L
            FAUNA
 REPUBLICII POP
       ROMÎNE
             INSECTA
               VOLUMUL IX
               FASCICOLA *
! ACADEMIA REPUBLICII POPULARE ROMÎNE
f ■
         FAUNA
  REPUBLICII POPULARE
          ROMÎNE
          INSECTA
            VOLUMUL IX
            FASCICOLA II
        C Y N I P I N A E
               DE
           MIHAIL A. IONESCU
   EDITURA ACADEMIEI REPUBLICII POPULARE ROMÎNE
                           1957
   % //to
________________ COMITETUL DE REDACŢIE _________________________
                N. BOTNARIUG — redactor responsabil ;
GR. ELIESCU, membru corespondent al Academiei R.P.R. ; M. A. IONESCU, membru corespondent al Academiei R.P.R. ; Acad. W. KNECHTEL; C. MANOLACHE, membru corespondent al Academiei R.P.R.; VAL. PUŞCARIU; V. RADU, membru corespondent al Academiei R.P.R.
          INDEXUL SISTEMATIC AL SPECIILOR DIN R.P.R.
        ¥
                           Ord. HYMEN OPTERA
                           Suprafam. CYNIPOIDEA Fam. CYNIPIDAE Subfam. CYNIPINAE
1. Gen.  Neuroterus Hartig 1840 ............................................     56
   1. Subgen.   Neuroterus Kinsey 1923 .....................................     60
        1.   N. (N.)   aprilinus (Giraud)...................................     60
        2.   N. (N.)   lanuginosus Giraud ..................................     61
        3.   N. (N.)   minutulus Giraud.....................................     63
        4.  N. (N.) saliens (Kollar,) ...........................;..........     63
        5.   N. (N.) glandiformis (Giraud) .................................     64
   2. Subgen.   Spathegaster Kinsey 1923 ...................................     66
        6.  N.  (Spt.) fumipennis Marshall .................................     66
        6a. N.  (Spt.) fumipennis (Hartig) .................................     67
        7.  N.  (Spt.) laeviusculus Schenck ................................     68
        8.  N.  (Spt.) quercus-baccarum quercus-baccarum (L.) ........ .....     70
        8a. N.  (Spt.) quercus-baccarum quercus-baccarum (L.)...............     72
        9.  N.  (Spt.) numismalis (Fourcroy) ...............................     74
        9a. N.  (Spt.) numismalis (Fourcroy)................................     75
   3. Subgen.   Pseudoneuroterus Kinsey 1923 ...............................     76
        10. N.  (Ps.) macropterus (Hartig) .................................     76
2. Gen.  Cynips Linné 1758 .................................................     78
        1.   C. quercus-folii (L.)..........................................     80
        la.  C. quercus-folii (L.)..........................................     81
        2.   C. longiventris (Hartig) ......................................     84
        2a.  C. longiventris (Hartig) ......................................     84
        3.   C. divisa (Hartig) ............................................86
        4.   C. quercus (Fourcroy) .........................................     87
        5.   C. agama (Hartig) .............................................     88
3. Gen.  Dryocosmus Giraud         1859 ....................................     89
        1.  Cryocosmus cerriphilus Giraud ..................................     90
 91
 92
 93
 94
 95
 97
 9a
 100
 100
 101
 102
 104
 106
 107
 108
 110
 111
 112
 114
 114
 115
 116
 118
 119
 120
 121
 122
 123
 124
 125
 126
 129
 130
 132
 134
 142
 143
 145
 146
 148
 149
 150
 151
 152
 154
 155
 156
INDEXUL SISTEMATIC AL SPECIILOR DIN R.P.R.
Gen. Trigona spis Hartig 1840      ...
    1. T. megaptera (Panzer) ........
    la. T. megaptera (Panzer) .......
    2. T. synaspis (Hartig) .........
Gen. Biorhiza Westwood 1840 .........
    1. B. pallida pallida (Olivier) la. B. pallida pallida (Olivier)
Gen. Chilaspis Mayr 1881.............
    1. Ch. nitida (Giraud) ..........
Gen. Aphelonyx Mayr 1881 ............
    1. A. cerricola (Giraud) ........
Gen. Adleria Rohwer şi Fagan 1917
1.   A. conifica conifica (Hartig)...............  
2.   A. amblycera (Giraud) ...................     
3.   A. kollari (Hartig) .......................   
4.   A. lignicola (Hartig) .....................   
5.   A. gallae-tinctoriae (Ol.) .................  
6.   A. caliciformis (Giraud) .................    
7.   A. ambigua (Trotter) .....................    
8.   A. corruptrix (Schîechtendal) .............   
9.   A. galeata (Giraud).......................    
10.  A. conglomerata (Giraud) .................    
11.  A. polycera polycera (Giraud) .............   
11a. A. polycera subterranea (Giraud) .........    
12.  A. tomentosa (Trotter) ..................     
13.  A. mitrata (Mayr) .......................     
14.  A. hartigi (Hartig) .......................   
15.  A. coriaria coriaria (Hartig) ...........     
16.  A. coronata (Giraud) .....................    
17.  A. hungarica (Hartig)...................      
18.  A. quercus-tozae (Bose.) .................    
19.  A. truncicola (Giraud).....................   
20.  A. caput-medusae (Hartig).................    
21.  A. quercus-calicis (Burgsdorf) .............  
Gen. Andricus Hartig 1840 .........................
     *1. A. circulans Mayr ........................ .
     *2. A. testaceipes testaceipes Hartig *3. A. quercus-radicis quercus-radicis (F.)
     *4. A. quercus-corticis (L.)     .............
     *5. A. fecundatrix (Hartig) ..................
     *6. A. ostrea (Hartig) .......................
     *7. A. inflator Hartig .......................
     *7a. A. inflator Hartig ......................
     *8. A. curvator curvator Hartig...............
     *8a. A. curvator curvator Hartig..............
     ’ 9. A. callido ma (Hartig) ..................
     9a. A. callidoma (Hartig).....................
 INDEîXţUOL·; SISTEMATIC, AL SPECIILOR DIN' R.P.R.
 5
         10. A. quercus-ramuli quercus-ramuli (L.)     ...........................     158
         *10a. A. quercus-ramuli quercus-ramuli (L.)   ..............        .....     160
         11. A. marginalie (Schlechtendal) ..................................          161
         12.                      A. seminationis (Giraud) ...............·.··....     161
         13.                      A. rhyzomae (Hartig)...................... .....     163
         14. A. superfetationis (Giraud) .........................................     164
         15. A. solitarius (Fonscolombe) .........................................     165
         16. A. giraudianus Dalia Torre şi Kieffer ...............................     166
         17. A. hystrix Trotter ...................................................    167
         18. A. seckendorffi (Wachtl).............................................     168
         19. A. panteli panteli Kieffer ..........................................     169
         20. A. mayri (Wachtl) ...................................................     170
         21. A. lucidus lucidus (Hartig) .................— ;.....................     171
         22. A. gemmea (Giraud) ..................................................     172
         23. A. sufflator Mayr ...................................................     173
         24. A. crispator Tschek..................................................     174
         25. A. adieri Mayr................................................ :.....     17&
         26. A. cydoniae Giraud ..........................................‘.......     176
         27. A. multiplicatus Giraud..............................................     177
         28. A. aestivalis Giraud ................................................    179*
         29. A. grossulariae Giraud ..............................................     181
         30. A. yindobonensis Müllner ............................................     182
         31. A. albopunctatus (Schltd.) ..........................................     183
10. Gen.  C al lirhytis Förster 1869 .............................................     184
         1.  C. glandium (Giraud)...................................._____________     185
11. Gen.  Synophrus Hartig 1843 ........................................... ......     185
         1. S. politus Hartig .......................................:. J.. ......     186
12. Gen.  Saphonecrus Dalia Torre  şi Kieffer 1910................................     188
         1.  S. undulatus (Mayr) .................................................     189
13. Gen.  Synergus Hartig 1840 ...................................................     190
         1.  S. reinhardi Mayr ...................................................     193
         2.  S. hayneanus (Ratzeburg).............................................     193
         3.  S. variabilis Mayr ..................................................     194
         4.  S. nervosus Hartig ..................................................     196
         5.  S. pallicomis Hartig ................................................     196
         6.  S. tscheki Mayr .....................................................     197
         7.  S. thaumacerus (Dalm.)...............................................     197
         8.  S. albipes Hartig....................................................     198
14. Gen.  Ceroptres Hartig 1840 ..................................................     199
         1. C. arator Hartig .....................................................     200
15. Gen.  Periclistus Förster 1869        ........................................     201
         1.  P. brandtii (Ratzeburg) .............................................     202
         2.  P. caninae (Hartig)..................................................     203
16. Gen.  Xestophanes Förster 1869 ...............................................     203
         1. X. potentillae (Ratzeburg) ...........................................     204
17. Gen.  Diastrophus Hartig 1840         ........................................     20&
         1.  D. rubi (Bouché).....................................................     20β
         2.  D. mayri Reinhard ...................................................     208
 <5                   INDEXUL  SISTEMATIC  AL  SPECIILOR DIN R.P.R.
 18. Gen. Isocolus Förster 1869        ........................................    209
          1. I. scabiosae (Giraud) ........,...................................    209
 19. Gen. Liposthenes        Förster 1869  ....................................    210
          1. L. glechomae    (L.) .............................................    211
 20. Gen. Aylax Hartig       1840 .............................................    212
          1. A. kemeri (Wachtl) .................................-.............    213
          2. A. papaveris (Perris)..... ....... ...............................    214
          3. A. jaceae (Schenck) ..............................................    215
          4.   A. salviae (Giraud) ............................................    216
 21. Gen. Aulacidea Ashmead 1879 .........................:....................    217
          1.   A# pilosellae (Kieffer) ........................................    218
          2.   A. hieracii (L.) ...............................................    219
 22. Gen. Panteliella        Kieffer 1898 .....................................    220
          1. P. fedtshenkoi  (Rübsaamen) ......................................    220
 *23. Gen. Phanaeis Förster 1860 ............................:.................    223
 24. Gen. Tim     aspis Mayr 1881 .............................................    223
          1.   T. lampsanae (Perris) ..........................................    224
          2. T. phoenixopodos Mayr.............................................    225
 25. Gen. Diplolepis (Hartig) 1840         ....................................    225
          1.   D. eglanteriae (Hartig).........................................    227
          2.   D. rosarum (Giraud) ............................................    229
          3.   D. spinosissimae (Giraud) ......................................    230
          4.   D. centifoliae (Hartig).........................................    231
          5.   D. mayri (Schlechtendal) .......................................    232
          6.   D. rosae (L.) ..................................................    233
 26. Gen. Pediaspis Tischbein 1852 ............ ...............................    235
          1.   P. aceris (Gm.) ................................................    236
                 Ord. 26 HYMENOPTERA Linné 1758 Suprafamilia CYNIPOIDEA
     Insecte de dimensiuni mici şi mijlocii, în general pînă la 6 mm; numai Ibaliidele şi Liopteridele sînt mai mari, pînă la 20 mm. Corpul este de culoare închisă (negru, roşu închis, brun, gălbui), mat sau lucios, dar fără să aibă culori metalice cum se văd la Chalcidide.
     Antenele au, la femelă, de regulă 13 articole şi niciodată peste 19, nu sînt îngenunchiate, ci de regulă filiforme; la formele parazite cîteva segmente de la vîrf formează adesea o măciucă. La mascul numărul obişnuit de articole la antenă este de 14 sau 15, cu articolul al 3-lea, mai rar al 4-lea, în mod obişnuit mai lung şi scobit.
     Pronotul ajunge în partea posterioară pînă la tegule. Mesoscutelul este de regulă separat de scutel printr-o sutură; ambele prezintă o sculptură caracteristică.
     Aripile anterioare nu prezintă stigmă adevărată, dar au caracteristic celula radială, care poate să fie deschisă sau închisă la marginea anterioară. Suprafaţa aripii poate să fie pubescentă sau nu, ciliată sau nu, iar la unele forme parazite să se strîngă în falduri longitudinale. Nervaţiunea aripii posterioare este simplă şi nu este utilizată în clasificaţie.
     Tarsele sînt întotdeauna pentamere, ghearele de regulă simple, dar la unele forme producătoare de gale, sînt dinţate. Primul segment tarsal de la picioarele posterioare este de regulă numit metatars.
     Abdomenul este sesil sau vizibil peţiolat, la formele parazite fiind adesea comprimat lateral. Ovipozitorul apare ventral, însă în mod normal el este ascuns în abdomen.
     Larva matură este apodă, nepăroasă; unele trăiesc în gale de plante (formele producătoare de gale şi formele comensale) aceste gale avînd formă şi structură caracteristică; altele trăiesc ca paraziţi interni în alte
 8
 MI H AIL A. IONE SCIJ
insecte. Larvele de primele stadii la formele parazite sînt adesea mult specializate.
    Cynipoideele trăiesc în toate ţinuturile din lume şi sînt reprezentate printr-un număr de 176 de genuri.
CHEIE  DE DETERMINARE A FAMILIILOR SUPRAFAMILIEI CYNIPOIDEA
1  (2) Gel mai lat segment al abdomenului, văzut lateral, este tergitul
        IV, V sau VI, după peţiol urmînd tergitul II, III sau IV, care pot fi sau nu liguliforme. Celula radială este închisă întotdeauna. De regulă forme mari.............................................. 3
2  (1) Cel mai lat segment al abdomenului, văzut lateral este tergitul II
        sau III (sau ambele sudate, cu linia de sutură vizibilă sau nu), după peţiol (înaintea tergitului mare) urmînd un singur tergit scurt sau nici unul. De regulă forme mici ............................... 5
3  (4) Celula radială este cam de 9 ori mai lungă decît lată; areola este
        situată direct sub celula cubitală. Primul segment al tarsului de la piciorul posterior este de două ori mai lung decît segmentele 2—5 împreună........................................1. Fam. Ibaliidae
4  (3) Celula radială nu este de 9 ori mai lungă decît lată. Primul segment
        al tarsului posterior nu este de două ori mai lung decît segmentele
        2 — 5 împreună. Peţiolul este distinct şi brăzdat ...............
        .......................................0 Fam. Liopteridae
5  (2) Tergitul II nu ajunge pînă la jumătatea abdomenului ..............
        .......................................... 2. Fam. Figitidae
6  (5) Tergitul II (sau II sau III fuzionate) este cel mai lung şi formează
        cel puţin jumătate din abdomen .................3. Fam. Cynipidae
                     Fam. CYNIPIDAE Westwood, 1840
    Istoric. Numele familiei derivă de la genul Cynips, creat de Linné în 1758. Genul cuprindea Hymenoptere obţinute din gale; acestea aparţineau la forme foarte diferite, unele fiind producătoare de gale iar altele parazite ale acestora, sau numai comensale.
    La 1874 Geoffroy1) separă din punct de vedere sistematic insectele cecidogene de paraziţii lor. El numeşte pe cele producătoare de gale Diplolepisy iar pe paraziţii lor Cynips. Printre caracterele distinctive el dă structura antenelor, formele parazite avînd antene genuchiate (cudate) şi cilindrice,
       x) Hist. nat. des insectes.
GYNIPINÄE
9
iar cele cecidogene antene neîndoite (necudate), filiforme şi lungi, aşa ca la Ichneumon.
     După Geoffroy, mulţi autori au utilizat această nomenclatură printre care şi danezul Fabricius, în primele sale lucrări. Mai tîrziu însă, în 1804, acesta inversează cele două denumiri, punînd pe una în locul celeilalte, pentru motivul că şi Linné dăduse denumirea de Cynips tuturor insectelor galicole, deci şi multor cecidogene. Această revizuire de nomenclatură a fost combătută de Latreilleşi chiar de către autori mai noi, cum a fost K a r s c h (1880), care a cerut revenirea la nomenclatura dată de Geoffroy. Totuşi în ştiinţă au rămas denumirile de Cynips şi Cynipidae în sensul dat de Fabricius.
     Studiul Cynipidelor a parcurs mai multe perioade. Prima perioadă cuprinde începuturile cercetărilor, cu descrieri de gale şi de insecte cecidogene, descrieri care devin din ce în ce mai numeroase, în diferite ţări ale Europei, încep tot atunci să apară şi încercări de clasificare a acestor insecte. Printre cele mai însemnate lucrări sînt acelea ale lui M a 1 p i g h i, care a descris ştiinţific primele gale la 1686, apoi ale lui Réaumur, Linné, Geoffroy, Latreille, Olivier, Haliday, Westwood.
     In cea de a-doua perioadă studiul Cynipidelor se face cu mai multă grijă, se dă o atenţie deosebită sistematicei şi se fac progrese remarcabile. Apar o altă serie de lucrări, printre care cele ale lui Giraud, D a h 1 b o m, Schenck, Reinhard, Foerster.
     In cea de-a treia perioadă se trece la sistematizarea definitivă a galelor şi a insectelor cecidogene. Această etapă se caracterizează prin numeroase lucrări monografice, printre care ale lui M a y r şi Wachtl (Austria), C a m e r o n (Anglia), Lichtenstein şi Schlechtendal (Germania), Marshall, Wa lsh, Riley, Cresson, Ashmead (America).
     Cercetările sînt îndreptate şi asupra studierii modului de formare a galelor, ca şi asupra biologiei insectelor galicole. Apar astfel lucrări de seamă, ca acelea ale lui L a c a z e - D u t h i e r s, Focken, Prillieux (Franţa) ; Riley şi Basset (America) ; Adler (Germania) ; Bey e-r i n c k (Olanda) ; Paszlavszky (Ungaria).
     Studiile asupra galelor şi insectelor cecidogene continuă să preocupe pe cercetători şi în secolul al XX-lea; apar acum numeroase studii şi monografii, tratate şi determinatoare de mari proporţii, ca cele ale lui K i e f -fer, Dalia Torre, Trotter, Howa r d, B a u d y s.
     In Peninsula Balcanică studiul galelor a fost făcut de către Riibsa-amen şi Trotter. în Cehoslovacia a publicat importante lucrări E. B a u d y s. în Ungaria, Paszlavszky, Balâs şi alţii. In America
10
MIHAIL A. IONESCU
  au publicat studii amÿe asupra Cynipidelor mai ales W. Beutenmuel-ler, A. C. Kinsey, S. A. R oh wer, S. A. R oh wer şi Margaret Faga n, cele mai importante lucrări asupra sistematicei Cynipoide-^lor fiind datorite lui Lewis H. W e 1 d (Washington). Acest autor face şi revizuiri sistematice, ca şi A. C. Kinsey. în special L. H. W e 1 d bazează revizuirile sistematice cu schimbări de nomenclatură şi de poziţie a unor forme, pe studii făcute asupra colecţiilor mai importante de Cynipide din America şi din Europa. Publică în 1952 o lucrare sistematică monografică, ce completează monografia lui Dalia Torre şi Kieffer din 1910 pînă în 1951. Întrucît în momentul de faţă această lucrare este bine documentată, sistemul de clasificaţie pe care îl cuprinde apare ca cel mai îndreptăţit de a fi admis de cercetătorii pentru Cynipoidea.
      în Rusia Riibsaamen a făcut un studiu asupra galelor, publicînd
  o monografie în 1895. Tot din Rusia au citat diferite specii de gale de Cynipide, Howard şi Kieffer.
      în U.R.S.S. au publicat lucrări asupra Cynipidelor V. I. Belizin (1951) şi M. I. S e V c e n k o (1952). De asemenea mulţi cercetători, care au publicat lucrări asupra insectelor dăunătoare din păduri şi din perdelele forestiere de protecţie, au citat şi specii de gale de Cynipide (T r u s o v a, P o meranţev, Nikolskaia, Veinştein).
      în R.P.R. printre menţiunile mai vechi asupra Cynipidelor este aceea a lui M. Jacquet (1900), în care el citează 8 specii de Cynipide parazite determinate de Kieffer. Au urmat lucrările lui I. B o r c e a (1908— 1914), urmate de a lui Marcel Brandza (1914—1916), asupra galelor din diferite regiuni ale ţării. în 1938 apar lucrările lui A1. B o r z a şi M. G h i u ţ ă, sau numai ale lui G h i u ţ ă, continuîndu-se şi în anii următori. Sînt lucrări cecidologice asupra Transilvaniei şi Banatului. Alte lucrări ca ale lui C. Heinrich (1916), Th. Gebürtig (1932), Gustav Μ o e s z (1938 — 1939), cuprind de asemenea materiale asupra galelor din diferite părţi ale ţării noastre. r Caracterizare generala. Cynipidele sînt insecte mici de cîţiva milimetri, formele care ajüng sau trec de 1 cm, fiind foarte puţine. Abdomenul lor este de regulă scurt şi comprimat şi are primul segment totdeauna cu forma ^de peduncul, de obicei foarte scurt, ca un inel, dar uneori este lung şi subţire (Anacharis).
      Capul este mic, mai mult sau mai puţin rotund ; mandibulele sînt scurte, cel mai adesea cu trei dinţi. Maxila este lată şi pieloasă, ligula cărnoasă, rotunjită şi păroasă. Palpul maxilar este alcătuit din 3—5 articole. Antenele au 12—16 articole, rareori 17—18 articole ; ele sînt filiforme, uneori mai îngroşate spre vîrf, dar niciodată cudate. Antenele sînt inserate aproape de mijlocul
CYNIPINAE
 11
ochilor. Masculul are de regulă unul, mai rar două articole mai mult decît femela. Toracele este înalt şi mult bombat; protoracele este de obicerscurt, vizibil dorsal numai ca o bandă îngustă, dar mergînd pe alături pînă la baza aripilor (tegule). Mesonotul prezintă de regulă şanţuri parapsidale ; scutelumul iese deasupra metatoracelui şi prezintă întotdeauna diferite ornamentaţii, iar la bază are cel mai adesea două gropiţe (fovea).
      Aripile, cu rare excepţii, sînt totdeauna prezente şi au o nervaţiune mai mult sau mai puţin redusă. Pterostigma este prezentă numai excepţional. Celulele aripilor sînt de asemenea puţine, caracteristice fiind celula radială ; care poate fi întreagă sau incompletă, precum şi celulele cubitale ce pot fi cel mult în număr de trei, dar nefiind întotdeauna binş delimitate <fig. 6, 7 şi 8).
      Trochanterul este aparent biarticulat, dar in realitate el este format dintr-un singur articol.
      Segmentul al doilea abdominal, sau 2 şi 3 sînt mult dezvoltate, segmentele următoare fiind de regulă vîrîte unul într-altul.
      Ovipozitorul este totdeauna foarte bine dezvoltat, adesea chiar foarte lung, stînd retras în poziţie de repaus, în interiorul abdomenului. Ouăle Cynipidelor sînt întotdeauna pedunculate, uneori pedunculul fiind foarte lung.
      Larvele sînt apode, netede şi nepăroase, cu mandibule sclerificate, cu 1—3 dinţi. Larvele au de regulă 9 perechi de stigme, iar anusul are forma de fantă. Ele trăiesc în gale, sau ca parazite in insecte. La multe forme există heterogonia, cu generaţii agame sau bisexuate.
      Se cunosc circa 134 de genuri cu aproximativ 1800 de specii, răspîndite mai ales în regiunile palearctică şi nearctică. In regiunile indomalaeză, africană şi australiană, ca şi în America tropicală această familie este slab reprezentată.
      în Europa sînt reprezentate 7 subfamilii, din cele 11 cunoscute. Formele aparţinînd acestor subfamilii duc o viaţă caracteristică, după grupa considerată. Astfel Cynipinele sînt galicole, larvele lor trăind în gale pe plante. Multe Cynipide sînt zoofage, în primul rînd cele din subfamilia Charipinae. Genul Charips parazitează Aphide de pe diferite specii de plante, dar unele forme sînt paraziţi de gradul II (superparaziţi) pe larvele de Braconide care parazitează Aphide. Tot pe Aphide trăiesc specii de Alloxysta. Speciile de Psilodora trăiesc ca larve în larvele de Syrphide, mai ales pe Syrphus ribesii ; ca adulte se întîlnesc pe flori de Heracleum spondilium. Genul Figites parazitează larve de Sarcophaga, pupe de Musca, precum şi larve de diferite specii de Anthomyia. Genul Trischiza parazitează larve de Syrphide şi alte diptere, iar genul Tavaresia larve şi nimfe de Syrphide. Genul Tavaresia s-a găsit ca parazit în larve de Chrysomellidae pe flori de Caltha, precum şi în Aphide, iar
 12
MIHAIL A. IONESCU
genul Anacharis în larve de Hemerobiide. Unele Cynipide parazitează şi larve "de insecte dăunătoare cerealelor, cum sînt Mayetiola şi Oscinosoma. Specii de Eucoila, Kleidotoma şi Schistosema parazitează larvele de Hilemyia antiqua.
      CHEIE DE DETERMINARE A SUBFAMILIILOR FAMILIEI CYNIPIDAE '
1 (2) Scutelul prezintă deasupra o adîncitură pronunţată, în formă de
        cupă. Nervura cubitală porneşte de la partea de jos a nervurii bazale, de la capătul acesteia. Al doilea segment abdominal este mai lung decît al treilea......................1. Subfam. Eucoilinae
2   (1) Scutelul nu prezintă deasupra o adîncitură în formă de cupă ... 3
3   (4) Corpul este fără sculptură şi absolut neted; scutelul este neted,
        rareori cu fosete bazale. Tergitul II este de regulă cît jumătate din abdomen. Specii mici, pînă la 2 mm. Larvele trăiesc parazite în Aphide................................2. Subfam. Charipinae
4 (3) Corpul este de regulă sculptat, rugos, rareori neted, dar atunci cel
        puţin primele sternite abdominale se disting bine (arcurile ventrale sînt vizibile în prima jumătate a abdomenului) ............... . 5
5   (6) Nervaţiunea aripii anterioare este specializată; celula radială este
          redusă ca mărime, este închisă avînd forma unei stigme. Abdomenul
        cu tergitele! şi II fuzionate ca la Synergus .................... .
        ...................... 0 3. Subfam. Pygnostigmatinae
6 (5) Nervaţiunea aripii anterioare este normală, uneori redusă, dar nu
        are forma de stigmă. Celula radială este deschisă sau închisă. Insecte producătoare de gale sau comensale ... .4. Subfam. Cynipinae
                     Subfamilia CTNIPINAE Tompson, 1861
  Cynipinele se caracterizează, între altele, printr-o sculptură a tegumentului bine vizibilă la toate genurile, numai genul Neuroterus are tegumentul neted.
    Tergitul II (sau tergitele II şi III fuzionate)^ văzut lateral, este cel măi mare dintre tergite şi în orice caz cel puţin pe jumătate cît toate celelalte tergite împreună, sau mai lung. Nervura cubitală se ridică de regulă deasupra mijlocului nervurii bazale, prima sa porţiune lipsind adesea. Areola se află dedesubtul capătului proximal al celulei radiale. Sternitele sînt ascunse sub tergite, ultimul tergit, sau al 5-lea (hipopigiu) terminîndu-se de regulă într-un §pin ventral, caracteristic.
    Insecte producătoare de gale, sau comensale în gale.
PARTEA GENERALĂ
     Gynipinele sînt insecte mici, în general corpul lor avînd lungimea de 0,75—5 mm. Tegumentul lor are culori şterse, galbene-brune, sau negricioase, niciodată Culori metalice irizante ca la Chalcidide. Corpul şi toracele prezintă aproape întotdeauna o sculptură evidentă. Antenele sînt filiforme, necudate, marea majoritate a formelor avînd 12 — 16 articole. Protoracele este foarte îngust dorsal, dar dezvoltat pe părţile laterale pînă la baza aripilor. Aripile sînt lipsite de stigmă şi prezintă mai multe celule, unele închise, altele deschise. Trochanterul pare biarticulat din cauza unei gîtuituri a capătului proximal al femurului. Abdomenul este pedunculat sau aproape, sesil. Nervaţiunea aripii este foarte caracteristică (fig. IA). Cynipinele aptere se pot deosebi de alte Hymenoptere aptere cum sînt unele forme de Braconide, Ichneumonide Proctotrupide, Chalcidide, prin numărul articolelor de la antenă care la Cyni-pine nu trece aproape niciodată de 16, precum şi prin forma antenei, care la Cynipine nu este niciodată cudată.
     Morfologie externă. La corpul Cynipinelor se disting întotdeauna foarte bine, cele trei părţi componente: capul, toracele şi abdomenul (fig. 1 A).
     Capul are formă emisferică, faţa fiind convexă, iar partea posterioară plană. Poziţia capului este întotdeauna perpendiculară pe axul longitudinal al corpului, cap ortognat. Ochii faţetaţi sînt mari, diametrul lor fiind cît lungimea obrajilor, sau mai mare; ei sînt de culoare neagră, brună, sau brună-roşcată. Pe voţtex^se află trei oceli dispuşi triunghiular.
     Pentru părţile componente ale capului se utilizează următoarea terminologie (fig. 1 C): spaţiul de la un ocel posterior pînă la marginea superioară a ochiului se numeşte spaţiu ocelocular. Spaţiul de o parte şi de alta a ochilor spre partea posterioară poartă numele de obraji. Spaţiul de la marginea inferioară a ochiului şi pînă la marginea gurii este spaţiul malar. Spaţiul dintre ochi, pe care se află inserate şi antenele se numeşte spaţiu intèrocular. Dedesubtul
i, fruntea; 2, obrajii; 3, spaţiul malar ; 4, pronotum ; 5, mesonotum; 6, meso-scutum; 7, scutellum; 8, tégula; 9, mesopleuron ; 10, metapleuron; 21, pro-podeum; 12, metanotum, 13, prcctiger; 14, teaca; 15, ovipozitor; 16, hipopi-gium; 17, spinul ventral; I—VII, segmentele abdomenului (după L. H. W e 1 d).
/, capul vă/.ut din faţă.
                                              i, spaţiul ocelocular; 2, arie interoculară; 3, frunte; 4% clipeu; 5, obraz ; 6, spaţiu malar ; 7, vertex ;
//, propodeul văzut dinspre foramen.
     1, foramen; 2, crestele propodeulul (după L. H. W el d).
CYNIPINAE
15
antenelor se află fruntea, iar dedesubtul ei este clipeul, pînă la marginea gurii.
                                    Antenele sînt inserate în regiunea mijlocie a capului, între ochi (fig. 1 ^4). Ele sînt filiforme, articolele avînd în general aceeaşi grosime de
                                                     Fig. 2. — Synergus hayneanus.
                     A, antena la Ş; B, antena la <$ ; C, articolele 1—4 ale antenei la g D, vîrful antenei; E, ghearele
                                                             şi pulvilul (orig.).
la baza antenei şi pînă la vîrf. Primul articol al antenei fixat cu partea mai îngustă are întotdeauna forma conică alungită. Al doilea articol este mai scurt decît primul şi el poate fi mai lung decît gros, sau invers, ceea ce constituie unul dintre caracterele femelelor. Antenele masculului şi ale femelei sînt asemănătoare, dar ele se deosebesc prin aceea că masculul are de regulă unul sau două articole la antenă mai mult decît femela, iar cel de-al treilea articol al antenei la mascul are o conformaţie deosebită, prezentînd o adîncitură la partea externă (fig. 2). Uneori femela are articolele antenelor mai scurte şi mai groase decît la mascul. Deseori articolele antenei, atît la mascul cît şi la femelă sînt mai groase spre vîrful antenei. Articolele antenei prezintă, în cea mai mare parte a lungimii antenei, creste longitudinale pe
 1<6                               MI H AIL A. IÖNESCU
   suprafaţa lor, care apar de culoare mai deschisă decît restul. De obicei aceste creste sînt în număr de 8—10, uneori mai puţine, alteori mai multe, de
                                                              Fig. 3. — Diplolepis rosae.
                       A, vîrful antenei; B, ultimul articol al palpului maxilar; C, ultimul articol al palpului labial; D, spinul tibei I şi perii tarsali; E, gheara şi pulvilul (orig.).
   cele mai multe ori întrerupte (fig. 2). La unele forme aceste creste sînt foarte numeroase, scurte şi întrerupte, anastomozate, ca la Diplolepis (fig. 3).
CYNIPINAE
 17
      Piesele bucale se compun dintr-un labru simplu, o pereche de mandibule sclerificate şi dinţate, o pereche de maxile cu palpii din 4 articole şi un labiu cu palpii din 3 articole. Ultimul articol de la palpul maxilar şi labiul prezintă organe senzitive cu forme caracteristice pentru diferitele genuri (fig. 3 şi 4).
                                                     Fig. 4. — Adleria caput-medusae.
                                 A, ultimul articol al palpului maxilar; B, vîrful palpului maxilar; C, ultimul articol al palpului labial (orig.).
     Toracele la Cynipine este foarte bine dezvoltat, mult ridicat, convex. Protoracele este foarte puţin vizibil dorsal, din cauză că scleritul median al său este transversal, aproape întotdeauna scobit şi foarte îngust. Părţile laterale ale protoracelui sînt însă mult dezvoltate lateral, sub forma unor
2  — c. 230
18
MIHAIL A. IONESCU
sclerite laterale cu forma triunghiulară, care ajung pînă la tegule (fig. 1). Mesotoracele este partea cea mai importantă, conformaţia sa fiind caracteri-
 * stică genurilor şi speciilor. El este foarte bombat şi prezintă două parapside (N o t a u 1 i), ca două şanţuri longitudinale (fig. 5). Şanţurile parapsidale sînt caracteristice, ele putînd ajunge pînă la partea anterioară a mesotorace-lui, sau fiind puţin vizibil la unele specii spre partea anterioară. Mesotoracele ' se prelungeşte întodeauna posterior cu scutelum, care este mare şi bine vizibil (fig. 5). El prezintă două adîncituri la bază, care pot avea forme diferite, pot fi mai mult sau mai puţin pronunţate, caracterizînd formele sistematice. Aceste adîncituri sînt numite cu un termen obişnuit, gropiţele scutelului, sau fovea. De asemenea şi sculptura scutelului variază la diferitele genuri şi specii. Metanotul este scurt şi are o poziţie aproape perpendiculară pe planul scutelului (fig. 1). El poate fi depăşit sau nu de scutel. Metanotul se continuă cu segmentul median sau propodeu, care este cu mult mai mare (mai dezvoltat) decît metanotum şi care reprezintă primul segment abdominal trecut la torace. Privit dinspre partea cu care se leagă de abdomen (dinspre foramen) acest propodeu prezintă două creste care merg de la foramen spre metanotum. Aceste creste pot avea diferite direcţii una faţă de alta, putînd fi paralele, divergente, drepte sau curbate. Forma şi poziţia lor se utilizează ca un criteriu de determinare (fig. 1 C şi B).
      Arip ii e lipsesc la foarte puţine specii de Gynipine. Marea majoritate a formelor aU aripi foarte bine dezvoltate în raport cu mărimea corpului (fig. 1). Marginea aripilor este ciliată. Pe suprafaţa aripii se găsesc perişori scurţi şi deşi, de asemenea şi pe unele mici porţiuni de nervuri. Vîrfurile aripilor sînt rotunjite, rareori trunchiate (fig. 1,6,7,8,9).
      Aripa anterioară are o nervaţiune caracteristică, alcătuită astfel (fig. 6,7,8) :
      Nervura subcostală este nervura principală care nu lipseşte niciodată. Această nervură începe de la baza aripii şi îndepărtîndu-se puţin de marginea aripii urmează o direcţie .paralelă cu marginea, ajungînd pînă aproape de mijlocul aripii unde se întoarce brusc spre marginea anterioară, şi se continuă în lungul marginii aripii pînă la extremitatea celulei radiale, sau se opreşte o dată ce a atins marginea anterioară, sau chiar înainte de a fi ajuns la margine, în primul caz se formează o celulă radială închisă (fig. 6): în al doilea caz se formează o celulă radială deschisă (fig. 7, A), iar în al treilea caz se formează o celulă radială deschisă la bază (fig. 7, C şi fig. 8).
      Nervura radială; la locul unde nervura subcostală se îndreaptă brusc spre marginea anterioară a aripii, trimite o nervură care se îndreaptă către mijlocul aripii, apoi se curbează către marginea anterioară a aripii ; aceasta este nervura radială, care e formată deci din două părţi, ca o linie frîntă (fig. 1,6,7,8).
Fig. 7. — Nervurile şi celulele aripii anterioare la:
A, Andricus; B, Eucoila; C, Adleria ; D. Charips ; sc, nervura subcostală ; r, nervura radială; 5, nervura b*zală; cu, nervura cubitală ; m, nervura mediană ;
c. br.t celula brachială (costală); c.r., celula radială (marginală); c. cu.I.c.cu.
2, c.cu 3, celulele cubitale 1,2,3 (orig.).
                                                         Fig. 5. — Adleria lignicola. Mesonotul şi scutelul (orig.).
                                        Fig. 6. — Synergus sp. Nervurile aripii anterioare: sc, scapulara; r, radiala; cu, cubitala; bazala; m, mediana (orlg.)
 20
MI H AIL A. IONESCU
     între nervura subcostală şi nervura radială se formează celula radiată, alcătuită astfel din patru laturi, dintre care cele două anterioare sînt prelungirea nervurii subcostale, iar cele două laturi posterioare sînt formate de nervura radială (fig. 6).
     Nervura bazală porneşte de la mijlocul primei porţiuni a nervurii subcostale şi se îndreaptă către marginea posterioară a aripii, păstrînd totdeauna o direcţie aproape perpendiculară pe subcostală. Nervura bazală este scurtă şi nu ajunge niciodată pînă la marginea aripii; ea nu lipseşte niciodată la formele europene. După poziţia pe care o are, această nervură a mai fost numită şi nervura transversală (fig. 6,7,8).
     Nervura cubitală porneşte de la nervura bazală, fie din mijlocul acesteia «au din apropierea mijlocului nervurii bazale. Ea poate ajunge chiar să atingă nervura bazală sau să nu o atingă (fig. 6, 7, 8). Nervura cubitală se îndreaptă către vîrful aripii, subţiindu-se treptat (fig. 8), dar fără să ajungă pînă la marginea aripii.
     Nervura mediană începe de la baza nervurii subcostale, traversează căpătui nervurii bazale, apoi se întrerupe în dreptul regiunii distale a îndo-iturii marginii posterioare a aripii anterioare (fig. 1, 6, 7, 8), continuîndu-se în linie dreaptă sau puţin curbată şi se opreşte apoi totdeauna înainte de a ajunge la marginea aripii.
     Pe lîngă celula radială, care a fost descrisă o dată cu nervura radială şi care este foarte importantă la caracterizarea genurilor şi speciilor, mai observăm la aripa anterioară a Cynipinelor următoarele celule: celula bra-chială formată din marginea anterioară a aripii şi prima porţiune a nervurii subcostale (fig. 7, B) ; celulele cubitale în număr de două sau trei. Prima celulă cubitală este formată din nervura subcostală, nervura bazală, nervura radială şi nervura cubitală. Ea poate fi deschisă în jos, cum se observă la cele mai multe Cynipine (fig. 1, 6, 7, 8); a doua celulă· cubitală, numită şi areola, este cuprinsă în unghiul format din cele două părţi ale nervurii cubitale şi începutul nervurii radiale (fig. 1, 7, A, 7, C şi 8). Areola poate fi complet închisă, sau poate fi deschisă posterior. Uneori ea poate lipsi cu totul. Mai există şi a treia celulă cubitală, rezultată prin închiderea unui spaţiu între nervura radială, nervura cubitală şi marginea aripii (fig. 7, C).
     Aripa posterioară este mai mică decît cea anterioară (fig. 1, 9) ; ea este şi mai scurtă, dar şi mai îngustă. Adesea este lung ciliată marginea posterioară, cel puţin în partea proximală. La această aripă se observă numai trei nervuri şi anume:
     Nervura subcostală care porneşte de la baza aripii, urmează la marginea aripii în porţiunea sa bazală pe o mică distanţă, apoi se îndepărtează de marginea aripii urmînd o direcţie paralelă cu marginea aripii, pentru a se curba
 CYNIPINAE.
 2i
apoi şi ajunge la marginea anterioară (fig. 9). In acest loc nervura se lăţeşte mult, este mai îngroşată şi poartă 3 sau 4 cîrlige. Aceste cîrlige (hamuli), se agaţă de îndoitura de la partea posterioară a aripii anterioare (fig. 1, 9) formînd frîna.
     Nervura mediană porneşte de la baza nervurii subcostale, traversează baza nervurii recurente, unde se întrerupe, apoi se continuă către marginea posterioară a aripii. Nervura mediană este de obicei puţin pronunţată, mai ales; în partea mijlocie şi distală şi poate chiar să lipsească cu totul la unele forme.
     Nervura recurentă este o nervură foarte scurtă, care porneşte din îngra-şarea extremităţii nervurii subcostale şi se îndreaptă către marginea posterioară a aripii.
     Picioarele la diferite genuri şi specii de Cynipine sînt foarte asemănătoare. în general picioarele posterioare sînt mult mai puternice şi mai lungi decît celelalte două perechi.
     Coxele sînt bine dezvoltate şi puternice, mult îngroşate şi umflate, de formă conică (fig. 1 şi 10).
     Trochanterul este asemănător ca formă cu coxa, dar este mult mai mic, totuşi destul de dezvoltat, bine vizibil, cu formă conică alungită.
     Femurul este un articol puternic, mult dilatat în partea mijlocie a sa, mai gros decît toate celelalte articole ale piciorului. Baza femurului este gîtuită în aşa fel încît dă aparenţa existenţei unui al doilea trochanter.
     Tibia este un articol mult alungit, de regulă mai lung decît femurul perechii a Il-a şi a IlI-a de picioare, mai scurt sau egal cu femurul primei perechi de picioare. Tibiile sînt întotdeauna mai înguste decît femurele. Tibia piciorului anterior se termină cu un pinten foarte lung, curbat, lăţit la vîrf şi terminat crestat, bifid (fig. 3 şi 10). Tibiile mijlocii şi posterioare se termină prin cîte doi pinteni drepţi, ascuţiţi şi de lungimi neegale.
     Tarsele sînt alcătuite din cîte 5 articole ; dintre aceste articole, primul articol care urmează după tibie, numit bazitars sau metatars, este cel mai lung, de regulă cît cele trei articole care urmează împreună. Metatarsul piciorului anterior este deosebit de cel al perechii a Il-a şi a IlI-a de picioare. Eî poartă pe faţa internă, în partea dinspre articulaţia cu tibia, un număr de peri scurţi şi groşi, deosebiţi de perii obişnuiţi. Ei sînt aşezaţi pe un singur rînd. Vîrfurile lor sînt lăţite, însă în anumite poziţii ei apar ca şi cum ar fi ascuţiţi (fig. 10). Aceşti peri, împreună cu pintenul tibiei formează aparatul de curăţat,, caracteristic şi la alte grupe de Hymenoptere. Cu ajutorul lui insecta îşi curăţă antenele şi corpul de pulberi diferite. Ultimul articol tarsal, pretarsul, poartă două gheare, care pot fi simple ca la Diplolepis (fig. 3) sau pot fi biden-tate, ca la cele mai multe Cynipine (fig. 2). între gheare se vede pulvilul bine dezvoltat (fig. 2 şi 3).
2
                        Fig. 9. — Adleria lignicola. Aripa posterioară (orig.).
                                          Fig. 10.— Cynips quercus-folii.
                      A, piciorul IIB, I; piciorul I; C, spinul tibiei I şi perii tarsali (orig.)·
CYNIPINAE
23
   Abdomenul poate prezenta forme diferite, care variază adesea destul de mult de la gen la gen (fig. 1, 11 şi 14). In general abdomenul este scurt, cu contur aproape circular, mai ales la femele (fig. 11): masculii au
Fig. 11. — A, segmentele abdomenului la Cynipinae 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, tergitele abdomenului 2', 25', 4', sternitele abdomenului; J5, abdomenul la Adleria lignicola (orig.).
abdomenul mai alungit. Abdomenul este puţin comprimat. Pe partea dorsală a abdomenului numărăm totdeauna 7 tergite (arcuri dorsale) iar pe partea ventrală şase sternite la mascul şi cinci la femelă (fig. 11). Primul tergit este foarte scurt şi este sudat cu primul sternit, formînd un inel, care are conformaţii foarte variate la diferite forme. Acest inel este la unele forme scurt
 24
 MI H AIL A. IONE SCU
şi gros (Synergus), la altele lat şi foarte scurt îneît abdomenul pare sesil (Pe-riclistus). Autorii vechi ca Hartig şi Giraud numeau acest inel « peţio-lul abdomenului » şi considerau pe cel de-al doilea inel ca fiind primul. Lungimea segmentelor abdomenului şi raportul dintre ele sînt folosite în clasificarea Cynipidelor. La formele galicole segmentul al doilea (care se vede primul la abdomen) este foarte mare, de obicei tot atît de mare cît toate celelalte împreună (fig. 1) ; la formele comensale (Synergus, Ceroptres etc.) acest segment ajunge pînă aproape de partea posterioară a abdomenului (fig. 14). Unele forme de Cynipine au pe acest segment un şanţ transversal care are aparenţa de a împărţi segmentul în două: este sutura segmentului al doilea, care la unele forme este mai vizibilă, iar la altele nu, sau puţin vizibilă, de unde şi folosirea sa drept unul din criteriile de determinare.
     Ultimul sternit abdominal la femelă, hipopigiul, are formă variată/ după genuri. La unele forme acest sternit se subţiază din ce în ce către vîrf, avînd forma de jghiab, cu o creastă ventrală, după cum se observă la Diplolepis (fig. 1 şi 12). La alte forme hipopigiul se termină trunchiat şi din mijlocul său porneşte o prelungire ce poartă numele de spin ventral (fig. 13). Acesta are forma unui jghiab mult alungit, prezentînd în lungul său două rînduri de peri scurţi şi ţepoşi. Spinul ventral este prezent la majoritatea formelor şi raportul dintre lungimea şi grosimea sa este folosit printre criteriile de determinare.
     Armătura genitală la mascul nu prezintă caractere importante. La femelă ea este alcătuită din acelaşi număr de piese ca şi la celelalte Hyme-noptere. Aceste piese sînt cele trei perechi de teci şi oviductul. Tecile sînt bine sclerificate şi au culoarea brună închis. Acestea sînt alcătuite din: o pereche anale, o pereche laterale şi o pereche superioare, care formează piesa triunghiulară (fig. 15). Ele pornesc din partea ventrală a abdomenului şi sînt foarte alungite şi recurbate, afară de piesa triunghiulară care este foarte scurtă. Curbura lor este atît de pronunţată îneît pot să atingă partea dorsală a abdomenului. Oviductul sau tariera este alcătuit din trei piese: teaca şi cele două stilete. Teaca este un tub foarte lung, cu secţiunea transversală semicirculară; ea este străbătută în lung de un canal central. Extremitatea sa este uşor crestată, purtînd 5—6 dinţi scurţi, ceea ce îi ajută mult la tăiatul ţesuturilor plantelor în momentul depunerii ouălor. Stiletele sînt puţin mai scurte decît teaca şi vîrfurile lor sînt netede (fig. 15). Canalul tecii nu serveşte ca prin el să treacă ouăle ci el este ocupat de un fascicul nervos. Stiletele sînt de asemenea nişte tuburi alungite foarte mult, străbătute în lung de cîte un canal. în secţiune (fig. 16) ele au forma unui sfert de cilindru secţionat transversal. Teaca împreună cu stiletele formează un cilindru complet. Fiecare dintre stilete prezintă cîte un şanţ pe feţele interne; stiletele fiind
CYNIPINAE
12. — Diplolepis rosae, Hipopigiul (orig.).
                                    Fig. 13. — Adleria lignicola. Spinul ventral (orig.).
                                     Fig. 14. — Synergus sp. A, abdomenul la o ; B, abdomenul la ?·
                                  Fig. 15. — Adleria caput-medusae.
                        A, armătura genitală la ? B şi C, vîrful oviductului (orig.).
 26
MIHAIL A. IONESCU
     apropiate unul de altul, cele două şanţuri formează un canal mărginit şi de teacă. Acest canal este foarte strimt şi prin el trece oul în momentul pontei.
     Dezvoltare. Oul Cynipinelor variază şi ca mărime şi ca formă, după genuri şi specii. La cele mai multe specii mărimea oului este de 0,1/0,2 mm
în general. Culoarea ouălor este întotdeauna albă murdar sau gălbuie, corionul fiind subţire şi transparent. Forma ouălor a fost comparată cu a unei sticle cu gîtul foarte lung şi subţire (fig. 17). Corpul propriu-zis al oului este de regulă alungit, oval, cilindric, uneori rotund. El poartă întotdeauna un pedicul, care la unele specii este foarte lung (Diplolepis rosae, Adleria calicis). Numărul ouălor depuse de o femelă variază de la specie la specie. In general cînd ouăle sînt mici, ca de exemplu la speciile de Biorhiza sau de Cynips, numărul lor este foarte mare, ajungînd şi la 800. Speciile cu ouă mari (Cynips divisa,
Biorhiza   terminalis) depun ouă mai puţine,
100—200.
     Larva este alcătuită din cap şi 12 segmente. Corpul său este glabru, totdeauna    curbat în arc, uneori chiar foarte mult. Culoarea este întotdeauna
albă. Pe segmentele 2—10    se vede cîte o pereche de stigme puţin proeminente,
cu formă de pîlnie. Fiecare segment al corpului poartă, la unele forme, papile. Ultimele două segmente sînt mai mici, mai înguste ; la extremitatea posterioară se află deschizătura anală în formă de fantă (fig. 18).
     Capul larvei iese puţin în afară şi el se poate retrage în primul inel toracic. La cap poartă două mandibule de culoare brună, sclerificate, fiecare cu cîte 3 dinţi de mărimi diferite. Labrul este o piesă simplă semicirculară. Dedesubtul mandibulelor se observă o piesă puţin proeminentă, care are rol de labiu. Această piesă are o parte centrală, circulară, sclerificată, cu mai multe papile pe suprafaţa sa. Lateral faţă de această piesă se mai află cîte o papilă. Aparatul bucal al larvei mai prezintă şi rudimente de palpi maxilari. Larva prezintă în mijlocul feţei nişte ridicături, dintre care unele au fost considerate ca rudimente de antene. Larvele nu au ochi decît în ultimele stadii ale dezvoltării lor, cînd sînt aproape de a se transforma în nimfe.
     Nimfa (fig. 19) nu are nimic deosebit faţă de nimfele altor Hyme-noptere. Ea seamănă foarte bine cu insecta perfectă, putîndu-se recunoaşte bine la ea scutelul, ca o prelungire a toracelui. Face parte din categoria pupe libere, cu antenele, picioarele şi aripile libere. în general stadiul de nimfă
                                                     Fig. 16. — Secţiune transversală în oviduct ; a, teaca ; b şi c stiletele ; d, canalul prin care trec ouăle (după K i e f-f e r).
CYNIPINAE
27
durează în natură, 15 zile. Metamorfoza are loc în interiorul galei şi pupa nu este niciodată învelită în cocon mătăsos.
     Ecologie. Multă vreme galele au fost considerate ca produse ale arborilor analoge fructelor şi nu ca formaţiuni rezultate în urma acţiunii unui
                                    Fig. 17. — Ouă de Cynipide.
             1, Diplolepis rosae; 2, Synophrus politus; 3, Adleria calicis; 4, Phanaeis centaureae;
             5, Synergus flampes; tf, Andricus mayeti; 7, Aylax hieracii; 8, Cynips quercus-folii;
             9, Neuroterus quercus-baccarum; 10, Diastrophus rubi; 11, Diastrophus mayri;
                               12, Cynips quercus-folii; 13, Biorhiza aptera.
agent extern.      în  jurul originii galelor au circulat tot         felul de idei greşite.
Astfel, chiar      Re  di presupunea că există în plantă o forţă                    anumită, care
da naştere la      gale. Malpighi a fost acela care a                 arătat         pentru prima
dată în 1675, că o gală se produce în urma acţiunii unei insecte care depune în plantă un ou. El a observat şi un Cynipid depunînd ouă în muguri de stejar. Lucrările lui Ré au mur aii arătat apoi cu minuţiozitate o serie
28
MIHAIL A. IONESCU
numeroasă de observaţii asupra insectelor producătoare de gale (Hymeno-ptere Cynipide, Coleoptere, Diptere, Tenthredinide, Rhynchote, Lepidoptere). Mai tîrziu, alţi cercetători au descris gale de Acarieni, de Viermi, de
Rotiferi, după care au fost descrise şi gale produse de Ciuperci.
     O gală de Cynipid are ca origine acţiunea unei insecte asupra unei plante. Perioada de experimentare, care a durat tot secolul al XlX-lea, a pus o serie întreagă de probleme căutînd rezolvarea lor. S-au lămurit astfel multe chestiuni cu privire la formarea şi dezvoltarea galelor.
                                     Fig. 18. — Adleria hungarica.
                              A, larva din profil ; B, capul şi primul segment, văzute din faţă (orig.).
                                    Fig. 19. — Adleria hungarica. Nimfă (orig.).
     In genere, o gală se formează cînd oul insectei a fost depus într-un organ al plantei care urmează să înceapă a se dezvolta (mugure), sau este în creştere (frunză tînără, floare etc.), care nu şi-a terminat deci creşterea. Numai în cazuri rare se observă excepţii, ca de exemplu la gala de Trigonaspis renum, pe care Kieffer a observat-o crescînd pe frunză
GYNIPINAE
 29-
toamna, după ce frunza ajunsese de mult la maturitate şi nu mai era in creştere.
     Speciile de Cynipide depun ouăle totdeauna pe aceleaşi specii de plante aparţinînd totdeauna deci la acelaşi gen. Nu se cunosc cazuri cînd o specie de Cynipid poate să depună ouă pe două genuri diferite de plante. Unele Cynipide depun ouăle pe mai multe specii ale aceluiaşi gen, ca de ex. Diplolepis rosae, care formează gale pe mai multe specii de Rosa. Alte specii de Cynipide depun oul întotdeauna numai pe o singură specie de plantă, cum este de exemplu Diplolepis centifoliae care depune ouă numai pe Rosa centifolia, Aphellonyx cerricola care depune ouă numai pe Quercus cerris şi altele.
     Cynipidul depune ouă nu numai pe aceeaşi specie de plantă, dar şi numai pe un anumit organ al plantei: mugure, frunză, floare, fruct, tulpină, rădăcină. Sînt aici şi excepţii. Astfel Neuroterus (Spathegaster) quercus-baccarum produce gale pe frunze de Quercus, dar şi pe floarea masculă. Şi în aceste cazuri, forma galei se păstrează totdeauna, dar mărimea şi culoarea ei poate să difere, după organul pe care s-a format.
     O gală poate să servească uneori de suport pentru altă gală şi se cunosc multe exemple de acest fel. Astfel adesea gala de Diplolepis rosae poartă pe ea gala de Diplolepis eglanteriae şi de Diplolepis spinosissimae. în alte cazuri o gală se poate hibrida cu altă gală de altă specie sau chiar de alt gen. S-au observat gale hibride de Adleria lignicola cu Adleria corruptrix, Diplolepis rosae cu Diplolepis mayri, dar şi Adleria caput-medusae cu Andricus mayri. Aceasta arată că cele două specii de Cynipid au depus oul în acelaşi organ al plantei şi în aceeaşi epocă. Se cunosc şi cazuri de gale duble, de aceeaşi specie, printre care cele mai comune sînt de Adleria kollari, A. mayri, A. calicis şi mai rar la altele, ca de exemplu Adleria hungarica.
     Ţesutul plantei, pe care se formează gala, rămîne tot timpul un ţesut viu. Moartea acestui ţesut, produsă accidental, dar niciodată din cauza galei, atrage după sine încetarea creşterii galei, după cum şi o oprire în dezvoltarea organului plantei pe care se formează gala, aduce oprirea dezvoltării galei. Dar şi moartea larvei într-o gală care este în creştere, atrage după sine încetarea dezvoltării galei, ceea ce dovedeşte că dezvoltarea galei este în strînsă dependenţă de prezenţa larvei. Sînt cazuri cînd dezvoltarea galei, începută pe plantă, se poate continua după un timp şi fără contactul cu planta, cum este cazul pentru mai multe specii de Neuroterus, care pentru a-şi putea desăvîrşi dezvoltarea pînă la adult, gala trebuie să cadă pe pămînt, de pe frunza pe care s-a format. Pe pămînt gala stă la umezeală în timpul iernii, îşi schimbă forma şi mai creşte, larva se dezvoltă în interior şi primăvara apare insecta adultă.
 30
MI H AIL A. ION ES CU
     S-a pus problema dacă gala începe să se formeze numai după ce larva de Cynipid a ieşit din ou şi a venit în contact cu ţesuturile plantei. Observaţiile au arătat că este posibil ca gala să înceapă să se dezvolte chiar îndată după depunerea oului de către Cynipid şi înainte de a fi ieşit larva din ou. Concluzia la care s-a ajuns, după multe experimentări, este că producerea unei gale de Cynipid cere prezenţa unei larve de Cynipid, fie larvă liberă, fie chiar în ou.
     O altă problemă este aceea a cauzei care determină formarea galelor de Cynipide. Larvele de Cynipide, de exemplu cele din frunze, trăiesc tot aşa după cum trăiesc larvele multor alte insecte, cum sînt de exemplu larvele miniere care trăiesc în interiorul frunzelor şi sînt provenite tot din ouă depuse de insecte. în cazul larvelor miniere nu se produc însă gale, plantele \,rămîn pasive, nu se naşte acea proliferare de ţesut vegetal aşa ca în cazul galelor de Cynipide. Cauza formării galelor a rămas multă vreme nelămurită şi a dat naştere la o serie întreagă de teorii ca acelea ale lui M a 1 p i g h i, Lacaze-Duthiers, Réaumur şi altele. Aceste teorii au atribuit formarea galelor fie unei acţiuni chimice fie unei acţiuni mecanice. Kieffer analizînd pe larg aceste teorii le consideră neîntemeiate. Bazîndu-se pe constatarea precisă că gala începe să se formeze în momentul în care larva începe să se dezvolte în interiorul oului de Cynipid şi deci nu este vorba nici de o secreţie a femelei de Cynipid în momentul depunerii oului, nu este vorba nici de o acţiune a plantei determinată de prezenţa unui corp străin, oul, şi nici de acţiunea mecanică a larvei asupra ţesutului plantei, deoarece gala începe să se formeze încă înainte de ieşirea larvei din ou, el înclină către părerea că larva produce anumite secreţii particulare, care determină proliferarea de ţesuturi vegetale ce dau naştere la gală.
     Oricare este forma unei gale, structura generală morfologică este aceeaşi pentru toate (fig. 20—21). Începînd din centrul galei, se distinge stratul alimentar, sau ţesutul nutritiv, care este în contact direct cu larva, după care urmează pătura protectoare; aceste două formaţiuni alcătuiesc gala internă. Toate galele mai conţin şi fascicule de vase, care se găsesc mai ales în straturile exterioare ale galei. Stratul alimentar este alcătuit din celule cu peretele foarte subţire şi moale. Aceste celule conţin o mare cantitate de amidon, substanţe cuaternare şi grăsimi. Pe măsură ce se dezvoltă, larva se hrăneşte cu acest strat. Pătura protectoare este partea din gală cea mai rezistentă şi este constituită din celule cu peretele gros şi tare. Corpul galei este format din parenchim, de la pătura protectoare şi pînă la exteriorul galei care este acoperită de o epidermă. Acest parenchim este mai gros sau mai subţire, mai moale sau mai lemnos, după specia de gală considerată. Există gale foarte moi, după cum există şi gale foarte tari.
CYNIPINAE
 31
     Compoziţia chimică a galelor a făcut obiectul a numeroase analize* Ele cuprind o mare cantitate de acid tanic, în genere peste 50%, apoi apă peste 10%, lignină peste 10%, acid gallic, gumă şi amidon cam 2%, apoi substanţe albuminoide, sulfat de potasiu, clorură de potasiu, oxalat, fosfat de calciu şi altele. In ceea ce priveşte conţinutul în tanin, analizele arată pentru Adleria tinctoriae chiar 80%, pentru Adleria kollari 25—30%, pentru Adleria calicis 30—33%.
                                            Fig. 20. — Adleria kollari. Secţiune în gală,
a, camera larvei; b, ţesut nutritiv; c, pătura protectoare; d, parenchim; e, epiderma; 5, şi c gala internă; d şi e, peretele galei (orig.).
                                        Fig. 21. — Camera larvară cu larva (orig.).
     Prin constituţia lor ca şi prin formele variate pe care le au, galele apără bine larvele din interior. Gale ca Adleria hungarica, Adleria quercus-tozaey Adleria kollari, deşi sînt abundente şi bine vizibile fiind gale mari, totuşi numai în cazuri foarte rare sînt găurite de păsări, care le înţepenesc între crăpăturile scoarţei arborilor bătrîni sau la bifurcaţia tulpinii şi le ciocănesc scoţînd astfel larva din camera centrală. Alte gale ca Diplolepis rozae, Adleria caput-medusae şi altele, fiind acoperite de o pătură groasă de filamente de ţesut vegetal, întreţesute între ele, sînt bine apărate. Totuşi insectele parazite, mai ales Chalcididele şi Ichneumonidele găsesc posibilitatea de a parazita aceste specii de Cynipide. Alte gale sînt apărate în oarecare măsură de duşmanii lor prin faptul că la maturitate ele cad pe pămînt, printre ierburi şi frunzele căzute, unde sînt la adăpost; astfel sînt de exemplu galele de diferite specii de Neuroterus, Andricus etc.
     O gală produsă de un Cynipid adăposteşte mai întîi larva Cynipidului pînă cînd acesta se transformă în adult. în acelaşi timp gala poate fi locuită şi de alte specii de animale. Acestea caută aici hrană şi adăpost. Dacă utilizează ca hrană substanţa din care este constituită gala, ei sînt numiţi comen-sali ; dacă se hrănesc cu larva Cynipidului ei sînt paraziţi. După ce Cynipidul
32
MIHAIL A. IONESCU
şi-a terminat dezvoltarea şi părăseşte gala şi de asemenea şi paraziţii precum şi comensalii, gala poate fi locuită de alte animale sau insecte care caută aici adăpost. Deseori o gală poate avea şi Cynipidul galicol respectiv şi comensali şi alte animale, cum este cazul pentru Adleria caput-medusae şi altele.
     Pot fi comensali în galele de Cynipide şi insecte străine de această familie, ca de exemplu larve de Coleoptere, Lepidoptere, care se hrănesc cu substanţa galei dar fără să modifice cu nimic forma galei, sau larve de Cecido-myide care adesea produc deformarea galei, ceea ce atrage după sine distrugerea larvei Cynipidului, precum şi larvele unor specii de Lepidoptere.
     Intre comensali sînt şi specii de Cynipide, care prezintă un interes deosebit în cercetările de cecidologie. Aceştia produc adesea modificări în alcătuirea galei pe care o locuiesc şi aceasta se datoreşte faptului că larvele comen-salului pot face să se producă ţesuturi noi în gală, avînd şi ele proprietate cecidogenă, deşi într-un grad mai mic decît Cynipidul care a produs gala. Acţiunea comensalului se produce asupra unei gale ajunsă la un oarecare grad de maturitate şi nu asupra unui ţesut pe cale de formare.
     Printre genurile de Cynipide sînt patru care nu produc niciodată gală proprie ci totdeauna sînt comensali. Acestea sînt: Synergus, Saphonecrus, Ceroptres, şi Periclistus. Primele trei genuri se dezvoltă în gale de pe specii de Quercus, iar ultimul gen numai în gale de pe Rosa. Multe specii aparţi-nînd acestor genuri se dezvoltă în galele respective, fără să le modifice forma şi fără să dăuneze cu nimic Cynipidului gazdă. Alte specii însă ocupă chiar camera larvară a Cynipidului, fără să-l atace, dar avînd totuşi ca rezultat moartea                             gazdei, ră-
mînînd să se dezvolte numai comensalul. La        unele specii
comensalul distruge camera larvară a gazdei şi ţesuturile din jur, construind o cameră mai mare împărţită prin pereţi radiari în mai multe camere, în fiecare dintre acestea dezvoltîndu-se cîte o larvă a sa (fig. 22), ca de exemplu Synergus reinhardi, Saphonecrus undulatus şi altele. Sînt şi cazuri cînd comensalul ocupă partea liberă din cavitatea internă a galei, unde se află şi gala internă. De obicei în acest caz prezenţa comensalului nu dăunează gazdei.
     în   ceea ce      priveşte epoca de apariţie a comensalilor, s-a   observat că
este o regulă aproape generală, că dintr-o gală apare întîi Cynipidul care a produs gala, apoi comensalii. în galele puse în laborator peste iarnă la temperatura camerei, lucrurile adesea se inversează. Multe specii de comensali iernează ca larve în gale şi apar în primăvara următoare, mai rar în vara următoare. Sînt specii la care unii indivizi apar din gale primăvara, iar alţi indivizi, din aceleaşi gale, vara în iulie.
 Fig. 22. — Gala de Adleria kollari, cu loji de Synergus reinhardi (orig.).
CYNIPINAE
 33
     Paraziţii Cynipidelor fac parte tot din familii de Hymenoptere şi anume Ichneumonide, Braconide, Chalcidide, Proctotrupide toate fiind Hymenoptere cu tarieră. Parazitul introduce tariera în gală şi depune oul pe corpul Cynipidului, fie că acesta este în stadiul de larvă, nimfă sau adult.
     Paraziţii Cynipidelor au mare importanţă în oprirea înmulţirii exagerate a acestora. Se cunosc cazuri cînd din cîteva sute de gale de aceeaşi specie nu s-a putut obţine nici un Cynipid galicol ci numai paraziţii săi.
     Biologia dezvoltării Cynipidelor galicole a început a fi cunoscută sub raporturi mai de amănunt, numai după ce s-a acumulat suficient material asupra cunoaşterii formelor de Cynipide galicole, precum şi asupra galelor produse de acestea. Astfel s-a putut constata că există genuri la care toate speciile sînt bisexuate, şi alte genuri la care speciile sînt unisexuate, reprezentate numai prin femele. Acestea din urmă au fost numite forme agame. Hartig, Ratze burg, Osten-Sacken, au căutat să explice modul de înmulţire al acestor forme agame şi s-a ajuns la concluzia că ele au o înmulţire exclusiv partenogenetică. Astfel de forme sînt de exemplu Adleria kollari şi multe specii ale genului Andricus, la toate acestea neexistînd decît numai femele, iar din oul depus apare aceeaşi insectă, care în cursul dezvoltării sale produce totdeauna aceeaşi formă de gală.
     Toate speciile de Cynipide comensale precum şi formele galicole care produc gale pe alte plante decît pe speciile de Quercus şi Acer, au toate generaţiile lor cu cele două sexe. De obicei masculii sînt cu mult mai rari decît femelele, de unde şi înmulţirea unora dintre aceste specii tot numai parteno-genetic. Aşa se întîmplă cu Diplolepis rosae, D. mayri şi altele. Astfel cu privire la D. rosae, autorii arată că procentul de masculi obţinuţi din gale este extrem de mic. Reinhard, timp de 15 ani de cercetări cecidologice, n-a putut obţine din sute de gale de Diplolepis decît un singur mascul. Adler, din 671 de indivizi de D. rosae a găsit numai 7 masculi. Kieffer cercetînd timp de mai mulţi ani sute de gale de D. rosae n-a obţinut nici un mascul. M. A. I o n e s c u în cercetări de mai mulţi ani n-a putut găsi nici un mascul. Este interesant de arătat că tot atît de rari sînt masculii acestei specii şi în America de Nord.
     Sînt multe forme de Cynipide galicole care se înmulţesc prin generaţii alternante, anume prin alternanţa riguroasă a unei generaţii compusă exclusiv din femele, generaţie agamă, cu altă generaţie care are întotdeauna cele două sexe, masculi şi femele. Generaţia agamă este o generaţie de primăvară sau de toamnă, unele forme apărînd chiar şi iarna în decembrie, ca Cynips quercus-folii, Cynips longiventris, Biorhiza aptera şi altele. Generaţia sexuată este întotdeauna o generaţie de vară şi de primăvară.
 3  — c. 230
 34
MIHAIL A. IONESCU
      Alternanţa de generaţii se produce în genere în modul următor: din galele de Cynips quercus-folii, care cad toamna împreună cu frunzele de Quercus pe care se formează, apar în decembrie numai femele ; este generaţia agamă, fără nici un mascul. Aceste femele depun ouă nefecundate, în muguri de Quercus (fig. 23). Aceşti muguri nu mai dau frunze în primăvara următoare ci dau nişte gale care au cu totul altă formă decît galele de Cynips quercus-
folii generaţia agamă. Aceste gale de muguri sînt mici ; păroase şi cu forma ovală şi sînt produse în genere pe ramuri mai groase, pe muguri mai bătrîni.
Fig. 23. — Cynips quercus-folii (generaţie agamă), depune oul într-un mugure adventiv. Din acest mugure se va forma gala de Cynips quercus-folii generaţie sexuată (după Beyerinck).
Fig. 24. — Cynips quercus-folii (generaţie sexuată), depune oul în nervura mediană a frunzei. Se va forma aici gala de Cynips quercus-folii generaţie agamă (după Beyerinck).
Rareori ele se formează pe ramuri tinere. Din aceste gale apar în luna mai indivizi masculi şi femele de Cynips quercus-folii generaţia sexuată. Femelele se fecundează şi tot în luna mai depun ouă în frunzele de Quercus (fig. 24). Pe aceste frunze apar galele de Cynips quercus-folii, generaţia agamă, gale mari cît cireaşa, rotunde, netede şi nepăroase. Cele două generaţii se succed astfel cu o regularitate perfectă. Alt exemplu. Galele de Neuroterus quercus-baccarum^ Neuroterus lenticularis), gale care au forma de bob de linte şi sînt foarte comune pe partea inferioară a frunzelor de la mai multe specii de Quercus, cad toamna de pe frunze pe pămînt. Aici ele stau pe pămîntul umed şi rece pînă primăvara următoare, în timpul iernii aceste gale chiar suferind unele prefaceri. în primăvara următoare, prin luna martie, apar din aceste gale numai femele, constituind generaţia agamă. Sînt femelele pârtenogenetice deNeuroterus lenticularis. Acestea depun ouă nefecundate, pe frunzele tinere, în dezvoltare, de diferite specii de Quercus ; uneori depun ouăle pe florile mascule. După depunerea ouălor apar nişte gale sferice, ca nişte boabe de struguri, cu diametrul de
CYNIPINAE
35
 4—5 mm; sînt galele de Neuroterus quercus-baccarum. Prin luna iunie apar din acesfce gale masculi şi femele. Femelele depun acum, după fecundaţie, ouăle lor pe partea inferioară a frunzelor de Quercus şi apar acum galele de Neuroterus qvuercMS-kaccarum (=Neuroterus lenticularis) şi ciclul se reia. Neuroterus lenticularis este deci forma agamă a lui Neuroterus quercus-baccarum. În nomenclatura curentă Neuroterus lenticularis este numit Neuroterus quercus-baccarum generaţie agamă. în cazurile citate, ca şi în altele, două specii diferite, ale aceluiaşi gen, formează un ciclu. Se cunoaşte şi cazul în care două genuri diferite formează un ciclu. Astfel Beyerinck a arătat că Andricus cerri Bey este forma sexuată a unei specii de Adleria, anume a lui Adleria calicis Bey.
      Insectele producătoare de gale poartă acelaşi nume ca şi gala din care proviiiL, fie că sînt generaţii sexuate sau agame.
      Astăzi se cunosc în Europa circa 25 de specii de Cynipide cu generaţii alternante, după cum se poate vedea din următorul tablou:
                                         Tabloul nr. 1
      Formă agamă: (numai ŞŞ)             |         Formă  sexuată : ((Jc? şi ŞŞ)
                                                    Cynips
 calicis Burgsd. pe fruct                               Andricus cerri Htg.
                                                  Neuroterus
 fumipennis Htg. pe frunză                              tricolor Htg. pe frunză
 laeviusculus Schenck pe frunză                         albipes Schenck pe frunză
              baccarum L. pe frunză vesicatrix Schlechtd. pe frunză Dryophanta
              Taschenbergi Schlechtd. pe mugure similis Adler pe frunză verrucosa Schlechtd. pe frunză flosculi Gir. pe mugure
 Biorhiza
                                          terminalis F. pe mugure
 Trigonaspis
              megaptera Panz. pe mugure megapteropsis Yries pe mugure
 Andricus
              trilineatus Htg. pe scoarţă gemmatus Adl., pe mugure testaceipes Htg. pe frunză pilosus Adl. pe floare inflator Htg. pe mugure cirratus Adl. pe floare nudus Adl., pe floare ramuli L., pe floare curvator Htg. pe frunză furunculus Kieff. pe scoarţă
 Pediaspis
                                           aceris Forst pe frunză
 Chilaspis
                                           lowi Wachtl pe floare
 Dryocosmus
                                           nervosus Gir. pe frunză
 3*
 lenticularis Ol. pe frunză numismalis Ol. pe frunză
 folii L. pe frunză longiventris Htg. pe frunză divisa Htg. pe frunză pubescentis Mayr pe frunză
 aptera F. pe rădăcină
 renum Htg. pe frunză synaspis Htg. pe frunză
 radicis F. pe rădăcină corticis Htg. pe scoarţă sieboldi Htg. pe scoarţă fecundatrix Htg. pe mugure globuli Htg. pe mugure callidoma Htg. pe mugure malpighii Adler pe mugure autumnalis Htg. pe mugure collaris Htg. pe mugure ostreus Mayr, pe frunză
 sorbi Tischb. pe rădăcină
 nitida Mayr pe frunză
 cerriphilus Gir. pe ramură
 36                                  MIHAÎL A.  IONESCU
      Numirile de genuri şi specii din tabloul nr. 1 sînt cele sub care au fost ele descrise iniţial.
      Se observă că galele care dau indivizi de generaţie agamă sînt mai ales gale de frunză, apoi de mugure, rădăcină sau fruct.
      Galele care dau indivizi sexuaţi sînt de asemenea gale de frunză, apoi de mugure şi floare.
      Fiecare specie de insectă galicolă produce o gală deosebită, îneît după forma galei se poate determina şi insecta care a produs-o şi invers. Numai în cîteva cazuri apar din gale cu totul diferite ca formă, insecte care au înfăţişarea identică, îneît nu se poate deosebi la ele caractere de separare. Astfel un .■grup îl formează Adleria kollari, A. lignicola, A. infectoria, A. caliciformis, A. ambigua, A. corruptrix, A. aries şi A. galeata, la care galele respective se deosebesc foarte mult unele de altele, dar Cynipidul are totdeauna înfăţişarea identică iia oricare dintre speciile enumerate. Al doilea grup îl formează Adleria kîefferi, A. quercus-tozae, A. truncicola, A. caput-medusae şiÀ. quercus-calicis,toate specii cu caractere identice.
      în cazuri şi mai rare, apar din gale cu aceeaşi înfăţişare insecte diferite.
      O definiţie mai potrivită pentru gală, este cea dată de Friedrich Thomas. El a creat pentru gală, termenul de cecidie şi defineşte gala ca pe o producţie vegetală anormală, însoţită de formarea de ţesut nou, determinată prin reacţiunea plantei la o excitaţie parazitară. Deci gala se caracterizează prin apariţia de ţesuturi noi, care se produc sub influenţa parazitului, planta fiind deci activă în acest proces şi capabilă să reacţioneze.
