academia republicii socialiste românia V/ FAUNA REPUBLICII SOCIALISTE ROMÂNIA PLATHELMINTHES VOLUMUL II FASCICULA 4 TREMATODA DE ELENA CHIRIAC şi MARIA UDRESCU EDITURA ACADEMIEI REPUBLICII SOCIALISTE ROMANIA 1973 COMITETUL DE REDACŢIE N. BOTNARIUC, redactor responsabil; R. CODREANU, membru corespondent al Academiei Republicii Socialiste România; M.A. ÏONESCU, membru corespondent al Academiei Republicii Socialiste România; C. MANOLACHE, membru corespondent al Academiei Republicii Socialiste România; C. MOTAŞ, om de ştiinţă emerit; VAL. PUŞCARIU; Y.GH. RADU, membru corespondent al Academiei Republicii Socialiste România. EDITURA ACADEMIEI REPUBLICII SOCIALISTE ROMÂNIA Str. Gutenberg, nr. 3 bis, sector 6, Bucureşti y INDEXUL SISTEMATIC AL SPECIILOR DIN ROMÂNIA Clasa TREMATODA Rudolphi, 1808 A. Subclasa ASPIDOGASTREA Faust et Tang, 1935 Familia ASPIDOGASTRIDAE Poche, 1907 Genul Aspidogaster Baer, 1827 Pag* 1. Aspidogaster conchicola Baer, 1827 ....* 60 2. Aspidogaster limacoides Diesing, 1834 .. · · 62 B. Subclasa DIGENEA (yan Beneden, 1858) Supraordinul ANEPITHELIOCYSTIDIA La Eue Familia BUCEPHALIDAE Poche, 1907 Genui Bucephalus Baer, 1827 1. Bucephalus marinus Wlassenko, 1931..... 70 2. Bucephalus polymorphus Baer, 1827 . . . ... . . . 71 Genul Bucephalopsis (Diesing, 1885) 1. Bucephalopsis gracilescens (Rudolphi, 1819; 73 Familia BBAUNINIDAE Bosma, 1931 Genul Braunina Heider, 1900 1. Braunina cordiîormis Wolf, 1903 ............ 74 Familia CYATHOCOTYLIDAE Poche, 1926 Genul Linsto wiella Szidat, 1933 1. Linsto wiella viviparae (Linstow, 1877)..... 76 Genul Mesostephanus Lutz, 1935 1. Mesostephanus appendiculatus (Ciurea, 1916). 77 Genul Paracoenogonimus Katsurada, 1914 Paracoenogonimus ovatus (Katsurada, 1914)......79 Familia DIPLOSTOMATIDAE Poirrier, 1886 Subfamilia ALABIINAE Hall et Wizdor, 1918 Genul Alaria Schrank, 1788 1. Alaria alata (Goeze, 1782) ................. 82 Genul Pharyngostomum Ciurea, 1922 1. Pharyngostomum cordatum (Diesing, 1850)..... 85 Subfamilia DIPLOSTOMATINAE Monticelli, 1888 Genul Bolbophorus Dubois, 1935 1. Bolbophorus confusus (Krause, 1914)... 87 Genul Diplostomum Nordmann, 1832 1. Diplostomum commutatum (Diesing, 1850) ..... 90 2. Diplostomum pusillum (Dubois, 1928)........., 91 3. Diplostomum spathaceum (Rudolphi, 1819)..... 92 INDEXUL SISTEMATIC 5 Pag. Genul flystcromorpha Lutz, 1931 1. Hysteromorpha triloba (Rudolphi, 1819)... 94 Genul Neodiplostomum Railliet, 1919 Subgenul Conodiplostomum Dubois, 1937 1. Neodiplostomum (Conodiplostomum) krausei Dubois, 1937 97 2. Neodiplostomum (Conodiplostomum) palumbarii Dubois, 1937 ........................ 98 3. Neodiplostomum (Conodiplostomum) perlatum (Ciurea, 1911)..................................................... 98 4. Neodiplostomum (Conodiplostomum) spathula (Creplin, 1829)..................................................... 101 Subgenul Neodiplostomum Dubois, 1937 5. Neodiplostomum (Neodiplostomum) cochleare Krause, 1914 102 6. Neodiplostomum (Neodiplostomum) spathoides Dubois, 1937 ..................................................... 103 Genul Posthodiplostomum Dubois, 1936 1. Posthodiplostomum brevicaudatum (Nordmann, 1832). . 105 2. Posthodiplostomum cuticola (Nordmann, 1832).............. 107 Genul Tylodelphys Diesing, 1850 1. Tylodelphys clavata (Nordmann, 1832)......... 110 2. Tylodelphys excavata (Rudolphi, 1803)........ ............ . 111 Familia STRIGEIDAE Railliet, 1919 Genul Apatemon Szidat, 1928 1. Apatemon gracilis Rudolphi, 1819.......................... 114 Genul Apharyngostrigea Ciurea, 1927 1. Apharyngostrigea cornu (Zeder, 1800)...................... 117 2. Apharyngostrigea intermedia (Tubangui, 1932).............. 119 Genul Codonoeephalus Diesing, 1850 1. Codonoeephalus urnigerus (Rudolphi, 1819)................. 120 Genul Cotylurus Szidat, 1928 1. Cotylurus cornutus (Rudolphi, 1808)....................... 123 2. Cotylurus erraticus (Rudolphi, 1819)...................... 124 3. Cotylurus flabelliformis (Faust, 1917).................... 125 4. Cotylurus pileatus (Rudolphi, 1802) . . . . . ... . . 126 5. Cotylurus platycephalus (Creplin, 1825) . .. 127 6 INDEXUL SISTEMATIC Pag, Genul Parastrigea Szidat, 1928 1. Parastrigea robusta Szidat, 1928 .................. 129 Genul S t r i g e a Abildgaard, 1790 1. Strigea falconis Szidat, 1928 ..................... 131 2. Strigea plegadis Dubinin, 1938 .................... 132 3. Strigea strigis (Schrank, 1788).................... 133 Familia C L IN O S T O M A T I D A E Lühe, 1909 Genul Clinostonţum Leidy, 1856 1. Clinostomum, conţplanatum (Rudolphi, 1819) ...... 136 Genul Euclinostonţum Travassos, 1928 1. Euclinostomum heterostomum (Rudolphi, 1809) .... 137 Familia SAN GUINICOLIDAE Graff, 1907 Genul Sanguinicola Plehn, 1905 1. Sanguinicola inermis Plehn, 1905 .................. 139 Familia SCHISTOSOMATIDAE Looss, 1899 Genul Bilharziella Looss, 1899 1. Bilharziella polonica (Kowalewski, 1895)........... 141 Genul Dendritobilharzia Skrjabin et Zakharov, 1920 1. Dendritobilharzia pulverulenta (Braun, 1911)....... 144 Genul Trichobilharzia Skrjabin et Zakharov, 1920 1. Triehobilharzia ocellata (La Valette, 1859) . . ... 146 Familia AZYGIIDAE Odhner, 1911 Genul Azygia Looss, 1899 1. Azygia lucii (Müller, 1776)........................ 149 Familia CYCL O C OELIID AE Kossack, 1911 Genul Cyclocoelium Brandes, 1892 1. Cyclocoelium microstomum (Creplin, 1829)........... 151 2. Cyclocoelium mutabile (Zeder, 1800)............... 153 INDEXUL SISTEMATIC 7 Pag. Genul Traeheophilus Skrjabin, 1913 1. Traeheophilus sisowi Skrjabin, 1913......... 154 Genul Uvitellina Witenberg, 1926 1. Uvitellina vanelli (Rudolphi, 1819) . ...... 156 Fam ilia BRACHYLAEMIDAE Stiles et Hassall, 1898 Genul Brachylaemus Dujardin, 1843 1. Brachylaemus nicolli (Witenberg, 1925) ........ 158 Genul Postharmostomum Witenberg, 1923 1. Postharmostomum gallinum Witenberg, 1923 ... 160 Familia FELLODISTOMATIDAE Nicoll, 1913 Genul Ancylocoelium Nicoll, 1912 1. Ancylocoelium typicum Nicoll, 1912 ......... 161 Genul Bacciger Nicoll, 1914 1. Bacciger bacciger (Rudolphi, 1819) ......... 163 Genul Monascus Looss, 1907 1. Monascus typicus (Odhner, 1911) ............ 165 Genul Tergestia Stossich, 1899 1. Tergestia laticollis (Rudolphi, 1819) . . .. 166 Fam ilia CAMPULIDAE Odhner, 1926 Genul Campula Cobbold, 1858 1. Campula palliata (Looss, 1885).............. 169 2. Campula rochebruni (Poirrier, 1886)......... 170 Genul S ynthesium Stunkard et Avey, 1930 1. Synthesium tursionis (Marchi, 1879)......... 170 Fam ilia CATHAEMASIIDAE Fuhrmann, 1928 Genul Cathaemasia Looss, 1899 1. Cathaemasia hians (Rudolphi, 1819) . ....... 172; 8 INDEXUL SISTEMATIC Pag. Familia ECHINOSTOM ATIDAE Poche, 1926 Subfamilia ECHINOCHASMINAE Odhner, 1911 Genul Echinochasmus Dietz, 1909 1. Echinochasmus amphibolus Kotlan, 1922 ....... 176 2. Echinochasmus coaxatus Dietz, 1909 .......... 178 3. Echinochasmus liliputanus (Looss, 1896)...... 179 4. Echinochasmus mordax (Looss, 1899)........... 179 5. Echinochasmus perfoliatus (Ratz, 1908) . .... 181 Genul Stephan oprora Odhner, 1902 1. Stephanoprora denticulata (Rudolphi, 1802) ...... 184 2. Stephanoprora pseudechinata (Olsson, 1876)... 185 Subfamilia ECHINOSTOMATINAE Odhner, 1911 Genul Eehinoparyphium Dietz, 1909 1. Eehinoparyphium recurvatum (Linstow, 1873) ..... 18S Genul Echinostoma Rudolphi, 1809 1. Echinostoma chloropodis (Zeder, 1800)........ 191 2. Echinostoma danubiana Olteanu, Lungu et Popescu, 1968 192 3. Echinostoma revolutum (Fröhlich, 1802)....... 193 4. Echinostoma robustum Yamagiiti, 1935 ......... 195 Genul Euparyphium Dietz, 1909 1. Euparyphium jassyense Leon et Ciurea, 1922... 198 2. Euparyphium melis (Schrank, 1788)............ 198 3. Euparyphium suinum. Ciurea, 1921 ............ 200 Genul Hypoderaeum Dietz, 1909 1. Hypoderaeum conoideum (Bloch, 1782).......... 202 Genul Paryphostomum Dietz, 1909 1. Paryphostomum radiatum (Dujardin, 1845)...... 204 Genul Patagifer, Dietz, 1909 1. Patagifer bilobus (Rudolphi, 1819)........... 206 Genul Petasiger Dietz, 1909 1. Petasiger exaëretus Dietz, 1909 ............. 207 Familia FASCIOLIDAE Railliet, 1895 Genul Fasciola Linné, 1758 1. Fasciola gigantica (Cobbold, 1855)........... 209 2. Fasciola hepatica Linné, 1758 ............... 210 INDEXUL SISTEMATIC 9 Pag, Familia HAPLOSPLANCHNIDAE Poche, 1925 Genul Haplosplanchn u s Looss, 1902 1. Haplosplanchnus paehysoinus (Eysenhardt, 1829) .... 213 Familia PSILOSÏOMATIDAE Odhner, 1913 Genul Psilochasmus Lülie, 1909 1. Psiloeliasmus longicirratus Skrjabin, 1913.... 216 2. Psiloeliasmus oxyurus (Creplin, 1825)......... 217 Familia PARAMPHISTOMATIDAE Fischoeder, 1901 Genul Diplodiscus Diesing, 1836 1. Diplodiscus subclavatus (Goeze, 1782)......... 220· Genul Opisthodiscus Cohn, 1904 1. Opisthodiscus diplodiscoicţes Cohn, 1904 ..... 221 Genul Paramphistomum Fischoeder, 1901 1. Paramphistomum cervi (Zeder, 1790)............ 223 Familia NOTOCOTYLID AE Lühe, 1909 Genul Catatropis Odhner, 1905 1. Catatropis pacifera Noble, 1933 .............. 226 2. Catatropis verrucosa (Fröhlich, 1789)......... 227 Genul Notocotylus Diesing, 1839 1. Notocotylus attenuatus (Rudolphi, 1809) . . .. 231 2. Notocotylus gibbus (Mehlis, 1846)............. 232 3. Notocotylus noyeri Joyeux, 1922 .............. 233 4. Notocotylus thienemanni L. Szidat, 1933 ...... 233 Familia BRACHYCOELIDAE Johnston, 1912 Genul Brachycoelium (Dujardin, 1845) 1. Brachyocelium salamandrae (Fröhlich, 1789).... 235* Familia DICROCOELIIDAE Odhner, 1911 Genul Athesmia Looss, 1899 1. Athesmia heteroleeithodes (Braun, 1899)....... 23S 10 INÎDEXUL SISTEMATIC Pag. Genul Corrigia Strom, 1940 1. Corrigia ulari Gvozdev, 1952 .................... 239 Genui Dicroeoelium (Dujardin, 1845) 1. Dicrocoelium lanceatum (Rudolphi, 1803).......... 241 Genui Eurytrema Looss, 1907 1. Eurytrema coelomaticum (Giard et Billet, 1892) .... 243 2. Eurytrema pancreaticum (Janson, 1889) ........ 245 Genui Paradistomum Kossack, 1910 1. Paradistomum mutabile (Molin, 1859)............... 247 Familia PLAGIORCHIDAE Ward, 1917 Genul Astiotrema Looss, 1900 1. Astiotrema monticelli Stossich, 1900 ............ 250 Genui Encyclo metra Baylis et Canon, 1924 1. Eneyclometra colubriinurorum (Rudolphi, 1819)...... 251 Genui Haplometra Looss, 1899 1. Haplometra cylindracea (Zeder, 1800)............... 252 Genul Macrodera Looss, 1899 1. Macrodera longicollis (Abildgaard, 1788)........... 253 Genui Opisthioglyphe Looss, 1899 1. Opisthioglyphe exasperatum (Rudolphi, 1819)........ 256 2. Opisthioglyphe opisthovitellinus (Soltys, 1954) .... 257 3. Opisthioglyphe ranae Fröhlich, 1791 ............... 257 Genul Paralepoderma Dollfus, 1950 1. Paralepoderma cloacicola Lühe, 1909 ............... 259 Genul Plagiorchis Lühe, 1899 1. Plagiorchis arvicolae Schulz et Skvorzov, 1931 .... 261 2. Plagiorchis asperus Stossich, 1904 ................ 261 3. Plagiorchis elegans (Rudolphi, 1802) . ............ 263 4. Plagiorchis eutamiatis Schulz, 1932 ............... 263 5. Plagiorchis larieola Skrjabin, 1924 ............... 265 6. Plagiorchis maculosus (Rudolphi, 1802)............. 265 7. Plagiorchis muris (Tanabe, 1922)................... 267 8. Plagiorchis vespertilionis (Müller, 1780).......... 268 Genul Pneumönoeces Looss, 1902 1. Pneumonoeces variegatus (Rudolphi, 1819)........... 270 INiDEXUIL SISTEMATIC H Fag. Genul Prosthogonimus Lühe, 1899 1. Prosthogonimus cuneatus (Rudolphi, 1809) ...... 272 2. Prosthogonimus ovatus (Rudolphi, 1803) ....... 273 3. Prosthogonimus pellucidus (Linstow, 1873)...... 274 Genul Skrjabinoeces Sudarikov, 1950 1. Skrjabinoeces similis (Looss, 1899)............. 275 Genul Telorchis Lühe, 1899 1. Telorchis ercolani (Monticelli, 1893)....... 277 Familia LECITHODENDRIIDAE Odhner, 1910 Subfamilia LECITHODENDRIINAE Lühe, 1901 Genul Lecitho<}endrium Looss, 1896 1. Lecithodendrium granulosum Looss, 1907 ........ 280 2. Lecithodendrium linstowi Dollfus, 1931 ........ 281 3. Lecithodendrium macrostomum (Ozaki, 1929)...... 282 4. Lecithodendrium mödlingeri (Ozaki, 1929)....... 283 Genul Parabaseus Looss, 1907 1. Parabaseus lepidotus Looss, 1907 .............. 285 2. Parabaseus semisquamosus (Braun, 1900)......... 287 Genul Phaneropsolus Looss, 1899 1. Phaneropsolus arenula (Creplin, 1825).......... 288 Genul Prosthodendrium Dollfus, 1931 1. Prosthodendrium aelleni Dubois, 1956 .......... 290 2. Prosthodendrium ascidia (van Beneden, 1873).... 291 3. Prosthodendrium chilostomum (Mehlis, 1831)..... 292 4. Prosthodendrium hurkovaae Dubois, 1960 ........ 293 5. Prosthodendrium longiforme (Bhalerao, 1926).... 294 6. Prosthodendrium parvouterus (Bhalerao, 1926)... 295 Genul Pyenoporus Looss, 1899 1. Pyenoporus macrolaimus (Linstow, 1894)......... 297 2. Pyenoporus megacotyle (Ogata, 1939)............ 29S Subfamilia PLEUROGENETINAE Looss, 1899 Genul Brandesia Stossich, 1899 1. Brandesia turgida (Brandes, 1888) 300 12 INDEXUL SISTEMATIC Pag. Genul Pleurogcnes Looss, 1896 1. Pleurogenes claviger (Rudolphi, 1819).......... 302 2. Pleurogenes loossi Africa, 1930 ............... 303 Genul Ple urogenoides Travassos, 1921 1. Pleurogenoides compactus Strohm, 1940 ......... 305 2. Pleurogenoides medians (Olsson, 1876).......... 306 Genul Prosotocus Looss, 1899 1. Prosotocus confusus (Looss, 1894).............. 30S Familia MES OTRETIDAE Poche, 1925 Genul Mcsotretes Braun, 1900 1. Mesotretes peregrinus Braun, 1900 ............. 309 Familia ACANTHOCOLPIDAE Lühe, 1909 Genul Deropristis Odhner, 1902 1. Deropristis hispida (Rudolphi, 1819) .......... 312 Genul Skrjabinopsolus Ivanov, 1934 1. Skrjabinopsolus acipenseris Ivanov, 1934....... 314 2. Skrjabinopsolus skrjabini Osmanov, 1940 ....... 315 Familia ALLOCREADIIDAE Stossich, 1903 Subfamilia ALL OCRE ADIINAE Looss, 1902 Genul Allocreadium Looss, 1900 1. Allocreadium isoporum (Looss, 1894)............ 319 2. Allocreadium striatum Dinulescu, 1941 ......... 320 Genul Bunodera Railliet, 1896 1. Bunodera luciopercae (Müller, 1776)............ 321 Genul Crepidostomum Braun, 1900 1. Crepidostomum auriculatum (Wedl, 1858)......... 323 2. Crepidostomum brumpti Dinulescu, 1941 . ... . . . 324 3. Crepidostomum farionis (Müller, 1784).......... 325 Genul Orientocreadium Tubangui, 1931 1. Orientocreadium siluri (Dubinina et Bychowsky, 1954) 327 INDEXUL 'SISTEMATIC 13 Pag. Genul Sphaerostoma Rudolphi, 1809 1. Sphaerostoma bramac (Müller, 1776).............. 329 2. Sphaerostoma romanieum Dinulescu, 1941 ......... 331 Subfamilia LEPOCREADIINAE Odhner, 1905 Genul Lepocreadium Stossich, 1904 1. Lepocreadium retrusum Linton, 1940 ............. 333 Genul Opechona Looss, 1907 1. Opechona bacillaris (Mölin, 1859)............... 335 Subfamilia OPECOELINAE Stunkard, 1931 Genul Coitocoecum Nicoll, 1915 1. Coitocoecum skrjabini Ivanitzky, 1928 ....... 335 Genul Helicometra Odhner, 1902 1. Helicometra fasciata (Rudolphi, 1819)........... 339 2. Helicometra marke witschi Pogorelzeva, 1954 ..... 340 3. Helicometra pulchella (Rudolphi, 1819).......... 341 Genul Plagioporus Stafford, 1904 1. Plagioporus alacris (Looss, 1901)............... 343 2. Plagioporus trachuri (Pogorelzeva, 1954)........ 344 Genul Podocotyle (Dujardin, 1845) 1. Podocotyle atherinae Nicoll, 1914............... 346 Familia MONORCHIDAE Odhner, 1911 Genul Asymphylodora Looss, 1899 1. Asymphylodora demeli Markowski, 1935 ........... 349 2. Asymphylodora imitans (Mühling, 1898).............. 350 3. Asymphylodora kubanicum (Issaitschikoff, 1923) .... 352 4. Asymphylodora markewitschi Kulakovskaja, 1947 . ... 352 5. Asymphylodora pontica (Tschernyschenko, 1949) .... 355 6. Asymphylodora tincae (Modeer, 1790)............. 355 Genul Monorchis Looss, 1902 1. Monorchis monorchis (Stossich, 1890)............ 358 2. Monorchis parvus Looss, 1902 ................... 359 14 INDEXUL SISTEMATIC Pag. Genul Palaeorchis Szidat, 1943 1. Palaeorchis incognitus Szidat, 1943 .............. 361 2. Palaeorchis unicus Szidat, 1943 .................. 363 Gentil Proetotrema Odhner, 1911 1. Proetotrema bacilliovatum Odhner, 1911............ 364 Familia GOBGODERIDAE Looss, 1901 Genul Gorgodera Looss, 1899 1. Gorgodera cygnoides (Zeder, 1800)................. 367 2. Gorgodera media Strom, 1940 ...................... 368 3. Gorgodera microovata Fuhrmann, 1924 .......... 369 4. Gorgodera pagenstecheri Ssinitzin, 1905 .......... 370 5. Gorgodera varsoviensis Ssinitzin, 1905 ........... 370* Genul Gorgoderina Looss, 1902 1. Gorgoderina vitelliloba (Olsson, 1876) . ......... 372 Genul Phyllodistomum Braun, 1899 ................. 374 1. Phyllodistomum acceptum Looss, 1901 .............. 375 2. Phyllodistomum elongat um Nybelin, 1926 ......... 376 Familia ZOOGONIDAE Odhner, 1911 Genul Diphterostomum Stossich, 1904 1. Diphterostomum brusinae (Stossich, 1899).......... 378 2. Diphterostomum sargus-annularis Wlassenko, 1931 . . 379» Familia ACANTHOSTOMA TI D A E Poche, 1926 Genul Aeanthostomum Looss, 1899 1. Aeanthostomum imbutiformis (Molin, 1859) .... . 381 2. Aeanthostomum spiniceps (Looss, 1896) ...... . 383; Genul Anisocoelium Lühe, 1900 1. Anisocoelium capitellatum (Rudolphi, 1819)........ 384 Genul Anisocladium Looss, 1802 . . 1. Anisocladium fallax (Rudolphi, 1819).............. 385» INDEXUL SISTEMATIC 15 Pag. Familia CRYPTOGONIMIDAE Ciurea, 1933 Genul Metadena Linton, 1910 1. Metadena pauli (Wlassenko, 1931).......... 387 Familia HETEROPHYIDAE Odhner, 1914 Subfamilia APOPHALLINAE Ciurea, 1924 Genul Apophallus Lühe, 1909 1. Apophallus mfihlingi (Jägerslciöld, 1899). 391 Genul Rossicotrema Skrjabin et Lindtrop, 1919 1. Rossicotrema donicum Skrjabin et Lindtrop, 1919 ... 392 Subfamilia CENTROCESTINAE Looss, 1899 Genul Ascocotyle Looss, 1899 1. Ascocotyle coleostoma (Looss, 1896)....... 394 Genul Parascocotyle Stunkard et Haviland, 1924 .... 395 1. Parascocotyle longa (Ranson, 1920)........ 396 2. Parascocotyte sinoecum Ciurea, 1933 ... 398 Genul Pygidiopsis Looss, 1907 1. Pygidiopsis genata Looss, 1907 ........... 399 Subfamilia CRYPTOCOTYLINAE Ciurea, 1924 Genul Cryptocotyle Lühe, 1899 1. Cryptocotyle concavum (Creplin, 1825) .... 402 2. Cryptocotyle jejuna (Nicoll, 1907)........ 404 3. Cryptocotyle lingua (Creplin, 1825)....... 405 Subfamilia EURY HELMINAE Morosov, 1952 Genul Euryhelmis Poche, 1925 1. Euryhelmis squamula (Rudolphi, 1819)...... 408 16 INDEXUL 'SISTEMATIC Pag. Subfamilia GALACTOSOMATINAE Ciurea, 1924 Genul Galactosomum Looss, 1899 1. Galactosomum lacteum (Jägerskiöld, 1896). 410 Genul Knipowitsehetrema Issaitschikoff, 1927 1. Knipowitsehetrema nicolai Issaitschikoff, 1927 .... 412 Subfamilia METAGONIMINAE Ciurea, 1924 Genul Metagonimus Katsurada, 1912 1. Metagonimus yokogawai (Katsurada, 1912).. 414 Subfamilia TETRACLADIINAE Yamaguti, 1958 Genul Tetracladi um Kulaçkowa, 1950 1. Tetracladium sternae Kulaçkowa, 1950 .... 416 Familia OPISTHORCHIIDAE Braun, 1901 Genul Amphimerus Barker, 1911 1. Amphimerus anatis (Yamaguti, 1933)....... 419 Genul Metorchis Looss, 1899 1. Metorchis albidus (Braun, 1893).......... 421 2. Metorchis crassiusculus (Rudolphi, 1809). 423 3. Metorchis xanthosomus (Creplin, 1846).... 423 Genul Opisthorchis Blanchard, 1895 1. Opisthorchis felineus (Rivolta, 1884).... 425 2. Opisthorchis simulans (Looss, 1896)...... 428 Genul Pseudamphistomum Lühe, 1903 1. Pseudamphistomum truncatum (Rudolphi, 1819) .... 429- Familia DINURIDAE Looss, 1907 Genul Ectenurus Looss, 1907 1. Ectenurus lepidus Looss, 1907 ...?....... 431 Genul Lecithocladium Lühe, 1901 1. Lecithocladium excisum (Rudolphi, 1819) 433 INDEXUL SISTEMATIC 17 Pag. Familia HALIPE GIDAE Poche, 1925 Genul Bunoeotyle Odhner, 1928 1. Bunoeotyle cingulata Odhner, 1928 .............. 436 Genul Derogenoides Nicoll, 1912 1. Derogenoides skrjabini "Wlassenko, 1931 . . . · . . . 436 2. Dcrogenoides tetralecithum Roman, 1953 ......... 439 Genul Halipegus Looss, 1899 1. Halipegus kessleri (Grebnitzki, 1872)........... 441 2. Halipegus ovocaudatus (Vulpian, 1859)........... 441 Familia HEMIURIDAE Lühe, 1901 Genul A r η o 1 a Strand, 1942 1. Arnola microcirrus (Wlassenko, 1931)............ 444 Genul Hemiurus Rudolphi, 1809 1. Hemiurus appendiculatus (Rudolphi, 1802)........ 446 2. Hemiurus communis Odhner, 1905 ................. 448 3. Hemiurus ocreatus (Rudolphi, 1802) Looss, 1899 . . . 448 Familia LECITHASTERIDAE Skrjabin et Guschanskaja, 1954 Genul Aphanurus Looss, 1907 1. Aphanurus stossichi (Monticelli, 1891).......... 451 Genul Aponurus Looss, 1907 1. Aponurus laguneulus Looss, 1907 ................ 453 2. Aponurus tschugunovi Issaitschikoff, 1927 ...... 454 Genul Lecithaster Lühe, 1901 1. Lecithaster confusus Odhner, 1905 .............. 455 2. Lecithaster galeatus Looss, 1907 ............... 456 3. Lecithaster tauricus Pigulewsky, 1938........... 457 Familia LECITHOCHIRIIDAE Skrjabin et Guschanskaja, 1954 Genul Brachyph allus Odhner, 1905 1. Braehyphallus crenatus (Rudolphi, 1802)......... 459' 2 - c. 539 18 INDEXUL SISTEMATIC Pag. Genul Disso saccus Manter, 1947 1. Dissosaccus gravidus (Looss, 1907)................... 460 Genul Lecithochirium Lühe, 1901 1. Lecithochirium rufoviride (Rudolphi, 1819)........ 461 Genui Sterhurus Looss, 1907 1. Sterhurus musculus Looss, 1907 ................... 463 Genui Synaptobothrium Linstow, 1904 1. Synaptobothrium caudlporum (Rudolphi, 1819) . . . .. 464 Familia HAPLOPORIDAE Nicoll, 1914 Genui Saccocoelium Looss, 1902 1. Saccocoelium obesum Looss, 1902 .................. 466 2. Saccocoelium tensum Looss, 1902 .................. 466 Genul Wlassenkotrema Skrjabin, 1956 1. Wlassenkotrema longicollum (Vlassenko, 1931) .... 468 C. Subclasa DIDYMOZOIDEA Baer şi Joyeux, 1961 Genul Nematobothrium van Beneden, 1858 1. Nematobothrium pelamydis (Taschenberg, 1879) .... 470 2. Nematobothrium sardae G. et W. MacCallum, 1916 . . 472 3. Nematobothrium scombri (Taschenberg, 1879)........ 474 NOTĂ. Unităţile sistematice notate cu semnul · şi întîlnite în unele chei de determinare sînt probabile în România. PAETEA GENERALĂ ISTORIC Trematodele, mai ales cele parazite la om şi la animalele domestice, sînt cunoscute de multă -vreme datorită efectelor lor patogene. Prima menţiune scrisă este aceea din Talmud, unde se vorbeşte de ficatul vitelor producător de viermi „Wiirmig gewordene Leber”. Convingerea că trematodele se nasc prin generaţie spontană în gazdele lor a durat pînă la sfârşitul evului mediu, cînd G e s s n e r (1551) a sesizat legătura dintre prezenţa parazitului în ficatul oilor şi păscutul acestora în apropierea bălţilor. Pînă către sfîrşitul secolului al XYIII-lea dintre toate trematodele viermele de gălbează (Fasciola hepatica) a atras cel mai mult atenţia asupra sa. Prima lucrare asupra viermelui de gălbează îi aparţine lui Gab u-c i n u s (3547), care credea că Fasciola hepatica trăieşte în vasul de sînge al ficatului, greşeală îndreptată mai tîrziu de F ab er (1670) şi de Buy s ch (1721-1724). R e d i (1684) a descris o serie de paraziţi printre care şi tremat ode, pé care le-a ordonat după gazdă. Leuvenhoeok (1697) a descoperit trematodul Distomum ocreatum în hering, iar S wa m m e r d a m (1737/ pe Distomum cylindricum în plămînul broaştei, şi a observat cercări în Palu-ăina. Viermele de gălbează este pentru prima dată semnalat la om de către Pallas (1760), care a mai descris un trematod, Fasciola sub clavata ore sessili, din plămînii şi intestinul de broască. în Systema naturae a lui Linné (1740—1767), sub numele de Fasciola hepatica sînt reuniţi viermii din grupe sistematice foarte diferite : trematode, turbelariate, cestode. R etzius (1776) foloseşte numele de Fasciola pentru genul Gordius de mai tîrziu, iar pentru trematode denumirea de Distoma. Pentru prima dată Müller (1776) foloseşte numele de Fasciola numai pentru trematode, grupînd turbelariatele sub numele generic de 20 PARTEA GENERALA Planaria. Puţin mai înainte tot Müller (1773) recunoaşte ca cercări adevăraţi numai pe Vibrio malleus şi Cercaria lemna. O serie întreagă de zoologi au descoperit şi descris noi genuri şi specii, mărind considerabil numărul trematodelor cunoscute. Zeder (1800) a descris 29 de specii şi a împărţit toate trematodele cunoscute pînă în timpul său în trei genuri : Monostoma, Distoma, Polystoma. Müller (1777) s-a ocupat de anatomia trematodelor pe care a cercetat-o amănunţit ;Carlisle (1794) a studiat organele de excreţie la Fasciola cu ajutorul injecţiilor. Rudolphi (1801—1819), denumit pe drept „părintele helmm-tologiei”, a adus contribuţii însemnate la studiul anatomic şi sistematic al trematodelor. El a descris 238 specii de trematode, dar a studiat şi alte grupe de viermi paraziţi. Denumirile de Trematoda, Cestoidea, Nematoi-deaj Acanthocephala, valabile şi astăzi, au îost stabilite pentru prima dată de el. însemnate studii anatomice au fost făcute de către : Laurer (1830), S i e b o 1 d (1835—1837), Blanchard (1847), E. van B e n e-d e n (1882), Diesing (1850—1858), Leuckart (1863—1878), C o b-bold (1864), Braun (1879—1894), Looss (1883—1892—1894), Stossich (1886—1889—1904), Linstow (1875—1890), Brandes (1892), Müh lin g (1896-1898). Ciclul complicat de dezvoltare a trematodelor a fost urmărit prima dată de Steenstrup (1842), carj a descoperit şi alternanţa de generaţii din dezvoltarea acestor viermi. Cu aceeaşi problemă, s-au mai ocupat Kö 11 i k e r (1843), S i e b o 1 d (1844, 1845, 1854), F i 1 i p v i (1854, 1855, 1856, 1857, 1859), Wedl ^1855), La Y a 1 e 11 e de St. George (1855, 1859), M o u 1 i n i é (1856), W a g e n e r (1857, 1866), Pagen-stecker (1857, 1882), E r c o 1 a n i (188.1, 1882), T h o m a s (1881), Schauinsland (1882, 1883). împărţirea trematodelor în digenee şi monogenee datează din această perioadă şi se datoreşte lui P. J. van B e n e d e n (1858). După anul 1900 literatura de specialitate s-a îmbogăţit cu numeroase lucrări, dintre care nu vom menţiona decît pe cele mai cuprinzătoare. Bibliografia completă a grupului pînă la anul 1900 este dată de B r a u n în lucrarea Klassen und Ordnungen der Thierreichs, vol. IV şi este continuată apoi de D a w e s în lucrarea sa The Thrematoda (1956). în Germania, unde studiul trematodelor a avut înaintaşi renumiţi, se remarcă Dietz (1910) cu monografia echinostomidelor păsărilor, Looss (1912) cu lucrările sale asupra trematodelor din Egipt, Lühe (1909), care publică determinatorul trematodelor în Süsswasserfauna Deutschlands (fase. 17), Odhner (1905, 1911), care se di tinge prin studiile sale complexe asupra trematodelor privind mai ales sistematica acestor viermi. Relativ recent Sprehn (R.D.G., 1958) publică determinatorul trematodelor în Tierwelt Mitteleuropas. în Franţa sînt remarcabile lucrările de sistematică şi dezvoltare ale lui Dollfus v1912—1965), Joyeux (1922—1936), Brumpt ISTORIC 21 "(1931, 1946). Cea mai recentă lucrare sintetică de ansamblu asupra trematodelor se găseşte în volumul IV, (fasc. 1, din Traité de Zoologie (sub red. P. Grassé), publicată în 1961 de Joyeux şi Baer. în Elveţia se impun numele lui B a e r ,1924-—1967), cu însemnate ; studii faunistice şi D u b o i s (1928 — 1953) mai ales cu monografia stri-geidelor. în U.E.S.S., în urma avîntului pe care l-au luat cercetările parazi-tologice-ecologice, trematodele au fost amănunţit studiate din punct de vedere anatomic, sistematic şi al dezvoltării, pe regiuni şl zone geografice, pe gazde etc. Rezultatele acestor studii au fost publicate într-o vastă literatură de specialitate consemnată în importanta monografie Trematodele animalelor si omului, apărută sub redacţia lui Skrjabin ‘<1947-1968). O menţiune specială merită Bychovskaja-Pawlow-s k a j a (1935—1962), care în lucrarea Trematodele păsărilor din fauna U.R.S.S. sintetizează datele sistematice faunistice şi ecologo-geografice apărute pînă în 1962. De asemenea, Ghineţinskaja (1968) în lucrarea Trematodele se ocupă de ciclurile'vitale, biologia şi evoluţia acestor viermi, folosind un bogat material original şi bibliografic. în ultimii 20 de ani numeroşi cercetători au abordat studiul trematodelor în Cehoslovacia, Polonia, Bulgaria, Ungaria. în Anglia şi America de Nord s-au efectuat numeroase lucrări relativ la trematode, printre care menţionăm pe cele al3 lui La Eue (1926 — 1938) privind sistematica şi dezvoltarea ;Dawes în 1946 şi 1956 publică ό monografie a trematodelor, cu referinţe speciale asupra formelor europene. în America de Sud, un puternic centru parazitologic s-a format în Brazilia la institutul „Oswaldo Cruz”, unde Trava-ssos (1928 — 1941) şi colaboratorii lui au studiat trematodele diferitelor vertebrate. Studii interesante asupra trematodelor asiatice se datoresc lui Bhalerao (1936-1937), Lai (1936-1939), Mehr a (1931 — 1936), Srivastava (1934—1939) în India; Chen (1936—1937) şi Chu *{1940) în China; Kobayashi v1918—1922), Morishita (1924), Nagano (1930), Nakagawa (1921, şi Ozaki (1928) în Japonia. O menţiune deosebită trebuie acordată lucrărilor lui Y s. m a g τι t i <1933—1968), care au culminat cu monografia Systema helminthum publicată în Statele Unite, în care trematodele ocupă două volume. Trematodele din ţara noastră au fost relativ puţin studiate pînă in prezent. Diferitele specii sînt cunoscute mai ales datorită găsirii lor ^ocazionale în diverse gazde şi rareori au constituit obiectul unui studiu special. Astfel A n t i p a (1909) în Fauna ichtiologică a României citează €îţiva paraziţi printre care şi pe Distomum nodulosum de la Aspro streber şi Aspro zingel, fără a indica însă anul şi locul recoltării. La fel procedează şi Leon (1909) cu paraziţii recoltaţi de la peştii ce formează materialul Laboratorului de istorie naturală al Facultăţii de medicină din Iaşi, citînd 22 PARTEA GENERALA şi trematodele Distomum tereticolle de la Lota vulgaris, 1). turgidum, D. cylin-draceum şi D. eygnoiăes de la broască. Ciurea începînd din anii 1909 studiază sursa de infestare a păsărilor şi mamiferelor cu diferiţi paraziţi în special cu trematodele din familiile Opisthorchidae, Heterophyiăae, Clinostomatidae şi Strigeidae, ai căror metacercari parazitează peştii de apă dulce sau marini. Cercetările sale se bazează pe metoda experimentală caie i-a permis să dea descrieri amănunţite ale ciclului de dezvoltare începînd cu stadiul de metacercar şi să creeze de multe ori specii noi, a căror valabilitate este recunoscută şi astăzi. Opera sa prodigioasă este cunoscută î_l lumea î_treagă şi cercetările sale au devenit clasice în literatura de specialitate. Iamandi (1935) citează şi uneori descrie paraziţi ai peştilor recoltaţi din împrejurimile Iaşilor, iar Dinulescu (1936—1946) întreprinde un studiu sistematic al paraziţilor salmonidelor, la care găseşte 4 specii de trematode pe care le consideră noi. Dumitriu (1937) recoltează paraziţi din peştii proveniţi din mai multe localităţi din ţară, citînd, fără a descrie, şi cîteva specii de trematode. Începînd din 1940 Eădulescu, singur sau în colaborare, în cadrul Laboratorului de ihtiopatologie de la I.C.P.E. a studiat un bogat material parazitologic recoltat din diferite localităţi de la peştii dulcicoli şi marini din ţara· noastră. Astfel a cercetat parazitofauna peştilor din zona inundabilă a Dunării, din crescătorii şi din Marea Neagră, semnalând între altele numeroase specii de trematode. în ultimul timp cercetările sale s-au îndreptat şi asupra paraziţilor peştilor introduşi pentru aclimatizare la noi în ţaiă. Aspectul practic sau aplicativ al lucrărilor sale s-a concretizat în instrucţiunile de igienă piscicolă pe care le-a elaborat şi în măsurile de combatere a diferitelor parazitoze care pot să apară în special în crescătorii. . E o m a n-C h i r i a c (1955), ocupîndu-se de paraziţii principalelor specii de peşti cu valoare industrială din Dunăre, semnalează la aceştia 35 specii de trematode adulte sau metacercari, printre care specia nouă Derogenoides tetralecithum Eoman, 1955. De asemenea, împreună cu 8 p ă t a r u (1965', analizînd conţinutul gastro-intestinal al unor specii de peşti paşnici din complexul de bălţi Crapina-Jijila, constată legătura directă dintre infestarea cu diferiţi paraziţi (între care şi 10 specii de trematode) şi regimul de hrană al gazdei. Diferite specii de trematode parazite la peşti au mai fost semnalate ocazional şi în lucrările lui B o g a t u (1962) şi M a n e a (1955). Trematodele amfibienilor din Eomânia sînt cunoscute mai ales datorită lucrărilor lui Eădulescu şi Suceveana (1956), care semnalează 19 specii de trematode. Căpuşe şi Dan cău (1957) interpretează în mod ecologic rezultatele cercetărilor lor întreprinse asupra parazitofaunei broaştelor, iar Chiriac şi Malcoci (1965) dau indicaţii asupra helminţilor amfibienilor din împrejurimile Iaşilor. ISTORIC 23 Căpuşe (3967) ocupîndu-se de helmintofauna salamandrei semnalează cu acest prilej specia Brachycoelium salamandrae, nouă pentru fauna României. La amfibieni au mai fost citate trematode în lucrările lui L e o n (1924), Ciurea (1928) şi lamandi (1939). Trematodele reptilelor din tara noastră au fost mai puţin studiate pînă în prezent. Eădulescu (1958) se ocupă de parazitofauna şarpelui Natrix natrix, găsind 8 specii de trematode adulte sau de metacercari şi de parazitofauna broaştei ţestoase de apă, Emys orbicularia, la care semnalează printre alţi paraziţi trematodul Telorchis ercolani. Această specie a fost regăsită de I ş f a n (1965), care o descrie însă ca subspecie nouă, Telorchis solivagus dobrogicus Işfan, 3965. Trematodele păsărilor din ţara noastră sînt cunoscute în special datorită lucrărilor lui Ciurea (1909—1939). Diferite specii au mai fost semnalate ocazional la păsări sălbatice şi domestice în lucrările lui M a r c u (1929), C e 1 a n şi colab. (1952), lamandi (1936), Stoican (1952—1963), IorgulescuşiCostache (1957), Grigoriu (1962), C h i r i a c (1963,1965), O 11 e a n u şi colab. (1963 — 1964), Lăzărescu-lordăchescu (1965), Purcherea il965), Eădulescu (3966), Lungu şi Popescu (1966), Eădulescu şiLustun (1967), Almăşan, Oanea şi N esterov (1968). Trematodele mamiferelor au fost cunoscute mai mult datorită medicilor veterinari, care au semnalat îmbolnăviri provocate de aceşti helminţi la animalele domestice. Astfel, fascioloza a fost semnalată şi studiată la ovine, tauriene, por cire etc. de L e o η (1908), Ciurea (1916), Y. Lungu şi colab. (1956—1957), Stoican şi colab. (1957—1959), Olteanu şi colab. (1962—1965), Georgescu şi Fiomunda· (1961, 1963) etc. Lungu şi Eădulescu (1956), descriind un caz de polipara-zitism la arici, semnalează şi pe Lepoderma sp. La insectivore au mai fost semnalate trematode de către Chiria c şi Barbu (1962—1963). Trematodele chiropterelor au devenit cunoscute prin lucrările lui Chiri ac şi Barbu (1963 —1969), Dancău şi Căpuşe (1966), Eădulescu şi Lustun (1967). Trematodele rozătoarelor au fost studiate de C h i r i a c şi P o-p e s c u (1969) şi semnalate ocazional deChiriacşiBarbu (1962 — 1963), DumitrescuşiUrsu (1965), Chiriac şiHamar (1966). Trematodele carnivorelor sînt cunoscute mai alis datorită lucrărilor lui Ciurea (1916—1918/, Eădulescu şi Ionescu (1962), Chiriac şi Barbu v1968). Trematodele omului devin cunoscute prin lucrările lui Ciurea şi L e o n (1922). Fascioloza umană a fost pentru prima dată semnalată la noi în ţară de către Haţeg a nu şi Danicico (1929), iar după aceea de Z otta, EadacovicişiDumitriu (1937). De asemenea dicrocoalioza umană a fost întîlnită de Z o 11 a (1928). Stadiile larvare ale trematodelor au fost studiate de Ciurea (1909—1939), care s-a ocupat mai ales de metacercari, iar D i n u 1 e s c u 24 PARTEA GENERALA (1938), Y a s i 1 i n (1947—1948), Stoic an, Fromundaşi Geo r-gescu (1963), Chiriac şi U d r e s c u vl967) şi U d r e s c n (1968): au studiat in special cercării care parazitează în gazdele intermediare — moluşte acvatice. Eecent Godeanu (1969) ocupîndu-se de Aspidogaster conchicola, pe eare-1 găseşte în lamelibranhiatele Unionidae, pune în discuţie valabilitatea speciei A. antipai descrisă de Lepşi (1932).. MORFOLOGIA EXTERNĂ Dimensiunile trematodelor variază de la 0,5 mm pînă la 7—8 cm. Forma corpului. Trematodele adulte sînt în general oval-alungite ori foliacee şi turtite sau concave, cu extremitatea anterioară de obicei mai îngustată decît cea posterioară. Forma corpului variază însă foarte; mult în funcţie de starea de contracţie a animalului, astfel că poate deveni globuloasă, cilindrică sau ca un trunchi de con. La Strigeidae, corpul este* împărţit în două regiuni, una anterioară în care se găsesc organele de fixare şi de nutriţie şi alta posterioară în care sînt adăpostite aparatul" genital mascul şi o parte sau întreg aparatul genital femei. m. c * S7T.S. Fig. 1. — Fasciola hepatica, secţiune prin tegument, c, Cuticula ; s, solzi cu-ticulari ; m.s., musculatură subcuticulară ; m.c., fibre musculare circulare ; m.l.y fibre musculare longitudinale ; m.d., fibre musculare diagonale ; p, pa-renchim ; c.s., celule subcuticulare care secretă cuticula. Tegumentul este format dintr-o cuticulă groasă, elastică, aşezată" pe o membrană bazală. De asemenea există celule subcuticulare mar dezvoltate la cercări şi pe seama cărora se formează cuticula definitiva a adultului (fig. 1). Pentru cei mai mulţi autori celulele subcuticulare- MORFOLOGIA EXTERNA 25 Teprezintă stratul sinciţial extern al turbelari aţelor, hipertrofiat şi cuti-culizat sub influenţa vieţii parazitare. Cuticula poate fi nudă sau acoperită total ori parţial cu ţepi, spini, solzi mici. La Echinostomatidae există un guleraş musculos în jurul ventuzei bucale, prevăzut cu o coroană simplă sau dublă de baghete mari mai mult sau mai puţin ascuţite. La Acanthocolpidae există spini puternici grupaţi fie în jurul gurii, fie în alte regiuni ale corpului. La Rhopaliasidae există două trompe simetrice, retractile, înzestrate cu spinişori, cîte una de fiecare parte a ventuzei bucale. Baghetele, spinii, solzii etc. sînt produsul unora dintre celulele subcuticulare şi se găsesc împlîntate adînc în cuticulă, avînd după cît se pare un rol de fixare. Glandele tegumentare ale trematodelor sînt numeroase, cel mai adeseori unicelulare şi cantonate în special la extremităţile corpului. Ele sînt foarte bine dezvoltate la unele familii, ca de exemplu la Strigei-dae. Dubois (1938) a descris la acestea din urmă glandele prosdetice • situate în regiunea cefalică şi a căror secreţie ar contribui la fixarea parazitului şi glandele proteolitice situate la baza sau pe suprafaţa organului lui Brandes1 înapoia ventuzei ventrale şi a căror secreţie lizează ţesuturile gazdei. De asemenea, trebuie amintite glandele ventrale ale trematodelor din familia Notocotylidae, cu aspectul general de papile, capabile să se evagineze şi dispuse regulat în şiruri longitudinala. Ventuzele sînt în general în număr de două : bucală şi ventrală. "Ventuza bucală (= orală), lipsind rareori, este situată la extremitatea anterioară a corpului şi înconjură orificiul bucal; la Gasterostomata, unde -gura se deschide pe partea ventrală, există la extremitatea anterioară un organ adeziv înconjurat de tentacule cu rol exclusiv în fixare. Ventuza ventrală ( = acetabulum) poate lipsi (Monostoma), dar înd este prezentă poate fi situată în orice punct de pe faţa ventrală (Dis-toma) sau la extremitatea posterioară a corpului (AmpMstoma)2. Ventuza ventrală este mai mult sau mai puţin dezvoltată, uneori rudimentară şi :greu de observat. Ventuzele au o musculatură formată din fibre radiare şi circulare care asigură o fixare puternică pe suprafaţa la care aderă (fig. 2). Mecanismul de funcţionare a ventuzelor este de ordin reflex. La Strigeidae, 1 Acest organ mai este cunoscut sub denumirea de organul tribocitic, „Bmichwülst”, -„Haftwülst”, „Holdfast”, organ adeziv etc. 2 Vechile clasificaţii se bazau pe numărul şi localizarea ventuzelor, astfel că cea mai mare parte a speciilor aparţineau genului Distoma. în clasificările moderne aceste vechi caractere taxonomice au o importanţă secundară. 26 PARTEA GENERAlLÄ pe lingă ventuzele normale mai există şi organe accesorii, musculoase ori glandulare, aşezate simetric : urechiuşe (auricule) sau tentacule şi pseudo- Fig. 2. — Schema structurii unei ventuze ventrale, c, Cuticula ; m.c., fibre musculare circulare ; /n.r., fibre musculare radiare ; m.lfibre musculare longitudinale. ventuze, d3 o parte şi de alta a ventuzei bucale. La Aspidogastrea ventuza ventrală este transformată într-un disc împărţit prin pereţii musculoşi în numeroase alveole (fig. 19). ORGANIZAŢIA INTERNĂ ParencMmul iste ţesutul care umple întreaga cavitate a corpului şi este format dintr-o reţea alveolară şi din celule conjunctive (fig. 2). Ar.e un rol mecanic de susţinere şi de protecţie a organelor interne, dar în acelaşi timp joacă şi un rol important în metabolismul animalului. în parenchim se înmagazinează substanţele asimilate sub formă de glicogen necesare funcţionării diferitelor organe şi tot în parenchim se acumulează substanţele de dezasimilaţie care sînt eliminate apoi prin protonefridii. Musculatura corpului are o dezvoltare variată la diferitele familii de trematode. Uneori ea este subţire, permiţînd să se vadă priD transpa- ORGANIZAŢIA INTERNA 27 renţă organele interne ale parazitului (de ex. Dicrocoeliiăae), alteori din contră musculatura este groasă şi densă, străbătînd tot parenchimul cu excepţia părţii mediane a corpului, unde se găsesc organele genitale (de ex. Azygiidae). De regulă, musculatura formează trei straturi sub cuticulă (fig. 2) : circular, longitudinal şi diagonal ,de la exterior către interior). Cele trei straturi pot fi inegal dezvoltate, iar stratul diagonal se poate atrofia. Uneori pot fi observate şi straturi suplimentare longitudinale sau circulare (Gastroăiscus). în afara musculaturii subcuticulare mai· există şi fascicule ce parcurg parenchimul în direcţii variate. Musculatura are o structură în general fibrilară, fiind compusă din mioblaste legate între ele prin prelungiri plasmatice fine şi rareori se prezintă ca un sinciţiu (LeucocMoridium ). Fig. 3. — Brachylaemus sp., metacercar din Helix hortensis ; sistemul nervos a fost impregnat cu albastru de metilen. g, Ganglion cerebroid ; p.e., por excretor ; p.g., por genital ; Ph, faringe ; v.o., ventuza orală ; v.v., ventuza ventrală (după Bettendorf). Sistemul nervos este alcătuit dintr-o masă cerebroidă situată înapoia ventuzei bucale şi constînd din doi ganglioni simetrici reuniţi printr-o comisură De la această masă cerebrojdă se desprind două grupe de nervi : grupa anterioară, formată din trei perechi de nervi care trimit numeroase ramificaţii spre extremitatea anterioară şi ventuza bucală; grupa posterioară, de asemenea formată din trei perechi de nervi : dorsală, laterală şi ventrală, ultima fiind cea mai dezvoltată. Nervii posteriori se întind pînă la extremitatea posterioară a corpului, dînd numeroase ramificaţii ce formează o reţea sub tegument şi inervează organele, în special ventuza ventrală şi faringele. Nervii din aceeaşi pereche sînt reuniţi prin legături 28 PARTEA GENERALA transversale (fig. 3). Sistemul nervos este format din fibre şi celule nervoase, care se găsesc nu numai în ganglioni, ci şi pe traiectul nervilor periferici. Organele de simţ la adult sînt extrem de reduse. Petele oculare,, frecvente la formele larvare, dispar la adult, la care rareori se mai păstrează urme ale acestor organe de simţ. în regiunea ventuzei bucale atr fost identificate papile tactile, celule p informe cu sau fără cil, cu rol probabil senzorial, dar studiul acestor organe este încă destul de puţin avansat. Aparatul digestiv se deschide la exterior prin orificiul bucal, care* poate servi în acelaşi timp şi de anus. La Bucephalidae, gura se deschide pe partea ventrală, fiind înconjurată de ventuza bucală şi se continuă cu un intestin destul de scurt, care se lărgeşte şi se termină ca un cecum (fig. 24). La majoritatea trematodelor, însă, gura se deschide la extremitatea anterioară, terminal sau subterminal, fiind de asemenea înconjurată de-ventuza bucală. în general la aceste trematode gura se continuă cu un tub central care poartă numele de prefaringe şi care de regulă este foarte scurt pentiu că imediat se înconjură cu un inel puternic musculos, devenind faringe. în continuarea faringelui se găseşte esofagul sau postfaringele, care se bifurcă, de obicei înaintea ventuzei ventrale ; cele două ramuri intestinale simetrice se îndreaptă spre partea posterioară a corpului şi se termină ca nişte cecumi. Prefaringele adeseori lipseşte sau este foarte redus la fel ca şi farin·-gele, care uneori este rudimentar sau lipseşte complet (Notocotylidae, Paramphistomatidae, Gorgoderidae). Lungimea esofagului de asemenea este variabilă, ca şi a ramurilor intestinului care pot fi extrem de scurte* fără a depăşi regiunea anterioară, ca de exemplu Pleurogenoides mediansf Microphallus etc. (fig. 165) sau foarte lungi pînă aproape de extremitatea posterioară a corpului, ca de exemplu Dicrocoelium lanceatum (fig. 120).. Cele două ramuri intestinale se pot reuni la partea posterioară, formînd un arc (Cycloeoelidae, Syncoelium etc. ). La Schistosomatidae cele două-ramuri intestinale după ce s-au reunit se continuă într-un trunchi comun.. Tubul digestiv poate să prezinte numeroase ramificaţii, ca de exemplu la Fasciolidae. La Sanguinieolidae intestinul unic se termină în partea mijlocie a corpului şi prezintă numeroase prelungiri scurte (fig. 64). O singură ramură intestinală, mediană sau laterală, se constată la Aspido-gastridae (fig. 21). Unicoecum, Haplosplanchnus, Haplocladus. în general intestinul se termină orb, dar la unele trematode ramurile intestinale comunică cu aparatul excretor astfel că resturile nedigerate pot fi eliminate prin porul excretor (Ptyehogonimus, (fig. 4), Monascus, Chaunocephalus etc. j. în alte cazuri există unul sau două orificii anale, de exemplu la Opecoelus, Anisoporus, Opegaster, Diplovorus, (fig. 5). Di-ploproc todeum, SchistorcMs, Aeanthostomum etc. Prezenţa orificiilor anale nu are valoare taxonomică, deoarece caracterizează doar specii izolate. ORGANIZAŢIA INTERNA 29 Tubul digestiv are o structură foarte simplă : cuticula tegumentului exterior se continuă pînă în esofagul de origine ectodermică, fiind apoi înlocuită cu un epiteliu fin ciliat, sub care se pot vedea straturile de muşchi Fig. 4. — Piychogonimus megasloma. i, Intestin ; v.e., vezicula excrctoare ; p.e., por excretor. V. e. Fig. 5. — Diploporus. v.bVentuza bucală ; v.v., ventuza ventrală ; f, faringe ; i, intestin ; ov., ovar ; t, testicule ; p.g., punga genitală ; u, uter ; o.g., orificiul genital ; o.e., orificiul excretor; o.a., orificii anale. circulari şi longitudinali (fig. 6). La trematodele sanguinicole au fost observate glande salivare, iar la Hemiuriăae glande stomacale, situate imediat sub bifurcatia esofagului. Toate aceste glande sînt unicelulare şi prezintă expansiuni lungi şi fine. 30 PARTEA GENERALA Din cauza taliei lor reduse şi a parazitării în intestinul gazdelor vertebrate, digestia, precum şi alte procese fiziologice ale trematodelor au fost destul de greu de studiat. Cele mai multe date au fost obţinut« la Fasciola hepatica, trematod de talie mare şi care poate fi uşor obţinută în cantitate satisfăcătoare. Deoarece însă, este vorba de un parazit al căilor biliare ale rumegătoarelor, rezultatele obţinute nu pot fi generalizate la toate trematodele. Cu ajutorul reacţiilor histochimice s-a stabilit că masa granulară care formează conţinutul intestinal este constituită din hematină. Aceasta a permis să se conchidă că hrana trematodelor e.d.c Fig. 6. — Distomum ampulaceum Buttel-Reepen ; secţiune prin partea anterioară a tubului digestiv, v.b., Ventuza bucală ; f, faringe ; e, esofag ; d.e., dilatări esofagiene ; r.g., regiune glandulară ; i, intestin ; c, cuticula ; e.d.c., epiteliul digestiv ciliat ; p.p., prelungiri protoplasmatice ale celulelor epiteliale digestive ; s, sfincter. este formată mai ales din sînge, iar digestia sîngelui se produce în mediu acid. Pusă în prezenţa unui cheag de sînge proaspăt, Fasciola se prinde de acesta cu ventuza bucală şi după trei ore toate ramurile intestinului său sînt pline cu sînge, care şi-a schimbat culoarea datorită reducerii oxihemoglobinei. După unele păreri digestia ar fi de tip extraintestinal, epiteliul intestinului neavînd decît funcţia de resorbţie. De asemenea, este probabil ca Fasciola să se hrănească, în afară de sînge, cu fragmente ale mucoasei canalelor biliare, de care se ataşează la fel ca în cazul cheagului de sînge şi la care se poate constata eroziunea ţesutului în punctul de fixare a parazitului. Digestia extraintestinală este mai evidentă la Strigeidae, unde există organul tribocitic situat pe partea ventrală a viermelui şi care joacă rolul unei adevărate glande digestive. Ţesuturile lichefiate cu ajutorul secreţiilor acestor glande sînt îndreptate către gura trema-todului graţie conformaţiei speciale a segmentului anterior al corpului, care are formă de cupă sau jgheab. ORGANIZAŢIA INTERNĂ 31 Pe lîngă calea intestinală, trematodele se alimentează şi parenteraL Astfel, s-a observat, in itro, că glucoza este absorbită prin peretele corpului. Ultimul termen al glicolizei la Fasciola hepatica este constituit de acizii graşi superiori, în timp ce la Schistosoma mansoni, unde s-au pus în evidenţă o aldolază şi o trifosfat-dehidrogenază, ultimul termen al glicolizei este acidul lactic. Hemoglobina din ţesuturile trematodelor Telorchis robustus şi Alas-sostoma magnum, parazite în intestinul chelonienilor, şe datoreşte sîngelui ingerat, dar după unii autori a fost sintetizată de viermi pornindu-se de la pigmenţii biliari. Prezenţa citocromului C în ţesuturi la A. magnum pare să indice că acest trema tod este capabil să utilizeze hemoglobina pentru respiraţia sa. Aparatul excretor al trematodelor adulte se aseamănă cu cel al formelor larvare, la care se adaugă noi protonefridii cu canalele respective. Porul excretor este situat în majoritatea cazurilor lâ extremitatea posterioară a corpului, terminal sau subterminal, pe partea dorsală. în mod excepţional pqrul excretor ocupă o poziţie aproape anterioară, ca de exemplu la Heronimus chelydrae, unde se găseşte la nivelul faringelui. Prin porul excretor se deschide la exterior vezica excretoare. Există două tipuri fundamentale de vezică excretoare. după cum s-a păstrat la adult peretele vezicii primare a cercarului (Anepitheliocystidia) sau acest perete a fost înlocuit cu celule mezodermice rezultînd o vezică excretoare secundară cu perete gros (Fpitheliocystiăia ). La Aspidogastriăae există două vezici excretoare care se deschid separat sau printr-un singur por terminal după ce s-au unit într-un canal impar. La celelalte trematode vezica excretoare este unică şi are în general aspectul literei Y sau Y. Structura vezicii excretoare a servit lui L a Eue drept criteriu de clasificare a trematodelor digenee (1957)» Dimensiunile vezicii excretoare sînt foarte variabile, de la foarte mici (Asymphylodora) pînă la foarte mari (Paramphisiomum). Vezica excretoare comunică cu două canale mari colectoare laterale, fiecare din acestea fiind în legătură cu alte două canale, unul anterior şi altul posterior. în acestea din urmă se deschid canalicule cu calibrul din ce în ce mai mic, ultimele teimi-nîndu-se cu celulele piotonefridiale cu flacără vibratilă, grupate mai ales în jurul organelor genitale, ventuzelor, faringelui -fig. 7). Structura aparatului excretor atinge o mare complexitate la Strigeidae, Cyclocoelidae etc., unde canalele excretoare sînt reunite prin anastomoze care dau un aspect de reţea. Structura aparatului excretor este de o mare importanţă în stabilirea filogeniei diferitelor grupe de trematode. Sistemul limfatic a fost observat numai la unele trematode şi este reprezentat printr-un sistem de canale longitudinale, contractile, situate de fiecare parte a corpului. în general sînt trei perechi de canale ramificate în care limfa circulă dinspre partea anterioară spre partea posterioară. Maximum de complicare al sistemului limfatic se observă la Param± 32 PARTEA GENERALA phistomatidae şi Microscaphidiidae (fig. 8). La majoritatea trematodelor, însă, nu există un sistem limfatic individualizat, rolul său fiind îndeplinit de parenchim. Aparatul reproducător. Trematodele în general sînt hermafrodite. Unele au sexele separate, de exemplu Schistosomatidae, Didymozoidae, dar chiar şi la acestea se constată adeseori schiţele organelor genitale ale (fig. 9). sexului opus. Din punct de vedere fiziologic hermafroditismul trematodelor se caracterizează prin proterandrie, adică prin funcţionarea în primul rînd a aparatului genital mascul. Aparatul genital mascul se compune din testicule, conducte genitale, organ copulator şi glande anexe. Testiculele, In general în număr de două, sînt aşezate unul în urma celuilalt sau simetric. Uneori există un singur testicul (Monorchidae, Haploporidae, unele Aspidogastriăae ), alteori mai mult de două (Gorgodera, Orchipedidae, ScMstosomatidae). La Diplodiscus subclavatus (Pali), din rectul de broască, există două testicule la început, Fig. 7. — Sistem excretor la Dicrocoe-lium adult. Fig. 8. — Cotylophoron cotylophomm, sistemul limfatic, o.b., Orificiul bucal ; /*, fa-ringe ; e, esofag ; i, intestin ; vt vezică ; /jfg, testicule ; v.v., ventuză ventrală ; o.g., orificiu genital ; s.Z., sistem limfatic. / ORGANIZAŢIA INTERNA 33 dar acestea se contopesc apoi în cursul dezvoltării într-unul singur. La Gorgoderina se consideră că numărul iniţial de testicule era mai mare şi că el s-a redus cu vîrsta pînă la două, cîte se constată la vier- ν' mele adult. Testiculele pot fi sferice, rotunjite sau ovale, lobate şi ramificate mai mult sau mai puţin adînc. Poziţia testiculelor} în corp şi faţă de ovar şi celelalte organe constituie criterii taxonomice folosite curent. Spermatogeneza studiată la numeroase specii de trematode cuprind? trei generaţii de spermatogonii, două generaţii de spermatocite (dintre care a doua este haploidă) şi spermatidele care se transformă în spermatozoizi, singurele elemente care trec din testicul în conductele genitale. La unele specii, de Steringophorm, Haplocladus, spermatozoizii sînt aglomeraţi în spermatofori. Testiculele prezintă canale eferente, care se reunesc într-un canal deferent, ce se termină cu aparatul copulator. Aparatul copulator este conţinut de obicei în punga genitală, organ adesea voluminos, ovOid sau mult alungit. In punga genitală pătrunde canalul deferent care se dilată 3 - c. 539 34 PARTEA GENERALA fornăind o veziculă seminală internă, după care se îngustează din nou, avînd mai departe un traiect drept sau sinuos după cum organul copulator este în extensie sau retractat. Acest canal mai prezintă o dilatare numită prostată sau parte prostatică, înconjurată de numeroase celule glandulare prostatice. în porţiunea sa terminală canalul deferent formează canalul ejaculator şi cirul (fig. 10). Vezicula seminală uneori se găseşte în afara pungii genitale şi atunci poartă numele de veziculă seminală externă, dar alteori poate lipsi cu totul. Partea prostatică poate fi mai mult sau mai puţin dezvoltată şi de asemenea se poate găsi şi în afara pungii cirului, după cum poate să se reducă complet (Schistosomatidae, Gorgoderidae etc.,), cînd este suplinită de vezicula seminală mai mult sau mai puţin modificată. Canalul ejaculator şi cirul la maximum de dezvoltare sînt reprezentate prin organe puternic musculoase, cu fibre circulare şi longitudinale. Cirul poate fi inerm sau armat cu spini ori solzişori şi de asemenea, poate lipsi, cînd în general există un atriu genital cu aspectul unei pungi musculoase ce se închide deasupra orificiilor mascul şi femei, în aşa fel încît spermatozoizii sînt dirijaţi către orificiul genital femei (Hemiuridae ). Aparatul genital femei este format dintr-un ovar, conducte genitale şi glande anexe. Ovarul sau germigenul are în general aspect sferic Fig. 10. — Pleurogenoides medians (Ols-son), secţiune prin punga genitală, c.d.. Canal deferent ; v.s., vezicula seminală ; c.p., celule prostatice ; p.p., parte prostatică; c.e., canal ejaculator; c., cir; ut, uter ; m, metraterm ; g. I, celule glandulare ; p.g., por genital ; a.g., atriu ge- nital; s.c., spini cuticulari. ORGANIZAŢIA. INTERNA 35 sau oval, uneori lobat sau ramificat. Poziţia sa în corpul viermelui este variabilă şi constituie un caracter folosit în sistematică. Ovogeneza a fost studiată doar la cîteva trematode, la care s-a putut stabili că ovogoniile se formează în peretele ovarului şi după cîteva mitoze succesive dau naştere ovocitelor care cresc şi părăsesc ovarul, trecînd în oviduct. Acesta din urmă este un canal mai mult sau mai puţin lung, care prezintă un epite-liu cu cili vibratili. El comunică într-un punct denumit răspîntie genitală cu alte canale care se deschid de asemenea aici : viteloductele, canalul lui Laurer, receptaculul seminal (fig. 11). Fig. 11. — Opisthioglyphe ranae . mucoasei de care se prind cu ajutorul acetabulului. Importanţa inflama^ ţiei depinde de intensitatea infestării şi deci de numărul viermilor prezenţii Cu toate acestea mucoasa intestinală a rumegătoarelor sălbatice parazitate de sute de Amphistoma cu acetabulum voluminos, are un aspect aparent normal, fără inflamaţii. Localizarea trematodelor adulte în afara tubului digestiv determină de cele mai multe ori apariţia unor leziuni foarte grave ca, de exemplu, sclerificarea căilor biliare sau formarea adenoamelor în vezicula biliară (fig. 26). Leziuni mai mult sau mai puţin importante ori abcese apar adesea ca reacţii faţă de infecţiile secundare bacteriene. Troglotrema din sinusurile frontale ale carnivorelor sălbatice provoacă distrugerea peretelui osos, întovărăşită de o osteită fibroasă. Schistosoma mansoni cu toate că are tegumentul spinulat, nu provoacă leziuni în vasele sanguine unde trăieşte, în timp ce ouăle eliminate de Ş în ţesuturi declanşează aproape întotdeauna reacţii de tip inflamator, cu neoformaţie de ţesut conjunctiv (fig. 27). PALEONTOLOGIE ŞI FILOGENIE Filogenia trematodelor prezintă multe puncte neclare, încît este imposibil să se stabilească un arbore genealogic raţional, care să indice cel puţin ramurile mari de evoluţie. Nu se cunosc strămoşi primitivi fosili şi nici verigi intermediare între tipurile primitive şi cele actuale, astfel că încercările de a reuni familiile actuale în superfamilii şi a stabili o coor * donare între ele sînt adesea contradictorii şi cel mult se pot constata afinităţi între diferite grupe. Ipoteza strămoşilor comuni pentru trematode şi cestode nu pare să fie pe deplin fundamentată. în timp ce adaptarea cestodelor la parazitarea în vertebrate s-a făcut în era primară (ordovician şi chiar cambrian), adaptarea trematodelor trebuie să dateze doar din terţiar, cînd au început să se dezvolte marile clase de vertebrate. Totuşi trematodele ar fi putut să existe şi mai înainte, la moluşte sau la vertebrate astăzi dispărute, astfel că parazitismul acestor viermi la vertebrate este relativ recent şl încă insuficient lămurit. în multe cazuri specificitatea, aşa cum am văzut mai înainte, este mai curînd ecologică decît filogenetică. Prin specificitate filogenetică se înţelege adaptarea biologică la gazdă independentă de modul de viaţă al acesteia din urmă şi prin specificitate ecologică o adap- PALEONTOLOGIE ŞI FILOGENIE 47 tare mai puţin stabilă şi legată doar de modul de viaţă al gazdei. Specificitatea ecologică poate fi considerată ca precedînd-o pe cea filogenetică. Ca urmare a unei adaptări mai recente, dependenţa trematodelor de gazele lor este mai puţin accentuată decît la cestode. Ele mai au încă un tub digestiv care le permite să-şi digere alimentele luate din gazdă, pe cînd cestodele nu pot decît să absoarbă prin cuticulă conţinutul intestinal deja elaborat la animalul gazdă, de unde dependenţa mai strînsă a cesto-delor faţă de gazdă. Larva de cestod care ajunge în gazda definitivă posedă scolex şi -un rudiment de gît, corpul în întregime formîndu-se în intestinul gazdei definitive, ceea ce necesită un timp destul de îndelungat. La trematode, din contra, cercarul sau metacercarul care pătrunde în gazda definitivă posedă schiţele glandelor genitale uneori destul de dezvoltate, astfel ca maturitatea sexuală este repede atinsă. Ipoteza devenită clasică asupra originii trematodelor admite strămoşi turbelariaţi apropiaţi de rabdocelii actuali. Intestinul simplu al rabdocelilor se regăseşte la primele larve de trematode : schiţa tubului digestiv la miracidiu, intestinul rediilor. Intestinul se bifurcă la cercări şi rămîne unic la Haplosplanchnidae ş.a. Bifurcâţia intestinului s-ar datora dezvoltării maselor genitale centrale. Uterul şi canalul lui Laurer sînt considerate ca omologe cu canalul femei comun şi vaginul rabdocelilor, iar bulbul faringian de la Haplosplanchnus ar corespunde cu faringele turbelariatelor. Primele gazde ale trematodelor ar putea fi considerate moluştele, în care şi acum se îndeplinesc fazele cele mai importante din dezvoltarea larvară, însoţită de multiplicai ea germenilor, dar nu se poate afirma cu precizie că şi reproducerea sexuată a putut să se facă iniţial în aceste nevertebrate. Ciclul biologic al trematodelor pare să fie evoluat în sens invers decît acela al cestodelor ; la acestea din urmă formele primitive au numărul cel mai mare de gazde, număr care se reduce pe măsură ce viermele are o organizaţie mai evoluată. Dimpotrivă, la trematodele care ar putea fi considerate primitive, de exemplu Paramphistomatidae, cercarul ieşit din molusc se închistează în natură. închistarea cercarului într-o a doua gazdă intermediară trebuie privită ca o adaptare secundară mai tîrzie ( J o y e u x .şi B a e r, 1934). Această a doua gazdă intermediară este la început o simplă gazdă de aşteptare de care cercarul se prinde întîmplător, dar din indiferentă şi facultativă ea s-a transformat într-o veritabilă gazdă indispensabilă pentru atingerea maturităţii cercarului. Cînd împrejurările ecologice o permit, noua gazdă intermediară introduce parazitul în gazda definitivă căreia îi serveşte drept hrană. în lumina acestei ipoteze se înţelege de ce specificitatea parazitară este în general puţin accentuată faţă de a doua gazdă intermediară şi în general este limitată la grupe mai mari de gazde, de exemplu clase : peşti, insecte etc. în fiecare din aceste gazde poate pătrunde un mare număr de larve de trematode, cu condiţia să nu existe o barieră mecanică ; de 48 PARTEA GENERALA exemplu cuticula cliitinoasă şi prea groasă a unei insecte acvatice ar putea împiedica pătrunderea cercărilor. în condiţii de laborator însă numărul acestor gazde poate fi considerabil sporit. Aşa cum am arătat mai înainte, metacercarul închistat în a doua gazdă intermediară poate deveni progenetic şi gazda definitivă devenită acum inutilă iese din ciclul de dezvoltare astfel scurtat. Afinităţile dintre diferitele grupe de trematode se bazează pe structura anatomică a larvelor şi adulţilor, ca şi pe evoluţia gazdelor respective. Capacitatea unor cercări din moluştele marine de a suporta variaţii mari de salinitate pare să ateste posibilitatea trematodelor de a migra dintr-un mediu în altul (S tunk ard, 1932). De asemenea, se admite că parazitul evoluează în acelaşi timp cu gazda, dar mai lent. Animalele descendente din acelaşi strămoş, separate în cursul evoluţiei lor prin bariere geografice, se pot prezenta astăzi ca forme distincte, în timp ce paraziţii pe care-i aveau dinainte de separare au evoluat mai puţin şi astăzi pot să se asemene mai mult între ei decît gazdele lor. Trebuie să remarcăm că trematodele au putut fi transportate dintr-o ţară în alta şi dintr-un continent pe altul şi de către păsările migratoare, animalele aclimatizate etc. în special vertebratele care se deplasează mai uşor şi au o longevitate mai mare trebuie să fi jucat un rol important în răspîndirea trematodelor. în această privinţă exemplul clasic îl formează speciile genului Schistosoma : Schistosoma haematobium (Bilh.), agentul bilharţiozei vezicale, şi S. mcmsoni (Sambon), al bilharţiozei intestinale. Ambele sînt originare din Africa şi au fost transportate în America în perioada comerţului cu sclavi. în America tropicală 8. mansoni a evoluat folosind speciile locale de Planorbis, în timp ce S. haematobium n-a găsit nici o gazdă intermediară convenabilă. Astfel că bilharţioza intestinală s-a răspîndit în America tropicală şi în Antile, pe cînd bilharţioza vezicală a rămas necunoscută în America. în mod asemănător Manter (1955) pe baza studiului trematodelor peştilor marini a stabilit că între peştii din aceeaşi regiune, dar care trăiesc la nivele diferite în mare, există afinităţi mai îndepărtate decît între peştii care trăiesc la acelaşi nivel, dar aflaţi la o mare distanţă geografică. O explicaţie a acestui fapt ar putea fi găsită în acţiunea curenţilor marini şi variaţiile de temperatură. Dintre animalele vertebrate desigur că peştii au fost primii parazitaţi de trematodele provenite din moluştele acvatice. Totuşi selacieniî constituie o excepţie, deoarece ei nu sînt parazitaţi decît de un mic număr şi nu au nici un gen caracteristic. Trematodele parazitează vertebratele cu ecologia cea mai variată. Astfel, trematodele din familia Pronocepha-liăae se întîlnesc la chelonienii marini, precum şi la unii chelonieni dulci-coli. Reprezentanţii familiei Fascioliăae parazitează în general la ungulate, cu excepţia unor specii întîlnite la mamiferele marine, pentru care Odhner a creat o familie specială, Gampulidae. Pentru elucidarea filogeniei trematodelor s-au luat în considerare şi caracterele anatomice ale larvelor, fără însă a se a junge la rezultate satisfacă- PALEONTOLOGIE ŞI FILOGENIE toare. De exemplu, dezvoltarea aparatului genital este diferită la grupele de trematode, dar nu toţi cercării şi metacercarii au o organizaţie internă avansată în momentul cînd pătrund în gazda lor definitivă. Aparatul excretor a fost de asemenea luat în considerare, dar cu rezultate nesigure. După Se well (1922), aparatul excretor al trematodelor corespunde la două tipuri fundamentale : primul caracterizat printr-o singură pereche de proto-nefridii la miracidiu şi o buclă în partea anterioară a corpului cercărilor care se formează în redii, iar al doilea tip prin două perechi de protone-fridii la miracidiu şi canalele excretoare fără bucle în partea anterioară a cercărilor care se formează în sporocist. * Conform acestor dispoziţii trematodele ar avea o dublă origine,, dar celelalte caractere nu confirmă aceasta, astfel că specii cu aparat excretor asemănător se deosebesc foarte mult prin restul structurii lor şi invers. De exemplu, trematodele din familiile Strigeiăae şi Schistosomatiăae prezintă miracidii şi cercări cu structură asemănătoare, cu excepţia farin-gelui care lipseşte la Schistosomatiăae, dar biologia lor este complet diferită, şi adulţii nu au nimic comun între ei. în felul acesta, deoarece formula aparatului excretor poate fi aplicată la forme foarte îndepărtate, s-ar părea mai curînd că ea ar corespunde unui fenomen de convergenţă decît unei înrudiri reale. în plus, Stun-k a r d (1929) a arătat că chiar la aceeaşi specie formula aparatului excretor este variabilă, deoarece numărul canalelor şi celulelor cu flacără vibra-< tilă poate să crească de la cercări la metacercari. Alte caractere ale cercărilor, ca de exemplu dispoziţia cozii, prezenţa. stiletului în ventuza bucală etc., nu prezintă nici o semnificaţie filogenetică şi reflectă mai curînd cazuri de convergenţă. încercarea de a împărţi trematodele în două grupe distincte, mono-stomi şi distomi, după numărul ventuzelor, de asemenea nu are nici o semnificaţie filogenetică întrucît între aceste două grupe există relaţii foarte strînse, dar nu de descendenţă. în ultimul timp pentru stabilirea afinităţilor dintre diferitele trematode s-au folosit metode moderne serologice, cum ar fi reacţia precipiti-nelor. în felul acesta Wilhelmi (1939—1940) a găsit că familiile Echino-stomatiăae şi Hetârophyiăae sînt foarte apropiate între ele şi în acelaşi timp amîndouă sînt foarte îndepărtate de familiile Brachycoeliăae şi Paramphistomatiăae. Prin aceleaşi metode s-a mai stabilit şi faptul important că proprietăţile antigenice ale unei anumite sptecii nu variază în v decursul ciclului său^ rămînînd aceleaşi la larve şi adult. în toată lumea s-au descris pînă azi peste 1 000 de genuri grupate 4 în mai multe sute de familii^ dintre care unele monotipice. Trebuie remar- cat însă ca autorii au exagerat cu descrierea de noi forme, fără a ţine seama de variaţia caracterelor morfologice şi de limitele reale ale speciilor. De asemenea, numeroşi autori s-au bazat în descrierea speciilor noi pe I studiul formelor adulte, care de fapt nu reprezintă decît o etapă din viaţa, acestor paraziţi cu ciclul vital atît de complicat. 4 - e. 539 50 PARTEA GENERALA Alţi autori, din contră, au studiat separat numai morfologia cercărilor şi în special structura aparatului excretor. Astfel, în momentul de faţă există două sisteme taxonomice mai mult sau mai puţin paralele, fondate unul pe morfologia adulţilor şi altul pe morfologia cercărilor, sisteme care nu pot fi racordate complet din cauza insuficientelor cunoştinţe asupra ciclurilor de dezvoltare. O încercare de a a jungte la o sistematică unitară a trematodelor se datoreşte lui L a Eue (1957), care ţine seama de modul de formare •a veziculei excretoare, deci de un caracter ontogenetic fundamental, independent de variaţiile ulterioare. Existenţa unei vezicule excretoare primare alături de o veziculă secundară, care i se substituie în cursul ontogenezei, permite să se recunoască două grupuri mari cu valoare de supraordine (Anepitheliocystidia şi Epitheliocystidia), fiecare subdivizîn-du-se mai departe după caracterele cercărilor. Majoritatea autorilor consideră aceste baze taxonomice ca naturale, deşi unele familii nu îşi ocupă încă locul potrivit şi pe măsură ce vor fi mai bine cunoscute îşi vor schimba poziţia sistematică. RĂSPÎNDIRE GEOGRAFICĂ Eăspîndirea geografică a trematodelor corespunde în general cu distribuţia· geografică a gazdelor loi. Toate clasele de vertebrate sînt parazitate de trematode mai mult sau mai puţin specifice; dintre toate, clasa peştilor merită o menţiune specială, fimd cea mai veche şi cea mai larg răspîndită pe glob, iar membrii ei sînt gazdele unei treimi din toate familiile de trematode cunoscute. Excepţie fac selacienii, la care nu s-au găsit trematode. Pe de altă parte, trematodele sînt dependente şi de fauna de nevertebrate necesare pentru realizarea ciclului lor. Avînd în vedere gradul de specificitate pe care îl arată şi larvele, răspîndirea trematodelor va coincide cu răspîndirea atît a gazdelor intermediare, cît şi a celor definitive. Astfel, Schistosoma japonicum se întîlneşte numai în regiunile unde există moluştele din familia Bissoiăae. Eăspîndirea apare mai limitată cînd ciclul necesită două gazde intermediare, dar în multe cazuri ambele gazde intermediare sînt larg răspîndifce şi cercării arată o mică specificitate sau o lipsă totală de specificitate faţă de o a doua gazdă intermediară, ca de exemplu Clonorchis sinensis, care poate folosi drept a doua gazdă intermediară peste 40 specii de peşti dulcicoli. Distribuţia trematodelor este influenţată şi de ecologia gazdelor. Astfel, infestarea cu trematode se manifestă adesea ca o consecinţă a preferinţei gazdei definitive pentru o anumită hrană specifică, încît răspîndirea trematodelor aparè legată de regimul de hrană al gazdei. Aşa se face că gazde foarte depărtate din punct de vedere sistematic sînt parazitate de trematode asemănătoare; de exemplu, unii peşti dulcicoli şi unii lilieci sînt parazitaţi de specii asemănătoare ale genului Crepidos-tomvm. (RASPÎNDIRE geogeiafica 51 Parazitarea omului cu unele trematode este de asemenea determinată de consumarea hranei formată din anumite vegetale, moluşte sau peşti. în răspîndirea pe noi teritorii trematodele manifestă o anumită lipsă de specificitate în stadiile lor larvare. Astfel, miracidiile de Fasciola hepatica preferă speciile de Limnaea, dar în absenţa acestora ele au fost găsite şi în specii ale altor genuri : Succinea, Fossaria, PraticoleHa, Bulinus etc. Răspîndirea rcestei specii însă — deşi nu poate fi privită drept caracteristică pentru trematode în general, din cauză că ea a fost modificată prin intervenţia omului — constituie totuşi un exemplu de mărire a arealului parazitului în urma extinderii arealului gazdelor definitive. tn afaiă de activitatea omului, migraţiunile animalelor acţionează· de asemenea ca un factor important în răspîndirea paraziţilor. Izolarea geografică, la fel ca în cazul animalelor libere, duce la diferenţierea de specii noi, aşa cum a arătat Manter (1940) pentru, trematodele peştilor din Arhipelagul Galapagos. Un factor cu rol important în răspîndirea trematodelor peştilor-marini îl constituie curenţii oceanici care favorizează dispersia diferitelor stadii de dezvoltare, fie direct, fie prin gazdele intermediare. Adîncimea. este în schimb un factor negativ în răspîndirea trematodelor peştilor măriri, astfel că peştii scoşi de la mare adîncime sînt întotdeauna foarte slab infestaţi cu trematode. Trematodele peştilor marini de la diferite nivele sînt foarte diferite între ele, dar sînt asemănătoare cu trematodele peştilor de la acelaşi nivel din regiuni diferite. Manter susţine părerea că distribuţia trematodelor parazite la peştii marini este continuă din Arctica pînă în Antarctica prin gazdele lor de mare adîncime. Situaţii asemănătoare au fost stabilite pentru multe specii de gasteropode şi bivalve care în Atlanticul de nord se găseau la o adîncime de cel mult. 50 m, în apropierea insulelor Canare şi Sf. Elena la 2 000 m, iar în dreptul Indiilor de Yest şi Pernambuco la 800 m. Acest lucru este valabil şi pentru genurile de crustacee, decapode Cranon pandalus şi Maja. De remarcat că aceste nevertebrate sînt importante şi ca gazde intermediare pentru trematode, încît factorii care influenţează distribuţia lor condiţionează şi răspîndirea trematodelor respective. Uneori deşi sînt prezente atît gazda definitivă, cît şi gazdele intermediare necesare, trematodele lipsesc din cauza altor factori limitativi, ca de exemplu temperatura. O analiză zoogeografică amănunţită a faunei de trematode la păsării; a fost făcută de Byhowskaj a-P a w 1 o w s k a j a (1962), pe baza; unui material vast adunat din zone geografice variate şi de la principalele familii de păsări. în zona arctică fauna trematodelor păsărilor se caracterizează printr-o» relativă sărăcie în specii (53), dar cu o extensivitate şi intensitate a invaziei unor specii foarte ridicate. Dominante sînt trematodele din familiile Mi crop halii d ae şi Gymnop h alidae, paraziţi marini tipici ale căror gazde, intermediare, în majoritatea cazurilor, sînt nevertebratele litorale. 52 PARTEA GENERALA Zona pădurilor din climatul temperat se caiaeterizează prin varietatea foarte mare în specii de trematode (244), mai răspîndite fiind cele din fam. Plagiorchidae, Eucotylidae, Brachylaemidae, LecitJiodendriidae. Ca gazde intermediare în această zonă predomină insectele. Fauna trematodelor din Orientul îndepărtat apare cu totul specifică şi cuprinde 47 de specii caracteristice. Zona de silvostepă prezintă un caracter de tranziţie, iar fauna de trematode, foarte variată şi eterogenă, are 80% din specii comune cu zonele învecinate (de pădure şi de stepă). în zona de stepă, cu umiditate scăzută, se observă o diversitats mai mică a trematodelor decît în zona de pădure, deşi numărul total de «specii rămîne ridicat (157). în sfîrşit, zona pustiurilor din climatul temperat, cu mai multe landşafturi tipice, se caracterizează prin fauna de trematode săracă în «pecii (aproximativ 30), ceea ce stă în legătură în special cu condiţiile nefavorabile pentru existenţa gazdelor intermediare. Dominante sînt aici familiile Dicrocoelidae şi Plagiorchidae legate în dezvoltarea lor de insecte şi moluşte terestre. La fel de săracă este şi fauna trematodelor păsăiilor montane în care predomină familiile Dicrocoelidae şi Brachylaemidae. Trebuie remarcat că în interiorul difei iţelor zone trematodele pot avea o răspîndire insulară, corespunzătoare unor biotopi care poartă un caracter azonal, fiind legaţi mai ales de bazine de tip lacustru şi fluvial. Delamure (1955) a încercat să facă o zonare a helminţilor mamiferelor marine după regiunile zoogeografice ale oceanului planetar în regiunile : arctică, boreală, tropicală·, antiboreală şi antarctică, şi a ajuns la concluzia că cea mai bogată în helminţi, inclusiv trematode, este regiunea boreală (30 specii), urmată de regiunea tropicală (7 specii) şi regiunea arctică (6 specii). în regiunea antiboreală trematodele lipsesc, iar în regiunea antarctică sînt reprezentate printr-o singură specie. în privinţa repartiţiei geografice a cercărilor, aceasta o urmează întru totul pe aceea a trematodelor adulte. Pe regiuni limitate răspîndirea cercărilor este legată de o serie întreagă de factori care ţin atît de ecologia gazdelor, cît şi de mediul înconjurător (Dubois, 1929). Ţara noastră fiind aşezată în climat temperat şi avînd relief variat, zone de vegetaţie diferite şi biotopi diverşi, posedă o bogată faună de vertebrate şi nevertebrate care sînt gazde pentru numeroase trematode. Fauna de trematode cunoscută pînă în prezent în Eomânia este formată din 300 de specii aparţinînd la 47 de familii comune în Europa centrală. IMPORTANŢA ECONOMICĂ Trematodele sînt importante prin îmbolnăvirile pe care le produc şi care poartă numele în general de trematodoze. Dintre acestea mai cunoscută este fascioloza produsă de Fasciola hepatica. Păşunatul neraţional, trimiterea pe aceeaşi păşune a animalelor de specii diferite, începerea IMPORTANŢĂ ECONOMICĂ 53 păşunatului foarte de timpuriu etc., precum şi adăpatul necorespunzător sînt elemente care favorizează apariţia acestei boli. Este o trematodoză foarte răspîndită printre rumegătoare (fiind mai gravă la ovine decît la bovine şi caprine), dar care se mai poate întîlni şi la alte mamifere, ca : porci, iepure, cal, măgar, cobai, precum şi la om. Durata bolii este de maximum 6 luni şi se termină prin moarte în urma epuizării şi caşexiei. De multe ori fascioloza se complică cu alte afecţiuni parazitare, ca : bronşita ve^minoasă, helmintozele intestinale, rîia, cenuroza, dicrocelioza, paramfistomatoza etc. Infestarea se produce prin ingeraiea vegetalelor pe care se găsesc metacercarii infestanţi. Parazitul se localizează în ficat şi se hrăneşte cu sîngele gazdei, producînd anemia. Boala este mai periculoasă la tineret, deşi nu cruţă nici animalele adulte. Deoarece îngheţul iernii şi uscăciunea verii împiedică dezvoltarea formelor larvare în mediul extern, se înţelege de ce primăvara şi toamna sînt anotimpurile cele mai favorabile pentru infestarea oilor sau a celorlalte rumegătoare. Enzoo-tiile sînt legate întotdeauna de locurile unde se găsesc bălţi, mlaştini* zone inundabile. în Eomânia fascioloza este îăspîndită aproape în toate regiunile, cu excepţia litoralului Mării Negre. Multă vreme s-a considerat că lunca Dunării de la Orşova pînă la Galaţi este zona cea mai infestată, în realitate însă cele mai infestate sînt zonele deluroase şi premontane ale arcului carpatic şi din Podişul Transilvaniei, unde se găsesc forme de relief şi zone climatice care favorizează dezvoltarea biotopilor necesari gazdelor intermediare — gasteropode. în anii ploioşi şi în cazul unei infestaţii masive fascioloza poate apărea sub o formă clinică acută, al cărui prognostic este grav. în asemenea cazuri mortalitatea începe chiar din toamnă cu procent de 70—80% şi se menţine pînă la sfîrşitul iernii. în cazul formei evolutive cronice, prognosticul este rezervat pentru animalele slabe, rău întreţinute şi cu forme clinice evidente. Prognosticul economic este totdeauna nefavorabil, deoarece, chiar dacă nu apare mortalitate, randamentul economic al oilor parazitate este redus. Boala influenţează asupra gestaţiei, mieii născîndu-se sub greutatea normală şi debili. De asemenea, are efecte negative asupra producţiei de lapte şi de lină, în anotimpul cînd fascioloza nu acţionează clinic (vara). Chiar pentru animalele trimise la sacrificare randamentul este mult redus atît în ceea ce priveşte musculatura, cît şi pierderea organelor interne (ficat), care totdeauna se confiscă. Combaterea fasciolozei nu poate fi încununată de succes decît numai în cazul aplicării unui complex de măsuri, în care tratamentul este urmat şi precedat de o serie de măsuri organizatorice care privesc distrugerea viermilor adulţi în interiorul mamiferelor şi a formelor larvare în mediul exterior sau în gazda intermediară. în tratamentul fasciolozei se întrebuinţează pe scară largă două substanţe : tetraclorura de carbon, care se administrează per os şi parenteral şi hexacloretanul, care se administrează per os în special la bovidee. 