COSTACHE FACCA 1800 - 1845 Este fiul clucerului Constantin Facca şi face parte dintr-o familie de mici dregători care aveau să urce repede în rang şi în cin, pe calea averilor ce dobîndesc şi a relaţiilor înalte ce leagă. O ramură a familiei lui Costache Facca se manifestă însă de timpuriu ostil faţă de cîrmuire şi se agită în epoca| mişcărilor eteriste, împotriva ei. Costache Facca este paharnic şi cumnat al domnitorului M. Ghica, reprezentant al judeţului Ilfov în adunarea obştească, cînd începe să scrie: Nici cinul, nici legătura de rudenie cu domnitorul, nici funcţia de mai tîrziu de procuror al înaltului Divan, nu-1 vor opri însă. pe Costache Facca, descendent al Făcăieştilor celor „răzvrătiţi", să observe la curte şi în relaţiile politice, fenomenele de descompunere şi caracterul retrograd şi reacţionar al clasei boiereşti. Fără a ridica vreodată pretenţia de a fi poet — cum ne relatează Ion Eliade — Costache Facca, apropiat şi de oamenii de cultură iniţiatori şi animatori ai Societăţii 'Filarmonice, membru el însuşi al acestei societăţi, va aşterne pe hîrtie cu ironie şi adesea cu sarcasm cîteva din cele ce vedea şi auzea în jurul lui. Lipsită de întindere, nu însă şi de semnificaţie şi îndrăzneală, opera lui Costache Facca atinge pe dregătorii ipocriţi — în satira Ministrul şi fabula Vulpea — îşi exprimă dezgustul faţă de moravurile şi aşezările sociale ale vremii — în imprecaţia Blestemul — atacă îndeosebi în Comodia vremii, cunoscută şi sub titlul Franţuzitele, moravurile cosmopolite ale claselor stăpînitoare, deopotrivă cu ale păturilor parvenite ale clasei burgheze în plină ascensiune. Pe acest tărîm el contribuie la eforturile pentru promovarea limbii şi culturii, respectiv a teatrului naţional romînesc. 89 BIBLIOGRAFIE Comodia vremii sau Frantuzitele, scrisă în 1833 şi jucată &e actorii Societăţii Filarmonice în 1835, a fost editată de'Ion Eliade în 1860, o dată cu satirele şi fabulele şi alături de fabulele şi satirele lui Costache Bălăcescu, în Biblioteca portativă, voi. V, Bucureşti, 1860. Retipărită, împreună cu satirele şi fabulele, în Biblioteca pentru toţi, nr. 204, Bucureşti, 1906. O ediţie critică, precedată de note biografice şi un studiu, a publicat Vasile Vîrcol, Bucureşti, 1906. COMODIA VREMII comodia în 3 acturi Alcătuită de d-nu clucerul C. Faca, în anul 1833, luna lui aprilie, Bucureşti. Ultima ediţie a piesei Como di a vremii, a lui G. Facca a fost întocmită de V. Vîrcol (Cosiache Facca, Comodia vremei, Bucureşti, 1906). Transcrierea destul de fidelă a ms. 2505 din Biblioteca Academiei R.P.R. nu a ferit totuşi pe editor de o serie de erori. Iată cîteva lecturi greşite: ameţeşti în loc de amăgeşti (ed. Vîrcol, pg. 28), de galante în loc de d-elegante (ibid. pg. 83) fericim în loc de norocim (ibid. pg. 33) ; transcrieri greşite: acia în loc de aicea (ibid. pg. 29); modernizări nepotrivite: dascăli în loc de dăscăli (ibid. pg. 47), împotrivă în loc de împrotivă (ibid. pg. 34), caleaşcă în loc de călească (ibid. pg. 39) ; omiteri de cuvinte: dă un ciubuc stăpînă-său în loc de dă un ciubuc lui stăpînă-său (ibid. pg. 46) ; înlocuiri de cuvinte: ori în loc de sau (ibid. pg. 28), afla în loc de găsi (ibid. pg. 28), că eşti în loc de c-ai fi (ibid. pg. 39). Ediţia noastră, urmînd acelaşi manuscris, a căutat să înlăture aceste erori şi să redea cît mai exact originalul. Este ms. 2505 chiar „originalul lui C. Facca“, după cum crede V. Vîrcol ? Există motive de îndoială. Se