      După cum gala este produsă de un animal sau de un vegetal, ea va fi numită zoocecidie sau fitocecidie.
      Se mai utilizează şi termenul de gală deschisă, sau pseudocecidie, pentru deformaţiile deschise, şi de gală închisă, sau simplu gală, pentru galele complet închise.
      Galele de Cynipide sînt gale închise, zoocecidii.
      Terminologia galelor mai cuprinde denumirile de acrocecidii şi pleurocecidii. Acrocecidiile sînt gale terminale, de la extremitatea tulpinii, provenite prin deformarea mugurel-ui terminal şi avînd ca rezultat oprirea sau încetinirea creşterii în lungime a tulpinii; pleurocecidiile sînt gale laterale ale tulpinii şi care nu antrenează modificarea lungimii tulpinii ; acestea pot fi şi pe muguri, dar şi pe frunze, flori şi fructe.
      Răspîndire geografică. Subfamilia Cynipine cuprinde 68 de genuri, răs-pîndite în toate continentele, afară de Australia. Numărul cel mai mare de genuri sînt localizate în America de Nord cù cîteva genuri în Mexic, totalizînd 27 de genuri. în Europa sînt răspîndite 15 genuri caracteristice acestui continent şi anume: Pediaspis, Isocolus, Xestophanes, Panteliella, Cecconia, Aylacopsis,
CYNIPINAE
 37
Phanaeis, Timaspis, Liebelia, Trigonaspis, Cynips, Biorhiza, Fioriella, Aphelonyx şi Chilaspis. Zece genuri sînt răspîndite în America şi Europa şi anume: Antistrophus, Diastrophus, Liposthenes, Aylax, Aulacidea, Gillettea, Liodora, Plagiotrochus. Dryocosmus, Callirhytis. Trei genuri trăiesc în Europa, America şi Asia: Periclistus, Diplolepis, Neuroterus. Cinci genuri sînt răspîndite în Europa, Asia, America şi Africa: Synergus, Ceroptres, Adleria, Andricus, Saphonecrus. Un gen este răspîndit în America de Nord şi Japonia: Eucerop-tres. Două genuri trăiesc numai în America de Sud : Eschatocerus şi Paraulax. Două genuri sînt exclusiv africane: Poncyia şi Rhoophilus. Un gen este răspîndit în Europa, Asia şi Africa: Synophrus. Două genuri trăiesc numai în Asia: Par andricus şi Trichagalma.
     Răspîndirea Cynipidelor galicole în Europa arată că în sudul şi estul Europei, precum şi în Europa centrală trăiesc cele mai multe specii, în comparaţie cu fauna de nord şi apus, care este mai săracă şi în genuri ca şi în specii. Numărul speciilor de Cynipinae este în strînsă legătură cu răspîndirea pădurilor de Quercinee.
     Fauna de Cynipine din R.P.R. are un caracter central european, ca şi întreaga faună de Cynipoidee. Din cele 119 specii de Cynipoidee pînă astăzi citate în fauna noastră, 111 specii se găsesc şi în fauna Europei centrale, 6 specii sînt de origine din sudul Europei, o specie este originară din sud-estul Europei (Adleria gallae-tinctoriae), iar o specie provine din sudul părţii europene a U.R.S.S. (Panteliella fedtschenkoi).
     Paleontologie şi îilogenie. Gala fiind prin definiţie un rezultat al acţiunii unui animal asupra unei plante, existenţa galelor fosile este dependentă de existenţa plantelor respective.
     Cecidologia fosilă distinge două categorii de fosile şi anume: gale fosile şi insecte galicole fosile.
     Dintre galele fosile se cunoaşte ca Hymenopterocecidie numai o singură formă, anume o gală de Tenthredinid, Nematus saliceti, în terţiarul din Elveţia. Gale fosile de Cynipide nu se cunosc. Sînt descrise mai multe specii de Dipte-rocecidii şi Rhincotocecidii şi foarte numeroase specii de Acarocecidii, pe foarte multe genuri de plante (Acer, Alnus, Carpinus, Cassia, Ficus, Juglans, Passiflora, Platanus, Populus, Vitis, Salix).
     în ţara noastră au fost semnalate pînă în prezent două Cecidii fosile, de către acad. Emil Pop în 1936. Acestea sînt Phyllerites castaneae m., pe frunze de Castanea de toate tipurile şi Phyllerites nathorstii m., pe frunze de Fagus attenuata. Ambele forme au fost descrise de acad. Emil Pop ca forma noi pentru ştiinţă.
     Animale galicole fosile se cunosc puţine. Dintre Hymenoptere a fost descrisă o specie de Cynipid, Cynips succinea Presl, din chihlimbarul de Baltica,
38
MIHAIL A. IONESCU
descrisă, de P r e s 1 în 1822 din oligocenul inferior. Există şi menţiunea lui Schlotheim, din 1820, care citează genul Cynips tot din oligocenul inferior din chihlimbarul de Baltica, precum şi o menţiune asupra Cynipidelor fosile din America, în care S c u d d e r citează în 1881 genul Cynips în mio-cenul de la. Colorado.
     Cynipinele alcătuiesc a 4-a subfamilie’, din cele patru subfamilii ce alcătuiesc familia Cynipidae. Prin conformaţia celui de al 2-lea segment abdominal, care are lungimea cel puţin cît jumătatea abdomenului, Cynipinele se apropie de subfamilia Charipinae mai ales prin genul Neuroterus.
     Importanţă economică. Cynipinele galicole au fost privite întotdeauna ca insecte dăunătoare plantelor, totuşi mulţi cecidologi au considerat daunele produse de către aceste insecte, ca fiind neînsemnate. Aceste aprecieri se datoresc în mare măsură studiilor incomplete asupra biologiei Cynipinelor, ca şi asupra răspîndirii lor geografice.
     Prin deformarea tuturor organelor plantei, a mugurilor, a florilor, a frunzelor, a fructelor, a ramurilor, Cynipi-
Fig. 25. — Biorhiza pallida pallida (gene-    cauzează daune foarte însemnate.
raţie agamă) depune oul în mugurele Acţiunea acestor insecte asupra plan-terminal ; ovipozitorul străbate mugurele , Ί ’     ·,            Ί. «       x
     lateral (după Beyerinck)           telor are adesea ca rezultat o creştere
                                         dezordonată a plantei atacate, datorită mai ales distrugerii mugurilor terminali şi a celor laterali. în special asupra plantelor tinere această acţiune este foarte puternică şi dacă planta nu este distrusă în sensul că nu se usucă şi nu moare, ea însă nu se mai poate dezvolta într-un arbore, creşterea sa devine dezordonată, tufoasă şi este mult încetinită. Astfel de efecte produce în mod obişnuit Adleria kollari, A. conglomerata, Synophrus politus şi altele (fig. 25).
     Dezvoltîndu-se un număr mare de gale pe frunze, aceste gale absorb din corpul plantei o cantitate foarte mare de substanţe, ceea ce are ca rezultat
o pronunţată slăbire a puterii de vegetaţie a plantei. Cum atacul se produce mai ales pe arborii tineri şi pe arborii din luminişuri, adică tocmai pe arborii plantaţi pentru a acoperi o suprafaţă oarecare, sau pentru a crea o perdea forestieră de protecţie, se înţelege că pagubele produse sînt cu atît mai
CYNI PINAE
 39
mari. Aşa se produce atacul deÇCynips quercu^) de Cynips quercus-folii şi altele.                           -------- ——
     Dar chiar arborii bătrîni suferă daune importante din cauza Cynipinelor. Dacă la aceştia nu se mai pune problema bunei lor dezvoltări, în schimb însă, foarte adesea producţia de fructe (ghindă) este direct atinsă. Speciile de Cynipine care dăunează fructelor, dezvoltînd gala pe fruct, fac ca procentul de ghindă distrusă să treacă de multe ori peste 50. Astfel de daune produc mai ales Adleria calicis şi Adleria caput-medusae precum şi altele.
     Autori sovietici ca V. I. B e 1 i z i η, M. I. S e v c e n k o, D. V. P o -meranţev, M. N. Rimski-Korsakov, L. Z. Zakarov,
V. G. Levkovici consideră Cynipidele ca pe nişte dăunători foarte periculoşi ai stejarului, din regiunile Kiev, Saratov, Stalingrad şi toată regiunea de stepă din partea europeană a U.R.S.S. Se dă o importanţă deosebită Cynipinelor în perdelele forestiere de protecţie.
     Metode de cercetare. Cynipidele adulte se colectează în locurile unde ele produc galele. Cynipidele galicole nu se depărtează de locul de unde au ieşit din gală. Ele nu se hrănesc şi nu umblă deci după hrană. De altfel, deşi au aripi foarte bine dezvoltate ele se mişcă foarte greoi şi zboară foarte puţin sau de loc. Femelele încep să depună îndată ouă pe plantele lor obişnuite ; ele trebuie deci căutate pe aceste plante, pe ramuri, pe trunchi, pe frunze, pe flori. Speciile de Cynipide galicole, spre deosebire de speciile de Cynipide parazite, nu se întîlnesc niciodată pe florile diferitelor plante erbacee, cum ar fi unele Umbelifere etc. Cynipidele galicole adulte se pot obţine şi din galele respective, care se pun pentru aceasta, în vase acoperite. Unele forme se pot obţine uşor, cum sînt Diplolepis, Adleria lignicola, A. kollari, A. caput-medusae şi altele, dar sînt unele specii care se obţin numai dacă se iau anumite măsuri. Astfel din galele de Andricus fecundatrix nu se pot obţine insectele adulte dacă galele sînt ţinute iarna la temperatura camerei, ci numai dacă sînt ţinute afară. Alte gale, cum sînt cele care cad de pe frunze toamna, ca Neuroterus lenticularis, N. numismalis, N. lanuginosus şi altele, îşi continuă dezvoltarea lor în natură pe pămîntul umed. Astfel gala de Neuroterus lenticularis atîta timp cît este pe frunză în arbore, are forma unui bob de linte foarte turtit, iar larva din interior este atît de mică îneît este aproape invizibilă. După ce gala a căzut pe pămîntul umed, ea se transformă, devenind convexă pe ambele feţe şi mult umflată, iar larva din interior creşte repede. După ce iernează astfel în natură, apar din aceste gale în luna martie insectele adulte. Dacă se iau măsuri de păstrare a acestor gale în condiţii asemănătoare cu cele din natură, se pot obţine insecte adulte, altfel nu.
     Studiul caracterelor morfologice ale insectelor galicole se face pe material păstrat în alcool de 70°. Culorile lor şi aşa destul de şterse, negre, brune,
40
 MI H AIL A. IONE SCU
galbene, se păstrează bine în alcool. Cynipinele nu se pun în genere pe ace entomologice ; de regulă formele mai mari se pot pune pe plăcuţe de carton, dar şi acestea se păstrează mai bine în alcool. La aceste insecte toracele trebuie păstrat intact pentru determinare, cu apendicele lui, aripi şi picioare.
      Pentru observarea sculpturii tegumentului, a punctelor de pe al II-lea segment abdominal (segmentul mare), insectele se scot din lichid şi se usucă (se zvîntă) puţin. Studiul microscopic al amănuntelor de organizaţie (antene, picioare, armătura genitală etc.) se face în bune condiţii în preparate microscopice montate cu soluţia cu baza de cloralhidrat (cloralhidrat 40 g; gumă arabică 10 g; glucoză sirop 5 g; acid acetic glacial 5 g; glicerină 5 g).
      Studiul galelor se face colectînd gale complet dezvoltate. Galele de Cynipide nu sînt frecvente pe orice arbore din pădure. Ele se colectează mai bine pe arborii de la marginea pădurii, dinspre luminişuri, pe arborii izolaţi de la marginea pădurii, sau din poieni. Se pot colecta de asemenea multe specii, pe arborii tineri de la marginea pădurii sau care mărginesc drumurile din pădure, pe arborii tineri plantaţi în goluri, precum şi pe lăstărişurile care cresc în parchetele exploatate. De obicei frecvenţa galelor este mai mare în parcelele cu arbori tineri crescuţi deşi.
      Pe lîngă galele ce se colectează cu ramuri sau cu scoarţă pentru colecţiile de ierbare, trebuie puse gale şi în plicuri separate pentru fiecare specie ; aceste
 • plicuri se închid ermetic şi se împachetează bine, pentru a putea găsi în aceste plicuri adulţii ce ies din gale în timpul transportului.
BIBLIOGRAFIE
1877.   Adler H., Beitrag zur Naturgeschichte der Gynipiden. Deutsche Ent. Zeitschr., vol. 21, p. 209 — 248.
1885.   Ashmead W.H., Bibliographical and synonymical Catalogue of the North American Cynipidae, with description of new species. Trans. Amer. Ent. Soc., vol. XII, p. 291 — 304.
1887.   —     On the Cynipidous Galls of Florida, with description of new species and Syno-
              psis of the described. species of North America. Trans. Amer. Ent. Soc., vol. XIV, p. 125 — 158.
1941.   Balâs G., Pôtlâs Magyarorszâg Gubacsai-hoz (Cecid.). Borbasia Nova, nr. 6, p. 1-197.
1882. Basset H. F., List of the North American Cynipidae. Amer. Nat., vol. XVI, p. 246.
1882.   —     Arrangement of the. North American Cynipidae, after Dr. Mayr. Amer.
              Nat., p. 329.
1925.   Baudyă Ed., C tvrty pfispëvek k zoocecidiologickému prozkoumaru Moravija
              Slezka. Prâce a z fytopat. sek. mor. zem. oyzk. ûst. zem. v. Brnë, p. 1 — 87.
1926.   — Druhÿ prispëvek k rozăireni zoocecidii v ëechach. Shornik vys. sk. zemëd. v.
              Brnë. CSB, p. 1-105.
1926 a. — Pâtÿ prispëvek k. zoocecidiologickému prozkoumâni Moravy a Slezka. Sbor-nik vys. sk. zemed. v Brnë CSB, p. 1 — 48.
1939.   —     Contribution à l’extension des zoocécidies de Roumanie. Bul. grad. bot. şi al
              Muz. bot. de la Univ. din Cluj, vol. XIX, nr. 1 — 2, p. 58 — 65.
1951.   Belizin V.l., Orehotvorchi (Hymenoptera Cynipidae) faunâ SSSR i sopre-delnâh stran. Entomologicescoe obozrenie, t. XXXI, nr. 3 — 4, p. 566 — 574.
1882.   Beyerinck‘M. W., Über Gallbildung und Generationwechsel bei Cynips calicis und über die Circulansgalle. Verh. Akad. d. Wiss. Amsterdam, vol. I-VI, p. 1-98.
1947. B o d e a n u M., Conţinutul colţanilor în substanţe tanante (Cynips calicis). Bev. pădurilor, nr. 7 — 9, p. 109 — 118.
1908.   Borcea I., Matériaux pour l’étude de la faune des Aphides, de Roumanie. Ann.
              sc. Univ. Jassy, vol. X, p. 166 — 210.
1909.   —     Contribuţiuni la catalogul Aphidelor din Romînia. Acad. Bom. publ. fond.
              V. Adamachi, t. IV, nr. XXIII.
42
MIHAIL A. IONESCU
1912. Bore ea I., Zoocecidii din Romînia. Acad. Rom. publ. fond. V. Adamachi, t. Y, nr. XXXI, p. 113-241.
1914.      —                 Zoocédies de Roumanie. Ann. sc. Univ. Jassy, t. 7, p. 327 — 351.
1914 a. —                 Nouvelles contributions à l’étude des zoocécidies de Roumanie. Ann.
               sc. Univ. Jassy, t. VIII, p. 394 — 404.
1928.   Borza Al. şi Ghiuţă M., Gontribuţiuni la studiul şi răspîndirea cecidiilor
               în Romînia. Bul. grăd. bot. si al Muz. bot. de la Univ. din Cluj, voi. XVIII, nr. 1 — 4, p. 67 — 82.
1942.   —         Schedae ad    cecidothecam  romanicum,       a  Museo    Botanico    Universitatis
               Glusiensis editam. Bul. grăd. bot. şi al Muz. bot. de la Univ. din Cluj, voi. XXII, p. 181 — 190.
1944.      —      Schedae ad    cecidothecam  romanicum,       a  Museo    Botanico    Universitatis
               Clusiensis editam. Bul. grăd. bot. şi al Muz. bot. de la Univ. din Cluj, voi. XXIV, nr. 1 — 2, p. 1 — 13.
1945.      —      Schedae ad    cecidothecam  romanicum,       a  Museo    Botanico    Universitatis
               Glusiensis editam. Bul. grăd. bot. şi al Muz. bot. de la Univ. din Cluj. vol. XXV, p. 208 — 220.
1946.      —      Schedae ad    cecidothecam  romanicum,       a  Museo    Botanico    Universitatis
               Glusiensis editam. Bul. grăd. bot. şi al Muz. bot. de la Univ. din Cluj, voi. XXVI, p. 97 — 110.
1914. Brandza M., Contributions à l’étude des zoocécidies de Roumanie. Ann.
               sc. Univ. Jassy, vol. VIII, p. 33 — 51.
1914 a. — Gontribuţiuni la studiul zoocecidiilor din Romînia. Acad. Bom. Mem. secţ.
               st., vol. .XXXVI, nr. 8, p. 173 — 235.
1916. Brandza M., Deuxième contribution à l’étude des zoocécidies de Roumanie.
               Ann. sc. Univ. Jassy, vol. X, p. 94 — 120.
1888.   Gameron P., On soine new or little-known British parasitic Gynipidae. Ent· Monthly Mag., vol. XXIV, p. 209 —211.
1923. G o o k M. T., The origin and structure of plants galls. Science, vol. 57, nr. 6. 1846. Dahlbom G., Scand. Hymenopt. Fauna. I.
1893.   Dalla Torre K. W., Gatalogus Hymenopt. hucusque descript. system. et
               synonym., vol. II Gynipidae. Lipsiae.
1910.   Dalla Torre K. W. u. Kieffer J. J., Gynipidae. Das Tierreich» fase. 24, p. 1 — 891.
1865. D’Urban W. S. M., Galls on the Oak. Ent. Month. Mag., vol. II, p.141 —142. 1804. Fabricius, Systema Piezatorum.
1874. Fit ch E, A., British Oak Galls. Ent. Month. Mag., vol. XI, p. 109.
1878. Fie t cher J. E., Note on the Dimorphism and Alternation of Generation in the Gynipidae. Ent. Month. Mag., vol. XIV, p. 265.
1880.   —      On Partenogenesis in Tentheredinidae and Alternation of générations in
               Gynipidae. Ent. Month. Mag., vol. XVI, p. 269 — 270.
1891. Focken H., Galles observées dans le Nord de la France. Bev. biol. du Nord de la, France, t. III, nr. 1.
1894.      —   Liste des galles recueillies en Provence. Bev. biol. du Nord de la France,
               vol. VI, p. 435 — 438.
1869.   Foerster A., Ueber Gallvespen. Verh. zool. bol. Ges. Wien, vol. 19, p. 327 — 370.
1929.   Gebürtig Th., Contribution à l’étude des zoocécidies dOlténie. Arhivele Olte-
               niei, anul VIII, nr. 45 — 46.
CYNIPINAE
 43
1932.   Gebürtig Th., Nouvelles galles pour la Roumanie. Publ. Soc. Nat. din Bomînia, nr. 10.
1937.  Ghiuţă M., Gontribuţiuni la studiul şi răspîndireacecidiilor în Romînia, cu
               privire specială la centrul Ardealului. Bul. grăd. bot. si al Muz. bot. de la Univ. din Cluj, voi. XVII, p. 151 — 159.
1939.   —     Gecidii din Gheia Turzii. Enumerarea plantelor vasculare din Gheia Turzii,
               de I. N. N y â r â d y, Publ. Comis, monum. naturii, Memorii, vol. I, p. 310-317.
1940.   —     Gontribuţiuni la studiul şi răspîndirea cecidiilor în Romînia; Gecidii din
               Secuime. Bul. grăd. bot. si al Muz. bot. de la Univ. din Cluj, vol. XX» nr. 1 — 2, p. 85—94.
1941.     —   Noi     contribuţiuni la studiul                              Cecidiilor din Gheia Turzii. Bul. grăd. bot. şi
               al Muz. bot. de la Univ. din                                 Cluj, vol. XXI, p. 11 — 28.
1942    — Beiträge zur Kenntnis und Verbreitung der Cecidien in Rumänien. IV,
               Pflanzengallen aus der Moldau. Ann. sc. Univ. Jassy, Sec. Sc. Nat., vol. XXVIII, fase. 2, p. 544-554.
1942 a. —     Gontribuţiuni la studiul şi răspîndirea cecidiilor în Romînia, V, Cecidii din
               Munţii Făgăraşului şi regiunile nordice apropiate. Bul. grăd. bot. şi al Muz. bot. de la Univ. din Cluj, voi. XXII, p. 191 — 201.
1945.   —     Contribuţiuni la studiul şi răspîndirea cecidiilor în Romînia. Bul. grăd. bot.
               şi al Muz. bot. de la Univ. din Cluj, vol. XXV, p. 227 — 240.
1856.  Giraud          J. E., Observations sur                                quelques espèces d’Hyménoptères rares ou
               peu       connues trouvées dans les environs de Vienne. Verh. zoo. bot.                            Ges.
               Wien, p. 187-188.
1886.   —     Communications sur diverses galles du chêne et sur les insectes qui les
               forment. Ann. Soc. Ent. de France, p. 197 — 200.
1840. Hartig Th., Ueber die Familien der Gallwespen. Germar’s Zeitschr.
1916.   Henrich C., Pflanzengallen (Cecidien) der Umgebung von Hermannstadt.
               Verh. u. Mitt. d. Sieb. V. f. Naturwiss. zu Herrn., vol. LXVI, caiet 4—6. 1927. Hering M., Beiträge zur Histologie der Pflanzengallen. Mikrokosmos, vol. 20, p. 225. 1904. Houard G., Recherches anatomiques sur les galles des tiges; pleurocécidies.
               Bull. sc. de la France et de la Belgique, vol. 38, p. 140.
1904 a. — Recherches anatomiques sur les galles des tiges ; acrocécidies. Ann. sc. nat.
               bot., seria VIII, vol. 20, p. 289.
1908—1913. — Les zoocécidies des plantes d’Europe et du bassin de la Méditerranée, vol. I, II, III, Paris.
1933.   Husiatinschi A., Zoocecidien aus Cernăuţi und Umgebung. Bul. Fac. Şt.
               Cernăuţi, vol. VIII, fase. 1 — 2.
1955.   Ionescü M., Contribuţii la studiul Cynipidelor din R.P.R. Bevista Universităţii
               «C. I. Parhon», 1955, nr. 6—7.
1956.   —     Noi contribuţii la studiul Cynipidelor din R.P.R. Bul. Ştiinţ. Acad. R.P.R.
               Secţia de Biologie şi Ştiinţe      agricole, nr. 4, 1956.
1956.                  Ionescu M. şi Roman N.,      Noi contribuţiuni la studiul - Zoocecidiilor                   din
               R.P.R. Bevista Universităţii     <i C. I. Parhon », seria Biologie, nr. 11, 1956.
1900.            Jacquet M., Insectes récoltés par M. Jacquet en 1898 et            déterminés                     par
               J. Kieffer. Bul. Soc. de St. Bue., vol. IX, p. 143 — 150.
1880.   Kars ch F., Neue Zoocecidien und Gecidozoen. Zeitschr. f. d. gesammt. Naturw. 1891. Kieffer J.J., Die Zoocecidien Lothringens. Berliner Ent. Nachr.
1896.   —     Cynipides nouveaux, I —II. Bull. Soc. Ent. France.
44
MIHAIL A. IONESCU
 1898. Kieffer J. J., Spécies des Hyménoptères d’Europe et d’Algérie; în E. André;
              Species des Hyménoptères d’Europe et d’Algérie, vol. 7, p. 1 — 687.
 1923. Kinsey Alfred G., The gall wasp genus Neuroterus (Hymenoptera). Indiana Univ. Studies, vol. 10, studii 58, p. 1 — 150.
 1930. — The gall wasp genus Cynips. A study in the Origin of species. Indiana Univ..
              Studies, vol. 16, studii 84, 85, 86, p. 1 — 1577.
 1857.  Kollar V., Ueber springende Gynips-Gallen auf Quercus cerris. Verh.zool. bot..
              Ges., Wien, vol. 7, p. 513 — 516.
 1853. Lacaze-Duthiers H., Recherches pour servir à l’histoire des galles. Ann..
              Sc. Nat. Botanique, vol. XIX, p. 273 — 354.
 1811. Latreille P. A., Histoire naturelle des Insectes. Encycl. méthod.,vo\. VIII..
 1878.  Lichtenstein J., Zum Generationswechsel der G y nipiden. Berl. Ent. Nachr., vol. IV.
 1881.    —   Les Gynipides. Paris et Montpellier.
 1882.    —   Alternation of génération in the            Cynipidae. Ent.     Month. Mag.,,
              vol. XVIII.
 1758. Linné C., Sytema naturae, ed. 10.
 1686. Malpighi M., Opera omnia. De gallis.
 1874. Marshall T.A., Hymenoptera (Gynipidae). Enth. Annual., p. 114—121.
 1872. Mayr G., Die Einmithler mitteleuropäischen Eichengallen. Verh. zool. bot. Ges-Wien., vol. 22, p. 669 — 726.
 1876.    —   Die europäischen Gynipidengallen mit     Ausschluss der auf    Eichen vorkom-
              menden Arten. 15 Jahres her. d. Com. Oberrealsh, IX, Bez.
 1881 — 1882. — Die europ. Arten der gallenbewohnenden Cynipiden. 20—21 Jahresber..
              d. Com. Oberr. I. Bez.
 1938.  Moesz G., Die Gallen Ungarns. Bot. Közl., vol. XXXV, fase. 3 — 4, p. 97 — 206..
 1939.  — Studii asupra Cynipidelor, Muzeul Ardelean, vol. XLIV, fasc. 4.
 1868. Müller A., An economic use for the Galls of Cynips lignicola. Ent. Month. Mag., vol. V.
 1870.  —     Note on the Dimorphism of Amer. Cynipidae. Ent. Month. Mag., vol. VII.
 1876.  —     British Gall Insects.
 1950. N i c o 1 s c a i a M. N., Opredelitel nasekomîh, povrejdaiuşcih derevia i kustarniki
              polezascitnîh polos. Izd. Acad. nauk SSSR, Moscova.
 1877.  Ormerod E. A., Turkey Oak Galls. Ent. Month. Mag., vol. X.
 1882.  Paszlawszky J., Beitr. zur Cynipiden Fauna Ungarns. Term. Filzet, vol. VL
 1883.  —     Beitr. zur Biologie der Cynipiden. Wiener Ent. Zeitschr., p. 129 — 174.
 1884.  —     Notes pour servir à l’étude des Gynipides de Hongrie. Bov. Lapok., p. 223..
 1885.  —     Gubacsok a magyar tölgyöa (Galles de chêne de Hongrie). Erdészeti Lapok,
              p. 301-302.
 1949. Pomer anţev D. V., Vrednîie nasekoniîe i borba s nimi v lesah i lesnîh polosah iugo-vostoka evropeiskoi ciasti SSSR.
 1936. Pop E., Flora pliocenă de la Borsec. Bevista Universităţii din Cluj, Fac. de Ştiinţer nr. 1, 1936.
 1876. Prillieux E., Etude sur la formation et le développement des galles. Ann.
              Sc. Nat. Sec. Bot., vol. 3, seria V, p. 113 — 137.
 1860. Reinhard D., Die Figitiden des mittleren Europas. Berliner Ent. Zeitschr.y vol. 4, p. 204-245.
 1865.  —     Die Hypothesen über die Fortpflanzungweise bei den eingeschlechtigen
              Gallwespen. Deutsch. Ent. Zeitschr.
CYNIPINAE
 45
 1917.  R o h w e r S. A., a. Margaret M. F a g a n, The Type species of the Genera of the Gynipoidea, on the Gall Wasps and the parasitie Cynipoids. Proc. U. S. Nat. Mus., vol. 53, p. 357-380.
 1919.  —    Additions and Corrections to the type species of the Genera of the Cyni-
              poidea or the Gall Wasps şind parasitie Cynipoids. Proc. U. S. Nat. Mus., vol. 55, p. 237-240.
 1927.  Ross H., Die Pflanzengallen (Cecidien) Mittel und Nordeuropas, ihre Erreger und Biologie und Bestimmungstabellen, ed. 2, Iena.
 1896. Rübsaamen E., Ueber russische Zoocecidien. Bull. Soc. Imp. Nat. Moscou, année, 1895, p. 396 — 488.
 1900.  —    Ueber Zoocecidien d. Balkan-Halbinsel. Illustr. Zeitschr. f. Ent., t. V.
 1902.  —    Nachtrag zu den Zoocecid. von d. Balkan-Halbinsel. Illustr. Zeitschr.
              /. Ent., t. VII.
 1865. Schenck, Beiträge zur Kenntnis der Nassauischen Cynipiden und ihrer Gallen.
              Verh. f. Naturk. Nassau.
 1885.  Schlechtendal D., Beitr. z. Kenntnis der Pflanzengallen. Bericht Ver. f. Naturk. Zwickau.
 1891.  —    Die Gallbildungen der deutschen Gefässpflanzen. Bericht Ver. /. Nat.
              Zwickau.
 1930.  Schmiedeknecht O., Die Hymenopteren Nord und Mitteleuropas, ed. II, Iena.
 1952. Sevcenko M. I., K voprosu o geograficeskom rasprostranenii i lesohoziaist-vennom znacenii dubovîh orehotvork (Cynipidae) v. SSSR. Zoologhiceskii jurnal, t. XXXI, nr. 5, p. 659—663.
 1903. Trotter A., Studi cecidologici, Rev. ital. di Palentologia, anul IX, fase. I —II,
              p. 1-10.
 1903.  —    Galle della penisola Balcanica e Asia Minora. Nuovo Giornale botanico.
              italiano, vol. X,, nr. 1 — 2.
 1949. Veinstein B. A., Entomofauna vreditelei listiev duba v polezascitnîh nasaj-deniiah iugo CCCP i eio zavisemosti ot lesoekologhiceskih faktorov. Zoologhiceskii jurnal, nr. 6.
 1881.  Wachtl Fr., Beitr. z. Kenntn. d. gallenerz. Insekten Europas. Verh. zool. bot.
              Ges. Wien, vol. 30, p. 531 — 546.
 1835. Walker F., Observations on the British Gynipides. Ent. Monih. Mag., vol. III.
 1911.  W e i d e 1 F., Beiträge zur Entwicklungsgeschichte u. vergleichenden Anatomie der Cynipidengallen der Eiche. Flora, vol. 102, p. 229.
 1951.  Weid, Lewis H., Gynipoidea in Muesebeck, Krombein, Townes and others-
              Hymenoptera in America north of Mexico, Synoptic Catalogue. U. S. Dep% of Agric., Agric. Monograph., nr. 2, p. 1 — 1420.
 1952.  —    New American Cynipid Wasps from galls. Proc. U. S. Nat. Mus., vol. 102,
              p. 315-342.
 1952.  —    Gynipoidea (Hym.) 1905 — 1950. Ann. Arbor. Michigan, Privately printed;
              p. 1-351.
 1923. Weidel F., Fundamental classification^of galls. Science, vol. 57, p. 469.
 1855. Westwood J. D., The British Oak-galls. Gardener's Chronicle.
 1951.  Zakarov L. Z. i S vetko vici V. G, Vrednîe nasekomîe prirodnîh lesov i lesoposadok po gosudarstvennoi lesnoi zascitnoi polose Saratov-Ramîşin, Botaniceskii jurnal, t. XXX, fase. 4, p. 298—308.
             PARTEA SISTEMATICĂ
                        Subfamilia CYNIPINAE Thompson, 1861
      1840 Cynipides Hartig 1861 Cynipinae Thompson 1900 Synergidae Ashmead 1904 Cynipini Ashmead 1916 Cynipidae Vier.
      Corpul prezintă o sculptură precisă, foarte rar fiind neted. Mesonotum nu este lipsit aproape niciodată de o sculptură foarte bine pronunţată. Scu-telum nu are discul scobit ci numai rareori prezintă o adîncitură, dar care nu are forma de cupă. Aripile anterioare au cele mai adesea trei celule cubitale, mai mult sau mai puţin complete (fig. 7, A, C). Nervura cubitală porneşte din mijlocul nervurii bazale, sau lipseşte în prima parte (fig. 7, A, C şi fig. 8). Celula radială cel mai adesea este alungită ; areola este opusă capătului proximal al celulei radiale, sau cel puţin nu este departe de latura proximală a radialei (fig. 7, A, C şi fig. 8). Al doilea articol al tarsului posterior nu poartă spin. Tibia piciorului posterior poartă doi spini. Primele patru tergite ale abdomenului sînt de mărimi diferite: primul este cel mai mic, iar al doilea este cel mai mare, adesea cel puţin pe jumătate de lung sau chiar mai lung decît toate celelalte tergite împreună (cu excepţia a două genuri, Mesocynips şi Trichagalma, la care primele patru tergite, sau chiar toate tergitele sînt la fel) (fig. 11). Sternitele rareori sînt acoperite de tergite, cel mai adesea ele sînt vizibile în jumătatea abdomenului sau chiar în tot lungul abdomenului (fig. 11, B). Hipopigium este ascuţit şi se termină cu un vîrf, spinul ventral, care iese în afară, este păros şi cel puţin tot atît de lung cît şi lat (fig. 11, A, B şi fig.13), sau are forma de fier de plug (fig. 12). Ovipozitorul este spiral sau pe jumătate spiral (fig. 15). Heterogonia este cunoscută la peste 10 genuri.
48
MIHAIL A. IONESCü
     Insecte producătoare de gale, sau care trăiesc în gale.
 Răspîndite în toate părţile lumii, cu excepţia Australiei. Se cunosc 68 de genuri, cu circa 800 de specii, aproape numai palearctice şi nearctice.
     CHEIE DE DETERMINARE A GENURILOR SUBFAMILIEI CYNIPINAE
                                        5?
1  (2)  Aripile rudimentare sau lipsind cu totul; scutelul este rotunjit la
         partea posterioară................................................... 3
2  (1)  Aripile sînt bine dezvoltate ......................................... 5
3  (4)  Şanţurile parapsidale ating marginea anterioară a mesonotului;
         antenele au 14 articole neţ separate. Forma apteră prezintă o carenă obtuză, care se prelungeşte de la frunte şi pînă între inserţia antenelor. Capul este lăţit înapoia ochilor. Spinul ventral este de 1—11/2 ori mai lung decît lat. Insectă apteră, sau cu aripi rudimentare. In gale de Quercus ..................................  5. Biorhiza
4  (3)  Şanţurile parapsidale nu ating marginea anterioare a mesonotului.
         Antenele au 13—14 articole net separate. Nu există carenă între inserţia antenelor. Capul nu este lăţit înapoia ochilor.Spinul ventral este de 2—2 x/2 ori mai lung decît lat. Insectă apteră, în gale de
         Quercus. Forma agamă ..........................   4. Trigonaspis
δ  (6)  Baza scutelului prezintă înapoia marginii anterioare două adîncituri
         sau un şanţ transversal ............................................. 7
6  (5)  Baza scutelului nu prezintă nici fosete şi nici şanţ transversal. Discul
         scutelului este mai ridicat decît mesonotul, uneori complet plan, gros zbîrcit, cu o răsfrîngere netedă (forma agamă), uneori cu o adîncitură circulară şi gros zbîrcită (încreţită), situată în mijlocul său (forma sexuată). In gale de A cer ...............26. P e d i a s p i s
7  (8)  Primul segment abdominal, care are forma unui inel îngust, este
         brăzdat longitudinal; segmentele 2 şi 3 sînt sudate împreună, fără sutură vizibilă. Faţa este în întregime brăzdată de şanţuri dispuse în evantai; crestele frontale nu lipsesc niciodată, ele sînt scurte, sau ating ocelii laterali............................................ 9
8  (7)  Primul segment abdominal este neted, iar crestele frontale lipsesc
         cu totul ............................................................11
9  (10) Celula râdială este închisă, scurtă. Antenele au 14 articole separate ;
         crestele frontale rar sînt scurte, ele ating de regulă ocelii laterali. Comensali în gale de Quercus ........................     13.   Synergus
10 (9) Celula radială este deschisă la marginea aripii, nervura radială nu
         atinge marginea aripii. Antena are 13 articole separat*; crestele
CYNIPINAE
 49
         frontale sînt foarte scurte. Comensali în gale de Quercus ........
         .......................................................12. Saphonecrus
11  (12) Faţa prezintă două carene distincte, paralele, care se întind de la
         inserţia antenelor şi pînă la clipeu. Antena are 12 articole, articolul al 3-lea fiind egal cu al 4-lea. Baza scutelului prezintă două gropiţe; metanotum are două creste paralele. Segmentul al 2-lea abdominal este mai mare decît al 3-lea, ambele fiind sudate, cu sutură vizibilă. Aceste segmente acoperă cea mai mare parte a abdomenului ;
         celula radială este închisă. Comensal în gale de Quercus .................
         .......................................................... 14. Ceroptres
12  (11) Faţa este lipsită de carene............................................13
13  (14) Hipopigiul are forma fierului de la plug, subţiindu-se treptat spre
         vîrf şi fără spin ventral. Mesopleurele prezintă în jumătatea lor inferioară un şanţ longitudinal adînc, adesea încreţit sau gros punctat. Celula radială este închisă. Ghearele simple. In gale de măcieş şi de trandafir ............................................. 25. Diplolepis
14  (13) Hipopigiul nu se subţiază treptat spre vîrf ci este scobit şi prevăzut
         cu un spin ventral, uneori foarte scurt. Tibiile anterioare prezintă la extremitatea lor, pe lîngă pinten şi cîte un mic spin ..............15
15  (16) Segmentul al doilea abdominal (compus din segmentele 2 şi 3 sudate,
         fără a se vedea sutura) acoperă 4/5 din abdomen sau tot abdomenul şi depăşeşte chiar ultimul segment. Clipeul nu se zăreşte distinct, cu excepţia exemplarelor mici. Din mijlocul marginii anterioare a feţei pornesc numeroase şanţuri. Mesonotul este foarte gros încreţit transversal. Şanţurile parapsidale nu ating marginea anterioară a
         mesonotului. Gheara este bidentată. In gale de Quercus ...................
         ..........................................................11. Synophrus
16  (15) Insectă altfel conformată, cu clipeul întotdeauna net limitat, cel
         puţin pe lături .......................................................17
17  (18) Nu prezintă sutură între mesonot şi scutel, şi nici creastă la marginea
         anterioară a scutelului, înaintea şanţului transversal (cu excepţia lui Neuroterus aprilinus, care prezintă rareori o urmă de sutură şi de creastă) ; marginea posterioară a mesonotului este scobită în arc, la mijlocul său, şi mai mult sau mai puţin ridicată pe laturi. Şanţul transversal al scutelului nu este întrerupt şi formează un arc corespunzător scobiturii de pe mesonot. Şanţurile parapsidale lipsesc, sau sînt puţin vizibile şi nu ating marginea anterioară a mesonotului.
         Antenele şi tibiile nu prezintă peri lungi. în gale de Quercus............
         ..........................................................1. Neuroterus
4 — c. 230
 50
MIHAIL A. IONESCU
18  (17) Mesonotul şi scutelul sînt separate printr-o sutură; marginea an-
         terioară a scutelului prezintă o creastă mai mult sau mai puţin vizibilă..............................................................19
19  (20) Abdomenul, mai ales de la al 3-lea segment şi pînă la ultimul, este
         acoperit în întregime, sau cel puţin două treimi ventrale, cu o bogată pilozitate mătăsoasă. Capul, toracele şi picioarele sînt de asemenea acoperite cu o pubescenţă fină şi deasă. Capul este foarte lăţit înapoia ochilor. Formă agamă ...................................21
20  (19) Abdomenul nu este acoperit cu o pilozitate bogată ci este glabru
         sau numai puţin păros ................................................23
21  (22) Ghearele sînt simple. Antenele subţiri şi alungite, ultimele articole
         fiind puţin mai groase, iar al doilea articol evident mai gros decît lung. Şanţurile parapsidale nu ating marginea anterioară a mesonotului. Scutelul este tot atît de lung cît şi de lat şi prevăzut la bază cu un şanţ transversal neînchis în afară, dar întrerupt la mijloc printr-o carenă subţire. In gale de Quercus cerris............... 7. Aphelonyx
22  (21) Ghearele sînt bidentate. Al doilea articol al antenelor este cel puţin
         tot atît de lung cît şi de gros, sau mai lung. Şanţurile parapsidale ating marginea anterioară a mesonotului. Scutelul este puţin mai lat decît lung şi prevăzut la bază cu două gropiţe transversale închise în afară prin cîte o carenă fină. In gale de Quercus---------8. Adleria
23  (24) Obrajii prezintă cîte un şanţ adînc. Antenele au 14 articole; partea
         terminală a antenei este mai strimtă ca cea din mijloc. Toate articolele flagelului antenei sînt cel puţin cu l2 3 mai lungi decît groase. Mesonotul este lucios, şanţurile parapsidale adînci şi ating marginea anterioară. Cele două gropiţe ale scutelului sînt separate printr-o carenă proeminentă. Capul şi toracele sînt negre, abdomenul roşu. Forma sexuată. în gale de Quercus....................... 4. Trigonaspis
24  (23) Insectă altfel conformată. Treimea terminală a antenelor nu este
         mai subţire decît partea de la mijloc (cu excepţia lui Timaspis Phoenixopodos Mayr)...................................................25
25  (26) Corpul aproape complet neted şi foarte lucitor, de culoare roşcată
         gălbuie. Antenele din 13 articole distincte, evident mai groase în jumătatea terminală decît articolele 3—5. Şanţurile parapsidale sînt adînci şi ating marginea anterioară; baza scutelului prezintă un'şanţ transversal întrerupt la mijloc printr-o creastă proeminentă. Discul scutelului este înconjurat pe lături şi înapoi printr-o tivitură marginală foarte distinctă. Abdomenul foarte comprimat, cu formă lenticulară, subţiat la partea dorsală şi la cea inferioară. Celula
 CYNIPINAE                                      51
         radială este lungă şi deschisă la marginea anterioară. Gheara simplă. In gale de Quercus cerris ................................. 6. Chilaspis
26  (25) Tot corpul inclusiv scutelul, nu este nici galben lucitor şi nici cu
         tiviturăpe marginea scutelului .......................................27
27  (28) Fruntea, vertexul, mesonotul şi mesopleurele sînt netede, glabre şi
         de culoare neagră. Antenele au 13—14 articole; pronotul are 2 gropiţe înapoia marginii anterioare, către mijloc. Scutelul prezintă la bază două gropiţe distinct separate. Segmentele abdominale 2 şi 3 sînt sudate, cu sau fără sutură vizibilă. Ghearele simple. In gale de Potentilla ........................................     16.   Xestophanes
28  (27) Insectă altfel conformată .............................................29
29  (30) Segmentele adbominale 2 şi 3 sînt sudate, fără urmă de sutură, sau
         rareori cu sutura vizibilă, numărîndu-se astfel 6 segmente, dintre care cel mai mare le acoperă pe toate celelalte. Obrajii fără şanţuri, faţa cu strii pe părţile laterale. Capul nu este lăţit înapoia ochilor. Baza scutelului prezintă două gropiţe vizibil separate. Celula radială este închisă. Ghearele sînt distinct bidentate. Antenele din 13 articole, al treilea articol fiind mai scurt sau tot atît de lung cît al patrulea. Mesonotul fin zbîrcit, cu înfăţişare de piele, sau zbîrcit punctat. Comensal în gale de Rosa .............................     15. Periclistus
30  (29) Segmentele abdominale 2 şi 3 nu sînt sudate ...........................31
31  (32) Baza scutelului este prevăzută cu un şanţ transversal neîntrerupt
         şi care nu este închis în afară. Celula radială este scurtă şi închisă. Obrajii au mai mult decît jumătatea lungimii ochilor. Antenele din
         13  articole. Şanţurile parapsidale lipsesc în treimea anterioară a mesonotului, care este mat ca pielea, încreţit-punctat, fără luciu. Gheare simple. în gale de Centaurea .......................23. Phanaeis
32  (31) Baza scutelului prezintă două fosete, sau un şanţ transversal închis
         la extremităţi. Discul scutelului nu are şanţ longitudinal, sau dacă are şanţ longitudinal, atunci ghearele sînt simpe .....................33
33  (34) Obrajii sînt mai lungi decît jumătatea lungimii ochilor şi nu prezintă
         şanţ. Antenele sînt filiforme şi nu sînt mai groase în treimea apicală decît articolele 5 şi 6. Capul nu este mai lăţit sau abia este puţin lăţit înapoia ochilor. Şanţurile parapsidale ating marginea anterioară a mesonotului. Baza scutelului prezintă două gropiţe net separate__________35
34  (33) Obrajii au cel mult jumătate din lungimea ochilor. Treimea apicală a
         antenelor este mai groasă decît articolele 5 şi 6. Pronotul este îngust sau foarte îngust. Celula radială este alungită şi deschisă la margine .... 47
35  (36) Gheara nu este dinţată. Articolul 2 al antenei este aproape tot atît de
         lung cît şi al 3-lea. Mesonotul este striat longitudinal.... 22. Panteliella
 4*
 52
MIHAIL A. IONESCU
36  (35) Gheara simplă sau bidentată. Articolul 2 al antenei este cu mult
          mai scurt decît al 3-lea. Mesonotul nu este striat longitudinal _________37
37  (38) Gheara bidentată. Mesonotul neted. în gale de Rubus şi Potentilla
          ......................................................    17. Diastrophus
38  (37) Gheara este simplă. Mesonotul prezintă o sculptură distinctă (la
          Lyposthenes glechomae mesonotul este adesea mai mult sau mai puţin neted) ..................................................................39
39  (40) Antenele au 14 articole. Articolul 3 al antenei este dublu de lung
          sau aproape dublu, faţă de articolul al 4-lea. Baza scutelului prezintă lîngă marginea anterioară, două gropiţe transversale înguste, sau mai ales un şanţ transversal îngust şi scurt, întrerupt la mijloc, în gale de Compozee .......................................  24. Timaspis
40  (39) Antena din 12—14 articole; articolul 3 al antenei este mai scurt
          sau numai puţin mai lung decît articolul 4. Baza scutelului prezintă
          2  gropiţe distinct separate, mai mult sau mai puţin triunghiulare sau rotunjite, în general mari ..........................................41
41  (42) Aripile nu sînt pubescente şi nici ciliate. Articolul 3 al antenei la
          femelă este mai scurt decît articolul 4. Areola totdeauna prezentă
          ..........................................................   18. Isocolus
.42 (41) Aripile sînt în mod normal pubescente şi ciliate (la Liposthenes cilii sînt scurţi) ................................................................43
43  (44) Mesonotul este glabru (gol) şi coriaceu. Laturile pronotului şi seg-
          mentul median (propodeul) sînt rugoase şi pubescente. Pubescenţa şi cilii aripilor sînt scurţi. Areola lipseşte ...........19. Liposthenes
44  (43) Mesonotul este păros şi punctat, cu peri rari care nu ascund sculptura.
          Laturile pronotului sînt ceva mai pubescente decît mesonotul. Areola prezentă .........................................................45
45  (46) âelula radială este deschisă la partea anterioară, este scurtă sau
          . potrivit de lungă. Antena la femelă are 12—14 articole, iar la mascul 14-15        ................................................     20. Aylax
46  (45) Celula radială este închisă la partea anterioară. Antena la femelă
          este din 13 articole, rar din 12 sau 14 articole. Masculul are 14 articole antenare, rar 15     ................................   21.   Aulacidea
47  (48) Crestele metanotului sînt drepte şi paralele, rareori curbate (la
          Andricus ostreus). Baza scutelului prezintă două gropiţe net separate
          ...........................................................1..........49
48  (47) Corpul este altfel alcătuit. Crestele metonotului nu sînt drepte şi
          nici paralele. Baza scutelului prezintă un şanţ transversal sau două gropiţe net limitate. în acest din urmă caz crestele metanotului sînt divergente la mijloc, formînd un arc sau un unghi........................51
CYNIPINAE
53
49  (50) Şanţurile parapsidale ating marginea anterioară a mesonotùluL
         Mesonotul este de obicei neted. Ghearele sînt dinţate......................
         ............................................................ 9. Andricus
50  (49) Şanţurile parapsidale nu ating întotdeauna marginea anterioară a
         mesonotului. Mesonotul nu este neted, ci de obicei gros încreţit şi zbîrcit transversal. Ghearele sînt simple                10. Callirhytis
51  (52) Ghearele sînt simple. Antenele şi tibia nu poartă peri lungi ridicaţi.
         Mesonotul este glabru .............................................     .53
52  (51) Ghearele sînt bidentate. Mesonotul este adesea acoperit cu o pilozi-
         tate abundentă. Baza scutelului prezintă un şanţ transversal, în general neîntrerupt la mijloc. Şanţurile parapsidale ating marginea anterioară. Al doilea segment adbominal estfe puternic prelungit deasupra, părînd triunghiular văzut din profil. Forma agamă este foarte păroasă, antenele şi tibia avînd peri lungi, ridicaţi. Forma sexuată este glabră în cea mai mare parte, cu mesonotul neted sau aproape neted şi lucitor. în gale de Quercus..............        2. Cynips
53  (54) Şanţurile parapsidale sînt foarte evidente. Mesonotul este neted sau
         gros încreţit. Antena din 14—15 articole; articolul al 3-1 èa este egal în lungime cu al 4—lea, sau este mai lung decît el ..........54
54  (53) Baza scutelului prezintă două gropiţe net separate. Antenele sînt destul
         de groase, din ,14 articole, mai rar din 13. Mesonotul este neted. Corpul de culoare galbenă sau brună. în gale de Quercus...............5. Biorhiza
55  (54) Baza scutelului prezintă un şanţ transversal lat. Antenele sînt subţiri,
         alcătuite din 14—15 articole ............................. 3. Dryocosmus,
                                            ίί
1    (2) Baza scutelului prezintă un sant transversal sau            două gropite .. 3
2    (1) Baza scutelului nu are nici urmă de gropiţă sau de şanţ transversal.
         Discul scutelului este situat mai sus decît mesonotul, este neted, cu
         o impresiune rotunjită încreţită, situată în mijloc. Nu prezintă fosëte antenare. în gale de Acer ..........................          26.   Pediaspis
3    (4) Primul segment abdominal are forma de inel şi este brăzdat longi-
         tudinal ; faţa este în întregime acoperită de şanţuri dispuse în evantai ; crestele frontale sînt prezente .............................................. 5
4    (3) Primul segment abdominal are forma de inel sau               de peduncul, dar
         nu este brăzdat ; crestele frontale lipsesc....................................... 7
5    (6) Celula radială este închisă; antenele au 15 articole distincte. Crestele
         frontale ating de regulă ocelii laterali, rar sînt scurte. Comensal în gale de Quercus ..........................................    13.    Synergus
54
MIHAIL A. IONESCU
6  (5) Celula radială este deschisă la marginea aripii; nervura radială se
         opreşte înaintea marginii aripii. Antena este din 14—15 articole. Crestele frontale sînt foarte scurte. Comensal în gale de Quercurs ........................................................12. Saphonecrus
7  (8) Faţa prezintă două carene paralele, mergînd de la clipeu şi pînă la
         baza antenelor. Antenele au 15 articole; articolul al 3-lea este tot atît de lung cît şi al 4-lea, este scobit dar neîngroşat. Baza scutelului prezintă două gropiţe, iar metanotum două creste paralele. Celula radială închisă. Comensal în gale de       Quercus ...........14. Ceroptres
8  (7) Faţa este lipsită de carene................................................ 9
9  (10) Jumătatea inferioară a mesopleurelor prezintă un şanţ adînc adesea
         brăzdat sau gros punctat. Obrajii sînt mai lungi decît jumătatea lungimii ochilor. Al 3—lea articol al antenei este cel mai lung. Celula radială este închisă. Ghearele simple..................... 25. Diplolepis
10   (9) Jumătatea inferioară a mesopleurelor nu prezintă şanţ                      .11
11 (12)  Marele segment abdominal (compus din al doilea şi al           treilea fără
         sutură vizibilă) acoperă şi depăşeşte toate segmentele           următoare.
         Faţă prezintă brăzdături în evantai. Clipeul în general nu este bine distinct. Mesonotul este gros brăzdat transversal; şanţurile parapsidale lipsesc la partea anterioară. în gale de Quercus.. 11. Synophrus
12 (11) Insectă altfel conformată. Clipeul este bine delimitat, cel puţin pe
         laturi .................................................................13
13 (14) Fără sutură între mesonot şi scutel şi fără creastă la marginea anteri-
         oară a scutelului, înaintea şanţului transversal (Neuroterus aprilinus este singurul, care are urme uneori). Mijlocul marginii         posterioare
         a mesonotului este scobit ca un arc; laturile marginii          posterioare
         sînt mai mult sau mai puţin ridicate. Şanţurile parapsidale lipsesc sau sînt slab vizibile şi nu ating marginea anterioară. Abdomenul peţiolat. în gale de Quercus .................................1. Neuroterus
14 (13) Cu sutură între mesonot şi scutel şi cu o îngroşare mai mult sau mai
         puţin vizibilă, la marginea anterioară a scutelului ....................15
15 (16) Obrajii prezintă cîte un şanţ adînc. Antenele din 15 articole ; articolele
         începînd de la al treilea, sînt cel puţin de trei ori mai lungi decît groase. Mesonotul este neted, prezintă şanţuri parapsidale adînci şi care ating marginea anterioară. Cele două gropiţe ale scutelului sînt separate printr-o creastă proeminentă. Metanotul are două creste paralele, care apoi sînt divergente şi se curbează una spre alta. în gale de Quercus..................................4.    Trigonaspis
16 (15) Insectă altfel conformată ...............................................17
CYNIPINAE
55
17  (18) Antenele din 14 articole. Mesonotul fin brăzdat-punctat şi păros ;
         baza scutelului prezintă două gropiţe fine. Metanotul prezintă două creste paralele. Abdomenul este nepedunculat şi cu segmentele 2 şi
         3  sudate, cu sutura mai mult sau mai puţin distinctă. Celula radială
         este închisă. Gheare bidentate. Comensal în gale de Rosa ..................
         ........................................................... 15. Periclistus
18  (17) Insectă altfel conformată ..............................................19
19  (20) Fruntea, vertexul, mesonotul şi mesopleurele sînt netede şi glabre,
         de culoare neagră. Obrajii sînt cît jumătatea lungimii ochilor. Antenele din 14 articole. Pronotul cu două gropiţe aproape de mijlocul margini anterioare, spaţiul dintre două gropiţe fiind neted şi glabru. Baza scutelului prezintă două gropiţe net separate; metanotul cu două creste longitudinale paralele. Celula radială nu este alungită. Ghearele simple. In gale de Potentilla ..............................16. Xestophanes
20  (19) Insectă altfel conformată ..............................................21
21  (22) Obrajii au cel puţin cît jumătate din lungimea ochilor. Baza scutelu-
         lui (cu excepţia genului Timaspis) prezintă două fosete net separate. Abdomenul sesil '...............................................23
22  (2J.) Obrajii au mai puţin decît jumătatea ochilor. Celula radială este
         deschisă şi cele mai deseori alungită ..................................27
23  (24) Ghearele sînt simple....................................................25
24  (23) Ghearele sînt distinct bidentate. Antenele din 14 articole. Mesonotul
         neted sau aproape neted ; şanţurile parapsidale sînt adînci, gropiţele scutelului de asemenea. Celula radială deschisă la margine. în gale de Rubus şi Potentilla ................................ 17. Diastrophus
25  (26) Antenele din 14—15 articole; articolul 3 este mai scurt, tot atît de
         lung, sau cu foarte puţin mai lung decît al 4-lea. Baza scutelului cu două gropiţe mari, sau de mărime potrivită. în gale de diferite plante ierbacee ...........................................     20.   Aylax
26  (25) Antenele din 14 articole; al treilea articol este aproape de două ori
         mai lung decît al patrulea. Baza scutelului prezintă înapoia marginii anterioare un şanţ scurt şi strîmt, întrerupt la mijloc printr-o carenă
         mai mult sau mai puţin distinctă. în gale de Compozee .....................
             ....................................................... 24. Timaspis
37  (28) Crestele metanotului sînt drepte şi paralele, sau puţin curbate; antenele au 14—16 articole, al treilea fiind mai lung decît al 4—lea. Mesonotul cu două şanţuri parapsidale adînci şi atingînd marginea anterioară. Baza scutelului cu două gropiţe net separate. Abdomenul sesil, rareori puţin pedunculat. în gale de Quercus .. 9. Andricus
 56
MIHAIL A. IONESCU
28  (27) Crestele metanotului sînt foarte curbate, rareori nedistincte sau
          drepte. Antenele au 15 articole. Şanţurile parapsidale sînt bine vizibile şi ating marginea anterioară. Mesonotul neted ....................29
29  (30) Culoarea insectei este galbenă-roşcată, sau brună. Antenele din 15
          articole groase, cel de al 3-lea fiind mai lung decît al 4-lea, puternic scobit în afară apoi brusc umflat. Baza scutelului are două gropiţe net separate. Abdomenul puţin peţiolat. In gale de Quercus .... ........................................................... 5. Biorhiza
30  (29) Antenele sînt subţiri. Mesonotul nu este în acelaşi timp şi galben-
          roşcat sau brun şi neted. Abdomenul este net peţiolat .................31
31  (32) Ghearele sînt [simple. Marginea posterioară a celui de al 2-lea
          segment abdominal este trunchiată. în gale de Quercus ....................
          .......................................................   3. Dryocosmus
32  (31) Ghearele sînt bidentate. Marginea posterioară a segmentului al 2-lea
          abdominal este prelungită puternic în sus ca o limbă. Capul, toracele şi abdomenul sînt negre. Mesonotul este neted sau aproape neted. In gale de Quercus ............................................2. Cynips
                      1. Genul Neuroterus Hartig 1840
      1758 Cynips (part.), Linné, p. 543.
      1840 Neuroterus + Spathegaster, Hartig, p. 185.
      1869 Ameristus, Förster, Verh. Ges. Wien, vol. 19,      p. 330.
      1887 Dolicostrqphus, Ashmead, p, 129.
      Obrajii sînt scurţi sau foarte scurţi, cu sâu fără şanţ; ochii mari. Antenele nu au peri prea lungi. Femela are 13 pînă la 15 articole la antenă, masculul are 15. Ultimul articol al antenei la femelă este întotdeauna mai gros decît articolul 3. Mesonotul este trunchiat la partea posterioară, în formă de arc. Şanţurile parapsidale lipsesc, sau nu sînt precis         pronunţate, mergînd spre
partea anterioară a mesonotului. Scutelul prezintă la partea          anterioară   un
şanţ transversal lat, curbat, neîntrerupt. Scutelul nu este delimitat de mesonot jprin nici o sutură şi rareori are marginea anterioară ridicată în sus ca o cută. Aripile sînt hialine sau pătate cu brun ; ele sînt ciliate. Celula radială este lungă, deschisă la partea anterioară ; foarte rar este închisă. Tibiile nu au peri lungi ; ghearele sînt simple sau bidentate. Abdomenul este puternic comprimat, cü forma de bob de linte. Segmentul 1 abdominal de la mascul este mai mult sau mai puţin lung pedunculat.
      Gen larg răspîndit pe glob, în Europa, nordul Africii, Asia şi America.
CYNIPINAE
57
CHEIE DE DETERMINARE A SUB GENURI LOR GENULUI NEUROTERUS
1  (2) Gheara este dinţată ....................................2. Spathegaster
2    (1) Gheara este simplă ................................................. 3
3    (4) Capul  toracele şi mesonotul,  ca şi scutelul sînt    mult păroase, cu
        peri lungi şi deşi .........................     3.    Pseudoneuroterus
4    (3) Capul, toracele, mesonotul  şi scutelul sînt glabre sau uneori cu peri
        foarte  rari .......................................................... 1. Neuroterus
                     CHEIE DE DETERMINARE A SPECIILOR ??
1    (2) Ghearele au cîte un dinte suplimentar. Obrajii au un şanţ pronunţat
4        fiecare. Antenele sînt subţiri; articolul 2 este cel puţin tot atît
         ce lung cît şi de gros ............................................. 3
2    (1) Ghearele sînt simple................................................19
3    (4) Treimea terminală a aripilor anterioare este puternic brunificată.
         Antena are 15 articole ; cele 2 sau 3 articole bazale ale antenei, picioarele şi treimea anterioară a abdomenului, sînt galbene. Capul şi mesonotul sînt rugoase ......................................... δ
4    (3) Aripile anterioare sînt hialine sau aproape hialine. Abdomenul este
         complet negru, sau brun închis...................................... 7
δ    (6) Ovipozitorul este scurt; lungimea corpului este de 2,4—2,5 mm ..
                                              6. N. (Spathegaster) fumipennis generaţie sexuată
6    (δ) Ovipozitorul este foarte lung; lungimea corpului este de 1,9—2,4 mm
                                           6 a. N. (Spathegaster) fumipennis
                                  generaţie agamă
7    (8) Mesonotul este fin încreţit, cel puţin anterior şi pe laturi. Şanţurile
         parapsidale sînt totdeauna prezente, dar mai mult sau mai puţin scurtate ........................................................... 9
8    (7) Mesonotul este neted, foarte puternic lucitor, fără, sau aproape
         fără şanţuri parapsidale. Scutelul este mai mult sau mai puţin netezit anterior. Aripile sînt hialine .....................................17
9  (10) )Abdomenul* este mare; văzut lateral el este oval, mai lung decît
         capul şi toracele împreună. Antena este compusă din 15 articole
                        7. N. (Spathegaster) laeviusculus generaţie agamă
10 (9)   Abdomenul, văzut lateral, este circular, sau aproape circular ..11
 58
MIHAIL A. IONESCU
11  (12) Mesonotul rugos, fiind încreţit şi striat în regiunea şanţurilor parap-
         sidale, în parte aproape neted şi puternic lucitor. Celula 1 cubitală are întotdeauna o pată brună. Antena din 15 articole ...................13
12  (11) Mesonotul foarte fin rugos, fără urmă de striaţiuni şi destul de puternic
         lucitor. Celula 1 cubitală prezintă la partea proximală, cel mai adesea,
         o  pată brună ..........................................................15
13  (14) Ovipozitorul este scurt. Capul şi toracele sînt în întregime de culoare
         neagră                       8. N. (Spathegaster) quercus-baccarum
                                                    generaţie sexuată
14  (13) Ovipozitorul este foarte lung, mai lung decît abdomenul. Cel mai
         adesea, în jurul ochilor este roşu şi prezintă 3 dungi roşii în lungul mesonotului                  8 a J. (Spathegaster) quercus-baccarum
                                                    generaţie agamă
15  (16) Spinul ventral nu este gros ; el este atît de scurt îneît abia depăşeşte
         hipopigiul sau nici nu îl depăşeşte. Ovipozitorul este foarte lung. Antenele sînt brune, cu jumătatea distală uneori galbenă-brună. Primul articol al antenei este aproape în întregime brun. Picioarele
         sînt brune sau galbene-roşii. Lungimea 2—2,7 mm ..........................
                                            9  a. N. (Spathegaster) numismalis generaţie agamă
16  (15) Spinul ventral este mult îngroşat şi cu mult mai lung decît hipopi-
         giul. Ovipozitorul este scurt. Antena brună, rar galbenă-brună ; articolele 1—4 sau 1—6 sînt galbene. Jumătatea distală a antenei este destul de puternic îngroşată. Picioarele sînt galbene, cu coxele
         brune şi femurele adesea brunii. Lungimea 1,6—1,7 mm .....................
                           *N. (Spathegaster) laeviusculus generaţie sexuată.
17  (18) Antena din 14 sau 15 articole de culoare brună. Articolul 2 şi baza
         articolului 3 sînt galbene. Articolul 3 este de 5—6 ori mai lung
         decît gros. Lungimea 1,8—2 mm.............................................
                                            9. N. (Spathegaster) numismalis generaţie sexuată
18  (17) Antena din 13 articole; ultimul articol este format din sudarea a 2
         articole. Jumătatea proximală a antenei este de culoare galbenă deschis, iar jumătatea distală sau treimea distală este brunie. Articolul 3 al antenei este numai de 2—2,5 ori fnai lung decît gros.
         Lungimea 0,9-1,2 mm ...................................      *N·   aPriMnus
                                                                      generaţie agamă
19  (20) Antena este destul de groasă, compusă din 14 articole; articolul
         2  este ceva mai gros decît lung. Obrajii prezintă un şanţ vizibil.
CYNIPINAE
59
          Şanţurile parapsidale sînt neclare. Segmentul median prezintă o cută
          de formă aproape circulară. Celula radială este adesea închisă..............
                                                                      1.    N. aprilinus generaţie sexuată
20  (19) Antena este subţire ; articolul 2 este cel puţin tot atît de lung cît
          şi de gros. Obrajii nu prezintă şanţ, sau au un şanţ foarte superficial. Aripile sînt hialine. Celula radială este deschisă ......................21
21  (22) Şanţurile parapsidale sînt bine pronunţate, ajungînd de la partea
          posterioară a mesonotului şi pînă dincolo de mijloc. Antena e compusă
          din 14-15 articole ..................................... 2· lanuginosus
                                                                    generaţie agamă
22  (21) Şanţurile parapsidale lipsesc sau se văd numai ca nişte urme. Antena
          este compusă precis din 14 articole .....................................23
23  (24) Mesonotul şi scutelul sînt mult păroase, purtînd peri lungi. Pe mesonot
          sînt pete glabre, ca nişte dungi. Articolul 3 al antenei abia este
          mai lung decît articolul 4 .. 10· N* (Pseudoneuroterus) macropterus
                                                      generaţie agamă
24  (23) Mesonotul şi scutelul sînt glabre, sau numai foarte puţin păroase,
          cu peri rari..............................................................25
25  (26) Coxele şi în cea mai mare parte şi femurele, sînt negre, brune, sau
          galbene-cărămizii ........................................................27
26  (25) Picioarele sînt în întregime de culoare galbenă deschis, afară de baza
          proximală a coxelor, care este întunecată. Antena este brună, cu
          3 sau 4 articole bazale galbene.........................        glandiîormis
                                                                    generaţie sexuată
27  (28) Antena este de culoare cărămizie închis, cu partea distală aproape
          neagră. Faţa şi gura sînt de culoare brună .................................
                                                                    3. N. minutulus generaţie agamă
28  (27) Antena este brună, clipeul galben-roşcat, faţa neagră. Mesonotul
          neted, păros la partea anterioară şi pe laturi. Scutelul are puncte
          împrăştiate şi este păros ..............................     ^       saliens
                                                                    generaţie agamă
                                            cîc?
1    (2) Gheara prezintă un dinte suplimentar. Antena este subţire          sau foarte
          subţire. Articolul 2 al antenei este   cel puţin tot atît de     lung cît şi
          de gros şi fără ridicături. Celula     radială este deschisă       la partea
          anterioară............................................................... 3
2    (1) Gheara este simplă ........................................................ 9
60
MIHAIL A. IONESCU
3   (4)       Primul segment abdominal este în formă de peţiol şi are culoarea gal-
         benă, fiind aproape de 3 ori mai lung decit gros şi cu o lungime egală cu 2, 3 sau 3 4 din lungimea coxei perechii a 3-a de picioare. Aripile anterioare sînt puternic brunificate. .6. N. (Spathegaster) fumipennis
4   (3)                Primul segment abdominal este mai scurt; treimea terminală a
         aripii este hialină, sau puţin brunie................................... 5
5   (6)            Primul segment abdominal este în formă de peţiol şi este vizibil
         mai lung decît gros. Prima celulă cubitală preiintă proximal o pată brună ................................................................. 7
6   (5)          Primul segment abdominal este tot atît de lung cît şi de gros, sau
         lungimea lui abia ajunge cît grosimea. Antena este brună, iar proximal mai mult sau mai puţin galbenă. Fruntea este fin rugoasă,
         aripile hialine....................... *N* (Spathegaster) laeviusculus
                                                         generaţie sexuată
7   (8)         Mesonotul este puţin coriaceu şi în parte încreţit, în parte neted.
         Şanţurile parapsidale adesea neprecise. Fruntea coriacee. Scutelul este lucitor şi uşor coriaceau. Antena brună, cu primele două articole galbene .. ;.........................8. N. (Spathegaster) quercus-baccarum
8   (7)            Mesonotul este neted, fără şanţuri parapsidale. Antena brună, cu
         articolele 1—3 galbene. Fruntea este aproape netedă. Scutelul este neted ................................9. N. (Spathegaster) numismalis
9   (10) Antena este destul de groasă; articolul 2 al antenei         este ceva mai
         gros decît lung. Articolul 3 este scobit în jumătatea      bazală şi are o
         ridicătură. Şanţul obrajilor este foarte pronunţat. Celula radială este adesea închisă ...................................... 1. N. aprilinus
10  (9)  Antena este subţire san foarte subţire. Articolul 2        al antenei este
         cel puţin tot atît de lung cît şi de gros. Articolul 3 nu  are ridicătură.
         Celula radială este deschisă la partea anterioară.... 5. N. glandiformis
                  1. Subgenul Neuroterus Kinsey, 1923
            1.        Neuroterus (Neuroterus) aprilinus (Giraud), 1859 1679 Malpighi, Anat. Plant., vol. 2. p. 30.
     1859 Spathegaster aprilinus Giraud, Verh. Ges. Viena, voi. 9, p. 363.
     1882 Neuroterus aprilinus Mayr, p. 37.
     1910 Neuroterus aprilinus Kieffer şi Dalia Torre, p. 321.
     Generaţie sexuată. Corpul negru mat. Capul cu aspect fin coriaceu aproape mat. Şanţurile obrajilor sînt clare,        la  mascul foarte pronunţate.
Antena la femelă are 14 articole, este destul       de groasă, de culoare   neagră.
CYNIPINAE
 61
Articolul 2 este ceva mai gros decît lung. Antena la mascul are 15 articole şi este de culoare brună; articolul 3 este scobit în jumătatea proximală, scobitura terminîndu-se la mijlocul articolului, printr-o mică ridicătură. Mesonotul are aspect fin coriaceu şi este destul de lucios. Şanţurile parapsidale merg pînă la partea anterioară, dar sînt foarte puţin adînci şi puţin vizibile. Scutelul este foarte fin încreţit, mat, avînd la partea anterioară
o  impresiune în formă de arc. Segmentul median prezintă un cîmp mijlociu rotund, mărginit de o cută aproape circulară. Aripile sînt hialine, nervurile foarte groase, brune-negre şi cu marginea neagră. Celula radială este întotdeauna închisă la partea proximală şi adesea şi la partea anterioară. Picioarele la femelă sînt brune închis, iar jumătatea distală sau treimea distală a femurelor, tibiilor şi tarselor, sînt de culoare galbenă ca lutul. Picioarele la mascul sînt galbene ca lutul, cu coxe negre-brune, femurele brune în jumătatea proximală. Ghearele sînt simple. Abdomenul este negru lucios şi are forma de bob de linte; la femelă este aproape sesil, triunghiular, mai înalt decît lung; la mascul este pedunculat. Ovipozitorul este scurt. Oul este de 2 ori mai lung decît gros ; pedunculul oului este scurt, numai de 1,5 ori mai lung decît oul.
     Lungimea: femela 2,5—2,8 mm, masculul 2,1—2,8 mm.
     Băspîndire geografică. Anglia, Olanda, Franţa, Europa centrală şi sudică, Asia Mică.
     In R.P.R. în regiunile Galaţi, Bucureşti, Stalin.
     Produce gale pe mai multe specii de Quercus. Gala este reprezentată printr-un mugure umflat, foarte mult alungit, cărnos, verzui ; pe suprafaţa galei se află mai mulţi solzi caduci. Gala conţine în interior mai multe camere despărţite între ele prin pereţi subţiri; numărul acestor camere poate să ajungă la 5. în fiecare cameră se dezvoltă o insectă. Gala se dezvoltă de timpuriu primăvara, îneît la sfîrşitul lunii aprilie şi în mai insectele părăsesc gala (fig.26)
In R.P.R. gala a fost citată în mai multe localităţi din regiunile Galaţi şi Bucureşti, de către Marcel Brandza; iar la Oraşul Stalin de C. Henrich.
Generaţia agamă n-a fost citată în R.P.R.
            2. Neuroterus (Neuroterus) lanuginosus Giraud, 1859
     1859 Neuroterus lanuginosus Giraud, p. 351.
     1910 Neuroterus lanuginosus Kieffer şi Dalia Torre, p. 322.
     Generaţie agamă. Corpul negru sau brun închis lucitor. Gura este cel mai adesea neagră; rareori mandibulele sînt roşcate la capătul proximaL
Fig. 26. - Gala de Neuroterus aprilinus (generaţie sexuată) (după Mayr).
62
MIHAIL A. IONESCU
 Obrajii sînt lipsiţi de şanţ, sau prezintă un şanţ foarte superficial. Fruntea şi vertexul sînt punctate, cu aspect coriaceu. Antena e compusă din 14 sau
 15 articole, este mai scurtă decît corpul, subţire, de culoare brună-neagră-Articolul 2 este cel puţin tot atît de lung cît şi de gros. Mesonotul este neted
 şi lucitor. Şanţurile parapsidale sînt bine pronunţate mergînd de la partea posterioară a mesonotului pînă dincolo de mijloc. Scutelul1 este neted şi lucios. Aripile sînt hialine, cu nervuri brune şi celula radială deschisă. Picioarele sînt de culoare brună-negricioasă, cu articulaţiile şi tarsele brune, pînă la cărămizii. Coxele sînt adesea negre ; picioarele-anterioare sînt adesea de culoare cărămizie închis; tibiile sînt cel mai adesea brunii, rareori galbene ca lutul. Ghearele sînt. simple.
      Lungimea: 1,9—2,2 mm.
      Răspîndire geografică. Italia, Sicilia? Austria, R. P. Ungară, R. P. F. Jugoslavia,. Asia Mică.
      în R.P.R. în regiunile Galaţi şi Bucureşti.
      Produce gale pe speciile de Quercus. Gala se formează pe faţa inferioară a frunzei; ea este lenticulară, turtită, cu diametrul de 4—5 mm, avînd înălţimea d& 3—4 mm. Ea este acopertiă cu peri foarte deşi, fini, lungi şi mătăsoşi, de culoare albă-cenuşie la început, apoi cu nuanţă roză, roşie şi uneori albăstrie. în mijlocul său gala are o adîncitură de la care încep să se îndrepte perii spre exterior. Deseori aceste;*gale sînt grupate mai multe la un loc. Peretele galei este subţire, iar'în interior gala conţine o singură cameră.
