ 9—10 mm. Culoarea corpului în general cafenie cu nuanţe negricioase. Carena mediană a pronotului este puţin ridicată, iar apofiza pronotală trece puţin de genunchiul femurelor picioarelor posterioare. Femurele picioarelor anterioare şi de mijloc cu marginea inferioară ondulată (fig. 89, A) ; femurele picioarelor de mijloc sînt mai late decît partea vizibilă a elitrelor. Aripile posterioare ajung la vîrful apofizei pronotale. Primul articol al tarselor picioarelor posterioare r. Fig. 89. — Tetrix tiirki. A — femur şi tibie ; Tetrix subulata. B — femur şi tibie ; Tetrix subulata. C — gonapofize din profil ; Tetrix sp. D — gonapofize din profil ; Asiotniethis, E — femurul piciorului posterior ; Calliptamus. F — femurul piciorului posterior ; Pamphaginae. G — segmentul 1 şi 2 abdominal, din profil; OΓ, organul timpanal ; OK, organul lui Krauss ; Calliptamus italicus. H — prosternul; Calliptamus italicus, I — cercul ; Pezotettix giornae. K — prosternul (după Bei Bienko şi Chopard). 172 WILHELM K. KNECHTEL şi ANDREI POPOVICI-BIZNOŞANU are cele 3 pelote de aceeaşi lungime. Gonapofizele (valvele) de sus late şi cu marginea superioară curbată brusc spre vîrf (fig. 89, D). Biotop. Pe coline însorite, pe maluri nisipoase de rîuri, mai ales unde creşte pipirigul ({Scirpus lacustris L.). Răspîndire geografică. Austria, R.P.F. Iugoslavia, Germania, Elveţia, spre vest pînă în Franţa. în R.P.R. Sihlea, Azuga (reg. Ploeşti), Copşa Mică, Saschiz, Racoşu de Jos (reg. Stalin). în general specia este răspîndită în Transilvania, de-a lungul rîurilor Mureş, Tîrnava şi Olt. în Banat a fost găsită la Orşova (reg. Timişoara). 5. Tetrix subulata Linné 1761 1761 Gryllus subulatus Linné G., Fauna Sueciae, p. 236. 1798 Acrydium subulatum Fabricius J. Chr., Entom. systm., II, p. 26. 1821 Acridium subulatum Zetterstedt J. W., Orthopt. Sueciae, Lundae, p. 106. 1839 Tetrix subulata Burmeister H., Handb. d. Entom., Berlin, II, p. 659. 1849 Tettis bipunctatus Kittary, Bull. Soc. Imp. d. Sciences Natur. Moscou, XXII, p. 478. 1853 Tettix subbulata Fischer H., Orthopt. europ. Lipsiae, p. 421. 1837 Acrydium granulatum Kirby W., cit. Bei Bienko i Mistschenko. Lungimea corpului : 7—8 mm, ŞŞ 9—10 mm. Culoarea corpului variază de la galben-cafeniu la cafeniu închis, cu pete cafenii mai mult sau mai puţin întinse. Pronotul aproape plan, cu apofiza pronotală ce trece mult de genunchiul femurelor picioarelor posterioare. Femurele picioarelor anterioare cu marginea inferioară dreaptă, femurele picioarelor de mijloc cu marginea inferioară tot dreaptă (fig. 89, B), dar sînt mult mai înguste decît partea vizibilă a elitrelor. Aripile posterioare lungi cît apofiza pronotală. Primul articol al tarselor picioarelor posterioare cu pelotul 3 lung cît lungimea pelotelor 1 şi 2 împreună. Gonapofizele (valvele) sus înguste, cu marginea superioară treptat curbată (fig. 89, C). Biotop. Margini de ape, mlaştini, pajişti umede, păduri umede. Răspîndire geografică. întreaga Europă, Anglia, Asia Mică, Siria, U.R.S S. (Amur), Africa de nord, America de Nord. în R.P.R. Reghin, Tg. Mureş (Regiunea Autonomă Maghiară), Mocjar (reg. Oradea), Bucureşti, Buftea, pădurea Chitila, pădurea Comana, păduri lîngă Giurgiu, Grădiştea (reg. Bucureşti), Băgău (reg. Cluj), Agigea, marginile lacului Mangalia (reg. Constanţa), muntele Orliga aproape de Măcin (reg. Galaţi), localităţi împrejurul oraşului Sibiu, Suceava, muntele Ceahlău, Cruce-Barnar. ORTHOPTERA 173 6. Tetrix ceperoi Bolivar 1887 1887 Tetrix ceperoi Bolivar J., Ann. Soc. Entom. Belg., XXXI, p. 267. 1922 Acrydium ceperoi Chopard L., Faune de France, Orthopt. et Dermapt., Paris, p. 140, 1951 Tetrix ceperoi Bei Bienko C. J. i Mistschenko L. L., Sarancevîie faunî SSSR, Moscova, p. 96. Lungimea corpului 9—10 mm, ŞŞ 11—14 mm. Culoarea corpului cafenie sau feruginie cu pete mai închise. Yertexul plan, lărgit înainte şi avansat între ochii compuşi. Pronotul lung, ascuţit înapoi, trece de vîrful genunchilor picioarelor posterioare ; carena mediană ridicată, lateral comprimată şi pare mult ascuţită, în metazonă mult mai ridicată decît care-nele laterale ; carenele laterale uşor curbate în afară (uneori puţin distincte) ; discul pronotal concav între carena mediană şi cele laterale, cu mici rugozităţi, neregulat distribuite. Femurele picioarelor din mijloc cu marginea uşor ondulată. Biotop. Locuri umede. Răspîndire geografică. Germania de sud, Austria, Olanda, Belgia, Franţa, Italia, R.P.F. Iugoslavia, Spania, Portugalia, Africa de nord. In E.P.E. citat de E a m m e, fără a indica localităţi. 7. Tetrix tenuicornis Sahlberg 1891 1891 Tettix tenuicornis Sahlberg J., Medd. Soc. Faun. Flor. Fenn., XIX, p. 47. 1951 Tetrix nutans tenuicornis Bei Bienko C. J. i Mistschenko L. L., Sarancevîie faunî SSSR, Moscova, p. 99. Lungimea corpului : 8,5—10 (12) mm, ŞŞ 9—13 (14) mm. Yer- texul plan, avansat între ochii compuşi. Antenele cu articolele din mijloc de 3 ori mai lungi decît lăţimea lor. Discul pronotal concav între carena mediană şi carenele laterale ; maîginea anterioară a pronotului puţin proeminentă, formează la mijloc un unghi obtuz. Carena mediană înaltă, uşor lamelară şi mult mai ridicată decît carenele laterale. Aripile posterioare cu marginea externă festonată şi cu unghiul apical rotunjit. Gonapofizele dorsale ale oviscaptului de 3 ori mai lungi decît lăţimea lor şi marginea lor superioară mult curbată, care se lasă apoi brusc în jos. Biotop. Fîneţe umede, liziere de păduri, malurile apelor. Răspîndire geografică. Răspîndirea nu este încă clarificată, deoarece a fost confundată cu alte specii. Europa centrală, U.R.S.S. (partea europeană, Baical, Caucaz), Finlanda sudică. în R.P.R. citat de Ramme fără a indica însă localităţi. 174 WILHELM K. KNECHTEL şi ANDREI POPOVICI-BÎZNOŞANU 2. Familia acrididae Bei Bienko i Mistschenko 1951 1951 Bei Bienko C. J. i Mistschenko L. L., Saranceviie fauni SSSR, Moscova, p. 128. 1839 Acridiodea Burmeister H., Handb. d. Entomol., Berlin, II. p. 591. 1900 Acridiidae Redtenbacher J., Die Dermapt. u. Orthopt. Oesterr.-Ung. u. Deutsch., Wien, p. 36. 1829 Locustidae Stephens J. F., A syst. Cat. of Brit. insect., London, p. 22. 1922 Locustidae (Acridiidae) Chopard L., Faune de France, Orthopt. et Dermapt., Paris, p. 115. Insecte mari sau de mărime mijlocie. Capul mare, scurt, fruntea cu un şanţ median, limitat de 2 carene longitudinale; vîrful vertexului mai mult sau mai puţin avansat între ochii compuşi, prezintă două mici adin-cituri laterale triunghiulare sau dreptunghiulare (foveolele temporale), acestea pot lipsi. Ocelele prezente. Antenele cel mult cît jumătate din lungimea corpului, filiforme, la unele specii cu articolele turtite sau cu vîrful măciucat. Pronotul dezvoltat prezintă o carenă mediană şi două laterale, cele laterale delimitează discul pronotal ; pe discul pronotal trei şanţuri transversale mai mult sau mai puţin distincte, dintre care al treilea (şanţul tipic) împarte pronotul în două zone (prozonă şi metazonă). Elitrele dermatice, alungite, cu nervaţiunea următoare : mediastina, humerală (sau radială anterioară), mediană (sau radială mediană), discoidală (sau radială posterioară), ulnară (ulnară anterioară şi ulnară posterioară), anală şi axilară. între nervura ulnară anterioară şi discoidală se află la unele specii (de ex. Aeolopus tergestinus) o nervură denumită nervura intercalată. Dintre suprafeţele delimitate de nervuri sînt importante pentru determinarea speciilor cîmpul mediastin între marginea anterioară a elitrelor şi nervura mediastină şi cîmpul scapular între nervura mediastină şi humerală. CHEIE DE DETERMINARE A SUBFAMILIILOR FAMILIEI ACRIDIDAE 1 (2) Femurele picioarelor posterioare prezintă pe faţa externă între carenele longitudinale o ornamentaţie neregulată (fig. 89, E) sau reticulată (în orice caz nu solziform brăzdată). Pe laturile segmentului 2 abdominal se află cîte o placă ridicată şi zbîrcită (organul lui Krauss), aceasta la forma aripată (fig. 89, G) ; la formele absolut aptere, placa lipseşte. Tibiile picioarelor posterioare cu spin apical extern şi intern............................2. Subfam. pamphaginae ORTHOPTERA 175 2 (1) Femurele picioarelor posterioare prezintă pe faţa externă între carenele longitudinale o ornamentaţie regulată solziform brăzdată (fig. 89, F). Laturile segmentului 2 abdominal sînt netede. Tibiile picioarelor posterioare (cu excepţia genului pezotettix au numai un spin apical intern ................................. 3 3 (4) Prosternul cu o tuberozitate conică ori cilindrică (fig. 89, H) sau cu marginea anterioară prelungită posterior în formă de scut sau placă (fig. 89, K)....................1. Subfam. catantopinae 4 (3) Prosternul plan sau bombat sau are pe el o mică ridicătură ca un neg ......................................................... 5 5 (6) Antenele turtite şi lăţite în formă de spadă, măciucate la capăt ori filiforme. Foveolele în formă de patrulater sau triunghi. Fruntea adesea este oblică şi formează cu vertexul un unghi ascuţit (fig. 90, A). Cîmpul discoidal cu nervaţia regulată (fig. 90, C). Aroliu mare...............................3. Subfam. acridinae 6 (5) Antenele întotdeauna filiforme. Foveolele în formă de patru- later, triunghi sau cu contur neregulat. Fruntea formează cu vertexul un unghi drept sau obtuz rotunjit (fig. 90, B). Cîmpul discoidal cu nervaţiune neregulată (fig. 90, D). Aroliu mic............. ..........................................4. Subfam. oedipodinae 1. Subfamilia catantopinae Bei Bienko i Mistschenko 1951. 1951 Bei Bienko C. J. i Mistschenko L. L., Sarancevîie faunî SSSR, Moscova, p. 131. 1922 Cyrtacanthacrinae Chopard L., Faune de France, Orthopt. et Dermapt., Paris, p. 169. 1925 Acrydiinae Handlirsch A., în Schröder, Handl. d. Entomol., III, p. 466. Capul scurt. Fruntea verticală. Foveolele puţin distincte. Ocelii laterali imediat lîngă ochi. Antenele filiforme. Pronotul plan, cu o carenă mediană; carenele laterale există sau lipsesc. Elitrele dezvoltate sau reduse în formă de lobi ; nervura intercalară lipseşte. Femurele picioarelor posterioare subţiri, cu carena superioară netedă sau cu dinţi mici ; la exterior cu 2 rînduri de ornamentaţii în formă de pene (fig. 89, F). Tibiile picioarelor posterioare nu posedă spin apical extern (cu excepţia genului Pezotettix). Prosternul cu o tuberozitate sau o placă în formă de scut. Sternul toracic cu lobii prelungiţi. 176 C. Fig. 90. — Chorthippus brunneus. A — unghiul format de vertex şi frunte ; Oedipoda coemlescens. B — unghiul format de vertex şi frunte (după B e i Bienko şi Mistschenko); Stenobothrus sp. C — schema nervulaţiei din cîmpul discoidal (orig.) Oedipoda coemlescens. D — Schema nervulaţiei din cîmpul discoidal (orig.). Odontopodisma schmidti. E — placa subgenitală, din profil. F, gonapofize, dorsal (după Bei Bienko şi Mistschenko). ORTHOPTERA 177 CHEIE DE DETERMINARE A GENURILOR SUBFAMILIEI CATANTOPINAE 1 (2) Tibiile picioarelor posterioare cu spin apical extern şi intern. Prosternul cu o protuberanţă în formă de scut (fig. 89, K) . , . .................................. 36. Gen. Pezotettix 2 (1) Tibiile picioarelor posterioare fără spin apical extern. Prosternul cu o protuberanţă cilindrică sau conică (fig. 89, Ή) , . . 3 3 (4) Femurele picioarelor posterioare cu carena superioară netedă. Pronotul fără carene laterale sau acestea sînt abia schiţate. Prosternul cu o protuberanţă conică..................... 5 4 (3) Femurele picioarelor posterioare cu carena superioară fin din- ţată. Pronotul cu carene laterale evidente în partea anterioară. Prosternul cu o protuberanţă cilindrică sau laterală turtită . . 13 5 (6) Prozona lungă, de 2 3/4 lungimea metazonei, socotită în lungul carenei mediane. Placa subgenitală masculă conică, cu vîrful obtuz (fig. 90, B). Gonapofiza cu 2 dinţişori la vîrf (fig. 90. F)..... ........................... 37. Gen. Odontopodisma 6 (5) Prozona scurtă, mai scurtă decît 2 3/4 ori lungimea meta- zonei, socotit în lungul carenei mediane.................... 7 7 (8). Prozona de 2 ori lungimea metazonei ........................ 9 8 (7) Prozona lungă, abia 1 1/2 cît lungimea metazonei ..... 11 9 (10) Pe marginea posterioară a ultimului tergit abdominal la mascul există 2 loburi (fig. 91, A). Placa subgenitală masculă are vîrful cu prelungire conică ascuţită (fig. 91, B). Gonapofiza la vîrf cu 2 dinţişori......................... 38. Gen. Miramella 10 (9) Marginea posterioară a ultimului tergit abdominal la mascul fără lobuli (fig. 91, C). Placa subgenitală masculă cu vîrful obtuz şi slab rotunjit (fig. 91, D). Gonapofiza fără dinţişori la vîrf (fig. 91, B)................. . .39. Gen. Pseudopodisma 11 (12) Elitrele lipsesc sau sînt mult scurtate, încît abia ajung la primul tergit abdominal, ele sînt laterale, adică nu se ating. Aripile posterioare lipsesc sau sînt abia schiţate. Uneori elitrele şi aripile posterioare sînt bine dezvoltate, dar atunci faţa inferioară a femurelor picioarelor posterioare este roşie şi tibiile picioarelor posterioare albastre.................................40. Gen. Podisma 12 (11) Elitrele şi aripile posterioare dezvoltate, ajung numai pînă la ju- mătatea abdomenului, ele sînt apropiate. Tibiile picioarelor posterioare sînt galbene, roşii, uneori albăstrui, dar în acest caz, faţa inferioară a femurelor picioarelor posterioare este galbenă. Uneori elitrele şi aripile posterioare sînt bine dezvoltate. în acest caz 12. - C. 2394. 178 WILHELM K. KNECHTEL şi ANDREI POEOVJCI-BIZNOŞANU tibiile posterioare sînt roşii. Cercii la masculi priviţi din profil sînt laţi, mai îngustaţi spre vîrf ... 41. Gen. Bohemanella Fig. 91. — Miramella sp. A — partea apicală a abdomenului, dorsal. Bt partea apicală a abdomenului, din profil (după Bei Bienko şi Mistschenko). Pseudopodisma fieberi. C, partea apicală a abdomenului ; D, partea apicală a abdomenului din profil. Pseudopodisma fieberi. E, godapofize dorsal (după Bei Bienko şi Mistschenko). Calliptamus italicus. Ff partea apicală a abdomenului din profil (după Chopard). 13 (14) Elitrele foarte scurtate, sînt laterale, adică nu se ating şi abia ajung la primul tergit abdominal. Aripile posterioare sînt abia schiţate sau slab dezvoltate. Cercii la masculi sînt lungi, turtiţi şi cu 2 lobi la vîrf........42. Gen. Paracaloptenus ORTHOPTERA 179 14 (13) Elitrele şi aripile posterioare bine dezvoltate ajung cel puţin la jumătatea abdomenului. Cercii la masculi sînt lungi şi turtiţi, cu 2 lobi la vîrf, dintre care lobul inferior are 2 dinţişori (fig. 91, F) . . .............................................. 43, Gen. Calliptamus 36. Genul Pezotettix Burmeister 1840 1840 Burmeister H., Germar’s Ztschr. Entom., II, p. 51. 1853 Pelecyclus Fieber F. X., Lotos, III, p. 19. 1853 Platyphyma Fischer F., Orthopt. europ. Lipsiae, p. 373. 1854 Pelecycleis Fieber F. X., Lotos, IV, p. 196. Insecte mici. Vertexul plan şi la vîrf rotunjit. Antenele mult mai scurte decît lungimea capului şi a pronotului. Pronotul cu carenă mediană, traversată de 3 şanţuri transversale, dintre care cel tipic aşezat după mijloc. Carenele laterale distincte. Prosternul cu o prelungire a marginii anterioare în formă de scut patrunghiular. Elitrele lobiforme şi depărtate una de alta. Aripile posterioare cu totul rudimentare. Femurele picioarelor posterioare scurte şi groase, cu carena superioară fără dinţi. Tibiile picioarelor posterioare cu 2 spini apicali (unul extern, altul intern) spre deosebire de celelalte genuri de Catantopinae. Aroliul dintre gheare îngust şi prelungit. 1. Pezotettix giornae Eossi 1794 1794 Gryllus giornae Rossi P., Mantissa insect. exhib. etc., Pisa, II, p. 104. 1853 Platyphyma giornae Fischer H., Orthopt, europ. Lipsiae, p. 374. 1922 Pezotettix giornae Chopard L., Faune de France, Orthopt. et Dermapt., Paris, p. 169. Lungimea corpului : 11—13 mm, ŞŞ 15—18 mm. Culoarea corpu- lui cenuşie întunecată unicolor sau cu nuanţe cafenii. Lobii pronotului cafenii. Metapleurele în mod constant cu dungi oblice cenuşii. Femurele picioarelor posterioare pe părţile superioară şi internă cu 2 pete întunecate. Fibiile picioarelor posterioare albastre murdar. Pronotul cu discul încreţit. Elitrele ovale, trec puţin de tergitul 1 abdominal. Tibiile picioarelor posterioare păroase. Cercii masculilor drepţi şi acuminaţi. Biotop. Pajişti şi dumbrăvi. Răspîndire geografică. Europa centrală şi de sud, U.R.S.S., Asia Mică, Maroc, Algeria. în R.P.R. Bucureşti, Comana, Alexandria (reg. Bucureşti), Criva (reg. Craiova), Nucet, Scăeni, Telega (reg. Ploeşti), Mărculeşti (reg. Bucureşti), Geoagiu (reg. Hunedoara), Oradea, Mehadia (reg. Timişoara). WILHELM K. KNECHTEL şi ANDREI POPOVICI-BIZNOŞANU 37. Genul Odontopodisma Dovnar i Zapolski 1933 1933 Dovnar i Zapolski D. P., Tr. zoolog. Instit. Acad. st. U.R.S.S., p. 233. 1953 Pezotettix Fischer H., Orthopt, europ. Lipsiae, p. 365. Diametrul vertical al ochiului aproape egal cu şanţul subocular. Pronotul în partea anterioară aproape fără carenă mediană, carenele laterale lipsesc. Şanţul transversal tipic aşezat după mijloc, încît prozona este de 23/4 ori mai lungă decît metazona ; marginea posterioară a pronotului este emarginată. Prosternul cu protuberanţă conieă. Elitrele mult scurtate, în formă de lobi, totuşi acoperă organul timpanal; ele sînt laterale, adică nu se ating una de alta. Aripile posterioare cu totul rudimentare. Femurele picioarelor posterioare cu carena superioară netedă. Tibiile picioarelor posterioare numai cu spin apical intern. Placa subgenitală la masculi conică şi cu vîrful obtuz. Gonapofizele cu 2 dinţişori la vîrf. , CHEIE DE DETERMINARE A SPECIILOR GENULUI ODONTOPODISMA 1 (2) , Placa supraanală la masculi în jumătatea bazală gîfcuită pe margini şi are în mijloc sau mai înapoi de mijloc 2 dinţi laterali negri. Placa subgenitală la femele cu vîrful adînc crestat şi cu 2 lobi lăţiţi laterali................................... 1. O. schmidti 2 (1) Placa supraanală la masculi este îngustată aproape de bază şi în dreptul gîtuiturii are 2 dinţi laterali negri, iar pe marginile părţii apicale alţi 2 dinţi negri. Placa subgenitală la femele cu vîrful necrestat şi fără lobi laterali ~................. 2. O. decipiens 1. Odontopodisma schmidti (Fieb.) Bei Bienko i Mist. 1951 1853 Podisma schmidtii Fieber F. X., Lotos, III, p. 19. 1951 Odontopodisma schmidti Bei Bienko G. J. i Mistschenko L. L., Sarancevîie faunî SSSR, Moscova, p. 217. 1853 Pezotettix mendax Fischer H., Orthopt. europ. Lipsiae, p. 371. Lungimea corpului : 14—16 mm ; 18·—25 mm ŞŞ. Culoarea corpu- lui galbenă-verde; pe pronot 2 dungi longitudinale negre. Elitrele roz la exterior şi cu marginea neagră. Femurele picioarelor posterioare verzi sau verzi-gălbui cu vîrful roşu. Tibiile picioarelor posterioare albastre-verzui cu spini negri la vîrf. Yertexul îngust. Antenele mult mai lungi decît capul şi pronotul. Formaţiile ţergitului anal denumite furcula, sînt ORTHOPTERA 181 apropiate între ele şi uşor curbate şi convergente la vîrf. Placa supraanală la masculi în jumătatea bazală gîtuită, iar în dreptul gîtuirii pe margine cîte un dinte negru, iar în regiunea apicală lateral cîte o umflătură alungită, îndoită, separată de vîrf printr-o uşoară adîncitură. Placa subanală lateral lată şi aproape complet neagră. Cercii laţi la bază, se îngustează treptat spre vîrf, iar vîrful negru. La femele placa subgenitală în jumătatea apicală adînc crestată şi cu 2 lobi laterali lăţiţi. Biotop. Mai ales în tufişuri. Răspîndire geografică. Austria, E.P.F. Iugoslavia, U.E.S.S., Italia de nord. în E.P.E. Praid, Eeghin, Săcalu de Pădure, Sovata (Eegiunea Autonomă Maghiară), Hodod (reg. Baia Mare), Bălan (reg. Cluj), Ighiel (reg. Hunedoara), Sibiu şi împrejurimi (reg. Stalin), pădurile Chitila şi Storobăneasa, Comana (reg. Bucureşti), Azuga, Doftana (reg. Ploeşti), şi munţii Ceahlău, Domogled, Hăsmaş, Eetezat. Odontopodisma schmidti s. sp. rubipes Eâmme 1951 1951 Ramme W., Mitt. zoologi Mus. Berlin, XXVII, p. 48. Se deosebeşte de forma tipică prin tibiile picioarelor posterioare roşii. Răspîndire geografică. în E.P.E. Cehu Silvaniei (reg. Baia Mare), Eeghin (Eegiunea Autonomă Maghiară). 2. Odontopodisma decipiens Eamme 1951 1951 Ramme W., Mitt. zoolog. Mus. Berlin, XXVII, p. 50. Lungimea corpului : <$<3 14—17 mm; ŞŞ 19—22 mm. Se aseamănă mult cu specia precedentă (Odontopodisma sehmiătii) ; deosebiri fundamentale există în conformaţia pieselor din regiunea terminală a abdomenului (regiunea genitală). Formaţiile tergitului anal denumiţe fiircula sînt ceva mai depărtate între ele, mai subţiri, aproape drepte şi convergente spre vîrf. Placa supraanală la masculi în jumătatea bazală gîtuită, în dreptul gîtuirii pe margine cîte un dinte negru, iar ceva mai spre vîrf, tot marginal, în fiecare parte cîte un dinte negru ; adîncitura apicală îngustă şi mică. Placa subanală latéral lată şi numai cu marginea terminală neagră. Cercii subţiri, uşor curbaţi, vîrful lor negru. La femele placa subgenitală este alungită şi fără crestătură apicală. 182 WILHELM K. KNECHTEL şi ANDREI POPOVICI-BiZNOŞANU Răspîndire geografică. Austria, E. P. Ungară, E. Cehoslovacă, Elveţia, Italia de nord. în E.P.E. Comana (reg. Bucureşti), Tulcea, Măcin (reg. Galaţi), Babadag (reg. Constanţa), Mehadia (reg. Timişoara). 38. Genul Miramella Dovnar i Zapolski 1933 1933 Dovnar i Zapolski D. P., Tr. zoolog. Instit. Acad. st. U.R.S.S., p. 255. 1853 Pezotettix Fischer H., Orthopt. europ. Lipsiae, p. 365 (partim). 1922 Podisma Chopard L., Faune de France, Orthopt. et Dermapt.,^ Paris, p. 170 (partim). Diametrul vertical al ochiului aproape egal cu şanţul subocular. Pronotul fără carene laterale ; şanţul transversal tipic aşezat după mijloc, astfel încît prozona este de 1 %—2 ori mai lungă decît metazona ; marginea posterioară a pronotului este slab scobită la mijloc. Prosternul cu protuberanţă conică. Elitrele sau mult scurtate sau dezvoltate, ajungînd pînă la mijlocul femurelor picioarelor posterioare. Aripile posterioare foarte rudimentare, uneori lobiforme. Femurele picioarelor posterioare cu carena superioară netedă. Tibiile picioarelor posterioare cu un spin apical intern. Abdomenul la masculi pe marginea posterioară a ultimului tergit cu 2 lobuli. Placa subgenitală la masculi se prelungeşte sub forma unui ascuţiş conic. Gonapofiza cu 2 dinţişori la vîrf. 1. Miramella alpina Kollar 1833 (fig. 92, A, B) 1833 Gryllus alpinus Kollar V., Beitr. z. Landeskunde Oesterreichs etc., Wien, III, p. 83. 1853 Pezotettix alpina Fischer H., Orthopt. europ. Lipsiae, p. 368. 1951 Miramella alpina Bei Bienko C. J. i Mistschenko L. L., Sarancevîie faunî SSSR^ Moscova, p. 226. 1922 Podisma alpina Chopard L., Faune de France, Orthopt. et Dermapt., Paris, p. 170. 1840 Acridium pulchellum Herrich-Schäffer G.A.W., Nomencl. entom. Regensburg, II, p. 8. 1849 Podisma frigidum Fischer F., Jahresb. Mannh. Ver., Naturk., XV, p. 38. Lungimea corpului : 16—23 mm, ÇÇ 22—31 mm. Lungimea eli- trelor : <$<$ 2,5—4 mm, ŞŞ 4—4,5 mm. Culoarea corpului verde lucitoare, cu nuanţe roşii şi negre ; pronotul măsliniu palid şi cu 2 dungi longitudinale. Elitrele unicolore cafenii. Femurele picioarelor posterioare deasupra cu 2 Fig. 92. — Miramella alpinea. A, insecta din profil (după Fischer); ..Miramella alpina var. collina. B — insecta din profil (după Brunner) Podisma pedestris. C — insecta, dorsal (după Chopard); P arac alo ptenus 4aloptenoides. D — insecta din profil (după II o u 1 b e r t ) ; Calliptamus italicus. E — insecta din profil (după Houlbert)· 184 WILHELM K. KNECHTEL şi ANDREI POPOVICI-BiZNOŞANU pete negre, cu şanţul inferior şi carena inferioară purpurii, iar genunchii negri. Tibiile picioarelor posterioare la masculi cu baza violacee murdar şi cu un inel de culoare neagră, iar jumătatea apicală galbenă sau galbenă palid ; la femele tibiile sînt galbene murdar, cu spini albicioşi, iar vîrful negru. Antenele scurte şi groase. Oarena mediană a pronotului vizibilă ; metazona încreţită. Elitrele ovale şi laterale, ajung la tergitul 2 abdominal. Cercii la masculi cu vîrful ascuţit. Biotop. în munţi înalţi, mai ales pe tufişuri scunde. Răspîndire geografică. Europa pînă în Siberia, Japonia. în E.P.E. Borsec, Tuşnad (Eegiunea Autonomă Maghiară), Făgăraş, Poiana Stalin (reg. Stalin), Azuga (reg. Ploeşti), Banloc ; munţii Bucegi, Ceahlău, Giumalău, Lucina, Postăvarul, Earău, Eetezat, Ciucaş. Miramella alpina var. collina Brunner v. Wattenwyl 1864 1864 Pezotettix alpinus var. collina Brunner v. Wattenwyl G., în Künstler, Verh. zool. bot. Gesell., Wien, XIV, p. 773, 775. 1951 Miramella alpina collina Bei Bienko C. J. i Mistschenko L. L., Sarancevîie faunî SSSR, Moscova, p. 227. 