HORIA 1935 închinare te ridici uriaş, de departe, de dincolo de schinjuiri şi moarte, peste-al veacurilor praf şi glod, peste călăuze surde şi deşarte... iar eu, ca şi tine ieşit din norod, vorbe de flăcări să-nnod, să deznod, ca unui vajnic voievod îţi închin această carte... 403 Horia de jos te-ai ridicat drept, pietros, viforos, pentru moţi, pentru cei săraci şi goi, pentru toţi şi-ai despicat în două istoria, ţăran de cremene, cum n-a fost altul să-ţi semene, Horia ! te-ai desprins aspru din gloată, cu-obravji supţi, cu ochi crunţi, să lupţi să-nfrunţi din sălbatecii-ţi munţi : ostile craiului, temniţă, roată... vrut-ai să spinteci pe munţi, pe văi largi, netede, slobode căi pentru-ai tăi, cei mîncaţi de străini, despuiaţi de biruri, de zbiri, de rele-orînduiri... şi uitaţi de regi şi-mpăraţi... 404 pin' la Bălgrad pe roată, uimind călăi, nemeşi, gloată, ţi-a bătut neschimbat, sub tundra săracă, aceeaşi mare, nenfricată inimă romano-dacc. duhul tău trăieşte încă treaz în munţi şi va trăi dîrz cît vor domni peste moţi zbiri crunţi şi mişelnici despoţi... uriaş domn, pe-al adîncurilor noastre sfîşiat somn, pe-al răzmeriţelor roşu praznic ■— mai roşi-vei oare vreodat', năprasnic, acestui neam, viaţa şi istoria —, tu, munte, al vrerilor noastre celor mai crunte. Horia ?!... umbra roatei umbra roatei, pe care sîngerat-ai t se ridică şi-acu, despărţitoare, pe-aici între două popoare... şi cască încă o prăpastie adîncă ce, străjuită de aspri străjeri, deschisă prin timp va rămîne între dîrzul valah fără ieri şi-ntre putredul grof fără mîine... 406 tundră de flăcări.., tundră de flăcări ţi-aruncară pe umeii munţii înalţi — să suferi înmiit cît toţi ceialalţi şi rănile nicicînd să nu-ţi numeri... 407 în pămînt, în piatră.., în pămînt, în piatră,-n văzduh trăieşte pe-aici războinicu-i duh... potecile toate şi-aduc aminte de mersu-i fierbinte... împlîntată sus, în pieptul muntelui, o stemă roşie : inima lui, împărătească stemă a Ardealului, singură, una, pe totdeauna... 408 un vierme al cîmpiei te-a vîndut.. un vierme al cîmpiei te-a vîndut, mişeleşte, pentru-un blid de linte şi răzmeriţa, în mersul ei fierbinte, s-a rupt în două... trupul ţi l-au dus, cu zile-n lut, dar gîndul tău aspru rămasu-ne-a nouă, c-o tărie trează, dîrză, nouă, sub steagurile lui să mergem înainte... 409 la praznic şuvoaie de norod, venit să vadă marea paradă, se bucurau de la opincă pînă la vlădică... şi peste tot norodul ăsta dezrobit, deodată, împietrit, ca într-un vis cumplit, eu l-am zărit cum, crunt ca dintr-o tragedie-antică, pe oase frînte se ridică, într-o cămaşe-nsîngerată, Horia însuşi — pe roată... 410 somnul vrut-a să mi-I aducă somnul vrut-a să mi-1 aducă : sfîntă nălucă... de pe roată ca de pe-o stîncă, din uitătura-i adîncă simţii că mi-aruncă o cruntă poruncă, poruncă pe care, ca un lunatic, s-o samăn sălbatic, s-o împrăştiu păgîn din rumân în rumân, pe uliţi, în carte, pînă la moarte... 411 ah, nu e !... ah, nu e, încă nu e loc pe pămîntul moţesc şi valah pentru colţuroasa ta statuie... dar, poate, într-o zi, un meşter între cei mai meşteri moţi, un Horia al daltei, uriaş între toţi, va îndrăzni, mînat de-o vrere idolatră, şi de-adîncuri prea pline, să te-ntrupeze, aspru, în piatră, Horia, pe tine !... 412 de-ai ieşi din mormînt.., de-ai ieşi din mormînt între noi şi-ai vedea atîţia moţi zdrenţoşi pe munţii şi neamul întreg flămînd ca acu, ce-ai zice, Horia, tu ?!... te-ai jelui, ai doini din fluier, ori ai da un nou, şi lung, şi roşu şuier, munţii toţi să se cutremure, liftele cîmpiei să tremure, să le vezi îngrozite, de pe culmea-ţi săracă, din ale belşugului tîrguri cum pleacă ?!... de-ai trăi tu acu, ce-ai face, Horia, cu mişeii ce vînd norodul flămînd?!... nu ţi-ar veni să-i cauţi pe toţi, de gîturi să-i scoţi, din paturi, de la cini, de la prînzuri, şi-n mijlocul pieţllor celor mai mari, ca pe cei mai mişelnici tîlhari, de limbă să-i spînzuri ?!... 413 gîndul tău gîndul tău : curcubeu peste veac, s-a ivit peste furtunile din noi... ce grof l-ar fi putut stropi cu noroi să nu-1 mai zărească iobagul sărac !?... gîndul tău : columnă de foc, dincolo de bezna zilei de azi, vesteşte, prin vreme, pentru moţii nomazi o mare, statornică oprire pe loc... 414 n-ai fost nici barem cneaz.., n-ai fost nici barem cneaz... bătut-ai tăcut al şesului glod şi-ai sângerat pe piatra muntelui cu gând viteaz. din norod te-ai ridicat, pentru norod... de-aceea, veac după veac, îţi va ridica statornice statui doar pe piatra gîndurilor lui poporul sărac... 