 Gala apare  în septembrie   şi      cade de pe frunză în octombrie. Insecta iese din
 gală în primăvara următoare în martie-aprilie (fig. 27)
      Citată în R.P.R. de către Marcel Brandzaîn mai multe localităţi din regiunile Galaţi şi Bucureşti. Comună în pădurile din jurul Bucureştilor (M. A. I o n e s c u).
Fig. 27. — Gale de Neuroterus lanuginosus (după Giraud).
CYNIPINAE
63
              3. Neuroterus (Neuroterus) minutulus Giraud, 1859
       1859 Neuroterus minutulus Giraud, vol. 9, p. 353.
       1867          Cynips macropterus Kaltenbach, Yerh. Ver. Rheinlande, vol.  24,  p. 67.
       1901      Neuroterus minutulus Kieffer, vol. 7, p. 672.
       1910       Neuroterus minutulus Kieffer şi Dalla Torre, p. 323.
       Generaţie agamă. Culoarea corpului neagră ;             corpul neted   şi foarte  lu-
 citor, cu faţa şi gura de culoare brună. Vertexul este neted şi lucios. Antena de culoare cărămizie închisă, cu partea de la vîrf aproape neagră. Mesotoracele şi scutelul sînt netede şi lucitoare. Şanţurile parapsidale sînt slab dezvoltate. Picioarele sînt de culoare cărămizie închis. Partea mijlocie a femurelor posterioare este aproape neagră.
 Lungimea: 1 mm.
 Răspîndire geografică. Austria, R.P. Ungară,
 Italia.
 în R.P.R. la Comana şi Cernica (reg.
 Bucureşti).
 Produce gale pe Quercus cerris. Gala este una dintre cele mai mici gale, avînd diametrul numai de 1,2—1,6 mm. Ea se formează pe faţa superioară sau inferioară a frunzei, pe nervurile laterale şi are forma sferică. Suprafaţa sa este acoperită cu mici tubercule, ca nişte broboane dese. La început are culoarea albă, apoi devine verde galbenă; culoarea tuberculelor de pe suprafaţă devine roşie. Gala este complet dezvoltată în octombrie.
 Biologia insectei nu se cunoaşte (fig. 28, A).
 în R.P.R. a fost citată la Comana (reg. Bucureşti), de către I. B o r c e a în colecţia dr. Marcel Brandza la Comana ; comună în pădurea Cernica (reg. Bucureşti), leg. M. A. I o n e s c u.
 4. Neuroterus (Neuroterus) saliens (Kollar), 1857
 1857 Cynips saliens Kollar, Verh. Ver. Wien, vol. 7, p. 516.
 1859 Neuroterus saltans Giraud, vol. 9, p. 351.
 1867 Cynips saltans Kaltenbach, Verh. Ver. Rhein-lande, vol. 24, p. 66.
 1901 Neuroterus saltans Kieffer, vol. 7, p. 669.
 1910 Neuroterus saliens Kieffer şi Dalla Torre, p. 323.
                                    Fig. 28. — A, gale de Neuroterus minutulus; B, gale de Neuroterus saliens (după Giraud).
     Generaţie agamă. Culoarea corpului este neagră, deseori brună, lucitoare. Capul este de obicei brun, gura şi obrajii fiind în parte de culoare brună*
 64
 MI HAI L A. IONESC.U
ruginie. Obrajii sînt lipsiţi de şanţ, sau prezintă şanţ foarte superficial. Fruntea este netedă şi puternic lucitoare şi numai cu un măritor foarte puternic se vede fin încreţită şi cu aspect coriaceu. Clipeul este galben-roşu. Antena din
14  articole, subţiri de culoare brună. Articolul 2 este cel puţin tot atît de lung cît şi de gros. Articolele 2 şi 3 sînt de culoare cărămizie închis. Toracele este adesea brun. Tegula este brună-ruginie. Mesonotul este neted şi lucios iar în apropiere de marginea anterioară şi de marginile laterale este vizibil păros. Şanţurile parapsidale lipsesc, sau se văd ca nişte urme. Scutelul este glabru, sau numai foarte puţin şi fin păros ; el este punctat. Aripile sînt hialine. Celula radială este deschisă. Coxele şi cea mai mare parte a femurelor, sînt de culoare, neagră sau brună ; articulaţiile şi tarsele sînt galbene. Tibiile, mai ales cele posterioare, sînt foarte adesea brunii. Ghearele sînt simple. Abdomenul este adesea de culoare brună.
      Lungimea: 1,7 —1,8 mm.
      Răspîndire geografică. Austria, R.P. Ungară, Italia, Sicilia, Spania, Portugalia.
      In R.P.R., în regiunile Galaţi şi Bucureşti.
      Produce gale pe specii de Quercus. Galele au forma fusiformă, sînt mici de 2—3 mm şi sînt înşirate mai multe la rînd pe faţa inferioară a frunzei în lungul nervurii principale, rar pe nervurile laterale sau pe peţiolul frunzei, sau pe scoarţa vîrfurilor ramurilor tinere. Gala este netedă. Ea are la început culoarea verde palid, apoi devine mai mult sau mai puţin roşie. Pereţii săi sînt subţiri şi tari ; în interiorul galei se află o singură cameră larvară. Galele apar în luna septembrie, se desprind de pe frunze şi cad în luna octombrie. Insecta apare în aprilie sau octombrie în anul următor (fig. 28, B).
      în R.P.R. citată de Marcel Brandza în mai multe localităţi din regiunile Galaţi şi Bucureşti
            5. Neuroterus (Neuroterus) glandiformis (Giraud), 1859
      1859 Spathegaster glandiformis Giraud, p. 365.
     1867 Cynips (Spathegaster) glandiformis Kaltenbach, Verh. Ver. Rheinl., voi. 24, p. 69.
      1882 Neuroterus glandiformis Mayr, p. 42.
      1910 Neuroterus glandiformis Kieffer şi Dalia Torre, p. 325.
      Generaţie sexuată. Corpul este negru, şi lucitor. Capul este neted şi lucios şi apare fin punctat văzut cu un măritor puternic. Gura, palpii şi mandibulele sînt de culoare galbenă-cărămizie. Obrajii nu au şanţ sau au şanţ foarte puţin adînc ; fruntea este foarte fin încreţită ca pielea, destul de puter-
CYNIPINAE
 65
nie lucitoare. Antena la femelă are 14 articole ; ea este subţire şi de culoare brună. Articolele 1—4 sînt de culoare galbenă-cărămizie ; articolul 2 este cel puţin tot atît de lung cît şi de gros ; articolul 3 este cel puţin de 4 ori mai lung decît gros. Articolele 11 — 13 sînt vizibil mai lungi decît groase. Antena la mascul are 15 articole şi este de culoare brună. Articolele 1—3 sînt de culoare galbenă sau gălbuie; articolul 3 este destul de puternic încovoiat. Toracele este neted şi lucitor, tegula galbenă-cărămizie. Mesonotul este glabru şi lucitor sau aproape glabru; in apropiere de marginea anterioară şi de marginile laterale este fin încreţit ; la mascul, neted şi foarte lucitor. Şanţurile parapsidale lipsesc sau se recunosc numai ca urme. Scutelul este aproape glabru puţin lucitor, evident punctat, cu aspect coriaceu. Aripile hialine, cu celula radială deschisă. Picioarele sînt galbene la mascul; la femelă sînt galbene deschis, afară
de pata proximală a coxe-                 29. — Gale de Neuroterus glandiformis
lor, care e mai închisă.                         (după    Giraud).
Gheara este simplă, fără
dinte suplimentar. Abdomenul         la femelă este aproape  sesil  şi   de culoare
neagră ; la mascul este pedunculat      şi de culoare galbenă-cărămizie.     Primul
segment abdominal la mascul         are forma  de peduncul,  este  tot atît de lung
cît şi de lat, sau abia tot atît     de lung.
      Lungimea: femela 2,1—2,2 mm, masculul 1,8—2,2 mm.
      Răspîndire geografică. Austria, R. P. Ungară, Italia, Portugalia.
      In R.P.R. la Comana (reg. Bucureşti).
      Produce gale pe specii de Quercus. Gala apare în acelaşi timp cu primele frunze. Ea are forma foarte asemănătoare cu fructul tînăr de Quercus cerris. Este de mărimea unui bob de mazăre, sau cît o alună şi se poate confunda după înfăţişarea sa, cu o ghindă tinără de Quercus cerris şi cupa sa. Partea
 5  — c. 230
 66
MIHAIL A. IONESCU
 corespunzătoare ghindei este verde, puţin convexă şi cu un orificiu la mijloc cea corespunzătoare cupei ghindei este acoperită cu expansiuni solzoase ca şi cupa de la Quercus cerris. Are culoarea verde şi roşie. In interior, toată gala este o masă cărnoasă, în aceasta aflîndu-se mai multe camere, fiecare cu cîte o insectă. Gala provine din transformarea unui fruct tînăr de Quercus; ea se află prinsă de ramură printr-o codiţă scurtă. Este complet dezvoltată în luna mai, iar insecta apare în mai sau iunie (fig. 29).
       în R.P.R., citată de I. B o r c e a la Comana (reg. Bucureşti).
                     2.         Ştibgenul Spathegaster Kinsey, 1923 6/ Neuroterus (Spathegaster) fumipennis Marshall, 1867
       1841 Spathegaster tricolor Hartig, p. 341.
       1867 Spathegaster fumipennis Marshall.
       isik Cynips tricotpr Kaltenbach, Pflanzenfeinde, p. 791.
       1882 Neuroterus tricolor Mayr, p. 38.
       1910 Neuroterus tricolor Kieffer şi Dalla Torre, p. 313.
       1952 Neuroterus (Spathegaster) fumipennis Weld.
       Generaţie sexuată. Culoarea capului este neagră. Capul are aspect coriaceu ; obrajii prezintă şanţ pronunţat. Antena femelei are 15 articole, este puţin mai scurtă décît corpul, subţire, filamentoasă, de culoare brună-neagră. Articolele 1 şi 2 sînt de culoare galbenă sau galbenă-brună, tot aşa ca şi articolul 3 la partea proximală. Articolul 2 este cel puţin tot atît de lung cît şi de gros, articolul 3 este foarte alungit, dublu de lung faţă de articolul 4, iar acesta este cu mult mai lung decît articolul 5. Antena la mascul este mai lungă decît corpul, subţire sau foarte subţire, de culoare brună, cu cele două articole bazale de culoare galbenă. Articolul 3 este foarte lung, drept şi nescobit. Mesonotul la femelă are aspect coriaceu, fin încreţit, uşor lucitor ; la mascul este bine încreţit şi lucitor. Şanţurile parapsidale sînt foarte fine. Scutelul este gros încreţit. Segmentul median prezintă 2 pete galbene-brune. Aripile, cel puţin în treimea distală, sînt puternic brunificate. Celula cubitală şi cea radială au cîte o pată mai întunecată. Celula radială este deschisă. Picioarele sînt galbene, iar ghearele bidentate. Abdomenul femelei este foarte scurt pedunculat; în treimea anterioară este de culoare galbenă iar deasupra şi pe laturi este galben-brun. La mascul, segmentul 1 abdominal, care are forma de peduncul, este aproape de 3 ori mai lung decît gros^şi tot atît de lung cît 2/3 sau 4/3 din coxa picioarelor posterioare. Abdomenul la mascul este foarte mic, mai lung decît înalt, aproape complet turtit lateral, cu formă triunghiulară; în partea anterioară este colorat galben-brun. Ovipozitorul scurt.
CYNIPINAE
67
     Lungimea: femela 2,4—2,5 mm, masculul 2—2,4 mm.
     Kăspîndire geografică. Germania, Austria, Anglia, Franţa, Spania, Italia, Portugalia.
     în R.P.R. în regiunile Iaşi, Bacău, Bucureşti, Piteşti.
     Produce gale pe specii de Quercus. Gala se formează pe partea inferioară a frunzei, dar traversează frunza şi pe faţa superioară, unde apare ca un mic disc. Gala este foarte suculentă, are diametrul de 4—6 mm.
Suprafaţa galei este de culoare albicioasă sau verzuie şi este acoperită cu peri rari, lungi, simpli sau uneori ramificaţi, drepţi, de culoare albicioasă sau roşcată. Forma galei este complet sferică şi în interior conţine o singură cameră.
Gala este complet dezvoltată în luna iunie, iar insecta apare în iunie sau iulie (fig. 30).
în R.P.R. a fost citată de I. B o r c e a în regiunile Iaşi, Bacău, Bucureşti, Piteşti, iar de C. Henrich la Sibiu (reg. Stalin).
           6 a. Neuroterus (Spathegaster) fumipennis (Hartig), 1841
      1841   Neuroterus fumipennis Hartig, p. 339.
      1863 Spathegaster varius Schenck, Jahrb. Ver. Nassau, voi. 1748, p, 206.
      1877 Cynips fumipennis Thomson, Opuse, ent., voi. 8, p. 789.
      1952 Neuroterus (Spathegaster) fumipennis Weld.
      Generaţie agamă. Culoarea corpului este neagră ; capul are aspect coriaceu. Obrajii prezintă un şanţ pronunţat. Antenele sînt subţiri, cu articolul 2 cel puţin tot atît de lung cît şi de gros. Articolele 2 şi 4 sînt de culoare galbenă-roşcată; tegula de asemenea. Mesonotul este încreţit şi are aspect coriaceu. Şanţul median este scurtat posterior. Şanţurile parapsidale sînt foarte pronunţate, precis limitate, fine, convergente la partea dinapoi. Aripile sînt puternic brunificate, mai ales în treimea distală. Nervurile sînt negre. Celula radială este deschisă, şi are o pată brună. Picioarele sînt de culoare galbenă-roşcată ; ghearele sînt bidentate. Culoarea abdomenului este galbenă în treimea anterioară, petele laterale fiind gălbui-ruginii. Ovipozitorul este foarte lung. Oul de de 1,5 ori mai lung decît lat, avînd un peduncul foarte lung.
      Lungimea: 1,9—2,4 mm.
  Fig. 30. — Gale de Neuroterus ( Spathegaster)      fumipennis,
  (generaţie sexuată) ; a, secţiune în gală (după Kieffer).
68
MIHAIL A. IONESCU
      Răspîndire geografică. Aproape în toată Europa, în R.P.R. la Sibiu (reg. Stalin).
      Produce gale pe multe specii de Quercus. Gala se formează pe faţa inferioară a frunzei şi este fixată într-un singur punct. Este mică, avînd un diametru de 3 mm, culoarea sa fiind galbenă brunie sau roşcată. Marginile galei sînt obtuze şi nu se lipesc de frunză; numai în mijloc gala este puţin ridicată. Suprafaţa galei este presărată cu peri scurţi, ruginii, grupaţi în steluţe; pe faţa, de dedesubt are peri mai rari şi excepţional nu are peri. Gala este totdeauna lipsită de pete mici albe, punctiforme, pe margine, aşa cum se găseşte la Neuroterus quercus-baccarum, generaţia agamă (Neuroterus lenticularis) cu care se aseamănă foarte mult. Gala este complet dezvoltată toamna tîrziu. Insecta apare în aprilie şi mai în anul următor (fig. 31).
      In R.P.R. la Sibiu, dar cu răspîndire probabilă în aceleaşi locuri cu forma sexuată.
          7. Neuroterus (Spathegaster) laeviusculus (Schenck), 1863
      1863 Neuroterus laeviusculus Schenck, voi. 17 — 18, p. 190.
      1870 Neuroterus pezizaeformis Schlechtendal, Ent. Zeit. Stettiv., voi. 31, p. 384.
      1874 Cynips (Neuroterus pezizaeformis Kaltenbach, Pflanzenfeinde, p. 671.
      Generaţie agamă. Culoarea generală neagră. Mandibulele sînt roşii-brune. Obrajii au şanţ pronunţat. Fruntea şi vertexul sînt potrivit de lucioase şi au aspect coriaceu. Palpul maxilar este format din 3 articole. Articolul
1  este de 3 ori mai lung decît gros, ceva mai lung decît articolul 3 şi de
2  ori mai lung decît articolul 2. Palpul labial biarticulat ; articolul 1 este de două ori mai lung decît gros, ceva mai lung decît articolul 2. Antena compusă din 15 articole, este subţire, de culoare brună-neagră ; articolele 1—3 sînt gal-ben-brune pe partea de dedesubt. Articolul 2 este cel puţin tot atît de lung cît şi de gros. Articolul 4 este de 6—7 ori mai lung decît gros, ceva mai lung decît articolul 3; următoarele articole sînt treptat mai scurte. Articolul 14 abia este mai lung decît gros, iar ultimele două articole sînt mai mult sau mai puţin concrescute ; ultimul articol este mic, de formă conică. Tegula este galbenă-brună. Mesonotul este puternic lucitor, fin încreţit, pe alocuri aproape neted; cel puţin anterior şi pe laturi, este fin încreţit. Mesopleurele sînt striate în lung. Şanţurile
Fig. 31. — Gale de Neuroterus (Spathegaster) fumipennis (generaţie agamă) ; a, secţiune în gală (după Kieffer).
CYNIPINAE
69.
parapsidale sînt mai mult sau mai puţin scurtate. Scutelul este foarte lucios, în cea mai mare parte neted, cu unele striaţiuni longitudinale şi cu puncte împrăştiate la partea posteriaoră şi pe laturi. Aripile sînt hialine. Nervurile au nuanţă brună. Celula radială este deschisă. Picioarele au culoarea brună predominantă. Trochanterele şi coxele sînt negre, distal galbene-brune.
Articulaţiile şi adesea tibiile şi tarsele anterioare sînt de culoare galbenă ca lutul. Abdomenul este puternic comprimat, cu muchie ascuţită, foarte înalt, mare ; văzut lateral, el are forma ovală. Abdomenul este mai lung decît capul şi toracele împreună. Culoarea sa este în întregime neagră sau brună închis. Oul este de 1,5 ori mai lung decît gros. Pedunculul oului este foarte lung, cam de 12 ori mai lung decît oul.
Lungimea: 2—3 mm.
Răspîndire geografică. Suedia, Anglia, Olanda, Belgia, Franţa, Europa centrală şi sudică, nordul Africii, Asia Mică.
In R.P.R. în regiunile Bacău, Bucureşti, Ploieşti, Stalin.
Produce gale pe multe specii de Quercus. Galele se formează atît pe faţa inferioară a frunzei, cît şi pe cea superioară. Forma fixată pe frunză într-un singur
                        Fig. 32. —A, B, C, gale de Neuroterus (Spathegaster ) quercus-baccarum (generaţie agamă) ; D,E,F, Neuroterus (Spathegaster) laevisculus (generaţie agamă) (după Giraud),
                                     galei este ca a unui bob de linte, şi este punct. Gala este turtită şi plană pe ambele feţe ; numai în mijlocul feţei superioare are o ridicătură ca un gurgui ; marginile sale nu sînt lipite de frunză ci sînt mai mult sau mai puţin ridicate. Diametrul galei este de 4 mm. Are culoarea albă palidă sau purpurie. Suprafaţa galei este glabră şi numai rareori prezintă cîţiva peri grupaţi stelat. Gala este complet dezvoltată în luna septembrie şi cade. Insecta apare în martie şi aprilie în anul următor (fig. 32, D, E, F).
    în R.P.R. citată în colecţia M. B r a n d z a, de la Mînăstirea Neamţ şi Slănicul Moldovei (reg. Bacău) ; Buftea, Săbăreni, Andronache, Tinoasa
 70
 MIHAIL A. IONESCTT
(reg. Bucureşti); Cernica, şi Pasărea (reg. Bucureşti), de M. A. Ionescu; la Sibiu (r. Sibiu, reg. Stalin) ; la Valul Traian şi Murîatlar (reg. Constanţa), de M. A. Ionescu.
      Generaţia sexuată nu a fost citată în R.P.R.
8. Neuroterus (Spathegaster) quercus-baccarum quercus-baccarum (L.), 1758
      1737 Réaumur, Mém. Ins., vol. 3, p. 440.
      1758 Cynips quercus-baccarum (part.), Linné, p. 553.
      1840 Cynips interruptrix Hartig, p. 207.
      1882 Neuroterus baccarum Mayr, p. 38 — 42.
      1894 Dryophanta pseudosticha Küstenmacher, Jahrb. wiss. bot., vol. 26, p. 82.
      1910 Neuroterus quercus-baccarum quercus-baccarum Kieffer şi Dalla Torre, p. 317.
      1952 Neuroterus (Spathegaster) quercus-baccarum Weld.
      Generaţie sexuată. Culoarea generală neagră. Obrajii au şanţ pronunţat ; fruntea cu aspect coriaceu. La femelă antena este ceva mai lungă decît capul şi toracele împreună, este subţire, uşor îngroşată spre capăt. Culoarea antenei este brună, cu primele 2—4 inele galbene; articolul 2 este cel puţin tot atît de lung cît şi de gros; articolul 3 este subţiat, mai mult alungit. Antena la mascul este foarte subţire, filiformă, cam tot atît de lungă cît şi corpul ; primele 2 articole sînt galbene. Articolele antenei sînt cilindrice şi legate strîns unul de altul. Mesonotul are aspect coriaceu, este în parte neted şi foarte lucitor, fiind des striat şi încreţit lîngă şanţurile parapsidale cel puţin în partea anterioară. Şanţurile parapsidale sînt bine precizate, mai mult sau mai puţin scurtate, la mascul în cea mai mare parte neclare. Scutelul este fin încreţit şi lucios sau aproape neted ; la mascul este lucios şi cu oarecare aspect coriaceu. Aripile rareori sînt hialine; nervurile sînt de culoare brună deschis sau brună închis, tivite lat cu brun ; median are o pată brună, iar celula radială este deschisă. Prima celulă cubitală prezintă o pată brună. Picioarele sînt galbene; coxele sînt în întregime brune, sau numai în jumătatea proximală ; femurele, tibiile şi tarsele sînt mai mult sau mai puţin brune. Ghearele sînt bidentate. Abdomenul văzut lateral, este rotunjit sau oval, în întregime negru sau brun închis. La femelă abdomenul este puternic comprimat către capătul posterior şi este mai înalt decît lung; la mascul este vizibil pedunculat, foarte mic şi foarte comprimat, plan. Pedunculul este mai lung decît gros şi ceva mai lung decît coxele posterioare. Tariera este scurtă. Oul aproape sferic, cu 1/3 mai lung decît gros, pedunculul oului fiind cu 1/3 mai lung decît oul.
      Lungimea: femela 2,5—2,8 mm, masculul 2,7—2,9 mm.
      Răspîndire geografică. Toată Europa, nordul Africii, Anatolia.
CYNIPINAE
 71
      In R.P.R. în regiunile Iaşi, Constanţa, Ploieşti, Bucureşti.
      Produce gale pe multe specii de Quercus. Gala se formează pe frunză şi are forma sferică; cea mai mare parte a galei apare pe faţa inferioară ja frunzei, iar pe faţa superioară trece numai o mică porţiune din gală, ca un
            Fig. 33.— Gale de Neuroterus (Spathegaster) quercus-baccarum (generaţie sexuată) (după Giraud).
disc. Gala seamănă bine ca mărime şi culoare cu un bob de strugure; e de culoare verde-albicioasă, translucidă, cu un diametru de 4—5 mm. Este glabră sau la speciile păroase de Quercus prezintă şi ea nişte perişori simpli. Gala are peretele gros şi este foarte suculentă. In interior cuprinde o singură cameră larvară, fără gală internă. Gala se formează tot atît de frecvent şi pe amenţii masculi şi atunci este mai mică, cu un diametru de 3—4 mm, avînd adesea culoarea roşiatică. Gala apare în mai şi este complet dezvoltată în iunie, cînd apare şi insecta (fig. 33).
 72
MI H AIL A. IONESCU
       în R.P.R. citată de Marcel Brandza la Fărăoani şi Sihlea (reg. Galaţi) ; Cocioc, Comana, Buftea (reg. Bucureşti) ; de către I. B o r c e a la Murfatlar (reg. Constanţa) şi Hîrşova-Vaslui (reg. Iaşi) ; la Săbăreni, Cernica, Pasărea, de M. A. Ionescu.
8 a. Neuroterus (Spathegaster) quercus-baccarum quercus-baccarum (L.), 1758
       1679 Malpighi, Anat. Plant., vol. 2, p. 26.
       1785 Diplolepis flavipes Fourcroy, Ent. Paris, p. 382.
       1791  Diplolepis lenticularis Olivier, Enc. méth., vol. 6, p. 281.
       1793  Cynips longipennis Fabricius, Ent. syst., vol. 2, p. 104.
       1840 Neuroterus malpighii Hartig, p. 192.
       1910 Neuroterus quercus-baccarum, quercus-baccarum Kieffer şi Dalla Torre, p. 318. 1952 Neuroterus (Spathegaster) quercus-baccarum Weld.
       Generaţie agamă. Corpul negru şi lucitor. Capul negru ; cercul din jurul ochilor este adesea roşu. Obrajii prezintă şanţ pronunţat. Antena este compusă din 15 articole, este subţire şi de culoare brună, cu primele 2—4 articole de culoare galbenă. Exemplarele de la Cernica au numai articolele 1 şi 2 de culoare galbenă, restul antenei fiind brună ; sînt şi numeroase exemplare cu toată antena, inclusiv articolele 1 şi 2 brune, după cum tot între exemplarele de la Cernica sînt unele mici, care au culoarea corpului în întregime neagră şi a antenelor şi a picioarelor. Al doilea articol al antenei este cel puţin tot atît de lung cît şi de gros. Articolul 3 este mai scurt decît articolul 4 şi ceva mai lung decît articolul 5. La                         exemplarele
       de la Cernica, articolul 3 este mai lung şi nu        mai  scurt   decît
       articolul 4 şi acest caracter se menţine constant la toţi indivizii (fig. 34). Mesonotul este neted în mijloc şi puternic lucitor; în partea posterioară şi la şanţurile parapsidale este vărgat des şi încreţit sau striat, adesea cu dungi roşii în lung. Şanţurile parapsidale sînt puţin pronunţate, fiind scurtate anterior. Scutelul este lucitor, mai mult sau mai puţin încreţit. La exemplarele de la Cernica scutelul este rugos pe partea superioară şi striat longitudinal pe părţile laterale. Aripile sînt hialine, cu cîte o mică pată brună pe nervura mediană şi pe celula 1 cubitală. Celula radială este Fig. 34. — Neu-   deschisă. Picioarele sînt galbene, cu coxele aproape în
ggj                 întregime brune, sau numai în jumătatea proximală. Femu-
baccarum (gene-     rele sînt negricioase ; ghearele bidentate. La exemplarele de
raţie agamă), ]a Cernica unele au picioarele de culoare galbenă roşcată articolele 1-4 ale                                                       ? .  ,     ,
antenei (orig )     în cele mai multe cazuri ; altele au picioarele brune
CYNIPINAE
7a
aproape negre, altele chiar complet negre. Abdomenul văzut lateral, este rotunjit sau oval. Este de culoare neagră în întregime, sau brun închis. Tariera este foarte lungă, mai lungă decît abdomenul. Oul este de 1,5 ori mai lung decît gros, iar pedunculul oului de 5 ori mai lung decît oul.
      Lungimea: 2,5—2,8 mm.
      Răspîndire geografică. întreaga Europă, nordul Africii, Asia Mică.
      în R.P.R. aproape în toată ţara.
      Produce gale pe multe specii de Quercus. Gala se formează întotdeauna pe faţa inferioară a frunzei. Ea are forma unui bob de linte şi este turtită. Are diametrul de 5—6 mm.
Este de culoare albicioasă-gălbuie, palidă, roşcată uneori.
Faţa superioară a galei este puţin ridicată, ca un con obtuz, cu marginile subţiate şi lipite                                                     ^
de limbul frunzei ; pe această faţă prezintă peri scurţi, brun-roşcaţi, aşezaţi stelat. Faţa inferioară a galei este plană, glabră şi prezintă pe margine puncte albe. Gala este complet dezvoltată toamna şi cade de pe frunză pe pămîntul din pădure în luna octombrie. La
o  gală cu diametrul de 6 mm,
grosimea în mijloc este numai                   Secţiuiii în gala de Neuroterus (Spathe-
®                J             i ·  gaster)   quercus-baccarum  (generaţie agama) ; A,
de 1,2 mm, gala este deci                      toamna; B, primăvara (orig.).
foarte turtită. Această gală
conţine în interior o larvă foarte mică, greu de observat. Gala căzută pe pămînt umed se umflă şi îşi continuă dezvoltarea în timpul iernii, ia o formă biconvexă, aproape sferică, iar în interiorul său larva creşte şi se măreşte. Primăvara, aceeaşi gală are diametrul de 4,8 mm, iar grosimea de 3,1 mm, devenind astfel aproape globuloasă. în această gală larva ajunge la maturitate în camera larvară, iar insecta apare în luna martie (fig. 32, A,B,C şi fig. 35).
      în R.P.R. citată de I. B orc ea în. numeroase localităţi din ţară; în regiunea Cluj de Al. Borza şi M. G h i u ţ ă ; în regiunea Craiova de M. A. Ionescu; foarte comună în toate pădurile pe speciile de Quercus (M. A. Ionescu). Uneori aceste gale apar în număr foarte mare? ajungînd chiar şi la 500 pê o singură frunză (citat de M. A. Ionescu la Cernica). Comună în regiunea Constanţa (M. A. Ionescu).
 74
MIHAIL A. IONESCU
          9. Neuroterus (Spathegaster)       numismalis (Fourcroy), 1785
      1870 Cynips vesicatrix Schlechtendal,  Ent. Zeit. Stettin, vol. 31, p. 397.
      1871 Spathegaster vesicatrix Mayr, p. 17.
      1882 Neuroterus vesicatrix, Mayr, p. 39.
      1890 Neuroterus vesicator Hieronimus, Jahresb. Schles. Ges., vol. 68, p. 224.
      1910 Neuroterus numismalis Kieffer şi Dalla Torre, p. 319.
      1952 Neuroterus (Spathegaster) numismalis Weld.
      Generaţie sexuată. Culoarea corpului este neagră ; vertexul prezintă strii aciculare; obrajii au şanţ pronunţat. Fruntea la. femelă are aspect fin de piele, iar la mascul este aproape netedă. Antena femelei are 14 sau 15 articole, este subţire şi de culoare brună. Articolul 2 este cel puţin tot atît de lung cît şi de gros şi are culoarea galbenă, ca şi baza articolului 3.       Articolele 5                                            şi 6 sînt tot atît de lungi cît şi de groase. Antena la mascul are 15
articole; articolele 1—3 sînt de culoare galbenă. Mesonotul este neted şi foarte strălucitor. Şanţurile parapsidale lipsesc cel mai adesea. Scutelul de obicei este neted la partea anterioară şi puţin striat ; la mascul este neted. Aripile sînt mai mult sau mai puţin hialine. Prima celulă cubitală la mascul este puţin voalată, cu o nuanţă brună-fumurie. Celula radială este deschisă la partea anterioară. Picioarele sînt de culoare galbenă. Coxele, afară de extremitatea lor distală, precum şi femurele, sînt mai mult sau mai puţin
negre. Trochanterele şi tibiile picioarelor posterioare sînt cele mai adesea brunii. Ghearele sînt bidentate. Abdomenul este în întregime negru sau brun închis; la mascul, primul segment formează un peduncul şi este evident mai lung decît lat.
      Lungimea:      femela 0,9—1,2 mm, masculul
2  mm.
      Răspîndire geografică. Anglia, Germania, Franţa, Portugalia, R. P. Bulgaria, Asia Mică.
      In R.P.R. în regiunea Cluj.
      Produce gale pe specii de Quercus. Gala se formează pe frunză ; ea este circulară, cu diametrul de 2—3 mm şi grosimea de 1—3 mm. Este ca o mică umflătură, de culoare verde deschis, proeminentă şi pe faţa superioară a frunzei şi pe cea inferioară. Pe partea superioară gala este striată radiar, puţin boltită, avînd în mijloc un sfîrc mic; pe partea inferioară gala este plană. Gala este complet dezvoltată în mai, iar insecta apare în iunie (fig. 36).
      In R.P.R. citată de M. Ghiuţă la Cheile Turzii (reg. Cluj).
Fig. 36. — Gale de Neu-roterus (Spathegaster) numismalis (generaţie sexuată) ; a, secţiune în gală (după Kieffer).
CYNIPINAE
75
         9  a. Neuroterus (Spathegaster) numismalis (Fourcroy), 1785
      1679 Malpighi, Anat. Plant., vol. 2, p. 26.
      1737 Réaumur, Mém. Ins., p. 446.
      1785 Cynips numismalis Fourcroy, Ent. Paris, p. 384.
      1870-1871 Neuroterus numismalis Mayr, p. 10.
      1910 Neuroterus numismalis Kieffer şi Dalla Torre, p. 320.
      1952 Neuroterus (Spathegaster) numismalis Weld.
      Generaţie agamă. Corpul de culoare neagră. Obrajii prezintă şanţ pronunţat. Antena este subţire, de culoare brună, cu jumătatea distală uneori galbenă-brună. Articolul 1 este aproape întotdeauna brun; al doilea este cel puţin tot atît de lung cît şi de gros. Mesonotul este foarte fin coriaceu, fără dungi; destul de lucios; cel puţin la partea anterioară şi pe laturi este fin încreţit. Mesopleurele sînt vărgate. Şanţurile parapsidale sînt scurte şi puţin pronunţate. Scutelul abia are aspect coriaceu. Aripile sînt mai mult sau mai puţin hialine în treimea distală; la capătul proximal al primei celule cubitale se găseşte adeseori o pată uşor brunie.
Celula radială este deschisă. Picioarele au culoarea brună sau galbenă-roşie. Ghearele sînt bidentate. Abdomenul, văzut lateral, este rotunjit sau oval, în întregime negru sau brun închis. Spinul ventral nu este îngroşat şi este aşa de scurt îneît abia atinge laturile hipopigiului, sau abia îl depăşeşte puţin. Ovipozitorul este foarte lung.
Lungimea: 2—2,7 mm.
Răspîndire geografică. Toată Europa, cu excepţia nordului.
în R.P.R. în numeroase localităţi din regiunile: Suceava, Iaşi, Bacău, Constanţa, Galaţi,
Ploieşti, Bucureşti, Craiova, Cluj.
Produce gale pe numeroase specii de Quercus.
Gala este fixată pe faţa inferioară a frunzei. Ea este de 2^-3 mm în diametru, este circulară, plană pe faţa inferioară (cea dinspre frunză), iar pe faţa superioară prezintă în mijloc o adîncitură bine pronunţată, marginile galei fiind rotunjite.
Are culoarea brună; pe faţa de deasupra este acoperită cu peri extrem de mici, foarte deşi, mă-tăsoşi, culcaţi, de culoare brună-aurie. Gala este complet dezvoltată în octombrie, cînd cade pe
                                     Fig. 37. — Gale de Neuroterus ( Spathegaster) numismalis (generaţie agamă) (după Giraud).
 76
MIHAIL A. IONESCU
pămîntul din pădure şi îşi continuă dezvoltarea peste iarnă. Larva creşte în acest timp şi primăvara în martie apare din gală, insecta (fig. 37).
      In R.P.R. citată de I. B o r c e a în numeroase localităţi din regiunile Suceava, Iaşi, Bacău, Galaţi, Constanţa, Bucureşti, Ploieşti, Piteşti, Craiova ; de Al. B o r z a şi M. G h i u ţ ă in regiunea Cluj. Comună în toate pădurile cu specii de Quercus (M. A. Ionescu); la Sibiu (reg. Stalin).
            3.  Subgenul Pseudoneuroterus Kinsey, 1923
      10.  Neuroterus (Pseudoneuroterus) macropterus (Hartig), 1843
      1843 Cynips macroptera Hartig, voi. 4, p. 407.
      1870 Dryophanta macroptera Mayr, p. 40.
      1901 Neuroterus macropterus Kieffer, voi. 7, p. 667.
      1910 Neuroterus macropterus Kieffer şi Dalia Torre, p. 322.
      1952 Neuroterus (Pseudoneuroterus) macropterus Weld.
      Generaţie agamă. Corpul negru, destul de păros. Obrajii sînt fără şanţ7 sau cu un şanţ puţin adînc. Antena din 14          articole, subţire, brună-neagră.
Articolul  2 este cel   puţin tot atît de lung cît şi de gros; articolul 3 abia este
mai lung decît articolul 4. Mesonotul şi scutelul sînt acoperite cu peri lungi, deşi, mesonotul prezentînd şi pete glabre, în formă de fîşii. Şanţurile parapsidale lipsesc, sau se văd numai ca nişte urme. Aripile sînt lungi, încă odată €Ît corpul şi hialine. Celula radială este deschisă. Articulaţiile şi mai mult sau mai puţin tibia piciorului posterior, sînt de culoare galbenă-roşie. Ghearele sînt simple. Abdomenul este foarte alungit, subţire, cu muchie ascuţită. Oul sferic, cu pedunculul de 8 — 9 ori mai lung decît diametrul oului (fig. 38 şi 39).
      Lungimea: 2,4—2,8 mm.
      Răspîndire geografică. Belgia, Austria, R. P. Ungară, R. Cehoslovacă, Italia, Asia Mică.
      în R.P.R. în regiunea Bucureşti (M. A. Ionescu).
      Produce gale pe Quercus cerris. Gala este reprezentată printr-o umflătură a ramurii, sau chiar a tulpinii principale la arborii tineri. Această umflătură este fusiformă în general, mai mult sau mai puţin regulată, deseori ovală sau rotunjită. Ajunge la dimensiunea de 15—50 mm lungime şi 10— 15 mm lăţime. Suprafaţa galei este uneori netedă, alteori cu neregularităţi. în interior gala conţine numeroase camere larvare mici, de formă elipsoi dală, situate în ţesutul lemnos. Mai rar gala apare sub forma unei umflături laterale şi atunci conţine numai una sau două celule. Insecta apare din gală
 7
 77
                  Fig. 38. — Neuroterus (Pseudoneuroterus) ^macropterus, capul (orig.).
       Fig. 39. — Neuroterus (Pseudoneuroterus) macropterus, A, aripa anterioară; B, mesonotul şi scutelul; C, gheara (orig.).
78                                 MIHAIL Λ. IONESCU
în luna decembrie din primul an, dar ea este complet dezvoltată în gală încă din cursul lunii octombrie. Mai rar insecta apare din gală în decembrie în anul al 2-lea sau chiar în al 3-lea (fig. 40).
                      Fig. 40. — Gala de Neuroterus (Pseudoneuroterus) macropterus (orig.).
      In R.P.R., citată de M. A. Ionescu pe Quercus cerris în pădurile Cernica, Pasărea, Săbăreni (reg. Bucureşti) ; în pădurile Căscioare-Crevedia şi Tîncăbeşti-Snagov (reg. Bucureşti).
                          2. Genul Cynips Linné, 1758
      1758 Cynips (part.) Linné, p. 343.
      1762 Diplolepis (part.) Geoffroy, Hist. Ins. vol. 2, p. 309.
      1815 Diplolepis Rafinesque, Anal. Nat., p. 126.
      1869  Liodora + Dryophanta Förster, Verh. Ges. Wien, vol. 19, p. 331.
      1910 Diplolepis Kieffer şi Dalla Torre, p. 342.
      1952 Cynips L.H. Weld, p. 318.
      Capul nu este lăţit înapoia ochilor. Obrajii nu prezintă şanţ şi sînt mai scurţi decît jumătatea lungimii ochilor. Şanţurile parapsidale ajung pînă la partea anterioară. Scutelul prezintă la partea anterioară un şanţ, care
CYNIPINAE
79
este mai mult sau mai puţin lat, neîntrerupt, sau neprecis întrerupt ; rareori este precis întrerupt. Segmentul median prezintă cute întotdeauna încovoiate. Aripile sînt ciliate. Celula radială este deschisă la marginea aripii; ea poate fi scurtă, potrivit de scurtă, sau lungă. Ghearele sînt evident bidentate. Abdomenul este mai lung, sau mai înalt.            Tergitul 2 este prelungit înapoi,
aproape întotdeauna, cu      forma de limbă.   Spinul ventral      este cel mult de
2 ori mai lung decît gros.
     Generaţia agamă. Capul şi toracele sînt mult păroase. Antena din 13 articole, cu peri foarte lungi; articolele 3 şi 4 sînt lungi, articolul 3 fiind mai lung decît 4; articolele următoare scad în lungime. Articolul 12 este cel mult de 1,33 ori mai lung decît gros. Toracele este sculptat. Segmentul median prezintă cute potrivit de divergente de sus în jos, cele de jos fiind încovoiate înăuntru. Spinul ventral este acoperit cu peri lungi şi deşi.
     Generaţia sexuată. Corpul este în cea mai mare parte glabru. Capul nu este lăţit înapoia ochilor şi este foarte puţin păros. Antena nu are peri deşi şi lungi. La femelă antena este alcătuită din 14 articole; articolele din porţiunea distală sînt de    aceiaşi grosime, dar evident mai      groase decît articolele 3 şi 4. Articolul 13                                      nu este mai lung decît gros, sau este numai puţin
mai lung. Antena la mascul are 15 articole, este filamentoasă, iar în porţiunea distală ceva mai subţire. Toracele prezintă peri rari. Mesopleurele sînt mai mult    sau mai puţin lucioase. Segmentul median         are 2 cute    mult
înconvoiate în   arc sau în unghii. Picioarele nu prezintă peri lungi şi       deşi.
Abdomenul la mascul este clar pedunculat. Spinul ventral nu este mult păros.
     Produce gale pe specii de Quercus. In Europa se cunosc 7 specii.
         CHEIE DE DETERMINARE A SPECIILOR GENULUI CYNIPS
]   (2) Antenele şi picioarele sînt prevăzute cu peri numeroşi şi foarte lungi.
         Capul   şi toracele sînt roşii-brune, sau mai mult sau   mai puţin brune-
         negre.  Antena din 13 articole. Generaţie agamă.......................... 3
2   (1) Antenele şi picioarele sînt prevăzute cu peri puţini şi scurţi. Capul,
         toracele şi abdomenul sînt negre sau brune întunecat. Mesopleurele sînt netede, glabre şi puternic lucitoare. Generaţia sexuată, de la speciile:. .C. quercus-folii; C. divisa; C. longiventris; C. quercus *)
3   (4) Tergitul 2 abdominal este lung, în formă de limbă, ajungînd pînă
         aproape la partea posterioară a abdomenului'........................... 5
4   (3) Tergitul 2 abdominal este scurt şi mult depărtat de partea poste-
         rioară a abdomenului .................................................. 11
      1) La aceste Cynipinae caracterele anatomice fiind identice, speciile se recunosc după particularităţile biologice) ele producînd gale caracteristice pentru fiecare specie.
 €0
MIHAIL À. IONKSCU
5   (6) întreaga regiune mijlocie a mesonotului este la fel de păroasă. Ante-
         nele sînt brune-negre, cu articolele 1 şi 2 uneori mai mult sau mai
6   (5) Jumătatea posterioară a regiuini mijlocii a mesonotului este netedă
         ca oglinda sau numai foarte puţin păroasă faţă de regiunea anterioară. Antena este brună-neagră, sau proximal roşie-brună...... 5. C. agama
7   (8) Articolul 12 al antenei are lungimea egală cu grosimea. Femurele
         sînt roşii-galbene, adesea cu 1 sau 2 dungi longitudinale late, de cuolare brună........................................................... 9
8   (7) Articolul 12 al antenei este vizibil puţin mai lung decît gros. Femu-
         rele sînt brune ..... ............................... 2. C. longiventris
9   (10) Picioarele sînt cele mai deseori negre şi numai femurele au dungi
         roşii pe partea inferioară.......................... 1. C. quercus-folii
10  (9) Picioarele sînt cele mai deseori roşii-brune. Femurele prezintă dungi
         late roşii-brune pe feţele dorsală şi ventrală.......... 4. C. quercus
11  (12) Articolul 12 al antenei este evident mai lung decît gros. Abdomenul
         este brun-roşu sau roşu-brun............................................ 13
12  (11) Articolul 12 al antenei este tot atît de lung cît şi de gros, sau abia
         mai lung. Abdomenul este brun-negru...................       6. C. corniîex
13  (14) Mesonotul este potrivit de punctat în jumătatea anterioară şi mult
         păros. Mesopleurele sînt potrivit de păroase şi pe o suprafaţă foarte mică lipsite de peri. Lungimea 3—4,5 mm......................   3. C. divisa
14  (13) Mesonotul este mai mult neted în jumătatea anterioară şi puţin
         păros. Mesopleurele sînt mult punctate, avînd adesea o pată mare netedă şi lipsită de peri.................................   7. C. distichâ
                Generaţie sexuată (Spathegaster taschenbergi Schltd.)
      1870  Spathegaster taschenbergi Schltd., Ent. Zeit. Stettin, vol. 31, p. 391. 1874 Cynips (Spathegaster) taschenbergi Kaltenbach, Pflanzenfeinde, p. 674. 1882 Dryophanţa taschenbergi Mayr, p. 35 1952 Cynips quercus-folii L.H. Weld, p. 139.
      c?<JŞŞ Corpul negru sau brun închis. Capul mat, încreţit,                    mai
puternic încreţit decît faţa. Faţa şi obrajii sînt foarte puţin păroase, cu gropiţe izolate şi adînci, din care ies perii. Mandibulele sînt întunecate în partea distală. Culoarea antenei este neagră-brună ; primul articol este mai mult sau mai puţin bruniu, la extremitatea sa proximală fiind negru-brun ; articolele 2 şi 3 sînt de asemenea mai mult sau mai puţin brunii. La mascul articolul 2 este
 puţin roşii
 7
                       1. Cynips quercus-folii (L.), 1758
                                                »
ΓΥΝΙΡΙΝΑΕ                                      81
brun-cenuşiu închis. Mesonotul la femelă este absolut neted şi lucios, la mascul citeodată în partea anterioară este extrem de slab punctat, sau pe disc este fin încreţit. Mesopleurele sînt netede, glabre f şi puternic lucitoare. Şanţurile parapsidale sînt puternic convergente înapoi. Scutelul este mai lung decît lat, în partea anterioară puţin ieşit în afară; la femelă discul este ceva mai puţin încreţit decît la mascul. Aripile sînt hialine, cu nervuri întunecate. Picioarele sînt potrivit de păroase, cu peri potrivit de scurţi şi drepţi. Culoarea picioarelor este galbenă-roşcată, cu extremitatea proximală a femurelor şi ghearele negre. Trochanterele, o fîşie de pe partea de dedesubt a femurelor precum şi extremitatea distală a tibiilor picioarelor posterioare sînt ceva mai negricioase. Abdomenul la femelă este aproape sesil, pedunculul şi partea cea mai din afară a regiunii anterioare a segmentului 2 fiind brune-cenuşii. Abdomenul la mascul este scurt pedunculat, mic şi triunghiular.
      Lungimea: femela 2,3—2,7 mm, masculul 2—2,5 mm.
      Răspîndire geografică. In nordul şi centrul Europei*
      în R.P.R. în regiunile Stalin şi Constanţa.
      Produce gale pe specii de Quercus. Gala se formează pe mugurii dorminzi sau adventivi, de la baza trunchiurilor bătrîne de stejar, mai rar ceva mai sus, pe trunchi sau pe ramuri. Ele sînt de regulă îngrămădite mai multe la un loc. O gală are forma ovală sau aproape cilindrică, cu înălţimea de 2—3 mm. La început gala are culoarea roşie, apoi violetă, fiind acoperită cu peri mici ridicaţi, deşi, cu vîrfurile încovoiate, care îi dă un aspect catifelat. La baza galelor se văd solzii mugurilor. Peretele galei este subţire, în interiorul galei găsindu-se o mare cameră larvară, fără gală internă. Gala apare începînd din luna mai, iar insecta iese din gală la sfîrşitul lui mai sau începutul lui iunie şi îşi depune ouăle în frunze, anume în nervuri, producînd gala de Cynips quercus-folii [generaţia agamă (Dryop-hanţa folii) (fig. 41).
      în R.P.R. citată de M. Ghiuţă p & Quercus robur, în                comuna   Breaza
(Făgăraş), (reg. Stalin) ; de               M. A. Ionescu pe Q. robur  la Valul   Traian
(reg. Gonstanţa).
                       1  a. Cynips quercus-folii (L.), 1758
      1758 Cynips quercus-folii Linné, p. 553.
      1774 Cynips folii quercus  Gleditsch, Einl. Forstwiss, vol. 1, p.    658.
      1840 Cynips folii Hartig,                      p. 187.
                                       Fig. 41. — Gale de Cynips quercus-folii (generaţie sexuată) ; a, gala mărită (după Mayr şi Adler).
6  — c 230
82
MIHAIL A. IONESCU
       1860  Diplolepis folii Duméril, Mëm. ac. Fr., vol. 31, p. 964,
       1869  Dryophanta folii Förster, Yerh. Ges. Wien, vol. 19, p. 336.
       1870  Dryophanta scutellaris Mayr, p. 1.
       1910 Diplolepis quercus-folii, Kieffer şi Dalla Torre, p. 347.
       1952 Cynips quercus-folii Weld, p. 140.
     Generaţie agamă. Culoarea corpului este brună-neagră sau brună-castanie. Capul este roşu-brun, sau mai mult sau mai puţin brun-negru. Antena din
  Fig. 42. — Cynips quercus-folii (generaţie agamă) ; A, aripa; B, piciorul; C, gheara; D, abdomenul (orig.).
13  articole, acoperită cu peri numeroşi şi foarte lungi; culoarea antenei este brună-neagră. Articolele 1 şi 2 sînt uneori, mai mult sau mai puţin de culoare roşie. Articolul 12 este tot atît de lung cît de gros. Toracele este roşu-
CYNIPINAE
83
brun, mai mult sau mai puţin brun-negru, cu pleurele de culoare brună-roşcată. Mesonotul este potrivit de păros în toată regiunea sa mijlocie, la margine fiind brun-roşcat. Scutelul este brun-roşcat. Aripile sînt lungi, hialine? cu nervuri puternice. Celula radială, ca şi areola, sînt tivite cu brun. Picioarele sînt negre şi acoperite cu peri foarte lungi, ridicaţi. Femurele sînt galbene-roşcate, adesea cu 1—2 dungi longitudinale, late, de culoare brună sau roşie. Tibiile sînt mai mult sau mai puţin brunii. Abdomenul este în cea mai mare parte brun-negru, mai rar este în întregime brun-castaniu. Tergitul 2 este terminat aproape de extremitatea abdomenului printr-o prelungire în formă de limbă. Oul este aproape sferic, iar pedunculul oului cam de 2,25 ori mai lung decît oul (fig. 42).
Lungimea: 3,4—4 mm.
Răspîndire geografică. Aproape în toată Europa, lipsind numai în extremul nord şi sud; în Asia Mică.
In R.P.R. în regiunile Bucureşti, Ploieşti,
Piteşti, Galaţi, Craiova, Iaşi, Bacău, Cluj,
Constanţa, Stalin.
Produce gale pe specii de Quercus. Gala produsă de Cynips quercus-folii este una dintre cele mai comune gale. Este fixată prinţr-un singur punct, pe nervura principală, sau pe una laterală, dedesubtul frunzei.
Forma galei este sferică cu diametrul de
1—2 cm, mai rar 3 cm. Culoarea galei este verde-gălbuie, uneori roşcată complet sau parţial. Este glabră şi lucitoare, netedă sau uneori mai mult sau mai puţin verucoasă. Gala este moale, fiind de consistenţă spongioasă. în centrul galei se află celula larvară, cu un diametru de 3—4 mm, bine limitată printr-un perete subţire, de ţesutul spongios al galei. Gala este complet dezvoltată în septembrie şi cade singură sau împreună cu frunza. Insecta se dezvoltă în gală pînă Ia adult în luna octombrie ; ea sapă o galerie de la camera larvară pînă sub epiderma galei, dar nu găureşte epiderma să iasă din gală decît în luna decembrie. în această lună insectele depun ouăle în mugurii dorminzi de pe trunchiurile stejarilor şi ciclul reîncepe (fig. 43).
                                  Fig. 43. — Galé de Cynips quercus-jolii (generaţie agamă) (după Girau d).
84
MIHAIL A. IONESCU
      ln R.P. R. gala a fost citată în numeroase localităţi din regiunile Bucureşti, Iaşi, Bacău, Galaţi, Ploieşti, Piteşti, Craiova, de către I. B o r c e a ; în regiunea Cluj de către Al. Borza şi M. G h i u ţ ă ; în regiunea Constanţa (Valul Traian) citată de M. A. I o n e s c u ; la Sibiu citată de C. Henrich.
                       2.  Cynips longiventris (Hartig), 1881
      1881  Spathegaster similis Adler, p. 190.
      1882  Dryophanta similis Mayr, p. 35.
      1910 Dryophanta longiventris Kieffer şi Dalla Torre, p. 348.
      1952 Cynips longiventris Weld.
      Generaţie sexuată. Prezintă aceleaşi caractere ca şi Diplolepis quercus-folii, de care se deosebeşte însă prin următoarele caractere: culoarea sa este neagră sau brună închis. Antena este acoperită cu peri potrivit de scurţi, drepţi, nu prea numeroşi. Mesopleurele sînt netede, glabre şi lucitoare. Picioarele poartă peri potrivit de lungi, drepţi, nu prea numeroşi. Culoarea picioarelor este galbenă întunecat, cu femurele şi tibiile negricioase pe partea din afară.
      Lungimea: femela 2,3—2,7 mm, masculul 2—2,5 mm.
      Răspîndire geografică. Germania şi aproape întreaga Europă centrală şi sudică.
      In R.P.R. în regiunile Cluj şi Stalin.
      Produce gale pe specii de Quercus. Gala se formează pe mugurii adventivi sau dorminzi, de la baza trunchiurilor arborilor bătrîni. Ea are forma lunguiaţă, ovală şi este de culoare verde-cenuşie, ajun-gînd în genere la 2 mm lungime. Este acoperită cu perişori lungi, drepţi şi neîncovoiaţi la vîrf. Gala este complet dezvoltată în luna mai; insecta apare tot în această lună şi depune ouăle în frunze, anume în nervuri şi ciclul reîncepe (fig. 44; fig. 91-7, 8y 9).
      In R.P.R. gala a fost citată de Al. Borza şi M. Ghiuţă în pădurile Hoia şi Făget (reg. Cluj) şi la Breaza-Făgăraş (reg. Stalin).
      2  a. Cynips longiventris (Hartig), 1840
      1679 Malpighi, Anat. Plant., vol. 2, p. 27.
      1840 Cynips longiventris Hartig, voi. 2, p. 188.
      1870—1871 Dryophanta longiventris Mayr, p. 2.
      1910 Diplolepis longiventris Kieffer şi Dalia Torre, p. 349.
      1952 Cynips longiventris Weld.
      Generaţie agamă. Culoarea generală a corpului este roşie-brună, sau, mai mult sau mai puţin brună-neagră. Antena este brună-neagră, în cea mai mare
Fig. 44. — Gala de Cynips longiventris (generaţie sexuată) (după Adler).
CYNIPINAE
 85
parte a regiunii proximale fiind roşie-brună ; ea este prevăzută cu peri deşi, foarte lungi, ridicaţi. Articolele 1 şi 2 sînt deseori mai mult sau mai puţin roşii; articolul 12 este evident cu puţin mai lung decît gros. Mesotoracele prezintă 2—4 dungi mai lungi sau mai scurte, mai late sau mai înguste şi adesea
o  pată înaintea scutelului. Mesopleurele sînt adese roşii-brune. Scutelul este colorat negru sau roşu-brun, cu partea anterioară neagră, sau este în întregime roşu-brun. Picioarele sînt de culoare mai mult sau mai puţin neagră; ele poartă numeroşi peri lungi şi ridicaţi. Femurele sînt negre-brune, iar în partea distală roşii-brune. Tibiile şi tarsele sînt mai mult sau mai puţin roşii-brune. Abdomenul este în cea mai mare parte brun-negru. Tergitul 2 are forma de limbă şi se termină aproape de partea posterioară a abdomenului. Oul este de 1,5 ori mai lung decît gros, iar pedunculul oului este cam de trei ori mai lung decît lungimea oului.
     Lungimea: 2,9—3,6 mm.
    Răspîndire geografică. Anglia, Franţa, Italia, Germania, R. Cehoslovacă, R. P. Ungară, R. P. F. Iugoslavă,
R. P. Bulgaria, Caucaz.
In R.P.R. în numeroase localităţi din toate regiunile cu păduri de Quer-cinee. In jurul Bucureştilor, în Dobro-gea, în regiunea Stalin.
Produce gale pe specii de Quercus.
Gala se formează pe partea inferioară a frunzelor şi este fixată într-un singur punct, pe nervura principală sau pe alte nervuri. Ea are culoarea generală verzuie-gălbuie-albicioasă, cu dungi roşii sau roşii-brune închis, în formă de cercuri uneori ; adesea dungile închise sînt mai late, îneît gala apare de culoare închisă şi cu dungi mai deschise.
Forma galei este sferică, puţin turtită la partea inferioară. Diametrul său este de 8—10 mm. Peretele galei este gros, tare şi destul de uscat. In interior gala cuprinde o singură cameră larvară, dar fără gală internă. Gala este complet dezvoltată în octombrie, şi ea Fig 45          _  Gala de Cynips    hnswentris
cade odată cu frunzele. în acest moment         (generaţie     agamă) (orig.).
86
MIHAIL A. IONESCU
insecta este complet dezvoltată în interiorul galei; ea sapă un canal pînă sub epiderma galei, unde stă pînă în decembrie, cînd străbate epiderma şi iese afară. Insecta depune acum ouăle în mugurii dorminzi de pe trunchiurile de stejari şi ciclul reîncepe (fig. 45).
      în R.P.R. gala a fost citată în numeroase localităţi din regiunile Iaşi, Suceava, Bacău, Galaţi, Bucureşti, Ploieşti, Piteşti, Craiova, de către I. Borcea; în regiunea Hunedoara, de către M. G h i u ţ ă ; în regiunea Constanţa (de M. A. I o n e s c u), la Sibiu (reg. Stalin) citată de C. H e n r i c h.
                          3. Cynips divisa (Hartig), 1840
1737 Réaumur, Mëm. Ins., vol. 3, p. 445.
1840 Cynips divisa Hartig, p. 188.
1870—1871 Dryophanta divisa Mayr, p. 3.
1910 Diplolepis divisa Kieffer şi Dalla Torre, p. 550.
1952 Cynips divisa Weld.
      Generaţie agamă. Culoarea corpului roşie-brună sau brună-neagră. Capul e de culoare roşie-brună deschis. Antena din 13 articole, prevăzută cu peri foarte lungi, numeroşi şi ridicaţi. Ultimul articol al antenei este adesea mai mult sau mai puţin vizibil segmentat, culoarea lui fiind brună-neagră. Articolul 12 este precis mai lung decît gros. Mesotoracele prezintă două pînă la patru dungi negre. Mesonotul este potrivit de puternic punctat şi mult păros în jumătatea anterioară. Mesopleura, cu excepţia unei regiuni foarte mici, care este potrivit de păroasă, apare ca fiind punctată des. Scutelul poartă peri deşi şi este destul de gros şi des punctat încreţit. Segmentul median este. negru, la partea posterioară, este păros şi adesea fin şi des punctat. Picioarele poartă peri ridicaţi, foarte numeroşi şi foarte mari. Cu-
                   Fig. 46. — Gale de Cynips divisa; a, gala din profil (după Giraud).
CYNIPINAE
 87
toarea picioarelor este roşie-brună deschis; coxele sînt mai mult sau mai puţin negre la capătul proximal. Tarsele şi tibiile picioarelor posterioare sînt brunii. Abdomenul este brun-roşcat sau roşu-bruniu, adesea negru deasupra. Tergitul 2 se termină departe de extremitatea abdomenului.
     Lungimea: 3—4,5 mm.
     Răspîndire geografică. Toată Europa, cu excepţia nordului.
     In R.P.R. în regiunile Iaşi, Bacău, Galaţi, Bucureşti, Piteşti, Hunedoara şi Stalin.
     Produce gale pe specii de Quercus. Gala este fixată pe faţa inferioară a frunzei, pe nervuri. Ea are mărimea unui bob de mazăre ; este lucitoare, glabră, netedă, globuloasă şi puţin turtită, de culoare roşcată pînă la roşu-brun sau brun-gălbui. Are înălţimea de 4—6 mm şi lăţimea de 5—8 mm. Peretele său este subţire şi lemnos, iar în interior are o singură cameră larvară, fără gală internă. Gala este complet dezvoltată toamna, iar insecta apare în octombrie şi noiembrie sau în primăvara următoare (fig. 46).
     în R.P.R. a fost citată de I. B orc ea în mai multe localităţi din regiunile Iaşi, Bacău, Galaţi, Bucureşti, Piteşti; de către M. Ghiuţă în pădurea Nătău (reg. Hunedoara), la Sibiu citata de G. Henrich.
      1762   Diplolepis sp. nr. 1, Geoffroy, Hist. Ins., vol. 2, p. 309.
      1785   Diplolepis quercus Fourcroy,    Ent. Paris, p.   391.
      1790   Cynips quercus Rossi, Fauna Etrusca, vol. 2, p. 19.
      1870—1871 Dryophanta folii Mayr, p. 2
      1881 Dryophanta pubescentis Mayr, p. 36
      1896   Dryophanta ilicis Kieffer, Bull. Soc. ent. France, p.    371.
      1910   Diplolepis quercus Kieffer şi   Dalla Torre, p.  351.
      1952 Cynips quercus Weld.
      Generaţie agamă. Culoarea corpului este roşie-brună sau brună-neagră. Antena este din 13 articole şi acoperită cu peri foarte lungi şi ridicaţi. Culoarea antenei este brună-neagră; articolele 1 şi 2 sînt uneori mai mult sau mai puţin roşii ; articolul 12 este tot atît de lung cît şi de gros. Pleurele sînt mai mult sau mai puţin roşii-brune. Mesonotul este potrivit de păros în toată regiunea mijlocie. Picioarele sînt acoperite cu peri foarte lungi. Culoarea picioarelor este mai mult sau mai puţin roşie-brună. Femurele prezintă pe partea de deasupra şi pe cea de dedesubt {vărgiTat^^e culoare roşie-brună. Femurele picioarelor anterioare sînt aproape in întregime roşii-brune şi numai pe laturi sînt pătate ou negru. Tibiile sînt aproape în întregime roşii-brune. Abdomenul este în cea mai mare parte brun-negru; tergitul 2 se termină în formă de limbă alungită pînă departe, la partea posterioară a abdomenului.
      Lungimea:. 3—4,4 mm.
                      4. Cynips quercus (Fourcroy), 1785
88
MIHAIL A. IONESCU
      Răpîndire geografică. Europa centrală şi sudică, nordul Africei, Asia Mică. în R.P.R. în regiunile Galaţi, Constanţa, Bucureşti, Craiova.
      Produce gale pe multe specii de Quercus. Gala se formează pe faţa de
 dedesubt a frunzei, pe nervuri. Ea este sferică, puţin turtită însă la partea superioară. Diametrul său este de 10 mm în general. Culoarea galei este galbenă-bru-nie, sau galbenă cu nuanţă slabă de roz; suprafaţa sa este mată, fără nici un pic de luciu. Uneori prezintă pe suprafaţă mici ridică-turi punctiforme, turtite, aproape neobservabile. Aspectul galei face impresia că ar fi o gală suculentă moale ; în realitate ea este foarte tare şi nu este suculentă. în centrul galei se află o cameră larvară mică, cu diametrul de 4 mm. Ţesutul galei are o structură ra-diară, de la camera larvară şi pînă la epiderma, galei. Gala este complet dezvoltată toamna tîrziu, iar insecta apare în noiembrie şi decembrie. După unii autori insecta apare chiar la sfirşitul iernii (fig. 47).
      în R.P.R. a fost citată de I. B orc ea la Malcoci şi Curcuz (reg. Galaţi), Murfatlar (reg. Constanţa) ; Co-mana, Ciocăneşti, Chitila (reg. Bucureşti) în colecţia dr. M. Brandza ; la Cernica şi Pasărea (reg. Bucureşti) citată de M. A. Ion eseu; la Piţic-Gorj (reg. Craiova).
                          5. Cynips agama (Hartig), 1840
      1840 Cynips agama Hartig voi. 2, p. 188.
      1863 Cynips agama Schenck, voi. 17 — 18, p. 175.
      1870—1871 Dryophanta agama Mayr, p. 3.
      1910 Diplolepis agama Kieffer şi Dalia Torre, p. 352.
      1952 Cynips agama Weld.
      Generaţie agamă. Culoarea roşie-brună, mai mult sau mai puţin neagră-brună. Antena din 13 articole, este acoperită cu peri foarte lungi şi ridicaţi.
CYNIPINAE
 89
Culoarea antenei este în întregime brună-neagră, sau este roşie-galbenă în jumătatea proximală. Articolul 12 este vizibil mai lung decît gros. Meso-notul este neted ca oglinda în jumătatea posterioară a regiunii mijlocii şi puţin păros, mult mai puţin păros decît la partea dinainte. Picioarele sînt de culoare roşie-galbenă şi acoperite cu peri foarte deşi şi foarte lungi. Coxele sînt negricioase proximal. Abdomenul este în cea mai mare parte brun-negru. Tergitul 2 se prelungeşte ca o limbă, pînă în apropiere de partea posterioară a abdomenului.
Lungimea: 3—3,2 mm.
Răspindire geografică. Anglia, Belgia, Franţa,
Portugalia, Germania, R. Cehoslovacă, Austria, R. P.
Ungară, Asia Mică.
în R.P.R. în regiunile Bacău, Galaţi, Cluj, Bucureşti, Stalin.
Produce gale pe specii de Quercus. Gala este fixată întotdeauna pe partea inferioară a frunzei, pe nervurile laterale. Ea este complet dezvoltată în septembrie şi atunci are diametrul de 4 mm.
Este sferică, puţin turtită la partea fixată. Suprafata sa este mată si glabră, uneori prezentînd ridi- π               ^ . _ _   .
     . o .      · · r i            +  i -      4- iu-    Fig.. 48. — Gale de Cynips
caturi foarte mici. Culoarea sa este la început alba- agama (după Kieffer).
gălbuie, apoi devine galbenă-brună. Peretele galei
este subţire dar tare; în interior conţine o cameră larvară mare, fără gală internă. Gala se desprinde toamna de pe frunză, iar insecta apare în luna octombrie sau noiembrie (fig. 48).
     în R.P.R. gala a fost citată de I. B orc ea la Tulcea (reg. Galaţi) şi la Bacău; de către M. Ghiuţă la Cheile Turzii (reg. Cluj); de M. A. I o n e s c u la Cernica şi Pasărea (reg. Bucureşti) şi Valul Traian (reg. Constanţa) ; la Sibiu (reg. Stalin) citată de C. Henrich.
                   3. Genul Dryocosmus Giraud, 1859
     1859 Dryocosmus + Spathegaster (part.) Giraud, p. 353.
     1869 Entropha Förster, vol. 19, p. 330.                                ‘
     Corpul nepăros sau puţin păros. Capul este mult lăţit înapoia ochilor la generaţia agamă şi nu este lăţit la forma sexuată. Obrajii nu ating jumătate din lungimea ochilor. Antenele sînt lungi, destul de subţiri, alcătuite la femelă din 14—15 articole, iar la mascul din 15 articole. Toate articolele flagelului sînt mai lungi decît groase; primele două articole sînt egale în
 90
MIHAIL A. IONESCU
lungime, sau al treilea este ceva mai lung. Treimea apicală a antenei la femelă este ceva mai groasa, iar la mascul ceva mai subţire sau la fel de groasă ca şi la mijloc. Pronotul este foarte îngust la mijloc. Şanţurile parapsidale sînt foarte bine pronunţate şi ating marginea anterioară a pronotului. Scutelul prezintă anterior un şanţ transversal lat, sau are în plus încă două gropiţe. Cuta care mărgineşte în afară şanţul transversal se prelungeşte în lungul marginii scutelului. Metanotul prezintă două cute curbate în unghi sau în arc, formînd la generaţia sexuată o arie ovală sau rombică, traversată adesea de o creastă longitudinală. Aripile sînt ciliate. Celula radială este lungă şi destul de îngustă, închisă total sau parţial la marginea aripii. Areola este bine precizată. Ghearele sînt simple. Abdomenul este neted, lucios, oval şi puternic comprimat. La exemplarele uscate, partea superioară cît şi cea inferioară a abdomenului sînt ca o muchie ascuţită, abdomenul avînd astfel forma unui bob de linte. Femela are abdomenul puţin mai înalt decît lung. Primul segment abdominal la mascul este scurt şi cu forma de peduncul. Tergitul 2 abdominal cuprinde o treime sau o jumătate din abdomen la femelă, iar la mascul adesea chiar mai mult. Spinul ventral este cel mult de 2,5 ori mai lung decît gros.
      Răspîndire geografică. Europa şi America de Nord. în Europa este citat în Portugalia, Spania, Franţa, Italia, Germania, Austria.
      Produce gale pe Quercus cerris şi pe alte specii de Quercus.
      în R.P.R. pe Quercus cerris la nord vest de Degeraţi-T.Severin (reg. Craiova).
                       1. Dryocosmus cerriphilus Giraud, 1859
      1859 Dryocosmus cerriphilus Giraud; Yerh. Ges. Wien, vol. 9, p. 354.
     1867 Cynips (Dryocosmus) cerriphilus Kaltenbach; Verh. Ver. Rheinlande, vol. 24, p. 67.
      1870 Dryocosmus cerriphilus Mayr, p. 10.
      ŞŞ Corpul negru sau brun. Capul este mult lăţit înapoia ochilor, fruntea şi vertexul sînt fin încreţite şi punctate; vertexul prezintă cel mai adesea de fiecare parte, între oceli şi ochi, cîte o pată mare, de culoare roşie-gălbuie. Palpul maxilar compus din 5 articole, cel labial din 3. Antena este alcătuită din 15 articole distincte, avînd articolul 6 cel puţin de 2 ori mai lung decît gros, următoarele fiind mai scurte. Protoracele este adesea pătat cu roşu-ruginiu. Mesonotul este neted, puternic lucitor şi ca şi cea mai mare parte a mesopleurelor, adesea pătat cu roşu ruginiu. Scutelul este gros încreţit şi punctat pe faţa dorsală, iar pe laturi complet lucios, adesea pătat cu roşu-
CYNIPINAE
 91
Tuginiu. Picioarele sînt brune, coxele fiind mai închise. Abdomenul este neted. Spinul ventral este foarte scurt. Ovipozitorul este puternic încovoiat la vîrf.
Lungimea: 3,2—4 mm.
Răspîndire geografică. Austria (Viena),
Italia.
în R.P.R. la T. Severin (reg. Craiova .
Produce gale pe Quercus cerris L. Galele formează îngrămădiri pe ramuri mai subţiri sau mai bătrîne, unde sînt aşezate ca nişte inele în jurul ramurii, în număr mare, adesea îndesate unele în altele şi turtindu-se lateral. Gala este globuloasă şi cuprinde o singură cameră ; gala are forma ovală sau fusiformă, de la maÂmea unei seminţe de cînepă, pînă la mărimea unei cireşe. Culoarea galei este verde deschis, pînă la roşcat, cu partea superioară lipicioasă, lunecoasă, cu baza mai ascuţită şi vîrîtă adînc în ramură. Galele cad, dar rămîn cele locuite de comensali sau de paraziţi. Sînt complet dezvoltate în iulie,
iar insecta apare în noembrie sau decembrie Fig 49. - Gale de Dryocosmus în acelaşi an, sau în primăvara următoare                       cerriphilus  (orig.).
(fig. 49).
      în R.P.R. la T. Severin (reg. Craiova), citată de M. Ionescu şi N. Roman.
                      4.  Genul Trigon as pis Hartig, 1840
      1840 Trigonaspis Hartig', p. 186 şi 195.
      1897 Phylloteras Ashmead, Psyche, vol. 8, p. 67.
      1897 Zopheroteras Ashmead, Canad. Ent., vol. 29, p. 261.
      1910 Trigonaspis Kieffer şi Dalla Torre, p. 393.
    Generaţie agamă. Insecte lipsite de aripi. Obrajii au şanţ pronunţat. Antena este groasă şi compusă din 13—14 articole. Articolul 3 este încă
o  dată mai lung decît articolul 4 ; el este proximal mai subţire. Articolele 6—12 nu sînt mai lungi decît groase ; parte din ele sînt mai groase decît lungi. Toracele este foarte scurt. Mesonotul este neted şi lucitor. Şanţurile parapsidale sînt dezvoltate numai la partea anterioară. Scutelul este plat, puţin bombat, avînd adesea la partea anterioară un şanţ transversal puţin adînc. Segmentul. median prezintă cute ca şi la generaţia sexuată, dar porţiunile convergente sînt totdeauna mai scurte. Ghearele sînt simple sau bidentate. Abdomenul este mai lung decît restul corpului ; al 2-lea tergit al abdomenului
 92
MIHAIL A. IONESCU
acoperă jumătate din abdomen şi chiar mai mult. Spinul ventral este de
2—2,5 ori mai lung decît gros.
     Generaţie sexuată. Capul este scurtat înapoia ochilor. Obrajii sînt scurţi şi au şanţ pronunţat. Antena la femelă are 14 articole, iar la mascul are 15. Antena femelei este ceva mai subţire la partea distală decît la mijloc. La mascul, articolele flagelului sînt subţiri, alungite, cilindrice, scăzînd din ce în ce în lungime spre vîrf, penultimul articol fiind cel puţin de 1,75 ori mai lung decît gros. Articolul 3 al antenei la mascul este scobit. Ultimul articol la femelă eşte compus din contopirea a două inele. Pronotul este foarte îngust la mijloc. Mesonotul este neted şi lucios. Şanţurile parapsidale sînt pronunţate, adînci şi lungi. Scutelul prezintă la partea anterioară două gropiţe adinei, pronunţat despăţite una de alta. Segmentul median prezintă
2  cute, care la început sînt apropiate şi paralele, apoi devin divergente către mijloc, după care se recurbează în unghi şi sînt convergente pînă la bază. Aripile sînt ciliate. Celula radială este deschisă la marginea aripii şi este alungită. Areola este prezentă. Gheara neclar bidentată. Abdomenul nu este mare, e&te neted ; la mascul este vizibil pedunculat. Tergitul 2 acoperă jumătate din abdomen, la mascul chiar ceva mai mult. Spinul ventral este destul de scurt.
     Gen răspîndit în Europa, Asia Mică şi America.                             *
     CHEIE DE DETERMINARE A SPECIILOR GENULUI TRIGONASPIS
1  (2) Gheara este simplă. Culoarea penerală a corpului este roşie-gălbuie
         sau neagră............................................................... 3
2  (1) Gheara este bidentată. Culoarea abdomenului este neagră sau roşie-
         brună închis. Lungimea 1,9—2,5 mm...—.....................2. T. synaspis
3  (4) Capul şi toracele sînt negre, abomenul galben-roşcat, mai întunecat
         la partea posterioară ..................................