1922 Podisma alpina var. collina Chopard L., Faune de France, Orthopt. et Dermapt., Paris, p. 171. Se deosebeşte de forma tipică prin elitrele şi aripile posterioare mai lungi, care trec de mijlocul abdomenului. Răspîndire geografică. U.R.S.S. (Ucraina), Austria, R. P. F. Iugoslavia, E. Cehoslovacă. în R.P.R. Mănăstirea Pasărea, Brăneşti, Comana (reg. Bucureşti), Colibiţa (reg. Cluj), Ighiel (reg. Hunedoara), Azuga (reg. Ploeşti) ; munţii Hasmaş, Postăvarul. 39. Genul Pseudo podisma Mistschenko 1947 1947 Mistschenko L. L., Proc. R. Entom. Soc. London (B), XVI, p. 11. 1882 Pezotettix Brunner v. Wattenwyl G., Prodr. europ. Orthopt., Leipzig, p. 222 (parţim). Diametrul vertical al ochiului aproape egal cu lungimea şanţului subocular. Pronotul fără carene laterale ; lungimea prozonei de 1 %—2 ori mai mare decît a metazonei; marginea posterioară a pronotului uneori slab scobită la mijloc. Prosternul cu protuberanţă conică. Elitrele mult scurtate, ajung la tergitul 2 abdominal ; ele sînt laterale. Aripile posterioare ORTHOPTERA 185 foarte rudimentare. Femurele picioarelor posterioare cu carena superioară netedă. Tibiile picioarelor posterioare numai cu spin apical intern. Abdomenul la masculi pe marginea posterioară a ultimului tergit fără lobuli. Placa subgenitală la masculi cu vîrful obtuz, slab rotunjit. Gonapofizele fără dinţişori la vîrf. 1. Pseudopodisma fieberi Scudder 1897 1897 Podisma fieberi Scudder S., Proc. U. S. Nat. Mus., XX, /p. 112, 115. 1861 Pezotettix schmidti Brunner v. Wattenwyl C., Prodr. europ. Orthopt., Leipzig, p. 225. 1951 Pseudopodisma fieberi Bei Bienko C. J. i Mistschenko L. L., Sarancevîie fauni SSSR, Moscova, p. 228. Lungimea corpului : <$<$ 17—23 mm ; ŞŞ 23—30 mm. Lungimea elitrelor : 3—4 mm, ŞŞ, 4—6 mm. Culoarea corpului galbenă-verde, pe pronot de fiecare parte o dungă longitudinală neagră. Elitrele roşii murdar, cu marginea neagră. Femurele picioarelor posterioare galbene, înspre vîrf roşii, fără peté întunecate. Tibiile picioarelor posterioare galbene, cu un spin ce are vîrful negru. Corpul păros pe faţa inferioară. Placa anală la masculi triunghiulară, cu 2 proeminenţe la mijlocul marginilor laterale. Biotop. Pajişti umede şi tufişuri de cîmpie pînă mai sus de regiunea fagului. Răspîndire geografică. U.E.S.S. (Ucraina), E. Cehoslovacă, E. P. Ungară, E. P. F. Iugoslavia, E. P. Bulgaria. în E.P.E. Bălan, Eoşia Montană, Zalău (reg. Cluj), Ighiel, Nucşoara (reg. Hunedoara), Hodod (reg. Baia Mare), Sibiu, Saschiz (reg. Stalin), Cîineni, Lainici (reg. Piteşti), Sinaia, Buştenari, Posada (reg. Ploeşti), Fundu Moldovei (reg. Suceava) ; pe munţii Bucegi, Ceahlău, Cozia, Domo-gled, Lucina, Earău, Eetezat, Suhard. 40. Genul Podisma Berthold 1827 1827 Berthold, Latreille’s natürl. Famil. d. Thierreichs, p. 411. 1853 Pezotettix Fischer H., Orthopt. europ. Lipsiae, p. 365 (partim). Diametrul vertical al ochiului la masculi aproape egal cu lungimea şanţului subocular, iar la femele puţin mai scurt ca şanţul. Pronotul fără carene laterale, pe disc sculptura încreţită ; prozona egal de lungă cu me-tazona sau puţin mai lungă ; marginea posterioară a pronotului uneori slab 186 WILHELM K. KNECHTEL şi ANDREI POPOVICI-BÎZNOŞANU scobită la mijloc. Prosternul cu protuberanţă conică. Elitrele lipsesc (apter) sau sînt mult mai scurte, încît abia ajung la primul sau al doilea tergit abdominal şi sînt laterale, adică nu se ating dar totuşi acoperă organele timpanale. Aripile posterioare lipsesc sau sînt cu totul rudimentare. Uneori elitrele şi aripile posterioare sînt bine dezvoltate, dar atunci faţa inferioară a femurelor picioarelor posterioare e roşie, iar la tibiile picioarelor posterioare este albastră. Femurele picioarelor posterioare cu carena superioară netedă. Tibiile picioarelor posterioare prevăzute numai cu spin apical intern. Abdomenul la masculi pe marginea posterioară a ultimului tergit abdominal cu 2 lobuli. Placa subgenitală la masculi conică obtuză. Gonapofi-zele ascuţite, fără dinţişori la vîrf. 1. Podisma pedestris Linné 1761 (fig. 92, C) 1761 Gryllus pedestris Linné G., Fauna suec., p. 239. 1853 Pezotettix pedestris Fischer H., Orthopt. europ. Lipsiae, p. 369. 1773 Acrydium apterum De Geer G., Mém. serv. hist, insect., Stockholm, III, p. 474. 1922 Podisma pedestris Ghopard L., Faune de France, Orthopt. et Dermapt., Paris, p. 170. Lungimea corpului : 17—19 mm, ŞŞ 24—30 mm. Culoarea corpu- lui roşie întunecat cu nuanţe galbene, lobii pronotului negri şi marginea inferioară galbenă. Femurele picioarelor posterioare cafenii-roşcate, deasupra cu 2 pete întunecate, puţin evidente, faţa inferioară roşie. Tibiile picioarelor posterioare albăstrui, cu spinii albi, dar vîrful lor negru. Antenele mai lungi decît lungimea capului şi a pronotului. Carena mediană a pronotului puţin evidentă. Cercii la masculi scurţi şi acuminaţi la vîrf. Gonapofizele ventrale cu un dinte pe marginea inferioară. Lungimea elitrelor : 2—3,5 mm, ŞŞ 1,8—5 mm. La formele macroptere elitrele mas- culilor au lungimea de 19,5—22,3 mm, la femele 19,8—23,4 mm. Biotop. Pe pajiştile munţilor înalţi, rareori coboară în regiunile dealurilor. Răspîndire geografică. Aproape toată partea europeană a U.R.S.S., Siberia, Caucaz, R. P. Mongolă, Europa de vest. în R.P.R. Tulcea (reg. Galaţi), Fundu Moldovii (reg. Suceava). 41. Genul Rohemanella Ramme 1951 1951 Ramme W., Mitt. zoolog. Mus. Berlin, XXVII, p. 18, 56. 1853 Pezotettix Fischer H., Orthopt. europ. Lipsiae, p. 365 (partim). 1873 Melanoplus Stal C., Recensio orthopterorus, I, p. 79 (partim). ORTHOPTERA 187 Vîrful vertexului înfundat. Pronotul plan, cu sculptura puţin pronunţată ; prozona evident mai lungă decît metazona, aceasta din urmă cu marginea posterioară în unghi obtuz rotunjit. Elitrele cu totul reduse (micropter) sau rar rudimentare (brachipter). Organul timpanal prezent. Segmentul anal (tergitul 10) la masculi cu 2 furcule. Placa anală numai în jumătatea bazală cu un şanţ mijlociu. Cercii la masculi plani, apical lărgiţi în formă de lingură. Marginea superioară a gonapofizelor dorsale ondulată în formă de S, iar gonapofizele ventrale dinţate. 1. Bohemanella frigida Boheman 1846 1846 Gryllus frigidus Boheman C. H., Oefvers. Vet. Akad. Förh., p. 80. 1853 Pezotettix frigida Fischer H., Orthopt. europ. Lispiae, p. 366. 1922 Podisma frigida Chopard L., Faune de France, Orthopt. et Dermapt., Paris, p. 171. 1951 Melanoplus frigidus Bei Bienko C. J. i Mistschenko K. L., Saracevîie faunî SSSR, Moscova, p. 232. Lungimea corpului : 17—20 mm, ŞŞ 24—26 mm. Lungimea elitrelor : (?(J 6,3—7,5 mm, ŞŞ 6—11,2 mm ; la formele macroptere : 14,5 —17,8 mm; ŞŞ 22—25,6 mm. Culoarea corpului măslinie sau roşie întunecată ; pe lobii laterali ai pronotului cîte o pată neagră lucioasă. Aripile posterioare fumurii. Femurele picioarelor posterioare măslinii, pe latura externă cu 2 dungi întunecate, iar latura internă roşcată, genunchiul întunecat. Tibiile picioarelor posterioare roşii, cu spini negri. Corpul păros. Antenele mai scurte decît lungimea capului şi a pronotului. Pronotul cu carena mediană slab dezvoltată. Biotop. Pe pajiştile munţilor înalţi. Răspîndire geografică. Alpi, Balcani, Scandinavia, U.R.S.S. partea europeană, Siberia, Camciatca, Altai, Manciuria. în R.P.R. citat de Zottu de pe muntele Caraiman, dar de atunci (1908) nu a mai fost găsit. 42. Genul Paracăloptenus Bolivar 1876 1876 Bolivar J., Ann. Soc. Esp. Hiet. Nat., Y, p. 296. 1882 Caloptenus Brunner v. Wattenwyl C., Prodr. europ. Orthopt. Leipzig, p. 216 (partim). Vertexul abrupt, la masculi concav, la femele convex. Pronotul şi discul plan şi marginea posterioară trunchiată şi emarginată; carena 188 WILHELM K. KNECHTEL şi ANDREI POPOVICI-BiZNOŞANU mediană evidentă ; carenele laterale distincte ; şanţul transversal tipic abia traversează carena mediană. Prosternul cu protuberanţă turtită, la vîrf obtuză. Elitrele aşezate lateral, în formă de lobi, trec de al 2-lea tergit abdominal. Aripile posterioare foarte rudimentare sau slab dezvoltate. Femurele picioarelor posterioare puternice, cu carena superioară dentată. Tibiile picioarelor posterioare fără spin apical extern. Cercii la masculi mult curbaţi, avînd forma de lamelă, terminată cu 2 lobi. 1. Paraealoptenus caloptenoides Brunner v. Wattenwyl 1861x) (fig. 92, D) 1861 Platyphyma èaloptenoides Brunner v. Wattenwyl C., Yerh. zool. bot. Gesell. Wien XI, p. 226. 1876 Calliptenus brunheri Stal G., Bih. Sven. Vet. Akad. Han dl., IV, p. 14. 1922 Paraealoptenus caloptenoides Chopard L., Faune de France, Orthopt. et Dermapt. Paris, p. 173. Lungimea corpului : ^15—22 mm, ŞŞ 26—38 mm. Culoarea corpului feruginoasă întunecat şi pătat cu negru. Discul pronotului negru. Elitrele unicolore, cu pete întunecate sau cu dungi longitudinale palide. Femurele picioarelor posterioare nu au niciodată latura internă neagră. Tergitele abdominale au pe laturi dungi oblice întunecate. Biotop. Pe pajişti de munte (rar). Răspîndire geografică. Europa sud-estică, U.R.S.S. (hotar cu R.P.R.), Asia Mică, Corfu, Siria. în R.P.R. Regiuni transcarpatine, muntele Domogled. 43. Genul Calliptamus Serville 1831 1831 Serville A., Ann. seien, natur, zool., XXII, p. 284. 1839 Caloptenus Burmeister H., Handb. d. Entom., Berlin, II, p. 637. Yertexul abrupt, lat, concav, rareori convex. Pronotul cu marginea posterioară unghiulară, discul plan ; carena mediană evidentă ; carenele laterale distincte ; şanţul transversal tipic, abia traversează carena mediană. Prosternul cu protuberanta aproape cilindrică, vîrful rotunjit. Eli-trelé bine dezvoltate, de asemenea aripile posterioare ajung cel puţin la *) Ramme citează pentru R.P.R. numai specia Par. bolivari Uvarov. Nu ne putem pronunţa asupra acestei chestiuni. în lucrarea lui Brunner v. Wattenwyl se găseşte numai specia Pa. brunneri Stal (= Pa. caloptenoides Br. v. Wattenwyl). ORTHOPTERA 139 jumătatea abdomenului. Femurele picioarelor posterioare puternice, cu carena superioară dinţată. Tibiile picioarelor posterioare fără spin apical extern. Lobii mesosternului sînt transversali, cu marginea internă dreaptă ; lobii metasternului mult distanţaţi. Cercii la masculi sînt puternici, curbaţi, avînd forma de lamelă, terminaţi cu 2 lobi, dintre care cel inferior cu 2 dinţişori. CHEIE DE DETERMINARE A SPECIILOR GENULUI CALLIPTAMUS 1 (2) Aripile posterioare de culoare roşie deschis. Tibiile picioarelor pos- terioare intens roşii......................... . . . . 1. C. italicus 2 (1) Aripile posterioare de culoare roz. Tibiile picioarelor posterioare intensiv portocalii...................................... 2. C. barbarus 1. Calliptamus italicus Linné 1758 (fig. 92, E) 1758 Gryllus italicus Linné C., Syst. nat., ed. X, p. 432. 1839 Calliptamus italicus Serville A., Hist. nat. insect. Orthopt., Paris, p. 693. 1839 Caloptenus italicus Burmeister H., Hand. f. Entom., Berlin, II, p. 639. 1775 Gryllus germanicus Fabricius J. C., Syst. entom. Flensburg et Lipsiae, p. 291 1815 Gryllus affinis Thunberg C. P., Mém. Acad. St. Petersb., V, p. 228. 1836 Acridium fasciatum Hahn C. W., Icones Orthopt., Nürnberg, I, tab. B, fig. 6. 1853 Caloptenus cerasinus Fischer H., Orthopt. europ, Lipsiae, p. 379. Lungimea corpului : ?? 16 mm. Culoarea corpului de un verde întunecat variat ; pronotul verde cu carenele laterale feruginoase şi cu o dungă longitudinală îngustă neagră. Femurele picioarelor poste- ORTHOPTERA 219 rioare deasupra verzi, dedesubt gălbui murdar şi cu vîrful puţin întunecat. Elitrele cu cîmpul discoidal cu pete întunecate unite. Tibiile picioarelor posterioare feruginii şi condilul palid. Antenele la mascul puţin mai lungi decît lungimea capului şi a protoracelui ; la femele sînt mai scurte. Carenele laterale în prozonă curbate. Nervura humerală şi nervura radială drepte ; cîmpul discoidal cu nervurile transversale paralele la jumătatea bazală, este mai lung decît jumătatea elitrei. Nervurile ulnare separate pe întreaga lor lungime. Biotop. Pajişti aride şi sărăcăcioase de pe coline şi munţi. Răspîndire geografică. Europa centrală şi de sud. Asia de vest. U.R.S.S. partea sudică. în R.P.R. Borsec, Miercurea Ciuc, Praid, Sîngeorgiu de Pădure, Reghin, Sovata, Sîndominic (Regiunea Autonomă Maghiară), Bălan, Cluj, Copand (reg. Cluj), Valea Haţegului (reg. Hunedoara), Bicaz (reg. Bacău), Ocnele Mari (reg. Piteşti), Buşteni, Posada, Sinaia, Telega (reg. Ploeşti), Guşteriţa, Păltiniş, Sibiu (reg. Stalin), precum şi pe munţii Dadul, Hăşmaş, Lucaci, Piatra Doamnei, Tatarca. 2. St. (Stenobothrus) nigromaculatus Herrich-Schaffer 1840 1840 Acridium nigromaculatum Herrich-Schäffer G. A. W., Nomencl. entom., Regensburg, II, p. 10, 11. 1878 Stenobothrus nigro-maculatus Krauss H., Sitzb. d. k. Akad. Wissen.,Wien, LXXVIII, p. 29. 1846 Oedipoda luteicornis Fischer de Waldheim G., Orthopt. de la Russie, Moscou, p. 330. 1848 Acridium stigmaticum Brisout-Barneville L., Ann. Soc. entom. de France, sér. 2, VI, p. 416. 1928 Stenobothrus insolitus Tarbinski S. P., Konowia, VII, p. 243. 1951 Stenobothrus (Stenobothrus) nigromaculatus Bei Bienko C. J. i Mistschenko L. L., Sarancevîie faunî SSSR, Moscova, p. 472. Lungimea corpului : 15 mm, ŞŞ 22 mm. Culoarea corpului verde, cîteodată cenuşie sau purpurie ; pe elitre o pată albicioasă aşezată înainte de vîrf ; în cîmpul discoidal, spre deosebire de St. lineatus, mai multe pete negre bine limitate ; carenele laterale ale pronotului gălbui. Pronotul cu carenele laterale divergente în prozonă. Elitrele mai înguste şi mai ascuţite, la femele mai scurte decît abdomenul, la mascul ajung pînă la vîrful abdomenului. Nervura radială dreaptă; cîmpul discoidal mai lung decît jumătatea elitrei, nervurile transversale paralele. Nervurile ulnare la bază unite, apoi se separă, spre a se uni din nou. 220 WILHELM K. KNECHTEL şi ANDREI FOPOVICI-B1ZNOŞANU Biotop. Povîrnişuri uscate. Răspîndire geografică. Europa, U.E.S.S. (partea europeană şi asiatică), Asia Mică. în E.P.E. Comana (reg. Bucureşti), Gurghiu, Eeghin (Eegiunea Autonomă Maghiară), Cluj, Turda, Zalău (reg. Cluj), Guşteriţa, Şura Mare (reg. Stalin), Suceava, Mangalia (reg. Constanţa). St. (Stenobothrus) nigromaculatus var. istriana Kraus 1878 1878 Krauss H., Sitzb. k. Akad. Wiss., Wien, LXXVIII, p. 479. Corpul mai mare. Culoarea corpului mai închisă; antenele lungi, la mascul ajung pînă la mijlocul corpului, iar la femele pînă la marginea posterioară a pronotului. Biotop. Eegiuni muntoase. Răspîndire geografică. Italia, E.P.F. Iugoslavia, Austria. în E.P.E. muntele Domogled. 3. St. (Stenobothrus) lineatus Panzer 1796 (fig. 110) 1796 Gryllus lineatus Panzer G. F. W., Fauna Insect. German., fase. 33, fig. 9. 1817 Oedipoda lineata Germar E. F., Fauna Insect. Europ. Halae, fase. 20, tb. 18, 19. 1853 Stenobothrus lineatus Fischer H., Orthopt. europ. Lipsiae, p. 325. 1813 Gryllus tenellus Stoll G., Représ. d. spectres etc., Amsterdam, tab. XII, fig. 45. 1837 Acridium megacephalum Seidl W. B., Die Orthopt. Böhmens, in Weitenweber, Beitr. ges. Natur-und Heilwiss., Prag, I, p. 219. 1951 Stenobothrus (Stenobothrus) lineatus Bei Bienko G. J. i Mistschenko L. L., Saran-cevîie faunî S S SR, Moscova, p. 469. Lungimea corpului : 16 mm, ŞŞ 23 mm. Culoarea corpului verde sau violacee, antenele la vîrf de culoare închisă ; carenele laterale rozeu palid şi cu o dungă neagră exterioară înainte de şanţul tipic şi interioară după şanţul tipic ; cîmpul mediastin al elitrelor la femele cu o dungă sul-furie, iar elitrele cu o dungă oblică albicioasă după bifurcaţia nervurilor longitudinale. Femurele picioarelor posterioare feruginii murdare, iar tibiile picioarelor posterioare roşcate. Vîrful abdomenului la mascul roşcat, la femele gălbui. Antenele la mascul mult mai lungi decît lungimea capului cu protoracele; la femele abia le întrece. Pronotul cu marginea posterioară obtuză; carenele laterale uşor divergente. Elitrele la mascul lungi ORTHOPTERA 221 cît abdomenul sau ceva mai lungi, iar la femele trec de mijlocul femurelor picioarelor posterioare ; cîmpul mediastin cu aceeaşi lăţime peste tot şi cu o nervură adventivă ; vena radială este uşor îndoită în formă de S ; cîmpul discoidal cu nervurile transverse paralele ; nervurile ulnare unite Fig. 110. — Stenobothrus lineatus. Ş, insecta din profil (după H o u 1 b e r t). pe întreaga lungime; nervurile anale şi axilare se unesc în treimea bazală. Aripile cu cîmpul discoidal îngust şi vîrful fumuriu; nervura discoidală are întotdeauna 1—2 ramuri. Biotop. Pe pajişti uscate din cîmpie pînă sus pe munţi. Răspîndire geografică. Europa, IT.R.S.S. (partea europeană şi asia tică), B.P. Mongolă. în R.P.Bi. Praid, Tulgheş, (Regiunea Autonomă Maghiară), Hodod (reg. Baia Mare), Bălan, Turda, Oopand, Rodna (reg. Cluj), Lainici (reg. Piteşti), Azuga, Posada, Lăculeţe (reg. Ploeşti), Băneasa, Comana (reg. Bucureşti), împrejurimile Sibiului, Bazna, Tîmpa (reg. Stalin), Adîncata, Breaza, Cîmpulung, Fundu Moldovei, Gura Humorului, Rădăuţi, Şiret, Soca (reg. Suceava), precum şi pe munţii Ceahlău, Căndel, Domogled, Hăşmaş, Lucaci, Parîng, Retezat. 4. St. (Stenobothrus) fiseheri Eversmann 1848 1848 Oedipoda fischeri Eversmann E., Addit, quaed. levia etc., Moscou, tab. 1. 1951 Stenobothrus (Stenobothrus) fischeri Bei Bienko C. J. i Mistschenko L. L., Sarancevîie faunî SSSR, Moscova, p. 470. Lungimea corpului : <$$ 16 mm, ŞŞ 19 mm. Culoarea corpului verde ; jumătatea elitrelor au o pată albă. Femurele picioarelor posterioare cu vîrful negru, de asemenea şi genunchii negri lucioşi. Tibiile picioarelor posterioare roşii viu. Antenele mai lungi decît lungimea capului şi a protora-celui. Carenele laterale ale pronotului puţin curbate în prozonă şi puţin 222 WILHELM K. KNECHTEL şi ANDREI POPOVICI-BIZNOŞANU divergente în metazonă. Elitrele la mascul nu ajung la vîrful abdomenului, iar la femele sînt ceva mai scurte ; cîmpul mediastin se întinde pînă aproape de vîrful elitrelor ; nervura humerală uşor curbată ; nervura radială uşor îndoită în formă de S ; cîmpul discoidal cu nervuri transverse aproape paralele, ajunge pînă la mijlocul elitrei ; nervurile ulnare separate, se unesc aproape de baza elitrei. Aripile posterioare mai scurte decît elitrele, hialine. Biotop. Pe sol uscat, pe coline şi pe pajişti de munte. Răspîndire geografică. Europa, Asia centrală, U.E.S.S. (partea sudică şi cea asiatică), R.P. Mongolă, Asia Mică. în R.P.R. Comana (reg. Bucureşti), muntele Pricopan lîngă Măcin (reg. Galaţi), Mangalia (reg. Constanţa) şi în Banat. 5. St. (Stenobothrus) crassipes Ocskay 1826 1826 Gryllus crassipes Ocskay F., Act. Ac. Leopold. Carol., XIII, p. 407. 1853 Stenobothrus crassipes Fischer H., Orthopt. europ. Lipsiae, p. 324. 1951 Stenobothrus (Stenobothrus) crassipes Bei Bienko G. J. i Mistschenko L. L., Sarancevîie faunî SSSR, Moscova, p. 473. Lungimea corpului : <$<$ 10—12 mm, 13—16 mm. Culoarea cor- pului măslinie-cafenie, pe laturi cîteodată verde; vertexul şi pronotul adesea cu dungi longitudinale deschise; femurele picioarelor posterioare adesea cu dungi longitudinale mai deschise. Antenele la mascul abia întrec lungimea capului şi a protoracelui, iar la femele mai scurte. Pronotul are marginea posterioară aproape trunchiată ; carenele laterale puţin curbate. Elitrele scurte, cu nervuri drepte, nu ajung la mijlocul femurelor picioarelor posterioare, la mascul ajung aproape la jumătatea abdomenului, iar la femele la un sfert din lungimea abdomenului. Aripile posterioare rudimentare. Biotop. Pajişti şi pe soluri aride. Răspîndire geografică. Austria, R. P. Ungară, R. Cehoslovacă, R.P.F. Iugoslavia. în R.P.R. Copand (r. Luduş), Mirăslău, Turda, Bucium (reg. Cluj), Cristur (reg. Hunedoara), Copşa-Mică, împrejurimile Sibiului, Dăişoara, Rupea (reg. Stalin), Rădăuţi (reg. Suceava). 56. Genul Omocestus Bolivar 1878 1878 Bolivar J., An. Soc. Esp. Hist. Nat., VII, p. 427. 1853 Stenobothrus Fischer H., Orthopt. europ. Lipsiae, p. 313 (partim). Yertexul scurt. Foveolele înguste şi lungi ; lungimea lor de 2—4 ori mai mare decît lăţimea maximă. Antenele filiforme. Pronotul cu carena ORTHOPTERA 223 mediană evidentă; carenele laterale la mascul, mult curbate în unghi şi marcate prin linii fine albicioase sau deschise. Lăţimea maximă între carene întrece de 2—3 ori lăţimea minimă. Şanţul transversal tipic străbate carena mediană. Prosternul neted. Elitrele cu marginea anterioară dreaptă ; cîmpul mediastin se îngustează treptat spre vîrf, iar ca lungime întrece mijlocul elitrei. Nervura intercalară lipseşte în cîmpul discoidal. Lungimea elitrelor este variabilă după specii. Femurul picioarelor posterioare are lobii geniculari rotunjiţi. Gonapofizele dorsale fără dinte pe marginea superioară prezintă o scobitură rotunjită înaintea vîrfului. CHEIE DE DETERMINARE A SPECIILOR GENULUI OMOCESTUS 1 (2) Diametrul vertical al ochiului la mascul puţin mai mare decît lungimea şanţului subocular, iar la femele egal cu lungimea acestuia. Lăţimea cîmpului discoidal spre vîrf întrece mult lăţimea maximă a cîmpului scapular. Gonapofiza ventrală pe marginea externă inferioară cu o scobitură de 2—2% ori mai scurtă decît distanţa între baza gonapofizei şi începutul scobiturii (fig. 111, A) .................................................5. 0. viridulus 2 (1) Diametrul vertical al ochiului la mascul de 1%—2 ori mai mare decît lungimea şanţului subocular, iar la femele de 1%—1% or* mai mare decît lungimea acestuia. Lăţimea cîmpului discoidal, spre vîrf, este egală sau ceva mai mică decît lăţimea maximă a cîmpului scapular. Gonapofizele ventrale pe marginea externă inferioară cu o scobitură egal de lungă cu distanţa între baza gonapofizei şi începutul scobiturii (fig. 111, B)............ 3 Fig. 111. — A, Omocestus viridulus ; B, Omocestus sp. gonapofize inferioare din profil (după Bei Bienko i Mistschenko). 3 (4) Costa frontală şănţuită numai sub ocelul median. Foveolele là mascul distanţate..................... . ....................... 5 4 (3) Costa frontală la mascul este şănţuită pe toată lungimea, iar la femele numai în partea mijlocie. Foveolele la mascul aproape se ating...............................................4. 0. minutus 5 (6) Lungimea foveolelor la femele de 2%—3 ori lăţimea maximă. Lăţimea maximă a cîmpului discoidal al elitrelor mascule egală sau de 1 %—1 % ori mai mare decît lăţimea maximă a cîmpului ulnar......................................... ........... 7 224 WILHELM K. KNECHTEL şi ANDREI POPOVICI-BIZNOŞANU 6 (5) Lungimea foveolelor la femele de 2 ori mai mare decît lăţimea ei maximă. Lăţimea maximă a cîmpului discoidal al elitrelor mascule de 2—2 % ori mai mare ca lăţimea maximă a cîmpului ulnar ........................................................3. 0. petraeus 7 (8) Vertexul la mascul cu vîrf în unghi ascuţit. Palpii maxilari şi labiali la mascul şi la femele cu articolele apicale de culoare deschisă si cu inel alb la vîrf, iar restul articolelor negre 2. 0. ventralis « (7) Vertexul la mascul cu vîrf dreptunghiular sau în unghi obtuz. Palpii maxilari şi labiali la mascul şi femele de culoare uniformă deschis....................................... 1.0. haemorrhoidalis 1. Omocestus haemorrhoidalis Charpentier 1825 1825 Gryllus haemorrhoidalis Charpentier T., Horae entom. Vratislaviae, p. 165. 1853 Stenobothrus haemorrhoidalis Fischer H., Orthopt. europ. Lipsiae, p. 334. 1922 Omocestus haemorrhoidalis Chopard L., Faune de France, Orthopt. et Dermapt., Paris, p. 146. 1908 Stenobothrus montivagus Azam J., Bull. Soc. entom. de France, p. 9. Lungimea corpului : 13 mm, ŞŞ 17 mm. Culoarea corpului cenuşie- pămîntie. Palpii la masculi şi la femele uniform deschis coloraţi. Elitrele palide cu pete întunecate şi cu o linie longitudinală albă în cîmpul scapular ; cîmpul anal este concolor, rareori verzui. Tibiile picioarelor posterioare albăstrui murdar. Vîrful abdomenului dorsal la mascul roşu, iar la femele întunecat. Aripile posterioare transparente, cu nervuri gălbui. Vertexul la mascul prezintă vîrful drept sau în unghi obtuz. Diametrul vertical al ochiului caşila 0. ventralis. Costa frontală şănţuită numai sub ocelul median. Lungimea foveolelor la femele de 2 y2—3 ori lăţimea ei maximă. Pronotul cu şanţul transversal tipic aşezat la mijloc. Elitrele dezvoltate şi înguste. Cîmpul discoidal cu nervurile transversale distanţate în partea din mijloc. Lăţimea maximă a cîmpului discoidal la mascul egală sau de 1 %—1 /·> ori mai mare decît lăţimea maximă a cîmpului ulnar. Sternitul toracal cu peri rari sau glabru. Gonapofizele ca la 0. ventralis. Biotop. Locuri uscate sau pajişti umede, mai ales în regiunile muntoase. Răspîndire geografică. Europa centrală şi sudică, U.E.S.S. cu Siberia, E.P. Mongolă, E.P.D. Coreeană. în E.P.E. Borsec, Eeghin, Tuşnad (Begiunea Autonomă Maghiară)* Bălan, Cluj (reg. Cluj), Alba Iulia (reg. Hunedoara), Păltiniş (reg. Stalin), Bicaz (reg. Bacău), Breaza, Cîrlibaba, Fundu Moldovei (reg. Suceava), şi pe munţii Ceahlău, Cozia, Hăşmaş, Lucina, Parîng. ORTHOPTERA 225 2. Omocestus ventralis Zetterstedt 1821 1821 Gryllus ventralis Zetterstedt J. W., Orthoptera Sueciae, Lundae, p. 89. 