">■ NICOLAE COSTIN LETOPISEŢUL ŢĂRII MOLDOVEI, de la zidirea lumii pînă la 1601 ; LETOPISEŢUL ŢĂRII MOLDOVEI, de la 1709 la 1711 ; OPERE ★ NICOLAE GOSTIN LETOPISEŢUL ŢĂRII MOLDOVEI de la zidirea lumii pînă la 1601 şi de la 1709 la 1711; Ediţie cui un studiu introductiv, note, comentarii, indice şi glosar de CONST. A. STOIDE şi I. LAZARESCU cu prefaţă de G. IVANESCU T-j CnJ ' rJ ; OPERE ★ EDITURA JUNIMEA IAŞI • 1976 Coperta de arh. VASILE BUJDEI Redactor : ELENA CHIRIAC Tehnoredactor : MIHAI BUJDEI şi DUMITRU ZAHARIA Apărut 1976. Format 61X86/16. Coli tipo 29. Bun de tipar la 1.IV.1976. Tiraj 1950 exemplare. Editura Junimea, str. Gheorghi Dimitrov nr. 1. IAŞI — ROMÂNIA yik i A Tiparul executat la întreprinderea f 1 | poligrafică Bacău, str. Eliberării, Iii Ui ^ nr. 63, sub comanda nr. 5164/975. NICOLAE COSTIN OPERE I 1. Prefaţă ... .VII 2. Studiu introductiv . . . XV 3. Notă asupra ediţiei . . .............................CVI 4. Letopiseţul Ţării Moldovei de la zidirea lumii pînă la 1601 . . 1 5. Letopiseţul Ţării Moldovei 1709—1711 . . 287 PREFAŢĂ Ne-am obişnuit de multă vreme să credem că literatura românească veche prezintă puţine opere care să reziste astăzi unei lecturi curente, puţine opere care să intereseze şi să satisfacă pe cititorul modern. De pe la 1900, cînd N. Iorga a studiat pentru prima oară amănunţit literatura românească veche, şi pînă astăzi, se crede că singurele opere din literatura românească veche care constituie o lectură agreabilă sau cel puţin interes antă sînt cronicile moldoveneşti şi operele istorice ale lui D. Cantemir, acestea din urmă fiind apreciate ca avînd o valoare excepţională. Concepţia la care ne referim a fost impusă chiar de către N. Iorga, prin cercetările sale asupra literaturii româneşti vechi, publicate la începutul secolului nostru şi apărute într-o nouă ediţie, la un sfert de veac după aceea. Se considerau nereuşite opere ca Istoria ieroglifică a lui D. Cantemir şi Psaltirea în versuri a lui Dosoftei, care sînt totuşi nişte realizări valoroase chiar în cadrul literaturii europene şi orientale. Pe de altă parte, o serie de opere de istorie, anume cronicile muntene, erau considerate ca opere de a doua mînă şi nu se mai publicau în ediţii noi. Epoca noastră, cu mult mai comprehensivă decît prima jumătate a secolului nostru, a început să revizuiască aceste păreri. S-a înţeles că traducerea lui Dosoftei este o valoroasă operă poetică (şi Iorga a văzut cel dintîi acest lucru) ; s-a înţeles că Istoria ieroglifică a lui D. Cantemir este, cu toate defectele ei, una din marile opere literare şi istorice ale epocii şi se înscrie în istoria literaturii noastre ca primul roman românesc. Astfel, în vremea noastră, literatura românească din a doua jumătate a secolului al XVII-lea şi din primele decenii ale secolului al XVIII-lea ne apare ca însumînd o serie de realizări de seamă, adevărate vîrfuri ale literaturii române din toate epocile. Ce s-a scris atunci în română nu este o literatură de pur tip feudal, fără interes pentru epoca noastră, nu este VII expresia unor idei depăşite, iar forma acestor opere nu trebuie considerată ca nereuşită, deşi este adesea greoaie. Avem a face cu o literatură de prim ordin, străbătută de ideile înnoitoare, moderne ale Renaşterii şi Umanismului, şi chiar ale Clasicismului, idei ajunse atît de tîrziu la noi. Dar seria scriitorilor din această epocă, a căror moştenire culturală este mai valoroasă decît s-a crezut, nu se încheie cu scriitorii pomeniţi mai sus. Printre ei se înscrie şi N. Costin, al cărui rol în literatura noastră a fost mereu minimalizat pînă astăzi, deşi efortul său literar şi lingvistic trebuie considerat drept unul dintre cele mai remarcabile din epoca sa. Criticile formulate de mai toţi istoricii literari români la adresa lui N. Costin, fie pentru unele goluri din informaţia sa, fie pentru modul de utilizare a izvoarelor, fie pentru limba greoaie sau nesemnificativă a operelor sale, au avut o fatală influenţă asupra editării operei sale : timp îndelungat după editarea parţială a operei sale istorice, de către M. Kogălniceanu, în 1845-1852 şi 1872, timp de peste 70 de ani, pînă în 1942, nu s-a mai editat nimic din opera istorică a lui N. Costin. Abia în 1942 s-a tipărit integral Letopiseţul Ţârii Moldovei de la zidirea lumii pînă la 1601. în această lungă perioadă nu s-au publicat decît cîteva fragmente din Ceasornicul Domnilor, unele editate în mod cu totul neştiinţific. în schimb, o parte din operă, care-i aparţinea, a fost publicată sub numele lui Miron Costin. în vederea înlăturării acestui gol din cultura românească, doi entuziaşti cercetători ai trecutului politic şi cultural al Moldovei, C. A. Stoide şi I. Lăzărescu au pregătit ediţia integrală a operelor lui N. Costin, în două volume : primul volum cuprinzînd Letopiseţul Ţârii Moldovei de la zidirea lumii pînă la 1601 şi Letopiseţul 1709-1711, iar al doilea, Ceasornicul Domnilor. Este de asemenea meritul editorilor de a fi văzut importanţa literară, culturală şi lingvistică a operei lui N. Costin şi de a o fi pus într-o nouă lumină prin studiul introductiv al prezentei ediţii. N. Costin stă în această privinţă alături de Constantin Cantacuzino şi este întrecut numai de D. Cantemir. Lecturile sale în domeniul istoriei şi literaturii latine a epocii erau foarte întinse şi l-au dus la descoperirea unor noi informaţii despre trecutul românilor. De aceea nu este de mirare că N. Costin a avut ambiţii mari, pe care numai în parte le-a realizat, soarta fiind vitregă cu el. A ambiţionat să dea în româneşte o istorie a Moldovei de la începutul lumii, cum se spunea atunci, în lumea ortodoxă, o istorie care urca dincolo de perioada romană a istoriei românilor. Şi el a realizat acest ambiţios plan, dîndu-ne o operă care constituie, sub raportul concepţiei şi informării, un progres faţă de letopiseţele anterioare ale Moldovei, ce VIII nu urcau dincolo de epoca romană. In parte, opera aceasta este şi o istorie a ţărilor vecine, cu care se întreţese istoria moldovenilor. C. A. Stoide şi I. Lăzărescu ne propun o altă imagine decît cea tradiţională despre această operă a lui N. Costin şi credem că au măcar în parte dreptate. Această operă de compilaţie, de mari proporţii, a fost considerată pe nedrept ca o operă ştearsă, făcîndu-se comparaţia cu operele, în mare parte de caracter memorialistic, ale lui Miron Costin şi Ioan Neculce, care jucaseră un rol important în evenimentele narate şi le puteau povesti deci mai viu. Editorii au dreptate cînd afirmă că s-a trecut în chip nedrept, peste efortul de informare, în domeniul istoric, depus de N. Costin, efort atins pînă atunci numai de contemporanul său din Ţara Românească, stolnicul Constantin Cantacuzino. Acest cronograf este o încercare îndrăzneaţă şi meritorie; de creare a unei opere de istorie universală pentru români şi de pe poziţiile româneşti. încercarea lui N. Costin de înglobare a istoriei româneşti în istoria universală a fost desconsiderată : s-a ignorat meritul principal al autorului, de a fi dat acestei lucrări o solidă construcţie arhitectonică, precum şi de a fi urmat o metodă strict ştiinţifică ; căci el a citat mereu izvoarele utilizate, lucru neîndestulător făcut de alţi autori din epocă, şi a adus la cunoştinţa conaţionalilor săi operele de istorie ale vecinilor noştri, opere care cuprindeau şi substanţiale capitole referitoare la trecutul românesc. Printr-o asemenea operă, N. Costin a anticipat, după cei doi editori, împreună cu stolnicul Constantin Cantacuzino, pe mai norocosul în această privinţă, Dimitrie Cantemir. Atitudinea lui N. Costin faţă de evenimentele dintre anii 1709 şi 1711, despre care scria, a fost poate greu de înţeles de unii j dar s-a uitat că N. Costin a trăit într-o epocă care cu greu îi permitea să-şi formeze o judecată dreaptă despre evenimentele mai importante petrecute atunci, ca de exemplu alianţa lui D. Cantemir cu Petru cel Mare : căci alianţa aceasta, deşi pe linia marilor aspiraţii ale poporului român, nu putea fi preţuită atunci decît după rezultatele ei imediate, care au fost catastrofale ; iar adeziunea cronicarului la politica lui N. Ma-vrocordat îşi găseşte justificarea tocmai în faptul că principele fanariot reprezenta în politica românească, întocmai ca şi D. Cantemir, o nouă concepţie de guvernămînt, aceea a domniei luminate, raţionale, care va stăpîni secolul al XVIII-lea european. Cronica lui N. Costin este semnificativă în această privinţă, chiar dacă a fost cerută sau inspirată de voievodul însuşi, şi dovedeşte şi ea un spirit nou în cultura şi politica românească, de luptă împotriva exceselor aristocraţiei, de simpatie pentru masele asuprite. Dar N. Costin a fost preocupat şi de alte probleme decît cele istorice ; anume de cele morale şi în special de ştiinţa conducerii statului, IX atît de strîns legată de altfel de ştiinţa istorică. Era firesc aceasta pentru un reprezentant al unui nou spirit politic, cel al monarhiei luminate, şi de altfel preocuparea aceasta o vom întîlni şi la voievodul fanariot, care, poate, i-a cerut lui N. Costin să traducă în româneşte o operă de educare a principilor în acest nou spirit. S-a considerat şi pînă astăzi, de către unii istorici literari români, că meritul cel mai mare al lui N. Costin este acela de a fi tradus şi prelucrat în româneşte opera lui Antonio de Guevara (1480-1548) — episcop spaniol, istoric şi scriitor de seamă al Renaşterii —, intitulată Libro aureo del gran emperador Marco Aurelio con el relox de los principes, publicată la Sevilla în 1528 sau la Valladolid în 1529, tradusă în franţuzeşte la 1531 de Berthault de Lagrisse, sub titlul Livre d9ore de Marc Aurel, şi la 1555 de Herberay des Essars, sub titlul Horloge des Princes, apoi în laitină de Johann Wankel (Wiankelms), sub titlul : Horologium Principum sive de vita Mărci Aurelii Imperatoris, Torgau, 1601. Opera lui de Guevara este un fel de roman de idei, în special morale, în care se face viaţa romanţată a principelui celui mai perfect, întruchipat în persoana lui Marcus Aurelius, pentru a-i servi ca model lui Carol al V-lea, regele Spaniei şi împăratul Germaniei, al cărui predicator era autorul. Sensul cuvîntului spaniol relox, latineşte horologium, româneşte ceasornic, este aici simbolic : el înseamnă „călăuză", „îndreptar". N. Costin este primul scriitor român care traduce o operă din literatura modernă a Occidentului în limba noastră, primul care a deschis un drum spre noua literatură a Occidentului, în speţă spre literatura Renaşterii. Avem a face cu o scriere din genul numit „oglinda principilor", cum au apărut atîtea în evul mediu şi în epoca modernă ; dar opera scriitorului spaniol este poate cea mai interesantă dintre toate aceste scrieri prin structura ei şi prin concepţia despre conducătorii de popoare. Alcătuită în aceeaşi vreme în care se alcătuiau în Apus Principele lui Machiavelli, iar la noi învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul Teodosie, ea se deosebeşte radical de cea dintîi prin înaltai moralitate a modelului propus (de Guevara se gîndea de altfel,- nu ca gînditorul italian, la un principe care să realizeze cu orice mijloace unitatea statală a unui popor şi libertatea lui naţională, ci la un conducător care nu avea de rezolvat asemenea probleme), iar de cea de a doua, prin viziunea lui modernă, descătuşată de concepţiile religioase medievale, viziune obţinută prin cunoaşterea profundă a lumii antice grecoromane şi a ideilor ei. Pentru un asemenea cunoscător al antichităţii era firesc ca el să ia drept model al conducătorului perfect pe împăratul filozof Marcus Aurelius şi să dea în parte o pseudoautobio- X grafie a împăratului roman.1 El imită în această privinţă pe Marcus Aurelius însuşi, care ne-a lăsat acea splendidă povestire autobiografică : Asupra lui însuşi. Propunînd o imagine morală a principelui, de Guevara nu da ascultare numai legilor morale propovăduite de creştinism, dar şi tendinţelor lumii moderne a Renaşterii, care cerea conducătorilor de popoare să fie drepţi şi înţelepţi, şi trebuie să recunoaştem că aceasta este imaginea conducătorului pe care şi după aceea marii gînditori politici au propus-o pînă astăzi. Socotim că pe nedrept cartea lui Antonio de» Guevara a fost considerată ca mai puţin semnificativă pentru spiritul Renaşterii decît aceea a lui Machiavelli ; ea constituie şi astăzi o lectură interesantă, pe care intelectualitatea din toate ţările n-o poate realiza numai din lipsa traducerilor în limbile moderne. Faptul că autorul e împotriva războaielor ne-o spune îndestul. Cititorul român dispune acum de această prelucrare românească, făcută la începutul secolului al XVII-lea de N. Costin. Căci învăţatul român pomenit nu s-a mulţumit cu o simplă traducere a operei scriitorului spaniol, ci i-a adus acesteia modificări destul de importante : a omis unele părţi, reducînd mult numărul capitolelor, a orînduit unele capitole altfel, a făcurt adaosuri capitoieLor acceptate de el. Traducerea sau mai bine zis prelucrarea lui N. Costin este, cu rare excepţii, cursivă şi clară. Ea ne permite azi să luăm cunoştinţă de opera unui scriitor spaniol de mare valoare, total necunoscut la noi şi necitit azi nici în Apus. Antonio de Guevara ne-a dat o operă: de curaj, c& atîtea altele din epoca Renaşterii, în care principii erau criticaţi pentru greşelile lor. Şi opera aceasta nu este, de fapt, numai un tratat de educaţie morală pentru principi ; ea a devenit o adevărată enciclopedie a antichităţii. Ca să dăm cîteva exemple, ea cuprinde un fel de introducere în istoria filozofiei morale a vechilor greci şi în retorica antică ; ea este şi un manual de antichităţi, dînd unele informaţii asupra felului de viaţă al oamenilor din antichitate ; în ea se vorbeşte pînă şi de crearea alfabetului. Nu fără dreptate socotesc editorii operei că traducerea aceasta, care era o adaptare la realităţile noastre, a făcut cunoscute intelectualităţii moldoveneşti şi munteneşti ideile etico-filozofice ale antichităţii şi în general lumea greco-romană, aşa cum le vedea un gînditor occidental din epoca Renaşterii, şi că acest rol al lui N. Costin n-a fost scos decît rar în evidenţă. Avem a face cu o operă din epoca 1 Acest procedeu literar este cultivat şi astăzi, şi publicul cult românesc a avut ocazia de a citi o presupusă spovedanie a lui Iuliu Caesar, făcută în ultima noapte a vieţii lui, de fapt o lungă pseudo-autobiografie a lui Caesar, alcătuită de scriitorul englez Rex Warner, cu titlul lulius Caesar (traducerea românească, Bucureşti, 1972). XI clasică a literaturii româneşti, care începe în aşa-zisa perioadă veche. Cum s-a mai atras atenţia cîteodată, trebuie să spunem că epoca clasicismului românesc nu începe la 1780, cu reprezentanţii Şcolii ardelene, sau spre această dată, ci cu mult mai înainte, în a doua jumătate a secolului al XVII-lea, şi că ea a avut reprezentanţi remarcabili şi în primele decenii ale secolului al XVIII-lea. Dar opera lui de Guevara în prelucrare românească nu prezintă numai acest interes. Publicarea ei integrală aduce reale servicii şi lingvisticii române, căci în această operă apar o mulţime de fapte de limbă care n-au fost înregistrate şi studiate de lingviştii noştri, şi, printre ele, multe neologisme, care rămîn să fie studiate. Vom găsi, fireşte, şi şovăielile de limbă caracteristice epocii. Lectura operei este, desigur, mai grea decît a unei cărţi din epoca modernă a literaturii noastre ; de altfel acesta e în genere cazul cu lectura multor cărţi din epoca veche a literaturii noastre. Dar efortul făcut de cititor va fi răsplătit din plin, prin conţinutul extrem de interesant al cărţii şi prin limba traducătorului român. Desigur, opera lui de Guevara, în original şi traducerea şi prelucrarea lui N. Costin, are şi unele defecte, ca insistenţa asupra unor idei, lungimea prea mare a unor pasaje. Dar oare asemenea defecte, care par să se explice prin epocă, nu se găsesc şi la mulţi scriitori moderni, străini şi români ? Ele nu trebuie să ne împiedice de a vedea valoarea remarcabilă a operei. Astfel, N. Costin ni se revelă astăzi, prin efortul unor cercetători contemporani, între care trebuie să integrăm şi pe C. A. Stoide şi I. Lă-zărescu, drept unul din personajele cele mai interesante din epoca la care ne-am referit : jumătatea a doua a secolului al XVII-lea şi primele decenii ale secolului al XVIII-lea. El ne apare astăzi, ca şi tatăl său, M. Costin, şi ca şi C. Cantacuzino şi D. Cantemir, drept un strălucit reprezentant al Renaşterii române şi al Umanismului român. Numai moartea sa relativ timpurie, la vîrsta de 51—52 de ani, l-a împiedecat de a ne da şi o cronică amplă a Moldovei, povestind evenimentele din secolul al XVII-lea şi din primele decenii ale secolului al XVIII-lea, şi de a fi realizat şi alte opere. Căci trebuie să spunem : spre deosebire de D. Cantemir, el s-a consacrat tîrziu activităţii cronicăreşti şi în genere literare. Ediţia de faţă este precedată de un studiu introductiv, în care sînt tratate viaţa şi opera cronicarului, împletite cu tot ce se poate cunoaşte asupra epocii în care a trăit el, ca şi înaintaşii săi. La editarea operei lui N. Costin, în lipsa manuscriselor autografe, care nu se mai păstrează astăzi, editorii au folosit manuscrisele ce transmit textul operei cît mai apropiat de redacţia autorului. Lipsurile din aceste manuscrise, precum şi unii termeni şi expresii transmise greşit, au fost completate cu aju- XII torul altor manuscrise, care cuprindeau pasaje mai bine păstrate, şi cu ajutorul traducerii franceze din 1555. Completările făcute, ca şi alte intervenţii în textul editat, au fost semnalate în notele din josul paginilor. Studiul introductiv se încheie cu o notă despre ediţie, în care sînt arătate, după un scurt istoric al moştenirii literare a lui N. Costin, felul în care s-a înţeles să se alcătuiască ediţia de faţă, manuscrisele folosite, ca şi problemele puse de transpunerea textului chirilic în alfabetul latin. Editorii au crezut de datoria lor să pună la contribuţie lucrările înaintaşilor, chiar şi ale acelora care au adus o contribuţie mai modestă la cunoaşterea operei şi vieţii cronicarului şi înaintaşilor săi. G. IVĂNESCU XIII STUDIU INTRODUCTIV VIAŢA ŞI OPERA LUI NICOLAE COSTIN Cum apare Nicolae Costin în operele istoricilor literari mai vechi în Istoria literaturii române în secolul al XVIII-lea i, N. Iorga supune unei analize atente Letopiseţul Ţării Moldovii de la Ştefan sin Vasile Vodă, pe care el, ca şi alţi învăţaţi ai timpului, îl socotea scris de Nicolae Costin2. Cum în această cronică se cuprind atacuri violente la adresa lui Gheorghe Duca Vodă şi a lui Constantin Duca Vodă, părintele, respectiv fratele soţiei presupusului autor, iar tristul incident al uciderii, din ordinul lui Constantin Vodă Cantemir, a fraţilor Miron şi Velicico Costin nu numai că nu e blamat în nici un fel, dar e redat cu totală indiferenţă, Iorga trăgea concluzii severe asupra trăsăturilor cronicarului3. Mai mult dacît atît, Iorga observă că domnului, care ordonase moartea, i se face în cronică un cald panegiric. Acestea toate presupuneau din partea lui N. Costin — dacă în .adevăr ar fi fost el autorul Letopiseţului — un act de neîngăduită renunţare la orice gest de protest, act pe care N. Iorga se credea în drept să-l vestejească 4 : „Con- 1 Volumul 1, Epoca lui Dimitrie Cantemir, Epoca lui Chesarie de Rîmnic, Bucureşti, 1901, p. 62-129. 2 Op. cit., p. 98 : „întîi e sigur că această cronică a fost scrisă de dînsul şi cea mai bună dovadă vom avea-o, cercetînd îndată spiritul în care e redactată, sentimentele pe care le manifestă cu toată discreţia şi paza autorului, înălţimea culturală a lui şi natura ideilor de care e stăpînit" etc. 3 „Dar Nicolae Costin era aşa de prevăzător, aşa de binecrescut şi de rezervat ! Vom vedea şi în cronica lui, unde trebuie să vorbească, cît de mult se dezbracă de sentimentele sale proprii, cît se sfieşte să judece", op. cit, p. 70. 4 „Nicolae e un pedant rece, măsurat, un compilator prin vocaţie, mîndru că merge pe urme străine, iar politica sa e făcută toatăl din iertare, abdicatie, resignare". In contrast cu dînsul e prezentat XV ştiinţa sa, sau lipsa de inteligenţă44, spunea Iorga, ar fi fost „aşa de mare incit copie de bună credinţă, fără a îndulci şi drege prin rezervele sale atacurile cele mai înverşunate împotriva familiei sale44 5. Aşadar, N. Iorga a tras o serie de concluzii, nu tocmai măgulitoare, în legătură cu caracterul presupusului autor al cronicii, vorbind chiar de lipsa lui de inteligenţă, de unde apoi şi concluzia în legătură cu întregul fel de a concepe istoria a celui astfel caracterizat5 6. Aceste aprecieri faţă de cronicar IST. Iorga le-a menţinut şi după ce C. Girunescu a dovedit, fără nici o urmă de îndoială, că Letopiseţul Ţării Moldovii din 1661—1709 nu este opera lui7. Căci aprecierile nedrepte şi nejustificate — credem noi — la adresa cronicarului au trecut şi în ediţia din 1926 a Istoriei literaturii româneşti a aceluiaşi istoric 8.< Ele apar, cu puţine retuşări, şi în lucrările unor isto- tatăl său : „pe cît e de simpatic cel dintîi (Miron), în greşelile lui chiar, pe atît acesta de al doilea (Nicolae) nu atrage nici prin însuşirile pe care le are". (Op. cit., p. 78). 5 N. Iorga, op. cit., p. 108. 6 „Nicolae Costin... niciodată... n-ar fi fost în stare să se ridice la înălţimea unor vederi personale în orice materie... cugetarea sa e sau banală sau plină de contradicţii" (N. Iorga, op. cit., p. 78). Opera e „redată într-o formă greoaie, orînduită fără pricepere critică, lipsită de claritate, de măsură şi de independenţă" (Ibidem, p. 76). 7 C. Giurescu, Contribuţii la studiul cronicilor moldoveneşti, în „An. Acad. Rom., Mem. Secţ. Istorice", seria II, tom. XXX, 1907, p. 273-309. 8 N. Iorga, Istoria literaturii româneşti, II, de la 1688-1750, ed. a Il-a revăzută şi întregită, Bucureşti, 1926. Unele aprecieri din vechea Operă, Iorga le reproduce, ad litteram, în cea nouă : „Nicolae e un pedant rece, prudent, măsurat, un compilator prin vocaţie, mîndru că merge pe urme străine, iar politica sa e făcută toată din iertare, abdicaţie şi resignare" (p. 108). „Nicolae Costin pare să nu fi avut duşmani straşnici nici ca om politic macar şi, poate, nici ca om privat", (p. 109). „Neştiind să aleagă faptele, fiindcă nu era în stare să le judece, să le aprecieze, Nicolae Costin face o lucrare monstruoasă, diformă, în care materia străină în blocuri grosolane izolează fragmentele subiectului risipit" (op. cit., p. 116). Iată şi portretul atît de adînc săpat în liniile lui nedrepte pe care Iorga îl face lui N. Costin : „Cărturarul sec, viermele de carte, pisarul erudit cu călimările în brîu şi volumele subţioară. în inima de pergament a acestui erudit nu răsună nimic din marea, veşnica lume vie ; ochii lui seci vedeau numai litere şi forme, iar nu idei şi sentimente ; inteligenţa lui fără aripi se tîra în nestrăbătutul tufiş al contrazicerilor mărunte, din care nu se putea descurca. Trecutul îl eticheta, pentru prezent n-avea nici un interes, iar viitorul nu putea să-l vadă" (op. cit., p. 119). XVI rici literari de mai tîrziu9 10. Pentru înţelegerea operei acestui cronicar moldovean e necesară o cunoaştere cît mai aprofundată a vieţii autorului ei, ca şi a epocii în care acesta a trăit şi şi-a desfăşurat activitatea. Numai în urma acestor cercetări se va putea spune dacă în adevăr „Nicolae Costin e un pedant rece, măsurat, prudent, un compilator prin vocaţie, mîndru că merge pe urme străine44. Şi vom căuta să vedem şi dacă o altă afirmaţie a lui Iorga, că „politica sa e făcută din iertare, abdicaţie şi resignare4410 este justă. Anticipând de pe acum rezultatele cercetărilor noastre : după noi N. Costin a fost un cărturar şi om politic al vremii întru nimic mai prejos decît înaintaşul şi părintele său logofătul Miron Costin şi decît contemporanul său, vornicul Ioan Neculce. Dar pentru înţelegerea mai adîncă a acestei personalităţi a culturii româneşti din epoca feudală, vom da şi unele indicaţii asupra înaintaşilor săi şi asupra fraţilor săi, căci numai aceasta ne va da posibilitatea de a constata moştenirea de fapte şi de tradiţii cu care Nicolae Costin venea pe lume şi care i-a determinat în parte viaţa; dacă el a fost un om care să renunţe la anumite convingeri sau dacă el şi fraţii săi au urmărit constant aceeaşi linie politică, care era linia părintelui său, mort în condiţii atît de dramatice. Şi în ce priveşte operele principale ale celor doi Costineşti, Miron şi Nicolae, ca şi opera lui Neculce, sînt de spus unele lucruri noi, care rezultă din considerarea situaţiilor diverse în 9 S. Puşcariu, Istoria literaturii române, epoca veche, Bucureşti, 1930, p. 144. Se găseşte aici aprecierea că : „Dl. Iorga — deşi exagerează defectele lui Nicolae Costin, atribuindu-i şi slăbiciuni de caracter pe care nu pare a le fi avut, are dreptate să scrie...“ Totuşi şi Puşcariu găseşte că „aşa cum e stilul său, aşa e şi omul, veşnic preocupat a-şi afişa cu toată ocazia cunoştinţele, care toate sînt culese din cărţi. La el nu întîlnim expresia credinţei sale intime, refle-xiuni proprii asupra lucrurilor văzute în viaţă, ci reproducerea a ceea ce a citit la alţii". Puşcariu reproduce antiteza făcută de Iorga între tată şi fiu, care culminează cu atît de cunoscutul portret al cărturarului sec, „vierme de carte “ (Puşcariu, op. cit., p. 144-145). La Puşcariu s-a strecurat şi o confuzie asupra operei lui N. Costin : „O moarte timpurie îl răpuse, lăsînd neterminată şi Cartea pentru descălecatul dintâi a ţării Moldovei, cu care ajunge pînă la anul 1601“ (Ihidem, p. 146). 10 N. Iorgia, Istoria literaturii române, ediţia I, 1901, p. 78 şi ediţia a Il-a, 1926, p. 108. XVII care se găseau ei : vom căuta să stabilim întrucît, prin forţa lucrurilor, se cuvenea să existe o distincţie de tratare între opera de compilaţie a lui Nieolae Costin, care este Letopiseţul Ţării Moldovei de la zidirea lumii, şi opera mai mult cu caracter memorialistic a tatălui său, Miron Costin, Letopiseţul Ţării Moldovei de la Aron Vodă încoace, şi cea a lui Ioan Neculee, aceasta fără a nega diferenţele temperamentale dintre ei. Cei mai vechi Costineşti Dacă ar fi să credem pe domnitorul istoric Dimitrie Cantemir, Costineştii ar fi de origine sud-dunăreană, şi anume sîrbi11 12 13. Dimitrie Cantemir, născut în 1673, fiu al unui părinte mult timp pribeag de ţară, el însuşi petrecîndu-şi cea mai mare parte din tinereţe la Constantinopol şi restul vieţii în imperiul moscovit, n-a putut însă cunoaşte mărturii orale asupra Costineştilor anteriori lui Ion Costin hatmanul şi poate nici asupra acestuia. Aşa credem noi că trebuie explicată lacuna din informaţia lui Dimitrie Cantemir asupra înaintaşilor celor doi mari cronicari moldoveni, ale căror opere, de altfel, el le-a cunoscut numai parţial. După cît se pare, obârşia neamului Costineştilor trebuie căutată în partea de nord a ţării, şi nu în sud, în ţinuturile Tecuci, Putna şi Covurlui, acolo unde apar ei cu proprietăţi încă din primele decade ale secolului al XVII-lea i2>. Cel mai vechi dintre Costineşti, care se întîlneşte în documentele cunoscute nouă, este, după cît se pare, un „Costin miedarul“, trăitor prin a doua jumătate a secolului al XVI-lea. Dintr-un act cu data de 14 februarie 1582 (7090), se vede că acest Costin mie-darul (în act s-a citit greşit Miedov) era fiul unui Ioan Ciudin-sehi şi are ca fraţi pe Tiron şi Toader. Împreună cu alţii stăpînea părţi din satele Horodnic de Sus şi Horodnic de Jos din ţinutul Sucevei. întrucât uricele pe care le avusese de la Ştefan Vodă arseseră, „lanou Sasu le dă întăriri4413. Acelaşi 11 Dimitrie Cantemir, Descrierea Moldovei, traducerea G. Pascu, p. 200. Poate aceasta să fie în legătură cu stăpînirea Costineştilor asupra satului Sîrbii din Putna. 12 A se vedea mai departe actele citate în legătură cu vînzări şi întăriri de proprietăţi Costineştilor din prima şi a doua jumătate a secolului al XVII-lea. 13 T. Balan, Documente bucovinene, II, Cernăuţi, 1934, p. 22-24. XVIII Costin miedar stăpînea şi părţi din Cămîrzeni în acelaşi ţinut14. In iulie 1597, proprietarii satelor Horodnic de Sus şi de Jos, şi între ei „Magdalena şi Marica, fiicele lui Costin miedar“, îşi vînd părţile ce le aparţineau lui Ieremia Vodă Movilă 15. în octombrie 1600, vinde şi „Dumitru, fiul lui Costin miedar64 părţile sale din Cămîrzeni16. După cît rezultă din actele cercetate, Costin miedarul a fost la origine un moldovean ridicat dintre curteni, mică nobilime moldovenească, proprietari de pămînituri în devălmăşie şi deţinători de mici dregătorii ţinu-tale, cunoscuţi mai ales prin obligaţiile ostăşeşti, ca formînd un sîmbure de oaste cvasipermanentă. Anticipînd, subliniem că membrii destul de numeroşi ai familiei, în tot cursul secolului al XVII-lea şi în primele decenii ale secolului al XVIII-lea, au deţinut înalte sarcini cu caracter ostăşesc, pe care le vom sublinia la fiecare în parte. Din actele cercetate am luat cunoştinţă despre înaintaşii, colateralii şi urmaşii lui Costin miedarul : tatăl Ion Ciudinschi, fraţii Tiron şi Toader, fiicele Magdalena şi Marica, un fiu Dumitru şi un altul mai mic lancu, care se întâlneşte mult mai tîrziu în acte. Cît timp Dumitru sau Dumi-traşcu, care a ajuns pînă la dregătoria de postelnic mic, e cunoscut mai ales sub numele de „Dumitraşcu Drăguţescu44, după numele de familie al mamei sale, celălalt fiu al lui Costin miedarul, Ion sau lancu Costin, s-a numit în mod constant, de la moartea tatălui său înainte, numai Costin; acesta a ajuns pînă la treapta de hatman şi pîrcălab de Suceava. In octombrie 1600 (7109), Dumitraşcu, fiul lui Costin miedarul, vinde părţile sale de ocină din Cămîrzeni lui Petraşcu, mare logofăt, pentru suma de 300 de taleri17. După cît se pare, 14 Zapis din 22 octombrie 1600 (7109), în Documente privind istoria României, secolul XVI, A. Moldova, IV, p. 300, document 367 ; sursă citată mai departe D.P.I.R. 15 T. Balan, Documente bucovinene, II, p. 51-53. 16 D.P.I.R., loc. cit. Asupra semnificaţiei de miedar, mic dregător de ţinut, însărcinat cu strîngerea impunerilor pentru fabricarea miedului, şi asupra ierarhiei sale între alţi dregători de ţinuturi, a se vedea un document din 20 iunie 1603 (7111), de la Ieremia Vodă Movilă, în care se arată că Mălai Grozav portar a venit la domn, cerînd să i se întărească cumpărăturile de moşie după zapis „de la Dan Bolea vornic şi de la Dumitru uricar şi de la Sava pivnicier şi Cîrstian miedar“ (D.P.I.R,, voi. V, p. 107, document nr. 152). 17 D.P.I.R., voi. IV, p. 300, document nr. 367. XIX „Costin miedarul“, cîţiva ani mai tlrziu, e ureadnic 18. Cumpărătorul, Petraşco mare logofăt, era un Başotă, familie eu care Costineştii se înrudeau şi căreia mai tîrziu aceştia îi vor vinde şi alte ocine 19. După cît se vede, acest „Costin miedarul“ a fost căsătorit cu o fiică a lui Drăguţul Bogdan, staroste de Putna 20. O altă fiică a starostelui Drăguţul Bogdan a fost căsătorită ou Gavril Bîrlădeanu 21, înaintaşul viitorului mare logofăt Solomon Bîrlădeanu. Evident, cel mai mare dintre fraţi a fost Dumitru, care apare în acte cu mult înaintea fratelui Iancu. După cît se pare, Costin miedarul a murit la puţin timp după 1603. El a jucat în istoria ţării un rol prea modest, aşa încît Miron Costin, care vorbeşte destul de des în cronica sa despre sine şi membrii familiei sale 22, nu-şi va fi putut pomeni în ea bunicul, bineînţeles după amintiri şi tradiţii transmise prin tatăl şi fraţii săi mai mari. Dumitraşcu Drăguţescu, fiul cel mai mare al lui Costin miedarul, a făcut o carieră publică destul de modestă, ajungînd numai pînă la dregătoria de postelnic mic23 24. A fost căsătorit cu o Alexandra, care mai trăia2A, prin martie 1653 (7161). Din această căsătorie a rezultat o fiică Grăjdana, căsă- 18 Act din 7 februarie 1603 (7111), „Costin biv ureadnic", în Ghibă-nescu, Surete şi Izvoade, XVI, p. 8. Se citează mai departe : Ghibă-nescu, Surete. 19 Act din 18 iunie 1644 (7152) de la Vasile Lupu. O pricină mai veche de judecată între jupîneasa lui Iuraşcu Başotă şi Costin hatmanul, pentru satele Brănişteri şi Schelăuţi (Ghibănescu, Ispisoace şi zapise, II, 2, p. 67). Se citează mai departe : Ghibănescu, Ispisoace. 20 în-tr-uin document de cumpărături, în Stroeşti şi Sîrbii de Jos, al lui Dabija, Alexandru Costin, fiul lui Costin hatmanul, e numit nepot al Drăguţului, iar Drăguţul e numit moş al lui Alexandru Costin. Document de la Eustratie Dabija, în „Arhiva genealogică", II, apri-lie-iunie 1913, p. 60. Prin 1617 (7125) februarie 10, Drăguţul Bogdan staroste, cu giupîneasa Cacica, fata lui Dumbravă vornic, primeşte întăriri în Ţigăneşti (Acad. Rom., „Creşterea colecţiilor", 1905, p. 100). 21 Catalogul documentelor moldoveneşti din Arhiva Istorică Centrală a Statului, voi. II, Bucureşti, 1959, p. 363, document nr. 1842. 22 Asupra datelor din Letopiseţul lui Miron Costin, în legătură cu membrii familiei sale, a se vedea mai departe. 23 Document din 19 iunie 1665 (7173), înaintea divanului vine Cocială cu femeia lui Grăjdana, fata lui Dumitru postelnicul, fratele lui Costin hatmanul şi vînd lui Dabija Vodă satul Borisăştii (V. A. Ure-chia, Miron Costin, Opere complete I, Bucureşti, 1886, p. 96-97). în continuare se citează : V. A. Urechia, Miron Costin I, p--------- 24 Act din 13 martie 1653 (7161), Acad. Rom., „Creşterea colecţiilor", 1908, p. 69. XX torită cu un Cocială25, amintită în acte de vînzare de ocine ale altor rude26, şi Dumitru Drăguţescu, fost pîrcălab de Suceava, mort în septembrie 1661, în împrejurările expediţiei făcute de Ştefan Lupu la Tighina, de aceeaşi boală şi în acelaşi timp cu domnul27. Miron Costin, în Letopiseţul său, aminteşte în cuvinte elogioase despre această rudă moartă la Tighina 28. Fii ai lui Dumitraşcu Drăguţescu sînt boierii tineri care apar într-un zapis de prin 1667, pentru o cumpărătură în Oideşti a stolnicului Nacul. Ei poartă numele de Ilieş şi Alexandru şi sînt numiţi simplu „feciorii Drăguţescului“. înaintea lor semnează : „Irimia, vornicul de poartă, Dubău şi frate-său şi Ionaşcu Balş“ ; în urma lor semnează „Ştefan Brăescu“ 29. Erau toţi, în afara vornicului de poartă, om desigur matur, tineri fii de boieri cu mici dregătorii la ţinut sau numai vecini de moşie. Dintre aceşti fii ai Drăguţescului, Ilie, cel mai mare, a făcut carieră publică, ajungînd pînă la treapta de serdar. In aprilie 1686 (7194) el era fost serdar ; acum vinde lui Vasile Bainschi părţile sale de moşie din Mile şi Putila30. Prin 1687— 1688, pribeag în Ţara Românească, cu alţi cîţiva boieri care făceau opoziţie lui Constantin Vodă Cantemir, a fost desemnat de Şerban Cantacuzino să fie ales domn în Moldova. După Neculce, care raportează acestea, lucrurile s-ar fi oprit aici prin moartea lui Şerban Vodă, care ar fi fost dispus să cheltuiască pentru numirea lui Drăguţescu în locul lui Cantemir 31. I an cu Costin. Acela dintre fiii lui Costin mie-darul, care va face cea mai strălucită carieră publică şi care, ajutat, desigur, de calităţile sale personale, a izbutit să treacă de la treapta de curtean la aceea de mare boier, e Iancu Costin. Ca şi părintele său, Costin miedarul, ca şi fratele Dumitru postelnicul, mult timp, Iancu Costin nu poate fi întîlnit în 25 Act din 19 iunie 1665 (7173), V. A. Urechia, Miron Costin I, p. 96-97. 26 Ibidem. 27 C. I. Andreescu şi C. A. Stoide, Ştefăniţâ Lupu, Domn al Moldovei, Bucureşti, 1938, p. 167. 28 „De aceie boală au murit tot acolo şi Dumitraşco Drăguţescul de la Suceava, om cunoscut şi ales la toată curtea“ (Miron Costin, Opere, ed. P. P. Panaitescu, 1958, p. 201). 29 Ghibănescu, Surete, IV, p. 120. 30 T. Balan, Documente bucovinene, III, p. 78. 31 I. Neoul'ce, Letopiseţul Ţârii Moldovei şi O samă de cuvinte, ed. a Il-a, Iordan, p. 102, Bucureşti, 1959. în continuare se citează : I. Ne-ciuiLce, Letopiseţul, ed. a Il-a, Iordan. XXI actele epocii. Este acesta un indiciu .al situaţiei lui obscure de mic boier de ţinut; desigur, tranzacţiile particulare, pe care le-a încheiat cu contemporanii, au fost, pentru mult timp, cu totul modeste, încît n-au fost cuprinse decît în zapise, acte cu caracter efemer, care, în cele mai dese cazuri, nu se păstrau decît un timp determinat. De tînăr se vede a fi îmbrăţişat cariera armelor. In 1617 se găseşte la Orhei cu dregătoria de vătaf de hînsari ; într-o mărturie pentru o tranzacţie de pămînt, apare înconjurat de unii dregători ţinutali şi ostaşi32. După cit se poate deduce din unele acte găsite mai tîrziu Iancu Costin a fost căsătorit în două rînduri. Din prima căsătorie, cu o jupîneasă, al cărei nume nu ni s-a păstrat, el a avut pe fiul Alexandru 33, cum şi o fiică, Velica 34. Din căsătoria cu Safta, fiica lui Ionaşco Scoarţăş 35, nepoata lui Miron Vodă Bar-novschi36, a avut alţi nouă copii şi anume pe băieţii Miron, Potomir, Iancu, Vasile, Veliicico, şi pe fetele Marghita, Sărbca, Tudosca şi Elena37. Ordinea în care i-am citat e, după cît se poate deduce din actele folosite, aceea a naşterii copiilor lui Iancu Costin. Iancu Costin a avut, în domnia lui Radu Mihnea, rangul de postelnic al doilea. In epoca aceasta era desigur ajuns la maturitate (în jurul vîrstei de 30 de aip). Actele epocii, puţine cîte ni s-au păstrat, nu-1 amintesc în această calitate. Il aminteşte însă cronica fiului său Miron, scoţîndu-1 în evidenţă din puzderia de mici dregători moldoveni, care în anul 1626 au însoţit convoiul 32 D.P.I.R., veacul XVII-lea, A. Moldova, voi. IV (1616-1620), p. 195-196, 198-199. 33 Alexandru Costin era născut cu mult înaintea lui Miron şi celorlalţi fraţi, existînd între dînşii o mare diferenţă de vîrstă. In 1641, cînd Miron Costin avea abia opt ani (născut în 1633), fratele său Alexandru era căsătorit (act din 22 octombrie 1641 (7150), în V. A. Urechia, Miron Costin, I, p. 82-83). O altă mărturie că Alexandru ar fi din altă căsătorie a lui Iancu Costin e împrejurarea că într-un act cu data 1657, în care sînt alese ocine ale Costineştilor, apar toţi cei opt fraţi Costineşti, cu excepţia lui Alexandru şi a Velicăi, care, desigur, nu aveau drept la acele ocine. 34 Pentru Velica Costin a se vedea Sever Zotta, O soră necunoscută a lui Miron Costin, în „Revista istorică", XII, nr. 4-6, p. 104-106. 35 Zapis (din 29 septembrie 1630 (7139), Hîrlău) al lui Costin postelnicul cu „giupăneasa mea Safta", în „Revista Miron Costin", III, p. 50-1. 36 Testamentul lui M. Bamovschi, în Hasdeu, „Arhiva istorică", tom. I, pt. 2, Bucureşti, 1865, p. 187-190 „dau şi dăruesc coconilor surorii mele Scripcăi şi coconilor nepoatei noastre Safta, jupăneasa lui Costin". 37 Zapisul Costineştilor din 10 iulie 1657 (7165), inedit, Arhivele Statului Iaşi, pachet 419/230. XXII de boieri ce duceau rămăşiţele pămînteşti ale lui Radu Vodă : „oasele Radului Vodă cu cinste mare s-au pornit de la Hîrlău în Ţara Muntenească, la mănăstirea făcută de dînsul în Bucureşti, cu Hrizea visternicul şi cu Trufanda postelnicul şi eu Costin postelnicul al doile pe acele vremi46 38. La venirea în domnie a lui Miron Vodă Barnovschi, cu care Iancu Costin se înrudea, a fost făcut mare postelnic 38 39. Miron Costin nu are prilej să vorbească în Letopiseţ despre vreo acţiune a tatălui său în această domnie, dar subliniază cu lux de amănunte „bivşuguT6 la care a venit ţara în domnia rudei şi binefăcătorului familiei sale : „Ce cum floarea şi pomeţii şi toată verdiaţa pămîntului stau ovilite de brumă cădzută peste vreme şi apoi, după lină căldură soarelui, vin iară la fire şi la frîmse-ţele sale cele împiedecate de răceala brumei; aşea şi ţara, după greutăţile ce era la Radul. Vodă... au venit fără zabavă ţara la hirea sa“40. E amintită şi măsura luată de domn în folosul curtenilor 41. Nu avem indicaţii că ar fi fost menţinut în dregătorii sub domniile următoare ale lui Alexandru Coconu şi Moise Movilă42. In septembrie 1630 (7139) „Costin postelnicu“ cu giu-pîneasa lui, Safta, fata lui lonaşco Scoarţăş, dau un act prin care se împacă cu „fratele64 Gheorghe Başotă vistiernicul şi cu giupîneasa lui, Nastasia, cu care el era văr, în privinţa stăpînirii asupra satelor Brănişteni şi Schelăuţi, pe care el le cîştigase într-un proces la divanul lui Barnovschi 43. Din acest act aflăm că postelnicul Iancu Costin nu ştia să scrie şi că, după „învă- 38 Miron Costin, Letopiseţul, ed. P. P. Panaitescu, 1958, p. 92. 39 Act din 9 decembrie 1627 (7136), D. Dan, Cronica episcopiei Rădăuţilor, p. 202-208, şi T. Balan, Documente bucovinene, I, Cernăuţi, 1933, p. 197-200. Zapis din noiembrie 1628 (7137), Clerul şi divaniştii, între ei şi „Costin vel postelnici V. A. Urechia, Miron Costinf I, p. 74-75. 40 Miron Costin, Letopiseţul, ed. cit., p. 93. 41 M. Costin, Letopiseţul, ed. cit., p. 93-94 : „Făcusă Barnovschii Vodă mare volniciie curţii, să dea numai la bir, o dată într-un an, şi oricine den curteni de nevoie au răsăritu de la ocina sa, ori la satul boierescu, ori la sat domnesc, pre toţi i-au adus la breslele sale şi la locul său“. 42 Zapis de învoială între „Costin postelnicul" şi giupîneasa sa Safta, cu Gheorghe Başotă vistiernic, din 29 septembrie 1630 (7139), în „Revista Miron Costin", III, p. 50-51. Indicaţia îl arată ca fost postelnic. Totuşi la 23 martie 1631 (7139) sub Moise Vodă Movilă, Costin e „vel postelnic" (Document din 23 martie 1631 (7139), în T. Codrescu, Urica-riul, II, p. 50-52). 43 „Revista Miron Costin", III, p. 50-51. XXIII ţătura“ lui, zapisul a fost scris de Ştefan biv logofăt 44 După spusa fiului său Miron, Costin postelnicul a făcut parte din grupul de boieri „pănă la 50 de căpiţe numai de boieri, fără alte căpiţe de ţară44, care au mers la Constantinopol pentru a combate domnia lui Alexandru Iliaş45. Era o acţiune de opoziţie, organizată de partizanii lui Moise Movilă şi ai lui Lupu vornicul, viitorul Vasile Vodă, încă de pe atunci pretendent la tron. Neizbutind, boierii au trebuit, de bine de rău, să se împace cu domnia lui Alexandru Vodă Iliaş, pînă la „dezvăluirea44 făcută de Constantin Asani a intenţiei domnului de a suprima pe conducătorii opoziţiei. Anterior izbucnirii conflictului dintre domn şi boierime, după spusa aceluiaşi cronicar, Iancu Costin, care trăia ca „mazil la ţară44, ar fi fost chemat de domn spre a fi făcut hatman46. Lucrul e posibil, dată fiind firea acomodantă a acestuia. Dar ştirea nu e confirmată de documentele epocii 47. De altfel, la izbucnirea crizei dintre domn şi boierime, noul „hatman44 se găsea tot la ţară şi, la trecerea domnului mazil spre Galaţi, i-ar fi ieşit înainte, propunîndu-i chiar să medieze o împăcare, ceea ce Alexandru Iliaş n-ar fi primit48. Costin l-a petrecut „cu cinste şi cu conace44 pînă la Galaţi 49. Aserţiunea unei încercări de mediere poate să fie exactă, dacă ţinem seama de legăturile de mai tîrziu dintre familia lui Costin postelnicul şi urmaşul lui Alexandru Iliaş, adică Iliaş Alexandru, domnul de mai tîrziu al Moldovei 50. Partizan al domniei lui Miron Barnovschi, va fi fost şi el între boierii care l-au îndemnat să vină în ţară după refugiul de la Ustia. A mers împreună cu alţii la Ţarigrad, să-i sprijine domnia, fiind şi el închis, cînd domnul a fost condamnat şi exe- 44 Ibidem. 45 Miron Costin, Letopiseţul, ed. cit., p. 96. 46 M. Costin, loc. cit., p. 98 47 De altfel fiul său în cronică îi spune Costin postelnicul. 48 M. Costin, loc. cit., p. 10. 49 M. Costin, loc. cit., p. 10. 50 Iliiaş Alexandru Voievod, domnul din 1666-1668, a avut îndeaproape pe fiii lui Costin hatmanul ; lui Miron Costin mare vornic de Ţara-de-Sus îi botează un copii, se paire pe Pătraşco, cu care ocazie îi şi dăruieşte moşiile Trileştii şi Măleştii, în ţinutul Iaşilor, cumpărate de la nepoţii Ciogoleştilor. Cartea marilor boieri din Iaşi, noiembrie 1666 (7175), (rezumat Acad. Rom., „Creşterea colecţiilor “, 1909, octombrie-de-cembrie, p. 191). în anii următori, 1667 iunie 27 şi 29, şi 1668 august 28 şi septembrie 3, Miron Costin, mare vornic al Ţării de Jos, cumpără alte părţi din Trileşti şi Măleşti („Creşterea colecţiilor“, loc. cit.). XXIV cutat 51. împreună cu ruda sa Gavrilaş logofătul, a fost lăsat de Barnovschi executor testamentar52. Din însărcinarea vizirului, Cositiin postelnicul a luat „oasele44 domnului ucis, de dinaintea curţii împărăteşti, şi le-a „astrucat44, „pre scurt, pre cît au lăsat vremea de atunci44, spune fiul Miron în cronică 53. A fost dus apoi înaintea vizirului, în spaimele ideii 44că-l duc noaptea să-l înece44; a aflat curînd că acesta nu avea gînduri rele cu dînsul, ci voia doar să-i facă cunoscută porunca sultanului de a-şi alege domn54. Alegerea boierilor a căzut asupra lui Moise Movilă 55. Acum Costin e promovat hatman şi pîrcălab de Suceava 56. Urcat pe tron în august 1633 57, Moise Movilă a trebuit să meargă, la 7 octombrie acelaşi an, împreună cu Abaza paşa de Silistra, în contra polonilor 58 59 60 61. Aici Miron Costin nu uită să specifice că „denfr-acesta anu sintu începute dzilele vieţii mele44 59. Partea aceasta a cronicii lui Miron e alcătuită şi cu ajutorul amintirilor diferitelor personaje care au avut un rol conducător în epocă ; între acestea sînt de mare importanţă amintirile tatălui său, Costin hatmanul. Un episod interesant e cel în legătură cu intenţia lui Abaza paşa, după războiul cu polonii, de a tăia pe boieri, probabil din bănuială de înţelegere cu duşmanul. Dar, ne spune autorul, „un turcu orbii de un ochiţi, prietin lui Costin hatmanul, au descoperit gândul lui Abăza paşea şi au fugit boierii, în ceiaşi noapte den Iaşi, de au agiunsu pănă în dzuoă la Pobrata mănăstirea44 60. După ce turcii au mazilit pe Moise Movilă şi au dat domnia lui Viasile Vodă, „Moysei Vodă strînsu cu casa lui şi cu Costin hatmanulti den boieri, au trecut în Ţara Leşască44 01. Despre petrecerea lui Iancu Costin în Polonia, ca şi despre sfîrşitul lui, 51 M. Costin, Letopiseţul, ed. cit., p. 103-104. 52 Testamentul lui Miron Vodă Barnovschi, în Hasdeu „Arhiva istorică", loc. cit. 53 M. Costin, Letopiseţul, ed. cit., p. 104. 54 M. Costin, Letopiseţul, ed. cit., p. 104. 55 Ibidem. 56 Zapis din 28 februarie 1634 (7142) pentru Teodosia Mihăileasa ; diva-niştii, între care „Costin hatman şi pîrcălab Sucevii", în V. A. Ure-chia, Miron Costin, I, p. 78-79. 57 Miron Costin, Letopiseţul, ed. cit., p. 105. 58 Ibidem. 59 Ibidem. 60 Ibidem, p. 107. 61 Ibidem, p. 108. XXV cronicarul Miron nu spune nimic. Nu cunoaştem prea bine împrejurările în care Costin hatmanul a trăit în Polonia. Se vede că şi-a arendat unele domenii, pentru trai, domenii care, după moartea lui, au trecut pe numele fiului Miron 62. Ţinea legături strânse cu domnul pribeag Moise Vodă, care, probabil, mai avea speranţe de revenire. In 1638, Iancu Costin împreună cu fiii Alexandru, Miron şi Potomir au primit indigenatul şi înnobilarea polonă 63. Se pare că şi Potomir, cel de-al treilea fiu al lui Iancu Costin, s-a născut tot în Moldova şi că numai Vasile, Iancu şi Velicico s-au născut în Polonia ; probabil chiar după 1638. Costin hatmanul a murit prin 1650 64. încă din 1641, găsim pe Alexandru, cel mai mare dintre fiii săi, reîntors în ţară şi căsătorit65, indiciu că era destul de înaintat în vîrstă, fiind născut, probabil, înainte de 162066. La 19 septembrie 1641 (7150), Păscălina Iacomeasa, văduva fără copii a unui lacomi, ia ca „fiu44 de suflet pe Alexandru, fiul lui Costin hatmanul şi ca fiică de suflet pe nepoata sa Safta 67, şi le dă bunuri funciare şi casa sa. Actul, un zapis, se încheie înaintea marilor boieri din divan, în frunte cu Gavril Mateiaş vel logofăt68, şi e întărit prin hrisovul lui Vasile Vodă Lupu cu aceeaşi dată69. Sub ocrotirea acestor Iacomeşti, care erau agreaţi de domn, a putut Alexandru, fiul unui pribeag care sprijinea pretenţiile la domnie ale lui Moise Movilă, să vină în ţară. Mai tîrziu, în martie 1653, cînd Vasile Lupu a trimis pe lacomi vătaful de aprozi „cu carte44, să aducă la curte pe Ştefan Gheorghe logofătul viclean, îl însoţea şi Alexandru Costin, care, scăpînd de „străjile44 ungureşti trecute în ţară, a putut aduce domnului ştiri despre această năvală de oşti străine şi despre 62 Sever Zotta, Ştiri despre Costineşti, în „Revista istorică*4, XI, p. 73-76. 63 P. P. Panaitescu, Influenţa polonă în opera şi personalitatea cronicarilor Grigore Ureche şi Miron Costin, „An. Acad. Rom. Mem. Secţ. Istorice", Seria III, Tom. IV, Mem. 4, p. 107. 64 Sever Zotta, loc. cit. 65 V. A. Urechia, Miron Costin, I, p. 82-83. 66 S. Zotta (loc. cit.) presupune pe Costin hatmanul căsătorit numai din 1623 înainte. Ţinîndu-se seama că în septembrie 1641 se căsătorise şi fiul său Alexandru, trebuie să deducem că fostul hatman fusese căsătorit chiar cu cîţiva ani mai înainte de 1620. 67 V. A. Urechia, Miron Costin, I, p. 82-83. 68 Actele cu data de 19 septembrie 1641 (7150) la V. A. Urechia, Miron Costin, I, p. 82-83. 69 Ihidem. XXVI moartea vătafului70. Şi această informaţie întăreşte presupunerea că Alexandru Costin a trăit în tinereţe sub protecţia rudelor soţiei sale, Safta, nepoata lacomesei. Este interesant de urmărit cariera publică a acestui fiu de pribeag în domnia lui Vasile Lupu. La început, desigur, a fost folosit în diverse mici dregătorii ţinutale în Putna, unde se găseau moşiile familiei sale. Timp de 7—8 ani, el apare în acte cu totul sporadic 71. In iulie 1651 (7159) era staroste în acelaşi ţinut; se întâlneşte scriind o mărturie de cumpărături a lui Iordachi Cantacuzino vel vistiernic în Cliceşti 72. E de presupus că această mică dregătorie ţinutală a păstrat-o Alexandru Costin pînă la sfîrşitul domniei lui Vasile Lupu. Socotit oa partizan al acestuia din urmă şi incitator al unei mişcări din care a rezultat pieirea unor ostaşi unguri, trimişi de George Rakoezy contra lui Vasile Lupu, după ridicarea ca domn a lui Gheorghe Ştefan, Alexandru Costin a fost dus ca prins în Transilvania şi ţinut „un an încheiat în temniţă la Făgăraş, în obedzi“ 73. In iulie 1654, era reîntors în ţară, dar se pare că nu avea nici o dregătorie, căci un act de la Gheorghe Ştefan Vodă, care judecă o pricină a sa cu călugării de la Galata pentru satul Clicicăuţii, găseşte că Alexandru şi Mironaş Costin, fiii lui Costin hatmanul, au adus un hrisov fals şi deci pierd procesul 74. Este şi aceasta o consecinţă a felului în care erau priviţi Costineştii de către noul domn. Totuşi, spre jumătatea domniei lui Gheorghe Ştefan, Alexandru Costin este făcut vornic de gloate 75, dregătorie pe care o păstrează pînă la căderea acestui domn 76. In domnia lui Ştefan Lupu, e făcut mare pitar77. 70 Miron Costin, Letopiseţul, ed. cit., p. 138, 139. 71 Act din 11 ianuar 1646 (7154), în Catalogul doc. moldoveneşti, voi. II, Bucureşti 1959, p. 363, documentul nr. 1842. 72 Ghibăneseu, Ispisoace, III, 1, p. 3. 73 Miron Costin, Letopiseţul, ed. cit., p. 148. 74 Act din Iaşi, 3 iulie 1654 (7162), în „Revista Societăţii arheologice bisericeşti", an. XX, p. 136-137. 75 Act din Iaşi, 17 iulie 1656 (7164), în „Revista istorică", (1920), VI, p. 85-86. 76 Act din 18 februarie 1658 (7166). Vânzare de oicine de către Ramandi, fost vistier, cu fiii, către Ionaşco Rusu vel logofăt ; între martori : Beldiman şi Alexandru Costin vornici de poartă (V. A. Urechia, Miron Costin, I, p. 86-87). 77 Act din 10 august 1661 (7169), prin care Toader Ciohodarul vinde două pămînturi „în frunte", din sat din Stroieşti, lui Dabija, mare vornic, şi jupînesei sale Dafina. între martori: „Alexandru Costin XXVII Moşiile Costineştilor se mărgineau cu acelea ale altui boier putnean, Eustratie Dabija, vornicul de Ţara de Sus. Alexandru Costin, probabil spre a se pune sub protecţia acestuia, i-a cedat sub formă de vînzare o parte din ocinile şi proprietăţile sale, care constau din vii şi părţi din sate78. Se pare, cum s-a mai arătat, că Eustratie Dabija, încă din timpul domniei lui Ştefan Lupu, era un fel de „designatus44 ca viitor domn, poate scontîn-du-se şi starea de debilitate a tînărului domn. In special Dafi-na-Ecaterina, jupîneasa lui Dabija, întreţinea legături cu boierimea şi cu cercurile financiare din ţară 79 80, în vederea eventualei candidaturi a soţului ei la tron. Alexandru Costin, mare pitar, a fost socotit dintre aceştia, „din casa lui Dabija vorni-cul“. El a fost trimis de către boieri, împreună cu „Chiriţă Draco Ruset“ să dea ştire la împărăţie „de moartea lui Ştefăniţă Vodă şi să arate mare rugămintea ţărîi pentru domn de ţară şi să pomenească îndată de Dabija vornicul44 80. După urcarea pe tron a lui Dabija, finul diplomat care era Alexandru Costin, a fost făcut mare postelnic81. Alexandru Costin n-a avut parte să se bucure prea mult de înalta situaţie în care l-a promovat Dabija, căci în curînd moare. Ultimul act care-1 arată în această dregă-torie poartă data de 22 martie 1662. La 21 aprilie 1662, el fusese deja înlocuit cu Duca, viitorul domn82. Părerea exprimată de pitarul". (Iorga, Studii şi documente, VII, p. 315). Se citează mai departe : Iorga, St. şi doc... în această chestiune a se vedea şi C. I. An-dreescu şi C. A. Stoide, Ştefăniţă Lupu, domn al Moldovii, p. 73. 78 Pentru cumpărături ale lui Dabija vornicul, de la Alexandru Costin, vezi Iorga, St. şi doc., VII, p. 318, nota 1. 79 C. A. Stoide, însemnări despre meşterii şi bănâria lui Eustratie Dabija Vodă, Extras din * Anuarul Institutului de istorie şi arheologie", I, 1964, p. 5/149, nota 35. 80 Miron Costin, Letopiseţul, ed. cit., p. 201. 81 Act din 3 ianuarie 1662 (7170) din Iaşi. Divaniştii, între ei şi Alexandru Costin vel postelnic, întăresc o cumpărătură a lui Dabija Vodă, în Conteşti — Putna, de la egumenul de Caşin (Ghibănescu, Surete, IV, p. 307). Alte acte care-1 atestă pe Alexandru Costin ca mare postelnic sînt din 16 martie 1662 (7170) (V. A. Urechia, Miron Costin, II, Bucureşti, 1888, p. 517-518). 82 Cel din urmă act cunoscut nouă, care-1 arată pe Alexandru Costin ca postelnic, poartă data de 22 martie 1662 (7170) (V. A. Urechia, Miron Costin, I, p. 90-91). La 21 aprilie, o lună mai tîrziu, apare ca mare postelnic Duca, viitorul domn (Ghibănescu, Ispisoace, III, 1, p. 201-202). Deci, după 22 martie şi înainte de 21 aprilie 1662, Alexandru Costin murise. în iulie 1663 (7171), Safta, giupîneasa sa, se învoieşte cu răzăşii din Misihăneşti asupra hotarelor acestui sat (V. A. Urechia, Miron Costin, I, p. 696). XXVIII P. P. Panaitescu, că Alexandru Costin ar fi fost postelnic pînă în 1675 (7183) 83, nu poate fi susţinută. Alexandru postelnicul din 1675 a fost în mod eronat identificat cu Alexandru Costin ; este vorba aici despre postelnicul Alexandru Ramandi 84. Alexandru Costin, marele postelnic, a avut din căsătoria cu jupî-neasa Safta doi copii : un fiu, Dumitraşcu, şi o fiică, Măriuţa, ambii morţi înainte de 31 mai 1674 85. Despre „jupîneasa Velica, fata lui Costin hatmanul din Moldo va“, nu se cunosc prea multe lucruri. A fost căsătorită cu Mihul Dediul spătarul86. Acesta este întîlnit semnînd unele acte de tranzacţii între Costineşti87. Un biograf al său îl crede originar din Ţara Românească. Se vede însă că ş avut dregătorii şi în Moldova 88. Mir o n Costin. Viaţa Costineştilor în Polonia e puţin cunoscută. In afară de actul din 1638, care atestă indigenatul şi înnobilarea lui Iancu Costin, fost hatman şi a fiilor 83 P. P. Panaitescu, Ştiri noi despre Miron Costin şi familia lui, în Omagiu lui I. Bianu, Bucureşti, 1927, p. 280, nota 1. (în continuare se citează : Panaitescu, Ştiri noi despre M. Costin). Această părere a adoptat-o Panaitescu din Gh. Ghibănescu, Divanurile domneşti din secolul XVII, în „Arhiva“, XXIX (1922), p. 40-41 ; el o menţine şi în studiile următoare (M. Costin, Opere, 1958, p. 7), unde se citează în sprijinul acestei afirmaţii şi actul păstrat în Biblioteca Academiei Republicii Socialiste România nr. LXI/97, cu data de 31 mai 1674 (7182). Actul citat însă nu poate fi în nici un fel determinant în ce priveşte data morţii postelnicului Alexandru Costin. Din el se poate vedea numai că la 31 mai 1674 (7182), Safta, văduva sa, după moartea celor doi copii, fiindcă nu mai avea cine s-o „caute“ la boală şi bătrî-ineţe, dă oumnatului ei GavmLiţă Costaohe, fost vornic, care era şi „omul" ei, toate bunurile pe care le avea de la „marna" ei Păscălina Iacomeasa. 84 I. Neculce, Letopiseţul, ed. II, Iordan, p. 65. 85 Academia Republicii Socialiste România LXI/97 ; pentru împrejurările de viaţă ale Saftei, soţia lui Alexandru Costin, de după moartea postelnicului, a se vedea şi C. A. Stoide şi D. L. Stahieşcu, Vorni-cenii, extras din revista „Orizonturi“, Galaţi, 1941, ca şi actul din 31 mai 1674 (7182), Academia Republicii Socialiste România, loc cit. 86 S. Zotta, O soră necunoscută a lui Miron Costin, în „Revista istori-că“, an. XII, nr. 4-6, april-iunie 1926, p. 104-106. 87 Act din 22 aprilie 1664 (7172), prin care Potomir Costin, fost stolnic, vinde părţile sale din Vertipotoh lui Stamati, marele postelnic. Intre semnatari : şi „az Mihul Dediul, biv spatar, iscal". (Inedit, Academia Republicii Socialiste România, nr. LXI/72). 88 Sever Zotta, loc. cit. Este unul dintre boierii închişi în decembrie 1691, după executarea fraţilor Costineşti. Relatări elogioase pentru acesta în Neculce, op. cit., p. 111-112. XXIX Alexandru, Miron şi Potomir 89, şi de asemenea unele date despre Miron Costin ca arendaş în Nova Seliţă 90, cunoaştem doar ce a dat însuşi cronicarul în opera sa : o relatare destul de sumară despre studiile făcute de el acolo 91 şi despre participarea sa la lupta de la Beresteiczko dintre poloni şi cazaci din 165192. E de presupus că toţi fiii hatmanului, în vîrstă de şcoală, aflaţi în Polonia, îşi vor fi făcut studiile acolo. Miron, în Cronică, o spune numai pentru sine, şi în mod cu totul incidental. Alexandru care la pribegire trecuse de vîrsta şcolarităţii, se va fi mulţumit cu ce a învăţat în ţară şi se găsea pe lîngă tatăl său, ocupat, desigur, cu conducerea treburilor familiei. Cîţiva ani după indigenat, oricum înainte de septembrie 1641, Alexandru, probabil în urma stăruinţelor rudelor sale după mamă, a revenit în ţară ; pe lîngă tatăl său au rămas ceilalţi fii, dintre care Miron era cel mai în vîrstă. La moartea hatmanului, în 1650, treburile familiei trec asupra lui Miron, în vîrstă de 17 ani. Pe numele lui se face în acel an arendarea moşiei Nova Seliţa93. După moartea tatălui, rărnînerea fiilor hatmanului în Polonia, nu-şi mai avea rostul. Intre timp sau anterior murise şi mama. Neîndoios că şi situaţia lor bănească lăsa mult de dorit. Acte de mai tîrziu arată că pentru înmormântarea părinţilor s-a făcut o datorie de 333 de taleri, care va fi acoperită mai tîrziu de ruda şi protectorul lor, Iordache Cantacuzino vistiernicul, şi pentru care acesta îşi va opri una dintre proprietăţile hatmanului 94. Prin stăruinţa lui Iordache Cantacuzino, foarte influent la curtea lui Vasile Lupu, fiilor lui Costin hatmanul li s-a îngăduit să se întoarcă în ţară în 1652. Sub aripa lui ocrotitoare, s-au putut dezvolta 95. 89 P. P. Panaitescu, Influenţa polonă în opera şi personalitatea cronicarilor Grigore Ureche şi Miron Costin, în „Anal. Acad. Hom. Mem. Secţ. Ist.“ Seria III, Tom. IV, Mem. IV, p. 107. în continuare se citează Panaitescu, Influenţa polonă. 90 A se vedea mai departe. 91 M. Costin, Letopiseţul, în P. P. Panaitescu, Opere, 1958, p. 166. 92 Ibidem, p. 134, 166. 93 S. Zotta, Ştiri despre Costineşti, în „Revista istorică", XI, p. 73-76. 94 Act din 13 martie 1663 (7171), N. Grigoraş, Ştiri noi despre viaţa şi familia lui Miron Costin, în „Studii şi cercetări ştiinţifice, Istorie", VII, 2, 1956, p. 187-188. 95 Ibidem. „După moartea lui Costin hatmanul şi a giupănesei lui, rămas-au toţi feciorii lui în Ţara Leşească, iar dumnealui fratele nostru Iorgachi spătar făcut-au pomană şi milă de i-au scos pre toţi pre feciorii lui Costin din ţară streină şi i-au strînsu la dumnea- XXX Intre ştirile documentare în legătură cu Miron Costin, cea mai veche care se cunoaşte pînă astăzi pare a fi actul din 3 iulie 1654 ; o carte a lui Gheorghe Ştefan Vodă, care vorbeşte despre judecata dintre călugării de la Galata cu „Alexandru şi Miro-naşco, fiii lui Costin hatmanul44, pentru Chicicăuţi. Costineştii pretindeau e-ar fi luat satul, pentru 1000 de galbeni, de la Tudori vameşul, din vremea lui Barnovschi Vodă. Judecata lui Gheorghe Ştefan găseşte că hrisovul Costineştilor e fals şi ei pierd judecata96. Era în adevăr actul prezentat de tinerii boieri un act apocrif sau, dat fiind rolul politic jucat de ei în epoca aceasta de pătimaşe frămîntări, trebuie să vedem în hotărârea divanului din iulie 1654 un reflex al nemulţumirilor domnului şi ale celor mai apropiaţi partizani ai săi, faţă de oamenii Cantacuzinilor şi ai lui Vasile Vodă Lupu ? Miron Costin însuşi a vorbit în Cronică despre „mila44 pe care ar fi avut-o de la Gheorghe Ştefan 97. Dar sîntem dispuşi să credem că, pentru început, va fi stăruit mai mult în laminitireia noului domn, atît de vindicativ, nemulţumirile recente faţă de purtarea Costineştilor98. Mai târziu apoi, fraţii Costineşti, şi în primul rînd Miron, se vor fi făcut necesari noii domnii99 100. După relaţiile ce le posedăm, se pare că prima dregătorie a avut-o Miron Costin în domnia lui Gheorghe Ştefan. Intr-un zapis din domnia acestuia, cu data de 16 februarie 1658 (7166), cu privire la vânzarea care o face Vasile Ceauru hatman, între mărturii apar şi acelea ale lui „Miron Costin pîrcălabul44 şi „Alexandru Costandin (sic) vornic4410°. Un document din martie acelaşi an ar atesta că pîrcălăbia pe care a deţinut-o acum Miron Costin ar fi cea de Hotin 101. Lucrul nu pare probabil, date fiind şi tinereţea lui şi deci lipsa de experienţă, ca şi faptul că după deţinerea acestei pîrcălăbii el apare lui şi i-au crescut împreună cu fiii dumisale, fiindu-le ca un părinte şi fetele li-au măritat şi li-au înzestrat şi au făcut multă cheltuială cu dînsele“ etc. 96 L. T. Boga, Documente din secolul XVII, în „Revista Societăţii arh. biseric.44, an XX, p. 136-137. 97 Miron Costin, Letopiseţul, ed. cit., p. 157. 98 Ibidem, p. 142, 156. 99 Pentru rolul lui Miron Costin în domnia lui Gheorghe Ştefan, Letopiseţul, ed. P. P. Panaitescu, 1958, p. 179 şi sublinierea editorului din studiul său, p. 9. 100 Zapis din 16 februarie 1658 (7166), T. Codrescu, Uricariul, XI, p. 209. 101 Iorga, St. şi doc., XXII, p. 353-354. Greşită trebuie să fie şi citirea datei documentului din „Creşterea colecţiilor44, 1908, p. 69 ; în nici un caz nu poate fi această dată 13 martie 1654 (7162), la care Miron Costin e pîrcălab de Hotin. XXXI citat şi fără de titlu. Ar urma că a fost pîrcălab al unui ţinut mai puţin important ; deoarece i se spune uneori şi staroste 102, e de presupus că această pîrcălăbie era de Putna, unde-şi avea cele mai multe moşii şi unde a funcţionat şi fratele său Alexandru. In cazul acesta trebuie să socotim ca rău citită data de martie 1658, a documentului în care se găseşte menţionat ca pîrcălab de Hotin 103, mai ales că în acest document e arătat ca fiind căsătorit cu domniţa Ilinca, fiica lui Ion Movilă Vodă, ale cărei moşii le scoate cu ajutorul lui Contăş treti logofăt, căruia, pentru aceasta, îi dăruieşte un sat104. Se pare că sub Gheorghe Ghica, cu începere din mai 1658, Miron este făcut sulger 105. A fost însă sulger al doilea sau al treilea. Sub Ştefan Lupu nu pare a fi fost utilizat106 ; în această 102 Document în Ghibănescu, Ispisoace, III, 1, p. 178. 103 Iorga, St. şi doc., XXII, p. 353-354. 104 Ibidem. 105 N. Iorga, St. şi doc., IV., p. 270. Documentul din 26 mai 1658 (7166) ; astfel trebuie citită data de an, şi nu 7165, cum se reproduce în Iorga, după condica lui Const. Mavrocordat. Ultimul act din domnia lui Gheorghe Ştefan e din 8 ianuarie 1658 (7166), (Ghibănescu, Ispisoace III, 1, p. 92-93). La 29 aprilie 1658 (7166), Gheorghe Ghica era instalat în Iaşi (Ghibănescu, Ispisoace, III, 1, p. 94-95). Documente de la acelaşi din 8 şi 12 iunie 1658 (7166) (Ghibănescu, Ispisoace, III, 1, p. 96-98). Nu se poate primi aserţiunea lui I. Minea, (Despre Miron Costin, în „Cercetări istorice", an. XIII-XVI, nr. 1-2, p. 656), făcută după V. A. Urechia, Miron Costin, I, p. 303 „că Miron Costin în 1657 era sulger". Aserţiunea aceasta a trecut şi la P. P. Panaitescu, op. cit., p. 9. Sulger în 1657 e Coste Moţoc (C. I. Andreescu şi C. A. Stoide, Ştefâniţâ Lupu domnul Moldovii, p. 102). Ultimul document pentru Coste Moţoc ca sulger e din 25 februarie 1657 (7165) (V. A. Urechia, Miron Costin, I, p. 84-85). La 25 martie 1658 (7166), tot în domnia lui Gheorghe Ştefan (ordinul de mazilire se dase la 12 martie, C. C. Giu-resou, Istoria Românilor, voi. III, 1, p. 132, dar în ţară n-avusese timp să sosească) mare sulger e Ion Prăjescu (N. Iorga, St. şi doc., XXII, p. 353-354). 106 De altfel documentele din această epocă în legătură cu Miron Costin sînt cu totul contradictorii — dovadă că citirea datei lor e greşită ; şi ne gîndim atît la copiştii acestor acte, atunci cînd ele s-au păstrat în copii şi regeşte, cît şi la editorii moderni, cînd e vorba despre „originale". Astfel într-un document datat 20 ianuarie 1661 (7169), e menţionat „Miron Costin biv pîrcălab" (T. Codrescu, Uritariul, XXV, p. 45) ; într-un document datat „ante iunie 1661 (7169)“, el iscăleşte „Miron Costin biv paharnic". (Iorga, St. şi doc., V, p. 35, şi Ghibănescu, Ispisoace, III, 1, p. 178) şi în alt act, cu data de 17 iunie acelaşi an, este arătat ca „staroste" (Ghibănescu, Ispisoace, III, 1, p. 178). Evident, că astfel de schimbări în cariera lui Miron Colstin într-o perioadă atît de scurtă nu sînt posibile. XXXII din urmă domnie, se face rar amintire despre dînsul şi numai cu menţiunea de fost pîrcălab 107 şi chiar sub numele de „Miron sin Costiin hatmanul* 108. Adevărata carieră publică a lui Costin începe cu domnia lui Eustratie Dabija, care era, se pare, legat prin înrudire cu Cos-tineşti109 (aceştia făceau parte din „casa44 lui) şi la a cărui ridicare pe tron avusese un rol şi Alexandru, fratele cronicarului. Miron Costin e făcut acum pîrcălab de Hotin 110. Prima ştire despre această dregătorie a lui Miron are data de 22 ianuarie 1662 111 ; cu siguranţă însă că promovarea sa ca pîrcălab de Hoţim a avut loc încă din decembrie 1661, odată cu venirea lui Dabija în ţară, cu caftan de domnie. Miron Costin rămase pârcălab de Hotin până după februarie 1664112, după care dată e făcut mare comis 113. Ridicarea în această dregătorie s-a făcut în cursul lunii aprilie 1664 (7172). La 20 aprilie este pomenit întîia dată ca mare comis 114 şi rămîne în funcţie şi în cursul anului 1665, pînă la moartea lui Dabija 115. La urcarea pe tron a lui Gheorghe Duca, spre sfîrşitul lui noiembrie 1665 (7174) 107 T. Codrescu, TJricariul, XXV, p. 45. 108 Act din 10 mai 1661 (7169). Ibidem, p. 53-54. 109 Aceasta o atestă şi frecventele cumpărături de ocine ale Costineşti-lor de către Dabija. 110 Zapis din 22 ianuarie 1662 (7170), în V. A. Urechia, Miron Costin, I, p. 86-87. 111 Ibidem. 112 Cumpărătură a lui Miron Costin, pîrcălab de Hotin, în Cîrsteşti, de la o Tudosia, zapis din 3 aprilie 1662 (7170), în „Ion Neculce", VIII, p. 49 ; uric de la Eustratie Dabija din 7 ianuarie 1663 (7171), pentru m-rea Homor ; între divanişti „Miron Costin, pîrcălab de Hotin", în Iorga, Legăturile românilor cu ruşii apuseni, în „Anal. Acad. Rom. Mem. sect. istorice", Seria II, Tom. XXXVIII, p. 790 ; Cartea lui Eustratie Dabija din 9 aprilie 1663 (7171) „Miron şi Motoc pîrcălabi de Hotin“, în Ghibănescu, Surete, IV, p. 187 ; Zapis din 12 februarie 1664 (7172), în Ghibănescu, Ispisoace, III, 2, p. 4. 113 Prima menţiune de mare comis e din aprilie 1664 (7172) (Iorga, St. şi doc., V, p. 87). 114 Ibidem. 115 Zapis din 1 februarie 1665 (7173, datat greşit 7123), „Buletinul comis, istorice", VII, p. 67 ; zapis din 23 februarie 1665 (7173), inedit, Arh. St. Iaşi, pachet 98, p. 275 ; cartea divaniştilor din 25 februarie 1665 (7173), Ghibănescu, Surete, IV, p. 253 ; zapis din 29 aprilie 1665 (7173), în Ghibănescu, Ispisoace, III, 2, p. 11, 13 ; zapis din 3 august 1665 (7173), în T. Codrescu, Uricariul, X, p. 230-232. Mărturia divaniştilor din 8 septembrie 1665 (7174) în C. A. Stoide, Documente şi regeşte nemţene de la Dabija Vodă, Piatra Neamţ, 1936, p. 30. XXXIII când Duca era instalat în scaun 116, făcîndu-se o largă primenire în Divan, o parte dintre boierii bătrâni sînt scoşi, şi Miron Cos-tin a fost făcut mare ceaşnic (paharnic). Acte care să-i ateste ridicarea în slujba de mare ceaşnic se găsesc chiar de la începutul domniei lui Duca117. E menţionat în această dregătorie pînă la sfîrşitul lui mai 1666 (7174), dată care înseamnă şi sfârşitul domniei lui Gheorghe Duca118. Favorabilă carierei lui Miron Costin a fost şi domnia lui Iliaş Alexandru, domn al cărui părinte a avut legături atît de strînse cu hatmanul Costin 119 120. Se ştie că Iliaş Alexandru a botezat pe unul dintre fiii lui Miron Costin şi că i-a dăruit cu acest prilej părţi de moşie în satele Trileşti şi Măleşti m. Dar mai ales acest domn a favorizat cariera publică a lui Miron Costin. El l-a făcut, după cît se pare, chiar de la începutul domniei, mare vornic de Ţara de Sus, la vîrsta de numai 33 de ani. încă de la 2 august 1666 (7174), Miron Costin se întâmpină în acte ca vornic de Ţara de Sus 121 122. Pentru această dregătorie a lui, s-au păstrat un număr apreciabil de acte m. După mai puţin de un an, la 9 martie 1667 (7175), Iliaş Alexandru îl face mare vornic al Ţării de Jos 123. Afecţiu- 116 Pentru începuturile domniei dinţii a lui Gheorghe Duca a se vedea C. A. Stoide, Prima domnie moldovenească a lui Gheorghe Duca, extras din „Revista istorică română“, Bucureşti, 1945, p. 45-47. 117 Duca Vodă pentru Ioan Pisoschi, document din 25 noiembrie st. v. 1665 (7174), în L. T. Boga, Documente basarabene, voi. XI, p. 22 ; Duca Vodă pentru mănăstirea Aron Vodă, document din 28 noiembrie st. v. 1665 (7174), inedit, Acad. Rom. pachet LXX VII, doc. 16 ; zapis din 12 ianuarie 1666 (7174), V. A. Urechia, Miron Costin, I, p. 219 ; zapis din 9 martie 1666 (7174), Ghibănescu, Surete, XXV, p. 13-14 ; zapis din 21 martie 1666 (7174), Ghibănescu, Surete, IV, p. 261. 118 C. A. Stoide, Prima domnie moldovenească a lui Gheorghe Duca, p. 68-72. 119 Miron Costin, Letopiseţul, ed. cit., p. 98, 100. 120 Acad. Rom., „Creşterea colecţiilor44, 1909, p. 191. 121 N. Iorga, St. şi doc., V, p. 88. Pentru aceasta şi documentul din noiembrie 1666 (7175), „Creşterea colecţiilor44, an. XIII, 1909, octom-brie-decembrie, p. 191. 122 Zapis din 21 ianuarie 1667 (7175), T. Codrescu, TJricariul, VIII, p. 13 ; mărturia divaniştilor din 2 februarie 1667 (7175), în Ghibănescu, Surete, IV, p. 267 ; act din 2 martie 1667 (7175), „Miron Costin, vornic de Ţara de Sus44, iar Solomon Bîrlădeanul e vornic de Ţara de Jos (Ghibănescu, Surete, VIII, p. 114 ; zapis din 7 martie 1667 (7175), în „Revista istorică44, an. X, nr. 4-6, p. 110. 123 Document din 9 martie 1667 (7175), „Buletinul Comisiei istorice44, VIII, p. 45-47 ; document din 14 martie 1667 (7175), „Bulet. Corn. ist.44, VII, p. 7 ; zapis din 20 aprilie 1667 (7175), în „Revista istorică44, an. X, p. 119. XXXIV nea şi interesul pe care i l-a arătat Iliaş Alexandru, n-a împiedecat pe Miron Costin să caute a fi în graţiile lui Gheorghe Duca, domnul care urmează în 1668 i24. In toată domnia a doua a lui Duca, Miron Costin e mare vornic de Ţara de Jos. El a luat partea domnului cu ocazia răscoalei orheienilor şi lăpuşnenilor ; l-a urmat în retragerea din ţară şi a revenit cu el după noua înscăunare 125. E natural să-l găsim ca mazil în domnia lui Ştefan Petriceicu, domnie care a însemnat, în mare parte, o reacţie contra metodelor şi oamenilor prin care condusese Duca. Un document din 20 iunie 1673 îl arată ca fost vornic 126. Dar a fost pentru dînsul o împrejurare fericită, căci politica de atunci a lui Ştefan Petriceicu, pe oare de altfel Miron Costin n-o împăr- 124 Cel din urmă act din domnia lui Iliaş Alexandru Vodă poartă data de 8/18 noiembrie 1668 (7177) (C. C. Giurescu, Istoria Românilor, III, partea I, Bucureşti, 1942, p. 140). Cu începere din 1669 se găsesc documente care atestă pe Miron Costin ca vornic al Ţării de Jos, în noua domnie ; Cartea lui Duca Vodă din 23 ianuarie 1669 (7177), (în V. A. Urechia, Miron Costin, I, p. 108-109) ; zapis din 12 martie 1669 (7177) (T. Codrescu, Uricariul, IX, p. 145-147) ; document din 5 mai 1669 (7177) (Ghibănescu, Surete, IV, p. 58) ; cartea lui Duca Vodă din 16 mai 1669 (7177) (V. A. Urechia, Miron Costin, I, p. 110-111) ; zapis din 22 mai 1669 (7177) (în Ghibănescu, Surete, XXV, p. 16-17) ; document din 1 iulie 1669 (7177) (V. A. Urechia, Miron Costin, I, p. 114-115) ; cartea lui Duca Vodă din 15 iulie 1669 (7177) (Urechia, Miron Costin, I, p. 116-117) ; cartea lui Duca Vodă din 20 iulie 1669 (7177) (în Ghibănescu, Ispisoace, III, 2, p. 88-89) ; zapis din 27 noiembrie 1669 (7178) (V. A. Urechia, Miron Costin, I, p. 120-121) ; cartea lui Duca Vodă din 12 decembrie 1669 (7178) (V. A. Urechia, Miron Costin, I, p. 122-123). Pentru 1670 : zapis din 21 februarie 1670 (7178) (Iorga, St, şi doc., IV, p. 275) ; zapis din 12 martie 1670 (7178) (Ure-chiia, Miron Costin, II, p. 523) ; mărturiia divaniişitilor din 12 iulie 1670 (7178) (Ghibănescu, Surete, IV, p. 205) ; pentru 1671 : mărturia din 3 ianuarie 1671 (7179) (Urechia, Miron Costin, I, p. 124) ; zapis din 6 februarie 1671 (7179) (Urechia, Miron Costin, I, p. 124-125) ; zapis din 13 aprilie 1671 (7179) (Urechia, op. cit., p. 130-131) ; zapis din 6 mai 1671 (7179) (Urechia op. cit., p. 128-129) ; cartea lui Duca Vodă din 7 mai 1671 (7179) (Urechia, loc. cit., p. 134-135) ; şi zapisul lui Miron Costin „vel vornic nijnei zemli“ din 1 iunie 1671 (7179) (Ghibănescu, Surete, IV, p. 211) ; zapisul din 10 iulie 1671 (7179) (Urechia, loc. cit., p. 134-135). 125 C. A. Stoide, Un episod din domnia lui Gheorghe Duca, Extras din „Arhiva", nr. 1-2, 1936, p. 77/24. 126 Document din Hotin, 20 iunie 1673 (7181), mărturie pentru m-rea Secu de la marii boieri şi clerici ; între boieri şi „Miron Costin biv vel vornic" (Iorga, St. şi doc., VII, p. 367). XXXV tăşea, a avut urmări dezastruoase 127. Dumitraşcu Cantacuzino, l-a reintegrat în dregătorie 128 şi l-a utilizat în delicate chestiuni diplomatice. încă de la Galaţi, înainte de a intra în ţară, Dumitraşcu Cantacuzino, care avea însărcinări din partea Porţii, de a trata cu hatmanul Sobieschi, trimisese pe Miron Costin în misiune diplomatică la acesta din urmă129. La 19 ianuar 1674 (7182), din Iaşi, Dumitraşcu Vodă scrie lui Mihai Apafi, „craiul44 Ardealului, cerîndu-i veşti despre trimisul său Miron Costin, în Polonia 13°. Acesta probabil trecuse la data aceea prin Ardeal în Polonia. Spre sfîrşitul domniei, înainte de octombrie 1675, Dumitraşcu Cantacuzino a făcut pe Miron Costin mare logofăt 131. Rămîne în această dregătorie şi în prima parte a domniei lui Antonie Ruset, oare începea în decembrie 1675 132 Mai tîr-ziu, bănuit de intrigi politice, pe care contemporanii pretind că le şi făcea în folosul lui Gheorghe Duca, domnul Ţării Româneşti, care ar fi urmat să revină în Moldova 133, Miron Costin a fost înlocuit de Antonie Ruset în 1677 134, în dregătoria de mare logofăt, cu Nicolae Racoviţă135. Acum, izvoarele istorice 127 A se vedea în Neculce (Letopiseţul, ed. II, Iordan, p. 53), dîrza atitudine a lui Miron Costin la pretenţia lui Petriceicu de a-1 urma în pribegie. 128 Printre cele din urmă acte în legătură cu vornicia Ţării de Jos a lui Miron Costin sub Dumitraşco Cantacuzino, actul din 9 april 1675 (7183) (Ghibănescu, Surete, V, p. 70). 129 Soliile lui Miron Costin — inclusiv cele în Polonia sub Dumitraşcu Cantacuzino — au fost tratate pe larg în P. P. Panaitescu, Miron Costin, Opere, p. 9. 130 Ibidem. 131 Act din 4 octombrie 1675 (7184), în C. Solomon şi C. A. Stoide, Documente tecucene, III, Bîrlad, 1941, p. 22. 132 Document din 29 decembrie 1675 (7184) (V. A. Urechia, Miron Costin, I, p. 136-137). Alte acte din vremea lui Antonie Ruset Vodă, în legătură cu marea logofeţie a lui Miron Costin din 1676 : document din 6 iulie 1676 (7184) (V. A. Urechia, Miron Costin, II, p. 525) ; din 8 iulie 1676 (7184) (V. A. Urechia, Miron Costin, I, p. 138-139) ; din 30 decembrie 1676 (7185), (Soiomon-Stoide, Documente tecucene, I, Bîrlad, 1938, p. 32). 133 Pentru intrigile lui Duca şi ale partizanilor săi, spre sfîrşitul domniei lui Antonie Ruset, a se vedea Letopiseţul atribuit lui N. Costin, în Kogălniceanu, Cronicele României sau letopiseţele Moldovei şi Valahiei, a doua ediţiune, tom. II, Bucureşti, 1872, p. 16. 134 între cele din urmă documente din domnia lui Antonie Ruset, în care Miron Costin e mare logofăt : act din 31 mai 1677 (7185) (în V. A. Urechia, Miron Costin, Opere complete, II, Bucureşti, 1888, p. 526. în continuare se citează : V. A. Urechia, Miron Costin, II, p...). 135 Documentele de la Antonie Vodă din 12 ianuar, 8 februarie şi 22 mar- xxxvr atribuie lui Miron Costin un ral însemnat în para la turci a lui Antonie Ruset; pîra aceasta a adus înlocuirea domnului cu Gheorghe Duca Vodă şi grele „munci44 din partea turcilor pentru a-1 sili să-şi vădească comorile ascunse sau numai presupuse * 136 137. într-un izvod de cronică, evident favorabil lui Ruset, se face o aluzie destul de străvezie la acest amestec al lui Miron în drama ce se desfăşura la Constantinopol. Izvodul, (Cronica) ne spune cu privire la faptele petrecute după mazilirea domnului, socotit ca bun şi înţelegător pentru ţară : „atunci la întoarcerea vezirului, au început unii din boieri a amesteca şi a pîrî pre Antonie Vodă, din care era unul Buhuş hatmanul şi altul încă pre care treacă-1 condeiul meu, ce i-am văzut osrnda, perind nevinovat de alţi domni44 137. Această pîră a lui Miron Costin, a lui Buhuş hatmanul şi a altor partizani ducu-leşti contra lui Antonie Ruset, care a avut drept rezultat mazilirea şi muncirea fostului domn şi, evident, a nepoţilor săi Ior-dachi Ruset şi fraţii, a fost începutul urei dintre Costineşti şi Ruseteşti şi prigonirii Costineştilor sub diferite domnii. în domnia a treia a lui Gheorghe Duca Vodă, Miron Costin e din nou mare logofăt138 139 140. în epoca aceasta el a jucat rolul cel mai important în conducerea ţării. în 1679, în perioada iunie-iulie, în care domnul a luat parte la expediţia turcească de la Dohan Ghecet, Miron Cosltin, mare logofăt, a fost instituit căimăcam, împreună cu fostul mare logofăt Nicolae Racoviţă şi cu vornicul Gavriliţă Costache *39, cumnatul său. în octombrie 1679, cu ocazia încercării neizbutite de revoltă a lui Vasile Gheuca, Miron Costin va fi fost printre divaniştii care au determinat pe Duca la moderaţie, recomandînd cruţarea celorlalţi participanţi la complot, între care se număra şi cumnatul său Gavriliţă Costache, mare vornic, mărginindu-se la execuţia lui Gheuca, Bogdan şi Lupu 14°. în fine, el va însoţi pe Duca în tie 1678 (7186) arată mare logofăt pe Nicolae Racoviţă (V. A. Ure-chia, Miron Costin, I, p. 156-157). Pentru Miron Costin ca „fost mare logofăt", act din 20 aprilie 1678 (7186) (Ghibănescu, Surete, VIII, p. 319). 136 Cronica atribuită lui Nicolae Costin, în Kogălniceanu, loc. cit. 137 Ibidem. 138 Document din 15 ianuar 1679, Urechia, Miron Costin, I, p. 132-133 şi II, p. 526. 139 Document din 25 iunie 1679 (7187), în T. Balan, Documente bucovi-nene, III, p. 70, şi document din 17 iulie 1679 (7187), inedit, Arh. St. Iaşi, Condica de anaforale 32, f. 171. 140 Ample relaţii în Cronica atribuită lui N. Costin, loc. cit., p. 20. Comentarii la C. A. Stoide, Izvodul Costâchesc, extras din „Studii şi XXXVII campania Vienei141 142, în 1683 şi, la întorsul/ acasă, va fi printre boierii ,care-l vor îndemna să nuj dea înapoi în faţa atacului oastei de strînsură a lui Ştefan Petriceicu; cu ocazia aceasta i se atribuie cuvintele : „Ce putere au ei să vie asupra măriei tale ? Să nu dăm locul, că pămîntul acesta este frămîntat cu sîngele moşilor şi a strămoşilor noştri46142. Dregătoria de mare logofăt o ţine Miron Costin pană la, 25 decembrie 1683, cînd este prins la Domneşti împreună cu Duca Vodă şi dus în captivitate în Polonia. Acolo el petrece în tot cursul anului 1684 şi până după septembrie 1685 143. în legătură ou prinderea lui Duca Vodă şi a boierilor Miron Costin şi Constantin Ciobanu la Domneşti şi ducerea lor în captivitate în Polonia, s-au făcut în istoriografii noastră mai veche unele afirmaţii neîntemeiate, care şi-au găsit loc şi în scrieri mai recente. N. Iorga a afirmat pur şi simplu că „Miron Costin a predat pe Duca46 polonilor 144 Unii dintre istoricii literari mai noi, după cît se pare, tot influenţaţi de opera lui N. Iorga, au văzut în petrecerea lui Miron Costin în Polonia o „pribegire44, un exil consimţit145 146. I s-a atribuit chiar un rol în redactarea unor memorii în legătură cu statutul care ar fi urmat să fie acordat boierimii moldovene, în cazul unei „uniri44 a Moldovei cu Polonia m. Totul se bazează pe o neînţelegere şi pe o -cunoaştere incompletă a evenimentelor şi împrejurărilor din Moldova aicelei epoci. Ion Neculce singur, care-şi scrie Letopiseţul la mai bine de cincizeci de ani după evenimente, afirmă că între boierii care au plecat în Polonia cu articole de istorie", VI, Bucureşti, 1964, p. 21-23, unde s-a arătat amestecul în complot a o parte din marea boierime moldovenească din epocă, şi împrejurările care au determinat pe Gheorghe Duca să nu-i vădească. 141 Pentru campania Vienei, a se vedea N. Iorga, Studii şi doc., XI, Bucureşti, 1906, p. 132-147. 142 I. Neculce, Letopiseţul, ed. II, Iordan, p. 77. 143 Vezi Czeslaw Chowaniec, Miron Costin en Pologne, în închinare lui N. Iorga, Cluj, 1931, p. 121 ; şi discuţia faptului la P. P. Panaitescu ; Miron Costin, Opere, p. 12. După Chowaniec, Miron îndemnat de fratele său Velicico să se întoarcă (scrisoare din septembrie 1685), ar fi putut reveni în ţară în decembrie acelaşi an ; şi P. P. Panaitescu, op. cit. 144 N. Iorga, Istoria literaturii româneşti, voi. II, Bucureşti, 1926, p. 129 şi 134. 145 I. Şt. Petre, Nicolae Costin, Viaţa şi opera, p. 12. 