Coperta de GHEORGHE BALTOC 1982 BUCUREŞTI, PIAŢA SCÎNTEII I voi. II Editura Eminescu } '>'■ = h' ^SCJb BCU-Litere 1100 012 3893 ACORD PIESĂ ÎN DOUĂ PĂRŢI ŞI UN EPILOG Piesa Acord n-a avut un destin fericit. Conceputa ca o piesă „pentru actoru (şi anume la cererea Iul Radu Beligan), ea s-a instalat în evidenta a trei sau patru teatre, din care „Naţionalul44 bucureştean n-a fost cel mal asiduu. A debutat cu un spectacol incolor la Arad MIRA IOSIF: ...E o piesă care nc confirmă din nou filonul solid de bună sorginte şi tradiţie, al „piesei de ideitt, al* piesel-dezbatere, al piesel-conversaţie, filon cu perseverenţă explorat şl cu rezultate interesante exploatat, pe o mare parcelă din întinsa operă dra- 107 ACORD matică a lui Paul Everac. Fanatic al polemicii, angajat al discursului filozofic şi sociologic, analist al fenomenului sociocultural contemporan Paul Everac continuă, de fapt, in Acord suita concluzionurllor sale dramaturgice, urmîndu-şi pasiunea mărturisită pentru eseul dramatic, demonstrată în piese mai vechi, de la Costachc şi viaţa interioară şi Pal îmi la Viaţa e ca un vagon ? şi Cititorul de contor. Intilnim aici temc-obsesle ale scriitorului şi situaţii-cllşeu ale dramaturgului. (...) Piesa-eseu despre „noi* şi „ei* sau ca să-l cităm pe dramaturg „despre conştiinţa critica şi conştiinţa revoluţionară*, de fapt, despre raporturile complexe dintre lumea socialistă şl cea a societăţii de consum, dintre omul unidimensional şi cel produs de societatea socialistă multilateral dezvoltată. Acord este, evident, o dramă eu teză : o demonstraţie, o expunere extrem de interesantă, solid şl, pe alocuri, strălucit argumentată, a crizei valorilor în Occident, o trecere panoramică în revistă a problemelor cotidiene şl de perspectivă, ce se ridică în faţa unui -franţais moyen" (ca şl in Un fluture pe lampă, Franţa şi francezii simbolizînd, pe drept, lumea de la soare-apune), amestecând u-se, de-a valma, in speţă şi in discuţii, mal puţin in polemică, ezitarea intre un radicalism bine temperat şi scepticismul dizolvant, nihilismul celor care au profesat „inaiul '08u şi evocarea nostalgică a vremurilor eroice ale Rezistenţei, ipotezele rle perspectivare emise, eventual de Clubul de la Roma şl aventurile instinctelor atrofiate de hlperclvillzaţie sau pozele căutărilor intelectualiste. Emisarii Occidentului sînt soţii Bonnald, cuplu construit ca un dublu-robot, corespunzător sondajelor SOFRES pe eşantioane date, dar. In acelaşi timp, personaje vii, pregnant şi dibaci individualizate; un EL şi o EA pe care putem să-i simpatizăm sau să-i antipatizăm, să ne lăsăm seduşi de farmecul lor sau sâ-i dispreţuim pentru că sînt robii societăţii de consum. Cuplul oponent, forţa adversa in cimpul electric al confruntării, sînt soţii Onlţă; cu el şi prin ei intră în scenă lumea construirii şi construcţiei noastre. Trebuie spus cu sinceritate că aici apare punctul nevralgic al piesei, densitatea problemelor, profunzimea analizei psihologice, concluziile radiografiilor etice, valabile şi serioase, pe plan conceptual, negâsin-du-şi destulă acoperire In caractere şi situaţii. Aici apare clişeul fabulaţiei fiindcă soţii Oniţă vin din „camera de alături*, cu discursivul a-teatrai, cu aceleaşi probleme ale incompatibilităţii intre „a £iu şi ,.a avea*, cu aedaşi conflict, subtil, dar insuficient ACORD 108 conturat pentru o collzie dramatica şi neconstruit In agon, şi anume, decalajul dintre trăirea prudentă» măsurată in calcule conjuncturale şi combustia totală dăruită cauzei comuniste. Intre membrii familiei Onită, cinci la număr» se iscă conflicte diverse,, confruntări variate şl, evident, semnificative pe scara contradic^ ţiilor neantagoniste, specifice unei lumi in vitală efervescenţă,, dar ele rămin la stadiul enunţului» al sesizării sociologice, caracterele slnt categorii, iar relaţiile dintre ele, lipsite de plasticitate-dramatică. Stratagema folosită de Ştefan Onlţă, purtătorul de cuvint al lumii de la noi, „de a vorbi In clişee" pentru a se putea In acest timp „gindiu la toate ale sule, scuza sa, „clişeele îmi dau timp de gîndfre", dacă izbuteşte să-L păcălească pe-Gaspard Bonnald, vechiul Iul camarad de „maquis“ şi actualul, său oaspete în periplul turistic prin Balcani e, în schimb, semn că personajul „umblă cu cioara vopsită11 — ca să folosim limbajul pitoresc al Milicăi, personaj descins parcă din „vaporul* care e la o adică viaţa, şi care reprezenta, în ordinea clasificărilor psiho-soclologice, bunul-simţ al omului din popor. Cu toată aceasta nelmplinire — care apleacă puţin talgerul nostru în balanţa ce vrea să măsoare problemele, întrebările, căutările ce şi le pun două lumi, două moduri de existenţă in dezacord — Acord rămine o operă de reală Importanţă In teatrul lui Paul Everac. Pentru atacarea ambiţioasă a temei, pentru sondarea directă tn mersul timpului pe care-1 trăim, pentru calitatea in-> teleetuală a dezbaterii suple şi nuanţate, pentru caracterul d* actualitate. (...) (Teatru, sept. 1977.}, CITITORUL DE CONTOR COMEDIE TRAGICĂ. ÎN DOUĂ PĂRŢI Această piesă, scrisa în 1972 (dacă nu mă înşel), la Podul* Dîmboviţei (Argeş) a cunoscut o valorificare scenică multiplă. între 1973—1978 ea a fost instalată pe scena Teatrului de Stat Oradea, — premieră absolută — a Teatrului Maghiar Timişoara, a Teatrului V. I. Popa din Blriad. Un spectacol interesant, într-o maniera suprarealistă, a izbutit C. Codrescu la Teatrul maghiar din Sfîntu Gheorghe, avînd in fruntea distribuţiei pe Şt. Peterfi. Apoi piesa s-a jucat la Bacău, la Braşov, — şi la Sibiu (în limba germană). Eu Însumi am pus-o. cu relativ succes, la Piteşti şi la Teatrul Mic din Bucureşti. Cele două distribuţii cu care am lucrat s-au întemeiat pe aportul unor actori mai puţin celebri (cu excepţia lui Silviu Stănculescu) dar care au ieşit Îmbucurător în evidenţă : Ion Roxin, Vistrian Roman* Ileana Focşa, Nicolae Ilicscu, Andreea Ralcu, Dan Con-durache şa. De această piesă se leagă şi debutul promiţător al lui Adrian Pintea (la Oradea). Modalităţile diverse de valorificare vorbesc despre o construcţie inai complicată şi o miză mai puţin obişnuită. Intr-adevăr, ca rang ideatic, Cititorul de contor este în dramaturgia mea un unicat. Nici o supărare, deci, că unii critici, cu viziune mai limitată, n-au prea înţcles-o. Ncfiind legată de o conjunctură sau ele o morală anume, ea rumîne deschisă şi pentru viitor. P. EV PREFAŢĂ La prima vedere, comedia tragică, Cititorul de contor, este uşor reductibilă la un model intilnit adeseori in istoria dramaturgiei, intr-o lume care trăieşte foarte mulţumită, ignorindu-şi adevărata natură, pătrunde acel eiron, personajul înzestrat cu facultatea de a tulbura calmul bazat pe neştiinţă şi a face să iasă la iveală reala faţă a lucrurilor. Nu alta e structura numeroaselor comedii ilustre, unde impulsul acţiunii îl dau spirite maliţioase, experte in face ţii, ca Puck şi Prospero, sau valeţi inteligenţi şi şireţi de tipul lui Sganarelle. Dar in datele ei concrete, piesa lui Paul Everac prezintă nişte particularităţi pline de semnificaţie. Să observăm, intii, că „cititorul de contor", ca personaj, pare să aparţină lumii reale: ti vedem in carne şi oase pe scenă, e un amploiat politicos, şters, îmbrăcat mereu cu acelaşi raglan, anonimizator; dealtfel n-are nume. Ascultă de legile fizice, sună şi aşteaptă să i se deschidă spre a intra in casă, e incapabil, deci, să treacă prin ziduri ca eroul lui Marcel Ayme. In final, revine, tot ca o prezenţă credibilă: e bărbatul gentil, care s-a oferit să le transporte, cu maşina, de la mare, pe soţia şi fiica ■eroului. Să băgăm însă de seamă că eiron-ui poate să fie şi o făpttiră supranaturală. Cunoaşte astfel uluitor de exact şi amănunţit viaţa secretă a personajului principal, renumitul arhitect Jinga. Cînd socoteşte de cuviinţă, are mijloacele de a-l face pe acesta să trăiască virtualitatea ca realitate efectivă; la voinţa „cititorului de contor CITITORUL DE CONTOR 112 Jinga parcurge evenimente viitoare ale existenţei sale, devine martorul propriei lui morţi, ba îşi poate contempla posteritatea. Personajul fără nume apare şi dispare instantaneu, asemenea unui spiridtiş, vorbeşte premonitoriu, oracular, ca şi cum ar cunoaşte voinţa zeilor şi ar avea de îndeplinit o misiune din partea lor. Pînă şi reîntoarcerea finală sub altă înfăţişare ii conferă atribute supraumane; de el a depins, aflăm, viaţa doamnei şi a domnişoarei Jinga, care puteau pieri intr-un accident rutier. In al treilea rind: natura ambiguă a eiron-ulut permite piesei să observăm mai multe interpretări, iar pluralitatea lor ti conferă acesteia complexitate intelectuală şi profunzime, justificind totodată o asemenea ediţie „comentată*1. Să admitem că „cititorul de contoru ar poseda puteri supranaturale. Sîntem înclinaţi, atunci, pentru a împăca simţul nostru realist, să vedem in personaj o convenţie literară, sau, mai exact, un simbol. Arhitectul Jinga, in plin succes al carierei, pare să fi săvirşit şi nu puţine acte reprobabile: a fost adesea gata să treacă peste orice ca să-şi împlinească proiectele cutezătoare; a demolat casa Haltinga, o adevărată bijuterie, a produs necazuri multora şi a risipit sume mari, obţinute prin exagerarea gustului pentru grandios. Ctnd era mic şi sărac, fura mincarea fratelui bolnav ca să-şi astimpere foamea. "Şi-a abandonat repede iubirea din tinereţe, instalindu-se intr-o căsnicie avantajoasă şi comodă. N-a prea dat atenţie educaţiei copiilor; fiul cel mai mare, scandalagiu şi bătăuş, işi pt'elungeşte indefinit şederea in Occident, unde pare că are de gtnd să rămtnă. Fata s-a încurcat cu un golan şmecher, brancardier la Salvamar şi a rămas însărcinată. Băiatul celălalt, student, stăpinit de idei nihiliste, nu mai are chef să termine arhitectura. „Cititorul de contor“ poate să fie, in această perspectivă, un executor ăl ordinei imanente. El vine să-i reclame lui Jinga scadenţa faţă de viaţă, cit a consumat din bunurile ei şi n-a plătit in că. Ipoteza sugerează un echilibru ăl plăcerilor şi suferinţelor intr-o existenţă, 113 crriTonuL de Contor primele compensîndu-se cu ultimele. Ca să achite cit arată contorul, bănuitorul Jinga e îndemnat de misteriosul slujbaş să accepte diferite nefericiri, fie aflind că sofia: U înşela, fie că ea va muri bolnavă de cancer, fie că fata lui „purău a ajuns o destrăbălată, fie că băiatul de la Paris e victima tuturor golanilor, care-l snopesc in bătăi fără milă ş.a.m.d. Slujba „cititorului de contor<( insinuează ideea unei scadenţe a datoriilor. Autorul mizează pe analogia plantdui practic şi a celui moral, pentru a scoate efecte comice, tn egală măsură confuzia capătă de la un moment dat o încărcătură tragică. Probleme existenţiale-cu grave implicaţii etice sînt puse în termeni funcţionăreşti şi bagatelizate ironic-dureros. Iată pentru ce asistăm la o comedie tragică. Interpretarea pe care am schiţat-o împinge piesa — cum am văzut — spre social $i moral. Executorul datoriei lui Jinga, prin funcţia lui, presupune o instanţă publică. De aici şi anonimatul. Plata in suferinţă implică neapărat o lege morală, după care ispăşirea răscumpără vina. * Dar a păcătuit oare ohiar atit de grav eroul ? Şi numai despre asta e vorba ? Examintnd piesa îndeaproape vom constata că nu. Unele acte ale lui Jinga pot părea josnice, insă doar într-o anumită perspectivă. Alta le schimbă sensibil caracterul. S-ar putea ca Jinga să aibă dreptate cu proiectul său grandios de magistrală; o societate nouă are nevoie de asemenea opere pe măsura idealurilor ei; oponenţii sint siliţi să recunoască, după un examen mai serios al argumentelor, că multe critici au fost interesate şi răuvoitoare. Ceea ce pare o trădare conjugală nu e exclus să ascundă un lucru teribil: bănuiala doctorului Neg rin că soţia arhitectului are o tumoră malignă la gît. .4ctele curtenitoare ale medicidui maschează o anchetă discretă, dictată de răspunderea profesională. Şi în dialogul cu fiid său Octav, studentul apatic, arhitectul încetează, de Ui un moment dat, să dea impresia conformistului, dovedind eroism stoic. Tot ce i se intimplă iui Jinga poate căpăta Şi o explicaţie strict realistă. Ne mişcăm, de Jfapt, intr-un plan al vieţii interioare. „Cititorul de con- -CITITORUL DE CONTOR 114 'toi'"' e doar o proiecţie a conştiinţei eroului, personificată fizic, aşa cum se obişnuieşte in teatrul modern. Procedeul face cu putinţă explorarea universului lăuntric şi pe scenă, lucru care părea exclus plnă la Strindberg şi expresionişti. In această nouă interpretare, întimplările prezentate ■ar fi un vis sau simple închipuiri ale eroului, atunci cind se cjindeşte la viaţa sa. întoarcerea familiei de la mare pune capăt activităţii imaginative şi-l readuce pe Jinga in planul realităţii obiective. Cine ar fi atunci eiron-ttl, „cititorul de contor“ ? Am putea să-l privim ca pe o conştiinţă a Răului. O atare interpretare deplasează sensul piesei dinspre social şi moral către existenţial. Jinga este „azvîrlitin viaţă, dtipă o expresie consacrată. Vrlnd, nevrind, prin însuşi faptul că trăieşte, existenţa lui stă, fatal, sub semnul binelui şi al răului amestecata inextricabil, tntr-o clipă de luciditate, sau mai precis spus, avind revelaţia fiinţei sale autentice, ca să folosim expresia adecvată, adică imaginea nedreptăţilor, orbirilor, laşităţilor, pe care existenţa lui ■le-a implicat, Jinga îşi contemplă existenţa. Concomitent întrevede cum hazardul ar putea să imprime, oricind, ■vieţii, sale o desfăşurare tragică, reversul celei norocoase de pînă acum. „Cititorul de contor" e in Jinga şi-l face să trăiască situaţii ipotetice, toate produsul conştiinţei, funcţionind sub semnul recunoaşterii Răului, ca risc al vieţii însăşi. Mai îmi vine in gind o interpretare. Jinga e un alt Meşter Manole. Dacă a împlini ceva pe pămint înseamnă a provoca un dezechilibru in natură şi a declanşa tot felul de alienări, împotriviri şi catastrofe — a$a cam ii explică eroul lui Octav, — creaţia se plăteşte obligator ■cu sacrificii. Jinga îşi asumă destinul său de om, tragis-mul şi nobleţea sourtei umane. Citarea lui Blaga in aceeaşi scenă nu e fără rost. însăşi concepţia oarecum bogomilică a răului necesar şi inerent faptei creatoare aparţine interpretării pe care mitul Meşterului Manole a căpătat-o ■din partea poetului. 115 CITITOIUJI. de contor: Să ne amintim apoi că Jingci, ca arhitect, are aceeaşi meserie cu a eroului legendar. Finalul piesei confirmă o astfel de interpretare: Jinga execută un omor simbolic al „cititorului de contor*. „Ca să pot exista şi crea — ii spune el înainte — dumneata trebuie să dispari de tot* Actul creator presupune suspendarea conştiinţei Răului, ca socoteală de plătit pentru împlinirea aspiraţiilor omeneşti, e o biruinţă, fie şi temporară, asupra neantului. „Cititorul de contor“ reapare. Eroului ii e frică de el, dar se stăplneşte şi-l tratează bărbăteşte. Activitatea creatoare, munca, trece înainte de orice. „Socotealaplata, indicată de contor, e aminată, ultimul gest al lui Jinga — Manole propune o „remiză*, plnă la terminarea Magistralei. Ar mai putea exista şi alte interpretări, fiindcă Paul Everac a scris o piesă interesantă, substanţială, cu o textură speculativă de o remarcabilă bogăţie. Ov. S. CROHMALNICEANU PREMIERA ABSOLUTA A PIESEI: TEATRUL DE STAT ORADEA, 29 septembrie 1973 DISTRIBUŢIA Arhitect Jinga : JEAN SANDU1.ESCU ; Cititorul de contor :• ION ABRUDAN ; Amelia Jinga: SIMONA CONSTANT!-NESCU ; Octav Jinga : ADRIAN PINTEA ; Neli Jinga : ECATERINA GABOR; Sevasta Jinga: ANCA MIERE. CHIRILA; Clara Mogoş: MIA POPESCU; Arh. Cos-mescu : EUGEN ŢUGULEA ; Şerban Halunga : EUGEN HARI ZOMENOV ; Dr. Negrin : PALLOCZY PRIGYES Regia : NICOLETA TOIA Scenografia : LIVIA RÂUTEANU PERSONAJELE: Arh. GIIEORGHE JINGA AMELIA JiNGA — soţia iui OCTAV JINGA — fiul lut NELI JINGA — fiica lui SE VASTA JiNGA — sora Iui CLARA MOGOŞ — amanta lut Arh. COSMESCU — emulul sau ŞERB AN H ALUNGA — posibilul său ginere Dr. NEGRIN — posibilul său rival CITITORUL DE CONTOR Patru sau cinci figuranţi, intre care şi VLADIMIR, fiul cel mare al lui Jiriga. PARTEA ÎNTÎI Din locuinţa arhitectului Gheorghe Jinga se vede un foarte cochet şi prosper salon (living-room), spre care conduce un antreu» vizibil şi el In primul plan al scenei, ca o unitate oare» cum distincta. Pe lingă alte comunicaţii laterale, salonul du spre dormitor printr-o uşă spectaculoasă, iar partea cea mai întinsa a fundalului o ocupa o terasă extrem dc spaţioasă şi parcă neutră, puţind suporta şi jucarea unor scene libere de contextul casei şi libere de orice situare realistă. Antreul şi terasa sint astfel şi părţi ale casei, dar şi entităţi cu funcţii epice aparte. In salon, la ridicarea cortinei, sc găseşte, vizibil enervat, dar dominîndu-se din mînclrJe, arhitectul Gheorghe Jinga, om de aproape 50 de ani, puternic personalizat, cu ceva de artist in privirea ce trece uşor de la realitate la visare şi se întoarce la duritate şi orgoliu. Preopinentul lui e arhitectul Adrian Cos-mescu, apropiat ca virstă, nu lipsit şi el de vigoare şl eleganţa. Disputa e tocmai pe sfîrşite, Jinga du semne de nerăbdare. SCENA 1 JINGA : Bineînţeles câ nu ! Nici poveste ! îţi pierzi timpul, domnule coleg ! (Uitinclu-se la ceas, ironic) : Şi nu numai pe al dumitale... •CITITORUL DE CONTOR 120 COSMESCU (ameninţător): Bine. Eu v-am prevenit. JINGA : Mulţumesc. COSMESCU: Vă asumaţi răspunderi care pot avea urmări din cele mai neplăcute... JINGA: Cunosc limbajul acesta, domnule Cosmescu. (Sarcastic) : îl găsesc foarte... colegial. Dar acum n-am timp. COSMESCU (renunţind): Vă salut. JINGA (fără să-şi piardă maliţia): Am onoare. (L-a condus, a închis uşa, murmură.) Şantajistule !... (Se întoarce. Are o cădere de tensiune, ceva ca o criză. Se luptă inspăimintat cu ea, o domină, ia o pilulă, se redresează. Apucă să pună la punct salonul, să se aranjeze puţin, priveşte anxios la ceas, se contemplă in oglindă. In fine, sună scurt la uşă şi Jinga o intro-•duce, cu oarecari precauţii, pe Clara Mogoş, o frumoasă de vreo 30 de ani, degajată in felul ei, totuşi uşor intimidată de situaţia in care intră.) — Hai, Clara. Te aşteptam. SCENA 2 'CLARA : Bună, maestre. Trebuia să iau o pietricică in gură, nu ? JINGA : Să nu începi să faci pe mirata sau pe admirativa. Nu-i momentul. ‘CLARA : îmi dau seama. JINGA; Dacă e cineva care îşi poate îngădui admiraţia acum, sînt eu. 'CLARA : Totdeauna, maestre, ţi-ai îngăduit totul. JINGA fcoatempZînd-oJ: Eşti admirabilă. Şi ai fi şi mai şi, dacă nu mi-ai mai da zor cu „maestre11. Ce Dumnezeu ! •CLARA (cochettnd): Sînt o umilă studentă nerealizată în arhitectură. JINGA : Eşti o cariatidă. Ai un trup generos. Şi am impresia că ai devenit şi mai îmbietoare în ultimii ani. Ce ai făcut de atunci ? CLARA : Am să-ţi dau autobiografia in scris. 121 CITITORUL DBS CONTOR JINGA (turnind in pahare) : Sint şi eu trecut în ea ? CLARA : Bineînţeles. La loc de cinste. JINGA : Intr-o paranteză, sper. CLARA: Aşa vrei ? Uite că e o paranteză pe care o re-deschizi... de ce ? Nu-ţi mai ajunge textul ? JINGA : Da, s-a complicat. CLARA (provocator) : Şi crezi că eu sînt femeia care simplifică ? JINGA (nu răspunde, ciocneşte): For you I (Apoi.) Nu cred nimic, Clara. Eşti caldă. Eşti tînără. CLARA ; Aşa cum zici. JINGA : Deţii o parte din mine. CLARA : Da, pauza. Antractul dintre două perioade constructive. JINGA : Uneori mă gfndesc dacă cei mai buni ani ai mei n-au fost totuşi aceia In care te-am ţinut in braţe. CLARA : Ani e mult spus. Citeva luni. JINGA : Dar nemaipomenite ! CLARA : Nu e nevoie să supralicitezi. (Franc.) Ştii doar că-mi placi. Mi-ai plăcut de cind ai intrat întiia oară în sala de curs. Erai magistral. JINGA : Atunci ţi-am plăcut ca magistru. CLARA (sinceră): Cred că şi mai tîrziu tot aşa. JINGA (cu un cinism amar) : Aha !? Azi sînt o somitate, trebuie să mă iubeşti dublu. CLARA: Gicule, nu fi rău !... (Luind pachetul de ţigări de pe masă.) Tot pipă fumezi ? JINGA : Tot. Dar pentru tine am Kent. CLARA: Şi whisky ! Pari cam neobişnuit cu aventurile astea acasă. Probabil familia pleacă rar. JINGA : E adevărat. CLARA : Ce e adevărat, ce am spus intii ? (Badinerie, dar tandră.) O să mă faci să cred că mi-ai rămas... credincios. JINGA: Şi-ţi vine greu să crezi ? Iţi închipui că am vreme de aventuri ocazionale ? CLARA : E adevărat că ai luat premiu pentru Magistrala a treia ? JINGA (zimbind) : Aşa se zice. CLARA : Şi tu o fad ? CITITORUL DE CONTOR 122 JINGA (orgoliu) : Dar cine ! Ai fi dat voie altuia s-o facă ? Acum şase ani, ciad mi-au refuzat proiectul, pentru intrigile alea timpite, ştii ce a fost, nu ? CLARA (nostalgic): Ştiu. Ne-um iubit cu disperare. JINGA (mişcat) : Clara ! CLARA : Tocmai de-asta nu înţeleg ce ţi s-a întîmplat acum. Eşti nefericit în casă ? JINGA : Nu. CLARA : Totuşi! JINGA : Nu. CLARA : In profesie ? JINGA : Mai bine decît oricînd. CLARA : Ai visat totdeauna să faci un lucru teribil. JINGA : Şi acum, în sfîrşit, îl fac ! CLARA (zlmbind) : Atunci de ce mai ai nevoie de mine ? JINGA (lutndu-i capul în miini, cu elan): Iubita mea ! Toate fiinţele au nevoie de frumuseţe! Tu eşti strălucirea, ce fac eu e arid, dur. CLARA : Nu e adevărat. Te-a iritat cineva. JINGA : Nici vorbă. N-auzi că totul merge excepţional ? Proiectul a fost găsit excepţional, foarte util, foarte economic... Am nevoie de lux. Tu eşti luxul ineu. (Apoi.) Spune-mi, te-ai remăritai ? CLARA : Nici vorbă. După ce am scăpat de idiotul ăla ! JINGA : Ai obţinut greu divorţul ? CLARA : Groaznic. Şi cîte camere ai tu aici ? JINGA: Multe. CLARA: Unde să arunc scrumul să nu se cunoască ? JINGA: Nu te sinchisi. Sînt toţi plecaţi Ia Mangalia. Afară de ăl mare, bineînţeles, care e la Paris. CLARA : Pe căldura asta, săracul ? Apropo, nu ne dezbrăcăm ? JINGA : Ba da. Să trecem in dormitor. Să-ţi arăt şi unde e baia. CLARA (faţă in faţă cu el, îl îmbrăţişează dintr-o dată, tandru) : Gicule, sînt foarte singură, să ştii! JINGA (mingiind-o) : Trebuia să-mi spui, Clara. Să mă chemi. Puteam să-ţi ajut. CLARA : Nu puteai. Şi nici eu nu 'mai pot ajunge la line. JINGA : Ai ajuns. 123 CITITORUL DE CONTOR CLARA : Nu. Nu mal pot ajunge. Tu ai aşa de multe ! Se vorbeşte de tine in oraş, în lume... Ce bine era cind erai numai al meu!... (Gest la el.) Ştiu că a fost anul cel mai greu al tău, dar pentru mine... (Brusc.) Tu mă mai iubeşti, cit de puţin ? JINGA : Altfel de ce te-aş fi căutat după atîţia ani!? CLARA : Eu ştiu!? Un capriciu... Te-ai plictisit de celelalte... Citi ani are fata ta ? JINGA : Paisprezece. CLARA : Frumos. Şi băiatul mai mic ? JINGA : Ce importanţă are ? E-n anul III. CLARA : Cum eram şi eu. Tot la arhitectură ? (Jinga dă din cap.) E deştept ? E ca tine ? Are drumurile toate inainle. JINGA : Şi tu le aveai. CLARA (gest) : Eh ! .. Cum îl cheamă ? Tot Gheorghe ? JINGA: Ce importanţă are ? Oetav. Clara, eu zic să nu ne pierdem vremea. E atit de mult de cind nu te-am văzut. Toată după-masa am avut un fel de spaimă, că nu vii. O nerăbdare neobişnuită. M-am simţit tînăr. Te-am aşteptat. CLARA (mai grav): Crezi c-o să ne întilnim iar ? Gi-cule! JINGA (cu elan): Sigur! De ce să nu ne întilnim ? (Vrea S-O sărute. In coiful gurii ei a apărut un zim-bet sceptic). CLARA .