1848 Acridium ventrale Brisour de Barneville L., Ann. Soc. entom. de France, sér. 2, VI, p. 419. 1922 Omocestus ventralis Chopard L., Faune de France, Orthopt. et Dermapt., Paris, p. 147. 1821 Gryllus rufipes Zetterstedt J. W., Orthoptera Sueciae, Lundae, p. 90. 1832 Oedipoda geniculata Brullé A., Exp. seien. Morée, Insect., Paris, III, p. 94. 1835 Locusta miniata Stephens J. F., III, Brit. Entom., London, VI, p. 25. 1840 Acridium abdominale Herrich-Schäffer G.A.W., Nomencl. entom, Regensburg, II, p. 11. 1828 Acrydium viridulum Wesmaël C., Bull. Acad. R. de Bruxelles, V. p. 595. 1832 Oedipoda cruentata Brullé A., Exp. seien. Morée, Insect., Paris, III, p. 93. 1852 Chorthippus zetterstedti Fieber F. X. în Kelch. Grungl. z. Kennt, d. Orthopt. Oberschlesien, Ratibor, p. 2. Lungimea corpului : $$ 14 mm, ŞŞ 20 mm. Culoarea corpului verde întunecat ; antenele la mascul întunecate, la femele pămîntii. Palpii negri cu vîrful alb. Pronotul verde sau pămîntiu, cu dungi negre ; carenele laterale palide. Elitrele întunecat marmorate, adesea la mascul cu o dungă palidă oblică în treimea apicală şi cu pete mici în cîmpul discoidal. Tibiile picioarelor posterioare la mascul roşii, la femele întunecat murdar. Vîrful abdomenului roşu. Aripile posterioare fumurii mai ales spre vîrf colorate închis. Diametrul vertical al ochiului la mascul de 1%—2 ori mai mare decît lungimea şanţului subocular, iar la femele de 1 %—1 % ori mai mare decît lungimea acestuia. Vertexul la mascul cu vîrf în unghi ascuţit. Costa frontală este şănţuită numai sub ocelul median. Din profil pronotul nu este ghebos ; carena mediană evidentă, carenele laterale formează un unghi cu laturile puţin divergente. Şanţul transversal tipic este aşezat puţin înainte de mijloc. Elitrele dezvoltate, cu cîmpul discoidal neregulat reti-culat. Nervurile ulnare divergente la bază. Gonapofizele ventrale au lungimea cît jumătate din placa subgenitală, iar pe marginea inferioară o scobitură egal de lungă cu distanţa dintre baza gonapofizei şi începutul scobiturii. Biotop. Pe coline şi munţi. Răspîndire geografică. Europa, U.E.S.S. (partea europeană şi asiatică), E.P. Mongolă, Algeria, Asia Mică. în E.P.E. Borsec, Miercurea Ciuc, Praid, Eeghin, Sovata, Corund, Tuşnad (Eegiunea Autonomă Maghiară), Hodod (reg. Baia Mare), Cheile Turzii, Eodna, Zalău (reg. Cluj), Apoldul de Sus (reg. Hunedoara), Copşa Mică, Cisnădioara, Ocna Sibiului, Păltiniş, Porumbacu de Sus, Tîmpa 15. - c. 2394. 226 WILHELM K. KNECHTEL şi ANDREI POPOVICI-BIZNOŞANU (reg. Stalin), Mehadia (reg. Timişoara), Comana (reg. Bucureşti), Cîineni (reg. Piteşti), Azuga, Buştenari, Lăculeţe, Scăeni (reg. Ploeşti), Eădăuţi (reg. Suceava), munţii Ceahlău, Detunata, Domogled, Parîng, Postăvarul, Surul, Retezat. 3. Omocestus petraeus Brisout 1855 1855 Acridium petraeum Brisout de Barneville L., Ann. Soc. entom. de France, sér. 3, III, p. CXIY. 1868 Stenobothrus petraeus Frivaldsky J., Monogr. Orthopt. Hungariae, Pest, p. 165. 1922 Omocestus petraeus Chopard L., Faune de France, Orthopt. et Dermapt., Paris, p. 147. Lungimea corpului : 3ă 10 mm, ŞŞ 13 mm. Culoarea corpului pă-mîntie ; pe cap o dungă palidă de la vertex pînă la marginea posterioară a pronotului ; pe elitre lipseşte dunga albă longitudinală. Aripile posterioare transparente. Tibiile picioarelor posterioare albăstrui murdare; vîrful abdomenului gălbui, niciodată roşu. Diametrul vertical al ochiului la mascul de 1%—2 ori mai mare decît lungimea şanţului subocular, iar la femele de 114—1% ori mai mare decît lungimea acestuia. Lungimea foveolelor la femele de 2 ori mai mare decît lăţimea ei maximă. Costa frontală şănţuită numai sub ocelul median. Pronotul are şanţul transversal tipic aşezat înainte de mijloc ; carenele laterale în unghi ascuţit în prozonă. Elitrele dezvoltate, nervurile transverse din cîmpul discoidal distanţate. Lăţimea maximă a cîmpului discoidal la mascul este de 2—2% ori mai mare decît lăţimea maximă a cîmpului ulnar. Gonapofizele ventrale de pe marginea inferioară cu o scobitură egal de lungă cu distanţa între baza gonapofizei şi începutul scobiturii. Sternitul toracal păros. Biotop. Povîrnişuri stîncoase. Au instinct gregar. Răspîndire geografică. Europa centrală şi sudică, U.E.S.S., Asia Mică, Siria. în E.P.E. Brăila, Măcin, Turcoaia (reg. Galaţi), Posada (reg. Ploeşti), Fundu Moldovei (reg. Suceava). 4. Omocestus minutus Brullé 1832 1832 Oedipoda minuta Brullé A., Exp. seien. Morée, Insect., Paris, III, p. 94. 1951 Omocestus minutus Bei Bienko C. J. i Mistschenko L. L., Sarancevîie faunî SSSR, Moscova, p. 477. Lungimea corpului : 33 9,8 mm, ŞŞ 12,9—15,5 mm. Diametrul vertical al ochilor la mascul de 1%—2 ori mai mare decît lungimea şanţului subocular, iar la femele de 1 %—1 Vz ori mai mare decît lungimea acestuia. ORTHOPTERA 227 Costa frontală la mascul şănţuită pe toată lungimea, iar la femele numai la mijloc. Foveolele sînt late şi scurte, la mascul aproape se ating, lungimea foveolelor este de 2—2 y2 ori mai mare decît lăţimea lor maximă. Elitrele ajung pînă la genunchiul femurelor picioarelor posterioare. Lăţimea cîmpului discoidal de la elitre este de 1 % ori mai mare decît lăţimea maximă a cîmpului ulnar. Femurele picioarelor posterioare au faţa inferioară galbenă. ‘Gonapofizele ventrale pe marginea inferioară cu o scobitură egal de lungă cu distanţa dintre baza gonapofizei şi începutul scobiturii. Răspîndire geografică. Parte din U.E.S.S., Peninsula Balcanică. în E.P.E. Agigea (reg. Constanţa). 5. Omocestus viridulus Linné 1761 1761 Gryllus viridulus Linné G., Fauna Suecica, p. 238. 1773 Acrydium rufomarginatum De Geer G., Mém. serv. hist, insect., Stockholm, III, p. 481. 1773 Acrydium nigroterminatum De Geer G., ibid., III, p. 481. 1815 Gryllus dimidiatus Thunberg C. P., Mém. Acad. Sci. St. Petersburg, V, p. 250. 1815 Gryllus marginalis Thunberg G. P., Mém. Acad. Sci. St. Petersburg, V, p. 252. 1835 Gryllus apricus Stephens J. F., III, Brit. Entom. etc., London, VI, p. 24. 1853 Stenobothrus viridulus Fischer H., Orthopt. europ. Lipsiae, p. 329. 1922 Omocestus viridulus Ghopard L., Faune de France, Orthopt. et Dermapt., Paris, p. 148. Lungimea corpului : <$<$ 14 mm, ŞŞ 20 mm. Culoarea corpului la mascul măslinie, la femele verde. Palpii unicolori. Discul pronotal verde ; carenele laterale albicioase sau feruginoase cu dungi laterale negre. La mascul elitrele în partea anterioară întunecate, iar în partea posterioară verzi. La femele elitrele în partea anterioară feruginoase, iar în partea posterioară verzi. Tibiile picioarelor posterioare galbene-verzui murdar. Aripile posterioare de culoare închisă, fumurii la vîrf. Vertexul cu o carenă longitudinală. Antenele la mascul mai lungi decît lungimea capului şi a proto-racelui; la femele mai scurte. Diametrul vertical al ochiului la mascul puţin mai mare decît lungimea şanţului subocular, iar la femele egal cu lungimea acestuia. Pronotul din profil este ghebos în prozonă; caracter mai evident la femele. Carena mediană a pronotului evidentă ; şanţul tipic aşezat înainte de mijloc; carenele laterale formează un unghi. Elitrele dezvoltate, cu cîmpul discoidal la mascul cu nervurile transversale mai regulate, iar la femele mai puţin. Nervurile ulnare diverg chiar de la bază. Gonapofizele ventrale tot atît de lungi cît placa subgenitală; ele au pe marginea inferioară o scobitură de 2 ori şi % ma,i scurtă decît distanţa dintre baza gonapofizei şi începutul scobiturii. 228 WILHELM K. KNECHTEL şi A.NDREI POPOVICI-BIZNOŞANU Biotop. Pajişti în cîmpie şi povîrnişuri de munţi. Răspîndire geografică. Europa de nord şi centrală, U.R.S.S. (partea europeană şi asiatică), B.P. Mongolă. în E.P.E. Borsec, Gurghiu, Praid, Reghin, Sovata, Ylăhiţa (Eegiunea Autonomă Maghiară), Aiud, Bălan, Colibiţa, Bucium (reg. Cluj), Comana (îeg. Bucureşti), Sihlea (reg. Ploeşti), Cîrlibaba, Fundu Moldovei* Poiana Stampei, Pojorîta (reg. Suceava), munţii Hăşmaş, Lucina, Earău, Bodnei. 57. Genul Myrmeleo-tettix Bolivar 1914 1914 Bolivar J., Trab. Mus. Nac. eien. nat. (ser. Zool.), XX, p. 61. 1882 Gomphocerus Brunner v. Wattenwyl C., Prodr. europ. Orthopt., Leipzig, p. 128 (partim). Yertexul scurt. Foveolele înguste şi lungi. Antenele la vîrf măciucate sau scurt lăţite, ele sînt mai puţin lungi sau evident mai lungi decît lungimea capului şi a pronotului. Pronotul cu carena mediană ; carenele laterale evidente şi curbate. Elitrele dezvoltate, cu marginea anterioară dreaptă ; cîmpul mediastin nu este lărgit în partea bazală, acesta se îngustează treptat spre vîrful elitrei, depăşind mijlocul elitrei. Cîmpul discoidal fără nervura intercalară şi cîmpul mediastin fără nervură adventivă. Nervura ulnară anterioară foarte apropiată de cea posterioară. Aripile posterioare dezvoltate. Organul timpanal mult acoperit, încît apare ca 0 deschizătură în formă de crăpătură. CHEIE DE DETERMINARE A SPECIILOR GENULUI MYRMELE0TETT1X 1 (2) Costa frontală şănţuită pe întreaga lungime. Antenele la mascul aproape de lungimea corpului, la femele lungi cît capul şi pronotul ; la vîrf lat măciucate........................... 1. M. antennatus 2 (1) Costa frontală şănţuită numai în regiunea ocelului. Antenele la mascul ajung numai pînă la mijlocul corpului, la femele mai scurte ; la vîrf puţin măciucate ..................2. M. maculatus 1. Myrmeleotettix antennatus Fieber 1853 1853 Chorthippus antennatus Fieber F. X., Synop. europ. Orthopt., Lotos, III, p. 101. 1868 Stenobothrus antennatus Frivaldsky J., Monogr. Orthopt. Hungar., Pest, p. 159. 1951 Myrmeleotettix antennatus Bei Bienko C. J. i Mistschenko L. L., Sarancevîie faunî SSSR, Moscova, p. 480. 1860 Stauronotus genei Türk R., Wiener entom. Monatsschr., IV, p. 86. ORTHOPTERA 229 Lungimea corpului : pete întunecate. Aripile posterioare transparente albicioase. Femurele picioarelor posterioare pe latura internă nu sînt niciodată purpurii. Tibiile picioarelor posterioare albăstrui, cu o dungă întunecată aproape de bază,* iar vîrful întunecat. Aroliul dintre gheare foarte mic şi îngust. Antenele la masculi 1χ/2 ori lungimea capului şi pronotului. Elitrele cu nervura, intercalară dreaptă, mai aproape de nervura ulnară anterioară decît de nervura discoidală. Biotop. Pajişti. Răspîndire geografică. Europa de sud, parte din U.E.S.S., Asia de est. în E.P.E. Sulina (reg. Constanţa), Telega (reg. Ploeşti). 2. Epacromius coerulipes Ivanov 1887 1887 Epacromia coerulipes Ivanov Tr., Harcov, XXI, p. 348. 1907 Aiolopus tergestinus chinensis Karny H., Verh. zool. bot. Gesell. Wien, LVII* p. 287. 1928 Aiolopus chinensis Uvarov, Ann. Mag. Nat. Hist. (10), II, p. 37. 1930 Aiolopus coerulipes Tarbinski S. P., Zoolog. Anzeiger, vol. 91, p. 335. 1951 Epacromius coerulipes Bei Bienko G. J. i Mistschenko L. L., Sarancevîie faunî SSSR, Moscova, p. 565. Lungimea corpului : 3 femurelor picioarelor posterioare roz, cu excepţia indivizilor de culoare verde. Aroliul dintre ghearele tarselor mare, dar nu mai scurt decît 1/2 din lungimea ghearei. Placa supraanală la masculi relativ scurtă, înapoi triunghiulară; marginea posterioară îngustă, rotunjită. Răspîndire geografică. U.E.S.S. (partea europeană şi asiatică), E. P. Mongolă, E. P. Chineză, Manciuria, Austria, E.P.Ungară. Epacromius coerulipes s. sp. pannonicus Karny 1907 1907 Karny H., Verh. zool. bot. Gesell. Wien, vol. 57, p. 84 Placa supraanală la masculi îngustă, mai ascuţită. Răspîndire geografică. E. P. Ungară. în E.P.E. citat de E a m m e. ORTHOPTERA 253 63. Genul Aiolopus Fieber 1853 1853 Fieber F.X., Lotos, III, p. 100. 1853 Epacromia Fischer H., Orthopt. europ. Lipsiae, p 360 (partim). 1922 Aeolopus Chopard L., Faune de France, Orthopt, et Dermapt., Paris, p. 159 (partim). Yertexul alungit, cu vîrful rotunjit. Foveolele trapezoidale. Costa frontală plană sau puţin convexă, rareori şănţuită. Antenele filiforme. Pionotul îngustat înainte, cu carenă mediană străbătută de un singur şanţ transversal, cel tipic şi aşezat înaintea mijlocului, iar carenele laterale lipsesc (fig. 117, A). Elitrele lungi şi înguste, cu nervura intercalară evidentă. Aripile posterioare fără dungă transversală întunecată. Femurele picioarelor posterioare cu carena superioară fără dentiţie. Tibiile picioa-Telor posterioare mai scurte decît femurele. Placa subgenitală la masculi «conică obtuză. Mesosternul cu intervalul transversal puţin lărgit îndărăt 1. Aiolopus thalassinus Fabricius 1793 1793 Gryllus thalassinus Fabricius J. Chr., Entom. system. Hafniae, II, p. 57. 1853 Epacromia thalassina Fischer H., Orthopt. europ. Lipsiae, p. 361. 1922 Aeolopus thalassinus Chopard L., Faune de France, Orthopt. et Dermapt., Paris, p. 159. 1951 Aiolopus thalassinus Bei Bienko C. J. i Mistschenko L. L., sarancevîie faunî SSSR, Moscova, p. 568. Lungimea corpului : 17 mm, ŞŞ 22—23 mm. Culoarea corpului ~verde, puţin întunecat. Pronotul ruginiu sau are o dungă mediană longitudinală portocalie şi de fiecare parte cîte o dungă neagră. Elitrele cu pete mari întunecate. Aripile posterioare transparente cu vîrful fumuriu. Femurele picioarelor posterioare pe laturile interne purpurii. Antenele la masculi aproape mai lungi decît capul şi protoracele împreună ; la femele sînt mai scurte decît capul şi protoracele. Elitrele au nervura intercalară mai apropiată de nervura discoidală decît de cea ulnară anterioară, fiindcă de la mijloc se îndoaie şi se îndreaptă înainte. Biotop. Se întîlneşte mai mult pe islazuri. Răspîndire geografică. Europa de sud, U.E.S.S., Insula Şerpilor, Africa de nord, Asia de vest, E. P. Chineză. în E.P.E. Ideciu de Jos, Eeghin (Eegiunea Autonomă Maghiară), Aiud, Cluj (reg. Cluj), Şimleu Silvaniei (reg. Oradea), Copşa Mică, Ocna Sibiului, Sibiu şi împrejurimi (reg. Stalin), Bucureşti, Comana (reg. Bucureşti), Agigea (Constanţa), Işalniţa (reg. Craiova), Sulina (reg. Constanţa). 254 WILHELM K. KNECHTEL şi ANDREI POPOVICI-BiZNOŞANU 64. Genul Locusta Linné 1758 1758 Linné G., Syst. nat., ed. X, p. 431. 1852 Pachytilus Fieber F.X. în Kelch, Grundl. z. Kennt, d. Orthopt. Oberschle siens, Ratibor, p. 5. Vertexul lat şi convex. Foveolele mici, triunghiulare, aşezate lîngă ochi. Costa frontală lată, aproape plană. Antenele puţin mai lungi decît lungimea» capului şi a pronotului. Carena mediană a pronotulüi mai mult sau mai puţin ridicată şi străbătută numai de un şanţ transversal, cel tipic ; marginea pronotului posterior triunghiulară. Elitrele lungi, lucioase^ avînd partea apicală transparentă şi cu celule patrunghiulare ; cîmpul mediastin foarte puţin lărgit la bază. Nervura intercalară din cîmpul discoidal evidentă şi dreaptă. Aripile posterioare transparente şi fără dungă transversală întunecată. Tibiile picioarelor anterioare dedesubt cu 2 şiruri de spini. Femurele picioarelor posterioare cu carena superioară fin dinţată. Sternitele toracale acoperite cu peri deşi. Intervalul mesosternului este mai lung decît lat. Organul timpanal acoperit pe jumătate. 1. Locusta migratoria Linné 1758 (fig. 117, B) 1758 Gryllus (Locusta) migratorius Linné C., Syst. nat., et. X, p. 432. 1853 Pachytylus migratorius Fischer H., Orthopt. europ. Lipsiae, p. 393. —- & 6"M ' După Bei Bienko i Mistschenko este singura specie a genului Locusta, răspîndită în Europa, Asia, Africa, Australia, Noua Zeelandă etc. Specia se împarte în mai multe subspecii, dintre care ne interesează numai două subspecii răspîndite în Europa şi Asia, şi anume subspecia Locusta migratoria migratoria şi Locusta migratoria rossica. Fiecare din aceste două subspecii se pot prezenta în natură în 2 faze : faza solitară, adică indivizi răzleţi şi faza gregaria, cu indivizi ce trăiesc mai mulţi împreună, formînd adevărate tabere. Fazele se disting una de alta prin structura pronotului, prin corelaţia între lungimea elitrelor şi aceea a femurelor picioarelor posterioare, prin culoarea corpului. Întrucît s-a constatat că fazele pot trece una în alta, determinarea devine mai grea. Pentru aceasta, în ultimul timp s-a întrebuinţat metoda biometrică pe mai mulţi indivizi de acelaşi sex (5—10 indivizi), pentru a avea o medie de caractere. Se calculează : E » a) indicele -5=·, adică raportul între lungimea elitrelor şi lungimea ■ - r ' femurelor picioarelor posterioare; ORTHOPTERA 255 P b) indicele — , adică raportul între înălţimea pronotului şi lăţimea G maximă a capului. în general faza gregaria se caracterizează prin forma de şa a pronotului, adică ridicat în metazonă, cu carena mediană dreaptă Fig. 117. — Aiolopus thalassinus. A, pronot dorsal (după Bei Bienko); Loeusta migratoria. B, insecta din profil (după Houlbert); Loeusta migratoria. C, forma solitară, cap şi pronot ; Loeusta migratoria D, forma gregaria, cap şi pronot (după Bei Bienko i Mistschenko). ■p sau puţin concavă (fig. 117, D). Ca medie pentru masculi indicele — este F 2,0—2,17. în general faza solitară se caracterizează prin pronot care văzut din profil are carena mediană convexă (fig. 117, C). Ca medie e pentru masculi indicele — este 1,8—1,9. CHEIE DE DETERMINARE A SUBSPECIILOR SPECIEI LOCUSTA 1 (2) Lungimea corpului la masculi 29—40 mm, la femele 37—52 mm. Lungimea elitrelor la masculi 33,4—44,8 m, la femele 37,3—53,7 mm. Lungimea femurelor picioarelor posterioare la masculi 17,8—22,8 mm, la femele 20,0 — 26,8 mm................................ .......................................b. L. migratoria s. sp. rossica 2 (1) Lungimea corpului la masculi 35—50 mm, la femele 45—55 mm. Lungimea elitrelor la masculi 43,5—56,0 mm, la femele 49,0—61,0 mm. Lungimea femurelor picioarelor posterioare la masculi 22,0—26,0 mm, la femele 20,0—32,0 mm.......................... ................................a. L. migratoria s. sp. migratoria 256 WILHELM K. KNECHTEL şi ANDREI POPOVICI-BlZNOŞANU a. Loeusta migratoria s. sp. migratoria Linné 1758 1758 Gryllus (Locusta) migratorius Linné G., Syst. nat., ed. X, p. 432. 1951 Locusta migratoria migratoria Bei Bienko C. J. i Mistschenko L. L., Sarance-vîie faunî SSSR, Moscova, p. 576. 1767 Gryllus (Locusta) danica Linné G., Syst. nat., ed. XXII, I, p. 720. Lungimea corpului : 35—50 mm, ŞŞ 45—55 mm. Lungimea elitrelor : 43,5— 56,0 mm (media la faza gregaria 50,0 mm, la faza solitară 47,0 mm), ŞŞ 49,0—61,0 mm (media la faza gregaria 53,5 mm, la faza solitară 58,0 mm). Lungimea femurelor picioarelor posterioare la masculi 22,0 mm (media 23,5), la femele 20—32 mm (media la faza gregaria 24,5 mm, iar la faza solitară 29 mm). La faza gregaria carena mediană a pronotului este dreaptă sau uşor concavă (fig. 117, C şi D). Indicele — mai mare de 2,0 (media 2,11—2,16) atît la masculi cît şi la P femele. Indicele — egal cu 1,05—1,22 (media 1,16) la ambele sexe. G Răspîndire geografică. Partea sudică europeană a U.E.S.S., Insula Şerpilor, sud-estul Europei, Asia centrală, Asia Mică, China de vest, JR. P. Mongolă, Manciuria, America. în E.P.E. litoralul Mării Negre de la Constanţa spre sud, delta Dunării. b. Loeusta migratoria s. sp. rossica Uvarov i Zolotarevski 1929 1929 Uvarov i Zolotarevski, Bull. Entom. Resh., XX, p. 575. Lungimea corpului : SS 29—40 mm, ŞŞ 37—52 mm. Lungimea «litrelor : 33,4 — 44,8 mm (media 38 mm), ŞŞ 37,3 — 53,7 mm (media 47 mm). Lungimea femurelor picioarelor posterioare : <$<$ 17,8—22,8 mm {media 20 mm), ŞŞ 20,0—26,8 mm (media 23,5 mm). La faza gregaria carena mediană a pronotului este dreaptă, indicele — la femele întotdeauna mai mic de 2,0 (media 1,8) iar la masculi nu trece în medie de p 2,0. Indicele — este în medie 1,21—1,22. G Răspîndire geografică. Partea nord-vestică europeană a U.E.S.S., Eepublica Autonomă Tătară, Europa de vest (Germania de vest, Olanda de răsărit etc.). ORTHOPTERA 257 65. Genul Oedaleus Fieber 1853 1853 Fieber F.X., Lotos, III, p. 126. 1852 Pachytilus Fieber F.X. în Kelch, Grundl. z. Kennt, d. Orthopt. Oberschlesiens, Ratibor, p. 5 (partim). Yertexul lat, convex. Foveolele mici triunghiulare, aşezate lîngă ochi. Ocelii laterali aşezaţi sub marginea vertexului. Carena mediană a pronotului în tot lungul ei nu este traversată de şanţuri transversale. Pe discul pronotului sînt 4 linii albe, aşezate în formă de litera X. Elitrele bine dezvoltate cu nervura intercalară, în cîmpul discoidal. Aripile posterioare colorate galben-verde şi cu o dungă transversală întunecată în formă de arc. Femurele picioarelor posterioare cu carena superioară nedinţată. 1. Oedaleus decorus Germar 1817 (fig. 118, A) 1817 Acrydium decorum Germar E. F., Faun. insect. europ., Halae, XII, tab. 17. 1951 Oedaleus decorus Bei Bienko C. J. i Mistschenko L. L., Sarancevîie faunî SSSR, Moscova, p. 578. 1853 Pachytilus nigro-fasciatus Fischer H., Orthopt. europ., Lipsiae, p. 397. 1922 Oedaleus nigrofasciatus Chopard L., Faune de France, Orthopt. et Dermapt., Paris, p. 161. Lungimea corpului: 18—24 mm, ŞŞ 30 — 38 mm. Culoarea corpului cafenie sau verde. Pronotul verde sau cafeniu, cu desenul caracteristic în forma de litera X pe disc. Elitrele la bază cu 2 pete de culoare mai închisă, iar pe partea apicală aproape transparente cu mici pete cafenii sau gălbui. Tibia picioarelor posterioare roşcată şi la bază galbenă inelată. Biotop. Locuri uscate şi aride. Răspîndire geografică. Ţările din jurul Mării Mediterane, Insula Şerpilor, în partea meridională a U.E.S.Ss pînă în Siberia, parte din Asia şi E. P. Chineză. în E.P.E. Agigea, Cernavoda, Mircea Vodă, Murfatlar (reg. Constanţa),. Işalniţa (reg. Craiova), Scăeni (reg. Ploeşti), toată cîmpia Dunării, Micăsasa (reg. Stalin). 66. Genul P s o p h u s Fieber 1853 1853 Fieber F. X., Lotos, III, p. 122. Corpul glabru. Yertexul foarte lat, convex. Foveolele lipsesc. Ocelii laterali aşezaţi pe marginea vertexului. Antenele filiforme, mai scurte decît lungimea capului şi a pronotului. Carena mediană a pronotului 17. - c. 2394. 258 Fi . 