54 PARTEA GENERALA Tratamentul trebuie completat cu o serie de măsuri în vederea reducerii posibilităţilor de contaminai e din mediul exterior, în special prin distrugerea gazdelor intermediare. Acţiunile cele mai complexe se duc împotriva gasteropodelor, a căror combatere se poate face atît prin procedee chimice (sulfat de cupru,, pentaclorfenolatul de sodiu), cît şi biologice (cu ajutorul păsărilor, în< special anseriforme). Pentru a împiedica dezvoltarea gasteropodelor se drenează terenurile mlăştinoase sau se amenajează pentru piscicultură. Tot în vederea profilaxiei trebuie să se acorde o atenţie deosebită modului de adăpat şi unde e posibil corpuscului lui Mehlis şi rezervorul vitelin. Testiculul posterior ocupă toată lăţimea segmentului posterior. El este de asemenea curbat în formă de potcoavă cu deschiderea spre faţa ventrală. Foliculii vitelini în segmentul anterior înconjură organul lui Brandes fără a pătrunde în grosimea acestuia. Limita lor anterioară atinge nivelul faringelui. în segmentul posterior ei se întind ca o fî-şie ventrală pînă la nivelul marginii posterioare a testiculului posterior, unde se împart în două aglomerări dense postero-la-terale. Numărul ouălor în uter pînă la 20 ; dimensiunile lor sînt de 0,075—0.099 x 0,048—0,075 mm. Gazda adultului : păsări (cormorani — JPhalacrocor acidae). Experimental au mai putut fi infestaţi stîrci, porumbei domestici şi pelicani. Gazda intermediară : moluşte gasteropode (Gyraulus hirsutus, Stagnicola palustris ). Gazda metacercarului : peşti din familiile Cyprinidae, Esociăae, Jctaluriăae, Percidae etc., amfibieni (Bana pipiens, Buf o americana). Localizarea adultului : intestin, în special în treimea anterioară a intestinului subţire. Localizarea metacercarului : în grosimea musculaturii dorsale şi ventrale, mai rar sub piele, pe branhii sau înotătoare. Ră pîndire geografica : Europa, Asia, America de Nord, America de Sud, Australia. în România această specie a fost semnalată la Baneasa — Ilfov? Prundu şi Greaca — Ilfov, Vlădeni— Ialomiţa, Brateş, Şerbanu — Brăila? Somova şi Jurilofca — Tulcea (Ciurea, 1930, 1933). Genul Neodiplostomum Kailliet, 1919 Diplostomatinae fără pseudoventuze. Corpul distinct bisegmentat : segmentul posterior porneşte de pe partea dorsală a segmentului anterior sau este în directa continuare a acestuia, de care se desparte printr-o constricţie transversală mai mult sau mai puţin marcată. Ventuza ventrală de obicei mică, situată aproape de mijlocul segmentului anterior. Organul lui Brandes este eliptic pînă la circular. Testiculul anterior simetric sau asimetric. Cel posterior concav ventral. Ovarul pretesticular, median sau submedian. Glandele vitelogene Fig. 36. — Hysteromorpha triloba (după Ciurea, 1930). '96 PARTEA SISTEMATICA •de regulă se întind anterior dincolo de ventuza ventrală. Atriul genital variabil dezvoltat ; adeseori există o papilă genitală prin care trece canalul hermafrodit. Paraziţi la păsări. Metacercarii sînt cunoscuţi sub denumirea generică colectivă de Neodiplostomulum. tn clasificările mai noi (Dubois, 1970) acest gen este împărţit în •două subgenuri : Neodiplostomum şi Conodiplostomum., CHEIE PENTRU DETERMINAREA SUBGENURILOR GENULUI NEODIPLOSTOMUM 1 (2) Canalul hermafrodit se deschide nemijlocit în atriul genital lipsit de papilă. Testiculul anterior asimetric .... Neodiplo tomum 2 yl) Canalul hermafrodit străbate papila genitală bine dezvoltată. Amîndouă testiculele sînt de obicei simetrice . . Conodiplostomum Subgenul Conodiplostomum Dubois, 1937 Biplostomatinae al căror canal hermafrodit străbate papila genitală bine dezvoltată. Amîndouă testiculele de obicei simetrice. CHEIE PENTRU DETERMINAREA SPECIILOR SUBGENULUI CONODIPLOSTOMUM 1 (2) Bisegmentarea corpului slab exprimată, Segmentul posterior de 1,5 ori mai scurt decît cel anterior, dar mai lat. Gonadele ocupă aproximativ 2/3 din lungimea segmentului posterior. Papila genitală ocupă aproape tot atriul genital......N. (C.) spathula 2 (I, Bisegmentarea corpului bine exprimată.........................3 3 (4) Organul lui Brandes acoperit în mare parte de marginile laterale şi posterioară ale segmentului anterior îndoite ventral .... .......................................... . N. (C.) krausei 4 (3) Organul lui Brandes nu este acoperit de marginile latero-poste- rioere unite ale segmentului anterior .........................5 5 (6) Segmentul posterior aproximativ de două ori mai scurt şi ceva mai lat decît cel anterior. Ventuza ventrală mai mare decît cea bucală. Organul lui Brandes foarte alungit în sens longitudinal. Gonadele ocupă 2/3 din segmentul posterior ......... ..................... N. (C.) palumbarii € (5) Segmentul posterior mai îngust şi egal sau puţin mai scurt decît cel anterior. Ventuza ventrală puţin mai mică decît cea bucală. Gonadele ocupă mai mult de 2/3 din segmentul posterior . . . .........................................N. (C.) perlatum FAM. DIPLOSTOMATIDAE PCWKEER, 1886 97 1. Neodiplostomum (Conodiplostomum) krausei Dubois, 1937 (fig. 37) Lungimea generală a corpului este de 1,04—1,07 mm. Corpul net împărţit în segmente. Segmentul anterior oval, cu marginile laterale şi posterioare răsucite pe faţa ventrală; el măsoară 0,57—0,96 x 0,32 — 0,60 mm. Capătul anterior mai îngustat poartă ventuza bucală. Segmentul posterior masiv este aproape egaljîn lungime cu cel anterior, şi măsoară 0,46—0,77 X 0,30—0,60 mm. El are o formă eliptică şi este larg rotunjit posterior. Esofagul este foarte scurt, iar prefarin-gele, aproape egal cu ventuza bucală (0,045 — 0,065 X 0,043—0,065 mm). Ventuza ventrală este mai mare decît cea bucală (0,050—0,077 X 0,072—0,081 mm) şi este dispusă aproape în centrul segmentului anterior. Organul lui Brandes variază ca formă de la eliptic pînă la rotund. Ovarul de asemenea eliptic se găseşte în partea anterioară a segmentului posterior. Testiculele, masive, sînt situate în treimea mijlocie a segmentului posterior. Foliculii vitelogeni se întind în segmentul anterior pînă deasupra ventuzei ventrale, pătrunzînd şi în pereţii organului lui Brandes, iar în segmentul posterior formează o fîşie ventrală. Atriul genital este larg şi în peretele său posterior se deschide canalul hermafrodit. Ouăle măsoară 0,86—0,100x0,057—0,067 mm. Gazda : păsări din ordinul Strigifor-mes (Asio flammeus, Buteo burmanîcus, Buteo buteo) şi din ord. Passeriformes (Corvus cornix, C. frugilegus, Pica pica). Localizare : intestinul subţire. Răspîndire geografică : Europa (România, U.E.S.S., B.D. G., E.F. Germania), Asia (Japonia). ■ Această specie a fost descrisă de Dubois după materialul procurat din Bomânia (citat după Bfy c h o w skaia-Pa w 1 o w -s kia j a, 1962). Fig. 37. — Neodiplostomum (Conodiplostomum) krausei (după D u ^ bois, 1938). 7 - C. 539 98 PARTEA SISTEMAiTICA 2. Neodiplostomum (Conodiplostomum) palumbarii Dubois, 1937 (fig. 38) Lungimea corpului este de 1,86—2,50 mm. Segmentele corpului distincte. Segmentul anterior măsoară 1,20—1,72 mm lungime şi 0,51—0,63 mm lăţime şi este alungit în formă de lopată, cu marginile laterale răsucite ventral şi apropiate înapoia organului lui Brandes. Segmentul posterior ovoidal este aproximativ de două ori mai scurt decît cel anterior şi puţin mai lat decît acesta, măsurînd 0,63—0,87 ;X ; 0,46—0,57 mm. Ventuza bucală are dimensiunile de 0,034—0,060x 0,036—0,060 mm. Faringele se continuă cu esofagul scurt, bifurcat în două ramuri intestinale subţiri şi lungL Ventuza ventrală-, ceva mai mare decît cea bucala, est 3 situată în jumătatea anterioară a segmentului anterior. Organul lui Brandes, eliptic-alungit, se găseşte la o mare distanţă înapoia ventuzei ventrale. Ovarul alungit transversal este situat la limita dintre cele două segmente. Foliculii vitelo-geni, numeroşi în segmentul anterior pe care-1 ocupă în cea mai mare parte, se întind într-un cîmp ventral în segmentul posterior, unde ajung pînă la nivelul atriului genital. Testiculele, voluminoase, ocupă cea mai mare pai te a segmentului posterior. Atriiil genital este relativ mic şi este ocupat aproape în întregime de papila genitală. Orificiul genital subtermiüaL Ouăle măsoară 0,080 — 0,108 x 0^048 — 0,077 mm. Gazda : păsări din ordinul Falconiformes (Accipiter gentilis). Localizare : intestin subţire. Ί , Răspîndire qeografica : Europa (R.D.G., BJ?V Fig. 38. — Neodiplo- ~ · -d ? stomum (Conodipiosto- Germania, Romama). ^ , mum) palumbarii (după In ţara noastra aceasta specie a fost seninalata> Dubois, 1938). de către Ciurea (1928). 3. Neodiplostomum (Conodiplostomum) perlatum (Ciurea, 1911) Ciurea, 1929 (fig. 39) Corpul este lung de 1,58—2,57 mm. Este net divizat într-un segment anterior şi unul posterior printr-o strangulare adîncă. Segmentul anterior are forma de lopată cu marginile laterale îndoite spre faţa ventrală, iâr segmentul posterior este oval-alungit, uşor curbat spre faţa: dorsală. FAM. DIPLOSTOMATIDAE POIRIER, 1886 99 Dimensiunile segmentului anterior sînt de 0,83—1,38 x 0,63—1,22 mm. Segmentul posterior este mai îngust decît cel anterior şi egal în lungime săupuţin măi scurt decît acesta. Ventuza bucală măsoară 0,066 χ 0,090 mm. Faringele, lipit de ventuza bucală, are aproximativ aceleaşi dimensiuni. Esofagul este foarte scurt, bifurcaţia intestinală aflîndu-se imediat sub fai;inge. Ventuza ventrală este situată aproximativ în centrul segmentului a^işrior şi ceva mai mică decît ventuza bucală (0,062 x 0,085 mm). Organul lui Brandes are formă. sferică sau elipsoidală. 100 PARTEA SISTEMATICA Gonadele, bine dezvoltate, ocupă 2/3 din segmentul posténor. Ovarul este situat la baza segmentului posterior şi are o poziţie mediană sau submediană. Foliculii vitelogeni sînt bine dezvoltaţi, ajungînd în partea anterioară pînă la nivelul ventuzei ventrale şi umplînd tot spaţiul Fig. 40. — Crap infestat cu metacercari de Neodiplostomum (Conodiplostomum) perlatum (după Ciurea, 1929). dintre gonade în segmentul posterior. De asemenea, pătiund şi în peretele oiganului lui Brandes. Testiculele sînt puternic dezvoltate; cel anterior este asimetric şi ceva mai mic decît cel posterior, care are formă de potcoavă şi ocupă toată lăţimea segmentului. Vezicula seminală este voluminoasă. Canalul ejaculator cu peretele musculos se apropide uter pe partea dorsală. Canalul hermafrodit se deschide în vîrful papilei genitale, care ocupă cea mai mare parte a atriului genital şi se deschide subterminal. Dimensiunile ouălor sînt de 0,088—0,110 x 0,057—0,076 mm. Gazda adultului : păsări răpitoare (Falconiăae, Acvilidae). Gazda metacercarului : peşti (Cyprhus carpio, Garassius auratus). Localizarea adultului : intestin. Localizarea metacercarului : pe piele, în special în acele locuri în care nu sînt solzi (pe aripioare şi cap, pe branhii) şi în intestin, musculatură, ficat, rinichi, vezica înotătoare. Gazda-iezervor s-a dovedit experimental a fi şorecarii (Buteo bnteo), în corpul cărora metacercarii acestei specii nu pier, dar nici nu-şi continuă dezvoltarea. Răspîndire geografică : Europa (România, U.R.S.S. etc.). Această specie a fost găsită şi descrisă pentru prima dată în ştiinţă de către Ciurea de la peşti proveniţi din Greaca, Ciorăneşti, Călafaş? (Ciurea, 1911 a). A mai fost găsită la peştii din colecţia Laboratorului de piscicultură de la Herăstrău (D u m i t r i u, 1937). RAM. DIPLOSTOMATIDAE ΡΟΊΒΤΕΚ, 1886 101 Observaţii : metacercarii produc la crapi aşa-numita „boală perlată”, în infestări puternice, cînd pe corpul peştilor se formează o cantitate mare de chişti, peştele este epuizat şi moare. 4. Neodiplostomum (Conodiplostomum) spathula (Creplin, 1829, (fig. 41) Lungimea corpului este de 1,02—1,65 mm. Limita dintre cele două segmente este slab exprimată. Dimensiunile segmentului anterior sînt de 0,58—1,05 X 0,33—0,60 mm. Marginile laterale sînt răsucite aproape pe toată lungimea lor spre faţa ventrală uneori pînă aproape de linia mediană a corpului. Segmentul posterior apare ca o prelungire directă a celui anterior, fiind de 1,5 ori mai scurt decît acesta din urmă, dar uneori ceva mai lat. Dimensiunile segmentului posterior sînt de 0,33—0,66x0,30—0,59 mm. Ventuza bucală sub terminală măsoară 0,042— 0,066x0,042—0,063 mm. Faringele, alungit, se continuă cu un scurt esofag care se bifurcă în două ramuri intestinale subţiri şi lungi. Ventuza ventrală, mai mare decît cea bucală, măsoară 0,051 — 0,070x0,059—0,072 mm. La o mică distanţă înapoia ventuzei se găseşte organul lui Brandes, mare, de formă eliptică. Ovarul, voluminos, transversal-oval, se găseşte la limita dintre cele două segmente. Glandele vitelogene sînt formate din numeroşi foliculi care anterior se întind pînă a,proape de bifurca-ţia intestinului, iar în segmentul posterior formează o fîşie ventrală care se împarte în două cîmpuri laterale înapoia testiculelor. Testiculele aproape egale au o formă de potcoavă cu conca-vitatea ventrală şi ocupă cea mai mare parte a segmentului posterior. Canalul ejaculator şi partea distală a vezicii seminale au pereţii musculoşi. Canalul ejaculator se deschide în uter pe partea dorsală. Canalul hermafrodit se deschide printr-o papilă genitală bine dezvoltată, care ocupă aproape toată cavitatea atriului genital ; orificiul genital se deschide subterminal pe partea dorsală. Ouăle măsoară 0,090—0,108 x 0,061—0,074 mm. Gazda : păsări răpitoare din ordinul Falconiformes, Localizare : intestin. Fig. 41. — Neodiplostomum (Conodiplostomum) spathula. Adultul (după Ciurea, 1928). 102 PARTEA SISTEMATICA Răspîndire geografică : Europa (R.D.G., E.F. Germania, Italia, Polonia, Eomânia, IT;B.S.S. etc.), Asia (Iordania), Africa, Americă de Nord (S.U.A.). în ţara noastră această specie a fost semnalată de C i u r e a (1928) la păsări din Comana, Prundu, Băneasa — Ilfov, Eoşiori de Vede —Teleorman, jud. Vîlcea (Astur palumbarius, Accipiter visus, Circus pygargus, C. macrurus, Falco vespertinus, F. easalon). Subgenul Neodiplostomum Dubois, 1937 Diplostomatii ae cu canalul hermafrodit deschis direct în atriul genital. Testiculul anterior asimetric. CHEIE PENTRU DETERMINAREA SPECIILOR SUBGENULUI NEODIPLOSTOMUM 1 (2) Testiculele aparent simetric dezvoltate şi aproximativ egale ca mărime şi formă. Paraz’ţi în special la Strigiformes, mai rar la Falconiformes..................................... N. (N.) cochleare 2 (1) Testiculele asimetric dezvoltate, cel posterior de obicei mai mare decît cel anterior. Paraziţi la Falconiformes . .N. (N.) spathoides 5. Neodiplostomum (Neodiplostomum) cochleare Krause, 1914 (fig. 42) Lungimea corpului este de 2—2,9 mm. Segmentul anterior oval-alungit măsoară 1,25—1,80 x 0,54—0,77 mm. Marginile laterale şi posterioare ale corpului sînt îndoite spre faţa ventrală. Segmentul posterior este cilindric şi rotunjit la capăt. El este mai îngust şi mai scurt de 1,5—2 ori decît cel anterior. Dimensiunile sale sînt de 0,76—1,10 x 0,43 —0,64 mm. Ventuza bucală terminală măsoară 0,065—0,081 x 0,070—0,099 mm. Faringele, sferic, se continuă cu un esofag scurt care se bifurcă în două ramuri intestinale subţiri şi lungi pînă aproape de capătul posterior. Ventuza ventrală este mai mare decît cea bucală şi măsoară 0,099—0,115 x 0,110—0,122 mm. Organul lui Brandes are o formă rotundă sau uşor eliptică, iar dimensiunilè sale sînt de 0,300—0,460 x 0,280—0,450 mim. Ovarul, eliptic, se găseşte aproape de limita dintre segjqaente. Foliculii vitelini se întind mult înaintea ventuzei ventrale, fără a atinge nivelul bifurcaţiei intestinale. O parte din foliculi se găşţsşc în pereţii crganului FAIM. DIPLOSTOMATIDAE POTRÎER, 1886 lui Brandes, iar în segmentul posterior ei se întind pe toată suprafaţa ventrală şi înapoia testiculelor formează două aglomerări lateralejn drép-tul capetelor intestinului. Testiculele sînt mari, aproximativ egale ca mărime şi formă şi ocupă cea mai mare parte a segmentului posterior. Atriul genital este larg şi are orificiul mare. Canalul hermafrodit se deschide direct în cavitatea atriului pe partea dorsală, nu departe de marginea posterioară a corpului. Dimensiunile ouălor sînt de aproximativ 0,090x0,054 mm. Gazda adultului : păsări răpitoare din ordinele Strigiformes, Falconiformes (Asio flammeus, A. otus, Bubo bubo ascalaphius, B. termines, B. virginianus, Nyctea scanăica, Strix uralensis, Milvus nigrans aegyp-ties, Circiis aeruginosus). Gazda metacercarului : amfibieni (Bana ridibunda, B. esculenta, Hyla arborea, Pelobates fuscus ), reptile (Natrix natrix). Localizarea adultului : intestin. Localizarea metacercarului : ţesutul gras, musculatură, oigane interne. Răspîndire geografică: Europa (R.D.G., R.P. Germania, Franţa, Elveţia, U.R.S.S. etc.), Africa (Egipt, Sudan), Asia (Japonia, India), America (S.U.A.). în Delta Dunării această specie a fost menţionată ca metacercarul Neodiplostomulum mi, or (Dubi n i n a 1950) de către Y o 1 g a r - P a s t u h o v a (1959) în musculatura corpului îa Bana esculenta, B. ridibunda, Hyla arborea şi Pelobates fuscus. Fig. 42. — Neodiplostomum (Neodiplostomum) cochleare (după Dubois, 1938). f>. Ncodiplos:tomum (Neodiplostomum) spathoides Dubois, 1937 («g· 43) Lungimea corpului este de 1,75—3,24 mm. Segmentul anterior, în formă de lopată, are jumătatea anterioară mai lăţită. Pe marginea anterioară a acestui segment se găseşte ventuza bucală slab pioeminentă. Marginile laterale ale segmentului sînt îndoite ventral şi apropiaterde linia mediană, lăsînd să se vadă organul Iui Brandes. Segmentul pos te- 104 PARTEA SISTEMATICA rior este de 1—2 ori mai sau cilindric, mai mult sau Fig. 43. — Neodiplostomum (Neodiplostomum) spathoides (după Dubois, 1938). (1970), iar ca metacercar şi Y a s i 1 i u (1956 b). scurt decît cel anterior şi mai îngust, elipsoid al mai puţin curbat spre partea dorsală. Yentuza bucală are dimensiunile de 0,048—0,105 x 0,048 — 0,115 mm. Prefaringele şi esofagul sînt scurte. Faringele este bine dezvoltat, depăşind diametrul ventuzei bucale. Yentuza ventrală are dimensiunile de 0,057—0,116 x 0,065—0,120 mm şi este situată, aproximativ în centrul segmentului anteiior. Organul lui Brandes are formă elipsoidală, cu lungimea de 1,5—2 ori mai mare decît lăţimea sa. Ovarul de formă oval-transversală este situat la limita diDtre cele două segmente ale corpului. Foliculii vitelogeni se întind în segmentul anterior mult înaintea ventuzei ventrale, uneori pînă la nivelul bifurcaţiei intestinale şi pătrund în organul lui Brandes, în segmentul posterior foliculii vitelogeni formează două şiruri laterale. Cèle două testicule foarte apropiate unul de altul sînt situate înapoia ovarului. Atriul genital este larg deschis. Ouăle au dimensiunile de 0,080— 0,108 mm X 0,050—0,069 mm. Gazda adultului : păsări răpitoare din familiile Falconidae, Aquilidae. Gazda metacercarului : amfibieni (Bana ridibunda), reptile (Natrix natrix). Localizarea adultului : intestin. Localizarea metacercarului : ţesutul gras, organele interne. Răspîndire geografică : Europa, Africa. Această specie a fost semnalată în Delta Dunării ca adult de C h i r i a c şi Barbu (Neodiplostomulum major ) de E ă d n 1 e s c u Genul P o s t li o d i p 1 o s t o m u m Dubois, 1936 Diplostomatinae cu corpul bisegmentat. Fără pseudoventuze. Segmentul posterior se desprinde de pe partea dorsală a segmentului anterior,: de care este separat printr-o constricţie transversală. Organul lui Brandea, FAM. DIPLOSTOMATIDAE ΡΟΤΚΙΕΗ, 1886 105 rotund, ocupă 1/5—1/9 din lungimea segmentului anterior. Ventuza ventrală mică, situată aproape de centrul segmentului anterior. Testiculul anterior de obicei oval pînă la eliptic, situat lateral. Testiculul posterior mai mare, bilobat, reniform sau subcordat, concav ventral. Ovarul median, submedian sau lateral. Glandele vitelogene încep anterior de la diferite nivele în apropierea ventuzei ventrale.Punga genitală devaginabilă, cu orificiul terminal sau subterminal. Canalul hermafrodit se deschide în vîrful papilei genitale. Paraziţi la stîrci şi rareori la pescăruşi. Metacercarii de tipul Posthoăiplostomulum parazitează la peşti. CHEIE PENTRU DETERMINAREA SPECIILOR GENULUI POSTHODIPLOSTOMUM 1 (2) Spini cuticulari pe faţa antero-ventrală a segmentului anterior pînă în dreptul ventuzei ventrale. Yentuza ventrală mai mare decît cea bucală. Foliculii vitelogeni ajung pînă în dreptul ventuzei ventrale sau o depăşesc puţin.....................P. cutieola 2 (1) Fără spini cuticulari. Yentuza ventrală mai mică sau egală cu cea bucală. Foliculii vitelogeni din segmentul anterior cantonaţi în jurul organului lui Brandes, nu ajung pînă la nivelul ventuzei ventrala.......................................P. brevicaudatum 1. Posthodiplostomum brevicaudatum (Nordmann, 1832) Wisniewski, 1958 (fig- 44) Lungimea generală a corpului variază între 1,30 şi 1,92 mm. Segmentul anterior are formă oval-alungită, cu marginea anterioară îngustată şi cu marginile laterale şi poştei ioare îndoite spre partea ventrală. Segmentul posterior este aproape cilindric şi întotdeauna ma? îngust decît cel anterior. Yentuza bucală are dimensiunile de 0,033—0,043 x 0,030—0,038 mm. Există un prefaringe scurt, un faringe oval-alungit şi un esofag bine dezvoltat. Yentuza ventrală este mai mică sau aproape egală cu cea bucală şi aşezată aproximativ în centrul segmentului anterior. Organul lui Brandes mic, circular, este situat în partea posterioară a segmentului anterior. Ovarul, elipsoidal, ocupă o situaţie submediană. El se află aproximativ în centrul segmentului posterior, imediat înaintea testiculului anterior. Foliculii vitelogeni în segmentul anterior sînt grupaţi în jurul organului lui Brandes, iar în segmentul posterior sînt dispuşi în două benzi ce se concentrează înaintea ovarului, continuîndu-se apoi pînă în dreptul testiculului posterior. Testiculul anterior are o formă ovală şi este mai mic decît testiculul posterior, care are formă de inimă, potcoavă sau bilobat. 106 PARTEA iSISTEMA/TICÄ Atriul genital este relativ mic. Canalul hermafrodit se deschide în vîrful unei papile devaginabile. împrejurul papilei se află o cută ca un manşon cilindric. Ouăle au 0,092—0,103 x 0,055—0,065 mm. Fig. 44. — Posihodiploşiomumbreviacaudatum. A, Dorsal; B, ventral (după Dubois, 1938). Gazda adultului : păsări din familia Ardeidae (Ardea einer ea, A. purpurea, Botauruş stellaris, Ixobrichus minutus). Gazda intermediară : gasteropode (Planorbis planorbis). FAM. DIPLOSTOMATIDAE POIRIER, 1886 107 Gazda metacercarului : peşti din familiile Cyprinidae, Esociăae, Qadidae, Percidae. Localizarea adultului : intestin. Localizarea metacercarului : corpul sticlos, camera anterioară, coroida şi retina, encefal. Răspîndire geografică : Europa, Asia. Această specie a fost semnalată în Delta Dunării (B o m a n, 1955) şi în Bazim — Sinoe (Eădulescu şi Y a s i 1 i u, 1956 a). Observaţii : cercării şi metacercarii acestei specii sînt patogeni pentru peşti. Observaţiile lui W i s n i e w s k i (1948) au arătat că infestarea masivă a puietului de peşte cu metacercari duce la pieirea gazdei. Intensitatea infestării peştilor cu metacercari poate să fie foarte ridicată, atin-gînd 500 de paraziţi într-o gazdă. Ochiul parazitat are corpul sticlos opac, alb lăptos. Se produce exoftalmia şi orbirea peştelui. Kozicka (1958) a descris modificările anatomo-patologice ale creierului de peşte parazitat cu metacercarii acestei specii. 2. Posthodiplostomum cuticolă (Nordmann, 1832) Dubois, 1936 (flg. 45) Corpul este net divizat într-un segment anterior şi unul posterior. Segmentul anterior (0,69 —1,18 x 0,69 — 0,92 mm) oval, cu o depresiune ventrală. Marginile sale laterale şi poster ioare sînt îndoite spre partea ventrală, acopei’ind organul lui Brandes şi uneori ventuza ventrală. Cuticula prevăzută cu spini. Segmentul posterior este mai scurt şi mai îngust ca cel anterior (0,52—0,85’ x 0,39—0,49 mm) şi adesea curbat spre partea dorsală. El are o formă ovoidală sau conică, cu marginea posterioară rotunjită. Limita dintre segmente apare ca o îngustare transversală adîncă. Yentuza bucală (0,057—0,074 x 0,066—0,072 mm) subterminală. Prefaringele este foarte scurt; faruigelef”musculos, are o formă oval-alungită şi este puţin mai mare decît ventuza bucală. Esofagul este scurt. Yentuza ventrală (0,061—0,079 x 0,077—0,085 mm), mai mare decît cea bucală, este dispusă sub centrul segmentului anterior. Organul lui Brandes are forma ovală şi marginea lui anterioară poate acoperi ventuza ventrală. Ovarul, elipsoidal, este dispus în jumătatea anterioară a segmentului posterior. Foliculii vitelogeni în segmentul anterior sînt cantonaţi în jurul organului lui Brandes sub forma unor aglomerări destul de compacte. Limita lor anterioară se găseşte la nivelul ventuzei ventrale sau puţin înaintea acesteia. în segmentul posterior foliculii sînt dispuşi într-o bandă lată mediană pe faţa ventrală, care se întinde pînă la marginea posterioară a testiculului posterior, unde se împarte în două aglomerări laterale. 108 PARTEA SISTEMATICA Testiculele ocupă primele două treimi ale segmentului posterior şi sînt diferite ca formă şi mărime. Testiculul anterior este asimetric şi are o poziţie laterală. Testiculul posterior este mai mare, curbat în forma unei Fig. 45. — Posthodiplostomum cuticola. A, Adult ; B, metacercar (după Ciu re a, 1938). potcoave cu o ramură mai dezvoltată. Atriul genital în formă de clopot. Numărul ouălor în uter atinge 15. Dimensiunile ouălor de 0,098—0,110 X 0,074—0,079 mm. Gazda adultului : stîrci (Ardea cinerea, A. purpurea, Ardeola ralloi-ăeSj Botaurus stellaris, Egretta alba, Έ. garzetta, Nycticorax nycticorax). Gazda metacercarului : peşti din familia Gypriniăae, Percidae, Acipenseriăae, Clupeiăae, Gobitidae, JEsociăae, Salmonidae, Siluridae. Localizarea adultului : intestin, cel mai adesea în treimea anterioară. , Localizarea metacercarului : piele, înotătoare, branhii, opercule, musculatura somatică, mucoasa bucală, cornee, mustăţi. Răspîndire geografică : Europa, Asia, America de Nord. FAM. DIPLOSTOMATIDAE POWER, 1886 109 în România această specie a fost semnalată ca metacercar (Neascus euticoîa) la Băneasa — Ilfov Prundu şi Greaca — Ilfov, Feteşti — Ialomiţa, Somova, Zătoane şi C.A. Rosetti — Tulcea, Nucet — Dîmboviţa, Dunăre şi bălţile ei — Olteniţa, Călăraşi, Saltava şi Cegani, I.C. Frimu, Mostiştea, Boianu — Sticleanu, Brateş, Mila 23, Sarinasuf, în Razim — Sinoe şi în Marea Neagră (Ciurea, 1930; Dumitriu, 1937; R ,ă d u 1 e s c u şi Y a s i 1 i u, 1954 a şi c, 1955 a şi b, 1956 a ; Roman, 1953, 1955 ; Manea, 1955 ; Chiriac, 1965). Fig. 46. — Roşioară infestată cu metacercari de Posthodiplostomum cuticola, boala petelor de cerneală (după Ciurea, 1930). Observaţii : boala cernelii ocupă un loc însemnat între bolile parazitare ale peştilor cu importanţă economică, în special a ciprinidelor. Boala evoluează grav în special la puiet. Pigmentul negru apare ca rezultat al descompunerii hemoglobinei din sîngele peştilor. La crap primele simp-tome de îmbolnăvire apar la puietul în vîrstă de 18—20 de zile şi cu lungimea de 2 cm. Întîi apar petele negre şi apoi mici proeminenţe datorate chiştilor care s-au format. Puietul îşi pierde mobilitatea şi în crescătorii se aţine la gura canalului de alimentare cu apă. Cea mai mare pierdere a puietului se constată în primelé patru luni de viaţă. La puietul atins de această boală se observă adeseori o deformaţie puternică a corpului, distrugerea muşchilor şi a altor ţesuturi, strîmbarea coloanei vertebrale şi ö puternică încetinire a creşterii. Răspîndirea bolii este legată de prezenţa stîrcilor. Măsurile de combatere se bazează pe distrugerea gazdelor intermediare şi a celor definitive. Cele mai eficace sînt măsurile de distrugere a moluştelor prin vidarea heleşteelor şi uscarea lor un timp mai îndelungat. 110 PARTEA SISTEMATICA Genul Tylodelphys Diesing, 1850 Diplostomatinae cu pseudoventuze. Bisegmentarea corpului slab exprimată. Extremitatea anterioară neclar trilobată. Organul lui Brandes, rotund, ocupă 1/3—1/6 din lungimea părţii anterioare. Partea posterioară a corpului, conică, se află în directă continuare a părţii anterioare. Testiculele, simetrice, sînt curbate în formă de potcoavă, cel anterior mai mare decît cel posterior. Ovarul submedian pretesticular. Foliculii vitelogeni depăşesc sau nu acetabulul. Atriul genital cu porul subterminal, rareori terminal. în atriu se găseşte papila genitală foarte lată, străbătută de canalul hermafrodit. Paraziţi la păsările din ord. Colymbiformes, Ardei-Jormes şi Falconiformes. Metacercarii nu formează chişti şi se localizează de regulă în corpul sticlos din ochiul peştilor sau în canalul rahidian al amfibiilor. CHEIE PENTRU DETERMINAREA SPECIILOR GENULUI TYLODELPHYS 1 (2) Lungimea corpului de maximum 1,17 mm. Foliculii vitelogeni se întind anterior pînă la nivelul ventuzei ventrale. în atriul genital se află o papilă genitală mică. Metacercarii la peşti, în corpul sticlos şi cristalin..................................... T. clavata 2 (1) Lungimea corpului de maximum 2,76 mm. Foliculii vitelogeni depăşesc anterior ventuza ventrală. Papila genitală, mare, ocupă aproape toată cavitatea atriului. Metacercarii în amfibii, în canalul rahidian...........................................T. excavata 1. Tylodelphys clavata (Nordmann, 1832) Diesing, 1850 (fig. 47) Lungimea generală a corpului este de 0,79—1,17 mm. Segmentul anterior are o formă ovală, cu o depresiune ventrală slab exprimată. Marginile laterale ale segmentului sînt puţin îndoite spre partea ventrală. Marginea anterioară a corpului este vag trilobată. Segmentul posterior este mai îngust şi mai scurt decît cel anterior. El are o formă conică şi apare ca o prelungire directă a segmentului anterior. Yentuza bucală ocupă lobul median al marginii anterioare. Dimensiunile ei sînt de 0,046 — 0,088 X 0,037—0,086 mm. Există un scurt prefaringe. Faringele este bine dezvoltat. Esofagul se bifurcă formînd cei doi cecumi intestinali lungi şi subţiri, care se întind pînă în segmentul posterior. De o parte şi de alta a ventuzei bucale sînt situate pseudoventuzele sferice sau în formă de potcoavă. Yentuza ventrală se găseşte aproape în centrul segmentului anterior şi are dimensiunile de 0,044—0,066x0,055—0,072 mm. Organul lui Brandes, ovoidal sau aproape sferic, are 0,130—0,170x0,090—0,110 mm. ŒTiAiM. DIPLOSTOMATIDAE POIRIER, 1886 111 Ovarul de formă ovoidală se găseşte la limita dintre cele două segmente. Foliculii vitelogeni se întind anterior pînă la nivelul ventuzei ventrale, iar înapoia testiculelor se împart în două fîşii. Testiculele sînt simetrice, apropiate, curbate în formă de potcoavă cu concavitatea ventrală. Testiculul anterior este ceva mai lat decît cel posterior. Orificiul genital este subterminal. Atriul genital conţine o papilă genitală mică. Canalul ejaculator se uneşte cu uterul la o mică distanţă înaintea atriului. Ouăle au dimensiunile de 0,099—0,114 X 0,059—0,063 mm. Gazda adultului : păsări (Ardea cinerea, Buteo rufofuscus augur, Circus aeruginosus — natural şi experimental, Egretta alba, E. garzetta). Gazda metacercarului : peşti din familiile Cypri-niâae, Centrarchidae, Clupeidae, Cobitiăae, Gottidae, JÉsocidae, Gadidae, Sălmonidae, Siluridae, Percidae. Localizarea adultului : în treimea anterioară şi mijlocie a intestinului, rareori în cea posterioară. Localizarea metacercarului : corpul sticlos şi cristalin. Răspîndire geografică : Europa, Africa (E. Zair). în România această specie a fost semnalată la Tulcea, în Ilfov, Teleorman, Cegani — Borcea de jos, IC. Frimu, Mostiştea, Boianu — Sticleanu, Gălăţui, Greaca, Olteniţa, Călăraşi, Brateş, Mila 23, Chilia Fig<.47.-Tylodelphys Veche, Eazim — Sinoe şi în Marea Neagră (Ciurea, clavata (după c i u -1928; Eădulescu şi Yasiliu, 1954 c, 1955 a, rea, 1928). b · 1956 a ; E o m a n, 1953, 1955). Observaţii : deşi metacercarii de Tylodelphys clavata äu o largă răspîndire şi dau invazii puternice (de sute şi chiar mii de exemplare la o gazdă), rolul lor patogen nu a fost încă elucidat. Se ştie doar că produce cataracta ochilor la peşti, cristalinul devenind alb şi opac din cauza abundenţei paraziţilor. De cele mai multe ori se găsesc asociaţi cu metacercari de Diplostomum spathaceum. 2. Tylodelphys excavata (Eudolphi, 1803) Szidat, 1935 (fig. 48) Lungimea corpului este de 1,0—2,76 mm. Segmentul anterior este alungit, cu lăţimea maximă la nivelul organului lui Brandes. Are aspect linguiform, cu marginile laterale aproape paralele. La exemplarele contractate segmentul anterior este oval sau piriform. Marginea anterioară este vizibil trilobată, cu lobul median proeminent. Segmentul posterior este 112 tPAÄTEA SISTEMA.TXCA mai scurt decît cel anterior. Ventuza bucală are dimensiunile de 0,055 — 0,098 X 0,055—0,096 mm şi ocupă partea anterioară a lobului median. Pe laturile ei se găsesc pseudoventuzele, de obicei slab proeminente. Orificiul bucal se deschide în faringele urmat de esofag. Ventuza ventrală este situată aproximativ în centrul segmentului anterior şi are dimensiunile de 0,048—0,072 x 0,055—0,093 mm. Organul lui Brandes este eliptic-alungit pînă la sferic, foarte rar oval-transversal. Ovarul, sferic sau elipsoidal, este situat lateral la limita dintre cele două segmente sau la baza segmentului anterior. Foliculii vitelogeni umplu toată lăţimea segmentului anterior, pătrunzînd şi în pereţii organului lui Brandes şi ridicîndu-se deasupra ventuzei ventrale în partea anterioară. în segmentul posterior foliculii mai puţin numeroşi sînt dispuşi într-o masă mediană ventrală pînă la nivelul vezicii seminale, unde se împarte în două grupe laterale de o parte şi de alta a atriului genital. Testiculele umplu aproape complet lăţimea segmentului posterior, sînt simetric dezvoltate şi curbate în formă de potcoavă cu concavitatea ventrală. Testiculul anterior este totdeauna mai lat decît cel posterior, care este mai lung. Atriul genital mic. Orificiul genital este subterminal. Cavitatea atrială este aproape plină de papila genitală. Canalul ejaculator se uneşte dorsal cu partea dis-tală a uterului; canalul hermafrodit străbate papila genitală. Ouăle au 0,081—0,110 mm lungime şi 0,046—0,070 mm lăţime. Gazda adultului : păsări (Ciconia ciconiar C. nigra, Nycticorax nycticorax, Podiceps cristatus ). Gazda cercarului : moluşte gasteropode (Gorettis corneus). Gazda mctacercarului : amfibieni (Jianidae,, Bufonidae ). Localizarea adultului : intestinul subţire, în special treimea anterioară şi mijlocie. Localizarea metacercarului : canalul rahidian, liber în lichidul cefalorahidian sau sub membrana protectoare a măduvei spinării. Răspîndire geografica: Europa. în Eomânia această specie a fost semnalată la Tulcea, în jud. Ilfovr Teleorman, Botoşani, Lacul Fundeni, Delta Dunării (Ciur ea, 1928 a ţ Marcu, 1929 ; E ă d u 1 e s c u şi V a s i 1 i u 1956 b). Fig. 48. — Tylodelphys excavata (după C i u r e a, 1928). FAM. STRIGEIDAE RAILLIET, 1919 113 Familia STBIGEIDAE* Railliet, 1919 Trematode cu corpul împărţit în două regiuni, regiunea anterioară tubulară pînă la forma de cupă sau bulbiformă şi regiunea posterioară de obicei cilindrică. în partea anterioară se găsesc ventuza bucală, ventuza ventrală şi organul lui Brandes bilobat. De o parte şi de alta a ventuzei bucale adeseori se găseşte cîte o pseudoventuză. Partea posterioară a corpului conţine organele reproducătoare. Faringele în general prezent, esofagul scurt. Bamurile intestinului, simple, ajung pînă la extremitatea posterioară. Testiculele sînt situate unul înapoia celuilalt, ori în diagonală sau ocazional juxtapuse. Punga cirului absentă. Atriul genital bine dezvoltat, adeseori conţinînd formaţiuni suplimentare cu rol în copulaţie (papilă, con, bulb etc.), se deschide posterior terminal sau dorso-terminal. Ovarul de obicei pretesticular. Canalul lui Laurer prezent. Glandele vitelogene formate din foliculi distribuiţi în ambele regiuni ale corpului sau numai într-una din regiuni. Uterul conţine ouă mari. Capetele conductelor genitale mascul şi femei se unesc într-un canal hermafrodit impar, care se deschide în atriul genital. Aparatul excretor de tip protonefridian este dublat de un sistem închis de canale, care reprezintă sistemul excretor secundar sau de rezervă. Porul excretor este ventro-terminal. Cercării de tip furcocercari se formează în moluşte acvatice. Metacercarii se dezvoltă în nevertebrate (moluşte, hirudinee, oligochete) şi vertebrate cu sînge rece, păsări şi mamifere. Adulţii paraziţi la păsări. CHEIE PENTRU DETERMINAREA GENURILOR FAMILIEI STRIGEIDAE 1 (6) Foliculii vitelogeni sînt răspîndiţi în ambele segmente ale corpu- lui ............................................................2 2 (3) Faringele absent. Yentuza bucală şi cea ventrală dezvoltată normal ...................................... Apharyngostrigea 3 (2) Faringele prezent................................................4 4 (5) Segmentul anterior cu două umflături puternice, la baza lobului dorsal al organului lui Brandes, în care este concentrată principala masă a foliculilor vitelogeni. Ventuzele slab dezvoltate, situate pe fundul segmentului anterior în formă de cupă. . . Parastrigea 5 (4) Segmentul anterior nu prezintă umflături laterale mari care să conţină acumulări de foliculi vitelogeni, aceştia din urmă fiind cantonaţi în pereţii segmentului anterior şi în lobii organului lui Brandes, laţi şi nedivizaţi...............................Strigea * Sinonimia completă a speciilor aparţinînd acestei familii se găseşte în Skrjabin, Trematodî jivotnth i celoveka, vol. XVI. ** Roman (1955) menţionează la peştii din fam. Cyprinidae şi Percidae din Dunăre metacercarul Tetracotyle echinata Diesing 1858, al cărui adult nu e cunoscut. 8 - c. 539 114 PARTEA SISTEMATICA 6 (1) Foliculii vitelogeni se găsesc doar în segmentul posterior al cor- pului şi numai rareori pătrund în mică măsură şi în segmentul anterior...................... .............................. . 7 7 (10) Organul lui Brandes prezintă lobii dorsal şi ventral subdivizaţi printr-o fantă adîncă ........................... . 8 8 (9) Există un bulb genital musculos devaginabil. Canalul hermafrodit se deschide dorsal faţă de bulbul genital. Orificiul genital subterminal, dorsal........................................ Cotylurus 9 (8) Bulbul genital lipseşte. Orificiul genital este terminal. Canalul hermafrodit se deschide în vîrful papilei genitale, care nu este delimitată de parenchimul corpului printr-un perete terminal ................................. Apatemon 10 (7) Organul lui Brandes nu prezintă lobi. Conul genital bine dezvoltat este înconjurat de o cută musculară înaltă. Canalul ejaculator lipseşte. Yentuza bucală slab dezvoltată, faringele mai mare decît ventuzele. Ventuza ventrală pedunculată...................... ........................................ . . Codonoeephalus Genul Apatemon Szidat, 1928 Strigeidae cu segmentul anterior în formă de pîlnie sau sferic. Segmentul posterior sacciform, fusiform, reniform sau aproape cilindric. Begiunea atriului genital nu este despărţită net de restul corpului. Organul lui Brandes are lobii dorsal şi ventral subdivizaţi. Testiculele se găsesc în jumătatea posterioară a corpului. Foliculii vitelini sînt dispuşi pe partea ventrală a segmentului posterior în toată lungimea acestuia. Conul genital lipseşte. Există o papilă genitala bine dezvoltată, străbătută de canalul hermafrodit, format de unirea porţiunilor distale ale uterului şi canalului ejaculator. Acesta din urmă are peretele musculos. Cuta inelară lipseşte sau e slab dezvoltată. Atriul genital relativ mic. Orificiul genital terminal. Cercării cu glandele de penetraţie reprezentate de 8 celule şi cu o comisură para- sau postacetabulară. Metacercarul de tip tetracotiloid se dezvoltă în sistemul vascular, sau genital al hirudineelor. Adulţii paraziţi în intestinul păsărilor din ordinul Anseriformes. 1. Apatemon gracilis (Rudolphi, 1819) Szidat, 1928 (fig. 49) Lungimea generală a corpului variază de la 1,25 la 2,40 mm. Corpul, de formă variabilă, este net împărţit în două segmente printr-o îngustare pronunţată. Segmentul anterior, veziculos, este lung de 0,40—0,87 mm şi lat de 0,30—0,66 mm. Segmentul posterior, cilindric, mai mult sau mai FAM. STRJGEIDAE RAILLIET, 1919 115 puţin curbat, rareori drept, este aproximativ de două ori mai lung decît cel anterior. Cînd este contractat şi umflat capătă înfăţişarea unui sac sau a unei potcoave cu concavitatea ventrală. în contracţii puternice segmentul anterior poate să se atingă de capătul segmentului posterior şi întreg corpul să ia o înfăţişare sferică. Lungimea segmentului posterior este de 0,80—1,80 mm, iar lăţimea de 0,36—0,75 mm. Ventuzele sînt bine dezvoltate. Ventuza bucală gubterminală măsoară 0,072—0,160 x 0,072—0,140 mm. Ventuza ventrală este mai mare decît cea bucală, avînd dimensiunile de 0,140—0,250 x 0,110—0,235 mm. Glandele vitelogene sînt puternic dezvoltate, foliculii lor fiind răspîndiţi înaintea, pe partea ventrală şi înapoia glandelor genitale. 116 PARTEA. SISTEMATICA Ovarul are o formă sferică sau ovală şi este situat înaintea testiculelor sferice, voluminoase, aşezate în partea posterioară a corpului. Ouăle au dimensiunile de 0,09—0,12 x 0,051—0,077 mm. Gazda adultului : păsări (în special din ordinul Anseriformes). Gazda intermediară : gasteropode (Bithynia tentaculata, Planor bis planorbis ). Gazda metacercarului : hirudinee (Herpobăella atomaria, Eaemopis tanguisuga etc.) şi peşti. Localizarea adultului : intestin. Răspîndire geografică ; Europa (B.D.G., R.F. Germania, Finlanda, Elveţia, Eomânia, Polonia, TJ.B.S.S. etc.), Asia (Japonia), America (S.U.A., Cuba, Venezuela). în Delta Dunării această specie a fost menţionată de O 11 e a n u, LunguşiPopescu (1968) la Buteo buteo. O 11 e an uşiStoican (1963) o semnalează la raţele domestice. Genul Apharyngostrigea Ciurea, 1927 Strigeiăae lipsite de faringe atît în stadiul adult, cît şi ca metacercar. Segmentul anterior, oval, piriform sa.u în formă de cupă, este net delimitat de segmentul posterior printr-o strangulare intersegmentară. Segmentul posterior cilindric, cu regiunea atriului genital evident îngustată. Orificiul genital este terminal. Ventuzele slab dezvoltate. Organul lui Brandes cu lobul ventral mai dezvoltat decît cel dorsal, care are la bază două proeminenţe laterale despărţite printr-o brazdă mediană. în proeminenţele lobului dorsal se concentrează majoritatea foliculilor vitelogeni din segmentul anterior. Pseudo ventuzele laterale prezente. Testiculele multilobate. Foliculii vitelogeni sînt răspîndiţi în pereţii cupei anterioare şi în lobii organului lui Brandes, iar în segmentul posterior umplu tot spaţiul din afara gonadelor, pătrunzînd şi în pereţii atriului genital. Acesta din urmă, bine dezvoltat, este străbătut de canalul hermafrodit format din unirea canalului ejaculator cu uterul. în jurul canalului genital se găseşte o ventuză circulară dezvoltată. Metacercarii sînt de tipul tetracotiloid, lipsit de faringe. Ei se dezvoltă în corpul peştilor şi amfibienilor din cercări prevăzuţi cu faringe. Formele adulte sînt parazite în intestinul stîrcilor şi răpitoarelor de zi. CHEIE PENTRU DETERMINAREA SPECIILOR GENULUI APHARYNGOSTRIGEA 1 (2) Testiculele cu lobi adînci şi numeroşi. Foliculii vitelogeni depăşesc anterior nivelul ventuzei ventrale. Paraziţi la stîrçi .. „ „ . ................................................. A. cornu FAJM. STRIGEIDAE RAILLIET, 1919 117 2 (1) Testiculele cu lobi mari puţin numeroşi. Foliculii vitelogeni nu depăşesc anterior ventuza ventrală. Paraziţi la Falconiformes .......................................... A. intermedia 1. Apharyngostrigea cornu (Zeder, 1800) Ciurea, 1927 («g. 50) 1800 Distoma cornu Zeder, Nachtrag z. Naturgeschichte, Leipzig. 1809 Amphistoma cornu Rudolphi, Entozoorum sive vermium intestinalium historia naturalis, 2, 1, 475 p. 1909 Sirigea cornu (Rud.) in Lühe, Süsswasserfauna Deutschlands, 17, 215 p. 1927 Ciurea, Bull, Sect. Sei. Acad. Roum., 11, 12 — 16, 2 pl. Corpul este curbat ca un corn şi limita dintre segmente este slab exprimată. Lungimea generală a corpului variază de la 2 la 5,27 mm. Segmentul anterior este oval, piriform sau ca o cupă. Dimensiunile acestui segment sînt de 0,6—1,98 x 0,65—1,38 mm. Deschiderea acestui segment este adeseori largă. Segmentul posterior totdeauna mai lat şi mai îngust ca cel anterior ; are o formă neregulat cilindrică, cu capătul posterior trunchiat. Regiunea atriului genital este bine individualizată. Dimensiunile segmentului posterior sînt de 1,40—4,50 x 0,51—0,99 mm. Yentuza bucală, subterminală, măsoară 0,10—0,18 x 0,09—0,19 mm. Yentuza ventrală se găseşte aproximativ în centrul segmentului anterior şi măsoară 0,18—0,30 X 0,18—0,25 mm. Lobii organului lui Brandes nu proeminează deasupra marginilor segmentului anterior. Glandele proteolitice, bine dezvoltate, constau din sectoare net delimitate şi sînt situate la limita dintre segmente.. Foliculii vitelogeni pătrund în pereţii dorsali şi laterali ai segmentului anterior, intră în lobii organului lui Brandes şi ajung în partea anterioară pînă la nivelul ventuzei bucale. în segmentul posterior ei ocupă tot spaţiul liber dintre gonade, întinzîndu-se pînă la capătul posterior al corpului şi pătrunzînd în peretele atriului genital. Ovarul, cu formă elipsoidală sau de potcoavă, este situat înaintea testiculelor voluminoase, adînc lobate. Conul genital este relativ mare, iar orificiul genital terminal» Ouăle sînt relativ puţin numeroase şi au dimensiunile de 0,090—0,112 x 0,054—0,070 mm. Gazda adultului : păsări (în special din ordinul Ardeiformes — Ardea cinerea, A. purpurea etc). Gazda metacercarului : peşti (Abramis brama, Atherina mochon pontica, Alburnus alburnus etc.). Localizarea adultului : intestin. Localizarea metacercarului : musculatură, mai rar pe mezentere. 118 FAM. STRIGEIDAE RAILLIET, 1919 119 ..Răspîndire geografică : Europa (Eomânia, Elveţia, Polonia, Cehoslovacia, U.R.S.S. etc.), America (S.U.A., Cuba, Antile), Africa (Maroc), Asia. (India). în Delta Dunării această specie a fost semnalată de către C i u r e a (1927, 1930) şi C h i r i a c (1965). hi 2. Àpharyngostirigea intermedia (Tubangui 1932), Bychowskaja-Pawlowskaja et Zhukow, 1953 (fig. 51) Corpul este net împărţit în segmente. Lungimea generală este de 4,8—5,57 mm. Segmentul anterior este piriform şi prezintă o deschidere îngustă; lungimea lui este de 1,78—2, iar lăţimea de 0,95—1,00 mm. Pe; laturile segmentului anterior se observă două proeminenţe formate cté' dezvoltarea lobilor organului lui Brandes. în interiorul acestor umflături pătrund numeroşi foliculi vitelogeni. Ventuzele sînt slab dezvoltate, coa bucală are 0,10—0,12 mm în diametru, iar cea ventrală 0,14 mm. 120 PARTEA SISTEMATICA Glandele proteolitice sînt situate la limita dintre cele două segmente. Segmentul posterior măsoară 3,2—3,62 mm lungime şi 1,15—1,20 mm lăţime ; el are forma unui sac cu lăţimea maximă în jumătatea sa posterioară. Capătul posterior este rotunjit, iar regiunea atriului genital este mai îngustată. Gonadele ocupă partea posterioară a corpului. Ovarul este alungit transversal şi situat înaintea testiculelor voluminoase. Marea majoritate a foliculilor vitelogeni este cantonată în segmentul anterior şi în jumătatea anterioară a celui posterior. Foliculii ge întind de asemenea într-un cîmp ventral pe sub gonade pînă la atriul genital. Ouăle sînt puţin numeroase în uter şi au dimensiunile de 0,10— 0,112 x 0,071—0,079 mm. Gizda : păsări ( Butaş tur inăicus, Circus aeruginosus, C. cyaneus, C. melanoleucus, Larus ridibundus). Localizare : intestin. Răspîndire geografică : Filipine, Europa (U.R.S.S., Franţa, Polonia, România). Această specie a fost menţionată pe litoralul Mării Negre, la Eforie Sud, de Chiriac (1963). Genul Codonoeephalus Diesing, 1850 Strigeidae cu corpul bisegmentat, avînd segmentul anterior în formă de cupă sau de pîlnie relativ puţin adîncă şi cu deschiderea largă. Marginile segmentului au un contur ondulat sau lobat. Yentuza bucală slab dezvoltată. Faringele, puternic musculos, este mai mare decît ventuza bucală. Yentuza ventrală pedunculată. Organul lui Brandes prezintă lobi. Glandele proteolitice formează o masă compactă ovală, mare, în apropierea limitei intersegmentare. Segmentul posterior mult mai lung decît cel anterior. Regiunea atriului genital net delimitată de restul corpului. Conul genital şi cuta circulară bine exprimate. Canalul hermafrodit lung. Metacercarul cu dezvoltarea parţial progenetică. Adultul parazit la stîrci, metacercarul în amfibii anure. 1. Codonoeephalus urnigerus (Rudolphi, 1819) (fîg. 52) Corpul este lung de 4,5—6 mm, evident bisegmentat. Segmentul anterior, de 0,30—0,36 χ 0,5—0,56 mm, este în formă de pîlnie sau clopot puţin adînc, cu deschiderea largă. Marginile segmentului festonate. Ventuza bucală mică, de 0,080—0,10 mm, cu o poziţie subterminală. Ea se eontinuă cu un faringe musculos, puternic, care o depăşeşte în dimensiuni. Yentuzele laterale lipsesc. Yentuza ventrală, 0,19-^0,24 mm, FAjM. STRIGEIDAE RAILLIET, 1919 121 este mult mai mare decît ventuza bucală şi decît faringele. Jumătatea inferioară a segmentului anterior este ocupată de organul lui Brandes şi de glandele proteolitice care formează o grupare compactă nedivizată, ovâlă. Ramurile intestinului încep imediat după faringe. Segmentul posterior, de 4,3—4,79 x 0,4—0,44 mm, este cilindric trunchiat posterior, ceva mai lat în regiunea gonadelor şi mai îngustat către capete. Fig. 52. — Codonocephalus urnigerus [(după Gynetzin-s k a j a, 1949). Gonadele sînt dispuse în partea posterioară a corpului. Ovarul întreg, oval sau sferic, este situat înaintea testiculelor mai mari şi adînc lobate. Principala masă a foliculilor vitelogeni se găseşte înaintea gonadelor, fără a pătrunde în segmentul anterior. Ei se continuă ca ofîşie ventrală pe sub gonade pînă la conul genital. Ouăle măsoară 0,08—0,10 X 0,072—0,079 mm şi sînt destul de numeroase. Conul genital, bine exprimat, este străbătut de canalul hermafrodit. Atriul genital este destul de spaţios, iar orificiul genital terminal. împrejurul conului genital pe fundul atriului se găseşte o cută musculară circulară. Orificiul excretor se află la partea postero-ventrală, deschizîndu-se în vîrful unei miei papile. Gazda adultului : păsări din ordinul Arăeiformes. Gazda intermediară: gasteropode acvatice (Stagnicola palustris). Gazda metacercarului : amfibieni (mormoloci şi adulţi de Bana esculenta, Ji. ridibunda), şi întâmplător reptile (Natrix natrix). Localizarea adultului : intestini. Localizarea metacercarului : sub piele, pe diferite organe interne, inclusiv gonade (testicule şi ovare). 122 PÀRTEA- SŒSTOiMiATIC Răspîndire geografică : Europa (R.D.G., B.F. Germania, Franţây Italia, Elveţia, Austria, Polonia, U.R.S.S., România etc.), Asia. -?f: în Deltă Dunării această specie a fost menţionată deRădule sc?u: şi Va s il iu (1968), Chiriac (1965)r R ă d u 1 e s c u (19$5), Chiriac şi Barbu (1970). V Observaţii : metacercarul manifestă o acţiune patogenă asupra gazdelor în sensul că în infestările puternice ale glandelor genitale la broască cu acest parazit se constată castraţia totală. Broaştele nu mai depun ouă şi nu mai manifestă instinctul de reproducere. Ele pier curînd. Ovarul infestat are o culoare gălbuie murdară şi e foarte redus ca volum. Genul Cotylurus Szidat, 1928 Strigeidae cu corpul evident bisegmentat. Segmentul anterior în formă de cupă sau sferic. Ventuzele şi faringele normal dezvoltate. Lobii organului lui Brandes subdivizaţi, adeseori depăşesc marginile cupei formată de segmentul anterior. Segmentul posterior cilindric sau sacciform, de cele mai multe ori curbat. Regiunea atriului genital nedelimitată clar. Testiculele mai mult sau mai puţin lobate. Vezicula seminală formează o dilatare, aşa-numita pungă ejaculatoare, delimitată întrucîtva de partea musculoasă a veziculei seminale. Conul genital lipseşte. Canalul hermafrodit, format din unirea uterului cu canalul ejaculator, se deschide pe fundul atriului în unghiul antero-dorsal. Ventral faţă de orificiul canalului hermafrodit, pe fundul atriului se găseşte bulbul genital musculos, asemănător unei ventuze. Partea liberă a bulbului este curbată dorsal şi capabilă să proemineze prin orificiul genital, datorită contracţiei pereţilor anteriori şi dorsali ai atriului. Atriul genital are aspectul unui simplu buzunar. Orificiul genital sub terminal dorsal. Cercării sînt prevăzuţi cu patru glande penetrante dispuse preacetabular. Metacercarii, de tip tetracotiloid, parazitează în corpul animalelor nevertebrate şi vertebrale. Adulţii paraziţi mai ales la păsările din ord. Lariformes, Cbaraâriiforί:2. 2 (3) Lungimea corpului de 0,56—0,85 mm. Segmentul posterior ide două ori mai lung decît cel anterior. Ventuzele aproape egale. Foliculii vitelogeni se întind posterior pînă la baza atriului genital ....... ... . .... . . . . C. flabelliformis 3 (2) Lungimea corpului de 1—2,2 mm. Segmentul posterior de 1,25 — 4 ori mai lung ca cel anterior. Ventuza ventrală mai mare decît cea bucală. Foliculii vitelogeni pătrund şi în pereţii ' atriului • genital . . ... . . . . . . . . . . - . .··-. . €. eornutus 4 (1) Talia depăşeşte 2 mm . . . . ; . . . · . ' . \· . . . λ . .ί: :., ί*5 ' FAiMv STRIGEIDAE RAILLIET, 1919 123 5 (6) Lungimea corpului de 4—12 mm. Ventuzele relativ slab dezvol- , ; r: tate, cea ventrală fiind mai mare decît cea bucală. Foliculii vite- logeni pătrund şi în pereţii atriului genital . . *C. platycephalus . 6 (i5) Lungimea corpului de maximum 4 mm . ...............................7 7(8) Testiculele masive, cu numeroşi lobi rotunjiţi, ocupă jumătate din segmentul posterior. Foliculii vitelogeni nu pătrund în peretele atriului genital............................... C. pileatus 8(7) Testiculele mai mici, cu cîte trei lobi posteriori alungiţi. Foliculii ! vitelogeni pătrund în peretele atriului genital . . . C. erraticus 1. Cotylurus cornutus (Budolphi, 1808) Szidat, 1928 (fig. 53) Lungimea generală a corpului este de 1,0—2,2 mm. Segmentul anterior măsoară 0,30—0,72 mm lungime şi 0,34—0,80 mm lăţime. El are formă de cupă sau sferică, cu lobii organului lui Brandes proeminenţi. Segmentul posterior are lungimea de 0,65—1,82 mm şi lăţimea de 0,30—0,67 mm. El este cilindric, mai îngustat la capete şi curbat spre partea dqisală. Limita dintre segmente este netă. Adesea segmentele stau într-un unghi aproape drept unul faţă de celălalt. Ventuza bucală are diametrul dé 0,065—0,13 mm. Faringele bine dezvoltat, ventuza ventrală mai mare decît cea bucală are diametrul de 0,10—0,15 mm. Glandele vitelcgene sînt puternic dezvoltate. Föliculii vitelogeni ocupă toată partea ventrală a segmentului posterior, de la limita intersegmen-tarä pînă la atriul genital. Ovarul, sferic, este dispus înaintea testiculelor, voluminoase, adînc lobate. Bulbul genital bine dezvoltat, atriul genital relativ puţin voluminos. Ouăle au dimensiunile de 0,081—0,110x0,050—0,73 mm. în Gazda adultului: păsări din ordinele Glia-radriiformes, Anseriformes, Golumbiformes, Alcifor-mes7 Galliformes, Passeriformes, Falconiformes. ; i ţ. Gazda intermediară : moluşte gasteropode Fig. 53. - Cotylurus cornutus (Limnaea stagnalis, Galba palustris, Radix ovata, (după Dubois, 1938). Limnaea peregra, Garetus cuneus ). Gazda metacercarului : moluşte gasteropode (Badix auricularia, Rfvvdta, R. pereger, Galba palustris, Limnaea stagnalis, Physaheterotropha, Göretus corneus, Viviparus viviparus, V. contectus), hirudinee (Glossipho-nia complanata, Haemopis sanguisuga 7 Herpobdella atomar ia, Nephelis 124 PARTEA SISTEMATICA Localizarea adultului : intestin subţire, rect. Răspîndire geografică : Europa (U.R.S.S., Anglia, Franţa, Islanda» R.D.G., R.F. Germania, Polonia, Bulgaria), Asia (Japonia), America de Nord (S.U.A. şi Canada), America de Sud (Brazilia), Africa (R.A. Egipt). La noi în ţară a fost semnalată de Oltean u şi Stoican (19Ş3), iar ca cercar — Cercaria A Szidat — de Yasiliu (1948) la Brăneşti şi Comana. Observaţii : în literatură au fost deseori semnalate cazuri mortale printre păsările parazitate intens de Cotylurus cornutus şi în special la porumbei (Bittner, 1924) şi păsări domestice (Sprehn, 1930). 2. Cotylurus erraticus (Rudolphi, 1819) Szidat, 1928 (fig. 54) Corpul, lung de 2—4 mm, este împărţit printr-o îngustare evidentă în două segmente. Segmentul anterior măsoară 0,45—1 mm lungime şi 0,54—1,13 mm lăţime. El are o formă de cupă mai mult sau mai puţin deschisă. în mijlocul acestui segment proemmează lobii largi ai organului lui Brandes. Segmentul posterior, cilindric, este drept sau slab curbat şi întotdeauna mai îngust decît cel anterior. Lăţimea maximă a acestui segment este în regiunea gonadelor. Capătul posterior al corpului este rotunjit. Lungimea segmentului posterior este de 1,4—3,2 mm, iar lăţimea de 0,36—0,90 mm. Foliculii vitelogeni sînt mai numeroşi înaintea gonadelor şi pe partea ventrală a acestora, ajungînd posterior pînă la peretele atriului genital. Rar foliculii vitelogeni intră şi în segmentul anterior. Ventuzele şi faringele sînt bine dezvoltate. Ventuza ventrală subterminală este situată pe marginea internă a segmentului anterior şi are 0,100-0,215x0,090—0,180 mm. Ventuza ventrală, situată aproape de mijlocul segmentului anterior, măsoară 0,150—0,270x0,125—0,235 mm. Ovarul, sferic sau eliptic, este situat înaintea testiculelor mari, adînc lobate. Ouăle măsoară 0,080-0,115x0,050-0,074 mm. _________ Gazda adultului : păsări, în special din or- 1938). dinele Colymbiformes şi Lariformes, mai rar BaUi- formes (Gallinula chloropus), Steganopodes (Phalacrocorax carbo), Charadriiformes (Scolopax rusticola). Localizare : intestin. ί ’ Fig. 54. — Cotylurus erra- FAM. STRÎGEIDAE RAILLIET, 1919 125 Răspîndire geografică : specia holarctică, semnalată în Europa, Asia, America de Nord. în Delta Dunării această specie a fost menţionată de Kulaci-k o V a (1950) şi S a a k o v a (1952). 3. Cotylurus flabelliformis (Faust, 1917) van Haitsma, 1931 (fig. 55) Lungimea corpului variază între 0,56 şi 0,85 mm. Segmentul anterior este aproape sferic şi are dimensiunile de 0,20—0,28 x 0,22—0,32 mm. Suprafaţa sa dorsală este puternic bombată. Limita dintre segmente este vizibilă. Segmentul posterior, cilindric sau în potcoavă, este de două ori mai lung decît cel anterior. El este larg curbat spre partea dorsală, astfel că cele două segmente pot să se atingă unul de celălalt. Lungimea segmentului posterior este de 0,36—0,57 mm, iar lăţimea de 0,20—0,26 mm. Ventuzele sînt bine dezvoltate şi apropiate ca mărime. Ventuza bucală nu proeminează şi este orientată către interiorul segmentului anterior. Dimensiunile sale sînt de 0,050—0,070 x 0,040—0,080 mm. Ventuza ventrală are dimensiunile de 0,06—0,08x0,04—0,08 mm şi este dispusă pe fundul depresiunii segmentului anterior. Faringele este sferic sau oval-transversal, esofagul redus : ramurile intestinului, lungi şi sinuoase, se termină înapoia testiculului posterior. Foliculii vitelogeni sînt cantonaţi în segmentul posterior de la limita intersegmentară pînă la baza atriului genital, fiind situaţi mai ales pe partea anterioară a segmentului. Ovarul are forma ovală şi se găseşte în partea anterioară a segmentului posterior înaintea testiculelor, mai voluminoase şi de formă neregulată. Ouăle din uter au dimensiunile de 0,08—0,10 X 0,04—0,06 mm, iar cele eliminate au dimensiunile de 0,10—0,112 x 0,068—0,076 mm. Gazda adultului : păsări din ordinul Anseriformes şi experimental Gallus gallus domesticus. Gazda intermediară şi suplimentară : gasteropode din genurile Physa, Stagnieola, Limnaea, Galba. Localizarea adultului : intestin. Fig. 55. — Cotylurus flabelliformis (după Dubois, 1938). 126 PARTEA STSTEMATICÄ Räspindire geografică : America de Nord (S.U.A.), Europa (U.E.S.S., Romania etc.). în Delta Dunării această specie a fost menţionată de O 11 e a n u, LunguşiPopescu (1968) la Anas plathyrhyncha. 4. Cotylurus pileatus (Rudolphi, 1802) Dubois, 1937 (fig.' 56) Lungimea generală a corpului este de 0,6—3,75 mm. Corpul este net împărţit în segmente. Segmentul anterior este sferic, emisferic sau ca: o cupă adîncă cu deschiderea largă peste marginile căreia proeminează lobii organului lui Brandes. Lungimea segmentului este de 0,6—0,8 mm, iar lăţimea de 0,81—1,2 mm. Segmentul posterior este de 3—4 ori mai mare decît cel anterior (2,0 —3,0 x 0,87 —1,23* mm), are formă de sac trunchiat şi adeseori este curbat din cauză că partea ventrală este puternic bombată, în timp ce cea dorsală este dreaptă sau aproape dreaptă. Cele două segmente stau aproape în unghi drept unul faţă de celălalt. Yentuzele sînt bine dezvoltate şi totdeauna se văd clar. Ventuza bucală este subterminală şi măsoară 0,09—0,153x0,09—0,145 mm. Ventuza ventrală este mult mai mare decît cea bucală, măsurînd 0,22—0,27 X 0,20—0,22 mm. Ovarul are formă ovală sau în potcoavă cu concavitatea ventrală. El se găseşte înaintea testiculelor masive, adînc lobate şi voluminoase. Foliculii vitelini sînt cantonaţi mai ales înaintea, ventral, şi înapoia glandelor genitale, fără a pătrunde în segmentul anterior, nici în pereţii atriului genital. Ouăle, numeroase, au dimensiunile de 0,082 — 0,099x0,050—0,066 mm. Gazda adultului : păsări din ordinele Lariformes, Alciformes, Stega-nopodes, SpJieniciformes. r -" ■ Gazda metacercarului : peşti (în special din familiile Gypriniăae, Percidae, Cottidae, Esocidae, Salmonidae, Gasterosteiăae. Localizarea adultului: intestin. Fig. 56. — Cotylurus pileatus (după D u b oi s, 1938). FAM. STRIGEIDAE RAILLIET, 1919 127 Localizarea metacercarului : în epiteliul peritoneal, peretele vezicii înotătoare, tubul digestiv, iar în invazii puternice în ficat, rinichi, ovar, membranele şi musculatura ochiului, în nervii optici, meninge, camerele ochiului. Răspîndire geografică : Europa (R.D.G., R.F. Germania, Anglia, Elveţia, Polonia, România etc.), Asia, America de Nord (S.U.A.). Această specie a fost semnalată în Delta Dunării (Mila 23, Caraor-man), Călăraşi, Greaca, Crapina — Jijila, Nucet (Roma n, 1955 ; R ă-d u 1 e s c u, 1962 ; Chiriac şi Spătar u, 1965). Observaţii : Cotylurus pileatus manifestă o acţiune patogenă asupra gazdei, atît ca metacercar la peşti, cît şi ca adult la păsări, ducînd uneori la moartea acestora. La peşti aii fost descrise şi cazuri de hiperparazitism, metacercarii de C. pileatus fiind închistaţi sub cuticulă sau în parenchimul larvelor plerocercoide de Ligula colymbi, L. intestinalis (D u b i n i n a, 1956). 5. Cotylurus platycepîialus (Creplin, 1825) Szidat, 1928 («g. 57) Lungimea generală a corpului este de 4 —10 mm. Corpul net împărţit în două segmente. Segmentul anterior sferic sau ca o cupă adîncă, larg deschisă, cu lobii organului lui Brandes proeminînd peste marginile segmentului. Lungimea segmentului anterior de 1,55—2,85 mm, lăţimea de 1,44—3,3 mm. Segmentul posterior, mai lung decît cel anterior, este relativ drept şi măsoară 2,55 — 7,95 x 1,35—3,54 mm. în stare contractată el are formă elipsoidală. în stare extinsă segmentul este fusiform, mai îngustat la capete. Ventuzele în comparaţie cu dimensiunile generale sînt slab dezvoltate. Ventuza bucală subterminală măsoară 0,18—0,29 x X 0,12—0,23 mm, iar cea ventrală mai mare are dimensiunile: de 0,225-0,370 X 0,180-0,310 mm. Foliculii vitelogeni sînt puternic dezvoltaţi şi concentraţi înaintea, ventral şi înapoia glandelor genitale, pătrunzînd în parte şi în peretele atriului genital. Ovarul rotund sau elipsoidal este situat înaintea testiculelor, voluminoase, lobate. Ouăle, foarte numeroase, au dimensiunile ;de 0,100-0,125 X 0,063—0,077 mm. Gazda adultului : păsări în special din ordinele Lariformes, Alci-formes Colymbiformes, Steganopodes, Falconiformes (Haliaetus albicilla), Anseriformes (Anser anser). : Localizare : punga lui Fabricius, cloacă, rect şi oviduct- »5 : 128 PARTEA SISTEMATICA Fig. 57. — Cotylurus platycephalus. A, Vedere de ansamblu; B, secţiune sagitală prin extremitatea anterioară ; C, secţiune sagitală prin extremitatea posterioară (după Dubois, 1938). Răspîndire geografică : Europa (B.D.G., E.F. Germania, Elveţia, Polonia, U.E.S.S., Austria etc.), America de Nord. în Delta Dunării această specie a fost semnalată de Kulacikova (1950) şi S a a k o v a (1952). Genul Parastrigea Szidat, 1928 Strigeidae lipsite de pseudoventuze, cu corpul net împărţit în doua eegmente. Segmentul anterior, ovoid sau piriform, formează o cupă cu FAM. STRIGEIDAE RAILLIET, 1919 129 deschiderea îngustă; el este prevăzut cu doua proeminenţe laterale mari, în care este concentrată principala masă a foliculilor vitelogeni. Ventuzele sînt apropiate şi relativ slab dezvoltate. Lobii organului lui Brandes bine dezvoltaţi. Segmentul posterior sacciform curbat. Begiunea atriului genital se distinge uneori de restul corpului printr-o îngustare terminală evidentă. Atriul genital poate fi redus sau slab dezvoltat. Orificiul genital terminal. Foliculii vitelogeni sînt acumulaţi în segmentul anterior, mai ales în umflăturile laterale şi în lobii liberi ai organului lui Brandes. în segmentul posterior foliculii vitelogeni au poziţia tipică pentru Strigeidae. Conul genital bine dezvoltat ; pe fundul atriului genital există o cută inelară. Paraziţi la păsările din ordinele Ardeiformes, Falconiformes şi Anse-riformes. 1. Parastrigea robusta Szidat, 1928 (fig. 58) Corpul, lung de 2—2,5 mm, este împărţit în două segmente aproximativ egale. Segmentul anterior are forma unei cupe cu deschiderea mică şi cu îngroşări largi laterale în care sînt aglomeraţi foliculii vitelogeni Fig. 58. — Parastrigea robusta (după Bychowskaja* Pawlowskaja, 1953). 639 130 PARTEA SISTEMATICĂ în două mase compacte simetrice. O parte din f oliculi pătrund şi în peretele cupei pînă aproape de nivelul ventuzei bucale. Segmentul anterior este de 1,5 ori mai lat decît segmentul posterior şi are 1,5 mm lungime* Segmentul posterior are forma de sac curbat. Foliculii vitelogeni se întind pe partea ventrală a segmentului posterior pînă la atriul genital. Eegiunea atrială este slab delimitată. Ventuzele sînt apropiate ; diametrul ventuzei bucale submarginale este de 0,1 mm, iar al celei ventrale de 0,150 mm. Faringele mic, oval. Testiculele sînt compacte, voluminoase, lobate. Ovarul de asemenea voluminos, transversal-ovalar, este situat înaintea testiculelor. Conul genital mare, ovoidal. Orificiul genital terminal. Dimensiunile ouălor de 0,090—0,1 x 0,055 mm. Gazda: păsări (Anas platyrhyncha domestica, Nyroca ferrina). Localizare : intestinul subţire. Răspîndire geografică : Europa (U.E.S.S., Eomânia etc.). în ţara noastră această specie a fost menţionată de Stoican şi Iorgulescu (1957), Olteanu şi Stoican (1963) la raţele domestice. Genul S t r i g e a Abildgaard, 1790 Strigeidae cu segmentul anterior ca o cupă adîncă sau ca o pîlnie cu deschiderea largă sau puternic îngustată, prin care proeminează lobii organului lui Brandes. Segmentul posterior adesea curbat pe partea dorsală. Lipsind o parte intermediară, segmentele sînt puţin mobile. Eegiunea atriului genital poate fi delimitată printr-o mică îngustare. Foliculii vitelogeni se găsesc în pereţii cupei anterioare şi lobii organului lui Brandes. în segmentul posterior ei umplu tot spaţiul pînă la ovar şi mai departe se întind pe partea ventrală pînă la atriul genital. Conul genital este net delimitat de parenchimul corpului şi străbătut de canalul hermafrodit, format din unirea uterului cu canalul ejaculator. împrejurul conului genital există un inel musculos cu aspect de ventuză bine dezvoltat. Faringele prezent. Paraziţi la păsări din diferite ordine. CHEIE PENTRU DETERMINAREA SPECIILOR GENULUI STRIGE A 1 (2) Organul lui Brandes puţin proeminent, nu depăşeşte marginile cupei formate de segmentul anterior. Lungimea corpului de maximum 1,7 mm. Paraziţi la stîrci.....................S. plegadis 2 (1) Organul lui Brandes proeminent, depăşeşte cu lobii săi margi- nile cupei formate de segmentul anterior......................3 FAiM. STRIGEIDAE ţRAILLIET, 1919 131 3 (4) Foliculii vitelogeni posterior ajung pînă la baza atriului genital, fără a pătrunde în pereţii acestuia, iar anterior se răresc, încît nu maschează ventuzele. Lungimea maximă de 5,2 mm. Paraziţi obişnuiţi la Falconiformes, mai rar la păsări din alte ordine . . . .................................................. S. falconis 4 (3) Foliculii vitelogeni pătrund în peretele atriului genital. Ventuza bucală, neproeminentă, este situată pe marginea internă a cupei formată de segmentul anterior. Lungimea maximă de 6 mm. Paraziţi obişnuiţi la Strigiformes şi ocazional la Falconiformes .................................................... S. strigis 1. Strigea falconis Szidat, 1928 (fig. 59) Lungimea corpului este de 1,83—5,25 mm. Segmentul anterior are forma unei cupe adînci, uneori ca un clopot mai mult sau mai puţin larg deschis care lasă să se vadă organul lui Brandes. Lungimea segmentului anterior este de 0,6—1,5 mm, iar lăţimea de 0,57—1,5 mm. Ventuza bucală, proeminentă, este situată pe marginea dorsală a segmentului şi are diametrul de 0,095—0,20 mm. Faringele, sferic, depăşeşte puţin în mărime ventuza bucală, căreia îi urmează imediat. Ventuza ventrală de obicei este mult mai mare decît eea bucală şi măsoară 0,180—0,315 x 0,115—0,315 mm. Segmentul posterior, cilindric pînă la sacciform, este puternic curbat şi adesea mai îngust decît cel anterior. Dimensiunile sînt de 1,23—3,75 X 0,45 —1,56 mm. Limita dintre cele două segmente este evidentă. Regiunea atriului genital este bine individualizată. Ovarul, alungit transversal, este situat în segmentul posterior înaintea testiculelor. Foliculii vitelogeni în segmentul anterior nu ajung pînă în dreptul faringelui. în segmentul posterior ei sînt cantonaţi în special înaintea ovarului, iar în regiunea gonadelor se întind ca o bandă ventrală mai densă pe laturi pînă la atriul genital. Testiculele puternic lobate ocupă cea mai mare parte a segmentului posterior. Conul genital este bine dezvoltat. Orificiul genital este terminal. Ouăle destul de numeroase măsoară 0,075—0,108 x 0,045 — 0,072 mm. Gazda adultului : păsări în special din ordinul Falconiformes, mai rar Strigiformes şi întîmplător Passeriformes (Oriolus melanocephalus), Galliformes (Meleagris gallopavo), Gharaăriiformes (Charadrius dubius) şi Columbiformes (Streptopelia chinensis). Gazda metacercarului : păsări din ordinele Ardeiformes, Columbiformes, Balliformes, Steganopodes, Ameriformes, Charadriiformes, Lari-formes, Falconiformes, Cor acii}ormes, Galliformes, Strigiformes, Pici for mes, Passerif ormes. Localizarea adultului : intestin. 132 PARTEA. SISTEMATICĂ Localizarea metacercarului : sub fasciile musculare la gît, piept, picioare, sub seroasa esofagului şi guşii, în ţesutul conjunctiv dintre trahee şi esofag, sub pielea gîtului, pieptului, picioarelor. Răspîndire geografică : cosmopolită. în Delta Dunării această specie a fost semnalată de Olteanu, Lungu şi Popescu (1968), iar în pădurea Ciala — Arad de către Lungu şi Popescu (1966). 2. Strigea plegadis Dubinin, 1938 (fig. 60) Corpul este lung de 1,09—1,7 mm şi lat de 0,4—0,55 mm. Segmentul anterior lăţit, larg deschis, măsoară 0,41—0,68 mm lungime şi 0,56— 0,713 mm lăţime, fiind aproximativ de 1,5 ori mai scurt decît segmentul posterior, care se îngustează treptat spre partea posterioară Organul FAM. STRIGEIDAE RAILLIET, 1919 133 lui Brandes este puţin proeminent, astfel că lobii lui nu apar în deschiderea largă a segmentului anterior. Yentuza bucală, sub terminal«, măsoară 0,2 mm lungime şi 0,176 mm lăţime. Yentuza ventrală, cu diametrul de 0,138 mm, este situată aproape de mijlocul segmentului anterior. Ovarul, sferic sau alungit transversal, este situat înaintea testiculelor mari, de formă neregulată, ocupînd cea mai mare parte a segmentului posterior. Glandele vitelogene constau din foliculi mari, foarte dezvoltaţi în segmentul anterior, unde ajung pînă în dreptul faringelui. în segmentul posterior foliculii vitelogeni sînt dispuşi pe partea ventrală şi lateral pînă la atriul genital. Ouăle, mari, sînt puţin numeroase, maximum 7. Dimensiunile lor sînt de 0,097 — 0,110x0,047—0,054 mm. Yezicula seminală este bine dezvoltată ca şi conul genital care poate proemina prin orificiul atriului genital. Gazda : păsări (Plegaăis falcinellus, Arăeolla ralloides, Nycticorax nycticorax). Localizare : duoden. Răspîndire geografică ! Europa (Delta Yolgii. Delta Dunării). în Delta Dunării această specie a fost semnalată de O 11 e a n u, Lungu şi Popescu (1968). Fig. 60. — Strigea plegadis (după D u b i n i n, 1938). 3. Strigea strigis (Schrank, 1788) Abildgaard, 1790 (fig. 61) Lungimea generală a corpului este de 2,35—6 mm. Segmentul anterior are lungimea de 0,65—2 mm şi diametrul de 0,60—1,98 mm. El este de formă ovală, ca un bulb, uneori aproape sferic, cu o deschidere îngustă prin care pot ieşi în afară lobii organului lui Brandes. Segmentul posterior, cu lungimea de 1,30—4,35 mm şi lăţimea de 0,54—1,98 mm, este cilindric pînă la sacciform, curbat spre partea dorsală. Lăţimea maximă a segmentului se găseşte la nivelul testiculelor. Eegiunea atriului genital este despărţită printr-o mică strangulare. Capătul posterior al corpului este triunchiat-rotunjit. Yentuza bucală, net proeminentă, are diametrul de 0,1—0,2 mm jşi se găseşte pe marginea internă a cupei anterioare. Yentuza ventrală este aproximativ de două ori mai mare decît cea bucală şi cu diametrul de 134 BAHTEA STSTEÛMGATIC 0,18—0,30 mm. Ea se găseşte în jumătatea anterioară a segmentului anterior.- Testiculele sînt multilobate. Cel anterior are dimensiunile de 0,45—1,26 x 0,26—0,90 mm, iar cel posterior de 0,50—1,85 x 0,38— 1,05 mm. Ovarul are o formă ovală, cu dimensiunile de 0,120— 0,380 x 0,145-0,600 mm. El este situat în treimea anterioară a segmentului posterior, înaintea testiculelor. Foliculii vitelogeni sînt bine dezvoltaţi şi dispuşi în tot segmentul anterior, mas-cînd ventuza ventrală; în segmentul posterior ei sînt mai numeroşi înaintea ovarului, iar în dreptul testiculelor se reduc la o fîşie îngustă ce merge ventral pînă la capătul posterior al corpului, pătrunzînd în peretele conului genital şi al atriului. Conul genital este mare, oval, întrecînd uneori ca mărime ovarul ; dimensiunile lui variază între 0,315 şi 0,850 mm. Orificiul genital este terminal ; ouăle sînt numeroase şi măsoară 0,10—0,13 X 0,065 — 0,090 mm. Gazda adultului : păsări (Asio flammeus, A. otus, Athene noctua, Bubo bubo, Aegolius funereus, Glaucidium passerinum, Fig. 61. — Strigea strigis (după Dubois, 1938). Nyctea scandiaca, OtUS scops, Strix aluco, S. uralensis, Samia urula). Strigiformele sînt gazde obligatorii pentru această specie, darin literatură se citează cazuri de găsire şi la Falconiformes (Aquila chrys-taëtus, Haliaetus albicilla, Pandion haliaetus, Buteo buteo, Circus aerugino-sus, C. pygargus, Falco peregrinus, F. subbuteo). Este posibil ca trematodul găsit la răpitoarele de zi să aparţină speciei Strigea falconis, confundată înainte de apariţia lucrărilor lui S z i d a t (1929) cu Strigea strigis. Gazda metacercarului : amfibieni (Rana ridibunda), reptile (Natrix natrix, N. tesselata, Vipera berus), mamifere (Erinaceus europaeus). Localizarea adultului : intestin. Localizarea metacercarului : mezentere, seroasa organelor interne, corpul gras al gonadelor — la amfibieni şi mezentere, seroasa organelor interne, ţesutul gras al intestinului, ţesutul conjunctiv — la reptile. FAM. CLÏNOSTÔMATIDAE LÜHE, 1909 135 Răspîndire geografică : Europa şi Asia. Strigea strigis este o specie palearctică cu largă răspîndire. A fost găsită pe teritoriul majorităţii ţărilor europene. în România a fost semnalată în jud. Botoşani şi Delta Dunării (Mar cu, 1929; Rădulescu, 1956 b). Familia CLINOSTOMATIDAE Lühe, 1901 Trematode cu corpul mijlociu pînă la mare. Yentuza bucală subterminală sau terminală. Faringele cu dezvoltare variabilă. Esofagul scurt. Ramurile intestinului lungi, simple, sinuoase sau cu diverticule laterale evidente, se termină la extremitatea posterioară unde pot să comunice cu vezica excretoare. Yentuza ventrală, puternică, este situată în jumătatea anterioară a corpului. Testiculele unul în urma celuilalt la diferite nivele, în jumătatea posterioară. Punga cirului prezentă. Porul genital median sau submedian, înaintea, înapoia sau la nivelul testiculului anterior. Ovarul intertesticular, submedian. Uterul ocupă spaţiul dintre testiculul anterior şi ventuza ventrală, pe care însă n-o atinge. Foliculii vitelogeni dezvoltaţi lateral pînă la partea posterioară a corpului. Yezica excretoare în formă de Y sau Y. Paraziţi ca adulţi la reptile, păsări şi mamifere, iar ca metacercari la peşti şi amfibieni. CHEIE PENTRU DETERMINAREA GENURILOR FAMILIEI CLINOSTOMATIDAE 1 (2) Intestinul prevăzut cu diverticule laterale lungi, care pot fi uneori ramificate................................ Euclinostomum 2 (1) Intestinul cu diverticule laterale scurte, neramificate .... ............................................ Clinostomum Genul Clinostomum Leidy, 1856 1856 Leidy, Proc. Acad. Nat. Sei Philad., 8, 42-58. 1932 Clinosiomatopsis Dollfus, Mem. Mus. R. Hist. Nat. Belg., 2, 10, 18 p. Clinostomatiăae cu corpul spinos, linguiform. Ventuza bucală poate fi înconjurată de o cută în formă de guler cînd este retractată. Faringele slab dezvoltat. Ramurile intestinului, sinuoase, se deschid în vezica excretoare. Ventuza ventrală de obicei în treimea anterioară a corpului. Testiculele aproximativ la mijlocul corpului sau în partea posterioară. Punga cirului conţine vezicula seminală şi canalul ejaculator. Atriul genital se deschide în dreapta sau înaintea testiculului anterior. Ovarul intertesticular submedian. Uterul poate sau nu să atingă ventuza ventrală. Glandele vitelogene se întind lateral, anterior pînă în regiunea ventuzei ventrale şi posterior unindu-se înapoia testiculelor. Vezica excretoare mică, în formă de Y, cu porul excretor dorso-terminal. în stare adultă paraziţi la păsări ; metacercarii închistaţi în peşti şi amfibieni. / 136 PARTEA SISTEMATICA 1. Clinostomum complanatum (Rudolphi, 1819) (fig. 62) 1819 Clinostomum marginatum Rudolphi, Ento-zoorum^ Synopsis, Berol., 811 p. 1901 Braun, Zool. Jahrb., Syst., 14, 1—48, pl. I—II, fig. 1-20. Fig. 62. — Clinostomum complanatum. A, Organizaţia internă ; B, secţiune frontală prin extremitatea posterioară a corpului (după Braun, 1901). Lungimea corpului este de 3—8 mm, iar lăţimea aproximativ de 3—6 mm, Yentuza ventrală, mai mare decît cea bucală, are diametrul de 0,5—0,8 mm. Cuticula acoperită cu spini mici. Glandele genitale dispuse median. Cele două testicule sînt lăţite transversal şi lobate. Ovarul, mai mic decît testiculele, este situat între acestea din urmă. Rezervorul vitelin vizibil. Orificiul genital situat în dreapta la nivelul testiculului anterior. Uterul se întinde aproape pînă la nivelul ventuzei ventrale. Glandele vitelogene înconjură gonadele şi se ridică pînă la nivelul ventuzei ventrale. Ouăle au dimensiunile de aproximativ 0,104—0,140 x 0,066—0,072 mm. Metacercarul se localizează în muşchi şi cavitatea corpului la diferite specii de peşti şi alte vertebrate poi-kiloterme. în Europa, metacercarul acestui parazit a fost pentru prima dată semnalat de I. Ciurea (1911), la bibanul din Dunăre. Gazda adultului: păsări (Ardea cinerea, Egraiia alba, Nycticorax nycticorax, Larus argentatus etc. ). Gazda metacercarului : peşti (din familiile Percidae, Salmoniăae etc.). Localizarea adultului : intestin. Localizarea metacercarului : în musculatură şi diferite organe interne. Răspîndire gcografică s Europa, America de Nord. Această specie a fost semnalată în Delta Dunării, Greaca, pădurea Ciala— Arad (Ciurea, 1911, 1939; Eoman, 1955; Chiriac, 1965; Lungu şi Pop es cu, 1966). FAM. CLINOSTOMATIDAE LÜHE, 1909 137 Genul Enelinostomum Ţravassos, 1928 Clinostomatidae cu diverticulele laterale ale intestinului foarte lungi, uneori ramificate. Există un faringe rudimentar. Adulţii parazitează în cavitatea bucală şi esofagul păsărilor din ordinul Ardeiformes ; meta-cercarii se găsesc în cavitatea corpului la peşti. 1. Euclinostomum heterostomum (Budolphi, 1809) (fig. 63) 1809 Distoma heterostomum Rudolphi, Entozoorum sive vermium intestinalium historia naturalis, 2, lt 457 p. 1933 Baer, Rev. Suisse Zool., 40, 317 — 342. Fig. 63. — Euclinostomum heterostomum. A, Individ matur cu foliculii vitelogeni foarte dezvoltaţi mascînd tubul digestiv ; B, acelaşi, cu foliculii vitelogeni îndepărtaţi (după Braun, 1901). Lungimea corpului este de 6,7—9 mm şi lăţimea maximă de 3,5 mm. Yentuza bucală măsoară 0,31-0,36x0,27-0,33 mm, iar ventuza 138 PARTEA SISTEMATICĂ ventrală are diametrul de 1,4 mm. Faringele rudimentar. Ramurile intestinului prezintă de fiecare parte cîte 9—11 diverticuli lungi laterali, îndreptaţi posterior şi uneori ramificaţi. Organele genitale sînt situate în jumătatea postèrioarà a corpului. Testiculul anterior prezintă o adîn-citură în care se găsesc punga şi orificiul genitaL Ovarul, intertesticular, este situat în dreapta. Glandele vitelogene sînt dispuse de la marginea posterioară a ventuzei ventrale pînă la extremitatea posterioară a corpului. Ouăle măsoară 0,125—0,135 X 0,062—0,073 mm. Gazda: păsări din ordinul Ardeiformes (Ardea cinerea, A. purpurea, A. garzetta, Ardeola ralloides, Nycticorax nycticorax). Localizare : cavitatea bucală, esofag. Răspîndire geografică : Europa. în România această specie a fost menţionată de Lungu şi P o p e s c u (1966), în pădurea Ciala — Arad. Familia SAN GUINICOLID AE Graff, 1907 1907 Graff, Bronn’s Kl. Ordn. Thierreichs, 4, 1, 75 — 96. 