146 P. P. Panaitescu, Miron Costin, Opere, ed. 1958, p. 11. Părerea că Miron Costin ar fi autorul acestui memoriu a exprimat-o întîi Czeslaw Chowaniec, Miron Costin en Pologne, în închinare lui N. Iorga, p. 114. XXXVIII Petriceicu se afla şi Miron Costin 147, ceea ce e cu totul fals. El nu a plecat, ci a fost dus în Polonia, ca prins politic, după 25 decembrie 1683, cel mai tîrziu în primele zile ale lui ianuarie 1684, împreună cu Duca Vodă şi cu Constantin postelnicul Ciobanul 148 149. Unul dintre noi a arătat într-o lucrare tipărită mai de mult, sensul afirmaţiilor din Letopiseţul Moldovenesc (pseudo Neculai Costin), care a fost atitudinea boierimii moldovene în împrejurările de la 25 decembrie 1683, şi anume care a fost atitudinea lui Miron Costin şi ce se ascundea sub pretinsa încercare a vornicului Gavriliţă Costache de a determina pe domn să treacă la munteni m. Subliniem şi acum legătura strînsă dintre Duca şi Miron Costin şi dintre cele două familii, legătură'ce va fi, mai tîrziu, pecetluită prin căsătoria lui Nicolae, fiul lui Miron Costin, cu fiica lui Gheorghe Duca. După ducerea lor în Polonia, Miron Costin care ştia că, îndată ce Gheorghe Duca va fi eliberat de poloni, va fi din nou domn, nu s-a gîndit nici un moment să revină în ţară fără el. Numai după moartea lui Duca, care a avut loc la 31 martie 1685 150, Miron Costin a acceptat să se facă demersuri pentru repatrierea sa. Fratele său, Velicico, a obţinut aprobarea noului domn, Constantin Cantemir, şi poate şi a turcilor151. După aceea, în septembrie acelaşi an, s-au făcut intervenţii pentru eliberarea lui de către Sobieschi 152. O altă problemă ce s-a discutat e aceea relativă la rolul atribuit lui Miron Costin în legătură cu memoriul redactat de către unii moldoveni din Polonia. Pentru elucidarea acestei chestiuni e necesar să se facă şi precizări cu privire la legăturile lui Miron Costin cu Polonia. Trebuie spus că, ori cîte legături avea Miron Costin eu diferite personalităţi din lumea politică poloneză, el, nici un moment, nu s-a gîndit că e posibilă o închinare a Moldovei către poloni. Miron Costin era îndeajuns de bun cunoscător al lucrurilor din Polonia şi un realist scrutător al situaţiei politice generale, ca să-şi dea seama, fără a iubi cîtuşi de puţin pe turci, că polonii nu ar fi putut, cu armele, apăra Moldova faţă de turci. Aceştia erau capabili să cîştige o victorie, dar nu să susţină un război de durată în afara graniţelor lor. Nu aveau nici posibilităţile materiale, şi nici organizarea de stat polo- 147 Neculce, Letopiseţul, ed. II, Iordan, p. 83. 148 Pseudo NicaLae Costin, Letopiseţul, în Kogălniceaniu, II, p. 30/31. 149 C. A. Stoide, Izvodul Costăchesc, p. 23-26. 150 Pseudo Nicolae Costin, în Kogălniceanu, Letopiseţe, II, p. 32. 151 Czeslaw Chowaniec, Miron Costin en Pologne, loc. cit., p. 121. 152 Ibidem. In decembrie 1685, pare a fi revenit în ţară. XXXIX neză — cu largile libertăţi ale şleahticilor — nu ar fi permis aceasta. Crezul său politic, şi l-a afirmat prin cuvintele pe care le atribuie lui Petriceicu vornicul în 1646, cînd, în urma unei solii poloneze de alianţă contra turcilor, Vasile Lupu, cu îndemnul unor boieri din sfatul domnesc ar fi refuzat plata birului : „spun să hie dzis Petriceico vornicul de Ţara de Sus, pre carile îl ţinea ei mai prostatec dentr-alţii în sfatu : „Eu aşi dzice să nu oprim noi birul, păn nu om vedea că trec leşii Dunărea66153. Şi Vasile Lupu, urmînd acest sfat, a şi trimis pe urmele agăi care venise pentru bir ; ajungîndu-1 la Galaţi, l-au oprit, „pănă au gătit birul66 154. Punctul de vedere în această chestiune de politică externă, atît de importantă pentru Moldova, şi de condamnare a atitudinii lui Ştefan Petriceicu şi l-a arătat Miron Costin şi mai direct în cronică : „De laudă este hie la oare dornnu să hie spre partea creştinească... însă cu înţelepciune, nu fără socoteală şi fără temei, în loc de folosul ţărîi să-i aducăf perire, cum s-au prilejit amu şi în vremile noastre în cîteva rînduri de adusesă a mulţi nesocoteala şi nebunia, mare cumpănă acestui pămînt66 155. Cuvintele atribuite de Miron Costin în 1673, unei observaţii anterioare a lui Petriceico vornicul, în divanul lui Vasile vodă şi apoi pasajul mai direct de recomandare a numitei politici, constituiau o condamnare a politicii din acel an a voievodului Ştefan Petriceicu, fiul vornicului „prostatec66 la sfat, din 1646, cît şi contra unei aplecări spre aventură a altora. Realistul om politic Miron Costin nu putea decît să aprobe atitudinea realistă în politica externă, a lui Gheorghe Duca Vodă. Să nu uităm că în 1673, sub Dumitraşco Cantacuzino, cînd s-a pus problema dacă e necesar sau, nu să fie aduşi tătarii să ierneze în ţară pentru a o apăra contra năvalei podghiazurilor leşeşti, după izvoarele narative ale epocii, Miron Costin a fost acela care a îndemnat pe domn la acest lucru 153 154 155 156. Cînd Duca, în decembrie 1683, se pregătea să dea înapoi faţă de atacurile podghiazurilor polone şi ale partizanilor lui Petriceicu, Miron Costin l-a îmbărbătat la rezistenţă, prin cunoscutele cuvinte : „Ce putere au ei să vie asupra Măriii-Tale ? 153 Miron Costin, Letopiseţul, ed. Panaitescu, 1958, p. 122. 154 Ibidem. 155 Ibidem, p. 66-67, şi sublinierea istoricului editor, în studiul introductiv, p. 14. 156 I. Neculce, Letopiseţul, ed. II, Iordan, p. 56. XL Să nu dăm locul,'că pămîntul acesta este frământat cu sângele moşilor şi strămoşilor noştri44157. Putem să-i bănuim lui Miron Costin o atitudine de duplicitate, care să-l fi făcut ca, pe de o parte, să menţină legăturile cu domnul captiv, iar pe de altă parte, să fi complotat cu fugarii din 1672 şi 1673, cu care el fusese in conflict ? Desigur că nu ! Concluzia care se desprinde din aceste date e că, deoarece Mironj Costin nu a crezut nici un moment in capacitatea polonilor de a apăra ţara de turci, el nu poate fi autorul memoriului amintit. Acest memoriu insă a putut fi opera unuia dintre boierii cărturari, amestecaţi in revolta lui Hincu şi Durac şi retraşi in Polonia, după Înăbuşirea revoltei, sau a celor din 1673, de după fuga lui Ştefan Petri-ceicu, retraşi tot in Polonia. Numai aceşti boieri puteau profesa ideile cuprinse in memoriul amintit — idei care n-ar fi putut fi acceptate de nici unul dintre domnii sau pretendenţii la tronul Moldovei prin poloni, fie acesta chiar Ştefan Vodă Petriceicu. Astfel de idei, privitoare la rolul micii boierimi in stat, işi aveau cursul in Polonia şi nu erau câtuşi de puţin profesate de boierul mare Miron Costin. Ele se văd insă a fi fost scumpe unui personaj care a jucat oarecare rol in epocă, Savin Zmucilă, fost ban, amestecat in diverse tulburări, adesea pribeag. Semnificativă in această privinţă este arătarea lui I. Neculce, in legătură cu pretenţiile lui Savin Zmucilă, manifestate cu ocazia pribegirii în 1711 la Moscova : „Atunce s-au sculat Savin Zmucilă banul şi mult l-au amestecat (pe Dumi-traşco Vodă) la Şeremet, dzicînd că : „eu cînd ne-am închinat la Ieşi, cu Petriceicu Vodă, ave cinste şi boierii ca şi domnul44 158. O altă concluzie ne justă, care şi-a făcut loc în opera lui N. Iorga, este aceea a raporturilor dintre Miron Costin şi Dumi-traşcu Vodă Cantacuzino. Şi această concluzie se datorează, principial, unei erori de atribuire a cunoscutei cronici moldoveneşti din a doua jumătate a secolului al XVII-lea, lui N. Costin. De remarcat că şi în acest caz, chiar după ce C. Giurescu a demonstrat concludent netemeinicia acestei atribuiri, Iorga a crezut că o legătură ar fi totuşi între această cronică şi Cos— tineşti, prin fapjtul că autorul ar fi folosit în redactarea ei însemnările lui Miron Costin, extinzând cu mult citatul din opera atribuită lui „Miron logofătul44 în cronică 157 158 159. Consecvent 157 Ibidem, p. 77. 158 I. Neculce, Letopiseţul, ed. cit., p. 258. 159 N. Iorga, Istoria literaturii, II, Bucureşti, 1926, p. 134-136. XLI acestei greşite atribuiri, N. Iorga crede că lui Miron Costin i se dator esc toate pasajele din cronică ofensatoare pentru Dumitraşcu Vodă. Concluzia la care ajunge N. Jojrgia în Istoria literaturii româneşti e că „nimeni n-a urît mai mult dedt Miron Costin pe Dumitraşcu Vodă Cantacuzino66 160. Trebuie să spunem că şi această concluzie e nefondată. Miron Costin, din ce se poate cunoaşte astăzi, nu s-a exprimat niciodată nefavorabil despre Dumitraşcu Vodă. Este drept că nu cunoaştem nici vreo apreciere favorabilă a lui privind această domnie. Dar din faptul că Dumitraşcu Vodă l-a cooptat în divan încă de la’ începutul domniei, că l-a folosit în două rînduri în misiuni diplomatice în Polonia şi că aproape de sfîrşitul domniei, pe care Dumitraşcu nu şi-l cunoştea, l-a făcut mare logofăt, reiese că domnul l-a apreciat în mod deosebit. Nu trebuie să uităm apoi faptul de a-1 fi consultat şi a-i fi urmat îndeaproape recomandările. De notorietate este cazul cu iernatul tătarilor în ţară. De reamintit apoi că Dumitraşcu Cantacuzino era nepotul lui Iordache şi al lui Toma Cantacuzino, boieri pentru care Miron Costin avea cea mai mare preţuire ; aceştia i-au călăuzit primii paşi politici, înrudindu-se, de altfel, cu dînşii. Faptul că în 1684-1685, în a doua domnie a lui Dumitraşcu Vodă, Miron Costin n-a venit în ţară, işi găseşte explicaţia în aceea că el n-a socotit că trebuie să părăsească pe Duca Vodă ; de altfel chiar dacă ar fi voit să vină regele Ioan Sobieschi, nu i-ar fi dat aşa de uşor drumul. Dar în domnia a doua a lui Dumitraşcu Vodă, vistiernicul Todi-raşcu Cantacuzino, ruda lui Miron Costin, a fost „alfa şi omega66 161. Apoi nu e de îndoit că în prima domnie a lui Dumitraşcu Cantacuzino (1673—1674) acelaşi rol l-a avut Miron Costin, pe care, repetăm, Dumitraşcu Vodă spre sfîrşitul domniei l-a făcut şi mare logofăt. Cit despre regimul la care a fost supus Miron Costin în Polonia, neîndoios, a fost un regim de prizonier politic, ceva mai liber; deşi era adăpostit la castelul de la Daşov, totuşi el nu putea părăsi ţara fără voia regelui. In ce priveşte soţia şi fiii săi, dacă au trecut în adevăr în Polonia, au făcut-o fără îndoială de bună voie şi ca atare vor fi avut cu totul alt regim. Ei puteau oricînd părăsi ţara. Starea de tulburări din Moldova anului 1684, cu consecinţele ei, lipsa de legături de natură administrativă, nu ne permite să spunem 160 161 160 Ibidem, p. 129. 161 I. Neculce, Letopiseţul, ed. cit., p. 90. XLII în mod sigur, dacă şi dt au petrecut Costineştii, soţia şi fiii lui Miron, în Polonia. Fraţii în viaţă ai lui Miron, Vasile şi Veli-cico, se aflau însă in ţară şi în cursul anului 1685, Vasile a şi murit. Nu putem spune ceva sigur despre petrecerea în Polonia a fiilor lui Miron, care totuşi vor fi trecut din dnd în cînd în ţară, în legătură cu administrarea bunurilor pe care le avea familia şi, desigur, şi în anumite misiuni politice, legate de captivitatea lui Duca şi a lui Miron Costin. Neîndoios e că încă de la începutul lui ianuarie 1686, poate chiar dinaintea venirii lui Miron Costin în ţară, se găsea aicea fiul său mai mare Ion Costin, fost postelnic al doilea 162 163 164 165. Reîntors, după spusa cronicilor, „scăpătat44163, el încearcă să se acomodeze cu domnia lui Constantin Vodă, la care aveau mare trecere Gavriliţă Costache vornicul, Iordache Ruset, şi Lupu Bogdan ; acesta din urmă, ginere al lui Cantemir. Atitudine binevoitoare faţă de Miron a avut numai Gavriliţă Costache, fostul său cumnat, care, desigur, a şi determinat pe domn să nu se opună reîntoarcerii lui Miron în ţară. în schimb îl duşmăneau atît Iordache Ruset, cît şi Lupu Bogdan : Ruset, încă din 1678, de la mazilirea lui Antonie Vodă, şi Lupu Bogdan, din 1679, de la uciderea tatălui său. De o promovare a lui Miron în funcţia de mare logofăt, nu mai putea fi vorba. Mare logofăt al domniei lui Constantin Cantemir va fi Tudose Dubău m. Miron a fost făcut numai „staroste de Putna44 165, cu însărcinarea expresă de a stîrpi tâlhăriile care se încuibaseră în ţară, ca o consecinţă a împrejurărilor din 1683—1685166. în calitatea aceasta Miron Costin s-a arătat un zelos apărător al ordinii167. în acte, acum, el apare rar de tot, mai ales în diferite însărcinări de ordin administrativ sau ca mărturie în tranzacţii de ocine 168. în schimb, fiii săi au fost bine primiţi de Constantin 162 Act din 22 ianuar 1686 (7194), cumpărătură a lui Ion Costin fost postelnic, în Româneşti (Ghibănescu, Surete, XIII, p. 17). 163 I. Neculce, Letopiseţul, ed. cit., p. 94. 164 C. Giurescu, Izvoadele lui Tudose Dubău, Miron logofătul şi Vasile Demian, în „Buletinul Comiisiei istorice", voi. I, Bucureşti, 1915, p. 187. 165 în acte se întîlneşte în această calitate numai din 1688 înainte. Act din 11 iunie 1688 (7196), în V. A. Urechia, Miron Costin, I, p. 164-166. 166 I. Neculce, Letopiseţul, ed. cit., p. 99. 167 Ibidem. 168 Document din 4 iunie 1686 (7194) (în Ghibănescu, Surete, VII, p. 135) ; act din 30 iulie 1687 (7195) (Iorga, St. şi doc., VII, p. 322) ; act din 25 iunie 1688 (7196) (în Iorga, St. şi doc., VI, p. 36) ; act din 1 iunie 1689 (7197) (în V. A. Urechia, Miron Costin, II, p. 531) etc. XLIII Vodă, care, vom vedea mai departe, intenţiona să se încus-crească cu bătrânul boier de ţară. In aceste împrejurări l-au surprins evenimentele din decembrie 1691 169, şi el a fost jertfit, se pare, numai ambiţiilor şi comportărilor necugetate ale fratelui său Velicico 17°. Mormântul lui Miron Costin se găseşte la biserica d(in Dulceşti, ţinutul Roman 171. P ot om ir Costin, fost stolnic. După actul din 1638, este cel de al treilea fiu al lui Iancu Costin. El se născuse deci după 1633 şi înainte de 1638, data indigenatului său. Presupunând că între dânsul şi Miron nu s-a născut nici una dintre fiicele lui Iancu Costin, ar urma ca Potomir să se fi născut prin 1635. în 1652, la revenirea fraţilor Costineşti în ţară, el va fi avut vârsta de circa 17 ani. în actele păstrate apare căsătorit tu o jupînei&să Nastasia, despre care nu ştirrv a cui fiică a fost172. N-a fost prea mult amestecat în treburile publice moldoveneşti, deoarece în afară de funcţia de stolnic al doilea sau al treilea deţinută ceva mai înainte de aprilie 1664173, el pare să mai fi avut numai pentru scurt timp o dregătorie similară. A fost totuşi folosit în mici însărcinări cu caracter administrativ fiscal pe la ţinuturi, despre care nu putem lua cunoştinţă decît cu totul întâmplător. în schimb s-au păstrat în legătură cu dînsul o serie de acte, prin care-şi vinde ocinile şi moşiile ; astfel la 22 aprilie 1664 (7172) el vinde lui Stamate, marele postelnic, a şasea parte din Vertipotoc ce se cheamă şi Cucitrova, la ţinutţul Hotinului, pe care o avea danie de la Iordache vel spătar. La încheierea actului participă toţi cei care ar fi putut ridica în vreun fel pretenţii : fratele Miron Costin, vel comis, Toderaşcu Cantalcuzino biv comis, fiul lui Iordache spătarul, Mihul Dediu, fost spătar, soţul Velicăi Costin, Vasile Costin şi alţii174. La 24 februarie 1671 (7179), Potomir Costin, biv stolnic, cu soţia sa Nastasia, dau zapis lui 169 I. Tanoviceanu, Marele spătar llie Ţifescu şi omorîrea lui Miron şi Velişco Costin, „Anal. Acad. Mem. secţ. ist.“, Seria II, Tom. XXIII, p. 807-844. 170 I. Tanoviceanu, Ibidem. 171 V. A. Urechia, Miron Costin, II, p. 601. 172 Act din 24 februarie 1673 (7181), în Ghibănescu, Surete, V, p. 186. 173 Act din 22 aprilie 1664 (7172), la Biblioteca Academiei Republicii Socialiste România, pachet 66, document 72. 174 Zapisul de vânzare al lui Potomir Costin, fost stolnic, din 22 aprilie 1664 (7172) (Biblioteca Academiei Republicii Socialiste România, pachet 66, document 72) şi cartea lui Eustratie Dabija Voievod din XLIV Dumitraşco, pitarul cel mare, .că au luat de la el 200 de lei bătuţi cu vadea „de la 24 zile a lui februarie pînă la sf. Dimi-trie“, „pentru care pun zălog jumătate din satul Juncăuţii44. Dacă nu restituia datoria la zi, Jurcăuţii aveau să revie pitarului, numai diferenţa de preţ care va fi socotită de „feciori de boieri44 urmînd să-i fie plătită 175. în aprilie 1673 (7181) Potomir Costin vinde lui Gavriliţă Costache, fost mare vornic, şi „soţiii sale Tudosca, sora lui Potomir44, jumătate din satul Ruginţii, pe care-1 stăpâneau împreună176 177. După dt reiese din actele păstrate, Potomir a deţinut şi dregătoria de paharnic ; probabil tot paharnic mic, căci într-un act din martie 1680 (7188), prin care Safta, jupîneasa lui Alexandru Costin, face danii în satul Ruşii lui Gavriliţă Costache, fost vornic, se dă şi mărturia lui după un zapis mai vechi, „Potomir Costin ce-au fost paharnic44 177. Se pare că şi el a murit la scurt timp după 1680. Nu i se cunosc data şi locul de înmormîntare. I an cu Costin, cel de al patrulea fiu al lui Costin hatmanul. S-a născut, după toate probabilităţile, după 1638, data indigenatului şi înnobilării lui Costin hatmanul. Deci el era din naştere nobil polon. Nu s-au păstrat sau nu s-au dat pînă acum la iveală acte din prima lui tinereţe, în afară de actul din 10 iulie 1657, de împărţeală între fraţii Costineşti178. In iunie 1661, Ştefan Vodă Lupu îi întăreşte stăpînirea din Zarujeni, în ţinutul Hotin. I se spune „Ianeu, fiul lui Costin hatmanul44, dovadă că nu avea vreo dregătorie179. La 20 septembrie 1663 (7172), Ianeu Costin a fost făcut pîreălab 18°. în cea dintîi domnie a lui Gheorghe Duca apare ca fost pîrcă-lab181. Iliiaş Alexandru îl repune în slujba de pîreălab, 2 mai 1664 (7172) pentru această vînzare. (Ibidem, pachet 69, document nr. 79). 175 Zapis din 24 februarie 1671 (7179) în Ghibănescu, Surete, V, p. 186. 176 Inedit, Arh. St. Iaşi, pachet 589/22, rezumat. Se pare că tot cu acest zapis a vîndut Potomir Costin surorii sale Tudosca şi cumnatului Gavriliţă Costache şi părţi din satul Cipilăuţii, pe Racovăţul uscat (Arh. St. Iaşi, pachet 419/230). 177 Inedit. Biblioteca Academiei Republicii Socialiste România, pachet 61, document 111, act de la Duca Vodă din Iaşi, 24 martie 1680 (7188). 178 Act din 10 iulie 1657 (7165), inedit, Arh. St. Iaşi, pachet 419/30. 179 Inedit, Arh. St. Iaşi, pachet 609/19. 180 Ghibănescu, Surete, IX, p. 156-157. 181 Zapis din 20 mai 1666 (7174) în „Revista ist.“ (1920), VI, nr. 3-6, p. 77. XLV dregătorie în care-1 întâlnim prin iunie 1668 (7176) 182. E interesant de subliniat că la această dată el se găsea în conflict cu marele stolnic Ilie Stundza, pentru satul Petreştii la Dorohoi183. Era un motiv în plus de neînţelegere între Costi-neşti, susţinătorii de mai tîrziu ai lui Duca Vodă, şi şeful mişcării de opoziţie, care va patrona din umbră revolta din 1671— 1672 184. In împrejurările acestei revolte, nu întâmplător, bunurile şi chiar mănăstirea de la Hotin ale lui lancu pârcălabul au fost pustiite 185. în decembrie 1669 (7177), el cumpără de la un Alexandru sin Avrămesii o bucată de loc de casă *86. In iunie 1670, se pare că se găsea tot în prosperitate, deoarece făcea cumpărături de ocine de la un Mălai, din ţinutul Hîrlău 187. In mai 1671 (7179), el era din nou fost pîrcălab de Hotin 188. Puţin după această dată va fi mare armaş 189 190. In revolta din 1672, ca partizan iduiculesc şi, după cum am văzut, şi în conflict cu Ilie Sturdza pentru proprietăţi, i-au fost distruse şi prădate bunurile de către revoltaţi. între acestea : şi mănăstirea pe care a făcut-o în apropiere de Hotin 19°. Probabil că a avut să sufere şi altfel decât numai în bunuri, din cauza revoltei din 1671—1672. Ori-şicum, la 22 iulie acelaşi an, lancu Costin îşi face diata, prin care, în lipsă de moştenitori direcţi, lasă o parte din avere nepotului Nicolaie, fiul lui Miron Costin şi alte părţi surorilor Marghita, Sîrbca şi fratelui Vasile. Lui Potomir îi iartă o dato- 182 Act din 17 iunie 1668 (7176). Iliaş Alexandru Vodă porunceşte lui David de Zalucea ca să meargă la satul Petreştii din ţinutul Doro-/ hoiului şi să împiedice pe oamenii lui Ilie Sturzea, marele stolnic, jk opri pe lancu Costin, pîrcălab de Hotin, să ţină jumătate de sat. lancu Costin cumpărase satul „pe foamete", în domnia lui Ştefan Vodă (Lupul), de la Irimia Roşea („Creşterea colecţiilor", (1911), p. 122). 183 {Ibidem. 184 Pentru revolta din 1671-1672, a se vedea C. A. Stoide, Un episod din domnia lui Gheorghe Duca, Iaşi, 1936. 185 C. Turcu, Mănăstirea lui lancu Costin de la Hotin, 1941. 186 Zapis din 9 decembrie 1668 (7177), în D. Dan, Comuna Putna, Bucureşti, 1905, p. 221. 187 Inedit, Arh. Stat. Iaşi, pachet 259/3. 188 Document din 20 mai 1671 (7179), în „Bulet. Comis, ist." VII, p. 13-14. 189 Act de la N. Costin vornic de Ţara-de-Jos, din 22 iulie 1705 (7213), pentru satul Boianciuc de la Cernăuţi, pe care-1 avea de la unchiul său lancu (Costin) mare armaş (Iorga, St. şi doc., V, p. 406/7). 190 P. P. Panaitescu, Ştiri noi despre Miron Costin şi familia lui, în Omagiu lui loan Bianu, Bucureşti, 1927, p. 280-284. XLVI rie de bani191. Puţin după această dată va fi murit. La 8 august 1679 (7187), Miron Costin, împreună cu jupîneasa Ileana, dăru-iau mănăstirii Neamţu unele bunuri din moştenirea lui Iancu Costin. El era mort de mult192. V asii e Costin, cel de al cincilea fiu al hatmanului. N-a avut nici o dregătorie în tot cursul vieţii. E probabil să fi fost şi el folosit în diverse însărcinări de ordin administrativ şi anume fiscal, pe la ţinuturi, după cum apare şi dînd mărturie în zapisele epocii. A avut şi cîteva proprietăţi193. In acte apare destul de rar. E şi el amintit în zapisul din 10 iulie 1657 (7165), de împărţeală între fraţii Costineşti194. La 22 aprilie 1664 (7172) semnează alături de ceilalţi fraţi şi rude zapisul lui Potomir stolnicul, de vînzare către Stamati mare postelnic, în Vertipotoc195 196. La 8 iulie 1669 (7177), dă mărturie alături de Constantin armaşul şi Cantemir armaşul, cu ocazia alcătuirii zapisului de danie pe care-1 face preotul Statie către Gavriliţă Costache, spătarul cel mare. îşi spune simplu „Vasile Costin46 196. Se întîlneşte ca martor şi într-un zapis din 31 mai 1674 (7182)197. In septembrie 1674 (7183), Vasile Costin se judecă înaintea lui Dumitraşcu Vodă Cantacuzino cu Simion Erhile şi alţi răzăşi din Brănişteni pentru hotare 198. Prin anul 1676, el îşi împarte satele de moştenire împreună cu sora sa Tudosca şi cumnatul Gavriliţă Costache vornicul199 200. în martie 1680 (7188) Duca Vodă dă carte lui Vasile şi Simeon. Purice să-şi ţie părţile din Mirceşti, de la Neamţ, pe care li le vînduse Prăjescu, urmînd ca Vasile Costin să-şi primească banii 20°. Este acesta un caz de reîntoarcere a unei ocine vîndută unui răzăş cu mai puţine legături de moşie, cum era cazul şi cu Vasile Costin faţă de fraţii Purice. La 20 februarie 1685 (7193), pe 191 L. T. Boga, Documente basarabene, voi. III, p. 1, şi act din 22 iulie 1705 (7213), în Iorga, St. şi doc., V, p. 406-407. 192 Inedit. Arh. St. Iaşi, pachet nr. 248/21. 193 între altele şi dania în Bosanciuc, făcută de fratele Ianiou, în L. T. Boga, loc. cit. 194 Act din 10 iulie 1657 (7165). Inedit. Arh. St. Iaşi, pachet 419/238. 195 Inedit, Biblioteca Academiei Republicii Socialiste România, pachet 66/72. 196 Gh. Qhiibănescu, Ispisoace, III, 2, p. 86-87. 197 V. A. Urechia, Miron Costin, II, p. 523. 198 Ibidem. 199 Rezumat inedit, Arh. St. Iaşi, pachet 836/52. 200 V. A. Urechia, Miron Costin, II, p. 527. XLVII când Miron Costin se afla încă în Polonia, Vasile Costin moare şi e înmormîntat la biserica sa din Brănişteni. Piatra de mormânt i-o pune Velicico, fratele său 201, singurul, care alături de 'Miron, dintre fraţii Costineşti era încă în viaţă. Velicico Costin. Este cel mai mic dintre fiii lui Costin hatmanul. Cea mai veche amintire despre dînsul se află în actul de împărţeală între fraţi, din 10 iulie 1657 (7165) 202 203 204. S-a găsit şi el, ca şi ceilalţi fraţi Costineşti, mult timp sub protecţia lui Iordache Cantacuzino. In ianuarie 1664 (7172), cu ocazia cumpărăturii unei prisăci în Horleşti, a lui Iordache, pe acea vreme mare spătar, mărturisesc în zapis, după Miron Costin pîrcălab de Hotin, un şir de boieri şi de tineri feciori de boieri ; banii se dau însă „în mîna lui Velicico Costin44 203. In aprilie 1665 (7173), din nou se întâlneşte Velicico într-un zapis de cumpărare al lui Ion Racoviţă paharnic. Mărturisesc, după ordinea din act : „Andronic, vtori comis, Ştefan Cerchezul treti comis şi Velicico Costin, postelnic44 204, care la vremea aceea nu putea fi decît postelnic al treilea. Dregătoria amintită era de tot lipsită de interes în acea epocă, încît în actele ulterioare, fie că o mai păstra fie că nu, i se spune simplu Velicico Costin 205. In aprilie 1670, el este făcut spătar al doilea 206. Dre-gătorie în care se afla şi prin februarie 1674 207. In septembrie 1674 (7183), e făcut mare comis 208. In această dregătorie se întâlneşte pînă prin 1683 209. Se pare însă că în perioada dintre 1677 şi 1680, a fost scos din dregătoria de mare comis, primind însărcinarea de vornic de Câmpulung 210 La Crăciunul anului 1683, Velicico nu se afla la Domneşti, alături de Duca şi de 201 Ibidem, p. 601. 202 Arhivele St. Iaşi, pachet 419/230. 203 N. Iorga, St. şi doc., VI, p. 85. 204 Ghibănescu, Surete, XVI, p. 90-91. 205 Act din 5 octombrie 1666 (7175), în Ghibănescu, Ispisoace, III, 2, p. 38-39 şi act din 8 iulie 1669 (7177), Ghibănescu, op. cit, p. 87-88. 206 Act din 7 april 1670 (7178), „Miron Costin vornic de Ţara de Jos şi Velicico Costin, spatar al doilea" (V. A. Urechia, Miron Costin, II, p. 523). 207 Act din 24 februarie 1674 (7182), Ghibănescu, Ispisoace III, 2, p. 154. 208 Ibidem, p. 158-159. 209 Acte din 23 iulie 1680 (7188), V. A. Urechia, Miron Costin, II, p. 528 şi octombrie 1680 (7189), Ghibănescu, Ispisoace, IV, 1, p. 48-49. 210 Act din 1677-1680, Velicico Costin, comis, vornic de Câmpulung, către Imbrea Marton, birăul de Bistriţa, în Iorga, Documente româneşti din Arhivele Bistriţei, partea II, Bucureşti, 1899, p. 27. XLVIII fratele său Miron logofătul. El nu se găseşte printre boierii care au fost prinşi de oştenii lui Petriceicu şi duşi în captivitate în Polonia, dar nici nu s^a raliat acestuia, ci a sprijinit domnia impusă de turci a lui Dumitraşcu Vodă Cantacuzino. Acum el este făcut mare spătar 211. Cu venirea la tron a lui Constantin Cantemir, Velicico trece hatman şi portar de Suceava212. Mai tîrziu este promovat la treapta de mare vornic de Ţara de Sus 213 şi chiar dăruit în mod deosebit de Constantin Cantemir 214. Schimbarea din dregătoria de hatman a lui Velicico Costin a fost pusă de unele izvoare cronicăreşti la baza nemulţumirii şi opoziţiei pe care acesta a făcut-o bătrânului voievod şi anturajului său. Se pare însă că lucrurile stau cu totul altfel. în jurul domnului, boier de ţară „din proşti“, mai ales după moartea vornicului Gavriliţă Costache, se urzise o puternică opoziţie, care avea în fruntea ei pe Velicico Costin, dar la care aderase, evident, şi fratele său Miron, fiii acestuia, apoi Gavriliţeştii, între care Vasile Costache, vornic de Ţara de Jos. Domnul se legase, prin forţa lucrurilor, de ginerele său Lupu Bogdan, de Ruseteşti şi de Ştefan Cerchez, comisul. E neîndoios că Velicico Costin a urmărit domnia, cu sprijinul lui Brîncoveanu. La un moment dat, domnul e nu numai izolat, dar într-o largă măsură şi la dispoziţia opoziţiei, care avea şi cea mai mare parte din forţa militară a ţării în mină. Foarte probabil însuşi Miron Costin, care, în calitate de staroste de Putna, organizase unele contingente de oşteni, — el urmărise şi distrusese cu dînsele cetele dei tâlhari şi podghiazurile leşeşti —; 211 Act din 24 mai 1685 (7193), marii boieri mărturisesc pentru Zosim Başotă, hatman, între ei şi „Velicico Costin, mare spătar", Ghibănes-cu, Ispisoace, IV, 1, p. 91. 212 Act din 25 august 1685 (7193) (V. A. Urechia, Miron Costin, II, p. 529) ; alte acte pentru hătmănia lui Velicico : din 14 ianuar 1686 (7194) (Ghibănescu, Ispisoace, IV, I, p. 104-105), din 1 mai 1688 (7196) (V. A. Urechia, Miron Costin, II, p. 530), din 10 iunie 1689 (7197) (Ghibănescu, Surete, XIII, p. 17-18) şi din august 1689 (7197) (V. A. Urechia, Miron Costin, I, p. 220). 213 Document din 2 mai 1690 (7198), în V. A. Urechia, Miron Costin, II, p. 531. 214 Act din 1 august 1702 (7210), de la Constantin Duca Vodă, în care se vorbeşte despre moşia Giuleşti, „care acea ocină anume Giuleştii mai dinainte vreme au fost danie şi miluit Constantin Cantemir Vodă la Velicico Costin" „ce au fost vornic mare" pe urtmă pentru „o greşală despre domnie i s-au fost luat acea danie" (Iorga, Procesul călugărilor de. la Sînt Ilie, în „Anal. Acad. Rom.", Seria III, „Mem. Secţ, Ist.", Tom. IV, p. 6. XLIX mai deţinea legături cu aceşti oşteni215. Velicico era hatman şi pîrcălab de Suceava, iar Ion Costin, fiul mai mare al lui Miron, era serdar, deci comandantul oştirii din partea de răsărit a ţării. Fără îndoială că Iordache Ruset, „matca tuturor răutăţilor64, care va fi pîndit şi iscodit toate mişcările acestei facţiuni, a atras atenţia domnului şi a celorlalţi credincioşi cantemireşti asupra acestei situaţii şi va fi determinat scoaterea lui Velicico din hătmănie şi trecerea sa în dregătoria de vornic al Ţării de Sus. Această dregătorie, din punct de vedere al arhondologiei ţării, era superioară aceleia de hatman, dar Velicico, care înţelegea unde vizau măsurile luate de domn şi îşi vedea dejucate planurile, a fost nemulţumit. De aici opoziţia zgomotoasă şi grosolană pe care o făcea domnului216 şi ginerelui domnesc Lupu Bogdan, care-i luase locul217. Evident, Iordache Ruset, care era vistier şi care determinase schimbarea, şi-a avut partea la invectivele violentului boier218. O stare de tensiune în creştere, aţîţată de partizanii din ambele părţi s-a instaurat între cele două tabere. Nu putem şti cu siguranţă dacă a fost în -adevăr o încercare de răsturnare care a determinat pe domn să reacţioneze, cum insinuează Dimitrie Cantemir 219, sau numai o măsură de prevenire a unui complot, pusă la cale de Lupu Bogdan şi Iordache Ruset. Poate concluzia din urmă este cea adevărată. Oricum ar fi, drama s-a produs şi, fără îndoială, rolul jucat aici de Iordache Ruset nu poate fi' negat. Velicico Costin n-a avut urmaşi. Averea lui a trecut parte la urmaşii fratelui şi surorilor sale, parte a fost luată de domn220 sau de creditorii reali ori fictivi, iviţi după moartea lui năprasnică ; între aceştia : şi vistiernicul Iordache Ruset22i. Dacă ne orientăm după faptul că, în actul cu data de 10 iulie 1657 (7165) 222, ordinea în care sînt pomeniţi fiii lui Costin 215 în această privinţă a se vedea în I. Neculce, cazul căpitanului Cernat, care era „de casa Mironeştilor“ (I. Neculce, Letopiseţul, ed. cit., p. 136). 216 Ion Neculce, Letopiseţul, ed. cit., p. 101. 217 Ibidem. 218 îbidem. 219 D. Cantemir, Viaţa lui Constantin Vodă Cantemir, traducere de N. Iomga, Ed. Scrisul românesc, Gnaiova, p. 115^121. 220 Act din 1 august 1702 (7210), în N. Iorga, Procesul călugărilor de la St. Ilie, loc. cit. 221 N. Grigoraş, Ştiri noi despre viaţa şi familia lui Miron Costin, loc. cit., p. 189-190. 222 Actul din 10 iulie 1657 (7165), Arh. St. Iaşi, pachet 419/230. L hatmanul e aceea a anului naşterii lor, ar trebui să admitem că şi ordinea în care sînt enumerate fetele e aceea a naşterii lor, cu restricţia numai că s-ar putea ca unele dintre fete să se fi născut înaintea unora dintre fraţii lor, căci e ştiut că, în actele vechi, redîndu-se, după cît se pare, ordinea dreptului de moştenire, care era preferenţială pentru băieţi, aceştia sînt menţionaţi înaintea fetelor. Deci vom socoti şi noi ordinea în care apar fetele în actul amintit, ca aceea a naşterii lor : Mar-ghita, Sîrbca, Tudosea şi Elena 223. Nu cunoaştem pe toţi soţii acestora, în afară de Tudosea, ce a fost căsătorită cu Gavriliţă Costache 224. Putem însă deduce cu cine au fost căsătorite din unele acte rămase din epocă. Astfel, în zapisul din 22 aprilie 1664 (7172), prin care Potomir Costin, biv stolnic, vinde părţile sale din Vertipotoc lui Stamati, mare postelnic, actul e întărit de fraţi, şi dej cumnatul Mihul Dediu, fost spătar, dar şi de : Caracas, ftori sulger, Andronic, ftori armaş, şi Constantin sulgerul225. Deoarece prezenţa acestor boieri în actul de vln-zare avea semnificaţia unei renunţări a lor la dreptul de cumpărare, trebuie dedus că aceştia sînt cumnaţii lui Potomir stolnicul, deci soţii surorilor sale : Marghita, Sîrbca, Tudosea şi Elena 226. Conform celor constatate în privinţa părintelui, a fraţilor mai mari şi a vărului, Miron Costin, în opera sa cronicărească, menţionează şi pe aceia dintre cumnaţii săi, care au avut vreun rol cît de mic în evenimentele epocii. Dintre aceştia, cel mai însemnat prin rolul jucat în cea de a doua jumătate a secolului a fost Gavriliţă Costache. El e amintit în două rînduri : o dată ca agă de darabani, luând parte la lupta contra lui Gheor-ghe Ştefan, alături de noul domn numit de turci, Gheorghe Ghica' vodă, cîmd a şi fost rănit la mină şi la cap 227 ; a doua oară cu ocazia năvalei în Moldova a lui Constantin Şerban, cînd Gavriliţă Costache, jitnicer mare, împreună cu alţi boieri tineri, au fost „prinşi44 de ostile uzurpatorului, pe care acesta „îndată i-au pus iară la boierii şi slobodzi, fără nici o. 223 Ibidem. 224 C. A. Stoide, Izvodul Costâchesc, loc. cit., p. 12-13. 225 Original, Biblioteca Acad. Rom., pachet LXVI, document 72. 226 Inedit, Arh. St. Iaşi, pachet 419/230. 227 Miron Costin, Letopiseţul, în P. P. Panaitescu, Miron Costin, Opere. ed. 1958, p. 183 şi C. I. Andreescu şi C. A. Stoide, Ştefâniţă Lupu, domn al Moldovii, Bucureşti, 1938, p. 24. LI pază 228. Un altul dintre cumnaţii lui Miron Gostin, amintiţi în cronica lui, cu vreun rol în epocă, e desigur acel „Andronic al doilea armaş“, din 1664 229. El se vede a fi trecut de partea lui Gheorghe Ştefan Vodă încă de la începutul răscoalei şi, serdar mic, luptă în oastea acestuia în bătălia de la Faraoni230. Alături de Gheorghe Ştefan, Miron Costin aminteşte şi alţi boieri tineri, apropiaţi ai săi: Darie Spătarul şi Antiohie aga231, fratele lui Gavriliţă Costache. Prin 1668 (7176), Andronic e comis mic232. Nu pare a fi trecut vreodată între boierii divanişti. Fiii Iui Miron Costin Logofătul233 Dintre cei şase fii ai lui Costin hatmanul, cronicarul Miron a fost singurul care a lăsat urmaşi : trei băieţi, Ioan, Nieolae şi Pătraşco şi trei fete, Maria, Tudosca şi Safta 234. Pe cit a fost de liniştită viaţa fiilor lui Costin hatmanul, după întoarcerea lor în Moldova în 1652 (cu excepţia închisorii lui Alexandru Costin la Făgăraş), şi pînă la 1683, anul ducerii în captivitate polonă al lui Miron, anunţător al zbuciumului în care au trăit ceilalţi fraţi în evenimentele din 1684-1685, pe atît a fost de zbuciumată şi nesigură epoca de tinereţe şi maturitate a fiilor săi, mai ales cu începere din decembrie 1691, anul morţii lui Miron Costin : pribegiri, agitaţii, nesiguranţa vieţii, închisori. Dotaţi cu un suflet aprig, care s-a manifestat din plin 228 Miron Costin, Letopiseţul, ed. cit., p. 189 şi Andreescu-Stoide, loc. cit. 229 Zapis, Acad. Rom., pachet LXV, document 72. 230 Miron Costin, Letopiseţul, ed cit., p. 156. 231 Ibidem. 232 Act din 15 februarie 1668 (7176) din Iaşi, în Ghibănescu, Ispisoace, III, 2, p. 58-59. 233 Biografiile fiilor lui Miron Costin au fost tratate ou o informaţie destul de bine pusă la punct, de către Ioan Şt. Petre, autorul studiilor N. Costin, Vieaţa şi Opera, Bucureşti (f. a.), şi N. Costin, Letopiseţul Ţării Moldovei de la zidirea lumii pînă la 1601, Bucureşti, 1942. S-au strecurat totuşi în aceste studii unele greşeli de interpretare şi unele date greşite, care fac necesară o nouă privire critică a vieţii acestora. Pe aceste motive se dau schiţele de biografii care urmează mai departe. 234 Safta, fiica lui Miron Costin, a fost botezată de doamna Safta, văduva lui Gheorghe Ştefan Vodă (Academia Republicii Socialiste România, document LVIII/83 din 4 iunie 1678, la P. P. Panaitescu, Miron Costin, Opere, ed. cit., p. 8). LII mai ales la unchiul lor Velicieo Costin, fără însă a fi lipsit şi lui Miron Costin, fiii acestuia i-au moştenit temperamentul; timp de două decenii au trăit din plin zbuciumul epocii, fără a se fi resignat vreodată la o acceptare a unei situaţii de compromis, care le-ar fi adus desigur liniştea şi bunăstarea. Ion Costin. Născut, după cît se pare, anterior anului 1660 (mai probabil prin 1659 sau chiar 1658), el apare în actele interne încă din octombrie 1675 (7184), în calitate de beneficiar al unei danii făcute de nişte răzeşi ai tatălui său din Oprişeşti, ţinutul Tecuci 235 ; avea, probabil, vîrsta de 16-17 ani. După această dată se întîlneşte constant în acte, fie ca beneficiar de danii 236, sau cumpărător de ocine237, fie numai ca martor. Timp de cîţiva ani, el apare fără nici o dregătorie, deşi e de presupus că va fi fost întrebuinţat în unele însărcinări mai mărunte, ca de exemplu aceea de postelnicel, într-o vreme de atotputernicie politică a tatălui său, unul dintre stâlpii pe care se sprijinea domnia lui Gheorghe Duca Vodă. Prin 16-81, el apare prin acte cu dregătoria de postelnic 238 ; încă de atunci e postelnic al doilea, situaţie în care l-au surprins evenimentele din toamna şi iarna anului 1683. N-a luat parte la expediţia Vienei, ci a rămas în ţară, alături de doamna şi caimacamii care fuseseră lăsaţi de voievod. La 1'octombrie 1683 (7192), din Iaşi, semnează în urma caimacamilor Neouiai Raicoviţă, logofăt, Teodor Paladi, mare spătar, şi Toader Iordachi, vel vistiernic, împreună cu o serie de boieri tineri de al doilea rang, actul prin care Ursache, fost vistier (?) dăruieşte „mitropoliei ce se pomeneşte biserica Albă“ a şasea parte din casele de piatră şi cu pivniţă 239. După trecerea lui Miron Costin în captivitatea 235 C. Solomon şi C. A. Stoide, Documente tecucene, voi. III, Bîrlad, 1941 p 2 2 236 Act din 14 ian. 1676 (7184) (Solomon-Stoide, op. cit., p. 22) ; document din 29 oct. 1676 (7185) (Ghibănescu, Surete, XIII, p. 10-11) ; act din 1677 (7185), februarie 16 (Ghibănescu, Surete, XIII, p. 13). 237 Act din 25 martie 1677 (7185) ; Antonie Vodă Ruset întăreşte cumpărăturile (din Oprişăşti) ale lui Ioniţă, fecior logofătului Miron Costin, (Solomon-Stoide, op. cit., p. 23) ; act din 22 ian. 1686 (7194) (Ghibănescu, Surete, XIII, p. 17). 238 Inedit din 24 decembrie 1681 (7190) : „Ion Costin vtori postelnic", Arh. St. Iaşi, Condica Mitropoliei, p. 27 ; acte din 21 şi 25 octombrie 1682 (7191), Ghibănescu, Surete, XIII, p. 16 şi Surete, V, p. 47. 239 După caimacami vin în ordine : „Ion Costin vtori postelnic, Vasile Costachi vtori comis, Ilie Stamati vtori polcovnic". Inedit. Arh. St. Iaşi, Condica 360, p. 77. LIII polonă, care a ţinut cam doi ani de zile, anii 1684 şi 1685, se pare că familia cronicarului l-a urmat, căci numai astfel se explică împrejurarea că nu întîlnim în actele din această perioadă pe nici unul din fiii săi în ţară. Trebuie subliniat faptul că Miron Costin nu s-a exilat în Polonia, cum s-a spus în unele studii asupra vieţii sale, ci că a fost dus acolo ca prizonier politic şi a fost menţinut, fără voia lui, cel puţin pînă la moartea lui Gheorghe Duca, căci domniile următoare ale lui Dumitraşcu Cantacuzino şi Constantin Cantemir nu aveau de ce opune un veto revenirii sale în ţară. După revenirea din Polonia, câtva timp, Ion Costin este ţinut în afara vreunei dregătorii, întîlnindu-se tot în situaţia de fost postelnic 240 241. Neculce, vorbind despre revenirea lui Miron din Polonia, aminteşte de buna primire pe care i-ar fi făcut-o domnul şi despre boierirea celor trei feciori : a lui Ion ca serdar, a lui Nicolae, treti logofăt, şi a lui Pătraşco de cămăraş2Ai. Se vede însă că această „milă“ a lui Cantemir pentru „ea&a44 lui Mirom Costin s-a produs mult mai tîrziu, după reîntoarcere. Cele dintîi acte care atestă trecerea lui Ion Costin ca serdar încep abia de prin iunie 1689 242. Se pare qă Ion Costin se menţine în dregătoria de serdar numai pînă în ianuarie 1691 (7199) 243 244. Deşi cu ocazia dezvăluirii complotului din decembrie 1691 Constantin Cantemir a impus la grele obligaţii băneşti pe complotiştii partizani ai lui Velicico, pe fiii lui Miron Costin nu i-a obligat la nimic. S-a mulţumit să le ia „chezaşi44 şi apoi i-a „slobozit44 244 dar, evident, n-au mai fost menţinuţi în slujbele pe care le avuseseră anterior. După venirea lui Constantin Duca ca domn, Ioniţă Costin nu mai era 240 Act din 22 ianuarie 1686 (7194), vînzare în Româneşti către „Ion sîn Miron Logofătul44 (Ghibănescu, Surete, V, p. 48-49). 241 I. Neculce, Letopiseţul, ed. cit., p. 94. 242 N. Iorga, Istoria literaturii române în secolul XVIII voi, I, Bucureşti, 1901, p. 63. 243 Act din 26 ianuar 1691 (7199), I. Şt. Petre, IV. Costin, Vieaţa şi Opera, p. 10. Trebuie însă să precizăm că documentul din 7 noiembrie (7199) şi cel din 30 noiembrie acelaşi an „de la facerea lumii44, în care Ion Costin apare ca serdar, sînt emanate în anii erei noi 1690, iar nu în anul 1691, cum crede I. Şt. Petre, op. cit., p. 10. N-ar fi exclus ca în adevăr Ion Costin să fi fost „serdar44 şi în cursul anului 1691, pînă aproape de decembrie, însă pînă acum, din actele cunoscute, nu reiese aceasta. 244 I. Neculce, Letopiseţul, ed. cit., p. 112. LIV serdar245. La mazilirea acestuia, el fuge din nou la munteni 246, pentru a reveni în urma unor angajamente luate de noul domn Antioh Cantemir şi de o parte dintre boierii lui 247. In iunie 1699 (7207), Antioh Vodă întăreşte lui Ion Costin, fost serdar, toate cumpărăturile din Româneşti 248. In a doua domnie a lui Constantin Duca e făcut hatman249. Fiind socotit de boierii de opoziţie, pribegi în Ţara Românească, drept un om „cinsteş“, pe cuvîntul căruia se putea pune bază, el a fost acceptat pentru negocierile de înţelegere cu domnul. In acest scop, el a fost delegat de Constantin Duca Vodă să meargă la Focşani, împreună cu mitropolitul Misail, şi să dea chezăşie cu jurămînt pribegilor pentru întoarcerea în ţară 25°. Moare, nu se ştie în ce împrejurări, în domnia lui Mihail Racoviţă şi a fost înmormântat la mănăstirea Barnovschi 251, socotită ctitorie a familiei. Din datele care s-au păstrat se vede că Ion Costin a fost căsătorit cu o jupîneasă de ţară, sora soţiei lui Panaioti Morona, care va ajunge la treapta de mare postelnic şi care, de asemenea, legat de domnia lui Constantin Duca Vodă, a fost sugrumat din ordinul lui Mihail Racoviţă, la domnia a doua a acestuia252. Neculce, care îl cunoaşte bine, dă multe amănunte despre dînsul, subliniindu-i atît priceperea în trebile turceşti, cît şi firea de „grec“ intrigant253. Morona, oare era şi el partizan al lui Constantin Duca254, s-a împăcat bine cu fraţii Costineşti şi, într-un act de «danie, îi spune lui Ion Costin „frate“, în sensul de cumnat 255. N. Costin în Letopiseţul ţării 245 Deşi Neculce afirmă că ar fi fost din nou serdar (Ioc. cit, p. 129), dintr-un act din 1 iulie 1695, în care fratele său Nicolae Costin e hatman şi Pătraşco Costin treti logofăt, se vede că serdar era Gheor-ghiţă Apostol (I. Antonovici, Doc. bîrlâdene, IV, p. 151-152). 246 Menţiuni despre fuga lui Nicolae Costin hatman şi Ioniţă Costin serdar, la mazilirea lui Constantin Duca Vodă, în Neculce, loc. cit., p. 129. 247 Neculce, Letopiseţul, ed. cit., p. 152. 248 Ghibănescu, Surete, XIII, p. 18-19. 249 Neculce, Letopiseţul, ed. cit., p. 156 şi N. Iorga, St. şi doc., VII, p. 105. 250 Neculce, op. cit. 25/1 I. Şt. Petre, Neculai Costin, Vieaţa şi Opera, p. M. 252 I. Neculce, Letopiseţul, ed. cit., p. 183-184. 253 Ibidem, ed. cit., p. 59, 125, 154, 168, 177-178, 179, 183-184. 254 „Numai mai aleşi din toţi era la sfat (la Constantin Duca) Panaite Morona postelnicul, că să potrivie cu stăpînu său la o fire“, Neculce, op. cit., p. 154. 255 Act din 21 octombrie 1682 (7191), Iaşi; Panaite uşărul cel mare, dăruieşte „fratelui nostru dumisale lui Ion Costin, postelnic al doi- LV Moldovii de la zidirea lumii vorbeşte elogios despre acest „Panaiotachi postelnicul44, cumnatul fratelui său 256. Ion Costin, este singurul dintre fiii lui Miron, care a avut urmaşi ; pe Nicolae Costin, care a fost vtori logofăt 257, şi pe Miron Mutul, sau Mutenco, care n-a făcut carieră publică din cauza defectului de vorbire pe care-1 avea 258, şi o fată, Ilinca, căsătorită cu Miron Cuza, fost logofăt al doilea259 260. Pătraşco Costin a fost cel de al treilea fiu al cronicarului Miron. Este mai puţin cunoscut decît fraţii săi mai mari. Pare a se fi născut în cursul anului 1666, căci, după cît se vede, despre dînsul e vorba în dania pe care o face Iliaş Alexandru vodă lui Miron Costin vornicul, în satele Măleşti şi Trileşti, „acum cînd i-a botezat coconul44 26°. Şi-a completat învăţătura în Polonia261; studios 262, dar poate aplecat spre unele greşeli tinereşti, care mîhneau pe părinţi 263, a fost totuşi un tînăr promiţător, deoarece Constantin Vodă Cantemir şi l-ar fi vrut ginere pentru domniţa Safta 264. După reîntoarcerea lui Miron Costin din Polonia, cam prin 1687, a fost spătar mic 265, pentru ca mai tîrziu să fie făcut cămăraş 266. In această calitate l-au găsit evenimentele din 1691. Pribeag, către sfîrşitul domniei lui Constantin Cantemir, la munteni, alături de fraţii săi, lea“, părţi din Româneşti (Ghibănescu, Surete, XIII, p. 16) ; Ibidem, act din 25 octombrie 1682 (7191) (Ghibănescu, Surete, V, p. 47). 256 Manuscrisul 238, f. 33v. 257 Act din 25 ianuarie 1730, în Documente privind relaţiile agrare, II, Moldova, Bucureşti, 1966, p. 175. 258 Iorga, St. şi doc., V, p. 424. 259. Act din 25 ian. 1730, în Documente privind relaţiile agrare, loc. cit. 260 „Creşterea coLecţiilor", 1909, p. 191. 261 în februarie 1687 e membru al asociaţiei de clerici şi mireni ortodocşi de pe lîngă şcoala slavo-greacă latină (P. P. Panaitescu, Ştiri noi despre Miron Costin, în Omagiu lui I. Bianu, p. 281). 262 însemnarea făcută de diacul Ştefan Pădure pe o carte polonă care a aparţinut lui Pătraşco Costin „cînd au fost dumnialui spatar, în zilele* lui Costandin Vodă“, la 22 februarie 1687 (7195) ; inscripţie reprodusă în facsimil de V. A. Urechia, Miron Costin, II, p. 560 (planşa) şi în Bianu-Cartojan, Pagini de veche scriere românească, Bucureşti, 1921, p. 22. 263 Hurmuzaki, Documente, Supliment, II, 3, p. 187, apud N. Iorga, Istoria literaturii române în secolul XVIII, I, Bucureşti, 1901, p. 65 şi nota 3. 264 I. Neculce, Letopiseţul, ed. cit., p. 94. 265 V. A. Urechia, Miron Costin, II, p. 560 şi Bianu-Cartojan, loc. cit. 266 I. Neculce, Zoc. cit. * LVI s-a bucurat şi el de linişte în scurta domnie a lui Constantin Duca, ajungînd logofăt al treilea 267. La venirea lui Antioh Cantemir la tron, apucă din nou calea pribegiei 268. Moare în Ţara Românească înainte de septembrie 1700 (7209), începutul celei de a doua domnii a lui Constantin Vodă Duca 269, la o vîrstă destul de tînără. N ic ol ae C o st in, fiul al doilea al lui Miron Costin. S-a născut prin 1660. A avut un destin asemănător celui al părintelui său prin importanta carieră publică pe care a făcut^o, prin căsătoria cu o fiică de domn cat şi prin bogata şi variata lui operă literară. Dar, cî't timp Miron Costin a murit de moarte silnică la vîrsta de 58 de ani trecuţi şi deci mai putea trăi mult timp, Nicolae Costin a murit de moarte naturală la vîrsta de numai 52 de ani. De asemenea, pe cînd Miron Costin a dus o viaţă de relativă linişte şi bunăstare, de la reîntoarcerea sa în Moldova din 1652 şi pînă în 1683, adică treizeci de ani încheiaţi, N. Costin a avut o viaţă de zbucium şi pribegiri. Cea mai veche amintire păstrată în legătură cu viaţa lui Nicolae Costin pare a fi cea din diata unchiului său lancu Costin din iulie 1672, prin care-i lasă la moarte o parte din averea sa 27°. Se găsea atunci în vîrsta copilăriei, avînd, poate, mai puţin de 12 ani. Şi-a făcut studiile în ţară, după moda timpului ; primele cunoştinţe le va fi primit, împreună cu fraţii săi, de la vreun dascăl de ţară, pentru ca, mai tîrziu, să frecventeze colegiul iezuit din Iaşi 271 şi, poate, şi şcoala domnească. 267 I. Neculce, Letopiseţul, ed. cit., p. 129 ; act din 11 iulie 1695 (7203), clerul şi veliţii, între ei şi Pătraşco Costin, treti logofăt (I. Antono-vici, Documente bîrlâdene, IV, Bîrlad, 1924, p. 151-152). 268 Neculce, Letopiseţul, loc. cit. 269 Act de danie a lui Nicolae Costin hatman şi pîrcălab de Suceava, din 14 februarie 1703, către mănăstirea Barnovschi. îi dă satul Volcineţ, în ţinutul Sucevii, pe apa Şiretului „care sat au fost dat de părinţii mei ca ocină fraţilor mei (sic) Pătraşco logofăt, pe care însă l-a aflat moartea în Valahia Mare şi neavînd fii, ne-a rămas numitul sat. nouă doi fraţi“ ; după aceea „a murit şi frate meu Ioan hatman şi s-a îngropat trupul în sf. mănăstire Barnovschi“ (T. Balan, Documente bucovinene, III, Cernăuţi, 1937, p. 116-117). 270 L. T. Boga, Documente basarabene, voi. III, p. 1 şi I. Şt. Petre, N. Costin, Vieaţa şi Opera, Bucureşti, p. 11-12. 271 VI. I. Ghica, Spicuiri istorice, seria I, Iaşi, 1936, Cîteva documente despre Costini aflate în arhivele romane, p. 36. LVII A trecut apoi la colegiul din Lemberg272 Este neîndoios că Nicolae Costin, ca şi fraţii săi, n-a frecventat în Polonia o „academie44, aşa că el rămîne, ca formaţie cărturărească, mai mult un autodidact, însă cu bune cunoştinţe de limbile latină, polonă şi slava veche ; va fi avut şi ceva cunoştinţe de greacă şi chiar de franceză, italiană şi spaniolă 273. S-au păstrat şi cîteva cărţi care au aparţinut fraţilor Costineşti, atît manuale de şcoală 274, cît şi opere de erudiţie 275. S-au semnalat şi cărţi de riitual, donate de N. Costin la ctoitoria familiei 276. Aceste cărţi, tratate de istorie polonă, preţuite în timp şi probabil recomandate de profesorii colegiului, erau cunoscute, de Miron Costin şi unele din ele au şi fost folosite de cronicar în opera sa 277. Despre alte opere citite şi folosite de Nicolae Costin în lucrările sale, dă el însuşi preţioase indicaţii, fie în introducerea bibliografică la Letopiseţul Ţării Moldovei de la zidirea lumii, fie în cuprinsul lor 278. Nu trebuie să ne închipuim însă că tot ce a citat şi chiar reprodus fragmentar N. Costin în operele sale a şi folosit în original sau direct. Cea mai mare parte din 272 N. Iorga, Istoria literaturii române în secolul XVIII, voi. I, Bucureşti, 1901, p. 64 şi P. P. Panaitescu, Ştiri noi despre Miron Costin, loc. cit., p. 281. 273 După cît se pare, a căpătat ceva cunoştinţe de limba greacă, la şcoala Frăţiei din Lemberg, care era „o şcoală slavo-greco-latină vestită" (P. P. Panaitescu, loc. cit.). Cît priveşte cunoştinţele de limba franceză, pentru ele a opinat şi N. Iorga (Istoria literaturii române, loc. cit., p. 67). însă cea mai bună dovadă a cunoştinţelor lui N. Costin de limbile neolatine, franceza, italiana şi spaniola este faptul că a tradus adagiiile oaire se găsesc pe marginea ediţiei latine a lui Wanc-kelius, a Ceasornicului domnilor în aceste limbi. Pentru aceasta a se vedea mai departe. 274 Manualul de retorică Publicum aerarium regiae eloquentiae, ad usus sarmatice iuventutis Leopoli reservatum, ...1664. V. A. Urechia, Miron Costin, II, p. 151-152. 275 V. A. Urechia, op. cit., p. 557 şi următoarele, se amintesc din Biblioteca Academiei Republicii Socialiste România, cărţile : nr. 2232, Cronica lui Stricowschi, ed. 1582 ; nr. 2231, in folio cu Cronica lui Cromer şi traducerea lui Guagnini de Paszkowski etc. 276 Evanghelia greco-română donată în 1694 bisericii sf. Ioan din Măji (V. A .Urechia, Miron Costin, Opere, I, p. 222-223 şi Iorga, op. cit., p. 66). 277 V. A. Urechia, Miron Costin, II, p. 185 şi 557-562. Pentru folosirea de către Miron Costin, în opera sa, a Cronicii lui A. Guagnini în traducerea Paszkowski, a se vedea P. P. Panaitescu, Influenţa polonă, loc. cit., p. 89. 278 N. Costin, Letopiseţul Tării Moldovii, Izvodire de istorici, Manuscrisul 238, f. 8. LVIII aceste citate el le-a scos din. alte opere şi uneori din antologiile şi florilegiile care circulau, atît în Polonia, scrise în special în limba latină, oît şi la noi, în originale greceşti sau în traduceri slavoneşti şi româneşti 279. S-au păstrat sub numele fraţilor Costineşti câteva exerciţii de retorică 28°, discursuri scrise de tatăl lor Miron sau de vreun dascăl şi ţinute de către fiii lui Miron Costin, mai probabil de Nicolae. Sînt felicitări adresate lui Antonie Vodă Ruset pentru încheierea păcii dintre turci şi poloni de la Zuravno (27 octombrie 1676), la care domnul contribuise281, sau cu ocazia sărbătorii Crăciunului din acelaşi an 282 ; un altul e adresat lui Gheorghe Hmilniţchi, cu ocazia trecerii de la Constantino-pol în patrie, după ce fusese întărit de turci ca hatman al Ucrainei 283. Avut-a Nicolae Costin vreo dregătorie mică înaintea ducerii tatălui său în Polonia ? Actele vremii n-o atestă sau poate faptul n-a fost încă identificat. E însă posibil ca şi el să fi făcut parte, după reîntoarcerea de la studii din Lemberg, dintre tinerii diaci de logofeţie sau tinerii postelnicei care îşi făceau ucenicia politico-administrativă pe lîngă cancelaria sau curtea domnească. Ţinând seama de epoca pe care a tratat-o Nicolae Costin, e firesc ca el să nu fi vorbit despre aceasta în opera pe care ne-a lăsat-o. In 1690, la cîţiva ani după reîntoarcerea din Polonia, Nicolae Costin apare ca logofăt al treilea284. După Neculce, el se pregătea, în ajunul asasinării tatălui, să se căsătorească cu Ileana, fiica lui Gheorghe Duca şi sora viitorului domn Constantin Duca 285. Că proiectul acesta de căsătorie se făcuse la acea dată, e probabil ; poate el dăinuia din timpul vieţii lui Gheorghe Duca şi fusese amânat numai din cauza tinereţii mirilor. Momentul căsătoriei însă, după toate probabilităţile, nu fusese chiar atunci ales, deoarece jupîneasa Ileana, soţia lui 279 N. Iorga, Istoria literaturii române, I, Bucureşti, 1901, p. 65. 280 Discursurile s-au păstrat copiate în manuscrisul care cuprinde Publicam aerarium (V. A. Urechia, Miron Costin, II, p. 153-155 şi P. P. Pa-naitescu, Miron Costin, Opere, ed. cit., p. 441-442). 281 P. P. Panaitescu, op. cit., p. 441-442. 282 Ibidem. 283 Ibidem. 284 Document din 20 iunie 1690 (7198), Biblioteca Academiei Republicii Socialiste România, LVIII/87, apud N. Iorga, Istoria literaturii române, I, Bucureşti, 1901, p. 65-66. 285 I. Neculce, Letopiseţul, ed. cit., p. 111. LIX Miron Costin, după spusele aceluiaşi cronicar, tocmai atunci murise 286. După moartea tatălui său, Nicolae Costin a suferit în domnia lui Constantin Cantemir aceleaşi rigori, ca şi fraţii săi. In 1693, în ajunul morţii domnului, la încercarea dejucată de a pribegi, împreună cu rudele Cantacuzineşti, a fost nevoit să se refugieze la comandantul polon de la Cetatea Neamţului 287. In iunie 1693, Constantin Duca, cu sprijinul socrului său, Constantin Vodă Brîncoveanu, domnul Ţării Româneşti, e numit de la Constantinopol domn al Moldovii. A fost o domnie de revanşă pentru Costineşti şi rudele lor Costăcheşti, Canta-cuzini şi altele 288. Acum Nicolae Costin a fost făcut hatman 289. Activitatea lui în această perioadă s-a împărţit între diferite sarcini cu caracter administrativ 290 sau diplomatic291 şi chestiunile lui private. In cursul anului 1693, el s-a căsătorit cu domniţa Ileana, sora domnului 292 293. S-au păstrat şi cîteva acte de achiziţionări de bunuri ale lui Nicolae Costin2d3, ca şi de danii la ctitoriile de familie 294. Preţuit pentru spiritul lui drept şi legat de membrii clerului catolic prin studiile făcute în colegiul lor, el i-a sprijinit şi ajutat în diverse împrejurări. A fost chiar chemat să-şi spună cuvîntul într-un proces al preotului Francisic Renzi, în conflict cu comunitatea 295. De altfel, spirit tolerant şi conştient de cît de mult contau bunele legături cu membrii clerului catolic, Nicolae Costin făcea danii episco- 286 Ibidem, p. 110. 287 I. Neculce, Letopiseţul, ed. cit., p. 114. 288 Divanul lui Constantin Duca vodă în prima domnie, la I. Neculce, Letopiseţul, ed. cit., p. 132. 289 Neculce, Letopiseţul, ed. şi loc. cit. 290 Vezi I. Şt. Petre, N. Costin, Vieaţa şi opera, p. 15. 291 Socotit credincios ca rudă şi preţuit pentru frumoasa lui cultură, şi desigur şi pentru ţinuta lui îngrijită, Nicolae Costin părea că s-a născut pentru solii. Duca l-a folosit în diferite chestiuni de reprezentare şi aparat. La fel şi domnii următori, Antioh Cantemir şi Nicolae Mavrocordat. Una dintre aceste solii, sub Duca, a fost chiar la curtea lui Brîncoveanu, cu care solul era în dublă rudenie — prin soţia sa, cumnata doamnei lui Constantin Duca, şi prin nepoata sa Balaşa, fiica lui Ilie Cantacuzino şi a Măriei Costin, nora domnului Ţării Româneşti — solie ce a fost consemnată în condica vistieriei acestuia (Condica de venituri şi cheltuieli a vistieriei, în „Revista Istorică a Arhivelor României", Bucureşti, 1878, p. 30). 292 I. Neculce, Letopiseţul, ed. cit., p. 119. 293 I. Şt. Petre, op. cit., p. 15. 294 Ibidem. 295 VI. I. Ghica, Spicuiri istorice, p. 37-39 şi 40-42. LX piei catolice din Iaşi 296 şi primea din partea unor membri ai clerului ieşean elogioase recomandări către mai marii lor 297, lucru ce a făcut pe zelosul neofit catolic Vladimir Ghica să vadă în aceasta o adeziune a lui N. Costin la credinţa catolică 298, teorie care a sedus şi pe un alt cercetător 2". Aproape de sflrşitul domniei lui Constantin Duca, Nicolae Costin, după spusa cronicarului Neculce, a fost scos din hătmă-nie, pe chestiunea uciderii „la gazda“ sa din Iaşi, a unui capigi-başa turc, venit, se pare, să spioneze pe domn. Cel ce l-ar fi ucis sau numai prins era serdarul Moisi, pribeag în slujba polonilor şi ocupant în acel moment al cetăţii Neamţului 30°. La mazilirea lui Duca, N. Costin împreună cu fraţii săi şi ceilalţi boieri duculeşti au fost nevoiţi să pribegească la munteni 301 302. Cînd s-a făcut împăcarea dintre Antioh Cantemir şi pribegi, singurul care n-a acceptat compromisul a fost Nicolae Costin. Neculce crede că acest lucru s-a întâmplat pentru că „era cumnat cu Constantin Duca Vodă44 şi „n-avea la ce veni44 302 La a doua venire în domnie a lui Duca, pînă la sosirea lui în Iaşi, domnul a trimis să îngrijească de treburile ţării pe caimacamii : „Antioh biv hatman, Neculai Costin [biv hatman] şi Dimitrie biv vistiernic 303. După cî't vom vedea mai departe, Nicolae Costin, din motive pe care nu le cunoaştem, rămîne în afara divanului domnesc în primii doi ani ai noii domnii a lui Constantin Duca 304. Şi în perioada aceasta apare ca îndeplinind diverse sarcini publice 305, face 'danii bisericii catolice 306, dar 296 N. Iorga, St. şi doc., I, p. 62, 64 şi I. Şt. Petre, op. cit., p. 18. 297 VI. I. Ghica, op. cit., p. 39-40. 298 Ibidem, p. 45. 299 I. Şt. Petre, op. cit., p. 15, 29. 300 I. Neculce, loc. cit., p. 126-127. 301 Ibidem, p. 129. 302 Ibidem, p. 149. 303 Act din 28 octombrie 1700 (7209), cartea caimacamilor Antiohie biv hatman, Nicolae Costin şi Dimitrie biv vistier ; scuteli pentru o circiumă din Iaşi „a părinţilor iazoviţilor“, Ghibănescu, Surete, XXII, p. 56-57. 304 Act din 26 iulie 1702 (7210), Constantin Duca Vodă către „Neculai Costin biv hatman“, I. Şt. Petre, Neculai Costin, Vieaţa şi opera, p. 276. 305 Misiunea lui N. Costin în Ţara Românească în 1701, pentru a trata cu Brîncoveanu reîntoarcerea unor pribegi, I. Şt. Petre, N. Costin, Vieaţa şi opera, p. 18. 306 N. Iorga, St. şi doc., I, p. 62 şi 64. LXI şi ctitoriei de la Barnovsehi 307. începând din 14 februarie 1703, Nicolae Costin e din nou hatman şi pîrcălab de Suceava308 ; el ocupă dregătoria pînă la sfârşitul acestei domnii. La mazilirea voievodului a mers şi el la Constantinopol cu domneasca sa rudă, probabil cu intenţia de a câştiga pe boierii pribegi pentru a treia domnie a cumnatului său309. Neizbutind în acest plan, el a putut totuşi veni în ţară sub domnia lui Miihaî Racoviţă, ocrotit de Brîncoveanu, cu care N. Costin ţinea bune legături ; n-a făcut parte din divanul noului voievod moldovean 310. S-au păstrat o serie de acte provenite din activitatea lui N. Costin din această epodă 311. Se pare însă că cea mai mare parte din timp şi-a petrecut-o ca particular, împărţindu-se între administraţia întinselor sale domenii şi opera literară, care, cum vom vedea, a fost elaborată mai ales în această perioadă. La mazilirea lui Racoviţă, venind veşti despre o nouă domnie a lui Antioh Cantemir, N. Costin se retrage, de la început la Hangu, cu intenţia de a trece în Transilvania, căci drumul direct spre Ţara Românească era închis312. In perioada de după căderea lui Constantin Duca şi a doua domnie a lui Antioh Cantemir, se produsese o schimbare în partida cante-mirească, determinată de atitudinea lui Brîncoveanu faţă de fostul său ginere şi mai ales faţă de Iordache Ruset. Intre Brîncoveanu şi Constantin Duca raporturile se răciseră, în schimb se făcuse pace între dînsul şi Iordache Ruset. Prin intermediul abilului boier, Brîncoveanu consimţise să sprijine la domnie pe Mihalache Racoviţă, care a şi domnit, cum am văzut, cu începere din septembrie 1703, „un an şi giumăta-te“313. Această „dezerţiune44 a lui Iordache Ruset, „matca tuturor răutăţilor44, din tabăra cantemirească, a uşurat înţelegerea dintre Antioh Cantemir şi Nicolae Costin, mai ales că 307 Act din 14 februarie 1703 (7211), în T. Balan, Documente bucovinene, III, p. 116-117. 308 Act din 22 mai 1703, Neculai Costin hatman şi pîrcălab Sucevii, I. Şt. Petre, op. cit., p. 18. 309 Pseudo N. Costin, Letopiseţul, în Kogălniceanu, Cronicile României, II, Bucureşti, 1872, p. 48-49. 310 Act din Iaşi, 12 septembrie 1704 (7213), Clerul şi marii boieri pentru mănăstirile închinate ; între boieri şi „Neculai Costin biv vel hatman“, T. Codrescu, Uricariul, II, p. 106-114. 311 Act din 7 august 1704 (7212), în Iorga, St. şi doc., V, p. 406. 312 I. Neculce, Letopiseţul, ed. cit., p. 174. 313 Ibidem, p. 172. LXII fostul hatman al lui Constantin Duca fusese un mazil în domnia lui Mihail Racoviţă. Prin intermediul unor boieri, rude şi prieteni 314, Nicolae Costin a fost determinat să se întoarcă de la Hangu şi să se împace cu noul domn 315, care mai tîrziu l-a făcuit mare vornic de Ţara de Jos 316. Este interesant de observat că mai ales anii aceştia din domnia lui Antioh Cantemir sînt ani de rodnică activitate pentru N. Costin. In calitate de vornic de Ţara de Jos, el îndeplineşte o serie de acte, cu caracter juridic-administrativ317, adesea înlocuind şi pe marele logofăt în probleme cu caracter agrar 318. La căderea lui Antioh Cantemir şi odată cu noua înscăunare a lui Mihail Racoviţă, a cărui domnie era patronată de Iordache Ruset, fost aţîţător al lui Constantin Cantemir la uciderea Costineştilor, N. Costin e din nou scos din dregătoria de mare vornic al Ţării de Jos 319. Locul său îl ia Lupu Costache 32°. îndeplineşte acum unele însărcinări cu caracter administrativ-juridic 321 sau e folosit în chestiuni diplomatice, în delicata problemă a petrecerii în ţară a curuţilor lui Francisc Rakoczy, cu care, la un moment dat, N. Costin intră în corespondenţă, evident, din însărcinarea lui M. Racoviţă 322 Mazilireta lui Mihail Racoviţă la 14 octombrie 1709, găseşte pe N. Costin „şedzîndu la casa lui46, de unde este che- 314 I. Neculce, Letopiseţul, ed. cit., p. 174. 315 Ibidem, p. 174. Intervenţia se făcuse, desigur, prin vornicul Lupu Costache, vărul său, care împreună cu Antiohie Jora logofătul şi Lupu Bogdan hatmanul, erau caimacamii lui Antioh Cantemir (Act din Iaşi, 18 martie 1705 (7213), Documente privind relaţiile agrare, voi. II, Moldova 1966, p. 104). 316 Act din 22 iulie 1705 (7213), pentru Costaşco Turcu vel medelnicer ; boierii, între ei şi Nioolae Costin vei vornic de Ţara de Jos (N. larga, St. şi doc., V, p. 406). Document Iaşi, din 30 iulie 1705 (7213) — Diva-niştii pentru Postolache, feciorul lui Ştefan Clinte ; între ei şi „Ne-cuiai Costin vel dvomic Nijnei zemli“ (Ţării de Jos) (în Documente privind relaţiile agrare, II, p. 108-109). Deci Neculce era informat greşit cînd afirma că Antioh Vodă Cantemir, la venirea în domnie, ar fi făcut „pe Neculai Costin, biv hatman, vel vornic de Ţara de Sus“. Letopiseţul, (ed. II, Iordan, p. 176). 317 Act din Iaşi, 7 iunie 1706 (7214) (în Documente privind relaţiile agrare, loc. cit., p. 115, document nr. 30 ; act din 4 august 1706 (7214) (în Iorga, St. şi doc., VII, p. 108). 318 Ibidem. 319 I. Neculce, Letopiseţul, ed. cit., p. 184. 320 Ibidem. 321 Acte din 20 februarie 1708 (7210) (I. Şt. Petre, op. cit., p. 21) şi din 15 aprilie 1708 (7216) (Ibidem, p. 22). 322 Ibidem. LXIII mat la Iaşi de boierii prieteni, scontîndu-se pe o nouă numire a lui Constantin Duca sau Antioh Cantemir323. Se vede însă că anumite considerente de politică externă turcească au determinat numirea lui Nicolae Mavrocordat, fiul Exapori tulul. Cu acesta din urmă, de altfel, Nicolae Costin, legat prin soţia sa de înaltele cercuri constantinopolitane, era în bune relaţii şi ţinea corespondenţă 324 Pînă la sosirea domnului de la Ţarigrad, Costin a fost numit caimacam, împreună cu rudele sale Ion Buhuş logofătul şi Antioh Jora hatmanul 325. După venirea domnului în ţară, 25 ianuarie 1710, Nicolae Gositin a fost din nou făcut mare vornic al Ţării de Jos 326. Intre altele, din epoca aceasta, fiind socotit de Mavrocordat ca cel mai cărturar boier al ţării şi bun cunoscător de limbi străine, a fost folosit mai ales în chestiuni diplomatice. El singur menţionează folosirea sa de către domn în relaţiile cu solul francez Desalleurs, trecut pe la noi spre Constantinopol 327 328 329. De asemenea, la venirea lui Iosif Potocki, „voivodul ce să chiamă de Chiov44, Mavrocordat a trimis pe vornicul N. Costin să-l întîmpine „cu închinăciune şi cercetarea venirii lui44 328. Pentru bunele lui cunoştinţe de limba polonă, vornicul N. Costin a avut să mai joace un rol aparte. Din cauză că în cursul anului 1710 a trebuit ca trupele numeroase ale lui Potocki, partizan al regelui Stanislav Lesz-czynski, să rămînă mai mult timp în ţară, şi pentru că se produceau dese conflicte cu localnicii, a fost alcătuită o comisie moldo-polonă de judecată, pentru rezolvarea acestor conflicte. Din partea Moldovei a fost* ales N. Costin, vornic al Ţării de Jos „pentru limba leşească44 329. Domnia lui N. Mavrocordat a fost de scurtă durată. La 13 noiembrie 1710, el a fost mazilit şi înlocuit cu Dimitrie Cantemir, care, la 10 decembrie a intrat 323 N. Costin, De domnia lui Nicolae Alexandru Voevod, Manuscrisul II — 22, f. 167 v 324 N. Cartojan, Ceasornicul domnilor, Bucureşti, 1941, p. 4 şi nota 1. 325 N. Costin, De domnia lui Nicolae Alexandru Vodă. Manuscrisul II — 22, f. 166 r ; act din Iaşi, 13 decembrie 1709 (7218) de la caimacamii lom Buhuş logofăt, Antioh Jora logofăt şi Neoulai Costin vornic. Arh. St. Iaşi, 417/32. 326 I. Neculce, Letopiseţul, ed. cit., p. 195. 327 N. Costin, De domnia lui Nicolae Alexandru Vodă. Manuscrisul II — 22, f. 176 v 328 N. Costin, De domnia lui Nicolae Alexandru Vodă, Manuscrisul II — 22, f. 177 r, 178 v. 329 Ibidem, f. 178 v, LXIV în Iaşi330. In domnia lui Dimitrie Cantemir, N. Costin a fost făcut mare logofăt331, deşi după spusa lui Neculce, nu el era boierul cel mai preţuit 332. N-a cunoscut la început proiectul de alianţă al lui Cantemir cu ţarul rus Petru cel Mare 333. Totuşi, pus în faţa faptului împlinit, a trebuit să aprobe politica domnului 334, fără însă să semneze şi el „universalul64, proclamaţia, prin care domnul făcea cunoscut ţării lupta antioto-mană alături de ruşi 335. După înfrîngerea de la Stănileşti şi retragerea lui Cantemir în Rusia şi după scurta căimăcămie de 40 de zile a lui Lupu Costache, cu revenirea ca domn a lui Nicolae Mavrocordat, Nicolae Costin a fost făcut din nou mare logofăt 336. Moartea l-a surprins în toamna anului 1712, (septembrie), pe cînd se găsea la una din moşiile sale 337. Trebuie subliniat că îndelungata opoziţie pe care au făcut-o fraţii Costineşti, şi în special Nicolae Costin, domnilor de după Constantin Cantemir, l-au silit la o lungă petrecere ca pribeag dincolo de hotarele ţării. Acest lucru a determinat irosirea frumoasei sale averi, pe lîngă împrejurarea că a fost nevoit să facă dese împrumuturi la diferiţi boieri şi oameni de afaceri, negustori şi zarafi, cu care putea veni în contact, atît în pribegia în Ţara Românească sau în Transilvania, cît şi la Con-stantinopol. Lucrul acesta se va vedea mai ales după moartea prematură şi, desigur, neaşteptată a sa, cînd toţi cei cărora le datora bani au căutat, într-un fel sau altul, să se despăgubească. De aici numeroase procese cu doamna Ileana şi urmaşii ei, cît şi cu copiii şi nepoţii fratelui său Ioan 338. 330 N. Costin, De domnia lui Dumitraşcu Vodă Cantemir, vleat, 7219, Manuscrisul II — 22, f. 206v, act din 18 decembrie 1710 (7219). Academia Republicii Socialiste România, p. X/6. 331 Neculce, Letopiseţul, ed. cit., p. 205. 332 Ibidem, p. 205. 333 Ibidem, p. 211. 334 Ibidem, p. 219. 335 P. P. Panaitescu, Dimitrie Cantemir, p. 108-109. Afirmaţia contrară a lui I. Şt. Petre, în N. Costin, Vieaţa... p. 24, are la bază o lectură greşită din N. larga, Ist. Ut. rom. din secolul XVIII, voi. 2, 1926, p. 154, unde e vorba despre Iordache Ruset, care, în adevăr, semnează proclamaţia. 336 I. Neculce, Letopiseţul, ed. cit., p. 267. 337 Cel din urmă act cunoscut de la dînsul, cu data de 1 august 1712 (7220), la Academia Republicii Socialiste România, 51/10 ; apud I. Şt. Petre, N. Costin. Vieaţa..., p. 25. 338 N. Iorga, Ist. Ut. rom. din secolul XVIII, Tabla numelor, Bucureşti, 1901, p. 48-49 şi I. Şt. Petre, N. Costin, Vieaţa..., p. 25-27. LXV Consecinţa vieţii zbuciumate a fraţilor Oostimeşti a fost moartea prematură a tuturor : Pătrasco la circa treizeci şi patru de ani ; Ion nu cu mult trecut de patruzeci de ani, şi Nicolae la cincizeci şi doi de aini. N-a avut urmaşi direcţi. Averea a fost moştenită de fiii fratelui său Ion şi de nepoţii doamnei Ileana 339. Pentru a se înţelege mai bine concepţia de care era călăuzit Nicolae Costin în viaţa de toate zilele, în cea publică şi în opera sa, nu e lipsit de interes să se cunoască şi ceva din viaţa surorilor sale şi a soţilor acestora. Cea mai mare dintre ele, se pare, Maria, a fost căsătorită cu Ilie Cantacuzino vistier mare 34°, om mîndru, „perifan“ după Neculce 341, şi foarte influent, care apare amestecat adesea în viaţa cumnaţilor săi, se pare, şeful facţiunii care a sprijinit un timp pe Constantin Duca şi care, după ce Duca a pierdut şansele de a mai veni ca domn, a aspirat el singur la domnie 342. Maria şi Ilie Cantacuzino au avut o fiică, Balaşa, căsătorită cu Ştefan, fiul lui Constantin Brîneoveanu. Moartă prematur, o parte din zestrea Balaşei a fost dăruită de mama ei, după moartea lui Ilie Cantacuzino, nepotului soţului ei, Iordachi Cantacuzino Deleanu343. Tudosca, altă fiică a lui Miron Costin, a fost căsătorită cu Grigoraş Zmucilă, fost spătar. In aprilie 1714 era văduvă şi vindea „satul întreg Băr-beştii şi parte din Cristeştiu, ce le avea zestre de la părintele ei Miron Costin, lui Lupu Costache, vel vornic de Ţara de Jos, vărul ei 344 In fine a treia fiică, „Safta stolniceasa44, a fost căsătorită cu Pătrasco Zosin Başotă, fost stolnic 345. Aceasta a avut o viaţă mai îndelungată şi mai mulţi urmaşi. In iulie 1732 (7240) ea se împărţea cu fiii şi fiicele : lui Ion îi lăsa satul Bălăşeni, rămas de la tatăl său Pătrasco stolnicul; lui Nicolae, Cărăimăneştii şi Zmulţii ; unei fete, Aniţei, satul Coseniţa şi celeilalte, Maria, Cîrpiţii şi Socii 346. 339 N. larga, Ist. Ut. rom., loc. cit. ; I. Şt. Petre, N. Costin, Vieaţa, ibidem. 340 Iorga, St. şi doc., VII, p. 215 ; Letopiseţul Ţerei Moldovei de la Ştefanu sin Vasilie vodă, în Kogălniceanu, Cronicile României, II, p. 71. 341 Neculce, Letopiseţul, ed. cit., p. 183. 342 Ibidem, p. 178-179. 343 N. Iorga, St. şi doc., V, p. 80. 344 M. Costăchescu, Cristeştii, în „Ion Neculce“, VIII, p. 55. 345 N. Iorga, St. şi doc., VII, p. 340. 346 Ibidem. LXVI Opera lui Nicolae Costin Opera principală a lui Nicolae Costin o formează lucrările Ceasornicul domnilor, traducere şi adaptare după A. de Guevara347 ; compilaţia Letopiseţul Ţării Moldovii de la zidirea lumii şi Letopiseţul, perioada 1709—1711 348. Paternitatea sa asupra acestor opere nu a fost contestată. Cu totul altfel se prezintă problema în privinţa aportului adus de Nicolae Costin la opera De neamul moldovenilor, a tatălui său. Opera, însoţită de un documentat studiu introductiv, a fost editată de C. Giurescu 349 350. Concluziile autorului, susţinute şi într-o polemică cu N. Iorga 35°, erau că această scriere a lui Miron Costin nu constituia o lucrare definitivă, făcută după reîntoarcerea sa din Polonia (1686), ci numai „o simplă schiţă64, alcătuită „la începutul activităţii sale istorice66 şi destinată să formeze „cartea întîia66 sau „începătura66 unui „letopiseţ general66, pe care autorul n-a mai apucat să-l scrie. Scrierea, păstrată între hîrtiile cronicarului a fost copiată de unul dintre fiii săi, probabil de Nicolae, care i-a modificat unele pasaje şi a completat-o cu informaţii proprii. După moartea lui N. Costin, cînd manuscrisele lui au fost cercetate şi copiate din ordinul lui N. Mavrocordat, au fost găsite cele două redacţii ale operei lui : 347 Libro aureo del gran emperador Marco Aurelio con el Relox de prin-cipes (1529). Opera a fost redactată în limba spaniolă' şi, după cum a dovedit-o Cartoj an (Ceasornicul domnilor de N. Costin şi originalul spaniol al lui Guevara, Bucureşti 1941), prelucrarea lui N. Costin s-a făcut după traducerea în latineşte a lui I. Wanckelius, sub titlul Horologium Principum, tipărită încă din 1601 la Torgau. 348 Pe lîngă aceste opere de o mai mare extindere şi importanţă, sînt de pus în discuţie şi scurtele discursuri păstrate în manuscris în opera Publicum aerarium, despre care s-a opinat, desigur în mod temeinic, că se datorează lui Miron Costin însuşi. în nota care le însoţeşte se spune că au fost rostite de către „magnifici Costyni“, după toate .probabilităţile de Nicolae sau Păitraşco Coistiin, în epoca aceasta învăţăcei (P. P. Panaitescu, Miron Costin, Opere, ed. cit., p. 441-442). Ion, fratele lor mai mare, prin 1676-1677, cînd au fost pronunţate discursurile, intrase în viaţa practică : primeşte danii de ocine sau face cumpărături. 349 Miron Costin, De neamul moldovenilor din ce ţară au eşit strămoşii lor. Ed. C. Giurescu, Bucureşti, 1914. 350 N. Iorga, recenzie la M. Costin, De neamul moldovenilor, ed. C. Giurescu, în „Revista istordică“ I, Bucureşti 1915, nr. 1, p. 4-9 ; C. Ciu-rescu, Interpolările şi data scrierii De neamul moldovenilor, etc., în „Buletinul Comisiei istorice a României", voi. 2, Bucureşti 1916, p. 103-132. LXVII cea „originală44 a lui Miron, în cinci capitole şi cea interpolată, în şapte capitole. Giurescu a editat versiunea în „cinci capitole44, pe care o socotea autentică. In timpul din urmă aceste concluzii ale lui C. Giurescu au fost combătute de către istoricul P. P. Panaitescu, care le-a opus unele concluzii noi, apropiate de concluziile exprimate de N. Iorga în recenzia amintită351. In ce ne priveşte, nu vom relua discuţia acestei probleme. Oricare ar fi aportul adus de N. Costin la opera De neamul moldovenilor, el se găseşte inserat şi în Letopiseţul Ţării Moldovei de la zidirea lumii, aşa încît o reeditare a acestor capitole nu o credem necesară. In ce priveşte discuţia asupra chestiunii controversate, în legătură cu capitolele 5-7 din operă, sperăm s-o abordăm cu altă ocazie. Pentru o parte din opera lui N. Costin şi anume pentru Ceasornic şi pentru Letopiseţul Ţării Moldovei de la zidirea lumii, problema principală care se pune e aceea a datei elaborării lor. Această problemă e de cel mai mare interes pentru a cunoaşte şi a putea înţelege condiţiile de lucru ale lui N. Costin şi formarea sa ca istoric; ea n-a fost pusă decît cu totul vag şi incidental, fără a se stărui asupra unor argumente, în legătură cu o datare sau alta. în ce priveşte Letopiseţul anilor 1709—1711, care cuprinde o perioadă de numai doi ani şi care va fi fost început numai cu puţin timp înainte de moartea autorului, chestiunea datării acestei opere nu mai comportă discuţii. Problema care trebuie discutată aici e următoarea : dacă opera de istorie contemporană care i se cunoaşte a fost sau nu scrisă din însărcinarea lui N. Mavrocordat ; cu alte cuvinte, dacă N. Costin a fost sau nu un cronicar de curte. Date fiind împrejurările în care ni s-a păstrat opera, — se ştie că după moartea cronicarului, Axinte Uricariul a primit însărcinarea să-i continue opera şi acesta a făcut-o, este cazul să ne întrebăm numai dacă Axinte a trebuit să elimine sau să introducă ceva deosebit în această operă. Este problema care se cere neapărat rezolvată, pentru că ea ne ajută să prezentăm pe N. Costin aşa cum a fost în realitate, nu cum apare în lumina unor lucrări pe nedrept atribuite lui, sau în lumina unei opere modificate şi potrivite unui anume scop. 351 P. P. Panaitescu, Miron Costin, Opere, ed. cit., p. 396-401, Problema celor trei capitole. LXVIII Dar să revenim la problema primă a acestei cercetări : aceea a stabilirii ordinii în care au fost elaborate celelalte două lucrări ale lui N. Costin : Ceasornicul şi Letopiseţul Ţării Moldovei de la zidirea lumii. Din faptul că pasaje din Ceasornic au intrat în compunerea Letopiseţului — şi vom vedea cum şi în ce măsură s-a petrecut acest lucru şi felul în care au intrat — urmează că traducerea Ceasornicului a precedat Letopiseţul. E de folos această precizare deoarece numai din Letopiseţul Ţării Moldovei de la zidirea lumii se pot scoate unele concluzii asupra datei la care opera a putut fi elaborată. Cît priveşte scrierea Ceasornicul domnilor, e necesar să i se urmărească circulaţia între cărturarii români, mai întîi în traducerea latină, accesibilă acestora, apoi în prelucrarea lui N. Costin. Se cuvine să se arate şi în ce măsură cartea a fost receptată de intelectualitatea moldovenească a epocii şi a avut o influenţă în formarea vechii noastre culturi. După unele criterii interne vom încerca să precizăm mai îndeaproape data „ante quem“ scrierea a fost alcătuită. Data elaborării Ceasornicului domnilor. Traducerea şi adaptarea lui N. Costin după opera lui Antonio de Gue-vara, după cum se ştie, a fost studiată cu toată (Competenţa de către N. Cartojan 352. Totuşi au mai rămas de făcut unele precizări şi unele puneri la punct. Pentru cine studiază cu atenţie această operă se desprinde concluzia că traducerea cărturarului moldovean, aşa cum ni s-a transmis, cuprinde în oarecare măsură o serie de completări şi de adăugiri şi chiar de adaptări în spiritul limbii şi al concepţiei de viaţă moldoveneşti. Apoi opera, cum se ştie, cuprinde un mare număr de note originale alcătuite din expresii aforistice, scoase din autori antici şi moderni profani, precum şi din Biblie şi cărţile patristice. Traducerea şi uneori şi adaptarea acestor adagii la spiritul limbii române a cerut, desigur, un timp îndelungat din partea lui N. Costin. In rîndul întîi se cuvine să se ţină seama de faptul că în traducerea lui Wanckelius aceste adagii se găsesc în limba originalului diferiţilor autori, care este cea grecească, latinească, franţuzească, italiană şi spaniolă. Deoarece N. Costin a selectat şi tradus adagii din toate aceste limbi, reiese că el, în oarecare măsură, le cunoştea. Nu e mai puţin adevărat însă că traducerea operei a cerut un efort îndelungat şi susţinut în 352 N. Cartojan, Ceasornicul domnilor, loc. cit. LXIX timp, ca şi procurarea unor lucrări : dicţionare, gramatici şi opere cu caracter enciclopedic şi chiar ajutorul, pentru traducerea unora din ele, a unor personalităţi care aveau cunoştinţe suficiente în materie. Toate acestea traducătorul nu le-a putut avea decît într-o perioadă în care se găsea mai liber şi într-o ţară cu posibilităţi mai largi de informare, el totuşi găsindu-se şi într-o oarecare stare de maturitate a gîndirii şi cunoştinţelor. Aceasta însă nu se putea petrece decît în timpul pribegiei în Polonia, în anii 1684—1685353. Deci în perioada aceasta destul de îndelungată, pe care N. Costin a petrecut-o în Polonia, dedat studiilor şi meditaţiilor, el s^a întors la cartea lui Antonio de Guevara, în traducerea latinească a lui I. Wanckelius, pe care, probabil, o cunoştea din biblioteca tatălui să-u 354. Citind-o cu interes, meditînd mai adînc asupra adevărurilor cuprinse în ea, adevăruri ce se raportau la întreaga viaţă şi dădeau răs- 353 Acestea sînt concluziile la care am ajuns noi. N. Iorga credea că „Ceasornicul a fost scris pe vremea cînd autorul era logofăt mare, deci între anii 1710 spre sfîrşit şi 1712 septembrie" (Iorga, Istoria literaturii, voi. I, Bucureşti, p. 69). La concluzia aceasta ajunge pe considerentul : „Predosloviei" către Măria sa Vodă", semnată ca „mare logofăt", ca şi cum „Predoslovia n-ar fi putut fi scrisă mai târziu decît opera însăşi. Cartojan* Ceasornicul, loc. cit., p. 17, admite că opera a fost scrisă anterior primei domnii a lui N. Mavrocordat, deoarece din prefaţă nu reiese că scrierea s-a făcut cu îndemnul acestuia ; admite şi el că la data la care-şi redacta Letopiseţul Ţârii Mol-dovii de la zidirea lumii, Nicolae Costin cunoştea pe A. de Guevara (Ibidem, p. 15-16). 