poate crede că manuscrisul din Biblioteca Academiei R.P.R. ar fi o copie făcută de cei care au reprezentat această piesă. O serie de corectări şi adaosuri (ff. 3v, 5r, 9r, llv) şi greşeli (f. 2v: rejudeca în loc de prejudeca; f. 4v: samoa în loc de şamoa) ar dovedi acest lucru. In orice caz, acesta pare a fi manuscrisul care a fost înaintat spre aprobare Comitetului teatral (comisia pentru cenzurarea pieselor) căci, după cum se poate vedea pe fila 14r, el poartă semnăturile lui S. Hill şi I. Voi-nescu,. cu menţiunea: „Se poate reprezenta** (despre colonelul I. Voinescu se ştie că făcea parte din acest comitet). O particularitate a acestui manuscris o constituie o serie de confuzii grafice. Autorul confundă uneori pe ă cu e. El scrie: să treiţi în loc de să trăiţi, grău în loc de greu, sebiile în loc de săbiile. Aceste grafii aproximative se datoresc, probabil, unor fonetisme populare regionale sau unei imperfecte deprinderi a scrisului. De asemeni sînt confundaţi z cu j (necăzît), s cu ş (şamoa scris samoa), a cu ă (găsi în loc de găsi) şi a lui î cu i (bătrinii în ioc de bătrînii) ceea ce poate să ne atragă atenţia asupra unei pronunţări străine, cel mai probabil greceşti. In afară de modificarea punctuaţiei şi modernizarea cîtorva forme ortografice (beleao transcris beleaua, doriam transcris doream etc.)_ am unificat numele personajelor care apăreau scrise în mai multe feluri: Ia-nachi-Ianache, Dumitrache-Dimitrache, Zmaranda-Smaranda, reţinînd forma care apare mai des: Ianache, Dimitrache, Smaranda. Titlul corect al piesei este Comodia vemii (scris Comodia vremi) şi nu Comodia vremei. Conversaţii a fost transcrisă după ediţia lui Eliade, 1845. CĂTRE CITITORI Fieşcare, cu o mare nedreptate judecind l, h-o să zică alt nimică ci că scriu batjocorind. Iar- eu iată zic îndată frate! nu re judeca1 2, pînă toate cit să poate mai cu minte-i judeca3. Eu de fire s-omenire j ca să rîz nu voi nici cum, decît fleacuri şi năravuri cele râie de acum. 1 Mai înlîi fusese scris judicînd; ulterior i a fost corectat în e. 2 Probabil: prejudeca. Scnis mai întîi rejudica şi apoi i transformat în e. 3 Scris mai întîi judica şi corectat. 93 PERSOANELE Coconul Ianache, mahalagiu, boier bătrîii Cocoana Smaranda, sofia lui Cocoana Elenca / Cocoana Luxandra < *e e e or Coconul Pavel, boier bătrîn, vecin mahalagiu Coconul Dimitrache, amorezu Elenchii Coconul Simion, capitan Coconul Panaiotache, ofiţer Mariuţa, slujnica lui Ianache Stan, slugă lui Coconul Dimitrache Cortu să închipuieşte în casă lui Ianache la mahala. ACT. I-iu CORT. I-iu Ianache, Smaranda, Mariufa Ianache Sînt trecut în bătrîneţe, şi ascultă de cuvînt, Căci' am început a crede -că e vrun dira-c pă pămînt. Sluga de stăpîn nu ştie, nici copiii înţeleg, Nevasta în spionlîcuri l9 toţi cum vor, aşa alerg. N-auzeai mai înainte bonton, ceai.şi pălării. Acum cine le mai scoase, n-air mai fi nici pă pustii. 1 Şters în manuscris şi scris ulterior de altă mînă : nu să supune. 94 UerneJi*. Qpsstyti * T Z*^ 71.tn.tl.i_, 3teA£**/Kilsc^ Z,~i ţ+zntut+jJ . T*y. n C^nuL su-g**u/)ptmauA*-n t, u/t-i €u4i s. «■•* ţ,^ » **iA*u, h,‘r <** */?*Vs\,*' >« <5 «jaiA. k A11,1 f rîM"11 «*i <^yM d rţ *** ,i~ n,*S*3£ A\*.t ~kn '**'•*** **~^ frcf&n 'tAC &i AA ^ nayJ* '%An*o A<*/k*t n'&p A*t,t~fiC n*zt yuK^4:w^t gl^ A *» <* * * «UfeC^ v . ^( £i3t # fo*fiţt*’irn* sfat w y< fhi X> n^. *^' 4*‘'^r* **Aht/oned\,*lg **• ***&■ * f *,4 *. £•/>* e^f^TtWUkMVo tyy a*j *Jdr° A *iKL- Oy rsatl «-? &* CA t