(trecind pe lingă un tablou, citeşte iscălitura} : Luchlan. ? Veritabil ? JINGA : Sigur. Ia-ţi şi paharul. CLARA (dintr-o dată sincer, pasional) : Aş vrea să mor în braţele tale !... f.-lpoi intră ire dormitor. Jinga o urmează, dar se opreşte in prag fiindcă a auzit o sonerie.) JINGA : Sună cineva. CLARA (apărinei în uşă): Da ? Cine poate fi ? JINGA : Nu ştiu. Lasă să sune. (Ea reintră, el o urmează, dar in prag aude din nou ceua şi revine neliniştit.,) VOCEA CLAREI: Dacă o fi nevastă-ta ? CITITORUL DE CONTOR 124 JINGA : E la mare cu toată familia. Am vorbit azi la prînz cu ei. (Clara iese, inclieindti-se, jenată.) CLARA : S-o fi întors cu maşina. JINGA : N-avea intenţia. Nu-i da nici o importanţă. O să plece. (Intră amindoi, el include uşa. Soneria se repetă. El iese agitat.) Asta e prea mult! CLARA (care apare din nou in prag) : Mi-e jenă... Numai ideea mă înspăimîntă, pe tine nu ? Ce crezi c-ar face nevastă-la, dacă ne-ar găsi ? Te-a mai prins vreodată ? JINGA (incercind să desluşească vreun semn de afară): Nu asta e întrebarea. Aş vrea să ştiu cine e impertinentul care insistă. Probabil iarăşi intervenţii în legătură cu demolarea. CLARA (după el) : Nu deschide ! (Stau o clipă nemişcaţi.) JINGA (hotărindu-se): Treci în dormitor. Sau în baie. Nu poate fi nimic grav. (Cum ea e inspăimititală sau jignită, glumeşte.) Astea sint capriciile hazardului, ca să ne aţîţe mai tare. (Clara iese o clipă in care se aude iar sunînd.) Linişte ! CLARA (revenind, în şoaptă): Poate e fostul meu soţ, care în clipa asta... JINGA (tot mai calm) : Palpitant. A început să-mi placă. Du-te. Aşteaptă-mă. (Sonerie. Ea intră în dormitor zîmbind nesigur fi lasciv. El îşi aprinde o ţi gară, iţi dă o contenenţă şi se duce să deschidă tocmai cind se sună din nou, jtarcă mai tainic. In prag stă un om ciudat, fără virstă, îmbrăcat intr-un fulgarin-pelerină, iung, anacronic intr-o vreme atit de caldă. Omul salută cu bunăvoinţă; se scuză.) SCENA 3 OMUL CU FULGARIN : Nu vă supăraţi. Am venit să vă citesc... JINGA : Ce să faci ? OMUL CU FULGARIN : Să vă citesc... 125 CITITORUL DE CONTOR J1NGA : Cum sâ mă citeşti ? OMUL CU FULGARIN : Să vă citesc contorul. JINGA : Asta e bună ! De ce n-ai venit să-mi citeşti planeta !? CITITORUL DE CONTOR : Dacă doriţi. Dar obligaţia mea e să vă citesc contorul. JINGA : Şi obligaţia dumitale nu e să fii ceva mai puţin insistent cind vezi că nu ţi se răspunde ? CITITORUL: N-am insistat. Am sunat numai pînă clnd aţi venit să-mi deschideţi. JINGA (cu umor): E adevărat. Ar fi nostim să mai suni şi acuma... CITITORUL : N-am nici un interes. JINGA : Cam impertinenţei, tinere. CITITORUL : Vă mulţumesc, dar nu sînt tinăr. JINGA : Bun. Şi acum de ce stai ? CITITORUL : Am timp. JINGA : Dar eu n-am. Citeşte-1 şi du-te sănătos. Ori trebuie să-ţi achit pe loc ? CITITORUL : Puteţi şi eşalonat. JINGA: Nu dom’Ie, spune-mi cit face, taie-mi chitanţa şi s-auzim de bine ! CITITORUL (fără să privească contorul) : Face cam mult. JINGA : Vrei să-mi spui că am consumat mai mult decit luna ailaltă ? CITITORUL : Aţi consumat mult. JINGA: Păi dar, sintem în iulie. Sini singur acasă... CITITORUL : Ştiu. JINGA : Ce mai ştii ? CITITORUL : Că aveţi familia la mare, lux clasa I. JINGA : De unde ştii asta ? CITITORUL : Din contor. Intră în chitanţă. JINGA (surprins): Dom’le, dumneata vorbeşti aiurea ? CITITORUL : Mi-ar părea rău s-o credeţi. JINGA : Şi ştii că sînt acasă, singur ? Poate vrei să mă ataci. CITITORUL : Vreau. JINGA (făcind un pas spre telefon): Binişor, tinere, nu-ţi închipui că am să... CITITORUL (calm şi egalj: Fiţi liniştit, nu vă atac decît pentru debit. CITITORUL DE CONTOR 126 JINGA : Care debit ? CITITORUL : Din contor. JINGA (revenind intrigat): Şi de unde ştii că sint singur ? CITITORUL : Nu sînteţi. Mai e o femeie cu dumneavoastră. E trecută şi ea la socoteală. JINGA : Ce femeie ? CITITORUL : Clara Mogoş, secretară la Ministerul de Finanţe, cu care aţi trăit acum şase ani. JINGA (răsuflind) : Am înţeles. Eşti fostul ei soţ. Discutăm deschis : Cit ? CITITORUL : N-aţi înţeles. Nu sînt fostul ei soţ. N-avem ce discuta. Plătiţi lot contul. JINGA : Eşti legătura ei actuală, tinere ? CITITORUL : Vă mulţumesc, dar nu sînt tînăr. JINGA : Dar eşti legătura ei, susţinătorul ei, prietenul eî. CITITORUL : Vă mulţumesc, dar nu sînt. Dînsa mă interesează doar ca un punct in adiţiunea dumneavoastră. JINGA : Şi eu de ce te interesez aşa de mult ? CITITORUL: Fiindcă a venit momentul regularizării contului. JINGA : Chiar astăzi ? Chiar acum ? CITITORUL : Orice moment vine odată, stimate domn. Debitele se achită. Aşa e logic. Dealtfel ştiam că mă aşteptaţi. JINGA : Pe dumneata ? De unde pină unde ? CITITORUL : Ştiaţi că vin într-o zi. Aveaţi presimţirea asta. JINGA : Trebuie să te contrazic, sînt dezolat. CITITORUL : Chiar astăzi aţi simţit că aş putea să mă ivesc. Şi ieri. Şi acum o lună. Vâ cer respectuoase scuze pentru întîrziere. JINGA : Domnule, liniştiţi-vă. Nu v-am aşteptat. CITITORUL: Liniştiţi-vă dumneavoastră. Sper dealtfel că nu v-am inoportunat prea mult prin absenţă. JINGA : In schimb, mă inoportunezi teribil prin prezenţă. CITITORUL : Nu trebuie să vă formalizaţi. Eu am mai fost de multe ori aici. JINGA : Cu ce scop ? CITITORUL : Să vă citesc contorul. Poate nu m-aţi văzut. 127 CITITORUL DE CONTOR JINGA : Nu. CITITORUL : Am fost. JINGA : Şi ele ce te-ai trezit că scadenţa e tocmai astăzi ? CITITORUL : N-am spus aşa. Puteţi plăti eşalonat. Dar trebuie să începeţi să plătiţi. JINGA : Ce ? CITITORUL : Păi... toate. Vreţi glorie, vreţi Magistrală ? Sigur, e ele înţeles. N-avem nimic împotrivă. Dar trebuie să plătiţi. JINGA : Dumneata eşti de-al lui Cosmescu, şi-al tuturor acelor masealţoni şi fonfi care văd îngust, mediocru ! CITITORUL : Eu văd atît de larg cit vreţi dumneavoastră. Numai că adun la notă. JINGA : Ca să mă inlimidezi. Ca să faci jocul lui Cosmescu şi al lui Bălănuţă. Aţi venit acum cu sperietoarea asta, cu pantahuza asta. (Vrea să-l apuce de guler.) Spune exact, cine te-a trimis ? CITITORUL (cu un zimbet suav, dezarmant): Sir, încărcaţi nota, şi e păcat. Mai ales că aveţi de unde plăti. JINGA : Dom’le, lasă papainoagele astea simbolice. De unde vii dumneata acuma ? CITITORUL : Nu vin de nicăieri, am fost aici. Am asistat şi la discuţia cu dl. Cosmescu. JINGA : Ai intrat cu el ? CITITORUL : Nici n-am intrai, nici n-am ieşit. El nu mă interesează decît ca punct in adiţiunea dumneavoastră. JINGA : Şi ce-am discutat cu Cosmescu, poţi să-mi spui ? CITITORUL : Bineînţeles. Preferaţi s-o iau de la început sau de unde ? JINGA : De cînd a devenit insuportabil. CITITORUL : Pentru dumneavoastră a fost întotdeauna, din vremea cînd eraţi colegi de catedră. Doriţi s-o iau de acolo ? JINGA : Cum dom’le, dumneata chiar ştii scena discuţiei mele cu Cosmescu ? CITITORUL DE CONTOR 12S CITITORUL : O văd in faţa ochilor. Eraţi acolo... dumnealui, acolo... (Irezistibil, Jinga se aşează in Uving-room fi dă acolo de Cosmescu, în timp ce Cititorul se eclipsează.) SCENA 4 COSMESCU : Cunoaşteţi respectul pe care vi-1 port... JINGA (undă de sarcasm): Am avut dese prilejuri să beneficiez de el. COSMESCU : ...dar de data asta sînt obligat să vă spun : faceţi o imensă greşeală ! JINGA : Că tai nişte cocioabe ? Nişte resturi care nu se mai ţin pe picioare ? COSMESCU : Se ţin foarte bine! Necesită cîteva mici reparaţii... JINGA : Imense ! Milioane vor costa reparaţiile! Ca să salvăm ce ? COSMESCU : Sînt case vechi. Unele au o sută de ani. Unele sint splendide. JINGA : Spune-mi dumneata una. De ce taci ? COSMESCU : Toată artera e splendidă, e poate cel mai frumos lucru care ne-a rămas de la burghezie. Cu foarte puţini bani... JINGA (intreruptindu-l) : Milioane ! COSMESCU: Nu-i adevărat! Exageraţi! Perspectiva dumneavoastră costă in schimb sute de milioane, şi ştiţi că e aşa ! Dar aţi argumentat sus că e economică, fiindcă după ce o începeţi o să cereţi suplimentări la nesfirşit... Asta-i metoda. JINGA: Mă faci să rid. Aici sint calcule, domnule, nu sînt vorbe ! Sînt organisme care lucrează de luni de zile ca să calculeze. COSMESCU : Sub directa dumneavoastră influenţă ! JINGA : Pot eu schimba matematica, nu ? COSMESCU : Nu deviaţi! JINGA (sincer ambalat) : Tocmai asta şi vreau : să tai de-a dreptul. Sinteţi mici, domnilor de la catedră ! 129 CITITORUL DE CONTOR Nu vedeţi înainte! Bălăciţi în canoane. A venit vremea să respirăm larg, să construim pentru viitor ! Gîlgîie un uriaş elan de construcţie, o eră a marii arhitecturi I Şi dumneavoastră vă poticniţi în trei lulele! Jeliţi nişte magherniţe I Ştiu de ce le jeliţi. COSMESCU: Pentru că sînt frumoase!... Şi pentru că au patină !... JINGA (sarcastic): Sigur... patină! Pentru că locuiesc nişte rude ale dumneavoastră acolo, domnule Cos-mescu ! Nu pentru că au patină. Nişte rude care au venit să se vaiete. Emoţionant. O să li se ia frizele şi capitelurile de ştuc, — unde o să-şi mai ducă ighemoniconul ? Ciubucăria nobilă, făcută acum cincizeci de ani de brin2arii îmbogăţiţiI Asta trebuie s-o salvez, nu ? COSMESCU: V-aţi făcut o tristă faimă, maestre... JINGA (cinic) : E tîrziu s-o mai dreg! COSMESCU : Acum doisprezece ani aţi trecut cu tăvălugul peste monumentele noastre istorice... JINGA : N-am trecut cu nici un tăvălug. Am construit ! Aşa a fost epoca. Am fost credincios spiritului ei. Cînd voi buchiseaţi şi făceaţi diversiune. COSMESCU : Aţi uitat complet ce lucruri s-au pîngărit atunci. Şi ce oameni. JINGA : Văd că n-a murit nimeni, prosperă care mai de care. Şi istoriciştii, care s-au tot căinat, acuma au, slavă Domnului, cimp deschis. Dar aici nu e istorie, domnule. E burghezie ruinată. Şi dumneata te prezinţi ca avocatul ei. Pentru că îi aparţii. Dumneata n-ai nici cel mai mic sens al Revoluţiei. Dar deţii o catedră ! COSMESCU (ro?u): O catedră, unde învăţ pe studenţi, inclusiv pe fiul dumneavoastră, să respecte ceea ce e bine făcut, să preia de la toţi maeştrii. JINGA : Nu uita să-i înveţi şi puţină perspectivă ! COSMESCU : In ce-1 priveşte pe feciorul dumneavoastră, va fi greu. Perspectiva lui în arhitectură e mai mult decit îndoielnică, regret că trebuie să v-o spun. JINGA : Am înţeles. Ştiu unde baţi. Te felicit. COSMESCU : Domnule Jinga ! CITITORUL DE CONTOR 130 JINGA : Pariez e-o să rămînă restanţier, şi tocmai la materia dumitale. Ce coincidenţă! Ei bine, domnule, Magistrala tot o fac, să fim înţeleşi! Iar de băiat mă voi ocupa personal. Cu toate mijloacele ce le deţin. Şi care nu sînt neglijabile... COSMESCU : Ce puţină inimă aveţi! JINGA : Cită am. e profilată pe alte dimensiuni dectt a dumitale. COSMESCU : Da, pe orgoliu. JINGA : Toţi creatorii sînt orgolioşi. Numai mediocru sînt călduţi. Ca să faci ceva în lumea asta, domnule Cosmescu, trebuie să treci peste orice. Să plăteşti, indiferent cum, dar să laşi ceva in urma ta! COSMESCU: E drept, l-aţi lăsat pe mulţi în urmă... Pe Bălănuţă barem l-aţi lăsat la pămînt... Şi pe Şo-neriu... JINGA : N-am vreme de retrospective, iartă-mă! Aştept pe cineva. Dacă o luăm cu reabilitările... Ai venit să-mi scuturi conştiinţa cu nişte oameni pentru care... COSMESCU : Nu mă mai gîndesc la oameni acum... Mă gîndesc la acele clădiri care închipuie un ansamblu unic, dau o idee despre consistenţa noastră socială, cind atîţia ne-o contestă, şi care, dacă ar fi puse în valoare... JINGA (nerăbdător) : Conducerea s-a decis o dată ! COSMESCU : Pentru că dumneata ai argumentat fals ! Pentru că dumneata ai nevoie de premiu. JINGA : Şi dumneata ai nevoie, să fim serioşi. Dar probabil că dumneata eşti mai cointeresat de ceilalţi... de rude... de o anumită societate... COSMESCU : Sigur. Sînt cumpărat de duşmani să menţin o stradă frumoasă in acest oraş prea nou, prea lipsit de monumente... JINGA : Tocmai de-aia trebuie să-l facem monumental! COSMESCU : Atunci, nu vrei să te mai gîndeşti ? JINGA : M-am gîndit ani întregi! E singurul lucru la care m-am gîndit. COSMESCU : Nici dacă te rog eu, dacă te rugăm atîţia ? Nici dacă îţi dau cuvintul meu de onoare că n-am 131 CITITORUL. DE CONTOR nici cel mai mic interes privat ? Dar doresc ca arhitectura noastră, cită este, să existe ! JINGA : Şi eu doresc exact acelaşi lucru! COSMESCU : Clădirile STAS sînt in majoritate urîte! JINGA : De acord. Dar de data asta vom ieşi din ele! Acum ori niciodată ! COSMESCU : Deci... nici o speranţă ! ? JINGA (cu putere) : Ba toate speranţele ! COSMESCU : Nu vrei să revii ?... Să te mai gîndeşti ?... Să te mai consulţi ?... JINGA : Bineînţeles că nu! Nici poveste! Iţi pierzi timpul, domnule coleg. (Se uită la ceas.) Şi nu numai pe al dumitale... COSMESCU : Eu v-am prevenit... JINGA : Mulţumesc. COSMESCU : Vă asumaţi răspunderi care pot avea urmări din cele mai neplăcute. JINGA : Cunosc limbajul acesta, domnule Cosmescu. îl găsesc foarte... colegial. Dar acum n-am timp. COSMESCU : Vă salut. JINGA : Am onoare. fii conduce la uţă, îl expediază. Se întoarce, obosit, extenuat, e gata să reinceapi scena crizei, cind sună la uţă şi imediat apare Cititorul.) SCENA 5 CITITORUL (afabil) : Eu sînt. JINGA : îmi dau seama. CITITORUL : A fost aproape exact. Dar aţi omis cuvîntul din final. (Cum Jinga îl priveşte stupefiat.) Acela care răspunde la „urmările cele mai neplăcute". JINGA (mergind asupra Cititorului) : Şantajistule ! CITITORUL (eschivează, amabil): Exact. Acum. e în regulă. JINGA : Pentru mine nu e. (Hotărindu-se.) Hai să jucăm mai deschis, mai ca între bărbaţi: eşti de la Securitate ! crrrroRui. de contor 133 CITITORUL : Vă mulţumesc. JINGA : De ce ? CITITORUL: Că m-aţi făcut, In sflrşit, bărbat. De clnd doream să ajung! (Jinga ii priveşte lung.) JINGA : Şi ce-ar putea să vrea Securitatea cu mine ? CITITORUL : Dar dumneavoastră de ee vreţi Securitate ? JINGA (cu umor) : N-aş putea spune că asta e tot ce vreau mai mult acum... CITITORUL : Ba eu cred că da. Ia gîndiţi-vă bine... (tl priveşte, la rindul său, penetrant.) JINGA : Astea sînt denunţurile lui Bălănuţă !... CITITORUL : Bălănuţă nu joacă nici un rol. Decît ca punct în adiţiunea dumneavoastră. JINGA : Dar conducerea mă cunoaşte, ştie că sînt un tip devotat, ştie tot despre mine. CITITORUL : Nici conducerea nu joacă nici un rol. Decît ca punct în adiţiunea dumneavoastră. JINGA : Ce vrei să spui, mai dar ? CITITORUL : Că ea, conducerea, nu poate să vă scutească să plătiţi. (Cum Jinga priveşte mirat, explică suav.) Nota din contorul personal. JINGA: Dumneata mă cam plictiseşti. Şi n-am vreme. CITITORUL (cu bunăvoinţă): Dar unde plecaţi? JINGA : Ce te interesează ? CITITORUL: Să ştim, să vă trimitem nota. JINGA (exasperat) : Dumneata nu vrei să termini odată ? Ce am de plătit? CITITORUL (cu compasiune sinceră): Multe, domnule Jinga, multe... JINGA : Am să le achit pe toate curînd, în clteva zile. Iau premiul pentru proiect, îmi iese o carte, soră-mea se mărită, scap de ratele de la apartament, o să am, slavă Domnului, cu ce I CITITORUL: O să aveţi, slavă Domnului, pentru ce i JINGA : Să treci peste o săptămînă şi o să lămurim totul. Cel mult două. CITITORUL (mohorindu-se) : Două săptămini ? N-o să fie tîrziu ? 133 CITITORUL DE CONTOR JINGA : De ce să fie tîrziu pentru dumneata ? CITITORUL (cu cea mai mare solicitudine): Nu pentru mine. Pentru dumneavoastră. (II priveşte ciudat.) JINGA (puţin neliniştit) : De ce tîrziu pentru mine ? Dar ce crezi că se poate întâmpla în două săptâmîni ? CITITORUL (cu tonul de mai înainte): Multe, domnule Jinga, multe... JINGA : De pildă ? CITITORUL (cu un zimbet suav): De pildă, să vă ardă casa. JINGA : Cind ? CITITORUL : Şi acuma. JINGA : Glumeşti. CLARA (opărind alarmată): Gicule I Vino repede! S-a aprins ceva la bucătărie! Am vrut să fac cafeaua şi... (Fuge. Jinga se repede după ea. Dar.) CITITORUL (il opreşte cu replica): Nu e nevoie. Se stinge. Putem alege însă altceva, dacă vă convine. JINGA : Nu înţeleg. CITITORUL : Poate vreţi să plătiţi altfel. Aveţi alte preferinţe. De pildă... soţia dumneavoastră. JINGA : Ce e cu ea? (tn acel moment se aude soneria.) S-a întors ? Doamne! (Se duce perplex să-i deschidă. Cerind oarecum ajutor Cititorului) Ce-o să-i spun ? Niciodată nu m-a... CITITORUL : Niciodată ? JINGA : ...Nu m-a prins. CITITORUL f bucuros, îndatoritor): Cu atit mai bine. Nu trebuie să achitaţi o dată ? JINGA : Dar nu acum ! E debilă. CITITORUL (cu compasiune) : Debilă ? JINGA : Da ! De-aceea am şi trimis-o la mare ! CITITORUL (înţelegător): Deci nu vreţi să achitaţi acasă !? Vreţi acolo ? Bine. JINGA (se repede, fie ce-o fi, şi deschide uşa. Deconcertat) : Nu e nimeni ! Nimeni'. CITITORUL : Nu vă mai înţeleg: n-aţi spus că vreţi să virăm dincolo ? CITITORUL» DE CONTOR 134 SCENA 6 (Subit se trage perdeaua şi se deschide uşa de la terasă. In fund se vede un fel de nemărginire: poate e marea. Amclia şi Negrin vin pe terasă ca pe faleză. Nu 11 se văd decît umbrele.) AMELIA (puţin şoptit) : îţi mulţumesc !... Pentru... NEGRIN : Pentru ce ? (E un bărbat sub 40 de ani, simpatic, cu seducţie.) AMELIA : Pentru... tot! NEGRIN (disimulind un aer grav): Trebuie neapărat 3ă te mal văd !... AMELIA (fals-cochet): E absolută nevoie ? NEGRIN : Mie îmi dă mai multă linişte. (Cum ea tace.) Sint chiar aşa de inoportun ? AMELIA : O, n-am spus asta ! NEGRIN : Poate că într-un fel... AMELIA : Spune ! NEGRIN : Poate că, într-un fel, pot să am un rol esenţial. AMELIA (viu): în existenţa mea ? (O pauză. Puţin tristă.) Ai şi avut... JÎNGA (la arlechin, in anticameră) : Ce e asta ? (Se întoarce spre Cititor. Acela a dispărut.) NEGRIN (Ameliei): îmi îngădui să mă apropii ? (Ea tace, magnetic. El ii contemplă atent gitul.) Ai un gît nemaipomenit i (Mai tainic) Cînd mă gîndesc că e destinat să fie prada... (Cu energie) Dar nu! Voi lupta! Voi lupta cu toată forţa şi pasiunea... (Vine foarte aproape de umărul ei, privind-o fix.) JINGA (revoltat) : Domnule ! AMELIA : Iţi mulţumesc, dragul meu ! JINGA: Doamne, şi ea! Pe banii mei, pe munca mea, pe frămîntările mele. Amelia ! (Se repede tumultuos spre ei. In clipă aceea perdeaua se trage, uşa dormitorului se deschide $1 de acolo apare Clara, îmbrăcată.) 135 CITITORUL DE CONTOR SCENA 7 CLARA: Ce s-a întîmplat ? Ceva grav ? JINGA : Nu. Ai stins focul ? CLARA (mirată, insinuantă) : Care... foc ? JINGA : Şi de ce te-ai îmbrăcat ? CLARA (tandră-lascivă): Dragul meu! Vrei s-o luăm de la început? JINGA (complet zăpăcit) : Vrei să pleci ? Nu trebuie să te sperii. N-a fost nimeni. CLARA : Unde vezi că m-aş fi speriat ? (Alintîndu-l.) Ai fost ca in. zilele bune. Doar puţin mai nervos. Costă şi celebritatea, nu ? Dacă nu suna atunci ?... Apropo, de ce nu scoţi soneria ? (El nu răspunde, de stupoare s-a răsturnat Intr-un fotoliu.) Te mai văd ? Ah, maestrul e extenuat... Ce este? O criză? (El nu răspunde. Ea cheamă Salvarea.) Alo, Salvarea ? Aici casa arhitect Jinga. Domnul arhitect are o criză cardiacă, probabil infarct. Urgent, vă rog! Frunzări 40, sector nouă... Soţia... (Ezită.) Fata din casă. Vă aştept în faţa vilei. (Iese precipitată prin antreu. Jinga rămine un lung timp imobil. Sună telefonul. Asta il pune din nou în contact cu realitatea, se ridică şi se duce la telefon.) JINGA : Cine ? Salvarea ? Nu tovarăşe, n-am cerut nici o Salvare. Da, eu, arhitect Jinga. Probabil o farsă stupidă. CLARA (opărind, dezbrăcată, din dormitor) : Vii, iubitule ? JINGA (din nou uluit de această suprapunere): Da, sigur, am venit... CLARA : Cine a fost ? JINGA: Nimeni... Un cerşetor... Voia să-i dau ceva... de milă... CLARA (provocatoare): Şi n-ai obiceiul să fii milos, aşa-i ? Nici nu-ţi stă bine. Ce m-a excitat totdeauna pe mine a fost cruzimea ta. Simţeam că n-ai dreptate, dar ce superb e să te baţi cind n-ai CITITORUL DE CONTOR 136 dreptate! Şi cu mine eşti nedrept. Acum, de pildă, m-ai chemat fără să mă doreşti. Basta! Mă duc în bucătărie să fac cafele, şi dacă la întoarcere te găsesc tot aici... (Il priveşte aţcctuos-ironic şi iese, tocmai cind intră Amelia, palidă.) SCENA 8 AMELIA : Nu mă simt deloc bine... Cred că ar trebui să mă duc la mare... JINGA : Scumpa mea ! Ce ai ? Ce s-a întimplat ? AMELIA : Nu ştiu !... Nu ştiu!... Mă simt foarte agitată... JINGA : Şi crezi că marea te-ar linişti ? AMELIA: Nu ştiu... Undeva unde să fie o întindere imensă... Un pustiu... JINGA (timid): De obicei marea nu e bună pentru... (Dar ea incepe să plingă tăcut. Tace fi ci.) AMELIA : Lasă-mă să mă duc! Poate e ultima oară !... JINGA : Nu vorbi aşa ! Te rog ! AMELIA : Mă laşi ? JINGA : Bineînţeles. Dacă vrei, ia-i pe toţi cu tine... AMELIA : O, iubitul meu ! (Il Unbrătifeazd exagerat, apoi iese pe uşa vestibulului fi nu mai revine.) SCENA 9 CITITORUL : Scuzali-mă dacă vă deranjez. Aţi terminat intermezzo-ul erotic ? JINGA : Ce-i asta ? CITITORUL : Existenţa pină la o anumită vîrstă. Nu vă formalizaţi: e în cont. Trebuie plătită. 