VICTOR EFTIMIU Opere i T E A T R U Legendele româneşti 1969 EDITURA PENTRU LITERATURĂ ÎNŞIR-TE, MĂRGĂRITE Poem feeric în cinci acte PERSONAJELE ALB-ÎMPĂRAT FĂT-FRUMOS ZMEUL-ZMEILOR CRAINICUL NEAM-DE-VODĂ BUZDUGAN VOIE-BUNĂ APĂ-DULCE ION-VOIEVOD ŢARĂ-BUNĂ INIMĂ-DE-AUR ZORILĂ MURGILĂ GERILĂ BANUL PUNGĂ BANUL SCAMĂ BANUL SPADĂ PĂCALĂ MOŞ TOADER MOŞ DUMITRU MOŞ MARIN MITRU GEAMBAŞUL ÎMPĂRĂTEASA MARANDA MILENA SORINA FLOAREA-SOARELUI ILEANA COSÎNZEANA O FEMEIE BĂCIŢA O FATĂ VRĂJITOAREA KUNDA ) _ SURA j vrăjitoare Inşir-te Mărgărite s-a reprezentat pentru întîia oară la Teatrul Naţional din Bucureşti, sub direcţia profesorului Pompiliu Eliad, în seara de 2 februarie 1911. DISTRIBUŢIA ALB-ÎMPĂRAT D-l ION PETRESCU FĂT-FRUMOS „ AR. DEME7RIAD ZMEUL-ZMEILOR „ N. SOREANU CRAINICUL „ G. C0NS7AN71NESCU- C1PRIAN NEAM-DE-VODĂ „ C. BELC07 BUZDUGAN V. MALCOC1 VOIE-BUNĂ » C. DUŢULESCU APĂ-DULCE „ N. BULANDRA ION-VOIEVOD „ P. 1ANCOVESCU ŢARĂ-BUNĂ „ M. VÂRGOLICI FĂRĂ-ŢARĂ v DUMITRESCU- BUMBEŞ71 INIMX-DE-AUR „ 10RGULEANU ZORILĂ „ N. SĂVULESCU MURGILĂ „ M. 7ANCOVICI GERILĂ „ A. DINU BANUL PUNGĂ „ POPOV1CI BANUL SCAMĂ „ I. BRĂ7ULESCU BANUL SPADĂ „ 1. NITULESCU PĂCALĂ „ V.LEONESCU MOŞ TOADER „ AL. MIHALESCU MOŞ DUMITRU „ C. NEDELCOVICI 9 MOŞ MARIN MITRU GEAMBAŞIJL ÎMPĂRĂTEASA MARANDA MILENA SORINA ZÎNA FLORILOR FLOAREA-SOARELUI ILEANA COSÎNZEAN A O FEMEIE BĂCIŢA O FATĂ VRĂJITOAREA KUNDA SURA D-l A. BARBEIJAN „ I. AL. GEORGE D-na AL. L1N1VER D-ra L. STENESCU „ E. BOZIANU D-ra MARIA FIL077I D-na IR. LEONESCU D-ra EL. MIHĂ1LESCU D-na A. MĂRCULESCU „ EC. ZĂMN1CEANU „ MARÎOARA FĂRCĂ- ŞANU MIHALESCU D-l N. GRIGORESCU * * * * Hc * Director de scenă : C. L Nottara Director tehnic : Victor Ştefănescu Cîţiva ani după premieră, Agepsina Macri a jucat de cîteva sute de ori pe Sorina, fata cea mică a lui Alb- împărat, apoi pe Vrăjitoarea, tot de cîteva sute de ori. ACTUL I La curtea lui Alb-împărat. în primul plan, la dreapta şi la stînga, doi meri înfloriţi, care-şi împreună ramurile foarte sus. Mai în fund, la stînga, tronul lui Alb-împărat şi al împărătesei. Pe acelaşi plan, la dreapta, banca de marmură a celor trei fete de împărat. Intră alaiul domnesc în sunetul trîmbiţelor : Alb-împărat, de mînă cu împărăteasa, pe care o pofteşte pe tron, la stînga lui. După el vin oştenii şi sfetnicii împăratului, fiecare cu o jupîniţă de mînă. Apoi vin cele trei fete de împărat, ţinînd în mînă mărul de aur, şi se aşază pe banca de marmură din dreapta. CRAINICUL (de pe trepte, face semn trîmbiţaşilor să înceteze) Trâmbiţaşi ! Cinstită curte, oaspeţi mari din ţări străine ! Preaslăvitul domn al nostru — fie-i zilele senine — Va grăi-nţelepte vorbe ... Se cuvine-a-1 asculta Cu smerenie şi grijă ! Ascultăm, măria-ta ! ALB-ÎMPĂRAT Oaspeţi dragi, mărită doamnă, fetelor, cinstită curte, Nu mai ,am de-aci-nainte zile lungi, ci zile scurte ! Număraţi îmi sînt de-acuma bobii vieţii, număraţi ! Astăzi, miine, întîlni-voi pe strămoşii împăraţi ! 11 Stăpînind ţinutul nostru în credinţa strămoşească Rareori îngăduit-am minţii mele să greşească. Rareori supuşii ţării înălţat-au ruga lor Fără să-mi aplec urechea glasului, plînsorilor. Zilele îmi fură multe, dar rămasu-mi-au puţine.. . Mîna-mi dreaptă abia poate sceptrul ţării a-1 mai ţine, Iar pe fruntea-n care gînduri adunatu-s-au mereu, A părinţilor cunună mă apasă tot mai greu ... Nu-nzestrai pe-mpărăteasă cu odraslă bărbătească ... Fetele îmi sînt nădejdea. Le-iam poftit să. se gătească, Şi cu voia dumneavoastră se porniră vestitori La-împăraţii, fraţi ,de-o lege, isă trimeată peţitori, împăraţii dinainte se gătiseră, se spune, Aştepînd să vină veste de la noi, din soare-apune, Deci se veseliră foarte, căci precum în urm-aflai Dumnealor primiră solii cu mărire şi alai. Toţi urmaşii li-s aicea. .. iară fetele şi ele. Vom schimba pînă deseară cîte trei şi trei inele... Spuneţi crailor să intre, să s-aleagă dintre ei Trei voinici să-mi ţină locul. .. Astăzi — unul, mîine — trei. Spuneţi crailor să intre. CRAINICUL Oaspeţi mari din ţări străine ! Preamăritul domn al nostru vă pofteşte lîngă sine, Şi, cu mare nerăbdare pasul vremii măsurînd, Cele trei domniţe dalbe vă aşteaptă rînd pe rînd ! MURGILĂ Din ţinutul unde cerul, dezmierdmd a mării undă, Lasă negura să urce, pe cînd soarele s-afundă, Am plecat pe vîntul serii ca pe-un negru armăsar Şi-am sosit în ţara voastră cînd luceferii răsar ... 12 Am venit să-ţi spun, domniţă, cită jale pe la mine-i ! Vino, să reverşi prinosul, bucuriile luminei ; Vino, să-mpărţim domnia unui cer întristător . . . MARANDA Prea e mohorît Murgilă . .. Prea i-e glasul cobitor ! ZORILĂ Eu sînt cel ce stăpîneşte ţara Soarelui-răsare . . . Şi-am venit pe vîntul zilei care cîntă, care sare . . . Vîntul zorilor ce-alintă pe săraci şi pe bogaţi. . . Nu sînt trist cum e Murgilă, şi-nţeleg să-l alungaţi. Cine-i spune : „Vin, Murgilă44 ? Cine-i cîntă „cucurigu44 ? El aduce întristarea, noaptea, vînturile, frigu . . . Pe cînd eu aduc căldura şi lumina soarelui ! MARANDA Prea se-ncrede. Prea e vesel.. . Prea-i departe ţara lui! ÎMPĂRATUL Prea departe vi-i ţinutul, o, Murgilă şi Zorilă ! CRAINICUL Rog puneţi-vă căciula : vine oaspele Gerilă ! (Trece prin scenă Gerilă într-un vîrtej de ninsoare. Împăratul şi, după el, ceilalţi, strănută.) Fără ţară voievodul, de obîrşie crăiască.. . Voievodul Neam-de-vodă, care-ar vrea să vă grăiască . .. NEAM-DE-VODĂ Toţi strămoşii mei luptară . .. dar nici unul dintre ei N-a mîncat bătaie ... Ţara e săracă-n felul ei. . . N-am averi furate-n luptă, nici averi de căpătat, Dar în schimb am bogăţia unui nume nepătat ! Asta-i tot ce dau domniţei. Dacă-i plac, dacă m-alege, Mîna-ţi dreaptă, împărate, pe vecie să ne lege ! 13 ÎMPĂRATUL „Bogăţia unui nume“ . . . Asta place mult la fete. Altădată, darul ăsta fuse mare, logofete, Dar în vremurile noastre nu mai e atît de bun ... Ştii ! Străbunul ‘tuturora n-a avut nici un străbun . . . Tu să fii de omenie, că de morţi nu se vorbeşte. NEAM-DE-VODÂ Nu-mi dai fata ? ÎMPĂRATUL Nu, voinice ! NEAM-DE-VODĂ M-a văzut şi mă iubeşte ! ... ÎMPĂRATUL Ce să-ţi fac ? Tu n-ai nimica.. . NEAM-DE-VODÂ Aşadară, simt gonit ? Blestemat să fie ceasul cînd încoace am pornit ! O, strămoşi, dormiţi în pace ! Voi, ce n-aţi lăsat nimica Pentru cei rămaşi în urmă, voi, care-aţi lăsat doar mica, Dară sfînta bogăţie a mî-ndriei de-mpărat, O, strămoşi, al vostru sînge va rămîne tot curat ! Eu mă duc în altă ţară... Eu mă duc în ţara unde înaintea viţei mele lumea toată se ascunde, Unde punga încărcată lîngă sînge n-are glas, Unde morţii sîn't de faţă. Eu mă duc . .. mă duc... vă las ! ÎMPĂRATUL Ia mai stai... Ia stai oleacă ! Nu ţi-o fi cu supărare. Am vecin pe Scăpătatu. E din neamurile rare ... E-mpărat... cu patru fete ... 14 NEAM-DE-VODĂ Ce le dă ? ÎMPĂRATUL Păi... cam nimic ! NEAM-DE-VODĂ Un viteaz ca Neam-de-vodă nu ia fată de calic ! CRAINICUL Banul Pungă din ţinutul unde-i aurul belşug, Banul Scamă care-nvaţă doftorescul meşteşug. BANUL PUNGĂ (în cap cu chivără de aur, îmbrăcat în solzi rotunzi de aur, ţinînd la subsuoară două pungi mari; vorbeşte cu îngîmfare) Vi se-nchină Banul Pungă, banul doldora de pungi. Eu n-am sînge, numai aur curge unde mă străpungi. Nu cer zestre, dimpotrivă, eu vă dau ... Aud ? Poftim ? Facem tîrgul ? Am paftale să vă-mbrac pe toţi... Ce ? ÎMPĂRĂTEASA (supărată) Ştim ! N-am odrasle de vînzare pe fireturi şi paftale ! Nu te mai făli atîta cu banii domniei-tale ! Ia-ţi mai bine-un dram de suflet şi vei fi mai cîştigat! BANUL PUNGĂ N-am nevoie nici de sfaturi, nici de suflet. Sînt bogat ! (Dă să plece, li iese în cale Neam-de-vodă.) NEAM-DE-VODĂ Luminate, am o soră de vreo patruzeci de ani. Poate că ţi-aş da-o, dacă . . . 15 BANUL PUNGĂ (îl măsoară de sus pînă jos, cu dispreţ) Na mă vîr între golani ! NEAM-DE-VODĂ Burtă-verde ! BANUL PUNGĂ Coate-goale ! NEAM-DE-VODĂ Cum ai spus ? Stai, că-ţi arăt ! (II împunge cu suliţa în şezut. Banul Pungă strigă : „Ai ! Ai !“ în hazul tuturora.) ÎMPĂRATUL Leule, muşcă-1 din faţă, nu-1 lua pe dindărăt ! NEAM-DE-VODĂ (înţepînd mereu pe Banul Pungă, în vreme ce cei doi scutieri jerpeliţi ai lui Neam-de-vodă şi-au scos chiverele din cap şi aleargă după Banul Pungă să adune aur în ele) Curge aur ? Nu prea curge ! ... BANUL PUNGĂ M-a-nţepat cumplit ariciul ! ... (lese grupul.) ÎMPĂRATUL S-au găsit tusa şi junghiul ! ... Să poftească doftoriciul. BANUL SCAMĂ Eu sînt Scamă, doftoriciul, cel ce toate le ghiceşte, Nu ca babele neroade, ci frumos, doftoriceşte. Am în traistă leacuri multe. De boliţi, pe toţi vă scap ! Vindec tusa, brînca, junghiul şi .durerile de cap. Asta-i tot ce dau miresei... Dacă-i plac, dacă m-alege, Mîna-ţi dreaptă, împărate, pe vecie să ne lege ! ... 16 MARANDA Rău îmi pare, învăţate, dar nici capul nu mă doare ; Nici un leac nu-mi pot aduce preţioasele-ţi odoare. ÎMPĂRATUL Precum vezi, nu e nevoie doftoriile să-ţi strici. . . BANUL SCAMĂ Daţi-mi voie . .. Eu sînt Scamă . . . ÎMPĂRATUL Preacinstite doftorici, Mai rămîi la curtea noastră... Nişte junghiuri mă tot cea BANUL SCAMĂ N-aş putea să-ncerc norocul la a doua ? ÎMPĂRATUL Mai încearcă ! BANUL SCAMĂ Am să-ncerc la cîteşitrele ! (Milenei) Eu sînt Scamă, doftoriciul, Tai cu foarfecă şi vindec umflăturile cu briciul, Apă tare, alifie ; le ştiu toate, în răspăr. Am vopseli de-obraz şi unghii, mirodenii pentru păr . .. MILENA Nu mi-e rîndul ! Surioara înainte se mărită . .. BANUL SCAMĂ Să-ncercăm şi-aici.. . (Sorinei) Domniţă, vin cu inima smerită Şi cu ochii plini de lacrămi şi cu glasul tremurînd . . . Nu mă face de ruşine ! (Murmure, protestări.) ÎMPĂRATUL Doftorice, treci la rînd ! BUZDUGAN Buzdugan ! Voinic cit şapte. Nentrecut în bătălie, Două coaste frînte-n luptă ; mii de cai în herghelie, Zece mii de buzdugane. De trei ori mă bat pe an. Şi mă-nchin cu sănătate că mă cheamă Buzdugan ! Asta-i tot ce dau miresei. Dacă-i plac, dacă m-alege, Mîna-ţi dreaptă, împărate, pe vecie să ne lege ! ÎMPĂRATUL Voievoade Buzdugane ... să mă ierţi... de-atîţia ani Stăpînesc ţinutul ăsta fără grijă de duşmani... Nu mi-eşti drag ... BUZDUGAN Aşa ţi-e vorba ? Ţine minte, împărate ! De duşmani te plîngi ? Aşteaptă ! Ai să vezi... ÎMPĂRATUL Ascultă, frate__ (Buzdugan iese, furios.) CRAINICUL Voie-Bună, împăratul care încă n-a luptat. ÎMPĂRATUL Cel ştiut că pacea lumii urmăreşte nencetat ? VOIE-BUNĂ Auzind chemarea voastră, sfătuitu-m-au părinţii Să pornesc la drum cu alţii, să răspund voios dorinţii De-a-mi lega de-această casă : nume, suflet, viitor .. . Ţara mea-i bogată-n holde, şi norodul — muncitor. Am păduri, fîntîni, podgorii, lanuri'multe şi palate Ce-şi răsfrîng în lacuri limpezi şi-n puhoaiele umflate Turlele strălucitoare de cleştar şi de porfir ... Ne-or sluji copii de casă, îmbrăcaţi numai în fir ; 18 Jupîniţe-or să ne cînte şi din viers şi din chimvale, Codrii munţilor suna-vor şi grădinile din vale. Viaţa ei va fi o doină ; dacă-i plac, dacă m-alege, Mîna-ţi dreaptă, împărate, pe vecie să ne lege. (La un semn al împăratului, Maranda zvîrle mărul de aur lui Voie-Bună. Urale, trîmbiţe.) ÎMPĂRATUL Voievod fără oştire, sol iubit de-mpăcăciune, Fata noastră dete semne de o mare-nţelepciune Alegîndu-te pe tine . . . Pacea, traiul liniştit. Astea trebuie în ţară, astea veşnic le-am ţintit. Bun venit la casa noastră. Dumnezeu să ni te ţie ! Fata noastră cea mai mare noi ţi-o dăm pe veci soţie ! CURTENII Slavă ! Slavă ! Să trăiască ! Să trăieşti, măria-ta ! ÎMPĂRATUL (schimbă inelele celor doi tineri îngenuncheaţi; cu mina pe capetele lor) ÎMPĂRATUL O treime din cunună vrednici sînteţi a purta. VOIE-BUNĂ Vom purta-o cu mîndrie după datină şi lege, Tainele împărăţiei căutînd a le-nţelege, Dăruindu-ţi noi odrasle de nepoţi şi strănepoţi... Ocroteşte-ne, stăpîne . . . care vrei şi care poţi. (Logodnicii se ridică; fata se aşază iar la locul ei, pe banca de marmură. Voie-Bună îngenunchează în faţa ei.) ÎMPĂRATUL Iar acuma, cînd copiii îi unirăm pe vecie, Vestitori, chemaţi feciorii pentru fata mijlocie ! 19 CRAINICUL Oaspeţi mari din ţări străine, ia poftiţi cu gînd curat Pentru fata mijlocie a lui Albu-împărat ! Ia poftiţi, că cea mai mare dintre mîndrele crăiese, Ascultînd de sfatul ţării, soţul vrednic şi-l alese, Iară noi, rugind înaltul să-l ferească de vrăjmaşi, L-om sluji cu toată cinstea cuvenită la urmaşi ! Ia poftiţi ! (Se aud zgomote.) ÎMPĂRATUL Da ce-i acolo ? CRAINICUL Preaslăvite împărate, Un viteaz din altă ţară vrea şi el să se arate ! ÎMPĂRATUL Cum îl cheamă ? întrebaţi-1: e de neam împărătesc ? Dacă nu-i de neam ca ceilalţi să se ducă îl poftesc ! CRAINICUL Zmeul-zmeilor îl cheamă . . . Dar cunună dînsul n-are, Nici ca oamenii încaltea n-are chip şi-asemănare ; Ţara lui ar fi cuprinsă între cer şi-ntre pămînt. ÎMPĂRATUL Nu cunoaştem astă ţară ! N-avem nici un legămînt ! Să se ducă ! Să se ducă ! Mare crainice, vesteşte ! CRAINICUL Banul Spadă, care veşnic de războaie se găteşte ! BANUL SPADĂ (lovindu-şi sabia de scut, zgomotos) Bardalabum — bum bardabumba . . . zinga-zanga du-du-du ! Fui, fiu, fiu şi bunga, banga . . . 20 ÎMPĂRATUL (îl imită) Bardabumba ?! Hai, te du ! CRAINICUL Banul Inimă-de-Aur, poreclit Fluieră-Vînt ! (Intră Fluieră-Vînt, care face plecăciunile fluierînd.) Voievodul Apă-Dulce, care-ar spune un cuvînt. . . APĂ-DULCE Eu sunt banul Apă-Dullce, şi-am să dau miresei mele Stăpînirea peste-o ţară plină numai de cişmele, Ridicate de bunicul, neam de neam de împăraţi, Ca să spele de păcate pe părinţi, pe unchi şi fraţi. ION-VOIEVOD Mă numesc Ion ,.. ÎMPĂRATUL Ioane, ia aşteaptă olecuţă. Lasă, bre, pe Apă-Dulce vorbuliţa să-şi ascuţă, Să vedem cam ce mai spune ! APĂ-DULCE Nu mai am nimic de spus . . Doar atît : să-mi dai mireasa . .. ÎMPĂRATUL Proaste gînduri ţi-ai mai pus ION-VOIEVOD Mă numesc Ion. Sînt văduv de o lună jumătate ; Am copii şi zece socri : cinci neveste-nmormîntate ; Moştenesc întreg pămîntul unei mari împărăţii, Am grădini şi vite multe, zestrea moartelor soţii. . . Asta-i tot ce dau miresei. Dacă-i plac, dacă m-alege, Mîna-ţi dreaptă, împărate, pe vecie să ne lege ! 21 ÎMPĂRATUL Apoi, meştere Ioane, nu ne face de ocară . . . Cum vorbeşti aşa prăpăstii ?! ION-VOIEVOD Ce prăpăstii ? ÎMPĂRATUL Ieşi afară, stîrpitură ! Cobe ! . . . Hai, te cară ! ION-VOIEVOD Nu m-ai înţeles ! . . . (împăratul se repede la el, furios.) Binişor, mărite doamne . . . Nu mă bate . . . stai, că ies. ÎMPĂRĂTEASA Crainice, bagă de seamă, nu ne-aduce toată pleava, Dac-om sta cu toţi mojicii pierdem vremea, pierdem slava. înainte de-a-i aduce mai alege-ni-i oleacă. CRAINICUL Voievodul Ţară-Bună, care cred c-o să vă placă. ŢARĂ-BUNĂ Numele mi-e Ţară-Bună, nu cunosc răul şi ura, Numai gînduri de lumină îmi cutreieră făptura. Am să fiu domniţei mele un soţ vrednic, iubitor ; Altă .laudă, prin fapte voim vedea în viitor. Asta-i tot ce dau miresei. Dacă-i plac, dacă m-alegey Mîna-ţi dreaptă, împărate, pe vecie să ne lege ! (Milena îi zvîrle mărul. Curtenii izbucnesc în urate, Trîmbiţe.) ÎMPĂRATUL Să trăieşti ! Nevastă, iată nunta doua isprăvită ! . . . 22 ŢARĂ-BUNĂ împărate luminate, doamnă, curte preaslăvită, Feţei voastre preacinstite, cu smerenie mă-nchin, Eu, feciorul cel mai mare al voievodului Nichin ! CRAINICUL Să trăiască socrul-mare ! ŢARĂ-BUNĂ Ţara mea-i departe tare, însă nu m-a pus pe gînduri nesfîrşita depărtare Cînd a fost să-mi cerc norocul şi cu teamă am intrat în grădina preaslăvită a lui Albu-împărat. ÎMPĂRATUL Dragă ginere, norocul nu-ţi surise numai ţie . .. E şi-al nostru .. . e şi-al fetei. Dumnezeu să ni te ţie. Hei, oşteni, sunaţi din trîmbiţi, umpleţi cupele cu vin Şi-nălţaţi cîntări de slavă la-mpăraţi, cum se cuvin. (Face semn fetei să se apropie. Amîndoi tinerii îngenunchează în faţa tronului. împăratul schimbă inelele şi, cu dreapta pe capetele lor împreunate:) Fata noastră cea de-a doua, noi ţi-o dăm pe veci soţie ! (Cu ochii la cer.) ... Doamne, fă ca totdeauna lingă inimă s-o ţie ! Tot frumoasă, tot cuminte şi tot fără de păcat, Cum în casa noastră sfîntă din strămoşi am apucat ! (Ca şi întîia pereche, tinerii se aşază pe banca de marmură.) Iar acum să intre solii pentru cea nemăritată ! (Crainicul vrea să vestească.) 23 SORINA (îl opreşte cu un semn şi vine în faţa tronului. împăratul tresare. Mişcare între curteni.) Preaslăvite împărate şi iubitul nostru tată, Vin cu rugă în cuvinte şi cu lacrimi în priviri, Să mă ierţi că voiei tale am ieşit cu-mpotriviri... De supunerea-mi adîncă deseori am dat dovadă Şi-aş voi supusă veşnic ochii voştri să mă vadă ; Dar mă iartă, dragă ta'tă, dacă nu te-am ascultat ; Uite, inima nu-mi spune că i-ar fi de măritat! ÎMPĂRATUL Cum ai spus ? Aud eu bine ? Nu, curteni, a fost greşeală, Ori greşit-a glasul fetei, ori urechile mă-nşeală.. . Cum ai spus ? SORINA Mărite doamne, n-a greşit sărmanu-mi glas, Nici urechea nu te minte ; nu mi-e vremea să vă las ! Şi-apoi, maica-mpărăteasă prea-i căruntă pe la frunte, Ca să ducă singurică grija trebilor mărunte Şi necazurile casei.. . Nu vreau, nu, să mă mărit ! ÎMPĂRATUL Asta-i vorba-ţi cea din urmă ? SORINA Nu v-am spus-o lămurit ? ÎMPĂRĂTEASA Fata mea, purtarea asta mi se pare cam ciudată. . . Lasă grija casei mele. Tot ai să te duci odată.. . Haide, ia-ţi acuma soţul, în şiragul crailor. SORINA Nu vreau, nu ... Mi-e frică, mamă. Nu-i cunosc ! 24 ÎMPĂRATUL Cum ? Sora lor, Sora lor cea mică strică întreita cununie ? N-aş voi cu vorbe grele să-mi arăt a mea mînie Chiar în faţa mamei tale şi-a iubiţilor cumnaţi Ce-or să fie peste-o clipă cu cinstire cununaţi... Dară află de la mine că precum odinioară Te-am iubit ca pe-o treime din bogata mea comoară, Tot aşa, de-mi tulburi gîndul cu-ale tale gînduri mici, Te gonesc de lîngă mine ! Să te duci ! Să pleci de-aici ! SORINA Am să plec ! Mai bine chinul într-a lumii vijelie Decît viaţa de păpuşă, decît viaţa de chilie în palatul trist în care din păcate mă născui ! Ştiu că n-am să-mi dau încaltea tinereţea orişicui. ÎMPĂRATUL Mai cunoaştem noi povestea unei fete mofturoase Ce-a lovit cu mărul d-aur pe-un argat cu haine roase, După ce-i trecuse-n faţă tot alaiul cel de crai... Fata mea, eu nu de-aceea te crescui şi te-nzestrai ! în poveste, împăratul şi-o fi dat odrasla, poate, Dar povestea totdeauna spune tot ce nu se poate . .. Află dar că niciodată neam de-al meu adevărat N-o să-şi caute rudenii decît neam de împărat ! SORINA Nu mai am, de-aci-nainte, nici un fel de datorie ! ÎMPĂRATUL Tot aşa să n-ai pe lume cea mai mică bucurie ; Şi precum goneşti feciorii ce-au venit să mi te ia, Tot aşa să te gonească cel dintîi ce ţi-o plăcea. . . ... Mare crainice, vesteşte ! CRAINICUL Oaspeţi mari, din ţări străine* Cea mai mică din domniţe nu făcu ce se cuvine ; Cununiei întreite dumneaei s-a-mpotrivit ! Nu vrea mire ... Ce să-i facem ? împăratul preaslăvit, Alungînd-o din palatu-i, vă urează cale bună ! (Zgomote.) ÎMPĂRATUL Cine murmură acolo ? CRAINICUL Craii... spun că se răzbună De ruşinea ce le -o facem. Pleacă toţi, nemulţumiţi... ÎMPĂRATUL Au dreptate voievozii... Nu sîntem şi noi uimiţi ? Astă faptă nesupusă nu mai are-asemănare ! Auzişi ce-am spus, domniţă ? Ce făcut-ai seamăn n-are l E-he-hei, ascultă bine ce ţi-am spus. De te căieşti : Prea tîrziu ; te-am scos din rîndul fetelor împărăteşti ! Iară voi, slăvită doamnă, gineri, fetelor iubite, Sfetnici dragi ai ţării mele cu nădejdile zdrobite, Rogu-vă, iertaţi potopul unei grabnice mînii Şi veniţi cu toţi să-neepem două mîndre cununii ! (în frunte cu împăratul, care ţine mîna împărătesei, toţi curtenii, de mină cu cîte o jupîniţă, urcă treptele şi intră în palat, în sunetele trîmbiţelor. Pauză. S-a făcut noapte. Din palat se aud cîntece de nai ale căror triluri întrec celelalte sunete şi se amestecă cu depărtatul cîntec de privighetori. în iarbă şi în văzduh scînteie licuricii. Din cei doi meri, în adierea vîntului de seară, se scutură flori. Fata cea mică a rămas singură.) 26 SORINA Eu te las, copilărie, tinereţe fără soare ... Loc de jocuri, de speranţe, şi cumplită închisoare Unde visul n-are aripi, şi nici sufletul cuvînt, Unde dorurile mele în zadar îşi iau avînt.. . Eu te las, copilărie, zile bune, zile rele . . . (Maranda iese din palat, în taina.) Surioară ! MARANDA SORINA Cine strigă ? MARANDA Ai rostit cuvinte grele, Grele vorbe, surioară. .. Cum putuşi să le rosteşti ? Nu se poartă astfel, soră, nişte fete-mpărăteşti ! SORINA Nu, domniţele cu minte nu vorbesc aşa, fireşte .. . Ele sînt oiţe blînde : orice iarbă le prieşte, Orice mire le vrăjeşte, cînd o fi dulceag, flecar .. . Vă cunoaşteţi soţii, spune ? I-aţi văzut cîndva, măcar ? MARANDA Facem cum ne porunceşte tata, curtea preamărită. SORINA Cum aşa ? Curtenii, ţara, şi cu tata se mărită ? Ori domniţele ce astăzi pe deplin au înflorit ? Pentru ce ţineaţi în mînă mărul vostru daurit ? MARANDA Sora mea, ursita noastră nu-i ursita celorlalte, între noi şi lumea largă sînt atîtea ziduri nalte ... 27 Ce ştim noi de rostul lumii, zăvorite în palat ? Cum putem cunoaşte soţii cînd aiurea n-am umblat ? Am avut şi eu odată dorul zărilor deschise, Dar veni înţelepciunea şi avîntul mi se-nchise Ca o floare ce zadarnic aşteptat-a zori de zi... A trecut de-atuncea vreme ... dorul nu se mai trezi. Voia tatii, voia ţării — asta ne-a sortit ursita. Cine ştie .. . poate-n drumu-i altă cale nu găsit-a Ursitoarea vieţii noastre. Ce să mai nădăjduim ? Cu supunere adîncă se cuvine s-o primim.. . Singure s-alegem soţul nu ne prea ajută mintea. Orice sfat ne e prielnic. Hai, ascultă-mi rugămintea : Fii mai blîndă. Şi necazul o să-ţi treacă în curînd. Mama, sora, or să vină să te vadă, rînd pe rînd ! (lese.) SORINA Măr de aur, măr de aur, cine îmi va fi alesul ? Mi-ai crescut pe-o creangă-n suflet, frate bun cu nenţdlesul Dor al clipelor de seară şi-al visărilor de mai... Toate dorurile mele, toate visele-mi chemai.. . Măr de aur, măr de aur, cui o să te zvîrlu oare ? Din nădejdii şi din vise ţi-ai legat plăpînda floare Şi-ai crescut mereu din ele, tot mai mare, pînă cînd, împlinit, căzuşi din suflet pe pămînt alunecînd ... Tu eşti visul, tinereţea, tu eşti ziua cea de mîne, Sufletu-mi întreg e-rf tine ... De te dau, ce-mi mai rămîne ? Cine străjuieşte oare al fecioarei căpătîi, Cînd azvîrle mărul de-aur al visărilor dintîi ? Cîntă pasărea de seară, iar în iarba-nrourată, Cu grămada, licuricii luminiţele-şi arată, Luminiţele albastre, roşii, albe, viorii, Peste care cad, alene, flori de măr, trandafirii.. . 28 înfloriră iarăşi merii.. . merii dragi... a cita oară ? A venit iar primăvara, şi cu ea mi se strecoară Flori de măr .. . visări deşarte peste sufletu-mi pustiu . . . Să mă duc pe-un cal sălbatic ... să mă duc, fără să ştiu . .. Şi mă scutură un tremur şi mă-ncinge o dogoare, Să mă duc cum fuge vîntul peste ape şi ogoare Şi să-mi uit singurătatea. .. toate cîte-am îndurat De cînd fui ursită-n lume să fiu fată de-mpărat ! VRĂJITOAREA (intră prin stingă, sprijinită pe-nn toiag) Tot p-afară e domniţa ? Tot p-aci ? Tot singurică ? E-ntuneric şi răcoare ... Nu ţi-e frig şi nu ţi-e frică ? SORINA M-ai speriat ! VRĂJITOAREA Nu ştii că baba numai binele îţi vrea ? Eu nu sînt ca celelalte. . . SORINA Ştiu, măicuţă, nu eşti rea ! VRĂJITOAREA Cum de stai afară seara cînd încep să umble zmeii ? SORINA Nu mi-e frică . . . VRĂJITOAREA Ba să-ţi fie ! SORINA Nu fac nici un rău femeii Zburătorii, dimpotrivă . . . 29 VRĂJITOAREA Fata mea, tu ai ce ai ! Eşti cam tristă, spune-i babei... SORINA Ai avea vreun leac să-mi dai ? VRĂJITOAREA Cine ştie . . . SORINA Spovedi-m-aş dumitale, babă bună, Dac-aş şti ce duhuri rele împotrivă-mi se răzbună ... Ştiu că tare-s amărîtă . . . Ştiu că taica m-a certat Că i-am spus precum că mie nu mi-ar fi de măritat. . . Şi-apoi, babă, ţi-aş mai spune că mi-e dor, mi-e dor de ducă, Parc-aş vrea să vie vîntul să mă ia şi să mă ducă ... Ah, de ce n-avui norocul pe surori să le-nţeleg, Fără dor şi fără voie pe oricine să-mi aleg ! VRĂJITOAREA Uite bobii, fata maichii. Hm ! Cu dragoste s-arată ! ... Crai pribeag pe drum de seară ... Are faţa-ndurerată ... Gîndul lui e dus aiurea.. . roibul lui e trist şi el, Vine . . . vine ... drumul scade . .. roibul saltă uşurel... Spune bobul de la mijloc că drumeţul nu-i departe ... Bucurie, întristare ... O crăiasă vă desparte . .. Drumuri lungi, păţanii multe, crai pribeag, da mîndru crai ! Părul lui e numai aur. .. Poartă zale peste strai... SORINA E frumos ? VRĂJITOAREA Ca răsăritul ! Calea vieţii, împărţită. Gînduri multe ... şi necazuri... are fruntea încreţită ! 30 SORINA E voinic ? VRĂJITOAREA Cum nu e altul pe cuprinsul pămîntesc. . . E de neam ? SORINA VRĂJITOAREA De neam, fireşte ... E de neam împărătesc ! Da mai spune că drumeţul n-o să şadă vreme lungă, Că-i grăbit din cale-afară... Nu ştiu, zău, pe cine-alungă. :Şi mai spune că din leagăn ţi-a fost ţie hărăzit. . . Cînd ţi-o bate inimioara, ţi-a venit, ai auzit ? Cînd le-o bate .inimioara, fe'tele să nu se mire . . . Ăsta-i semn că de departe le-a sosit doritul mire. Urmăreşte-1 pretutindeni... orişicînd şi-n orice fel! Viaţa ta e-a lui de-acuma, eşti pierdută fără el ! Urmăreşte-1 pretutindeni. . . Fugi şi nimănui nu spune. Am să-ţi dau puteri de zînă . . . peste fluturi eu te-oi pune ; Peste flori şi peste fluturi, Zîna-florilor vei sta. .. Ce să faci aici, domniţă, cînd aiurea-i viaţa ta ?! (Ies cimîndoiiâ.) Cortina ACTUL II Acelaşi decor. Intră Făt-frumos, care bate într-o tipsie de aramă. CRAINICUL Ce pofteşti, drumeţ de seară ? FĂT-FRUMOS Să s-arate împăratul ! CRAINICUL Nu se poate ! Musafirii înoeput-au cu uratul ; Doamna plînge. . . Clipa-i mare . .. Toate inimile bat, Iar domniţa cea mai mică n-are vrere de bărbat ! FĂT-FRUMOS Oameni buni, de jalea voastră mărturie pun că-mi pasă, Dar şi eu am o durere care sufletu-mi apasă. Aş dori măriei-sale supărarea să-mi vestesc. Rogu-te mergi şi vesteşte un drumeţ împărătesc. (Crainicul intră în palat, şi, peste o clipă, împăratul iese, fără coroană şi cam vesel.) ÎMPĂRATUL Ce pofteşti, drumeţ de seară ? 