1912 Aporocotylidae Odhner, Zool. Anz., LXI, 55 — 71. Trematode lipsite de ventuze, care trăiesc în sistemul circulator al gazdelor. Corpul lanceolar sau subţire. Cuticula poate fi prevăzută sau nu cu spini. Faringele absent. Esofagul, lung, se continuă cu intestinul ramificat în formă de X sau Π, cu ramurile anterioare scurte şi cele posterioare de lungimi variabile, fără a ajunge la extremitatea posterioară a corpului. Testiculele, situate între ovar şi bifurcaţia intestinală, sînt în număr şi de formă variabile, putînd fi unul singur cu structură reticulară sau bilobată, ori fiind format din mai mulţi foliculi. Punga cirului prezentă «au absentă. Orificiul genital dispus dorsal, median sau lateral, aproape de capătul posterior al corpului. Ovarul compact sau lobat, format din doi lobi laterali mari şi uniţi printr-o comisură transversală. Canalul lui Laurer şi receptaculul seminal absente. Glandele vitelogene puternic dezvoltate, atît în partea anterioară cît şi lateral şi posterior. Uterul se găseşte înaintea ootipului şi este scurt, conţinînd ouă numeroase ; uterul poate lipsi şi în acest caz unicul ou este adăpostit în ootip. Ouăle sînt lipsite de opercul şi au o coajă subţire. Vezicula excre-tcare în formă de Y, cu trunchiul comun scurt. Paraziţi în sistemul cuculator la peşti. Genul Sanguinicola Plehn, 1905 1905 Plehn, Zool. Anz., 29, 244-252. Sanguinicolidae cu corpul lanceolar şi cu striaţii marginale fine sau denticulare, cu excepţia celor două extremităţi. Extremitatea anterioară poate fi protractilă, ca o trompă. Esofagul lung. Ramurile intestinului FAM. SANGUINICOLIDAE ORAFF, 1909 139 scurte, cu 4 diverticule în formă de X. Orificiul bucal, subterminal, este prevăzut cu un „aparat denticular”. La limita dintre esofag şi intestin există adeseori o dilatare glandulară. Testiculele, formate din foliculi, sînt dispuse între ovar şi intestin de o parte şi de alta a canalului deferent median. Punga cirului, partea prostatică şi vezicula seminală lipsesc. Orificiile genitale se deschid dorsal. Ovarul, dispus înaintea orificiilor genitale, constă din două jumătăţi simetrice unite printr-o comisură. Glandele vitelogene se află lateral în dreptul esofagului, intestinului şi testiculelor, uneori şi ovarului. Yiteloductul comun străbate corpul în lungul liniei mediane pe partea ventrală şi după ce se uneşte cu ovi-ductul formează ootipul dilatat, care se continuă cu s ™ un scurt metraterm. Eeceptaculul seminal, uterul şi cana- | Iul lui Laurer lipsesc. în ootip se formează cîte un singur ou, care este rapid eliminat. Ouăle se caracterizează prin forma triunghiulară şi lipsa opercuiului. Adulţii sînt paraziţi în sistemul circulator al peştilor. Gazdele intermediare sînt moluştele gasteropode acvatice. 1. Sanguinicola inermis Plehn, 1905 (fig. 64) Lungimea maximă a corpului este de 1,0 mm. Cuticula prezintă cheţi fini, ca nişte solzi. Ventuzele bucală’şi ventrală lipsesc. Faringele de asemenea lipseşte* Esofagul, lung, se continuă cu intestinul format din patru diverticuli. Orificiul genital este dispus dorso-median, în apropierea capătului posterior al corpului. Testiculele sînt formate din 15 perechi de foliculi dispuşi în partea centrală a corpului, înaintea ovarului. Ovarul, compact, prezintă doi lobi mari simetrici. Uterul, rudimentar, constă numai din metraterm. Glandele vitelogene sînt dispuse lateral înaintea ovarului. Ouăle neoperculate au o formă triunghiulară. Ouăle mature conţin miracidii ciliate prevăzute cu pigment în regiunea ocelară. Gazda adultului : peşti din familia Gyprinide (Cyprinus carpiof Carassius carassius, Tinca tinca). Gazda intermediară : moluşte gasteropode acvatice (Limnaea stagnait8, L. auricularia, Bithynia leachi). Fig. '64. — Sanguinicola inermis (după Scheuring, 1922). 140 PARTEA SISTEMATICA Localizarea adultului : vasele sanguine — în special arteriale (aorta ventrală şi arterele branhiale). Răspîndire geografică : Europa. în ţara noastră această specie a fost menţionată de Eădulescu (1948) la crapul din Nucet. Observaţii : parazit patogen pentru crap, producând boala numită sanguinicoloză cu evoluţie gravă mai ales la puiet, datorită hemoragiilor branhiale puternice şi anemiei consecutive. Infestarea maximă a puietului are loc vara, cînd pot fi observate adevărate epizootii în special în crescătorii, însoţite de pieirea peştelui în proporţie de 50—100%. Familia SCHISTOS OMATIDAE Looss, 1899 emend. Poche, 1907 1899 Looss, Zool. Jahrb., Syst., 12, 521 — 784. 1912 Bilharziidae Odhner, Zool. Anz., XLI, 54 — 71. Trematode cu sexe separate şi dimorfism sexual. Corpul alungit. Vientuzele slab exprimate, foarte apropiate între ele, dispuse înaintea orifi-cîului genital. Faringele lipseşte. Esofagul scurt, înconjurat de un brîu glandular. Intestinul prezintă doi cecumi care se unesc prin capetele lor posterioare formînd un trunchi comun, mai mult sau mai puţin lung. Vezica excretoare în formă de Y, cu ramurile laterale ajungînd pînă la extremitatea anterioară. Masculul are corpul lăţit înapoia ventuzei ventrale şi îndoit pe faţa ventrală, formînd canalul ginecofor. Testiculele sînt formate dintr-un număr mai mic sau mai mare de foliculi, situaţi anterior sau posterior faţă de locul unirii cecumilor intestinali. Punga genitală prezentă sau absentă. Femela are de obicei corpul mult mai subţire decît al masculului. Ovarul, alungit, uneori răsucit în spirală, întotdeauna este dispus anterior locului de unire a cecumilor intestinali. Canalul lui Laurer de obicei absent. Glandele vitelogene, bine dezvoltate, se întind lateral aproximativ din zona ovarului pînă la extremitatea posterioară. Uterul, lung, ocupă spaţiul intercecal. Ouăle, neoperculate, embrionate, sînt netede sau prezintă un spin terminal ori lateral. Paraziţi în sistemul circulator la păsări şi manifere. CHEIE PENTRU DETERMINAREA GENURILOR FAMILIEI SCHISTOSOMATIDAE 1 (4) Ventuzele prezente. Trunchiul comun rezultat din unirea cecu- milor intestinali neramificat ............................................2 2 (3) Corpul aproape cilindric. Capătul posterior al masculului filiform, iar partea mijlocie a corpului mai lată şi decît cea anterioară şi decît cea posterioară . . .......................... Trichobilharzia FAM. SCHISTOSOMATIDAE LOOSS, 1899 141 3 (2) Corpul turtit, cu capătul posterior îngroşat . . . .Bilharziella 4(1) Ventuzele absente. Trunchiul comun rezultat din unirea cecu-milor intestinali cu ramuri laterale scurte, dendritice .... ........................................................Dendritobilharzia Genul Bilharziella Looss, 1889 Schistomatiăae cu masculi şi femele cam de aceeaşi formă, avînd capătul posterior al corpului îngroşat. Femela este mai scurtă decît masculul. Ventuzele prezente. Canalul ginecofor lipseşte sau este slab exprimat. Cecumii intestinali, scurţi, se unesc în apropiere de mijlocul corpului într-un trunchi comun lung, fără ramificaţii laterale. Orificiul genital mascul în stînga, la mare distanţă înapoia ventuzei ventrale. Punga copulatoare prezentă, conţine partea prostatică şi canalul ejaculator. Vezicula seminală, lungă, se găseşte liberă în parenchim. Testiculele sînt formate din 50—100 foliculi dispuşi de o parte şi de alta a trunchiului intestinului comun posterior. Orificiul genital femei se deschide imediat înapoia ventuzei ventrale. Ovarul este situat între cecumii intestinali. Uterul scurt conţine un singur ou. Glandele vitelogene sînt situate lateral în dreptul trunchiului comun intestinal. Ouăle, alungite, lăţite posterior, sînt prevăzute cu un mic pinten. 1. Bilharziella poloniea (Kowalewsky, 1895) Looss, 1899 (fig. 65) 1895 Bilharzia poloniea Kowalewsky, Bull. Acad. Sc. Cracovie, CI. Sc. Math. Nat., 2, 63-72. 1899 Looss, Zool. Jahrb. Syst., 12, 521 — 784. Masculul măsoară aproximativ 4 mm lungime şi 0,53 mm lăţime. Corpul este turtit lanceolar, ventuza bucală are diametrul de 0,102 mm, iar cea ventrală de 0,136 mm. Esofagul este simplu ; bifurcaţia intestinului se găseşte înaintea ventuzei ventrale. Cele două ramuri intestinale se unesc înainte de centrul corpului, iar trunchiul intestinal comun este lung şi se întinde în zig-zag aproape pînă la capătul posterior al corpului. Testiculele în număr de aproximativ 110 sînt situate pe ambele părţi ale trunchiului intestinal comun. Punga cirului este prezentă şi orificiul genital se deschide puţin în stînga faţă de linia mediană a corpului la o mare distanţă înapoia ventuzei ventrale. Vezicula seminală, lungă, se găseşte doar parţial în interiorul pungii cirului. Femela măsoară aproximativ 2 mm lungime şi 0,250 mm lăţime. Forma corpului este aceeaşi ca la mascul. Ventuza bucală are diametrul de 0,051 mm, iar cea ventrală de 0,068 mm. Aparatul digestiv este la fel ca la mascul. 142 Fig. 65. — Bilharziella polonica. A, Mascul (după Z a h a r o V, 1920) ; B, femelă (după Kowalewsky, 1895). FAM. SCHISTOSOMATIDAE LODSIS, 1899 143 Ovarul, uşor răsucit în spirală, este situat înaintea locului de unire a celor două ramuri intestinale. Uterul, scurt, conţine doar un sigur ou. Orificiul genital femei este situat imediat înapoia ventuzei ventrale. Glandele vitelogene constau din numeroşi foliculi care umplu aproape toată partea posterioară a corpului. Ouăle, ascuţite la partea anterioară Fig. 66. — Bilharziella polonica. A, Aparatul genital femei ; ov, ovar ; od, oviduct ; vit, viteloduct ; g.M., glandele lui Mehlis ; ut, uter ; B, ou ; C, aparatul genital mascul ; t, testicul ; v.s., veziculă seminală ; in, intestin ; c.e., canal ejaculator ; p.p., partea prostatică ; o.g., orificiul genital mascul (după Kowalewsky, 1895). şi îngroşate în partea posterioară, sînt prevăzute cu un pinten în formă de cîrlig. Dimensiunile lor sînt de 0,385—0,400 x 0,100 mm. ,Gadza adultului: păsări (Spathula clypeata, Anas platyrhyncha, A. querquedula, A. crecca, A. acuta, Aythya fuligula, A. nyroca, Mergus \albdlus, gîsca domestică, Gygnus olor, Ardea cinerea). 144 PARTEA SISTEMATICA Gazda intermediară : gasteropode acvatice (Planorbis corneus, Limnaea stagnalis, L. limosa). Localizarea adultului : vasele sanguine ale ficatului şi intestinului, vezica biliară. Răspîndire geografică : Europa (E.D.G., B.F. Germania, Italia, Bomânia, Polonia, U.E.S.S. etc.), America de Nord. în ţara noastră această specie a fost semnalată la păsările domestice din localităţile : Frumuşani, Fundeni — jud. Ilfov, Feteşti, Letea Veche, Drăgăneşti — Vlaşca (Purcherea, 1965). în Delta Dunării B. poloniea a fost menţionată de Olteanu şi Stoican (1963). Genul Dendritobilharzia Skrjabin et Zakharov, 1920 Schistosomatidae cu corpul alungit şi turtit, asemănător la ambele sexe. Femela poate fi mai mare sau mai mică decît masculul. Cuticula lipsită de spini. Ventuzele absente. Aparatul digestiv constă din : orificiul bucal, esofag bine dezvoltat şi cecumi intestinali scurţi, care se unesc în partea anterioară a corpului într-un trunchi comun lung şi prevăzut cu numeroase diverticule scurte, laterale, dendritice. Orificiul genital mascul este situat în partea anterioară a corpului lateral. Cirul prezent. Testiculele, numeroase, sînt dispuse în lungul trunchiului intestinal comun. Ovarul, de formă spiralată, este situat în partea posterioară a zonei intercecale. Uterul conţine unul sau mai multe ouă. Glandele vitelogene sînt formate din numeroşi foliculi situaţi între ramificaţiile dentritice ale trunchiului intestinal comun. Paraziţi în sîngele păsărilor. 1. Dendritobilharzia pulverulenta (Braun, 1911) Skrjabin, 1924 («g. 67) 1901 Bilharziella pulverulenta Braun, Zool. Jahrb., Syst., 14,1—48, pl. I— II, fig. 1—20. 1924 Skrjabin, Tr. Gos. Inst. Exper. Veter., II, 2, 4—5. Masculul măsoară 8—8,3 mm lungime şi 1—1,5 mm lăţime. Esofagul este lung de 0,690 mm. Trunchiul comun intestinal, lung şi în formă de zigzag, prezintă diverticule scurte, uneori ramificate. Testiculele în r umăr de aproximativ 110 se găsesc în lungul trunchiului intestinal comun. Vezica seminală, lungă, spiralată, este situată anterior. Orificiul gei ital se găseşte în stînga la distanţă de 1,25 mm de capătul anterior al corpului. Femela măsoară 1,56 mm lungime şi 0,29 mm lăţime. Esofagul uşor ondulat. Trunchiul intestinal comun este asemănător cu cel de la mascul. FAM. SCHISTOSOMATIDAE LOOSS, 1899 145 Ovarul, care măsoară 0*102 mm lungime şi 0,091 mm lăţime, se găseşte înainte de unirea celor două ramuri intestinale în trunchiul comun. Fig. 67. — Dendritobilharzia pulverulenta. A, B, Mascul (după Braun, 1902) ; C, D, femelă (după E j s m o n t, 1931). io -1. (89 146 PARTEA SISTEMATICĂ Foliculii vitelogeni, numeroşi, umplu cea mai mare parte a corpului pînă la capătul posterior. Gazda: păsări (Anas querquedula, A. platyrhyncha, A. crecca etc.). Localizare : vasele sanguine. Răspîndire geografică : Europa (Anglia, Polonia, U.E.S.S. etc.), Africa, in Delta Dunării această specie a fost menţionată deSaakova <1952;. Genul Trichobilharzia Skrjabin et Zakharov, 1920 ScMstosomatidae cu corpul alungit, asemănător la ambele sexe. Yentuza bucală terminală este mai mică decît cea ventrală. Esofagul se bifurcă înaintea ventuzei ventrale, iar ramurile intestinale se reunesc în apropierea veziculei seminale la mascul şi a receptaculului seminal la femelă. Cecumul comun se întinde pînă la capătul posterior al corpului. La mascul canalul ginecofor slab dezvoltat sau absent. Testiculele, numeroase, formează un singur şir, rareori două sau trei. Punga cirului prezentă. Femela are ovarul situat în partea cea mai lată a corpului. Receptaculul seminal alungit, postovarian. Canalul lui Laurer prezent. Foliculii vitelogeni, numeroşi, se întind din dreptul receptaculului seminal pînă aproape de capătul posterior. Orificiul genital la ambele sexe se găseşte imediat înapoia ventuzei ventrale. Unicul ou este alungit sau oval-alungit şi are un spin polar ascuţit. Cercării sînt de tipul furcocercarilor ocelaţi. Paraziţi la păsări. 1. Trichobilharzia ocellata (La Yalette, 1859) Brumpt, 1931 (fig. 68) 1855 Cercaria ocellata La Valette, Symbolae ad Trematodum evolutionis historiam, Diss, Vesol., 38 p. 1931 Brumpt, Ann. Parasitai., Paris, 9, 325 — 338. Masculul atinge 4 mm lungime şi 0,06 mm lăţime în partea anterioară a corpului, iar în cea posterioară 0,02 mm lăţime. între partea anterioară şi cea posterioară se formează o dilatare de aproximativ 0,15 mm lăţime, acoperită cu striaţii fine. Diametrul ventuzei bucale este de 0,03 mm, iar al celei ventrale de 0,05 mm. Testiculele, numeroase, sînt dispuse în partea posterioară a corpului. Punga genitală măsoară 0,2 mm, iar vezicula seminală 0,22 mm.. Orificiul genital se găseşte la aproximativ 1,26 mm de capătul anterior al corpului. FAM. SCHISTOSOMATIDAE (LOOSS, 1899 147 Femela este cunoscută numai după fragmente izolate, obţinute de Brumpt în infestări experimentale. în uter se formează numai cîte un Fig. 68. — Trichobilharzia ocellata. A, Capătul anterior al corpului mascul (după Skrjabin şi Zaharov, 1920); B, capătul anterior al corpului femei, ventral ; C, idem, lateral ; X), fragment din corpul femelei, conţinînd oul în ootip (ou) ; E, capătul posterior al femelei ; F, ou ; G, fragment din corpul masculului, conţinînd patru testicule (fx, /2, f3, tA) ; H, capătul posterior al masculului (după Brumpt, 1936). 148 PARTEA SISTEMATICA singur on cu, prelungiri polare. Dimensiunile ouălor sînt de 0,22 x 0,06 mm. Gazda adultului : păsări din ordinul Anseriformes (Anas plaihyr-hyncha şi A. querquedula). Experimental au putut fi infestate şi păsări din alte ordine. Gazda intermediară : moluşte gasteropode acvatice (Limnaea stagnatis, L. limosa). Localizarea adultului : vasele sanguine. Răspîndire geografică : Europa (Franţa, U.E.S.S., Eomânia etc.), America de Nord (S.U.A). în Eomânia această specie a fost semnalată de Olteanu şi Stoican (1963) la păsările domestice. Observaţii : în invazii puternice acest parazit are acţiune patogenă evidentă asupra gazdei, manifestată printr-o dermatită şi prin leziuni mai ales pulmonare, datorită migraţiunii larvelor. Familia AZYGIIDAE Odhner, 1911 Trematode cu corpul musculos, mai mult sau mai puţin alungit, rareori umflat, fără spini cuticulari. Yentuza bucală subterminală. Faringele prezent, esofagul scurt. Eamurile intestinului se termină aproape de partea posterioară a corpului. Yentuza ventrală este situată în partea anterioară a corpului, rareori postecuatorială. Testiculele au poziţie variabilă, întotdeauna mediane, unul în urma celuilalt, simetrice sau oblice. Punga cirului prezentă. Porul genital median, înaintea ventuzei ventrale. Ovarul pre- sau posttesticular, median sau submedian. Eeceptacul seminal absent, canalul lui Laurer prezent. Glandele vitelogene formate din foliculi care se întind lateral în treimea mijlocie a corpului, rareori posterioare sau anterioare. Uterul ocupă de regulă spaţiul dintre ovar şi ventuza ventrală. Yezica excretoare are forma literei Y cu braţele unite sau nu anterior. Paraziţi la peşti dulcicoli şi marini. Genul A z y g i a Looss, 1899 1899 Looss, Zool. Jahrb. Syst., 12, 521 — 784. Azygiidae cu corpul alungit, musculos, fără spini cuticulari. Yentuza bucală subterminală, faringele alungit sau globulos. Esofagul foarte scurt. Eamurile intestinului, mai mult sau mai puţin sinuoase, se termină la capătul posterior al corpului; Ventuza ventrală, egală cu cea bucală sau mai mică, este situată în treimea anterioară sau mijlocie a corpului. Testiculele, unul în urma celuilalt sau oblic, se găsesc în treimea posterioară a FAM. AZYGIIDAE ODHNER, 1911 149 corpului. Punga cirului, subglobuloasă pînă la piriformă, este situată înaintea ventuzei ventrale şi se deschide prin porul genital de asemenea preacetabular. Ovarul imediat pretesticular. Uterul ocupă spaţiul dintre ovar şi ventuza ventrală ; el conţine numeroase ouă. Glandele vitelogene încep la diferite nivele înapoia ventuzei ventrale şi se termină la o oarecare distanţă de extremitatea posterioară. Trunchiul excretor se bifurcă înapoia testiculelor sau ovarului, ramurile sale laterale ajungînd pînă aproape de extremitatea anterioară fără a se uni. 1. Azygia lucii (Müller, 1776) Lühe, 1909 (fig. 69) 1776 Fasciola lucii Müller, Zoologicae danicae prodromus. Hafnie. 1809 Distoma tereticolle (Rud. 1802) Rudolphi, Entozo-orum Synopsis, Berol., 1, 102. 1909 Lühe, Siisswasserfauna Deutsch., 17, 1—217. 1935 Azygia leonia lamandi, R v. Med.-Chir. Soc. Med. Nit. Iaşi, 46, 3. Lungimea corpului este de 6—50 mm, iar lăţimea de 1,5—2 mm. Corpul parazitului viu este de culoare roz intens. Cuticula este netedă, fără spini. Yentuza bucală mai mare ca cea ventrală. Faringele bine dezvoltat, oval-alungit, a-proape cilindric. Esofagul, foarte scurt, se bifurcă în două ramuri intestinale, care fac un mic cot anterior şi apoi se îndreaptă posterior pînă la capătul corpului. Aparatul excretor e bine dezvoltat. Yezica excretoare, mare, se întinde pînă la testiculul posterior. Există două canale excretoare laterale, care ajung pînă la ventuza bucală. Ovarul şi testiculele sînt situate mult înapoia ventuzei ventrale şi aşezate unul după altul, ovarul ceva mai mic, fiind anterior testiculelor. Oviductul formează la capătul său distal un ootip înconjurat de glandele lui Mehlis, viteloductul şi canalul lui Laurer. Fig. 69. — Azygia lucii (după Looss, 1894). 150 PARTEA SISTEMATICA Glandele vitelogene sînt situate pe laturile corpului în treimea mediană. Uterul se întinde între ovar şi ventuza ventrală, formînd numeroase anse şi conţinînd multe ouă cu dimensiunile de 0,045 x 0,023 mm. Există o veziculă seminală şi un canal ejaculator, glande prostatice, protejate de o membrană paren cliimatoasă care după Looss nu trebuie considerată ca o adevărată pungă copulatoare. Orificiul genital se găseşte înaintea ventuzei ventrale. Gazda : peşti (în special din familiile Esocidae şi Percidae, mai rar la Salmonidae, Cobittiăae, Cyprinidae etc.). Localizare : cavitatea bucală, esofag, stomac. Răspîndire geografică : Europa, America de Nord, Asia. Această specie a fost semnalată în împrejurimile Iaşilor, Pietrele (jud. Ilfov), Ylădeni, Piatra Olt, Brateş, Mila 23 (L e o n, 1911 ; I a m a n d i, 1935 ; Dumitriu, 1937 ; Eădulescu şiVasiliu, 1954 c ; E o-m a n, 1955 ; I a m a n d i, 1937). Familia CYCLOCOELIIDAE Kossack, 1911 Trematode cu corpul mic pînă la mijlociu, fără acetabul; în mod excepţional poate fi prezent un acetabul rudimentar. Gura terminală sau subterminală. Yentuza bucală prezentă sau absentă» Faringele bine dezvoltat. Esofagul scurt, rareori lung. Eamurile intestinului, unite posterior, sînt simple sau cu diverticule. Testiculele aşezate oblic, excepţional suprapuse, de obicei posterioare, mai rar ecuatoriale sau preecuatoriale. Punga cirului mică, conţine vezicula seminală. Porul genital median, aproape de extremitatea anterioară a corpului. Ovarul poate fi situat înaintea, înapoia sau între testicule. Uterul formează anse transversale strînse, care ocupă tot cîm-pul median. Ouăle fără filamente, embrionate. Glandele vitelogene se întind lateral în afara ramurilor intestinale, putîndu-se uni posterior. Sistemul excretor reticular. Porul excretor dorso-terminal. Paraziţi la păsări în cavitatea corpului, sacii aerieni, cavitatea nazală sau trahee, rareori în intestin. CHEIE PENTRU DETERMINAREA GENURILOR FAMILIEI CYCLOCOELIIDAE 1 (2) Eamurile intestinului cu diverticule. Testicule rotunde. Porul genital prefaringian ............................. . Traeheophylus 2 (1) Eamurile intestinului fără diverticule ........................ . 3 3 (6) Glandele vitelogene unite posterior......................... 4 4 (5) Testiculele şi ovarul aşezate într-un şir aproape liniar. Ansele uterine ating marginile laterale ale corpului . . . "Transcoelum FAM. CYCLOCOELIIDÀE KOSSACK, 1911 151 5 (4) Testiculele şi ovarul situate într-un triunghi .... Uvitellina 6 (3) Glandele vitelogene neunite posterior. Ansele uterine nu se extind lateral dincolo de ramurile intestinului....................Cyclocoelium Genul Cyclocoelium Brandes, 1892 1892 Brandes, Zbl. Bakt. Paras., XII, p. 504. Cyclocoeliidae cu corpul lanceolar pînă la linguiform. Eamurile intestinului simple, fără diverticule. Testiculele, aşezate oblic, sînt separate între ele prin anse uterine. Ovarul opus testiculului anterior. Uterul nu se extinde lateral, dincolo de ramurile intestinului. Eeceptaculul seminal prezent. Glandele vitelogene, situate lateral, nu se unesc posterior. Paraziţi în sacii aerieni ai păsărilor. CHEIE PENTRU DETERMINAREA SPECIILOR GENULUI CYCLOCOELIUM 1 (4) Ansele uterului nu depăşesc marginea internă a ramurilor intesti- nului şi nu ajung pînă la arcada intestinală posterioară. Ovarul este situat aproape la aceeaşi distanţă de ambele testicule ... 2 2 (3) Foliculii vitelogeni în partea anterioară ajung pînă la nivelul faringelui......................................... ·€, obscurum 3 (2) Foliculii vitelogeni ajung anterior pînă la bifurcaţia intestinului ................................................... C. mutabile 4 (1) Ansele uterului depăşesc lateral marginea internă a ramurilor intestinului, fără a trece de marginea externă a acestora. Ovarul se găseşte aproape la acelaşi nivel faţă de testiculul posterior ................................................... C. microstomum 1. Cyclocoelium microstomum (Creplin, 1829) Kossack, 1911 (fig. 70) Lungimea corpului este de 10,6—17,9 mm, iar lăţimea de 3,09 — 4,68 mm. Corpul are o formă ovală şi este trunchiat-rotunjit posterior. Faringele musculos, sferic ; prefaringele şi esofagul au aproximativ aceeaşi lungime. Eamurile intestinale, lungi, se unesc la capătul posterior. Orificiul genital se găseşte median şi ventral la marginea anterioară a faringelui. Punga cirului şe întinde între orificiul genital şi bifurcaţia intestinală. Testiculele sînt sferice, iar ovarul ceva mai mic şi aproape sferic se află cam la acelaşi nivel cu testiculul posterior. Glandele vitelogene, de înţin- 152 PARTEA SISTEMATICA FAM. CYCLOCOELIIDAE KOSSACK, 1911 153 deri variabile, au dispoziţia laterală şi sînt bine dezvoltate. între ele şi ansele intestinale nu rămîne nici un spaţiu liber. Viteloductele sînt situate înapoia testiculului posterior. Uterul formează anse dese şi e plin cu ouă închise la culoare, avînd dimensiunile de 0,107 x 0,059 mm. Gazda: păsări (Fulica atra). Localizare : cavitatea toracică şi abdominală. Răspîndire geografică : Europa (R.D.G., R.F. Germania, U.R.S.S., România etc.). Această specie a fost semnalată în Delta Dunării de către 011 e a n u, Lungu şi Popescu (1968). 2. Cyclocoelium mutabile (Zeder, 1800) (fig. 71) 1800 Monostomum nuitabile Zeder, Erster Nachtrag zur Naturgeschichte der Eingeweidewürmer von Goeze (Leipzig). 1902 Cyclocoelum problematicum Stossich, Zool. Ctbl., 9, 13, 406 — 407. Corpul este alungit, mai îngust anterior şi rotunjit la partea posterioară. Lungimea lui este de 12,5—15,5 mm, iar lăţimea de 0,3—0,4 mm. Orificiul bucal, subterminal, se continuă cu un faringe musculos. Eu există ventuză bucală. Esofagul e scurt, musculos. Ramurile intestinului se unesc în partea posterioară a corpului înapoia testiculului posterior. Testiculele, sferice, au dimensiuni egale şi sînt de două ori mai mari decît ovarul. Punga copulatoare alungită, poate ajunge pînă la bifurcaţia intestinală. Orificiul genital este situat înaintea faringelui, puţin lateral. Ovarul este sferic şi situat de obicei în dreapta, ceva mai aproape de testiculul posterior. Receptaculul seminal se găseşte dorsal şi posteromedian faţă de ovar. Corpusculul lui Mehlis este de asemenea dorsal, între ovar şi testiculul posterior. Uterul ajunge pînă la ramurile intestinale, dar nu trece peste ele. Glandele vitelogene sînt dispuse lateral, dorsal şi în parte şi ventral faţă de intestin. Ele au o extindere variabilă între bifurcaţia intestinală şi vezica excretoare, care este situată între arcada intestinală şi capătul posterior al corpului. Ouăle au formă eliptică, sînt cafenii şi au o membrană foarte groasă. Dimensiunile lor sînt de 0,105—0,132 X 0,063—0,070 mm. Gazda : păsări (Gallinula chloropus, G. delicata, Gallinago wilsoni, Tringa nebularia şi T. totanus ). Localizare : sacii aerieni toracali şi abdominali. Răspîndire geografică : Europa (U.R.S.S., Italia, Austria etc.), Asia (Japonia, India), Africa (Egipt), America (S.U.A.). în Delta Dunării această specie a fost menţionată de S a a k o v a (1952). Genul Tracheophilus Skrjabin, 1913 Cyclocoéliidae cu corpul turtit, eliptic, fără acetabul. Ramurile intestinului eu diverticule simple pe peretele lor intern. 154 PARTEA SISTEMATICA Testiculele, rotunde, stau oblic în interiorul arcadei intestinale posterioare şi sînt separate între ele prin ansele uterului. Punga cirului nu se extinde înapoi dincolo de bifurcaţia intestinală. Porul genital înaintea faringelui. Ovarul, rotund, este opus testiculului anterior. Ansele uterului sînt intracecale. Glandele vitelogene sînt situate dorsal, lateral sau ventral faţă de ramurile intestinului şi de obicei nu se unesc posterior. Paraziţi în tractul respirator al păsărilor acvatice. 1. Tracheophilus sisowi Skriabin, 1913 (fig. 72) 1911 Typhlocoelum cymbium (Diesing, 1850) Kossack, Zool. Jahrb. Syst., XXXI, 419 — 590. 1913 Skrjabin, Ucen. Zap. Kazansk. Vet. Inst., 31. Corpul este turtit şi o val-alungit, cu dimensiunile de 6—11,5 x 2 — 2,98 mm. La capătul anterior, unele exemplare au o mică proeminenţă. Orificiul bucal este situat la oarecare distanţă de capătul anterior al corpului. Faringele, dezvoltat, se continuă cu un esofag foarte scurt, care se bifurcă în două ramuri intestinale lungi, unite la capătul posterior al corpului. Marginea externă a ramurilor intestinale este dreaptă, în timp ce marginea internă formează 9—13 perechi de cecumi îndreptaţi spre interior, mai dezvoltaţi fiind cei din treimea mijlocie a corpului. Organele genitale se găsesc în jumătatea posterioară a corpului, cuprinse în arcada intestinului. Testiculele, sferice, sînt de mărime egală ; cel posterior e situat pe linia mediană a corpului lipit de arcada intestinală, iar cel anterior se găseşte lateral în dreapta. Punga copulatoare relativ slab dezvoltată. Ovarul, sferic, aproape de mărimea testiculelor, se găseşte la acelaşi nivel cu testiculul anterior. Uterul umple tot spaţiul intercecal, formînd numeroase anse pînă în dreptul bifurcaţiei intestinale, unde se îndreaptă ventral pentru a se deschide alături de orificiul genital mascul, puţin înaintea faringelui. Glandele vitelogene sînt slab dezvoltate şi alipite de marginea externă a ramurilor intestinale începînd de la nivelul faringelui şi pînă la arcada posterioară a intestinului, unde rămîn despărţite. Ouăle, ovale, au aproximativ 0,122 mm lungime şi 0,063 mm lăţime. Gazda adultului : păsări (Anas platyrhyncha, A. platyrhyncha domestica etc. ). Gazda intermediară : moluşte gasteropode (Planorbis corneus, P. planorbis, Galba palustris, Badix ovata). Localizarea adultului : trahee, mai rar în alte organe. Răspîniîire geografică : Europa (U.R.S.S., Cehoslovacia, Polonia, România, Franţa etc.), Taiwan (R.P. Chineză). în România această specie a fost semnalată la Roşiori de Yede, Olteniţa, Feteşti, Brăila, Tulcea (Stoican, 1951—1952; Olt ea nu şi Stoican, 1963 ; Purcherea, 1965). Genul Uvitellina Witenberg, 1926 Cyclocoeliidae cu corpul spatulat. Ramurile intestinului simple, fără diverticule. Testiculele apropiate unul de celălalt înaintea arcadei 155 Fig. 72. — Tracheophilus sisowi (după Skrjabin, 1913). 156 PARTEA SISTEMATICA Fig. 73. — Uvitellina υα-Jitlli (după Do llfus, 1948). intestinale posterioare, neseparate prin uter. Orarul anterior testiculelor. Ansele uterului ating marginile laterale ale corpului şi pot să se extindă înapoia testiculelor. Glandele vitelogene sînt formate din şiruri compacte de foliculi mici situaţi ventral sau lateral faţă de ramurile intestinului şi unite posterior. Paraziţi în sacii aerieni ai păsărilor. CHEIE PENTRU DETERMINAREA SPECIILOR GENULUI UVITELLINA 1 (2) Lungimea corpului de 13,8 mm şi lăţimea de 2.3 mm. Diametrul orificiului bucal de 0,28 mm........................................*U. keri 2(1) Lungimea corpului de 20,4 mm şi lăţimea de 3.3 mm. Diametrul orificiului bucal de 0,32 mm.....................................U. vanelli 1. Uvitellina [vanelli (Budolphi, 1819) DoUfus, 1948 (fig. 73) 1819 Haematotrephus vanelli Rudolphi, Enlozoorum synop sis, Berol., 811 p. 1948 Doilfus, Ann. de Parasitol., 23, 3—4. Corpul este linguiform, lung de 20,4 mm şi lat de 3,8 mm. Orificiul bucal, subterminal, are diametrul de 0,325 mm şi peretele dorsal proeminent. Faringele, musculos, măsoară 0,42 x 0,05 mm. Esofagul scurt şi larg. Eamurile intestinului, lungi, paralele cu marginile laterale ale corpului, se unesc prin capetele lor posterioare. Cele două testicule stau oblic în interiorul arcadei intestinale posterioare. Punga genitală, relativ mică, se deschide imediat înapoia faringelui alături de metraterm. Ovarul, sferic, mic, este situat înaintea testiculelor. Corpusculul lui Mehlis, puţin mai mare decît ovarul, are o formă aproape triunghiulară. Ansele uterului, transversale, ocupă tot spaţiul dintre gonade şi faringe. Foliculii vitelogeni, mici, se găsesc pe partea externă a ramurilor intestinale şi anterior ajung pînă la nivelul bifurcaţiei intestinului. Eeceptaculul seminal prezent. Ouăle, cu coaja FAM. BRACHYLAEMIDAE STILES et HASS ALL, 1898 157 foarte subţire, au o formă eliptică şi măsoară 0,17—0,18 x 0,07—0,08 mm. Miracidiile tinere sînt ovale sau eliptice, iar cele mature, alungite, au o pereche de oceli şi o redie rudimentară ; ele eclozează în uter. Gazda : păsări (Vanellus vanellus). Localizare : sacii aerieni. Răspîndire geografică : Europa (Austria, România etc.), Asia ('Japonia). în România această specie a fost semnalată de L u n g u şi P o p e s c u (1966) în pădurea Ciala— Arad şi de Căpuş e(1970)laCălăraşi. Familia BRACHYLAEMIDAE Stiles et Hassall, 1898 1898 Stiles et Hassall, Arch. Parasit., 1, 7, 81 — 99. 1912 Harmostomidae Odhner, Zool. Anz., 41, 2, 54 — 71. Trematode cu corpul mai mult sau mai puţin alungit şi cuticula netedă sau prevăzută cu spini. Yentuza bucală şi faringele bine dezvoltate. Esofagul foarte scurt sau absent. Ramurile intestinului lungi pînă la capătul posterior al corpului. Yentuza ventrală de dimensiuni variabile, la. nivele diferite. Testiculele unul în urma celuilalt sau oblice, în partea posterioară a corpului. Yezicula seminală şi complexul prostatic în interiorul sau în afara pungii cirului, care poate fi anterioară sau antero-laterală testiculului anterior. Porul genital ventral, median sau submedian, mai mult sau mai puţin aproape de mijlocul corpului. Ovarul median sau submedian, de regulă între testicule. Glandele vitelogene laterale au o extindere variabilă. Ansele uterului se găsesc în cîmpul intercecal între gonade şi bifurcaţia intestinală. Yezica excretoare, scurtă, se continuă cu două canale colectoare foarte lungi. Paraziţi la păsări şi mamifere, rareori la amfibii. CHEIE PENTRU DETERMINAREA GENURILOR FAMILIEI BRACHYLAEMIDAE 1 (2) Orificiile genitale înaintea sau la nivelul marginii anterioare a testiculului anterior. Ramurile intestinului drepte................... ................................................... Brachylaemus 2 (1) Orificiile genitale înapoia marginii anterioare a testiculului ante- rior. Ramurile intestinale ondulate................Postharmostomum Genul Brachylaemus Dujardin, 1843 1843 Dujardin, Ann Sc. Nat. Z. 20, 329—349. 1901 Harmostomum Braun, Zbl. Bakt., 29, 560—568. 158 PARTEA SISTEMATICA Brachylaémidae de dimensiuni mici sau mijlocii, cu corpul mai mult sau mai puţin alungit şi cu cuticula netedă sau prevăzută cu spini în partea anterioară a corpului. Eamurile intestinului, drepte sau uşor sinuoase, ajung pînă la capătul posterior al corpului. Ventuza ventrală de obicei mai aproape de mijlocul corpului decît de extremitatea anterioară. Testiculele unul în urma celuilalt în treimea posterioară a corpului. Punga ovarului, mică, conţine numai cirul, vezicula seminală şi complexul prostatic găsindu-se în afara pungii. Porul genital înaintea sau la nivelul marginii anterioare a testiculului anterior. Ovarul de obicei intertestieular, median sau submedian. Glandele vitelogene se întind lateral de la nivelul testiculului anterior pînă aproape de ventuza ventrală. Uterul formează anse strînse între testiculul anterior şi bifurcaţia intestinală. Paraziţi în intestinul subţire la păsări şi mamifere. 1. Brachylaemus nicolli (Witenberg, 1925) (fig. 74) 1925 Harmostomum nicolli Witenberg, Zool. Jahrb. Syst., 51, 2 — 3, 167—254. Corpul este linguiform, lung de 3,5—5,14 mm şi lat de 0,65—0,8 mm. Ventuza ventrală împarte lungimea corpului în raport de 1:2,3—2,6. Ventuza bucală măsoară 0,26—0,33 x 0,22—0,36 mm. Faringele, sferic, are diametrul de 0,15—0,23 mm. Esofagul lipseşte. Eamurile intestinului lungi, ajungînd pînă la capătul posterior al corpului. Ventuza ventrală măsoară 0,26—0,31 mm. Testiculele aproape sferice, cu diametrul de 0,32—0,42 mm. între testicule se găseşte ovarul, de asemenea sferic, dar mai mic, măsurînd doar 0,18—0,24 mm diametru, imediat înaintea testiculului anterior se găseşte orificiul genital. Uterul formează anse transversale, scurte, pînă aproape de bifurcaţia intestinală. Glandele vitelogene sînt situate lateral din dreptul marginii posterioai’e a ventuzei ventrale şi pînă la nivelul marginii anterioare a testiculului anterior. Dimensiunile ouălor sînt de 0,027—0,033 x 0,018 mm. Gazda adultului : păsări (Passer domesticus, P. hispaniolensis). Gazda intermediară : moluşte gasteropode (Helicella scitula, Oxyphi-lus cellarius, Agrolimax agrestis). Localizarea adultului : intestin. Răspîndire geografică : Europa (Franţa, IjT.E.S.S., Eomânia etc.). în Eomânia această specie a fost găsită de Chiria c, Udrescu şiTeodorescu (.1970) în intestinul de Passer hispaniolensis la Agigea, jud. Constanţa. Fig. 74. — Brachylaemus nicolli v.b., Ventuza bucală ; f. faringe ; i, intestin ; v.v., ventuza ventrală; u, uter ; g. v., glande vitelogene; testicule ; ον, ovar. (după Chiriac, Udrescu şi Teodor eseu, 1970). 160 PARTEA SISTEMATIC Ä Genul Postharmostomum Witenberg, 1923 Brachylaemiăae cu corpul linguiform, având ventuze bine dezvoltate. Faringele musculos, esofagul redus. Eamurile intestinului se îndreaptă întîi anterior, de o parte şi de alta a faringelui şi apoi coboară în lungul corpului în linie sinuoasă pînă la capătul posterior. Testiculele se găsesc în treimea posterioară a corpului, unul în urma celuilalt. Orificiile genitale se deschid median înapoia marginii anterioare a testiculului anterior. Ovarul, submedian intertesticular sau lateral în dreptul testiculului anterior. Uterul formează numeroase anse între ovar şi bifurcaţia intestinală. Glandele vitelogene se găsesc lateral aproximativ din dreptul ventuzei ventrale şi pînă în dreptul testiculelor. Paraziţi în cecumii intestinali ai păsărilor şi experimental la mamifere. 1. Postharmostomum gallinum Witenberg, 1923 (fig. 75) 1858 Distoma commutatum Diesing, Stzungsb. K. Akad. WTiss. Wien. Math-Natur. Kl., 32, 23, 307-390. 1923 Harmostomum commutatum Joyaux, Arch. Inst. Past. Tunis., 12, 2, 119-176. 1923 Witenberg, Tr. Gas. Inst. Exp. Vet., 1, 1, 84 — 141. Corpul este lung pînă la aproximativ 7,5 mm, cu lăţimea maximă de 2 mm. Capetele corpului sînt rotunjite. Yentuza ventrală ceva mai mică decît cea. bucală. Cele două testicule, aproape sferice, sînt dispuse unul în urma celuilalt în partea posterioară a corpului. Ovarul este situat in partea dreaptă, ân spaţiul dintre cele două testicule. Glandele vitelogene au poziţia laterală carac-hMmostoimmgăi- teristică genului, iar orificiile genitale se deschid puţin lînum(dupăMaz- înaintea testiculului anterior. Ouăle, ovale, de culoare zanti, 1889). galben deschis, au contur asimetric şi măsoară 0,027x 0,014 mm. Gazda : păsări (din ordinul Galliformes), Localizare : cecumi intestinali. Răspîndire geografică : Europa (Italia, U.E.S.S., Eomânia), Africa de îTord, Hawai. în Eomânia această specie a fost semnalată de OlteanuşiStoi-c a n (1963) la găini. Observaţii : în invazii puternice acest parazit este patogen pentru gazde, cărora le provoacă tiflită hemoragică. FAM. FELLO DISTOM ATI D AE NICOLL, 1913 161 Familia FE LL O D I S T Ο M AT ID AE Nicoll, 1913 Trematode cu corpul alungit sau oval. Cuticula netedă, rareori eu .spini. Ventuza bucală şi faringele prezente. Esofagul de obicei scurt, rareori lung. Eamurile intestinului scurte sau lungi pînă la capătul posterior al corpului, ocazional unite terminal. Ventuza ventrală relativ mare. Orificiul genital dispus înaintea ventuzei ventrale, median sau în stînga. Punga genitală înaintea ventuzei ventrale, pe care rareori o depăşeşte posterior. Testiculele de obicei în jumătatea posterioară a corpului, simetrice, oblice sau unul în urma celuilalt. Ovarul înapoia, înaintea sau între testicule. Canalul lui Laurer prezent. Receptaculul seminal prezent sau absent. Glandele vitelogene tubulare sau foliculare, de obicei cu o extindere limitată. Uterul, mai mult sau mai puţin lung, poate ajunge pînă la capătul posterior al corpului. Metratermul scurt şi slab dezvoltat. Ouăle numeroase. Paraziţi în intestin, rareori în vezica biliară, la peştii marini sau dulcicoli, ori migratori. CHEIE PENTRU DETERMINAREA GENURILOR FAMILIEI FELLODIS TOM A T1DAE 1 (2) Testiculele simetrice, dispuse la acelaşi nivel sau uşor oblic. Ventuza ventrală depăşeşte de 1,5—2 ori ventuza bucală. Ovarul întreg. Foliculii vitelogeni situaţi între faringe şi ventuza ventrală .............................................. Bacciger 2 (1) Testiculele nesimetrice, dispuse unul în urma celuilalt sau oblic ................................................................3 3 (4) Intestinul prezintă un singur cecum ce se deschide în vezica excre- toare alături de orificiul excretor. Testiculele în stînga, unul în urma celuilalt, despărţite prin ansele uterului. Foliculii vitelogeni cantonaţi între ventuza ventrală şi testiculul anterior .... .................................................... Monascus 4 (3) Intestinul cu doi cecumi.........................................5 5 (6) împrejurul ventuzei bucale există prelungiri digitiforme, iar înapoia ventuzei bucale, de o parte şi de alta a corpului există cute dinţate ............................... Tergestia 6 (5) Fără prelungiri digitiforme în jurul ventuzei bucale.............7 7 (8) Glandele vitelogene tubulare. Spini cuticulari. . . Ancylocoelium *8 (7) Glandele vitelogene foliculare. Cuticula netedă ... *Proctoeces Genul Ancylocoelium ÎTicoll, 1912 Fellodistomatidae cu corpul fusiform şi spini cuticulari. Ventuzele relativ mici. Faringele mic, alungit, esofagul lung şi subţire. Eamurile intestinului scurte şi groase. Orificiul genital median, înapoia bifurcaţiei intestinului. Punga genitală depăşeşte ventuza ventrală, ajungînd cu 11 - e. 639 162 PARTEA SISTEMATICA capătul său posterior pînă la ovar sau testiculul anterior. Vezicula seminală ovală, lungă; partea prostatică şi cirul scurte. în atriul genital se deschide şi un organ de formă saculară, numit „organul lui Nicoll”. Testiculele sînt situate unul în urma celuilalt, oblic, iar ovarul este pretesticular. Glandele vitelogene au forma unor tuburi compacte, aşezate în formă de rozetă. Uterul umple tot spaţiul dintre ventuza ventrală, ovar, testicule şi capătul posterior al corpului. Ouăle mici, foarte numeroase. Paraziţi la peştii marini. 1. Ancylocoelium typicum Nicoll, 1912 (fig. 76) Lungimea corpului este de 2,25 mm, iar lăţimea maximă de 0,48 în partea anterioară a corpului. Corpul se îngustează treptat spre capătul posterior. Cuticula pe cea mai mare parte a corpului este acoperită cu spinişori care se răresc treptat şi dispar spre capătul posterior al corpului. Ventuzele mici. Ventuza bucală, subterminală, are diametrul de 0,10 mm, iar cea ventrală de 0,13 mm. Faringele este uşor alungit, urmînd aproape imediat după ventuza bucală şi are dimensiunile de 0,08 x 0,43 mm. Esofagul, lung şi îngust, măsoară aproximativ 0,5 mm. Bifurcaţia intestinului se găseşte la mică distanţă înaintea ventuzei ventrale. Eamurile intestinului sînt foarte Fig. 76. — An- gclirte terminîndu-se înaintea ventuzei ventrale. cylocoehum typi- J cum (după Ni- Testiculul anterior este dispus în apropierea ven- coii, 1912). tuzei ventrale, puţin în dreapta. Testiculul posterior este situat aproape median înapoia testiculului anterior. Forma testiculelor este oval-alungită, iar dimensiunile de aproximativ 0,19 x 0,10 mm. Punga copulatoare este situată înaintea şi în dreapta ventuzei ventrale, putînd uneori să se atingă de ovar cu capătul său posterior, în punga copulatoare se află o veziculă seminală mare, ovală, o parte prostatică scurtă şi un canal ejaculator relativ scurt şi drept. Orificiul genital se deschide median între bifurcaţia intestinului şi ventuza ventrală. Ovarul aproape sferic este situat între testiculul anterior, ventuza ventrală şi punga copulatoare, avînd aproape aceleaşi dimensiuni ca ventuza ventrală. Glandele vitelogene sînt dispuse lateral la nivelul testiculelor, puţin asimetric. Uterul umple toată jumătatea posterioară a corpului, fiind foarte dezvoltat şi conţinînd un număr redus de ouă mici. Ouăle mature au culoarea galben viu şi forma ovală, iar dimensiunile lor sînt de 0,024 x X 0,013 mm. înaintea ventuzei ventrale uterul intră într-un mic atriu genital, formînd în partea sa terminală un scurt metraterm. în atriul FAM. FELhODISTOMATIDAE NICOLL, 1913 163 genital se mai deschide un sac piriform cu pereţii groşi şi cu gît îngust, situat între ramura intestinală stîngă şi uter şi cunoscut sub numele de „organul lui .Nicoll”. Dimensiunile organului lui Nicoll sînt de aproximativ 0,24lX 0,11 mm. Funcţia sa nu este cunoscută. Gazda : peşti ( Trachurus trachurus ). Localizare : intestin. Răspîndire geografică : Marea Mediterană, Marea Neagră. în Marea Neagră această specie a fost menţionată deRădulescu şi Yasiliu (1952). Genul Bacciger Nicoll, 1914 Felloăistomatidae de dimensiuni mici, cu corpul oval, cu sau fără spini cuticulari. Yentuza bucală subterminală ; ventuza vetrală situată aproape de mijlocul corpului. Esofagul scurt ; ramurile intestinului ating testiculele, care sînt situate simetric aproximativ în dreptul ventuzei ventrale. Orificiul genital median, înaintea ventuzei ventrale. Ovarul, sferic sau lobat, este situat median între testicule sau puţin înapoia acestora. Glandele vitelogene preacetabulare, extra-cecale. Uterul umple toată jumătatea posterioară a corpului. Ouă mici, extrem de numeroase. Paraziţi în intestinul peştilor marini. 1. Bacciger bacciger (Rudolphi, 1819) Nicoll, 1914 (fig. 77) 1819 Disloma baccigerüm Rudolphi, Entozorum Synopsis, Berol, 811 p. 1914 Nicoll, Parasitology, 6, 333—350. 1938 Ovotrema ponticum Pigulewsky, Livro Jub. Prof. L. Travassos, Rio de Janeiro, 391 — 397. Corpul este oval-alungit, cu cuticula subţire şi netedă. Lungimea variază între 0,93 şi 1,08 mm, iar lăţimea între 0,32 şi 0,48 mm. Yentuza bucală are diametrul de 0,072 — 0,087 mm. Yentuza ventrală, circulară, este mai mare decît cea bucală şi are 0,174 mm diametru. Faringele măsoară 0,043 mm în diametru. Glandele vitelogene, în formă de ciorchine, sînt situate în jumătatea anterioară a corpului. Ovarul, de formă ovală, măsoară 0,087 x Fig. 77. — Bacciger bacciger (după Pigulewsky, 1938). 164 PARTEA SISTEMATICA 0,170 mm. Uterul formează numeroase anse în jumătatea posterioară a corpului. Ouăle, mici, ovale, au o membrană dublă, netedă, de culoare galbenă deschis şi măsoară 0,020—0,029 mm lungime. Testiculele, ovale, de formă regulată, se găsesc în apropierea ventuzei ventrale. Ele au aproape aceleaşi dimensiuni care ating 0,101—0,149 x X 0,130—0,170 mm. Punga copulatoare ajunge cu capătul său posterior pînă la ventuza ventrală, iar orificiul genital se deschide lateral la nivelul bifurcaţiei intestinale. Gazda adultului : peşti marini (Atherina hepsetus, A. boyeri, A. presbyter, A. mochon pontica, Engraulis encrassicholus). Gazda intermediară : moluşte lamelibranhiate ( Tapes decussatus, Donax vittatus). Gazda metacercarului : crustacei marini. Localizarea adultului : stomac. , Răspîndire geografică : Marea Mediterană, Marea Neagră, Oceanul Atlantic. în Marea Neagră această specie a fost menţionată deBădulescu şi Yasiliu (1956 a). Genul Monâscus Looss, 1907 1907 Looss, Zbl. Bakt. Parasit., I, 43 (5), 478—490. 1911 Haplocladus Odhner, Zool. Anz., 38, 97—117. Fellodistomatidae cu corpul alungit, aproape cilindric. Ventuzele foarte apropiate. Ventuza bucală, mare, are o formă oval-alungită. Ventuza ventrală rotundă. Prefaringele lipseşte. Faringele mare, alungit. Intestinul prezintă un singur cecum lung, pînă la capătul posterior al corpului şi care se deschide în vezica excretoare. Orificiul genital submedian, preace-tabular. Punga cirului, de asemenea preacetabulară, conţine vezicula seminală bipartită şi partea prostatică. Testiculele stau unul în urma celuilalt despărţite prin ansele uterului, în jumătatea posterioară a corpului. Ovarul rotund, pretesticular. Glandele vitelogene se întind lateral între ventuza ventrală şi testiculul anterior. Uterul, foarte dezvoltat, ocupă cea mai maie parte a corpului. Paraziţi intestinali la peştii marini. FAM. FELLODISTOMATIDAE NICOLL, 1913 165 1. Monascus typicus (Odhner, 1911) (fig. 78) 1911 Haplocadus typicus Odhner, Zool. Anz., 38, 97 — 117. Lungimea corpului atinge 4—6 mm, iar lăţimea variază între 0,25 şi 0,53 mm. Yentuza bucală la exemplarele adulte măsoară 0,2—0,25 x 0,15—0,20 mm. Yentuza ventrală are diametrul de 0,13—0,20 mm. Faringele măsoară 0,18—0,25 x 0,10—0,12 mm. Testiculele la exemplarele adulte sînt dispuse în centrul corpului sau în jumătatea posterioară. Glandele vitelogene se întind uneori pînă în dreptul testiculului anterior. Ouăle au culoarea galbenă-cafenie şi dimensiunile de 0,040 x 0,024 mm. Gazda : peşti (Caranx trachurus, Trachurus trachurus ). Localizare : porţiunea posterioară a intestinului. Răspindire geografică : Marea Mediterană, Oceanul Atlantic, Marea Neagră. în Marea Neagră această specie a fost menţionată de Eădulescu şi Vasiliu (1952). Genul Tergestia Stossich, 1899 1889 Stossich, Bol. Soc. Adriat., 11, 23—30. Fellodistcmatiâae cu corpul alungit, cu prelungiri digitifoime împrejurul ventuzei bucale şi cîte un şir longitudinal de cute transversale de o parte şi de alta a regiunii anterioare. Prefaringele lipseşte, faringele bine dezvoltat. Esofagul, lung, se bifurcă înapoia ventuzei ventrale în două ramuri intestinale, care ajung pînă la capătul posterior al corpului. Orificiul genital preacetabular, Fig. 78. — A şi B, Monascus typicus {A, după K o w a 1, în Skrjabin, 1957 ; B, după Rădulescu, 1952). 166 PARTEA SISTEMATICA submedian. Punga genitală, alungită, este situată în stînga ventuzei ventrale şi conţine vezicula seminală şi complexul prostatic bine dezvoltat. Testiculele, ovale, întregi, sînt situate în jumătatea posterioară a corpului unul în urma celuilalt, puţin oblic. Ovarul pretesticular, submedian. Receptaculul seminal absent. Canalul lui Laurer prezent. Ansele uterului ocupă toată partea posterioară a corpului. Glandele vitelogene, laterale, au o extindere variabilă în jumătatea posterioară a corpului. Vezicula excretoare în formă de Y. Paraziţi în intestin la peştii marini. 1. Tergestia laticollis (Rudolphi, 1819) Stossich, 1899 (fig. 79) 1819 Distoma laticolle Rudolphi, Entozoorum Synopsis, Berol., 811 p. 1869 Pharyngora polonii Molin; in Olsson, Lunds. Univ. Arsskrift, 6, 6 p. 1889 Stossich, Bol. Soc. Adriaţ., 11, 22 —30. Corpul, alungit, măsoară 0,91—4,0 mm lungime şi 0,25—0,41 mm lăţime în regiunea mijlocie a corpului. Există 13 prelungiri cefalice musculoase ca nişte corniţe lungi de 0,075 mm şi late la bază de 0,030 mm. Aceste prelungiri sînt dispuse în semicerc împrejurul ventuzei bucale. De fiecare parte a extremităţii anterioare sînt cîte 6 cute prevăzute cu fibre musculare transversale subţiri. Ventuza bucală, conică, are dimensiunile de 0,100—0,200 x 0,084—0,180 mm. Esofagul lung. Bifurcaţia intestinală este acoperită de ansele uterului. Ramurile intestinului se termină la capătul posterior al corpului. Ventuza ventrală, proeminentă, are diametrul de 0,175—0,370 mm şi este situată în jumătatea anterioară a corpului. Fig. 79. — Tergestia laticollis (după Odhner, 1911). FAM. CAMPULIDAE ODHNER, 1926 167 Testiculele, ovale, sînt dispuse puţin oblic unul după celălalt în partea posterioară a corpului. Diametrul lor transversal variază între 0,05 şi 0,13 mm. Vezicula seminală, tubulară, se găseşte în dreptul ventuzei ventrale. Punga copulatoare este lăţită în partea ei anterioară şi cilindrică în rest. Partea prostatică, ovală, este bine diferent iată şi înconjurată de celule prostatice care se continuă şi în partea anterioară a veziculei seminale. Cirul, curbat, proeminează în atriul genital spaţios care se deschide în stînga şi înaintea ventuzei ventrale. Ovarul submedian, oval-alungit, măsoară 0,11—0,20 x 0,10—0,13 mm. Rezervorul vitelin este situat imediat înaintea ovarului. Canalul lui Laurer descrie pe partea dorsală, în stînga ovarului, o ansă în formă de potcoavă şi se termină orb. Corpus-cuiul lui Mehlis este dispus median, înaintea ovarului. Ansele uterului se întind posterior pînă la capătul corpului şi anterior pînă la ventuza ventrală. Ouăle foarte numeroase sînt aproape piriforme şi cu membrană groasă cafenie deschis; dimensiunile lor sînt de 0,26—0,027 X 0,018 mm. Glandele vitelogene se găsesc lateral începînd dinapoia ventuzei ventrale şi pînă la nivelul testiculului posterior. Vezicula excretoare prezintă un orificiu terminal şi o bifurcaţie la nivelul ovarului. Gazda : peşti (Garanx trachurus, Trachurus trachurus, Scomber scomber, S. japonicus, Apogon lineatus, JEuthynnus alletteratus etc.). Localizare : regiunea posterioară a intestinului. Băsplndire : Marea Mediterană, Oceanul Atlantic, Marea Japoniei, Marea Neagră (W lassenko, 1931 şi O s m a n o v, 1940), Marea Nordului. Familia CAMPULIDAE Odhner, 1926 Trematode cu corpul alungit şi cuticula prevăzută cu spini. Intestinul, de forma literei Π, prezintă adeseori diverticule anterioare, paralele cu faringele şi laterale pe traiectul ramurilor intestinale în zigzag. Ovarul şi testiculele, lobate sau nelobate, sînt situate unul în urma celuilalt, în jumătatea posterioară a corpului. Receptaculul seminal şi punga genitală de regulă prezente. Glandele vitelogene, formate din foliculi numeroşi, sînt situate lateral între intestin şi extremitatea posterioară. Uterul formează relativ puţine anse între ovar şi ventuza ventrală. Ouăle, 168 PARTEA SISTEMATICA cu coajă groasă, sculptată, sînt triunghiulare în secţiune. Vezica excretoare simplă, fără ramificaţii laterale. Paraziţi în cavităţile nazale, căile biliare şi intestin, la mamifere marine (cetacee, pinipede). CHEIE PENTRU DETERMINAREA GENURILOR FAMILIEI CAMPULIDAE 1 (2) Cirul nearmat. Lungimea corpului de maximum 15 mm. Metratermul lipsit de spini...........................................Campula 2.(1) Cirul armat. Lungimea corpului de aproximativ 20 mm. Metratermul prevăzut cu spini ...............................Synthesium Genul Campula Cobbold, 1858 1858 Cobbold, Trans. Linn. Soc. London, 22, 3, p. 155. 1899 Brachycladium Looss, Zool. Jahrb., Syst., 12, 521 — 784. Gampuliăae cu corpul alungit şi uşor turtit. Cuticula este prevăzută cu spini mari, ascuţiţi. Yentuza bucală este egală sau ceva mai mică decît cea ventrală. Intestinul se caracterizează prin prezenţa diverticulelor anterioare. Eamurile longitudinale mai prezintă şi diverticule laterale scurte. Yezicula excretoare, tubulară, depăşeşte marginea anterioară a ovarului. Orificiul genital este situat imediat înaintea ventuzei ventrale şi median. Punga genitală este scurtă, iar cirul nearmat. Testiculele pot fi nelobate, ori mai mult sau mai puţin adînc lobate. Ovarul, pretesticular, poate fi de asemenea mai mult sau mai puţin lobat. Eeceptaculul seminal redus. Canalul lui Laurer prezent, Glandele vitelogene, puternic dezvoltate, se întind lateral de la nivelul faringelui pînă la capătul posterior al corpului. Ouăle au o secţiune transversală triunghiulară. Paraziţi ai delfinilor. CHEIE PENTRU DETERMINAREA SPECIILOR GENULUI CAMPULA 1 (2) Ventuza ventrală situată aproape în centrul corpului. Ovarul şi testiculele lobate, situate în jumătatea posterioară a corpului .................................................... C. palliata 2.(1) Yentuza ventrală situată în treimea anterioară a corpului. Ovarul şi testiculele oval-alungite, nelobate, situate în jumătatea anterioară a corpului ...........................................C. rochebruni FAM. CAMPUL1DAÉ ODHNER, 1926 169 1. Campula palliata (Looss, 1885) Looss, 1901 (fig. 80) 1885 Distomum palliatum Looss, Ztschr. Wiss. Zool., 41, 390—446. 1899 Brachycladium palliatum (Looss, 1885) Looss, Zool. Jahrb., Syst., 12, 521-784. 1892 Cladocoelium palliatum (Looss, 1885) Stossich, Prog. Civ. Scuola R. Sup. Trieste, 42 p. Coipul este gros, avînd lungimea de 9—10 am, iar lăţimea de 1,5—2 mm. Cuticula prevăzută cu spini lungi de 0,062— 0,076 ncm. Ventuzele, egale, se găsesc la o distanţă de 2,5—3,5 mm una de alta. Faringele măsoară 0,38 x 0,293 mm, iar esofagul 0,54 mm. Intestinul prezintă două divei ticule anterioare, care se ridică pînă la nivelul ventuzei bucale. Trunchiurile intestinale longitudinale ajung pînă la capătul posterior al corpului şi sînt prevăzute cu diverticule mici transversale, interne şi externe, Vezicula excretoare tubulară, lungă. Orificiul genital este situat înaintea ventuzei ventrale. Punga genitală, musculoasă, se găseşte înaintea ventuzei ventrale. Testiculele, lobate, se găsesc în jumătatea posterioară a corpului. Ovarul, de asemenea lobat, măsoară 0,489 mm şi este situat în stînga şi înaintea testiculelor. Beceptaculul seminal, mic, şi canalul lui Laurer prezente. Glandele vitelogene constau din foliculi mici, situaţi între faringe şi extremitatea posterioară a corpului. Dimensiunile ouălor de 0,059 x 0,043 mm. Gazda : mamifere cetacee (Delphinus delphis ), Localizare : căile biliare ale ficatului. Răspîndire : mările Europei. în Marea Neagră această specie a fost menţionată de Eădulescu şi Ionescu (1952). Fig. 80. — Campula palliata (după Skrjabin şi Schulz, 1935). 170 PARTEA SISTEMATICA 2. Campula rochebruni (Poirier, 1886) Bittner et Sprehn, 1928 (fig. 81) 1886 Distomum rochebruni Poirier, Bull. Soc. Philom., Paris, 7, 10, 20 — 40. Corpul este lung de aproximativ 10 mm şi lat de circa 1 mm. Cuticula prevăzută cu spini. Ventuzele egale, măsoară 0,38 mm în diametru. Faringele, oval, are dimensiunile de 0,49 x 0,18 mm. Intestinul prezintă două diverticule anterioare, de la care pornesc cîte trei ramificaţii laterale caracteristice. Punga genitală, scurtă, este situată înapoia ventuzei ventrale. Testiculele, mari, ovale, sînt dispuse unul în urma celuilalt, în jumătatea anterioară a corpului. Ovarul, mic, rotund, este situat înaintea testiculelor, în dreapta. Glandele vitelogene ocupă cea mai mare parte a corpului, începînd de la bifurcaţia intestinală, pînă la capătul posterior al corpului. Uterul formează puţine anse, iar ouăle ascuţite la un pol măsoară 0,082 x X 0,045 mm. Gazda : mamifere cetacee (Delphinus delphis.). Localizare : ficat. Răspîndire geografică : mările Europei. Această specie a fost semnalată în Marea Neagră de autori sovietici (citat după Rădulescu şi Ione s c u 1952). Genul Synthesium Stunkard et Alvey, 1930 Campulidae cu corpul foarte alungit şi îngust. Ventuzele de dimensiuni aproximativ egale. Intestinul cu diverticule anterioare în lungul faringelui. Punga genitală, lungă, subţire, conţine vezicula seminală, partea prostatică şi cirul armat cu spini mici. Testiculele sînt adînc lobate. Ovarul rotund, pre-Fig 81 -Campula testicular. Glandele vitelogene sînt formate din foliculi rochebruni (după mici, care anterior nu ajung pînă la ventuza ventrală. Price, 1932). Uterul cu puţin anse. Metratermul prevăzut cu spini. Ouăle cu o îngroşare evidentă la unul din poli. 1. Synthesium tursionis (Marchi, 1873) (fig. 82) 1873 Distomum tursionis Marchi, Atti Soc. Ital. Sc. Nat. Milano (1872—1873), 15, 14, p. 304. FAM. CAMPULIDAE ODHNER, 1926 171 Corpul este lung de aproximativ 20 mm, turtit şi îngust, avînd lăţimea de 1,5 mm. Cuticula prevăzută cu spini. Ventuzele, aproximativ egale, au diametrul de 0,8 mm. Ventuza ventrală este situată în treimea anterioară a corpului. Pre-faringele bine exprimat, faringele oval-alungit, esofagul relativ scurt. Cecumii intestinali formează cîte un diverticul lung şi subţire greu observabili, de o parte şi de alta a faringelui. Orificiul genital este situat înaintea ventuzei ventrale. Punga genitală lungă. Cirul armat. Testiculele sînt situate în jumătatea posterioară a corpului, unul în uima celuilalt. Testiculul anterior prezintă cinci lobi, iar cel posterior şase lobi. Ovarul, mic, aproape sferic, are o poziţie ecuatorială. Glandele vitelogene încep înaintea ovarului şi se întind lateral pînă la capătul posterior al corpului. Uterul formează relativ puţine anse, iär metratermul prezintă spini. Ouăle, cu coajă groasă măsoară 0,056 x 0,033. Gazda : mamifere din ord. Ce-tacea (Delphinus tur sio). Localizare : intestin. Răspmdire geografică : Europa. în Marea Neagră această specie a fost semnalată de Delamure şi Serdiukov (1966). Familia CATHAEMASIIDAE Fuhr-mann, 1928 Trematcde cu coipul alungit, asemănătoare cu cele din familia EcJiincstcmatidae. Guleraşul cefalic şi baghetele circumorale lipsesc, dar ventuza bucală poate foima o expansiune pentagonală în foi mă de scufie. Testiculele, adînc lobate sau ramificate, sînt situate unul în urma celuilalt, iar ovarul este pretesti- Fig. 82. — Synthesium tursionis. A, Adult; B, ou (după P o i r i e r, 1886). 172 PARTEA SISTEMATICA cular. Porul genital se găseşte înaintea ventuzei ventrale. Uterul ocupă spaţiul dintre testicule şi ventuza ventrală. Vezica excretoare în formă de Y. Paraziţi la păsări. Genul Cathaemasia Looss, 1899 Cathaemasiidae cu corpul mai mult sau mai puţin rotunjit la ambele extremităţi şi prevăzut cu spini cuticulari numai pe faţa ventrală. Ventuza ventrală, situată în jumătatea anterioară a corpului, este mai mare decît ventuza bucală. Esofagul scurt ; ramurile intestinului ating extremitatea posterioară a corpului. Testiculele, lobate sau ramificate, sînt situate post-ecuatorial. Punga cirului se găseşte în întregime înaintea ventuzei ventrale sau antero-dorsal faţă de aceasta. Porul genital este de asemenea preacetabular. Ovarul pretesticular ; receptaculul seminal foarte mic. Foliculii vitelogeni ocupă cîmpurile laterale din partea posterioară a corpului. Uterul formează numeroase anse între testiculul anterior şi ventuza ventrală. Ouăle numeroase, embrionate. Vezica, excretoare în formă de Y, cu trunchiul comun scurt şi porul excretor terminal. Paraziţi la păsări din ordinele Ciconiformes, Longipennes şi Cuculi -formes. 1. Cathaemasia hians (Eudolphi, 1819) (fig. 83) 1819 Disioma hians Rudolphi, Entozoorum Synopsis, Berolina, 811 p. 1899 Looss, Zool. Jahrb. Syst., 12, 521 — 784. Corpul este lung de 6—14 mm şi lat de2—3 mm. Ventuza bucală are diametrul de 0,85—1,1 mm. Ventuza ventrală, bine dezvoltată, este situată în treimea mijlocie a corpului şi are diametrul de aproximativ 0,970 mm. Cuticula prevăzută cu spinişori pe toată partea ventrală. Faringele sferic; esofagul scurt. Eamurile intestinului, subţiri, se întind pînă aproape de extremitatea posterioară a corpului. Ovarul este situat înaintea testiculelor voluminoase şi adînc lobate, care ocupă treimea posterioară a corpului. Uterul cu numeroase ouă formează anse groase între ovar şi ventuza ventrală. Foliculii vitelogeni, numeroşi, sînt situaţi pe laturile corpului, în afara ramurilor intestinului. Ouăle măsoară 0,10 x 0,55 mm. Orificiul genital este preacetabular. Gazda adultului : păsări din ordinele Ciconiiformes, Ardeiformes. Gazda intermediară : gasteropode (Planorbis planorbis, P. contortus, P. corneus, P. septemgyratus, P. nitidus, Limnaea palustris, L. stagnalisf L. ovata, Physa fontinalis, Bithynia tentaeulata, Vivipara fasciata). Fig. 83. — Cathaemasia hians, ciclul de dezvoltare (după S zi dat, 1940). 174 PARTEA SISTEMATICA Gazda metacercarului : mormoloci de Mana esculenta. Localizarea adultului : esofag. Răspîndire geografică : Europa (E.D.G. şi E.F. Germania, Austria, Italia, Anglia, Polonia, U.R.S.S., Eomânia etc.), Asia (Japonia), Africa. în ţara noastră această specie a fost menţionată ca adult de L ă z ă-r e,s c u-I ordăchescu (1965) la Ciconia nigra de la Tismana (Oltenia). Familia E C HIN O S X Ο M AT ID A E * Poche, 1926 Trematode digenee cu corpul mai mult sau mai puţin alungit, prevăzut cu un guleraş cefalic, care de obicei poartă o coroană simplă sau dublă de baghete chitinoase. Baghetele lipsesc la genul Pseudechinostomum,. Cuticula de obicei este prevăzută cu spini sau solzi chitinoşi ; ventuza bucală, faringele şi esofagul prezente. Eamurile intestinului ajung pînă la extremitatea posterioară şi în mod excepţional şe deschid în vezicula excretoare. Yentuza ventrală, bine dezvoltată, se găseşte în treimea anterioară a corpului. Testiculele unul în urma celuilalt, uneori oblic, sînt aşezate în partea posterioară a corpului. Punga cirului de obicei prezentă, excepţional absentă (Pelmatostomum). Porul genital median, preacetabular. Ovarul median sau submedian, pretesticular. Eeceptaculul seminal absent. Canalul lui Laurer prezent. Foliculii vitelogeni situaţi lateral, de obicei în partea posterioară, se extind uneori şi în cea anterioară. Uterul ocupă cîmpul intercecal, între ovar sau testiculul anterior şi porul genital. Ouăle mari. Vezica excretoare în formă de Y, cu numeroase canalicule laterale. Paraziţi în intestin, ocazional în canalele biliare sau în uretere, la peşti, reptile, păsări, mamifere. CHEIE PENTRU DETERMINAREA SUBFAMILIILOR FAMILIEI ECHINOS TOM A TIDAE · 1 (2) Punga genitală depăşeşte marginea posterioară a ventuzei ventrale. Pe guleraşul cefalic se află un singur şir de baghete. Lobii ventrali ai guleraşului neuniţi......................... 'Himasthlinae 2 (1) Punga genitală nu depăşeşte marginea posterioară a ventuzei ventrale.......................................................3 3 (4) Baghetele de pe guleraşul cefalic sînt situate în 1 —2 şiruri neîntre- rupte dorsal. Lobii ventrali ai guleraşului uniţi printr-un pliu ...............................................Echinostomatinae- 4 (3) Baghetele de pe guleraşul cefalic sînt dispuse într-un singur şir întrerupt dorsal. Lobii ventrali ai guleraşului neuniţi printr-un pliu......................................... Echinochasminae· * Sinonimia completă a speciilor aparţinînd acestei familii se* găseşte în' Skrj abin r Trematodî jivotnîh i celoveka, I, XII (1956). FAM. ECHINOSTOMATIDAE POCHE, 1926 175 Subfamilia ECHINOCHASMINAE Odhner, 1911 Echinostomatidae cu corpul alungit sau umflat. Guleraşul cefalic de obicei bine dezvoltat, reniform, uneori cu o incizie medio-dorsală şi ocazional redus la doi lobi laterali. Baghetele cefalice sînt aşezate într-un şir unic, rareori dublu, întrerupt dorsal. Yentuza ventrală în general bine dezvoltată, în jumătatea anterioară a corpului. Testiculele unul în urma celuilalt, în treimea mijlocie a corpului sau mai posterior. Punga cirului de obicei mică, antero-dorsală faţă de ventuza ventrală. Ovarul median sau submedian, pretesticular. Foliculii vitelogeni, variabili ca extindere, ocupă cîmpurile laterale ale părţii posterioare, uneori pătrunzînd şi în partea anterioară. Uterul scurt ; ouăle puţin numeroase. Vezicula excretoare în formă de Y cu bifurcaţia înapoia testiculului posterior. Paraziţi intestinali la reptile, păsări şi mamifere. CHEIE PENTRU DETERMINAREA GENURILOR SUBFAMILIEI ECHINOCHASMINAE 1 (2) Ansele uterului se întind şi înapoia testiculelor . . . · Saakotrema 2(1) Ansele uterului sînt dispuse înaintea testiculelor ...... 3 3 (4) Foliculii vitelogeni ajung anterior numai pînă în dreptul testicu- lelor ........................................ Stephanoprora 4 (3) Foliculii vitelogeni depăşesc anterior nivelul testiculelor ... 5 5 (6) Foliculii vitelogeni formează un cîmp comun înaintea bifurcaţiei intestinale şi se întind anterior pînă la nivelul faringelui. Paraziţi în punga lui Fabricius, rareori în intestin, la păsări . . . ............................................. 'Episthmium 6 (5) Foliculii vitelogeni nu formează un cîmp comun înaintea bifur- caţiei intestinale, iar limita lor anterioară este variabilă începînd din dreptul ventuzei ventrale. Paraziţi în intestin la păsări şi mamifere..................................... Echinochasmus Genul Echinochasmus Dietz, 1909 1909 Dietz, Zool. Anz,. 34, 6, 180-192. JEchinochasminae cu corpul mic, umflat, uneori alungit, mai lăţit în partea posterioară. Guleraşul cefalic puternic, reniform, cu un şir de baghete întrerupt dorsal. Yentuza ventrală bine dezvoltată. Testiculele de obicei foarte mari în comparaţie cu lăţimea corpului, rotunde sau mai alungite, aşezate unul în urma celuilalt în partea posterioară. Punga genitală aproape în întregime anterioară ventuzei ventrale. Ovarul rotund pînă la oval, submedian sau aproape median. Uterul scurt, 176 PARTEA SISTEMATICA cu puţine anse. Ouăle mari. Foliculi vitelogeni încep la nivelul ventuzei ventrale sau imediat înapoia acestuia. Paraziţi intestinali la păsări şi mamifere. CHEIE PENTRU DETERMINAREA SPECIILOR GENULUI gg| ECHINOCHASMUS 1 (4) Talie mică, sub 1 mm. Guleraşul cefalic prevăzut cu 24 bagehte ..........................................................2 2 (3) înapoia ventuzei ventrale se află o proeminenţă ventrală carac- teristică. în uter un singur ou mare. Paraziţi la mamifere carnivore şi păsări răpitoare..............................E. liliputanul 3 (2) Fără proeminenţă ventrală înapoia ventuzei ventrale. Uterul cu ouă puţin numeroase. Paraziţi la păsări de apă, domestice şi sălbatice ...................................... Έ. beleocephalus 4 (1) Talia peste 1 mm...................................................5 5 (6) Lungimea corpului aproximativ de 1,65 mm. Guleraşul cefalic prevăzut cu 22 baghete. Paraziţi la pelicani . . . ,E. mordax 6 (5) Talia peste 2 mm. Guleraşul cefalic prevăzut cu 24 baghete . . 7 7 (8) Talia de 2—2,5 mm. Foliculii vitelogeni încep în dreptul ventuzei ventrale şi se unesc înapoia testiculelor formînd un cîmp comun. Paraziţi la păsările răpitoare de zi, mai rar la stîrci................ ................................................. *E. euryporus 8 (7) Talia peste 2,5 mm. Foliculii vitelogeni laterali încep dinapoia ventuzei ventrale şi rămîn despărţiţi posterior................ . .9 9 (12) Lungimea corpului pînă la 3,5 mm................................10 10 (11) Lungimea corpului de 2,84—3,28 mm. Pe lobii ventrali ai gule- raşului se găseşte cîte o grupă de trei baghete........................ ..................................................... E. coaxatus 11 (10) Lungimea corpului de 2,5—3,5 mm. Baghetele nu formează grupe de cîte trei pe lobii ventrali.......................*E. ruficapensis 12 (9) Lungimea corpului pînă la 4,6 mm ............................13 13 (14) Lungimea corpului de 3—4 mm. Foliculii vitelogeni încep din dreptul marginii anterioare a ventuzei ventrale. Paraziţi la om, carnivore domestice şi sălbatice, porc...............E. perfoliatus 14 (13) Lungimea corpului de 3,08—4,6 mm. Foliculii vitelogeni încep din dreptul marginii posterioare a ventuzei ventrale. Paraziţi la păsări (stîrci, cormorani etc.) . ...................E. amphibolus. 1. Echinochasmus amphibolus Kotlan, 1922 (fig. 84) Exemplarele adulte sînt lungi de 3,08—4,60 mm şi au lăţimea m aximă de 0,56—0,80 mm la nivelul ventuzei ventrale. Suprafaţa anterioară a. corpului pînă la nivelul testiculelor este acoperită cu spini mici. Guleraşu FAM. ECHINOSTOMATIDAE POCHE, 1826 17? cefalic este prevăzut cu 24 de baghete de dimensiuni aproape egale şi dispuse într-un singur şir întrerupt dorsal. Yentuza bucală terminală Tare diametrul transversal de 0,88—0,121 mm. Ventuza ventrală, mare, sferică, măsoară 0,429—0,605 x 0,396— 0,605 mm şi este dispusă în partea anterioară a corpului. Orificiul bucal se continuă cu prefaringele, care este urmat de faringele oval şi esofagul de lungime variabilă, ce se bifurcă înaintea ventuzei ventrale în două ramuri intestinale lungi pînă aproape de capătul posterior al corpului. Punga copulatoare, relativ mică, are o formă ovală şi este dispusă între bifurcaţia intestinului şi centrul ventuzei ventrale, orificiul genital găsindu-şe chiar la locul bi-furcaţiei intestinului. Testiculele sînt sferice, nelobate şi dispuse aproape unul în urma celuilalt în jumătatea posterioară a corpului. Ovarul are o formă transversal-ovală şi este situat între ventuza ventrală şi testiculul anterior. între ovar şi testiculul anterior se găseşte corpusculul lui Mehlis de formă oval-transversală. Glandele vitelogene constau din foliculi de mărime mijlocie, care încep înapoia ventuzei ventrale şi se întind pe laturile corpului pînă la capătul posterior, umplînd tot spaţiul di-napoia testiculelor. Uterul, scurt, conţine puţine ouă de formă ovală, operculate şi cu dimensiunile de 0,068—0,081 x 0,043—0,047 mm. Gazda : păsări (Botaurus stellaris, Phalacrocorax[ carbo, Nycticorax nycticorax, Ardea cinerea, 'i Poăiceps cristatus etc.j. ______Localizare fcecumul* intestinal şi rect. , Fig. 84. — Echinochasmus amphibolus (după. Ko t lan, 1922). 12 - c. 539 178 PARTEA SISTEMATICĂ Răspîndire geografică : Europa (Anglia, Elveţia, Ungaria, U.R.S.S. ^etc.). în ţara noastră această specie a fost citată de Oltean u, Lungu şi Popescu (1968) în Delta Dunării la Anas platyrhyncha. 2. Echinochasmus coaxatus Dietz 1909 (fig. 85) Corpul, oval-alungit, are 2,84—3,28 mm lungime şi 0,64—0,78 mm lăţime maximă la nivelul testiculelor. Pe suprafaţa corpului în regiunea ^anterioară se găsesc spini mărunţi, care se răresc pînă la dispariţie începînd de la nivelul ventuzei ventrale către partea posterioară. Guleraşul cefalic, în formă de potcoavă, măsoară 0,275—0,341 mm în diametru transversal şi este prevăzut cu 24 de baghete. Pe lobii ventrali se găsesc cîte trei * baghete, iar restul baghetelor este dispus într-un şir întrerupt dorsal. Yentuza bucală, circulară sau ovală, este terminală şi are 0,077 — 0,088 mm în diametru transversal. Ea se continuă cu prefaringele urmat de faringe şi esofagul care se bifurcă înaintea ventuzei. Aceasta din urmă are o formă aproape circulară şi dimensiunile de 0,275—0,297 X 0,264 — 0,297 mm ; ea se găseşte în jumătatea anterioară a corpului. Punga copulatoare este situată între bifurcaţia intestinului şi centrul ventuzei ventrale. Orificiul genital se găseşte în apropierea bifurcaţiei intestinului. Testiculele sînt transversal-ovale, rareori sferice şi situate în jumătatea posterioară a corpului. Ovarul, de asemenea transversal-oval sau sferic, se găseşte în partea dreaptă între testiculul anterior şi ventuza ventrală, iar între ovar şi testiculul anterior se află cor-pusculul la Mehlis bine dezvoltat. Glandele vitelogene încep la marginea posterioară a ventuzei ventrale şi se întind pînă la capătul posterior al corpului, umplînd tot spaţiul dinapoia testiculelor. Ouăle, de formă ovală, Fig.85. -Echinochasmuscoaxatus au dimensiunile de 0,073-0,086 X 0,043-(după Dietz, 1910). 0,060 mm. FAM. ECHINOSTOMATIDAE POCHE, 1926 179* Gazda : păsări (Poăiceps cristatus, P. nigricollis, P. ruficolliş, P. griseigma, Anasplatyrhyncha, A. strepera,Colymbus arcticus, Ardea cinerea).. Localizare : intestin. Răspîndire geografică : Europa (Anglia, E.D.G., E.F. Germania, Polonia, Eomânia, U.E.S.S. etc.), Asia. Această specie a fost semnalată în Delta Dunării, la Sarinasuf, de-către Chiriac (1965). 3. Echinochasmus liliputanus (Looss, 1896) Witenberg, 1932 (fig. 86) Trematode mici de 0,5—0,8 mm lungime şi 0,2 mm lăţime. Corpul,, oval alungit, este mai îngustat în regiunea anterioară şi acoperit cu spini mici. Guleraşul cefalic este prevăzut cu 24 baghete care lasă un interval dorsal. Diametrul ventuzei bucale este de 0,04—0,06 mm. Există un prefa-ringe urmat de faringe şi esofag lung care se bifurcă înaintea ventuzei ventrale în ramurile intestinale care merg pînă aproape de capătul’ posterior al corpului, unde se lăţesc puţin. Yentuza ventrală este aproape centrală şi are diametrul de 0,08—0,12 mm. înapoia ventuzei ventrale* se găseşte un organ special, „proeminenţa ventrală”, lung de 0,08— 0,12 mm, dispus perpendicular pe axa corpului. Testiculele, sferice, nelobate, se găsesc median unul înapoia celuilalt în jumătatea posterioară a corpului. Ovarul este situat în dreapta şi înaintea testiculului anterior. Glandele vitelogene constau din foliculi marii dispuşi lateral în jumătatea posterioară a corpului şi uniţi terminal. Punga copulatoare, de formă ovală, se găseşte între bifurcaţia intestinului şi ventuza ventrală, iar orificiul genital este prevăzut cu un mic sfincter genital. în uter există doar cîte un singur ou cu membrană subţire şi cu dimensiunile de 0,066—0,080 x 0,043—0,046 mm. Gazda adultului : păsări (Pernis apivorus, Milvus aegypticus), mamifere (pisică şi cîine). Gazda metacercarului : peşti. Localizare : intestin. Răspîndire geografică : Europa, Asia (Israel), Africa (Egipt). în ţara noastră această specie a fost semnalată de C i u r e a (1931 > care a obţinut experimental adulţi din intestinul cîinilor hrăniţi cu a 1er ine parazitate de metacercari. 4. Echinochasmus mordax (Looss, 1899) (fig. 87) Trematode mici şi cu corpul fragil, atingînd 0,65 mm lungime şi: 0,30—0,35 mm lăţime la nivelul ventuzei ventrale. Guleraşul cefalic,. 180 PARTEA SISTEMATICĂ proeminent, poartă pe margine 22 baghete puternice, dispuse într-un singur şir întrerupt dorsal. Suprafaţa corpului între cele două ventuze este prevăzută cu spini cuticulari, deşi, care devin mai rari înapoia ventuzei Fig. 86. — Echinochasmus liliputanus. A, Adult ; B, extremitatea anterioară a corpului ; C, regiunea ventuzei ventrale (v.v.) ; 0.7., orificiul genital; p.vproeminenţa ventrală (după Witenberg, 1932). FAM. ECHINOSTOMATIDAE IPOCHE, 1926 181 centrale şi dispar cu totul după testicule. Yentuza bucală este mică şi •are diametrul de 0,058 mm. Există un prefaringë urmat de faringe şi «esofag care se bifurcă la o oarecare distanţă înaintea ventuzei ventrale. Eamurile intestinale ajung pînă la capătul posterior al corpului. Ventuza ventrală are diametrul «de 0,154 mm şi proeminează puternic aproximativ în centrul corpului. Orificiul genital este situat înapoia bifurcaţiei intestinale, iar punga copulatoare, destul de bine •dezvoltată, se găseşte aproape în întregime înaintea ventuzei ventrale. Testiculele sînt dispuse în jumătatea posterioară şi au o formă sferică puţin alungită. Ovarul mic, sferic, este situat între ventuza ventrală şi testiculul anterior, de •obicei în dreapta. Lîngă ovar se găseşte cor-pusculul lui Mehlis bine dezvoltat. Glandele vitelogene umplu aproape tot spahiul dinapoia testiculelor, cu excepţia unei fîşii mediane înguste, şi se întind pe laturile corpului, ^jungînd anterior pînă la marginea posterioară a ventuzei ventrale. Uterul, slab dezvoltat, conţine •de obicei un număr mic de ouă de culoare galben pal şi relativ mari, avînd dimensiunile de 0,073 x 0,050 mm. Gazda : păsări (Pelecanus onocrotalus, P. •crispus, Podiceps cristatus), mamifere (cîine). Localizare : intestin. Răspîndire geografică : Europa (U.E.S.S., Suedia, Eomânia etc.), Africa (Egipt), Asia ^Israel). în Delta Dunării această specie a fost „ „„ „ semnalată de Chir iac (1965) în ghiolul ^okax ' 7duPă T o“ Isacova. 1899 şi Witenberg, 1932). 5. Echinochasmus perfoliatu? (Ratz, 1908) (fig. 88) Corpul este lung de 3 —4 mm şi lat de 0,7—0,95 mm în regiunea testiculului anterior. Yentuza bucală are lungimea de 0,12 mm şi lăţimea -de 0,14 mm. Guleraşul cefalic are diametrul transversal de 0,34 mm şi *este prevăzut cu 24 baghete aproximativ egal de lungi. Există un prefă-ringe care se continuă cu faringele şi esofagul lung bifurcat înaintea ventuzei ventrale. 182 PARTEA SISTEMATICA Orificiul genital se găseşte sub bifurcaţia intestinală. Punga copulatoare, mare, se găseşte în dreptul ventuzei ventrale. Testiculele, mari,, au o poziţie mediană unul după celălalt în jumătatea posterioară a corpului. Fig. 88. — Echinochasmus perfoliatus (după Skriabin şi Schulz, 1937). HAM. ECHINOSTOMATIDAE (POCHE, 1926 183 Ovarul, transversal-oval, este situat în dreapta, foarte apropiat de testiculul anterior. Corpusculul lui Mehlis este bine dezvoltat şi se găseşte în apropierea ovarului. Glandele vitelogene încep la nivelul ventuzei ventrale şi se întind pe laturile corpului pînă la capătul posterior, umplînd tot spaţiul dinapoia testiculelor. Uterul este scurt şi se găseşte în spaţiul dintre ventuza ventrală şi ovar. Ouăle puţin numeroase au dimensiunile deO,100—0,110 X 0,050—0,079 mm. Au fost semnalate numeroase anomalii la Echinochasmus perfoliatus din intestinul cîinelui. Aceste anomalii se referă la forma corpului, la numărul şi mărimea testiculelor etc. Gazda adultului : mamifere (cîine, porc, vulpe, pisică) şi om. Gazda intermediară : moluşte (Bulimus striatus japonicus) (în Japonia după datele lui M u t o). Gazda metacercarului : peşti Abramis brama, Esox lucius, Aspius aspuis, Leuciscus idus, Blicca> björhna, Scardinius erythrophthalmus ^în Europa, după datele lui Ciurea, 1933), Gypriniăae şi Siluridae (în Japonia, după datele lui M u t o, 1921). Localizarea adultului : intestinul subţire. Localizarea metacercarului : musculatură. Răspîndire geografică : Europa (Eomânia, Ungaria, U.E.S.S. etc.), Asia (Japonia). în ţara noastră această specie a fost semnalată şi studiată experimental de către Ciurea (1933) şi menţionată mai tîrziu deOlteanu şi St o i c a n (1962) la porcine, Chiriac şi Barbu (1968) la Mustelidae în pădurile Brînzeasca, Gherghiţa şi Moara Săracă şi de Chiriac şi T3arbu (1970) la Nyctereutes procyonoides din Delta Dunării. Genul Stephanoprora Odhner, 1902 Echinochasminae cu corpul foarte alungit, prevăzut cu spini în partea anterioară. Guleraşul cefalic reniform, cu o coroană de baghete Întreruptă dorsal. Acetabulul în treimea anterioară a corpului. Testiculele unul în urma celuilalt, median, în treimea anterioară a corpului. Punga cirului mică, anterioară sau antero-dorsală faţă de aceta-bul. Ovarul median sau submedian, înaintea testiculelor. Foliculii vitelogeni ocupă întreaga regiune posttesticulară şi anterior se pot întinde pînă în dreptul ovarului. Uterul relativ scurt. Paraziţi intestinali la reptile şi păsări. CHEIE PENTRU DETERMINAREA SPECIILOR GENULUI STEPHANOPRORA 1 (2) Lungimea corpului de 4,40—5,92 mm. Foliculii vitelogeni se întind pînă în dreptul testiculului anterior..........S. pseudoechinata 2 (1) Lungimea corpului de 1,7—2,13 mm. Foliculii vitelogeni se întind pînă în dreptul testiculului posterior............S. denticulata 184 PARTEA SISTEMATICA l.Stephanoprora denticulata (Eudolphi, 1802) Odhner, 1910 (fig. 89) Trematode puternic turtite dorso-ventral, lungi de 1,70—2,13 mns şi cu lăţimea maximă de 0,27—0,285 mm în dreptul ventuzei ventrale. Guleraşul cefalic, de 0,18—0,21 mm, poartă 22 baghete, dintre care 18 aproape de? aceeaşi dimensiune sînt dispuse pe margine, iar 4 mai mici sînt dispuse în două grupe de cîte două baghete pe lobii ventrali. Spini cuticulari acoperă, partea anterioară a corpului pînă la nivelul ventuzei ventrale. Yentuza bucală, circulară, are 0,74 mm în diametru. Prefaringele se continuă cu faringele ; esofagul bifurcat, ale cărui ramuri intestinale se întind pînă la capătul posterior al corpului. Yentuza ventrală, sferică, măsoară 0,16—0,17 mm în diametru. Glandele vitelogene se întind între testiculul posterior şi capătul posterior al corpului. Testiculele, ovale, nelobate, sînt aşezate a-proximativ în centrul corpului unul după celălalt, iar ovarul, sferic, se află înaintea testiculelor, avînd în vecinătate corpusculul lui Mehlis. Punga, copulatoare relativ mică este dispusă înaintea ventuzei ventrale. Uterul, scurt, conţine relativ puţine ouă, cu dimensiunile de 0,074 x 0,050 mm. Metacercarii acestui trematod parazitează sub pielea peştilor. C i u r e a (1931) a fost primul care a arătat experimental că metacercarii îşi pot continua dezvoltarea într-un mamifer. Gazda adultului : păsări (Sterna hirundo, ÆL albifrons, Larus ridibundus, L. minutus, L. canusf. L. argentatus cachinans, L. hyperboreus, L. fuscus, Thalaseus sandwicensis), mamifere (cîine, pisică, lèul de mare — Zalophus californicus). Gazda metacercarului : peşti. Localizarea adultului : intestin. Localizarea metacercarului : musculatura corpului sub tegument. Răspîndire geografică : Europa (U.E.S.S., Danemarca, E.D.G., E. F. Germania, Austria, Eomânia etc.), Africa, America de Nord. în ţara noastră această specie a fost semnalată la Atherina hepsetus din Marea Neagră şi studiată-experimental de C i u r e a (1931). Fig. 89. — Siephanopro-τα denticulata (după Dietz. 