354 N. Cartojan a ajuns la concluzia că N. Costin şi-a tradus opera din latineşte, după una din ediţiile lui Wanckelius, pe considerentul, probabil, că traducătorul român nu ştia franţuzeşte. Din confruntarea traducerii lui N. Costin cu versiunea Wanckelius, reiese însă că N. Costin ştia ceva franţuzeşte. Argumentul hotărîtor în ce priveşte limba din care a tradus scriitorul român rămîn adagiile şi notele marginale cu care este completată opera scriitorului spaniol. Aceste adagii şi note se găsesc în originalul lui A. de Guevara, nu însă în unele traduceri, cum este cea franţuzească : UHorologe des princes avec le tres renomme livre de Marc Aurelio, Paris, 1588. Trebuie să adăugăm că chiar traducerile lui Wanckelius nu sînt identice în ce priveşte aceste adagii. Noi am controlat cele trei exemplare din Biblioteca Academiei Republicii Socialiste România : ediţia I. Torgau 1601 şi ediţiile a IV-a, Lipsea 1615 şi a V-a, Lipsea 1624. Se constată că ediţia din 1601 cuprinde cu mult mai puţine adagii decît ediţia a IV-a (1615) şi că, deoarece în traducerea lui N. Costin se găsesc adagii şi sentinţe care lipsesc în cea a lui Wanckelius din 1601, concluzia care se desprinde e că el nu şi-a putut traduce opera după această ediţie, ci a tradus-o, după toate probabilităţile, după una din ediţiile următoare. LXX punsuri la toate întrebările pe care şi le putea pune un om care cunoscuse cele mai înalte onoruri şi cea mai tristă cădere a soartei, — a crezut că se cuvine să o traducă pentru a o pune la dispoziţia conaţionalilor săi. Este necesar să se scoată în evidenţă şi adaptările operate de N. Costin în textul lui A. de Guevara, ca şi unele intervenţii ale sale pentru a reliefa stări de lucruri de la noi în paralelă cu cele din Ceasornic. O problemă, nu din cele mai puţin interesante în studiul Ceasornicului din versiunea românească, este aceea a rolului pe care l-a avut în opera de motivare etico-filozofică din diverse acte cu caracter de aşezăminte din epocă. E de subliniat din capul locului că Libro aureo nu e unica operă a scriitorului spaniol. Acestuia i se datorează încă alte trei opere, care, fără să fi avut influenţa Ceasornicului, au circulat totuşi între cărturarii români 355. Ceasornicul domnilor în literatura românească. Din faptul că opera lui A. de Guevara se păstrează astăzi în numeroase 355 Cea dintîi operă datorită lui A. de Guevara este cunoscută sub numele De monospecia de la corte y alabanza de la aldea (fără dată, în 8°), tradusă în franţuzeşte sub titlul Le mepri de la cour avec la vie rusticque (Lyon, 1542 în 8°) ; el a publicat apoi Libro aureo del grand emperador Marco Aurelio con el relox de principes (1529) ; după care urmează un volum de predici, Sermones, şi în fine două volume de Epistolas familiares (Valladolid, 1539-1545). (G. Vapereau, Dictionnaire Universel des Litteratures, Paris, 1876, p. 950). Scrisorile familiare e o operă de „scrisori" imaginare atribuite de autor unor personaje istorice sau inventate de el şi o serie de „scrisori" pe care autorul pretinde a le fi adresat el însuşi unor contemporani, dar care, desigur, nu sînt altceva decît un artificiu obişnuit în epocă, de a pune în discuţie probleme curente de interes moral sau politic. De subliniat că parte din aceste scrisori reproduc „scrisori" cuprinse în Ceasornic, sau redau sub formă de scrisori unele capitole narate în această operă. A se vedea, de pildă, aceea privitoare la atît de prelucratul în literatura universală „Ţăran de la Dunărea" (Epistolas familiares), Valladolid 1539-1545, 2 voi. in folio. Noi folosim versiunea în latineşte : R. P. D. Antonii de Guevara, Epistolarum ac disertationem pentru „Sermo pagani cuiusdam" pars secunda Posso-nii, anno MDCCXLIV, p. 29-31, 31-33, 33-35. Alte pasaje atît în „pars prima". Epistolae, Possonii MDCCXLIV şi în „pars tertia" Possonii MDCCXLV. Dintre operele lui A. de Guevara, Sermones nu par a fi fost folosite de către cei interesaţi de astfel de lucruri de la noi, în schimb, opera De monospecia de la corte se vede a fi circulat între cărturarii români în traduceri franceze. Ea se păstrează atît în LXXI ediţii In bibliotecile noastre 356, e de presupus că ele au circulat la noi dintr-o epocă mai veche şi că nu singur Nicolae Costiri le-a cunoscut. Dacă am fi reduşi numai la aceste date, concluziile noastre în privinţa circulaţiei cărţii anterior traducerii lui N. Costin ar fi de natură mai mult ipotetică. Din fericire însă, pe lîngă aceste mărturii generale s-au păstrat şi cîteva atestări directe. O notă de pe traducerea făcută de Wanckelius, din opera lui A. de Guevara, ediţia din 160 1 357„ arată că exemplarul a fost «cumpărat, împreună cu alte cărţi de boierul Matei Creţulescu din Ţara Românească, cu ocazia cunoscutei sale călătorii la Viena358. Nota are următorul cuprins în limba grecească : Kây to&s TauTac; aXXox<; MaTeia xpsT^oXe-okoou ex ytevva 359. Cărţile fuseseră cumpărate de acest boier cărturar, cunoscător de latineşte şi italieneşte, pentru învăţătura celor doi copii ai săi „Iordăchiţă şi Mătiaş“, dar, evident, Biblioteca Academiei Republicii Socialiste România, în traducerea din 1543, cît şi în Biblioteca centrală universitară „M. Eminescu“ din Iaşi, în traducerea din 1605. Cum s-a văzut mai sus, Epistolas fami-r liares se găseşte în Biblioteca universitară din Iaşi în versiunea în latineşte editată la Posssoni (1744-1745), în trei volume. De remarcat că unele din aceste Epistolas au trecut, prin traducere, în literatura românească mai nouă, pătrunzînd şi în manualele şcolare, cum e acea cunoscută povestire Androcle şi leul, prezentă aici sub titlul „Ad Don Inigum Mauriques Epistola in qua mira hominis et leonis historia narratur“. Androcles din versiunea românească, apare aici sub numele de „Homo Androdus". (Guevara, Epistolae, pars prima, Possonii, MDCCXLIV, p. 31-32). E neîndoios că opera, deşi intrată în literatura didactică românească la o dată relativ recentă, probabil chiar în a doua jumătate a secolului al XlX-lea, a fost gustată de cititorii români pentru „morala" pe care o cuprinde. 356 în Biblioteca Academiei Republicii Socialiste România se păstrează un număr de trei exemplare din traducerea Wanckelius a Ceasornicului : ediţia I, Torgau, 1601 ; ediţia a IV-a, Lipsea, 1615 şi ediţia a V-a, Lipsea, 1624. în afară de acestea, o traducere în limba maghiară după textul lui Wanckelius. La Cluj se păstrează de asemenea o ediţie din traducerea lui Wanckelius (Cartojan, Ceasornicul, loc. cit., p. 6). La Biblioteca Arhivelor din Braşov există o ediţie în limba spaniolă, iar în Biblioteca universitară „M. Eminescu“ din Iaşi — ediţia din Paris, 1588, a traducerii franceze a lui Herberay des Essars şi o traducere în limba rusă, după versiunea latinească a lui Wanckelius. Ediţia în limba rusă e tipărită la Sankt Petersburg în 1774. 357 Biblioteca Academiei Republicii Socialiste România, II, 453-680, foaia 11 nepaginată. 358 N. Iorga, Istoria învâţâmîntului românesc, Bucureşti, 1928, p. 43-44. 359 Biblioteca Academiei Republicii Socialiste România, loc. cit. Traducerea : Şi aceasta dintre ale lui Matei Creţulescu din Viena. LXXII şi pentru propriile-i lecturi3€0. Mai interesant e faptul care rezultă din cercetarea operelor lui Miron Costin că acest învăţat boier moldovean a cunoscut el însuşi Ceasornicul, desigur tot într-o ediţie a traducerii lui Wanckelius, dacă nu cumva exemplarul, de pe care va face traducerea Nicolae, îl avea de la tatăl său. Oricum ar fi, încorporarea unor pasaje din Ceasornicul lui A. de Guevara în opera lui Miron Costin, o atestă j adagiul din Ceasornic: „Nu lucrurilor vremile, ci lucrurile j vremilor slujesc, zice Dion“ 360 361 362 este izvodul de pe care a scos l Miron Costin atît de cunoscuta şi discutata cugetare referitoa- ^ re la împrejurările de viaţă din Ţările Româneşti în a doua jumătate a sec. al XVII-lea : „Nu sîmtu vremile supt cârma omului, ci bietul om supt vremiw 362. Aceeaşi sursă par a avea şi alte expresii aforistice aflate în opera cronicarului : „In mică cumpănă stau lucrurile omeneşti şi răsipile a mare case şi domnii şi bine a dzis un das cal că lucrurile războaielor în clipa ochiului stau* 363 şi de asemenea : „zice că hărnicia împăraţilor şi domnilor mai multu se înţălege din cuvintele lor şi sfaturi grăite de dînşii, care cum şi păn încât au fost, decît den războaiele făcute de dînşii; că războaiele avuţia şi prilejul vremii face mai de multe ori. Iară cuvîntul şi sfat înţeleptu din singură hirea izvorăşte* 364. La datele furnizate de N. Cartojan asupra manuscriselor păstrate până azi ale traducerii lui N. Costin a operei lui A. de Guevara, nu se poate adăuga nimic. In perioada de peste treizeci de ani de cînd a fost scrisă lucrarea, nu au mai ieşit la iveală alte manuscrise. E greu de spus dacă în viitor s-ar mai putea descoperi alte manuscrise faţă de cele deja cunoscute ; cel mult dacă se mai poate spera să se găsească vreo menţiune prin cataloagele neeercetate ale bibliotecilor unor mănăstiri, despre vreun manuscris care a aparţinut odată acestora şi care, în împrejurările vitrege din trecut, s-a pierdut. Trebuie să spunem însă că în studiul lui Cartojian nu s-au făcut unele identificări în privinţa apartenenţei manuscriselor existente şi că, de asemenea, s-au strecurat unele greşeli de datare, deşi cercetătorul bucureştean încerca o îndreptare a unui „calcul [al] 360 N. Iorga, loc. cit. 361 N. Costin, Ceasornicul domnilor, manuscrisul nr. VI—1, f. 13/18, între rîridurile 7-9. 362 Miron Costin, Letopiseţul, ed. P. P. Panaitescu, 1958, p. 144. 363 Ibidem, p. 164. 364 Ibidem, p. 89. LXXIII anilor44, pe care îl găseşte „evident greşit44 365. In adevăr, în manuscrisul A 204 (VI—I) s-a făcut o omisiune chiar la copierea lui ; este arătat ca „scris în Iaşi, în anul de la zidirea lumii 7222, iară de la naşterea lui Hristos 1700 (în .urmă ştearsă data aceasta), în al treilea an din a doua domnie a măriei sale, în luna octombrie dzi 144 366. Cartojan însă crede că 7222 de la facerea lumii ar reveni în anii erei noi 1714 365 366 367 368 — socotind că pentru aceasta trebuie reduşi anii de la facerea lumii cu 5508 ; dar pentru lunile septembrie decembrie, după stilul de la septembrie, care era atunci folosit în Moldova, trebuie scăzută cifra 5509 — deci data exactă e 1 octombrie 1713. Cea de a doua greşeală este făcută în legătură cu manuscrisul 295 din biblioteca Universităţii din Iaşi, în momentul de faţă catalogat sub cota VI—29. Autorul afirmă că acest manuscris este „o copie din 173144 363 Dar în foaia de titlu a manuscrisului se spune că „s-a scris în zilele... luminatului domn Io Grigore Ghica Voivod... la vlt 7238 (1731) (transpus de Cartojan), iulie 1544. Dar 7238, iulie 15, anii de la facerea lumii, fac exact 1730 iulie 15 în anii erei noastre. în ce priveşte manuscrisul C. 3440, transcris în 1736 (7244), nu s-a observat că el a aparţinut cronicarului Ion Neculce. In adevăr, coperta manuscrisului cuprinde următorul titlu : Ceasornicul domnilor, viaţa împăratului Marco Aurelie etc., „scoasă din cărţi elineşti şi letineşti pre limba românească de Nicolae Costin, biv vel logofăt, iar acum de pe acelaş izvor de dumnialui... vornic de Ţara de Sus ; pus-am nevoinţa de s-au prescris de pe izvod în zilele mării sale Grigore Voivod, domnul Ţării Moldovii, în anii de la zidirea lumii 7244 (1736) auvgust 3, cu mîna lui Ion gramaticul de vamă, sin Pavel cămăraşul 369. Dar „vornic al Ţării de Sus44 în domnia lui Grigore Ghica, încă din decembrie 1735 (7244) era Ion Neculce. Numele său, nu putem spune din ce motive, a fost şters ulterior de pe foaia de titlu a manuscrisului, poate aceasta s-a făcut de cineva care şi-a însuşit manuscrisul în mod nedrept. Că Neculce a fost vornic în perioada aceasta, o spune el însuşi în Letopiseţ: „Iară cînd au fost a patra dzi (după 15 decembrie 1735), după ce au şădzut în scaun (Ghiica vodă) au 365 N. Cartojan, Ceasornicul domnilor, loc. cit., p. 19. 366 N. Cartojan, loc. cit. 367 Ibidem. 368 Ibidem. 369 N. Cartojan, loc. cit. LXXIV boierit boierii după obicei... şi pi mine Ioan Neculce, iarăşi vel vornic di Ţara-^ii-Sus44 370. E interesant de urmărit dacă a folosit sau nu Neculce în opera lui consideraţiile morale din opera parenetică a lui Antonio de Guevara, el care la tot pasul „face morală46, dar care, în mod obişnuit nu citează izvoarele folosite. Cartojan, în studiul său, a scos în evidenţă în mod deosebit de pregnant felul în care a înţeles Nicolae Costin să adapteze opera lui de Guevara, care avea şi un pronunţat caracter de moralizare religioasă şi chiar de apologie catolică, la gusturile şi preferinţele societăţii moldoveneşti din epoca sa370 371. Totodată el a arătat şi felul în care N. Costin a contopit şi redus opera cam deslînată a scriitorului spaniol 372, dîndu-i astfel o mai mare unitate şi făcând dintr-însa un tot mai lizibil 373. N. Iorga, în prima ediţie a Istoriei literaturii române, socotea că lucrarea lui N. Costin e o adaptare cu aspecte originale, căutînd chiar să tragă din această lucrare unele concluzii asupra felului în care vieţuia societatea înaltă moldovenească în a doua jumătate a secolului al XVII-lea 374 375. Cercetările făcute „la Cluj44 375, l-au convins însă că „lucrarea n-avea pic de originalitate44, că Nicolae Costin nu face altceva decît să reproducă servil textul pe care-1 traduce 376 377. In încheierea studiului pe care l-a închinat operei lui N. Costin, N. Cartojan găseşte şi el că N. Costin „nu a adăugat nimic de la sine44, că „nu al*e nici o picătură de originalitate44 377. Ceroetîndu-se cu atenţie, paralel, originalul lui A. de Guevara cu traducerea lui N. Casrtin, se poate totuşi observa, cum de altfel e şi firesc, că traducătorul a introdus pe ici pe colo şi reflecţii personale şi chiar aluzii şi indicaţii despre stări de lucruri din Moldova sa ; cîte un adagiu din opera lui A. de Guevara, care nu putea fi tradus ad litteram, menţinîndu-se spiritul limbii noastre, e schimbat şi înlocuit cu un altui corespunzător, dar mai apropiat de noi. 370 Ion Neculce, Letopiseţul Ţârii Moldovii, ed. II, I. Iordan, 1959, p. 335. 371 N. Cartojan, Ceasornicul domnilor, Bucureşti, 1941, p. 32-39. 372 N. Cartojan, op. cit., p. 31. „Se ştie că unul din defectele principale ale operei lui Guevara este lipsa de unitate". 373 Ibidem, p. 31-39. 374 N. Iorga, Istoria literaturii româneşti din secolul XVIII, vod. I, Bucureşti, 1901, p. 68-76. 375 N. Iorga, Istoria literaturii româneşti, din secolul XVIII, voi. II, Bucureşti, 1926 : „pagini de simplă tălmăcire", p. 103. 376 N. Iorga, loc. cit. 377 N. Cartojan, Ceasornicul domnilor, op. cit., p. 39. LXXV In privinţa aceasta cităm cîteva pasaje din N. Costin, dînd în notă textul lui de Guevara în traducerea franceză a lui Her-beray des Essars, în oare arm subliniat ceea ce se vede a fi adaosul cărturarului moldovean : „Dintre"cele ce-s datori dom-nii să le păzească întru ispravnicii săi şi întru giudecători şi aceasta sînt datori a păzi că nici un mijloc să nu strice cele vechi aşezate giudecăţi întru stăpânire de obşte (însă nu acele ce le fac de la o vreme rele, cum de 50 de ani vecmul lipsind de la un stăpîn la altul, să ramină în veci vecin aceluia) şi nici în locul acelor obiceiuri vechi ce le strică să pue altele streine, nu ştiu de unde“ 378. După cât se pare, partea subliniată reprezintă o stare de lucruri din Moldova, cunoscută lui N. Costin, şi cu care el nu se putea împăca 379 380. O altă aluzie, destul de evidentă se află în pasajul : „Şi aşa se tâmplă de să clăteşte domnul de mănia şi se tulbură cu inima, luînd veste pentru rocoşirea vre unei ţări sau de vr-un ciambur a altui domn în ţara lui, asupra căruia treabă cerînd sfat, sînt unii sfetnici aşea de fără socoteală cît îndată părerea sa spre vrajbă, stricînd toate ale păcii, aşa ca cînd ar sta alţii cu socoteală spre hotărîrea războiului" m. După cît se vede, pasajul a fost adaptat de N. Costin după opera tatălui său Letopiseţul Ţării Moldovii, în legătură cu atacul de la Brătuleni asupra unui ciambur tătăresc în trecere prin Moldova, cu pradă polonă 381. Şi un pasaj din „învăţătura pentru viaţă şi chiverniseala domniilor66, din Ceasornic, a fost scos de N. Costin din opera părintelui său : „nici vreme, nici gîndul nu mă lasă, aflîndu-ne la vremi cumplite şi de primejdii pămîntului nostru; care Dumnezeu să le 378 N. Costin, Ceasornicul domnilor, manuscrisul 204, (VI—1), f. 40-45. La Antonio de Guevara, L’Horloge, traid. franceză, ,p. 212y jL’une des choses em quoi doivent pourvoir Ies princes aveques leurs juges et gouverneurs c’est qu’ancienement ne consent qu’en leurs Republi-qiuies se rompent leurs lois et coustumes aniciennes, et qu’en leur lieux s’mtroduissent aucunes couitumes peregrines pour que le vul-gaire etant“ etc. 379 Nu se cunoaşte un aşezămînt asupra veciniei din Moldova în acest sens. Chestiunea rămîne de studiat. 380 N. Costin, Ceasornicul ms. (VI—-1), 204, f. 77/82. Traducerea franceză din A. de Guevara (p. 278) cuprinde : „ou quelque autre prince est emtre en sa torre et comme le cas soit mis au conseil, y a aucunes tant temerraires eonseillers, qui 11 opinent autant facilement qu’a â la paix se rornpre incontinent, come Ies aiutres qpineromt qu’il en donne fin â la guerre“. 381 Miron Costin, Letopiseţul Ţârii Moldovii, ed. P. P. Panaitescu, în Opere, p. 122 şi 131. LXXVI mute şi să le prefacă intr-altele vremi mai bune şi mai norocoase66 382. în legătură cu un pretins dialog între Traian şi Dacebal, se face identificarea „Dachiei66 ; („unde este acmu Moldova şi Bugiacul şi Ţara Românească66) 382 383 384. Iată acum şi un proverb românesc introdus în operă în locul unui proverb dat de autor, dar pe care Costin l-a socotit mai puţin potrivit pentru mentalitatea moldovenească : „iară cum zice o poveste : găina nu părăseşte întîiu cu picioarele sale de scurmat în gunoi, pănă nu-şi scoate ochii66 384. Evident, în cuprinsul operei de traducere a lui N. Costin se găsesc încă alte intervenţii personale, ca şi acestea, de mai mică întindere, dar care, totuşi, dau acestei traduceri o coloratură proprie. Cum se reflectă opera lui de Guevara în scrierile lui N. Costin. Că N. Costin a' folosit, în opera sa istorică, Ceasornicul, ne-o arată singur, în precizarea pe oare o face în legătură cu moartea lui Decebal, în Letopiseţul Ţării Moldovei de la zidirea lumii 385. Trebuie să subliniem însă că N. Costin nu combate cu acest citat vechile teorii asupra morţii lui Decebal, ci numai aminteşte despre cele cuprinse în opera lui A. de Guevara. Se pare de altfel, din felul cum procedează cu această operă că n-o socoteşte ca pe o operă pur istorică. Dovadă despre aceasta este că în cîteva cazuri, în Letopiseţul de la zidirea lumii, cînd e adus să trateze lucruri similare cu cele din Ceasornic, el nu foloseşte Ceasornicul, ci opere cu caracter ştiinţific. Aşa procedează el la capitolul „Pentru zidirea lumii66, în care citează, — e drept alături de Ovidiu, Metamorfoze, şi de Omer, Iliada, 382 N. Costin, Ceasornicul, manuscrisul VI-1 (204), f. 23v/28v. De comparat acest pasaj cu următorul din Miron Costin, Letopiseţul, ed. cit., p. 42 ; „Iară noi privim cumplite vremuri şi cuimpănă mare pălmuitului nostru şi nouă“. 383 N. Costin, Ceasornicul, manuscrisul VI-1 (204), f. 236v/241v. 384 N. Costin, Ceasornicul, manuscrisul VI-1 (207), f. 9/14). Introducere la traducerea latină a lui Wanckelius, ed. I. Torgaiu, 1601, textul are următorul cuprins : Saepe enim (quod pro venbio dicitur) non ante scotpurire lungulis gaiUina in sterquilinio desint, quam cultrum, qua juguiletur, eruat“ (foaia 7V, nepaginată). 385 Ni Costin, Letopiseţul Ţârii Moldovei de la zidirea lumii, Manuscrisul 238, f. 30 v. „Iară eu am cetit cartea lui Marco Aurelio, împăratul Rîmului, pre urma lui Traian, al patrulea împărat în anii de la Hristos 161, şi scrie cum să-l fi dus la Rîm pe Dechebal cmiu, dimpreună cu un ficior a lui, arătîndu-se Traian împărat biruitor asupra lui“. LXXVII — pe filozofii antici , ale căror concepţii le rezumă : pe Thales din Milet, care „socotea cu dovadă că toate lucrurile sînt făcute din apă44 ; pe Hiparh şi pe „Iraelit Efisianul44, care „socotea a fi din foc şi din apă lumea făcută44 şi apoi pe „Empidocli, Epieur Dimocrat (sic)44 386. Nici o corespondenţă nu există între acest capitol şi cel datorat lui A. de Guevara. Nu la fel se petrec lucrurile când e vorba despre unele consideraţii cu caracter etic, pe care le sugerează anume evenimente din trecut. In cazurile acestea, N. Costin, care e şi el un „moralist44, ca şi alţi cronicari, inclusiv Ureche, Miron Costin şi Neculce, ca să nu vorbim decît despre cei mai mari, merge la izvorul de învăţătură, care pentru dînsul e A. de Guevara, nu însă în exclusivitate. Atunci el introduce printre rândurile unei povestiri de un dramatism puternic, cum e aceea relativă la actele de cruzime săvîrşite de Ştefăniţă Vodă asupra lui Arbore hatmanul şi a fiilor săi, şi câteva sentinţe din filozofii vechi : „zice Plutarh filosoful, că domnii cei buni din cei răi cu aceasta se desparte, că celui rău domn, numai ascultare, iară celui bun, şi ascultare şi dragoste i se arată44 387: Pasajul se găseşte în traducerea Ceasornicului, puţin diferit: „dzi-oe Plutarhu, cartea 2 Pentru republică, că domnii cei buni de cei răi cu aceasta se despartu, că celui rău domn numai ascultare, iară celui bun şi ascultare slujba şi dragoste i se arată44 388 In acelaşi pasaj din Letopiseţ se găsesc reproduse şi alte sentinţe de ale filozofilor, care se văd, cel puţin în parte, a fi scoase dintre adagiile reproduse de N. Costin după A. de Guevara. Astfel, în Letopiseţul Ţării Moldovei de la zidirea lumii, în acelaşi pasaj care tratează despre actele de „tiranie44 ale lui Ştefăniţă Vodă, se găseşte şi această sentinţă : „Zice Simeca, filosoful, că tiranii numai pricină au de pedepsit, iară mijloc nu44 389. In manuscrisul VI—I al Ceasornicului se găseşte reprodus acest dicton, puţin deosebit în termeni : „Tiranii cumpliţi, numai pricini au de pedeapsă, iară mijloc nu44, zice Seneca 386 387 388 389 390. 386 N. Costin, Letopiseţul Ţării Moldovei de la zidirea lumii, Manuscrisul 238, f. 9 r. 387 N. Costin, Letopiseţul Ţârii Moldovei de la zidirea lumii, Manuscrisul 238, f. 93 v. 388 Ceasornicul domnilor, manuscrisul VI—1 (204), f. 37/42. 389 N. Costin, Letopiseţul Ţării Moldovei de la zidirea lumii, Manuscrisul 238, f. 93 v. 390 Ceasornicul domnilor, manuscrisul VI—1, fila 56/61, rîndul 18-20. LXXVIII Dacă atît Nicolae Costin, cît şi alţii după dînsul, n-au cău-tat erudiţie în opera lui A. de Guevara, ea a constituit însă un izvor nesecat de învăţături morale şi pilde de urmat în viaţa publică şi în cea particulară. Sub această formă ea a fost folosită în diverse feluri, de la reproducerea integrală a diverselor Capitole, mai dezvoltate sau mai reduse, pînă la folosirea de scurte pasaje, sau numai şi în formă aforistică pentru ilustrarea unor situaţii. In felul acesta traducerea lui N. Costin din opera lui de Guevara a alcătuit cu timpul unul din elementele constitutive în opera de formare a unei, etici naţionale aparte. Vom urmări şi aceste manifestări ale scrierii Ceasornicul. Ceasornicul domnilor în operele contemporanilor lui Nicolae Costin şi celor care i-au urmat. Problema influenţei cărţii Ceasornicul domnilor în operele scriitorilor contemporani sau următoH lui N. Costin n-a fost deplin elucidată. Lucrul era anevoios în lipsa unei ediţii a acestei opere ; apoi rezolvarea problemei necesita un studiu comparativ a cărţii lui de Guevara ou operele unei lungi serii de cărturari români pe un spaţiu de mai bine de un secol, neomiţîndu-se să se cerceteze şi materialele cu caracter diplomatic, diverse aşezăminte în al căror preambul necesar se cuprind şi consideraţii cu caracter parenetic. Mai mult decât atîta, s-a observat că începuturile acestei influenţe s-au manifestat, ce-i drept ceva mai sporadic, în lucrări apărute uneori cu decenii anterior punerii în circulaţie a traducerii lui N. Costin, unde se cuvine să fie căutate. In rîndurile care urmează noi nu facem altceva decît să atragem atenţia asupra folosirii unor pasaje sau idei din Ceasornic în diverse opere cu caracter literar sau acte diplomatice, evident pornind de la observaţiile cercetătorilor de mai înainte. N. Cartojan în studiul său aminteşte, după indicaţiile lui P. P. Panaitescu, citatul pe care-1 făcea însuşi N. Costin din operă, în legătură cu pretinsa ducere a lui Decebal, de către împăratul Traian, ca prizonier de război la Roma şi moartea lui acolo391 392. Tot N. Cartojan, în aceeaşi operă, a amintit şi faptul de a se fi găsit îmitr-un calendar pe 140 de ani, copiat de un Petrachi Isăcescu, alături de materiale calendaristice populare, de texte apocrife, de rugăciuni la grindină etc., transcrise şi Pilde filozof eşti scoase din Ceasornicul domnilor m. 391 N. Cartojan, Ceasornicul domnilor, p. 16. 392 Ibidem, p. 21. LXXIX Mai mult nu a dat nici I. Şt. Petre, autorul unei teze de doctorat despre Nicolae Costin 393. Acesta a identificat un pasaj din Ceasornic în Cronica atribuită lui N. Muşte, şi anume acela care poartă şi titlul unui capitol al operei de adaptare a lui N. Costin394. Alte pasaje din aceeaşi operă au rămas neidentificate de acest cercetător. In schimb el a atribuit unele pasaje cu caracter moralizator sau sentenţios din Letopiseţul Ţării Moldovei de la zidirea lumii, ca fiind scoase de N. Costin din Ceasornic. I. Şt. Petre nu a căutat să identifice aceste pasaje din Letopiseţ, cu textele din Ceasornic, ci s-a mulţumit doar să arate că e în ele : „ceva asemănător cu titlurile capitolelor din Ceasornicul domnilor“ 395, sau : „Filozofia despre moarte şi sfatul către domni îşi au izvorul în Ceasornicul domnilor, în care se află multe capitole în acest sens“ 396 397 398 399, şi : „citatele despre domni, precum şi acele din Ţiţero sînt din Ceasornicul domnilor" 397. Trebuie menţionat însă că nu toate aceste consideraţii morale din Letopiseţ îşi au izvorul în Ceasornic. Ceea ce le dă oarecum un aer comun cu sentinţele şi consideraţiile morale din adaptarea după Guevara e stilul şi felul de a gîndi al lui N. Costin. După cit se vede, el a folosit în redactarea Letopiseţului şi alte opere cu caracter parenetic decît pe de Guevara. Nu se vede a fi scoasă din Ceasornic expresia : „Blîmdeţele domnilor pătrund inimile noroadelor44. E aici ceva din cunoscuta consideraţie morală, cuprinsă în Miron Costin : „Milele domnilor pot aşedza ţările, nemilele şi lăcomia fac răsipă ţărilor44 398, de care N. Costin a fost influenţat. De asemenea capitolul : „Moartea, hotarul vieţii omului, hotărăşte lucrurile şi aţîţă ori binele de cel bun, ori răul de cel rău“ 399 etc. Capitolul : „că domnilor buni şi înţelepţi oglindă trebuie să fie faptele a trecuţilor domni, cele bune şi de laudă să urmeze, iar 393 Ion Şt. Petre, Neculai Costin, Vieaţa şi opera, Bucureşti, 1939. 394 Ion Şt. Petre, Introducere, la N. Costin, Letopiseţul Ţârii Moldovei de la zidirea lumii, p. 9, nota 2. 395 Ion Şt. Petre, Neculai Costin, Vieaţa şi opera, p. 191, nota 1 şi p. 201, nota 4. 396 Ibidem, p. 186, nota 3. 397 Ibidem, p. 211, nota 4. 398 Miron Costin, Letopiseţul, ed. P. P. Panaitescu, 1958, p. 93. 399 N. Costin, Letopiseţul Ţârii Moldovei de la zidirea lumii, Manuscrisul 238, f. 87 v. LXXX cele rele şi de hulă departe să fie* etc. 400, care este numai o parafrazare a „Predosloviei* lui Grigore Ureche, la letopiseţul său : „Mulţi scriitori au nevoit de au scris rîndul şi poveste ţărilor, de-au lăsat izvod pă urmă şi bune şi răle, să rămîie feciorilor şi nepoţilor să le fie de învăţătură, despre cele rele să se ferească şi să se socotească, iar despre cele bune să urmeze şi să se înveţe şi să se îndirepteze* 401. Pasajul mai dezvoltat, introdus de N. Costin în legătură cu actele de tiranie ale lui Alexandru Lăpuşneanu: „Ia aminte ce liac scrie Ţiţero de tirani* 402 etc. n-a putut fi identificat de noi în Ceasornic. Probabil este scos de N. Costin din vreuna dintre operele lui Cicero sau din vreun tratat care-i atribuia scriitorului latin acest pasaj. Cîteva dintre pasajele presupuse de către I. Şt. Petre că aparţin Ceasornicului, au putut fi identificate ca atare. Alţi cercetători n-au mai abordat această chestiune, situaţia rămînînd în stadiul în care se găsea la publicarea tezei lui I. Şt. Petre. In cercetarea de faţă vom încerca să supunem unei cît mai atente examinări câteva din operele contemporanilor şi ale scriitorilor de după N. Costin, în care avem motive să credem că au putut intra pasaje din acest scriitor. începutul îl vom face cu însuşi Pseudo Muşte, cronicarul care — după cunoştinţa noastră — a folosit cel mai larg opera parenetică, tradusă şi adaptată de învăţatul boier moldovean. Trebuie subliniat însă că, deşi pasajele parenetice din Ceasornic sînt destul de abil sudate în opera cronicărească propriu-zisă, ele nu se datorează autorului acestei opere, ci sînt doar adaose, interpolări de mai tîrziu, care se găsesc numai în versiunea acestui letopiseţ publicată de N. Bălcescu 403. Pasajele date în note de Kogăl-niceanu 404, cum arată şi el, sînt scoase din versiunea Bălcescu. In Cronica atribuită lui Mustea se mai găsesc intercalate cîteva pasaje din Ceasornic şi de asemenea cîteva citate din „maximile* unor filozofi, scoase tot de aici. Parte din ele se află chiar în ambele versiuni ale Letopiseţului. 400 I. Şt. Petre, Neculai Costin, Vieaţa şi opera, p. 201 şi N. Costin, Leto-piseţul Ţârii Moldovei de la zidirea lumii, Manuscrisul 238, f. 115 v. 401 Gr. Ureche, Letopiseţul Ţârii Moldovei, ed. a Il-a, P. P. Pamaitescu, p. 63. 402 N. Costin, Letopiseţul Ţării Moldovei de la zidirea lumii, Manuscrisul 238, f. 130 v. 403 „Magazin istoric pentru Dacia“, III, Bucureşti, 1846, p. 27. 404 Kogălniiceanu, Cronicile României, ed. a Il-a, voi. III, p. 15-18. LXXXI Cum s-a văzut, patej ui cel mai dezvoltat se referă la aventurile sentimentale ale lui Dumitraşcu Cantacuzino. Se urmăresc mai departe în chip evolutiv pasajele cu caracter etico-moral, cuprinse în cronica atribuită lui N. Muşte, iden-tificîndu-le cu unele pasaje din opera lui de Guevara. La sfir-şitul cercetării, vom căuta să stabilim dacă aceste pasaje sînt scoase în adevăr din „traducerea" lui N. Costin, şi, în cazul din urmă, din care serie de manuscrise. în pasajul din Cronică, în care se vorbeşte despre moartea lui Miron şi a lui Velicico Costin, în legătură cu atît de cunoscutele „ieşiri" critice ale lui Velicico şi ale lui Miron faţă de conducerea fiscală a bătrî-nului Cântemir 405, Pseudo Muşte spune, împrumutând din opera lui Guevara : „zice că voroava blîndă toată pornirea îm-blînzeşte, iară cea aprigă şi pre cel slab aţîţă la minie şi, iarăşi, greşala necertată fără hotar depinde a creste" 406 407 408 409 410 411. Deci autorul dezaprobă atitudinea Costineştilor, recomandând chiar măsuri de luat pentru ca „greşala necentată" să nu crească „fără hotar44. Dar, în acelaşi timp, el blamează modul arbitrar în care cei doi boieri au fost executaţi fără a se fi dezbătut în divan vina lor : „aşa au deprins di-nceputul lumii, pizma şi zavistia şi nu părăseşte a muşca pre toţi şi nime de dintele ei a se feri nu poate44 407. Iată veştejită şi atitudinea arbitrară a lui Constantin Duca faţă de boieri. Să nu uităm că scriitorul e un partizan al domniei lui Mihail Racoviţă şi priveşte evenimentele prin prizma intereselor acestei domnii : „că aducătoare de mare ciumă este puterea a putea strica44 408. Găsim acolo şi o justificare a boierilor oare uneltesc şi pribegesc în domnia lui Constantin Duca Vodă : „zice că ura, zavistia şi frica nasc vicleşug44 409 ; şi mai departe: „lăţindu-se răutăţile la fieştecare, de aproape şagu şi atingîndu-se vatămă" 41°. Pentru Mihai Racoviţă, domn pe gustul cronicarului, care „tuturor era cu faţa veselă44, el are numai cuvinte de cea mai caldă apreciere, constatând că „blîndeţele domnilor pătrund inimile norodului44 411. în contrast cu această domnie „blândă", iată-1 acum încondeiat pe Antioh Vodă Cântemir, om bine intenţio- 405 „Magazin istoric pentru Dacia“, III, p. 59. 406 Ibidem, p. 59. 407 Ibidem, p. 60. 408 Ibidem, p. 70. 409 Ibidem. 410 Ibidem, p. 71. 411 Ibidem, p. 75. LXXXII nat, cinstit, dar fără prea mari complicaţii sufleteşti, care câteodată, din motive întemeiate, „răstit grăia de multe ori la divanuri şi buzduganul apuca să dea în cei pe care se mînia, şi era cu groa'ză tuturor, numai îndată se întorcea iarăşi44 412. Povestind de aceste izbucniri ale lui Antioh Vodă, cronicarul, prin opera lui de Guevara, aminteşte că : „Domnul precum la toate este cinsteşi, aşa şi la cuvente ca mai cinsteşi să fie, nu numai către boieri, ce către toţi, cit nime, nici dentru boieri, nice din cei mai proşti să nu-1 poată însămna în vr-o răutate, că nu să cade de acolo să să nască strâmbătăţi, de unde se nasc giudecăţile. Domnii într-un chip să arate dreptatea cum celui ce este pururea către sene, aşa celui ce vine den ţară de departe, că mai bine să-şi împartă domnul toată avuţia sa ispravnicilor, decât giudeoata să o tăgăduiască lor. Domnul pururea să fie iubitor adevărului şi viaţa domnului iscălitură este, şi aceasta vecinică; să se ferească de voroavă, să nu fie deşirat, că domnul la cuvînt nestătător şi la făgăduinţa pentru slujbe, cu credinţă îndoită, aşea prietenii îl vor părăsi, cum neprietenii îl vor batjocori. La petrecănii blînd şi la milă pentru slujbe să fie sîrguitor. Domnul precum nu i se cade a grăi lucruri uşoare, aşea spre ascultarea celor uşoare să nu fie uşor. Nu într-alt chip, ci ca pre ciuma de pregiur sine, giambaşii şi îmbunătorii să-i isgonească, că unii ca aceia cu răutatea vieţii lor, oraşul vor turbura şi cu îmbunătăţirile sale, vestea şi numele domnului vor spurca. De acestea nemărui cu bănat să nu fie, că pentru învăţătură şi aducerea aminte s-au scris aicea44 413. La domnia lui N. Mavrocordat, vorbind despre atitudinea rece şi neîncrezătoare a domnului faţă de boierii de ţară, Pseudo-Muste afirmă : „Pe nime din boieri nu credea ; uşa lui închisă44 ; iar mai departe : „Unde domnii închid uşile supuşilor săi, acolo şi supuşii închidu inimile domnilor44 414. Un alt pasaj, ceva mai dezvoltat, este acela, foarte semnificativ pentru opera lui A. de Guevara, relativ la pace, introdus de cronicar cînd vorbeşte de încercarea lui Vasile Ceaurul din 1717 — ajutat de catanele austriace şi de rebeli — de a prinde pe Mihail Racoviţă voievod. „Tiranul moare să apuce cele străine, eară domnul, întru bunătate desăvârşită, să apere ale sale, pune 412 413 414 412 Ibidem, p. 80. 413 Ibidem, p. 75. 414 Ibidem, p. 354. LXXXIII nevoinţă. Mîntuitorul lumii Hristos, vrînd să se ducă din lumea aceasta, n-au dzis : război las vouă, ce au dzisu: pace lasu vouă ; pacea mea dau vouă. De unde se vede că creştinului adevărat mai multu este a păzi pacea, pe care au lăsat-o Hristos, decât a rădica război pentru răscumpărarea strîmbătăţilor ce am avea“ 415. In versiunea editată de Kogălniceanu a cronicii atribuite lui Muşte, se reproduc în note şi trei maxime, toate relative la păcatele erotice ale bătrânilor : două sînt scoase de Guevara din Sf. Aiugustin 416, iar una din Plutarh 417. Este de observat că unele consideraţii etico-filozofice din opera lui A. de Guevara, în traducerea lui N. Costin, au intrat şi în preambulurile unor „aşezăminte46 domneşti. Pentru ilustrare serveşte preambulul din actul lui Alexandru Vodă Mavro-cordat, domnul Moldovei, din 20 iunie 1785, relativ la dotarea şcolii domneşti din Iaşi, a şcolilor de la ţinuturi şi a celor de la Botoşani şi a episcopiilor de Roman şi Huşi. Dăm mai jos preambulul acestui act, de altfel destul de dezvoltat, urmat de pasaje din Ceasornic. Preambulul actului de la Alexandru Vodă Mavrocordat. ...„In vremile vechi cînd numile elinilor (în toată lumea) era vestit pentru a lor învăţături şi ştiinţe şi pravile şi arme (â căror slavă şi laudă nici un veac nu o va şterge), după ce toate celelalte le-au pierdut, cât astăzi în vreme de acum alt semn n-au rămas, fără numai nişte rămăşiţuri de zidiri, ca în loc 415 „Magazin Istoric", III, p. 371 ; şi Kogălniceanu, Cronicele, III, p. 59 ; Ceasornicul domnilor, Manuscrisul VI—1 (204), f. 83/88. 416 „Va să fie frumos şi să fie şi bătrîn, aceste două fapte nu se tocmesc ; de vei fi bătrîn, nu vei fi frumos, Augustin 22". (Kogălniceanu, Cronicele, III, p. 17, Manuscrisul VI—1, f. 98 v/103v ; „Bă-trîneţele toţi le poftesc până a nu veni, oară dacă sosesc, toţi cîrtescu, Augustin" (Kogălniceanu, op. cit.; Ceasornicul domnilor, Manuscris VI—1, f. 97v/102v). Deoarece între textul reprodus în Kogălniceanu şi cei din manuscrisul VI—1, e oarecare diferenţă, îl reproducem şi pe acesta din urmă : „că tiranul moare să apuce cele străine, iară domnul bun pentru să apere ale sale pune nevoinţă. Mîntuitorul lumii, vrînd să se ducă din lumea aceasta şi să sui în ceriu n-au dzis război vă las vouă, războiul meu vă dau vouă, ce pacea vă las voao, pacea mea dau voao. De unde se vede că a creştinului adevărat mai mult este a păzi pacea ce o au lăsat Hristos, decât războiul [a] face pentru răscumpărarea strîmbătăţilor care au avut". 417 „Aşea este de vrednică bătrîneţea de nuntă, ca bruma de seceră (?), Plutarh". (Kogălniceanu, Cronicele, p. 17 ; Ceasornicul domnilor, Manuscrisul VI—29, f. 64, rîndurile 13-15). LXXXIV de mirare, să îndemne spre lacrimi pre luătorii aminte, şi să facă să înţeleagă că afară de înţelepciune toate celelalte vremelnice fiind, atîmă spre stricăciune şi ajungu la nefiinţă. Aceia nu voia pentru altă ceva a fi lăudaţi, fără numai pentru înţelepciunea lor. Pentru foarte bine au cunoscut că şi pra-velile şi puterea şi alt lucru bun, au începerea lor de la înţelepciune. Aceasta vrea ei să arate cînd zicea : ori carele nu este elin este varvar, cu care zisă şi pre sineşi lăuda şi pe alţii îndemna la înţelepciune şi la învăţătură, după cum şi fapta o arăta, căci ori unde vrea să întindă stăpânirea cu armele, să sărguea să înmulţască şi înţelepciunile lor, şi priimea cu bine pe toţi străinii cîţi pentru învăţătură mergea la Elada, după cum au priimit şi pe acel tatar Anaharsisu. Măcar la aceasta să fi voit a le urma, cărora ei însuşi grecii au închinat avuţiile înţălepciunii lor, ca să se păzească şi să se împa’rtă neamului omenesc. Pentru aceasta dar, unii din cei înţălepţi, sau din cei cu amăruntul ştiutori învăţăturii care avea dragoste curată, la locurile Ţării Româneşti şi Moldavii" etc. 418. A. de Guevara — N. Costin: „Aicea să va arăta precum au avut mare desfătare, Creon, împăratul lidilor, de cei învăţaţi ; aşijderea cartea lui către Anaharsi filosoful şi acestuiaşi filosof răspunsu la cartea lui Cres“... „Era pre aceia vreme Anaharsie filosoful prea vestit şi prea ales, carele între tatari fu cunoscut şi hrănit, lăcuia la Atena, că la şcoala Athinei nu pre care eravarvari, ce pre carii era răi îi gonia“ 419. In acelaşi scop, fără a încerca însă o identificare ou textul din Ceasornic, reproducem în cele ce urmează şi o parte din preambulul hrisovului dat de Mihail Sutzu Voievod, la 30 septembrie 1793, şcolilor din Moldova : „Neamurile carele numea, acei vechi elini, varvari, acum le vedem cele mai împodobite, şi cine vrea să cerceteze pricina iscusirii lor, altă nu va găsi, numai însuşi pe învăţătură; învăţătura este pricinuitoare a tuturor bunătăţilor, ea împodobeşte 418 Hrisovul lui Alexandru Ioan Mavrocordat VV., din 20 iunie 1785, în T. Codrescu, TJricariul II, ed. a Il-a, Iaşi, 1889, p. 266-272. Deşi se cunoaşte că abatele Barthelemy, literator francez, a scris o operă clasicizantă : Le voyage du jeunne Anaharsis în 4 volume, operă care a circulat şi pe la noi, în original şi în traduceri greceşti şi româneşti, în hrisov însă nu putea fi vorba despre opera abatelui, apărută numai în 1788. 419 „Ceasornicul domnilorManuscrisul VI—1, f. 156-161. LXXXV' pe trup, ea luminează pe suflet, ea este nălţimea stăpînitorilor şi ridicarea smeriţilor, ea este podoaba fericiţilor şi scăparea săracilor, ea este comoara bogaţilor şi ajutoriul scăpătaţilor, ea este înfrînarea poftilor, ea păzeşte bogăţia şi micşuriază sărăcia, ea este cetatea oraşilor şi ^întemeerea caselor, toiagul bătrâneţilor şi povăţuirea tinereţilor ; pentru aceasta şi Solo-mon cel îinţălept nimiică alta n-au cerut de la prea înaltul Dumnezeu, fără numai pe înţelepciune şi învăţătură, de care învrednicindu-să zice : Venitu-mi-au împreună cu dînsa toate bunătăţile şi de la mîna ei am găsit bogăţie şi slăvire* 420. Letopiseţul Ţării Moldovei de la zidirea lumii pănă la 1601 Data elaborării. Data la care a început să fie scrisă această operă poate fi stabilită cu ajutorul unor indicaţii interne ale operei, oare au în ele şi o doză de vag, ceea ce r face deducţia oarecum ipotetică. Neîndoios e f aptul că prezen-\ ţa în operă a unor pasaje cu aprecieri nefavorabile grecilor \ în genere421, sau numai aluzii la unele lipsuri morale, după ; opinia curentă, caracteristice acestora, impune concluzia că iele au fost scrise anterior primei domnii a lui Nicolae Mavro-Icordat, deci înainte de 1709. Deoarece ele se găsesc şi în versiunea cu „Predoslovia* adresată către domn 422 e de presupus î că şi noua redacţie e anterioară domniei lui N. Mavrocordat şi n-a venit din îndemnul acestuia, j Mergînd mai departe în direcţia aceasta, constatăm din-; tr-un alt pasaj din cronică : anume aluzie la un fapt petrecut ; „în zilele lui Constantin Duca Vodă* 423, că, ulterior primei domnii a lui Duca424, opera fusese începută chiar de curînd, i 420 T. Codrescu, Uricariul, II, ed. cit., p. 54. 421 N. Iorga, Istoria literaturii româneşti, voi. II, Bucureşti, 1926, p. 119 şi notele. N. Costin, Letopiseţul Ţârii Moldovei de la zidirea lumii, Manuscrisul 238, f. 115 v H8r, nsv 122 v. 422 N. Costin, Letopiseţul Ţării Moldovei de la zidirea lumii, ed. I. Şt. Petre, Bucureşti, 1942, p. 80, 269, 438, 455. 423 Nicolae Costin, Letopiseţul Ţării Moldovei de la zidirea lumii, Manuscrisul 238, f. 34 v. 424 Autorul, care citise el singur inscripţia, a precizat data în felul următor : „în dzilele lui Constantin Duca Vodă“, referindu-se la prima domnie a lui Duca, după care a venit aceea a lui Antioh Cantemir, în timpul căreia îşi scrie opera. Dacă ar fi fost vorba despre cea de LXXXVI pentru că autorul ajunsese ou tratarea ei numai pînă la războaiele lui Traian cu dacii 425. Deci opera aceasta fusese începută de Nioolae Costin după 12 decembrie 1695, în timpul pe care i-1 lăsa liber situaţia sa de pribeag în Ţara Românească. Era cunoscut şi chiar rudă prin alianţă cu stolnicul Constantin Cantacuzino, oare-şi petrecuse ani de pribegie în Moldova, unde avea moşii şi de unde, se pare, era şi soţia sa, jupanaasa Maria 426. De altfel Constantin Cantacuzino, stolnicul de mai tîrziu, fiind văr cu Cantacuizinii moldoveni, atît de legaţi de Costineşti, trebuie să presupunem că primul contact al său cu Costinaştii va fi avut loc încă de pe atunci. Este de altfel de presupus că stolnicul a trăit în Moldova şi mai tîrziu şi că a avut ocazie să aprecieze cunoştinţele şi calităţile lui Nicolae, tînărul fiu al învăţatului mare logofăt Miron Costin. Legăturile dintre ei vor fi reluate şi adîncite în timpul domniei lui Constantin Duca, ou ocazia căsătoriei domnului cu fiica lui Brîncoveanu, pe care o aduce în Moldova unchiul ei. Cunoaşte Cronica lui Ureche în versiunea lui Simion Dascălul, şi a şi pus pe cineva s-o transcrie pentru diînsul 427. La fel ca Miron Costin, vorbeşte şi el cu dispreţ despre „cea Alexandrie, ce-i zic“, şi de „alte cărţulii, ce să văd pe la unii şi pe la alţii a doua domnie a lui Duca, despărţită de cea dintîi printr-o perioadă de aproape cinci ani, şi de domnia lui Antioh, e neîndoios că el ar fi precizat : „la a doua domnie a lui Constantin Duca Vodă“. La aceeaşi dată a începerii redactării Letopiseţului Ţârii Moldovei de la zidirea lumii, duce şi indicaţia referitoare la unele informaţii despre Cetatea Chilia, primite de N. Costin de la Panaiotachi Morona : „Numai înţeleşu de Panaiotachie, ce era postelnic mare aicea la noi în ţară, om ales la trebile Porţii pre atunce, cum den afară de cetatea cea mare a Chiliei, este alta mai mică“ etc. (Letopiseţul..., Manuscrisul 238, f. 34v). Se ştie că Panaiotachi Morona, ruda prin alianţă a lui N. Costin, a fost postelnic în prima domnie a lui Duca. în 1707, la a doua domnie a lui Mihail Racoviţă, el a fost sugrumat, subouvînticăpdrăşitepe toţi domnii (I. Neculoe, Letopiseţul, ed. all-a, Iordan, p. 183-184). Dacă scrierea Letopiseţului ar fi avut loc după uciderea lui Panaiotachi, N. Costin ar fi spus-o în vreun fel. 425 Letopiseţul Ţârii Moldovei de la zidirea lumii, Manuscrisul 238, f. 34 r, 34 v. 426 Astfel numită în Genealogia Cantacuzinilor. Ar fi fost o fiică a lui Alexandru Buhuş hatmanul (vezi Şt Meteş, Contribuţii nouă, privitoare la familia Buhuş din Moldova, în „An. Acad. Rom. Mem. Secţ. Ist.“, Seria III, Tom. VII, p. 321/37.). 427 C. Giurescu, Noui contribuţiuni la studiul cronicilor moldoveneşti, Bucureşti, 1908, p. 49-50. LXXXVII aici în ţară şi mai multe în Moldova 428. De altfel se pot stabili unele corespondenţe între opera lui Miron Costin, De neamul moldovenilor, şi opera stolnicului muntean Istoria Ţării Româneşti. După cît se vede, însăşi atitudinea dispreţuitoare faţă de Alexandria, o va fi luat stolnicul din opera cronicarului moldovean 429. Dar Constantin Cantacuzino începuse încă înainte de 1694 opera care trata despre Istoria Ţării Româneşti 43°. E neîndoios că cei doi învăţaţi au discutat probleme de istorie românească. Din studiul comparativ al operelor lor se poate observa oarecare similitudine în problemele tratate şi în felul de a le privi. După cum trebuie dedus că stolnicul Constantin Cantacuzino a cunoscut opera lui Miron Costin De neamul Moldovenilor şi a urmat-o în linii mari 43i, de asemenea trebuie dedus că Nicolae Costin, la rîndul său, a fost influenţat de Stolnic; începîndu-şi, în anii petrecuţi în Ţara Românească (1696-1700), opera Letopiseţul Ţării Moldovei de la zidirea lumii, se va fi servit într-o largă măsură, dacă nu de opera, cel puţin de unele sugestii ale prietenului şi rudei sale mai virstnice. Cum se reflectă trecutul Moldovei în această operă a lui N. Costin. Şi această operă de compilaţie a lui Nicolae Costin a fost supusă unui studiu atent şi foarte adîncit de N. Iorga, în cele două ediţii ale cărţii sale de Istoria literaturii române vechi. Ca şi aprecierile făcute asupra unei opere care nu apar- 428 Istoria Ţârii Româneşti de stolnicul Constantin Cantacuzino, în Cronicarii Munteni, ed. M. Gregorian, voi. I, Bucureşti, 1961, p. 7. 429 „Dachii... Pomeneşte de dînşii Cvint Curţius istoricul de faptele lui Alexandru Machidon (însă nu aoea Alexandrie mincinoasă, care ieste pre limba noastră, plină de basne) “, (Miron Costin, Opere, ed. cit., p. 254). De aici şi reproducerea în N. Costin, Letopiseţul Ţârii Moldovei de la zidirea lumii, Manuscrisul 238, f. 22 v. 430 Data e fixată de G. Pascu (Influenţa cronicarilor moldoveni asupra celor munteni din secolul XVII, în „Arhiva", anul 29 (1922) p. 94) ; plecînd de la corespondenţa stolnicului cu Marsigli, E. Stănescu (în Valoarea istorică şi literară a cronicelor muntene, studiu introductiv la Cronicarii Munteni, ed. cit., p. VII) o fixează „spre sfîrşitul veacului al XVII-lea“. 431 Pentru aceasta a se vedea şi studiul mai vechi al lui G. Pascu, Influenţa cronicarilor moldoveni, loc. cit. N. Cartojan, comparînd într-un cadru larg opera Stolnicului cu cea a lui Miron Costin, e preocupat mai ales de amănuntele care deosebesc pe cei doi istorici. El respinge teza lui G. Pascu, fără a analiza argumentele aduse în sprijinul ei. (N. Cartojan, Istoria literaturii române vechi, volumul III, Bucureşti, 1945, p. 268-271 şi 272). LXXXVIII ţinea lui N. Costin 432, şi acelea făcute asupra Letopiseţului Ţării Moldovii de la zidirea lumii, sînt cu totul defavorabile cronicarului. întreaga lucrare este tratată cu o deosebită neîncredere din partea istoricului, care merge de la contestarea oricăror calităţi de stil, la persiflarea metodei şi concepţiei care au stat la baza acestei lucrări. Trecîndu-se cu vederea că opera a fost scrisă cu două secole şi jumătate mai înainte, N. Iorga pretinde autorului o concepţie modernă în ce priveşte atitudinea şi felul de a trata istoria. Şi aici atitudinea acestui istoric modern e dictată de antipatia pe care i-a provocat-o falsa impresie că întreaga operă a autorului ar fi denotând „renunţare" şi nu ştiu ce obiectivism, care l-ar pune în situaţia de a-şi silui cele mai legitime sentimente. Altfel — ca şi alte opere ale marelui istoric —, şi aceste capitole de istorie literară, care tratează despre Letopiseţ, cuprind multe observaţii de cel mai mare interes, caracterizări sclipitoare, date inedite etc. Trebuie să precizăm că, în mare parte, acestei „antipatii" a lui N. Iorga faţă de N. Costin — antipatie care s-a manifestat prin scrierile citate şi a avut, la vremea lor, o largă influenţă asupra lumii ştiinţifice de la noi — îi urmează faptul că opera lui N. Costin a fost în genere trecută cu vederea ca material informativ, deşi uneori cuprinde şi unele ştiri necunoscute în alte izvoare, sau unele ştiri scoase din publicaţii mai greu accesibile (foarte probabil aceste aprecieri au avut ca rezultat întârzierea editării operei luî N. Costin o vreme atît de îndelungată). Socotit un compilator lipsit de interes, cronicarul a fost cu totul ignorat. Ceea ce pentru alţi cronicari ai epocii, dacă nu în aceeaşi măsură, dar în mod fatal şi „compilatori", cum au fost Ureche, Miron Costin, Neculce (parţial),! Constantin Cantacuzino stolnicul, Dimitrie Cantemir, (Istoria j imperiului otoman), Radu Popescu etc., era un lucru acceptat, j operele lor fiind socotite valabile şi în orice caz privite cu j toată înţelegerea cerută de epoca şi împrejurările în care au j fost elaborate, singur pentru N. Costin, care făcuse operă simi- j Iară, însă de mai mari proporţii şi cu o mai accentuată intenţie j de a se integra istoria Moldovei în istoria universală, a fost un lucru neacceptat, privit cu un dispreţ suveran. Şi cît de frumos şi de judicios ştie autorul singur să explice şi să justifice pro- 432 Vezi studiul de faţă, p. XV-XVIII, discuţia noastră despre analiza la care a supus N. Iorga Letopiseţul Ţerei Moldovei de la Ştefan sin Vasilie Vodă. LXXXIX cedeele sale ! Cînd dă relaţii mai largi asupra altor popoare, care nu au o legătură prea strânsă cu epoca tratată, în cazul cuceririi Daciei de către Traian, el spune : „aceasta pomenin-du-se pentru deschisul minţii, să să înţăliagă statul lumiiu 433 ; „de aice ne întoarcem la rîndul istoriei noastre pentru mai bună deschiderea minţii cetitorului44 434 ; „şi pre rînd ce au lucrat acei crijaci şi asupra Litvei, ceteşte pre Alexandru Gvagnin44... „Iară noi cît am socotit să fie pentru deschisul voroavei şi ştiinţei noastre, am scris pînă aice44 435. Iată şi cum justifică el faptul de a nu fi utilizat unele izvoare autohtone, arătînd în acelaşi timp ce crede despre istorie : „iară a pomeni de nişte letopiseţe scrisă de o samă de boieri de ţară, nu socotesc altă, fără cît ocară li se face la vecii viitori de i-aşi pomeni ; că şi la istorii, a le scrie deplin şi pre largu, trebuie şi învăţătură şi ştiinţa altor ţări, cari aceie nu o au avut...44 ; „Aşa ce am putut, nu cu puţină osteneală, ce cîţiva ani am împreunat toate şi den toate unul acesta letopiseţ...44 ; „vei cunoaşte pre larg osteneala noastră şi ca pintr-o oglindă vei prăvi şi a megieşilor lucruri44 436. Iorga găsea că N. Costin ar fi fost indiferent faţă de cunoscutele pasaje defăimătoare, în legătură cu originea românilor, ale unor compilatori ai operei lui Gr. Ureche. El afirma : „abia se ocupă de interpolatorii din secolul XVII, faţă de care mare nici o duşmănie, fiindcă moralistul Nicolae Costin pare a nu fi avut duşmani straşnici, nici ca om politic măcar şi poate nici ca om privat. Pe urmă procesul lor fusese făcut acum de părintele său, şi a reveni asupra lor, nu i se părea necesar44 437. Aşa să fie oare ? Nu l-a preocupat pe Nicolae Costin atitudinea interpolatorilor ? Să vedem ce spune opera sa. N. Costin discută originea numelui românilor, dat de alte popoare, acela de vlah, constatând o similitudine de numire de către popoarele străine între români şi italieni — vlah şi vloh 433 434 435 436 437 438 ; el se ridică apoi contra afirmaţiilor lui Aeneas Silvius Piccolomini, care, 433 Letopiseţul Ţării Moldovei de la zidirea lumii, Manuscrisul 238, f. 33r. 434 Ibidem, f. 43 v. 435 Ibidem, f. 57 r. 436 Letopiseţul Ţârii Moldovei de la zidirea lumii, Manuscrisul 238, f. 8 r. 437 N. Iorga, Istoria literaturii româneşti, II, de la 1688 la 1750, Bucureşti, 1926,-p. 109-110. 438 N. Costin, Letopiseţul Ţării Moldovei de la zidirea lumii, Manuscrisul 238, f. 27 v şi 28 r XC interpretând greşit un fragment dintr-o poezie a lui Ovidiu, credea că numele acesta vine de la „Flac, hatmanul rîmlienesc44. N. Costin argumentează că această derivaţie nu poate avea loc, deoarece „acel Fliac, de au bătut războaie cu tatari (adică cu sciţii) pre Dunăre, iară la descălecatul ţărilor acestora nici o treabă nu are, că tîrziu după Fliacu sintu descălecate de Traian, împăratul Rîmului den ţările Vlohului, adecă Italiei44 439. N. Costin combate cu argumente puternice şi cu invective de acelaşi fel ca şi antecesorii şi contemporanii săi cunoscutele aserţiuni puse în circulaţie de Simion Dascălul şi Misail Călugărul, se pare, după izvodul de cronică al lui Istratie Logofătul. Redăm şi pasajele din Letopiseţ în care sînt combătute aceste aserţiuni, pentru a nu mai rămîne nici o îndoială asupra atitudinii pe care a avut-o N. Costin şi în această chestiune : „De ar fi acum Istratie Logofătul şi Simion Dascălul şi Misail Călugărul, cum s-ar apuca pentru această poveste cu basnele lor ce au scris, că rădăcina acestui neam, care iaste acum pre aceste locuri, au fost den temniţele Rîmului de Laslău Craiu. Adevărat, că Trăian împăratul de la Rîm au adus şi căsaşi, adică de la Italia ; şi aşea iaste, căsaşi au adus, iară nu den temniţele Rîmului, ce orăşeni, căsaşi, săteni şi slujitori aşezaţi ; şi casă de domni au aşezat aicea pre la cetăţi44 44°. El combate şi aserţiunea după care acei tîlhari de la Rîm să fi fost trimişi în ajutorul lui Laslău Craiu, arătînd cel dintîi'că „între Traian şi între Laslău craiu sânt aini 800. Şi au scris aceşti istorici mincinoşi Istratie Logofăt, Simion Dascal şi Misail Călugărul, că acel Laslău, craiul unguresc, au eerşut de la Rîm oameni de oaste într-agiutoriu. Şi neamul românilor acum trăia cu domnii săi în Maraimoroş, ceşti dincoace, iară cei dincolo despre munteni, pre lîngă apa Oltului. Vezi aicea basnele lor, ce au scris, ce nu să prinde, cum zic mano ţigăneşte44 441. După ce discută cu toată atenţia izvoarele în legătură cu războaiele dacice, cucerirea Daciei, organizarea şi colonizarea ei de către romani, el încheie : „Aşea este descălecatul acestor, ţări, cum s-au pomenit pre largu, iară nu den tîlhari, cum au scris basne Misail Călugărul şi Istratie Logofătul44 442. Aceeaşi indignare îi provoacă şi părerea exprimată de 439 440 441 442 .y 439 Ibidem. Manuscrisul 238, f. 28 r. 440 N. Costin, Letopiseţul Ţârii Moldovii de la zidirea lumii, Manuscrisul 238, f. 32 r. 441 N. Costin, Manuscrisul 238, f. 32 r. 442 Ibidem, Manuscrisul 238, f. 36 v. XCI către interpolatorii amintiţi, că Dragoş ar fi fost „păstor44 de la Maramureş : „cum şi lui Dragoş Vodă, mare năpaste-i fac ciia ce dzic, că au fost păstoriu ; ce ptre mărturiia maramureşenilor, cum scrie Miron, ce au fost logofătu mare, în izvoadele sale, că au audzit cu urechile sale, să fie fostu ficior de domn44 443. O altă obiecţie adusa de N. Iorga operei lui Nioolae Costin e aceea că autorul ei ar fi acceptat informaţia fără nici o critică ,* că el nu ştia „să aleagă faptele, fiindcă nu era în stare să le judece, să le aprecieze44 444, şi că „niciodată... n-ar fi fost în stare să se ridice la înălţimea unor vederi personale în orice materie44 445. Nici aceste obiecţiuni ale marelui istoric, confruntate cu opera cronicarului, nu pot rezista. Fără a căuta să facem o cercetare mai adâncită asupra felului în care N. Costin a folosit izvoarele, vom menţiona cîteva cazuri din care reiese contrariul celor susţinute de N. Iorga. S-a arătat mai sus punctul de vedere al lui N. Costin faţă de aserţiunile lui Aeneas Silvius Piccolomini, după care numele de „valah44 ar fi venit de la „Flac hatmanul rîmlienesc44 ; el observă că „tîrziu după Flac sînt descălecate de Traian împăratul Rîmului44, ţările noastre443 444 445 446 447 448. Atunci cînd N. Costin a fost obligat să se pronunţe cu privire la acel pasaj din interpolările lui Simion Dascălul care tratează despre pretinsa origine a moldovenilor din tîlharii scoşi de împăratul Traian din temniţele Rîmului şi trimişi în ajutorul lui Laslău craiul, el arată absurditatea afirmaţiei, subliniind între altele şi faptul că „între Traian şi Laslău craiu sînt ani 80044 447. în continuare este de observat nedumerirea critică a lui N. Costin cînd e adus să se pronunţe asupra pasajului din cronica lui Anton Bonfinius în care este vorba despre războiul lui „Jiomontu, craiul unguresc44... „asupra lui Ştefan Vodă domnul muntenesc44 448, care „după moartea lui Ludovic craiu 443 N. Costin, Letopiseţul Ţârii Moldovei de la zidirea lumii, Manuscrisul 238, f. 32 r. 444 N. Iorga, Istoria literaturii româneşti, II, de la 1688-1750, Bucureşti, 1926, p. 108. 445 N. Iorga, Istoria literaturii române în secolul al XVIII-lea, voi. I, Bucureşti, 1901, p. 78. 446 N. Costin, Letopiseţul Ţârii Moldovei de la zidirea lumii. Manuscrisul 238, f. 28 r. 447 Ibidem, Manuscrisul 238, f. 32 r. 448 N. Costin, Letopiseţul Ţării Moldovei de la zidirea lumii. Manuscrisul 238, f. 51 r, 51 v. XCII (1382)“ „s-au dezbătut de sub crăiia ungurească, împreună cu alte ţări44 449, Pe bună dreptate el se îndoieşte că în acest pasaj ar fi altceva decât o confuzie a lui Bonfinius : „aice stau de mă mir ce Ştefan Vodă au fost acela, că letopisăţile leşeşti pomenesc de Pătru Vodă în Moldova şi de Mircea Vodă în Ţara - Muntenească46 45°. Xn fine el supune unei critici întemeiate şi pasajul din Letopiseţul Ţării Moldovei de la Aron Vodă încoace, al lui Miron Costin, în care se vorbeşte despre un „Ştefan Radul vornicul44, ou care Sigismund Bathori ar fi înlocuit pe Aron Vodă în domnia Moldovei 449 450 451 452. Cu toată justeţea el spune : „de unde au luat Miron logofătul de scrie în Letopi-săţul său de Ştefan Radul vornicul, să-l fi pus domn ţării în locul lui Aron Vodă, eu nu poci afla ; nici iaste alt Ştefan, fără Ştefan Răzvan Vodă, că şi cronicarii străini, Nicolaie Isfanfii şi Volfgang de Betleen, carii în istoriile sale pomenesc de domniile Moldovei, scriu că pe urma lui Aron Vodă au stătut Ştefan Răzvan, pus de Bathor Jicmontu44 452. Este, credem, îndreptăţită concluzia că Nicolae Costin şi-a privit izvoarele în mod critic şi că, atunci când a crezut că e cazul, a luat atitudine faţă de afirmaţiile care i se păreau că nu corespund realităţii. Letopiseţul Ţării Moldovei, care cuprinde domnia a doua a lui Nicolae Mavrocordat şi domnia lui Dimitrie Cantemir (1709-1711) Ceasornicul domnilor era numai o traducere a lui N. Costin, după opera lui A. de Guevara, cu oarecare adaptări, iar Letopiseţul Ţării Moldovei de la zidirea lumii era numai o operă de compilaţie, pentru o perioadă veche ; dar Letopiseţul domniilor lui Mavrocordat şi Cantemir povesteşte despre o perioadă contemporană cronicarului; aici N. Costin este chemat pe de o parte să creeze o operă originală în care să nareze episoade şi să caracterizeze oameni şi situaţii, şi, pe de altă parte, să-şi arate sentimentele şi resentimentele faţă de contemporani, domnii sau boierii cu care trăise împreună şi cu 449 Ibidem. 450 Ibidem. 451 Miron Costin, Letopiseţul Ţării Moldovii de la Aron Vodă încoace, ed. P. P. Panaitescu, p. 43-44, 46. 452 N. Costin, Letopiseţul Ţârii Moldovei de la zidirea lumii. Manuscrisul 238, f. 159 v. XCIII care familia sa şi el însuşi avusese legături de prietenie sau dusese lupte politice. Intr-un cuvlnt : o operă care reprezintă cel mai mult pe adevăratul Nicolae Costin. Indiscutabil, ceva despre felul în care înţelege N. Costin „istoria64 şi pe „istoric66 se vădeşte şi în Letopiseţul Ţării Moldovei de la zidirea lumii; dar cele expuse acolo se referă mai ales la cultura şi pregătirea unui istoric care avea să opereze asupra unei perioade vechi. Aici sîntem chemaţi să luăm cunoştinţă despre felul în care înţelege N. Costin să trateze „istoria66 trăită de el. Trebuie subliniat, dintru început, că acest fragment de cronică poartă un puternic caracter memorialistic ; despre sine însă vorbeşte la persoana a treia. Autorul, mare boier amestecat în frământările vremii, povestind aceste întîmplări, le leagă de oamenii cu care el a avut strânse legături, prieteni şi mai ales rude. Intre aceştia, locul întâi îl ocupă, cît trăieşte, cumnatul său, vistiernicul Ilie Cantaouzino. E relatată cu multe amănunte pribegirea partizanilor lui Mihail Vodă Racoviţă de teama unei domnii a lui Antioh Cantemir : Lupul Costache, vornicul de Ţara de Jos, şi acesta rudă a sa, Manolache Ruset, vornicul de Ţara de Sus, şi alţii în Ţara Leşească ; apoi de pribegirea lui Dumitru Racoviţă, fratele lui Mihail Vodă la cuscrul său Mihail Cantacuzino ; vorbeşte şi despre fuga, la 15 octombrie 1709, „încă nepornit Mihai Vodă66, a lui Iordachi Ruse*t, ce fusese mai înainte vornic mare, „matca tuturor răutăţilor66, în Ţara Leşească 453. Se pare că acest epitet aplicat lui Iordachi, epitet care revine şi în opera altor cronicari ai epocii, i se datoreşte lui N. Costin. Este epitetul cu care cronicarul a crezut că trebuie să fixeze în posteritate pe acela care, credea el, are cea mai mare vină în uciderea părintelui său454. Cu oarecare amănunte este povestită revenirea în ţară a lui Ilie Cantacuzino şi Ilie Catargiu şi graba de a aresta, din ordinul lui Antioh Vodă, pe unii „greci66, foşti partizani racoviţeşti. Faţă însă de întârzierea sosirii veştii caftanului de domnie al lui Antioh, Ilie Cantacuzino nu îndrăzneşte a merge la Iaşi, ci stă la moşia sa din Neamţ, Şenbeştii, din preajma hotarului Transilvaniei. De aicea cerea veşti politice din Ţara Românească şi dirija acţiunea de urmărire a partizanilor racoviţeşti. „Iară avind grije de Constantin Duca Vodă, aflîndu-se şi el din 453 N. Costin, De domnia lui Neculaie Alexandru Vodă, ms. II—22 (fost 6), Biblioteca universitară M. Eminescu, Iaşi, f. 162 r—162v 454 I. Neculce, Letopiseţul, ed. cit., p. 152. XCIV domnii mazili la Ţarigrad, să nu ia domnia, poftit-au pre Neeulai Costin vornicul, fiindu-i cumnat şi cumnat şi lui Constantin Duca Vodă, de au venit la Eşii, pentru ca de s-ar tîmpla domnia ţării dată lui Constantin Vodă, să-i facă ştire, să nu-lu apuce oamenii lui Constantin Vodă aice în ţară, şi să aibă şi de grijă lui Ilie Catargiu“ 455. Deoarece nu venea nici o ştire sigură asupra noii domnii, sîntam avizaţi că Nicolae vornicul (Costin) „au purces la casa sa, neştiindu-să nemică de domnie nouă cui s-au datu44, cu toate că de la Ilie Cantacuzino îi veneau scrisori ou veste despre domnia lui Antioh Vodă 456. întorsătura pe care o iau lucrurile, prin numirea neaşteptată şi nedorită de nici o facţiune politică din Moldova, a lui Nicolae Mavrocordat, îi dă cronicarului prilej de filozofare : „Depărtate-ns lucrurile lui Dumnezeu de a bietului om“ 457 458. Cărţile noului domn au adus şi ştirea de numirea în căi-măcămie a boierilor : Ion Buhuş logofătul, Antiohie Jora hatmanul şi Mitrea vornicul. Acesta din urmă tocmai atunci moare. La vestea noii domnii, Ilie Catargiu pleacă din Iaşi, iar Ilie Cantacuzino de la Şerbeşti se îndreaptă spre Ţara Românească, după ce „au mers pe la cumnatul său Nicolae vornicul (Costin) de s-au împreunat46 458. „Iară Nicolae Costin vornicul şezînd la casa lui,... i-a venit şi lui carte de la Nicolae Vodă să se afle şi el caimacam la Eşi“ 459 460 461. Nicolae Mavrocordat, după ce îmbrăcase caftan de domn, la 29 noiembrie, şi luase şi cuca, „după obicei44, este silit să întîrzie cîtva timp venirea în ţară, din cauza morţii tatălui său „Alexandru, marele tainic şi cel din lontru la împărăţie44 46°. Trimite însă ştire căimăcamilor că „niee rămăşiţă, niice un feliu de dare în ţară să nu iasă şi cum că nu-i trebue să-i trimiţă din ţară niee bani, nice alta nimică44 461. Urmează un lung pasaj asupra meritelor lui Alexandru Mavrocordat ca terziman, în special la încheierea păcii de la Carlovăţ, şi despre folosul pe care l-a adus ţării această pace, 455 N. Costin, De domnia lui Nicolae Alexandru Vodă. Manuscrisul 11—22 (fost 6). f. 164 r. 456 Ibidem, f. 165 v. 457 Ibidem. 458 Ibidem, f. 166 v. 459 Ibidem, f. 167 v. 460 Ibidem, f. 168 r. 461 Ibidem, f. 168 r XCV prin „pontu44 care stipula că. „turci sau tătari în Ţara Moldovei niciodată să nu se lăţască cu stăpînirea, ce tot domni trimişi de împărăţie44 462. Se continuă cu povestirea legăturilor de familie dintre acest Alexandru Terzimanul şi vechii domni de ţară şi împrejurările în care a ajuns terziman 462 463 464 465 466 467. Acest din urmă pasaj, în care se dau în mod disproporţionat ştiri laudative despre părintele domnului, contrastează şi prin cuprins şi ca ton cu cele relatate anterior şi mai ales cu cele ce urmează, în care este vorba despre unele încurcături financiare, care au urmat domniei lui Mihai Vodă Racoviţă. Evident, domnia acestuia este atacată, găsindu-i-se vina de a fi căutat „să-şi plinească lăcomia cea nesaiţie44 ; este firesc acest lucru pentru cineva care fusese mazil în domnia patronată de Iordachi Ruset. Tot atît de firesc poate părea şi blamul pe care-1 aruncă el asupra altor „boieri caimacami44, care, nesocotind porunca domnului de a nu se trimite „nici un ban la Ţarigrad44, „au poroncit pe la zlotaşi să arunce năpăşti şi pecetluituri albe nescrise faţa omului44 464. Erau, fără îndoială, boierii cu care Nicolae Costin nu se avea de bine. Ceea ce-1 supără şi-l nelinişteşte pe cronicar, e că domnul, la venirea în ţară, a poruncit ca zlotaşii să întoarcă sumele încasate, neţinînd seamă de faptul că „era şi dţva boeri carii cheltuise în dzilile lui Mihai Vodă, unii la visterie, alţii la sulgerie, alţii la jicniţă, alţii cu împrumutele, care lua bieţii boeri cu poruncă domnească de la neguţitor turci44 465 ; datorii care rămăseseră asupra boierilor „de au venitu casele boereşti la mare datorii şi răsipă cu împrumutele44 466. Deşi Mihai Vodă orînduise cîte o sumă de bani din acele „pecetluituri44 pentru bani ce dase la „acele împrumute44, a venit poruncă de la Nicolae Vodă, „încă nesosit în scaun44, „să se lase năpăştile, să nu dea oamenilor44 şi să li se întoarcă şi ce li se luase. După sosirea în Iaşi a lui Nicolae Vodă, „au avut boerii mare scîrbă pentru nesocoteala a o samă de boeri44 467, deşi mai pe urmă ei ar fi înţeles că acestea au venit din intrigile lui Iordachi Ruset, care, măcar că nu primise nici 462 Ibidem, f. 169 r 463 Ibidem, f. 169 v — 170 r. 464 Ibidem, f. 168 r, 465 Ibidem, f. 172 v. 466 Ibidem, f. 172 v. 467 Ibidem, f. 173 r XCVI o „diregă tor ie la curte46, iară „la visterie44 şi „la socotelile ţării46 [era] „deatocma cu ceilalţi boeri44, ba încă „din porunca lui Nicolaie Vodă se afla mai înaintea altor boeri cu diregă-torii46 468. Mai departe se povestesc împrejurările în care, în această domnie, boierii Ioan Sturza vornicul, Ilie Gatargi spătarul cel mare şi Ilie Cantacuzino vistierul, au fost băgaţi la închisoare şi li s-au luat „şi o somă de bani la visterie împrumut46. Mai tîrziu banii li s-ar fi restituit, însă „nu odată, ce pe rînd44 469. Se dau explicaţii pentru actele de represiune săvîr-şite asupra acestor boieri : pe Ioan Sturza vornicul l-ar fi pîrît la domn lordachi Ruset sub cuvânt că „este prici tor iu şi să priceşte şi se pune împotriva domnilor, cum făcea la Mihai Vodă44 47°. Se dau relaţii şi asupra motivelor care au determinat pe domn să închidă pe Ilie Cantacuzino şi pe Ilie Catargiu ; aceştia „închisese fără poroncă şi luase şi bani de la slujitorii de Focşani46 471, deci pentru acte săvârşite în calitatea pe care singuri şi-o atribuiseră de caimacami în interregnul dintre domnia lui Mihail Racoviţă şi a lui Nicolae Mavrocordat. Un lucru nu-1 spune Nicolae Costin : că lui Mavrocordat îi va fi suflat în urechi lordachi şi ceva în legătură cu intrigile pentru domnie ale lui Ilie Cantacuzino 468 469 470 471 472 473 şi că măsurile luate fuseseră mai ales în legătură cu această chestiune, care mai mult deoît toate îl neliniştea. Aceste lucruri le acoperă Nicolae Costin, atît în ce priveşte pe cumnatul său Ilie Cantacuzino în 1710, cît şi pe vărul său Lupu Costache în 171.1. Pînă la urmă, Ilie Cantacuzino s-a înţeles atît de bine cu noul domn, încît a fost făcut mare vistiernic. N. Costin ne arată apoi cu compasiune că „n-au apucat a intra săracul în vistierie, că după ce l-au boerit, a doua dzi au şi cădzut în dzăcare de boală, din care la săptămâna au şi murit46 473. Urmează apoi un pasaj disproporţionat ca extindere faţă de cuprinsul cronicii, în legătură cu trecerea prin ţară a solului francez, „anume marchez Dezalor44, „înaintea căruia din porunca lui Nicolai Vodă i-au eşit Neoulai vornicul cel mare de Ţara de Gios şi 468 Ibidem, f. 174 *. 469 Ibidem, f. 175 r, 175 v. 470 Ibidem, f. 174 r. 471 Ibidem, f. 174 v. 472 I. Neculce, Letopiseţul, ed. cit., p. 178-179. 473 N. Costin, De domnia lui Nicolae Alexandru Vodă, Manuscrisul 11—22, f. 176 r. XCVII pentru limba latinească" 474. De asemenea, Nicolae Costin este trimis să întâmpine şi pe Iosif Potocki, voievodul de Haliciu, „pentru limba lătineaseă, cu închinăciune şi cercetarea venirii lui" 475. Cu ocazia intrării în ţară şi stârnirea aici a unui corp de oaste leşească dintre partizanii lui Stanislav Leszczynski, constituindu-se o curte de judecată care avea să dezbată litigiile dintre aceştia şi pământeni, din partea moldovenească a fost rînduit de domn „Nicolae vornicul de Ţara de Gios, ştiind limba leşască" 476. Dacă acţiunile proprii şi acele ale prietenilor şi rudelor sale sînt tratate de Nicolae Costin în felul cel mai amănunţit, scoţîndu-se în evidenţă, desigur, numai partea pozitivă, în schimb acţiunile lui Iordachi Ruset, ultimul supravieţuitor al celor ce aduseseră moartea tatălui său, şi a unchiului său, sînt prezentate într-o lumină cu totul nefavorabilă. Cu o cruzime distilată, sub forma unui obiectivism, care ar putea înşela, acţiunile acestuia ca şi insinuările altora în privinţa sa, sînt etalate pe mai multe pagini, aşa că cealaltă jumătate a acestei părţi din cronică este ocupată cu nararea isprăvilor şi păţaniilor duşmanului familiei sale. Pe larg este relatat procesul lui Iordachi Ruset, care se judecă în divan, înaintea boierilor, dar, interesant de menţionat, în lipsa celui învinuit, acestuia comu-nieîndu-i-se în închisoare învinuirile ce i s-au adus. Domnul „dezvălue" pe larg, în faţa boierilor adunaţi, cele ce spusese despre fiecare dintre ei Iordache în „voroavele" pe care le avuseseră împreună. Evident, acest procedeu era în intenţia lui Mavrocordat un mijloc de-a înstrăina pe boieri de cel acuzat. Ni se spune că el ar fi îndemnat pe turcii „carvasa-ragii“ să meargă la Poartă, să pîrască pe Nicolae Vodă că li-ar face mari nedreptăţi cu datornicii lor „de nu va să lase să li se plinească datoriile" 477. Pribegiile unei părţi dintre boieri s-ar fi făcut din îndemnul acestuia, cu cheltuiala lui, „şi el sta în Iaşi, făcăndu-să că n-ar şti nemică". S-ar fi găsit la dînsul corespondenţa cu „Basarab Vodă" şi „cărţile lui Mihai Vodă mazilul şi a frăţine-său lui Scarlatache, scriind Scarlatachi precum el nu doarme, ce îmblă tare, pentru să să mazilească Nicolae Vodă" 478. Procesul a luat o mare amploare ; la început 474 Ibidem, f. 176 v. 475 Ibidem, f. 178 v. 476 Ibidem, Manuscrisul II—22. f. 180 v 477 Ibidem, f. 190 r. 478 Ibidem, f. 190 v — 191 r XCVIII „eşit-au lucrurile asupra lui Iordachie de-odată în spătărie ; iară pe urmă în divanul cel mic, cu pîră de la ţară asupra lui Iordaehe vornicul, fiind şi ţara oîtă se tîmplase la divan, de s-au citit asupra lui carte iscălită de toţi. Scriia în carte cu jalobă, cum fiind Iordachie vornicul străinu cu fraţii lui, cu vreme ati supus toate casele boereşti şi au s'tîmsu cîteva case boereşti; fiind fraţii lui capuchihăi la Poartă atîta vreme şi elu vreme îndelungată puternic aice în ţară, învrăjbitor de domni, de nu să mai siatură de domni44. „De cunoaşte >pe vreun domn că nu-i îmbla în toate nevoia şi plăcerea lui, cerca mijloace de se mazilia domnii aceia, de alegea pre alţii să-i intre în voia lui şi să fie toată puterea în mina lui, şi acele să făcia cu mare cheltuele ţărei şi cu răsipa tuturor46. Cele constatate ar fi adus atîta indignare, încît pînă la urmă „şi boerii sta să nu iasă cu dzile Iordachi vornicul44 479. Nu ni se spune însă care boieri în afară de autorul cronicii, au cerut moartea lui Iordaehe. întrebat şi mitropolitul asupra acestor pîri, ar fi declarat că, dacă sînt adevărate, i se cuvine lui Iordachi vornicul moarte. Cînd acuzele au fost aduse la cunoştinţa celui învinuit, acesta, în loc să fi răspuns cu „blîndeţe44, „au răspuns împotrivă cu .semeţie, dzicînd că-s minciuni acele toate44. Aceasta ar fi înfuriat în aşa măsură pe domn, încît a chemat pe un başbulucbaşa, poruncindu-i „să-i tae limba44, lucru care s-ar fi făcut, fără intervenţia boierilor. Urmează episodul în legătură cu „căpitanul Horopcianul44, care ar fi ameninţat cu uciderea lui Iordachi ; apoi episodul în legătură cu „scatulea44 cu odoare, încredinţată de soţia lui Iordachi fostului mitropolit de Ohrida, care a dat-o domnului. „Vădirea44 făcută de mitropolit e însă blamată de N. Costin ca un sacrilegiu 48°. în altă ordine de idei, se narează mişcarea pusă la cale de către un Paraschiv başbulucbaş de seimeni, ceea ce i-a adus moartea479 480 481 apoi înlăturarea, neplăcută pentru cronicar, a lui Gheorghiţă Apostol 482, din vistierie. Cu multe amănunte se relatează măsura luată de domn de a nu se mai da moşii din vatra tîrgurilor boierilor, căci acest lucru aducea „împuţinarea locurilor tîrgurilor domneşti44 ; dar 479 Iibidem, Manuscrisul II—22, f. 191 r — 191 v, 193 480 Ibidem, f. 192 r 192 v 193 r. 481 Ibidem. f. 194 r, 194 v. 482 Ibidem t f. 195 v 196 r XCDC aceasta e în legătura cu restituirea către tlrgul Scheia şi satul Dragan-ul a unor moşii pe care Iordache Ruset le avea date de domnii de mai înainte. Fiind în cauză şi alţi boieri, pînă la urmă, Mavrocordat „au părăsit46 măsura luată, poruncind „să nu să mai ivaseă acele cărţi46 483. In fine, pentru liniştirea sufletească a naratorului, Iordache Ruset a fost închis „pînă la mazilirea64 domnului, bineînţeles, după ce i s-au luat 12 pungi de bani 483 484 485. Cînd o parte dintre boieri pribegesc în Ţara Ungurească sau la Braşov, cronica nu omite să sublinieze că aceasta s-a făcut „mai mult pentru închisoarea lui Iordache vornicul66 485. La venirea în domnie a lui Dumitraşcu Vodă Cantemir, Ruset este scos din închisoare în condiţiile cunoscute 486 487 488 489, pe cînd Nicolae Mavrocordat se afla în divan „giudecînd66. Cel urgisit de Mavrocordat a şi fost numit caimacam al noii domnii. Cu ocazia aceasta ar fi îndemnat pe celălalt caimacam „Dabija cel Negru66, paharnicul, ca să se ducă „la odaia66 cămă-raşului celui mare, să ia banii aflaţi. Deoarece Nicolae Vodă a încercat un gest pripit de împotrivire „eu buzduganul66, intervine postelnicul cel mare „la ceilalţi caimacami66, dintre care unul era însă Iordache Ruset. „Dabija paharnicul s-a întors din calea sa66 487. înainte de purcesul lui Nicolae Vodă spre Ţari-grad, Iordache vornicul s-au gîlcevit cu el înaintea agăi venit cu mazilirea. „Care lucru nu-i va lăuda nime66, ne asigură Nicolae Costin, „a supăra pe domn la mazilire66 488. Pînă la urmă ar fi vrut şi Iordache să-l conducă pe cel mazilit. Fiind însă slab de picioare, s-a suit în „leftică66, dar aga i-a spus să-şi meargă „la gazdă66, din care autorul cronicii cunoaşte că Nicolae Vodă „nice petrecerea lui n-au vrut să primască66 489. Ultimele pasaje din naraţiunea asupra domniei lui Nicolae Vodă cuprind laude la adresa domnului, laude care n-au nici o legătură cu restul cronicii şi care contrastează cu întregul ei cuprins. Aceasta denotă, ca şi pentru pasajele din cronica asu- 483 Ibidem, f. 196 r — 197 v. 484 Ibidem, f. 194 r 485 Ibidem. f. 197 v — 198 r 486 I. Neculce, Letopiseţul, ed. cit., p. 204. 487 N. Costin, De domnia lui Neculai Alexandru Vodă. Manuscrisul 11—22, f. 200 r 488 Ibidem. 489 N. Costin, De domnia lui Neculai Alexandru Vodă. Manuscrisul 11—22, f. 200 r. C pra lui Alexandru Exaporitul, că sînt adaose mai tîrziu, şi după toate indicaţiile, se datoresc chiar altcuiva decît lui N. Costin, adică lui Axinte Urieariul. Domnia lui Dimitrie Cantemir, este descrisă mai obiectiv. Abia în cîteva locuri, aruncă săgeţi împotriva lui Dimitrie Vodă. Politica de cooperare a voievodului cu ruşii, evident că n-o poate aproba acum N. Costin. Sînt scoase în evidenţă şi unele situaţii comice, ca acea panică provocată de domnul tînăr şi neexperimentat, care se achită în mod jalnic de rolul de complotist. Altfel se dau multe amănunte asupra evenimentelor, cu încercarea de a disculpa pe Lupu Costache, între altele şi de bănuiala că ar fi aspirat la domnie. Şi aici se află pasaje cu acuze aduse acestui boier, pasaje datorate de asemenea altcuiva decît lui N. Costin 49°. Deoarece Nicolae Costin a fost mare logofăt al lui Dimitrie Vodă Cantemir, evident, ca o proprie disculpare se găseşte şi acuza adusă domnului, că s-ar fi sfătuit întotdeauna numai cu boierii cei tineri, anume cu Ion Neculce, pe care l-a făcut şi hatman, cu Ştefan Luca postelnic şi cu Constantin Ruset. Cît despre Iordalchi Ruset, care avusese o politică de opoziţie la alianţa domnului cu rusii, — din această cauză şi fusese închis de ruşi, evident, după recomandările lui Cantemir, — totuşi autorul nu arată nici o compasiune pentru el şi, la retragerea muscalilor din ţară, eîmd şi Iordachi este dus de la Soroca, unde fusese închis, „tocmai la Chiov şi tot în pază“ 490 491, el nu uită să sublinieze cu satisfacţie : „şi mira-te-vei di a mai vedea Ţara Moldovii“ 492. Numai că, după cum filozofa şi N. Costin în cronică, „depărtate-s lucrurile lui Dumnezeu de a bietului om“ 493. Căci Iordache Ruset, după o petrecere de doi ani în închisorile ruseşti, a putut, ou ajutorul lui Brîncoveanu, să se reîntoarcă în ţară 494, pe cînd Nicolae Costin a murit în septembrie 1712. Fără îndoială, N. Costin a fost, ea şi tatăl său, Miron, şi ca şi Neculce, un om al vremii sale, legat de privilegiile de castă 490 In această privinţă a se vedea şi C. Giurescu, Contribuţiuni la studiul Cronicilor moldovene, loc. cit.t p. 295 şi C. A. Stoide, Izvodul Costâchesc, Bucureşti, 1964, p. 42/36. 491 N. Costin, De domnia lui Dumitraşcu Vodă Cantemir, Manuscrisul 11—22, f. 236 r — 236 v. 492 Ibidem, f. 165 v. 493 N. Costin, De domnia lui Neculai Alexandru Vodă, Manuscrisul 11—22, f. 165 v. 494 I. Neculce, Letopiseţul, ed. cit., p. 229. CI şi cu atitudine de dispreţ faţă de cei din treptele inferioare, ca şi faţă de cei pe care politica unor domni, cum au fost „eantemireştii44, au încercat să-i promoveze în rîndurile marii boierimi. Ciocîrlan, făcut caimacam la schimbarea din domnie a lui Mihail Racoviţă, „e de neam prost44, făcut de Constantin Vodă mai înainte, vornic de Ţara de Sus 495 496 ; „ţăranii şi slujitorii44 sînt amintiţi numai cînd pîrăsc pe un domn pentru care cronicarul avea aversiune ; îndată ce acţiunea lor este îndreptată contra unor boieri — chiar dacă aceştia au făcut nedreptăţi — cronicarul îi blamează : „Se invitau acum ţăranii de veniau la divan cu pî-ră asupra zlotaşilor că li-au luat atîtea năpăşti44 ; şi măsura domnului este reprobată : „ce îndată o poroncă eşia, şi cu mare scîrbă asupra acelor zlotaşi care n-ar întoarce banii oamenilor, ce le-au luat pentru năpăşti44 496. Din cele relatate se poate vedea că Nicolae Costin în fragmentul de Letopiseţ, perioada 1709-1711, se dovedeşte un om tot atît de pasionat ca şi alţi contemporani, urmărindu-şi duşmanii cu o implacabilă ură, dar care, spre deosebire de autorul Letopiseţului din 1661-1709, atribuit lui pe nedrept, şi chiar spre deosebire de I. Neculce, nu foloseşte epitete injurioase şi invective ; el însă îşi prezintă victima în situaţii din care cititorii să-şi facă cea mai rea părere asupra comportării celui invectivat. Iordachi Ruset, îrn prezentarea lui N. Costin, este încondeiat ca un intrigant sinistru ce-şi primeşte plata ; Dumi-' traseu Vodă Cantemir apare în postura unui tînăr neexperimentat, pierzmdu-şi capul la cea dintîi situaţie neprevăzută. Dacă, în adevăr, mai ales stilul Ceasornicului prezintă unele exprimări greoaie şi chiar obscurităţi, aceasta se datoreşte nu numai faptului că lucrarea este fruct al preocupărilor sale de tinereţe, dar şi împrejurării că autorul a avut să transpună din topica latină în cea românească unele abstracţii din textul străin şi să găsească termeni echivalenţi pentru ele. Nu trebuie să uităm apoi că unele obscurităţi se da tor esc şi greşelilor diverşilor copişti care au transcris opera. In schimb, Letopiseţul Ţării Moldovei de la zidirea lumii şi, mai ales, fragmentul de Letopiseţ din perioada 1709-1711, au o limbă clară şi de multe ori şi frumoasă, nu lipsită de caracterizări personale. 495 N. Costin, De domnia lui Neculai Alexandru Vodă, Manuscrisul II—22, f. 162 v. 496 Ibidem, Manuscrisul II—22, f. 173 r. O altă chestiune care se pune este aceea de a se arăta, în cunoştinţă de cauză, raporturile dintre Nicolae Costin şi domnitorul N. Mavrocordat şi anume dacă, în adevăr, N. Costin a scris cronica din însărcinarea acestuia. In ce priveşte Letopiseţul Ţării Moldovei de la zidirea lumii, istoricii literari mai vechi, constatînd unele „atacuri14 împotriva „grecilor", au opinat pentru părerea că această operă ar fi fost scrisă anterior domniei primului fanariot. Concluzia avea în vedere numai cuvîntul către „cetitori", socotindu-se totuşi că prefaţa către „domn" ar fi fost revăzută, pentru a fi închinată noului domn. Se poate însă observa că şi această prefaţă, ouprinzînd în ea toate aluziile şi atacurile contra grecilor în genere, a fost revăzută tot anterior domniei lui Mavrocordat. In ce priveşte Letopiseţul din 1709-1711, s-a afirmat că a fost scris din însărcinarea lui N. Mavrocordat, văzîndu-se în N. Costin un cronicar de curte în genul lui Stoica Ludesou, al lui Radu Popescu şi al lui Radu Greceanu din Ţara Românească sau chiar al lui Axinte Uricariul din Moldova. La concluzia aceasta s-a ajuns, pornindu-se tot de la părerea greşită că N. Costin ar fi fost autorul Letopiseţului din 1661-1709. Astăzi ştim cu siguranţă că N. Costin nu este autorul acestui Letopiseţ. S-a arătat şi mai înainte că Letopiseţul din 1709-1711 cuprinde unele pasaje care nu i se datorează 497. O analiză atentă a textului păstrat duce, cum s-a văzut, la concluzia, că opera cronicarului a suferit numeroase intervenţii din partea aceluiaşi personaj care a fost însărcinat de Mavrocordat să revadă hîrtiile rămase după moartea lui N. Costin. Trebuie să subliniem aici că, după cele ce se cunosc pînă astăzi, N. Mavrocordat a intrat în posesia operei postume a cronicarului fără vreun mandat al acestuia. De altă parte, nu avem nici o indicaţie* precisă, care să ne ateste că el a primit o însărcinare din partea domnului ca să scrie cronica domniei lui. N. Costin a elaborat o operă independentă, iar, la moartea lui, domnul a intrat în stăpânirea ei prin săvârşirea unui abuz de putere498. N. Mavrocordat a confiscat în septembrie 1712 biblioteca lui N. Costin, cum va face mai tîr- 497 C. Giurescu, Contribuţiuni la studiul cronicilor moldovene, loc. cit., p. 295 ; C. A. Stoide, Izvodul Costâchesc, loc. cit., p. 42/36. 