32 FĂT-FRUMOS împărate, cer iertare C-am călcat fără de voie preacinstitele-ţi hotare, Să te-ntreb de ştii că-n ţară găzduieşti un hoţ de zmeu. Făt-frumos îmi zice lumea . . . Sînt fecior de crai şi eu ! ÎMPĂRATUL Nu-nţeleg . . . fecior de vodă ? FĂT-FRUMOS împărate luminate, Sînt şi eu fecior de vodă . . . ÎMPĂRATUL Două fete cununate, Dar a treia nu vrea încă bărbătească însoţire .. . FĂT-FRUMOS Luminate împărate, nu mi-e gîndul de peţire ! ÎMPĂRATUL A-ha-ha ! Nu vrei nevastă?! Intră, craiule, poftim ! Şi în cinstea celor două, două cupe să cinstim ! FĂT-FRUMOS Sînt grăbit din cale-afară. Nu e careva să-mi spună Dacă Zmeul e p-aicea ? ÎMPĂRATUL A venit şi el să-şi pună Faţa scumpă la vedere. Bietul Zmeu, s-a cam pripit E p-aici. . . Da ce-i cu dînsul ? FĂT-FRUMOS Zmeul ăsta mi-a răpit Pe Ileana Cosînzeana . . . 33 ÎMPĂRATUL Pe Ileana ? Ştiu povestea ... Multă vreme ! FĂT-FRUMOS Vreme multă ... . ÎMPĂRATUL Pretutindeni umblă vestea ... FĂT-FRUMOS Ani întregi de cînd îi caut, ani întregi de cînd îi scap, De mă mir că nu-mi albeşte încă părul de pe cap. ÎMPĂRATUL Zmeul e p-aici, băiete. E ascuns prin vreo strîmtoare ... Fii pe pace... ai să-l afli.. . am să-ţi dau şi ajutoare. Să mi-1 cauţi şi, prinzîndu-1, precum prinde plasa peşti, Să mi-1 strîngi şi, de se poate, pe vecie să-l stîrpeşti. Pîn-atunci, ia stai o ol'ipă... Ia poftim o cupă plină... Hai noroc ! FĂT-FRUMOS Trăiască mirii ! Să le fie viaţa lină ! Să trăieşti, mărite doamne ! ÎMPĂRATUL Dragul tatii, să trăieşti, Şi mireasa dumitale pînă mîine s-o găseşti ! Mulţumesc ! FĂT-FRUMOS ÎMPĂRATUL Şi-acum, ia spune-mi cum ţi se trecură anii ? Mă-nţelegi : la zi de nuntă, o poveste cu păţanii De iubit mă face tînăr — da de ce nu stai colea ? — Ca pe vremea cînd în pieptu-mi dragostea se zvîrcolea. 34 FĂT-FRUMOS Logodiţi abia de-o lună aşteptam cu tot norodul Secerişul şi culesul, holdelor să ducem rodul, Ca să-ncep, în toată voia, ale nunţii pregătiri.. . Iată că de la o vreme fel de fel de prevestiri începură să mă roadă şi din visuri să mă scoale ; îmi spuneau supuşi de-ai ţării cum că umbre dau tîrcoale La ferestrele miresei... Nişte vraci spuneau şi ei Cum că ţara-i năpădită de balauri şi de zmei. ÎMPĂRATUL E-he-he ! O iei din capăt... FĂT-FRUMOS D-apoi cum s-o iau ? Din coadă ? ÎMPĂRATUL Ba din capăt... Eu mă bucur ! FĂT-FRUMOS Trimisesem de iscoadă Cititori în stele, crainici, învăţaţi şi vraci, plăieşi ; Dar, cu •t.oaite-acestea, Zmeul... ÎMPĂRATUL Ţi-a furat-o ! FĂT-FRUMOS Cum spuseşi !... Am plecat, nebun, să-i caut peste mări, peste hotare, Şi cu cît fugeam mai iute, şi cu cît fugeam mai tare, Cu atît creştea în pieptu-mi dorul ei ucigător. Mă-ntreceam cu vîntu-n cale ; m-avîntam, nepăsător, Străbătînd într-o suflare ţară lungă, mare, lată, De-am răzbit din crucea lumii pînă-n lumea neumblată, 35 Şi de-acolo, fără preget, pînă-n celălalt tărîm . . . Parcă văd cum fuge roibul. .. Parcă simt cum coborîm, Ca-ntr-un vis, prăpăstii negre, cum urcăm pe munţi cu soare, Cum răzbim prin codri falnici şi prin volburi de ninsoare. Parc-aud, în urma noastră, toate fiarele urlînd . . . îmi plutea mereu-nainte chipul ei frumos şi blînd . .. Chipul ei plutea în zare, pe cărări neispitite, Ca o flacără ce duce la comori nepreţuite, Luminînd întreaga lume ca o rază, ca o stea Ce creştea mereu în zare cu cît drumul descreştea . . . Chipul ei seca deodată ale apelor şiroaie Şi făcea din văi livadă şi din munte muşuroaie . . . Chipul ei din calea noastră orice piedică gonea Şi făcea din mine pană şi din roibu-mi rîndunea ! ÎMPĂRATUL Te-ntreba, fireşte, lumea, te-ntreba în gura mare : Da de unde vii, drumeţe ; da-ncotro te duci, drumare ? FĂT-FRUMOS Mă-ntreba, iar eu la rîndu-mi întrebam mereu de ea ; Dar din nouăzeci şi nouă numai unul de-o ştia ! Şi-ai găsit-o ? ÎMPĂRATUL FĂT-FRUMOS Da de unde ?! ÎMPĂRATUL Nici pe Zmeu ? FĂT-FRUMOS Pe el, fireşte . . . 36 ÎMPĂRATUL Htm ! . .. Povestea se scurtează ! FĂT-FRUMOS Ba de loc, de-acuma creşte ! ÎMPĂRATUL Hei ! „înşir-te, mărgărite “ — cum spunea cîte-un bunic. FĂT-FRUMOS Cum îil văd, mă-ndrept în şale. Dar şi Zmeul e voinic. E cumplit ! azvîrle flăcări, are gheare lungi, tăioase ; De-ţi înfige mîna-n carne, te răzbeşte pîn’ la oase ! ÎMPĂRATUL Brrr ! Mi-e groază ! Hai în casă . . . Simt că m-a luat cu frig, Hai să-i spui împărătesei. . . (Se scoală şi intră în palat.) FĂT-FRUMOS (urmînda-l) Cum îl văd, încep să-i strig : Stăi pe loc ! Dă-mi pe Ileana . . . Zmeul răspundea-ntr-o doară. Ne luptăm ... îl bat. . . îmi scapă. . . (Fata cea mică a împăratului, care a ascultat, din umbră, iese şi azvîrle mărul lui Făt-frumos. Acesta întoarce capul, se îdtă nepăsător la mărul care se rostogoleşte pe trepte, se uită apoi la Sorina, dă din umeri şi intră în palat.) SORINA Te-am zvîrlit întîia oară, Măr de aur . . . măr de aur . . . rod al viselor dintîi . .. Cine-o străjui de-acuma al fecioarei căpătîi ? 37 „Şi precum goneşti feciorii ce-au venit să mi te ia, Tot aşa să te gonească cel dintîi ce ţi-o plăcea !K Cel dintîi întoarce ochii.. . Prea curînd, o, prea curînd S-a-mplinit blestemul tatii. . . Mă simt toată tremurînd, Pradă dorului ce-n suflet şi-a pornit cumplit viitoarea. „Cel dintîi să te gonească/4 Dar ce-mi spuse vrăjitoarea ? „Urmăreşte-1 pretutindeni, orişicînd şi-n orice fel, Viaţa ta e-a lui de-acuma ; eşti pierdută fără el!“ Două groaznice blesteme ... Ce să fac de-acuma oare ? Cui să spun ce port în suflet, ce m-apasă, ce mă doare ? ZMEUL (intră din stingă) Nu mai plînge ! Lasă ! SORINA (speriată) Doamne ! .. . ZMEUL Bună seara ! SORINA ZMEUL Zmeul-zmeilor îmi zice . . . Cine eşti ? SORINA Ai venit să mă răpeşti ? Hai, răpeşte-mă, sînt gata ! ZMEUL E grăbită turturica ! SORINA Ia-mă . . . du-mă în pădure . . . 38 ZMEUL Nu prea ştie ce e frica SORINA Ce te uiţi, ce stai pe gînduri ? ZMEUL Uite, vezi. .. m-am zăpăcit. Prea mi-o spui pe şleau, domniţă : „ia-mă, hai“ ! SORINA ZMEUL Ce om sucit Dumneata eşti — cum ţi-aş spune — cea dintîi ce nu se teme. Alţii m-ar primi cu pietre şi cu groaznice blesteme ! Da de ce te uiţi la mine ? SORINA Zmeul ? Zmeul, dumneata ? Zmeul-zmeilor, cumplitul care lumea-nspăimînta Doar cu numele ? ZMEUL Domniţă, eu sînt Zmeul din poveste . . SORINA Cel cu aripi şi cu gheare, cu o sută de neveste, \ Cel ce-n treacăt arde toate din hotar pînă-n hotar ? j Unde-s capetele-ţi multe ? * ZMEUL Le-a tăiat un bucătar.. . Ştii. . . povestea cu ţiganul... SORINA Unde-s ghearele vestite ? 39 ZMEUL Gheare n-am.. . cum n-am nici vreme să port unghiile gătite. Făt-frumos, el are vreme .. . Nu-i degeaba Făt-frumos ! Nu-1 împiedică nici goana, zborul roibului spumos ! SORINA Te credeam din povestire urîţenie ciudată. Lumea te făcea balaur . . . ZMEUL Lumea m-a văzut vreodată ? SORINA Cum putea să povestească fără ca să ştie ce-i ? ZMEUL A făcut cu mine lumea după vechiul obicei : Neputînd să mă ajungă, neputînd să mă-nţeleagă, Mă cîrteşte fără milă şi de chipul meu se leagă. . . Ce-o să zică oare lumea că n-ai vrut să te cununi ? SORINA Lasă ce-o să zică lumea ... Făt-frumos spunea minuni Despre tine. Tot pămîntul l-ai umplut de spaimă.. . Cine Nu te vede noaptea : umbră, flăcăruie, mărăcine !? ... ZMEUL .. . Mogîldeaţă, şarpe negru, ocolit de mari şi mici. SORINA Dar păţaniile tale ? ZMEUL Le-a scornit vreun moş-glumici ! 40 Dar Ileana ? SORINA ZMEUL Am furat-o fiindcă vream să-mi fie rudă împăraţii toţi din lume ! Numai astfel, fără trudă, Mi-aş putea ajunge ţinta. SORINA Ai vreo ţintă pe pămînt ? ZMEUL Vreau să-mi fac o-mpărăţie ! Zi şi noapte mă frămînt, Alergînd pe arşiţi roşii ori pe volbură de lună, Fericit să-mi fac culcuşul în vreo rece văgăună Şi să-mi plec pe-un colţ de piatră capul greu, întunecat., . M-am luptat ades, domniţă, nedormit şi nemîncat. . . Aşteptînd să-ntind ospeţe în palate aurite, Dorm în scorburi, în tufişe, în biserici năruite. Şi-alungat de toţi vrăjmaşii m-am făcut mai rău ca ei ! Bietul Zmeu ! SORINA ZMEUL Ţi-e milă, spune ? Simţi că plîngi fără să vrei !... „Bietul Zmeu !“ — Acum ! . .. Dar mîine : mila ta o să mai ţie ? Ai şi tu în vine sînge care cere-mpărăţie . . . De-ar veni acuma vrunul din feciorii de-mpărat M-ai goni. . . ţi-ar fi ruşine . . . SORINA Nu e, nu-i adevărat ! Ai să vezi. . . ZMEUL Mai vii cu mine ? 41 Şi prin scorburi ? SORINA în palate năruite ZMEUL Vai, domniţă ! N-am palate dăruite De-mpăraţi... Eu n-am cunună... Viaţa mea-i aşa de grea Te-nţeleg ! SORINA ZMEUL Domniţă dragă, mă-nţelegi şi nu prea-prea. Făt-frumos ţi-ar spune lucruri mai frumoase, mai uşoare, Vorba lui ar fi mai dulce, el ar şti să te-nfăşoare într-o vrajă de visare, într-un cînt adormitor ! Mult mai tare-i sună glasul într-un suflet visător ! (Din palat se and zvonuri de plecare.) Nu e glasul lui ? Ascultă ! SORINA El e! ZMEUL (ascultînd) Vorbe îndrăzneţe ? A-ha-ha ! Aşteaptă numai... SORINA Ce-ai să faci ? ZMEUL Să-i dau bineţe Zmeul-zmeilor mă cheamă şi-ai să vezi de ştiu lupta. (Iese.) 42 ÎMPĂRATUL (intră împreună cu Făt-frumos) Cale bună, dragul tatii î FĂT-FRUMOS Mulţumesc, măria-ta ! Mulţumesc de vorbă bună, mulţumesc de găzduire . .. Am să plec în lume iarăşi... să răstorn întreaga fire . . . Ca să dau de Zmeu sînt gata toată lumea s-o străbat ! Am să merg şi-acolo unde munţii-n capete se bat. .. ZMEUL Uite Zmeul. .. Ce-ai cu dînsul ? Te scutesc de căutare. Ce pofteşti ? ÎMPĂRATUL Să pleci de-aicea ! ZMEUL împărate, cer iertare ! Hei, voinice . . . uite Zmeul.. . Ce-i porunca ? Ce-ai să-mi zici ? FĂT-FRUMOS Nu aici, tîlhar nemernic. Hai afară ! ZMEUL Nu ! Aici ! Vreau să-ţi scot puţin din mînă a minciunilor brăţară ! Vreau s-audă toată lumea, dragul meu Vîntură-Ţară, Cum că eşti încurcă-lume, mincinos, lăudăros . . . Mai întîi, de-atîta vreme, nici o haină nu ţi-ai ros. Eşti gătit întotdeauna.. . Cum aşa ? Dar nu te doare Pe găteli să-ţi treacă vremea ? Barba ta nu creşte oare ? Cînd îţi pui în păr miresme ? Şi-apoi alta, de pofteşti, Spune tuturor în faţă : cum te cheamă ? Cine eşti ? 43 în poveşti îţi spune lumea într-un fel.. . De trece anu Cînd eşti Prîslea, cînd Pepelea, cînd voinicul Greuceanu Calul tău, ca şi mustaţa, cînd e negru, cînd bălai. Pe cînd eu, sărac de mine, peste tot unde umblai, Rînd pe rînd am fost balaur, omorît cu buzduganul, Mi-a tăiat într-o poveste şapte capete ţiganul, M-aţi făcut arap, ghionoaie, Strîmbă-Lemne, şi socot Că p-aiurea mi se zice Statu-Palmă-Barbă cot. . . Făt-frumos ! Frumos răsună ! Numai numele ajunge Ca să simţi pe cerul gurii strop de miere cum te unge . .. Cum să nu te-aştepte seara itoate feteile-n pridvor ? Toate fetele, voinice, te visează şi te vor .. . FĂT-FRUMOS Ori îmi dai pe Cosînzeana, ori ţi-oi rupe junghetura ! ZMEUL Toate-s bune . . . Tu, voinicul, iară eu, lepădătura, Care trece prin văzduhuri sforăind ca un buhai... M-ai învins mereu ; dar unde, unde ţi-e Ileana, hai ? Eu sînt scorpia, ghionoaia, huhurezul, sperietoarea, Liliacul, cucuveaua... iară tu, privighetoarea ! Ce-ai făcut să fii atîta ? FĂT-FRUMOS Am ieşit învingător ! ZMEUL Ai ieşit, dar nu prin tine ; ţi-au stat toate-ntr-ajutor ! Lighioanele din codri, din văzduhuri şi din apă Vin la tine totdeauna de te-ajută şi te scapă ; împărţind surîsuri calde, nu-ţi treci vremea în zadar ; Unui om îi spui povestea, altuia îi dai un dar, Eşti frumos, eşti blînd la vorbă şi pe nimenea nu sperii. Munţii tu îi faci din piepteni, iar pădurile din perii. 44 Foloseşti întotdeauna cîte-un tainic talisman Ce te-ajută la nevoie şi te scapă de duşman . . . Pe cînd eu, ascuns ca urşii, singur, singur totdeauna, Strecurîndu-mă pe drumuri unde nu răsare luna, Ocolind de-aud vreun zgomot ori de văd lucind ceva, Fug de oameni şi de fiare în vreo vale, undeva. Eu sînt cel ce arde sate cînd s-aprinde-un stog de paie . . . Mîna mea vă pare gheară, iar suflarea mea — văpaie . . . Nimeni nu-mi ajută mie fiindcă n-am surîsul blînd, Fiindcă nu mă ştie nimeni după dragoste umblînd, Fiindcă rostul vieţii mele nu e-n patima lumească, Fiindcă glasu-mi şi privirea nu se-ndeamnă să glumească, Fiindcă păsurile mele nu le povestesc plîngînd, Fiindcă alte năzuinţe port în inimă şi gînd. Făt-frumos, acuma spune-mi, ce-ţi luceşte-n zare ţie ? 0 femeie ? FĂT-FRUMOS Da. Dar ţie ? ZMEUL Eu visez o-mpărăţie. Eu visez domnia lumii. . . Făt-frumos ce face oare ? îşi alintă, îşi oglindă frumuseţea în izvoare. Ca s-ajung, suceam în dreapta paloşul. Tu ce făceai ? Liniştit, în largul lumii, capul fetelor suceai ! Răsfăţat de toţi în cale, zîne, oameni, soli cereşti, Te tot lauzi cu iubirea şi de ură te fereşti. FĂT-FRUMOS Da, iubirea — iată visul. .. Iată marea mea comoară . .. Ea-mi aprinde-n zare flăcări, mă învie, mă omoară . . . Pentru ea străbat pămîntul şi mă lupt înverşunat ; Drumul vieţii, pe furtună, numai ea mi-a luminat. Dragostea miresei mele, dragostea de om, de viaţă îmi călăuzeşte paşii spre dorita dimineaţă. 45 Dragă mi-e lumina zilei, floarea, stelele şi vîntul — Tot ce e frumos în lume, înălţarea şi avîntul, Frămînfcmdu-le în sulflet eu mă simt întraripat ; Chipul drag al dragei mele toate le-a întruchipat. Pe cîmpia-nzăpezită cînd e noaptea viorie, Parc-aştept să-i văd culcată umbra lungă, albăstrie, Glasul ei îmi cîntă doine în suspinul unui val, Glasul ei îmi spune basme într-o doină de caval... Văd obrazul cum îi rîde într-un soare ce răsare, O ghicesc cum trece leneş în frunzişul ce tresare, Iară cîntul ciocîrliei, aninat deasupra mea, E chemarea depărtată care-mi vine de la ea ... ZMEUL E frumos, dar îndoielnic... Dragul meu, cu ce te-alegi ? FĂT-FRUMOS Visul meu tu niciodată n-ai putea să-l înţelegi ! ZMEUL Visul tău e Cosînzeana... Asta-i veşnica ispită ! Nu-i păcat de-atîta cale şi de viaţă risipită ? FĂT-FRUMOS Am s-o iau .. . de-aş şti că veşnic am s-alerg pe urma ta, Dac-aş şti că toată viaţa pentru dînsa voi lupta ! ZMEUL Eu ţi-aş da-o pe Ileana de mi-ai cere-o cu blîndeţe ... Dar mi-o ceri întotdeauna tot cu vorbe îndrăzneţe ... îmi azvîrli mereu în faţă fel de fel de-ameninţări. Iacă, vezi... de asta umbli peste mări şi peste ţări. De mi-ai cere-o cu blîndeţe, aş lăsa-o din robie .. . FĂT-FRUMOS Nu cerşesc la nimeni milă ! 46 ZMEUL Dar primeşti cînd ţi se-mbie ! FĂT-FRUMOS Minţi, tîlhare, minţi ! ZMEUL (arătîndu-i paloşul) Ia, uite ! FĂT-FRUMOS Nu mă tem ! ZMEUL Te arunc în cer ! FĂT-FRUMOS Să te văd ! Sînt gata ... Haide ! Asta-i mila ce ţi-o cer. Milă, eu ? ZMEUL Fireşte ! FĂT-FRUMOS Milă... Mărturie ! ZMEUL Ţi-oi aduce ! FĂT-FRUMOS Scoate, paloşul, tîlhare ! ZMEUL Scoate paloşul, haiduce ! (Amîndoi îşi scot paloşele şi le sucesc deasupra capetelor, gata de luptă.) ÎMPĂRATUL E-he-he ! Aşa ? Deodată ? înainte de-a lupta, Spune-mi, Zmeule, şi mie, care-i visul, ţara ta ? 47 ZMEUL Nu sînt eu stăpînitorul părăsitelor palate, Al pădurilor deşarte, al puhoaielor umflate ? Şerpii, vulturii şi corbii, nu sînt toţi supuşii mei ? Văgăunile nu-s pline de balauri şi de zmei ? Ţara mea e ţara spaimei, iar puterea mea e mare. Toate duhurile-ascultă, tremurînd, a mea chemare ! N-am caleaşcă daurită, dar cînd trec în rotogoale Peste stîncile trăsnite, peste cîmpurile goale, Drumul meu nu pare falnic ca un drum împărătesc ? FĂT-FRUMOS Ţi-1 gătesc eu drumul ăsta, n-avea grijă, ţi-1 gătesc ! ZMEUL Nu cumva ţi-e iar de luptă ? FĂT-FRUMOS Şi ce-ar fi ? ZMEUL Păi, de, băiete, Haide-aicea . .. dă-te-ncoace ... să ne batem pe-ndelete ! FĂT-FRUMOS Nu mă mişc. Eşti gata ? ZMEUL Gata ! (începe lupta.) SORINA Nu-i lăsa, mărite doamne ! împărate, nu-i lăsa CRAINICUL (intră speriat din stînga) Unde e măria-sa ? ÎMPĂRATUL Ce-i acolo ? Cine strigă ? CRAINICUL Preaslăvite împărate, începură zile grele pentru ţară să s-arate ! Vreo primejdie ? ÎMPĂRATUL CRAINICUL Grozavă ! Fel de fel de soli vestesc Că voinicii cari trecură în alaiu-mpărătesc, Mîniaţi că fata voastră îi goneşte, s-adunară Şi-au pornit încoa’ furtună ! Caii varsă foc pe nară, Scurmă ’ţărna şi nechează ... ard cetăţi în calea lor ... Zarea toată e lumină... ÎMPĂRATUL Dat-au foc cetăţilor ? Ah, domniţă, multă grijă mi-ai adus la bătrîneţe ! CRAINICUL Oşti venite mai în urmă, tot mai mari, mai îndrăzneţe, Au cuprins păduri, oraşe, largul ţării bărăgan .. . ÎMPĂRATUL Cine merge-n fruntea oastei ? CRAINICUL Voievodul Buzdugan ! Banul Pungă dă merinde, Banul Scamă ajutoare, Pe cînd toată oastea noastră şade, vai, neştiutoare . . . 49 ÎMPĂRATUL Ah, mişeii ! Despre asta nu mi-au spus nici un cuvînt ! CRAINICUL Banul Ini'mă-de-Aur, poreclii; Fluieră-Vint, A-ncercat să-i domolească ... ZMEUL (oprindu-se din luptă) Gineri paşnici nimerit-a Să-ţi alegi, mărite doamne !? ÎMPĂRATUL Nu mai ştiu ... îmi pierd sărita ... Ce să fac ? Trăiam în pace. Nici prin vise nu visam C-or să vină împotrivă-mi cete multe, tam-nesam ! ZMEUL Sînt frumoase ele, doamne, visurile de-mpăcare : Voie-Bună, Ţară-Bună, gineri buni sînt fiecare, Nu zic ba, dar vezi, nici unul n-are braţul ştii. . . colea, Ciînd o fi vreo-nourcătură să te iscape de belea ! ÎMPĂRATUL Hei, de-ar vrea şi cea mai mică, de-ar gîndi, de-ar înţelege, Ce mîndreţe de logodnic printre feţi i-aş mai alege ! FĂT-FRUMOS Doamne, înaintea oastei bucuros eu duce-m-aş ... ZMEUL De rămîne el aicea, eu voi trece la vrăjmaş ! ÎMPĂRATUL Crai măreţi, vedeţi prea bine că mi-e ţara-n grea nevoie ; Rogu-vă, plecaţi aiurea şi certaţi-vă în voie ; Voi cu păsurile voastre, iară eu cu grija mea. (li împinge binişor spre stingă şi iese după ei. Intră Împărăteasa şi Milena.) 50 ÎMPĂRĂTEASA (către Sorina) Pentru tine toate astea ... împăratul se temea Dinainte c-or să vină voievozii cu mînie ! MILENA I-ai gonit pe toţi, şi uite ! ... ÎMPĂRĂTEASA Fata mea, o cununie Ne-ar scăpa de orice grijă. Fata mea, cum poţi răbda !? Ţara piere pentru tine ... Mai e vreme ... Spune : da ! Ai văzut cam cine-i Zmeul, Făt-frumos cam cine este. Tot aşa sînt, fata mamei, toţi voinicii din poveste. Nu-1 iubeam nici eu pe vodă înainte de-a-i vorbi, Dar apoi ne cununarăm şi-nceput-am a-1 iubi. MILENA Sora mea, ascultă sfatul, sfatul mamei, pe-al surorii Chiar de nu ţi-o place soţul, prinde-te-n vîrtejul horii ! Trece ziua, trece noaptea, lunile se duc pe rînd, Trece ura, nepăsarea, îndoiala... şi-n curînd Te trezeşti că-i drag voinicul... îl iubeşti, îl înţelegi ; Dacă vezi că nu se poate, cununia o dezlegi ; Că de nu ţi-o place soţul, nimenea nu te omoară Dacă-1 laşi. . . ÎMPĂRĂTEASA Primeşte, mamă, spune : da ! Da ? MILENA SORINA Fie, mamă ! ÎMPĂRĂTEASA (către împărat, care se reîntoarce) împărate, fata noastră s-a-nvoit ! Surioară 51 ÎMPĂRATUL S-a-nvoit s-aleagă soţul ? Să trăieşti, copil iubit! Fuga, Crainice, şi spune voievozilor să vie. Spune-le să curme lupta ! Puică, inima-mi învie ! Să trăieşti, fetiţa tatii ! Hei, aduceţi lăutari ! Să se scoale altă ceată de chelari şi bucătari. Rînduiţi c-o să petrecem nouă zile înşirate . . . Să petreacă toţi în ţară . . . CRAINICUL Preaslăvite împărate, Au venit şi voievozii ! ÎMPĂRATUL Au venit ? Aşa curînd ? Bravo, Crainice ! Vesteşte-i... Să poftească iar la rînd ! CRAINICUL Craiul stelelor, Murgilă ! Craiul soarelui, Zorilă ! SORINA (oprind pe crainic) Ce să vină iar Murgilă şi cu oaspele Gerilă ?! Şirul crailor din lume ar mai ţine înc-un an. Buzdugan e-n fruntea oastei, îl aleg pe Buzdugan ! (li aruncă manii de aur. In strigătele curtenilor şi-n sunetul muzicii, cei doi tineri îngenunchează în ţaţa împăratului, care le pune inelele în degete, apoi pornesc cu toţii să intre în palat. Scena s-a golit. S-a lăsat întuneric. Intră Vrăjitoarea care s-apropie tiptil, face semne fetelor care o-nconjoară.) VRĂJITOAREA Risipiţi-vă şi spuneţi tuturor să se gătească Să vrăjim, să facem zînă o mireasă-mpărătească ! împletiţi-i o cunună din boboci de trandafir, Căutaţi un fir de aur, răsuciţi-1 şi, pe fir, 52 Toate ielele surate, din vecini, din depărtare Să-i aducă, să-i înşire boabe de mărgăritare . .. Aduceţi-mi şi toiagul descîntat de şapte ori Ca să-i întărim domnia peste fluturi, peste flori.. . (Ies slujitoarele.) Unde eşti, Sorino ? Vino ! Pleacă din robia ta ! în culcuşul de mireasă nu mai ai ce căuta ! în palat e zarvă mare. Nimeni nu te mai pîndeşte. Vino! (în sine.) A lăsat ospăţul... S-a oprit! Se răzgîndeşte ? Nu te răzgîndi, Sorino ! Să nu simtă c-ai plecat ; Nu te teme ! Păzitorii porţilor i-am fermecat. Hai... tiptil, pe lîngă ziduri... una ... două ... şapte trepte, încă una ! Licuricii înspre noi or să te-ndrepte ... Gîndul meu te poartă-n leagăn ca floarea un fluturel. (Intră Sorina, care se uitâ-n urma ei, cu teamă. Vrăjitoarea se încovoaie şi vorbeşte iar cu glas piţigăiat de babă) VRĂJITOAREA Vino-ncoace, fata maichii ! S-o asculţi mereu pe ea ! Vraja le dezleagă toate . . . numai binele îţi vrea... Te voi face zînă, maică ! Numai tu vei fi stăpînă Pe norocul tău, pe viaţă, pe voinţa ta — şi pînă Vom începe vraja uită pămîntescul tău avînt. Vraja-ncepe ! Taci, ia seama ! Să nu spui nici un cuvînt ! (în jurul Sorinei începe dansul ielelor, care o-mpodobesc cu mantie înflorată, îi pun pe cap coroană de flori şi-n mînâ toiagul de zînă. Apoi, în frunte cu Sorina, pe care o ţine de mînă Vraga, ies toate. Din palat s-aude vuiet. Prin fund, trec alergînd slujitori cu facle. Se risipesc în căutarea Sorinei. Intră Buzdugan, Voie-Bună şi Ţară-Bună. în mijlocul strigătelor care se pierd în grădinile palatului, trece Crainicul.) 53 CRAINICUL Hei, domniţă ! Hei, domniţă ! Vino, rogu-te-n palat ! (Crainicul iese, repetîndu-şi chemările care se pierd în depărtare, amestecate cu strigătele celorlalţi şi cu sunetele de corn şi de trîmbiţă.) VOIE-BUNĂ Hei, Sorino ! ŢARĂ-BUNĂ Hei, Sorino ! BUZDUGAN Doamne, -ce s-o fi-ntîmplat ? (Zgomotele descresc, se sting.) Sta cu mine .. . întristată şi voioasă, rînd pe rînd . . . O văzui pălind, deodată... se ridică, tremurînd. Şi cu ochii duşi departe . . . parcă o chema o vrajă.. . Pas cu pas ieşi din casă . .. „Unde ?“ întrebai o strajă, „în grădină !“ îmi răspunse. VOIE-BUNĂ Da, dar în grădină nu-i.. * ŢARĂ-BUNĂ încotro va fi luat-o ? BUZDUGAN Să nu spuie nimănui ! (Se iveşte Vrăjitoarea.) VRĂJITOAREA Faceţi milă şi pomană ! VOIE-BUNĂ Nu ne arde ! 54 ŢARĂ-BUNĂ Haide, pleacă VRĂJITOAREA Poate să v-ajute baba la necaz ! Mai staţi oleacă ! BUZDUGAN Nu văzuşi, cumva, bătrîno, pe mireasa mea ? 0 văzui ! . VRĂJITOAREA Fireşte ! .. Vă las cu bine ... BUZDUGAN Stai, bătrîno, te opreşte ! Spune-mi, unde e Sorina ? Se ducea. VRĂJITOAREA 0 văzui printre copaci. . . . . Mă duc ! Am treabă ! VOIE-BUNĂ (lui Buzdugan) Dă-i o pungă, s-o împaci BUZDUGAN Ţine, babo ! Spune ! Unde ? VRĂJITOAREA Eu v-aş duce, dragii mei. . , Dar mi-e greu ! Hai, ia-mă-n circă şi te duc pe urma ei VOIE-BUNĂ (lui Buzdugan) Ia-o-n cîrcă, Buzdugane ! (S-aud departe chemările, cornii, trîmbiţele.) 55 VRĂJITOAREA Dumneavoastră, dragi voinici, Unul o luaţi pe-aicea, iară celălalt pe aici... Căutaţi-o ! . .. Toată noaptea ! VOIE-BUNĂ Toată noaptea ! pîn-la zio ! BUZDUGAN şi ŢARĂ-BUNĂ Te urmăm şi nu ne-ntoarcem pînă cînd n-o vom găsi-o ! (Vrăjitoarea sare în cîrca lui Buzdugan; împreună cu Voie-Bună şi Ţară-Bună ies prin trei părţi, dar nici unul în direcţia pe care a luat-o Sorina. Muzicile, chemările cresc din nou, tot mai puternice.) Cortina ACTUL III în inima unei păduri. Furtună. Infcră Buzdugan cu Vrăjitoarea în cîrcă. BUZDUGAN Proastă vreme ne ajunse ! Ia stai colea, olecuţă... Nu mai pot ! Eşti grea, bunico ! VRĂJITOAREA Bătrîneţele, măicuţă ! Aoleu ! Valeu de mine ! ... BUZDUGAN Iată-ne acum şi-aci... Visul nostru, mătuşico, precum vezi, se nimici ; N-am putut găsi mireasa ! VRĂJITOAREA O văzui acum şi p-asta : Buzdugan lăsîndu-şi oastea ca să-şi caute nevasta ! BUZDUGAN Mi-a fugit în noaptea nunţii şi eu tot n-am înţeles : De-i păream urît, prea mare — de ce dracu m-a ales ? 57 N-am găsit-o-n toată lumea ! Mulţumesc de bunătate. M-ai purtat pe-ntreg pămîntul patru ani şi jumătate Şi-am venit din nou la locul d-unde-am fost atunci plecat t N-am noroc şi pace bună ! De ! M-o paşte vreun păcat ! Doamne ! Doamne ! Ce ursită împotrivă-mi se răzbună ? VRĂJITOAREA Tu ca tu . . . Dar ce-s de vină Voie-Bună .. . Ţară-Bună ? Au plecat şi ei, săracii, ca să-ţi vie-ntr-ajutor, Şi de-atît amar de vreme bat pămîntul arzător ... Şi-au lăsat în ziua nunţii minunatele neveste Ca să-ţi afle pe Sorina ! - BUZDUGAN Mi-or aduce ei vreo veste ?! Iată locul revederii. Vor veni ? VRĂJITOAREA Fireşte, vin ! BUZDUGAN Cum le-aş mulţumi ? Nespuse laude li se cuvin ! Cum să-ţi mulţumesc şi ţie, babă bună ? Pentru mine Ţi-ai lăsat şi tu odihna şi-ai plecat în ţări străine Să mă duci după Sorina şi cu sfatul să m-ajuţi. . . Vai ! Zadarnică ne fuse toată truda. Ani pierduţi.. . Ani pierduţi... pierdută viaţă ! (în lumina urnii fulger se ivesc Ţară-Bwiă şi Voie-Bună.) ŢARĂ-BUNĂ Parcă-i dînsul ! VOIE-BUNĂ ŢARĂ-BUNĂ Buzdugane ! El e, frate! 