                                                                    generaţie sexuata
4  (3) Capul şi toracele sînt roşii-gălbui ; abdomenl este negru, uneori
         castaniu la partea posterioară. Spinul ventral este de 2 ori mai
         lung decît gros......................................,1 a· T* megaptera
                                                                      generaţie agama
                    1. Trigonaspis megaptera (Panzer), 1801
     1801 Cynips megaptera Panzer, Fauna Ins. Germ., voi. 7, fasc. 7.
     1863 Trigonaspis megaptera Schenck, p. 210.
     1867 Cynips crustalis Kaltenbach, Verh. Yer. Rheinlande, vol. 24, p. 57.
     1910 Trigonaspis megaptera Kieffer şi Dalia Torre, p. 394.
    Generaţie sexuată. Corpul negru, aproape lucitor. Fruntea are aspect coriaceu. Culoarea antenei este brună-roşcată proximal, mai închisă distal.
CYNIPINAE
 93
Articolul 3 al antenei la mascul este vizibil încovoiat. Pleurele sînt lucitoare. Pronotul prezintă vergi transversale. Mesotoracele este neted şi lucitor. Scutelul este gros încreţit şi neregulat, cu aspect coriaceu; el este turtit în mijloc. Aripile sînt mari, îngustate la rădăcina nervurii radiale şi a celei oubitale. Nervurile sînt de culoare brună închis.
Picioarele sînt roşii gălbui, mai deschise la culoare decît abdomenul. Coxele sînt brunii la capetele lor proximale. Abdomenul este galben-roşcat, mai închis la partea posterioară.
Lungimea: femela 3,8—4,6 mm, masculul 2,8—3,2 mm.
Răspîndire geografică. Aproape în toată Europa, din Suedia şi pînă îii Italia.
în R.P.R. în aceleaşi locuri cu generaţia agamă.
Produce gale pe specii de Quercus. Gala seamănă cu o boabă de strugure, este de mărimea unui bob de mazăre, sferică, cu diametrul de 5—7mm; suprafaţa sa este glabră, lucitoare, şi are culoarea albicioasă pînă la roşu aprins. Peretele galei este gros, dar moale şi suculent. în inte-rioarul galei se află o singură cameră larvară.
Gala se formează pe trunchiurile stejarilor bătrîni, adesea pe plantele tinere dé 2—3 ani. De asemenea, se formează şi pe ramurile de 1 an ale stejarilor. Gala este complet dezvoltată în lunile mai şi iunie şi tot atunci apare şi insecta (fig.50).
      în R.P.R.: în aceleaşi locuri cu generaţia agamă.
                   1  a. Trigonaspis megaptera (Panzer), 1840
      1840  Cynips renum Hartig, p. 208.
      1859 Biorhiza renum Giraud, voi. 9, p. 362.
      1881 Trigonaspis renum Mayr, p. 31.
      1910 Trigonaspis megaptera Kieffer şi Dalia Torre, p. 394.
      Generaţie agamă. Culoarea generală a corpului este roşie-gălbuie. Fruntea •cu aspect fin coriaceu. Antena din 13, articole; articolul 3 abia este dublu de lung faţă de grosimea sa, articolele următoare fiind ceva mai groase decît lungi. Ultimul articol este încă o dată mai lung decît penultimul şi vizibil din 2 articole. Toracele este punctat şi mat ; el este cu mult mai îngust decît
Fig. 50. — Gale de Trigonaspis megaptera (generaţie sexuată) (după G i r aud).
94
MIHAIL A. IONESCU
capul şi decît abdomenul. Scutelul este foarte mic. Aripile lipsesc. Picioarele au culoarea mai deschisă decît capul, iar ghearele sînt simple. Abdomenul este negru lucitor; mai rar el este brun-castaniu la partea anterioară; el este ceva mai lung decît restul corpului.
      Lungimea: 1,5—1,7 mm.
      Răspîndire geografică. Aproape în toată Europa.
      în R.P.R. în regiunile Iaşi, Galaţi, Bucureşti,. Craiova, Cluj, Stalin.
      Produce gale pe specii de Quercus. Galele sînt mici, de 3 mm, reniforme, de culoare cenuşie pînă la roşie. Ele conţin cîte o singură cameră. Sînt fixate pe partea inferioară a frunzei totdeauna pe nervuri. Galele cad de pe funze sau o dată cu frunzele, în octombrie şi noiembrie. Acum galele devin rotunde şi îşi schimbă culoarea în brun sau negru. Din aceste gale apar insectele în toamna anului următor, în octombrie ; mai rar ele apar în vara anului al 2-lea sau chiar în cel de al 3-lea (fig.51).
      în   R.P.R. citată la Vişan şi    Pester (reg. Iaşi),
Isaccea    (reg. Galaţi), Comana (reg.  Bucureşti), Vîrcio-
Fig. 51. — Gale de Tri- rova (reg. Craiova), de către I. B o r c e a. La Cheile
gonaspismegaptera(ge- Turzii (reff. Cluj) de către M. Ghiută; la Sibiu neratie agama) (dupa            « v? *   -,   w ^ TT · i *
      Kieffer).          (reg.   Stalm)  de   către C. Henrich.
                      2. Trigonaspis synaspis (Hartig), 1841
      1841 Apophylus synaspis Hartig, voi. 3, p. 340.
      1866 Biorhiza synaspis Taschenberg, Hym. Deutsch., p. 136.
      1867 Cynips synaspis Kaltenbach, Verh. Ver. Rheinlande, vol. 24, p. 63.
      1881 Trigonaspis synaspis Mayr, p. 31.
      1910 Trigonaspis synaspis Kieffer şi Dalia Torre, p. 395.
      Generaţie agamă. Corpul e de culoare roşie-brunie. Fruntea prezintă încreţituri fine ca pielea. Antena este alcătuită din 13—14 articole bine vizibile;  articolul 3 este   de 2 ori mai lung decît articolul 4,    iar acesta este egal
în lungime    cu articolul 5 sau   este şi mai lung. Articolul    5 este de două ori
mai lung decît gros. Articolele 8—12 sînt mai scurte, abia mai lungi decît groase, sau au lungimea egală cu grosimea. Ultimul articol al antenei este de două ori mai lung decît articolul 12. Toracele este mai îngust decît abdomenul şi decît capul. Insecta este lipsită de aripi. Ghearele au 2 dinţi. Abdomenul
CYNIPINAE
95
are culoarea închisă sau chiar neagră; în partea anterioară este uneori roşu-bruniu. Spinul ventral este de 2,5 ori mai lung decît gros. Oul are forma unui oval rotunjit şi este de 1,5 ori mai lung decît gros. Pedunculul oului este de 6 ori mai lung decît oul (fig.52).
      Lungimea: 1,9—2,5 mm.
      Răspîndire geografică. Suedia, Germania, Portugalia, Italia, U.R.S.S., Austria, Asia Mică.
      în R.P.R. în regiunile Iaşi, Bacău, Piteşti, Craiova, Bucureşti şi Constanţa.
      Produce gale pe specii de Quercus. Gala se formează pe frunză. Ea este sferică şi are diametrul de 5—7 mm. Culoarea sa este verde şi are o consistenţă cărnoasă. în interior conţine o singură cameră larvară cu pereţii bine limitaţi. După ce gala cade, ea devine roşie. Insecta apare din această gală în lunile iunie şi iulie în acelaşi an, sau în anul următor (fig. 53).
      în R.P.R. a fost citată de I. B o r c e a la Vişan (reg. Iaşi), apoi în mai multe localităţi din regiunile Bacău, Piteşti, Craiova ; lapădura Cernica (reg. Bucureşti) de M. Â. Ionescu ; la Valul Traian (reg. Constanţa) de M. A. Ionescu.
                     5. Genul Biorhiza Westwood, 1840
      1840 Biorhiza Westwood, Intr. Glassif. Ins., voi. 2, p. 56.
      1840 Teras + Apophylus Hartig, voi. 2, p. 185.
      1865 Heterobius Guérin-Méneville, Rev. Mag. zool., vol. 17, p. 138.
      1869 Dryoteras Förster, Verh. Ges. Wien, vol. 19, p. 331.
      1897 Sphaeroteras Ashmead, Psyche, vol. 8, p. èl.
      1910 Biorhiza Kieffer şi Dalla Torre, p. 398.
      Capul la femelă este lăţit, mai aies la generaţiile aptere. Capul la mascul nu este lăţit. Obrajii sînt abia pe jumătate de lungi faţă de lungimea ochilor. La generaţiile aptere obrajii prezintă un şanţ foarte pronunţat, la mascul adesea un şanţ foarte superficial. Faţa nu este. striată. Fruntea prezintă la generaţia nearipată o carenă rotunjită, între antene. Antena este groasă; ea este alcătuită la femelă din 14 articole şi mai rar din 13; la mascul din
15  articole. Articolul 3 este mai lung decît 4 ; la mascul articolul 3 este mult scobit şi la partea distală brusc îngroşat. Mesonotul este numai parţial neted şi lucios la generaţia nearipată ; la generaţia cu aripi dezvoltate şi rudimentare mesonotul este în întregime neted şi lucios. Şanţurile parapsidale ajung întotdeauna pînă la partea anterioară. Scutelul prezintă un şanţ transversal la generaţia nearipată; la femelele cu aripi rudimentare prezintă două gropiţe pronunţat despărţite. Segmentul median prezintă cute care în partea lor mijlocie sînt încovoiate sau îndoite în unghi. Aceste cute se depărtează
 Fig. 52. — Trigonaspis synaspis (orig.).
Fig. 53. — Gale de Trigonaspis synaspis (generaţie agamă) ; a, gala din profil (după Giraud).
CYNIPINAE
97
 mult una de alta; în partea superioară sînt paralele pe o porţiune, sau mai întîi sînt divergente, sau sînt divergente începînd de la partea anterioară încolo. Aceste cute sînt uneori foarte puţin vizibile la mascul. La generaţia agamă aripile lipsesc, sau sînt foarte rudimentare; la femelele din generaţia sexuată aripile sau sînt rudimentare, sau sînt dezvoltate ca la masculi. Celula radială este deschisă la marginea aripii ; ea este lungă. Areola este prezentă. Al 2-lea articol tarsal de la picioarele posterioare este precis mai scurt decît ultimul articol, iar al 4-lea nu este mai lung decît gros, sau abia este mai lung decît gros. Ghearele sînt simple. Abdomenul este potrivit de comprimat şi este mai lung decît înalt; la generaţia aptera absomenul este de două ori mai lung decît toracele şi capul împreună. La femelele cu aripi dezvoltate sau rudimentare abdomenul este numai cu ceva mai lung decît toracele şi capul împreună. La masculi abdomenul abia este tot atît de lung cît capul şi toracele împreună. Tergitul 2 abdominal acoperă la femelă o treime pînă la o jumătate din abdomen, marginea posterioară a acestui tergit fiind aproape perpendiculară. Spinul ventral este de 1—1,5 ori mai lung decît gros şi este păros.
      Răspîndire geografică. Europa, nordul Africii, Asia de vest, Australia şi America.
      In R.P.R. o singură specie.
                       1. Biorhiza pallida pallida (Olivier), 1791
      1791 Diplolepis pallidus Olivier, Enc. méth. vol. 6, p. 281.
      1798 Cynips quercus-terminalis Fabricius, Ent. syst. Suppi., p. 213.
      1840 Teras terminalis Hartig, vol. 2, p. 193.
      1868  Diplolepis terminalis Marshall, Ent. monthly Mag., p. 171.
      1871  Andricus terminalis Mayr, p. 36.
      1898  Biorhiza pallida Kieffer, Wiener ent. Zeitschr., p. 260.
      1910 Biorhiza pallida Kieffer şi Dalla Torre, p. 399.
      Generaţie sexuată. Culoarea generală a corpului este galbenă sau gal-benă-roşcată. Capul este galben-brun, cu striaţiuni. aciculiforme, adesea mat. Şanţurile obrajilor sînt mai mult sau mai puţin superficiale. Antena este mai scurtă decît corpul; are culoarea brună, cu articolele bazale 3—5 de culoare galbenă-brună. Mesonotul este neted şi lucios, cu puncte potrivit de fine, împrăştiate. Mesopleurele sînt netede în cea mai mare parte, lucioase şi nepunctate. Şanţurile parapsidale sînt pronunţate şi lungi. Scutelul prezintă anterior 2 gropiţe; el este fin şi neregulat punctat. Aripile lipsesc la femelă sau sînt mult reduse şi mai scurte decît corpul; uneori sînt bine dezvoltate. Aripile la mascul sînt totdeauna bine dezvoltate şi mai lungi decît
 7  — c. 230
98
MI HAI L A. IONESCU
corpul. Ele sînt transparante. Nervurile apar cu o nuanţă brună paildă. Abdomenul, este de culoare brună, la partea anterioară fiind roşu-brun. Lungimea: femela 1,7 — 2,8 mm, masculul 1,9-2,3 mm.
     Răspîndire geografică. întreaga Europă, nordul Africii, Asia Mică.
Fig. 54. —Gala de Biorhiza pallida pallida (generaţie sexuată) (după Giraud).
      în R.P.R. în regiunile: Suceava, Iaşi, Bacău, Galaţi, Bucureşti, Ploieşti,* Piteşti, Craiova, Cluj, Hunedoara, Timişoara, Stalin.
      Produce gale pe specii de Quercus. Gala se formează pe ramuri. Este globuloasă, are förma unei umflături cu forma globuloasă, cu oarecari nere-gularităţi la suprafaţă. Are un diametru de cîţiva centimetri, de la mărimea unei nuci, uneori pînă la mărimea unui pumn închis. Cînd este tînără gala este moale şi foarte suculentă; mai tîrziu devine uscată, se mai întăreşte şi sub învelişul său extern are mai multe camere. Cînd apare, gala poartă în vertexul său mugurele de frunză, de culoare brună, mort, din care provine gala. Este complet dezvoltată în iunie şi insecta apare în acelaşi an în iulie-(fig. 54).
    * în R.P.R. gala a fost citată de I. B orc ea în numeroase localităţi din regiunile Iaşi, Suceava, Bacău, Galaţi, Ploieşti, Bucureşti, Piteşti, Craiova ;:
CYNIPINAE
99
de Al. Borza şi M. Ghiuţă la Timişoara ; de M. G h i u ţ ă la pădurea Nătău-Geoagiu (reg. Hunedoara) şi la Cheile Turzii (reg. Cluj); la Sibiu (reg. Stalin) de C. Henrich.
                   1 a. Biorhiza pallida pallida (Olivier), 1971
      1791 Cynips aptera Bose., Bull. Soc. Philom. Corresp., p. 18.
      1805 Diplolepis aptera Latreille, Hist. Crust. Ins., voi. 13, p. 209.
      1870 Biorhiza aptera Mayr, p. 6.
      1910 Biorhiza pallida pallida Kieffer şi Dalia Torre, p. 400.
      Generaţie agamă. Corpul este de culoare generală galbenă-brună-roş-cată. Şanţurile obrajiilor sînt foarte adînci. Vertexul, fruntea şl· partea posterioară a capului sînt mate şi cu puncte dese. Antena are 14 artiole, este fiii-formă, de culoare brună, dar proximal galben-brună. Pleurele sînt punctate, cu puncte dese. Mesonotul este gros punctat în treimea anterioară, sau chiar pînă dincolo de jumătate. Mesopleurele sînt punctate, coriacee, cu peri deşi, avînd luciu la mijloc. Şanţurile parapsidale sînt bine pecizate şi ajung pînă la partea anterioară ; uneori pot fi neclare. Scutelul este turtit; el prezintă în partea anterioară un şanţ transversal neîntrerupt, care uneori nu este destul de precis. Scutelul este punctat.
Aripile lipsesc întotdeauna. Abdomenul este puternic comprimat ; ultimul segment abia se observă.
Jumătatea posterioară a abdomenului este de culoare mai mult sau mai puţin brună. ·
Lungimea: 3,5 —5,8 mm.
Răspîndire geografică. Aproape în toată Europa.
In R.P.R. în regiunea Galaţi.
Produce gale pe speciile de Quercus. Galele se formează pe rădăcinile tinere de un an, precum şi pe altele mai bătrîne. Gala este de mărimea unui bob de mazăre, sau chiar cît o cireaşă. Ea este globuloasă, cărnoasă şi conţine o singură cameră larvară. Adesea se găsesc mai multe gale con-\ crescute împreună şi atunci ia o formă neregulată, cu mai multe camere larvare.
                             Fig. 55. — Gala de Biorhiza pallida pallida (generaţie agamă) (după Giraud.).
 100
MIHAIL A. IONESCU
Gala tînără are culoarea albicioasă sau roşie, apoi devine brună. Camera larvară are peretele subţire. Gala este complet dezvoltată toamna. Insecta apare din gală din noiembrie şi pînă în ianuarie, în timpul iernii. Adesea aceste insecte se pot vedea mişcîndu-se încet pe zăpada din pădure (fig. 55).
      In R.P.R. în colecţia dr. Marcel Brandza, colectată la Buluc (reg. Galaţi) pe rădăcini de Quercus sessilifora.
                       6. Genul Chilaspis Mayr, 1881
      1881 Chilaspis Mayr, p. 32.
      Capul este neted şi lucios, lăţit destul· de mult înapoia ochilor. Obrajii prezintă cîte un şanţ superficial, adesea neprecis, avînd lungimea mai mică decît jumătatea ochilor. Antena la femelă nu este lungă, este alcătuită din 13—14 inele, acestea fiind vizibil despărţite. Articolul 3 este numai cu puţin mai lung decît articolul 4. El este puţin mai lăţit la partea dinafară a capătului distal, iar la capătul proximal este mai subţire decît celelalte inele. Pronotul este îngust la mijloc. Şanţurile parapsidale sînt lungi şi pronunţate. Scutelul prezintă, la partea anterioară un şanţ transversal închis lateral, încovoiat şi neted ; acest şanţ este împărţit în două jumătăţi printr-o creastă longitudinală pronunţată. Discul scutelului este înconjurat lateral şi posterior cu o cută marginală foarte precisă. Segmentul median este aşezat perpendicular şi este proeminent la partea posterioară a scutelului; el prezintă două cute curbate în unghi. Aripile sînt ciliate. Celula radială este lungă şi deschisă la marginea aripii. Areola este destul de mare. Articolul 4 al tarsului posterior nu este mai lung decît gros. Ghearele sînt simple. Abdomenul este puternic comprimat, are forma unui bob de linte, cu muchie ascuţită dorsal şi ventral.
      Gen reprezentat prin două specii, una în Europa şi alta în America de Nord.
                           1. Chilaspis nitida (Giraud), 1882
      1882 Chilaspis löwi Wachtl, Wien ext. Zeit., p. 291.
      1910 Chilaspis nitida Kieffer şi Dalla Torr, p. 407.
      Generaţie sexuată. Culoarea generală a corpului este cafenire galbenă-roşcată ; femela este de culoare mai închisă decît masculul. Corpul este neted şi lucios, fără sculptură. Capul este negru-brun, cu faţa de culoare mai deschisă. Antena are 14 articole la femelă, primele 6—7 articole fiind gălbui, urmă-
CYNIPINÄE
 10Î
toarele fiind brune, iar distal din ce în ce mai închise. în treimea distală antena este mai groasă de cît la mijloc. Articolul 3 este mai lung decît articolul 4. Antena la mascul are 15 articole şi este filiformă; primele 4—5 articole sînt gălbui, următoarele brune, iar către partea distală sînt din ce în ce mai întunecate. Articolul 3 este ceva mai lăţit la căpătui distal şi în partea din afară; proximal este mai subţire decît următoarele. Mesonotul este brun castaniu, la mascul mai deschis decît la femelă. Şanţurile parapsidale sînt adînci şi acoperite cu peri scurţi de culoare gălbuie, tot aşa cum este acoperit şi scutelul. Scutelul este uşor încreţit, cu aspect de piele şi are culoarea brună-castanie. Picioarele sînt galbene-roşii.
Abdomenul este puternic comprimat, cu muchie şi deasupra şi dedesubt ; culoarea sa este neagră-brună.
Lungimea: femela 2,5 — 2,8 mm, masculul 2 — 2,6 mm.
Răspîndire geografică. Austria, R.P.
Ungară, Germania.
în R.P.R. în regiunile Galaţi şi Bucureşti.
Produce gale pe Quercus cerris. Gala se produce     pe faţa inferioară a frunzei şi
se leagă de     frunză într-un punct, printr-o
nervură subţire. Gala este globuloasă sau alungită, fin şi des păroasă, cu diametrul de 4—6 mm. Culoarea sa este la început verde deschis, iar mai tîrziu devine brună-cenuşie. în interior conţine una sau două camere larvare, cu peretele    tare şi gros. Gala este complet  dezvoltată  în octombrie  şi cade
pe pămînt.     Insecta apare în luna august a   anului următor,   sau peste  2 ani
(fig. 56).
     în R.P.R. gala a fost citată de Marcel Brandza în regiunile Galaţi şi Bucureşti.
                     7. Genul Aphelonyx Mayr, 1881
     1881 Aphelonyx Mayr, p. 5.
     Generaţie agamă. Corpul foarte păros. Capul este lăţit înapoia ochilor. Obrajii nu prezintă şanţuri şi sînt mai scurţi decît jumătatea lungimii ochilor. Antenele formate din 14 articole, sînt subţiri şi lungi, ultimele articole fiind
                                   Fig. 56. — Gala de Chilaspis nitida (generaţie agamă) ; a, gala secţionată (după Kieffer).
 102
MIHAIL A. IONESCU
ceva mai groase şi mai scurte. Şanţurile parapsidale nu sînt pronunţate în partea anterioară. Scutelul este tot atît de lung cît şi de lat, destul de convex; în partea anterioară scutelul are un şanţ mult păros, transversal. Acest şanţ nu este închis în afară, iar la mijloc este împărţit în două printr-o muchie fină longitudinală. Cele două gropiţe ale scutelului sînt slab precizate; ele au forma triunghiulară. Segmentul median este aşezat perpendicular şi depăşeşte partea posterioară a scutelului; cele două muchii ale sale se îndepărtează mult una de alta către partea inferioară, încît cîmpul median dintre ele are forma trapezoidală. Aripile sînt lung ciliate. Partea bazală a nervurii radiale este încovoiată. Celula radială este deschisă la marginea aripii. Areola este evidentă. Ghearele sînt simple. Abdomenul este mult păros pe părţile laterale. Tergitul 2 abdominal acoperă 1/3 din abdomen. Spinul ventral este destul de lung.
     Gen răspîndit în Europa şi Asia de vest; are o singură specie.
                        1. Aphelonyx cerricola (Giraud), 1859
     1859 Cynips cerricola Giraud, Verh.   Ges. Wien, vol. 9, p. 346.
     1870 Cynips cerricola Mayr, p. 9.
     1881 Aphelonyx cerricola Mayr, p. 28.
     1910 Aphelonyx cerricola Kieffer şi Dalia Torre, p. 414.
     Generaţie agamă. Culoarea corpului este brună-neagră sau brună-roşie, cu peri cenuşii mătăsoşi. Capul are aspectul încreţit şi este punctat, de culoare brună roşie, în regiunea antenelor fiind negricios pînă la negru. Palpii sînt de culoare brună. Faţa prezintă striaţiuni dispuse în evantai. Antena este subţire, alcătuită din 14 articole şi este tot atît de lungă cît şi corpul. Articolul 3 al antenei este foarte lung, la    fel ca şi articolul   4 ; articolul 6 este de
două ori mai lung decît gros. Toracele     prezintă trei dungi negre longitudinale,
sau este în întregime negru; părţile laterale ale toracelui sînt de culoare brună-ruginie închis, mai ales scutelul şi segmentul median. Mesonotul este zbîrcit punctat. Aripile sînt mari, mai lungi decît corpul; nervurile aripilor sînt de culoare negricioasă. Picioarele sînt lungi şi de culoare brună-neagră; partea proximală a picioarelor anterioare şi a celor mijlocii este de culoare brună-castanie. Abdomenul este mic, scurt, negricios; pe părţile laterale şi dedesubt este adesea brun-ruginiu, iar pe partea dorsală este neted şi glabru.
     Lungimea corpului este de 4,4—5 mm.
     Răspîndire geografică. Austria, R.P. Ungară, R. Cehoslovacă, Italia, R.P. Bulgaria, R.P.F. Iugoslavă, Asia Mică.
     în R.P.R. în regiunile Bucureşti, Craiova, Constanţa.
CYNIPINAE
 103
     Produce gale numai pe Quercus cerris. Gala se formează pe ramuri nu prea groase. Gel mai adesea sînt mai multe gale la un loc, înşirate în lungul ramurii, una lîngă alta, presate între ele şi înconjurînd în mare parte sau complet ramura. Uneori aceste îngrămădiri de gale ajung şi la 70 cm în lungul
 Fig. 57. — Gale de Aphelonyx cerricola (după Giraud).
                                    Fig. 58. — Gale de Aphelonyx cerricola, găurite de păsări (orig.).
ramurii. De regulă însă ele se grupează pe lungimi de 5—6 cm. Gala se formează pe ramuri şi este fixată cu un scurt peduncul în fundul unei crăpături a ramurii rezultată în urma depunerii oului insectei. O gală are de obicei mărimea unei alune, uneori şi mai mare. Culoarea galei este cafenie deschis, sau gălbuie. Ea este acoperită cu peri foarte scurţi, care îi dau un aspect catifelat. Gala este tare, lemnoasă şi are peretele gros. In interior conţine una sau două gale interne, mici, cu peretele subţire şi despărţite una de alta. Gala este complet dezvoltată toamna tîrziu şi insecta apare în decembrie <fig. 57 şi 58).
      In R.P.R. a fost citată de I. Borcea la Comana şi în mai multe localităţi din regiunea Bucureşti şi Craiova. în colecţia Marcel Brandza au
104-
MIHAIL A. IONESCU
fost găsite numeroase exemplare de la Comana, Săbăreni, Ciocăneşti, Malu Spart (reg. Bucureşti). Foarte comună în toate pădurile din cîmpia Munteniei. Printre exemplarele de la Cernica se află comensal Lepidopterul Pammene Lobarzewschi Now. Colectată în regiunea Constanţa, la Valul lui Traian dc M A. Ionescu
                   8. Genul Âdleria Rohwer şi Fagan, 1917
      1758 Cynips     (part.) Linné, p. 343, 558.
      1840 Cynips     (part.) Hartig, voi. 2, p. 185, 187.
      1881 Cynips     Mayr, p. 28.
      1910 Cynips     Kieffer şi Dalia Torre, p. 414.
      1917 Adleria    Rohwer şi Fagan.
      1952 Adleria Weld, p. 299.
      Generaţie agamă. Corpul este acoperit cu peri lungi. Capul văzut de deasupra este lăţit înapoia ochilor. Obrajii nu au şanţ; ei au lungimea cel mult cît lungimea ochilor. Antena este filiformă, potrivit de groasă şi alcătuită din 12 — 15 articole (cel mai adesea din 13 sau 14) ; nu poartă peri lungi pe antenă. Articolul     2 al antenei cel mai adesea mai     lung    decît gros ; articolul 3
este cel mai lung,    rereori numai atît de lung cît        şi articolul   4.   Articolele
următoare scad treptat în lungime. Pronotul este îngustat la mijloc foarte mult. Mesonotul prezintă în jumătatea anterioară trei şanţuri longitudinale, dintre care cel median este mai scurt. Şanţurile parapsidale merg de la marginea posterioară a mesonotului, pînă la cea anterioară. Mijlocul marginii posterioare a mesonotului este drept. Scutelul prezintă la partea anterioară
2  gropiţe care deseori sînt păroase. Segmentul median are o poziţie verticală,, cu creste aproape drepte şi paralele. El este depăşit de partea posterioară a scutelului. Porţiunea proximală a nervurii radiale este îndoită în unghi. Celula radială este deschisă la marginea aripii.     Areola      este prezentă. Picioarele
nu au peri lungi.     Femurul picioarelor     posterioare  este destul   de  gros.   Ghea-
rele sînt bidentate. Segmentul 2 abdominal are tergitul cel puţin cît jumătatea lungimii abdomenului ; el este glabru deasupra, mai mult sau mai puţin păros pe laturi, sau are cel puţin în jumătatea anterioară 2 pete mari de peri mătăsoşi. Segmentele următoare au tergitele în întregime sau cel puţin în jumătatea lor bazală, cu o pubescenţă mătăsoasă. Spinul ventral este de lungimi variabile, iar tariera foarte lungă. Pedunculul oului este foarte lung.
      Kieffer şi D ali a T o r r e arată că după B ey er in c k, care a dovedit că unele specii de Adleria (Cynips) au generaţii sexuate care aparţin genului Andricus, iar pe de altă parte ţinînd seama de marea asemănare dintre formele agame de Andricus şi formele de Adleria (Cynips), s-ar putea ca toate speciile de Adleria (Cynips) să fie numai forme agame ale genului Andricus.
CYNIPINAE
 105
      Rohwer şi Fagan au propus în 1917 numele nou de Adleria pentru Cynips al celorlalţi autori, luînd ca tip pe Cynips kollari Hartig. Numele de Cynips a fost trecut în schimb în locul lui Diplolepis, iar Diplolepis în locul lui Rhodites. Gen răspîndit în toate continentele, afară de Australia.
          CHEIE DE DETERMINARE A SPECIILOR GENULUI ADLERIA
 1  (2) Scutelul este gros, încreţit, nu are aspectul unui fagure. Corpul are
          culoarea brună-roşie. Antena este compusă din 13 articole..................
          .................................................. 5. A. gallae-tinctoriae
 2  (1) Scutelul nu este rugos ca un fagure ci este mai mult sau mai puţin
          gros rugos .............................................................. 3
 3  (4) Antena este din 13 articole, rareori numai din 12 şi atunci ultimele
          două articole distale sînt contopite..................................... 5
 4  (3) Antena este din 15 articole, uneori din 14 şi atunci ultimele două
          articole distale sînt mai mult sau mai puţin contopite................... 9
 5  (6) Tibiile anterioare poartă pe partea externă peri lungi oblici. Cu-
          loarea corpului este roşie-galbenă ...................... 1. A. conifica
 6  (5) Tibiile anterioare poartă pe partea externă peri scurţi culcaţi sau
          puţin oblici............................................................. 7
 7  (8) Corpul este în cea mai mare parte negru sau brun-negru.......................
          ...................................................... 2. A. amblycera
 8  (7) Corpul este în cea mai mare parte brun-roşu..................................
          A. kollari, A. lignicola, A. caliciformis, A. ambigua, A. corruptrix,
                                                                              A. galeataχ)
 9  (10) Spinul ventral este de cel mult trei ori mai lung decît gros. Tibiile
          anterioare poartă pe partea externă peri lungi oblici.................... 11
 10 (9) Spinul ventral este evident mai mult decît de trei ori mai lung
          decît gros............................................................. 13
 11 (12) Gropiţele scutelui sînt glabre..................... 10. A. conglomerata
 12 (11) Gropiţele scutelului sînt acoperite cu peri cenuşii 11. A. ploycera
 13 (14) Spinul ventral este de 6 ori mai lung decît gros ......................... 15
 14 (13) Spinul ventral este cel mult de 5 ori mai lung decît gros. Corpul
          este roşu-galben sau brun-roşu .......................................... 17
 15 (16) Corpul este aproape negru. Articolul 3 al antenei este mai lung
          decît articolul 4; ultimul articol este ceva mai lung decît penultimul ...................................................... 12. A. tomentosa
            Acestea sînt specii la care caracterele externe de diferenţiere nu sînt evidente şi în acest caz servesc drept noi caractere specifice, particularităţile biologice ale animalelor, astfel de specii putîndu-se încadra în noţiunea de « specii biologice ». Aceste specii produc gale care sînt caracteristice pentru fiecare dintre ele.
106
MIHAIL A. IONESCU
16  (15) Corpul este brun-roşcat. Ultimul articol al antenei este cu 1 /4 mai
          lung decît penultimul. Spinul ventral este de 5—6 ori mai lung decît gros................................................... 13. A. mitrata
17  (18) Gropiţele scutelului sînt rotunde, netede şi glabre. Articolul 3 al
          antenei nu este mai lung decît articolul 4................ 14. A. hartigi
18  (17) Gropiţele scutelului sînt transversale şi cele mai adesea păroase.
          Articolul 3 al antenei este mai        lung decît articolul 4............ 19
19  (20)    Părţile laterale ale tergitelor 2    şi 3, mai ales în mijloc, prezintă
          puţini peri. Gropiţele scutelului      sînt puţin păroase .................. 21
20  (19)    Părţile laterale ale tergitelor 2 şi 3 prezintă peri deşi mătăsoşi.   Gro-
          piţele scutelului sînt cel mai adesea în întregime sau parţial acoperite cu peri................................................ 23
21     (22) Spinul ventral este aproape de 4     ori mai lung     decît gros. Lungimea
          2,5—3,5 mm.................................................. 15. A. coriaria
22     (21) Spinul ventral este   de 5 ori mai lung decît         gros. Mesonotul pre-
          zintă în mijlocul său   o pată mare    ovală rotunjită, de culoare neagră.
          Lungimea 4—5 mm..............................................16. A. coronata
23  (24) Articolul 5 al antenei are aceeaşi lungime ca şi articolul 1................
          ...................................................... 17. A. hungarica
24  (23) Articolul 5 al antenei este mai scurt decît articolul 1.....................
          A. truncicola, A. caput-medusae, A. quercus calicis, A. quercus-tozaex)
                     1. Adleria conifica conifica (Hartig), 1843
      1843 Cynips     conifica Hartig, Vol. 4, p. 402.
      1910 Cynips     conifica conifica Kieffer şi Dalla Torre, p. 418.
      1952 Adleria    conifica conifica Weid.
      ŞŞ Corpul de culoare roşie-galbenă, rar galben-roşcat, destul de mătăsos păros. Antena din 13 articole, brună sau brună-negricioasă ; primul articol este dublu de lung faţă de grosime. Articolul 2 este de 1,5 ori mai lung decît gros. Articolul 3     este mai lung decît articolul           4 şi aproape tot atît de lung
cît primele două      împreună. Articolul 5 este la            fel de lung ca şi articolul 1.
Mesonotul prezintă dungi longitudinale de culoare brună sau brună-neagră.
      x) Speciile la care caracterele externe dé diferenţiere nu sînt evidente şi în acest caz servesc drept noi caractere specifice, particularităţile biologice, au formele respective încadrate în noţiunea de «specii biologice». Aceste specii produc gale care sînt caracteristice pentru fiecare din ele.
      A se vedea E. N. Pavlovski: O neobhodimosti razvitiia sistematiki—Zoolo-ghiceski jurnal, 1952, nr. 2.
CYNIPINAE
107
Scutelul prezintă în partea anterioară 2 gropiţe transversale, netede, lucioase şi nepăroase. Segmentul median este în parte brun sau brun-negru. Tibia picioarelor anterioare este prevăzută pe partea externă cu peri lungi aşezaţi oblic. Femurele prezintă cel mai adesea dungi longitudinale de culoare brună ; tibiile şi tarsele sînt brune sau brune-negre. Abdomenul este brun sau brun-negru ; tergitul 2 este glabru şi lucitor la marginea posterioară iar tergitul 3 în întregime. Spinul ventral este destul de lung.
Lungimea: 4>4 mm.
Răspîndire geografică. Franţa, Italia, Austria, R.P.
Ungară, R.P.F. Iugoslavă, R.P. Bulgaria, Grecia.
în R.P.R. în regiunile Bucureşti, Ploieşti, Craiova,
Hunedoara.
Produce gale pe specii de Quercus. Gala se formează pe mugurii adventivi de pe ramuri sau de pe tulpină. Gala are la bază prelungiri scurte şi groase cel mai adesea. Ea este lipită strîns de ramură sau de tulpină. Forma sa este mai mult sau mai puţin neregulată, globuloasă, mult rotunjită deasupra fiind înaltă de 10—12 mm. Ea este tot atît de lată la bază cît şi de înaltă. Are culoarea brună, cu peri stelaţi albi, uşor ridicaţi, cu crestături în formă de reţea. Gala internă este mare, lemnoasă şi aşezată la baza galei. Insecta apare în luna martie în anul următor (fig. 59).
     în R.P.R. gala a fost citată de I. Bo r c e a în mai multe localităţi din regiunea Bucureşti, Ploieşti, Craiova ; de M. A. I o n e s c u la Cernica (reg. Bucureşti) ; de M. A. Ionescu şi N. Roman la Vinţul de ‘ Jos şi la Acmariu (reg. Hunedoara).
                     2. Adleria amblycera (Giraud), 1859
     1859 Cynips amblycera Giraud, voi. 9, p. 347.
     1910 Cynips amblycera Kieffer şi Dalia Torre, p. 418.
     ŞŞ Culoarea neagră, corpul punctat, cu aspect coriaceu, puţin păros. Capul este aproape mat, puţin păros. Marginea ochiului şi cel mai adesea şi
o linie de pe frunte, au culoarea brună-ruginie. Mandibulele şi palpii aii culoarea roşcată, galbenă-cărămizie. Antena are 13 articole, este de culoare brună-roşie cu articolul bazai şi ultimele inele roşii-ruginii, cele din regiunea mijlocie fiind brunii. Antena este tot atît de lungă cît capul cu toracele împreună. Articolele 12 şi 13 sînt cel mai adesea contopite într-unul singur. Toracele este aproape mat, negru, deseori parţial brun-negru. Mesotoracele este acoperit
                                              Fig. 59. — Gala de Adleria conifica (după Giraud).
108
MIHAIL A. IONESCU
cu peri scurţi, puţini. Scutelul este brun-roşcat. Aripile sînt de mărime mijlocie, cu nervurile brune-castanii. Picioarele sînt galbene-roşii, cu nuanţă brună sau mai mult roşie-galbenă. Picioarele anterioare sînt adesea de culoare puţin mai deschisă. Coxele sînt mai mult sau mai puţin negricioase în regiunea proximală. Tibiile anterioare sînt prevăzute pe partea externă cu peri scurţi, culcaţi, sau puţin ridicaţi. Abdomenul este scurt, gros, aproape oval, în cea mai mare parte brun-roşu, negricios în mijlocul părţii dorsale. Tergi-tul 2 este păros pe laturi, iar ultimele tergite sînt păroase în întregime. Spinul ventral este potrivit de lung. Lungimea corpului 3,8—4,5 mm
      Răspîndire geografică. Austria, R.P. Ungară, R. Cehoslovacă, R.P. Bulgaria, Italia cu Sicilia.
      In R.P.R. în regiunile Bucureşti, ttaiova, Constanţa, Hunedoara.
      Produce gale pe specii de Quercus. Gala se formează
în mugurii de pe ramuri, care nu se mai îngroaşe. Gala e
de culoarebrună-cenuşie, cu crăpături, acoperită cu peri fini;
nu are luciu. Gala prezintă trei sau patru prelungiri groase,
conice, îndreptate de regulă în afară ; mai rar prezintă două,
cinci, sau şase prelungiri de acest fel. Deseori gala se termină
cu un vîrf ascuţit. Toate aceste prelungiri ale galei, au cît
Fig  60. —  Gale   3_6 mm lungime. Camera larvară din interiorul galei este
de Adleria am-              . ,   »    w · i ~             .            itvt       w
blycera  (orig.).  mare şi de forma ovoida, aşezata transversal. JNu se găseşte
                   gală internă. La punctul de fixare al galei pe ramură, ramura nu se umflă cala Cynips corruptrix. Insecta apare din gală în luna mai în anul următor (fig. 60).
      în R.P.R. gala a fost citată de către I. B o r c e a lîngă Piatra-Olt sila Vîrciorova (reg. Craiova) ; de către M. A. I o n e s c u în pădurile din jurul Bucureştilor şi la Valul Traian (reg. Constanţa) ; de M. A. I o n e s c u şi N. Roman la Vinţul de jos (reg. Hunedoara).
                         3. Adleria kollari (Hartig), 1843
      1791 Cynips quer eus-gemmae Christ. Naturg. Ins., p. 469, pl. 2. fase. 1.
      1794 Cynips gallae-sphericae tincioriae (part.) Anthoine, J. Phys. Ghim. Hist, nat., vol. 1, p. 37, fasc. 7, pl. 2.
      1843 Cynips kollari Hartig, vol. 4, p. 403.
      1910 Cynips kollari Kieffer şi Dalla Torre, p. 418.
      1952 Adleria kollari Weld.
     ŞŞ Culoarea corpului este galbenă-roşie cu luciu cenuşiu mătăsos. Capul e de culoare mai mult sau mai puţin brună-roşie. Antena e compusă din 13
CYNIPINAE
109
articole. Uneori articolele 12 şi 13 sînt concrescute împreună. Pronotul e de culoare brună deschis. Mesonotul este brun-roşu. Mesosternul este mai mult sau mai puţin brun deschis. Segmentul median este mai mult sau mai puţin negru. Aripile sînt foarte lungi şi de culoare gălbuie. Picioarele au culoarea brună deschis. Tibiile ante rioare prezintă pe partea externă peri scurţi, care sînt culcaţi sau puţin ridicaţi.
Spinul ventral este de 5 ori mai lung decît gros. Tergitul
2  abdominal este în cea mai mare parte brun sau brun-negru, în partea posterioară brun deschis, deasupra fiind nepăros.
Lungimea: 4,8—6 mm.
Răspîndire geografică. în Europa centrală şi sudică, Anglia, nordul Africii, Asia Mică,
Peninsula Balcanică.
în R.P.R. în regiunile Iaşi,
Bacău, Galaţi, Ploieşti, Bucureşti, Piteşti, Craiova, Cluj,
Timişoara, Constanţa, Stalin,
Hunedoara.
Produce gale pe un mare număr de specii de Quercus. Gala se formează pe partea laterală a unui mugure, aşa îneît mugurele rămîne nevătămat, între gală şi ramură. Gala are formă sferică cu diametrul de 18—29 mm (Kieffer), dar ajung şi la 3,3 cm, după cum se găsesc şi exemplare mici de 1,3 cm, (M. A. Ionescu, la Cernica). Culoarea sa este galbenă brună sau brună-galbenă şi este netedă la suprafaţă. Uneori gala este puţin deformată, mai ales cînd în gală se dezvoltă Synergus, sau alt comensal. Camera larvară se află în centrul galei într-un ţesut spongios. Gala este complet dezvoltată în august şi septembrie. Insecta iese din gală în august sau septembrie în primul an, sau în iunie în al doilea an (Kieffer). în jurul Bucureştilor ca şi în regiunea Constanţa (Valul Traian) insectele ies mult mai tîrziu, în octombrie şi în noiembrie (fig. 61).
           Gala de Cynips kollari are un număr mare de paraziţi şi comensali.
      Dintre aceştia cităm găsiţi în R.P.R. (M. A. Ionescu) Sphegide: Cemonus unicolor Fabr. şi Cemonus dentatus Puton (det. X. Scobi ol a);
 110
MIHAIL A. IONESCU
Cynipine : Synergus reinhardi Mayr şi Saphonecrus undulatus Mayr ; Lepidoptere : Pammene gallicolana Z. şi Pammene labarzewchi Nowicki (det. A. Popescu Gorj) (fig. 62, 63 şi 64).
Fig. 62. — Secţiune în gala^de Adleria kollari, cu lojile de Saphonecrus undulatus (orig.).
' * · *                                         ?V -V
Fig. 63. — Gală de Adleria kollari, cu exuvia pupei de Pammene gallicolana (orig.).
                                                                      Fig. 64. — Gală de Adleria kollari cu orificiul de ieşire al pupei de Pammene galii-colana (orig.).
      După Beyerinck, Cynips kollari este generaţia agamă de la Andricus circulans.
      In R.P.R. în numeroase localităţi din regiunile Iaşi, Bacău, Galaţi, Ploieşti, Constanţa, Piteşţi, Craiova, citată de I.           B o r c e a, în   regiunea
Bucureşti citată de M. B r a n d z a, în regiunile Cluj şi Stalin, de A1.          Borza
şi M. G h i u ţ ă ; în regiunea Bucureşti, Constanţa şi Craiova, de M. A. Ionescu; de.C. H enrich, în regiunea Stalin ; de M. A. I o n e s c u şi N. R o m a n în regiunea Hunedoara la Vinerea.
                        4.  Adleria lignicola (Hartig), 1840
      1840 Cynips lignicola Hartig, p. 207.
      1910 Cynips lignicola Kieffer şi Dalia Torre, p.               419.
      1952 Adleria lignicola Weld.
     ŞŞ Culoarea generală a corpului este galbenă-roşie, puţin mătăsos-păroasă. Antena este compusă din 13 articole ; uneori articolele 12 şi 13 sînt contopite. Segmentul median este mai mult sau mai puţin negru. Tibiile anterioare prezintă pe laturile externe, peri scurţi, culcaţi sau puţin ridicaţi. Abdomenul
CYNIPINAE
111
este lucitor deasupra şi lipsit de peri. Tergitul 2 este în cea mai mare parte brun, sau brun-negru. Spinul ventral este de 5 ori mai lung decît gros.
      Lungimea: 4—5,4 mm.
      Răspîndire geografică. Germania, Franţa, Italia, Sicilia, Anglia, Austria* R.P. Ungară, R. Cehoslovacă, R.P.F. Iugoslavă, R.P. Bulgaria, Asia Mică.
în R.P.R. în regiunile Bacău, Bucureşti, Piteşti,
Craiova, Galaţi, Constanţa, Stalin, Hunedoara.
                               Produce gale pe specii de Quercus. Gala se formează pe mugurii laterali, mai rar pe mugurii terminali.
Forma galei este sferică şi are diametrul de 8—10 mm, rareori mai mică. Culoarea galei este ruginie, avînd pe suprafaţă linii ondulate ce înconjoară gala. Suprafaţa galei are luciu cenuşiu-argintiu. Gala este foarte tare, lemnoasă. Camera larvară este situată la baza galei şi tot pe aici iese şi insecta. Gala este complet j^g _ Qaje dezvoltată toamna tîrziu şi insecta apare în mai sau Adleria lignicola(orig.). iunie in anul următor (fig. 65).
      In aceste gale se găsesc des comensali specii de Synergus.
      In R.P.R. în regiunile Bacău, Piteşti, Craiova, Galaţi, Bucureşti, citată deI.Borcea;în regiunile Bucureşti şi Constanţa citată de M. A. I o n e s c u ; la Sibiu de C. H enrich; la Vinţul de jos regiunea Hunedoara de M. A. Ionescu şi N. Roman.
                      5. Adleria gallae-tinctoriae (Ol.), 1791
      1791 Diplolepis gallae-tinctoriae Olivier, Enc. Méth., vol. 6, p. 280.
      1833 Cynips gallae-tinctoriae (F. Brandt) Ratzeburg, Med. Zool., vol. 2, p. 152.
      1867 Cynips tinctorum Kaltenbach, Verh. Ver. Rheinlande, vol. 24, p. 59.
      1910 Cynips gallae-tinctoriae Kieffer şi Dalla Torre, p. 420.
      1952 Adleria gallae-tinctoriae Weld.
      ŞŞ Culoarea generală a corpului este roşie-galbenă, sau galbenă-roşie. Are peri mătăsoşi cenuşii, pe corp. Antena este compusă din 13 articole, are culoare brună-roşie pînă la galben-cărămiziu ; uneori articolele 12 şi 13 sînt contopite. Articolul 1 al antenei este dublu de lung faţă de grosimea sa ; articolul 2 este de 1,5 ori mai lung decît gros. Articolul 3 este mai lung decît articolul 4, dar mai scurt decît primele două împreună. Articolul 5 este mai scurt decît articolul 1. Scutelul este zbîrcit, cu aspect de fagure. Segmentul median este de culoare mai mult sau mai puţin brună-neagră. Tibiile anterioare poartă pe partea externă peri scurţi, care sînt culcaţi sau puţin ridicaţi.
112
MIHAIL A. IONESCU
Tergitul 2 abdominal este în cea mai mare parte de culoare brună, sau brună neagră. Spinul ventral este de 5 ori mai lung decît gros.
      Lungimea: 5—6 mm.
      Răspîndire geografică. în Europa de est (R. P. Ungară, Turcia, Grecia)
şi în Asia de Vest.
      în R.P.R. la Buftea, Chitila, Comana (reg. Bucureşti); la Turda (reg. Cluj) ; la Şibot şi Vinţul de jos (reg. Hunedoara).
      Produce gale pe specii de Quercus. Gala este cunoscută în comerţ în Orient sub numele de Gală de Levant, Gală         de Alep, ea sea-
mănă cu un exemplar mic de Cynips hungarica. Este sferică, cu diametrul de 15—20 mm. Culoarea sa este brună-cenuşie şi are suprafaţa presărată cu nodozităţi mai mult sau mai puţin proeminente. Camera larvară este tare şi lemnoasă, sferică, situată în mijlocul ţesutului intern al galei. Complet dezvoltată toamna, ea cade de regulă în timpul iernii. Insecta apare în mai şi iunie în anul următor (fig. 66).
      în R.P.R. a fost citată de I. B o r c e a la Comana şi Buda (reg. Bucureşti şi Ploieşti ; în colecţia dr. Marcel Brandza, de la Buftea şi Chitila (reg.  Bucureşti); de M.    Ghiuţă       la     Băile Sărata (reg.      Cluj); de M. A.
I o n  e s c u şi N. Roman            la Şibot şi Vinţul de jos       (reg. Hunedoara).
                      6. Adleria caliciformis (Giraud), 1859
      1859 Cynips caliciformis Giraud, voi. 9, p. 339.
      1910 Cynips caliciformis Kieffer şi Dalia Torre, p. 421.
      1952 Adleria caliciformis Weld.
      ŞŞ Culoarea generală a corpului este roşie-galbenă, sau galbenă-roşie, cu peri deşi mătăsoşi. Antena este din 13 articole. Articolul 4 este mai lung decît articolul 5 ; uneori articolele 12 şi 13 sînt concrescute împreună. Ultimele 3 articole sînt mai lungi decît precedentele. Tegula este brunie-ruginie. Segmentul median este mai mult sau mai puţin negru. Aripile sînt f umurii-gălbui, iar nervurile roşii-brune. Tibiile anterioare prezintă pe partea externă peri
                               Fig. 66. — Gale de Adleria gallae-tinctoriae (după Giraud).
 CYNI PINAE
scurţi, care sînt culcaţi sau puţin ridicaţi. Tibiile posterioare au o culoare întunecată. Tergitul 2 abdominal este în cea mai mare parte brun sau brun-negru. Spinul ventral este destul de lung.
     Lungimea corpului: 2,7—4,7 mm.
Fig. 67. — Gala de Adleria caliciformis (orig.).
     Răspîndire geografică. Austria, R. P. Ungară, R. P. Bulgaria, R.P.F. Iugoslavă, Italia.
     In R.P.R. în regiunile Bucureşti, Craiova, Constanţa.
     Produce gale pe specii de Quercus. Gala este rotundă, tare, de mărimea unui bob de mazăre. Ea este fixată la inserţia unui peţiol de frunză. Pe suprafaţa sa gala prezintă o pubescenţă scurtă, solzoasă, de culoare cenuşie-roşcată. Suprafaţa galei este împărţită în mici faţete plane sau puţin ridicate, terminate fiecare cu cîte o mică proeminenţă netedă şi goală. Prin acest caracter gala seamănă mult cu cupa unei ghinde, cupă care ar fi închisă Ia vîrf. Gala conţine o singură cameră larvară ; gala internă este sudată prin suprafaţa ei de măduva galei. Gala nu cade de pe ramuri. Din această gală iese insecta în luna august din primul an (fig. 67).
     în R.P.R., citată de I. Bôrcea, la Murfatlar (reg. Constanţa), la Comana (reg. Bucureşti), la Piatra Olt (reg. Craiova); la Cernica (reg. Bucureşti) citată de M. A. Ionescu; la Snagov şi Tîncăbeşti (reg. Bucureşti) citată de M. A. Ionescu şi N. Roman.
8  — c. 230
 114
MIHAIL A. IONESCU
                        7. Adleria ambigua (Trotter), 1899
      1899 Cynips corruptrix var. ambigua Trotter, Rev. Pat. veg., vol. 7, p. 300.
      1900 Cynips ambigua Kieffer, vol. 7, p. 556.
      1952 Adleria ambigua Weid.
      ŞŞ Culoarea generală a corpului este roşie-brunie. Antena este compusă din 13 articole. Articolul 3 este de 1,5 ori mai lung decît articolul 4. Articolul 4 este tot atît de lung cît şi articolul 5 şi de 2,5 ori mai lung decît gros. Mesonotul prezintă 3 dungi longitudinale negre. Gropiţele scutelului sînt transversale, negre, glabre şi lucitoare. Segmentul median este negru. Abdomenul este brun; în partea anterioară şi deasupra este negru, iar pe laturi nu este pcea des păros. Tergitele 2 şi 3 sînt glabre deasupra, precum şi în jumătatea anterioară lateral. Spinul ventral este de 5 ori mai lung decît gros.
      Lungimea: 5 mm.
      Răspîndire geografică. Italia (Verona).
      In R.P.R. la Turda (reg. Cluj).
      Produce gale pe specii de Quercus. Gala se aseamănă cu aceea de Cynips amblycera, de care diferă însă prin prelungirile sale mai scurte şi mai groase, mult rotunjite. în interior cuprinde o gală internă aproape lemnoasă, sudată de ţesutul intern al galei. Camera larvară are 6 mm lungime şi 4 mm înălţime. Suprafaţa galei este glabră iar culoarea sa este ca a scoarţei. Partea terminală a fiecărei prelungiri a galei este separată de cea bazală, printr-o cută circulară a epidermei. Gala are 7—8 mm în înălţime şi grosime. în punctul unde este fixată Fig. 68. — Gale de Adie- gala, ramura nu prezintă nici o deformaţie (fig. 68).
 ria ambigua; ay sec-           |n   R.p.R.  gala a fost citată de Al. Borza si
 tiune in gala dupa              ^ . .    w i  rT,           -  ™
      Kieffer).            M.    G h i u ţ a la Turda (reg. Cluj).
                    8. Adleria corruptrix (Schlechtendal), 1870
      1870 Cynips corruptrix Schlechtendal, Ent. Zeit. Stettin, vol. 31, p. 339.
      1910 Cynips corruptrix Kieffer şi Dalla Torre, p. 422.
      1952 Adleria corruptrix Weld.
      ŞŞ Culoarea generală a corpului este roşie-galbenă, pînă la brună-roşie, destul de mătăsos păroasă. Capul e de culoare roşie ruginie deschis, avînd gura ceva mai neagră. Antena este compusă din 13 articole şi e de culoare galbenă-ruginie, deschisă, cu articulaţiile mai închise. Articolul 3 este mai lung decît articolul 4. iar acesta este mai lung decît 5. Uneori articolele
CYNIPINAE
 115
12 şi 13 sînt contopite. Toracele este puţin mai întunecat deasupra decît pe laturi şi este ceva mai negru dedesubt şi adesea la partea anterioară a mesonotului. Prosternul şi mesosternul nu sînt negre la suturi. Mesonotul prezintă
4  dungi brune închis, care ies puţin în relief. Scutelul este puţin încreţit. Segmentul median este mai mult sau mai puţin negru. Aripile sînt hialine şi numai către vîrf sînt puţin gălbui ; nervurile sînt brune. Picioarele sînt galbene-ruginii. Tibiile mijlocii, precum şi cele posterioare sînt de culoare închisă. Tibiile anterioare prezintă pe partea din afară peri scurţi, care sînt culcaţi sau puţin ridicaţi. Ghearele sînt negre. Abdomenul este cel mai adesea de culoare brună sau brună-negricioasă deasupra ; pe laturi şi la partea posterioară este puţin păros. Spinul ventral este de 5 ori mai lung decît gros.
      Lungimea: 3,3—4 mm.
      Răspîndire geografică. Europa centrală, R. P. Ungară, Italia, R. P. F. Iugoslavă, nordul Africii, Asia Mică.
      In R.P.R. în regiunile Bucureşti, Craiova, Stalin.
      Produce gale pe specii de Quercus. Gala se formează dintr-un mugure lateral şi este compusă dintr-o parte bazală cilindrică, ce se termină cu 2—5 prelungiri rotunjite sau conice, care au cîte un vîrf. Aceste prelungiri sînt lungi de 2—4 mm, sînt lucioase, pîntecoase şi de culoare brună. între aceste prelungiri se află cîte
o  ridicătură. Dedesubtul inserţiei galei, ramura este mult umflată. în interiorul galei se află o cameră larvară mare, gala internă fiind lemnoasă şi sudată cu parenchimul galei externe. Gala este complet dezvoltată toamna, iar insecta apare în anul următor în luna iunie (fig. 69).
în R.P.R. a fost citată de I. B o r c e a la Vîr-ciorova (reg. Craiova) şi la Comana (reg. Bucureşti). în colecţia dr. Marcel Brandza se află exemplare de la Buftea (reg. Bucureşti) ; la Sibiu (res^. Stalin) citat de C. Henrich.
                        9.  Adleria galeata (Giraud), 1859
      1859 Cynips galeata Giraud, voi. 9, p. 372.
      1910 Cynips galeata Kieffer şi Dalia Torre, p. 423.
      1952 Adleria galeata Weld.
      ŞŞ Culoarea generală a corpului este roşie-galbenă sau galbenă-roşie, cu peri albicioşi. Gura este de culoare brună. Antena este compusă din 13 articole ; uneori articolele 12 şi 13 sînt concrescute împreună. Articolul 2 al ante-
Fig. 69. — Gale de Adleria corruptrix; a, gale secţionate (după Kieffer).
116
MIHAIL A. IONESCU
nei este aproape    de                              2 ori mai lung decît gros. Segmentul median este mai
mult       sau mai puţin negru. Aripile sînt fumurii în jumătatea dinspre vîrf.
Tibiile picioarelor anterioare prezintă pe partea externă peri scurţi, care sînt culcaţi sau puţin ridicaţi. Ghearele sînt brune. Al doilea tergit abdominal este cel mai adesea brun sau negru-brun, iar segmentele următoare sînt brune-roşii. Spinul ventral este de 5 ori mai lung decît gros.
     Lungimea: 3,3—4,4 mm.
     Răspîndire geografică. Europa centrală, R.P. Ungară, Austria, Italia, Sicilia, R. P. F. Iugoslavă, R. P. Bulgaria.
     în R.P.R. în regiunile Bucureşti, Galaţi, Cluj. Produce gale pe specii de Quercus. Gala se formează dintr-un mugure lateral. Ea are mărimea de 8 mm şi se aseamănă cu o floricică. Este alcătuită din două părţi care sînt separate prin-tr-o gîtuitură: partea inferioară are forma unei mici cupe, cu înălţimea de 2-3 mm şi lăţimea de 4—5 mm, fiind aproape glabră, puţin lucioasă şi de culoare brună-ruginie şi partea superioară
a galei care este  umflată   la partea       bazală, sub-
Fig.  70. — Gale de Adleria                        &                            ’
galeata (după Giraud). ţundu-se către vîrf, unde formează mai multe
                               prelungiri lamelare, scurte. Suprafaţa sa este lipsită de luciu şi e acoperită de o pubescenţă scurtă şi albă. Pe partea umflată prezintă şanţuri longitudinale. Gala internă se află în partea bazală a galei şi  este sudată cu întreaga sa suprafaţă, de       gala externă (fig.                       70).
     Citată în   regiunile Bucureşti şi Galaţi    de către Marcel         Brandza
şi în regiunea Cluj de către Al. Borza şiM. Ghiuţă.
                   10.  Adleria conglomerata (Giraud), 1859
     1859 Cynips conglomerata Giraud, voi. 9, p, 344.
     1879 Cynips cincta Hartig, Allg. Forst u. Jagd-Zeit., voi. 55, p. 265.
     1910 Cynips conglomerata Kieffer şi Dalia Torre, p. 424.
     1952 Adleria conglomerata Weld.
     ŞŞ Culoarea generală a corpului este roşie-galbenă sau galbenă-roşie, cu peri mătăsoşi cenuşii. Capul este de culoare neagră de obicei pînă în mijloc, rareori pînă la vertex. Antena are 14 articole, de culoare brună sau neagră-brună. Toracele este brun-ruginiu deasupra, cu peri roşcaţi, iar dedesubt este mai mult sau mai puţin întunecat, adesea chiar negru. Mesonotul prezintă dungi longitudinale brune, sau negre-brune. Scutelul prezintă
CYNIPINAE
117
la partea anterioară două gropiţe glabre, aşezate transversal. Segmentul median este în parte brun sau brun-negru. Nervurile aripilor sînt brune-cas-tanii. Tibiile picioarelor anterioare prezintă pe partea externă peri lungi, ridicaţi oblic; coxele şi femurele sînt mai mult sau mai puţin negre. Tibiile şi tarsele sînt negre-brune. Coxele şi femurele posterioare sînt întunecate, pînă la complet negre, dungile longitudinale de pe femure lipsind cel mai adesea. Abdomenul este brun sau negru-brun deasupra, cu peri deşi, cenuşii.
Ultimul segment este scurt dedesubt.
Spinul ventral este cel mult de 3 ori mai lung decît gros.
Lungimea: 3,4—4,5 mm.
Răspîndire geografică. Germania^
Franţa, Austria, R.P. Ungară, R. Cehoslovacă, Italia şi Sicilia.
în R.P.R. în regiunile Bucureşti,
Ploieşti, Piteşti, Craiova, Cluj, Timişoara, Constanţa, Stalin.
Produce gale pe specii de Quercus.
Galele se formează adesea mai multe la un loc, cîte 2,3,4 şi chiar 5, pe socoteala mugurilor terminali, şi laterali, ai ramurilor tinere. Mărimea galelor este cît o alună ; ele au culoarea verde în timpul verii şi pînă toamna tîrziu, iarna devenind brune. Suprafaţa galei este puţin încreţită. Forma galei este în general rotundă, dar uneori este puţin alungită şi comprimată pe laturi spre baza sa, cînd sînt dezvoltate mai multe la un loc. Aproape întotdeauna gala are pe suprafaţă mici ridi-cături. Peretele galei este format din două straturi; stratul cortical care este verde, subţire şi moale, apoi stratul intern, care este mai gros şi mai tare. Gala internă se află aproape de suprafaţa galei, în regiunea meridianului ei şi este sudată de ţesutul galei. Gala este complet dezvoltată toamna, iar insecta apare în luna noiembrie (fig.71).
     Gala a fost citată în regiunile Bucureşti, Galaţi, Ploieşti, Piteşti şi Craiova, de către I. B orc ea; în regiunile Timişoara şi Cluj de către Al. Borza şi M. Ghiuţă; foarte comună în jurul Bucureştilor şi în regiunea Constanţa (M. A. Ionescu); la Sibiu (regiunea Stalin) citată de C. H e n r i c h.
                             Fig. 71. — Gale de Adleria conglomerata (după Giraud).
 118
MIHAIL A. IONESCU
                   11.  Adleria polycera polycera (Giraud), 1859
      1679 Malpighi, Anat. Plant., vol. 2, p. 123.
      1856 Cynips picta Hartig, Rosenhauer, Th. Andalus, p. 374.
      1859 Cynips polycera Giraud, voi. 9.            p. 340.
      1910 Cynips polycera Kieffer şi Dalia    Torre, p. 425.
      1952 Adleria polycera polycera Weld.
      ŞŞ Culoarea generală este roşie-galbenă sau galbenă-roşie, cu laturile mai întunecate decît partea ventrală, corpul fiind acoperit cu peri mătăsoşi cenuşii. Gura este de culoare neagră.            Antena este    compusă din 14 articole şi
 are culoarea brună sau galbenă-brună;           cele 4 sau 5 inele bazale   sînt galbene-
 cărămizii. Adesea pé partea de desubt, cît şi la capătul proximal are culoarea mai închisă, uneori chiar negricioasă ; la capătul distal este brună-ruginie. Ster-nitele toracice, sînt negricioase, de asemenea şi suturile sternale. Mesonotul prezintă dungi longitudinale brune sau brune-negre. Scutelul prezintă la partea anterioară două gropiţe transversale acoperite cu peri. Segmentul median este în parte brun sau brun-negru. Aripile sînt foarte lungi. Celula radială este de 3 ori mai lungă decît lăţimea sa de la partea proximală. Picioarele sînt brune-negre. Tibiile anterioare prezintă la partea lor externă peri lungi ridicaţi, oblici ; dungile, longitudinale ale femurelor lipsesc cel mai adesea. Tibiile şi tarsele sînt brune sau brune-negre, uneori chiar negre, netede şi lucioase, aproape glabre, numai ultimele articole fiind mult păroase. Perii ascund culoarea abdomenului. Spinul ventral esté cel mult dé 3 ori mai lung decît gros. Lungimea: 4,4—4,8 mm.
      Răspîndire geografică. Austria, R.P. Ungară, R.Cehoslovacă, Germania, Italia.
      In R.P.R. în regiunile Bucureşti, Constanţa, Cluj şi Hunedoara.
 Fig. 72. - Gale de Adleria polycera             Produce gale   pe specii de Quercus,
      polycera (după Giraud).               Gala  este fixată pe ramuri la baza
CYNIPINAE
119
 peţiolului frunzei. Are forma unui con fixat cu vîrful său de ramură, sau forma unui clopot. înălţimea sa este de 12—15 mm. Partea liberă, lăţită a galei, se prezintă ca o suprafaţă care are un mamelon în mijloc, iar pe margini 3—4 prelungiri ca nişte coarne mici, puţin recurbate. Numărul acestor coarne poate fi foarte variabil. Gala proaspătă are culoarea verde deschis, rar cu nuanţe roşcate. Ea are o consistenţă potrivită; cînd este uscată ea devine roşcată şi tare sau brună. în interior conţine o gală internă foarte tare, rotunjită, cu peretele foarte gros, sudată cu peretele galei, care este destul de subţire.
       Gala apare la începutul lunii septembrie, creşte foarte repede, iar insecta iese la finele lui octombrie şi în noiembrie, mai rar în primăvara următoare (fig. 72).
       în R.P.R. a fost citată de I. B o r c e a la Comana (reg. Bucureşti) şi Murfatlar (reg. Constanţa) ; de A1. B o r z a, M. G h i u ţ ă la Deva (reg. Hu~ nedoara) ; la Cernica (reg. Bucureşti) şi Valul Traian (reg. Constanţa) de M. A. lonescu; la Acmariu şi la Şibot (reg. Hunedoara) de M. A, I o n e s c u *şi N. Roman.
                11  a. Adleria polycera subterranea (Giraud), 1859
 1859 Cynips subterranea Giraud, voi. 9, p. 341.
 1870 Cynips polycera var. subterranea Mayr, p. 21.
 1910 Cynips polycera subterranea Kieffer şi Dalia Torre, p. 426.
 1952 Adleria polycera subterranea Weld.
 ŞŞ Se distinge de specia nominată prin următoarele caractere: are mandibulele şi antenele negre.
 Toracele este brun, cu suturile sternale negre. Coxele picioarelor posterioare sînt negre. Femurele picioarelor anterioare au cîte o dungă neagră iar tibiile şi tar-sele anterioare sînt de asemenea negre. Abdomenul este negru, iar ultimele segmente ale sale sînt destul de păroase (fig 73).
 Răspîndire geografică. Austria, R.P.Ungară, Italia,
 Sicilia.
 în R.P.R. în regiunea Ploieşti.
 Produce gale pe specii de Quercus. Galele sînt reunite
 mai multe la un loc, sub forma unui buchet mai strîns,
 fixat pe ramurile de la baza arborilor, acoperite în parte          F}§: .73· 7~ Gale de
       r                                   '                         Adleria polycera subter-
 cu frunze căzute, sau cu pămînt ; rareori se pot vedea              ranea (după Gir aud).
;120
MIHAIL A. IONESCU
 deasupra pămîntului, neacoperite. Gala seamănă mult                cil cea de Cynips
 polycera, dar conul este mâi scurt şi mai puţin regulat.           Marginile galei    nu
 prezintă acele prelungiri ca nişte corniţe ca la C. policera. Culoarea galei este verde-gălbuie, roz sau roşcată şi chiar puţin violacee. în interior gala conţine
 o singură cameră, cu peretele puţin dur. Insecta iese din gală în luna noiembrie.
      în R.P.R. a fost citată de Marcel Brandza în pădurea Bahna (R. Sărat) regiunea Ploieşti.
                      12.  Adleria tomentosa (Trotter), 1901
      1890 Cynips mitrata Hyeronimus, Jahresb. Schles. Ges., p. 153.
      1901  Cynips tomentosa Trotter, Biill. Soc. ent. France, p.   175.
      1910 Cynips tomentosa Kieffer şi Dalia .Torre, p. 427.
      1^52 Adleria tomentosa Weld.
      ŞŞ Culoarea corpului este brună închis, aproape neagră. Corpul este acoperit cu peri foarte deşi. Capul este de culoare brună-gălbuie, cu excepţia părţii posterioare. Antfcna este compusă din 14 articole ; articolul 2 este aproape de 2 ori mai lung decît gros; articolul 3 esţe mai lung decît 4 şi aproape tot atît de lung cît şi articolele l[şi 2 împreună. Articolul 5 este aproape mai lung decît penultimul. Mesopleurele au culoarea brună-gălbuie. Partea inferioară a femurelor este brună-gălbuie. Tibiile picioarelor anterioare prezintă pe partea dinainte peri lungi ridicaţi* Abdomenul este de culoare brună-galbenă pe părţile laterale şi ventral. Tergitele 2 şi 3 sînt glabre, negre şi lucitoare. Spinul ventral este de 6 ori mai lung decît gros. Oul este ceva mai lung decît gros, iar pedunculul său este de 10 ori mai lung decît. oul.
      Lungimea: 6—7 mm.
      Răspîndire geografică. Dalmaţia, Grecia,, Turcia, Insula Corfu, Asia Mică.
      Produce gale pe speciile de Quercus. Gala se dezvoltă dintr-un mugurei. Ea are forma conică, cu lungimea de 12—18 mm şi lăţimea de 15—18 mm.. Este acoperită cu o pubescenţă roşie-ruginie. Baza lată a galei cuprinde ramura cu peţiolurile de la cîteva frunze. La vîrf are o adîncituură circulară, în fundul căreia se văd una sau mai multe nodozităţi. Uneori această adîncitură este comprimată, aşa îneît ea apare ca o deschidere îngustă. Peretele galei „este tare şi de culoare brună. Gala cuprinde o singură gală internă, aproape de baza sa. Insecta apare în martie sau : aprilie în anul următor (fig. 74):
                                     Fig. 74. — Gala de Adleria tomentosa; a, secţiune în gală (după K i e f f e r).
CYNIPÏNAE
121
      In R.P.R. citată de Kieffer şi Dalla T o r r e α) ; la Valul Traian (reg. Constanţa) leg. M. A. Ionescu.
                         13.  Adleria mitrata (Mayr), 1870
      1859 Cynips glutinosa var. Giraud, vol. 9, p. 343.
      1870 Cynips glutinosa, var. mitrata Mayr, p. 19.
      1910 Cynips mitrata Kieffer şi Dalla Torre, p. 428.
      1952 Adleria mitrata Weid.
      ŞŞ Culoarea generală a corpului esté roşie-brună. Palpul maxilar este alcătuit din 4 articole ; primul articol este ceva mai lung decît articolul 2 ; articolul 3 este cu 1/3 mai scurt decît articolul 2 şi decît articolul 4. Palpul labiaPeste alcătuit din 3 articole ; articolul 2 este pe jumătate de lung faţă de cele următoare şi nu este mai lung decit gros. Vertexul este negru. Antena este neagră, din 14 articole, articolul 3 este mai lung decît articolul 4, iar acesta este ceva mai lung decît articolul 5 ; articolele 10—13 sînt cam de 1,5 ori mai lungi decît groase, iar articolul 14 este cu 1/4 mai lung decît penultimul. Mesonotul prezintă 3 dungi longitudinale brune. Scutelul este în cea mai mare parte brun-negru ; gropiţele scutelului şîiit transversale, uneori acoperite complet cu peri, alteori fără. Segmentul median este negru. Tibiile şi tarsele sînt brune-negre şi de asemenea şi femurele pe partea de deasupra. Tibiile anterioare prezintă pe partea externă peri lungi ridicaţi.
Abdomenul este negru deasupra, păros pe părţile laterale ca şi capul şi toracele. Spinul ventral este de 5—6 ori mai lung decît gros. Oul abia este mai lüng decît gros, iar pedunculul său este de 6 ori mai lung.
Lungimea: 3 mm.
      Răspîndire geografica. Aüstria, R.P.Ungară, Italia, Asia Mică.
      In R.P.R. în regiunile Bucureşti, Cluj, Stalin.
      Produce gale pe specii de Quercus. Gala se formează pe un mugure, are culoarea brună-castanie şi este lipicioasă. Ea are înălţimea de 6—7 mm
      ^ In Das T irreich y Cynipidae, p. 427
                       Fig. 75. — Gale de Adleria mitrata (după Giraud).
122
MIHÂIL A. IONESCU
şi se compune din două părţi, aşezate una peste alta şi separate printr-o gîtuitură. Partea bazală, care este lăţită, are un diametru de 10 mm, se aşază peste regiunile înconjurătoare mugurelui din care a ieşit gala. Partea superioară a galei este mică avînd forma unei rozete cu marginile rotunjite şi puţin ondulate,    avînd  în centru un    şănţuleţ. în interior gala    conţine    o   cameră
ovală, care este    gala internă,   aşezată la baza galei. în jurul    galei    interne
nu se află un spaţiu gol. Insecta este formată în gală în luna decembrie, dar iese numai în martie (fig. 75).
      în R.P.R. a fost citată de Marcel Brandza la Comana şi Săbă-reni (reg. Bucureşti); de M. Ghiuţă la Cheile Turzii (reg. Cluj); de C. Henrich la Sibiu (reg. Stalin).
                         14. Adleria hartigi (Hartig), 1843
      1843   Cynips hartigi Hartig.
      1910   Cynips hartigi Kieffer şi Dalia Torre.
      1952 Adleria hartigi Weld.
      ŞŞ Culoarea corpului roşie-galbenă sau galbenă-roşie, cu luciu argintiu, cu peri mătăsoşi. Antena din 14 articole, brună sau brună neagră ; articolul
3  este tot atît de lung sau numai cu puţin mai lung decît 4. Mesonotul cu dungi longitudinale brune sau brune-negre. Scutelul cu două gropiţe rotunde, nepăroase, netede şi puternic lucitoare. Segmentul median este în parte brun sau brun-negru. Tibiile anterioare poartă pe partea externă peri lungi oblici. Dungile longitudinale de pe femure, tibii şi tarse sînt brune sau negre. Abdomenul este brun pe partea superioară, sau brun-negru. Partea mijlocie de pe laturile tergitului 2 este foarte puţin păroasă. Pilozitatea tergitelor 5 şi 6 nu ajunge pînă la mijloc. Spinul ventral este de 5 ori mai lung decît gros.
      Lungimea: 4,7—5 mm.
      Produce galç pe mai multe specii de Quercus. Gala este fixată pe ramuri pe partea inferioară, sau chiar pe tulpină, dezvoltîndu-se pe mugurii adven-tivi. Este de formă sferică, cuprinde o singură cameră şi împreună cu apen-dicii care o acoperă ajunge la diametrul de 3 cm. Apendicii care acoperă şi maschează camera galei care este mare cît un bob de mazăre, au o formă conică piramidală; ei sînt nişte peri suberoşi, fixaţi fiecare din ei de gală prin cîte un scurt pedicel. Aceste apendice sînt fin striate în lung şi se termină fiecare cu cîte un vîrf ascuţit. La început au o culoare verde, devin apoi brun închis şi sînt acoperiţi cu o pilozitate foarte fină, deasă, albă. Gala
CYNIPINAE
 123
este complet dezvoltată vara şi toamna, iar insecta apare în luna martie în anul următor (fig. 76).