137 CITITORUL DE CONTOR JTNGA r Alt cont ? De cînd s-a mai deschis şi contul ăsta? CITITORUL : De cînd aţi intrat în problemă. De la vîrsta cînd dumneavoastră, ca toţi tinerii, ca fiica dumneavoastră... (Apare Neli, o fetiţă de 14 ani, dulce şi jucăuşă, care nu-i vede.) JINGA: Las-o pe fiica mea. Ea este înţeleaptă, pură... CITITORUL : O ipoteză, domnule. (Neli devine dintr-o dată o adolescentă febrilă. Merge la bar de unde scoate pahare şi băutură. Introduce pe Şerban, 28 ani, cu care dansează şl ciocneşte.) NELI: Cin-cin! ŞERBAN : Sabalairosum. (Se uită împrejur.) Valabil. Fin-landejii tăi pe unde circulă ? Să n-avem vreun carambol. NELI: Aş ! Tata mai trage nişte linii, şi Muţa nişte oftaturi. ŞERBAN : De ce oftează ? NELI : De orice. M-a cam plictisit. Vrei cuburi de gheaţă ? ŞERBAN : îhî! (Privind.) Aveţi acaret socotit. Lucrat la meserie. NELI : Gagiul la care te uiţi e marele Luchian. Ce zici ? ŞERBAN (superior): Mi-e drag. Aş cumpăra şi eu două perechi. Primul ciubuc îl pun la bătaie... NELI (serioasă): Şerbane. cînd rămii pe geantă la lovele, îmi faci un fir. Fără mofturi. ŞERBAN : Te serveşte babacul ? NELI: Mai găsim noi. Nu vreau să suferi, înţelegi ? Dacă eşti cu mine... (I se aşează in braţe.) ŞERBAN : Votca rusească e mai mişto decît a poloneză. La voi cine bea ? NELI : Bătrinul mai îmbată pe cite unul. Şi Octav, cînd ii apucă metafizica. ŞERBAN : Fii atentă : frate-tău ăla de la Paris nu poate să trimită nişte medicamente ? Am o cucoană căreia i-am promis... CmTORUL DE CONTOR 138 NELI: Ce cucoană ? ŞERBAN : O cucoană. Plăteşte cheş. NELI : Nu vreau să aud de nici o cucoană, auzi ? ŞERBAN : La mine se dezbracă multe. E casă mare... NELI : E vreuna ca mine, la trup ? ŞERBAN : Şi tu eşti bine. Dar eşti încă neformată. Mică. NELI: Nu-i adevărat. Parcă nu ştii că nu-i adevărat 1? Dar ca să mă necăjeşti... JINGA (stupefiat, din umbră): Neli! NELI: Vrei să te conving ? JINGA: Nu-i posibil! E invenţie, scamatorie ! (Citito-rului) Du-te, întrerupe-i! Că dacă mă duc eu, îl omor! CITITORUL: L-aţi mai omorit o dată, — cu respect. (A spus-o fără reproş, mai degrabă tndntat.) NELI: Nu spui nimic ? ŞERBAN : Neli, să fim cuminţi. Că pe urmă... ştii tu... Sau nu ştii ? NELI: Crezi câ-s aşa de tîmpită ? Ţi-e frică, asta e! Mă miram să ai un pic de curaj în. tine. Ţi-e frică de bătrini. De ce nu recunoşti ? ŞERBAN : Nu mi-e frică de nimeni. Eu, vorba aia, trag cu plugul in cîmpia muncii, mai dihai ca grangurii, sînt la punct, tanti pe mandi, salvez vieţi, ce să-mi ia ? Caii de la bicicletă ? Sanchi! Bătrînul tău ? Am mai cărat eu ca el cu făraşul... ascultă-mă pe mine, că-ţi vorbeşte un om. NELI : Atunci ? ŞERBAN : Nu mi-e la îndemînă aici, e clift al dracului. Parcă mă pîndeşte cineva, aşa, o chestie. Prea salon. NELI (după o ezitare) : Hai dincolo ! ŞERBAN (cu fals cinism): Ce-mi dai ? (Apoi.) Neli, tu eşti cam prea... (Nu se ştie dacă e o justificare tandră sau un protest plebeu.) Altă dată. NELI : Laşule! Tot vorbeşti de ăi care s-au îmburghezit, c-o să-i iei să-i dai cap în cap, să simtă, — şi cînd colo... n-ai nici un pic de sînge... ŞERBAN (cimical): Idioato, dar eu ţin la tine. Nu ţi-a spus nimeni ? Mă sinchisesc de tac-tu mai mult 139 CITITORUL DE! CONTOR de-o grămadă, da’ nu-mi place in dormitorul lui, în bordeiul lui... NELI : Ba da, ba da ! ŞERBAN : Atunci, mai bine, hai la mine... dar e gherlă. Sau, şi mai bine : hai să mergem la mare. Te-ai prins ? NELI : Să vorbesc cu Muţa... O pun să se vaiete... Ba-bacu e bucuros să mai scape de noi... ŞERBAN : Patruzeci de puncte ! JINGA (din colţul lui, scrîşnind): Dacă aş fi ştiut!... NELI: Dragul meu! (Se îmbrăţişează.) Hai totuşi să intrăm puţin dincolo ! (Arată dormitorul.) Un minut ! Te rog! ŞERBAN : Ca ce chilipir ? NELI: Aşa! Toată copilăria m-au oprit aici. Parcă cine ştie ce s-ar fi petrecut după uşa asta. Pe-aici venea moş Gerilă... Credeau că eu cred. Erau tîmpiţf. Aici se puneau la cale... toate tainele lor, ehe !... ştiu eu ce taine. Vino să ne aşezăm peste cuvertură... peste Sfinta Sfintelor!... Hai I (fi trage spre dormitor.) JINGA (strigă): Nu intraţi! Acolo e... (Dar cei doi au intrat. Jinga se repede după ei. De acolo iese Clara, îmbrăcată, Uşor contrariată. El O priveşte cu detaşare, i se pare neverosimilă.1 SCENA 10 CLARA: Trebuie să plec, dragul meu. (Il mîngîie pe păr.) Lasă-mă să cred că ai avut într-adevăr nevoie de mine !... Vezi că nu-ţi cer mult. JINGA (mai mult rece): Sigur că am avut. CLARA (insinuant-ironic): Noroc că mi-am imaginat... Dealtfel mi-am redescoperit vocaţia: să pansez rănile. Nenorocirea e că tu n-ai suficiente răni pentru cită... caritate sint obişnuită să-mi simt. JINGA fpreocupat) : Am imbătrînit aşa de tare ? CITITORUL DE CONTOR 140 CLARA : Tu o spui. Cred însă că dacă îmbătrineai cu adevărat, ai fi trecut la fete de 16 ani. Pentru care e totuna. JINGA (jignit) : Înţeleg. CLARA (afectuos) : Prostule 1 Eu ştiu că sînt resursa ta. Şi chiar posibila ta dragoste. Dar, deocamdată, m-ai făcut sosul picant de care ai nevoie cînd vrei să scapi de supa ta cu găluşte. însă tot trebuie să-mi arăţi măcar un minim de afecţiune. Haide, atlta convenienţă ai învăţat şi tu în lumea mare în care te mişti... (Sună o sonerie stranie, abia auzită.) JINGA : Cine o fi sunlnd ? CLARA: N-a sunat nimeni, ţi se pare. Sau ăsta e un fel de a-mi spune că sînt inoportună !? JINGA : Mi s-a părut că a sunat. CLARA (ofensată) : Bine. Am înţeles. Ai o audienţă. Vine cineva să staţi de vorbă despre proiect. (Muşcător.) Nu-i aşa? JINGA (cu jumătate de voce): Mă tem că da... CLARA (sarcastic) : Nu te teme, am plecat. Pot să ies pe uşa de serviciu. Dealtfel, pe acolo ar fi trebuit să şi intru, după destinaţia pe care mi-ai dat-o. Pa, mami, şi s-aud numai de bine despre tine. JINGA : Clara ! Te rog! (încearcă să-i explice.) Tu ai uşa ta, pe care ar trebui să intri. Uşa luxului. Tu eşti luxul pentru mine ! CLARA (tot mai sarcastică) : Dar văd că îl suporţi greu, luxul... Cu dispensă. Luxul tău, astăzi, e Luehian, să ştii. Casa, mobila. La mine in garsonieră erau numai copii, falsuri. în schimb, cînd mă luai în braţe... (E rănită, de-aceea spune monden, cinic.) — Puşi! JINGA : îmi pare rău, Clara. CLARA (privindu-l adine în ochi): Ce e cumplit, ce e de neiertat, maestre, e că nu-ţi pare 1 Eşti prea sigur de tine. Chiar cînd ratezi. Poate tocmai de-aia... (Iese, rizind batjocoritor.) 141 crmoRUL cb contor SCENA 11 JINGA (descoperind iar prezenţa Cititorului): De ce s-a obrăznicit ? (Apoi, scuzlndu-se.) E adevărat că n-am mai fost atit de ardent ca altădată... CITITORUL : Era şi greu, domnule. (Zimbind afabil) Nu eraţi singur, se înţelege. JINGA : Cum aşa ? Dar cine mai era acolo ? CITITORUL : Eu. (Suav.) Cu voia dumneavoastră, am luat şi eu parte la acţiune. JINGA (invittndu-l nervos) : Domnule, vino puţin să discutăm. Să lămurim odată chestiunea. CITITORUL (amabil, îl urmează) : La dispoziţia dumneavoastră. JINGA : Dumneata mă urăşti pentru ceva, ai vreo ranchiună pe mine ? CITITORUL : Cîtuşi de puţin, domnule. Vă stimez foarte mult. JINGA : Pentru ce mă stimezi ? CITITORUL : Pentru cîte aveţi de plătit. JINGA : Şi cite am de plătit ? CITITORUL: Multe, domnule Jinga, multe... JINGA: Dumneata mă vezi tot timpul falimentar. Sau aproape. CITITORUL : Dimpotrivă, în plină prosperitate şi succes. Altfel, nu m-aş fi ostenit, vă rog să mă credeţi. Nu merg la oricine. JINGA (lâslndu-se obosit in fotoliu): Atunci sarcina du-mitale e să încerci să mă aduci la faliment. Sau aproape. CITITORUL (mihnit) : O, cit vă înşelaţi! N-am nici o sarcină de acest gen. Nu vă iau nimic din ce vă lipseşte. Ba îmi pot face chiar — cu îngăduinţa dumneavoastră, fireşte — plăcerea de a vă da ceva. (Scoate de sub fulgarin o casetă.) Ca să vedeţi că aveţi resurse neobişnuite. JINGA (sare surprins) : Caseta mea dispărută ! De unde o ai ? Cine mi-a luat-o ? CITITORUL : întrebările dumneavoastră mă depăşesc. CITITORUL DE CONTOR 142 JINGA: Am făcut un scandal imens pentru ea ! Ne-vastă-mea a avut o cădere de tensiune în ziua dispariţiei. CITITORUL : îmi pare sincer rău. JINGA : Am schimbat şi bucătăreasa, care era excelentă ! CITITORUL : Regretabil i Aşa se instalează gastritele. JINGA : Spune-mi de unde o ai! N-am înţeles niciodată cum a dispărut. Aici nu umblă decît oameni de-ai casei. (Se duce să pună caseta pe un bufet.) CITITORUL : Oameni de-ai casei!? JINGA : Da, oameni din familie! Care n-au nici un motiv să-mi facă dificultăţi de genul ăsta! CITITORUL : O ipoteză, domnule. (Intorclnd privirea, Jinga dă de soră-sa, SevastQ 45 de ont, m£tgm/taufâ, care ştergea de praf şi care are brusc un accesJ SCENA 12 SEVASTA (crispată): Sint chiar atît de urită ? JINGA (tresărind): Ce ? SEVASTA : Chiar aşa de pocită nu cred că sînt. Am şi eu puterea mea de atracţie. Au fost mai mulţi care mi-au spus-o. JINGA : Sevastiţo, la ora asta... SEVASTA: „Aveţi multă putere de atracţie" mi-a spus un magistrat Care vede fel de fel de oameni. Ce, vrei să spui că am picioare urîte ? JINGA : Nu vreau să spun asta. SEVASTA : Poate gindeşti în mintea ta că nu m-am cioplit ca line. Sigur, tu ai avut mai multă şcoală. Ai luat şi bursă... Ai ştiut să vorbeşti cum trebuie... JINGA (nerăbdător): Să ajungem la fond. SEVASTA : Eu, dacă am fost mai oropsită... Dar să ştii că nici eu nu sînt neputincioasă. JINGA : Ştiu asta. SEVASTA : Bărbaţii mă plac ! 143 CITITORUL DE CONTOR JINGA : Perfect. (Cu bunăvoinţă.) Au destule motive. SEVASTA (privindu-l jix, brusc): Vezi cum minţi ? JINGA (după o clipă, enervat): Fiindcă minţi tu. SEVASTA (irascibilă): Adică cum ? Adică cum ? (E gata de criză.) JINGA (stăpinit): Adică nu trebuie să te laşi curtată de alţi bărbaţi acum cind maiorul acela are gînduri serioase. SEVASTA: Are. O să mă ia. (Simplu.) Dar nu mi-a spus că mă iubeşte. JINGA (trccurajînd-oj: De vreme ce te ia... Nu ia nimeni pe altcineva dacă nu ţine la el. Mai ales că tu... nu-i adud o avere. SEVASTA (naiv): Nu? (Apoi.) Dar eu nu sînt o avere ? (Jinga aprobă, îngîndurat.) Atunci ce pretenţii mai are ? JINGA (nu răspunde). SEVASTA : Dar tu ai să te porţi frumos cu el!... Şi ai să-i dai un post mare, dacă vine cazul. Odată ce-ţi va fi cumnat. JINGA : Dacă va fi capabil. SEVASTA (s-a mai gindit): Şi totuşi ţine la mine, ai dreptate. Are şi de ce, pentru că sînt drăguţă cu el. Crezi că dacă nu era capabil 11 făcea cineva maior ? JINGA : Cred că nu. SEVASTA (confirmind) : Aiurea ! (Apoi, după o pauză.) Dacă-1 scoate, el o să fie foarte trist. Şi poate n-o să mai aibă chef să se însoare. JINGA : De ce sâ-1 scoată ? SEVASTA : Punem cazul. Iar eu n-aş vrea să mai trăiesc singurică. Am trăit destul pînâ acum. Dar dacă tu îl ajuţi!... JINGA (echivoc): Cum ? SEVASTA (preocupată): Nu mi-a spus niciodată aşa, o vorbă de inimă. Insă mă stringe, uneori, cinci m-apucă. Vrei să-ţi spun de unde ? JINGA : Nu. SEVASTA : Face „toef-toef !“ — Aşa, de glumă. E foarle popular. (Apoi. brusc.) Gică. Iu crezi c-am să fiu fericită cu el ? CITITORUL DB CONTOR 144 JINGA (excedat): Să sperăm, Sevasta. SEVASTA : Fericită, aşa cum scrie la carte ? Adică înţelegi tu cum... JINGA (slab jenat) : înţeleg. SEVASTA : Toată nădejdea să ştii că e la tine... JINGA (cu compasiune): Nu te nelinişti. O să-ţi purtăm de grijă şi de-aici înainte, cum ţi-am purtat. Pină la moarte, Sevasto. SEVASTA : A cui ? JINGA (încurcat) : A... Mă rog, dacă ar fi să murim, o să te ajute copiii noştri. SEVASTA (înveselită): Octav ? Ha, ha! Octav nu mă poale suferi. A spus că sînt pocită. Şi degenerată. JINGA : Nu ştie ce vorbeşte. SEVASTA : El e degenerat. JINGA (stăpînindu-se): Poate. SEVASTA : Vladimir, pun pari că nu se mai întoarce de acolo. JINGA : Se întoarce ! CITITORUL fin picioare, in umbra ei) : Eşti sigur ? JINGA: Sigur, Sevasto. CITITORUL: Ai avea de plătit, Gicule. JINGA : Se întoarce! Şi-o să aibă grijă de tine. Să-ţi dea tot ce-i ceri. CITITORUL : Eu nu-i cer lui. SEVASTA : Eu ţie îţi cer ! JINGA : Tot ce-a depins de mine, ţi-am dat. CITITORUL : Aiurea ! JINGA : De ce vorbeşti aşa, Sevasto ? SEVASTA : Mi-ai dat din ce ţi-a prisosit ţie. JINGA : Normal. Nu te-am lăsat niciodată să suferi, asta e important, f/şt pune, obosit, palma pe ochi.) SEVASTA (simplu, naiv): Am suferit. CITITORUL : Cînd eram mică şi Costel era bolnav şi mama Catrina ştia c-o să moară, că toţi doctorii i-au spus, dar ea îl hrănea, şi lua de la gura noastră, şi vedea cum ne ofticăm amîndoi, da’l hrănea pe cel ursit la pieire, — tu furai mîncarea, că erai lacom, da’ mie nu-mi dădeai. Şi Costel a murit, şi eu m-am făcut cam strimbă. Şi pe urmă ţi-a părut rău şi m-ai luat de milă... 145 CITITORUL DE CONTOR JINGA (luindu-şi palma de pe ochi): De unde ştii tu asta ? SEVASTA (ieşind): Şi n-ai putut să-mi faci un rost, să am şi eu o părticică de fericire in lume... JINGA : Depinde cum înţelegi tu fericirea, şi rostul! în arhitectură, rost e un cuvînt foarte precis. SCENA 13 OCTAV (apare nonşalant, cu figura lui de înger): Eu detest precizia. Precizia e suportul celor slabi, a celor amuzicali. Precizia e refugiul disperat al unei inteligenţe din care s-a topit toată graţia... Să nu mai ştiţi cînta, ce catastrofă în cazierul lumii! JINGA : Dar nu crezi că există şi o graţie a arhitecturii, a marilor Forme ? OCTAV : „Asemeni fiţi crinului timpului care nu-şi dă nici o osteneală, dar adevăr zic vouă nici Solomon in toată măreţia lui n-are veşmînt mai strălucitor..." JINGA (surprins): Unde ai găsit asta ? OCTAV : Unde aţi uitat-o voi. JINGA: Şi atunci ce facem cu cei ce trebuie să construiască un viitor mai înalt, mai uman ? OCTAV : 11 construiesc greşit, pe precizie. Umanul, cit a mai rămas, stă în eroare. Societăţile ultraprecise, ultraeficiente sînt terminate. Şi nu mai au decît o problemă : cum să stopeze dezvoltarea, să dibuiască din nou natura... Pe care au ofensat-o tot timpul... JINGA (stupefiat) : Adică ce clădeşte geniul omenesc, ce clădim noi, cu toţii, e o ofensă ? OCTAV : Mare. Şi va trebui să plătiţi într-o zi pentru asta. CITITORUL (stînd in spatele fotoliului): într-o zi toate vor trebui plătite. JINGA (uitindu-se îngrijorat in toate părţile): Haide, Octav, iar ai băut... Du-te, limpezeşte-te, şi fă—ţi temele pentru mîine. OCTAV (vorbind împleticit): Eu nu vreau să trăiesc mîine, vreau să trăiesc astăzi, domnule profesor. Eu CITITORUL DE CONTOR 146 nu recunosc nici un miine, născut din calculul aparatelor dumneavoastră. Din rigla meschinilor dumneavoastră centimetri şi decibeli. „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii. Şi nu ucid cu mintea tainele ce le întîlnc-sc în ochi, pe flori, pe buze, pe morminte1*. JINGA : Cînd aceste frumoase ginduri se vor converti in solide fapte de merit... OCTAV: Atunci aceste frumoase ginduri, asemeni unor fluturi frumoşi, vor înceta să mai palpite. Şi pajiştile se vor transforma in decoraţii. Care n-au parfum, nici metafizică. Ci sînt plata meritului de a nu mai palpita. A binefacerii de a nu mai fi crini, ci doar capsule solide cu seminţe selectate. JINGA (consternat): Dar toată istoria omenirii e istoria unei permanente construcţii! OCTAV (rlnjind luciferic): Şi a unei permanente distruc-ţii, hai să fim mai dialectici! Cine îmi spune că ceea ce se distruge nu e tot aşa de valoros ca ceea ce se construieşte !? Dumneata ? Alţi maeştri ? Cine îmi spune că ceea ce se demolează nu e tot aşa de uman ca şi ceea ce se pune In loc ? JINGA (iritai): Dar ieşirea spre civilizaţie nu se poate face fără ca... OCTAV (cu o linişte demenţială): Dar cine îmi spune că civilizaţia e cel din urmă cuvînt pe care l-a putut inventa omenirea ? Că nu sint şi alte cuvinte mai subtile ? Şl că ceea ce plătim pentru civilizaţie nu e substanţa noastră cea mai preţioasă ? JINGA : Ştii tu alt cuvînt ? OCTAV: Ştiu cintece. JINGA (venind ia el) : Dar arhitectura e armonie, e geometrie, poem şi muzică în piatră, copilule ! OCTAV (ferindu-se): Aţi pingărit spaţiul edenic: cristalele, dolinele şi pînzele vegetale. De ce aţi sculat cristalele din somn? Cine o să vă ierte pentru asta ? Intr-o zi, va suna cineva la uşa tuturor plămăditorilor, triumfătorilor de materie, şi va aduce o lege tainică a naturii nepărtinitoare... JINGA (uluit): Astea sînt înţelepciunile pentru care mă străduiesc să te cresc la şcoli înalte ? 147 CITITORUL» DE CONTOR OCTAV : Atunci va fi un cutremur In toată fiinţa !... JINGA : ...Să-ţi asigur un loc în lume, să te apăr ! ?... Eu, care doresc din toată inima să duci mai departe ceea ce am început, eu, tatăl tău... OCTAV (sideral) : Tatăl meu ? Tatăl meu e altul. Tu eşti cel care plăteşte chiria. Ţoalele. Şi restul. Care dâ-rîmă parcul în care am citit Intiia oară pe Rilke! JINGA (înverşunat) : Da, îl dărîm ! Cu Rilke cu tot! Şi cu toate chitările voastre afurisite de vagabonzi sentimentali! Unde vreţi să ne duceţi ? La efemi-nare şi neputinţă ? La păscut crini ? O să aveţi crini cit poftiţi! OCTAV (rictus) : In ronduri. JINGA : Şi parcuri, şi biblioteci, şi tot ce n-au avut 500 de generaţii! Şi mai terminaţi cu sensibleria şi cu metafizica şi cu toate mofturile in si bemol minor! Şi cu ochii zgîiţi! Şi cu tremurături pentru o gîză ! Şi cu tragedii pentru o dărăpănătură mucedă şi cîteva boschete cu rahat de pisici! Tata, dumnezeu sâ-1 ierte, a murit de tînăr pentru că n-avea nici măcar... OCTAV (compasiune şi batjocură): Dumnezeu, dacă e sâ ierte, are alt client mai aproape. JINGA: Cu asemenea idei poţi să-mi spui şi mie cum ai ajuns în anul III la Arhitectură ? OCTAV (abătut şi crud): Fiindcă ai avut tu o poziţie bună şi eşti decorat pentru cartierele noi industriale. De-aia pot eu cînta muzică soul. Crezi că nu-mi dau seama cit de fals e raportul ? Crezi că nu-mi dau seama cît de scremut e să recit din Blaga şi din Biblie pe gologanii tăi ? Dar ce vrei să fac ? (Patetic) Ce vrei să fac !?! JINGA : Octav! (E impresionat de emoţia lui.) OCTAV : Crezi că nu-mi dau seama ce absurd e să-ţi spun ţie toate astea, care eşti osificat, blindat, care nu înţelegi nimic ? Dar ce vrei să fac ? Ce vrei să-ţi fac tată! Cum pot să te mîntui, cînd ţi s-a dus pulberea de argint de pe aripi ? (ţese priu balcon.) CITITORUL DE CONTOR H8 SCENA 14 JINGA (copleşit, Cititorului, sărind din fotoliu): Nu vreau aşa I Nu vreau să plătesc aşa! Nu mi ie-a spus mie, nu-i aşa ? Nu m-a văzut! Sau m-a văzut pe dos, cu ochii alcoolizaţi ? Octav a fost totdeauna afectuos cu mine, amical, respectuos. Totdeauna gentil. A urmat totdeauna linia pe care neam propus-o, chiar dacă uneori a mai cricnit, ca tinerii... CITITORUL : Cricneşte destul de bine, îngăduiţi-mi să observ. JINGA : Dar nu mi le-a spus mie ! E imposibil! înseamnă că nimic nu mai e la locul lui, aici, in familie. CITITORUL (îndatoritor): Să fi greşit dumneavoastră schiţa., releveul!? JINGA: Nu, domnule! Dumneata, din încredinţarea nu ştiu cui, vii să încurci aici totul, pui ipotezele cele mai sumbre. Dumneata eşti negaţia, pesimismul! Altfel nu-1 aşezai şi pe fiul meu, premeditat, intr-o asemenea lumină. CITITORUL: Scuzaţi, domnule, dar l-am aşezat fiindcă şi dumneavoastră sinteţi succesul, ciştigătoruL (îndatoritor) Dar nu vreau să vă displac. Care e dorinţa dumneavoastră ? Poate n-a vorbit cu dumneavoastră, — vă convine mai mult ? JINGA (nehotărit) : Evident... CITITORUL (mereu cu bunăvoinţă): Sâ-i găsim alt interlocutor. Să ne retragem. După dumneavoastră. (Octav are acuma, în aceeaşi atitudine, aceeaşi discuţie cu Cosmescu.) SCENA 15 COSMESCU: Adică ce clădeşte geniul omenesc, ce clădim noi toţi e o ofensă ? 140 CITITORUL DE CONTOR OCTAV: Mare. Şi va trebui să plătiţi într-o zi pentru asta. COSMESCU : Foarte curioasă concepţie pentru un intelectual al vremii noastre. OCTAV : Intr-o zi toate vor trebui plătite. COSMESCU (cu o uşoară satisfacţie): Ai o viziune cel puţin stranie, tinere Jinga, asupra zilei de mîine. OCTAV: Eu nu vreau să trăiesc mîine, vreau să trăiesc astăzi, domnule profesor. Eu nu recunosc nici un miine, născut din calculul aparatelor dumneavoastră, din rigla meschinilor dumneavoastră centimetri şi decibeli. COSMESCU (rece): Am reţinut Sinteţi liber. (Octav iese, in timp ce Cosmescu va perora, plim-bindu-se pe terasă, in casă şi sub ochii lui Jinga, care ti întrevede ca intr-un coşmar.) SCENA IC COSMESCU: ...Tocmai într-o familie orientată, ca a maestrului Jinga!... Un om plin de merite, zelos, da, ăsta e cuvîntul: zelos... Eu îl cunosc din tinereţe, domnule inspector, şi ştiu cit s-a străduit să-şi însuşească o concepţie înaintată. A fost elevul preferat al lui Borcea, a lucrat cu el, au creat casa Halunga împreună, o capodoperă, nu vi se pare ? (Cititorul nu răspunde. Cosmescxi continuă, uşor insinuant) Fireşte o capodoperă a burgheziei... frumoasă, extrem de frumoasă, totul cizelat la milimetru. A fost epoca lui de aur, Halunga il preţuia ca pe un artist de mare viitor, voia să-l introducă în familie. A venit Revoluţia, domnule inspector, şi colegul nostru a suferit o transformare rapidă, foarte meritorie... A fost energic, n-a cruţat pe nimeni, cu atit mai puţin pe Halunga şi ai săi. Sigur, nu s-a instalat imediat in casa Halunga ; a fost co- CITITORUL DE CONTOR 150 rect; a primit o casă asemănătoare, fireşte, mai puţin cizelată... nu toate casele au fost concepute de marele Borcea. După ce s-a ridicat, l-a pensionat şi pe Borcea, destul de devreme... Obosise, săracul maestru. L-a băgat peste tot unde era ceva onorific... Apoi a venit disputa cu istoriciştii... energic şi acolo, colegul meu!... Foarte orientat, după orientarea din vremea aceea, bineînţeles. A făcut fabrici, cartiere muncitoreşti, a uitat complet bibilurile şi rafinamentele din casa Halunga, s-a lepădat de ele, afirmind că „trebuie să trăiască...“ A crescut mereu, n-a mai putut să-l mişte nimeni, să-i reproşeze nimic. Acum i s-a dat Magistrala. Pe merit, fără îndoială !... E o concepţie mare, grandioasă, dar... Sigur, vremurile o cer. Şi Jinga a ştiut totdeauna să asculte vremurile. N-a pierdut ocaziile. A simţit extraordinar direcţia, probabil avînd o filozofie temeinică. Şi de-aia mă surprinde, domnule inspector, să aud că un băiat, pe care l-a trimis la Paris să facă desipn-ul, procurindu-i şi o bursă, prin influenţa pe care o are, şi care era aici un bătăuş notoriu, nu mai dă semne de viaţă; cine ştie, poate învaţă... Iar celălalt, pe care s-a încăpăţînat să-l facă arhitect, ca să realizeze mai tirziu tustrei o antrepriză de familie, dacă, eu ştiu, timpul va îngădui, acest tînăr, studentul meu, vine şi spune public că pentru el mîine nu există, că mîine vom plăti. Nu ştiu ce, domnule inspector, şi nu ştiu cine. Şi eu sînt de părere că unele lucruri trebuie totuşi plătite. Ca pedagog, sînt obligat să mă interesez de cei tineri, de viaţa şi concepţiile lor. Şi el, Jinga, s-a interesat, cit a fost la catedră, de studenţii lui, şi de studente... cu precădere de unele... cum a fost de pildă Clara Mogoş, care s-a şi retras destul de curînd... foarte principial... (Dispare. Jinga, care t-a auzit, rămine descompus, imobil. Atunci intră In fugă Clara, urmată de unul sau doi brancardieri, cu o targa. Brancardierul e Şerban.) 