498 El a „confiscat" atît biblioteca lui N. Costin, cît şi hîrtiile sale. Asupra bibliotecii, a se vedea şi cazul cu acel Publicum aerarium trecut de la N. Costin la Mavrocordat şi, de la acesta, prin Hrisant Notara, la şcoala domneâscă (N. Iorga, Istoria literaturii române, în secolul XVIII, voi. I, ed. 1901, p. 65, nota 1). CUI ziu cu biblioteca Cantacuzinilor din Ţara Românească4". Dar el a confiscat şi moştenirea literară a lui N. Costin şi a dat însărcinare lui Axinte Uricariul, desigur personaj de oarecare talent şi cultură, dar lipsit de suprafaţă politică şi deci de independenţă, să transforme opera lui N. Costin intr-o cronică de curte — în folosul lui Nieolae Vodă. De aici pasajul întreg despre Alexandru Mavrocordat, care nu concordă ou restul operei, de aici nedibacele încercări de a drege unele pasaje în care N. Costin îşi arată nemulţumirea sa cu politica lui Mavrocordat faţă de boieri, de aici atitudinea encomiastică faţă de domn din capitolul care tratează sfîrşitul domniei acestuia, de aici, cum s-a arătat mai înainte, şi acel pasaj de la sfîrşitul Letopiseţului, privind anul 1711 : „Acesta bine au agonisit ţării Dumitnaşco Vodă cu socoteala lui cea grabnică, de nu să va îndrepta mai în veci44 500. Nieolae Costin a scris în limba literară uzitată în Moldova şi stilul din veacul al XVII-lea şi prima jumătate a secolului al XVIII-lea. Mai puţin conservatoare şi mai puţin încătuşată de tradiţie decît limba scrierilor religioase, limba lui Nieolae Costin este mai apropiată de limba populară. înfeudat intereselor clasei sale, cronicarul are un anumit stil: un stil al exteriorului, legat de viziunea şi tendinţele mediului său social. Dintre caracteristicile mentalităţii de clasă la Nieolae Costin relevăm: moralismul, impresionabilitatea şi paseismul. Adesea cronicarul stăruie asupra unor motivări morale : „care socoteală a lui Nieolae Vodă, pentru nevoinţa să nu să pîrască domnii, nu socotim să o hulească cineva, ce mai mult să o laude44 (p. 418) ; „se pricepe la aceasta Iordache vornicul să bage pre alţii în nevoe, şi să fie numai el slobod44 (p. 417). „Să îngrijase Nieolae Vodă,* vădzind atîţia slujitori cu beldii, care ar fi putut mai cu cale să fie mers fără beţe înaintea domnului44 (p. 425). „Veniau bieţii oameni cei arşi şi jăcuiţi, aice la Nieolae Vodă, cu jalobă asupra oamenilor munteneşti ; ce să facă alta Nieolae Vodă, nevrînd să vatăme pe Constantin Băsărab Vodă, scria la dînsul, şi de acolo iar scrisori pe scrisoare venia44 (p. 425). 499 „Cele mai multe cărţi din biblioteca de la Mărgineni a lui Constantin Cantacuzino postelnicul s-au ridicat de Nieolae Vodă şi le-au dus la vivliotechi al său...“ (Cf. N. Iorga, St şi doc., III, p. 56, nota 1). 500 N. Costin, De domnia lui Dumitraşco Vodă Cantemir, Manuscrisul 11—22, f. 250 r. CIV „Care lucru nu-i va lăuda nime, a supăra pre domn la mazilie14 (p. 429). „Şi el, bată-1 Dumnedzău, singur au dat ţara în pradă44 ! (p. 474). Cînd e moralist, N. Costin întrebuinţează procedeele stilului oral, care este retoric, demonstrativ. După fiecare acţiune urmează motivarea ei. Combătînd pe Dimitrie Cantemir, care concepuse planuri pe care nu le-a putut aduce la îndeplinire, Nicolae Costin a recurs de-a dreptul la preceptele moralei creştine : „Şi nu-şi aduce aminte cum a fi sfîrşitul, şi cum grăeşte prorocul David la Psalomul 21 : (Eu, dară sint vierme, iară nu om. Ocara oamenilor şi defăimarea norodului). Că numai sfinţia sa Dumnedzău este veşnic ; iară tu, ome, astădzi eşti, iară mane nu eşti, şi rămîi defăimat44 (p. 454). Impresiona-bilitatea la Nicolae Costin este consecinţa moralismului său, iar paseismul lui rezultă din atitudinea de rezervă faţă de prezent. întrucât Dumitraşcu Vodă făcea „taine numai cu sfetnicii săi cei tineri ca şi dînsul44 (p. 450), cronicarului nu-i rămîne decît să se refugieze cu sufletul şi cu mintea în trecut. Caracteristică în această privinţă este reflecţia pe care Nicolae Costin o face atunci cînd compară situaţia boierilor din vremea lui Alexandru cel Bun cu aceea a boierilor din vremea sa : „Insă numai pe aceste vremi umbra au rămas, acelor vechi dregători ! Caută, ce nu strămută vremea ! precum să află şi până astăzi aici în ţară la noi44 501. Reflecţia figurează numai în redacţia către domn. Tratînd conflicte economice, sociale şi politice complexe, în opera sa, astăzi Nicolae Costin nu mai poate fi considerat un scriitor slugarnic al lui N. Mavrocordat, ci un susţinător abil al intereselor propriei sale clase boiereşti. Remarcabil este caracterul antitetic şi reflexiv al acestui scriitor. 501 N. Costin, Letopiseţul Ţârii Moldovei de la zidirea lumii, ed. I. Şt Petre, Bucureşti, 1942, p. 194. CV NOTA ASUPRA EDIŢIEI Ediţia de faţă cuprinde întreaga operă literară a lui Nicolae Costin, atît cea de traducător, cât şi cea originală 1 şi apare în două volume : volumul întîi cuprinde un Studiu introductiv, care se ocupă de viaţa cronicarului şi a strămoşilor şi rudelor lui şi de opera lui Letopiseţul Ţării Moldovei de la zidirea lumii pînă la 1601 şi Letopiseţul Ţării Moldovei 1709-1711, care tratează De domnia lui Nicolae Alexandru Vodă, vleat 7218 şi De domnia lui Dumitraşco Vodă Cantemir 7219 : volumul al II-lea cuprinde Ceasornicul domnilor, traducerea operei lui A. de Guevara (Relox de Principes), apoi un Glosar al tuturor textelor editate şi Indicele de nume. In ambele volume se dau, în afară de text, un număr de reproduceri facsimilate de pe manuscrise, documente care cuprind texte şi semnătura cronicarului, portrete etc. Ediţia pregătită de noi este destinată atît specialiştilor cît şi publicului cititor care doreşte sa cunoască operă lui N. Costin. Ea fost elaborată prin alegerea manuscriselor unanim recunoscute ca fiind cele care transmit textele cele mai apropiate de opera cronicarului. Golurile existente în aceste manuscrise au fost înlocuite cu pasajele corespunzătoare din manuscrisele mai puţin fidele ; la fel s-a procedat şi în privinţa unor termeni care apar corupţi în manuscrisul de bază. La 1 S-au exceptat pasajele iniseraite de autor în scrierea lui Miron Costin De neamul Moldovenilor, cap. 5-7, asupra cărora cercetători mai noi au ajuns la concluzia „că nu pot fi socotite în întregime interpolaţii [ale lui N. Costin], ci formează un text al autorului [M. Costin] în care s-au intercalat unele adaosuri" (P. P. Panaitescu, Problema celor trei capitole în Miron Costin, (Opere), Bucureşti, 1958, p. 396-401). CVI stabilirea textului Letopiseţului Ţării Moldovei de la zidirea lumii pînă la 1601, ne-am servit şi de ediţia lui Ioan Şt. Petre. Letopiseţul Ţării Moldovei de la zidirea lumii pînă la 1601, a fost cunoscut mult timp numai din ediţii fragmentare. Prima tipărire a; unor fragmente din Letopiseţ s-a făcut în traducerea franceză de către Hase, după un manuscris datorat lui Al. Amiras, la Paris în 1827. El conţine cinci capitole din Letopiseţul lui N. Costin 2. Fragmentar l-a publicat şi M. Ko-gălniceanu în cele două ediţii ale cronicelor3. De asemenea numai 18 capitole din Letopiseţ a tipărit G. Ioanid în cartea dată la lumină la mai bine de un deceniu după apariţia primei ediţii a lui Kogălniceanu4. V. A. Urechia a cuprins, în ediţia sa de Opere ale lui Miron Costin, voi. II, în capitolul intitulat Fragmente, o serie de pasaje din Letopiseţul Ţării Moldovii de la zidirea lumii, pe care el le socotea ca opere ale acestuia 5. De observat că V. A. Urechia cel dintîi a urmărit în istoricii şi cronicarii străini pasajele citate de N. Costin, arătînd în subsolul paginilor în care se reproduceau fragmente din cronicarul moldovean, împrumuturile sale 6. 2 I. Bianu-N. Hodoş, Bibliografia românească veche, voi. III, p. 530-531, şi I. Şt. Petre, Introducere, p. 15, la Nicolae Costin, Letopiseţul Ţării Moldovei. 3 Pasajele identificate în I. Crăciun şi A. Ilieş, Repertoriu, p. 96. 4 G. Ioanid, Istoria Moldo-României, Bucureşti, 1858, pasajele din N. Costin, Letopiseţul de la zidirea lumii, identificate în I. Crăciun şi A. Ilieş, op. cit., p. 96. 5 V. A. Urechia, Miron Costin, Opere complete, tom. II, Bucureşti, 1888, p. 168-417, 418-426. V. A. Urechia credea că aceste fragmente fac parte dintr-o operă a lui Miron Costin (op. cit., p. 166). El era atît de convins că pasajele în cauză se datorează lui M. Costin, încît angajează o discuţie cu M. Kogălniceanu, care pe drept le atribuia lui N. Costin : „aici M. Costin intercalează, aproposit de alegerea lui Alexandru ca rege al Poloniei, un capitol (zaceala 20—22 inclusiv), în care descrie modul de încoronare a regilor poloni. D. M. Kogălniceanu atribuie şi această materie lui Nicolae Costin, dar nime mai bine ca Miron, care a „dvorit la curtia polonă“ nu putea să scrie asupra acestei materii". Uită însă V. A. Urechia că pasajul în cauză e o simplă traducere dintr-o operă poloneză, cum o dovedeşte el singur, dînd în subsol textul latinesc al lui Guagnin. 6 în felul acesta procedează în opera citată, reproducînd pasajele corespunzătoare din : Bonfinius (p. 180-182, 211-213) ; din Stricovski 1. 33 Textul scos din Manuscrisul VI—29, se cuprinde între filele 187 v — 206 v ale acestui manuscris. 34 N. Cartojan, Ceasornicul Domnilor, Bucureşti, 1941. Observăm că CXII Guevara în literatura română 35. Ulterior se pare că a in ai fost descoperit şi achiziţionat un manuscris 36 şi de asemenea a fost depistat într-un codice miscelaneu un fragment diţi Ceasornic 37. \ La cele scrise de N. Cartojan în legătură ou manuscrisele existente se poate adăuga că Manuscrisul VI—1 de la Biblioteca centrală universitară din Iaşi nu numai că prezintă ) lacunele semnalate38, dar are şi finalul complet pierdut39. ţSeara de la început (f. lv—5) a fost alcătuită ulterior transcrieriţ manuscrisului şi e datorată altcuiva decît copistului manuscrisului40. Ea a fost pusă (probabil) la al doilea legat al \ manuscrisului, care încă de atunci prezenta lacuna finală, despre care am arătat mai sus. Predoslovia care se găseşte în fruiitea Manuscrisului VI—29 nu este scrisă de N. Costin, ea e de fapt placheta din 1941 este alcătuită din două articole publicate lâ. o dată anterioară, cel dintîi publicat în „Revista istorică română", voi. III (1933) şi cel de ai doilea in „Cercetări literare" IV, 1940. Manuscrisele studiate de Cartojan sînt : Manuscrisul 204 (acum VI—1), păstrat în Biblioteca centrală universitară Iaşi şi Manuscrisul 295 (acum VI—29) păstrat în aceeaşi bibliotecă ; şi Manuscrisele 344(0 şi 757, şi de asemenea Manuscrisul fost în proprietatea lui G. Kiri-leanu, acum păstrat în Biblioteca Academiei Republicii Socialist^ România. (N. Cartojan, Ceasornicul domnilor, p. 18-20). în afara acestor copii existente astăzi, au mai fost depistate alte trei copiii dispărute (Cartojan, op. cit., p. 20-29). Urmărind îndeaproape studiul', lui Cartojan publicat în „Revista istorică română" (1933), dar şi cu\ unele observaţii proprii, a dat Ioan Şt. Petre (în lucrarea sa N .Costin, Vieaţa şi opera, p. 249-260, o descriere a manuscriselor, minus acela aflat pe atunci în Biblioteca Kirileanu. 35 N. Cartojan, Ceasornicul, p. 14-27. Aicea se dă bibliografia problemei \ la zi (1940). \ 36 Manuscrisul 1700 al Bibliotecii Academiei Republicii Socialiste \ România (Al. Duţu, Cărţile de înţelepciune în cultura română, Bucu- I reşti, 1972, p. 83). Dacă nu cumva e vorba despre Manuscrisul Kiri- \ lfeanu, care a intrat, după moartea colecţionarului, între fondurile 1 Bibliotecii Academiei Republicii Socialiste România. \ 37 Al. Duţu, loc. cit., „un capitol al XH-lea, inclus în manuscrisul \ 3614". I 38 N. Cartojan, Ceasornicul, p. 27. i 39 Manuscrisul VI—1 se întrerupe la f. 278 v/283v ; textul ediţiei de faţă continuă pasajul aflat în Manuscrisul VI—29, f. 187v pînă la 206 v. 40 O dovadă în acest sens o constituie, în afară de scrisul de altă mînă decît a restului manuscrisului, şi felul în care sînt ortografiate unele cuvinte. Astfel, cît timp în manuscrisul propriu-zis al traducerii avem în mod constant ortografiat giudecâtor, giudecă, în scară se scrie judecător, judecă, judeţ; în manuscrisul Ceasornicului se scrie CXIII un fragment din capitolul întîi al manuscrisului VI—1 41 şi începe /în acest din urmă manuscris cu cuvintele : „aşijderea bună eşte agonisita celor bogaţi44 42, şi se termină cu cuvintele : „Plecaţ mă rog, rugînd pre milostivul Dumnedzău ca să fie vieţii fnăriilor voastre învăţături şi norodului de folos amin44 43. Se adaugă în plus numai semnătura : „Robul măriei voastre Nicol^ie Costin, vel logofăt44 44. Din opera lui A. de Guevara în traducerea lui N. Costin, au fost publicate anterior numai cîtevp fragmente. M. Gaster a dat în cartea Literatura populară I română45, capitolul „Voroava a prea înţeleptului Gara-manAilor (Brahmanilor) către marele Alexandru, în care dovedeşte că mai mult pot cei care cu măsură socotesc de sine şi moştenesc puţin, decît Alexandru care moşteneşte multe şi cu mândrie socoteşte de sine şi că pre mare nebunie este a-şi vrea a ştăpîni lung şi lat, care are scurtă căruţă a vieţii sale44 46. Aqelaşi a tipărit în a sa Crestomathie română 47 şi fragmentele : „Predoslovie către măria sa vodă44, începînd de la : „Pintr-a cărora rod şi această carte, care s-au scris întru prea luminat numele şi norocirea -mării tale44 48 şi sfîrşind cu: ^într-acest ceasornic, îl închinăm mării tale, prea care să-l primeşti cu ochii milostivi, cu plecăciune mă rog44 49 ; „cap. VI44, * 41 * 43 44 45 46 47 48 49 / constant giupîneasa, iar în scară jupîneasa (a se vedea ediţia de / faţă). Scara se încheie cu „cap. 10“. „Pentru moartea lui Marco / Avrdlie împănatul şi cîte de puţini priiatini sdnt cânii s-an îndrăzni I a grăi cele adevărate bolnavilor, list 276“ ; pasajele care lipsesc I în manuscrisul VI—1 sînt însă rezumate în Predoslovie — ceea ce / atestă că manuscrisul le cuprindea la definitivarea şi prezentarea lui către domn : „Şi aproape de moarte ce voroavă au avut către sfetnicul său Panusie şi pe urmă cătră feciorul său Comod, şi ce testament i-au lăsat la moartea sa. Acestea dară toate închizîn-du-să într-aces.t Cesornic îl închinăm mării tale, pre care să-l primeşti cu ochi milostivi, cu plecăciune mă rog“. 41 Titlul acestui capitol este : „învăţătura pentru viaţă şi chiverni-sala domnilor, scoasă din cărţi streine pre limba moldovenească*4 (f. 11). M însă a constituit în originalul lui A. de Guevara şi în traduceri (Wamckelius şi D’Essars), introducerea propriu-zisă. 42. Manuscrisul VI—1, fila 8/13, rînd 16. 43 Ibidem, fila 24V/2.9V, rînd 2. 44 Ibidem. 45 Bucureşti, 1883. 46 Ibidem, p. 559-570. Manuscrisul pe care l-a folosit Gaster, manuscris 204 al Bibliotecii din Iaşi, este Manuscrisul VI—1 de astăzi. 47 M. Gaster, Crestomathie română, voi. II, Leipzig — Bucureşti, 1891, p. 8-14. 48 Manuscrisul VI—1 (fost 204), f. 2V/7V, r. 23. 49 Ibidem, f. 5/10, r. 14. CXIV „Despre lăcomie44, cap. al şasilea, „Se aerată zice câte de multe face lacomful fără cale44. Acest capitol începe : „Cu ce lucru să arată dumnezeiasca prevedere ; mijlocul otcîrmuirii sale, nouă necunoscut este44 50 ; el se sfârşeşte astfel : „decît să-i cinstească asia cu limba ari pofti44 51. Un al treilea fragment din „Cap. XX, De 12 întrebări ce s-au pus lui Thales şi răspunsurile ce au dat44. „Cap. K de 12 întrebări ce s-au zis de domnul şi ce au răspuns la toate44. Incipit : „Fost-au acest filosof ca o oglindă între toţi ai ţării greceşti, cei prea înţălepţi44 52 ; sfîrşit... „căria de tot să cade şi trebuie să fie între domni şi între republica44 53. Publicistul Emil C. Grigoraş a tipărit după manuscrisul 757 de la Biblioteca Academiei, sub titulatura „Ţăranul de la Dunărea44 ^ un fragment din Ceasornic, care în traducerea lui N. Costin (versiunea din manuscrisul 757) se intitulează: 10 „Voroava unui lăcuitoriu de la apa Dunării44, ete. * 53 54 55. Fragmente din aceleaşi capitole, în parte manuscrisul 757 din Biblioteca Academiei, dar şi din celelalte fragmente de manuscrise1, a dat N. Cartojan în lucrarea citată 56 57. / j Transcrierea textelor / / Textele urmează îndeaproape manuscrisele de bază. Catj şi în alte ediţii de texte vechi româneşti, „în utilizarea majusculelor, punctuaţiei şi în despărţirea cuvintelor şi frazelor sh& adoptat ortografia actuală a limbii, române44 57. Acest lucru îiO Ibidem, f. 52/57, r. 7. 151 Ibidem, f. 53V/58V, r. 27. 152 Manuscrisul VI—1, f. 123/128, r. 16. 53 Ibidem, f. 124/129, r. 29. 54 „Convorbiri literare", iulie-august 1930, p. 753-767. Vezi şi N. Cartojan, Ceasornicul domnilor, p. 5-6, şi p. 9, nota 1. 55 I. Biamu, G. Nioodăiasa, Catalogul manuscriptelor româneşti, tom. III, Craiova 1931, descrierea manuscrisului 757, locul indicat, p. 22. 56 N. Cartojan, p. 9-10, 19-20, 23-24, 26-27 şi 30. In ce priveşte manuscrisele de care s-a servit N. Cartojan în reproducerea textelor în care nu se arată acest lucru, a se vedea manuscrisele 757 a cărui scară a fost publicată în I. Bianu, G. Nicolăiasa, Catalogul manuscriptelor, loc. cit., în comparaţie cu datele din Cartojan, loc. cit., p. 9-10 (f. 47v — 54v) ; de semnalat că manuscrisul 3440 de la Biblioteca Academiei, cuprinde aceleaşi capitole între foile 42v — 49. 57 P. P. Panaitescu, Miron Costin, Opere, Transcrierea textelor, p. 35, Bucureşti, 1958. CXV a fost cu deosebire necesar pentru textul operei (Ceasornicul domnilor, care, acum, se tipăreşte integral, pentru întâia dată. Au fost întregite în mod tacit abreviaţiunile idin text; pretutindeni unde am întâlnit : koa, k$P, JfdT, Hc. Xc. upd, ckhtj le-am redat prin vodă, vornic, hatman, Isus Hristos, ţaraj svîntă. Transpunerea semnelor grafice chirilice în alfabet latin s-a făcut după metoda interpretativă, ţinîndu-se seama în largă măsură de pronunţia obişnuită actuală în Moldova. Semnul E a fost redat prin e inclusiv la începutul cuvintelor — este, eşti etc. S-a făcut distincţia între S (dzealo), redat totdeauna prin dz, şi 3 (zemle), redat prin z; semnul m a fost redat după caz prin ce : Mdc*pNHK$A acmnhaop = Ceasornicul domnilor sau prin ci: nop&mdcKTv KThpKdT&\ a/\$apîh poi'unciască bărbatul muerii; semnul t* a fost de asemenea după caz redat prin ă : ctw\ cokot^ck^ = să-l socotească, şi prin î : aaah npodCTT* moiE LUH nA-ksE = mai proastă pine şi pleve; semnul s-a transcris în genere prin e : K$dCKTfeTNHHHAop ctvh = cu a sfetni- cilor săi; dar uneori prin ea : ctva coKOTTbcK^= să-l socotească; semnul k a fost redat prin ă = rapk = iară ; semnul & a fost transpus dnd prin î, cînd prin ă : Ad$ $mhc Ad kkhat k$ c^gîdTd AEh T/kAivnAdpe = l-au ucis la vînaţ cu săgiata den timpmre ; semnul ^ a fost redat prin e : dMEAOp np’k khta>kh = acelor prea viteji; prin ie : A$Kp$ dAKE = lucru aieve şi prin ia la sfinţitul cuvintelor : nENTpS dM’bM Kdpn = pentru aceia cari; semnul a fost redat prin î: *1"n shk a/\$epm = îi dzic muere; prin dpi: hhme $n A$Kp$ n$h *tKdpE dpH dp^Td aivSepa = nice un lucru nf,-i în care ari arăta mueria: şi prin im :ujh *tKAii ct* rac Tv a^h8 = şi îmblă să iasă domnu. \ CXVI NICOLAE COSTIN OPERE I 1. Letopiseţul Ţării Moldovei de la zidirea lumii pînă la 1601 2. Letopiseţul ţării Moldovei 1709-1711 PREDOSLOVIE LETOPISEŢULUI Nime mai bine şi mai pre scurt toată desfătarea istoriei n-au ouprinsu, iubite cetitoriule, decît acela domnul voroavei râmleneşti, Ţiţero, carele o au numit otdrmuire vieţii ; că cu aceia voroavă a lui toată roada a tuturor bunătăţilor şi a învăţăturilor cuprindzind-o, au deşteptat viaţa oamenilor cătră giudecăţile istoriei a le tixi. Intru aciasta părere fost-au şi Tucidides, carele pre istorie o numeşte a fi cel mai ales şi mai mare a vieţii omeneşti visteriu ; mărturisind dzice, cum că nici odănăoară să nu fie istoriia osebită den mînule stăpî-nitorilor şi a sfetnicilor ţărilor, ca o înfrînare celor desfrânaţi, agiutorîndu-să cu cetirea ei, să poată isprăvi trebuinţăli, şi a să feri de stimulările primejdioasă, cînid să privăd pricini ca acelea. Că nice o înţălepciune omeniască altă nu-i, decît luarea aminte primejdiilor şi lucrurilor viitoare, dentru cele trecute, ca dentr-un izvor scoasă ştiinţa ; care singura istorie mai mult decît alte ştiinţă să socoteşte a fi; că istoriia, precum pre toate ştiinţăle cu nemurire împodobeşte cu înţelepciunea* sa : aşea pre cei tineri întru otcîrmuire îi înţălepţeşte ; direptul cu cei bătrîni îi potriveşte ; iară pre cei bătrîni întru ispita tîmplă-rilor şi vremilor de primejdii, cu dovadă întăreşte-i, şi pre cei neînţălepţi cu cunoştinţa vremilor celor primejdioasă trecute, la cele ce-s de faţă, mai treji îi face. Că norocit să socoteşte acela, pre carele îl fac primejdiile streine triaz. Vede-să dar ispita istoriei, aşea întru şcoale de sfat, cum întru lucrurile şi isprăvile / războaelor, că poate mai mult adeverit lucru este, decît o mie de întrebări soficeşti. Istoriia întîi învajă^pre sfetnicul cum să sfătuiască binele de obşte, cu urmarea acelor de mai nainte trecute giudecăţi, 3 obiceiurile, primejdiile şi învăţăturile, care aduc mare folos cătră părerile sale, şi orice greutăţi întru ale giudeţălor şi alegerea sfatului a dezlega poate. Aşijderea pre otcîrmuitorii oştilor, în războae tari şi norociţi îi face ou pildele şi ispitele tâmplărilor şi vremilor trecute, agiutorindu-i de vreme ce, ca pe o tablă zugrăvită, acelor prea puternici împăraţi, acelor prea viteji hatmani şi a multelor năroade, izvorul şi lucrurile isprăvite, mutările, stăpîniile răsi-pite cu tăriia şi vicleşugul vrăjmaşilor, oştile meşterşuguite, mijloacele meşterşugurilor, vicleşugurile, aflările, înşălăciunile vrăjmaşilor, dobînda oraşelor şi a cetăţilor, istoriia dă soco-tială. Aşijderea a nedejd-ui, a nu să teme şi pre norocul — carele nicăiuri multă şădere la un loc nu are — cum să mută, biru-itoriul cum să veseleşte de izbîndă, gonind pre cei biruiţi pre urmă ciia ce fug, cum să fac biruitori asupra acelor biruitori mai întîi, cum bucuria de sirgu să întoarce în soîrbă, şi scârba în bucurie. Toate acestea dentru cetiala istoriei să cunoscu. Marco Lucul, neştiind nice un meşterşug a războaelor, fără numai dentru singura cetială nepărăsită a istoriilor, aşea de mare hatman a romanilor au eşit, oît acelui prea puternic Mitridat a Asiei, şi a Mării Albe, şi a lui Tigranes ţărilor armeneşti împăraţi, oştile eu sabie şi cu foame de istov le-au stînsu, şi pre singur Mitridat, stăpânind niamuri 22, a căror şi limbili ştiia, l-au izgonit de la marea şi den Asiia şi den ţările armenilor, supuindu-le locul supt stăpîniia Ramului. Uite-să toţi ostaşii cu căpeteniile lor la istorii, şi / să-ş adue'ă âttlînte de acei vestiţi oarecând hatmani şi oşteni, să să deştepte cu oarecare nevoinţă a laudelor celor trecuţi, şi cu veste a numelui nemuritoriu ; că istoriia deştiaptă şi pre cei leneşi şi neştiuţi spre mare lucruri, şi pre cei răi şi făcători de rău, cu certări şi cu griji a numelui celui rău, îi opreşte istoriia de răutăţi ; iară celor blagorodnici, pintini le dă istoriia ; şi că pildele acelor vechi şi de demult cetiţi, mai de folos sintu spre a-i deştepta, a-i pleca, şi a le aprinde inimile, decît pravilele lui Solon şi a lui Licurgu. Că toţi ne tragem după nevoinţă laudei şi a numelui celui bun şi vecinie şi fiecare mai bun, după laudă să povăţueşte ; precum şi acela Alexandru Machedonianul, cînd s-au tăbărît la Sighet, la mormîntul lui Ahilevsu, fiindu aprinsu de lauda acelui răsunat la lume pre acele vaeuri, Ahilevsu, suspinând den peptu, să fie strigat Alexandru dzicând : „O nărocite, tînu- 4 rili, care a virtuţilor tale crainic şi martor ai aflat pre Omi-rul!“. De nu ar hi fostu Omirul, mormântul acela, care ou trupul şi fapteli şi numele nu numai a lui Ahilevsu, ce a tuturor grecilor şi a vitejilor elenilor, de tot li-ar fi îngropat şi astupat cu târna; a cărora bunătăţile, virtuţile, cu scrisorile Omirului şi a altora, sintu apărate de uitare; precum dzice oarecare Laicon : „O sfîntă şi mare a proorocilor ostenială ! Toate cu sorţi le apuci şi dărueşti oamenilor muritori văcuire“. De ar stinge cineva numai istoriia a lucrurilor făcute, şi fapte la cele arătate de toţi cei muritori oameni, abiia de s-ar cunoaşte viaţa oamenilor den dobitoace. Că, de nu ar fi istoriia, mare graşală şi întunerec a tuturor lucrurilor ar fi în lume şi în vacul acesta, şi viaţa oamenilor puţin s-ar despărţi de dobitocul cel mut; cu care şi nemurirea oamenilor s-ar stînge, de nu am avea în cuget / lucrurile trecute şi cele viitoare cu socotială întriagă, şi de cei mai bătrîni cu pildele de nu i-am socoti, aşea mare şi nespusă greşală ni-ar căuta a avea. Aşea de zidirea lumii şi a omului celui dentîi, a strămoşului nostru Adam, şi de Dumnedzău şi de poroncile lui, şi de învăţătura mîntuirei noastre, nice o ştiinţă nu am avea, de nu ni-ar fi descoperit şi arătat noaă Moisii den Duhul Sfint, Istoriia sfînta, Bibliia. Şi pre urmă Ezdra şi alţi proroci de nu ar fi lăsat vecilor următori, şi mai pre urmă de aciia, de minunată şi de mirată întrupare a Domnului şi Dumnădzăului nostru Is[us] H[risto]s şi de patima şi lăudata înviere den morţi, şi alte prea slăvite lucruri mântuitoare, cine dentru noi ar avea ştiinţă de nu ni-ar fi scris istoriia de acestea cei patru evan-ghelisti ? Cine ar şti faptele troadenilor şi a grecilor, de nu ar fi scris Omirul cu stihuri nemuritoare ? Cine îndrăznirea lui Iraclie, cine vitejiia a marelui Alexandru întru stăpînirea lumii ar ţine minte ? Cine ar şti astădzi a hatmanilor romanilor vestite răziboae, şi de otcîrmuirea ei cea de obşte şi de altor împăraţi, şi de căderile împărăţîelor şi de strămutarea vremi-lor ? Adevărat, toate aceste odoară şi ştiinţăle s-ar fi stînsu la aceşti veci de pre urmă de nu ar fi istoriia. Să ar fi cutedzat acela Tarovinie, craiul al cinicele a romanilor, dzece milioane de galbeni de aur, nu trei sute, a da pre cărţile Sivilii Cumea, care cărţi li-au aruncat Sivila Cumea în foc de au arsu, vădzînd că pentru mare ostenială ei, au luat plată de la Tarovinie cu preţ numai de 300 ughi. De ar fi ştiut Tarovinie ce taine să închidea în cartea aceia a Sivilii Cumei, oare mai pre urmă într-alte cărţi cunoscîndu-să, li-.au plătit cu mare jeale a sa 5 şi a toatei republicii a romanilor ; şi pre noi cu neîndemînă / ni-au făcut, căci acolo în cartea Sivilii era prorocie scrisă de păgâni, precum Fiiul lui Dumnedzău era să să întrupedză, şi scriia de căderile şi schimbările stăpîniei cei de obşte a romanilor. Sivila aceia den Duhul Sfînt prea de-amănuntul şi pre orânduială au fostu scris. Care carte pre urmă cu mare cinste era ţinută în visterile Ramului. Că adevărat nu numai cu mare pilde şi de cinste, ce deosăbit den suflarea Duhului Sfînt era povăţuiţi a vacului celui vechiu. Oamenii cei învăţaţi şi mai pre urmă fămeile şi multe fecioare, lucrurile şi faptele a strămoşilor săi, aşea la războaie arătate, cum la pace au scris cu mare soeotială şi tocmală. Aciastă dâră, singură nemurire de lauda lui Iraelie, a lui Ahileu, a lui Chir, a lui Filip, a lui Alexandru, a lui Themis-tocles, a lui Leonid, a lui Alţibiad, a lui Epaminend, a Esţipio-nilor, a lui Anibal, a lui Mărie, a Siliei, a lui Pompeiu cel Mare, a lui Iulie Chesarului — scrisă ou mari cărţi faptele războaelor, de unde şi astădzi, nu aşea dentru biruinţăle adese a lor, cum dentru scrisori le cunoaştem — au aţiţat la mari şi cinsteşte lucruri şi pe alţii mulţi, pre urma acelora nenumăraţi şi îndrăzneţi bărbaţi, carii s-au împinsu la mari hărnicii şi laude, a căror pomenire nice odănăoară vechitura vremilor nu o va stânge den cărţile vieţii. Că acei bătrîni şi vechi oameni, în vredniciile sale de s-ar fi îndoit cu nepomenirea lor în vecii ceşti viitori, nu ş-ar fi lăsat viaţa sa întru atîtea primejdii şi griji şi cu cumpăna vieţii lor. Ce era încredinţaţi şi întăriţi, că după ostenele şi arătare faptelor vrednice de laudă şi bine menite ale sale, vor lua roadă dentru scrisoarea a oameni învăţaţi, cu pomenire de dânşii la vecii viitori, precum nu s-au înşălat în socotelele lor. Să pomeneşte în istoriile ungureşti, cu mare laudă, Mă-tiiaş Huniiad, craiul ungurescu, să fie avut acestu obiceiu la / ospeţăle sale : după ce părăsiia de oştit, avînd oameni învăţaţi, le asculta voroavele, şi mai multu pre ciia ce era prea ştiuţi întru istorii ; făcea voroave ou aciia de lucrurile împăraţilor şi altor oameni aleşi şi vrednici ; sau poronciia cântăreţilor de cânta ân canoane faptele a oameni bine-numiţi şi Îndrăzneţi la războaele cu turcii, în stihuri, scrisă pe limba a lor de moşie. Care obiceiu şi în Italia, şi la turci, şi în Ţara Sîrbască, şi în alte ţări, şi aicea în ţară la noi, vedem şi pănă astădzi, la mesăli domnilor, cîntînd lăutarii cîntecele domnilor trecuţi: cu nume bun, şi cu laudă celor buni, iară ou ocară 6 celor răi şi cumpliţi. Aceasta şi Ahilevsu avea obiceiu, şedzînd supt cortu, fără altă zăbavă, cînta în cobuz faptele a'oamenilor viteji. De vreme dară dacă am arătat lauda şi rodul istoriei, soco-tit-am, iubite cetitoriule, că şi aicea în ţara noastră mai multu folos va face letopisăţul ţării noastre, arătând descălecarea ţării noastre de cine-i descălecată, şi pe ce vreme au vinit Traian, împăratul Romei, întru aceste părţi de loc, şi den ce pricină şi cum o au asedzat-o ? ^ Aşijderea avum să arătăm : mai nainte de vinirea lui Traian împăratul, ce niam au lăcuit pre aceste locuri şi ce nume au avut, şi de unde au nemerit pre aceste locuri ? Cu care vom arăta săminţiile şi altor năroade, începînd de după potop, şi vom arăta şi ce stimă au avut ţara încă de mai întâi venirea lui Traian, măcar că mai pre scurt de cum ar fi datoriia să scriem ; că nu puţină ostenială este a lua de cîteva sute de ani trecuţi peste mie. In care ani nime n-au ameliţat cu scrisoarea, fără o samă de basne a unui Misăil Călugăr, şi a unui Simion, de pre carii s-au fostu lunecat şi răposatul Grigorie Ureche vornicul; iară mai pre urmă, tatăl nostru, Miron Costin, logofătul, cu multă ostenială şi în oarecîţi ani au început a scrie descălecarea ţării de Traian ; iară mai pre scurtu de cum vei afla acestu letopisăţu al nostru, / căci vremea nu l-au lăsat a-1 scrie mai pre largu. Insă de la dânsul avăm începătură, şi lui i-au fostu milă, a arăta ocărăle şi basnele a lui Misail Călugăr şi a lui Simion. Şi după ce vom arăta descălecarea ţărîi noastre, cum s-au pomenit mai sus, arăta-vom pre urmă cîtă vreme au trăit pre aicea descălecarea lui Traian şi pre urmă cine o au pustiit şi pre ce vreme, şi de au mai trăit pre aceste locuri vreun niam, după ce s-au pustiit ? Pre urmă vom scrie şi descălecarea ţărîi cu Dragoş vodă pe ce vreme snau tîmplat, încheind şi letopisăţul scris de Ureche vornicul pămă la domniia lui Aron Vodă ; însă mai pre largu vom scrie, pomenind şi alte stăpînii megieşe şi ce s-au lucrat în părţile megieşilor noştri ; şi de la Aron vodă, de unde au început a scrie Miron Logofătul, pănă unde ne va lungi Dumnedzău vremea şi viaţa. Iară a pomeni de nişte letopisăţe pre urmă scrise de o samă de boeri de ţară, nu socotescu altă, fără cît ocară li să face la vecii viitori de i-aş pomeni ; că şi la istorii a le scrie deplin şi pre largu, trebue şi învăţătura şi ştiinţa altor ţări, care aciia nu o au avut. 7 Aşea ce am putut, nu cu puţină ostenială, ce cîţva ani am împreunat toate, şi den toate unul acesta letopisăţu. Ni-ce să socotiască oricine că este puţin lucru a scrie şi a lăsa în veci scrisoare cu faptele a stăpîniilor. Şi de vei citi letopisăţăle altora şi uitîndu^te şi la acesta unul şi întru unul toate, vei cunoaşte pre langu osteniala noastră, şi ca pentr-o oglindă vei prăvi şi a megieşilor lucruri. Primeşte, dar, iubite cetitoriule, şi aceasta a noastră ostenială, care o închin cu bună priinţă şi voe plecată ; pre lîngă -care, rog pre DumnecLzău, să-ţ dăruiască cuget bun, să o ceteşti cu inimă bună şi cu îndemnare, prăvind ca pren oglindă viaţa a domnilor trecuţi, şi a noastră trudă neuitînd-o pururea. Amin. De bine voitori-u, iubitului cetitoriu NICOLAE COSTIN VEL LOGOFĂTU IZVODIRE DE ISTORICI pre carii punem marturi letopisăţului „Descălecatul ţărîi dentîi şi de neamul dachilor pre aceste locuri44, cum şi de a doa descălecare de Dragoş vodă : Berosie De niamuri, Dion învăţătura lui Traian, Evtropii, Iulii Capitol, Bernand, Bom-fin, Topeltin, Ian cel Mare, Istavanfie, Cromer, Stricovschii, Baronie, Carion, Cavaţius, Dlugoş liah, Belschii, Mehovie, Vapovschii, şi alţii cîţva, pre carii nu-i pomenim, pentru că numai ce au ameliţat. CAP I Pentru zidirea lumii \ De zidireai sau făptura lumii, multe păreri şi do- 9 vădzi a filosofilor şi k poeticilor păgîneşti era. Că unii soeotiia a fi zidită lumea dert haos, adecă den amestecarea lucrurilor şi a stihiilor, între carii şi părerea poeticului Ovidie au fost, unde dzice în stihurile sale, De metamorfos, I, acestea : „Main-te de marea şi de pămînt şi cît acopere ceriul, un chip era a firii în toată lumea, cărui chip i-au dzis haos, groasă şi neamistuită mamină, iproci“. Iară Thales Milisie, care să număra între cei 7 prea mţălepţi greci, soeotiia cu dovadă că toate lucrurile sint făcute den apă, urmînd întru această părere a sa pre Omir cel vechiu, aflătoriul a toatei filosofiei, careli la XVI cap, Iliad au scornit începătura a tuturor lucrurilor a fi ocheanul, marea ce încungiură pământul. Iară Hiparh pre urmă şi Iraclit Efisianul într-altu chip : soeotiia a fi den foc şi den apă lumea făcută. Empidoclei, Epicur, Dimocrat, Dioghen Libertan4, Zeno, Pithagora şi alţi greci, lăsindu-să pre mari minţile sale, feliuri de feliuri şi multe începături a lumii a fi soeotiia. Pre uirma lor Aristotel, Ţiţero, Xenofan, (sic) iproci, soeotiia lumea\ a fi vecinieă, fără început şi fără sfîrşit. Iară după ce să pricea aceştia toţi cu minţile mari între sîne, (cum mărturisăsc), ŢinSorin şi Comilie Agrippa De deşertarea ştiinţei la cap. LI : Oare oaăle'^au1 pasările s-au făcut întâi, de vreme oe nice oaălelfără păşiri, nice pasările fără oaă a să naşte nu poate ; după miulte şi îndelungate întrebări între dânş, neputîndu-să de ou şi de / pasări tocmi, au întărit această 9 v părere a sa, precum lumea şî toată zidirea este fără început 1 Corectat după Ms. 1794, f. lv ,:rînd 3 (Arhivele Statului Iaşi) ; în Ms. 238 : „Dio Libertan". 9 si trăesc în veci. împrotiva cărora păreri era alţii. Ce toţi, cu atît mai adîneu vrea să-şi arete părerile sale, cp atîta mai oţă-rîţi au greşit, (fiind fără ştiinţa de atot puterniciei lui Dumnedzău, cela ce toate den nemic şi den deşertf pline au făcut). Unul numai dentre dînşii, Plato, cum socotesc unii că au cetit Svinta Biblie, ori că au avut den Dumnedzăiască suflare, deschis dzice întru o carte a sa, ce să chiamă Ţimeo, cum lumea este făcută de Dumnedzău, şi a toate altor iidiri, pricina a lui Dumnedzău bunătate şi putere pune că e&ţe ; pentru ce i-au dzis acestui Plato, dumnedzăescul filosof. jCă şi Ovidie pre semne dentru acest Plato au luat, cînd dzice : „Fost-au om născut; pre acesta orii den sămînţa dumn^dzăiască l-au făcut acela meşterul lucrurilor, a lumii cei mai b/une, izvorul, iproci44. Şi aşea să mai apropie de adevăr, măcar că era păgîni, mărturisind pre Dumnedzău a fi zîditoriul şi începătura a tuturor lucrurilor, pre semne urmând Scriptura a lui Moiseiu. Pentru aceia şi noi mai adevărat şi. mai dovedit temeiu a începăturilor, a dovedirilor şi a orînduirii istoriei noastre, în care arătăm cu alte niamuri şi niamul dachilor, cu mare oste-nială, cu lungă nevoinţă şi cu mare oserdie vecilor viitori, de aiurea nu am putut cunoaşte fără dentru Svînta Scriptură, ca dentru o fîntînă şi izvor ştiinţii şi învăţătura de Dumnedzău, carele este zîditoriul, otcîrmuitoriul, înjmulţitoriul şi începăto-riul tuturor lucrurilor. Şi iată aşea ne învaţă Scriptura a Duhului Svînt, pren Moiseiu întîi, şi cu aceste cuvinte toate den istorii începe : den început au făcut / Dumnedzău ceriul şi pămîntul, soarele, luna, stelele şi toate alte zidiri în văzduh, în mare şi pre pămînt vieţuind, iproci. Apoi a şease dzi, den lut, den pămîntu, au făcutu pre om după asămănarea sa, cu obrazul spre ceriu înnălţat, şi-n suflarea Duhului său l-au înviat şi l-au însufleţit, vieţuind şi în veci / nemuritoriu, cu înţălegere,, cu înţălepciune, şi cu alte daruri dumnedzăieşti decît toate alte zidiri deplin împodobit. Precum şi Mancineglu carte IV slăbeşte, dzildnd : „Şi fieştecine este pilda lui Dumnedzău întru chip mic, iproci46. Dat-au Dumnedzău lui Adam şi soţie de asemenea pre Evva, den coasta a trupului lui Adam făcută de Dumnedzău ; cu aceiaş suflare a sa însufleţind-o ; i-au sălăşluit pre amîndoi în raiu, într-o priinţă împreună moştenitori şi petrecători desfătărilor raiului ; pentru că fiind ei decît toate alte zîdiri înnăl-ţaţi, slobodzi de păcate şi de moarte ; iară după călcarea poron-cii, date lor de Dumnedzău, dentru svatul viclianului, îndată 10 rămasără păcatului şi morţii supuşi, de care avărn în Svînta Biblie deşchisă mărturie şi învăţătură. Nu voiu să zăbăvăscu pre cetitoriul cu lungă voroavă, fără cit să ştie că lumea aceasta lată s-au început şi s-au înmulţit dentru aceste începături, şi că Adam şi Eva sînt de Dumnedzău făcuţi ; carii amândoi sint sămânţa şi temeiul înmulţirii tuturor năroadelor şi niamurilor omeneşti, oriunde vieţuitori supt soare, în lume, precum vei videa mai gios dovada de ficiorii lui Noe. Aşijderea îndată la începutul zidirii lumii, Dumnădzău cel prea puternic, ca un prea înţălept întru orînduiala sa, căsaşi au aşedzat căpetenie şi orînduială puterii, cînd au dat lui Adam putere de stăpânit toate zidirile pre pămîntu şi în mare, să le păzască toate aceste lucruri, şi să aşedză bună rînduială între dînsele. Şi această poroncă a lui Dumnedzău este» cea întîi începătura a giudecăţilor şi a legilor orânduite, şi a toată stăpîni-rea den afară a monarşilor, a crailor, a domnilor şi a altor deregătorii duhovniceşti şi lumeşti, pentru aşedzarea adevăratei laude lui Dumnedzău, a orînduelei tuturor lucrurilor, certării şi aşedzămîntului dreptăţii lui Dumnedzău, întru ce toate pentru poronca date lui Adam, Dumnedzău foarte iubeşte. De aicea şi beseriea lui Dumnedzău ceci de obşte adevărată au luat începătură atunce, că / îndată fu poroncă lui Adam *0 v şi Evei, cum ari păzi şi ar arăta frica şi credinţa lor înaintea lui Dumnedzău. Iară după ce greşiră, li-au arătat Dumnedzău moarte vecinică. Insă îndată împrotiva morţii, dentru milo-serdia sa dumnedzăiască, au făgăduit mântuitoare solie : adecă precum era să vie Hristos Mesia să zdrobască capul şarpelui, supt care era diavolul, ce au înşălat în raiu pre Evva, şi pre noi să ne mântuiască den păcat şi den moarte vecinică. Ou nedejde ca aceia, Adam şi Ewa s-au mîngâiat întru scârba lor, fiind urgisiţi şi scoşi den raiu, ca de o vesela şi mântuitoare prorocie de la singur Dumnedzău dată, de vinirea domnului Hristos. Şi aşea de atunce-ş întru aceste doaă chipuri s-au început beseriea cea adevărată, întîi, precum svîntul Epifa-nie, episcopul de Chipru, aeve dovedeşte împotriva ereticilor la carte I, Tivn. I. Aşijderea ne mărturiseşte Svînta Scriptură, precum Cain, feciorul lui Adam, pentru zavistie şi ră/utatea sa den fire, au ucis pre Avei, frate-său, om bun şi temătoriu de Dumnedzău, nu pentru altă, ce pentru bunătatea şi dreptatea lui ce avea Avei cătră Dumnedzău, căriia au zaviştuit Cain că jărtvele ce ! 11 jărtviia Avei dentru agonisita sa, den oi şi dentru alte dobi-toaci, le primiia Dumnedzău ; că den ce era mai bune şi mai grasă dobitoace giunghia şi aprindea pre jărtăvniic şi să înălţa sfara dreptu la ceriu, şi primiia Dumnedzău jărtva lui Avei. Iar Cain era den fire rău şi den roada ţarinii sale ce era mai proastă pîne şi pleave aprindea şi jărtviia lui Dumnedzău, şi fumul nu să suia spre ceriu, ce să tindea gios pre pământ; şi de aice întîi, dentru îndemnarea diavolului începutu-s-au goana asupra besericii cei de obşte. Cain apoi, precum mărturiseşte Filon, de 15 ani, îndoin-du-să de miloserdiia lui Dumnedzău, povăţuit fiind de cunoştinţa sa cea rea, fugit-au de la faţa tătîne-său, lui Adam, spre răsărit, unde elen soru-sa, anume Temeh, ce-i era fămee, au născut fecior anume pre Enoh. Pre numele aceluia făcut-au / cetate mare şi c» au numit Enohia, subt muntele Livan ; de care Berosie la carte I, Iosif şi Moisăiu prorocul svînt, mai pre largu mărturisăscu. Iară Filon jidovul scrie că acest Cain au făcut oraşe de toate, carele să chiamă : Enoc, Mavli, Leed, Tehe, Ţelez, Iebbat, car e li-au răsipit potopul. Pre urmă pre Cain, al şeaptele urmaş lui, sau strănepot den săminţiia lui Lameh Orbul, feciorul lui Mathusal, l-au ucis la vînat cu săgiata, den tîmplare, neştiind de dânsul, precum în Biblie mai pre largu scrie. Şi aşea Cain fu omorât, precum şi el au omorît pre frate-său Avei. Vieţuit-au Cain ani 730 ; iară tot an aflat Cain lăudorii săi şi urmaşi den povă-ţuirea diavolului, că au fost eretici spurcaţi, carii îl măriia pre Cain depefrlarh lor şi dzicea că cu cale au omorît Cain pre frate-său, iproci ; de care ceteşte pe Epifanie la carte I, Tim. 3 împotriva Cainenilor 38 ieretieie. Iară ficiorii lui Cain şi strănepoţii lui, ficiorii lui Lameh Orbului, au aflat întîi toate meşterşuguril^JToval/au izvodit a face corturi şi toată agonisita cJisasiiSFcu arătură şi cu dobitoace, ce fac agonisită la casant loval au izvoditu mussiehiia şi tot feliul de cîntăriA ^Fovar— Cain s-au făcut meşter de hier, lăcătuş, potcovar şi zlătariu, zugrav, şi toate lucrurile ce tre-bue oştenilor. Noema, strănepoata lui Cain, fata lui Lameh, au deprinsu toate torcătu'rile de lînă, de in, ţăsătura şi altu lucru tot în casă fămeesc : a strânge brândză şi untu, iproci. Aicelaş Lameh Orbul, al şeasele săminţie a lui Cain, feciorul lui Mathusal, au avut 77 săminţii den doaă mueri: den 2 2 în Ms. 238 loc gol. Completat după Ms. 1794, f. 4, rînd 17-18. 12 Ada şi den Sela, carii toţi de.năboiul potopului celui mare au perit, pentru mari răutăţile lor, cît tot niamul Caimilor (sic) cel oţărît să stinsă den temelie ,* în care niam s-au arătat întîi răscumpărarea lui Dumnedzău cia driaptă pentru vărsarea de singe nevinovat a lui Avei, în al treile şi a patra săminţie, cercînd răscumpărare nedreptăţii. Născutu-s-au pre urmă lui Adam, de la zidirea lumii în ani 230, al treile ficior, anume Sith, în locul lui Avei dreptului celui ucis, şi în locul lui Cain ucigaşului. Acesta Sith, petre-cîndu-ş / viaţa întru dumnedzărie şi săminţiia sa, pre urmă 111 patriarşii, din carii după trup au purces Domnul H[risto]s, întru aceleaş obiciaiuri a să teme de Dumnedzău i-au învăţat, şi lauda lui Dumnedzău cea adevărată au înmulţit-o şi au lăţit-o. Scrie Iosif istoricul în istoriile cele vechi jidoveşti, precum Adam şi fiiu-său Sith, fiind cu prea înţălepciune şi ştiinţa a lucrurilor cereşti luminaţi, au făcut doi stîlpi, au săpat slove : voia lui Dumnedzău şi învăţătura lui şi prorociile prin care să păzeşte cuvîntul lui Dumnedzău. Şi pentru aceia au făcut doi stîlpi, unul de piatră şi altul de cărămidă, prevăzînd den cursul ceresc, că era Dumnedzău să certe lumea cu doaă certări : cu apă şi cu foc. Ce nu ştiiia, care urgie era să vie întîi. Pentru aceia au pus stîlpu de piatră, ca, de va trimite Dumnedzău urgiia sa în lume pen apă, să rămîie stâlpul cel de piatră ; iară de va trimite prin foc, să va topi stîlpul cel de piatră şi a rămîne cel de cărămidă, de pomenire întru sămnuL vechiu şi a săminţii sale. Aşijderea scrie, precum aceşti doi patriarşi au împărţit cu orînduială anul în 12 luni şi de mirare cursurile ceriurilor, şi vîrtejiturile lor întîi den suflarea Duhului Svînt aflat, şi pre urmă săminţiia sa, dentru aceleaş învăţături i-au învăţat, că neputincios lucru să poată a cuprinde şi a scorni singur mintea omenească lucruri supt ceriu şi înalte şi de mirat ca acelea, a şti crîngurile şi vlrtejăle cereşti, de nu li-ar fi lor descoperit şi arătat sîngur Dumnedzău. Şi aşea şi învăţătura şi ştiinţa de Dumnedzău, şi scornitura slovelor la scrisoare, şi toate învăţăturile, oricâte sint, întîi de la Dumnedzău, apoi de la Adam şi de la Sith fiiu-său că sînt să credem ; de care avăm mărturii multe la greceştii istorici, că scriptura şi învăţăturile de la patriarşii jidoveşti toate s-au aflat, precum şi Irodot scrie în cartea a cincea, precum grecii toate învăţăturile / şi slovele au 12 13 luat de la finichi, cari sint şi aciia de neamul jidovăscu, măcar că grecii după basnele sale, deprinşi să numere multe, dzicînd că ari avea acestea ce am dzis mai sus, de la Cadmosul lor şi de la alţii. Iară Berosie la carte I, De lucrurile vechi, la începutul ostenelei sale cu dovadă scrie, precum haldeii mai nainte de potop, cu scrisoare haldeiască, pre stîlpi de piatră au scris urgiile ce era să fie în lume, şi îngroziia pre oamenii cei răi, pre urieşi, sămihţiia lui Cain, trăgîndu-i de la răutăţile lor ; den ce să vede precum scrisoarea haldeilor, sau mai întîi de cea jidovască, sau tot pe o vreme că s-au aflat. Trăit-au Sith, feciorul lui Adam, ani 912, precum mărturiseşte Toliman Stela Signianul; iară după ce au născut pre feciorul său Enos, era de 105 ani. Adam, vădzîndu-să îmbătrînit, şi prevădzîndu-ş, den arătarea lui Dumnedzău, sfârşitul său, chematu-ş-au muerea şi feciorii şi toată săminţiia sa şi i-au învăţat, aducîndu-le aminte, să aibă frică de Dumnedzău şi i-au îngrozit cu doaă urgii a lui Dumnedzău, ce era să vie în lume : una cu apă şi alta cu foc, pentru oţărîtele răutăţile omeneşti. Şi aşea, tuturor dîndu-le blagosloveniia sa cea de apoi, au murit, vieţuind ani 930, înainte de la naşterea lui Noe cu 120 ani. Enos, ficiorul lui Sith, nepot lui Adam, au slujit deplin înaintea lui Dumnedzău, întru ruga sa şi întru nepărăsite jirtve, în care bunătăţi învăţat-au pre ficiorii şi pre nepoţii săi ; de a cărue săminţie şi a fieştecăruia vac, cu mare oste-nială de noi vei afla scris, până la sămenţiia lui Noe patriarhului şi a ficiorilor lui, ce dentr-ânşii toate niamurile omeneşti în lume s-au înmulţit. Murit-au Enoh patriarhul, vieţuind 905 ani. Şi aicea trec istoriile jidoveşti, care fiecine poate să vadză, cetind la Biblie şi la Iosif jidovul De lucrurile vechi jidoveşti, căci nu să atingu de istorii a şi lucrul nostru. Iară avăm în Svînta Scriptură lui Moiseiu, şi la Beros, IZv Iosif, / şi la Filon, precum Dumnedzău au certat toată lumea cu potopul, în anul de la zidirea lumii 1656 ; căci tot trupul s-au fost stricat şi rătăcit den calea sa pre pămînt. Şi acele păcate mai mari ce vătămasă pre Dumnedzău, Svînta Scriptură le numără : întîi, urâciunea de Dumnedzău ziditor iul său, - desfîrnarea, curviia, preacurviia, asupreale şi tirăniile acelor mai puternici spre cei mai slabi, spre cei mai săraci şi nepu-ternici. Pentru aceea au trimis Dumnedzău potop de apă pre 14 pămînt. Iară păiiă a sosi potopul, au arătat lui Noe ce era de 500 ani pre atunce de vîrstă, şi fu plăcut lui Dumnedzău, ca să înfrînedze pe uriesi de răutăţile lor, şi le aducea aminte să să întoarcă. Şi au dzis Dumnedzău lui Noe să facă corabie, până întru o sută de ani, şi să să întoarcă oamenii de la păcat ,# iară istoricul Iosif pune 120 ani. Ce n-au ascultat oamenii să să întoarcă de la răutăţile lor ; ce încă îşi batgiocuriia de Noe, de ce făcea corabie în munte. Iară Noe, după vreme arătată de Dumnedzău, întră în corabie cu fămeia sa şi cu trei ficiori ai săi : Sim, Ham şi Afet şi cu fămeile ficiorilor săi : Tetia3, Pandora, Noegla ; aşea scrie Berosie. Şi au luat Noe în corabie den toate dobitoacele şi hiarăle pământului şi păşiri zburătoare de cele curate cîte şeapte părechi, şi de cele necurate cîte doaă perechi, parte bărbătiască şi fămeiască, pentru să să plodiască pre pămînt după potop. Şi la anii de la zidirea lumii 1656, în luna lui Prier, în 7 dzile, s-au deşchis găurile ocheanului celui adîncu, şi toate prăpăştile izvorînd năprasnic. Aşijderea nuorii, pestef 4 măsură pl|§fc|e slobodziră 40 de dzile şi 40 de -nopţi nepărăsit, yC şi adăogîndu-să apa, au înecat tot pămîntul cu toţi oamenii f şi cu toate cîte era pre pămîntu. Numai Noe cu ai săi rămasă ferit în corabie, plutind pe diasupra nalţilor munţi, tocma 13 luni, că au stătut în măsura sa apa, dzile 150. Iară după £& începură a să arăta vlrvurile munţilor şi ^ scădzînd apa, au / stătut corabiia în Ţara Armeniască, pre ' munte naltu, anume Tavrus, iara după mărturiia lui Berosie, pe muntele ce să chiamă Gordeiu ; iară Svîntul Epifanie, c-au stătut corabiia în Ţara Camdiei, pre muntele Ararat şi Lubar, unde să arătă une semne de acea corabie. Iară, după ce s-au uscat pămîntul, au poroncit Dumnedzău lui Noe de au eşit den corabie, şi atunce Dumnedzău, ca cum de al doile rînd au aşedzat lumea ; că întîi au blagolslovit pre Noe şi pre feciorii lui, şi s-au făgăduit ca să nu mai fie potop pre pămînt, precum au pus semn de întărirea păcii, ca un zălog vecinie curcubău pre ceriu în câteva văpsele : roşie, verde, albastră, care şi aernu de pururea mainte de pl^gje şi după 3 Corectat după Ms. 1794, f. 5 v, rînd 12. în Ms. 238 dat greşit : „Tetia, Pandora, Noegla şi Noegla“. 15 ploae, pen nuori să vede. Iară, după ce s-au făgăduit Dumne-dzău aşea 1-ui Noe, cum nu va mai certa lumea cu potop, nice pre săminţiia omeniască nu o va mai pierde aşea cumplit cu apă, au mai adaos această tocmală, precum scrie Filon în cărţile De bibliele vechi, cum : de vor greşi oamenii în lume trăind, îi voi certa cu foame sau cu armă, şi cu foc, cu moarte sau cu ciume, şi cu cutremur de pămînt, iproei ; iară, dacă să vor plini anii vecilor, atunce va părăsi lumina, şi va pieri întu-nerecul, şi voi învie morţii, şi voi rădica pre cei adormiţi den pămînt, şi va întoarce iadul datoriia sa, şi pierdzarea va întoarce partea sa, ca şi eu, dzice Domnul, să dau fieştecărue după faptele sale, şi după roada cugetelor lor, pănă cînd voi giu-deca între suflet şi între trup, şi să vor părăsi vecii, şi să va stinge moartea şi iadul îş va închide gura sa, şi va fi alt pămînt şi alt ceriu, lăcaşul celor drepţi în veci. Aici să vede, că au propovăduit Dumnedzău lui Noe de dzua giudeţului şi de învierea morţilor. Slobodzit-au Dumnedzău lui Noe şi sămenţii lui să mă-nînee carne de fiară şi de dobitoc, şi alte mîneări, care mai nainte de potop, oamenii nu le ştiia, nice le mînca, că de să zăbăviia după vînat, numai pentru piei4 să zăbăviia. Aşedzat-au Dumnedzău atunce giudecata ca cei ucigaşi de 13 v oameni, / cu aceiaş moarte să să pedepsască, cu care au omorît şi ei pre alţii, den socotiala giudeţului, şi acelor vărsători de singe, aşijderea să li să verse sîngele, de vreme ce omul este în chipul lui Dumnedzău făcut. îndată s-au apucat Noe a lucra pămîntul, fiind însuş stă-pîn a tot pămîntul, şi au răsădit vie. Şi întîi bătrlnul Noe s-au îmbătat de vin, cît dzăcea ca un mortu şi s-au golit. Şi vădzînd Ham, feciorul cel mai micu, goliciunea tătîne-său au rîs ară-tînd celorlalţi fraţi. Scrie Berosie la carte I, precum acesta Ham s-au apucat de învăţături diavoleşti şi farmece, pentru ce i-au zis Zoroastel, precum anume au fărmăcat el pre tatu-său bat, cît au rămas Noe ca un famăn, de n-au mai avut de atunce-ş roadă a face copii. Iară Sim şi Afet, fraţii lui Ham, fiind clătiţi cu dragoste spre tatăl lor, abătîndu-ş ochii de cătră goliciunea tătîne-său, luînd haină, au acoperit pre tată-său. Iară, trezindu-să Noe şi oblicind fapta feciorilor celor ce-au avut dragoste adevărată 4 Corectat după Ms. 1794, f. 6V, rînd 8 ; în Ms. 238 : „piii“. 16 spre însu, i-au blagoslovit, iară pe săminţiia lui Ham o au blăstămat, dzicînd : înmulţeşte, Dumnedzăule, pre Sim şi lăţeşte pre Afet şi pre săminţiia lor în veci, iară Ham să fie rob lor, eu săminţiia lui în veci ! De atunee-ş îndată au însămnat a trei ficiori ai săi trei deregătorii, sau trei orînduele şi ascultare, pentru ca fiecare de inşii statul şi chemarea sa să păzaseă şi să vieţuiască, cînd au dzis cătră înşii : Sim, tu să jărtveşti, rogu-te, şi să zăbăveşti cu Svînta Scriptură ca un preot! Ham, tu ară pămîntul şi păzeşte căsniciia şi alte meşterşuguri trebuitoare fă, ca un ţăran ! Iară tu, Afet, otcîrmueşte şi apără pre aceşti doi, ca un împărat şi nemiş şi hotarăle lor le lărgeşte ! Că Afet să înţă-lege lărgime sau lăţime. Şi aşea Noe aceste trei deregătorii între trei ficiori ai săi au ales, şi au aşedzat deplin tot lucrul de obşte, cu orînduială întemeind, fără care nice o stăpînie, nice împărăţie, nice domnie a sta îndelungu / nu poate de vor eşi aceste trei staturi den hotarăle sale, (precum astădzi vedem în Ţara Leşască). Invăţat-au Noe pre ficiorii săi şi pre săminţiia sa bogo-sloviia şi învăţături întru lucrurile dumnedzăeşti, precum scrie Berosie, şi le-au lăsat lor cărţi întru carele mari taine de firile lucrurilor au scris. Aşijdirea i-au învăţat şi îmbletul ceriului, şi au împărţit anul după curgerea soarelui şi a 12 luni, şi den-tru acele învăţături le spunea lor, ce să întîmpla în tot anul. Şi plinindu-să după potopu lui Noe ani 350, iară de la naşterea lui vieţuind ani 950, au murit, vădzindu-ş nepoţii şi strănepoţii şi feciorii den strănepoţii săi, cari toţi era 24.000 şi 100 bărbaţi vîrstnici, fără mueri şi fără copii lor, carii pre atîţia era ; că precum scrie Berosie carte III, că tot de gemeni să năştea, parte bărbătiască şi fămeiască. Aşijdirea şi copiii aceia, după ce viniia în vîrsta ailor săi şi să însura tot de gemeni era roada sau plodul dentr-înşii. Aşea scrie Berosie, că niceo-dată Dumnedzău sau firea n-au avut lipsă în trebuinţa lucrurilor, care rădzima de bişugul şi împlutura lumii, iproci. Şi ficiorii niceodată nu muriia înainte sau mainte de părinţii lor ; ce, după moartea părinţilor lor, cu aceiaş plodniicie în locul lor urma, fără numai Avei au murit ucis ; şi aceasta blagoslo-venie au trăit, precum scrie Epifanie, 3332 ani, cit niceun fecior nu muriia mainte de părinţii săi, fără unul, ficiorul lui Aran, au murit în viderea tătîne-său — Thara — pentru lauda 17 /» idoliască, carele însuş cu mintea sa au aflat de au sleit bozi, ^ chipuri şi bozoae sau Dumnădzăiţe de lut. Fost-au şi alte potopuri, care vărsa pre unele locuri de pămîntu, iar nu au înecat tot pământul deodată, ca în vremea lui Noe. Xenofon De potrivirea glasurilor şi alte potopuri pune că dzice şi le numără aşea : Potopuri multe au fostu : cel întîi cu vărsarea de ape pre pămîntu, care au trăit 9 luni pe vremea lui Ghighes celui vechiu, de demult. Şi pre acesta pre 14 v semne pre Noe, ca un păgîn / îl socoteşte a fi, că mai sus în cartea lui, pre cel întîi lui Ghighes strămoş lui Noe îl chiamă, carele au păzit niamul omenesc în corabie de potop, măcar că Svînta Scriptură mărturiseşte că Noe au fost 13 luni în corabie. Al doile potop au fost pe vremea lui Iraclie şi a lui Pro-miithei, care au trăit o lună. [Al treile potop, 2 luni, au fostu în dzilele lui Oghighes Athinian-ul. Al patrule potop, în Ahiia, trei luni] 5. Al cineile potop, a Thesaliei pe vremea lui Devca-lion, împăratul Thesaliei, feciorul lui Promitheu, mai înainte de naşterea lui Hristos Domnul nostru cu 1540 de ani, după cum numără Carion şi alţii; pe care vreme toată Ţara Grecească au fostu vărsată de ape, cât multe cetăţi şi oraşe au înecat cu oameni, cu dobitoace, fără ciia ce au fugit eu împăratul lor Deucalion în munţi, pentru ce Ovidie, la carte I, Meta-morfosius, scrie precum întru aceia vreme toată lumea fu stricată de potop, pentru răutăţile oamenilor ; iară Deucalion cu muerea sa Pirttoa, numai amândoi au scăpat de acea pediapsă, pentru bunătatea lor şi pre urmă au înmulţit niamul omenesc şi că era prea îmbătrâniţi, că Deucalion era de 82 ani. Să-i fie învăţat pre dânşii Themes bozoaia ca să arunce înainte oasăle * mâine-sa, şi dentr-acele oasă vor naşte şi vor creşte feciori, feţi şi fete. Deci, fiind ascuţit la minte Deucalion, au socotit pămîntul a fi mumă-sa, iară pietrile a fi oasăle ei ; pentru aceia cari pietri arunca Deucalionîmîintea sa să făcea bărbat, iară cari pietri arunca Pirha muerea lui, să făcea mueri. Şi de aice niamul cel împietrit şi îndărăptnic s-au înmulţit, ce să dzice niam împietrit, rău şi îndărăptnic. Al şeasele potop au fost atunce, cînd au răpit Paris pre Elena de la Lachedemonie şi au fugit la Troada. X' 5 Vezi aceeaşi pagină, nota marginală. în Ms. 1794, f. 7V, rînd 6-7 : „Al triile potop au fost două luni, în dzilele lui Oghighes Athinia-nul ; al patrule potop au fostu în Ahie trîi luni". 18 Al şeapteie potop au fostu, cînd au vărsat Faros toată Ţara Eghiptului. Şi de la potopul a toată lumea, ci-au fostu în dzilele lui Noe, pănă la naşterea lui Deuoalion, aeestaş Xenofont numără ani 700, de care scrie cu greşală. Pomeneşte şi Plato / în carte De fire, în oraşul Eghiptului, care să chiamă ciumili-tura sau gîcitura lui Solon6 celui înţălept, cu preotul cel bătrîn al Eghiptului, care aruncă lene historiilor greceşti, căci numai un potop ţin minte, de vreme ce multe potopuri au fostu, dzioînd : O Solon, Solon ! Grecii, copii pururea sînteţi ! Şi nime den Ţara Grecească nu-i bătrîn, căci tînără purure este mintea voastră, întru care nu-i nice o ştiinţă căruntă, iproci. CAP II Pentru împărţirea limbilor cînd să zidiia turnul la Vavilon şi de înmulţirea a multe năroade den trei ficiori a lui Noe, anul de la potop 131, pre mărturiia lui Berosie' iară de la zidirea lumii după cum numără Jidovii 1787 ; iară alţii scriu aducînd mărturie pre Iosif Jidovul 2243 în a cincea săminţie după straşnicul potop, în anul 131, după mărturiia lui Berosie, a lui Iosif şi a lui Epifanie, cînd s-au înmulţit rodul omenesc, den trei ficiori a lui Noe, şi toţi oamenii o limbă avea, şi o limbă ştiia a grăi, îndată domnii şi otcîrmuitorii lor, cari era 72 mai bătrîni, clătindu-să de la muntele Liubar şi den hotarele armeneşti, unde să chema hotarăle Ararat, s-au aşedzat toţi în cîmpii Senaar, ce ş-au ales mai desfătate de traiul lor. Şi aceşti dmpi şi acmu ciţ acel nume sînt în Persiia. Acolo au început turnul Vavilonu-lui, vrînd acolo să-şi aşedză scaonul crăiei sale, şi să supue şi alte năroade supt stăpîniia lor, şi virvul turnului să agiungă pănă la ceriu, pentru să să numaseă vavilonenii a fi cei mai de frunte şi întîi întru niamurile omeneşti, şi împărăţie peste 6 în Ms, VI-41, tf. 12 v, rîmd 13 : SaLomon. 15 v t 16 toate împărăţiile ; şi să să poată apăra de Dumnădzău den-tr-acel turn, de ar mai fi vr-un potop. Aşijdirea au vrut, precum mărturiseşte Filon în carte De lucrurile vechi, să-ş facă nume şi laudă vecinică în lume, scri-indu-işi şi săpîndu-şi toţi' numerele sale pe petri şi pe cătfă-midzi; că dentru acea materie soeotisă să-ş zidiască turnul, / a căruia vîrvul şi streşinile să agiungă la ceriu. Insă această trufaşă şi de mirat soctială a lor, Dumnădzău o au strămutat şi o au întorsu în nemic, precum mărturiseşte Svînta Scriptură, că, după ce începură den temei a zidi turnul, în sus înăl-ţîndu-1, fiind toţi în limba lor de naştere jidoveşte sau după mărturiia altora, haldeeşte, de la Adam cel întîi patriarh grăia, îndată li s-au schimbat graiul cel de naştere. Că fiecare de înşi într-alte limbi începură a grăi, ales cei 72 căpetenii mai bătrîni, ce era învăţători şi svetnici pregiur turnu a să zidi. îndată, dintr-o limbă ce avea, să schimbară şi să făcură 72 limbi, şi nu înţălegea unul altuia ce grăia, şi rămasă lucrul lor neisprăvit. Scrie Epifamie carte I, tom I că şi tumul l-au răsăpit Dumnedzău den temelie cu năvarnice vînturi. * Iară ficiorii şi săminţiia lui Noe să împrăştiară unii în stînga, alţii în driapta, tot niamul după limba ce li s-au schimbat, cu căpeteniile sale, cărora încă Noe patriarhul în viaţa sa li-au împărţit lumea în trei părţi, precum scrie Berosie : Asiia, Africa şi Evropa. Şi acestea sintu începăturili şi dovă-dzile săminţiei şi a norodului despărţite a trei ficiori a lui Noe : Sim, Ham şi Afet în lume înmulţită. Sim cel mai mare, dentru a cărui ghenealoghie Domnul Hristos Mîntuitoriul nostru de mai nainte de veci, la plinirea vremii, om adevărat s-au născut, au stăpînit părţile la răsărita soarelui, stînd pre lîngă apa Efraft, şi toată Siriia Răsăritului cu săminţiia sa o au aşedzat. Aicea am socotit a fi cu cale să însămnăm de acel de mirat turn de la Vavilon ce l-au făcut după potop cu a căruia răsipă şi împărţirea limbilor că s-au făcut precum am arătat mai sus. Nevrod, ficiorul lui Hus, nepot răului Ham, au făcut acel de mirare turnu la Vavilon, precum scrie în Cartea Facerii, cap XI, stih 3, 4. Acesta turn în patru chipuri să socoteşte : întîi rădăcina sau pricina socotindu-să, adecă cei întîi meşterii, carii era / 20 cei mai mulţi den feciorii şi nepoţii lui Noe, între carii Nevrod, cap şi domnu sau cum dzic grecii e§YoSioXT]Tf|s a tot lucru] au fost. A doa, den care să făcea acel lucru era cărămidzile şi cleiul în loc de var : aşea scrie Strabo carte V file 705. In Vavilon mult cleiu să face, de care strîngu grămădzi ca nişte stimei, pentru triaba zîidiurilor, ce să fac de cărămidzi. A triia după chip, că aşea socotisă meşterii cei de frunte cu mintea lor, să facă acest turn aşea de înalt, cît să agiungă la ceriu. A patra şi pentru care hotar şi fîrşit au vrut să facă acel turn, în trei feliuri să înţălege : întîi iconomus, poletic şi besăricesc ; hotarul sau sfîrşitul au fostu, pentru să aibă Nevrod cetate împărătiască, întru care să petriacă cu mare veste şi laudă, precum să vede den cuvintele meşterilor, scrisă la Facerea, cap XI : Hotarul poletic pentru să-ş adaogă noaă stăpânire Nevrod pre pămînt, şi să aibă prea tare apărare despre vrăjmaşii săi, că era tiran şi să temea de neprietini; că tiranii den firea lor sintu fricoşi ; precum dzice prorocul : Acolo avea frică, unde nu era frică ; că pre tiran şi cunoştinţa lui cea den lontru îl face de să teme, şi a avea grijă de fugă, nime gonin-du-1, ce să-i goniască pre înşii sunetul frundzălor sunătoare ; cum scrie la Liviticon cap VI : Hotarul besăricesc au fost ca să aşedze Nevrod temeinică slujbă idolilor, să să lăţască în lume ; pentru aceia au trebuit să fie acel turn ca o mirare lumii, unde să să adune năroadele den lume, ca la un scaon al lui Dumnedzău. Iară Dumnădzău cum ş-au batgiocurit de deşarta socotială a lui Nevrod cu a celorlalţi, am dzis mai sus. Şi atîta ne agiunge pentru mai deschisul minţii la rîndul istoriei noastre. CAP III Pentru săminţiia şi niamul lui Sim şi de cinci ficiori a lui Elam, feciorul cel mai mare a lui Sim, den care au purces elamitenii şi perşii, niam cu bărbăţie şi cu stăpînie vestită. / Pomeneşte de săminţiia niamului elamitilor, Xeno-font, în cărţili sale, în care scrie pentru Chir împărat; fiind 16 v 21 monarha perşilor şi împărat mai a toată lumea, au stăpînit, după mărturiia cronicarilor de obşte, în anul de la zidirea lumii 4441. Elam să înţălege după mărturiia sau tălmăcirea jido-vască : tînăr, copilandru, crescînd întru anii ; den ce socotesc că şi astădzi perşii, cum scrie Strikovschii, că au audzit cu urechile sale fiind în părţile perşilor în anul de la Hristos 1574, că strigă la1 rugile sale perşii: Hala elam sau Hala huhali, cum s-ar înţălege : Doamne Hali, sau Elam patriarhul nostru. Ce, ori pre Elam, feciorul lui Sim, pomenesc, ori pre Hali, ginirile lui Mehrnet, carele au scornit legea turciască. Că şi turcii Halaha Mehrnet, şi perşii, cari au puţină despărţire de legea lui Mehrnet : Halaha hali strigă. Ce aceasta-i adevărat, că turcii de la Elam, ficiorul lui Sim, şi nepotul lui Noe, au săminţie. Iară Assur, al doilea fecior a lui Sim, să înţălege binecuvântat, după mărturiia lui Teliman Stela ; iară Rimighie, episcopul antisidorenilor, tălmăceşte acestu nume Assur : înălţat. Pentru aceia dzice Dumnedzău la prorocul Isaiia : Toiagul mînii mele, Assur. Dentru acesta Assur sîntu asirienii. Acesta au făcut vestit oraşul Nineva în Asiriia, la care oraş fu trimis Iona prorocul. Nineva să înţălege casa' ninevilor ; iară Nin să înţălege fiiu, de care vei afla la Isaia 14. Iară al treilea ficior a lui Sim, Aran, care să înţălege de-a-firea şi naltu. De la acesta s-au început sirienii şi damas-chinenii ; şi scaunul, oraşul Sirii este Damascul, cătră care mergând svîntul Pavel Apostol, fu întorsu la credinţă, precum scrie in Faptele Apostolilor, IX. La 7 Isaiia este scris : „Capul aramlenilor, Damascul cetatea46. Feciorii lui Aram, precum este scris la Facerea, X, au fost 4 ; anume : Messe, Ghetţer, Hus şi Hui. De la Mes şi Ghetter, precum sună numele, împreunate amândoaă la un loc au eşit masaghetii, niam mare şi vestit, deasupra* Mării Caspiei, in gura apei Volgăi, unde sint acmu oardele Astrahanului, supt stăpîniia Moscului, / de cari Irodot in istoriia De Chir, şi Cvimt Curţii De Alexandru Machedon pe largu şi ades scriu ; aşijdirea şi Ptolomeiu şi Enea Silvie. Al patrule ficior a lui Sim, Arfaran, să ânţălege : însănă-toşat sau răsipă. De la acesta au Începătură haldeii, şi de la nepotul lui, Ever, sau Evra, ficiorul lui Solomon, care au făcut Ierusalimul, au eşit evreii, adecă instreinaţii, sau rătăciţii pe 1 Completat după Ms. VI—41, f. 15, rîndurile 17-18. Acelaşi pasaj şi în Ms. 1794, f. 10, rînd 5-7 ; în Ms. 238 acest pasaj lipseşte. 22 în multe ţări. Den-tru aceastaş săminţie, au eşit Avram, tatul şi începătura a toţi jidovii, precum scrie la Biblie în Cartea Facerii XI. Este dar lucru aevea, că Hristos Domnul nostru este de niamul lui Arfaran, şi de la Sim, ficiorul cel întîi a lui Noe, măcar că au fos'tu şi al cincele ficior a lui Sim, den care, dzic unii, că s-au plodit niamurili lidienilor în Asiia. CAP IV Pentru săminţiia lui Ham Ham, ficiorul cel mijlociu a lui Noe, au stăpînit acele locuri ce sint în Africa, spre amiadzădzi, Eghiptul şi ţările marinilor. Hus, feciorul întîi a lui Ham, au înmulţit niamurile muri-nilor, la hotarăle Africăi, de unde să începe vestită apa Nilul, precum scrie în Cartea Facerii XI. Pentru aceia şi Ptolomeiu, care au scris Toată lumea, niamurile husitienilor le pune în ţările de mijloc a livienilor. Feciorii lui Hus, Saba. şi Zevila ; den Saha au eşit arapii şi sabinii, a căror crăiasă aceia Sava au mersu la Solomon, să asculte înţălepciunea lui. Iară den Zevila, une niamuri şi os- y troavele Indiei în lat înşirate spre apusul soarelui şi spre miadzădzi s-au înmulţit. Nembrut sau Nemrot, ce să înţălege : iute şi straşnic stăpîn, pre oarele Berosie îl numeşte cel întăi Saturn a Vavilonului, fecior lui Hus, de niamul urieşilor, strănepot lui Noe. Acesta în Vavilon întîi au început a stăpîni straşnic, cît au silit cu putere de ati supus niamurile de pen pregiur supt stăpîniia sa, şi pre toţi / i-au împreunat supt o 17 v stăpînie cum ar fi supt un trup a stăpîniei sale. De la acest Nemrot s-au început cea întîi stăpînie a Vavilonului a unuia în lume, anul, după cum scrie Berosie, de la potop 131. Pentru aceia Svînta Scriptură pe Nemrot îl numeşte tare şi neprege- y: ^ duitoriu, venitoriu înaintea lui Dumnedzău ; iară venitor, cum £ tălmăcesc unii dentre dăscălii svinţi, să înţălege aice : cu putere şi cu război silnic, sau silind pre oameni la ascultare. Că Dumnedzău i-au dat putere ca aceia, cum dzice Daniil pro-roc : „Că Dumnădzău mută şi iară întăreşte şi întemeiadză împărăţiile64. 23 Mesraim, al doile fecior a lui Ham, au stăpînit locurile pe Marea Roşie şi pe Marea Albă, ce să chiamă marea den mijloc de pămintu, pre lingă apa Nilului, care pre urmă i-au dzis Eghiptul, de pe Eghip craiul, carele gonind pre frate-său Danaa, au stăpînit în Eghipt ani 68 ; şi craii Eghiptului s-au numit faraon, precum mărturiseşte prea vechiul istoric Mane-tan, în cartea De craii Eghiptului. Iară căci au stăpînit întîi părţile Eghiptului Mesraim, ficiorul lui Ham, şi astădzi turcii dzic acii păşii Mesraim, sau Misir, iară jidovii : Mecraim, iproci. Laabim, al treile fecior a lui Ham, de la care s-au chemat Livia în Africa. Afud, al patrule ficior a lui Ham, de la carele sînt înmulţite niamurile murinilor, ce să chiamă aphudim, în partea Âfricăi la apus. Enanin sau Ananim, feciorul lui Mesraim, nepot lui Ham, să înţălege : puţ sau izvor de ape ; acela au aşedzat parte în Eghipet, care să chiamă Ţirenu, şi acolo au făcut oraş Ţirene, de unde sîntu eşiţi ţiganii; şi aceasta parte este în stăpîniia Eghipetului mai cu bişug. Lăsăm pre alţii a lui Mesraim a-i pomeni pen scurtarea voroavei, că au avut 10 ficiori. Ludin, de la care sînt lidienii. Al cincile fecior a lui Ham : Hanaan, care să tîlcuieşte neguţitoriu. Acesta au aşedzat acele locuri în Siria, pe Marea Albă, unde este Tirul şi Sidonul, că sidonenii şi tirenii erau mai vestiţi neguţitori. Hamon au fost craiu / livienilor. Hiteu, ficiorul lui Ha-naam, iau făcut cetaitea Hevrom, den care sint hitienii, unde au lăcuit Avraam. Evusău, al doile fecior a lui Hanaan, au stăpînit în Ierusalim şi în Gava, den care sint numiţi gavao-nitenii, iproci. Aşea să ştii, cetitoriule, că Sim cu săminţiia sa spre răsărit, în Asiia cea mare, s-au .înmulţit şi aii întemeiat lăcaşurile sale, unde sint astădzi perşii, şi asirienii. Iară săminţiia a doa a lui Assamof, ficiorul lui Ioctan, nepot lui Hever, strănepot Sălii şi prea strănepot a lui Arfaran, ficiorului lui Sim, au făcut şi au înmulţit mari şi late niiamuri ia sarmotenilor, a cărora nume să chiamă în istorii sarmati, şi supt acest nume să închid : sţitii, moscalii, sirbii, leşii, rusii, litva, zmudzii, pome-ranii, volinii şi alţii. 24 Iară săminţiia lui Ham au ţinut cîtăva vreme Ţara Hana-neilor, Eghiptul, Ethiopia sau ţările murinilor şi Liviia. Iară săminţiia lui Afet s-au împrăştiiat şi s-au sămănat prin toată Asiia cea mai mică, şi pre urmă lăţindu-să lăcaşurile săli la miadzănoapte, în Evropa, şi mai toată Evropa. cap v Niamul lui Afet De săminţiia şi niamul lui Afet, al treile ficior a lui Noe. Afet să înţălege după j ido vie : lăţit sau lăţire, şi frumos. Acest Afet mai mic au fostu den ficiorii lui Noe, măcar că cum scrie Berosie : după potop au născut Noe pre Ionic, iproci, pre carii îi trecem a-i pomenire aicea. Avut-au Afet, ficiorul lui Noe, şeapte ficiori, anume: Gomer, Magor, Madian sau Madaim, Tuval, Tiras, Iavan şi Mosoh sau Mesica. Cum scrie Filon, Gomer să tîlcueşte hotărînd sau obîr-şind ; de la acesta Gomer să trag ţimbrii. Dentru acestaş Gomer şi niamul ţimbrilor, au eşit nemţii. Iară de la Tevcon Craiul, s-au schimbat numele nemţilor, de le-au dzis tevtoni şi tudes-chi. Aşijdirea goţii, polevţi, Litva, zmudzii, iatvedzii, prusii cei vechi, curianii, dancianii, şfedzii şi filandii tot dentru / acest Gomer au eşit. Magog, care să tîleuiaşte negru, trăind supt cort sau streaşină, [că gog să înţălege cortu sau streaşină].1 Dentr-acesta Magog au eşit niamul şţiţilor sau tătarii toţi. Iară den tătarî, turcii, precum şi Berosie scrie la carte V, că Magog au aşedzat crăiele Asiei, unde turcii stăpînesc ; măcar că şi den săminţiia lui Ham s-au înmulţit une oarde. Dentr-acestaş, ungurii sau hugrii; de pe apa Hugra sau Iugra, care stă în ţinuturile moschiceşti, au eşit ungurii, şi trecînd peste apa Volga, au bătut pre goţi sau pre polovţi, ce era lăcuind pre apa Donului, care să numeşte la istorici Tanais, şi la Marea Niagră, care să chiamă Palus Meotidis, pre strămoşii Litvei. 1 Notă marginală în Ms. 238. în Ms. VI—41, f. 19, rînd 8, pasajul acesta se găseşte în text. La fel în Ms. 1794, f. 12, rînd 15. 25 18 v Madiam, al treile fecior a lui Afet; dentr-acesta sintu plodiţ midii, cari stăpânesc la răsărit. Iavan sau Eon ; dentru acesta sint eşiţ tot niamul grecilor. Iară Iavan, de pe jidovie, să înţălege : ămăgitoriu sau vicle-nitor. Pentru aceia grecii^sint de niamul lor vicleni şi amăgei ; şi pre acest Iavan, grecii şi latinii îl numiia Ianuş, şi-l zugră-viia cu doaă frunţi şi cu doaă obraze : unul den dos, altul den faţă. Acesta, dar, Ianuş, i-au plodit şi au înmulţit pe greci, precum avăm temeinică mărturie la prorociia lui Daniil, carele prin acest cuvîntu Eon, înţălege şi închide pe toţi grecii ; că pre răsturnătoriul şi răsipitoriul monarh a stăpîniei Persului, aşea îl numeşte : Iavan, împăratul grecesc şi machidonesc, care au fost Alexandru Machedon ; că acesta au bătut pre Darie, marele monarhu a perşilor, şi au stăpînit Ţara Perşilor şi Vavilonul, de care Cvint Curţius, carte IV şi V, De lucrurile lui Alexandru cel Mare şi Iustin carte XVIII, Diodor Şicul II, Erodit, scriu pe largu. De la acest Ian să numeşte marea, ce-i zic Iornăut. Feciorii lui Ioan sau Iavan ; acestea sintu întîi Chetim, adecă bătînd, den cari au eşit maehidonenii ; prea ne arată deşchis cărţile Macaveilor, că mai de mult, precum scrie şi, 19 Ştefan Historicul, şi Carion carte I, / nu i-au chemat machido-neni, ce mahetini, jidoveşte, iară greceşte macheti ; iară cu vreme s-au chemat Macheton sau Machedon. Al doile fecior al lui Iavan, Elessa, den care au purces Eolii în Asia cea Mică ; acestea sint grecii cei mai aleşi. Al treile ficior Tarsus, care au făcut oraş mare în Chili-chiia, Tarsul ; şi chilichienii au plodit niamul Asiei. Al patrule fecior a lui Iavan, Dodanen, au plodit în Epir pre dadenieneni ; şi dentru acest Epir au fost acel vestit Pir, împăratul epirotilor, care au fost râmienilor puternic. Arbă-naşii Epirotis sintu. Aşijdirea de acolo au fost şi Scanderbec Castriot, răsipitoriul puterii turceşti. Şi astădzi turcii dentru iacei Epir fac ostaşi mai războinici. Dentr-aceştia dodoneni au stăpînit ostrovul Rodosul şi multe limanuri sau scale, în Asia, în Evropa şi în Italia, den carii sint chiprienii, critenii, cala-brienii, siţilenii, massilienii, iprocii ; şi s-au înmulţit cu niamul grecesc. Toval, ficiorul lui Afet, din care s-au plodit halibienii ; şi acea parte de loc a halebienilor iaste numită în Asiia, de pe oraşul ce să chiamă Halep, unde sint vestiţi munţi pentru 26 argint şi heru. Pentru aceia şi la Facere IV, pomeneşte Moisei : Toval ce au fostu întîi meşter de heru, cu megieşie aproape de halepieni. Iverii den Asiia, carii au în ţările lor de agiunsu de toate mademurile, şi cu acelea toţi să zăbăvăscu ; pentru aceia au şi porecla, că iveri, să înţăleg, de pre lătinie, săpători. Aceste toţi pe urmă, iverii cu domnul lor Iraclie, precum mărturi-săscu unii, au mărsu cu vasă pre Marea Adriei şi pre Marea Albă, den Asiia, pen Ţara Grecească la Işpania, unde au pus Iraclie la strîmtorile mării doi stîlpi, care despartu Işpaniia de Mavritaniia şi Africa. Şi vădzînd iverii în Işpaniia, ca şi în ţara lor, mulţi 2 bogaţi de mademuri : aur şi argintu şi hier, precum scrie Iustin carte XLIV, s-au aşedzat acolo ; şi aceia 19 v parte / a Işpanii o au numit Iveria, pre numele lor. Acestea, pre urmă împreunîndu-să cu franţozii, ce să chema mainte galateni şi ţelteni, făcîndu-să şi împreunîndu-să den două nia-muri unul, adecă tot un niam, li-au dzis ţilteberi, cum s-ar dzice ţilţi şi iveri ; şi aşea iverii den Asiia, şi den Işpaniia ţil-tiberi să chiamă ; den Toval, ficiorul lui Afet să trag. Aşedzatu-s-au pre urmă multe niamuri în Işpaniia, cum era în vremile vechi, de-ş căuta oamenii locuri mai bune de traiu, de să muta dentr-un loc la altul. Că africanii, arapii, mavritanii, cartaghenii, râmlenii, frîncii, goţii, ghepidii, franţozii, ţimbrii, humnii sau ungurii, vandalii, elanii şi alţi strămoşi a franţuzilor, nemţilor, slavacilor şi litveni, ades să rîdica-V de mergea într-acele părţi a apusului, ca la locuri calde şi bogate şi de odihnă. Şi care niam era mai puternic, acela să aşădza. Că aşea era de cinste bişugul acelor locuri, pentru mademurile aurului, argintului în Işpaniia, cît Hanibal Car-thaghenul, pană au stăpînit acolo, în tot anul lua cîte 12 buţi de aur venit dentr-acei munţi, precum mărturisăscu de acestea Plinie şi Iustin. Mosoh sau Meseh se înţălege de pe j ido vie pe lătinie : trăgînd la arcu, sau cum tîlcuieşte Teliman Stela : lăţind sau împrăştiind. Al şeasele fecior al lui Afet, sau de pe trasul arcului, au lăţindu-să în hotar departe, să numeşte; acesta este moşul şi patriarhul a tot niamul moscalilor, a ruşilor şi a leşilor, a volinilor, a cehilor, a mazurilor, a bulgarilor, a sîr- 2 Recte „munţi“ cum se găseşte în redacţia către domn, vezi I. Şt. Petre, op. cit., p. 82. 27 bilor, a horvaţilor, a tuturor năroadelor, care grăese slo-veneşte. Teras, al şeaptele fecior a lui Afet, să înţălege : stricăto-riu, răsipitoriu ; acesta au înmulţit niamul trachilor, pe cari o samă de scriitori de pămînt, tirighetii le dzic. Acrnu toate acele năroade le stăpînesc turcii. Lăcuitorii aciia grăese greceşte, 20 turceşte, / sloveneşte şi pre la oraşăle ce-s prea mare, grăescu şi italieneşte. Oraş mai ales acolo în Traţiia Vizantiia este, ce să dzice, acrnu Ţarigrad, sau cetatea lui Costantin ; Pera, ce-i dzic Galata, Silivriia, Nicopoe, Qdriul şi altele. Aşijdirea scrie Berosie cu dovadă la carte V, precum Teras, făcând Tirul, au aşedzat limanurile, scalele mării, şi au aşedzat pe trachi de pre numele său pe vremea Belii, al doile ficior a lui Nernrot, craiului de la Vavilon. Iară ce scriu unii, aleşi Stela Teliman Signianul, precum de pre numele âcestui Tiras s-au dzis apei Nistrului Tiras, ce acestui lucru noi stăm împroitiva ; că măcar că Nistrul, apa care să chiamă la istorii / Tiras, să începe den munţii rusăşti departe de Traehia, iară 1 cade în Dunăre Nistrul aproape de Traehia. Iară mai multu socotesc că ghenovedzii, carii lăcuia în Crâm, carii şi cetăţili ce-s pre locul Moldovei le-au făcut sau de alţii de mai nainte făcute, şi ei le-au stăpânit, şi pentru mare repegiune a Nistrului, i-au dzis ghinovedzii Tiras ; că italieneşte tir ar sau tirari să înţălege săgetare, şi aceasta apă Nistrul, unde aliargă pentre stînci aşea de iute, ca o săgiată den arcu. Ficiorii lui Gomor, acelui mai mare ficior a lui Afet, au fostu trei : Ascanes, pre care îl numeşte Moisii la cartea Facerii X : Ascenet, Rifaz şi Gomor. De la Ascanes, precum toţi istoricii jidoveşti într-un chip mărturisăsc, au eşit toate nia-v murile nemţăşti, carii întîi să chema ascani. Pe urmă, adăo-gînd de pe nemţie, le-au dzis descanii ; mai pre urmă dvisconii şi tevtoni. Pomeneşte şi Omir pre Ascanie şi Ţara Ascania la sfârşitul a doaă cărţi, îliad, între alţi domni ci-au fost vinit Ţ într-agiutoriu împotriva grecilor la Troada. Deci, precum s-au pomenit de niamuri şi năroade, că să muta în alte părţi de loc, şi-ş schimba locurile unul cu altul, sau îi scotea den hotară mai bune, aşea şi aseanenii, urmaşii lui Ascanie, s-au mutat în alte locuri; sau cercînd locuri mai 20 v bune sau neputînd / trăi de asupriala altor niamuri, părăsitu-ş-au moşiile sale. Că Savelic şi Irodot, cu vestiţi vechi istorici, scriu cu dovadă de urmaşii acestui Ascanes, că ţimbrii urmaşii lui 28 Gomer, den carii era şi acest Ascanes, fost-au izgoniţi den Asiia ceai Mică de Aliat, craiul lidilor; ce mai curund de bună voe s-au mutat, pe semne den locurile sale, şi nu numai ţim-brii şi ascanii sau tevtoni, nemţi, ce şi sarmaţii, şi setei 3, daţii 4, unde sîntem noi moldovenii acmu, alanii, ghepidii, strămoşii litvinilor, sasii sau sacii, şi hinitianii, toţi dentru niam, dentru amîndoi ficiorii lui Afet; unii den Gomor, alţii den Mosoh plodiţi, împreunîndu-se cu puterile lor la un loc, den Aziia ră[să]ritului, spre miadzănoapte trăgînd, întli s-au aşedzat dia-supra Mării Negre, care să chiamă Meotes, în care cade apa Donului den părţile moschiceşti, la Azac întră în mare. De a căror aşedzare la un loc, pe aceli vremi, frumos au scris în stihuri greceşte vechiul Dionisie poiaticul, care aşea să înţă-leg pre românie : Multe niamuri sa ating De locurile ce-s pe lingă Meotid Şi nemţii şi ghetti Şi sarmati şi bastarti Scaunul daţilor Şi puternice piepturi a lui Alan. Arătaiu dar pănă aicea, cu multe niamuri, de unde au \ eşit şi daţii, care au descălecat locurile Ţărîi Moldovii -şi a Ţărîi Munteneşti de la părţile ţărilor despre răsărit spre miadzănoapte. Iară vom mai scrie de daţi, şi de alte niamuri, ce-au eşit tot dentru o săminţie. Den Gomor, al treile fecior a lui Gomer, nepot lui Afet, strănepot lui Noe, goţii cei războinici, soţii ţimbrilor, şi megia-şii lor : iatvejii, alanii, polovcii, peicinghii ; era numărul. lor cu Togormu cniadzul lor 14.000, precum scrie Filo, şi acestea în trei sute de ai după potop. După amestecarea limbilor la turnul Vavilonului, dacă să înmulţiră sămenţiile, au tras în părţile spre miadzănoapte den Asiriia, pănă cît după cîtăva vreme au vinit în cîmpii ce să află / la Marea Niagră şi Moar- )0 21 tă, căriia îi dzic istoricii Meotidis, precum scrie în scrisorile vechi : Pontum Euxenum şi Palis Meotidis ; acestu nume are 3 Recte „ghetei“, cum se găseşte în redacţia către domn, c. I. Şt. Petre, op. cit., p. 86. 4 Notă marginală între rîndurile 7-9 a Ms. 238, f. 20v : „Aicea vedzi cum au nimerit daţii la aceste locuri unde-i acmu Moldova şi Ţara Muntenească şi Ardialul“. 