118. — A, Oedaleus decorus. corpul văzut ventral : c, cleşte ; ms, me-sosternit ; mt, metasternit ; ps, prosternit (după Bei Bienko). o sutură transversală aşezată între ochi, care separă vertexul de frunte. Clipeul este divizat printr-o linie transversală în anteclipeu şi postclipeu. Ochii sînt aşezaţi pe laturile capului. înaintea ochilor sînt antenele filiforme, cu un număr variabil de articole (8—50). Piesele bucale sînt conformate pentru masticaţie; labrul mare; mandibulele înguste, avînd fiecare cîte 2 dinţi apicali (fig. 120, B) ; maxilele cu cardo şi stipes evidente, galea şi lacinia lungi, iar palpii maxilari formaţi din 5 articole ; labiul (fig. 120, E) are mentum şi submentum reunite într-o placă alungită, prementum divizat în 2 piese simetrice alăturate, glosele şi paraglosele contopite şi cu un şanţ longitudinal, iar palpii labiali formaţi din 3 articole. Labiul este articulat cu craniul printr-o piesă transversală, gula. 268 WILHELM K. KNECHTEL şi ANDREI PGPOVICI-BlZNOŞANU Toracele cu apendicele. Toracele este alcătuit evident din cele 3 porţiuni caracteristice insectelor, dintre care meso- şi metatoracele Fig. 120. — Forficula sp. A, capul văzut dorsal: L, labiul; m, mandibulă ; /, inserţia antenelor ; O, ochii ; S, suturile (după Bei Bienko). J3, mandibulă stîngă (după J a m m e s). C, tars văzut dorsal: 1—3 articolele sale. D, tars văzut ventral: 1—3 articolele sale. Ladibura sp. E, labiul ; G, glosse şi paraglosse ; Pa, palp labial ; P, prementum ; M, mentiim -f submentum; Gu, gula. Forficula auricularia. F, aripa dreaptă întinsă : R, nervura radială ; S, solzul ; AP, cîmpul apical ; T, nervura transversă (după Bei Bienko). sînt contopite. Pronotul este turtit, cu contur pătrat şi fără lobi laterali ; mărginea posterioară dreaptă la speciile aptere şi rotunjită la cele aripate. Mesonotul se prezintă ca o placă mai lată decît lungă, avînd latura dinainte trunchiată, iar cea dindărăt rotunjită ; laturile au conturul crestat. ORTHOPTERA 269 Metanotul are forma unui scut mare cu prelungiri laterale, pe care se articulează aripile posterioare. Cele trei sternite toracice sînt evidente şi în formă de scuturi. Pe laturile toracale se văd cele 3 stigme toracice. Picioarele sînt scurte, se aseamănă între ele, şi servesc la alergat. Coxele şi trochanterele scurte; femurele alungite, puţin comprimate şi fără spini. Tibiile în genere tot aşa de lungi ca şi femurele, sînt aproape cilindrice şi fără spini ; tarsele alcătuite din 3 articole, dintre care primul în general lung, al doilea foarte mic, iar articolul 3 aproape lung cît primul. Tarsele se termină cu cîte 2 gheare şi între ele un aroliu. La multe specii talpa tarselor este mult păroasă. Forma articolului 2 este foarte variabilă, poate fi cilindrică (Ladibura) sau la vîrf cordiformă şi scobită pe partea ventrală (Forficula) (fig. 120, D). Elitrele se aseamănă mult cu cele de la Coleoptere, sînt mult chiti-nizate, fără urme de nervuri şi cu marginile laterale îndoite în jos ; marginile interne ale celor 2 elitre sînt aşezate una lîngă alta. Elitrele sînt scurte, aşa că în stare de repaus nu acoperă decît 2/3 din aripile posterioare. Uneori elitrele lipsesc cu totul. Aripile posterioare sînt formate dintr-un schelet rigid de nervuri, pe care este întinsă o membrană cu contur de jumătate de elipsă crenată. Pe aripa posterioară întinsă (fig. 120, F) se vede marginea dreaptă a aripii alcătuită din 2 porţiuni cornoase : scuama ca un solz şi cîmpul apical. în solz se observă nervuri incomplete. Eestul aripii formează cîmpul anal, avînd nervuri care converg la capătul distal al solzului ; spre mijlocul aripii fiecare nervură este îngroşată, iar nervurile transversale sînt reduse la o linie paralelă cu marginea externă a aripii posterioare. îndoirea aripilor posterioare se face pe de o parte prin strîngerea în evantai a cîmpului anal, ca la Saltatoria, iar pe de altă parte prin falduri transversale, ca la Coleoptere, şi anume : în primul rînd se îndoaie la articulaţie între scuamă şi cîmpul apical şi în al doilea rînd de-a lungul îngro-şărilor nervurilor. Aripile posterioare astfel strînse sînt plasate în timpul repausului sub scuamă. Abdomenul. Este alungit, cu laturile paralele sau curbate. Tergitele acoperă în aşa fel sternitele încît pe laturi se vede o linie în zig-zag (fig. 119, B). Pleurele şi stigmele abdominale nu se văd, căci sînt ascunse sub tergitele acoperitoare. Nu toate tergitele abdominale sînt uşor vizibile, trebuie să întindem mult abdomenul pentru a le număra cu exactitate şi a vedea că sînt 10. Primul segment abdominal este concrescut cu metatoracele. La formele aripate primul tergit este neted şi glabru, pe cînd celelalte sînt de multe ori pubescente sau granuloase. Pe laturile tergitelor 3 şi 4 există cîte 2 ridicături ale tegumentelor, numite falduri laterale. Ultimul segment abdominal (al 10-lea) este foarte mare şi se 270 WILHELM K. KNECHTEL şi ANDREI POPOVICI-BIZNOŞANU numeşte segmentul anal ; la masculi adesea el prezintă încreţituri. După segmentul anal urmează o mică placă, pigidiul ; care este format din pi-gidiu, metapigidiu şi telson rotunjit (fig. 121, A şi B). Aceste 3 organe alcătuiesc opistomerele. Sternitele vizibile sînt în număr de 9 la masculi, ultimul fiind placa subgenitală. Sternitele vizibile la femele sînt în număr de 7. îndărătul segmentului anal sînt 2 cerci, care formează un cleşte, caracteristic pentru Dermaptere şi format dintr-un singur articol foarte chitinizat, avînd forme diferite, în special la masculi. Cleştele se poate atinge la baza lui sau este despărţit ; el este zvelt sau gros, drept sau arcuit, simetric sau asimetric. La masculi pot exista 2 forme de cleşti (fig. 121,(7) macrolabie şi brahilabie. Fig. 121. — Ladibura riparia. A, pigidiul (P); M, metapigidiu ; Γ, telson (după Bei Bienko). B, Pygidicranidae. B, pigidiul (P), M, metapigidiu ; T, telson (după Bei Bienko), C, Forficula auricularia. Forme de cleşte : B, forma brachylabia ; M, forma macrolabia (după Bei Bienko). ORGANIZAŢIE INTERNĂ Aparatul digestiv. Este format din esofag, glande salivare dezvoltate, guşă, stomac, intestin mijlociu, fără cecuri şi intestin posterior, care se termină într-o ampulă rectală cu 6 glande. Aparatul respirator. Este alcătuit dintr-un sistem traheean foarte anastomozat care se deschide la exterior prin 2 stigme toracice şi 8 stigme abdominale, acestea din urmă ascunse sub marginile tergitelor. Aparatul circulator. Este alcătuit după tipul obişnuit al insectelor. Aparatul excretor. Este format din 8 — 20 de tuburi malpighiene, care se deschid în intestin la limita între cel mijlociu şi cel posterior. Există glande secretoare care se deschid pe laturile tergitelor 3 şi 4 abdominale. Sistemul nervos. Este tipic al insectelor, cu un lanţ de 6 ganglioni abdominali. în afară de ochi, compuşi dintr-un număr mic de faţete, există organe senzoriale pe antene, pe palpii aparatului bucal şi pe cerci. ORTHOPTERA 271 Aparatul genital. La mascul este alcătuit din 2 testicule alungite, continuate cu 2 canale deferente subţiri, care se deschid într-o veziculă seminală piriformă; ultima porţiune este organul copulator, aşezat sub sternitul al 9-lea abdominal şi este alcătuit în mod diferit la Dermaptere din porţiuni chiti-noase numite paramere şi din penis fixat pe ele. La Protodermaptere penisul este dublu (fig. 122, B), la Eudermaptere penisul este simplu (fig. 122, A). Aparatul genital la femele mature ocupă aproape întreaga cavitate abdominală. El este alcătuit din 2 ovare, fiecare format din numeroase ovariole rotunde, 2 oviducte ce se deschid în vagin şi aceasta comunică cu exteriorul printr-un gonopor, situat la marginea posterioară a sternitului 7. REPRODUCERE ŞI DEZVOLTARE Acuplarea, şi fecundarea a fost observată la Forficula auricularia şi se face toamna. Masculul se apropie şi se depărtează de mai ^ m. multe Ori de femelă, îşi întoarce metaparamer ; p, penisul în repaus ; p\ penisul abdomenul în diferite poziţii, pînă ; pp, proparamer ; d ductus ejaculator r (dupa Bei Bienko). Forficula auricularia. cînd extremitatea sa posterioară c, acuplarea (după Houibert). ajunge sub aceea a femelei (fig.122). Acuplarea poate dura cîteva ore. Femela fecundată, iernează în sol la adîncimea de cîţiva centimetri, iar masculul în general moare. în primăvară, de la finele lui martie, femela îşi reia activitatea depu-nînd ponta tot în sol la o adîncime mică. După unii autori ponta este depusă de 2 ori, în noiembrie şi în primăvară. Ouăle sînt relativ mari, sferice şi cu chorionul puţin gros. Ecloziunea are loc primăvara şi variază după temperatura acestui sezon. La început femela rămîne în apropierea larvelor eclozate. Pentru a deveni adulte, larvele năpîrlesc de 6 ori, dar fără metamorfoză. Evoluţia este gradată prin creşterea corpului şi prin faptul că larvele tinere de Forficula 272 WILHELM K. KNECHTEL şi ANDREI POPOVICI-BÎZNOŞANU nu posedă la început elitre, sau aripi, iar antenele sînt scurte, formate numai din 8 articole. In stadiul 4 şi 5 antenele larvelor sînt formate din 11 articole, iar în stadiul 6 din 12. Cleştele se dezvoltă de asemenea treptat. ECOLOGIE Habitat. Dermapterele sînt animale higrofile, de aceea le găsim prin locuri umede şi chiar în apropierea apelor continentale şi marine. De asemenea, sînt lucifuge. Bioscenele lor de predilecţie sînt dedesubtul pietrelor, al scoarţei desfăcute a arborilor, în frunzele căzute şi sub buştenii putreziţi din păduri ; le întîlnim în crăpături de stînci şi ziduri, în crăpături de pămînt, în resturi vegetale şi putreziciuni de pe malul mării, pe flori şi în fructe. Cele mai multe sînt nocturne, în timpul zilei stau ascunse izolate sau în grupe. Există însă şi specii active în timpul zilei (de ex. Labia minor), care zboară la lumina zilei pe lîngă gunoaiele de grajduri. Begimul lor este omnivor, consumă materii vegetale şi animale ; unele atacă prada vie (muşte, omizi etc.) pe care o prind cu cleştele. Eeacţiuni. Dermapterele sînt insecte sensibile, mai ales prin organul tactil, localizat în special în antene. în ce priveşte impresiile vizuale, acestea nu trec de distanţa cîtorva centimetri. Au fototaxie negativă. S-a observat la ele akineză, care poate dura aproape o oră, precum şi autotomia femurului posterior şi a cleştelui. Atacul şi apărarea se face la Dermaptere cu ajutorul cleştelui; ele pot aduce această piesă prin îndoirea abdomenului posterior deasupra capului şi toracelui. Cu ajutorul cleştelui pot zdrobi pielea omului pînă dă sîngele. Există foarte puţine specii parazitare. PALEONTOLOGIE ŞI FILOGENIE Martinov (1925) creează supraordinul Dermapteroidea pentru cele 2 ordine Protoelytroptera a lui T il ly ar d (1931) şi Eudermaptere. Protoelytropterele sînt cunoscute din Permic şi de la Tschekarda în Rusia. Ele aveau cerci multiarticulaţi şi scurţi, tarsul alcătuit din 5 articole, elitrele cu nervaţiunea redusă şi aripi în formă de evantai. După T i 1- 1 y a r d Protoelytropterele sînt strămoşii Dermapterelor prin trecerea celor dintîi la forma Protodiplatys fortis descrisă de M a r tino v din Jurasic, care avea însă cercii multiarticulaţi, dar tarsele cu 4 articole şi cu aspect ORTHOPTERA 273 de Dermapter prin faptul că sternitele sînt acoperite de către tergitele abdominale. J e a η n e 1 (1949) crede însă că Protoelytropterele şi Der-mapterele sînt ramuri deosebite. Dermapterele actuale sînt cunoscute din Mesozoic, avînd ca reprezentant pe Semenoviola obliquotruncata descris de Martinov din Jurasicul din Kazahstan şi care în loc de cerci articulaţi are cleşte. Din Terţiar se cunosc 30 de specii fosile. S-a descris Forficula încă din Oligo-cenul inferior. RĂSPÎNDIRE GEOGRAFICĂ Familia Arixeniidae cu singurul gen Arixenia, are 2 specii, dintre care A. esau parazitează pe liliecii din insulele Sunda, iar A. jacobsoni a fost găsit pe insula lava într-o peşteră pe guano şi pe pereţii stîncii. Familia Pygidicraniăae cuprinde specii răspîndite în regiunile tropicale. Familia Labiduridae şi restul familiilor sînt răspîndite pe toată suprafaţa globului. Dintre ele Forficulidele lipsesc în regiunile polare, sînt slab reprezentate în regiunile temperate şi se găsesc mai mult în regiunile calde. Cele mai multe specii din E.P.E. aparţin regiunii Palearctice, cu 2 centre : cel european şi cel de răsărit. Genurile Forficula şi Anechura au luat naştere pe uscatul din Asia centrală, unde se află cam 65% din speciile de Dermaptere ce compun fauna Palearctică. IMPORTANŢĂ ECONOMICĂ Dermapterele au o mică importanţă economică. Sînt semnalate daune cauzate de Forficula auricularia culturilor de flori, legume etc., precum şi de Forficula tomis culturilor de sfeclă, cartofi, floarea-soarelui etc., dar aceste afirmaţii necesită o verificare. în E.P.E. nu s-au semnalat daune cauzate de Dermaptere. METODE DE CERCETARE Colectarea se face sub pietre, sub scoarţa detaşată a arborilor, sub buştenii arborilor căzuţi, în frunzarul de pădure, în inflorescenţele plantelor, de exemplu Dahlia, în cochilii mari şi goale de pe cîmp etc. Exemplarele prinse se omoară cu eter acetic ; o parte se păstrează în alcool de 70°, iar restul pe ace în cutiile de insecte, după ce au fost întinse la unele exemplare elitrele şi aripile posterioare. 18. — C. 2394. 274 WILHELM K. KNECHTEL şi ANDREI POPOVICI-BÎZNOŞANU Modul de preparare al organului copulator după Bei Bienko este următorul : în cazul în care se lucrează cu exemplare uscate, atunci insectele se pun pe nisip umed, acoperite cu un pahar şi se ţin pînă ce au devenit flexibile, apoi acestea se aşază pe o cuvetă de disecţie cu partea ventrală în sus, se ridică cu un ac ultimele sternite şi cu o pensă subţire se scoate afară organul copulator pe care îl fierbem în hidrat de sodiu ori de potasiu 10%, pînă cînd se topesc părţile moi. Paramerele se deshidratează cu alcool 95° timp de 10—15 minute, apoi se clarifică în esenţă de cuişoare (Caryophyllus) 2—3 minute şi£e montează pe o lamă în balsam de Canada. PAETEA SISTEMATICĂ II. Ordinul DERMAPTERA Leach 1815 1815 Leach W. El. în Brewster, E Edinb. Encyclop., vol. IX, p. 57. 1839 jEuplexoptera Westwood J. O., Introd. of the modern classific. of insects, London II. 1853 Harmoptera Fieber F.X., Synop. europäischen Orthopt., Lotos, III. Insecte cu corpul alungit, mai mult sau mai puţin turtit. Capul prognat, antene scurte, aparatul bucal conformat pentru masticaţie. Picioarele homonome; tarsele alcătuite din 5 articole (la formele fosile Archidermaptera din 4 — 5). Pronotul fără lobi laterali. Elitrele scurte, tari şi lipsite de nervaţiune ; uneori elitrele lipsesc. Aripile posterioare în stare de repaus sînt împăturite în lung ca un evantai şi de 2 ori transversal ; în cea mai mare parte sînt acoperite de elitre, iar o mică parte iese de sub elitre; aceasta se numeşte placa aripilor. Uneori aripile posterioare lipsesc. Abdomenul cu 10 tergite este prevăzut la extremitatea lui cu o pereche de cleşti (apendice chitinoase tari, nearticulate), ce corespund cu cercii de la Orthoptere (la Archidermaptere aceste apendice sînt scurte şi articulate). Tergitele şi sternitele abdominale se unesc între ele şi privite pe faţa ventrală formează o linie în zig-zag. Organul copulator simplu sau dublu ; penisul are paramere, oviscaptul lipseşte. Dezvoltarea paurometabolă. CHEIE DE DETERMINARE A SUBORDINELOR ORDINULUI DERMAPTERA 1 (2) Tarsele formate din 4—5 articole. Elitrele cu un număr redus de nervuri longitudinale. Cercii multiarticulaţi (forme fosile) ............................................ A. Subord. (ARCHIDERMAPTERA Bei Bienko PROTOELYTROPTERA Tillyard) 276 WILHELM K. KNECHTEL şi ANDREI POPOVICI-BiZNOŞANU 2 (1) Tarsele formate din 3 articole. Elitrele fără nervuri longitudinale evidente. Cercii în formă de cleşte........................ 3 3 (4) Ochii reduşi. Mandibulele cu peri pe marginea internă şi cu 3 dinţi. Cleşte imperfect. Forme absolut aptere .................. B. Subord. ARIXONOIDEA Chopard (ARIXEMNA Bei Bienko). 4 (3) Ochii dezvoltaţi. Mandibulele fără peri pe marginea internă şi cu 2 dinţi. Cleşte puternic. Forme aripate sau aptere............. ..............C. Subord. DERMAPTERA s. str. Bei Bienko Dintre aceste subordine Archidermapterele cuprind numai forme fosile, negăsite în E.P.E. Subordinul Arixenoidea cuprinde forme extra-europene. Singurul subordin reprezentat în Europa şi în E.P.E. este al Dermapterelor s. str. C. Subordinul DERMAPTERA s. str. Bei Bienko 1936 1936 Bei Bienko G. J., Faune de l’URSS, Insectes Dermaptères, p. 79. Capul cordiform, pentagonal sau rotunjit. Ochii bine dezvoltaţi. Mandibulele fără peri pe marginea internă şi la vîrf terminate cu 2 dinţi. Elitrele şi aripile posterioare dezvoltate, mult scurtate sau lipsesc. Tarsele formate din 3 articole. Abdomenul are tergitele 3 şi 4 cu falduri laterale. Cercii în formă de cleşte. Organul copulator cu penis pereche sau nepereche. Caracterul după care se disting suprafamiliile e dat în cheia ce urmează : CHEIE DE DETERMINARE A SUPRAFAMILIILOR SUBORDINULUI DERMAPTERA 1 (2) Ocelii există adeseori. Eamurile cleştelui la unele larve sînt seg- mentate. Aparatul genital la mascul cu 2 penise, a căror bază este fixată de vîrful proparamerelor. Proparamerele sînt separate de metaparamere printr-un şanţ. Opistomere formate numai din pigidiu, pentru că metapigidiul şi telsonul sînt atrofiate....... .........................1. Suprafam. PROTODERMAPTERA 2 (1) Ocelii lipsesc. Eamurile cleştelui niciodată nu sînt segmentate. Aparatul genital la mascul cu un singur penis a cărui bază este fixată de partea proximală a proparamerelor (fig. 122, A). Proparamerele nu sînt separate de metaparamere printr-un şanţ, aşa încît limita lor este slab pronunţată. Opistomere formate din 3 articole şi anume pigidiul dezvoltat, metapigidiul şi telsonul reduse .................. 2. Suprafam. EUDERMAPTERA ORTHOPTERA 277 1. Suprafamilia PROTODERMAPTERA Zacher 1911 1911 Zacher F., Zool. Jahrb. Abt. Syst. u. Biol., vol. 30. GHEIE DE DETERMINARE A FAMILIILOR SUPRAFAMILIEI PROTODERMAPTERA 1 (2) Pigidiul compus din 3 opistomere, dintre care cel bazai mai lat decît lung (fig. 121, B). Femurele turtite lateral şi cu carene longitudinale...................2. Fam. pygidicbanidae 2 (1) Pigidiul compus din 3 opistomere, dintre care cel bazai mai lung decît lat (fig. 121, A). Femurele cilindrice, fără carene..... ...................................1. Fam. LABIDURIDAE Dintre aceste 2 familii numai aceea a Labiduridelor are reprezentanţi la noi în ţară. 1. Familia labiduridae Verhoeff 1902 1902 Verhoeff K., Zool. Anzeiger, vol. 25. 1922 Labidurinae (subfam.) Chopard L., Faune de France, Orthopt. et Dermapt., Paris., p. 179. Corpul este aproape cilindric. Capul sçobit pe marginea posterioară. Antenele cu multe articole (la speciile din E.P.E. cu 25 — 35). Pronotul tot atît de lung cît de lat sau mai lat decît lung. Elitrele şi aripile posterioare dezvoltate, rudimentare sau lipsesc. Articolul 2 tarsal cilindric, nu este mai gros decît articolul 3. în general, tergitele 3 şi 4 abdominale nu au falduri laterale ; ultimul tergit abdominal în partea posterioară este încovoiat în jos în formă de lob, care se introduce între bazele ramurilor cleştelui. Pigidiul compus din 3 opistomere, dintre care cel bazai tot atît de lung cît de lat. Cleştele de forme diferite. Placa subgenitală la mascul nu este dinţată, iar organul copulator pereche. Această familie cuprinde genuri răspîndite în regiunile tropicale, în regiunea Palearctică sînt puţine. 1. Genul Labidura Leach 1851 18Î5 Leach W. E. în Brewster, Edinb. Encyclop., IX, p. 118, Corpul mare. Antenele formate din 25 — 35 de articole, dintre care cel de-al treilea aproape egal cu primul, iar articolele 4 şi 5 scurte, de aceeaşi lungime cu 3 ; celelalte articole se lungesc treptat ; cel apical abia 278 WILHELM K. KNECHTEL şi ANDREI POPOVICI-BiZNOŞANU este de lungimea articolului 3. Pronotul de contur pătrat. Elitrele bine dezvoltate, de obicei carenate. Aripile posterioare dezvoltate, ies de sub elitre, uneori sînt însă scurtate. Picioarele lungi şi zvelte : articolul 2 tarsal cilindric; femurele picioarelor posterioare de 11j2 ori mai lungi decît pronotul; primul articol tarsal al picioarelor posterioare mai lung decît articolele 2+3. Tergitele 3 şi 4 abdominale fără 2 tubercule laterale ; ultimul tergit abdominal la mascul este aproape pătrat, la femelă îngust. Pigidiul ascuns. Cleştele la mascul puţin curbat, bazele celor 2 ramuri nu se ating, sînt crenelate spre interior şi aproape totdeauna cu cîte un dinte în jumătatea distală. Cleştele la femelă are cele 2 ramuri aproape drepte, numai vîrfurile puţin curbate, bazale se ating; ele nu sînt crenelate la interior şi nu au un dinte în jumătatea distală. Placa subgenitală la mascul nu este dinţată, are marginea posterioară trunchiată, iar la femelă este eliptică. 1. Labidura riparia Pallas 1773 (tig. 124, A) 1773 Pallas, Reisen Provin, russ. Reiches, St. Petersburg, II, p. 727. Este singura specie din R.P.R. şi este foarte variabilă la culoare, ca mărime a aripilor, ca structură a ultimului tergit abdominal şi a cleştelui la mascul. Lungimea corpului la mascul 13 — 26 mm, la femelă 13 — 23 mm. Pronotul la mascul 2,8—4 mm, la femelă 2,2—4 mm lungime. Lungimea elitrelor la mascul 2,8—4 mm, la femelă 3,8—4 mm. Lungimea cleştelui la mascul 6 —11 mm, la femelă 4,5 — 6 mm. Este cea mai mare urechelniţă de la noi. Culoarea generală de la galben deschis la cafeniu-roşcat şi cu pete cafenii-negricioase. Antenele, picioarele, laturile pronotului, laturile abdomenului şi cleştele galbene. Elitrele în exterior galbene, la interior cel mai adesea ruginii ; vîrfurile aripilor galbene palid, întregul corp acoperit cu perişori mătăsoşi. Aripile posterioare sînt lungi sau scurtate în diferite grade, aşa încît uneori vîrfurile lor nu ies de sub elitre. Ultimul tergit al abdomenului la marginea posterioară cu cîte un tubercul deasupra bazelor cleştelui ; la mascul în mijlocul marginii posterioare cu 2 spinişori sau fără aceştia. Cleştele masculului are la mijlocul feţei interne cîte un dinte pe fiecare ramură sau fără dinte. Biotop. Sub pietre, soluri nisipoase pe malul mării, lacurilor, rîurilor, sub lemne putrezite. Preferă soluri sărate. Ecologie. Sapă galerii în nisip pînă la 2 m lungime. Femelele depun ouăle în grămezi şi le păzesc un timp ; de asemenea păzesc larvele tinere după ecloziune. ORTHOPTERA 279 Răspîndire geografică. Specia este comună pe tot globul, fiind aproape cosmopolită. în Europa se întîlneşte mai mult în sud, mai rar în partea centrală Austria, Elveţia, Germania etc. Fig. 123Labia minor ; A, tarsul piciorului mijlociu (după Chopard); B, placa subgenitală (u) şi cleşte (c) la mascul văzut ventral (după Brunner). Forficula auricularia; C, tarsul piciorului posterior (după Chopard). în R.P.R. este citat la Cluj, Zalău (reg. Cluj), Constanţa, Mamaia, Mangalia, Techirghiol, Tuzla, Sulina (reg. Constanţa), Cristuru Secuiesc (Regiunea Autonomă Maghiară), Buzău (reg. Ploeşti), Copşa Mică, Ocna Sibiului, Sibiu (reg. Stalin), Gura Humorului (reg. Suceava). 1902 Verhoeff K., Zool Anzeiger, vol. 25. Caracterele suprafamiliei Eudermaptera sînt date în cheia de determinare. CHEIE DE DETERMINARE A FAMILIILOR SUPRAFAMILIEI EUDERMAPTERA 1 (2) Pronotul mai lung decît lat. Articolul 2 tarsal cilindric nu este mai lat decît articolul 3 (fig. 123, J.). Placa subgenitală la mascul dinţată (fig. 123, B) ......... 1. Fam. lâbiidae C. 2. Suprafamilia EUDERMAPTERA Verhoeff 1902 280 WILHEUa K. KNECHTEL şi ANDREI POPOVICI-BIZNOŞANU 2 (1) Pronotul lung cît lat sau mai lat decît lung. Articolul 2 tarsal cordiform este mai lat decît articolul 3 (fig. 123, O). Placa subgenitală la mascul fără dinte ... 2. Fam. forficulidae 1. Familia labiidae Burr 1909 1909 Malcolm Burr, Deutsche entomol. Ztschr., voi. 53. 1922 Labiinae (subfam.), Chopard L., Faune de France, Orthopt. et Dermapt., Paris, p. 181. Insecte mici sau de mărime mijlocie. Antenele formate din 10 — 23 de articole. Femurele cilindrice, fără carene longitudinale. Articolul 2 tarsal simplu, cilindric, nu este mai lat decît articolul 3. Pronotul mai lung decît lat. Elitrele dezvoltate, uneori cu carene longitudinale. Aripile posterioare dezvoltate sau lipsesc. Tergitele 3 şi 4 abdominale cu cîte 2 tubercule laterale; ultimul tergit abdominal simplu, cu marginea posterioară fără prelungire în formă de lob între baza cleştelui ; metapigidiul şi telsonul rudimentare nu sînt evidente. Placa subgenitală, la mascul, este dinţată, iar organul copulator la mascul prin atrofia unei jumătăţi a devenit nepereche, deci este asimetric. 2. Genul L a b i a Leach 1815 1815 Leach W. E. în Brewster, Edinb. Encycl., IX, p. 118. Antene filiforme, formate din 10 — 23 de articole. Ochii mai scurţi decît primul articol antenal. Pronotul ceva mai lung decît lat şi la partea posterioară rotunjit. Elitrele dezvoltate, fără carene longitudinale ; aripile posterioare dezvoltate. Articolul 2 tarsal cilindric. Tergitele 3 şi 4 abdominale pe faţa dorsală cu cîte 2 tubercule laterale. Metapigidiul şi telsonul nu sînt evidente. Placa subgenitală la mascul cu un dinte mare la mijlocul marginii posterioare. Cele 2 ramuri ale cleştelui la mascul slab curbate, bazele nu se ating şi înspre interior sînt zimţuite; cele 2 ramuri ale cleştelui la femelă sînt aproape drepte, bazele se ating şi nu sînt zimţuite. Se cunosc aproximativ 50 de specii, răspîndite pe tot globul; în regiunea Palearctică sînt numai 2 specii. ORTHOPTERA 281 1. Labia minor Linné 1767 (fig. 124, B) 1767 Linné G., Syst. nat., II, p. 686. Specie mică. Lungimea corpului 4—5 mm. Lungimea cleştelui 1,5 — 2,5 mm. Culoarea generală galbenă-cafenie ; capul negru ; antenele cafenii cu baza galbenă palidă şi vîrful albicios ; elitrele cafenii-roşcate ; picioarele galbene palid. Corpul acoperit cu perişori scurţi. Antenele formate din 12 articole ; articolul 4 tot atît de lung cît al 3-lea, iar articolul 5 puţin mai lung decît articolul 3. Suturile de pe cap sînt neclare sau lipsesc. Elitrele de 2 ori mai lungi decît late ; partea vizibilă a aripilor posterioare în stare de repaus este mai lungă decît jumătatea elitrelor. Ultimul tergit abdominal la mascul cu 2 tubercule la marginea posterioară. Fig. 124. — A., Labidura riparia; B, Labia minor ; C, Forficula auricularia, masculi văzuţi dorsal (după Bei Bienko). Biotop. Comun atît la cîmpie cît şi la munte în locuri umede ; specia se întîlneşte mai ales în grămezi de compost şi pe ogoare îngrăşate. Ecologie. Zboară ziua şi noaptea. Răspîndire geografică. Este o specie cosmopolită. întreaga Europă pînă în Suedia, Africa, Asia Mică, U.E.S.S., America de Nord şi de Sud. 282 WILHELM K. KNECHTEL şi ANDREI P0P0VICI-B1ZN0ŞANU în R.P.R. Hodod (reg. Baia Mare), Aiud, Cluj, Zalău, Zau (reg. Cluj), Sălaş (reg. Hunedoara), Cisnădioara, Ocna Sibiului, Păltiniş, Sibiu (reg. Stalin), Suceviţa (reg. Suceava). 2. Familia forficulidae Burr 1907 1907 Malcolm Burr, Trans, entomol. Soc. London. 