151 CITITORUL DE CONTOR SCENA 17 CLARA: A sosit Salvarea. Dinsul este... (Apropiindu-se.) Gicule, te simţi mai bine ? ŞERBAN (il desface pe Jinga la git, il ia pulsul, îi dă cîteva palme. Apoi, profesional) : Puteţi vorbi, domnule ? Spuneţi cum vă cheamă! Eu mă numesc Şerban Halunga, dumneavoastră cum vă numiţi ? (Repetă) Eu sînt Şerban Halunga. Dumneata ? (Jinga geme o dată, din răsputeri, şi deschide ochii ficşi asupra lui Şerban) îmi pare bine. (Clarei) Nu cred că trebuie transportat. Poate fi îngrijit la domiciliu. Dumneavoastră sinteţi din familie ? CLARA (sarcastic) : Nu. Eu sint luxul. Cariatida. (Se depărtează.) ŞERBAN (derutat, mergind după ea): Da ? Bine. Atunci cine o să-l îngrijească ? Jinga a rămas singur in cerii. In fa[a lui, ca un răspuns la întrebarea lui Şerban, apare misterios Cititorul, apropiindu-se fncet, privindu-l lung, hipnotic, pină clnd cada CORTINA PARTEA A DOUA SCENA 18 Jlnga slu in acelaşi fotoliu. Intră Amolia cu o tava. Aprinde lumina. E, s-ar putea spune, veselă, are pe fată un zîmbet de zile bune. cu o mică nuanţă obstinată sau in orice caz incertă. AMELIA : Ceaiul, iubitule. JINGA : Cu cine vorbeşti ? AMELIA : Cu tine. Şi ţi-am prăjit şi un ficâţel. L-am pitit, altfel II hâpăia lacoma de Neli. Devorează tot, de-o vreme, m-a speriat. Iţi deschid geamul la terasă ? JINGA : Nu. (Apoi) Cum te simţi 7 AMELIA : Cum să mă simt ? Foarte bitie. Şi tu la fel, nu-i aşa ? (Se apropie, caldă) Dragul meu, tu munceşti foarte mult. Ca să ne ţii. Şi poate noi te neglijăm. Sau nu sîntem la înălţime. Am văzut ieri un film cu doi soţi care... JINGA (luind din nou contact cu realitatea): Ai fost la film ieri ? Cu cine ? AMELIA : Cu doamna Dumitrescu. JINGA : Tot cu fiinţa aceea ? AMELIA : E foarte nostimă, să ştii. Şi ea, şi soţul ei. Mai are un frate, doctorul Negrin, care ne-a aşteptat la ieşire. JINGA : Şi el e nostim ? AMELIA : Fermecător! Plin de suflet. Puţini bărbaţi am văzut atit de reuşiţi. Mi-a spus cîteva cuvinte galante. Sigur că nu le-am crezut, dar, oricum, m-am 153 crrrroRUL de contor simţit flatată. Şi niţel ruşinată. (Reproş cochet.) Nu mai am deprinderea. Foarte frumos film, trebuie să-l vezi şi tu, neapărat. Şi intr-o zi, cînd ai să vrei, să mergem să-ţi arăt nişte pantofi. Simt nevoia să fiu mai cochetă. JINGA (sec) : Foarte bine. Deşi... AMELIA : Dacă te pune pe lista protocolului, o să ne cheme şi pe noi la recepţii, nu-i aşa ? Aş vrea să văd şi eu cum decurg. Noi sintem oameni mari acum, nu-i aşa ? Şi puţin fanaţi, dar cred că şi alţii sînt la fel. Cu un pic de cosmetică... JINGA (surprins, bănuitor) : Amelia I ... Ce schimbare !... AMELIA : Nu vrei să fiu frumoasă ? Să-mi facă bărbaţii complimente ? Şi, bineînţeles, in fruntea tuturor să fii lu ? Ce faci, nu măninci ficăţelul ? Ingratule! (Sonerie tainică.) JINGA (uşoară tresărire) : Cine a sunat? AMELIA : N-a sunat nimeni. Ţi s-a părut. Aştepţi pe cineva ? JINGA : Da. AMELIA : Pe cine ? JINGA : Nu te priveşte. (Ea U fixează lung, mirată, tristă. Merge la uşă, se întoarce, mt e nlrnerti.J AMELIA (înainte de a ieşi, cu altă voce, mai puţin răsfăţată) : Am vorbit aseară cu Parisul. Vladimir mi-a spus că mai râmîne... JINGA : Cit ? AMELIA : N-a precizat. JINGA (iritai) ; Dar i-a expirat viza ! AMELIA (cu un zimbet obstinat) : O să şi-o prelungească. Şi te rog să stai liniştit. Ai nevoie de toate forţele. Nu uita că tu eşti pentru noi... (Iese. Apoi redeschide uşa, bagă capul, are un surîs)... Şi că noi te iubim... (Iese* Intră Octav, cu un zimbet şi el, benign, prţfin extatic.) CITITORUL DE CONTOR 134 SCENA 19 OCTAV : Bună ziua, tată. JINGA (tot mai pe pămint) : Ce ai în mină ? OCTAV : Corecturile de la cartea ta. Ţi le-a trimis de la editură. M-am întîlnit întimplător cu curiera. JINGA: Ştii ce carte e asta ? OCTAV: Da. „Funcţionalitate şi estetică în arhitectura modernă". JINGA : Te-ai uitat puţin prin ea ? OCTAV : M-am uitat. JINGA : Cum ţi se pare ? OCTAV : Interesantă. JINGA (bămiilor): Chiar aşa ? OCTAV : Fără îndoială. (Pauză.) JINGA (calm, potolit) : Eu cred, Octav, că această carte va revoluţiona ştiinţa arhitecturii moderne. OCTAV (politicos, cu zimbet): M-aş bucura, tată. JINGA: Cred că ar putea să te pasioneze. OCTAV: Nu mă îndoiesc. O voi citi, te asigur. (Pauză. Octav vrea să plece.) JINGA : Cum merg lucrurile tale ? OCTAV: Cit se poate de bine. JINGA: O să-ţi iei toate examenele la primăvară ? OCTAV: Nădăjduiesc. JINGA : Nu te persecută nimeni ? OCTAV: Nu. Toată lumea e gentilă. JINGA : Cosmescu, Bălănuţă ? OCTAV: Cu Cosmescu avem relaţii deschise. Pe Bălănuţă e vorba să-l mute. JINGA : Mi se pare mie, sau a început să te pasioneze arhitectura •? (Pauză.) Situaţia ta politică cum e ? OCTAV: Foarte bună. JINGA: Adică ? OCTAV: Nu am nici un blam. Sînt la curent cu cotizaţia. Particip la acţiuni. JINGA : ŞL- viitorul ţi se pare tot aşa de sumbru ? OCTAV: Nu. Luminos. JINGA (simţind că nu comunică deloc) : Uite, Octav, ce voiam să-ţi spun. (Octav se aşează cuminte să as- 155 CITITORUL DE CONTOR culte.) Nimeni nu doreşte să molesteze natura. Cel puţin noi, cei care ne-am născut în ea. Dar orice act de creaţie rupe o lege, Infringe o habitudine, aşa cum zborul infringe gravitaţia. Înţelegi ? OCTAV : înţeleg. JINGA (mocnit) : Nu ştiu cum să-ţi explic. Există in om o putere, care vrea să preschimbe tot ce e dat, urmărind... eu ştiu... o abstracţie, o himeră. Această himeră ordonează lotul, materia inclusiv. Înţelegi ? OCTAV: Înţeleg. JINGA: E datoria noastră, de cind ne naştem, să vrem să schimbăm, să Împlinim ceva pe acest pămînt. Sigur că tulburăm nu un echilibru, ci mai multe, şi că natura, în nevoia ei de compensaţie, doreşte să se răzbune. Tu mă urmăreşti? OCTAV : Desigur. JINGA (tot mai pasionat): Noi ştim că trebuie să plătim această treabă, cu tot felul de alienări, de împotriviri, uneori de catastrofe. Dar e ca un blestem, pe care, în mod tragic, ţinem să-l înfruntăm. Ca să ne măsurăm puterea. Noi nu putem intra în miezul ultim al lucrurilor, pricepi ? Deşi tot timpul nă-zuim să cuprindem esenţa. OCTAV : Bineînţeles. Dar se opune Marele Anonim. JINGA : Cine ? OCTAV : Marele Anonim, prin Cenzura Transcendentă. JINGA (contrariat) : Eu nu ştiu ce vorbeşti acolo. OCTAV (lămuritor) : Marele Anonim cenzurează putinţa unei integrări ontologice şi epistemologice totale. (Binevoitor.) Dar să revenim la ceea ce vreai tu să-mi comunici. JINGA (derutat) : Vreau să-ţi comunic că acest blestem de a visa şi realiza mai binele, indiferent de ce ni s-ar intlmpla personal, constituie nobleţea noastră, legătura cu marile aspiraţii ale lumii. Ceea ce ţie ţi s-ar părea silnicie, e de fapt creaţie şi ordonare. Aş vrea să reflectezi asupra acestor lucruri. OCTAV (se ridică, zimbeşte cuviincios) : Mulţumesc foarte mult JINGA (sincer, uman): Aş vrea să cred că ai reţinut măcar ceva din ce ţi-am spus. CITITORUL DE CONTOR 1S6 OCTAV: Te asigur că au fost indicaţii preţioase. Pot sâ mă retrag ? (Soneria.) JINGA : Cine a sunat ? OCTAV: N-am auzit sunînd pe nimeni. (Totuşi merge, revine, nu e nimeni.) JINGA (mihnit, răguşit) : Ceea ce ţi-am spus să ştii că nu sînt „indicaţii preţioase**. Ci legea vieţii mele de om. Şi eu sînt obsedat de o himeră, ca şi voi. OCTAV (zîmbind, cti o uşoară tandreţe, foarte voalată): Nu ştiam, tată, că eşti idealist. Dar treacă de la mine! Cind ai nevoie de ceva, iţi stau la dispoziţie. Pot să-ţi mai fiu util în vreun fel ? JINGA (cu un fior): Spune-i celui de la uşă că nu sînt acasă ! A sunat a doua oară ! OCTAV (abia ironic) : Am să merg pe dincolo şi am să-i cad nevăzutului în spate. JINGA (greu, aproape rugător): Octav! Tu ai să faci într-adevăr arhitectura, şi toate celelalte ? OCTAV (a fost atins într-un punct sensibil, devine alb şi absent şi răspunde comic-resemnat) : Da, tată, eu am să fac într-adevăr arhitectura. Şi toate celelalte. (lese. Intră Sevasta.) SEVASTA : Nene ! JINGA (speriat de ce ar putea să-l anunţe): Ce e Sevasta ? SCENA 20 SEVASTA : Nene, mă ia ! Mi-a spus că mă ia. Mi-a spus : du-te şi spune-i lui domnul ministru că te iau. JINGA (intre ris şi supărare): Nu sînt ministru. SEVASTA : El aşa mi-a spus. Pesemne că a auzit ceva, că te-or face. El în orice caz e un om informat Cu prieteni de condiţie. Aseară şedeam aşa în parc şi el stătea cam îmbufnat, şi eu zic : Ce stai aşa îmbufnat, nu te uiţi că am şi eu picioare, mîini, că sînt femeie. Ia uite la ăilalţi! Ce, zice, noi sîn-tem ca ăilalţi, se potriveşte ?! — De ce să nu se potrivească ? Dacă ne-am amorezat. — Da, zice el, 157 CITITORUL DE CONTOR şi la cununie cînd mergem ? — Păi eu pot şi miine, câ-s liberă. — S-a făcut, zice el, că nici eu n-am treabă. Aşa că să-mi dai actele, nene. Şi ce mai crezi. JINGA (jenat): Sevastiţo, aş vrea să fim mai siguri. SEVASTA : E sigur, ce mai! Mai ales că i-am spus că-1 bagi administrator la lucrarea asta care-o începi. Dacă nu te face ministru. Dacă te face, şi mai bine pentru noi, JINGA : De unde ştie el de lucrare ? SEVASTA : Ştie. Şi a zis că la demolări se pricepe. Că înainte a fost la tancuri. (Bucuroasă.) Nene, o să mă iubească, ştii cum? (fi ia mina şi i-o sărută, ţărăneşte.) Şi-ţi mulţumesc că te-ai făcut aşa de mare. Că altfel poate nu mă mai iubea atît. (Sonerie tainică.) JINGA : A sunat cineva ? SEVASTA : Aiurea! (lese. Intră din antren Cosmascu. Jlngo i! prive,.t€ crispat, neprcsimţiml nimic bun.J SCENA 21 COSMESCU : Am onoare să vă salut, maestre. Sper că n-am Intirziat. JINGA: Nu, domnule Cosmescu. Ai dorit să-mi vorbeşti. Te ascult. COSMESCU: Maestre, am avut un conciliabul... JINGA (prudent) : Un conciliabul ? Cu cine ? COSMESCU : Mai întii şi întîi cu propria mea conştiinţă. Am regindit proiectul dumneavoastră. Am regindit şi proiectul nostru. Al nostru ni s-a părut mai uman, mai bine ornat... JINGA : Iarăşi ? COSMESCU : Dar al dumneavoastră e mai radical şi, chiar dacă e mai rece, nu-i lipsit de o măreţie, fie ea şi sumbră. JINGA : Domnule Cosmescu ! CITITORUL DE CONTOR 158 COSMESCU : Nu, nu, înţelegeţi-mă bine, sînt gata să mă las convertit la această idee a grandorii şi pină la urmă a Revoluţiei, care nu trebuie să se împiedice în amănunte. JINGA : Ce condiţii îmi puneţi ? COSMESCU : Pentru ce ? JINGA : Pentru... conversiunea dumneavoastră. Vreţi să lucraţi cu mine iu parte ? COSMESCU : Nu, maestre, nu se pune chestiunea aşa. Eu am capitulat. JINGA : Cam rapid ! COSMESCU : Am capitulat cu dorinţa ca ideea dumneavoastră să fie dusă pină la capăt. Am convins şi pe colegii mei că aici nu contează detaliile, ci amploarea. Şi singura noastră condiţie, totuşi, dacă se poate spune aşa, este să daţi toată amploarea acestei lucrări, să devină prototip pentru viitor. Adică să luaţi această sarcină şi acest risc pe umerii dumneavoastră, care sînt destul de largi. Ne-am gîndil că e mai bine să nu mai aveţi probleme de rivalitate, să aveţi numai probleme de creaţie. Aşa am considerat că ar fi leal. JINGA (sciilîndu-se, încă incredul): Sînt foarte mişcat de această poziţie, absolut nouă, şi de ce să nu spun, absolut neaşteptată pentru mine. Ţinînd de o etică pe care o stimez profund. COSMESCU: Vă asigur că stima a jucat primul rol şi în hotărîrea noastră! JINGA: Trebuie să-ţi spun, dragă domnule Cosmescu, nu fără oarecare jenă, că eu te-am suspectat mult timp de perfidie pe dumneata, iar pe ceilalţi de calcule meschine şi de răzbunări. Sigur că am greşit cu toţii in aceşti ani, am avut păcate omeneşti, am interpretat istoria puţin şi în sensul dorinţelor şi intereselor noastre, am dat uneori cu coatele lovind oameni stimabili şi apropiaţi; cu atît mai fericit sînt să văd astăzi că în faţa unui ideal imens toate aceste zbateri şi răni au rămas în urmă, s-au cicatrizat... Şi că ceea ce contează este numai perspectiva. 159 cititorul de contor COSMESCU : Acesta este adevărul, maestre : perspectiva trebuie dusă mai departe. Chiar mai departe decît aţi dus-o dumneavoastră. Şi noi vom urmări şi sprijini cu toată rigoarea progresul el! JINGA (conciliant): Poate aveţi in vedere unele derogări, unele excepţii... cît priveşte demolările. COSMESCU : Nu, domnule Jinga, nici o derogare ! E mai bărbăteşte! Să fim consecvenţi! (fşi dau mina. Sonerie.) Ce este ? JINGA : Mi s-a părut c-a sunat cineva. De la o vreme, din cauza tensiunii nervoase, am uneori astfel de false impresii. COSMESCU: Vreau să sper că v-am oferit astăzi un bun motiv de relaxare. JINGA : Fără îndoială. Şi un nou temei de încredere în oameni, in posibilităţile lor morale. COSMESCU : Vă salut, (lese.) SCENA 22 ŞERBAN (simultan, intră) : Vă salut-. (Sc îndreaptă direct spre camera lui Neti fără sâ-l recunoască.) JINGA (surprins): Unde te duci ? ŞERBAN (evident): La Neli. JINGA : La Neli ? De ce ? ŞERBAN : M-aşteaptă. Ce te uiţi ? M-aşteaptă păpuşa. JINGA : De ce ? ŞERBAN (vesel): De ce ? Ei hai, gagiule, nu fi guguman ! (risete). (Intră tn cameră. Jinga ar vrea să-l reflnă, dar aude un zgomot ciudat fi două braţe lungi fi descărnate se îndreaptă spre el bălăbănindu-se: e Cititorul care. opărind dinlăuntru^ unei banchete, cască şi se întinde.) CITITORUL DE CONTOn 160 SCENA 23 JINGA (speriat) : Dumneata, aici ? CITITORUL (fals penitent): Vă rog să mă iertaţi. Am aţipit puţin. Nu ştiu ce mi s-a întâmplat. Probabil mi-aţi oferit involuntar din somniferele dumneavoastră. Nu face nimica. Vă stau la dispoziţie. JINGA: Dar... CITITORUL: Şi scuzaţi incidentul. Sper că totul a mers bine. JINGA : Suspect de bine. CITITORUL : Vă asigur dealtfel — dacă aveţi vreo reticenţă — că nu m-a văzut nimeni. JINGA (caustic) : în această poziţie 7 CITITORUL : Eu sîat aci doar pentru plăcerea dumneavoastră. Numai debitorul mă vede. Adică cel pe care l-am. creditat. A, şi mai am să vă cer o dată scuze : ştiu că m-aţi aşteptat toată ziua. JINGA (consimţind, cu un frison) : E adevărat... CITITORUL: Sini cu totul de neiertat! Deşi... nu cred că aţi aşteptat degeaba : la fiecare sonerie am introdus totuşi* pe dte cineva. Dacă doriţi, pot să mai invit în completare... JINGA : Pe cine ? CITITORUL : Pe maestrul Borcea, de pildă, pe Şoneriu, pe tovarăşul Ţenţu... pe maestrul Bălănuţă... (Se bate peste frunte.) Ah, uituc ce sint! Domnişoara Clara ar fi cu siguranţă binevenită ! (Arată spre dormitor.) JINGA (încet): Dă-o dracului ! CITITORUL (zimbind recunoscător): Mulţumesc... Sinteţi generos. JINGA : Şi dumneata ai fost cu mine. CITITORUL: De asemenea, apreciez şi faptul că îmi daţi un loc tot mai important in viaţa dumneavoastră... în casa dumneavoastră !... JINGA : Nu-ţi face iluzii, domnul meu. Ai ocupat un biet dos de banchetă. Un om care munceşte cît mine e normal să se gîndească la un infarct şi să poarte tot timpul nenorocirea instalată în el, înlr-un 161 CITITORUL DB CONTOR colţişor. Asta ascute pofta de viaţă. Nu cred că e cazul să mă mai sperii. Un june medicinist curtează — puţin cam devreme — pe fata mea : sînt tineri, fata e frumuşică, e normal. Toanta de sorâ-mea a găsit un tont pe măsura ei, sacul şi peticul: excelent ! Nevastă-mea, mereu prost dispusă, a încropit, după o viaţă caznnieră, un flirt onorabil, la o vîrstă cînd nu mai sînt primejdii : dacă asta îi face bine, brava ei! Băiatul duce o viaţă dublă, aşa cum e inevitabil la tinerii puternic intelectualizaţi. Celălalt stă la Paris. Să zicem că nu mai vine. Sigur, n-o să-mi fie comod. Acolo, fiu-meu o să fie poate mai ferit de unele hărţuieli; aicea, ţin eu spinarea ! Mai ales că, aşa cum ai văzut, chestiunea Magistralei s-a cam limpezit şi opoziţia Cosmescu a cedat, spre onoarea ei, ceea ce îmi sporeşte serios avantajul. CITITORUL : Hm! JINGA : Ce fel de „hm !“ e ăsta ? La ce corespunde ? CITITORUL : Cred că m-a tras cit am dormit. JINGA (maliţios): Vrei un antinevralgic ? CITITORUL : Extrem de amabil, dar a doua oară nu mă mai prindeţi. JINGA : Adică ? CITITORUL : Văd că dacă am aţipit un pic, aţi luat lucrurile foarte uşor. Daţi-mi voie să vă spun că eraţi mai serios înainte. JINGA: Cind ? CITITORUL : Chiar atunci cînd dădeaţi semne de impotenţă. Era mai pe măsura filozofică a lucrurilor. JINGA: Atunci cind spuneam Clarei că fac lux ? Cum s-ar zice, luxul meu era că nu pot I? CITITORUL: E mult mai dialectic. Şi mai uman. Vă gindeaţi la soţie. JINGA : E adevărat. (E surprins.) CITITORUL : Vă gindeaţi foarte serios, nu aşa cum simulaţi acum cu mine nepăsarea. JINGA (recunoseind): Da. Mi se părea cu totul neobişnuit din partea ei... Frivolitatea ei neaşteptată... CITITORUL : Vă convine să plătiţi aşa ? cnrronuL de contor 1$2 JINGA (puţin speriat) : Cum ? CITITORUL : Aşa. (Perdeaua spre terasă se trage, şi prin geamul iraus-îucîd sc văd, TiUîfiai siluclc, Amelia şi NngrinJ SCENA 24 NEGRIN : Vrei să te dezbraci ? AMELIA (cu o voce guturală, frisonată) : Să mă dezbrac ? NEGRIN : Te jenezi ? AMELIA : Bineînţeles... NEGRIN (gata să renunţe): Cum doreşti. Deşi cred că... AMELIA (intrerupindu-l brusc): Bine, am să mă dezbrac. De tot? (El nu răspunde. Ea începe să se dezbrace.) JINGA (înnebunit, înăbuşit): Nu ! Nu vreau asta ! Ce se întîmplă ? AMELIA (pudică) : Nu mă privi aşa! Te rog! (El nu răspunde.) JINGA : Ticălosul! NEGRIN : Poţi să laşi furoul. Aşa, acum întinde-te aici. (Ea se supune, se întinde pe ceva.) JINGA (dinlăuntru) : Ah, dezmăţato, curvo ! NEGRIN : Nu-ţi fie frică. AMELIA (tremurind) : Nu mi-e... NEGRIN: O clipă şi am venit. (Se depărtează, se apropie.) JINGA: Nu ! NEGRIN (începe s-o pipăie, vorbindu-i moale, penetrant) : Aşa. Cit mai relaxată... AMELIA: Ah ! NEGRIN : Ce este ? Iţi fac rău ? AMELIA : Nu. Puţin... NEGRIN (tatonind): Aici, spre umărul ăsta superb... JINGA (ia îiti obiect şi-l aruncă in glasvand, imaginea dispare) : Nu mai pot! Ah, ce' ticăloşie ! Mi-a spus că se simte rău! Era aranjată toată chestiunea! De-atunci, de la cinematograf! Şi eu, ca un do- 163 CITITORUL DE CONTOR bitoc... O să mi-o plătească, vai cum o să mi-o plătească! SCENA 25 CITITORUL (apare prompt): Domnule, nu e frumos să vă aprindeţi aşa. JINGA : Fiinţa asta, pe care am iubit-o ! Pentru care aş fi făcut moarte de om !... CITITORUL : Poate c-o să faceţi. JINGA : Am să-l ucid ! CITITORUL : Pe dînsul ? De ce ? JINGA : Bine zici! Pe ea ! Pe nemernica ! CITITORUL : Nu trebuie să vă grăbiţi. Ea o să moară oricum. Foarte curînd. JINGA (stupefiat): Cum asta ? CITITORUL : Ce puteţi face ? JINGA : Şi cine-o omoară ? CITITORUL : Boala, domnule. Cancerul. JINGA : Dumneata o iei cam repede ! CITITORUL: Regret nespus că trebuie să vă contrazic, dar dumneavoastră aţi luat-o repede. Aţi şi făcut-o dezmăţată şi... mă jenez să reproduc, JINGA : Am vă2Ut clar toată scena dinainte! CITITORUL : Dar aţi ales o Interpretare simplistă. Hai s-o mai vedem o dată, din ziua cînd doctorul Negrin descoperă primul sarcom canceros. Nu schimbăm nici o vorbă. (Se deschide perdeaua la terasă ţi se repetă întreaga scenă, de data asta mult mai vizibil.) NEGRIN (echivoc) : Trebuie neapărat să te mai văd ! AMELIA (clipind uşor cochet): E absolută nevoie ? NEGRIN : Mie îmi dă mai multă linişte. (Tăcere. El o ia pe glumă.) Sînt chiar aşa de inoportun ? AMELIA : N-am spus asta. NEGRIN (preocupat): Poate că, Intr-un fel... AMELIA : Spune ! CITITORUL. DE CONTOR 164 NEGRIN ; Poate că Intr-un. fel... pot să am un rol esenţial. AMELIA : In existenţa mea ? (Puţin tristă) Ai şi avut... NEGRIN (încruntat): îmi îngădui să mă apropii ? (Ii contemplă gitul, atent, profesional, dar simulează galanteria.) Ai un git nemaipomenit... (Cu voce joasă.) Cind mă gîndesc că e destinat să fie prada... JINGA (dinlăuntm): Nu ! Amelia ! Nu-i adevărat! NEGRIN (tntr-un fel de aparte): Dar nu! Voi lupta ! Voi lupta cu toată forţa şi pasiunea !... JINGA : Săraca ! Şi ea credea că... AMELIA : îţi mulţumesc, dragul meu !... JINGA : Nu se poate! Draga de ea ! E atit de inocentă t Cum am putut!? (Acum se vede că terasa de pe malul mării era de fapt ttn pat de cabinet medical.) NEGRIN : Vrei să te dezbraci ? AMELIA (cu c/indul dus): Să mă dezbrac ? NEGRIN : Te jenezi ? AMELIA : ...Bineînţeles. NEGRIN (delicat) : Cum doreşti. Deşi cred că... AMELIA : Bine, am să mă dezbrac. De tot ? (începe să se dezbrace într-un ungher.) Nu mă privi aşa... te rog. NEGRIN: Poţi să-ţi laşi furoul. Aşa, acuma întinde-te aici. (Ea se execută. El, cu un suris profesional, concentrat) Nu-ţi fie frică... AMELIA : Nu mi-e... NEGRIN (după ce ii fixează o zonă) : O clipă şi am venit. (Se duce şi aduce o lupă) Aşa! Cît mai relaxată !... (Apasă) Ce este ? Iţi fac rău ? AMELIA : Nu. Puţin. NEGRIN (tatonind un drum ganglionar): Aici, spre umărul ăsta superb... JINGA (cu lacrimi in ochi, in timp ce se trage perdeaua) : Săraca ! E sigur că e tumoare ? 165 CITITORUL DE CONTOR SCENA 26 CITITORUL: Aţi fi preferat să fie adulter ? (Are in ochi o privire drăcească, puţin sinistră.) JINGA (cu gindul răvăşit, cu voce slabă): Nu ştiu... Poate... (Gelozia îl reia.) Dar de ce s-a dus acolo? Singură ? CITITORUL : Ca să vă menajeze. JINGA: Dar eu o menajez pe ea ! Eu o apăr pe ea ! CITITORUL (rîde încetişor): Sînteţi, pe legea mea, unul din oamenii cei mai nostimi, domnule. O menajaţi!? Asta e foarte frumos exprimat. Sinţeţi un poet, domnule. După toate aparenţele, trăiţi in nori. Am avut o plăcută dovadă adineauri, dnd aţi aranjat toate lucrurile în trei cuvinte. „Un fecior e la Paris. N-o să-mi taie nimeni capul. Eu ţin spatele, am umerii laţi". Dar umerii, cer respectuos iertare, nu-i ţineţi dumneavoastră, ci soţia. De unde şi urmarea... JINGA : Vrei să spui că Vladimir nu se mai întoarce ? Şi că Amelia... CITITORUL fiuceptnd să rinjească, puţin sardonic) : Cu asta v-aţi împăcat. V-am bifat la „Credit". Dar acum, pentru armonie, îmi trebuie şi un post la „Debit". De acord ? (Se deschide terasa, apare o stradă sordidă.) JINGA : Ce e asta ? CITITORUL : Parisul, cu respect. JINGA : Nu-i adevărat! Parisul e oraşul-lumină. E Sena, Ndtre-Dame, Tumul Eiffel... CITITORUL : Pentru dumneavoastră. Lucraţi în clişee. Asta e strada unde stă fiul dumneavoastră. JINGA : Mi-a spus că stă în... CITITORUL (cupant) : N-are importanţă ce v-a spus. V-a spus că are bursă : n-are. Că o duce bine : ii-o duce. Că e fericit: nu e. JINGA : Am scrisori care arată că... 1 CITITORUL : Arată că funcţionează poşta. E disperat, a decă2Ut,.s-a înrăit. JINGA : Toată lumea îl respectă. crrrronui, de contor 166 CITITORUL : E bătut măr în fiecare seară, dragul meu domn. JINGA : De ce ? CITITORUL : Nu ştiu, (O piatră cade pe terasă. Apoi altele. Un geam se sparge. Apare Vladimir, hăituit, înconjurat de alţi patru-cinci apaşi)... Se bătea şl aici. dar... mă rog... aici... alte condiţii! SCENA 27 (Ei încep să-l izbească. Citeva secunde, bălaie in toată regula. Vladimir e snopit.) JINGA (asistînd turmentat şi neputincios) : De ce ? De ce dau ? Unde e poliţia ? De ce dau ? Ah ! De ce ? CITITORUL (cu o privire îndatoritor-sinistră): Nu şliu. JINGA (văzindu-şi fiul măcelărit) : Ce se întimplă ? (Strigă disperat) Tată, vino acasă ! Vino acasă, tată ! Vino în braţele mele! Ticăloşii! Asasinii! De ce fac asta ? (Vrea să intervină, nu poate) Vladimir ! Vlăduţule ! Vino aici! Puiul meu! Îngerul meu, pe care l-am crescut! (Văztnd că se pregăteşte o lovitură mortală, urlă) — Ah, nu! (Ia scaunul şi vrea să se repeadă, dar perdeaua alunecă repede şi închide totul. El se întoarce cu scaunul spre Cititor, dar se reţine, se calmează în faţa privirii enigmatice a acestuia.) De ce l-au bătut ? Fiindcă e comunist, nu-i aşa ? CITITORUL : Nu, domnule. JINGA : Ba da ! CITITORUL : Nu, domnule. Nu încercaţi să viraţi iar la capitolul „Credit*4. Vă înşelaţi singur. JINGA : Atunci de ce l-au nenorocit ? CITITORUL : Fără nici un motiv social, domnule. Natura se desfăşoară uneori neprevăzut. E mai clar. JINGA : Dă-mi numele lor! Am să mă adresez prin Ambasadă. CITITORUL (rizînd încetişor): Da', sigur... Prin Ambasadă... Aveţi umor. domnule... Ce puteţi obţine ? 