1910). FAM. ECHINOSTOMATIDAE POCHE, 1926 185 2. Stephanoprora pseudechinata (Olsson, 1876) Odhner, 1910 (fig. 90) fin Fig. 90. — Stephanoprora pseudechinata (după Oschmarin, în Skrjabin, 1956). 186 PARTEA SISTEMATICĂ Corpul este îngust, lung de 4,40—5,92 mm şi cu lăţime maximă de> 0,319—0,473 mm în dreptul ventuzei ventrale. Guleraşul cefalic, cu contur aproape triunghiular, are 0,308—0,363 mm lăţime şi este prevăzut cu. 22 baghete de formă conică. Cîte două baghete sînt situate pe lobii ventrali, restul este dispus pe marginea guleraşului într-un şir întrerupt dorsal. Toate baghetele au aproape aceleaşi dimensiuni. Yentuza bucală, terminală, are o formă circulară sau ovală şi 0,077—0,110 mm diametrul transversal. Yentuza ventrală este situată în jumătatea anterioară şi măsoară, 0,253—0,352 x 0,220—0,330 mm. Există un prefaringe evident, care se continuă cu faringele oval-alungit şi cu esofagul de lungime variabilă, ce se bifurcă la o mică distanţă înaintea ventuzei ventrale formînd două ramuri intestinale lungi pînă aproape de capătul posterior al corpului. Punga copulatoare, ovală, conţine o veziculă seminală mare, bipartită, şi este situata înaintea ventuzei ventrale depăşind cu puţin marginea-anterioară a acesteia. Cele 2 testicule mari, oval-alungite, stau unul în urma celuilalt în treimea mijlocie a corpului. Ovarul este sferic sau oval-transversal şi situat la o mică distanţă înaintea testiculului anterior. în apropierea ovarului se găseşte corpusculul lui Mehlis. Glandele vitelogene se întind de la nivelul testiculelor pînă la capătul posterior al corpului, umplînd aproape tot spaţiul dinapoia testiculelor, în afara unei fîşii înguste mediane. Limita anterioară a glandelor vitelogene este însă foarte variabilă, putînd să coboare sub testiculul posterior. Uterul, relativ scurt, conţine-puţine ouă de formă oval-alungită şi cu dimensiunile de 0,080—0,110 x X ’o,033—0,044 mm. Gazda : păsări (Larus ridibundus, L. cachinans, L. canus, L. genei, L. minutus, L. marinus, Mergus merganser, Bissa tridactyla, Podiceps· cristatus, P. griseigena, Nyroca nyroca). Localizare : intestinul subţire. Răspîndire geografică : Europa (B.D.G., E.F. Germania, Suedia^ Polonia, Franţa, U.E.S.S., Eomânia etc.), Asia, Africa, America de Nord. în Delta Dunării această specie a fost menţionată ca Mesorchis pseudechinaius Olsson 1876, de către Chir iac (1963), Ia Eforie Sud. Subfamilia ECHINOSTOMATINAE Odhner, 1911 Echinostomatidae cu corpul mai mult sau mai puţin alungit. Guleraşul cefalic în general bine dezvoltat şi în mod excepţional rudimentar^ Baghetele cefalice sînt dispuse într-un şir dublu (rareori unic), neîntrerupt dorsal şi lipsind doar extrem de rar. Yentuza bucală de obicei mică. Esofagul de lungime variabilă. Eamurile intestinului lungi, drepte. Acetabulul în jumătatea anterioară a corpului, de obicei aproape de extremitatea anterioară. Testiculele unul în urma celuilalt, în partea posterioară sau mijlocie a corpului. Punga cirului de regulă nu depăşeşte marginea posterioară a* ventuzei ventrale. Cirul lung este uneori prevăzut cu spini. Ovarul median FAM. ECHINOSTOMATIDAE POCHE, 1926 187 eau submedian pretestîeular. Uterul mai mult sau mai puţin scurt ; ouăle în mod excepţional filamentoase. Foliculii vitelogeni se întind lateral în partea posterioară a corpului, uneori şi în cea anterioară. Vezicula excretoare în formă de Y, de obicei bifurcată sub testiculul posterior. Paraziţi In intestinul reptilelor, păsărilor şi mamiferelor. CHEIE PENTRU DETERMINAREA GENURILOR SUBFAMILIEI ECHINOSTOMA TINAE 1 (14) Guleraşul cefalic bine dezvoltat. Acetabulul de mărime variabilă, mai mult sau mai puţin depărtat de extremitatea anterioară . . . ...............................................................2 2 (3) Corpul lung, filiform, împărţit în două regiuni : anterioară mai îngustă, formînd un fel de ,,gît” care depăşeşte de 1,5—3 ori lungimea părţii posterioare lăţite a corpului, în care sînt dispuse organele genitale.......................................*Longicollia 3 (2) Corpul alungit sau oval, dar nu filiform.............................4 A (5) Guleraşul cefalic prevăzut cu o depresiune dorsală adîncă şi îngustă. Baghetele cefalice sînt dispuse într-un singur şir întrerupt dorsal.................................................. Patagifer 5 (4) Guleraşul cefalic reniform, prevăzut cu o depresiune ventrală şi lobi ventrali bine dezvoltati. Baghetele dispuse într-un sir dublu .............................................................’. . . 6 «(7) Uterul bine dezvoltat, cu ouă numeroase.................Echinostoma 7 (Θ) Uterul slab dezvoltat, cu ouă puţin numeroase........................8 β (9) Corpul mic şi gros. Testiculele de obicei alungite transversal şi dispuse unul în urma celuilalt, oblic sau la acelaşi nivel . . . ........................................................ Petasiger 9 (8) Talie mijlocie sau mare. Testiculele cel mai adeseori alungite în sens longitudinal şi dispuse unul în urma celuilalt..................10 10 (11) Corpul mare. Testiculele puternic lobate .... Paryphostomum 11 (10) Corpul delicat. Testiculele întregi sau uşor lobate...........12 12 (13) Foliculii vitelogeni cantonaţi mai ales în partea posterioară a corpului . . ................................... Euparyphium 13 (12) Foliculii vitelogeni ajung anterior aproape la nivelul ventuzei ventrale. Baghetele cefalice dispuse într-un şir dublu............... .................................... Eehinoparyphium 14 (1) Guleraşul cefalic slab dezvoltat, de formă oval-transversală, cu o coroană dublă de baghete neîntreruptă dorsal. Acetabulul mare, foarte apropiat de extremitatea anterioară. . . . Hypoderaeum Genul Eehinoparyphium Dietz, 1909 Echinostomatinae cu corpul alungit, mai îngust posterior. Spinii cuticulari uneori absenţi. Guleraşul cefalic reuniform, prevăzut cu un şir 188 PARTEA SISTEMATICA dublu de baghete neîntrerupte dorsal. Acetabulul rotund, situat în apropiere de extremitatea anterioară. Testiculele ovale, unul în urma celuilalt median, în mijlocul corpului sau în jumătatea posterioară. Punga cirului anterioară sau antero-dorsală faţă de acetabul. Ovarul rotund, mediarL sau submedian înaintea testiculului anterior. Uterul scurt. Ouăle relativ mari, puţin numeroase. Foliculii vitelogeni sînt dispuşi lateral începînd. din dreptul ventuzei ventrale. Paraziţi gastero-intestinali, la păsări şb mamifere. CHEIE PENTRU DETERMINAREA SPECIILOR GENULUI ECHINOPARYPHIUM 1.(4) Pe guleraşul cefalic sînt sub 40 baghete ............................2L 2 (3) Guleraşul prevăzut cu 37 baghete.......................*E. aconiatum 3(2) Guleraşul prevăzut cu 33 baghete........................ ·Ε. agnatum 4 (1) Pe guleraşul cefalic sînt peste 40 baghete......................5 5 (8) Lungimea corpului de aproximativ 2 mm . ...............6 6(7) Guleraşul cefalic prevăzut cu 41 baghete ...... ·Ε. clerei 7 (6) Guleraşul cefalic prevăzut cu 43 baghete............. ·Ε. cinctum 8 (5) Lungimea corpului de 2—5 mm. Guleraşul cefalic prevăzut cu 45 baghete...................................... . E. recurvatum 1. Eehinoparyphium recurvatum (Linstow, 1873) (fig. 91) Corpul este lung de 2—5 mm, cu lăţimea maximă la nivelul ventuzei ventrale variind între 0,4 şi 0,85 mm. Partea anterioară a corpului pînă la nivelul ventuzei ventrale are cuticula acoperită cu spini destul de puternici, dispuşi în tablă de şah. Guleraşul cefalic, în formă de potcoavă, are diametrul transversal de 0,220—0,385 mm şi este prevăzut cu 45 baghete subţiri, conice : 37 baghete sînt dispuse într-un şir dublu neîntrerupt, dorsal ; celelalte, aranjate în şirul ventral întrerupt, formează şi două grupe de cîte 4 baghete. Yentuza bucală terminală are o formă rotundă» şi diametrul de 0,099—0,130 mm. Yentuza ventrală, rotundă sau puţin alungită, este situată în treimea anterioară a corpului şi atinge dimensiunile de 0,253—0,407 X 0,253—0,363 mm. Faringele este oval-alungit esofagul lung şi intestinul bifurcat înaintea ventuzei ventrale ; ramurile intestinale se întind pînă la capătul posterior al corpului. Punga copulatoare, ovală, se găseşte între bifurcaţia intestinului şi ventuza ventrală. Testiculele, de obicei oval-alungite, se dispun unul după altul în jumătatea posterioară a corpului. Ovarul, sferic sau transversal-oval, este situat aproximativ la jumătatea distanţei dintre ventuza ven- FAM. ECUINOSTOMATIDAE POCHE, 1926 189 tială şi testiculul anterior. Corpusculul lui Mehlis, relativ mare, se găseşte între ovar şi testiculul anterior. Foliculii vitelogeni umplu aproape tot spaţiul dinapoia testiculelor, iar anterior ajung pînă la nivelul ovarului sau puţin mai înaintea acestuia. Uterul scurt, cu puţine ouă ovale, care au dimensiunile de 0,090—0,110 x 0,051—0,084 mm. Gazda adultului : păsări (din ordinele Galliformes, Anseriformes, Balliformes, Charadriiformes, Lariformes, Strigiformes) şi ocazional sau experimental, la mamifere. Gazda intermediară : gasteropode acvative (Anisus spirorbis, A. contortus, Valvata piscinalis, Plànorbis carinatus, Radix ovata, B. auricularia, Galba palustris). Gazda metacercarului : gasteropode sau amfibieni (din familiile Banidae, Bufonidae, Pelobatidae, Hylidae). Localizarea adultului : intestin. Răspîndire geografică : Europa (E.D.G., E.F. Germania, Anglia, Europa centrală, Polonia, U.E.S.S., Islanda etc.), Asia (Arhipelagul Malaez, Filipine, Taiwan, Japonia etc.), Africa. Această specie a fost semnalată la Nucet, Satchinez, Yalea Prahovei, nordul Dobrogii, Delta Dunării (Dinulescu, 1936, 1938 ; V a s i 1 i u, 1948 ;EădulescuşiVasiliu, 1956 b; Grigoriu, 1962 ; O 11 e a-nu şi Stoican, 1963 ; Chiriac şi Popescu, 1969 ; Chiriac, UdrescuşiTeodorescu, 1970). Genul Echinostoma Eudolphi, 1809 EcMnostomatinae cu corpul alungit cu sau fără spini cuticulari. Guleraşul cefalic bine dezvoltat, cu o coroană dublă de baghete neîntrerupte dorsal. Acetabulul aproape de extremitatea anterioară. Testiculele de obicei în jumătatea posterioară a corpului. Punga cirului, aproape rotundă, este anterioară ventuzei ventrale. Porul genital înapoia bifur-caţiei intestinale. Ovarul median sau puţin lateral, înaintea testiculului anterior. Foliculii vitelogeni sînt cantonaţi în partea posterioară a corpului, ocupînd sau nu cîmpul median posttesticular. Uterul este situat între ovar şi acetabul. Paraziţi la reptile, păsări şi mamifere. CHEIE PENTRU DETERMINAREA SPECIILOR GENULUI ECHINOSTOMA 1 (4) Guleraşul cefalic prevăzut cu 37 baghete.....................2 2 (3) Lungimea corpului de 6—11 mm. Testiculele alungite transversal şi adînc lobate .............................. E. robustum 3 (2) Lungimea corpului de 10—21,5 mm. Testiculele alungite longi- tudinal, ovale sau mai rar uşor lobate...........E. revolutum 4 (1) Guleraşul cefalic prevăzut cu mai mult de 37 baghete .... 5 190 BPARTEA SISTEMATICA 5 (6) Guleraşul cefalic prevăzut cu 39 baghete. Lungimea corpului de 8,5 mm. Testiculele ovale, puţin mai mari decît ovarul . . . ............................................................... ·Ε. uralensis Fig. 91. — Eehinoparyphium Fig. 92. — Echinostoma chloro- recurvatum (după S k r j a - podiş (după Dietz, 1910). bin şi Schulz, 1937). FAM. ECHINOSTOMATIDAE POCHE, 1926 191 6 (5) Guleraşul cefalic prevăzut cu cel puţin 43 baghete cefalice ... 7 7 (10) Guleraşul cefalic prevăzut cu 43 baghete..........................8 8 (9) Guleraşul cefalic prevăzut cu 43 baghete. Lungimea corpului de 8,5 mm. Ovarul rotund................................· E. academica 9 (8) Guleraşul cefalic este prevăzut cu 43 (51) baghete. Lungimea corpului de 9,11—13,5 mm. Ovarul oval-transversal..................... .....................................................Έ. danubiana 10(7) Guleraşul cefalic prevăzut cu 47 baghete............................11’ 11 (12) Lungimea corpului de 6,4—6,68 mm. Baghetele cefalice dispuse dorsal într-un singur şir. Punga genitală mică, dispusă la nivelul marginii anterioare a ventuzei ventrale..............E. chloropodis 12 (11) Lungimea corpului de 11,6—18,6 mm. Baghetele cefalice dispuse dorsal în şir dublu. Punga genitală, mare, este situată între bifurcaţia intestinală şi centrul ventuzei ventrale . . *E. sarcinum 1. Echinostoma chloropodis (Zeder, 1800) Adulţii măsoară 6,40—6,68 mm lungime şi 3,00—3,20 mm lăţime maximă. Guleraşul cefalic, în formă de potcoavă, are diametrul de 0,649— 0,692 mm şi e prevăzut cu 47 baghete dintre care două grupe de cîte 4 baghete sînt dispuse pe lobii ventrali, iar restul de 39 într-un singur şir pe marginea guleraşului, neîntrerupt dorsal. Yentuza bucală terminală este aproape sferică şi are dimensiunile de 0,275—0,330 x 0,264—0,319 mm. Ventuza ventrală, mai mare decît cea bucală şi puţin alungită, are dimensiunile de 0,880 x 0,682—0,759 mm. Faringele este oval şi se continuă cu esofagul relativ lung, care se bifurcă-înaintea ventuzei ventrale. Punga copulatoare, mică, ovală, este situată dorsal la nivelul marginii anterioare a ventuzei ventrale. Testiculele, ovale, se găsesc median unul după celălalt în jumătatea posterioară a corpului. Ovarul este situat median la o mică distanţă înaintea testiculelor. Corpusculul lui Mehlis, se găseşte între ovar şi testiculul anterior. Glandele vitelogene încep-din dreptul marginii posterioare a ventuzei ventrale şi se întind lateral formînd două cîmpuri destul de late ce se termină la o mică distanţă de capătul posterior al corpului. Uterul conţine un număr mare de ouă cu dimensiunile de 0,099 x 0,066 mm. Gazda : păsări (din ordinele RaMformes, Char adriiformes). Localizare : intestin. Răspîndire geografică : Europa (U.E.S.S., Europa centrală etc.),. Asia (Filipine). Ca cercar a fost semnalată deVasiliu (1948) la Obileşti, Nucet,. Băleni şi de Chiriac şi Ud r eseu (1967) la Mogoşoaia. 192 PARTEA SISTEMATICA 2. Echinostoma danubiana Olteanu, Lungu et Popescu, 1968 (fig. 93) Corpul este alungit, cu marginile laterale paralele şi extremităţile ro-tùnjite ; lungimea corpului este de 9,118—13,5 mm, iar lăţimea de 0,978— 1,933 mm. Guleraşul cefalic bine dezvoltat, de formă relativ triunghiulară, Fig. 93. — Echinostoma danubiana (după Olteanu, Lungu şi Popescu 1965). •cu diametrul transversal de 0,700 — 0,879mm. Linia de legătură dintre •cei doi lobi ventrali trece prin jumătatea posterioară a faringelui. Gule-Taşul cefalic poartă 43—51 baghete chitinoase. Lungimea baghetelor angulare de 0,139—0,148 mm, iar lăţimea acestora de 0,031—0,042 mm. Baghetele laterale măsoară 0,097—0,116 mm lungime şi 0,021—0,031 mm FAM. ECHINOSTOMATIDAE POCHE, 1926 193 lăţime. Baghetele anterioare au 0,061—0,114 mm lungime şi 0,023—0,034 mm lăţime. Yentuza bucală bine dezvoltată, terminală, are o formă aproape triunghiulară, cu unghiurile rotunjite. Diametrul său antero-posterioreste de 0,224—0,340 mm, iar diametrul transversal de 0,224—0,390 mm. Faringele, bine dezvoltat, are lungimea de 0,231—0,304 mm şi lăţimea de 0,137—0,235 mm. Esofagul măsoară 0,471—0,633 mm lungime. Ventuza ventrală, puternică, este situată median în partea anterioară a corpului, la distanţă de 0,985—1,435 mm de extremitatea anterioară. Această ventuză are forma unui solz. Dimensiunile sale sînt de 0,914—1,487 x X 0,678—1,043 mm. Ovarul, de formă oval-transversală, este situat între ansele uterului şi testiculul anterior. Diametrul său antero-posterior este de 0,214— 0,314 mm, iar diametrul transversal de 0,449—0,480 mm. Testiculele, inegale, au o formă alungită anteroposterioară. Testiculul anterior este ceva mai scurt, dar în acelaşi timp ceva mai lat decît cel posterior şi este situat median în regiunea centrală a corpului. Dimensiunile sale sînt de 0,478—0,835 X 0,271—0,503 mm. Testiculul posterior măsoară 0,649— 0,984 X 0,235—0,409 mm. Glandele vitelogene, bine dezvoltate, sînt situate lateral începînd de la nivelul ventuzei ventrale sau puţin înaintea acesteia şi pînă la capătul posterior al corpului. Ouăle măsoară 0,084— 0,087 mm lungime şi 0,050—0,062 mm lăţime. Gazda : păsări (Fulica atra). Localizare : intestinul subţire. Răspîndire geografică : Eomânia, Delta Dunării — Grindul Mare (Olteanu, Lungu şi Popescu, 1968). Observaţii : autorii descriu două subspecii noi ale acestei specii : E. danubiana slcrjabinis şi E. danubiana durei de la aceeaşi gazdă, cu aceeaşi localizare şi din aceeaşi localitate, pe care le diferenţiază după caractere morfologice foarte puţin deosebite între ele şi care credem că nu justifică valabilitatea acestor subspecii. 3. Echinostoma revolutum (Fröhlich, 1802) Dietz, 1909 (fig. 94) Lungimea corpului variază între 10 şi 21,5 mm. Diametrul ventuzei bucale este de 0,25—0,50 mm, diametrul faringelui de 0,21—0,35 mm. Ventuza ventrală, foarte dezvoltată, are diametrul de 0,67 — 1,69 mm. Distanţa dintre centrele celor două ventuze este de 1,7—3 mm. Numărul baghetelor pe gulerul cefalic bine dezvoltat variază între 35 şi 37. Baghetele au aproximativ aceeaşi lungime şi sînt dispuse în două şiruri neîntrerupte dorsal. Ovarul este situat median aproximativ în centrul corpului. înapoia lui se găseşte corpusculul lui Mehlis ; la o oarecare distanţă înapoia acestuia sînt dispuse cele două testiculë. Distanţa dintre acestea din urmă 13 - c, 539 194 PARTEA SISTEMATICA variază în limite foarte largi. Forma gonadelor de asemenea variază. Ovarul poate fi sferic sau oval-transversal, iar testiculele nelobate, oval-alungite sau sferice ori cu lobi mai mult sau mai puţin adînci. Uterul for- Fig. 94. — Echinostoma revolutum (după Dietz, 1910). FAM. ECHINOSTOMATIDAE POCHE, 1926 195 mează o ansă scurtă înapoia ovarului, după care sè îndreaptă spre partea anterioară formînd numeroase anse transversale între ovar şi ventuza ventrală. Glandele vitelogene constau din numeroşi foliculi situaţi pe părţile laterale ale corpului, din dreptul ventuzei ventrale pînă la capătul posterior al corpului. Ouăle au dimensiunile de 0,092—0,134 x 0,05—0,070 mm. Gazda adultului : păsări (domestice şi sălbatice — Anseriformes, Galliformes etc.), unele mamifere (pisica, porcul, iepurele, ondatra, şoarecele de casă) şi accidental omul. Gazda intermediară : diferite specii de moluşte acvatice (Limnaea stagnalis, Radix pereger, Viviparus viviparus, Planorbis carinatus etc.)* Gazda metacercarului : diferite specii de moluşte (din familiile Lim-naeidae, Planorbidae, Physidae etc.), peşti (Ameiurus melanostomus), am-fibii (din familiile Ranidae şi Bufonidae). Localizarea adultului : intestin, mai rar în canalele biliare, punga lui Fabricius. Răspîndire geografica : Europa (Anglia, Islanda, Europa centrală, Elveţia, Italia, Finlanda, Polonia, E.D.G., R.F. Germania, România etc.), Africa (Egipt), America (Venezuela, Brazilia etc.), Australia. Această specie este una dintre cele mai răspîndite trematode pe glob, găsindu-se în toate regiunile unde trăiesc şi gazdele intermediare. La noi în ţară a fost semnalată la Bucureşti, Lehliu, Răcari, Titu, Drăgăneşti, Yederoasa, Fundeni, Obileşti, Pasărea, Mogoşoaia, Brăneşti, Comana, Stăuceni, împrejurimile Iaşilor, nordul Dobrogii, litoralul Mării Negre inclusiv Delta şi Razilm-Sinoe, Giurgiu, Olteniţa etc. (Iaman-d i şi T e c 1 u, 1938 ; Y a s i 1 i u, 1948 ; Gr igoriu, 1962 ; O 11 e a n u şi S t o i c a n, 1963 ; Stoican, Fromunda şi Georgescu, 1963 ; C li i r i a c, 1963 ; Purcherea, 1965 ; Iorgulescu şi Costa-che, 1965 ; Chiriac şi Udrescu, 1967 ; Oltean u, Lungu şi Popescu, 1968). 4. Echinostoma robustum Yamaguti, 1935 (fig. 95) Lungimea corpului este de 6 —11 mm şi lăţimea maximă la nivelul testiculelor de 2—2,64 mm. Cuticula în partea anterioară a corpului, pînă aproximativ la nivelul testiculelor, este acoperită cu spini. Tot în partea anterioară, ventral, există o depresiune care ajunge pînă la nivelul ventuzei ventrale. Guleraşul cefalic are diametrul transversal de 0,726—0,968 mm şi poartă 37 baghete. Pe lobii ventrali se găsesc cîte 5 baghete, dintre care bagheta laterală aborală este cea mai lungă, iar cea internă aborală este cea mai scurtă. Celelalte 27 baghete sîut dispuse pe marginea guleraşului şi măsoară 0,115—0,129 ~x 0,030 mm. Baghetele laterale sînt dispuse într-un şir unic, iar cele dorsale într-un şir dublu. 196 PARTEA SISTEMATICA Yentuza bucală, subterminală, măsoară 0,341—0,484 x 0,341—0,440 mm. Dimensiunile ventuzei ventrale sînt de 0,803—1,20 x 0,760—1,08 mm. Distanţa dintre centrele ventuzelor oscilează între 1,80 şi 2,12 mm. Farin- FAM. ECHINOSTOMATIDAE POCHE, 1926 197 gele, oval, se continuă cu esofagul, relativ lung, care se ramifică înaintea ventuzei ventrale în două ramuri intestinale ce ajung pînă la capătul posterior al corpului. Testiculele, lobate, sînt alungite transversal şi dispuse în jumătatea posterioară a corpului, foarte apropiate unul în urma celuilalt. Punga genitală, ovală, este dispusă între bifurcaţia intestinului şi ventuza ventrală, uneori ajungînd pînă în centrul acestuia ; ea conţine cirul, vezicula seminală dezvoltată şi partea prostatică bine exprimată. Ovarul mare, de formă oval-transversală, este dispus la o mică distanţă înaintea testiculelor. Glandele vitelogene sînt bine dezvoltate. Ele sînt aşezate lateral, de la nivelul marginii posterioare a ventuzei ventrale şi pînă la capătul posterior al corpului, umplînd uneori tot spaţiul posttesticular. Uterul este plin cu numeroase ouă avînd dimensiunile de 0,081—0,103 x 0,065 — 0,068 mm. Gazda: păsări (Anas platyrhyncha, A. falcata, N y roca rufa, Strep-topelia cMnensis etc.). Localizare : intestin. Răspîndire geografică : Asia, Europa (U.E.S.S., Eomânia etc.). în Eomânia această specie a fost semnalată de Olteanu1 şi S t o i c a n (1963) la raţele domestice. Genul Euparyphium Dietz, 1909 EcMnostomatinae cu corpul alungit, subcilindric. Guleraşul cefalic reniform, cu un şir dublu de baghete neîntrerupt dorsal. Cuticula prevăzută sau mi cu spini. Ventuza ventrală mare, apropiată de extremitatea anterioară. Testiculele alungite, cu marginile netede sau lobate, dispuse unul în urma celuilalt, median, în treimea mijlocie a corpului. Ovarul sferic, rotund pînă la oval, submedian, mai aproape de testiculul anterior decît de acetabulum. Punga genitală, de formă oval-alungită, se întinde dorsal dincolo de centrul ventuzei ventrale. Foliculii vitelogeni sînt situaţi pe marginile laterale ale corpului, mai ales în jumătatea posterioară. Uterul scurt. Ouăle puţin numeroase, de dimensiuni mici pînă la mijlocii. Paraziţi în intestinul păsărilor şi mamiferelor. CHEIE PENTRU DETERMINAREA SPECIILOR GENULUI EUPARYPHIUM 1 (2) Limita anterioară a foliculilor vitelogeni este la nivelul ventuzei ventrale............................................. E. suinum 2(1) Limita anterioară a foliculilor vitelogeni se găseşte la nivelul ovarului........................................................................ 198 PARTEA SISTEMATICA 3 (4) Testiculele întregi. Prefaringele lipseşte. Gazda — mamifere . . ...................... . . ........................... E.melis 4 (3) Testiculele slab lobate. Prefaringele prezent. Gazda — omul . . . ................................................... E. jassyense 1. Euparyphium jassyense Leon et Ciurea, 1922 (fig· 96) Corpul este lung de 5,44—7,6 mm şi lat de 1,05—1,38 mm; este acoperit cu spini unghiulari pînă la capătul posterior al corpului. Yentuza bucală cu diametrul de 0,22 mm, iar cea ventrală, mai mare, de 0,73 mm. Guleraşul cefalic are 0,34—0,43 mm lăţime şi e prevăzut cu 27 baghete, dintre care 19 sînt dispuse în două şiruri continui pe mărginea dorsală a guleraşului, iar celelalte opt sînt localizate în două grupe de cîte 4 baghete pe lobii latero-ventrali. Există un prefaringe scurt, urmat de faringe şi esofag. Eamurile intestinului se întind pînă la capătul posterior al corpului. Punga copulatoare ajunge pînă la centrul ventuzei ventrale. Testiculele sînt slab lobate şi dispuse unul după celălalt în mijlocul corpului. Ovarul este localizat în dreapta înaintea testiculului anterior. Glandele vitelogene încep cam din dreptul ovarului şi se întind pe laturile corpului pînă la capătul posterior, umplînd aproximativ tot spaţiul dinapoia testiculelor. Ouăle, de formă ovală, măsoară 0,132—0,154 x 0,079— 0,085 mm. Uterul ocupă spaţiul mic dintre ovar şi orificiul genital. Gazda : om. Localizarc : intestin. Răspîndire geografică : Eomânia — Iaşi. Observaţii : Leon a găsit această specie în fecalele diareice ale unui bolnav tratat cu timol. A comunicat în 1920 acest caz, determinînd trematodul ca EcMnostominn ilocanum. în 1922 Leon şi Ciurea Fhîum6:ass mse\du" au reT&zut apartenenţa specifică a acestui trematod p§*UlVo nS<ş?c i u- şi, l-au recunoscut ca un nou reprezentant al genului rea, 1922). JEuparypMum, şi anume E. jassyense. 2. Euparyphium melis (Schrank, 1788) Dietz, 1909 (fig. 97) Lungimea corpului este de aproximativ 6,8 mm, iar lăţimea maximă în regiunea ventuzei ventrale de 0,8 mm. Guleraşul cefalic poartă 27 baghete, FAM. ECHINOSTOMATIDAE POCHE, 1926 199 8 fiind grupate cîte 4 pe lobii ventrali ai guleraşului. Faringele urmează imediat după ventuza bucală şi se continuă cu un esofag dezvoltat care se bifurcă deasupra ventuzei ventrale. Yentuza bucală, aproape sferică, are dimensiunile de 0,155 x 0,176 mm. 200 PARTEA SISTEMATICA Yentuza ventrală, foarte puternică, musculoasă, are diametrul de aproximativ 0,5 mm. Testiculele sînt situate în jumătatea posterioară a corpului. Cel anterior este aproape sferic, iar cel posterior puţin alungit. Punga copulatoare este acoperită în mare măsură de ventuza ventrală şi se deschide în dreptul bifurcaţiei intestinale. Ovarul, sferic, se găseşte înaintea testiculelor, deplasat puţin spre dreapta. Glandele vitelogene încep înapoia ventuzei ventrale şi se întind pînă la capătul posterior al corpului umplînd tot spaţiul dinapoia testiculelor. Uterul formează relativ puţine anse şi conţine numeroase ouă cu dimensiunile de 0,121 x 0,075 mm. Morfologia parazitului variază în legătură cu specia de animal-gazdă în care parazitează. Gazda adultului : mamifere (Erinaceus europaeus, Meles taxus, Lutra lutra, L. canadensis, Mustela martes, M. foina, M. sibirica, M. vison, Putorius lutreola, P. putorius, Canis vulpes, Felis domestica, Canis familiaris, Ny der eûtes procyonoides ). Gazda intermediară : moluşte gasteropode acvatice (Stagnicola emar-ginata angulata — S.U.A.). Gazda metacercarului : peşti (Ameiurus nebulosus, Perca flavescens, Timbra limi, Lepomis palidus, Ambloplites rupestris, Percina caprodes — S.U.A.) şi mormoloci de broască. Localizarea adultului : intestinul subţire, în porţiunea sa posterioară. Localizarea metacercarului : ţesutul cutanat şi subcutanat. Răspîndire geografică : Europa, America de Nord. în ţara noastră această specie a fost semnalată la Deveselu — Craiova (Chiriac şi Nesterov, 1958), Partizani — Tulcea, Sf. Gheorghe — Deltă (Chiriac şi Barbu, 1968, 1970). 3. Euparyphium suinum Ciurea, 1921 (fig. 98) Lungimea corpului variază între 2,73 şi 3,59 mm, lăţimea între 0,82 şi 1,22 mm, iar grosimea între 0,30 şi 0,85 mm. Corpul este alungit, turtit dorso-ventral, linguiform. Cuticula, foarte groasă, este acoperită cu solzişori pe toată suprafaţa ventrală a corpului, iar pe partea dorsală pînă la nivelul bifurcaţiei intestinale, de unde solzişorii devin mai rari şi mai mici. Musculatura corpului şi în special fasciculele longitudinale de pe partea ventrală sînt foarte bine dezvoltate. Guleraşul cefalic are diametrul transversal de 0,4—0,53 mm şi prezintă doi lobi ventro-laterali. Pe marginile guleraşului se găsesc 27 baghete dispuse într-un şir dublu neîntrerupt dorso-median. 8 baghete sînt grupate cîte 4 pe fiecare lob lateral, şi măsoară 0,088—0,099 x 0,015—0,017 mm. Celelalte 19 baghete au dimensiunile de 0,068—0,090 X 0,008—0,013 mm. Baghetele şirului oral sînt ceva mai mari decît cele din şirul aboral. Capetele libere ale tuturor baghetelor FAIM. ECHINOSTOMATIDAE POCHE, 1926 201 sînt puţin mai ascuţite şi uşor curbate înăuntru. Diametrul transversal al ventuzei bucale este de 0,30 mm. Faringele are diametrul de 0,18 mm. Ventuza ventrală se găseşte aproximativ la 0,82 mm de capătul cefalic şi atinge 0,50 mm în diametru, adică este aproape de două ori mai mare decît cea bucală. Testiculele se găsesc în mijlocul corpului, la o mică distanţă unul după altul. Ele sînt aproximativ dreptunghiulare, cu unghiurile rotunjite şi marginile uşor lobate. Ovarul este situat înaintea testiculului anterior, în dreapta. Glanda vitelogenă dreaptă depăşeşte anterior cu puţin centrul ventuzei ventrale, iar glanda vitelogenă stîngă abia trece de marginea posterioară a ventuzei ventrale. Ouăle au formă de lămîie şi dimensiunile lor sînt de 0,117 — 0,127 x 0,078—0,088 mm. Punga copulatoare trece de marginea posterioară a ventuzei ventrale şi cuprinde în mijlocul ei o veziculă seminală spiralată, care se continuă cu un canal căptuşit de un epiteliu cilindric. Deoarece împrejurul acestuia din urmă nu sînt celule prostatice, el trebuie considerat ca un canal ejaculator. Canalul ejaculator e legat cu un cir foarte lung, puternic musculos şi prevăzut cu spini. Orificiul genital este dispus înaintea ventuzei ventrale. Metratermul trece dincolo de centrul ventuzei ventrale. Gazda : mamifere (porcul domestic). Localizare : intestinul subţire. Răspîndire geografică : Europa (Eomânia). în ţara noastră această specie a fost găsită şi Fig. 98. - Euparyphium descrisă de Ciurea (1915, 1921) şi semnalată de suinum (după Ciurea, Olteanu şi Stoican (1962) la porcine. 1δ21)· Genul Hypoderaeum Dietz, 1909 Echinostomatinae cu corpul alungit şi turtit. Guleraşul cefalic, slab dezvoltat, este prevăzut cu un şir dublu de baghete neîntrerupt dorsal. Ventuza ventrală mare, puternic musculoasă, apropiată de cea bucală. Esofagul foarte scurt. Eamurile intestinale simple. Punga cirului alungită. Porul genital înapoia bifurcaţiei intestinale. Testiculele, alungite, cu marginile întregi sau lobate, sînt situate unul în urma celuilalt aproximativ în mijlocul corpului. Ovarul, rotund sau oval transversal, se găseşte median înaintea testiculelor. Foliculii vitelogeni sînt dispuşi lateral dinapoia ventuzei ventrale pînă aproape de capătul posterior al corpului. Uterul se întinde între ovar, testiculul anterior şi ventuza ventrală şi conţine numeroase ouă de formă ovală. Paraziţi în intestinul păsărilor. 202 PARTEA SISTEMATICĂ 1. Hypoderaeum conoideum (Bloch, 1782) Dietz, 1909 (fig. 99) Lungimea exemplarelor adulte este de 6—12 mm, iar lăţimea maximă de 1,30—2,00 mm la nivelul ventuzei ventrale. Guleraşul cefalic, slab dezvoltat, are lăţimea de 0,38—0,60 mm. Pe lobii ventrali se află cîte o grupă distinctă de 5 baghete. El poartă 49 baghete mici, dispuse într-un şir dublu neîntrerupt dorsal. Ventuza bucală are diametrul de 0,16 — 0,30 mm, iar ventuza ventrală, mai mare, de 0,70—1,00 mm. Faringele este aproape sferic sau puţin alungit şi precedat de un foarte scurt prefa-ringe. Esofagul este de asemenea foarte scurt şi se bifurcă în două ramuri care înconjură ventuza ventrală şi se întind paralel cu laturile corpului pînă la capătul posterior, fiind acoperite de foliculii vitelogeni în mare parte. Punga copulatoare, destul de mare, oval-alungită sau piriformă, este dispusă în lungul ventuzei ventrale şi conţine un cir puternic şi lung. Testiculele au formă ovală sau alungită, cu marginile mai mult sau mai puţin lobate. Ele au o poziţie aproape centrală. Ovarul, sferic sau trans-versal-oval, se găseşte înaintea testiculelor. între ovar şi testiculul anterior se află corpusculul lui Mehlis. Glandele vitelogene încep la o mică distanţă înapoia ventuzei ventrale şi se întind pe laturile corpului pînă la capătul posterior. Uterul, lung, formează numeroase anse transversale între ovar şi ventuza ventrală. Ouăle sînt relativ mici şi foarte numeroase. Dimensiunile lor sînt de 0,0952—0,1080 X 0,0612—0,0680 mm. Gazda adultului : păsări din ordinele Anseriformes, Galliformes. Gazda intermediară : moluşte gasteropode (Limnaea peregra, L. stagnalis, L. limosa, Radix ovata, Galba palustris). Gazda metacercarului : aceleaşi specii de moluşte ca ale cercarului, în plus Planorbis corneus ; de asemenea, mormoloci de broască. Localizarea adultului : intestin. Răspîndire geografică : Europa (Anglia, Franţa, E.D. G., E.F. Germania, Polonia, Cehoslovacia, Bulgaria, Eomânia etc.), Asia (India, China, Japonia), America de Nord (Mexic), Africa. în ţara noastră această specie a fost semnalată ca cercar în lacul Mogoşoaia (Chir iac şi U dres cu, 1967), ca adult de Olteanu şi Stoican (1963), iar în Delta Dunării de Grigoriu (1962). Observaţii: informaţii asupra patogenităţii acestei specii şi asupra bolii pe care o produce, asupra metodelor de diagnostic şi tratament sînt date de o serie de autori printre care cităm pe Mathias (1925), Sprehn (1930), Potemkina (1953). Genul Paryphostomum Dietz, 1909 jEchinostomatinae de talie mică sau mijlocie, cu corpul alungit, uşor îngroşat. Guleraşul cefalic reniform, cu un şir unic sau dublu de baghete neîntrerupt dorsal. Partea anterioară a corpului prevăzută cu 203 Fig. 99. — Hypoderaeum conoideum (după Ba şkirova, 1941). 204 PARTEA SISTEMATICA spini cuticulari deşi. Yentuza ventrală mare, puternic musculoasă, alungită, situată în jumătatea anterioară a corpului. Punga copula-toare mică, dispusă aproape în întregime înaintea ventuzei ventrale. Testiculele, lobate, cu 3—7 lobi, sînt situate unul în urma celuilalt pe linia mediană în jumătatea posterioară a corpului. Ovarul sferic sau oval-transversal, submedian, este aproape la jumătatea distanţei dintre ventuza ventrală şi testiculul anterior. Uterul scurt. Ouă relativ mari. Foliculii vitelogeni sînt situaţi lateral, în partea posterioară a corpului, putînd ajunge pînă aproape de ventuza ventrală. Paraziţi intestinali la păsări. 1. Paryphostomum radiatum (Dujardin, 1845) (fig. 100) Corpul, oval-alungit, măsoară 5,60—9,80 x 1,04—1,44 mm. Suprafaţa părţii anterioare a corpului este acoperită de spini cuticulari luîigi şi deşi. Marginile laterale ale corpului între ventuza ventrală şi guleraşul cefalic sînt îndoite, formînd o depresiune largă, ventrală. La capătul anterior al corpului se află guleraşul cefalic reniform, prevăzut cu baghete mari în număr de 27. Pe lobii ventrali ai guleraşului sînt dispuse cîte 4 baghete, celelalte 19 baghete formînd un şir dorsal neîntrerupt. Ventuza bucală subterminală este sferică şi are diametrul de 0,065—0,192 mm. Ventuza ventrală mare, oval-alungită, are dimensiunile de 0,70—0,840 x X 0,600—0,715 mm. Sub ventuza bucală se găseşte un prefaringe scurt, urmat de un faringe bine dezvoltat şi esofagul care se bifurcă puţin înaintea ventuzei ventrale în două ramuri intestinale ce se întind pînă la capătul posterior al corpului. Orificiul excretor este subterminal. Punga copulatoare, ovală, este situată între bifurcaţia intestinului şi centrul ventuzei ventrale. Ea conţine o veziculă seminală mare, clar împărţită în două şi o parte prostatică bine dezvoltată. La unele exemplare se vede un cir mare proiectat în afară. Testiculele sînt lobate, cu 4—6 lobi şi au aproximativ aceeaşi mărime. Ele sînt dispuse unul după altul pe linia mediană în jumătatea posterioară a corpului. Ovarul, sferic sau transversal-oval, este situat în dreapta înaintea testiculelor. între ovar şi testiculul anterior se găseşte corpusculul lui Mehlis. Glandele vitelogene constau din foliculi numeroşi care se întind anterior pînă aproape de ventuza ventrală, iar înapoia testiculelor umplu tot corpul pînă la capătul posterior. Uterul e relativ scurt. Ouăle, numeroase la unele exemplare, au formă ovală, sînt operculate şi au dimensiunile de 0,077—0,086 x X 0,051—0,064 mm. Gazda adultului s păsări din familia Phalacrocoracidae (Phalacrocorax carbo, Pia. graculus, Pia. carbosinensis, Pia. fuscicollis, Pia. pygmaeus etc.). Gazda intermediară : gasteropode (din genul Limnaea). Gazda metacercarului : peşti dulcicoli, mai rar mormoloci. 205 ţ\g. 100. — Paryphostomum radiatum (după Dietz, 1910). Fig 101. — Palagifer bilobus (după Başkirova, 1941). 206 PARTEA SISTEMATICA Localizarea adultului : intestin. Răspîndire geografică : Europa (Franţa, Anglia, Italia, Polonia, Cehoslovacia, B.D.G., B.F. Germania, U.R. S.S. etc.), Asia (Shri-Lanka, Japonia), Australia, Africa. Această specie a fost semnalată în Delta Dunării de Chiriac (1965). Genul Patagifer Dietz, 1909 Echinostomatinae de dimensiuni mijlocii sau mari, cu corpul alungit, fusiform, turtit, oval în secţiune transversală. Guleraşul cefalic puternic dezvoltat, bilobat, cu o scobitură dorsală adîncă pînă la ventuza bucală şi cu o scobitură mai largă ventrală. Guleraşul este prevăzut cu un singur şir de baghete, întrerupt dorsal. Yentuza ventrală, mare, se găseşte foarte aproape de extremitatea anterioară a corpului. Bifurcaţia intestinului este situată imediat înaintea ventuzei ventrale. Punga genitală mică, depăşeşte cu capătul său posterior marginea anterioară a ventuzei ventrale. Testiculele, alungite, sînt aşezate unul în urma celuilalt median, în jumătatea posterioară a corpului. Ovarul sferic sau oval-transversal, pretesticular. Foliculii vitelogeni sînt situaţi lateral începînd din dreptul marginii posterioare a ventuzei ventrale şi pînă aproape de capătul posterior al corpului. Uterul formează anse transversale între ovar şi ventuza ventrală. Paraziţi intestinali la păsări. 1. Patagifer bilokus (Eudolphi, 1819) Dietz, 1909 (fig. 101) Lungimea corpului este de 6,5—10 mm, iar lăţimea de 1—1,4 mm, aproape aceeaşi pe toată întinderea corpului. Corpul este alungit, turtit dorso-ventral şi prezintă un guleraş cefalic foarte puternic dezvoltat, bilobat, cu o scobitură dorsală mai îngustă care ajunge pînă aproape de ventuza bucală şi cu o adîncitură mai largă ventrală. Numărul baghetelor chitinoase de pe guleraşul cefalic variază între 26 şi 29. Baghetele din scobitura dorsală sînt mai mici decît celelalte. Pe lobii ventrali baghetele sînt dispuse în două grupe de cîte 4. Cuticula este lipsită de spini. Yentuza bucală, aproape terminală, este sferică şi are diametrul de 0,23—0,33 mm. Este urmată de un prefaringe şi un faringe de formă oval-alungită şi care se continuă cu esofagul ce se bifurcă înaintea ventuzei ventrale. Cele două ramuri intestinale merg lateral şi paralel pînă la capătul posterior al corpului, fiind acoperite înapoia ventuzei ventrale de către foliculii vitelogeni. Yentuza ventrală, puternic dezvoltată, măsoară 1,14 mm în diametru. Glandele vitelogene constau din numeroşi foliculi sferici, dispuşi lateral, de la marginea posterioară a ventuzei ventrale pînă la capătul posterior al corpului. FAM. ECH IN OST OM AT IDAE POCHE, 1926 207 Testiculele, oval-alungite, cu marginile drepte sau uşor lobate, sînt aşezate în jumătatea posterioară a corpului, median, apropiate între ele. Ovarul, sferic sau oval-transversal, este situat median la o mică distanţă înaintea testiculului anterior. între ovar şi testiculul anterior se găseşte corpusculul lui Mehlis. Uterul formează numeroase anse transversale între ovar şi ventuza ventrală. Orificiul genital se găseşte înaintea ventuzei ventrale. Ouăle, foarte numeroase, sînt ovale, de culoare galben pal, operculate şi au dimensiunile de 0,052—0,109 x 0,0560—0,0612 mm. Punga copulatoare, mică, sferică sau puţin alungită, ajunge cu capătul său posterior la nivelul marginii anterioare a ventuzei ventrale. Această specie prezintă variaţii morfologice după gazda la care se găseşte. Gazda adultului : păsări (Plegadis falcinellus, P. guarama, Platalea leucorodia, Ibis rufa, I. religiosa, I. hagedash, Tantalus sp., Podiceps rufi-collis, Fulica atra). Gazda intermediară: moluşte gasteropode (Planorbis planorbis). Gazda metacercarului : moluşte gasteropode (Galba palustris, Limnaea stagnalis, L. ovata, Paludina vivipara. Localizarea adultului : intestin. Răspîndire geografică : Europa, Africa, Asia, Australia, America. în Delta Dunării această specie a fost semnalată de O 11 e a n u, Lungu şi Popescu (1968). De asemenea, a mai fost semnalată în sudul Dobrogii la Easova şi Balta Baciului de C h i r i a c (1963). Genul Petasiger Dietz, 1909 Echinostomatinae cu corpul mic, umflat, fusiform. Cuticula prevăzută cu spini. Guleraşul cefalic reniform, mare, cu un şir dublu (sau unic) de baghete, neîntrerupt dorsal. Yentuza ventrală ecuatorială poate deveni postecuatorială cînd partea anterioară a corpului este extinsă. Testiculele mediane, unul în urma celuilalt sau oblice, postecuatoriale, uneori mai aproape de extremitatea posterioară a corpului. Punga cirului mică, arproape în întregime preacetabulară. Ovarul rotund, submedian. Uterul scurt. Ouăle mari şi puţin numeroase. Foliculii vitelogeni sînt situaţi lateral, începînd din dreptul ventuzei ventrale sau chiar a bifurcaţiei intestinale şi pînă la extremitatea posterioară a corpului. Paraziţi intestinali la păsări. 1. Petasiger exaëretus Dietz, 1909 (fig. 102) Lungimea corpului este de 1,28—2,20 mm, lăţimea maximă, la nivelul testiculelor, de aproximativ 0,360 mm. Partea anterioară prezintă un guleraş cefalic cu diametrul transversal de 0,164—0,220 mm şi prevă- 208 PARTEA SISTEMATICA zut cu baghete aşezate într-un şir dublu neîntrerupt dorsal. Numărul total al baghetelor este de 27, dintre care două grupe a cîte 4 baghete sînt situate pe lobii ventrali ; cîte 5 baghete laterale sînt dispuse într-un singur şir, iar 9 baghete dorsale sînt dispuse într-un şir dublu. Partea anterioară a corpului pînă la nivelul ventuzei ventrale este acoperită cu spini cuticulari deşi. Yentuza bucală terminală are o formă aproape sferică şi 0,066 mm diametru. Yentuza ventrală este dispusă în treimea anterioară a corpului şi măsoară 0,220 x 0,176 mm. Există un prefaringe scurt care se continuă cu un faringe oval, bine dezvoltat şi un esofag bifurcat la o mică distanţă înaintea ventuzei ventrale în două ramuri intestinale ce se întind pe laturile corpului acoperite de foliculii vitelogeni. Punga copulatoare, de formă ovală, este dispusă puţin oblic înaintea ventuzei ventrale, depăşind marginea anterioară a acesteia. Testiculele, nelobate, ovale, sînt aşezate în jumătatea posterioară a corpului, apropiate între ele. Ovarul, sferic, este situat între testiculul anterior şi ventuza ventrală. Glandele vitelogene, formate din foliculi numeroşi, se întind de la nivelul marginii anterioare a ventuzei ventrale pe laturile corpului pînă la capătul posterior, umplînd tot spaţiul dinapoia testiculelor. Uterul, scurt, conţine 3—7 ouă ovale, : cu dimensiunile de 0,077 X 0,066 mm. Gazda : păsări (PhalacrocoraxJ, carbo, 'P. pygmaeus ). Localizare : intestinul subţire. Răspîndire geografică : Europa (Anglia,. E.D.G., Ε.Γ. Germania, Ungaria, U.E.S.S., Eomânia, etc.), Australia, Asia. în Delta Dunării această specie a fost menţionată de Chiriac (1965). Fig. 102. — Petasiger exaëre-tus (după Dietz, 1910). Familia FASCIOLIDAE Raillet, 1895 Trematode de talie mare, cu corpul lat şi ventuzele de obicei apropiate. Cuticula prevăzută adeseori cu spini. Cecumii intestinului simpli sau cu ramificaţii laterale. Testiculele de obicei ramificate, rareori fără? ramificaţii sau lobi. Punga cirului prezentă. Porul genital preacetabular. Ovarul ramificat sau întreg. Eeceptaculul seminal redus sau absent. Canalul FAM. FASCIOLIDAE RAILiLET, 1895 209 lui Laurer prezent. Glandele vitelogene, foarte dezvoltate, se întind pe laturile corpului şi confluează posterior. Uterul cu anse relativ puţine şi ouă mari. Vezica excretoare tubulară, ajungînd pînă la nivelul ovarului-Paraziţi în căile biliare la mamifere. Genul Fasciola Linné, 1758 Fasciolidae de talie mare, cu corpul foliaceu şi conic la extremitatea* anterioară. Yentuza bucală subterminală, prefaringele scurt. Faringele bine dezvoltat, esofagul scurt. Cecumii intestinului lungi, cu numeroase ramificaţii. Yentuza ventrală este situată la baza conului cefalic, în apropierea ventuzei bucale. Testiculele, profund ramificate, ocupă cîmpul median delimitat de glandele vitelogene. Punga cirului, antero-dorsală-faţă de acetabul, se deschide prin porul genital situat la bifurcaţia intestinului. Ovarul, de asemenea ramificat, este submedian pretesticular. Receptaculul seminal absent, canalul lui Laurer prezent. Glandele vitelogene sînt formate din foliculi mici, foarte numeroşi, situaţi în două cîm-puri laterale care fuzionează înapoia testiculelor şi se întind de la conul cefalic pînă la extremitatea posterioară a corpului. Uterul prezintă anse în formă de rozetă şi este situat între acetabul şi ovar. Ouăle sînt relativ mari. Paraziţi în canalele biliare la mamifere şi în special la ierbivore*. CHEIE PENTRU DETERMINAREA SPECIILOR GENULUI FASCIOLA 1 (2) Lungimea corpului de 20—30 mm. Forma corpului foliacee, ascu- ţită posterior...................................... F. hepatica 2 (1) Lungimea corpului de 33—76 mm. Corpul alungit, cu marginile laterale aproape paralele şi trunchiat-rotunjit posterior .... .................................................... F. gigantica 1. Fasciola gigantica (Cobbold, 1855) Corpul, spinulat, atinge 33—76 mm lungime şi 5—12 mm lăţime. Conul cefalic este slab diferenţiat de corp. Marginile laterale ale corpului sînt aproape paralele, iar capătul posterior este trunchiat. Yentuza bucală mică, slab dezvoltată. Yentuza ventrală puternică. Faringele mai lung decît esofagul. Cecumii intestinali au numeroase ramificaţii laterale şi mediane. Foliculii vitelogeni sînt dispuşi lateral şi ventral. Testiculele, ramificate, ocupă cîmpul median delimitat de glandele vitelogene. Ovarul, de asemenea ramificat, este situat în dreapta înaintea testiculelor. Uterul 14 - c, 539 210 PARTEA ‘SISTEMATICA se găseşte între ovar şi ventuza ventrală. Ouăle au dimensiunile de 0,125 — 0,157 x 0,06—0,10 mm. Gazda : mamifere (în special ierbivore domestice şi sălbatice). Localizare : ficat. Răspîndire geografică : cosmopolită. La noi în ţară această specie a fost menţionată de Olteanu şi colab. (1962, 1963), la taurine şi ovine. 2. Fasciola hepatica Linné, 1758 Corpul este lung de 20—30 mm şi lat de 8—12 mm. Partea anterioară a corpului, prevăzută cu spini, formează o proeminenţă conică, care poartă ventuza bucală cu diametrul de aproximativ 1 mm. Faringele este mic, iar esofagul, foarte scurt, se bifurcă în doi cecumi intestinali ramificaţi. Aproape de ventuza bucală se găseşte ventuza ventrală cu diametrul de 1,5—1,6 mm. Glandele vitelogene, formate din numeroşi foliculi, se întind în două cîmpuri laterale care ţin de la baza conului anterior pînă în regiunea posterioară a corpului, unde cele două cîmpuri se unesc lăsînd un spaţiu îngust median traversat de canalul excretor. Viteloductele longitudinale fuzionează în cele două canale transversale care se unesc pe linia mediană a corpului într-un mic rezervor vitelin, deschis în ootip. Testiculele, tubulare, ramificate, sînt aşezate median între cîmpurile vitelogene laterale. Testiculul stîng este mai dezvoltat decît cel drept. Cele două canale eferente au traiectul postero-anterior şi se deschid înaintea ventuzei ventrale într-o veziculă seminală sinuoasă, care se continuă cu canalul ejaculator şi cirul musculos şi retractil. Vezicula seminală, canalul ejaculator şi cirul sînt cuprinse în punga cirului, situată deasupra ventuzei ventrale şi care se deschide prin porul genital median sub bifurcaţia intestinului. Ovarul, de asemenea tubular şi ramificat, este situat deasupra testiculului stîng. Oviductul, scurt, se deschide în ootipul înconjurat de glandele cochiliere (= corpusculul lui Mehlis). Din ootip porneşte uterul, care formează cîteva anse groase, încolăcite într-un fel de rozetă situată Fig. 103. — Fasciola gigantica (după Faust, 1920). Fig. 104. — Fasciola hepatica. A, Ciclul de dezvoltare (după S k r j'a b i n şi S c h u 1 z, 1928) ; £, adultul (după Georgescu şi colab., *1956). 211 212 PARTEA SISTEMATICA între ootip şi ventuza ventrală şi se deschide lîngă orificiul pungii cirului. Tot din ootip pleacă şi canalul lui Laurer, care se îndreaptă spre partea dorsală a corpului, unde se deschide printr-un mic por. Uterul este plin cu ouă de formă ovală, de culoare galben-cafenie, operculate şi cu dimensiunile de 0,130—0,143 x 0,070—0,090 mm. Gazda adultului : mamifere ierbivore (oi, vite cornute mari, porc, capră, cal, măgar, cămilă, ren etc.), rozătoare (iepure, veveriţă, cobai, castor etc.), marsupiale (cangur), cetacee, om. Gazda intermediară : gasteropode acvatice (în Europa — Galba truncatula ; în alte continente — Limnaea japonica, L. swinhoei yokogawai, L.s. suzuTcii, L. tenuistriatus, L. rubella, L. natalensis, L. viator, L. humilis, L. bulimoides, L.b. techella, L. rubensis, Isidora tropica, Ampullaria luteo-stoma, Phy sa fontinalis, Fossaria medicella, Pseudosuccinea columella etc.). Metacercarul : se închistează în natură, pe firele de iarbă din marginea bălţilor. Localizarea adultului : canaliculele biliare ale ficatului. Răspîndire geografică : cosmopolită. în Eomânia această specie are o largă răspîndire, fiind semnalată aproape în toate regiunile ţării (Leon, 1908; Mihăescu şi colab., 1953, 1955, 1956 ; C e r n i şi colab., 1960 ; Fromunda şi colab., 1960, 1963; Georgescu şi colab., 1960,1961; Stoican şi Olteanu, 1957, 1959 ; L u n g u şi colab., 1957 ;01teanuşi colab., 1963 ; Z o 11 a, Eadacovici şi Dimitriu, 1937). Observaţii : specie cu patogenitate cunoscută de multă vreme, este agentul fasciolozei ( = gălbezei) diferitelor mamifere, în special ovine şi bovine. Familia HAPLOSPLANCHNIDAE Poche, 1925 Trematode mici cu cuticulă netedă şi ventuze bine dezvoltate. Prefa-ringele scurt, faringele musculos, intestinul nebifurcat, sacciform. Vezica excretoare în formă de Y. Orificiul genital medio-ventral înapoia ventuzei bucale. Un singur testicul, întreg, oval-alungit, dispus la o oarecare distanţă de capătul posterior al corpului. Fără pungă genitală. Ovarul imediat pretesticular. Ouăle fără filamente. Glandele vitelogene foliculare sau acinoase, situate lateral în jumătatea posterioară a corpului. Eeceptaculul seminal prezent. Canalul lui Laurer prezent sau absent. Ansele uterului se întind din dreptul testiculelor pînă la porul genital. Paraziţi intestinali la peşti marini. Genul Haplosplanchnus, Looss, 1902 Eaplosplanchnidae cu corpul fusiform, mai ascuţit posterior. Ventuza ventrală mai mult sau mai puţin alungită, ecuatorială sau preecua-torială. Prefaringele şi esofagul scurte. Faringele musculos. Intestinul FAM. HAPLOSPLANCHNIDAE POCHE. 1925 213 scciform, poate uneori să ajungă pînă în dreptul testiculului. Acesta din urmă este situat în jumătatea posterioară sau mai aproape de mijlocul corpului. Vezicula seminală lungă şi subţire. Partea prostatică, alungită, înconjurată de celule prostatice, se deschide direct în sinusul genital. Porul genital median, înapoia ventuzei bucale. Ovarul median sau sub-median, situat între acetabul şi testicul. Glandele vitelogene, slab dezvoltate, sînt situate antero-lateral faţă de testicule. Ansele uterului se întind în special între acetabul şi ovar. Vezica excretoare ajunge pînă la testicul, iar canalele laterale pînă aproape de extremitatea anterioară. Paraziţi intestinali la peşti marini. 1. Haplosplanchnus pachysomus (Eysenhardt, 1829) Looss, 1902 (fig. 105) 1829 Distoma pachysoma Eysenhardt, Verh. Ges. natur f. Freunde, Berlin, I, 144 — 152. 1902 Looss Zbl. Bakt. Parasit, orig., 32, /, 115 — 122. Fig. 105. — A şi B, Haplosplanchnus paschysomus (A, după Wlassenko, 1931; B, după Rădulescu, 1947). 214 PARTEA SISTEMATICA Lungimea corpului este de aproximativ 3 mm. Cuticula netedă, subţire. Diametrul celor două ventuze, aproximativ egale, este de 0,35 mm. Ventuza ventrală are aspectul unui tub cilindric adînc. Prefaringele foarte scurt; faringele, sferic sau piriform, este bine dezvoltat. El se continuă cu esofagul scurt şi intestinul ca un tub drept care se întinde pînă la marginea posterioară a ventuzei ventrale. Glandele vitelogene în partea anterioară nu trec de receptaculul seminal. Ansele uterului au lumenul îngust încît ouăle sînt înşirate unul după altul şi se întind posterior pînă la marginea anterioară a testiculului. Ouăle mature măsoară 0,04 x 0,026 mm. Miracidiile conţinute în ouă au pete ocelare mari. Vezica excretoare, în formă de Y, este împărţită în două : trunchiul posterior, reprezentat printr-un sac alungit ce se întinde pînă aproape de testicul, de unde se continuă cu două ramuri laterale care se îndreaptă anterior în lungul marginilor laterale ale testiculului. Orificiul excretor se găseşte la capătul posterior al corpului. Orificiul genital este dispus imediat înapoia ventuzei bucale. Organele copulatoare lipsesc. Canalul hermafrodit relativ lung. Conductul genital mascul începe cu o parte tubulară prostatică împrejurul căreia sînt celulele prostatice numeroase şi relativ foarte mari şi se continuă cu canalul deferent, plin de spermatozoizi, avînd astfel şi funcţia de veziculă seminală. Există un singur testicul, simplu, alungit şi dispus în partea posterioară a corpului. Imediat înaintea lui se găseşte ovarul, sferic, median sau puţin lateral. în partea dorsală a ovarului se găseşte un receptacul seminal mare, în formă de sac. Canalul lui Laurer lipseşte. Glanda vitelogenă unică este slab dezvoltată şi dispusă dorsal. Gazda : peşti (din familia Mugilidae). Localizare : porţiunea anterioară a intestinului. Răspîndire geografică : Europa (Marea Mediterană, Marea Neagră), Asia (Marea Japoniei). Această specie a fost semnalată în Marea Neagră de către Eădu- 1 e s c u (1947, 1948). Familia PSI.LOSTOMATIDAE Odhner, 1913 Trematode apropiate ca organizaţie de EcJiinostomatiăae, dar fără guleraş cefalic. Cuticula netedă sau spinulată. Aparatul digestiv constă din prefaringe, faringe foarte puternic (excepţional absent) şi esofag de lungime variabilă, uneori absent. Intestinul se bifurcă în apropierea marginii anterioare a ventuzei ventrale, iar ramurile sale ajung pînă aproape de capătul posterior al corpului. Ventuza ventrală, sesilă sau pedunculată, se găseşte în treimea anterioară sau mijlocie a corpului. Testiculele sînt situate unul în urma celuilalt, median în partea posterioară. Punga cirului depăşeşte uneori posterior ventuza ventrală. FAM. PSILOSTOMATIDAE O'DHNER, 191(3 215 Orificiul genital, median sau submedian, se găseşte înapoia bifurcaţiei intestinale sau la nivelul faringelui, ori esofagului. Ovarul median sau submedian, pretesticular şi ocazional, la acelaşi nivel cu testiculul anterior. Eeceptaculul seminal prezent sau absent. Canalul lui Laurer prezent, rareori absent. Glandele vitelogene laterale în partea posterioară a corpului, pătrunzînd uneori şi în cea anterioară, sau fiind cantonate numai în partea mijlocie a corpului. Uterul de lungime variabilă. Aparatul excretor şi vezica excretoare, în formă de Y sau mai rar în formă de Y, prezintă de regulă şi un sistem reticular subcutanat, mai mult sau mai puţin dezvoltat. Paraziţi la păsări, rareori la reptile sau mamifere. CHEIE PENTRU DETERMINAREA GENURILOR FAMILIEI PSILOS TOM A TIDAE Corpul mai mult sau mai puţin alungit. Glandele vitelogene laterale, în partea posterioară a corpului...................... . 2 Există o mică prelungire caudală. Punga cirului foarte lungă, ajungînd pînă aproape de ovar.......................Psilochasmus Prelungirea caudală absentă. Porul genital extracecal. Punga cirului nu depăşeşte posterior ventuza ventrală. Ovarul submedian ...............................................· Psilotrema Corpul ovoidal. Ventuza ventrală foarte mare, ecuatorială sau postecuatorială. Glandele vitelogene formate din foliculi mari se întind în lungul cecumilor intestinali.........· Sphaeridiotiema Genul Psilochasmus Lühe, 1909 Psilostomatidae cu corpul lanceolat. Capătul anterior conic, iar capătul posterior ascuţit, formînd un mic apendice caudal, mobil, în vîrful căruia, dorsal, se găseşte orificiul excretor. Ventuza ventrală mare, proeminentă, în partea anterioară a corpului. Ventuza bucală şi faringele bine dezvoltate. Esofagul bifurcat, imediat înaintea ventuzei ventrale. Eamurile intestinale, lungi, se termină înainte de apendicele caudal. Testiculele mari, unul în urma celuilalt, postecuatorial. Punga cirului, foarte lungă, ajunge pînă aproape de ovar. Orificiul genital preacetabular. Ovarul rotund, submedian, pretesticular. Uterul este situat între testiculul anterior şi ventuza ventrală. Glandele vitelogene, formate din foliculi aşezaţi lateral, se întind cam din dreptul ventuzei ventrale pînă la capătul ramurilor intestinale, unde confluează. Paraziţi intestinali la păsări. 1(4) 2(3) 3(2) 4(1) 216 PARTEA SISTEMATICA CHEIE PENTRU DETERMINAREA SPECIILOR GENULUI PSILOCHASMUS 1 (2) La capătul cefalic, pe lîngă ven- tuza bucală se mai găsesc două glande mari. Esofagul redus. Punga copulatoare, foarte lungă, atinge cu capătul său posterior marginea anterioară a ovarului............... .....................P. skrjabini 2 (1) Fără glande cefalice. Esofagul bine exprimat..........................3 3 (4) Punga copulatoare depăşeşte ven- tuza ventrală, dar nu ajunge pînă la ovar . . . . P. oxyurus 4 (3) Punga copulatoare lungă, ajunge pînă la marginea posterioară a» ovarului . . . . P. longieirratus 1. Psilochasmus longicirratus Skrjabin, 1913 (fig. 106) Corpul este lung de 3,74—5 mm şi cul lăţimea maximă de 1,00—1,5 mm. Diametrul ventuzei bucale este de 0,34 mm. Yentuza ventrală, puternic dezvoltată dorso-ventral, are diametrul de 0,64 mm. Prefaringele scurt, faringele bine dezvoltat, piriform, esofagul relativ lung, mai musculos în partea lui anterioară. Intestinul se bifurcă imediat înaintea ventuzei ventrale. Eamurile intestinului se întind pînă la partea posterioară, fără a intra în porţiunea îngustată ascuţită. Testiculele, dispuse unul în urma celuilalt, se găsesc în jumătatea posterioară a corpului şi au o formă neregulată* cu marginile lobate. Ovarul, sferic, este situat înaintea testiculelor. între ovar şi testknile se găseşte corpu sculul lui Mehlis, bine dezvoltat. Uterul conţine 5 — 2lion ă, cu dimensiunile de 0,116—0,123 x 0,072—0,087 mm. Fig. 106. — Psilochasmus longicirratus (după Skrjabin, 1913). FAM. PSILOSTOMATIDAE ODHNER, 1913 217 Glandele vitelogene sînt dispuse lateral, în afara ramurilor intestinului, în jumătatea posterioară a corpului, fără a intra în capătul îngustat. Gazda : păsări (Nyroca fuligula, N. nyroca-, N. marila, Anser anser domesticus, Anas acuta, A. plathyrhyncha). Localizare : intestin. Răspîndire geografică : Europa (U.E.S.S., Eomânia etc.), Asia (China, Filipine, Japonia). în Delta Dunării această specie a fost menţionată de Olteanu, Lungu şi Popescu (1968). 2. Psilochasmus oxyurus (Creplin, 1825) (fig. 107) 1825 Distomum oxyurum Creplin, Observationes de entozois, Gryphisw. 1909 Lühe, Süsswasserfauna Deutschlands., 17, 217 p. Lungimea corpului este de 6,5—7,3 mm şi lăţimea de 1,0—1,8 mm. Forma corpului lanceolară, cu capătul anterior conic şi capătul posterior ascuţit. Yentuza bucală are diametrul de 0,3—0,44 mm, iar cea ventrală de 0,45 —0,64 mm. Prefaringele lipseşte. Faringele este bine dezvoltat. Esofagul relativ lung. Testiculele, mari, alungite, sînt adînc lobate şi situate în jumătatea posterioară a corpului unul în urma celuilalt. Ovarul, sferic, se găseşte înaintea testiculelor. Glandele vitelogene constau din numeroşi foliculi care se întind lateral din dreptul ventuzei ventrale pînă la capătul posterior al corpului, fără a intra în apendicele caudal. Punga genitală este lungă şi se deschide înaintea ventuzei ventrale. Uterul conţine 30—40 de ouă cu dimensiunile de 0,082—0,106 x 0,06—0,071 mm. Orificiul excretor se găseşte pe partea dorsală la capătul posterior ascuţit al corpului, în fundul unei mici depresiuni papiliforme. Gazda : păsări ( Taăorna taăorna, Nyroca marila, N. fuligula, N. clangula, N. hyemalis, N. ferrina, Oidemia nigra, GaÎlus gallus domesticus, Haematopus astralegus, Anas plathyrhyncha, A. acuta, A. clypeata, A. stre-pera, A. penelopa, Querquedula crecca, Q. querquedula, Vanellus vanellus). Gazda intermediară şi a metacercarului : moluşte gasteropode (Bithynia tentaculata). Localizarea adultului : intestin. Răspîndire geografică : Europa (R.D.G., E.F. Germania, U.E.S.8., Polonia, Cehoslovacia etc.), Asia (India). în Delta Dunării această specie a fost menţionată de Olteanu, “Lungu si Popescu (1968), iar în jud. Botoşani de către Mar cu (1929). 218 PARTEA SISTEMATICĂ Fig. 107. — A şi —. skaja-Pawlowskaja ^ B B, Psilochasmus oxyurus (A, după Bychow-I w s k a i n. 1952 ; B, după, Braun 1902). Familia PARAMPHISTOMATIDAE Fischoeder, 1901 Trematode cu corpul de obicei conic sau cilindric şi cuticula fără spini, uneori cu papile în special în jurul orificiului bucal. Yentuza ventrală rotundă sau ovală, are o poziţie posterioară, terminală sau mai rar ventrală. Yentuza bucală terminală sau excepţional subterminală, cu sau fără diverticule posterioare. Esofagul poate fi prevăzut cu un bulb muscular posterior. Eamurile intestinului, de obicei simple, ating capătul posterior al corpului şi rareori sînt mai scurte. Testiculele, în număr de două (excepţional unul singur), sînt situate de obicei în treimea mijlocie a corpului. Yezicula seminală de regulă FAM. PABAMPHISTOMATIDAE FISCHOEDER, 1901 219 prezentă. Punga cirului prezentă sau absentă. Porul genital anterior, median dorsal sau ventral, cu sau fără ventuză genitală. Ovarul de obicei posttesticular. Canalul lui Laurer de regulă prezent. Glandele vitelogene laterale sînt acinoase sau foliculare. Ansele uterului se întind mai ales între cecumii intestinali. Ouăle fără filament. Vezica excretoare posterioară, în mod excepţional ecuatorială, este situată între testicule; ea are aspect de sac sau tub cu deschiderea posterodorsală sau dorsală. Paraziţi la vertebrate. CHEIE PENTRU DETERMINAREA GENURILOR FAMILIEI PARAM PHIS TOM A TIDAE 1 (2) Ventuză bucală fără diverticule. Faringele absent. Punga genitală lipseste...........................................Paramphistomum 2(1) Ventuza bucală prevăzută cu două diverticule, mai rar cu unul. Faringele prezent. Punga genitală prezentă sau absentă. Ventuza ventrală prezintă în centru o ventuză secundară mică .... 3 3 (4) La adulţi un singur testicul rezultat din contopirea celor două schiţe testiculare de la indivizii tineri. Bulbul esofagian prezent ................................................... Diplodiscus 4 (3) Atît la exemplarele adulte, cît şi la cele tinere există două testi- cule. Bulbul esofagian absent..........................Opisthodiscus Genul Diplodiscus Diesing, 1836 Parampiiistomatidae cu corpul piriform. Ventuza ventrală, terminală, foarte mare, conţine în centru o mică ventuză secundară. Ventuza bucală cu diverticule. Esofagul în partea posterioară dilatat într-un fel de bulb esofagian sau faringe posterior. Eamurile intestinului aproape drepte, groase, se termină înaintea zonei ventuzei ventrale. Orificiul genital median se găseşte la nivelul bifurcaţiei intestinale. Punga copulatoare prezentă. Testiculele sînt în număr de două numai la formele tinere, iar la cele mature se contopesc într-un organ unic dé la care pornesc două vase eferente. Testiculele sînt situate subecua-toriăl între ramurile intestinului. Canalul lui Laurer prezent. Ovarul este situat înapoia testiculelor, iar uterul depăşeşte ovarul în partea posterioară. Glandele vitelogene laterale, în afară, în dreptul şi între ramurile intestinale, se întind de la nivelul esofagului pînă în zona ventuzei ventrale. Vezica excretoare postecuatorială. Paraziţi în intestinul gros şi mai rar în cel subţire, la amfibieni. 220 PARTEA SISTEMATICĂ 1. Diplodiscus subclavatus (Goeze, 1787) (fig. 108) 1787 Planaria subclavala Goeze, Versuch einer Naturg. d. Eingeweidewürmer thierischer Körper. Leipzig. 1835 Diesing, Ann, Wiener Mus. Naturg., 7, 235—260. Lungimea corpului este de 1—6 mm, lăţimea de 0,55—3 mm. Corpul are forma unui trunchi de con, cu baza ocupată de ventuza posterioară. Yentuza bucală mult mai mică decît cea posterioară, avînd 1/6—1/10 din. lungimea totală a corpului. Yentuza posterioară este mare, circulară, FAM. PARAMPHISTOMATIDAE FISCHOEDER, 1901 221 diametrul ei depăşind de 3 ori diametrul ventuzei bucale. Eamurile intestinale sînt groase şi se întind pînă aproape de ventuza posterioară. Orificiul genital este situat median înapoia bifurcaţiei intestinale. · Testiculul este ceva mai mare decît ventuza bucală şi este situat aproape în centrul corpului. Ovarul, puţin mai mic decît testiculul, se găseşte înapoia acestuia, lateral. Glandele vitelogene se întind din dreptul esofagului pînă în zona ventuzei posterioare. Uterul, uşor sinuos, conţine ouă cu dimensiunile de 0,128—0,137 x 0,082—0,090 mm. Gazda adultului : amfibieni (Bana esculenta, B. temporaria, Bom-binator igneus, Bufo vulgaris, B. viridis, B. regularis, Hyla arborea, Molge alpestris, M. vulgaris ). Gazda intermediară : gasteropode (Planorbis nitidus, P. vortex, P. rotundatus, P. planorbis, P. atticus, P. compressus, P. spirorbis, P. contortus, Segmentina mica ). Metacercarul : este închistat pe diferite obiecte submerse. Localizarea adultului : rect. Răspîndire geografică : Europa, America de Nord. în Eomânia această specie a fost semnalată în Prahova — Sinaia, iazul Copăceni (Eădulescu şi Yasiliu, 1956 b), bălţile din jurul Bucureştilor (Căpuşe şi D a n c ă u, 1957), Siutghiol (Eădulescu, 1958), în împrejurimile Iaşilor (Chiriac şi Malcoci, 1968). Ca cercar, Cercaria diplocotylea, specia a fost semnalată de Yasiliu (1948) în bălţile : Obileşti, Fundeni, Pasărea, Pantelimon, Herăstrău, Mogoşoaia, Brăneşti, Nucet, Făgăraş şi pe valea Prahovei. Genul Opisthodiscus Cohn, 1904 Paramphistomatiăae cu ventuza posterioară îndreptată înapoi şi prevăzută în centru cu o mică ventuză secundară. Testiculele, în număr de două, se găsesc dispuse pe laturile ovarului, median. Yentuza bucală, foarte voluminoasă, prezintă diverticule farin-giene lungi. Esofagul în porţiunea sa posterioară nu formează un bulb. Eamurile intestinului asimetrice : unul este drept şi ajunge pînă la ventuza posterioară, iar celălalt este curbat şi ajunge numai pînă la nivelul ovarului, după care se îndreaptă spre linia mediană. Orificiul bucal este anterior terminal. Glandele vitelogene sînt dispuse numai pe părţile laterale ale corpului. Paraziţi în intestinul amfibienilor. 1. Opisthodiscus diplodiscoides Cohn, 1904 (fig. 109) Corpul este lung de aproximativ 2,65 mm şi are lăţimea maximă de 1,47 mm. Ventuza bucală măsoară aproximativ 0,9 mm lungime şi prezintă în partea sa posterioară două diverticule caracteristice. Esofagul 222 PARTEA SISTEMATICA A este lipsit de bulb esofagian. Aproape pe toată lungimea sa esofagul este însoţit de glande unicelulare, piriforme, mari. Bifurcaţia intestinală se găseşte dorsal faţă de ventuza bucală. Intestinul, asimetric, are o ramură intestinală aproape dreaptă şi care se întinde pînă la ventuza posterioară şi o ramură puternic curbată la capătul său distal către linia mediană a corpului. Peretele intestinului este foarte gros, încît secţiunea sa este mai mare decît secţiunea lumenului. Aparatul excretor se deschide dorsal la capătul posterior al corpului. Yentuza posterioară este adîncă şi prevăzută în mijloc cu o prelungire tubulară care poate funcţiona independent ca o ventuză suplimentară. La exemplarele adulte, mature sexual şi pline cu ouă, există întotdeauna două testicule distincte. Testiculele sînt situate aproape la acelaşi nivel cu ovarul. Orificiul genital se găseşte la capătul anterior al corpului pe suprafaţa ventrală, aproape la acelaşi nivel cu locul în care se desprinde esofagul de ventuza bucală. Punga copulatoare este lungă, îngustă şi slab musculoasă. Ovarul, mare, se găseşte median în treimea posterioară a corpului şi lipit de corpusculul lui Mehlis, compact, sferic. Glandele vitelogene, formate din foliculi mari, sînt dispuse lateral şi se întind din dreptul diverticulelor ventuzei bucale pînă la capătul posterior al corpului. Uterul descrie anse foarte dese, neregulate, în partea centrală a corpului. Ouăle, mari, puţin numeroase, măsoară 0,13 x 0,17 mm. Gazda adultului : amfibieni (Bana esculenta, B. ridibunda). Localizare : intestinul gros. Răspîndire geografică : Europa. & ii' fön ml· i Fig. 109. — Opisthodiscus diplodiscoides. A, Aspect general ; B, secţiune prin partea posterioară a corpului (după G o h n, 1904). FAM. PARAMPHISTOMATIDAE FISCHOEDER, 1901 223 în ţara noastră această specie a fost semnalată de Căpuşe şi Dancău (1957) în împrejurimile Bucureştilor. Genul Paramphistomum Fischoeder, 1901 ParampMstomatidae cu corpul conic, mai bombat dorsal şi mai concav ventral, îngustat la partea anterioară şi trunchiat la extremitatea posterioară. Ventuza posterioară puternică. Yentuza bucală fără diverticule. Faringele absent. Ramurile intestinului ajung pînă în zona ventuzei posterioare. Orificiul genital este dispus înaintea testiculelor. Punga copulatoare absentă. Două testicule de regulă lobate, dispuse în spaţiul dintre ramurile intestinului, unul după altul sau oblic. Ovarul şi corpusculul lui Mehlis înapoia testiculelor. Canalul lui Laurer prezent. Uterul este dispus dorsal şi înaintea ovarului. Glandele vitelogene constau din foliculi mari şi numeroşi, care se întind din zona ventuzei bucale şi pînă la ventuza posterioară 1. Paramphistomum cervi (Zeder, 1790) (fig. HO) 1790 Festucaria cervi Zeder, Sehr. d. Fes. Naturf. Freunde, 10, 65 — 72. 1901 Fischoeder, Zool. Anz., 24, 367 — 375. Lungimea corpului este de 5—12 mm. Cuticula în regiunea extremităţii anterioare prezintă uneori mici papile. Forma şi lungimea corpului variază foarte mult. Yentuza bucală circulară pînă la alungită sau lăţită transversal. Yentuza posterioară, bine dezvoltată, se găseşte faţă de lungimea corpului într-un raport care variază de la 1:8 la 1 :2,5. Cele două ramuri intestinale sînt lungi şi adesea sinuoase ; ele se termină dorsal aproape de capătul posterior al corpului. Testiculele mari, uşor lobate, sînt situate unul în urma celuilalt, aproape central. Forma şi mărimea testiculelor variază mult în funcţie de vîrstă. Canalul deferent se continuă cu vezicula seminală, care are pereţii groşi şi cu partea prostatică înconjurată de celule prostatice. Canalul ejaculator se uneşte cu capătul terminal al uterului formînd un canal hermafrodit în interiorul papilei genitale. Orificiul genital se găseşte în dreptul bifurcaţiei intestinale sau ceva mai jos de aceasta. Ovarul variază ca formă şi poziţie, fiind însă întotdeauna mai mic decît testiculele şi aşezat în urma acestora. Corpusculul lui Mehlis se găseşte în apropierea ovarului. Glandele vitelogene sînt situate lateral din dreptul bifurcaţiei intestinale şi pînă aproape de capătul posterior al corpului. Ansele uterului variază în funcţie de contracţia corpului şi de numărul de ouă pe care îl conţine, la exemplarele fără ouă uterul fiind aproape drept. Dimensiunile ouălor sînt de 0,114—0,176 x 0,060—0,090 mm. 224 PARTEA 'SISTEMATICA Fig. 110. — Paramphistomum cervi (după Stunkard, 1929). FAM. NOTOCOTYLIDAE LÜHE, 1909 225 Gazda intermediară : gasteropode (Planorbis planorbis, P. compressa var. japonica, Physa alexandrina, P, micropleura, Pseudosuccinea columella, Galba bulimoides techella, Indoplcmorbis exustus). Metacercarul : se închistează pe plante. Localizarea adultului : stomac (rumen). Răspîndire geografică : Europa, Africa, Asia, America. în ţara noastră această specie a fost semnalată de Olteanu şi colab. (1962, 1963) la ovine şi taurine. Observaţii : specia este patogena, producînd boala paramfistoma-toza la rumegătoare. Evoluţia bolii este nesimptomatică, dar examenul ovohelmintoscopic poate depista prezenţa viermelui în timpul vieţii animalului. Familia NOTOCOT YLIDAE Lühe, 1909 Trematode cu cuticula prevăzută cu spini şi de regulă cu glande tegumentare unicelulare grupate în rozete formînd 3—5 şiruri longitudinale pe partea ventrală a corpului. Ventuza bucală simplă, esofagul scurt, faringele absent. Eamurile intestinului, simple, se întind de regulă pînă la capătul posterior al corpului. Ventuza ventrală absentă. Orificiul genital se găseşte puţin înapoia ventuzei bucale. Punga copulatoare, alungită, conţine canalul ejaculator şi vezicula seminală. Testiculele sînt dispuse simetric în partea, posterioară a corpului, în afara Cecumilor intestinali. Ovarul este intertèsticular. Canalul lui Laurer prezent ; receptaculul seminal absent. Ansele uterului sînt situate între gonade şi punga copulatoare. Ouăle sînt prevăzute cu filamente polare. Vezica excretoare se deschide dorsal, subterminai ; ea este formată dintr-un trunchi comun scurt şi două ramuri alungite, care se unesc la nivelul ventuzei bucale şi de la care pornesc numeroase ramificaţii laterale închise. Paraziţi în cecum şi intestin la păsări şi mamifere. CHEIE PENTRU DETERMINAREA GENURILOR FAMILIEI NOTOCOTYLIDAE i 1(2) Glandele ventrale sînt relativ slab dezvoltate, neproeminente. Glandele din şirul median se deschid uneori pe suprafaţa unui: pliu unic alungit, în formă de carenă ....... Catatropis 2 (1) Glandele ventrale sînt bine dezvoltate, proeminente. Pliul median în formă de carenă lipseşte ... ............................. Notocotylus Genul Catatropis Odhner, 1905 Notocotylidae cu corpul alungit şi rotunjit la capete. Cuticula prevăzută cu spini. Pe partea ventrală a corpului sînt 3 şiruri d.e'rozetè. Glandele slab dezvoltate; şirul median de glande se deschide la suprafaţă pe 16 - C. 539 226 PARTEA SISTEMATICA o cută în formă de carenă, în timp ce şirurile laterale formează 8—12 rozete de papile mici. Metratermul, puternic dezvoltat, este aproape egal în lungime cu punga copulatoare. Paraziţi în intestin la mamifere şi păsări. CHEIE PENTRU DETERMINAREA SPECIILOR GENULUI CATATROPIS 1 (2) Metratermul mai scurt decît punga copulatoare; 10—11 rozete de glande ventrale în şirurile laterale care se întind anterior pînă în dreptul bifurcaţiei intestinale.............................C. pacifera 2 (1) Metratermul egal în lungime cu punga copulatoare; 8—12 rozete de glande ventrale în şirurile laterale, care se întind în dreptul testiculelor şi glandelor vitelogene.......................C. verrucosa 1. Catatropis paeifera (Noble, 1933) (fig. UI) 1939 Notocotylus pacifer Noble, Harwood, J. Tenn. Akad. Sci., 14, 332 — 340. 1933 Notocotylus gibbus L. et U. Szidat, nec Mehlis 1846, nec Kossack 1911, Zbl. Bakt. Parasit., Orig. I, 129, 411—422. Corpul este oval, lung de 2,0—3,25 mm şi lat de aproximativ 0,92 — 1,4 mm. Cuticula prevăzută cu spini extrem de mici, abia vizibili chiar în stare vie. în parenchimul dorsal şi în special în apropierea ramurilor intestinului există celule pigmentare care conţin granule gălbui-cafenii. Bozetele glandulare ventrale sînt în număr de 10—11 în fiecare şir extern ; numărul lor în şirul median este variabil. Esofagul relativ serat ; ramurile intestinului se termină înapoia testiculelor, aproape de capătul posterior al corpului. Testiculele sînt lobate în special pe marginea lor externă. Vezicula, seminală externă formează o ansă transversală sau oblică între trunchiul intestinal drept şi capătul posterior al pungii genitale. Aceasta din urmă este scurtă şi conţine o veziculă seminală internă, partea prostatică bine dezvoltată şi canalul ejaculator prevăzut cu spini. Orificiul genital este dispus imediat înapoia bifurcaţiei intestinului. Ovarul, sferic, întreg, uneori uşor lobat, este situat între cele două ramuri intestinale la nivelul testiculelor. Canalul lui Laurer se deschide dorsal în dreptul corpusculului lui Mehlis. Uterul formează aproximativ 17 anse transversale. Metratermul, puternic musculos, este mai scurt decît punga copulatoare. Ouăle măsoară 0,020—0,023 x 0,009—0,011 mm şi sînt prevăzute cu filamente polare lungi pînă la 0,3 mm. Glandele vitelogene sînt formate FAM. NOTOCOTYLIDAE LÜHE, 1909 2 27 din foliculi dispuşi lateral în jumătatea posterioară a corpului pînă în apropierea testiculelor. Vezica excretoare este situată între capetele intestinului, înapoia ovarului, iar orificiul excretor subterminal. A B Fig. 111. — Catatropis pacifera. A, Organizaţia internă; By faţa ventrală cu glandele tegumentare (după Noble, 1933). Gazda : păsări (Fulica atra, F. americana, Porzana porzana). Localizare : cecumi intestinali. Răspîndire geografieă : Europa (U.R.S.S., Polonia etc.), America (S.U.A., Mexic), Asia (Japonia), j Această specie a fost menţionată în Delta Dunării (Saako va, 1962). 2. Catatropis verrucosa (Frölich, 1789) Odhner, 1905 (fig. 112) 1789 Fasciola verrucosa Frölich, Naturforscher, 24, 101 — 162. 1905 Odhner, Fauna Arctica, 4, 219—372. 228 partea sistematică Corpul alungit cu capătul posterior mai lat şi mai rotunjit decît cel anterior. Lungimea corpului de 1,0—5,0 mm şi lăţimea maximă de 0,75 — 1,25 ihm. Yentuza bucală are dimensiunile de 0,13—0,24 x 0,12—0,22 mm. Suprafaţa ventrală este prevăzută în partea anterioară cu spini ascuţiţi, vizibili doar pe viu, şi înlocuiţi de granule caracteristice la partea posterioară a corpului. Orificiul bucal se continuă cu un esofag scurt care se bifurcă în două ramuri intestinale ce se termină în partea posterioară a corpului. Creasta glandulară ventrală începe aproximativ la nivelul treimii anterioare, depăşind glandele ventrale laterale, şi se termină în apropiere de capătul posterior al corpului, unde esté depăşită de perechea posterioară de glande ventrale. Rozetele glandulare laterale sînt în număr de 8—12 în fiecare şir. Orificiul genital se găseşte imediat înapoia bi-fur'caţiei intestinale. Punga copulatoare, bine dezvoltată, se întinde în general pînă aproape de mijlocul corpului. Metratermul este puternic dezvoltat şi are aproape aceeaşi lungime cu punga copulatoare. Glandele vitelogene se întind pe laturile corpului în jumătatea posterioară. Uterul formează numeroase anse transversale între ovar şi capătul pungii copulatoare. în partea posterioară a corpului, lateral faţă de cecumii intestinali, sînt dispuse cele două testicule cu marginea internă netedă şi cu marginea externă adînc lobată. De la testicule pornesc canale eferente subţiri, care se unesc deasupra ovarului într-un canal deferent îndreptat anterior pe linia mediană a corpului şi. continuat în punga copulatoare cu, vezicula sëniinalâ, canalul ejaculator şi" cirul puternic dezvoltat şi acoperit cu spini cuti-110 _ . , . culari. Ovarul este situat în partea poste- Fig. 112. — Catatropis verrucosa . · . x r (după Odhner, 1903). noara -a corpului mtre testicule, de care este despărţit prin ramurile intestinului. Forma ovarului este ovală, uneori prezentînd 1—2 lobi puţin adînci. înaintea ovarului se găseşte corpusculul lui Mehlis, iar oviductul, scurt, se continuă cu uterul. Ouăle măsoară 0,018—0,020 mm lungime. Aparatul excretor este vizibil numai pe viu, cînd este plin cu produşi de excreţie. Este format din trei perechi de canale excretoare dispuse în lungul corpului şi unite posterior într-un canal scurt ce se deschide în Fig. 113. — Ouă de Catatropis verrucosa (după Erk in a, în S k r j a b i η, 1953). 230 PARTEA SISTEMATICA vezica excretoare. Perechea mediană de canale excretoare este cea mai bine dezvoltată. Pe toată întinderea lor canalele sînt unite între ele prin canalicule transversale fine. Gazda adultului : păsări (domestice şi sălbatice din ordinul Anseriformes). Gazda intermediară : gasteropode acvatice (Bithynia tentaculata, B. leachi ). Metacercarul : este închistat pe diferite corpuri submerse. Localizarea adultului : intestin şi cecum. Răspîndire geografică : Europa, Asia, Africa. în ţara noastră această specie a fost semnalată în împrejurimile oraşelor Bucureşti şi Constanţa (Stoican, 1957 ; Purcherea, 1965 ; Olteanu şi Stoican, 1963). Genul Notocotylus Diesing, 1839 1839 Diesing, Ann. Wien. Mus. Naturg., 2, 219—242. Notocotylidae cu trei şiruri de glande proeminente pe faţa ventrală a corpului, fără cută tegumentară ventrală în formă de carenă. Testiculele sînt dispuse extracecal în partea posterioară a corpului. Ovarul se găseşte între testicule, iar corpusculul lui Mehlis înaintea ovarului. Ansele uterului sînt cantonate în spaţiul dintre ramurile intestinului. Receptaculul seminal lipseşte. Vezicula seminală anterior este închisă parţial în punga copulatoare alungită şi posterior nu depăşeşte jumătatea corpului. Metratermul atinge o treime din lungimea pungii copulatoare. Orificiul genital se găseşte median înainte, înapoia sau la nivelul bifurcaţiei intestinale. Glandele vitelogene sînt aşezate lateral, extracecal de la testicule şi pînă la jumătatea corpului. Ouăle au două filamente polare. Paraziţi în intestin şi cecum la păsări şi mamifere. CHEIE PENTRU DETERMINAREA SPECIILOR GENULUI NOTOCOTYLUS 1 (6) Orificiul genital înapoia bifurcaţiei intestinale................2 2 (3) în fiecare şir ventral sînt 9—12 rozete de glande. Lungimea metraj termului atinge jumătate din lungimea pungii copulatoare . . . .............................................. N. thienemanni 3 (2) în fiecare şir ventral sînt peste 12 rozete de glande............4 4 (5) Glandele vitelogene nu ating jumătatea lungimii corpului. Punga copulatoare ocupă aproximativ o treime din lungimea corpului, în şirurile laterale sînt 13—17 rozete de glande tegumentare, iar în şirul median 13—15..............................N. attenuatus FAM. NOTOCOTYLSDAE LÜHE, 1909 231 5 (4) Glandele vitelogene se întind anterior pînă la jumătatea lungimii corpului sau chiar o depăşesc. Lungimea me-tratermului atinge 2/3 din lungimea pungii copulatoare. în şirurile ventrale sînt cîte 15 rozete de glande tegu-mentare . . N. noyeri 6 (1) Orificiul genital la ni- velul bifurcaţiei intestinale. Capătul proximal al pungii copulatoare nu ajunge pînă la mijlocul corpului. în fiecare şir ventral cîte 6—8 rozete de glande tegumentare................. ..............N. gibbus 1. Notocotylus attenuatus (Rudolphi, 1809) (fig. 114) 1809 Monosiomum attenuatum Rudolphi, Entozoorum sive vermium intestinalium Historia Naturalis, 2, 1. 