58 BUZDUGAN Cine strigă ? VOIE-BUNĂ D-apoi noi sîntem, cumnate ! BUZDUGAN Voie-Bună ! Ţară-Bună ! Dincotro ? VOIE-BUNĂ Din miazăzi ! ŢARĂ-BUNĂ Eu mă-ntorc din miazănoapte ! BUZDUGAN Şi nimic nu s-auzi ? ŢARĂ-BUNĂ Vai, nimic ! Umblai pămîntul, am chemat, am căutat-o, Da-n zadar, că n-am găsit-o ... BUZDUGAN Vai, ursito ! Blestemato ! VOIE-BUNĂ S-o fi dus în ţara mîndră a lui Roşu-împărat ! BUZDUGAN Sau ca pasărea măiastră, printre stele a zburat ! ŢARĂ-BUNĂ Eu am fost spre soare-apune şi-am văzut pe înserate Toate stelele din lume, sus, pe boltă înşirate .. . Dar oricît de multe stele în văzduh s-au înşirat, N-am găsit pe fata mică a lui Albu-împărat ! 59 VOIE-BUNĂ Eu am fost taman în ţara unde soarele răsare Şi-am văzut, pălind spre ziuă, toate stelele din zare. Craiul soarelui, Zorilă, pretutindeni m-a purtat ; Toate razele din slavă rînd pe rînd le-am cercetat. Am văzut comoara nopţii înstelînd nemărginirea, Dar pe sora noastră mică n-am găsit-o nicăirea ! BUZDUGAN Şi nici eu, copii ! Zadarnic m-a tot dus săraca babă, Toate lacurile moarte le-am trecut cu dor şi grabă, Drumuri arse de lumină ocolind pămîntul tot, Furtunoase rîuri late sprinten le-am sărit înot. M-a purtat prin codri negri, printre duhuri fără trup, Printre munţii de pucioasă care scuipă şi se rup, Aruncîndu-şi bolovanii în văzduh de fum şi pară ; Printre pomi cu crengi de suliţi, care-adînc mă înţepară, Mi-am lăsat fîşii de carne ; tot pămîntul se uimea, Dar nici urmă de Sorina — dragostea şi ura mea ! VRĂJITOAREA Hi ! Hi ! Hi ! Sărac de tine ! Aoleu ! Săraci de voi ! Sînteţi proşti... Şi niciodată nu scap proştii de nevoi ! VOIE-BUNĂ Ce ? îţi rîzi de noi acuma ? Gluma ta e cam ciudată ! ŢARĂ-BUNĂ Noi ne plîngem de necazuri şi tu rîzi ? Mai rîzi o dată ! Hi ! Hi ! Hi! VRĂJITOAREA VOIE-BUNĂ Măi Buzdugane ! Ce-i cu baba asta, hai ? E-o bătrînă credincioasă, ori vreo viperă ? încai S-o cunoaştem !... Spune, babă ! 60 ŢARĂ-BUNA De ce rîzi de noi ? Răspunde ! Tu ne-ai spus unde să mergem şi tot tu ne-ai spus pe unde Să nu mergem ! BUZDUGAN Totdeauna ascultam de vorba ta, Te-am urmat supus, orbeşte, unde-ai vrut a mă purta ! VOIE-BUNĂ Măi prieteni, măi prieteni ! Treaba asta nu-i curată ! Dacă baba asta, care bun tovarăş ni s-arată, E-nvoită cu Sorina ? Dacă minte nencetat ? Dacă altul este drumul şi noi nu l-am cercetat ?! ŢARĂ-BUNĂ Se prea poate. Adevărul greu mai e să-l ocoliţi : Ne-a legat la gard, bătrî-na ! Rău mai furăm păcăliţi ! BUZDUGAN Da, da, da ! Mi-aduc aminte : cînd luam şi eu vreo cale Mai senină, prin poiene, ori păduri de portocale, Ori prin cîmpuri înflorite, mă-ntorcea mereu din drum, împingîndu-mă într-una tot prin zări de foc şi scrum . . . „Nu-i acolo ! Nu-i acolo !“ îmi striga cu-nverşunare. ŢARĂ-BUNĂ Mie nu mi-a spus : „Să umbli doar pe drumul care n-are Flori la capăt sau în juru-i“ ? Nu mi-a spus că n-o găsesc Pe Sorina nicăierea unde fluturi poposesc ? Ce-nsemnează taina asta ? BUZDUGAN Soţioara mea, soţie ! VOIE-BUNĂ Mult mi-e dor şi mie, frate, de mireasă ! 61 ŢARĂ-BUNĂ D-apoi mie ! VOIE-BUNĂ D-apoi mie ! La plecare cită jale n-am lăsat ! ŢARĂ-BUNĂ Dar a mea, la despărţire, cîte lacrimi n-a vărsat ? BUZDUGAN întorceţi-vă, prieteni ! Prea m-ar roade remuşcarea Să vă ştiu pribegi prin lume, cînd vă paşte nerăbdarea Să fiţi iarăşi împreună lîng-al inimii odor ! Cînd Maranda şi Milena se sfîrşesc de-al vostru dor ! Da ! Duceţi-vă mai bine . .. Singur plec în largul zării, Că pe mine nu m-aşteaptă nimenea. Supuşii ţării M-au ştiut mereu pe drumuri, rătăcit în bătălii, Pe cînd oamenilor voştri, dor de voievodul li-i. VOIE-BUNĂ Nu, măi frate Buzdugane ! Să plecăm tocmai acuma Cînd aflarăm adevărul ? Prea te-ntreci şi tu cu gluma ! Hai să mergem înainte ! Şi vă fac un jurămînt Că-ntr-o lună răscoli-vom vechiul moşilor pămînt. Vom umbla, de-acum încolo, doar în ţările luminii Şi-om afla în vreo poiană cuibul tainic al Sorinii. ŢARĂ-BUNĂ Pre-a mea lege, măi prieteni, printre flori o s-o găsim Noi, ce-am căutat o floare doar în tristul ţintirim Al pămînturilor moarte ! Voie-Bună, n-am dreptate ? VOIE-BUNĂ Ai dreptate ! Şi vom merge şi ţi-o vom găsi, fîrtate, N-avea grijă ! BUZDUGAN Bogdaprosti, dragii, dragii mei cumnaţi ! 62 VRĂJITOAREA Aoleu, flăcăii maichii, fără mine nu plecaţi ! BUZDUGAN A, nu ! Scorpie bătrînă ! N-ai să scapi nepedepsită ! Vei rămîne-aioi : fdămîndă, singură şi oropsită, Pradă fiarelor din codri şi furtunii ! Să pofteşti Şi altă dată, ghionoaie, pe viteji să-i mai prosteşti ! VOIE-BUNĂ Cum ai spus ? Pedeapsă-i asta, măi cumnate Buzdugane ? Patru ani ai dus-o-n cîrcă, nu ţi-a fost de-ajuns, sărmane ? Hotărăsc acestea : baba, scorpia, la rîndul ei, Şi ea să te poarte-n cîrcă patru ani... VRĂJITOAREA Cum ? Cum ? VOIE-BUNĂ Nu vrei ? VRĂJITOAREA Aoleo ! Sărac de mine. Oameni buni ! Auzi ! Ruşine ! Eu, o biată băbulică... eu ... în cîrcă ? Vai de mine ! VOIE-BUNĂ Vorba ! Frate Buzdugane, patru ani i-ai fost măgar, Patru ani măgar să-ţi fie ! VRĂJITOAREA Mi-a fost jertfa în zadar. Sărut mîna şi piciorul ! Aoleo, copiii babei, Nu mă faceţi de ocară ! VOIE-BUNĂ Uite-acum, în patru labe-i ! Şi-adineauri. . . Buzdugane, săi în cîrcă ! Hai la drum ! 63 BUZDUGAN N-o să poată, bre, săraca, să mă ducă-n spate . . . VOIE-BUNĂ (scoate sabia) Cum ? Ai să vezi cum o să poată. Cu ţepuşul/ăsta, poate ! Hai, apleacă-te ! (Vrăjitoarea se apleacă. Buzdugan se urcă.) VRĂJITOAREA Vai mie ! BUZDUGAN Nu mă zgudui ! VRĂJITOAREA VOIE-BUNĂ Nepoate ! Ai să-l porţi mereu în cîrcă, babă-cloanţă, vrei, nu vrei, Sau de vrei să scapi de dînsul, du-ne iute-n ţara ei ! Dacă-1 duci unde-i Sorina, o să te dezmăgărească. . . Pîn-atuncea, în spinare o cocoaşă o să-ţi crească ! Asta-i vorba-mi cea din urmă ! Buzdugane, sus ! Aşa ! Hai nainte ! ŢARĂ-BUNĂ (împingînd-o ca spada) Di, Martine, di, Martine ! Haida-ha ! (Cu Buzdugan în cîrcă, între cei doi voievozi care o împing cu săbiile, Vrăjitoarea iese. Furtuna reîncepe. Intră o ceată de ţărani.) MOŞ DUMITRU O-ho-ho ! MOŞ MARIN Da tună, vere ! 64 PĂCALĂ O-ho-ho ! Ce vijelie ! MOŞ DUMITRU Brrr ! Fă-ţi cruce, frăţioare ... MOŞ MARIN Mai domol, Sfinte Ilie ! MOŞ DUMITRU Grele vremuri ! MOŞ MARIN Grele vremuri ! PĂCALĂ După secetă, furtună. Tot ce n-a fost ars de soare s-a necat... MOŞ DUMITRU Şi tună . .. MOŞ MARIN «T» luna PĂCALĂ Tune, fulgere, că-i bine ! Mai aud şi surzii poate, Şi-şi mai văd păcatul, orbii. MOŞ DUMITRU Bine mi-ai grăit, nepoate ! PĂCALĂ Nu, că multe s-abătură peste bietul nostru sat! De-aşa griji, de-aşa păcate, de cînd e nu i-a păsat... MOŞ MARIN Vreo năpastă ne pîndeşte ! ... 65 MOŞ DUMITRU D-asta, zău, şi eu mă tem ! Semne rele ! Semne rele ! Ne-o ajunge vrun blestem ! (Ploaia încetează. ţăranii ies de sub umbrar.) PĂCALĂ Iacă, vine Moş-nu-crede. MOŞ MARIN Vai de biata piele-a lui... MOŞ DUMITRU Rău s-agaţă şi nevoia de capul rumânului... MOŞ TOADER Bună ploaie ! Vreme bună, dragii moşului ! Ce veşti Ne mai spuneţi de pe cîmpuri, ori v-aţi pus iar la poveşti ? O FEMEIE Semne rele, bade Toader ... MOŞ TOADER Semne rele, zici, surată ? MOŞ DUMITRU De vreo şapte zile-ncoace numai semne ni s-arată ! PĂCALĂ Flăcări verzi de la o vreme umplu trestia şi lacul, Iară luna, toată noaptea o mănîncă vîrcolacul. . . FEMEIA Apa-i plină de şopîrîe ... O muiere-n Făgeţel A născut un prunc albastru, cu picioare de viţel.. . O FATĂ Cămătari şi vraci de-o lege ... Negustori rătăcitori... 66 FEMEIA Năvăliră ca lăcusta... MOŞ TOADER Toţi rumânii li-s datori ! MOŞ DUMITRU E mai rău ca pe la tîrguri. Şi nu-i chip de mîntuire ! MOŞ MARIN Cununii între rudenii : văr sau unchi îl iei de mire, Pe cînd cei ce n-au nici rude... FEMEIA Uite-aşa, ca fata mea ! MOŞ DUMITRU Bună fată, muncitoare ... FEMEIA Nu vrea nimenea s-o ia ! PĂCALĂ Dumneata, bădiţă Toader, ai văzut ceva ? MOŞ TOADER Nimic ! Semne d-astea, fermecate, le vedeam mai pui, mai mic... Dar acum, la bătrîneţe, să tot vezi şi tot nu mori. Să-l tot vezi pe necuratul -lingă para de comori! Alte cele te omoară. N-ai căruţă, iturmă... stupi... Cu vedenii vrei, sărace, calicia să-ţi astupi ? Moşul Toader, dragii tatii, nici văzu, nici auzi, Dar de cînd s-arată semne mîncă-n fiecare zi ! MOŞ DUMITRU Lucru rar ? 67 MOŞ MARIN Se vede treaba ... MOŞ TOADER V-oi mai spune semne rare L-am văzut pe popa nostru cum umbla doar pe-o cărare PĂCALĂ Mă iertaţi ! Deunăzi seara, coboram printr-o vîlcea, Cînd mi se opriră boii... Le mai dau cu „hăis“, cu „cea“ . . Nu voiau să se urnească. Dau să mă răstesc la ei : Amîndoi rîdeau la mine ! MOŞ MARIN Bade Toader, ce mai vrei ? FATA Astă-noapte, în livadă, un strigoi mi s-arătat! MOŞ TOADER Nu mai spune ! Da-n livadă astă-noapte ce-ai cătat ? PĂCALĂ Diavolul mai toată noaptea ne pândeşte la răscruci, Chip de iepure şi broască ... MOŞ TOADER Măi copii, nu fiţi năuci ! PĂCALĂ Ba mă iartă, bade Toader ... L-am văzut în două labe Cum stupea venin pe gură ! MOŞ TOADER Nu mai spune, pîrcălabe !? 63 PĂCALĂ Ieri la horă-n Satu-Mare năvălise printre fete Un berbec ce vrea să joace ... MOŞ TOADER Nu mai spune, logofete !? PĂCALĂ Lui Melentie, pescarul, i s-au prins între năvoade Şapte peşti cu solzi de aur.. . MOŞ TOADER Nu mai spune, voievoade !? Ploaia stete. Vine noaptea şi voi încă trăncăniţi ? Ori vi-i lene să vă duceţi, boieri mari neprimeniţi ? Niu, c-aşa-i rumânul nositru : toate celea pentru dl Sînt prilej să stea de vorbă. Eu mă duc ! MOŞ DUMITRU Mai stai niţel ! PĂCALĂ Stai niţel, mă bade Toader ! Oameni buni ! MOŞ TOADER Mai duceţi-vă la case, (Moş Toader iese.) PĂCALĂ Văzurăţi, neică, ce mînie-1 apucase Cînd i-am spus că s-arătară semne rele peste tot ? S-a răstit la mine, moşul, m-a făcut năuc, netot... MOŞ MARIN Nu prea crede el în semne... 69 FEMEIA Nici icoanei nu se pleacă. MOŞ DUMITRU Om sărac ! Şi tot săracul e păgîn, copii, oleacă . . . Ce spuneai, flăcăul tatii, mai văzurăţi semne rele ? FEMEIA Fie-ţi milă, Doamne sfinte, şi fereşte-ne de ele ! PĂCALĂ Roi de flăcări ies pe munte cînd e noaptea-n jumătate, Şi se face horă mare. Dumneata ce zici, fîrtate ? MITRU GEAMBAŞUL M-au cam pus pe gînduri, vere, veştile ce mi le spui ! De vro şapte zile-ncoace n-a rămas măcar un pui De rumân în satul nostru, fără aci nainte Nu-ţi aduc o-mpărăţie de corăbii, ţine minte : Am murit. Duşmani puternici s-au unit şi m-au răpus ! Lupta merge mai departe ! Vom lupta !“ Şi mi-a mai spus : „Eu îţi las zălog copilul, ai să-l creşti, să mă răzbune, Să-mplinească el ursita năzuinţelor străbune ! Ce n-au izbîndit părinţii va să izbîndească el !“ „Ce duşmani avuşi în viaţă ? ... Ca să-i spun. Şi oare ţel ?a „Singur el îi va alege dintr-a sîngelui poruncă ! Cei cari, bănuind alesul, împotriva lui s-aruncă ! Lasă-1 singur să-mplinească rosturile strămoşeşti Şi nu-i spune niciodată cine-am fost şi cine eşti ! De-o simţi că fierbe-ntr-însul clocotul din alte vremuri Ne va-ndeplini menirea. Să-l urmezi fără să tremuri ! 82 Zmeul-zmeilor să fie, de va fi din neamul meu. De-o cădea răpus şi dînsul, piară numele de Zmeu !“ Astfel mi-a vorbit, şi tîlcul nu i-am înţeles. Fugară, Mi-am luat copilu-n braţe, cînd părinţii m-alungară, Şi-am plecat în lumea largă, fără lacrimi, fără glas, Aşteptînd să crească pruncul şi ursitei lui să-1 las .. . Am plecat cu el. .. Micuţul mi-era jalea, bucuria, Toată dragostea pierdută, el : ruşinea, el : mîndria . . . L-am văzut cum creşte falnic şi-am văzut în ochii lui Strălucind întunecimea din privirea Zmeului. L-am văzut cum bate drumul care singur şi-l alese, Răspunzînd unor îndemnuri pentru mine nenţelese ; Poate o menire naltă, poate un străvechi blestem ... Visul lui necunoscîndu-1, pentru viaţa lui mă tem. N-am avut răgaz, odihnă, nici cămin, nici sărbătoare, Dar m-am pomenit vrăjită cu puteri de vrăjitoare ... Tot pe urma lui, prin scorburi şi prin munţi împotmoliţi, Mi-am făcut prieteni şerpii şi balaurii cumpliţi... Toate duhurile negre le-am chemat să-l ocrotească, Să sporească, să-ntărească ocrotirea-mi părintească. Mă făcui în umbră, umbră — umbra care mi-1 păzea ... Numai dragostea de mamă paşii mi-i călăuzea ... Dor i-era privirii mele în surîsuri să mi-1 scalde, Dor mi-era să-i trec pe frunte mîngîierea mîinii calde, Să mi-1 strîng duios în braţe şi să-l culc pe sînul meu, Legănîndu-1, murmurîndu-i : „Puiul mamei, pui de zmeu“ Să-i şoptesc cu drag „copile44 şi el să-mi răspundă „mamă44 în zadar îmi fuse visul ; visurile se destramă ! Am trudit prea mult, băiete, sufletul abia mi-1 ţin, Sînt la capătul puterii. . . lasă-mă să plîng puţin ! BUZDUGAN Plîngi, sărmano ! Uşurează-ţi sufletul de-o grea durere ... Toţi avem nevoie-n viaţă de-un alean, de-o mîngîiere ... 83 Nu e nimeni prea puternic oricît ar fi de temut! Soarta maşteră ne-apasă, fiecare-i orb şi mut ! Toţi te blestemă pe tine, dar nu-ţi fuse viaţa lină. Plîngi, sărmană vrăjitoare, şi durerea ţi-o alină ! . .. VRĂJITOAREA Suferinţele, copile, ţi-au făcut un suflet bun. Am să-ţi cer o jertfă . . . BUZDUGAN Spune! VRĂJITOAREA Uit-o ! Las-o pe Sorina Cum? BUZDUGAN VRĂJITOAREA Voinice Buzdugane, nu copila poartă vina De-a fi rupt unirea voastră ; vinovatul eşti şi tu ! Ţi-a zvîrlit Sorina mărul nu din dragoste, o, nu î Ci din spaimă ! Nu ţii minte ? Vîjîiai ca vijelia. Spăimîntai întreaga curte, începuse bătălia ; Şi, de frică, biata fată, dintre ceilalţi te-a ales. BUZDUGAN Ai dreptate ! Lucrul ăsta, vezi, eu nu l-am înţeles ! Am speriat-o cu măciuca ; biata fată, biata fată ! Ai dreptate, băbulico, nu-i Sorina vinovată . . . VRĂJITOAREA Ş-apoi ce eşti tu de vină, tu, vestitul Buzdugan, Marele biruitor al lumii, nentrecutul căpitan, Să tot umbli vremea toată dup-o biată de muiere ?! Rostul tău e prin războaie ! Vrei neveste ? După vrere Zeci şi sute ! ... 84 BUZDUGAN Ai dreptate ! Sînt vestitul Buzdugan ! Patru coaste frînte-n luptă, de trei ori mă bat pe an, Zece mii de buzdugane, mii de cai în herghelie, Buzdugan, voinic cît şapte, nentrecut în bătălie ! Tii, da prost am fost, mătuşă, să-mi pierd vremea lăcrămînd ! Hai la luptă, voievoade ! Buzduganul ţi-e flămînd ! Bun rămas, nevastă dragă ! Dacă vreau, găsesc o sută ! Nouă sute de neveste ! Babo, vin’ de mă sărută ! Iartă-mă dacă vreodată am fost aspru sau mojic. Mojicia nu lipseşte cînd e omul prea voinic ! VRĂJITOAREA Fii blagoslovit, copile ! (îl sărută pe frunte. Buzdugan îi sărută mina.) BUZDUGAN Cît e de ciudată viaţa ! După ceasuri lungi de neguri, vezi că vine dimineaţa. După ani de osteneală ai atins visarea ta, Ai ajuns la poarta vieţii ! Dar nainte de-a intra Te gîndeşti. . . mai stai o clipă şi deodată, nu ştiu cum, Parcă n-ai mai trece pragul : te opreşti, te-ntorci din drum, Să-ţi închizi, pentru vecie, aripile larg deschise ... VRĂJITOAREA Viaţa, dragul meu, nu-i alta decît lung şirag de vise Care mor de-s împlinite ! (Buzdugan iese cu măciuca pe umeri.) Va muri şi visul meu ? O cumplită presimţire . .. Cine strigă ? Eu sînt, eu ! 85 Glasul lui mă cheamă dulce : „Vino, mamă ! Vino, mamă :14 Vin, copilul meu, degrabă .. . N-avea teamă ! N-avea teamă! (Iese. Intră Zmeul pe care-l opreşte Sorina, prefăcută în Zina-florilor.) SORINA Ce pîndeşti la drumul mare ? ZMEUL Bună vremea. .. SORINA Te-ntrebam ce faci p-aicea rătăcind ca o stafie ! Eu ? Aştept ! ZMEUL SORINA Pe cine ? Bună fie ! ZMEUL Nu ştiu ! SORINA Ba eu ştiu ! ZMEUL Amîndoi, aşa-i, domniţă ? SORINA Ucigaşule ! Atuncea ştim ZMEUL Poftim ! . . . Doamne, cum se schimbă lumea ! Cine te-ar cunoaşte oare Cu privirea încruntată şi-mbrăcată ca o floare ? Nu mai eşti domniţa blîndă din palatul strălucit Unde vin să te peţească ... 86 SORINA Nu mai sînt ! M-aţi înrăit ZMEUL Cine ? Eu ? SORINA Şi tu ... şi anii... şi cărările-mi prin lume ! ZMEUL Cin’ te-a pus să fugi de-acasă ? SORINA Cine ? Dragostea ! ZMEUL Ce glume Ai fugit în noaptea nunţii ca să pleci pe urma lui.. . Care ţi-e folosul, spune ?! Osteneala drumului Şi necazurile lumii... El de tine nici nu ştie . .. Te-a văzut vreodată, spune ? Nu, în inima-i pustie Numai chipul ei răsare ca o stea pe-un bărăgan. Nu-i păcat să laşi acasă pe voinicul Buzdugan ? SORINA Nu vorbi de el acuma. ZMEUL Dar, domniţă, ai răbda Să trăieşti în lumea asta ... pe Ileana de i-aş da ? SORINA Nu mai am aceleaşi doruri.. . Gîndurile-mi sînt curate, Iar iubirea de-altădată e o dragoste de frate .. . ZMEUL Lasă... nu mai spune asta.. . Dac-ar fi şi el p-aici, Ai vedea ce greu îţi vine ochişorii să-ţi ridici, 87 Să-l priveşti de-a dreptu-n faţă şi să zici „iubite frate" ! Nu, domniţă, aste vorbe nu prea sînt adevărate . . . Cînd am vrut să-i las mireasa, am venit să te peţesc. M-aţi gonit ca pe-un nemernic. M-am întors cu gînd hoţesc Şi-am plecat cu mîna goală. Ce mai vrea ? De ce m-alungă ? Tu ce vrei ? SORINA Să-i dai mireasa ! ZMEUL Asta nu ! Şi-ai vrea, Poate bate cale lungă ! domniţă, să i-o dau ? Ai vrea, ia spune ?! SORINA Poţi să rîzi. Dar vraja dînsei şi pe tine te răpune ; Ca şi el, şi tu eşti prada unui farmec negrăit Ce te face zi şi noapte să veghezi necontenit... Toate visurile tale, tot ce-ai spus odinioară N-ascundea decît iubirea ce frămîntă şi omoară... Dacă nu ţi-ar fi stăpînă, vremea nu ţi-ai prăpădi Aşteptînd pe la răspîntii... Ca tîlharii n-ai pîndi Pe voinicul care vine, care veşnic ite-nspăimîntă ... Ochii tăi n-ar fi oglinda dorului ce te frămîntă ! ZMEUL Crezi că mor după Ileana ? Zău aşa, nu mor de loc ! Pentru mine o femeie nu e ţintă, ci mijloc ! Prea sînt sus să pierd o viaţă alergînd dup-o muiere ! Haida-de ! Povestea asta prea e lungă. Ţara piere, Iară baba se găteşte . .. (Zmeul vrea să plece. Sorina îl opreşte.) SORINA încotro ? 88 ZMEUL Mă duc să tai... O poveste ce se-ntinde şi-ar mai creşte încă ... Stai aici ! SORINA ZMEUL Stai ! Sînt ani de zile de cînd „stau“ fără-ncetare ! Dar acum sosit-a ceasul să vedem care-i mai tare ! Făt-frumos, viteazul mîndru, ori pîrdalnicul de Zmeu ? Orişicum... eu nu-s de vină ! El mă caută, nu eu ! El aleargă după mine ... el a spus că nu mă iartă. Zău, grozav aş vrea să aflu cum se curmă astă ceartă ! SORINA Poţi isă pleci, dar ţine minte : nu e singur, dragul meu ! N-ai să lupţi cu dînsul numai, căci în luptă sînt şi eu. Intre el şi între tine, nesimţită, nevăzută, Am să fiu întotdeauna să-i dau sabia căzută.. . Lovitura-i o să cadă mult mai greu, mai răspicat! Poţi să pleci, dar ai în mine un duşman nenduplecat! ZMEUL încă unul, încă una ! îmi sporesc mereu duşmanii ! Dar nu-mi pasă ! Vie vifor, curgă ape, treacă anii, O poruncă din adîncuri m-a legat, m-a întărit ! Adunaţi-vă-mpotrivă-mi toţi duşmanii : n-am murit! Nu mă-nşală prevestirea şi norocul nu mă minte ! Duh aii spaimelor şi-al luptei, răsturnîn'd aşezăminte, Am să-mi izbîndesc năvalnic visul meu de bogăţii... Vreau să fiu temut, puternic, să domnesc pe-mpărăţii... Neamuri multe să-ngenunche înaintea mea plecate ... Voi m-aţi osîndit de-a pururi văilor întunecate, Eu mă voi urca pe creste, tot mai sus, mereu, mereu... Fie cît de mulţi vrăjmaşii, fie drumul cît de greu, 89 N-o să stăvilească nimeni furtunatica-mi pornire . . . N-am avut cămin şi ţară ; eu vin din nemărginire Şi-am să mă înalţ în slavă ! O doresc, o voi avea ! Poate mi-a cîntat la leagăn bocetul de cucuvea . . . Eu am să-l prefac în cîntec de chimvale şi de surle ! Nu vă chem ! Să mă urmeze numai cei ce ştiu să urle, Cei ce ştiu să pustiască tot ce le-a ieşit în drum . . . Holdele să se usuce, codrii să se facă scrum, Mii şi mii de vieţi să piară şi cetăţi să se dărîme, Numai eu, trecînd călare pe mormanele de rime, Să mă nalţ răzbunătorul unui neam întreg de zmei ! . . . Ha-ha-ha! Şi uite Zmeul îndrugînd unei femei ! Zîna mea, te las cu bine ! Eşti frumoasă... fii cuminte : Nepoftitul oaspe vine : eu mă duc să-i ies nainte ! (Zmeul iese, urmat de Sorina. în depărtare s-aud tropote ce cresc necontenit. Cerul se luminează. Amurg.) FĂT-FRUMOS (intrînd) Paşte, roibule, că-i gata greul zilelor de trudă .. . Paşte flori şi vîrf de iarbă, floare nouă, iarbă crudă. . . Moaie-ţi colea-n apa lină botişorul însetat, Şi te-adapă, şi te-alintă, roibuleţ nealintat. Cîte drumuri bietu-mi suflet şi copita-ţi o să-ndure ? Hai, avîntă-te în luncă. . . haide, zburdă prin pădure, Pe cînd eu mi-oi strînge gîndul înc-o dată, roibuşor, Că mi-e greu sărmanul suflet cum ţi-e trupul de uşor. Drumuri lungi şi drumuri grele străbăturăm împreună, Cînd pe vifore cumplite, cînd pe-nseninări de lună .. . Dar venitu-ne-a sorocul să luptăm . . . Iar de murim Facă Domnul să ne-ngroape în acelaşi ţintirim. 90 De-om răzbi pînă deseară în palatul singuratic, Buţi de vin ţi-oi da, voinice, şi-o movilă de jeratic ; Dar de-o fi să ies de-acolo numai eu pe şaua ta, Zvîrle-mă în foc mai bine decît trupul a-mi purta ! (Se aşază gînditor pe un trunchi de stejar în dosul căruia, cu faţa spre fundul scenei, se înalţă cîteva tulpini de floarea-soarelui. Zîna-florilor — Sorina — se iveşte dintre ele.) SORINA Bun sosit la noi, voinice ! FĂT-FRUMOS Mulţumesc, domniţă dragă . . . SORINA (iese dintre flori şi se apropie de el) Care vînt la noi te-aduce ? Un aşa drumeţ să tragă Prin ţinuturi/le noastre, cam de mult nu fuse dat ! . . . FĂT-FRUMOS Soarta rea, frumoasă zînă, pe la voi m-a lepădat ! SORINA Soarta rea ? De ce ? Ia spune-mi ! FĂT-FRUMOS O, că multe-ar fi de spus î SORINA Eu veneam cu gînd de ceartă, dar, cum vezi, tu m-ai supus Şi te-ascult... FĂT-FRUMOS Cu gînd de ceartă ? Ce-am greşit ? Au, ce făcui ? Ţi-am speriat supuşii, poate ? Cer iertare orişicui. . . Paşii calului treziră vreo bătrînă ce dormea ? Am călcat vreun moş în cale ? Spune, care-i vina mea ? 91 SORINA Uite, florile din luncă mi s-au plîns c-a năvălit Printre ele, ca furtuna, roibul tău... Ce roib cumplit Au venit plîngînd la mine întristatele fecioare Şi mi-au spus că le ucide şi le calcă în picioare ! FĂT-FRUMOS Iartă-1... că şi el, ca mine, mult amar săracul duce.. Pentru florile-ţi pierdute altă floare ţi-oi aduce ! .. . SORINA Aşadar, tot n-ai uitat-o pe Ileana ... FĂT-FRUMOS Ştii şi tu ? SORINA Cum să nu ştiu ? Povestea toată lumea străbătu ... Basmul tău şi-al Cosînzenei cine nu-1 cunoaşte oare ? Vîntul, păsările, codrul, luna, razele de soare Povestesc mereu de tine şi de toate ce-ai făcut Cînd în lume, cînd aiurea, pe-un tărîm necunoscut.. Veşnic robul fără pace al aceleiaşi chemări, Cine, cine răscoleşte nouă ţări şi nouă mări ? Cine ţese pod pe ape ? Cine crengile destramă Prin pădurile de aur, prin pădurile de-aramă ? Cine iese fără moarte dintr-al ielelor hotar, Avîntîndu-se-n puhoaie şi pe lacuri de cleştar ? Urmărind un vis de raze tot mai stins, mai depărtat, Cine-aleargă ca năluca zi şi noapte nencetat ? FĂT-FRUMOS Cum de ştii atîtea lucruri ? Pieptul tău de ce gemea Cînd vorbeai ? 92 SORINA Dar bine, glasul, ochii mei, suflarea mea, Nu ţi-au spus nimica ţie ? Nemişcat, cînd m-ai zărit, Nemişcat ai stat, dar roibul, roibul tău a tresărit ! Zîna-florilor sînt astăzi... dar am fost odinioară La o curte-mpărătească cea mai rumenă fecioară . . . Mi-am lăsat părinţii, casa, pacea unui dulce trai Ca să plec îndrăgostită de feciorul cel de crai Ce-ntr-o zi de primăvară pe la noi se rătăci. . . Alergînd tot după tine, iată-mă acum şi-aci. Neştiind cîţi ani de zile lungul drum o să mai ţie . . . FĂT-FRUMOS Ţi-am fost drag, frumoasă zînă ? SORINA Cum ţi-e dragă dînsa ţie ! Drag mi-ai fost întotdeauna şi-aş voi să fii al meu, Veşnic, veşnic lîngă mine — tu : stăpîn şi roabă : eu . . . Ca să-mi fii mereu aproape te urmară paşii mei Prin păduri de vrăjitoare, prin palatele cu zmei, Ţi-aşterneam în caile iarbă nici un duh să nu te-audă, De cădeai rănit în luptă, îţi legam o rană udă . . . Ici, o babă cocoşată, îţi dădeam ulciorul plin, îţi turnam pe frunte rouă ca să-ţi fie somnul lin . . . Tu fugeai după Ileana, eu fugeam, fără să ştii, Prin cetăţile bogate, prin cîmpiile pustii, Şi-alergînd mereu în lume după tine, după ea, Risipit-am fără milă tinereţea, viaţa mea ... Făt-frumos, a ta sînt, ia-mă, nici un zmeu nu ne desparte, Sînt aici, pe cînd Ileana . . . 93 FĂT-FRUMOS O iubesc că mi-e departe . . . Şi-apoi cum, de-atîta vreme bat pămîntul-n lung şi lat Şi să stau apoi deodată lîngă-al Zmeului palat ? Ea să plîngă zi şi noapte suspinînd de dorul meu, Pe cînd eu s-o las să geamă pradă groaznicului Zmeu ? SORINA Dragul meu, nu sînt frumoasă ? Toate darurile firii Mi le-au dat la leagăn daruri ursitoarele, zefirii. . . Florile din lunci, din ape, mi se-nchină toate mie, M-au stropit pe ochi cu rouă şi pe sîn cu iasomie. .. Ochii mei sînt flăcări negre. . . părul meu e negru smoală... FĂT-FRUMOS Părul ei bălai ca spicul şi privirea i-e domoală, Ochii ei sînt cerul verii răsturnat într-un izvor ... SORINA Ca şi cerul cel de vară ei se-ntunecă de vor, Pe cînd mie totdeauna mi-au rămas aprinşi, curaţi, Cum mi-au spus atîtea lacuri şi feciori de împăraţi ! FĂT-FRUMOS M-au iubit atîtea zîne şi fecioare de-mpărat ! SORINA Mie însă numai unul mi-a fost drag cu-adevărat ! FĂT-FRUMOS Dintre zîne şi fecioare numai una m-a robit ! SORINA Unul singur mă alungă : cel pe care l-am iubit! FĂT-FRUMOS Surioară, surioară, cît de bine te-nţeleg ! Cum aş vrea, în astă clipă, de trecut să mă dezleg 94 Şi, lăsînd zădărnicia mincinoaselor luciri, Să împart cu tine rodul multdoritei fericiri... Dar abia vorbii şi iată . . . mă îndeamnă vechiul glas Să pornesc mereu nainte şi în urma mea să las Toate cîte sînt ispită, şi din toate să se-ntreme Visul care mă frămîntă de atît amar de vreme ! SORINA Nu pleca ! De ce să cauţi fericirea-n altă parte Cînd o vezi că-i lîngă tine ? FĂT-FRUMOS Fericirea e departe ... Fericirea e ca norul care trece colo. Vezi ? Acul soarelui îi ţese flori mai multe ca-n livezi, Pe cînd ploaia, care curge ca un trist şi negru roi, O simţim, dar face norul, floarea, pulberea, noroi ! SORINA Du-te dară, fără milă . . . şi-ţi găseşte fericirea. Du-te. Luptă-te. învinge. Uită că zădărnicirea Unor vise nencetate biata inimă mi-a rupt... Voi găsi puterea, poate, şi de-acuma, nentrerupt Să te-ajut de cazi în luptă sau de eşti învingător ... FĂT-FRUMOS Chiar de-nving ? SORINA Şi-nvingătorii au nevoie de-ajutor ! (Făt-frumos iese.) FLOAREA-SOARELUI Nu ţi-am spus ? SORINA A fost de piatră ! 