16? CITITORUL 0E CONTOR Despăgubiri, scuze. Poimiine, băiatul, care caută cearta cu luminarea, va Ii bătut din. nou. JINGA : Pînă când ? CITITORUL : Pînă vă regularizaţi puţin contul. (Rictus.) Sinteţi, de cind v-aţi ridicat, foarte dator, ce să mai vorbim !... Vedeţi cîte şanse vă dau ? JINGA (obsedat de bătaie) : Dacă puşlamalele alea erau aici... CITITORUL : Şi aici băiatul dumneavoastră se bătea. Dar aici îl apăra numele dumneavoastră. JINGA frugător): Fă-i să-l lase! îl iubesc aşa de mult! Il iubesc cel mai mult. Fiindcă e departe. CITITORUL : Intr-adevăr. Sir ? Cei mai mult ? Să vedem. (In aceeaşi secundă, Neli năvăleşte speriată şi urlă). SCENA 28 NELI: Tată, Octav... JINGA : Ce este ? NELI: S-a jucat cu cuţitul, a vrut să taie ceva şi... Vino sâ-1 vezi! CITITORUL (murmurind) : Cel mai mult ? (Jinga ezită o clipă, apoi iese in fugă după Neli. In scena goală, apare imediat Se vast a care, după clteva precaufii, pune mina pe caseta cu bani şi se strecoară prin antreu afară. Jinga a revenit, a văzut-o.) CITITORUL frizind încetişor, drăceşte) : Cel mai mult ? (Jinga vrea s-o prindă pe Sevasta, dar a intrat, costumată elegant, ClaraJ SCENA 29 CLARA : M-ai tratat ca pe o prostituată. Nu-i nimic, probabil că asta merit. Nu pot să fac acuma dra- CmTOnUL DE CONTOR 168 moleta îndrăgostitei, n-am timp, sînt ocupată la Minister. Am trecut razant cu neliniştea dragostei, ştiu, e incomod, cer scuze. M-am vîndut, dar încă n-am primit preţul. Mă gîndesc că ar ii mai moral să achiţi. Ca să nu ne dezonorăm, nici unul nici altul, cu sentimente gratuite. £ limpede ce spun, nu-i aşa ? (Fără nici un cuvint, Jinga aruncă o privire consternată asupra ei şi face un pas spre locul unde stătea caseta. îşi aduce aminte că nu mai e.) Ştiu, ai să-mi spui acuma că eşti într-o mică jenă financiară, că ai cheltuieli cu familia. Nu-i nimica, aştept. Ştiu că eşti un om de onoare. Vreau să fiu plătită bine. (Cu o voce in ol cărei cinism transpare plînsul.) Ca să nu am cumva un puseu de sentimentalism... JINGA (merge spre ea, vrea s-o îmbrăţişeze, se reţine): Clara! CITITORUL (in şoaptă) : Cel mai mult ? (Intră Cosmescu, Clara iese.) SCENA 30 COSMESCU (mieros): Vă aşteptăm, iubite maestre. JINGA (foarte abătut, luînd pe Cosmescu aparte, In salon) : Dragul meu Cosmescu, vreau să-ţi spun că... intimplarea face să traversez momente mai grele... pe plan intim... De aceea, nu-ţi imaginezi cit de binevenit este sprijinul moral pe care mi-1 daţi... Toate se pot suporta. (Geamăt.) Toate ! Alita vreme cit ai încredere în munca ta, în opera în care ţi-ai investit anii, priceperea, şi care trebuie dusă fără şovăire înainte. (tl bate prieteneşte, afectuos, pe untiîr. ll bate fi Cosmescu.) COSMESCU (ieşind pe terasă cu Jinga) : Tocmai de aceea, iubite maestre, înţelegem să vă sprijinim neprecupeţit şi am cerut, printr-un memoriu adresat conducerii, prelungirea Magistralei şi demolarea a încă 169 CITITORUL DE CONTOR 170 de metri, pînă la segmentul 5. Cred că sînteţi mulţumit. (Pe terasă a apărut un grup de arhitecţi care discută o machetă tn şedinţă.) JINGA (confuz) : Dar... COSMESCU (încurajator): Frontul de lucru se amplifică ; probabil şi bugetarea. Iar cele cîteva case ce se demolează, intr-adevăr, nu prezintă mare importanţă. (In treacăt.) Poate numai casa Halunga, făcută de maestrul Borcea, imediat după război, la care, dacă nu mă înşel, aţi avut şi dumneavoastră o contribuţie... dar pe care bănuiesc că aţi repudiat-o între timp... să reprezinte o oarecare pierdere, mică, în tot cazul, faţă de măreţia proiectului... JINGA (complet zăpăcit, murmură): E o bijuterie... casa Halunga... CITITORUL (şoaptă) : Cel mai mult!? COSMESCU : Să nu exagerăm... In orice caz. e un model de gust burghez faţă de care v-aţi delimitat de-a-titea oii, şi ultima dată prin conceperea Magistralei. Contaţi pe asentimentul nostru, al tuturor. (Suride. Jinga priveşte pe ceilalţi care aprobă cu efuziune şi intră emoţionat in salon. După o secundă, din dormitor apare Şerban.) SCENA 31 ŞERBAN : Vreau să vă spun şi eu o vorbă, aveţi timp ? JINGA (privindu-l lung) : Ce este ? (Jenat de cei de-a-fără, trage nervos perdeaua.) ŞERBAN : Ce să fie, bine. (Ride.) Adică bucluc. (Priveşte şi el lung, mirat) Pe dumneavoastră parcă v-a transportat băiatu. Ori nu, v-am lăsat pe loc. Tratament la domiciliu. Ta uite ! JINGA : Spune, ce vrei, domnule ! Şi ce cauţi în casă mereu ? CmTORUL DE CONTOR •170 ŞERBAN : Vă incomodez ? JINGA : Cum te numeşti ? ŞERBAN: Şerban Halunga. JINGA (după o pauză): Da. Şi ce vrei să-mi spui ? ŞERBAN: Eu nu prea vreau. Neli mi-a spus, zice, vorbeşte cu finlandezul, adică, pardon, mă rog, cu tata, el are relaţii, cunoaşte şi la procuratură. JINGA : Dar ee-ai făcut ? ŞERBAN : Nu atît eu, cit pentru ea... Să dea autorizaţie, adică să facem treaba curat, corect... Că nu e cazul, totuşi, ea n-are nici 15 ani... ştiţi, există riscuri... Să dea autorizaţie, e mai bine, mergem la un spital oficial... JINGA (începind să înţeleagă) : Nenorociţilor ! ŞERBAN : Eu i-am spus că o să vă supăraţi, dar e aşa de incăpăţinată !... Mai bine o rezolvam eu, am prieteni pe la spitale. JINGA : Dumneata ce eşti ? ŞERBAN : Brancardier, nu mai ţineţi minte ? Vorbesc eu cu cineva... Dar parcă era mai bine să fim legali. Plus că şi costă. Lovele de unde ? E fată de grangur, deh! Trebuie ingrijitâ. Aşa, surorile, punem cazul că o duc eu, se oftică pe mine, şi-i mai fac vreuna... JINGA (cu iritare crescîndă): De ce te-ai legat de ea ? ŞERBAN : Poftim? Nu eu, ci... JINGA : Ai avut un plan, nu-i aşa ? ŞERBAN : Ce plan ? JINGA : Mă cunoşteai bine, nu-i aşa ? Ştiai nişte poveşti de la tata, de la bunicul dumitale... ŞERBAN: Hă! Tata s-a dus. Bunicul nu mai vorbeşte nimic. Ce poveşti ? Spunea poveşti cu animale, nu cu oameni. JINGA (înrăit, răzbunător) : Am să vă dărîm casa, domnule Halunga-junior! Casa în care eu mi-am pus tinereţea, setea de glorie, bucuria fiecărei cute. Dumneata înţelegi ? ŞERBAN (impacientat): Lăsaţi, dom’le, casa dracului! Ce-mi pasă mie de casă ? Eu stau într-un subsol, în bloc, cu un coleg. Vorbiţi cu procurorul, daţi-o dracului! Dacă vă moare fata, după aia spuneţi că 171 CITITORUL. DE CONTOR eu sint de vină. S-au mai văzut chestii cu andrele, cu babe, să fim conştienţi. JINGA (ieşindu-şi din fire) : Dar pînă acuma, zevzecule, aţi fost conştienţi, ai ? Grijania mă-tii! (Se repede să-l ia de gtt. Atunci aude Tisul Cititorului, care s-a instalat tn pragul salonului.) SCENA 32 CITITORUL (Hnjind): Aşa vreţi să achitaţi nota? Aşa o dublaţi, domnule. (Serbau, profitind de răgaz, fuge prin antreu.) Parcă nu mai aveţi seninătate. Cum vreţi să creaţi ? (Rinfeşte sinistru.) JINGA (fierbind): Imbecilul ăsta agramat se introduce în casă, îmi seduce fiica... CITITORUL: „Un june medicinist curtează — puţin cam devreme — pe fata mea“, aşa ziceaţi: „sint tineri, fata e frumuşică, e normal". JINGA : O lasă borţoasă !... CITITORUL : Dacă s-au iubit, ce poate să fie mai firesc ? Dumneavoastră vreţi să puneţi normalul unde vă convine. Eu vă rog respectuos să nu trişaţi. JINGA (revoltat): Eu?? Sau cretinul ăsta? CITITORUL : Cretinul a făcut ce era în legea lui. El a fost hotărît. Dumneavoastră nu sînteţi hotărît. Eu vă ofer atîtea posibilităţi şi dumneavoastră nu vă fixaţi. Vreţi o infecţie frumoasă la Neli, să nu mai poată avea copii niciodată ? JINGA : Nu ! CITITORUL (amabil-sardonic): Atunci luaţi soluţia generoasă a opoziţiei Cosmescu şi dărimaţi-vă tinereţea cu buldozerul. JINGA : Nu ! CITITORUL: Atunci, renunţaţi la Magistrală! JINGA : Nu ! Nu pot... CITITORUL: Domnule, sînteţi dificil, pe cuvintul meu ! Ce facem cu dumneavoastră ? CITITORUL DE CONTOR 172 JINGA : Mă laşi în pace. N-am nevoie de dumneata. Eşti o idee strîmbă, o pseudoidee ! CITITORUL : Să vă las în pace, aţi zis ? îmi pare foarte rău, domnule ! îmi pare nespus de rău I In pace !? SCENA 33 (Cu un aer straniu şi rău prevestitor sc retrage din salon lâ-sîndu-1 pe Jinga neliniştit, temător. Jinga ar vrea să-l recheme, face un pas, apoi renunţa. Momente grele de aşteptare trec. La un moment dat, uşa dormitorului se deschide şi de acolo răzbat vaiere şl bocete surde. Cîţlva oameni necunoscuţi — aceia care au llgurat pe apaşi şi arhitecţi — pătrund In salon in chip de ciocli şi încep sa pună diverse însemne mortuare, să acopere oglinda şi tablourile, să aprindă luminări. Se instalează o atmosferă sinistră, de priveghi. Jinga geme, cu ochii numai panică şi dezolare. Apoi, după un minut de tăcere totală, cei patru scot din casa un sicriu închis şi pornesc cu el spre terasa care se deschide. Jinga e numai aşteptare. In fine, trece Sevasta, bocind. Trece şi Şerban, In negru, cu faţa gravă. După un răstimp, trece, înlăcrimată, Neli. După altul, care pare o veşnicie, trece Vladimir. Jinga începe să plingă, se lasă în genunchi. In spatele lui, a apărut Clara, privind cu o cucernicie cupidă, pu-nindu-i mina pe umăr cu semnificaţia : fii tare I EL i-a spus pe rînd ipotezele morţii : Neli! Vladimir ! Dar Clara a plecat şl ea în convoi. El pune trcmurlnd altă ipoteză : Octav i Dar trece şi Octav. Atunci nu se mai poate reţine şi cade in genunchi. Moarta nu poate fi decît Amelia.) JINGA (bîiguind) : Iartă-mă ! Iartă-mâ ! Soţie adorată ! Eu sînt cel care... Dacă aş fi ştiut... Dacă aş fi putut să-ţi dau sufletul meu Te-am rănit de-a-tîtea ori cu egoismul meu, cu ignoranţa mea, cu 173 CITITORirii DE CONTOI dezordinea din pornirile mele !... Iartă-mă ! Acuma iartă-mă 1... Ah, dacă aş putea răscumpăra totul!.. Atunci iese din dormitor .şi Ainelia, in doliu, şi urmează drurnu convoiului. Jlnga o priveşte fascinat, prostit, şi aşteaptă mal departe... Dar nu mai vin decit cei patru caro Strlng obiectele funerare şi coroanele, lingă rămine singur. încet, el se Înseninează, începe să ridă ca un nebun: ce farsă stupidă, ce Închipuire deşartă! Dar deodată o vede in salon pe Sevasta, in doliu, foarte tristă şi plinsă. SCENA 34 SEVASTA feti inflexiuni de bocet din cind în etnd): De ce nu te-ai făcut ministru ? De ce nu te-ai făcut ? Ca să mă vezi nenorocită ? Of, că numai sufletul meu ştie amarul care-1 am 1 A zis că să-i dau 300.000 lei zestre, auzi, ditai maiorul! Că ştie că-i ai depuşi la CEC ! Şi-ai luat şi moştenirea lui taica, să mă ţii ! Ce ţi-era, că te făcea ministru ?! Ori măcar să nu mai fi tras strada aia, să te-njure toţi! Că dacă luai banii de la ăi de-au vrut să-ţi dea pentru scutiri, mă măritam şi eu acu, cu afurisltu ăla, dacă nu găsii un unul „înaintat11 să mă ia fără gologani! Am să-ţi jelesc la uşă, înţelegi, pină te-oi căpia. Să-mi dai bani să mă mărit (Hohot.) Că nu vreau să stau singurică ! Of!... (Apare solemn şi compuncţios, în negru, Cosmescu.) COSMESCU fca Ia condoleanţe) : îmi pare foarte rău, sînt alături de dumneavoastră. Lucrurile mari se preţuiesc greu. A fost şi împrejurarea asta ghinionistă, că tocmai acum l-au reabilitat pe Şoneriu, care, sigur că v-a desfiinţat în Consiliu. Avea şi oarecare argumente : băiatul dumneavoastră mare, acela care s-a compi'omis la Paris. Se ţine totuşi cont. Măcar ăsta mic să fi fost altfel, dar vorbeşte nişte lucruri la şedinţe... Apoi şi povestea cu fata... Kegret, vă spun, din toată inima... Şi tocmai cînd s-a demolat CITITORUL DE CONTOR 174 şi casa Halunga... Am intervenit, dar era urau. Ce să mai faci ? Cel puţin v-au onorat proiectul ? JINGA (ca in vis) : Nu. COSMESCU (penibil) : Am impresia că şi-a băgat cineva coada de pe la Finanţe. Aveţi pe cineva acolo care vă iubeşte!? JINGA (din altă lume) : Nu ştiu... COSMESCU (familiar): Nu-i nimica, maestre, o să-l re-faceţi. Evident, în lumina unor principii mai constructive, a noilor directive... Omagii doamnei. Mi s-a părut foarte afectată. E cumva suferindă ? JINGA (căutind somnambulic pe Amelia) : Nu cred... COSMESCU : Nu vă lăsaţi! Curaj! (Iese, revine.) Să ştiţi că pe Octav nu l-am trîntit eu. Dar o să treacă sigur la toamnă... bineînţeles, dacă va începe să creadă in meserie... (Nu se hotărăşte să termine.) Apropo, ara auzit că aveţi un volum la editură, mi-a spus Bălănuţă... da, e noul director... Zicea că sînt unele probleme... Se aranjează... O să mai pieptănaţi puţin... mai renunţaţi la două-trei lucruri. Trebuie să trăiţi, nu ? Măcar pînă vă refaceţi puţin creditul!... (Intră Şerban cu Neli, gravidă.) ŞERBAN : Mi-aţi spus că mi-aţi dărîmat casa. Nu-i nimica, îmi faceţi alta. NELI: Sigur, tată, am şi eu dreptul, la anul sint majoră... Măcar cit i-ai dat lu’... să nu spun cui, — că i-am găsit acele de cap în pat cînd m-am culcat cu Şerban, m-a întrebat mama, am minţit că-s ale mele. Că ştiam că ea n-are zile multe şi că dacă-i spun... JINGA (ca din altă lume): Neli! Draga mea! NELI: Măcar banii pe care i-a cheltuit Octav pe whisky puteai să mi-i dai să dăm avans la un apartament. Sau măcar cit ai băgat aici, peste deviz, să înfrumuseţezi, dacă-mi dădeai, luain un apartament-tip, nu ne durea capul. ŞERBAN : Da, nene... Eu zic să ne dai pe bune, s-avem şi noi ogeacul nostru... că de lux, vorba aia, în 175 CITITORUL DE CONTOR paişpe mi se rupe... Hai, mai gindeşte-te !... Să ne facem o bază de lansare... NELl (cu un soi de ameninţare) : Vreau să muncim cum se cere : la bază. Chiverniseala de-aici miroase a... altceva. JINGA (şoaptă) : A ce ? NELI : A mică-burghezie împuţită ! JINGA (consternat) : Neli ! (Clara intră, intr-o rochie de casă, fi traversează nonşalant salonul, spre dormitor. Din uşă spune.) CLARA : Vii, mami ? Adu şi-un Kent !... (După ea, apare Vladimir, şchiopălîrnl. Apoi Amelia, îmbătrinită, In (inntă şleampătă, se aşează pe Un fotoliu, işi descalţă pantofii, scoate din poşetă un scul de lină, pe care U întinde lui Octav, imbătrlnit fi buhăit fl el.) AMELIA : Vrei să ţii şi tu ? Hai că nu mai am mult... (Excedat, Jinga iese pe terasă şi priveşte, nevenindu-l să creadă.) OCTAV (beat): Nu făcea rău, papa, dar avea o oarecare pedanterie a liniilor. Chiar modernismul lui suna cam consumat... Sigur, cu bună-credinţă, numai că... Rămăsese un. meşter, unul dintre cei mai buni. Toată viaţa a vrut însă să fie artist. Totuşi, il iritau toate ideile îndrăzneţe filozofice, credea numai in geometrie. îmi băteam joc de el, săracul, spuneam că geometria e mizeria fineţii, luasem o idee de la Pascal. Nici nu ştii cit suferea. AMELIA (acră): Te iubea şi tu-1 chinuiai. O dată ai vrut să te sinucizi cu cuţitul, a făcut un şoc... OCTAV: Ei, mamă, şi tu, să mă sinucid ?!... M-am tăiat niţel, vream să văz ce se întlmplă. Aveam nişte idei timpi te, citisem pe Berdiaeff... (Vladimir cască, se întinde şi pleacă in dormitor să se culce.) Care e ăla care se mai sinucide pentru idei ? Vladimir! (Acela se întoarce.) Ia şi pachetul ăsta de Kent, poate iţi cere cumnata... CITITORUL DE CONTOR 176 (Viodimir ia ţigările ţi pleacă.) AMELIA : A venit să plătim abonamentul la radio. I-am dat, dar mi-i dai înapoi. OCTAV (cu gîndul dus, cu paharul in mină) : Prea multă metafizică şi prea puţină viaţă... Bătrînul, de bine de rău, trăia. N-a lăsat decit datorii, şi o mare eroare arhitectonică, dar trăia... în. special la început... Era cumplit de nedrept, dar nu din vina lui... Eu sînt drept, fiindcă sînt consilier. Consilierii sînt drepţi, nu greşesc. (Urlet subit.) Mamă ! AMELIA : Ce e ? OCTAV : Cine a ucis cristalele ? AMELIA : Iar începi ? OCTAV : încep din obişnuinţă, mamă. Nu mă mai interesează chestia. Lasă-le moarte. De-aia sînt cristale... SCENA 35 JINGA (după ce a privit uluit, de afară, ca printr~o pinză le strigă de pe terasă): Dragii mei, iubiţii mei, n-aveţi voie să mă anulaţi! De cînd m-am născut, pămîntul a vrut să mă anuleze, l-a îmbolnăvit pe frate-miu, Costel, ca să mor eu. Pămîntul e viclean. A trimis tot felul de capcane să mă anuleze : mizeria, duşmanii, abstracţiile deşarte, tihnele nimicitoare. Şi eu n-am ştiut să mă apăr decit intr-un singur fel: construind. Iubind ce făceam, pînă la durere, pînă la demenţă. Şi pe voi v-am făcut ca să mă împotrivesc anulării. Acum voi vreţi să săpaţi în fibra mea ? Sînt aşa de torturat! Aşa de regeşte! Voi vreţi să-mi luaţi uneltele din mină, tortura mea ? (Urlă) Nu, iubiţilor, nu ! Eu am să refac iarăşi proiectul, şi am să-l mai prezint o dată, şi am să mă bat cu toţi, chiar cu rinjetele voastre postume, chiar cu tinereţea mea, chiar cu prezentul meu ! Aşa să ştiţi! (Pînra perdalii, despărţitoare, flutură.) 177 CITITORUL DE CONTOR AMELIA (lui Octav) : Închide, maică, geamul, parcă bate un vint, să nu spargă ceva la noapte. (O ia spve dormitor.) JINGA (de afară, lui Octav, care nu s-a mişcai) : Octav ! Tata se luptă cu Marele Anonim. înţelegi ? Tata vrea mereu să spargă Cenzura Transcendentă, puiul meu ! Tata trebuie să plătească pentru luxul ăsta de a înălţa, pentru foamea asta de a dura, care e o foame veche, vine din fundul neamului său, şi nu e nimeni de vină, dacă s-a născut fără pace pe lumea asta. Octav, ascultă-mă ! OCTAV (ca traversînd tm coşmar): Ah, bah, prostii!... (Se ridică, vrea să meargă pe terasă, renunţă, iese. Au ieşit şi ceilalţi.) JINGA (calcă, sfişie toate împiedicările şi intră cu putere in salon): Dragii mei! Dormiţi toţi ? (Tăcere de moarte. Un mic foşnet. Jinga se întoarce. In faţa lui a apărut Cititorul. Nu moi are nici un . pic de bunăvoinţă îr» ochii reci.) SCENA 36 CITITORUL : Nu dormim toţi. JINGA (îl fixează): Mda. Eram sigur. (E nervos, gata de luptă.) CITITORUL : Dar nici nu avem atita timp să vă stăm la dispoziţie. Vă rog, în trei minute, să vă decideţi. Altminteri îmi iau libertatea de a decide eu. JINGA (sfidător): Ce vorbeşti, domnule !?... CITITORUL (mereu calm şi egal): Să nu fiţi arogant cu mine, e o cheltuială inutilă. Nu am ce face cu patosul dumneavoastră, eu nu v-am vorbit — binevoiţi a vă reaminti — niciodată cu patos. N-am avut slăbiciunea să vă urăsc, cu atit mai puţin să vă compling. Am venit să vă citesc contorul şi să vă rog să plătiţi urgent. CITITORUL DE CONTOR 178 JINGA (mont liulu-se): Dumneata ai ris de citeva ori de mine. CITITORUL : Şi dumneavoastră de mine. N-am fost decit ecou. JINGA : Dumneata al exagerat peste măsură ! CITITORUL: Dumneavoastră aţi ignorat peste măsură. N-am fost decit compensaţie. JINGA : Dumneata m-ai provocat. CITITORUL : Eu ? Glumiţi, domnule. Dumneavoastră aţi provocat pe toată lumea. Din clipa in care v-aţi instalat în succes. JINGA (vehement) : Dar eu am plătit acest succes ! Şi nu de azi! L-am plătit cu munca mea, cu inteligenţa mea, cu o luptă chinuitoare de zeci de ani! CITITORUL (zimbitor) : Astea, Sir, sînt instrumentele ce vi s-au dat! Şi a fost o plăcere să le folosiţi! Dai* ce plăcere e veşnică, în ochii naturii ? Şi cine opreşte natura, ce v-a făcut aceste scumpe daruri, să vă ceară, cind pofteşte ea, să i le achitaţi ? Doar pentru asta mă găsesc in vizită aici !... JINGA (sugrumat de furie): Iar eu te poftesc să termini vizita dumitale sinistră şi să ieşi numaidecit. Să ieşi o dată din viaţa mea! Ca să pot exista şi crea, dumneata trebuie să dispari de tot! CITITORUL (sideral): Ca să pot eu exista şi crea, nu v-aţi gîndit că aţi putea dispărea dumneavoastră de tot? JINGA (ca o fiară): Nu ! Eu sînt o realitate vie! Iar d-ta un impostor şi un hoţ! Afară, imediat! CITITORUL (ca un gentleman): Sînteţi teribil de prost crescut. Nu-mi rămîne, cu regret, decit să vă tai curentul. (Se îndreaptă spre un presupus tablou electric din vestibul. Dar Jinga nu mai poate. Ii urmăreşte pas cu pas, apoi, deodată, se repede in spinarea Cititorului, il înşfacă şi, după o scurtă luptă, il strlnge de git. il lasă jos, il priveşte, îngrozit ţi eliberat, cumpăneşte un moment crima. Apoi, gifiind, ia cadavrul In spinare şi il scoate din scenă. Intre timp, se stinge lumina. Jinga se întoarce speriat şi se trinteşte imobil 179 CITITORUL DE CONTOR într-zm fot ol iu, luîndu-şi capul în mîfnî. Dc-afarâ îuna bafe în ei. Trec minute. Se aude soneria. Jinga işi bagă degetele în urechi. astupa auzul. Soneria se repetă, insistent. în fine, resemnatt dar hotârit să-şi apere pielea, Jinga se tîrăxta in antreu şi deschide, în prag stau Amclia. Octav Neli. bronzaţi. veseli, şi cu bagajele in mî?iâj NELI: Bona sera, papă ! (îl îmbrăţişează.) OCTAV : Bună, bătrîne ! AMELIA: Ce faci, dragă, te-ai culcat ? Am sunat o mulţime. Era vorba să venim mîine cu trenul, dar n-am găsit tichet, aşa că am prins o ocazie. Domnul a fost atît de drăguţ şi ne-a adus. fPrezentînd.) Soţul meu, arhitectul Jinga, şi domnul... (Domnul din praf/ nu e altul decit Cititorul, care suride uşor straniu, dar foarte amabil.) NELI: Am venit nebuneşte, o dată, la o depăşire, am fost la doi paşi de moarte, insă dînsul s-a descurcat uluitor... AMELIA : Scuzaţi-ne un moment. (Amelia şi copiii ies.) JINGA (sec): Sint foarte ineîntat că totul a ieşit bine. (Scrî$>iitJ Mă simt foarte obligat, domnule. Ce vă datorez ? CITITORUL (misterios şi şăgalnic): Multe, domnule Jinga, multe !... JINGA (dominindu-şi tot mai bine frica): V-aş invita să luaţi Ioc, domnule, dar, cu regret, mai am de lucru... CITITORUL (echivoc) : Se înţelege... JINGA (propunînd o aminare, o ,,remizău) : Totuşi, intr-o zi... Mi-ar face plăcere să stăm de vorbă, să bem un pahar... După ce termin Magistrala... Poate în cinstea ei... De acorcl ? (întinde, cu frică $t curaj, pentru iutlîa oară, mina Cititorului. Acesta i-o apucă, cu o cordialitate rece, cu o neliniştitoare complicitate. Stau amtndoi in cumpănă pină cind cade) CORTINA PIESA VĂZUTĂ DE: RADU ALBALA: „Pentru ca cu să pot trui şi crea» tu n-ar trebui &ă exişti0 (vom cita mereu din memorie, neavind la îndemină textul, citit, totuşi, cu mulţi ani în urmă. In revista „Teatru**), îi spune la un moment dat arhitectul Jinga „cititorului de contor*4. A îndeplini toate îndatoririle de conştiinţă, fără a trăi şi a crea, era cu putinţă doar in concepţia medievală, şi doar pe calea sihăstriei. Dar a trăi şi a crea, fără a înlătura îndatoririle faţă de conştiinţă, a găsi calea aceea minunată care duce „per angusta ad augusta44, iată preocuparea care străbate, încă din cele dinţii file ale sale, istoria filozofiei şi a literaturii. Cititorul de contor, Inspectorul de poliţie, Călătorie in jurul odăii mele, Faust, Divanul sau gttceava înţeleptului cu lumea sau Ciudetul sufletului cu trupul, Dioptru sau Oglinda lui Filip Solit and, ascetul bizantin din secolul XI — id est înfruntarea omului cu propria sa conştiinţă, o temă pe care e suficient s-o evoci ca să-ţi vină, precum Elenei Dudcasca, sora bunică! Lui Chica, ameţeala numai gfndindu-te la „evghenia" familiei ei. O temă literară pe cit de nobilă, pe atlt de fecundă, mai ales In perioadele Istorice cind răsturnarea valorilor sociale a pus sub semnul întrebării valabilitatea noilor valori morale, ce le-au înlocuit la rindu-le pe cele vechi, rezistenţa lor la confruntarea cu acel „nucleu de etern" aflat In toate sistemele de valori etice — de la cele douăsprezece, sau de la altele, încă şi mai străvechi, table ale legii pînă In zilele noastre. O temă care, tocmai prin nobleţea şi prin fecunditatea ei, nu se putea să nu-1 solicite pe aprigul, pe ncastîmpă-ratul „debatteur41 de idei al teatrului nostru contemporan, Paul Evcrac (...) 