      Răspîndire geografică. Austria, Italia, Spania, Sicilia.
In R.P.R. la Amărăşti (r. Amaradia, reg. Craiova), pe Quercus Frainetto ; la Căbeşti, (reg. Hunedoara), pe Quercus Frainetto (M. A. I o n e s c u şi N. Roman).
15.  Adleria coriaria coriaria (Hartig), 1843
1843 Cynips coriaria Hartig, voi. 4, p. 421.
1910 Cynips coriaria coriaria Kieffer şi Dalia Torre, p. 430.
1952 Adleria coriaria coriaria Weid.
ŞŞ Culoarea generală a corpului este roşie-galbenă sau galbenă-roşije, mai mult sau mai puţin acoperit cu peri deşi. Partea posterioară a capului este neagră. Partea superioară a capului şi marginea gurii sînt brune-negre. Palpii sînt bruni-gălbui, mai întunecaţi distal. Antena este compusă din 14 articole, e de culoare brună sau brună-neagră, distal neagră, cu peri îndreptaţi în sus; articolul 3 este mai lung decît articolul 4. Toracele este îngust, tegula de culoare galbenă-ruginie. Mesonotul prezintă dungi longitudinale brune sau negre, marginea sa anterioară fiind neagră. Şanţurile parapsidale sînt negre. Scutelul prezintă la partea anterioară 2 gropiţe transversale, acoperite puţin cu peri, sau fiind lipsite de peri. Segmentul median este în parte brun sau brun-negru, lucitor. Aripile sînt lungi, cu nervurile de culoare brună deschis la bază, sau brună-neagră, întunecat. Picioarele sînt de culoare brună deschis. Coxele sînt negre la partea proximală. Coxele picioarelor posterioare sînt negre. Femurele posterioare sînt mai mult sau mai puţin brune-negre pe laturi sau pe marginea superioară. Tibiile picioarelor anterioare prezintă pe marginea externă peri lungi ridicaţi. Tibiile posterioare sînt brune-negre, cu peri deşi ridicaţi, tot aşa ca şi tarsele, negricioase la capetele distale. Abdomenul este brun deasupra, sau brun-negru, neted şi lucios, brun la partea dinainte şi la cea dinapoi, mai deschis la partea posterioară. Tergitul 2 este mai lung decît jumătatea abdomenului. Segmentele sînt des păroase pe laturi. Spinul ventral, văzut lateral, este
                                           Fig. 76. — A, gala de Adleria hartigi; B, gala cu cîteva apendice (orig.).
 124
MIHAIL A. IONESCU
 de 4 ori mai lung decît gros; părţile de jos ale tergitelor 2 şi 3 sînt puţin păroase.
      Lungimea: 3—3,4 mm.
      Răspîndire geografică. Austria, R.P. Ungară, sudul Franţei, Spania,
 Italia cu Sicilia, Asia Mică.
      în R.P.R. în regiunile Bucureşti, Ploieşti, Constanţa, Craiova.
      Produce gale pe speciile de Quercus. Gala este deosebită de celelalte gale ale genului Adleria, prin construcţia ei pluriloculară. Are un diametru de 10 — 20 mm şi are culoarea scoarţei de arbore. Forma sa este emisferică. Gala este tare şi este fixata de ramură lingă un mugure. Partea cu care se fixează este convexă. Discul concav al galei poartă numeroase prelungiri lungi ca nişte apendice, de
 5 — 10 mm. Aceste prelungiri sînt turtite şi brăzdate în lungul lor, curbate şi subţiate spre vîrf. Uneori gala este sferică şi acoperită în întregime cu aceste prelungiri. Gala este complet dezvoltată în septembrie şi rămîne fixată pe arbore. Insecta iese din gală iarna, din noiembrie şi pînă în februarie (fig. 77).
      în R.P.R. a fost citată de I. B orc ea la Murfatlar (reg. Constanţa) precum şi în regiunile Bucureşti, Ploieşti, Craiova. în colecţia dr. Marcel Brandza se află exemplare de la Comana (reg. Bucureşti).
                        16.  Adleria coronata (Giraud), 1859
      1859 Cynips glutinosa forma coronata Giraud, voi. 9, p. 343.
      1870 Cynips glutinosa var. coronaria Mayr, p. 18.
      1898 Cynips coronaria Ştefani, Natural Sicii., seria 2, voi. 2, p. 160.
      1910 Cynips coronata Kieffer şi Dalia Torre, p. 431.
      1952. Adleria coronata Weld.
      ŞŞ Culoarea generală a corpului este roşie-brună, corpul puţin păros. Antenele sînt negre şi compuse din 14 articole; articolul 2 este de 1,5 ori mai lung decit gros; articolul 3 este mai lung decît articolul 4, dar mai scurt decîtt primele două împreună. Articolele următoare sînt mai scurte. Ultimul
                                     Fig. 77. — Gala de Adleria coriaria; a, secţiune în gală (după Mayr).
 CYNI PINAE
125
 articol abia este mai lung decît penultimul. Mesonotul prezintă în mijlocul său o pată neagră, ovală, mai rar cu cîte o dungă neagră. Scuturile toracale şi segmentul median sînt negre. Gropiţele scutelului sînt transversale, glabre, lucioase şi negre. Tibiile picioarelor posterioare sînt negre. Tibiile picioarelor anterioare prezintă pe partea externă peri lungi, ridicaţi. Abdomenul este de culoare roşie pe partea dorsală ; tergitele 2 şi 3 sînt puţin păroase. Spinul ventral este de 5 ori mai lung decît gros. Oul este de 2 ori mai lung decît gros, iar pedunculul său de 6 ori mai lung decît oul.
Lungimea: 4,5 mm.
Răspîndire geografică. Austria, R.P.Ungară, R. Cehoslovacă, Grecia, Sicilia.
în R.P.R., în regiunile Bucureşti, Constanţa, Craiova,
Hunedoara.
Produce gale pe specii de Quercus. Gală de mugure, este de culoare gălbuie, adesea roşie sau roşcată pe alocuri, cenuşie, globuloasă, turtită la partea apicală, uneori este chiar plană «au puţin bombată avînd o depresiune la mijloc. Gala are
10 mm înălţime şi 12—15 mm grosime. Ea este lipicioasă.
La partea apicală şi uneori şi în regiunea mijlocie, gala poartă o coroană de mici prelungiri ca nişte corniţe, lungi de 5—7 mm; acestea au adesea cîte o bază circulară. Uneori,
Insă mai rar, gala poate avea o coroană dublă. în interiorul galei se află o gală internă, de formă ovală, aşezată orizontal aproape de baza galei, unde e fixată (fig. 78).
     în R.P.R. gala a fost citată de I. B o r c e a la Murfatlar (reg. Constanţa) şi la Comana (reg. Bucureşti). în colecţia dr. Marcel Brandza sînt exemplare de la Comana. A fost citată de M. A. I o n e s c u la Cernica {reg. Bucureşti) ; la Balota (reg. Hunedoara), la Amărăşti (reg. Craiova), la Gurueni (reg. Bucureşti), citată de M. A. Ionessu şi N. Roman.
                       17. Adleria hungarica (Hartig), 1843
      1843 Cynips hungarica Hartig, voi. 4, p. 403.
      1910 Cynips hungarica Kieffer şi Dalia Torre, p. 433.
      1952 Adleria hungarica Weld.
     ŞŞ Culoarea corpului este roşie-galbenă sau galbenă-roşie, cu peri deşi mătăsoşi. Antena este compusă din 14 articole şi este de culoare brună sau brună-neagră. Articolul 2 al antenei este ceva mai lung decît gros. Articolul
3  este mai lung decît articolul 4, aproape tot atît de lung cît primele două împreună. Articolul 5 este la fel de lung ca articolul 1. Mesonotul prezintă
                                                       Fig. 78. — Gala de Adleria coronata (orig.).
126
MI H AIL A. IONESCU
dungi longitudinale brune sau brune-negre. Scutelul prezintă la partea anterioară două gropiţe acoperite cu peri, parţial sau total. Segmentul median este în parte brun sau brun-negru. Tibiile picioarelor anterioare prezintă pe partea lor externă peri lungi ridicaţi. Dungile longitudinale de pe femure, tibii şi tarse, sînt Brune sau brune-negre. Culoarea abdomenului este brună sau brună-neagră pe partea dorsală ; părţile inferioare laterale ale tergitelor
2  şi 3 poartă peri deşi mătăsoşi. Spinul ventral este de 5 ori mai lung decît gros (fig. 79).
      Lungimea: 3,8—5,3 mm.
      Băspîndire geografică. Europa centrală, Dalmaţia (R.P.F. Iugoslavă).
      în R.P.R. în regiunile Bucureşti, Ploieşti, Craiova, Timişoara şi Stalin.
      Produce gale numai pe Quercus pedunculata. Gala se formează dintr-un mugure; ea este fixată pe o ramură şi are forma globuloasă. Este o gală mare, de mărimea unei nuci, cu un diametru de 20—25 mm; mai rar de 13—20 mm. Gala este lemnoasă, brună şi prezintă numeroase ridicături colţuroase, mai lungi sau mai tocite ; este brăzdată de cute ca nişte muchii neregulate, dar îndreptate spre baza galei, care este de regulă mai ascuţită, în interiorul său gala are o cameră goală, mare, neregulată, cu pereţii spongioşi, iar în această cameră se află gala internă, mică, globuloasă, cu pereţii subţiri; ea este fixată cu un peduncul scurt şi subţire, de peretele galei. Gala este complet dezvoltată toamna şi cade apoi din arbore. Din această gală, care stă toată iarna pe pămîntul şi frunzarul umed din pădure, apare insecta în luna februarie sau martie, a anului xirmător. în condiţii de uscăciune evoluţia larvei se face mai greu, iar insecta adultă moare în interiorul galei (fig. 80, 81, 82).
      în R.P.R. gala a fost citată de I. B o r c e a în mai multe localităţi din regiunea Bucureşti de asemenea în colecţia dr. Marcel Brandza; Ed. Baudis şi de asemenea Al. Borza şi M. Ghiuţă o citează din regiunea Timişoara ; M. A. Ionescu o citează din regiunea Craiova ; la Sibiu (reg. Stalin) e citată de C. Henrich; iar din Arad de Mocsary.
                      18.  Adleria quercus-tozae (Bosc.), 1792
      1679 Malpighi, Anat. Plant., vol. 2, p. 36.
      1792  Cynips quercus-tozae Bosc. J. Hist. nat., voi. 2, p. 156.
      1805 Diplolepis quercus-tozae Latreille, Hist. Crust. Ins., voi. 13, p. 206.
      1843 Cynips argentea Hartig, voi. 4, p., 401.
      1856 Cynips rosenhaueri Hartig, Rosenhauer Th. Andalus, p. 373.
      1910 Cynips quercus-tozae Kieffer şi Dalia Torre, p. 434.
      1952 Adleria quercus-tozae Weld:
      ŞŞ Corpul are culoarea generală roşie-galbenă sau galbenă-roşie, acoperit cu peri mătăsoşi cenuşii. Antena este compusă din 14 articole şi are
 127
                                                                        Fig. 79. — Adleria hungarica; a, capul; 6, pronotul (orig.).
                                                                               Fig. 81. — Gala de Adleria hungarica, cu gala internă (orig.).
                                      Fig. 82.— Gtdl&âe A dleria hungarica, găurită de păsări (orig.).
                                                                            Fig. 80. — Gala de Adleria hungarica (orig.).
MIHAIL A. IONESCU
culoarea brună sau brună-neagră ; articolul 2 este de 1,5 ori mai lung decît gros. Articolul 3 este mai lung decît articolul 4, dar mai scurt decît articolele 1 şi 2 împreună ; articolul 5 este mai scurt decît articolul 1. Mesonotul prezintă dungi longitudinale brune sau negre. Scutelul are la partea ante-
Fig. 83. — Gale de Adleria quercus-tozae (orig.).
rioară două gropiţe acoperite cu peri parţial sau total. Segmentul median este în parte brun sau brun-negru. Tibia picioarelor anterioare prezintă pe partea externă peri lungi aşezaţi oblic. Dungile longitudinale de pe femure, tibii şi tarse, sînt brune sau brune-negre. Culoarea abdomenului este brună deasupra, sau brună-neagră ; părţile inferioare ale tergitelor 2 şi 3 sînt păroase des şi mătăsos. Spinul ventral este de 5 ori mai lung decît gros. Oul este încă
CYNIPINAE
129
o dată mai lung decît gros, iar pedunculul său este de 6 ori mai lung decît lungimea oului.
      Lungimea: 3,25 mm.
      Răspîndire geografică. Comună în tot sudul Europei şi nordul Africei; în Franţa, Germania, Austria, R.P. Ungară, Dalmaţia (R.P.F. Jugoslavia) Grecia, Asia Mică.
      In R.P.R. în regiunile Constanţa, Bucureşti, Ploieşti, Piteşti, Craiova.
      Produce gale pe specii de Quercus. Gala are forma sferică, adesea puţin alungită, ca o urnă, cu diametrul între 17 şi 40 mm. Partea dinspre vîrf a galei este bombată şi prezintă în mijloc o mică nodozitate. Gala este tare şi lemnoasă, are culoarea gălbuie-brună, lucitoare, iar în regiunea superioară prezintă o coroană de nodozităţi mai mult sau mai puţin proeminente. In interiorul galei se află o cavitate orizontală, în formă de crăpătură, situată în regiunea superioară a galei; în această cavitate se află gala internă, care este de formă elipsodală, aşezată orizontal şi fixată într-un punct. Peretele galei interne este foarte subţire. Gala este complet dezvoltată în septembrie, iar insecta apare în februarie şi martie în anul următor (fig. 83).
      în R.P.R. gala a fost citată de I. B orc ea în mai multe localităţi din regiunile Constanţa, Bucureşti, Ploieşti, Piteşti, Craiova. în colecţia dr. Marcel Brandza sînt exemplare de la Comana (reg. Bucureşti). M. A. Ionescu o citează de la Cernica (reg. Bucureşti).
                      19.  Adleria truncicola (Giraud), 1859
      1859 Cynips truncicola Giraud, voi. 9, p. 345.
      1910 Cynips truncicola Kieffer şi Dalia Torre.
      1952 Adleria truncicola Weld.
      ŞŞ Culoarea generală a corpului este roşie-brună, pînă la galbenă-rugi-nie, corpul fiind acoperit cu peri scurţi, cenuşii, mătăsoşi. Capul are o culoare brună-ruginiu spălăcit, cu regiunea gurii şi mandibulele de culoare neagră. Antena este compusă din 14 articole şi este de culoare brună-neagră, primele
2—3 articole fiind de culoare mai deschisă. Mesonotul este ceva mai întunecat la mijloc. Segmentul median este de culoare brună-neagră în mijloc, avînd pe laturi pete roşii. Aripile sînt de culoare roşcată-fumurie, celulele radială şi cubitală 3 fiind de culoare mai deschisă. Nervurile aripilor sînt brune-castanii. Culoarea picioarelor este mai închisă decît a corpului. Tibiile şi tarsele picioarelor posterioare ca şi partea externă a picioarelor anterioare sînt de culoare brună-neagră; extremitatea proximală a coxelor, ca şi trochanterele şi o parte din faţa externă a femurelor picioarelor posterioare sînt de culoare brună. Culoarea abdomenului este roşie brună-ruginie, avînd
 9  — c. 230
 130
MIHAIL A. IONESCU
deasupra o pată neagră, care merge şi spre părţile laterale. Abdomenul nu este păros.
      Lungimea: 4,5 mm.
      Răspîndire geografică. Europa centrală şi sudică, R.P.Bulgaria, Dalmaţia, Asia Mică.
      In R.P.R. în regiunile Bucureşti, Ploieşti, Piteşti, Craiova, Constanţa, Stalin.
      Produce gale pe specii de Quercus. Gala se formează pe mugurii adventivi de pe ramuri şi de pe tulpină. Gala este lemnoasă, rotundă, de mărimea unui bob de mazăre. Ea are culoarea scoarţei arborelui şi pare ca ieşită din scoarţă. Suprafaţa galei este puţin pübes-
            ^             cientă si împărtită în regiunea superioară în sectoare
Fig. 84. — Gala de Ad-           /         ’           & A       J
hria truncicola (orig.). regulate, care se unesc la virful galei; pe restul suprafeţei galei se văd impresiuni rombice sau triunghiulare separate prin crăpături fine* în interior gala cuprinde o singură cameră larvară avînd peretele cu numeroase, tuberozităţi şi fiind de consistenţă uscată. Insecta apare din gală în luna martie în anul următor, sau chiar în al 3-lea an de la formarea galei (fig. 84).
      în R.P.R. a fost citată de I. B orc ea în mai multe localităţi din regiunile Bucureşti, Ploieşti, Piteşti şi Craiova; în colecţia dr. Marcel Brandza sînt exemplare din regiunea Bucureşti. în regiunea Constanţa (Valul Traian) a fost citată de M. A. I onescu ; la Sibiu (reg. Stalin) a fost citată de C. H e n r i c h.
                     20. Adleria çaput-medusae (Hartig), 1843
      1679 Malpighi, Anat. Plantarum, vol. 2, p. 32, fase. 34.
      1843 Cynips caput-medusae Hartig, vol. 4, p. 401.
      1876 Cynips gallae-cristatae Henschel, Leift. Best. Schädl. Ins., p. 225.
      1910 Cynips Capt-medusae Vieffer şi Dalla Torre, p 435.
      1952 Adleria caput-medusae Weld.
      ŞŞ Culoarea generală a corpului este roşie-galbenă sau galbenă-roşier corpul fiind acoperit- cu peri deşi, mătăsoşi, de culoare cenuşie. Antena este alcătuită din 14 articole şi este de culoare brună sau brună-neagră. Articolul 3 al antenei este mai lung decît articolul 4. Mesonotul prezlptă dungi longitudinale brune sau brune-negre. Scutelul are la partea anterioară două gropiţe acoperite cu peri, total sau partial. Segmentul median este în parte brun sau brun-negru. Tibiile picioarelor anterioare poartă pe marginea externă peri oblici. Dungile longitudinale de pe femure, tibii şi tarse sînt brune sau brune-negre. Abdomenul este de culoare brună, sau brună-neagră
CYNIPINAE
131
deasupra. Părţile laterale inferioare, ale segmentelor 2 şi 3, des păroase, cu peri mătăsoşi. Spinul ventral este de 5 ori mai lung decît gros.
     Lungimea: 3,8—5,3 mm.
     Răspîndire geografică. Germania, Austria, R.P. Ungară, R. Cehoslovacă, R.P.F. Iugoslavia, Spania, Italia, Asia Mică.
Fig. 85. — Gala de Adleria caput-medusae (orig.).
     In R.P.R. în regiunile Constanţa, Bucureşti, Ploieşti, Craiova, Cluj, Timişoara, Stalin, Hunedoara.
     Produce gale pe specii de Quercus. Gala este~deosebită de alte gale prin aspectul său. Este o gală frumoasă, ajungînd la un diametru de 3—4 cm, începe să se formeze încă din luna mai şi iunie, apărînd sub forma unüi disc pe cupa unei ghinde tinere. De pe marginea acestui disc pornesc apoi mai multe prelungiri conice alungite, apoi toată suprafaţa discului se acoperă cu numeroase prelungiri lungi, filiforme, subţiate şi ascuţite la vîrf, cu unele ramificaţii curbate în toate direcţiile şi răsucite unele peste altele. Gala iiiternă
 132
MIHAIL A. IONESCU
este ovală şi are peretele foarte subţire; ea se găseşte aşezată orizontal, în mijlocul discului. Culoarea galei este galbenă deschis, adesea albicioasă, uneori cu nuanţe roze. Gala este complet dezvoltată toamna şi cade de pe arbore. Ghinda pe care s-a dezvoltat gala, este oprită din creştere. Pe unii arbori bătrîni aceste gale se dezvoltă în număr foarte mare. Iar insecta apare în februarie sau martie, în anul ce urmează (fig 85).
      In R.P.R. gala a fost citată de I. B orc ea la Murfătlar (reg. Constanţa), precum şi în mai multe localităţi din regiunile Bucureşti, Ploieşti şi Craiova. Al. Borza 'şi M. Ghiuţă o citează în regiunea Cluj ; Ed. Baudys o citează la Domogled (reg. Timişoara); M. A. Ionescu la Cernica (reg. Bucureşti) ;C. Henrich la Sibiu (reg. Stalin) ; în reg. Hunedoara.
                     21.  Adleria quercus-calicis (Burgsdorf), 1783
      1679 Mälpighi, Anat. Plant., vol. 2, p. 38.
      1783 Cynips quercus-calicis Burgsdorf, Sehr. Berlin, Ges. Fr., vol. 4, p. 5.
      1840 Cynips calicis Hartig, vol. 2,. p. 187.
      1910 Cynips quercus-calicis Kieffer şi Dalla Torre, p. 436.
      1952 Adleria quercus-calicis Weld.
      ŞŞ Culoarea generală a corpului este galbenă-roşie sau roşie-galbenă, corpul fiind acoperit cu peri deşi şi mătăsoşi. Antena este compusă din 14 articole şi are culoarea brună sau brună-neagră; articolul 3 este mai lung decît articolul 4. Mesonotul prezintă dungi longitudinale brune sau brune____ negre. Scutelul prezintă două gropiţe acoperite în parte sau total, cu peri. Segmentul median este în parte brun sau brun-nëgru. Tibiile picioarelor anterioare prezintă pe partea externă peri lungi oblici. Dungile longitudinale de pe femure, tibii şi tarse, sînt de culoare brună sau brună-neagră. Abdomenul este colorat deasupra în brun sau negru-brun, cu partea inferioară a laturilor segmentelor 2 şi 3 păroase des, cu peri mătăsoşi. Spinul ventral este de 5 ori mai lung decît gros. Oul este de 2 ori mai lung decît gros ; iar pedunculul oului este de 6 ori mai lung decît oul.
      Lungimea: 3,8—5,3 mm.
      Răspîndire geografică. Europa centrală şi sudică, mai rar în Germania, Olanda, Franţa şi Italia; în Asia Mică, Grecia, R.P.F. Iugoslavia.
      în R.P.R. în regiunile Bucureşti, Ploieşti, Cluj, Craiova, Constanţa, Stalin şi Hunedoara.
      Produce gale pe speciile de Quercus. Gala este fixată pe cupa fructului, îmbrăcînd ghinda pe o latură. Fructul este astfel deformat, atrofiat, uneori putîndü-se dezvolta însă bine. Gala are forma unui trunchi de con, cu înăl-
CYNIPINAE
133
ţimea de 15—20 mm, cu 18—25 mm diametrul bazei. Gala prezintă de la vîrf şi pînă la baza sa 5—8 creste proeminente, adesea ondulate, mai mult sau mai puţin neregulate şi întrerupte, formînd din loc în loc nişte gurguie
Fig. 86. — Gala de Adleria quercus-calicis (după Girau d)
Fig. 87. — Galade Adleria quercus-calicis, forma rămuroasă (orig.).
ascuţite, colţuroase. De aici numele de « colţari » ce i se mai dă galei. în vîr; gala are o deschidere circulară, care comunică cu camera internă. Camera internă este despărţită spre bază printr-un perete transversal subţire de o altă cameră inferioară, care este mai mică şi în care se găseşte gala internă
134
MIHAIL A. IONESCU
 aşezată orizontal. Gala internă are un perete foarte subţire. întreaga gală este de culoare brună ca ghinda şi are o consistenţă lemnoasă. Insecta este complet dezvoltată în gală încă din luna noiembrie, dar ea nu apare decît în februarie sau martie, în anul următor sau chiar mai tîrziu în anul al 3-lea (fig. 86-87).
      în R.P.R. a fost citată de I. Borcea din numeroase localităţi din regiunile Bucureşti, Ploieşti şi Craiova. în colecţia dr. Marcel Brandza în regiunea Bucureşti. Al. Borza şi M. Ghiuţăo citează în regiunea Cluj. Comună în regiunea Bucureşti, citată de M. A. Ionescu; la Valul Traian (reg. Constanţa) citată de M. A. Ionescu; la Sibiu (reg. Stalin) de C. Henrich; la Lugoj, Timişoara, Arad, de B a 1 â s ; în regiunea Hunedoara, citată de M. A. Ionescu şi N. Roman.
                           9. Genul Andricus Hartig, 1840
      1758 Cynips (part.), Linné, p. 553.
      1840 Andricus (part.), Hartig, voi. 2, p. 185 — 190.
      1866 Mander stjer nia Radokovsky, Bull. Soc. Moscou, vol. 39, p. 304.
      1881 Andricus Mayr, p. 12.
      1910 Andricus Kieffer şi Dalla Torre, p. 453.
      Capul este lăţit înapoia ochilor totdeauna la femelele din generaţia agamă ; la femelele din generaţia sexuată numai uneori este lăţit, iar la masculi este lăţit numai excepţional. Antenele la femelă au 12—16 articole, iar la mascul 14—17 articole; articolul 3 este mai lung decît articolul 4 şi numai foarte rar este tot atît de lung ca şi acesta. Treimea distală a antenei de la femelă este mai groasă decît articolul 5, iar la mascul este tot la fel de groasă ca şi articolul 5, sau este mai subţire. Pronotul este foarte îngust la mijloc, adesea avînd o formă liniară. Mesonotul este punctat, cu aspectul pielii, sau este complet neted; mai rar are încreţituri transversale. Şanţurile parapsidale sînt bine pronunţate în întregime. Scutelul prezintă două gropiţe despărţite. Segmentul median prezintă două cute, care cel mai adesea sînt paralele şi drepte, la unele forme agame fiind divergente în jos, rareori fiind arcuite şi încovoiate. Celula radială este deschisă, iar areola este prezentă cel mai adesea. Ghearele sînt bidentate. Abdomenul este potrivit de scurt şi are segmente libere. Segmentul 1 la mascul nu are forma de peduncul, numai rareori se înfăţişează ca un peduncul neprecizat în mod evident. Segmentul 2 este mare sau foarte mare. Spinul ventral este bine vizibil, adesea destul de lung,
CYNIPINAE
 135
         CHEIE DE DETERMINARE A SPECIILOR GENULUI ANDRICUS
                                            Ş?
 1  (2) Cele două cute ale segmentului median sînt evident încovoiate ca
         un arc, încercuind un cîmp mai mult sau mai puţin circular. ... 3
 2  (1) Segmentul median prezintă două cute longitudinale drepte şi para-
         lele, rareori uşor divergente la partea dinapoi........................ 5
 3  (4) Mesonotul este coriaceu. Antena este complet neagră, sau brună-
         neagră .............................................    *6· A· ostrea
                                                                         generaţie agamă
 4  (3) Mesonotul este coriaceu. Primele 3—4 articole ale antenei sînt de
         culoare cărămizie sau galbenă-brună.....................       ^·β   os^rea
                                                                        generaţie sexuată
 5  (6) Antena este alcătuită din 15 articole bine despărţite................... 7
 6  (5) Antena este alcătuită din 12—14 articole bine despărţite................ 9
 7  (8) Capul este puţin lăţit înapoia ochilor. Antena este cărămizie în
         jumătatea proximală, iar în cea distală este brună .......................
         ............................................. *1. A. gallae-urnaeîormis
 8  (7) Capul nu este lăţit înapoia ochilor. Antena este brună cu primele
         3—4 articole cărămizii...............................   23. A. suîîlator
 9  (10) Mesonotul este glabru sau puţin păros în regiunea mijlocie dintre
         şanţurile parapsidale, mai ales în treimea posterioară................. 11
 10 (9) Mesonotul este destul de păros, sau prezintă lateral faţă de şanţurile
         parapsidale, şanţuri longitudinale nepăroase. Capul este evident lăţit •înapoia ochilor. Generaţie agamă. Lungimea 2,5—4,8 mm.................59
 11 (12) Antena este compusă din 12 sau 13 articole, vizibil despărţite. Gene-
         raţie sexuată .........................................................  13
 12 (11) Antena este compusă din 14 articole vizibil despărţite.................47
 13 (14) Corpul este de culoare galbenă sau galbenă-roşie, cel mult capul
         fiind brun............................................................. 15
 14 (13) Capul şi toracele sînt în întregime, sau aproape în întregime negre,
         mai rar în întregime sau pârţial roşii-brune........................... 23
 15 (16) Antena este alcătuită din 12 articole distincte, articolul distal fiind
         alcătuit din două inele contopite...................................... 17
 16 (15) Antena este alcătuită din 13 articole vizibil despărţite. Aripile ante-
         rioare sînt ciliate.................................................... 19
 17 (18) Capul şi cel puţin mesosternul sînt de culoare neagră sau brună-neagră.
         Capul este cel puţin în parte galben-roşcat.............24. A. crispator
 18 (17) Capul şi toracele au aceeaşi culoare uniformă galbenă-roşcată sau roşie.
         Antena abia este brunificată în jumătatea distală............25. A. adieri
136
MI HAIL A. IONESCU
19  (20) Antena şi mesosternul sînt uniform galbene. Spinul ventral este de 3 ori
         mai lung decît gros.............. 10· A' quercus-ramuli quercus-ramuli
                                                                        generaţie sexuată
20  (19) Antena este brunificată în jumătatea distală. Mesosternul este negru,
         sau spinul ventral este de 5—6 ori mai lung decît gros.............. . . . 21
21  (22) Spinul ventral este de 3—4 ori mai lung decît gros. Mesosternul
         este de culoare neagră.................................  *32.   A. amenti
22  (21) Spinul ventral este de 5—6 ori mai lung decît gros. Mesosternul
         este galben-roşcat ................................ 27. À. multiplicatus
23  (24) Antena este mai groasă decît de obicei; articolele 11 şi 12 nu sînt
         mai lungi decît groase, sau abia sînt mai lungi ,.........., .,.......... 25
24  (23) Antena nu este mai groasă ca de obicei................................. 27
25  (26) Toracele este uniform negru; abdomenul brun-roşu, mai întunecat
         dorsal ..............................................  28. A. aestivalis
26  (25) Pronotul este lateral mai mult sau mai puţin roşu, rareori în între-
         gime negru. Abdomenul este negru, ventral brun.... 26. A. cydoniae
27  (28) Spinul ventral văzut lateral este cel puţin de 4 ori mai lung decît
         gros. Mesonotul este glabru. Lungimea 2—2,6 mm......................... 29
28  (27) Spinul ventral este cel mult de 3 ori mai lung decît gros, rareori
         de 4 ori, dar atunci mesonotul este uşor păros între şanţurile para-psidale................................................................ 33
29  (30) Antena este brună, ceva mai deschisă în jumătatea proximală.
         Picioarele sînt galbene-roşcate. Mesonotul este potrivit de lucitor ..................................................... *33. A. cryptobius
30  (29) Antena este galbenă-roşcată, în cea mai mare parte brunificată
         distal. Picioarele anterioare şi mijlocii sînt galbene-roşcate ; picioarele posterioare sau tibiile posterioare şi toate coxele sînt brune......... 31
31  (32) Picioarele posterioare sînt de culoare brună deschis ......................
         .......................................................29. A. grossulariae
32  (31) Picioarele posterioare sînt de culoare brună deschis.......................
         ..................................................... 30. A. vindobonensis
33  (34) Antena este brună ; articolul 2 este mai deschis la culoare decît arti-
         colul 1. Pedunculul oului face cu corpul oului un unghi drept ...........................................................1. A. circulans
34  (33) Gel puţin articolele 2 şi 3 ale antenei sînt de culoare galbenă sau
         roşie.................................................................. 35
35  (36) Fruntea, vertexul şi mesonotul sînt mate, des punctate. Picioarele
         sînt galbene, coxele galbene sau brune..................... *34. A. cerri
36  (35) Fruntea, vertexul şi mesonotul sînt lucitoare şi destul de coriacee .. 37
CYNIPINAE
137
37  (38) Abdomenul este în cea mai mare parte galben-cărămiziu. Capul
         văzut de deasupra, este lăţit înapoia ochilor, sau mai lung ca de obicei. Toracele rareori este în întregime negru. Mesonotul este adesea puţin păros în partea din mijloc ........................ 39
38  (37) Abdomenul este negru sau roşu-brun. Capul nu este mai lung ca
         de obicei. Toracele este complet negru. Mesonotul este galben la mijloc.......................................................... 43
39  (4^) Spinul ventral este de 2,5—3 ori mai lung decît gros...................... 41
40  (39) Spinul ventral este de 4 ori mai lung decît gros ............................
         ............................................. *35. A. testaceipes nodifex
41  (42) Antena este galbenă-roşcată în jumătatea sa proximală........................
                                                    3. A. quercus-radicis q.-radicis ă               generaţie sexuat
42  (41) Numai primele 3—4 articole ale antenei sînt de culoare galbenă-
         roscată                                          ^·β testaceipes testaceipes
                                                                         generaţie sexuată
43  (44) Primul articol al antenei, toate coxele, cea mai mare parte a femu-
         relor posterioare, jumătatea proximală a femurelor mijlocii, precum
         şi extremitatea terminală a femurelor anterioare, sînt brune_________________ .
                                                                   *5. A. fecundatrix generaţie sexuată
44  (43) Primul inel al antenei, precum şi cea mai mare parte a femurelor
         posterioare, sînt galbene................................................. 45
45  (46) Tibiile picioarelor posterioare sînt de culoare galbenă deschis..............
                                                                   *9. A. callidoma generaţie sexuată
46  (45) Tibiile picioarelor posterioare sînt brune ..................................
                                                                      4. A. quercus-corticis
         *...........              *                               generaţie   sexuată
47  (48) Spinul ventral este cam de trei ori mai lung decît gros. Capul nu
         este lăţit înapoia ochilor. Capul, toracele şi abdomenul sînt negre sau brune-negre. Generaţie sexuată........................................ 49
48  (47) Spinul ventral este cam de 6 ori mai lung decît gros. Capul este
         lăţit înapoia ochilor. Generaţie agamă.................................... 51
49  (50) Toate articolele antenei sînt vizibil mai lungi decît groase. Meso-
         notul este coriaceu. Mesopleurele sînt cel puţin în parte coriacee, sau
         p. ...                                                      7.   A.  inîlator
         fm striate...............................
                                                                          generaţie sexuata
138
MIHAIL A. IONESCU
50  (49) Articolele 12 şi 13 ale antenei nu sînt mai lungi decît groase, sau
         abia mai lungi. Mesopleurele sînt netede sau foarte lucioase................
                                                            8.  A. curvator curvator generaţie sexuată
51  (52) Mesonotul numai lucitor, puternic coriaceu încreţit şi glabru ....
         .....................................................  *36. A. glandulae
52  (51) Mesonotul posterior puternic strălucitor şi neted sau uşor punctat,
         sau fin coriaceu încreţit................................................ 53
53  (54) Corpul este în cea mai mare parte brun-roşu, sau cel puţin nu are
         în acelaşi timp şi capul şi mesopleurele negre...........................55
54  (53) Capul şi cel puţin mesopleurele sînt complet negre sau brune-negre.
         Mesonotul este glabru, puternic strălucitor, neted posterior.... 59
55  (56) Articolul 2 al antenei este cel puţin de 2 ori mai lung decît gros
         iar articolul 3 de 5 ori mai lung...................31. A. albopunctatus
56  (55) Articolele 2 şi 3 ale antenei sînt mai puţin alungite.................... 57
57  (58) Specii cu schimb de generaţii. Tibiile posterioare sînt brune. Corpul
         este în cea mai mare parte brun-roşu. Lungimea 4 mm. ....................
                                                                  9.  a. A. callidoma generaţie agamă
58  (57) Specii cu generaţii partenogenetice. Tibiile perechii a 3-a de picioare
         sînt brune-roşii ...................................   11. A. marginalie
                                                                  12. A. seminationis
59  (60) Pronotul este cel puţin pe părţile laterale de culoare brună roşie
         desckis                                         8 a. A. curvator curvator
                                                                  generaţie agamă
60  (59) Pronotul este în întregime negru ...........................................
         „                                  *10 a. A. quercus-ramuli quercus-ramuli
                                                     generaţie agamă
61  (62) Capul şi toracele sînt negre sau brune-negre, cel mult partea poste-
         rioară a scutelului şi marginea ochilor sînt brune-roşii. Antena este
         brună sau roşie-brună.................................................... 63
<62 (61) Capul şi toracele sînt cel puţin pe părţile laterale de culoare brună-
         roşie deschis ........................................................... 69
<63 (64) Mesonotul este punctat, cu intervalele dintre puncte, coriacee. Tibiile anterioare au pe partea externă peri lungi oblici. Picioarele
         sînt brune, cu articulaţiile mai deschise................................ 65
*64 (63) Mesonotul prezintă încreţituri dese, pe alocuri fiind încreţit transversal. Tibiile sînt scurte şi cu peri culcaţi............................ 67
CYNIPINAE
139
65  (66) Intre şanţurile parapsidale şi aripi se află numai un şanţ longitu-
         dinal neted şi glabru. Fruntea este puţin punctată la mijloc.............
                                                                 7a. A. inflator generaţie agamă
66  (65) între şanţurile parapsidale şi aripi se află două şanţuri netede şi
         glabre. Mijlocul frunţii este gros şi des punctat. ... 5. A. îecundatrix
                                                                 generaţie agamă
67  (68) Tergitul 2 abdominal este evident şi fin punctat. Abdomenul este
         de culoare brună-castanie, deasupra negru.... 21. A. lucidus lucidus
68  (67) Tergitul 3 abdominal nu este punctat. Abdomenul este în întregime
         negru .................................................   20.   A.   mayri
69  (70) Tergitul 3 abdominal nu      este punctat............................. 71
70  (69) Tergitul 3 abdominal este    fin punctat. Capul şi toracele sînt acoperiţi
         cu peri deşi . ....................................................... 79
71  (72) Antena este compusă din      13 articole vizibil despărţite........... 73
72  (71) Antena este compusă din      14 articole vizibil despărţite........... 75
73  (74) Gropiţele scutelului sînt despărţite una de alta numai printr-o cută
          .................................................. 19. A. panteli panteli
74  (73) Gropiţele scutelului sînt despărţite una de alta printr-un cîmp triun-
          ghiular ....................................................22. A. gemmea
75  (76) Spinul ventral este cel puţin de 7 ori mai lung decît gros.................. 77
76  (75) Spinul ventral este numai de trei ori mai lung decît gros ......................
          ............................................................ 15. A. solitarius
77  (78) Spinul ventral este de 7 ori mai lung decît gros. Corpul e de culoare
          brună-roşie întunecat ................................. 18. A. seckendorîfi
78  (77) Spinul ventral este cel puţin de 9 ori mai lung decît gros. Corpul
          este de culoare brună-roşie deschis.................... 16. A. giraudianus
79  (80)   Antena este compusă            din 13 articole vizibil despărţite............. 81
•80 (79)   Antena este compusă            din 14 articole vizibil despărţite............. 87
81  (82)   Celula 3 cubitală este hialină. Articolul 2 al palpului labial este puţin
          mai lung decît gros............................................................ 83
82  (81) Celula 3 cubitală este vizibil brună-gălbuie. Articolul 2 al palpului
         labial este de 3 ori mai lung decît gros................13. A. rhyzomae
83  (84) Toracele este în întregime brun-roşu.................... 17. A. hystrix
84  (83) Toracele prezintă deasupra trei dungi longitudinale brune, sau
         toracele este brun şi pe laturi mai mult sau mai puţin negru.... 85
85  (86) Antena este brună, la partea proximală brună-roşie. Toracele este
         brun, iar pe lături şi posterior mai mult sau mai puţin negru ....
         ...........................................        4. A. quercus-corticis
                                                                  generaţie agamă
140
MIHAIL A. IONESCU
 86 (85) Antëna este în întregime brună-neagră. Toracele este brun-roşu,
         cu 3 dungi longitudinale de culoare brună-neagră .........................
         .................................................14.     A. superîetationis
 87  (88) Tergitul 2 este fin punctat lateral şi în jumătatea     posterioară, avînd
         şi o pată cu păr, care atinge aproape marginea            sa posterioară ..
                         *3. A. quercus-radicis quercus-radicis; generaţie agamă
 88 (87) Tergitul 2 este punctat lateral în jumătatea posterioară. Pata cu
         păr nu ajunge pînă la jumătatea acestui tergit ...........................
                             *2. A. testaceipes testaceipes, generaţie agamă
                                            ăâ
 1    (2) Cutele segmentului median sînt încovoiate ca un          arc, închizînd un
         cîmp mai mult sau mai puţin circular.......................... 6. A. ostrea
 2  (1) Cutele segmentului median sînt drepte şi paralele, rareori sînt diver-
         gente la partea dinapoi..............................................     3
 3  (4) Capul şi toracele, sau cel puţin faţa în cea mai mare parte, precum
         şi părţile laterale ale toracelui, sînt de culoare galbenă-cărămizie.... 5
 4  (3) Capul şi toracele sînt în întregime negre; rareori pronotul este galben-
         cărămiziu pe părţile laterale........................................    13
 5  (6) Aripile anterioare nu sînt precis ciliate ; antena are 14 articole. Capul
         şi toracele, picioarele şi abdomenul sînt colorate uniform în galben sau roşu. Cele 5 articole distale ale antenei sînt brune-negre.... .......................................................... 25. A. adieri
 6  (5) Aripile anterioare sînt vizibil ciliate................................. 7
 7  (8) Antena este compusă din 15 articole. Mesopleurele sînt în cea mai
         mare parte netede......................................................   9
 8  (7) Antena este compusă din 14 articole.................................. 11
 9  (10) Partea inferioară a toracelui este neagră în mijloc. Lungimea insectei
         1,7—1,8 mm ........................................... *32. A. amenti
 10 (9) Toracele este uniform colorat galben-cărămiziu. Lungimea insectei
         1,9—2,1 mm .................   10. A. quercus-ramuli quercus-ranmli
 11 (12) Partea de deasupra a capului, toracelui şi abdomenului sînt brune
         sau brune-negre. Mesopleurele sînt striate des. Lungimea 1,4— 1,5 mm ............................................... 24. A. crispator
 12 (11) Capul şi toracele sînt în întregime de culoare galbenă-cărămizie·
         Mesopleurele sînt în cea mai mare parte netede. Lungimea 2—2,4 mm ......................................................27. A. multiplicatus
 13 (14) Antena este compusă din 14 articole.................................... 15
CYNIPINÀE
141
14  (13) Antena este compusă din 15 articole. Peţiolul abdomenului este cu
         mult mai înalt decît lung............................................ 27
15  (16) Antena este groasă, de culoare galbenă-cărămizie. Fruntea, vertexul
         şi mesonotul sînt punctate des sau punctate şi încreţite............. 17
16  (15) Antena este subţire, cel puţin în parte brună sau brunificată. Fruntea şi
         vertexul sînt netede sau ca şi mesonotul, fin încreţite şi coriacee.... 23
17  (18) Pronotul este în întregime negru. Mesopleurele sînt mate, fără locuri
         lucitoare............................................................ 19
18  (17) Pronotul este cel mai adesea brun-roşu pe părţile laterale. Meso-
         pleurele sînt în parte netede şi foarte lucitoare. Lungimea 1,5 — 2,1 mm ................................................ 26. A. cydoniae
19  (20) Coxele posterioare sînt galbene-cărămizii. Mesopleurele sînt acope-
         rite cu peri albi. Antenele sînt foarte groase. Lungimea 2,4—3 mm .......................................................28. A. aestivalis
20  (19) Coxele posterioare sînt brune. Mesopleurele sînt glabre. Antenele
         sînt mai puţin groase. Lungimea 2,2—2,5 mm........................... 21
21  (22) Picioarele posterioare sînt colorate uniform în galben-cărămiziu
         ................................................ 29. A. grossulariae
22  (21) Picioarele posterioare sînt colorate mai închis. Antenele sînt mai
         subţiri..........................................   30. A.   vindobonensis
23  (24) Antenele sînt galbene, cu ultimele 4—5 articole distale brunii. Picioa-
         rele anterioare şi cele mijlocii sînt galbene. Lungimea 1,2 —1,5 mm ....................................................... .*34. A. cerri
24  (23) Antenele sînt brune-negre cel puţin în jumătatea distală. Picioarele
         anterioare şi cele mijlocii sînt cel puţin în extremitatea proximală brune ............................................................... 25
25  (26) Picioarele sînt de culoare galbenă-cărămizie. Coxele posterioare şi
         extremitatea proximală a picioarelor anterioare şi mijlocii sînt brune-negre. Jumătatea proximală a antenei este galbenă-cărămizie. Mesopleurele sînt în parte netede şi lucitoare. Peţiolul abdomenului este cel puţin tot atît de lung cît şi de gros. Lungimea 2—2,6 mm ....................................................*33. A. cryptobius
26  (25) Picioarele sînt de culoare roşie-brună. Coxele, femurele posterioare
         şi jumătatea proximală a femurelor anterioare şi mijlocii sînt brune. Antenele sînt brune-negre. Mesopleurele sînt în întregime striate. Peţiolul abdomenului este mai gros decît lung. Lungimea 1,7—2,2 mm ....................................................   1.  A. circulans
27  (28) Femurele sînt cel puţin în cea mai mare parte de culoare brună ... .29
28  (27) Femurele sînt în întregime galbene-cărămizii......................... 31
142
MI H VIL A. IONESCU
29  (30) Tibiile şi tarsele, cu excepţia ultimului articol tarsal sînt galbene-
          roşcate. Antena este galbenă-roşcată, sau brună, în jumătatea proxi-mală. Mesonotul este adesea neted la partea anterioară şi lucios. Lungimea 1,7—2 mm............................ 8. A. curvator curvator
30  (29) Tibiile şi jumătatea proximală a tarselor sînt galbene. Articolele 2 şi 3
          ale antenei sînt adesea galbene-cărămizii. Mesonotul este fin coriaceu în jumătatea anterioară. Lungimea 1,5—1,6 mm................5. A. îecundatrix
31  (32) Toate articolele flagelului antenei sînt cel puţin de 2 ori mai lungi
          decît groase ........................................................... 3$
32  (31) Articolele 5 — 14 ale antenei nu sînt de 2 ori mai lungi decît groase.... 37
33  (34) Tibiile posterioare sînt brune. Primul articol al antenei este galben
          cărămiziu, iar următoarele sînt brune. Lungimea 1,5 —1,6 mm .................   .............................. 4. A. quercus:corticis
34  (33) Tibiile posterioare sînt galbene cărămizii, rareori brunii, dar atunci
          numai jumătatea distală a antenei este brună............................. 35
35  (36) Lungimea 1,3 mm. Numai priméle 3—4 articole ale antenei sînt
          galbene cărămizii....................... 2. A. testaceipes testaceipes
36  (35) Lungimea 1,7 —1,9 mm. Jumătatea proximală a antenei este galbenă-
          cărămizie. .............................................. 7. A. inîlator
37  (38) Picioarele sînt de culoare galbenă ca lămîia. Lungimea 1,3 —1,5 mm
          .........................................................*9. A. callidoma
38  (37) Picioarele sînt de culoare galbenă-roşcată. Lungimea 1,1 —1,7 mm
          ...................................3. A. quercus-radicis quercus-radicis
                        1. Andricus circulans Mayr, 1870
      1870 Andricus circulans Mayr, p. 30.
      1895 Cynips cerri Beyerinck, Versl. Ak. Amsterdam, p. 1.
      1910 Andricus circulans Kieffer şi Dalia Torre, p. 472.
      Generaţie sexuată. Culoarea generală a corpului este neagră. Capul este negru, în partea de mijloc fiind negru-brun. Fruntea şi vertexul la femelă sînt fără lüciu, proiîunţat punctate şi zbîrcite, iar la mascul încreţite fin ca pielea, potrivit de lucitoare. Palpul maxilar are 5 articole. Antena la femelă este compusă din 13 articole, destul de subţiri, brune; articolul 2 este de culoare mai deschisă decît articolul 1, are forma ovală şi este vizibil mai lung decît gros. Antena la mascul are 14 articole şi este de culoare neagră-brună; articulaţia dintre inelele 2 şi 3 este brună-galbenă. Toracele este negru. Mesonotul este lipsit de peri în mijloc şi mai ales în treimea posterioară; la femelă este fin încreţit şi lucios, iar la mascul are aspect coriaceu,
CYNIPINAE
 143
fiind încreţit şi potrivit de lucios. Scutelul este gros punctat. Segmentul median este de culoare brună-neagră, şi prezintă două cute drepte şi paralele, sau divergente în jos.
     Picioarele la femelă sînt colorate astfel : coxele sînt brune închis, femurele brune sau brune-roşcate-gălbui, tibiile şi tarsele sînt galbene-roşcate sau roşii-gălbui; la mascul picioarele sînt brune-roşcate, dar cu coxele, femurele posterioare şi jumătatea proximală a femurelor perechilor I şi a Il-a, brune ; coxele picioarelor posterioare sînt brune-negre. Abdomenul este neted şi lucios; la mascul primul segment are forma de peduncul, mai lat decît lung. Spinul -ventral, văzut lateral, este cel puţin de 3 ori mai lung decît gros.
Lungimea: 1,7—2 mm.
Răspîndire ^geografică. Austria, R.P.
Ungară, Olanda, Anglia.
In R.P.R. în regiunea Bucureşti.
     Produce gale pe Quercus cerris. Galele sînt înfundate pe jumătate, în muguri, cîte 7—8 împreună. O gală are forma elipsoidală, şi mărimea de
2,5—3 mm în înălţime şi 1,5 mm în grosime. Ea nu este păroasă şi are culoarea brună-gălbuie, mai mult sau mai puţin roşcată. Gala este complet dezvoltată în martie şi aprilie, iar insecta apare în luna aprilie. Unii autori o consideră generaţia sexuată a speciei Adleria kollari (fig. 88).
     în R.P.R., gala a fost citată de Marcel Brandza la Buftea, Ciocăneşti, Comana (reg. Bucureşti).
                2. Andricus testaceipes testaceipes Hartig, 1840
     1840 Andricus testaceipes Hartig, voi. 2, p. 191.
     1867  Cynips testaceipes Kaltenbach, Verh. Ver. Rheinlande, vol. 24. p. 59.
     1877  Spathegaster testaceipes Thomson, Opuse. Ent., voi. 8, p. 789.
     1910 Andricus testaceipes Kieffer şi Dalia Torre, p. 472.
     Generaţie sexuată. Culoarea generală a corpului este neagră. Capul văzut de deasupra,, este evident lăţit înapoia ochilor. Capul are culoarea neagră, fiind brun-negru la mijloc. Fruntea şi vertexul la femelă au aspect coriaceu şi sînt potrivit de lucioase; la mascul sînt fin încreţite ca pielea şi lucitoare. Antenele la femelă au 13 articole, sînt de culoare brună închis,
                                   Fig. 88. — Gale de Andricus circulans (generaţie sexuată) ; a, gale mult mărite (după Mayr).
 144                              MI MAIL Λ. IONE SCI'
fie în întregime, fie în cea mai mare parte, sau cel puţin inelele 1—3 sau 1 — 4 sînt de culoare galbenă sau gaJbenă-roşcată. Masculul are antena compusă din 15 articole. Articolele de la bază precum şi cele (lin jumătatea distală, sînt brune sau cu nuanţă brună. l)e la articolul 5 şi pînă la penultimul, inelele sînt dublu de lungi faţă de grosimea lor şi chiar mai lungi. Mesonotul este mai mult sau mai puţin păros de cele mai multe ori, atît în mijlocul său aproape de parapside, cît mai ales în treimea posterioară : la femelă are
Fig. 8’Λ -  Gale de   Andricus tcstaceipcs tcsturri
                 (după Girând).
aspect pielos şi destul de lucitor, cu dungi longitudinale brune-gălbui la capătul posterior al parapsidelor şi uneori în apropiere de baza aripilor. Mesonotul la mascul este fin încreţit, cu aspect pielos sau lucitor. Mesopleurele sînt mai mult sau mai puţin negre-brune, la femelă fiind netede lucitoare, mai mult sau mai puţin striate în partea de jos ; la mascul sînt netede şi puternic lucitoare. Scutelul este punctat şi încreţit. Segmentul median este negru-brun, cu creste drepte şi paralele. Femurele la mascul sînt galbene. La abdomen predomină culoarea galbenă-roşcată sau roşie-gălbuie, deasupra fiind roşu-brun, dedesubt mai mult galben, cu cîte o pată mai mică sau mai mare, de culoare brună închis, atît la partea dinainte cît şi înapoi. Primul segment abdominal la mascul, are forma de inel, mai lat decît lung. Spinul ventral văzut lateral, este de 2,5 — 3 ori mai lung decît gros.
     Lungimea: femela 1,9 —2,1 mm, masculul 1,3 mm.
 C ΥΝΙ PI ΝΑΕ
145
     Răspîndire geografică. Aproape în toată Europa şi în nordul Africii, în R.P.R. în regiunile Iaşi, Bacău, Ploieşti, Galali, Stalin.
     Produce gale pe numeroase specii de Quercus. Gala se formează pe peţio-
1 ni frunzei, sau pe faţa inferioară a frunzei, pe nervura principală sau chiar pe una secundară ; ea este ca o umflătură, ca un nod. De regulă se află cîteva astfel de umflături alăturate, iar într-o umflătură mai multe gale. Forma unei gale este ovală, cu lungimea de 1,5 mm. Gala este complet dezvoltată in august. Insecta apare în luna septembrie.
     în R.P.R. gala a fost citată de I. B orc ea în mai multe localităţi din regiunile Iaşi, Bacău, Ploieşti şi Galaţi, iar de C. Henri c h din reg. Stalin (fig. 89).
     Generaţia agamă, deşi este răspîndită în toată Europa, cu excepţia Nordului, n-a fost citată încă în R.P.R. Gala se formează pe rădăcinile de
2 —5 ani, aproape de suprafaţa pămîntului, acoperite de pămînt sau de muşchi.
                 3.  Andricus quercus-radicis quercus-radicis (F.), 1840
      1822 Andricus trilineatus Mayr, p. 18, 28.
      1840 Andricus trilineatus ~ A. noduli Harţi", voi. 2, p. 191.
      1910 Andricus quercus-radicis quercus-radicis Kieffer şi Dalia Torre, p. 475.
      Generaţie sexuată. Culoarea generală a corpului este neagră sau roşie-brună. Capul văzut de deasupra este evident lăţit înapoia ochilor. Culoarea sa este neagră, fiind în mijloc negru-brun. Fruntea şi vertexul au aspect de piele la femelă, sau sînt potrivit de lucitoare. Antena la femelă are 13 articole avind în cea mai mare parte culoarea galbenă sau roşie-gălbuie, sau cel puţin articolele 2 şi 3. Antena la mascul este compusă din 15 articole, articolele de la bază, precum şi cele din jumătatea distală sînt de culoare brună sau cu nuanţă brună. De la articolul 5 şi pînă la penultimul, articolele antenei nu sînt dublu de lungi faţă de grosimea lor. Toracele este negru. Mesonotul este adesea mai mult sau mai puţin păros în mijloc, aproape de parapside şi mai ales în treimea posterioară; la femelă are aspect pielos şi este potrivit de lucitor, iar la mascul este fin încreţit ca pielea, sau lucitor. Trei dungi late pe mesonot, precum şi mesopleurele au mai mult sau mai puţin culoarea neagră-brună. Mesopleurele sînt netede şi lucioase; la femelă sînt mai mult sau mai puţin striate la partea inferioară, iar la mascul netede şi puternic lucitoare. Segmentul median este mai mult sau mai puţin negru-brun, cu cute drepte, paralele, sau divergente în jos. Femurele la mascul sînt galbene. Abdomenul are culoarea predominantă galbenă-roşie, sau roşie-gălbuie. Primul
 10 c. 230
 146
MIHAIL A. IONESCU
 segment    la mascul are      forma de inel şi este mult mai lat decît lung. Spinul
 ventral,   văzut    lateral este de 2,5—3 ori mai lung      decît gros.
      Lungimea: femela 1,4—2,3 mm, masculul 1,1—1,7 mm.
      Răspîndire geografică. Aproape întreaga Europă şi nordul Africii.
      în R.P.R. în regiunile Iaşi, Bacău, Bucureşti, Ploieşti, Craiova, Stalin.
      Produce gale pe multe specii de Quercus. Gala se formează pe peţiolul frunzei, pe nervura principală sau pe nervurile secundare, sau pe ramuri tinere sub scoarţă, uneori şi              în partea verde a galei de Andricus inflator.
 Gala are              forma ovală în general, cu lungimea de 1,3 mm.
 De     regulă sînt grupate mai      multe gale           la un  loc,
 sub     forma unor umflături, ca    nişte noduri.         Gala  este
 complet dezvoltată în august, iar insecta apare în august şi septembrie în primul an; uneori însă mai rar, apare în al 2-lea an (fig. 90).
      în R.P.R.    a fost citată           de către I. B o r c e a în regiunile Iaşi, Bacău,
 Bucureşti,     Ploieşti,   Craiova,             iar de C. Henrich, din Sibiu (reg. Stalin).
      Generaţia agamă (syn. Cynips quercus-radicis) deşi este răspîndită în toată Europa aproape şi în nordul Africei, n-a fost încă citată în R.P.R. Produce gale pe rădăcinile mai puternice, sau pe ramurile acoperite cu frunzar, pămînt sau muşchi.
                       4. Andricus quercus-corticis (L.), 1761
      1791 Cynips quercus-corticis Linné, Fauna Suecica, ed. a 2- a, p. 387.
      1840 Cynips corticis Hartig, voi. 2, p. 190.
      1869 Aphilothrix corticis Förster, Verh. Ges. Wien, vol. 19, p. 336.
      1882  Andricus corticis Mayr, p. 25.
      1910 Andricus quercus-corticis Kieffer şi Dalla Torre, p. 478.
      Generaţie agamă. Culoarea generală a corpului este brună-roşie. Capul este vizibil lăţit înapoia ochilor şi este mult păros; este roşu cel puţin pe părţile laterale, faţa fiind brună. Palpul maxilar este alcătuit din 5 articole ; primul articol abia este mai lung decît lat, celelalte articole sînt de 2—3 ori njai lungi decît late. Palpul labial este triarticulat ; articolele 1 şi 3 sînt cel puţin dublu de lungi faţă de lăţime şi dublu de lungi faţă de articolul 2. Antena este compusă din 13 articole; culoarea sa este brună, la partea proximală fiind roşie. Articolul 3 al antenei este de 4 ori mai lung decît lat, următoarele devenind treptat mai scurte, articolul 12 fiind numai cu 1/3 mai lung decît gros şi nici pe jumătate de lung faţă de articolul 13.
Fig. 90. — Gale de Andricus quercus-radicis quercus-radicis (generaţie sexuată) (după Girau d).
CŸNIPINAE
 147
     Toracele este brun* la partea posterioară şi în parte şi lateral fiind negru. El este mult păros. Mesonotul este potrivit de păros, uneori mult păros şi punctat. Segmentul median prezintă cute drepte şi paralele, sau care se îndreaptă în jos. Nervurile aripilor sînt negre. Celula 3 cubitală nu este fumurie, sau este numai puţin fumurie.
Picioarele sînt negre, femurele anterioare fiind negre pînă la mijloc numai; picioarele anterioare şi articulaţiile sînt roşcate. Culoarea picioarelor poate să fie uniform roşie-brună.
Abdomenul este brun închis deasupra.
Tergitul 2 este foarte puţin păros pe laturi, şi mai mult aproape de partea anterioară. Tergitul 3 este fin punctat.
Spinul ventral este de 7—8 ori mai lung decît lat.
Lungimea: 3,8—4,3 mm.
Răspîndire geografică. Aproape în întreaga Europă.
în R.P.R. în regiunile Bucureşti,
Galaţi, Stalin.
Produce gale pe mai multe specii Quercus. Galele se formează în crăpăturile scoarţei pe crengile bătrîne, sau la baza trunchiului. Gala are forma de cupă cu trei laturi, este tare, de culoare brună, acoperită cu un capac subţire, tare, bombat, de culoare brună deschis la început, apoi cînd este aproape să cadă, devine roşie. Mărimea galei este de 6—10 mm în lungime şi de 3—4 mm în lăţime. Ea stă cu partea mai subţiată vîrîtă în crăpăturile scoarţei, apă-rînd la suprafaţă numai vîrful mai lat al galei. De regulă sînt grupate mai multe la un loo (fig. 91—1, 2, 3, 4).
     In R.P.R. gala a fost citată de către M. Brandza la Comana (reg. Bucureşti), pădurea Crîngul, Faraoanele, Străoane, Vîrteşcoiu (reg. Galaţi); de C. Henrich la Sibiu (reg. Stalin).
     Generaţia sexuată (syn. Andricus gemmatus Adler). Este citată în Franţa, Portugalia, Germania şi peste tot unde se află şi generaţia agamă; n-a fost încă citat în R.P.R. Produce gale pe mai multe specii de Quercus, pe muguri, la baza peţiolului frunzei sau pe galele de Andricus inflator sau A. fecun-datrix.
io*
Fig. 91. — Diverse gale de scoarţă
7, gala de Andricus quercus-corticis tînără; 2, aceeaşi gală matură; 3. aceeaşi gală scoasă din scoarţă; 4, aceeaşi gală secţionată; 5, gala de Andricus gemmea; 6, aceeaşi gală secţionată;
7, gale de Cynips longiventris (generaţie sexuată) ;
8,  aceeaşi gală mărită; 0, aceeaşi gală în sec-
                                                 ţiune (după May r).
 148
MIHAIL A. IONESCU
                   5. Andricus îecundatrix (Hartig), 1840
      ,1758 Cynips quercus-gemmea (part.) Linné, p. 554.
      1791 Cynips gemmae-cinaraeformis J. L. Christ. Nat. Ins., p. 472.
      1840 C. fecundatrix Hartig, vol. 2, p. 189.
      1881 Aphilothrix fecundatrix Adler, Z. wiss. Zool., vol. 35, p. 179.
      1910 Andricus fecundatrix Kieffer şi Dalla Torre, p. 479.
      Generaţie agamă. Capul este vizibil lăţit înapoia ochilor şi are culoarea neagră sau brună-neagră. Mijlocul frunţii este gros punctat. Antenele au
 13  articole şi sînt de culoare brună, sau roşie-brună. Toracele este negru sau negru-
                                           în R.P.R. în regiunile Bacău, Galaţi, Bucureşti, Iaşi, Ploieşti, Craiova, Cluj, Stalin, Timişoara.
 Produce gale pe mai multe specii de Quercus. Gala are forma unui mugure mare, cu foarte numeroşi solzi, semănînd cu un fruct de hamei. In interiorul
      In R.P.R. gala a fost citată în numeroase localităţi: Mînăstirea Neamţ, Rahova, Tg. Neamţ, Pipirig (Reg. Bacău); Săbăreni, Buftea, Cocioc, Ciocăneşti, Comana, Dadilov (reg. Bucureşti), Cot eşti (reg. Ploieşti), în colecţia Dr. Marcel Brandza; în regiunile Iaşi, Piteşti, Craiova, citata de I. B o r c ea; în regiunea Cluj, citată de Al. Borza şi M. Ghiuţă; în regiunea Stalin citată de M. Ghiuţă şi de asemenea şi de C. H e n r i c h.
 brun. Mesonotul este punctat şi în cea mai mare parte este păros. Spaţiul dintre puncte are aspectul pielii; între şanţurile parapsi-dale şi inserţia aripilor se află două benzi longitudinale glabre şi netede. Segmentul median prezintă două cute drepte şi paralele, sau îndreptate în jos. Picioarele sînt brune, cu articulaţiile mai deschise. Tibiile anterioare poartă peri deşi şi lungi, pe partea externă. Abdomenul este brun-negru, lucitor, roşu la partea anterioară şi la cea posterioară. Spinul ventral este de 5 ori mai lung decît gros.
                                Fig. 92. — Gale de Andricus fecundatrix (generaţie agamă) (după G ir aud).
     Lungimea: 4,3—4,8 mm.
      Răspîndire geografică. întreaga Europă.
CYNIPINAE
ï49
      Generaţie sexuată (syn. A. pilosus Adler). Citată in Germania, Olanda, Italia, Portugalia, se găseşte peste tot unde se află şi generaţia agamă ; n-a fost citată în R.P.R. Produce gale pe mai multe specii de Quercus, pe amenţi. Galele sînt mici de 2 mm, ovale, cu vîrf ascuţit, păroase, verzi, devenind apoi brune deschis ; ele sînt situate între staminele florii, singuratice sau mai multe la un loc. Insecta apare din aceste gale în luna iunie.
                          6. Andricus ostrea (Hartig), 1840
      1832 Diplolepis flavipes Fonsc., Ann. Sc. Nat., voi. 26, p. 195.
      1840 Cynips ostrea Hartig, voi. 2, p. 206.
      1859 Neuroterus ostreus Giraud, voi. 9, p. 350.
      1893 Cynips flavipes Dalia Torre, Cat. Hym., voi. 2, p. 69.
      1910 Andricus ostrea Kieffer şi Dalia Torre, p. 480.
      Generaţie agamă. Culoarea generală a corpului este brună-neagră. Capul este vizibil lăţit înapoia ochilor. Adesea capul are culoarea brună-roşie. Obrajii prezintă adesea un şanţ; fruntea şi vertexul sînt mate ca pielea. Antena compusă din 14 articole, mai rar din 15 ; ea este lungă cît corpul şi are culoarea neagră. Toracele este adesea de culoare brună-roşie. Mesonotul este coriaceu şi potrivit de lucios ; el este păros în întregime, sau este lipsit de păr la mijloc. Scutelul este brăzdat, încreţit şi păros. Segmentul median prezintă cute arcuite şi este lucios. Aripile sînt ciliate şi de culoare uşor brunie. Nervurile sînt fine, brune. Picioarele sînt galbene sau galbene-roşcate. Coxele sînt în cea mai mare parte brune, rareori complet brune. Abdomenul este neted, nepunctat, lucios şi nepăros, afară de partea posterioară. Spinul ventral, văzut lateral, este aproape de 3 ori mai lung decît gros; el este prevăzut deasupra şi dedesubt, cu o pilozitate de peri puternici şi ridicaţi.
      Lungimea: 1,8—2,5 mm.
      Răspîndire geografică. Aproape în toată Europa şi în Asia Mică.
      în R.P.R. în regiunile Constanţa, Suceava, Iaşi, Bacău, Galaţi, Bucureşti, Ploieşti, Piteşti, Craiova, Cluj, Stalin.
      Produce gale pe mai multe specii de Quercus. Gala se află pe partea inferioară a frunzei, fixată pe una din laturile nervurii principale. Ea are forma ovală avînd lungimea de 2—3,8 mm. Suprafaţa sa este glabră, luqitoare, la început de culoare verzuie, apoi devine gălbuie şi în general cu puncte sau pete mici roşii. La început gala este acoperită de un înveliş ca o membrană subţire, care apoi se desface la mijloc ca două valvç şi gala cade pe pămînt în septembrie şi octombrie. Insecta apare din gală toamna tîrziu* sau în primăvara următoare (fig. 93).
 150                                    MI KAIL Λ.  IONKSr.r
      în R.P.R. gala a fost citată în numeroase localităţi: Murfatiar (reg. Constanţa) de I. B orc ea; Suceava şi Botoşani (reg. Suceava), Roman, Tg. INeamţ, Bacau. (reg. Bacău), Tulcea (reg. Constanţa), precum şi în regiunile Piteşti şi Craiova, de către I. B o r-c ea. în regiunea Cluj de A 1. Bor z a şi AI. G h i u ţ ă. La Valul Traian (reg. Constanţa) de M. A. Ionescu; la Sibiu, de C. H e n r i c h.
           Generaţie sexuată (syn. Neurotcrus furunculus Beyerinck). Produce gale pe scoarţa ramurilor lîngă muguri; galele sînt elipsoidale, albe, de 3 mm lungime şi 1,5 mm grosime. Din aceste gale apare insecta în luna mai. Este răspîndită în Olanda, Portugalia şi întreaga Europă; n-a fost citată în R.P.R.
           7. Andricus inîlaior Elartig, 18-10
           IS'jO . i fidricus inflator Hartig, voi. ιί, p. 1ι.Π.
           Generaţie sexuată. Culoarea generală
      a corpului este neagră. Capul nu este
      lăţit înapoia ochilor. Fruntea şi vertexul
      la femelă au aspectul pielii; la masciil
      sînt fin zbîrcite sau lucitoare. Antena la
      femelă este alcătuită din 14        articole;
      jumătatea proximală a antenei este de
      culoare galbenă-roşie, iar jumătatea dis-
      tală brună. Articolele antenei      de Ja al
Fig. υ;*. — liaie αο λndricus ostrea treilea si pînă la ultimul, sînt vizibil mai (generaţie agamă) (după Girau d).         ^ ^ groase. Ullimu] artic()1 abia este
mai gros decît inelele de la mijloc. Antena la mascul este compusă din 15 articole ; inelele bazaie precum şi cele din jumătatea distală, sînt de culoare brună sau sînt brunii. De la articolul 5 şi pînă la penultimul, inelele sînt dublu de lungi faţă   de  grosimea   lor, sau         sînt şi mai lungi. Mesonotul este glabru în
mijloc şi mai    ales  în treimea posterioară; el are aspect coriaceu          ca pielea
şi este lucitor. Mesopleurele sînt striate în întregime, sau numai la partea inferioară, la mascul fiind puternic lucitoare. Segmentul median prezintă cute drepte şi paralele. Picioarele sînt de culoare galbenă-roşie, adesea tibiile posterioare sînt brunii. Femurele la mascul sînt galbene. Primul segment
 C ΥΝΙΙΊΧΛΕ
151
abdominal la mascul are forma de inel, mult mai lat decit lung. Spinul ventral este de 3 ori mai lung decît gros.
      Lungirma: femola 2,4 mm, masculul 1,7— 1,9 jnm.
Răspîndire geografică. Aproape in toată Europa din Suedia şi pînă în Italia.
în R.P.R. in regiunile Galati. Iaşi, Suceava,
Bacău, Ploieşti, Bucureşti, Piteşti, Craiova, Cluj,
Hunedoara.
Produce gale pe specii de Quercus. Gala are forma unei um;lături terminale, a unei ramuri tinere. Peretele galei este gros. Gala poartă          pe
suprafaţa sa muguri şi chiar frunze, iar în interior are o cameră alungită, care conţine o mică gală internă, de formă elipsoidală şi cu peretele foarte subţire. Gila este complet dezvoltată pe la jumătatea lunii iunie. Din această gală insecta apare Ja începutul lunii iulie (fig. 94).
      In R.P.R. gala a fost citată în numeroase localităţi din regiunile Suceava, Iaşi, Bacău, Galaţi, Ploieşti, Bucureşti, Piteşti, Craiova de către I. B o r-c e a. în regiunea Cluj de către Al. Borza şi M. G h i u ţ ă. în pădurile Cernica, Pasărea, Băneasa (reg. Bucureşti) de          M.  A.  I onesc'u: la Şibot
(reg. Hunedoara) de M. A. Ionescu şi                   X.   R  o         m a         n.
                       7 a. Andricus inîlator Hartig, 1840
      18'»0 Cynips globali Hartig, voi. 2, p. 207.
      1870 Aphilolhrix globali Mayr, p. 24.
      1882 A rid r ic as globali Mayr, p. 23.
      1910 Andricus inflator Kieffer şi Dalia Torre, p. 483.
      Generaţie agamă. Culoarea generală a corpului este brună-roşie închis. Capul este vizibil lăţit înapoia ochilor şi are culoarea neagră sau brună-neagră ; mijlocul frunţii este puţin punctat. Faţa şi partea posterioară a capului este brună-neagră. Palpul maxilar este alcătuit din 5 articole, primul articol fiind puţin mai lung decît gros; articolele următoare 2, 3 şi 4 sînt de 2,5 ori mai lungi decît groase, iar articolul 5 este de 4 ori mai lung decît gros. Palpul labial este alcătuit din 3 articole, ultimul articol fiind ceva mai lung. Antenele sînt de culoare brună sau brună-roşie şi sînt alcătuite din 18 articole. Articolul 3 este de 4 ori mai lung decît gros şi este subţiat proximal; articolele următoare sînt treptat mai scurte; articolul 12 abia este mai lung decît gros şi numai pe jumătate de lung faţă de ultimul articol. Toracele este negru sau negru-brun. Mesonotul prezintă trei dungi dorsale de culoare brună-
 ig. 9 ». - - a. Gala do Andrirus uiilator (generaţie sexuală); />, secţiune in gala spre a se vedea gala internă (după May;·).
 152                                MIHAIL Λ. IONESCU
neagră, este destul de potrivit de păros, adesea mult păros, punctat, cu aspect de piele; numai lateral faţă de parapside, prezintă de fiecare parte cîte un şanţ scurt longitudinal, care este neted şi păros. Segmentul median este brun-
 negru, cu cute drepte şi paralele. Picioarele sînt de culoare brună, articulaţiile fiind mai deschise. Tibiile anterioare sînt mult păroase pe faţa externă. Partea proximală a coxelor perechii a IlI-a de picioare precum şi tibiile acestor picioare, sînt de culoare brună-neagră. Abdomenul este brun ; lateral şi ventral este adesea roşu-galben. Tergitul 2 este cît jumătate din abdomen. Spinul ventral este de 6 ori mai lung decît gros. Ovipo-zitorul este foarte lung. Forma oului este eliptică, fiind de 2 ori mai lung decît gros. Pedunculul oului este de 7 ori mai lung decît oul. Lungimea: 3 mm.
 Fig. 95. — Gale de Andricus in-                   Răspîndire geografică. Aproape în toată
 flator (generaţie agama) (dupa               r        o o             r    r
           Giraud).                  Europa, cu   excepţia  nordului.
                                             In R.P.R. în regiunile Hunedoara şi Stalin.
      Produce gale pe mai multe specii de Quercus. Gala are forma globuloasă şi se găseşte înfundată pe jumătate în solzii unui mugure axilar sau terminal. Ea are mărimea de 3—4,5 mm şi este de culoare verde. Gala prezintă deasupra   şi în mijloc, o mică           ridicătură de culoare galbenă. Dedesubtul învelişului verde                                                                al galei, care este subţire şi cărnos, se află un perete intern subţire
 şi lemnos, care înconjoară camera larvară; camera larvară are pe suprafaţa sa o reţea reticulată.   Gala este complet dezvoltată în luna octombrie şi atunci
 ea cade pe     pămînt. Insecta             apare din gală în primăvara următoare, în luna
 aprilie, mai rar în al 3-lea sau în al 4-lea an (fig. 95).
      în R.P.R. gala a fost citată de M. Ghiuţă în pădurea Nătău lîngă Geoagiu (reg. Hunedoara) ; în pădurea Nucet (reg. Ploieşti) de M. A. Ionescu; la Sibiu (reg. Stalin) de G. Henrich; la Vinţul de jos şi la Şibot (reg. Hunedoara) de M. A. I o n e s c u şi N. Roma n.