95 FLOAREA-SOARELUI Prea eşti slabă, iubitoare SORINA Cum aş fi ? FLOAREA-SOARELUI Să fii mai mîndră, să te-arăţi nepăsătoare, Din povestea ta întreagă nici un fior nu-1 străbătu . .. SORINA Floarea-soarelui mă mustră ? Tu vorbeşti acuma, tu ? Tu, ce rîzi în zorii zilei cînd s-arată mîndrul soare Şi te-nchizi tăcută, tristă, cînd încep să te-mpresoare Ale nopţii fire negre, tocmai tu să nu-nţelegi ? FLOAREA-SOARELUI Te-nţeleg, dar vezi. .. mi-e milă că din toate tu te-alegi Doar cu plînsul, şi cu visul, şi cumplita aşteptare ! Pe cînd eu, eu tot am parte de prelunga sărutare Ce-mi trimite sfîntul soare de pe tronu-i mişcător. SORINA Taci.. . Ascultă . . . vezi cum fuge ? Nu mai e nepăsător ? Vezi un nor de colb ce urcă şi coboară coasta lină ? Vezi cum intră-m văi de umbră, cum răzbeşte pe colină ? Mai departe . . . fuga . .. fuga .. . mai aproape de palat Şi de mine mai departe . . . FLOAREA-SOARELUI Doamne, ce ţi s-a-ntîmplat ? Ce vorbeşti aşa-ntr-aiurea ? Mîna ta e rece, tremuri. . . SORINA Vezi colo pe vîrf de munte un palat uitat de vremuri ? E palatul Cosînzenei. . . e palatul unde ea, Fără grijă, îl aşteaptă să sosească şi s-o ia. 96 Ca o pasăre măiastră, ferecată-n colivie, Ea îl cheamă fără vorbe... el ascultă, şi-o să vie, Şi-o să vie şi-o s-o ducă mai departe, pe cînd eu, Pribegind pe drumul vieţii tot mai lung şi tot mai greu, Am să mor prin cine ştie ce tărîmuri depărtate . . . Pentru ea umblai atîta din cetate în cetate ! Pentru ea de-atîta vreme plînge sufletu-mi sărman. N-o cunosc şi totuşi, uite, o urăsc ca pe-un duşman. Ce-o să fac de-aci înainte ? încotro să-ntorc privirea ? Unde să-mi înec aleanul şi să-mi aflu izbăvirea ? FLOAREA-SOARELUI Stai aci. Ne fii stăpînă cum ne-ai fost şi pînă ieri. Printre flori vei fi străină omeneştilor dureri ! Sînt în lumea noastră, soră, mîngîieri necunoscute. Vîntul serii cînd adie face apa cute . . . cute ! Luna mîngîie frunzişul din pădurile de-arini, Licuricii luminează în potirele de crini, Ca un şir de candeli albe ce se sting încetişor, Pîlpîind în adierea unui vînt plăpînd, uşor . . . Totu-i vis . . . lumină. . . cîntec . . . ca-n poveştile frumoase. Nu pleca . . . Rămîi aicea printre florile voioase, Printre fluturii zburdalnici ce se scaldă în culori . . . Ce să cauţi printre oameni ? Rostul tău e printre flori ! SORINA Am să stau ... Şi totuşi, uite . . . Pentru cea din urmă oară Aş voi să-l văd cum luptă şi pe Zmeu cum îl doboară .. . Am să-i spun că eu, gonită, eu i-am stat într-ajutor, Că de nu eram acolo n-ar fi fost învingător. . . Şi de-o fi să văd că, totuşi, ochii lui aiurea cată, Vindecată de iubire şi de patimi dezbrăcată, înălţîndu-mă deasupra omeneştilor nevoi, Ca o zînă înţeleaptă voi rămîne printre voi . . . Cortina ACTUL V TABLOUL II Pădurea Vrăjitoarei. Pe jos, la chemarea babei Vraga, intră tot felul de jivine, balauri fără aripi şi alte tîrîtoare. în văzduh pajure şi alte zburătoare ciudate. VRĂJITOAREA Blestemaţilor, hei, unde rătăciţi ? Unde-mi umblaţi ? Ascundeţi-vă în scorburi, staţi de veghe, pitulaţi, Să fiţi gata-n ajutorul marelui stăpîn al vostru ! O primejdie cumplită ! Astăzi, împăratul nostru, Zmeul-zmeilor, înfruntă pe duşmanul lui hain ... Unde-i sipetul cu leacuri şi năframele de in ? ... Unde-i Kunda, unde-i Sura ? (Intră Sura.) SURA Iată-mă, stăpînă, iată ! Alergai s-aduc fiertura şi unsoarea descîntată ! Zăbovişi cam mult. VRĂJITOAREA SURA Prin peşteri şi paragini, să culeg Buruienile vrăjite, rănile să i le leg. 98 VRĂJITOARE^) Bine, Suro . . . Unde-i Kunda ? SURA O văzui pe drum . . . VRĂJITOAREA Să vie ! ... (Intră Kunda.) Ce ? Cu mîna goală ? Unde-i urciorul cu apă-vie ? KUNDA Nu-1 mai am ! . . . VRĂJITOAREA Ce-ai spus ? KUNDA Stăpînă . .. mi-a căzut pe drum . . . l-am spart! VRĂJITOAREA Ticăloaso ! Vînzătoareo ! Capu-n două ţi-1 despart ! Din pămînt să-l scoţi. . . Aleargă, calea înapoi apuc-o Şi să-mi vii cu el, altminteri cu harapnicul, năuco, Am să-ţi sfîrtec pielea toată, să-ţi fac din ciolane zdrob i KUNDA Nu mai vreau să duc osînda traiului amar, de rob ! VRĂJITOAREA îndrăzneşti ? SURA Văzuşi, stăpînă, era călare Şi vorbea de sus cu Zmeul. Dar văzînd apoi că-1 are Prea departe, se coboară, lasă roibul fără frîu Şi s-apropie de liftă, pe cînd eu, ascuns în grîu, Tremuram, strîngeam din coate şi tăceam chitic. Deodată. Făt-frumos, cu faţa toată de-o mînie grea brăzdată, Scoase paloşul din teacă şi răcni : „Destul ! Destul ! De minciuni, de vorbă dulce şi de daruri sînt sătul. Vrei să-mi dai pe Cosînzeana, ori în săbii ne tăiem ? Ţin-te, Zmeule, că-s gata nu te temi şi nu mă tem !“ Zmeul-zmeilor atuncea, scuturîndu-şi solzii grei, Ii rînji în nas şi-i zise : „Hai la luptă dacă vrei !“ „Hai la luptă !“ îi răspunde Făt-frumos. Şi-odată, ia, Cînd în aripi, cînd în creştet, pe balaur mi-1 tăia . . . Făt-frumos lovea în faţă, iară Zmeul tot în lături ; Cînd săreau la zece poştii, cînd se pomeneau alături.. . Scăpărau scîntei din săbii. Sîngele curgea belşug. Unul se lupta cu cinste, iar cellalt cu vicleşug. Obosiţi, de la o vreme, se opriră-n drum niţel, Pe cînd eu, ascuns în grîne, mă făceam mai mărunţel . . . 108 Nu ştiu cît au stat în pace, că pe Zmeu nu-1 mai văzui. .. Se făcu, mări, o roată cu luminile verzui Şi venea să-nghită fătul. Insă fătul nu crîcni ; Se făcu şi el o roată roşie, şi izbucni Ca un foc ce iese noaptea de prin clăi. Se repezea Cînd o roată, cînd cealaltă şi striga : „Păzea ! Păzea !“ Se ciocneau în luptă cruntă. Numai flăcări scăpăra. Cerul tot era lumină ... tot pămîntul tremura . .. Iarba sfîrîia pîrlită, frunzele se răsuceau, Toate apele secară, păsările-n drum zăceau, Numai cele două flăcări, înălţîndu-şi fumul greu, Mai aprinse, mai cumplite, se luptau mereu, mereu ! Mă lovea căldura-n faţă. Cînd credeam c-o să m-aprind, Văd că cele două roate braţe-n braţe se cuprind Şi vrăjmaşii iar ieşiră, plini de fum, din roata lor . . . „Eşti voinic de tot, băiete !“ zise Zmeul-zmeilor . . . „Vrei să-mi dai pe Cosînzeana ? îl întreabă Făt-frumos, Ori te baţi mereu cu mine pînă te-oi răzbi la os ?“ „Ba mă bat !“ răspunde Zmeul. Plini de sînge, plini de scrum, Se luptară iar voinicii, colo-n marginea de drum .. . Amîndoi cu mîna goală, se luară iar la trîntă ! Parcă le creştea puterea tot mai mare, mai nenfrîntă. Zmeul ia pe făt în braţe şi, cu cel din urmă-avînt, Incordîndu-şi toată vlaga, îi făcu-n văzduhuri vînt. . . îl smuci o dată-n dreapta şi la stînga înc-o dată, îl ţinu ca luminarea şi pocnindu-1, dintr-o dată, în pămîntul ars ca piatra, pînă-n glezne îl vîrî. îl lăsă înfipt acolo şi-nspre gîrlă coborî. . . Fătul se trezi c-o zînă aducînd un ciob de apă Şi, vărsîndu-1 lîngă dînsul, din prinsoare văd că-1 scapă. C-o năframă-i şterge faţa, îi dădu apoi să bea, Şi-i şopti, pe cînd voinicul se uita mirat la ea : 109 „Nu te teme .. . n-are apă ... gîrla-i seacă . . . Poţi lupta ! înc-o dată mai loveşte şi Ileana este-a ta !“ Zmeul se-ntorcea pe gînduri. Zîna, floare se făcu. Făt-frumos ieşi din groapă. Tremuram. Acu-i acu ! Zmeul-zmeilor găsise fără pic de apă rîul Şi venea să icurme lupta. Făt-frumos îşi s/tnînse brîul, Se-ndreptă odată-n şale şi la el se repezi ; Zmeul-zmeilor, săracul, bine nici nu se itrezi Că-1 şi prinse-n braţe fătul răcorit şi încordat. 11 azvîrle-n nori o dată, îl mai zvirile înc-o dat’, Şi deodată, pînă-n umeri, în pămîntul copt vîrîndu-1, îi strigă, rîzînd cu hohot : „Ţi-a venit şi ţie rîndul !“ Văd apoi că-1 ia de chică . . . văd şi capul cum i-1 taie ; Îmi făcui o cruce mare : măiculiţă, ce bătaie ! Şi venii să spun la oameni ce văzui şi ce-auzii . . . Hai cu mine, bade Toader, şi-ai să vezi de-s nerozii. Hai să vezi de-a fost aievea. MOŞ TOADER Nu mai zic nimic, nepoate ! (Palatul de pe munte ia foc.) MOŞ DUMITRU Arde, mă ! PĂCALĂ Palatul ! MOŞ MARIN Arde ! PĂCALĂ Făt-frumos l-aprinse, poate ! MOŞ TOADER Asta-i semn că-şi ţine-n braţe draga lui cu părul-aur ! 110 PĂCALĂ Hai să-ntindem hora mare lîngă stîrvul de balaur ! VRĂJITOAREA (de departe) Aoleu ! ... Vai ! Vai de mine ! MOŞ DUMITRU Ia tăceţi, mă, n-auziţi ? VRĂJITOAREA Veniţi, vraci şi vrăjitoare, puişorul să-mi treziţi ! Aoleu şi vai de mine . . . MOŞ MARIN (lui Păcală) Ia vezi. .. Cine-i bocitoarea ? MOŞ DUMITRU A ! Nu-i nimenea ! Nebuna !. . . Baba Vraga, vrăjitoarea VRĂJITOAREA (intrînd) Dragii mei, ce fărdelege ! A murit sărmanul Zmeu ! A murit minunea lumii, dragul copilaş al meu ! Ce vă tot uitaţi Ia mine ? Nu-s nebună ! Spun pe faţă ! Zmeul îmi era copil ! ... Acuma neagra moarte îl răsfaţă Taina lui strălucitoare numai mie mi-o spuneam ! Mama Zmeului e baba şi-i din cel mai falnic neam ! A trăit de noi departe, dar lupta doar pentru voi, Cei din scorburi, din bordeie, să vă scape de nevoi 111 Şi să vă ridice-n slavă. . . Faţa lui întunecată Ascundea lumini de aur, inima dintr-o bucată ; Era bun, milos, cum nu e voievod pe-acest pămînt. Voi v-aţi bucurat la vestea morţii lui. O ! mă-nspăimînt, Mă cutremur ! Voi, prieteni, să se teamă că-i răstoarnă Cei născuţi în strai de purpur. Dar nu voi, nu ! Cei ce toarnă Ura împotriva vieţii şi-a luminii zorilor. Eu nu plîng doar pentru mine, eu plîng jalea tuturor. A murit ? Nu, nu ! Trăieşte ! N-a murit. întreg pămîntui S-a legat să mi-1 răzbune . . . şi-şi va ţine legămîntul. Zmeul-zmeilor trăieşte. îl port eu în piept, colea, Oropsiţii toţi ai lumii, pentru cari se zvîrcolea, Se vor ridica mulţime care creşte, se răzbună, Şi-i îndeplineşte visul ! FEMEIA Biata babă ! Noapte bună ! VRĂJITOAREA Noapte bună ! Pentru mine, noapte veşnică-i în drum. (Ies ţăranii.) Scrum făcutu-mi-ai copilul, inima să-ţi fie scrum, Făt-frumos ! O ţii în braţe . . . Dar Ileana e departe ! Sufletul miresei tale cu băiatul meu se-inpărte ! Iată răzbunarea babei ! Vino-ncoace ! Nu mă tem ! Inima Ileanei tale ţi-o răpesc şi te blestem ! Te blestem să-ţi moară visul chiar acum cînd se-mplineşte ! Inima i-o duc în .gheare .. . ca-ntr-un cleşte... ca-ntr-un cleşte i. . Cortina TABLOUL II (La poalele turnului dărîmat, care mai fumegă. Fîlfîiri de flăcări, din cînd în cînd. Din turn iese Făt-frumos, ducînd pe Ileana. El are hainele zdrenţuite, părul vîlvoi, ca după luptă. Ileana e îmbrapată în alb, părul blond, revărsat pe umeri : se sprijină de el şi păşeşte ca într-un vis.) FĂT-FRUMOS Vino, lasă-ţi pasu-n voie. Vin’, odor nepreţuit* Au trecut acuma toate. Visul nositru-i împlinit. Toate zilele de luptă, toate nopţile de dor, Toate chinurile noastre se sfîrşiră, drag odor ! Noaptea-i blîndă. Ceru-mbracă fermecatele culori, Iar o zînă milostivă ţi-a făcut un pat de flori ! ILEANA Ah ! îmi trec pe frunte mîna . . . parcă dorm, parc-aiurez ! Nu ştiu de-s aievea toate şi nici nu ştiu ce să crez ... . Lasă-mă puţin în voie, singură, să mă deştept__ Să privesc puţin în juru^mi ! FĂT-FRUMOS Draga mea, de cînd aştept Astă clipă fericită. Ani şi ani s-au perindat De cînd, fără încetare, lumea toat-am colindat* . ALergînd şi zi şi noapte, ca să dau de cuibul unde Zmeul-zmeilor, tîlharul, fericirea mi-o ascunde . ... Unde-i Zmeul ? ILEANA FĂT-FRUMOS Doarme bine ! 113 ILEANA L-ai ucis ? FĂT-FRUMOS Fireşte ! ILEANA A! FĂT-FRUMOS Plîngi, Ileano ? Plîngi, Ileano ? ILEANA (se ridică, ferindu-se de îmbrăţişarea lui) Du-te... nu mă întreba ! N-aş putea vorbi acuma . .. Du-te .. . ceasul n-a sosit Să te-ascult.. . Şi-apoi, atîtea lupte nu te-au obosit ? FĂT-FRUMOS Odihnit cum sînt acuma n-am fost, draga mea, nicicînd. Ce odihnă mi-e mai dulce decît mîna lunecînd Peste fruntea-ţi luminoasă, decît ochii tăi curaţi, Cercetînd ca-n vis în juru-ţi, tot mai mari, «tot mai miraţi Noaptea vine . . . Vine ceasul cînd răsufletele firii Fac să tremure de doruri iarba, rouă, trandafirii ; Cînd miresmele de floare se înalţă în văzduh, Unde fîlfîie din aripi al iubirii dulce duh. .. Ceasul sfînt al înnoptării cînd zefirii toţi adie Peste valuri, peste frunze, răspîndind o melodie, Unde mor înăbuşite vorbe, şoapte, sărutări. . . ... Cine se dezmiardă-n largul înstelatei înnoptări ? ... Pretutindeni, Cosînzeano, numai murmure s-aud. Rîuleţele, departe, îşi sărută malul ud... Nu le-auzi chemarea dulce . . . nenţelesul gîngurit ? Pretutindeni, pretutindeni, ca un .stol nelămurit De steluţe şi de fluturi, zboară-n zare sărutări... Cine se sărută-n largul înstelatei înnoptări ? 114 Tot văzduhu-i plin de şoapte, plin de cîwtec. . . numai tu Taci mereu . .. Ce-ngrijorare peste suflet ţi-abătu ? ILEANA Nu ştiu ce .. . cam ce ţi-aş spune . . . Uite, vezi, tu farmec n-ai Ca nainte. Altă dată vorba ta-mi părea un nai îngînînd uşor un cîntec dulce, lin, mîngîietor, Ce-mi spunea cum se iubiră o domniţă şi-un păstor... FĂT-FRUMOS Basmul nu se isprăveşte niciodată, dacă vrei. ILEANA Vorba ta îmi pare-acuma ca un stol de fluturei Ce se joacă-n depărtare într-o rază : îi priveşti, Dar îi laşi, îi laşi să moară. Sînt sătulă de poveşti ! Mă-neîntau acestea toate altădată, dar acum în zadar aş vrea, voinice, să le-ascult sfîrşitul... FĂT-FRUMOS Cum f Nu eşti tu aceeaşi Leană care-ai fost odinioară ? Tu, Ileana Cosînzeana, blinda, dulcea mea fecioară, Ce visa cu mine-alături ziua mîndrei cununii ? ! A venit şi ziua-aceea, cununia gata ni-i. . . Stelele ne ţin făclie, iară mîndrii păltinaşi în biserica-nstelată ne-or fi preoţi, ne-or fi naşi. . . Lăutari ne-or fi zefirii din stejarii foşnitori, Gîrlele din depărtare, ceata de privighetori, Iară isonu-î va ţine, din adîncuri de pămînt, Greierul ce toarce-n taină al amurgului veşmînt. .. Altă dată ziua nunţii aşteptînd-o tremurai Ca un crin în vîntul serii. .. 115 ILEANA Făt-frumos, fecior de crai, Nu mai sînt aceeaşi Leană blinda şi neştiutoare, Ce-asculta înmărmurită cîntul de privighetoare Şi rîdea de bucurie, cînd pe cerul gol, curat, Răsărea, ca-ntr-o icoană, un luceafăr tremurat. . . Nu mai bat acum din palme cînd pe-al crengii căpătîi Ciripeşte-nfrigurată rîndunica cea dintîi. . . Nu mi-e gîndul dus la nuntă, Făt-frumos, nu ; mai curînd Mi-aş lega năframa neagră şi mi-aş scoate, rînd pe rînd, Toate darurile scumpe . .. Mai curînd aş vrea să-mi rup Toate hainele, şi-n negru să-mi îmbrac întregul trup . . . Nu-s făclii de nuntă-n ceruri, glasul codrului nu-mi pare Lăutar de cununie, ci un cîntec de-ngropare ! . . . FĂT-FRUMOS Aiurezi ! Ţi-e frig ? Vai, dragă ! Sufletul mi l-ai zdrobit. Tu vorbeşti ? Aud eu bine ? Vai, Ileano, te-am iubit, Ani şi ani miresei mele fost-am credinciosul mire .. . Astăzi mă priveşti cu ochii plini de teamă şi uimire. Nu sînt altul, Cosînzeano ! Făt-frumos ! Adu-ţi aminte, Sînt eu, cel de-odinioară. Chipul, glasul meu nu minte ! Dacă hainele-mi sînt rupte, dacă părul mi-e vîlvoi, Mi-am schimbat înfăţişarea într-al luptelor şuvoi. Dar mi-e sufletul acelaşi. . . toată dragostea-mi curată ! ILEANA [ca intr-un vis) Tu eşti. . . Făt-frumos ? Da, tu eşti. Adevărul mi s-arată. Cine m-a vrăjit pe mine ? Simt colea ... pe cineva . . . Cineva îmi porunceşte ... Vreau să scap din lanţ. . . VRĂJITOAREA (din umbră) Ha! Ha! 116 ILEANA Cine-a rîs ? VRĂJITOAREA Eu, baba Vraga ! Am venit la sărbătoare ! Ha, ha, ha ! Vrea să mănînce jalea mea răzbunătoare, Ura mea care ucide . . . Făt-frumos, ai înţeles ? Nu, Ileana Cosînzeana nu pe tine te-a ales ! Toate gîndurile, toate, Zmeului i le păstrează. (Ilenei) Nu-i aşa, mîndreţea babei ? ILEANA Mai visez ? VRĂJITOAREA Nu, nu ! Eşti trează Zmeul îţi va fi stăpînul pînă-n clipele de-apoi. Hai cu mine . . . hai cu maica lîngă dînsul . . . (la de mina pe Ileana, care o urmează vrăjită. Dintre flori, se iveşte Sorina, care li se pane m drum.) SORINA înapoi! VRĂJITOAREA înapoi tu ! Ce te-amesteci ? Ce-mi răsări mereu în cale ? SORINA Vreau să nimicesc odată lanţul farmecelor tale ! VRĂJITOAREA Nu-mi călca împărăţia întunericului ! SORINA Cum ? Ai voi să fii stăpînă şi în ţara mea, acum ? 117 VRĂJITOAREA Sînt stăpînă pretutindeni unde fiul meu trecut-a . . . Pretutindeni şaman ura, mătrăguna şi cucuta. Să se-ntunece pămîntul, piară tot ce nu e zmeu, Şi de-a pururi, pe ruine, să domnească fiul meu ! SORINA Zmeul a murit, sărmanul ! Odihnească-se în pace . .. Ce-o să-i facă răzbunarea ? VRĂJITOAREA Sufletul o să-i împace ! SORINA Ieri am apărat pe unul, azi îi apăr pe-amîndoi ! VRĂJITOAREA Amîndoi atunci să piară ! Amîndoi ! Am să te-ndoi Şi pe tine ! Răzvrătirea vei plăti-o scump ! Să pice Trăsnetul pe ei, să-i ardă, să-i răstoarne, să-i despice! Vifor viu şi vijelie să-nveşminte cerul gol. . . Duhuri negre să s-adune . . . Hai, veniţi în rotogol ! SORINA Nu se mişcă firul ierbii. . . nici o frunză n-ai clintit-o. VRĂJITOAREA Am să te clintesc pe tine, maştero şi răzvrătito ! Veniţi, nouri, în puhoaie ! Te cutremură, pămînt! Varsă foc şi vîlvătaie peste ea ! SORINA Nu mă-nspăimînt! Nici pămîntul nu te-ascultă, nici înaltul nu-ţi răspunde ! 118 VRĂJITOAREA Am să chem atuncea iadul şi rusalcele din unde ! Cu moroii şi strigoii să poftească şapte vraci, Trei solomonari să vie, nouă draci şi pui de draci, Vîrcolaci şi iele rele de-ale mele, slujitoare, Surioare să s-adune din genune ... cucuvăi, Urle-n turle lupii, surle, guşteri meşteri de prin văi, Clăi de cîrtiţe, ghionoaie în puhoaie pe coclauri, Şobolanii, dolofanii, fauri, tauri şi balauri, Licuricii şi piticii, pricolicii, oastea mea, Adunaţi-vă să sugem sînge tînăr ! Ha ! Ha ! Ha ! SORINA Rîzi ! Zadarnic rîzi! Mi-e milă ! Neputinţa ta e mare ! Nu vezi ? Nu răspunde nimeni la drăceasca ta chemare ! VRĂJITOAREA Vino tu, Ileano ! Haidem ! Ce mai stai ? Ia-mă de mînă Să plecăm la casa noastră, am să-ţi dau puteri de zînă, Ai să fii zmeoaică, maică . . . locul zmeului să-l iei ! FĂT-FRUMOS Piei, năpîrcă blestemată ! Piei din calea noastră, piei ! Scutură-te, Cosînzeano, şi de farmec te dezleagă. Vino, dragostea te cheamă ! VRĂJITOAREA Las-o, cum o vrea ! S-aleagă FĂT-FRUMOS Intre ea şi noi alege. ILEANA Am ales ! Lîngă iubit ! Blestematul tău descîntec s-a topit, m-am dezrobit. 119 SORINA Pleacă. Du-te ! VRĂJITOAREA Niciodată ! Ciiie-mi merge împotrivă SORINA Tu eşti vrăjitoarea hîdăj eu sînt zîna milostivă. VRĂJITOAREA Eu ţi-am dat puteri de zînă şi tot eu ţi le răpesc. SORINA Nu mai ai nici o putere ! VRĂJITOAREA Te spulber şi te topesc. Te blestem să-ţi piară darul ce ţi-am dat odinioară ! Smulge-i, vîntule, cununa ! Unu, doi, şi-a treia oară Te prefac din nou fiinţă pămîntească, fără dar ! SORINA Nu mai ai nici o putere, toată truda ţi-e-n zadar ! .. In vîrtej şi vijelie pe aripa vîntului, Trăsnetul să mi-o cuprindă în fundul pămîntului ! VRĂJITOAREA Nici pe tine nu te-ascultă dragă mea furtună, draga ! E. departe cel ce poate să mi-o biruie pe Vraga ! BUZDUGAN (intrind) Nu-i departe, blestemato ! VRĂJITOAREA Cine? Buzdugan? 120 BUZDUGAN Da, eu ! Urechelniţă şi guşter ! vrXjitoÂrea Buzdugane ! Dragul meu ! BUZDUGAN Nu mai merge, cucuvaie 1 VRĂJITOAREA De ce vrei să te răzbuni ? i BUZDUGAN Mai întrebi ? . .. Şopîrlă, broască ! ? . . . VRĂJITOAREA Noi am fost prieteni buni, Să rămînem buni priefem cum âm fost în vremi trecute ! BUZDUGAN M-ai minţit mereu cu vorbe şi cu lacrimi prefăcute, M-ai trimis la bătălie ca să mă despart de ea ! Ne-ai vrăjit pe toţi, pe mine, pe draga Sorina mea ! Dar ne-am luminat, gfiionoaiş, urechelniţă, şopîrlo ! Am să-ţi viu de hac ! Puterea-n fundul iadului azvîrl-o ! Nu mai ai nici o putere : tot pămîntul ţi-e duşman ; Buzdugan aduce lumii cei mai falnic talisman . . . Cunoşti fluierul acesta ? îl vezi ? VRĂJITOAREA Fluierul-minune ! Dă-mi-1 ! Buzdugane ! ;Dă-mi-l ! E al meu. Al meu ! 121 BUZDUGAN Păzea ! Fluier drag, ce din vechime orice fiară îmblînzea, Dărîma cetăţi şi lanţuri, lumina din ţară-n ţară, Şi din an în an primindu-1 neamurile se nălţară !.. . FĂT-FRUMOS Cîntă, Buzdugane,-o doină şi pe doină să se-nşire Tot ce e frumos în lume : nădejde şi propăşire, întunericul gonindu-1, pe cei buni îi va păzi_ BUZDUGAN Mult ai stat ascuns în umbră, cîntă! Adu zori de zi ! FĂT-FRUMOS Cîntă, fluiere, o doină, vrăjile să le vrăjească ! (Buzdugan începe să cînte din fluier. Baba Draga, vrăjită la rindul ei, începe să ridice piciorul şi să salte încet, fără puteri, ca la o poruncă magică, pînă se prăbuşeşte.) BUZDUGAN Iar acum, Sorino, cheamă trăsnetele s-o trăsnească ! SORINA în vîrtej şi vijelie pe aripa vîntului, Trăsnetul să mi-o cufunde în fundul pămîntului. (Pămîntul se cască într-un tunet şi înghite pe Draga.) A pierit ! Cu ea se duce spaima, noaptea şi minciuna FĂT-FRUMOS Nu ne mai desparte nimeni ! ILEANA Lîngă tine, totdeauna ! 122 SORINA Cu încredere în viaţă să păşiţi, şi prin iubire S-alinaţi dureri, s-aduceţi oamenilor dezrobire ! Tu, voinice Buzdugane, iartă-mă ; am fost vrăjita ! Dar acum arunc cununa de ruisalce împletită ! . . . Dragostea ce mi-ai păstrat-o ne va ocroti pe noi, Mină-n mînă să ne-ntoarcem printre oameni amîndoi ! (Intră ţăranii, cu nunta lui Păcală.) FĂT-FRUMOS Pace tuturor ! Ca fraţii ! Astăzi toţi sîntem voioşi ! Iar acum să-ntindem hora cum ştim noi din moşi-strămoş (Horă.) Cortina RAPSOZII Un act PERSONAJELE VASILE ALEGSANDRI MIHAI EMINESCU RODICA FEMEIA-CERNITA Poemul Rapsozii a fost jucat întîia oară la Teatrul Naţional din Craiova (octombrie 1911), la inaugurarea direcţiei lui Em. Gârleanu. A fost reluat la deschiderea noului teatru bucureştean „Comedia44 (decembrie 1911) cu artiştii Teatrului Naţional din Bucureşti şi la Teatrul Naţional (1913) sub direcţia lui AL Davila. DISTRIBUŢIA VASILE ALECSANDRI MIHAI EMINESCU RODICA FEMEI A-CERNIT Ă Teatrul Naţional din Craiova D-l ŞT. BRABORESCU „ AL. DAN D-na LUCIA BRABORESCU „ FANY REBREANU Teatrul Naţional din Bucureşti D-l N. SOREANU „ AR. DEMETRIAD D-na NAT ALIA VASILIU „ MARIA GIURGEA La Mirceşti. Decorul aşa cum e notat în primele versuri. La masa de lucru: Vasile Alecsandri, alb, palid, urmăreşte cu ochii un vis îndepărtat ALECSANDRI ( singur) Perdelele-s lăsate şi lămpile aprinse în sobă arde focul — tovarăş mîngîios, Şi cadrele-aurite ce de pereţi sînt prinse Sub palida lumină apar misterios . . . Afară plouă, ninge ! Afară-i vijelie .. . Şi crivăţul aleargă pe cîmpul înnegrit; Iar eu, retras în pace, aştept din cer să vie O zînă drăgălaşe cu părul aurit!... (în fund, într-o lumină viorie se iveşte Rodica; merge uşor, ca şi cum ar pluti; îmbrăcămintea ei, deşi ţărănească, aşa încît să amintească pe Rodica din pastelurile lui Alecsandri, are şi ceva dintr-o altă lume: cîteva văluri albe, străvezii; vorbeşte fără multe mişcări. Glasul ei pare venit de departe.) RODICA Stăpîne, sînt aicea ! 1 Versurile culese cursiv sînt împrumutate din Alecsandri şi Emi-nescu. 131 ALECSANDRI (tresărind) Rodica ! . . . (Se scoală şi trece spre dinsa.) RODICA Eu sînt, tată . . . Rodica ta iubită, în alb înveşmîntată, Ce vine iar din ceruri pe-al ţării noastre plai . . . Copila mea ! ALECSANDRI RODICA Aiurea odihnă nu aflai La ghidul că seninul, iubitul meu părinte Lăsînd să doarmă-n pace strămoşii din morminte, în toiul nopţii, tainic, se-ntoarce la Mirceşti . . . ALECSANDRI Ştiut-ai totdeauna gîndirea să-mi ghiceşti, Rodica mea iubită, curata mea fecioară . . . îmi ieşi cu plin şi-acuma, ca şi odinioară . . . Ai vrea ca şi-aîtă dată să spunem iar poveşti ? Ai vrea, ca şi-altă dată, Roaico, să-mi vorbeşti De cerul ţării mele, de mîndrele ogoare, De-a iernii vijelie, de-a soarelui dogoare, De lunca fermecată ce cîntă-n asfinţit Şi unde-am fost pe vremuri atît de fericit ? O, n-or fi rnulţi aceia ce-ar vrea să-şi lase cripta ! Să-şi doarmă-n pace somnul acela care-nfipt-a O cruce pe pămîntul uitat al groapei lor . . . Dar viaţa mea se scurse atîta de uşor ! A fost un cîntec vesel, o lungă primăvară ! La ce-aş fi stat în groapa pe care mi-o uitară 132 Şi cei ce mă slăviră cu glas neistovit, Şi cei pe care-odată, în versuri, i-am slăvit ?! Dar nu ! La ce m-aş plînge !? Mormintele bogate Aşteaptă doar pe-acela ce afară de păcate Nu lasă decît piatra funebrului decor . . . Poeţii lasă marmori, palate-n urma lor ! Vorbeşte-mi iar . . . vorbeşte-mi de cerul primăverii RODICA S-a dus zăpada albă de pe întinsiâ ţevii.. . Cîmpia scoate aburi, pe umedul părmnt Se-ntind cărări uscate cle-cd primăverii vini. . . ALECSANDRI (visător) Se-ntind cărări uscate ... da ... da .. . mi-aduc am Sfîrşitul iernii! Spune ! . . . Duioasele-ţi cuvinte Mă-ntorc din nou în lumea pierdutei tinereţi. . . Şi-acuma spune-mi versul cocorilor drumeţi ! . . . RODICA în fund, pe cel albastru în zarea îndepărtată. La răsărit, sub soare, un negru punct s-arată : E cocostîrcul tainic în lume călător, Al primăverii dulce, iubit prevestitor El vine ... se înalţă ... ALECSANDRI (coîitinuînd) ...Căsuţele nălbite Lucesc sub al lor maldăr de trestii aurite Pe care cocostîrcii, înfipţi într-un picior, Dau gîtid peste aripi tocînd din ciocul lor .. . Şi-acum Semănătorii. . . 133 RODICA Cu sacul subţioară Păşesc în lungul brazdei pe fragedid pămînt, Pe culme şi vîlcele se suie şi coboară, Zvîrlind în a lor cale sămînţa după vînt; O mie ! zice unul, menind cu veselie. ALECSANDRI (înflăcărat) Noroc şi roadă bună ! adăugă un alt. RODICA Ca vrabia de toamnă rotund spicul să ţie ! Ca trestia cea naltă să ţie paiul nalt ! Din zori şi pînă-n noapte tot griul să răsară, în el să se ascundă porumbii osteniţi... ALECSANDRI Şi cînd flăcăi şi fete vor secera la vară în valuri mari de aur să-noate, rătăciţi... RODICA Cu valuri mari de aur umpluşi pămîntul ţării. Copil al fericirii, copil al inspirării ! Urmaşii toţi acuma, în faţa ita plecaţi, Un imn de preamărire îţi cîntă, fermecaţi . .. Mărire, slavă ţie, o, rege-al poeziei ! Ovidiu, Despot-vodă, Fîntîna Blanduziei. . . Prin veacuri al tău nume cu flăcări îl vor seri ; Mărire, slavă ţie, Vasile ALecsandri ! (Crivăţul începe să sufle cu putere. Alecsandri, trezit din visurile lui, tresare.) ALECSANDRI Dar ce se-aude afară ? 