1839 Notocotylus triserialis Diesing, Ann. Wien. Mus. Naturg., 2, 219 — 242. Testiculele, lobate, se găsesc posterior, de o parte şi de alta a ovarului, de asemenea lobat. Punga copulatoare este foarte lungă, atingînd cu capătul său proximal aproape centrul corpului. Ea se deschide sub bifurcaţia intestinală. Metratermul măsoară jumătate din lungimea pungii copulatoare. Glandele vitelogene sînt Fig. 114. — Notocotylus attenuatus (după G o r ş-k o V, 1937). 232 PARTEA SISTEMATICA formate din foliculi situaţi lateral în partea posterioară a corpului, deasupra testiculelor. Ouăle măsoară 0,015—0,021 x 0,009—0,012 mm. Această specie prezintă o mare variabilitate individuală în legătură probabil cu posibilitatea de a parazita gazde diferite, în condiţii geografice şi ecologice variate. Gazda adultului : păsări (Anas platyrhyncJia, A. penelope, A. acuta, Nyroca Tiyemalis, Taăorna taăorna, Anser anser, Cygnus cygnus, găini etc.)· Gazda intermediară : gasteropode acvatice (Planorbis rotundatus, Limnaea limosa, L. palustris, Bullinus striatulus japonicus). Metacercarul : se găseşte închistat pe diferite corpuri submerse. Localizarea adultului : intestin şi cecum. Răspîndire geografică : cosmopolit (Europa, Asia etc.). Această specie a fost semnalată în împrejurimile oraşelor Bucureşti, Constanţa, Tulcea, pe litoralul Mării Negre (Yasiliu, 1948 ; S t o i c a n, 1957 ; Olteanu şi Stoica n, 1963 ; Purcherea, 1965). N. attenuatus se aseamănă foarte mult cu N. imbricatus (Looss, 1894) Szidat, 1935, ai cărei cercări — Oercaria imbricata — au fost menţionaţi de Y a s i-1 i u (1948) şi de Chiriac şi Udresçu (1967) în lacul Mogoşoaia. 2. Notocotylus gibbus (Mehlis, 1846) Kossack, 1910 1846 Monostomum gibbum Mehlis, în Creplin 1846 : Arch. Naturg, 12, 1, 129—160. 1910 Kossack, Zbl. Bakt, I, 56, 114-120. Lungimea corpului este de 1,44—1,65 mm; iar lăţimea maximă de 0,72—0,98 mm. Ventuza bucală are diametrul de 0,140—0,175 mm. Esofagul este lung de 0,05 mm. în şirurile ventrale sînt cîte 6—8 rozete de papile glandulare slab dezvoltate. QriSeioâ genital se găseşte la nivelul bifurcaţiei intestinale. Testiculele sînt· Ttşor lobate-, iar ovarul este întreg şi aproape sferic. Punga genitală ajunge pîïrâ la nivelul treimii anterioare a corpului, iar metratermul măsoară cam 2/3 dirr lungimea pungii copulatoare. Glandele vitelogene se întind de la jumătatea corpolei pînă la marginea anterioară a testiculelor. Uterul formează anse numeroase îtttee ©var şi metraterm. Ouăle măsoară 0,0209 x 0,0095 mm, fără a socoti filamentele. G izda' : păsări (Fulica atra, Gallinula chloropus, Porăoma porzma, Anas platyrhyncha). Localizare : intestin. Răspîndire geografică : Europa (E.D.G., B.F. Germania, U.R.S.S., Eomânia etc.). Această specie a fost semnalată în Delta Dunării de Olteanu, Lungu şi Popescu (1968). FASM. NOTOCOTYLIDAE LÜHE, 1909 233 3. Notocotylus noyeri Joyeux, 1922 Lungimea corpului este de aproximativ 3 mm, iar lăţimea maximă de 1 mm. Pe partea ventrală există 3 şiruri de cîte 15 rozete de papile glandulare. Yentuza bucală măsoară 0,23 mm în diametru. Esofagul, scurt, se continuă cu 2 ramuri intestinale ce se întind în lungul corpulùi pînă aproape de capătul posterior. Orificiul excretor se deschide pe partea dorsală, iar vezica are aspectul unui sac ce se bifurcă în două ramuri lungi care merg anterior. Orificiul genital se găseşte la egală distanţă între ventuza bucală şi prima rozetă de papile mediană anterioară. Punga copulatoare, bine dezvoltată, ajunge pînă aproape de jumătatea corpului. Cirul este lung, îngroşat la bază şi acoperit cu spini cuticulari. Testiculele stau la capătul posterior al corpului simetric, în afara capetelor intestinale. Forma lor este alungită, marginile puternic crestate. Ovarul, situat între testicule pe linia mediană a corpului, are forma rotundă cu marginile lobate. Corpusculul lui Mehlis se găseşte imediat deasupra ovarului. Canalul lui Laurer este prezent. Receptaculul seminal lipseşte. Glandele vitelogene, formate din 12—15 foliculi, sînt dispuse pe laturile corpului, aproximativ de la jumătatea lungimii corpului sau mai anterior şi pînă la marginea anterioară a testiculelor. Uterul, lung, formează anse transversale care se dispun între punga copulatoare şi ovar. Metratermul este situat de obicei în dreapta pungii copulatoare şi depăşeşte jumătate din lungimea acesteia. Ouăle sînt mici şi foarte numeroase; ele au filamente polare lungi şi dimensiunile de 0,016—0,020 X 0,008—0,012 mm. Lungimea filamentelor polare este de 0,060 mm. Gazda : mamifere din ordinul Rodentia (Arvicola amphibius, A. terrestris). Localizare : intestin. Răspîndire geografică : Europa (Franţa, Anglia, U.R.S.S., România etc.). Această specie a fost semnalată în nordul Dobrogii de Dumitre s-c u şi U r s u (1965), Chiriac şi Popescu (1969). 4. Notocotylus thienemanni L. Szidat, 1933 (flg. U6) Lungimea corpului este de aproximativ 2,5 mm. Şirul median ventral conţine 12 rozete de papile glandulare, iar şirurile laterale cîte 9—10. Orificiul genital se deschide imediat înapoia bifurcaţiei intestinale. Testiculele şi ovarul au marginile adînc lobate. Punga copulatoare ajunge pînă la jumătatea corpului. Metratermul măsoară jumătate din lungimea pungii copulatoare. Glandele vitelogene se întind anterior pînă la jumă- 234 PARTEA 'SISTEMATICA tatea corpului, iar posterior pînă la marginea anterioară a testiculelor. Uterul formează numeroase anse. Dimensiunile ouălor sînt de 0,02 x 0,01 mm, fără filamentele polare. Gazda adultului : păsări (Gallus domesticus, Anas crecca, A. platy-rhyncha). Gazda intermediară : gasteropode (Planorbis corneus). Fig. 115. — Notocotylus gibbus (după Stunkard, în S k r j a-b i n, 1953). Fig. 116. — Notocotylus thienemanni (după L. şi U. Szidat, 1933). Localizarea adultului : cecumii intestinali. Răspîndire geografică 2 Europa. în Eomânia această specie a fost menţionată ca cercar — Cercaria ephemera — de către Y a s i 1 i u (1948) la Fundeni, Obileşti, Pasărea, Pantelimon, Mogoşoaia, Brăneşti, Comana, Făgăraş, Lideanca, Săveni şi în Grădina botanică din Bucureşti. FAM. BRACHYCOELIIDAE JOHNBTON, 1912 235 Familia BRACHYCOELIIDAE Johnston, 1912 Trematode cu corpul oval-alungit, spinulat. Yentuza bucală subter-minală; faringele prezent. Eamurile intestinului foarte scurte. Ventuza ventrală mică, mai mult sau mai puţin preecuatorială. Testiculele simetrice sau oblice, de obicei în treimea mijlocie a corpului. Porul genital preacetabular. Punga genitală prezentă. Ovarul, submedian, se găseşte înaintea sau înapoia testiculelor. Glandele vitelogene sînt situate în partea anterioară a'corpului. Uterul are o poziţie mai ales posttesticulară. Vezica excretoare, tubulară, uneori prezintă anterior două ramuri scurte. Paraziţi la amfibieni şi reptile. Genul Brachycoelium (Dujardin, 1845) Stiles et Hassall, 1898 1845 Distomum Dujardin, Hist. Nat. d. Helm, ou Vers intest., Paris, 654 p. 1898 Stiles et Hassall, Arch. d. Parasit., 1, 2, 81—99. Brachycoeliidae cu corpul alungit, fusiform, prevăzut cu spini cuticulari. Ventuza bucală bine dezvoltată ; faringele mic ; esofagul scurt ; ramurile intestinului sacciform-alungite. Ventuza ventrală, mai mică decît cea bucală, se găseşte în treimea anterioară a corpului. Testiculele, simetrice, sînt situate în treimea mijlocie a corpului. Punga genitală se deschide prin porul genital preacetabular. Ovarul, submedian, se găseşte înaintea testiculelor. Foliculii vitelogeni sînt grupaţi lateral, în jumătatea anterioară a corpului. Uterul cu numeroasele sale anse ocupă aproape toată jumătatea posterioară a corpului. Vezica excretoare, în formă de Y, are trunchiul impar lung. Paraziţi intestinali la amfibieni şi reptile. 1. Brachycoelium salamandrae (Frölich, 1789) (fig. 117) 1789 Fasciola salamandrae Frölich, Naturf., 24, 101 — 162. 1899 Brachycoelium crassicolle Looss, Zool. Jahrb., Syst., 12, 521 — 784. 1938 Rankin, Trans. Amer. Microscop. Soc., 57, 4, 358 — 375. Lungimea maximă a corpului este de 3 mm, iar lăţimea de 0,65 — 0,8 mm. Partea ventrală este mai plată, iar partea dorsală mai bombată. Cuticula este prevăzută cu spini ascuţiţi. Ventuza bucală are diametrul de 0,3 mm, iar cea ventrală de 0,24 mm. Faringele mic; esofagul lung. 236 PARTEA 'SISTEMATICA Cele două ramuri intestinale, saceiforme, scurte, ajung pînă la nivelul ventuzei ventrale. Ovarul, cu contur rotund-neregulat, se găseşte în apropierea ventuzei ventrale în dreapta sau puţin înapoia acesteia. Testiculele, rotunde, sînt situate simetric puţin oblic înapoia ovarului. Există un mic receptacul seminal şi canalul lui Laurer. Foliculii vitelogeni se întind din dreptul faringelui sau esofagului pînă la nivelul testiculelor. Orificiul genital este dispus median, imediat înaintea ventuzei ventrale. Punga genitală, mică, piriformă, ajunge cu capătul său posterior pînă în centrul ventuzei ventrale. Ea conţine o mică veziculă seminală, partea prostatică scurtă şi cirul de asemenea scurt. Uterul, care umple toată jumătatea posterioară a corpului, conţine numeroase ouă cu dimensiunile de 0,045—0,050 X 0,032 —0,036 mm. Gazda : amfibieni (Salamandra salamandra, S. atra, Triturus meridionalis, T. viridescens, Amblystoma microstomum, A. opacum, Demo-gnatus fuscus, Contia aestiva, Plethodon erythronotus, P. glutionosus, Pseu-dacris brimleyi, P. triseriata, Leiolo-pisma laterale, Bana sphenocephala, B. aesopus, B. catesbiana, B. virescens, Bufo terrestris, B. fowleri, Hyla cinerea, Π. crueifer), reptile (Ophio-saurus ventralis, Anguis fragilis, Eury-cea, Terrapene). Localizare : intestinul anterior. Răspîndire geografică : Europa, Africa, S.U.A., Canada. în Eomânia această specie a fost citată de Căpuşe (1967) la Salamandra salamandra de la Băile Herculane. Fig. 117. — Brachycoeliiim (după Căpuşe, salamandrae 1967). Familia DICR OCOELIID AE Odhner, 1911 Trematode cu corpul turtit, oval, eliptic, lanceolat sau claviform pînă la subcilindric, rareori aproape globulos. Cuticula cu spini sau netedă. Yentuza bucală subterminală. Faringele prezent. Esofagul scurt. Eamurile FAM. piCROCOELlIDAE ODHNER, 1911 237 intestinului simple, de mărime variabilă. Ventuza ventrală, rareori absentă, se găseşte de obicei în jumătatea anterioară a corpului. Testiculele sînt situate simetric, unul în urma celuilalt sau oblic în jumătatea posterioară a corpului, rareori în zona acetabulară şi excepţional în partea anterioară. Punga cirului bine dezvoltată, preacetabulară. Porul genital median între cele două ventuze. Ovarul median sau submedian, posttesticular. Receptaculul seminal şi canalul lui Laurer prezente. Foliculii vitelogeni aşezaţi simetric, de obicei în afara ramurilor intestinale, excepţional unilatéral. Uterul ocupă aproape toată partea posterioară a corpului. Ouă numeroase. Vezicula excretoare simplă. Paraziţi în ficat, canalele biliare, vezicula biliară, intestin sau pancreas, la amfibieni, reptile, păsări şi mamifere. CHEIE PENTRU DETERMINAREA GENURILOR FAMILIEI DICROCOELIIDAE 1 (6) Corpul oval, fusiform sau mai alungit. Testiculele simetrice, post- acetabulare .................................................. 2 2 (3) Glandele vitelogene alcătuite din foliculi mari, puţin numeroşi. Ventuzele bine dezvoltate, egale, porul genital deasupra bifurcaţiei intestinale ; paraziţi la reptile . . . . . . .. Paradistomum 3 (2) Glandele vitelogene alcătuite din foliculi mici şi numeroşi . . 4 4 (5) Acetabulul subegal ventuzei bucale, mai aproape de centru decît de extremitatea anterioară. Glandele vitelogene mult post-ecuatoriale. Porul genital înapoia bifurcaţiei intestinale .... ................................................. Eurytrema 5(4) Acetabulul subegal ventuzei bucale, la mijlocul jumătăţii anterioare a corpului. Glandele vitelogene ecuatoriale. Porul genital la bifurcaţia intestinului............... .Platynosomum 6(1) Corpul fusiform sau mai alungit. Testiculele oblice, postaceta- ' bulare.....................................................................7 ;7 (8) Corpul are jumătatea posterioară ceva mai lăţită. Testiculele şi i ovarul sînt apropiate între ele..................... . . Dicrocoelium 8(7) Corpul îngustat, alungit. Testiculele unul în urma celuilalt sau oblic ...................................................... . . 9 9 (10) Glandele vitelogene unilaterale. Acetabulul apropiat de extremitatea anterioară.............................................. Athesmia 10 (9) Glandele vitelogene bilaterale. Foliculii vitelogeni se întind în toată treimea mijlocie a corpului. Eamurile intestinului se termină la extremitatea posterioară a corpului . . - · ··· . Corrigia 238 PARTEA EISTBMATÎCA Genul Athesmia Looss, 1899 Dieroeoeliiăae cu corpul alungit şi turtit ; cuticula netedă. Ventuzele apropiate una de cealaltă. Faringele mic, esofagul scurt, ramurile intestinului se termină la distanţe variabile de extremitatea posterioară a corpului. Testiculele unul în urma celuilalt sau uşor oblice,, în jumătatea anterioară a corpului. Punga cirului cla-viformă, preacetabulară. Porul genital situat în apropierea bifurcaţiei intestinale. Ovarul submedian în treimea mijlocie a corpului. Receptaculul seminal şi canalul lui Laurer prezente. Foliculii vitelogeni post-ovarieni se întind de o singură parte în lungul ramurii intestinale. Uterul formează anse intercecale şi postcecale. Ouăle mici. Vezica excretoare tubulară, lungă, uşor ondulată. Paraziţi în canalele şi vezicula-biliară la păsări şi mamifere. 1. Athesmia heterolecithodes (Braun, 1899), Looss, 1899» (fig. 118) Lungimea corpului este de 8—9 mm, lăţimea , de 1,5—2 mm. Ventuza bucală are diametrul de 0,46 mm, iar cea ventrală de 0,37 mm. Faringele mic şi sferic,, iar esofagul subţire şi lung ; ramurile intestinului, de asemenea subţiri, nu ajung pînă la capătul posterior al corpului. Orificiul genital se găseşte înapoia bifurcaţiei intestinului. Testiculele, lobate, sînt dispuse în treimea anterioară a corpului, la o oarecare distanţă unul înapoia celuilalt. Punga genitală, piriformă, este situată, înaintea ventuzei ventrale şi conţine vezicula seminală, şi cirul. Ovarul este situat înapoia testiculelor şi este mult mai mic decît acestea din urmă. Receptaculul seminal se găseşte înapoia ovarului ; corpusculul lui Mehlis este difuz ; canalul lui Laurer prezent. Glanda, vitelogenă dispusă doar pe partea stingă a corpului. Uterul formează numeroase anse transversale înainte de a se deschide prin porul genital. Ouăle, ovale, măsoară 0,031—0,040 X 0,019 — 0,023 mm. Orificiul excretor se găseşte la capătul posterior al corpului. Canalele excretoare longitudinale ajung pînă la nivelul esofagului. Fig. 118. — Athesmia heterolecithodes (după Braun, 1902). FAM. D1CROCOELIIDAE OCDHNER, 1911 239 Gazda : păsări (Porphyria porphyria, Gallinulla chloropus, Rallus aquaticus, Porzana parva, Fulica atra, Phyllopezus africanus, Himantopus himantopus ). Localizare : ficat. Răspîndire geografică : Europa (E.D.G., B.F. Germania, U.E.S.S. «tc.), Africa (E.A. Egipt, ins. Madagascar), America de Nord (S.U.A.). în Delta Dunării această specie a fost semnalată de Saakova (1952) la Rallus aquaticus şi Porzana parva. Genul Corrigia Strom, 1940 1940 Strom, Paraz. Sb. Zool. Inst. An SS SR, 8. Dicrocoeliidae cu corpul lung şi subţire. Ventuzele slab musculoase, apropiate şi aproximativ de aceleaşi dimensiuni. Esofagul redus. Eamurile intestinului se termină la extremitatea posterioară a corpului. Testiculele unul în urma celuilalt în treimea anterioară a corpului. Punga cirului mică, preacetabulară. Porul genital la bifurcaţia intestinală •sau înapoia acesteia. Ovarul median sau uşor submedian, la limita dintre treimea anterioară şi mijlocie a corpului. Receptaculul seminal prezent ; ansele uterului, intercecale, ajung pînă la extremitatea posterioară. Foli-culii vitelogeni se întind lateral în toată treimea mijlocie a corpului. Paraziţi intestinali la păsări şi mamifere. 1. Corrigia ulari Gvozdev, 1952 (fig. 119) Dicrocoeliidae cu corpul lung de 12—16 mm şi lat de maximum 1,8 mm. Cuticula netedă. Ventuza bucală măsoară 0,40—0,48 x 0,36 — 0,44 mm. Prefaringele şi esofagul absente. Faringele mic. Ramurile intestinului subţiri şi lungi, ajungînd pînă la capătul posterior al corpului. Ventuza ventrală, apropiată de cea bucală, măsoară 0,42—0,50 X 0,40 — 0,44 mm. Cele două testicule mari, ovale, sînt dispuse unul în urma celuilalt, Înapoia ventuzei ventrale. Ovarul, aproape sferic, mai mic decît testi-■culele, este situat median în urma acestora. Receptaculul seminal prezent, în apropierea ovarului. Glandele vitelogene, constînd din numeroşi foli-euli mici, sînt dispuse lateral în partea mijlocie a corpului. Uterul formează numeroase anse transversale pînă la capătul posterior al corpului şi se deschide prin porul genital înaintea ventuzei ventrale. Punga genitală 240 Fig. 119. — Corrigia ulari (după G V o z d e V, 1953). Fig. 120. — Dicrocoelium lanceatum (după Skrjabin şi Schulz, 1928). FAM. DICROCOELIIDAE ODHNER, 1911 241 are o formă ovală şi conţine vezicula seminală sinuoasă. Ouăle măsoară 0,030—0,043 X 0,021—0,026 mm. Gazda: păsări (Tetrao urogailus). Localizare : canalele biliare ale ficatului. -Răspîndire geografică : U.E.S.S., Eomânia. în ţara noastră această specie a fost semnalată de A1 m ă ş a n, Oanea şi Nesterov (1968) la cocoşul de munte. Genul Dicrocoelium (Dujardin, 1845) Dicrocoeliiăae cu corpul lanceolar, mai mult sau mai puţin lăţit în partea posterioară. Cuticula netedă. Ventuza bucală subterminală, urmată de un mic faringe. Esofagul scurt. Eamurile intestinului se termină la o mică distanţă de extremitatea posterioară. Ventuza ventrală subegală ventuzei bucale, este situată în treimea anterioară a corpului. Testiculele aşezate oblic şi apropiat, înapoia ventuzei ventrale. Punga cirului, preacetabulară, conţine vezicula seminală, partea prostatică şi canalul ejaculator. Porul genital aproape de bifurcaţia intestinală. Ovarul submedian, imediat înapoia testiculelor. Foliculii vitelogeni stau lateral în treimea mijlocie a corpului, extracecal. Ansele uterului ocupă aproape toată partea posterioară a corpului. Ouăle mici. Vezica excretoare tubulară, cu canalele laterale oblice. Paraziţi în ficatul, căile biliare şi vezica biliară la păsări şi mamifere. 1. Dicrocoelium lanceatum (Eudolphi, 1803) Stiles et Hassall, 1896 (fig. 120) 1803 Fasciola lanceolata Rudolphi, Arch. Zool. Zoot., Braunschweig, 3, 2, 1 — 32. 1819 Distoma dendriticum Rudolphi, Entozoorum Synopsis, Berol., 811 p. 1896 Stiles et Hassall, Vet. Mag. Philadelphia, 3, 151 — 161. 1901 Dicrocoelium dendriticum (Rudolphi, 1803) Braun, Zbl. Bakt. Paras. Orig., 30, 700-702. Lungimea corpului variază între 5 şi 12 mm, iar lăţimea între 1,0 şi 2,5 mm. Corpul este turtit dorso-ventral. Ventuza ventrală este ceva mai mare decît cea bucală şi se găseşte în partea anterioară a corpului, atingînd 0,4—0,45 mm diametru ; ventuza bucală, subterminală, măsoară 0,30—0,40 mm în diametru. Sub ventuza bucală se găseşte faringele sferic, mic şi esofagul lung şi subţire. Eamurile intestinale sînt subţiri, uşor ondulate şi se terînină înainte de capătul posterior al corpului. Orificiul genital se găseşte în regiunea bifurcaţiei intestinale, aproximativ la jumătatea distanţei dintre cele două ventuze. Punga copulatoare ajunge pînă la jumătatea ventuzei ventrale; ea conţine cirul, 16 - c. 539 242 PARTEA SISTEMATICĂ partea prostatică şi o vezică seminală sinuoasă. Testiculele sînt mai mult sau mai puţin lobate şi de obicei stau oblic unul faţă de celălalt. Forma şi poziţia lor este însă variabilă. Testiculul anterior se găseşte dorsal imediat sub ventuza ventrală. Ovarul, rotund neregulat, este situat submedian, foarte aproape de testiculul posterior. înapoia ovarului se găseşte receptaculul seminal, corpus-culul lui Mehlis şi canalul lui Laurer. Glandele vitelogene constau din numeroşi foliculi mici situaţi lateral în partea mijlocie a corpului. Uterul constă din două ramuri, descendentă şi ascendentă, fiecare formînd numeroase anse în jumătatea posterioară a corpului. Ouăle au membrană groasă, culoarea cafenie închis şi sînt operculate. Forma lor este elipsoidală, puţin asimetrică. Dimensiunile lor sînt de 0,038—0,045 x 0,022—0,030 mm. Ouăle din partea terminală a uterului conţin miracidii formate. Aparatul excretor constă dintr-o veziculă tubulară care anterior atinge nivelul ovarului şi care se deschide terminal. De la capătul anterior al vezicii excretoare pornesc două canale care se ramifică la cele 24 celule cu flacără vibratilă. Formula celulelor cu flacără vibratilă este 2 [(2 + 2 + 2) + (2 + 2 + 2)]. Această specie prezintă o mare variabilitate privind forma corpului, care poate fi mai scurtă sau mai alungită, forma şi poziţia testiculelor, care pot fi sferice ori adînc lobate, şi aşezate oblic sau aproape simetric, glandele vitelogene, care se pot întinde pînă în dreptul testiculului posterior sau sub acesta, ovarul, care poate să fie sferic, elipsoidal, ori chiar lobat. Gazda adultului : mamifere din familiile Ganidae, Ursiăae, Suidae, Cameliăae, Cervidae, Boviăae, Equidae, Leporidae, Gercopithecidae, Cebidae, JPongidae, Hominidae. Gazda intermediară s gasteropode terestre (Helicella ericetorum, JEuomphalia strigella, Helix (Cryomphalus ) aspersa, Abida frumentum, Ena obscura, Zebrina detrita, Agriolimax agrestis, Limax tenellus ). Gazda metacercarului : insecte (Formica fusca). Localizarea adultului : căile biliare şi vezica biliară. Răspîndire geografică : în toate continentele. Această specie are o largă răspîndire în ţara noastră, fiind semnalată în toate regiunile (Leon, 1908 ; Z o 11 a, 1928, 1934 ; Lungu şi colab., 1957 ; Olteanu, 1957, 1959 ; Olteanu şi colab., 1962, 1963 ; V a s i 1 i u, 1948). Observaţii : dicrocelioza este răspîndită pe aproape tot globul, fiind mai frecventă în regiunile de deal unde se găsesc condiţii optime de viaţă pentru gasteropodele terestre — prima gazdă intermediară. Din cauza condiţiilor de dezvoltare deosebite zonele cu dicrocelioză nu se suprapun peste cele cu fascioloză, deşi în unele locuri se întîlnesc simultan ambele parazitoze. în dicrocelioză canalele biliare se impregnează cu calcar, iar bila capătă o culoare brun-negricioasă şi conţine un număr mare de paraziţi. FAM. D1CROCOKLIIDAE OJDHNER, 1911 243- Din punct de vedere clinic dicrocelioza nu prezintă semne vizibile. în regiunile în care condiţiile de mediu permit dezvoltarea gazdelor intermediare şi pentru Fasciola hepatica, dicrocelioza se asociază cu fascioloza, agra-vîndu-se reciproc. Cu toate că leziunile provocate la nivelul ţesutului hepatic sînt destul de accentuate, totuşi cazurile cînd dicrocelioza produce mortalitate sînt rare. în general animalele slăbesc şi dezvoltatea lor este încetinită, încît scade randamentul economic al acestor animale şi favorizează grefarea altor boli. Combaterea acestei parazitoze se face mai ales. prin metodele profilactice. Genul Eurytrema Looss, 1907 Dicrocoeliidae cu corpul lăţit şi turtit, oval pînă la fusiform sau piriform, putînd să se termine posterior cu un proces conic. Yentuza bucală subterminală. Esofagul scurt. Eamurile intestinului se termină-puţin înaintea extremităţii posterioare. Acetabulul, depărtat de ventuza bucală, este subegal acesteia din urmă. Testiculele sînt simetrice, intercecale, imediat postacetabulare. Punga cirului alungită, preacetabulară. Porul genital la bifurcaţia intestinală sau înapoia acesteia. Ovarul submedian în treimea mijlocie a corpului. Foliculii vitelogeni aproximativ în treimea mijlocie a corpului. Uterul formează anse strînse care ocupă cea mai mare parte a regiunii posttesticulare. Vezicula excretoare tubulară. Paraziţi în căile sau vezica, biliară şi canalul pancreatic sau intestin la mamifere. CHEIE PENTRU DETERMINAREA SPECIILOR GENULUI EURYTREMA 1 (2) Lungimea corpului de 4,9—6 mm. Ventuzele aproape egale. 7—8· grupe de foliculi vitelogeni de fiecare parte a corpului .... ........................................ E. coelomaticum 2 (1) Lungimea corpului de 15—18 mm. Ventuzele inegale, cea bucală. fiind mai mare decît cea ventrală; 11—12 grupe de foliculi vitelogeni de fiecare parte a corpului ..................E. pancreaticum. 1. Eurytrema coelomaticum (Giard et Billet, 1892) Looss, 1907 (fig. 121) 1892 Distoma coelomaticum Giard et Billet, C.R. Soc. Biol. (N.S.), 4, 613—615. 1907 Looss, Zbl. Bakt. Orig., 43, 604-613. Dicrocoeliidae avînd lungimea corpului de 4,95—6 mm şi lăţimea, de 2,15—2,35 mm la nivelul ventuzei ventrale. Ventuzele puternice, proe- 244 Fig. 121. — Eurytrema coeiomaÎicum (după R a j e v-skaja şi Badanin, în Skrjabin, 1952). FAM. DICROCOELIIDAE ODHNER, 1911 245 minente, cu aproape aceleaşi dimensiuni. Yentuza bucală este situată subterminal şi are o formă puţin ovală. Dimensiunile ei sînt de 0,67— 0,93 x 0,59—0,78 mm. Ventuza ventrală, situată aproape în centrul corpului, este circulară şi are diametrul de 0,60—0,84 mm. Faringele este în parte acoperit de ventuza bucală. Esofagul redus. Eamurile intestinului, simple, uşor ondulate, se întind pînă aproape de capătul posterior al corpului. Testiculele, ovale sau cu marginile uşor lobate, se găsesc pe laturile ventuzei ventrale. Punga copulatoare, de formă oval-alungită, este situată între bifurcaţia intestinului şi ventuza ventrală. Orificiul genital se deschide median înapoia bifurcaţiei intestinului. Ovarul, mai mic decît testiculele, are forma lobat-neregulată şi este dispus înapoia ventuzei ventrale submedian. Beceptaculul seminal se găseşte dorso-median faţă de ovar. Glandele vitelogene constau din 7—8 grupe de foliculi de fiecare parte a corpului, înapoia testiculelor şi în afara anselor uterului. Ansele uterului sînt dispuse în cea mai mare parte înapoia ventuzei ventrale, ocupînd tot spaţiul dintre ramurile intestinului şi capătul posterior al corpului. Ouăle, de culoare cafenie, uşor asimetrice, sînt operculate şi au lungimea de 0,040— 0,051 X 0,028—0,032 mm. Gazda : mamifere (ierbivore domestice şi sălbatice). Localizare : pancreas, rareori în conductele biliare. Răspîndire geografică : TJ.B.S.S., China, Indochina, America de Sud. La noi în ţară această specie a fost menţionată de Olteanu şi colab. (1962). 2. Eurytrema panereaticum (Janson, 1889) Looss, 1907 (fig. 122) 1889 Distomum pancreaticum Janson, Note explicative des objects exposés par TEcole Agricole et Forestière de Gomaba Paris. 1907 Looss, Zbl. Bakt. Orig., 43, 604-613. Trematode de mărime mijlocie, groase, lăţite, de formă ovală, cu ventuze mari circulare foarte musculoase şi puternic proeminente. Exemplarele vii au o culoare roşu aprins. Ventuza bucală, subterminală, este mai mare decît cea ventrală, situată astfel încît marginea sa posterioară se găseşte aproape în centrul corpului. Lungimea corpului variază între 15 şi 18 mm, iar lăţimea este de €—8 mm. Diametrul ventuzei bucale măsoară 2,80—3,4 mm» Există un faringe mic, acoperit în parte de ventuza bucală. Esofagul, foarte scurt, se bifurcă în două ramuri intestinale care sînt ondulate şi se termină la o oarecare distanţă de capătul posterior al corpului. Ventuza ventrală de formă circulară are diametrul de 1,56—1,87 mm. 246 PARTEA SISTEMATICA Testiculele, ovale sau cu marginile lobate, sînt dispuse simetric pe laturile ventuzei ventrale, ori la nivelul marginii posterioare a acesteia. Punga copulatoare, de formă oval-alungită, este situată între ventuza ventrală şi bifurcaţia intestinului, puţin oblic şi cu orificiul genital median sub bifurcaţia intestinului. In punga copulatoare se află canalul deferent şi vezicula seminală. Ovarul este mai mic decît testiculele şi are o formă neregulată cu margini lobate. El este situat înapoia ventuzei ventrale, submedian. Receptaculul seminal are o poziţie dorso-mediană faţă de ovar» Glandele vitelogene sînt reprezentate prin grupe de foliculi sferici, cîte 11—12 grupe de fiecare parte, şi sînt situate pe părţile laterale înapoia» testiculelor şi în afara anselor uterului. Acestea din urmă sînt dispuse în special înapoia ventuzei ventrale. Ouăle sînt de culoare cafenie, întru-cîtva asimetrice, cu un opercul la-unul din poli. Marginea operculului ca şi cea a orificiului sînt dinţate, asigurînd o închidere după tipul roţii dinţate. Dimensiunile ouălor sînt de 0,044—0,048 X 0,032—0,036 mm. Gazda adultului : mamifere domestice şi sălbatice (bou, bivol, oaie, capră, porc şi cămilă, iepure), om. Gazda intermediară : gasteropode terestre. (Eulota lantzi, Segmen-tina JiemispJiaerula etc.). Localizarea adultului : pancreas şi întâmplător în ficat. în invazii masive se întîlneşte şi în duoden. Răspîndire geografică : Europa (U.R.S.S. etc.), Asia (Japonia, China, Indochina), America de Sud (Brazilia). în ţara noastră această specie a fost semnalată de Olteanu şi colab. (1962). Observaţii : euritrematoza se manifestă clinic prin astenie, edeme ale gîtului şi pieptului, diaree (uneori cu mucozităţi), puls slab, epuizare generală. Moartea survine din cauza caşexiei. La autopsie cadavrul este caşectic şi prezintă un număr mare de paraziţi în pancreas şi duoden, în timp ce cavitatea abdominală conţine exudat. Diagnosticul se bazează pe punerea în evidenţă a ouălor care seamănă cu ouăle de Dicrocoelium-dar au dimensiuni mai mari. Fig. 122. — Eurytrema pancreaticum (după Travassos, 1944). FAM. DICROCOELIIDAE OI>HNEJR, 1911 247 Genul Paradistomum Kossack, 1910 Dicrocoeliidae cu corpul lăţit şi turtit. Cuticula netedă şi prevăzută «cu papile mici, răspîndite neuniform. Ventuzele, bine dezvoltate şi aproape în defileul Jiului (com. Meri), la Nucet, Siutghiol şi Chilia Yeche. Genul Opisthioglyphe Looss, 1899 Plagiorchiăae cu corpul turtit-oval pînă la fusiform şi cuticula spinu-lată. Ventuza ventrală, mică, în treimea mijlocie a corpului. Ventuza bucală bine dezvoltată. Prefaringele distinct, faringele mic. Eamurile intestinului se termină aproape de extremitatea posterioară a corpului. Testiculele unul în urma celuilalt sau oblic în jumătatea posterioară-a corpului. Punga cirului, relativ mică, situată între ventuza ventrală şi bifurcaţia intestinală, conţine vezicula seminală tubulară, sinuoasă, complexul prostatic şi un scurt canal ejaculator. Porul genital înapoia bifurcaţiei intestinale. Ovarul lateral sau postero-lateral faţă de ventuza ventrală. Eeceptaculul seminal mic. Glandele vitelogene se găsesc lateral în lungul corpului, anterior sau numai posterior. Uterul formează anse între ventuza ventrală şi testiculul anterior sau între cele două testicule, dar niciodată înapoia acestora. Vezica excretoare în formă de Y. Paraziţi la amfibieni şi mamifere. CHEIE PENTRU DETERMINAREA SPECIILOR GENULUI OPIS THIOGL YPHE 1 (2) Esofagul bine dezvoltat. Punga genitală scurtă. Paraziţi la amfibieni ..........................................................0. ranae 2(1) Esofagul scurt sau absent. Punga genitală lungă.. Paraziţi la mamifere ........................................................................>. 3 3 (4) Glandele vitelogene se întind şi înaintea ventuzei ventrale, unde formează două grupuri distincte................... . O. exasperatum 4(3) Glandele vitelogene nu depăşesc anterior ventuza ventrală. . . . .............................................. O. opisthovitellinu» 256 PARTEA SISTEMATICA 1. Opisthioglyphe exasperatum (Rudolphi, 1819) (fig. 128) Corpul măsoară 4 mm lungime şi 1,4 mm lăţime maximă. Forma corpului este oval-alungită, turtită şi cu capătul anterior mai lăţit decît cel posterior. întreg corpul este acoperit cu spini cuticulari. Ventuza bucală măsoară 0,469 x 0,573 mm, iar cea ventrală mai mare şi mai proeminentă are diametrul de 0,8 mm. Faringele, relativ puternic, urmează imediat după ventuza bucală şi se continuă cu intestinul bifurcat ale cărui ramuri se întind pînă la capătul posterior al corpului. Punga genitală se deschide submedian pe partea ventrală a corpului, aproximativ la jumătatea distanţei dintre cele două ventuze. Punga copulatoare cuprinde vezicula seminală, glandele prostatice şi cirul nearmat. Ovarul, de formă ovală pînă la sferică, se găseşte imediat înapoia ventuzei ventrale. Receptaculul seminal şi corpusculul lui Mehlis sînt situate în stînga ovarului la acelaşi nivel în acesta. Canalul lui Laurer se găseşte în spaţiul dintre ovar şi ventuza ventrală. Glandele vitelogene sînt situate atît ventral cît şi dorsal pe laturile corpului, formînd cîmpuri întrerupte la nivelul ventuzei ventrale. Testiculele sînt situate în jumătatea posterioară a corpului, au o formă alungită şi stau unul înapoia celuilalt. Uterul formează numeroase anse dispuse transversal între testiculul posterior şi ventuza ventrală. Metratermul de asemenea formează cîteva în-colăcituri între ventuza ventrală şi orificiul genital. Ouăle, ovale, măsoară 0,059x0,052 mm. Gazda : mamifere din ordinul Insectivore, (Sorex araneus, S. minutus, Neomys f odiens). Localizare : intestin. Răspîndire geografică : Europa (Franţa, Polonia, U.R.S.S., R.G.D., R.F. Germa- nia etc.). în ţara noastră această specie a fost semnalată în nordul Dobrogii (Chir iac şi Barbu 1962), la Crocidura maveolens şi la Eig. 128. -Opisthioglyphe exas- Reci - jud. Covasna (C h i r i a c şi Hamar peratum (după Dollfus, , 1949). 1966) la Neomys joaiens. FAM. PLĂGIORCHIDAE WARD, 1917 257 2. Opisthioglyphe opisthovitellinus (Soltys, 1954) Prokopic, 1959 (fig. 129) Corpul este lung de 2,28—3,5 mm şi lat de aproximativ 1—2 mm. €uticula este acoperită cu spini. Ventuza bucală măsoară 0,4 x 0,4 mm, iar cea ventrală 0,5 x 0,5 mm. Faringele musculos ; esofagul lipseşte ; ramurile intestinului lungi pînă aproape de capătul posterior al corpului. Punga genitală lungă. Ovarul, aproape sferic, se găseşte înapoia ventuzei ventrale. Testiculele, alungite, sînt situate în jumătatea posterioară a corpului, unul în urma celuilalt. Glandele vitelogene ocupă partea posterioară a corpului şi se întind pe părţile laterale pînă în dreptul ventuzei ventrale. Receptaculul seminal prezent. Uterul conţine ouă cu dimensiunile de 0,058 — 0,029 mm. Gazda: mamifere din ordinul Imectivora (Sorex minutus, S.macro-pygmaeus, Neomys f odiens, Croddura suaveolens). Localizare : intestin. Răspîndire geografică : Europa (R.D.G., R.F. Germania, Polonia, Cehoslovacia, România etc.). in ţara noastră această specie a fost menţionată la Macin — nordul Dobrogii (Chiriac şi Barbu, 1962) şi la Reci — jud. Covasna (C h i-riac şi Hamar, 1966). «*. ts* 4Û K# Ţ · 1mm 17 Fig. 129. — Opisthioglyphe opisthi-vitellinus (după Chiriac şi Barbu, 1962). g. 539 Fig. 130. — Opisthioglyphe ranae (după Lühe, 1909). 258 PARTEA SISTEMATICA 3. Opisthioglyphe ranae Frölich, 1791 (fig. 130) Corpul este oval-lăţit, cuticula prevăzută cu spini. Lungimea corpului de 1,6—3,4 mm, lăţimea de 0,40—0,71 mm. Yentuza bucală, bine dezvoltată, are diametrul de 0,21 mm. Yentuza ventrală, ceva mai mică,, are diametrul de 0,13 mm şi este situată aproape de centrul corpului. Prefaringele scurt ; faringele musculos ; esofagul bine dezvoltat. Eamurile intestinului sînt lungi pînă aproape de capătul posterior al corpului. Ovarul este situat ecuatorial în apropierea ventuzei ventrale. Testi-. culele, de formă neregulată, alungite transversal, sînt situate uiiul în urma celuilalt în jumătatea posterioară a corpului. Punga genitală, scurtă,, conţine vezicula seminală tubulară, 'glande prostatice şi un scurt canal ejaculator. Orificiul genital este situat înapoia bifurcaţiei intestinului. Glandele vitelogene ocupă tot spaţiul din afara ramurilor intestinului, din dreptul esofagului pînă la capătul posterior. Uterul formează anse între testiculul anterior şi orificiul genital. Ouăle au dimensiunile de 0,024— 0,035 mm x 0,041—0,053 mm. Această specie prezintă o mare variabili-tate individuală a organelor cu importanţă sistematică : forma testiculelor, localizarea pungii genitale şi a glandelor vitelogene. Gazda : amfibieni (Rana temporaria, R. ridibunda, R. esculenta, Bufo vulgaris, B. variabilis, B. calamita, Molge cristata, Salamandra maculosa). Localizare : intestin. Răspîndire geografică : Europa, Asia, nordul Africii); în ţara noastră această specie a fost menţionată în împrejurimile Bucureştilor, Sinaia, Siutghiol, Delta Dunării (Eădulescu, 1958; Vasiliu, 1948; Eădulescu şi Yasiliu, 1956; Dan că u şi Căpuşe, 1957). Genul Paralepoderma Dollfus, 1950 PlagiorcMdae cu corpul oval pînă la sferic, acoperit cu spini. Ventuza bucală foarte mare, subterminală. Faringele globulos. Esofagul redus. Eamurile intestinului se întind pînă la capătul posterior al corpului sau pînă la nivelul testiculelor. Yentuza ventrală, mare, se găseşte în regiunea mijlocie a corpului. Testiculele, aproape simetrice, sînt aşezate înapoia» ventuzei ventrale. Punga cirului mică, antero-dorsală faţă de ventuza ventrală. Porul genital, submedian, imediat înaintea ventuzei ventrale. FAM. P LAGI ORCHID AE WAKD, 1917 25S Ovarul situat între testiculul drept şi ventuza ventrală. Receptaculul seminal absent. Canalul lui Laurer de cele mai adeseori prezent. Glandele vitelogene laterale, în zona ventuzei ventrale. Uterul trece printre testicule, ocupînd partea posterioară a corpului. Ouăle mici. Vezica excretoare în formă de Y cu ramurile laterale pornind dinapoia testiculelor. Paraziţi în cloaca amfibienilor, ocazional la chelonieni. Gazdele intermediare sînt moluştele gasteropode de genul Planorbis; metacercarii se închistează în mormolocii de broască. 1. Paralepoderma cloacicola Lühe, 1909 Corpul este lung de 1,1—2,0 mm şi lat de 0,5—0,7 mm. Ventuza bucală măsoară 0,28—0,32 mm x 0,26—0,33 mm, iar cea ventrală 0,175 — 0,270 x 0,20—0,35 mm. Faringele, musculos, se continuă cu esofagul scurt ; cele două ramuri intestinale sînt inegale. Cuticula prevăzută cu spini în partea anterioară a corpului. Vezica excretoare în formă de Y cu trunchiurile subţiri. Testiculele de regulă sînt dispuse simetric înapoia ovarului, care se găseşte imediat în iirma ventuzei ventrale. Glandele vitelogene sînt dispuse asimetric şi neregulat în dreptul ventuzei ventrale. Canalul lui Laurer este prezent, receptaculul seminal lipseşte. Orificiul genital este situat lateral înaintea ventuzei ventrale. Uterul, care umple jumătatea posterioară a corpului, conţine numeroase ouă cu dimensiunile de 0,028—0,031 X 0,015—0,020 mm. Gazda : ofidieni (Natrix natrix, N. viperinus). Localizare : intestin. Răspîndire geografică : Europa. în ţara noastră această specie a fost menţionată la Nucet, Siutghiol, Delta Dunării (Eădulescu, 1958). Genul Plagiorchis Lühe, 1899 Plagiorchiăae cu corpul oval-alun-git mai îngustat la capete. Cuticula de Fig. 131. — Paralepoderma cloacicola (după D o 11 f u s, 1950). 260 PARTEA SISTEMATICA regulă prevăzută cu spini. Faringele bine dezvoltat. Esofagul foarte scurt sau absent. Orificiul genital este dispus în apropierea marginii anterioare a> ventuzei ventrale. Punga genitală de regulă înconjură prin dreapta ventuza ventrală şi conţine o veziculă seminală mare, bine exprimată. Testiculele, rotunde sau oval-alungite, sînt dispuse oblic înapoia ovarului, sferic. Receptaculul seminal absent. Glandele vitelogene constau din numeroşi foliculi situaţi pe părţile laterale şi dorsală. Uterul formează o ansă descendentă şi una ascendentă sinuoasă, care trece printre gonade. Paraziţi intestinali la amfibieni, reptile, păsări şi mamifere, ocazional la om. CHEIE PENTRU DETERMINAREA SPECIILOR GENULUI PLAGIORCHIS 1 (6) Glandele vitelogene nu se unesc pe linia mediană înaintea ventuzei ventrale.................................................................2 2 (3) Glandele vitelogene nu ajung anterior pînă la nivelul ventuzei ventrale şi nu se unesc la extremitatea posterioară a corpului. Paraziţi la chiroptere....................................P. vespertilioni» 3 (2) Glandele vitelogene depăşesc anterior nivelul ventuzei ventrale, putînd să ajungă pînă la nivelul faringelui..............................4 4 (5) Yentuza ventrală aproape egală cu cea bucală. Testiculele volu- minoase aproape sferice. Glandele vitelogene se întind anterior pînă la bifurcaţia intestinului. Ansele uterului ajung la capătul posterior al corpului.....................................P. maculosus 5 (4) Ventuza ventrală mai mică decît cea bucală. Glandele vitelogene se întind anterior pînă la nivelul orificiului genital . . .P. nanus 6 (1) Glandele vitelogene anterior se unesc pe linia mediană înaintea ventuzei ventrale........................................................7 7 (8) Corpul oval, scurt, mai ascuţit la capete.....................P. arvicola 8 (7) Corpul oval-alungit rotunjit la capete....................................9 9(10) Testiculele mari, lobate. Glandele vitelogene anterior nu ajung la bifurcaţia intestinală. Paraziţi la chiroptere . . . . P. asperus 10 (9) Testiculele nelobate sau cu marginile uşor ondulate.......................11 11 (14) Lungimea corpului pînă la 2 mm. Paraziţi la rozătoare ... 12 12 (13) Testiculele cu marginile neondulate. Foliculii vitelogeni ajung anterior pînă la ventuza bucală...........................P. eutamiatis 13 (12) Testiculele adeseori cu marginile ondulate. Foliculii vitelogeni ajung anterior pînă la bifurcaţia intestinală sau faringe . . . . . . ....................................................... P. muris 14 (11) Lungimea corpului mai mare de 2 mm. Paraziţi la păsări . . 15 FAM. PLACI ORCHID AE WA»®, 1917 261 15 (16) Punga copulatoare foarte lungă, ajunge pînă la testiculul anterior .................................................. . P. elegans 16 (15) Punga copulatoare ajunge pînă în dreptul ovarului....................... ......................................................... P. laricola 1. Plagiorchis arvicolae Schulz et Skvorzov, 1931 (fig. 132) Corpul este turtit şi acoperit pe toată suprafaţa lui cu spini mici. Lungimea de 2,52—2,87 mm, iar lăţimea de 0,32—1,56 mm. Yentuza bucală, subterminală, se continuă cu faringele de la care pornesc imediat cele două ramuri intestinale. Dimensiunile ventuzei bucale sînt de 0,382 — 0,332 x 0,348—0,381 mm. Yentuza ventrală este ceva mai mare, măsu-rînd 0,332—0,348 x 0,365—0,448 mm. Testiculele, întregi şi sferice sau transversal-ovale, sînt situate în jumătatea posterioară a corpului, oblic unul faţă de celălalt. Punga copulatoare, de forma unui sac alungit, înconjură ventuza ventrală pe partea dreaptă şi se deschide înaintea acesteia. Ovarul este situat înapoi şi în partea dreaptă a ventuzei ventrale. Ansele uterului pline cu ouă ajung pînă aproape de capătul posterior al corpului, trecînd printre testicule, ovar şi ventuza ventrală pe care o înconjură din partea stîngă. Glandele vitelogene, formate din foliculi mari, se întind lateral din dreptul ventuzei bucale pînă la marginea posterioară a corpului, unindu-se atît anterior cît şi posterior. Ouăle, ovale, operculate, măsoară 0,020—0,022 x 0,037 — 0,041 mm. Gazda : mamifere din ordinul Rodentia (Arvicola terrestris, Apode-mus sylvaticm, Ondrata zibethica etc.). Localizare : intestinul subţire. Răspîndire gcografică : Europa (U.R.S.S., Cehoslovacia, Eomânia, etc.). în ţara noastră această specie a fost găsită de Chiriac şi Popescu (1969) la Apodemus sylvaticus în nordul Dobrogii. 2. Plagiorchis asperus Stossich, 1904 (fig. 133) Lungimea corpului atinge 1,3 mm, iar lăţimea 0,3 mm. Corpul, alungit, este rotunjit la capete. Cuticula este acoperită cu spini mici, care devin mai rari spre capătul posterior. Ventuza ventrală, mai mică decît cea bucală, are o formă circulară şi este dispusă în jumătatea anterioară a corpului. Ventuza bucală, subterminală, este oval-alungită. Faringele, puternic, piriform, se continuă imediat cu ramurile intestinale lungi pînă la capătul posterior al corpului. PARTEA SISTEMATICA Orificiul genital este situat median înaintea ventuzei ventrale. Punga genitală, mult alungită, are poziţie mediană. Testiculele, mari, lobate, sînt situate oblic în partea centrală a corpului. Ovarul, mai mic decît Fig. 133. — Plagiorchis aspe-rus (după Sto s sich, ţ904). FAM. PLAGIORCHIDAE WAfKD, 1917 263 testiculele, este dispus înaintea acestora, în vecinătatea ventuzei ventrale. Glandele vitelogene constau din numeroşi foliculi mici, care se întind dinaintea orificiului genital, fără a ajunge la bifurcaţia intestinului, pînă. la capătul posterior al corpului. Uterul prezintă un ram descendent şi unul ascendent, care trec printre testicule şi ovar. Ouăle, numeroase, sînt ovale şi au o coajă groasă de culoare galbenă; au dimensiunile de 0,033—0,21 mm. Gazda : mamifere din ordinul Chir opter a. Localizare : intestin. Răspîndire geografică: Europa (Italia, U.R.S.S., România etc.). în România această specie a fost semnalată la peştera Bistriţa — Oltenia (Dancău şi Căpuşe, 1966) şi Capul Do.oşman — Razim (C h i r i a c şi Barbu, 197 0) la Plecotus auritus. 3. Plagiorchis elegans (Rudolphi, 1802) (fig. 134) Corpul, alungit*şi rotunjit la ambele capete, măsoară 2,0—3,14 mm lungime şi 0,66—0,71 mm lăţime. Cuticula este prevăzută cu spini în partea ^anterioară a corpului. Yentuza bucală; subterminală, are dimensiunile de 0,177 x 0,156 mm. Ventuza ventrală, circulară, este situată cam la o treime din lungimea corpului şi are diametrul de 0,104 mm. Faringele sferic, esofagul lipseşte. Ramurile intestinului ajung pînă la capătul posterior al corpului. Ovarul, sferic, mai mare decît ventuza ventrală, este situat înaintea testiculelor şi puţin în stînga. Testiculele, voluminoase, sferice sau uçor ovale, sînt situate oblic unul în urma celuilalt în 'treimea nyjlocie a corpului. Punga genitală este lungă pînă la testiculul anterioi*, tubuloasă, sinuoasă, înconjură ventuza ventrală pe o parte 'şi se deschide median înaintea acesteia. Glandele vitelogene, foarte dezvoltate, sînt formate din foliculi mari care se întind de la nivelul faringelui pînă la capătul posterior al corpului. Ouăle, de culoare galbenă, măsoară 0,032 —0,036 x 0,0182 —0,0288 mm. Punga copulatoare conţine o parte prostatică şi vezica seminală bipartită. Ansele uterului nu ajung pînă la capătul j ost er i or al corpului. Gazda : păsări (Passer domesticus, Glareola austriaca, Parus major, Falco subbuteo, Strix scopa). Localizare : intestin. Răspîndire geografică : Euiopa centrală, Polcnia, Cehoslovacia, U.R.S.S. Jukov (1956), la Falco subbuteo, o semnalează în Deltă Dunării. 4. Plagiorchis eutamiatis Schulz, 1932 (fig. 135) Lungimea corpului este de 1,42—1,68 mm, iar lăţimea maximă de 0,581 —0,630 mm. Ventuza bucală măsoară 0,178—0,215 x 0,160—0,207 mm, iar ventuza ventrală 0,168—0,182 X 0,180 —0,207 mm. Faringele 264 PARTEA SISTEMATICA bine dezvoltat ; esofagul lipseşte. Ramurile intestinale ajung pînă la capătul posterior al corpului. Ovarul este dispus înapoia ventuzei ventrale sau în dreptul acesteia. Testiculele, cu marginile neondulate, sînt situate Fig. 134. — Plagiorchis elegans Fig. 135. — Plagiorchis euta* (după Braun, 1902). miatis (după Schulz» 1932). în jumătatea posterioară a corpului puţin oblic unul în urma celuilalt. Punga copulatoare, lungă, se întinde din dreptul marginii posterioare a ovarului pînă deasupra ventuzei ventrale care se deschide prin orificiul genital median. Glandele vitelogene, foarte dezvoltate, se întind lateral din dreptul ventuzei bucale pînă la capătul posterior al corpului.Uterul prezintă o ansă descendentă şi una ascendentă, care trec printre testicule şi ovar. Ouăle, numeroase, măsoară 0,030—0,032 x 0,020—0,022 mm. FAM. PLAGIORCHIDAE WABD, 1917 265. Gazda : mamifere din ordinul Rodentia (Eutamias asiaiicust Apoăemus agrarius, A. flavicollis, A. sylvatieus, Microtus arvalis, Ondatra zibethica etc.). Localizare : intestin subţire. Răspîndire geografică : Europa (U.E.S.S., Bulgaria, Eomânia, etc.), Asia. în ţara noastră această specie a fost semnalată de Chiriac şi Popescu (1969) la mai multe specii de rozătoare din nordul Dobrogii. Chiriac şi Barbu (1970) o semnalează la Nyctereutesprocyonoides din Delta Dunării, ca subspecia P.e. zibethicus. 5. Plagiorchis laricola Skrjabin, 1924 («g. 136) Trematode mici, cu lungimea de 2,45—2,66 mm şi lăţimea maximă de 0,779—0,881 mm. Cuticula prevăzută cu spini. Yentuza bucală, rotundă sau uşor ovală, măsoară 0,270—0,323 x 0,291—0,344 mm. Yentuza ventrală, situată în jumătatea anterioară a corpului, măsoară 0,255—0,299 x 0,213—0,246 mm. Faringele bine dezvoltat; esofagul lipseşte. Eamurile intestinului se întind pînă la capătul posterior al corpului. Testiculele, ovale, sînt situate în jumătatea posterioară, oblic unul în urma celuilalt. Punga copulatoare bine dezvoltată, ajungînd pînă în dreptul ovarului, se deschide prin orificiul genital deasupra ventuzei ventrale, aproape median. Ovarul, rotund sau oval-nelobat, este situat imediat înapoia ventuzei ventrale, puţin lateral. Glandele vitelogene sînt reprezentate prin foliculi numeroşi relativ mari, care se întind cam din dreptul ventuzei ventrale pînă la capătul posterior al corpului. Uterul umple tot spaţiul dintre ventuza ventrală, ramurile intestinului, marginea posterioară a ventuzei ventrale şi capătul posterior al corpului. Ouăle măsoară 0,032—0,036 X 0,016—0,20 mm. Gazda : păsări din ordinele Galliformes (Meleagris gallapavo), Lariformes (Larus ridibundus etc.), Anseriformes (Anas crecca), Falconiformes (Falco tinnunculus). Localizare : intestinul subţire. Răspîndire geografică : Europa (U.E.S.S., Irlanda, Anglia etc.). Această specie a fost menţionată în Delta Dunării de Kulacicova (1950). 6. Plagiorchis maculosus (Eudolphi, 1802) Braun, 1901 (fig. 137) Corpul, alungit, rotunjit la capete, măsoară 0,6—3,3 mm lungime şi 0,5 —1,1 mm lăţime. Yentuza bucală, mare, bine dezvoltată, are dimensiunile de 0,20—0,32 x 0,20—0,32 mm, iar ventuza ventrală este aproape 266 PARTEA SISTEMATICĂ egală cu cea bucală. Faringele bine dezvoltat; esofagul lipseşte ; ramurile intestinului, groase, ajung pînă aproape de capătul posterior al corpului. Ovarul, sferic, se găseşte în apropierea ventuzei ventrale, lateral; testiculele, voluminoase aproape sferice, sînt aşezate oblic înapoia ovarului. Punga copulatoare, bine dezvoltată, se întinde oblic între ovar şi Fig. 136. - Plagiorchis Fig. 137. - Plagiorchis macu- laricola (după Cert- losus (după Braun, 1901). k o V a, în S k r j a-b i n, 1958). ventuza ventrală pe care o înconjură lateral şi înaintea căreia se deschide aproape median. Uterul, lung, ajunge pînă la capătul posterior al corpului. Ouăle, mici şi numeroase, măsoară 0,032 x 0,018 mm, Glandele vitelogene, dezvoltate, se întind lateral din dreptul bifurcaţiei intestinale pînă la capătul posterior al corpului. FÄM. PLAGIORCHIDAE WAIRID, 1917 267 Gazda adultului : păsări (din ordinele Passeriformes — în special rîndunica şi lăstunul, Anseriformes, Falconiformes, Charadriiformes, Lari-formes etc.), mamifere (din ordinele Rodentia, Inseetivora, Carnivora). Gazda intermediară : moluşte gasteropode (Limnaea stagnalis, Planorbis çorneus, BytMnia tentaculata). Gazda metacercarului : larve şi adulţi de insecte acvatice (Diptera — Chircnomus ; Trichoptera — Drusus trifidus). Localizarea adultului : intestin. Răspîndire geografică : Europa (Anglia, Suedia, B.D.G., R.F. Germania, Elveţia, Austria, Polonia, U.B.S.S., etc.), America de Bord, Asia (India, Japonia), Australia. în Eomânia această specie a fost semnalată de C h i r i a c, U d r e βοή şi Teodorescu (1670) la Passer Mspaniolensis, la Agigea, jud. Constanţa. 7. Plagiorchis muris (Tanabe, 1922) (fig. 138) Corpul are formă ovală, cu lungimea de 0,8—2,0 mm şi lăţimea de 0,24—0,48 mm. Cuticula prevăzută cu spini numeroşi. Yentuza bucală subtermihală. Yentuza ventrală, cu diametrul de 0,150—0,200 mm, este situată în jumătatea anterioară a corpului. Prefaringele scurt ; fa-ringele sferic sau piriform. Esofagul foarte scurt. Eamurile intestinului ajung pînă la capătul posterior al corpului. Vezica excretoare, în formă de Y, are trunchiul median lung şi ramurile laterale scurte. Testiculele, cu marginile adeseori ondulate, sînt dispuse oblic înapoia ovarului. Punga copulatoare, în formă de S, foarte lungă, înconjură ventuza ventrală pe partea dreaptă şi sè deschide prin orificiul genital situat între ventuza ventrală şi bifurcaţia intestinului. Punga copulatoare conţine vezicula seminală bine dezvoltată, bipartită; partea prostatică şi cirul lung. Ovarul este dispus înapoia ventuzei ventrale, puţin în dreapta. Glandele vitelogene constau din numeroşi foliculi de dimensiuni mijlocii, dispuşi de la nivelul faringelui sau bifurcaţiei intestinale pînă la capătul posterior al corpului, fiind mai numeroşi pe partea dorsală. Uterul are forma literei S şi trece printre testicule şi ovar. Ouăle, operculate, măsoară 0,036 mm lungime. 268 PARTEA SISTEMATICA Gazda adultului : mamifere (din ordinul Rodentia), păsări (experimental) ; om (facultativ). Gazda intermediară : moluşte gasteropode dulcicole (Limnaea pervia, Stagnicola emarginata). Gazda metacercarului : larve, nimfe şi adulţi de insecte acvatice (în special de CMronomidae). Localizarea adultului : intestinul subţire. Răspîndire geografică: Europa (Franţa, U.R.S.S., Eomânia etc.), America de Nord (S.U.A.), Asia (Filipine). în Eomânia această specie a fost semnalată de C h i r i a c şi P o-p e s c u (1969) la Apodemm sylvatieus şi Ondatra zibethica din nordul Dobrogii. 8. Plagiorchis vespertilionis (Müller, 1780) (flg. 139) Corpul, fusiform, măsoară aproximativ 3,3 mm lungime şi lăţimea maximă 1,15 mm. Cuticula este prevăzută cu spini deşi. Yentuza bucală, uşor alungită, are diametrul longitudinal de 0,25 mm, iar ventuza ventrală, aproape circulară, are diametrul de 0,19 mm. Faringele, bine dezvoltat, se continuă cu un esofag mic care se bifurcă în două ramuri intestinale lungi pînă la capătul posterior al corpului. Ovarul, sferic sau elipsoidal, «e găseşte la o mică distanţă înapoia ventuzei ventrale, puţin în dreapta. Testiculele, mari, rotunde, sînt situate oblic înapoia ovarului. Punga copulatoare, care conţine vezicula seminală, partea prostatică şi cirul lung, se întinde din dreptul ovarului pînă deasupra ventuzei ventrale. Uterul prezintă o ansă descendentă pînă la capătul posterior al corpului .şi una ascendentă pînă la orificiul genital. Ouăle au o coajă cafenie şi dimensiunile aproximativ de 0,04 x 0,02 mm. Glandele vitelogene se întind lateral, începînd de la marginea posterioară a ventuzei ventrale şi pînă la capătul posterior al corpului, fără a se uni pe linia mediană. Gazda adultului: mamifere din ordinul Chiroptera (Vespertilio ■subtilis, Pipistrellus pipistrellus, Rhinolophus ferrum equinum, R. hippo-sideras, Plecotus auritus, Myotis dasyeneme, M. myotis, M. mystacinus, M. natter er i, M. daubentoni, M. bechsteini, Eptesieus nilssoni, E. serotinus, Nyctalus noctula, Molossus nasutus, M. rufus). Localizare : intestin. Răspîndire geografică : Europa (B.D.G., E.F. Germania, Elveţia, Cehoslovacia, Polonia, U.E.S.S., Eomânia etc.), America de Nord. în ţara noastră această specie a fost citată la Bucureşti, Bistriţa — Oltenia, Măgura — Braşov, Gura Dobrogii, Capul Dolosman — Razim şi Sf. Gheorghe — Deltă (Chiria c şi Barbu, 1963, 1970 ; D a n c ă u şi Căpuşe, 1966; Eădulescu şi L u s t u n, 1967). FAM. PLAGIORCHIDAE WAfflID, 1917 269 Genul Pneumonoeces Looss, 1902 Plagiorchiăae cu corpul alungit, mai mult sau mai puţin subţiat anterior. Cuticula adeseori spinulată. Ventuza ventrală mică, în treimea Fig. 139.*- A şi B, Plagiorchis vespertilionis (A, după Strom, 1935; B, după G h i r i a c şi Barbu, 1963). A 270 PARTEA SISTEMATICA anterioară sau mijlocie a corpului. Yentuza bucală bine dezvoltată. Esofagul scurt. Eamurile intestinului simple, terminînduse aproape de extremitatea posterioară a corpului. Testiculele în diagonală sau aproape simetrice, de obicei în jumătatea posterioară a corpului. Punga genitală, cilindrică sau claviformă, adeseori foarte lungă, conţine vezicula seminală, complexul prostatic şi canalul ejaculator devaginabil. Porul genital, ventral, în dreptul faringelui sau esofagului. Ovarul, lobat sau nelobat, se găseşte în apropierea ventuzei ventrale. Eeceptaculul seminal mare. Canalul lui Laurer absent. Glandele vitelogene sînt formate din foliculi grupaţi în ciorchine, în tot lungul corpului. Uterul ocupă toată partea posterioară a corpului şi spaţiul intercecal anterior, descriind două anse extracecale longitudinale laterale. Ouăle foarte numeroase, de culoare brună. Vezicula excretoare în formă de Y. Paraziţi în plămînul amfibienilor. CHEIE PENTRU DETERMINAREA SPECIILOR GENULUI PNEUMONOECES 1 (2) Ansele extracecale ale uterului se întind anterior pînă aproape de ventuza ventrală. Foliculii vitelogeni formează ciorchine în formă de rozete ......................................P. variegatus 2(1) Ansele extracecale ale uterului se întind anterior pînă în dreptul testiculului posterior. Foliculii vitelogeni nu formează ciorchine tipice.................................................. *P. asper 1. Pneumonoeces variegatus (Eudolphi, 1819), Looss, 1902 (fig. 140) ' Lungimea corpului atinge maximum 11,5 mm, iar lăţimea 1,25 — 2,18 mm. Forma corpului este foarte variabilă. Partea anterioară se alungeşte ca un gît şi este mult mai mobilă decît partea posterioară. Ventuza bucală, dispusă subterminal, are diametrul de 0,40—0,47 mm. Ventuza, ventrală se găseşte la baza porţiunii anterioare îngustate a corpului şi măsoară 0,19—0,52 x 0,17—0,44 mm. Faringele este mic şi sferic. Esofagul scurt. Eamurile intestinului, late, ajung aproape pînă la partea posterioară a corpului. Orificiul genital se găseşte la nivelul faringelui. Cele două testicule,, oval-alungite, nelobate, sînt situate mai mult sau mai puţin oblic, unul în urma celuilalt, în jumătatea posterioară a corpului. Punga genitală, conţine vezicula seminală foarte lungă, partea prostatică, canalul ejaculator şi cirul. Ovarul şi receptaculul seminal se găsesc înapoia ventuzei ventrale şi sînt mai mici decît testiculele. Corpusculul lui Mehlis bine dezvoltat. Glandele vitelogene formează 21 de ciorchini, fiecare constînd din 4—8 foliculi vitelogeni; anterior ele nu ajung pînă la bifurcaţia intes- FAM. PLACIORCHIDAE WAiRID, 1917 271 tinală, iar posterior se termină aproape de capetele intestinului. Uterul in partea posterioară a corpului formează două anse extracecale, care se întind pînă aproape de ventuza ventrală. Prima parte a uterului plină cu spermatozoizi funcţionează ca un receptacul seminal uterin. Ouăle au o formă regulat-ovală, sînt operculate şi au dimensiunile de 0,025— 0,032 x 0,016 mm. Gazda adultului : amfibieni (Bana esculenta, B. ridibunda, B. temporaria, B. terrestris, Bombina bombina, B. variegata, Bufo bufo, Triturus alpestris ). Gazda intermediară : gasteropode (Planorbis vortex ). Gazda metacercarului : larve de Anopheles maculipennis. Localizarea adultului : plămîni. Răspîndire geografică : Europa, Asia. în Eomânia această specie a fost semnalată în împrejurimile Bucureştilor, Iaşilor, Moneasa — Arad, Nucet, Delta Dunării (Leon, 1908, 1911 ; Eădulescu şiVasiliu, 1956 b ; Căpuşe şi Dancău, 1957; Chir iac şi Maico ci, 1968). Genul Prosthogonimus Lühe, 1899 Plagiorchidae cu corpul turtit, oval pînă la eliptic sau piriform. Yentuza bucală şi faringele relativ mici. Esofagul scurt. Eamurile intestinului se termină înainte de extremitatea posterioară a corpului. Yentuza ventrală, mai mare decît cea bucală, este situată în jumătatea anterioară. Punga copulatoare, mai mult sau mai puţin sinuoasă, întretaie ramura intestinală stîngă. Orificiul genital se găseşte în dreapta sau în stînga ventuzei bucale. Ovarul, multilobat, este situat submedian, posterior sau dorsal faţă de ventuza ventrală. Uterul formează anse numeroase, în special în regiunea posterioară a corpului. Glandele vitelogene se întind lateral, mai ales în treimea mijlocie a corpului. Paraziţi în oviduct, punga lui Fabricius şi cloaca păsărilor. CHEIE PENTRU DETERMINAREA SPECIILOR GENULUI P ROS THOGONIM US 1 (2) Gonade bine dezvoltate. Uterul formează anse dese nu numai înapoia ventuzei ventrale, ci şi înaintea acesteia. Glandele vite- m Fig. 140. — Pneumo-noeces variegatus (după Fuhrmann, 1928). 272 PARTEA SISTEMATICA logene, bine dezvoltate, sînt formate din foliculi difuzi, negrupaţi în ciorchine ............................................. P. ovatus 2 (1) Uterul formează anse numai înapoia ventuzei ventrale ... 3 3 (4) Uterul, bine dezvoltat, formează, anse dese care ocupă toată partea posterioară a corpului. Testiculele mari . . P. cuneatus 4 (3) Uterul formează anse rare, cu spaţii mari între ele. Gonadele slab dezvoltate. Foliculii vitelogeni, foarte fini, formează grupe stelate.............P. pellucidus 1. Prosthogonimus cuneatus (Eudolphi, 1809) (fig. 141) Corpul este gros, mai mult sau mai puţin alungit, de formă nere-gulat-ovată, cu capătul posterior lăţit ; lungimea 5,2 mm, lăţimea maximă 1,7 mm. Cuticula prevăzută cu spini. Ventuzele de formă circulară. Diametrul ventuzei bucale este de 0,3—0,4 mm, iar al celei ventrale de 0,6—0,8 mm. Faringele musculos ; esofagul relativ scurt; bifurcaţia intestinală situată la o mică distanţă înaintea ventuzei ventrale. Eamurile intestinului se întind pînă în partea posterioară a testiculelor. Orificiul genital se găseşte lateral faţă de ventuza bucală. Punga copulatoare, lungă, sinuoasă, ajunge pînă la bifurcaţia intestinului sau chiar o depăşeşte puţin. Testiculele, oval-alun-gite sau sferice, sînt dispuse aproape simetric în treimea mijlocie a corpului. Fig. 141. - Prosthogonimus cuneatus (după0varul este situat totdeauna înapoia Braun, 1902). ventuzei ventrale, puţin lateral şi se caracterizează prin lobii foarte adînci. Eeceptaculul seminal, sferic, se găseşte înapoia ovarului. Glandele vitelogene se întind pe părţile laterale în treimea mijlocie a corpului. Uterul, foarte caracteristic, formează anse numeroase care se împletesc des înapoia testiculelor. în partea terminală uterul devine un canal FAM. PLAGIORCHIDAE WAJR1D, 1917 273: sinuos care se îndreaptă anterior către orificiul genital. Ouăle măsoară 0,228 —0,273 mm χ 0,013—0,016 mm. Gazda adultului : păsări (Otis tarda, Grus cinerea, Philomachus pugnax, Passer domesticus, Garrulus glandarius, Corvus corone, C. cornix,. C. frugilegus, C. corax, Cygnus musicus, Pavo cristatus, Fulica atra, Anas clangula, Fringilla coelebs, Gallus gallus domesticus, Meleagris gaUopavo, Numida meleagris, Anas platyrhyncha domestica, Anser anser domestica). Gazda intermediară : gasteropode acvatice (Bytliinia tentaculata,. B. leachi). Gazda metacercarului : larve şi adulţi de odonate (Libellula quadri-maculata, Cor dulia aenea, Leucorrhinia dubia). Localizarea adultului : punga lui Fabricius, oviduct. Localizarea metacercarului : în special în musculatura abdominală,, mai rar în torace şi cap. Răspîndire geografică : Europa (E.D.G., U.E.S.S., E.F. Germania,. Franţa, Anglia, Polonia, Austria etc.). în Eomânia această specie a fost menţionată la Iaşi, Galaţi şi în. împrejurimile Bucureştilor (Olteanu şi Stoican, 1963; Pur-cherea, 1965). 2. Prosthogonimus ovatus (Eudolphi, 1803) (fig. 142) Corpul este piriform, cu lungimea de 2—7 mm şi lăţimea maximă de 0,8—3,9 mm. Adeseori cuticula este prevăzută cu spini. Yentuza bucală, mult mai mică decît cea ventrală, măsoară 0,11—0,33 x 0,13—0,35 mm, iar ventuza ventrală 0,23—0,49 x 0,23—0,59 mm. Faringele, musculos, este urmat de esofagul care se bifurcă în cele două ramuri intestinale lungi. Testiculele variază foarte mult ca formă. Ele sînt situate în partea mijlocie a corpului şi de obicei sînt oval-alungite. Punga copulatoare de asemenea variază ca formă şi dimensiuni. Orificiul genital este situat în partea dreaptă alături de ventuza bucală. Ovarul se găseşte dorsal în. dreptul ventuzei ventrale şi are de asemenea o formă variabilă. Limita anterioară a glandelor vitelogene dispuse lateral nu este constantă, dar posterior ele nu trec niciodată de marginea posterioară a testiculelor. Uterul formează numeroase anse care umplu jumătatea posterioară a corpului, iar anterior depăşesc ventuza ventrală. Ouăle, ovale, măsoară 0,022 x 0,013 mm. Gazda adultului : păsări domestice şi sălbatice din ordinele Galli-formes, Lariformes, Anseriformes, Passeriformes, Cuculiformes, Charadrii-formes etc. Gazda intermediară : moluşte gasteropode — BytMnia leachi, Gyrau-lus' gredleri, G. albuş. Gazda metacercarului : larve de insecte — Libellula quadrimaculata? Anax parthenope, Sympetrum depressiusculum. 18 - c. 539 :-274 PARTEA SISTEMATICĂ Localizarea adultului : punga lui Fabricius, cloacă. Răspîndire geografică : Europa, Asia, America, în ţara noastră această specie a fost semnalată de Grigoriu <<1962) la Snagov, precum şi de Olteanu şi Stoican (1963) fărăin-«dicarea localităţii. ~Fig. 142. — Prosthogonimus ovatus (după Braun, Fig. 143. — Prosthogonimus 1902). pellucidus (după Braun, 1902). 3. Prosthogonimus pellucidus (Linstow, 1873) (fig. 143) Forma corpului variază de la piriformă pînă la foliacee. Lungimea •este de 6,15—11,50 mm ,iar lăţimea maximă de 2,5—6,0 mm. Cuticula ^prevăzută cu spini. Yentuza ventrală de obicei este ceva mai mare decît cea bucală şi rareori egală cu aceasta. Yentuza bucală măsoară 0,559— FAM. PLACIORCHIDAE WAIRID, 1917 275» 0,902, iar cea ventrală 0,652—1,230 x 0,652—1,127 mm. Faringele oval esofagul scurt. Cele două ramuri intestinale se termină in partea posterioară a corpului. Testiculele, foarte mari, sînt dispuse simetric în partea centrală. Forma lor variază mult de la aproape sferică la oval-alungită. Punga genitală, sinuoasă, se deschide lîngă ventuza bucală. Ovarul, multilobat, este dispus înapoia ventuzei ventrale, lateral. Glandele vitelogene constau din foliculi mari dispuşi lateral în treimea mijlocie a corpului. Uterul este bine dezvoltat şi ansele sale ocupă tot spaţiul dinapoia ventuzei ventrale. Porţiunea terminală a uterului merge paralel cu punga genitală şi se deschide alături de orificiul genital mascul lîngă ventuza bucală. Dimensiunile ouălor sînt de 0,026—0,032 x 0,014—0,016 mm. Gazda adultului : păsări domestice — în special (găini, raţe, gîşte,. curcani) şi sălbatice (Corvus frugilegus, Numenius arcuatus etc.). Gazda intermediară: moluşte gasteropode (Bythinia tentaculaiar. B. leachi). Gazda metacercarului : larve şi adulţi de odonate (Libellula quadri-maculata, Corăulia aenea, Leucorrhinia rubicunda, Somatochlora metallica, Gomphus sp., Libellula brunea). Localizarea adultului : Punga lui Fabricius, oviduct. Localizarea metacercarului : în special musculatura abdominală^ Răspîndire geografică : Europa (U.E.S.S., B.D.G., E.F. Germania,. Elveţia, Suedia, Olanda, Iugoslavia etc.), Asia (China, Japonia), America, de Nord, America de Sud (Argentina). în Eomânia această specie a fost semnalată în jurul Bucureştilor-(Celan, Lungu şi Georgescu, 1951; Olteanu şi; S t o i c a n, 1963). Observaţii : acest trematod este un parazit patogen al păsărilor,.. cărora le produce boala numită prostogonimoză. Genul Skrjabinoeces Sudarikov, 1950 Plagiorchidae cu corpul alungit şi ventuzele bine dezvoltate. Testiculele sînt dispuse aproape simetric sau uşor oblic. Punga genitală lungă, tubulară. Vezicula seminală nedivizată. Uterul cu anse extracecale laterale care nu se ridică anterior mai departe de testiculul anterior. Glandele vitelogene constau din foliculi mari, care nu formează ciorchine distincte ; limita posterioară a glandelor vitelogene nu coboară sub nivelul anselor-uterine extracecale. înaintea ventuzei ventrale, glandele vitelogene se unesc adesea pe linia mediană. Paraziţi în plămînii amfibienilor. 1. Skrjabinoeces similis (Looss, 1899) Sudarikov, 1950 (fig. 144) Corpul este alungit, cu lungimea de 4,6—9,4 mm, iar lăţimea de 1,0—1,6 mm. Cuticula prevăzută cu spini mici. Ventuza bucală de 0,35— 276 PARTEA SISTEMATICA 0,50 X X 0,28 0,40- -0,36 0,45 mm similis Da r- Fig. 144. — Skrjabinoeces ihe dezvoltată, situată anterior, dorsal sau posterior faţă de ventuza / ventrală, conţine vezicula seminală internă, celulele prostatice şi cirul. Yezicula seminală externă este înconjurată de celule glandulare libere în parenchim sau protejate de o membrană subţire. Ovarul median sau submedian, pretesticular, uneori în dreptul testiculului anterior. Eeceptaculul seminal şi canalul lui Laurer prezente. Foliculii vitelogeni se întind în lungul ramurilor intestinale, putînd să se contopească posttesticular. Uterul de obicei este cantonat între ovar sau testicule şi ventuza ventrală. Yézica excretoare, tubulară, ajunge pînă la glandele genitale sau chiar pînă la bifurcaţia intestinală. CHEIE PENTRU DETERMINAREA GENURILOR SUBFAMILIEI LEPOCREADIINAE 1 (2) Prefaringele scurt. Corpul oval ..........Lepocreadium 2 (1) Prefaringele lung. Corpul alungit ............. 3 .3 (4) Yentuza bucală în formă de cupă. Yezicula seminală externă, ; înconjurată de celule glandulare libere în parenchim . . . . . ............................................ Opechona . 4 (3) Yentuza bucală rotundă, subterminală. Yezica seminală externă, înconjurată de celule glandulare protejate de o membrană subţire ............................................ Lepidapedon FAM. ALLQCREADIIDAE STOlSfiSICH, 1903 3133 Genul Lepocreadium. Stossich, 1904 1904 Stossich, Ann. Mus. Zool. R. Univ. Napoli, n.s., 1,-23, 1 — 14. . t. ; * Lepocreadiinae cu corpul umflat, mic, spinulat. Prefaringele scurt, dar distinct; faringele bine dezvoltat; esofagul foarte scurt. Eamurile intestinului pînă la extremitatea posterioară. Yentuza ventrală relativ mică, în jumătatea anterioară a corpului. Testiculele unul în urma celuilalt sau oblic, în jumătatea posterioară a corpului. Yezicula seminală externă prezentă. Punga genitală de obicei depăşeşte posterior ventuza ventrală şi conţine vezicula seminală internă, complexul prostatic bine dezvoltat şi cirul protractil. Porul genital antero-lateral faţă de ventuza ventrală. Ovarul pretesticular, submedian. Eëcep-taculul seminal şi canalul lui Laurer prezente. Glandele vitelogene laterale, mai ales în jumătatea posterioară a corpului. Uterul situat între ovar sau testiculul anterior şi ventuza ventrală. Ouăle relativ mari. Yezica excretoare tubulară ajunge de regulă pînă la ventuza ventrală. 1. Lepocreadium retrusum Linton, 1940 (fig. 180) Fig. 180. — Lepocreadium retrusum (după L i n-ton, 1940). 1931 Lepocreadium sp. Wlassenko, Tr. Karadag. Biol. St., 4, 118 — 134. 1940 Linton, Proc. US Nat. Mus., 88, 1—172. 1940 Opechona polonii (Molin, 1859) Osmanov, Ucen. Zap. Len. Ped. Inst. 30, Zool., 187-267. 334 PARTEA SISTEMATICA Corpul alungit, trunchiat-rotunjit la capete, cu dimensiunile de 1,12 — 2,38 x 0,35—0,59 mm. Cuticula acoperită cu spini mici. Yentuza bucală are diametrul de 0,08—0,12 mm, iar cea ventrală de 0,12—0,16 mm. Prefaringele, faringele şi esofagul au aproximativ aeraşi lungime, care variază de la 0,02 pînă la 0,04 mm. Orificiul genital se găseşte înaintea ventuzei ventrale, puţin în stînga. Punga genitală mare, întinzîndu-se posterior pînă dincolo de ventuza ventrală, conţine vezicula seminală internă, partea prostatică şi cirul. Yezicula seminală externă este legată de cea internă printr-un scurt canal deferent. Testiculele stau unul după altul aproape atingîndu-se, în jumătatea posterioară a corpului. Ovarul, lobat, se găseşte înaintea testiculelor. Receptaculul seminal şi canalul lui Laurer prezente. Ansele uterului sînt dispuse înaintea ovarului. Metratermul, cu peretele gros, este situat în stînga pungii genitale. Ouăle au dimensiunile de 0,054—0,060 x 0,030 mm. Foliculii vitelogeni se întind lateral aproximativ din dreptul ventuzei ventrale şi pînă la capătul posterior al corpului. Gazda adultului : peşti ( Pneumatophorus grex, Trachurus trachurus ). Gazda metacercarului : lamelibranhiate marine (Pecten ponticus, Angulus donacinus, Spisula subtruncata, Venus gallina, Venerupis proclivis ). Localizarea adultului : intestin. Răspîndire geografică : Oceanul Atlantic, Marea Neagră (C e r n î-ş e n k o, 1949 ; Margarito f, 1960 ; D o 1 g h i h, 1965, a şi b). Genul Opechona Looss, 1907 1907 Looss, Zool. Jahrb., Syst., 26, 63—180. Lepocreadiinae cu corpul alungit, spinulat, cu sau fără pete ocelare. Yentuza bucală terminală sau subterminală, în formă de cupă. Prefaringele şi esofagul lungi ; faringele mic. Ramurile intestinului se termină la extremitatea posterioară a corpului. Yentuza ventrală în general mai mică decît cea bucală. lareori egală cu aceasta. Testiculele unul în urma celuilalt, în jumătatea posterioară a corpului. Yezicula seminală externă înconjurată de celule glandulare libere în parenchim. Punga genitală claviformă depăşeşte posterior ventuza ventrală şi conţine vezicula seminală internă, partea prostatică şi canalul ejaculator prctractil. Porul genital antero-lateral faţă de ventuza ventrală. Ovarul submedian, pretesticular. Receptaculul seminal şi canalul lui FAM. ALLOCREADIIDAE STOSSICH, 1903 335 Laurer prezente. Uterul este situat înaintea ovarului, intracecal. Glandele vitelogene au o extindere variabilă pe laturile corpului. Vezica excretoare tubulară, lungă. Paraziţi în tractul digestiv al peştilor marini. 1. Opechona bacillaris (Mölin, 1859) Looss, 1907 (fig. 181) 1859 Distoma bacillare Molin, Sietzungsber. K. Akad. Wiss. Wien., Math. — Naturw. Classe (1958), 33, 26, 287-302. 1907 Looss, Zool. Jahrb. System., 26, 63 — 180. 1908 Pharyngora retractilis Lebour. Rep. Northumb., Fisches Comm. for 1907, 23—67. Lungimea corpului este de aproximativ 2,65 mm, iar lăţimea de 0,65 mm. Cuticula acoperită uniform cu spini mici. Ventuza bucală, în formă de cupă, măsoară 0,192 X 0,125 mm. Ventuza ventrală, mică, sferică, are dimensiunile de 0,103 x 0,06 mm şi se găseşte în centrul părţii anterioare a corpului. Prefaringele relativ scurt; faringele oval, esofagul lung. Eamurile intestinului se întind pînă la extremitatea posterioară a corpului. Testiculele şi ovarul, nelobate, sînt situate în jumătatea posterioară a corpului, unul în urma celuilalt. Foliculii vitelogeni, bine dezvoltaţi, se întind lateral dinapoia ventuzei ventrale pînă la capătul posterior al corpului, unde se unesc. Punga genitală, mare, se găseşte în partea stîngă a ventuzei ventrale, întinzîndu-se mult înapoia acesteia. Orificiul genital se deschide la nivelul bifurcaţiei intestinului. Ansele uterului umplu spaţiul dintre punga genitală şi ovar. Dimensiunile ouălor sînt : 0,048—0,050 X 0,020—0,018 mm. Gazda adultului : peşti (Capros asper, Cen-trolopJms pompillus, Sprattus sprattus, Ciupea ha-rengus, Cyclopterus lumpus, Odontogadus merlangus, Onos mustela, Scomber scombrus ). Fig. 181. — Opechona bacillaris (după O s m a n o v, 1940). 336 PARTEA SISTEMATICA Gazda metacercarului : celenterate (Obelia sp., Cosmetira pilosella, Turris pileata, PMalidiumJiemispherium), Ctenofori (Pleurobrachia pileus ) Chaetognate (Sagitta punctata). Localizarea adultului : intestin şi apendici pilorici. Răspîndire geografică : Oceanul Atlantic, Marea Mediterană, Marea Neagră (O s m a n o v, 1940 ; Cernîşenko, 1949). Subfamilia OPECOELINAE Stunkard, 1931 Lepocreadiinae cu corpul alungit-piriform, eliptic sau subcilindric. Ventuzele bine dezvoltate. Prefaringele mai mult sau mai puţin lung. Esofagul scurt. Oecumii intestinali se termină independent sau se unesc în partea posterioară, iar uneori se deschid la exterior printr-un anus sau uroproct. Testiculele situate unul în urma celuilalt, mai mult sau mai puţin oblic, în partea mijlocie sau posterioară a corpului. Punga genitală slab dezvoltată sau absentă. Ovarul median sau submedian pretesticular. Receptaculul seminal prezent sau absent. Canalul lui Laurer prezent; Glandele vitelogene se întind lateral în lungul corpului. Uterul cantonat înaintea ovarului, intercecal. CHEIE PENTRU DETERMINAREA GENURILOR SUBFAMILIEI OPECOELINAE 1 (2) Ramurile intestinului se unesc în partea posterioară a corpului ................................................... Coitocoecum 2 (1) Ramurile intestinului nu se unesc posterior.................. 3 3 (4) Orificiul genital median înapoia bifurcaţiei intestinului. Ouăle cu filamente............................................Helicometra 4(3) Orificiul genital lateral, în stînga. Ouăle fără filamente .... 5 5 (6) Ovarul rotund. Foliculii vitelogeni, numeroşi, ajung anterior pînă la nivelul bifurcaţiei intestinale. Punga genitală nu se întinde înapoi dincolo de centrul ventuzei ventrale .... Plagioporus G (5) Ovarul lobat. Foliculii vitelogeni numeroşi, cantonaţi numai înaintea ventuzei ventrale. Punga cirului depăşeşte posterior ventuza ventrală.................................................Podocotyle FAM. ALLOCREADUDAÉ STOSSICH, 1903 337 Genul Coitocoecum Nicoll, 1915 1915 Nicoll, Parasitology, 8, 1, p. 22 — 41. . Opecoelinae cu corpul oval-alungit şi cuticula lipsită de spini. Yentuza bucală, subterminală, este urmată de un scurt prefaringe, faringe bine dezvoltat, esofag scurt şi ramurile intestinului unite aproape de extremitatea posterioară a corpului. Ventuza ventrală în treimea anterioară sau mijlocie a corpului. Testiculele unul în urma celuilalt, uneori oblic, în jumătatea posterioară a corpului. Punga genitală conţine vezicula seminală alungită, sacci-formă sau tubulară, înconjurată de celule prostatice. Porul genital submedian la nivelul bifurcaţiei intestinale. Ovarul median sau în dreapta, înaintea testiculelor. Canalul lui Laurer prezent. Glandele vitelogene se întind lateral în lungul cecumilor intestinali şi se unesc posterior. Uterul se găseşte între ovar şi ventuza ventrală. Vezica excretoare, tubulară, ajunge pînă la nivelul ovarului. Paraziţii intestinali ai peştilor marini şi dulcicoli. 1. Coitocoecum skrjabini Iwanitzky, 1928 (fig. 182) 1928 Iwanitzky, Vet. Dilo, 2, 51, 30—48. 1931 Coitocoecum macrostomum Pigulewsky, Zool. Anz., 96, 1 — 2, 9 — 18. 1931 Coitocoecum ovatum Pigulewsky, ibidem. 1956 Crowcrocoecum skrjabini Skrjabin et Kowal, Nauk. Zap. Kiev. Derj. Univ. 15, 12. Lungimea corpului este de 1,2 7—1,39 n.m, iar lăţimea de 0,34—0,54n.m. Forma corpului oval-alungită. Cuticula netedă, fără spini. Ventuza bucală, aproape rotundă, măsoară 0,14—0,15 mm în diametru, iar cea ventrală, situată spre mijlocul corpului, are diametrul variind între 1,16 şi 0,30 mm. Faringele musculos, cu lungimea de aproximativ 0,159 mm. Esofagul scurt. Eamurile intestinale nu se termină orb, ci se unesc prin capetele lor distale formînd o arcadă intestinală posterioară. Testiculele aproximativ transversal-ovale sînt situate median în partea posterioară a corpului, unul după altul. Ovarul, de formă neregulată, se găseşte înaintea testiculelor şi întotdeauna este mai mic decît acestea din urmă. Uterul, scurt, îşi desfăşoară ansele între glandele genitale şi ventuza ventrală. Ouăle, puţine la număr, sînt mari, avîrid 0,077— 0,085 X 0,045 mm. Punga copulatoare evidentă se deschide prin orificiul genital situat în apropierea bifurcaţiei intestinale. Foliculii vitelogeni se întind pe laturile corpului din dreptul faringelui pînă în partea .posterioară, unde se unesc. 22 - C. 539 338 PARTEA SISTEMATICA Eoman (1955) arată marea variabilitate a acestei specii din diferite gazde. Gazda : peşti (Acipenser stellatus, Leuciscus leuciscus, L. iÆws, L. cephalus, Scardinius erythrophthalmus, Aspius aspius, Tinca Unea, Chon- drostoma nasus, Alburnus alburnus, Blicca björ-Äwa, Abramis brama, J.. J.. balerus, (τοδίο gobio, Cyprinus carpio, Pelecus cultratus, Cobitis taenia, Nemachilus barbatulus, Silurus glanis, Esox lucius. Perca fluviatilis, Lucioperca lucio-perca, Acerina cernua, Lota lota, Neogobius fluviatilis, JT. kessleri). Localizare : intestin. Răspîndire geografică : Europa. Specia a fost semnalată în Dunăre şi în bălţile ei, inclusiv Delta : Bistreţu, Corabia, Zimnicea, Greaca, Călăraşi, Mila 23, Mostiştea, Boianu — Sticleanu, Saltava şi Cegani — Bor-cea de Jos, Crapina — Jijila, Eazim — Sinoe (Eoman, 1953, 1955 ; Eădulescu şi Yasiliu, 1955 a; Chiriac şi Spătar u, 1965). Genul Helicometra Odhner, 1902 1902 Odhner, Zbl. Bakt. Paras., Orig., 1, 31. Opecoélinae cu corpul 'lanceolat pînă la foliaceu şi cu cuticula netedă. Ventuza bucală mică pînă la mijlocie. Faringele mic, esofagul lung. Eamurile intestinale se termină aproape de extremitatea posterioară a corpului. Ventuza ventrală este situată în jumătatea anterioară a corpului. Cele două testicule, în general lobate, sînt aşezate unul în urma celuilalt sau oblic în jumătatea posterioară a corpului. Punga cirului este în întregime sau în cea mai mare parte preacetabulară şi conţine vezicula seminală, complexul’prostatic şi cirul. Porul genital median în apropierea [bifurcaţiei intestinale. Ovarul de obicei, pretesticular, median sau submedian. Receptaculul seminal şi canalul lui Laurer prezente. Glandele vitelogene se întind lateral de la nivelulJ!armgelm sau esofagului pînă la extremitatea posterioară a corpului. Uterul se găseşte între Fig. 182. — Coitocoecum skrjabini (după Iwanitzky, 1 928). FAM. ALLOCREADIIDAE STOGSICH. 1903 339 ovar şi ventuza ventrală. Ouăle, operculate, sînt prevăzute cu filamente. Vezica excretoare, tubulară, atinge ovarul. Paraziţi în intestinul peştilor marini. CHEIE PENTRU DETERMINAREA SPECIILOR GENULUI HELICOMETRA 1 (2) 2 CI) 3(4) 4(3) Ovarul situat între cele două testicule . . Ovarul situat înaintea celor două testicule Foliculii vitelogeni se întind pe laturile corpului pînă în dreptul ventuzei ventrale ........................H. fasciata Foliculii vitelogeni depăşesc anterior ventuza ventrală . . . . H. pulchella H. markewitschi .............3 1. Helicometra fasciata (Eudolphi, Odhner, 1902 (fig. 183) 1819) 1819 Distoma fasciatum Rudolphi, nec Stossich 1885, Entozoorum Synopsis, Berol., 1, 102. 