1922 Forficuîinae (subfam.), Chopard L., Faune de France, Orthopt. et Dermapt., Paris, p. 182. Antenele formate din 10 —15 articole ; primul articol mai scurt decît V2 din lungimea capului; articolul 4 mai scurt decît al 3-lea. Femurele cilindrice, fără carene longitudinale. Articolul 2 tarsal lăţit, cordiform, mai lat decît articolul 3. Pronotul tot atît de lung cît de lat sau mai lat decît lung. Elitrele de mărime diferită} aripile posterioare există de cele mai multe ori. Tergitele 3 şi 4 abdominale cu cîte 2 tubercule laterale; metapigidiul şi telsonul rudimentare, nu sînt evidente. Placa subgenitală la mascul fără dinte. Organul copulator la mascul prin atrofia unei jumătăţi a devenit nepereche, cu un penis, deci este asimetric. Abdomenul este evident turtit aşa încît în secţiune transversală este ca o elipsă. CHEIE DE DETERMINARE A GENURILOR FAMILIEI FORFICULIDAE 1 (2) Ramurile cleştelui sînt apropiate pe o porţiune din lungimea lor sau pe toată lungimea lor ..................................... 3 2 (1) Ramurile cleştelui sînt depărtate pe toată lungimea lor . ... 5 3 (4) Elitrele uniform colorate. Bazele ramurilor cleştelui la mascul sînt lăţite şi apropiate. Ramurile cleştelui la femelă pe toată lungimea apropiate......................3. Gen. Forficula 4 (3) Elitrele cu o pată galbenă la mijloc. Bazele ramurilor cleştelui la mascul cilindrice şi depărtate. Ramurile cleştelui la femelă nu sînt apropiate pe toată lungimea lor............................. ...........................................4. Gen. Anechura 5 (6) Elitrele dezvoltate, libere, mai lungi decît late, ele acoperă mesonotul în partea anterioară spre pronot ... 5. Gen. Apterygida 6 (5) Elitrele rudimentare, unite cu mesonotul, mai late decît lungi, lasă o porţiune dezvelită din mesonot în partea anterioară spre pronot, care apare ca un scutel . . . 6. Gen. Chelidu relia ORTHOPTERA 283 3. Genul Forficula Linné 1758 1758 Linné C., Syst. nat., ed. 10, p. 423. Capul neted, bombat, cu suturi vizibile. Antenele formate din 12 —15 articole, dintre care primul mai scurt decît jumătatea lungimii capului. Pronotul pătrat sau mai lat decît lung. Elitrele de lungime variabilă, dar netede, fără carene ; coloraţia elitrelor uniformă ; ele acoperă întreg mesonotul, deci fără a lăsa o porţiune dezvelită în partea anterioară spre pronot. Aripile posterioare dezvoltate sau scurtate. Femurele picioarelor cilindrice, fără carene longitudinale; articolul 2 tarsal lăţit cordiform, mai lat decît articolul 3. Abdomenul evident turtit, cu lăţimea maximă spre mijloc; în secţiune transversală este ca o elipsă; pe tergitele 3 şi 4 cîte 2 falduri longitudinale scurte. Metapigidiul şi telsonul sînt rudimentare. La mascul bazele cleştelui sînt lăţite şi apropiate, pe lungime variabilă, după specii ; ramurile sînt arcuite şi depărtate ; ramurile cleştelui la femelă gînt apropiate pe toată lungimea şi aproape drepte. CHEIE DE DETERMINARE A SPECIILOR GENULUI FORFICULA 1 (2) Aripile posterioare lipsesc complet.....................3. F. tomis 2 (1) Aripile posterioare dezvoltate...................................... 3 3 (4) Eamurile cleştelui la mascul în afară de dinţii de la bază mai au un dinte pe faţa internă puţin distanţat de la bază. Femela cu pigidiul tuberculat................................1. F. auricularia 4 (3) Eamurile cleştelui la mascul în afară de dinţii de la bază nu au alt dinte pe faţa internă. Femela nu are turbercule pe pigidiu. ...................................................2. F. smyrnensis 1. Forficula auricularia Linné 1758 (fig. 124, C) 1758 Linné G., Syst. nat., ed. 10, p. 423. Lungimea corpului 10 —14 mm. Cleştele la mascul 4 — 9 mm, la femelă 3 — 5 mm. Culoarea generală a corpului cafenie-ruginie sau neagră; primul articol antenal gălbui, celelalte roşcate ori cafenii închis, sau toate articolele galbene murdar. Pronotul cu discul cafeniu 284 WILHELM K. KNECHTEL şi ANDREI POPOVICI-BlZNOŞANU şi marginile deschise. Elitrele galbene murdar sau cafenii deschis ; aripile posterioare gălbui. Picioarele galbene murdar. Antenele formate din 14 articole, dintre care articolul 4 mai scurt decît 3 ; el este cu puţin mai lung decît lăţimea lui şi de obicei sferic. Aripile posterioare dezvoltate, vizibile la extremitatea elitrelor, căci sînt prelungite în afara extremităţii acestora; ele sînt mai lungi decît jumătate din lungimea pronotului la mascul. Ultimul tergit abdominal cu 2 tubercule spre marginea posterioară şi cu 2 cute longitudinale laterale, cu aspect de carene ; femela are aceste cute mai puţin vizibile. Pigidiul la mascul şi femelă îngust şi cu 2 tubercule. Placa subgenitală la mascul şi femelă rotunjită. Cleştele la mascul are bazele ramurilor lăţite şi apropiate pe o lungime variabilă la formele macrolabia şi brahilabia ; ramurile cleştelui în afară de dinţii de la bază mai au un dinte pe faţa internă, aşezat aproape de bază. Cleştele la femelă simplu, cu ramurile drepte şi apropiate una de alta, la vîrf încrucişate. Biotop. în sol umed, sub scoarţa arborilor, pe flori, pe fructe, în detritus, pe arbori şi arbuşti. Ecologie. Femela sapă o galerie în care îşi depune ouăle în număr de 20 — 40. Ziua stau ascunse în adăposturile lor, iar noaptea sînt active (uneori zboară chiar şi ziua). Regimul alimentar este mixt şi constă din frunze, flori, fructe, plante putrezite, musculiţe vii, resturi de animale şi chiar cadavrele semenilor. Acuplarea se face la sfîrşitul verii şi începutul toamnei ; după acuplare masculii mor, excepţional trăiesc şi chiar iernează. Ponta începe toamna şi poate dura pînă în primăvară. Ouăle aproape sferice sînt depuse într-o gropiţă din sol în grămăjoare, pe care femela le îngrijeşte cu deosebită atenţie şi le păzeşte, iar în caz de pericol le transportă cu ajutorul mandibulelor în altă parte. Ecloziunea are loc după 5—6 săptămîni ; larvele năpîrlesc de 6 ori şi sînt tot timpul sub îngrijirea femelei. Hrana larvelor este aceeaşi ca a adulţilor. Cînd larvele au ajuns la completa dezvoltare, femelele care le-au îngrijit mor. Fiindcă femelele iernează, le găsim în ascunzişuri şi în acest anotimp. Răspîndire geografică. în toată Europa, U.R.S.S. şi Japonia, Africa, America, Australia, Noua Zeelandă. în R.P.R. este citat din Borsec, Reghin (Regiunea Autonomă Maghiară), Bucureşti, pădurea Căldăruşani, pădurea Storobăneasa (reg. Bucureşti), Cluj ; Criva (reg. Craiova), Doftana, Lăculeţe, Scăeni (reg. Ploeşti), Oraşul Stalin, Ocna Sibiului, Sibiu muntele Grigori (reg. Stalin), Adîncata, Cîmpulung, Pojorîta, Putna, Cîrlibaba, Fundu Moldovei, Stînca, Ştefă-neşti, Truşeşti, Vicovu de Sus (reg. Suceava), precum şi în toată cîmpia din centrul Transilvaniei. ORTHOPTERA 285 2. Forficula smyrnensis Serville 1839 1839 Serville A., Hist. nat. insectes Orthoptères, p. 38. Lungimea corpului la mascul 14 —18 mm, la femelă 13 —19 mm. Cleştele la mascul 5 — 8 mm, la femelă 3,5 — 5 mm. Culoarea generală a corpului castanie; capul, antenele, toracele şi picioarele galbene palid roşcat ; elitrele castanii, cu o pată mare galbenă palidă discoidală ; aripile cu o pată mare albicioasă. Capul cu suturile bine pronunţate. Antenele formate din 12 articole ; articolul 4 este aproape egal de lung cu 3 şi de 2 ori mai lung ca lăţimea lui. Pronotul aproape pătrat, cu marginile laterale drepte şi paralele, iar marginea posterioară puţin rotunjită. Elitrele lungi, cu marginea posterioară aproape dreaptă. Abdomenul mult punctat. Ultimul tergit abdominal dreptunghiular transvers, de 2,5 — 3 ori mai lat decît lung, cu tubercule la marginea posterioară ; pigidiul puţin vizibil. Femela are ultimul tergit îngust şi pigidiul mult vizibil. Eamurile cleştelui se ating numai la bază ; la mascul au pe ele puncte mari şi în afară de dinţii de la bază nu au alt dinte pe faţa internă. La femelă lipsesc punctele de pe ramurile cleştelui. Biotop. Sub scoarţa plopilor. Răspîndire geografică. în regiunea mediterană din Corsica, în Grecia, Turcia, Asia Mică, Dalmaţia, apoi în Serbia şi pe ţărmul nordic al Mării Negre. în E.P.E. citat de K. D o r n (1941) de la Orşova (reg. Timişoara). 3. Forficula tomis Kolenati 1846 (fig- 125, A) 1846 Chelidura tomis Kolenati F., Meletemata Entomologica, V, p. 74. 1853 Forficula tomis Fieber F.X., Syn. europ. Orthopteren, Lotos, III, p. 71. 1849 Forficula helmanni Kittary, Bull. soc. imp. naturel. Moscou, XXII, p. 438. Lungimea corpului la mascul 11,5 —17 mm, la femelă 11,5 —15 mm. Cleştele la mascul 5 — 9 mm, la femelă 3,5 — 4 mm. Culoarea generală roşcată sau cafenie-negricioasă ; antenele cafenii-gălbui ; picioarele galbene murdar. Antenele cu 12 articole, dintre care articolul 4 este de 2 ori mai lung decît lăţimea lui. Pronotul pătrat, cu marginea posterioară rotunjită. Aripile posterioare de regulă scurte şi ascunse sub elitre. Abdomenul pe partea dorsală are segmentele 3 şi 4 cu falduri laterale mici ; ultimul tergit la mascul este transversal, cu 2 tubercule tocite, însă fără cute longitudinale 286 WILHELM K. KNECHTEL şi ANDREI POPOVICI-BÎZNOŞANU laterale, care să aibă aspect de carene ; la femelă nn are nici tubercule, nici cute. Pigidiul la mascul pătrat, la femelă triunghiular. Cleştele la mascul cu bazele ramurilor lăţite şi apropiate pe toată lungimea lor la formele macrolabia şi brahilabia, iar restul ramurilor arcuite şi fără dinte intern aproape de bază ; cleştele la femelă simplu cu ramurile apropiate. Fig. 125. — A, Forficula tomis ; B, Anechura bipunctata ; C, Apterygida media, masculi văzuţi dorsal (după Bei Bienko). Biotop. în stepe şi silvostepe. Poate trăi şi în locuinţe, mai ales cînd acestea sînt umede. Ecologie. Ziua stă ascuns în crăpăturile solului sau sub scoarţa arborilor ; apare noaptea. Femelele depun în luna iunie într-o gropiţă puţin adîncă 50—80 de ouă, pe care le păzesc ; de asemenea păzesc şi larvele cîtva timp după ecloziune, larvele devenind independente iernează, iar creşterea aripilor începe în mai următor. în U.E.S.S. este menţionat ca dăunător culturilor de zarzavaturi, tutun, flori, culturilor de sfeclă etc. Răspîndire geografică. în U.E.S.S. (pînă în vestul E.S.S. Moldoveneşti), în Armenia turcească, Podolia. în E.P.E. nu a fost încă semnalată. ORTHOPTERA 287 4. Genul Anechura Scudder 1876 1876 Scudder S., Entomological Notes, V, p. 29. Antenele formate din 12—13 articole, dintre care primul mai scurt decît jumătate din lungimea capului ; articolul 4 mai scurt decît 3. Pronotul mai mult sau mai puţin transversal, cu laturile drepte şi paralele ; placa mesosternală transversală sau pătrată. Elitrele mai lungi decît pronotul, de mărime variabilă ; ele acoperă complet mesonotul în partea anterioară spre pronot şi au fiecare cîte o pată gălbuie la mijloc. Aripile posterioare dezvoltate sau rudimentare. Femurele picioarelor cilindrice, fără carene longitudinale. Articolul 2 tarsal cordiform lăţit, mai lat decît articolul 3. Abdomenul evident turtit, aşa că în secţiune transversală este ca o elipsă; partea dorsală glabră sau acoperită cu perişori rari ; tergitele 3 şi 4 cu cîte 2 falduri laterale longitudinale scurte; ultimul tergit al abdomenului cu 4 ridicături pe faţa dorsală ; pigidiul la mascul lat transversal, la femelă este foarte mic; metapigidiul şi telsonul rudimentare placa subgenitală la mascul fără dinţi; cleştele glabru sau acoperit cu perişori rari ; la mascul bazele ramurilor sînt cilindrice şi depărtate, în rest curbate şi depărtate; la femelă sînt drepte şi depărtate pe toată lungimea lor. 1. Anechura bipunctata Fabricius 1781 (fig. 125, B) 1781 Forficula bipunctata Fabricius J. C., Species insectorum etc.. Hamburgi et Kiloni,. I, p. 340. 1882 Anechura bipunctata Brunner v. Wattenwyl C., Prodr. europ. Orthopt., Leipzig* p. 19. Lungimea corpului 9—14 mm. Cleştele la mascul 4—7 mm lungime,, la femelă 3—5 mm. Corpul mai mult sau mai puţin robust. Culoarea corpului cafenie-negricioasă lucios, cu unele regiuni roşcate; elitrele cafenii cu o pată palidă la mijloc; picioarele roşcate. Capul cu suturi vizibile. Antenele formate din 12 articole groase; articolul 5 aşa de lung sau puţin mai lung decît 3 ; articolele următoare de lungimi variabile. Pronotul cu marginea posterioară rotunjită. Elitrele bine dezvoltate, de 1 ’/o ori mai lungi decît pronotul şi încovoiate în jos, trunchiate la vîrf. Aripile posterioare lungi, ies la extremitatea elitrelor. Abdomenul la mascul mult lăţit înaintea vîrfului ; la femelă mai puţin ; ultimul tergit abdominal la mascul de 3 — 4 ori mai lat decît lung, la femelă, mai lung. 288 WILHELM K. KNECHTEL şi ANDREI FOPOVICI-BÎZNOŞANU Cleştele are bazele ramurilor la mascul cu tubercule deasupra şi cu un dinte pe faţa internă aproape de mijlocul fiecărei ramuri ; la femelă fără dinte. Biotop. La munte, sub pietre, sub dejecţii uscate, sub scoarţa arborilor, pe buşteni putrezi. Răspîndire geografică. Vestul şi centrul Europei, Pirinei, Sicilia, Sardinia, nordul Italiei, Balcani, U.E.S.S., Asia Mică. în E.P.E. este citat de la Celieiu (r. Şimleu, reg. Oradea). 5. Genul Apterygida Westwood 1840 1840 Westwood J.O., Introd. dass, insects. London, II, p. 44. 1825 Chelidura Latreille P.A., Familles natur, règne animal, Paris, p. 410. 1883 Sphingolabis Bormans A., Tabl. synopt. Dermapt., Birma, p. 37. Corpul zvelt. Antenele formate din 12 articole, dintre care primul mai scurt decît jumătatea capului, articolul 4 antenal mai scurt decît 3. Pronotul tot atît de lung cît de lat sau mai lung decît lat. Placa mesoster-nală mai lungă decît lată. Elitrele dezvoltate şi libere, nu sînt unite cu mesonotul; mai lungi decît late, iar în partea anterioară spre pronot ele acoperă complet mesonotul. Aripile posterioare lipsesc. Femurele cilindrice, fără carene longitudinale. Articolul 2 tarsal lăţit cordiform, mai lat decît articolul 3. Abdomenul slab turtit şi dorsal acoperit cu peri lungi şi deşi ; pe tergitele 3 şi 4 abdominale cîte 2 falduri longitudinale scurte ; ultimul tergit abdominal la mascul are sau nu tubercule pe faţa dorsală ; pigidiul la mascul alungit şi îngust ; metapigidiul şi telsonul rudimentare ; placa subgenitală la mascul fără dinte ; cleştele acoperit cu peri lungi şi deşi ; ramurile cleştelui la mascul depărtate pe toată lungimea lor, sînt slab curbate şi cu dinte pe faţa internă ; ramurile cleştelui la femelă aproape drepte şi fără dinte. Genul Apterygida cuprinde 3 specii, dintre care una singură este «uropeană. 1. Apterygida media Hagenbach 1822 (fig. 125, C) 1822 Forficula media Hagenbach J.J., Symb. faunae Ins. Helv., p. 16. 1825 Forficula albipennis Megerle, Charpentier T., Horae entomologicae, Vratislaviae. p. 68. 1853 Forficula (Apterygida) albipennis. Fischer H., Orthopt. europ., Lipsiae, p. 77. 1882 Chelidura albipennis Brunner v. Wattenwyl C., Prodr. europ. Orthopt., Leipzig, p. 21. 1922 Apterygida albipennis Chopard L., Faune de France, Orthopt. et Dermapt., Paris, p. 186. 1936 Apterygida media Bei Bienko, Faune SSSR, Dermapt., p. 190. ORTHOPTERA 289 Lungimea corpului 6—10 mm. Cleştele la mascul 3,5—5 mm lungime, la femelă 2,5 mm. Culoarea corpului galbenă-cafenie-roşcată, antene galbene, laturile pronotului şi elitrele galbene, picioarele galbene. Capul cu suturile clare. Antenele formate din 12 articole. Pronotul puţin mai îngust decît capul, aproape pătrat, cu feţele laterale drepte şi paralele, marginea posterioară puţin rotunjită. Elitrele dezvoltate, de 11/2 ori lungimea pronotului, cu marginile posterioare drepte transversale, care acoperă meso- şi metanotul. Aripile posterioare lipsesc. Abdomenul are ultimul tergit la mascul cu marginea posterioară aproape scobită şi cu tubercule dorsale; la femelă acest tergit este îngust şi fără tubercule. Pigidiul la mascul şi femelă destul de mare. Placa subgenitală la mascul cu marginea posterioară scobită. Cleştele la mascul are deasupra bazei cîte un tubercul pe fiecare ramă, celelalte caractere fiind date la descrierea genului. Biotop. Pe arbuşti, mai ales în apropiere de ape, pe pini ; primăvara se mai găsesc sub pietre, sub scoarţa arborilor, în frunzar, în detritus. Lipseşte în cîmpie. Răspîndire geografică. în Europa de vest şi centrală, Peninsula Iberică, nordul Italiei, sudul Balcanilor, Grecia, R.P. Polonă, E.S.S. Moldovenească, Ucraina. în E.P.E. este citată din Cluj, Fetindia, Zalău (reg. Cluj), Păltiniş, Băşinari, Eacoşul de Jos (reg. Stalin), Sinaia (reg. Ploeşti), Breaza, Cîrli-baba, Dorna, Fundu Moldovei, Cîmpulung, Teşna (reg. Suceava). 6. Genul Chelidurella Verhoeff 1902 1902 Verhoeff K. W., Zoologischer Anzeiger, XXV, p. 187. Corpul robust. Antenele formate din 13 articole, dintre care primul mai scurt decît jumătatea capului ; articolul 4 mai scurt decît 3. Pronotul mai lat decît lung, cu marginea posterioară dreaptă. Placa mesosternală pătrată. Elitrele mai scurte decît pronotul, unite cu mesonotul, ele sînt mai late decît lungi şi lasă dezvelit o parte din mesonot spre pronot, aşa că aici mesonotul apare ca un scutel. Aripile posterioare lipsesc, femurele cilindrice, fără carene longitudinale; articolul 2 tarsal turtit, cordiform, mai lat decît articolul 3. Abdomenul lăţit la mijloc, se îngustează spre vîrf, el este turtit ; tergitele 3 şi 4 abdominale cu cîte 2 falduri laterale longitudinale scurte; ultimul tergit cu tubercule slabe; metapigidiul şi telsonul rudimentare ; placa subgenitală la mascul fără dinte ; cleştele la 19 — c. 2391. 290 WILHELM K. KNECHTEL şi ANDREI POPOVICI-BÎZNOŞANU mascul cu ramurile la bază depărtate, precum şi în restul lungimii lor; ramurile sînt curbate, la vîrf se ating, pe faţa internă fără dinte ; ramurile cleştelui la femelă aproape drepte. Se cunosc 4 specii, dintre care 3 europene. CHEIE DE DETERMINARE A SPECIILOR GENULUI CHELIDURELLA 1 (2) Ultimul tergit abdominal la mascul cu 2 tubercule pe marginea posterioară ; uşor vizibile ; pigidiul la mascul proeminează sub forma unui cîrlig curbat în sus şi aproape vertical. Pigidiul la femelă privit ventral se subţiază spre vîrf şi este mai lung decît lat. Cleştele la mascul curbat treptat în formă de arc......................... ..............................................1. Ch. acanthopygia 2 (1) Ultimul tergit abdominal la mascul cu tubercule greu vizibile; pigidiul la mascul scurt, nu este curbat în sus ca un cîrlig ; pigidiul la femelă privit ventral nu se îngustează spre vîrf. Cleştele la mascul cu ramurile curbate la mijloc sub un unghi clar vizibil ..............................................2. Ch. transsilvanica 1. Chelidurella acanthopygia Géné 1832 (fig. 126, A) 1832 Forficula acanthopygia Géné G., Monogr. delle Forficule indigene, Padova, p. 13. 1882 Chelidura acanthopygia Brunner v. Wattenwyl C., Prodr. europ. Orthopt., Leipzig, p. 24. 1936 Chelidurella acanthopygia Bei Bienko, Faune U.R.S.S., Dermapt., p. 192. Lungimea corpului 6,5—10 mm. Cleştele la mascul 3,5—5,5 mm lungime, la femelă 2—2,3 mm. Culoarea corpului galbenă-cafenie-roşcată ; capul şi picioarele galbene ; antenele galbene sau cafenii ; abdomenul lucios ; Antenele formate din 13 articole. Mesonotul cu marginea posterioară convexă; metanotul cu marginea posterioară concavă. Elitrele scurte, mîilt transversale. Ultimul tergit abdominal la mascul cu 2 tubercule pe marginea posterioară ; la femelă fără tubercule ; pigidiul la mascul proeminează sub forma unui cîrlig curbat în sus ; pigidiul la femelă privit ventral este mai lung decît lat şi se îngustează la vîrf şi este trunchiat. Cleştele la mascul curbat treptat în formă de arc; cleştele la femelă cu ramurile puţin distanţate. Biotop. Primăvara sub pietre, în frunzar, sub muşchi, vara pe conifere şi diverşi arbuşti, mai ales aluni. Se urcă şi pe munte. ORTHOPTERA 291 Răspîndire geografică. Europa de vest şi centrală, Suedia, Italia de nord, Balcani, R.P. Polonă, Ucraina de vest. în R.P.R. citat din Cluj, Zalău (reg. Cluj), Saschiz, Sibiu (reg. Stalin), Adîncata, Rădăuţi (reg. Suceava). Fig. 126. — A, Chelidurella acanthopygia ; B, Chelidurella transsylvanica, masculi văzuţi dorsal (după Bei Bienko). 2. Chelidurella transsilvaniea Ebner 1932 (fig. 126, B) 1932 Ebner * R., Wiener Entom. Zeitung, vol. 49, p. 16. Lungimea corpului la mascul 10—13 mm, la femelă 11,5—15,5 mm. Cleştele la mascul 4—4,5 mm lung, la femelă 4—4,6 mm. Culoarea corpului cafenie deschis, asemănătoare cu aceea a speciei Ch. acanthopygia ; masculul 292 WILHELM K. KNECHTEL şi ANDREI POPOVICI-BIZNOŞANU are ultimul tergit abdominal cu tubercule greu vizibile ; pigidiul la mascul scurt şi necurbat în sus în formă de cîrlig ; pigidiul la femelă privit ventral nu se îngustează spre vîrf. Cleştele la mascul curbat aproape de mijloc în unghi clar vizibil ; cleştele la femelă cu ramuri puţin distanţate. Răspîndire geografică. Vestul Ucrainei. în R.P.R. în apropiere de Sibiu, Măgura (Götzenberg) şi Răşinari (reg. Stalin), apoi la Băile Herculane pe fagi (reg. Timişoara). III. Ordinul BLATTODEA Brunner PARTEA GENERALĂ Istoric. încă din vechime autorii le-au considerat ca Orthoptere şi au fost descrise de Latreille ca familia Blattaria, de Fischer (1853) ca familia 'Blattina, apoi de Brunnervon Wattenwyl (1882) ca familia Blattoăea. Redtenbacher (1900), Tümpel (1908), Chopard (1922) şi Houlbert (1927) au dat familiei denumirea de Blattidae. Yerhoeff (1902) clasifică insectele aparţinînd astăzi ordinului Blattoăea, alături cu Mantoăeele, în ordinul Ootkecaria. Handlirsch (1930) revine la denumirea lui Latreille şi le clasifică în ordinul Blattaria. în sfârşit, printre ultimii autori Tarbinski (1948) le descrie sub numele „Ordinul Blattoăea’\ Pentru R.P.R. s-a publicat în listele despre Orthoptere şi speciile dè Blattodea de către aceiaşi autori care sînt citaţi în istoricul ordinelor Saltatoria şi Dermaptera. MORFOLOGIE EXTERNĂ Capul (fig. 127, .4). Conturul triunghiular sau cordiform turtit; vertexul rotunjit, sutura epicranială totdeauna evidentă; clipeul divizat în ante- şi postclipeu ; labrul lăţit în formă de lopată. Ochii mari, turtiţi ; ocelii în număr de doi, adesea rudimentari şi înlocuiţi cu pete clare aşezate aproape de inserţia antenelor. Antenele lungi, setacee, formate din multe articole, scapul lung; aproape toate speciile posedă la bazele antenelor pete circulare gălbui. La unele specii masculul cu antene pectinate. Piesele bucale conformate pentru masticaţie; mandibulele cu marginea externă rotunjită, iar cea internă cu suprafaţa molară spre bază şi doi dinţi apicali ; 294 WILHELM K. KNECHTEL şi ANDREI POPOVICI-BÎZNOŞANU maxileie cu piesele obişnuite şi doi palpi maxilari formaţi fiecare din 5 articole ; labiul cu structura obişnuită şi doi palpi labiali, fiecare cu cîte 3 articole. Fig. 127. — Blatta orientalis. A, capul văzut din faţă : V, vertex ; S, sutura epicranială ; OCy oceli ; L, labru ; AC, anteclipeu ; PC, postclipeu (după Chopard). Ectobius lapponicus. B, Aripa posterioară întinsă : T, triunghiul (după Handlirsch). Blatta orientalis (C) şi Phyllodromia germanica (D). Partea posterioară a abdomenului la femelă (F) şi la mascul (M) ; S, stili (după Handlirsch). Ectobius lioidus, mascul, E, placa subgenitală (după C h o p ard). Toracele. Are tergitele mari, cu pronotul foarte mare, mobil, în formă de scut, fără lobi laterali. Meso- şi metanotul la formele aripate sînt puţin sclerificate, iar la cele aptere foarte sclerificate. Sternitele toracice sînt piese mai mici.. Organele de zbor sînt heteronome, cele anterioare sînt coriacee, iar cele posterioare pergamentoase; în genere mai dezvoltate la masculi decît la femele sau masculul este aripat şi femela apteră sau ORTHOPTERA 295 ambele sexe ale unor specii sînt aptere; aripa posterioară are în general cutele la fel ca la Dermaptere. Nervaţiunea elitrelor este primitivă şi se observă mai bine dacă privim aceste organe pe faţa inferioară. Mediastina foarte scurtă şi neramificată ; radiala are aproape totdeauna ramuri numai înspre partea anterioară (la Ectobius există ramuri spre părţile anterioară şi posterioară) ; ulnara anterioară şi posterioară sînt ramificate; discoidala (mediana) ramificată; ulnarele sînt ramificate; analele (dividens) neramificate, iar axilarele variază ca număr. Aripile posterioare (fig. 127, B) sînt membranoase şi se cutează sub elitre ca şi la celelalte Orthoptere ; la extremitatea ramurii anale uneori există o arie de formă triunghiulară lipsită de nervuri ; această arie este triunghiul intercalat ; cîmpul jugal are un număr mare de nervuri axilare. Picioarele sînt homonome, apte pentru mers, iar coxele se ating pe linia mediană ; trochanterul este mobil ; femurele lungişi puţin comprimate ; tibiile au numeroşi spini ; tarsele formate din 5 articole, dintre care metatarsul este mai lung; ghearele puternice şi în genere între ele există un aroliu. Abdomenul. Este alcătuit din 10 tergite, dintre care al 8-lea şi al 9-lea reduse şi acoperite de al 7-lea. La Ectobiide pe tergitul 7 există 2 fosete glandulare, la Phyllodromia germanica există 2 fosete pe tergitul 7 şi 2 pe tergitul 8 (fig. 127, D). Ramme (1951) le numeşte „abdominale Drüsengruben”. Glandele din fundul gropiţelor secretă un lichid care dă mirosul caracteristic al acestor insecte. Orificiul anal este înconjurat de 3 plăci ; epiproctul dorsal şi două paraprocte laterale ; tergitul 10 poartă doi cerci multiarticulaţi. Sternitele sînt în număr de 9 la mascul şi 7 la femelă. Al 9-lea sternit la mascul este placa subgenitală, care are doi stili. Cercii pot fi simetrici sau asimetrici (fig. 127, C) sau unul dintre ei dispare cu totul. Al 7-lea sternit la femelă este placa subgenitală dedesubtul căreia se află oviscaptul. Oviscaptul este alcătuit din 3 perechi de gonapofize. între sternitele 9 şi 10 la mascul se află organul copulator numit titilator, foarte lung, cu structura complicată organ evaginabil şi invaginabil. ORGANIZAŢIE INTERNĂ Tubul digestiv. Este lung, alcătuit din esofag, avînd glande salivare, guşa voluminoasă, proventricul anterior căptuşit cu pliuri sclerificate dinţate ce servesc la triturarea alimentelor, proventricul posterior, intestinul mijlociu şi intestinul posterior (fig. 128). 