134 RODI CA E crivăţul... ALECSANDRI Cum geme ! Cum urlă. . . cum se zbate. Aud oftări, blesteme Şi glasuri de răscoală în funduri de abis. (După o pauză; cu o teamă, cu mustrare, cu părere de rău.) E cîntecul pe care eu încă nu l-am scris ! A fost un vis de-o clipă cîntarea primăverii.. . Acum plutesc în aer poemele durerii, In cari se sting regrete .. . plînsori de ţintirim ... Rodica mea . . . e ceasul... un cîntec nou să scrim ! (S-aud bătăi în uşă; amîndoi tresar.) RODICA Ascultă. .. ALECSANDRI Cine bate ? RODICA întreabă. . . ALECSANDRI Cine bate ? (Se scoală şi se uită în toate părţile; apoi iese printr-o uşă din fund şi cercetează...) ALECSANDRI Nimica... nu e nimeni. . . pustiu . .. singurătate ! (Alte bătăi... Alecsandri iese urmat de Rodica. în vremea aceasta, cu paşi uşori, a intrat în casă, printr-o altă uşă, Femeia-cernită ţinînâ de mină pe Eminescu.) FEMEIA-CERNITĂ Priveşte . . . 135 EMINESCU Ca-ntr-un templu mă simt fără cuvinte . . . FEMEI A-CERNITĂ Aici bătu odată o inimă şi-o minte .. . Colea visa pe vremuri Vasile Alecsandri, Colo a stat bătrînul nainte de-a muri. . . EMINESCU Ascult şi mi se pare c-aud o melodie, îmi pare că în juru-mi suflarea lui adie, Că mintea lui gîndeşte, ... că pasu-i uşurel S-aude lingă mine, îl simt... îl văd : e el ! (Alecsandri intră însoţit de Rodica.) ALECSANDRI Nu-i nimeni . . . RODICA Poate vîntul .. . ALECSANDRI Nu-i nimeni, nicăierea . . . (Zărind pe Eminescu) Ce ? Cine eşti ? Ce cauţi ? EMINESCU Venii să-ţi cînt mărirea .. . Sînt unul din aceia ce vin în urma ta Pe calea netezită şi-ncearcă a cînta ... Sînt unul din plugarii, sînt unul din urmaşii Ce trag nainte brazda prin care naintaşii, Din ţarina străbună, comorile au scos . . . Nainte de-a începe — eu vin s-aduc prinos ! 136 ALECSANDRI Da . . . da . . . Mi-aduc aminte . . . Erai tăcut din fire . . .. Aveai lumini pe frunte şi neguri în privire, Şedeai tăcut, deoparte . . . EMINESCU 0, cum aş fi vorbit Cînd nu eram nimica ?! Dar tu, o, bard slăvit, Dar tu ! Citeai Ovicliu ... Ce linişte adîncă ! Sfinţenia din juru-ţi o simt şi-acuma încă, Şi-acuma văd o rază, şi-acuma văd cum sta Cununa de lumină pe larga frunte-a ta ! . . . Mărire, slavă ţie, o, rege-al poeziei ! Ovidiu, Despot-vodă, Fîntîna Blanduziei. . . Prin veacuri al tău nume cu flăcări îl vor seri ; Mărire, slavă ţie, Vasile Alecsandri ! In cîntecele tale sînt basmele cu zîne, Perindă voievozii din vremile bătrîne, Şi visurile noastre în versuri le-ai închis Precum o fată-nchide în ochi un dulce vis . . . Şi n-a sunat zadarnic măiastră, sfîntă liră, Căci visurile tale aproape se-mpliniră, Din cale smuls-a ţara funebnd siminoc, Iar cîmpul îl străbate un zmeu cu ochi de foc ! Cîntat-ai pe Rodica şi zborul berzei leneş, Reduta unde falnic luptă vestitul Peneş ; Şi-ai spus ce gînduri poartă un om în mintea lui Pe drumul de costişe ce duce la Vaslui.. . Trecînd apoi hotarul cîntat-ai Franţa, Rinul — Balaur lung şi verde ce curge ca destinul, Apoi Mediterana, nemărginit safir Şi-ai plîns pe cei ce pleacă în drumul spre Sibir . . . Cu flori te-ncununară popoarele latine ; Şi-acum, de pretutindeni, românii vin la tine 137 Cîntînd cu bărbăţie în versul tău sonor Credinţa strămoşească şi-al patriei onor ! înalt şi alb Ceahlăul cuprinde toată zarea .. . Carpaţii, Bărăganul, şi Dunărea şi Marea . . . înalt şi alb ca dînsul, pe toţi tu ne priveşti. Mărire, slavă ţie, rapsod de -la Mirceşti ! .. . ALEGSANDRI (lui Eminescu) Dar tu ? . . . EMINESCU Eu cînt în urmă-ţi poemele durerii... Cu glas de-argint vestit-ai sosirea primăverii, Cîntarea ciocîrliei... al florilor parfum, Afară urlă vîntul — e rîndul meu acum ! (Femeii cernite) Apropie-te . . . vino. O, muza mea cernită, Visarea mea ... tu soră ... tu mamă ... tu iubită ... Şi spune-mi iar un cîntec din cele de demult. . . Pe tine .. . doar pe tine, durerea mea, te-ascult ! ALECSANDRI De ce s-asculţi durerea cînd ceru-i plin de stele, Cînd luncile răsună în glas de filomele, Cînd viaţa îşi arată cereştile comori... De ce să plîngi cînd rouă surîde-n mîndre flori ? EMINESCU Vai, am fost legat atîta de-ale vieţii mici mizerii ! Visător, contempli cerul şi de haosu-i te sperii. . . Capul, greu de-atîtea gînduri, spre pămînt ţi s-a plecat Ia întreabă-te, poete, poate nu vei fi mîncat ?! 138 Vîntul şuieră p-afară, focu-n sobă nu mai arde Şi-n această sărăcie te inspiră, cîntă, barde !! Cîntă vremile lui Mircea, cîntă goana lui Arald, Mîna ta o fi-ngheţată, dară sufletul e cald ! O, tu, rege-al poeziei, veşnic tînăr şi ferice, Nici o grijă a ta viaţă nu venit-a să ţi-o strice. Versul poate să-ţi tresalte ca izvorul de curat, Căci intr-insul s-oglindeşte cerul clar, netulburat. . . Ai trăit o viaţă-ntreagă în superbele palate Fără să cunoşti tristeţea unei cameri mobilate, Unde para luminării, mîngîind pereţii goi, îţi aşterne pe podele umbra lungă, de strigoi. . . Nu, tu nu cunoşti amarul unei nopţi de nedormire, Cînd în frigul ce te-ngheaţă te visezi al morţii mire, Şi-ai voi s-adormi odată somnul liniştei de veci. Nu, tu n-ai visat zadarnic mîini subţiri şi buze reci... Pe cînd noi, noi epigonii cafenelelor deşarte Şi pe cari, ou nedreptate, i-am numit eu : harfe sparte, Noi visăm şi zi şi noapte traiul blînd, mulţumitor, Fără griji, aşa cum are cel din urmă muritor . . . Noi, ce n-avem nici un suflet lîng-al nostru să tresară Cum ai vrea să scrim că vine multdorita primăvară ? Cum ai vrea să cînt în versuri pămînteştile minuni Cînd m-aşteaptă ori spitalul, ori ospiciul de nebuni ? RODICA Nu se teme stînca tare nici de vînt, nici de talazuri ! ALECSANDRI Cugetarea te înalţă peste micile necazuri ! RODICA Ce-i în faţa veşniciei omenescul vieţii strai ? 139 ALECSANDRI Tu din gînduri fă-ţi o lume, iar din visuri fă-ţi un rai ! EMINESCU Poţi zidi o lume-ntreagâ... împlinire visul n-are ! Când cu gene ostenite suflu sara-n luminare O, de cîte ori nu-mi vine lira-n cui să mi-o amin ! Dar o rază se iveşte : tonul dulce şi senin Dintr-un „Carmen Secularcie“ ce-l visai şi eu odată . . . Mă deştept. . . Privesc oglinda, fruntea mea o văd brăzdată ... în văzduh un cîntec trece, e acelaşi cîntec vechi : Setea liniştei eterne care-mi sună în urechi. . . ALECSANDRI Lasă gîndurile morţii ! Moartea e fecioara dulce, E Bmanu'l fericirii unde merg ca să .se culce Doar acei ce pentru dînsa cu tărie au luptat. RODICA Lupta ta e versul. Cîntă şi visează nencetat ! EMINESCU O, în lumea cea comună a visa e un pericol; Ai voi să scrii sonete, însă dînşii cer articol, Cer să judeci or să lauzi dragii tăi contimporani, Cînd ţi-ar fi atît de bine să te-ntorci cu mii de ani . . . Iar în juru-ţi, ca un fluviu, vremea vine, vremea trece, Aî trăi şi tu cu dînsa, dar rămîi la toate rece, Nevoit să laşi deoparte al visărilor şiroi, Nevoit să-ţi treci vieaţa ca şi dînşii, în noroi ! ALECSANDRI De ce te pifîngi ? Poetul e sclav menirii sale ! Eşti mort ? Să vezi atuncea cîntări şi osanale . . . 140 Trăieşti ? O vorbă bună e spusă cu regret. . . De eşti poet, te pleacă menirii de poet ! în sufletele noastre, o slabă adiere, Lumina cea mai mică, un sunet, o părere, O umbră, o penumbră, mărite se răsfrîng. Mai iute rîd poeţii şi mult mai iute plîng ! Cînd sufletul începe, cînd sufletul se-nvată, Vibrarea cea mai mică s-o facă undă, viaţă, De ce te miri că-ntr-însul răsun-aşa de clar Un rîs brutal ... o vorbă stropită cu amar ? Cînd vin şi te înţeapă de unde-ar şti ei oare Că jocul lor de-o clipă se face rană, doare ? Cu dalta şi ciocanul în ceară nu ciopleşti, Şi ei te cred de piatră, cînd tu de ceară eşti ! Şi cum ai vrea să creadă că nu eşti tot din lutul Din care sînt şi dînşii ? Că-ncapi şi nencăputul ? Tu treci cu ei de-a lungul aceloraşi alei, împărţi aceeaşi viaţă pe care-o duc şi ei ; Eşti vesel ca şi dînşii în zilele senine ; Te plouă ca pe dînşii, ţi-e frig cînd iarna vine ; Cunoşti aceleaşi lipsuri, şi~aceleaşi bucurii •: Mai altfel decît dînşii cum ai putea să fii ? Departe . . . stai departe să-ţi vadă doar lumina O, nu numai în lume — şi-n soare, creşte tina ! Păstrează pentru tine frumosul ce-1 respiri, Comorile de visuri, de gînduri şi simţiri ! . . . Iar mîine, cînd din suflet pămîntul scutura-vei, Urcînd senin şi mîndru ţinuturile slavei, Din ce în ce mai mică s-o face umbra ta, Lumina ta va creşte cu cît s-o depărta . . . EMINESCU Ai murit ! Eterna pace e a ta de-acum, ştii bine Iată însă că pe groapă vorbe vin să se îmbine, 141 Te trezeşti... asculţi... minune ! A vorbit vrun mititel Nu slăvindu-te pe tine, lustruindu-se pe el ! . . . FEMEIA (lui Eminescu) Tu ce-n ritmul melancolic al baladei populare Ai cîntat durerea noastră de la munte pîn-la mare, De la Dunăre ila Tisa, dormi în pace, în mormînt, Dormi în pace somnul dulce legănat de teiul sfînt. . . Cîntăreţ al suferinţei, al minunilor trecute într-a îngerilor lume liniştit acuma du-te, Căci necazurilor vieţii le-ai adus un sfînt prinos : Strai de purpură şi aur versul tău armonios . . . în zadar ceruşi în viaţă o lumină să s-arate, Cînd slăveai albastra noapte din privirile-adorate, Dar acum, acum te cheamă, în iubirea lor dintîi, Visătoarele copile ce te ţin la căpătîi. .. Nu simţi tu în nopţi cu lună cum s-adună pe-ndelete Feţi-frumoşi cu păr de aur, Zburători cu negre plete Voievozi, fecioare albe ce-ţi roiesc lîngă mormînt ? Nu-ţi aduce glas de bucium blînda batere de vint ? Cu un stol de corbi trecură deznădejdiile grele ... Vin la teiul tău acuma somnoroase păsărele Să-şi ascundă sub aripă obositul căpuşor . . . Ca şi ele, dormi în pace, somnul dulce . . . somn uşor . . . Dormi în pace ; dulci iluzii vor veni să te-mpresoare . .. Or să-ţi cînte de departe singuratice izvoare, Iar pădurea murmur a-va : Numai eu ştiu să te-ascult. O, rămîi, rămîi la mine ... te iubesc citit de mult! Te iubim şi noi atîta, drag copil al suferinţii ! . . . Şi precum odinioară, cu evilavie — părinţii, îşi plecau trudită frunte la picioarele lui Crist, Noi slăvim acum, poete, chipul tău frumos şi trist. . . 142 Noapte bună ! Noapte bună ! .. Universul tău de gînduri N-a fost scris să-l nimicească învelişul cel de scînduri El împarte înstelarea-i din hotar pînă-n hotar, Preamărind pe cel ce fuse „împărat şi proletar44 ! ALEGSANDRI (se scoală) Am fost lovit adesea şi eu ... la bătrîneţe ... Poeţi şi critici tineri veniră să mă-nveţe ! Slăvindu-te pe tine, în mine au lovit! De n-aş fi fost pe lume, ei nu te-ar fi slăvit ! Le-am spus : „Acel ce cîntă natura-n înflorire, Simţirea omenească, a patriei mărire, Chiar slab să-i ţie glasul e demn a fi hulit Cînd altul vine-n urmă cu glas mai nimerit ? Şi oare se cuvine, şi oanre-i cu dreptate De-a se schimba în crime a sale mici păcate ? O, critici buni de faşă, poeţi de şapte luni, Vulturul nu se mişcă d-un ţipăt de lăstuni! Am scris eu multe versuri şi poate chiar prea multe Dar n-am cerut la nimeni cu drag să te asculte. Nici mi-a trecut prin minte trufaş ca să păşesc în fruntea tuturora ce-ntr-una viersuiesc. E unul care cîntă mai dulce decît mine ? Cu-atît mai bine ţării şi lui cu-atît mai bine, Apuce înainte, s-ajungă cît mai sus : La răsăritu-i falnic se-nchin-al meu apus /“ Atît le-am spus atuncea. Şi, crede-mă, poete, Simţeam adînc amarul privirilor şirete, Al coatelor lovite, al şoaptelor de rînd . . . Dar am trecut prin viaţă durerile tărînd . . . Senin, cu fruntea mîndră, trecui de-a lungul ţării, Ascuns-am suferinţa sub masca nepăsării, 143 O dată doar . . . o dată am plîns şi m-au ştiut ; Şi piînsu'l meu ajunse atît de cunoscut ! Trecut-au ani de lacrimi, şi tot mai sufăr încă Din ziua cînd Steluţa pieri în rioapte-adîncă . . . x0, steaua mult iubită a sufletului meu !. . .“ (In culise o orchestră, cîntă Steluţa în surdină.) Ascultă . . . e Steluţa ... Şi vezi de-am pllîns şi cu . . . (Cin lecui se depărtează din ce în ce.) RODI CA Din frunza care cade se umple-n mai cîmpia ! FEMEIA-CERNITĂ De n-ar fi suferinţa n-ar fi nici poezia ! RODICA Şi nu e nici un codru ce nu s-a desfrunzit. . . ALECSANDRI 0, nu-i poet pe lume să nu fi suferit ! Cortina STRĂMOŞII Un act PERSONAJELE munteni GLADOVAL1 CONDREA J SABIN, legionar roman CRISANTHE, apostol creştin ARVA, fata lui Condrea DRUMA, fata lui Gladoval Acest act, numit Prima raza, s-a jucat la Teatrul Naţional, în 1912, sub direcţia lui Ion Bacalbaşa, cu Olimpia Bârsan, Zaharia Bârsan, A. Athanasescu, G. Ciprian şi C. Nedelcovici. In munţi, în veacuri începătoare de neam. DRUMA Bătrîne Condreo, spune-mi : de ce te uiţi în vale ? De ce, de la o vreme, cu ochii plini de jale Mereu, şi dus pe gînduri, cîmpiile priveşti ? Ce veche amintire, ce doruri împleteşti ? Un lung oftat îţi moare în piept, iar în privire Tristeţi fără de margini s-adună, în neştire, Şi glasul tău se stinge din ce în ce mai mult, .. Acuma, cînd cuvîntu-ţi aş vrea să-l tot ascult, Cînd pot pricepe graiul şi sfaturile tale, De ce nu-mi spui nimica, ci stai cu ochii-n vale Şi mut ca stînca ; spune-mi ?! CONDREA (cu un oftat) Ah ! Da. Mă uit mereu, Copilă, căci acolo, în vale-i satul meu ! Acolo-i satul nostru al tuturor ce-n munte Ne-adăpostim în taină de spaima fiarei crunte Ce-a potopit cîmpia, străvechiu-ne pămînt ! în vale-i casa noastră şi-al moşilor mormînt ! 149 In vesele colibe şi-n triste cimitire A năvălit acuma sălbatica oştire A hoardelor venite din galben răsărit, Lăcustele duşmane, puhoiul nesfîrşit ! Ei sînt stăpîni acuma pe holdele bogate Căci ne-au cuprins avutul şi ne-au gonit din sate, De frica lor ne-ascundem în munţi, de ani întregi. Plîngîndu-ne durerea sărmani, sărmani pribegi ! Pricepi acum, copilă, de ce mă uit mereu Spre lunca verde unde se-ntinde satul meu ? . . . Mă simt tot mai aproape de moartea nemiloasă, Şi ştiu că n-am norocul să mor la mine-acasă, Şi să mă-ngroape alături de cei din vremea mea .. . Tu eşti o copiliţă zglobie. . . n-ai putea Să-mi înţelegi durerea căci te-ai trezit pe lume Aici, crescînd în voie pe vîrful fără nume In care voi, cei tineri, zburaţi, în vînt hoinar Şi-n care noi, bătrînii, murim de-atît amar ! DRUMA Da, te înţeleg acuma ! CONDREA Ce viaţă zbuciumată ! Abia se duc, şi alţii în urma lor s-arată (Intră Gladoval şi Sabin.) Şi alţii iar ... şi alţii ... şi nu se mai sfîrşesc. SABIN De unde vin atîţia şi unde năvălesc ? CONDREA Şi vin ... şi vin ca norul ce trece peste soare ! GLADOVAL Ca grindina ce cade pe coaptele ogoare ! 150 CONDREA Ca stolul de lăcuste pe verzile cîmpii... GLADOVAL Ca fiara nevăzută ce cade peste vii! ... SABIN Ah ! viaţă .. CONDREA Te plîngi şi tu de viaţă ! ... Vezi, Sabine, SABIN Mă plîng şi eu, vezi bine ! Mă plîng căci traiul ăsta mă pierde an cu an ... Să stai şi zi şi noapte cu teama de duşman ! Eu, ce-am trăit la Roma atîţia ani de-a rîndul, Cu dorul Romei scumpe să nu-mi mai tulbur gîndul ? Eu, ce-am dormit o viaţă pe marmora de băi, Să stau veghind deasupra sălbatecilor văi ? Eu, ce-am sorbit uitarea în cupe de Falerne, Să simt cum peste minte o ceaţă mi s-aşteme ? Să las să-mi crească barba pe faţa de roman, Iar toga mea romană s-o schimb într-un suman ? La Roma sînt palate de marmură .. . terase . . . Colombe-ndrăgostite pe turnuri şi pe case, Şi temple-mpodobite cu iederă şi flori Şi cîntece ... şi jocuri ... şi ochi ispititori. CONDREA De ce-ai plecat de-acolo ? SABIN Cînd dorul porunceşte Să pleci spre altă ţară . . . nimic nu-1 mai opreşte ! 151 Pornii pribeag din Roma în drum spre răsărit. . . Ajung în munţii voştri... şi iată. . . m-am oprit. . . Nici eu nu ştiu anume de ce-oi fi stat în cale . . . GLADOVAL (glumeşte, privind şiret la Condrea) De vrei, şi-aoum deschise sînt drumurile tale . . . Ti-am dat întotdeauna din mieii cei mai graşi Şi pîinea cea mai albă. . . De vrei ca să ne laşi, Deschis e drumul. . . uite ... te du... te du cu bine . . . CONDREA (acelaşi joc, cu ochii la Gladoval) întoarce-te la Roma, iubituile Sabine ! întoarce-te la Roma de nu te-mpaci cu noi, Acolo scapi îndată de teamă şi nevoi. . . La Roma sînt palate de marmoră . . . terase . . . Colombe-ndrăgostite pe turnuri şi pe case, Sînt tempil>e-mpoidoihite cu iederă şi flori ! . . . Dar tare mi se pare că ochi ispititori Cam nu prea sînt la Roma, de stai p-aicea, frate ! Aşa e, Gladovale ? GLADOVAL Ştiu eu ?! Cam ai dreptate ! CONDREA Grozav mă tem că ochii de care ne-a vorbit 11 ţin în munţii noştri ? . . . Aşa e ? . . . SABIN Aţi ghicit ! îmi place Arva, Condreo ; îmi place nesfîrşit Sălbatica-i făptură cu mers de căprioară, Cu ochii făr-astîmpăr ce ard şi te-nfioară ! .. . 152 Da ! . . . Pentru ea, bătrîne, aicea m-am oprit. . . Văzui pe Arva-n cale cu ochiul aţintit Spre mine ... Şi deodată s-a întronat regină Pe inima-mi supusă . . . E cruntă şi senină, Sălbatică şi blîndă ... şi uite, am rămas. . . De-aş fi plecat tot gîndul aici era să-l las ! Mi-o dai mireasă, Condrea ? GLADOVAL Cam repede ! . . . SABIN Mi-o dai ? CONDREA Ţi-o dau, de bună seamă . . . Dar ea te place-ncai ? GLADOVAL întreab-o ! CONDREA Arva ! ... ARVA (din culise) Tată ! . . . CONDREA ARVA (intrînd) Am fost să caut aur . . . CONDREA De unde vii ? Sub munte, Dar ce-ai colea, pe frunte ? Nimic. ARVA 153 CONDREA îţi curge ssînge ! ARVA Nimic, am sîngerat De-o piatră ! . . . Las’ că trece !... CONDREA Dar ce ti s-a-ntîmplat ? ARVA Treceam încoa ; deodată, un cerb îmi iese-n cale, Un cerb cu coarne nalte umbla păscînd, agale... Avea privirea blîndă şi mersul legănat... Mă duc spre el să-l mîngîi... el fuge spăimîntat ; Alerg ... îl prind de coarne, dar cerbul se smuceşte Şi vrea s-o ia la fugă . .. Atuncea, bărbăteşte, îl ţiu de coarne bine, îi zic : „Să nu m-arunci !“ Şi-i sar în spate. Cerbul porni cumplit atunci, Zburînd ca o nălucă pe-a munţilor coroană, Pe mărgini de prăpăstii, prin şipote... Ce goană ! ... Cînd fu să însereze din spate i-am sărit, Şi-atunci, căzînd pe-o piatră, cum vezi, m-am fost lovit. . . CONDREA Şi cerbul ? .. . ARVA Cine ştie prin care părţi acuma-i ! . . . Aş vrea să-l mîngîi iarăşi. . . Şi-aş vrea o da/tă, numai, De coarne aninată să mai alerg în zbor, S-aud urlînd prăpăstii, să urc şi să cobor ! .. . CONDREA O vezi, Sabine ? Asta-i ! . . . Sălbatecă... pribeagă ... De vrei s-alergi cu dînsa pe stînci, o viaţă-ntreagă, 154 A ta e ! ... Şi de acuma să-mparţi voios cu noi Aceleaşi noi primejdii şi-aceleaşi vechi nevoi ! . .. Ascultă, Arva, spune, ce zestre duci cu tine ? . . . ARVA Eu ştiu să caut aur în grînele senine, Să duc să pască turma pe locuri munteneşti, Să prind ţipari... să deapăn ... şi ştiu să spun poveşti . CONDREA A, ştie basme multe ! ... Le ştie ca pe apă. . . I le spunea bunicul pe cînd era de-o şchioapă . . . SABIN Atunci să spuie una ! ARVA Pe care ? ... CONDREA Spune 'tu ! ARVA Vreţi basmul cu-mpăratul ce lumea o bătu ? Povestea cu troianii ? Cu zimbrul din pădure, Cu cei ce pleacă-n lume miresele să-şi fure, Ori poate basmul mîndru cu regele vestit Din plaiurile noastre ? GLADOVAL Acela ce-a murit Zvîrlindu-se el însuşi în spadă ? . .. Cu Decebal. . . ARVA Da, povestea CONDREA Măreaţă ! 155 GLADOVAL Ah ! basmele acestea De cîte ori le spune, de-atîtea ori un val De lacrămi înfierbîntă pe moşul Gladoval ! ARVA Oştirile romane porniseră din ţară Spre Sarmizegetusa. Iacizii se plecară în faţa măreţiei puhoiului pornit Spre munţi să potopească norodul răzvrătit. . . Veneau legionarii ca stolul de lăcuste Prin văile ascunse, pe drumurile-nguste, Trufaşi să poarte fala romanului popor, Trufaşi că împăratul mergea în fruntea lor ! Veneau să pedepsească pe Decebal semeţul Ce nu voia să poarte ruşinea şi dispreţul De-a fi supus la biruri ca orice căpitan De hoarde ce se-nchină poporului roman. Acum, oştirea intră pe-o vale neumblată . .. E linişte adîncă. Dar iată că, deodată, Din vîrfuri cade-o ploaie de pietre ce zdrobesc Un rînd întreg de oaste. Romanii se opresc, Se-ntorc pe alte drumuri, ajung în altă vale, Şi Sarmizegetusa deodată iese-n cale ! în faţa ei romanii durează alt oraş, Şi-ncep de-acolo lupta cu falnicul vrăşmaş întîi, un freamăt tainic, apoi o nechezare ! . . . Porneşte catapultul, o cască arde-n zare ! .. . Ascunşi sub scuturi grele, soldaţii trec pe rînd Ca broaştele ţestoase spre ziduri lunecînd . . . Ţîşnesc săgeţi din arcuri şi şuieră în aer, Văzduhul tot se umple de vuiet şi de vaier, Şi bubuie berbecii, izbindu-se de porţi, Iar caii trec de-a valma pe trupul celor morţi. 156 Pe sus, săgeţi, şi flăcări, şi urlete cumplite, Pe jos sînt coifuri, scuturi şi capete zdrobite, Şi cai întinşi pe spate cu oameni la un loc . . . E moarte pretutindeni.. . e moarte .. . fum şi foc . .. Se clatină cetatea de-atîta frămîntare, Berbecii ba* în ziduri mai tare ... tot mai tare . .. în fiare îndîrjite romanii se prefac, Şi sparg întîia poartă a lagărului dac ! O, zei, vă fie milă ! Zamolxis, îndurare ! Vrăşmaşii nnu!l ţării străinii. Dar odată, Un crai din neamul Verde veni-va împărat ; Eu stau aici de veghe /să-i văd încununat ! VOIEVODUL NENOROC Pornirea ta mă mişcă, iubite vistiere ! . . . DRACUL (scoţînd de sub haină doi saci cu mir) Ţi-aduc şi aur . .. VOIEVODUL NENOROC Aur ? DRACUL Da, partea-ţi de avere . . . VOIEVODUL NENOROC Dar ce să fac cu dînsul ? Ce-i aurul ? DRACUL Nu Dar aurul înseamnă putere, bogăţii. . . E sufletul vieţii. . . E cheia fermecată Cu care se descuie o poartă încuiată, Unealta ce se află oriunde — la tîlhar, Pe masa preacurată a sfîntului altar, La regele puternic, la văduva săracă ; E cîntecul ce face durerile să tacă, Sămînţa care creşte sălbatic, fără frîu. Nu cere plu/g, nici ho'lidă ca boalbele ide grîu . . . Din el rodeşte totul ! Din grîu — doar biata pîine ; O lună cere grîul să iasă. Pînă mîine ştii ? 213 Din aur faci o casă... o su'tă ... un oraş. De vrei, înfrîngi un rege şi cumperi un vrăjmaş. Arunci un pumn de aur şi vezi crescînd deodată, în jurul tău, palate de marmoră curată, Cu trepte, şi coloane, şi statui, şi oglinzi, Oglinzi de sticlă scumpă prin care, cît cuprinzi, Vedea-vei policandre cu mii şi mii de raze, Lumini de pieitre -rare . .. ismarande . .. crisopraze. Oglinzi de sticlă scumpă prin care trec femei, Femei ce poartă salbe, inele şi cercei, Mătăsuri, fir de aur şi păsări pe veşminte, Şi-n ochi cuvîntul tainic ce mîngîie şi minte, Şi vezi grădini bogate cu ape ce ţîşnesc, Cu lebede mai ailbe ea albu-mpărătesc, Cu poduri neclintite, eu punţi ce se ridică. . . (Desface un sac şi vîntură aurul.) Auzi. . . auzi, cum cîntă ? . . . eum zornăie şi pică ? Ce muzică de îngeri ! ... Ce glas mângâietor ! Cum zornăie . . . cum sună ! ... Ce foe strălucitor ! . . . (Ridicîndu-se.) Arunci un pumn de aur pe mare şi, deodată, Cu sute de corăbii vezi marea încărcată . . . Corăbii mari ce poartă tot felul de minuni, Corăbii încărcate cu roabe şi păuni . . . (Nenoroc se apleacă la rîndul său şi vîntură aurul.) Aşa ! Infige-ţi mîna ! în mînă ţii pămîntul ! VOIEVODUL NENOROC Cum zornăie ! Cum sună ! Cum ... nu găsesc cuvîntul Cum cîntă ! . . . Cum alintă ! . . . Cum mîngîie şi cum Aduce, de departe, lumină şi parfum ! . . . DRACUL Arunci un pumn de aur şi cea mai mîndră fată, Femeia cea mai albă, se-apropie deodată 214 Şi vine către tine chemată de-un îndemn Mai mare ca îndemnul iubirii ! La un semn, Făcut de mîna largă ce-mparte aur, vine Să-şi tulbure albastrul privirilor isenine, Să-şi piardă frăgezimea, punînd în locul ei Podoaba cea mai scumpă visată de femei : în loc de-o carne albă, şi caldă, şi curată, O carne pîngărită, dar scump înveşmîntată ! Arunci un pumn de aur şi sfetnicul cinstit îşi vinde împăratul şi neamul — în sfîrşit, Cu aurul acesta mărunt, ce străluceşte Ca stelele în lacuri, de umbli-nţelepţeşte, Tu poţi, printr-un arhanghel, pe Domnul chiar să-l minţi, Cînd fiul său îl cumperi cu treizeci de arginţi ! Şi-n ziua cînd Satana gonit a doua oară, Pierzînd acum pămîntul, va fi silit să moară — Găseşte iar mijlocul de-a fi nemuritor, Căci aurul rămîne al său moştenitor ! VOIEVODUL NENOROC Am aur ! aur ! aur ! . . . îi văd întâia oară . . . Sclipirea lui ciudată mă arde, mă-nfioară . . . Şi aurul acesta e-al meu ? DRACUL Al tău ! VOIEVODUL NENOROC Al meu ? DRACUL Grăbeşte-te ! . . . Ridică-1. . . Urmează-mă ! . . . VOIEVODUL NENOROC (încercînd să ridice aurul) E greu. 215 DRACUL Ci, vino ! Vremea trece ! în loc să-ncepem fuga, Mai stăm de vorbă . . . Vino ! (Se aud cînîece de orgă şi clopote în dreapta.) Asculţi ? începe ruga S-apropie călăul ! . . . VOIEVODUL NENOROC Mi-e teamă ! DRACUL Cum ? Fricos Ce eşti ! Ne pierdem vremea cu vorbe de priisos ! . . De ce ţi-e frică, spune ? VOIEVODUL NENOROC Ştiu eu ! . . . O presimţire îmi apune că m-aşteaptă o grea nefericire . . . DRACUL Dar ce nefericire mai mare e decît Să mori, ca ucigaşii, cu funia de gît ? VOIEVODUL NENOROC M-a prins o nenţeleasă nencredere . . . DRACUL Dar bine, Ţi-aduc scăparea . . . Spune : de ce nu crezi în mine VOIEVODUL NENOROC Tu ştii ce-mi spuse tata : să nu plec din palat Cît timp trăieşte dînsul ! DRACUL Dar Verde-împărat Şi-ia dat suflarea vieţii : e mort ! . . . 