1902 Odhner, Zbl. Bakt., Orig., I. 31, 1903 Helicometra mutabilis Stossich, Arch. Parasit,. 7, 373-376. Lungimea corpului este de circa 1,784 mm, iar lăţimea de 0,691 mm. Ventuza bucală este aproape sferică, cu diametrele de 0,210 x 0,215 mm. Aceeaşi formă are şi ventuza ventrală, cu dimensiunile de 0,310 X 0,330. Cuticula este lipsită de spini. Faringele are 0,1 mm în diametru, iar esofagul este lung de 0,29 mm. Cele două ramuri intestinale sînt lungi. Testiculele, lobate, sînt localizate în jumătatea posterioară a corpului. înaintea testiculelor se găseşte ovarul, de asemenea lobat. Receptaculul seminal este piriform şi se găseşte înaintea ovarului, puţin în dreapta. Punga copulatoare este mare, atingînd cu capătul său posterior lăţit marginea anterioară a ventuzei ventrale. Orificiul genital se găseşte median înaintea bifurcaţiei intestinului. Foliculii vitelogeni se întind de la nivelul ventuzei ventrale pînă la capătul posterior al corpului, unde se unesc. Rezervorul vitelin este situat înaintea ovarului. Uterul se găseşte între ventuza ventrală şi ovar. Ouăle, puţin numeroase, sînt prevăzute Fig. 183. — Helicometra fasciata (după O s m a n o y, 1940). 340 ? jPARTEA- SISTEMATICA m füamçnte şi au- dimensiunile de 0,048—0,050 x 0,019—0,023 mm. Celulele cu flacără vibratilă sîţit aşezate după formula 2 (2 +2), + (2 -f 2). Indivizii acestei specii prezintă o mare variabilitate în privinţa formei şi dimensiunilor faringelui, ovarului şi pungii copulatoare. Gazda peşti (Anguilla anguilla. Biennius gattoruginae, Gonger conger, Grenilabrus melops, Cpavo, Labrus labrus bergylta, Lepadogaster lepa-dogaster, Neosebastes thetidis, Prionotus alatus, Serranus cabrilla, Scorpaena porcus, Trigla aspera, T. cuculus). Gazda metacercarului, (Distomum palaemonis Linsto.w 1877^ : crustacei din ordinul Decapoda (Leander serratus, L. squilla, şi L. xiphias). Localizarea adultului : intestin. Răspîndire geografică : Oceanul Atlantic, Marea Mediterană, Marea Neagră (O s m a n o v, 1940), Oceanul Pacific. 2. Helicometra markewitschi Pogorelzeva, 1954 (fig. 184) Corpul este alungit, cu capetele puţin mai îngustate, formă puţin obişnuită pentru speciile genului helicometra. Lungimea aproximativ de 3,4 mm, lăţimea de 0,79 mm. Ventuza bucală, subterminală, măsoară 0,247 x 0,208 mm. Ventuza ventrală, aproape sferică, este de 1,5 ori mai mare decît cea bucală, măsurînd 0,280 x 0,316 mm. Faringele este aproape sferic. Esofagul relativ lung şi subţire. Cele două ramuri intestinale merg paralel cu laturile corpului pînă aproape de capătul posterior. Testiculele, puţin oblic unul în urma celuilalt, adînc lobate, ocupă partea mediană posterioară. Cel posterior este de două ori mai mare decît cel anterior şi Fig 184 -^Heiicome- ma* adînc lobat. Ovarul, de asemenea lobat, areopo-trcL markewitschi oiupă ΖΦΘ deosebită faţă de celelalte specii ale genului, Pogorelzeva, 1954). fiind situat între cele două testicule. în apropierea ovarului se găseşte un mic receptacul seminal piri-form şi canalul lui Laurer „subţire. Glandele vitelogene, bine dezvoltate, constau din numeroşi foliculi de formă neregulată dispuşi des de la nivelul esofagului pînă aproape de capătul posterior al corpului, i Rezervorul vitelin şi viteloductele transversale se găsesc median înaintea gonadelor. Punga genitală are aspectul unui tub lung şi subţire, sinuos, care se deschide prin orificiul genital situat în dreptul bifurcaţiei . intestinului puţin în dreapta. Uterul ocupă spaţiul dintre gonade şi ventuza FAM. Al.LOOREAS.UDAB STOSSICH, 1903 341 ventrală. Ouăle, mari, sînt prevăzute cu filamente lungi la capete şi au dimensiunile de 0,088—0,096 X 0,032 —0,046 mm. Gazda: peşti (TracMnus ăraco). Localizare : intestin. Răspîndire geografică : Marea Neagră (Pogorelzeva 1954). 3. Helicometra pulchella (Rudolphi, 1819) Odhner, 1902 (fig. 185) 1819 Distoma pulcheltum Rudolphi, Entozoorum Synopsis, 2, 1, 379—396. Amst. 1902 Odhner, Zbl. Bakter, 1 Orig., I, 31. Corpul, oval-alungit rotunjit la capete, cu lungimea de 2,508 mm şi lăţimea de 0,969 mm. Cuticula fără spini. Yentuza bucală aproape sferică măsoară 0,274 x 0,266 mm, iar ventuza ventrală de aceeaşi formă 0,30 x X 0,38 mm. Faringele bine dezvoltat- atinge în diametru 0,116 mm. Esofagul este lung de aproximativ 0,020 mm şi se bifurcă la jumătatea distanţei dintre ventuze. Cele două ramuri intestinale subţiri ajung pînă la capătul posterior al corpului. Testiculele, mari, lobate, sînt situate în jumătatea posterioară a corpului, unul după celălalt. Testiculul posterior este de obicei mai mare decît cel anterior. Ovarul, de asemenea lobat, este situat înaintea testiculelor. înaintea ovarului puţin în dreapta se găseşte receptaculul seminal mare, piriform. Foliculii vitelogeni sînt bine dezvoltaţi şi se întind lateral începînd cam de la nivelul bifurcaţiei intestinale pînă la capătul posterior al corpului. Yezica excretoare are formă tubulară. Rezervorul vitelin se găseşte înaintea ovarului. Punga copulatoare, scurtă, în formă de sac, este dispusă în partea dreaptă a ventuzei ventrale. Orificiul genital se deschide median în apropierea bifurcaţiei intestinului. Uterul umple tot spaţiul dintre ventuza ventrală şi ovar. Ouăle sînt puţin numeroase, mari şi prevăzute cu filamente lungi. Dimensiunile ouălor sînt de 0,028—0,052 x 0,028 mm. Gazda : peşti (Labrus bergylta, L. mixtus, Conger conger, Serranus cabrilla, Trigla lineata, T. lucerna, T. cuculus, Trachinus draco, Biennius ocellaris, Scophthalmus maeoticus, Scorpaena porcus, Gaidropsarus mediterraneus, Trachurus trachurus, Gobius ophiocephalus, Corvina umbra, Crenilabrus pavo, Baniceps raninus). Localizare : intestin. Răspîndire geografică : Oceanul Atlantic, Marea Nordului, Marea , fMediţerană, Marea Neagră (O s m a n o v, 1940 ; Margar i t o f, 1960). 342 PARTEA SISTEMATICA Fig. 185. — A şi B, Helicometra pulchella (A, după Odhner, 1902; B, după Nicoll, 1910); C, ou. Genul Plagioporus Stafford, 1904 1904 Stafford, Zool. Anz., 27, 481-495. Alloereaăiinae cu corpul eliptic fusiform sau oval. Ventuzele şi faringele bine dezvoltate. Ventuza ventrală preecuatorială, uneori ecuatorială. Eamurile intestinului se termină aproape de extremitatea posterioară. FAM. ALLOCREADIIDAE STOSSICH, 1903 343 Testiculele unul în urma celuilalt sau oblice în mijlocul corpului sau în jumătatea posterioară. Punga cirului, mai mult sau mai puţin clavi-formă, nu depăşeşte posterior centrul ventuzei ventrale; ea conţine o veziculă seminală mare, o parte prostatică puţin distinctă, înconjurată de celule prostatice şi un canal ejaculator evaginabil. Porul genital submedian, de obicei în stînga la nivelul esofagului sau al bifurcaţiei intestinale, rareori al faringelui. Ovarul rotund, pretesticular, submedian, uneori median. Receptaculul seminal şi canalul lui Laurer prezente. Glandele vitelogene se întind lateral de la nivelul faringelui pînă la extremitatea posterioară. Uterul se găseşte între ovar sau testiculul anterior şi ventuza ventrală. Vezica excretoare, tubulară, ajunge pînă la ovar, pe care ocazional îl depăşeşte. Paraziţi la peştii marini şi dulcicoli. CHEIE PENTRU DETERMINAREA SPECIILOR GENULUI PLAGIOPORUS * 1 (2) Ramurile intestinului depăşesc cu mult testiculele în partea poste- rioară. Glandele vitelogene nu ajung pînă la baza ventuzei bucale.................................................... P. alacris 2 (1) Ramurile intestinului nu depăşesc posterior testiculele. Glandele vitelogene ajung pînă în dreptul faringelui . . . . P. trachuri 1. Plagioporus alacris (Looss, 1901) Price, 1934 (fig. 18C) 1901 Distomum alacre Looss, Zbl. Bakt. Paras., 1, 29, 10, 437 — 439. 1934 Price, Smith. Mise. Coll., 91, 7, 0 — 7. Lungimea corpului este de aproximativ 1,5 mm, iar lăţimea maximă la nivelul ventuzei ventrale de 0,4 mm. Corpul este mai mult sau mai puţin lăţit şi îngustat la capete. Cuticula este netedă. Ventuza bucală are în medie 0,14 mm diametru, iar ventuza ventrală foarte mare şi proeminentă are diametrul transversal de 0,3 mm. Faringele mic, esofagul relativ lung ; ramurile intestinului se termină aproape de capătul posterior al corpului. Orificiul genital se găseşte cam la jumătatea distanţei dintre cele două ventuze, puţin în stînga. Organele copulatoare sînt bine dezvoltate. * în afară de speciile menţionate în această cheie, în Marea Neagră au mai fost menţionate : Plagioporus sp. (L i n t o n, 1940), Plagioporus sp. I (P o g o r e 1 ţ e v a, 1952), Plagioporus sp. II (P o g o r e 1 ţ e v a, 1952). 344 PARTEA SISTEMATICA Punga genitală este mare, musculoasă şi poate atinge mijlocul ventuzei ventrale. în interior este o veziculă seminală în formă de S. Partea prostatică este lungă, subţire, cilindrică. Canalul ejaculator şi cirul sînt groase, musculoase. Metratermul, aproximativ de două ori mai scurt decît punga genitală, este larg şi musculos. Testiculele, ovale sau sferice, nelobate apropiate între ele,se găsesc la mică distanţă de capătul posterior al corpului. Ovarul, sferic, este situat înaintea testiculelor în dreapta. Receptaculul seminal prezent, canalul lui Laurer, lung, se deschide în majoritatea cazurilor deasupra testiculului anterior. Glandele vitelogene constau din numeroşi foliculi mari, de formă sferică sau piriformă, dispuşi lateral din dreptul faringelui pînă spre capătul posterior al corpului. r'v^^/llivCn *'· Viteloductele principale transversale şi rezervorul vitelin se găsesc sub ventuza ventrală. Uterul, scurt, cu puţine anse, este dispus în spaţiul mic dintre testiculul anterior şi ventuza ventrală. Ouăle relativ mari, puţin numeroase, de culoare galbenă, au o membrană foarte subţire şi dimensiunile de 0,08 X 0,05 mm. Gazda : peşti (Labrus maculatus, L. mixtus, L. merula, L. bergylta, Crenilabrus quinquemacu-latus, C. pavo, C. griseus, C. melops, Ctenolabrus rupestris, Centrolabrus exoletus). Loealizare : stomac, intestin. Fig. 186. - Plagioporus a- Răspîndire geografică : Oceanul Atlantic, lacris (după Looss, 1901) Marea Neagră (O s m a η o V, 1940). 2. Plagioporus trachuri Pogorelzeva, 1954 (fig. 187) Trematode de talie relativ mică, cu corpul puternic turtit dorso-ventral. Forma corpului este ovală, cu capătul posterior trunchiat şi capătul anterior puţin mai îngust. Lungimea corpului de 0,426 —0,969 mm ; lăţimea maximă la nivelul ventuzei ventrale de 0,309 mm. Cuticula lipsită de spini. Yentuza bucală, subterminală, măsoară 0,090 x. 0,096 mm. Ventuza ventrală, foarte voluminoasă, are o formă eliptică şi măsoară 0,12 x 0,257 mm. Prefaringele şi esofagul reduse. Faringele oval. Cele două ramuri intestinale se întind pînă în dreptul testiculului posterior. FAM. ALLOCREADIIDAE STOSSICH, 1903 345 Glandele genitale sînt foarte apropiate între ele şi situate la capătul posterior al corpului. Ovarul se găseşte aproape la acelaşi nivel cu testiculul anterior şi este oval sau sferic. Testiculele au o formă ovală şi sînt ceva mai mari decît ovarul. Glandele vitelogene sînt bine dezvoltate; ele constau din foliculi deşi, mari, de formă neregulată şi se întind din dreptul faringelui pînă 'Fig. 187. — Plagioporus. trachuri (după Pogorelzeva, 1954). înapoia testiculelor, unde se unesc. Punga genitală, în formă de sac, este mai lată în partea sa posterioară. Poziţia ei variază mult nu numai la exemplarele obţinute din diferite gazde, dar şi la cele obţinute din aceeaşi . gazdă. Cel mai adeseori punga genitala este dispusă în partea stîngă a ventuzei ventrale şi poziţia ei depinde în mare măsură de starea de contracţie a corpului, putînd fi paralelă, oblică sau perpendiculară faţă de marginea laterală a corpului. Uterul formează puţine anse între ovar, testicule şi ventuza ventrală. Ouăle, eliptice, puţin numeroase, au o culoare galbenă-cafenie şi sînt prevăzute cu o membrană groasă. Ele măsoară 0,061 —0,073 x 0,036 —0,041 mm. Gazda : peşti (Trachurus trachurus). λ , Localizare : intestin. ^ >·..·.· ·...·. Răspîndire geografică î-Marea Neagră (P ogor e 1 z e v a, 1964). 346 PARTEA SISTEMATICA Genul Podocotyle (Dujardin, 1845) 1905 Odhner, Fauna Arktica, IV (2), Jena, u. Diss. Upsala, 291-372. Opecoelinae cu corpul mai mult sau mai puţin alungit, fără spini. Ventuza ventrală, în jumătatea anterioară a corpului, este mai mare decît cea bucală. Faringele bine dezvoltat. Esofagul relativ lung. Ramurile intestinale ajung pînă aproape de extremitatea posterioară a corpului. Testiculele, întregi sau lobate, sînt dispuse în jumătatea posterioară a corpului. Ovarul de asemenea întreg sau lobat este situat înaintea testiculelor. Orificiul genital se găseşte înaintea ventuzei ventrale în stînga. Punga genitală alungită conţine vezicula seminală internă sinuoasă. Receptaculul seminal şi canalul lui Laurer prezente. Glandele vitelogene sînt situate lateral din dreptul ventuzei ventrale pînă la capătul posterior al corpului. Uterul este dispus în spaţiul dintre yentuza ventrală şi ovar. Vezica excretoare alungită ajunge pînă la ovar sau pînă aproape de ventuza ventrală. Paraziţi în intestinul peştilor dulcicoli şi marini. 1. Podocotyle atkerinae Nicoll, 1934 (fig. 188) Corpul este de formă oval-neregulată, cu lungimea de 1,1 mm şi lăţimea maximă de 0,49 mm. Ventuza bucală, sferică, are diametrul de 0,13 mm; cea ventrală, transversal -ovală, are dimensiunile de 0,21 x0,28 mm. Faringele are 0,07 mm în diametru, iar esofagul 0,11 mm lungime. Ramurile intestinului se întind pînă la capătul posterior al corpului. Orificiul genital se găseşte în partea stîngă puţin înaintea bifurcaţiei intestinului. Punga genitală, lungă şi subţire, se întinde pînă aproape de nivelul ovarului şi conţine vezicula seminală lungă şi încolăcită. Testiculele, foarte apropiate, de formă aproape sferică, nelobate, sînt situate în partea posterioară a corpului, oblic. Ovarul, evident trilobat, se găseşte în dreapta faţă de testiculul anterior şi puţin înaintea lui. Există un receptacul seminal piriform de dimensiuni mijlocii situat înaintea testiculului anterior. Glandele vitelogene se întind lateral de la nivelul ventuzei ventrale pînă là partea posterioară a corpului. Uterul formează nae (după Nicoll, 1914) FAM. MON ORCHID AE ODHNER, 1911 347 puţine anse. Ouăle, puţin numeroase, au dimensiunile 0,069—0,072 x 0,036 mm şi sînt prevăzute cu o prelungire spiniformă la polul opus oper-culului. Gazda : peşti (Atherinapresbyter, A. mochonpontica, Sygnathus typhle) - Localizare : intestin. Răspîndire geografică : Oceanul Atlantic, Marea Mediterană, Marea Neagră (Pogorelzeva, 1952). Familia MON ORCHIDAE Odhner, 1911 Trematode mici, cu corpul oval sau rotund. Ventuzele bine dezvoltate. Ventuza ventrală adeseori mai mică decît cea bucală şi dispusă în jumătatea anterioară a corpului. Eamurile intestinului pot fi lungi şi înguste, ajungînd în unele cazuri pînă la capătul posterior al corpului, dar alteori sînt scutte şi sacciforme. Orificiul genital este dispus de obicei în vecinătatea ventuzei ventrale, fie înainte, fie în partea stîngă sau dreaptă. Punga cirului mare, alungită, adeseori depăşind ventuza ventrală. Cirul de regulă armat cu spini. De obicei există un singur testicul voluminos, oval, întreg sau uşor lobat, situat înapoia ventuzei ventrale, fie median, fie în partea stîngă a corpului. Cînd există două testicule, acestea sînt situate în jumătatea posterioară a corpului, simetric sau puţin oblic. Ovarul, de formă ovală, întreg sau lobat, este aşezat înaintea testiculului unic sau la nivelul celor două testicule. Eeceptaculul seminal foarte mic sau absent. Canalul lui Laurer prezent. Glandele vitelogene de obicei constau din foliculi mari dispuşi lateral la diferite nivele, începînd din dreptul faringelui şi pînă la vezica excretoare. Uterul este situat în jumătatea posterioară a corpului, iar metratermul la majoritatea speciilor se deschide într-un organ sacciform (organul lui Looss) a cărui parte terminală este prevăzută cu spini; metratermul de regulă se deschide la limita dintre partea prevăzută cu spini şi partea proximală lipsită de spini a acestui organ. Ouăle prevăzute uneori cu filamente. Vezica excretoare simplă, tubulară, sacciformă sau în formă deY. Paraziţi ai tractului digestiv la peşti. CHEIE PENTRU DETERMINAREA GENURILOR FAMILIEI MONORCHIDAE 1 (4) Orificiul genital dispus lateral de obicei în stînga. Fără organul lui Looss.........................................................2 2 (3) Două testicule. Eamurile intestinului scurte, sacciforme . . . . ............................................... Palaeorchis 3 (2) Un singur testicul. Eamurile intestinului lungi, putînd ajunge pînă la marginea posterioară a testiculului .... Asymphylodora 348 PARTEA'SISTEMATICA 4 (1) Orificiul genital de regulă dispus median, înaintea ventuzei ven-r trale. Organul lui Looss prezent. ............................ . 5 · 5 (6) Vezica excretoare în formă de Y cu cele trei ramuri late şi aproape egale în lungime. Glandele vitelogene dispuse anterior. .... . . . .............................................. . Monorchis 6 (5) Vezică excretoare tubulară sau cînd este în formă de Y are ramu- rile laterale mai scurte şi mai înguste decît trunchiul principal. Glandele vitelogene în zona ventuzei ventrale şi a trunchiului .................................................... Proctrotrema Genul Asymphy 1 o d o r a Looss, 1899 1899'Loossj Zool. Jahrb. Syst., 12,, 521 —784. * \\ Monorchidae de talie mică, cu corpul acoperit cu spini şi solzi. Véjï-tuza bucală bine dezvoltată. Prefaringele rareori prezent. Faringele het exprimat. Esofagul adeseori foarte lung. Eamurile intestinului nu ajung pînă la capătul posterior al corpului, ci doar pînă la nivelul testiculului: Ventuza ventrală, bine dezvoltată, este situată în jumătatea posterioară1 a corpului. IJn singur testicul pu două canale deferente. Punga genitală biné dezvoltată, uneori chiar foarte mare. Cirul masiv, prevăzut cu spini. Ovarul se află înaintea testiculului. Glandele vitelogene constau din foliculi, mari, dispuşi lateral la nivelul ventuzei ventrale sau înapoia acesteia. Uterul este lung, cu ansele cantonate mai ales în porţiunea posterioară a corptflui. Orificiul genital de regulă lateral, în stînga. - CHEIE PENTRU DETERMINAREA SPECIILOR GENULUI ASYMPHYLODORA 1 (10) Eamurile intestinului lungi, ajungînd pînă în dreptul testiculului sau depăşindu-1 ............................................... 2 2 (5) Glandele vitelogene nu depăşesc marginea posterioară a testicu- lului ................................................... 3 3 (4) Punga genitală foarte mare. Ventuza ventrală mai mare decît cea bucală............................................. A. tincae 4 (3) Punga genitală foarte mică. Ventuza ventrală puţin mai mică decît cea bucală...................................A. markewitschi 5 (2) Glandele vitelogene depăşesc marginea posterioară a testiculului ................................................................ .6 6 (7) Esofagul foarte scurt ·. ................- . .... . A. demeli 7 (7) Esofagul lung............................................. . . 8 8 (9) Ouăle mari, măsoară 0,060—0,070 imn . . . . . . A. imitans 9 (8) Ouăle mici, măsoară 0,020—0,027 mm......................A. kubanicùm 10(1) Eamurile intestinului relativ scurte, ajung doar pînă .în dreptiil ■■■■'■· ovarului'. . . . ■.·;··■: r ■■■.* ■. . ... A. pontica FAM. MON ORCHID AE ODHNÉR, 1911 349 1. Asymphylodora deineli Markowski, 1935 (fig. 189) Corpul cafeniu-roşcat, de formă ovală, acoperit cu spini foarte fini în special la partea anterioară. Lungimea corpului de 0,285—0,900 mm, iar lăţimea de 0,180—0,450 mm. Ventuza bucală are diametrul de 0,068 — Fig. 189. — A şi B, Asymphylodora demeli (A, după M a r-kowskÿ, 1935 ; B, după Roman, 1955). 0,136 mm. Faringele bine dezvoltat. Esofagul foarte scurt. Eamurile intestinale lungi. Yentuza ventrală măsoară 0,082 —0,177x0,082—0,190 mm, Testiculul unic este aşezat median în jumătatea posterioară a corpului. Punga genitală se deschide lateral la nivelul ventuzei ventrale. Ovarul situat puţin oblic înaintea testiculului. Metratermul are suprafaţa internă prevăzută cu spini şi se găseşte sub punga genitală. Glandele vitelogene sînt formate din foliculi mari situaţi lateral în jumătatea posterioară a corpului, avînd o poziţie constantă între marginea anterioară a ovarului şi extremitatea posterioară pe care însă nu o ating. Ouăle sînt uşor piriforme şi au dimensiunile de O,022—0,027 x 0,011—0,014 mm. 350 PARTEA SISTEMATICA Gazda adultului : peşti din familiile Gobiidae şi Gyprinidae (Rutilus rutilus, Aspius aspius etc.). Gazda intermediară: moluşte gasteropode (Theoăoxus fluviatilis, Hyărobia ulvae, H. ventrosa, Radix ovata balthica), lamelibranhiate (Car-dium edule). Localizarea adultului : intestin; Răspîndire geografică: Europa (U.E.S;S., Polonia, Eomânia etc.). în ţara noastră această specie a fost menţionată în Dunăre la Călăraşi de E o m a n (1955). 2. Asymphylodora imitans (Mühling, 1898) (fig. 190) 1898 Distomum imitans Mühling, Arch. Naturg., I. 1909 Lühe, Süsswasserfauna Deutschlands, 17, 217 p. Corpul are formă alungită, îngustat la capete. Partea cea mai lată se găseşte la nivelul pungii copulatoare. Dimensiunile corpului sînt de 0,7—2,2 X 0,3—0,8 mm. Cuticula este prevăzută cu spinişori deşi pînă la nivelul ventuzei ventrale, rărindu-se spre capătul posterior al corpului. Yentuza bucală are diametrul de 0,18 mm, iar cea ventrală măsoară 0,15 X 0,23 mm. Prefaringele clar exprimat. Faringele oval-alungit, iar esofagul lung şi subţire. Ramurile intestinului ajung pînă în treimea posterioară a corpului, depăşind testiculul. Testiculul, alungit, este situat median în jumătatea posterioară a corpului. Punga genitală, masivă, conţine vezicula seminală mare şi cirul prevăzut cu spini. Ovarul de formă sferică sau ovală, uneori aproape triunghiular, este situat înaintea testiculului, puţin în dreapta. Glandele vitelogene încep înaintea ovarului şi trec de capătul posterior al testiculului. Ele sînt formate din 8—9 foliculi mari, compacţi, dispuşi pe cîte un singur rînd de fiecare parte a corpului. Uterul, bine dezvoltat, umple toată partea posterioară a corpului, iar ansele anterioare ajung plnă aproape de nivelul bifurcaţiei intestinale. Ouăle mari alungite, piriforme, cu opercul la capătul mai îngustat şi cu un mic filament la capătul opus. Dimensiunile lor sînt de 0,066—0,074 x 0,011—0,022 mm. Gazda adultului: peşti (Abramis brama, A. sapa, Blieca björkna, Vimba vimba etc.). Gazda intermediară : gasteropode acvatice (Radix auricularia). FAM. MONORCHIDAE ODHNER, 1911 351 Localizarea adultului : intestin. Răspîndire geografică : Europa, Asia. Această specie a fost semnalată în Dunăre şi bălţile ei, inclusiv Delta : Călăraşi, Saltava — Borcea de Jos, Brateş, Crapina — Jijila, Mila 23, precum şi în Razim — Sinoe (Borna n, 1953, 1955 ; E ă d u 1 eseu çi V a s i 1 i u, 1954 c, 1955 b, 1956 a; Chiriac şi Spătar u, 1965). 352 PAŞTEA ŞISTEMATICA 3. Asymphylodora kubanicum (Issaitschikoff, 1923) Markewitschi, 1951 (fig. 191) 1923 Asymphylodora tincae var. kubanicum Issaitschikoff, Tr. Morsk. Nauk. Inst., 3, 2, 1-79. 1951 Markevitsch, Parazitofauna presnovodnîh rîb U.R.S.S., Izd. A.N. URSS, 1 — 376. Lungimea corpului este de 1,17—1,38 mm, iar lăţimea de 0,39 — 0,47 mm. Yentuza ventrală, ceva mai mare decît cea bucală, este dispusă imediat sub bifurcaţia intestinului. Prefaringele foarte scurt. Faringele distinct, esofagul relativ lung. Eamurile intestinului depăşind testiculul ajung pînă în treimea posterioară a corpului. Testiculul, masiv, oval, este situat median în jumătatea posterioară a corpului. Punga genitală foarte mare ; cirul prevăzut cu spinişori. Ovarul, aproape sferic sau oval, se găseşte imediat deasupra testiculului în dreapta. Foliculii glandelor vitelogene se întind de la nivelul marginii anterioare a ovarului pînă aproape de capătul posterior al corpului pe care însă nu-1 atinge. Ansele uterului sînt dispuse între orificiul genital şi extremitatea posterioară a corpului. Ouăle măsoară 0,020—0,027 x 0,013 — 0,018 mm. Gazda : peşti (din familia Cyprinidae). Localizare : intestin. Răspîndire geografică : Europa. în ţara noastră această specie a fost semnalată în Deltă, Eazim — Sinoe, Crapina — Jijila (Eădulescu şi Vasili u, 1956 ; Chiriac şi S p ă t a r u, 1965). 4. Asymphylodora markewitschi Kulakovskaja, 1947 (fig. 192) Corpul este oval, cu capetele rotunjite. Cuticula acoperită cu spinişori mici şi rari, lipsind în partea posterioară. Dimensiunile sînt de 0,702 — 1,7 X 0,288—0,63 mm. Yentuza bucală măsoară 0,162 x0,166 mm. Ventuza ventrală este puţin mai mică decît cea ventrală. Prefaringele şi esofagul scurte ; faringele musculos, sferic ; ramurile intestinului lungi pînă la nivelul testiculului. , Testiculul, alungit, este dispus median în partea posterioară a corpului. Punga genitală, foarte mică, se deschide prin porul genital situat lateral în partea stîngă. Cirul este acoperit eu spini mici. Ovarul, aproape sferic şi mai mic. decît testiculul, se găs,eşte înaintea acestuia puţin oblic. Fig. 191. — Asymphylodora kubanikum. A, Organizaţia internă (după I s s a i t s c h i ko f f, 1923) ; B, babuşcă parazitată de A. kubanikum (după Bychows kaja-Pawlowskaja şi Bychowsky, 1940). 23-c. «89 354 PARTEA SISTEMATICA Metratermul este dispus sub punga genitală şi are suprafaţa internă acoperită cu spini. Glandele vitelogene au o poziţie laterală începînd de la nivelul marginii posterioare a ventuzei ventrale pînă în dreptul testiculului. Uterul este plin cu numeroase ouă de formă ovală şi au un mic opercul plat. Dimensiunile lor sînt de 0,024x0,016 mm. Yezica excretoare are o Fig. 192. — A şi B, Asymphylodora markevitschi (A, după KuIj kowskaja, 1947 ; B, după Roman, 1955). formă cilindrică şi se deschide prin porul excretor la capătul posterior al corpului. Gazda : peşti (din familia Cypriniăae, în special caras). Localizare : intestin. Răspîndire geografică : Europa. în ţara noastră această specie a fost semnalată la Călăraşi, Greaca, Mila 23, Eazim — Sinoe, Crapina — Jijila (E o m a n, 1953, 1955 ; E ă-dulescu şi Yasiliu, 1956 a; Chiriac şi Spătaru, 1965). FAM. MON ORCHID AE ODHNER, 1911 355 5. Asymphylodora pontica (Tschernyschenko, 1949) («g. 193) 1949 Asymphylodora iincae pontica Tschernyschenko, Pr. Odes. Derj. Univ., 28, 4, 57. 1951 Markewitschi, Parazitofauna presnovodnîh rîb USSR, Kiev, 1—376. MonorcMăae mici, cu corpul fusiform. Cuticula foarte fin cutată este prevăzută cu spinişori, care devin mai rari către capătul posterior al corpului. Lungimea aproximativ de 1 mm; lăţimea 0,4 mm. Yentuza bucală măsoară 0,13 x 0,14 mm. Prefaringéle neevident; faringele oval, bine dezvoltat ; esofagul scurt ; ramurile intestinului relativ scurte ajung doar pînă în dreptul ovarului. Testiculul are o formă ovală şi este dispus în partea posterioară a corpului. Punga genitală, mare, curbată, conţine un cir armat cu spinişori şi o veziculă seminală bipartită. Orificiul genital se deschide în stînga între marginea corpului şi ventuza ventrală. Ovarul aproape reniform este situat înaintea testiculului, în partea dreaptă. Uterul formează numeroase anse între ventuza ventrală şi capătul posterior al corpului. Glandele vitelogene constau din puţini foliculi mari, dispuşi lateral între orificiul genital şi marginea anterioară a testiculului. Metratermul, armat cu spini, este mult mai mic decît punga genitală sub care se găseşte. Ouăle, oval-alungite, sînt de culoare galbenă deschis şi măsoară 0,036 — 0,041 x0,016 mm. Gazda: peşti (Neogobius melanostomus). Localizare : tubul digestiv. Răspîndire geografică : Marea Neagră (C e r-n î ş e n k o, 1949). 6. Asymphylodora tincac (Modeer, 1790) (fig. 194) Fig. 193. — Asymphylodora pontica (după Tschernyschenko, 1949). 1790 Fasciola tincae Modeer, Kgl. Swensk. Yetensk, Acad. nye for L.L. Stockholm, 125-130. 1899 Asymphylodora perlata (Nordmann 1832) Looss, Zool. Jahrb. Syst., 12, 174—204. 1909 Lühe, Süsswasserfauna Deutschlands, 17, 217 p. Lungimea corpului este de 0,8—1,7 mm şi lăţimea maximă de 0,3 — 0,6 mm. Cuticula prevăzută cu spini mărunţi, ce se răresc spre capătul posterior al corpului. Yentuza bucală are diametrul de 0,10—0,15 mm, iar cea 356 PARTEA SISTEMATICA ventrală de 0,12—0,18 mm. Prefaringele clar exprimat se continuă cu faringele aproape sferic şi esofagul lung şi bifurcat deasupra ventuzei ventrale în două ramuri intestinale înguste, care se întind pînă în dreptul testiculului. Testiculul este mare, alungit şi dispus în treimea posterioară a corpului. Orificiul genital se găseşte în partea stîngă a corpului, aproximativ la nivelul ventuzei ventrale. Punga genitală puternică şi curbată înapoi Fig. 194. — A şi B, Asymphylodora tincae (A, după Looss, 1894 ; B, după Roman, 1955). conţine un cir bine dezvoltat prevăzut cu spini. Ovarul de formă oval-alungită, mai mic decît testiculul, este aşezat înaintea acestuia. Glandele vitelogene formează două grupe de 7—10 foliculi mari, dispuşi lateral, FAM. MONORCHIDAE ODKNER, 1911 357 aproximativ în dreptul ovarului. Ansele uterului se întind pe laturile corpului între capătul posterior şi ventuza ventrală. Uterul se deschide lîngă punga genitală. Ouăle de formă ovală, operculate, măsoară 0,022 — 0,027 X 0,012—0,013 mm. Gazda adultului : peşti ( Tinca tinca, Cyprinus carpio, Carassius carassius, C. auratus gibelio, Scardinius erythrophthalmus etc. Gazda intermediară: gasteropode acvatice (Bithynia tentaculata, Radix auricularia, Limnaea palustris, L. limosa, Physa acuta, Planorbis carinatus), turbelariate (Planaria lugubris, Dendrocoelum lacteum), hiru-dinee (Herpobdella atomaria etc.). Localizarea adultului : intestin. Răspîndire geografică : Europa. în Eomânia această specie a fost des întîlnită la peştii dulcicoli din Dunăre şi bălţile ei, inclusiv Delta : Mila 23, Crapina — Jijila, precum şi în Eazim — Sinoe ; de asemenea, a mai fost semnalată în lacurile Fun-deni, Mogoşoaia şi la Stăuceni (Eădulescu, 1948 ; Y a s i 1 i u, 1948 ; Chiriac şi Spătaru, 1965). Genul Monorchis Looss, 1902 Monorchidae de talie mică, cu corpul oval-alungit şi cuticula acoperită cu spini. Yentuza bucală mai mare decît cea ventrală. Esofagul foarte scurt. Eamurile intestinului lungi. Un singur testicul, dispus lateral. Punga genitală puternic dezvoltată. Ovarul situat înaintea testiculului. Organul lui Looss bine dezvoltat şi prevăzut cu spini în porţiunea sa distală. Foliculii vitelogeni, puţin numeroşi, se găsesc în partea anterioară a corpului, în întregime sau în cea mai mare parte în afara ramurilor intestinului. Uterul situat în jumătatea posterioară a corpului. Yezica excretoare în formă de Y, cu trunchiul median şi cele două ramuri laterale aproximativ egale. Paraziţi în tractul digestiv la peştii marini. CHEIE PENTRU DETERMINAREA SPECIILOR GENULUI MONORCHIS 1 (2) Punga genitală depăşeşte puţin marginea posterioară a ventuzei ventrale...............................................M. parvus 2 (1) Punga genitală depăşeşte cu mult ventuza ventrală................... ....................................................M. monorchis 358 PARTEA SISTEMATICA 1. Monorchis monorchis (Stossich, 1890) (fig. 195) 1890 Distomum monorchis Stossich, Boli. Soc. Adr. Sei. Nat. Trieste, 12, 39 — 47. 1902 Looss, Zbl Bakter, XXXI, 115-122. Trematode mici cu corpul oval-alungit, lung de 1 — 1,4 mm şi cu lăţimea maximă de aproximativ 0,85 mm. Yentuza bucală are diametrul de 0,23 mm. Yentuza ventrală ceva mai mică, avînd diametrul de 0,13 mm, este dispusă uşor preecuatorial. Cuticula este prevăzută pe toată întinderea ei şi în special în partea anterioară a corpului, cu spini lungi FAM. MONORCHIDAE ODHNHR, 1911 329 subţiri. Prefaringele şi esofagul scurte; faringele sferic. Eamurile intestinale se întind pînă la capătul posterior al corpului. Orificiul genital se găseşte median înapoia bifurcaţiei intestinului. Există un atriu genital mic. Testiculul unic are o formă mai mult sau mai puţin alungită şi un contur neregulat. El este situat în partea dreaptă în jumătatea posterioară a corpului. Punga genitală este puternic dezvoltată, depăşind cu mult ventuza ventrală; ea conţine vezicula seminală sacci-formă, partea prostatică fusiformă şi cirul masiv, fusiform, armat cu numeroşi spinişori. Celulele prostatice sînt numeroase. înaintea testiculului, dorsal, se găseşte ovarul alungit, lobat. Canalul lui Laurer şi corpusculul lui Mehlis prezente. Glandele vitelogene, ramificate, se găsesc lateral în dreptul bifurcaţiei intestinului. Ansele uterului ocupă partea posterioară a corpului opusă testiculului. Metratermul se deschide în organul lui Looss de forma unui sac voluminos, egal în dimensiuni cu jumătate din punga genitală şi a cărui parte distală este prevăzută în interior cu spini lungi, îndreptaţi înainte, mult mai subţiri decît spinii cirului. Partea proximală a organului lui Looss este lipsită de spini, iar metratermul se deschide la limita dintre partea proximală şi cea distală a organului. Ouăle sînt mici, au o formă ovală regulată, cu coajă cafenie deschis, subţire şi cu opercul. Dimensiunile ouălor sînt de 0,021 x 0,012 mm. Orificiul excretor este situat la capătul posterior al corpului, uşor dorsal. Vezica excretoare are un trunchi scurt tubular şi două ramuri laterale mai groase, care se îndreaptă anterior pînă la nivelul ovarului. Gazda : peşti marini (Cantharus orbicularis, C. linearis, Oblata mela-nur a, Chrysophrys aurata, Smaris chryselis, Biennius gattoruginae). Localizare : cecumii şi porţiunea anterioară a intestinului. Răspîndire geografică : Marea Mediterană, Marea Neagră (W 1 a s-s e n k o, 1931 ; O s m a n o v, 1940). 2. Monorehis parvus Looss, 1902 (fig. 196) Monorchiăae mici, cu corpul oval, lung de 0,4—0,7 mm şi lat de 0,4—0,5 mm. Ventuza bucală are diametrul de 0,11—0,12 mm, iar cea ventrală de 0,059—0,060 mm. Faringele prezent, esofagul foarte scurt; cecumii intestinali, lungi, se întind pînă la capătul posterior al corpului. Testiculul voluminos este situat lateral, în jumătatea posterioară a corpului,, lîngă cecumul drept intestinal. Ovarul slab lobat se află deasupra testiculului. Glandele vitelogene sînt formate din puţini foliculi aşezaţi lateral, în dreptul bifurcaţiei intestinului. Uterul, puternic dezvoltat, depăşeşte anterior nivelul orificiului genital. Ouăle măsoară 0,023 x 0,013 mm. Gazda : peşti marini (Sargus annularis, S. rondeletti). 360 PARTEA SISTEMATICA Localizare : cecum şi intestin subţire. Răspîndire geografică : Marea Mediterană, Marea Neagră (Wlasse n k o, 1931 ; O s m a n o v, 1940). 1931). Genul Palaeorchis Szidat, 1943 MonorcMăae mici, cu corpul oval, mai îngustat la capete. Cuticula acoperită cu spini triunghiulari, ascuţiţi, în formă de solzi. Ventuzele puternice prevăzute cu spini sînt situate în treimea anterioară a corpului. Prefaringele bine exprimat ; faringele puternic ; esofagul scurt, ramurile intestinale scurte, sacciforme. în partea posterioară a corpului se găsesc cele două testicule dispuse oblic unul faţă de celălalt. Punga genitală relativ mică. Cirul prevăzut cu spini recurenţi. Ovarul median, cordiform, uneori deplasat în dreapta. Uterul este dispus în partea posterioară a corpului. Glandele vitelogene, formate din foliculi puţin numeroşi, sînt dispuse în partea mijlocie şi posterioară a corpului. Canalul lui Laurer prezent. Receptaculul seminal foarte mic. Metratermul prevăzut cu spini FAM. MONORCHIDAE ODHNER, 1911 361 mărunţi. Orificiul genital în stînga ventuzei ventrale. Yezica excretoare alungită, cilindrică. Paraziţi intestinali ai peştilor. CHEIE PENTRU DETERMINAREA SPECIILOR GENULUI PALAE0RCH1S 1 (2) Glandele vitelogene sînt dispuse în jumătatea posterioară a cor- pului .............................................. P. incognitus 2 (1) Glandele vitelogene sînt dispuse în partea mijlocie a corpului ...................................................... P. unicus 1. Palacorchis incognitus Szidat, 1943 (fig. 197) MonorcMdae mici, cu corpul oval-alungit, lung de 0,57—1,05 mm şi lat de 0,304—0,5 mm. Cuticula prevăzută cu spini deşi, care acopăr şi ventuzele pînă în centrul lor. Yentuza bucală măsoară 0,104—0,149 x X 0,066 pînă la 0,108 mm, iar cea ventrală 0,104—0,133 x 0,066— 0,124 mm. Prefaringele lung şi subţire. Faringele de formă aproape sferică. Esofagul scurt. Eamurile intestinale scurte, sacciforme. Testiculele, ovale, sînt aşezate oblic unul faţă de celălalt în jumătatea posterioară a corpului. Punga genitală este situată în partea stîngă a corpului şi se deschide lateral la nivelul ventuzei ventrale. Ovarul are o formă ovală şi este situat median, între testicule. Glandele vitelogene sînt formate din cîte 7—9 foliculi mari aşezaţi lateral în apropierea testiculelor. Uterul formează mai multe anse între ventuza ventrală şi capătul posterior al corpului, fără a acoperi gonadele. Ouăle foarte mici, alungite, operculate, măsoară 0,013—0,014 x 0,004—0,005 mm. Gazda adultului : peşti din familia Cyprinidae (Leuciscus iăus, Rutilus rutilus, Blicca björkna, Scardinius erythrophthalmus etc.). Gazda intermediară : gasteropode acvatice. Localizarea adultului : intestin. Răspîndire geografică : Europa. Specia a fost menţionată în Delta Dunării şi în Crapina — Jijila (E o m a n, 1955 ; Chiriacşi Spătar u, 1965). 362 'OJ '0,2 OJ •0,4 0,5 MM Fig. 197. — A şi B, Palaeorchis incognitus (A, după Szidat, 1943 ; B, după Roman, 1955). A FAM. MONORCHIDAE ODHNER, 1911 36» 2. Palaeorchis unicus Szidat, 1943 (fig. 198) MonorcMdae mici cu dimensiunile de 0,57—0,70 x 0,342—0,475 mm. Yentuza bucală măsoară 0,112 x 0,166 mm în diametru, iar cea ventrală. 0,112 x 0,124 mm. Prefaringele este urmat de faringele puternic dezvoltat ; esofagul şi ramurile intestinului scurte, sacciforme. Fig. 198. — A şi B, Palaeorchis unicus (A, după Szidat, 1943; B, după Roman, 1955). Testiculele sînt mari, oval-alungite şi situate în jumătatea posterioară a corpului, puţin oblic unul faţă de celălalt. Ovarul se găseşte median deasupra testiculelor. Glandele vitelogene, formate din puţini foliculi, sînt situate dorsal în dreptul ramurilor intestinului. Ansele uterului pline cu ouă se întind între marginea anterioară a ventuzei ventrale şi capătul posterior al corpului, acoperind organele genitale. Ouăle au dimensiunile de 0,015-0,023 x 0,017 mm. Gazda : peşti (Blicca björJcna, Abramis sapa, Rutilus rutilus, Scarăi-nius erythrophtalmus etc.,). Localizare : intestin. 364 PARTEA SISTEMATICA Răspîndire geografică : Europa. în Delta Dunării această specie a fost menţionată de E o m a n (1953, 1955), iar în Crapina — Jijila de Chiriac şi Spătar u, (1965) Genul Proctotrema Odhner, 1911 1911 Odhner, Zool. Anz., 38, 4, 97 — 117. Monorchiăae cu cuticula acoperită cu spini mărunţi şi numeroase celule glandulare tegumentare la partea anterioară a corpului. Yentuza bucală mare, în formă de pîlnie, Yentuza ventrală mai mică decît cea bucală, se găseşte în jumătatea anterioară a corpului. Prefaringele scurt, faringele mic, esofagul foarte scurt. Eamurile intestinului destul de lungi, nu ajung totuşi pînă la capătul posterior al corpului. Testiculul unic, întreg sau uşor lobat, este dispus ecuatorial sau subecuatorial. Punga genitală mare ajunge pînă la nivelul ovarului şi conţine vezicula seminală tubulară sau sacciformă, partea prostatică, bine dezvoltată şi cirul acoperit cu spini lungi. Orificiul genital este situat înaintea ventuzei ventrale. Ovarul, întreg sau lobat, este dispus lateral sau înapoia ventuzei ventrale. Canalul lui Laurer şi receptaculul seminal prezente. Glandele vitelogene foliculare sînt situate lateral în zona ventuzei ventrale şi a testiculului. Uterul ocupă tot spaţiul dinapoia testiculului. Capătul său distal se deschide în organul lui Looss, dezvoltat, prevăzut cu spini şi înconjurat de numeroase celule subcuticulare ; partea sa posterioară sacciformă, aproape lipsită de spini, funcţionează ca rezervor pentru ouă şi spermatozoizi. Ouăle au coaja subţire şi sînt embrionate în momentul eliminării lor. Vezica excretoare simplă, tubulară, ajunge pînă la nivelul ventuzei ventrale ; cînd este în formă de Y, ea are ramurile laterale mai scurte şi mai înguste decît trunchiul principal. Paraziţi în tractul digestiv ăl peştilor marini. 1. Proctotrema bacilliovatum Odhner, 1911 (fig. 199) Lungimea corpului este de 0,6—0,8 mm, iar lăţimea de 0,25 —0,28 mm. Capătul posterior al corpului este mai îngustat decît cel anterior. Ventuza bucală are o formă alungită şi măsoară 0,16—0,18 x 0,10—0,11 mm. Ventuza ventrală preecuatorială are dimensiunile de 0,075—0,100 x 0,096 —0,115 mm. Faringele se continuă cu un esofag foarte scurt. Cecumii intestinali se termină înainte de capătul posterior al corpului. FAM. GORGODERIDAE IXX>SS, 1901 365 Testiculul unic, voluminos şi alungit, are o poziţie aproape mediană subecuatorială. Ovarul lobat este situat în dreapta şi înaintea testiculului. Glandele vitelogene, formate din foliculi puţini şi mari, sînt situate lateral, aproximativ în dreptul vezicii ventrale. Uterul formează numeroase anse în jumătatea posterioară a corpului şi, ocolind ventuza ventrală, se deschide, prin metraterm în organul lui Looss. Spinii cirului sînt mai lungi decît cei din organul lui Looss. Orificiul genital se găseşte sub i bifurcaţia intestinului. Ouăle de culoare galbenă au dimensiunile : 0,031—0,033 x 0,008—0,009 mm. Ele sînt aşezate paralel în pachete mici. Gazda : peşti marini (Mullus barba- Localizare : porţiunea posterioară a intestinului. Răspîndire geografică : Marea Medite-rană, Marea Neagră (Issaicikov, 1927) ; Wlassenko, 1931 ; O s m a n o v, 1940 ; Margarito f, I960). Familia GORGODERIDAE Looss, 1901 Trematode cu corpul alungit-oval, fusiform sau lanceolar, ori piriform sau foliaceu. Cuticula netedă, ori cu spini cuticulari sau mici papile, mai numeroase în apropierea ventuzei bucale. Ventuzele bine dezvoltate sînt situate în partea anterioară a corpului. Faringele musculos, uneori lipseşte. Esofagul mai mult sau mai puţin lung; ramurile intestinului, drepte sau sinuoase, ajung pînă la capătul posterior al corpului, unde uneori se unesc. Testiculele postaceta-bulare, inter - sau extracecale, simetrice sau asimetrice, sînt în număr de două sau mai multe. Ele sînt lobate sau întregi, de formă ovală, ori sferică. Punga genitală absentă la multe specii. Porul genital este situat între bifurcaţia intestinală şi ventuza ventrală. Ovarul submedian, inter-cecal postacetabular, se găseşte în apropierea testiculelor. Receptaculul seminal şi canalul lui Laurer prezente sau absente. Glandele vitelogene compacte sau lobate, postacetabulare, intercecale, ocazional extracecale, sînt situate înaintea testiculelor. Uterul formează numeroase Fig. 199. — Proetotrema bacilliova-tum (după Odhner, 1911). 366 PARTEA SISTEMATICA anse între ventuza ventrală şi extremitatea posterioară a corpului. Vezica excretoare tubulară sau în formă de Y. Paraziţi la peşti, amfibii şi reptile. CHEIE PENTRU DETERMINAREA GENURILOR FAMILIEI GORGODERJDAE 1 (2) Corpul, oval sau piriform, are partea anterioară mai îngustată şi partea posterioară mai lăţită.................Phyllodistomum 2 (1) Corpul alungit, nu este mai îngustat în partea anterioară şi mai lăţit posterior ...............................................3 3 (4) Două testicule.....................................Gorgoderina 4 (3) Mai multe testicule aşezate în două şiruri longitudinale .... ................................................. Gorgodera Genul Gorgodera Looss, 1899 Gorgoăeriăae cu corpul fusiform ; ventuza ventrală mai mare decît cea bucală. Orificiul bucal se continuă direct cu esofagul. Eamurile intestinului se termină în partea posterioară a corpului. Testiculele sînt situate la diferite nivele înapoia ventuzei ventrale. Orificiul genital se găseşte între bifurcaţia intestinului şi ventuza ventrală. Ovarul, întreg sau lobat, este dispus înaintea testiculelor şi înapoia glandelor vitelogene. Acestea din urmă sînt în număr de două, adînc lobate sau acinoase şi constau din opt foliculi fiecare. Glandele vitelogene sînt situate, ca şi gonadele, înapoia ventuzei ventrale, între ramurile intestinului. Uterul, bine dezvoltat, umple cea mai mare parte a corpului înapoia ventuzei ventrale. Paraziţi în vezica urinară la amfibieni. CHEIE PENTRU DETERMINAREA SPECIILOR GENULUI GORGODERA 1 (6) Testiculele evident împărţite în două grupe : dreaptă şi stîngă .....................................................................2 2 (5) Cele două grupe de testicule sînt paralele..............................3 3 (4) Testiculele depăşesc posterior treimea mijlocie a corpului . . . ..................................................G. pagenstecheri 4 (3) Testiculele sînt Situate în treimea mijlocie a corpului................. ....................................................... G. media 5 (2) Cele două grupe de testicule nu sînt paralele............................ ....................................................G. varsoviensis 6 (1) Testiculele neclar împărţite în două grupe, deoarece se întrepă- trund ...............................................................7 FAM. GORGODERIDAE LOOSS, 1901 3β7 7 (8) Ventuza ventrală depăşeşte de două ori ventuza bucală . . . ..............................................G. microovata 8(7) Ventuza ventrală nu depăşeşte de două ori ventuza bucală . . ...................................................G. cygnoides 1. Gorgodera cygnoides (Zeder, 1800) (ßg. 200) 1800 Distomum cygnoides Zederf nec Leidy 1851, Erster Nachtrag z. Naturgeschichte d. Eingeweidewürmer, Leipzig, 1 — 320. 1899 Looss, Zool. Jahrb. Syst., 12, 174 — 204. Corpul este fusiform, cu cuticula netedă. Lungimea corpului atinge 7—8 mm (rareori 10 mm), iar lăţimea maximă la nivelul testiculelor anterioare şi ovarului este de 1,0—1,3 mm. Ventuza bucală este ovală şi are dimensiunile de 0,45—0,47 x 0,47—0,49 mm, iar cea ventrală de 0,75—0,80x0,80 — —0,85 mm. Esofagul tubular sinuos. Ra-niurile intestinale simple, relativ groase, ajung pînă aproape de capătul posterior al corpului. Aparatul excretor se deschide la capătul posterior al corpului într-o mică adînci-tură. Vezica excretoare este tubulară, alungită şi se întinde pînă la nivelul glandelor vitelogene. Ovarul, glandele vitelogene şi testiculele se găsesc înapoia ventuzei ventrale între ramurile intestinului, la mică distanţă unele de altele. Testiculele mici, nelobate, de formă aproximativ ovală, în număr de 9, dispuse în două grupe lateral : în dreapta 4 şi în stînga 5. Fiecare grupă de testicule se deschide în cîte un vas ef erent iar cele două vase deferente, drept şi sting, se îndreaptă spre partea anterioară unde se unesc într-un vas deferent comun a cărui porţiune terminală formează o veziculă seminală ovală, mică, ce se deschide prin orificiul genital situat median între ventuza ventrală şi bifurcaţia intestinului. Fig. 200. — Gorgodera cygnoides (după Pagenstecher, 1857). 368 PARTEA SISTEMATICA Ovarul mare nelobat, oval, se găseşte imediat înapoia glandei vitelogene din stînga. Corpusculul lui Mehlis este situat între glandele vitelogene. Glandele vitelogene perechi sînt dispuse înapoia ventuzei ventrale şi sînt formate fiecare din cîte 6—7 foliculi de formă oval-alungită, dispuşi în rozetă. Uterul cu numeroase anse se află înapoia ventuzei ventrale. Ouăle sînt mici, ovale şi au dimensiunile de 0,019 X 0,026—0,029 mm. Gazda adultului : amfibieni (mai ales din familia Raniăae). Gazda intermediară : moluşte bivalve (din genul sau Pisiăium). Localizarea adultului : vezica Urinară. Răspîndire geografică : Europa (Franţa E.D.G., Germania, Polonia, U.B.S.S., Eomânia etc.), America de Nord (S.U.A., Canada). în Eomânia specia a fost semnalată în împrejurimile Bucureştilor, Iaşilor şi în Delta Dunării (Leo n, 1911 ; Eădulescu şi Vasiliu 1956 b; Căpuşe şi D a n c ă u, 1957 ; Chiriac şiMalcoci, 1968). E.F. Fig. 201. -dera media Strom, Gorgo- (după 1940). 2. Gorgodera media Strom, 1940 (fig. 201) Corpul este fusiform, alungit, cu cuticula netedă. Lungimea corpului de 7 mm, iar lăţimea maximă în regiunea ovarului de 0,7 mm. Ventuza bucală, de formă ovală, măsoară 0,37—0,41 mm. Ventuza ventrală, mai mare decît cea bucală, măsoară 0,56—0,57 mm. Ventuza ventrală nu proeminează peste marginile corpului. Esofagul îngust, lung, uşor sinuos. Eamurile intestinului simple, tubulare, se termină în apropiere de capătul posterior al corpului. Bifurcaţia intestinului se găseşte în mijlocul distanţei dintre ventuze. Ovarul, glandele vitelogene şi testiculele se găsesc mult în urma ventuzei ventrale. Testiculele, mici, de formă neregulată, sînt dispuse în treimea mijlocie a corpului. Grupa dreaptă care se găseşte lîngă ramura intestinală dreaptă constă din 4 testicule, iar grupa stînga din 5 testicule distanţate. Vezicula seminală ovală este situată înaintea ventuzei ventrale ; partea prostatică înconjurată de glande unicelulare şi orificiul genital se găsesc sub bifurcaţia intestinului. Ovarul de formă oval-neregulată este situat în apropierea ramurei intestinale stîngi. FAM. GORGODERIDAE LOOSS, 1901 369- Glandele vitelogene constau fiecare din cîte 8 foliculi ovali. Uterul, cu numeroase anse subţiri, se întinde dinapoia ventuzei ventrale şi pînă la capătul posterior al corpului. Ouăle măsoară 0,021—0,022 x 0,035 — 0,037 mm. Gazda : amfibieni (din familia Ranidae). Localizare : vezica urinară. Răspîndire geografică : U.B.S.S., Bomânia etc. în Bomânia această specie a fost semnalată delenişteaşi colab„ (1971) la Bana ridibunda în împrejurimile oraşului Craiova. 3. Gorgodera microovata Fuhrmann, 1924 («g. 202) Corpul este fusifoim-alungit. Cuticula netedă. Lungimea de 5—9 mm, , iar lăţimea maximă la nivelul testiculelor anterioare de 0,6 mm. Yentuza bucală ovală are diametrul transversal de 0,31—0,36 mm, iar cea ventrală rotundă este aproximativ de două ori mai mare, avînd 0,60—0,75 mm în diametru şi proeminînd peste marginile corpului. Esofagul este relativ lung şi drept. Eamurile intestinului simple, tubulare, se termină în apropiere de capătul posterior al corpului. Bifurcaţia intestinală este mai aproape de ventuza bucală decît de cea ventrală. Ovarul, glandele vitelogene şi testiculele sînt dispuse înapoia ventuzei ventrale în jumătatea posterioară a corpului, distanţate între ele. Testiculele de formă oval-neregulată, situate în apropierea ramurilor intestinului, formează două grupe : una de 4 şi cealaltă de 5—6 testicule. Grupele nu sînt net delimitate. Grupa constînd din 5—6 testicule, se găseşte pe partea ovarului, mult deplasată înapoi faţă de grupa opusă. Capătul distal al canalului deferent formează o veziculă seminală situată între ventuza ventrală şi bifurcaţia intestinului. Partea prostatică prezentă; cirul absent. Orificiul genital se găseşte în apropierea bifurcaţiei intestinale Ovarul, întreg, oval este situat lîngă ramura intestinală dreaptă, înapoia glandei vitelogene drepte. Glandele vitelogene, acinoase, în număr de două, se găsesc înapoia ventuzei ventrale între ramurile intestinului. Fiecare glandă constă din 7—8 foliculi de formă oval-alungită. Uterul este dispus dinapoia yentu-zei ventrale şi pînă la capătul posterior al corpului. Ouăle Renovata °Γ(άυρ&Γ mici şi numeroase măsoară 0,023—0,025 x0,018 mm. Fuhrmann, 1924). ’; 24-c. 539 370 PARTEA SISTEMATICA Gazda : amfibieni (din genul Bana). Localizare : vezica urinară. Răspîndire geografică: Europa (Elveţia, Eomânia etc.), Africa (Maroc). în Eomânia această specie a fost menţionată de Ieniştea şi colab. (1971) la Bana ridibunda în împrejurimile oraşului Craiova. 4. Gorgodera pagenstecheri Ssinitzin, 1905 (fig. 203) Corpul este alungit, cu cuticula netedă, lungimea de 7—12 mm şi lăţimea maximă de 1,2—1,6 mm. Ventuza bucală, circulară, are diametrul de 0,40—0,45 mm. Ventuza ventrală, de asemenea circulară, este mai mare decît cea bucală, avînd diametrul de 0,60—0,75 mm. Esofagul tubulär este scurt, uneori în forma literei S. Eamurile intestinului tubulare, simple şi relativ subţiri, se întind pînă aproape de capătul posterior al corpului. Bifurcaţia intestinală este întotdeauna mai aproape de ventuza bucală decît de cea ventrală. Orificiul excretor este situat la capătul posterior al corpului, terminal. Vezica excretoare, lungă, tubulară, are o mică dilatare în apropierea capătului posterior al corpului. Glandele vitelogene, ovarul şi testiculele la adulţi sînt situate în jumătatea posterioară a corpului între ramurile intestinale. Testiculele sînt dispuse în două grupe : una de 5 şi cealaltă de 4. Forma testiculelor este neregulat-ovală, cu lobii mici. Partea prostatică prezentă, cirul absent. Orificiul genital se găseşte înapoia bifurcaţiei intéstinale. Ovarul mare, oval-neregulat, este dispus lîngă intestin înaintea grupei de 5 testicule şi alături sau puţin înapoia glandelor vitelogene. Ca mărime ovarul depăşeşte cel mai mare testicul. Canalul lui Laurer este prezent. Glandele vitelogene formate din cîte 7 foliculi ovali, bine delimitaţi, se găsesc înaintea ovarului şi testiculelor, dar la o mare distanţă înapoia ventuzei ventrale. Uterul, puternic dezvoltat, prezintă anse numeroase, dispuse înapoia ventuzei ventrale. Ouăle, ovale, cu coajă subţire, au dimensiunile de 0,020—0,023 x 0,034 — 0,037 mm. Gazda adultului : amfibieni din fam. Baniăae. Gazda intermediară : lamelibranhiate (în genul Sphaerium, Pisidium). Gazda metacercarului: larve de odonate (Epitheca). Localizarea adultului : vezica urinară. Răspîndire geografică : Europa (U.E.8.8., Polonia, Eomânia etc.). Specia a fost semnalată în Delta Dunării de Eădulescu şi V a s i 1 i u (1956 b). 5. Gorgodera varsoviensis Ssinitzin, 1905 (fig. 204) Corpul este fusiform, oval în secţiune transversală, foarte contraetil. Cuticula netedă. Lungimea corpului de 6,0—9,0 mm, iar lăţimea maximă de 1,0—1,9 mm. Ventuza bucală, ovală sau circulară, are dimensiunile 37t Fig. 203. — Gorgodera pagenste- Fig. 204. — Gorgodera varsovien- cheri (după Pigulewsky, sis (după S s i n i t z i η, 1905)., 1945). 372 PARTEA SISTEMATICA ■de 0,50—0,54 x 0,54 — 0,65 mm, iar ventuza ventrală, de asemenea ovală, de 0,76—0,85 x 0,87—0,98 mm. Esofagul este scurt şi drept, iar ramurile intestinului sînt simple şi se întind pînă aproape de capătul posterior a.1 corpului. Orificiul excretor se găseşte la capătul posterior al corpului. Vezica excretoare este tubulară şi lungă. Testiculele, ovarul şi glandele vitelogene sînt aşezate la o mică distanţă unele de altele. Testiculele au o formă oval-neregulată sau lobată .şi sînt dispuse în două grupe nesimetrice, una de 4 şi alta de 5 foliculi. Ovarul, mare, lobat, se găseşte imediat înapoia glandelor vitelogene ; acestea din urmă au forma de ciorchine şi sînt situate la o distanţă mai mare sau mai mică înapoia ventuzei ventrale. Uterul se întinde înapoia ventuzei ventrale între ramurile intestinului. Ouăle, ovale, au dimensiunile de 0,023—0,025 x 0,032—0,033 mm. Gazda adultului : amfibieni (din familia Baniăae). Gazda intermediară: lamelibranhiate (Sphaerium corneum). Gazda metacercarului : larve de odonate (Agrion). Localizarea adultului : vezica urinară. Răspîndire geografică : Europa (U.E.S.S., Polonia, Eomânia etc.), Africa (Tunisia). în ţara noastră această specie a fost semnalată de Eădulescu >şi V a s i 1 i u (1956 b). Genul Gorgoderina Looss, 1902 Gorgoderidae cu corpul alungit-fusiform, îngustat, conic înaintea ventuzei ventrale şi cu partea posterioară foarte alungită. Esofagul şi ramurile intestinului tubulare. Vezica excretoare de asemenea tubulară, lungă. Ovarul, glandele vitelogene şi testiculele sînt dispuse înapoia ventuzei ventrale între ramurile intestinului. Cele două testicule întregi sau lobate sînt situate unul în urma celuilalt, sau puţin oblic. Ovarul de asemenea întreg sau lobat este dispus între glandele vitelogene şi testiculul anterior. Glandele vitelogene întregi, ovale, lobate sau în ciorchine, se găsesc la distanţă mai mică sau mai mare înapoia ventuzei ventrale. Uterul formează numeroase anse între ventuza ventrală şi capătul posterior al corpului. Paraziţi în vezica urinară la amfibiile anure. 1. Gorgoderina vitelliloba (Olsson, 1876) Ssinitzin, 1905 (fig. 205) 1876 Distomum vitellilobum Olsson, Kgl., Swenska Vet. Akad. Handl., 14, J, 2 — 36. 1905 Ssinitzin, Univ. Izv. Warsawa, 1 — 210. Corpul este fusiform, cuticula netedă şi destul de groasă. Lungimea corpului este de 6—8 mm, iar lăţimea de 1,5—2 mm. Ventuza bucală, FAM. GORGODERIDAE UOOSS, 1901 373 circulară sau ovală, subterminală, măsoară 0,54—0,66 x 0,58—0,67 mm. Ventuza ventrală proeminentă, de asemenea circulară sau ovală, este dispusă în partea anterioară a corpului şi măsoară 0,58—0,82 x X 0,82—1,05 mm. Esofagul este tubular, relativ subţire. Eamurile intestinale simple, de asemenea tubulare, se întind pînă aproape de capătul posterior al corpului. Bifurcaţia intestinului este mai apropiată de ventuza bucală decît de cea ventrală. . Orificiul excretor este situat la capătul posterior al corpului. Vezica excretoare, lungă, tubulară, subţire şi uşor ondulată, <3Ste situată median între capătul posterior al corpului şi glandele vitelogene. Ovarul, glandele vitelogene şi testiculele se găsesc înapoia ventuzei ventrale între ramurile intestinului şi relativ depărtate unele de altele. Testiculele au o formă în general alungită şi sînt dispuse în jumătatea posterioară a corpului, puţin oblic unul faţă de celălalt. De la testicule pornesc vasele eferente care se unesc în apropierea ventuzei ventrale într-un vas deferent care formează înaintea ventuzei ventrale o vezică seminală ovală relativ mare. Orificiul genital este situat aproape de bifurcaţia intestinului. Ovarul, de formă ovală, lobat, se găseşte la o oarecare distanţă înapoia glandelor vitelogene. Acestea din urmă au o formă neregulat-ovală, fiind compacte sau adînc lobate şi sînt dispuse la oarecare distanţă sub ventuza ventrală. Uterul formează numeroase anse între ventuza ventrală şi capătul posterior al corpului. Ouăle de formă ovală cu coajă subţire au dimensiunile de 0,023—0,026 X 0,033—0,036 mm. Gazda adultului : amfibieni (Eaniăae, Discoglossidae, Bufonidae). Gazda intermediară : lamelibranhiate (Sphaerium corneum, Musculium, Pisidium). Gazda metacercarului : larve carnivore de insecte acvatice. Localizarea adultului : vezica urinară (cloacă, rectum). Fig. 205. — Gorgoderina vitelliloba (după S s i n i t z i n, 1905). 374 PARTEA 'SISTEMATICA Răspîndire geografică : Europa (Suedia, Polonia, Anglia, U.R.S.S., România etc.), America de Nord (S.U.A.). Specia a fost semnalată de Căpuşe şi Dan cău (1957) în împrejurimile Bucureştilor. Genul Phyllodistomum Braun, 1899 1899 Braun, Zbl. Bakt. Paras., 22, 714 — 725. Gorgoăeriăae cu corpul piriform, foliaceu sau lanceolar, avînd partea anterioară îngustată, conică şi partea posterioară mai mult sau mai puţin lăţită. Yentuza bucală se găseşte în partea anterioară, iar cea ventrală, mai mare, la limita dintre partea anterioară şi cea posterioară. Cuticula netedă, striată sau prevăzută cu papile mici dispuse mai des în apropierea ventuzei bucale. Esofagul tubular ; ramurile intestinului de asemenea tubulare, simple şi terminate la distanţe variabile de capătul posterior al corpului. Testiculele perechi, întregi sau lobate, rotunde sau ovale, sînt dispuse puţin oblic unul lîngă celălalt sau unul în urma celuilalt. Punga genitală conţine vezicula seminală şi partea prostatică. Orificiul genital se găseşte înapoia bifurcaţiei intestinale. Ovarul rotund, oval sau lobat, este situat la nivelul glandelor vitelogene sau înapoia acestora. Glandele vitelogene rotunde, ovale, slab sau adine lobate, în ciorchine sau ramificate, sînt dispuse înapoia ventuzei ventrale. Ansele uterului sînt localizate numai între ramurile intestinului sau le depăşesc ajungînd pînă la marginile corpului. Paraziţi în rinichiul, vezica urinară şi uretere la peşti osoşi, amfibii anure şi urodele din emisfera nordică. CHEIE PENTRU DETERMINAREA SPECIILOR GENULUI PH YLLODIS TOM UM 1 (6) Corpul piriform foliaceu .............................................2 2 (5) Glandele vitelogene ramificate sau în ciorchine.....................,3 3 (4.) Glandele vitelogene ramificate cu ramuri groase. Ovarul mai mic decît testiculele.....................................Ph. acceptum 4 (3) Glandele vitelogene în formă de ciorchine. Ovarul mai mare decît testiculele...........................................*Ph. zahwatkini 5 (2) Glandele vitelogene întregi, ovale. Partea anterioară a corpului îngustată este mult mai lungă decît cea posterioară lăţită. Unghiurile laterale ale părţii posterioare a corpului sînt rotunjite . . . ..........................................................*Ph. folium 6 (1) Corpul alungit lanceolar 7 FAM. GORGODERIDAE LOOSS, 1901 375 7 (8) Yentuza ventrală mai mică decît cea bucală. Ovarul dispus înaintea testiculului anterior..................................*Ph. markevitschi 8(7) Yentuza ventrală egală sau mai mare decît cea bucală. Ovarul dispus înaintea testiculului posterior...........................Ph. elongatum 1. Phyllodistomum acceptum Looss, 1901 (fig. 206) Corpul este piriform, mai îngustat înaintea ventuzei ventrale şi mai lăţit înspre partea posterioară. Cuticula netedă. Lungimea de 3—7,2 mm, iar lăţimea de 1,5—3,4 mm. Yentuza bucală, circulară sau ovală, are dimensiunile de 0,27 — 0,34 x 0,29— 0,35 mm. Ventuza ventrală, de asemenea circulară sau ovală, este egală sau ceva mai mare decît ventuza bucală, avînd 0,32—0,38 x 0,34—0,40 mm. Esofagul relativ lung, ramurile intestinale simple tubulare, cu diverticule mici pe margini, se întind pînă aproape de capătul posterior al corpului. Bifurcaţia intestinală este mai aproape de ventuza bucală decît de cea ventrală. Orificiul excretor este situat la capătul posterior al corpului. Vezica excretoare este lungă, tubulară şi ajunge pînă în dreptul glandelor vitelogene. Testiculele, ovarul şi glandele vitelogene sînt situate înapoia ventuzei ventrale între ramurile intestinului. Testiculele mari sînt de obicei adînc lobate şi rareori au o formă oval-neregulată cu lobii mici. Testiculul anterior este situat sau imediat înapoia glandei vitelogene şi atunci este la acelaşi nivel cu ovarul, sau mult înapoia glandei vitelogene şi atunci este oblic faţă de ovar. Testiculul posterior totdeauna esté situat la o distanţă mai mare faţă de ovar. Punga copulatoare este situată sub bifurcaţia intestinală. Ovarul, mai mic decît testiculele, are forma neregulat-ovală, mai rar lobată şi este dispus înapoia glandelor vitelogene, care sînt ramificate avînd ramuri groase şi puternice. Uterul de asemenea este situat înapoia ventuzei ventrale şi formează numeroase anse. 376 PARTEA SISTEMATICA Ouăle, ovale, au dimensiunile de 0,038 x 0,024 mm. Gazda : peşti din familia Labridae (Crenilabrus pavo, G. griseus). Localizare : vezica urinară. Răspîndire geografică : MareaMediterană, Marea. Neagră (O s m a n o v, 1940). 2. Phyllodistomum elongatum Nybelin, 1926 (fig. 207) i00°oco Forma corpului este lanceolară, mult alungită. Cuticula netedă. Lungimea variază între 2 şi 4,5 mm, iar lăţimea maximă este de 0,5 —0,9 mm. Yentuza bucală, circulară sau ovală, măsoară 0,16—0, 34 x X 0,08—0,34 mm. Yentuza ventrală, de asemenea, circulară sau ovală, este egală sau ceva mai mare decît ventuza bucală, avînd 0,16—0,34 x 0,20—0,3β mm. Esofagul îngust, tubular. Eamurile intestinale simple se întind pînă la capătul posterior al corpului. Bifurcaţia intestinală este mai apropiată de ventuza, bucală decît de cea ventrală. Ovarul, glandele vitelogene şi testiculele sînt dispuse înapoia ventuzei ventrale între ramurile intestinului mult depărtate unele de altele. Testiculul anterior stă oblic înapoia ovarului şi a glandelor vitelogene. Testiculul posterior este dispus oblic faţă de cel anterior şi înapoia ovarului. Testiculele au formă neregulată, fiind adînc lobate. Yezicula seminală este situată în apropierea marginii anterioare a ventuzei ventrale. Orificiul genital se găseşte mult înapoia bifurcaţiei intestinale. Ovarul lobat este situat înapoia glandelor vitelogene, iar acestea din urmă se găsesc la o oarecare distanţă înapoia ventuzei ventrale. Uterul formează numeroase anse în jumătatea posterioară a corpului, iar ouăle au dimensiunile de 0,022—0,033 x 0,033 — 0,055 mm. Ouăle mature conţin miracidii. în procesul maritogoniei raportul dimensiu-Fig. 207.- phyllodistomum nyor ventuzelor rămîne tot timpul neschimbat, şi eiongatum^^(£upa îgii- anume 1 ;1 sau χ . i;i. Glandele genitale din ovale şi nelobate la indivizii tineri devin lobate la indivizii maturi sexual. Yezicula seminală la indivizii de toate vîrstele este situată în apropierea marginii anterioare a ventuzei ventrale. Partea posterioară a corpului se alungeşte mult, pe măsură ce se dezvoltă uterul cu ansele sale. Ml & FAM. ZOOGONIDAE ODHNER, 1911 377 Gazda : peşti (din familia Cypriniăae). Localizare : uretere (indivizi nematuri au fost găsiţi şi în intestin). Răspîndire geografică: Europa (Suedia, Finlanda, U.E.S.S., Eomânia). Specia a fost semnalată în Delta Dunării de R o m a n (1953,1955). Familia ZOOGONIDAE Odhner, 1911 Familia cuprinde trematode cu corpul mic şi cuticula de regulă s pi nulată. Yentuza ventrală adeseori apropiată de cea bucală ; prefaringele, faringele şi esofagul prezente. Eamurile intestinului de lungime variabilă. Testiculele simetrice, la nivelul sau înapoia ventuzei ventrale. Punga genitală alungită, claviformă, orientată transversal sau oblic faţă de axa longitudinală a corpului, pre- sau postacetabular, conţine cirul protractil, mai mult sau mai puţin scurt şi nearmat, precum şi partea prostatică bine exprimată. Orificiul genital poate fi lateral sau marginal, la nivelul bifurcaţiei intestinale sau al ventuzei ventrale. Ovarul median sau submedian, postacetabular, uneori dorsal sau anterior ventuzei ventrale. Eecep-tâculul seminal şi canalul lui Laurer prezente. Glandele vitelogene de regulă compacte, adesea impare, se găsesc în apropierea ovarului. Uterul umple toată partea posterioară a corpului. Ouăle, de formă ovală sau eliptică, conţin la maturitate miracidii. Vezica excretoare tubulară sau sacciformă este foarte mică. Paraziţi în porţiunea terminală a intestinului la peştii marini, mai rar în stomac şi porţiunea anterioară a intestinului, uneori în vezica urinară. Genul Diphterostomum Stossich, 1904 Zoogonidae cu corpul mic, spinulat, fusiform pînă la piriform. Cecumii intestinali, scurţi, se termină înaintea ventuzei ventrale. Aceasta din urmă este mare, cu marginile anterioară şi posterioară îngroşate ca nişte buze şi situată în treimea mijlocie a corpului. Testiculele sînt mai mult sau mai puţin simetrice, postacetabulare. Punga genitală relativ mare, preacetabulară, conţine vezicula seminală bipartită, complexul prostatic bine dezvoltat, canalul ejaculator şi cirul. Porul genital marginal, la nivelul esofagului sau bifurcaţiei intestinale. Ovarul intertesticular sau median este anterior testiculelor. Glandele vitelogene, compacte, sînt situate de o parte şi de alta a ovarului. Uterul ocupă în special partea posterioară a corpului. Vezica excretoare sacciformă. Paraziţi intestinali la pejtii marini. 378 PARTEA SISTEMATICA CHEIE PENTRU DETERMINAREA SPECIILOR GENULUI DIPH TE ROS TOM UM 1 (2) Marginile ventuzei ventrale formează buze subţiri. Eamurile intestinului ajung pînă la marginea anterioară a ventuzei ventrale. Testiculele simetrice. Ovarul intertesticular. Uterul situat înapoia^ gonadelor.................................................D. brusinae 2 (1) Marginile ventuzei ventrale formează buze groase. Eamurile intestinului nu ajung pînă la marginea anterioară a ventuzei ventrale. Testiculele asimetrice. Ovarul înaintea testiculului stîng. Uterul înaintea şi înapoia gonadelor . . . .D. sargus annularis 1. Diphterostomum brusinae (Stossich, 1899) Stossich, 1904 (fig. 208) 1899 Distomum brusinae Stossich, Boli. Soc. Adr. Sei. Nat. Trieste, 9, 1 — 2. 1904 Stossich, Ann. Mus. Zool. Univ., Napoli, 23. Exemplarele adulte ating 0,86 mm lungime şi 0,36 mm lăţime maximă. Cuticula este acoperită în întregime cu spini mărunţi. Musculatura subcuticulară slab dezvoltată. Yentuza bucală alungită transversal măsoară 0,08 mm lungime şi 0,19 mm lăţime. Faringele mic ; esofagul relativ lung şi îngust. Eamurile intestinului, scurte şi late, se termină la nivelul marginii anterioare a ventuzei ventrale. Ventuza ventrală, foarte mare, este situată puţin subecuatorial şi este prevăzută cu două buze fine, subţiri. Organele genitale sînt situate în partea posterioară a corpului. Testiculele, puţin lobate, au o formă variabilă şi sînt situate simetric, lateral şi înapoia ventuzei ventrale. Ovarul, de formă sferic-neregulată, este dispus între cele două testicule. Dispoziţia glandelor vitelogene faţă de o var este variabilă, dar în general sînt aşezate înapoia ovarului, între cele două testicule. Uterul formează* numeroase anse în partea posterioară a corpului, înapoia gonadelor. Ouăle au membrana subţire, măsoară 0,04x0,02 mm şi conţin miracidii pe deplin formate. Orificiul genital se află la nivelul bifurcaţiei intestinale în partea stîngă a corpului. Punga genitală este bine dezvoltată şi conţine vezicula seminală, partea prostatică şi canalul ejaculator. Gazda adultului : peşti marini (Oblata me-lanura, Lethrinus haematopterus, Labrus merula, Fig. 208. — Diphterostomum brusinae (după Looss, 1901). FAM. ZOOGONIDAE ODHNER, 1911 379 L. maculatus, L. quinquemaculatus, Grenilabrus pavo, C. griseus, jBîew-mifş gattoruginae, Sargus vulgaris, Gobius jozo ). Gazda intermediară şi a metacercarului : moluşte marine (Nassa reticulata, Modiolus adriaticus, Spisula subtruncata, Meretrix rudis, fiWZ-dia minima, Fws gallina). Localizarea adultului s intestin. Răspîndire geografică : Marea Mediterană, Marea Neagră (D o 1-g h i h, 1965 ; D o 1 g h i h şi Naidenova, 1967), Marea Japoniei. 2. Diphterostomum sargus-annularis Wlassenko, 1931 (fig. 209) Corpul este lung de 0,967—1,088 mm şi lat de 0,340—0,425 mm, la nivelul ventuzei ventrale. Cuticula prevăzută cu spini mici. Diametrul ventuzei bucale este de 0,119—0,133 mm, iar al ventuzei ventrale de 0,252—0,259 mm. Yentuza ventrală, de formă sferică, prevăzută cu buze groase, este situată aproape în centrul corpului. Faringele mic, sferic ; esofagul relativ lung ; ramurile intestinale, foarte scurte şi dilatate la vîrf, nu ajung pînă la marginea anterioară a ventuzei ventrale. Vezica excretoare mică. Testiculele, eliptice sau reniforme, sînt situate în părţile laterale ale corpului, asimetric înapoia ventuzei ventrale. Orificiul genital se găseşte pe marginea stîngă a corpului dorsal, la nivelul bifurcaţiei intestinale. Punga genitală, puternică, este curbată în porţiunea sa mediană şi se întinde pînă la capătul ramurilor intestinale ; ea conţine vezicula seminală bipartită şi partea prostatică sferică. Ovarul, de formă ovală, se găseşte înaintea testiculului sting. Glandele vitelogene sînt reprezentate prin două formaţiuni compacte, situate în jumătatea posterioară a corpului între ovar şi testiculul drept. înapoia glandelor vitelogene se găseşte un receptacul seminal mic. Uterul umple toată jumătatea posterioară a corpului, atît înaintea cît şi înapoia gonadelor. Fig. 209. — Diphterostomum sargus-annularis (după Wlassenko, 1931). 380 PARTEA SISTEMATICA Ouăle mature conţin miracidii şi măsoară 0,0351—0,0378 X 0,013 — 0,016 mm. Metratermul trece pe sub punga genitală şi se deschide alături de orificiul genital mascul. Gazda: peşti (Sargus annularis). Localizare : porţiunea posterioară a intestinului. Răspîndire geografică : Marea Neagră (Wlassenko, 1931 ; O s m a η o V, 1940). Familia ACANTHOSTOMATIDAE Poche, 1926 Familia cuprinde trematode cu corpul alungit şi de obicei îngust, prevăzut cu pete ocelare şi cu o coroană circumorală de spini. Yentuza bucală relativ bine dezvoltată. Faringele prezent. Cecumii intestinali de obicei lungi, excepţional scurţi. Ventuza ventrală de regulă mică. Testiculele sînt situate inter- sau extracecal, foarte rareori postcecal. Vezicula seminală tubulară, uneori bipartită. Punga genitală absentă. Gonotilul adeseori prezent. Porul genital preacetabular. Ovarul lobat sau întreg, pretesticular. Receptaculul seminal prezent. Glandele vitelogene, acinoase sau dendritice, se găsesc în partea posterioară a corpului, de obicei lateral, ocazional median sau submedian. Uterul de regulă nu se întinde şi în regiunea posttesticulară. Ouăle mici. Vezica excretoare în formă de Y cu ramurile foarte lungi întinzîndu-se pînă în dreptul faringelui. Paraziţi ai peştilor răpitori şi ai reptilelor ihtiofage. CHEIE PENTRU DETERMINAREA GENURILOR FAMILIEI AC AN THOS TOM A TIDAE 1 (4) Coroana circumorală de spini prezentă........................2 2 (3) Uterul se întinde pînă la extremitatea posterioară a corpului. Eamurile intestinului inegale. Acetabulul mai mare decît ventuza bucală...........................................Anisocladium 3 (2) Uterul se întinde între ovar şi acetabul. Eamurile intestinului egale şi lungi. Acetabulul mai mic decît ventuza bucală.............. ............................................Aeanthostomum 4 (1) Coroana circumorală de spini absentă. Eamurile intestinului ine- gale. Ventuza bucală este mai mare decît acetabulul. Uterul nu ajunge niciodată pînă la extremitatea posterioară a corpului. . . .................................................Anisocoeiium Genul Aeanthostomum Looss, 1899 1893 Looss, Zool. Jahrb. Syst., 12, 5 — 6, 521 — 784. Acanthostomatidae relativ mici, subţiri, subcilindrice, cu corpul spinulat. Yentuza bucală, terminală, în formă de cupă, este înconjurată de o coroană de spini puternici. Yentuza ventrală, mai mică decît cea bucală, FAM. ACANTHOSTOMATIDAE POCHE, 1926 381 este situată în jumătatea anterioară a corpului. Prefaringele lung ; faringele este situat aproape la jumătatea distanţei dintre cele două ventuze. Esofagul scurt. Ramurile intestinului, egale şi lungi, se întind pînă la. capătul posterior al corpului. Orificiul genital situat imediat înaintea ventuzei ventrale este înconjurat de gonotil, o ventuză genitală mai mult sau mai puţin dezvoltată. Sinusul genital este mic, de forma unui tub scurt. Yezicula seminală lungă, liberă în parenchim. Testiculele sînt dispuse în partea posterioară a corpului, unul în urma celuilalt sau oblic. Ovarul situat înaintea testiculelor. Receptaculul seminal şi canalul lui Laurer prezente. Glandele vitelogene bine dezvoltate se găsesc pe laturile corpului, în jumătatea sa posterioară. Uterul, bine dezvoltat, ocupă tot spaţiul intracecal între ovar şi ventuza ventrală. Ouă numeroase, foarte mici. Paraziţi intestinali la peşti şi reptile. CHEIE PENTRU DETERMINAREA SPECIILOR GENULUI AC AN THOS TOM UM 1 (2) Orificiul bucal înconjurat cu 16—19 spini. Prefaringele relativ scurt..............................................A. imbutiforme 2 (1) Orificiul bucal înconjurat de 24—29 spini. Prefaringele lung şi subţire...............................................A. spiniceps 1. Aeanthostomum imbutiforme (Molin, 1859) (fig. 210) 1859 Distoma imbutiforme Molin, Sitzungsb. K. Akad. Wiss. Wien, Math. Nat. Cl., 27,. 18-54. 1901 Looss, Zbl. Bakt. Paras., 1, 29, 595 — 606. Corpul este alungit cu cuticula acoperită de spini mici. Lungimea corpului de 5 — 7,5 mm. Ventuza bucală este mai mare decît cea ventrală şi are 0,2—0,39 mm în diametru. Orificiul bucal este înconjurat de 16—19 spini de 0,09 mm lungime, dispuşi într-un singur şir. Prefaringele şi esofagul scurte. Faringele mic, ramurile intestinului lungi pînă la capătul posterior al corpului. Orificiul genital se găseşte pe o papilă situată între bifurcaţia intestinului şi ventuza ventrală. Testiculele, ovale, sînt dispuse oblic unul în urma celuilalt, în partea posterioară a corpului. Ovarul mare, sferic, este situat cu puţin înaintea testiculului anterior. Foliculii vitelogeni se întind pe laturile corpului în jumătatea sa posterioară. Uterul este dispus între ventuza ventrală şi extremitatea posterioară a corpului, ocupînd tot spa- 382 PARTEA SISTEMATICA ţiul dintre glandele vitelogene, ovar şi testicule. Ouăle au dimensiunile : 0,024—0,029 X 0,012 mm. Gazda : peşti (Morone labrax, Dentex dentex, Atherina moehon, Athe-rina hepsetus, Anarrhicas lupus etc.). Localizare : intestin. Fig. 210. — Acanthostomum imbu-tiformes (după Looss, 1901). Răspîndire geografică : Marea Mediterană, Marea Neagră, Oceanul Atlantic. în Marea Neagră a fost semnalată de Eădulescu şi Vasiliu (1956) la Pleuronectes flessus, Alosa (Oaspialosa) maeotica şi Gobius cephalarges. FAM. ACANTHOSTOMATIDAE POCHE, 1926 2. Aeanthostomum spiniceps (Looss, 1896) (fig. 211) 1896 Acanthochasmus spiniceps Looss, Zbl. Bakter., XX, 863—870. 1899 Looss, Zool. Jahrb. Syst., 12, 521 — 784. Corpul măsoară 7—9 mm lungime şi 1 mm lăţime. Ventuza bucală are dimensiunile de 0,5—0,6 x 0,7 mm. Orificiul bucal este înconjurat de un şir de spini în număr de 24—29. Prefaringele lung şi subţire, faringele mic, esofagul relativ scurt. Bifurcaţia intestinului cu puţin înaintea ventuzei ventrale. Eamurile intestinului se întind pînă la partea posterioară a corpului. Ventuza ventrală are diametrul de 0,42 mm. Vezicula seminală, mică, se găseşte dorsal faţă de ventuza ventrală. Eeceptaculul seminal este situat înapoia şi în dreapta ovarului. Testiculele sînt dispuse la partea posterioară a corpului. Uterul ocupă spaţiul dintre ventuza ventrală şi ovar. Foliculii vitelogeni se întind lateral în jumătatea posterioară a corpului. Vezica excretoare în formă de Y cu trunchiul principal lung şi gros şi cu ramurile laterale ajungînd pînă la nivelul faringelui. Ouăle au 0,029 mm lungime şi 0,013 mm lăţime. Gazda : peşti (Bagrus bayad, B. ăactos, B. filamentosus, Ohrysichthys jurcatus, Mullus barbatus pontieus ). Localizare : intestin. Răspîndire geografică : Marea Mediterană, Marea Neagră (Pogorelzeva, 1952). Genul Anisocoelium Lühe, 1900 Acanthostomatidae cu corpul lăţit în zona acetabulară şi mai îngustat la extremităţi, trunchiat anterior şi mai ascuţit posterior. Ventuza bucală mai mare decît acetabulul. Prefaringele şi esofagul scurte. Faringele relativ larg. Cecumii intestinali inegali, cel drept mai lung decît cel stîng, dar fără a atinge extremitatea posterioară. Testiculele, alungite, sînt situate oblic unul faţă de celălalt, puţin înapoia ovarului. Punga genitală lipseşte. Porul genital median se află imediat înaintea acetabulul ui. Ovarul lobat, are o poziţie mediană, postacetabulară. Eeceptaculul seminal prezent. Foliculii vitelogeni se întind lateral, din dreptul faringelui pînă la marginea Fig. 211. — Aeanthostomum spiniceps (după Looss, 1901). 384 Ρ,ΑΚΤΕΑ SISTE-MiATICÄ posterioară a ventuzei ventrale. Ansele uterului nu ajung pînă la extremitatea posterioară a corpului. Ouăle mici, numeroase. Vezica excretoare în formă de Y are bifurcaţia între cele două testicule şi ajunge cu ramurile sale laterale la nivelul faringelui. Paraziţi în intestin la peşti marini. 1. Anisocoelium capitellatum (Eudolphi, 1819) (fig. 212) 1819 Distomum capitellatum Rudolphi, Entozoorum Synopsis, Berol. 1900 Lühe, Zool. Anz., 23, 504 — 509. Corpul măsoară 3—4 mm lungime şi 0,45 mm lăţime maximă la nivelul ventuzei ventrale. Capătul anterior al corpului este mai rotunjit, iar cel posterior mai ascuţit. Yentuza bucală, rotundă, are diametrul de 0,275 — 0,350 mm, iar cea ventrală de 0,175—0,250 mm. Faringele relativ mare. Prefaringele şi esofagul scurte ; ramurile intestinale sînt groase şi inegale, cea dreaptă fiind mai lungă decît cea stîngă. Vezica excretoare are forma de Y, trunchiul central bifurcîndu-se la nivelul testiculelor, iar ramurile laterale întinzîndu-se, pînă la nivelul faringelui. Testiculele sînt compacte, alungite şi se găsesc înapoia ovarului, unul după altul, uşor oblic. Testiculul drept este posterior şi mai mare decît cel stîng. Vezicula seminală prezentă ; punga genitală absentă. Ovarul, de formă neregulată, este mic şi se găseşte mult înapoia ventuzei ventrale, la locul de bifurcare a vezicii excretoare, median şi ventral. Eeceptaculul seminal şi canalul lui Laurer prezente. Orificiul şi sinusul genital sînt situate înaintea ventuzei ventrale. Uterul formează numeroase anse, ajungînd pînă la extremitatea posterioară a corpului. Ouăle sînt mici, avînd dimensiunile de 0,018 x 0,010 mm. Gazda : peşti (Uranoscopus scaber, Boops salpa). Localizare : intestin. Răspîndire geografică : Marea Mediterană, Marea Neagră (U 1 i a n i n, 1872 ; Wlassenko, 1931 ; O s m a n o v, 1940). Fig. 212. — Anisocoelium capitellatum (după Looss, 1901). FAM. ACANTHOSTOMATIDAE POCHE, 1926 385 Genul Anisocladium Looss, 1802 1902 Looss, Zool., Jahrb. Syst.„ 16, 411—894. Acanthostomatidae cu corpul foarte mult alungit, spinulat şi cu capetele ascuţite. Yentuza bucală mică, subterminală, este prevăzută cu o coroană de spini. Prefaringele scurt ; faringele mic. Un cecum intestinal (de obicei stîng) este mult mai scurt decît celălalt. Acetabulul mai mare decît ventuza bucală şi foarte aproape de aceasta. . ^ Testiculele mari, alungite, stau oblic unul faţă de celălalt în jumătatea posterioară a corpului. Vezicula seminală foarte lungă, întinzîndu-se pe aproape jumătate din lungimea corpului. Punga genitală şi cirul absente. Siïiüsul genital tubular, relativ lung. Porul genital imediat înaintea aceta-bulülui. Ovarul submedian, este situat puţin înaintea testiculelor. Eeceptaculul seminal mare, glandele vitelogene formate din cîte un şir de foliculi aşezaţi în grupe nedistincte, lateral, înaintea receptaculului seminal. Uterul se întinde pînă aproape de extremitatea posterioară a corpului. Ouăle foarte mici, numeroase. Yezica excretoare în forma literei Y cu trunchiul foarte lung şi ramurile laterale relativ scurte, ajungînd pînă aproape de ventuza bucală. Paraziţi în intestinul peştilor marini. 