29 21 v * Marea Niagră. Acolo intr-acei cîmpi, îndelungate vremi petrecând săminţiia şi urmaşii lui Gomer şi a lui Togomer, strîm-turile Mării Negre, unde cade Iazerul Meotidului intr-insa, i-au dzis Gomerium Bosforos ; şi pre urmă, după grecie : Chi-merium şi Ţimirium. De pre numele său i-au numit pre urmă aciia singuri ţimirii, şi pe urmă cu vreme ţimbri s-au chemat. Iară pe urmă, neputînd încăpea, că să înmulţisă de nu mai încăpea intr-acei cîmpi, s-au împrăştiet, cineş cu povăţuitorii săi, în alte părţi de lume. Unii au tras la apus şi s-au aşedzat deasupra Prepontului, pre malul Asii, unde cade Marea Niagră la Helespont, Marea Trachiei, la Ţarigrad, la Galata şi la Hal-chidon. Alţii s-au aşedzat în Tavrica, unde sintu aemu tătarii Perecopului şi Mancop şi Chefea şi Crîmul, vestite oraşe. Alţii în Trachia au trecut şi în Daţiia, unde sintem noi moldovenii şi Ţara Munteniască. Şi de acei ţimbri, căci au fostu aproape de greci şi avînd îndelungate războae cu inşii, Omir întru Iliadele sale şi Apolonie şi alţii în stihuri greceşte şi lătineşte, scriu pre iargu. Alţii pre apa' Donului şi pre apa Volgăi în cîmpi a trăi ş-au ales. Alţii pe apa Buhului, căriia îi dzie că să chema apa Buhului, Hipanes, precum dzice Ptolomeiu şi Solin, şi pre Nipru, pe Desna, pe Sosa, iproci, s-au lăţit. Iară alţii au rămas pe loc, unde şădzusă dentîi, ales cei mai bătrîni, cari nu putea, nice li să cădea să îmbie, rătăcind den loc în loc, tot pre lîngă Maria Niagră şi pe iazerul ei. Şi aciia toţi rămăsese goţi, ghe-pidi, pivceni şi pecinghi şi polovţi de pre vînătorie sau de pe prada oştască s-au numit. Pe urmă alţii şi mai departe, spre miadzănoapte trăgînd, s-au aşedzat unde-i acmu Velinul, Podol şi Litva. Alţii spre marea, căriia îi zic Marea Balticum şi Vene-decum şi Marea Prusască s-au lăţit pre acele locuri unde-s acmu filandii, svedzii, litva, / zmudzii, cursii, prusacii vechi şi danenii, carii toţi den Afet şi den Gomer, feciorul său, au eşit, schimbaţi cu limba de la turnul Vavilonului. Aşen vom dar să arătăm niamul daţilor, carii au eşit la locul acesta a Moldovei şi a Ţării Româneşti ; de unde şi cum au nemerit pre aceste locuri, ni-au căutat şi pentru alte nia-muri, de începutul lor a scrie cu zăbavă cetitorului ; socotim că de aicea ne va agiunge a scrie pe rînd mai mult pentru dachi, ce niam au fostu, că ni să pare că am scris deplin, care nice la un letopisăţ a ţărîi noastre, nime n-au ameliţat măcar cît de puţin de acestea ce am scris noi, cu multă ostenială, den oare cîte cărţi streine. 30 CAP VI Pentru daţi Iară la ce an s-ar fi aşedzat daţii pre aceste locuri de la zidirea lumii, cu greu este a să adeveri, de vreme ce nime ales văleturile n-au scris ; de au şi scris, încă nu să tocmăscu : cîndu într-un chip grecii, într-altu chip rîmlenii socotesc anii de la zidirea lumii ; iară, cît am putut afla, nu am lăsat să nu scriem. Pomenit-am mai sus, că înmulţindu-să niamurile în cîm-pii despre Marea Niagră, cît nu încăpea în locurile acelea, s-au răşchirat. Iară gheţii, daţii, cărora le zice Curţius, scriitoriul vieţii lui Alexandru Machidon : dahi, şahi, gheti, massagheti, fiindu cursul ailor de la zidirea lumii 5400, au nemerit pre aceste locuri. Iară de unde li s-au dat acestu nume daţi acestor niamuri, ci-au descălecat pre aceste locuri, scrie Strabo historicul dzicînd : Niamurile despre răsărit, mai vechi decît cele despre apus. Scriu unii, precum aceste niamuri ce au nemerit într-aceste părţi, li s-au dzis daţi şi davi, ce să înţălege de pre limba greciască dais, adecă războiu, că era acest ni,am al daţilor foarte războinic ; precum şi ghetilor de pre ghessi, care să înţălege paliţă lungă, că ghessis, precum au scris Cri-ton, este bîrnă lungă sau paliţă lungă. Şi odată cu daţii s-au aşedzat / spre aceste locuri şi gheţii, însă ei mai spre răsărit, unde este Crîmul acmu ; iară daţii mai spre Dunăre, şi mai spre Ţara Nemţască, precum mărturisăsc şi cetăţile sau oraşele lor, care să hotărăscu tot în slovele dava, cumu-i Serghi-dava, Deţi-dava, Marţi-dava, adecă dava lui Serghie, dava lui Daţie, dava lui Marco, iproci. Iară gheţii era mai cunoscuţi grecilor, decît daţii pre atunce, căci gheţii mai adese trecînd scursurile Dunării în Dobrogea, făcea mari prădzi, şi în Trachiia, în Ţara Grecească. Dion Prusău Sofista, prea învăţat, au nemerit în părţile acelea, unde era aşedzaţi gheţii, precum mărturiseşte Filostrat, ce au scris istoria De lucrurile ghetilor. Niamul acesta, vechii daţi sau rămăşiţa goţilor; că totodată sintu ştiuţi : daţii, gheţii. şi goţii, mărturiseşte Tolpentin (sic) din Dion, la viaţa lui Dornic, iproci. Iară hotarăle Daţiei despre răsărit era apa Nistrul, ce să chema Tir as ; despre miadzădzi Maria Niagră şi Dunărea ; 22 r 31 despre apus Panoniia, unde-i acmu Buda; despre miadzănoapte Morava şi Podoliia în crăiia leşască, unde este şi Cameniţa. Sîntu oarecare istorici, carii dau şi Podoliia şi cîmpii peste Nistru pănă în Buh, şi peste Dunăre Misiile amindioaă, unde dzicem acmu Dobrogea şi o parte de Ilirîc, să fie tot de Daţiia. Pre un niam ce le dzice boei, tavristi şi scorditii, ce au ^ eşit den săminţiia franţozilor, şi trăia pe lîngă apa Sava şi Drava ; împrotiva acestora snau rîdic-at daţii şi i-au supus ; ce pre urmă, împărţindu-să, scordestii s-au împrietenit cu daţii şi prăda în Dobrogea şi în părţile Panoniei, unde-i acmu Ţara Unguriască ; de aceste mărturiseşte Bonfin. De aceşti daţi pomeneşte Cvint Curţius, istoricul de faptele lui Alexandru Maehedon, cum am scris mai sus, însă nu aceia Alexăndrie minciunoasă, oe-i pre limba româniască plină de basne. El scrie că sintu viniţ şahi, dahi, gheti, massagheti, tot un niam, / cînd încă lumea toată era mai rară în oameni. Şi dentr-aceştie dahi, noi dzicem daehi, precum dzie şi grecii ; iară latinii şi leşii dzic daţi, den care niam sint sasii den Ardial. Şi era şi aicea în ţară la noi sasi, pănă nu demultu; iară la satele cele hăneşti în Bugiac, şi acmu sint de le dzic testabani, că să trag de acel niam, şi au mari istorici marturi. Limba lor iară aşea veche era, de la împărţirea limbilor de la zidirea turnului la Vavilon. Au price sasii cu nemţii : carii sintu mai vechi de dânşii ? Sasii dzic că nemţii au luat limba de la dînşii, iară nemţii dzic că sasii de la dînşi au eşit den Saxonia ; ce aceste prici le lăsăm la dînşii ; noi numai pomenim cît slujeşte rîn-dului nostru la scrisoarea letopisăţului nostru. Aceşti daţi sau daehi, cum am arătat mai sus, cu 400 de ani mai nainte de naşterea Domnului şi Mîntuitorului nostru ^ Isus Hristos, s-au aşedzat pre aceste locuri, şi avînd megiaşi / pe gheţi, împreunîndu-să la un loc, trecea Dunărea, şi multe V prădzi şi stricăciuni făcea în părţile stăpînirii Râmului, că să făcea cu toţii ca la doaă sute de mii de oaste. Iară Avgust Chesariu, întîiul împărat a Râmului şi a toată lumea, după ce s-au stricat şi s-au mutat stăpîniia Râmului cea de obşte, pe a căruia vreme au născut Domnul nostru Isus Hristos, precum cîntă beserica noastră în sara născutului : V) flKrScT* HaidACTKSiomS Nd âiMAH adecă : Avgust însuşi stăpînind pre pămîntu; acest împărat, Avgust Chesariu, au pornit împotriva dachilor oaste 50.000 cu oamenii săi Curio şi pre urmă cu Lucul, carii au străbătut cu oştile râmleneşti pănă la marginile Donului şi la Marea Niagră şi abiia 'au supus pre dachi supt ascultarea împărăţii Râmului, de au căutat daţii a dare bir la visteriia împărăţii Râmului. Iară scrie loan cel Mare în Istoriia den năr'oade dzicînd : gottii la ostrovul Scandanavii sau Scandiia, curund după potop s-au aşedzat. ... Iară Ammiia Marchel, la carte XXVII, cu socotiala a tuturor / scriitorilor ailor, precum daţii sintu rtiai vechi decît 23 ungurii, veniţi la Ardeal şi în locurile acestea unde sintem noi ; că, în vremea ce vinisă daţii pe aicea, mi era Ţara'Ungu-riască niceun ungur ; iară daţii cu cîteva sute de ai mai nainte de Hristos, cum am scris mai sus, au ţinut aceste locuri pănă la Traian, împăratul Râmului, precum vom scrie la rîndul său. Şi Filip, tatul lui Alexandru Ma-chedon, precum mărturiseşte Iornand, legînd pace cu goţii, şi-au luat şi fămeie pre Scodopa, fata lui Goţii, craiul goţilor, cum cu legătura aceia să-ş întă-riască împărăţiia Machedoniei. Iară Daţiia, dzice Iornandu, Daţiia cea veche, care o stăpînesc acmu şi năroadele ghepidi-lor, care loc stă în videre Misii, ce-i dzicem Dobrogea acmu, peste Dunăre, ca cu un brîu împregiurată, doaă căi numai avînd, acestea locuri că s-au chemat unde-i acmu Moldova, Ţara Munteniască şi Ardialul ; care şi Iulie Capitol la Viaţa lui Maxim şi Elie Spartu întru Viaţa lui Antonin împăraţilor Râmului, şi Filip Melanhtu, tot aşea mărturisăsc de dzic : Daţii era unde sintu acmu 7 cetăţi.; cu carii şi Martin Ieziler dzicînd : (Să socotesc ardelenii de războinici Evropii aoeştiia, cu moldovenii şi cu muntenii sintu vechi daţi). Mărturiseşte şi Ieronim Canin De daţi, dzicînd : gheţii sau daţii tot locul au stăpînit, care închide astădzi Ardialul, Ţara Munteniască şi Ţara Moldovii. Iară nu multă vreme trecând după moarte lui Avgustu Che-sariu şi altor împăraţi râmleneşti, în anul de la Hristos 88, în dzilele lui Domentian împărat, s-au rocoşit daţii asupra împă- 23 v răţiei Râmului ; trecînd Dunărea, lovit-au cu oştile în Dobrogea, unde era Ulpius Sabinul deregătoriu de la împăraţii Râmului de pază despre daţi şi prădară Dobrogea peste tot, şi omorîră şi pre acel deregătoriu, ce era de pază, cum s-au pomenit ; iară craiu daţilor era anume Decheval. Iară înţălegînd Domentian, împăratul Râmului, de rocoşirea daţilor cu craiul lor, socoti să nu rămîie în ocară numele său de daţi, fiind bir- 33 nici lui, şi au purces cu oşti asupra daţilor, avînd hatman 23 v oştilor sale pre Avrilie Fuscu. / Şi sosind la Ilioc, îndată făcură pod de vasă, legate cu coşuri pline de piatră, peste Dunăre, şi de sirgu trecu ou ostile sale şi Fuscu şi Domentian. Iaria dachii cu craiul său Decheval, încă fiind gata, la Dunăre li-au eşit înainte râmlenilor; şi dind războiu de îmbe părţile, cu multă vărsare de singe, rămas-au izbînda la daţi, şi luară toată tabăra râmlenilor ; şi s-au întors Domentian împărat cu multă ruşine la Râm. Scriu unii de zic că Domentian, vrînd să-şi acopără ocara şi să dzică că el au biruit pre daţi, poroneit-au să-i iasă în tîmpinare tot oraşul Râmul, ca unui biruitoriu să-i facă cinste ; ce mai mare ocară şi batgiocură au adus asupra sa Domintian împărat cu acea fală a lui minciunoasă. N-au mai cutedzat apoi Domintian a face război cu daţii, ce încă au legat de a le da şi bir daţilor ; şi au luat bir în 20 ^ de ani şi mai bine daţii de la râmleni pănă au stătut Traian împărat Râmului, de au bătut şi au spartu pre daţi de pre aceste locuri, că prăda daţii ţările ce era închinate la împără-ţiia Râmului. Pentru aceia au luat bir, precum şi leşii şi moscalii pănă nu demultu, ce acmu în dzilele noastre, da cojoace tătarilor, să nu le prade ţările, scrie Topeltin. Iară pecetea daţilor era doi lei cu gurile căscate unul spre altul, şi diasupra lor era coroane. Trăit-au daţii pre aceste locuri cinci sute şi mai bine de ani. Deci s-au răsipit daţii de pre aceste locuri de puterea lui Traian ce-au vinit asupra lor. CAP VII Pentru împărăţiia Râmului şi hotarăli ei împărăţiia Râmului, căriia în putere şi lăţime n-au fost nicio împărăţie de cînd este lumea, citeşte istoriile Râmului şi a lumii şi vei afla de mărimea ei, şi altă mai mare împărăţie deoît aceasta n-au fost. De această împărăţie afla-vei şi la pro-24 roci, ales la Daniil cu dezlegarea visului / lui Navohodonosor, împăratul Asirii. De aceasta împărăţie afla-vei că cîntă şi 34 svinta beseriea a noastră, în sara Naşterii Domnului şi Dum-nedzăului nostru Isusu 'Hristos : flurSCT* iahho HdMdACT&$ioiu$ Ha âiMAH adecă : Avgust singur domniia pre pămînt, iproci. Acest Avgust, împărat Râmului, au stătut cel întîi după stăpîniia cea de obşte, de sfătuia Ramul cu obşte. In dzilele acestuia, au născut Hristos Mînituitoriul lumii den Prea curata Fecioară Mariia. Numele său să tra^e de pre oraşul Roma, noi zicem Râmul, care oraş este în Italia, pe apa Tivrului. Iară începutul împărăţiei aceştiia este den'Troada, care o au răsipit-o elenii, avînd multă vreme războiu cu troadenii, pentru răpirea Elenii, fămeii lui Menelau, de Alexandru, ficiorul lui Priam, împăratul Troa-dei ; pentru care fămee să o întoarcă domnu-său, de unde o răpisă, pururea svătuia doi domni de Troada, anume Antenor şi Enea, ce măzdind pre alţi domni svetnici feciorul lui Priam, să nu dea pre Elena, s-au trăgănat zvada pănă la stingerea de tot a Troadei. Şi n-au hălăduit nime altul, nice în cetate, nice în olatele ei, fără aceşti doi, ce s-au pomenit, Antenor şi Enea cu gloatele lor ; ori că ştiia grecii sau elenii că aceşti doi domni svătuia spre bine pe troadeni, şi i-au lăsat de nu i-au gonit, ori ei, cunoscând la ce trage lucrul, s-au păzit de vreme ; şi au eşit cu oamenii săi, şi s-au încărcat în vase, şi s-au dus în lume. Deci Antenor au descălecat Veneţiia pre pămîntul Italii. Iară Eneas pogorînd mai gios, au abătut la marginea iar a Italiii, unde domniia Latin craiul o parte din Italiia. îndemnat şi de prorocii lor păgîneşti, au început svadă cu acel craiu anume Latin, după a căruia nume să numeşte limba lătiniască. Nu era acele locuri, pre atunci, cu oameni deşi aşedzate, şi singur craiul îmbătrînit de dzili, numai o fată den trupul său avea şi era logodită după un domnu de Italia, anume Tur-nus, / şi era mulţi domni de Italiia / nepriiatini ; pre aciia i-au tras Enea în partea sa împrotiva lui Turnus, şi a lui Latin craiu, şi cu războae, cu multă vărsare de singe, au biruit pre Turnus, pănă au şi perit Turnus în războiu. Deci au căutat lui Latin craiu, a priimi pe troadeni în ţara sa, în Italia, şi pre Enea ginire în locul lui Turnus, că lui Enea îi murisă fămeia de groază cînd au vădzut ardzînd de toate părţile cetatea Troada. Şi s-au făcut troadenii moşeni Italii aşedzaţi şi legaţi între sîne, să trăiască troadenii pre limba şi pravila de giudeţ 24 v 35 a italienilor şi italienii să primască bodzii şi rugile, şi obicia-iurile de beserică a troadenilor. Deci den Enea şi den fata lui Latin cnaiu, este den sămin-ţie în săminţie născuţi doi fraţi, anume : Romul şi Rem. Aceş-tiia au urdzit oraşul Râmul, pre giumătate Romul şi pre giumă-- itate Rem. Şi încă neînălţate fiind ziidiurile, au viniit într-0 dzi ' Rem să vadză sporiul lucrului frăţine-său, dencătro zîdiia Romul, şi vrînd să facă şagă, au sărit peste zidiul frăţine-său ; iară frate-său, în loc luîmd sămnu şi piedzi răi oraşului, apucă un fuste, şi lovi pre frate-său Rem prin mijlocul trupului, şi căzu mortu la pămîntu. Iară Romul, stînd diasupra trupului, i-au dzis : Aşea să petriacă toţi carii ar vrea să sae zidiuriie acestea. Şi au rămas singur Romul urzitoriu oraşului şi crăiei, după a cărue nume este oraşul Roma sau Râmul, cum dzicem noi, şi după oraş şi numele împărăţiei. Fost-au această împărăţie de începutul ei supt craiu Romul, craiul cel dentîi, pănă la Tarcvinie Superbus, adecă mîndrul. Iară un ficior acelui Tarcvinie Mîndrul, au făcut silă unii doamne, la casa ei, nefiind domnu-său acasă. Şi după aceia silă, acea doamnă, anume Lucreţiia, den pat nu s-au sculat, ce de sirgu au scris la bărbatul ei, unde era, şi la un unchiu al său, ce era vestit svetnic la Râm, anume Brut, să vie cum mai de sirgu la dînsa, că i-i despre moarte. Şi dacă viniră şi 25 intrară în casă unchiul acei fămei şi bărbatul ei, / iară ea au dzis : Nu vă apropieţi de patul mieu, spurcat de ficiorul lui; Tarcvinie ; ce, de este trupul silit, nevinovăţii mele, moartea mea va fi martur. Şi scoasă un cuţit de sub perină ce-1 gătisă de aceia triabă, şi s-au lovit în inemă şi după cîteva ciasuri au murit; că n-au gîndit de moarte ca aceia nice bărbatul, nice unehiu-său, ce pănă a năvăli să apuce cuţitul, ea s-au giunghiat. Făcutu-s-au o zarvă mare în tot oraşul de fapta aceia, arătînd tuturor cuţitul cruntu de singele nevinovatei fămei şi sîlă, şi stătu tot Râmul şi olatele de au giurat cu Brut, ca să nu mai sufără crai peste inşi mai mare. Iară Tarcvinie împăratul, urît şi părăsit de toţi svetnicii şi slujitorii lui, pentru Y spurcata faptă, au fugit la franţozi. Şi de la aciia luînd agiu-toriu, s-au ispitit cu silă să apuce împărăţiia Râmului, ce tot în deşertu s-au întorsu, gonit şi răsipit şi n-au mai dobîndit 36 ce-au pierdut în viaţa lui, niee el, nice altul. Şi de atunce s-au cîrmuit acea împărăţie tot cu sfatul sinatorilor, pănă la Avgust chesariu, cinci .sute şi mai bine de ani. De mirat lucru că aceasta împărăţie, la statul şi'lăţimea ei cît au vinit tot într-aeele cinci sute de ani den cîrma svet-nicilor. Şi alegea ei cu svatul, den an în an, cîte doi mai mari, cărora le dzicea consuli, adecă capetele svatului ; şi mai mare era acestu nume consuli decât împărator ; că acestu nume împărator era a hatmanilor, carii mergea în vr-o parte cu ostile. Iară, dacă să întorcea den oşti acasă, nu să mai chema împăratori, ce iară pre numele lui să numiia ; imperator să dzice poroncitoriu. Iară pe urmă, pentru izbîndzi ce făcea acei împeratori, s-au numit împăraţii, şi au eşit mai mare şi mai de cinste numele împăraţilor decît a crailor. Hotarăle aceştii împărăţii a Râmului, mai necuprinsă sintu, că nu cu munţi sau cu ape curgătoare, cum vedem acmu, că despartu crăii de crăii şi împărăţii de împărăţii, ce den toate / părţi au fostu hotarul marea, ocheanul, care îneungiură 25 v pământul. Îneepînd den părţile despre miadzănoapte, ochianul cela ce îneungiură Englitera, şi tot acela ochean şi despre apus şi despre Hişpaniia şi Portogaliia, şi despre apus să trage tot aicela ochian, încungiurînd tot pămîntul spre amiadzădzi, pe după Africa, noi zicem barbaredzii, pănă vine la Marea Roşie, care este între Eghipt şi Araviia. Câte împărăţii, crăii, domnii şi ţări sintu de le îneungiură ochianul, precum s-au pomenit mai sus, toate supt ascultarea împărăţiii Râmului au fost. încă mai spre răsărit de la Marea Roşie, de la ochianul de amiadzădzi, tăind pre uscat: Araviia, Asiriia, pănă la muntele Caucas, între hindii şi parthii, şi pănă în Marea Caspiia, cu Armeniile amîndoaă, şi cîte ţări sintu între Marea Caspii şi Marea Niagră : ghiurgii, mengrili, cerchezii şi alte ţări, şi de acolo apa Donul şi Volha, toate supt ascultarea Râmului au fostu ! Şi de la Tartariia cea mare, ce să dzice acmu Iuzbec, hanii cei mari de la Râm lua stiag de hănii. Numai cu Hindiia n-au încheiat lumea toată despre răsărit. Şi viniia şi de acolo multe ţări să se închine ; ce de la o vreme nice şi-ii mai primiia de la locuri aşe depărtate. Şi unghiul cestalaltu la ochian, unde sintu acmu şvedzii şi Daniia, şi unghiul spre apa Renului, pre aceste ţări nemţăşti, că şi şvedzii şi danii tot nemţi sintu, şi un 37 niam nu i-au putut supune nice într-un chip râmlenii pănă la îndreptatul acei împărăţii în multe părţi. Şi dtă oaste au pierdut cu nemţii, bătînd războae, cu ceia parte de lume, nu o ar fi pierdut. Insă numai o parte de nemţi supuşi nu au fostu, iară cî>t ţine Renul apa şi acele ce sintu piste apa Renului, multe locuri au fostu supus, cum şi Englitera, franţozii şi toată Hişpaniia. Caută acmu cu cugetul întru atîta mulţime şi lăţime de lume, cîte mari / împărăţii sintu acmu, cum este : Englitera, franţozul, Hişpaniia, nemţii pănă la Renu, Africa, Fesul, Afri, Liviia, iproci, tot Eghiptul, habeşii şi împărăţiia Assiriei, Persul, Armeniile, Capadochiia, toată Greţiia, şi Machedonia, Iliria, Dachiia, unde sintem noi acmu, şi alte ţări şi ostroave, şi pre ochian, şi pre Marea Albă şi pre Maria Niagră, şi pre Marea Caspia, la toate acestea eşiia paşi de la Râm, la unele pe un an, la altele pe trei ani, mai mulţi, care nu-i mai pomenim anume ţările şi datele. Pa'şi eşiiia şi la Ierusalim, la ţările jidoveşti tot de la aceasta împărăţie, cum scrie şi la Svînta Evanghelie. O samă de ţări mai departe, supt crai birnici îi lăsa pre unii, ales la Africa, Eghiptul, Armenia, iară celelalte cum este Hişpania, Englitera, franţozii, nemţii pănă la apa Renului, Italiia, ţările greceşti, ţările Ierusalimului, Anado-lul, ostroavele toate, cu senatorii, svetnicii Râmului, să otcîr-muia, pentru ce au dzis un filosof a lui Pir, craiului epiroţilor, sau arbănaşilor, cînd li-au trimis în solie la Râm, că au vădzut svatul lor de împăraţi adunat. Ce cît ne-trebue la rîndul isto-riii noastre, ne agiunge atîta şi de împărăţiia Râmului. CAP VIII Pentru Italiia de unde au eşit niamul moldove-nescu după risipa dachilor den locurili acestea Toate lucrurile, cînd să spun de la începutul lor, să înţăleg lesne, cum şi de niamul moldovenesc a pomeni ne vine rîndul aicea. Ţara Italiei este dreptu spre apus, cum să prinde de aicea de la noi, nice aşea departe de ţara noastră, că de la Beligradul 38 de la Dunăre, mergînd (30 de)1 dzile, cum mergu neguţitorii, agiungu la Veneţie, care este pe locul Italiei. In statul său este între mări ca şi Greţiia, că dencoace despre noi să închide cu o limbă de mare, ce esă den Marea Albă, ce să chiamă acea apă colfo de Veneţia, cum dzic vene-ţienii, / şi să chiamă cu altu nume : Marea de Adriia ; iară mării den care esă acea limbă îi dzic latinii : Marea Medite-ranium, adecă marea den mijlocul pământului; iară alţii şi noi dzicem Marea Albă. Iară despre ceialaltă parte, despre apus, izbucneşte iarăş dentr-aceiaş Mare Albă un unghiu de mare, însă nu cu atîta lungime, cum este limba ceastălaltă despre noi ; şi pre acela unghiu dentr-acolo este Enua, noi dzicem enovedzii ; însă dentre aceste doaă limbi esă Italiia, şi în dricul pămîntului spre miadzănoapte, de acolo pănă la hotarul franţozilor. Hotarăle ei despre răsărit, cum s-au dzis despre noi, limba de mare, şi apoi ţările împărăţiei nemţăşti : Stiria, Ca-rintia, Avstria ; despre miadzănoapte, franţozii ; despre apus, HiŞâpaniia ; iară despre miadzădzi să închide cu Marea Albă, şi tot aceia este care să întinde pănă la Ţarigrad, Marea Albă. Are Italiia domnii împărţite pe locurile ei, cum avea şi Greţiia într-o vreme, a căror domnii şi ţări sint numerile acestea : Liguria, Tuscana, Umbria, Sabina, Laţium, de unde este limba lătimiască şi de la' Latin craiu; Neapolis crăie supt craii Hişpanii, Calambria (sic), Apulia, Romania, Istria, Hetru-ria, Campania, iproci, care le trec cu condeiul nostru pentru zăbava. Iaste Ţara Italiei plină, cum să dzice, ca o rodie de cetăţi şi de oraşe iscusite ; mulţime şi desime de oameni, cu bişug de tot feliul de roadă şi iscusenii; pentru aceia i-au dzis (raiul pământului, Italiei). A căruia pămîntu, oraşăle, grădinile, tocmelele la casă, cu mare desfătare traiului omenescu, cît nu-i în toată lumea supt ceriu, blîndu, voios şi sănătos, nice căldură mare vară, nice erni greii. De grîu, de vin bun şi uşor, de untdelemn, mare bişug; poame de tot feliul : chitre, naramdză, alămii, dzahar. Oameni iscusiţi peste toate niamurile, stătători la cuvlntu, neamăgei, blîndzi, şi cu oamenii nemernici îndată să prietenesc, cum ar fi / de ai săi, cu mare omenie; pentru aceia le 1 Loc gol în Ms. 238. Completat după I. Şt. Petre, op. cit., p. 106. dzic gintiloni, cum zic grecii, .celebii; iară şi în războae neînfrânţi într-o vreme, cum vei ceti de dînşii la istoriile Ramului. Aceia ţară este acmu scaon şi cuib a toată dăscăliia şi învăţătura ; cum era într-o vreme Athina la greci, acmu Pa-dova în Italiia, aşea de iscusită şi trufaşă meşterşuguri. Este Italiia mai veche decît Ramul adecă Roma, şi decît împără-ţiia Râmului, ce s-au zidit în Ţara Italiei, de acei domni den Troada : Antenor şi Enea, cum s-au pomenit mai sus ; Anterior Veneţia cu olatele ei, iară Enea Râmului şi împărăţiei lui înoepătoriu şi rădăcină-i este. CAP IX Pentru numele moldovenilor şi a muntenilor după ce au descălecat Traian Numele Italiia este vechiu la toate istoriile cele vechi lătineşti, de pe l-tal craiul lor, nemţii italianului îi dzic valleos, şi noaă moldovenilor şi muntenilor iară aşea ne dzic )\ valleos. Franţuzii italianului dzic valaşhos. Leşii italianului dzic vloh şi noaă franţuzii valaşhos, şi leşii voloşin ne dzic ; iară muntenilor de la o vreme au luat leşii de le dzic moltan adecă oltian. Ungurii italianului dzic olaş, iară moldovanului ; şi muntiianului, olah. Şi Ţării Italiei leşii dzic : Vloşoa Zemea, "f adecă Ţara Vlohului, iară ţării noastre dzic Volosca Zemea. Caută-te acmu, cetitoriule, ca într-o oglindă, şi prăveşte de unde eşti, lepădând de la tine toate celelalte basne, câte unii au însămnat de tine, den neştiinţă rătăciţi, alţii den zavistie, care în lume dentre niamuri n-au lipsit niceodată ; alţii de buiguite scornituri şi deşerte. Iară nu numai numele acesta, precum ai înţăles că este tot unul la toate ţările, şi al tău, şi a Italiei, precum vei înţă-27 v lege şi mai pre largu, osăbit de numele acestor ţări, că şi / grecii şi turcii ne dzic vlah, ce şi dentru altele te vei cunoaşte : obiceiuri, hirea, graiul, pănă astădzi, că eşti dreptu vloh, adecă italian şi râmlian. 40 Multe obiciae sint a italienilor şi trăescu pănă astădzi ; aşea den ospeţe nemăreţi, voioşi şi libovnici ; aşea la petre-cănii, la întrebare unii pre alţii de viaţă, firea, clătirea. Cine au fostu la Iţaliia să vadză pre italian, să ia aminte ; nu va trebui mai bună dovadă că criadză, că un niam sintu cu moldovenii. înţălege-vii şi den capul, care să va scrie de graiul acestor ţări, că şi limba este dovadă, că în graiul nostru pănă astădzi sint cuvintele unele lătineşti, altele itălieneşti. Să miră un istoric anume Cavaţii dzicînd : De mirat este că limba moldovenilor şi â muntenilor, mai multe cuvinte are întru sîne râmleneşti decît italiineşti, măcar că italianul tot pre un loc cu râmlenii. Ce aceia nu-i divă, că italienii tîrdziu ş-au scornit limba den lătiniască, aşea de iscusită şi dezmierdată, cît că este limbă îngeriască, îi dzic, şi întru unele peste samă -îşi răduce 1 cu a noastră. Un istoric, anume Enea Silvie, şi alţii pe urma şi pre cărarea lui, au scrisu în istoriia sa, cum moldovenii, ce lă-cuiescu pe pământul Dachii cei de Sus, şi muntenii în Dachiia cea de Gios, acestu nume vlah să trage de pe Fliac, hatmanul râmlenesc. Şi această părere a lui Enea, nu este de aiurea ; numai au cetit nişte stihuri a unui dascal, anume Ovidius, pre care l-au trimis în urgie în Cetatea Albă Avgust, Chesariul Râmului, pentru nişte scrisori în stihuri, ci-au fostu scris de dragoste, de să împlusă Râmul de curvii, den scrisorile şi cîn-tecele lui. Acel Ovidius au scris cîteva cărţi în Cetatea Albă, fiind Închis, urgisit, tot în stihuri, şi acolo şi-au sflrşit şi viaţa. ° Pre numele lui este balta Vidovul la Cetatea Albă. Una den cărţile lui ce are nume de Pontu, scrie la un prietin / al său la 28 Râmu, anume Greţin, aceste stihuri, precum le scriem aicea pre limba noastră de pre lătinie : Gheţii ţinea într-o vreme, acmu Flacus ţine, Rîpa scump-a Dunării, el singur cu sine : El au ţinut Misia în pace, cu credinţă, Pre greci (sic)2 i-au scos de aicea el, cu ‘biruinţă. Aşea însămniază aceste stihuri, pomenind pre acel Fliac, cărui numele la istoriile Râmului este Fulvie Fliac consul, 1 „îşi aduce“ după Ms. VI—41, f. 44, rînd 16. La fel în Ms. 1794, f. 23, rînd 13. 2 Aşa în textul Ms. 238 ; în Ms. 1794, f. 23v, rînd 5 : »giţi“. 41 precum să numiia pre acele vremi hătmăniile lor. Şi de aceste stihuri s-au legat întîi acela Enea Silvie, şi după dînsul şi alţii. Intru aciia aflu şi pre Ureche. Vornicul următoriu, să fie numele ţărilor acestora vlah, de pre numele acela a lui Fliac, haitmanul Râmului, cărui lucru, Carion istoricul stă împrotivă, şi cu acela şi Topeltin de Mediaşi, anunţe dzic că cei ci-au scris, cum numele vlah, acestui niam, moldovenilor şi muntenilor, îi de pe Fliac hatmanul, basne sânt. Cu aceşti doi şi alţii mulţi istorici, cu carii, şi eu ceiu partea mea, ţiu pentru aceste dovădzi, care deschis ţ-am scris, cum toată lumea dzice italianului aşea cu un nume şi noaă pănă astădzi. Şi acel Fliac, de au bătut războae du tătarii pre Dunăre, iară la descălecatul ţărilor acestora nice o triabă nu are, că tîrdziu după Fliac sintu descălecate de Traian, împăratul Râmului, den ţările Vlohului, adecă Italiei. Fără cine doar va dzice că italienii acestu nume vlah au dobîndit de la Fliac, care lucru n-am cetit nice la o istorie a Râmului şi de Italiia. Alte chipuri şi capete au avut Italia, mai vestite şi mai vechi decît acel Fliac. Cum ar fi luat Italiia nume de la acela ? Ce de la Italia atîta agiunge istoriei noastre, cit am arătat cu mărturiile şi a istoricilor şi a numelui ce avem de la alte niamuri ; să păşim de aicea la altele pre rîndu. CAP X Traian împarat au vinit cu oşti asupra daţilor. Pentru Traian împăratul Râmului şi pentru ostili lui ci-au venit asupra lui Decheval craiul dachilor şi la ce vreme Traian, împăratul Râmului, al şeptele după Avgust Chesariu, la începutul împărăţiei lui, era al doilea vac după Hristos, fiind papă Anaclit, cum scrie Varonie, anii 103. Traian de niamul său era spaniol sau hişpan ; luat-au scaunul împă-yc răţiei după Nerva, şi Nerva după Domintian. Şi vădzînd la slăbiciune împărăţiia sosită, dentru rea ’şi desfrînată cîrma împăraţilor răi şi turbaţi, (că şi Dioelitiian şi cela a lumii ocară şi tiran Nero tot mainte de Traian au fost,) întîi au tocmit împărăţiia în ce era stricată şi viniturile ei, apoi s-au apucat de oşti împrotiva tuturor carii eşisă de supt ascultarea împărăţii, ţări şi întîi asupra daţilor, ţiitorii acestor părţi. Că aşea să întărisă daţii asupra împărăţii Râmului, cît şi bir lua den visteriia Râmului, în dzilele lui Domintian şi a Nervii, în doadzăci şi mai bine de ani, precum scrie Topeltin, să nu prade ţările ce era supt împărăţiia Râmului, cum s-au scris mai sus, că şi pănă la Italiia nu hălăduia de ciambulurile ce slobodziia cu călărimea lor. Cum am vădzut în dzilele noastre pe tătarii Crîmului, fiind mai puţini decît ostile moschiceşti şi leşeşti, şi de la amîndoi lua daruri, să nu le strîce ţările cu ciambulurile lor. Întîi dar Traian, marele împărat, la al doile vac a lui Hristos după întrupare, plinindu-să vacul întîi anii 100, rădi-cat-au oaste împotriva nemţilor, cum scrie Dion şi alţi istorici după acela, şi izbîndind, s-au întorsu şi s-au apucat a găti oşti asupra daţilor. Războiul lui Traian împăratul Râmului cu Decheval craiul daţilor Cum scrie istoriia De patru monarhii a lumii de clătirea aceştii împărăţii de la Râm spre aceste părţi, ca pe la 120 ani / după Hristos, iară cum scrie Varonie ca la 103 au fostu, că la al patrule an a împărăţii sale, au purces Traian asupra daţilor. împrotiva căruia nice Decheval craiu fără războiu nu s-au lăsat, ce trecînd Dunărea cu ostile sale, au stătut împro-tiva lui Traiah cu războiu în ţările Misîi, ce să chiiamă Dobro-gea. Stătu un războiu mare şi nu cu puţină vărsare de singe. însă pre acele vremi, în toată lumea, nu era altă oaste nice mai temeinică, nice mai stătătoare şi neanfrîntă ca oştenii Râmului, cu toomală oştilor lor, cum vedem acmu la nemţi, tot bulucuri, şi pentre bulucuri locuri deschisă, să aibă loc deschis a da agiutoriu bulucurile cele odihnite celor înfrînţi sau obosiţi, ce stau înainte de să bat. Niceodată toate bulucurile nu încep războiul, ce numai cele den frunte ; iară alte bulucuri cu mare tocmală stau de paza celor ce fac războiu. Şi aşea, luptîndu-să o parte de oaste, iară altă parte stă gata netrudită, că oastea netrudită pre lesne înfrînge pre ceia oaste ce-ş varsă focul sau virtutea toată odată ; că oastea ce sare toată odată, 43 toată să şi răsipeşte îndată. Şi cu tocmala oştilor sale, râmlenii au supus toată lumea. Mare tărie şi neînfrântă avea şi oastea machidonenilor, ales tocmala pedestrimii ce să dzieea : filandră (sic) ; însă era prea strînsă acea filantră şi la greu să lega pedestraş de pedestraşi. Cu mare greu să rumpea acee oaste, că cu tocmala ei au călcat Alexandru Maehedon tot răsăritul. Insă pe urmă, dacă au început machedonenii a bate războae cu râmlenii, perdea războiul machidonenii, cum va vide cine va ceti războiul lui Persăv, împăratul machidonenilor cu Filip, hatmanul romanilor. Audzit-am pre mulţi dînd vina aceasta, cum că şi leşii şi moscalii şi alte oşti creştineşti, nu sar toţi deodată la războiu ; nu ştiu ce dzic unii ca aciia ! Ostile temeinice, cu multe ciasuri, cu multe dzile bat un războiu, şi ştiu aceasta, că întîi leşii şi moscalii de ar slobodzi 29 v toată oastea odată, niceun războiu / n-ar mai izbîndi, ce toate le-ar pierde. Aşea dar Decheval, craiul dachilor, luptîndu cîteva dzile să oprască ostile lui Traian, n-au mai putut birui, ce au purces ostile lui den războiu în răsipă. Traian împăratul, după izbînda de întîi asupra daţilor, venit-au la apa Dunării, şi stînd ou ostile, adus-au meşteri de prin olatele acelea şi au zidit pod de piatră peste apa Dunării, cu mare minune vecilor viitori, care să pomeneşte şi pănă astăzi Turnul — Săverinul în Ţara Munteniască. Iară mărirea podului au fostu, cum mărturiseşte Bonfim din Dion istoricul, 50 de stîlpi de piatră, înalţi cîte de 150 de coţi, fără temeliia ce era pe dînşii; iară de lat, podul era de 60 coţi. După ce au gătit, trecut-au Traian cu toate ostile sale ^ peste Dunăre, în cursul ailor de la zidirea lumii [5613]A, iară de la Hristos 105, în ceasta parte, unde este acmu Ţara Munteniască, unde şi Decheval, craiul daţilor, au eşit cu oştile sale, la al doile războiu, stînd daţii tare, cu singur craiul lor. Şi craiul lor au perit în războiu şi toată oastea lor s-au întorsu în răsipă. Dzic că înfrîngîndu-i in războiu râmlenii, au dat dos Decheval, craiul dachilor, spre munte, şi l-au agiunsu Longhin în goană cu o samă de oşti râmleneşti. Scrie Bonfin, şi l-au prinsu viu şi l-au dus la Traian împăratul. Dzic unii, că după 1 După I. Şt. Petre, Letopiseţul Ţârii Moldovei de la zidirea lumii..., p. 119. 44 ce l-au prinsu viu, să să fie otrăvit singur, pentru să nu cadză în ocară râmlenilor ; iară mai mulţi scriu, că aduoîndu-1 viu înaintea împăratului, şi după multă mustrare pentru rocoşirea lui asupra împărăţiei Râmului, l-au omorîit. Iară eu am cetit cartea lui Marco Avrilie, împăratul Ramului* pre urma lui Traian al patrule împărat, în anii de la Hristos 161, şi scrie cum să-l fie dus la Râm pe Decheval craiu împreună cu un ficior a lui, arătîndu-să Traian împărat biruitor asupra lui. Alţii scriu că în doaă rânduri au avut răziboiu daţii cu Traian împărat, şi rămîind biruit Decheval craiu den războiul de întîi, s-au plecat cu rugăminte, şi s-au făcut pace, şi priimin-du-1, / Traian l-au ertat; şi pe urmă el iară s-au rocoşit asupra lui Traian, şi viind Traian al doile rînd cu oşti* cum scrie Dion şi alţi istorici pre urma lui, să fie avut Traian împărat oaste şease sute de mii numai de războiu, fără altă mulţime ce să trag după oştile mari. Şi pierdzîndu războiul daţii şi peirea craiului lor, s-au dus tot niamul lor în răsipă de pre aceste locuri ; iară cîţi au şi rămas prostime, ţărani, pe toţi i-au scos Traian împărat de pe aceste locuri peste munţi la Ţara Unguriască ; şi în locul lor aicea în ţară şi unde este Ţara Munteniaseă, din Dunăre pănă supt munţi şi pănă în Marea Niagră, şi pănă în apa Nistrului, tot locul au îrnplut de oamenii săi, râmleni căsaşi, şi mai mulţi oşteni, precum dzic ei colonia romana, adecă descălecarea Râmului. Deci aşea să află că este descălecarea cea de întîi pre aceste locuri cu râmleni. Cine ar vrea să vadză şi cu ochii mar-turi, citiască pre istoricul Dion, carele au scris Viaţa lui Traian împăratul şi pre Evtropii carele au scris Viaţa lui Adriian împăratul Râmului şi pre Bonfin, istoricul ungur, şi alţi istorici anume: Cavaţii, Carion, Silvie, Cromver liav, Piaseşchi, Gvagnin, iprocii, şi mai ales den ceşti mai de cururnd pe Topel-tin de Mediaşi, iscusit istoric, carele de-a-măruntul din Dion scrie de niamurile ţărilor acestora şi ales de descălecatul cel dentîi întru aceste părţi de lume, de Traian împăratul. Măcar că căpeteniile daţilor, domni cu casăle lor, s-au dus toţi peste munţi în Ardial, şi de acolo cu toţii s-au închinat lui Traian împăratului, tot nu i-au credzut, ce şi acolo pentre dîmşii, în Ardial, au descălecat râmlenii pentru să nu mai poată a-şi rîdica cap daţii împrotiva râmlenilor. Carii să văd şi pănă astădzi în tot Ardialul şi în ţările ungureşti de sus români mai în giumătate cu unguri, de lăcuescu pănă astădzi, tot den descălecarea lui Traian împăratul Râmului, de să chiamă români, 30 v / adecă râmleni. Averea craiului Decheval încă au aflat-o Traian, aproape de apa ce să chiamă Sargheţia, într-un ostrov, cum dzic unii den unguri strog, iară mai nainte să numiia Sarveţia despre Ardial, spre amiadzădzi. Mărturisăscu de aceste Zambuc şi Lazie, cum toată averea lui Decheval o au aflat într-acel loc r săpîndu şi abătând apa pe alte locuri, pănă au dat de avere. —O Era acest obiceiu la împărăţiia Râmului : d^că să împle s Italia, în dricul împărăţiei de lăcuitori, de nu le mai agiungea loc de hrană, scotea cu sorţi căsaşi de pen oraşă şi de pen sate, şi-i muta la alte ţări, unde era oameni mai puţini, sau unde vedea că să rădica de supt ascultarea împărăţiei vr-o ţară. Şi acolo cu sutele de mii de casă muta, şi le împărţiia locuri, şi să dzicea acea descălecătură colonia romana, adecă descălecarea Râmului; de care colonii a lor este plină lumea : şi la Asiia, adecă la Anadol, şi la Africa, căriia dzicem noi barba-redzii, şi la Hişpaniia, şi pre apa Renului la nemţi, şi la fran-ţozi, şi la Rumele, în ţărîle greceşti, un niam ce să chiamă Coţovlahi, colonia Râmului. Litva în crăiia leşască drepţi râmleni sintu ; însă acest niam' a Litvii, nu de râmleni sintu aduşi pre acele locuri unde lăcuiesc acmu ; ce, de tirăniia lui Nero, împăratul Râmului multe casă mari cu gloatele sale, cu domnul lor Livon fugind la nemţi, şi de acolo, cumpărindu-şi vasă de mare, au şedzut în vasă şi au mersu pre marea, ce loveşte la Gdansca, pănă la Liflantu, o ţară ; şi de acolo descălecînd malul, s-au lăţit pănă unde este Litva acmu. Sau mai de credzut a fi, precum scrie Stricovsehii la cărţile II a istoriii sale, cap V, De Litva, adu-cînd martur istoriii săli pe Dlugoş şi pe Cromver la carte III, file 61 ; precum în vremea ce s-au întărâtat vrajbă între doi domni a Râmului, mai nainte de Naşterea lui Hristos, anume : între Iulie Chesar şi între Pompeiu cel Mare, adunîndu-să 31 r cîteva rudenii râmleni, de / frica lui Iulie Chesariu, ce stătusă biruitoriu asupra lui Pompei, lăsîndu-ş ţara şi moşiile, au întrat în vasă ; pre mare mergând cîtăva vreme, s-au aşedzat diasu-pra Mării Prusilor, şi acolo au făcut oraş ; şi avea cîrmuitoriu Livon, unde sint acmu zmudzii şi Livoniia şi Litviniia sau Litva, şi de pre numele acelui cîrmuitoriu Livon să chiamă Livoniia sau Litva, ţărilor acelora ,* şi pune dovadă şi apa ce 46 să chiamă Liviia sau Liva, şi tîrgşorul diasupra acei coadă de mare, ce cade în Marea Baltieum sau Marea Prusilor. Aduce pentru aceasta şi mărturiile istoricilor : a lui Livie şi a lui Fior, carii scriu de lucrurile râmlenilor. Şi aşea scrie şi părerea sa Stricovschii : După ce au răsîpit Iulie Chesariu oastea lui Pompeiu şi pre Pompeiu ce scăpasă la craiul Eghip-tului, i-au tăiat capul lui Pompeiu, şi cencînd pre hatmanii lui şi tovarăşii lui Pompeiu, între care era şi acestu Libo, pre carele îl numeşte Fior : Publius Livo, fiindu hatman pe mare lui Pompeiu împrotiva lui Iulie Chesariu ; după ce înţăleasă de răsipa şi peirea lui Pompeiu, s-au tras pe mare cu vasăle ce-i era pre mînă, spre părţi pustii şi locuri mai fără oameni ; avînd grij să să poată aşădza mai lîngă Italia, au nemerit în părţile acelea, cum s-au pomenit mai sus, unde sint astădzi : zmudzii, prusii, Litva, livonii şi în Ţara Curlandiia, au făcut târgu, pre numele său Liva, şi i-au dzis şi Remnove ; şi astădzi să chiamă acel tîrgu Remove. Iară cu vremea s-au lăţit acei râmleni pănă unde este acmu Litva. Mulţi ai supt ascultarea ruşilor au fostu; şi înmulţindu-să den an în an, au supus ei pe ruşi, de le sintu vecini rusii, toţi dintr-aeea ţară. De ari întreba oarecine : atîtea colonii în lume, de unde atâta mulţime de oameni ? Numai în Italia, să iasă atîtea ţări descălecate dentr-însa ? Trebue să ştie că într-acea ţară au fostu pe aceli vremi scaunul / împărăţiei oraşul Ramul, care oraş, nu cum sintu acmu împărăţiile, ce au ţinut toată lumea, de la apus pănă aproape şi tot răsăritul, fără puţine împărăţii la răsărit. Oum s-au dzis mai sus, izvorîia den to^tă lumea la Italiia, pentru să fie în volniciia Italiei, şpan, adecă, nemiş, cum dzic leşii şlehtici. Şi a doa, că în toată lumea nu este necăiuri pămîntu ca Italia, de toate bişug şi dezmierdăciune, şi bine i-au dzis raiul pămîntului. A triia, că râmlenii den toate olatele şi ţările lor, lua a dzecea den oameni tineri; dzicea râmlenii acelor oameni obsidis adecă [zălog de credinţă ţării lor, şi pre aceia îi punea de învăţa' oştenia]2 ca în şcoale. Şi carii era pe la şcoale încă supt stiaguri le dzicea tironis ; iară, dacă să învăţa bine, oum va purta suliţa, cum va muta pavăţa, cum va întoarce sabiia, îi scotea la războae, şi cu vreme den tironi eşia de le dzicea viteranii, adică' slujitorii vechi bătrîni. Pre acei viterani apoi, îmbătrîniţi în slujbe vestite, îi scotea de * 8 2 Loc gol în Ms. 238, completat după Ms. VI—41, f. 44, rîndurile 6, 7, 8. La fel în Ms. 1794, f. 26, rîndurile 18-19. 31 v 47 supt stiaguri şi le da lacuri pre la sate, pre la oraşe, de casă, de vii, de grădini, de pămînturi, şi aşea să împlea Italiia cu mulţime de oameni, cît nu-il cuprindea pămîntul. 'Multe obiciaiuri de a râmlenilor sint acmu la turci, ca acestea : cefiau] 3 şi ei de a dzecea den oameni şi iar aşea îi împart pre la grădini, apoi în ceata enicerilor ; şi fac şi ei den slujitori bătrîni oturaci, iproci. Şi nu-i divă că la turci videm obiciae ca acelea ce au fostu şi la împărăţiia Râmului ; căci şi Ţarigradul şi cîte ţări ţin turcii într-această parte de lume, care să chiamă Evropa, parte de împărăţiia Râmului este. Alexandru Machidon, în vremea împărăţiii sale, încă au făcut pre numele său colonii, şi întîi la Eghipet, acel vestit oraş Alexandria, unde să scură apa Nilului în mare ; iară şi pe apa Donului şi pe apa Hindului, şi la perşi au descălecat oraşe şi olate pre numele său. yL De ari fi acmu Istratie Logofătu şi Simion Dascal şi Misail Călugărul, cum s-ari apuca pentru aceasta poveste cu basnele lor ce au scris, că rădăcina acestui niam / oare este acmu pre aceste locuri, au fostu den temniţăle Râmului de la Laslou craiul. Adevărat, că Traian împăratul de la Râm au adus şi căsaşi, adecă de la Italia ; şi aşea este, căsaşi au adus, iară nu den temniţăle Râmului, ce orăşeni, căsaşi, săteni, şi slujitori aşedzaţi ; şi casă de domni au aşedzat aice pre la cetăţi. Cum şi lui Dragoş Vodă mare măpastă-i fac ciiia ce dzic, că au fostu păstoriu ; ce pre mărturiia maramoroşenilor, cum scrie Miron ci-au fostu logofăt mare, în izvoadele sale, că au audzit cu urechile sale, să fie fostu ficior de domn a unui Bogdan vodă, > născut în Maramorîş. După ce i-au scos de pre aicea mulţime de tătară, năbuşiţi şi cu bolgarii de la Volga, apoi şi Atila cu ungurii, dar den temniţă cu sutele de mii de oameni, unde s-ari afla, şi apoi fămei iară atîtea tîlhăriţă ? Deci unde este, şi cît vac este cînd au vinit Traian, împăratul Râmului, pre aceste locuri, la anii de la Hristos 103, sau cum scriu alţii 120, şi cînd s-au bătut Laslo, craiul unguresc, cu tătarii ? Intre Traian şi între Laslo craiu sint ani 800. Şi au scris aceşti istorici min-ciunoşi Istratie Logofăt, Simion Dascal şi Misail Călugărul, că acela Laslou, craiul unguresc, au cerşut de la Râm oameni de f oaste într-agiutoriu. Şi niamul românilor acmu trăia cu domnii săi în Maramoroş, ceşti dencoace, iară cei dencolo despre munteni, pre lîngă apa Oltului. 3 Completat după Ms. VI—41, f. 44, rînd 16. Vedzi aicea basnele lor, ce au scris ; ce nu să prinde, cum dzic mano ţigăneşte. Aşedzat-au Traian împăratul şi domni pre la cetăţi, cum dzic la Ieşi caştalian, cineş cu olatul său, şi în toate locuri şi marginile oşteni, cu nume pre atunce ţărilor acestora, unde-i ţara noastră şi Ţara Munteniască, Daţia de Gios ; iară Ardia-lului şi părţilor celor de sus, cum s-au pomenit, să chema Dachia de Sus. Şi au trăit tot cu acest nume ţările acestea pănă la a doa descălecare cu Dragoş vodă, şi acmu mulţi ne dzic şi noaă şi muntenilor, streinii : Daţia. Insă nărodul, / niamul 32 v lăcuitorilor, nu ş-au schimbat numele său, ce tot romanii, apoi cu vreme întru îndelungaţi veci, români pănă astădzi ! Şi ţărîle f megieşe ştiindu-ne de unde am eşit, adecă de la Italia, căriia-i \ dzic streinii vlah, vloh, valleos şi ulah, de pre vloh, adecă ita- \ lian, au dzis vlah, şi latinii Vlahia mai tîrdziu. Aşijdirea şi \ ispravnici şi diregători acestor ţări, ce am putut afla că au ] fostu, scrie Bomfim istoricul, ce au putut afla de pre stâlpii de / piatră, ce avea obiceiu cei vechi râmleni întru vecinica pomenire a lor, de ridica stîlpi de piatră, în Ţara Ardialului, ce să chema Daţia de Sus, cu slove lătineşti săpate în stîlpi, aşiea sunînd : Antonie Frian acelui întîi deregătoriului a darcoma-nilor (sic), ulpiianilor, a lui Traian, a sarmaţilor, oroşan, Sabinul, purtătoriu a treisprădzece polcuri, au vieţuit ani 30, iproci. Aşijdirea mai încolo, lui Peurie Saturnin, solului împărătescu şi ispravnicului, socotitoriul descălecării Daţiei, Sarmaţiei, iproci. Acest Antonie şi Peurie Saturnie, dentru acea scrisoare, să văd că au fostu domni şi otcărmuitori, puşi de împăraţii Râmului, ori pe urma lui Traian la aceste ţări. De numerele 4 ci-au avut apele acestea şi de patru părţi a lumii : |Aziia, Africa, Evropa şi America După aşedzarea cu râmleni pe locurile acestea, purces-au Traian împăratul cu ostile sale în gios pe lîngă Dunăre, cum să pomeneşte den vechi istorici că şease sute de mii de oşteni numai de războiu au avut, şi trecând apa Siretiul, apoi Prutul, Nistrul, Buhul, Niprul şi Donul, care aceste toate cu alt nume s-au fostu numind : Siretiul să chema Halum, şi acmu în istoriile vechi şă chiamă aşea: Prutul Hierazus, Nistrul Tiras ; 4 în Ms. VI—41, f. 46, rînd 16 : „De numirile...“. 49 Buhul Hipan, Niprul Boristenes, Donul Taruais ; şi această apă Donul desparte Aziia de la Evropa, cuih şi la Ţarigrad, Boazul mării, între Ţarigrad şi între Skiuder desparte Aziia de Evro-33 pa; Ţarigradul şi / Galeta de Evropa, iară Skiuderiul, dencolo de Boaz, Anadolu, ce-i dzic istoricii Aziia. Iară părţile despre amîadzădzi, câte ţări sintu să chiamă Africa. Părţile despre apus şi spre miadzănoapte să chiamă Evropa. Iară a patra parte este America şi este depărtată şi vine supt noi, cum ar fi statul ei, şi după îmhletele soarelui, şi altor lumini cereşti; cîndu-i pre aicea dzuă, iară la America este noapte, şi cîndu-i aicea noapte, acolo-i dzuă. Că, fiindu pămîntul rătund, aşea vinu locurile în staturile sale. după rătundzirea pămîntului, cum ar fi împotriva noastră supt noi este acia parte de lume. Deci aceste doaă părţi de lume Evropa şi Aziia la părţile despre miadzănoapte le desparte Donul, cum s-au scris mai sus ; iară dentr-acoaci le împarte Marea Niagră şi pănă unde cade apa Nilul în Marea Albă ; iară Nilul desparte Aziia de Africa. De la Nil să începe Africa şi acmu Eghiptul nu-i de Aziia ce este de Africa cu toate ţările cîte sintu den malul Nilului, pănă unde să închide cu marea ochianului, care îîncungiură pămîntul, alăturea cu Marea Albă, pănă unde cură şi Marea Albă în ochian, la Işpaniia. Dencolo, Africa ; dencoace Evropa ; Işpaniia, de Evropa ; Fesul dencolo de Marea Albă, de Africa. Acestea pomenindu-să pentru deschisul minţii, să să înţă-liagă statul lumii, ne întoarcem la istoriia pentru Traian, împăratul Râmului. Pentru Traian împărat cîte părţi de lume au îmbiat cu oştile săli după ce au descălicat locurile acestea cu oamenii săi şi pentru Troianul cel pe din sus de Gălaţi de cine s-au făcut Cum nu s-au îndestulat cu atîta parte de lume, cît au călcat cu oştile sale, de au trecut toată Evropa pănă la apa Donului, care apă esă den inima ţărîlor moschiceşti şi dă în Marea Niagră la Crîm, ce trecînd peste Don, Traian împărat au călcat şi Aziia, lovind pe la Iuzbec mari ţări tătărăşti, şi de la Iuzbec 33 v pre la Marea Caspiia, unde să desparte / Cazanul şi Astrahanul de Ţările Persului, pe la Bahtri, şi de acolo prin Ţărîle Persului şi prin Siriia. 50 De acest vestit împărat, avăm şi şanţul, săpat de oştenii lui în vecinică pomenire, începînd den Ţara Munteniaseă peste toaite apele acestea, până la Don, tot acestu şanţu, care îl vedem aicea la noi. Scrie Miron Logofătul în izvoadele sale, să fie trecut singur peste acest şanţ, aproape de Nipru, pre la un tîrgu, anume Vcioraşnoe ; nu departe de CJaiov, mai sus. Să află, de dzic P unii, că este săpat pentru sprejeniala despre Tătar, închidzînd locul despre cîmpi, în care era şi răpăosatul Panaetachi, ter-gimanul cel mare şi vestit la Poarta împărăţiei turceşti; unde şi la ce istoric ar fi cetit ? Scrie în izvoadele sale Miron logofătul, cum la voroava cu Panaetachi, pentru acesta şanţu, ce-i dzicem troian, au dzis Panaiote, că istoricul Bonfin ungur pomeneşte de şanţul acesta. Şi scrie dzicând că cine atâta loc de lume ar fi putut apăra şi ţine ? Că de au fostu aicea ţara descălecată cu mulţime de oameni de Traian împărat cît este între aceste ape den Prut pănă în Nistru, şi den Nistru pănă la Nipru, şi den Nipru pănă la apa Donului! Aşea să fie răspunsu Miron logofătul şi lui Panaetachi, la ce nu au mai ştiut ce ar mai răspunde. Aşea dzic şi altora' cîţi au scris, aşea şi lui Bomfin, de au scris aşea, cum să fie săpat şanţul acesta de vr-o sprijenială despre tătară. Iară mai de credzut sint ceia ce ţin, că Traian împărat au pus de au săpat acestu şanţu în vecinică pomenire a sa şi veste, şi să ştie şleahul oştii, de ciia ce vin după oşti mari şi neguţitorii, şi oştenii, cum fac şi acmu turcii pre şlia-vul oştilor lor movile, pentru vestea şi pentru îndreptarea celor ce vin pe urmă : oşteni, sau olăcari, sau neguţitori. Nice să te miri, că ar fi putut săpa un şanţu mare ca acesta ; ce să socoteşti mulţimea de şease sute de mii de oaste numai slujitori, fără de altă adunătură de oameni; / că întru o dzi să să înşire o sută de mii de oameni unul lîngă altuia să arunce lutul cine împotriva sa, cît loc pot cuprinde ? Prea uşoară socotială : loc de doaă sau de trei mile mari; şi la şease sute de mii de oameni să vine a şease dzi într-o săptămînă, o dzi unui om la săpat rândul, fără altă adunătură. Scrie Dion istoricul, care au scris viaţa şi faptele acestui împărat, şi Evtropi istoricul care au scris de viaţa lui Andriian împărat — acesta au făcut Odriiul pe numele său, pe pămîntul Trachiei — de mulţimea oştilor lui Traian, cum s-au pomenit 51 mai sus. Cu aceste oşti, Traian, a căruia nume în visteriile5 Râmului, Ulpius Traianus, au călcat această parte de lume, oe-i călcată şi de mai nainte de dînsul cu oşti, de Pompeiu cel Mare şi de Iulie Chesariu şi de Avgust chesariu, împăraţii Râmului; însă n-u pe aceste locuri, ce pe la perşi. Iară Traian pre aicea au vinit şi au călcat această parte de lume, cum s-au pomenit, şi el au aşedzat niamul şi săminţiia care trăeşte pănă astădzi în Moldova, în Ţara Munteniască şi în Ardial, cu acest nume români. Scrie Bomfin că, după ce s-au întors-u Traian în Râm, cu izbîmdă de pre daţi, au poronciit de au făcut uin stllpu de marmure în Râm, întru pomenirea acei biruinţă asupra daţilor. Şi au fostu de lat (sic) acel stâlpu de 128 colţi, şi avea scări 184 ; iară ferestri 43, după potrivirea măririi stâlpului, şi în vîrvul stâlpului scrise slove săpate, -toată istoria daţilor, atunce scrisă cu slove; Calimpiarii apoi cu cheltuială lui Filip al doile, craiu a Ispanii, săpate slovele, şi pe urmă ou meşterşug de Alfonsu Ţicaon tipograful, au făcut table 131, scrisă acea istorie şi le-au trimis pentr-alte ţări întru pomenirea lui Traian Hişpa-nul, împăratul Râmului. Aflatu-s-au şi aicea în ţară la noi o piatră de marmure, care au adus-o în curţile domneşti în Eşi, în dzilele lui Cos-tantin Ducăi vodă, cu slove săpate lătineşti, care le-am cetit 34 v eu, aşea sunînd : / împăratului, chesarului, bunului, fii-ului a Nervii, lui Traian, fericitului, a Ţării Nemţăşti şi a Dachii, preutului celui mare, polcovnicului al şesăsprădzeeele, împăratului al şeasele, părintele patriei. CAP XI Aice ne vine rîndul să pomenim şi pentru cetăţile ce să află aice în ţară la noi Cu anevoe este a scrie de cetăţile ţării, de vreme ce cîteva sute de ai peste mie trecînd, necăiuri nu să află scris, fără cit răposatul Grigore Ureche vornicul scrie în istoriia sa, 5 Corectat după Ms. VI—41, f. 49, rînd 4 şi după Ms. 1794, f. 29, rînd 4 ; în Ms. 238 : „istoriile44. adecă în letopisăţul ţării, de cetatea Chiliia, precum că în anul 6973 că au dobîndit-o Ştefan vodă de la turci, şi apoi în anul 6986, luni 22, dzice, că au început Ştefan Vodă a zidi cetatea Chiliia şi o au săvîrşit într-acelaş an ; ce nu ştim, cum poate să fie acestu lucru, ică înitiîi scrie că au răscumpărat-o de la turci, închinată de nevoe de turci, şi apoi să o zidiaseă ? Numai înţăleşu de Panaiotachie, ce era postelnic mare aicea la noi în ţară, om ales la trebile Porţii pre atunce, cum denafară de cetatea cea mare a Chiliei, este alta mai mică care să o fie zidit Ştefan vodă cel Bun, ca o strajă cetăţii cei miari. Aciastă cetate Chiliia are nume la istorici de-i dzic Ahellia. Ceteşte gheografiile ceste mai de cur-und şi vei afla şi în istoriile Ţarigradului, că împrumutînd cu bani ianovedzii pre împăratul Ţarigradului, să facă oşti împotriva turcilor, le-au pus zălog Crîmul, să-l ţie ianovedzii, care să chema pre atunci greceşte Hersonesul, şi la istorii tot acela nume are Crîmul, şi aciasta parte, unghiul mării cu scaleli lui, unde-i acmu Bucia-gul, şi pre atuinoe ianovedzii iau zidit Chiliia ce să chema’ Ahellia, pe Dunăre, şi Chef ea pe malul mării în Cnîm, ce să chema Theodosia la istorii. Să află şi, de greci făcute cetăţi, cum este Tumul Neopto-limul, în gura Nistrului, făcut de Neoptolim, feciorul lui Mitri-dat, carele vara / în vasă pe mare, şi iarna pre uscat cu 35 călărime, au bătut pre tătari. Şi pentru să împiedice calea ghe-ţilor, au făcut acea cetate în gura Nistrului ce să chema Turnul Neoptolim. In izvoadele răposatului Miron logofătul, aflu dzioînd pe părere, să fie pe Cogîlnic, în Buciag, această cetate, care să chiamă la tătari Tatar Bunari; ce acel tumu a lui Neoptolim este pe Nistru, făcut de Neoptolim, ficiorul lui Mitridat, nu pe vremea cînd împărăţii© grecii Ţarigradul, ce ou mult mai înainte. Iară pre Cogîlnic, de este altă cetăţue, poate tot de ianovedzi să fie făcută. Iară Cetatea Albă este mai veche decât acestea, făcută ori de dachi, ori de râmleni. Scrie Bonfin, istoricul ungur, în carte X, decad II De lucrurile ungurilor că Ludovic, craiul unguresc, pentru să poată stăpîni fără de grijă pe munteni, pus-au de au zidit cetatea Severinul, oare era răsipită. Aşijdirea şi pe apa Prutului, căriia să dzieea Hierassis, (că aşea să chiamă Prutul la istorii,) 53 să fie făcut o cetate ce să numiia Terh; ce cetate ar fi fostu aceia şi în ce loc la Prut, nu putem şti; iară agiunge oît să cunoaşte. Pe urmă craii megieşi şi domnii ţării au făcut cetăţi aice în ţară. CAP XII Pentru numele niamului acestor ţări şi pentru portul lor şi pentru graiul sau limba lor Mare dovadă niamurilor den ce rădăcină şi izvor sint, numele ce au, şi între sine şi de la streini, şi măcar că nieeun neam nu este în toată lumea să aibă numai un nume; ce unele de pre capetele cele dentîi vreunui nărod stăpîni-toare, alte nume sint de pre locuri, de unde sint începute ; multe de pre cetăţi mari, multe de pre ape, multe cu îndelungate vremi strămutate n-umerile de pre stăpînii, cum am arătat mai sus, şi arătăm şi aice. Că vedem niamul nemţăscu supt aceste numere : întîi şi 35 v mai ales şi mai de cinste : Alaman ; / şi aşea le dzie istoriile cele vechi şi mai pre urmă şi turcii. Al doile nume, le dzic ghermani, adecă doi fraţi, lătineşte ghermanus. O samă de istorii le dzic tevtonis, de pre căpeteniia lor Tevton ; italienii le dzic tudesco ; laşii, moscalii, noi le dzicem nemţi. Mai apoi alte numere, despărţite ca crengili dentr-un copaciu : svedzii, danii, saxonii, franţozii, belgîi, batavii şi alte ţări mai mici, tot den rădăcina cea veche a alamanilor sînt. Aşea Işpania, iverii, ţiltiverii, portogalii, tot un niam sintu. Turcii, de pre locul lor Turhilstan, şi de pre căpeteniia lor oel dentîi : Osmangic, Otoman, Osmanii. Moscalii, rusii, bolgarii, sîrbii, horvaţii, slovenii, bohemii, taţii, leşii, tot un niam sint, fără alte numere ce au streineşti, adecă la streini. Că întîi acestui niam, grecii li-au dzis savromati de pe ochi mierîi-albeneţi, adecă ochi de şopîrlă, că greceşte savros să chiamă şopîrla, iară maţi, ochiul. Tătarii, de pre apa Tartara; schitii de pre sălbătăcie, iproci. 54 Aşea toate niamurile sint cu multe numere, după vreme toate sintu ; numai unele dentr-însele ţi li-am însămnat, pentru înţălesul numerelor, mai lesne niamului ţărilor acestora : Moldovei, Ţării Munteneşti şi românilor den Ardial. Aşea şi niamul acesta, ce scriem ţărilor acestora, nume dreptu şi mai vechia este român, adecă râmlian de la Roma. Acest nume, den descălecatul lor de Traian, şi re alţi domni. Iară Ian Zapolii, pribag în Ţara Leşască, au năzuit la un domnu liav anume Ieronim Laşco, om vestit peste toţi. Priimind acela pre Ian Zapolii pribagul cu mare omenie şi dragoste şi atîta îi făgădui cum măcar toată averea sa să-ş pue la mijloc, numai să-l pue în scaonul crăii ungureşti, va sili şi a nevoi. Jicmont, craiul leşăscu, măcar de radzimul acela ce rădzima Ia dînsul craiul cel pribag, Ian Zapolii, la Laşco, îi părea bine, însă mai mult nu să amesteca. Iară Laşco cu a lui socotială ia înainte gînd şi de la o vreme, îi spune că nice într-un chip cu altu mijloc, la cinstea şi podoabele sale nu va vini, fără numai prin năzuire la sultan Suleiman, împăratul turcescu. A căruia fiind de curund sol de la Ieşi, Laşco, au cunoscut om cu înaltă fire şi nu lui aşea de ţară să ţie, cum de veste în toată lumea, să aibă / un craiu 103 v ciriac (sic) al său şi de dînsul pus craiu, cu mare veste îi va fi ; pre care svat aşea subţire, amesţecătoriu, la lucruri mari aşedzat, şi el şi pribagul craiu, să apucă Laşco de triabă şî agiunge întîi la viziriul, cu care avu cunoştinţă den solie. Apoi, fără zăbavă vreme, îşi face de la seim solie la împărăţiia Turcului ; şi mergînd sol, au îmbiat cu daruri şi întîi pre viziriul şi pre alte capete ce era aproape de împăratul, în partea sa i-au tras. Iară în fruntea soliei de la împărăţie, au poftit cu puterea sa şi cu armele sale şă pue pe asupritul şi gonitul den scaonul 171 său, Ian, cu mare strîmbătate de la Ferdinand, cu vicleşugul a o samă de domni ungureşti ; grăind cătră împăratul că : Ce ar fi mai mare şi mai vestită împăraţilor laudă şi în lumea toată vestea şi vîlhva, decît a apăra asupriţii, a rîdica cădzuţii ; şi pentru unele ca acestea ridică Dumnedzău pre împăraţi şi le dă şi le lăţeşte şi înalţă puterea, pentru să fie apărare lumii de strîmbătăţi; şi ce-ţ trebueşte împărăţiei tale la mai mare şi lăudat lucru în toată lumea decît acesta : să aibă crai ciriaci, la care fericiia împăraţilor cuvioasă îţ arăt scara. Pre Ian craiu, scos den scaonul său de nepretini, pre carele, dacă îl va rîdica nalta şi nebiruita mîna Ta, în toată viaţa lui şi săminţiia lui în urma lui, neuitată va fi mila bunătăţii Tale. N-au trebuit mai mult decît atîta să osteniască Laşco la o împărăţie, carele unele ca acestea păzeşte şi aştiaptă. îndată au eşit poroncă de gătire de oaste. Răspunsu eşit lui Laşco : să-i iasă cu Ioan înaintea lui la Beligrad, îndată cît s-a dezvăra în anul viitoriu. Adulmăcă Ferdinand aceia a lui Laşco liavului la Poartă solie şi trimite şi el soli unguri ca de la un craiu ungurescu, la sultan Suleiman, poftind cu înşălăciune înoire crăiei pe chipul său. Ce, nu-i fu priimită soliia la împărăţie, răspundzînd solilor 104 lui Ferdinand, carele fără ruşine crăiia altuia o au călcat / de care ar fi împărăţiia mai aproape, că nu este den bătrîni împărăţiei aceiia a priimi la prieteşug pre aciia, carii numelui otomanilor fac strîmbătate, nice pre unii ca Ferdinand, care nevrednic giudecat este la înalta împărăţie de prieteşug. Şi încă să ştie că strîmbătatea şi călcarea ci-au făcut Ferdinandu crăii ungureşti, iată asupră îi vine cu mare putere la răscumpărare şi cu atîtea oşti, cît să cerce pre Ferdinand pănă şi în părţile apusului. După acest răspunsu, şi solii a-i scoate den Ţarigrad au eşit poroncă. Intr-aceia vară, purces-au Turcul cu mulţime de oşti ; şi eşindu-i Ian Zapolii înainte la Beligrad cu Laşco liavul, la adunare, s-au clătit puţinei de pre perină sultan Suleiman, cu zbîrcita frunte, însă qu blînd ochiu căutînd spre Ian, i-au tinsu mîna, dzioîndu-i : Iţ dau mîna apărătoare la toate trebile tale şi ridicătoare la cinste care ai fostu şi aceia care de la Dumnedzău nemic altă nu pofteşte, numai asupriţii şi cădzuţii să-i ridice. Fii, dar, cu bună şi veselă inimă şi milelor mele neuită-toriu ! Şi îndată au învăţat pre viziriul să-i iasă carte cu giu-rămîntu cu aceste cuvinte (scrisă la hronograf) : 172 Dătătoriul de daruri şi milelor sale, acela a toate ziditoriu, Dumnedzău, şi cela ce iaste mare şi puternic, prin voia dum-nedzăeştii socotele, acela care a îmbe raiurile iaste sultan şi a tuturor împăraţilor aceştii lumi lăţite cîrmaciu şi al (sic) doilea crîngul cap şi a oştilor deregătoriu, carele este al nostru proroc Mehmet, asupra căruia proroc fie pururea blagoslovenie şi dragoste înaintea dumnedzăeştii mile, prin a căruia bună milă şi ai săi patru prieteni mari învăţători tainici : Abube-chier, Osman, Omer, Aii, prin carii blînd în bunătăţi, înaltul Dumnedzău, dentru a sa nesfîrşită milă, fie pururea vesel şi primi toriu de tot, puternicul Dumnedzău, şi a toţi svinţii şi fericite suflete, carele îl laudă ; cu a căruia voe şi milă, eu, sultan Suleiman / Shiac, împăratul împăraţilor cu mila lui 104 v Dumnedzău, lăudat mare şi nebiruit, împăratul Ţarigradului, craiu crailor, dătătoriu cununelor, umbra lui Dumnedzău asupra pămîntului, stăpînitoriul a mării cei mari şi a Evropei de Gios, Siriei, Araviei, Iudeii, Hananeii, Galileii, Finichiei, Alexandriei, Eghipetului şi a marelui Caer, Ethiopiei, Midiei, Liviei, Lanhe, a mării de la Hîndi şi a Mării Roşii, crăii Ierusalimului, Samariei, a Mării Tiveriii, Damascului, Halepului şi a marii Antiohiai, Mesopotamiei, Haldeii şi a marelui Vavilon, cu mai mare şi mai mică Armeniia, parthilor, perşilor, mengri-lilor, giurgiilor, Mării Caspiei, Trapezontului, Tavrizii, Capa-dochiei, Chesariei, Pamfiliei, Chilichiei, Tarsiei, Caramaniei, Amastriei, Paflagoniei, Lidiei, Frighiei, Vithiniei, marelui oraş Nichea, Nicomidiei, a Halchidonului, a toată marea Anatolia, Greţiei, Traţiei şi a marii Romaniii, Machidoniei, Thesaliei, Peleponisului, Corinthului, Hersonului, Albaniei, Bosnii, Vol-gariei, Valahiei, Moldavei Schitiei, Tartariei şi a multe alte nesfîrşite ţări şi crăii şi împărăţii, dobândite cu sila şi cu puterea şi arme vitejeşti şi vitejiia noastră fulgerătoarei sabiii ; şi de mai nainte de noi împăraţi Mehmet Shiac şi fiiu-său, Sultan Selim Shiac, blagoslovitul părintele nostru, la odihna cărora necuprinsă şi prea înaltă milă fericiia dumnezăiască cu sufletele lor, în veci să fie ! Voaă dară, prea luminatului Ian, den mila lui Dumnădzău craiul ungurescu, Croaţii, Dalmaţii, Moravei, iproci, Eu mai sus pomenitul sultan, Suleiman Shiac, împăratul turcilor, nebiruit, giur înaintea a tot puternic Dumnădzău, svinta prea înalta lumina lui, a tot puternic, şi bunătatea Dumnădzăirii lui, la tăriia ceriului, soarele, luna, stelele, pămîntul şi faţa pămîn- 173 105 tului, la împărăţiia prea svînta / a lui Mehmet, strămoş, moşul şi tatăl mieu şi muma mea şi pînea mea, sabiia, sufletul şi viaţa mea şi a tuturor busiurmanilor obrezuiţilor, sănătate ! Cătră tine, fratele mieu, Iane craiu, nu te voiu părăsi, de ari vini toate împărăţiile şi crăiile mele la scădere, să nu să aliagă nemic de dînsăle, să rămîiu numai însumi sau cu doi-trei busiurmani împregiur tăiaţi, încă legat şi dator iu sintu şi rămîiu să te caut şi să te cercu prin toate unghiurile lumii şi să-ţ dzicu : Iată, eu gata sintu ; ce vei despre mine, la tot gata sintu bine să făcu ; şi făgăduinţii mele, de nu voiu face destul şi deplin, dentr-acela cias, prea puternicul Dumnădzău, mîniia şi dreptu giudeţul lui, asupra capului mieu să vie şi pre tot să mă piardză. Şi ori de ce m-aş atinge cu trupul mieu, prea înaltul Dumnădzău în piatră să mă întoarcă; nice să mă sufără tăriia pămîntului, nice îmblînd, să mă poarte ; ce în doaă părţi să să răsfacă şi să mă înghită cu tot trupul şi sufletul mieu şi să mă soarbă ! Acestu giurămînt aşea groznic prin toată crăiia unguriască şi la părţile Ardialului, pre la toţi s-au răpedzit. Iară ei cu ostile îndată clătesc spre Buda, care foarte lesne o au luat : că Nemţii vădzind atîta greime de oşti, lăsindu tîrgul, s-au mutat în cetate, care o ţinea Nadajde ; şi în cetate nepriimind Nadajdie să să închine, l-au pus în obedzi nemţii şi au făcut de hălă-duirea sa legătură. Şi aşea, tîrgul şi cetatea luînd împăratul, au dat pre mîna lui Ian craiu. Iară împăratul cu ostile au mărsu dreptu la Beciu şi bătîndu-1 cu tot feliul de arme o lună în-triagă, apărat fu de Salmaş hişpanul cu mare vitejie. Apro-piindu-să iarna, s-au întors Turcul înapoi, dînd pre mîna lui Ian craiu toate podoabele crăeşti : corona, schiptrul şi altele la divan în viderea tuturor, cu toate l-au împodobit şi i-au dzis împăratul : Prietine şi frate, de vreme ce la nevoia ta, la mine şi la 105 v agiutoriul mieu ai năzuit, după / a lui Dumnădzău, eu încă în-ţălegînd strîmbătatea deplin, cetatea şi oraşul Buda şi toată crăiia unguriască în mîna ta le dau şi pre tine craiu ungurescu aleg şi întărescu. Vouă iarăş, domnilor şi boerilor aceştii crăii, poroncescu să fiţi acestuia craiu al vostru plecaţi şi cu credinţă ! Care lucru de veţi face, mă veţi avea prieten ; iară de nu, sabiia mea în voi să va încrunta. 174 Tu dar, prietine craiu, bunătăţilor lui Dumnădzău şi a lor mele neuitătoriu să fii ; care tu aicea ai cununa şi alte podoabe : să te împodobeşti tu şi următorii tăi după tine ! După acestea, lăsindu cu cîteva stiaguri pre Aloizi Grit, ficiorul lui Andriiu, hatmanul veneţienilor, de pază craiului, s-au întorsu cu mult plian Turcul spre Ţarigrad. Iară după ce să dusă Turcul, Ferdinand îş ridică inimile cu ungurii den partea sa, asupra lui Ian craiu şi îl închide în Buda împreună cu Grit, ce-1 lăsasă împărăţiia de pază. Insă domnii ungureşti din partea lui Ian craiu, ce rămăsesă afară de închisoarea Budei, pre nemţi înspăimară şi purced fără izbîndă de la Buda. Multă vărsare de singe au făcut între sine ungurii, pre acele vremi, carii cum putea birui unul pre altu. Unii ţinea cu nemţii, alţii cu turcii, pănă de la o vreme, pe îmbe părţile au pătrunsu acea grozăvie ca de fiară, şi mai mult de fiară sălbătecie. Şi au stătut între Ferdinand şi între Ian craiu aşădzare : să crăiască Ian în viaţa sa ; iară după moartea lui, nu altul, ce numai Ferdinand sau un ficior a lui, să fie craiu. Iară lui Ian craiu de-i va rămîne ficior să ţie toate cetăţile tătîne-său şi pre Ardial şi pănă într-atîta să îndesa, cît pe Grit ce-1 lăsasă sultan Suleiman de a'giutoriu lui Ian crai, îl trăgea în partea sa cu dări ; ce iar altu folos n-au făcut, fără cît vărsare de singe între sine. Pre urmă s-au aşedzat cu legături de pace, cu giurămînturi între sine : de ar vrea să-i calce Turcul, soţii să-ş fie. Iară după ce s-au aşedzat craiul Ian, au început cu gînd / 106 de însurat; şi, den svatul prietinilor săi, ş-au luat crăiasă pre Isavela, fata lui Jicmont, craiului leşescu ; şi aducînd-o cu cinste şi cu mari gloate, s-au cununat în ston Beligrad. Abiia să satură bietul craiu de puţintea pace şi crăiasa la Buda ; iară la Ardial să rădică o samă de domni de opres-cu dările viste-riei. Ce, îndată sărind craiul au potolit acea răscoală şi cu certare unora. Acolo ostenind craiul după aşedzarea şi potolitul acelor rocoşenii, să bolnăveşte în oraş în Sas Sebeş. Incepusă a să ridica den boală, cînd numai ce-i vini veste că i-au născut un fătu crăiasa ; şi de bucurie, uitînd slăbăciunea boalei, s-au luat după mese şi petrecănii, den care au cădzut în mare her-bintială inimii şi ş-au svîrşit viaţa, cum s-au scris mai sus de moartea acestui craiu Ian Zapolii. .175 Iară în urma sa, au lăsat cu testament pre cuconul său de va trăi, următoriu crăiei şi pre Gheorghie Martinengo, cîr-muitoriu Oradiei, pentru mare credinţă ce avea la dînsul şi pre o rudă a sa, anume Pătru Viţehii, au lăsat epitrop cuco-nului, rugînd pre toţi domnii să nu priimască craiu străin, dînd pre fiiu-său în lături şi să agiungă la sultan Suleiman, că va fi apărătoriul fiiului său ; şi îndată la Poarta lui să tri-miţă soli pentru înoirea crăiei fiului său. Cîteva dzile au tăinuit moartea craiului, neclătindu-să ostile den loc şi neştiind nemic de moartea craiului. Solie îndată la împărăţie pornind şi cînd solii cu mare credinţă, pre testamentul craiului, mărgu cu sirguială la Poartă, iară Ferdinand, înţălegînd de moartea lui craiu, îndată trimite la crăiasă să să ţie în Buda, poroncindu-i să să ţie de tocmala ci-au făcut bărbatu-său în viaţa lui, să lasă crăiia, să să ducă la oraşăle cele aşedzate cu pruncul ei, făgăduindu-i şi mai multă zestre ca unii crăiasă, cum s-ari cădea. Iară, de nu ari vrea de bună voe să să ducă şi va vrea să calce tocmala sil legăturile craiului, bărbatului ei, în doaă rînduri aşedzate, arme să aştepte ; cu care, ca o crăie driaptă a sa, va cerca casa Avstriei ; şi, / de sirgu voii sale, în ce voe este, răspunsu A"Ui u . P w * sa-i faca. Deci pre solul lui Ferdinand multe dzile l-au oprit în Buda diregătorii crăiei şi tîrdziu foarte cu greu au făcut pe crăiasa să priimască soliia. Deci, ce au poroncit Fer^dinand, toate au grăit solul şi pe urmă şi lauda de arme. Răspuns-au crăiasă cătră sol, că nu poate să stea acmu după svaturi, ce ari răspunde lui Ferdinand, slăbită fiind de laorămi şi de amara jeale după soţul ei, craiul; nece poate nemică face fără învăţătura tătîne-său, lui Jicmontu, craiul leşăscu, la care, de nu-m va da o vreme Ferdinand să agiungu la tată-mieu pentru învăţătura, ce să va apuca de arme, puţină laudă va agonisi şi Chesar Maximilian şi Ferdinand, asupra unii fămei stinsă de lacrimi şi asupra unui pruncu în faşe. După soliia răspunsă de crăiasă, Ferdinand nemică zăbă-vind, au ales oaste şi cu mare tocmală cu ghenarariul său, Leonard Velsho, şi o trimisă în crăiia unguriască să bată cetăţile : care nu va vrea de bună voe să să închine, să le cuprin-dză cu oşteni în partea sa. Sultan Suleiman, cu svatul socotind că cu cinste împărăţiei este să apere, pre giurămîntul său şi dat cuvîntul pre 176 crăiasa văduva şi pruncul, chemînd pre solii ungureşti le răspunsă cum au dat crăiia unguriască lui Ian şi fiilor săi şi au înoit acea crăie şi asupra pruncului, fiiului lui Ian şi săminţiei lui. Şi s-au gătit de oaste, puind toată puterea sa, să nu să bucure neprietinul său Niamţul ; dînd şi solilor daruri şi pruncului în semne de apărare căftan cu sirmă ţăsut, pavăţă cu pietri scumpe împodobită şi buzdugan şi sabie tot cu mărgăritar peste tot acoperită. Şi îndată au poroncit lui Ustref paşa şi lui Mehmet paşa să purciadză cu oaste, sirguind să apere pe crăiasa şi pre cucon. Ferdinand, în-tr-acea v^eme trimite şi el sol la sultan Sulei-man, poftind crăiia unguriască, cu legături ca acelea, cu care au ţinut şi Ian craiu de la împărăţiia lui. Ce, solii lui / cu mare 107 scîrbă i-au pus la închisoare, dzicîndu-le că sintu de moarte, căci sintu de la un neprieten a împărăţiei trimişi ; şi acela ce-ş bate gioc de împărăţie, milă cere fără de ruşine, calcă crăiia unguriască şi pre crăiasa cu pruncul, care este supt apărarea împărăţiei. Nemţii lui Ferdinand, dacă simt că vin acei doi paşi Ustref şi Mehmet paşii, să dau înapoi ; iară cum înţăleg că s-au întorsu turcii, iară au vinit cu hatmanul lor Rohan Dulfu şi pănă în Buda sosind, o au încongiurat de toate părţile cu mare strîn-soare. Sultan Suleiman, înţălegînd aciasta veste, să apucă cu mare sirguială a să găti de oaste ; şi îndată au pornit ostile de pren tot locu înainte la Buda şi el singur, cu mulţime de oaste, au purces pre urmă, grăbind să apuce pre nemţi suptu Buda. Şi cînd agiungea în marginea crăiei ungureşti, l-au tîmpinat veste de izbîndă, cum Rohan Dulfu, ghenarariul lui Ferdinand, cu doadzăci de mii de nemţi, cu unguri, au perit cu totul de Turcii, care au mers mai nainte. După aciastă veste, mergea mai încet; şi agiungînd la Buda, au descălecat despre Buda veche. Şi îndată craiului pruncu ce-i pusese nume Ştefan i-au trimis daruri : trei cai cu toate podoabele, şi caftane boerilor ce era pre lingă cucon. Solii turceşti ci-au mărsu cu daruri, au poftit cu mare blîndeţă de la crăiasa, să trimiţă cuconul în tabără, la corturile împărăteşti şi pre toţi domnii şi boerii pre lîngă pruncu, fără de nice o siială ; că împăratul va să prăvască cu ochii săi pre cuconul prietinului şi tiriacului său şi den braţăle sale 177 să-l dea fiilor săi, carii sintu aicea, ca de pre acrnu să-l cunoască şi de temeiu prieteşug neclătitei credinţei otomanilor, de acrnu să înciapă. Şi pre singura crăiasa, în loc de fiică a sa şi noru o ţine, ca pe o fiică a iubitului său prieten şi ciriac a răposatului craiu soţu şi pruncului craiu maică, ari vrea prieteneşte să o vadză. 107 v Numai pravila den bătrîni a otomanilor, apără / a întră băr- batului strein la lăcaşul fămeesc. Nice a pofti pe crăiasa la sine poate, la corturi, pentru prepusul lumii, să nu să clătiască în ceva cinstea numelui ei, care, la fămei mari şi de cinste, mai scumpă de toate odoară este cinstea. La acestu graiu a solilor, îndată, rănită inema de maică a crăiasăi, foarte slabă, mîhnită şi împrotivă au răspunsu crăiasa. Iară, dacă i-au dzis Gheorghie Martinengu pitropul să socotiască, cu aciastă deşartă siială să nu întărite pre păgînul varvar la niscai tirănii, eu inema în tremur au îmbrăcat pruncul cu lucii crăeşti faşuri şi l-au pus cu mamca în carătă lucie de aur şi cu o samă de doamne de cinste şi cu toţi domnii şi boerii l-au trimis la corturi. Eşit-au nainte multe stoluri de călări şi l-au petrecut pănă în corturile împărăteşti. Sultan Suleiman cu blîndeţă au căutat spre cucon şi l-au luat în braţăle sale, vorovind pren tălmaciu cu mamca ; au chemat şi pre copiii săi, ce era cu dînsul, şi le-au dzis să sărute pre pruncul, că este fiiu ciriacului său, să ţie minte, într-aceia dragoste să-l aibă şi ei, cum au avut el pre tată-său. Iară pe domni şi pe boeri ce vinisă cu pruncul, i-au chemat, cu viziriul la mesă. Şi cînd acolo ospetiadză pre domnii ungureşti, era gata orînduită oaste să cuprindză tîrgul; şi necunoscînd ungurii, au purces turcii eniceri bulucuri, anume că merg să vadză oraşul, cît nice ciia ce au străjuit la porţi, nu au simţit, cînd au cuprinsu porţile cetăţii, toate uliţăle şi meidianul oraşului de mijloc. îndată au început a străga telalii pre uliţă, să să închidză tot omul la casă-şi şi cineş în gazda sa ; armele tot omul de la casa sa, să le dea, care va să nu piaie cu toată casa sa. Şi aciasta de o face, nime grijă să nu aibă. Dacă i-au dat ştire lui sultan Suleiman că tîrgul s-au cuprinsu fără de nice o tulburare mulţimei oraşului şi acrnu sintu toate porţile şi uli- 108 ţăle pre sama enicerilor, iară, dacă însărasă, au / trimis pruncul la mumă-sa ; iară pre boeri, pre toţi i-au oprit în tabără. 178 Crăiasa, dacă au vădzut cetatea cuprinsă de turci şi domnii opriţi toţi în tabără, au scris răvaş cu mare jalobă la împăratul şi cu lacrimi : Să nu uite împăratul cinstit şi cel milostiv numele său şi slava ce are de bunătăţile sale la toată lumea şi giurămîntul, carele lumii ştiut este, cu carele au întărit milele blîndeţălor sale şi pe urmă soţului său craiului, să ţie ; pre boeri, carii toţi aceştia au ţinut credinţa stăpînu-său cu toată inema în partea numelui otomanilor şi împărăţiei sale, împrotiva neprietinilor împărăţiei şi stăpînului lor craiului, tiriacului scaonului său, să-i sloboadză. Au stătut după aciasta patru dzile împăratul la svat ce va face cu Buda şi cu casa crăiasăi şi cu domnii ungureşti. Svătuia unii să-i trimiţă în Ţarigrad şi pe pruncu şi pe domni şi în Buda să să pue paşi. Iară alţii svătuia să nu să calce giurămîntul, nice să să facă silă ca aciasta, lumii urîtă, unii fămei şi unui pruncu, carii s-au priimit pentru apărarea, şi aernu să-i scoată den casa lor la robie, la care faptă în toată lumea ocară să va naşte. Iară paşea de Beligrad svătuia să să pue pase în Buda, pe obiceiul bătrînilor săi; crăiasa să să trimiţă la tată-său ; pruncul în Ţarigrad în casăle împărăteşti, să-l hrăniască şi să criască în legea lor ; pre toţi domnii să-i omoară ; cetăţile lor să le răsipască ; cîţi oameni ar fi de războiu toţi la Anadol să-i triacă ; numai ţărani plugari, lucrători de pămîntu, pre la tîrguri, pre la sate, pre la cetăţi, cu oameni de pază să-i lasă. Sultan Suleiman, cumpănind cu gîndul svaturile de îmbe părţile a paşilor, au ales mijlocul : nice aşea apreg cum au dzis paşea de Beligrad, nice cum au dzis cielalţi. Au trimis poroncă crăiasăi să nu-ş facă voe rea, pentru căci îi caută a eşi aernu dentr-aciasta cetate, care neputînd-o sprejeni de nemţi, s-au socotit a o ţinea cu / oşti împărăteşti. Iară ei, scaon 108 v crăescu s-au aşedzat cu pruncul la Lipa, şi cu tot Ardialul şi părţile crăii ungureşti de sus, pănă să va ridica pruncul Ştefan craiu în vîrstă, acea ţară fiind mai în laturi. Şi cu atîta va fi mai îndămină crăiasăi, că să va hotărî cu tată-său, cu craiul leşăscu, avînd împărăţiia pururea grijă de aciasta, să fie supt apărarea împărăţiei, pruncul cu mumă-sa. Care, den loc au dat poroncă să fie slobodzi boerii, cineş la slujbă ci-au avut, numai Verbeţii bătrînul să rămîie în Buda, să giudece oamenii după pravila lor. Şi iată petrecători împărăteşti, cu stiaguri, 179 cu cară şi agi împărăteşti pre lîngă crăiasa, de ş-au ridicat toată averea casei ; numai armele cetăţii şi zaharate au lăsat. Atunce crăiasa, cu lacrămi şi cu ascunsu suspin, ceriului păgînia'sca mărturisind înşeleciune, au purces den Buda. Bieţii domni, scăpaţi cu dzile, purced cu crăiasa ; de bucuriia vieţii, că nu ş-au pus capetele, au uitat ci-au pierdut. Şi aşea mîntuindu-să crăiasa cu pruncul Ştefan craiu, căruia apoi ungurii i-au pus nume Ian Jicmontu, şi în dragostea tătîne-său, lui Ian craiu ,carele aproape de treidzăci de ani au crăit cu bine de la toţi domnii, boerii den tot Ardialul au adus pruncului la Lipa scaon nou de crăie, daru. Acestea cînd să lucriadză la Buda, iară Ferdinand luînd veste de perirea oştii sale la Buda, temîndu-să de puterea Turcului, au trimis sol cu daruri scumpe la sultan Suleiman, poftind crăiia unguriaiscă să i-o dea pre sama lui, să-i dea haraciu pre an. Iară sultan Suleiman, luînd darurile, au răs-punsu prin tîlmaciu că necuvioasă legături ar fi acele de pace : să ia Ferdinand crăiia, care au ţinut-o Ludovic craiu, (ci-au perit cum s-au scris mai sus), şi el să rămîie cu osteniala şi truda şi cheltuiala, cu atîta numai cu haraciul ; de pe Ţara Avstriei aşedzat scaonul său spre pace, atunce să să ţie cu adevărat împărăţiei lui prieteşug. Care mijloc / de-i va părea lui Ferdinand cu greu şi ar vrea să aliagă războae, pre aceia va sta : că şi crăiia unguriască despre dînsul va apăra şi părţile Avstriei în pradă vor merge. Aşea lăsind sultan Suleiman lucrul la mijloc, cu apropiate vremi de toamnă, s-au întorsu spre ţara sa, lăsind nT Buda oaste de pază, eniceri. Intr-aceia, Gheorghie Martinenzii, la Lipa, nebăgînd în samă pre alţi domni, trebile crăii au luat după părerea sa, pre sine ; cu ce au adus la gînduri pe crăiasa, că ari pofti el crăiia ; den care prepusuri au întrat între dânşii mari zarve, care şi, lor, şi părţilor creştineşti pe acolo, mare rău s-au aţiţat şi s-au început. Şi pănă într-atîta au vinit lucrul, cît au adus pe crăiasa de au lăsat crăiia lui Ferdinand pre tocmala şi scrisorile, ci-au făcut Ian craiu, bărbatul ei, cum s-au scris mai sus, cu legături ca acestea : crăiasa, cu numele fiiului său, Ardialul a-1 apăra de turci nu poate, ce să fie crăiia pre sama lui Ferdinand cu folosul a toată creştinătatea. Şi în locul Ardia-lului, au luat crăiasa cu cuconul ei o ţară, anume Evboriia şi Ratisboriia, în ungurimea de sus, alăturea cu Ţara Leşască, 180 peste munţii leşeşti, a căror ţări era vinitul pre an 25.000 de galbeni de aur. Şi pentru mai mari legături prieteşugului între casăle lor, Anna, fiica lui Ferdinand, să fie logodită după Ian Jicmontu, cuconul crăiasăi, şi cu dzestre 100.000 galbeni de aur, şi datoriia care era făcută de tată-său şi de mumă-sa crăiasa 50.000 de galbeni de aur aşijdirea să plătiască Ferdinand. Şi în loc de zălog pentru acestea, au pus cetatea Casa, să fie scaon crăiasăi cu fiiul ei. Şi pre aceste tocmele şi legături, care arăta Baptista Castald, ce vinisă de la Ferdinand cu oaste şi cu armată, într-agiutoriu lui Gheorghie Martinenzii, ce era ispravnic şi cîrmuitoriu lîngă crăiasa şi lîngă cucon, lăsat de Ian craiu, cum s-au pomenit mai sus. Apoi acela au făcut amestecături şi s-au agiunsu cu Ferdinand. Au purces crăiasa cu cuconul ei / la Ţinob şi au scos cununa, schiptrul, mărul şi alte podoabe crăeşti şi le-au dat lui Castald. Spun, să fie făcut crăiasa graiu ca acesta cătră cucon : Dacă şi al tău şi al mieu năroc n-au vrut să fii în scaonul crăesc a tătîne-tău, carele drept ţie să cuviniia, şi cu dumne-dzăescu şi omenescu giudeţ, mînie spre noi a ceriului, care nice cu un mijloc a să primeni nu poate, a răbda ne caută într-a-ceste cumplite vremi şi să alegem ce rău mai mic să vede ; căci este să ţi să plătiască crăiia de moşie. Numai ce-i mai fără griji şi cu binele creştinătăţii să priimim. Intr-aceia, anilor încă eşti vârstă, care a te chivernisi la grele vremi nu poţi împrotiva puternicului ; cu voe bună să dai celui mai puternic, să nu fim de a lumii mustrare. Incaile pe partea creştiniască prietini şi cu milă spre noi să facem, că a turcilor prieteşug, puternic, dar că este fără credinţă, bine l-am simţit. Fie, dar şi Dumnădzău aşea să dăruiască. Marea strămbătate a ta, încai cu binele creştinilor să fie ! Ţie, Castalde, dau aceastea a crăii odoară, cu care să încunună craii ungureşti ; tu fără zăbavă, la stăpânul tău, Ferdi-nandu, să le dai, prea luminatul stăpânul tău, carele, luîndu-le, nu aşea de dînsele să să bucure, cum pentru binele acestor ţări creştineşti, nevoinţă şi grijă să aibă ; şi de cuvîntul său, prin tine dat, să să ţie ! îndată după acestea, au mărsu cu toţi domnii la giură-mîntu să fie cu credinţă în partea lui Ferdinand, şi ales Gheorghie Martinenzii, şi apoi sasii, săeuii. Iară apoi, ştiind că aciastă primenială a lor fără svadă cu turcii nu va fi, au stătut 109 v 181 şi la svat de oaste. Iară crăiasa au purces peste grei munţi, părăsindu Ardialul. Gheorghie Martinenzii, amestecătoriul şi neaşedzatul întru îmbletele săli, cum de purcesul crăiasăi vesel, aşea de războa-ele cu turcii, carii era gata, mîhnit, în multe gînduri să izbiia : 110 şi / întîi haraciul, care să da la turci, la cetatea Uivarului, l-au strînsu şi l-au pornit cu sirguială la împărăţie, dînd ştire la Poartă şi de acestea ce s-au făcut, că toată vina este acei fămei crăiasă, den îmbletele fămeeşti. Şi cu de acestea siliia să-ş tocmască lucrul şi numele său la Poartă şi să întoarcă gîndul Turcului de oşti, gătite pentru îmbletele lui asupra Ardialului. Insă aceste îmblete a lui Gheorghe în îmbe părţi, i-au gătit perire cu svatul a unora dentre dânşi. Că şi Turcul, sultan Suleiman, oblicind pentru Ardial închinat la Ferdinand, au poroncit paşii de Buda şi lui Ştefan vodă den Moldova şi domnului muntenescu şi la alţi paşi, să între în Ardial cu; armata, să certe vicleniia ci-au făcut împărăţiei. Mers-au oastea turciască cu domnii acestor ţări şi au apucat câteva cetăţi ; luat-au şi cetatea Lipa. Iară ungurii încă să pun împrotivă cu oşti şi iau cetăţile iar cătră sine. Şi aşea, într-acesta chip când stau, poronceşte Ferdinand la Baptişte Castald, oricum ar putea face să omoară pre Gheorghie Martinunzii, simţind îmbletu lui întoarsă la turci. Iară, Castald, plinindu poronca, dă aciastă triabă lui Palaviţin polcovnicului şi lui Marco Antonii, care era diac pre cărţi nem-ţăşti la Gheorghie, să-i facă samă. Făcut-au pe poroncă şi au ucis pre Gheorghie Martinuzii, pentru a căruia moarte, spăi-maţi ungurii şi mai ales săcuii fac între sine giurămînt asupra lui Castald Babtişte. Aşea, după multe cu turcii amestecături, Ferdinand, să tragă inimile ardelenilor la sîne, le pune voevod pe Andrei Bator. Crăiasa Isavela, într-aceia vreme, cerând de la Ferdinand cele prin Baptişte Castald făgăduite, iară, dacă vădzu, că numai ce o poartă cu cuvinte deşerte amăgind-o, începe pe taină a să agiunge cu domnii de Ardial, cei ce să giurasă asupra lui Castald ; şi au agiunsu şi la Mircea vodă, domnul muntenesc. 