216 VOIEVODUL NENOROC E mort ? ! O, tată ! DRACUL Ci lasă -tânguirea ! ... Să mergem ! Vin-odată ! . . . Călăul e aproape . . . VOIEVODUL NENOROC M-apasă ca un nor . . . Mă tem să viu cu tine — mai bine-aş vrea să mor ! DRACUL Dar nu cunoşti nimica . . . doar marea îşi palatul. Tu nu-nţelegi, nebune, c-ai fost întemniţatul Ce nu cunoaşte lumea cu farmecele ei ? în lume sînt oispăţuri ... şi jocuri, şi femei . . . Femei frumoase, calde, ee-aşteaptă feţi-frumoşii, Femei cu sînuri albe cu vîrfurile roşii, Ca zmeura de iroişii . . . mai du/loi ca ea . . . Femei Ce-ţi cer un singur lucru, atâta doar : să vrei ! Femei cu braţe albe şi moi, ce te-nfăşoară ; Femei cu buze roşii, ce-alintă şi omoară, Şi ard, şi se frămîntă atunci cînd le săruţi Pe dinţii albi ... pe umeri, pe ochii stinşi, pierduţi ; Femei ce-n aşteptare se-ntind, şoptesc alene Cuvinte pătimaşe ... se uită printre gene, închid cu poftă ochii şi braţele deschid ; Femei ce ard şi-aşteaptă isînt dincolo de zid ! . . . Să mergem ! Vino ! Vino ! Aşa ! M-asculţi . . . văd bine. VOIEVODUL NENOROC (fermecat) Te-ascuit. . , Vorbeşte-mi încă . . . DRACUL Şi-n urmă ? 217 VOIEVODUL NENOROC Viu cu tine, Stăpînul meu . . . Vorbeşte-mi de lumea ce mă vrea. Ştiu bine că în lume .. . iacolo-i viaţa mea . . . Cu tine . . . viu cu tine ... în lumea largă du-mă . . . Fanfarele să cînte ... să fiarbă vinu-n spumă . . . (In aiurare.) Corăbii mari . . . palate . . . oispăţuri şi femei. .. (Diavolul i-a cuprins mijlocul şi se îndreaptă cu el spre fundîd temniţei. In clipa cînd vor să iasă zidul piere, şi în fund, în mijlocul îngerilor, coboară pe-o scară de foc Arhanghelul Mihail. Fundul scenei e plin de lumină albastră, liniştitoare.) ARHANGHELUL MIHAIL (lui Nenoroc) Opreşte-te, nebune ! DRACUL Ce? VOIEVODUL NENOROC Cine eşti ? DRACUL Ce vrei ? ARHANGHELUL MIHAIL Să-ţi iau din mînă prada, Satano ! . . . VOIEVODUL NENOROC Care pradă ? ARHANGHELUL MIHAIL Pe tine ! Mintea, ochii — au nu pot să mai vadă Că sufletul ţi-1 cere un diavol ? N-ai văzut Prăpastia grozavă în care-ai fi căzut ? 218 DRACUL (îşi aruncă mantia şi căciula de vistier şi ramine aşa cum şi-l închipuie poporul: negru şi poartă coarne. Cînd îşi scoate mantaua, scena se umple în faţă cu o lumină roşie cate contrastează cu razele albastre ce împodobesc îngerii albi în fundul scenei) Ei da, sînt dracul, dracul ! Şi dracul, cîteodată, Se dă cinstit pe faţă şi ooarnele-şi arată . . . Sînt eu ! ... Şi vreau isă c-umpăr un .suflet ! Sînt cinstit (Către Nenoroc.) I-o spun şi lui : Sînt dracul ! Te vreau, m-ai auzit ? Un înger alb, şi altul mai negru ca pămîntul Te cer acum ! Alege ! Al tău va fi cuvîntul ! Arhanghelul e dînsul — iar eu sînt Belzebuth, Iar eu sînt răzvrătitul, sînt îngerul căzut ! Eram şi eu acuma în ceata îngerească Ca toţi ce ştiu să tacă, s-asculte, să slujească. Eram şi eu arhanghel cu aripi argintii, Slujind, supus, pe Domnul, ca zecile de mii ! . . . Dar n-am putut să sufăr mulţimea, umilirea, Am vrut să fiu eu însumi, visam dumnezeirea ! Dar el văzu în mine protivnicul cumplit, Şi-atuncea, fără milă, din cer m-a prăvălit Cu trîmbiţe de-aramă, cu trăsnete şi surle ! Cîntaţi ! . . . Cântaţi, arhangheli, căci are cin’ să urle . . (A rhanghelului Mihail:) Am fost şi eu odată frumos şi alb, ca tine, Aveam odată aripi, privirile senine, Ţi-am fost odată frate — acum duşman îţi sînt ! Te văd ... te văd şi-acuma ! Cu paloşiul în vînt Cu-aripa-nfiorată, cu nările deschise, Striveai pe-acela care trufaş se răzvrătise ! . . . 219 Striveşte-mă şi-acuma ! Da, fii şi-acum măreţ, Şi fapta-ţi o să aibă un mult mai mare preţ ! Striveşte-mă şi-acuma cînd nu mai ai la spate, Ca-n ceruri, să te-ajute puteri înfricoşate . . . In ceruri eşti stăpînul — în iad, stăpînul sînt : Arhanghelul şi dracul sînt una pe pămînt ! . . . ARHANGHELUL MIHAIL Pe cel strivit o dată eu nu-1 mai pot înfrînge ! DRACUL Intr-asta e mai tare acel ce zace-n sînge ; De--acuma ,se va teme doar cel învingător . . . Amar, amar de-aceia ce-nving în viaţa lor ! . . . Am fost înfrînt în ceruri — rămasu-mi-a pămîntul ! De nu pot face singur, eu stric ce face Sfîntul, Aprind minciuna, răul, făclii în drumul meu ! ARHANGHELUL MIHAIL De veacuri strică Dracul ce face Dumnezeu ! DRACUL Şi veacuri multe încă ce face el — strica-va... Destui arhangheli are în cer să-i cînte slava ; în fumul de tămîie al cîntecului lor, Atoatefăcătorul se-mbracă într-un nor Prin care Adevărul nu-1 vede niciodată . . . Cîntaţi ! . . . Cîntaţi, arhangheli ! . . . Slăvirea voastră-mbată Lăsaţi-mă pe mine să urlu pe pămînt Cu cei ce n-au în viaţă, nici hrană, nici veşmânt, Cu cei ce nu cer milă şi fruntea nu şi-o pleacă, Cu cei ce vor să urce, s-ajungă şi să-ntreacă, 220 Cu cel ce nu vrea jugul de-ar fi chiar Dumnezeu, Cîntaţi ! Cîntaţi, arhangheli ! Lăsaţi să urlu eu ! (Lui Nenoroc ■) Şi-acum, destul ! Să mergem ! Ne-aşteaptă lumea. Vino O viaţă ai, şi viaţa plăcerilor închin-o ! Ce-ţi pasă ce-o să fie în cer sau în mormînt. . . Să nu zici niciodată am fost, voi fi, ci sint! (Vor să iasă.) ARHANGHELUL MIHAIL (lui Nenoroc) Opreşte-te, nebune, atît cît mai e vreme, Atîta timp cît glasu-mi mai poate să te cheme, Să-ţi spună : „Vino !“ . . . VOIEVODUL NENOROC Unde? DRACUL Răspunde : unde-1 chemi Şi ce-o să-i dai în locul acelui ce-1 blestemi ? ARHANGHELUL MIHAIL Eu cer şi dau în urmă. Dă-mi viaţa pocăită, O frunte ce se pleacă, o inimă smerită, Şi-apoi îţi dau seninul. . . DRACUL (întrer upînd) Eu dau, şi-n urmă cer. Eu dau domnia vieţii ! ARHANGHELUL MIHAIL Eu dau albastrul cer De unde-ncepe raiul, de unde-ncepe zarea, Lumina, şi nădejdea, şi umbra, şi uitarea, 221 Visarea nesfîrşită, şi sfinte bucurii ; Dau zările albastre cu nori trandafirii, în raiul meu sînt codri, poiene fermecate, Cu flori ce luminează, cu stele-mbălsămate, Cu pomi ce cîntă ziua, iar noaptea plîng pe flori. Cîmpiile de rouă, răsfrîng de mii de ori Seninul dimineţii ce-n purpură s-cînteie . . . Ţîşnesc fîntîni în soare, şi mii de curcubeie Prefac întreg văzduhul în vesele grădini . . . Amurgul ţese zarea în umbre şi lumini. Acolo căprioare visează-n raza lunii . . . Un cer gu stele poartă în coada lor păunii. . . Mioarele s-adapă cu lupii, la izvor . . . Zefiri, arhangheli, păsări şi fluturi trec în zbor, Iar munţii parcă poartă cununi de foc pe creste. DRAGUL Dar ce sînt toate-acestea, cînd Evci nu mai este ? De cînd s-a dus femeia tot farmecul s-a dus ! ARHANGHELUL MIHAIL De cînd s-a dus femeia şi dracul a apus, O pace nesfîrşită cuprinse paradisul . . . Culcaţi pe labe leii îşi dorm în pace visul . , . DRACUL (întrenipînd ) Un leu ce doarme paşnic pe labe nu e leu, Cum nu eşti tu Satana, cum nu sînt înger eu ! Eşti leu ? Răgeşte ! Şarpe ? Prefă-te în balaur ! Păun ? Răsfiră-ţi coada ! Eşti mierlă ? Fluieri i Taur ? Prăseşti ! Vultur ? Te-aruncă în cerul tot mai nou Şi du-ţi în pace jugul, cînd eşti măgar sau bou ! Aceasta-i rînduiala ! De ce să cînte floarea Şi steaua să miroasă ? Lăsaţi privighetoarea 222 Să cînte ! Trandafirul să-mprăştie miros, Iar omul să-şi trăiască, în lume, viaţa — jos ! ARHANGHELUL MIHAIL în lume s-o trăiască, dar nu-n păcate grele . . . Să meargă drept nainte cu ochii către stele, S-aprindă smirnă-n suflet, s-alunge duhul rău ! Pe drumul drept urmează-ţi, în viaţă, drumul tău ! DRAGUL (lui Nenoroc) Cărarea-i mai umbrită de cum e calea dreaptă. ARHANGHELUL MIHAIL Tu nu-'i islor era pământul ! . . . Ce caldă fuse vorba şi ce frumos avîntul ! Acuma. . . iată : visul din cer s-a prăbuşit ! .. . Vezi ? Vorbele-s deşarte ! VOIEVODUL NENOROC De ce i-aţi despărţit ? 255 DRAGUL Iubirea nemplinită e mult mai roditoare ! (Tare.) Lumini ! Copii, începeţi măreaţa sărbătoare ! (Dansuri. Voievodului Nenoroc :) De ce-ai rămas pe gînduri ? VOIEVODUL NENOROC M-a prins un gînd amar Cînd ştiu, cînd ştiu prea bine că toate-s în zadar ! La ce sînt bune toate ? Lumina, veselia, Şi floarea, şi femeia, cîntarea, şi beţia, Veşmintele bogate, cununa asta grea, Cînd ştiu că nu s-alege nimic pe urma mea ?! Deasupra groapei mele, ca frunzele, uitarea încet, ise va aşterne . . . Va cre-şite nepăsarea .. . Cu vremea ţintirimul va fi oraş de vii, Pămîntuil tresări-va în jocuri de copii... Şi poate că în iarba călcată în picioare, în praful ce se urcă sclipind voios la soare, E inima-mi sărmană, e capul prefăcut Ţărînă, ca pămîntul din care m-am născut ! O cî-t n-aş da să ţină mereu, mereu, beţia . . . DRACUL Fă-ţi chip cioplit, căci piatra înfruntă veşnicia. . . în ea trăieşti de-a pururi, te naşti în orice zi, Ea singură ţi-alină durerea de-a muri. Un chip cioplit în piatră te mîngîie. Ştii bine Că-n urma ta rămîne, pe veci, ceva din tine... Că ochii albi, pe care nu-i stinge moartea grea, Vedea-vor strănepoţii, şi ei te vor vedea ... Un chip cioplit în piatră nu moare niciodată. Urmaşii tăi, privindu-i, vor zice mândri : „Iată 256 Acel. care înfruntă al veacurilor zbor, Pe cînd, pe veşnicie, atîţia oameni mor ! . . .“ Cu chip cioplit găteşte-ţi mormîntuL Amintirea Se duce, ca şi trupul. Cuvîntul tău, gîndirca, Ca pieava spulberată se-mprăştie în vînt ; Dar ceea ce rămîne e piatra pe mormînt ! S-o bată vîntul, ploaia sau razele de soare, S-o roadă veacuri multe, ea stă nepăsătoare. Fă-ţi chip cioplit căci piatra priveşte-n viitor, Căci piatra-i nemurirea icînd totu-i muritor ! ... Ne trebuie un idol la toţi, căci orişicine Din noi îşi face chipul la care să se-nchine ! Cînd fruntea-ţi nu se pleacă în faţa nimănui Fă-ţi chipul tău în piatră şi-nchină-i-te lui I. . . Şi-acuma lasă gîndul aiurea să te poarte .. . în jurul tău e viaţă — de ce-ai gîndi la moarte ? Nu vezi ce frumuseţe de flori şi de femei Se scaldă în potopul luminii ? Ce scîntei în ochi ? Alege-ţi zîna. . . iubeşte ! . . . VOIEVODUL NENOROC Ai dreptate : De ce-aş gîndi la moarte ?! .. . Un tainic fior străbate, Acum, întregu-mi sînge. Din şirul lor ? (Priveşte cu lăcomie la toate.) Ce zînă să-mi aleg DRACUL Oricare . . . de vrei, ia şiru-ntreg . . . VOIEVODUL NENOROC Eu n-aş lăsa deoparte nici una dintre ele. (Se uită la zînele din jurul său.) îmi place mult domniţa eu părul în inele . .. 257 DRACUL Dar zîna ce te-ndeamnă şi trece surîzînd ? Dar cea cu oehii-m flăcări ? ... Dar cea cu ochiul blînd ? Dar zîna care poartă cununa cu mîndrie ? Dar cea cu braţe albe, cosiţă aurie ? Dar zîna ce se uită prin piatra de inel Urzindu-şi cine ştie ce visuri fără ţel ? VOIEVODUL NENOROC Frumoase-s toate... toate ! Şi toate ale mele ! Mi-aleg pe cea de-acolo, cu părul în inele ! (Dracul face: „nu".) Atunci mi-aleg frumoasa ce 'trece surîzînd ... (Acelaşi gest din partea Dracului.) Nici zîna cea de-acolo ? (Dracul: „nu".) Nici cea cu ochiul blînd ? Nici zîna care poartă cununa cu mîndrie ? (Dracul: „nu".) Nici cea cu braţe albe, cosiţă aurie ? . .. (Dracul: „nu".) Nici zîna care ţine oglinda-n faţa ei ? (Dracul: „nu\) Mi-aleg atuncea zîna cu ochii de scîntei. (Dracul: „nu".) Atunci pe care ? Spune ! DRACUL Ce vezi ? (arătmd pe Făt-frumos, care stă cu iubita lui în faţă, la stingă) Priveşte colo .. . Iată ... VOIEVODUL NENOROC Văd o pereche -ce stă îmbrăţişată Spunînd de bună seaimă cuvinte dulci ... 258 DRACUL Aşa Iubirea lor nu ţese nimic în mintea ta ? (Nenoroc dă din umeri.) Ce-şi spun în clipa asta ? VOIEVODUL NENOROC Ştiu eu ?! .. . îşi spun iubirea ... Nădejdea lor de mîine . .. credinţa . . . mulţumirea De-a fi tot mînă-n mînă, de-a îi nedespărţiţi . .. DRACUL Desparte-i tu ! Răpeşte-o ! VOIEVODUL NENOROC De ce ? DRACUL Să vă iubiţi ! VOIEVODUL NENOROC De ce să iau femeia de altul îndrăgită, Cînd alte zeci mă cheamă ? DRACUL Nu simţi nici o ispită De-a nu lua un lucru ce-1 capeţi prea uşor ? Nu simţi nici o mîndrie isă fii învingător ? Femeia cea mai albă, de-ar fi cît de curată, De-ar fi cît de frumoasă, cînd nu e-ncon jurată, Dorită şi iubită, atuncea n-are preţ ! Dar alta este visul al celui îndrăzneţ ! O, alta e femeia păzită şi iubită Asemenea comorii : femeia zăvorită, Femeia pentru care o viaţă te-ai lupta, Femeia care-i viaţa şi dragostea icu-iva ! . . . Aceea, doar aceea e vrednică de tine ! . . . E preţul unei lupte, răsplata care vine, 259 E somnul după muncă, e apa din izvor Ce-o soarbe însetatul... Să fii învingător, De vrei să simţi iubirea, întreaga ei putere, Prin luptă-nverşunată ia-ţi partea de avere, Nimic nu e mai vrednic ca ea. De-a fi iubit — Ştii tu vreun rod mai dulce ca rodul cel oprit ? VOIEVODUL NENOROC Şi iată . . . văd că iarăşi dreptatea e cu tine . . . Prin ochii tăi acuma eu văd atît de bine 1 (Hotărît.) Frumoasa cea de-acolo va fi a mea ! DRACUL Dar el ? VOIEVODUL NENOROC Din spadă fac un deget, dintr-însul un inel ! DRACUL Să văd . . . VOIEVODUL NENOROC Aşteaptă ! . . . DRACUL Haide ! . . . VOIEVODUL NENOROC (Se duce la perechea celor doi îndrăgostiţi.) Frumoasa mea domniţă* De-ai şti ce mult îmi place bălaia ta cosiţă, Şi ochii tăi aflba/ştri ! . . . MIRA MIRALENA O ! ... 260 VOIEVODUL NENOROC Părul tău bălai Şi ochii tăi albaştri — ai vrea tu să mi-i dai, Să-mi sting în ei, domniţă, a dorului văpaie ? MIRA MIRALENA Frumosul meu prieten, cosiţa mea bălaie Şi ochii mei albaştri i-am dat de mult cuiva ! VOIEVODUL NENOROC O, cere-i ochii iarăşi şi dă-mi-i mie . . . Da ? Mi-i dai ? FĂT-FRUMOS Destulă glumă ! .. . VOIEVODUL NENOROC Ascultă-mă, străine, Frumoasa ta îmi place şi vreau s-o iau cu mine ... FĂT-FRUMOS Părerea ta, străine, adine m-a măgulrt. Iţi place ? Mă îndîntă ! ... Dar cred că ai glumit Spunînd c-o iei cu tine . . . VOIEVODUL NENOROC O, nicidecum ! . . . FĂT-FRUMOS Mă doare Să-ţi spun că n-o să-ţi vină această sărbătoare ! VOIEVODUL NENOROC Nu, nu-i nici o nevoie să plîngi de mila mea ; O iau şi-o duic cu mine . . . 261 FĂT-FRUMOS Te duci cu el ? A ta e dacă vrea ! (Mirei:) MIRA MIRALENA (aruncîndu-i-se în braţej oi... FAT-FRUMOS (lui Nenoroc) Iată ! . . . Ramine tot cu mine ! îţi plîng de milă, crede ! VOIEVODUL NENOROC De mila ta, străine, Să plî'tigi ! . „ . O iau ! în lături ! (Vrea să-i despartă.) FĂT-FRUMOS De nu mă-nşel, te-ntreci Cu gluma ! Trage spada ! VOIEVODUL NENOROC De nu vrei să te pleci, Primeşte darul ăsta , . . (Vrea să-l lovească. Mira se aruncă între ei.) MIRA MIRALENA Nu ! Vor să mi-1 omoare ! (Celorlalte :) Veniţi. L . . Veniţi aicea ! . . . O ZÎNĂ (alergînd) Dar ce se-ntîmplă, oare ? (Toţi cei din fund vin în faţă.) 262 VOIEVODUL NENOROC Femeia lui îmi place ! DRACUL Ei, şi ?! VOIEVODUL NENOROC Şi el nu vrea ! FĂT-FRUMOS Cu preţul vieţii mele păstrez averea mea ! VOIEVODUL NENOROC Ţi-o cer cu preţul vieţii ! . . . DRACUL Doar moartea hotărăşte In certurile-acestea ! La luptă, bărbăteşte, Şi cel ce va învinge va fi stăpînul ei ! In lături .. . l.uipta-n'cepe ... Hai ! . . . una .. . două . . . trei ! . .. (Cei doi tineri se bat cu spadele. Diavolul îi urmăreşte.) Aşa. La dreapta . . . Stingă ! Aşa . . . Mai drept piciorul (Nenoroc îşi loveşte vrăjmaşul. Acesta cade.) Aha ! .. . MIRA MIRALENA A ! Ucigaşii ! . . . DRACUL Trăiască-nvingătorul ! FĂT-FRUMOS Iulbita imea ... nu plînge ! . . . aşa ne fuse scris ! . . . Mă duc . .. Rămîi cu bine ! . . . (Moare.) 263 MIRA M1RALENA De ce mi l-aţi ucis Era atît de itînăr, eram nevinovată ! . . . De ce ? Blestem, urgie ... şi trăsnet să s-abată ! . .. Prefă cenuşă toate, Stăpînul meu slăvit ! Ascultă, Doamne, (ruga fecioarei .ce-a iubit ! .. . E cea mai caldă rugă, e ruga cea mai 6fîntă ! . .. DRACUL Ce muzică plăcută urechile ne-\ncîntă ! ... Acum abia începe ospăţul înţelept ! . . . (lui Nenoroc) Ia-ţi preţul luptei tale ! . . . (Nenoroc aplică mina Mir ei.) MIRA MIRALENA In lături ! VOIEVODUL NENOROC Mai aştept ! MIRA MIRALENA De este vreo nădejde, de este vreo dreptate, Atuncea fă-mi dreptate, Stăpîne îndurate . .. DRACUL în cinstea celui tare, turnaţi, turnaţi nectar în cupele de aur, de-argint şi de cleştar ! . . . FILOZOFUL DE 70 ANI Trăiască bătrîneţea ! . . . Ha ! . . . Ha ! . . . învingătorul E-nvins de astă dată ! . . . FILOZOFUL DE 80 ANI Loveşte-1 cu piciorul ! 264 MIRA MIRALENA în larma desfrînării se pierde glasul meu, îndură-te, S’tăpîne ! . . . DRACUL Slăviţi pe Dumnezeu în jocuri desfrînate, frumoaselor ! în cupe Să curgă vinul roşu ! Cînţările s-astupe Prohodul ăsta jalnic. FILOZOFUL DE 80 ANI Femei ! Femei noi vrem . .. FILOZOFUL DE 70 ANI Voinice, sanulge-i haina.. . vrem goală s-o vedem ! DRACUL Da, da, isă-i smuilgă haina ! Porneaseă-se desfrâul. .. Podoabele să cadă la toate ! Smulgeţi brîul Fecioarelor ! Bătrânii să urle fericiţi.. . Turnaţi în cupe vinul. . . idîntaţi . . . jucaţi. . . iubiţi... MIRA MIRALENA îndură-te, Stăpîne . . . îndură-te de mine ! . . . Prefă-n cenuşă locul acesta de ruşine ! (Cerul începe să se întunece; de departe tuna.) FILOZOFUL DE 80 ANI (lovind cu piciorul pe cel mort) Mai strigă, hoit nevrednic ! . . . Hai, unde ţi-e avîntul ? Batjocura... dispreţul ?. Visai măriri ? Mormîntul Ţi-o fi destul de mare ! . . . MIRA MIRALENA Stăpînul meu din cer, Ai milă ! Dă-mi un trăsnet — cu ei şi eu să pier ! 265 Să pier şi eu în flăcări. Stăpîne îndurate, De ce-am venit în locul acesta de păcate ? Pedeapsa ta m-ajungă în clipa asta chiar . . . îndură-te ! Un trăsnet... isă nu plîng în zadar ! . .. (Cerul se întunecă şi mai tare. Tunetul se apropie.) DRACUL Lumina să se stingă, desfrîul să pornească ! (Se face întuneric.) Iubitei daţi săruturi de care să roşească ! Din cupele de aur nectarul să-l sorbiţi, în cupele de aur turnaţi-mi vin . . . (Orgia e gata să înceapă. Trăsneşte. Palatul se aprinde, toţi fug, ţipînd, sub dărîmături.) ARHANGHELUL MIHAIL Pieriţi ! .. . Pieriţi ! Pieriţi în flăcări... şi iadul să vă-nghită ! . .. Să nu se mai cunoască locaşul de ispită ! .. . în locul lui de-a pururi să crească bălării. Gîntaţi, cîntaţi, arhangheli, cereştile-armonii ! . . . CORUL ÎNGERILOR Lumină curată Din ceruri s-arată — Ispitele pier ; Iar cei ce se-nchină Pe scări de lumină Se urcă la cer ! DRACUL Prin moarte şi ruine slăviţi pe Dumnezeu Cîntaţi, cîntaţi arhangheli, lăsaţi să urlu eu ! Cortina ACTUL IV TABLOUL I Pe o stînca, la dreapta, stau Dracul şi Nenoroc. Lumină roşie pe stînca. Restul e întunecat ; nu se desluşeşte nimic. DRAGUL De ce-ai fugit ? VOIEVODUL NENOROC Mi-e frică ! Palatul e-n ruine . . . Mă roade remuşcarea ! Mă ;tem . . . mă tem de tine ! . . * DRACUL Aşa ! Mă laşi acuma cînd nu mai am de dat ? Ei bine, nu, băiete ! Să stai ! Am de luat ! Sfîrşită e beţia, comorile sînt gata — De-acuma vreau răsplată ! VOIEVODUL NENOROC Şi care ţi-e răsplata ? Răspunde-mi. . . DRACUL Să te spînzuri ! VOIEVODUL NENOROC De ce ? 267 DRACUL Ca să sfîrşim Mai repede ! VOIEVODUL NENOROC Mi-e frică ! . . . O, tristul ţintirim, •Şi şoarecii, şi frigul. . . Nu, moartea mişelească, De mîna mea ! Nu ! Cerul va vrea să mă primească ?! DRACUL (rîzînd) Mai crezi şi-n cer acuma ! Nimic nu-i mai uşor Decît să crezi în Domnul cînd simţi al morţii fior. De ce nu chemi pe înger în clipa de ispită Cînd Dracul îţi întinde o cupă înflorită ? De ce, doar la nevoie, să crezi în Dumnezeu ? E prea tîrziu, băiete ! De-acuma eşti al meu ! VOIEVODUL NENOROC Mă duc în lume singur ! Mai este o scăpare. Tu n-ai nici o putere, de-acum văd cine-i tare. Acuma-mi văd greşeala ! DRACUL Arhanghelul ! O ştiu ! . . . .'Zadarnic ai să-l cauţi ! . . . VOIEVODUL NENOROC De ce ? DRACUL E prea tîrziu ! Arhanghelul dreptăţii vorbeşte doar o dată, Şi cel ce nu-1 ascultă cu inima plecată, Ci pleacă înfruntîndu-1, ca tine, e al meu — Al meu vei fi de-a pururi ! Mai chemi pe Dumnezeu ? 268 Tu crezi că la chemarea-ţi e gata să se-arate ? El vine cînd îl cheamă fecioarele curate, Iar nu cei răi ca tine ... Să nu-1 ichemi ! Amîndoi Păstra-vom învoiala tăcută dintre noi. Arhanghelul nu vine cînd eu sfîrşi-voi sacul ! VOIEVODUL NENOROC Nu-mi trebuie atuncea nici îngerul, nici dracul ! DRACUL Cînd nu vrei pe nici unul mai bine e să mori ! Să mori în vîrfuil culmei decît să te cobori. . . Ai fost în vîrf. Ajunge ! Beţia e sfîrşită, Mai mult nu se mai poate. Vrei viaţa umilită ? O, nu ! E mult mai bine în moarte să te-arunci ! Fă-ţi seama singur ! Haide ! . . . VOIEVODUL NENOROC (îngrozit) Voi fi al tău atunci ?F DRACUL Al meu ai fost din leagăn şi n-ai să scapi de mine l în orice om din ca'le e dracul care vine . .. Sub fel de fel de chipuri în preajma ta voi sta ; Vei vrea să fugi de mine — voi fi în calea ta ! Chiar tu ai să mă cauţi, cînd nu-ţi voi fi în cale ; Voi fi făclia vie a gîndurilor tale, îndemnul, remuşearea, căinţa, piaza-rea. .. Şi-acuma, du-te ! VOIEVODUL NENOROC Vorbe ! DRACUL Ce? 269 VOIEVODUL NENOROC (plecînd) Vorbe ! DRACUL Vom vedea ! TABLOUL II Lumina roşie se stinge pe stinca din dreapta. Lumina albă se aprinde la stînga, şi pe o stîncă se vede voievodul Voie-Bună dus de Arhanghelul Mihail. VOIEVODUL VOIE-BUNĂ (în umbra îngerului) Stăipînu'l meu, mi-e frică . .. ARHANGHELUL MIHAIL Apropie-te, frate ... VOIEVODUL VOIE-BUNĂ Puterea ta e mare, Stăpîne, îndurare ! . . . O, tu, ce-mparţi dreptatea, o, tu, ce m-ai scăpat Din temniţa adîncă — fii binecuvîntat ! ARHANGHELUL MIHAIL Aici a fost odată locaşul desfrmării ; Acuim -îl balte vântul şi valurile mării . . . Pe locul de ruşine, spălat cu vînt amar, Să duci acuma viaţa cinstitului plugar . . . Să nu visezi, copile, o nouă fericire ! . .. ■Să nu te roadă doruri şi visuri de mărire, 27Q Ci mintea ta să-nveţe că viaţa de acum Va fi asemeni vieţii săracului din drum ! O singură ispită să duci mereu cu tine, Un dor adine, fierbinte şi sfînt — de-a face bine . .. împarte bucurie, lumină-n calea ta — E-afcît de sfîntă mina ce ştie alinta ! . . . împarte totdeauna bucata ta de piine, împarte pîinea-n două — şi partea ce-ţi rămîne, Ca mierea cea mai dulce va fi de dulce,-acum, Căci poartă mulţumirea săracului din drum . . . Pe locul de ruşine -tu trage brazdă nouă . . . Să-ţi rîdă răsăritul în boabele de rouă . . . Sămînţa ta să crească sporind necontenit, Trudită iie-ţi munca — dar somnul liniştit ! .. . VOIEVODUL VOIE-BUNĂ Cuvîntul tău, Sităpîne, e mană îngerească. .. ARHANGHELUL MIHAIL Şi cel ce vede toate va şti să răsplătească Răbdarea ta, credinţa, şi,-odată răzbunat, Pe tronul tău cu cinste vei fi încununat ! .. . VOIEVODUL VOIE-BUNĂ Cuvîntul tău, stăpîne, a fost o mană sfîntă, Şi sufletu-mi acuma te laudă, te cîntă, Povaţa ta-nfloreşte crini albi în sînul meu, Făptura-imi toată cîntă slăvind pe Dumnezeu ! . .. Cuvîntul tău de-a pururi să-şi plouă sfîntă mană Pe mima-mi supusa şi fai a de prihană, în veci de veci să piară ispita celui rău, Pe sufletu-mi vegheze de-a pururi duhul tău ! (Lumina albă se stinge, fundul scenei se luminează.) 271 TABLOULUI Un loc pustiu pe malul marii. Voievodul Nenoroc doarme sub o stîncă. O ceată de cerşetori trec prin fund. ORBUL Mi-e foame ! OLOGUL Unde-i pîinea ? SURDUL Mi-e foame ! NEBUNUL Nu mai vine ! Să mergem singuri ! . . . Singuri ! (Cu nebunul în frunte, cerşetorii ies în ceată ; din dreapta vine Dracul, îmbrăcat călugăreşte. E smerit. Se roagă, răsucindu-şi mătăniile. La zgomotul făcut de cerşetori, Nenoroc se trezeşte şi se uită mirat primprejur. Apoi, adresîndu-se Dracului:) VOIEVODUL NENOROC Eu... DRACUL (trecînd) „Cel-de -sus cu tine ! Slăviţi, slăviţi ,pe Domnul în strune şi orga . . VOIEVODUL NENOROC Aş vrea să-ţi spun . .. DRACUL . . organe, slăviţi..." VOIEVODUL NENOROC Sfinţia-ta ! ... Aş vrea isă-ţi spun o vorbă . . . 272 DRACUL „în strune şi organe .. De ce-ai vroi să tulburi cu vorbele-ţi sărmane Pioasa rugăciune a bietului drumeţ ?! VOIEVODUL NENOROC Că rositul vieţii mele . . . DRACUL Nu, n-are nici un preţ, Decît în rugăciune . . . VOIEVODUL NENOROC Ascultă-mă, preasfinte .. . Eu am păcate multe . . . ascuhă-mă, părinte . . . Aş vrea să-mi plec genunchii-n faţa ta . . . DRACUL Cel fel ? VOIEVODUL NENOROC Eu sînt vîndut Satanei şi vreau să scap de el ! DRACUL Ce-ai spus ? Vîndut Satanei ? (Cu ochii la cer.) O, iartă-mă, Stăpîne, C-am stat eu el de vorbă ! . . . VOIEVODUL NENOROC Nădejdea ce-mi rămîne E-n tine . . . îndurare ! Sînt fiu de împărat, Mă trag din neamul Verde ! . . . Din temniţă ? DRACUL Sssît ! Cel care-a scăpat 273 VOIEVODUL NENOROC Acela ! .. . Şi vreau ;să-.mi fac dreptate ! DRACUL Dar n-ai aflat, copile, că tu şi cellalt frate Sînteţi de toată ţara de oaste căutaţi ? Că vodă Roşu cere «să vadă spînzuraţi Doi fii de domn şi-un paznic ? Turbează împăratul ! în ziua fugii voastre trezi întreg palatul Şi-a dat de veste-n lume că cel ce-i va găsi Pe cîteşitrei să vină cu dînşii — morţi sau vii ? VOIEVODUL NENOROC (fericit) Şi frate-meu trăieşte ? Trăieşte Voie-Bună ? O, vesifcea ta, străine, atî-t m-a-nviorat ! ... Credeam că-i mort, dar iată şi el e căutat ! DRACUL Trăieşte-ori nu, -eu nu ştiu .. . Atîta ştiu : te-apasă O soartă rea ! Ia seama ! Fereşte-te ! VOIEVODUL NENOROC Nu-mi pasă ! DRACUL îţi dau un sfat, ascultă : să nu spui nimănui Că eşti ce eşti, altminteri te-ai dus ! Să nu mai spui ! (S-aud strigătele cerşetorilor care năvălesc pe scenă. Sînt fericiţi.) CIUNGUL O pîine ! (Arată.) COCOŞATUL Eu am două ! (Arată două pîini.) 