181 CITITORUL DE CONTOR Zestrea de intelectual al lut Paul Everac fereşte această dezbatere de orice schematizare, căci nimeni nu iese nici alb, nici negru, din pretoriul Judecăţii, tendinţa e doar sugerată, iar tribunalul „rămine in pronunţare14, In conştiinţa fiecărui spectator ce părăseşte sala dc spectacol. Iar zestrea de artist a aceluiaşi ştie să însufleţească acest „symposion44 cu mijloace specifice ale artei dramatice; „colaborînd fericit** cu regizorul, care nu e altul decit autorul însuşi, cl ne face să „vedem idei**, păstrlndu-sc In permanenţă pe linia discreţiei specifice unei asemenea viziuni, discreţie cu atlt mai impresionantă cu cit e mai catifelată — însuşire predominantă a întregului spectacol (şi ai cărei merit revine, deopotrivă, inspiratei scenografii a lui Mihai Mădescu). (...) Intr-o lucrare dramatică lipsită, ca aceasta, prin definiţie, de firul epic creator de palpitante „lovituri de teatru*4 autorul-re-gizor găseşte, totuşi, prilejul de a ne oferi surprinzătoare răsturnări de situaţii: desigur că una c semnificaţia unui dialog ca — „Dezbracă-te draga mca*\ — „Chiar trebuie s-o fac?44, intr-o anume lumină de rampă, şi alta, Intr-o altă lumină („să mai ascultăm o dată : nu schimbăm** — aici; să nî se permită un tic de vechi redactor : nu „schimbăm** ci „modificăm** trebuie spus acolo — „nici un cuvînt44 zice „cititorul dc contor**), in care femeia c o pacientă aflată In consultaţie la medic ; asemenea momente, în care aura de idei prinde trup scenic, sini numeroase în spectacol. (Teatrul, ur. 4/1973.) AUREL BĂDESCU: ...trebuie recunoscut că şi propunerea de receptare a sensurilor făcută de autorul însuşi este cit se poate de seducătoare: „Despre ce parabolă e vorba ? Despre parabola creaţiei. Actul de creaţie se însoţeşte întotdeauna de o marc tensiune iinaginatoric, aceea care are in vedere scopurile sale ultime (edificii, simfonii, romane etc.). Din această febră nasc insă şi efecte secundare : echilibrul creatorului, pus la încercare, cedează uneori. Iar imaginaţia sa, intens solicitată, poate $ă se deregleze şi să nască monştrii unor ipoteze stranii, descumpănitoare. Creatorul se îmbolnăveşte atunci de propria sa febră, rămasă fără direcţie, şi CITITORUL DE CONTOR 182 începe să se înspăiminte de valul Ipotezelor răutăcioase, pe care parcă un demon necruţător şi ironic le pune cu dinadinsul înainte. S-ar zice cu totul Ii stă împotrivă, totul se corupe. Această „boală* nu e dccît contrapartida, plnfl la un punct firească, a a vin tulul său creator, este, cum zice piesa, „plata pentru capacitatea lui de a dura, de a construi (...) Piesa mea nu e decit imaginea multilaterală a acestui risc, glndirea lui pînă la capăt. £i mai ales, depăşirea lui" Montîndu-şi piesa in lumina acestei interpretări. Paul Eve-rac a realizat un spectacol care, deliberat, refuză „cheia realistă” (cu excepţia celor 2 „voletu-e ce închid imaginara, posibila dramă). Reprezentaţia este aşadar puternic stilizată, cu aer solid şl insistent afişat de „convenţie", lucrată cu o cerebralitate (uneori cam uscată) de natură a nu lăsa nici un dubiu asupra părţii de imaginar din text, pe care dramaturgul şi-a dorit-o a fi In proporţie de NSVo. (Contemporanul, 12 mol, 1978.) BOGDAN ULMU : ...este un gen despre spaimă. Acea spaimă constructivă pe care o trăieşte orice creator, orice om dispus şi capabil sâ treacă prin viaţă lăsînd urme. Intr-adevăr, aşa cum mărturisea Însuşi Paul Everac, piesei nu trebuie să i se aplice „reţete de măruntă moralitate manihelstă". nu trebuie să schematizăm mesajul (subiectul) ci, afirmind că arhitectul Jinga ar fi elementul negativ, iar irealul, simbolicul cititor de contor — cel pozitiv, ho-tărît să facă dreptate. Jinga este un om ; cu calităţi şi defecte, cu vanităţi şi nelinişti, cu acţiuni mai mult sau mal puţin cugetate, incomodat de impunerea brutală a momentului „adi-ţiunii*. Moment ineluctabil insă, pe carc-1 trăieşte chinuindu-se, zbuciumindu-se. introspect|ndu-sc cu sinceritate, cu o finală detaşare. Cerind o mare combustie intelectuală, o ştiinţă a folosirii simbolului, o risipă de inteligenţă, aş zice eu. textul este foarte dificil de montat (...) Ciudat: această frumoasă piesă a găsit mereu foarte buni interpreţi pentru rolul straniu al „cititorului 183 CITITORUL DE CONTOR de contor44* dar n-a găsit niciodată interpretul ideal pentru familiarul Jinga (...) (Lucco/drul. 10 Iunie» 1078.) ILEANA LUCACIU : ...Cititorul de contor se rupe de nota obişnuita a dramaturgului care încearcă şl aici o dezbatere, dar sub formă dc parabolă, petrecută peste 95 la sută In planurile delirului, iar restul, de fapt prima şi ultima scenă, foarte scurte. In planul realului. Ain spus planurile delirului şi nu planul, deoarece aici se desfăşoară delir in delir, şi nu sc încearcă nici un moment a se aplica o motivare interioară coşmarului. Aici a intervenit primul merit cert al regizorului Paul Everac. El a delimitat, folosind abil decorul creat dc Mihai Mădcscu, fiecare plan, a infiltrat spectacolului trimiteri metaforice, atit de necesare acestui gen de piesă. Decorul alb, de vis, ireal, cu delimitări din perdele uşoare, un decor atractiv este speculat la maximum. Luminile mînuHe de artistul Ti ti Constant inescu Joacă un rol substanţial în fiecare scenă. Albul orbitor din final, spre exemplu, te scoate din atmosfera tenebroasă a coşmarului. Regizorul nu apelează la efecte ieftine. Iată un exemplu : inmormlntarea arhitectului c doar sugerata, nu avem coroane, sicriu etc., există doar atmosfera generată de mişcarea actorilor, de costumul purtat de ei. CSnd intervine monologul, el este rostit tn „colivia* de arcade graţioase, simbol al creaţiei şi totodată al sacrificiilor impuse de ea. Regizorul şi-a gîndit atent spectacolul, care prin plasticitatea sa impresionează. Nedumerirea rămlnc insă in faţa textului, a construcţiei dramatice (...) Dar cine declanşează delirul? Cititorul de contor. Chele a parabolei. El este un personaj anacronic, demon sau înger, interlocutor de coşmar care vine să scormonească fiinţa intimă a inginerului. Nicolac 11 ies cu, in debut pe scena de la Teatrul Mic, păstrează nota discretă a intervenţiilor, cu un glas impresionant atacă sistematic conştiinţa arhitectului ca apoi să dispară in umbrele coşmarului. Actorul şi-a gîndit atent acest neobişnuit personaj. impunîndu-1 spectatorului. CITITORUL DE CONTOR 184 Pină aici totul pare să fie cit de cit clar Ce se întimplă însă cu celelalte personaje ? Fiecare îmbracă mai multe feţe, In fiecare se intSlnesc mal multe caractere. De aici deruta. Planul real fiind extrem de redus, nu putem înţelege nicicum ce fel de oameni sînt Cosmescu sau Amelia Jinga. Orice conştiinţa se manifestă in relaţie, iar aici relaţiile sînt cu lotul neclare. Cosmescu e cind arhitectul dornic să păstreze relicvele trecutului, cind turnătorul abject, clnd perfidul profesor etc. Nicolae Pomoje operează excelent aceste mutări ale rolului, ma-terializînd cu har actoricesc mai multe personaje sub acelaşi nume. Da, dar spectatorul plătitor cu ce concluzie pleacă ? (...) Ileana Dunăreanu, graţioasă, fermecătoare îşi schimbă măştile cu abilitate actoricească. Mi hai Dinvale impunea lui Octav Jinga o sensibilitate dureroasă, este copilul chinuit de autoritatea incontestabilă a tatălui. Exemplar actorul intr-o scenă grea, cea a beţiei şi nu orice beţie, beţie în delir. El Jonglează cu gesturile, marcheză ca prlntr-un dans hieratic marile sale dureri. în nota supunerii In faţa rolurilor, Monica Ghiuţă, Ioana Pave-lescu şi Petre Moraru schimbă şi ei fete ale personajului jucat. Cu o incontestabilă experienţă scenică. Ioana Ciomîrtan joacă rolul surorii alienate (...) ... un alt regizor decît Paul Everac cu greu cred că s-ar fi descurcat în acest inutil labirint dramatic. (Sdptdmlna, 7 IV im.) TRAI AN ŞELMARU : ...De data asta (Paul Everac, n.n.), e preocupat de condiţia existenţială a creatorului ; de confruntarea arhitectului Jinga cu propria sa conştiinţă (aceasta e „Cititorul11), voind să demonstreze că, in lupta pentru a trăi şi a înfăptui, totul se plăteşte, evident pe plan moral, pînă la urmă chiar cu viaţa. Tema o ilustrată prin*r-un şir de scene ce se petrec In imaginaţia constructorului, în timpul unei crize cardiace, rcprezenlînd elanuri, erori, micimi de caracter, remuşcări, îndoieli, adversităţi, intrigi, crize familiale etc., etc., situaţii reale sau ipotetice. Filmul se poate derula la nesfirşit sau opri, cu folos, oricind. Formula aleasă oferă avantaje, dar şi primejdia supraîncărcării cu 185 crriTonuL de contor momente de inegală semnificaţie ca bănuitul de adulter al soţiei, de fapt o consultaţie medicală (ipoteză de cancer, după cum se vede, ne aflăm in plin nomenclator al maladiilor curente, clacă ne gîndim că Paul Everac mai are o comedie „Piatră la rinichi"), zvârcolirile prenatale ale fiicei adolescente, secvenţa pariziană, toate de gust îndoielnic. Corp aparte face şi povestea surorii arhitectului, justificată doar prin pitorescul jocului Ioanei Ciomîrtan. In dialogul dintre Jinga şi „Cititor* sînt gînduri interesante şi spectacolul ar fi cfştigat, indiscutabil, dacă un regizor profesionist, talentat şi cu fantezie, ar fi descărcat textul, clariftcindu-1. Montlndu-şi singur piesa, autorul s-a deservit. {informaţia, ‘jo iv ION COCORA: ...Paradoxul e cu atit mal de neînţeles cu cît noua inlil-nire cu Cititorul de contor de pe scena Teatrului Mic, pentru a doua oară, Sntr-o viziune regizorală semnată de dramaturg, ini-a in ţâri t definitiv convingerea (pe de o parte — prin valoarea spectacolului; pe de alta — prin aprecierile formulate in majoritatea comentariilor critice) că ne aflăm in faţa poate celei mai complexe şi substanţiale opere scrise de Paul Everac. Ceea cc dramaturgul îşi subintitulează „comedie tragică in 2 părţi*, pentru mine rămâne o autentică dramă de conştiinţă; desigur : o dramă ipotetică, inteligent disimulată, tot la fel de sublimat demonstrativă însă ca şi Un Jluture pe lampă. Demonstraţia ţine şi aici de programul estetic al dramaturgului. Ca mod dc organizare in fabulă a faptelor, în schimb, Cilito-rul de contor urmează oarecum o traiectorie similară, nu se supune rigorilor de formulă devenite in timp stiiul-Everac ; convenţia îndeplineşte de astă dată o funcţie mai apăsat metaforică, spaţiul relatării apare eliberat de constringerile unei ordini a realului, tensiunea şi ambiguitatea argumentelor conferă subiectului o dimensiune onirică. Astfel de stări de lucruri pot fi sesizate intr-o măsură In planul compoziţiei; totuşi, impresia de dezordine răsfrintă asupra acesteia nu e decit aparentă; ca subminează doar la suprafaţă coerenţa şl claritatea demersului, nu afectează defel CITITORUL DE CONTOR 186 tensiunea şi plauzibilitatea conflictului. Contradicţiile au ca obiect interioritatea unui singur personaj. La un prim nivel, adică din perspectiva exprimării anecdotice a faptelor, piesa relevă un conţinut moral; datele esenţiale ale dramei încorporează tema unei crize de conştiinţă, a nevoii de confruntare a individului Intr-o împrejurare-limită. Şi dacă numai atît ar comunica Cititorului de contor, nu e puţin; tema conştiinţei vinovate e pusă în evidenţă in raport cu scrierile anterioare ale Iul £verac, dinlr-un unghi inedit: confruntarea are loe întie viaţa trăită şi viaţa Imaginată. Cu această remarcă Insă pătrundem în semnificaţiile alegorice ale textului şi, acum, personajul nu mai interesează din punctul de vedere al unei crize morale, ci prin destinul iui tragic: acela al creatorului. A imagina e condiţia depăşirii propriilor limite. Infernul existenţial imaginat de Jinga e tributul pe care creaţia îl cere vieţii creatorului. Pentru aceasta nu există graniţe intre real şi imaginar, conştiinţa îi poate fi torturată cu aceeaşi intensitate din ambele direcţii, in subiectivitatea lui realul şi imaginarul deseori confundîndu-sc. Şl, încercînd să se explice, Everac însuşi recunoaşte că patima de a imagina a creatorului e una şi aceeaşi cu marea patimă a creaţiei. Creatorul este în fond omul care trăieşte obsedat de mirajul alternativelor, al căutării, al permanenţei devenirii. Stabilitatea pe care o dau conştiinţele incapabile să se problematizeze nu e fertilă pentru creaţie. Imaginaţia eroului, în speţă a lui Jinga, va fi, de aceea, mereu activă. Sigur, iluminările şi sacrificiul arhitectului nu acoperă totdeauna o linie a realului, ci devin ipostaze existenţiale. Insă puternica sa interioritate asigură autenticitatea parabolei, ii maschează excelent schema demonstrativă. In cazul celorlalte personaje, deşi au o identitate reală In contextul fabulei, actele aparţin Imaginaţiei protagonistului. Individualitatea lor e dată din afară, ele nu au o interioritate proprie, stnb implicate într-o existenţă şi nu implică neapărat o existenţă. Ca tipologie rămîn pur enunţiative. Eseul, cu alte cuvinte, clştigă teren uneori in defavoarea dramaticului. Dealtfel, dramaturgul atunci cind afirmă că piesa sa e pînă la capăt imaginarea riscului creaţiei, nu numai că dovedeşte un mare orgoliu, clar şi îşi asumă eventualele neîmpllniri ale unei scrieri dintre cele moi ambiţioase. (Tribuna, 15 Iunie 1078.) A CINCEA LEBĂDĂ POVESTiRE DRAMATICĂ ÎN DOUĂ PĂRŢI Piesă scrisă in 1976, valorificată doi ani mai tirziu. Primul ca dată. spectacolul braşovean pus dc E. Mercus (după Un fluture pe lampă şl Cititorul de contor), a fost cursiv, decupat bine şi plin de acurateţe, cu mai mult gust decit must. Stadiul văzut la Timişoara ini s-a părut catastrofal, înscris împotriva piesei. Două teatre In limba maghiară au prezentat: unul o versiune lirică, poetizată (Cluj), altul una epurată, esenţializat-inteleetuală (Tg. Mureş), cu o oarecare rarefiere a Înfruntării problematice, dar coerente stilistic. Versiunea cca mai pertinenta, chiar dacă nu şi cca mai ortodoxă, piuă astăzi, aparţine Teatrului Giuleştl, care, prin Irina Mazanitis şi Corrado Negreanu, a conturat superior relaţia de bază, în cele mai multe din datele ei, şl a omogenizat, sub bagheta lui T. Mărăscu, o distribuţie cu destule valori şl multe momente expresive, repurtind un briant succes de stimă şi audienţă. P. EV. PREFAŢĂ Trebuie afirmat de la început fi cu hotărire că teatrul lui Everac este angajat, distensiv şi clar în semnificaţiile sale. El a avertizat totdeauna că adevărul nu este echivalent cu realismul reprezentării ci cu profttnzimea meditaţiei. Orice piesă a acestui poet moralist, in care stnt dominante spiritul şi fantezia, este scrisă cu o vigoare neobişnuită, străbătută de un vibrant patetism existenţial, semnifi-cînd o deschidere spre o lume liberă. Avertizind împotriva mecanizării omului, împotriva alienării sale, el cheamă pe spectator sau critic către frumuseţe şi adevăr. Există in piesele sale (A cincea lebădă este o splendidă ilustrare), manifestă o revoltă continuă împotriva dogmatismului sacralizant, împotriva moralismului ipocrit. Există un dinamism neîntrerupt al inspiraţiei, un pluralism modern al sensurilor existenţiale. Există o generală certitudine in orientarea meditaţiei sale de a considera artele ca modelatoare ale condiţiei timane. Numai in zonele lor se poate înflori ca un arbore ale cărui rădăcini se află in humusul fertil al bucuriei de a trăi plenar. Teatrul lui Paul Everac este o denunţare a unei atitudini de compromis şi o critică implicită a convenţiilor, a ierarhizării impuse care nu ia în seamă luminoasele trepte ale valorilor spirituale. El vrea să smulgă vălurile aparenţelor pentru a descoperi nucleul iradiant al omului, pentru a depăşi barierele convenţionale. Dramaturgul este conştient că teatrul este locul ideal pentru o astfel de operaţie, avind facultatea utilizării tuturor mijloacelor expre■ A COCEA JLEBADA 190 sive. Finalitatea lui este de a obţine totdeauna o reacţie din partea publicului spectator, ridicîndu-se contra schemelor intelectuale prestabilite, neevadind din realitate, demonstrind că pentru a înţelege trebuie să cunoşti. In faţa atmosferei de revoltă şi de desacralizare a teatrului lui Everac nu se poate rămine indiferent. Şi succesul piesei A eincea lebădă semnifică faptul că mesajul a fost receptat, ca o poetică a inteligenţei. O dată mai mult, Paul Everac a transfigurat, cu rafinament literar şi lingvistic, tema nobilă a raţiunii responsabilităţii faţă de ceilalţi oameni. O asemenea temă este de o stringentă actualitate şi orice travaliu intelectual va fi turburat de această undă fundamentală a conştiinţei omului contemporan. Niciodată omul nu a fost mai puternic I» cererea sa de sinceritate şi niciodată n-a fost mai disperat de împrejurările convenţionale care il condiţionează. Istoricitatea şi moralitatea lui sint în fuziune cu realitatea şi natura, din această nevoie existenţială de a învinge prejudecata şi de a privi totdeauna înainte. Există în A cincea lebădă fascinafia adevărului revelat, reftizul constringerilor tabu, justificarea existenţei prin iubire, căutarea echilibrului care aduce omului încrederea de a învinge alienarea, solitudinea care încarcerează. E denunţată imoralitatea acelora care au pierdut din vedere valorile profund umane şi s-au îndreptat pe căile arivismului spre satisfaceri egoiste, repudiind demersul etic, existenţa plenară, dincolo de automatisme. Ei se află pe marginile adinei ale golului interior în care se pot prăbuşi, nerecepţionind, surzi şi orbi, semnalele luminoase ale vieţii adevărate. Vitalitatea temei propuse a generat o povestire dramatică in două părţi, clar orientată, cu o compoziţie echilibrată, care relevă adevăruri contemporane într-o perfectă concordanţă etică şi estetică. Naraţiunea dramatică a lui Paul Everac, i'ibraţie profund contemporană, nu are concluzii definitive, răminind deschisă in încercarea fiecăruia de a se afla pe sine însuşi. Şi în această piesă, scrisă cu mare elan şi participare, autorul încearcă să transmită cu claritate deplină meditaţia sa profund umanistă asupra existenţei complexe. Literatura lui nu proclamă nici sfinţi, nici eroi, ci oameni 191 A CINCEA LEBĂDĂ semnificanţi. Puterea comunicativă a acestui narator al destinului uman se transmite direct, generînd un impact intelectual lipsit însă de violenţe. Scrisul iul Paul Eve-rac lasă totdeauna impresia spontaneităţii, dar noi îl considerăm elaborat plna la ultimul cuvînt, Transmiţlnd idei şi sensuri existenţiale, el nu se preocupă de „codificărik; care să fie descifrate numai de iniţiaţi. El nu uită că teatrul, prin excelenţă, se adresează celor mulţi, însetaţi de frumuseţe şi de adevăr şi de la acest singur canon estetic acceptat nu s-a abătut niciodată. ALEXANDRU BĂLĂCI PREMIERA ABSOLUTA A PIESEI : TEATRUL DE STAT BRAŞOV — 16 nov. 1978 DISTRIBUŢIA: Viisilc Mirea : NlCOLAE C. NICOLAE ; Tit Mirea : M1RCEA ANDREESCU ; Nicki Pocrovan : G. GRIDANUŞU ; Tov. Uioă : ŞT. ALEXANDRESCU ; Mircea Slavâr : ION JUGU-REANU ; Directorul Bâdicu: DAN DOBRE; Profesorul Greavu : VICTOR lONESCU ; Blasiu Dohotaru : N. MA-NOLACHE; Du/v; COCA BLOOS; Marta Mirea: LAVI-NIA TECULESCU ; Hortensia Pocrovan : VIRGINIA ITTA MERCU ; Tovarăşa Jlinblca : CONSTANŢA COMANOIU ; Un chelner : GEORGE MA1ER. Regia : EUGEN MERCUS Scenografia : VASILE ROMAN PERSONAJELE: VASILE MIRE A TIN MIRKA, fratele său NlCKl POCROVAN U1CA, secretarul de la judeţ STA VAR, secretarul B.O.B. Directorul tehnic BADICU BLASIU DOIIOTARU PROFESORUL GREAVU UN CHELNER DUFY MARTA Ml REA HORTENSIA POCROVAN TOVARA.ŞA J1MBLEA Acţiunea se petrece în zilele noastre. PARTEA ÎNTÎI Citeva elemente de interior, su zicem un totollu, o lampă Înaltă. In cursul acţiunii vor mai trebui: o masă de bucătărie, de şedinţe, de restaurant, un birou de acasă sau de In serviciu şa. Decorul e deci aleatoriu, după meandrele povestirii. MIREA (in fotoliu): Mai am două ore şi zece minute. Acum mi-ar trebui un prieten. (Priveşte prin public.) Care să mă înţeleagă. Să mă sfătuiască. Şi lu fabrică am prieteni. Chiar Pocrovan mi-e prieten. Şi nu de-acum... Am făcut şcoala de partid împreună. Pe el l-au luat în misiuni speciale, l-au văzut tare. Avea ceva neiertător. S-a mai îmblîn-zit în 15 ani... Pe mine m-au dus la Minister. La hirtii. Ce pol să fac, aşa a fost drumul. Mi-a plăcut în. organizare. M-am şi bucureştenizat puţin. Mi-a fast aşa de greu să mă întorc!... Chiar „director comercial". Veneam de sus, nu veneam de jos. Unii au spus câ e disciplinar. Poate, pentru frate-meu Tit. Fără el, acuma, probabil, eram... (Gest: sus.) Şi nu se mai întimplou toate. Soarta omului. Ei acuma încep să se întrunească, să pregătească şedinţa. E Slavăr acolo, care a cules informaţii... E datoria lui, desigur. Problema eticii şi a echităţii. Eu înţeleg foarte bine. N-am nici cea mai mică supărare personală. Sau bănuieli. Mircea Stavăr e un om cinstit. Corect, pe bune. Nici n-are timp de prostii... Probabil că şi eu dacă A C1NCEA LESADA 196 eram pe postul lui... Puteam să fiu secretar ! Chestiunea cu Til nil mai ntirnă azi aşa ele mult, ...administrativ vorbind. Nici politic. Omul s-a întors... s-a încadrat. Dar ce vorbesc eu aicea ? In timpul ăsta ea umblă sus pe munte... S-a anunţat vreme rea. O s-o sprijine ei. băieţii, nici o grijă. Ea nu alege. Ea nu mai alege. Nici po mine nu cred că m-a ales. Aşa a ieşit. — Nu-i adevărat, tovarăşe, nu e inlimplător că... Există un determinism. O legitate obiectivă. Există un cod moral. Pareâ-1 aud pe Bică Sotiriu,... va lua primul cuvîntul. Vorbeşte bine. Al dracului de bine. Cam prea bine. înainte îl suspectam. Acum am aflat că şi asta e o plăcere, să vorbeşti bine. Mai ales la mine. în comerţ, e nevoie. Eu vorbesc scurt. Ii conving cu faptele. Cu calitatea mărfii. Vă declar pe cuvîntul meu de onoare, calitatea a crescut serios. Citva timp n-am avut probleme. Declt să dirijez, să planific... Ajunsesem un fel de dispecer. Un fel de minister, mai mic. Mergea totul aproape automat. Cînd am scos noile prototipuri... Poate mai bine n-ajungeam acolo... Acum eram mai liniştit. Cunosc mulţi ţipi care stau liniştiţi. Asta o programul lor de viaţă. Nu fac mai mult, ca să nu se ardă. „Pot să termin în trei zile lucrarea asta, sau în două, zice el. Dar de ce s-o termin ? Ca să-mi dea alta ? Dacă merge prea bine mă taie. pe motiv că nu e nevoie de atîţia.u Urăsc asemenea indivizi. Sînt strimţi. Fără generozitate In ei. Fără... Ah. nu, nu mai vreau să-mi aduc aminte de ea. In special acum. Teoria generozităţii, asta e influenţa ei, „infiltraţia15 ei. S-a infiltrat, ăsta e cuvîntul. Cum fad un infiltrat pulmonar. Şi pe urmă nu mai eşti decit febră şi generozitate. Generos cu sînge. Dacă nu începi urgent să te economiseşti... te duci. 197' A C1NCEA LEBĂDĂ Viaţa totuşi e economie. Păstrare. întreţinere. Sporire de valori materiale şi spirituale. Sâ creezi cu răbdare, să organizezi, să faci modele noi. să le pui la dispoziţia oamenilor, la un preţ accesibil... Nu rîde, nu rîde, Dufy ! Nu eşti decît o năroadă, fără şcoală. Fără perspectivă... O biată fluşturatică, sigur, extrem de ademenitoare, un soi de... Nu, hai să fiu cinstit, eşti mai mult decît aitla. Profesorul Greavu, vecinul, eînd te-a intilnil pe palier, •— şi le-am rugat să mergi încet ! — mi-a spus — eu mă făcusem mic ! : „are suc, funcţionara d-tale!u (Rîde.) Funcţionară!? Nu cred că ai fi rezistat nici 24 de ore! Ar fi zburat toate hirtiile prin aer, lot ee adunăm noi de atita vreme !... M-ai întrebai o dată de ce nu sint în stare decît să adun. Şi eu ţi-am răspuns că sînt capabil şi de înmulţit. Era o glumă. O mai făcusem. O luasem de la Pocrovan. M-ai privit, mi s-a părut timpită. Şi totuşi adun de cînd eram tînăr. Toate faptele mele, pină Să nu vii tu, se adunau. Dosarul meu, afară de chestiuni de care nu sînt vinovat personal... Originea : tata, mic meseriaş, pot să zic muncitor... Cam bea, e adevărat. L-am şi urît pentru asta. Tit îi seamănă, nu m-am înţeles nici cu el. Mama: ţărani săraci. Sint acoperit foarte bine. Exploataţi. Harnici. Fără noroc. Ce cuvint : „noroc". Ca salut merge. Tu ai fost un noroc ? — asta aş vrea să ştiu. Eu am fost un noroc pentru tine ? Nu mă minţi! Ştiu că minţi. Aş fi dispus să admit că m-ai minţit tot timpul. Mi-ar face bine, acum ! Teribil de bine! M-aş duce şi m-aş uita acum in ochii lui Uică, ai secretarului de la judeţ, cu încredere... Cu căinţă... El mă simpatizează. El îmi vrea binele, m-a şi ajutat. El are nevoie numai de un cuvint autocritic. Sincer. Omul mai greşeşte. Viaţa e complexă, — asta trebuie să spun. E purul adevăr. (Spectatorilor): Nu sinteţi de părere că viaţa e complexă ? La un. moment dat, tovarăşe Uică şi stimaţi tovarăşi, iţi dai seama că viaţa e A CINCEA LEBĂDĂ 198 complexă, iţi întinde o cursă... Dacă eşti slab, cum am fost eu, pentru moment bineînţeles... (Un vini agită perdeaua de la geam.) Ah, Dufy, eşti aicea, ştiu că eşti aicea. Vino, n-are nici o importanţă ce-o să-mi spună. O să mă spele, sigur. Bă-dicu, ..tehnicul*, o să mă spele cel mai tare, cu mutra lui severă de premiant speriat c-a scăpat mingea in răsaduri. Bl are dreptul, nu mă supăr: logodnica lui a murit iarna trecută într-un accident. De-atunci el nu mai ştie nimic. Femeile nu-1 mai interesează. Distracţiile nu. Băutura nu. Cinematograful nu... La Operă cred că n-a fost de cînd e. A stat Ia cămin să-şi facă proiectele. Planul, organizarea, — airi e doctor. Stăteam bine cu planul, anul trecut am vindut şi în Olanda, la un preţ de revenire excelent, m-a felicitat şi Uică personal. Am contribuit mult. Bădicu va ţine seama de asta. sint sigur. Va cere o simplă mustrare, fără blam. Dacă n-ar fi apărut chestiunea jerseului... Cum l-ai luat, escroaco ? Dul'y, de ce nu vrei să vii ? De ce nu vrei să stai acum lingă mine, cînd de la tine mi se trag toate ? De ce le-ai dus cu idioţii ăia la munte ? Ştiu, diseară veţi petrece cu ghilări, veţi bea ţuică fiartă, veţi spune bancuri, şi pe urmă vei pune ochii pe unul... Pentru că ai „suc“... Şi pentru că nu eşti decît o... (Oufy apare in dans, piruetează de ori şt iese. El se ridică.) Stimaţi tovarăşi, eu recunosc că... Mai ales în momentele acestea cînd... Fiecare dintre noi are la un moment dat... nu, greşesc, vă rog să mă iertaţi, nu fiecare dintre noi. unii... Cîţiva... Intr-un moment cînd... (Strigă.) Eu nu sint un descompus ! Şi nu voi fi niciodată un descompus! Sint un om de partid, am în spate 20 de ani de activitate, uneori grea, tovarăşul Pocrovan ştie... (S-a apropiat de viasa unde s-au instalat Uică, Sta-văr, Bădicu, Pocrovan fi tovarăşa Jimblca.) 