1. Anisocladium fallax (Rudolphi, 1819) (fig. 213) 1819 Distoma fallax Rudolphi, Entozoorum Synopsis, Berol. 1902 Looss, Zool. Jahrb. Syst., 16, 411 — 894. Corpul, alungit, măsoară 8,10—16 mm lungime şi este mai lat în partea posterioară. Cuticula acoperită cu spini mici şi lăţiţi în partea anterioară a corpului şi cu spini mai subţiri în partea posterioară. Yentuza ventrală este aproximativ la fel de mare ca şi cea bucală. Orificiul bucal este înconjurat de 24—25 spini relativ mici şi dispuşi într-un singur şir. Prefaringele şi esofagul scurte, faringele relativ mic. Eamurile intestinului sînt scurte şi inegale, ramura dreaptă întinzîndu-se pînă aproape de capătul posterior al corpului, în timp ce ramura stînga se termină aproximativ la nivelul testiculului posterior. Testiculele mari, oval-alungite, se găsesc unul în urma celuilalt în jumătatea posterioară a corpului. Ovarul sferic, destul de mare, este sitüat înaintea testiculelor. Eeceptaculul seminal se găseşte înaintea şi în dreapta ovarului. Uterul, foarte ondulat, ajunge pînă la capătul posterior al corpului. Glandele vitelogene sînt dispuse lateral aproximativ la mijlocul corpului. Vezica excretoare în forma literei Y are trunchiul median foarte lung şi ramurile laterale relativ scurte. 5 - c. 639 386 PARTEA SISTEMATICA Gazda: peşti (Uranoscopus scaber). Localizare : vezica biliară şi intestin. Răspîndire geografică : Marea Mediterană, Marea Neagră (W1 a s-s e n k o, 1931 ; O s m a n o v, 1940). Familia CRYPTOGONIMIDAE Ciurea, 1933 Corpul este mic, spinulat, oval pînă la alungit, prevăzut uneori cu pete ocelare şi cu o coroană circumorală de spini. Ventuza^ bucală mare, terminală sau subterminală. Faringele prezent. Esofagul scurt. Ramurile intestinului de obicei lungi, rareori scurte. Yentuza ventrală, mică, se află fie pe suprafaţa corpului fie în sinusul genital, cînd se reduce foarte mult şi poate fi în legătură cu ventuza genitală. Testiculele, în număr de două, în mod excepţional unul singur sau mai numeroase, sînt despărţite prin ansele uterului de extremitatea posterioară a corpului. Vezicula seminală bine dezvoltată. Punga genitală absentă. Porul genital de obicei preacetabular. Ovarul, lobat sau întreg, pretesticular sau intertesticular, este format uneori din două ori mai multe părţi. Receptaculul seminal prezent. Glandele vitelogene, foliculare, rareori compacte, se întind lateral în partea posterioară şi uneori anterioară a corpului. Ouăle cu sau fără filament polar. Paraziţi ai peştilor şi excepţional ai reptilelor. Genul Metadena Linton, 1910 1910 Linton, Pap. Tortugas Lab. Carnegie Inst. Washington, 133, 11-98. 1931 Achoerus Wlassenko, Tr. karadag. Biol. St., 4, 88—136. Cryptogonimiăae cu corpul oval pînă la eliptic, prevăzut cu spini. Ventuza bucală, terminală sau subterminală, este mai mare decît cea ventrală. Faringele bine dezvoltat. Esofagul foarte scurt. Ramurile intestinului ajung pînă aproape de extremitatea posterioară a corpului. Ventuza ventrală, mică, situată în jumătatea anterioară a corpului, este cuprinsă în sinusul genital. Fig 213. — Anisocla- dium fallax (după L o- o s s, 1901). FAM. CRYPTOGONIMIDAE CIUREA, 193Î 387 Testiculele, simetrice, sînt dispuse postecuatorial. Yezicula seminală, mare, se întinde înapoia ventuzei ventrale, dar poate fi în parte şi preace-tabulară. Porul genital se găseşte imediat înaintea ventuzei ventrale. Complexul prostatic şi cirul absente. Ovarul, de obicei multilobat, median sau submedian, este situat între vezicula seminală şi testicule. Glandele vitelogene se întind lateral şi dorsal între faringe, bifurcaţia intestinală sau acetabulul şi ovar sau testicule. Ansele uterului ajung pînă aproape de extremitatea posterioară a corpului, depăşind lateral ramurile intestinale. Ouăle mici, numeroase. Paraziţi intestinali la peştii marini. 1. Metadena pauli (Wlassenko, 1931) (fig. 214) 1931 Achoerus pauli Wlassenko, Tr. Karadag. Biol. St., 4, 88—136. 1958 Yamaguti, Systema helminthum, 1, 2, 224. Gryptogonimidae foarte mici, cu corpul oval-rotunjit, avînd lungimea de 0,5—0,6 mm şi lăţimea de 0,4—0,6 mm. Cuticula prevăzută cu spini mărunţi, deşi în partea anterioară a corpului şi rărindu-se treptat spre capătul posterior. La partea anterioară sînt glande tegumentare unice-lulare relativ mari. Ventuza bucală, puternică, măsoară 0,18 x 0,11 mm, în timp ce ventuza ventrală, mai mică, are diametrul de 0,07—0,08 mm şi este dispusă aproape de mijlocul corpului în sinusul genital. Faringele, sferic, are aproape aceeaşi mărime ca ventuza ventrală. Esofagul este foarte scurt, iar ramurile intestinului se întind pînă aproape de capătul posterior al corpului, lăţindu-se treptat. Cele două testicule sferice stau simetric la acelaşi nivel aproape de mijlocul corpului. Orificiul genital este situat între ventuza ventrală şi bifurcaţia intestinului. Vezicula seminală, mare, puternic dezvoltată, depăşeşte testiculele cu capătul său posterior. Ovarul, multilobat, este situat între testicule aproape la acelaşi nivel cu ele. Glandele vitelogene constau din două grupe de foliculi situaţi în partea anterioară a corpului la nivelul faringelui. Uterul, foarte dezvoltat, formează numeroase anse. Ouăle, numeroase, de culoare gălbuie sau cafenie închis aproape neagră, au dimensiunile de 0,021 x 0,07 mm. Vezica excretoare în formă de Y cu trunchiul median foarte scurt. Gazda adultului : peşti marini (Sciaena umbra, Umbrina cirrosa ). Localizare : intestin. Răspîndire geografică : Marea Neagră (Wlassenko, 1931 ; Os-manov, 1940). 388 PARTEA SISTEMATICA Fig. 214. — Meiadena pauli (după Wlassenko, 1931). Familia HETEROPH YIDAE Odhner, 1914 Trematode mici, cu partea anterioară a corpului subţire, musculoasă, foarte mobilă şi cea posterioară mai groasă conţinînd organele genitale. Cuticula este acoperită cu spini mici în formă de solzi.Ventuza bucală, terminală sau subterminală, este simplă sau prevăzută cu spini peribucali şi uneori cu un apendice conic dorsal. Yentuza ventrală totdeauna distinctă de ventuza genitală, chiar cînd este strîns alipită de aceasta. Prefaringele şi esofagul au lungimi variabile. Faringele este totdeauna prezent, iar ramurile intestinului sînt simple. Testiculele, în număr de două, sînt dispuse în partea posterioară a corpului. Punga genitală şi cirul lipsesc. Vezicula seminală, întotdeauna prezentă şi puternic dezvoltată, este uneori împărţită în două sau mai multe părţi. Ovarul este situat înaintea testiculelor. Eeceptaculul seminal bine dezvoltat. Glandele vitelogene se întind lateral şi dorsal mai ales în jumătatea posterioară a corpului. Ansele uterului nu depăşesc anterior sinusul genital (cu excepţia genului Ascocotyle), iar posterior nu trec de testicule. FAM. HETEROPHYIDAE ODHNER, 1914 389 Conductele genitale, mascul şi femei, de obicei se unesc formînd un scurt ; canal hermafrodit. Orificiul genital se deschide fie într-o papila genitală, fie într-un sinus genital situat între ventuza ventrală şi cea genitală. Sinusul genital se găseşte de obicei aproape la jumătatea corpului, median sau puţin lateral. Ouăle, operculate, sînt de obicei numeroase şi au coajă groasă. Vezica excretoare are forma de V, X sau Y. Paraziţi la păsări şi mamifere. Metacercarii se închistează în peşti. Cercării de tip Pleurolophocerca. Gazdele intermediare sînt moluşte din ord. Prosobranchiata. Sistematica acestei familii a fost prelucrată de către Ciurea (1924, 1933). CHEIE PENTRU DETERMINAREA SUBFAMIL IILOR FAMILIEI HETEROPHYIDAE I (2) Ventuza bucală prevăzută cu 1 — 2 coroane de spini.................... ...................................................Centrocestinae 2(1) Ventuza bucală fără spini........................................ 3 3 (4) Cecumii intestinali prevăzuţi cu diverticule anterioare .... ...................................................Tetracladiinae 4 (3) Cecumii intestinali fără diverticule anterioare................ 5 5 (14) Ventuza ventrală şi cea genitală sînt cuprinse într-un sinus genital..................................................... 6 6 (7) Sinusul genital este situat lateral. Glandele vitelogene formate din puţini foliculi mari. Testiculele aşezate unul lîngă altul aproape simetric...........................................Mctagoniminae 7(6) Sinusul genital este situat median. Glandele vitelogene constau din numeroşi foliculi mici. Testiculele sînt aşezate mai mult sau mai puţin oblic......................................................8 8 (13) Ventuza genitală reprezentată prin 1—2 papile. ...... 9 9(12) Ventuza genitală este reprezentată printr-o singură papilă . . .........................................................................10 10 (11) Papila genitală este mai mică decît ventuza ventrală înaintea căreia se găseşte. Uterul scurt....................Euryhelminae 11 (10) Papila genitală mai mare decît ventuza ventrală înapoia căreia este situată. Uterul bine dezvoltat..................Cryptocotylinae 12 (9) Ventuza genitală este reprezentată prin două papile dispuse înaintea ventuzei ventrale...........................Apophallinae 13 (8) Yentuza genitală, bine dezvoltată, este prevăzută cu spini chiti- noşi. Yentuza ventrală redusă, adeseori absentă...................... .................................................Galactosomatinae 14 (15) Ventuza genitală puternică şi prevăzută cu spini chitinoşi este în legătură cu sinusul genital. Ventuza ventrală, bine dezvoltată, nu are legătură cu sinusul genital...................Heterophyinac * * Această subfamilie nu a fost semnalată în România, fiind cunoscută numai din Asia şi Africa. Subfamilia APOPHALLINAE Ciurea, 1924 Seterophyidae cu corpul alungit, oval sau piriform. Yentuza bucală fără apendici sau spini. Ventuza ventrală bine dezvoltată şi cuprinsă în sinusul genital. Ventuza genitală reprezentată prin două papile dispuse în sinusul genital înaintea ventuzei ventrale. Paraziţi la mamifere şi păsări. CHEIE PENTRU DETERMINAREA GENURILOR SUBFAMILIEI APOPHALLINAE 1 (4) Glandele vitelogene se întind anterior pînă la bifurcaţia intesti- nului ............................................................................2 2 (3) Testiculele sînt dispuse uşor oblic. Ventuza ventrală este situată la limita dintre treimea anterioară şi mijlocie a corpului, prefa- ringele lipseşte...................................................Rossicotrema 3 (2) Testiculele sînt situate simetric. Ventuza ventrală se găseşte aproape de mijlocul corpului. Prefaringele prezent........................ ................................................... ‘Prieetrema* 4 (1) Glandele vitelogene nu ajung anterior pînă la nivelul bifurcaţiei intestinale............................................................. Apophallus Genul Apophallus Lühe, 1909 Apophallinae cu corpul oval-alungit. Prefaringele scurt. Esofagul foarte lung. Bifurcaţia intestinului mai aproape de ventuza ventrală decît de cea bucală. Eamurile intestinului, relativ subţiri, se întind pînă la capătul posterior al corpului. Ventuza ventrală, de obicei bine dezvoltată, este situată în interiorul unui sinus genital mic, slab musculos. Orificiul genital se deschide înaintea ventuzei ventrale la baza a două papile genitale mici. Vezicula seminală bine dezvoltată, în formă de C sau 8, este situată dorsal faţă de ansele uterului. Testiculele, ovale sau sferice, se găsesc mai aproape de capătul posterior al corpului, oblic unul faţă de celălalt. Ovarul, sferic sau oval, este situat înaintea testiculelor în dreapta. Glandele vitelogene umplu cîmpurile laterale înapoia testiculelor şi anterior ajung pînă la nivelul ventuzei ventrale sau puţin înaintea acesteia, fără a atinge nivelul bifurcaţiei intestinale. * Genul Pricetrema Ciurea, 1933 este cunoscut pînă în prezent numai din America de Nord. FAM. HETEROPHYIDAE ODHNER, 1914 913 1. Apophallus mfihlingi ( Jägerskiöld, 1899) Lühe, 1909 (fig. 215) 1899 Distoma milhlingi Jägerskiöld, Bergens Mus. Aabord, 2, 1 — 16. 1909 Lühe, Süsswasserfauna Deutschlands, 17, 175—210. Corpul, alungit, măsoară 1,08—1,32 mm lungime şi 0,24—0,31 mm lăţime. Cuticula este acoperită cu spini mici pe partea dorsală a corpului pînă la nivelul marginii posterioare a testiculelor. Ventuza bucală, sferică, are diametrul de 0,055—0,067 mm. Sinusul genital este dispus median, aproape de mijlocul corpului. în acest sinus se găseşte ventuza ventrală de formă ovală, cu diametrul transversal de 0,057— —0,059 mm. înaintea ventuzei ventrale tot în sinusul genital se găsesc două papile emisferice cu diametrul de 0,017 mm şi care stau simetric submedian şi sînt rudimentele unei ventuze genitale. între aceste două papile se deschid canalul ejaculator şi capătul distal al uterului. Faringele are formă eliptică. Esofagul se bifurcă la mjlocul distanţei dintre faringe şi sinusul genital în două ramuri intestinale care se întind pînă la capătul posterior al corpului. Testiculele, sferice sau uşor eliptice, sînt situate în treimea posterioară a corpului unul după altul sau uşor oblic. Ovarul, de asemenea sferic, se găseşte înaintea testiculelor în partea dreaptă a corpului. înapoia ovarului există un mic receptacul seminal. Glandele vitelogene se întind lateral de la nivelul sinusului genital pînă la capătul posterior al corpului. Rezervorul vitelin este situat dorsomedian la nivelul testiculului anterior. Ansele uterului ocupă spaţiul dintre testiculul anterior, sinusul genital şi ramurile intestinului. Ouăle de culoare gălbuie măsoară 0,035—0,039 mm lungime şi 0,022—0,024 mm lăţime. Vezica excretoare în formă de Y are trunchiul median sinuos, iar ramurile laterale se continuă cu canalele excretoare laterale care merg pînă la nivelul ventuzei bucale. Gazda adultului : mamifere (F élis catus domesticus, Canis familiaris ), păsări (Buteo buteo, Pelecanus onocrotalus, P. crispus, Phalacrocorax carbo, Ph. pygmaeus, Ciconia ciconia — experimental, Larus ridibundus, L. argentatus, L. canus, L. fuscus, Sterna cantiaca, Colymbus septemtrionalis, Himantopus himantopus, Cochlearius cochlearius, Ardea cinerea, Egretta garzetta). Gazda metacercarului : peşti (Blicca björkna, Acerina cernua, Abramis brama, A. baller us, A. sapa, Rutilus rutilus, Leuciscus idus, Scardiniu# erythrophthalmus ). Fig. 215. — Apophallus milhlingi (după Ciurea, 1933). 392 P.AKTEA· SISTEMATICĂ Localizarea adultului t intestin. Răspîndire geografică : Europa (Polonia, Eomânia etc.), Asia. Specia a fost semnalată în Dunăre şi bălţile ei, inclusiv Delta (Saltava — Cegani, Borcea de Jos, etc.), precum şi în Eazim — Sinoe şi Marea JNeagră (Ciurea, 1924, 1933, 1934 ; Eădulescu şi Yasiliu, 1955, 1956 a). Genul Rossicotrema Skrjabin et Lindtrop, 1919 Äpophallinae mici la care ventuza ventrală este unită cu ventuza genitală, formînd un organ comun, ventuza ventro-genitală, dispusă median la limita dintre treimea anterioară şi mijlocie a corpului. Prefaringele absent. Testiculele sînt situate în partea posterioară a corpului, oblic unul faţă de celălalt. Ovarul este dispus înaintea testiculelor, în dreapta. Yezicula seminală şi glandele vitelogene bine dezvoltate. Uterul formează puţine anse dispuse înaintea ovarului. Orificiul genital este situat în centrul ventuzei ventro-genitale. Canalul deferent se deschide în porţiunea terminală a metratermului. Paraziţi la mamiferele carnivore şi păsările răpitoare. 1. Rossicotrema donicum Skrjabin et Lindtrop, 1919 (fig. 216) Apophallinae cu lungimea de 1,12—1,30 mm şi lăţimea maximă de 0,58—0,72 mm. Corpul, piriform sau oval, are capătul anterior mai Fig. 216. — Rossicotrema donicum (după Ciurea, 1933). îngustat şi cel posterior mai lăţit. Cuticula este prevăzută cu spini chiti-noşi. Ventuza bucală măsoară 0,060—0,077 x0,077—0,090 mm. Ventuza ventrală are diametrul de aproximativ 0,092 mm. Orificiul bucal se con- FAM. HETEROPHYIDAE ODHNER, 1914 393 tinuă cu faringele şi esofagul care se bifurcă în două ramuri intestinale ce se termină la o mică distanţă de capătul posterior al corpului. Testiculele, situate oblic unul faţă de celălalt, sînt dispuse intra-cecal în jumătatea posterioară a corpului. Ovarul este situat înaintea testiculelor în partea dreaptă a corpului şi are formă oval-transversală. între ovar şi testiculul anterior se găseşte receptaculul seminal. Glandele vitelogene se prezintă sub forma unor foliculi mici şi numeroşi ce ocupă cîmpurile laterale de la nivelul bifurcaţiei intestinale pînă la capătul posterior. Uterul formează cîteva anse transversale între viteloductele transversale şi sinusul genital; el conţine un mic număr de ouă ovale cu dimensiunile de 0,035 x 0,025 mm. Uterul se deschide printr-un orificiu în centrul ventuzei ventrale care apare în felul acesta ca o ventuză ventro-genitală, îndeplinind două funcţii distincte : fixarea de corpul gazdei şi eliminarea ouălor. în dreapta şi înaintea ventuzei ventro-genitale se găseşte o veziculă seminală bine dezvoltată, care se continuă cu partea prostatică îngustată. Aceasta din urmă se uneşte cu uterul la o oarecare distanţă înaintea orificiului genital, care se deschide în centrul ventuzei ventro-genitale. Aparatul excretor a fost descris de Ciurea (1928), care a arătat că vezica excretoare are forma de Y cu trunchiul median sinuos, localizat între testicule. Cele două ramuri laterale se întind anterior pînă la nivelul ovarului. Gazda adultului : mamifere (Canis familiaris, Felis catus domesticus, Vulpes vulpes, Lepus europaeus, V. lagopus — experimental), păsări (Larus ridibundus, Sterna cantiaca, Ciconia ciconia, Nycticorax nycticorax, Mergus meng anser, Buteo buteo ). Gazda metacercarului : peşti (Berea fluviatilis, Lucioperca lucio-perca, L. volgensis, Acerina cernua, A. schraetser). Localizarea adultului : intestin. Localizarea metacercarului : solzi şi înotătoare. Răspîndire geografică : Europa (Eomânia, U.E.S.S., etc.). Specia a fost semnalată în Dunăre şi bălţile sale, inclusiv Delta, precum şi în Eazim — Sinoe şi Marea Neagră (Ciurea, 1928 b, 1933 a şi b, 1934 ; Eădulescu şi Yasiliu, 1955 b, 1956 a). Subfamilia CENTR OCE STINAE Looss, 1899 Heterophyidae avînd ventuza bucală prevăzută cu 1—2 coroane de spini uneori cu papile triunghiulare şi un cecum posterior. Yentuza ventrală bine dezvoltată proeminează pe suprafaţa corpului sau este ascunsă în sinusul genital. Ventuza genitală este reprezentată prin 1—2 papile. Canalul ejaculator şi metratermul se deschid în sinusul genital prin orificii separate. Paraziţi la păsări şi mamifere. 394 PARTEA SISTEMATICA CHEIE PENTRU DETERMINAREA GENURILOR SUBFAMILIEI CEN TROCES TINAE 1 (4) Yentuza bucală este prevăzută cu o singură coroană de spini. . 2 2 (3) Ventuza bucală cu o papilă dorsală triunghiulară îndreptată ante- rior şi un cecum conic îndreptat posterior . . . Paraseocotyle 3 (2) Ventuza bucală fără papilă dorsală şi cecum posterior .... .....................................................Pygidiopsis 4(1) Ventuza bucală este prevăzută cu două coroane de spini şi un mic cecum...................................................... Ascoeotyle Genul Ascocotyle Looss, 1899 Centrocestinae cu corpul piriform, mai îngustat anterior şi rotunjit posterior. Cuticula este acoperită cu spini mici. Ventuza bucală este prevăzută cu două coroane de spini şi un cecum conic îndreptat posterior. Prefaringele şi faringele prezente. Esofagul absent sau foarte scurt. Cecumii intestinului nu ajung pînă la ventuza ventrală. Orificiile genitale se deschid înaintea ventuzei ventrale. Gonadele sînt situate în partea posterioară a corpului. Ansele uterului depăşesc anterior orificiile ganitale. Glandele vitelogene se întind lateral între testicule şi capetele ramurilor intestinale. Eeceptaculul seminal şi vezicula seminală bine dezvoltate. Paraziţi la păsări şi mamifere. 1. Ascocotyle coleostoma (Looss, 1896) (fig. 217) 1896 Distomum coleostomum Looss, Zbl. Bakt. Paras., 20, 863 — 870. 1899 Looss, Zool. Jahrb., Syst., 12, 512 — 784. Corpul, alungit piriform, măsoară 0,7—0,8 mm lungime şi 0,25 mm lăţime maximă. Cuticula acoperită cu spini mici. Ventuza bucală este prevăzută cu două coroane de spini. Fiecare coroană are cîte 16 spini, cei din şirul posterior fiind ceva mai mici decît cei din şirul anterior. Ventuza bucală, subterminală, are diametrul de aproximativ 0,09 mm ; de la marginea dorsală se întinde anterior o mică prelungire papiliformă triunghiulară. Ventuza bucală se continuă cu un cecum conic destul de lung, de obicei în forma literei S, atingînd 0,230 mm lungime. Prefaringele subţire şi lung; faringele oval sferic; esofagul absent. Bifurcaţia intestinului începe imediat după faringe. Eamurile intestinului sînt scurte şi se termină înainte de ventuza ventrală ; aceasta din urmă, situată aproape în centrul corpului, este aproximativ de două ori mai mică decît ventuza bucală. FAM. HETEROPHYIDAE ODHNER, 1914 395 Orificiile genitale se găsesc înaintea ventuzei ventrale. Testiculele^ avale sau neregulat rotunde, sînt dispuse simetric la capătul posterior al corpului. Ovarul, neregulat sferic, este situat înapoia ventuzei ventrale în partea dreaptă a corpului. Receptaculul seminal, mare, sferic, se găseşte înapoia ovarului. Glandele vitelogene se întind lateral de la nivelul orificiilor genitale pînă aproape de testicule. Ansele uterului umplu tot spaţiul dintre testicule, glandele vitelogene şi ramurile intestinului. Ouăle măsoară 0,015 mm lungime şi 0,010 mm lăţime. Gazda adultului : mamifere (Felis catus domesticus, Canis familiaris), păsări (Pelecanus onocrotalus). Gazda metacercarului : peşti (Mugil capito ). Localizarea adultului : intestin gros. Localizarea metacercarului : branhii. Răspîndire geografică: Europa, Africa (Egipt). în Delta Dunării această specie a fost menţionată deCiurea (1933) ca metacercar în branhiile de Mugil capito şi de C h i r i a c (1965) ca adult în intestinul de Pelecanus onocrotalus. Genul Parascocotyle Stunkard et Haviland, 1924 1924 Stunkard et Haviland, Amer. Mus. No vit., New York, 126, 1-10. Centrocestinae cu corpul piriform. Ventuza bucală prevăzută cu o singură coroană de spini cu o papilă triunghiulară dorsală anterioară şi cu un cecum conic îndreptat posterior. Prefaringele lung ; esofagul scurt. Testiculele sînt situate posterior aproape simetric. Vezicula seminală este bipartită. Glandele vitelogene sînt dispuse lateral la nivelul testiculelor. Ansele uterului se întind între testicule şi orificiul genital. Ovarul este situat înaintea testiculului drept. Eeceptaculul seminal se găseşte puţin înapoia ovarului median. Fig. 217. — Ascocotyle coleostoma (după R a n s o m, 1920). 396 PARTEA SISTEMATICA Sinusul genital este dispus median şi conţine în afară de ventuza ventrală rotundă sau ovală încă 1—2 papile genitale, prevăzute uneori cu formaţiuni chitinoase. Paraziţi la păsări şi mamifere. CHEIE PENTRU DETERMINAREA SPECIILOR GENULUI PARASCOCOTYLE 1 (2) Două papile genitale. Glandele vitelogene format din 5—8 foli- culi. Cei 16 spini bucali măsoară 0,018—0,020 mm lungime. Yentuza bucală cu papilă triunghiulară anterioară . . . . P. longa 2 (1) O singură papilă genitală. Glandele vitelogene formate din 8—9 foliculi. Yentuza bucală fără papilă triunghiulară anterioară. Cei 19—22 spini peribucali sînt lungi de 0,017—0,019 mm .... .......................................................P. sinoëcum 1. Parascocotyle longa (Ransom, 1920) (fig. 218) 1920 Ascocotyle longa Ransom, Proc. US Nat. Mus. Washington, 57, 527 — 573. 1929 Witenberg, Ann. Trop. Med. Paras., 23, 2, 132 — 239, 1—33. 1933 Metascocotyle longa (Ransom, 1920) Ciurea, Arch. Roum. Exper. Microbiol., 6, 150-171. Trematode mici piriforme, cu lungimea de 0,5—1,2 mm şi lăţimea maximă de 0,27—0,400 mm. Cuticula acoperită cu spini, cu excepţia capătului posterior al corpului. Yentuza bucală măsoară 0,050—0,085 mm în diametru şi este prevăzută cu un cecum în formă de pîlnie, care atinge 0,14—0,16 mm lungime şi lăţimea maximă de 0,020 mm. Există 16 spini peribucali dispuşi într-o singură coroană. înaintea ventuzei bucale se găseşte o prelungire triunghiulară. Prefaringele lung, faringele este urmat de esofagul foarte scurt (neobservabil pe exemplarele contractate) ; ramurile intestinale se întind pînă în dreptul testiculelor, avînd capetele uşor îndoite spre linia mediană a corpului. Testiculele sînt sferice sau oval-transversale şi stau simetric aproape de capătul posterior al corpului. Ovarul de asemenea sferic este situat înaintea testiculului drept. în apropierea sa se găseşte receptaculul seminal mare, sferic, median. Corpusculul lui Mehlis, mic, se găseşte înapoia receptaculului seminal. Glandele vitelogene sînt situate pe laturile testiculelor şi constau din 5—8 foliculi mari de fiecare parte. Yezicula seminală, puternic dezvoltată, bipartită, este situată în partea stîngă a corpului înaintea ovarului* Sinusul genital este situat aproape de centrul corpului şi adăposteşte ventuza ventrală relativ mică, cu diametrul de 0,04—0,06 mm şi ventuza genitală reprezentată prin două papile genitale prevăzute cu FAM. HETEROPHYIDAE ODHNER, 1914 397 9—12 formaţiuni chitinoase. Ventuza genitală măsoară 0,02—0,04mm în linie transversală. Orificiul genital se găseşte în peretele anterior al sinusului genital. Uterul umple cu ansele sale tot spaţiul liber dintre ovar Fig. 218. — Parascocotyle longa. A, Adultul ventral ; B, acelaşi dorsal (după Travassos, 1930) ; C, metacercarul (după Ciurea, 1933). 398 PARTEA SISTEMATICA şi orificiul genital. Ouăle, de formă ovală, cu lungimea de 0,016—0,018 mm şi lăţimea de 0,009—0,010 mm, sînt prevăzute cu o coajă subţire şi cu opercul. Gazda adultului : mamifere (Felis catus domesticus, Canis familiaris, C. lupus, Vulpes lagopus), păsări (Milvus sp. Gazda metacercarului : peşti (Mugii cephalus, M. capito, Lichia omia, Barbus caninus). Localizarea adultului : intestin subţire. Răspîndire geografică : America de Nord, Asia (Israel), Europa (Eomânia, U.B.S.S. etc.). în ţara noastră această specie a fost găsită şi descrisă de Ciurea (1933) sub numele de Metascocotyle witenbergi, obţinută experimental la un cîine hrănit cu Mugil capito infestat cu metacercari, provenit din Marea Neagră. 2. Parascocotyle sinoëcum Ciurea, 1933 Corpul, piriform, măsoară 0,58—0,98 mm lungime şi 0,25—0,36 mm lăţime. Cuticula este acoperită cu spini mici care sînt mai numeroşi în partea anterioară pînă la nivelul ventuzei ventrale şi mai rar în jumătatea posterioară a corpului. Yentuza bucală măsoară 0,066—0,088 mm lungime şi 0,044—0,077 mm lăţime. De la ea porneşte un cecum musculos lung de 0,090—0,121 mm şi lat de 0,022—0,044 mm. împrejurul acestei ventuze există o coroană de 19 —22 spini peribucali lungi de 0,017—0,019 mm şi laţi de 0,004 mm. Ventuza ventrală este dispusă aproape de mijlocul corpului şi măsoară 0,052 — 0,070 x 0,055 — — 0,077 mm. înaintea ventuzei ventrale, puţin în stînga,. se găseşte sinusul genital reprezentat printr-o cavitate cu pereţii cuticulari, striată de brazde paralele. în sinusul genital se deschide canalul ejaculator şi uterul. La nivelul marginii anterioare a ventuzei ventrale se găseşte orificiul genital extern sub forma unei fante. Există o singură papilă, genitală. Prefaringele este lung; faringele oval; esofagul scurt. Eamurile intestinului se întind pe laturile corpului pînă la nivelul testiculelor. Acestea din urmă stau simetric în partea posterioară a corpului şi au forma elipsoidal — sau oval-transversală; testiculul drept este ceva mai mare decît cel stîng. %upăPacTu r?Î . Vezicula seminală are forma literei S şi se- 1933). continua cu canalul ejaculator. Ovarul, sferic FAM. HETEROPHYDAB ODHNER, 1914 399 sau oval-transversal, este dispus înaintea testiculului drept. Glandele vitelogene constau din două grupe de cîte 8—9 foliculi situaţi pe laturile corpului în dreptul ovarului şi al testiculelor. Uterul formează 5 anse transversale care lateral depăşesc ramurile intestinului. Uterul este plin cu ouă numeroase, operculate, de culoare galbenă închis, cu lungimea de 0,022—0,024 mm şi lăţimea de 0,013 x 0,015 mm. Vezica excretoare are forma de Y. Gazda adultului: mamifere (Canis familiaris), păsări (Phalacrocorax carbo). Gazda metacercarului : peşti (Mugil eephalus, M. capito). Localizarea adultului : intestin. Răspîndire geografică : Europa (Bomânia). Această specie a fost găsită pentru prima dată la noi în ţară şi descrisă de C i u r e a (1933) la cîine (experimental şi spontan) şi la cormoranul mare, hrăniţi cu peşti infestaţi proveniţi din Marea Neagră. Genul Pygidiopsis Looss, 1907 Centrocestinae cu corpul piriform, mai îngustat anterior şi mai rotunjit posterior. Ventuza bucală fără papilă dorsală şi cecum posterior. Prefaringele, faringele şi esofagul bine dezvoltate. Ventuza ventrală cuprinsă în sinusul genital. Testiculele sînt situate în partea posterioară a corpului aproape simetric. Vezicula seminală se găseşte median înaintea testiculelor şi poate fi bipartită. Ovarul este anterior testiculelor şi ventral faţă de recepta-culid seminal. Glandele vitelogene sînt situate lateral în dreptul testiculelor. Uterul se întinde între testicule şi sinusul genital, care este median şi oonţine ventuza genitală mare. Paraziţi la păsări şi mamifere. 1. Pygidiopsis genata Looss, 1907 (fig. 220) Corpul are partea posterioară aproape sferică şi partea anterioară tuitită dorso-ventral. Lungimea variază între 0,4 şi 0,7 mm, iar lăţimea între 0,2 şi 0,4 mm. întreg corpul, cu excepţia părţii posterioare, este acoperit cu spini groşi ca nişte solzişori. împrejurul orificiului bucal există o coroană de 16 spini de două ori mai lungi decît spinii cuticulari, observabili mai ales pe material proaspăt. Ventuza bucală este ovală sau circulară şi măsoară 0,03—0,05 mm. Prefaringele, care poate prezenta uneori o dilatare în formă de bulb, este urmat de faringe şi esofagul scurt care se ramifică în două ramuri intestinale ce ajung la nivelul ovarului, unde se curbează puţin dorso-median. 400 PARTEA (SISTEMATICA Testiculele, sferice sau oval-transversale, sînt dispuse simetric în partea posterioară a corpului. Eeceptaculul seminal, mare, este situat înaintea testiculelor în apropierea ovarului. Yezicula seminală, bipartită. Fig. 220. — Pygidiopsis genata. A, Ventral ; B, dorsal (după Looss, 1907) ; C, metacercar (după G i u r e a, 1933). esite situată în partea stîngă a corpului înaintea receptaculului seminal şi se continuă cu canalul ejaculator. Glandele vitelogene sînt dispuse postero-lateral şi constau fiecare din 5—8 foliculi. Uterul umple spaţiul liber dintre testicule şi sinusul genital şi se deschide în partea stîngă a acestuia din urmă. Sinusul genital este situat în mijlocul corpului şi adăposteşte ventuza ventrală circulară FAM. HETEROPHYDAE ODHNBR, 1914 401 cu diametrul de 0,04—0,06 mm. în apropierea orificiului genital există o ventuză genitală ovală, mică, aşa-numitul „corp lenticular”, cu axa lungă de 0,04—0,06 mm. Uneori ventuza ventrală proeminează peste marginile sinusului, însă ventuza genitală totdeauna este acoperită de marginea dorsală a sinusului. Ouăle, ovale, cu filament posterior, măsoară 0,018—0,022 mm lungime şi 0,009—0,012 mm lăţime. Gazda adultului : mamifere (Felis catus domesticus, Canis lupus, C. familiaris, Battus norvegicus, Oryctolagus cuniculus — experimental, Erinaceus europaeus), păsări (Pelecanus crispus, P. onocrotalus, Butori-des virescens, Egretta gerzetta, Haliäetus albicilla, Platalea leucorodia, Larus argentatus Ardea cinerea, J_. purpurea, Plegadis falcinellus, Nycticorax nycticorax, oiw, Podiceps cristatus ). Gazda metacercarului: peşti (Tilapia galilea, T. simonsis, Gobius cephalarges, diametrul de 0,35—0,45 mm. Caracteristică pentru această specie este inelarea cuticulei în regiunea cervicală. în acest loc se găseşte sub cutîculă o îngroşare celulară străbătută de fibre musculare, care formează o umflătură pe suprafaţa dorsală între ventuza bucală şi faringe. La exemplarele tinere cu lungimea de 1—1,5 mm se observă doar o·-lăţire a inelelor cuticulare în zona cervicală. Testiculele, ovale, sînt dispuse la limita dintre treimea anterioară şi > mijlocie a corpului. Vezicula seminală are forma eliptică. Partea prostatică sinuoasă se uneşte cu capătul distal al uterului pe partea dorsală a ventuzei ventrale şi formează canalul hermafrodit. Orificiul genital se găseşte lîngă marginea ventrală a ventuze? bucale. Ovarul, puţin alungit în direcţie transversală, este situat înapoia testiculelor. Ansele uterului _ ajung posterior pînă la jumătatea apendicelui codai. Glandele vitelogene, tubulare, sinuoase, se găsesc înapoia ovarului. ' Trunchiul excretor se împarte în două ramuri laterale la nivelul veziculei seminale. Dimensiunile ouălor sînt de 0,018—0,023 x 0,011—0,012 mm.. 1 Gazda : peşti (din familiile Scombridae, Carangidae, Lophiidae etc.).. Localizare : esofag, stomac, intestin. Răspîndire geografică : Marea Adriatică, Marea Baltică, Marea Neagră, Marea Japoniei. w Această specie a fost menţionată în Marea Neagră de R ă d u 1 e s c u< (1960). 28 - c, 539 Fig. 239. — Leciihocladium excisum. A, Cu apendicele codai extins ; Bf cu apendicele codai retractat ; C, secţiune sagitală prin extremitatea anterioară a corpului (după Looss, 1908). FAM. HAL1PEGIDAB POCHE, 1925 435» Familia HALIPEGIDAE Poche, 1925 1925 Poche, Arch. Naturg., A, 2—3, 1—548. Familia cuprinde trematode cu corpul puternic musculos şi aproape* cilindric. Yentuza ventrală, mai mare decît cea bucală, se găseşte aproape de mijlocul corpului. Faringele prezent ; esofagul uneori absent. Eamurile intestinului, simple, ajung pînă aproape de capătul posterior al corpului, unde se pot termina separat sau se pot uni formînd o arcadă intestinală-Yezica excretoare în formă de Y. Orificiul genital dispus înapoia ventuzei bucale, a faringelui sau a bifurcaţiei intestinale. Canalul hermafrodit, scurt, poate fi inclus într-o-pungă genitală. Testiculele, întregi, sînt dispuse simetric sau oblic postacetabular. Vezicula seminală tubulară sau sacciformă se găseşte înapoia bifurcaţiei intestinale. Partea prostatică, scurtă, tubulară sau sacciformă, este înconjurată de celule prostatice. Ovarul, întreg, rareori lobat, este situat înapoia testiculelor aproape de extremitatea posterioară. Glandele vitelogene prezintă doi lobi compacţi şi de obicei sînt situate postovarian. Uterul ascendent formează anse transversale numeroase între ovar şi orificiul genital. Ouăle cu sau fără filament la unul din capete. Cercării de tip cistocercari. Paraziţi în tractul digestiv, vezica înotătoare şi cea biliară la peşti în cavitatea bucală şi trompa lui Bustache la amfibieni ; rareori parazitează şi la reptile. CHEIE PENTRU DETERMINAREA GENURILOR FAMILIEI HALIPEGIDAE 1 (2) Punga genitală şi receptaculul seminal prezente. Postacetabular- sînt situate testiculele simetrice, apoi ovarul şi posterior cele două' glande vitelogene simetrice. Ansele uterului depăşesc de obicei, posterior glandele vitelogene...........................Derogenoides 2 (1) Fără pungă genitală ..................................................3 3 (4) Două glande vitelogene. Ansele uterului nu depăşesc posterior glandele vitelogene. Eamurile intestinului se termină orb. Paraziţi la broaşte, excepţional la peşti şi reptile...........Halipegus 4 (3) O singură glandă vitelogenă. Ansele uterului depăşesc posterior glanda vitelogenă. Eamurile intestinului se unesc posterior. Ouăle fără filamente. La nivelul ventuzei ventrale se găseşte un inel! musculos. Paraziţi în stomacul şi intestinul peştilor................... .......................................................Bunocotyle- 436 PARTEA SISTEMATICA Genul Bunoeotyle Odhner, 1928 Halipegidae cu corpul cilindric, fără spini cuticulari. Ventuzele au aproape aceeaşi mărime. Ventuza bucală, mare, siibterminală, prezintă marginile laterale şi ventrală proeminente. Ventuza ventrală, ceva mai mare decît cea bucală, este situată în jumătatea anterioară a corpului. La nivelul ventuzei ventrale există un inel musculos împrejurul corpului. Faringele mare; esofagul scurt, dar bine diferenţiat. Eamurile intestinului se unesc posterior. Testiculele sînt aşezate unul în urma celuilalt postacetabular. Vezicula seminală, mare, are forma de retortă. Partea prostatică este mică, ovală. Punga genitală absentă. Porul genital poate fi median, ori în stînga faringelui sau a esofagului. Ovarul este postecuatorial. Singura glandă vitelogenă, mare, compactă, este situată imediat înapoia ovarului. Ansele uterului depăşesc posterior glanda vitelogenă. Ouăle mici, fără filamente. Paraziţi în stomacul şi intestinul peştilor. 1. Bunoeotyle cingulata Odhner, 1928 (fig. 240) Lungimea corpului atinge 0,53—0,60 mm, iar lăţimea 0,10—0,15 mm. Diametrul ventuzei bucale este de 0,06—0,07 mm. Corpul prezintă două îngroşări circulare cuticulare dispuse la nivelul ventuzelor. Ventuza ventrală, situată în jumătatea anterioară a corpului, măsoară 7,07—0,08 x X 0,08—0,09 mm. Faringele, alungit, se continuă cu un esofag scurt; ramurile intestinale groase şi sinuoase se unesc prin capetele lor posterioare. Vezica excretoare este mult dilatată înaintea orificiului excretor situat subterminal dorsal. în spaţiul dintre ventuza ventrală şi arcada intestinală sînt situate glandele genitale median una după alta. Anterior se găsesc cele două testicule, după care urmează ovarul şi înapoia acestuia glanda vitelogenă impară, compactă, mult mai mare decît ovarul şi testiculele. Ouăle au aproximativ 0,031—0,032 mm lungime. Orificiul genital este situat median la nivelul faringelui şi se continuă cu un canal scurt hermafrodit. Vezicula seminală mare, în formă de retortă ; partea prostatică mică, ovală. Punga genitală absentă. Gazda adultului : peşti (din familiile Percidae, Clupeiăae, Salmonidae). Gazda intermediară: moluşte gasteropode (Hydrobia stagnalis). Gazda metacercarului : copepode (Limnocalanus, Eurytemora, Popel-la guernei — experimental). Localizarea adultului : stomac, intestin. A·*- . Fig. 240. — Bunocotyle cingulata. A, lateral ; B, frontal (după Odhner, 1928). 438 PARTEA SISTEMATICA Răspîndire geografică : bazinele mărilor : Baltică, Caspică, Arai, Neagră şi în unele rîuri siberiene. Această specie a fost semnalată de Va sil iu şi Eădulescu (1957) la clupeidele din Delta Dunării (Sulina). Genul Derogenoides Nicoll, 1912 Halipegidae de talie mică, cu corpul alungit, rotunjit la capete şi cu cuticula netedă. Yentuza ventrală, mai mare decît cea bucală, este situată în mijlocul corpului. Yentuza bucală, subterminală, prezintă un lob preoral. Faringele şi esofagul prezente. Eamurile intestinului ajung pînă la extremitatea posterioară. Testiculele, postacetabulare, sînt oblice. Yezicula seminală, tubulară sau sacciformă, este situată înaintea ventuzei ventrale. Partea prostatică scurtă. Punga genitală prezentă, conţine canalul hermafrodit. Porul genital se găseşte la nivelul bifurcaţiei intestinului. Ovarul este situat înapoia testiculelor, în jumătatea posterioară a corpului. Eeceptaculul seminal prezent. Glandele vitelogene sînt formate din două mase compacte sau foliculare simetrice, aşezate imediat înapoia ovarului. Uterul de obicei depăşeşte glandele vitelogene, putînd să ajungă pînă la extremitatea posterioară a corpului. Ouăle operculate sînt prevăzute cu ţepi sau filamente. Canalele laterale ale vezicii excretoare se unesc dorsal la nivelul faringelui. Paraziţi intestinali la peştii marini şi la şarpele de apă. CHEIE PENTRU DETERMINAREA SPECIILOR GENULUI DEROGENOIDES 1 (2) Glandele vitelogene compacte.........................D. skrjabini 2 (1) Glandele vitelogene formate din cîte patru foliculi fiecare. . . . ............................................D. tetralecithum 1. Derogenoides skrjabini Wlassenko, 1931 (fig. 241) Lungimea corpului este de aproximativ 1,58 mm, iar lăţimea de 0,30 mm. Cuticula netedă, ventuzele bine dezvoltate. Yentuza bucală are forma oval-transversală şi dimensiunile de 0,13 x 0,10 mm. Yentuza ventrală, sferică, are diametrul de aproximativ 0,23 mm şi se găseşte în centrul corpului. Faringele mic, sferic. Esofagul redus. Eamurile intestinului se întind pînă la capătul posterior al corpului. Vezica excretoare are formă de Y cu trunchiul median tubular ajungînd pînă sub ventuza ventrală, ramurile laterale întinzîndu-se pînă la nivelul faringelui. FAM. HALIPEGIDAE POCHE, 1925 439 Testiculele, ovale, sînt situate înapoia ventuzei ventrale oblic unul faţă de celălalt. Orificiul genital se găseşte la nivelul bifurcaţiei intestinale. Vezica seminală este mare şi sferică. Partea prostatică este scurtă, iar •celulele prostatice sînt slab dezvoltate. Ovarul de formă ovală ; glandele vitelogene, compacte, postovariene, sînt situate la capătul posterior al corpului. Uterul este bine dezvoltat şi ansele sale, late, se întind între ovar, testicule şi ventuza ventrală. Ouăle sînt foarte numeroase, au o formă regulată şi dimensiunile de 0,027—0,030 x 0,013—0,015 mm. Gazda : peşti (Onos tricirrhata). Localizare : intestin. Răspîndire geografică : Marea Neagră. 2. Derogenoides tetralecithum Roman, 1953 (fig. 242) Lungimea corpului este de 1,03—1,18 mm, iar lăţimea de 0,30—0,34 mm. Diametrul ventuzei bucale de 0,081, iar al ventuzei ventrale de 0,31 mm. Testiculele, ovale, sînt situate oblic unul faţă de celălalt înapoia ventuzei ventrale. Ovarul mai mult sau mai puţin sferic se găseşte lateral sub testiculul posterior. Cele două glande vitelogene sînt situate la capătul posterior al corpului şi fiecare este formată din cîte patru foliculi mari. Uterul, bine dezvoltat, cu direcţia ascendentă, prezintă numeroase anse transversale. Ouăle sînt mari, avînd dimensiunile de 0,04—0,05 x 0,01—0,02 mm. Gazda: peşti (Acerina cernua). Localizare : intestin. Răspîndire geografică : România. Această specie a fost găsită de R o m a n (1955) în Delta Dunării — Mila 23. Genul Halipegus Looss, 1899 Halipegidae cu corpul alungit, musculos, fără spini cuticulari. Ventuza bucală, subterminală, este prevăzută cu un lob preoral. Ventuza ventrală, de obicei bine dezvoltată, se găseşte în treimea mijlocie a corpului. Faringele musculos; esofagul foarte scurt. Ramurile intestinului se termină la capătul posterior al corpului. Testiculele, postacetabulare, sînt simetrice sau uşor oblice. Fără pungă genitală. Vezicula seminală şi complexul prostatic sînt libere în parenchim. Porul genital este situat ventral, înapoia faringelui. Receptaculul seminal reprezintă o dilatare a canalului lui Laurer. Glandele vitelogene, constînd din doi lobi compacţi sau din două grupe de cîte 4—5 lobi, 440 •PARTEA SISTEMATICA sînt situate imediat înapoia ovarului, la extremitatea posterioară a corpului. Uterul se întinde mai ales între cecumii intestinali şi nu depăşeşte posterior glandele vitelogene. Ouăle, alungite, au un filanent polar lung. Yezica excretoare în formă de Y cu canalele laterale unite dorsal în dreptul faringelui sau ventuzei bucale. Paraziţi în cavitatea bucală, esofag, stomac şi intestin, rareori în ureche la broaşte, ocazional la peşti. FAM. HALIPEGIDAE POCHE, 1925 441 CHEIE PENTRU DETERMINAREA SPECIILOR GENULUI HALIPEGUS 1 (2) Glandele vitelogene constau din două mase compacte dense. Tes- ticulele sînt îndepărtate de ovar şi mai aproape de ventuza ventrală. Numeroasele anse ale uterului ajung anterior pînă la ventuza ventrală ...................................................... H. kessleri 2 (1) Glandele vitelogene constau din două mase foliculare. Testicu- lele se găsesc în apropierea ovarului. Ansele uterului depăşesc anterior ventuza ventrală, întinzîndu-se pînă aproape de bifurcaţia intestinului.......................................H. ovocaudatus 1. Halipegus kessleri (Grebnitzki, 1872) (fig. 243) 1872 Distomum kessleri Grebnitzki, Zap. Novoros. Ob-va Estestvoisp., 1. 1929 Wlassenko, Zool. Anz., 86, 42, 21 — 27. Halipegiăae mici, cu lungimea de aproximativ 2,987 mm şi cu lăţimea maximă de 0,82 mm. Cuticula netedă. Corpul aproape fusiform. Ventuza bucală, circulară sau puţin alungită transversal, măsoară 0,246 x 0,269 mm. Ventuza ventrală, de asemenea circulară, puternică, are diametrul de 0,525 mm. Faringele sferic, musculos ; esofagul foarte scurt ; ramurile intestinului, groase şi sinuoase, se întind posterior pînă aproape de glandele vitelogene. Testiculele, sferice sau aproape sferice, nelobate, sînt situate aproape simetric înapoia ventuzei ventrale. Vezicula seminală, bine dezvoltată, se găseşte între ventuza ventrală şi bifurcaţia intestinului şi este ovală cordi-formă. Ovarul, oval-transversal, este situat înaintea glandei vitelogene stîngi, la o mare distanţă înapoia testiculelor. Glandele vitelogene, de formă ovală sau reniformă, sînt compacte şi situate la capătul posterior al corpului, aproape simetric. Uterul formează numeroase anse, ajungînd anterior pînă la ventuza ventrală. Orificiul genital se găseşte median în apropierea faringelui. Ouăle, numeroase, sînt prevăzute cu filamente şi au dimensiunile de 0,045—0,050 x 0,020—0,021 mm. Gazda : amfibieni (din familia Baniăae), reptile (Natrix natrix). Localizare : porţiunea anterioară a intestinului. Răspîndire geografică : Europa. Această specie a fost menţionată în Delta Dunării (Volga r—P a s-tuhova, 1959). 2. Halipegus ovocaudatus (Vulpian, 1859) (fig. 244) 1859 Distomum ovocaudatum Vulpian, C.R. Soc. Biol., 150 — 152. 1899 Looss, Zool. Jahrb. Syst., XII, 5 — 6, 521 — 784. 442 PARTEA SISTEMATICA Halipegidoe alungite, de formă aproximativ cilindrică, cu lungimea· 13 mm. Cuticula netedă, fără spini. Ventuzele puternice, ventuza ventrală« fiind mai mare decît cea bucală. Diametrul ventuzei bucale este de 0,8 mm, Fig. 243. — Halipegus kessleri (după Wlassenko, 1929). Fig. 244. — Halipegus ovo- caudatus (după Looss, 1894). FAM. HAUPEGIDAE POCHE, 1925 443 iar al celei ventrale, situată în centrul corpului, de 1,3 mm. Faringele mic ; esofagul foarte scurt ; ramurile intestinale lungi. Yezica excretoare, în formă de Y, prezintă trunchiul median lung, iar canalele laterale, de asemenea lungi, se unesc aproape de ventuza bucală. Orificiul genital se găseşte lîngă faringe. Punga genitală lipseşte. Vezicula seminală mică. Partea prostatică este slab dezvoltată. Testiculele, sferice, sînt situate simetric în jumătatea posterioară a corpului. Ovarul, de asemenea sferic, se găseşte lateral înapoia testiculelor. Glandele vitelogene sînt formate din 4 şi respectiv 5 foliculi mari şi sînt situate simetric înapoia ovarului. Uterul cu direcţia ascendentă formează numeroase anse depăşind anterior ventuza ventrală şi ajungînd pînă la nivelul bifurcaţiei intestinale. Ouăle, de culoare gălbuie, alungite, au filamente lungi şi dimensiunile de 0,063 x 0,022 mm. Gazda adultului : amfibieni (din familia Ranidae). Gazda intermediară : moluşte gasteropode (din genul Planorbis). Gazda metacercarului : larve de odonate (Callopteryx virgo). Localizarea adultului : cavitatea bucală, sub limbă, uneori trompa lui Eustache. Răspîndire geografică : Europa. în ţara noastră specia a fost semnalată ca cercar, Cercaria cysto-phora, la Pasărea şi Nucet (V a s i 1 i u, 1948) şi ca adult în Delta Dunării (Eădulescu, 1956 b). Familia HEMIURIDAE Lühe, 1901 Familia cuprinde trematode mici pînă la mijlocii, cu corpul alungit prevăzut uneori cu un apendice codai. Cuticula netedă, inelată, striată, poate fi acoperită cu spini cuticulari. Ventuzele apropiate. Prefaringele absent. Faringele şi esofagul scurt, prezente. Eamurile intestinului lungi pînă aproape de capătul posterior al corpului. Orificiul genital situat ventral de obicei în apropierea ventuzei bucale. Testiculele sînt dispuse fie unul în urma celuilalt, fie alături, simetric sau oblic. Vezicula seminală şi partea prostatică de obicei libere în parenchim. Canalul hermafrodit prezent, rareori absent. Porţiunea terminală a canalului hermafrodit este închisă într-o pungă genitală. Ovarul, întreg, de regulă este situat înapoia testiculelor, rareori fiind pretesticular. Uterul conţine numeroase ouă de obicei lipsite de filament. Glandele vitelogene, compacte sau uşor lobate, se găsesc înapoia ovarului ; uneori există o singură glandă vitelogenă. Vezica excretoare are formă de Y cu bifurcaţia în regiunea testiculelor. Paraziţi în esofag şi stomac, rareori în intestin şi vezica biliară, la peşti. 444 PARTEA SISTEMATICA CHEIE PENTRU DETERMINAREA GENURILOR FAMILIEI HEMIURIDAE 1 (2) Apendicele codai prezent. Cuticula inelată prevăzută cu spini. Porul genital situat lîngă ventuza bucală sau faringe .... .............................................. Hemiurus 2 (1) Apendicele codai absent. Cuticula netedă. Porul genital la nivelul sau înapoia bifurcaţiei intestinului......................Arnola Genul Arnola Strand, 1942 1931 Arnoldia Wlassenko, Tr. Karadag. Biol. St., 4, 118 — 134. Hemiuridae cu corpul alungit, foarte contractil. Apendicele codai lipseşte. Cuticula netedă. Yentuza ventrală mult mai mare decît cea bucală-Faringele prezent. Esofagul foarte scurt sau absent. Vezica excretoare are forma de Y cu trunchiul comun sinuos şi cui ramurile laterale unite la nivelul faringelui. Testiculele sînt situate înapoia ventuzei ventrale, oblic unul faţă. de celălalt. Orificiul genital se găseşte la nivelul sau înapoia bifurcaţiei intestinale. Yezicula seminală sinuoasă. Partea prostatică slab exprimată. Vezicula seminală, partea prostatică şi canalul ejaculator sînt conţinute într-o veritabilă pungă genitală, mică şi situată cu mult înaintea ventuzei ventrale. Ovarul se găseşte înapoia testiculelor. Eeceptaculul seminal prezent. Glandele vitelogene perechi, compacte, sînt situate înapoia ova· rului. Uterul, foarte încolăcit, ocupă tot spaţiul dintre gonade şi ventuza ventrală. Ouăle mici, numeroase. Paraziţi în stomacul peştilor marini. 1. Arnola microcirrus (Wlassenko, 1931) Strand, 1942 (fig. 245) 1931 Arnoldia microcirrus Wlassenko, Tr. Karadag. Biol. St., 4, 118 — 134. Lungimea corpului este de 3—5 mm, iar lăţimea de 0,9—1,5 mm. Cuticula groasă şi netedă. Yentuza bucală măsoară 0,20—0,25 x 0,30 — 0,38 mm, iar ventuza ventrală, sferică, mai mare ca cea bucală, are 0,75 — 0,88 mm în diametru. Faringele, sferic, are diametrul de 0,15—0,20 mm. Esofagul lipseşte. Eamurile intestinului formează între faringe şi ventuza ventrală trei bucle simetrice, apoi înconjură ventuza ventrală sub care se apropie spre linia mediană şi apoi se îndepărtează pe laturile corpului pînă la capătul posterior. FAM. HEMIURIDAE LÜHE, 1901 44S Vezica excretoare are trunchiul principal sinuos şi ramurile laterale unite în regiunea faringelui. Cele două testicule de formă aproape sferică se găsesc înapoia ventuzei ventrale, oblic şi la distanţă unul de celălalt. Orificiul genital se găseşte la nivelul bifurcaţiei intestinului. Porţiunea terminală a aparatului genital este slab dezvoltată, dar caracteristică. Vezica seminală este foarte răsucită, partea prostatică scurtă şi celulele prostatice mici, slab dezvoltate, toate fiind adăpostite într-o veritabilă pungă genitală piri-formă. Ovarul, oval-transversal, se găseşte sub testiculul posterior. Există un receptacul seminal piriform mic în apropierea ovarului. Glandele vitelogene sînt dispuse la capătul posterior al corpului, una fiind formată din trei şi cealaltă din patru lobi. Uterul formează numeroase anse şi nu depăşeşte posterior glandele vitelogene. Ouăle au dimensiunile de 0,029—0,034 X 0,014—0,017 mm. Gazda : peşti (Sargus an- nularis ). Localizare : intestin. Răspîndire geografică : Marea Neagră (Vlassenko, 1931 şi O s-m a η o V, 1940). Genul Hemiurus Rudolphi, 1809 1809 Rudolphi, Entozoorum sive vermium intestinalium historia natu Fig. 245. — Arnola microcirrus (după Wlassenko, 1931); a — punga genitală Lis, II, 1, 2, 379-396. Hemiuridae cu corpul mic pînă la mijlociu, prevăzut cu un apendice codai. Cuticula inelată. Ventuza bucală terminală. Faringele şi esofagul foarte scurt, prezente. Ramurile intestinului se întind pînă în apendicele codai. Ventuzele sînt foarte apropiate. Testiculele sînt situate oblic înapoia ventuzei ventrale. Vezicula seminală bipartită are partea anterioară mai mult sau mai puţin musculoasă. Partea prostatică este lungă şi sinuoasă. Canalul hermafrodit îngust. Porul genital, ventral, se găseşte lîngă ventuza bucală sau faringe. Ovarul este dispus înapoia testiculelor. Glandele vitelogene, compacte sau uşor lobate, sînt situate, imediat înapoia ovarului. Uterul poate pătrunde în apendicele codai» 446 PARTEA SISTEMATICA Ouăle sînt mici, numeroase, fără filamente polare. Vezica excretoare are forma de T cu canalele laterale unite anterior. Paraziţi în stomacul peştilor marini. CHEIE PENTRU DETERMINAREA SPECIILOR GENULUI HEM IU RUS 1 (4) Partea prostatică foarte lungă şi foarte sinuoasă. Yezicula seminală, depărtată de ventuza ventrală, are partea anterioară musculoasă, groasă. Inelele cuticulare nu sînt prezente pînă la capătul posterior al corpului ..............................................2 :2 (3) Inelele cuticulare pe partea dorsală se termină între ventuza ventrală şi testicule. Glandele vitelogene mai mult alungite. . . . .....................................................H. oereatus 3 (2) Inelele cuticulare pe partea dorsală a corpului se termină aproximativ la nivelul faringelui. Glandele vitelogene mai mult late ..............................................H. appendiculatus -4 (1) Partea prostatică de dimensiuni mijlocii, mai puţin sinuoasă. Vezicula seminală, apropiată de ventuza ventrală, are partea anterioară subţire, puţin musculoasă. Inelarea cuticulară ajunge pînă la capătul corpului fără apendicele codai . . .H. communis 1. Hemiurus appendiculatus (Eudolphi, 1802) Looss, 1899 (fig. 246) 1802 Fasciola appendiculata Rudolphi, Arch. Zool. Zoot. Braunschweig, 3, 1, 81. 1899 Looss, Zool. Jahrb. Syst., XII, 5 — 6, 521 — 784. Lungimea corpului împreună cu apendicele codai este de 3—4 mm, îar lăţimea de 0,4—0,5 mm. Cuticula striată. Ventuza ventrală aproape de 2 ori mai mare decît cea bucală, avînd diametrul de 0,4 mm. Faringele mic se continuă direct cu intestinul bifurcat, ale cărui ramuri se întind pînă la capătul apendicelui codai. Testiculele sînt dispuse oblic, la o anumită distanţă unul de celălalt. Ovarul este mai mult sau mai puţin oval, alungit transversal. Canalul hermafrodit are lungimea aproximativ cît diametrul ventuzei ventrale. Atriul genital relativ scurt. Vezicula seminală se găseşte înapoia ventuzei ventrale şi înaintea testiculelor. Partea anterioară a veziculei seminale are pereţi foarte groşi, musculari. Orificiul genital se găseşte lîngă marginea posterioară a ventuzei bucale. Glandele vitelogene sînt oval-alungite cu marginile neregulate şi uneori chiar lobate ; împreună cu ovarul sînt situate Înapoia testiculelor şi sînt despărţite de acestea prin cîteva anse uterine. 4 B Fig. 246. — H emi urus appendiculatus. A, cu apendicele codai extins ; B, cu apendicele codai retractat (după Looss, 1908). 44S PARTEA SISTEMATICA Uterul se întinde mult în apendicele codai, putînd ajunge pînă la capetele ramurilor intestinale. Ouăle măsoară 0,020—0,023 x 0,010—0,012 mm. Gazda adultului : peşti (din familiile Clupeidae, Gadiăae, Mugilidae, Scombridae, Salmonidae, Percidae etc.). Gazda metaeercarului : copepode (Acartia), chetognate (Sagitta). Localizarea adultului : stomac, intestin. Răspîndire geografică : Marea Mediterană, Marea Nordului, Marea Neagră, Oceanul Atlantic etc. Specia a fost semnalată în Marea Neagră, Bazim — Sinoe şi Dunăre de către lamandi (1936), Dumitriu (1937), Eădulescu (1948), Eoman (1953, 1955), B ă d u 1 e s c u şi Yasiliu (1956 b). 2. Hemiurus communis Odhner, 1905 (fig. 247) Lungimea corpului este de 1,5—2,2 mm, iar lăţimea de 0,4—0,5 mm. Apendicele codai extins măsoară cam o treime din lungimea totală a corpului. Striaţia cuticulei este mai bine exprimată pe partea ventrală. Diametrul ventuzei bucale este de 0,13—0,17 min, iar al celei ventrale de 0,25—0,31 mm. Partea prostatică, de lungime moderată, este puţin sinuoasă. Vezicula seminală bipartită se găseşte lîngă ventuza ventrală şi are partea anterioară subţire, puţin musculoasă. Glandele vitelogene compacte sau foarte uşor lobate. Eamurile intestinului şi ansele uterului se întind pînă în apendicele codai. Dimensiunile ouălor sînt de 0,019—0,021 x •0,010 —0,012 mm. Gazda adultului : peşti (din familiile Cottiăae, Triglidae, Lophiiăae, Trachinidae, Carangidae, Gaăidae, Pholidae, Ammodytidae, Pleuronec-tidae, Congridae, Anguillidae, Syngnathidae). Gazda metacercarului : crustacei copepozi (Acartia clama) şi larva trochoforă de Polygordius. Localizarea adultiilui : stomac. Răspîndire geografică: Oceanul Atlantic, Marea Nordului, Marea Baltică, Marea Neagră (Pogorelzeva, 1952, la Odontogadm merlan-■gus euxinus). 3. Hemiurus ocreatus (Budolphi, 1802) Looss, 1899 (fig. 248) 1802 Distomum ocreatum Rudolphi, Arch. Zool. Zoot., 2, 1, 1 — 65. 1899 Looss, Zool. Jahrb., Syst., 12, 5 — 6, 529 — 784. 1905 Hemiurus liihei Odhner, Fauna Arctica, Jena, 4, 291—372. Lungimea corpului este de 1,5—2,75 mm, iar lăţimea de 0,23—0,27 mm. Apendicele codai este aproape egal cu jumătatea din lungime totală -a corpului. Inelarea cuticulei este vizibilă dorsal pînă în dreptul testicu- Fig. 248. — Hemi-urus ocreatus cu apendicele codai extins (după Looss, 1908). Fig. 247. — Hemiurus communis. A, Cu apendicele codai extins ; B, orificiul genital şi părţile distale ale conductelor genitale; C, aparatul genital femei (după Lebour, în Dawes, 1946). 20 - «. 5Sd 450 PARTEA SISTEMATICA lelor. Diametrul ventuzei bucale este de 0,09—0,14 mm, iar al celei ventrale de 0,13—0,22 mm. Ventuza ventrală mai puţin proeminentă este dispusă în apropierea ventuzei bucale. Faringele mic ; esofagul extrem de scurt. Eamurile intestinului puternic dezvoltate intră în apendicele codai, ca şi ansele uterului. Testiculele sînt dispuse oblic înapoia ventuzei ventrale. Ovarul, sferic, posttesticular, se găseşte înaintea glandelor vitelogene. Canalul hermafrodit este subţire şi lung aproape cît diametrul ventuzei ventrale. El intră în punga genitală hermafrodită, mică, situată între cele două ventuze. Partea prostatică este ca la H. appendiculatus. Vezicula seminală se găseşte puţin înaintea centrului corpului. Porţiunea sa anterioară este musculoasă, ca la Ή. appendiculatus, iar porţiunea sa posterioară, cu pereţi mai subţiri, este de 3—4 ori mai mare ca cea anterioară. Glandele vitelogene, compacte, nelobate, de obicei sînt alungite. Ouăle au dimensiunile de 0,02—0,022 x 0,011—0,012 mm. Gazda : peşti (din familiile Clupeidae, Salmonidae etc.). Localizare : esofag. Răspîndire geografică : bazinele Mării Nordului, Mării Baltice etc., Mării Negre (Boroviţkaja, 1952 ; Zernov 1913). Familia LECITHASTERIDAE Skrjabin et Guschanskaja, 1954 Trematode cu corpul mai mult sau mai puţin fusiform pînă la subci-lindric. Ventuza bucală adeseori depăşită de un lob preoral. Ventuza ventrală mare, situată în jumătatea anterioară a corpului. Testiculele, simetrice, oblice sau unul în urma celuilalt, sînt aşezate în zona ecuatorială. Vezicula seminală, sacciformă sau tubulară, este situată posterior sau postero-dorsal faţă de ventuza ventrală. Partea prostatică bine dezvoltată. Canalul hermafrodit inclus în punga genitală. Ovarul, compact sau lobat, este dispus înapoia testiculelor, ori la nivelul acestora, sau chiar anterior lor. Eeceptaculul seminal prezent. Glanda viţe-logenă unică are lobi alungiţi cu aspect stelat sau este formată din foliculi sferici dispuşi neregulat înapoia ovarului. Uterul se întinde pînă la partea posterioară a corpului. Paraziţi la peştii marini. CHEIE PENTRU DETERMINAREA GENURILOR FAMILIEI LECITHAS TERIDAE 1 (2) Gla-nda vitelogenă întreagă sau uşor lobată .... Aphanurus 2 (1) Glanda vitelogenă adînc lobată sau foliculară...................3 3 (4) Glanda vitelogenă stelată, cu lobi alungiţi uniţi la bază. Ovarul, lobat, este situat imediat înapoia testiculelor .... Leeithaster 4 (3) Glanda vitelogenă constă din foliculi mari sferici, izolaţi, neuniţi la bază în formă de stea. Ovarul nelobat . .... . Aponurus FAM. LECITHASTERIDAE SKRJABIN ET GUSCHAJNSKAJA, 1954 451 Genul A p h a n u r u s Looss, 1907 Lecithasteridae de talie mica, çu cuticula inelată pînă la capătul posterior al corpului. Inelele cuticulare nu sînt perpendiculare pe axul lung al corpului ci oblice, fiind mai ridicate pe partea dorsală. Yentuza bucală subterminală ; faringele globulos ; esofagul scurt ; ramurile intestinului ajung pînă la extre-ihitatea posterioară. Ventuza ventrală, mai mare decît cea bucală, este situată în treimea anterioară a, corpului. Testiculele sînt aşezate oblic. Ovarul submedian, postecuatorial. Yezicula seminală, rotundă pînă la fusiformă, este aşezată înaintea testiculelor. Glanda vitelogenă uşor lobată. în Marea Neagră a fost menţionată specia A. stossichi. 1. Aphanurus stossichi (Monticelli, 1891) Looss, 1907 (fig. 249) 1887 Distomum ocreatum Monticelli, neo Distomum ocreatum Rud. 1802, Boli. Soc. Nat. Napoli, I, 1. ' 1907 Aphanurus virgula Looss, Zool. Anz., 31, 19 — 20, 585-618. 1907 Looss, Ibidem. ; : Lungimea corpului este de 0,7 —0,9 mm, iar lăţimea de 0,2—0,3 mm. Cuticula striată. Ventuza ventrală este de două ori mai mare decît cea bucală. Diametrul ventuzei bucale este de 0,06 —0,07 mm, iar al celei ventrale de 0,13—0,16 mm. Faringele sferic, esofagul scurt, lăţit înapoi; ramurile intestinului, foarte groase, se termină la o oarecare distanţă de capătul posterior al corpului. Testiculele, ovale, se găsesc ventral în treimea mediană a corpului, oblic unul faţă de altul. '·■· - i Punga genitală nu depăşeşte diametrul ven-tîWâei ventrale. Vezicula seminală dispusă înaintea-testiculului anterior, lateral faţă de acesta. Glanda vitelogenă se găseşte imediat înapoia ovarului rèniform. Corpus- ctfltil lui Mehlis şi receptaculul seminal mic prezente. Uterul umple tot spaţiul dinapoia glandei vitelogene şi se uneşte-în porţiunea sa terminală cui -«analul ejaculator într-.un; canal hermafrodit, înconjurat de o scurtă Fig. 249. Aphanurus stossichi, ventral '(după Y a m a gm t i, 1938). 452 PARTEA SISTEMATICA pungă genitală musculoasă, ce se deschide prin orificiul genital înapoia ventuzei bucale. Ouăle, ovale, au coaja subţire deschisă la culoare şi dimensiunile de 0,023—0,025 x 0,011—0,012 mm. Yezica excretoare se deschide terminal. Ea se împarte în două canale excretoare laterale, care se unesc dorsal lîngă faringe. Gazda : peşti (din familiile Clupeidae, Carangiăae etc.). Localizare : esofag, stomac. Răspîndire geografică : Marea Mediterană, Marea Neagră, Marea Baltică, Marea Japoniei. Această specie a fost menţionată în Marea Neagră de Eădulescu (1953), Eădulescu şi Yasiliu (1956 a). Genul Aponurus Looss, 1907 Leeithastèridae cu corpul aproape cilindric. Ventuza ventrală mai mare decît cea bucală este dispusă preecuatorial. Testiculele, aşezate mai mult sau mai puţin oblic, sînt situate în treimea mijlocie a corpului. Vezicula seminală, voluminoasă, se găseşte în cea mai mare parte înaintea ventuzei ventrale. Partea prostatică bine dezvoltată. Punga genitală alungită depăşeşte cu capătul său posterior bifurcaţia intestinală. Orificiul genital se găseşte la nivelul faringelui sau înapoia acestuia. Ovarul nelobat este median, ventral, aproximativ la limita dintre treimea mijlocie şi posterioară a corpului. Eeceptaculul seminal, mare, este dispus înainte şi dorsal faţă de ovar. Glanda vitelogenă se află înapoia ovarului şi constă din 7 foliculi mari, sferici, inegali. Uterul se întinde pînă la capătul posterior al corpului şi conţine numeroase ouă de formă eliptică. Paraziţi în esofagul şi intestinul peştilor marini. CHEIE PENTRU DETERMINAREA SPECIILOR GENULUI APONURUS 1 (2) Uterul, cu ouă foarte mici (0,0175—0,0236 mm), este dispus în special între testicule şi ovar. Talia pînă la 3,78 mm lungime . . . .........................................A. tschugunovi 2 (1) Uterul, cu ouă mai mari (0,0270 mm), este localizat în spécial înapoia ovarului ajungînd pînă la capătul posterior al corpului. Talia pînă la maximum 1 mm lungime ..... A. lagunculus FAM. LECITHASTERIDAE SKRJABIN ΕΠ' GUSCHAiNSKAJA, 1954 453 1. Aponurus lagunculus Looss, 1907 (fig. 250) Lungimea corpului atinge 1 mm, iar lăţimea maximă 0,25 mm. Yentuza bucală are diametrul de 0,1 mm, iar cea ventrală de 0,2 mm. Partea prostatică are aceeaşi lungime ca şi punga genitală. Vezicula seminală ajunge pînă la marginea anterioară a ventuzei ventrale. Fig. 250. — Aponurus laguneulus. A, Vedere de ansamblu ; B, secţiune prin extremitatea anterioară a corpului (după Looss, 1908). Testiculele, ovale pînă la sferice, sînt aşezate unul în urma celuilalt. Ovarul, relativ mare, sferic şi nelobat, este situat înapoia testiculelor. Receptaculul seminal se găseşte în apropierea ovarului. Foliculii vitelogeni sînt oval-alungiţi. Uterul se întinde pînă la capătul posterior al corpului. Dimensiunile ouălor sînt de 0,027 x 0,016 mm. Gazda : peşti marini (Belone acuş, Engraulis encrassicholus, Tra-chinus ăraco, Merlucius esculentus, Gadus euxinus, Mullus barbatus etc.). Localizare : esofag, stomac, intestin. Răspîndire geografică : Marea Adriatică, Marea Neagră (O s m a-nov, 1940). 454 PARTEA SISTEMATICĂ 2. Aponurus tschugunovi Issaitschikoff, 1927 (fig. 251) Lungimea corpului este de 2,769-de 0,654—0,980 mm. Cuticula netedă 3,784 mm, iar lăţimea maximă Ventuza bucală subterminală aproape sferică are dimensiunile 0,160—0,202 X 0,175—0,238 mm, iar cea ventrală măsoară 0,344—0,516 X 0,361 —0,551 mm. Faringele este aproape sferic, esofagul scurt iar ramurile intestinului se întind pînă aproape de capătul posterior al corpului. Testiculele, nelobate, de formă aproape sferică, sînt situate la o mică distanţă înapoia ventuzei ventrale, oblic unul faţă de celălalt. Punga genitală împreună cu vezicula seminală la majoritatea exemplarelor este situată în întregime înaintea ventuzei ventrale pe linia mediană. Ea este reprezentată printr-un sac alungit mai îngustat anterior şi mai lăţit posterior. Ovarul, transversal-oval, nelobat, este situat mult înapoia testiculelor. Imediat înapoia ovarului se găseşte glanda vitelogenă formată din 7 foliculi dispuşi în două grupe. Ansele uterului se găsesc în special între testicule şi ovar, fără a atinge capătul posterior al corpului. Ouăle, mici şi numeroase, au dimensiunile de 0,017—0,024 Orificiul genital se des-intestinală. Canalele ex-unesc înapoia ventuzei Fig. 251. — Aponurus tschugunovi ’ (după Issaitschikoff, 1927). X 0,007 —0,009 mm. chide sub bifurcaţia cretoare laterale se ventrale. Gazda : peşti (Mullus barbatus, Gobius batracJiocepJialus, Pleuronectes flessus lusc%is, Bothus maeoticus, Smaris chryselis, Lucioperca lucioperca, Trachurus trachurus, Cyprinus car-pio, Sciaena umbra, Scorpaena porcus). Localizare : intestin. Răspîndire geografică : Marea Neagră (Issaitschikoff, 1Ö28 ; Wlass en kö, 1931 ; O s m a n o v, 1940). Genul Lecithaster Lühe, 1901 1901 Lühe, Zoo. Anz., 24, 647 — 650. Leeithasteridae mici, cu corpul fusiform şi cuticula netedă. Yentuza bucală sub terrui- FAM. LECITHASTERIDAE SKRJABIN ET GUiSCHAiNSKAJA, 1954 455- nală. Faringele bine dezvoltat. Esofagul scurt. Yentuza ventrală, mai mare decît cea bucală, este situată în jumătatea anterioară a corpului. Testiculele sînt aşezate simetric sau oblic înapoia ventuzei ventrale. Yezicula seminală sacciformă, dorsală sau postero-dorsală faţă de acetabul. Partea prostatică tubulară. Canalul hermafrodit este cuprins în punga genitală de formă ovală pînă la eliptică. Porul genital ventral în dreptul faringelui sau bifurcaţiei intestinale. Ovarul, lobat, este situat de obicei în jumătatea posterioară a corpului. Glanda vitelogenă este formată din 7 lobi dispuşi în rozetă. Uterul poate să atingă extremitatea posterioară a corpului. Ouăle mici. Paraziţi în intestin la peştii marini. CHEIE PENTRU DETERMINAREA SPECIILOR GENULUI LECITHASTER 1 (4) Ovarul trilobat, situat imediat înapoia testiculelor. Partea pros- tatică lungă. Vezicula seminală dorsală fată de acetabul . . . ......................................... . ’......................2 2 (3) Uterul se întinde pînă la capătul posterior al corpului .... .........................................................L. confusus 3 (2) Uterul este cantonat mai ales în treimea anterioară, fără a ajunge la capătul posterior al corpului..........................L. tauricus 4 (1) Ovarul întreg, nelobat. Glanda vitelogenă foarte mică .... . .......................................................L· galeatus 1. Lecithaster confusus Odhner, 1905 1905 Odhner, Fauna arctica, Jena, 4, 375 — 376. Lungimea corpului este de 1—1,5 mm, lăţimea maximă în dreptul ventuzei ventrale de 0,3—0,5 mm. Diametrul ventuzei bucale măsoară 0,13—0,16 mm, iar al ventuzei ventrale 0,23—0,30 mm. Faringele bine dezvoltat; esofagul foarte scurt; ramurile intestinale se întind pînă la capătul posterior al corpului. Testiculele sînt dispuse simetric sau oblic unul faţă de celălalt, la o mică distanţă înapoia ventuzei ventrale. Orificiul genital se găseşte aproape de ventuza bucală pe partea ventrală a faringelui. Punga genitală evidentă. Partea prostatică este ceva mai lungă decît la celelalte specii ale genului. Vezicula seminală depăşeşte posterior ventuza ventrală. Ovarul adînc trilobat. Glandele vitelogene au aspect de rozetă. Ansele uterului umplu tot corpul între ventuza ventrală şi capătul posterior. Dimensiunile ouălor de 0,015—0,017 X 0,009 mm. 456 PARTEA SISTEMATICA Gazda adultului : peşti (din familiile Clupeiăae, Scombriăae, Salmo-niăae, AnarcJiicaăiăae, Gyprinodontidae, Osmeridae, Moliăae, Gasteros-teiăae). Gazda intermediară : gasteropode marine (din genul Oăostomia). Gazda metacercarului : crustacei copepozi (din genul Acartia). Localizarea adultului : intestin. Răspîndire geografică : Marea Mediterană, Oceanul Atlantic, Marea Neagră (Pigulewsky, 1938 b; Osmanov, 1940; Cernîşenko, 1949 şi Petru şewski, 1957), Marea Albă, Marea Barenţ. Această specie a fost semnalată în Dunăre la Olteniţa de către Eoman (1953, 1955). 2. Lecithaster galeatus Looss, 1907 (fig. 253) 1907 Looss, Zool. Anz., 31, 19 — 20, 585 — 618. Fig. 252. — Lecithaster con- fusus (după Looss, 1908). Fig. 253. — Lecithaster galeatus (după L o- o s s, 1908>· FAM. LECITHOCHRUDAE SKRJABIN ET GUSCHANSKAJA, 1954 457 Lungimea corpului este de aproximativ 0,40—0,45 mm, iar lăţimea maximă de 0,12—0,14 mm. Diametrul ventuzei bucale măsoară 0,050— 0,055 mm. Deasupra ventuzei bucale se poate observa adesea o mică buză de formă conică. Faringele este puţin mai mic decît ventuza bucală. Yentuza ventrală este aproape de două ori mai mare decît ventuza bucală, avînd diametrul de 0,10—0,12 mm. Partea prostatică are aproximativ aceeaşi lungime ca şi punga genitală. Yezicula seminală depăşeşte puţin marginea posterioară a ventuzei ventrale. Ovarul întreg, nelobat. Glanda vitelogenă, foarte mică, are lobii puţin mai mari decît ouăle şi adesea sînt clar împărţiţi în două grupe : una avînd trei şi cealaltă patru lobi. Dimensiunile ouălor sînt de 0,017—0,019 x 0,01—0,011 mm. Gazda : peşti (Mugil auratus). Localizare : intestin. Răspîndire geografică : Marea Mediterană, Marea Neagră (Pigulewsky, 1938 b ; Pogorelzeva, 1952 ; Eeşetnikova, 1954). 3. Lecithaster tauricus Pigulewsky, 1938 («g. Corpul este oval-alungit, cu cuticula netedă şi lungimea de 1,50—1,74 imn, iar lăţimea de 0,27—0,75 mm. Ventuza bucală, circulară, are 0,116 mm diametru, iar cea ventrală, de asemenea circulară, are diametrul de 0,217 mm. Faringele alungit; cele două ramuri intestinale simple nu ajung pînă la capătul posterior al corpului. Ovarul şi glanda vitelogenă lobate. Lobii lor sînt ovali. Lobii glandei vitelogene sînt dispuşi în rozetă. Uterul are numeroase anse situate mai ales în treimea anterioară a corpului, şi nu ajunge pînă la capătul posterior. Ouăle mici, ovale, au o coajă netedă dublă şi culoarea gălbuie. Dimensiunile lor sînt de 0,020 x 0,011 mm. Testiculele, de formă ovală, au aproape aceleaşi dimensiuni şi sînt dispuse înaintea ovarului unul lîngă celălalt. Partea prostatică are aceeaşi formă şi dimensiuni ca şi testiculele, înaintea cărora se găseşte. Punga copulatoare, lungă, se deschide prin orificiul genital situat înapoia faringelui. Vezica excretoare se deschide prin orificiul excretor situat la capătul posterior al corpului. Fig. 254. — Lecithaster tauricus (după Pigulewsky, 1938). i58 PARTEA SISTEMATICA Gazda : peşti (Engraulis encrassicliohis ponticvs ). '■ > ' Localizare : intestin. ; Răspîndire geografică : Marea Neagră (P i g u 1 e w s k y, 1938 b). Familia L E C I T II O C III II I I D A E Skrjabin et Guschanskaja, 1954 Trematode cu corpul destul de gros, prevăzut cu apendice codai bine exprimat. Cuticula inelată sau netedă, rareori prevăzută cu şiruri transversale de solzişori. Ventuza bucală subterminală. Faringele musculos. Cele două ramuri intestinale ajung pînă aproape de capătul posterior al corpului. Ventuza ventrală, de regulă mai mare decît cea bucală, este situată în treimea anterioară. Orificiul genital se găseşte între cele două ventuze. Punga genitală prezentă sau absentă. Partea prostatică se continuă cu o veziculă prostatică situată în interiorul pungii genitale. Canalul ejaculator şi metratermul de obicei se unesc formînd canalul hermafrodit. Cele două testicule sînt postacetabulare, iar ovarul este situat înapoia testiculelor. Glandele vitelogene, mici, cu lobi digitiformi, au o situaţie post-ovariană. Uterul, bine dezvoltat, este plin cu ouă mici. Paraziţi în stomacul şi intestinul peştilor. CHEIE PENTRU DETERMINAREA GENURILOR FAMILIEI LECI THOCAlIRI ID A E 1 (4) Punga genitală prezentă..............................................2 2 (3) Există o veziculă prostatică evidentă în interiorul pungii geni- tale ............................................Lecithochirium 3 (2) Vezicula prostatică din interiorul pungii genitale lipseşte . . . .....................................................Dissosaceus 4(1) Punga genitală absentă.................................................5 o (6) Partea prostatică lungă, sinuoasă, înconjurată de numeroase celule prostatice. Ventuza ventrală de două ori mai mare decît cea bucală. Ouăle cu profil reniform caracteristic..................... ............................................ Synaptobothrium 6 (5) Partea prostatică slab dezvoltată, înconjurată de un număr mic de celule prostatice. Ventuzele de dimensiuni aproape egale. Ouăle ovale simetrice..............................................7 7 (8) Ventuza ventrală este mai mare decît cea bucală. Partea prosta- tică bine dezvoltată. Glandele vitelogene prezintă 7 lobi digitiformi a căror lungime depăşeşte lăţimea...................Sterhurus 8 (7) Ventuzele aproape egale. Partea prostatică scurtă, foarte slab dezvoltată. Glandele vitelogene împărţite în două mase întregi sau uşor lobate.......................................Brachyphallus FAM. LECITIl OCH RI [DAE SKRJABIN ET GUSCHANSKAJA, 1954 459 Gemil Brach y phallus Odhner, 1905 1905 Odhner, Fauna Arctica, Jena, IV, 2, 291 — 372. Lecithochiriidae de dimensiuni mijlocii, cu corpul cilindric alungit şi cu apendicele codai bine exprimat. Cuticula netedă sau inelată. Ventuzele aproape egale. Pe suprafaţa ventrală a corpului există o depresiune preacetabulară. Orificiul genital se găseşte aproape la jumătatea distanţei dintre cele două ventuze. Canalul hermafrodit scurt. Punga genitală absentă. Partea prostatică scurtă, foarte slab dezvoltată. Vezicula seminală, cu pereţii groşi, bi- sau tripartită, este situată dorsal faţă de ventuza ventrală. Testiculele, ovale, se găsesc înapoia ventuzei ventrale şi sînt despărţite de ovar prin ansele uterului. Glandele vitelogene slab dezvoltate sînt împărţite în două mase întregi sau uşor lobate. Paraziţi ai tractului digestiv la peştii marini. 1. Brach\phallus crenalus (Rudolphi, 1802) Odhner, 1905 (fig. 255) 1802 Fasciola crenala Rudolphi, Arch. Zool. Zoot. Braunschweig, 3, I, 81. 1905 Odhner, Fauna Arctica, Jena, IV, 2, 291—372. Lungimea corpului împreună cu apendicele codai măsoară maximum 5 mm, iar lăţimea 0,8 mm. Cuticula inelată. Ventuza ventrală totdeauna ceva mai mare decît cea bucală. Dimensiunile ventuzei bucale sînt de 0,10—0,13 x 0,12—0,15 mm, iar cele ale ventuzei ventrale de 0,21 — 0,25 mm. Prefaringele lipseşte. Faringele este bine dezvoltat. Esofagul foarte scurt. Ramurile intestinului nu ating capetele apendicelui codai. Trunchiul excretor se bifurcă deasupra ventuzei ventrale în două ramuri laterale care se unesc înaintea faringelui. Orificiul genital se găseşte median între ventuze, ceva mai aproape de ventuza ventrală. El conduce într-un canal hermafrodit care rezultă din unirea canalului deferent şi a uterului. Partea prostatică scurtă slab dezvoltată ; vezicula seminală ajunge pînă în centrul ventuzei ventrale. Testiculele, sferice sau oval-transversale, sînt situate oblic unul faţă de celălalt imediat înapoia ventuzei ventrale. Ovarul este despărţit de testicule prin ansele uterului. El are o formă oval-transversală şi are marginile întregi nelobate. în apropierea sa se găsesc glandele vitelogene care sînt uşor lobate. Uterul intră în apendicele codai. Ouăle, de culoare cafenie, au 0,024—0,029 x 0,011—0,014 mm. 460 PARTEA SISTEMATICA Gazda : peşti (din familiile Gottidae, Pleur onectidae, Gasterosteidae, Salmonidae, Osmeridae, Ammodytidae, Anguillidae, Glupeidae, Lophiidae, Scombridae, Gadidae, Scorpaenidae, Acipenseridae). Localizare : esofag, stomac, intestin. Răspîndire geografică : Oceanul Atlantic, Marea Albă, Marea Baltică, Marea Nordului, Marea Neagră (Ulianin, 1872), Marea Japoniei. Genul Dissosaccus Manter, 1947 Lecithochiriidae cu apendicele codai bine exprimat. Yentuza ventrală mai mare decît cea bucală. Yezicula seminală tripartită, cu pereţii subţiri. Punga genitală cu pereţi groşi, fără veziculă prostatică. Canalul hermafrodit foarte scurt. Partea prostatică bine dezvoltată. Testiculele sînt dispuse intracecal, înapoia ventuzei ventrale. Ovarul se găseşte la o oarecare distanţă înapoia testiculelor, avînd imediat în urma sa glandele vitelogene mai mult sau mai puţin adînc lobate. Paraziţi în stomacul şi intestinul peştilor. 1. Dissosaccus gravidus (Looss, 1907), Skrjabin et Guschanskaja, 1955 (fig. 256) Fig. 255. -Brachijphallus crehatus cu a-pendicele codai extins. 1907 Lecithochirium gravidum Looss, Zool. Anz., 31, 19, 20, 585—618. 1955 Skrjabin et Guschanskaja, Trematodî jivotnîh i celoveka, X, p. 445 — 446. Exemplarele mature ating 2,5 mm lungime împreună cu apendicele codai. Lăţimea maximă 0,5 mm. Yentuza bucală, ceva mai mică decît cea ventrală, are la exemplarele adulte diametrul de 0,45 mm. Diametrul ventuzei ventrale este de 0,75 mm. Lobii glandelor vitelogene de obicei sînt mai mult lungi decît laţi şi îndepărtaţi unii de alţii. Ouăle au în medie 0,020 X 0,018 mm. Gazda adultului : peşti marini (din familiile Anguillidae, Bothidae, Gobiidae, Labridae, Sciaenidae, Gongridae). Gazda metacercarului : peşti (Syngnatus acus, Hippocampus guttu-latus etc.). Localizarea adultului : stomac. Localizarea metacercarului : mezenter. Răspîndire geografică : Marea Mediterană, Oceanul Atlantic, Marea Neagră (Pogorelzeva, 1952, la Odontogadus merlangus euxinus). FAM. LEClTtlOCHR1IDAE SKRJABIN ET GIUSCHANSKAJA, 1954 461 Genul Lecithochirium Lühe, 1901 1901 Lühe, Zool. Anz., 24, 647-650. Leeithochiriidae de dimensiuni mici pînă la mijlocii, cu corpul oval sau fusiform. Apendicele codai este mult mai scurt decît corpul propriu-zis. Yentuza ventrală mai mare decît cea bucală. Faringele şi esofagul prezente. Yezicula seminală, tripartită, se găseşte înaintea ventuzei ventrale, atingînd marginea anterioară a acesteia fără să o depăşească. Punga genitală, bine dezvoltată, conţine vezicula prostatică situată la baza canalului hermafrodit. Orificiul genital se deschide la nivelul faringelui sau înapoia acestuia. Testiculele, ovale, sînt situate la mică distanţă înapoia ventuzei ventrale. Ovarul, nelobat, de formă ovală, se găseşte înapoia testiculelor. Glandele vitelogene, lobate, sînt situate imediat înapoia ovarului. Ansele uterului nu pătrund în apendicele codai. Paraziţi în stomacul şi intestinul peştilor. 1. Lecithochirium rufo viride (Eudolphi, 1819) Lühe, 1901 (fig. 257) 1819 Distomum rufoviride Rudolphi, Entozoorum synopsis, Berol. I, 102 p. 1901 Lühe, Zool. Anz., 24, 647-650. Corpul este cilindric, cu un apendice codai subţire reprezentînd o treime din lungimea totală a corpului. Lungimea corpului de 1,7—7,5 mm, iar lăţimea de 0,5 —1,6 mm. Cuticula netedă, fără spini. Ventuza bucală subterminală, cu diametrul de 0,26—1,0 mm, are înainte o buză musculoasă. Diametrul ventuzei ventrale este de 0,38—1,2 mm. Faringele este musculos; esofagul scurt. Eamurile intestinului se termină imediat la baza apendicelui codai. Testiculele dispuse ventro-lateral, înapoia ventuzei ventrale, au o forrhă oval-alungită şi aproape aceleaşi dimensiuni. Vezicula seminală în formă de S, necuprinsă într-o pungă genitală, se deschide printr-un sfincter musculos într-o parte prostatică scurtă şi Fig. 256. — Dissosaccus gravidus (după Looss, 1908). 