274 ORBUL Am zece pîini ! Am trei ! (Arată.) Nu-i treabă mare (Arată degetele mîinilor.) CIUNGUL (zărind pe Nenoroc^ celorlalţi) Tăcere ! . . . (Ascunde plinea, ceilalţi tot aşa.) OLOGUL Şi-i cerem ! (7 Gţi înconjoară pe Nenoroc.) ORBUL îndurare ! CIUNGUL Mi-e foame ! OLOGUL Fie-ţi milă ! . . . COCOŞATUL Stăpîne, ajutor ! CIUNGUL Stăpîne, fie-ţi milă de bietul cerşetor ! VOIEVODUL NENOROC (Dracului) Dar cine .sînt aceştia ? . . . DRACUL Ne dai ? Sînt oameni, ca şi tine ! CERŞETORII 275 DRAGUL Tăceţi ! . . . CIUNGUL (împăciuitor, celorlalţi) Stăpînul vorbeşte, se c Să istăm ismeriţi deoparte. Vom sta . . . Vom asculta. Lăsaţi-1 să vorbească, şi-n urmă ne va da ! DRACUI Sînt cei ce n-au nimica şi suferă-n tăcere, Mulţimea care plînge, mulţimea care piere în jurul mesei goale şi-al focului (pustiu . . . Tu nu-i cunoşiti pe-aceştia, tu nu-i ştii, nu ! . . . VOIEVODUL NENOROC îi ştiu ! . . . Adeseori, în clipe de jocuri şi beţie, Pe cînd murea departe a harfei melodie, Şi flori împestriţate mureau în jurul meu, Adeseori tristeţea cădea ca norul greu . . . Ghiceam în depărtare o lungă tînguire . . . Părea că plînge-n umbră o tainică oştire Ce moare, îngheţată, pe-un oîmp nemărginit. . . Un vuiet lung de glasuri creştea din nesfîrşit ; Treceau în şiruri negre şi lungi, nedesluşite, Bătrîni cu ochi de boală şi fete despletite, Femei îngîndurate, copii, treceau pe rînd, Vedeam întinse braţe, cerînd, ameninţînd. Ghiceam, ghiceam fiâmînda, sălbatica oştire ! . . . Şi cînd danţa în juru-mi o lume în neştire, Simţeam că lumea-aceea pe care o vedeam Era o parte numai, cealaltă o ghiceam ! 276 Murea în depărtare o lungă tînguire Şi iat-aiciim fJămînda, sălbatica oştire ... Mulţimea neştiută ... o văd acum ... ,o ştiu ... (Cerşetorii se apropie.) CERŞETORII (cu mîinile întinse) Ne dai ? VOIEVODUL NENOROC Sărmani prieteni, venirăţi iprea tîrziu ! E prea tîrziu acuma, comorile-s pierdute, Şi cel din faţa voaistră nu poate să v-ajute ... Zadarnic se înalţă spre mine-al vostru glas, Am fost palat odată — ruină am rămas ! ... Acuma sînt ruină, iar lumea de-altădată, Cu vinuri, şi cîntare, şi masă-mbelşugată, S-a dus pentru vecie ! . .. O, fiu risipitor, Averea e pierdută, iar tu eşti cerşetor ! ... (Către cerşetori:) Eu, eu vă cer acuma ! Mi-e foame ! Daţi-mi pîine în traista voastră goală o coajă mai rămîne Şi pentru cel ce n-are ! Hai, fiţi îndurători ! ... CIUNGUL Auzi ! Auzi minune : să ceri la cerşetori ! ORBUL Să dea de milă orbii ! OLOGUL Şi cine, cine cere ? Un tînăr plin de viaţă ... un om plin de putere ! VOIEVODUL NENOROC Sînt slab, de două zile nimica n-am mîncat ! 277 NEBUNUL Cunosc eu vorba asta ! De-ar fi adevărat, Ar fi întîia oară ! CIUNGUL De ce să ceri, străine ? Eu cer că n-am o mină — tu nu eşti ciung ca mine l OLOGUL Eu cer că ti-am picioare ! NEBUNUL Eu eer că-is împărat ! . .. ORBUL Sînt orb şi cer de-aceea . . . COCOŞATUL Eu -cer că-is .cocoşat ! . .. VOIEVODUL NENOROC Eu cer fiindcă mt-e foame ! (Cerşetorii izbucnesc în rîsete.) NEBUNUL Auzi, auzi : să ceară De foame ! COCOŞATUL Pleacă ! . . . Pleacă ! . . . (Ridică ciomagul.) OLOGUL (ameninţător) Să nu-1 mai văd ? ORBUL Să .piară CIUNGUL Apucă-te de muncă ! Hai, ieşi ! . . . Sau, dacă vrei Să intri-n rîndul nostru, grăbeşte-te să iei 278 Un chip la fel cu-al nostru. Ştii gîndul care-mi vine ? Să-ţi tai pi/ciorul singur ... să fii olog ! OLOGUL (indignat) Ca mine ? . .. A, nu ! Un alt tovarăş ca mine nu primesc ! Olog sînit eu. De-aceea vreau singur să cerşesc ! . . . ORBUL Vîrîţi-i în ureche un fier să asurzească ! . . . NEBUNUL Tăceţi, c-aude surdul şi nu vrea să primească ! . . . MUTUL Ştii ce ? Să fii ca mine ! NEBUNUL Tu ce eşti ? MUTUL Eu sînt mut ! OLOGUL Eu zic să-i scoatem ochii ! ORBUL Nu ! Nu ! Am priceput : Ologu-mi dă protivnici ? Ce-i asta ? Răzbunare ? (Vor să se încaiere, dar ceilalţi cerşetori îi liniştesc şi, aşezîndu-se pe iarbă, încep să mănînce cu toţii.) VOIEVODUL NENOROC (Dracului) Nu vor să-mi dea, şi foamea ... eu nu mai pot s-o-ndur ! DRACUL Nu vor să-ţi dea ? ... Ei bine, ia singur . . . 279 VOIEVODUL NENOROC Cum ? Să fur ? DRACUL Să furi ! Ce-ţi vede ochiul e larga-mpărăţie A omului. Folosul e-al aceluia ce ştie Că tot ce are dînsul — chiar viaţa ! — e dator Pămîntului ! Pămîntul nu este-al tuturor ? De-ar sta s-aştepte regii cununa cuvenită, O, mult ar sta cu fruntea în veci descoperită ! Ne naştem goi, pămîntul ne stă într-ajutor. „Luaţi ! luaţi ! ne spune, eu sînt al tuturor/' Cînd ceri, nu totdeauna primi-vei o răsplată ... Cînd baţi, nu totdeauna vezi poarta descuiată ! Să nu zici : „Daţi-mi milă1', ci : „Daţi-mi partea mea !“ Sfărîmă uşa, fură, şi-atuncea vei avea ! . .. Cînd ceri cuiva, îi pare că n-ai nici o dreptate, De-aceea ceri. Ia fură ! Se-ntreabă : „Ia stai, frate, De unde ştiu că parte din ce-am nu-i sînt dator ?“ Mai mult cinstim tîlharul decît pe cerşetor ! Aştepţi împărtăşirea cu ce ţi se cuvine ? Aştepţi să te îmbie ? Aşteaptă mult şi bine ! ... Nu-nvinge gura-nchisă, ci lacomile guri ; Naintea ta sînt alţii — să nu aştepţi ! să furi !... VOIEVODUL NENOROC (mirat) Cuvintele acestea din gura ta, preasfinte ? DRACUL {smerit) Acesta-i adevărul. Şi numai cel ce minte Ţi-ar spune alte vorbe . . . 280 VOIEVODUL NENOROC Aşa-i ! Decît să pier Mai bine . . . DRACUL Mulţumeşte Stăpînului din cer ! (Cerşetorii urmează sfătuirea.) CIUNGUL Eu zic să-i scoatem ochii, căci orbi sînt la tot pasul. ORBUL Zdrobiţi-i mîna ! .. . CIUNGUL Nu vreau ! UN CERŞETOR CU NASUL MARE Ştiţi ce ? Tăiaţi-i nasul ! VOIEVODUL NENOROC Cum, ceată de netrebnici, voi vindeţi pielea mea ? Fuşiţi cît mai -e vreme ! .. . (Scoate sabia şi-i ia la goană. Cerşetorii se risipesc bi toate părţile.) în lături toţi ! . .. DRACUL Păzea ! (Ologul a rămas în scenă.) VOIEVODUL NENOROC S-au dus cu toţi, ca stolul. Dar unul tot rămîne. (Ologului:) Dă pîinea ta încoace ! . . . OLOGUL Nu vreau ! 281 VOIEVODUL NENOROC Mi-e foame, adă pîinea ! N-auzi, bătrîne ? .. (Vrea să-i ia plinea.) OLOGUL (strîngîndu-şi pîinea la sin) Nu vreau ! . . . Nu vreau ! . . . VOIEVODUL NENOROC Ba, da OLOGUL Nu vreau, nu vreau, tîlhare ! . . , VOIEVODUL NENOROC (lovindîi-l cu cîrja.) Aşa ? Atuncea, na ! . .. (li ia pîinea şi o rupe în două. întinzîndu-i o jumătate.) Acuma, na şi ţie o parte. (Ologtd nu se mişcă.) Nu vrei, spune ?! DRACUL I-a fost de-ajuns o bîtă şi-atît ! O să-l răzbune Copiii lui şi ceilalţi tovarăşi ! A murit Uşor . . . Fă-i vînt în mare ! . . . (Nenoroc şi Dracul aruncă pe cerşetor în mare.) Aşa ! S-a isprăvit ! O scurtă rugăciune . . . „Stăpîne îndurate, In faţa ta primeşte şi iartă-1 de păcate Pe cel -ce-a dat icu bîta iiindcă-ia flămînzit. . . Şi iartă, Doamne, iartă pe robul tău smerit ! “ Şi-acum mănîncă-ţi pîinea şi culcă-te. Cu bine ! Eu fac un drum şi-n urmă sînt iarăşi lîngă tine, Vorbim ce-om face mîine. De vrei, te duci. De nu, îţi fac vreun rost pe-aicea. 282 VOIEVODUL NENOROC Voi face cum vrei tu l (Dracul iesey dar se reîntoarce îndată şi, din dosul unei stînci, priveşte pe Nenoroc. Acesta sta pe o piatră şi îşi mîngîie plinea din care a mîncat o parte.) O, pîine tare, neagră, cu praf amestecată, O, ipîiine, pîine sfîntă, fii binecuvîintată ! . . . întîia oară-n viaţă acum te. preţuiesc. Atîtea mii de oameni cu tine se hrănesc ! Atîtea mii de oameni se luptă pentru tine, Şi-n lupta pentru tine atîţia oameni mor ! (Se cidcă pe paie obosit.) Dar somnul .mă cuprinde . .. aş vrea . .. aşa .. . uşor . . . DRACUL (însoţit de doi tîlhari intră.) Ia daţi-vă încoace. Sînteţi tîlhari, aşa e ? ÎNTÎIUL TÎLHAR Aşa ! DRACUL De-un ceas aproape mă uit colo, pe paie, Şi văd un om ce doarme cu miîinile :în sîn . . . De n-ar fi el prea tînăr, de n-aş fi prea bătrîn, Pre legea mea, prieteni, i-aş scoate eu din spate Veşmintele ! I-aş scoate şi sabia ! ÎNTÎIUL TÎLHAR De, frate ! Păcat de prada asta să plece înapoi Gu haine de mătase . . . AL DOILEA TÎLHAR Ştii una ? Las’ pe noi ! . . . 283 DRACUL Yă las . . . dar, nici o vorbă ! . . . ÎNTIIUL TÎLHAR Nu-ţi pese ! (Dracul iese. Cei doi tîlhari se apropie de Nenoroc. Unul îi scoate sabia, celălalt îl bate pe umăr.) Prietene, ascultă Hei, vecine : ia scoal’ ! . . . VOIEVODUL NENOROC (trezindu-se) Ce vreţi cu mine ? ÎNTIIUL TÎLHAR Să stăm niţel de vorbă . . . (începe să-l descheie; Nenoroc se smuceşte.) AL DOILEA TÎLHAR Să stai, că te omor ! ÎNTIIUL TÎLHAR Dă hainele încoace ! . . . Săriţi . . . săriţi . . VOIEVODUL NENOROC Tîlharii ! Ajutor ! .. . . tâlharii ! . . . ÎNTIIUL TÎLHAR Nu-i nimeni să ne vadă ! ... VOIEVODUL NENOROC Săriţi ! . . . DRACUL (din culise) Ce?. .. Cine strigă ? (Cei doi tîlhari pier ducînd sabia şi hainele lui Nenoroc.) 284 VOIEVODUL NENOROC Eu strig ! Căci eu sînt pradă. TîLharilor ! Priveşte ! . . . M-au prins, m-au dezbrăcat. Mai semăn eu cu fiul lui Verde-mpărat ? Mai semăn ? DRACUL Nu-i nimica . . . Veşmintele bogate Puteau să te trădeze ! . . . Aşa e ? VOIEVODUL NENOROC Ai dreptate. Dar, vezi, aveam o spadă . . . de-acuma sînt sărac Căci nu mai am nimica. . . Răspunde, ce să fac ? DRACUL (scoţindu-şi stimantil îl pune pe umerii lui Nenoroc) Din toată sărăcia ţi-1 dau. VOIEVODUL NENOROC A, nu se poate. A, nu ! . . . DRACUL Te rog primeşte-1. Şi cel ce vede toate Va şti să mă plătească. Ia spune-mi, ai lucrat Vreodată ? Munca-ti place ? Ai vrea să fii argat ? VOIEVODUL NENOROC Da, vreau ! DRACUL Atuncea du-te colo, la han, băiete ; Hangiul mi-e prieten . . . Să-i spui că te trimete Bătrînul pustnic — ştie ! — să-ţi dea un adăpost, Şi-apoi va şti el singur să-ţi caute vreun rost. . . Slujeşte-1 cu credinţă, că-i om de omenie . . . (S-aude toaca şi clopotul.) 285 Şi-acum rămîi cu bine ! Mă cheamă la chilie, Mă cheamă toaca sfîntă ! VOIEVODUL NENOROC (sărutîndu-i mina) O, cum să-ţi mulţumesc ? DRACUL Rugîndu-te, ca mine, Părintelui ceresc ! (Nenoroc îngenunchează. Dracul iese. Din partea dreaptă vine Mira. Are privirea rătăcită. Zărind pe Nenoroc.) MIRA MIRALENA Un om în rugăciune ! . . . Ascultă-mă, străine, In care loc mă aflu ? VOIEVODUL NENOROC (întoarce capul) Cum ? Tu eşti ? Văd eu bine ? MIRA MIRALENA (recunoaşte pe Nenoroc.) O, Doamne, ucigaşul ! . . . (Vrea să fugă.) VOIEVODUL NENOROC Domniţă, nu pleca ! MIRA MIRALENA In lături ! VOIEVODUL NENOROC Fie-ţi milă ! întinde-mi orrtna ta Şi iartă ! Pocăinţa îmi tremură pe buză, îndemnurile rele îmi fură călăuză . . . Am fost vîndut Satanei, dar azi m-am pocăit ! Iertarea ta, domniţă, m-ar face fericit... 286 MIRA MIRALENA Nu, lasă-mă ! .. . VOIEVODUL NENOROC Ascultă ! Nu eu sînt vinovatul. Ci Diavolul ! MIRA MIRALENA lin lături ! VOIEVODUL NENOROC De-ar fi al meu păcatul, Din focul nimicirii, eu n-aş mai fi iscăpat ! . . . O, iartă-mă, copilă. Acum, cînd întîmplarea Mă pune iar în cale-ţi, dă-mi mila ta, iertarea, Şi lasă-mă -alături de tine să păşesc . .. Primeşte mîngîierea şi sprijinu-mi frăţesc. O, lasă-mă de-a pururi în preajma vrerei tale, Şi cînd te-o bate vîntul să-i fiu zăgaz în cale ; Mă 'simt atît de singur, cum 'singură eşti -tu ! MIRA MIRALENA (înduioşată) Mă arde amintirea, dar nu-ţi pot zice nu ! VOIEVODUL NENOROC Gândeşte-te, domniţă, că cel ce-ţi stă în faţă Nu-i om de rînd, sărmanul, dar n-a avut povaţă Acel ce hotărăşte al sufletelor joc în cartea vieţii mele a scris să n-am noroc ! Am fost născut pe-o noapte cumplită, fără stele . Cînta cocoşul negru vestindu-mi zile grele. Şi eu venii în lume tîrziu, în zori de zi, Şi mama-mea, sărmana, născîndu-mă, muri ! Eu n-am noroc şi nu pot să fac măcar un bine. De atîtea ori trecut-a norocul lîngă mine 287 Sub fel de fel de chipuri . . . Priveam la el cu jind, Dar mîna-mi fu legată şi n-am putut să-l prind. Şi nu numai pe mine mă paşte nenorocul — împart nenorocirea oricum şi în tot locul ! Acei ce voir să-mi facă un bine pier pe rînd . .. Eram copil. Plecasem pe ţărmul mării, vrînd Să caut nişte păsări cu penele ciudate . . . Le văd pe-un vîrf de istîncă . . . Alerg. înfricoşate Zburară. După ele ! Şi-aşa, pe urma lor, Deodată cad în apă de sus. Un păzitor Văzuse de departe grozava întîmplare Şi-aleargă să mă scape ! Viteaz, s-aruncă-n mare, Mă caută . . . mă prinde . . . mă .scoate, am scăpat ! Dar cel ce mă scăpase, sărmanul, s-a-necat. . . Oriunde-aş fi mă roade păgînul dor de ducă, Şi plec. De vreau să mîngîi o floare, se usucă ; De stau pe-o noapte verde, cu ochii către cer, De stau visînd la stele, în linişte, stingher, Şi ochiul meu se-opreşte pe-o stea îndepărtată, Deodată văd că steaua sclipeşte-nspăimîntată, Se-ntunecă . . . descreşte ... se spulberă . . . S-a dus ! MIRA MIRALENA Sărmanul meu prieten ! Şi eu sînt ca şi tine. Un suflet fără pace, lăsat pe mîini străine . . . VOIEVODUL NENOROC (ghulitor) Sînt fiu de domn . . . MIRA MIRALENA Sînt fata lui Roşu-împărat ! VOIEVODUL NENOROC Cum ? Mira Miralena ? Nu ! Nu e-adevărat ! 288 MIRA MIRALENA De ce te miri ? VOIEVODUL NENOROC Dar bine, copil fără de minte, Tu nu ştii ce făcut-ai cu două-trei cuvinte ?! De ce-ai fugit de-acasă ? MIRA MIRALENA Gonită ! Fiindcă-am spus Că uu vreau cununie ! . . . VOIEVODUL NENOROC Un vodă fu răpus Atuncea... şi copiii zvîrliţi Ia închisoare. MIRA MIRALENA Dar nu-nţeleg nimica ! VOIEVODUL NENOROC O, ce neştiutoare ! Ştii cîte se-ntîmplară din vorba ta, ştii tu ? Din vorba-ţi aruncată în treacăt ? . . . MIRA MIRALENA Nu ştiu, nu ! VOIEVODUL NENOROC Ştii tu că Roşu-vodă pătruns-a în palatul Lui vodă Verde ? A fost ucis ? MIRA MIRALENA Nu iştiu ! . . . VOIEVODUL NENOROC Ştii tu că împăratul 289 MIRA MIRALENA De cine ? VOIEVODUL NENOROC De Roşu-împărat ! Că cei doi fii şi-un paznic i-au fost întemniţat ?! MIRA MIRALENA Vai mie ! Voievozii sînt prada morţii, poate ! Şi eu pricinuit-am acestea toate-toate ? VOIEVODUL NENOROC Nu plînge-acuma . . . Lasă. . . Cei trei au fost scăpaţi, Dar sînt în largul lumii de oaste căutaţi, S-ascund prin codri. . . Umblă ca fiarele ! . . . MIRA MIRALENA Sărmanii ! . . . Şi nu ştiam nimica ! Erau să treacă anii Şi nu aflam . . . Ştiu bine ce trebuie să rac : Mă duc să cer iertare la curte şi să-mpac Pe tata cu urmaşii lui vodă Verde ! .. . VOIEVODUL NENOROC Du-te ! Şi ia-1 pe Voie-Bună ! Şi cerul isă v-ajute ! Gîndiţi-vă vreodată la cellalt frate-al lui Ce umblă tot pământul, copil al nimănui ! Să-l iei pe Voie-Bună. Va şti să te iubească, Pe fruntea ta va pune 'cununa-mpărătească . .. Eu nu ţi-aş da nimica. Pribeag din loc în loc Mă pierd în lumea largă, copil fără noroc ! Te du cu bine, Mira ! MIRA MIRALENA Dar cine eşti, străine ? 290 VOIEVODUL NENOROC O, nu-ntreba, domniţă, fereşte-te de mine ! Uscat rămîne pomul frumos ce m-a umbrit, Izvorul ce mă-mbie rămlîne otrăvit ! Fereşte-te de mine căci eu sînt nenorocul, împart nenorocirea oricînd şi în tot locul, Eu nu pot nici cu ochii o floare s-o dezmierd ; Fereşte-te de mine, căci nu vreau să te pierd ! (lese. Mira rămîne pe gînduri.) Cortina ACTUL V După un an, îa hanul Dracului. Dracul e hangiu. DRACUL (lui Nenoroc) Un an se împlineşte de cînd venişi la mine . . . Ai fost cinstit, băiete ! . . . VOIEVODUL NENOROC Aşa cum se cuvine ! . . . DRACUL Un an ... . Şi anuil ăsta eu cred că ţi-a priit. . . Slujindu-mă cu cinste, drept plată ai primit, Pe lingă alte lucruri, o casă boierească Şi-o turmă-mbelşugată. Averea o să-ţi crească ! Eu am prea mult. De-aceea socot că bine fac Voind s-o-mpart cu tine. VOIEVODUL NENOROC Dar cum ? DRACUL (întinzmdu-i mina) Te iau ortac. De-.acum siîntem tovarăşi. .. 292 VOIEVODUL NENOROC Ce om de omenie DRACUL Te caută duşmanii, dar nimenea nu ştie Că tu vei fi feciorul lui Verde-împărat.. . VOIEVODUL NENOROC (pe gînduri) Aşa-i ! . .. Cine să creadă... că eu ... un biet argat r1 DRACUL Oftezi ? VOIEVODUL NENOROC Aveam pe vremuri un bun prieten, care îmi da veşminte scumpe .. . 'cununi . . . inele rare . . . Femei. .. beţie . . . cîntec . . . DRACUL Ţi-e dor de el ? VOIEVODUL NENOROC Mi-e dor ! Vezi bine ! . . . Nu-i inimica ... un nour trecător. Aşa ... o amintire . . . Acuma am o icasă Şi-o turmă ; pentru mine e mult de tot. DRACUL Da, lasă ! De ce-ai muncit atîta, să ai şi tu ceva ! VOIEVODUL NENOROC E tot ce am pe lume, şi tot — din mila ta ! DRACUL în hanull meu e lumea . . . S-aba!t din depărtare, Din patru zări, drumeţii — aicea. Fiecare Aduce cîte-o veste. Oricare dintre ei Te-nvaţă cîte-un lucru . . . Rămîîi. Dacă nu vrei, 293 Un an ne fu-nvoiala. Ia-ţi aripile, du-te, De vrei să afli lucruri şi ţări necunoscute, De vrei, umblînd în lume, picioarele să-ţi strici ; Dar hanul meu e lumea ! VOIEVODUL NENOROC O, nu, rămîn aici ! Rămîn aici cu tine. Un colţ din lumea mare E hanul tău, şi satul, şi vorba ta, crîşimiare . . . Decît să fiu o pradă pămîntului străin Rămîn mai bine-aicea, să vtîind rachiu şi vin ! . .. (Afară se aud zgomote. O ceată de ţărani intra în crîşmă.) ÎNTÎIUL ŢĂRAN S-aducă vin ! AL DOILEA ŢĂRAN Mai iute ! AL TREILEA ŢĂRAN S-aducă băutură, Că fac fărîme toate ! DRACUL Ehei ! Destulă gură ! ÎNTÎIUL ŢĂRAN Crîşmare, dă-te-ncoace ! Hai, vino ! Ce vrei ? DRACUL Iaca viu ! ÎNTÎIUL ŢĂRAN Vrem vin ! DRACUL E gata ! 294 AL DOILEA ŢĂRAN Atuncea, dă rachiu ! Rachiul tău, crîşmare, e lucru de minune : în el îneci amarul şi toate ! .. . DRACUL Nu mai spune !? ÎNTÎIUL ŢĂRAN Tu nu ştii ce e foamea şi frigul... Tu cîştigi Destul. . . Tu n-ai nevoie să tremuri, să te frigi în arşiţa de vară, muncind ca moi. . . AL TREILEA ŢĂRAN Ce-ţi pasă ! . . . ÎNTÎIUL ŢĂRAN Dar eu că n-am nimica. . . nici boi, nici plug, nici casă, în ce să-nec aleanul ? AL DOILEA ŢĂRAN Dar eu că n-am nimic, Eu unde stau ? DRACUL (turnînd) în crîşmă ! ÎNTÎIUL ŢĂRAN Mai pune-aici un pic ! Aşa ! Ce bun e, maică ! Tii, cum te răcoreşte ! (Bea.) AL TREILEA ŢĂRAN Ţi-o fi răcoare ţie . . . pe mine mă-ncălzeşte . . . AL PATRULEA ŢĂRAN Pe mine mă sărută ! 295 AL CINCILEA ŢĂRAN Pe mine m-a-mbătat! ALT ŢĂRAN De unde-ai scos, crîşmare, ăst lucru minunat ? ÎNTÎIUL ŢĂRAN E secetă cumplită şi dările sunt grele . . . AL DOILEA ŢĂRAN Stăpînii ne despoaie ! . . . AL TREILEA ŢĂRAN Se-arată zile grele ! AL PATRULEA ŢĂRAN Ne-apasă împilarea ! .. . Ne-ajunge pînă-n gît ! AL CINCILEA ŢĂRAN Prea mult, prea mult răbdarăm . . . ÎNTÎIUL ŢĂRAN Prea mult. Ne-am hotărît ! ... DRACUL De-aş fi ca voi, prieteni, n-aş sta la îndoială : Furînd cu cel ce fură mi-aş face răfuială, Iar celui ce mă bate cu bîta i-aş plăti ! . . . Aşa ceva aş face, prieteni, dac-aş fi Ca voi, dar eu . . . 'oe-mi pasă ? Am rosturile mele, De ce să mă amestec în aste treburi grele Cînid treaba-mi merge strună ? De-aş fi ca voi, e drept. Le-aş da la cap de grabă. Dar eu sînt înţelept, Hangiu de omenie . . . Ştiţi ce ? V-aduc argatul. E om purtat în lume . . . (Strigă lui Nenoroc:) Hei, vin de-nvaţă /satul ! II las să vă vorbească, iar eu mă spăl pe rnîni. . . 296 VOIEVODUL NENOROC (intrind) Da ce-i cu voi, prieteni ? ÎNTÎIUL ŢĂRAN Ne plîngem de stăpîni . . . VOIEVODUL NENOROC Dar ce vă iac stăpînii ? ... Al tău ? ÎNTÎIUL ŢĂRAN Al meu mă bate . . VOIEVODUL NENOROC Să-l baţi şi tu la rîndu-ţi ! ÎNTÎIUL ŢĂRAN Aşa e ! Ai dreptate. (la ciomagul unui alt ţăran.) Ciomagul tău, vecine . . . VOIEVODUL NENOROC Te duci ? ÎNTÎIUL ŢĂRAN Mă duc să-l bat VOIEVODUL NENOROC (altui ţăran) S'tâpînul tău ... ce face ? AL DOILEA ŢĂRAN Mă ţine nemîncat ! VOIEVODUL NENOROC Cunoisc o vorbă veche ... AL DOILEA ŢĂRAN Cum ? 297 VOIEVODUL NENOROC „Dinte pentru dinte Mănîncă-1 fript, băiete ! . .. AL DOILEA ŢĂRAN (ieşind) Mă duc ! Să ţie minte ! . . . VOIEVODUL NENOROC (unui bătrîn) Al tău ? UN ŢĂRAN BĂTRÎN Aveam o fată ! . . . VOIEVODUL NENOROC O fată, înţeleg ! Tu n-ai băieţi, bătrîne, să-i prinză neamu-ntreg ? AL TREILEA ŢĂRAN Al meu, cînd ies cu plugul se ţine după mine Cu biciul, şi mă-ndeamnă : „înfige plugul bine, înfige fierul, cîine ! Adînc . . . iad!înic de tot!“ înfig, sărac de mine, dar vezi. . . atît cît pot ! VOIEVODUL NENOROC înfige-n el cuţitul şi-apoi să strigi : „înfige, Înfige fierul, cîine. AdîncK . .. N-o să mai strige ! ... (Al treilea ţăran iese.) AL PATRULEA ŢĂRAN Al meu mă ţine iarna în frig . . . De-i cer un lemn îmi strigă : „La pădure !“ VOIEVODUL NENOROC Pe tine te îndemn .... La ce ? AL PATRULEA ŢĂRAN VOIEVODUL NENOROC Aprinde-i casa, şi-atunci să vezi căldură ! AL CINCILEA ŢĂRAN (pe cînd iese al patrulea) Dar eu că n-am nimica ? Eu ce să fac ? VOIEVODUL NENOROC Tu fură CEILALŢI Nici noi n-avem nimica ! . . . VOIEVODUL NENOROC Furaţi, furaţi şi voi, Furaţi cu toţi ! Aprindeţi palatele semeţe, Ucideţi fără milă, şi-atuncea or să-nveţe Că cei ce stau în umbră bătuţi de nenoroc, De n-au un pic de soare, îşi fac ei singuri foc ! Furaţi, furaţi ! Pătrundeţi în casele bogate, Daţi drumul la zăgazuri, şi apele-nspumate Să cadă şi să-nece păanîntu-n calea lor ... E ceasul icîod vorbeşte oţelul de topor .. . E ceasul răzbunării. UN ŢĂRAN Aşa e ! ... Şi furci ! Şi coase ! ALT ŢĂRAN Vrem topoare . . ALTUL ALTUL TOŢI Coase ! UN ŢĂRAN Ce mîndră sărbătoare î 299 VOIEVODUL NENOROC Ucideţi oameni, vite, ucideţi tot ! . . . ŢĂRANII Da ! Da ! VOIEVODUL NENOROC Aprindeţi tot în cale .. . Aşa, copii ! . . . ŢĂRANII (ieşind, ameninţători) Aprindem tot. .. VOIEVODUL NENOROC Aşa ! (Ţăranilor :) Ce braţe, ce minţi înflăcărate Ce inimi oţelite ! . . . DRACUL Cuvîntul tău, argate, A fost ca o scînteie şi focul s-a aprins, Şi arde, şi ;se nalţă . . . Cuvîntul tău a-nvins (Se-aud bătăi în poartă.) Ascultă ! . . . VOIEVODUL NENOROC (7 are.) Cine-i ? . . . Intră ! . . . (Voie-Bună intră cu capul în jos temîndu-se. E zdren- ţâros.) VOIEVODUL VOIE-BUNĂ Noroc şi sănătate ! DRACUL Noroc şi voie-bună ! De unde vii, fîrtate ? Ia stai colea ! ... Ce veste ? . . . 300 VOIEVODUL VOIE-BUNĂ (aşezîndu-se) Nimic ! Sînt obosit... Aveţi ceva ? . . . Mi-e foame . . . (Dracul îi pune pe masă bucata de pline şi o oală de mîncare.) DRAGUL Ei, ce-ai mai auzit Prin Lume ? VOIEVODUL VOIE-BUNĂ Mai nimica ! . . . Vechi .sînt toate ! DRAGUL Mi se pare Mă uit la păr, la straie — că vii din depărtare, Şi-acuma ? VOIEVODUL VOIE-BUNĂ Plec spre ţara lui Ro-şu-împărat. . . DRAGUL Aha ! Au prins fugarii ? Ce ştii ? I-au spînzurat ? VOIEVODUL VOIE-BUNĂ (tresărind, cu teamă) De ce fugari e vorba ? . . . Eu nu ştiu . .. Noapte bună Eu n-am aflat nimica. (Se duce să-şi ia desagii.) DRAGUL (Lui Nenoroc) De ce nu vrea .să spună ? Să ştii, în aste ^treburi el nu-i străin de loc . .. (Se apropie de Voie-Bună cu opaiţul în mină.) 301 VOIEVODUL NENOROC (la lumină îşi recunoaşte fratele) Pe viaţa mea, străinul acesta . .. VOIEVODUL VOIE-BUNĂ (recunoscîndu-l, vesel) Nenoroc ! . . . (Se îmbrăţişează.) VOIEVODUL NENOROC Da, eu sînt, frate dragă ! VOIEVODUL VOIE-BUNĂ (arătînd pe diavol) Fereşte-te ! . . . VOIEVODUL NENOROC Nu-ţi pese ! . .. El ştie tot. . . Hangiul acesta mă-nţelese Şi-mi dete itot. E darnic ! ... încrede-te în el ! E frate-meu, crîşmare . . . Tu nu ştiai ? . .. DRACUL De fel ! VOIEVODUL VOIE-BUNĂ (lui Nenoroc) Ai dus necazuri multe ? VOIEVODUL NENOROC O, da! VOIEVODUL VOIE BUNĂ Şi eu ca tine ! Dar n-am rodit nici lacrimi, nici isînge, nici suspine . .. 302 Ci fruntea mea de-a pururi spre cer s-a înălţat ; Din voia lui sînt toate — să fie lăudat ! Am dus o viaţă aspră, cuminte şi plecată, Dar Domnul îmi trimite cereasca ilui răsplată . . . VOIEVODUL NENOROC Răsplată ? Ce răsplată ? VOIEVODUL VOIE-BUNĂ Ţi-aduc frumoase veşti.. . VOIEVODUL NENOROC Mai repede . .. Sînt dornic ... Ce veste ? VOIEVODUL VOIE-BUNĂ Nu ghiceşti ? Bătrînul nostru paznic cutreieră pămîntul, Adună oşti într-una şi repede, ca vîntul, Aleargă spre cetatea lui Roşu-împărat In care tot norodul acum s-a răsculat Cernind domnia veche, cenînd pe Voie-Bună . . . Curtenii, într-un cuget, din patru părţi s-adună ; Şi nu mai vor domnia vrăjmaşului ! . . . De-acum, Sfîonşită-i isuferinţa ! .. . Un drum mai am, un drum, Şi mîine, cînd pe turnuri va trece mîndrul soare, Vedea-va tot pămîntul o mîndră sărbătoare : Pe tronul ţării noastre voi fi încununat. . . Arhanghelul dreptăţii să fie lăudat ! . . . DRACUL Pe omul bun din fire şi Dracul îl ajută ! VOIEVODUL NENOROC Ai spus ceva, crîşmare ? 303 VOIEVODUL VOIE-BUNĂ Mireasa mea pierdută, Logodnica visată — va fi soţia mea ! La curlea-mpărătească m-aşteaptă . .. DRAGUL Vom vedea ! Dar pîn-atunci, odihnă. VOIEVODUL VOIE-BUNĂ Aşa e ! . . . Ai dreptate ! . „ DRACUL Tu culcă-te acolo. Iar tu, aici ! .. . VOIEVODUL VOIE-BUNĂ (îniinzîndu-se pe o laviţă-n fund) O, frate, Mai am atrtea lucruri. . . dar .oînd ne-oim deştepta Ţi-oi spune. Noapte bună ! Adorm în paza ta ! (Se înveleşte într-o velinţă şi adoarme. Nenoroc nu poate să doarmă şi ramine gînditor pe laviţa din faţă, pe care se culcase. La spatele său, Dracul.) DRAGUL (rar, fără ca Nenoroc să întoarcă capul) Nu poţi să dormi. în pieptu-ţi se zbate o dorinţă, Te simţi în pragul vieţii, şi-o singură fiinţă Te-mpiedică — aşa e ? Stăpîn pe-mpărăţii Ai fi, dar ai în cale un om ! VOIEVODUL NENOROC De unde ştii ? De unde ştii ? Mi-e frică ! DRACUL Mai ştiu apoi că gîndul Te poartă către visul pe care ani de-a rîndul 304 L-ai tors : să fii odată tu însuţi împărat... De n-ar fi el, chiar mîine ai fi încununat ! . . . VOIEVODUL NENOROC Minţi ! Minţi . . . DRACUL Nu mint ! Aşa e ! VOIEVODUL NENOROC De unde ştii, crîşmare ? DRACUL Eu ştiu că vrei să-nlături pe fratele mai mare ... Ei bine, gîndul ăsta să ştii că nu e rău .. . Eu nu te-ndemn ; dar dacă aş fi în locul tău Şi numai lucrul ăsta mi-ar sta în cale mie, Să fiu aşa, deodată, stăpîn pe-o-mpărăţie, De -aş fi ca tine, vere, eu n-aş mai pregeta ... Dar nu sînt eu. De-aceea te las.. . E treaba ta ! (După o pauză.) Ar fi uşor cuţitul şi-atîta. Cine ştie ? In lipsa lui pe cine chema-vor la domnie ? Ai fi alesul mîine — iar nu un om sărac . . . Dar, treaba ta, băiete ! . . . (Se culcă.) VOIEVODUL NENOROC (după ce a stat pe gînduri) Ei bine, am s-o fac ! (Scoate cuţitul de la cingătoare şi cu paşi hoţeşti se apropie de Voie-Bună.) ARHANGHELUL MIHAIL (oprindu-i mina in clipa cînd vrea să dea) In lături ! 