110 v Apucatu-s-au Mircea vodă pentru trebile crăiasăi / şi a cuco-nului ei, la împărăţiia Turcului. Şi stând aşea la părere den doaă părţi şi de turci şi de nemţi, trimit sol la Ferdinand, pof-tindu-1 .să nu fie opriţi a-ş cerca mijloce de pace cu împărăţiia 182 Turcului : că cu vinirea a unui hasechi, anume Halii, pe carele isprăvisă Mircea vodă, nedejduia ardelenii, că vor pleca pre împărăţiia Turcului la pace, nepomenind nemic de Ferdinand. Dat-au voe Ferdinand, însă cu tocmală : să dea turcii cetăţile ce luasă de curund. Să apucă Halii cu răspunsu de cale şi pănă în optsprădzece dzile, răspunsu să aducă. Iară pănă la întorsul lui Halii, s-au strînsu ungurii la ghiuliuş, la Aguropol, unde soseşte şi Hali, aducînd răspunsu de la împărăţie ; că într-altu chip împărăţiia nu priimeşte, nioe va priimi ; numai de vreme ce au murit Gheorghie cu nediriaptă moarte şi ei cu puterea lor pre nemţi nu-i pot scoate den Dachia, să asculte poronca împărătiască, să aducă la loc pre cuconul Ian Jic-montu, fiiul lui Ian craiu, cu mumă-sa, crăiasa la crăie, de vor ungurii pace şi linişte, care o au avut de la împărăţie în dzilele lui Ian craiu. Şi iată paşii de Buda să poronceşte şi i să dă pre mînă putere de oşti să vie la dînşii. Deci, de vor fi drepţi şi să vor da supt ascultarea împărăţiei, hălăduiţi vor fi ; iară de ar mai trăgăna cu aceste amestecături, închinîndu-se la alţii, plata faptelor lor gata este : că toţi lăcuitorii aceştii ţări supt sabie vor merge. S-au cutremurat toţi ungurii de aceste poronci, care au adus Hali, ştiind bine de puterea turcilor cum este. Mult au luptat Baptiste Castald să-i îmbărbătedză împrotiva turcilor, ce nemic cu meşterşugurile sale n-au putut face. Intr-acea dată s-au rocoşit şi ostile nemţăşti pentru lefe ce nu luasă şi era să ucigă pre Castald şi pe alte căpetenii a lor ; şi neputîndu-i opri, s-au dus, puindu-şi alte capete dentre sine. Pe urma lor şi Castald s-au luat şi s-au dus la Beciu. Spun, că iară el au făcut acel meşterşug, să iasă den Ardial mai cu acoperită ruşine. / Iară după ce s-au dus la Castald , tot Ardialul s-au plecat supt ascultarea Isavelii crăjesăi şi fiului ei. Iară pănă a vini crăiasa, multe zarve era între dînşii. Ce, dacă au vinit, au trimis dzece mii de galbeni de aur la Poarta împărăţiei Turcului, să-ş facă prieteni ; care bani, apoi, s-au legat la împărăţie în loc de datorie, pănă în ceşti ani ce au pierdut turcii Buda şi tot Ardialul şi s-au aşedzat pace, pănă la moartea crăiesăi. Iară pe urma crăiesăi, rămiind încă copilul nu de vîrstă, el au poftit, şi domnii l-au sfătuit de au ales 12 svetnici, prietini de a tătîne-său, să cârmuiască trebile crăiei, însă dzilele lui nu 183 de tot fericite. Că lăsîndu-să numai cuN un gîndu la una împărăţie a Turcului, a toţi craii şi domnii creştineşti ş-au pornit ură, cit nime den crai sau den domni creştini, pănă şi vene-ţienii, den casăle lor moşancă de cinste să-i fie crăiasă n-au priimit. Spun că cu învăţătura doftorului, anume Stan, care au cădzut la lege arienească — arian să cunoaşte pe diresăle lui date arienilor în Ardial pănă acmu — acest craiu au aşedzat aciastă lege, să fie priimită în Ardial ; şi nu numai lege arie-niască, ce şi lege papistăşască, calviniască şi liutiriniască şi acea ariieniască, cării legi este cap Fotie şi Ariia, de la săboară procleţi. Şi aceste patru legi stau pănă acmu, scoţindu-ş ochii unii altora. Murit-au acestu craiu tînăr, născut şi crescut tot în zarve şi neaşedzări, nu fără prepus de otravă, rămîind crăiia iar fără următori, săminţie de crai. Şi apoi s-au osebit Ardialul de la crăiia unguriască, supt cnedzi. Şi întîi Ştefan Bator, carele pe urmă au fostu craiu în Ţara Leşască, iară în locul lui au stătut cneadzu Jicmont Bator şi apoi Andrei Bator, ce l-au stînsu Mihai vodă, domnul muntenescu, cu poronca turcilor. Acel Jicmont Bator au făcut schimbu cu împăratul nemţăscu, de au lăsat Ardialul în sama împăratului nemţăscu, şi i-au dat lllv lui, împăratul o ţărişoară / în sus. Şi cu acel schimbu, iar au adus asupra Ardialului amestecături, ce nu s-au îndelungat. Iară după Andrei Bator, au stătut cneadzu Jicmont Racoţi ; şi iară, la începutul domniei lui, au început valurile şi netocmelele, în care să afla capetele acei ţări. Ce, bătîndu-să pe domniia acei ţări, iar den Batoreşti, anume Gavriil Bator, şi făgăduindu-i doaă olate, a Mucaciului (siic) şi a Pataeului, acela au lăsat cnedziia lui Gavriil Bator şi el cu mare avere s-au mutat la Mucaci şi la Patac. Acest Gavriil era zburdat copilandru ; cu hihote să măr-turisiia, că [pre] bătrânul Racoţi, cu temere l-au amăgit şi l-au spăriet de i-au luat de-a-mînă domniia Ardialului. Şi aşa, în gîndul său, cel cu crieri tineri suit, s-au desfrînat în viaţă fără de ruşine, călcînd casăle a oaredţi boeri mari, făcînd silă fămeilor lor şi fetelor lor. Anume trimitea unde ştiia fămei frumoasă ; şi pre unde i să tîmpla a trece, fugiia oamenii de-ş ascundea fămeile şi fetele, pre la beserici. Şi, cînd îi spunea slugile lui că să ascund şi fug oamenii cu fetele, el rîdea cu 184 hohot în mare glas. Atîta era departe de ruşine ca o fiară ! Iară într-o vreme, au mersu la Sibiu, neştiindu nime de vini-rea lui. Acolo, aşea fără veste, au scos pe bărbaţi den-a-fară de oraş, cîţi au socotit că ar fi mai mulţi la număr de curtea lui, iară fămeile lor li-ati împărţit tuturor a lor săi de petrecanie fără lege, alegîndu-şi întîi sie un cîrdu. Şi sintu fămeili la Sibiu iubeţă, cum îş sîntu de feliu albeneţă. Pentru care spurcată şi rar audzită faptă, striga theolo-ghii, preoţii lor, pre la beserici de ai lor, au răspunsu că blîndă plată iau sibienii pentru fapta ci-au făcut cu Andrei Bator : la năzuirea lui, n-au vrut o portiţă să-i deşchidză, de au perit. Iară cu adastă faptă ce face cu muerile lor, nieeun rău nu face, ce înmulţeşte tîrgul. Aceste fără de legi, nepovestite, nespusă, nice audzite în lume, vădzind domnii peste dumnedzăiască / şi omeniască 113 pravilă, trimis-au jalobă la împărăţie pe dînsul. Care lucru simţind el, şi temîndu-să de vicleşug, s-au mutat în Oradie. Şi eşindu la plimbare, l-au ucis doi ficiori de boeri unguri şi s-au stînsu cu acel cîrlan fără ruşine lăudata casă a Batoreş-tilor, cu rău sfîrşitul său şi de ocară. Pre urma aceluia au stătut cniadzu Ardialului, Betlen Gabor ; acesta era cu mare şi deplin fire. Fost-au împrotiva nemţilor multă vreme cu cehii împreunat; şi cu agiutoriul turcilor, pănă la zidiurile Beciului au agiunsu cu oaste şi părţile crăiei ungureşti de sus au dezbătut despre nemţi şi la volnicie au adus. Murit-au acest cneadzu în anul de la Hristos 1629, eu mare jeale tuturor dentru acele părţi. Pre urma lui, doamnă-sa Caterina, carea era den casa cnedzilor de Brandaburg, au nevoit de au pus pe fratele soţu-său, Ştefan Betlen, care la turci era de mare credinţă, însă om bHnd ; şi vădzind între unguri multe capete ameste-cătoare, au lăsat de bună voe cnedziia şi au dat locul Racoţă-ştilor. Spun de căiala ungurilor, cu povestea lui Esop, care scrie că broaştelii ţiind un butuc în loc de împărat, în locul lui au ales pre un şearpe să le fie împărat, ce era într-un iezer. Aşea Gheorghie Racoţi, stătut la cnedzie cu sfatul şi primirea tuturor, întărit-au Ardialul în dzilele sale şi părţile ungurimei de Sus cu întemeiată cnedzie; pre mulţi amestecă-tori i-au răsipit şi i-au pus la închisoare în toată viaţa lor. Şi pănă într-atîta întărit şi întemeiat, cît şi el nedejduia de 185 crăiia leşască, ca şi Bator; în anii de la Hristos 1648, şi cugetând, cum ar agiunge la cununa crăiei, au cădzut în boală ce se chiamă melenholiia ; care den svatul doftorilor siliia să să lecuiască cu vînătoriia ; ce nefolosindu-i şi acele plimbări, ş-au sfîrşit viaţa. In locul lui Gheorghie Racoţi au stătut cneadzu Ardialu-lui fiiul lui cel întîi născut, iară pre numele tătîne-său Gheor-112 v ghie Racoţi / om cu înaltă fire. De acesta, cum şi de urmaşii lui, vom scrie unde vom agiunge cu domniia lui Vasilie vodă, ci-au domnit în ţară la noi. De aicea ne întoarcem iară la rândul istoriei noastre. Moartea lui Ştefan vodă ce l-au ucis boerii ţării Patru vodă Rareş, dacă ş-au aşedzat lucrurile de la împă-răţiia Turcului şi-i vinisă agă împărătescu cu huchiumuri, de-1 chema la Poartă, sta să-ş scoaţă domniia ţării. Iară Ştefan vodă domnindu aicea în ţară, ştiind de Pătru vodă că au mărsu la Poartă şi îmblă să iasă domnu, nu puţină grijă avea, ştiindu-1 că şi avere multă au luat cu sine la pribe-giia lui, de au dus în Ciceu, care acestea toate îi era ca o ghiaţă la inema lui. In dzilele acestui Ştefan vodă, au fost lăcuste şi au mîn-cat toată roada pământului şi s-au făcut foamete mare în ţară şi la unguri. Şi urât era tuturor acest Ştefan vodă pentru faptele lui de tirănie, cum s-au pomenit mai sus. Iară într-o dzi, s-au rădicat Găneştii şi Arbureştii, şi cu slugile lor intrând în cetatea Sucevii, l-au omorît, unde odih-niia încă în aşternut numai cu cămeşea ; ca nişte tâlhari şi ucigaşi răsipit-au uşea casăi cu drugi, unde odihniia domnul lor, neştiindu domnul nemică de acea tîmplare să-i vie asupră. Şi cu toţii, năvălind ca nişte hiari sălbateci, l-au omorît cu multe rane, cît şi astădzi să cunoaşte singele pe zidiul păre-ţilor casăi aceia, în cetatea Sucevii, pistrelat den Ştefan vodă. Şi tăindu-i capul, l-au scos afară. Aciasta plată au luat Ştefan vodă de la ciia ce-i milui şi-i cinsti; însă pe urmă le-au plătit Dumnădzău cu urgie, cum să va scrie mai gios la rîndul istoriei noastre. Domnit-au acestu Ştefan vodă ce l-au poreclit Lăcustă ani 2 şi luni 3. 186 Cornea portarul au stătut domnu Iară după spurcata faptă ci-au arătat Mihul hatmanul şi Trotuşan logofătul cu alţi protivniei a lor, după ce au omorît pe Ştefan vodă, au ridicat cu toţii domnu pe Cornea, portarul Sucevii ; iar mai nainte au fostu slugă la Mihul hatmanul şi i-au schimbat numele de i-au dzis Alexandru vodă. / In anii de la zidirea lumii 7048, iară de la Hristos 1538 4, Alexandru vodă Cornea şi cu Mihul hatmanul, iprocii, luînd veste de Pătru vodă Rareş că este în cinste la împărăţie, au răpedzit de sirgu la Ferdinand, craiul ungurescu, pe unul ce-i dzicea Pătru Robeu, ispravnicul Sibiiului, cu rugăminte de agiutoriu, să-i trimiţă împrotiva lui Pătru vodă, giuruindu-să cu toată ţara că să va închina supt ascultarea crăii ungureşti. Aciastă poftă de agiutoriu întîrdziindu-să despre Ferdinandu, mai multu agiutoriu au făcut lui Pătru vodă la Poartă, că au luat pre lesne domniia şi cu mai puţină cheltuială, oblieindu-să la Poartă îmbletele lui Alexandru vodă cu a svetnicilor săi. Luînd Pătru vodă a doa domnie, au purces cu imbrihorul împărătescu cu mulţime de eniceri şi călărime de oaste tuij-ciască ; în 6 dzile a lui ghenar [7049] au purces Pătru vodă spre Drîstor şi de acolo au trecut Dunărea. Şi viind la Brăila, să găti să margă asupra lui Alexandru vodă Cornii. Iară boerii ţărîi, înţălegînd de domniia ţărîi dată lui Pătru vodă, au părăsit toţi pre Alexandru Vodă Cornea şi au eşit în tîmpinarea lui Pătru vodă la Brăila. Iară Alexandru vodă au rămas în Cetatea Noaă cu Mihul hatmanul şi cu Trotuşan logofătul şi cu Pătraşco şi Craşneş şi Cozma. Iară ciealalţi boeri, mergând la Pătru vodă în Brăila, pre toţi i-au priimit cu drag, ertîndu-le greşelele făcute de mai nainte şi ei toţi priimind cu bucurie pe Pătru vodă. Iară pe Alexandru vodă, precum scrie Isfanfie, istoricul ungur, l-au omorît boerii ce era cu dînsul, nedejduind că den-tru acea faptă vor avea cinste la Pătru vodă. Şi eşind şi aciia boeri în tîmpinarea lui Pătru vodă, cu multe gloate de ţară, au înţăles Pătru vodă fapta lor şi Dumnădzău nu i-au lăsat fără osindă, pentru moartea ce făcusă ei, întîi lui Ştefan vodă Lăcustă, apoi lui Alexandru vodă Cornii. Au poroncit Pătru 1 1 Data greşită, recte 1540. 187 vodă de le-au tăiet capeteli şi întîi i-au muncit cu munci grele şi groznice. Aşea este sfîrşitul răilor şi cumpliţilor vărsătorilor 113 v de / singe nevinovat. Iară viind Pătru vodă în Gălaţi, au pus hatman pe Petrea, ficiorul lui Vartic. CAP XXIX A doa domnie a lui Pătru vodă Rareş In anul 7048, 1 Pătru vodă Rareş, aşedzindu-se în a doa domnie, trimis-au de ş-au adus doamna şi coconii den cetatea Ciceul, den Ţara Unguriască. Şi sosind la Suciavă mai 25, eşit-au în tîmpinare Pătru vodă cale de trei mile şi cu multă bucurie şi veselie la adunarea lor. După aceia trimis-au Pătru vodă sol la Jicmont Avgust craiul, de ş-au cerşut robii ce-i robisă Tarnovschii hatmanul, cînd vinisă la Hotin. Ce nu i-au fost de nice un folos soliia aceia, că s-au întors solul lui Pătru vodă fără de nice o ispravă. Vinit-au poroncă la Pătru vodă Rareş de la sultan Suleiman şi la Radul vodă domnul muntenesc şi la paşea de la Nicopoe să margă în Ţara Unguriască să prindză \ pre Maelat domnul Ardialului Sultan Suleiman, înţălegînd pentru Maelat domnul de Ardial, că îmblă cu vicleşug asupra crăii Isavelii şi a ficiorului ei, agiungîndu-să cu Ferdinand, trimis-au poroncă la Ahmet, paşa de la Nicopoe, şi la Pătru vodă şi la Radul vodă, domnul Ţărîi Munteneşti, de au mărsu cu oşti în Ardial. Intrat-au Pătru vodă pre Oituz şi s-au adunat cu paşa şi cu Radul vodă la Dunăre. Nice o scădere Ţărîi Ungureşti, pre unde au mărsu, ostile n-au făcut, pentru să nu aibă grijă şi prepus Maelat. Iară, fiindu fără grijă Maelat la casăle sale, făcură svat domnii aceştiia cu paşea, neputînd să-l prindză făţiş, să-l prindză cu vicleşug. Şi trimisără de chemară pe Maelat să vie la Paşea, pentru înteme- 1 1 Data greşită, rec te 7049. 188 ierea legăturilor de pace între dînsul şi între împărăţie, făcîn-du-i ştire că şi sultan Suleiman au purces de vine să mîn-tuiască Buda de încungiurarea nemţilor, socotind că mai bine cu pace să să aşeadză, decît cu vîrsare de / singe. 114 Răspuns-au Maelat că nu are cum merge la paşea ; ce, de-i va trimite paşa zălog pre un ficior al său, el va veni la paşea. Răspuns-au paşea că pre fiiul său nu-1 poate trimite la dînsul, căci este în slujbă împărătească şi este cu primejdie de viaţă la dînşii a trimite zălog, fără ştirea împărăţiei ; ce-i va trimite doi agi mari : de Vidin şi de Silistra, cărora le-au dat împăratul stiaguri de isprăvnicie. Şi îmbrăcînd paşea pe doi comişei de la grajdiul lui în haine scumpe şi cu arme ferecate şi pre cai împodobiţi, i-au trimis. Şi încredzîndu-să Maelat, i-au priimit cu cinste, nesocotind a fi vicleşug. Vădzind zăloage acei turci de cinste, au vinit Maelat în tabără la paşa şi deodată au mersu la corturile lui Pătru vodă ; şi priimindu-1 Pătru vodă cu cinste, l-au ţinut cu voroavă, pănă au vinit mulţime de turci, amestecaţi cu munteni, de l-au luat şi l-au băgat în obedzi. Şi ducîndu-1 la paşea, l-au trimis îndată la împărăţie, la Ţarigrad, şi acolo puindu-1 la închisoare, l-au ţinut pănă i s-au sfîrşit viaţa. Iară Pătru vodă, întorcîndu-să dentru acea slujbă împără-tiască iarăş pen Ardial, au vinit la scaunul domniei sale, nu fără pradă Ardialului şi era atunce anii de la zidirea lumii 7049. Aşijdirea au venit poroncă de la sultan Suleiman la Pătru vodă, al doile an după aciasta, de au întrat în Ţara Unguriască cu oşti, pentru multe amestecături şi neaşedzări, ce era pentru crăiia unguriască, după moartea lui Ian Zapolii, precum s-au pomenit mai sus. Bucuros era şi Pătru vodă de aceli poronci, că nu putea uita Pătru vodă strîmbătăţile ce i-au făcut ungurii, cînd era în cetatea Ciceul. Şi au prădat Pătru vodă cu oastea sa şi au arsu Ţara Unguriască pănă la Cetatea de Baltă. Şe-dzut-au şeasă dzile la Cetatea de Baltă de au făcut mare pradă • şi stricăciune Ardialului şi s-au întorsu pre la Bistriţă şi au eşit peste munţi la Baia. Insă letopisăţăle străine / leşăşti şi ungu- 114 v reşti, de aciastă oştire a lui Pătru vodă nu pomenescu, ce de Iliiaş vodă, ficiorul lui Pătru vodă, scriu că au făcut acele prădzi la Ardial, precum vom arăta la rîndul său, unde vom scrie domniia lui Iliiaş vodă, ficiorul lui Pătru vodă. Dacă s-au întors Pătru vodă den Ardial, au săvîrşit zidirea Mănăstirii Pobrata, ce este de dînsul den temelie zidită. 189> Urdzit-au şi mănăstirea Rîcica, săvîrşit-au şi mănăstirea Do-brovăţul ; zidit-au şi mănăstirea Căpriana în ţinutul Lăpuşnii ; săvîrşit-au şi episcopiia den Roman şi mitropoliia den Suciavă au înoit şi au împodobit, cum şi la mănăstirea Bistriţa. Şi alte beserici de piatră au zidit Pătru vodă în ţară : cum în Hîrlău, în Bae şi în alte locuri. Sămăna bine a fi ficior lui Ştefan vodă celui Bun : aşea isteţ la fire spre războae, cum şi a zîdi beserici şi alte lucruri bune de pomenire în ţară ; la giudeţă blînd şi dreptu, statul lui cuvios şi gata la cuvîntu. Imbătrînit fiind Pătru vodă şi cu boală grea adaos cătră bătrîneţăle lui, ş-au dat datoriia cea de obşte cu mare jele tuturor şi l-au astrucat în mănăstirea Pobrata în anii 7054 i. CAP XXX Domniia lui Iliiaş vodă feciorul lui Pătru vodă Rareş După moartea lui Pătru vodă, au ridicat domnu boerii pre fiiu-său Iliiaş vodă. Ce, departe de firea tătîne-său era Iliiaş vodă ! De acestu Iliiaş vodă, scrie Isfanfie istoricul că pe vremea ce era multe amestecături în Ardia-l, i-au vinii; şi lui poroncă împărătiască de la sultan Suleiman, de au întrat în Ardial, avînd şi oaste turciască cu sine. Şi treciînd peste munţi, s-au tăbărît la Toriian şi de acolo au slobodzit călărimea cimabul şi au prădat oraşele săcuilor şi au arsu oraşele sasilor, anume Herman şi Prejmerul, pănă în pămîntu şi mulţi oameni au robit. Şi prin-dzind veste ungurii, au sărit şi au scos tot duiumul ce luasă moldovenii şi turcii. Şi pre mulţi oşteni de a lui Iliiaş vodă au 115 luat ungurii şi nemţii. / Iară, de ar fi sosit pedestrimea nem-ţască să le fie apucat poticili, nice singur Iliiaş vodă n-ar fi scăpat. Şi aşea, cu deşert s-au întorsu înapoi Iliiaş vodă la scaonul său, la Suciavă.. Dentru acea tovărăşie cu turcii, Iliiaş vodă ş-au arătat firea lui depărtată de cum îl socotiia boerii şi ţara. Că de atunce s-au 1 îndreptat ou altă cerneală 4 (a) din 5 (e) ; în Ms. VI—41, f. 196, rîndul 22 : „în anii 7052“, dată greşită. 190 dat după obiceaele turceşti, avînd turci tineri pre lingă sine, cari l-au adus la spurcata curvie, depărtîndu-să de obiceele creştineşti, care să cuvin domnilor creştini. In vedere să arăta creştin Iliiaş vodă, iară într-ascunsu păgîn turcu. Atîta călcasă legea creştinească, cit de-1 vrea răbda Dumnădzău mai înde-lungu, pre mulţi, de nu pre toţi, îi vrea duce la orbire şi la întuneric. In dzilele lui, certat-au Dumnădzău ţara pentru spurcate faptele lui, cu geruri mari, de au săcat pomeţii şi viile. Tiran să făcusă Iliiaş vodă ; au omorît pre Vartic hatmanul simbătă după Paşti, în tîrgu, în Huşi, şi l-au îngropat în mănăstirea Pobrata. Deci întunecat şi rătăcit de tot Iliiaş vodă, cu întunecările diavolului, lăsat-au ţara şi domniia la frate-său Ştefan vodă, în anii de la zidirea lumii 7059, iară de la Hristos 1550 şi s-au dus la Ţarigrad la sultan Suleiman de au priimit lege turciască. Scrie Cromver şi Gvagnin că, după ce s-au turcit, l-au pus la isprăvnicie sultan Suleiman. Deci vădzindu-să în cinste Iliiaş vodă, pentru să-ş arate credinţa şi slujba la împărăţie, vorovindu-să cu o samă de oşteni turceşti, cu ştire Porţii, avînd povaţă pre un turcu, (de nu va fi fostu grec), anume Marmara, au mersu la Braţlav şi au încungiurat cetatea şi au aprins tîrgul de au arsu pănă în pămîntu şi au luat pre toţi oamenii în robie. Iară pre urmă, şi pentru aeiastă faptă asupra nevinovaţilor creştini ce au perit şi i-au robit la Vraţlav, întorcîn-du-să / cu izbîndă, prepus-au pre dînsul sultan Suleiman pentru legea lor, că nu o ţine deplin, ş-au poroncit de l-au omorît ; şi nu să ştie cu ce moarte l-au omorît, nice s-au mai ştiut ce s-au făcut. Aşea i-au plătit Dumnădzău ! CAP XXXI [Domniia lui] Ştefan vodă feciorul lui Pătru vodă După ce au părăsit Iliiaş vodă şi legea şi ţara, rîdi-cat-au domnu ţării pe Ştefan vodă, ficior mai mic lui Pătru vodă, socotind boerii şi ţara că va sămăna tătîne-său, lui Pătru vodă, uitîndu-să şi la spurcata faptă a frăţine-său, lui Iliiaş 115 v 191 vodă (Că domnilor buni şi înţă-lepţi, oglindă trebuie să fie faptele trecute a trecuţilor domni ; cele bune şi de laudă să le urmeadză, iară de cele rele şi de hulă, departe să fie). Ştefan vodă dentîi să arăta spre toţi plecat şi milostiv şi spre fapte bune silitoriu, spre beserici nevoitoriu, ca să să stingă şi să să uite numele cel rău a frăţine-său şi să înoiască bunul nume a tătîne-său. Adevărat, ficiorii buni adaogă şi cresc numele părinţilor săi şi-l fac fără moarte ; iară cei răi ficiori ocărăscu şi stîngu numele părinţilor buni. Cu ce soeotială au făcut acest Ştefan vodă că va arăta de au scos den ţara sa ereticii, pre carii îi siliia să-i aducă la pra-voslavie. Că pe unii de armeni de bună voe, cu făgăduinţă, pre alţii cu sila îi întorcea cătră driapta credinţă ; iară mai mulţi, lăsindu ţara, s-au dus pen alte ţări, cine încătro au putut eşi, pentru să-^ş ţie legea sa. Pe proastă cale purcesese Ştefan vodă cu acestea, socotind că va stinge ocărită viaţă a frăţine-său, lui Iliiaiş vodă. Şi el pe urmă au urmat fapte, nu plăcute lui Dumnădzău, vătămătoare oamenilor, că s-au pornit spre lăcomie, care este mumă tuturor răutăţilor. Că den lăcomie ce avea Ştefan vodă, s-au făcut curvariu. Nu să răbda de mueri cu bărbaţi, nu rămînea fete fecioare nebatgiocurite, nu hălăduia giupînesăle boerilor săi, nesilite. Vădzindu-1 neînfrînat în lăcomie şi în curvii / săracii lă-cuitorii şi boerii ţărăi nu l-au putut răbda. Dzice Svinta Scriptură Levit 20 : Cela ce va preacurvi cu muerea altuia şi va face curvie cu muerea vecinului său, cu moarte să moară curvariul şi preacurvariul. Şi la a doa lege dzice Sfînta Scriptură : Blăs-tămat, carele doarme cu muerea vecinului său şi să dzică nărodul. Amin. Aşea să fie ! La Ezdra cap. 3 dzice : Depărtaţi-vă de muerile pămîntului şi de muerile streine! Pa vel Apostol Corinthieni I dzice : Feriţi-vă de curvie, că pe curvari şi pe preacurvari giudeca-i-va Dumnădzău! Pentru aceia cu cale sfătuindu-să boerii şi cu dreptate asupra lui Ştefan vodă, şi au trimis la boerii pribegi, ce era eşiţi den ţară de spurcatele fapte a lui Ştefan vodă în Ţara Leşască, făcîndu-le ştire că nu mai pot răbda pe Ştefan vodă, pentru nesuferite faptele lui ; ce să vie să să mântuiască de Ştefan vodă. Atunce boerii pribegi ce era în Ţara Leşască s-au sfătuit să nu vie fără cap ; ce au ridicat domn dentre dînşii pe Petrea stolnicul şi au eşit în ţară cu oaste leşască. 192 Iară boerii ce era cu Ştefan vodă, aflând vreme asupra domnu-său la Ţuţora, n-au mai putut aştepta vinirea boerilor pribegi, ce s-au ridicat ei noaptea la pod, la Ţuţora, şi au tăiat aţăle cortului asupra lui Ştefan vodă şi cu multe rane l-au pă-trunsu şi l-au omorît. Aşa giudecă Dumnădzău pe curvari şi pe preacurvari ! Dar căci Dumneădzău pune şi înalţă pe domni stăplni ţărilor, să caute să giudece strîmbătăţile oamenilor, iară nu să facă silă fămeilor şi băieţilor bieţilor lăcuitori. Că alte strîmbătăţi toate sintu de răbdat, iară să-ş vadză cineva muerea, luată de lingă sine la curvie, sau fata fecioară den sinul şi de singele său să o siliască spre spurcată poftă a curviei, cum poate să rabde ? Şi aciasta încă să să ştie că prin slobodzirea lui Dumnădzău, nerăbdînd spurcata faptă, să pedepsăscu de oameni domnii răi şi turbaţi. Precum şi de acest Ştefan vodă / s-au arătat că l-au omorît boerii. Domnit-au ani 2 şi luni 4. In anul 7065, iară de la Hristos 1556, sultan Suleiman au trimis oaste turciască în Ţara Ungiiriască, să bată Sighidinul. Iară Thoma Nadazdii, ispravnicul Ţării Ungureşti, înţălegînd că au vinit turcii la Sighidin, s-au pornit şi el cu oşti ungureşti de au început a bate cetatea Baboţie, ce era luată de mai nainte de turci. Iară, înţălegînd turcii de aciasta, au lăsat Sighidinul şi au mărsu să dea agiutoriu cetăţii Baboţii ; şi dînd războiu, au în-frîntu ungurii pre turci şi i-au biruit. Atunce s-au întorsu crăiasa Isavela cu fiiul ei, Ian Jic-montu, la cnedzia Ardialului, den poronea lui sultan Suleiman, găsind-o pre însă solul turcescu la Petricov în Ţara Leşască. Şi de acolo, împreună cu solul turcescu au vinit în Ardial, cum am pomenit mai sus, unde am scris de crăiia unguriască. Iară în anul de la Hristos 1554, Ivan Vasilievci, marele cneadz, împăratul Moscului, au dobîndit supt ascultarea sa oraşul Astrahanul şi oardele ce sintu la Marea Caspia, cării mări îi dzic moscalii Hvalensoa More. De atunce să scriu împăraţii Moscului stăpîni Astrahanului. Dacă au omorît boerii pe Ştefan vodă la Ţuţora, au ridicat domn ţărîi pre Joldea. Şi au purces în sus pe Jijiia să margă la Suciavă, la scaunul domnescu, să nuntiaseă, să-ş ia doamnă pre Roxanda, fata lui Pătru vodă Rareş, sora lui Ştefan vodă. Şi agiungînd pănă la Şipote, pre Miletin, s-au tîmpinat cu boerii 116 v 193 pribegi, cari şi ei rîdicasă domnu dentre sini pre Petrea stolnicul şi i-au schimbat numele Alexandru, cu porecla Lăpuşneanul. Boerii cei pribegi cu Alexandru vodă Lăpuşnianul, întrînd cu oaste leşască în ţară, au înţăles că boerii ceştielalţi ce era în ţară, ş-au ridicat domnu pre Joldea, neaşteptînd vinirea lor, cum le-au fostu trimis cu-vîntu să păzască să vie cu un cap den-117 tre dînşii, că nu mai pot suferi / pre Ştefan vodă. îndată au răpedzit cu o samă de oaste pre Moţoc vornicul să prindză pe Joldea ; şi tîmpinîndu-1 la Şipote l-au împresurat oastea şi l-au luat fără de niceun războiu, că Joldea nemică n-au ştiut de oastea ce l-au împresurat. Şi ducînd pre Joldea la Alexandru vodă, l-au însămnat la nas şi l-au trimis la călugărie. CAP XXXII Domniia lui Alexandru vodă ce i-au dzis Lăpuşneanul In anul de la zidirea lumii 7065 Alexandru vodă Lăpuşnianul, dacă au prinsu pre Joldea şi l-au dat la călugărie, mers-au cu toţi boerii la Suciavă şi ău nuntit, luîndu-şi doamnă pre Roxanda, fata lui Pătru vodă Rareş, ce era întîî să o ia Joldea. într-acestu an, s-au tîmplat mare omor în oameni şi iarnă grea. Aşedzîndu-să la domnie Alexandru vodă, au aşedzat pace de toate părţile şi au grijit aşedzare ţării. Şi domnind cu linişte, au zidit mănăstirea Slatina întru lauda lui Dumnădzău, cu multă cheltuială şi oserdie, iscusită între alte mănăstiri în ţară şi o au svinţit preaosvinţitul mitropolitul Sucevei, Grigorie ; fost-au la svinţăniia Slatinii preoţi cu diaconi 116, în luna lui octomvrie 14, fiindu cursul anilor 7060. Mai pre urmă au zîdit Alexandru vodă şi miînăstirea Pîn-găraţii ; zic că mai multu de frică decît de bună voe, o au zîdit, arătîndu-i-să de multe ori în vis marele mîcenic Dimitrie, în-grozindu-1 pre Alexandru vodă să-i facă beserică pre acela 1 Data pentru începutul domniei lui Lăpuşneanu, greşită 7065 în loc de 7060. 194 loc. Şi zidind-o cu oserdie, o au svinţit pre numele marelui mîcenic Dimitrie. Iară, la al patrule an a domniei sale, venitu-i-au ferman de la sultan Suleiman, împăratul turcesc, lui Alexandru vodă şi domnului muntenesc, de au mărsu la Ardial. Şi împreunîn-du-să cu oastea turcias-că au aşedzat la crăie pe Ian Jicmontu la scaunul de moşie, căruia îi pusese nume ungurii Ştefan, ficiorul lui Ian Zapolie, craiul ungurescu. Şi s-au întorsu cu pace la scaunul său, la Suciavă. In dzilele acestui domnu, prestăvitu-s-au / Macarie, 117 v episcopul Romanului, ce au fostu episcop ani 27, şi cu cinste l-au astrucat în mînăstirea Rîcica, ce-i zidită de dînsul. Iară în locul lui fu svinţit Anastasie, om harnic, întru slujirea păstoriei sale. 14 ani au fostu episcop, pre urmă şi mitropolit au fostu. Pre aciasta vreme, în anii de la Hristos 1562, iară de la zidirea lumii 7071, Ivan Vasilivici, împăratul Moscului, avînd cu sine trei sute de mii de oaste, s-au pornit asupra cetăţii Poloţcul, ce este pre apa Dzvina, şi cu multă vărsare de singe o au dobîndit. Aflat-au mari vistere întru acea cetate ; dzece mii de oameni au robit. Scriu cronicarii leşăşti. Iară pe Jidovi, carii n-au vrut să să botedză, au poroncit de i-a-u înecat în apa Dzvina. Pentru Dispot cu ce îmblete au eşit la domniia ţărîi vom să arătăm In anul de la zidirea lumii 7070, iară de la naşterea domnului nostru lui Isusu Hristos 1561, Iaeov, oarecare Vasilie Iraclie, de niam grec, den ostrovul Samuş, socoti cu arme şi cu oşti să între în ţară, să apuce domniia ţărdi. Acestu grec, Iaeov Vasilie, de la Iracliia, după nespusa trufie greciaseă şi a lui, făcîndu-să a fi niam de a dispotilor, căci şi aciasta au grecii den firea lor, a să face niamuri mari. Că unii nu numai de niamul împăraţilor greceşti a să numi, ce şi de niamul acelui Iraclie, vestit pe vremile elenilor, de niamul lui Ahilevsu, nu li-i ruşine a grăi minciuni, aşa şi acestu Iaeov Vasilie să numiia a fi de niamul dispotilor. Şi alţii îl ştie că este de niam de la Şam, sau cum scriu unii, critian. Care, fiind trufaş şi mult de sine socotind, să fece a fi de niam mare, 195 avîndu hrisovul, care s-au dat dispotilor de Carol al cincele chesariu, luat cu meşterş-ug după moartea unui dispot, în-118 tr-acesta chip : / Dispotul cel adevărat fiindu pre acele vremi în Râm şi bolnăvindu-să, au murit ; iară acest Iacov Vasilie era slugă, mai ispravnic şi mai isteţ la fire. Şi după moartea lui Dispot, s-au sfătuit cu tovarăşii săi, cu slugile lui Dispot, dzicînd că-tră dînşii : Fraţilor, stăpînul nostru au murit şi nu are nice o sămin-ţie a sa pre lîngă sine ; pentru aceia, boierimea svatului îi vor lua tot ce au rămas, cum este legea divanului lor, iară noi vom rămîne cu nemică, dentru atîta slujbă, ce am slujit lui Dispot pen ţări streine, pănă aice. Iară de mă veţi asculta, cum voiu învăţa, şi voaă şi mie va fi bine. Să mergiţi înaintea svatului şi să spuneţi de moartea stăpînului nostru lui Dispot şi să faceţi jalobă pre mine, dzicînd că este un nepot a lui dispot, care va să ia toată averea mortului Dispot, unchiului său, şi noaă nu va să ne plătiască, pentru slujba noastră ce-am slujit lui Dispot. Şi atunce va poronci sfatul de mă vor chema şi-mi va poronci să vă plătescu. Iară eu vă făgăduiesc să luaţi voi toată averea, ci-au rămas de la stăpînul nostru ; numai scrisorile să-m daţi mie şi ceva de cheltuială, cît să mă pociu duce de aicea, să-m aflu stăpîn ; că voaă nice de o triabă nu vă sintu acele scrisori. Şi ascultîndu-1, tovarăşii lui au făcut cum i-au învăţat el. Şi împărţind ei averea, ce le-au fostu rămas de la Dispot, luat-au el scrisorile cîte au fostu, zapisă şi urice, între care scrisori era şi uricul cel de dispotie, cum s-au scris mai sus, şi o samă de bani de cheltuială. Şi să făcu nepot lui Dispot, pre numele unui nepot, ci-au fostu avut Dispot şi perisă în război. Deci Iacov Vasilie, viind deodată la Braşeu, au început a suna cum este nepot lui Dispot şi arăta urice de dispotie. Şi îmblînd pre toată Ţara Nemţască, au trecut în Ţara Leşască. Apoi au vinit aice în ţară, la Alexandru vodă Lăpuşnianul ; făcîndu-să rudă doamnii, l-au priimit cu dragoste Alexandru 118 v vodă, că doamna Roxanda / era de pre mumă-sa rudă de dispot şi avea socotinţă de la Alexandru vodă şi de la doamna Roxanda. Iară, după firea cea nestătoare greciască, cari-i tot a supune pre alţii şi a rămîne numai ei nesupuşi, au început cu o samă de boeri a lui Alexandru vodă, pre taină a sfătui, cum ari putea să apuce domniia ţării, că era sătui şi boerii de Ale- 196 xandru vodă, pentru multe greutăţi ce începusă a face Alexandru vodă ţării. Nu s-au putut ascunde socotiala şi gîndul grecului despre Alexandru vodă ; că înţălegînd Alexandru vodă, au pus de l-au otrăvit pre taină şi simţindu-să a fi otrăvit, îndată au luat doftorii şi nu i-au stricat nemic otrava. După aceia au fugit de aice pren Ţara Munteniască şi au trecut în Ardial, în Braşeu. Acolo, alegîndu-ş loc de odihnă, ştiind limbă săsască, nemţas-că, lătiniască şi româniască, fiindu în Braşeu cîtăva' vreme, trimis-au Alexandru vodă să-l poată gîmba. Ce, oblicind el, şi înţălegînd că vrea să-l dea Jicmond, craiul unguresc, de grumadzi lui Alexandru vodă, au fugit furiş den Braşeu, noaptea, slobodzit peste zid de un prieten den cetatea Braşeului. Şi îmblînd rătăcit prin multe locuri, lipsit fiind şi de chelşug, neştiindu-să ce să face, au nemerit la Olbreht Laschi în Ţara Scepinului, la hotarul Ţării Leşăşti şi Ungureşti, avînd slobodzănie de la craii ungureşti. Şi pentru că nu de mult mai nainte ş-au fostu luat acest Laschi fămee cu multă avere, văduvă, priimitu-l-au Laschi liavul cu cinste la casa sa. Şi fiind lipsit de bani Iacov Vasilie grecul a face oaste, au cădzut cu rugăminte la Olbreht Laschi, arătîndu-i niamul său şi înstreinarea sa, făgăduindu-i Grecul că niceodată nu-i va uita facerea de bine, numai să-l agiuto-riască la lipsa şi la nevoia lui. Priimit-au Laschi rugămintea Grecului, că era acel Laschi răsipitoriu şi cheltuitoriu a lor sale, şi rîvnitoriu celor streine ; că avere nespusă ci-au avut de la tată-său / şi ce au luat cu fămeiaş văduva ce o luasă de curund, 119 aşea cheltuisă şi împrăştiesă, cît rămăsese la toţi fără nume de avere, ce mai mult lipsit. Iară pe pofta lui Iacov grecul, ce ş-au pus nume Dispot, ş-au zălojit toate moşiile sale dreptu dzece mii de galbeni de aur şi cu acei bani au purces a face oameni de oaste. Dispot cu Laschi liavul, nu atîţea de mulţi, ce cît să le agiungă numai să între în ţară, socotind Dispot că îndată ce să vor apropiia de marginea ţării, i să va închina toată ţara, arătând nesuferite nevoi şi apăsuri a lui Alexandru vodă asupra ţărăi. Şi gătindu-să de ce le-au trebuit şi oaste cu opt tunuri mari de zîdiuri, au sosit în Podoliia ; ce, acolo, den poronca lui Jicmont, aflîndu^să cîtăva oaste den ţară, şi de Ieşi şi ruşi, i-au împiedicat de n-au putut trece, măcar că au stătut la bătae. Ce, fiind mai puţini, n-au putut treci, ce pierdură războiul şi 197 tunurile ; că să tîmplasa şi Dimitrie Vişnoveţchii, voevoda Po-doliei, la acel războiu cu Laschii şi cu Dispot. După aceia, Dispot tot n-au pierdut nădejdea, ce au trecut la Franceşco Zaie, ispravnicul lui Ferdinandu, în Ţara Ungu-riască, împreună cu Laschi. Şi împăcînd pre Zaie cu multe daruri, l-au rugat de agiutoriu să poată merge să apuce domniia ţării, arătînd precum şi capetele ce sîntu în ţară, boerimea, îl aştiaptă, avînd bună nădejde de biruinţă. Şi după multă vo-roavă între dînşii, au ales de au scris la Ferdinand jaloba şi pofta lui Dispot de agiutoriu şi slobodzănie oştilor asupra lui Alexandru vodă, arătînd că mai cu cale şi mai cu cinste este să aibă pre Dispot prieten, decît pe Alexandru vodă, care fiind supus turcilor, face multe şi nespusă tirănii lăcuitorilor ţărîi. Iară Ferdinand mult au socotit cu svetnicii săi. Ce nu să tocmiia la svat toţi în socotială pentru Dispot, că unii dzicea : nu trebue a să protivi unui om, neştiut încă, nice niamul lui, 119v nice hărniciia lui, şi că / nu trebue a întărită pre Tureu, supt a căruia stăpînie dzace acea ţară ; şi cătră acestea, că legăturile, carele poftiia a avea cu sultan Suleiman, împăratul tur-cescu, să le aşeadză, să vor strica, de să va protivi unui om neştiut ca acel Dispot, şi ca acestea. Iară alţii dentre svetnici, cari era mai aprinşi la minte, arăta că nu trebuie să lasă împăratul Ferdinand o ţară, care şi mai nainte vreme era supusă crăiei ungureşti, ce, să-ş ispitiască cu dînsa nărocul. Iară de ar fi vr-un prepus despre Tur-cu, să va răspunde că fără ştirea lor au intrat Dispot cu oaste în liafa sa, în Moldova, cum şi la stă-pîniile turceşti să tîrnplă de multe ori oştiri fără de ştirea împărăţiei. Adastă părere de pre urmă fu mai socotită de Ferdinand împăratul şi făcu răspunsu lui Zaie să fie foarte cu taină acel lucru cu Dispot, căruia i-au trimis Ferdinand împăratul şi dar, şeasă mii de galbeni de aur. Iară Zaie, după ce înţăliasă voia împăratului său, s-au sfătuit cu Laschi liavul şi cu Dispot, purtînd toate pre taină. Au orînduit pre Anton Săcuiul cu mare veste, pre atunce purtă-toriu de oşti, şi pre Ioan Russel, de niamul său de Burgundiia, care avea o sută de călărime cu sineţă supt ascultarea sa, şi Ian Velleiu franţoz cu 100 călărime şi cu altă pedestrime s-au unit şi el cu cielalţi ; şi den Slonsea cu Pătru Seledţie cu 150 călărime au vinit la agiutoriul lui Dispot şi pedestrime, nemţi den cetatea Casovei şi dentr-alte cetăţi de pre margine fură adunaţi, cît cu toţii să făcusă 2000 de oşteni aleşi. Acestea ispră- 198 vindu-să, au lăşat în socotiala lui Anton Săcuiul, el să fie pur-tătoriu acei oşti şi să cîrmuiască pre toţi; iară Laschi să aibă grijă pentru alte trebi a lui Dispot. Şi vrînd să fie pre taină lucrurile lor, au făcut veste că au murit Dispot şi îndată Laschi au ascunsu pre Dispot într-o cămară de taină şi făcu veste că-i bolnav şi să arătă mîhnit şi cu voe rea Laschi pentru Dispot. Iară, peste puţine dzile, eşit-au / Laschi jealnic, dzicînd că au murit Dispot şi de cheltuiala ce au făcut cu atîtâ somă de bani pentru Dispot rămîne păgubaş. Făcut-au săcriu de mort şi au pus o piatră mare şi-l duce cu preoţi la beserică de-1 prohodesc şi-l îngropară. Şi după acestea, s-au pornit Dispot cu oşti, cu Laschi liavul, cu tunuri, prin Ţara Unguriască şi apropiindu-să de munţii Ţărîi Leşeşti, în preajma Liovului, avea leşii păzitori la căile acelor munţi ; ce, n-au putut opri pre oastea lui Dispot. Şi viind la marginea Ţărîi Moldovei, oblicisă Alexandru vodă de apropierea oştilor cu Dispot, ce nu credea, viindu-i veste mainte că au murit Dispot, avînd iscoade oameni ai săi, de au vădzut îngroparea acelui săcriu. Iară, apoi i-au căutat a crede den prietenii săi Ieşi, că au înviet1 Dispot şi vin cu Laschi asupra lui, cu ostile ungureşti cu Anton Săcuiul. Sîrguit-au şi Alexandru vodă de ş-au strînsu ostile sale ca la 25.000, făcîndu-le căutare la Suciavă ; ce mai mulţi era ţărani în oastea lui decît slujitori. Eşit-au Alexandru vodă îm-protiva lui Dispot; ştiia Alexandru vodă că şi nemţi sintu în oastea lui Dispot. Tocmit-au la trecătoare Alexandru vodă ostile sale cu tunuri, să nu lasă a trece oastea lui Dispot. Iară Dispot, îmblînd călare pre ţărmure, vădzu toată oastea lui Alexandru vodă, şi să spămîntă că nu-1 va putea înfrînge. Ce socoti să să întoarne şi să fugă, pierdzind nădejdea de izbîndă. Iară, oblicind Anton Săcuiul de spaima lui Dispot, l-au îmbărbătat şi au cercat de aflară altu vad şi trecu oastea lui Dispot cu Laschi şi cu Dispot. Iară Alexandru vodă, vădzind trecerea lui Dispot, den sfatul lui Moţoc vornicul, ce era pre atunce purtătoriu de ostile lui Alexandru vodă, au întorsu tunurile cu mare nevoe de unde era tocmite şi le pogorî mai gios. Iară Anton Săcuiul cu ai săi treoînd de sirgu, dederă năvală şi apucară podul şi tunurile lui Alexandru vodă ; iară după ce au trecut toţi, tocmind / toată oastea Anton, îndată dederă în dobe şi în trîmbiţă 1 Corectat după Ms. 1794, f. 90, rînd 22 ; în Ms. 238 : „învist“. 199 sămnu de războiri şi năvăliră asupra oştii lui Alexandru vodă. Dzie, să fie avut Alexandru vodă în oastea sa şi 2000 de eni-ceri şi alţi turci călărime. Ce, n-au ţinut multă vreme războiul că oştenii lui Alexandru vodă să amestecasă, călărimea cu pe-destrimea turciască, şi purciasără în răsipă. Gonitu-i-au cîtva loc Anton şi Burgundii cu raitarii franţozi, de i-au agiunsu şi i-au tăiat. Pieat-au mulţi den oştenii lui Alexandru vodă. Fost-au împărţită o samă de oaste, pre care o purta Moţoc şi Bogdan ; acestea au ţinut cîtăva vreme războiul cu Laschi şi cu Dispot. Ce, nemerind Anton Săcuiul cu ai săi şi dînd războiu, îndată au purces în răsipă Alexandru vodă cu Moţoc şi cu Bogdan. Rămas-au multe stiaguri de a lui Alexandru vodă şi tunurile toate, pre mîna lui Dispot. Scrie Istfanfie istoricul să fie cădzut într-acel războiu trupuri trii mii de oştenii lui Alexandru vodă şi enicerii mai toţi periţi şi robiţi ; mulţi au cădzut robi pre mîna lui Dispot. Ce, pre toţi i-au slobodzit, cu sfatul lui Laschi şi a lui Anton, pentru să tragă cu blîndeţă inimile a tuturor lăcuitorilor ţărîi spre Dispot. La acestu războiu, tare şi vitejeşte au stătut Alexandru vodă singur, că pre un ungur ce făcea războiu singur cu dînsul, l-au oborît cu suliţa de pre cal. Aşea îl laudă istoriia streină, că multă vreme singur Alexandru vodă cu puţini, părăsit de toţi, au ţinut războiul. Iară, după ce au purces în răsipă şi Alexandru vodă cu cine era pre lingă sine rămaşi, au cădzut ca la 2000 den oştenii lui, împiedecaţi între nişte garduri şi şanţuri, ce era îngrădiţi nişte pomeţi, unde să strînsesă ţărănime. Unii den fugarii oşteni a lui Alexandru vodă, s-au fostu suit pen copaci, lăsîn-du-şi caii, şi pre aciia ucide-i den sineţă. Acest războiu a lui Alexandru vodă cu Dispot, la ce loc au fostu, cronicarii 121 streini / nu scriu ; iară răpousatul Grigorie Ureche, ci-au fost vel vornic, scrie că au fostu la Verbia, însă pre scurt scrie : iară noi, den cronice streine, am aflat mai pre largu şi scriem mai pre largu. Alexandru vodă, după ce au pierdut războiul cu Dispot, luîndu-ş de grabă doamna şi averea toată, că mai nainte trimi-sesă la Suciavă de ş-au luat tot ci-au avut şi au trimis spre Dunăre, şi el den Eşi, s-au pornit spre Huşi. Acolo să grijiia să strîngă ţara şi să ia agiutoriu de la turci, să să întoarcă asupra lui Dispot ; ce nemică n-au folosit. 200 Lauda acestui războiu o scriu şi o dau istoricii streini lui Anton Săcuiul, care nepărăsit şi fără preget îmbărbătînd pre ai săi, au luat întîi biruinţă. Războiul acesta s-au tîmplat în dzua svintului Martin, ce-1 sărbadză papistaşii ; care svintu este în 11 dzile în luna lui noemvrie după calendariul lor, iară la noi vine în 31 zile a lui octomvrie. După izbîndă, Dispot cu Laschi liavul şi cu Anton, cu toată oastea, au mersu la Suciavă şi au pus de au zugrăvit pe păreţi la uliţa ce să chiamă Uliţa Tătărască, războiul lui Dispot cu Alexandru vodă, chipurile căpitanilor osăbi de a domnilor, cu mare meşterşug scrise chipurile hatmanilor şi anume ; care zugrăvitură şi scrisoare cu vremea pre urmă au cădzut şi s-au ştersu. Precum şi o beserică în Hîrlău, ce au fostu zidită de Dispot vodă, în pomana tătîne-său, de >easă stînjini în păreţi de înaltă, care stă astăzi răsipită, şi nime nu scrie de acea beserică, niee este pomenire de dînsa, papistăşască, făcută de Dispot vodă. N-au zăbăvit Dispot, ce au trimis în goană după Alexan-tru vodă ; ce nu l-au putut agiunge, nice alt nemic de a lui n-au putut lua, fără numai un car cu covoare, cu păretare, îmbrăcăminte de casă, iar proaste. Iară Alexandru vodă, strîngînd rămăşiţă de oştenii săi ce scăpasă călărime turci şi mai vinisă şi alţi turci oa la 5000, între cari avea şi oarecîţi eniceri, cu aciia au venit Alexandru vodă pănă / în Prut. Şi acolo, dreptu Huşi, au făcut pod peste apa îzi v Prutului : şi acolo aştepta agiutoriu pre Mircea vodă, domnul muntenescu. Iară, înţălegînd Dispot că s-au oştit Alexandru vodă, strins-au ţara şi ostile ţării la sîne, ca 25.000 oşteni cu ţărani, la Suciavă, şi luînd tunuri 32, Dispot vodă au purces den Suciavă să margă asupra lui Alexandru vodă. înţălegînd Alexandru vodă de apropierea lui Dispot vodă asupra lui, au poroncit de au stricat podul la Prut ce-1 făcusă. Era un sat despre partea lui Dispot cu puţinelă casă, unde socotind Anton Săcuiul loc bun de supus tunurile, au tras tunurile şi le-au supus pentre case ; iară pre sineţaşii unguri şi nemţi pentre desime şi pentre copaci şi pe malul Prutului, unde era mai ponorît malul, au supus să facă meşterşug viclean şi au poroncit să nu dea den sineţă peste poronca lui. Sta oştenii lui Alexandru vodă cu Moţoc şi cu turci amestecaţi, ca 2000 pre o rîpă a Prutului ; carii, dacă vădzură că să apropie oastea lui Dispot, şi au poftit Moţoc de au vorovit cu Anton Săcuiul, amîndoi puind parola. Ce vor fi vorbit în 201 scurtă voroavă, nu scriu istoricii, fără cit că au vorovit amîn-doi. Nu s-au putut vedea de oastea lui Alexandru vodă, oastea cea supusă a lui Dispot, pentru desimea călărimei lui Dispot vodă. Turcii aşijdirea, fiind fără grije pentru apa Prutului, care era pentre dînşii, nice socotiia a fi vreun vicleşug, ce alerga bulucuri să vadză tabăra lui Ungurul. Atunce poronci de sirgu Anton de slobodziră tunurile în oastea lui Alexandru vodă, şi poronci de eşiră sineţaşii de unde erau supuşi. Puţin războiu ţinură oştenii lui Alexandru vodă, că slobodzind foc tare ungurii, picare de pripă caii lor, şi unii morţi cădzuţi, alţii răniţi, au dat dos la tabăra lor. Iară luînd veste de vinirea Mircii vodă şi de tătari în-tr-agiutoriu lui Alexandru vodă, s-au apucat Anton Ungurul cu mare sîrguială a face podul ce-1 strîcasă Alexandru vodă ; aducînd multe coşuri, împlîndu-le cu pietri, le-au aruncat în Prut legîndu-le de grindzi cu nuiele de stejar şi de loze în loc 122 de odgoani / peste carele au pus liasă împletite bine, aşternînd pae şi pliavă peste liasă. Pus-au tunurile în ţărmurile Prutului de apăra despre oastea lui Alexandru vodă podul, că făcea năvală să împiedece să nu poată face podul. Vădzindu Alexandru vodă că s-au isprăvit podul peste Prut şi agiutoriul i să întîrdzie de la Mircea vodă şi de la tătari, pierdut-au nădejdea de agiutoriu şi de noapte s-au ridicat şi s-au dus spre Chiliia şi spre Cetatea Albă şi trecînd Dunărea, s-au dus la Silistra şi de acolo la Ţarigrad cu toate ale sale ; iară oştenii lui s-au răşchirat încătro au putut. CAP. XXXIII Domniia lui Dispot vodă Dispot vodă, vădzind că-i sluji nărocul şi acolo, cu vitejiia lui Anton, s-au întorsu cu mare bucurie la Eş, şi, pre obiceiul domnilor, i-au cetit molitva de domnie Grigorie mitropolitul ; şi apoi mergînd la Suciavă, au poroneit de au strigat să părăsască toţi armele de apărat şi să margă cineş pre casă. După ce sosi la Suciavă, eşitu-i-au în tîmpinare mitropolitul ţării cu episcopii şi cu tot nărodul, de-1 petrecură pănă în 202 cetate. Avînd grijă de Alexandru vodă, ştiindu-1 şi cu avere eşit den ţară, au oprit toată oastea streină pre lingă sine şi să arăta blînd tuturor şi cu cuvinte dulci ; pre boeri îmblîndziia şi-i întăriia cu nădejde de bine că vor avea în domniia lui. Po-roncit-au şi aciasta : că cine nu va asculta şi nu să va supune poroncilor lui, să va certa cu moarte. Grăia toţi de rău de Alexandru vodă şi-l făcea tiran ; iară lui Dispot nărocire în mulţi ani striga. Ales-au Dispot vodă patru boeri de credinţă, pre carii au lăsat toată cîrma ţării : pe Stroiciu vel logofăt, pre Barnovciu hatman, pre Moţoc vel vornic şi Grigorie Reveles,1 de niamul lui de la Beciu, ce era în mare cinste de Dispot vodă. Iară Mircea vodă, fiindu purces cu oaste să vie într-agiuto-riu lui Alexandru vodă cu tătarii, dacă au înţăles de fuga lui Alexandru vodă, s-au întorsu iară la scaonul său. / Dispot vodă, măcar că luă izblndă şi s-au aşedzat bine în domnie, dară ţara era .deşartă şi stoarsă de Alexandru vodă ; şi fiindu multe trebuinţă la începutul domniei lui, fiind în mare lipsă de bani şi cheltuiele den dzi în dzi adăogîndu-să, nice s-au găsit cît de puţin în urma lui Alexandru vodă, că luasă tot cu sine Alexandru vodă, şi nice lefele slujitorilor n-avea de unde plăti ; să-i sloboadză, nu cutedza, că tot avea grijă de Alexandru vodă. Iară apoi au slobodzit oastea toată la ernatec, însă cu puţină plată. Că deodată socoti să să li să dea de tot capul cîte un galbăn de aur ; şi aceşti bani neputîndu-să mai de grabă strînge, au poroncit de au luat un policandru şi nişte sveşnice de argintu, ce făcusă Alexandru vodă în mitropolie şi le-au străcat de au făcut bani de plata oştii ; deci cu acei bani, făcuţi den argintul besericii şi cu ce s-au strinsu den ţară, au dat lefile slujitorilor. Iară îndată au intrat în ura ţării Dispot vodă, vădzind că strică odoarele besericilor, carele sintu de alţi domni închinate lui Dumnădzău. (Să prăveşti aicea răul niam al grecilor şi giudecă de toţi aşea : pedepsit pămintul pre care pun piciorul grecii !) Şi aşea, după ce să aşedză Dispot la domnie, trimis-au sol la Jicmond, craiul ungurescu, să-i dea cetăţile Clujvarul2 şi Ciceiul, care cetăţi era date încă de Matiiaş craiu domnilor den Moldova ; că într-altu chip, de nu le va da şi le va ţine în pieptul lui ascunsă, le va scoate el den pieptul lui. De care solie 1 Corectat după Ms. VI—41, f. 211, rîndul 3 ; în Ms. 238 : „Leveles“. 2 Recte Kukullovăr (adică Cetatea de Baltă). 203 122 v mîniindu-să Jicmond craiu, au răspunsu solului să spue lui Dispot vodă că criteriu de pururea sintu minciunoşi. Alexandru vodă, după ce au mărsu la Ţarigrad, făcut-au jalobă la împărăţiia lui sultan Suleiman, pentru mare strîmbă-tate ce i-au făcut Dispot. Iară împăratul, dacă au înţăles, au poroncit vizirului să ducă cu agiutoriul său pre Alexandru vodă la domniia ţării. Trimis-au şi la craiul leşăscu cu bănat, pentru ce au lăsat prin ţara lui a să face atîtea amestecături 123 ţărîi cu Dispot /. Iară cînd să gătiadză Alexandru vodă să vie cu domniia iar în ţară, iată sosăscu boerii trimişi de Dispot vodă la împărăţie cu pocloane, adăogînd birul, dzece mii de galbeni de aur, şi tocmindu-şi lucrurili Dispot vodă despre împărăţie, trimi-su-i-au stiag şi sabie scumpă, pre un agă împărătescu, de domnie noaă. Aşedzîndu-şi Dispot vodă lucrurile domniei şi despre împărăţie Turcului, începu a face mari răutăţi şi tirănii. Iară Anton Săcuiul, dăruit bine de Dispot vodă, cu aur, cu argintu şi cu haine scumpe, cu soboli şi săbii ferecate şi paloşe, la cai cu şele ferecate, s-au întorsu la casa sa, lăsind în locul său lîngă Dispot vodă pre Pătru Divoe, ce era lăsat de paza cetăţii Sucevii. Aşijdirea lui Albert Laschii i-au dat galbenii dzece mii, făgăduindu-i Dispot vodă că-i va da şi alţi bani, ce-i mai rămăsese dator, şi i-au dat şi cetatea Hotinului, la care ispravnic au pus Laschii pre Ian Piasovschii, om al său, liav, şlehticiu. Iară pre urmă la mare vrăjmăşie şi vrajbă au vinit Dispot cu Laschii, precum vom arăta la rîndul său. După ce s-au dus Anton şi Laschi pre la ale sale, s-au dus si Ian Pătru Ruseglu ; măcar că-1 opriia Dispot vodă să mai şadză, ce, fiindu legat în slujbele lui Ferdinand, împăratului nemţăscu, s-au dus şi el în Ţara Unguriască, dăruit bine de Dispot vodă. Spun să-l fie petrecut un conac singur Dispot vodă. Trimis-au Dispot vodă sol la împăratul nemţăscu, mul-ţămindu-i pentru binefacerea lui, făcîndu-i ştire că şi despre împărăţiia Turcului ş-au aşedzat domniia. Aşijdirea şi la craiul leşăscu au trimis soli Dispot vodă. Iară după acestea toate, cum s-au pomenit mai sus, pe vremea coronaţiei lui Maximilian, ce l-au coronit craiu ungu-rescu la Pojin, în anul de la zidirea lumii 7072, iară de la 204 Hristois 1564 l, schimbat acmu Dispot vodă : den blând, cumplit ; den milostiv, apucătoriu şi lacom, puind pre ţară mari nevoi. Dezbrăca şi besericile, casăle lui Dumnedzău, lulnd arginturile de făcea bani. Preste / nădejdea ţării despre Dispot 123 v vodă, neputind suferi — (cu anevoe să sufere răul şi năcazurile de obşte) — boerii şi cu Tomşea, ce era hatman pe toată oastea ţării, cu toţii s-au giurat să fie la un cuvîntu, să scoată pe Dispot vodă, den domnie, alegînd pre Tomşa hatmanul, care era cu inemă mare, dentre toţi să fie începătoriu acestui lucru. Atunce înţălesesă boerii, cum Dumitraşco Vişnoveţchii, îndemnat de Laschi, era gata să vie să ia domniia lui Dispot vodă, că şi Laschii să întorsesă cu rău asupra lui Dispot vodă. S-au sfătuit boerii să trimiţă la Vişnoveţchii să-l poftiască domnu ţării. Simţindu-să Dispot vodă urît ţării, avea grijă mari, ca unul închis în cetatea Sucevii, au răpedzit pre un Valintin ungur la Ferdinand chesariul şi la Maximilian, craiul unguresc, în cai de olac, poftindu agiutoriu de apărare împrotiva boerilor săi şi au învăţat Dispot vodă acelui Valentin să găsască să să vadză cu Zaie şi cu Anton Săcuiul, să-i poftiască de la Dispot vodă să strîngă oşti şi să păzască să-i vie într-agiu-toriu făgăduindu-li amînduror Dispot vodă mari daruri ca şi întîi, arătîndu-li că iesne vor putea sta împrotiva unor oameni ce-s neştiuţi întru meşterşugurile războaelor. Iară şi Ferdinandu, împăratul nemţăscu, şi Maximilian craiul ungurescu, socotiră a nu lăsa pre Dispot vodă în primejdie, cărora arăta nemutată credinţă şi slujbele sale, Dispot vodă. Deci priimiră amîndoi rugămintea lui Dispot vodă, ştiindu că au fostu şi mai nainte apărători craii ungureşti, Ţării Moldovei. Iară şi Anton Săcuiul, de care nu odată am pomenit, înţălegînd den Valentin grijea şi strâmtoarea lui Dispot vodă, nu apăra despre sine agiutoriul, ce socotiia că^ va avea piedecă depărtarea căii sale cu ostile, şi că-i lipsiia banii, întru carii stau mădulările oştilor. Aşea, întîrdziindu-să lucrurili, au sosit Dispot la mai mare perire. In ostile Ardialului, care să afla pururea gata, nu punea nice o nădejde, căci pe / voevodul de Ardial, mai nainte şi cu 124 scrisorile şi cu cuvintele de vătămare îl strîcasă. Anton Săcuiul, pre diregătoriul a cinci beserici, anume pre Lupul Peţii, solul chesariului Ferdinand, carele trecând pren Ardial la Ţari- 1 Modificat 4 (a) din 5 (fi). 205 grad, îl prinsesă, pentru ce l-au fostu pîrînd pre Anton Săcuiul la sultan Suleiman. Aşijdirea între dînsu mari şi grele pricini era de neprie-teşug şi aceli pricini întîi au fostu de au părăsit Laschii pre Dispot vodă, de s-au unit Lasehi cu Vişnoveţchii asupra lui Dispot vodă, aflîndu-să pre atunce la Liov, în Ţara Leşască. S-au fostu pornit acmu Dispot vodă cu oaste, să ia cetatea Hotinului de supt ascultarea lui Laschii, care i-au fost-o dat mai nainte, precum s-au pomenit, că era ispravnic pus de Laschii Ian Piasovschii. Vădzind dar Piasovschii apropierea lui Dispot vodă, au trimis înainte-i de i-au spus că-i va da cetatea Hotinului, numai să-l lasă să iasă el cu al său slobod den cetate. Făcutu-i-au Dispot vodă pre voe lui Piaisovschii şi au luat cetatea iar în sama lui. Inţălegînd şi aciasta Laschii, şi mai mare gătire au făcut cu Vişnoveţchii şi s-au pogorît cu oşti la Cameniţă în Podo-liia. Ce Dispot vodă n-au cutedzat să triacă Nistrul, pentru că avea oaste puţină, ce s-au întorsu spre Gălaţi şi la Reni şi de acolo iar la Suciavă. Măcar că să întorsesă Dispot vodă, iară urît tuturor pentru greutăţile ce făcea ţării, fiind lacom, că, fără alte nevoi mai scosese de casă cîte un galbăn de aur. Să făcusă şi cumplit tiran şi neîmblîndzit şi asupra celor ce să despărţiia de muere şi lua alta, că acelora mari şi cumplite munci le făcea, dzicîn-du-le căci nu s-au îndestulat cu o fămee. Şi aciasta încă au adaos la nevoia ţărîi, că şi muerea aceia plătiia a triia parte de galbăn de aur şi atunce da voe să să desparţă de bărbat. Şi aciasta o făcea Dispot cu sfatul unui om, anume Ian Liubcenie, ce-1 adusese din Ţara Leşască şi-l făcusă episcop. Pre mulţi 124 v tăindu-le capetele, poronciia de nu-i îngropa multe / dzile să fie la prăvirea altora. îl urîsă rău ţara şi pentru credinţa pravoslavnică că nu o ţinea Dispot vodă, că la beserică rar sau niceodată nu mergea, ce cu alte slugi petrecea. Şi în Cotnar, fiindu sasi mulţi pre atunce, le-au făcut beserică şi şcoală şi au adunat vivlio-thichi. Pre semne, beserică cea stricată den Cotnariu a papis-taşilcr el o au făcut, de nu va fi şi cea mare, ce stă şi pînă astădzi cu sasi ; şi aduna dăscăli de prin Ţara Nemţască şi den Ţara Leşască, papistaşi. De atunce au rămas aice în ţară la noi ezoviţi şi alţi popi de a besericii apusului, papistaşi. Şi den sfeşnicile de la mitropolie de argintu, făcute de Alexandru 206 vodă Lăpuşnianul cu mare cheltuială, den care au făcut bani, cum s-au pomenit mai sus. Acmu oblicisă ţara de niamul lui Dispot că cu amăgituri, iară nu drept au fostu agonisit acest nume împărătescu de Dispot şi de Heracli, de niamul împăraţilor Ţarigradului făcîndu-să. Era şi trufaş mare şi mult socotindu de sine Dispot ; şi să simeţiia. să apuce domniia Ţărîi Munteneşti de la Mircea vodă şi Ţara Ardialului, avînd la acestea svetnic pre un Dumi-traşco Bolgariu, dzicînd că i s-au pogorît den ceriu doaă cununi de aur. Oblicisă într-un rîndu Dispot vodă că au murit Jicmont, craiul ungurescu, şi să pornisă cu oşti să între în Ardial să apuce crăiia ; şi, sosind pănă la Trotuş, i-au vinit veste că s-au însănătoşat Jicmont craiu şi s-au întorsu îndată înapoi la scaunul său. Aflu şi aciasta la Istvanfie istoricul : că, eşind Dispot vodă, cum s-au pomenit, spre Hotin, îmblînd cu puţini în cîmpi, i-au eşit mulţime de oameni şi încungiurîndu-1, striga să le ridice acele grele dări, ce le aruncasă de casă cîte un galbăn de aur. * Iară Dispot vodă le răspundea că den svatul lui Bîrnov şi a lui Moţoc şi a doi vlădici face acele greutăţi de pune cu asupră, şi de este cu voe, să le dea pre aciia pe mînule lor, să-i omoară, dzicînd că toţi aceşti patru au fostu pricina şi la Alexandru vodă, de l-au îndemnat la toate tirăniile, şi / nu să 125 vor părăsi de răutăţile lor aceşti patru, de nu va grăbi Dispot vodă să le facă svîrşit vieţii lor. Şi abiia cu multe cuvinte s-au aşădzat acea mulţime de ţărani adeverindu-să că le va face pre pofta lor şi le va ridica acele nevoi. Aciastă vorbă şi răs-punsu a lui Dispot vodă, de au vinuit pre acei boeri, au fostu pe urmă perirea lui Dispot vodă. Intîi Bîrnov înţălegînd părerile şi poftele ţărănimei, ştiind şi socotiala lui Dispot vodă, socotit-au că mai lesne este să [facă] 1 orice va putea, decit să, pătimască. Svătuindu-să cu alţii, s-au apucat că va fi el cel întîi pricinitoriu şi deşteptă-toriu acestui lucru. Şi întîi pre Ion Luscenie, ce-1 adusese din Ţara Leşască şi-l făcusă .episcop, l-au otrăvit, că acela ştiia toate svaturile lui Dispot vodă, şi l-au îngropat afară den tîrgu, unde dzic meidianul denafară, pre acel Lusţinie. Şi aşea s-au apucat de celelalte cu mare tăcere şi taină. Iară Dispot vodă ş-au luat doamnă den Ţara Leşască, fata lui Martin Zborovschi, om ştiut pre atunee în Ţara Leşască 1 Completat după sensul frazei. 207 socotind că cu legătura aceia va trage şi pre Laschi iară în dragoste. Iară ţara, vădzind pre Dispot vodă că ş-au luat sie doamnă de altă lege, şi mai tare îl urîră pre dînsul. La nunta sa, Dispot vodă acele cheltuiele au adunat, cît nu numai de tot omul, de tot felul de bucate, ce şi păsări, vînat şi peşte şi feliuri de cheltuiele la bucate, cu 1 mai mare lipsă şi nevoe bieţilor lă-cuitori a ţării ; şi cu acestea ş-au adaos den dzi în dzi mai mare ură asuprăş Dispot vodă. Intîi să începu roeoşire asupra lui Dispot vodă. Venisă oameni de ţară şi spuisără lui Dispot vodă că au intrat tătarii de peste Nistru în ţară şi pradu şi ardu şi cerea agiutoriu împrotiva tătarilor. Iară Dispot vodă, măcar că-i dzicea mulţi şi mai ales Lupul Sasul, pre carele îl adusese de făcea bani că era meşter, ştiind bine limbă româniască, să să păzască de vicleşugul boerilor ; ce, vădzind de la o vreme îmbunăturile 125 v boerilor, ce era giuraţi într-un cuvîntu asupra lui, cari / îl svătuia să trimiţă oaste parte mai multă împrotiva tătarilor, s-au înşelat Dispot vodă şi au trimis într-ales oşteni unguri 350 şi sirbi 50, tot călărime, cu cîteva mii de moldoveni şi oarecîţi nemţi pedestraşi şi povăţuitori de tunuri. Toată aciastă oaste o au dat în sama lui Ilie Torman şi a lui Ştefan Tomşa, carii era la un loc grăiţi cu alţi boeri asupra domnului lor, lui Dispot vodă. Iară după ce trimisă oastea cu Toroman şi cu Tomşa, nefiind nice un tătar, ce linişte, nice un sămnu de pradă, ce tăcere, toate sta în pace ; şi vădzind ciia ce era giuraţi asupra lui Dispot vodă, că ungurii şi sirbii cugetă a fi lucrul într-alt chip, au răspunsu cielalţi că este meşterşug de tătari făcut şi au orînduit Tomşa pre unguri şi cu celalalt într-altă parte, vrînd să-i împartă la un sat aproape de Nistru, şi le-au poroncit să-ş grijască caii şi pre sine la acel sat. Iară pre sirbi i-au orînduit la alt sat, nu departe de ciea-lalţi, să găzduiască acolo. Iară noaptea poronceşte Tomşa şi Torman de au aprinsu o casă în sat, făcîndu sămn moldovenilor, de au abătut cu toţii cu săbiile goale în unguri şi în nemţi. Perit-au mulţi şi den moldoveni, iară ungurii şi nemţii de tot, toţi, că rămîind o samă, să apăra dentru o grădină cu şanţu încungiurată, cîtva cias, pănă ce au poroncit Tomşea cu Toroman, au dzis de au îndreptat puştile asupra lor şi acolo 1 Corectat după Ms. VI—41, f. 217, rînd 1-2. In Ms. 238 : *că“. 208 pănă la unul s-au topit şi nemţii, căror le poroncisă Tomşa să sloboadză focul în unguri şi în sirbi, şi ei, nevrînd să asculte poronca, ştiindu-i tovarăşi, i-au tăiat pre toţi ; fără numai unul, anume Hristofor, carele au îndreptat tunurile asupra ungurilor, au rămas viu. Vădzindu sirbii acea perire, o samă dînd înot, au trecut peste Nistru şi au scăpat, iară cîţi n-au vrut să fugă, au perit toţi de moldoveni. Intr-acea dzi, după ce s-au lucrat acestea, purces-au Tom-şea cu Toroman la Suciava asupra lui Dispot vodă ; însă întîi au mărsu pre la cetăţi şi la tîrguri, pre unde era păzitori oamenii lui Dispot vodă, şi întîi au lovit la cetatea Niamţului, unde era / păzitoriu cetăţii Iachim Prudinţii Seleziian, tovarăş în 126 toate nărocirile lui Dispot vodă. Nu s-au tîmplat atunce în cetate, iar păzitorii cetăţii, neştiind a fi vicleşug, au lăsat pre Tomşa în cetate şi puţini nemţi, ce era în cetate, pre toţi i-au ucis şi au luat cetatea în sama lui. Iară Prudinţie, neştiind nemic, şi avînd durere de cetate luată de Tomşa, s-au dus la Suciavă cu vro patru, cinci tovarăşi ; dînd năvală pren oastea, ce era pregiur cetate, au .scăpat întreg în cetate. Tomşea, după ce au luat cetatea Niamţului, nezăbăvind, s-au dus la Suciavă şi s-au început mai tare a să strînge cetatea Sucevii. Iară Dispot vodă, neputînd să iasă den cetate cu năvală făţiş, s-au apucat de au întărit cetatea să să poată apăra şi au pus de au slobodzit un tun, ce era mai mare, dînd veste să să strîngă toţi ai săi. Avea nădejde Dispot vodă în Zborovschii, socru-său, de agiutoriu, că va aşădza cu Laschii şi-i va vini agiutor ; aşijdirea şi la Anton Săcuiul şi la Zaie nedejduia şi să va apăra den cetate, pănă-i vini agiutoriu de la aceştie, ce s-au dzis. Avea cu sine în cetate Dispot vodă slujitori de triabă 1256 ; mai mulţi era unguri; şi pe călărime era Martin Farcaş, iară pe pedestrime Pătru Devai, ce era lăsat de Anton, şî pedestrime unguri 300 carii asculta de Thoma Călăbanian, Şte- ^ fan Horvat şi Grigorie Gherontoi K Iară celelalte polcuri era de X multe feliuri : vloşi, nemţi, greci, Ieşi şi turci ; era adunaţi şi puţintei moldoveni: Dispot vodă, rămîind în mare strînsoare, şi vădzindu-să fără veste încungiurat de nenorocire şi ciia ce era odată supt mila lui şi să părea atunce priitori lui ; însă era şi meşteri 1 Corectat după I. Şt. Petre, op. cit., p. 466, „redacţiunea către domn”. ^ v\>i \[ 209 a multe lucruri, den carii era mai mulţi vloşi sau itali sau nemţi, i-au fostu rădicat cumplire celor ce era giuraţi asupra lui Dispot vodă, atîta cit nice mueri, nice copii, n-au lăsat vii. 126 v Intru aceste amestecături, pre Gheorghie Reveles, născut la Beciu, care strîngea haraciul în părţile despre Dunăre, neştiind nemic de rocoşituri, l-au prinsu şi l-au trimis la cetatea Niam-ţului la închisoare. / Stînd încungiurată cetatea Sucevii mai mult decum să socotiia, iară rocoşenii boerii mai ales Bîrnov, Moţoc şi cu Stroiciu, svătuiră şi aliasără cap dentre sine pre Tomşa, ci-au fostu hatman. CAP XXXIV Domniia lui Ştefan Tomşa După ce au rădicat cap, şi domn pre Tomşa, măcar fără voia lui, începură mai tare a bate cetatea şi au orînduit Tomşea patru tunuri de bătea în poartă, să fărîme poarta, să dea năvală în lontru. Ce, fiind neştiutori moldovenii Tomşii, puţină stricăciune făcea, că eşiia den cetate şi da năvală şi-i împingea atîta, cît de la o vreme îmbla den cetate pe ascunsu afară la hrană de aducea în cetate. Şi întru una de dzile, cu slobodzăniia lui Dispot, svătuindu-să cu polcovnicii den cetate, Pătru Devan au dat năvală cu 400 de oameni asupra acelora, ce era orînduiţi de Tomşea vodă de bătea cetatea ; şi aciia au dat năvală, cît apucasă de trăgea cu mînule acele patru pusei în cetate. Făcut-au den toată tabăra năvală mare, să nu lasă tunurile să le ia în cetate ; ciia să le ia, ceştia să nu le dea ; stătu un războiu mare, ce, de la o vreme, aruneînd den cetate cumbarale şi dîndu foc nemţii, rămasără biruiţi moldovenii Tomşii şi luară tunurile cei den cetate. Perit-au den moldovenii Tomşii atunee ca la 200, precum scrie Istvanfie, măcar că poate să laude pe ai săi ; şi acolo au perit şi Ilie Toroman, cel întii rocoşitoriu a'supra domnu-său, lui Dispot vodă, ş-au luat îndată plata. Iară den oamenii lui Dispot vodă şeasă periţi de suliţă şi pre atîţea răniţi. Stînd lucrurile aşea, precum s-au scris, iară Tomşea vădzind moale lucrul de dobîndit cetatea cu ai săi, s-au sfătuit 210 cu boerii de au trimis sol la Jicmont, craiul unguresc, cerşind oaste să-i trimiţă într-agiutoriu asupra lui Dispot, ştiindu-1 neprieten şi învrăjbit lui Dispot vodă. Şi iată vini 'veste la Tomşea, cum Dumitraşco Vişnoveţchii, ori chemat de boeri, ori îndemnat de Laschii, că au sosit cu oşti la marginea ţărîi, 127 cu acela gînd să apuce domniia, înţălegînd netocmală între Dispot şi între Tomşa. / Părăsit-au Tomşea vodă cetatea şi s-au mutat cu tabăra peste Siretiu, iară Vişnoveţchii cu oastea sa, s-au pus cu oastea sa în locul, unde stâtusă Tomşea la cetate. Vădzut-au Dispot în locul unui neprieten pe altul sosit şi de dînsul încun-giurat ; mai în mare grijă stătu Dispot vodă. Aşedzînd tabăra lîngă cetate Piasovschii, omul lui Laschii, de carele am scris mai sus, că era lăsat de Laschii în cetatea Hotinului. Pre acel Piasovschii l-au trimis Vişnoveţchii sol la Dispot vodă, în cetate cu aceste ponturi : De va da Dispot vodă 25.000 de galbeni de aur lui Vişnoveţchii atunce, pentru cheltuiala ci-au făcut cu oastea sa, şi de să va apuca de tot anul să-i dea cîte 12.000 galbeni de aur, îl va scoate de primejdie. Priimit-au cu mare bucurie Dispot aceste legături şi au mulţămit lui Vişnoveţchii ; şi dăruit bine Piasovschii, s-au întorsu la tabăra lui Vişnoveţchii. Iară într-aceeaşi dzi, venit-au boerii ţărîi la Vişnoveţchii în tabără, carii, de la toată ţara că-1 primăscu domnu, i-au arătat, ducîndu-i şi cărţi de la toţi boerii şi de la ţară, pentru mai mare şi întărită credinţă ; iară pre Tomşea otcîrmuitoriul l-au făcut otcîrmuitoriul domniei, pănă să va alege altu domnu, şi pănă să va sfîrşi bătaia cetăţii, lăudînd pre Vişnoveţchii pentru lucrurile lui ştiute în lume, ci-au isprăvit împrotiva moscalilor şi a tătarilor, fiind de niam mare. Şi ca aceste cuvinte înşelătoare arătînd boerii liavului Vişnoveţchii, aşea s-au amăgit Vişnoveţchii de viclenia boerilor de ţară şi tru-findu-să liavul cu adeverinţa domniei ţărîi, de sirgu trimite cărţi în cetate la Dispot vodă, dîndu-i ştire de vrăjmăşie şi cum nu priimeşte nice un aşedzămînt cu dînsul. (Vedea-vei nebuniia liavului la ce au vinit şi ce priimeşte). Eşisă den cetate o samă de unguri pentru hrană, ştiind ce legături priimisă Vişnoveţchii cu Dispot vodă. Pre acii unguri au poroncit de i-au ucis ; unii, închidzîndu-să într-o casă în tîrgu, trimis-au să-i dobîndiască ; ce, au eşit den cetate o samă 211 de unguri de au dat agiutor celor închişi, cu mare moarte 127 v în Ieşi. / Iară Vişnoveţchii, nesocotindu-să a fi amăgit de boerii ţărîi, au orînduit 500 de căzaci, cu Ieşi amestecaţi, pe pofta boerilor, să trimită cu dînşii să aducă capul Tomşii — (uită-te la meşterşug !) — să-l închine lui. Iară, dacă au trecut acele 500 de oşteni Siretiul, fiindu oastea Tomşii supusă, neştiind căzacii cu leşii de oaste supusă, i-au lovit moldovenii cu Tom-şea şi pre toţi i-au topit, cît n-au rămas nice unul. Iară Vişnoveţchii, neştiind de perirea oamenilor săi, soco-tindu-să acmu domn ţărîi, eşiisă în carătă că era şi can bolnav, cu puţini oameni, în tîmpinarea oamenilor săi. Şi oblicind de perirea oamenilor săi, atunce să vădzu amăgit şi viclenit de Tomşea şi de boeri. Nu s-au spăriet deodată Liavul ; ce, au încungiurat tabăra cu cară, iară cu călărime au eşit la războiu, care s-au tîmplat la pod la Vercicani şi fiindu bolnav Vişnoveţchii, au dat tocmala oştii în sama lui Piasovschii. Datu-ş-au războiu moldovenii Tomşii cu leşii lui Vişnoveţchii şi deodată înfrînseră leşii pre moldoveni; iară pre urmă, Tomşea de altă parte lovind pre Ieşi, i-au înfrîntu şi au prinsu viu pre Vişnoveţchii şi Piasovschii şi îndată pre aceşti doi, i-au şi trimis la Ţarigrad, la împărăţie. Prinsoarea lui Vişnoveţchii aşea s-au tîmplat : fiind bolnav Vişnoveţchii, precum s-au pomenit, neputînd fugi mai departe, au intrat într-o căpiţă de fîn, la un sat, lîngă Botă-şeani şi mergînd un preot la fîn să încarce — (cu greu şi ane-voe să trece primejdiia omului ce-i să petriacă ; nicecum nu să poate trece) — fîn în car, aflat-au pre Vişnoveţchii ascunsu în căpiţă şi l-au legat bine şi l-au dus în Botăşeani de 1-a-u închinat Tomşii ; şi deci, cum s-au pomenit, i-au trimis la împărăţie. Ducînd oamenii Tomşii pre Vişnoveţchii la împărăţie şi pre Piasovschii, s-au tîmpinat cu oamenii lui Alexandru vodă, ce viniia cu cărţi în ţară la boeri, că era domniia dată iar lui Alexandru vodă Lăpuşneanul. Dacă tîmpinară oamenii lui Alexandru vodă pe oamenii Tomşii, ducînd pre Vişnoveţchii în calea Ţarigradului, luară pre Vişnoveţchii şi pe Piasovschii 128 de la oamenii Tomşii / şi-i trimisără ei în Ţarigrad la Alexandru vodă, de i-au închinat el la împărăţie, dzioînd că ţara îl pofteşte pre dînsul să le fie domnu şi în nădejdea lui au făcut slujbă împărăţiei. 212 Iară pre Vişnoveţchii şi pre Piasovschii au poroneit împăratul de i-au pus de vii în cîrlige, despre Galata ; şi în cîrlige au trăit vii pănă a triia dzi, cu multe sudălmi şi ocări spre Mehmet, şi turcii ca într-o proaşcă săgeta într-înşii de-i împlură de sigeţi. Şi aşea s-au sfîrşit Vişnoveţchii şi Piasovschii. Dispot vodă ar hi putut eşi den cetatea Sucevii să să fie dus încotro ar hi vrut, pănă a să gîleevi Tomşea cu Vişnoveţchii, precum îl sfătuia mulţi de ai lui. Ce den sfatul lui Dioni-sie Aval doftorul, au rămas în cetate, dzicîndu-i să nu bage în samă pre moldoveni. Iară den Ardial să pornisă 1000 de călăreţi şi pre atîţea pedestraşi, de la craiu Ioan Jicmontu, şi au vinit într-agiutoriu Tomşii şi iar au mărs.u Tomşea de au încungiurat cetatea Sucevii, unde era Dispot închis, şi au apropiet puşcile de bătea cetatea. Iară Dispot măcar că ştiia că au vinit unguri agiutoriu Tomşii, tot nu pierdea nădejdea ; şi să plinisă trei luni de cînd era închis în cetate şi sosiţi în mare strînsoare şi lipsă de zahara. Eşit-au den cetate de au dat năvală oastea pedestrime asupra ungurilor şi a moldovenilor. Stătu un războiu mare cu multă vărsare de singe în îmbe părţile. Perit-au la acel războiu Bîrnov de suliţă, şi Grigori Vinţie ; om blăstămat den capetele lui Dispot vodă Delegtheţii, care de multe ori svătuia pre Dispot vodă să omoară pre cei vicleni ai săi. Dzicea în şagă... Iară după ce să apropiară ungurii cei denafară supt cetate în meteredză, începură a vorovi cu cei den lontru pe taină, făgăduindu-le de la Radislav Radac, mai marele lor, lefe bune şi slobodzănie în ţara lor. începură cei den cetate a să pleca spre alte lucruri noaă să facă. Vădzut-au şi pre oarecare den cetate, grăind de pre zidiu cu alţii de a Tomşii, pre carele întrebîndu-1 Dispot vodă / să-i spue ce au vorovit, şi el nevrînd • 128 v să spue deplin, l-au omorât. Atunee mare gîlciavă şi strigare să audziia în cetate, că Dispot vodă prepuindu-şi pe Pătru Devati, de vicleşug, vrea să-l omoară ; care mai nainte era de mare credinţă la Dispot vodă. Iară slujitorii, vădzind năpaste ce să face polcovnicului său, mare zarvă feceră şi să svătuia să omoară pe Dispot vodă ; apoi socotiră să nu-ş facă nume rău şi ucigaşi de domnu şi trimisără să le giure Tomşea vodă să fie slobodzi şi ei să deş-chidză cetatea. Inţălegînd Dispot vodă svatul lor, pus-au de au omorît într-o casă pre Pătru Devan, după a căruia perire, apoi făţiş 213 striga că ei vor închina cetatea. Iară Farcaş, ce era mai mare pre călărime, şi căpitanii, carii nu era încă la aceli gîlcevi,,sta între slujitori să-i potoală, pre unii cu rău, pre alţii cu rugăminte, şi ales pre pedestrime, carii era mai mulţi decît ciea-lalţi, ce gîleeviia mai tare ; ce nemic nu folosiră. Inceput-au a să ruga Dispot vodă cu multă rugăminte a lor săi să nu-1 lasă, dzicînd că este aproape şi agiutoriul ce le vine de la Ieşi, că să făcea cuvîntu în cetate că s-au împăcat Laschii cu Zborovschii, socrul lui Dispot vodă, şi vine cu 4000 de Ieşi. Ce nemic n-au folosit rugămintea lui Dispot vodă, că pedestrimea începură a destupa încuetorile porţii, ce era astupate cu pămîntu şi cu pietri. Era şi o bute mare plină de pietri ; răsturnîndu-să, au cădzut peste Martinengu şi l-au omorît. Acel Martinengu era' den Ţara Unguriască dentr-un tîrgşor, ce să chiamă Svintul Gutard. Vădzindu-ş Dispot vodă sosită perirea, o cunună scumpă de aur ce avea, neavînd cu alt cu ce mulţămi o samă de nemţi şi unguri ce-i slujisă cu dreptate, le-au împărţit acea cunună şi îmbrăcîndu-să în haine ce avea mai scumpe şi încălecă pe cal cu podoabe scumpe şi cu alai, după rînduiala domniască, au eşit den cetate la Areni, unde era ţara adunată. Venitu-i-au înainte poroncă de la Tomşea vodă, de au descălecat Dispot de pre cal, şi au mărsu pe gios la Tomşea 129 unde era ; şi stîind / Dispot înaintea Tomşii şi în viderea tuturor, l-au mustrat Tomşa cu multe cuvinte, aducîndu-i aminte de multe lucruri fără cale şi fără de lege, ce făcea; că nu numai ţara au pustiit, ce şi de lege ş-au rîs, şi besericile au dezbrăcat şi le-au prădat. Şi după mustrare, l-au lovit cu buzduganul de multe ori până au cădzut la pămînt şi i-au tăiat un tătar capul, măcar că şi den gloatele ce sta acolo să răpedziia de-1 loviia. Acolo au omorît şi pre Iachim Prudinţîi. Şi despoindu-i pielea de pre cap o au împlut de paie şi o au trimis în Ţarigrad la împărăţie. De vîrstă era Dispot ca de 40 de ani şi au domnit aproape de trei ani. Atunceş, dacă au perit Dispot vodă la Suciavă, au sosit şi Albert Laschii, voevoda Siregiului, eu 14.000 de oaste la Sire-tiu, ce viniia într-agiutoriu lui Dispot vodă. Înţălegînd Tcmsea de vinirea lui Laschi, au trimis pre un căpitan de nemţi ci-au fostu la Dispot vodă, tăindu-i nasul şi urechile să margă să spue lui Lasohii că au perit Dispot vodă ; iar de va vrea Laschii să pată şi el, cum au păţit Vişnoveţchii, să vie cum au purces. 214 Şi mergînd, niamţul acela au spus lui Laschii şi svătuindu-să Laschii cu ai săi, ce toţi i-au dzis : De vreme ce au perit Dispot vodă, pentru carele mergu, perit-au şi cheltuiala lui Laschii. Şi s-au întorsu înapoi Laschii cu oastea sa ; şi gonindu-i Tomşa cu 12.000 de oaste pănă mai sus de Snetin şi nimica nu le-au putut strica leşilor şi întorcîndu-să Tomşa, au aprinsu Snetinul, la întorsu. Războiul Tomşii cu Mirce vodă domnul muntenescu Intru acele zarve ce să făce aice în ţară, în anul 7068 Mirce vodă din Ţara Munteniască, înţălegînd de atîtea amestecături ce să făcea aicea şi domniia Tomşii neaşedzată de la împărăţie şi pentru supărarea ţării ce au fostu în dzilele lui Dispot, socoti să-ş ispitească nărocul mai mult de cum era, să apuce ţara, să fie domnu şi Ţărîi Moldovei. Ce prindzînd de veste Tomşea, s-au gătit de sirgu cu oşti şi i-au eşit înainte la Milcov şi dîndu-ş războiu, au pierdut Mircea vodă războiul. După izbîndă Tomşea vodă asupra Mircii vodă, / s-au întorsu la scaonul său la Eş şi gătind boeri să trimiţă la Poarta împărăţiei cu alţi oameni de ţară, să-i scoaţă stiag de domnie, iată-i sosiră olăcari cu veste de domniia ţărîi dată lui Alexandru vodă Lăpuşnianul, care acmu era sosit la Brăila, şi de acolo să gătiia cu tătari şi cu turci ,să între în ţară. Acestea înţălegînd Tomşea vodă, s-au svătuit cu boierii săi, ce vor face, şi socotiră să trimiţă la Alexandru vodă oameni de ţară giuraţi, să-i spue cum ţara toată nu-1 va, nice îl iubăscu şi de acolo ei să triacă la împărăţie şi pănă nu-i va vini răspunsul de la împărăţie, nu vor lăsa pe Alexandru vodă să între în ţară. După ce au mărsu oamenii Tomşii cu acele cuvinte la Alexandru vodă, şi-i dzisără cum nu-1 va ţara, să fie dzis Alexandru vodă : De nu mă va ţara, eu îi voiu pre inşii ; şi de nu mă iubăscu ei, eu îi iubăscu pre dînşii ; şi voiu tot merge, ori cu voe, ori fără voe. Şi oprind la sine pre solii Tomşii, au răpe-dzit la tătari hochimurili, pre poronca împărăţiei, şi îndată au purces tătarii în tîmpinarea lui Alexandru vodă, de au acoperit ţara pănă în Prut, prădînd şi ardzind. De altă parte, Alexandru vodă, cu oaste turciască şi cu cine avea pre lingă sine, au intrat în ţară. 1 Dată greşită. 129 v 215 Deci, vădzindu-să Tomtşea întru aceste griji, şi că nu va putea sta împrotiva puterii împărăteşti, cu svetnicii săi : cu Moţoc vornicul, cu Veveriţă postelnicul şi cu Spancioc spăta-riul au trecut în Ţara Leşască şi s-au aşedzat la Liov, după ce domnisă cinci săptămîni. — Vedzi cum orbăscu pedepsăle pre om ! — Acolo au năzuit, de unde le-au vinit perire ; ştiindu-ş fapta cu Vişnoveţchii lucrată, şi au cutedzat a merge în Ţara Leşască ! Iară pre Dumitraşco Sirbul prindzîndu-1, l-au dat Mircii vodă în Ţara Munteniască, pre care îl însămnasă Tom- şea la nas den driapta, cu prepus fiind de domniia Ţării Mun- teneşti şi l-au omorît Mircea vodă. Aşedzîndu-să Tomşea cu boerii ce s-au pomenit, în Ţara Leşască la Liov, scrie Istvanfie că şi Stroiciu au fostu pribag acolo între acei boeri, crăind pre acea vreme Jicmont craiu la 130 Ieşi. / Era la acel craiu în mare ură şi prepus Tomşea cu soţiile sale. Iară Alexandru vodă, dacă s-au aşedzat la domnie, scos-au ciauş împărăteseu de au trimis cu pîră la craiul leşăscu, la Jicmont, asupra Tomşii şi a boerilor pentru vicleşugul lor. (Dzice Ţiţero că mare vină să află întru acela ce liapădă şi adevărul, şi slujbele le pune întru viclenie). Vădzind craiul şi sol trimis de la împărăţie prin mijlocul lui Alexandru vodă, cu pîră asupra Tomşii şi a altor boeri vicleni, şi ştiind şi de prinsoarea şi moartea lui Vişnoveţchii şi a lui Piasoţchii den Podoliia, şi pentru sluţiia a mulţi ce făcusă Tomşea, trimis-au pre omul său, anume Crasinschii, de au tăiat capul Tomşii şi acelor boeri a lui, anume : Moţoc şi Veveriţă şi Spancioc. Dzice Istvanfie că şi Stroiei au perit atunce. Şi i-au îngropat afară den tîrgu, la mănăstirea lui Svetăi Onufrie. Iară pre Gheorghie Reveles, ce era închis de Tomşa în Cetatea Niamţului, trimis-au Alexandru vodă de l-au zugrumat acolo. Aice vom mai scrie de lucruri streine In anii de la Hristos 1565, lovit-au tătarii în Podoliia şi în Ţara Rusască, prădîndu şi pustiindu multe tîrguri şi sate ; aşij-direa tătarii la Mejiboje au închis pre Sineuschii, voevoda Ruschii, şi hatman fiind, cu mare greu s-au apărat de tătari. Cazacii, carii era în Litva, avîndu povaţă pre un Berilă, au intrat de au prădat în Ţara Moscului şi la un tîrgşor ce-i dzic Sîtna, au bătut pre 300 de moscali, luîndu-le şi cîteva pusei. 