199 A CINCEA LEBĂDĂ UICA (cu glas blirnl) : Şi noi ştim. J1MBLEA : Tocmai cle-aia ne-am. mirat, tovarăşe Mirea, clnd tovarăşul director al Personalului (arată pa Pocrovan) ne-a sesizat... POCROVAN : Era datoria mea. Şi ca tovarăş de muncă, şi ca vechi prieten. STAVÂR : Plus că intră în competenţa d-tale. BÂDICU : E mai bine să smulgi răul din rădăcină, se economiseşte un timp util. E o chestiune, ca să zic aşa, de ergonomie. Spre binele tovarăşului. Şi al producţiei. UICA : Nici să n-o luăm în tragic, tovarăşi. E vorba, dacă am înţeles exact, de unele abateri omeneşti, trecătoare, cu unele urmări şi asupra activităţii întreprinderii... Noi o să ascultăm întîi informarea direcţiei Personalului... Şi-apoi să vedem poziţia tovarăşului Mirea... Poate dînsul şi-a dat seama între limp... Noi o să-i spunem deschis, tovără-şeşte, părerea noastră..., dar nu trebuie să batem toba pină-n cer. E o unitate modernă, care se dezvoltă, care are un prestigiu... JIMBLEA : Iertaţi-mă, tovarăşe secretar Uică, eu aici am o altă părere... Cazul interesează pe fiecare din cei ce... Mai ales că sînt mulţi tineri care cresc... Prin specificul textil unitatea are în majoritate femei, 78»/o, şi tocmai că eu consider că ele nu sînt reprezentate la această şedinţă aşa cum s-ar cuveni !... STAVAR: Eşti d-ta aicea, putem să mai chemăm, eventual de la tineret, din secţii, plus una-două maistre. Punctul de vedere e just, dar şi eu spun să nu facem din asta o mare răfuială, acum cînd avem ntîtea obiective... JIMBLEA : Nu-i vorba de „răfuială*1, noi nu ne răfuim aici, tovarăşe Stavăr. Noi vrem să facem o aplicare corectă a principiilor eticii şi echităţii, şi asta nu e răfuială, cred ! UICA : Poate tovarăşul secretar n-a ales bine cuvîntul. Dar ideea este asta... JIMBLEA : Ideea este ca lucrul să fie mobilizator, nu numai pentru tovarăşul Mirea, dar şi pentru noi A CINCEA LEBĂDĂ 200 toţi. Eu cred că şi tovarăşa Marla, soţia tovarăşului Mi rea, dacă ar fi aici, ar fi de părerea mea, şi orice femeie cinstită. Din păcate dînsae în spital de mai multe luni şi poate că nu stă nici acolo fără motiv, ©r noi am vrea să cunoaştem toate aceste motive. Şi noi, şi colectivul. POCROVAN : Din declaraţia scrisă a tovarăşului Mirea rezultă că „întâlnirea” despre care era vorba s-a produs după ce tovarăşa Marta a intrat în spital. Declaraţia e semnală şi n-avem mei un motiv s-o punem la îndoială. JIMBLEA: Asta se va vedea. în orice caz, dacă erau aici de faţă mai multe femei s-ar fi judecat altfel... ST AVAR : Nu cred, tovarăşa .Timblea. Noi ştim că atunci cind a venit tovarăşul Mirea să ne spună să-l angajăm pe nepotul său Blnsiu Dohotaru, tovarăşa Marta era deja in spital. Or Blasiu ne-a povestii o scenă din care rezultă că nu exista încă „legătura” cu acea persoană, intr-un sens mai concret. JIMBLEA : Şi l-aţi crezut pe nepot, da ? Pe care l-a angajat unchiul, da ? Asta cum se numeşte, nu se numeşte nepotism? BADICU: Dohotaru e un element foarte serios. Cinstit. Combativ. îmi pare bine că l-am angajat. POCROVAN : Cu avizul nostru, tovarăşe director. Aici doar lucrăm In colectiv. JIMBLEA : Dacă lucrăm în colectiv, să şi discutăm in colectiv! Şi nu într-un colectiv restrâns, ci într-un colectiv lărgit! Cu mai multe femei! Măcar pentru tovarăşa Marta, care nu poate fi de faţă ! Asta e părerea mea şi nu renunţ la ea ! Democraţia socialistă aşa ne învaţă ! Eu ştiu că şi la Comitetul Central... cind se discută !... UIC.A (lulndu-i-o înainte): Sigur că propunerea tovarăşei Jlmblea are o bază politică justă. Eu am socotit să nu facem atîta tam-tam, pentru creditul D-voastră în oraş, dar dacă vi se pare că e nevoie de o discuţie mai generală, foarte bine, putem s-o organizăm !... Tovarăşe Stavăr, vei lua măsuri ca cel mai tîrziu 201 A CINCEA LEBĂDĂ la începutul săptăminii viitoare... să zicem marţi, vă convine ?... (Dispar cu toţii.) M1REA (intordndu-se la fotoliu): Adică azi. Mai am o oră şi 50 de minute. Măcar Blasiu de-ar fi acum alături de mine. Dintr-un punct de vedere fim făcut o mare greşeală cu el. Dar imediat ce am primit scrisoarea, m-am dus la Pocrovan. — Nicki, am un nepot care vrea să lucreze aici la noi. Ia-mi-1, mi-1 iei ? POCROVAN (la biroul lui) : Ce ştie să facă ? MIREA : ...Cam de toate. POCROVAN (rîzînd): Am înţeles : adică nimic. MIREA : E băiatul soră-mi, Mărgărita, văduvă. Bărbalu-său a fost un om de-al nostru. îmi scrie disperată. POCROVAN : Ce studii ? MIREA : Bacalaureat. A dat de două ori la Arhitectură. Nu mai poate sta acasă. POCROVAN : Armata ? MIREA : Reformat. POCROVAN : De ce ? MIREA : E puţin şchiop. POCROVAN (după o pauză mică) : îl dau la comercial. Dacă tot trebuie să încurce pe cineva, măcar să te încurce pe tine. MIREA : Bun. îţi mulţumesc. POCROVAN : Vasile, acum sîntem chit. Sau mi se pare că eu conduc cu un punct. MIREA : Mă revanşez. POCROVAN : Ce face Marta ? MIREA : Prost I-au ieşit analizele cam... Trebuie tratament lung. Probabil concediu. Băi... POCROVAN : S-a surmenat. MIREA : Aşa cred. POCROVAN : Ca noi toţi. Nici nu-i de mirare, cu cite şi-a luat pe cap. Hortensia, nevastă-mea, s-a băgat şi ea să predea citeva ore la profesional. O văd numai noaptea. Mai exact o aud. A început să gifiie in somn. De „trai bun“. A GBICEA LEBĂDĂ 202 MIREA : Bine. Atunci să vină băiatul ? POCROVAN : Să vină. Cum îl cheamă ? MIREA : Blasiu Dohotaru. POCROVAN : Blasiu ? De ce Blasiu ? MIREA : E o poveste lungă... Cu un popă catolic... De fapt el e român... POCROVAN: Vasile, sper că nu-mi faci vreo... MIREA: Fii liniştit, Nicki. Garantez eu de el. Ducă nu merge, prin mai-iunie îl dăm afară şi-l trimitem să mai încerce o dată la admitere. E vorba să oişti ge puţin timp. POCROVAN : Şi nişte bani!... MIREA : Şi. Sînt destul de săraci. Uneori mă glndesc că aş avea obligaţia să-l cresc eu. Tot n-avem copii. Il formez, îi dau o meserie în mină... Ar fi un stimulent şi pentru Marta, poate. POCROVAN : Da, ei îi place să se devoteze. Ca şi a mea. deultminteri. Avem nişte soţii excepţionale, Vasile, trebuie să recunoşti. Hortensia a învăţat multe de la Marta. MIREA (gentileţe evazivi): Eh !... POCROVAN (htsistînd) : Ba da, ăsta e adevărul, să vorbim. cinstit. Bine, Marta e şi mai mare cu vreo 10—12 ani. E mai mare şi deeit tine, n-a făcut nici un secret dintr-asta. Plus că e un om extrem de corect. Să zicem, un comunist adevărat. MIREA (mirat de turnura discuţiei): Da, aşa este... Dar nu despre asta e vorba acum în propoziţiune. POCROVAN (zimbind intr-un fel) : Oricînd poţi lăuda pe cineva pentru calităţile sale, e bine s-o faci. Mai ales dacă acel cineva e şi bolnav. Să-i spui multă sănătate din partea noastră, te rog. MIREA : Bine, Nicki. îţi mulţumesc. Spunc-i complimente Hortensiei. POCROVAN (zimbind) : Dacă o să am cinci... Noi, seara, cu problemele ce ne stau pe cap... Tu, totuşi, ai parcă mai mult timp. Mai poţi să mergi ia un spectacol, Ia Operă... MIREA : La Operă V POCROVAN : De ce, n-ai fost ? Mi-a spus cineva că te-a văzut aseară. Poate s-a-nşelat. 203 A CINCEA LEBĂDĂ MIREA (după o ezitare) : Ba nu, am fost. Eram obosii, deprimat. POCROVAN (cil bunăvoinţă): Deprimat ? MIREA : Mă rog, nu deprimat. Să zicem obosit. Am destule motive, nu ? POCROVAN : Desigur. MIREA : Cred că ar trebui să avem toţi o participare culturală mai bogată. E o cerinţă pe care... ne-o impune însăşi... POCROVAN : Şi ce ai văzut ? MIREA : Păi nu ţi-a spus amicul acela ? Care te-a informat 'l „Lacul lebedelor‘% Un balet. POCROVAN : Frumos ? MIREA : Destul de frumos. Altă dată. dacă eşti alit de curios o să te iau şi pe tine. Şi, bineînţeles, pe Hortensia. POCROVAN : O.K., Vasile. Trimite-1 pe băiat, pe (cu accent)... Blasiu. Şi mă bucur sincer că nu te laşi. MIREA : Cum o să mă las ? Ce vorbă e asta ? POCROVAN : Tocmai. Dacă ai nevoie de vreun ajutor, de vreun cuvînt prietenesc, tovărăşesc, acum, in perioada asta grea, ştii că la noi. oricînd... MIREA : Ştiu, Nicki. Iţi mulţumesc încă o dată. POCROVAN : Şi dacă doreşti să mergem intr-o zi la un spectacol cu toţii, o să facem tot ce depinde de. noi... Desigur, la un spectacol serios, ţinînd seama de împrejurări... MIREA: Bine. Mai vorbim. Noroc. (Iese, reintră in casă. îşi reia fotoliul.) La Operă am participat a doua oară în viaţa mea. N-am timp. Şi nici nu-mi place Opera. Găsesc că e ceva nenatural să stai .şi să cînţi în zece minute ce poli să spui intr-un minut. Plus poveştile acelea care nu se pot crede. Mai ales clnd ai o formaţie practică, tehnică. Cînd vezi la televizor debarcarea în lună, descoperiri, probleme serioase, după aceea, cum: zice şi Marta, să vezi pe Contele de Luna, cu flaşneta... ! ? Nu cadrează. Mă rog, cine are poftă... Cultura e deschisă. Ieftină. Oricine îşi poate permite, la noi. Sigur, în clădire am mai fost, cind am luat parte la spectacolele festive date de judeţ. Cînd a fost tovarăşul prim- A CINCEA LEBĂDĂ 204 secretar, Biroul... Sau la adunări, dări ele seamă. Am şi urcat pe scenă. Am ţinut un referat. Care a fost foarte apreciat. Dai’ la spectacol... numai atunci cînd am intervenit să-l iau pe Tit. Am primit un telefon că-i beat şi a intrat la Operă. N-am vrut să mă duc. Ce am eu cu el ? Dar Mar ta mi-a spus : du-te, e mai conzult. Chiar dacă n-ar fi frate, să zicem că nu-1 mai consideri, dar e om. şi trebuie sâ-l ajuţi. Un tovarăş. Zic : — nu-i un tovarăş, dacă se demite In halul acesta. — Tocmai de aceea, trebuie să-l ajuţi, să se recupereze. — E nerecuperabil. — Asta nu trebuie s-o spunem niciodată, Vasile. Cu răbdare se poate face orice. Educaţia presupune răbdare. Plus că, dacă nu-1 aduci pe linia bună, îţi face şi ţie greutăţi şi atmosferă în oraş. Cum ţi-a mai făcut. M-am dus. Tit stătea In stul şi se uita foarte ţanţoş la toţi. Erau locuri, m-am aşezat aproape de el. Cind se termina o arie, el aplauda cel dinţii. Striga bravo. Bravo Mirceu, sau Costică, sau Puica. După care începea să spună : da de ce eşti aşa gras ? Ce fel de poet romantic eşti tu ? Probabil că eşti poet socialist, îngrăşat, cu subvenţii. Lumea striga : ssst! Alţii rîdeau. — Şi tu, cum să mori ia actul IV cu asemenea şoric ? Atunci i-am spus : haidem afară, Tit, să ne mai plimbăm. — Du-te tu afară, şi te plimbă, eu stau aici, la Paris, in cafeneaua Momus. Beau şi mă veselesc, că plăteşte nimuricul ăla bă-trln, îl vezi ? Capitalistul. Abia l-am scos la a doua pauză, l-am dus la o cafea. Zic, lasă că plătesc eu, care nu-s capitalist. Zice: cit îs de beat, dar asia n-o mai cred. După care a adăugat: nu sînleţi chiar capitalişti, dar nici departe. Ii daţi cu principiile, şi tu şi Marta, să vă dştigaţi azi un frigider nou. mîine o mobilă bună, covoare... Proletari din oraşul nostru, instalaţi-vă! — Măi, zic, dacă nu ne-am instala, unde ai veni tu să mai ceri ? TIT (opărind beat): De cînd e lumea lume, Vasile, cultura a fost subvenţionată. Poeţi mai mari ca mine se prezentau la domnul Auschnitt şi la domnul Malaxa şi ziceau: nene, chestia aceea e ştiută. Pici ? 205 a crrccrA lebădă • Sau, tranc!, mîine vuieşte tot Babilom.il, pină la Ninive şi Alicante. Malaxa nu era om prost, nici ' leneş, scotea plicul: taxa pe linişte. Impozitul pe cultură. Subvenţia pentru poezie. După care poetul vorbea despre Dumnezeu, despre patrie, despre Maiestatea Sa, sau contra Majestâţii Sale, după cum era... inspirat. Sau despre cimp, oi, păduchi şi alte animale folositoare. Cind se prezenta iar, ţac — plicul! Asta-i cultura, de la impăratul August încoace. Ce să fac dacă eu nu-1 mai am pe Malaxa şi pe Gigurtu, să-mi dea pe şase luni, sâ-mi iau o fermă, ori să mă duc la Nissa la baccarâ ? Eu vin !a tine. oare eşti succesorul lor istoric, directorul comercial. Şi-ţi cer să mă subvenţionezi şi pe mine cu o ţigară. E mult ? Mă rog, o treci prin virament, poftim ! Dar dacă îmi dai un pachet, cum ai intenţia, îţi cint despve ce pofteşti: despre fabrici, despre iegumelle puse în conservă, despre optimizarea coeficienţilor, despre codri seculari. Sau dacă ai pe cineva pe care vrei să-l înjur, frumos, cu dichis, ştii că fac muncă de calitate... MIREA : Tit, lasă-mă-n pace. Am probleme. TIT: Aşa îţi trebuie, dacă n-ai umor. Şi Auschniltuleasa asta pe puncte care e nevaslă-ta... MIREA : Te rog, nu-ţi permit 1 E o femeie valoroasă, care munceşte cu rivnă de dimineaţă pină seara ! TIT : Numai atît ? O jigneşti. Eu cred că şi noaptea doarme cu rivnă, doarme constructiv. Sau are insomnii constructive. MIREA : Nu e cazul s-o judeci tu! Care n-ai construit nimic de cind eşti ! Care nici n-ai cea mai mică idee despre ce însemnează... TIT : ...viaţa ? ! Am uitat că ideile despre ce însemnează viaţa sint in pază la tine, in Fichet-ul tău. Şi în arhiva autorităţii tutelare unde lucrează tovarăşa Mirea, distinsa mea cumnată. Voi sinteţi paznicii lor, delegaţi. Voi sinteţi tutela mea. E normal să cer bani de la voi, ca să n-am idei. Pină nu văd cinci sutari aici, în mină, voi avea idei mereu. Şi realiste şi suprarealiste şi paseiste şi fu... ăsta, viito- A C1NCEA LiEBADA 206 rologice... Bossul plăteşte. Asta e cultura. Aşa e jocul. MIREA fscoffod enervat două sute de lei) : Ştii care e diferenţa? La mine n-ai cu ce „Iranc!“ să vii. Tot ce fac e controlat. De zece revizori. TIT : Ce-are a face ? Pot să inventez, ăsta e farmecul literaturii. Plus că pot să-ţi umblu puţin şi la originea socială, să povestesc câ am avut un unchi mitropolit... MIREA : Qnd asta ? TIT : Pînă să se cerceteze, un an-doi. ţi s-ar lua cheile de la Fichet. Să nu intre Sfintul Duh pe acolo. Nu-i mai comod să mai dai doi sutari din portfeuille ? Prea reduci, ca la Fondul literar. MIREA : Spune, de ce-mi faci tot timpul figuri (le-astea ? (Ii mai dă un sutar, aproape de explozie.) TIT : Fiindcă eşti plicticos, măi frate Vasile. Trebuie să te fac şi pe tine interesant cumva. Plus că nu-i rău să ai şi un secret faţă de nevastă-ta, cînd iţi face controlul buzunarelor prin leu. Să aveţi şi voi o tensiune ceva în casă. Cade bine la un bărbat, as-eultă-mă pe mine, îi dă o măreţie. Falsă. Dur cile măreţii sînt adevărate ? înainte delapidatorul, holul mare, ehe ! era cineva. Acum e un individ ca oricare altul, mai ghinionist, nici măcar celebru. Celebritatea începe de la crimă In sus, uneori nici acolo. M-am gindit şi eu cîndva să fiu celebru, mă Vasile. Am renunţat. M-am reeducat. Acum mă mulţumesc să mă distrez. Zău, să nu-ţi pară rău de bani : e destul de moclest plătit scandalul pe care ţi l-am procurat "de la tovarăşa juristă. Ce reproşuri frumoase o să-ţi mai toarne ea în cap ! Ce lecţii de logică familiară ! Cu ce autoritate tutelară o să te mai fricţioneze ! Vasile, eu cred că clacă tu le-ai îmbolnăvi grav, ea le-ar salva cu un imens devotament, cu nesfirşite sacrificii: numai ca să te mai poată educa puţin. Te-ar salva, deşi te urăşte. MIREA (violent): Taci! TIT : Te-ar salva, fiindcă te urăşte. Şi ştii de ce ? Că nu izbuteşti s-o surprinzi cu nimic, Spune-i insă de pildă într-o zi că i-ai luat bijuteriile, să le clăi unei 207 A CINCEA LEBĂDĂ fufe. O s-o bagi în spital. Dar o să înceapă să te considere şi pe tine cineva. Ah, ce n-aş da să stau după perdeaua asta eînd îi vei declara că ai feştelit cinci sutari !... MIREA : De ce cinci ? Trei. TIT : Aşa-i, că ai să-i spui exact. Plicticos eşti, măi Va-sile. mă ! Trebuia să-ţi pun birul mai mare (lese.) RIIREA (roşu de minte, după el): Tembelule! Tembel şi ticălos ce eşti! Altceva nu ştii decît să tapezi. Şi să-ţi baţi joc. Trăieşti intr-o societate care te hrăneşte. Care-ţi asigură tot ce-ţi trebuie. Cu un nume care a fost onorabil! Şi pe care cu eforturi, cu luptă şi cu muncă l-am păstrat onorabil! Dacă nu veneai tu să... (Se întoarce in fotoliu, se aşează.) Aşa i-am strigat atunci, şi m-am răcorit. Nu puteam să ţin mînie eu el, cu Til. Foarte des simţeam milă pentru el. A încercat şi el multe... Poate nici n-a fost crescut prea bine, n-a fost ajutat... gindeam. Eu am avut noroc cu Marta. Marta a intrat curînd în spital. Dar nu pentru că i-aş fi povestit eu ceva de bani. A intrat fiindcă muncea mult. Se stăpînea mult. Nu ştia să se odihnească. Eu am mai avut delegaţii, mă rog. programul mai variat... Nu s-a supărat nici de bani. I-am spus adevărul, mai exact, că i-am dai împrumut. A zis : foarte corect, dacă a avut nevoie. Sper că nu i-ai cerut procent. Ţi-e frate şi, plus de asta. noi trebuie să ajutăm oamenii. Sigur că era mai bine dacă era un om cu o conştiinţă mai ridicată. Poate e şl o lipsă a noastră că a ajuns aşa. Ce lipsă ?, am zis, a fost totdeauna un derbedeu. Care pe vremea cînd eu mă chinuiam să fac şcoală, şi să cruţ fiecare bănuţ, ca să am cu ce să mă incalţ, să nu mă fac de ris în faţa altora, mai înstăriţi... MARTA («pândă alături, pe un fotoliu sau canapea) : Nu trebuie să raportăm tot timpul la trecut, trebuie să vedem in perspectivă. Comparaţia cu ltl38 e depăşită. Problema este cum va Intra acest om in viitor, şi dacă societatea noastră are forţele necesare ca să-l convingă, dacă noi înşine avem această posibilitate, prin exemplul nostru, sau al altora. A ctncea lebădă 208 MIREA: Nu, la el a fost de la început o predispoziţie înnăscută spre... MARTA (il întrerupe): Să nu spui asta, Vasile. E greşit. Acesta e un punct de vedere idealist. Protestanţii pot să creadă în predestinaţiune, dar noi nu. Noi avem datoria să luptăm, cu mijloace apropriate. Trebuie răbdare, şi răbdare, şi încă o dată răbdare. Şi bineînţeles combativitate. Tu ar trebui să ai cu el o discuţie fermă, deschisă... Spune, ai discutat cu el serios în ultimele luni ? MIREA : Cum o să discut cind e tot timpul beat ? MARTA : Dar, să recunoaştem, nici nu le-ai prea preocupat de problemă, deşi e fratele tău. Probabil că n-ai ştiut să găseşti un limbaj pe care să-l înţeleagă. Să-i pătrunzi în adîncul sufletului. MIREA (agasat) : Probabil. MARTA : Nu trebuie să te enervezi. Dacă ne-am fi enervat de cite ori au fost dificultăţi în cursul vremii, n-am mai fi făcut paşii pe care i-am realizat. Mă duc să aduc ceaiul şi să analizăm lucid chestiunea. Te-ai spălat pe mîini ? (Iese.) MIREA : Paşii pe care i-am realizat sigur că sînt foarte serioşi, dar Tit, ca şi alţii, preferă să profite de progres. Să comenteze neajunsurile. Şi să nu facă nimic pentru acest progres. Nici pentru remedierea neajunsurilor. în. schimb Marta, această fiinţă intransigentă... (Rafală de vint.) Ah, doamne, unde eşti ? Unde eşti acum ? O să-ţi fie frig! O să îngheţi ! (Se duce, caută pe după draperii, apoi, cu un mare regret, închide geamul şi revine.) Am analizat cu Marta problema sub toate aspectele, la un ceai cu corn-flakes. Dulceaţă ea nu-mi dă, ca să nu mă îngraş. De la o vreme, deşi nu e cosmopolită, îmi pune in ceai oţet de mere şi miere de albine, după o revistă americană. A făcut o analiză extraordinară, de o marc luciditate. Noaptea s-a simţit rău. Dimineaţa am telefonat doctorului Ghizdavăţ. A intemat-o imediat. O vizitez de două ori pe săptămînă. Azi a fost zi de vizită. Nu m-am dus. N-am avut curaj. 