462 PARTEA SISTEMATICĂ largă, care trece apoi într-o veziculă prostatică conţinută în punga genitală şi continuată cu canalul hermafrodit lung şi îngust. Ovarul este situat median înapoia testiculelor şi are o formă oval-transversală. Eeceptaculul seminal prezent. Lobii celor două glande vitelogene au formă variabilă, dar în general sînt alungiţi şi îngroşaţi la capete. Uterul formează la capătul său proximal un receptacul seminal uterin cu pereţi subţiri, iar la capătul distal trece într-un metraterm musculos îngust care se uneşte cu canalul ejaculator formînd canalul hermafrodit. Ansele uterului nu pătrund în apendicele codaL Orificiul genital se deschide în dreptul bifurcaţiei intestinale. Ouăle au dimensiunile de 0,022 x 0,031 mm. La capătul apendicelui codai este situat orificiul excretor. Gazda adultului : peşti (Gonger conger, Anguilla vulgaris, Lophius piscatorius), experimental în Hyla arborea, Gobius minutus. Gazda metacercarului : peşti (Biennius pholis). Localizarea adultului : stomac. Localizarea metacercarului : mezenter, uneori intestin şi ficat. Răspîndire geografică : Marea Mediterană, Oceanul Atlantic, Marea Neagră (Z e r n o v, 1913, la Mullus barbatus şi Rhombus maeoticus). Genul Sterhurus Looss, 1907 1907 Looss, Zool. Anz., 31, 19 — 20, 585 — 618. Lecithochiriiăae cil corpul aproape fusiform, avînd apendicele codai parţial sau în întregime retractat. Yentuza bucală este despărţită de un lob preoral. Esofagul scurt. Cecumii pot pătrunde mai mult sau mai puţin în apendicele codai. Yentuza ventrală mai mare decît cea bucală. Testiculele sînt dispuse oblic sau simetric înapoia ventuzei ventrale. Vezicula seminală, sinuoasă, se află antero-dorsal faţă de ventuza ventrală. Partea prostatică este înconjurată de numeroase celule prostatice.Canalul ejaculator şi metratermul formează canalul hermafrodit care se deschide prin porul genital ventral şi uneori posterior faringelui. Ovarul, submedian, este situat în tr imea mijlocie a corpului. Glandele vitelogene divizate în 7 foliculi sau lobi digitiformi. Uterul nu intră în apendicele codai. Paraziţi în stomacul peştilor marini. Fig. 257. — Lecithochirium rufoviride, cu apendicele codai retractat (după Looss, 1908). FAM. LECITHOCHRIIDAE SKRJABINΕ7Γ GWJSOHANSKAJA, 1954 463 1. Sterhurus musculus Looss, 1907 (fig. 258) 1907 Looss, Zool. Anz., 31, 19-20, 585-618. Lecithochiriidae mici, care, împreună cu apendicele codai, măsoară 1—2,8 mm lungime şi 0,4—0,75 mm lăţime la nivelul glandelor vitelogene. Ventuza ventrală, circulară sau uşor alungită transversal, este mai mare decît ventuza bucală. Dimensiunile ventuzei bucale sînt de 0,15—0,25 x 0,18 — 0,21 mm, iar ale ventuzei ventrale de 0,32 — 0,56 x 0,32—0,63 mm. Testiculele, de formă ovală, sînt dispuse oblic sub ventuza ventrală. Ovarul, cçÿa mai mare decît testiculele, de formă ovală, este aşezat la o mare distanţă îna-ppia testiculelor. Uterul voluminos ocupă spaţiul dintre ventuza ventrală şi ovar. i,.· Glandele vitelogene sînt digitiform lobate. Dimensiunile ouălor sînt dé 0,019 — 0,021 x 0,011—0,013 mm. ov' Gazda : peşti (din familiile AnguiV M&aer Acipenseridae, Bothidae, Lophiidae, corpului. Prefaringele şi faringele bine FAM. HAPLOPORIDAE NICOLL, 1914 465 dezvoltate. Esofagul de lungime variabilă, pînă la foarte lung. Eamurile intestinului în majoritatea cazurilor scurte. Un singur testicul, dispus în jumătatea posterioară a corpului. Ovarul pretesticular. Orificiul genital median, înaintea ventuzei ventrale. Yezicula seminală, bipartită, este formată dintr-o parte internă situată în punga genitală şi una externă situată în afara acestei pungi. Metratermul care se găseşte în punga genitală se uneşte cu canalul ejaculator formînd un canal hermafrodit, care se deschide prin porul genital. Glandele vitelogene sînt compacte, întregi sau uşor lobate, uneori rudimentare, sferice, foliculare ori în formă de şnur împărţit în fragmente fusiforme. Uterul de obicei slab dezvoltat fie că ocupă partea posterioară a corpului, fie că nu trece posterior dincolo de ovar. Ouăle conţin miracidii prevăzute sau nu cu pată pigmentară ocelară. Paraziţi în intestinul peştilor marini şi migratori. CHEIE PENTRU DETERMINAREA GENURILOR FAMILIEI HAPLOPORIDAE 1 (2) Ovarul şi glandele vitelogene sînt dispuse la o oarecare distanţă înapoia ventuzei ventrale şi a ramurilor intestinale. Prefaringele foarte lung......................................Wlassenkotrema 2 (1) Ovarul şi glandele vitelogene compacte se găsesc extracecal la nivelul capetelor posterioare ale ramurilor intestinale .... ...................................... . . . . Saccocoelium Genul Saccocoelium Looss, 1902 Haploporiăae foarte mici, cu prefaringe, faringe alungit şi esofag lung. Eamurile intestinului, foarte scurte, late, au forma caracteristică, sacciformă, ovală şi sînt situate înapoia ventuzei ventrale. Testiculul are o poziţie mediană sau laterală înapoia ramurilor intestinului. Ovarul este situat aproape de marginea postero-laterală a ventuzei ventrale. Punga genitală foarte dezvoltată. Glandele vitelogene, compacte, uşor lobate, se găsesc extracecal la nivelul capetelor posterioare ale ramurilor intestinului. Ouăle sînt relativ puţin numeroase. Uterul se întinde de la nivelul ventuzei ventrale pînă la capătul posterior al corpului. Paraziţi intestinali la peştii marini. CHEIE PENTRU DETERMINAREA SPECIILOR GENULUI SACCOCOELIUM 1 (2) Talie pînă la 1,54 mm. Punga genitală mult mai dezvoltată decît ventuza ventrală. Diametrul ventuzei bucale de 0,076 mm, iar al celei ventrale de 0,095 mm.................................. . S. tensum 80 - ·. 539 466 PARTEA SISTEMATICĂ 2 (1) Lungimea corpului pînă la 0,8 mm. Punga genitală aproape egală ca mărime cu ventuza ventrală. Diametrul ventuzei bucale este de 0,10 mm, iar al celei ventrale de 0,12 mm .... S. obesum 1. Saccocoelium obesum Looss, 1902 (fig. 260) Lungimea corpului este de 0,6—0,8 mm şi lăţimea maximă de 0,33 — 0,è7 mm. Capătul posterior al corpului, lăţit şi rotunjit, prezintă o înfundătură largă în interiorul căreia se găseşte o aglomerare de celule paren-chimatoase granulare. Această înfundătură are o valoare de sine stătătoare, independentă de orificiul excretor. Diametrul ventuzei bucale atinge 0,10 mm, iar al ventuzei ventrale 0,12 mm. Există un prefaringe lung, continuat cu un faringe puternic şi un esofag lung care se bifurcă sub ventuza ventrală în două ramuri intestinale scurte. Punga genitală este aproape tot atît de mare cît ventuza ventrală în. .apropierea căreia se găseşte. Testiculul, mare, are o poziţie laterală. Ovarul, situat înaintea testiculului, este mai mic decît acesta din urmă. Uterul umple jumătatea posterioară a corpului şi se deschide în punga genitală. Ouăle au o membrană gelatinoasă şi conţin miracidii cu pete bcelare mari. Dimensiunile ouălor sînt de 0,045x0,026 mm. Gazda : peşti (familia MugiUdae). Localizare : segmentul anterior al intestinului' Răspîndire geografică : Marea Mediterană, Marea Neagră. Această specie a fost menţionată în Razim-Sinoe de către Rădu-lescuşi Yasiliu (1956 a). 2. Saccococlium tensum Looss, 1902 (fig. 261) Lungimea corpului măsoară 0,6 —1,54 mm, iar lăţimea 0,20 —0,66 mm la nivelul ventuzei ventrale. Partea posterioară a corpului se îngustează înapoia uterului. Diametrul vejituzei bucalş este de aproximativ 0,076, iar al celei ventrale de 0,095 mm. Există un prefaringe şi un faringe bine dezvoltat, urmat de un esofag lung care se bifurcă în două ramuri intestinale scurte, sacciforme. Punga genitală este mult mai mare decît ventuza ventrală. Testiculul, bine dezvoltat, este situat aproape de mijlocul corpului. Ovarul, mai mic, de formă ovală, se găseşte înaintea testiculului sub ventuza ventrală. Glandele vitelogene, compacte, sînt slab dezvoltate, au o formă neregulată şi sînt dispuse de o parte şi de alta a cecumilor intestinali. Uterul se întinde de la nivelul ventuzei ventrale pînă aproape de capătul FAM. HAPLOPORIDAE NICOIX, 1914 467 posterior al corpului. Ouăle au o membrană gelatinoasă ce conţin mira-cidii cu pete ocelare. Ouăle măsoară 0,039—0,045 x 0,024 mm. . Gazda : peşti (din familia Mugilidae). Localizare : segmentul anterior al intestinului. Fig. 260. — Saccocoelium Fig. 261. — Saccocoelium tensum obesum (după Looss, (după Looss, 1902). 1902). Răspîndire geografică : Marea Mediterană, Marea Neagră (W1 a s-Senk o, 1931 ; Osmauov, 1940 ; B u ţ k a j a, 1952 ; E e ş e t n i-k o V a 1955 c). Genul Wlassenko trema Skrjabin, 1956 Haploporidae caracterizate prin prefaringele foarte lung. Yentuza ventrală puţin mai mare decît cea bucală. Eamurile intestinului, scurte, sînt mult mai mici decît prefaringele, sau esofagul. 468 PARTEA SISTEMATICA Testiculul este situat în partea posterioară a corpului. Ovarul pretesticular. Cele două glande vitelogene cu marginile neregulate sînt situate de o parte şi de alta a ovarului la o oarecare distanţă înapoia ventuzei ventrale şi a ramurilor intestinale. Punga genitală, mare, depăşeşte cu capătul său] marginea posterioară a ventuzei ventrale. Uterul se întinde mai ales în jumătatea posterioară a corpului. Ouăle conţin miracidii cu pată pigmentară ocelară. Paraziţi intestinali la peştii ma- rini. 1. Wlassenkotrcma longicollum (Wlassenko, 1931) Skrjabin, 1956 (fig. 262) 1931 Haploporus longicollum Wlassenko, Tr. Karadag. Biol. St., 4, 118 — 134. 1956 Skrjabin, Trematodî jivotnîh i celo" veka, XII, 37. Lungimea corpului atinge 1,27 — 2,0 mm şi lăţimea 0,3—0,4 mm. Corpul este îngustat, conic spre partea anterioară şi are o formă aproape cilindrică în rest. Yentuza bucală terminală. Ventuza ventrală, situată aproape de mijlocul corpului, este ceva mai mare decît cea bucală şi are diametrul de 0,12 mm. Prefaringele lung este aproape tot atît de dezvoltat ca şi [esofagul. Faringele este situat aproximativ la jumătatea distanţei dintre cele două ventuze. Eamurile intestinului sînt scurte. Bifurcaţia intestinală se găseşte la nivelul ventuzei ventrale. Punga genitală este mare, are formă de sac şi ajunge cu capătul său posterior pînă în dreptul ventuzei ventrale; orificiul genital dispus median se deschide înaintea ventuzei ventrale. Un singur testicul sferic, dispus posterior. Vezica seminală bipartită ; ovarul, situat înaintea testiculului, este mult mai mic decît acesta din urmă, iar glandele vitelogene slab dezvoltate, compacte, cu marginile neregulate, se găsesc de o parte şi de alta a ovarului. Ouăle, numeroase, măsoară 0,054 x 0,033 mm. Miracidiile sînt prevăzute cu pete pigmentare. Fig. 262. —Wlassenlcotrema longicollum. A, Adult ; B, ouă (după Wlassenko, 1931). FAM. DIDYMOZOIDAE POCHE, 1907 469 Gazda: peşti (Mugii cephalus). Localizare : intestin. Răspîndire geografică : Marea Neagră (Wlassenko, 1931; O s-manov, 1940; Eeşetnikova, 1955) şi Eazim-Sinoe (E ă d iile sen şi Vas il iu, 1956). 0. Subclasa DIDYMOZOIDEA Baer et Joyeux, 1961 Trematodele care fac parte din această subclasă se caracterizează prin hermafroditismul lor regresiv, care merge pînă la separarea completă a sexelor însoţită şi de un anumit dimorfism sexual. Faptul că adulţii trăiesc în perechi reprezintă probabil o adaptare la viaţa închistată pe care o duc în gazdele definitive-peşti. Din puţinele date care se cunosc, dezvoltarea didimozoidelor pare să fie directă, cu atît mai mult cu cît indivizii tineri pot fi observaţi încă în interiorul oului matur. Această subclasă cuprinde o singură familie, Diăymozoidae. Familia DIDYMOZOIDAE Poche, 1907 1907 Poche, Arch. Naturg., A, 2 458 p. Trematode hermafrodite sau imperfect gonochorice, închistate în perechi ori ca indivizi tineri izolaţi. Corpul alungit, piriform sau turtit, uneori împărţit în două regiuni distincte : partea anterioară foarte îngustă şi cea posterioară mai lată, umflată sau turtită, adeseori parţial sau în întregime fuzionată cu partea corespunzătoare a partenerului. Yentuza bucală prezentă; ventuza ventrală prezentă sau absentă. Faringele rudimentar sau absent. Esofagul foarte îngust. Eamurile intestinului, de asemenea înguste anterior, pot să se lăţească posterior arătînd o anumită degenerare la unele specii şi excepţional unite posterior la alte specii. Testiculele tubulare ; vezicula seminală tubulară, sinuoasă. Partea prostatică nediferenţiată bine sau absentă. Fără cir şi pungă genitală. Canalul ejaculator se deschide aproape de metraterm sau se uneşte cu acesta formînd un canal hermafrodit. Porul genital aproape de orificiul bucal. Ovarul tubular, rareori oval. Glandele vitelogene tubulare de obicei posttesticulare. Eeceptaculul seminal prezent, rareori absent. Canalul lui Laurer absent. Uterul lung, de obicei cu anse în întreg corpul sau numai în partea posterioară, conţine ouă mici sferice sau ovale. Vezica excretoare tubulară, lungă, se bifurcă în apropiere de extremitatea anterioară în două ramuri scurte. Paraziţi în înotătoare, piele, branhii, cavitatea bucală, ţesut conjunctiv, muşchi, cavitatea corpului şi tractul digestiv la peştii marini, rareori la cei dulcicoli. în Marea Neagră a fost menţionat numai genul Nematobothrium. 470 PARTEA SISTEMATICA Genul Nematobothrium van Beneden, 1858 Corpul subţire, lung, sinuos, cu lăţimea aproape uniformă, împărţit în două regiuni : regiunea anterioară subţire şi cea posterioară subcilindrică mai groasă. Faringele prezent; ramurile intestinului lungi, uneori atrofiate. Yentuza ventrală rareori prezentă. Testiculul unic sau dublu, alungit, situat posterior. Porul genital ventral, lîngă ventuza bucală sau faringe. Ovarul şi glanda vitelogenă impară, sînt tubulare, lungi şi sinuoase. Ovarul se întinde între testicule şi ootip. Glanda vitelogenă este situată între ootip şi extremitatea posterioară a corpului. Uterul urcă întîi pînă la capătul posterior al testiculelor, după care se întoarce şi descinde pînă la extremitatea posterioară, de unde porneşte în a doua ansă ascendentă. CHEIE PENTRU DETERMINAREA SPECIILOR GENULUI NE MA TOBO THRI UM Ventuza ventrală lipseşte . ......................................2 Intestinul prezent. Două testicule........................N. scombri Intestinul lipseşte. Un singur testicul...............N. pelamydis Ventuza ventrală prezentă. Un singur testicul . . .N. sardae 1. Nematobothrium pelamydis (Taschenberg, 1879) (fig. 263) 1879 Didymozoon pelamydis Taschenberg» Ztschr. Naturv., 4, 605—615. 1926 Dollfus, Ann. Parasitol., 4, 2, 148—161. Indivizii adulţi incluşi cîte doi în acelaşi chist (xenochist) sînt încolăciţi unul în jurul celuilalt, dar pot fi uşor detaşaţi unul de altul. Corpul, de aproximativ 30—35 mm lungime şi 1 —1,8 mm lăţime, este plat ventral şi bombat dorsal, cu excepţia capetelor. Către partea anterioară corpul se îngustează formînd un gît, pentru a se lăţi din nou la extremitatea cefalică, striată transversal şi cu aspect linguiform. Yentuza bucală prezentă, urmată imediat de faringe. Esofagul lung ; ramurile intestinale merg în lungul corpului pînă în partea posterioară, unde se sudează pe alocuri, formînd un trunchi comun intestinal şi un mic diverticul lateral, care reprezintă extremitatea unuia din cecumii intestinali. Aparatul excretor insuficient cunoscut. Întrucît nu a putut fi observat orificiul excretor extern, se presupune că vezica excretoare încetează 1(4) 2(3) 3(2) 4(1) 471 Fig. 263. — Nematobothrium pelamydis (după D o 11 f u s, 1935). 472 PABTEA SISTEMATICA să funcţioneze la adulţi. Ovarul, ca un şnur încolăcit fără ramificaţii, formează numeroase anse transversale în treimea mijlocie a corpului, urmînd ansele uterului şi se termină puţin înaintea îngustării anterioare a corpului, sub bifurcaţia intestinului. înapoia receptaculului seminal ansele uterului sînt urmate de glanda vitelogenă tubulară, încolăcită, care se întinde posterior pînă la acelaşi nivel cu uterul. Ovarul, glanda vitelogenă şi uterul încep din acelaşi punct, adică din locul unde se deschide receptaculul seminal care reprezintă un organ piriform relativ mare, situat puţin lateral. Din cauza absenţei canalului lui Laurer deseori surplusul de spermatozoizi iese sub forma unei acumulări granulare, de aceleaşi dimensiuni cu receptaculul seminal lîngă care se află. Uterul prezintă numeroase anse transversale iar anterior merge median în linie dreaptă pătrunzînd în „gît” şi transformîndu-se într-un metraterm cu perete gros prevăzut cu musculatură circulară puternică. La aproximativ 1 mm distanţă de capătul anterior al corpului diametrul metratermului se micşorează foarte mult, pereţii devenind subţiri şi lipsiţi de musculatură. Orificiul genital se găseşte la nivelul părţii anterioare a faringelui lîngă ventuza bucală, puţin în dreapta. Ouăle, avînd dimensiunile de 0,015 x 0,008 mm, se deformează uşor sub acţiunea fixatorilor, căpătînd formă prismatică cu 5 colţuri. Testiculul impa.r, situat în treimea mijlocie a corpului, se continuă anterior cu canalul deferent subţire, care merge alături de metraterm către orificiul genital. Partea terminală a canalului deferent poate funcţiona ca un cir. Comparînd două exemplare din acelaşi chist se poate observa că unul din indivizi are capătul terminal al uterului bine dezvoltat şi vizibil, iar celălalt are mai bine exprimat canalul deferent cu capătul său terminal în formă de bulb. Această situaţie dovedeşte un început de diferenţiere a sexelor. Gazda: peşti (Sarda sarda). Localizare : branhii. Răspîndire geografică : Marea Mediterană, Marea Neagră. în Marea Neagră această specie a fost menţionată de Eădulescu (1947) 2. Nematobothrium sardae G. et W. MacCallum, 1916 (fig. 264) Trăiesc cîte doi în chişti de formă conică de culoare alb-gălbuie, cu lungimea de 34 mm şi lăţimea de 1 mm. Yentuza bucală terminală, puternică. Faringele mai puţin musculos şi mai puţin dezvoltat decît ventuza bucală. Esofagul sinuos, poate fi urmărit pînă în dreptul testiculelor, unde se bifurcă în cei doi cecumi intestinali acoperiţi în mare parte de aparatul genital foarte dezvoltat şi întinzîndu-se pînă în capătul posterior, unde se anastomozează de 2—4 ori. Fig. 264. — Nematobothrium sardae. A, Adult cu predominarea organelor femele ; B, adult cu predominarea organelor mascule (după Gr ab da şi S i v a k, 1947) ; C, secţiune prin extremitatea cefalică; D, partea anterioară a corpului; E, fragment de corp din regiunea glandelor genitale: ov, ovar; ut, uter; r. receptacul seminal; g. M., glanda lui Mehlis; vit, glanda vitelogenă; c. d.t canal deferent; v. s., vezicula seminală (după McCallum, 1916). 474 PARTEA SISTEMATICA Uterul, gros şi încolăcit, formează numeroase anse în tot corpul. El prezintă o ramură ascendentă pînă în dreptul testiculului şi o ramură descendentă pînă în capătul posterior al corpului, de unde se ridică drept, mergînd pe lîngă canalul deferent pînă la orificiul genital. Porţiunea sa terminală formează un metraterm. între ansele uterului sînt dispuse ovarul şi glanda vitelogenă, tubulare, în zigzag. La începutul treimii mijlocii a corpului se găseşte receptaculul seminal piriform şi glanda lui Mehlis voluminoasă. Ovarul este situat înaintea, iar glanda vitelogenă înapoia receptaculului seminal. Testiculul, tubular, sinuos, se continuă cu canalul deferent, care se dilată în porţiunea lui terminală formînd un fel de veziculă seminală şi deschizîndu-se alături de orificiul uterin înapoia ventuzei bucale. Testiculul este mai dezvoltat şi mai bine vizibil la exemplarele tinere decît la cele mature cu uterul plin cu ouă (proterandrie). Gazda: peşti (Sarda sarda). Localizare : branhii. Răspîndire geografică : Oceanul Atlantic, Marea Neagră (G r a b d a, 1947 ; Margarito f, 1960). 3. Nematobothrium scombri (Taschenberg, 1879) 1879 Didymozoon scombri Taschenberg, Ztschr. Naturv., 4, 605 — 615. Lungimea corpului este de 25—30 mm. Anterior prezintă o dilatare cefalică urmată de un „gît” de culoare albă şi apoi de restul corpului prin a cărui transparenţă se văd ansele uterului sub forma unor fîşii galbene. Orificiul bucal are aspectul unei fante transversale înconjurată de ventuza bucală sferică sau ovală. Faringele rudimentar ; esofagul îngust şi scurt. Ramurile intestinale pornesc de pe partea ventrală a esofagului şi ele se întind pînă la capătul posterior al corpului. Vezica excretoare mare, tubulară, dorsală aproape în tot lungul corpului, anterior trece printre testicule pe partea ventrală. La nivelul bifurcaţiei intestinului vezica excretoare se împarte în două ramuri scurte, subţiri antero-dorsale, care se deschid pe părţile laterale ale faringelui sau ventuzei bucale. Porul excretor al vezicii nu este vizibil la adulţi, dar studiul amănunţit pe secţiuni la exemplarele tinere duce la concluzia că absenţa sa este secundară, ca şi degenerarea şi nefuncţionarea întregului sistem excretor la adulţi. Cele două testicule au aspect tubular, cu porţiuni dilatate alternînd cu porţiuni îngustate. De la capătul anterior al fiecărui testicul porneşte cîte un· scurt vas eferent, ambele unindu-se într-un canal deferent comun, care. merge în linie dreaptă către orificiul genital, deschizîndu-se alămuri de orificiul genital femei, pe aceeaşi papilă, lîngă orificiul bucal. ;' · Fig. 265. — Nematobothrium scombri. A, Extremitatea anterioară (după Tas-chenberg, 1879) ; B, jumătatea anterioară a corpului ; C, jumătatea posterioară a corpului ; D, orificiul bucal văzut lateral şi aplicai (după Odhner, 1907). 476 PARTEA SISTEMATICA Partea centrală a aparatului genital femei şi anume corpusculul lui Mehlis, se găseşte întotdeauna în centrul corpului, unde se află şi receptaculul seminal, lingă care se observă o masă granulară, fin ondulată, provenită din descompunerea elementelor seminale. La această specie, ca şi la celelalte trematode lipsite de canalul lui Laurer, are loc, ca un fenomen normal, ruperea receptaculului seminal şi revărsarea conţinutului său în parenchimul înconjurător, unde spermatozoizii sînt supuşi descompunerii. Aceasta confirmă părerea potrivit căreia canalul lui Laurer constituie un fel de supapă prin care se elimină surplusul de produse genitale. Ovarul şi glanda vitelogenă, nepereche, sînt reprezentate prin tuburi lungi, sinuoase, ovarul întinzîndu-se anterior şi glanda vitelogenă posterior. Yiteloductul, scurt, porneşte de la capătul anterior al glandei vitelogene şi se deschide în oviduct puţin mai distal decît conductul receptaculului seminal. Uterul, cu numeroase anse la ieşirea din corpusculul lui Mehlis, după un foarte scurt traiect descendent, se îndoaie spre partea anterioară, mergînd pînă la capătul ovarului şi întorcîndu-se apoi spre capătul posterior al corpului. Ultima parte a uterului, ascendentă, are musculatura îngroşată treptat, dar înaintea orificiului genital peretele său se subţiază contrar celorlalte trematode, la care se diferenţiază un metraterm în partea cea mai distală a uterului. De asemenea şi capătul canalului deferent se subţiază încît nu poate fi vorba de un organ copulator. Ouăle au o coajă subţire galbenă şi sînt operculate. Se găsesc în cantitate foarte mare în uter. Miracidiul se formează în ouă înainte de eliminarea lor. Dimensiunile ouălor sînt de 0,015 x 0,010 mm . Neavînd organe copulatoare, la indivizii acestei specii se realizează autofecundarea, înlesnită de apropierea orificiilor genitale situate pe aceeaşi papilă, în imediata apropiere a ventuzei bucale, care poate îndeplini şi funcţia suplimentară de „ventuză genitală”. Gazda: peşti (Scomber scomber, S. colias, S. japonims). Localizare : cavitatea bucală, branhii. Răspîndire geografică : Oceanul Atlantic, Oceanul Pacific, Marea Mediterană, Marea Neagră. Specia a fost semnalată în Marea Neagră de EădTilescu (1947). BIBLIOGRAFIE 1968 Almăşan B., O a n e a V., Nester ον Y., Parazitofauna cocoşului de munte (Tetrao urogallus L.), St. cerc. biol., Seria zool., 20, 5, 477—480. 1961 Andreiko O.F., K. voprosu o parazitofaune grîzunov SSSR, Izvestia Moldav. Fii. Akad. Nauk SSSR, 3, 181, 33-46. 1909 Antipa Gr., Fauna ihtiologică a României, Bucureşti. 1961*B a c r J., JoyeuxCh., Classe des Trématodes, în Grassé P.P. Traité de Zoologie, Edit. Masson, Paris, 4, 1, 560 — 692. 1966 Belopolskaja M.M., Trematodi kulikov poberejia Cernogo moria, Mat. naucinoi konf. VOG, 3, 33-42. 1966 Belopolskaja M.M., Novti vid trematod Parvairema isotoma sp.n. ot kulikov poberejia Cernogo moria, Vest. Len. Univ., 21, 147 — 148. 1962* Bychowskaja-Pawlowskaja I.E., Trematodi ptiţ fauni SSSR, Izd. AN SSSR, Moscova—Leningrad, 407 p. 1953 Bychowskaj a-P awlowskaja LE., J u k o v E.V., K sistemaiike rodov Apharyngostrigea Ciurea, 1927 i Parastrigea Szidat, 1928 (Trematoda, Strigeidae), Tr. Zool. Inst. AN. SSSR, 12, 163-170. 1962 Bychowsky B.E. şi col ab., Opredelitel parazitov presnovodnih rib SSSR, Izd. AN SSSR, Moscova—Leningrad, 438 — 522. 1962 B o g a t u D., E f t i m i e E., Cercetări asupra bolilor peştilor din balta Brateş, St. cerc. şt., Acad. R.P.R., Fii. Iaşi, 13, 1, 227-248. 1952 Boroviţkaja M.P., Sravnenie parazitofauni promîslovîh rib iz pridunaiskih limanov i reki Dunaia, Tr. Len. Ob, Estestvoispîtatelei, 71, 4, 10—25. 1879 — 1893* Braun M., Plathelminthes I — Trematodes, în Bronn1 s Klassen und Ordnungen des Thier-Reichs, 4, la, 567 — 925. 1952 Buţkaja N., Parazitofauna Cernomorskih promîslovîh rîb predustievogo prostranstva Dunaia, Tr. Len. Ob. Estestvoispîtatelei, 71, 4, 30—52. 1967 Căpuşei., Contributions à Vétude de Vhelmintofaune parasite de la Salamandra salamandra L. de la Roumanie, Trav. Mus. Hist. Nat.,,Gr. Antipa”, Bucureşti, 7, 65—69. 1971 Căpuşe I., Contributions à l'étude des Trématodes parasites chez les reptiles de Roumanie, Trav. Mus. Hist. Nat. ,,Gr. Antipa”, Bucureşti, 11, 33—40. 1957 Căpuşe I., Dancău D., Contribuţii la studiul helmintofaunei anurelor din R.P.R., Anal. Univ. „C.I. Parhon”, Bucureşti, Seria şt. nat., 16, 141 — 151. 1952 Celan B., Lungu V., Georgescu L., Şerbănescu C., Prosthogonimoza păsărilor din R.P.R., An. Inst. Pat. Hig. Anim. 1949 Cernîşenko A., Xovîe ghelminttrîb Cernogo moria, Tr. Odes. Univ., 28, 4, 79—91. * Lucrările însoţite de o bibliografie mai cuprinzătoare asupra trematodelor sînt însemnate cu asterisc. 478 BIBLIOGRAFIE 1963 G h i r i a c E., Contribuţii la cunoaşterea helmintofaunei păsărilor clin R.P.R., Anal. Univ. Bucureşti, 38, 12, 171 -180. 1965 Chiriac E., Cercetări asupra parazitofaunei păsărilor ihtiofage din Delta Dunării, Anal. Univ. Bucureşti, Seria şt. nat. biol., 14, 137 — 153. 1962 Chiriac E., Barbu P., Contribuţii la cunoaşterea helmintofaunei micromamiferelor din împrejurimile Măcinului (Dobrogea de Nord), St. ccrc. biol., Seria biol. anim., 14, 4, 385-392. 1963 Chiriac E., Barbu P., Cu privire ia helmintofanna unor micromamifere din R.P.R., Anal. Univ. Bucureşti, Seria şt. nat. biol., 12, 38, 181—191. 1968 Chiriac E., Barbu P., Contribuţii la cunoaşterea helmintofaunei mamiferelor din familia Mustelidae {Ord. Carnivora) din România, St. cerc. biol., Seria zool., 20, 3, 273-281. 1970 Chiriac E., Barbu P., Contributions à la connaissance de Vhelminthofaune du nycté-reute (Nyctereutes procyonoides ussuriensis Mat.) de la Roumanie. Rev. roum. Biol., Série Zool., 15. 4, 277-290. 1970 Chiriac E., Barbu P., Recherches sur les trématodes de quelques chiroptères de la Roumanie, Livre du centenaire ,,Emile Racoviţă”, 1868 — 1968, Edit. Academiei, Bucureşti, 459 — 465. 1966 C hiriac E., Hamar M., Contributions à la connaissance des helminthes des petits mam- mifères de la Roumanie, Acta Paras. Polonica, 14, 7, 61 — 72. 1968 Chiriac E., Mal coci E., Contribuţii la cunoaşterea helminţilor amfibienilor din regiunea Iaşi, Anal. St. Univ. „Al. I. Cuza” Iaşi, sec. II, Biol., 14, 2, 301—308. 1958 Chiriac E., Nester ον V., Euparyphium melis (Trematoda: Echinostomidae ) parazit al dihorului, Natura, 10, 6, 90—93. 1969 Chiriac E., P o p e s c u A., Contributions à la connaissance des trématodes des rongeurs de la Roumanie, Acta Paras. Polonica, 16, 7, 61—68. 1965 C h i r i a c E., S p ă t a r u P., Pai'aziţii intestinali ai cîtorva specii de peşti din complexul de bălţi Crapina-Jijila, St. cerc. biol. Seria zool., 17, 4, 377—385. 1967 Chiriac E., Udrescu M., Contribuţii la studiul cercărilor din lacul Mogoşoaia, Com. Zool. SSNG, Bucureşti, 5, 67 — 75. 1970 Chiriac E., Udrescu M., Teodorescu R., Contribuţii la cunoaşterea helminţilor păsărilor sălbatice din R.S.R., St. cerc. biol., Seria zool., 22, 3, 149 — 155. 1939 Ciulkova Y.N., Parazitofauna rib Okrestnostei g. Batumi, Ucen. Zap. Len. Gos. Univ., ieria Biol., 43, 11, 21 --32. 1911 a Ciurea I., Die Perlholostomum-Krankheit des Karpfens (Holostomiasis perlata) eine bisher unbekannte parasitäre Erkrankung beim Karpfen, Ztschr. Fleisch-Milchhy-giene, 21, 1—3. 1911 b Ciurea I., Eine europäische Clinostomum-larve, Zbl. Bakt. Paras. Inf. Krank., 60, 1,354-358. 1913 Ciurea L, Opisthorchiiden aus der Leber der Hauskatze im Rumänien, Ztschr. Inf. Paras. Krank. Hyg. Haustiere, 14, 458—465. 1914 Ciurea I., Recherches sur la source d'infection de l’homme et des animaux par les Disto- mes de la famille des Opisthorchidés, Bull. Sec. Sei. Acad. Roum., 2, 201—205, 1915 a Ciurea I., Über einige neue Disiomen aus dem Darm unserer Haustiere und des Peli- ...... kans, für welche die Fische als Infektionsquelle zu betrachten sind, Ztschr. Inf. Paras.. Krank. Hyg. Haustiere, 16, 445—458. 191.5.;b Ciurea I., Nachtrag zu meiner Arbeit ,,Uber einige neue Distomen aus dem Darme unserer Haustiere und Pelikans’\ 17, 108 — 113. 191-5 c Ciurea I., Weitere Versuche über die Infektionsquelle des Menschen, und der Tiere.mit Leberdistomen aus der Familie Opisthorchiiden, Ztschr. Inf. Paras: Krank. Hyg. Haustiere, 17, 209—214. 1915 d Ciureâ L, Un Echinostome dans Vintestin du porc, Zbl, Bakt. Paras. Inf. Krank., 75, J, 392 — 394. ‘ 1916’ä Ciureâ I., Pröhemistomum appendiculatum, eine neue Hoïostomiden-Àrt aus Hunde und Katzendarm, dessen Infektionsquelle in den Süsswasserfischen zu suchen ist, Ztschr. Inf. Paras. Krank. Hyg. Haustiere, 17, 309—328. 1916 b Ciurea I., Ist das Schwein für Opisthorchis felineus, Pseüdamphislomum danubiense und Metorchis albidus infektionsfähig, Ztschr. Fleisch- Milchhygiene, 26, 1-^4. BIBLIOGRAFIE 479 1917 Ciurea I., Die Auffindung der Larven von Opisthorchis felineus, Pseudamphistomum danubiense und Metorchis albidus und die morphologische Entwicklung dieser Larven zu den geschlechtsreif en Würmern, Ztschr. Inf. Paras. Krank. Hyg. Haustiere, 18, 301-357. 1920 Ciurea I., Sur la source d'infection du chien et du chat avec VEchinochasmus perfoliatus (v. Ratz) et la question de Vinfection de l’homme avec les distomes de la famille des Echinostomidés, J. Paras., 6, 173 — 177. 1921 Ciurea I., Sur un nouvel Echinostome de Vintestin du porc, C. R. Soc. Biol., 84, 1 010 — 1 012. 1922 a Ciurea I., Un nouvel Echinostome chez l’homme, C. R. Soc. Biol., 87, 262 — 264. 1922 b Ciurea I., Sur quelques Trématodes du renard et du chat sauvage, C. R. Soc. BioL, 87, 268-269. 1924 Ciurea I., Hétérophyidés de la faune parasitaire de Roumanie, Parasitology, 16, 1—21. 1927 Ciurea I., Contribution à Vétude morphologique de Strigea cornu (Rud.), Bull. Sec. Sei. Acad. Roum. 11, J, 12 —16. 1928 a Ciurea I., Sur une nouvelle Proalaria et sa métacercaire, Bull. Sec. Sei. Acad.Roum., 11, 9-10, 161-180. 1928 b Ciurea I., Diplostomum spathula (Brandes, 1890) n’est pas identique avec Hemis- tomum spathula (Crepl., 1829) Diesing 1850, Bull. Sec. Sei. Acad. Roum., 11, 9-10, 204-207. 1928 c Ciurea I., Rossicotrema donicum Skrjabin et Lindtrop et sa métacercaire, Arch. Roum. Path. Exp. Microbiol., 1, 531—540. 1929 Ciurea I., Sur une infestation parasitaire de la carpe causée par la métacercaire d’un trématode du genre Neodiplostomum Railliet, Bull. Sec. Sei. Acad. Roum., 12, 1-2, 28-41. 1930 a Ciurea I., Contribution à Vétude morphologique et biologique de quelques Strigeidcs des oiseaux ichthyophages de la faune de Roumanie, Arch. Roum. Path. Exp. Microbiol., 3, 3 — 4, 277—323. 1930 b Ciurea I., Despre cîţiva viermi paraziţi cu care omul, mamiferele şi păsările se pot infesta de la peştii din bălţile Dunării, Rev. şt. vet., 11, 1—12. 1931 Ciurea I., Les poissons de la Mer Noire comme source d’infection par les trématodes de la famille des Hétérophyidés et des Echinostomidés, Arch. Roum. Path. Exp. Microbiol., 4, 289-299. 1933 Ciurea I., Les vers parasites de l’homme, des mammifères et des oiseaux provenant des poissons du Danube et de la Mer Noire, Arch. Roum. Path. Exp. Microbiol., 6, 1-2, 5-134. 1934 Ciurea I., Recherches expérimentales sur la réceptivité des oiseaux domestiques à Γinfes- tation par les trématodes de la famille Hétérophyidae Odhner, Livre hommage mémoire prof. Cantacuzène, 169 — 184. 1939 Ciurea I., Ciur ea C., Über die Invasion Einiger Fischarten aus dem Donauteich Greaca mit Trematodenlarven von Clinostomum complanatum (Rud.), Ztschr. Fleisch-Milchhygiene, 50, 10 —12. 1966 Dancău D., Căpuşe I., Contribuţii la studiul helmintofaunei chiropterelor din România, Lucr. Inst. Speol. „Emil Racoviţă”, 5, 81—89. 1956* Dawes B., The Trematoda, Cambridge University Press, 644 p. 1955 Delamure S.L., Ghelmintofauna morskih mlekopitaiuşcih v svete ih filoghenii, Izd. AX SSSR, Moscova. 1966 Delamure S.L., Serdiukov A.M., Obnarujenie trematodi Synthesium tursionis (Marchi, 1872) u afalinî Cernogo Moria, Mat. Naucinoi Konf. VOG, 3. 1910 Dietz E., Die Echinostomiden der Vögel, Zool. Jahrb., Suppi. 12, 3, 265—512. 1936 Dinulescu G., Enkistement des cercaires d’Echinoparyphium recurvatum (Linstow) et destruction des métacercaires à Vintérieur de l hôte intermédiaire, C.R. Acad. Sci. Roum., 1. 1938 Dinulescu C., Echinoparyphium recurvatum Linstow. Conditions de son développement larvaire chez Pdludinà vivipara L., Trav. St. Zool. Wimereux, 13. ;': 1942 Dinulescu G., Bemerkungen über das Helminthen-Schmarotzertum bei den Salmoniden aus dem Bergflussen Rumänien, Analelé ICPR, 1, 1, 7 — 22; 480 BIBLIOGRAFIE 1946 Dinulescu G., Sur les variations du cycle de développement larvaire chez les trématodes, G.R. Acad. Sci. Roum., 223. 1965 a Dolghih A.Y., Licinki trematod — paraziţi molliuskov severnoi ciasti Cernogo moria, Tez. dokl. AN SSSR, Zool. Inst., Molliuski — voprosî teor. i prikl. malakol., 70-71. 1965 b Dolghih A.V., Licinki trematod paraziţi molliuskov krîmskogo poberejia Cernogo moria, Avtoref. diss. kand. biol. nauk, Izd. Lvov. Gos. Univ., Sevastopol-Lvov, 20p. 1967 Dolghih A.Y., Naidenova N.N., O biologhii Diphterostomum brusinae (Stoss., 1889> Stossich, 1914, Zool. Jurn., 46, 7, 1 094. 1925 Dollfus R. Ph., Distomiens parasites de Muridae du genre Mas, Ann. Paras., 3, 185 — 205. 1932 Dollfus R. Ph., Trématodes de mammifères, oiseaux et poissons, Bull. Mus. Nat. Hist., 415, 555-563. 1938 Dollfus R. Ph., Cycle évolutif d’un trématode du genre Coitocoecum Nicoll. Progénèse de la larve métacercaire chez les amphipodes, G.R. Acad. Sci., 207, £,431—433. 1949 Dollfus R. Ph., Distoma rubens Duj1845 (— exasperatum Rud., 1819) retrouvé en France et redécrit, Ann. Paras., 24, 5—6, 436—442. 1956 Dubinina M.N., Sverhparazitism metaţercarii Tetracotyle variegata (Creplin) u rem-neţov, Zool. jurn., 35, 8, 1 139—1 144. 1938 Dubois G., Monographie des Strigeida (Trematoda), Mém. Soc. Neuchat., Sc, Nat., 6, 535 p. 1953 Dubois G., Systématique des Strigeida. Complément de la monographie, Mém. Soc. Neu-chat., Sei. Nat., 8, 12, 141 p. 1955 Dubois G., Les trématodes de chiroptères de la collection Willy Aellen, Rev. Suisse Zool., 62, 3, 469-506. 1965 Dumitrescu Y., Ursu A., Studiul endoparaziţilor şi al dinamicii specifice a acestei faune la rozătoarele capturate în regiunea Dobrogea, Ses. şt. Inst. igienă şi prot. muncii, 13—14 aprilie 1965, Bucureşti, Rezumatele comunicărilor, p. 224. 1937 DumitriuM., Cercetări de paraziţi la peştii din apele româneşti, Rev. zoot., 6—7,10 —11. 1961 Georgescu L., Fromunda V., Tudor G., Cătineanu A., Lungu M., Teofan I., Diacato S., Cercetări privind parazitozele din Delta Dunării şi căile de combatere ale acestora (I), Lucr. şt. IPIA, 11, 499. 1964 G h e η o V I., Vrhu helmintofauna na Ondatra (Ondatra zibethica ) v Dobrudja, Izv. ţen-tral. heim, lab., 9, 97—115. 1968* Ghineţinskaia T.A., Trematodî- ih jiznennîe ţiklî, biologhia i evoluţia, Izd. „Nauka”, Leningrad, 922 p. 1969 Gode a nu S., Despre prezenţa lui Aspidogaster conchicola Baer, 1827 (Trematoda) în România, St. cerc. biol., Seria zool., 21, 6, 403—406. 1947 Grab da E., O budowie i powstawaniu cystu u przywry Nematobothrium sardae G.R. et W.G. MacCallum, 1916 (Didymozoonidae) ze skrzel Sarda sarda Bloch z morza Czarnego, Arch. Hydr., i Rybactwa, 13, 166 — 179. 1962 Grigoriu A., Prosthogonimus ovatus (Rudolphi, 1803) chez Pica pica de la RPR, Trav. Mus. Hist. Nat., ,,Gr. Antipa”, 3, 525—527. 1962 Grigoriu A., Contributions à Vétude de Vhelmintofaune des oiseaux de R.P.R., Trav. Mus. Hist. Nat. ,,Gr. Antipa”, 3, 529—532. 1935 lamandi G., Notă asupra unor Azygii găsite la ştiucile pescuite in regiunea Moldovei de mijloc, Rev. medico-chirurgicală a Soc. med. nat. Iaşi, 46, 3. 1P36 a lamandi G., Un trematod parazit la cocostîrc (Echinochasmus coaxatus Dietz, 1909 ), Rev. şt. ,,V. Adamache”, 22, 90, 93. 1936 b lamandi G., Hemiurus appendiculatus (Rud.), Rev. medico-chirurgicală a Soc. med. nat. Iaşi, 47, 3. 1938 lamandi G., Notă preliminară asupra unui trematod găsit în regiunea Moldovei de mijloc la Bombinator igneus, laşul medical, 1 — 12. 1938 lamandi G., Teclu N., Echinostoma revolutum, Rev. şt. ,,V. Adamache”, 26, 1. 1971 Ieniştea M., Marx M., Cruce I., Contribuţii la cunoaşterea trematodelor parazite la amfibienii din Oltenia. Lucr. Simpoz. fauna, flora şi vegetaţia Olteniei, Univ. Craiova, Fac. şt. nat., 33 —44. BIBLIOGRAFIE 481 1957 I o r g u 1 e s c u P., C o s t a c h e M., Infecţie experimentală la Gallus domesticus cu Echinostoma revolutum, Probi. Paras., 2. 1965 I ş f a n Tr., Contribuţii la studiul paraziţilor intestinali la Natrix tesselatus, St. cerc. biol. Seria zool., 17, 5, 415—423. 1965 Ts ko va N.I., K faune trematod kulikov Cernomorskogo poberejia, Rab. Paras. Iugo-zapada SSSR, Ghişinev, 65 — 67. 1927 Issaicikov I.M., K faune paraziticeskih cervei rîb semeistva Mullidae, Tr. Sib. Vet. Inst., 117-132. 1956 Jukov E.V., Materiali po parazitofaune hişnîh ptiţ, Paras, sb. Zool. Inst. AN SSSR, 16, 264-279. 1961 Kolarov P., Nabliudenia verhu zaraziavaneto na guguta (Acipenser ruthenus) iz reka Dunav s niakoi paraziţi, Izv. Zool. Inst. s Muzei BAN, 10. 1950 Kulacikova V.G., Parazitofauna ceaek i kracek delti Dunaia, Ucen. Zap. L.G.U., 133, Seria Biol. Nauk, 23, 123-128. 1947 Kuraşvili B.E., Tabidze N.A., Materiali k izuceniu ghelmintofauni promîslovih rîb Cernogo moria, Sbor. AN Gruz. SSR, 8, 1, 69—76. 1938 L a R u e G.R., Life history studies and their relation to problems in taxonomy of digenetic trematodes, J. Paras., 24, 1 — 11. 1957 La Rue G.R., The classification of digenetic Trematoda: A review and a new system, Exper. Paras., 6, 306—344. 1965 L ă z ă r e s c u-I o r d ă c h e s c u D., New data concerning host-parasite relationship observed in parasitic infections in Ciconia nigra, Trav. Mus. Hist. Nat., ,,Gr. Antipa”, 5, 481-485. 1924 Leon N., Contributions à l’étude des parasites animaux de Roumanie (1898 —1924), Cultura naţională, 152 p. 1956 L e ο η o V V.A., Ghelminto-epizootologhiceskoe znacenie rîboiadnîh ptiţ v raione predneprovs- kih limanov Cernogo moria, Prob. Paras., Tr. II — Naucinoi Konf. Paraz. USSR, Kiev, 74-75. 1932 L e p s i I., Ein neuer Trematode Aspidogaster antipai n.sp., Publ. Soc. Nat. Rom.,10, 72. 1966 Lungu V., Popescu S., Contribuţii la cunoaşterea trematodelor păsărilor sălbatice din zona de vest a tării noastre, Lucr. Inst. cerc. vet. bioprep. „Pasteur”, 3, 2, 337 — 355. 1957 L u n g u V., R ă d u 1 e s c u I., Poliparazitism la arici (Erinaceus europaeus rumanicus), Prob. Paras. Vet., 6, 15-23. 1957 Lungu V., Stoenescu A., Bărzoi D., Gefranov N., Mînăscurtă G., Gostache N., Stoican E., Studiul epizootologic al fasciolozei şi dicroceliozei la ovine şi taurine în regiunile Cluj şi Iaşi, Anuarul I.P.I.A., 7, 355. 1955 Manea G., Observaţii noi asupra unui peşte abia aflat in apele R.P.R.: Leuciscus borys-thenicus Kessler, Bul. I.G.P.R., 14, 2, 47—48. 1955. Manter H.W., The Zoogeography of Trematodes of marine fishes, Exp. Parasit., 4, 2, 62-86. 1960 M.a rgaritof N.M., Paraziţi po niakoi naşi morskih ribi, BAN—otd. selsk. nauk., Tr. Naucin. Inst. Rib. i ribna prom., Varna, 2, Zemizdat, Sofia, 195 — 213. 1966 Margaritof N.M., Helminti na hranoctilatelmata sistema i telesnata praznina na ribite ot blgarskiia uciastia na r. Dunav, Bull. Inst. Zool. Mus. Acad. Bulgare de Sciences, 20, 157-173. 1963 Mar iţ N.M., Parazitofauna rîb vodoemov Moldavii (Trematodi), Paraziţi jivotnîh i rastenii Moldavii, 35—50. 1964 Niewiadomska Κ., The life cycle of Codonoeephalus urnigerus (Rudolphi, 1819) — Strigeidae, Acta Paras. Polonica, 12, 25, 283—296. 1964 Nitzulescu V., Gherman I., Feldioreanu T., Parazitologie clinică, Edit· medicală, Bucureşti, 111—126. 1963 Olteanu G., Lungu V., Helminţi şi helmintoze la animalele domestice în R.P.R., I : Helmintofauna la ovine, Lucr. şt. I.P.I.A., 12, 401—407. 31-c. 539 482 BIBLIOGRAFIE 1962 Olteanu G., Lungu V., Mînăscurtă G., Şuteu E., Helminţi şi helmintoze la animalele domestice din R. P.R. III : Helmintofauna la taurine, Lucr. LP.I.A., 1, 491. 1968 Olteanu G., Lungu Y., Popescu S., New species of trematodes in the wild birds of the Danube Delta, Helminthologia, 9, 1—4, 437—456. 1962 Olteanu, G., Stoican E., Helminţi şi helmintoze la animalele domestice din R.P.R. V: Helmintofauna la porcine, Lucr. I.P.I.A., 1, 511—515. 1963 Olteanu G., Stoican E., Helminţi şi helmintoze la animalele din R.P.R. VII : Hel- mintofauna la păsările domestice, Lucr. I.P.I.A., 2, 2, 223 — 234. 1940 Osmanov S.I., Materiali k parazitofaune rib Cernogo moria, Ucen. Zap. Gos. Ped. Inst., 30, 187-265. 1957 Petruşevski G.K., Parazitofauna seldevîh rib Cernogo moria, Tr. YNIORH, 42, 304-315. 1938 a Pigulewsky S.W., Eine neue Trematode aus Fam. Steringophoridae, Livro Jubil. do Prof. Travassos, 389—390. 1938 b Pigulewsky S.V., Zur Revision der Parasiten-Gattung Lecithaster Lühe, 1901, Livro Jubil. do Prof. Travassos, 191 — 197. 1952 Pogorelzeva T.P., Novie trematodi dlia rib Cernogo moria, Tr. Karaday. Biol. St. AN USSR, 12, 29-39. 1954 Pogorelzeva T.P., Novi vidi digheneticinih sisuniv z rib Ciornogo moria, Nauk. zap. Kiivsk. ped. Inst., Seria biol., 15, 2, 133 — 137. 1965 Purcherea A., Contribuţii la trematodofauna raţelor şi gîştelor din regiunea Bucureşti, Inst. agr. ,,N. Bălcescu”, Bucureşti, Lucr. st., Seria C, VIII, zoot. med. vet., 253-307. 1947 Rădulescu I., Contribuţiuni la cunoaşterea paraziţilor peştilor din Marea Neagră (ţărmul românesc), Analele I.G.P.R., 3, 36, (1944 — 1947), 283 — 309. 1948 Rădulescu I., Contribuţii la cunoaşterea paraziţilor peştilor din România, Teză de doctorat, Universitatea „Bucureşti”. 1953 Rădulescu I., Contribuţii la cunoaşterea paraziţilor guvidului Gobius microps Kroyer din Marea Neagră, Bul. I.C.P.R., 4, 49 — 54. 1958 Rădulescu I., Contribuţii la cunoaşterea parazitofaunei şarpelui Natrix natrix L. din R.P.R., St. cerc. biol., Seria biol. anim., 10, 2, 163 — 175. 1961 Rădulescu I., Contribuţii la cunoaşterea helminţilor broaştei ţestoase de apă Emys orbi- cularia L. din R.P.R., St. cerc. biol. Seria biol. anim., 13, 325—333. 1962 Rădulescu I., Paraziţi specifici peştilor aduşi din R.P. Chineză pentru aclimatizare. Efectele infestării cu paraziţi a peştilor autohtoni şi măsurile de combatere a parazi-ziţilor, Bul. I.G.P.R., 21, 4, 51-61. 1966 Rădulescu I., Broaştele comestibile, Bul. I.C.P.R., 25, 2, 52—60. 1952 R ă d u 1 e s c u I., Gonstantiniu R., Infestaţie cu Diplostomum volvens Nord., în bălţile Potelu şi Suhaia, Bul. I.G.P.R., 4, 83-87. 1952 Rădulescu I., IonescuN., Contribuţii la cunoaşterea paraziţilor delfinilor (Delphi- nus delphis ponticus Barabasch) din Marea Neagră, Bul. I.G.P.R., 11, 2, 75—78. 1953 Rădulescu I., DumitriuM., Contribuţii la cunoaşterea paraziţilor cegei (Acipenser ruthenus L. ) din Dunăre, Bul. I.G.P.R., 12, 3, 47—58. 1967 Rădulescu I., Lustun L., Contribuţii la cunoaşterea parazito faunei chiropterelor din Republica Socialistă România, Gom. zool., S.S.N.G., Bucureşti, 5, 21—34. 1952 Rădulescu I., Vasiliu N., Contribuţii la cunoaşterea paraziţilor stavridului (Trachurus trachurus L. ) din Marea Neagră, ţărmul românesc, Bul. I.G.P.R., 4, 71—81. 1954 a Rădulescu I., Vasiliu N., Influenţa iernii din 1954 asupra parazitozelor din staţiunea de cercetări piscicole Nucet, Bul. I.C.P.R., 3, 87 — 90. 1954 b Rădulescu I., Vasiliu N., Contribuţii la cunoaşterea faunei parazitare a puietului de păstrugă (Acipenser stellatus) din Marea Neagră, Bul. I.G.P.R., 1, 53 — 58. 1954 c Rădulescu I.,Vasiliu N., Cercetări asupra paraziţilor peştilor din bazinul Brates, Bul. I.G.P.R., 4, 39-50. 1955 a Rădulescu I., Vasiliu N., Observaţii parazitologice asupra peştilor din unităţile piscicole I.C. Frimu, Mostiştea, Boianu-Sticleanu si GălătuiuT Bul. I.C.P.R., 14, 2, 49-60. BIBLIOGRAFIE 483 1955 b RădulescuL, Yasiliu N., Contribuţii la cunoaşterea paraziţilor peştilor din Borcea de jos, Bul. I.C.P.R., 14, 4, 57-64. 1956 a Rădulescu I., Yasiliu-Suceveanu N., Contribuţii la cunoaşterea paraziţilor peştilor din complexul lagunar Razelm-Sinoe, Analele I.C.P.R., 1, 309 — 333. 1956 b Rădulescu I., Yasili u-S uceveanu N., Contribuţii la cunoaşterea parazito- faunei broaştelor din R.S.R., Analele I.G.P.R., 1, 411—414. 1955 a Reşetnikova A.V., K izuceniu parazitofaunî rîb Cernogo moria, Tr. Karadag. Biol. St., 13, 105-121. 1955 b Reşetnikova A.Y., K poznaniu parazitofaunî pelamidî (Sarda sarda Bloch) Cernogo moria, Tr. Karadag. Biol. St., 13, 95 — 105. 1955 c Reşetnikova A.Y., Parazitofauna chefali Cernogo moria, Tr. Karadag. Biol. St., ' 13, 71-95. 1955 Roman E., Cercetări asupra parazitofaunei peştilor din Dunăre, Edit. Acad. R.P-R., Bucureşti, 120 p. 1952 S a a k o V a E.O., Fauna paraziticeskih cervei ptiţ deltî Dunaia, Avtoref. diss. kand. nauk, Len. Gos. Univ., Leningrad, 9 p. 1947—1971* Skrjabin K.I., Trematodî jivotnîh i celoveka, Izd. AN SSSR, Moscova — Leningrad, I—XXIV. 1963 Skrjabin A.S., Delamure S.L., Alexeev E.V., Pervaia nahodka strigheididt Braunina cordiformis Wolf, 1903, u delfinov Cernogo moria, Ghelmintî celoveka, jivotnîh i rastenii i borba s nimi, Izd. AN SSSR, Moscova. 1958 Sprehn C., Die Tierwelt Mitteleuropas, Trematoda, Ed. Quelle u. Mayer, Leipzig, 1, 3b 197 p. 1951 — 1952 S t o i c a n E., Noi paraziţi găsiţi în R.P.R., Anuarul I.P.I.A., Bucureşti, 3, 232 — 234. 1957 Stoican E., Trematozi din fam. Notocotylidae la raţă în R.P.R., Prob. Paras. Vet., 11, 27-31. 1960 Stoican E., Contribuţii la studiul helminiofaunei ciorii de semănătură (Corvus frugi- legus) din R.P.R., Prob. Paras. Vet., 8. 1963 Stoican E., Fr o munda Y., Geor gescu L., Radix peregra (Müller, 1774> gazdă intermediară pentru trematodul Echinostoma revolutum (Frölich, 1802) în R.P.R., Lucr. I.P.I.A., 12, 433-439. 1957 a Stoican E., Iorgulescu P., Parastrigea robusta — un trematod intestinal la raţă în R.P.R., Prob. Paras. Vet., 6, 5. 1957 b Stoican E., Olteanu G., Contribuţii la studiul helminio faunei iepurelui sălbatic în R.P.R., Prob. Paras. Vet., 6, 5 — 15. 1959 Stoican E., Olteanu G., Contribuţii la studiul helmintofaunei căprioarei (Capreolus capreolus) din R.P.R., Prob. Paras. Vet., 7, 38—46. 1961 Stoican E., PăunescuL, Pintilie R., Un focar de trematodoză hepatică la raţe cu M. xanthosomus, Prob. zoot. vet., 11, 2, 51—54. 1954 Su Iman S.S., Obzor faunî parazitov osetrovîh rîb SSSR, Tr. Len. Ob. Estestoispîtatelei, 57, 4, 190-255. 1968 U d r e s c u M., Contribuţii la studiul cercărilor din lacul Mogoşoaia, St. cerc. biol., Seria zool., 20, 5, 471-475. 1872 Ulianian V.N., Materiali dlia fauni Cernogo moria, Izv. Imp. Ob. Liubit. estestv., 9, 1, 79-132. 1948 V a s i 1 i u N., Contributions à la connaissance des cercaires d’eau douce de la Roumanie, Notationes Biologicae, β, 1 — 2. 1957 V a s i 1 i u-S uceveanu N., Rădulescu I., Notă asupra endoparazitului Bunoco-tyle cingulata Odhner, 1928 la peştii din Marea Neagră, Bul. I.G.P.R., 15, 2, 87 — 88. 1931 Ylasenko P.K., K faune paraziticeskih cervei rîb Cernogo moria, Tr. Karadag. Biol. St., 4, 88-126. 1959 Volgar-Pastuhova S.G., Parazitofauna beshvostîh zemnovodnîh deltî Dunaia, ■ Ecologhiceskaia Parazitologhia, Izd. Len. Gos. Univ. 58 — 96. 1952 Zahvatkin Y.A., Petruşevski G.K., K parazitofaune nekotorîh endemicinîh rîb basseina Dunaia i Cernogo moria, Tr. Len. Ob. Estestvoispîtatelei, 71, 4, 82 — 85. 484 BIBLIOGRAFIE 1913 Z e r η ο V S.A., Κ voprosu ob izuceniu jizni Cernogo moria, Zap. Imp. Alcad. Nauk, 32, 177 p. 1961 ZlatevP., Nabliudenia vrliu Zapazavaneto na cigata (Acipenser ruthenus ) ot reka Dunau s niakoi paraziţi, Izd. Zool. Inst. BAN, 10. 1928 Z o 11 a G., Faune helminthologique humaine en Roumanie. Présence du Dicrocoelium dendriticum chez l’homme, C.R. Soc. Biol., 98, 1, 1458. 1937 Z o 11 a G., R a d a c o v i c i E., D u m i t r i u C., Un cas de distomatose humaine à Fasci- ola hepatica, C.R. Soc. Biol., 123, 82. 1958* Yamaguti S., Systema helminthumf Interscience Publishers Inc., New York - Londra, 1, 1-2. 1966 * * * Ghelmintofauna jivotnîh iujnîhmorei, Inst. BIM AN USSR, Kiev, Biologhia moria, 5. 1958 * * * Paraziţi morskih jivotnîh, Inst. BIM AN USSR, Kiev, Biologhia moria, 14, 131 p. INDEX ALFABETIC AL TREMATODELOR A academica Echinostoma, 191 AC AN ΤΗ O C OL PID AE, 12, 25, 67, 310, 311, 313 ACANTHOSTOMATIDAE, 14, 380, 383, 385 Acanthochasmus, 383 Aeanthostomum, 14, 28, 380, 381, 382, 383 acanthus Parorcliis, 40 Accacladium, 37 acceptum Phyllodistomum, 14, 374, 375 Achoerus, 386 acipenseris Skrjabinopsolus, 12,313, 314 aconiatum Eehinoparyphium, 188 aelleni Prosthodendrium, 11, 289, 290 agnatum Eehinoparyphium, 188 alacre Distomum, 343 alacris Plagioporus, 13, 343 Alaria, 4, 42, 82, 84 ALARIINAE, 4, 81, 82 Alassostoma, 31 alata Alaria, 4, 82, 83, 84 albidum Distoma, 421 albidus Metorehis, 16, 420, 421, 422 A L L O C R E A D 11 D A E, 12, 67, 316, 317, 332 ALL OCRE ADIINAE, 12, 317, 318, 321, 322,. 327, 329, 342 Allocreadium, 12, 318, 319, 320 americanus Cephalogonimus, 38 amphibolus Echinochasmus, 8, 176,. 177 Amphimerus, 16, 419, 420 Amphistoma, 25, 46, 429 ampulaceum Distomum, 30 anatis Amphimerus, 16, 419, 420 anatis Opisthorchis, 419 Ancylocoelium, 7, 161, 162 ANEPITHELIOCYSTIDIA, 3, 31, 50, 64 Anisocladium, 14, 380, 383, 386 Anisoeoelium, 14, 380, 383, 384 Anisoporus, 28 annularis Diphterostomum, 378, 379' antipai Aspidogaster, 24, 62 Apatemon, 5, 114, 115 Aphanurus, 17, 450, 451 Apharyngostrigea, 5, 113, 116, 117,. 118, 119 Aponurus, 17, 450, 452, 453, 454 APOPHALLINAE, 15, 389, 390, 392 Apophallus, 15, 37, 390, 391 APOROCOTYLIDAE, 138 appendiculata Fasciola, 446 appendiculatum Prohemistomum, 77 appendiculatus Hemiurus, 17, 446, 447* 450 486 INDEX ALFACBETIC AL TRElMAT ÖDELOR appendiculatus M e s o s t e p h a n u s, 4, 77, 78 arenula D i s t o m a, 288 arenula Laterotrema, 288 arenula P h a n e r o p s o I il s, 11, 288 Arnola, 17, 444, 445 Arnoldia, 444 arvicolae Plagiorchis, 10, 260, 251, 262 ascidia Distoma, 291 ascidia Leeithodendrium, 281 ascidia Prosthodendrium, 11, 289, 291 ascidioides Distoma, 292 Ascocotyle, 15, 388, 394, 396 asperus Plagiorchis, 10, 260, 261, 262 Aspidobothrium, 58 ASPIDOCOTYLEA, 58 Aspidogaster, 3, 24, 58, 59, 61, 62, 63 ASPIDÔGASTREA, 3, 26, 57, 58 ASPID O G ASTRID AE, 3, 28, 31, 32, 58, 59 Astiotrema, 10, 249, 250, 251 Asymphylodora, 13, 31, 38, 347, 348, 349, 350, 352, 353, 355 atherinae P o d o c o t y 1 e, 13, 346 Athesmia, 9, 237, 238 attenuatum Monostomum, 231 attenuatus Notocotylus, 9, 39, 230, 231, 232 auriculatum Crepidostomum, 12, 323, 324 auriculatum Distomum, 323 A z y g i a, 6, 148, 149 A Z Y G 11 D A E, 6, 27, 36, 148 B Baeciger, 7, 161, 163 bacciger Baeciger, 7, 163 baccigerum Distoma, 163 bacillare Distoma, 335 bacillaris O p e e h ο n a, 13, 335 bacilliovatum Proctotrema, 14, 364 beleocephalus Echinocliasm u s, 176 Bilharzia, 141 Bilharziella, 6, 141, 142, 143, 144 BILHARZIIDAE, 140 bilobus P a t a g i f e r, 8, 205, 206 bipartita W e d 1 i a, 33 B o 1 b o p h o r u s, 4, 87, 88 bovis Schistosoma, 39 Braehyeladium, 168, 169 B R A C H Y C O E L 11 D AE, 9, 43, 49, 67, 235 Brach ycoelium, 9, 23, 45, 235, 236 B R A C II Y L A E ΜID A E, 7, 36, 37, 65, 157, 158, 160 B r a c h y 1 a e m u s, 7, 27, 157, 158, 159 Brachyphallus, 17, 458, 459 bramae Fasciola, 329 bramae Sphaerostoma, 13, 329, 330 Brandesia, 11, 300, 302 B r a u n i n a, 4, 74 BRAUNINIÜAE, 4, 65, 74 brevicaudatum Posthodiplostomum, 5, 105, 106 brumpti Crepidostomum, 12, 323, 324, 325 brusinae Diphterostomum, 14, 378 brusinae Distomum, 378 BUCEPH ALID AE, 3, 28, 37, 65, 69 Bucephaloides, 72 BueephaJopsis, 4, 69, 72, 73 Bucephalus, 3, 69, 70, 71 B uno cot y le, 17, 435, 436, 437 Bunodera, 12, 318, 321, 322 C Cainocreadium, 318 campanula Distoma, 71 Campula, 7, 168, 169, 170 C A M P U L I D A E, 7, 48, 66, 167, 168, 170 capitellatum Anisocoelium, 14, 384 capitellatum Distomum, 384 Catatropis, 9, 225, 226, 227, 228, 229 Cathaemasia, 7, 172, 173 CATHAEM ASIIDAE, 7, 66, 171, 172 caudiporum Distoma, 464 caudiporum Synaptobothrium, 18, 464 CENTROCESTINAE, 15, 389, 393, 394, 395, 399 Cephalogonimus, 38 Cerc aria, 20, 124, 221, 232, 234, 443 cervi Festucaria, 223 INDEX ALFABETIC AL TREMATODEiDOR 487 cervi Paramphistomum, 9, 223, 224 Chaunocephalus, 28 chelydrae Heronimus, 31 chilostomum Distoma, 292 chilostomum Prosthodendrium, 11, 289, 292 chloropodis Echinostoma, 8, 191, 192 cinctum Eehinoparyphium, 188 cingulata Bunoeotyle, 17, 436, 437 circulare Prohemistomulum, 81 Ciurea na, 401 Cia do rc his, 37 clavata Tylodelphys, 5, 110, 111 claviger Pleurogenes, 12, 301, 302 clavigerum Distoma, 303 clerci Eehinoparyphium, 188 C L I N O S T Ο M A T I D A E, 6, 22, 65, 135, 137 Clinostomatopsis, 135 Clinostomum, 6, 135, 136 cloacicola Paralepoderma, 10, 259 C i o n o r c h i s, 50, 54, 55 coaxatus Echinochasmus, 8, 176, 178 cochleare Neodiplostomum (Neodiplostomum), 5, 102, 103 Codonoeephalus, 5, 114, 120 coelomaticum Eurytrema, 10, 243, 244 Coitocoecum, 13, 336, 337 coleostoma Ascocotyle, 15, 394 coleostomum Distomum, 394 colubrimurorum Encyclometra, 10, 251 communis Hemiurus, 17, 446, 448, 449 commutatum Diplostomum, 4, 90 commutatum Distoma, 160 commutatum Harmostomum, 160 compactus Pleurogenoides, 12, 305, 306 complanatum Clinostomum, 6, 136 concavum Cryptocotyle, 15, 402, 403 concavum Distoma, 402 conchicola Aspidogaster, 3, 24, 59, 60, 61, 62 confusum Diplostomum, 89 confusus Bolbophorus, 4, 87, 88 confusus Distomum, 308 confusus Lecithaster, 17, 455, 456 confusus N e a s c u s, 89 confusus Prosotocus, 12, 308 (Conodiplostomum) N e o d i p i o s-tomum, 5, 96, 97, 98, 99, 100, 101 conoideum Hypoderaeum, 8, 202, 203 cordatum Pharyngostomum, 4, 85, 86 cordiforme parvouterus Lecithoden-d r i u m, 295 cordiforme Prosthodendrium, 295 cordiformis Braunina, 4, 74 cornu Apharyngostrigea, 5, 116, 117, 118 cornutus Cotylurus, 5, 122, 123, 124 Corrigia, 10, 237, 239, 240 Cotylophoron, 32, 37, 40 cotylophorum Cotylophoron, 32 Cotylurus, 5, 43, 45, 114, 122, 123, 124, 125, 126, 127, 128 crassicolle Brachycoelium, 235 crassicollum Distoma, 423 crassiusculus Metorchis, 16, 421, 423, 424 crenata Fasciola, 459 crenatus Brach y phallus, 17, 459 Crepidostomum, 12, 50, 318, 322, 323, 324, 325, 326 Crowcrocoecum, 337 Cryptocotyle, 15, 37, 401, 402, 403, 404, 405, 406 CRYPTOCOTYLINAE, 15, 389, 401 CR YPTO GONIMIDAE, 15, 68, 386, 387 cuneatus Prosthogonimus, 11, 272 cuticola Posthodiplostomum, 5, 105, 107, 108, 109 C Y A T H O C O T Y L I D A E, 4, 65, 75, 76, 77, 79 C YCLOCOELIIDAE, 6, 28, 31, 65, 150, 151, 153, 154 Cyclocoelium, 6, 151, 152, 153 cygnoides Distomum, 22, 367 cygnoides Gorgodera, 14, 367 cylindracea Haplometra, 10, 252, 254 cylindraceum Distomum, 22 cylindricum Distomum, 19 cymbium Typhloeoelum, 154 cystophora Cercări a, 443 488 INDEX ALFABETIC AL TREMATODELOR D danubiana ciurei Echinostoma, 193 danubiana Echinostoma, 8, 191, 192, 193 danubiana skrjabini Echinostoma, 193 danubiense Pseudamphistomum, 430 demeli Asymphylodora, 13, 348, 349 dendriticum Dicrocoelium, 43, 241 dendriticum Distoma, 241 Dendritobilharzia, 6, 141, 144, 145 denticulata Stephanoprora, 8, 184 Derogenes, 36, 45 D e r o g e n o i d e s, 17, 22, 435, 438, 439, 440 Deropristis, 12, 45, 311, 312 DICROCOELIIDAE, 9, 27, 52, 68, 236, 237, 238, 239, 241, 243, 247 Dicrocoelium, 10, 28, 32, 39, 43, 54, 237, 240, 241, 246 DIDYMOZOIDAE, 18, 32, 469 DIDYMOZOIDEA, is, 57, 469 Didymozoon, 470, 474 DIGENEA, 3, 57, 58, 64 DINURIDAE, 16, 68, 430, 431, 432 Diphterostomum, 14, 377, 378, 379 diplocotylea Cercări a, 221 diplodiscoides Opisthodiscus, 9, 221, 222 Diplodiscus, 9, 32, 219, 220 Diploporus, 28, 29 Diploproctodeum, 28 DIPLOSTOMATIDAE, 4, 65, 81, 86 DIPL O ST OM ATINAE, 4, 81, 82, 86, 87, 89, 94, 95, 96, 102, 104, 110 Diplostomulum, 89, 96 Diplostomum, 4, 44, 87, 89, 90, 91, 92, 111 Dissosaccus, 18, 458, 460, 461 Distoma, 19, 20, 25, 71, 73, 160, 163, 172, 213, 241, 243, 288, 291, 292, 303, 321, 335, 341, 381, 385, 391, 402, 408, 423, 425, 464 Distomum, 19, 21, 22, 30, 149, 169, 170, 217, 235, 245, 247, 250, 287, 297, 300, 307, 308, 312, 319, 323, 329, 350, 358, 372, 378, 394, 405, 428, 433, 441, 448, 451, 461 dobrogica Loossia, 414 donicum Rossicotrema, 15, 392 E echinata Tetracotyle, 113 ECHINOCHASMINAE, 8, 174, 175, 183 Echinochasmus, 8, 175, 176, 177, 178, 179, 180, 181, 182, 183 Eehinoparyphium, 8, 187, 188, 190 Echinostoma, 8, 187, 189, 190, 191, 192, 193, 194, 195, 196 ECHINOSTOMATIDAE, 8, 25, 36, 40, 41, 43, 45, 49, 56, 66, 171, 174, 175, 186, 214 ECHIN O ST OMATIN AE, 8, 174, 186, 187, 189, 197, 201, 202, 206, 207 ECHINOSTOMIDA, 66 Ectenurus, 16, 430, 431, 432 elegans Plagiorchis, 10, 261, 263, 264 elongatum Phyllodistomum, 14, 375, 376 Encyclometra, 10, 45, 249, 250, 251 ephemera Cercaria, 234 Episthmium, 175 EPITHELIOCYSTIDIA, 31, 50, 64, 66 ercolani Telorchis, 11, 23, 277, 278 erraticus Cotylurus, 5, 123, 124 Euclinostomum, 6, 135, 137 EUCOTYLIDAE, 52, 67 Euparyphium, 8, 187, 197, 198, 199 EURYHELMINAE, 15, 389, 407, 408 Euryhelmis, 15, 407, 408 euryporus Echinochasmus, 176 Eurytrema, 10, 237, 243, 244, 245, 246 eutamiatis Plagiorchis, 10, 260, 263, , 264, 265 : eutamiatis zibethicus Plagiorchis, 265 1 exaëretus Petasiger, 8, 207, 208 \exasperatum Opisthioglyphe, 10, 255, 256 excavata T y 1 o d e 1 p h y s, 5, 110, 111, 112 excisum Distomum, 433 excisum Lecithocladium, 16, 433, 434 INDEX ALFABETIC AL, TREMATODELOR 489 F falconis Strigea, 6, 131, 132 fallax Anisocladium, 14, 385, 386 fallax Distoma, 385 farionis Crepidostomum, 12, 323, 325, 326 farionis Fasciola, 325 fasciata Helicometra, 13, 339 Fasciola, 8, 19, 20, 24, 30, 31, 39, 51, 52, 55, 209, 210, 211, 227, 235, 241, 243, 321, 329, 355, 459 F A S C I O L I D A E, 8, 28, 48, 66, 208, 209 felineum Distoma, fSif) felineus Opisthorc Ë¥T,' 16, 39, 42, 54, 425, 426, 427 FELLODISTOMATIDAE, 7, 161, 163, 164, 165 fimbriatum Gasterostomum, 71 flabelliformis Cotylurus, 5, 43, 122, 125 flexicaudum Diplostomum, 44 folium Phyllodistomum, 374 G G ALACTO S OMATINAE, 16, 389, 409, 410, 411 Galactosomum, 16, 410, 411 galeatus Lecithaster, 17, 455, 456 gallinum Postharmostomum, 7, 160 G A STER O STOMATA, 25 Gasterostomum, 69, 71 GASTEROSTOMIDAE, 69 Gastrodiscus, 27 GASTROTYLACIDAE, 37 genata Pygidiopsis, 15, 399, 400 gibbum Monos tomum, 232 gibbus Notocotylus, 9, 226, 231, 232, 234 gigantica Fasciola, 8, 209, 210 globiporum Distomum, 329 Glypthelmis, 43, 44 Gordius, 19 Gorgodera, 14, 32, 366, 368, 369,370, 371 G OR G ODERID AE, 14, 28, 34, 68, 365, 366, 372, 374 Gorgoderina, 14, 33, 35, 366, 372, 373 gracilescens Bucephalopsis, 4, 73 gracilescens Distoma, 73 gracilis Apatemon, 5, 114, 115 gracillimum Distomum, 250 granulosum Lecithodendrium, 11,280, 281 gravidum Lecithochirium, 460 gravidus Dissosaccus, 18, 460, 461 GYMNOPHALLIDAE, 51, 67 H haematobium Schistosoma, 42, 48, 54 Hacmatotrephus, 156 H A L IP E G ID A E, 17, 68, 435, 436, 438, 439, 441, 442 Halipegus, 17, 435, 439, 441, 442 Haplocladus, 28, 33, 164, 165 II A P L O P O R I D A E, 18, 32, 68, 464, 465, 467 Haploporus, 37, 468 Haplometra, 10, 249, 252, 254 Haplosplanchnus, 9, 28, 47, 212, 213 H A P L O S P L A N C H N I D A E, 9, 47, 66, 212 II A R Μ O S T Ο Μ I D A E, 157 Harmostomum, 157, 158, 160 Helicometra, 13, 336, 338, 339, 340, 341 Hemipera, 39 HEMIURIDAE, 17, 29, 34, 45, 68, 443, 444, 445 Hemiurus, 17, 35, 444, 445, 446, 447, 448, 449, 450 hepatica Fasciola, 8, 19, 24, 30, 31, 39, 51, 52, 55, 209, 210, 211, 243 Heronimus, 31 heterolecithodes Athesmia, 9, 238 HETEROPHYIDAE, 15, 22,37, 49, 68, 388, 389, 390, 393, 401, 407, 409, 413, 416 Heterophyes, 414 HETEROPH YINAE, 389 490 INDEX ALFABETIC AOL TREMAT ODELOR heterostomum Distomum, 137 heterostomum Euclinostomum, 6, 137 hians Cathaemasia, 7, 172, 173 hians Distoma, 172 HIMASTHLIIVAE, 174 hispida Deropristis, 12, 312 hispidus Distomum, 312 hospitale Brachycoelium, 45 hurkovae Prosthodendrium, 11, 289, 293 Hypoderaeum, 8, 187, 201, 202, 203 Hysteromorpha, 5, 87, 94, 95 I imbricata Cercări a, 232 imbutiforme Acanthostomum, 14, 381, 382 imbutiforme Distoma, 381 imitans Asymphylodora, 13, 348, 350 imitans Distomum, 350 incognitus Palaeorchis, 14, 361, 362 indicum Paramphistomum, 36 inermis Sanguinicola, 6, 139 inflata Deropristis, 45 intermedia Apharyngostrigea, 5, 117, 119 inversus Pycnoporus, 297 isoporum Allocreadium, 12, 318, 319 isoporum Distomum, 319 J Japonicum Schistosoma, 39, 42, 50, 55 jassyense Euparyphium, 8, 198 Jejuna Cryptocotyle, 15, 402, 404, 405 jejuna Tocotrema, 404, 405 K &eri Uvitellina, 156 -kessleri Distomum, 441 kessleri Halipegus, 17, 441, 442 Knipowitschetrema, 16, 410, 411, 412 krausei Neodiplostomum (Conodi-plostomum), 5, 96, 97 kubanicum Asymphylodora, 13, 348, 352, 353 L lacteum Galactosomum, 16, 410, 411 lacteum Monostomum, 410 lagena Leeithodendrium, 280 laguncula Leeithodendrium, 280 lagunculus Aponurus, 17, 452, 453 lanceatum Dicrocoelium, 10, 28, 39, 54, 240, 241 lanceolata Fasciola, 241 laricola P 1 a g i o r c h i s, 10, 261, 265, 266 Laterotrema, 288 laticolle Distoma, 166 laticollis Tergestia, 7, 166 Lecithaster, 17, 450, 454, 455, 456, 457 LECITHASTERIDAE, 17, 68, 450, 451, 452, 454 LECITHOCHIRIIDAE, 17, 68, 458, 459, 460, 461, 462, 463 Lecithochirium, 18, 458, 460, 461, 462 Lecithocladium, 16, 430, 432, 433, 434 LECITHODENDRIID AE, 11, 67, 278, 299 LECITH ODENDRIIN AE, 11, 278, 279, 284, 287, 289, 297 Leeithodendrium , 11, 279, 280, 281, 282, 283, 284, 294, 297 lemna Cercări a, 20 leonia A z y g i a, 149 Lepidapedon, 332 lepidotus Parabas eus, 11, 285, 286 lepidus Ectenurus, 16, 430, 432 LEPOCREADIINAE, 13, 317, 332, 334, 336 Lepocreadium, 13, 332, 333 Lepoderma, 23 LEUCOCHLORIDIIDAE, 65 Leucochloridium, 27 INDEX ALFABETIC AL TREMATOIDEJJO'R 491 liliputanus Echinochasmus, 8, 176, 179 180 limacoides Aspidogaster, 3, 59, 60, 62, 63 lingua Cryptocotyle, 15, 402, 405, 406 lingua Distomum, 405 linstowi Lecithodendrium, 11, 280, 281 Linstowiella, 4, 75, 76 , longa Ascocotyle, 396 longa M e t a s c o c o t y 1 e, 396 longa Parascocotyle, 15, 396, 397 Longicollia, 187 longicirratus Psilochasmus, 9, 216 longicollis Macrodera, 10, 253, 254 longicollum Haploporus, 468 longicollum Wlassenkotrema, 18, 468 longiforme Prosthodendrium, 11, 289, 294, 295 longiforme Lecithodendrium, 294 loossi Pleurogenes, 12, 302, 303, 304 L o o s s i a, 414 lucii Azygia, 6, 149 lucii Fasciola, 149 luciopercae Bunodera, 12, 321, 322 luciopercae Fasciola, 321 lühei Hemiurus, 448 M Maeraspis, 58 Macrodera, 10, 249, 253, 254 macrolaimus Pyenoporus, 11, 297, 298 macrolaimus Distomum, 297 macrostomum Coitocoecum, 337 macrostomum Lecithodendrium, 11, 282, 287 macrostomum Mesodendrium, 282 maculosus Plagiorchis, 10, 260, 265, 266 magnum Alassostoma, 31 magnum Prosthodendrium, 294 major Neodiplostomulum, 103 malleus Vibrio, 20 mansoni Schistosoma, 31, 33, 42, 44, 46, 48, 54 marginatum Clinostomum, 136 marinus Bucephalus, 3, 70 markewitschi Asymphylodora, 13, 348, 352 markewitschi Bucephalus, 71 markewitschi Helicometra, 13, 339, 340 markewitschi Phyllodistomum, 375 media Gorgodera, 14, 366, 368 medians Distomum, 307 medians Pleurogenoides, 12, 28, 34, 305, 306 megaeotyle Lecithodendrium, 298 megaeotyle Pyenoporus, 11, 297, 298 megastoma Ptychogonimus, 29 melis Euparyphium, 8, 198, 199 M e s o s t e p h a n u s, 4, 75, 77, 78 M e s o t r e t e s, 12, 309, 310 M E S O T R E T I D A E, 12, 67, 309 Metadena, 15, 386, 387, 388 METAGONIMINAE, 16, 389, 413 Metagonimus, 16, 413, 414 Metascocotylc, 396 Metorchis, 16, 418, 420, 421, 422, 423, 424 micracanthos Plagiorchis, 43 microcirrus A r n o 1 a, 17, 444, 445 microovata Gorgodera, 14, 367, 369 MICROPHALLIDAE, 51, 67 Microphallus, 28, 38, 44 MICROSCAPHIDIDAE, 32 microstomum Cyclocoelium, 6, 151, 152 minor Neodiplostomum, 103 modlingeri Lecithodendrium, 11, 280, 283, 284 modlingeri Mesodendrium, 283 Monascus, 7, 28, 161, 164, 165 MONORCHIIDAE, 13, 32, 67, 347, 348, 355, 357, 359, 360, 361, 363, 364 Monorchis, 13, 348, 357, 359 monorchis Distomum, 358 monorchis Monorchis, 13, 357, 358 Monostoma, 20, 25 Μ ο n o s t o m u m, 76, 231, 410 monticelli Astiotrema, 10, 250, 251 mordax E c h i n o c h a s m u s, 8, 176, 179, 181 492 IN1DEX ALFABETIC AL TREMATODELOR mühüngi Apophallus, 15, 391 mühlingi Distoma, 391 muris Plagiorchis, 10, 43, 260, 267 mutabile Cyclocoeliu m, 6, 151, 152, 153 mutabile Distomum, 247 mutabile Monostomum, 153 mutabile Paradistomum, 10, 247 musculus Sterhurus, 18, 463 N nanus Plagiorchis, 260 N e a s c u s, 89 Nematobothrium, 18, 469, 470, 471, 472, 473, 474, 475 Neodiplostomulum, 103, 104 Neodiplostomum, 5, 87, 95, 96, 97, 98, 99, 100, 101, 102, 103, 104 (Neodiplostomum) Neodiplostomum, 102, 103 nicolai Knipowitsehetrema, 16, 412 nicolli Brachylaemus, 7, 158, 159 nicolli II a r m o s t o m u m, 158 nodulosum Diplostomum, 21 nodulosum Distoma, 311 N O T O C O T Y L I D A E, 9, 25, 28, 66, 225, 230 Notocotylus, 9, 39, 225, 226, 230, 231, 232, 233, 234 noyeri Notocotylus, 9, 231, 233 O obesum Saccocoelium, 18, 466, 467 obscurum Cyclocoelium, 151 ocellata Cercări a, 146 ocellata Trichobilharzia, 6, 146, 147 ocreatum Distomum, 19, 448, 451 ocreatus Hemiurus, 17, 446, 448, 449 opacus M i e r o p h a 11 u s, 38, 44 Opechona, 13, 332, 333, 334, 335 OPECOELINAE, 13, 317, 336, 338, 346 Opecoelus, 28 Opegaster, 28 Opisthioglyphe, 10, 35, 249, 255, 256, 257, 258 Opisthodiscus, 9, 219, 221, 222 O P I S T H O R C III D A E, 16, 22, 68, 418, 419, 420, 421, 425, 429 Opisthorchis, 16, 39, 42, 54, 419, 425, 426, 427, 428 opisthovitellinus Opisthioglyphe, 10, 255, 257 ORCHIPEDIDAE, 32 Orientocreadium, 12, 317, 327, 328 ovatum Coitocoecum, 337 ovatum Prohemistomum, 79 ovatus Paracoenogonimus, 4, 79, 80 ovatus Prosthogonimus, 11, 272, 273, 274 ovocaudatum Distomum, 441 ovocaudatus Halipegus, 17, 441, 442 Ovotrema, 163 oxyurum Distomum, 217 oxyurus Psilochasmus, 9, 216, 217, 218 P pacifer Notocotylus, 226 pacifera Catatropis, 9, 226, 227 pachysoma Distoma, 213 pachysomus Haplosplanchus, 9, 213 pagenstecheri Gorgodera, 14, 366, 370, 371 Palaeorchis, 14, 347, 360, 361, 362, 363 palliata Campula, 7, 168, 169 palliatum Brachycladium, 169 palliatum Cladocoelum, 169 palliatum Distomum, 169 palumbarii Neodiplostomum (Cono-diplostomu m), 5, 96, 98 panereaticum Distomum, 245 pancreaticum Eurytrema, 10, 243, 245, 246 Parabaseus. 11, 279, 284, 285, 286, 287 Paracoenogonimus, 4, 75, 76, 79, 80 Paradistomum, 10, 237, 247 Paragonimus, 44, 54 Paralepoderma, 10, 249, 258, 259 INDEX ALFABETIC AL TREfMATODBDOR 493 P AR AMPHIST OM ATID AE, 9, 28, 31, 32, 35, 47, 49, 66, 218, 219, 221, 223 P a r a m p h i s t o m u m, 9, 31, 36, 219, 223, 224 Paras cocotyle, 15, 394, 395, 396, 397, 398 Parastrigea, 6, 113, 128, 129 Parorcliis, 40 parva Loossia, 414 parva R a t z i a, 38 parvouterus Prosthodendrium, 11,289, 295, 296 parvus Monorchis, 13, 357, 359 Paryphostomum, 8, 187, 202, 204, 205 Patagifer, 8, 187, 205, 206 pauli A c h o e r u s, 387 pauli M e t a d c n a, 15, 387, 388 pelamydis Nematobothrium, 18, 470, 471 pellucidus P r o s t h o g ο n i m u s, 11, 54, 272, 274 P e 1 m a t o s t o m u m, 174 peregrinus M e s o t r e t e s, 12, 309, 310 perfoliatus Echinochasmus, 8, 176, 181, 182, 183 perlata Asymphylodora, 355 perlatum Neodiplostomum (Cono-diplostomu m), 5, 96, 98, 99, 101 Petasiger, 8, 187, 207, 208 Phaneropsolus, 11, 279, 287, 288 Pharyngora, 166, 335 P h a r y n g o s t o m u m, 4, 82, 85, 86 PHILOPHTHALMIDAE, 66 Phyllodis tomum, 14, 366, 374, 375, 376 pileatus Cotylurus, 5, 45, 123, 126, 127 Plagioporus, 13, 336, 342, 343, 344, 345 PL AGI ORCHID A, 66 PLAGIORCHID AE, 10, 43, 52, 68, 248, 249, 250, 251, 252, 253, 255, 258, 259, 269, 271, 275, 276 Plagiorchis, 10, 43, 45, 249, 259, 260, 261, 262, 263, 264, 265, 266, 267, 268 Planaria, 20, 220 PLATHELMINTHES, 57 platycephalus Cotylurus, 5, 123, 127, 128 Platynosomum, 237 plegadis Strigea, 6, 130, 132, 133 Pleurogenes, 12, 300, 301, 302, 303, 304 PLEUROGENETINAE, 11, 278, 299, 300, 301, 303, 304, 305, 307, 308, Pleurogenoides, 12, 28, 34, 37, 300, 304, 305, 306 P n e u m o n o e c e s, 10, 35, 249, 269, 270, 271 P o d o c o t y 1 e, 13, 336, 346 poloniea Bilhaizia, 141 poloniea Bilharziella, 6, 141, 142, 143, 144 polonii Opechona, 333 polonii Pharyngora, 166 polymorphus Bucephalus, 3, 70, 71 Polystoma, 20 pontica Asymphylodora, 13, 348, 355 Ponticotrema, 410 ponticum Ovotrema, 163 Postharmostomum, 7, 157, 160 Posthodiplostomum, 5, 87, 104, 105, 106, 107, 108, 109 Pricetrema, 390 problematicum Cyclocoelum, 153 Proctoeces, 38 Proctotrema, 14, 348, 364 progenetica Asymphylodora, 38 Prohemistomulum, 81 PRON OCEPHALIDAE, 48 Prosorhynchoides, 72 PROSOSTOM ATA, 25 Prosotocus, 12, 299, 307, 308 Prosthodendrium, 11, 279, 289, 290, 291, 292, 293, 294, 295, 296 P r o s t h o g ο n i m u s, 11, 54, 249, 271, 272, 273, 274 Proterometra, 38 Pseudamphistomum, 16, 418, 429, 430 Pseudechinostomum, 174 pseudechinata Stephanoprora, 8, 183, 185 494 INDEX ALFABETIC A!L TtREGVTATODEJJOR Psilochasmus, 9, 215, 216, 217, 218 PSILOSTOMATIDAE, 9, 66, 214, 215 Psilotrema, 215 Ptychogonimus, 28, 29 pulchella Helicometra, 13, 339, 341 pulchellum Distoma, 341 pulverulenta Bilharziella, 144 pulverulenta Dendritobilharzia, 6, 144, 145 pusillum Diplostomum, 4, 89, 91 Pyenoporus, 11, 279, 297, 298 Pygidiopsis, 15, 394, 399, 400 Q quieta G 1 y p t h e 1 m i s, 43, 44 R radiatum Paryphostomum, 8, 204, 205 ranae Opisthioglyphe, 10, 35, 255, 257, 258 R a t z i a, 31 recurvatum Eehinoparyphium, 8, 188, 190 RENICOLIDA, 66 RENICOLIDAE, 66 retractilis Pharyngora, 335 retrusum Lepocreadium, 13, 333 revolutum Echinostoma, 8, 189, 193, 194 rhinolophi Travassodendrium, 292 RHOPALIASIDAE, 25 ringeri Paragonimus, 54 robusta Parastrigea, 6, 129 robustum Echinostoma, 8, 189, 195, 196 robustus Telorchis, 31 rochebruni Campula, 7, 168, 170 rochebruni Distomum, 170 romanica L o o s s i a, 414 romanica Sphaerostoma, 13, 331 Rossicotrema, 15, 37, 390, 392 ruficapensis Echinochasmus, 176 rufoviride Distomum, 461 rufoviride Lecithochirium, 18, 461*. 462 S Saakotrema, 175 Saccocoelium, 18, 465, 467 Sanguinicola, 6, 138, 139 salamandrae Brachycoelium, 9, 23* 235, 236 salamandrae Fasciola, 235 SAN GUINIC OLIDAE, 6, 28, 65, 138 sarcinum Echinostoma, 191 sardae Nematobothrium, 18, 470, 472, 473 sargus annularis Diphterostomu m, 14, 378, 379 S c h i s t o r c h i s, 28 Schistosoma, 30, 33, 35, 37, 38, 39, 42, 44, 46, 48, 50, 54, 55, 65 SCHISTOSOMATID AE, 6, 28, 32, 33, 34, 49, 140, 141, 144, 146 scombri Didymo^oon, 474 scombri Nematobothrium, 18, -470* 474, 475 semisquamosum Distomum, 287 semisquamosus Parabaseus, 11, 285* 286, 287 serpentulus Aecacladium, 37 sharpei Hemipera, 39 siluri Orientocreadium, 12, 327, 328 similis Skrjabinoeces, 11, 275, 276 simulans Distomum, 428 simulans Opisthorchis, 16, 425, 428 sinensis Clonorchis, 50, 54, 55 sinitzini Plagiorchis, 45 sinoëcum Parascocotyle, 15, 396, 398 sisowi Tracheophilus, 7, 154, 155 skrjabini Coitocoecum, 13 skrjabini Crowcrocoecum, 337 skrjabini Derogenoides, 17, 438, 440 skrjabini Psilochasmus, 216 skrjabini Skrjabinopsolus, 12, 313, 315, 316 INIDEX ALFABETIC AL T1RE1MATODEUOR 495. Skrjabinoeces, 11, 249, 275, 276 Skrjabinopsolus, 12, 311, 313, 314, 315, 316 solivagus dobrogicus Telorchis, 23, 278 spathaceum Diplostomum, 4, 90, 92, 111 spathoides Neodiplostomum (Neodi-plostomu m), 5, 102, 103, 104 spathula Neodiplostomum (Conodiplostomum), 5, 96, 101 spathulum Mesodendrium, 282 S p h a e r i d i o t r e m a, 215 Sphaerostoma, 13, 67, 318, 329, 330, 331 spiniceps Acanthochasmus, 383 spiniceps Aeanthostomum, 14, 381, 383 squamula Distoma, 408 squamula Euryhelmis, 15, 408 Stephanoprora, 8, 175, 183, 184, 185 Stephanostomum, 311 Sterhurus, 18, 458, 462, 463 Steriiţgophorus, 33 sternae T e t r a c 1 a d i u m, 16, 416, 417 Stichocotyle, 58 stossichi Aphanurus, 17, 451 striatum Allocreadium, 12, 318, 320 Strigea, 6, 113, 130, 131, 132, 133, 134, 135 STRIGEATOIDEA, 64 STRIGEIDAE, 5, 22, 24, 25, 30, 31, 37, 40, 45, 49, 65, 113, 114, 116, 120, 122, 128, 130 strigis Strigea, 6, 131, 133, 134, 135 subclavata ore sessili Fasciola, 19 subclavata Planaria, 220 subclavatus Diplodiscus, 9, 32, 220 subtenuis, Proctoeces, 38 suinum E u p a r y p h i u m, 8, 197, 200, 201 Synaptobothrium, 18, 458, 463, 464 Syncoelium, 28 Synthesium, 7, 168, 170, 171 T tauricus Lecithaster, 17, 455, 457 Telorchis, 11, 23, 31, 249, 276, 277, 278 tensum S a c c o c o e 1 i u m, 18, 465, 466, 467 Tergestia, 7, 161, 165, 166 terreticolle Distomum, 22, 149 TETRACLADIINAE, 16, 389, 416 Tetraeladium, 16, 416, 417 Tetracotyle, 45, 113 tetralecithum D e r o g e η o i d e s, 17, 22, 438, 439, 440 thienemanni Notocotylus, 9, 230, 233, 234 tincae Asymphylodora, 13, 348, 352, 355 tincae Fasciola, 355 Το co trema, 37, 401, 404, 405 Tracheophilus, 7, 150, 153, 154 trachuri Plagioporus, 13, 343, 344, 345 Transcoelum, 150 Travassodendrium, 292 TREMATODA, ao, s? Trichobilharzia, 6, 140, 147 triloba Hysteromorpha, 5, 94, 95 triserialis Notocotylus, 231 Troglotrema, 46 truncatum Amphistomum, 429 truncatum Pseudaniphistomum, 16,.% 429, 430 tschugunowi Aponurus, 17, 452, 454 turgida Brandesia, 11, 300 turgidum Distomum, 22, 300, 302 tursionis Distomum, 170 tursionis Synthesium, 7, 170, 171 Tylodelphys, 5, 41, 87, 110, 112 Typhlocoelum, 154 typicum Ancylocoelium, 7, 162, typicus II a p I o c 1 a d u s, 165 typicus Μ ο n a s c u s, 7, 165 U ulari Corrigia,. 10, 239, 240 Unicoeeum, 28 unicus Palaeorchis, 14, 361, 363 uralensis Echinostoma, 190 urnigerus Codonoeephalus, 5, 120, 121;: Uvitellina, 7, 151, 154, 156 496 INDEX ALFABETIC AIL TREGVIATO'DELOR V vanelli Haematotreplius, 156 vanelli Uvitellina, 7, 156 varicus Derogenes, 45 variegata T e t r a e o t y i e, 45 variegatus P n e u m ο η o e c e s, 10, 35, 270, 271 v^rsoviensis Gorgodera, 14, 366, 370, 371 verrucosa Catatropis, 9, 227, 228, 229 verrucosa Fasciola, 227 vespertilionis Plagiorchis, 10, 260, 268, 269 Vibrio, 20 virgula Aphanurus, 451 vitelliloba Gorgoderina, 14, 372, 373 vitellilobum Distomum, 372 viviparae L i n s t o w i e 11 a, 4, 76, 79 viviparae Monostomum, 76 viviparae Paracoenogonimus, 76, 79 W Wedl ia, 33 westermanni Paragonimus, 44 Wiassenkotrema, 18, 465, 467, 468 Y yokogawai Heterophyes, 414 yokogawai Metagonimus, 16, 414,415 yokogawai Tocotrema, 414 X xanthosomum Distomum, 423 xanthosomus Meto rchis, 16, 421, 423, 424 Z zachwatkini Phyllodistomum, 374 ZOOGONIDAE, 14, 67, 377 CUPRINS Pag. INDEXUL SISTEMATIC AL SPECIILOR DIN ROMÂNIA . . 3 PARTEA GENERALĂ ............................................... 19 Istoric.................................................. 19 Morfologia externă....................................... 24 Organizaţia internă...................................... 26 Reproducere şi dezvoltare................................ 38 Ecologie................................................. 42 Parazitism şi hiperparazitism............................ 45 Acţiunea patogenă........................................ 46 Paleontologie şi filogenie............................... 46 Răspîndire geografică.................................... 50 Importanţa economică..................................... 52 Metode de cercetare ..................................... 55 PARTEA SISTEMATICĂ............................................. 5? BIBLIOGRAFIA............................................. 477 INDEXUL ALFABETIC AL TREMATODELOR ... 485 Colecţia „Fauna Republicii Socialiste România” apare sub auspiciile Academiei Republicii Socialiste România şi cuprinde lucrări de sistematică animală cu caracter de determinatoare, referitoare la toate grupele faunistice ce populează teritoriul României. Fasciculele sînt concepute după un plan comun ; el cuprinde o parte generală, în care se tratează capitolele : istorie, morfologie, anatomie, reproducere şi dezvoltare, răspîndire geografică, ecologie, paleontologie, filogenie, importanţa economică şi metode de colectare şi o parte sistematică cuprinzînd descrierea detaliată a ordinelor, familiilor genurilor, speciilor etc., pe baza unor chei de determinare, precum şi datele complete privind biometria, ecologia şi răspîndirea lor. Colecţia este concepută din XVI volume cu 307 fascicule dintre care au apărut : ÎNDRUMĂTOR, partea I, Protozoare, Viermi, Arthropoda. Vol. I, PROTOZOA fasc. 1, A. Murgoci, Hypermastigina ; fasc. 2, losif Lepşi, Euamoebidea. Vol. II, PLATHELMINTHES fasc. 1, Elena Roman-Chiriac, clasa Monogenoidea. TR O CHELMINTHE S fasc. 1, L. Rudescu, Rotatoria; fasc. 3, L. Rudeseu, Gastrotricha. NEMATODA fasc. 3, D. Coman, Mermithidae. Vol. III, MOLLUSCA, fasc. 1, Alexandru V. Grossu, Gastropoda pulmonata; fasc. 2, Alexandru V. Grossu, Gastropoda prosobranchia şi opistobranchia ; fasc. 3, Alexandru V. Grossu, Bivalvia. Vol. IV, CRUSTACEA fasc. 1, M. Băcescu, Cumacea ; fasc. 2, N. Botnariuc şi Tr. Orghidan, Phyllopoda ; fasc. 3, M. Bäeeseu, M y sidacea; fasc. 4, S. Cărăuşu, E. Dobreanu şi C. Manolache, Amphipoda (forme salmastre şi de apă dulce) ; fasc. 5, L. Botoşăneanu, Bathynellacea ; fasc. 6, A.D. Georgescu, fam. Cyclopidae ; fasc. 7, L. Rudescu, Tardigrada ; fasc. 8, Andriana Damian-Georgescu, Calanoida ; fasc. 9, M. Băccscu, Decapoda ; fasc. 10, Francisca-Elena Caraion, fam. Cytheridae; fasc. 11, Andriana Damian-Georgescu, Copepoda. Harpacticoida (forme de apă dulce). Vol. V, ARACHNIDA fasc. 1, Z. Feider, Acarina, Trombidoidea ; fasc. 2, Z. Feider, Acaromorpha, subfam. Ixodoidea ; fasc. 3, Ion E. Fuhn şi Floriana Nieuleseu-Burlacu, fam. Lycosidae. Vol. VI. 1, Zachiu Matic, cl. Chilopoda subcl. Anamorpha. Vol. VII, INSECTA (I), fasc. 1, M.A. lonescu, Protura; fasc. 2, M.A. Ionescu, Diplura ; fasc. 3, C. Bogoescu, Ephemeroptera ; fasc. 4, W.K. Knechtel şi Andrei Popovici-Bîznoşeanu, Orthoptera (ord. : Saltatoria, Dermaptera, Blattodea, Mantodea) ; fasc. 5, Filimon Cîrdei şi Felicia Buiimar, Odonata. Voi. VIII, INSECTA (II), fasc. 1, W.K. Knechtel, Tysanoptera ; fasc. 2, M.A. lonescu, Isoptera ; fasc. 3, Ecaterina Dobrescu şi Constantin Manolache, Homoptera, Psylloidea ; fasc. 4, Ecaterina Dobreanu şi Constantin Manolache, Homoptera (partea generală) ; fasc. 5, Ecaterina Dobreanu şi Constantin Manolache, Homoptera Aleyrodoidea, subfam. Aleyrodinae ; fasc. 6, Béla Kis ş.a., Neuroptera (Planipennia). Vol. IX, INSECTA (III), fase. 1, W.K. Knechtei, Hymenoptera (subfam. Apinae) ; fase. 2, Mihail A. Ionescu, Cynipinae ; fase. 3, Victoria G. Iuga, Hymenoptera, Apoidea (fam. Apidae, subfam. Authophorinae) ; fase. 4, Mihail I. Constantineanu, fam. lehneumonidae, subfam. Iehneumoninae, tribul Ichneu-moninae-Stenopneustinae ; fase. 5, Mihail I. Constantineanu, fam. Icheumo-nidae, subfam. Phaeconeninae şi Alomyinae ; fase. 6, M.A. Ionescu, Hymenoptera, Cynipoidea, fam. Ibaliidae — subfam. Ibaliinae, fam. Figitidae — subfam. Aspiceririae, Anachartinae, Figitinae, fam. Cynipidae — — subfam. Eucoilinae, Chraripinae. Vol. X, INSECTA (IV), fase. 1, S. Panin, Coleoptera, fam. Cicindelidae ; fase. 2, S. Panin, Coleoptera, fam. Carabidae (gen. Cyrchrus şi gen. Carabus Linné) ; fase. 3, S. Panin, fam. Scarabaeidae (subfam. 11, Melolonthinae şi 12 Rute-linae) ; fase. 4, S. Panin, fam. Scarabaeidae (subfamiliile I Coprinae, II Geotrupinae, III Aphodiinae, IV Aegelinae, V Hibosorinae, VI Ochodacinae, VII Orphninae, VIII Troginae, IX Glaphirinae, X Sericinae, XIII Hopli-nae, XIV Dynastinae, XV Valginae, XVI Trichiinae şi XVII Cetoniinae) ; fase. 5, S. Panin şi N. Săvulescu, Coleoptera, fam. Cerambycidae. Vol. XI, INSECTA (V), fase. 1, A. Popescu-Gorj, E. Niculescu şi AI. Alexinschi, Lepidoptera (fam. Aegeriidae) ; fase. 2, Gh. Dinulescu, Diptera (fam. Γα&α-nidae) ; fase. 3, Petru Şuster, Diptera (fam. Syrphidae) ; fase. 4, Gh. Dinulescu, Diptera (fam. Oestridae) ; fase. 5, Eugen V. Niculescu, fam. Papilio-nidae ; fase. 6, Eugen V. Niculescu, fam. Pieridae ; fase. 7, Eugen V. Niculescu, îam. Nymphalidae ; fase. 8, Gh. Dinulescu, fam. Simuliidae ; fase. 9, I. Căpuşe, fam. Tineidae; fase. 10, Eugen V. Niculescu şi F. König, Lepidoptera. Partea generală; fase. 11, M.A. Ionescu şi Medeea Weinberg, Asilidae. Vol. XII, fase. 1, Petru Bănărescu, Cyclostomata şi Chondrichthyes. Vol. XIII, Petru Bănărescu, Pisces — Osteichthyes. Vol. XIV, fase. 1, Amphibia ; fase. 2, Ion E. Fuhn şi Şt. Vancea, Reptilia. Lucrările se pot procura de la Librăria Academiei Republicii Socialiste România, Bucureşti, Calea Victoriei, 27, sau de la principalele librării din ţară, precum şi prin difuzorii de cărţi din întreprinderi şi instituţii. Se pot comanda şi prin poştă. Cititorii din mediul urban se pot adresa librăriei CARTEA PRIN POŞTĂ, Bucureşti, Calea Şerban Vodă, nr. 43, sectorul V, iar cei din mediul rural librăriei CARTEA PRIN POŞTĂ, Bucureşti, str. Sergent Nuţu Ion, 8 — 12, sectorul VI. Redactor: OFELIA ROMAN Tehnoredactor: PETRU BRUMA jBun de tipar 05.05.1973. Tiraj 1150 ex. Htrtie scris IA, 80% tratată, format 10/700 χ 1000 de 80 G/m2. Coli de tipar 31,50. C.Z. pentru biblioteci mari (595.122 C.Z. pentru biblioteci mici{576.895.122 întreprinderea poligrafică „Informaţia”, str. Brezoianu nr. 23—25, Bucureşti. REPUBLICA SOCIALISTĂ ROMÂNIA