415 prin a veacurilor cruntă strîmbătate.., prin a veacurilor cruntă strîmbătate, tu ai fost întîiui ce făcut-ai să i-se simtă opincii câlcîiul şi dup-ale grofilor uşi ferecate... ai stat ca de-oţel şi glăsuit-ai verde şi tare oriunde nedreptatea-şi zornăia cătuşile... cînd n-a mai fost chip, deschisu-le-ai munţilor uşile şi-ai chemat la luptă fără cruţare... şi lupta curge de-atunci înainte : mare de foc prin vremuri pîn' la capăt... pe muchi de răzmeriţi mă rup azi şi scapăt : nour peste leagăne moţeşti şi morminte... 416 grofii au crezut că te-au înfrînt... grofii au crezut că te-au infrînt şi te-au închis, pe totdeauna, în mormînt. dar tu, cît Ardealul acesta de mare, pe-al primejdiei roşu cal călare, te-ai ridicat, peste mormînt, mai dîrz, mai tare. şi te-ai însutit, te-ai înmiit, necontenit, ca iobagii-n suflet să te poarte, în lupta lor pe viaţă şi moarte... 417 n-ai fost nici voievod, nici crai.. n-ai fost nici voievod, nici crai, n-ai purtat sceptru nici mantie cezarică... aşa precum erai : cu căciulă, în opinci şi-n sarică, — cine-ar fi putut chipul să-ţi suie pe-o piatră de statuie?!... 418 am fost ţinuţi în întuneric. am fost ţinuţi în întuneric ca nişte osîndiţi la moarte şi la ucigaşe tăceri... dar acum, descătuşaţi, în văzduhul feeric şi liber ■— al gîndului, văzul cui, dintre iobagii şi călăii de ieri, va străbate oare mai adînc şi mai departe ? 419 în munţii tăi pa-aici vitejia, cu sînge drum şi-a spintecat spre dezrobire... pe-aici trăieşte-un neam ce nu ştie plînge nici să se sperie, nici să se mire... pe-aici vitejia-i o datină moştenită în sînge de fieşteeare... potrivnicii ce cred că, izbind-o, o clatină, o fac să crească şi mai mare... pe-aici legaţi de stînca săracă, c-o patimă aspră şi idolatră, zbatu-se moţii ce ştiu să vrea şi să tacă, moţii tăi de fier şi de piatră... 420 mort e de mult Iosif împăratul.., mort e de mult Iosif împăratul şi praf alesu-s-a de-mpărăţia lui... cît vezi pe-aici, de-a lungul şi de-a latul, e slobod astăzi drumul moţului... altă rînduială, alte graiuri, alte legi... răsună dulce chiar şi asprele porunci date drept, pe limba noastră, naţiei întregi, cum pentru noi nu răsunau atunci... drumul nostru merge tot mai neted înainte, dar departe pe întinsul colţuros al drumului o ruptă roată ne aduce-aminte de jertfa ta ce n-a pierit ca umbra fumului... 421 în chiote de luptă în chiote de luptă ai ţîşnit din liniştea odată ruptă... şi cine ştie unde-ai fi ajuns pe drumul început de nu te-ar fi vîndut !... 422 numele tău numele tău : cucuvea uriaşe pe castelele groteşti de-odinioară, pe turnuri şi pe porţi de oraşe... numele tău : pasăre albă peste-a moţilor pietroasă ţară şi pe trupu-i : roşie platoşe şi salbă... 423 călăuză dreaptă călăuză pentru noul drum mai de preţ ca aurul din Zlatna, Brad şi Săcărîmb aşteptăm din munţii tăi de-acum : un Horia uriaş al gîndului, cu străfulgerările şi văzul lui să lumineze drumul nostru orb şi strîmb... 424 Alba-Iulie, de praznic îmbracă-te !.., Alba-Iulie, de praznic îmbracă-te ! ■— şi-adună-ţi cei mai drepţi şi mai pietroşi voinici, din munţi, din cîmpii, de pe maluri de ape, cu inima unii de alţii aproape, să-şi prăznuiască dezrobirea aici unde Horia, de sub zăvoare şi lacăte, a fost dus să moară pe roată... 425 Horia, dormi liniştit.., Horia, dormi liniştit... gîndul tău de foc a biruit... grofii ca o apă tulbure s-au dus, pe totdeauna, spre apus... Horia, dormi liniştit... vreri aspre veghează necontenit şi-nchid, pentru năluci şi strigoi, toate drumurile-ntoarcerii-napoi. 426 Alba-Iulia după ce, cu pas de împărat Mihai Viteazul te-a călcat, — cu cele două roate semeţ ridicate, peste fărdelegi şi strîmbătate, aici în cetate şi-n inima neamului acesta de fier, grofii, în smintită, crîncenă trufie din leat în leat, înălţat-au neîncetat, pe sîngerîndă, vie temelie, mii şi mii de ziduri pîn' la cer între noi şi-ntre-a lui Arpad seminţie... 427 ce furci, ce scaune de foc ?!... ce furci, ce scaune de foc ne-ar mai putea opri, de-acum, pe loc ?... cînd tu ai vrut şi-ai îndrăznit atît, ce vorbe ne-ar putea rămîne încă rupte-ngît ?!... cutezanţă — viu cuţit de foc, iată, viaţa ca pe-un ban fără de preţ, mi-o joc ! drumul ce-n prăpăstii, rupt, prin ceaţă-1 văd, crunt îmi creşte foamea de izbîndă şi prăpăd... 428