                   8.  Andricus curvator curvator Hartig, 1840
      1679 Malpighi, Anat. Plant., vol. 2, p. 29.
      1737 Réaumur, Mem. Ins., vol. 3, p. 429.
      1840 Andricus curvator Hartig, vol. 3, p. 337.
      1910 Andricus curvator Kieffer şi Dalla Torre, p. 483.
     Generaţie sexuată. Culoarea generală a corpului este neagră. Capul nu este lăţit înapoia ochilor; fruntea şi vertexul au aspect pielos. Palpul
CYNIPINAE                                      153
maxilar este alcătuit din 4 articole, primele două articole fiind de 2 ori mai lungi decît groase şi puţin mai lungi decît articolul 3. Articolul 4 este de
3,5  ori mai lung decît gros. Palpul labial este compus din 3 articole; articolul 2 este mai gros decît lung şi mai scurt decît articolul 1. Ultimul articol este de 3,5 ori mai lung decît gros. Antena este de culoare galbenă-cărămizie
                     Fig. 96. — Gale de Andricus curvator (generaţie sexuată) (după Giraud).
în jumătatea proximală, sau primele 4 articole; în jumătatea distală este mai mult sau mai puţin brună. Antena la femelă are 14 articole, rar 13, iar la mascul 15 articole. Articolul 3 este de 2,5 ori mai lung decît gros, cele următoare sînt din ce în ce mai scurte. Articolele 12 şi 13 nu sînt mai lungi decît groase, ultimul articol fiind puţin mai lung decît penultimul. Mesonotul la femelă este glabru în mijloc şi mai ales în treimea posterioară, puternic strălucitor şi neted, numai pe alocuri cu urme de sculptură; la mascul este neted şi puternic strălucitor adesea, la partea anterioară între şanţurile parap-sidale; în jumătatea posterioară este lucitor. Mesopleurele sînt netede si la mascul lucitoare. Scutelul este mat şi încreţit. Segmentul median prezintă cute drepte şi paralele. Picioarele sînt galbene-roşii. La femelă coxele, juma-
154
MIHAIL A. IONESCU
tatea proximală, sau adesea 2/3 din femurele picioarelor posterioare sînt de culoare brună. La mascul tibiile şi tarsele sînt galbene-roşii, cu excepţia ultimului articol al tarselor posterioare, care sînt de culoare brună. Coxele sînt brune-negre. Femurele, perechea a Il-a şi a IlI-a de picioare, ca şi jumătatea proximală a femurelor perechei a IlI-a, sînt brune. Primul segment abdominal la mascul este inelar, cu mult mai lat decît lung. Spinul ventral este de 3 ori mai lung decît gros.
      Lungimea: femela 2—2,5 mm, masculul 1,7—2 mm.
      Răspîndire geografică. Aproape toată Europa şi Asia Mică.
      în R.P.R. în numeroase localităţi.
      Produce gale pe mai multe specii de Quercus. Gala se formează pe frunză şi are mărimea unui bob de mazăre. Gala apare pe ambele feţe ale frunzei şi se găseşte adesea la marginea limbului frunzei, sau lîngă peduncul. în locul unde este gala, frunza se încovoaie şi se strîmbă. în interioarul camerei galei, care este mare, se află o gală internă foarte mică, fixată într-un punct al peretelui intern al camerei galei (fig. 96).
      în R.P.R. gala a fost citată în numeroase localităţi din regiunile Iaşi, Bacău, Galaţi, Bucureşti, Piteşti, Craiova, de către I. B orc ea; în regiunile Timişoara şi Cluj de către Al. Borza şi M. G h i u ţ ă ; în jurul Bucureştilor, pe valea Lotrului (Craiova) şi la Valul Traian (reg. Constanţa) de către M. A. Ionescu; la Sibiu (reg. Stalin) de C. Henrich; la Lugoj citată de B a 1 â s ; în regiunea Craiova citată de M. A. Ionescu şi N. Roman.
                8 a. Andricus curvator curvator Hartig, 1840
      1840   Cynips collaris Hartig, voi. 2, p. 190.
      1863 Andricus fasciatus Schenck, Jahrb. Ver. Nassau, voi. 17 —18, p. 197 —201.
      1870 Aphilothrix collaris Mayr, t. 4, p. 25.
      1882 Andricus collaris Mayr, p. 22.
      1910 Andricus curvator curvator Kieffer şi Dalia Torre, p. 483.
      Generaţie agamă. Culoarea generală a corpului este roşie-ruginie, mai rar neagră şi atunci nu se poate deosebi de A. marginalis. Capul este în întregime negru sau brun-negru, fără luciu, lăţit înapoia ochilor. Fruntea şi vertexul au aspect de piele. Mandibulele sînt galbene-brune, iar palpii galbeni. Antenele au 14 articole; în jumătatea terminală sînt de culoare neagră sau brună-neagră. Articolul 3 este aproape dublu de lung faţă de articolul 4, iar ultimul articol este tot atît de lung cît cele două dinaintea lui luate împreună. Toracele este negru, cu o pată brună înaintea scutelului. Pronotul prezintă pe laturi cîte o pată mare de culoare roşie-ruginie. Mesonotul este glabru în mijloc şi mai ales în treimea posterioară; la partea anterioară şi pe laturi
CYNIPINAE
155
-este puţin păros şi punctat sau zbîrcit, dacă nu lucitor şi neted, cu 3 dungi longitudinale late, de culoare neagră sau brună-neagră. Mesopleurele sînt negre sau brune-negre, dungate în lung. Scutelul este gros încreţit, iar gropiţele negre sau brune-negre. Segmentul median prezintă cute drepte şi paralele. Aripile sînt hialine, iar nervurile incolore. Picioarele sînt de culoare roşie-ruginie-gălbuie pînă la galbenă-brună. Coxele sînt negre la partea proximală. Abdomenul este lucitor, de culoare galbenă-brună, desupra negru sau brun-negru; pe părţile laterale, aproape de partea anterioară este brun-castaniu, sau fiecare tergit are o dungă transversală brună aproape de marginea sa anterioară. Tergitul 2 este mai lung decît tergitul 3, acesta fiind aproape
tot atît de lung ca şi cele urmă-.       c,      *  i X · i X j Fig. 97. — A. gala de Andricus curvator (gene-
toare. Segmentul terminal este de      raţie agamă) | B, gala de Andricus adieri (gene-
culoare brună. Spinul ventral este           raţie sexuată) mult mărită (după Kieffer);
i n            -i      λ a- C, gala de Andricus albopunctatus (orig.).
de 6 ori mai lung decît gros.                  &                       r        \  *> >
      Lungimea: 2,8—3 mm.
      Răspîndire geografică. Aproape în toată Europa din Suedia pînă în Italia.
      In R.P.R. în regiunea Cluj.
      Produce gale pe specii de Quercus. Gala este de culoare brună, cu vîrful mai negricios. Este netedă şi nepăroasă, de formă ovală, cu lungimea de 2—3 mm. Ea este vîrîtă pînă la vîrf într-un mugure. Gala este complet dezvoltată în septembrie şi cade pe pămînt în octombrie. Insecta apare în luna februarie şi martie în cel de-al 3-lea an (fig. 97, ^4).
      In R.P.R. a fost citată de M. Ghiuţă la Cheile Turzii (reg. Cluj) şi de Al. Borza şi M. Ghiuţă la Turda (reg. Cluj).
                        9.  Andricus callidoma (Hartig), 1881
      1881  Andricus cirratus Adler, Z. wiss. ZooL, vol. 35, p. 182.
      1910 Andricus callidoma Kieffer şi Dalla Torre, p. 485.
      Generaţie sexuată. Culoarea generală a corpului este neagră. Capul nu este nici lăţit şi nici alungit înapoia ochilor şi are culoarea neagră, în mijloc fiind brun-negru; uneori este în întregime sau parţial brun-castaniu. Fruntea şi vertexul, au aspect de piele; la femelă sînt destul de lucitoare, iar la
156
MIHAIL A. IONESCU
 mascul sînt fin încreţite. Antena la femelă are 13 articole şi este galbenă în jumătatea proximală şi brună           închis în cea distală. Antena la mascul
 are 15  articole;      articolul 1 precum şi jumătatea distală a antenei sînt brune
 sau cu nuanţă brună ; de la articolul 5 şi pînă la ultimul, nici unul din articole nu este dublu de lung\faţă de grosime. Toracele luceşte puţin. Mesonotul efete glabru în mijloc şi mai ales în treimea posterioară ; la femelă are aspect pielos şi destul de lucitor, la mascul este fin zbîrcit şi coriaceu iar în treimea posterioară lucios. Trei dungi late şi mesopleurele sînt mai mult sau mai puţin brune-negre, puternic lucitoare. Scutelul este rugos. Segmentul median este mai mult sau mai puţin    brun-negru, cu cute drepte paralele, sau
 divergente   în jos. Picioarele la femelă sînt galbene (ca
 lămîia), cu  coxele mai mult sau mai puţin brune în
 partea proximală. Picioarele la mascul sînt galbene sau galbene-roşcate, cu trochanterul de la perechea a IlI-a de picioare întunecat. Abdomenul este negru sau roşu-brun pe părţile laterale; la mascul primul segment are forma de inel, mult mai lat decît lung. Spinul ventral văzut lateral, este cel mult de 3 ori mai lung decît gros.
      Lungimea: femelă 1,4 mm, masculul 1,3—1,5 mm.
      Răspîndire geografică. Anglia, Germania, Austria.
      în R.P.R. nu este citat.
      Produce gale pe Quercus. Galele sînt izolate sau îngrămădite mai multe la un loc, în florile mascule. La început ele sînt verzi, apoi devin brune. Au mărimea de 2 mm în diametru şi sînt ovale. Pe suprafaţă poartă peri fini lungi, albicioşi, care ajung la 6—8 mm pe vîrful galei. Gala prezintă pe fiecare parte cîte o adîncitură longitudinală, îneît seamănă cu o anteră de la stamină. De cele mai multe ori aceste gale sînt îngrămădite, axa amentului pu se mai dezvoltă şi toate galele împreună apar ca o masă lînoasă, care iese dintr-un mugure. Insecta apare din gală în luna mai sau iunie (fig. 98).
      în R.P.R. necitată.
                       9 a. Andricus callidoma (Hartig), 1841
      1679 Malpighi, Anat. Plant., vol. 2, p. 33.
 ;     1794 Cynips gallae-pistilliformis Anthoine, J. Phys. Chim., nat., vol. 1, p. 39.
      1841 Cynips callidoma Hartig, vol. 3, p. 336.
      1881 Aphilothrix càllidoma Adler, Z. wiss. Zool., vol. 35, p. 181.
      1882 Andricus callidoma Mayr, p. 21.
      1882 Andricus giraudi Wachtl, Wien, ent. Zeit., vol. 1, p. 295.
      1910 Andricus callidoma Kieffer şi Dalla Torre, p. 487.
 Fig. 98. — Gala de Andricus callidoma (generaţie sexuată) ; a, mărime naturală (după Adler).
CYNIPINAE
     Generaţie agamă. Culoarea generală a corpului este galbenă-roşcată. Capul este lăţit înapoia ochilor şi este puţin păros, Fruntea şi vertexul sînt fin coriacee. Antena este compusă din 14 articole şi e de culoare neagră
                     Fig. 99. — Gale de Andricus callidoma (generaţie agamă) (după Girau d).
Toracele este puţin păros. Mesonotul eşte glabru în mijloc şi mai ales în treimea posterioară; exceptînd partea dinainte şi părţile laterale, este puternic lucios şi neted, sau fin încreţit ca pielea. Scutelul este negru pe margine. Segmentul median prezintă cute drepte, paralele sau divergente. Picioarele sînt brune-galbene, cu trochanterele negre; tibiile picioarelor posterioare
 158
MIHAIL A. IONESCU
sînt brune. Abdomenul este brun închis deasupra. Spinul ventral este de
6  ori mai lung decît lat.
     Lungimea: 4 mm.
     Răspîndire geografică. Anglia, Belgia, Germania, Austria, Franţa, Portugalia, R.P.Bilgaria, Asia Mică.
     în R.P.R. în regiunile Bacău, Galaţi, Ploieşti, Iaşi, Piteşti, Constanţa.
     Produce gale pe specii de Quercus. Gala poartă un picioruş lung şi subţire, care porneşte dintr-un mugure închisy Ea are forma alungită, fusiformă, ascuţită la vîrf. Pe suprafaţă prezintă 5 dungi regulate longitudinale. în interior cuprinde o singură cameră larvară mare. Picioruşul galei este de regulă mai lung decît gala propriu-zisă. Gala este complet dezvoltată din iunie şi pîna în august. Ea cade toamna, iar insecta apare în primăvara următoare sau în al 3-lea an (fig. 99).
     în R.P.R. a fost citată de I. B o r c e a în regiunile Iaşi, Bacău, Ploieşti, Piteşti. în colecţia dr. Marcel Brandza se află exemplare din regiunile Bacău, Galaţi Ploieşti. Citată de M. A. Ionescu la Valul Traian (reg. Constanţa) ; la Sibiu (reg. Stalin) citată de C. Henrich.
             10. Andricus quercus-ramuli quercus-ramuli (L.), 1761
     1679 Malpighi, Anat. Plant., p. 38.
     1761 Cynips quercus-ramuli Linné, Fauna Suecica, ed. 2, p. 387.
     1843 Teras amentorum Hartig, p. 408.
     1860  Diplolepis quercus-ramuli Duméril, Mem. Ac. France, p. 964.
     1863 Andricus ramuli Schenck, Jahrb. Verh. Nassau, p. 196.
     1910 Andricus quercus-ramuli quercus-ramuli Kieffer şi Dalia Torre, p. 487.
     Generaţie sexuată. Culoarea generală a corpului este roşie sau galbenă-roşcată. Capul este galben-brun sau negricios. Fruntea şi vertexul sînt lucitoare, cu aspect de piele. Palpul maxilar este compus din 4 articole, primele
3  articole fiind aproape de 2 ori mai lungi decît groase, iar al 4-lea fiind de 3 ori mai lung decît gros. Palpul labial este format din 2 articole, de aceeaşi lungime; ele sînt dublu de lungi faţă de grosime. Antenele sînt galbene. Femela are antena din 13 articole; articolul al 3-lea este cam de 3,5 ori mai lung* decît gros, al 4-lea este dublu de lung faţă de grosimea sa, al 12-lea abia este mai lung decît gros şi aproape numai pe jumătate faţă de articolul 13. Antena la mascul este din 15 articole. Mesonotul este glabru la mijloc şi mai ales în treimea posterioară; el este mai pronunţat încreţit şi mai puţin lucitor decît capul. Mesopleurele sînt netede şi lucitoare. Scutelul este gros încreţit ca o reţea. Segmentul median prezintă cute drepte paralele sau divergente^ Aripile sînt foarte clar ciliate. Picioarele sînt galbene-brune. Abdomenu
CYNIPINAE
159
este mai mult sau mai puţin brun; la femelă este roşu-brun pînă la brun-negru pe laturi şi ventral, la mascul este absolut negru. Spinul ventral este cam de 2,5 ori mai lung decît gros. Oui'are forma piriformă şi este aproape
                Fig. 100. — Gale de Andricus quercus-ramuli quercus-ramuli (generaţie sexuată) (după Giraud).
de 4 ori mai lung decît gros. Pedunculul oului este încă o dată mai lung decît oul.
     Lungimea: femela 1,8—2 mm, masculul 1,9—2,1 mm.
     Băspîndire geografică. întreaga Europă, în R.P.R. în regiunile Galaţi, Ploieşti, Bucureşti.
     Produce gale pe mai multe specii de Quercus. Galele se formează pe amenţi. Ele sînt foarte mici, îngrămădindu-se mai multe la un loc pe axa amentului. Ele sînt acoperite cu peri foarte fini şi deşi, de culoare albicioasă sau brună, formînd o masă ca o vată. Fiecare gală este ovală şi de mărimea unui bob de mei, are culoarea brună şi este tare. Gala este complet dezvoltată în luna mai, iar insecta apare în mai şi iunie (fig. 100).
     în R.P.R. a fost citată de Marcel Brandza în regiunile Galaţi, Ploieşti, Bucureşti.
■160
MIHAIL A. IONESCU
            * 10 a. Andricus quercus-ramuli quercus-ramuli (L.), 1840
      1840 Cynips autumnalis Hartig, vol. 2, p. 208.
      1870 Aphilothrix autumnalis Mayr, p. 24.
      1882 Andricus autumnalis Mayr, p. 22.
      1910 Andricus quercus-ramuli quercus-ramuli Kieffer şi Dalla Torre, p. 488.
      Generaţie agamă. Capul este mai mult sau mai puţin lăţit înapoia ochilor
şi are culoarea    neagră.      Gura este roşie-brună; fruntea şi vertexul   au aspect
de piele. Antena este alcătuită din 14 articole, brune, primele două articole fiind de culoare mai mult sau mai puţin roşie-galbenă. Al 3-lea articol nu este prea alungit dar este vizibil mai lung decît articolul 4. Articolele 5 şi 6 sînt puţin mai lungi decît cele următoare. Toracele este negru. Mesonotul este glabru în mijloc şi mai ales în treimea posterioară; el este neted şi lucios; în partea anterioară şi pe laturi este puţin păros şi punctat, fin încreţit şi cu aspect de piele.     Mesopleurele sînt acoperite cu peri albicioşi.        Şanţurile
Fig. 101. — Gala de Andricus   parapsidale sînt bine pronunţate. Scutelul prezintă
quercus-ramuli quercus-ramuli  peri albi. Segmentul median prezintă cute drepte,
multmlrităţpă biraud)3         paralele, sau divergente în jos. Picioarele sînt
                               roşii-gălbui ; coxele, la extremităţile proximale, precum şi ultimele articole tarsale, sînt brune; coxele posterioare sînt aproape în întregime negre, iar pretarsele negre. Abdomenul este roşu-brun ; dorsal este mai mult sau mai puţin brun sau negru-brun ; pe părţile laterale şi ventral este roşu-brun. Tergitul 2 acoperă cam 2/3 din abdomen. Spinul ventral este de 6 ori mai lung decît lăţimea sa.
      Lungimea: 2,2—2,8 mm.
      Răspîndire geografică. Belgia, Germania, Austria, R.P.Ungară, Franţa, Anglia, şi aproape toată Europa.
      Produce gale pe specii de Quercus. Gala este înfiptă parţial în mugure. Ea are forma ovală, mai mult sau mai puţin alungită, purtînd la vîrf un mic sfîrc. Gala este lungă de 3,5—5 mm, cu un diametru de 2,5—3,5 mm. Culoarea sa este la început verde-măslinie, sau roşcată. Gala se găseşte în septembrie şi octombrie. In octombrie şi noiembrie ea cade pe pămînt şi devine brună. Insecta iese din gală în luna aprilie în anul următor sau peste încă un an (fig. 101).
      In R.P.R. nu a fost citată.
CYNIPINAE
'161
                   11.  Andricus marginalis (Schlechtendal), 1870
      1870 Cynips marginalis Schlechtendal, Ent. Zeit. Stettin, p. 397.
      1881  Aphilothrix marginalis Adler, Z. wiss. Zool., p. 203.
      1882  Andricus marginalis Mayr, p. 21.
      1910 Andricus marginalis Kieffer şi Dalla Torre, p. 491.
      Generaţie agamă. Culoarea generală a corpului este galbenă-roşcată pînă la brună-neagră. Capul este lăţit mai mult sau mai puţin înapoia ochilor. Fruntea şi vertexul sînt fin granuloase cu aspect de piele. Antena este compusă din 14 articole. Mesonotul este glabru în mijloc şi mai ales în treimea posterioară ; el este puternic lucitor şi neted, sau este fin zbîrcit, coriaceu. Scutelul este de culoare deschisă. Segmentul median poartă cute drepte şi paralele, sau divergente in jos.
Picioarele sînt de culoare roşie-gălbuie, pînă la brună închis. Spinul ventral la partea anterioară este de 6 ori mai lung decît grosimea sa.
Lungimea: 2,5—3 mm.
Răspîndire geografică. Anglia, Belgia, Germania,
Austria, R. P. Ungară; Franţa.
în R.P.R. în regiunile Iaşi, Suceava, Bacău,
Bucureşti, Piteşti, Cluj, Stalin.
Produce gale pe specii de Quercus. Gala se formează pe nervura mediană a frunzei, sau pe o nervură secundară. Ea are forma ovală şi are lungime de 3—3,5 mm şi diametrul de 2—2,5 mm. Culoarea sa este verde ; este netedă şi cu dungi regulate în lung de culoare roşie. Gala se vede pe ambele feţe ale frunzei. Ea apare, se dezvoltă repede şisema-turează în mai şi iunie. Insecta iese din gală în primăvara următoare (fig. 102)
      în R.P.R. a fost citată de I. B orc ea în regiunile Iaşi, Suceava, Bacău, Bucureşti, Piteşti. Al. Borza şi M. Ghiuţă o citează în regiunea Cluj; C. Henrich o citează la Sibiu (reg. Stalin).
                   12.  Andricus seminationis (Giraud), 1859
      1859 Cynips seminationis Giraud, Verh. Ges. Wien, p. 373.
      1881  Aphilothrix seminationis Adler, Z. wiss. Zool., vol. 35, p. 201.
      1882  Andricus seminationis Mayr, p. 21.
      1910 Andricus seminationis Kieffer şi Dalla Torre, p. 491.
      Generaţie agamă. Culoarea generală a corpului este galbenă-roşcată, sau brună-gălbuie pînă la brună închis. Capul este mai mult sau mai puţin lăţit înapoia ochilor. Fruntea şi vertexul sînt fin granulös încreţite, cu aspect de piele. Antena este alcătuită din 14 articole. Toracele este neted şi lucios,
 Fig. 102. — Gale de Andricus marginalis (după Kieffer).
11 — c. 230
MIHAIL A. IONESCU
cu peri albi pe laturi. La exemplarele de culoare deschisă, mesonotul prezintă
4  linii negre cam confuze, de lăţime variabilă; la exemplarele de culoare închisă nu se văd aceste dungi. Mesonotul este glabru în mijloc, şi mai ales în treimea posterioară, puternic lucios şi neted, sau fin încreţit, cu aspect
                           Fig. 103. — Gale de Andricus seminationis, pe amenţi (după Giraud).
                                    Fig. 104. — Gale de Andricus seminationis, pe frunză (după Kieffer).
de piele. Scutelul este de culoare galbenă deschis. Segmentul median prezintă cute drepte, paralele sau divergente în jos. Picioarele sînt de culoare roşie-gălbuie, pînă la brună; coxele sînt de culoare închisă; partea externă a femurelor şi a tibiilor este negricioasă. Abdomenul este de culoare brună închis pe. partea dorsală şi mai deschis ventral. Spinul ventral la partea anterioară este de 6 ori mai lung decît lăţimea lui.
     Lungimea: 3—4 mm.
     Răspîndire geografică. Anglia, Belgia, Germania, Franţa, Austria.
     în R.P.R. în regiunile Iaşi, Bacău, Galaţi, Piteşti, Cluj.
     Produce gale pe specii de Quercus. Gala este prinsă de axul amentului floral, care se îngroaşejsijiu mai cade. Gala are forma fuziformă, cu lungimea de 6—12 mm; ea este fixată cu un peduncul scurt, sau este sesilă. în lungul său are cute, care sînt de culoare verde sau roşie. La vîrf are o coroană de peri. Mai rar gala se formează pe frunză, fie la marginea limbului, fie pe nervura mediană] şuîn acest din urmă caz limbul frunzei este sfîşiat pînă la nervura mediană. Această gală se formează în luna mai şi ea este complet dezvoltată în iunie, după care ea cade. Insecta apare din gală în
 C ΥΝΙΡΙΝΑΕ
163
primăvara următoare în aprilie. Uneori mai trece încă un an şi insecta apare în al 3-lea an (fig. 103, 104).
      în R.P.R. a fost citată de I. B o r c e a în regiunile Iaşi, Bacău, Galaţi, şi Piteşti. De Al. Borza şi M. G h i u ţ ă, în regiunea Cluj.
                      13. Andricus rhyzomae (Hartig), 1843
      1843 Cynips rhyzom-ae Hartig, voi. 4, p. 405.
      1870 Aphilothrix rhyzomae Mayr, p. 8.
      1882 Andricus rhyzomae Mayr, p. 25.
      1893 Andricus rhyzomatis Dalia Torre, Gat. Hym., vol., 2, p. 97.
      1910 Andricus rhyzomae Kieffer şi Dalia Torre, p. 495.
      Generaţie agamă. Culoarea generală a corpului este roşie-ruginie sau rosie-brună. Capul este vizibil lăţit înapoia ochilor, este de culoare roşie cel puţin pe laturi, este mult păros, avînd fruntea de culoare neagră-brună. Palpul maxilar este alcătuit din 5 articole; primul articol al său este aproape tot atît de lung cît şi de gros; al 2-lea este aproape de 3 ori mai lung decît gros, puţin mai lung decît cele două articole următoare luate împreună. Palpul labial este format din 3 articole ; articolele 1 şi 2 sînt de 3 ori mai lungi decît groase şi cu 1/4 mai scurte decît ultimul. Antena este compusă din 13 articole; ea este brună în jumătatea distală. Ultimul articol al antenei este dublu de lung faţă de penultimul. Toracele este brun-negru, fiind roşu cel puţin pe laturi ; el este mult păros. Mesonotul este adesea mult păros şi cu o dungă longitudinală brună, mai mult sau mai puţin precizată. Segmentul median este negru şi prezintă cute drepte şi paralele. Aripa are o tentă brună-gălbuie, bine vizibilă, la a 3-a celulă cubitală. Abdomenul este roşu, cu o nuanţă mai închisă la partea posterioară. Tergitul 2 este mult păros, pe laturi pînă dincolo de mijloc. Tergitul 3 este fin punctat. Spinul ventral este de 5—6 ori mai lung decît lat. Oul are forma eliptică şi este              Fig. 105.— Gale
aproape de 2 ori mai lung decît lat. Pedunculul oului este              te Andricus rhy-
Λ n ·         *1 j *.1. i                                               zomae(dupa Gide 7 ori mai lung decît oul.                                            r    a u d).
      Lungimea: 4,5—4,8 mm.
      Răspîndire geografică. Germania, Franţa, Portugalia,              Sicilia.
      în R.P.R. în regiunile Bacău, Galaţi, Ploieşti.
      Produce gale pe specii de Quercus. Gala se formează, ca şi cea de Andricus quercus-corticis pe scoarţa arborelui, la baza tulpinii stejarilor tineri, sau pe ramurile care vin în atingere cu pămîntul şi sînt acoperite cu frunze, muşchi
 11
 164
MIHAIL A. IONESCU
sau pămîrit. Forma galei este aproape emisferică; gala este lemnoasă; ea are 2—3 mm înălţime şi 3,5—5,5 mm diametru. Este striată longitudinal, în jumătatea bazală. In interior gala cuprinde o singură cameră larvară mare. înainte de a fi complet dezvoltată gala poartă un înveliş roşu cărnos, ca un capac care apoi se usucă şi cade. Gala este complet dezvoltată în toamna celui de-al 2-lea an, iar insecta iese din gală în martie sau aprilie în al 3-lea an (fig. 105).
      în R.P.R. gala a fost citată de Marcel Brandza în localităţile •Crîngul, Sihlea, Bahna şi Vidra (reg. Galaţi), la Mînăstirea Neamţ (reg. Bacău) şi Dălhăuţi (reg. Ploieşti)..
                   14.  Andricus superfetationis (Giraud), 1859
      1859 Cynips superfetationis Giraud, Verh. Ges. Wien, p. 372.
      1884 Andricus superfetationis Paszlavszky, Wien, Ent. Zeit., p. 147.
      1910 Andricus superfetationis Kieffer şi Dalla Torre, p. 496.
     . Generaţie agamă. Se deosebeşte de Andricus quer eus-corticis şi de Andricus rhyzomae prin următoarele caractere: culoarea generală a corpului
 este roşie-brună. Capul este lăţit înapoia ochilor. Clipeul şi obrajii, ca şi regiunea dintre ochi, precum şi partea posterioară a capului, sînt de culoare neagră-brună. Antena este formată din 13 articole şi este de culoare neagră-brună. Toracele este foarte păros şi este de culoare roşie-brună. Mesonotul prezintă trei dungi longitudinale foarte late, care sînt de culoare neagră ; dunga mijlocie porneşte tocmai din partea anterioară a mesonotului, iar dungile laterale încep cu mult mai înapoi. Celula a 3-a cubitală este transparentă şi albă ca sticla. Abdomenul este negru dorsal şi roşu-brun ventral. Al doilea tergit abdominal este foarte mult prelungit dorsal spre partea posterioară, avînd laturile acoperite de peri deşi, scurţi şi mătăsoşi. Tergitul 3 este fin punctat.
      Lungimea: 4 mm.
CYNIPINAE
 165
      Răspîndire geografică. R. P. Ungară, Austria, Portugalia, Italia.
      în R.P.R. în regiunile Galaţi, Bucureşti, Constanţa.
      Produce gale pe specii de Quercus. Gala are mărimea unui bob de mazăre, cu un diametru de circa 6 mm. Ea este fixată pe marginea cupei ghindei, adesea sînt mai multe gale la un loc. Gala este acoperită cu peri mătăsoşi; ea este ascuţită la vîrf şi e de culoare roşcată; uneori este glabră şi alungită, avînd culoarea verde. Cînd este complet dezvoltată, în luna iulie sau august, are culoarea brună şi cade de pe arbore. Insecta apare din această gală în primăvara celui de al 3-lea an şi nu în anul următor (fig. 106).
      în R.P.R. gala a fost citată de către I. Bor cea la Comana (reg. Bucureşti) şi Mănăstirea Cocoş (reg. Galaţi) ; de M. A. I o n e s c u la Valul Traian (reg. Constanţa).
                  15.  Andricus solitarius (Fonscolombe), 1832
      1791 Diplolepis gallae-pyriformis Olivier, Enc. Meth., vol. 6, p. 282.
      1832 Diplolepis solitaria Fonscolombe, Ann. Sci. Nat., vol. 26, p. 190.
      1870 Aphilothrix solitarius Mayr, p. 24.
      1882 Andricus solitarius Mayr, p. 25.
      1910 Andricus solitarius Kieffer şi Dalla Torre, p. 498.
      Generaţie agamă. Corpul în general este roşu-ruginiu, puţin păros, cu peri scurţi. Capul este evident lăţit înapoia ochilor şi are culoarea roşie cel puţin pe laturi. Antena este alcătuită din 14 articole; ea este roşie-ruginie, gălbuie sau brunie, uneori brună-neagră în jumătatea distală. Toracele este roşu-gălbui. Sutura dintre pronot şi mesonot este brună-negricioasă. Mesonotul este destul de potrivit de păros, adesea mult păros. Gropiţele scutelului sînt de culoare neagră sau roşie-ruginie. Segmentul median este brun-negricios în mijloc, prezentînd cute drepte, care sînt paralele, sau divergente în jos. Aripile sînt mult fumurii. Tibiile şi tarsele perechii a IlI-a de picioare sînt brune sau au numai o nuanţă brună. Tergitul 2 al abdomenului este păros pe laturi, pînă la marginea posterioară. Tergitul 3 este neted şi lucios. Spinul ventral este de 3 ori mai lung decît gros.
      Lungimea: 3,5—3,8 mm.
      Răspîndire geografică. Aproape în toată Europa şi în nordul Africii.
      în R.P.R. în regiunile Iaşi, Galaţi, Bucureşti, Ploieşti, Piteşti, Craiova, Cluj, Hunedoara.
      Produce gale pe specii de Quercus. Gala este prinsă la baza peţiolului frunzei. Ea are formă fuziformă terminîndu-se cu un vîrf mai lung sau mai scurt, care are forma de cioc. Gala are adesea un peduncul. Culoarea sa este
 166
MIHAIL A. IONESCU
ί
verde la început, apoi devine brună-ruginie. Este acoperită cu o pubescenţă deasă, de culoare roşie la început, apoi brună-ruginie. Gala este uneori glabră,
netedă şi lucioasă, de consistenţă tare, lemnoasă. Peretele galei este subţire şi în interior are o singură cameră. Lungimea galei este de 10—16 mm, în general mărimea sa fiind foarte variabilă. Gala este complet dezvoltată în septembrie, dar nu cade de pe arbore. Insecta apare tot în octombrie în acelaşi an (fig. 107).
      In R.P.R. a fost citată de către I. B o r c e a la Comana (reg. Bucureşti), Hîrşova (reg. Iaşi), Prahova (reg. Ploieşti), Piatra Olt (reg. Craiova) ; la Buluc (reg. Galaţi) citată de Marcel Brandza; la Cheile Turzii (reg. Cluj) citată de M. G h i u ţ ă ; la Bejan şi la Şibot (reg. Hunedoara), de M. A. Ionescu şi N. Roman.
            16. Andricus giraudianus Dalia Torre şi Kieffer, 1910
      1859 Cynips callidoma Giraud, voi. 9, p. 348.
      1870 Aphilothrix callidoma Mayr, p. 25.
      1882 Andricus callidoma Mayr, p. 24.
      1910 Andricus giraudianus Kieffer şi Dalia Torre, p. 499.
      Generaţie agamă. Culoarea generală a corpului este roşie-ruginie-gălbuie. Corpul este acoperit cu peri puţini-şi scurţi. Capul este evident lăţit înapoia ochilor; culoarea sa este roşie, cel puţin pe părţile laterale. Antenele sînt compuse din 14 articole şi au culoarea brună-neagră, pînă la negru. Toracele este roşu cel puţin pe părţile laterale. Pronotul precum şi sutura dintre proto-race şi mesotorace, sînt de culoare neagră-brună. Mesonotul este adesea mult păros. Scutelul nu este de culoare brună. Segmentul median este brun-negru în mijloc şi prezintă cute drepte, paralele sau divergente în jos. Aripile sînt puţin fumurii, cu nervurile brune-castanii. Tibiile şi tarsele sînt brunii. Trochanterele, partea externă a tibiilor anterioare şi a. celor posterioare sînt
CYNIPINAE
167
în parte brune. Abdomenul are o pată brună neagră deasupra. Segmentul
2  abdominal este puţin păros pe părţile laterale; segmentul 3 este neted şi lucios. Spinul ventral este cel puţin de 9 ori mai lung decît gros.
Lungimea: 3,8 mm.
Răspîndire geografică. Austria, R. P. Ungară, Italia, R. P. Bulgaria, Asia mică.
In R.P.R. în regiunea Ploieşti.
Produce gale pe specii de Quercus. Gala este fixată la baza peţiolului frunzei. Ea este de mărimea unui bob de orz şi cuprinde o singură cameră cu peretele subţire. Ea are un peduncul lung. Culoarea galei este la început verde sau roşiev mai tîrziu devine brună-rugi-nie. La vîrf gala se termină cu o mică proeminenţă ca un con scurt. Atît gala cît şi pedun-culul său, prezintă peri mai lungi sau mai scurţi, rari. Gala este complet dezvoltată în luna octombrie, iar insecta apare în primăvara celui de al 3-lea an şi nu în anul următor (fig. 108).                                     giraudianus (după  Mayr).
în R.P.R. în colecţia dr. Marcel Brandza se găsesc exemplare colectate de la Cot eşti-Rîmnicu Sărat (reg. Ploieşti).
                         17. Andricus hystrix Trotter, 1899
      1897 Kieffer, Andre, Spec. Hym. Eur., voi. 7, p. 78.
      1899 Andricus hystrix Trotter, Riv. Pat. veg., voi. 7, p. 297.
      1910 Andricus hystrix Kieffer şi Dalia Torre, p. 500.
      Generaţie agamă. Culoarea generală a corpului este roşie-brună. Capul este mult păros şi vizibil lăţit înapoia ochilor. Palpul maxilar este alcătuit din 5 articole; articolele 1, 2 şi 3 sînt respectiv de 1,5, 1,5, 2,5 ori mai lungi decît groase. Palpul labial este compus din 3 articole; articolele 1 şi 3 sînt cel puţin dublu de lungi faţă*de grosimea lor, iar articolul 2 este abia mai lung decît gros. Antena este formată din 13 articole; articolele 3 şi 4 sînt de aceeaşi lungime şi sînt de 2,5 ori mai lungi decît groase. Articolul 12 este numai de 1,5 ori mai lung decît gros, iar ultimul articol aproape de 2 ori mai lung decît gros. Toracele poartă peri deşi. Mesonotul este fin încreţit, iar
 168                                MI HA IL A. IONESCI
scutelul este gros încreţit. Gropiţele scutelului sînt separate numai printr-o cută. Segmentul median prezintă două cute longitudinale paralele. Aripile sînt hialine şi ciliate. Tarsele sînt de culoare deschisă, roşie-brună. Abdomenul nu este păros. Tergitul 2 prezintă lateral, la partea anterioară, cîte o pată de peri. Toate tergitele sînt fin punctate. Spinul ventral este de 6 ori mai lung decît gros, prezentîndpe partea inferioară a sa peri lungi. Ovipozitorul este foarte lung; nu este dinţat la vîrf. Oul are forma eliptică şi este de 2 ori mai lung decît gros; pedunculul oului este de 6 ori mai lung decît oul.
                                                                      Lungimea: 3,5 mm.
                           Ilăspîndire geografică. Italia, Asia Mică. în R.P.R. în regiunile Galaţi, Ploieşti, Bucureşti, Constanţa.
      Produce gale pe speciile de Quercus, pe mugurii laterali ai ramurilor. Galele se află reunite cîte 2 — 4 la un loc, formînd o masă rotunjită, globuloasă, care înconjură mai mult sau mai puţin ramura. Fiecare gală este globuloasă, cu diametrul de 3,5 mm ; culoarea galei este gălbuie. Peretele galei este subţire şi lemnos. La partea superioară gala prezintă mai multe prelungiri scurte, ca nişte peri groşi (fig. 109).
      în R.P.R. gala a fost citată în jurul Bucureştiului, în sudul Moldovei, în regiunile Galaţi, Ploieşti, Bucureşti, de către Marcel Brand za; la Valul Troian şi Murfatlar (reg. Constanţa) de M. A. Ionescu.
                    18. Andricus seckendorîîi (Wachtl), 1879
          1879 Aphilothrix seckendorffi Wachtl, Mt. forstl. Versuchsw. Oesterr, voi. 2, p. 93.
      1882 Andricus seckendorffi Mayr, p. 24.
      1910 Andricus seckendorffi Kieffer şi Dalia Torre, p. 501.
      Generaţie agamă. Culoarea generală a corpului este roşie-ruginie închis, corpul fiind acoperit cu peri puţini şi scurţi. Capul este vizibil lăţit înapoia ochilor şi este cel puţin pe părţile laterale de culoare roşie. Antena este din 14 articole, de culoare roşie-galbenă-brunie, cu jumătatea distală brună închis. Toracele este de culoare roşie închis. Sudura între pronot şi mesonot este ca o dungă subţire neagră. Mesonotul este adesea mult păros şi încreţit. Segmentul median este brun închis în mijloc şi prezintă cute longitudinale paralele. Aripile sînt hialine. Tibiile şi tarsele picioarelor posterioare sînt brune-negre. Abdomenul este brun-negru deasupra. Tergitul 2 prezintă pe
Fig. 109. — Gale de Andricus hystrix ; a, un apendice de pe suprafaţa galei, mult mărit (după Kieffer).
Cyni pi n λ r·:
laturi cite o pată mare păroasă. Tergitul 3 este lucios. Spinul ventral este cam de 7 ori mai lung decît gros.
      Lungimea: 3,5 — 4 mm.
      Răspîndire geografică. Austria, Asia Mică.
      în R.P.R. în regiunile Bucureşti, Constanţa, Hunedoara.
      Produce gale pe specii de Quercus. Gala este fixată pe cupa ghindei şi seamănă mult cu A. lucidus, A. mayri.
A. panteli. Diametrul galei este de 10—24 mm, uneori şi mai mult. Gala are formă globuloasă şi este acoperită cu numeroase prelungiri, lungi de 2—4 mm, care au forma de măciuci şi sînt ascuţite la vîrf. Aceste prelungiri sînt lipicioase şi de culoare roşie. Corpul galei este lemnos şi în interior cuprinde numeroase camere larvare. Ghinda care poartă această gală, rămîne cel mai adesea nedezvoltată, pipernicită. Insecta apare din această gală în luna noiembrie a anului următor, sau în primăvara celui de al 3-lea an (fig. 110).
      în R.P.R. gala a fost citată do I. B oreea la Comana (reg. Bucureşti) ; în colecţia dr. Marcel Brandza se află exemplare colectate la Săbăreni (reg. Bucureşti). Comună în Dobrogea, la Valul Traian (M. A. Ionescu); la Valea Poiana lepei (reg. Hunedoara) citată de M. A. Ionescu şi N. Roman.
■p.)
   cl
                                  1'·η· 110. Gal»» (1(‘ Andricus seckendorffi;
                                   secţiune în galii; b, gala pe marginea cupei (după Kieffer).
                    19.  Andricus panteli panteli Kieffer, 1897
      179'i Diplolepis gullae-echinatae Anthoine, Phys. Chim. IIist,, nat., voi. 1, p. 36.
      '1889 Andricus mayri Ştefani, Natural Sicii, voi. 8, p. 265.
      1897 Andricus panteli Kieffer, Bull. Soc. ent. de France,    p. 370.
      1910 Andricus panteli Kieffer şi Dalia Torre, p. 502.
      Generaţie agamă. Culoarea generală a corpului este roşie-brună. Capul este mult păros şi lăţit înapoia ochilor. Palpul maxilar este alcătuit din 5 articole. Palpul labial este format din 3 articole ; articolele 1 şi 3 sînt de 3 ori mai lungi decît groase şi cu mult mai lungi decît articolul 2. Antena este formată din 13 articole; articolul 2 este aproape de trei          ori şi ceva mai  lung
decît gros, mai îngroşat la vîrf, ca şi cele 3 următoare.          Articolul    4 este   de
170
MIHAITi A. IONESCU
3  ori mai lung decît gros. Articolul 12 este numai cu 1/5 ori mai lung decît gros. Articolul 13 se compune din două articole sudate şi este mai mult decît de 2 ori mai lung decît penultimul articol. Toracele este acoperit cu peri deşi. Mijlocul mesopleurelor, dunga mijlocie longitudinală a mesonotului şi şanţurile parapsidale sînt de culoare neagră. Mesonotul este fin încreţit, cu aspect de piele. Segmentul median prezintă două cute longitudinale paralele. Aripile sînt ciliate şi hialine. Ultimul articol tarsal este negru. Abdomenul este neted şi păros. Tergitul 2 prezintă lateral, în partea anterioară, cîte o pată păroasă. Spinul ventral este aproape de 5 ori şi ceva mai lung decît gros ; el este păros pe partea  inferioară. Oul are forma eliptică, fiind      de 2 ori mai lung decît
gros. Pedunculul    oului     este de 6 ori mai lung decît oul.
      Lungimea: 3,4 mm.
      Răspîndire geografică. Sudul Franţei, Italia, Spania, Portugalia, sudul R.P.F. Iugoslave, Asia Mică.
      In R.P.R. în regiunea Bucureşti.
      Produce gale pe specii de Quercus. Gala porneşte dintr-un mugure lateral. Este o gală lemnoasă şi seamănă cu Andricus mayri. Forma generală a galei
este rotunjită, cu diametrul de 10—20 mm. Cînd este proaspătă ea are culoarea      galbenă-verzuie şi este
lipicioasă. Gala prezintă pe suprafaţa sa numeroase prelungiri lungi de 5—15 mm şi late de 2—4 mm, care sînt mai m(ult sau        mai puţin încovoiate, comprimate în lungul lor şi       cu dungi ; aceste prelungiri
au vîrful bont şi de culoare roşie, sau brună-roşie.
           „ , , , T . Peretele galei este gros si foarte tare. Gala contine în Fig. 111.— Gala de Andri· .      .       .      &     '                      w ’
eus panteli panteli (după interior mai multe camere larvare de forma ovala.
      G i r a u d).        Insectele apar din açeste gale în luna decembrie sau
                            în anul următor în martie (fig. 111).
      In R.P.R.    gala  a fost citată de LBorcea         la Comana (reg. Bucureşti) ;
în colecţia    dr. Marcel       Brandza sînt exemplare       cu indicaţia Comana (reg.
Bucureşti) ; citată de M. A. I o n e ş c u în pădurea Cernica (reg. Bucureşti).
                       20. Andricus mayri (Wachtl), 1879
      1879 Aphilothrix mayri Wachtl, Mt. forstl. Versuchw. Oesterr., voi. 2, p. 92.
      1882 Andricus mayri Mayr, p. 23.
      1910 Andricus mayri Kieffer şi Dalia Torre, p. 503.
      Generaţie agamă. Culoarea generală a corpului este neagră. Capul este vizibil lăţit înapoia ochilor şi este de culoare neagră, sau brună-neagră ; tegu-
CYNIPINAE
171
mentul corpului are aspect zbîrcit. Antena este alcătuită din 13 articole şi este de culoare brună sau         brună-roşie. Articolul 3   al  antenei este   cam   cu
1/5 mai lung decît articolul      4 ; articolul 12 este tot atît de lung cît şi de gros
şi numai pe jumătate de lung faţă de ultimul articol. Toracele este negru sau brun-negru şi zbîrcit. Mesonotul este adesea mult păros, des            încreţit, în parte
încreţit transversal şi mat.      Segmentul median
prezintă cute drepte şi paralele, divergente în jos. Aripile sînt uşor fumurii, ciliate, cu nervurile brune închis. Tibiile sînt păroase. Abdomenul este negru. Tergitul 3 abdominal nu este punctat, iar la partea anterioară şi lateral este puţin păros. Spinul ventral este de 5—6 ori mai lung decît grös.
Lungimea: 2,5 mm.
Răspîndire geografică. Austria, R. P. Ungară, Italia.
      In R.P.R. în regiunile Galaţi şi Bucureşti.
      Produce gale pe specii de Quercus. Gala se formează pe amenţi. Este lemnoasă, gălbuie, lipicioasă, cu forma globuloasă, avînd diametrul de 5—10 mm. Gala este acoperită cu numeroase prelungiri lipicioase, de 3—5 mm lungime, aşezate des, de lungimi variate, boante Ia vîrf. In interior gala prezintă numeroase camere larvare. După ce gala s-a format pe ament, axa amentului se îngroaşe şi amentul nu mai cade. Gala este complet dezvoltată în octombrie, iar insecta apare din gală în primăvara următoare, sau în al 3-lea an (fig. 112).
      în R.P.R. gala a fost citată de Marcel Brandza în sudul Moldovei   şi în pădurile Buftea şi    Comana (reg. Bucureşti).
                  21.  Andricus   lucidus lucidus (Hartig),       1843
      1843  Cynips lucida Hartig, p. 405.
      1870  Aphilothrix lucida Mayr, p. 23.
      1882  Andricus lucidus Mayr, p. 23.
      1910 Andricus lucidus lucidus Kieffer şi Dalia Torre, p. 503.
      Generaţie agamă. Culoarea generală a corpului este brună-neagră. Capul este vizibil lăţit înapoia ochilor. Culoarea sa este neagră sau brună-neagră. Antenele sînt alcătuite din 13 articole şi au culoarea brună sau brună-roşie. Articolul 3 al antenei este de 1,5 ori mai lung decît articolul 4. Articolele 10—12 £înt tot atît de lungi cît şi de groase. Ultimul articol este de 2 ori mai
Fig. 112. — Gala de Andricus mayri (generaţie agamă) ; a, secţiune în gală (după Kieffer).
 172
MIHAIL A. IONESCU
lung decît penultimul. Toracele este negru sau negru-brun; tegula este brună-roşcată. Mesonotul este adesea mult păros, evident încreţit, în parte încreţit transversal. Segmentul median prezintă cute drepte, paralele sau divergente
în jos. Picioarele sînt de culoare brună-roşcat. Tibiile sînt păroase. Abdomenul este de culoare brună-castanie, sau neagră. Tergitul 3 este vizibil fin punctat. Spinul ventral este de 4 ori mai lung decît gros.
      Lungimea: 2,8—3,8 mm.
      Răspîndire geografică. Italia Austria, R. Cehoslovacă, R. P. F. Iugoslavă, Anglia, Sicilia, Albania, Grecia, Turcia, Asia Mică.
      In R.P.R. în regiunile Galaţi, Ploieşti, Bucureşti, Hunedoara.
Fig. 113. - Gala de Andricus            Produce gale pe specii de Quercus. Gala
      lucidus (orig.).           este lemnoasă cu perete gros, de culoare gălbuie.
                                   Forma galei este      globuloasă   şi  are     mărimea
unei cireşe sau a unei nuci. Ea este acoperită        cu foarte numeroase prelungiri,
dese, scurte, subţiri, băţoase, măciucate la vîrf şi toate de aceeaşi lungime. Vîrfurile acestor prelungiri sînt de culoare roşie la gala proaspătă şi sînt şi lipicioase. Mai tîrziu ele nu mai·sînt lipicioase şi iau o culoare gălbuie-brunie. Gala se formează pe ramuri cel mai adesea la baza peţiolului frunzei; rareori se formează această gală şi pe fructe. De regulă se găsesc mai multe pe aceeaşi ramură, înşirate în lungul ramurii. In interiorul galei se află numeroase camere larvare. Gala este complet dezvoltată toamna, iar insectele apar în lunile martie şi aprilie, în primăvara următoare (fig. 113).
      în R.P.R. gala a fost citată de Marcel Brandza în regiunea Galaţi şi în jurul Bucureştiului, precum şi la Tinoasa (reg. Ploieşti) şi la Mihai-Bravul (reg. Bucureşti). Citată la Cernica (reg. Bucureşti), de M. A. Ionescu la Vinţul de Jos, Şibot, Balota, Branişca şi Acmariu (reg. Hunedoara) de M. A. Ionescu şi N. Roman.
                      22.  Andricus gemmea (Giraud), 1859
      1859 Cynips gemmea Giraud, voi. 9, p. 372.
      1876  Aphilothrix kirschbergi Wachtl, voi. 26,  p. 714.
      1882  Andricus kirschbergi Mayr, p. 23.
      1910 Andricus gemrnea Kieffer şi Dalia Torre, p. 504.
      Generaţie agamă. Culoarea generală a corpului este roşie-ruginie, cu peri fini cenuşii. Capul este vizibil lăţit înapoia ochilor, este punctat şi are
CYNIPINAE
 173
cel puţin părţile laterale de culoare roşie. Fruntea şi vertexul sînt fin. încreţite, avînd aspectul pielii. Antena este compusă din 13 articole; articolele
3  şi 4 sînt cele mai lungi, articolul 4 fiind cu puţin mai scurt decît articolul 3. Toracele este punctat şi cel puţin pe părţile laterale este de culoare roşie. Mesonotul este cel mai adesea mult păros; el este fin încreţit, cu aspect de piele. Şanţurile parapsidale sînt vizibile. Scutelul este punctat şi gros încreţit; gropiţele scutelului sînt despărţite de discul scutelului printr-o piesă proeminentă; ele sînt vizibil depărtate una de alta. Segmentul median este mai mult sau mai puţin negricios; el prezintă cute drepte, paralele sau divergente în jos. Picioarele sînt punctate. Abdomenul este neted şi lucios. Tergitul
2  al abdomenului ocupă 1/3 din abdomen. Spinul ventral este lung.
     Lungimea: 2,4—3 mm.
     Răspîndire geografică. Europa centrală, Portugalia, Italia cu Sicilia, Austria, R. P. Bulgaria.
     în R.P.R. în sudul Moldovei; în regiunile Galaţi, Ploieşti, Bucureşti.
     Produce gale pe specii de Quercus. Gala se formează pe mugurii adven-tivi ai tulpinii, ai crengilor mai groase, sau ai ramurilor joase acoperite cu muşchi sau cu frunzar. Gala are forma rotundă, este mică cît un bob de cînepă, sau cît unul de mazăre. Ea prezintă pe suprafaţa sa numeroase ridicături, în formă de mici gurguie rotunjite sau conice, care cel mai adesea sînt de culoare roşie. Gala este lemnoasă şi prevăzută cu cute longitudinale. Culoarea sa este verzuie la început, apoi devine brună sau gălbuie. în interior cuprinde
o  singură cameră larvară mare. Adesea galele se găsesc mai multe la un loc, îngrămădite împreună. Gala este complet dezvoltată toamna cînd cade, iar insecta apare din gală în iulie sau august în anul următor (fig. 91-5).
     In R.P.R. gala a fost citată de Marcel Bra n d z a în sudul-Moldovei şi în jurul Bucureştiului, precum şi la Comana (reg. Bucureşti) şi în regiunea Ploieşti; la Valul Traian şi Murfatlar (reg. Constanţa) citat de M. A. Ionescu.
                       23.  Andricus sufflator Mayr, 1882
     1882  Andricus sufflator Mayr, p. 22.
     1910 Andricus sufflator Kieffer şi Dalia Torre, p. 507.
     Generaţie sexuată. Capul nu este lăţit înapoia ochilor. Fruntea şi vertexul sînt puţin lucioase şi au aspect de piele. Antena are 15 articole, şi este de culoare brună, primele patru articole fiind galbene-roşii. Articolele 12—14 nu sînt mai lungi decît groase, sau abia sînt mai lungi decît groase. Ultimul articol nu este mai lung decît articolul 14, sau este numai cu puţin mai lung
174
MIHAIL A. IONESCU
decît acesta. Mesonotul este păros numai în partea dinainte şi pe laturi; în mijloc şi mai ales în treimea posterioară este glabru şi puternic lucitor, fiind fin şi superficial încreţit ca pielea. Mesopleurele sînt netede şi lucioase. Scutelul este gros încreţit. Segmentul median prezintă cute drepte, paralele sau divergente în jos. Picioarele sînt de culoare galbenă-roşcată, cu coxele şi femurele mai mult sau mai puţin brune. Femurele perechii I şi a Il-a de picioare în jumătatea proximală, femurele perechii a IlI-a aproape în întregime, precum şi tibiile perechii a IlI-a, sînt vizibil brunii. Abdomenul este mic, neted şi lucios. Spinul ventral este de 2 ori mai lung decît gros.
     Lungimea: 1,7—1,9 mm.
     Răspîndire geografică. Sudul Franţei, Italia, Austria, Dalmaţia, R.P. Bulgaria, Asia Mică.
     în R.P.R. în regiunile Galaţi şi Bucureşti.
     Produce gale pe specii de Quercus. Gala se formează pe frunză, dar nu deformează frunza. Ea apare ca o mică umflătură care este mai proeminentă pe faţa inferioară a frunzei şi plată pe faţa superioară, avînd un diametru de 3 mm. La început gala este de culoare verde, apoi devine brună. în interior gala conţine o gală internă. Gala este complet dezvoltată în luna mai, iar insecta apare în luna iunie.
     în R.P.R. a fost citată de I. B orc ea la Comana (reg. Bucureşti) şi la Mănăstirea Cocoş (reg. Galaţi).
                       24. Andricus crispator Tschek, 1871
     1871  Andricus crispator Tschek, Verh. Ges. Wien, vol. 21, p. 798.
     ‘1910 Andricus crispator Kieffer şi Dalla Torre, p. 510.
     Generaţie sexuată. Culoarea generală a corpului este galbenă sau roşie gălbuie. Masculul este de culoare brună sau neagră-brună dorsal. Capul este mai mult sau mai puţin bruniu în mijloc. Antena la femelă este alcătuită din 12 articole, ultimul articol fiind rezultat din contopirea a două inele. Articolul 3 al antenei este de cele mai multe ori cu 1 1 4 mai lung decît articolul 4. Antena la mascul este compusă din 14 articole. Toracele la mascul este brun, sau brun-negru dorsal. Mesonotul este glabru în mijloc şi mai ales în treimea posterioară şi adesea este mai mult sau mai puţin bruniu. Mesosternul este negru sau brun închis. Mesopleurele sînt fin striate, uneori brunii la partea inferioară ; la mascul sînt striate compact. Segmentul median prezintă cute drepte, paralele sau divergente în jos. Aripile sînt ciliate numai la mascul, avînd cili lungi. Abdomenul este mai mult sau mai puţin brun deasupra. Spinul ventral este de 3 ori şi ceva mai lung faţă de grosimea sa.
CYNIPINAE
175
     Lungimea: femela 1,5—1,6 mm, masculul 1,4—1,5 mm.
     Răspîndire geografică. Austria, R.P.Ungară, Sicilia.
     In R.P.R. la Comana (reg. Bucureşti).
     Produce gale pe Quercus cerris. Gala se formează pe frunză şi este cu mult mai proeminentă pe faţa superioară decît pe faţa inferioară. Forma galei este ovală; ea are înălţimea de 2—2,5 mm şi lăţimea de 1,5 mm. Gala este lipsită de luciu; la început este moale şi de culoare verde sau roşie; apoi se usucă şi devine gălbuie. Gala este acoperită cu perişori lungi, drepţi, nu culcaţi. Frunza poartă un număr mai mare de gale de obicei şi ea se deformează. Gala este complet dezvoltată în luna mai, iar insecta apare în luna iunie (fig. 114).
In R.P.R. gala a fost citată de către I. B o r c e a pe Quercus cerris, la Comana (reg. Bucureşti).
25.  Andricus adieri Mayr, 1871
1871 Andricus crispator Mayr, p. 9.
1880 Andricus adieri Mayr, vol. 30, p. 8.
1910 Andricus adieri Kieffer şi Dalla Torre,p. 510.
Generaţie sexuată. Femela are culoarea generală a corpului galbenă sau roşie-galbenă. Masculul este galben-roşcat. Fruntea şi vertexul sînt punctate des, sau fin încreţite, rugoase. Palpul labial este alcătuit din două articole, ambele aproape la fel şi nu sînt dublu de lungi faţă de grosimea lor. Palpul maxilar este format din 4 articole ; articolele 1 şi 4 sînt evident de două ori mai lungi decît groase şi ceva mai lungi decît celelalte. Antena la femelă are 12 articole ; al doilea articol este gros şi de 1,5 ori mai lung faţă de grosime ; articolul 3 este subţire şi de 4 ori mai lung decît gros şi de 1,5 ori mai lung faţă de articolul 4. Articolul 11 abia este mai lung decît gros; articolul 12 este dublu de lung faţă de articolul 11. Antena la mascul este alcătuită din 14 articole. Mesonotul este punctat, cu aspect de piele, sau încreţit rugos fin. El este glabru în mijloc şi mai ales în treimea posterioară. Mesopleurele la mascul sînt striate. Scutelul este încreţit şi prezintă anterior două gropiţe aproape patrulatere, puţin mai late decît lungi. Segmentul median prezintă cute drepte, paralele, sau divergente în jos. Aripile la femelă nu sînt ciliate, iar la mascul adesea sînt scurt ciliate la extremităţi. Abdomenul este foarte puţin bruniu. Spinul ventral este de 4 ori mai lung decît gros. Oul este eliptic, aproape de 2 ori mai lung
Fig. 114. — Gale de Andricus crispator (generaţie sexuată) ; a, secţiune în £ală mult mărită (după Kieffer)
 176
MIHAIL A. IONESCU
decît gros şi cu un peduncul care este de 3 ori mai lung decît oui, formînd eu corpul oului un unghi de 45°.
      Lungimea: femela 1,6—1,8 mm, masculul 1,7—1,8 mm.
      Răspîndire geografică. Olanda, Austria, R.P.Ungară.
      In R.P.R. la Comana (reg. Bucureşti).
      Produce gale pe Quercus cerris. Galele se formează pe frunze, care din această cauză se încreţesc şi se deformează. Gala este ovală şi are lungimea de 2—2,5 mm şi grosimea de 1,5 mm. Ea este mai proeminentă pe faţa superioară a frunzei, decît pe faţa inferioară. Această gală se formează pe frunze foarte tinere. Gala este lucioasă şi are pe suprafaţa sa numeroşi perişori drepţi, sau mai mult sau mai puţin încovoiaţi. Gala este complet dezvoltată in luna mai, iar adultul apare în iunie (fig. 97, B).
      în R.P.R. gala a fost citată de I. B o r c e a la Comana (reg. Bucureşti).
                    26.  Andricus cydoniae Giraud, 1859
      1859 Andricus cydoniae Giraud, p. 357.
      1867 Cynips (Andricus) cydoniae Kaltenbach, Yerh. Ver. Rheinlande, vol. 24, p. 68.
      1910 Andricus cydoniae Kieffer şi Dalia Torre, p. 511.
      Generaţie sexuată. Culoarea generală a corpului este neagră. Corpul este brun în mijloc ; fruntea şi vertexul sînt mate, la femelă fiind punctate şi încreţite fin, iar la mascul fiind pronunţat punctate şi încreţite. Palpii şi mandibulele sînt roşii galbene. Antena la femelă este alcătuită din 13 articole ; ea este mai groasă ca de obicei, avînd culoarea galbenă-roşie ; articolele 11 şi 12 nu sînt mai lungi decît groase, sau abia sînt mai lungi decît groase. Antena la mascul este compusă din 14 articole, e mai mult sau mai puţin groasă, şi este de culoare galbenă-roşie. Protoracele este roşu-galben pe laturi, sau are o pată mare roşie-galbenă, rar fiind în întregime negru. Mesonotul este glabru în mijloc şi mai ales în treimea posterioară ; el este mat, fin punctat şi încreţit. Prezintă de asemenea trei dungi late, de culoare mai mult sau mai puţin brună-neagră. Mesopleurele sînt fin striate şi mai mult sau mai puţin lucioase ; la mascul sînt în întregime glabre, fin striate, adesea parţial netede şi puternic lucioase. Scutelul este încreţit zbîrcit. Şanţurile parapsidale sînt puţin pronunţate. Segmentul median este mai mult sau mai puţin brun-negru şi prezintă cute drepte, paralele sau divergente în jos. Picioarele sînt galbene-roşii. Coxele sînt adesea brune la partea proximală ; la mascul coxele posterioare prezintă cîte o pată mică brună. Abdomenul este brun-negru. Spinul ventral este de
4 ori mai lung decît gros. Oul este de 1,5 ori mai lung decît gros, iar pedunculul său este de trei ori sau de patru ori mai lung decît oul.
CYNIPINAE
177
     Lungimea: femela 1,7—2,7 mm, masculul 1,5—2,1 mm.
     Răspîndire geografică. Austria, R. P. Ungară, R. Cehoslovacă, R.P. Bulgaria, în R.P.R. la Comana (reg. Bucureşti).
     Produce gale pe specii de Quercus. Gala se dezvoltă în vîrful unei ramuri.
Fig. 115. — Gala de Andricus cydoniae (după Giraud).
Are forma rotundă, avînd suprafaţa mai mult sau mai puţin regulată. Ea este de mărimea unei alune. Are culoarea verzuie şi este puţin păroasă. La vîrf poartă cîteva frunze deformate. Peretele galei este gros şi în interior conţine numeroase gale interne de formă ovală. Gala este complet formată în iunie, cînd apare şi insecta (fig. 115).
      în R.P.R. gala e citată de I. B orc ea la Comana (reg. Bucureşti).
                      27.  Andricus multiplicatus Giraud, 1859
      1859 Andricus multiplicatus Giraud, p. 360.
      1910 Andricus multiplicatus Kieffer şi Dalia Torre, p. 513.
     Generaţie sexuată. Mult asemănător cu Andricus quercus-ramuli. Corpul are culoarea generală galbenă-roşie sau galbenă-roşcată. Fruntea şi vertexul
12 —c. 230
 178
MIHAIL A. IONESCU
nu sînt lucioase. Antena la femelă are 13 articole, jumătatea distală avînd culoarea mai mult sau mai puţin brunie. Masculul are 14 articole la antenă ; articolul
3  este puţin mai gros la partea distală, uşor încovoiat şi puţin dinţat la partea
Fig. 116. —Gala de Andricus multiplicatus (generaţie sexuată) (după Giraud).
dinapoi. Mesonotul este deseori mai ales la exemplarele mai mari, prevăzut cu 2—4 dungi longitudinale ; în regiunea mijlocie şi mai ales în treimea posterioară este glabru, fără luciu şi cu aspect de piele, foarte fin coriaceu. Mesonotul este galben-roşcat. Mesopleurele sînt lucioase deasupra, iar în partea de jos.
CYNIPINAE
119
 sînt striate; la mascul sînt lucioase. Scutelul prezintă la partea anterioară
 2 impresiuni puternice. Segmentulmedian prezintă cute drepte, paralele, sau divergente în jos. Aripile sînt evident ciliate. Abdomenul este mai mult sau mai puţin bruniu, pînă la brun-castaniu. Spinul ventral este de 5—6 ori mai lung decît gros.
      Lungimea: femela 2—2,8 mm, masculul 2—2,4 mm.
      Băspîndire geografică. Italia, Sicilia, Austria, R. P. Ungară, R. P. Bulgaria, Dalmaţia, Asia Mică.
      în R.P.R. în regiunile Bucureşti, Ploieşti, Piteşti, Craiova, Cluj.
      Produce gale pe specii de Quercus. Gala se formează în vîrful unei ramuri. Prin scurtarea axului longitudinal al ramurii şi prin deformarea mugurilor foliari, se produce o îngroşare a vîrfului ramurii, aceasta este tare, păroasă, cu formă de disc şi poartă numeroase frunze rămase nedezvoltate, rudimentare sau deformate. în partea superioară această formaţiune cuprinde mai multe gale interne, de formă ovală, de culoare gălbuie. Gala este complet dezvoltată în lunile mai-iunie, iar insecta apare în iulie (fig. 116).
      în R.P.R. gala este citată de I. B orc ea în regiunile Bucureşti, Ploieşti, Piteşti, Craiova ; de către Al. Borza şi M. Ghiuţăîn regiunea Cluj. în jurul Bucureştiului şi la Valul Traian (reg. Constanţa de M. A. Ionescu.
                        28.  Andricus aestivalis Giraud, 1859
      1859 Andricus aestivalis, Giraud, voi. 9, p. 356.
      1867  Cynips (Andricus) aestivalis, Kaltenbach, Verh. Ver. Rheinlande voi. 24, p. 67.
      1899 Andricus aestivalis Kieffer, voi. 7, p. 416..
      1910 Andricus aestivalis Kieffer şi Dalia Torre, p. 520.
      Generaţie sexuată. Corpul în general este negru fiind puţin păros. Masculul are corpul alungit, iar femela scurt şi gros. Capul este de culoare neagră, este încreţit des; în mijloc este brun-negru. Fruntea şi vertexul nu au luciu, la femelă sînt punctate foarte des şi încreţite, iar la mascul mai puţin. Gura este galbenă-roşie. Palpul maxilar este format din 5 articole; articolul 1 nu este mai lung decît gros şi ajunge la 1/3 din articolul 2. Articolele 3 şi 4 sînt de 2 ori mai lungi decît groase; articolul 5 este aproape de 3 ori mai lung decît gros. Palpul labial este compus din 3 articole; articolul 2 este tot atît de lung cît şi de gros, dar numai pe jumătate de lung faţă de celelalte două articole. Antena la femelă este alcătuită din 13 articole şi este mai scurtă decît capul şi toracele împreună. Ea este mai groasă ca de obicei şi are culoarea galbenă-roşie. Articolul 3 este de 3 ori mai lung decît gros, iar următoarele sînt mai scurte şi de culoare mai întunecată. Articolele 11 şi 12
12*
180
MIHAIL A. IONESCU
abia sînt mai lungi decît groase. Ultimul articol este aproape de 2 ori mai lung decît gros. Antena la mascul are 14 articole şi este ceva mai lungă decît capul şi toracele luate împreună. Ea este filiformă; articolul 3 este de 3 ori
mai lung decît gros, este scobit la capătul proximal ; următoarele articole sînt egale ca mărime. La capătul distal antena este trunchiată. Toracele este încreţit des, nu are luciu, este puţin păros şi de culoare neagră. Tegulele sînt brune-roşii pînă la cărămizii. Mesonotul este lipsit de luciu în mijloc şi mai ales în treimea posterioară; el este glabru. La femelă mesonotul este foarte des şi puternic punctat-încreţit ; la mascul este foarte pronunţat punctat, fie încreţit, fie rugos. Mesonotul prezintă şi 3 dungi late, de culoare mai mult sau mai puţin brună-neagră. Mesopleurele sînt de culoare brună neagră, la femelă fără luciu, cu încreţituri dese şi pronunţate, pe alocurea vărgate, la mascul fără locuri netede, cu peri albi. Şanţurile parapsidale sînt vizibile în tot lungul. Segmentul median este mai mult sau mai puţin brun-negru, cu cute drepte şi paralele, sau divergente în jos. Nervurile aripilor sînt de culoare roşie. Picioarele sînt galbene-roşii ; coxele sînt de regulă brune la partea proximală. Picioarele la femelă sînt scurte şi groase ; la mascul picioarele posterioare sînt puţin mai alungite. Abdomenul este roşu-brun, dorsal brun-negru, ventral galben-roşu, la mascul mai mic, alungit şi oval, puţin pedunculat şi numai pe inelul tergitului 2 este negru. Spinul ventral este de 4,5 ori mai lung decît gros. Oul este de 1,5 ori mai lung decît gros, iar pedunculul oului este de 4 ori mai lung decît oul.
     Lungimea: femela 2—2,7 tom, masculul 2,4—3 mm.
     Băspîndire geografică. Anglia, Germania, Italia, Austria, R. P. Ungară.
     In R.P.R. în regiunile Bucureşti şi Hunedoara.
     Produce gale pe Quercus cerris. Gala se formează pe axul amentului mascul. Galele sînt aglomerate mai multe la un loc, formînd un fel de ciucure rotund, globulos, cu diametrul de 3—4 cm. O gală singură, are lungimea de
1  cm şi grosimea de 6—8 mm. Ea are forma unei cupe; este împărţită în interior în două printr-un perete transversal. Partea superioară a galei este goală şi larg deschisă. Partea inferioară conţine mai multe gale interne mici.
                                          Fig. 117. — Gale de Andricus aestivalis (orig.).
CYNIPINAE
 181
Marginea liberă a galei este de regulă răsfrîntă şi lobată. Culoarea galelor este verzuie, gălbuie şi roşcată. Galele se desprind şi cad la finele lunii iulie sau la începutul lui august, dar insecta iese înainte de căderea galei, în iunie-iulie (fig. 117).
      Gala este citată de M. A. Ionescu în pădurea Cernica (reg. Bucureşti) pe Quercus cerris ; la Vaidei, Căbeşti, Cucuiş, Vinerea, Cugir, Căstău (reg. Hunedoara) de M. A. Ionescu şi N. Roman.
                     29. Andricus grossulariae Giraud, 1859
      1859 Andricus grossulariae Giraud, p. 358.
      1910 Andricus grossulariae Kieffer şi Dalia Torre, p. 522.
      Generaţie sexuată. Culoarea generală a corpului este neagră. Capul este negru, în mijloc fiind brun-negru. Fruntea şi vertexul sînt fără luciu ; la femelă sînt punctat încreţite, la mascul pronunţat punctate şi încreţite. Antena la femelă are 13 sau 12 articole; cînd sînt 12 articole, ultimul articol este dublu de lung faţă de penultimul. Antenele sînt numai cu puţin mai scurte decît capul şi toracele luate împreună. Partea distală a antenei este de cele mai multe ori brună sau brunie. Antena la mascul are 14 articole, destul de groase şi de culoare galbenă-roşie. Articolul 3 al antenei la mascul este scobit şi puţin încovoiat la mijloc; articolele următoare sînt mai lungi decît groase. Mesonotul este glabru în mijloc şi mai ales în treimea posterioară ; la femelă este lipit de luciu şi are aspect de piele ; la mascul este pronunţat punctat încreţit. Mesonotul prezintă trei dungi late, de culoare mai mult sau mai puţin brună-neagră. Mesopleurele sînt de culoare mai mult sau mai puţin brună-neagră; ele sînt striate; la mascul sînt lipsite de luciu, sînt glabre şi fără locuri netede. Scutelul este gros punctat şi încreţit. Segmentul median este mai mult sau mai puţin brun-negru şi prezintă cute drepte, paralele, sau divergente în jos. Perechea I şi a Il-a de picioare la femelă, sînt galbene-roşii, iar perechea a IlI-a sau tibiile perechii a IlI-a şi coxele, sînt mai mult sau mai puţin brunii sau brune. La mascul toate picioarele sînt de culoare galbenă-cărămizie-roşcată, cu partea proximală a coxelor, mijlocul femure1 lor şi adesea şi tibiile posterioare, de culoare brună. Abdomenul la femelă esté oval, trunchiat, tot atît de lat cît şi toracele, lucios, de culoare rozâ-rüginiè la partea posterioară. La mascul abdomenul este mic, de culoare brună-roşie pe partea ventrală şi la partea posterioară. Spinul ventral, văzut lateral, este cam de 4 ori mai lung decît gros. Oul este de 1,5 ori mai lung decît gros, iar pedunculul său este de 5 ori mai lung.
 182
MIHAIL A. IONESCU
      Lungimea: femela 2—2,4 mm, π Răspîndire geografică. Austria, R.
  Fig. 118. — Gale de Andricus grossulariae (generaţie sexuată) (după Giraud).
plare colectate la Pasărea, Ţigăneşti, şi Comana (reg. Bucureşti). Tinoasa citează la Domneşti (Reg. Bucureşti).
sculul 2,2—2,5 mm.
'. Ungară, Italia, Sicilia, Africa de nord. în R.P.R. în regiunile Ploieşti şi Bucureşti.
       Produce gale pe specii de Quercus. Gala se formează pe amenţi. Galele pot fi izolate şi fixate pe axa amentului în lungul său, sau sînt grupate din loc în loc mai multe. Mărimea galei este de 7—8 mm. Ea are forma piriformă, ter-minîndu-se cu un vîrf conic scurt. Culoarea sa la început este verde, apoi devine roşie şi în urmă roşie-brună. Este puţin păroasă şi destul de lucioasă. Este de consistenţă moale, iar în interior conţine o cameră larvară cu peretele tare. Insecta apare din aceste gale în iunie şi iulie în primul an (fig. 118), uneori şi mai curînd.
                                           în R.P.R. în colecţia dr. Marcel Brandza se găsesc numeroase exem-Periş, Pantelimon, Ciocăneşti, Buftea (reg. Ploieşti); M. A. Ionescu o
                    30. Andricus vindobonensis Mtillner, 1901
     1901 Andricus vindobonensis Müllner, Yerh. Ges. Wien, vol. 51, p. 529.
     1910 Andricus vindobonensis Kieffer şi Dalia Torre, p. 523.
     Generaţie sexuată. Specie cu caractere foarte asemănătoare cu Andricus grossulariae, dar de care se deosebeşte prin culoarea mai închisă a picioarelor posterioare, ca şi prin antenele ceva mai subţiri ale masculului. De asemenea, produce gale care au cu totul o înfăţişare caracteristică.
     Răspîndire geografică. Austria (Viena şi împrejurimi).
     în R.P.R. în regiunile Galaţi şi Bucureşti.