216 CAP XXXV A doa domnie a lui Alexandru vodă Lăpuşnianul Alexandru vodă Lăpuşnianul, dacă s-au mîntuit de grijea denafară, ş-au adus doamna şi cuconii den Ţara Munte-niască, au pus gînd să să mîntuiască şi de vrăjmaşii săi cei den lontru, pre cari îş propusese el, că pentru vicleşugul lor fu scos den domnie. învăţa în taină pre slujitorii săi ce avea în liafă, oameni streini, de s-au supus în curtia domniască în Eş ; şi chemîndu la curte pre boeri, carii, viind fără grijă de primejdie, nice gîndindu de fapta tirăniască ca aceia, dacă au întrat toţi în curte, atunce slujitorii pre învăţătura / ci-au avut, au închis 130 v poarta şi s-au slobodzit cu săbiile ca nişte lupi într-o turmă fără păstoriu, în boeri, a-i tăia şi a-i snopi şi a-i giunghea ; şi nu numai pre boeri, ce şi pre alţi oameni, cîţi-ş era în curte ; nu-i mai alegea : vinovaţi, nevinovaţi, pre toţi i-au tăiat ; mulţi săriia de pen ferestri de sus, de ş-au frîntu picioarele. Atunce, numai boeri s-au găsit periţi 47, fără de alţii cîţi vor fi perit întru acea zarvă tirăniască. Deci, după obiceiul tiranilor a să bucura de vărsare de singe, îi părea lui Alexandru vodă iuşurare inimii şi domniei sale. Ce, ia caută, vedzi, ce mărturiseşte Svinta Scriptură la Iov, cap. XV : In toate zilele sale, cel nedirept să trufeşte şi numărul ailor neştiut este tirăniei lui. Sunetul de spaimă pururea întru urechile lui, şi cînd este linişte ; el pururea îş prepune vicleşug ; nu crede că s-ari putea întoarce den întu-nerec în lumină, prăvind împregiur pen tot locul. Săbiile cînd s-ari clăti să cerce pîine, vede că i s-au gătat lui. In mîna lui, dzua întunerecului ; înspăima-l-va pre dînsul lipsa şi strîmto-rile încungiura-l-vor). Şi iarăş la Pilde dzice în cap. XXVIII : (Leu răcnind şi ursu flămînd, domnul rău asupra nărodu-lui). Ia aminte ce liac scrie Ţiţero de tirani. Dzice : „Niceo tovărăşie să nu fie noaă cu tiranii ; şi nu este împrotiva firii, a-1 dezbrăca, de poţi ; şi încă cu cinste este pre tiran să-l omori, că acastu feliu veninos şi rău, trebue stîrpit den obştea oamenilor ; că, precum să taie une încheieturi a trupului, care, neavînd singe, sacă şi săcate vatămă şi celora părţi sănătoasă a trupului, aşea şi într-acel feliu de oameni, vrăjmăşie şi neîm- 217 blîndz'ire de fiară, de la obşte, ca de la omeniia trupului, despărţit şi depărtat trebue“. N-au rămas nime pre urma aceştii cumplite fapte a lui Alexandru vodă, să-i arete slujba şi credinţa den dragoste. Mare lucru şi temeinic este a sluji domnilor den dragoste, iară mişel acela domnu, căruia slujăscu de frică. Frica dragoste nu are, că unde-i frică, nu-i dragoste : unde nu-i dragoste, este ură, 131 den care / izvorăscu multă răsipă domnilor. Alexandru vodă, la luarea a doa domnie a lui, s-au fostu adeverit împărăţiei că va răsipi cetăţile ţărîi, puind în soco-tială ca aceasta, că cu răsipirea cetăţilor, mai lesne îş va isprăvi domniia de la împărăţie, şi că va slăbi şi ţara. Ce întru amîn-doaă socotelele nu s-au înşălat Alexandru vodă, ce aşedzîn-du-să la scaunul domniei, au trimis de au împlut cetăţili de lemne şi le-au aprinsu de au arsu şi s-au răsipit. Numai cetatea Hotinului o au lăsat să-i fie apărare despre Ieşi. Faptele domnilor, ori laudă, ori ocară le aduc şi le răsună la lume ; de sintu fapte bune, laudă ; de sintu rele, ocara. Nime nu va lăuda aciasta fapta a lui Alexandru vodă cu răsipa cetăţilor, iară a-1 ocări pentru aceste stricăciuni, ci-au făcut cetăţilor, lumea nu să va sătura de ocări. Pre aceste vremi, sultan Suieiman, împăratul turcesc, cu mare gătire de oşti au mărsu asupra nemţilor, de care înţăle-gînd Maximilian, împăratul nemţăseu, strîns-au seim la oraşul Avgusta cu boerimea şi cu staturile împărăţiei ; iară al doile săim au strînsu la Pojun cu staturile ungureşti şi pentru lucrurile ungureşti. Şi la seimul de la Avgusta, singur Maximilian împăratul au mărsu, iară la cel de la Pojun, pre frate-său Carol au trimis. Şi acele săimuri le-au strînsu pentru gătirea oştilor împrotiva lui sultan Suieiman. Priimit-au toţi la seimul de la Avgusta să facă oşti, şi aşea, cu mare sirguială a tuturor nemţilor, au alesu, cu călărime, cu pedestrime, să facă 50.000 ; aşijdirea şi Ţara Unguriască au ales să dea agiutoriu şi cu bani şi eu oameni. Iară sultan Suieiman, fiind îndemnat şi de craiul Ian Jic-mont şi de Aslan, paşa de la Buda, la începutul lui iunie, au purces cu oşti den Ţarigrad şi sosind la Odriiu, au pornit pe Bertaş paşa cu 26.000 de călărime şi cu 2000 de eniceri, să lo-vască înainte dn Ţara Unguriască. Iară lui Jicmond, craiu de 131 v Ardial, cu tătarii, au poroncit să margă să bată Săcmariul / şi Tocaiul şi sultan Suieiman să margă la Agriia sau la Sighidin. 218 Bertaş paşa fără zăbavă au sosit şi au încungiurat Ghiula cetatea ; atunce bătîndu Ghiula, iată soseşte şi sultan Suleiman la Beligrad. AcojoJLa Beligrad i-au eşit înainte şi Ian Jicmont, craiul de Ardial, cu frumoasă şi împodobită curte şi după adunare, dăruit de sultan Suleiman, s-au întorsu cu oastea sa. Iară, după ce să porni sultan Suleiman să bată Agriia, pre Mehmet, paşa de Bosna, lovindu-1 ungurii la cetatea Clujul fără veste, l-au omorît. Înţălegînd sultan Suleiman, au lăsat Agriia şi au vinit mînios la Sighidin, de unde eşisă ungurii ci-au omorît pre Mehmet, paşea de Bosna ; iară Bertaş paşa au luat Ghiula închinîndu-i-să ; luat-au şi cetatea Inăul, lăsat de nemţi. Maximilian împăratul cu frate-său Ferdinand, în 15 dzili a lui avgust, după calendariul lor, au purces den Beciu la ostile sale, care sta cu tabăra la Ovarin, care oşti cu călărime, cu pedestrime era mai multă de 100.000, şi clătindu-să, au pus tabăra la Iavrim. Iară Ian Jicmont cu tătarii au încungiurat Tocaiul şi au prădat tătarii pre la Sares Patac, pre la Mocaciu, luînd multe mii de oameni în robie. Iară sultan Suleiman, care avea 100.000 călărime fără eni-ciari, au început a bate Sighidinul şi o apăra vitejeşte den lon-tru Nicolae Zren. De multe ori şi den cetate eşiia de făcea năvală asupra turcilor. Iară acolo zăbovindu-să sultan Suleiman, au cădzut în boală de vintre şi ciirund au murit acolo la Sighidin. Tăiinuit-au cîteva dzile veziriul Mehmet paşea moartea lui sultan Suleiman şi începu şi mai tare a bate cetatea şi aprin-dzîndu-să den lontru cetatea, a opta dzi, septemvrie, s-au aprinsu peste tot de ardea. Atunce turcii au dat năvală la cetate, iară Nicolae Zren, vădzindu-să în primejdie, au deschis poarta şi au pus tunurile în poartă şi stînd vitejeşte cu ai săi au perit la şease sute de turci. Şi atunceş, la acea năvală, rănindu-să cu doaă rane, au picat şi el şi cielalţi au perit / toţi, împresurîn- 132 du-i mulţimea turcilor. Iară, după ce au dobîndit turcii Sighidinul, au slobodzit viziriul oastea în pradă până la Caniza şi peste apa ce-i dzic Arabon, iară el au purces de au adus oasăle lui sultan Suleiman în Ţarigrad. Ian Jicmond craiu, înţălegînd de moartea lui sultan Suleiman, au lăsat Tocaiul. Iară Maximilian, împăratul nemţăscu, înţălegînd că s-au întorsu oştile turceşti, mergînd pre la Comaran, s-au întorsu la Beciu. Pre aceste vremi, în anul 7073, septemvrie 23, au pus Alexandru vodă pre Theofan episcopul, mitropolit Sucevii. Atunce 219 s-au ridicat un Ştefan vodă den Ţara Unguriască, făcîndu-să viţă de domnu şi strîngînd păstori de prin munţi şi altă adunătură, au intrat în ţară, smomind pre oameni să i să închine, să-l aducă la domnie. Ce, înţălegînd Alexandru vodă, au trimis împrotivă-i slujitori şi tîmpinîndu-1 mai sus de Cetatea Niam-ţului şi dînd războiu, l-au înfrîntu şi i-au răsipit oamenii, iară el au scăpat prin munţi pedestru. Alexandru vodă, cădzind în boală grea, şi să pricepu că nu va eşi, ce-i va fi hotar vieţii sale, chemat-au episcopii şi boerii ţărîi, arătîndu-le pre fiiu-său, Bogdan vodă, moşan şi următoriu domniei ţărîi, după moartea lui, să-l primască şi să-l rădice domnu. Scrie letopisăţul ţării, să fie fostu moartea lui Alexandru vodă cu înşălăciune, că fiindu slab de boală, apropiet de moarte, s-au giuruit călugăriei, de ar mai avea viaţă, şi au lăsatu cu cuvînt episcopilor şi boerilor, de ar vedea că-i spre moarte, să-l călugăriască. Deci, vădzindu-1 că, au fostu leşinat în boală, mai multu mortu decât viu, după cuvântul lui, l-au tunsu călugăr. Iară, după ce s-au trezit den leşinătură, vădzin-du-să călugărit, tunsu, să fie dzis că, de să va scula, va popi şi el pre unii. Apoi să-l fie otrăvit doamnă-sa Roxanda, temîn-^ du-să de cuvlntu ca acela, că era de a _si credere, ştiind cită moarte şi cită groază făcusă mai nainte în boerii săi; temîn-du-să doamna, să nu petriacă ia mai rău decât alţii, l-au otrăvit 132 v şi au murit Alexandru vodă şi cu cinste / l-au îngropat în mînăstirea Slatina, zidită de dânsul. « Dzic, că acestu Alexandru vodă au fostu scoţind ochii oa- menilor şi pre mulţi au sluţit în domniia sa. Domnit-au întru amîndoaă domniile an CAP XXXVI Domniia lui Bogdan vodă ficiorul lui Alexandru vodă Lăpuşnianul In anul de la zidirea lumii 7076, iară de la întruparea domnului nostru lui Isus Hristos 1574 i, ridicat-au cu r. toţii domnu tării pe Bogdan vodă, ficiorul lui Alexandru vodă 1 Transpunerea în anii erei noi greşită. Data corectă este 1568. Lăpuşnianul. Fiind cueon de 15 ani, toate trebile ţării şi a domniei, le purta mumănsa, doamna Roxanda, că era harnică şi întâii aptă, cu dumnădzărie şi milostivă şi la toate bunătăţile plecată. Şi după doi ani şi noaă luni a domniei lui, au murit doamna Roxanda, muma lui Bogdan vodă, şi rămîind Bogdan vodă singur, cumu-^ era blînd şi cucernic, deodată tuturor arăta dreptate. De carte nu era prostu, la călărie sprinten, cu suliţa la halca nu lesne avea protivnic sie, a săgeta den arcu, nu putea fi mai bine. Iară ce era mai de triabă domniei lipsiia că nu cerca la svat bătrinii. Svatul coptu de bătrîni, coapte lucruri adaog domnilor, iară svatul crud de tineri, crude şi nemistuitoare lucruri fac domnilor. K Aşea, Bogdan vodă de la cei tineri de casă lua învăţătură. Iubiia glumele şi măscăriciuni şi giocuri copilăreşti. Mai apoi au lipit pre lingă sine lesi. de-i era şi de svat şi de alergat la *-halca, răsipind cu dînşii averea domniască. Aşea, năpusti trebile ţării, că pre cîţi îi iubiia întîi, pre atîta îi urîsă pre urmă. Aceste lucruri cu hulă, trăgîndu-se de neprietini la urechile vrăjmaşilor săi, la împărăţie, nu atîta, ce pre mai sus le adăogea ; întrînd în urechile svetnicilor împărăteşti aflînd vreme şi ei să-ş împle pungile, dat-au ştire împăratului. De care lucru mai cu deadinsu dacă au înţăles împăratul, au socotit să maziliască pe Bogdan vodă şi să trimiţă / la Rodos, să aducă 133 pre Ion vodă. Scrie cronica leşască, precum Bogdan vodă, dacă au inţă-les de mazilie de lăTmpărăţie, că să pr^ dîn.Fi:i1 sultan Selim, ce stătu pre urma tătîne-său, lui sultan Suleiman, au pribegit în Ţara Leşască la craiul Jicmont Avgustu, vrînd craiul să-l agiutoriască, ca pre cela ce au năzuit şi s-au dat supt mila şi apărarea lui, că să adeverjsă să dea craiului leşăscu 24.000 oameni de oaste Bogdan vodă, cînd ar pofti craiul. Trimis-au craiul leşăscu sol la împărăţiia Turcului, pre Andrei Tarnovschii la Ţarigrad, cu rugăminte pentru Bogdan vodă, să-l priimască iarăş supt mila sa împărătiască la dom-niia Ţării Moldovei. După ce au mersu Tarnovschii la Ţarigrad, l-au priimit întîi viziriul pre urmă şi împăratul cu bine şi cu prietenie. Iară Bogdan vodă, neaşteptînd solul crăescu cu răspunsul, au întrat în ţară fără ştirea craiului, cu 2.000 de Ieşi de la cumnaţii săi Ieşi, că o soră a lui Bogdan vodă era măritată după Caspru Panevschi, iară a doa soră a lui au fostu logodită 221 după Criştef Zboroschii, şi multă pagubă au făcut ţării cu acei Ieşi. Şi pentru aceia, nu i-au mai putut tocmi trebile domniei lui Bogdan vodă solul crăescu, la împărăţiia Turcului, la Ţari-grad, măcar că deodată pe pofta craiului, contenisă împărăţiia pentru maziliia lui Bogdan vodă. Iară, luîndu apoi veste de stricăciunea ţării cu leşii, ci-au făcut Bogdan vodă, trimis-au împăratul de au adus pre Ion vodă de la Rodos şi i-au dat domniia Ţării Moldovii, iară Bogdan vodă au fugit în Ţara Leşască. In anul de la Hristos 1569, Avgust Jicmond. craiul leşăscu, au împăcat pre Ian Jicmont, craiul ungurescu, cu Maximilian, împăratul nemţăscu. într-acest an, sultan Selim, împăratul turcescu, trimis-au sol la craiul leşăscu pre Ibraim Stras, liav turcit, poftind pre craiul leşăscu, pentru că avea neprietenie Turcul cu cniadz Ivan, împăratul Moscului, să-i sloboadză craiul leşăscu 30.000 133 v oaste turciască pren Ţara Leşască să triacă la / Moscu. Ce, n-au priimit craiul leşăscu să triacă oaste pren ţara lui : ce, au trimis şi craiul leşăscu sol pentru aciasta la sultan Selim, pre Andrei Tarnovschii, să întoarcă Turcul oastea, care o pornisă cu trei dzile mai nainte de ce sosisă Tarnovschii, să margă pre altă cale, că pren Ţara Leşască nu o va lăsa craiul să triacă. Pcrnit-au dară pre altă cale sultan Selim ostile sale, de au mărsu la Astrahan. Aşea era de puternici craii leşăşti pre atunce !... CAP XXXVII Pentru ţara şi stăpînirea Astrahanului Hăniia sau crăiia Astrahanului stă diasupra Mării Caspiei, după oardele nohailor şi după tătarii de peste Volga, şi acestea tot supt Moscu sintu. Şi multe oraşe bogate şi îndestulate sintu, între care este oraşul Astrahanul, cea mai ^ bogată scală pre Marea Caspiia, şi de pre numele acestui oraş, toată acea crăie să numeşte : deasupra ţărmurelui apei Volgăi şi de altă parte, unde apa Volga cădzind în Marea Caspiia să 222 împarte în 70 şi mai bine de boazuri, şi acolo face ostroave aşea de dese, cît de departe prăvind, să pare a fi ca o mare acele boazuri. Adastă hănie sau crăie era mai nainte slobodă şi avea stă-pînii săi de moşie. Iară în anul de la naşterea Domnului şi Mîntuitoriului nostru Hristos 1554, i-au supus marele cneadzu şi împărat Moscului, Ivan Vasilievici. Iară în anul 1566, sultan Selim, împăratul turcescu, fiind aprinsu de lăcomie şi de zavistie, îndată, la dzeee dzile a lui martu, au pornit den Ţarigrad oşti pre uscat, 26.000 călărime şi 30.000 eniceri, şi pre mare 150 galioane, şi oardele tătârăşti, crîmeni şi nohai 80.000, care oşti trecînd îndelungate şi multe primejdioasă tini şi iezere, au sosit la Azac, ce este în gura Donului. Dx^-tugcoceu Azacul şi pănă acolo mai svîrşisă zaharaoa, ce-ş adusese pre cămili şi pre catîri, să le fie de calea Astrahanului. Şi odihnindu-să ostile toate la Azac, în dzeee dzile, pănă s-au grijit de altă zahara, şi au purces întinsu la Astrahan, pre cîmpi pustii, peste / oardele tătărăşti, nohai, cerchezi şi peste alte locuri. Sosit-au la cetatea Astrahanul în 25 de dzile a lui iulie. Iară galioanele de pre mare au sosit supt un munte, ce să chiamă Perevoloca. Avea măestrii multe în galioane de săpat muntele acela, care munte stă între Don şi Volga, şi pentru aceia ii <^zi£j?erevoloca acelui munte, că pre acolo căzacii moschiceşti trăgea vasăle sale, nişte luntri iuşoare peste acel munte, den apa Volgăi pînă în apa Donului, cale de şasă mile mari. Acolo, turcii dacă au sosit, vrea să taie muntele, să abată apa Volgăi în Don. Ce i-au lovit 15.000 de moscali fără veste şi den 8.000 de turci, ce era la acele vasă de tras, abiia au rămas vreo 3.000 şi le-au căutat a să întoarce înapoi, cu armata lor ce era în vasă ; şi nice aciia întregi n-au scăpat, că pănă la Azac, i-au gonit căzacii, cu acele luntri a lor de prin stuh, dîndu-le spaimă. Uneori le eşiia înainte, alteori noaptea şi denainte şi den dos făcea năvală la acele galioane cu multă scădere turcilor, pănă abiia au scăpat în Azac câţi mai rămăsesă. Iară, dacă au deşertat tunurile şi au descărcat den galioane altă gebhana în Azac, septembrie 20, aprindzindu-să o casă în cetate, s-au aprinsu şi acelea toate, iarba de puşcă şi altele, cu multă scădere celor den cetate în oameni şi în tot ci-au avut. Şi aşea s-au prăpădit de tot acea oaste turciască, ce mergea pre apă la Astrahan, şi ce au rămas, îmblînd pre în unghiuri 223 într-o parte şi într-altă, niceun galion deplin pănă în Ţarigrad nu s-au întorsu. Iară căzacii aciiaş întorcîndu-să, slobodziia pojar în cîmpi de ardea iarba, ca să nu să întoarcă pre acolo oastea cea călă-riaţă, turci şi tătari, de la Astrahan, şi pentru să nu margă hrană turcilor de la Azac, nice de aiurea. Care oaste, neputîn-du-să apropia de cetate, pentru apa Volgăi ce trecea pre supt cetate şi o încungiura, şi fiind cetatea bine grijită cu arme şi cu oameni, zăbovindu oastea turciască, nemic nu începea. Şi cînd să socotiia turcii fără de grijă nice dentr-o parte, iată cîteva mii 134 v de moscali noaptea, / cu luntri, cu şeici şi cu plute, cu hatmanul lor Srbrni, septemvrie 22, mai nainte de zori de dzuă, au lovit pre turci şi pre tătari, făcîndu-le multă scădere. Au intrat moscalii vitejeşte în cetatea Astrahanului. Şi oblicind turcii de oastea lor cea de pre apă, ce le viniia într-agiutor, cum au păţit şi cum s-au întorsu, şi hrana împu-ţinînd, era toţi cu multă grijă şi deodată au lăsat cetatea şi vrea numai să să întoarcă înapoi. Ce, cu sfatul tătarilor, a doa dzi au încungiurat cetatea, şi începură a face o cetăţue acolo unde au fostu Astrahanul cel Vechiu, cale de doaă mile mai în sus, pe apă, de la Astrahanul acesta de acmu. Şi îndată s-au pornit multe mii de tătară, pentru hrană la Moscu, ce nice unul de aciia nu s-au mai întorsu, că i-au lovit moscalii şi nice un tătar viu n-au scăpat. Şi mai zăbăvind turcii 11 dzile, nea-vînd zaharea, nice hrană de cai, s-au întorsu aprindzind cetatea ce o făcusă ei, cu mare jeale lor şi cu ocară ; aprins-au şi un sat lîngă cetate. Iară purcesul lor de la Astrahan într-acesta chip s-au tîm-plat : septemvrie 12, de diminiaţă, pre obiceiul lor, au trîmbiţat, şi îndată s-au pornit agîrlîqul lor cu cămile şi cu catîri, şi a doa oară trîmbiţînd, îndată să porniră cu rînduială ca aciasta : întîi spahiii, în cîteva stoluri, apoi după dînşii mergea tunurile şi gebhanaoa şi în îmbe părţile, mergea şiraguri de cămile şi de catîri şi caii în povod, ce ducea zaharea ; apoi enicerii, unii călări, alţii pedestri cu sîneţă ; după eniceri mergea solacii cu arce, ce poartă cauce în cap, cu sirmă cusute, de pîslă, albe ; după solaci ducea cîţva cai în povod a sarascheriului oştii, cu podoabe frumoasă foarte ; după povodnici viniia sangiagaşii, iară pre urma lor viniia sarascheriul, şi după dînsul un prapor mare, de coade albe de cai, iscusit tocmit, şi pe urmă viniia trei stiaguri mari roşii de taftă învălite, care numai la bătae 224 le dezvălescu de tot, şi în loc de boldu este făcută inemă mare de aur ; deasurpa acelor inimi sint scrisă slove : legea lui Meh-met / pre nişte cănafi sau săcşori de lastră ; şi la vremea răz- 135 boiului cu neprietinul, atunce dezvălescu acele stiaguri să vadză toţi legea scrisă pre acele stiaguri : să nu jăluiască viaţa pentru legea lui Mehmet ; şi le poartă ciauşii sarscheriului, de pe oşti. După acele stiaguri viniia tabulhanaoa, după tabulhana viniia opt stiaguri, fieştecare într-alt feliu de floare, după stiaguri, un buluc mare de spahii, iară pe de laturi mergea ciauşi de nu lăsa să să apropie de acel beglerbeiu, ce era mai mare pre ostile turceşti. Iară pe de laturi mergea alte polcuri, unii înainte, alţii mai înapoi, cine unde putea. Iară la conac acei singegaşi şi spahii petrec pe sarascheriul pănă la cortul lui şi stînd în rînd, i să închină. Iară tătarii mergea pre urma oştii turceşti, Mehmet Chirei soltan, ficiorul cel mai mare a hanului cu dzece mii de tătară aleşi, iară Cazi Chirii hanul mergea înaintea oştilor turceşti cu giumătate de milă, iară Aldi Chirii soltan, cu treidzăci de mii de nohai, den a stînga mergea, Gianelăi, domnul Azacului, cu altă tătărîme mergea de driapta. Iară la un loc, den doadzăci şi una de dzile a lui septemvrii, pănă în 23 septemvrie, n-au avut apă să bea nice turcii, nice tătarii, pănă al patrule conac, au sosit la un iezer după apusul soarelui şi era apa într-acel iezer can sărată şi au băut apa mai toată den iezer şi de acolo au agiunsu a doa dzi pănă la apă bună, unde să chiamă Burna şi Chesceniia. De acolo să încep cîmpii fără apă, că pe acolo le-au căutat a merge, căci pre aiurea moscalii au arsu cîmpii. Insă Cazi Mîrzea, povoaţa oardelor nohailor, s-au vorovit cu hanul să povăţuiască pre turci pentr-acei cîmpi, să le ia agonisita, că să apueasă că-i vor duce pre turci pre locuri cu ape şi cu fiară de agiunsu de hrană, dzicând că numai în patru dzile vor avea cale pănă la Azac. Ce aciasta era vicleşugul tMarîlor asupra turcilor. Şi aşea, unora(lq-jau murit caii, altora Qe^au stătut caii ; că, mergînd pre acei cîmpi, nu afla apă cîte o dzilCşi mmţi turci au rămas pre acolo, unii / tăiaţi de tătari, 135 v alţii leşinaţi de foame şi de sete. Caii turcilor, cari sta, îi lua tătarii şi-i mînea. Niice noaptea la păşune nu cutedza turcii să-ş sloboadză caii, că-i fura tătarii şi-i depărta în locuri pustii. Şi mai multu fu a merge turcilor pentr-acei cîmpi, ce le dzic cîmpii Magerilor, — (că de pre acele locuri au eşit ungu- 225 rii) — că ştiia tătarii că pre acolo sintu şerpi mulţi şi alte jivini şi amăgisă pre turci de-i dusără pre acolo, unde au aflat mulţime de şerpi şi de alte jivini cumplite: Pre lingă nişte mlaştini, era locul plin de piei de şerpi, să părea că-i acoperit cîmpul cu pînză albă. Spun, că pre acei cîmpi nu pot îmbla vara nice cu mii de cai, de mulţimea şerpilor. Mărgînd dară oastea turciască peste acei cîmpi, neavînd apă cîteva dzile, au sosit la un pîrîu săc sau cu puţine apă şi năvălind să apuce apă, mulţi s-au ucis între sine. Şi mai mer-gînd de acolo, au mas la nişte movile fără de apă, acolo era zidiuri de cărămidzi, să cunoştiia că au fostu oarecînd niscai beserici, fiară multă, de multe feliuri, şi mai mulţi cerbi, de cari scriu mulţi, că mănîncă şerpi. Şi mai mergînd fără apă doaă dzile, au sosit a triia dzi la o mlaştină tinoasă cu apă foarte amară şi sărată. Ce cum au fostu, au băut şi oamenii şi caii, de nevoie, de multă sete. Acolo le-au vinit veste că au perit vro 500 de turci, oameni aleşi ce-i amăgisă un tătar, dzicînd că ştie fîntîni cu apă buna în cîmpi, numai să-i plătiască lui cu bani şi el să-i ducă la apă, şi luînd tătarul cîţva bani de la turci, i-au depărtat de cîmpi, unde neaflînd apă, au fugit tătarul ; iară turcii, rătăciţi, toţi au perit ; numai patru turci ce avea cămile s-au întorsu şi au nemerit în oaste şi au spus de perirea celorlalţi. Iară a doa dzi, au nemerit la un iezer curătoriu, ce să chiamă leşeşte Przevodniţa, adecă trecătoare, şi fiind apă bună, au odihnit o dzi. Şi de acolo, a doa dzi, mergînd pănă în sară, fără apă, era apă în oastea tătărască, iară turcii săpasă gropi 136 şi / aflasă puţine apă de ploae, ce pioasă intr-acea dzi. Intr-aceia dzi, pre un ginere a lui sarascher paşea l-au jecuit tătarii, mergînd el înainte cu patrudzăci de turci să agiungă la Azac, pentru hrana şi să să odihniască. Ce, tătarii pre toţi îi jăcuia, cum pre cei de pre urmă ce rămînea de oameni sau de oaste, aşea şi pre cei ce trecea înainte. Deci turcii, decît să încapă în primejdie la tătari, să lăsa de nu cutedza să margă nice unul înainte să hălăduiască la Azac, şi de lipsa ce avea de foame şi de sete, şi de primejdiia de tătari, pănă agiunsără la iezerul ce să chiamă Gigherlic, şi acolo s-au odihnit şi ei şi caii doaă dzile ; şi acolo cîntariul de posmagi cîte 84 galbeni de aur cumpăra, turcii, şi făina chila cîte 20 galbeni de aur, şi mazire cu număr cumpăra, cîte 10 grăunţă la un aspru, iară, pre urmă şi mai scump cumpăra ţitnariul de 226 pîine coaptă. Insă, şi aciia ce făcea acea neguţitorie cu atîta scumpete, lăcomindu-să la bani, la amar au sosit, că-i amăgiră tătarii, dzicînd că sintu numai trei conace pănă la Azac, iară abiia au mărsu de acolo în şeapte dzile pănă la Azac. La acel iezer, ce s-au pomenit, Gigherlic, au ospătat hanul pre turci, împărţind tuturor cîte o bucată de pine, dzicîndu-le că toată hrana cîtă are le împarte lor ; ce, aciasta făcea hanu] pentru să-ş acoperă vicleşugul său. De la acel iezer, a doa dzi au sosit la iezer curător, care să chiamă Sasele — Gighirligu, şi pănă acolo este hotarul cîm-pilor măgereşti. Intr-acela cîmpu, pănă astădzi să văd zidiuri multe şi turnuri multe de piatră, unde au fostu de demultu beserici. Şi aşea să văd, ca cînd chip de oamenii cei vechiu, mormînturi de piatră le făcea ; iară acmu au crescut pre aceli pietri muşchiu. Tătarii cei bătrîni spunea cum au audzit den bătrînii lor, că au locuit pre aceli locuri creştinii, ce n-au ştiut ce niam au fostu : sarmaţi sau petihoţi sau greci, căci aciia ţin lege greciască. Doaă săptămîni deplin au călătorit pre acei cîmpi. Iară eşind dentr-acei cîmpi, în 9 dzile a lui octomvri, au avut conac fără apă /, iară a doa dzi au poposit la o apă mică, ce să chiamă 136 v Cheughelnic. Ce pănă acolo au rămas giumătate de cai morţi şi leşinaţi de sete şi mulţi turci au murit şi s-au bolnăvit de sete şi de foame şi să ruga altora să-i omoară, să nu mai reabde foame şi sete. Intr-aceia dzi, s-au scornitu vîntu mare, cît oborîia pre om de în picioari, şi caii hîmnisîţi şi nu putea de vîntu nice să să clătiască. Şi după vîntu, ploae rece, trei dzile ploînd neîncetat ; şi aceia ploae au stricat mai rău pre turci, cîţi mai rămă-sesă ; şi pre lingă acea apă, au mersu trei dzile pănă în Azac, că acea apă întră în apa Donului la Azac. Sosindu la Azac, au fostu rămas ca la doaă sute de turci pre cale. (Acolo între Don şi între Cheoghelnic, tătarii erniadză, iară vara mergu în cîmpii cei mari cu dobitoacele sale). Supt Azac au sosit noaptea şi s-au tăbărît lingă apa Donului, că acolo era o cetăţue mică, care au fostu arsu de prav de puşcă, ce s-au fostu aprinsu ; şi acolo la acea cetăţue îş strîngea hrană, pănă s-au strînsu turcii cei rămaşi, că-i aducea tătarii pre caii săi, arătînd milă cu dînşii, iară unii nămiia caii de la tătari. Şi după ce sosiia la conac de acei leşinaţi, la Azac, le hierbea păsat şi le da şi posmagi, că de multă flămîngiune, nu 227 putea să mănînce, că li să înflasă capetele şi plntecele ; şi intr-acea noapte mulţi au murit. Şi de la Azac, au intrat în corăbii împărăteşti şi au purces pre mare spre Chefea. Şi scornindu-să furtună pre mare, s-au înecat corăbiile acelea şi s-au înecat toţi. Iară beglerbeiu cu cinci sangiagi au rămas la Azac cu rămăşiţa oamenilor săi, ca la o mie de oameni poate să fie fost, şi acolo aştepta poronca împărătiască, că avea grijă să nu-1 omoară împăratul pentru ce au perdut atîta oaste ; că den vro doaă sute de mii de oaste cu călărime, cu pedestrime, şi vasă pre apă 150 au pierdut, abiia doaă mii de oameni s-au înturnat înapoi. Iară den tătari puţini au perit, fiind mai deprinşi cu 137 lipsa,” şi avînd cîteva iepe cu dînşii, trăia / cu laptele lor, fără numai tătarii, ci-au trecut peste Volga pentru hrana în Ţara Moscului, nice unul nu s-au întorsu înapoi, nice s-au ştiut ce s-au făcut. Iară în anul de la Hristos Mîntuitoriul nostru 1571, intrat-au tătarîi în Ţara Moscului şi în dzua de Ispas, au aprins tîrgul Moscul şi o cetate den gios, de au arsu pănă în pămîntu, şi mulţi oameni au perit de foc ; numai cetatea Chitaigorod au hălăduit că s-au apărat moscalii, şi cu mare plian s-au întorsu tătarîi, fără de nice o scădere sau dodeială. CAP. XXXVIII Domniia lui Ion vodă Acestu Ion vodă, a cui ficior ar fi, scrie la istoriile leşăşti să fie ficior unui Ştefan vodă, însă nu cu cununie. Alţii dzic că au fostu de la Mazoviia, den Ţara Leşască, să fie slujit la Ferlii, voevodul Cracăului, şi să fie mersu acestu Ion vodă în Ţarigrad ; iar nu' însămniadză cu ce triabă să fie mersu, nice cronicarii leşăşti. Iară letopisăţul vornicului Ureche scrie că Ion vodă să fie fostu ficior de arman, iară de cine au aflat aciasta, nu arată dovadă. Înţălegînd împărăţiia de amestecăturile lui Bogdan vodă, cum s-au fost împrietenit cu leşii, de-ş măritasă surorile după Ieşi, şi el vrea să-ş ia doamnă den Ţara Leşască şi ţinea Ieşi 228 de svat pre lingă sine, au mazilit pre Bogdan vodă şi au adus de la Rodos pre Ion vodă şi i-au dat domniia ţării. Insă şi la Rodos nu putem şti pentru ce au fostu dus Ion vodă, poate fi surghiun, făcut de mai nainte. Luând stiag de domnie în anul 7078 1J au purces cu oaste turciască, cum scrie Gvanin, ca la 20.000. Eşit-au în tîmpinarea lui Ion vodă o samă de boeri de ţară, mai de frunte : Ga vrii logofătu şi Dinga hatmanul. Iară Bogdan vodă înţălegînd de domniia dată lui Ion vodă, au răpedzit la nişte boeri în Ţara Leşască, ce-i trimisese cu prieteşug în partea sa, cu prieteşugul poftindu-i de agiutoriu împrotiva lui Ion vodă. Ce, sirguind Ion vodă, cu oaste turciască şi cu tătari, au apucat Ion vodă scaunul domniei în Eşi în postul mari. Iară Bogdan vodă s-au dus la Hotin ; neavînd nice un agiutoriu. / Ion vodă, dacă s-au aşedzat în scaonul domniei ţării, socoti la începutul stăpînirii sale să să areate groznie şi straşnic, să să tiamă toţi de insul ; că atunceş în dzua de Paşti, au tăiat pre lonaşco Zbiera. Bine s-au dzis de tirani, că nice o vreme n-au de blîn-deţă. Precum acest Ion vodă, nice la dzua Paştilor nu s-au înfricoşat de Dumnădzău să nu facă vărsare de singe. Stătut-au îndată îngrijeţi bieţii boeri, măcar că alergasă în tîmpinarea lui Ion vodă, cu mare poftă de domnu creştin şi blînd, şi să tînguia că mai bine le-ar hi fostu cu Bogdan vodă ; măcar că avea Ieşi pre lingă dînşii, că, de le lua leşii hrana, cu cît mai vîrtos turcii, care îş rîdea de muerili şi de copii lor. Iară lui Bogdan vodă, viindu-i agiutoriu la Hotin den Ţara Leşască, de la prietinii lui, doaă mii de Ieşi, cu Nicolae Miliţchii hatmanul şi cu Necolaiu Siniavschii, voevodul Ţărîi Rusăşti, întrînd acele 2.000 de Ieşi în ţară, prăda şi strica tot ce afla. Pre urmă au mai întorsu o samă de Ieşi, oameni mai proşti, înapoi, pentru să nu strice în ţară, dzie leşii, şi trecînd codrul Miliţchii, au agiunsu la apa Prutului şi de acolo au răpedzit pre Bielavschii cu oamenii lui la Bogdan vodă, la Hotin, de au pogorît puşeele, şi după ce au sosit puşcele, s-au clătit şi Bogdan vodă pănă la Ştefăneşti cu oaste leşască. Şi tîmpinîndu-să cu oastea lui Ion vodă, n-au cutedzat leşii să stea la războiu, ce numai străjile s-au lovit şi s-au întorsu spre Hotin. Şi moldovenii lui Ion vodă, cu turci amestecaţi, s-au 1 Data greşită. Recte 7080. 138 v 229 luat după Ieşi, să-i poată închide undeva la vro strâmtoare, dîndu-le războiu în multe locuri, pănă la cetatea Hotinului, fiind cetatea pre mînule leşilor ; au trecut peste Nistru oastea leşască cu Bogdan vodă fără smintială. Iară Ion vodă după ce au trecut leşii peste Nistru, au început a bate cetatea Hotinului şi în cîteva săptămîni neputînd-o dobândi cu armele sale, au trimis sol la Iazloveţchii, hatmanul crăii leşăşti, poftindu-1 să porunciască lui Dobrosolovschii, ce ţinea cetatea, să-i dea cetatea. 138 Să făgăduia Ion vodă de pre atunce să facă / giurămînt craiului leşăscu, că-i va fi cu credinţă şi cu priinţă în toate poroncile crăeşti, precum au fostu şi alţi domni de mai nainte de însul, iproci. Iazloveţchii hatmanul, vădzind aciastă solie a lui Ion vodă, au făcut ştire lui Jicmont, craiului leşăscu, şi au priimit craiul giurămînturile lui Ion vodă. Bogdan vodă, pierdzîndu-şi nădejdea de domniia Ţării Moldovei, fiind şi bolnav de ochi, viind la Cameniţă cu Mili-ţchii, au mulţămit tuturor capetelor leşăşti, pentru nevoinţa ci-au pus pentru dînsul să-l ducă la domnie. Şi de acolo s-au dus cu puţintei Ieşi la Moscu şi acolo ş-au sfârşit viaţa. In anii de la Hristos Mîntuitoriul nostru 1572, au murit Jicmont, craiul leşăscu, în oraş în Ticoţin. Acestu Jicmontu au fostu cel de pre urmă săminţie Iaghelilor ; crăit-au ani 42. Iară al doile an, s-au strînsu toţi domnii şi boerii leşăşti la Varşav ; acolo au mărsu soli şi de la Ion vodă, poftind pre recipospolita să-i dea pre Bogdan vodă, pentru care au făcut pîră Ion vodă şi la împărăţie, şi să făgăduia Ion vodă că va fi în prietenie cu crăiia leşască, cum s-au fostu adeverit şi mai nainte, numai să-i dea pr*e Bogdan vodă. Pomenit-au solii lui Ion vodă şi pentru Pocuţiia că nu o va cere de la dînşii. Făcut-au leşii răspunsu lui Ion vodă într-aeest chip : Că te-ai jeluit împăratului turcescu pre Bogdan vodă să ţi-1 dăm noi ; cum nu l-am chemat, aşea nice vom să audzim de însul, şi că nu să află Bogdan vodă în crăiia leşască, să ştii ; iară, de ar fi strîngînd Bogdan vodă undeva oşti, să ştii că pen Ţara Leşască nu-1 vom lăsa să triacă cu oşti Bogdan vodă, iară pentru Pocuţie, că nu o vei .mai cere de la Ieşi, bine vei face. Venit-au sol la acel seim şi de la hanul Crîmului, poftind pre Ieşi să nu-ş aliagă craiu pre împăratul Moscului, nice pre vreun ficior a lui că Moscalul de demult este vrăjmaş lor, este şi ţărilor sale, şi atunce nu stăpîn, ce vrăjmaşi ari avea. 230 Arăta solul hanului, cum mai bine să aibă leşii prieten pre Turcu decît pre Moscal,/şi-i svătuia solii hanului să-ş aliagă leşii craiu ori fie pre cine, fără pre Moscali. Au fostu trimis şi Turcul la craiul leşăscu cărţi şi neapu-cînd viu pre craiul, au cetit cărţile la ivala tuturor leşilor, scriind să de liafă hanului Crîmului, ce au fostu mai nainte leşii să dea Crîmului. Ce au răspunsu leşii că gata sintu, numai întii să facă dreptate cu tătarii, carii mainte,. încă viu fiind craiul, au lovit în Podoliia de au arsu cetatea Barul şi cîteva sate şi tîrgşoare, care nu s-au cădzut tătarilor să -facă, peste legătură, acea stricăciune în Podoliia. Ion vodă, după ce rămasă izbînda la dînsu, de scoasă den ţară pre Bogdan vodă şi pre Ieşi, de să şi arăta deodată pre voia ţării, însă pre urmă pre toţi domnii au covârşit cu vrăjmăşiia şi cu morţi cumplite. O, Doamne svinte, să oţăraşte condeiul a scrie tirăniile şi mijloacele tirăneşti acestui cumplit .tiran domnu ! Băgat-au în foc, de viu, pre vlădica Gheorghie, de au arsu, pentru prepus de avuţie. Tot tiranul este lacom ; şi bine au dzis oarecine, că lacomul nice sie, nice altuia este de folos. Mitropolitul Theofan au fugit prin munţi de groaza lui -Ion vodă, temniţăle toate erau pline de călugări şi-i îngropa de vii : pre Veveriţă şi pre Cozma şi pre Molodeţu călugărul. Aşijderea den boerii de cinste sabiia lui ştiia, omorîndu-i cu tot feliul de morţi, asămănîndu-să cumpliţilor tirani lui Nero şi lui Dioclitian. Insă, aciia era păgîni, iară acesta creştin ! însă, de au fostu creştin, nime nu scrie, că precum nime nu adevereşte niamul lui, aşea nice legea lui de ce lege au fostu. Nice credzu să fie fostu creştin pravoslavnic -— (Vedea-veţi plata de tiran şi a lui Ion vodă, la ce au vinit pre urmă) — că, de ar fi fostu creştin, nu s-ari fi însurat în postul mare. Iară al treile an a domniei lui Ion vodă, făoîndu atîtea munci şi morţi cumplite, urîte lui Dumnădzău şi oţărîte lumii, iată îi vini veste că l-au mazilit împăratul şi au dat domnita lui Pătru vodă Şchiopul. Acesta Patru vodă era den Ţara Munteniască, ficior Mircii vodă şi nepot de sor Mihnii vodă. Ion vodă, dalcă s-au simţit streinat şi scos den domnie — (Iată aicea să începe urgie şi răsplătire de la Dumnădzău asupra lui Ion vodă, pentru tirăniia lui) — i-au fostu scris capichihăile lui Ion vodă, să trimită bani să împingă pe. Patru vodă Şchiopul. Sfătuindu-să Ion vodă cu boerii ce-i avea svetnici, tirani ca şi dînsul, cum ar fi mai bine : trimite-va 231 bani la Poartă să-ş tocmască domniia despre împărăţie, au să să apere de Patru vodă cu sabiia ? Sfătuitu-l-au toţi, mai bine să facă cu aciia bani oaste asupra împărăţiei Turcului şi să nu lasă pre Pătru vodă la scaonul ţării. (Vedzi aicea cum strămută Dumnădzău sfaturile cele bune spre rele cu rău sfîr-şit tiranilor !) Dumnădzău, de la cela ce nu are dreptate în sine, nice sileşte să o aibă ; ia de la dînsul mintea cea bună şi o întoarce în socotiala cea rea, ca să nu cunoască nemic de cele ce greşeşte. Socotiia Ion vodă să agiungă şi la Henrie, craiul leşăscu, de agiutoriu ; ce, ştiind că are crăiia leşască legături de pace cu împărăţiia Turcului şi nu-i va da agiutoriu, au ales de au trimis la căzaci să-i cheme în liafă, ca pre nişte oameni slo-bodzi. Strîns-au şi ţara, cătră cari să ruga cu multe cuvinte blînde — (acmu blînd de frică) — ca să le poată întoarce şi să tragă inimile spre dînsul ; arăta şi nesaţiul turcescu şi lăco-miia lor. — (Vedea ştercul în ochiul turcilor, iară bîrna în ochii săi nu vedea), — dzicînd că turcii toate schimburile fac pentru mîzda şi pentru să sărăciască ţara, să slăbască. Arăta ţării Ion vodă şi aciasta, că de vor videa ceva şi or vrea cu toţii, pre lesne va depărta mîna Turcului deasupra ţărîi, că şi pre Ieşi îi are prieteni, căzacii s-au adeverit să vie într-agiu-toriu, cărora nu le pot sta turcii înainte la războiu. Şi ca acestea, dzicea ţărîi, cum de au făcut oricui înalgio-sul, tot pentru turci au făcut, şi cum l-au fostu cunoscut ţara de rău pre Ion vodă, aşea acmu să-l cunoască de bun şi mai 139 v mult spre folosul lor. / Aşea, Ion vodă, împlînd pre toţi de nădejde, au strigat cu toţii că lîngă dînsul vor peri, precum s-au şi tîmplat. Căzacii, vădzind lefe, şi carii den firea lor sintu gata la iac şi dobîndzi, s-au strînsu ca 1.200, neîntrebînd voia craiului sau a altor căpetenii a crăiei leşăşti, au purces în ţară la Ion vodă ; între care căzaci era aceşti căpetenii : Sverciovschii şi Barsam, amândoi avea cîte 200 de căzaci şi de la Braţlav era 200 de căzaci, Cozlovschii iarăş avea 200 de căzaci, aşijdirea şi Slujinschii, iară lănci şi Socolovschii avea cîte o sută. Iară, dacă au sosit căzacii în tabăra lui Ion vodă, au poron-cit Ion vodă de au dat, den bucurie, den tunuri şi den sineţă. După ce s-au ridicat masa, au poroncit de au adus cîteva tipsii de argintu, pline de galbeni de aur, şi le-au pus denainte căza-cîlor, poftindu să-i priimască acea dată de la dinsul. Deodată 232 căzacii nu priimia atîta liafă, apoi luară-i i şi să împărţiră cu galbenii şi i-au aşedzat den-a-stînga oştii sale şi le-au trimis 6 buţi cu vin de au băut căzacii pentru sănătatea lui Ion vodă şi le-au dat şi taleri cîteva sute. A doa dzi, mai nainte de revărsatul zorilor, au mersu Ion vodă la cazaci şi i-au poftit la cortul său ; şi mergînd, aşea le-a grăit Ion vodă, leşeşte, că ştiia limba leşască (că era aşeaş liav de naştere). Pentru lucrurile voastre şi vitejilor înţălepţi de nu aş şti, ni ce dănăoară n-aş fi trimis la voi să vă fiu ostenit de atîta cale ; iară, ştiindu-vă că aveţi mare laudă întru meşterşugul oşteniii, pentru aceia v-am chemat la aciastă triabă ce am cu sultan Selim, împăratul, vrăjmaşul mieu de cap, rugîndu-vă să-mi slujiţi pre bani, măcar că voaă a vă arăta liafă nu îndrăz-nescu, avînd grijă să nu vă arăt puţin, în prejma lucrurilor voastre cele mari ; iară orice v-ar trebui, sau bani, sau haine, aşea voaă, cum şi cailor voştri, de toate den destul veţi avea. Iară şi eu nu mă îndoiescu întru aciasta, că veţi sta şi veţi începe cum să cuvine celor buni. Pe lîngă acestea, pentru oste-niala voastră, foarte vă mulţămăscu, că fiind oameni creştini, aţi vinit la mine, pentru care pururea voiu fi datoriu şi pre atîta voiu să vă plătescu, / precît viţi vrea voi ; că, măcar că vădzu puţini înaintea vrăjmaşului aşea de mare, iară aşea soco-tescu ca cînd aţi fi vinit doaă mii de călări, măcar că de acestu vrăjmaş pagubă nu este noaă a socoti să nu fie de noi biruit, îmi caută a mărturisi aciasta, că le slujeşte nărocul, că den mic, aşea de puternic s-au înălţat, tot dentru slobodzeniia lui Dumnădzău, pentru păcatele noastre s-au făcut, şi orice au dobîndit, tot cu vicleşug şi cu amăgirea lor, iară nu cu tărie. De acelor mai sus zburînd, măi lesne cu vreme socotesc că pot cădea. Mai mult a grăi, de bucurie lacrămile nu mă lasă. Cum vă simt de voios şi ce inemă am spre voi, Dumnădzău ştie şi voi veţi putea cunoaşte de mine. Pentru ce dar mai mult cum trebue voaă a mă lăuda, aciasta numai să ştiţi, că nărocul mieu, nărocul vostru este. Acestea dzicînd au lăcrămat Ion vodă. La aceste cuvinte a lui Ion vodă, răspuns-au Sfirciovschii de la toţi, ca un oştian deplin, pre scurtu dzicînd : Niee banii — (de carii puţin băgăm samă) — ni-au adus pre noi la aciasta să venim la tine, Ioane, ce ca să batem pre vrăjmaşul tău ; pentru aceia nice de o plată nu băgăm samă, destul vom avea, 233 140 v de vom goni de aicea pre vrăjmaşul tău şi pre tine vom împăca cu dînsul. Tu, precum ne vei mulţămi, nărocul tău va arăta aciasta. Noi de puterea turciască cît de puţin nu ne temem ; fără cît, ce sfîrşit va fi, numai Dumnădzău ştie, iară vom nevoi foarte, cum am .putea să te apărăm de vrăjmaşul tău. Apoi i-au poftit Ion vodă la ospăţ cu sine şi-i pusă pregiur masă Ion vodă, cu sîne ; la altă masă, logofătul cel mare şi Irimiia, hatmanul lui Ion vodă, şi cu alţi boeri moldoveni au şădzut. Toate acestea audzindu-să la sultan Sălim, împăratul turcesc, de sirgu au trimis turci 30.000 şi unguri 2.000 la Alexandru vodă, domnul muntenesc, să margă să prindză pre Ion vodă, şi să ducă pe frate-său, Pătru vodă, domnu ţării. Alexandru vodă, domnul muntenescu, den poronca împă-rătiască, împreună cu frate-său, Pătru vodă, cu oaste turciască, cu unguri şi cu munteni, au purces, şi, viind pănă peste apa Siretiul, s-au tăbărît, slobodzindu-ş caii Ia păşune. Ion vodă, înţălegînd de Alexandru / vodă şi de Pătru vodă că-i vin cu oşti asupră, îndată au pornit o samă de căzaci cu Sfirciovschii şi cu 5.000 de moldoveni, ştiutori lucrurilor pre unde vor merge. Iară pre urma lor s-au pornit Ion vodă cu oastea. Mers-au Sfirciovschii cu ai săi mîlcomiş şi dede pre strajea de oştenii munteni — 400 era, — şi încungiurîndu-i fără de veste, pre toţi i-au prinsu. Şi înţălegînd dentru aciia Svir-ciovschii, că nemic nu ştie Pătru vodă de oastea lui Ion vodă, au şi răpezit la Ion vodă să sîrguiască, să vie mai de sirgu cu oastea. Grăbit-au Ion vodă, şi după ce s-au împreunat cu toţii la un loc, s-au împărţit în trei polcuri şi au lovit de trei părţi pre oastea lui Pătru vodă, cînd toţi dormea fără de grijă, în nădejdea străjii. Multă moarte au făcut într-înşii, că de nimic nu să putea apuca, numai de fugă pedestri, şi numai cu cămeşile abiia ati scăpat Alexandru vodă cu Pătru vodă, frate-său ; Pătru vodă fugi la Brăila, lăsindu toată tabăra în mina lui Ion vodă. Şi multă dobîndă făcură căzacii, că aşea poroncisă Ion vodă să lasă mai multă dobîndă căzaeilor. Purces-au Ion vodă în goană după Pătru vodă şi după Alexandru vodă cu toată oastea sa, de au arsu şi au prădat Ţara Munteniască, mai mult de giumătate, şi au pus domnu pre Vin-tilă vodă, în Ţara Munteniască. Oblicind Ion vodă că Pătru vodă şi Alexandru vodă s-au oprit în Brăila, întorsu-s-au cu oştile sale asupra Brăilei şi, 234 tăbărînd supt Brăila, trimis-au doi munteni la beiul de Brăila, cerând pre amândoi domnii să-i dea pre mânu, că, apoi de nu-i va da, el va sta cu războiu pregiur cetate, pănă o va dobândi. Trimis-au şi beiul de Brăila patru agi la Ion vodă, cu dzece glonţuri mari de tunuri şi cu dzece mici, dzicind lui Ion vodă că cu acel feliu de bucate il va ospăta den cetate, care nu le va mistui. Miniatu-s-au tare Ion vodă pre acei agi, şi au poroncit de le-au tăiat urechile şi nasurile cu buză cu tot şi i-au spîndzurat de picioare Înaintea cetăţii şi Îndată au poroncit pedestrimei de au făcut năvală asupra târgului. Având loitre gata, au oborit gardul târgului şi intrând in tîrgu, au tăiat pre turcii den Brăila, / cit nice cine n-au rămas viu, şi curea sângele pîriu in 141 Dunăre şi au dat foc de au ars târgul şi multă avere au luat şi scule de aur şi de argint şi mărgăritar mult, că era bogat acel tîrgu, nefiind prădat niceodată, de când l-au fostu dobândit turcii in sama lor. Vrînd Ion vodă atunee să bată şi cetatea, numai ce-i vini veste că-i vin intr-agiutoriu Brăilei 15.000 de turci, şi Îndată au trimis pre Sfirciovschii cu căzacii împrotiva acelor 15.000 de turci, dîndu-i şi opt mii de moldoveni. Şi tîmpinîndu-să Sfirciovschii cu turcii, datu-le-au războiu vitejeşte şi Înfrângând pre turci, i-au topit aşea, cit abiia au scăpat vreo mie călări. Iară, după aciastă izbândă cu năroc asupra acelor turci, venit-au veste lui Ion vodă den urmă, că au intrat în ţară turci şi tătari. Lăsat-au Brăila şi s-au întorsu cu oastea împrotiva turcilor şi a tătarilor şi lovindu-i vitejeşte, i-au răsipit şi i-au gonit. După aceia au mersu cu ostile sale Ion vodă supt Tighinea şi bătînd-o cîteva dzile, o au dobîndit şi o au arsu. Trimis-au de acolo 600 de căzaci la Cetatea Albă şi o au aprinsu de au arsu giumătate de tîrgu. Iar Ion vodă cu oastea sa, pănă a vini căzacii de la Cetatea Albă, s-au odihnit. Şi după aiceia, înţălegînd Ion vodă de nişte turci, ce eşisă de prin cetăţi şi să oştisă cu tătarii Bugiacului şi mergea la Cetatea Albă, au orînduit pre căzaci şi cu trei mii de moldoveni, pre carii, lăsindu-i Sfirciovschii pre urmă, au tocmit căzacii în trei polcuri : în polcul cel denainte era 400 de căzaci cu sineţă şi toţi cu calcanuri, să să sprijenească de suliţăle turceşti, orîn-duiţi. Al doile polcu, iară pre atîţea, cu săneţă şi cu arce ; pre adia i-au orînduit în cornul den driapta ; acolo, într-acel polcu, 235 era şi Svirciovschii. In al treile poleu, pre atîţea, cu suliţă lungi ; pre aceştiia i-au tocmit în cornul den stînga. Iară turcii, vădzind oameni de oameni, au sărit cu îndrăz-nire asupra căzacilor, iară Sfirciovschii au poroncit polcului celui den mijloc, de au sărit împrotiva turcilor, slobodzind focul în turci, şi să făcu o amestecătură mare într-înşii. 141 v Atunce, / şi singur Sfirciovschii cu alt polcu i-au lovit den dos, săgetînd în turci den arce, şi ciia cu suliţăle lungi, de altă parte, năvălind asupra turcilor de-i giunghea şi-i împungea. Stătut-au un cias acest războiu de îmbe părţile, pănă au sosit şi moldovenii, şi cu mare îndrăznire au năvălit asupra turcilor şi în-frîngînd pre turci, prins-au vii 200 de turci şi-i mîna denapoi ca pre nişte dobitoace, de i-au închinat la Ion vodă ; şi îndată au poroncit Ion vodă de-i tăi ară cu coasăle. Pre acea oaste tureiască era cap un agă prea bogat şi să preţăluia cu mulţi bani şi odoară să să răscumpere de la căzaci, să nu-1 mai ducă la Ion Vodă. Ce, căzacii mai mult socotiia credinţa spre Ion vodă decît averea, şi fu omorît şi acela ca' şi ciealalţi turci. Inţălegînd acestea sultan Selim, împăratul turcesc, foarte să tulbură tare şi socotiia să să scoale el cu puterea sa, să vie asupra lui Ion vodă, că întrasă în grijă mare să nu piardză Moldova şi cît stăpîniia el dencoace de Dunăre. Poroneit-au şi hanului Crâmului să să porniască cu oaste, să margă asupra lui Ion vodă ; trimis-au iarăş şi pe Pătru vodă cu multă oaste tureiască. Inţălegînd Ion vodă de atîtea oşti, ce-i vin asupră, au orîn-duit pre Ieremiia, pîrcălabul de Hotin, cu 1300 de moldoveni la trecătoarea turcilor la Dunăre, să poată opri să nu triacă turcii că Pătru vodă cu turcii aemu sosisă la Dunăre. Iară Ion vodă au lăsat ostile de să odihniia, pănă îi va vini veste de la Ieremiia pîrcălabul să ştie de vrăjmaşul său, de Pătru vodă. Irimiia pîrcălabul, mergînd la Dunăre şi vădzind în ceia parte atîta mulţime de turci, oştiţi cu Pătru .vodă 1, el s-au agiunsu pre taină cu Pătru vodă şi au luat 30.000 galbeni de aur de la Pătru vodă, daru, şi s-au făcut că nu poate opri trecătoarea turcilor, pentru mulţimea de oşti ce sintu ; şi întorcln- 1 Marginal se găseşte însemnarea : „Vicleşugul Ieremii pârcălabul”, în Ms. VI—41, f. 251, rînd 21 : Titlul „Vicleşugul Irimii pîrcălabul se găseşte înserat între cuvintele : „de la Pătru Vodă“ şi s-au făcut că nu poate opri“. 236 du-să Ieremiia pîrcălabul de la Dunăre, au aflat pre Ion vodă supt Tighinea, bătînd cetatea Tighinei, şi-i spusă cum n-au putut opri atîta mulţime de oşti. Iară audzind acestea Ion vodă de la Ieremiia pîrcălabul, că turcii întîi trecusă tunurile cu enicerii / de peste Dunăre în 142 ciasta parte, s-au gătit şi el de grabă ; strîngînd oastea, au purces în tîmpinarea turcilor la Dunăre şi s-au tăbărît aproape de Dunăre. Iară căzacii, neavînd limbă, căci pre Ieremiia pîrcălabul nu-1 credea căzacii, fiind în grijă cu toţii, s-au strînsu la cortul lui Ion vodă şi au dzis Svirciovschii : Noi că ţ-am giurat să-ţi fim cu credinţă, Ioane, să-ţi slujim pănă la acest cias împrotiva vrăjmaşilor tăi, şi de acmu gata sintem să-ţi slujim ; şi ştim că vrăjmaşii tăi nu pentru ţara ta, ce pentru trupurile noastre vin. Ce, noaă întîi ne trebue să ştim : mulţi sint ? ce gîndesc ? Pentru să nu fim ca nişte morţi aduşi la mormîntu şi să nu ne punem capetele ca nişte dobitoace mute. Pentru aceia, ce veste ai de dînşii ? ce svat ? ce meşterşug ? spune, să ştim şi noi. La aceste cuvinte a lui Svirciovschii, au suspinat Ion vodă, răspundzind prosteşte : Cunoscut-am de multe ori priinţa voastră spre mine, iubiţii miei viteji, şi nu aşi fi bucuros să vă amăgeseu, nice să fac ceva fără svatul vostru ; ce aşea vă înştiinţădzu, cum Irimiia nu-i departe cu altă oaste şi i-am poroncit să ne dea ştire de neprietenul nostru, cînd ari avea aşea deplin veste şi ştiinţă de dînsul. Eu pre Irimiia credzu ca pre sănătatea mea, că i-am cunoscut şi-i ştiu bine credinţa şi bunătatea lui ; el mi-au făcut ştire că mai mult de 15.000 de turci nu sint. Ce, de ar fi şi treidzăci de mii, ne vom bate cu dînşii, de ne va agiuta Dumnădzău. Nu s-au aşedzat pre cuvîntul lui Ion vodă, Sfirciovschii ce au poftit pre Ion vodă să şadză cu tabăra acolo, iară el cu oamenii săi au mărsu pentru limba ; şi-i dede Ion vodă şi pre Veronie, hatmanul său, cu cinci mii de moldoveni călări. Şi mergînd, au dat peste strajea turciască, atîţea de mulţi, pre eîţi era şi oştenii lui Ion vodă ; şi dîndu-le războiu, au înfrînt pre turci. Iară altă limbă n-au putut lua, fără numai un turcu rănit foarte tare, ce nemic dintru acela n-au putut să înţăliagă ; ce numai pre singură strajea au cunoscut ei că este multă oaste turciască. Pentru aceia au dzis căzacii lui Ion vodă să fie triaz şi cu pază, cum va crede pre Irimiia pîrcălabul / mai mult. 142 v 237 La aceste cuvinte, nemică altă Ion vodă n-au răspunsu, fără numai ce au dzis : Nu avăm de ce avea grijă. Ştiu şi nă-dăjduescu, că în scurt să va arăta, că eu pentru aceia am vinit, pentru să-mi apăr moşiia pănă la moarte. Şi au eşit Ion vodă den tabără, cu trei sute de moldoveni, şi s-au lipit de balta la Cahul şi s-au suit într-un piscu de dial să poată cunoaşte cită samă de oaste va fi turciască. Ce nemic n-au putut pricepe, că oastea era pre văi tăbărîtă, ce numai străjile s-au vădzut în patru locuri, care nelăsîndu-să să să vadză de tot de moldoveni, s-au clătit pre încet în văi. Neputând dar pricepe Ion vodă pe neprietinul său, s-au tras cu toată oastea sa, care era 30.000, şi au tocmit-o în treidzăci de polcuri, şi la tot polcul era tunuri. Iară atunce, o samă den boerii cei mari, anume : Murgu vornicul cel mare şi Bilăe vornic mare şi Slăvilă hatmanul, vădzind atîta putere de oaste, ce venisă cu Pătru vodă, temîn-du-să să nu cadză în mrejea vrăjmaşilor săi, au părăsit pre Ion vodă şi au fugit la turci, la Pătru vodă. Avea Ion vodă şi pive 80 de aruncat cumbarale, călărime deosăbi. Avea ţiitoare săsui1 Ion vodă, sta deosebi ; care pentru multă dragoste ce avea spre Ion vodă, nu l-au lăsat între oastea cea călăriaţă, temîndu-să să nu-1 vicleniască boerii ţărîi, precum au şi făcut de nevoe, şi să nu-1 dea turcilor, ce numai în căzaci nedejduia şi credea. După ce împărţi Ion vodă oastea sa în treidzăci de polcuri, pănă a să începe războiul, atunce au vădzut Ion vodă mulţimea oştii turceşti, care să socotiia mai bine de cincidzăci de mii ; şi atunce să vădzu amăgit de Irimiia pîrcălabul, pre care îl avea mai de credinţă decît pre alţii, şi chemîndu-1 Ion vodă la sine, s-au apărat Irimiia pîrcălabul, dzicînd că el n-au putut pricepe să cunoască mulţimea turcilor, iară priinţa şi credinţa lui cătră domnu-său, Ion vodă, să va videa că întîi el va da războiu turcilor. Şi îndată cu polcul său au purces Irimiia pîrcălabul asupra turcilor ; iară, apropiindu-să de turci, au poroncit ste-143 garului său, de au slobodzit / stiagul în gios şi ş-au luat toţi slicele şi s-au plecat capetele la turci. Vădzînd turcii, ce era în frunte să-ş dea războiu, au stătut pănă s-au închinat Irimiia pîrcălabul cu ai săi. Iară alţi moldoveni, vădzind faptele Irimii pîrcălabul, în-spăimaţi, au alergat la Ion vodă şi i-au spus. Ce, Ion vodă, ca un om cu inemă mare ce era, să nu-ş blăzniască inimile pentru 1 In Ms. VI—41, f. 253, rînd 22-23 : „avea ţiitoare sărac Ion Vodă". 238 Irimiia pîrcălabul, care au viclenit pre domnu-său, aşea, îndată au poroncit să dea în dobe şi în trîmbiţă sămnu de războiu. Iară turcii au pus în frunte pre Irimiia pîrcălabul cu oamenii săi, de-i mina denapoi ca pe nişte vite asupra oştii lui Ion vodă. Iară Ion vodă, vădzind pre moldovenii săi cu Irimiia’ pîrcălabul în frunte, au poroncit de au slobozit săneţăle toate într-înşii, de au perit pînă la unul, şi cîţi n-au perit de focul lui Ion vodă, îi ucidea turcii den urmă, de nu putea străbate de trupurile lor cădzute. Iară căzacii, vădzind ce să lucriadză, au slobodzit focul în turci aşea de tare, cît au dat dos turcii deodată, ori că nu le putură sta mai mult împrotivă, ori că-i vrea mai aproape să-i ia în foc, apropiindu-i de pedestrime. Ce Svirciovschii, price-pînd aceia,*au strigat asupra moldovenilor să să întoarcă; în-turnară-să moldovenii şi turcii luară-i în goană. Vădzind moldovenii că-i gonescu aşea de tare turcii, să întoarsără la turci şi să făcu un războiu mare între dînşii, cît de a mînă să tăia şi să împungea în suliţă. Slobodzit-au turcii focul în moldoveni ; aceia moarte să făcu, cît pica de pre cai, aşea moldovenii cum şi turcii, de îmbe părţi ; nice să mai audzia de trăsnetul puşcilor, nice să vedea locul de fum, nice mai ştiia puşcaşii în cine dau cu puşcile, cît le slăbisă mînule a să tăia unii pre alţii. Atunce Ion vodă au îndreptat pre ai săi denapoia puşcilor să să odihniască cevaş şi să-ş păziască stiagurile sale. Aşijdirea şi turcii s-au dat înapoi să să odihniască şi ei. Aşa stînd şi prăvind unii spre alţi, au dat Dumnădzău ploae mare şi repede şi s-au udat pravul de pusei, de unde avea nădejde de agiu-toriu moldovenii. Ce numai de a mînă le căuta a să bate, / ce 143 v şi mînule le era slăbite şi nu putea sprejeni mulţimea turcilor ; că şi tătari proaspeţi să adăogea, viind den dos, i-au lovit pre moldoveni şi i-au înfrînt şi-i goniră împreună cu turcii şi i-au tăiat, cît numai pedestrime au rămas şi oastea de strînsură, căzaci 250. Ce, fiind şi turcii osteniţi, nu' cutedza a năvăli asupra căzacilor. Vădzind aşea Ion vodă, alergat-au de sirgu la căzaci şi le dzisă : Vădzu, bunii miei viteji, că den vicleşugul Irimii pârcălabului am sosit la aciasta, să ne punem capetele ; ce, unde or pica capetele voastre, acolo şi al mieu, sufletul să margă dreptu la ceriu. La acestea i-au răspunsu Svirciovschii : De moarte nice cît de puţin noaă nu ni-i grijă şi cu drag vom muri toţi ; ce încă să mai dăm războiu acelor spurcaţi păgîni. 239 Şi îndată s-au pedestrit cu toţii şi împreunîndu-să cu oastea, ce venisă mai mulţi în dobîndă de cît în liafă, ce era ca 20.000, şi năvălind cu dînşii, singur Ion vodă au apucat puşcele de la turci cele uşoare ; o puşcă de acelea singur Ion vodă o au apucat, că aşea era de tare Ion vodă, cît o au tras singur. Şi împlîndu puşcele acelea de prav, le-au spart şi le-au lepădat şi legînd tabără, s-au strîns cale de o dzi, la un sat, de s-au îngropat ; însă de apă le era lipsă mare şi nevoe. Iară turcii, dacă s-au strînsu cu toţii cu cei den goană, i-au încungiurat de mai nainte de apusul soarelui. Şi era mulţi turci cu tătari, cît nu-i puteai cuprinde cu ochii, şi acolo toată noaptea i-au străjuit să nu scape dentr-acel loc şi au aprinsu casăle în sat ce era pustii, să să facă lumină să să vadză turcilor. Iară, dacă s-au făcut dzuă, început-au turcii cu toate puşcele a bate într-înşii, ce nu le putea strica nemic că să îngropasă bine. De acolo, trei dzile s-au apărat, făcînd navală căzacii în multe rînduri asupra turcilor. Vădzind turcii că cu greu îi vor dobîndi, au pus socotială să facă legătură cu Ion vodă, să li să închine. Ion vodă, încă vădzind că flămîndzăscu şi leşină de sete şi pravul încă împuţinasă, să fugă să scape loc nu era, că tot locul cuprinsese turcii, au gîndit că doar cu blîndeţă şi cu giu-144 rămîntu făcînd turcii, să va scoate den perire. Era jeale / mare lui Ion vodă de oastea ce vinisă în dobîndă, măcar că căzaicii toţi era gata să moară lingă Ion vodă ; începu a trimite la turci că să va închina, de-i vor trimite om ca acela să-i giure la poftele lui Ion vodă. Turcii bucuroşi era la una ca aciasta, decît cu arme şi cu vărsare de singe, mai bine cu înşălăciune să-l dobîndiască. Şi trimisără un turcu la Ion vodă de-i giură într-acesta chip : Intîi, pre căzaci să-i sloboadză cu dzile, întregi să să ducă ; a doa, să-l ducă pre Ion vodă viu la stăpînul său, împăratul ; iară pentru oastea de ţară nemic n-au pomenit, căci nu să îndoia, cum nu o vor erta, fiind raia, şi pagubă împărăţiei s-a face de-i va omorî. După ce au giurat turcul pentru acestea lui Ion vodă, au eşit den şanţu, luind cu sine pre toţi căzacii, şi aşea au dzis cătră turcu : De vreme ce este voia lui Dumnădzău să cadzu eu astădzi în mînule voastre, mă rog să-mi arătaţi acele ce mi-aţi giurat, să slobodziţi pre aceşti oameni buni, iară de aveţi vreo mînie spre dînşii, de pre mine vă răsplătiţi, şi lor le daţi pace. 240 Şi aşea, împărţindu-şi Ion vodă tot al său între căzaci ş-au luat ertăciune de la dînşii, dzicînd că pănă la moartea sa nu-i va uita. Audzind căzacii acestea, au început cu toţii a plânge şi a-1 săruta. Şi dacă s-au depărtat ca trei pistrele de la căzaci, ş-au luat ertăciune de la ţară cu multe lacrămi şi iar s-au întorsu la căzaci, de le-au împărţit aur, odoară ci-au avut cu şine, dzicînd : N-au vrut aciasta Dumnădzău, bunii miei voinici, ca să pot a vă avea mai mult pre voi, sau pre aciia deplin 1.200, că m-aşi fi nevoit cu agiutoriul lui Dumnădzău, să nu îmbie aceştiia cîini pre locul mieu, cari mi-au luat Dumnădzău pentru multe ale mele păcate. Ce, în zădar, acestea îmi caută a. răbda ce au slobodzit Dumnădzău asupră-mi, să mă despartu de voi. Dumnădzău să vă ducă sănătoşi la casăle voastre ! Iară pre mine, de mă va păzi Dumnedzău dentru sîngeroasă mînă acestor oameni răi şi mă .vor duce cu viaţă la stăpînul mieu, nu mă îndoiesc nemic întru stăpânul mieu, că-mi va da iarăş domniia şi voi şti mulţămi crăiei leşăşti şi niamului leşăscu. / Ce 144 v am avut pre lîngă mine, mai bine voaă să vă rămîie, decît acestor cîini, pentru priinţa şi slujbele ce am cunoscut de multe ori de la voi. Clătit-au la multă curgere de lacrămi pre căzaci adastă voroavă a' lui Ion vodă şi ş-au lăsat şi sabiia la dînşii şi au purces însuş al doile numai cu un liah, anume Osmonschi, ca un rob în tabăra turciască. Dacă au dus pre Ion vodă la paşea, ce era sarascher preste oşti, l-au mustrat paşa ca la patru ciasuri. Ce ar fi răspunsu turcilor, să cunoaşte că au răspunsu cuvin tu mare, l-au giun-gheat paşa cu hamgeriul în pântece şi în gură şi scoţindu-1 afară, i-au tăiat capul şi-l pusără într-o suliţă, iar trupul lui l-au legat de coadele a doaă cămile şi l-au ruptu bucăţi. Aşea scrie cronica lui Gvagnin istoricul. Iară Ureche vornicul .în letopisăţul ţării, scrie că de viu 'l-au legat pre Ion vodă de coadele a doaă cămili de l-au sfărâmat, şi să fie dzis atunce Ion vodă că : .Eu multe feliuri de munci şi morţi groznice am făcut, iară moarte ca aciasta n-am ştiut să fiu făcut. — (Vedzi ce feliii de pocăinţă are tiranul !) — Apoi turcii toţi îş ungea săbiile cu sîngele lui Ion vodă. Plata ş-au luat Ion vodă, pentru cumplitele morţi, ce au făcut şi el. Mai scrie Gvagnin dzicînd, că pentru aceia l-au pedepsit Dumnădzău pe Ion vodă, căci să turcisă, ca, cu legea turciască, să poată scăpa de moarte. 241 După aceia s-au slobodzit turcii la aceialaltă spudză de ţară de i-au snopit şi i-au sfărâmat. Iară căzacii, vădzindu spre ce este lucrul, nelăsindu-să pre giurămîntul turcilor, au silit să între în şanţu să să apere până la moarte. Ce, n-au putut, că era şanţul cuprinsu de turci. Ce s-au slobodzit cu toţii de au intrat în tabăra turciască, în grămadă, tăind şi omorînd pre turci pănă au perit şi ei pănă la unul. Iară pe Svirciovschii polcovnicul şi pre alţi sotnici au luat turcii în robie şi pre urmă au eşti den robie cu preţ de răscumpărare. Domnit-au Ion vodă 3 ani ; ce om au fostu nu trebue mai mult a-1 tălmăci, că faptele lui l-au arătat. După peirea «lui Ion vodă şi răsipa oştii sale, slobo-145 dzitu-s-au / tătarii în pradă în toată ţara şi au robit, cît mai mare pustiire decît atunee n-au mai fostu de cîndu-i ţara noastră, împresurîndu-i pre toţi fără de veste la casăle lor. Şi dentru aceia pradă de atunee, pre multe locuri pănă astădzi multe sate au rămas pustii, ales la cîmpu, den Prut pănă în Nistru. Turcii, după izbânda ci-au făcut asupra lui Ion vodă, s-au întorsu înapoi, iară Pătru vodă au trimis spre Bilăe vornicul înainte, caimacam, la scaonul domniei, la Suciavă, dînd veste de domn nou, şi au scos bejeniile pre acasă ; pre urmă au sosit şi Pătru vodă ia Eşi, iuni 25. CAP XXXIX Domniia lui Pătru vodă Şchiopul în anul 7081 Leşii, după moartea lui Jicmont craiu, au fostu ales craiu leşăscu pre Henrie, frate craiului franţozesc. Iară Henric, pre urmă, oblicind de moartea frăţine-său lui Carol, craiului franţozesc, au eşit pre taină, neştiind leşii den Cracău, pre o portiţă, şi s-au dus în Ţara Franţozască, de l-au făcut acolo craiu franţozăscu în locul frăţine-său, lui Carol. Intr-acest an, au murit Selim, împăratul turcesc, după ce luă veste de bucurie pentru doaă cetăţi în Africa, la Işpaniia, anume : Tunes şi Goleta ; dacă făcu dunanma de bucurie, mai trăind doaă săptămîni, au murit şi au. ridicat turcii împărat pre 242 sultan Murat, ficiorul lui sultan Sălim cel mai mare. Acela Murat au omorît pre 5 fraţi ai săi mai mici. împărăţit-au sultan Sălim ani 7 şi luni 5. în anul de la Hristos Mîntuitoriul nostru 1575, în luna lui octomvri, mare pradă au făcut tătarii în Ţările Rusăşti, în Volin şi în Podoliia. 55.000 de suflete au perit, cu mic cu mare ; 340.000 au robit ; cai, epe, vaci, boi, oi, fără samă au luat, fără alte prădzi ce au luat. Cu aceste oşti tătărăşti în Ţara Leşască, au fostu şeapte sultani. Pre aceste vremi, murit-au Alexandru vodă, domnul muntenesc ; domnit-au ani 9 şi luni 1 şi a rămas domniia fiiu-său, Mihnii vodă. Arătatu-s-au în văzduh stea cu coadă, ce să chiamă cometa. Scriu cronicarii leşăşti că acea pradă ce am pomenit că au făcut / tătarii în Ţara Leşască, să fie fostu cu ştirea lui 145 v Pătru vodă, şi dzie, să fie fostu şi oamenii lui Pătru vodă, şi dzic că şi plianul ce-a-u adus tătarii den Ţara Leşască, să-l fie împărţit cu Pătru vodă. Ce, nu-i de credzut să-l fie împărţit. Poate să-şi fie avînd bănat Pătru vodă pre Ieşi, pentru căzacii ci-au vinit agiutoriu lui Ion vodă, să fie fostu şi cu ştirea lui ; iară dobînda să o împartă cu Pătru vodă, eu nu credzu. Iară şi căzacii n-au şedzut fără lucru pre acea vreme că au lovit** avînd povaţă pre un căzac anume Bogdan, de au făcut multă pagubă tătarilor. Leşii, părăsiţi de Henric, craiul lor, că numai şeapte luni crăisă, stătură cu toţii după alesul craiului nou. S-au strînsu toţi la Varşav : unii poftiia pre Maximilian, sau pre fiiu-său Ernest, unde şi solii lui Maximilian, fiind în Varşav, tras-au cu daruri pre mulţi domni leşăşti în partea lui Maximilian. Craiul şvedzăscu încă trăgea la sine crăiia leşască, avînd şi el soli în Varşav. [Era şi] 1 fata lui craiu Jicmont, ce numai ia singură rămăsesă den săminţiia lui Iaghelo, iar parte bărbă-tiască să stinsese. Ştefan Bator, domnul de Ardial, iar trăsesă o samă de domni leşăşti în partea sa. Şi Alfonsu, domnul de Feraria, aşijdirea. Iară o samă de domni numai pre Anna, fata craiului celui mortu, socotiia să o aliagă să fie crăiasă şi să o mărite după Ştefan Bator, domnul de Ardial. Maximilian avea partea mai tare şi făcusă şi giurămînt înaintea solilor leşăşti, la Beci. Ce, zăbăvindu-să Maximilian a vini 1 Completat după I. Şt. Petre, op. cit., p. 542, Versiunea către cetitor. 243 în Ţara Leşască, ciia ce trăgea cu Ştefan Bator, au nemerit mai curund den Ardial împreună cu Bator, lăsind în locul său pre frate-său, domnu în Ardial. Iară Maximilian, rămasă fără crăie leşască. Cu aceste legături şi tocmele, s-au aşedzat Ştefan Bator la crăie leşască : să giure că va ţine toate legile leşilor ; a doa : datoriile crăii să le plătiască ; a triia : oricît loc de a leşilor au dobîndit moscalii, să-l răscumpere ; a patra : cu turcii vecinică pace să aibă ; a cincea : hotarăle să le păzască şi să aibă de 146 grijă ; / a şeasea : mai nainte de intrarea lui în Ţara Leşască, să trimiţă 100.000 de zloţi, (de răscumpărarea robilor den tătari) ; a şeaptea : robii de la tătari să-i răscumpere. Venit-au Ştefan Bator în luna lui april pen Moldova şi au mersu în Ţara Leşască. Eşitu-i-au în tîmpinare la marginea Ţărîi Leşeşti, Ieronim, voevoda Ţării Rusăşti, şi Sinevceştii, cu mare gloată şi slujitori. Şi mergînd Bator în Cracău, fu ales craiu şi atunceş s-au cununat cu Anna, fata lui Jicmont craiu, iară în treidzăci de dzile a lui maiu, fu coronit craiu. Noi să vinim la rîndul istoriei noastre, lăsînd la Ieşi ei să scrie de Ştefan Bator, craiul lor. După ce trecu un an în domniia lui Pătru vodă, la anul 7082, s-au scociorît un căzac, anume Ivan Potcoavă, dentre căzacii de la Praguri, făcîndu-să cum dzic unii, frate lui Ion vodă, răspundzindu-să de la Mazoviia, de unde au fostu şi Ion vodă ; iară Potcoavă îi era porecla, pentru că frîhgea în mîini potcoave de cal. Acesta au tras o samă de căzaci la sine. Scrie cronica leşască, că audzind o samă de boeri de ţară de acest căzac că să scrie şi să numeşte frate lui Ion vodă şi strînge căzaci lîngă sine, au trimis pre taină la dînsul, den ţară, poftindu-1 să vie la moşie-şi, că pre urma frăţine-său, lui Ion vodă, lui să cuvine domniia ţărîi, şi ca acestea. Să jeluia şi pre Pătru vodă, pentru mari strîmbătăţi şi nevoi cu dările peste putinţă ce le face lor, şi au mari asuprele de turci, întru cari mare dragoste avea Pătru vodă şi-i avea în curte pre o samă de turci. Priimit-au Potcoavă pofta boerilor şi le-au mulţămit şi-i întreba de sfat, în ce chip şi cu ce mijloce ari putea Potcoavă să vie la domnie, să-i facă răspunsu acei boeri ce-1 poftiia. Trimis-au acei boeri doaă cărţi, scriind una la cneadz Costantin, voevodul de Chiev, că pre atunce era Chievu leşăscu, şi altă carte la staroste de Bar, cu peceţili a cîţva boeri mai de 244 frunte, în care cărţi ruga-i tare să dea agiutariu lui Potcoavă numai pănă / la Nistru, iară acolo la Nistru, ei îl vor tîmpina 14®v cu oaste. Luînd Potcqavă cărţile acelea, au mărsu necunoscut la Bar şi le-au dat starostelui de Bar şi au avut cu dînsul multă voroavă cu taină. , Răspunsu-i-au starostele, bucuros i-ari da agiutoriu şi pre lesne ar putea face aciasta, ce, ştiind de legăturile şi tocmelele, ce are craiul leşâscu cu împărăţiia Turcului, a face aciasta, nu i să cade fără voia crăiască ; însă, între alte trebi, scriind la craiul starosteli, va pomeni şi pentru aciasta şi fiind cu voia craiului, nu să va apăra de acest lucru. Şi au dzis lui Potcoavă, pănă-i va vini răspunsul de la craiul, să zăbăvască într-alt loc, căci şedzind în Bar, să nu să sune, şi s-ari face spaimă la Moldova. Deci mulţămind Potcoavă starostelui, s-au dus de acolo. Iară un căzae, anume Copeţchii, ce nemerisă de curundu acolo în Bar, înţălegînd aciasta, au mărsu la Potcoavă, bucu-rîndu-să de norocirea lui şi giuruindu-i agiutoriu după putinţa lui. Mulţămitu-i-au Potcoavă şi l-au rugat pentru ce-i adevereşte, să-i arete şi întru faptă, şi-i va mulţămi şi-i va plăti osteniala lui. Copeţchii, avînd cunoştinţă între căzaci, cu carii au fostu vro doazăci de ai, mers-au la căzaci ; avînd puţintei bani Copeţchii den agonisita sa, i-au împărţit căzacilor şi să găsi şi un moldovan, anume Ţopa, ce era însurat în Ţara Leşască şi trăia în ţinutul Braslavului, care şi acela să amestecă cu Copeţchii. Şi cu ne voinţa lor s-au strînsu 330 de căzaci aleşi şi au intrat în ţară. Iară, înţălegînd căzacii cu Potcoavă că Pătru vodă vine cu oaste mare şi cu pusei în tîmpinarea lor, ei au apucat ce au putut de la margine şi s-au întorsu înapoi, păzin-du-uS vreme pre altădată. Pătru vodă, avînd grij de căzaci, ca să nu mai între şi altădată în ţară să prade, trimis-au cărţi pre un ciauş la caşta-lianul de Hali-ci, ce era mergător sol la împărăţiia Turcului pentru legătura păcii, făcînd jalobă, că peste legăturile păcii ce au leşii cu Poarta împărăţiei Turcului, pustiescu căzacii ţara împăratului şi vor să aşeadză domnu ţărîi pre Potcoavă ; pentru aceia dă ştire, să / scrie la craiul să opriască acea faptă a căza-cilor şi să prindză pre Potcoavă să-l pedepsască, să facă dreptate despre toţi căzacii, ce sint cu Potcoavă, că apoi, nevrînd craiul să facă aciasta, să ştii că împăratul turcescu va strîca pacea cu craiul. 245 Acestea toate deplin li-au scris caştelianul la craiul şi îndată, înţălegiînd craiul, au trimis la hatmanul şi la o samă de boeri de margine, să pue nevoinţă să prindză pre acel Potcoavă şi pre căzacii ce fac rocoşituri cu dînsul; şi nu l-au putut prinde. Ce încă mai bine s-au gătit Potcoavă cu mai mulţi căzaci şi au trecut Nistrul pre la Soroca ; şi audzind oamenii de domn tînăr, mulţi i s-au închinat de pre margine. Audzind Pătru vodă că au întrat căzacii cu Ivan Potcoavă în ţară, îndată s-au gătit şi au eşit cu oaste împrotiva căzacilor, avînd turci 500, şi au luat şi puşcele cu sîne şi tocmind puşcele, şi după puşci pre acei beşlei turci în frunte, învăţîndu-i să sloboadză puşcele în căzaci, şi dacă vor slobodzi puşcele, să să sloboadză ei cu năvală asupra căzacilor. Ce, căzacii, cumu-ş sintu învăţaţi la războiu, dacă au vădzut că slobod puşcele, ei toţi s-au plecat la pămîntu, de i-au covîrşit focul. Iară turcii, părîndu-le că sintu ucişi căzacii de pusei, s-au lăsat la dînşii. Atunee căzacii slobodziră focul în turci şi îndată cădzură trei sute de cai şi ciialalţi au şi dat dos şi multă pagubă făcură în oastea lui Pătru vodă. Vădzind Pătru vodă nenorocirea sa, au dat dos şi lăsind scaonul său, Eşii, au trecut în Ţara Munteniască. Iară Potcoavă Creţul au vinit cu căzacii domnu în locul lui Pătru vodă, Noemvri 23. Iară Patru vodă, fiind în Ţara Munteniască, au trimis jalobă pre căzaci la împărăţie, că l-au gonit den ţară şi strică ţara ; ce, să-i dea agiutor îmjpărăţiia. Venit-au ponoslu lui Pătru vodă de la împărăţie, pentru moi lucrurile lui, iară şi poroncă au trimis la dobrogeni şi la tătari bugegeni şi domnului mun-tenescu, să să oştiască asupra lui Potcoavă Creţul. Iară Potcoavă Creţul, dacă au vinit la Eşi, î-ntîi au slobo-147 v dzit / temniţăle şi pre alţii, ce era închişi, apoi au făcut boeri : pre Ţopa l-au făcut vel postelnic, pre Copeţchii pîrcălab de Hotin, iară în sama lui Şah au dat pre toţi moldovenii şi au răpedzit şi la împărăţie să-ş scoaţă stiag de domnie. Ce, pre cine au trimis Potcoavă la Ţarigrad pentru domnie, l-au prinsu oamenii lui Pătru vodă şi n-au agiunsu la Poartă. Pătru vodă au întrat în ţară cu oaste, ce s-au pomenit mai sus, viindu-i şi moldoveni de Ţara de Gios agiutoriu. Inţălegînd căzacii de vinirea lui Patru vodă, au svătuit pe domnul lor pe Potcoavă, cu nume ce-i pusese ei Ion vodă, de au eşit den Eşi, şi s-au dus pănă la Docolina, în tîmpinarea lui 246 Patru vodă. Mulţi era şi oameni de ţară între căzaci, ce să în-chinasă la domnu tînăr, Ion vodă. Au vrut Potcoavă să toc-mască în frunte pre moldoveni la războiu, ce nu primiia căzacii, necredzindu de tot pre moldoveni. Ce au orînduit Şah pre o samă de căzaci să ia aminte ce feliu de rînduire face Pătru vodă oştilor sale, şi vădzură că au poroncit Pătru vodă de au pus înainte herghelii de cai, ciredzi de vaci, pentru să calce pedes-trimea lui Potcoavă cu acel dobitoc, şi înaintea ciredzii au eşit turcii la harţu. Şi aşteptînd căzacii pînă să mai apropie oastea lui Pătru vodă, slobodziră focul şi acele dobitoace mai multă zăhăială făcură turcilor, că înturnîndu-să dobitoacele înapoi, au dat peste oastea lui Pătru vodă ; şi loviră căzacii în oastea lui Pătru vodă, căzacii den driapta şi Şah den stînga şi înfrîn-sără pe Pătru vodă şi rămasă izbînda iar la căzaîci. Ivan Potcoavă, după ce birui pe Pătru vodă, măcar că-i mergea cu năroc, iară nu să încredzu de tot, ca să să aşedză la domnie, că Pătru vodă iar strîngea oaste turciască, şi unguri i-au fostu venit într-agiutoriu. Ce întorcîndu-să la Eşi, nemic n-au zăbăvit, ce s-au grijit de hrană şi au luat cu sine 14 pusei şi alte jacuri şi au eşit den Eşi şi s-au dus den cătro au vinit. Şi pre urmă, pre Potcoavă cu înşelăciune l-au dus la / craiul şi 148 puindu-1 la închisoare, i-au tăiat capul pentru aceste rocoşituri ce făcusă asupra lui Pătru vodă. Pătru vodă înţălegînd că Potcoavă au lăsat scaonul domniei şi au trecut în Ţara Leşască, au vinit în Eşi şi s-au aşedzat cu pace al doile rînd, fiind cursul ailor 7086. Atunce au pus mitropolit pre Theofan, care fugisă de frica lui Ion vodă, precum s-au pomenit la rîndul său, şi fugisă pren munţi. Căzacii, fiind scîrbiţi pentru moartea lui Potcoavă, iară s-au ridicat cu Alexandru, fratele lui Potcoavă, tot într-acelaş an, fevruarie 9, au întrat în ţară asupra lui Pătru vodă. Ce Pătru vodă, ştiind poticala dentîi, ci-au păţit cu căzacii, nu s-au apucat de războiu, ce întîi le-au dat cale. Iară Alexandru au întrat în Eşi, fevruarie 9. Pătru vodă de sirgu au strînsu oaste turciască şi unguriască şi fără veste au lovit în Eşi şi au încun-giurat pre Alexandru în curtea domniască şi au bătut den Cîşlegi pănă la Miadză-Părese. Iară, întru o noapte, martu 12 dzile, au eşit Alexandru cu căzacii den curte, că nu mai putură suferi că şi iarba de puşcă sfîrşisă şi bucatele li să înpuţinasă, şi nedejduind că vor scăpa, au fugit spre codru. Iară prindzînd veste oastea lui Pătru vodă, au sărit după dînşii şi agiungîn- 247 du-i la Iezerul Ciurbeştilor, au 'prinsu viu pre Alexandru, depreună cu boerii lui. Atunce Pătru vodă, aşedzîndu-să în scaon al treile rînd, au. zidit mănăstirea Galata, în vale, care fără zăbavă vreme s-au răsipit. De năroc era Pătru vodă cu căzacii. Aşea ştie face tîmplări norocul omului, de nu-i lasă loc de odihnă ; că bine de unii nemîntuit, alţii viniia asupră-i ; că într-acelaş an 7086, iulie 26, venit-au nişte căzaci cu un domnişor pănă la Nistru, ce din-tr-aciia niceunul nu s-au întorsu, toţi ş-au pus capetele. Aişijdirea, curund după aceştiia căzaci, la anul 7087, octomvrie 12, un Costantin iară cu căzaci viniia în ţară şi toţi s-au înecat în Nistru. Pre acea vreme şi într-acel an şi într-acea lună, Zborov-schii, cu oaste căzăciască, au lovit Daşovul de l-au arsu şi l-au 148 v prădat / şi multe turcoae au robit şi cu multu duium s-au întorsu înapoi fără de smintială. Domnit-au Pătru vodă Şchiopul 5 ani şi i-au vinit mazi-liia de la împărăţie ;. viind un agă împărătescu, l-au luat den scaon şi l-au trimis la Halep, la pază, iară în locul, lui, au pus domnu pre Iancul vodă. CAP XL Domniia Iancului vodă ce-i dzic Sasul In anul 7088, fevruârie 17, venit-au Iancul vodă în ţară şi s-au aşedzat la domnie, carele de naştere au fostu sas, liutoran de lege ; pravoslaviia nu iubiia. Şi dacă s-au aşedzat domnu ţării, toată eriticiia şi nedumnădzăriia ş-au arătat, că lăcomie de avuţie nespusă avea, pentru care pre mulţi au omorît, şi au trimis de au luat de-a-dzecea den boi de pren toată ţara. Pentru Ion Lungul ce s-au ridicat domnu Iancul vodă, de multă lăcomie ce avea, scos-au în ţară dzăciuială de boi, care obiceiu ţara n-au suferit. Ce s-au ridicat 248 lăpuşnenii să să dezbată de supt mîna Iancului vodă şi oştin-du-să, au ridicat dentre dînşii domnu pre Lungul şi l-au numit Ion vodă şi au purces pre Prut în sus. Iancul vodă, prindzind de veste că lăpuşnenii s-au ridicat asupra lui, îndată au trimis pre Bucium vornicul cu oaste îm-protivă lor, şi tîmpinîndu-să la Balota, s-au lovit de faţă şi dînd războiu de îmbe părţi vitejeşte, pierdură lăpuşnenii războiul şi pre domnişor încă l-au prinsu viu. Unii scriu că s-au înecat în Prut domnişorul. Pribegirea boerilor de răul Iancului vodă Multe lucruri spurcate şi de Dumnădzău urîte făcea Iancul vodă în domniia lui, cît de răutăţile lui, toată ţara şi boerii să oţărîia ; că legea creştiniască nu iubiia, la avuţie, lacom şi pră-dătoriu, ţara cu dările îngreuia şi era curvariu peste samă, că nu numai afară, ce nice de curtea sa nu să feriia. Giupînesăle de la masa doamnii sale le scotea de le făcea silă. Acestea toate neputîndu-le suferi boerii, mai vîrtos Movi-leştii : vlădica Gheorghie, Irimiia vornicul şi frate-său / Simion 149 paharnicul şi Balica hatmanul, s-au sfătuit pre taină să pribe-giască ; carii, întîi ş-au făcut prilej cu voia lui, că mărgu să svinţască mînăstirea Suceviţa, şi aşea au pribegit în Ţara Leşască cu toţii. Iară alţi boeri au fugit în Ţara Munteniască, alţii la Turci şi în alte părţi. Iară pe urmă, mărgînd jalobă la împărăţie de răsipa ţărîi, au mazilit pre Iancul vodă şi au dat domniia iară lui Pătru vodă Şchiopul. In anul 7091, înţălegînd Iancul vodă de mazilie de la împărăţie şi cunoscînd la ce-i va vini mai apoi lucrul, gindi că, de va merge la turci, va avea pîră multă şi cîndai să nu pice. Ce s-au sfătuit să triacă în Ţara Leşască şi de acolo să triacă în Ţara Unguriască, că prin ţară nu putea să triacă peste munţi că să temea de ţărani. Şi aşea, au eşit den ţară şi au trecut în Ţara Leşască, şi trecînd pre la Pocuţiia, i-au ţinut calea Iazlo-veţchii şi l-au dus în Liov cu toată averea lui şi de sirgu au trimis la craiul de i-au dat ştire. Iară craiul au scris la Siiiev-schii hatmanul şi la Herbort staroste de Liov, de au tăiat capul Iancului vodă, şi i-au luat averea în sama crăiască, numai o 249 parte de avere au lăsat doamnii şi cuconilor, să le fie de hrană. Scrie Ureche vornicul că perirea Iancului vodă s-au făcut cu învăţătura împărăţiei Turcului, de i-au tăiat capul. Domnit-au Iancul vodă ani 3 şi luni 7. Dzic, că acesta Iancul vodă îmbla vara cu sanie de os. CAP XLI A doa domnie a lui Pătru vodă Şchiopul In anul 7092, octomvrie 17, venit-au domnu ţărîi Pătru vodă Şchiopul, pre carele toţi îl aştepta, şi audzind pribegii ce era fugiţi pentr-alte ţări de nevoe ce trăgea de Iancul vodă, cu dragoste s-au întorsu la domnul lor, la Pătru vodă, şi i-au miluit iar cu boeriile lor. Pentru nişte căzaci ce veniia în ţară De năroc era Pătru vodă cu căzacii, că în domniia dentîi numai avu odihnă de căzaci, şi acmu, la o a doa domnie, bine 149 v nu să aşedzasă la scaon, / iată căzacii viniia să apuce scaonul, într-aciastă lună, octombrie 27. Ce, prindzind veste Pătru vodă, le-au eşit înainte la Prut, la sat la Bogdăneşti şi acolo încun-giurîndu-i, le-au căutat căzacilor a să închina lui Pătru vodă. Şi dentre acei căzaci au ales Pătru vodă o samă, carii au socotit oameni mai de triabă, şi i-au oprit să-i slujască ; iară pre alţii cu giurămîntu i-au slobodzit de s-au dus. După aciasta, nu multă vreme trecînd, au lovit alţi căzaci la Nistru de ceia parte, mai sus de Tighinea, nişte sate ce des-călecasă pre hotarul leşăscu, turci ciutaci şi moldoveni foarte mulţi, eşiţi den ţară de nevoi în dzilele Iancului vodă, şi mare perire au făcut într^înşii şi robie şi s-au întorsu cu dobîndă la locurili sale căzacii. într-acest an, Pătru vodă, dacă s-au aşedzat la domnie, nu lăsă în uitare pomana sa, mînăstirea Galata, ce o zidisă în vale şi să răsăpisă, ce cu oserdie au silit şi au zidit Galata în dial, care stă şi pănă astăzi. 250 In anul 7092, avgust 7, venit-au căzacii şi fără veste au lovit Tighinea, de o au a-rsu şi o au prădat, şi au robit pre cei tineri, copii şi fete, iară pe bătrîni pănă la unul i-au tăiat şi multă dobîndă au luat. In dzilele acestui Pătru vodă, în anul 7093, mare secetă au fostu în ţară, cît au săcat toate izvoarăle, pîraiele şi bălţile ; şi unde mai nainte prindea peşte, acolo ara cu plugul, şi piatră pre multe locuri au cădzut şi copacii au săcat de secetă şi dobitoacele, neavînd ce paşte, le dărîma frunză. Şi atîta pulbere era, cît, dacă bătea vîntu, să strângea troiene în rîpi şi pe la garduri, ca şi iarna de omăt ; iară despre toamnă, dacă s-au pornit ploi, au otăvit câmpul şi s-au făcut mohor pen ţarini şi au strînsu de acel mohor de ş-au scos sărăcimea foamea, că să făcusă foamete în ţară. în anul 7094, avgust 15, adunatu-s-au Pătru vodă cu nepo-tu-său Mihnea vodă, domnul muntenesc, la sat, la Munteni pe Prut, amîndoi cu curte multă şi cu gloate mari şi s-au ospătat împreună. In anul 7095, ghenarie 8, rîdicatu-s-au o samă de căzaci, ca neşte lupi / învăţaţi la prădzi, de au întrat în ţară şi au 150 prădat în ţinutul Sorocii şi multe bucate au luat. Iară Pîrvul, pîrcă-labul de Soroca, au sărit cu hînsarii după dînşii şi cu alţii cine au vrut ; şi agiungîndu-i la Perieslav, vrînd să-ş scoaţă al său şi căzacii nevrînd să-ş lasă dobânda, tare războiu făcură şi în doaă dzile abiia au spartu pre căzaci şi pre toţi i-au omorît; numai pre unul, lăsindu-1 viu, l-au trimis la Pătru vodă. într-acestaş an, în luna lui iunie, Pătru vodă au făcut nuntă nepotu-său, lui Vlad vodă, ficiorul lui Miloş vodă, şi au luat fata Mircii vodă, (domnul muntenesc), şi au chemat la nuntă pre Mihnea vodă, domnul muntenesc, în tîrgu în Tecuciu. Nuntă domniască cu multă cheltuială şi cu frumoasă podoabe şi giocuri şi mulţi den vecini au venit de le-au înfrumuseţat masa. în anul 7096, noemvrie 23, venit-au căzacii în ţară cu un Ivan să-l rîdice domnu. Ce, eşindu-le Pătru vodă înainte cu oaste den sus de Ţuţora, şi dînd războiu vitejeşte de îmbe părţile, mulţi au perit şi în noemvri 26, birui Pătru vodă pre cazaci şi-i sili de i-au dat pre cine avură mai mare, care ş-au luat plata după vina sa. Iară mulţi să ascundea prin păduri şi pre unde putea şi moldovenii îi goniia. Mai apoi pen păduri 251 fugind căzacii, care pre unde putea să scape, apărîndu-să pănă la Cirimuş, puţini întregi au scăpat, tot răniţi şi pedestri. Domnind Pătru vodă Ţara Moldovei ca un domnu cum se cade, cu de toate podoabele cîte trebuescu unui domnu de cinste, că boerilor era ca un părinte şi-i ţinea la mare cinste şi den svatul lor nu eşiia ; ţării era apărare, săracilor milostiv, mînăstirile miluia şi întăriia ; cu megieşii de pen pregiur bine petrecea, cit la toţi avea nume bun şi dragoste ; la giudeţu blînd şi fără făţărie era, cit nu era a dzice că nu-i harnic de domnie. Mai apoi vădzind nevoia ţării, că turcii, precum easte feliul lor cel păgînesc şi neastîmpărat de lăcomie, trimis-au de cerea o somă de bani să dea peste adetiul, ce era să dea ţara, s-au svătuit cu boerii ţărîi ce vor face şi cum vor putea ridica şi 150 v alte dări ce n-au mai fostu ; că de acea / dată nu-i era că nu va putea ridica acea somă de bani den ţară, ce-i era să nu să facă obiceiu, carele nu ari mai eşi den ţară, că şi aciasta ari lua şi altele vor izvodi, cum s-au şi tîmplat. Şi au ales cu sfatul său Pătru vodă să să ducă den ţară să nu să facă de la dînsul începătură, ce de la altul; şi s-au gătit de dus. Iară boerii toţi apăra de acea cale să nu să ducă den ţară şi den domnie, ce mai bine să dea acea somă de bani den ţară, precum dă şi alte dări obiciuite, şi să-ş ţie ţara şi domniia, că altul ce va vini domnu în locul lui, va da şi ţara tot nu va hălădui. Ce, Pătru vodă nice într-un chip nu vru să să apuce de acea dare, să ia asupră-ş domniia ţărîi cu blăstăm de la ţară, ce-ş tocmi lucrul înainte şi lăsă boerii să ţie scaunul ţărîi, pănă le va vini domnu de la împărăţie. Iară el s-au ridicat cu o samă de boeri de frunte cari să temură a rămîne, să nu petriacă ca mai nainte cu Iancul vodă. Anume era Stroici vel logofăt, Irimiia vornicul, cu frate-său Simion păharnicul, Andrei hatmanul şi alţi mulţi. Şi trecînd prin Ţara Leşască la Ţara Nemţască şi acolo s-au aşedzat Pătru vodă. Iară boerii toţi s-au întorsu în Ţara Leşască şi s-au aşedzat la tîrgu, la Podhaeiţ şi pre aiurea. Spun de Pătru vodă că acolo, cînd da bani de cheltuiala bucatelor, au fostu lăcrămînd şi dzicea : Aceştia sintu lacră-mile săracilor ! Deci, putem să-i dzicem Pătru vodă cel milostiv, că binele său l-au lepădat pentru ţară, că altul ca acesta n-au măi făcut. 