296 WILHELM K. KNECHTEL şi ANDREI POPOVICI-BÎZNOŞANU Aparatul respirator. Este format dintr-o reţea bogată de tuburi traheene, care se deschid afară prin 2 stigme toracice şi 8 stigme abdominale. Aparatul circulator. Este alcătuit după tipul obişnuit al insectelor, însă cu organe pulsatile la baza antenelor, care se continuă prin canale în cele 2 antene. Aparatul excreto r. Este reprezentat prin celule pericardiale şi 80—100 de tuburi ale lui Malpighi, ce se deschid în intestin. Sistemul nervos central. Este alcătuit din 2 ganglioni cefalici, 3 toracici şi 6 abdominali. Organele de simţ principale : 2 ochi, adesea mai mari la masculi, 2 oceli şi organe tactile pe antene, palpi şi cerci. Organele genitale. De tipul insectelor; în uterus se deschid 2 glande care produc substanţa ce va alcătui ooteca. REPRODUCERE ŞI DEZVOLTARE Acuplarea. Masculul ridică, elitrele şi aripile, tergitele abdominale rămîn descoperite, iar femela linge secreţi-unile glandelor din fosetele abdominale, atunci masculul alunecă dedesubtul femelei, urmează acuplarea, care durează de la cîteva secunde pînă la o oră. La cîteva specii s-a observat partenogeneza şi vi-viparitatea. Ponta. Femela depune 6—50 de ouă într-o ootecă de consistenţă cornoasă, de formă alungită (fig. 129), avînd în lungul feţei dorsale o carenă adeseori dinţată. în interiorul ootecii există un perete subţire longitudinal în zig-zag, iar la dreapta şi stîngă acestui perete alţii aşezaţi transversal ce cuprind între ei cîte o lojetă verticală, în fiecare lojetă e depus un singur ou. Femela poartă o parte de timp ooteca în spaţiul de sub placa subgenitală şi apoi o lasă jos într-un colţ retras. Ea poate depune, la intervale, între 3 şi 4 ooteci. Fig. 128. — Blatta orientalis. Partea anterioară a tubului digestiv : E, esofag ; G, guşa ; PA, proventricul anterior ; PP, proventricul posterior (după E i d m a n n). ORTHOPTERA 297 Ecloziunea larvelor primare se face în interiorul ootecii. Larvele sînt de culoare albă, ele ies prin crăpătura longitudinală a ootecii, care corespunde cu carena. Năpîrlirile sînt numeroase; la unele specii s-au observat mai mult de 10 năpîrliri, în orice caz sînt cel puţin 6—7 năpîrliri. Larvele sînt aptere şi culoarea lor după fiecare năpîrlire este din ce în ce mai întunecată. întreaga dezvoltare se face în cîteva luni. La speciile aripate este uşor de" făcut deosebirea între adult şi larvă, acestea din urmă fiind complet aptere. La speciile care în stare a-dultă au organele de zbor rudimentare, separaţia între larve şi adulţi este mai grea : 1) dacă un individ mic este complet lipsit de aripi, dar cu marginile posterioare ale meso- şi metanotului drepte, atunci avem de-a face cu o larvă; 2) dacă însă individul are la marginea posterioară a meso- şi metanotului prelungiri laterale lobiforme fără separaţie distinctă de meso- şi metanot, atunci avem de-a face cu o larvă în creştere a unei specii aripate; 3) dacă însă prelungirile lobiforme sînt distinct separate de meso- şi metanot, atunci avem de-a face cu un adult. ECOLOGIE Blattidele sînt insecte obscuricole, care trăiesc ascunse în crăpăturile solului, sub scoarţa şi frunzişul arborilor, sub pietre; unele specii (Blattar Phyllodromia) în interiorul construcţiilor, altele în peşteri şi chiar în locuri deşertice, căci pot suporta uscăciunea. Ectobius lapponicus vine în ţările nordice în locuinţe. Unele specii pot sta cîteva minute sub apă. Mişcarea lor se face prin alergare rapidă şi chiar prin săritură de pe o ridicătură. Zborul s-a observat la puţine specii şi în acest caz aripile sèrvesc mai mult drept paraşute. Cele mai multe sînt nocturne, iar altele diurne şi nocturne. La multe specii larvele duc o viaţă gregară. Sînt omnivore, cu preferinţă pentru vegetale. S-a observat autotomia şi regenerarea antenelor, tarselor şi cercilor. Fig. 129. — Blatta orientalis. Ooteca (după H o u 1 -bert). 298 WILHELM K. KNECHTEL şi ANDREI POPOVICI-BIZNOŞANll PALEONTOLOGIE ŞI FILOGENIE Apar chiar în Paleozoic, în Carboniferul inferior, pe marginea apelor sub frunze. Au lăsat urme de corp, impresii de aripi şi chiar ooteci. în Carbonifer au trăit Blattodea la fel cu cele de astăzi şi Protoblatopterele (Handlirsch, 1908). Acestea din urmă erau carnivore, bune zburătoare şi trăiau pe plante, aveau aripi mari şi lungi, dechitinizate, au trăit şi în Permic şi au dispărut la finele Paleozoicului. Filogenia este puţin studiată. Se ştie că unele derivă din Archi-mylacridae, cea mai primitivă familie din Carbonifer şi Permic, la care mediastină se întindea cel puţin pînă la jumătatea lungimii aripii anterioare; altele derivă din Mesoblatinidae, foarte răspîndite în epoca secundară şi la care mediastina aripii anterioare era Rudimentară. RĂSPÎNDIRE GEOGRAFICĂ în perioadele geologice au fost mai multe specii răspîndite în toate stratele. Astăzi numărul lor este redus la circa 2500 de specii răspîndite mai ales în regiunile tropicale. Lipsesc în regiunile arctice, sînt mai puţine în regiunile temperate. Multe specii au devenit cosmopolite, fiind transportate de om cu vehiculele şi cu mărfurile. S-au descris pentru Palearctic peste 160 de specii, pentru regiunea etiopiană peste 600 de specii, pentru regiunea americană peste 700 de specii, pentru regiunea indo-malaeză peste 500 de specii, pentru cea australiană peste 250 de specii. IMPORTANŢĂ ECONOMICĂ Speciile ce trăiesc în locuinţele omeneşti ( Blatta, Phyllodromia) se înmulţesc mult şi prin faptul că sînt foarte vorace, nu aleg hrana, consu-mînd pîine, brînză, proviziile din cămări şi depozite, rod pielea, hainele, hîrtia, cărţile. Duşmanii lor naturali care distrug o parte din numărul mare al acestor specii, precum şi simbionţiilor, se găsesc în tubul digestiv (Gregarii, Flagelaţi, Ciliaţi, Entamoebe), în tuburile lui Malpighi (Mycetozoar), tn ţesutul adipos (Microsporidii), în larvele din ooteci (Evaniide), unele Sphegide îşi hrănesc larvele lor cu Blatta. Importanţa epidemiologie ă. Gîndacii de bucătărie {Blatta şi Phyllodromia) transmit agenţi patogeni pe cale mecanică şi prin excreţii. După date din literatură pot transmite bacilul tuberculozei, bacilul coli, stafilococul auriu şi alb, mucegaiul şi altele. Unii din aceşti ORTHOPTERA 299 bacili, de exemplu difteric, al febrei tifoide, holerei, leprei şi coli trec prin intestinul gîndacilor fără a suferi modificări. Experienţele au demonstrat că vibrionii holerei ingeraţi cu materiile fecale ale bolnavilor de holeră rămîn vii şi sînt eliminaţi prin excreţie timp de 79 de ore. Aceşti vibrioni ajungînd într-un mediu umed rămîn virulenţi 16 ore. Bacilul tific poate fi pus în evidenţă în intestinul insectei 23 de zile. Bacilul leprei a fost pus în evidenţă la gîndaci care trăiau în coloniile bolnavilor de lepră. Gîndacii negri de bucătărie (Blatta) după contactul cu secreţiile bolnavilor de tuberculoză eliminau prin dejecţie bacili ai tuberculozei virulenţi, care pot omorî cobai inoculaţi. Gîndacii infectaţi cu bacili cărbunoşi îi pot elimina timp de 30 de zile, iar cînd rămîn mai multă vreme în intestinul gîndacilor se înmulţesc şi virulenţa lor creşte. Bacilii ciumei îşi păstrează virulenţa în intestinul gîndacilor 24 de ore. Bacilii tuberculozei se elimină în număr mare timp de 9 zile. Gîndacii se pot infecta şi cu chişti de amibe dizenterice. Pisicile care au ingerat aceşti gîndaci s-au îmbolnăvit de dizenterie amibiană. METODE DE CERCETARE în pădure deschidem o umbrelă albă sau întindem o pînză albă, lată, sub ramurile arborilor şi arbuştilor şi le scuturăm pe acestea ; vor cădea în umbrelă sau pe pînză diferite insecte printre care şi unele din ordinul Blattodea. Tot în pădure cercetăm cu atenţie frunzarul, buştenii putrezi pe sol, ridicăm şi scoarţa acestora. în fîneţe dăm cu fileul în iarbă, în cîmpie ridicăm pietrele late, în peşteri la fel, iar în locuinţe şi în depozite de mărfuri cu ajutorul lanternei în timpul nopţii surprindem o sumedenie de indivizi din genurile Blatta şi Phyllodromia. O parte din materialul colectat îl punem de-a dreptul în alcool de 70° (acest material va servi la cercetări morfologice), o parte îl punem în tuburi sau borcane cu eter acetic (acest material va servi pentru cercetări morfologice şi colecţii). PARTEA SISTEMATICĂ III. Ordinul BLATTODEA Brunner 1882 Insecte cu corpul mult depres (turtit). Pronotul sub forma unui disc plan, acoperind aproape complet capul. Capul cordiform foarte înclinat (hipognat) ; posedă doi ochi compuşi (facetaţi), bine dezvoltaţi şi cel mult 2 oceli. Aparatul bucal conformat pentru masticaţie. Antenele homonome, formate din multe articole. Elitrele (tegmina) dermatice sau cornoase, acoperă în timpul repausului abdomenul, dar nu sînt alăturate, ci se suprapun în parte, astfel că elitra stîngă acoperă în parte pe cea dreaptă ; partea acoperită a elitrelor adesea mai deschis colorată. Aripile posterioare longitudinal plisate în timpul repausului. Organele de zbor pot fi rudimentare. Picioarele conformate pentru mers. Tarsele formate aproape întotdeauna din 5 articole. Abdomenul turtit dorso-ventral, oval, format din 10 tergite la ambele sexe şi din 7 sternite la femele şi 9 sternite la masculi. Cercii articulaţi. CHEIE DE DETERMINARE A FAMILIILOR ORDINULUI BLATTODEA 1 (2) Placa subgenitală la masculi simetrică, cu 2 stili ; la femele cu 2 valve articulate.....................3. Fam. blattidae 2 (1) Placa subgenitală la masculi asimetrică, cu un singur stil sau fără ; la femele este largă, cu marginea posterioară convexă sau numai uşor sinuată ..............................................3 3 (4) Placa supraanală la ambele sexe mai mult sau mai puţin triunghiular alungită. Aripile posterioare, dacă există, fără cîmp triunghiular la extremitatea nervurii anale.........................: . . ............................2. Fam. phyllodromidae ORTHOPTERA 301 4 (3) Placa supraanală transversă, îngustă. Aripile posterioare, dacă există, cu un cîmp triunghiular bine vizibil la extremitatea nervurii anale.................................................1. Fam. ectobidae 1. Familia ectobidae Brunner v. Wattenwyl 1882 1882 Brunner v. Wattenwyl C., Prodr. europ. Orthopt., Leipzig, p. 30. Insecte mici. Antene lungi setacee, cîteodată plumoase. Elitrele cornoase sau dermatice, bine dezvoltate sau rudimentare, cu nervurile bine sau puţin vizibile ; nervura humerală de la mijloc cu ramificaţii. Aripile posterioare, dacă există, cu un triunghi intercalat neted sau cu un cîmp apical îndoit, la extremitatea nervurii anale. Nervura anală simplă sau bifidă. Femurele spinoase. Tergitul al 7-lea abdominal la masculi prezintă 0 adîncitură mare glanduloasă (glandele Hancock), tipică pentru fiecare specie şi după Ramme importantă pentru determinarea speciilor. Placa supraanală transversă şi îngustă. Stilii sînt rudimentari sau lipsesc. CHEIE DE DETERMINARE A GENURILOR FAMILIEI ECTOBIDAE 1 (2) Elitrele rudimentare, aşezate lateral sau lipsesc; cornoase, cu nervurile puţin distincte. Aripile posterioare lipsesc.......... ....................................2. Gen. Hololampra 2 (1) Elitrele şi aripile posterioare bine dezvoltate la masculi, trec de vîrful abdomenului. Elitrele la femele lungi sau trunchiate, niciodată rudimentare şi laterale ; dermatice ; nervurile bine distincte .........................................1. Gen. Ectobius 1. Genul Ectobius Stephens 1837 1837 Stephens J. F., Illustr. of Brit. Entom., London, VI, p. 46. 1840 Edobia Westwood J. O., Introd. mod. classific. of insect., London, II, p. 44. 1745 Blatta Linné C., Fauna Suec., p. 863. Insecte mici. Antene lungi setiforme. Scutelul nu este acoperit de aripi. Elitrele bine dezvoltate la masculi, trec de vîrful abdomenului. Elitrele la femele lungi sau trunchiate, însă niciodată rudimentare ; dermatice, nervurile bine distincte. Placa subgenitală asimetrică la masculi, cu un singur stil sau fără ; la femele largă cu marginea posterioară convexă sau uşor sinuată. Placa supraanală transversă şi îngustă. 302 WILHELM K. KNECHTEL şi ANDREI POPOVICI-BlZNOŞANU 1 (2) 2 (1) 3 (4) 4 (3) 5 (6) 6 (5) 7 (8) 8 (7) 9 (10) 10 (9) 1 (2) 2 (1) 3 (4) 4 (3) 5 (6) 6 (5) "5 CHEIE DE DETERMINARE A SPECIILOR GENULUI ECTOBIUS Poşeta abdominală glandulară cu apofize, apendice sau o ridi- cătură longitudinală (fig. 131, A)...............................5 Poşeta abdominală glandulară fără apofize, apendice sau ridi- cătură longitudinală...........................................3 Foseta abdominală glandulară mare, rotunjită, la bază de multe ori acoperită cu peri mici, marginea posterioară cu o dungă mai deschis colorată (fig. 131, D)..................4. E. sylvester Foseta abdominală glandulară lat ovală, la bază netedă, marginea posterioară lamelară şi păroasă (fig. 131, C) . 5. E. vittiventer Foseta abdominală glandulară cu 2 apofize (fig. 131, A) . . . . ..............................................1. E. lapponicus Foseta abdominală glandulară cu un apendice sau cu o ridică- tură........................................................... . 7 Foseta abdominală glandulară scurtă, cu un apendice bipartit şi cu peri scurţi (fig. 131,F) ....................6. E. albicinctus Foseta abdominală glandulară cu o ridicătură.....................9 Foseta abdominală glandulară la mijloc cu o ridicătură longitudinală plană (fig. 131, B) ..................... 2. E. balcani Foseta abdominală glandulară cu o ridicătură ce se află aproape de marginea posterioară la mijloc şi este apical păroasă (fig. 131, Έ)...................................3. E. erythronotus ?? Discul pronotal negru şi deschis marginat...........................3 Discul pronotal cafeniu deschis sau galben..........................5 Tergitele abdominale posterior cu o bordură deschis colorată . . .............· ...................................6. E. albicinctus Tergitele abdominale posterior numai cu o bordură îngustă de culoare desciiisă .....·.............................4. E. sylvester Elitrele mai lungi decît abdomenul, fără puncte. Abdomenul pe partea ventrală galben...............................5. E. vittiventer Elitrele de regulă lungi cît abdomenul sau mai scurte. Abdomenul pe partea ventrală feruginiu.......................................... ................1. E. lapponicus 2. E. balcani, 3. E. erythronotus ORTHOPTERA 303 1. Ectobius lapponicus Linné 1745 (fig. 130) 1745 Blatta lapponica Linné C., Fauna Suec., p. 863. 1837 Ectobius lapponicus Stephens J. F., Illustr. of Brit. Entom., London, VI, p. 46. 1882 Ectobia lapponica Brunner v. Wattenwyl G., Prodr. europ. Orthopt., Leipzig, p. 31. — Lungimea corpului 9,5—13 mm. Culoarea corpului cafenie-negricioasă, de asemenea şi antenele. Discul pronotal negricios, cu marginile palide. Abdomenul dorsal negru, cu marginile testacee; ventral negru. Elitrele lanceolate, mai lungi decît abdomenul, testacee, nervurile mai palide decît intervalele, de regulă cu 2 —3 pete cafenii. Aripile posterioare de lungimea elitrelor, fumurii. Foseta abdominală glandulară relativ mică, transversă, cu 2 apendice. ŞŞ — Lungimea corpului 6,5—10 mm. Culoarea corpului cafenie-negricioasă, de asemenea antenele. Discul pronotal cafeniu sau galben murdar, cu marginile mai palide. Abdomenul dorsal negru, cu marginile feruginii, ventral feruginiu. Elitrele mai scurte decît abdomenul, rotunjite. Aripile posterioare rudimentare. Biotop. Păduri, pe tufişuri şi diferite plante. Locuri umede din cîmpie pînă la munte. Răspîndire geografică. Europa de nord (Laponia), Europa centrală pînă la Volga, găsit în Italia în regiunile muntoase. în E.P.E. localităţile din împrejurimile oraşului Sibiu (reg. Stalin), Bălan (reg. Cluj), Praid (Begiunea Autonomă Maghiară) şi munţii Bodna, Betezat, Păltiniş, Bucegi. Ectobius lapponicus forma pallens Stephens 1837 1837 Stephens J. F., Illustr. Of. Brit. Entom., London, VI, p. 47. — Discul pronotal pe partea anterioară cafeniu deschis. ŞŞ — ca forma tipică. Răspîndire geografică. Se găsesc pretutindeni izolaţi cu forma tipică. 2. Ectobius balcani Bamme 1923 1923 Ectobius lapponicus balcani Ramme W., Arch. f. Naturg., voi. 89, p. 117. 1951 Ectobius balcani Ramme W., Mitt. zool. Mus. Berlin, XXVII, p. 36. <3 — Lungimea corpului 8—10 mm. Discul pronotal negru, rar cu marginea anterioară mai deschis colorată. Abdomenul ventral negru, 304 WILHELM K. KNECHTEL şi ANDREI POPOVICI-BÎZNOŞANU tergitele abdominale negre şi cu marginile mai deschis colorate. Picioarele negre. Foseta abdominală glandulară relativ mică, la mijloc cu o ridicătură longitudinală plană, pe care se află aproape de marginea posterioară cîte un mănunchi de peri. M F Fig. 130. — Ectobius lapponicus. M, mascul ; F, femelă (după Houlbert şi Chopard). Şif — Lungimea corpului 7—8,3 mm. Asemănătoare cu femelele speciei Ectobius lapponicus, dar mai mici. Elitrele întrec cîteodată lungimea abdomenului. Răspîndire gcograîică. Austria inferioară, E. P. Ungară, E. P. F. Iugoslavia, Macedonia, E. P. Bulgaria, Grecia şi Anatolia. în E.P.E. citat de E a m m e, fără a indica localitatea. 3. Ectobius erythronotus Burr 1898 1898 Burr M., Entom. Rec. Jour., X, p. 2. 1916 Ectobius lapponicus var. burri Adelung N., Ann. Mus. zool. Ac. imp. St. Petersburg, XXI, p. 250. (JrJ — Lungimea corpului 8,3 mm. Discul pronotal mic, rotunjit, de culoare cafenie deschis sau închis. Abdomenul ventral negru, tergitele abdominale bazai cafenii-negricioase, anal ceva mai deschis colorate, marginile posterioare fără bordură sau cu o bordură spălăcit colorată. 305 Fig. 131. — Ectobius, fosete glandulare abdominale : A, Ec. lapponicus ; B, Ec. balcani ; C, Ec. vittwenter ; D, Ec. silvester ; E, Ec. erythronotus ; F, Ec. albi-cinctus (după Ramme). 20. — C. 2394. 306 WILHELM K. KNECHTEL şi ANDREI POPOVICI-BtZNOŞANU Femurele şi tibiile picioarelor posterioare cafenii deschis sau închis, mai rar cafenii-negricioase. Foseta abdominală glandulară mică, transversă, marginea posterioară prelungită, cu o lamelă membranoasă păroasă, aproape de marginea posterioară, la mijloc o ridicătură mică şi apical păroasă. ŞŞ — Lungimea corpului 7—9 mm. Se aseamănă mult cu Ectobius lapponicus şi e foarte greu de diferenţiat. Răspîndire geografică. Germania de sud, Austria inferioară, Elveţia de sud, Italia, R. P.F. Iugoslavia, R. P. Ungară, R. P. Bulgaria. ! în R.P.R. Comana (reg. Bucureşti), Tulcea (reg. Constanţa), Mehadia (regi Timişoara). 4. Ectobius sylvester Poda 1761 1761 Poda, Insect. Mus. Graecensis. 1951 Ectobius sylvester Ramme W., Mitt. zool. Mus. Berlin, XXVII, p. 38. — Lungimea corpului 9—14 mm. Discul pronotal negru cu o bordură distinctă gălbuie. Elitrele lanceolate, de regulă trec de vîrful abdomenului. Adîncitura abdominală glandulară mare, rotunjită la bază, de multe ori acoperită cu peri mici, fără apendice, marginea posterioară cu dungă mai deschis colorată. ŞŞ — Lungimea corpului 6—10 mm. Elitrele scurtate oviforme. Discul pronotal negru, cu bordura distinctă gălbuie. Răspîndire geografică. Europa de nord, Europa centrală şi răsăriteană ; regiunea Alpilor pînă în Europa sud-estică. în R.P.R. citat de Ramme. 5. Ectobius vittiventer Co,sta 1847 1847 Blatta vittiventris Costa A., Ann. Acad. Asp. Natur, ser., 2, 1, p. 31. 1882 Ectobia vittiventris Brunner v. Wattenwyl G., Prodr. europ. Orthopt., Leipzig, p. 37. 1951 Ectobius vittiventer Ramme W., Mitt. zool. Mus., Berlin, XXVII, p. 42. (J(J — Lungimea corpului 9—14 mm. Discul pronotal galben-cafeniu, cu marginile mai deschis colorate. Elitrele trec de lungimèa abdomenului, fără puncte. Abdomenul ventral galben. Foseta abdominală glandular lat-ovală, la bază netedă, marginea posterioară lamelară şi păroasă, apendicele lipseşte. ORTHOPTERA 307 ŞŞ — Lungimea corpului 9,5—12 mm. Discul pronotal galben-cafeniu, cu marginile mai deschis colorate. Elitrele trec de lungimea abdomenului, fără puncte. Abdomenul ventral galben. Răspîndire geografică. Tirolul de sud, Elveţia de sud, Italia, Sicilia, E.. P. F. Iugoslavia, Transcaucazia. în E.P.E. citat de E a m m e. 6. Ectobius albicinctus Brunner v. Wattenwyl 1861 1861 Blatta albicincta Brunner v. Wattenwyl C., Verh. zool. bot. Gesell., Wien, XI, p. 286. 1882 Ectobia albicincta Brunner v. Wattenwyl C., Prodr. europ. Orthopt., Leipzig, p. 33. 1951 Ectobius albicinctus Ramme W., Mitt. zool. Mus. Berlin, XXVII, p. 44. <$<$— Lungimea corpului 6,5—7 mm. Antenele negre, discul pronotal negru, palid mărginit. Elitrele lanceolate, trec de lungimea abdomenului. Aripile posterioare dezvoltate, fumurii. Picioarele negre cu spini feruginii. Foseta abdominală glandulară scurtă, de multe ori posterior ascuţită, cu un apendice bipartit şi scurt păros. ŞŞ — Lungimea corpului 8 mm. Antenele negre palide. Discul pronotal negru, palid marginat. Elitrele scurt-oviforme, rotunjite, nu trec de tergitul al 4-lea abdominal. Aripile posterioare rudimentare. Picioarele feruginii. Răspindire geografică. Italia, E. P. F. Iugoslavia (Croaţia, Dalmaţia). în E.P.E. citat de E a m m e. 2. Genul Hololampra Saussure 1864 1864 Saussure H., Mém. Hist. nat. du Mexique, III. 1865 Aphlebia Brunner v. Wattenwyl G., Nouv, syst. Blatt., Wien, p. 66. 1853 Polyzosteria Fischer H., Orthopt. europ. Lipsiae, p. 91. Insecte mici. Antenele lungi setacee. Organele de zbor rudimentare. Elitrele aşezate lateral sau dacă sînt mai dezvoltate nu ajung pînă la vîrful abdomenului, cornoase, groase, cu nervurile puţin distincte, se ating pe planul suturii. Aripile posterioare lipsese. Placa subgenitală şi placa supraanală ca la Ectobius. 308 WILHELM K. KNECHTEL şi ANDREI POPOVICI-BIZNOŞANU CHEIE DE DETERMINARE A SPECIILOR GENULUI HOLOLAMPRA 1 (2) Elitrele de la ambele sexe albicioase-cenuşii, cu puncte fine şi dese negricioase pe întreaga suprafaţă...................1. H. punctata 2 (1) Elitrele galbene-cafenii, la masculi cu o pată mare de culoare cafenie închis la vîrf ; la femele elitrele sînt unicolore................ ......................................................2. H. maculata 1. Hololampra punctata (Megerle) Charpentier 1825 1825 Blatta punctata (Megerle) Charpentier T., Horae entom. Vratislaviae, p. 77. 1927 Hololampra punctata Houlbert C., Thysanoures, Dermaptères et Orthoptères, Paris, II, p. 21. 1882 Aphlebia punctata Brunner v. Wattenwyl C., Prodr. europ. Orthopt., Leipzig, p. 41. 