     Prodüce gale pq Quercus cerris. Gala se formează pe axul amentului mascul. Galele se înşiră în lungul axului. Ele sînt lungi de 4—6 mm şi cu
CYNIPINAE
 183
diametrul de 1,5—2,25 mm. Gala este alungită, cilindrică şi încovoiată. La. capătul liber este mai îngustată şi rotunjită, sau are vîrful despărţit în două. La suprafaţă gala este acoperită cu peri scurţi, simpli sau stelaţi şi prezintă în lungul său mai multe cute precum şi încreţituri. La început gala este de culoare verzuie, apoi devine roşcată şi în cele din urmă roşie-brună. Gala are o consistenţă cărnoasă. în interior ea conţine o gală internă cu peretele destul de gros, tare, alb-gălbui. Insecta apare din această gală în luna iulie (fig. 119).
 în R.P.R. gala a fost citată de Marcel Brandza în sudul Moldovei şi în jurul Bucureştiului, precum şi la               p.g 119 _ Gale de Andncus vindobonensis;
 Comana (reg. Bucureşti).                     a, o gală mult mărită (după Kieffer).
                    31.  Andricus albopunctatus (Schltd.), 1794
      1794 Cynips gallae-triticiformis Anthoine, J. Phys. Chim. Hist. Nat., vol. 1.
      1868  Cynips majalis    Giraud.
      1870 C. albopunctata    Schlechtendal.
      1870 Aphilothrix albopunctata Mayr.
      1882  Andricus albopunctatus Mayr.
      Generaţie agamă. Culoarea corpului galbenă-roşie, brună-roşie sau gălbuie. Capul este mai mult sau mai puţin lăţit înapoia ochilor; culoarea sa este gălbuie, în partea posterioară şi în jurul gurii fiind negru. Fruntea şi vertexul au aspect pielos, faţa şi obrajii sînt acoperiţi cu peri puţini, cenuşii. Palpul maxilar are 5 articole ; articolul 1 este de 1,5 ori mai lung decît gros ; articolul 2 este de 3 ori mai lung       decît gros, următoarele      două articole     sînt    de 2  ori
 mai lungi decît groase,      iar ultimul articol     este de  3 ori  mai lung decît    gros.
 Palpul labial are 2 articole, articolele fiind de 2,5 ori mai lungi decît groase. Antena are 14 articole, de culoare mai mult sau mai puţin brună închis; articolul 2 e cel puţin de 2 ori mai lung decît gros ; articolul 3 de 5 ori mai lung decît gros, articolul 4 numai de 3 ori mai lung decît gros, articolul 13
 184
MIHAIL A. IONESCU
cam de 2 ori mai lung decît gros; ultimul articol este cu puţin mai lung decît penultimul articol. Toracele este gălbui, cu pronotul negru. Mesonotul prezintă 3 benzi negre, dintre care cele 2 laterale sînt mult adîncite ; în partea de mijloc şi mai ales în treimea posterioară mesonotul este glabru, neted şi puternic lucitor, sau încreţit fin ca pielea. Segmentul median este negru în partea mijlocie şi prezintă creste drepte, paralele, sau divergente. Aripile sînt hialine şi prezintă în mijlocul nervurii anale o nuanţă uşor gălbuie. Nervurile sînt brune închis. Picioarele sînt de culoare mai deschisă decît toracele; extremităţile proximale ale coxelor şi ale trochanterelor sînt mai mult sau mai puţin negre, trochanterele sînt adesea complet negre sau brune închis; femurele au adesea deasupra, cîte o linie neagră. Tibiile şi tarsele negricioase. Abdomenul de culoare brună-roşcată închis, neted şi lucitor, brun închis deasupra. Tergitul al II-lea prezintă adesea puţini perişori. Spinul ventral e de 6 ori mai lung decît gros. Ovipozitorul foarte lung. Oul este de
1,5  ori mai lung decît gros, cu un peduncul de 6 ori mai lung.
     Lungimea: 3,5 mm.
     Produce gale pe specii de Quercus. Gala se formează într-un mugure de pe o ramură de 1 an. Are forma unei ghinde în miniatură, sau a unui bob de grîu, avînd lungimea de 5—6 mm şi grosimea de 3—4 mm. Gala este de culoare verde sau roşcată cu pete punctiforme, alungite, albicioase. Gala este netedă şi glabră, la vîrf purtînd un mic gurgui ascuţit, ca la vîrful ghindei. La bază are solzii mugurelul. Gala se compune dintr-un perete extern cărnos, subţire, care mai tîrziu se usucă, şi dintr-un alt perete intern tot subţire, dar lemnos. Camera larvară este mare. Gala apare la finele lui aprilie şi se maturează în mai, imago ieşind în anul următor în aprilie, sau în al 3-lea an în aprilie ; mai rar poate apare chiar în luna noiembrie în primul an (fig. 97, C).
     Răspîndire geografică. Anglia, Franţa, Belgia,     Germania,   Austria,  Italia.
     In R.P.R. la Valul Traian         (reg. Constanţa) în pădure   şi în perdelele
forestiere pe Quercus pubescens (citat de M. A. Ionescu).
                    10. Genul Callirhytis Förster, 1869
     1869  Callirhytis Förster, Verh. Ges. Wien, vol. 19, p. 331, 335.
     1881  Andricus (Callirhytis) Mayr, p. 27.
     1910 Callirhytis Kieffer şi Dalia Torre, p. 558.
     Insectă foarte asemănătoare       cu speciile de Andricus, de  care  se   deose-
besc prin următoarele caractere: şanţurile parapsidale nu ajung întotdeauna pînă la partea anterioară a mesonotului. Ghearele sînt simple, nedinţate.
     Genul cuprinde numeroase specii răspîndite în America de Nord, cîteva în Asia şi trei specii în Europa, dintre care două în Europa centrală.
CYNIPINAE
 185
                      1. Callirhyitis glandium (Giraud), 1859
     1859 Andricus glandium Giraud.
     1910 Callirhytis glandium Dalla Torre şi Kieffer.
     Generaţie agamă. Corpul negru, mai rar roşu gălbui. Capul punctat des, cu faţa striată. Antene galbene roşcate, compuse din 14 articole. Toracele mat. Parapsidele lungi uneori scurtate în partea anterioară.
Nervurile aripilor brune, areola slab pronunţată. Abdomenul negru sau negru brun, lucios.
Lungimea: 2,4—3,2 mm.
Produce gale în ghinda de Quercus cerris, cu multe camere mici, lemnoase. Insecta apare după doi sau trei ani (fig. 120, A).
In R.P.R., citată de C. Henrich la Sibiu şi de M. A. I o n e s c u la Cernica (reg. Bucureşti).
11.  Genul Synophrus Hartig, 1843
1843 Synophrus Hartig, voi. 4, p. 411.
1846 Synophrus Agassiz, Nomenclat. zool., Index, p. 359.
1910 Synophrus Kieffer şi Dalia Torre.
Clipeul cel mai adesea nu este clar delimitat el este mai îngust anterior decît posterior. Din partea centrală a marginii anterioare a feţei, pornesc numeroase şanţuri radiare.
Obrajii sînt fără şanţ ; ei sînt tot atît de lungi cît şi ochii,         de^Callirhy-
Antena la femelă are 13 sau 14 articole, la mascul 15 arti-           ţis glandium în
cole. Antenele sînt filiforme; la mascul sînt mai subţiri                 d^^^gale^de
distal decît în mijloc; toate articolele sînt mai lungi decît         Phanaeiscentau-
groase. La mascul articolul 3 este puţin încovoiat. Mesonotul         ^ae(duj)ă Kief-
este foarte gros încreţit. Şanţurile parapsidale nu ajung pînă la partea anterioară a mesonotului. Scutelul prezintă două gropiţe prevăzute în afară cu cîte o creastă. Segmentul median este aşezat oblic ; el este prevăzut cu 2 creste convergente în jos, sau paralele în lung, precum şi cu un cîmp median dreptunghiular, mai lung decît lat. Aripile sînt ciliate, cu regiunea proximală a nervurii radiale în întregime dreaptă. Celula radială este deschisă la marginea aripii. Areola este prezentă. Ghearele sînt bidentate. Tergitul 2 abdominal îmbrăţişează segmentele următoare, dominînd şi ultimul segment abdominal, sau lăsînd liberă numai a 5-a parte din abdomen.. Abdomenul constă deci în primul caz numai din 2 segmente vizibile, despărţite foarte neclar. Abdomenul este puţin păros în treimea anterioară.
     Răspîndire geografică. Europa, nordul Africii, vestul Asiei.
     în R.P.R. este o singură specie.
 186
MIHAIL A. IONESCU
                          1. Synophrus politus Hartig 1843
      1843 Synophrus politus Hartig, vol. 4, p. 412.
      1867 Cynips politus Kaltenbach, Vehr. Ver. Rheinlande, vol. 24, p. 63.
      1899 Synophrus politus Kieffer, in André, vol. 7, p. 378.
      1910 Synophrus politus Kieffer* şi Dalla Torre, p. 603.
     Culoarea generală a corpului este neagră. Corpul este acoperit cu o pilozitate bogată, fină, scurtă, de culoare albă (fig. 121, 122). Fruntea şi vertexul
a, abdomenul văzut dorsal; b, antena; c, gheara (orig.).
sînt fin punctate şi încreţite. Faţa nu prezintă în mijloc o creastă longitudinală clară; spaţiul dintre cele două şanţuri laterale este în întregime striat. Antena la femelă este compusă din 13 sau 14 articole. Articolele 3 — 6 sînt adesea brune-roşii sau roşii. Mesonotul şi scutelul sînt gros încreţite. Meso-
CYNIPINÀE
 187
pleurele prezintă striaţiuni dese. Segmentul median prezintă creste longitudinale paralele, sau aproape paralele. Picioarele sînt mai mult sau mai puţin brune-ruginii. Abdomenul este neted şi lucios, glabru şi numai în treimea anterioară foarte puţin păros. Primul segment al abdomenului este mai
mult sau mai puţin brun-ruginiu. Oul este cilindric, de 3 ori mai lung decît gros. Pedunculul oului este de 2,5 ori mai lung decît oul.
     Lungimea: 2,6—5,5 mm.
     Răspîndire geografică. Europa centrală şi sudică, R. P. Bulgaria, Asia Mică. în R.P.R. în regiunuile Bucureşti, Ploieşti, Piteşti, Bacău, Galaţi, Craiova, Constanţa.
188
MIHAIL A. IONESCU
     Produce gale pe speciile de Quercus. Gala se formează din mugure şi excepţional pe frunze. Ea are forma sferică, de regulă cu diametrul de 10—12 mmr mai rar de 5—6 mm. La început gala este verde, apoi devine de aceeaşi culoare cu scoarţa ramurii, sau se face negricioasă. Pe suprafaţa sa gala prezintă nişte protuberanţe mici şi împrăştiate şi cîţiva peri foarte mici şi fini. Cînd este formată din mugure, are uneori şi nişte resturi de frunze, foarte înguste şi mici. La bază, gala este prinsă adesea pe o porţiune mai lăţită a ramurii. Peretele galei este gros, foarte tare, lemnos, format din straturi concentrice. în partea centrală a galei se află o singură cameră larvară, albă şi de consistenţă lemnoasă. Insecta apare în lunile martie şi aprilie în anul următor, uneori în mai şi chiar în iulie (fig. 123).
     în R.P.R. gala a fost citată în mai multe localităţi din regiunea Bucureşti, Ploieşti, Bacău, Galaţi, Craiova, Piteşti, de către I. B orc ea; în colecţia dr. Marcel Brandza sînt exemplare din regiunea Bucureşti. M. A. Ionescu
o  citează în regiunea Bucureşti şi la Valul Traian (reg. Constanţa).
         12. Genul Saphonecrus Dalia Torre şi Kieffer, 1910
     1840 Synergus (part.) Hartig, voi. 2, p. 198.
     Prezintă multe caractere foarte asemănătoare cu Synergus, de care se deosebeşte prin următoarele caractere: crestele frontale sînt foarte scurte. Antena la femelă are 13 articole, iar la mascul are 14 articole sau 15 articole. Articolul al 3-lea al antenei de la mascul este scobit. Celula radială este deschisă la marginea anterioară a aripii şi în parte este deschisă şi la partea proximală.
     Răspîndire geografică. Europa, Asia, nordul Africii, America de Nord.
     Speciile acestui gen trăiesc şi se dezvoltă comensali în gale pe diferite specii de Quercus.
     în R.P.R. întîlnim o singură specie.
     CHEIE DE DETERMINARE A SPECIILOR GENULUI SAPHONECRUS
1  (2) Tergitul al doilea al abdomenului este punctat la partea posterioară.
         Articolul 3 al antenei nu este încă o dată mai lung decît articolul 4 ...................................................   1.  S.                       undulatus
2    (1) Tergitul al doilea al abdomenului este neted                          şi nepunctat la partea
         posterioară .......................................................,......................... 3
3    (4) Articolul 3 al  antenei este încă o                         dată mai lung decît articolul 4.
         Picioarele sînt de culoare gălbuie. Nervurile aripilor sînt galbene-
         albicioase ............................................. *2. S. hainii
CYNIPINAE
 189
 4  (3) Articolul 3 al antenei nu este mai lung decît articolul 4 la exemplarele mari; la exemplarele mici este aproape încă o dată mai lung decît articolul 4. Picioarele sînt brune închis. Nervurile aripilor au
          o nuanţă brună.................................................... *3. S. connatus
                    1. Saphonecrus undulatus (Mayr), 1872
      1872  Sapholithus undulatus Mayr, Vehr. Ges. Wien, p. 723.
      1899 Sapholithus undulatus Kieffer, in André, vol. 7, p,' 372.
      1910 Sophonecrus undulatus Kieffer şi Dalla Torre, p. 605.
      Culoarea generală a corpului este neagră, capul, toracele şi abdomenul fiind complet negre ; ventral abdomenul este de culoare ruginie. Segmentul cel mare al abdomenului este punctat la partea posterioară. Antenele au
Fig. 124. — Saphonecrus undulatus, aripa anterioară (orig.).
14  articole la mascul şi 13 la femelă. Articolul 3 al antenei, faţă de articolul
4   al antenei, stau în raport de 5/3 în ceea ce priveşte lungimea lor. Culoarea antenelor este galbenă, avînd primul articol de culoare ruginie, iar ultimul cu o nuanţă brună la vîrf. Obrajii, sub ochi, au o nuanţă ruginie. Coxele sînt negre; femurele perechii I şi a Il-a de picioare sînt galbene-ruginii, cele posterioare sînt brune-negricioase, cu articulaţiile ruginii. Tibiile şi tarsele de la toate perechile de picioare sînt galbene. Celula radială este deschisă la margine (fig.. 124).
     Lungimea: 1,3—2,5 mm.
     Răspîndire geografică. Austria.
     In R.P.R. în pădurea Cernica şi Pasărea (reg. Bucureşti), comensal In gale de Aphelonyx cerricola citat de M. A. Ionescu; comensal în gale de Adleria kollarir la Cernica (reg. Bucureşti) citat de M. A, Ionescu.
 190
MIHAIL A. IONESCU
                     13.  Genul Synergus Hartig, 1840
     1862    Synègus Osten-Sacken, P. ent. soc. Philad, vol. 1, p. 252.
     1869 Sapholithus A. Förster, Verh, Ges. Wien, vol. 19, p. 332, 337.
     (?c? şi Obrajii sînt tot atît de lungi cît şi ochii, sau depăşesc cel puţin jumătate din lungimea ochilor. Obrajii nu prezintă şanţ. Faţa este puternic ‘striată în formă de evantai. Glipeul nu este distinct. Antenele sînt filiforme, rareori puţin mai îngroşate spre vîrf ; ele sînt alcătuite din 14 articole la femelă şi din 15 articole la mascul. Al treilea articol al antenei la mascul este puternic scobit lateral şi mai mult sau mai puţin îngroşat apical. Crestele frontale sînt întotdeauna    prezente, prelungindu-se de obicei pînă la oceli.   Capul    nu
 este lăţit  înapoia ochilor, sau este foarte puţin. Mesonotul nu este   niciodată
 neted; şanţurile parapsidale ating marginea anterioară a mesonotului. Baza scutelului prezintă două gropiţe. Segmentul median prezintă două creste longitudinale paralele. Abdomenul este foarte puţin comprimat. Primul segment abdominal are formă de inel şi este brăzdat longitudinal. Acest caracter se mai întîlneşte numai la genul Saphonecrus. Segmentul cel mare al abdomenului acoperă abdomenul în cea mai mare parte şi uneori chiar în întregime, el este compus din al doilea şi al treilea segment, care sînt unite' între ele, fără a se distinge sutura. Spinul ventral este foarte scurt. Celula radială este scurtă şi închisă complet. Ghearele sînt bidentate.
     Speciile genului sînt comensale în galele de Cynipide de pe speciile de Quercus.
         CHEIE DE DETERMINARE A SPECIILOR GENULUI SYNERGUS
 1  (2) Tergitul 2 abdominal este punctat des, pe toată marginea posterioară 3
 2  (1) Tergitul 2 abdominal nu este punctat la marginea posterioară sau
         este punctat numai dorsal la marginea posterioară..................... 17
 3  (4) Articolul 2 al antenei la Ş este tot atît de lung cît şi de gros ; la <J
         este mai scurt decît gros..........     *9. S. umbraculus umbraculus
 4  (3) Articolul 2 al antenei este evident mai lung decît gros................ 5
 5  (6) Capul este parţial, roşu sau roşu-brun................................. 7
 6  (5) Capul este uniform negru............................................... 9
 7  (8) Toracele este adesea puţin roşu ; capul este roşu, cu o pată neagră
         între oceli. Articolul 2 al antenei este aproape de 2 ori mai lung
         decît gros..............................................*10. S. flavipes
 8  (7) Toracele este uniform negru. Articolul 2 al antenei este numai cu
         puţin mai lung decît gros...............................2. S. hayneanus
CYNIPINAE
191
9   (10) Picioarele posterioare sînt negre. Articulaţiile şi tarsele sînt galbene 11
10   (9) Tibiile picioarelor posterioare sînt galbene, brune-castanii, sau
         brunii.................................................................... 15
11  (12) Mesonotul prezintă şanţuri transversale pronunţate, scurte şi ondu-
         late, cu spaţii netede între ele. Nervurile aripilor sînt de culoare cărămizie-galbenă...........................*11. S. evanescens evanescens
12  (11) Mesonotul este gros încreţit, iar pe laturi punctat încreţit. Nervurile
         sînt brune, cele mai fine fiind galbene....................1. S. reinhardi
13  (14) Celula radială este mai mult decît dublu de lungă, faţă de lăţimea sa
         .................................................... *12. S. pallidipennis
14  (13) Celula radială este numai încă odată mai lungă decît lată................. 15
15  (16) Femurele picioarelor posterioare sînt negre sau brune. Nervurile
         sînt groase şi de culoare brună. Faţa este cel puţin la mascul, în parte galbenă..............................................2. S. hayneanus
16  (15) Femurele picioarelor posterioare sînt de culoare brună deschis,
         sau brună. Nervurile sînt foarte palide. Faţa este neagră .......................................................    *13.  S. ruîicornis
17  (18) Articolul 3 al antenei la mascul este îngroşat distal, dar nu umflat 19
18  (17) Articolul 3 al antenei la mascul este puternic umflat.....................43
19  (20) Mesonotul prezintă şanţuri pronunţate, transversale, mai mult sau
         mai puţin ondulate, cu spaţiile dintre ele netede. Cutele frontale nu ating ocelii .................................................. 21
20  (19) Mesonotul este încreţit transversal, sau are aspect de piele. Cutele
         frontale ating ocelii .................................................... 27
21  (22) Antena nu este îngroşată ................................................. 23
22  (21) Antena este îngroşată ................................. *14. S. incrassatus
23  (24) Tibiile picioarelor posterioare sînt de culoare cărămizie, rareori la
         femelă sînt brune. Marginea posterioară a tergitului 2 abdominal la femelă, nu este puternic scobită............................... 25
24  (23) Tibiile picioarelor posterioare la femelă şi la mascul sînt brune.
         Marginea posterioară a tergitului 2 abdominal la femelă, este puternic scobită ............................................* 15. S. rotundiventris
25  (26) Antena la mascul este galbenă, cu jumătatea distală cel mai adesea
         cu nuanţă brună. Antena la femelă eÿe brună, inelele 2—4, sau 2—5, galbene .............................................. *16. S. apicalis
26  (25) Antenele şi la femelă şi la mascul sînt uniform galbene, rareori la
         femelă puţin brunii distal. Articolul 1 al antenei este adesea brun .......................................................    3. S. variabilis
27  (28) Femurele picioarelor posterioare la mascul şi la femelă sînt galbene;
         rareori la mascul brune, dar atunci capul este cel puţin parţial galben
MUTAIT, A. IONESCU
          şi articolul 2 al antenei este mai lung decît gros. Antena osie uniform galbena................................................................ 29
28  (27)                         Femurele picioarelor posterioare    sint de culoare închisă.     Capul
          este negru, la mascul uneori mai mult sau mai puţin galben, iar atunci articolul 2 al antenei                          este cel puţin tot atît <le gros
          cît si de lung ........................................................31
29  (30) Capul este aproape întotdeauna galben-roşu şi adesea şi coxele ante-
          rioare si mijlocii, sau şi cele posterioare. ... * 17. S. gallae-pomiformis
30  (29)                         Capul este negru. Coxele toate      sînt brune, sau        brune negre
          ..............................................* 18. S. radiatus radiatus
31  (32) Antena este în cea mai mare parte brună, sau la mascul este roşie
          şi de asemenea şi capul parţial. Abdomenul este negru.................. 33
32  (31) Antena este roşie, cu articolul 1 şi ultimul, adesea brune; rareori
          jumătatea distală este brună şi atunci şi abdomenul este brun-castaniu. Capul este negru şi la mascul sila femelă...........................37
33  (34)                         Tibiile picioarelor posterioare, ca şi antenele, sînt     bruno. Capul
          este negru............................................................. 35
34  (33) Tibiile picioarelor posterioare şi cel puţin articolele 2 — 4 ale ante-
          nelor, sînt roşii-galbene.  Capul   la mascul  este                       adesea mai mult sau
          mai puţin roşu .............................................................* 19. S. vulgaris
35  (3(5) Articolul 2 al antenei la mascul şi la femelă este puţin mai lung
          decît gros ................................................................... 4. S. nervosus
36  (35) Articolul 2 al antenei este  toi atit de gros cît şi de lung . . * 20. S. tristis
37  (38) Abdomenul este negru. Antena cel mai adesea este uniform galbenă-
          roşie, sau articolul 1 şi ultimul articol sînt de culoare închisă.... 39
38  (37) Abdomenul este galben-roşu sau brun-castaniu, mai ales la partea
          posterioară. Antena este adesea brunie in jumătatea distală ............................................................ *21. S. varius
39  (40) Mesonotul este coriaceu. Articolul 3 al antenei la mascul abia este
          mai lung decît articolul 4. Antena este uniform roşu-galben .... 41
40                           (39) Mesonotul este gros, încreţit transversal la exemplarele mai mari,
          iar la cele mai mici este   coriaceu. Articolul                     3 al antenei la    mascul
          este întodeauna mult mai lung, adesea de 2 ori mai lung decît articolul 4. Articolul 1 şi ultimul articolul al antenei, sînt brune sau roşii ..................................................5. S. paîlicornis
41  (42) Articolul 2 al antenei la mascul este cel puţin tot atît de lung cît
          şi de gros. Insecta apare în al doilea an...................G. S. tschcki
42 (41) Articolul 2 al antenei la     masml este mai lung decît gros.                           Insecta
          apare în primul an.........................................                   8. S.   albipes
                                      CYNI IM ΝΑΕ                                193
43 (44) Capul şi abdomenul sînt negre. Mesonotul prezintă creste transver-
         sale fine............................................*22. S. physoceras
44 (43) Capul la mascul este adesea galben; la femelă este negru, sau mai
         mult ori mai puţin galben. Abdomenul este brun-negru, brun-eastaniu, sau roşu. Mesonotul este încreţit transversal, mai rar coriaceu
                                                                    7. S. thauinacerus
                           1. Synergus reinhardi .Mayr. 1873
      1873 Synergus reinhardi Mayr, Yehr. Oes. Wien, vol. ΊΊ. p. 098.
      1910 Syjiergus reinhardi Kieffer şi Dalla Torre, p. 61 *>.
      Capul, toracele şi abdomenul sînt complet negre. Antenele sint de culoare brună, cu primul articol negru. Al doilea articol al antenei este mai lung decît gros. Picioarele sînt negre, dar au jumătatea apicală a femurelor perechii
I  si a ii-a. ca si tibiile respective, galbene. 'Farsele de la toate cele 3 perechi de picioare, ca si toate articulaţiile sînt de asemenea galbene. Metatarsole perechii a II l-a de picioare sînt galbene-brune. Nervurile principale ale aripii sînt galbene-brune. Mesonotul prezintă încreţituri transversale scurte şi dese; pe părţile laterale este punctat. Faţa prezintă in mijlocul său o creastă longitudinală bine vizibilă printre striaţiunile în evantai. Fruntea este punctată. Femela şi masculul au aceeaşi culoare, dar la femelă femurele perechii I şi a ΪΙ-a de picioare sînt aproape complet negre.
      Lungimea la femelă 2,5—3,9 mm iar la masc ul 2 —3 mm.
      Comensal în gale de Adleria caliciformis, .1. quercus ealicis. Λ. caput-medusae, A. glutinosa glutinosa, A. kollari kollari. A. mitrata, A. gallae-ti.ncto-riae, A. quercus-tozae.
      Răspîndire geografică. Anglia, Germania, Austria, Olanda, Franţa, Italia cu Sicilia, Spania, Portugalia, Algeria.
      în R.P.R. numeroşiŞi ?? 'iî] pădurea Cernica (reg. Bucureşti) comensal in gale de Adleria kollari; în Grădina botanică Bucureşti, comensal în gale de Adleria quercus calicis.
                   2. Synergus hayneanus (Ratzeburg),         1833
      18‘.>3 Cynips hayneanus Ratzeburg, Med. Zool, hol. p.   I’m.
      18a 1 Synergus hayneanus Hartig, voi. p. !U7.
      18'*l Synergus rugulosus Hartig, voi. 3, ρ. ;Γι8.
      1850 Synergus scaber Hartig, Hosenhauer Th. andalus, p. :i70.
      19IU Synergus hayneanus Kieffer şi Dalia Torre, p. <>!»>.
      Toracele şi abdomenul sînt negre. Capul este galben-ruginiu,      cu   vertexul
negru, începînd de la baza antenelor şi pînă la partea        posterioară a  capului.
13 — e. 230
 194
MIHAIL Λ. IONESCU
Unii indivizi au extremitatea posterioară a abdomenului, sau chiar jumătatea posterioară a abdomenului, de culoare roşcată-ruginie. Femelele au aceleaşi culori ca şi masculii, dar ceva mai variate. Unele femele sînt mici şi negre, avînd şi capul de culoare întunecată ; altele sînt mari şi au în general abdomenul colorat brun-roşcat. Sînt şi unele femele mari care au aceeaşi coloraţie ca şi femelele mici. Antenele şi picioarele sînt galbene, dar coxele perechii a Il-a şi a IlI-a sînt brune-negre. Femurul şi tibia perechii a IlI-a sînt de culoare brună închis, cu articulaţiile galbene. La unele exemplare şi coxele perechii I sînt brune la bază. Unele femele mici au coxele şi femurele brune-negre la toate cele 3 perechi de picoare, iar la perechea a IlI-a şi libia şi pretarsul sînt de culoare brună întunecată. Ultimele 5 — 6 articole ale antenei sînt mai brune decît restul articolelor. Masculii au abdomenul alungit şi antena din 14 articole (fig. 125, 126, 127).
      Lungimea femelei mici este de 2,8 mm, a femelei mari 4,8 mm iar a masculilor de 3 — 4 mm.
      Comensal în gale de Adleria coronata, A. lignicola, A mayri, A. gallae-tinctoriae.
      Răspîndire geografică. Austria, Istria, Italia cu Sicilia, Spania, Algeria.
      In R.P.R. în pădurile Băneasa şi Cernica (reg. Bucureşti) comensal în gale de Adleria lignicola, A. conglomerata, A. coronaria, A. calicis ; în gale de A. kollari pădurea Blidari-Argeş (reg. Piteşti); pe Quercus sp., Grădina botanică din Bucureşti.
                          3. Synergus variabilis Mayr, 1873
      1873 Synergus variabilis Mayr, voi. 22, p. 702.
      1910 Synergus variabilis Kieffer şi Dalia Torre, p. 620.
      Corpul este negru; capul galben-ruginiu, cu regiunea superioară de culoare brună-neagră. Antenele sînt galbene, cu ultimul articol de nuanţă brună. Al doilea articol al antenei este de două ori mai lung decît gros. Crestele frontale sînt scurte şi nu ating ocelii. Picioarele au culoarea galbenă, dar coxele perechii I şi a Il-a sînt uneori puţin brune; coxele perechii a IlI-a sînt negre. Abdomenul este la unele exemplare brun-roşcat pe partea ventrală, mai ales la masculi. Segmentul cel mare al abdomenului este foarte puţin punctat la partea superioară posterior. Kieffer şi Dalia Torre arată că exemplarele examinate de ei nu sînt punctate. Masculii au de regulă capul şi picioarele de culoare galbenă deschis, iar antenele galbene-ruginii.
      Lungimea: femela 1,8—2 mm, masculul 1,3 —1,6 mm.
                                                 Fig. 126. ~ Synergus hayneanus, capul (oripT-)·
  Fig. 127
 _ Synergus hayneanus
  , aripa
iintM·'0
arS (.orig-V
196
MIHAIL A. IONESCU
      Comensal în gale de Andricus grossulariae, Aphelonyx cerricola, Chilaspis nitida, DryocoŞriiiis cerriphilus, Neuroterus lanuginosus, iV. macropterus, Synophrus politus.
      Răspîndire geografică. Austria, Italia, Sicilia.
      în R.P.R. în pădurile Cernica şi Pasărea (reg. Bucureşti) comensal în gale de Aphelonyx cerricola; mai multe exemplare ŞŞ din gale deformate, de Adleria kollari (Cernica).
                        4.  Synergus nervosus Hartig, 1840
      Ίβ40 Synergus nervosus -f- £· tibialis Hartig, voi. 2. p. 197.
      1841 Synergus nigricornis Hartig, voi. 3, p. 347.
      1873 Synergus nervosus Mayr, voi. 22, p. 713.
      :1910 Synergus nervosus Kieffer şi Dalia Torre, p. 623.
      Corpul este în general de culoare neagră, dar de regulă abdomenul este brun-ruginiu. Antenele sînt brune, primul articol fiind mai închis, brun-negricios. Al doilea articol al antenei este puţin mai lung decît gros. Crestele frontale ating ocelii laterali. Fruntea este coriacee, cu aspect pielos. Meso-toracele este coriaceu, cu încreţituri transversale. Coxele şi femurele posterioare sînt brune-negre, celelalte articole fiind de culoare brună, tibiile şi tarsele anterioare fiind ruginii. Ultimele articole tarsale sînt mai închise la culoare decît celelalte articole tarsale. Nervurile aripilor sînt de culoare galbenă-brună. Spinul ventral este foarte scurt. Abdomenul nu este punctat.
      Lungimea: femela 2,1—2,3 mm, masculul 1,6—2 mm.
      Comensal în gale de Andricus quercus-ramuli generaţie agamă, A. girau-dianus, A. curvator curvator generaţie agamă, Andricus callidoma generaţie agamă, A. inflator generaţie agamă.
      Răspîndire geografică. Anglia, Suedia, Germania, Austria.
      în R.P.R. în pădurea Pasărea (reg. Bucureşti) comensal în gale de Andricus fecundatrix.
                        5.  Synergus pallicornis Hartig, 1840
      1840 Synergus nigripes Hartig, voi. 2, p. 197.
      1840 Synergus flavicomis Hartig, voi. 2, p. 198.
      1841 Synergus pallicornis Hartig, voi. 3, p. 348.
      1843 Synergus australis Hartig, voi. 4, p. 414.
      1893 Synergus pallidicornis Dalia Torre, Cat. Hym. vol., 2, p. 113.
      1910 Synergus pallicornis Kieffer şi Dalia Torre, p. 624.
      Capul, toracele şi abdomenul sînt complet negre. Antenele sînt galbene şi au primul şi ultimul segment galbene-brune. Picioarele sînt brune, cu
CYNIPINAE
197
tibiile şi tarsele de la toate picioarele, galbene; coxele sînt negre în jumătatea bazală iar articulaţiile sînt toate galbene. Crestele frontale sînt întregi şi ating ocelii. Fruntea prezintă încreţituri, care pornesc de la crestele frontale. Segmentul mare al abdomenului nu este crestat la femelă, la partea posterioară. Nervurile aripilor sînt transparente, aproape hialine, iar perii de pe aripi sînt foarte fini. Segmentul mare abdominal nu este punctat.
     Lungimea: femela 2,8 mm, mascul 1,2 —1,8 mm.
     Comensal în gale produse de numeroase specii de Cynips şi Adleria.
     Răspîndire geografică. Din Suedia şi pînă în Italia ; din Anglia şi pînă în R.P.R.
     în R.P.R. în pădurea Cernica (reg. Bucureşti) şi pădurea Blidari (reg. Piteşti), comensal în gale de Adleria kollari, A. conglomerata, A. caput-medusae, la Sibiu (reg. Stalin).
                         6. Synergus tscheki Mayr, 1873
     1873 Synergus tscheki Mayr, Yerh. Ges. Wien, vol. 22, p. 708.
     1910 Synergus tscheki Kieffer şi Dalia Torre, p. 625.
     Capul, toracele şi abdomenul sînt complet negre, fără nuanţă ruginie sau roşcată. Antenele sînt de culoare ruginie, ultimul articol fiind brun la vîrf. La femelă al doilea articol al antenei este puţin mai lung decît gros. Fruntea este coriacee, iar porţiunea dintre ochi.este încreţită. Mesonotul este coriaceu pe părţile laterale şi încreţit transversal pe porţiunea dintre şanţurile parapsidale. Coxa, trochanterul şi femurul perechii a IlI-a de picioare şi jumătatea bazală a femurelor perechilor I şi a Il-a de picioare sînt negre. Restul articolelor picioarelor sînt ruginii-gălbui. Nervurile aripilor sînt galbene.
     Lungimea: 2,5 mm.
     Comensal în numeroase specii de Cynips, Adleria şi Neuroterus.
     Răspîndire geografică. Anglia, Germania, Austria, Franţa, Algeria.
     în R.P.R. în pădurea Cernica (reg. Bucureşti) comensal în gale de Neuroterus quercus-baccarum quercus-baccarum generaţie agamă (= Neuroterus lenticularis),
                  7.  Synergus thaumacerus (Dalman), 1823
     1823 Cynips thaumacera Dalman; Analecta ent., p. 96.
     1840 Synergus lutens + S. klugii, Hartig.
     1841 Synergus carinatus Hartig.
     1893 Synergus thaumacerus Dalia Torre, Gat. Hym., p. 114.
     cJ(J Corpul de culoare galbenă ruginie, cu vertexul brun-negru. Antenèle sînt galbene, numai ultimul articol, este puţin brun. Articolul al III-lea al
198
MIHAIL A. IONESCU
antenei este foarte mare şi mult umflat, piriform, mai subţiat proximal şi scobit la partea externă. Acest articol este lung cît toate cele patru articole care urmează, fiind cel puţin de 3 ori mai gros decît acestea; articolul al
2-lea este conic. Protoracele şi mesopleurele sînt de culoare brună-neagră, restul toracelui fiind negru. Mesonotul este coriaceu pe partea dorsală. Nervura radială precum şi celula radială sînt brune. Abdomenul are segmentul cel mare de culoare brună-roşcată, mai deschisă pe margine. Celelalte segmente abdominale sînt de culoare galbenă-ruginie. Picioarele sînt în întregime galbene (fig. 128).
     Lungimea: 2 mm.
     ŞŞ Capul, toracele şi abdomenul sînt complet negre; numai partea ventrală în regiunea posterioară a abdomenului este neagră-brună. Antenele sînt de culoare galbenă-ruginie, ultimul articol cu o nuanţă brună. Nervura radială precum şi celula radială sînt brune. Picioarele sînt de culoare galbenă, dar coxele, trochanterele şi femurele sînt ruginii. Coxele anterioare precum şi cele posterioare au o slabă nuanţă cafenie.
     Lungimea: 2,3 mm.
     Răspîndire geografică. Anglia, Suedia, Germania, Spania, Portugalia, Franţa, Italia, Austria.
     în R.P.R. comensal în gale de Trigonaspis synaspis, la Valul Traian (reg. Constanţa).
                        8. Synergus albipes Hartig, 1841
     1841  Synergus albipes + S. erythrocerus Hartig,  voi. 3, p.               349.
     1873  Synergus albipes Mayr, voi. 22, p. 712.
     1910 Synergus  albipes Kieffer şi Dalia Torre, p. 625.
     Capul, toracele şi abdomenul sînt negre. Antenele sînt de culoare ruginie, mai brune la partea superioară, mai ales în jumătatea apicală ; primul articol al antenei este brun. Picioarele sînt negre, avînd treimea apicală a fe-
Fig. 128. — Synergus thaumacerus; A, antena la <$; B, antena la Ş (orig.).
CYNIPINAE
199
murelor, precum şi tibiile şi tarsele, galbene. Al treilea articol al antenei este mai lung decît al patrulea. Abdomenul este negru la femelă; la mascul regiunea posterioară este roşcată. Segmentul al II-lea abdominal de la femelw este piriform. Abdomenul nu este punctat.
         ingimea: femela 1,6—2,2 mm, masculul 1,4—1,8 mm.
     Comensal în gale de Andricus curvator, A. seminationis, Cynips agama, C. divisa, precum şi în mai multe specii de Neuroterus.
     Răspîndire geografică. Anglia, Franţa, Germania, Spania, Portugalia, Austria.
     In R.P.R. pe valea Lotrului la Mălaia (reg. Craiova), în gale de Andricus ostrea generaţie agamă.
     1840  Ceroptres Hartig, p. 186, 197.
     1896  Euceroptres Ashmead, Tr. Amer. ent. Soc., voi. 23, p. 187.
     1910 Ceroptres Kieffer şi Dalia Torre, p. 640.
     Capul nu este lăţit, sau este foarte puţin lăţit. Faţa prezintă două creste ce se întind de la baza antenelor şi pînă la clipeu; în afara acestor creste, faţa prezintă strii longitudinale. Obrajii nu prezintă şanţ şi sînt cît jumătate din lungimea ochilor. Antenele au la femelă 12—14 articole; ele sînt îngroşate distal ; antenele la mascul au 15 articole, mai rar 14. Articolul terminal este totdeauna mai lung. La mascul, articolul 3 este de aceeaşi lungime cu articolul 4. Pronotul prezintă la partea anterioară două mici creste, care converg către partea posterioară. Şanţurile parapsidale nu ating, sau abia ating marginea anterioară, a mesonotului. Scutelul prezintă anterior două gropiţe puţin adînci, care la femelă sînt adesea foarte puţin distincte. Segmentul median prezintă două creste paralele şi drepte ce mărginesc un spaţiu de formă pătrată. Celula radială este închisă. Ghearele sînt bidentate. Tergitele
2  şi 3 abdominale, acoperă aproape întreg abdomenul; ele sînt concrescute şi se observă la ele un şanţ fin suturai. Tergitul 2 la femelă este mai mic decît tergitul 3, iar la mascul au ambele aceeaşi mărime, sau cel de al doilea este mai mare decît al 3-lea. Spinul ventral este destul de scurt.
     Răspîndire geografică. Europa, Asia, America.
     CHEIE DE DETERMINARE A SPECIILOR GENULUI CEROPTRES
1  (2) Faţa prezintă două cute longitudinale pronunţate, care merg de la baza antenelor şi pînă la gură. Ultimul articol al antenei este de două ori mai lung decît gros.......................................... 1. C. arator
              14. Genul Ceroptres Hartig, 1840
 200
MIHAIL A. IONESCU
 2  (1) Faţa prezintă două cute longitudinale scurte, care nu ajung niciodată pînă la marginea gurii. Ultimul articol al antenei este aproape de trei ori mai lung decît gros.............................................. *2. C. cerri
                             1. Ceroptres arator Hartig, 1841
      1841 Ceroptres arator Hartig, voi. 3, p. 343.
      1877 Aulax (Ceroptres) arator Thomson, Opuse, ent., voi. 8, p. 799.
      1899—1901 Ceroptres arator Kieffer in André, vol. 7, p. 334.
      1910 Ceroptres arator Kieffer şi Dalla Torre, p. 642.
        ŞŞ Corpul este complet negru. Ochii sînt de culoare brună-roşcată. Antenele sînt compuse din 12 articole; articolul 3 al antenei este egal cu
 articolul 4. Antenele şi picioarele sînt de culoare galbenă-aurie. Primul articol al antenei este negru, de asemenea şi baza coxelor. Nervurile aripilor sînt transparente. Mesopleurele şi abdomenul sînt lucioase; restul corpului este mat. Cele două carene ale feţei sînt foarte proeminente şi se prelungesc de la baza antenelor şi pînă la gură. Ultimul articol al antenei este încă o dată mai lung decît articolul penultim. Baza mesonotului prezintă două gropiţe puţin distincte.
    Fig. 129. — Ceroptres arator, capul (orig.). Segmentul 2 abdominal este mai mic
                                          decît segmentul 3 ; ele sînt sudate, linia de sutură fiind fină, dar vizibilă. Celula radială este închisă. Spinul ventral este foarte scurt (fig. 129, 130).
Fig. 130. — Ceroptres arator, aripa anterioară (orig.).
CYNIPINAE
 201
      Lungimea: 2 mm.
      Comensal în galele numeroaselor specii ale genurilor Andricus, Adleria, apoi în gale de Cynips quercus; generaţie sexuată şi Neuroterus. aprilinus generaţie sexuată.
      Răspîndire geografică. Anglia, Suedia, Germania, Franţa, Italia, Austria, R.P. Ungară.
      In R.P.R. în pădurile Pasărea şi Cernica (reg. Bucureşti) comensal în gale de Adleria kollari şi A. lignicola; numai exemplare femele. Un exemplar Ş prins pe Quercus în Grădina botanică din Bucureşti.
                   15.  Genul Periclistus Förster, 1869
      1840 Aylax (part.) Hartig, voi. 2, p. 186, 195.
      1869 Periclistus Förster, Verh. Ges. Wien, vol. 19, p. 332, 337.
      1885 Periclistus Ashmead, Tr. ent. Soc., voi. 12, p. 297.
      1910 Periclistus Kieffer şi Dalia Torre, p. 650.
      Capul nu este lăţit înapoia ochilor. Obrajii nu au şanţ sau îl au superficial. Obrajii sînt mai scurţi decît jumătatea lungimii ochilor. Faţa este striată între clipeu şi ochi. Antenele sînt filiforme; la femelă sînt compuse din 12 sau 13 articole; cînd sînt din 12 articole, ultimul articol este lung şi rezultat din sudarea ultimelor două articole. Antena la mascul se compune din 14 articole, articolul 3 fiind scobit lateral. La femelă articolul 3 al antenei este egal în lungime cu articolul 4, sau este mai scurt. Pronotul prezintă în mijloc două cute convergente, care adesea sînt neclare. Mesonotul este încreţit, punctat şi păros. Şanţurile parapsidale ajung la marginea anterioară a mesonotului, sau nu sînt pronunţate la partea anterioară. Scutelul prezintă anterior două gropiţe transversale. Segmentul median prezintă două cute drepte şi paralele. Aripile sînt ciliate. Celula radială este scurtă şi închisă. Abdomenul este puţin comprimat. Tergitele 2 şi 3 de la femelă sînt complet sudate şi rareori se vede o urmă de sutură; ele acoperă 3/4 din abdomen, sau şi mai mult. La mascul aceste două tergite sînt de asemenea concrescute şi au o sutură mai mult sau mai puţin evidentă. Spinul dorsal cel mai adesea lipseşte.
      Răspîndire geografică. Europa şi America de Nord. în Europa sînt 2 specii.
      CHEIE DE DETERMINARE A SPECIILOR GENULUI PERICLISTUS
1   (2) Şanţurile parapsidale ajung cel mai adesea pînă la partea anterioară a mesonotului. Mesopleurele sînt în întregime striate... 1. P. brandtii.
 202k
MIHAIL A. IONESCU
 2  (1) Şanţurile parapsidale sînt incomplete, cel mai adesea foarte scurte şi nu ajung niciodată pînă la partea anterioară a mesonotului. Mesopleurele prezintă un loc lucios, nestriat................................2. P. caninae
                      1.  Periclistus brandtii (Ratzeburg), 1831
      1831 Cynips brandtii Ratzeburg, Berlin, Jahrb. Pharm., vol. 32, p. 183.
      1840 Aylax     brandtii Hartig, vol. 2, p. 196.
      1863 Aulax     brandtii Schenck, Jahrb. Ver. Nassau, vol. 17 şi 18, p. 218.
      1877 Aulax     (Periclistus) brandtii Thomson, Opusc, ent., vol. 8, p. 800.
      1893 Periclistus brandtii Gameron, Monogr. Brit. phitoph. Hym., vol. 4, p. 55.
      1910 Periclistus brandtii Kieffer şi Dalla Torre, p. 651.
      Corpul este complet negru, afară de antenă, care la femelă este brună închis, iar la mascul galbenă-ruginie. Antenele la mascul au ultimul articol brun; acest articol este puţin mai lung decît penultimul; la femelă este tot atît de lung cît cele 2 articole anterioare, împreună. Femela are antena din
 12 articole, articolul 3 fiind mai scurt decît articolul 4. Masculul are antena din 14 articole.    Faţa prezintă striaţiuni între clipeu şi ochi.       Mesonotul     este
 mat, fin, rugos,    cu peri foarte fini, de culoare galbenă-brună.       Şanţurile para-
 psidale ating marginea anterioară a mesonotului. Scutelul are la bază două gropiţe separate. Segmentul median prezintă două creste drepte şi paralele, şi se prelungeşte cu un pedicel scurt, striat longitudinal, bine vizibil şi care
se prinde de abdomenul sesil. Aripile sînt ciliate; celula radială este scurtă şi închisă, iar areola este bine dezvoltată. Spinul ventral este foarte scurt (fig. 131).
     Lungimea: femela 2,5 mm, masculul 2,2—2,5 mm.
CYNIPINAE
 203
     Comensal în gale de Diplolepis rosae şi D. mayri.
     Răspîndire geografică. Anglia, Suedia, Germania, Franţa, Italia, Austria.
     în R.P.R. în pădurea Pasărea şi în Grădina botanică din Bucureşti (reg. Bucureşti), în gale de Diplolepis rosae ; la Sibiu (reg. Stalin).
                       2. Periclistus caninae (Hartig), 1840
     1840 Aylax caninae (part.) Hartig, voi. 2, p. 196.
     1863 Aulax caninae Schenck, Jahrb. Ver. Nassau., vol. 17 şi 18, p. 218.
     1869 Periclistus caninae Förster, Verh. Ges. Wien, vol. 19, p. 337.
     Corpul este în întregime negru, cu picioarele galbene-ruginii şi coxele negre. Antenele sînt de culoare brună închis, aproape neagră la femelă ; la mascul, antena este adesea în jumătatea proximală galbenă-roşie, sau galbenă-roşie cu nuanţă brună, rareori întreaga antenă fiind galbenă-roşie cu nuanţă brună. Articolul 3 este tot atît de lung cît şi articolul 4 ; la mascul articolul
3  este scobit şi încovoiat. Ultimul articol al antenei la femelă este tot atît de lung cît cele 2 articole precedente împreună. Tegula este galbenă-brună. Şanţurile parapsidale sînt aproape inexistente, vizibile numai foarte slab la partea posterioară a mesonotului. Mesopleurele prezintă în regiunea superioară un loc mai neted şi mai lucitor. Aripile sînt hialine, cu nervurile brunii ; celula radială este lungă şi închisă. Ovipozitorul este scurt şi nedinţat în mod evident la vîrf. Oul este cilindric, de 4 ori mai lung decît gros. Pedunculul oului este numai cu 1,25 ori mai lung decît oul.
     Lungimea: femela 1,7—2,4 mm, masculul 1,7—1,9 mm.
     Comensal în gale de Diplolepis centifoliae, D. eglanteriae, D. spinosissimae.
     Răspîndire geografică. Suedia, Anglia, Germania, Franţa, Austria.
     în R.P.R. în comuna Beia (reg. Stalin), în gale de Diplolepis spinosis-simae (leg. Al. I u r a c e c).
                   16. Genul Xestophanes Förster, 1869
     1869 Xestophanes Förster, Vehr. Ges. Wien, vol. 19, p. 337.
     1910 Xestophanes Kieffer şi Dalla Torre, p. 655.
     Capul nu este lăţit înapoia ochilor. Fruntea şi vertexul sînt netede şi lucioase. Obrajii nu au şanţ şi sînt pe jumătate de lungi faţă de ochi. Părţile laterale ale feţei sînt crestate pronunţat. Antena la femelă are 13 articole, iar la mascul 14 articole. Cel de al treilea articol al antenei la mascul este încovoiat. Articolele din jumătatea distală a antenei nu sînt mai groase decît cele de la mijloc ; ultimul articol al antenei de la femelă este compus. Pronotul
 204
MIHAIL A. IONESCU
prezintă în partea anterioară, aproape de mijloc, două gropiţe mici, dar vizibile. Mesonotul şi mesopleurele sînt netede şi lucitoare. Şanţurile parapsidale sînt prezente numai în jumătatea posterioară, sau se întind chiar în tot lungul mesonotului. Marginea anterioară a scutelului este ridicată în formă de cută, iar înapoia acestei cute se află 2 gropiţe. Segmentul median prezintă două cute longitudinale, paralele. Aripile sînt ciliate, iar jumătatea proximală a nervurii radiale este foarte puţin încovoiată. Celula radială este închisă, sau este mai mult sau mai puţin deschisă la marinea aripii. Areola este prezentă, sau poate să lipsească. Ghearele sînt simple. Tergitele abdominale 2 şi 3 de la femelă, sînt concrescute, iar sutura dintre ele se prezintă ca un şanţ, sau este numai în parte vizibilă, uneori lipsind cu totul. Spinul ventral aproape lipseşte.
      Răspîndire geografică. Europa.
      în R.P.R. s-a găsit o singură specie a acestui gen.
                         1. Xestophanes potentillae (Retz.), 1783
      1783 Cynips potentillae Retzius, Gen. Spec. Ins., p. 70.
      1863 Aulax potentillae Schenck, Jahrb. Ver. Nassau, vol. 17 şi 18, p. 218 — 248
      1869 Xestophanes potentillae Förster, Verh. Ges. Wien, vol. 19, p. 337.
      1910 Xestophanes potentillae Kieffer şi Dalia Torre, p. 656.
        Generaţie sexuată. Culoarea corpului neagră. Palpul maxilar din 4 articole; articolele 1 şi 3 sînt de 1,5 ori mai lungi decît groase, iar articolele
2  şi 4 sînt cel puţin dublu de lungi faţă de grosimea lor. Ultimul articol al palpului poartă o mică prelungire. Palpul labial are 3 articole; articolele
1  şi 2 au lungimea egală cu lăţimea, iar articolul 3 este tot atît de lung cît primele două articole luate împreună şi poartă la capăt o mică prelungire. Antena e de culoare brună; proximal este mai mult sau mai puţin roşie-galbenă, iar distal este brună închis. Articolul 3 al antenei la femelă nu este mai lung decît articolul 4, sau abia este puţin mai lung ; el este dublu de lung sau aproape dublu de lung faţă de grosimea sa. Protoracele nu este păros. Şanţurile parapsidale pornesc de la partea posterioară a mesonotului şi ajung numai pînă la mijlocul lui, sau trec numai puţin de mijloc. Segmentul median nu este păros. Aripile sînt păroase şi ciliate. Nervura cubitală este întreagă şi de culoare brună. Celula radială este deschisă anterior, în cea mai mare parte. A treia porţiune a nervurii subcostale merge pe o mică distanţă, pe marginea anterioară a aripii. Areola este triunghiulară. Picioarele sînt roşii-galbene. Articolul 4 tarsal de la picioarele posterioare este aproape încă o dată mai lung decît gros. Abdomenul la femelă este roşu-galben în întregime, de
CYNIPINAE
205
cele mai multe ori avînd această culoare numai ventral, dorsal prezintă o pată brună. La femelă, tergitul 3 nu este despărţit de tergitul 2. Ovipozitorul este scurt şi nu este clar dinţat. Oul este lung şi elipsoidal, de 2,5 ori mai lung decît gros. Pedunculul oului este încă o dată mai lung decît oul. Lungimea femelei este de 1,8—2,4 mm, iar a masculului de 1,8—2. mm.
     Răspîndire geograîică. Aproape în toată Europa, din Suedia şi pînă în Italia şi din Franţa pînă în R.P.R.
     în R.P.R. în regiunile Galaţi, Ploieşti, Bucureşti.
     Produce gale pe specii de Potentilla. Gala are forma unei umflături globuloase, alungită, fixată pe peţiolul frunzei sau pe stoloni. Suprafaţa galei este de culoare brună-roşcată. în interiorul umflăturii se află mai multe gale sferice, cu diametrul de 3—5 mm fiecare. Ele sînt alăturate mai multe la un loc formînd o umflătură care poate ajunge la 3 cm lungime şi 1,5 cm grosime. Din aceste gale apar insectele în lunile mai şi iunie în anul următor (fig. 132).
     în R.P.R. gala a fost citată de L B o r c e a, la Murfatlar (reg. Constanţa), la Ciocăneşti, Pasărea, Brăneşti, (reg. Bucureşti), Buda şi Cîmpina (reg. Ploieşti).
206
MIHAIL A. IONESCU
                    17. Genul Diastrophus Hartig, 1840
      1840 Diastrophus Hartig, p. 186.
      1881 Diastrophus Mayr, p. 25.
      1910 Diastrophus Kieffer şi Dalla Torre, p. 657.
      Capul nu este lăţit înapoia ochilor, sau este foarte puţin. Obrajii nu prezintă şanţ, iar lungimea lor este mai mare decît jumătatea,ochilor. Faţa prezintă de fiecare parte, striaţiuni în evantai. Antena la femelă are 13—14 articole, iar la mascul 14 articole ; rareori se găsesc masculi sau femele cu antena din 15 articole. La ambele sexe articolul 3 este mai lung decît articolul 4. La mascul, articolul 3 este scobit la partea externă. Articolele antenei, de la al cincilea şi pînă la penultimul, sînt de grosime egală, ultimele articole fiind adesea mai subţiri la mascul. Pronotul este îngust la mijloc. Mesonotul este neted, glabru şi lucitor. Şanţurile parapsidale sînt adînci şi ating marginea anterioară. Scutelul este rotunjit la partea posterioară, iar la partea anterioară are 2 gropiţe destul de mari şi distinct separate una de alta. Segmentul median prezintă două cute drepte, paralele. Aripile sînt ciliate. Celula radială este deschisă la margine, este scurtă sau potrivit de lungă, iar la partea proximală este lată. Areola lipseşte. Gheara are 2 dinţi. Abdomenul nu este pedunculat, iar adesea nu este comprimat. Tergitul al 2-lea abdominal acoperă cel mult jumătate din abdomen la femelă şi o treime pînă la mai mult de jumătate, la mascul. Spinul ventral este scurt, avînd lungimea cît grosimea.
      Produce gale pe rozacee (Rubus şi Potentilla), fiind reprezentat în Europa numai prin două specii.
      CHEIE DE DETERMINARE A SPECIILOR GENULUI DIASTROPHUS
1  (2) Antenele de culoare galbenă-roşcată la bază; femela are de regulă
          13  articole antenare, iar masculul 14. Mesonotul prezintă un şanţ median longitudinal. Areola este prezentă.................... 1. D. rubi
2  (1) Antenele de culoare brună; atît femela cît şi masculul au 14 articole
          antenare, mai rar 15. Mesonotul nu prezintă şanţ median longitudinal. Areola lipseşte, sau este extrem de mică, ca un punct______________
          .......................................................... 2. D. mayri
                       1.  Diastrophus rubi (Bouché), 1834
      1679 Malpighi, Anat. plantarum, vol. 20, p. 40.
      1834 Cynips rubi Bouché Naturg. Ins., p. 163.
      1840 Diastrophus rubi Hartig, p. 194.
      1867 Andricus hartigi Marshall, Ent. monthly mag., vol. 4, p. 101*
      1877 Aulax (Diastrophus) rubi Thomson, Opusc. ent., vol. 8, p. 808.
      1910 Diastrophus rubi Kieffer şi Dalla Torre, p. 659.
      Culoarea corpului este neagră. Capul este striat longitudinal în partea dinainte. Antena la mascul are 14 articole, iar la femelă 13 articole, mai rar 14.
CYNIPINAE
 207
Culoarea antenei este neagră-brună, cu cele 4 sau 5 articole proximale mai mult ori mai puţin roşcate. Articolul 3 la mascul este încovoiat. Tegula este de culoare roşie-brună. Propleura este striată în lung. Mesonotul prezintă un şanţ median longitudinal, care este bine precizat, cel puţin în parte. Scutelul este încreţit foarte gros şi neregulat; el prezintă în partea anterioară două gropiţe fără luciu, fin încreţite. Segmentul median este încreţit. Aripile
                   Fig. 133. — Gale de Diastrophus rubi (după Kieffer).
sînt hialine, cu nervurile negricioase sau brunii. Partea proximală a nervurii radiale este uşor arcuită. Areola este adesea prezentă. Celula radială este deschisă. Picioarele sînt de culoare galbenă-roşcată, coxele fiind brune la partea proximală. Abdomenul este rotunjit; tergitul 2 acoperă aproape întregul abdomen, iar ultimul tergit apare ca un mic vîrfuleţ. Oul are forma cilindrică, este de trei ori mai lung decît gros, aproape tot atît de lung cît şi pedunculul.
     Lungimea: femela 2,3—2,8 mm, masculul 2—2,2 mm.
     Răspîndire geografică. Aproape întreaga Europă, în R.P.R. în regiunile Iaşi, Bacău, Cluj şi Stalin.
     Produce gale pe specii de Rubus. Gala se prezintă sub forma unei umflături alungite, a tulpinii sau a peţiolului. Lungimea galei este de 1,5—8 cm iar diametrul de 0,5—1 cm. Gala are forma fusiformă cel mai adesea, şi prezintă pe suprafaţa sa mici ridicături ca nişte nodozităţi. în interior gala conţine numeroase celule larvare, ovale, cu diametrul de 2,5—3 mm, situate în parte în pătura medulară puternic îngroşată, în parte în stratul lemnos. Acestor celule larvare le corespund la suprafaţa galei nişte umflături. Din aceste gale apar insectele în lunile mai şi iunie în anul următor (fig. 133).
208
MI HAI L Λ. IONESCU
      In R.P.R. citată de I. Borcea pe Rubus fruticosus la Bîrnova (reg. Iaşi); pe Rubus idaeus şi R. fruticosus (reg. Galaţi) la Tarcău şi Durău (reg. Bacău) pe R. fruticosus la Băile Sărata (reg. Cluj), de către Al. Borza, M. G h i u ţ ă ; pe Rubus caesius de M. G h i u ţ ă ; în regiunea Stalin, citată de C. H e n r i c h.
                      2. Diastrophus mayri Reinhard, 1876
      1876 Diastrophus mayri Reinhard, Verh. Ges. Wien, vol. 26, p. 11.
      Culoarea corpului este neagră. Faţa este fin încreţită. Mandibulele sînt brune-roşii. Antena la femelă şi la mascul are 14 articole, rar 13 sau 15. Antenele sînt filiforme şi de culoare brună. Articolul 3 este puţin mai lung decît articolul 4; la mascul este puţin încovoiat şi uşor îngroşat distal. La femelă articolele 2 şi 3 sînt brune-roşii. Toracele este foarte îngust. Propleura este fin încreţită, cu adîncituri subţiri. Mesonotul este neted, lucitor, fără şanţ median. Mesopleurele sînt în cea mai mare parte netede, şanţurile parapsidale sînt adînci. Scutelul este trunchiat, conic, mat, încreţit, cu 2 gropiţe anterioare destul de mari, netede. Segmentul median este mat, avînd o poziţie
perpendiculară. Aripile sînt aproape hialine, cu nervurile brune-negre. Prima parte a nervurii radiale este încovoiată mult; celula radială este deschisă proximal, distal şi anterior. Areola este foarte mică, aproape punctiformă. Picioarele sînt de culoare galbenă-roşie. Coxele şi femurele sînt mai mult sau mai puţin brunii la partea proximală. La picioarele posterioare articolul 2 tarsal este tot atît de lung cît şi ultimul articol. Abdomenul este foarte îngust, neted, lucitor. Tergitul 2 este de 1,5 ori mai lung decît tergitul 3. Oul este de 2 ori mai lung decît gros, iar pedunculul de 3 ori mai lung decît oul.
      Lungimea: femela 2 — 2,5 mm, masculul
Fig. 134. — Gale de Diastrophus λ η______\ q mrn
    mayri; a, secţiune (după        ’    ’        *            w
           Kieffer).                     Raspmdire geografica. Germania, Franţa,
                                   R. Cehoslovacă, R. P. Ungară, Austria.
      în R.P.R. în regiunile Bucureşti şi Galaţi.
      Produce gale pe Potentilla argentea L. şi Potentilla canescens Bess. Gala se prezintă sub forma unei umflături a tulpinii, de formă alungită şi
'Y NI PIN AE                                                              200
 neregulată, cu lungimea de 10—30 mm şi dimetrul de 5 — 15 mm. La suprafaţă gala prezintă mai multe umflături, care corespund cu numeroasele gale interne. Galele interne sînt ovale, lungi de 2 — 2,5 mm înconjurate în mare parte de ţesut medular. De regulă gala se găseşte dedesubtul inflorescenţei. Insectele apar în lunile mai şi iunie în anul următor (fig. 134).
      In R.P.R. gala a fost citată de M. Brandza în mai multe localităţi din jurul Bucureştilor şi din sudul Moldovei.
                         18. Genul Isocolus Förster, 1869
      1869 Eubothrus Förster.
      Antena la femelă are segmentul 3 mai scurt decît segmentul 4. Ghearele sînt simple. Aripile nu au nici pubescenţă şi nici cili. Areola este prezentă. Gropiţele scutelului sînt deschise la partea posterioară, sînt adînci şi lucioase. Mesonotul este coriaceu. Al 2-lea segment al abdomenului ajunge cel mult pînă la jumătatea abdomenului, văzut dorsal ; acest segment este urmat de
5  segmente bine vizibile.
      în R.P.R. s-a găsit o singură specie.
                         1. Isocolus scabiosae (Giraud), 1859
      1859 Diastrcphus scabiosae Giraud.
      1869 Isocolus scabiosae Förster.
      1869 Eubothrus scabiosae Förster.
      1882 Aulax scabiosae Mayr.
      1910 Aylax scabiosae Kieffer şi Dalla Torre.
      1952 Isocolus scabiosae Weld.
      Corpul negru. Capul fără luciu, faţa fin striată. Palpul maxilar din 5 articole, cu articolul 1 mai gros decît lung, iar articolul 2 puţin mai scurt decît articolul 5 şi încă o dată mai lung decît gros ; articolele 3 şi 4 sînt de aceeaşi lungime, fiecare fiind de 1,5 ori mai lung decît gros. Palpul labial are 3 articole ; articolul 1 este încă o dată mai lung decît gros, articolul 2 are lungimea aproape egală cu grosimea, articolul 3 este de trei ori mai lung decît gros, avînd la vîrf apendice în formă de stil. Antena la femelă are 12 sau 13 articole, iar la mascul 14 articole ; antenele sînt subţiri, brune-negre. Articolul 3 la mascul este puţin încovoiat, iar 4 este tot atît de lung ca şi cele următoare. Toracele e fără luciu, iar tegula e neagră. Protoracele este uşor păros. Mesonotul mai ales în jumătatea posterioară este fin încreţit şi glabru. Şanţurile parapsidale ajung pînă la partea anterioară. Scutelul prezintă gropiţe foarte mari, triun-
 11
- c 230
 210
MI H AIL A. IONESCU
 ghiulare, uşor lucioase   sau  mate, adesea     încreţite cu ochiuri mari în   formă
 de cuiburi. Aripile nu sînt  ciliate la partea posterioară, sau numai cu      puţini
 perişori; nervurile de culoare brună-roşie; celula radială este deschisă în parte atît proximal cît şi distal ; areola este destul de mare, adesea lipsind. Picioarele sînt negre, cu tibiile şi tarsele brune-roşii, iar cele  de la
 picioarele posterioare mai brune. Abdomenul este oval, negru, cu tergitul 2 fără să acopere jumătate din abdomen. Tergitul 3 este mult punctat în treimea posterioară, iar următoarele peste tot. Oul este oval, cu pedunculul de 6 ori mai lung decît oul.
     Lungimea: femela 3—3,4 mm, masculul 2,5—2,6 mm.
     Produce gale pe Centaurea nigra şi C. scabiosa L. Gala are forma fusiformă, ca o umflătură a tulpinii, cu mai multe camere, cu lungimea pînă la 12 mm, glabre, lucitoare sau mate, cu strii longitudinale sau încreţite, cu camere larvare tari, rotunjite, galbene-albi-cioase; mai rar se prezintă ca umflături pe rădăcină, rotunjite ca nişte boabe de mazăre, subterane. Imago apare în luna mai în anul următor (fig. 135).
     Răspîndire geografică. Anglia, Suedia, Germania, Austria Franţa, Spania, în R.P.R. la Vaidei, la Vinerea şi la Cucuiş (r. Orăştie, reg. Hunedoara) citat de M. A. Ionescu şi N. Roman.
Fig. 135. — Gala de Isocolus scabiosae (orig.).
                19. Genul Liposthenes Förster, 1869
    Mesonotul este glabru şi coriaceu, striat longitudinal. Laturile pronotului şi segmentul median sînt rugoase şi pubescente. Scutelul prezintă 2 gropiţe
CYNIPINAE
 211
distincte. Aripile prezintă pubescenţă şi cili scurţi. Prima parte a nervurii radiale este arcuită. Areola lipseşte. Cubitala este îndreptată spre partea inferioară a nervurii bazale. Segmentul 2 abdominal, văzut dorsal, nu trece peste jumătatea abdomenului şi este urmat numai de 1—2 segmente.
       In R.P.R. s-a găsit o singură specie.
                             1. Liposthenes glechomae (L.), 1758
       1758 Cynips glechomae Linné.
       1898 Aulax glechomae Kieffer.
       1901 Aylax glechomae Kieffer.
       1910 Aylax glechomae, Aylax latreillei Kieffer.
       1952 Liposthenes glechomae Weld.
       ŞŞ Corpul brun-negru, fruntea şi vertexul cu aspect pielos. Fruntea este striată longitudinal, neregulat, în partea anterioară. Faţa în partea de jos este roşie-brună. Antena este roşie-galbenă, afară de baza primului articol. Antena este alcătuită din 13 articole, articolul 2 fiind de 1,5 ori mai lung decît gros. Articolul 3 este de trei ori mai lung decît gros şi ceva mai lung decît articolul 4. Articolele următoare sînt succesiv mai scurte. Articolul 12 este de 2 ori mai lung decît gros şi pe jumătate din lungimea ultimului articol. Tegula şi pronotul sînt de culoare roşie închis, pronotul fiind gros încreţit şi acoperit cu peri lungi. Mesonotul este adesea de culoare brună-castanie, este glabru şi lucios, pe alocuri neted, iar în rest fin încreţit cu aspect pielos. Mesopleurele sînt striate des, longitudinale. Şanţurile parapsidale sînt adînci şi prelungite; între ele, la partea posterioară, se află un mic şanţ adînc, longitudinal, Scutelul este de culoare roşie-brună, nu prezintă şanţ longitudinal median^ este gros încreţit în lung, iar la partea anterioară are două gropiţe late, adînci, puţin lucioase, care sînt despărţite numai printr-o cută. Segmentul median este mat, dar nu e neted; pe părţile laterale este prevăzut cu peri lungi. Aripile sînt hialine şi ciliate ; nervurile sînt brune. Prima parte a nervurii radiale este uşor curbată. Celula radială este destul de lungă, în parte deschisă în regiunea proximală. Areola lipseşte. Picioarele sînt roşii-galbene, cu coxele brune negre. Abdomenul este brun-castaniu, nepunctat. Tergitul 2 ajunge numai la 1 3 din abdomen la exemplarele vii şi la 1/2 la cele moarte. Acest tergit prezintă în partea anterioară şi lateral, un loc cu peri cenuşii. Oul este eliptic, de două ori mai lung decît gros.
     Lungimea: 2,6—3 mm.
        Produce gale pe Glechoma. Gala este sferică, cu diametrul de 5—20 mm ; se formează pe frunze, mai rar pe tulpină. Ea are culoare verde la început,
14*
 212
MIHAIL A. IONESCU
apoi devine galbenă-brună şi este acoperită cu peri fini, albi. Insecta apare din gală în primăvara următoare (fig. 136, 137).
     Răspîndire geografică. în toată Europa şi în America de Nord.
     în R.P.R. în regiunile Cluj, Hunedoara, Stalin, Iaşi, Bacău, Ploieşti, Bucureşti, Galaţi.
       1758 Cynips (part.) Linné, Syst. Nat., ed. 10, p. 243, 553.
       1840 Aylax (part.) Hartig, Z. Ent. Germar, p. 186, 195.
       1843 Aulax Hartig, Z. Ent. Germar, p. 412.
       1897 Gillettea Ashmead, Psyche, p. 69.
       1897  Aclepiadiphila Ashmead, Canad. Ent., p. 263.
       1910 Aylax Kieffer şi Dalla Torre, p. 665.
       Capul nu este lăţit înapoia ochilor, sau este numai foarte puţin. Văzut din faţă, capul nu este mai înalt decît lat. Obrajii sînt mai lungi decît jumătatea ochilor şi au uneori o urmă de şanţ. Faţa este vizibil striată. Ochii sînt situaţi la partea de sus a capului şi nu sînt lungi. Antena la femelă are 12 pînă la 14 articole, iar la mascul 14 sau 15 articole; antenele sînt filiforme, cu articole înguste, care se cuprind unul pe altul. Treimea terminală a antenei este de aceeaşi grosime ca şi articolele 4 şi 5. Articolul 3 este mai lung, egal de
 Fig. 136. — Gala de Liposthenes glechomae (după Kieffer).
                               Fig. 137. — Gala de Liposihenes glechomae, pe Glechoma hirsuta (orig.).
                          20.  Genul Aylax Hartig, 1840
CYNIPINAE
lung, sau mai scurt decît articolul 4. Pronotul nu este îngustat şi prezintă adeseâ, în mijloc 2 cute mici, ridicate, mai mult sau mai puţin paralele. Mesonotul nu este niciodată în întregime neted şi lucios ; la partea posterioară este drept, transversal. Şanţurile parapsidale sînt mai mult sau mai puţin pronunţate, merg pînă la partea anterioară, sau dispar în partea anterioară. Scutelul prezintă la partea anterioară două gropiţe pronunţate, despărţite, potrivit de mari sau foarte mari, cu trei sau patru colţuri. Scutelul pe părţile laterale are gropiţe. Segmentul median prezintă două cute paralele sau puţin divergente în jos, rar lipsind aceste cute. Aripile sînt ciliate sau neciliate. Celula radială este deschisă la marginea anterioară, este potrivit de lungă, sau scurtă. Areola cel mai adesea este prezentă. Ghearele sînt simple. Abdomenul nu este comprimat, sau este foarte puţin; nu este pedunculat. Tergitul 2 al abdomenului are diferite grosimi. Spinul ventral este foarte scurt; el este numai cu foarte puţin mai lung decît gros.
             CHEIE DE DETERMINARE A SPECIILOR GENULUI AYLAX
1  (2) Şanţurile parapsidale ajung pînă la marginea anterioară a mesonotului .................................................. ......................5
Şanţurile parapsidale nu ajung pînă la marginea anterioară a mesonotului, sau chiar lipsesc.............................................. 3
        Celula radială deschisă numai în partea anterioară, aripile ciliate
 ............................................................... 4. A. salviae
Celula    radială . deschisă în parte şi  la partea  proximală. Aripile nu
sînt ciliate..............................................   3.  A. jaceae
        Celula radială este deschisă parţial şi la partea proximală şi la cea
distală. Antena la femelă are 13 articole,..................... .1. A. kerneri
Celula       radială este deschisă numai  la partea anterioară. Antena la
         femelă are 14 articole...........................          2.  A.  papaveris
                        1. Aylax kerneri (Wachtl), 1891
     1891 Aulax kerneri Wachtl, Wien, Enţ. Zeit., p. 277.
     1898—1899 Aylax kerneri Kieffer, André, Spec. Hym. Eur., p. 302.
     1910 Aylax kerneri Kieffer şi D>alla Torre, p. 669.
     Culoarea corpului este neagră ; corpul      este lucitor. Antena    are 13 arti-
cole la femelă, articolele fiind vizibil despărţite; la mascul 15 articole, articolele fiind strîns apîropiate. Culoarea antenelor este neagră ca smoala; ele prezintă peri scurţi cenuşii. Articolele 3 şi 4 la mascul, au aceeaşi lungime. Mesonotul este destul de bombat, lucitor,        solzos, cu perişori foarte scurţi,
cenuşii, rari, aşezaţi în rînduri. Mesonotul prezintă    de asemenea     două striuri
2 (1)
3    (4)
4    (3)
5    (6)
6    (5)
 214
MIHAIL A. IONESCU
 scurte, adîncite, longitudinale, la mijlocul marginii anterioare. Şanţurile parapsidale sînt vizibil prelungite. Scutelul este destul de bine bombat, ca o perniţă, adînc încreţit, puţin lucios. Gropiţele scutelului sînt destul dé mari şi de adînci, cu fundul neted şi lucios. Segmentul median este puternic încreţit,
 are peri cenuşii şi cute paralele. Aripile sînt hialiiie, ciliate la vîrf, cu nervurile brune deschis. Nervura cubitală merge pînă aproape de rădăcina aripii. Partea a 2-a a nervurii radiale este cu puţin mai mult decît dublu de lungă, faţă de prima parte a acestei Fig. 138. — Gala de Aylax kerneri; nervuri. Celula radială este partial deschisă «, secţiune în gală^ mărită (după aUt pr0ximal cît şi distal. Areolà’lipseşte. La
                                       femelă picioarele sînt de culoare bruna deschis, iar la mascul brună închis. Coxa şi trochanterul sînt negre, iar la partea distală sînt galbene-roşcate. Femurul este negricios, în jumătatea proximală, iar la mascul şi tibia. Tarsele picioarelor mijlocii şi posterioare ~sînt brunii. Abdomenul este foarte lucitor şi neted. Abdomenul femelei prezintă în partea posterioară peri scurţi şi rari, de culoare cenuşie, iar în partea anterioară şi pe laturi peri mai deşi şi ceva mai lungi.
       Lungimea: 1,75—2 mm.