305 VOIEVODUL NENOROC (îngrozit, îngenunchează) îndurare ! ARHANGHELUL MIHAIL Ce-ai vrut să faci, Câine ? Voiai o pradă nouă ? VOIEVODUL NENOROC îndură-te de mine, Mi-e mintea rătăcită ! . . . ARHANGHELUL MIHAIL De-acuma s-a sfîrşit ! Aşteapită-ţi pedepsirea ! . . . VOIEVODUL NENOROC Iertare ! . . . Am greşit ! . . . ARHANGHELUL MIHAIL Nimica nu mai poate de-acuma să te-ajute. în gura lui de flăcări te-aşteaptă iadul — du-te ! VOIEVODUL NENOROC Îndură-te ! ARHANGHELUL MIHAIL Zadarnic ! Să nu te rogi de-acum ! VOIEVODUL NENOROC Tot sîngele mi-e flăcări ! . . . ARHANGHELUL MIHAIL Şi inima ţi-e scrum ! .. . Să nu te mai ajungă lumina sfintei zile ! Te cheamă iadul — du-te ! . . . (Lui Voie-Bună:) Trezeşte-te, copile ! (Arhanghelul piere. Voie-Bună se scoală speriat.) 306 VOIEVODUL VOIE-BUNĂ Ce vis grozav ! Mi-e frică ! Oh, cum m-am frămîntat în somn ! . . . Dar nu-i nimica . . . Vedenii. . . Am visat. .. Mă duc ... în hanul ăsta sînt lucruri necurate . . . VOIEVODUL NENOROC (rece) Te du cu bine . . . VOIEVODUL VOIE-BUNĂ (luîndu-i mina şi privindu-l lung) Vino îşi tu, iubite frate . . . La marea sărbătoare aş vrea e cântecul de dor. în cîntecul de fluier e glasul morţilor Ce ne-aduce-aminte limanul şi hotarul. . . Manole, locul unde vreau să-mi ridici altarul E vechea monastire ! Acolo să-mi înalţi, Căci s-au rugat acolo din vremuri, toţi ceilalţi Străbuni ai mei şi-ai voştri, toţi Basarabii, sfinţii, Boierii, căpitanii, mirenii şi părinţii, 381 Făuritori de ţară şi ziditori de neam. în ceasul greu, acolo, nădejdea ne-o puneam ! Sînt oase vechi şi sfinte, zidite-n temelie ! Şi fiecare-nseamnă un gînd, o bătălie, O lege, o dreptate, o jertfă, un îndemn — Sămînţă roditoare sub crucile de lemn ! în cinstea lor, în slavă lui Dumnezeu, cu gîndul La cei ce vor să vină, trecutul cercetîndu-1, Turnată pe vecie în pia/tră, lemn ,şi fier, Să ridicăm zidire înaltă pîn-la cer ! (Toţi îngenunchează în jurul bisericuţei de aur, care e plină de lumină, în vreme ce palatul se întunecă.) Cortina ACTUL III PRĂBUŞIREA în faţa zidirii în lucru. Pe schele, meşteri, lucrători şi salahori. Pe jos, trec femei şi ţigani încărcaţi cu var, cărămidă şi găleţi cu apă. OPREA (de pe schele) Hai mişcă, mă ţigane ! N-auzi ? Hai sus cu varul ! DĂNILĂ (tot de sus) Mai repede, femeie ! NEGUŢ Mă, ăla cu samarul, Mai iute cărămida ! SOFRONIE Hei, gaşpere ! (Intră vistierul şi călugărul ‘Tlieodosie.) UN SALAHOR (tăindu-le calea, îmbrînceşte pe călugăr) GLAD (de pe schele, salahorului) Mă, mi-a scăpat mistria ... Ia fă-te-n sus cu ea ! Păzea ! 383 CĂLUGĂRUL THEODOSIE De lucru, se lucrează .. . ALT SALAHOR Păzea, păzea, părinte ! CĂLUGĂRUL THEODOSIE Nu pot să spun, băieţii, cum vezi, îi dau nainte . . . VISTIERUL Ii ,dau, îi dau, cu rîvnă. CĂLUGĂRUL THEODOSIE Da-i vorba : cînd ? VISTIERUL De luni şi luni de zile într-una ridicînd, Ei n-au ajuns cu ilucrul măcar la jumătate . . . Aşa, nu se mai gată în veci de veci ! Căldarea las-o mie ! GELU (lui Dânilâ) Fîrtate, DĂNILĂ Ţi-o las, măi vere, las ! OPREA (unei femei cu apă) Ia fă-te-ncoa, femeie 1 VISTIERUL Moloz la orice pas. Şi pietre sfărâmate ... De şase luni încoace Cînd crezi că zidu-i gata, hop, vezi că se descoace. 384 Şi bu-bu-bum la vale şi praf, huruituri, Atîta cheltuială şi doar dărîmături ! Nu-mi place . . . Lucrul ăsta nu-i părea curat, mă crede CĂLUGĂRUL THEODOSIE De, ce să-i faci, jupîne ?! E vrun blestem, se vede ! SOFRONIE (de pe schele) Ai spus ceva, părinte ?! CĂLUGĂRUL THEODOSIE Lucraţi, băieţi, lucraţi ! VISTIERUL Eu, drept să-ţi ispun, Tudose, în meşteri lăudaţi încredere prea mare nu am cînd e zăbavă ! De plîns, nu se pot plînge de nimenea, că slavă Lui Dumnezeu, de toate le-am dat : şi lucrători, Şi var, şi cărămidă, şi galbeni sunători, Dar sporul nu se vede ! O dată înc-o dat’ Din bolţi în temelie bu-bu s-a dărîmat, Şi-aşa cum a luat-o mi-e frică, bunăoară, Să nu văd monastirea-n pămînt şi-a treia oară ! Nu m-aş mira, Tudose, şi p-asta s-o vedem ! . . . CĂLUGĂRUL THEODOSIE Eu zic aşa, jupîne : aici e un blestem . . . VISTIERUL Nu e blestem că n-are de ce . . . Ce mă tot mînii ? Se duse meşteşugul o dată cu bătrînii, Şi-atîta ! . . . Ăşti tineri ştiu ochii ,să ţi-i ia Cu vorba doar ! Ei, altfel era pe vremea mea ! Nu mai apucă nimeni aşa vremi, cuvioase, Ascultă-mă pe mine, cucernice Tudoase ! 385 CĂLUGĂRUL THEODOSIE Of, Doamne, Doamne, Doamne !! Părinte ? . SOFRONIE (de sus) Aud ? Ai spus ceva, CĂLUGĂRUL THEODOSIE Nu, băiete, am spus : Lucraţi ! . . . Aşa ! (lese cu vistierul.) SOFRONIE Măi Opreo, popii ăştia o să mă bage-n boale ! Iscoade, mă, iscoade ! Ne dau mereu tîrcoale ! Ce, dracu, altă treabă să nu mai aibă ei ? „Lucraţi, băieţi, hai, dragă ! . . . La ilucru, dragii mei !“ Aşa-i auzi într-una ! Doar miere au pe buze Şi miorlăie de parcă ar fi cotoi, lăhuze. Şi trec într-una, negri ca nişte corbi... Ce li-i ? OPREA Li-i greu şi lor, săracii, să stea fără chilii . . . Nerăbdători, aşteaptă şi ei, ca noi, să vadă Zidirea isprăvită, nu la pămînt grămadă ! SOFRONIE Atuncea, las-pe mine ! Le ştiu veni de hac ! N-o să-i mai prinzi pe-aicea ; să vezi cum ţi-i desfac ! (Intră Egumenul cu Tudose.) EGUMENUL Blestem o fi, căci alltfel nu mai deznad nimica .. . TUDOSE Aşa-i spuneam, preasfinte, eu însumi, acuşica, Boierului Onufre, cinstitul vistier . . . „E un blestem, jupîne, mă jur pe sfîntul cer f “ 386 EGUMENUL Nu poate fi altminteri ! întîi şi-ntîi e locul Umlbri't, ferit ide vînturi. . . Parică l-a pu's norocul In drumiil lor .. . Pămîritu!l a fost bătătorit * De veacuri ; monastirea cea veche-a stăruit Pe dînsul, vreme multă. S-au mai -săpat şi-acuma Vreo douăzeci de puţuri şi apă nu e. Huma E galbenă, cleioasă, din firul cel mai bun. Ca marmorul e piatra, iar varul, ce să-ţi spun ?! Cît despre cărămidă, e arsă, para arsă ! Cuptoru/l ? Nici Gheena atîta foc nu varsă ! . . . SOFRONIE Părinte, săru’ mî-na. . . Ştii una ? EGUMENUL Dacă-mi spui .. . SOFRONIE Eu cred că monastirea se dete dracului. . . EGUMENUL ŞI THEODOSIE (închinîndu-se) Ptiu ! Ptiu ! Ptiu ! EGUMENUL Necuratul ! . . . Nu-1 pomeni, băiete SOFRONIE Ba dracul, taică, dracul, de pocinog ne dete, El şi-a vîrît codiţa . . . Altminteri nu văd .cum De două ori din ziduri s-alese praf şi scrum ! Al dracului e dracu lua-l-ar dracu, taică, Şi tata lui Aghiuţă şi-a lui Satana maică ! EGUMENUL Băiete, ţine-ţi gura, că dacă nu . . . 387 SOFRONIE Ei, cc ? De nu-mi ţin gura, spune-mi ce treabă mare e ? îmi place mie, uite, să-l pomenesc pe dracu, Pe tat-său, Sarsailă ; pe Belzebut, săracu ; Pe soacră-sa, pe naş-su, cu neamul lor de draci, Mai zic o dată „idracu“ ; ia spune, ce-ai să-mi faci EGUMENUL Aşa neobrăzare bisericeasca-mi faţă N-a pomenit ! Păgînii sau cine vă învaţă ?! Auzi, auzi ! Cu mine, egumen preasfinţii Să stea de vorbă astfel ! E nemaipomenit ! Nemaivăzut ! SOFRONIE Părinte, ascultă-mă. Ştii una ? Ne-am săturat cu toţii să vă vedem într-una Sub zid, ca nişte cobe în negru muşuroi. .. Ce tot cătaţi la schele ? Ce tot aveţi cu noi ? EGUMENUL Ce-avem cu ei ! . . . Dar bine, cît o să staţi p-aice Să-mi ciocăniţi într-una şi zidul să se strice ?! Cît o să ţie lucrul ? SOFRONIE Vreo douăzeci de ani ! Ce? EGUMENUL SOFRONIE Douăzeci şi uniri de n-om avea iţigani Destui... EGUMENUL Şi noi ce fa)cem ? Unde dormim şi unde Slujim atîta vreme ? Ce facem noi ? Răspunde ! 388 SOFRONIE Ei, ast-acum ! Pe mine mă-ntreabă cineva De unde viu şi unde mă duc cînd s-o gata Zidirea ?! Stăm cu anii în arşiţă şi ploaie Din zori şi pînă-n noapte sudorile ne moaie, Dormim pe scînduri goale cu robii la un rînd, Ne frîngem gîtul unii, pe schele lunecînd, Şi ne strîmbăm cu toţii ; apoi, cînd toate-s gata, „Poftim, poftim, părinte, ia-ţi aşteptării plata, Poftim ploconul, taică ! Ti, Doamne, ce plocon ! Ce stîlpi, şi ce ferestre, ce turle, ce amvon, Şi ce chilii făcute să huzureşti în pace ! Poftim, poftim, părinte, eşti mulţumit ? îţi place ?“ Călugării pun mîna, iar noi, hai, frumuşel, Cu ani de muncă-n cîrcă, chimirul uşurel, Plecăm pe ici încolo, în lumea luminată, în vreme ce sub bolta cu lacrămi mîngîiată De noi, sub cer albastru, cînta-vor alţii, lin, Uitînd pe ziditorii sărmani, fără cămin ! Mă-ntrebi ce vreau, părinte ? Vreau să plecaţi şi iute Să nu mai văd sutane şi chipuri prefăcute, Altminteri, pe-a mea lege, nunţiu, nu vreau să ştiu Ce va păţi acela ce pleacă prea tîrziu ! EGUMENUL Ameninţări ? Cui ? Mie ? Mă jur pe sfînta cruce C-am să mă pilîng lui vodă . . . acu . . . MANOLE Nu te mai duce Nu, preasfinţite, lasă ! De plângeri e sătul ! Nu-1 mai mîhni pe vodă că l-a mîhnit destul Să-şi vadă năruită zidirea-n două rînduri ! Nu-1 copleşi, părinte, cu alte negre gînduri ! îngăduie, aşteaptă . . . Sofronie, mai taci ! . . . 389 SOFRONIE Nu, meştere, să plece ! Mă jur pe nouă draci Că nu mai punem mina nici unul pe mistrie De mai veldem călugări p-ai/oi. Ge-,o fi să fie ! MANOLE O fi avînd dreptate băieţii ; gîndul lor Şi mîna lor, pe schele, nu pot lucra uşor Ştiind că stau la pîndă priviri nerăbdătoare. Nencrederea aceasta îi sîdîie, îi doare . . . Da, dragii mei ! De-acuma, să ştiţi, am hotărît : Nu mai primim pe nimeni sub ziduri ! Nu ştiu cît Va ţine lucrul, încă, dar veţi lucra în pace ! Nu-ţi fie cu mîhnire, preasfinte. N-am ce-ţi face De-acum nici vistierul, nici vodă, să mă crezi, Sub ischelele în lucru n-or mai veni. Să vezi ! Prea mult şedeau la sfaturi băieţii cu străinii, Prea mult erau cu gî-ndill aiurea . . . Greul vinii îl poartă cel ce ţine de vorbă pe zidar ; în loc să se-ncordeze e sufletu-i hoinar ! EGUMENUL Cum ? Noi sîntem de vină, Manole, că zidirea Se surpă, blestemată ? Te cam întreci cu firea ! Mai bine vezi păcatul ce-1 veţi purta în voi, Voi, falnicilor meşteri veniţi cu gînduri noi Din ţările păgîne unde v-aţi tors veleatul ! Voi, .care-aveţi pe buze, mereu, pe Necuratul Şi legea strămoşească o tot batjocoriţi, Doar voi sînteţi de vina prăpădului, să ştiţi ! (Cu o trestie, Sofronie îi măsoară umbra pe furiş. Egumenul îl vede.) Ce faci ? 390 SOFRONIE îţi măisur umbra s-o trag la cărămidă în legea strămoşească, de ! EGUMENUL Vrea să mă ucidă ! Săriţi ! A, ticălosul ! SOFRONIE N-ai spus sfinţia-ta Că trebuie o jertfă ?! EGUMENUL Am spus, dar nu a mea ! . .. (lese cu Theodosie.) MANOLE (lui Sofronie) Hai, urcă-te şi cată-ţi, Sofronie, de treabă.. . SOFRONIE (pornind spre schele) Auzi ! Avem păcate ! ... MANOLE Da cine-/l mai întreabă ! Şi totuşi mi se pare că n-a greşit. . . Ciudat ! De-această prăbuşire nu-i altul vinovat ! Nu ştiu de ce, dar parcă numai a mea e vina ; Dar care ? Nu ştiu ... nu iştiu ! .. . (Intră Anca, Voica, Smaranda, Alina, Stăncuţa, purtînd coşuri şi ploşti.) SMARANDA Chemaţi şi pe Alina ! VOICA Smarando, lasă gura ! Uşor ! Umblaţi uşor ! Ia uită-te, Stăncuţo, ce trist, ce gînditor E .meşterul ! ... Tăcere ! ... 391 STĂNGUŢA Zic să-l lăsăm îin pace De ce-o fi trist Manole de la o vreme-ncoace ? VOICA Cum n-ar fi trist, sărmanul, cînd toată munca lui Se duce într-o idipă ? O vezi — işi-acuma nu-i ! ANCA Spunea deunăzi Gelu că meşterul nu doarme, Ci umblă toată noaptea, veghind să nu se darme Din nou . . . SMARANDA Spunea Dănilă că l-a văzut plîngînd Pe proaspăta ruină . . . Trei nopţi apliîns, la rîmd. ALINA Ca pe-un copil în raclă aşa boceşte zidul Zdrobit, culcat fărîme în pulbere . . . STĂNCUŢA Cu blidul, Cu plinea lingă dînsul stă nemlîncat, mereu . . . Se uiftă lung în zare . . . oftează lung şi greu . . . SMARANDA în tîrg, nemulţumirea se face tot mai mare, Duşmanii lui în umbră is-asmut cu-nverşunare . . . ALINA Spun unii că zadarnic s-au risipit averi, N-o să se dreagă mîine cu paguba de ieri ! VOICA Spun alţii că zidirea cea nouă-i blestemată, Că n-o s-o vadă nimeni întreagă, niciodată ! 392 ANCA Chiar salahorii noştri îşi ies din obicei : Tînjefoc, muncesc cu isi'la şi murmură şi ei ., . Abia mai vor să care nisipul, cărămida ; Se tem să nu-i îngroape un nou prăpăd. Obida E mare pretutindeni, şi nu e un cuvînt, Un zîmbet de nădejde ! Te-ndură, Doamne sfînt ! AGLICA îndură-te, Stăpîne, de noi ! Pe noi dau vina Femeile. . . Da, toate ! Că noi am fi pricina : De n-am fi noi să mergem la zid, neîncetat, Le-ar fii mai ispornic lucrul ... O fi adevărat ?! SMARANDA Ştiţi ce spunea mulţimea ? „De-o fi să se dărâme A treia oară zidul, să-i măcinăm fărîme Pe meşteri !“ O femeie a spus : „Ba nu, copii, Să mergem toţi, să-i prindem şi să-i zidim de vii !* Şi toţi spuneau : „Aşa e ! Să-i tencuim, păgînii ! Că doar aşa 's-or fine pereţii !“ . . . Iar bătrânii Dădeau din cap — şi-acuma pîndesc un nou prăpăd Să ne ucidă soţii, suratelor ! (Intră de cealaltă parte Fir a şi Sanda.) FIRA îi văd ! Mi-e frică să m-apropii ! SANDA Ia uită-te ce crunte Priviri şi ce adîncă e brazda lui din frunte ! FIRA Mi-e milă de Manoîe de cfinld îl văd aşa . . . Cum l-'au schimbat străinii ! ... Ce vesel mai era 393 Cînd a plecat, săracul, din locurile-aceste ! Era un viers, o doină, un zumzet, o poveste . . . Zburdam cu el pe cîmpuri şi ne cînta ; şi-acum, Mai trist e ca drumeţul ce s-a pierdut pe drum, Mai sarbăd decît frunza pustie, spînzurată în pînza de păianjen ! . . . L-om imai vedea vreodată Senin, ca-n alte vremuri ? L-om auzi cîntînd ? SANDA I-om mai vedea privirea spălată de-orce gînd ? FIRA Erai şi tu ca mine pe-atuncea, o copilă, Ne minuna Manole ; şi-acum, să-i plîngi de milă ! MANOLE Ce-i, fetelor ? Stai, Firo ! Şi voi, ce v-aţi ascuns ? Ne cam sfiam ! FIRA MANOLE Ei, asta-i ! La vreme aţi ajuns ! E ceas de-amurg şi munca, de-acum, nu se mai prinde Aşa ! . . . Aduceţi -plosca şi coşul icu merinde .. . Răsună toaca ! Lucru-i .sfîrşit pe ziua de-azi. . . Băieţi, poftiţi la cină ! Uşor, mă, să nu cazi ! Nu te-mbulzi pe schele ca prostul din poveste ! Te-aşteaptă numai una, nu şapte-opt neveste ! (Meşterii se dau jos şi se reped la soţiile lor.) Noroc, Stăncuţo ! VOILOV GLAD Sando, e coşul plin ? ! (Meşterii îşi îmbrăţişează soţiile, desfac coşurile cu mîncare.) 394 SANDA De fel ! MANOLE Sînt toate opt ineveste şi nuimai Rînidunel Nu mi-a venit ! . . . M-apaisă o girijă şi mă roade . . . Cînd nu e ilîngă mine mă priod gînidiri neroade . . . în seara ce se lasă ca’ fumul cenuşiu Pe văi, pe culmi, pe sate — de ce, nici eu nu ştiu, Mi-e frică. .. Noaptea-mi pare o gură-nfricoşată, Căscată să mi-o-nghită. A, de-ar veni odată ! De ce întîrziază ? N-aţi întâlnit-o-n drum ?! De ce nu mi-aţi adus-o ? ! SANDA Nu-ţi pese ! Vine-acum ! Eram pe deal tustrele. Ne-a despărţit o turmă „Duceţi-vă ! ne spuse. Am să v-ajung din urmă !“ A stat să s-odihnească puţin ; mi s-a părut Cam obosită.. . Lasă, că vine ! . . . Merindele ? Da, bade ! SOFRONIE E, hai ! Aţi desfăcut AGLICA SOFRONIE Atuncea, hai cu cina ! ... (Se uită în coşul Aglicăi.) Pui fripţi şi caş de munte . . . Da bine ,stă vecina ! NEGUŢ E, ce vrei ? Se cunoaşte că n-are nici un ţînc ! SOFRONIE Eu unul am acasă doi gemeni şi mănînc Mai slab ! Aşa-i, nevastă ? 395 VOICA Ia taci ! SOFRONIE Nu spun nimica Eu nu mă plîng. Trăiască, trăiască-le bunica Să-i ţină-n braţe. Firo, tu l-ai adus în coş Pe-al tău ? FIRA De bună seamă ! (Scoate pruncul din coş şi i-l întinde.) SOFRONIE (sdltindîi-l) Mă, mă ! Ce mai cocoş ! Să nu-1 mai ţii acolo cu puii şi cocoşii, Că s-a mînjit săracul, pe nas, cu ouă roşii ! FIRA (luîndu-şi pruncul) Nu-i mai purta de grijă — că asta-i grija mea ! SOFRONIE Ia uită-te : copilu-i mai mare decît ea ! FIRA Ia lasă-mă, bă-die ; te ţii numai de glume ! SOFRONIE Ba nu — că altă grijă n-o să mai am pe lume ! FIRA Mai bine vezi de lucru, că n-ai lucrat nimic . . . Mai bine-ai sta la vatră, la sfaturi c-un bunic Decît Ia zid, cu meşteri . . . 396 SOFRONIE Aşa-mi vorbeşti, nepoată ? Să mai pofteşti la iarnă poveşti din lumea toată ! Hei, meştere Manole, ce zici ? N-ai nici un gînd ? Cînd te vedem, pe braţe, un pui de zmeu săltînd ? Ca tine nu-şi iubeşte nici unul nevestica, Dar aţi rămas tot singuri ! Ştiu eu : te paşte frica Să nu-ndrăgeşti copi'lull «mai mult idecît pe ea ! . .. (Se aşazâ la masa aşternută pe jos. Numai Oprea a rămas lingă stîlpul lui, singur şi lucrează înainte ) SANDA (lui Manole, care se preumblă gînditor) Ci nu fi trist, bădie ! . . . MANOLE O, draga, draga mea ! Ce multe griji, ce gînduri îmi dai tu mie ! . . . SANDA Lasă ! Că vine ! Ia te uită ... Pe unde-i umbra deasă . . . Văzuşi ceva ? E dînsa ! MANOLE Parc-ar fi dînsa . . . SANDA Da! Ţi-am spus eu bine ... Uite-o . . . MANOLE Nu mai puteam răbda ! (Sanda s-a dus între ceilalţi. Vine Rîndunel.) RÎNDUNEL (văzînd că Manole a strîns-o în braţe fără sâ-i spună ceva) Dar ce-i ? ! 397 MANOLE Nimica . .. RÎNDUNEL Tremuri. . . Eşti supărat pe mine ? MANOLE Ce frică mă prinsese ! Cum te-aşteptam ! Dar bine, Ce-ai zăbovit aitîta ?! . . . De mă vesteai, încai ! RÎNDUNEL Mi-a fost cam greu, Manole. N-am stat pe drum. Plecai De-acasă cu merinde naintea celorlalte, „De n-oi fi eu întîia la soţior, încalţe S-ajung în rînd cu ele !“ Aşa ziceam, dar vezi, N-avui noroc. Urcuşul e greu, înspre livezi Gînid sui, parcă mă năbuş . . . ceva pe sîn m-apasă . . . Ştii . . . Eu . . . MANOLE E, haide, «ipune . . . RÎNDUNEL Ţi-oi spune mîine, lasă ! Acuma mi-e ruşine . . . MANOLE Ruşine ? RÎNDUNEL Nu ghiceşti ? Mă bucur şi mii-e frică . . . MANOLE (dînd din umeri) Nimicuri femeieşti ! RÎNDUNEL (zîmbind) Nimicuri ! Vino icolea . . . Stai bine. Pîine, poame Şi mid şi ouă roşii. . . Mămîncă ! 398 MANOLE Nu mi-e foame ! RÎNDUNEL Manole, lasă grjia ... nu te mai supăra, Nu-ţi roade inimioara cu-atîta foc ! . . . MANOLE Era înaltă, începusem, aproape, tencuiala, Vedeam cum se-nfiripă şi, dintr-o dată, fala, Mîndria mea — o rîpă ! Un munte de moloz ! Gdlea ! ... în două rinduri ! . . . Cum vrei să nu mă roz Cu gîndul, cu mustrarea, cu bocetul, cu ura ? Cum pot să mistui focul ce-mi mistuie făptura ? Tu nu-mţeflegi, femeie ... De două ori s-o văd Minune luminată sub cer, şi-apoi prăpăd ? Dar cine-mi spune mie că n-o să se prăvale Şi mîine, şi poimîine ? Nici zîmbetele tale, Nici bocetele mdle nu pot găsi un -leac . . . S-o văd întreagă, Doamne, ce jertfă vrei să-ţi fac ? RÎNDUNEL Vei împlini-o, lasă ! Un glas mereu îmi spune Că va luci ca mîine a turlelor minune, Că zidul ce se surpă, acum, va stărui Prin veacuri şi-al tău nume cu el va birui ! Nu mai lăsa, Manole, tristeţea să te-nfaşe ; Hai, limpezeşte-ţi fruntea de cugete vrăjmaşe Şi grija monasstirii înceapă mîine-n zori. . . A'cum .e ceas de-odihnă . .. Zidari îşi salahori Sînt veseli, îşi alintă nevestele şi pruncii ; Sfîrşită-i munca zilei, sfîrşească gîndul muncii ! 399 MANOLE A, Rîndunel, ce dragă, ce mult mi-eşti dragă tu ! întreaga zi la tine tot sufletu-mi stătu ! RÎNDUNEL Ci lasă-mă pe mine, sărac’ de mine, lasă, Nevrednică să-mpartă povara ce te-apasă ! Ce-i Rîndunel ? O floare, un fluier mic de soc, O biată scînteioară în visul tău de foc ! Nu, meştere Manole, nu-i ceasul meu acuma ! în valul tău de patimi nu sînt, măcar, nici spuma Ferestre mari în tine şi bolţi s-au desfăcut, înalţă-le, Manole ! Şi bietul ciob de lut Va tresări-n lumină cînd ceasul lui va bate, Va răsuna şi dmsu'l cu clopotele toate ! . . . MANOLE Răsuni mereu în mine ! Şi ieri şi-alaltăieri... Mi-s ochii plini de tine şi nu e nicăieri Un loc, să nu te-aş:ternă, icoana mea, pe tine . . . Aici eşti tu. Acolo eşti tu. Sus, pe ruine, în pietrele cioplite, în clocotul de var, In apa limpezită, doar ochii tăi răsar . . . Ca nişte fluturi negri clipeişte-a lor ispită . .. Mi-e inima de tine atît de stăpînită Că vrînd să-ţi fie chipul în faţă-mi numai el Te-am împărţit în sute şi mii de Rîndunel Să-mi ciripească vesel în toată monastirea ! SURA Prea mult o vezi pe dînsa şi prea puţin zidirea ! MANOLE Ce ? Cine-i ? 400 SURA Baba Sura, vătafa peste robi. E ghicitoarea, maică ! . . . Le-am dat la toţi în bobi ; Am isă vă dau şi vouă, să vă ghicesc norocul. . . Vreţi să vă dau cu bobii or să descînt ghiocul ? E-hei, cîţi ochi deschise săracul meu ghioc ! MANOLE Ia lasă-ne, mătuşă, nu-mi arde-acum de joc ! SURA Mă duc atunci la Oprea — e singurul ce ştie Dărâmăturii leacul . . . Să-ţi fie meşter ţie, Nu (lui să-i fie meşteri acei ce vrednici nu-s . . . învaţă de la dînsul să te jertfeşti ! M-am dus ! Ce spune Sura ? RÎNDUNEL MANOLE Nu iştiu . . . Nu-mi place baba asta îi ard în flăcări ochii, parcă vestesc năpasta ; îmi dă tîrcoale-ntr-una, zvîrlind, de luni întregi, Cuvinte-amare ; tîlcul nu poţi să le dezlegi ; Mă rîde şi mă plînge şi mă tot mustră, parcă ; Nu cred în 'd-astea, totuşi mă tem de ea .. . RÎNDUNEL întreab-o . . . să-ţi ghicească. . . (Oprea alungă pe baba Sura.) încearcă .. MANOLE Nici Oprea, vezi, nu vrea RÎNDUNEL Săracul Oprea, tare i-a fost ursita rea ! Cum i is-a dus Zambila ! . .. Nici anul de la nuntă S-«a prăpădit ! Săraca ... O, .soartă, soartă cruntă ! 401 Era frumoasă, bună şi legăna la sîn Un prunc — şi uite moartea, ce lasă pe bătrîn, Ii seceră coipiluil, apoi pe ea o duice . . . Dorm astăzi, prunc şi mamă, dorm sub aceeaşi cruce. Şi bietul Oprea singur în lume, singurel ! . . . Ce-o fi zicînd să vadă pe ceilalţi, lîngă el Perechi-perechi şi veseli, noi toţi şi numai dînsul Cu dragoistea şi jalea, pustiul îşi cu plînsul . . . Stă lîngă st-îlp ... /se uită ... îl miîngîie . . . MANOLE Ciudat! Doar stîlpul lui se ţine-n picioare nemişcat, în două rînduri zidul din funduri se descheagă. Coloana lui rămiîne ide două ori, întreagă ! .. . M-am întrebat adesea, şi tot nu pricepui : Acelaşi varul, piatra — dar altul lucrul lui ! RÎNDUNEL îl ocroteşte Domnul : e singura-i avere ! MANOLE Măi Opreo, dă-te-ncoace . . . Mai lasă lucrul, vere ! Ţi-ajunge ziua toată la stîlp să roboteşti. . . H;ai, stai cu noi ila masă ... Ai vreme isă-il isf'îrşeşti . . . Avem atîta vreme ! ... Ia ispune-mi, Opreo, ispune Nu ţi se pare ţie c-aicea-i o minune ? Cînd ne-a trăsnit în creştet pe toţi cumplitul ceas, Nici piatră peste piatră din zid cînd n-a rămas, Cum de-ţi rămase lucrul întreg ? Nici o făilfmă Din el să nu se piardă, cînd toate se dărîmă ? OPREA De, meştere Manole, ştiu eu ce-o îi ?! Să-ţi spui . . . Din ceasul greu în care femeia îmi pierdui, Din ziua-aceea, vere, n-am mai ştiut ce-i viaţa Şi lumea, voia-bună . . . Plecam, cu dimineaţa 402 în cap, şi pînâ seara pe lucru aplecat, Cercam să-mi uit amarul — trupişoru'l -îngropat. . . Cu dorul ei în suflet, cu jalea ei în mine, îmi revărsam în piatră aleanul, în suspine, Şi fiecare piatră, încet, o îndrăgeam, Că-n fiecare piatră pe dînsa o plîngeam . . . N-am mai ştiut de-atuncea durere, bucurie . . . Fereastra mea e stinsă şi casa mea pustie, Nu mai m-aşteaptă nimeni, nu tremur aşteptînd Pe nimeni — niciodată... Şi fiecare giînld II dau acestor ziduri, acestui stîlp în care înalţ o rerwiere pe-un cîntec de-ngropare . . . Cu trupurile, numai, iubiţii mei, murim . . . Căci trupul ei de zace uitat în ţintirim, Luminii din lumină nu i-am pierdut credinţa : în stîlpul meu, Manole, i-am adunat fiinţa, Şi sufletu-i trăieşte în stîlpul ce-am zidit, Şi sufletul dintr-însul îl ţine neclintit ! De-aş fi durat biserici în alte ţări, departe, Aş fi cioplit în piatră făptura celei moarte ; Statuie-n catedrală trăia mireasa mea ! Dar legea noastră chipuri cioplite-n lut nu vrea, Şi-atuncea, luminoasă, nestinsă-n veci icoană Iubirea mea trăieşte zidită-ntr-o coloană ! SURA Şi-a îngropat iubirea, Manole, înţelegi ? E singurul ce-ascultă întemeiate legi ! MANOLE Ce legi ? De care lege vorbeşti într-una, babo ? SURA Zidirea dărîmată apleacă-te şi-ntreab-o ! MANOLE Zidirea nu vorbeşte ! 403 SURA Nu ştii tu să-i vorbeşti ! Ai ascultat vreodată un glas între fereşti Vuind, din boltă-n boltă, gemînd în temelie, în hău de cucuvaie, în viu de vijelie, Cînd fierbe varu-n cramă şi suflă vîntu-n pom, — Vrea om, ca la Drăgaica, de strigă apa om ! Un om, bărbat, femeie, schimbaţi-1 în nălucă ! Prin veacuri, monastirea în cîrca lui s-o ducă, Altarul se ridică pe-o jertfă, nu-n pustiu ! Nu-i viu locaşul fără un om zidit de viu ! Eu am lucrat la sute şi sute de binale, Şi n-am văzut o casă, un pod să se prăvale : Era-ngropat în toate un suflet omenesc ! Zidirea ta, Manole, sfîrşită n-o zăresc Căci nu i-ai pus temeiul în pravile străbune ; Sînt datini vechi, băiete, şi ştiu să se răzbune ! MANOLE Nebuno, piei din faţă-mi cu pravilă cu tot ! O datină ce-ndeamnă la moarte ? Nu, nu pot Fiinţă omenească să tencuiesc de vie ! Nu-mi mai vorbiţi de crude şi vechi deprinderi mie ! Noi am venit din lume cu alte-nvăţături, E scris pe fruntea noastră cuvîntul din Scripturi! Ce-avem colea şi-aicea e datina întreagă, E inima ce creşte, e milritea ce dezleagă. . . Ucidă alţii oameni cum aţi făcut cîndva, Zidirea mea, prin mine, la cer se va nălţa ! S-a dărîmat o dată, şi iar, a doua oară, Acuma însă zidul cu slavă se-nfăşoară ! E prinsă larga boltă, coloanele s-au prins, Nici trăsnetul şi focul din sfîntul cer desprins 404 N-ar mai putea, de-acuma, să-i clatine făptura ! Biserica e gata — de mîine-nfloritura ! De mîine pot să vie şi meşterii zugravi. Să cheme îşi-argintarii ai domnului pristavi, Să crească sfinţi pe ziduri, catapeteasma, strane, Şi sfeşnicele grele să crească sub icoane, Cădelniţe cu clinchet de-argint în zori de zi, Iar noi, în aşteptare, voios ne vom trezi Şi vom începe lucrul cîntînd în zori albastre, Cîritînid, rîzînd cu hohot, -de idatinde voastre ! ... (Zidirea se prăbuşeşte.) A ! Doamne, Doamne, Doamne ! M-ai părăsit şi tu ? Te-ai dat de partea beznei, de partea lor ? Nu ! Nu Prea cruntă e pedeapsa ! Ce ţi-am făcut, Stăpîne ? SURA Ai înfruntat cuvîntul şi legile bătrîne ! MANOLE Sînt toţi aici ? Nu-i nimeni strivit sub cărămizi ? RÎNDUNEL O, e cumipli/t ! M an oile ! . . . MANOLE A zis : „Să nu ucizi !“ I-am ascultat cuvîntul — cuvîntul mă ucide ! Puterile mă lasă şi mintea mea se-nchide ! OPREA Toţi meşterii scăpară . . . MANOLE Dar dincolo ? 405 OPREA Sînt nori De praf ... nu vad nimica .. . MANOLE Săracii lucrători. . . Gîţi