1853 Blatta megerlei Fieber F.X., Lotos, III, p. 5. rîndul ei este bifurcată ; ulnara anterioară este bifurcată, cea posterioară simplă; analele se ramifică, se unesc la capăt cu ulnara posterioâră; sînt 2·—3 axilare. în mijlocul elitrelor o pată alungită, colorată, numită stigma. Aripile posterioare au cîmpul anterior mic, cîmpul posterior mare şi plisat în evantai în stare de repaus. Picioarele sînt heteronome, conform cu funcţiunea lor şi anume cele mijlocii şi cele posterioare de tipul normat cu gheare, fără aroliu, servesc la mers, pe cînd cele anterioare sînt aşezate pe faţa inferioară a protoracelui şi complet transformate; coxa foarte lungă ; femurele lungi, au spre vîrf pe faţa internă o perie şi antene, în lungul femurelor 3 rînduri de spini ; tibia cît jumătate din lungimea femurului este găzduită în stare de repaus într-un şanţ longitudinal al femurului, are spini pe faţa inferioară şi se termină cu o gheară alungită. Femurul şi tibia formează o pensă asemănătoare unei plăsele de briceag cu lama lui. Tarsele sînt formate din 5 articole (fig. 134, A). Abdomenul. Mult alungit şi alcătuit din 10 tergite, dintre care al 10-lea se continuă cu placa supraanală (epiproct), dedesubtul căreia sînt cele 2 paraprocte, care posedă 2 cerci (fig. 135). Sternitele sînt în număr de 9 la mascul şi 7 la femelă. Al 9-lea sternit la mascul este placa subgenitală, care poartă pe marginea posterioară 2 stili. Al 7-lea sternit la femelă este placa subgenitală, dedesubtul căreia este oviscaptul, alcătuit din 6 gonapofize. Organul copulator al masculului, penisul, este mic şi acoperit cu 4 valve, dintre care 2 dorsale şi 2 ventrale. Întrucît valvele din dreapta sînt mai mici decît cele din stînga, organul copulator apare asimetric. Tegumentul neted şi aproape glabru, rareori cu spini, granule de coloraţie verde ori cafenie. ORGANIZAŢIE INTERNĂ Tubul digestiv. Este scurt, alcătuit din esofag cu glande salivare, guşa voluminoasă, proventricul mic, căptuşit cu 6 pliuri scleri-ficate ; intestinul mijlociu cu 8 cecuri şi intestinul posterior. Aparatul respirator. Este format dintr-o reţea bogată de trahee, care se deschid la exterior prin 2 stigme toracice şi 8 abdominale. 314 Fig. 134. — Empusa sp. A-, picior anterior: c, coxa; Tr, trochanter ; Fe, femur; Ti, tibia ; Ta, tars (după Handlirsch). B, Mantis religiosa. Spermatoforul ataşat la capătul abdomenului (după Chopard). C, Mantis religiosa. Ooteca (după Brunner). M, Mantis religiosa, mascul ; F, Mantis religiosa, femelă : c, cerci ; p, placa subgenitală ; o, oviscaptul (după Handlirsch). ORTHOPTERA 315 Aparatul circulator. Este alcătuit după tipul insectelor. Aparatul excreto r. Format din 100 tuburi ale lui Mal-pighi ce se deschid în intestin şi din celule pericardice. Sistemul nervos central. Alcătuit din 2 ganglioni cefa-lici, 3 toracici şi 7 abdominali. Organele de simţ principale : 2 ochi, mai mari la mascul, 3 oceli şi organe tactile numeroase. Organele genitale. Alcătuite după tipul insectelor, testicule foarte voluminoase. REPRODUCERE ŞI DEZVOLTARE Acuplarea durează pînă la 2 ore; masculul depune un spermatofor în regiunea genitală de pe corpul femelei (fig. 134, B). La cîteva specii s-a observat partenogeneză. Ponta. Ouăle sînt grupate într-o ootecă (fig. 134, C) în modul următor : femela după acuplare se aşază pe un lemn, pe o piatră, sau orice obiect rugos şi depune un fel de spumă vîscoasă pe care o bate mereu cu ajutorul vîrfului abdomenului ; în mijlocul spumei sînt depuse ouăle ; încetul cu încetul spuma se întăreşte şi se închide la culoare. Ea formează învelişul ootecii, care poate fi spongios (Mantis, Ameles) sau subţire (Empusa). După întărire învelişul devine pergamentos, ia forma de sferă sau de oval. Ootecile sînt fixate pe obiectele pe care a fost depusă spuma; ele au mărimi variate : la Mantis 4 cm şi cu 300—400 de ouă, la Ameles 1 cm şi cu 60 de ouă. O femelă poate depune mai multe ooteci, în acest caz poate depune pînă la 1000 de ouă. Larva primară năpîrleşte chiar în ootecă, iar numărul total al năpîrlirilor este de 5—9. După fiecare năpîrlire se observă cum numărul articolelor antenelor, precum şi organele de zbor cresc. ECOLOGIE Mantodeele sînt insecte termofile, care trăiesc în biotopuri mult însorite, desfăşurîndu-şi întreaga lor activitate la temperaturi ridicate. în regiunile calde ale globului trăiesc specii care stau pe sol şi aleargă repede, în regiunile temperate ele stau pe tufe de ierburi şi arbuşti aproape în stare de nemişcare, aşteptîndu-şi prada, care constă din insecte şi păianjeni. Sînt insecte diurne, şi masculii pot zbura din cînd în cînd de pe o tufă pe alta ; există şi specii care zboară noaptea la lumină. Regimul lor este insectivor. Pe tufe stau cu picioarele anterioare întinse în sus (fig. 135) şi cu tibiile aplecate peste femure ; imediat ce s-a 316 WILHELM K. KNECHTEL şi ANDREI POPOVICI-BIZNOŞANU apropiat o pradă, la distanţe potrivite, acestea acţionează ca şi o pensă, prinzînd între braţele sale spinoase prada pe care o ţine bine şi o apropie de gură. S-a observat autotomia picioarelor din mijloc şi posterioare, şi regenerarea lor. Multe specii sînt homocrome, cîteva prezintă fenomenul de dicroism. Mantodeele prezintă canibalismul în grad dezvoltat. Femelele devorează masculul după acuplare, iar în experienţele lui F a b r e se citează cazul unei femele care a mîncat 7 masculi. PALEONTOLOGIE ŞI FILOGENIE Mantodeele sînt puţin cunoscute în stare fosilă, cele mai vechi sînt cunoscute din Oligocen, în chihlimbarul din Baltica. Este neîndoielnic că ele sînt înrudite cu Blattodeele şi tot aşa este neîndoielnic că atît Mantodeele cît şi Blattodeele trebuie să provină din acelaşi trunchi al Proto-blattoidelor şi nu din altul. Formele găsite în Permicul din America şi din Eurasia aparţin desigur tot la Protoblattoidee. RĂSPÎNDIRE GEOGRAFICĂ în fauna actuală se cunosc peste 1800 de specii răspîndite pe tot globul, dintre care o imensă majoritate sînt tropicale şi subtropicale, limita lor fiind la 45 gradé latitudine ; spre nord se găsesc specii de Ameles, Em-pusa, iar Mantis religiosa ajunge la Yiena la 48 grade, la Sarepta pînă la ORTHOPTERA 317 öO grade şi anume în toate aceste localităţi pe bioscene xerotermice. în Europa centrală se pare că există o apropiere între răspîndirea lui Mantis şi cultura viţei de vie. Oa centru de răspîndire se consideră Europa, care are cea mai mare bogăţie de forme şi cele mai mari specii. în afară de acestea, fauna etiopiană de Mantodee este asemănătoare cu aceea indo-australiană. în Europa sînt reprezentate familiile Mantidae, JEmpusidae şi Amelidae. IMPORTANŢĂ ECONOMICĂ Deoarece Mantodeele se întîlnesc în număr mic, ele nu au o importanţă pentru economia omului, totuşi ele distrug un mare număr de insecte vătămătoare (Aphide, Acridide etc.) aşa încît indirect pot fi socotite ca animale folositoare. Himenopterul prădător Taehytes cară în galeriile sale larve de Mantis, Empusa şi Ameles pentru hrănirea progeniturii sale. Multe Sphegide consumă insecte din acest ordin, iar Chalcididele parazitează ouăle din ooteci. METODE DE CERCETARE Pentru colectarea Mantodeelor se întrebuinţează fileul, pe care îl trecem mai ales peste ierburile uscate, în stare de beldii şi de preferinţă în regiunile cu caracter mediteran din E.P.E. întâmplător însă găsim exemplare mai puţine şi în celelalte regiuni din ţară. Exemplarele vii le punem sub un clopot de sîrmă aşezat deasupra unei farfurii late pe care am pus o pătură de nisip. Tot sub clopot introducem şi crenguţe uscate, iar cn> hrană muşte şi acridieni vii. Pentru studiul morfologic punem materialul strîns în tuburi de sticlă, sau borcane cu alcool de 70% sau cu eter acetic. Pentru colecţii uscate pe ace preparăm abdomenul ca şi pentru Saltatoria, introducînd vată în abdomenul golit de organe. PARTEA SISTEMATICA XV. Ordinul MANTODEA Burmeister 1839 Insecte mari şi de talie mijlocie. Corpul foarte alungit, în special toracele. Capul triungMular, mic, foarte mobil. Ochii compuşi (facetaţi) mari, bulbucaţi şi 3 oceli. Antenele de lungime variabilă, formate din multe articole, în general articolele antenale scurte, cilindrice, mai rar monili-forme. Picioarele anterioare conformate pentru prins, cele din mijloc şi posterioare pentru mers; la picioarele anterioare coapsele sînt lungi, priz-matice ; femurele foarte lungi, articulate vertical pe coapse ; tibia lungă cît jumătatea femurului şi înarmată apical cu o gheară, formînd astfel cu femurul un cleşte prevăzut pe margine cu o mulţime de spini. Tarsele formate din 5 articole. Elitrele înguste, la femele frecvent scurte. Aripile posterioare late. Abdomenul lung, la mascul subţire, la femele mai lat ; la ambele sexe format din 11 tergite ; 9 sternite la masculi şi 7 sternite la femele. CHEIE DE DETERMINARE A FAMILIILOR ORDINULUI MANTODEA 1 (2) Vertexul coniform alungit. Antenele scurte : la masculi pectinate. Femurele picioarelor din mijloc şi posterioare cu cîte un apendice lobiform aproape de vîrf..................2. Fam. empusidae 2 (1) Vertexul nu este coniform alungit. Antenele la ambele sexe lungi setiforme. Femurele picioarelor din mijloc şi posterioare fără apendice lobiforme.......................................... 3 3 (4) Placa supraanală la ambele sexe transversă sau foarte puţin tri- unghiulară. Femurele picioarelor din mijloc şi posterioare fără spin apical.................................. 1. Fam. mantidae 4 (3) Placa supraanală triunghiular alungită. Femurele picioarelor din mijloc şi posterioare cu un spin apical ... 3. Fam. amelidae ORTHOPTERA 319 1. Familia mantidae Brunner v. Wattenwyl 1882 1882 Brunner v. Wattenwyl G., Prodr. europ. Orthopt., Leipzig, p. 57. Yertexul lat, nu este coniform alungit. Antenele lungi setiforme. Pronotul anterior rotunjit, dilataţia pronotală situată înaintea mijlocului pronotului. Femurele picioarelor din mijloc şi posterioare fără lobi şi spin apical. Femurul picioarelor anterioare pe partea internă cu spini uniform dispuşi. Placa supraanală scurtă, transversă şi rotunjită. 1. Genul Man tis Linné 1748 1748 Linné C., Syst. nat., ed. VI, II, p.690. Pronotul lung, cu o carenă longitudinală, marginile laterale la femele fin dinţate, la mascul nedinţate. Femurul picioarelor anterioare de două ori mai lung decît tibia, intern cu o mulţime de spini, extern cu 4 spini, iar în brazdă 4 spini discoidali. Femurele picioarelor din mijloc şi posterioare fără spini apicali. Placa supraanală mică, transversă. 1. Mantis religiosa Linné 1748 (fig. 138, Λ) 1748 Linné C., Syst. nat., ed. VI, II, p. 690. Lungimea corpului : 42 — 53 mm, ŞŞ 48 — 75 mm. Culoarea corpului [verde sau cafenie. Elitrele verzi cu cîmpul mediastin cafeniu sau uniform cafeniu cu regiunea anterioară mai deschis colorată. Elitrele la masculi aproape hialine, regiunea apicală şi marginea anterioară verde sau cafenie. Coapsele picioarelor anterioare sus şi jos dinţate, latura internă granuloasă. Răspîndire geografică. Austria, E. P. F. Iugoslavia, E. Cehoslovacă, Elveţia, Franţa, U.E.S.S., Asia, Africa de nord. în E.P.E. Cluj, localităţile din împrejurimile oraşului Sibiu, Sighi- şoara şi împrejurimi (reg. Stalin), Constanţa, Cernavoda, Murfatlar (reg. Constanţa), .Valea Călugărească (reg. Ploeşti), Comana, Mihai Bravu (feg. Bucureşti), muntele Domogled. 2. Familia empusidae Brunner v. Wattenwyl 1882 1882 Brunner v. Wattenwyl C., Prodr. europ. Orthopt., Leipzig, p. 69. Yertexul coniform alungit. Antenele scurte, la masculi pectinate* Pronotul lung. Femurele picioarelor din mijloc şi posterioare cu cîte ua 320 WILHELM K. KNECHTEL şi ANDREI POPOVICI-BÎZNOŞANU apendice lobiform aproape de vîrf. Femurul picioarelor anterioare pe faţa internă cu peri dispuşi astfel ca, alternativ, între 2 peri lungi să fie 3 peri mici. 2. Genul Empusa Illiger 1798 (fig. 136) 1798 Illiger J.C.W., Verzeichn. Käfer Preussens, p. 499. Capul mic, triunghiular, îngust (fig. 136). Pronotul îngust şi foarte lung; dilataţia pronotală cu marginile laterale dinţate. Elitrele hialine, stigma distinctă. Aripile posterioare hialine, la yîrf cafenii. Coapsele picioarelor anterioare zvelte, la bază dinţate. Tibia picioarelor anterioare spinoasă. Tarsele cu primul articol lung. 1. Empusa fasciata Brullé 1836 (fig. 138, JB) 1836 Brullé A., Exped. scient. Morée, Paris, p. 83. Lungimea corpului : $ $ 60 mm, Ş Ş 65—72 mm. Culoarea corpului galbenă-verzuie. Vertexul la ambele sexe lobat. Elitrele de culoare verde deschis, cu marginea anterioară galbenă-albicioasă. Aripile posterioare hialine, Fig. 136. - Empusa fasciata. Cu vîrful feruginiu. Femurul picioarelor an-CapuWa^mascui^ (dupa terioare galben cu dungi transversale cafenii. Abdomenul cu lobi rotunjiţi. Răspîndire geografică. R. P. F. Iugoslavia, Grecia, Asia Mică, Armenia, Siria, Egipt. în R.P.R. Măcin (reg. Galaţi), delta Dunării. 3. Familia amelidae Chopard 1922 1922 Chopard L., Faune de France, Orthoptères et Dermaptères, Paris, p. 36. Insecte mici. Vertexul lat, nu este coniform alungit. Pronotul aproximativ de 2 ori mai lung decît lat, mult mai scurt decît coapsele picioarelor anterioare, dilataţia pronotală situată la mijlocul prpnotului. Femurul ORTHOPTERA 321 picioarelor anterioare cu 4 spini discoidali, iar tibia picioarelor anterioare cu 4 spini externi şi 6—11 interni. Femurele picioarelor din mijloc şi posterioare cu spini apicali dar fără lobi. Elitrele şi aripile posterioare la masculi bine dezvoltate, la femele lobiforme. CHEIE DE DETERMINARE A GENURILOR FAMILIEI AMEL1DAE 1 (2) Ochii compuşi conici ........ 4. Gen. Parameles 2 (1) Ochii compuşi rotunjiţi..........................3. Gen. Ameles 3. Genul Ameles Burmeister 1839 1839 Burmeister H., Handb. d. Entom., Berlin, II, p. 531. Ochii compuşi (facetaţi) rotunjiţi sau uşor ascuţiţi la vîrf. Antenele filiforme, lungi la masculi şi scurte la femele. Pronotul abia de 2 ori mai lung decît lat şi fără carenă mediană. 1. Ameles decolor Charpentier 1825 (fig. 137, A) 1825 Mantis decolor Charpentier T., Horae entom. Vratislaviae, p. 90. 1849 Harpax decolor Lucas H., Expl. scient. d’Algérie. Zool., III, Orthopt., Paris, p. 9. 1882 Ameles decolor Brunner v. Wattenwyl G., Prodr. europ. Orthopt., Leipzig, p. 65. Lungimea corpului : 23 mm, ŞŞ 20—23 mm. Culoarea corpului cafenie-cenuşie sau cafenie-gălbuie, foarte rar verde. Pronotul scurt, cu o dungă longitudinală mediană mai închis colorată. Elitrele la masculi fumurii, cu o dungă albicioasă pe marginea anterioară ; la femele sînt scurte, cafenii ; aripile posterioare sînt la femele de asemenea scurte, cu partea anterioară cafenie, iar cîmpul anal violaceu. Cercii trec puţin de placa subgenitală. Răspîndire geografică. Spania, Franţa de sud, B.P.F. Iugoslavia, U.R.S.S. (Odessa), Africa de nord. în B.P.R. Tulcea (reg. Constanţa). 4. Genul Parameles Saussure 1869 1869 Saussure H., Mitt. Schweiz, entom. Gesell., III, p. 59. Ochii compuşi (facetaţi) conici, cu un vîrf fără faţete. Antenele filiforme. Elitrele şi aripile posterioare bine dezvoltate la masculi şi foarte scurte la femele. 21. - c. 2394. 322 WILHELM K. KNECHTEL şi ANDREI POPOVICI-BiZNOŞANU 1. Parameles heldreichi Brunner y. Wattenwyl, 1882 (fig. 137, P) 1882 Ameles heldreichi Brunner v. Wattenwyl C., Prodr. europ. Orlhopl., Leipzig, p. 67. 1927 Parameles heldreichi Houlbert C., Thysanoures. Derniaptères et Orthoptères, Paris, p. 49. Handlirsch şi Brunner). Lungimea corpului : 25 mm, ŞŞ 27 mm. Culoarea corpului ca- fenie sau testacee. Capul transvers, lăţimea lui cît 2/3 din pronot. Pronotul ORTHOPTERA 323 zvelt, puţin dilatat. Elitrele şi aripile posterioare la masculi bine dezvoltate, marginea anterioară albicioasă. Elitrele la femele alungit eliptice, trec puţin de primul tergit abdominal ; aripile posterioare în partea anterioară palid testacee, iar cîmpul axilar violaceu. Cercii la masculi trec de placa subgenitală. Abdomenul la femele nu este dilatat. Răspîndire geografică. Grecia, U.E.S.S. (Crimeea), Asia Mică. în E.P.E. citat din Dobrogea. 21* - c, 2394 INDEX A abdominale Acridium 225 abruptipennis Gomphocerus 236 acanthopygia Chelidura 290 aeanthopygia Chelidurella 290 acanthopygia Forficula 290 acervorum Blatta 156 acervorum Myrmecophila 156 acervorum Sphaerium 156 Acheta 159 acheta Gryllus 150 Acrida 200 Acrididae 174 Acridiidae 174 Acridinae 194 Acridiodea 174 Aeridodea 164 acroleucus Chorthippus 237 acroleucus Stauroderus 237 Acrotylus 261 Acrydinae 165 Acrydiinae 175 Acrydium 166 Aeolopus 251, 253 affinis Gryllus 189 affinis Metrioptera 125 affinis Metrioptera (Platycleis), 125 affinis Odontura 68 affinis Platycleis 125 affinis Poecilimon 68 Aiolopus 253 albicincta Blatta 307 albicincta Ectobia 307 albicinctus Ectobius 307 albifrons Decticus 133 albifrons Locusta 133 albifrons Tettigonia 133 albipennis Apterygida 288 albipennis Chelidura 288 ALFABE TIC albipennis Forficula (Apterygida) 288 albipennis Forficula 288 albomarginatus Acrydium 241 albomarginatus Chorthippus 241 albo-mttatus Baibitistes 85 albovittata Leptophves 85 albo-vittata Odontura 85 algericus Gryllulus 155 algericus Gryllus 155 algirius Gryllus 155 alliaceus Gryllus 214 alliaceus Mecostethus 214 alliaceus Parapleurus 214 alpina Miramella 182 àlpina Podisma 182 alpina Pezotettix 182 alp inus Gryll us 182 Ameles 321 Amelidae 320 anatolica Aerida 202 Anechura 287 Anisoptera 92 annulatus Gomphocerus 229 annulipes Stauronotus 212 antennatus Chorthippus 228 antennatus Myrmeleotettix 228 antennatus Stenobothrus 228 Aphlebia 307 apriearius Chorthippus 236 apriearius Gryllus 236 apriearius Stauroderus 236 apriearius Stenobothrus 236 apricus Gryllus 227 aptera Locusta 110 aptera Pholidoptera 110 apterum Acrydium 186 apterus Th^notrizon 110 Apterygida 288 Arachnocephalus 158 Arcyptera 208 326 INDEX ALFABETIC arvalis Gomphocerus 239 Asiotmethis 192 aureolus Gryllus 239 auricularia Forficula 283 autumnalis Barbitistes 83 autumnalis Locusta 83 B bale au i Ectobius 303 balcani Ectobius lapponicus 303 barbarum Acridium 190 barbarus Calliptamus 190 barbarus Calliptamus barbarus 190 Barbitistes 72 bicolor Bicolorana 129 bicolor Gryllus 238 bicolor Locusta 129 bicolor Metrioptera 129 bicolor Metrioptera (Bicolorana) 129 bicolor Platycleis 129 238 bicolor Stauroderus 238 bicolor Stenobothrus 238 biguttatus Gryllus 229 biguttulus Chorthippus 239 biguttulus Gryllus 229, 239 biguttulus Stauroderus 240 biguttulus Stenobothrus 240, 244 bipunctata Anechura 287 bipunctata Forficula 287 bipunctata Tetrix 168 bipunctata Tettix 168 bipunctatum Acridium 168 bipunctatum Acrydium 168 bi punct at us Gryllus 168 blanda Oedipoda 241 Blatta 310 Blatfella 309 Blattidae 310 Blattodea 293 Bohemanella 186 bosci Leptophyes 86 boscii Odontura 86 brachyptera Euthystira 206 brachyptera Euthystria 206 brachyptera Metrioptera 128 brachyptera Metrioptera (Metrioptera) 128 brachyptera Platycleis 128 brachypterus Chrysochraon 206 brdchypferus Gryllus 128, 206 Bradyporidae 134 Bradyporus 134 brauneri Chorthippus 242 brevicollis Dociostaurus 212 brevicollis Oedipoda 212 brevicollis Stauronotus 212 brevipennis Isophya 81 brunneri Calliptenus 188 brunneri Odontura 71 brunneri Poecilimon 71 brunneus Chorthippus 238 brunneus'Gryllus 238 Bucephaloptera 113 bucephalus Bucephaloptera 113 bucephalus Thamnotrizon 113 burdigalensis Gryllulus 154 burdigalensis Gryllus 154 burri Ectobius lapponicus 304 C calidoniensis Gomphocerus 229 Callimenidae 134 Callimenus 134 Calliptamus 188 caloptenoides Paracaloptenus 188 caloptenoides Platyphyma 188 Caloptenus 187, 188 campestris Acheta 150 campestris Gryllus 150 campestris Liogryllus 150 camptoxypha Barbitistes 78 cantans Locusta 98 cantans Phasgonura 98 cantans Tettigonia 98 Catantopinae 175 caucasica Acrida 202 caudata Locusta 99 caudata Phasgonura 99 caudata Tettigotnia 99 Celes 259 ceperoi Acrydium 173 ceperoi Tetrix 173 ceperoi Tettix 173 cerasinus Caloptenus 189 chabrieri Eupholidoptera 113 chabrieri Locusta 113 chabrieri Pholidoptera 113 chabrieri Thamnotrizon 113 Chelidura 288 Chelidurella 289 chinensis Aiolopus 252 chinensis Aiolopus tergestinus 252 Chorthippus 233, 245 Chrysochraon 204 cinereus Thamnotrizon 108 clavicorne Acridium 230 coerulans Gryllus 263 coerulans Oedipoda 263 coerulans Sphingonotus 263 coemlescens Gryllus 264 coerulescens Oedipoda 264 coerulipes Aiolopus 252 coerulipes Epacromia 252 coerulipes Epacromius 252 collina Miramella alpina 184 collina Pezotettix alpinus 184 collina Podisma alpina 184 INDEX ALFABETIC 327 Conocephalidae 91 Conocephalinae 91 Conocephalus 92 constrictus Barbitist es 74 Copiphorinae 95 costata Isophya 79 cothurnatus Gryllus 208 crassipes Gryllus 222 crassipes Stenobothrus (Stenobothrus) 222 cruciatus Gryllus 212 cruentata Oedipoda 225 culinaris Blatta 311 Curtilla 159 Cyrtacanthacrinae 175 D danica Gryllus (ocusta) 256 dasypus Bradyporus 136 dasypus Callimenus 136 dasypus Dinarchus 136 dasypus Locusta 136 decipiens Odontopodisma 181 declivum Acridium 247 declivus Euchorthippus 247 declivus Stenobothrus 247 decolor Ameles 321 decolor Harpax 321 decolor Mantis 321 decorum Acrydium 2bl decorus Oedaleus 257 Decticidae 104 Decticus 131 denticauda Barbitistes 66 denticauda Orphania 66 denticaudus Polysarcus 66 denticulata Locusta 122 denticulata Metrioptera (Platycleis) 122 denticulata Platycleis 122 depressa Tetrix 167 depressus Tettrix 167 DERMAPTERA 266, 275 desertus Grylllilus 152 desertus Gryllus 152 dimidiatus Gryllus 227 Dinarchus 134 discoidalis Leptophyes 85 discoidalis Oedipoda 232 discoidalis Odontura 85 dispar Chrysochraon 204 dispar Podisma 204 discrepans Rhacocleis 117 dobrogensis Bradyporus longicollis 137 Dociostaurus 211 domesticus Gryllulus 154 domesticus Gryllus 154 domogledi Bicolorana 129 domogledi Metrioptera 129 domogledi Metrioptera (Bicolorana) 129 domogledi Platycleis 129 dorsale Anisoptera 95 dorsale Xiphidium 95 dorsalis Conocephalus 95 dorsalis Conocephalus (Xiphidion) 95 dorsalis Locusta 95 dorsatus Chorthippus 242 dorsatus Gryllus 242 dorsatus Stenobothrus 242 E Ectobia 301 Ectobidae 301 Ectobius 301 elegans Gomphocerus 229 elegans Gryllus 241 elegans Stenobothrus 241 Empusa 320 Empusidae 319 Epacromia 251, 253 Epacromius 251 Ephippiger 138 ephippiger Ephippiger 138 ephippiger Gryllus 138 Ephippigera 138 Ephippigeridae 137 Eremobia 192 ericetarius Gomphocerus 229 erythronotus Ectobius 304 escalerai Metrioptera (Platycleis) 125 excalerai Platycleis 125 Euchorthippus 245 Eudermaptera 279 Eupholidoptera 112 Euthystira 206 F falcata Phaneroptera 88 fallax Pholidoptera 109 fallax Thamnotrizon 109 fasciata Empusa 320 fasciatum Acridium 189 fastigiatus Parapleurus 215 fieberi Podisma 185 fieberi Pseudopodisma 185 finoti Stenobothrus 236 fischeri Oedipoda 221 fischeri Stenobothrhrus (Stenobothrus) 221 flavicosta Arcyptera 210 flavicosta Stauronotus 210 flavicosta Stenobothrus 210 flavicosta Stethophyma 210 Forficula 283 Forficulidae 282 328 INDEX ALFABETIC Firfieulinae 282 frigida Bohemanella 187 frigida Pezotettix 187 frigida Podisma 187 frigidum Podisma 182 frigidus Gryllus 187 frigidus Melanoplus 187 frivaldskyi Pholidoptera 107 frivaldskyi Thamnotrizon 107 frontalis Gryllulus 153 frontalis Gryllus 153 fusca Anisoptera 93 fusca Arcyptera 208 fusca Locusta 93 fuscum Stethophyma 209 fuscus Xiphidium 93 fuscus Conoeephalus 93 fuscus Conoeephalus (Xiphidion) 93 fuscus Gryllus 208 fusconotata Isophya 79 fussi Poecilimon 70 G Gampsocleis 114 genei Stauronotus 228 geniculata Oedipoda 225, 236 germanica Biata 310 germanica Oedipoda 265 germanica Phyllodromia 310 germanica Rhacocleis 117 germanicum Acridium 265 germanicus Decticus 117 germanicus Ectobius 310 germanicus Gryllus 189 germanicus Kakerlac 310 giornae Gryllus 179 giornae Pezotettix 179 giornae Platyphyma 179 glabra Gampsocleis 114 glabra Locusta 114 Gomphocerippus 230 Gomphocerus 230 gracilis Pachytraehis 115 gracilis Pachtrachelus 115 gracilis Thamnotrizon 115 granulatum Acrydium 172 grisea Locusta 122 grisea Metrioptera 122 grisea Metrioptera (Platycleis) 122 grisea Platycleis 122 griseoaptera Locusta 108 griseoaptera Locusta 108 griseoaptera Pholidoptera 108 grossus Gryllus 213 grossus Mecostethus 213 grossus Stetheophyma 213 grossus Stethophyma 213. Gryllidae 148 Gryllodea 143 Gryllodes 149 Gryllotalpa 159 gryllotalpa Acheta 159 gryllotalpa Curtilla 159 gryllotalpa Gryllotalpa 159 gryllotalpa Gryllus 159 Gryllo talpidae 159 Gryllulus 151 Gryllus 150 H haemorrhoidalis Gryllus 224 haemorrhoidalis Omocestus 224 haemorrhoidalis Stenobothrus 224 hastata Anisoptera 93 hastata Locusta 93 hastatum Xiphidium 93 hastatus Conoeephalus 93 hedickei Chorthippus biguttulus 240 hedickei Stauroderus 240 heldreichi Ameles 322 heldreichi Parameles 322 helmanni Forficula 285 Heteronemobius 147 heydenii Gryllus 148 heydeni Nemobius 148 heydeni Pteronemobius 148 Hololampra 307 Homorocoryphus 95 hungarica Acrida 202 hungarica Truxalis 202 I ignifer Chorthippus mollis 245 incerta Incertana 126 incerta Metrioptera (Incertana) 126 incerta Platycleis 126 insolitus Stenobothrus 219 insubrica Oedipoda 261 insubricus Acrotylus 261 insubricus Gryllus 261 intermedia Metrioptera 124 intermedia Metrioptera (Platycleis) 124 intermedia Platycleis 124 intermedius Decticus 124 Isophya 74 Istriana Stenobothrus (Stenobothrus) nigromaculatus 220 italicus Calliptamus 189 italicus Caloptenus 189 italicus Gryllus 189 INDEX ALFABETIC: 329 K Kakerlac 310 kiefferi Acrydium 170 kraussi Acrydium 168 kraussi Isophya 78 L Labia 280 Labidura 277 Labiduridae 277 JLabidurinae 277 Labiidae 280 Lctbiinae 280 lapponica Blatta 303 lapponica Ectobia 303 lapponicus Ectobius 303 laticauda Leptophyes 83 laticauda Odontura 83 Leptophyes 82 lilifolia Locusta 87 liliifolia