209 A CINCEA LEBĂDĂ Nu cred in predestinaţiune, ca protestanţii. Dar ceva, totuşi, trebuie să existe. Să-i zicem întîm-plare, hazard. Teoria ştiinţifică a hazardului e admisă. Nimic nu-i întâmplător. Dar totuşi se poate întâmpla cite ceva care... Mai exact: ce ni se in-tîmplâ, ni se întimplă. Sigur că putem evita. In anumite condiţii. Dar care sînt aceste condiţii ? Să nu mă fi dus la spital atunci, in ziua aceea ? De ce ? M-am dus, perfect justificat. Să zicem necesar, tovarăşi. Marta nu se simţea bine. Dar făcea tot posibilul să nu arate. Am consolat-o. Am încurajat-o. Cum era normal. Am ieşit abătut in burniţă. Atunci a venit Dufy, Era cu un trenci. Şi fără ciorapi, deşi intrasem bine In octombrie. Mergea ţopăind, mi se părea că zgribuleşte. S-a uitat la mine clnd descuiam maşina. Mi s-a făcut milă. Da, tovarăşi, ăsta e cuvîntul: milă. Ieşise din spital. De la vreo rudă ! Sau de la o consultaţie. Era foarte tristă. Mi s-a părut că are lacrimi în ochi. Am poftit-o cu un gest. S-a urcat. Da, avea lacrimi în ochi. A început să zîmbească, forţat. — Sînt o proastă, mi-a zis, că dau apă la şoricei. Întîi n-am înţeles. — Ce şoricei, am zis, sînt şoareci in spital ? Atunci a rîs, scurt. Şi m-a privit. Avea nişte dinţi destul de... dar nu despre asta e vorba în propo-ziţiune, nu-i aşa ? Am întrebat-o : De ce v-aţi îmbrăcat aşa de sumar, domnişoară ? — Cum sumar ? a zis ea, am rochie, furou, ce mai vreţi ? — E rece. de ce nu v-aţi pus ciorapi ? — Pentru că sînt o lebădă. — Ce sînteţi ? VOCEA LUI DUFY : O lebădă. N-aţi ştiut ? Lebedele nu poartă ciorapi. MIREA : Mi s-a părut că bravează. Am dat drumul la calorifer. Am spus : Lepădă, lebădă, dar puteţi face o pneumonie. VOCEA LUI DUFY : Ei şi ? MIREA : Şi puteţi muri. VOCEA LUI DUFY : „Şi ce dacă'? Eu mor oricum. Foarte curind. A CJNCEA LEDADA 210 MIR EA : Alunei m-am inlrislat. V-a constatat ceva... neplăcut ? La radiografie ? VOCEA LUI DUFY : Nu, dar aşa am hotărit. MiREA : Cum asta V VOCEA LUI DUFY : La 25 ele ani e foarte bine. N-apuci să te îngraşi. Să te faci giscă îndopată. MIREA : Dar la 25 de ani omul e în plină... VOCEA LUI DUFY : In plină ce ? Fiecare, la orice vîrslă, c în plină cite-ceva. Şi d-ta eşti în plină ceva. MIREA: Nu despre asta e vorba acuma în propozi-tiune. VOCEA LUI DUFY : Eşti in plin-canci ! MIREA : Ce ? VOCEA LUI DUFY: M-ai întrebai de ce nu-mi pun ciorapi. Mi-i cumperi dumneata ? MIREA : Se obrăznicea M-am posomorit. Am lual-o sever : unde să te duc ? VOCEA LUI DUFY : Oriunde. Poţi să mă Iaşi şi aici dacă ai poftă. Ţi-am făcut destulă onoare. Mai şic ar fi să mergem la bar. Eşti trist. Bem ceva, şi pe urmă mai vedem. MIREA : Domnişoară ! VOCEA LUI DUFY : Dacă n-ai chef, nu te strădui. Nici eu n-am înlotdeauna. Deşi o votcă m-ar încălzi. Ar combate „pneumonia". MIREA : Nu ştiam ce să fac. Intr-adevăr putea să răcească dacă o dădeam jos. Să beau votcă, cu ea. în local ? atîta mai lipsea! Tovarăşi, vă spun drepi, eram foarte nehotârît. Mai ales de cînd am aflat că n-are ciorapi. Mă gîndeam cum ar fi procedat Marla. Sigur, i-ar fi dat ciorapi de la ea. Dai- eu nu puteam să-i dau din ciorapii Măriei. Să-i cumpăr, nu cred că se cuvenea. Să-i fi dat bani ? Poate se ofensa. Sau îi arunca pe votcă. ■MIREA : Nu prea... VOCEA LUI DUFY : Gata atunci, am înţeles. Eşti din ăilalţi. MIREA : Care ăilalţi ? VOCEA LUI DUFY : Lumea se împarte în două, exact in două, n-ai ştiut? în cei care ştiu să danseze, şi 211 A CINCEA LEBĂDĂ care nu ştiu să danseze. Asta e tot. Dumnezeu a făcut lumea ca să danseze. MIREA : Am înţeles că e o metaforă, n-am obiectat,, tovarăşe Stavăr. VOCEA LUI DUFY : Pămîntul a fost trimis în spaţiu dansînd. Dar unii din voi, gagiii, nu mai vreţi să dansaţi. Ce spunea un popă: păcatul originar. De-aia şi sînteţi aşa posaci. Şi cind vă gîncliţi, faceţi creţuri. De cînd n-ai mai dansat ? MIREA : Mai dansasem. Pe la reuniuni tovărăşeşti. Dar am avut impresia că fata vorbeşte despre altrera. VOCEA LUI DUFY : Opreşte ! MIREA : De ce vrei să le dai jos ? VOCEA LUI DUFY : Fiindcă nu te interesez. Ce-ţi spun eu îţi cade greu. Te concentrezi, devii ceafă. Eu nu vreau să-ţi fac rău. .Ai fost aşa de cumsecade. MIREA : Avea din nou ochii umezi. — Cum te cheamă ? VOCEA LUI DUFY . Dufy. MIREA : Ce nume e ăsta ? VOCEA LUI DUFY : De lebădă. MIREA : Hai să mergem să bem ceva, Dufy. Şi să mai stăm de vorbă. Ştiu că n-a fost foarte just, dar mă gîndeam că mă întorc acasă, singur... La fal rică, simbătă seara, nu mai era nimeni. Şi nici să plece fata cu o idee preconcepută. Era totuşi un om tînăr, dezorientat... Am intrat în bufetul din parc, ca să n-o las în ploaie. Mi-am zis : pină bem o votcă, stă ploaia. Şi mai e ceva, tovarăşi : era clar că mă dispreţuia. Nu numai pe mine. Era datoria mea să pun puţin lucrurile la punct. Cum ar fi făcut oricare din d-voastră, garantez. I-am spus: domnişoară Dufy, am impresia că nu prea ai grijă de dumneata. (Este a cum aşezat la masă, cu Dufy, care tiuvpc .vă rida foarte tare.) Ce este ? DUFY : Eşti colosal. De milioane. MIREA: Ce ţi se pare aşa de colosal ? Ce am spus ? DUFY : Dar ce n-ai spus ? Trei lîmpenii, iubitule. Dintr-o dată. MIREA (vexai) : Adică ? A CINCEA X.EDADA 212 DUFY : Intii mi-ai spus : domnişoară Dufv, ceea ce nici portarul nu mai spune. E ca nuca in perete, ffiide.j MIREA (presupusului prezidiu, aparte): M-am gîndil că nu pot să-i spun „tovarăşa*, în ocazia asta... DUFY : Dar n-ai văzut cum ai spus-o. MIREA : Cum ? DUFY : De sus. Părinteşte. Adică aşa, ca o blagoslovire. Că „nu prea am grijă de mine“, asta e altă foalfă. MIREA : Şi aici ce e de rîs ? DUFY : E colosal ! Nu prea am grijă. Ce să-i faci ? Dar ce grijă vrei să am do mine ? N-ajunge că mă mişc ? Că dansez ? MIREA : Şi a treia ? DUFY : A treia ? Nu mai ştiu. A, ba da, ai zis : „am impresia eă“... Asta mi-a plăcut cel mai mult. IvIIREA : De ce ? DUFY : Că e de pomană. „Am impresia", asta e aşa, un moft. Cine nu vrea să spuie de-a dreptul... Sau poate eşti din ăia care fac pe ei de plăcere cînd vorbesc. Atunci te înţeleg, sintem chil. MIREA : Eu nu inţeleg. DUFY : Cum nu înţelegi ? N-ai văzut oameni care vorbesc, .şi spun şi spun, şi te întrebi ce spun, şi pe urmă vezi că ei de fapt îşi fac o plăcere, că ei profită de o ocazie, profită de toţi cei care sînt acolo... n-ai văzut? Şi asta e o plăcere cum e dansul, dar mult mai mică. In definitiv toţi trebuie să aibă cîte o plăcere, nu ? Dacă' n-ai picioare, atunci măcar să ai idei... sau vorbe... MIREA : Hă ! DUFY: Toţi ăştia care găvăresc prin şedinţe îţi închipui că ar da din gură dacă nu le-ar place ? Mai ales cînd te răfuieşti cu unul... In special cu o femeie... Sau o femeie cu un bărbat... Dacă ar dansa, n-ar mai avea nevoie. S-ar rezolva... MIREA: Şi crezi că .şi eu sînt un vorbăreţ ? DUFY : Ştiu eu !? fii măsoară) Eşti. MIREA : Vorbesc puţin, ai să rîzi. DUFY : Nu asta contează. Dar fără vorbe eşti în aer. Unde ar trebui să fii numai cu dansul. Te propteşti de vorbe. Şi bineînţeles de probleme. Te propteşti 213 A C1KCEA LEBAuA rău de tot. Stai tot timpul proptit. N-ai echilibru... Hai să trăim ! (ciocneşte, bea) „Am impresia cău... pfuu! Şi ştii de ce ai spus aşa ? Ca să pui o barieră. Ca să mă ţii la distanţă. înseamnă că nu-ţi plac. Nu-i nimica. Plăteşti. MIREA (încurcat) : Bineînţeles. DUFY (care s-a grizat): „Bineînţeles11 — auzi! Am mai auzit pe unul: bineînţeles. Şi el nu înţelegea nimic. Nici nu putea. Căci dacă toiul e proaspăt, ca de la Început... Bineînţeles, stop ! Desigur, stop ! Evident, stop! Stop-stop-stop! Şi atunci, cinci mai mergi ? Cum te cheamă ? MIREA : Vasile... DUFY : Silică ! Ce te uiţi aşa ? Eu nu te ţin la distanţă. Mie îmi placi, şi gata. Am mai avut pe unul. Silică. la Operă. S-a vărsat. MIREA : Nu înţeleg... DUFY : Acum şi ăsta, Vlăduţ, de la care vin... şi pentru care beau... MIREA : Care Vlăduţ ? DUFY' : Spondiloză cervicală, ai auzit aşa ceva ? La 28 de ani! E bun de aruncat la gunoi. De-aia zic : la 25, închidem bazarul. E mai corect. MIREA : Colegul... d urni tale ? DUFY : Era groaznic. Rîdea, timpitul. Rîdea şi gemea. Avea pe una, Lina, lîngă el, o ştiu eu, o muncitoare. Se uita la mine. Zic, las că nu ţi l-am terminat eu. Şi, pe bune, nu-mi amintesc să mă fi luat cu el vreodată. Poate, eu ştiu, la vreo beţie... cînd nu mai nimereşti. Cinci nu venise Boşcu. MIREA : Boşcu ? DUFY: Da. Boşcu. Titularul. Nu partenerul meu, nu. Partenerul meu e Ghenădescu, un prîslea. Iasă Boşcu e cineva. Boşcu nu iartă. Are un pumn î De-aia l-au şi angajat. Nu e cine ştie ce la graţie, insă ca forţă... In definitiv, şi forţa e ceva, ce zici ? Forţa şi graţia, astea cînd se împreună, nu mai trebuie nimic. Nimic! MIREA: Depinde. DUFY (rîzlnd) : Depinde şi cum se împreună. Cînd mi-a ars Boşcu prima labă... A CINCEA EEBADA 214 MI REA : De ee ? DUFY: M-a iubit. Pe vremea aia mă iubea foarte tare. Azi dă mult mai rar. El pretinde că s-a educat. De fapt nici nu mă mai prea iubeşte. A mai bătut pe unul acum două luni însă adevărul e că eu eram doar pretextul. îl bătea de plăcere. MIREA : Ce plăcere ! DUFY : Mare de tot. Şi mai ales curată. Decit să te pî-rască, să te dea la sindicat... I-a scos borşu pe nas. A plecat şi ăla răcorit. Mie mi-au crescut acţiunile. Ce mai vrei ? MIREA : Să mergem. DUFY : Şi Vlăduţ era bun la de-astea, dar mai mult la beţie. Sărilor, sufletist. El se bătea şi pentru teorie sau, mă rog, pentru afaceri bărbăteşti, un articol, o poantă... Foarte frumos şi elegant. Curăţa scaune, mese... Noi ne băgăm după draperii, uneori ieşeam şi făceam piruete la mijloc, să ajutăm spectacolul... Cinci venea Boşcu. era lichidare totală. (Tristă, aproape de lacrimă.) îmi vine rău cînd mă gindesc că Vlăduţ... acum... o să trebuiască să se facă pensionar... ori să stea să vindă chiloţi, cravate... Ospătai* nu-1 ia. sau barman... măcar să se pricopsească, dacă lot n-a avut noroc ! MIREA (coiisolativ): Poate c-o să-i meargă bine... DUFY : Cum dracu ? Poţi să cîştigi tot aurul din lume. dacă nu mai dansezi, degeaba. Cine îşi bagă mina pînă la cot ? Aia care nu ştiu să danseze. Ăilalţi n-au nevoie. MIREA : Totuşi fiecare om trebuie să aibă ceva asigurat. Sărăcia nu-i o stai*e plăcută. DUFY : Nici bogăţia. Luxul da. fiindcă dă o scenografie bună. Apropo, tu ce-mi cumperi ? MIREA : De ce să-ţi cumpăr ? DUFY : Aşa. Fiindcă m-ai văzut. Şi fiindcă eşti un bărbat care altă treabă n-ai. MIREA : Aşa crezi ? Am prea multe. DUFY: Lasă-le pe-alea. Alea-s alte treburi. Dar nu eşti ocupat, asta se vede. Ocupat de cineva. MIREA : Şi vrei să mă ocupi... tu ? 215 A CIN'CEA LEBĂDĂ DUFY : Nu vrei să Înveţi să dansezi ? Nu vrei să înveţi să dormi cu capul pe o lebădă ? MIREA : Am plecat prin parc. Dufy a tăcut, m-a luat de mină. (într-adevăr îl ia.) A trecut tovarăşul Pa nu, acela pe care l-am dat eu afară, cind eram şef de secţie, pentru imoralitate, scandal In familie etc. Era cu una atârnată de braţ. De la noi. Aş fi preferat să mă întîlnească Boşcu. — De ce taci ? DUFY : Mi-e bine. MIREA : Mă stringea tare, ca şi cînd ar fi cerut ajutor. DUFY : Dacă îmi dai drumul mă arunc în lac. MIREA : De ce ? DUFY : Să văd dacă mă ţine. Am auzit că cei care au graţie pot să umble pe iac şi nu se scufundă. Cel care a trecut nu era Pan ? MIREA : Ba da, Panu. 11 cunoşti ? DUFY : Nu, Pan. Lasă-1 p-ăla. Eu iţi spun de zeul de care ne-a vorbit într-o zi maestrul la crîşmă. Zeul care umblă prin boschete şi biciuieşte fetele goale. Ai auzit de el ? MIREA : Puţin... DUFY : Ce studii ai făcut ? MIREA : Tehnice şi comerciale. Plus o şcoală specială de... DUFY* : Şi acolo nu se învăţa despre Pan ? Cel care umblă, rîde şi fecundează... Se zice că-i român. N-aţi învăţat la tehnică ? Nici la matematică ? La istorie ? MIREA (jenat): N-are nici o legătură, Dufy... DUFY’: Ba da 1 Are legătură cu toate. El iese la toate din boschet şi le biciuieşte. MIREA (pe jumătate amuzat) : De ce ? DUFY : Aşa. Ca să le excite. Să meargă toate mai con brio! Eu aş dansa acum pe aceste peluze ! MIREA : E interzis. Scrie acolo. DUFY*: Nu se vede. Să zicem că nu ştiu să citesc. MIREA : Eu ştiu. DUFY-: Să zicem că nu ştii nici tu. Să zicem că scrie în altă limbă. Alta decît a lui Pan. Şi să zicem că tu eşti Pan. MIREA : Eu ? A CINCEA LEBĂDĂ 216 DUFY: Adormit. Aţipit. După ce te-ai îndopat cu bolovani. Şi că te scoli, deodată, scoţi fluierul, sau naiul, sau ce naiba ai... MIREA : Eu n-am nimic... DTîFY : Nu-i adevărat! Caută-te ! Cu siguranţă că ai un nai care a rămas la tine, Silică! L-a pus cineva mai demult. Ai adormit lingă boschete. A venit o capră, te-a trezit. A venit un piţigoi, te-a ciupit. A venit un silf, o bacantă, un priculici... fîşt azvtrle pantofii) te-a excitat. Şi ţie ţi-a crescut o barbă de ţap... (Piruetează irezistibil spre culise.) Şi-o să ne tăvălim în iarba udă !... (A ieşit.) "MIREA (cu pantofii ei in mină) : Nu e voie pe acolo ! Nu intra în lac! DUFY (de departe) : Sini o lebădă !... MIREA (in interior): In noaptea aceea am dormit cu capul pe o lebădă. O spun cu o oarecare... In fine, se mai intîmplă şi altor bărbaţi. Rar. Şi fără consecinţe. Intr-o zi, ca să nu te copleşească singurătatea, problemele, ai, cu totul greşit, o mică aventură. Sigur că nu vreau să mă scuz, eu sfnt principalul responsabil. Puteam s-o duc acasă la ea, s-o ia Boşcu în primire, udă. Stătea departe. Mi se părea că se complică prea mult. Şi poate, dacă pot să mă exprim aşa, voiam să văd şi eu cum sint fulgii de lebădă. 0 chestiune de cunoaştere. Tot ce e cunoaştere e în spiritul progresului, îmi ziceam. Bineînţeles, să nu te complici. Să pui lucrurile clar, decis, echitabil. DUFY (iese din dormitor proaspătă, veselă, tandră): Am dormit grozav. Ai ceva de băut, să ne dregem ? MIREA : Uite, 'Dufy... mai intîi te rog să vorbeşti mai încet. Stă un profesor alături şi, dacă strigi, se aude. (Intr-adevăr se aude de alături cineva care-şi suflă zgomotos nastd.) DUFY : Asta care-şi suflă mucii ? MIREA; Te rog să nu vorbeşti aşa. Are o afecţiune cronică, o rinită. DUFY : Şi de-asta nu putem bea noi ? MIREA : Vrei să bei de dimineaţă ? Abia te-ai sculat. Eu nu ştiu ce fel de obicei e ăsta... 217 A CINCEA LEBĂDĂ DUFY : Vrei să fii posac ? Să-ncepi cu vorbe bune ? Veselia n-are ore. Pan, cînd se scoală, o ia după nimfe : (li îmbrăţişează fugitiv, dar nu superficial.) Şi tu eşti un Pan giugiuc, nu ştiai ? Nimic nu ştii. MIREA : Trebuie să mă duc la fabrică... DUFY : Duminica ! ? MIREA : Am probleme. DUFY : Auzi ? Cred că şi tu faci ca vecinul: vrei să sufli şi nu poţi. Eşti cam înfundat. (RezoltUă.) Azi de dimineaţă stai să te învăţ passo-doble. Ce mă priveşti, parcă te-ar durea mintea ! ? MIREA : Vreau să spun că... întîlnirea noastră se reduce la atît. A fost foarte plăcui... (Ea s-a oprit, îl priveşte ironic, el se simte stinjenit.) Dar acum, fiecare dintre noi... Avem vieţi, nu-i aşa, care... Am crezut de cuviinţă să nu te duc aseară acasă, pentru că erai udă, înfrigurată... DUFY : Ahâ! MIREA : Sigur că dacă ai rămas aici... normal, ca orice bărbat şi femeie... DUFY : Normal. MIREA: Aşa că acuma... Eu mai rămîn să mai deretic... DUFY (după o pauză, rts brusc, amical): Nu fi caraghios, Silică! MIREA : Domnişoară ! DUFY : Nu mai ţine mucii! (Ia o tavă preţioasă.) Dă-i jos aicea! Am să-mi bat un lam-tam şi-am să joc sequidilla. Şi-o să te văd alunei. MIREA (ezitind): Nu cred. (Se duce brusc şi-i smulge tava din mină.) DUFY : Ooo, taurul se aprinde !... Pan se trezeşte !... MIREA (sever): Te rog foarte mult! Fără zgomot! (Cum ea s-a oprit, el continuă mai jos): S-ar auzi în oraş. Ai avea şi dumneata neplăceri. La serviciu. DUFY (il mai priveşte o dată lung, trist, şi tace.) MIREA (cam încurcat): Cred că e cazul să-mi spui... ce pot să fac pentru dumneata... DUFY : Să te dud dracului. MIREA : Nu aşa. Ştiu că sînt dator... pentru tot ce... mă rog, pentru tot ce s-a întimplat... Aş vrea să-mi spui... dacă Iţi face plăcere un obiect... A C1NCEA LEBĂDĂ 218 DUFY : Moaca ta in oglindă, mi-ar face plăcere. S-o pun în ramă. Şi să scriu dedesubt: „idiot". Sau : „Aclam, după ce i-a zis Dumnezeu că e un criminal1*. Care Dumnezeu e alt criminal: inventează dansul, şi le toarnă la oameni plumb in călcîie. Şi cenuşă în trup. Şi şarpe in minte. MIREA : Nu zău, ai zis ieri că vrei să-ţi cumpăr ceva. De ce nu vrei să-mi ajuţi clnd te rog ? Sau poate mergi chiar lu în. oraş, să-ţi alegi... Hai, Dufy, ce-ai vrea tu acum ? DUFY : Ştii ce aş vrea ? AUREA: Ce ? DUFY: Să te prezint puţin lui Boşcu. Şi să-i arăt ce vinătăi mi-ai făcut. MIREA (cam speriat): Eu ? N-o să creadă ! DUFY : Probabil că nici tu nu crezi. Ciao, caro mio ! Poate îmi faci rost de o decoraţie. Sau de o primă, clacă zici că eşti cineva... (pleacă spre uşă, batjocoritoare.) MIREA : Nu vreau să fii supărată... Iţi jur, nu pot să beau acum cu tine... Dar dacă viei, ia sticla cu lotul. E un Cinzano bun. Sau poate preferi un whisky... DUFY-: Dacă un alt bărbat mi-ar fi spus asta, îi zburam de mult sticla în cap. MIREA (curios): Şi mie... de ce nu mi-o arunci ? DUFY* (privindu-l lung): De tîmpită. Cred că am intrat în anul morţii. Dă-ncoace. (Ia sticla.) Somn uşor. (Iese.) MIREA (aşezindu-se in fotoliu): Am fost destul de mulţumit cînd am văzut că iese cu sticlele. Cît puteau să coste ? Trei sute şi ceva de lei, era suportabil. Mi-aduc aminte cum judecam. Nu eram in pagubă... Dar ea le luase numai ca să mi le verse pe scară. Şiroiau scările, m-au anunţat vecinii. Femeie de serviciu nu era, duminica, am vrut să mă duc eu să le şterg, pe furiş. Dar Ia cinei minute au apărut Nicki Pocrovan cu Hortensia. POCROVAN : Servus, bătrîne. Dar ce-a fost la voi. aici, că vă miroase toată scara a vermut ? Să nu-mi spui 219 A CINCEA LEBĂDĂ că nu c!e la tine, că se vede pe jos. Probabil iar pramatia de Tit! MIREA : Da... POCROVAN (Hortensiei): Ţi-am spus eu!? E terminat, vai de capul lui. Eu credeam că se mai reabilitează. Aşa cum a pornii, ziceam că... HORTENSIA : Ai văzul ? ! Eu ţi-am demonstrat că nu mai iese om din el. Deşi in aparenţă e încadrat. Nouă ne face figuri, lui îi face figuri... MIREA : Vouă ce figuri v-a făcut ? POCROVAN : Să-i spunem ! ? HORTENSIA : De ce să nu-i spunem ? Să ştie omul care e situaţia. Să ia măsuri. Eu dacă aş fi In locul Mar-tei nu l-aş mai primi In casă, în veci! POCROVAN : Să zicem că-1 primeşti, că n-ai încotro. Dar de ce să-i mai serveşti şi de beul, cinci el e beat mort! ? Nu te gindeşti că-i faci mai rău ? In loc să stai cu el de vorbă... MIREA : Am stat destul. Ce vi s-a întîmplat ? POCROVAN : Uite, dragă,... unde e biletul ucela ? (Hortensia scoate din poşetă o hirtie şi i-o dă.) uite ce s-a gîndit el să ne pună pe poartă. MIREA : Cum adică ? POCROVAN : Aşa, să ne lipească pe poartă. Probabil de glumă. Citeşte. Citeşte tare. MIREA : „Saci eu cartofi speriaţi de tignafes, pe şesuri plaţi ca fostul ou turtit, ce mumă şuie v-a milo-cosit...“ HORTENSIA : Lasă, nu mai cili prostia asia. îmi şi face rău s-o aud. MIREA : ...„rivnind la cerul rar prin cracul des. Regret beaucoup că nu m-aţi înţeles...14 HORTENSIA : Ajunge, Vasile ! Şi asta ne-o pune el pe poartă ! "MIREA : De unde ştiţi că-i el ? POCROVAN : E scrisul lui, îl am intre documente. Şi tu poţi să confirmi. Plus că s-a şi semnat, într-un fel. la urmă. MIREA (citind): „Spuneaţi că sinteţi oameni ? M-aţi pros-tit“. Şi scris : maţ, prost, Tit. POCROVAN : Adică a ajuns să umble cu poante de-astea. A CINCEA LEBĂDĂ 220 HORTENSIA : Şi tu îi mai torni în pahar, (ie fraier, iartă-mă că-ţi spun aşa. MIREA : Dar eu... HORTENSIA : Nu, să ştii că şi tu ai o mare responsabilitate. După ce a făcut cîte a făcut... MIREA : Dar s-a întors ! N-a mai cauzat rele... in orice caz, reclamaţii n-au fost. Poate că intr-un loc, în altul, a mai scăpat o vorbă... HORTENSIA : Asta nu-i „scăpat" ! Asta e pus cu toată mintea, are ritm, are rimă... De ce ? Ca să ne facă de rîs! Asta e cu premeditare ! De bandit! (Vag gest de protest la Poerovan.) Şi Nicki e prea bun, ori prea bleg, zice că să-l lăsăm dracailui. Din prietenie pentru tine. Dacă-1 laşi, mîine o face şi mai iată ! Şi o să ai şi tu, Vasile, de tras cu el. Deja ţi-a umplut scara de băutură. Iţi convine ? Miroase de la colţ !... MIREA: Şi acum ce aveţi de gind ? HORTENSIA : Să-l dăm în judecată, bineînţeles. Sau să mergem pe altă cale... POCROVAN : Dacă e s-o luăm după lege, lipirea de afişe... HORTENSIA : Calomnioase ! Fiindcă ce scrie el acolo nu e întîmplător. E cu aluzii directe. POCROVAN : Mă rog... Dur numai faptul de a afişa, fără autorizaţie, un text, care n-a fost verificat... tu ştii ce înseamnă, nu, Vasile ? MIREA (rugător) : Eu zic că, şi de data asta... (Bătăi în uşă, Mirea se duce să deschidă. Profesorul e in uşă cu un buchet de flori.) PROFESORUL: Scuzaţi, domnul Mirea... Am înţeles că a venit tovarăşa... MIREA (stupefiat): Nu, domnule profesor, n-a venit... PROFESORUL: Am auzit zgomot, voci... m-am bucurat. Pentru mine, cînd aud voce de femeie... MIREA (incercintl să-l oprească) : Era doamna profesoară Poerovan. PROFESORUL : Incîntat. Eli aşa. am crezut, că e tovarăşa Marta. Mai ales cînd am vă2Ut, sau mai bine zis am simţit că aţi destupat şi sticlele... 221 A C1NCEA LEBĂDĂ MIRE A : Nu, a fast un accident. Slnteţi foarte amabil. Vă mulţumesc ! (II împinge uşor.) PROFESORUL : ,..m-am bucurat să fiu cel dinlîi care... MIREA : Vă mulţumesc ! fReuşeşte xă-l elimine.) POCROVAN : Să ştii că şi noi am venit tot pentru Marta. Să întrebăm ce face. MIREA : Ieri se simţea ceva mai bine. HORTENSIA (luincl, ştergînd şi punlnd la loc talgerul răvăşit de Dufyj : Ar fi de clorit să vină cît mai curînd acasă. Se cere mînâ de femeie. POCROVAN : Tu cum te descurci, Vasile ? MIREA : Cum pot. POCROVAN : Eu zic că, în .situaţia asta excepţională, pină mai stăm puţin de vorbă, am putea-o ruga pe Hortensia să-ţi facă puţină ordine prin camere. HORTENSIA : Cu plăcere. Tocmai că şi eu vream să propun. MIREA : Nu, vă rog frumos. Nu se poate. HORTENSIA : De ce, doar sîntem prietene vechi ? Cunoaştem acum fiecare lucru unde este. Şi unde trebuie să fie. Aşa că nu-ţi face griji. MIREA : Nu, vă rog, lăsaţi, că-mi rezolv eu! ! POCROVAN : Adică treaba cu Tit este una, şi se judecă in altă parte, iar prietenia noastră... HORTENSIA : Sper că tu nu ne consideri „saci cu cartofi speriaţi de lignafes“ — de unde o ti luai cuvintul acesta ? POCROVAN : A stat prin Bucureşti. Şi a venit cu tot felul de expresii. HORTENSIA : Şi orieînd ai nevoie, să ştii că eu îţi vin. Poţi să-mi laşi cheia şi să te duci. Sigur, scara n-o s-o spăl, după toţi beţivii, clar în casă, tu ştii ce rinduială ţin. (Echivoc.) Nu vreau să găsească Marta nimic schimbat. Să nu-şi mai facă de lucru, săraca. La bună vedere ! POCROVAN : Servus ! MIREA (revenind la fotoliu): Era doi la zero, după aceea am egalat eu, n-are importanţă cum, în chestiuni de serviciu, plus că l-am invitat pe Nicki in oraş la o bere... Am avut impresia că el s-a supărat numai de formă. De fapt s-a bucurat de „afacerea A CDfCEA LEBĂDĂ 222 Tit“. Asta mă pune iar pe mine jos, la mina lui. 121 nu vrea să-mi facă râu. căci altfel e un om de treabă, doar să simt cureaua. Şi eînd va fi, eventual, cazul... Ah, dacă ar fi ştiut ei atunci, dacă ar fi intrat Hortensia în dormitor, eram toată viaţa prins! Ce folos ! ? Ea, în orice caz, a simţit ceva, cam neclar. A venit peste trei zile, singură, să-mi facă curat. Din prietenie. La sfirşit am avut o mică conversaţie. HORTENSIA : Eu îi datorez foarte mult lui Marta. Şi ţie, Vasile. Cind am voii atunci să plec după pictorul acela, Sachelaric, prietenul lui Tit, ea m-a învăţat de bine. Mi-a arătat unde am să ajung. Mi-a arătat ce complicaţii vor fi, pe plan social şi politic, plus că distrugeam şi cariera lui Nicky. DaT atunci nu judecam, eram nebună. Sachelarie era şi el nebun, îi plăcea corpul meu, spunea că sînt un model perfect. Simţeam că mă poate scoate cine ştie unde. M-ar fi ruinat. Marta a fost însă energică. Şi tu ai fost inspirat eînd te-ai dus la fostul prlm-secretar şi ai pus problema... Dc fapt, Nicky eînd a auzit că-l cheamă mai sas, a renunţat la orice acţiune, deşi plătise jumătate din taxă. Şi normal: un cadru vechi, de încredere... (Cu o privire ciudată.) Aşa că eu am sâ vă fiu recunoscătoare toată viaţa. Pentru că voi m-aţi făcut sâ am astăzi un bărbat, care e cineva, doi copii, un cămin, o situaţie la şcoală... Eu n-am să uit niciodată asta. Eu am fost foarte revoltată cind fratele tău, Tit, şi-a permis gluma aceea (