       Răspindire geografică. Austria (Viena), Italia (Fiume), U.R.S.S. (Crimeia), Asia Mică (Troia).
       In R.P.R. în regiunile Galaţi, Bacău, Bucureşti.
       Produce gale pe specii de Nepeta. Gala deformează fructul, prin transformarea uneia din cele 4 diviziuni ale ovarului într-o umflătură sferică de mărimea unui bob de mazăre, de culoare galbenă-verzuie, cu suprafaţa glabră. în mijloc gala are o cameră larvară sferică, cu peretele subţire, dar lemnos şi tare. Celelalte trei diviziuni ale ovarului din floarea de Nepeta se atrofiază. Gala ajunge matură în iulie, se desprinde de pe plantă şi cade pe pămînt. Insecta apare din gala în primăvara următoare (fig. 138).
       Gala a fost citată de Marcel Brandza în regiunile Galaţi, Bacău, Bucureşti.
                        2.  Aylax papaveris (Perris), 1840
       1840   Aylax rhoeadis Hartig, p. 195.
       1840   Diplolepis papaveris Perris, Ann. Soc. ent. France, voi. 9, p. 95.
       1863   Aulax rhoeadis Schenck., Jahrb. Ver.    Nassau,  p. 17—18,  p. 218.
       1882  Aulax papaveris Mayr, p. 7.
       1910   Aylax papaveris Kieffer şi Dalla Torre, p. 670.
       Fruntea şi vertexul au aspect fin de piele. Vertexul e lucitor, cu peri fini culcaţi şi foarté fin punctat. Palpul maxilar are 5 articole ; primul articol
CYNIPINAE
215
mai lat decît lung. Articolul 2 este cel puţin de 2 ori mai lung decît gros şi mai scurt decît articolul 3. Articolul 3 este puţin mai scurt decît 5, iar articolul 4 este puţin mai lung decît gros. Palpul labial e din 3 articole ; articolul
2  este cu 1,5 ori mai lung decît gros şi vizibil mai scurt decît articolul 1 şi articolul 3, acestea avînd lungime egală. Antena la femelă are 14 articole, iar la mascul 15 articole. Antenele sînt de culoare brună-neagră; la femelă articolele 1 şi 2 şi deseori articolul 3 sînt galbene-brune cel puţin la capetele proximale.
Articolul 3 este cel mai adesea puţin mai lung decît 4, mai rar de aceeaşi lungime. La mascul articolul 3 este puţin încovoiat. Mesonotul este fin încreţit punctat şi destul de păros. Scutelul nu este gros încreţit la femelă şi adesea prezintă un şanţ median longitudinal, puţin adînc. Aripile sînt ciliate, iar nervurile brune. Celula radială este deschisă numai la marginea anterioară* Picioarele sînt de culoare galbenă-roşie sau roşie-brună. Coxele la femelă rareori sînt mai brune, în timp ce la mascul sînt de obicei brune. Tarsele sînt brune la capătul distal sau coxele la capătul proximal. Trochanterele şi adesea capetele proximale ale femurelor sînt negre sau negricioase. Abdomenul e neted; la femelă, anterior, pe o porţiune mai mică sau mai mare, este brun-roşu, saunegru-brun, adesea complet negru; la mascul este totdeauna în întregime negru. Tergitul 2 acoperă adesea mai mult decît jumătate din abdomen. Oul are forma cilindrică şi este de 4 ori       mai  lung decît gros,                    avînd un peduncul
de 2 ori mai lung decît oul.
      Lungimea: femela 2,3—2,5 mm, masculul 2—2,2, mm.
      Răspîndire geografică. Anglia, Suedia, Franţa, Germania, Portugalia, Austria.
      în R.P.R. în regiunea Hunedoara.
      Produce gale pe Papaver dubium şi P. rhoeas. Galele formează capsule umflate şi tari, care cuprind camerele larvare ale Cynipidului. Insectele apar din aceste gale din luna aprilie şi     pînă în iulie în anul următor                  (fig. 139).
      în R.P.R. gala a fost citată      de M. Ghiuţă               la Geoagiu (reg. Hune-
doara), pe Papaver dubium.
                         3. Aylax jaceae (Schenck), 1863
      1863 Aulax jaceae Schenck.
      1863 Aulax affinis Schenck.
      1910 Aylax jaceae Kieffer şi Dalia Torre.
      Antena femelei are 13 articole, mai lungă decît corpul, la mascul 14 articole şi tot atît de lungă. La femelă articolele 12 şi 13 sînt mai mult sau
Fig. 139. — Aylax papaveris, în capsulă de mac (după Kieffer).
216
MIHAIL A. IONESCU
mai puţin concrescute. Culoarea antenelor este neagră, sau brună închis. Articolul 3 este tot atît de lung sau ceva mai scurt decît articolul 4. Tegula este neagră. Mesonotul şi scutelul este încreţit la exemplarele mari, iar la cele mici mesonotul este cel mai adesea cu aspect fin de piele şi fără luciu. Şanţurile parapsidale nu sînt evidente în partea anterioară, sau chiar lipsesc complet. Scutelul este destul de gros şi neregulat încreţit sau punctat. Aripile nu sînt precis ciliate; nervurile sînt brune. Celula radială este deschisă pe toată marginea aripii. Coxele, trochanterele şi femurele sînt în cea mai mare parte brune-închis pînă la negru, tibiile şi tarsele brune sau galbene-roşii ; tibiile posterioare şi adesea şi celelalte tibii ca şi ultimile articole tarsale sînt negre; adesea picioarele mijlocii şi posterioare aproape în întregime negre, sau toate picioarele sînt în întregime negre.
     Abdomenul este negru, cu tergitul 2 neted iar tergitul 3 fin punctat.
     Lungimea: femela 1,9—2,5 mm, masculul 1,5—1,7 mm.
     Produce gale pe Centaurea jacea L., Centaurea paniculata Jacq., C. rke-nana Borio, Centaurea scabiosa L., galele se prezintă ca nişte umflături ale achenelor, cuprinzînd fiecare cîte o singură cameră. In consecinţă galele se găsesc în capitulele complet mature. Insectele apar în mai şi iunie în anul următor.
     Răspîndire geografică. Franţa, Germania, Austria.
     în R.P.R. la Cernădia (r. Novaci, reg. Craiova) şi la Acmariu (r. Orăştie, reg. Hunedoara) citat de M. A. I o n e s c u şi N. R o m a n.
                         4. Aylax salviae (Giraud), 1859
     1859  Aulax salviae Giraud, Verh. Ges. Wien, p. 369.
     1876  Aulax salviae Mayr, p. 8.
     1910 Aylax salviae Kieffer şi Dalia Torre. p. 675
     Culoarea corpului este neagră. Capul este foarte fin punctat, uşor lucitor şi aproape glabru. Mandibulele sînt brune-ruginii sau roşii. Faţa are aspect pielos. Antenele sînt de culoare neagră sau brună închis şi au 13 articole la femelă, fiind tot atît de lungi cît capul şi toracele împreună. Antena la mascul are 14 articole, este mult mai lungă şi mai puternică. Articolele 12 şi 13 ale antenei sînt despărţite unul de altul la mascul, iar articolul 3 nu prezintă scobitură. La ambele sexe articolul 3 este puţin mai scurt decît articolul 4. Toracele este foarte fin punctat, uşor lucitor şi aproape glabru. Mesonotul este fin încreţit, cu aspect de piele. Şanţurile parapsidale nu sînt bine precizate la partea anterioară, sau chiar lipsesc. Scutelul este gros şi neregulat încreţit prezentînd anterior 2 gropiţe puţin pronunţate. Aripile nu sînt bine
Γ. ΥΝΙ PIN AE
*217
ciliate la marginea posterioară. Nervurile sînt negricioase. Celula radială este deschisă la marginea aripii, sau neprecis închisă, potrivit de lungă. Areola lipseşte. Coxele şi femurele sînt de culoare brună închis ; tibiile şi tarsele sînt colorate în brun, galbene-roşcate, sau roşii-ruginii închis. Abdomenul este lucios; la mascul puţin pedunculat. Tergitul 2 abdominal este neted, iar tergitul 3 este punctat foarte fin, microscopic, cu puncte împrăştiate.
Lungimea:      femela 1,8 — 2,1 mm, masculul
1,6—1,7 mm.
Răspîndire geografică. Germania, R. Cehoslovacă,
R.P.F. Iugoslavia (Dalmaţia), Italia.
în R.P.R. în regiunile Iaşi, Bacău, Bucureşti, Galati.
      Produce gale pe Salvia officinalis. Gala se formează în      ovarul florii.      Cele
4 părţi ale ovarului, mai rar numai trei dintre ele,      se umflă dînd        naştere la   o
formaţiune neregulată, rotunjită, de mărimea unui bob de mazăre, mai mult sau mai puţin lobată la vîrf şi terminîndu-se printr-un scurt apendice filiform. Acest apendice reprezintă stilul florii, rămas scurt şi deformat. în interior gala are mai multe camere larvare, cu pereţii subţiri. Gala este învelită în parte de caliciul florii (fig. 140).
      în R.P.R. a fost citată de I. B orc ea la Pester (reg. Iaşi) şi la Piatra (reg. Baeău);de Ed. Baudis la Bogdana (reg. Bucureşti) şi Urleasca (reg. Galaţi).
                       21.  Genul Aulacidea Ashmead, 1879
      1758 Cynips (part.)   Linné, p. 343, 553.
      1840 Aylax (part.)   Hartig, p. 186, 195.
      1863 Aulax Schenck, Jahrb. Ver. Nassau, p. 219,         221.
      1879 Aulacidea Ashmead, Psyche, p. 68.
      1903 Pseudaulax Ashmead, Psyche, p. 213.
      1910 Aulacidea Kieffer şi Dalia Torre, p. 682.
      Insecte foarte asemănătoare cu speciile de Aylax, de care se deosebesc însă  prin celula radială, care la genul Aulacidea este închisă. Antena la femelă
are   13 articole, rareori  12 sau 14 articole. Antena             la mascul are 14 articole,
rareori 15.
         Gen răspîndit în Europa şi în America de Nord.
      CHEIE DE DETERMINARE A SPECIILOR GENULUI AULACIDEA
1  (2)   Şanţurile     parapsidale ajung pînă  la  partea anterioară a mesonotului                                             3
                                           Fig. 140. — A[ylax salviae; a, secţiune (după Mayr).
2  (1) Şanţurile parapsidale nu ajung pînă la partea anterioară a mesonotului ........................................................................ 5
 218
MIHAIL A. IONESCU
3   (4) Antenele sînt de culoare neagră, cu articolele 3 şi 4 brune-roşcate.
        Scutelul este mai gros rugos faţă de mesonotum.... 1. A. pilosellae
4   (3) Antena este de culoare brună închis, sau brună-roşcată, cu articolele
        bazale întunecate, aproape negre. Scutelul este fin rugos ca şi mesonotul ................................................. 2. A. hieracii
6 (6) Scutelul este tot la fel de fin rugos, ca şi mesonotul. . *3. A. scorzonerae
6   (5) Scutelul este mai gros rugos, faţă de mesonot.... *4.'A. tragopogonis
                            1.  Aulacidea pilosellae (Kieffer), 1901
       1901   Aulax pilosellae Kieffer, Ana. Soc. ent. France, p. 336.
       1902 Aulacidea pilosellae Kieffer, Bull. Soc. Metz., p. 95.
       1910 Aulacidea pilosellae Kieffer şi Dalia Torre, p. 685.
     ŞŞ Culoarea corpului este neagră. Capul este ceva mai lat decît toracele. Antena este de culoare neagră fiind alcătuită din 13 articole ; articolele 3 şi 4 sînt de culoare brună-roşcată, de lungime egală. Aceste articole sînt ceva mai subţiri şi puţin mai lungi decît articolele următoare, care sînt abia mai lungi decît groase ; ultimul articol al antenei este cu 1,5 mai lung decît penultimul. Mesonotul este puţin lucios, aproape glabru, cu aspect de piele. Mesopleurele sînt mate, striate longitudinal. Şanţurile parapsidale ajung pînă la partea anterioară a mesonotului. Scutelul este mat, cu aspect de piele. Gropiţele scutelului sînt adînci, transversale şi lucioase. Aripile sînt ciliate, cu nervuri groase şi de culoare brună, dar nervura cubitală este subţire. Celula radială este închisă şi scurtă. Areola este mică şi nervurile care
                     o  formează sînt subţiri. Picioarele sînt de culoare galbenă-roşcată. Coxele şi extremitatea distală a ultimelor inele tarsale sînt de culoare brună-neagră; partea îngroşată a femurelor are culoarea brună-roşie. Abdomenul în partea anterioară dorsal, este de culoare brună-castanie. Lungimea: 1 — 1,5 mm.
                          Răspîndire geografică. Franţa şi Europa centrală, în R.P.R. în regiunile Bacău, Galaţi, Cluj, Bucureşti. Produce gale pe specii de Hieracium, mai ales pe
H.  pilosella L. Gala este o pleurocecidie pe frunză. Ea este mică, are forma ovală sau fusiformă, cu lungimea de 3,5 mm şi diametrul de 1,5 mm. Galele se formează de regulă
                                                    Fig. 141. — Gala de Aulacidea pilosellae, pe Hieracium (după Giraud).
CYNIPINAE
 219
 mai multe pe nervura principală a frunzei sau pe peţiol, pe partea inferioară a frunzei. Culoarea galei este galbenă. Ea este de consistenţă lemnoasă şi în interior cuprinde o singură cameră. Imago apare în luna mai a anului următor (fig. 141).
      In R.P.R. a fost citată de M. Brandza în regiunile Bacău, Galaţi, Bucureşti ; de Al. Borza şi M. G h i u ţ ă în regiunea Cluj.
                           2. Aulacidea hieracii (L.), 1758
      1758 Cynips hieracii Linné, p. 553.
      1840 Aylax (part). Hartig, p. 196.
      1863 Aulax hieracii Schenck, Jahrb. Ver. Nassau, p. 219.
      1902 Aulacidea hieracii Kieffer, Bull. Soc. Metz, p. 95.
      1903 Pseudaulax Ashmead, Psyche, p. 213.
      1910 Aulacidea hieracii Kieffer şi Dalia Torre, p. 685.
      Antena la femelă are 13 articole, mai rar 12 sau 14. Antena la mascul are 14 articole. Antena are culoarea generală brună închis, roşie-brună sau brună-roşie ; articolele 1 şi 2 sînt mai închise la culoare decît articolele următoare. Articolul 3 este tot atît de lung cît şi articolul 4, sau abia mai lung. La mascul articolul 3 este încovoiat. Ultimul articol al antenei este tot atît de lung cît cele două dinaintea lui luate împreună : mai rar este tot atît de lung sau numai de 1,5 ori mai lung decît penultimul. Mesonotul este fără luciu, cu aspect de piele, fin încreţit şi păros, cu peri fini. Şanţurile parapsidale ajung pînă la partea anterioară a mesonotului. Scutelul este mat, fin încreţit, cu aspect de piele. Aripile sînt hialine, ciliate; nervurile sînt foarte palid brunii. Celula radială este scurtă şi închisă. Picioarele sînt de culoare galbenă-brună. Coxele sînt mai mult sau mai puţin brune. Femurele rareori sînt brunii în jumătatea proximală; coxele, trochanterele şi femurele sînt negre la capătul proximal. Abdomenul este colorat în partea dinainte şi mai mult sau mai puţin şi pe laturi, în galben-roşu sau brun-roşu, sau este complet negru la exemplarele mascule foarte mici. Tergitul 3 nu este punctat, sau cel mult este neclar punctat. Tergitul 2 acoperă mai puţin decît jumătatea abdomenului.
      Lungime: 2,3—2,8 mm.
      Răspîndire geografică. Toată Europa, din Suedia pînă în Italia.
      în R.P.R. în regiunile Iaşi, Bacău, Bucureşti, Ploieşti, Constanţa, Craiova, Cluj, Stalin.
      Produce gale pe specii de Hieracium, apoi pe Linaria şi pe Cytisus. Gala este globuloasă sau fusiformă. Se prezintă ca o umflătură a tulpinii, lungă de mai mulţi centimetri, groasă, păroasă sau glabră. Adesea gala se
 220
MIHAIL A. IONESCU
formează în floare. în interior gala are un ţesut moale ce cuprinde mai multe camere larvare. Pe Hieracium umbellatum gala este mult păroasă. Insecta apare din gale în anul următor în mai (fig. 142, 143).
      în R.P.R. gala a fost citată de I. B orc ea în regiunile Iaşi, Bucureşti, Ploieşti, Constanţa, Craiova ; de C. Henrich în regiunea Stalin ; de Al. Borza şi M. Ghiuţă în regiunea Cluj. în colecţia dr. Marcel Brandza se găsesc exemplare colectate în regiunea Constanţa; la Sibiu citată de C. Henrich.
                     22. Genul Panteliella Kieffer, 1898
      '1898 Panteliella  Kieffer, p. 248.
      1899 Panteliella   Kieffer, p. 324.
      1910 Panteliella   Kieffer şi  Dalia Torre.
      Are aceleaşi caractere ca şi genul Aylax, de care se deosebeşte însă prin articolul 2 al antenei care este oarecum tot atît de lung cît şi articolul 3. Mesonotul prezintă       dungi longitudinale.      Şanţurile parapsidale sînt foarte
scurte şi neprecise.     Ghearele    sînt  simple, nedinţate.
      Răspîndire geografică. în Europa s-a găsit o singură specie.
                        1. Panteliella îedtschenkoi (Riibsaamen), 1896
      1896 Aulax fedtschenkoi Riibsaamen. Bull. Soc. Moscou, 1895, p. 472.
      1899  Panteliella fedtschenkoi Kieffer, p. 325.
      ŞŞ Palpul maxilar este alcătuit din 4 articole. Articolele 1 şi 4 sînt de aceeaşi mărime; articolul 3 este cei mai scurt. Palpul labial este alcătuit din două articole; articolul 1 este ceva mai lung decît articolul 2. Antena este de culoare brună-gălbuie şi e compusă din 14 articole ; articolul 2 este mai îngust, dar abia mai scurt decît 1, tot atît de lung cît şi articolul 3, anume cam de 2 ori mai lung decît gros. Articolul 3 este abia mai lung decît articolul 4, următoarele articole fiind mai scurte. Ultimul articol este de 1,5 ori mai lung decît penultimul. Toracele este puternic bombat. Mesonotul prezintă striaţiuni scurte, longitudinale. în mijlocul scutelului se află o impre-siune uşoară alungită. Şanţurile parapsidale sînt foarte scurte şi neclare. Scutelul are aspect pielos şi este puţin lucitor; ambele gropiţe ale scutelului sînt netede. Aripile sînt ciliate, iar nervurile sînt brune. Nervura cubitală ajunge pînă la marginea aripii. Celula radială este lungă, deschisă la marginea anterioară şi puţin şi la extremitatea proximală. Celula 1 cubitală este
221
Fig. 143. — Gala de Aulacidea hieracii, pe Hieracium s ab au dum {după Girau p)
 222
MIHAIL A. IONESCU
aproape închisă. Areola lipseşte. Picioarele sînt de culoare galbenă-roşcată. Abdomenul este neted, oval, necomprimat. Segmentul 1 abdominal nu este mai gros decît următoarele.
     Lungimea: 1,5 mm.
                      Fig. 144. — Gale de Panteliella fedtschenkoi, pe frunza de Phlomis tuberosa (orig.).
     Răspîndire geografică. în Crimeea (U.R.S.S.) la Bijuk-Onlar. în R.P.R. în regiunile Iaşi, Galaţi, Ploieşti, Cluj.
     Produce gale pe Phlomis tuberosa L. Galele se află de regulă în mare număr pe o frunză, uneori şi 200 de gale la un loc. Ele sînt sferice, cu diametrul de 2 — 3,5 mm, cu cîte o singură cameră. Ele sînt suculente şi au pe suprafaţă numeroşi peri lungi şi fini. Peretele galei este moale, suculent şi format din celule mari aşezate radiar. Galele sînt fixate pe faţa superioară a frunzei; pe faţa inferioară le corespund mici aglomerări de peri crescuţi anormal (fig. 144).
CYNIPINAE
 223
     In R.P.R. citată de I. Bo rce a în regiunea Iaşi; de Marcel Brandza în regiunile Galaţi şi Ploieşti ; în regiunea Cluj de M. Ghiuţă.
                       23.  Genul Phanaeis Förster, 1860
     1860  Phanaeis Förster, Verh. Ver. Rheinlande, vol. 17, p. 145.
     1893 Phanaeis Dalla Torre, Cat. Hym., vol. 2, p. 125.
     Capul nu este lăţit înapoia ochilor. Obrajii nu au şanţ, iar lungimea lor este mai mică decît jumătatea ochilor. Antena la femelă are 13 articole, este destul de subţire, în treimea distală abia fiind puţin mai groasă decît la mijloc, toate articolele fiind mai lungi decît groase. Articolul 3 este mai lung decît articolul 4. Antena la mascul are 14 articole. Pronotul nu este îngust la mijloc. Mesonotul, scutelul şi mesopleurele sînt puternic încreţite şi punctate, coriacee, fără luciu. Şanţurile parapsidale dispar în treimea anterioară şi nu ating marginea mesonotului.             Scutelul prezintă    anterior
un şanţ          destul de adînc, neîntrerupt şi care nu este închis lateral  printr-o
creastă. Metanotul nu este aşezat oblic şi prezintă două cute slabe, aproape paralele. Aripile sînt ciliate, la mas ul fiind mult scurtate. Celula radială este închisă în întregime şi este scurtă. Articolul al 2-lea al tarsului posterior este puţin mai lung decît ultimul articol. Ghearele sînt simple. Pedun-culul abdominal este scurt şi striat longitudinal. Abdomenul este neted, destul de alungit, foarte puţin comprimat. Tergitul 2 este puţin mai lung decît tergitul 3 şi acoperă o treime din abdomen. Spinul ventral este foarte scurt.
     Răspîndire geografică. Genul cuprinde numai două specii, una în Europa şi una în America. în Europa specia a fost citată în Franţa, Germania, Austria. Formează gale pe specii de Centaurea (Phanaeis centaureae) (fig. 120).
     în          R.P.R. este necitat, dar este probabil.
                    24.  Genul T i m a s p i s Mayr,     1881
     1881  Timaspis Mayr, p. 18.
     1910 Timaspis Kieffer şi Dalia Torre, p. 699.
     Capul nu este lăţit înapoia ochilor. Obrajii nu prezintă şanţ, iar lungimea lor este mai mică decît jumătatea ochilor. Antena este lungă, filiformă, subţire şi alcătuită din 13 sau 14 articole. Articolul 3 este mai lung decît articolul 4. La mascul, articolul 3 este puţin încovoiat în jumătatea sa proximală. Pronotul nu este îngustat la mijloc şi nu prezintă creastă. Mesonotul este vizibil mai lat decît lung, puţin păros, cu peri fini şi scurţi. Şanţurile parapsidale sînt pronunţate sau superficiale şi ating sau nu, marginea
 224
MI HAI L A. IONESCU
anterioară a mesonotului. Scutelul prezintă anterior un şanţ scurt şi îngust întrerupt la mijloc printr-o creastă. Segmentul median este înclinat oblic şi prezintă două cute paralele sau puţin divergente în jos. Aripile sînt ciliate. Celula radială nu este lungă ; ea este închisă sau deschisă la marginea aripii. Ghiarele sînt simple. Abdomenul este uşor comprimat. Tergitul 2 abdominal
la femelă, acoperă o treime din abdomen, iar la mascul jumătate din abdomen. Spinul ventral este vizibil şi este puţin mai lung decît gros.
     Răspîndire geografică. Gen caracteristic pentru Europa. Speciile au fost citate în Franţa, Germania, R. Cehoslovacă, Austria, R.P.Ungară.
     în R.P.R. au fost citate 2 specii şi anume: Timaspis lampsanae şi Timaspis phoenixopodos.
          1. Timaspis lampsanae (Perris), 1873
     1873 Aulax lampsanae Perris, Ann. Soc. ent. Fr.
     1878  Diastrophus lampsanae Karsch, Jahrsb. Westf. Ver.
     1881  Tismaspis lampsanae Mayr, Gen. gallenbew. Cynip.
     ŞŞ Culoarea corpului este neagră. Faţa fin punctată şi încreţită·, cu peri rari albi ; vertexul lucitor, cu aspect pielos. Antena este compusă din 14 articole (Mayr dă tot 14 articole, dar Karsch dă 12 articole). Culoarea antenei este brună, cu articolul 1 brun închis aproape negru, articolele 2 şi 3 galbene. Articolul 3 al antenei este cu 3/4 mai lung decît articolul
4  (Kieffer şi Dalia Torre arată că articolul
3                            este încă o dată mai lung decît articolul 4).Artico-Fig. 145. — Gala de Timas- lele flagelului sînt de 1,5—2 ori mai lungi decît groase. PldtTamÎslna(S)m& Toracele este complet negru (Mayr îl arată tot
                           negru, iar Karsch roşu-brun). Mesonotul are aspect pielos, puţin lucitor ca şi scutelul, fin rugos, cu peri rari albi. Şanţurile parapsidale biné imprimate, ajung pînă la partea anterioară a mesonotului. Partea proximală a nervurii radiale este foarte puţin îngroşată. Areola este mică, punctiformă. Picioarele sînt galbene. Abdomenul este brun închis, neted şi lucitor; primul segment abdominal este roşcat. Lungimea: 2 mm.
     Produce gale pe tulpinile de Lampsana communis, sub forma unor umflături longitudinale ale tulpinii, care deformează tulpina strîmbînd-o.
CYNIPINAÊ                                     226
        Gala ajunge la lüngimea de cîtiva centimetri şi conţine numeroase camere larvare: Insecta apare * din aceste gale în anul următor în luna mai (fig. 145).
      Băspîndire geografică. Franţa, Germania, R.P. Ungară. în R.P.R. la Şibot (r. Orăştie, reg. Hunedoara) (M. A. Ionescu şi N. R o man); la Cernica1 (reg. Bucureşti).
                     2.  Timaspis phoenixopodos Mayr, 1882
                                                     ··■·                I
      18,82 Timaspis phoenixopodos Mayr, p. 5.
      1910 Tismapis phoenixopodos Kieffer şi Dalia Torre, p. 701.
      Culoarea corpului este neagră. Faţa este fin încreţită şi punctată. Fruntea şi vert axul sînt lucitoare cu aspect de piele. Antena are 14 articole şi la mascul şi la femelă. Culoarea antenei este brună, cu articolele 2 şi 3 adesea galbene-brune. Articolul 3 este dublu de lung faţă de articolul 4, sau aproape dublu. Toate articolele flagelului sînt de 1,5—2 ori măi lungi decît groase. Mesonotul şi scutelul sînt lucitoare, cu aspect de piele. Şanţurile parapsidale sînt puţin adînci la partea anterioară şi apar mai mult sau mai puţin clare. Segmentul median este zbîrcit gros. Nervura radială este totdeauna izbitor de îngroşată la bază la femelă şi rar la mascul. Picioarele sînt de culoare galbenă-roşcată. Coxele sînt brune. Femurele sînt mai mult sau mai puţin brunii în jumătatea proximală. Abdomenul la femelă este brun închis, neted.
      Lungimea: femela 2,2—2,5 mm, masculul 1,7—1,9 mm.
      Băspîndire geografică. Franţa.
      în R.P.R. la Cheile Turzii (reg. Cluj).
      Produce gale pe Lactuca. Gala se prezintă ca o umflătură a tulpinii, de culoare galbenă-cafenie, cu forma de fus, avînd lungimea de 35—45 mm şi grosimea de 12—15 mm. Ea prezintă la suprafaţă mici ridicături rotunjite, care corespund cu camerele larvare. în interior gala are un ţesut alb sau gălbui, moale.
      în R.P.R. a fost citată de M. Ghiuţă la Pîrăiil (Cheile Turzii, reg. Cluj), pe Lactuca saligna.
                     25. Genul Diplolepis (Hartig), 1840
      1840 Rhodites Hartig.
      1869 Hololexis A. Förster, p. 330.
      1910 Rhodites Kieffer şi Dalia Torre, p. 704.
      1952 Diplolepis L.H. Weld, p. 279.
        şi ŞŞ Obrajii sînt tot atît de lungi cît şi ochii şi nu prezintă şanţ. Ochii sînt aşezaţi către partea de sus a capului. Palpii maxilari au 5 articole, iar
 15 — o. 230
226
MIHAIL A. IONESCU
 cei labiali 2 articole. Antenele sînt alcătuite din 14—15 articole şi inserate în jumătatea superioară a capului; ele sînt filiforme, sau puţin subţiate spre vîrf. Articolul 3 este cel mai lung, fiind mai lung decît al 4-lea de 1,33 — 2 ori. Çapul nu este lăţit înapoia ochilor. Pronotul este foarte îngustat la mijloc. Şanţurile parapsidale ating marginea anterioară a mesonotului, sau se opresc înainte de a ajunge la marginea anterioară. Baza scutelului prezintă două gropiţe separate una de alta printr-o prelungire a discului scutelului, sau sînt legate una de alta printr-un şanţ mai mult sau mai puţin distinct. Metanotul este oblic şi nu este despărţit de scutel. Mesopleurele prezintă cîte un şanţ adînc, întrerupt prin creste transversale avînd puncte mari; acest şanţ se întinde de la baza coxelor anterioare pînă la cele posterioare şi este caracteristic numai pentru acest gen. Placa ventrală a ultimului segment abdominal de la femelă are forma de fier de plug, fiind îngustată spre vîrf şi termi-nîndu-se cu un unghi ascuţit, dar nu cu un spin ventral ca la celelalte Cynipide. Aripile au marginile ciliate, celula radială închisă şi în general scurtă, poate avea sau nu, areolă. Ghearele sînt simple. Capul şi toracele sînt totdeauna negre.
         Toate speciile acestui gen produc gale numai pe Rosa.
        CHEIE DE DETERMINARE A SPECIILOR GENULUI DIPLOLEPIS
                                            Ş?
1   (2) Celula radială este alungită; partea proximală a nervurii radiale
         este încovoiată ca un arc. Areola lipseşte. Abdomenul este galben-roşu, iar la partea posterioară negru................. 1. D. eglanteriae
2   (1) Celula radială nu este alungită ci este aproape triunghiulară; partea
         proximală a nervurii radiale este încovoiată sau formează un unghi. Areola este prezentă................................................... 3
3   (4) Picioarele sînt în cea mai mare parte, de culoare galbenă-roşie.. . 5
4   (3) Picioarele sînt negre. Articulaţiile picioarelor precum şi tibiile ante-
         rioare, adesea şi tibiile mijlocii, sînt galbene-roşii. Tibiile picioarelor posterioare precum şi tarsele sînt brune. Abdomenul este roşu-galben, posterior brun .......................................... 2. D. rosarum
5   (6) Abdomenul este roşu-galben, cel puţin în jumătatea anterioară.
        Celula radială este brună în partea proximală........................... 7
6   (5) Abdomenul este brun-negru. Celula radială nu este pătată..................
         .................................:..................3. D. spinosissimae
7   (8) Celula radială şi mai mult sau mai puţin şi celula cubitală sînt puternic
        brunificate. Articolul 3 al antenei este încă o dată mai lung decît articolul 4, sau şi mai lung.........................................     9
CYNIPINAE
 227
8   (7) Celula radială este numai proximal brunificată. Articolul 3 al antenei
          nu este încă o dată mai lung decît articolul 4 .............4. D. centifoliae
9   (10) Scutelul nu este comprimat anterior între cele două gropiţe. Arti-
          colul 3 al antenei este mult mai subţire proximal decît distal. Mesonotul este uşor lucitor şi fin punctat, iar între puncte este rugos
          ............................................................ 5. D. mayri
10 (9) Scutelul este mai mult sau mai puţin comprimat anterior, între cele două gropiţe. Articolul 3 al antenei nu este vizibil subţiat la partea proximală. Mesonotul este destul de lipsit de luciu, gros punctat şi rugos......................................................... 6. D. rosae
1   (2) Celula radială este scurtă ; partea proximală a nervurii radiale este
          încovoiată în arc sau în unghi.............................................. 3
2   (1) Celula, radială este alungită ; partea proximală a nervurii radiale
          este încovoiată ca un arc. Abdomenul este negru, iar la partea anterioară mai mult sau mai puţin roşu-galben...................1. D. eglanteriae
3   (4) Antena este groasă sau potrivit de groasă. Articolul 3 este cel puţin
          încă o dată mai lung decît articolul 4, uşor încovoiat şi puţin scobit. Celula radială, ca şi restul aripii, este uşor brunie, fără pete întunecate. Abdomenul negru, anterior este mai mult sau mai puţin roşu-galben......................................................................5
4   (3) Antena este subţire. Articolul 3 nu este încă o dată mai lung decît
          articolul 4, este drept şi nu este scobit. Celula radială este puternic
          brunificată proximal. Abdomenul uniform colorat negru .........................
          ............................................................ 4. D. centifoliae
5   (6) Articolul 2 al antenei este puţin mai lung decît gros. Fruntea şi
          mesonotul sînt foarte fin rugoase şi destul de lucitoare. Lungimea 1,5—2 mm.................................................3. D. spinosissimae
6   (5) Articolul 2 al antenei are lungimea cel mult egală cu grosimea. Fruntea
          şi mesonotul sînt destul de gros rugoase şi puţin lucitoare.. . 6. D. rosae
                     1.  Diplolepis eglanteriae (Hartig), 1840
      1840   Rhodites eglanteriae Hartig, p. 194.
      1882  Rhodites eglanteriae Mayr, p. 3.
      1910   Rhodites eglanteriae Kieffer şi Dalia Torre, p. 708.
      1952   Diplolepis eglanteriae L. H. Weld,  p. 279.
Corpul de culoare neagră. Fruntea este mai mult sau mai puţin lucitoare şi fin încreţită; la mascul foarte fin punctată, avînd pe o mare supra-
228
MIHAIL A. IONESCU
faţă aspect pielos. Antena brună, destul de subţire şi lungă. Articolul 3 este lung, dar nu dublu de lung faţă de articolul 4. Mesonotul este mai mult sau mai puţin lucitor şi fin încreţit ; la mascul este fin punctat, iar între puncte are aspect de piele, pe alocuri putînd fi aproape neted. Scutelul este mai
mult sau mai puţin comprimat anterior. Aripile sînt în cea mai mare parte fumurii ; partea proximală a nervurii radiale este încovoiată ca un arc. Celula radială este alungită. Areola lipseşte. Picioarele sînt de culoare roşie-galbenă la femelă, coxele fiind cel mai adesea brune la partea proximală ; uneori coxele în întregime, precum şitrochan-terele (iar după Hartig şi Schenck şi extremitatea
proximală a femurelor) sînt Fig. 146. - Qtod* Mplţpis eglanteriae (după brune Tarsele sint brune. Pi_
                                                     cioarele la mascul sînt de culoare galbenă-brună, afară de coxe care sînt brune. Abdomenul este galben-roşu, posterior negru, la femelă. Masculul are abdomenul negru, la partea anterioară şi deasupra fiind mai mult sau mai puţin roşu.
     Lungimea: femela 2,7—3,3 mm, masculul 2,5—3 mm.
     Răspîndire geografică. Aproape toată Europa; citat şi în partea de vest a Indiei.
     în R.P.R. în numeroase localităţi din regiunile Suceava, Bacău, Galaţi, Ploieşti, Craiova, Cluj, Regiunea Autonomă Maghiară, Hunedoara, Stalin.
     Produce gale pe mai multe specii de Rosa. Galele sînt fixate pe frunze într-un punct, cel mai adesea pe faţa inferioară a frunzei, rareori pe cea superioară. Gala este fixată pe nervură sau pe limb, uneori chiar pe peţiol, sau pe un spin, pe o sepală, sau pe scoarţa ramurii. Uneori se găseşte această gală chiar pe suprafaţa galei de Diplolepis rosae.
     Gala este sferică, de mărimea unui bob de mazăre nu prea mare, cu diametrul de 3—5 mm. Suprafaţa sa este netedă şi glabră, numai rareori puţin granulată. Culoarea galei este verde sau roşie. Gala are peretele foarte subţire, cam de 0,5 mm şi în interior conţine o singură cameră. Cînd gala este locuită de comensali, atunci ea devine neregulată, are peretele gros, iar în interior cuprinde mai multe camere. Gala cade pe pămînt toamna, iar imago apare în anul următor în luna mai (fig. 146).
CYNIPINAE
 229
      în R.P.R. citată de I. B o r c e a în mai multe localităţi din regiunile Suceava, Bacău, Galaţi, Ploieşti, Craiova; de Al. Borza şi M. Ghiuţă în regiunea Cluj ; de M. Ghiuţă în Regiunea Autonomă Maghiară la Jigodin, în regiunea Stalin şi în regiunea Hunedoara; M. A. Ionescu o citează la Sinaia (reg. Ploieşti) ; E. W o r e 11 şi C. Henrich la Sibiu.
                       2. Diplolepis rosarum (Giraud), 1859
      1679 Malpighi Anat. Plant., vol. 2, p. 28.
      1859 Rhodites rosarum Giraud, Verh. Ges. Wien, vol. 9, p. 366.
      1910 Rhodites rosarum Kieffer şi Délia Torre, p. 709.
      1952 Diplolepis L. H. Weld, p. 279.
      ŞŞ Corpul negru, cu fruntea lucitoare. Antene potrivit de subţiri. Articolul 3 al antenei nu este dublu de lung faţă de articolul 4. Mesonotul este lucios, puţin punctat şi între puncte fiind neted. Gropiţele de la partea anterioară a scutelului sînt oblice şi au forma unor şanţuri; ele sînt despărţite printr-o porţiune triunghiulară neadîncită. Aripile sînt hialine, nepătate, cu peri bruni şi nervuri negre. Partea proximală a nervurii radiale este arcuită sau îndoită în unghi. Celula radială este destul de triunghiulară şi nealungit. Areola este mică, dar vizibilă. Picioarele sînt negre, cu articulaţiile şi tibiile anterioare, adesea şi tibiile picioarelor mijlocii galbene-roşii.
Tibiile posterioare sînt brune.
Abdomenul este roşu-galben cu extremitatea posterioară brună-neagră.
Lungimea: 3 mm.
Răspîndire geografică. Anglia, Germania, Europa centrală şi de sud.
în R.P.R. în regiunile Bacău, Ploieşti, Craiova, Regiunea Autonomă Maghiară şi Cluj.
Produce gale pe mai multe specii de Rosa. Gala este sferică, cu diametrul de 4—6 mm. Cînd este proaspătă, gala este .de culoare verde deschis, uneori verde-albicios, adesea cu nuanţă de roşu sau roz. în interiorul galei există o singura cameră, care are peretele subţire. Gala este fixată pe frunză şi este mai puţin frecventă decît gala de Rhodites eglanteriae. Gala este complet dezvoltată în mai şi iunie, iar imago apare în luna iulie (fig. 147).
                                 Fig. 147. — Gale de Diplolepis rosarum (după Giraud).
MIHAIL A. IONESCU
      ln R.P.R. gala a fost citată în mai multe localităţi din regiunile Bacău, Ploieşti, Craiova, de către I. Bor ce a; în regiunea Bacău în colecţia dr. Marcel Brandza ; în Regiunea Autonomă Maghiară şi Cluj, de A 1. Borza şi M. Ghiuţă.
                     3. Diplolepis spinosissimae (Giraud), 1859
      1840 Aylax caninae (part.), Hartig, p.   196.
      1859 Rhodites spinosissimae Giraud, p.   367.
      1910 Rhodites spinosissimae Kieffer şi Dalia Torre, p. 710.
      1952 Diplolepis spinosissimae L. H. Weld, p. 279.
      Corpul negru. Capul punctat des şi fin. Fruntea lucitoare, la mascul cu aspect fin de piele. Mandibulele negre, brune sau roşii-ruginii închis. Antena potrivit de groasă, cu articolul 2 ceva mai lung decît gros. Articolul 3 este dublu de lung faţă de articolul 4, la mascul fiind gros, uşor arcuit şi puţin scobit. Toracele este punctat fin şi des. Mesonotul este lucitor şi punctat, iar între puncte are aspect pielos. Scutelul este fin încreţit, discul scutelului avînd în mijloc o uşoară carenă, care se apropie de cuta marginii mesonotului. Aripile sînt uşor gălbui, fumurii, sau uşor brunii şi nepătate. Nervurile  sînt de culoare roşie-negricioasă, cu    partea     proximală a  radialei arcuită,
sau   în unghi. Celula radială este destul     de triunghiulară     nealungită.     Areola
este prezentă. Picioarele sînt în cea mai mare parte galbene-roşii. Coxele, trochanterele şi extremitatea proximală a femurelor la femelă sînt brune; la mascul sînt negre, sau extremitatea proximală a coxelor este singură negricioasă. Abdomenul este lucitor şi nepăros, brun-negru, la mascul brun-negru ; anterior şi deasupra este mai mult sau mai puţin roşu-galben, lateral puternic comprimat, posterior trunchiat.
      Lungimea: femela 2,2—2,7 mm, masculul 1,5—2 mm.
      Răspîndire geografică. Anglia, Olanda, Franţa, Europa centrală, Austria, Italia, R.P. Ungară, Statul Israel.
      în R.P.R. în regiunile Iaşi, Bacău, Galaţi, Regiunea Autonomă Maghiară, Cluj, Hunedoara şi Stalin.
      Produce gale pe mai multe specii de Rosa. Gala este cărnoasă şi străbate frunza pe ambele feţe. Ea se prezintă sub mai multe forme, fiind de mărimi variabile. Este mâi mult sau mai puţin rotunjită şi convexă, netedă. Galele de pe frunze şi de pe fructe sînt verzi cînd sînt proaspete, uneori roşii sau roz şi au mărimea unui bob de mazăre sau a unei măsline. Ele pot fi rotunde, iOvale, reniforme sau şi cu forme neregulate. Ele sînt fixate uneori pe peţiolul frunzei, sau pe sepalele florii sau fructului. Galele uscate sînt spongioase.
CYNIPINAE
231
Ele conţin în interior un număr variabil de camere, separate prin pereţi groşi. Galele se prezintă* şi sub forma unor umflături ale peţiolului, sau ale nervurii principale a foliolii, avînd formă fuziformă. Insecta apare din gale în anul următor în luna iunie (fig. 148).
Fig. 148. — Gale de Diplolepis spinosissimae (după Giraud).
       în R.P.R. gala a fost citată în mai multe localităţi din regiunile Iaşi, Bacău, Galaţi, de către I. B orc ea; în Regiunea Autonomă Maghiară, Cluj şi Hunedoara, de către M. Ghiuţă.
                                                                           «
                          4.  Diplolepis centifoliae (Hartig), 1840
       1840 Rhodites centifoliae Hartig, p. 194.
       1910 Rhodites centifoliae Kieffer şi Dalia Torre, p. 710.
       1952 Diplolepis centifoliae L. H. Weld, p. 279.
       Corpul este de culoare neagră. Articolul 3 al antenei nu este dublu de lung faţă de articolul 4; la mascul articolul 3 este drept şi nescobit. Mesonotul este uşor lucitor, fin încreţit şi punctat ; scutelul prezintă două gropiţe vizibil despărţite una de alta. Partea proximală a nervurii radiale este arcuită,
232
MI H AIL A. IONESCU
sau în unghi. Celula ra,dia,lă nu este alungită ci e destul de triunghiulară; ea este brună numai în partea proximală. Areola este prezentă. Picioarele sînt de culoare galbenă-roşie în cea mai* mare parte,, coxele, trochanterele şi părţile proximale ale femurelor sînt negre. Tarsele la femelă sînt brune, iar la mascul în întregime negre. Abdomenul este roşu-galben, cu partea superioară brună-neagră.
     Lungimea: 3 mm.                            '
     Răspîndire geografică. Germania, Suedia, Austria.
     în R.P.R. în regiunea Bacău.
     Produce gale numai pe Rosa centifolia. Gala* se formează pe frunză şi se fixează numai într-un singur punct. Ea este rotundă, de mărimea unui bob de mazăre,vare culoarea verde sau roşie şi nu se, poate deosebi de gala de Rhodites eglanteriae. în interiorul galei se află o singură cameră.
     în R.P.R. a fost citată de I. B o r c e ia la Piatra Neamţ şi Fîntînele (reg. Bacău).
                    5. Diplolepis mayri (Schlechtendal), 1877
     1679 Malpighi, Anat. plantarum, vol. 2, p. 41.
     1737 Réaumur, Mem. Insect., vol. 3, p. 465.
     1877  Rhodites mayri Schlechtendal, Jahresber. Ver. Zwickau, p. 59.
     1882  Rhodites orthospinae Beyerinck, Verh. Ak. Amsterdam, p. 157.
     1910 Rhodites mayri Kieffer şi Dalla Torre, p. 711.
     1952 Diplolepis mayri L. H. Weld, p, 279.
     ŞŞ Corpul este negru. Articolul 3 al antenei este dublu de lung faţă de * articolul 4, sau este mai lung, în mod evident, decît acesta. Articolul 3 este foarte vizibil mai subţire la câpătul proximal, faţă de cel distal, care este mai gros. Mesonotul este uşor lucitor, fin punctat, iar între puncte are aspect fin de piele. Discul scutelului nu este turtit anterior, între cele două gropiţe. Aripile hialine. Celula radială, precum şi celula cubitală 3, sînt mai mult sau mai puţin brunificate. Partea proximală a nervurii radiale este arcuită sau în unghi. Celula radială nu este alungită ci este destul de triunghiulară. Areola este prezentă. Picioarele sînt în cea mai mare parte galbene-roşii. Abdomenul este de culoare roşie-galbenă în jumătatea anterioară.
     Lungimea: 3—4 mm.
     Răspîndire geografică. Olanda, Fraiiţa, Germania, Austria, Italia, Spania, Asia / Mică.
     , în R.P.R. în regiunile Ploieşti (Sinaia), Craiova (Bumbeşti-Piţic), Stalin (Sibiu). . X '
CYNIPINAE
 233
       Produce gale pe mai multe specii de Rosa. Gala prezintă pe suprafaţa sa spini fini, simpli, aşezaţi neregulat, fie mai des, fie ,mai împrăştiat. Adesea gala este complet glabră, ajunsă la maturitate. Gala, are o, consistenţă lemnoasă, cu peretele gros. Ea se formează pe toate părţile plantei, pe sepale, pe fructe. Poate să fie simplă şi atunci cuprinde o singură cameră, sau pot fi mai multe gale concrescute la un loc, ca un bulgăre, de mărimea unei nuci, sau şi mai mare. Culoarea galei este la început verde sau roşie, iar mai tîrziu devine ' brună. Peretele galei este mai gros decît diametrul camerei larvare.
 Insecta apare din gală în luna mai în anul următor (fig. 149).
 în R.P.R. gala a fost citată de T h. Gebürtig la Sinaia pe Rosa sp. Această gală este mai mult sau mai puţin rotunjită, formată prin aglomerarea a 3—4 gale sferice, purtînd spini mai mult sau Fig. 149. — Gala de Diplolepis mayri (orig.). mai puţin dezvoltaţi. Pe Rosa canina
 la Bumbeşti-Piţic şi Pădurea Valea Rea (reg. Craiova), leg. M. Lăcă-t u ş u ; în regiunea Stalin citată de C. Henrich.
                             6. Diplolepis rosae (L.)* 1758          ^
       1758 Cynips rosae Linné, Sist. Nat., ed. 10, p* 553.
       1785 Diplolepis rosae Fourcroy, Ent. Paris, p. 392.
       1840 Rhodites rosae Hartig, p. 194.
       1910 Rhodites rosae Kieffer şi Dalia Torre,    p.   711.
       1952 Diplolepis rosae L. H. Weld, p. 279.
       Corpul negru. Femela are fruntea lucitoare, cu aspect pielos, gros sculptată ; la mascul fruntea are o sculptură mai              fină. Articolul 3 al antenei  este
 încă o dată mai lung decît articolul 4, sau          şi mai lung.  La capătul  proximal,
 articolul 3 nu este cu mult mai subţiat decît la celălalt capăt; la mascul, articolul 3 este groş, uşor arcuit şi puţin scobit. Articolul 2 al antenei este mai scurt decît gros, sau cel mult are lungimea egală cu grosimea^ Meşonotul
234                                MIHAIL A.  IONESCU
 este destul de lipsit de luciu şi are oarecare sculptură groasă. Discul scutelului este mai mult sau mai puţin comprimat în partea anterioară între gropiţe. Partea proximală a nervurii radiale este arcuită, sau în unghi. Celula
Fig. 150. — Gala de Diplolepis rosae (orig.).
 radială şi celula 3 cubitală de la femelă sînt mai mult sau mai puţin bruni-cficate pronunţat, la mascul fiind slab brunificate, ca şi întreaga aripă. Celula radială este destul de triunghiulară şi nealungită. Areola este prezentă. Picioarele sînt în cea mai mare parte galbene-roşii. Abdomenul este roşu-
CYNIPINAE
 235
   galben în jumătatea anterioară. La mascul abdomenul este negru şi numai pe  partea dorsală anterior este    mai mult sau mai puţin          roşu-galben.
        Lungimea: femela 3,7—4,3       mm, masculul 2,4—3      m.
        Răspîndire geografică. întreaga Europă, vestul Asiei, America de Nord.
        în R.P.R. în toată ţara foarte comună.
        Produce gale pe mai multe      specii de Rosa. Este    cea       mai comună gală
   de  pe măcjeş.. Gala are mărimi     diferite, de la un bob  de      mazăre, pînă la o
   nucă şi chiar pînă la mărimea unui pumn, gala este globuloasă şi acoperită
&  cu un înveliş des de prelungiri fine filamentoase şi încîlcite, de culoare verzuie, roşcată, gălbuie. Aeeastă pîslă de fire acoperă complet gala, care nu este o gală simplă ci o reunire de numeroase gale mici, sferice, strîns lipite împreună, fiecare avînd în interiorul său o cameră. Pereţii acestor mici camere, sînt foarte tari. Galele se găsesc de obicei pe ramuri în locul unui mugure, dar ele se formează şi pe fruct, precum şi pe frunză. Galele de pe frunză sînt de regulă mici şi compuse dintr-o singură cameră, sau din 2—3 camere. Gala este complet dezvoltată vara, iar insectele apar în anul următor în mai şi în iunie (fig.150).
        în R.P.R. gala a fost citată în numeroase localităţi în toată ţara, la diferite altitudini şi în regiunea montană la 900 m (Sinaia).
                      26.  Genul Pediaspis Tischbein, 1852
        1852 Pediaspis Tischbein, Ent. Zeit. Stettin, vol. 13, p. 141.
        1869 Bathyaspis Förster, Verh. Ges. Wien, vol. 19, p. 330—332.
        1873 Pediaspis Marshall, Nomencl. zool., p. 267.
        Glipeul are forma de streaşină şi este proeminent, aşa incit afară de marginea anterioară, este vizibilă şi cea mai mare parte a marginilor laterale. Obrajii sînt lungi şi fără şanţ. La formele agame, porneşte de la baza fiecărei antene cîte o creastă obtuză către clipeu, dar fără să-l atingă. La formele sexuate, aceste două creste sînt rareori vizibile. Antenele au 15—16 articole, la generaţia agamă ; la formele sexuate, femela are 14 articole, iar masculul
   15. Şanţurile parapsidale sînt foarte bine pronunţate şi ajung pînă la marginea anterioară a mesonotului. Marginea anterioară a scutelului nu este ridicată în formă de creastă; nu prezintă nici şanţ transversal şi nici gropiţe dar discul scutelului se ridică oblic; acest disc este mai îngust la partea anterioară şi prezintă în interiorul său o impresiune mai mare sau mai mică, rotunjită, gros încreţită avînd marginea puţin mai ridicată, lată, netedă şi lucitoare. Pe laturile scutelului, la partea anterioară, se observă o gropiţă mare, triunghiulară, separată de discul scutelului printr-o creastă fină. Meta-
236
MIHAIL A. IONESCU
   notul prezintă două cute drepte şi puternice, care se apropie puţin în jos ; la generaţia sexuată aceste cute şînt adesea aproape paralele*. formînd o arie mai lungă decît lată. Aripile sînt ciliate. Celula radială este deseori în
mod vizibil închisă şi potrivit de lungă* Areola este prezentă. Ghearele sînt simple. Abdomenul este foarte clar pedunculat, dar cu pçdunculul scurt. Tergitul al doilea al abdomenului este cel mai mare.
      Băspîndire geografică. In Europa o singură specie (Pediaspis aceris Gm.) citată în Franţa,, Belgia, Germania, Elveţia, Austria.
      în R.P.R. este citată o singură specie.
                                                               1. Pediaspis aceris (Gm.),1790
                                                      1779 Cynips pseudoplatani Joh. Mayer, abh. Pri-vatges. Böhmen, vol. 4, p. 184.
                                                       1790 Cynips aceris Gmelin, Sist. Nat., vol. 5, p. 2652.
      1885 Cynips pseudoplatani Dalla Torre, Jahresb.
                                                                 Ges. GraubündL, vol. 28, p. 52.
      1893 Pediaspis pseudoplatani Dalla Torre, Cat.
                                                                           Hynl., vol. 2, p. 131.
      1910 Pediaspis aceris Kieffer şi Dalla Torre, p. 726
      Generaţie sexuată. Culoarea generală galbenă-roşie sau mai mult roşie brună, masculul fiind de culoare mai închisă. Capul este neted în cea mai mare parte, lucitor şi puţin părosr Antena la mascul are 15 articole, iar la femelă 14. Mesonotul      este neted în cea mai mare
parte, lucitor     şi puţin păros. Mesopleurele
sînt netede şi     lucitoare, striate foarte fin în
partea anterioară. Scutelul este neted şi lucios în partea anterioară, iar în partea posterioară prezintă o impresiune încreţită şi marginea lucioasă şi destul de lată. Segmentul median, este puijctat şi prezintă două, cute. Nervurile aripilor sînt bruniL Partea a 2-a a radialei este alungită; areola este vizibilă, Abdomenul este brun-negru      în        jumătatea posterioară. Ovipozitorul este încovoiat la
capăt şi poartă 3 dinţi încovoiaţi înapoi. Oul        este de două ori mai lung decît
                                     Fig. 151. — Gala de Pediaspis aceris, pe frunza de Acer (după Kieffer).
CYNIPINAE
 237
gros, rotunjit la capătul liber şi îngustat la celălalt. Pedunculul oului este de
3  ori mai lung decît oui.
     Lungimea: 2,3—2,7mm.
     Răspîndire geografică, Franţa, Belgia, Germania, Elveţia, Austria.
     în R.P.R. în regiunea Timişoara.
     Produce gale pe speciile de Acer. Gala este globuloasă, cu diametrul de 5—10 mm. Ea este netedă şi are culoarea galbenă-verde, galbenă-brună sau roşcată. Peretele său este subţire şi pe jumătate lemnos. Gala se observă pe faţa superioară a frunzei ca un disc, iar pe faţa inferioară este globuloasă. Mai rar gala este fixată pe peţiol pe muguri tineri sau pe flori. Insecta apare în iulie (fig.151).
     în R.P.R. a fost citată de Al. Borza şi M. Ghiuţă pe frunze de Acer pseudo-platanus pe valea Cernei aproape de Băile Herculane (reg. Timişoara).
INDEX ALFABETIC
 aceris, Pediaspis 236 Aclepiadiphila 212 Adleria 104 adieri, Andricus 175 aestivalis, Andricus 179 aestivalis, Cynips 179 affinis, Aulax 215 agama, Cynips 88 agama, Diplolepis 88 agama, Dryophanta 88 albipes, Synergus 198 albopunctata, Cynips 183 albopunctatus, Andricus 183 ambigua, Adleria 114 ambigua, Cynips 114 amblycera, Adleria 107 amblycera, Cynips 107 amenti, Andricus 136 amentorum, Teras 158 Ameristus 56 Andricus 134 Antlstrophus 37 Aphelonyx 101 Aphilothrix 151 apicalis, Synergus 191 Apophylus 95 aprilinus, Neuroterus 60 aprilinus, Spathegaster 60 aptera, Biorhiza 99 aptera, Cynips 99 aptera, Diplolepis 99 arator, Aulax 200 arator, Ceroptres 200 argentea, Cynips 126 Aulacidea 217 Aulax 212
 australis, Synergus 196 autumnalis,              160
 autumnalis, Aphilothrix 160 autumnalis, Cynips 160 Aylacopsis 36 Aylax 212
 baccarum, Neuroterus 70 Bathyaspis 235 Biorhiza 95 brandtii, Aulax 202 brandtii, Cynips 202 brandtii, Periclistus 201, 202
 caliciformis, Adleria 112 caliciformis, Cynips 112 calicis, Cynips 132 callidoma, Andricus 155 callidoma, Andricus 155 callidoma, Aphilothrix 156, 166-callidoma, Cynips 156, 166 Callirhytis 184 caninae,           203
 caninae, Aylax 203 caninae, Periclistus 203 caput-medusae, Adleria 130 caput-medusae, Cynips 130 carinatus, Synergus 197 castaneae, Fùyllerites 37 Cecconia 36 Cemonus 109 Centaureae, Phanaeis 223 centifoliae, Diplolepis 231 centifoliae, Bhodites 231 Ceroptres 199 . cerri, Andricus 136, 141 cerri, Ceroptres 200 cerri, Cynips 142 cerricola, Aphelonyx 102 cerricola, Cynips 102 cerriphilus, Dryocosmus 90> Charipinae 12 Chilaspis 100 cincta, Cynips 116 circulans, Andricus 142 cirratus, Andricus 155 collaris, Andricus 154 collaris, Aphilothrix 154 conglomerata, Adleria 116-
 240
MIHAIL A. IONESCU
 conglomerata, Cynips 116 conifica, Cynips 106 conifica, conifica Adleria 106 connatus, Saphonecrus 189 coriaria, Cynips 123 coriaria, coriaria Adleria 123 coriaria, coriaria Cynips 123 cornifex, Cynips 80 coronaria, Cynips 124 coronata, Adleria 124 coronata, Cynips 124 corruptrix, Adleria 114 corruptrix, Cynips 114 corruptrix, ambigua Cynips 114 corticis, Andricus 146 corticis, Aphilothrix 146 corticis, Cynips 146 crispator, Andricus 174 crispator, Andricus 175 crustalis, Cynips 92 cryptobius, Andricus 136, 141 curvator, Andricus 152 curvator, curvator Andricus 152 cydoniae, Andricus 176 cydoniae, Cynips 176 Cynipidae 8 Cynipides 47 Cynipinae 12 Cynipini 47 Cynipoidea 7 Cynips 78 Cynips 56, 104
dentatus, Cemonus 109 Diastrophus 206 Diplolepis 225
disticha, Cynips 80 divisa, Cynips 86 divisa, Diplolepis 86 divisa, Dryophanta 86 Dolicostrophus 56 Dryocosmus 89 Dryoteras 95
eglanteriae, Diplolepis 227 eglanteriae, Rhodites 227 Entropha 89
erythrocerus, Synergus 198 £sehatocerus 37 Eubothrus 209 Euceroptres 199 Eucoila 12 Ducoilinae 12
evanescens, evanescens Synergus 191
fasciatus, Andricus 154 fecundatrix, Andricus 148 fecundatrix, Aphilothrix 148 fedtschenkoi, Panteliella 220
Figitidae 8 Fioriella 37
flavicomis, Synergus 196 flavipes, Cynips 149 flavipes, Diplolepis 72, 149 flavipes, Synergus 190 /oZii, Cynips 80, 82 /oZii, Diplolepis 80 /oZii, Dryophanta 80, 82, 87 folii, quercus Cynips 80 fumipennis, Cynips 67 fumipennis, Neuroterus 66 fumipennis, Spathegaster 66
galeata, Adleria 115
galeata, Cynips 115
gallae-cristatae, Cynips 130
gallae-pistilliformis, Cynips 156
gallae-pomiformis, Synergus 192
gallae-pyriformis, Diplolepis 165
gallae-sphericae tinctoriae, Cynips 108
gallae-tinctoriae, Adleria 111
gallae-tinctoriae, Cynips 111
gallae-tinctoriae, Diplolepis 111
gallicolana, Pammene 110
gemmae-cinaraeformis, Cynips 148
gemmatus, Andricus 147
gemmea, Andricus 172
gemmea, Cynips 172
Gillettea 212
giraudi, Andricus 156
giraudianus, Andricus 166
glandiformis, Cynips 64
glandiformis, Neuroterus 64
glandiformis, Spathegaster 64
glandium, Callirhytis 185
glandulae, Andricus 138
glechomae,            211
glechomae, Aylax 211
glechomae, Cynips 211
glechomae, Liposthenes 211
globuli, Andricus 151
globuli, Aphilothrix 151
globuli, Cynips 151
glutinosa, Cynips 121
glutinosa, coronaria Cynips 124
glutinosa, coronata Cynips 124
grossulariae, Andricus 181
haimi, Saphonecrus 188 hartigi, Adleria 122 hartigi, Andricus 206 hartigi, Cynips 122 hayneanus, Cynips 193 hayneanus, Synergus 193 H eter obius 95 hieracii, Aulacidea 219 hieracii, ^4 w/a# 219 hieracii, Cynips 219
CYNI PI NAß
241
hystrix, Andricus 167 Hololexis 225 hungarica, Adleria 125 hungarica, Cynips 125 Hymenoptera 7
Ibaliidae 8
        Dryophanta 87 incrassatus, Synergus 191 inflator, Andricus 150 interruptrix, Cynips 70 Isocolus 209
jaceae, Aylax 215
kerneri, Aulax 213 kerneri, Aylax 213 kirschbergi, Andricus 172 kirschbergi, Aphilothrix 172 klugii, Synergus 197 kollari, Adleria 108 kollari, Cynips 108
laeviusculus, Neuroterus 68 lampsanae,            224
lampsanae, Timaspis 224 lanuginosus, Neuroterus 61 lenticularis, Diplolepis 72 Liebelia 37 Liodora 78 Liopteridae 8 Liposthenes 210 lignicola, Adleria 110 lignicola, Cynips 110 lobarzewschi, Pammene 109 longipennis, Cynips 72 longiventris, Cynips 84 longiventris, Diplolepis 84 longiventris, Dryophanta 84 Zdwi, Chilaspis 100 lucida, Aphilothrix 171 lucida, Cynips 171 lucidus, Andricus 171 lucidus, lucidus Andricus 171 lutens, Synergus 197
macroptera, Dryophanta 76 macroptera, Cynips 76 macroptera, Cynips 63 macropterus, Neuroterus 76 macropterus, Pseudoneuroterus 76 majalis, Cynips 183 malpighii, Neuroterus 72 M ander st jernia 134 marginalis, Andricus 161 marginalis, Aphilothrix 161 marginalis, Cynips 161 mayri, Andricus 170 mayri, Andricus 169
mayri, Aphilothrix 170 mayri, Diastrophus 208 mayri, Diplolepis 232 mayri, Rhodites 232 megaptera, Cynips 92 megaptera, Trigonaspis 93 minutulus, Neuroterus 63 mitrata, Adleria 121 mitrata, Cynips 120 multiplicatus, Andricus 177
nathorstii, Phyllerites 37 Nematus 37
nervosus, Synergus 196 Neuroterus 56 nigricornis, Synergus 196 nigripes, Synergus 196 nitida, Chilaspis 100 noduli, Andricus 145 numismalis, Cynips 75 numismalis, Neuroterus 74
orthospinae, Rhodites 232 ostrea, Andricus 149 ostrea, Cynips 149 ostreus, Neuroterus 149
pallicornis, Synergus 196
pallida, Biorhiza 97
pallida, pallida Biorhiza 97
pallidicornis, Synergus 196
pallidipennis, Synergus 191
pallidus, Diplolepis 97
Pammene 109
panteli, Andricus 169
panteli, panteli Andricus 169
Panteliella 220
papaveris,            214
papaveris, Aylax 214
papaveris, Diplolepis 214
Paraulax 37
Parandri eus 37
Pediaspis 235
Periclistus 201
pezizaeformis, Cynips 68
pezizaeformis, Neuroterus 68
Phanaeis 51, 223
phoenixopodos, Timaspis 225
Phyllerites 37
Phylloteras 91
physoceras, Synergus 193
picta, Cynips 118
pilosellae, Aulacidea 218
Plagiotrochus 37
politus, Cynips 186
politus, Synophrus 186
polycera, polycera Adleria 118
polycera, polycera Cynips 118
polycera, subterranea Adleria 119
 242
MIHAIL Λ. IONESCÜ
 polycera, subterranea Cynips 119 Poncyia 37
 potentillae, Aulax 204 potentillae, Cynips 204 potentillae, Xestophanes 204 Pseudaulax 217 Pseudoneurotenis 76 pseudoplatani, Cynips 236 pseudoplatani, Pediaspis 236 pseudosticha, Dryophanta 70 pubescentis, Dryophanta 87 Pygnostigmatinae 12
 quercus, Cynips 87 quercus, Cynips 87 quercus, Diplolepis 87 quercus-baccarum, Cynips 70 quercus-baccarum quercus-baccarum, Neuroterus 70 quercus-calicis, Adleria 132 quercus-calicis, Cynips 132 quercus-corticis, Andricus 146 quercus-corticis, Cynips 146 quercus-folii, Cynips 80, 81 quercus-folii, Diplolepis 82 quercus-gemmea, Cynips 108 quercus-gemmea, Cynips 148 quercus-ramuli, Cynips 158 quercus-ramuli, Diplolepis 158 quercus-ramuli, quercus-ramuli Andricus 158
 quercus-radicis, quercus-radicis Andricus 145
 quer eus-terminalis, Cynips 97 quercus-tozae, Adleria 126 quer eus-tozae, Cynips 126 quercus-tozae, Diplolepis 126
 radiatus, radiatus Synergus 192 ramuli, Andricus 158 reinhardi, Synergus 193 renum, Biorhiza 93 renum, Cynips 93 renum, Trigonaspis 93 Rhodites 225 rhoeadis, Aulax 214 rhoeadis, Aylax 214 Rhoophilus 37 rhyzomae, Andricus 163 rhyzomae, Cynips 163 rhyzomatis, Andricus 163 rosae, Cynips 233 rosae, Diplolepis 233 rosae, Rhodites 233 rosarum, Diplolepis 229 rosarum, Rhodites 229 rosenhaueri, Cynips 126 rotundi ventris, Synergus 191 rwôi, Aulax 206
 rwfo‘, Cynips 206 rubi, Diastrophus 206 ruficornis, Synergus 191 rugulosus, Synergus 193
 saliceti, Nematus 37 saliens, Cynips 63 saliens, Neuroterus 63 saltans, Cynips 63 saltans, Neuroterus 63 salviae, Aulax 216 salviae, Aylax 216 Sapholithus 189 Saphonecrus 188 scaber, Synergus 193 scabiosae, Aulax 209 scabiosae, Isocolus 209 scorzonerae, Aulacidea 218 scutellaris, Dryophanta 82 seckendorffi, Andricus 168 seckendorffi, Aphilothrix 168 seminationis, Andricus 161 seminationis, Aphilothrix 161 seminationis, Cynips 161 similis, Dryophanta 84 similis, Spathegaster 84 solitaria, Diplolepis 165 solitarius, Andricus 165 solitarius, Aphilothrix 165 Spathegaster 57 Sphaeroteras 95 spinosissimae, Diplolepis 230 spinosissimae, Rhodites 230 subterranea, Cynips II9 succinea, Cynips 37 sufflator, Andricus 173 superfetationis, Andricus 164 superfetationis, Cynips 164 synaspis, Apophylus 94 synaspis, Biorhiza 94 synaspis, Cynips 94 synaspis, Trigonaspis 94 Synergidae 47 Synergus 190 Synophrus 185
 taschenbergi, Dryophanta 80 taschenbergi, Spathegaster 80 Teras 95
 terminalis, Andricus 97 terminalis, Diplolepis 97 terminalis, Teras 97 testaceipes, Andricus 143 testaceipes, Cynips 143 testaceipes, Spathegaster 143 testaceipes, testaceipes Andricus 143 thaumacera, Cynips 197 thaumacerus, Synergus 197 Timaspis 223
C ΥΝ1Ρ1ΝΛΕ
 243
 tinctorum, Cynips 111 tomentosa, Adleria 120 tomentosa, Cynips 120 tragopogonis, Aulacidea 218 Trichagalma 37 tricolor, Cynips 66 tricolor, Neuroterus 66 tricolor, Spathegaster 66 Trigonaspis 91 trilineatus, Andricus 145 triticiformis, Cynips gallae—183 tristis, Synergus 192 truncicola, Adleria 129 truncicola, Cynips 129 tscheki, Synergus 197
 undulatus, Sapkolitus 189 undulatus, Saphonecrus 189 unicolor, Cemonus 109
variabilis, Synergus 194 varius, Spathegaster 67 varius, Synergus 192 vesicator, Neuroterus 74 vesicatrix, Cynips 74 vesicatrix, Neuroterus 74 vesicatrix, Spathegaster 74 vindobonensis, Andricus 182 vulgaris, Synergus 192
Zopheroteras 91
umbraculus, umbraculus Synergus 190
 Xestophanes 203
               CUPRINSUL
      Indexul sistematic al speciilor din R.P.R..........................      3
         Ordinul 26 Hymenoptera Linné, 1758         .....................      7
         Suprafamilia Gynipoidea ........................................      7
         Familia Cynipidae ..............................................      8
         Subfamilia Cynipinae ...........................................     12
PARTEA GENERALĂ . ...'...................................................     13
         Morfologie externă .............................................     13
         Dezvoltare .....................................................     26
         Ecologie .......................................................     27
         Răspîndire geografică ..........................................     36
         Paleontologie şi filogenie .....................................     37
         Importanţă economică ...........................................     38
         Metode de cercetare ............................................     39
         Bibliografie ...................................................     41
PARTEA SISTEMATICĂ ......................................................     47
         Subfamilia Cynipinae ...........................................     47
      1.  Genul  Neuroterus .............................................     56
      2.  Genul  Cynips..................................................     78
      3.  Genul  Dryocosmus .............................................     89
      4.  Genul  Trigonaspis...............................................   91
      5.  Genul  Biorhiza ...............................................     96
      6.  Genul  Chilaspis ..............................................    100
      7.  Genul  Aphelonyx ...........................................       101
      8.  Genul  Adleria ................................................    104
      9.  Genul  Andricus................................................    134
      10. Genul  Callirhytis ............................................    184
      11. Genul  Synophrus ..............................................    185
      12. Genul Saphonecrus ..................................!..........    188
      13. Genul Synergus..................................-..............    190
      14. Genul  Ceroptres ..............................................    199
      15. Genul  Periclistus ............................................    201
246
     16. Genul   Xestophanes ...............................................     203
     17. Genul   Diastrophus ...............................................     206
     18. Genul   Isocolus ..................................................     209
     19. Genul   Liposthenes ...............................................     210
     20. Genul   Aylax .....................................................     212
     21. Genul   Aulacidea                                                       217
     22. Genul   Panteliella ...............................................     220
     23. Genul   Phanaeis...................................................     223
     24. Genul Timaspis...........‘.........................................     223
     25. Genul   Diplolepis                                                      225
     26. Genul   Pediaspis                                                       235
[nd X Alfab tic                                                                  239
 ACADEMIA REPUBLICII POPULARE ROMÎNE
                             FAUNA R.P.R.
                                        Au apărut:
 1.  - ÎNDRUMĂTOR. Partea     I: PROTOZOARE, VIERMI,        ARTHROPODE,   1951 -
             (252 pag., 141 fig.).
 2.  — PROTOZOA (vol. I, fasc. 1). — Hypermastigina — 1951 — (35 pag., 12 fig.) de
             A. Murgoci.
 3.  — INSECTA (vol. VII, fasc. 1). — Protura — 1951 —      (38. pag.,  12 fig.)                                               dé
             M. A. I o n e s c u.
 4.  — INSECTA (voi. VIII, fasc. 1). — Thysanoptera — 1951 — (259 pag., 130 fig.) de
             W. Knechte 1.
 5.  — INSECTA                                                    (voi. VIII, fasc. 2). — Isoptera — 1951 — (22 pag., 10 fig.) de
             M. A. Ionescu.
 6.  — INSECTA (vol X. fasc.l). — Fam Cicindelide — 1951 (54 pag., 3 fig. în text şi
             4 planşe) de S. P a n i n.
 7.  — CRUSTACEA (vol. IV, fasc. 1). — Cumacea — 1951 — (95 pag., 194 fig.) de
             M. B ăcescu.
 8.  — CRUSTACEA (vol. IV,    fasc. 2). — Phyllopoda — 1953 — (99 pag., 35 fig.)                                               de
             N. Botnariuc şi Tr. Orghidan.
 9.  — CRUSTACEA (vol. IV,    fasc. 3) Mysidacea — 1954 —   (126 pag.,  47 fig.)                                               de
             ]\1. B ă c e s c u
 10. — INSECTA                                                     (vol VII, fasc. 2). — Diplura — 1955 — (50 pag.,   21 fig.) de
             M. A. I o n e s cu.
 11. — ARACHNIDA (vol. V, fasc. 1). — Trombidoidea — 1955 — (187 pag., 110 fig.) de
             Z. F e i d e tr.
 12. — INSECTA (vol. X, fasc. 2) — Fam. Carabidae — 1955 — (192 pag., 34 fig., în text
             şi 19 planşe) de S. P a n i n.
 13. - CRUSTACEA (vol. IV, fasc. 4) - Amphipoda               - 1955 - (410  pag.,                                   368 fig.) de
             E.             Dobreanu, C. Manolache şi'        S. Cărăuş u.
 14. — INSECTA (vol. X, fasc. 3). — Melolonthinae şi Rutelinae — 1955 —                                           (124 pag.,    2
             fig. în text şi 3 planşe) de S. Pani n.
 15. — INSECTA                                                    (vol. IX, fasc. 1). — Bombinae — 1955 — (114 pag.,  46 fig.) de
             W. Knechtel
 16. — MOLLUSCA (vol. III, fasc. 1). — Gastropoda Pulmonata — 1955 — (520 pag., 282 fig.)
             de A. V. G r o s s u).
 17. — MOLLUSCA (vol. III, fasc. 2). — Gastropoda Prosobranchia şi Opistobranchia —
                1956 — (220 pag., 101 fig.) de A1 e x a n d r u V. Grossu.
 18. — INSECTA        (vol. X, fasc. 4). — Coleoptera Familia Scarabaeidae — 1959                                    — (316 pag.,
             36              planşe) de S. P a n i n.
 19. — INSECTA (vol. IX, fasc. 2). — Cynipinae — 1957 — deMihail A.                                                      Ionescu.
Dai la cules 07.02.1957. Bun de tipar 22.06.1957. Tiraj 1600 ex. Htrtie velină 65 g. ni*. Format 16170x100. Coli editoriale 18,3. Coli de tiparl51f9. A. 0230. Indicele de clasificare pentru biblioteci mari: 591.9.(498) (021) =59. Indicele de clasificare pentru biblioteci mici: 591.9JR).
Tiparul executat sub comanda nr. 230 la întreprinderea poligrafică nr. 4, Calea Şerban Vodă nr. 133, Bucureşti, R.P.R.
m