Phaneroptera 87 liliiîolia Tylopsis 87 limbata Eremobia 193 limbata Tmethis 193 limbatus Asiotmethis 193 limbatus Trinchus 193 lineata Oedipoda 220 lineatus Gryllus 220 lineatus Stenobothrus 220 lineatus Stenobothrus (Stenobothrus) 220 Liogryllus 150 litoralis Pholidoptera 109 littoralis Pterolepis 109 littoralis Thamnotrizon 109 Locusta 254 Locustidae 174 longicaudata Isophya 81 longicollis Bradyporus 136 longicollis Callimenus 136 longicornis Acrydium 243 longicornis Chorthippus 243 longipes Acrotylus 262 longipes Oedipoda 262 lorata Oedipoda 242 loratus Chorthippus 242 luiiulatus Gryllus 239 luteicornis Oedipoda 219 M maculata Aphlebia 308 maculata Blatta 308 maculata Hololampra 308 maculatus Gomphocerus 229 maculatus Myrmeleotettix 229 Mantidae 319 Mantis 319 MANTODEA 312, 318 marginalis Gryllus 227 marginellus Calliptamus italicus 190 maroccanus Dociostaurus 212 maroccanus Gryllus 212 maroccanus Stauronotus 212 Meconema 90 Meconemidae 90 Mecostethus 213 media Apterygida 288 media Forficula 288 mediterrana Acrida 202 megacephalum Acridium 220 Megaulacobothrus 233 megerlei Blatta 308 Melanoplus 186 melanopterus Gomphocerus 232 melas Gryllulus desertus 153 mendax Pezotettix 180 Metrioptera 118 microptera Oedipoda 210 microptera Pararcyptera 210 migratoria Locusta 254 migratoria Locusta migratoria 256 migratorius Gryllus (Locusta) 254 migratorius Pachytylus 254 miniata Locusta 225 ministus Gryllus 217 miniatus Stenobothrus 217 minuta Oedipoda 226 minutus Omocestus 226 minor Labia 281 Miramella 182 modesta Isophya 80 modesta Odontura 80 modestior Isophya 79 Mogisoplistidae 158 Mogoplistidae 158 mollis Chorthippus 244 mollis Gryllus 244 montana Chorthippus parallelus montana Locusta 126 montana Metrioptera 126 montana Metrioptera (Montana) 126 montana Montana 126 montana Platycleis 126 montanus Chorthippus 244 montanus Gryllus 244 montandoni Bradyporus 137 montandoni Callimenus 137 montivagus Stenobothrus 224 morio Gryllus 232 morio Stenobothrus 232 moţaşi Asiotmethis limbatus 193 muricatum Acridium 194 muricatus Asiotmethis 194 muricata Eremobia 194 330 INDEX ALFABETIC muricatus Gryllus 194 muricatus Thrinchus 194 mutabilis Gryllus 239 Myrmecophila 156 Myrmecophilidae 156 Myrmeleotettîx 228 N nasuta Tryxalis 202 Nemobiidae 146 Nemobius 147 nigrofasciatus Oedaleus 257 nigro-fasciatus Pachytilus 257 nigromaculatum Acridium 219 nigro-macülatus Stenobothrus 219 nigromaculatus Stenobothrus (Stenobothrus) 219 nigroterminatum Acrydium 227 nitidulus Conoeephalus 96 nitidulus Gryllus 96 nitidulus Homorocoryphus 96 notatus Gryllus 239 nutans Tetrix tenuicomis O obscurum Acridium 168 oceanica Epacromia 212 ochropa Locusta 242 ocskayi Barbitistes 72 ocskayi Chorthippus 206 ocskayi Odontura 72 Odontopodisma 180 Odontura 82 Oecanthidae 145 Oecanthus 145 Oedaleus 257 Oedipoda 263 Oedipodinae 248 Omocestus 222 Onconotinae 101 Onconotus 101 orientalis Blatta 311 orientalis Kakerlac 311 orientalis Periplaneta 311 orientalis Stylopyga 311 Orphania 66 P Pachytilus 254, 257 Pachytrachelus 115 Pachytraehis 115 pallens Ectobius lapponicus 303 Pamphaginae 192 pancici Callimenus 136 pannonicus Epacromius coerulipes 252 Paracaloptenus 187 Paracinema 203 parallelus Chorthippus 243 parallelus Gryllus 243 parallelus Stenobothrus 243 Parameles 321 Parapleurus 214 parapleurus Gryllus 215 Parare yptera 210 parvulum Acridium 218 pedestris Gryllus 186 pedestris Pezotettix 186 pedestris Podisma 186 pedo Gryllus 103 pedo Saga 103 Pelecycleis 179 Pelecyclus 179 pellucens Gryllus 145 pellucens Oecanthus 145 Periplaneta 310 petraeum Acridium 226 petraeus Omocestus 226 petraeus Stenobothrus 226 Pezotettix 179 Phaneroptera 87 Phaneropteridae 63 Phasgonura 97 Phasgonurinae 97 Pholidoptera 106 Phyllodromia 309 Phyllodromidae 309 Platyphyma 179 platypterus Gryllus 204 Podisma 185 Podismopsis 207 Poecilimon 66 Polysarcus 66 Polyzosteria 307 pratorum Chorthippus 243 Protodermaptera 277 Pseudopodisma 184 Psophus 257 Pteronemobius 147 pulchellum Acridium 182 pullus Chorthippus 236 pullus Gryllus 236 pullus Stauroderus 236 pullus Stenobothrus 236 pulvinata Oedipoda 247 pulvinatus Chorthippus 242 pulvinatus Euchorthippus 247 pulvinatus Stenobothrus 247 punctata Aphlebia 308 punctata Blatta 308 punctata Hololampra 308 punctatissima Locusta 83 punctatissima Leptophyes 83 punctatissima Odontura 83 INDEX ALFABETIC Pyrenea Barbitistes 78 pyrenea Isophya 78 Q quadripunctata Phaneroptera 89 R ramburi Chorthippus 218 raymondi Anterastes 117 raymondi Pterolepis 117 raymondi Rhacocleis 117 raymondi Yersinella 117 reetipennis Isophya 82 religiosa Mantis 319 Rhacocleis 116 riparia Labidura 278 roeselii Locusta 130 roeselii Metrioptera 130 roeselii Metrioptera (Roeseliana) 130 roeselii Platycleis 130 roeselii Roeseliana 130 rossica Locusta migratoria 256 rubicundus Gryllus 217 rubicundus Stenobothrus 217 rubicundus Stenobothrus (Stenobothrodes) 217 rubripes Acrydium 213 rubipes Odontopodisma schmidti 181 rufipes Gryllus 225 rufomarginatum Acrydium 227 rufus Gomphocerrippus 230 rufus Gomphocerus 230 rufus Gryllus 229, 230 rufus Stenobothrus (Gomphocerus) 230 S Saga 103 Sagi da e 102 SALTATORIA 59 saussurei Stenobothrus 229 scalaris Oedipoda 232 scalaris Stauroderus 232 schmidtii Barbitistes 70 schmidti Odontopodisma 180 schmidti Pezotettix 185 schmidti Poecilimon 70 schmidtii Podisma 180 schrankii Tettix 168 schrankii Tetrix 168 serrata Locusta 103 serrata Saga 108 serricauda Barbitistes 73 serricauda Locusta 73 servillei Onconotus 101 sicula Caloptenus italicus 190 siculus Calliptamus 190 siculus Caloptenus 190 Sinhippus 245 smyrnensis Forficula 285 speciosa Isophya 76 speciosa Odontura 76 Sphingolabis 288 Sphingonotus 262 Stauroderus 232 Stauronotus 211 Stenobothrodes 217 Stenobothrus 215, 218, 245 Stetheophyma 210 Stethophyma 210 Stetophyma 210 stigmaticus Acridium 219 sligmaticus Gryllus 218 stigmaticus Stenobothrus 218 stigmaticus Stenobothrus (Stenobothrus) 218» stridulus Gryllus 259 stridulus Pachytilus 259 stridulus Psophus 259 Stylopyga 310 subcoeruleipennis Celes variabilis 260 subcoeruleipennis Gryllus 260 subsinuatus Gomphocerus 238 subulata Tetrix 172 subulata Tettix 172 subulatum Acridium 172 subulatum Acrydium 172 subulatus Gryllus 172 sylvester Ectobius 306 sylvestris Acheta 147 sylvestris Nemobius 147 T tenellus Gryllus 220 tenuicerca Isophya 77 tenuicornis Tetrix 173 tenuicornis Tetrix nutans 173 tenuicornis Tettix 173 tergestinus Aelopus 251 tergestinus Aiolopus 251, 252 tergestinus Epacromius 251 tergestinus Gryllus 251 tessellata Locusta 127 tessellata Metrioptera 127 tessellata Metrioptera (Tessellana) 127 tesellata Platycleis 127 tessellata Tessellana 127 Tetrigidae 165 Tetrix 166 Tettigidae 165 Tettigonia 97 Tettigoniidae 96 Tettigoniinae 97 Tettigoniodea 60 332 INDEX ALFABETIC Tettix 166 thalassina Epacromia 253 thalassina Locusta 90 thalassina Meconema 90 thalassinus Aeolopus 253 thalassinus Aiolopus 253 thalassinus Gryllus 253 Thamnotrizon 106 thoracica Barbitistes 71 thoracicus Poecilimon 71 Thrinchus 192 thymifolia Tylopsis 87 Tmethis 192 tomis Chelidura 285 tomis Forficula 285 transsilvanica Chelidurella 291 transylvanica Pholidoptera 112 transsylvanica Podismopsis 207 transsylvanicus Thamnotrizon 112 .tricarinata Locusta 241 tricolor Gryllus 203 tricolor Paracinema 203 Tridactylodea 140 Tridactylus 140 tristis Gryllulus desertus 153 Truxalinae 194 Tryxalis 200 tiirki Acrydium 170 tiirki Tetrix 170 iiirki Tettix 170 Tylopsis 86 typus Parapleurus 215 U ungarica Acrida 202 V vagans Chorthippus 238 vagans Oedipoda 238 vagans Stauroderus 238 vagans Stenobothrus 238, varia Locusta 90 varia Meconema 90 variabilis Celes 260 variabilis Gryllus 260 variabilis Oedipoda 260 variabilis Stenobothrus 239 variegata Xya 140 variegatum Stetheophyma 208 variegatus Gryllus 208 variegatus Tridactylus 140 varium Meconema 90 vastator Oedipoda 212 ventrale Acridium 225 ventralis Gryllus 225 ventralis Omocestus 225 verrucivorus Decticus 132 verrucivorus Gryllus 132 verrucivora Locusta 132 verrucivora Tettigonia 132 versicolor Gryllus 208 viridissima Gryllus (Tettigonia) 99 viridissima Locusta 99 viridissima Phasgonura 99 viridissima Tettigonia 99 viridulum Acrydium 225 viridulus Gryllus 227 viridulus Omocestus 227 viridulus Stenobothrus 227 vitium Ephippigera 138 vittata Acrydium 170 vittata Lbcusta 127 vittata Metrioptera 127 vittata Metrioptera (Tessellana) 127 vittata Platycleis 127 vittata · Tessellana 127 vittata Tetrix 170 vittiventer Ectobius 306 vittiventris Blatta 306 vittiventris Ectobia 306 vulgaris Gryllotalpa 159 X Xiphidion 92 Xiphidium 92 Xya 140 Y Yersinella 117 yersini Arachnocephalus 159 Z Zetterstedti Chorthippus 225 CUPRINSUL Pag. Indexul sistematic al speciilor din R.P.R....................................... 3 Orthoptera auct. 1789 .......................................................... 13 I. Ord. Saltatoria PARTEA GENERALĂ 15 Istoric............................................................... 15 Morfologie externă.................................................... 17 Organizaţie internă................................................... 31 Reproducere şi dezvoltare............................................. 34 Ecologie ........................................................ 44 Mijloace de apărare................................................... 45 Paleontologie şi filogenie............................................ 49 Răspîndire geografică................................................. 50 Importanţă economică ........................................ 53 Metode de cercetare .................................................. 55 Bibliografie ......................................................... 56 PARTEA SISTEMATICĂ........................................................... 59 I. Ord. Saltatoria....................................................... 59 A. Subord. Tettigoniodea....................................... 60 1. Fam. Phaneropteridae........................................ 63 1. Gen. Polysarcus.................................................. 66 2. Gen. Poecilimon......................................... 66 3. Gen. Barbitistes................................................. 72 4. Gen. Isophya ............................................ 74 5. Gen. Leptophyes.................................................. 82 6. Gen. Tylopsis.................................................... 86 7. Gen. Phaneroptera................................................ 87 2. Fam. Meconemidae..................................................... 90 8. Gen. Meconema........................ . .................. . . 90 3. Fam. Conocephalidae............................ .................. 91 1. Subfam. Gonocephalinae ...... 91 9. Gen. Conocephalus................................................. 92 2. Subfam. Copiphorinae....................... ............. 95 10. Gen. Homorocoryphus...................................... 95 -4. Fam. Tettigoniidae . ................................................ 96 1. Subfam. Tettigoniinae............. .............................. 97 11. Gen. Tettigonia................................................... 97 334 Pag» 2. Subfam. Onconotinae................................................ 101 12. Gen. Onconotus.................................................. 101 5. Fam. Sagidae......................................................... 102 13. Gen. Saga ....................................................... 103 6. Fam. Decticidae...................................................... 104 14. Gen. Pholidoptera............................................... 106 15. Gen. Eupholidoptera ............................................ 112 16. Gen. Bucephaloptera.............................................:—^llâ 17. Gen. Gampsocleis................................................ 114 18. Gen. Pachytrachis............................................... 115 19. Gen. Rhacocleis................................................. 116 20. Gen. Yersinella................................................. 117 21. Gen. Metrioptera................................................ 118 22. Gen. Decticus ...................................................^ 131 7. Fam. Bradyporidae.................................................... 133^ 23. Gen. Bradyporus.................................................. 134 8. Fam. Ephippigeridae.................... ......................... 137 24. Gen. Ephippiger.................................................. 138 B. Subord. Tridactylodea................................................ 140 25. Gen. Tridactylus ................................................ 140 G. Subord. Gryllodea ................................................... 143 1. Fam. Oecanthidae..................................................... 145 26. Gen. Oecanthus................................................... 145 2. Fam. Nemobiidae...................................................... 146 27. Gen. Nemobius................................................... 147 28. Gen. Pteronemobius .... :.................................. 147 3. Fam. Gryllidae....................................................... 148· 29. Gen. Gryllodes................................................... 149 30. Gen. Gryllus.................................................... 150 31. Gen. Gryllulus.................................................. 151 4. Fam. Myrmecophilidae................................................. 156· 32. Gen. Myrmecophila................................................ 156 5. Fam. Mogoplistidae................................................... 158 33. Gen. Arachnocephalus............................................. 158· 6. Fam. Gryllotalpidae ................................................. 159 34. Gryllotalpa...................................................... 159 D. Subord. Acridodea................................................ 164 1. Fam. Tetrigidae...................................................... 165 35. Gen. Tetrix ..................................................... 166 2. Fam. Acrididae....................................................... 174 1. Subfam. Catantopinae............................................... 175 36. Gen. Pezotettix ................................................ 179 37. Gen. Odontopodisma........................................ 180 38. Gen. Miramella.................................................. 182. 39. Gen. Pseudopodisma.............................................. 184 40. Gen. Podisma ................................................... 185 41. Gen. Bohemanella................................................ 186 42. Gen. Paraealoptenus............................................. 187 43. Gen. Calliptamus................................................ 188 2. Subfam. Pamphaginae....................................................192 44. Gen. Asiotmethis................................................ 192 3. Subfam. Acridinae.................................................. 194t 45. Gen. Acrida . . . .............................................. 200 46. Gen. Paracinema................................................. 203 47. Gen. Chrysochraon............................................... 204 48. Gen. Euthystiia .................................. .......... 206 49. Gen. Podismopsis................................................ 207 50. Gen. Arcyptera............................................ 208 335 Pa», 51. Gen. Pararcyptera.............................................. 210 52. Gen. Dociostaurus.............................................. 211 53. Gen. Mecostethus............................................... 213 54. Gen. Parapleurus............................................... 214 55. Gen. Stenobothrus.................... .................... 215 56. Gen. Omocestus................................................. 222 57. Gen. Myrmeleotettîx ........................................... 228 58. Gen. Gomphocerippus............................................ 230 59. Gen. Stauroderus............................................... 232 60. Den. Chorthippus............................................... 233 61. Gen. Euchorthippus............................................. 245 4. Subfam. Oedipodinae............................................... 248 62. Gen. Epacromius................................................ 251 63. Gen. Aiolopus ................................................. 253 64. Gen. Locusta................................................... 254 65. Gen. Oedaleus.................................................. 257 66. Gen. Psophus................................................... 257 67. Gen. Celes................................................... . . 259 68. Gen. Acrotylus................................................. 261 69. Gen. Sphingonotus.............................................. 262 70. Gen. Oedipoda . . ........................................... 263 II. Ord. Dermaptera PARTEA GENERALĂ............................................................ 266 Istoric............................................................. 266 Morfologie externă .................................................. 267 Organizaţie internă................................................. 270 Reproducere şi dezvoltare........................................... 271 Ecologie............................................................ 272 Paleontologie şi filogenie ......................................... 272 Răspîndire geografică............................................... 273 Importanţă economică ............................................... 273 Metode de cercetare ................................................ 273 PARTEA SISTEMATICĂ............................................. 275 II. Ord. Dermaptera.................................................... 275 C. Subord. Dermaptera ............................................. 276 1. Suprafam. Protodermaptera........................................... 277 1. Fam. Labiduridae .................................................. 277 1. Gen. Labidura .................................................. 277 2. Suprafam. Eudermaptera...................................... 279 1. Fam. Labiidae.................................................. 280 2. Gen. Labia..................................................... 280 2. Fam. Forficulidae ................................................. 282 3. Gen. Forficula................................................. 283 4. Gen. Anechura.................................................. 287 5. Gen. Apterygida................................................ 288 6. Gen. Chelidurella.............................................. 289 III. Ord. Blattodea PARTEA GENERALĂ............................................................ 293 Istoric............................................................. 293 Morfologie externă ................................................. 293 Organizaţie internă................................................. 295 336 Pag» Reproducere şi dezvoltare ........................................... 296 Ecologie...................................................... 297 Paleontologie şi filogenie .......................................... 298 Răspîndire geografică................................................ 298 Importanţă economică ......................................... 298 Metode de cercetare ................................................. 299 PARTEA SISTEMATICĂ................................................... 300 III. Ord. Blattodea ................................................... 300 1. Fam. Ectobidae.................................................... 301 1. Gen. Ectobius..................................................... 301 2. Gen. Hololampra............................................ 307 2. Fam. Phyllodromidae........................................ 309 3. Gen. Phyllodromia.......................................... 309 3. Fam. Blattidae............................................. 310 4. Gen. Blatta................................................ 310 IV. Ord. Mantodea PARTEA GENERALĂ........................................................... 312 Istoric............................................................ 312 Morfologie externă ................................................ 312 Organizaţie internă................................................ 313 Reproducere şi dezvoltare........................................... 315 Ecologie .......................................................... 315 Paleontologie şi filogenie ........................................ 316 Răspîndire geografică.............................................. 316 Importanţă economică .............................................. 317 Metode de cercetare ............................................... 317 PARTEA SISTEMATICĂ 318 IV. Ord. Mantodea .................................................. 318 1. Fam. Mantidae..............................................■ · · 319 1. Gen. Mantis .................................................... 319 2. Fam. Empusidae .......................................... 319 2. Gen. Empusa..................................................... · 320 3. Fam. Amelidae.............................................. 320 3. Gen. Ameles..................................................... 321 4. Gen. Parameles................................................... 321 Index alfabetic 325 Tehnoredactor : Ledianu Rosi Dat la cules 09.12.1968. Bun de tipar 27 02.1959. Tiraj 1000. Hîrtie velină so ajm?. Format 16/70 x 100. Coli editoriale 22. Coli de tipar 2i^fA A. 08568/1958. Indicele de clasificare ventru biblioteci mari: 69i.9(498)(02i) = 69 Indicele de clasificare pentru biblioteci mici: 59 (R) Tiparul executat sub com. nr. 2394 ia întreprinderea poligrafică nr. 3, Bd. 6 Martie nr. 29. Bucureşti. R.P.B. Din FAUNA REPUBLICII POPULARE ROMlXE Au apărut : ÎNDRUMĂTOR, partea I, Protozoare / Viermi / Arthropode, 1951, 254 p. + erata, legat p., 6 lei (epuizat) ; vol. I, Protozoa, fasc. 1, A. Murgoei, Hypermastigina, 1951. 36 p., broşat, 2,50 lei ; vol. III, MOLLUSCA: fasc. 1, Alexandru V. Grossu, Gastropoda pulmonata, 1955, 519 p., legat, 18,65 lei ; fasc. 2, Alexandru V. Grossu, Gastropoda prosobranchia şi opisthobranchia, 1956, 222 p., legat -f anvelopă, 9,80 lei; 'Vol. IV, CHUS TACE A : fasc. 1, M. Băceseu, Cumacea, 1951, 95 p., broşat, 2,50 lei; fasc. 2, N. Botnariuc şi Tr. Orghidan, Phyllopoda, 1953, 100 p., broşat, 3,50 lei ; fasc. 3, N. Băcescu, Mysidacea, 1954, 128 p. + 1 pl., broşat, 4,75 lei ; fasc. 4, S. Cărăuşu, E. Dobreanu şi C. Manolache. Amphipoda / Forme salmastre de apă dulce, 1955, 410 p., 12,75 lei; vol. V, ARACHXJDA : lase. 1,Z. Feider, Acarina / Trombidoidea, 1955, 188 p., broşat, 6.20 lei; vol. VII, INSECTA [ 1] : fasc. 1, [ΛΙ. A. Ionesou], Prolura, 1951, 38 p., broşat, 2,50 lei ; fasc. 2,(M. A. Ionescu) Diplura, 1955, 51, p., broşat, 1,85 lei; fasc. 3, C. Bogoescu, Ephemeroptera, 190 p. -f- erata, legat p. -j- anvelope, 20 Iei ; •voi. VIII, IXSECTA [ 11J : fasc. 1, W. Knechte!, Thysanoptcra, 1951, 263 p., legat, (5 lei ; fasc. 2, [M. A. Ionescu] Isoptera, 1951, 24 p., broşat, 2,50 lei; vol. IX, IXSECTA [III] : fasc. 1, \V. K. Kiiechiel, Hymenoptera/Subfamilia Apinae, 1955, 114 p., broşat, 3,90 lei ; fasc. 2, Mihail A. Ionescu, Cijnipinae, 1957, 248 p. -f erata, legat p. -f* anvelopă, 22,50 ; fasc. 3, Victoria C. Iuga, Hymenoptera Apoidea (Fam. Apidae) Subfam. Anthophorinae, 1958, 271 p., legat p. -f anvelopă, 24 lei; vol. X, IXSECTA [ IV] Coleopiera\ fasc. 1, P;min, Fam. Cicindelidae, 1952,56 p. -j- IV pl., broşat, 2,50 lei ; fasc. 2, (Coleoptera), S. Panin, Familia Carabidae (gen. Cychrus Roeschke şi gen. Carabus Linné), (1955), 150 p. -f 19 pl., broşat, 6r75 lei ; fasc. 3, S. Panin. Familia Scara-baeidae (Subfamiliile : 11 Mololonthinae şi 12 Rutelinae), 1955, 124 p. + 14 pl., broşat, 5,30 lei; fasc. 4, S. Panin, Familia Scarabeidae (Subfamiliile I Coprinae, II Geotrupinae, III Aphodiinae, IV Aegialipae, Hyboscrinae, VI Ochodaeinae, VII Orahninae, VIII Tro-ginae, IX Glaphyrinae, X Sericinae, XIII Iloplinae, XIV Dynastinae, XV Valginae, XVI Trichiinae şi XVII Cetoniinae), 1957, 316 p. + 36 pl., legat p. + anvelopă, 25 lei ; vol. XI, IXSECTA [V] : fasc. 1, A. Popeseu-Gorjj, E. Xiculescu şi Al. Alexinschi, Lepidoptera / Familia Aegeridae, 1958, 199 p. + 5 pl., legat -f anvelopă, 22 lei ; fasc. 2, Gh. Dînulescu, Diptera / Familia Tabanidae, 1958, 279 p. + erata, legat p. + anvelopă, 23,50 lei.