252 Era domnu blînd, milostiv, la giudeţ dreptu, nu beţiv, nu curvariu, nu lacom, nu răsipitoriu ; putem dzice că toate pre izvod le-au ţinut, ca să nu să smintiască. Domnit-au în a doa domnie ani 7 şi luni 6 şi în domniia dentîi ani 5 şi. luni 6, care fac toţi doisprădzece ani şi giu-mătate. CAP XLII Domniia lui Aron vodă cel Cumplit în anul 7099, dacă au părăsit Pătru vodă domniia şi ţara, înţălegînd împărăţiia că ţara au rămas fără domnu, au cercat, pre cine vor trimite domnu în locul lui Pătru vodă. Ce nărocul ţărîi / să schimbă, că după năroc bun, iată vini şi 151 rău, ca cum ar fi de Dumnădzău însămnat, după vreme bună şi sănină să vie vreme turburată, după domnie lină şi blîndă să vie cumplită şi amară. Aflară turcii pre Aron, căruia i-au dat domniia cu multe datorii ; fiind fără suflet şi îmblînd şi alţii pentru domnie, pre toţi i-au împlut Aron cu bani, luînd bani cu camătă de la turci şi de la alţii, şi au eşit la domnie. Iară după ce au vinit în ţară, nu-i era grijă de altă, fără numai afară de a prădare, iară den lontru, nu să sătura de curvie, de giocuri, de cimpoeşi şi de măscărici ce-i ţinea. Aşij-direa dabilele pren ţară, ce îngreuiasă ţara ; nu îmbla numai dăbilarii singuri, ce şi turci trimetea de îmbla pren ţară cu dăbilarii, de nu-ş era bieţii ţărani volnici cu nemică ; muerile nu era a lor, fetile le ruşina, ce vrea să facă, făcea. Pe dăbi-lariu, pentru un potronie de-1 vrea pîrî la dînsul nu-1 giu-deca, ce trimitea acolo de-1 pierdea ; pre boeri, pentru avuţie îi omorîia, giupînesăle le siliia ; şi domnind, nu altă, ce ciu-desă şi pozne făcea. Acestea făcînd, cunoscu că tuturor este urît şi socoti ca să nu să încriadză lefeciilor ţărîi, ce au strînsu în liafă unguri, călări şi pedestri, şi au făcut celor pedestri odăi în curtea dom-niască, în Eşi, să-i aibă pururea lîngă dînsul. Apoi vădzu că de datornici nu să va putea mîntui, ce au orînduit de tot omul să ia cîte un bou şi au trimis în toată ţara cu turci de strîngea, şi pentru care om nu avea bou, ei lua a 253 cui găsiia în sat. De la unul lua boii toţi, pentru alţii, că mulţi rămăsesă de răutăţi şi de dabile ce era în ţară, săraci, fără boi de hrană. Iară în anul 7100, într-aceste răutăţi şi belituri ce făcea Aron vodă, neputînd suferi ţara, s-au ridicat orheenii şi soro-cenii cu un domnişor ce-i dzicea Ionaşco, ce-1 alesesă cap dentre dînşii şi-i pusără nume Bogdan vodă. Dacă înţăliasă Aron vodă de aciasta, au dat ştire ţării să să strîngă şi el fără zăbavă au eşit cu curtea şi cu lefecii săi ; 151v şi / pănă a eşi den curte, au tăiet pre Bucium vel vornic şi pe Bîrlădianul logofătul şi pe Paos vornicul dîndu-le vină de vicleşug, că-i cu ştirea lor. Deci au purces împrotiva vrăjmaşilor săi. Atunce mergînd, au pus pe Ureche vornicul, logofăt mare ; şi tîmpinîndu-să ostile la Răut, ş-au dat războiu vitejeşte de îmbe părţile. Şi izbîndi Aron vodă şi prinsă şi pe domnişorul acela şi-i tăe nasul şi l-au călugărit. Iară, dacă au spartu Aron vodă pre viclenii săi, nice un loc n-au rămas să nu fie plin de vrăjmăşiia lui, că nu numai pre cei vinovaţi ce au fostu într-acel războiu pierdea, ce şi săminţiile lor, şi vinovaţi şi nevinovaţi. Pentru mazilie Gătindu-să Aron vodă să facă mai mari vrăjmăşii, iată îi viniră călăraşi cu veste de mazilie, că înţălegînd împărăţiia de atîtea răutăţi şi morţi şi asuprele fără măsură ce făcea, l-au mazilit. Atunce Aron vodă tăinui acea veste, să nu o înţăliagă ţara şi slujitorii, temîndu-să să nu-1 omoară, că mulţi era bucuroşi să audză veste ca aceia, că unora părinţii, altora ficiorii şi fraţii le perisă şi alţii rămăsesă săraci de multe răutăţi a lui. Ce pre taină învăţă pre acei călăraşi să nu scoaţă cuvîntu afară şi îndată au răpedzit în Eşi la doamna sa, să să încarce şi să purciadză în gios, iară pre boeri i-au învăţat de au chemat gloatele, şi le-au mulţămit de slujbă ce i-au făcut şi le-au dzis să margă cineş pre acasă, glndindu că să vor duce şi el să ia drumul în gios, spre Gălaţi. A doa dzi, părîndu-i că să vor fi dus curtenii şi călăraşii, au încălecat şi au purces spre Eşi, silind să agiungă el mai curund, să nu obliciască cineva, şi iată gloatele mergea pe de toate părţile. Atunce au chemat pre boeri, dzioînd : Credzi, eu am slobodzit oastea să-ş margă pre acasă, dar cine-i opreşte ? 254 I-au spus boerii că o samă s-au dus, iară celora ce le este calea spre Eşi şi mai la munte, aciasta le este calea. Şi aşea depreună au mărsu, pănă au însărat ; apoi noaptea au silit Aron vodă de au mersu, şi nefăcînd zăbavă în Eşi, au purces în gios spre Ţarigrad şi pre cale l-au tîmpinat capegiu împărătescu, ce vinia să-l ia den / scaon, să-l ducă la împărăţie. Iară, dacă înţăliasără toţi de maziliia lui Aron vodă, nu într-alt chip, ce cum după furtună şi vremea rea, dacă văd oamenii sănin şi linişte, să bucură toţi, aşea toata ţara s-au bucurat. întorsu-s-au Aron vodă de pre cale cu domnie noaă într-acesta chip s-au tîmplat întoarcerea lui Aron vodă cu domnie noaă, de pre cale, nesosit încă în Ţarigrad. Dacă au înţăles datornicii de maziliia lui Aron vodă, mai vîrtos Edoard Barton, ce era pre atunce sol de la crăiasa de Anglia la Poartă, că au fostu luat bani împrumut cîtăva somă de la alţi neguţitori greci şi englezi, de au dat lui Aron vodă, cînd au eşit domnu întîi, şi n-au fostu apucat Aron vodă să-i plă-tiască banii. Măcar că deodată aştepta acel sol să vadză pre Aron vodă, sosit mai curund mazil în Ţarigrad, iară apoi, pri-cepîndu că-ş va pierde banii, adunat-au pre toţi datornicii negu-ţitorii, de la carii luasă bani pre chizăşiia sa, şi i-au învăţat de au^mers la viziriul şi au făcut jalobă asupra lui Aron vodă, că pentru scurtă domniia lui, n-au putut plăti banii ci-au împrumutat pentru domnie. Alţii de altă parte, dzicea că n-au fostu vreme aşea curund să să maziliască Aron vodă ; că agiun-sesă de mai nainte Aron vodă la prietinii săi ; dat-au ştire şi împărăţiei şi încă neîntrat în Ţarigrad, l-au tîmpinat căftan de domniia ţărîi. Dumnădzău încă nu-ş plinisă certarea deasupra ţărîi, că Aron vodă, după obiceiul lui cel rău şi cumplit, dacă au înţăles că i-au dat domniia, îndată au răpedzit pe credzută slugă a sa, pre Oprea, armaşul cel mare, cu cărţi în ţară, să ţie scaunul şi să poată prinde pre cine i-au scris într-un izvod, că să apucasă Aron vodă, nu de altă, ce tot de răutăţi să facă. Şi ce n-au plinit cu rău în domniia dentîi, să pliniască acmu, să-i ţie pre toţi Oprea armaşul la închisoare, pănă va vini el să-i piardză. 255 Pribegit-au Ureche logofătul de grija lui Aron vodă Oprea armaşul, după învăţătura domnu-său, lui Aron vodă, 152 v viind de olae, / au intrat în Eşi sara şi s-au dus în curte şi au descălecat la odăile dărăbanilor ungureşti şi noaptea au venit la gazda lui Ureche logofătul, ce era caimacam la scaon, pănă va vini domnu în ţară, şi arătîndu-i poronca domnu-său ; iară Ureche, audzind de numele domnu-său, lui Aron vodă, numai ce s-au întristat şi vrînd să hălăduiască, să nu-i fie a-1 mai videa, dzis-au cătră Oprea armaşul: Cu bucurie primăscu şi gata sintu bucuros să slujăscu domnului nostru acestea ce-mi poronceşte Măriiâ Sa. Numai să fie cu taină, nime să nu ştie, şi bine ai vinit dumneata, să şedzi la taină, pănă îi vom oblici pre toţi, să-i ştim, cine unde sintu ; că pre cîţi-i scrie la izvod, să-i putem prinde, să nu cumva să prindză veste să fugă, şi ne va fi cu smintială. Mers-au Oprea armaşul de au şedzut la taină, cum au dzis Ureche logofătul, la odăile dărăbanilor într-aceia noapte şi a doa dzi, pănă au însărat. Iară Ureche logofătul numai ce să mira încătro să va duce de urîtul lui Aron vodă, să nu-i fie a-1 mai videa, ştiind cîtă groază şi răutăţi făcusă mai nainte în domniia sa, şi acmu mai de mari cazne să va apuca. Aflând vreme şi cale deschisă Ureche logofătul, de a să depărtarea să iasă den ţară, s-au gătit şi purcedzind, au învăţat pre gazdă-ş, cine-1 va întreba a doa dzi, să spue că s-au dus acasă, în Cîrligătură. Şi aşea, au purces şi, .mergînd cu sirguire într-aceia noapte şi. a doa dzi toată dzua, au trecut pre la Sbroca în Ţara Leşască. A doa dzi sara, Oprea armaşul au mersu la gazda lui Ureche logofătul să sfătuiască -şi neaftându-l, atunee au vădzut că l-au înşălat într-acesta chip şi îndată au trimis cărţi pre la margini să păzască să prindză marginile. Iară, dacă au înţăles că Ureche au trecut în Ţara Leşască şi s-au depărtat, el s-au aşedzat şi au ţinut scaonul, pănă au vinit Aron vodă. Ureche logofătul, dacă au trecut Nistrul, au mersu unde era şi ciealalţi boeri pribegi strînşi, unde aştepta toţi sfîrşi-tul lucrului. Sepie Ureche vornicul, în anul 71*01, încă pănă a sosi Aron vodă în ţară cu domniia, s-au rădicat un Pătru Căzac din Ţara . Leşască cu puţintei pribegi, înţălegînd că ţara este fără 153 domnu. / Şi întrînd în ţară, au vinit în Eşi la scaonul domniei 256 şi au domnit doaă luni. Iară dacă au vinit Aron vodă, au prinsu pe Pătru Căzacul şi l-au trimis la împărăţie. Aron vodă, dacă s-au aşedzat al doile rînd în domnie, cumu-ş era vrăjmaş, să apucă tot asuprele să facă asupra ţarii şi punea dabile mari. Şi întîi, cu voia lui îmbla turcii prin ţară, de strîngea dabilele cu oamenii domneşti, iară apoi, nu-i putea opri şi silă mare tuturor făcea, bucatele fără preţ le istoviia şi fără de bani le lua. însă, apoi, cunoscînd Aron vodă că nu va fi bine pănă în sfârşit, că ţara scîrşca, pribegii sta îinţinaţi,* gîndi după toată răutatea ce făcusă, să arete şi vreun lucru bun, ca să să cură-ţască de strigare şi să dzică ţărîi că nu-i den voia lui ce s-au lucrat în ţară, ce-i de nevoe şi de sila turcilor. Şi socoti să să agiungă cu Mihai vodă, domnul muntenesc, ca să să dezbată de supt stăpîniia turcilor. Şi întîi să apucă de zîdi mînăstire în ţarina Eşilor, care să chiamă pănă astădzi Aron vodă, pre numele lui, unde este hramul svintului Nicolae, in anul 7102. Iară în anul 7103, au intrat în ţară Lobodă cu oaste căză-eiască şi au gonit pre Aron vodă den scaon şi au arsu târgul Eşii. Scris-am de-aicea înainte mai pre largu dommia lui Aron vodă, precum scrie în istorii streini. Aron vodă, viind în ţară cu a doa domnie, cum am pomenit mai sus, şi mîntuindu-să de Pătru, părîndu-i-să a fi mai slobod, vrutTau să-ş aşedză domniia mai fără grijă. Şi îndată pre o samă de boeri ce-i avea în prepus i-au omorît ; den carii .unul era anume Brut, iară ce boerie au avut, nu putem şti, fără cît că era .arbănaş de niam, om ştiind cîteva limbi şi sosit la mare avere, ştiut şi la Poarta împărăţiei. Pre acesta, încă pentru avere l-au omorît; şi alte greutăţi cu dabile îngreuia ţara. Vădzindu-să Aron vodă în ura tuturor, şi den casă şi de afară, şi la împărăţie sunasă pentru moartea lui Brut, fiind cunoscut la Poartă acel Brut, că era rudă cu Sinan paşa, vestit pre atunce cel paşă la împărăţie. / Faptele lui Aron vodă oblicindu-să la împărăţie, întîi poronci la Bator Jicmond, craiul Ardialuiui, prin Ahmet paşea, ce era cu oşti în părţile Ţărîi Ungureşti, să trimiţă la Aron vodă să-ş ridice oamenii cei în liafă, ce-i trăsese Aron vodă pre lingă sine den Ardial, şi să ia aminte să nu-ş mai lasă oamenii să margă să slujască în Moldova. 153 v 257 Edoard, solul crăiesei de Anglia, aşijdirea pîrîia pre Aron vodă pentru banii ce-1 îndatorisă şi nu-i putea scoate şi siliia să-l poată aduce la Ţarigrad pentru acea datorie, căci să făcusă veste de Aron vodă, cum să ciarcă să fugă în părţile creştineşti. Pîrît-au pre Aron vodă şi pentru Oprea logofătul — (care au fost şi armaş) — şi pentru Răzvan hatmanul, pentru că aceştia ar hi svetnici lui Aron vodă la toate răutăţile. Acestea săpîndu-1 den dzi în dzi, vădzind că nu va fi bine de dînsu, s-au agiunsu cu Mihai vodă, domnul muntenesc u, să să dezbată de supt mîna Turcului ; să agiunsă cu Mihai vodă, Bator Jicmontu, craiul Ardialului, şi cu Aron vodă, îndem-nîndu-i să să ridice pre turci, neprietinii creştinătăţii şi să să uniască toţi cu împăratul nemţăscu. Iară acestea îmblînd pre taină, iată vini veste lui Bator Jicmond de la capichihaia lui de la Poartă, dîndu-i ştire, precum Sinan paşa să gătiadză cu tătarii să între în Ardial, să pue sub sabie şi copiii de opt ani. Iară, dacă s-au dezvărat, întrat-au tătarii în Ţara Ungu-riască, de s-au împreunat hanul cu ’Sinan paşa. Intrînd hanul pen ţară, pe poronca împărăţiei, i-au grijit conace Aron vodă şi Mihai vodă. Iară hanul au fostu dat ştire la Ieşi, precum merge pren Moldova şi pren Ţara Munteniască la Beligrad să să împreune cu Sinan paşa ; aciasta au făcut să nu aibă grijă leşii de tătari. Ce hanul, dacă au trecut Nistrul, au lăsatu-ş calea pen Ţara Munteniască şi au mărsu dreptu la Hotin, la marginea Ţării Leşăşti, şi de acolo, măcar că era şi alte căi, ce au ales trei căi de mersu : pre la Haliciu şi pre la Calus, fiind şi mai largu locul şi sate mai dese pentru prada lor, şi pre acea cale 154 au mărsu pănă la Sambor o samă ; altă oaste, pe Nistru / pănă la Striiu şi au trecut la Muncaci : iară a triia oaste pre la Pocu-ţiia şi au lovit la Maramoroş. Acestea înţălegînd Zamoschii, canţileriul crăii leşăşti, au strînsu oaste ce au putut în grabă, să apuce pe tătari la strîm-tori ; ce nemic n-au isprăvit, că trecusă tătarii peste munţi, cu mare pradă pen Ţara Leşască. Iară ce au făcut tătarii la Unguri, dacă au trecut pen Maramoroş, să scrie ei, iar noi ne întoarcem la rîndul nostru. Lucrînidu-să acestea, iară căzacii, ce trăia pe lîngă Nistru în Podoliia, supărîndu-să de prădzile tătarilor, înţălegînd precum Bator Jicmontu stăpâneşte Ţara Moldovei şi Ţara Mun- 258 teniască, au trimis sol la dînsul şi viind la Beligrad, la Bator Jiemontu, au cerşut să-i priimască în slujba sa şi, de la va da liafă doaă luni şi să-i lasă să triacă prin Ţara Munteniască, vor sta nevoitori de vor merge pănă la Odriiu cu armele săli. Aciasta solie de la acei căzaci o au priimit Bator Jiemont, fiind agiunsu şi cu Aron vodă şi cu Mihai vodă, cu îndemnarea lui Rodolfu, împăratul nemţăscu şi i-au întorsu cu mari daruri. Iară aice în Moldova şi în Ţara Munteniască, mare sunet de arme să afla ; că Aron vodă, înţălegîndu de vinirea hanului den poronca împărăţiei, să între într-aceste ţări, într-amîn-doaă, să le prade, îndată au răpedzit la Mihai vodă şi la Bator Jiemontu ; şi îndată Bator Jicmond au trimis cu oşti pre Albertu Chiral şi cu oşti munteneşti, şi lovind pre tătari, i-au înfrîntu ; şi dobînda ce luasă tătarii de la unguri în anul trecut, o au luat-o înapoi Aron vodă şi cu Mihai vodă, cu ungurii. Şi au luat cîteva cetăţi mici pe Dunăre. — (Nu le scriu anume istoricii unguri). Iară oarecare Iancul, ficior a unui domnu muntenescu, avînd oaste turciască şi cu tătari, au intrat în Ţara Munteniască asupra lui Mihai vodă. Ce, eşindu-i mai curund înainte Mihai vodă cu oştile sale, cu ungurii lui Bator Jiemontu şi cu moldovenii lui Aron vodă, avînd şi oarece căzaci, înfrînt-au pre acel domnişor şi multă vărsare de singe au făcut în turci şi în tătari şi au mersu în goană de au încungiurat Cetatea Albă şi au aprinsu tîrgul de afară de au arsu. După acea izbîndă, au dat ştire lui Bator Jiemontu, cerşind Aron vodă şi Mihai vodă să-i trimiţă mai multu agiutor, să stăpîniască Dunărea toată. Trimis-au cîteva tunuri lui Bator Jiemontu, dobîndite de la turci, den cari pusei era pe doaă pusei scrisă stiagurile şi numele lui Ferdinand, împăratului nemţăscu, şi pre alte doaă, numele şi stiagurile lui Huniiad Ioan, tatul lui Matiiaş, craiul unguresc. — (Aceste pusei eu socotescu că sintu dobîndite de Ştefan vodă cel Bun, cînd au bătut pre Matiiaş craiu la Bae). Aicea să vedem şi svîrşitul lui Aron vodă Bator Jiemontu să ţinea stăpîn aşea Ţărîi Moldovei, cum şi Ţărîi Munteneşti, măcar că urie pe aceste doaă ţări nu-ş făcusă. Iară acestea lucrîndu-să, iată Ştefan Răzvan, hatmanul lui Aron vodă, au scris pre taină la Bator Jiemontu, precum 154 v 259 Aron vodă să ciarcă să-ş facă pace iar la turci, să-ş tocmască lucrurile despre dînşii. Şi îndată trimisă oşteni de ai săi într-a-ies Bator Jicmontu asupra lui Aron vodă şi l-au prinsu şi legat l-au dus în Ţara Unguriască şi l-au închis cu toată casa lui în cetate în Alvinciu în anul [1595] !, în luna lui mai, şi ■ acolo ş-au sfîrşit viaţa, pedepsit la închisoare. Iară în locul lui au pus domnu Bator Jicmontu' pre Ştefan Răzvan hatmanul. Iară după acestea, să făcură legături între Bator Jicmontu cu Ştefan Răzvan vodă şi cu Mihai vodă, după ce au pus la închisoare pre Aron vodă, într-acestu chip : Noi, Jicmont, den darul lui Dumnădzău a ţărilor Ardia-lului, a Moldovei, a Ţărîi Munteneşti şi a împărăţiei Ramului domn, a părţilor crăiei ungureşti stăpînitoriu şi a săcuilor oblăduitoriu. Dăm în ştiinţă cu cartea aciasta, tuturor celor ce să cade, că den -bună facerea lui Dumnădzău celui prea bun, după ce am dobîndit cîrma crăiei Ardialului şi după ce au început şi groaza tirăniei Turcului şi a Tătarului a să arăta în Ţara Ungu-155 riască, nemică altă n-am avut în cuget, fără cît. / lepădîndu şi depărtîndu priteşugul nesuferitului vrăjmaş, pentru a lor nestătorie şi necredinţă republicii creştineşti. Şi fiindu crăiia unguriască de multă lipsă încungiurată^ şi mai în cele “de pre urmă primejdii aflată, cîte ni s-ar cădea, după Dumnădzău a • agiutori şi a apăra, şi crăiile • şi ţările asuprite de giugul turcilor, den cumplita a lor robie a le ridica1 şi în ce veche şi de oarecîndu poftită volnicie a le înturna să putem. Şi acestui prea bun svat, decît care nemic lui Dumnădzău mai drag şi noaă nice un lucru mai lăudat că va fi, şi nice un liac spre agonisita numelui nostru nemuritorie şi mai de folos nu să va putea afla. Pentru aceia, ca să ridicăm den robiia turcilor crăiia noastră, adunîndu oştirile noastre şi toată gătirea oşte-niască măritului domnu Mihai vodă — (carele lăsindu necredinţa turcilor, pre sine împreună cu toată boerimea mai nainte s-au fostu închinat) — am nevoit şi cu norocite lucruri, c'u; multe războae biruind vrăjmaşii şi scoţindu-să den ţară,* s-au aşedzat ţara în volniciia sa cea veche. Şi încă ostaşii noştri, vădzind asupră răul norodului de la marginile Bolgariei, biruind pre turci în Ţara Bolgariei, cu multe războae şi mare peire 1 Completat după I. Şt. Petre, ed. cit., p. 574 ; în Ms. 238, loc. gol. 260 într-înşii, prădînd tîrgurile şi satele şi olaturile turceşti în Ţara Bolgariei, s-au întorsu întregi la hotarăle sale. Şi acea ţară, care s-au aşedzat de noi1 în volnicie, pentru să să poată mai bine otcîrmui în legea creştiniască şi să să poată apăra de vrăjmaşi, viindu la noi dentru acea ţară cu plină poroncă şi volnicie a lui Mihai vodă şi a tuturor staturilor acei ţări, să aliagă şi să încheie ponturile şi legăturile întru amîndoaă părţile. __ Ponturile şi legăturile între Mihai vodă şi între Bator Jicmont craiul ungurescu Den partea lui Jicmont craiu au fostu boeri, anume : Ştefan Iosica logofătul cel mare, Gheorghie Ravazdi, svetnicul a lui Jicmont şi starostele cetăţii Uivarului Şamos. / Iară den 155 v partea lui Mihai vodă şi a statului Ţărîi Româneşti era : Efti-mie, mitropolitul Tîrgoviştii, Theofil episcopul de Rîmnic, Liica episcopul de Buzău, Mitru vel vornic, Cîrstea vornicul, Dimi-trie logofătul, Danul vistiernicul, Theodosie vistiernicul, Radul cluciariul, Radu postelnicul, Bordur logofătu, Vintilă clueiarul, Stamati postelnicul şi Preda; în Beligrad, în luna lui mai, în 9 dzile pe calendariul papistaşilor, în anii [1595] 2 aşedzate şi încheiate, dentru amîndoaă părţile fără vătămare păzite şi ţinute. Întîi, noi, episcopii şi boerii, stăpîniia, prieteşugul şi robiia toată a turcilor, ca unor necredincioşi şi călcători de lege o vom lepăda şi toţi cu o inemă şi cu un cuget, aşea, noi, carii ne aflăm aicea, cum cei mai mari şi mai mici a moşiei noastre nărod, împreună cu Mihai vodă, aşijdirea cu tot clirosul bese-ricii şi toţi boerii, pre noi singuri, săninatului domnului Jicmont, den darul lui Dumnădzău, ţărilor Ardealului, a Moldovei, a Ţărîi Româneşti, a ţărilor peste munte şi a slăvitei împărăţiei Ramului, domnului, a părţilor crăiei ungureşti stăpînitoriu şi ' a săcuilor oblăduitoriu, iproci, stăpînului nostru milostiy ne supunem ; şi aciasta împreună cu noi şi a tot nărodului ţărîi noastre, lăcuitorilor, supt puterea lui o dăm, cu toată deplin giudecata priitoarei şi amestecate împărăţii ; şi pre dînsul îl aşedzăm, îl înălţăm cu o inemă şi cu un glas a toată ţara domnu noaă şi ţărîi noastre stăpîn şi craiu de moşie, luînd întru 1 Corectat de noi după înţelesul frazei. în Ms. 238 : „nu-i“. . 2 Completat după I. Şt. Petre, ed. cit., p. 576 ; în Ms. 238 loc gol. 261 dânsul aceia nădejde, ca Măriia Sa pre noi şi moşiia noastră, împrotiva tuturor groazălor turceşti şi a altor vrăjmaşi, ne va apăra şi ne va acoperi; şi pre noi în volniciia cea veche, că ne va păzi întru adevăr ; că ne va giudeca, precum pre alte ţări şi domnii a Mării Sale supusă supt poronca sa, după aşedză-mînturile şi legăturile acestea, care pre aciastă vreme le aşe-156 dzăm / dentru amîndoaă părţile, întru tăriia acestui lucru şi Întru mărturie. Intîi, noi, cari, cu chipurile ne aflăm credinţii Măriei Sale cu numele domnului nostru, lui Mihai vodă, şi a toată ţara lui, nărodului, facem giurămîntu noi şi toată ţara, lui şi urmaşilor lui, cum vor fi credincioşi pănă la moarte. Aciasta cu iscălitura, mînule noastre întărind. Aşea şi Mihai vodă, acmu aşe-dzat domn, şi cei pre urma lui domni şi tot statul Ţărîi Româneşti, vor fi datori a păzi. Şi de vreme ce săninatul domnu stăpînul nostru milostiv, în ţara noastră nu poate sta şi lăcui pururea, noaă, în locul său, ne va pune domnu, pre care staturile ţărîi, cu socotială de obşte şi părere de la Măriia Sa, vom pofti ; care să fie ştiutor limbii moşii noastre şi care ari cîrmui după orînduială ţara aceia şi care pricinele noastre, drept şi cu orînduială, după veche volnicie şi deprindere, şi după legăturile acestea şi aşedzămînturi, şi cu poronca săninatului domnului nostru şi aceluia ce va fi în urmă, să giudece şi să aliagă. Şi pentru ca acestea mai bine şi mai drept să să poată'a isprăvi şi a urma, Măriia Sa, supt numele şi norocirea sa, după Dum-nădzău, stiag oştesc, bu^iugan şi sabie domnului de ţară, ca unui namesnic al său îi va trimite, den care să cunoască toţi, că este în locul său pus şi toţi de la cel dentîi pănă la cel de pre urmă, după aceste legături şi aşedzămînt, să fie ascultători domnului, întru tot ce va poronci Măriia Sa craiul. Aşijdirea, domnu de ţară, pentru să poată plini mai bine datoriia şi slujba sa, dată după voia Mării Sale craiului şi după folosul staturilor, 12 boeri, ştiuţi lucrurilor cu vîrsta şi cu ispita şi isteţi, să să adaogă cătră dînsul, cu a căror svat, aşea întru pricinele giudecătoare, a le alege, cum şi întru isprava altor lucruri. După aceste legături şi aşedzămînturi, singur domnul ţărîi să păzască, ca să nu facă nemărui strîm-156 v bătate peste direptatea şi putinţa. Şi adia / boeri precum cu socotiala numai şi voia şi ştirea Mării Sale craiului şi a lor săi urmaşi, să vor pune ; aşea şi cu aceiaş ştire şi voe, să fie depărtaţi de slujba şi locul lor. 262 Aşijdirea, ce să atinge de viniturile ţării, de acelea, aşea aşedzăm, cum, de cîte ori să vor faci de Măriia Sa, stăpînul nostru, în ţara sa în Ardial comisie, să să trimiţă boeri şi den Ţara Munteniască la acea adunare, carii ari socoti după voia Mării Sale şi a urmaşilor săi, după trebuinţă a pune dări pre ţară. Şi la acele adunări şi de obşte a ţării împreunări, să aibă loc deosăbit, ca şi alţi trimişi, cu slobodă voe a-ş da părere şi socotială, să fie cei întîi cu locul şi cu voroava şi domnul şi boerii den Moldova. Şi birul aşedzat, îl vor spune numai domnului. Şi acei 12 boeri şi boerii vor cunoaşte de la Măriia Sa, cari vor fi aleşi şi orînduiţi, carii în toţi anii depline şi îndestulate same de cuprinse cheltuiele şi veniturile să fie datori a da samă. Toate hărăziturile, urieile şi întăriturile a domnilor celor dentîi a ţării, Măriia Sa craiul şi urmaşii lui să le lasă neclintite, precum stau ; şi pe urmă, supt numele şi pecetea Mării Sale şi a urmaşilor lui, toate acele cărţi şi direse să iasă şi preţul tuturor scrisorilor, făcut după lege şi obiciaiul acei ţări, să să pue, iară moşiile să nu să poată hărăzi altora, fără lăcuitorilor acei ţări. Domnilor puşi pănă la vreme, de viniturile ţărîi aceiia, după datoriile slujbelor lor, Măriia Sa craiul le va orîndui vinit pe pofta ţărîi şi a boerilor. Toate pr[cinele, după veche legi şi obiceiu a ţărîi, înaintea giudecătorilor orînduiţi să să înciapă să să giudece, şi înaintea domnului şi a 12 boeri ; după giudecată, să să obîrşască osăbit de toate. Şi orice feliu de pricini de pediapsă, atingîn-du-să de viaţa şi averile boerilor, carii săvai că den giudecata de cap s-ari pune în oprială, însă să să lasă loc / de milă şi eratre, şi nice viaţa, nice averea boerilor ce-s de pediapsă, fără ştirea craiului şi a urmaşilor săi, să nu să poată lua. Iară de s-ari pedepsi cineva cu moartea, averea lui, după obiceiul ţărîi aceiia, să margă la rude şi la urmaşii lui. Şi întru aciasta orînduială şi ispravă să să închidză toată Ţara Munteniască suptu hotarăle şi marginile ei vechi, despre partea Moldovei şi a munţilor, despre Dunăre pănă la mijlocul matcii Dunării, de la Ruşava pănă la Brăila şi după vechile hotară şi margini să să ia vinitul ţărîi. Toată orînduiala besericii şi a preoţilor sau a călugărilor, să o lasă Măriia Sa în veche ţinere şi obiceiu, pravile, ţeremo-nii şi volniciile, să fie slobodzi a-ş lua obiciuite viniturile sale. Aşijdirea şi toate besericile munteneşti, care să află în ţărîle 263 Marii Şale (sau a urmaşilor), vor fi supt giudecata aşedzămîntu^ lui mitropolitului de Tîrgovişte, după aşedzarea legii besericii şi orînduielei ţării aceiia, şi viniturile sale să-ş poată lua pre obiceiu. Tituluş va avea Măriia Sa şi urmaşii lui de la domnul şi * de' la toată orînduiala ţării, aşea : Prea săninatul domnu, stă-pînul Jiemond, den darul, lui Dumnădzău, a Ardialului, a Ţării Moldovei, a Ţării Româneşti şi a svintei împărăţiei Râmului domn, a părţilor crăiei ungureşti stăpin şi a săcuilor oblădui-toriu; iproci, stăpînul nostru milostiv. Iară domnul de ţară : Dumnealui măritul domnu Mihai vodă a Ţării noastre Româneşti, credinciosul noaă iubit. Iară însuş domnul, la tituluşul său, pe urmă să nu să pue cu mila lui Dumnădzău, nice tîrgul sau locul de unde va trimite cărtili sale la Măriia Sa, la urmaşii lui, să nu să pomeniască. Domnul ţării să aibă pecetea niamului său, iară nu cea de obşte a domnilor Ţării Munteneşti, iară cu ciară roşie. Iară pecetea ţării să fie la Măriia Sa şi la urmaşii lui. Boerii toţi să vor chema a domnului de Ardial, nu a dom-157v nului / ţării şi fieştecare va avea într-acela chip tiutiuluş. Domnul muntenesc să va scrie între svetnicii de Ardial. ' Domnul ţării prin soli sau cu altă socotială, cu nime den nărodul strein sau den domni, fără slobodzăniia şi voia de .la * domnul Ardialului şi de la urmaşii lui, — (şi lor le va fi) — nice de ufte lucruri să nu poată socoti şi a isprăvi. Ce, cînd va fi trebuinţă ca aceia, să întrebe de Măriia Sa domnul Ardialului şi de urmaşii lui şi lor le va fi a isprăvi pricina domnului şi a toată ţara a le isprăvi şi a le urni. Iară de ostaşii ungureşti sau de alt niam, de va face strîm-bătate vreunuia den lăcuitorii ţării, den partea aceluia, căpitanul domnului de Ardial, care va fi acolo pus pentru cercătura vinii şi f apţii. Aşijdirea de va face vr-o silă cine vas den lăcuitorii domnului sau a ţării vreunui ostaş a domnului Ardialului, den partea aceluia, singur domnul prin vornicul să cerce giu-deţul fără de nice o zăbavă. Iară care, ori chipurilor boerilor, ori curţii, va face silă împrotiva legii şi dreptăţii, să i să facă certare de cap. Intre cei 12 boeri giuraţi, să nu poată fi niam de grec şi nice o slujbă sau rîndu care radzimă de cîrmuirea acei ţări, a avea să nu poată. 264 . Ospeţăle şi hărăziturile ce sint obiciuite la Paşti şi la Bo-tedzul Domnului nostru Isus Hristos, să să facă den vinitul.ţărîi. Aşijdirea domnul ţării, şi toţi boerii, făcînd giurămînt cu încredinţarea sa Mării Sale, domnului de Ardial, şi urmaşilor lui, să vor lega cu tainele credinţîi. După aceste ponturi şi aşedzămînturi, atunce cînd să va trimite stiagul oştescu domnului ţării, aşijdirea Măriia Sa, domnul Ardialului, să făgădueşte cu toate puterile, cu bani, cu pusei, cu iarbă de puşcă şi cu altă gătire de oaste, în Ţara Mun-teniască, împrotiva tuturor vrăjmaşilor a o apăra şi a o sprijeni şi a o cîrmui. După aceste legături şi aşedzămînturi şi urmaşii lui vor face. Pentru a cărui / lucru, încredinţasă şi vecinică 158 pomenire Măriia Sa, domnul Ardialului, întâi şi noi, chipurile ce ni-am pomenit mai sus, dentru amîndoaă părţile, spre a obîrşi aceste ponturi şi aşedzămîntrui cu iscălitura de mînule noastre şi cu peceţili noastre obiciuite le vom întări şi întemeia.. Lucratu-s-au acestea în Beligrad. Şi iată îndată singur Jicmont, craiul şi domnul de Ardial, toate cele mai de sus scrisă, ponturi şi aşedzămînturi dentru amîndoaă părţile prefăcute şi încheiate, priimindu-le, şi neschimbate şi tare avîndu-le, cu iscălitura mînii şi cu pecetea inelului nostru adevărat, a le întări am vrut ; şi spre acelea a le ţinea şi neclătite a le păzi, aşea şi cu a urmaşilor noştri nume — (cînd vor sta ei stăpinitori), — credinţa şi cuvîntul nostru domnescu, ne legăm. Lucratu-s-au acestea în oraş, în Beligrad, mai în 20 de dzile, anul de la Hristos 1595. Acestea isprăvindu-le, solii munteneşti s-au întorsu în ţara -sa. După dînşii au mărsu Palatiţie cu buzdugan şi cu stiag de au întemeiat pre Mihai vodă domnul Ţărîi Munteneşti. Giu-rat-au acolo pre loc aşea Mihai vodă, cum şi toţi boerii, după ponturi înaintea lui Palatiţie. După aeiasta, în luna lui iunie, în dzi întîi, trimis-au boeri şi Ştefan Răzvan vodă, domnul Moldovei, la Beligrad de s-au legat şi ei, după aşedzămîntul lui Mihai vodă, cu Jic-montu craiu. Iară la sfîrşitul lui mai, au intrat tătarii în Moldova şi în Ţara Munteniască cu multă oaste şi 1-ovindu-i muntenii cu ungurii şi cu căzacii la marginea Ţărîi Munteneşti i-au bătut şi i-au tăet ; perit-au mulţi tătari. Curund după aeiasta, lovit-au Mihai vodă la Nicopoe pre Ferhat paşea, pre carii biruindu-1, au aprinsu tîrgul de au arsu, 265 puindu pre toţi sub sabie ; numai cetatea au rămas întjriagă. Iară curund dup-aceia, au lovit în Bugiac şi mare pradă au făcut ; luat-au şi şeapte bunciucuri tătărăşti de le-au închinat lui Jicmontu craiu şi mulţi robi. 158 v Aceste rocoşituri şi turburări înţălegînd /împărăţiia Tur- cului, au şi orînduit pre Sinan paşa şi cît s-a dezvărat, au şi purces cu oşti den Ţarigrad asupra lui Mihai vodă. înţălegînd Mihai vodă de clătirea lui Sinan paşa că-i vine asupră, tras-au agiutoriu de la Bator Jicmond, craiul Ardialului, 2.000 de unguri călărime şi 500 de pedestrime cu Cvilarie ; şi pănă a vini Sinan paşa, iară Mihai vodă şi cu Cvilarie au lovit pre turcii ce să afla la oraş, la Floci, şi pre toţi i-au pus în sabie. Lovit-au şi la Ruşava şi la Silistra şi la Dristor le-au dobîndit şi le-au arsu. Lovit-au pe un Mehmet paşa, Mihai vodă, care viniia cu un Bogdan vodă cu oaste turciască şi cu tătari şi cu 14.000 de sirbi şi l-au bătut Mihai vodă. Trecut-au Mihai vodă peste Dunăre pe ghiaţă de au prădat în Dobrogea şi au dobîndit [LJastova, [OJbluciţa ; răsipit-au Cernavodă, [R]azgradul, Ri-hova 1 şi pănă la Chiliia şi la Cetatea Albă. Sosit-au şi Sinan paşa în Dobrogea cu 100.000 de oaste turciască, şi făcînd pod peste Dunăre, au mersu dreptu la Bucureşti şi la Tîrgovişte ; nefiind nice o oaste, pre lesne le-au x luat, că Mihai vodă nu să nedejdui în oştile ce avea, ce ş-au trimis doamna şi cu fiiu-său, Pătraşco vodă, în Sibiu, în Ţara Ardialului, şi el cu Cviralie au întrat cu oştile sale în munţi, la o cetăţue ce-i dzic Cernavoda, cetate veche şi stricată de turci mai de mult, iară în loc tare pietros. Iară Sinan paşa, strîngînd den toată ţara oameni, au în-cungiurat Bucureştii şi Tîrgovişte cu şanţu şi cu părcani, iară oastea o au împărţit în doaă părţi : o parte cu Aii paşa au lăsat în Tîrgovişte să isprăvască lucrul cetăţii, iară cu alta au mărsu Sinan paşa după Mihai vodă. Şi, dacă s-au apropiet de unde era Mihai vodă, au orînduit 12.000 de turci într-ales să margă să lovască pre Mihai vodă peste acele locuri strimte şi să nu să întoarcă pănă nu-1 vor birui. Iară Mihai vodă cu Cviralie, nedejduind întru Dumnădzău şi bizuindu-să şi locului, au eşit în tîmpinarea turcilor la acele 159 strîmtori, / ce s-au pomenit mai sus, şi stătu un războiu mare 1 Recite „Rahova”. în Ms. VI—41, f. 283, rînd 9-11 : „Trecut-au Mihai Vodă pişti Dunăre pe ghiaţă de au prădat în Dobrogea şi au dobîndit Lastova, Obluciţa ; răsipit-au Cernavodă ; a prădat Hîrova şi pănă la Chilie şi la Cetate Albă“. 266 între dînşii cu multă vărsare de singe pănă au dat dos turcii ; şi-i goniia oştenii lui Mihai vodă pănă în tabăra turciască, şi de acolo, iar lua înapoi a goni pre oamenii lui Mihai vodă ; şi tot îmblară într-acea dzi pănă în desară tot hărăţindu-să, şi să goniia unii pre alţii, neputîndu-ş alege. Iar într-apusul soarelui, nemerisă trei sute de unguri pe-destrime, ce era eşiţi den tabără pentru păşune, şi sosindu în războiu, îndată den poronca lui Mihai vodă stătură şi aciia bărbăteşte la războiu. Iară turcii, înţălegînd că au vinit agiu-toriu proaspăt lui Mihai vodă, neştiind numărul lor, ş-au făcut spaimă şi au dat dos şi i-au luat oştenii lui Mihai vodă în goană după turci şi pre mulţi au agiunsu şi i-au omorît. Apucat-au şi patru tunuri şi cîteva stiaguri ; şi fugind Sinan paşa, dzic, că au cădzut cu calul de pre un pod în apă şi abiia au eşit, întinat. Şi după acest războiu, nezăbăvind Sinan paşa, iară s-au gătit cu oaste şi au mărsu asupra lui Mihai vodă. Iară Mihai vodă s-au dus în munţi şi să gătiia mai cu mare gătire împrotiva lui Sinan paşa şi au dat ştire lui Bator Jicmontu de vinirea lui Sinan paşa. Pornit-au Bator Jicmontu pre Binedectu Mindiţintie, otcîrmuitoriul săcuilor, şi pre Baltazar Bogasie şi pre Nicolae Comisie cu oşti să să adune în câmpii Bardului, la un tîrgu săsăscu ce să chiamă Valea Niagră ; şi singur Jicmontu au purces den Beligrad la Săbeş. Şi acolo i-au nemerit veşti bune : întîi, că au dobîndit oamenii lui cetatea Lipa; a doua, de biruinţa lui Mihai vodă asupra lui Sinan paşa ; a triia, Cazi-Chirii han, eşind de la Crîm să vie în Moldova cu oaste să prade, iară viind moscalii de peste Nipru, au lovit în Crîm de au prădat şi au arsu ; care veste înţălegînd hanul, s-au întorsu iar în Crîm. Venit-au lui Jicmontu agiutoriu den Ţara Leşască Ian Vihernii cu trei sute de căzaci ; aşijdirea şi oaste nemţăscă, călărime 1.500, de la împăratul nemţăscu cu Albert ghenăra-riul, iară osăbit oastea Ardialului 24.000. Mers-au poronca lui Jicmontu / şi la Răzvan vodă den Moldova, de au întrat de grijea tătarilor pre la săcui cu 2.300 de pedestrime şi 800 de călărime şi cu 22 de puşci şi s-au tăbărît la cetatea Terhvara 1 între munţi, ce era făcută de Ludovic craiul unguresc şi mai apoi lărgită de Ian Huniad craiu, care o stăpîniia pre atunce braşovenii. Şi acolo vini veste lui Răzvan vodă, că au întrat în ţară cu oaste leşască Ieremiia Moghilă cu Zamoschii, hatmanul 1 Torcsovâr, adică Bram. 159 v 267 leşăscu. Vădzindu leşii că au pus Bator Jicmontu de la sine domnu în Moldova, şi pre atunce, leşii o scriia pe Moldova că este soţie crăiei leşăşti, încă de pre legăturile ce făcusă leşii cu Ştefan vodă cel bun şi mai apoi cu Bogdan vodă, cum s-au pomenit la rîndul acelor domnii, n-au suferit pre Răzvan vodă. (De unde au luat Miron logofătul de scrie în letopisăţul său de Ştefan Radu vornicul, să-l fie pus domnu ţării în locul lui Aron vodă, eu nu poci afla ; nice este alt Ştefan, fără Ştefan Răzvan vodă, că şi cronicarii streini, Nicolae Isfanfii şi Volf-gang de Betleen, carii în istoriile sale pomenescu de domniile Moldovei, scriu că pe urma lui Aron vodă au stătut domnu Ştefan Răzvan, pus de Bator Jicmontu, craiul Ardialului, precum s-au pomenit mai sus, că au mărsu Răzvan vodă pe poron-ca lui Bator Jicmontu într-agiutoriu lui Mihai vodă. Iară Movi-leştii, precum scrie Ureche vornicul, încă cu Pătru vodă Şchiopul trecusă în Ţara Leşască). Au pus domnu leşii pre Irimiia Moghilă vornicul cu alesul boerilor de ţară, puind deodată şi pre cetăţile ţării slujitorii săi leşii, în anul 7103. Impărăţiia Turcului pre atunce lupta pentru crăiia ungu-riască cu nemţii, pentru Buda, pentru Astrogon şi pentru Elnicul. Iară vădzind că cuprind leşii Ţara Moldovii, aU orîn-duit pre Cazi-Chirii soltan, hanul Crîmului, trimiţîndu-i şi 2.000 de eniceri, cătră 70.000 de tătari ce era. Trimisu-i-au îm-părăţiia şi stiag şi tuiuri de domniia Moldovii să aşedză pre cine ari socoti el la domnie, să fie den partea împărăţiei. Prindzind veste leşii de clătirea hanului la Moldova, cu 160 ruşi ni / socotind a lăsa la smintială pre domnul pus de dînşii, au orînduit şi ei pre Zamoschii hatmanul cu dzece mii de oaste. — (De nu să laudă). — In anul 7104, octomvrie 9, au sosit leşii la Ţuţora, iară a doa dzi să vădzură şi străjile tătărăşti iară a triia dzi, octomvrie 11, au sosit şi hanul cu tătărîme. Iară leşii, vădzind atîta tătărîme, n-au putut răbda fără şanţuri, ce ş-au întărit tabăra cu şanţuri pe împregiur. Făcut-au şi băşti de pămîntu denafară de şanţul taberii aşea de departe, cît agiungea glonţul puşcii, şi au pus oaste în băşti şi de acolo da den tunuri. Şi într-acea dzi, au stătut războiul toată dzua, năvălindu tătarii spre tabăra leşilor den faţă, iară dosul nu putea să-l ia tătarii, că leşii sta neclătiţi. Iară a doa dzi, socotisă hanul cu meşterşug să depărtedză pre Ieşi de la şanţuri ; au orînduit pre o samă de tătarii de făcea năvală asupra leşilor, apoi să făcea a fugi. Ce leşii, pricepînd meşterşugul, sta între băşti neclătiţi 268 pănă în desară. Atunce, deprindzînd leşii pe tătari, vădzind că să tem de foc tătarii, luatu-i-au leşii în goană pănă la oastea cea supusă, apoi s-au întorsu leşii încet, sprijenindu-să de năvala tătarilor pănă între băşti. Nu dormiia Irimiia vodă ; că, deşi avea nădejde în Ieşi, iară îndată au agiunsu cu daruri la hanul şi au dat cele 7 sate de ţară hanului, ce să dzic hăneşti pănă astădzi ; au legat atunce şi mierea ce să dă în toţi anii balcibaşlîc şi alte daruri; şi cu nevoinţa Irimii vodă, au stătut legături de pace între hanul tătărăscu şi între Zamoschii, dînd şi hanul zălog la Ieşi şi leşii la hanul, pănă să va închide tocmala. Capetele de pace au fost acestea : Irimiia vodă să fie domnu ţărîi birnic împărăţiei den an în an după obiciaiu, iară hanului să-i dea acele sate şi alte daruri, cum s-au pomenit mai sus ; şi ostile leşăşti să nu mai între în Ţara Moldovii ; şi să margă sol de la Ieşi la împărăţiia Turcului, pentru întăritura păcii. Iară hanul să dea stiag şi tuiuri de domnie Ieremiei vodă şi să-i scoată atşiref, sau / uric de domnie vecinică de la împărăţie. Şi aşea s-au împăcat ; şi s-a dus hanul la locurile sale cu tătarîi şi Zamoschii cu leşii la ţara lor, lăsindu lingă Irimiia vodă pre Albert Hanschii şi pre Iani Potoţchii cu trei mii de oşteni, că să temea Irimiia vodă de unguri. Şi au purces şi Irimiia vodă ^ s-au aşedzat la Suciavă, la scaunul domniei. Aciasta veste dacă au agiunsu la Bator Jicmont, craiul Ardialului, au adunat svat, cum vor face să scoaţă pre Irimiia vodă den ţară, ţiind Moldova a lui ; au ales cu svatul să îngă-duiască pănă li să va alege cu turcii, cu Sinan paşa, cum s-au pomenit mai sus, ce viniia cu mare putere de oşti asupra lui Mihai vodă, domnul muntenesc. Făcînd căutare oştii sale Jicmont craiu, care era împărţită în noaă polcuri : 20.000 călărime cu suliţă şi 32.000 pedestrime, avea şi puşci pe roate 53 şi oîteva cară cu iarbă de puşcă şi alte trebuitoare de războiu ; şi au trecut peste munţi în Ţara Mun-teniască la Rucal. Acolo viind şi Mihai vodă cu Cviralii, cu 8.000 de oşteni într-ales. Vinit-au acolo şi Ştefan Răzvan vodă cu moldovenii şi de acolo, pornindu-să Jicmont cu tabără, au mărsu unde era tăbărît Mihai vodă, o milă de loc de la Tîrgo-vişte şi au şedzut pre loc dzece dzile. Iară Sinan paşa cu turcii era în Tîrgovişte, unde o întă-risă cu şanţuri şi cu părcane şi cu spini îngrădit. Şi mergea 160 v 269 Sinan paşa de prăviia oastea lui Jicmont dentru un dial ; şi poate fi cunoscu că nu-i, va putea sta împrotivă. S-au svătuit cu ai săi să nu aştepte acolo pre Jicmond craiu ; ce, au lăsat la Tîrgovişte pre Aii paşea cu o samă de oaste şi pre Mehmet beiu, iară Sinan paşa s-au tras cu altă oaste de sirgu la Bucureşti. Iară Jicmont cu tocmala oştilor sale, cu Mihai vodă şi cu Răzvan vodă, au încungiurat Tîrgoviştea : înainte era Mihai vodă cu 4000 de călărime într-ales, cu suliţă, şi Cviralie cu 161 cîteva polcuri, den driapta şi den stînga, cîte cinci mii de suliţaşi / călări ; iară în mijloc era pedestrime şi săcui, cu suliţă, cu coasă ; după aceia, carăle cu pive de aramă ; pe urmă roate nemţăşti, iară după nemţi, singur Bator Jicmont cu 12.000 de călărime, cu suliţă ; şi pre urmă, ceialaltă oaste. Precum scriu istoricii streini, au fostu de toată oastea ca 60.000 ; şi au sosit în locul unde stătusă Sinan paşa. Şi înţălegîndu că au fugit Sinan paşa, să temea Jicmont de vicleşug şi poronci de stătu oastea în tocmala sa toată noaptea şi a doa dzi pănă amiadzădzi, pănă au vinit cercătorii ce-i trimisese Jicmontu de au cercat să ştie de oastea lui Sinan paşa ce s-au făcut. Şi, dacă ştiură că s-au tras la Bucureşti Sinan paşa, s-au sfătuit Jicmontu craiu : merge-vor în goană după Sinan paşa ? Şi au ales cu svatul să nu rămîie neprietenii în urmă şi s-au apucat a bate Tîrgoviştea de trei părţi cu mete-redză şi cu coşuri. Răzvan vodă cu săcuii era orînduit despre răsărit cu dzece tunuri, iară Mihai vodă şi Jicmont cu Cviralii despre munte şi despre apa Ialomiţii cu doadzăci de puşti. Să apăra tare turcii den lontru şi împingea pe ciia ce pusese acmu loitre pe zîdiurile cetăţii ; nepărăsit da den tunuri şi cumbarale arunca. Iară săcuii strînsesă lemne uscate şi catran şi răşină şi altele de aprinsu foc şi au aruncat în cetate ; ce nu s-^au putut aprinde îndată. Iară a doa dzi săcuii, vrînd să să arete mulţămi-tori pentru volniciia ce le făcusă atunce de curund Jicmontu, au şi mai strînsu grămedzi de lemne uscate şi au aruncat în şanţu, unde era turcii, şi aprindzindu-să, au dat năvală săcui cu loitre peste zidiuri şi s-au suit pe o parte de zid şi iară au dat foc cu acele vriascuri şi pe altă parte de zid. Atunce turcii, vădzindu-să aprinşi şi încungiuraţi de foc, nu să mai putură apăra şi eşiră pe o portiţă ce era neştiută de ostile lui Jicmontu. Ce n-au scăpat, că era călărime împregiurul cetăţii, mai la cîmpu. încăput-au viu în mînule lui Jicmontu Aii paşea şi Mehmet bei. Dat-au în pradă cetatea, den cari mai multă do- 270 hîndă au luat / săcuii, că ei au sărit întîi în cetate. Aflat-au şi ltflv doaă pusei mai mari ; era glonţul cîte de 56 de ocă. Sinan paşa, dacă au înţăles că au dobîndit cetatea Tîr-govişte, mare frică l-au cuprinsu. Lăsat-au şi Bucureştii şi au fugit la Dunăre. Deodată întărisă Sinan paşa o beserică1 în Bucureşti cu şanţuri şi cu băşti, ce era zidită de Mihai vodă şi de Alexandru vodă, domnul Ţărîi Munteneşti. Ce nime nice acolo n-au cutedzat să aştepte pre Jicmontu craiu. Au fostu pus lagumuri împregiurul acei beserici şi lăsasă o ciată de oameni ca, de ari vini Jiomont pre aproape, să aprindză lagumu-rile asupra oştii lui Jicmont. Ce s-au înşălat în svat Sinan paşa, că Jicmont după ce au dobîndit Tîrgovişte, n-au vinit dreptu pe şliavul turcilor, că pre unde mersesă turcii, au fostu rămas numai pămîntul; ce pre altu loc au mersu, rămîind Bucureşti di-a-stînga. Apropiindu-să Jicmont de Dunăre spre Giurgev au înţăles că Sinan paşea au trecut peste Dunăre cu o samă de oaste, iară altă samă de oaste au rămas dencoace de Dunăre. Pornit-au îndată Jicmont cu o samă de oşteni într-ales, de au cercat să afle este aşea, şi pre mulţi turci au aflat pre cale, mergînd să agiungă la cetatea Giurgevului. Ce, puţini au scăpat, iară mai mulţi i-au tăet şi i-au prinsu vii ; gonitu-i-au pănă la Giurgev. Apucasă Sinan paşea de trecuse peste Dunăre într-un ghe-cet. Iară mulţime de turci trecea peste pod, cît nu mai încăpea pe pod ; ce să slobodziia unii şi înot şi mai mulţi să -îneca. Sosit-au atunci şi Jicmont cu ostile şi mare moarte să făcu în turci de oştenii lui Jicmontu, mai ales de săcui, ce arătară mare vitejie. Perit-au mulţi turci, cît să amestecasă apa cu singele lor, de să făcusă roşie de singe ; iară den ceia parte, Sinan paşa nu înceta a bate den pusei în oastea lui Jicmont; ce, nice o scădere făcea. Iară pedestrimea, ce era în liafă la Răzvan vodă, au dat năvală la podul despre cetate de au apucat podul şi acolo mare şi cea de pre urmă frică în turci era, carii trecusă Dunărea, de au tăet şi au stricat podul temîndu-să să nu triacă oastea lui Jicmontu şi în cea parte / de Dunăre. 162 Dobîndit-au Jicmontu şi cetatea Giurgevul şi o au arsu şi omorî pre toţi cetăţenii şi au stricat podul şi au arsu vasăle, pre carele era făcut podul. Intorsu-s-au Jicmont petrecut de Mihai vodă pănă la Gherghiţă şi îndată au gătit pre Răzvan vodă cu oşti să margă asupra Irimii vodă şi i-au dat 12.000 de oaste unguriască. 271 Şi înţălegind Irimiia vodă de vinirea lui Răzvan vodă cu ungurii, au strînsu şi el oaste de ţară, cit au putut, şi s-au gătit să stea cu războiu împrotiva lui Răzvan vodă. Era intr-o duminecă, cînd s-au apropiet Răzvan vodă cu ungurii de tîrgul Sucevii ; era eşit şi Irimiia vodă la sat la Areni. Iară oastea leşască, ce era la Irimiia vodă lăsată de Zamoschii, o au tocmit mai la cimpu, despre Scheia, pe supt un* mal ce este alăturea pre lingă drumul Băii. Irimiia vodă era în beserică la svinta slujbă, cînd să agiungea hărăţii den oastea lui Răzvan cu ostile ţării. Şi cînd au eşit Irimiia vodă den beserică, să tîmpinară ostile de îmbe părţile şi după cîtăva luptă între oşti, au lovit leşii în oastea unguriască den aripa despre Şchee şi îndată au înfrînt pe unguri. Iară supt Răzvan vodă, precum scrie Istvanfii, doi cai au cădzut în războiu atunce ; şi, încălecînd pre al triile cal, au silit de au îmbărbătat oastea sa şi au tocmit războiul la loc. Ce, curund purciasără în răsipă oastea lui Răzvan vodă. Părăsit de toţi, Răzvan vodă fugind, l-au prinsu oştenii Irimii vodă ; scrie Isfanfie că era rănit Răzvan vodă. Şi întîi au poroncit Irimiia vodă de l-au sluţit de nas şi de buză şi după cîtăva mustrare i-au tăet capul şi la-u pus intr-un par împrotiva cetăţii. Să pomeneşte şi astădzi Movila lui Răzvan vodă pe drumul Băii ce merge de la Suciavă. Iară pre unguri i-au gonit pănă în munţi, tăindu-i şi ucigîndu-i oştenii Irimiei vodă cu mare vărsare de singe. Fost-au acest războiu în anul 7104, dechemvrie 5 dzile. Aşea s-au plătit lui Răzvan răul ce făcusă şi el lui Aron vodă, de la carele au avut milă şi cinste. Iară săcuii, cum cei ce scăpasă den războiul de la Suciavă, 162 v asia şi acei de pre loc, vădzindu-să în volniciia sa / ce le dedesă de curund Bator Jicmont craiu, au început a face goană asupra nemişilor de le-au prădat casăle şi multe nebunii au făcut. Acestea înţălegind Jicmont, au strînsu svat şi le-au stricat volniciia ce dedesă săcuilor. După acest războiu şi perire a lui Răzvan, s-au aşedzat domniia Irimii vodă fără grijă ; nice Bator Jicmont, domnul Ardialului, nu s-au mai ispitit să mai trimiţă oşti în Moldova. Aciasta perire a lui Ştefan Răzvan, cum şi răsipa oştilor lui Jicmont craiu deodată, şi dezbaterea Ţării Moldo vii de supt ascultarea crăiei ungureşti, [nu] numai împăratului nem- 272 ţăscu, — ca unui craiu unguresc, de care rădzimasă şi* de mai nainte vreme Moldova, încă de mai nainte de ce au luat turcii Ţarigradul era şi întovărăşită, i-au părut rău, ce şi lui Climentie, papa Ramului, mare părere de rău, pentru căci crăiia leşască [se unia ou Turcul, cînd craiul Jicmond] *, luptîmd el să dezbată ţara de supt mina Turcului, să cuprindză Ţara Moldovii, să împreune şi pre moldoveni cu sîne, împrotiva turcilor ; căci trimisesă Jicmontu craiu sol la cumnată-său Rodolfu, împăratul nemţăscu, şi la Climentie, papa de Râm, jeluindu de mare pagubă, ce i-au făcut leşii în oastea lui, şi leşii au împiedecat lucrul spre scăderea creştinătăţii, de au aşedzat Ţara Moldovii iară supt birul turcilor de supt care bir era eşită ţara cu nevo-inţa lui. Iară şi papa mare ponoslu au trimis leşilor şi osăbire de beserica lor craiului leşăscu, ca unui împiedecător binelui creştinilor. Trimis-au şi craiul leşăscu sol la papa, făcîndu-i ştire, că are el de grijea Ţării Moldovii ; fiind mai aproape, vecini Ţărîi Leşeşti şi mai înhotărîtă, mai cu cale au socotit a fi să radzime de crăiia leşască şi de republica leşască decît de crăiia ungu-riască. Acea grije o poartă el, să nu fie Moldova cu turci, şi de mai nainte vreme fiind supt grijea sa, cum şi acmu de curund cu puterea sa au scos den Moldova pre hanul Crîmului. Iară craiul unguresc, neavînd putere să să apere pre sine, cum poate să apere pe Moldova de turci şi de tătari, mai / avînd 163 prilej fiecînd crăiia leşască de oaste. Aceste pricini avea ei între sine, pentru Moldova. CAP XLIII Domniia Ierimii Moghilă vodă Irimiia vodă domniia cu pace şi cu lucruri aşedzate şi întemeiate că ţinea şi oşti streine şi păziia şi datoriia despre împărăţie. Iară nu multă vreme după aciasta, Bator Jicmont, văd-zindu-să îmbătrînit şi fără cuconi şi vădzind că turcii den an în an să întărescu şi cască să cuprindză Ardialul şi el obosit 1 Completat de I. Şt. Petre, după M. Kcgăiniceanu, Cronicile României, ed. 2, I, Bucureşti. 1872, p. 486. 273 de virtute, alegîndu-şi bătrîneţălor viaţă cu odihnă, au socotit că fraţii săi nice unul nu va putea să ţie Ardealul de răul turcilor şi au făcut tocmală cu cumnatul său, cu împăratul nem-ţăscu, să fie pre sama împăratului nemţăscu Ardialul ; iară lui i-au dat cumnatu-său, împăratul nemţăscu, doaă olate, anume : Ratişbor şi Opoliia, la Ţara Sileziia, care să chiamă Slonsca, ce să hotăreşte cu leşii. Şi după aceia Jicmont, după legăturile ce făcusă cu cumnatu-său Rodolfu, împăratul nemţăscu, pentru Ardial, lăsat-au deodată Ardialul pe sama lui Caspar Comisie, pre care îl avea credincios Jicmontu, şi chemîndu-1 în taină i-au dzis : Aşea este voia mea, ca după ce voiu eşi eu den Ardial, nemărui să nu laşi domniia Ardealului, ce să o tragi la tine. Pentru aceia ti-am făcut hatman pre ostili Ardialului. A doa dzi, iară au chemat pre Ştefan Boţeai, unchiu-său, şi-i dzisă : Aşea te sfătuescu că, de-ţi va trebui domniia Ardialului, să nu răbdzi pe vr-un muntian, arătînd pre Iosica, să ţie domniia. După aceia, nezăbăvind vreme, toamna, au dat domniia Ardialului lui Ştefan Iosica, logofătul său, a căruia svat nu numai în cele de obşte, ce şi în cele deosăbite, le ţinea Jicmontu. Aceste sămănături de netocmală şi de neiubire între acei trei, au aruncat Jicmontu. Iară Rodolfu, împăratul nemţăscu, nezăbavă vreme, au trimis sol la Jicmont de l-au întrebat de ţine tocmala cu dînsul, făgăduindu-i prin solii săi multe vinituri den an în an lui Jie-163 v montu. Şi să despărţisă Jicmontu şi de fămeianş, / alegîndu-ş viaţa singuratecă. Iară, după ce au înţăles papa, cum s-au despărţit Jicmontu de fămeia-ş şi va să petriacă viaţă călugă-riască, i-au giuruit episcopiia de la Olom sau de la Vratislav, în Slonsca, să-i dea. Cu acestu feliu de făgăduinţă sau părîndu-să lui Jicmontu, au răspunsu solilor, că să va lăsa în tăriia acelora, carii aşea de cele de cinste, cum şi de cele de folos, îl vor sfătui. Iară, căindu-să Jicmontu de legăturile sale ce făcusă cu împăratul nemţăscu, socoti pre taină să trimiţă sol la împă-răţiia Turcului, să facă craiu în locul său pre Ştefan Iosica, să-i trimiţă împărăţiia stiag şi buzdugan. Acestea aşădzîndu-să într-acesta chip, pentru să să obîrşască deplin lucrurile, au răpedzit Iosica den poronca lui Jicmontu cărţi la namesnicul Cassovei, să nu să grăbască nice el, nice comisarii împăratului nemţăscu a întră în Ardial, căci încă de purcesul lui Jicmontu 274 den Ardial, nemic adevărat nu s-au aşădzat şi statul Ardialu-lui spre aceia să pliacă, ca să nu rămîie Ardialul în mînule streinilor. Aceste cărţi de sirgu le trimite Iosica la Cassovie, iară namesnicul Cas-soviei îndată le trimite la Rodolfu, împăratul nemţăscu. După aceea, Jicmontu au poroncit să să strîngă toţi la Beligrad şi acolo viind Jicmontu, au dzis cătră toţi să fie într-o tocmală şi să să bată cu Rodolfo, împăratul nemţăsc. Şi pentru să nu înmulţim povestea, lăsăm de aice altele la unguri să scrie mai pre larg. Iară Jicmontu, după legăturile ce făcură cu Rodolfu împăratul, pentru Ardial, au lăsat Ardialul pre sama oamenilor lui Rodolfu. Atunce, Mihai vodă au fostu trimis sol la Jicmontu, poftind agiutoriu să margă asupra Irimii vodă, să-l scoaţă den domnie, să apuce el şi domniia Moldovei. Ce Jicmontu au răspuns lui Mihai vodă, precum mai bine să stea în pace, de vreme ce şi papa de Râm şi Rodolfu, împăratul nemţăscu, poroncescu să nu scociorască arme asupra leşilor şi a moldovenilor ; / că 104 aşea papa, cum şi Rodolfu, arătînd că : veţi afla pe urmă liac, să fie toţi megieşii în pace. Apoi Jicmontu, părăsind Ardialul şi femeia-ş, au purces spre Opoliia. Iară Mihai vodă, înţălegînd de Jicmontu că au lăsat Ardialul în sama lui Rodolfu, împăratul nemţăscu, de sirgu au trimis la solii lui Rodolfu împăratului, la Ardial, cerşind svat ce va face şi de ce să va apuca, de vreme ce Jicmontu au părăsit Ardialul, şi de unde-i va vini agiutoriu împrotiva turcilor, că niee oşti, nice bani nu are ; şi pentru zăloage ce au pus pentru plata oştii, pe poronea lui Jicmontu, să-i arete solii împărăteşti de unde le va putea scoate, şi pentru altă plată oştilor ce le-ari trebui, de unde să va da ? Răspuns-au solii să nu poarte grijă Mihai vodă, ce să fie cu inemă bună, că în scurtă vreme poftele i să vor plini. Mai trimis-au Mihai vodă pre Radu cluceriul şi pre Mie-răşte logofătul la comisarii Iui Rodolfu cu solie, în care era mari lucruri a le descoperi, şi-i pofti de viniră comisarii lui Rodolfu cu o samă den boerii Ardialului în Tîrgovişte şi au sfătuit cu Mihai vodă pentru grijea oştilor. Şi îndată au dat bani lui Mihai vodă 10.000 galbeni de aur şi au făcut aşedzămînturi între dînşii. Mihai vodă, domnul muntenesc, să aibă stăpîn pre Rodolfu, împăratul nemţăscu şi craiul unguresc, iar Rodolfu, 275 ca pre o ţară de moşie să o dea lui Mihai vodă şi fiiu-său, lui Pătraşco vodă, fără nice o dare, numai Mihai vodă să trimiţă daruri împăratului, cum să cade unui domnu, şi pre acea alegere să stea Rodolfu, iproci. Purces-au Mihai vodă, după aceia, trecînd Dunărea la Nicopoe, în ţările Bolgariei, de au prădat şi au arsu şi au adus robi în Ţara Munteniască 15.000 de bărbaţi cu fămei, de i-au aşedzat în Ţara Româniască. Peste voe era ardelenilor tocmala ce făcusă Jicmontu cu Rodolfu, împăratul nemţăscu, temîndu-să pre urmă de supu-164 v nere de Niamţu. Ce, nezăbăvind vreme, după ce au purces I la Slonsca Bator Jicmontu, s-au strînsu toţi boerii Ardialului şi au ales craiu pe Bator Andriiaş, carele era atunce în Ţara Prusiii. Improtivă era acestu lucru, tocmelii ce făcusă împăratul nemţăscu cu Jicmontu pentru Ardial, precum am pomenit mai sus. Ce, nelăsînd în voia căpeteniilor de Ardial, împăratul nemţăscu au socotit şi cu sabiia să-i supue, avînd tocmală cu Bator ; şi au orînduit pre un ghenăral al său, anume Başta Giurgia, şi au trimis şi la Mihai vodă de l-au îndemnat să vie asupra lui Bator Andriaş, pentru mai pre lesne supunerea ardelenilor de doaă părţi, că Mihai vodă pururea avea cu împăratul Niamţului răspunsuri. Pre lesne au priimit Mihai vodă acestu lucru şi fără zăbavă au strînsu oaste den ţara sa, ca 30.000, şi au întrat în Ardial pănă la Sibiu şi acolo tăbărînd, au aşteptat pre Başta Giurgi cu oştile nemţăşti. Trimis-au Bator Andriaş la împăratul nemţăscu solie, cu rugăminte să nu facă asuprială să-l scoată den crăie, ce i-i de moşie de atîţea veci a Batoreştilor ; ce, acele oşti gătite asupra lui, mai bine împreună cu dînsul să să orînduiască asupra turcilor, arătînd că el nu den sine, ce den voia tuturor svetnicilor şi a boerilor Ardialului, au primiit crăia Ardialului ; rugîndu-să împăratului nemţăscu să-l priimască supt mila sa, iproci. Şi cu aciastă solie au fostu trimis Bator Andriaş pre Volfungu şi deodată l-au fostu pus la oprială în Beciu şi iar l-au slobodzit. Pre urmă au trimis sol şi aicea, la Ieremiia vodă, legînd prieteşug cu Irimiia vodă, poftindu-i şi fata să-ş dea Ierimiia vodă după frate-său Ian, socotind Bator Andriaş că încuscrin-du-să cu Irimiia vodă, să să poată lăţi şi la domniia Moldo vii, puindu pe frate-său domnu. 276 Ştiind Bator Andriaş de prieteşugul ci-au avut frate-său, Bator Jicmont cu Mihai vodă, domnul muntenescu, au trimis sol la Mihai vodă pentru prieteşug ; şi cine au fost cu acea solie, în loc de prietenie între dînşii, au aţiţat pre Mihai vodă cu mare vrajbă spre Bator Andrias. / Ce, Mihai vodă, îndemnat de împăratul nemţăscu asupra lui Batorx Andrias, au făcut veste că au gătit oastea aceia îm-protiva turcilor. Iară pre urmă, simţind Bator Andrias că merge Mihai vodă asupra lui cu oaste, au trimis sol la Baştea Giurgia să afle de lucrurile lui Mihai vodă. Ce Baştea Giurgea au răspunsu că gîndul lui Mihai vodă nu-1 ştie. Trimis-au Mihai vodă de au iscodit ; ce vrînd Mihai vodă să înşele pre Bator Andrias, au făcut giurămîntu că el nu uită binele şi mila lui Bator Jicmond, frăţine-său, care l-au agiutorit împrotiva turcilor, şi precum au fostu în bună megieşie, aşea şi aomu cu Bator Andriaş. Pre urmă s-au descoperit vicleşugul lui Mihai vodă, după multe solii între Mihai vodă şi Bator Andriaş. Poronci Mihai vodă să să găteadză de războiu oştili sale ; aşijdirea şi Bator Andriaş. Iară să scurtăm voroava, au rămas izbînda la Mihai vodă, înfrîngînd oastea lui Mihai vodă pre oastea lui Bator Andriaş, şi purciasără în răsipă den războiu, lăsind toată tabăra cu toată gătirea oştească, în mina lui Mihai vodă, că singur Mihai vodă, vădzind că sta războiul neales, au dat năvală în ardeleni de i-au şpărcuit. Perit-au multe capete în războiu, fugit-au Bator Andriaş cu puţini boeri de ai săi. Iară după izbîndă, Mihai vodă au purces cu oaste la Beligrad, trimiţînd înainte la cetăţeni să le vadză socotiala. Insă, după ce s-au făcut dzuă, îndată au răpedzit gonaşi după Bator Andriaş. Iară cetăţenii den Beligrad, înţălegînd de răsipa ardelenilor cu Bator Andriaş şi de Mihai Vodă că le vine asu-pră, trimisără sol cu daruri la Mihai vodă şi-l. tîmpinară nu departe de Sibiu cu tabăra şi i să rugară beligrădenii să le fie milă, iproci. Iară Bator Andriaş, părăsit de toţi, simţind că-1 gonescu săcuii să-l prindză, au fugit şi rătăcind pedestru numai cu Nicolae Mica, au nemerit la nişte păstori şi fiindu însătat, au cerşut apă ; iară păstorii, neavînd apă, i-au dat zăr de lapte. Şi dînd la Nicolai Mica / să guste, dzisă Bator Andriaş : Să bem 165 v aceste mişelii, care ne-au dires şi ne-au închinat vîndzătorii şi hiclenii noştri. Şi bîndu puţin dentr-acel ţiţiiu, au trimis pe un păstoriu să-i aducă apă şi-i dede un galibăn de aur. Şi eşind 277 Andriaş den coliba ciobanului, s-au lăsat supt un brad să odih-niască puţintel şi au dzis lui Nicolae să-l străjuiască. Şi neştiind Bator Andriaş că-i sintu neprietenii aproapi, luîndu-1 pe urmă, pen frinturi, pen locuri grele, şi nemerind gonaşii la ciobani, i-au întrebat. Şi audzind Nicolae Mica de unde era de păzia pre Bator Andriaş l-au deşteptat; şi nemerindu-i săcuii, au eşit la dînşii Nicolae, doar îi va îmblîndzi. Ce, nemic isprăvind, ca nişte oameni turbaţi, au năvălit cu arme şi l-au omorît. Apoi, găsind şi pre Bator Andriaş, au năvălit ca nişte hiari sălbatece asupră-i şi în loc l-au omorît. Vesel şi îndrăzneţu Mihai vodă, după izbîndă, pre lesne cuprinde oraşele pre sama sa şi i să închina şi cetăţile, numin-du-1 domnu lor, priimind pren cetăţi oşteni de a lui. — (De pre atunce are nume de-i dzic Mihai craiu). După ce-i dusără gonaşii capul lui Bator Andriaş la Mihai vodă, au trimis Mihai vodă de au adus şi trupul, gol de toate hainele lui, a noa dzi după ce perisă, şi cosindu-i capul la trup, l-au îngropat în Beligrad, îmbrăcat cu haine scumpe. Stînd Mihai vodă după aşedzarea Ardialului, iară de aicea den ţară s-au ridicat Irimiia vodă, îndemnat de turci, şi au mărsu cu oaste în Ţara Munteniască ; şi neavînd cu nime niceun războiu, au mersu în Bucureşti şi au pus domnu pe frate-său, Simion păharnicul, şi, lăsind oaste de a sa pre lîngă dînsu, s-au întorsu la scaunul său, la Suciavă. Înţălegînd Mihai vodă de cuprinsul scaunului Ţării Munteneşti de Irimiia vodă, îndată au purces cu oaste den Beligrad, de au mărsu asupra lui Simion vodă. N-au aşteptat Simion vodă să stea împrotiva lui Mihai vodă, ce s-au dat spre marginea ţărîi, spre Focşeani, pentru agiutoriul de la frate-său Irimiia vodă. Şi strîngînd cîtăva samă de oaste / la margine, au aşteptat pre Mihai vodă la Milcovul cel Mare, — (Are şi altu nume grozav acea apă, de atunci, spun Muntenii) — şi ţinu războiul cîtva cias. Apoi pierdu Simion vodă războiul şi s-a dus în răsipă oştenii lui Simion vodă, cine încătro au putut ; iară Simion vodă au năzuit la frate-său, Irimiia vodă, la Suciavă. Iară Mihai vodă, după izbîndă asupră lui Simion vodă, n-au zăbovit ; ce, strîngînd oaste ci-au avut şi săcui, şi au mărsu asupra Irimii vodă, care să afla la Trotuş, nuntind, nepurtînd grijă aşea în grabă să-i fie oaspe Mihai vodă. 278 Iară, dacă înţăliasă că-Mihai vodă trece munţii şi-i vine asupră cu multe oşti, nefiind gata Irimiia vodă să poată sta împrotiva lui Mihai vodă, au mărsu spre Suciavă. Mihai vodă, nemică zăbăvind, s-au pornit după Irimiia vodă, cu mare sir-guială ; şi lăsind Irimiia vodă oaste leşască ce avea lingă dînsu, să poată lua limbă den oastea lui Mihai vodă, supuindu-să acei oşteni Ieşi, au lovit pre nişte munteni şi sirbi dentr-o aripă a oştii lui Mihai vodă, în laturi de tabără, şi-i înfrînsără şi-i goniră pănă în tabără, cît să îngrijeasă şi însuşi Mihai vodă deodată. Iar stînd ungurii, au înfrîntu pre leşii Irimii vodă şi acolo pre loc au perit o sută dentr-înşii. ’ _ Înţălegînd Irimiia vodă de perirea oştenilor săi, au năzuit la Hotin ; aşea îl pripisă Mihai vodă de aproape pre Irimiia vodă, cît şi pre nişte haiduci pedestri cu oarecîte cară, mer-gînd pre urma oştii Irimii vodă, i-au agiunsu fruntea oştii lui Mihai vodă şi au stătut haiducii la războiu, apărîndu-să cîtăva cias. Ce, înglotindu-să oastea lui Mihai vodă, i-au înfrîntu la sat, la Verbiia, pre Jijiia, unde stă movilă făcută de Irimiia vodă deasupra acelor trupuri. Şi atîta era de groaznic Mihai vodă şi vestit la războae în toate aceste părţi, cît, îndată ce au sosit la Suciavă, i s-au închinat cetatea, şi a Sucevii şi a Niamţului şi au pus oşteni de ai săi de pază la cetăţi, pedestraşi. Şi nice cu atîta nu s-au lăsat Mihai vodă, ce au purces de la Suciavă / spre Hotin, de 166 v au gonit pre Irimiia vodă şi pre Simion vodă pănă la Hotin. Cetatea Hotinului era bine grijită de Irimiia vodă, cu slujitori nemţi de ai săi ; iară Irimiia vodă au trecut peste Nistru la Ieşi pentru agiutoriul. Pusese Mihai vodă şi un domnu de la sine aicea în ţară, anume Marcul, a căruia nume nu să povesteşte, pentru scurtă vreme ci-au avut acel domnişor ; nice la letopisăţele streine nu să află numele acei domnii. Şi socotind Mihai vodă că va domni şi Ţara Moldovii, poroncisă la oastea sa să nu facă stricăciune pen ţară. Era leşii pre aceia vreme strânşi toţi la săim, la Varşav, sfătuind de oaste împrotiva Şvedului ; că craiul leşăscu Jic-montu, fiind moşan acei crăii, ce încă viu tată-său, Ian craiu, au ales leşii pre Jicmontu la crăie şi după moartea tătîne-său, neavînd alt fecior fără Jicmont, cuprinsese crăia şvedzască un frate a craiului şvedzăscu, anume Gustav. Deci, fiind mai aproape Jicmontu, ficiorul craiului şvedzăscu, de acea crăie, 279 decît unchiu-său Gustav, siliia pre Ieşi la acela săim numai să pozvoliască să facă oşti împrotiva lui Gustav. Iară socotind leşii că nice într-un chip acele doaă crăii să să facă una nu vor putea, fiind una dencoace şi alta dencolo de Marea Baltieum şi prilejindu-să aciastă tîmplare Irimiei vodă cu Mihai vodă, au dat leşii nădejde craiului lor pre altă dată asupra Şvedului, arătînd mare triabă aciaşta şi cu grijă crăii leşăşti, să lasă cuprinsă ţările aceste de Mihai vodă : Ardialul, Moldova şi Ţara Munteniască. Ce, au stătut săimul după triaba aciasta : să facă oşti împrotiva lui Mihai vodă, avînd Irimiia vodă gineri, oameni mari, domni la Ieşi. Istoriile ungureşti scriu, că Irimiia vodă au intrat în cetatea Hotinului şi de acolo s-au apărat cîteva dzile de Mihai vodă. Iară după spartul săimului leşăscu, îndată au purces Bator 167 Jicmontu, fratele lui Batoir / Andriaş, care să afla atunee în Ţara Leşască, den alesul săimului svatului, împreună cu Zamos-chii, canţileriul crăii leşăşti, la tabără în Podoliia şi fără zăbavă s-au pornit împrotiva lui Mihai vodă. Vestit era acela hatman la Ieşi, a cărui fapte nice ConeţpoLschii hatmanul n-au agiunsu. Inţălegind unguri de clâtirea lui Bator Jicmontu cu Zamos-chii, îndată au trimis sol la dînsul den svatul boerilor de Ardial, arătînd nevoia ce au despre Mihai vodă şi rugîndu-să lui Bator Jicmond să să întoarcă la crăiia Ardialului, iproci. — (Scrie Volfgangu de Betleen). Acestea înţălegînd Jicmontu, au răspunsu solului dzicînd : Dumnedzău este unul stăpîn, care au făcut toate şi carele, luîndu domniia unuia o mută şi o dă la altul. Pentru ce, nice o nevoinţă nu-i trebue, nu numai în cele mari, ci nice în cele mici lucruri, de nu-1 va noroci Dumnădzău pre dînsul ; măcar că cnedziia Ardialului este în primejdie, ce de va plăcea lui Dumnădzău şi de-1 va chema la acea sarcină, nu să va pune împrotiva lui Dumnădzău. Iară Zamoschii, vădzînd acea solie la Bator Jicmontu, au priimit. Iară Irimiia vodă, apărîndu-să de Mihai vodă den cetatea Hotinului, prins-au veste că vin ostile leşăşti asupra lui. Lăsat-au Mihai vodă o samă de oaste, călărime şi pedes-trime, cu Mîrzea, cu 6.000, şi cu Moiseiu, care era pus mai mare capitan pre unguri. Iară Mihai vodă cu ceialaltă oaste, lăsîndu Hotinul, s-au dus pre Oituz în Ardial. Iară Zamoschii, cu Irimiia vodă, încă dacă au înţăles de purcesul lui Mihai vodă, au trecut Nistrul pre la Colodrubca, la ţinutul Cernăuţilor, şî 280 Prutul pre la Cernăuţi şi au trecut Codrul Cozminului şi au mărsu la Suciavă. Mihai vodă întărisă cetatea cu oamenii săi, iară el singur, cum s-au pomenit mai sus, au trecut la Ardial, pentru să-s înglotiască oastea şi să mai obosască oastea leşilor. Aflat-au Zamoschii şi Irimiia vodă bine grijită cetatea Sucevii de oamenii lui Mihai vodă şi au ales cu sfatul / să nu facă zăbavă la cetate, ce să margă întinsu după Mihai vodă. Impărăţiia Turcului, avîndu războae cu nemţii pentru cră-iia unguriască, era bucuroasă că să sfădeşte Irimiia vodă cu Mihai vodă ; şi s-au tras cuvîntul pănă astădzi, cum să fie trimis cu taină 40.000 de galbeni de aur la. Irimiia vodă, să facă oaste asupra lui Mihai vodă, şi hrisov său uric de domnie vecinică, lui şi săminţiei lui. Simţind Mihai vodă că-i vin asupră leşii cu Irimiia vodă, au purces den Ardial şi au ales loc să-ş dea războiu cu leşii pe Teleajin. Era la Mihai vodă 60.000 slujitori la acel războiu : munteni, unguri, sirbi şi nemţi puţintei şi au tocmit oastea pre malul dencolo ; călărime au pus de îrnbe părţile la aripi, iară pedestrime au tocmit asupra vadului. Şi au aşteptat pre Ieşi, puind apa oa o piedecă între oşti, pănă ar deprinde oştenii lui acel fel de oaste şi să vadză pănă încît sintu de simeţi leşii la războiu. Oastea lui Zamoschii era 30.000 Ieşi aleşi şi la Irimiia vodă 5.000 oşteni de ţară. Dacă au sosit leşii la vad, precum era oastea lui Mihai vodă tocmită, aşea au tocmit şi Zamoschii oastea sa, dreptu împotriva oştii lui Mihai vodă. Cu atîta era mai meşter Zamoschii decît Mihai vodă, că îndată cit au sosit la vad, au făcut cu pedestrimea sa băşti de pămîntu înalte şi acolo au suit puşcele ; şi aşea, toată dzua aceia au stătut, dîndu numai den tunuri şi den sineţă peste apă, unii spre alţii. A doa dzi, Zamoschii au trecut mai sus, într-altu vad, apa mai despre munte, oastea călărime şi îndată bulucuri au purces la vad, unde era oastea lui Mihai vodă ; iară singur Zamoschii cu pedestrimea au stătut mai tare cu focul asupra vadului. Mihai vodă, vădzind că trec leşii pentr-altu vad, au mai întărit pedestrimea şi el cu şanţuri, iară el sfnigur cu toată călărimea să ţie vadul pe unde trecea leşii. S-au mirat Mihai vodă de simeţiia leşilor, cu ce sirguială au apucat vadul ; şi să făcu / un războiu mare pentru vad. Singur Mihai vodă, ca 167 v 168 281 un leu, în fruntea oştii îmbărbătînd pre ai săi, şi au ţinut războiul câteva ciasuri, pănă au vinit husarii. Nedeprinsă oastea lui Mihai vodă cu acel fel de oaste, husari : că sintu tot în hier, numai ochii şi budzăle să văd ; mulţi pun şi aripi tocmite de vultur sau de alte păşiri mari şi cei mai de-a-firea cu pardosi peste platoşe ; iară slugile care nu au pardos, pun scoarţă turceşti ; iară în fruntea cailor, cîte o tablă de hier ; mulţi pun şi la pieptul cailor pentru feriala de glonţuri. Nice fiece cal încalică, ce tot cai groşi, mari, să poată purta tarul şi tot cai frije nemţăşti sau cai turceşti, la cei mai de firea. Nu aliargă la războae niciodată, rar dau în triapădul cailor, cînd ari sări asupra vreunii pedestrimi sau a taberii, iară asupra oştii sprintene cumu-s tătarii, niceodaiă nu aliargă, că tătarii să răşchiră şi nu fac niceo izibîndă cu suliţa. Suliţăle lor sintu de optu coţi de lungi şi cu prapore pănă în pămîntu ; stau ca un zid la râzboiu. Şi cum au sosit leşii peste vad şi au mărsu asupra oştii lui Mihai vodă, îndată de la celalatu vad, au înfrîntu cu focul Zamoschii pe pedestrimea lui Mihai vodă den şanţurile lor, şi cîtă pedestrime era, toată au încăput în mînule lui Zamoschii cu armata lor, cuprindzîndu-i călărimea ce mai era rămasă la acela vad cu Zamoschii. Dat-au ştire lui Mihai vodă de înfrîngerea pedestrimei lui, şi acolo, unde era el cu călărime, nu avea putere să stea împro-tiva leşilor. Numai ce i-au căutat a da dos lui Mihai vodă ; însă nu de tot în răsipă, ce cu tocmală, întorcîndu-să singur Mihai vodă, unde era grije, şi tot apărîndu-să, au mărsu pănă la Tîrgşor. Ştiindu Zamoschii, cine este la războae Mihai vodă, să nu să mai depărtedză oastea lui cea călăreaţă, să nu aibă vr-o smintială, au trimis trîmbacii, de au dzis de întorsu oştii. Cădzut-au la acel războiu 1.000 de trupuri de îmbe părţile, 368 v iar prinşi / vii, mulţi de a lui Mihai vodă şi pedestrimea cu totul. Fost-au acestu războiu în anul de la zidirea lumii 7.108. Să urîsă muntenilor cu Mihai vodă, cu atîta oştire. Ce, după fuga lui Mihai vodă, trei dzile după războiu, au stătut pre loc Irimiia vodă şi Simion vodă cu Zamoschii, pănă au vinit tăţi boerii acei ţări şi slujitorii, priimind pre Simion vodă, domnu cu giurămîntu. Mers-au cu toţii pănă în Bucureşti şi au aşedzat la scaon pre Simion vodă şi i-au lăsat Zamoschii 282 trei mii de Ieşi cu Ian Potoţchii, starostele de Cameniţă ; apoi s-au întorsu Ierimiia vodă cu Zamoschii la Suciavă. Iară Mihai vodă, după ce au pierdut războiul la Teleajin, au strînsu oaste prin munţi, de ai săi şi den Ţara Unguriască cunoscuţi şi din săcui, vro 7000 de oşteni, cum scrie hrono- graful, şi pornisă pe Udrea spătariul cu patru mii de oşteni să fie de straje, iară el tot să mai gătiia în munţi, să iasă odată cu pusei şi gătit mai bine. Ce, au grăbit Simion vodă, de n-au avut vreme să să mai întemeedză, că de sîrgu strîngmd oşti de ţară şi cu leşii, pre svatul iar a boerilor, au purces den Bucureşti şi au mărsu cu dzi cu noapte, prin locuri ascunsă, pănă la Argeş, unde era Udrea cu oastea lui Mihai vodă de strajă. Prins-au de veste şi Udrea şi au scos oaste de stajă la cîmpu, că loc de fugă nu era, că să apropiesă oastea lui Simion vodă ; şi pănă în trei ori ş-au dat războiu cu leşii ; întoroîndu-să iară a patra oară, au purces în răsipă Udrea ,cu oştenii săi. Mihai vodă nu era departe, mai în munţi de acolo, viind să să împreune cu ceialaltă oaste. Ce, dacă au dat ştire Udrea de răsipa oştii ci-au fostu cu dînsul l-au părăsit cu toţii şi ceea-lalţi ; ce, numai i-au căutat lui Mihai vodă a lăsa Ţara Munteniască şi au trecut la Ardial. Udrea spătariul după aceia, curund au vinit şi el şi s-au închinat la Simion vodă. Şi aşea, Mihai vodă, vrînd să domniască Ardialul, au pierdut şi Ţara Româ-niască. / In Ardial, după ce au sosit Mihai vodă şi au aflat oamenii săi ce-i pusese pen cetăţi, scoşi de Basta Giorgiu şi puşi oşteni de a împăratului nemţăscu, vădzînd că nu are loc nice în Ardial, s-au ridicat cu toată casa lui şi cu cîţva căpitani cre-dzuţi ai săi : Mîrzea, Ghieţe, Racea şi au mărsu în Beciu, la împăratul nemţăscu, în nădejdea slujbei ce făcusă împrotiva Batoreştilor. Şi l-au primit împăratul bine ; iară pentru Ardial, că n-au fost pentru dînsul aşedzat, ce pentru sine, atunce s-au arătat. Iară Başta Giorgi, înţălegînd că au aşedzat Zamoschii, cum în Ţara Moldovei, aşea şi în Ţara Munteniască, domn, avîndu grijă să nu facă vreo clătire şi asupra Ardialului, trimis-au cărţi la Zamoschii, aducîndu-i aminte şi pofti.ndu-1 să nu stă-pîniască cu armele Ţara Munteniască şi Ţara Ardialului, care ţări sintu den vremile vechi supusă împărăţiei nemţăşti, să nu turbure legile a bunii megieşii şi a vechilor toemele, nice să 283 fie pricină de învrăjbire între chesariul şi între craiul lesăscu, carii îş sintu rudă şi cunoscuţi. Iară, de ari vrea să facă îndă-răptnicie să stea împrotivă, vor agiunge armele împăratului său, cu care să va apăra şi pre sine şi ţările sale. La acestea, Zamoschii, trimiţînd om al său, au răspunsu, precum nice el, nice stăpînul său, craiul lesăscu, care este iubitor de creştinătate şi poftitoriu de pace, n-au aţîţat nice un huet de arme ; ce, pentru să-ş răscumpere de pre Mihai vodă Munteanul, om îndrăzneţ, mîndru, lacom şi cumplit, carele nu numai Ţara Moldo vii ce este supusă crăiei cu sila au fostu cuprinsu, ce şi hotarîle rusăşti şi a Podoliei şi locurile peste Nistru le-au prădat cu foc şi cu sabie. Şi precum el mai mult nu pofteşte decît linişte a toată creştinătatea şi între domni încredinţare şi întemeiat prieteşug. Iară Mihai vodă au dat pricină tuturor răutăţilor şi măcar că este izgonit den toate ţările, iară socotiala nu ş-au mutat. Ce, trebue să să ridice den 169 v mijloc / Mihai vodă ca un amestecătoriu şi turburătoriu de prieteşug între domni, şi viclian tuturor cu totul, iproci. Iară rămîindu Ardialul pre sama stăpîniei chesariului, îi pare bine ; şi de vreme ce Ardialul este părete Ţării Leşăşti, pentru aceia au socotit şi el şi sinatul, ca, aprindzmdu-se Ardialul, să nu ardză Ţara Leşească. La aceste, Başte Giorgi, cu boerii de Ardial făcînd svat, au ales precum prin scrisori nu vor putea să să aşedză acele ce era de îndoială între sine. Ce, au ales cu svatul de au trimis pre Ştefan Ciachi, giuruindu-i mult, numai să margă la Zamoschii, că tot nu eşisă den Ţara Munteniască, să vorovască cu dînsul să nu supere mai mult Ţara Munteniască şi Ardialul, fiind stricate de oşti, ce să margă înnapoi de unde au vinit ; şi Başta Giorgi va sta la mijloc, lipsind pre Mihai vodă şi să aducă pre Bator Jicmontu la mila chesarului, numai de va fi nevoi tor iu să întoarcă pre Zamoschii cu ostile leşăşti. Deci, viind Ştefan Ciachi cu soliia la Zamoschii, după cită va voroavă, au eşit Zamoschii den Ţara Munteniască la Moldova. Iară şi slujitorii lui Mihai vodă, carii i-au fostu adus Moisi Secheli den Ţara Leşească, au trecut den Ardial pre la Ciuc, la Moldova, la Zamoschii. Iară Başta Giorgi strîngînd toată boe-rimea şi nemişii Ardialului den poronca împărătiască, i-au făcut de au giurat toţi, cum vor fi credincioşi împăratului. Nu peste multă vreme, Bator Jicmontu, vădzindu perirea frăţine-său, lui Bator Andrieş, pogorît de la cumnatu-său, împă- 284 râtul nemţăscu, s-au căit de tocmala ci-au făcut, cum s-au scris mai sus, şi lăsînd olatele, carii dedese cumnată-său, au trecut în Ţara Leşească, că-i era Zamoschii ginere, fiindu doamna lui Zamoschii fată lui Bator Andrieş. Iară între atîtea amestecături între ardeleni, intrat-au Ibraim paşa cu oşti turceşti în Ţara Unguriască, de au dobîndit cetatea Baboţiia, iară tătarii au prădat pre la Canejul. Iară înţălegînd ardelenii, că Mihai vodă, cum să află la împăratul nemţăscu, la Beciu, intrară / în grijă să nu-ş ispră- 170 vască deregătoriia Ardialului de la împărăţiia Niamţului ; avea grijă şi de oastea turciască, ce era acmu la Bolgariia cu Meh-met pasa ; şi atun-ce făcură ghiuliuş acolo la Cluj şi aflară o samă de boeri să aducă iar pre Bator Jicmontu, la care soco-tială era şi Ştefan Ciachi şi Moisi Secheli ; şi alţii sta împro-tivă, dzicînd să nu întărite pre împăratul nemţăscu, căci trag pre Bator Jicmontu şi să liapădă de Rodolfu, împăratul nemţăscu. Şi după aceia, lăsară toate giurămînturile ce făcusă către Başta Giorgi, şi trimisără sol la Bator Jicmont cu 300 de slujitori, carele era în Botăşeeni, în ţară la noi, în curtea dom-niască, supt paza Irimiei vodă ; căci, măcar că-1 avea priiaten Irimiia vodă pe Bator Jicmontu ce avînd grijă să nu să facă nescari amestecături pentru dînsul, îl ţinea în Botăşeani cu pază de slujitorii săi, împregiur. Iară ungurii au scos pre o fereastră, den curtea domniască den Botoşeani, pre Bator Jicmontu, şi au năzuit de olac spre Ardial, cum au putut mai de sîrgu. Iară, dacă obliciră slujitorii Irimii vodă, ce era de pază, purciasără a-i goni pre unguri şi nu i-au mai agiunsu. Şi trecînd Bator Jicmontu peste munţi, au mersu în cetatea Bistriţii şi, priimindu-1 toţi cu bucurie, i-au vinit slujitori înnainte şi au mărsu la Cluj. Şi îndată au trimis sol la împărăţiia Turcului şi capichihaie au trimis să să afle pururea pre lingă împărăţie, supuindu-să la împărăţiia Turcului. Trimis-au soli şi la Rodolfu, împăratul nemţăscu. Ce, împăratul nemţăscu, mîniindu-să pre solii Ardialului, au poroncit solilor să iasă den Praga, că acolo găsiră solii aciia pre împăratul. Şi îndată au şi pornit pre Mihai vodă, dăruit bine de Rodolfu împăratul, să margă să să împreune cu Basta Giorgi Mihai vodă şi să să sfătuiască pentru răscumpărarea Ardialului de supt Jicmontu Bator, cu nevoinţă să-i aducă iar supt ascultarea sa, poroncind şi la Baştea Giorgi să să împreune cu Mihai vodă şi cu alte căpetenii. 285. Iară Jicmontu Bator, întîi au trimis asupra săcuilor, vrînd 170 v să-ş răscumpere pentru / moartea frăţine-său, lui Andrei Bator. Iară solii ardelenilor, după ce spusără lui Jicmontu, cum nu i-au primiit Rodolfu, împăratul nemţăscu, şi cum au pornit pre Mihai vodă, asupră-i, îndată începu a face oşti, călărime şi pedestrime, şi puind căpitani credzuţi de ai săi. Insă, nelăsindu-să Jicmontu Bator în nădejdea oştenilor săi, ca să poată sta împotriva aşea de puternic neprietinului său, au trimis sol la paşa de la Buda şi la paşa de la Beligrad şi la beiul de la Timişvar şi aicea la Ieremiia vodă, poftindu-i de agiutoriu ; ce paşii i-au făgăduit că la vreme îi vor trimite agiutoriu, iară Irimiia vodă i-au trimis 3.000 de oşteni. Strîns-au şi de la sîrbi agiutoriu. Iară Başta Giorgi au pus de au sunat, precum el nu asupra Ardialului strînge oaste, ce pentru să ducă pre Mihai vodă în Ţara Munteniască, domn. Iară de la împărăţiia Turcului au vinit lui Bator Jicmontu răspunsu, precum cu bucurie au primiit împărăţia pofta lui, şi nezăbavă vreme, îi va trimite agiutoriu. De aceste veşti de la Poartă, mare bucurie au avut ardelenii împreună cu Jicmontu Bator. Ce gătindu-să Jicmontu den Cluj să iasă în tabără, s-au războlit şi au trimis la Başta Giorgi sol, precum au înţăles Jicmontu Bator de bănatul cumnatu-său, lui Rodolfu împăratul, asupra sa. Ce, el nu pentru altă s-au întorsu la moşiia sa, cum să fie împrotivnic împăratului, ce pentru să-ş poată apăra moşiia sa despre varvari ; şi el, nu den voia sa, ce cu pofta a tuturor ardelenilor, au vinit la Ardial, iproci. Răspuns-au Başta Giorgi solului, precum el nu pofteşte vărsare de singele creştinesc, măcar că ari şti voia lui Jicmontu, şi Rodolfu împăratul nu este chip prostu, ca acela, să să poată împăca cu un ospăţu, ce i se cuvine mai mare cinste şi ascultare decît tuturor domnilor. Şi cu aceste cuvinte au slobodzit de la sine pre solul lui Jicmontu. Şi iară au mai trimis sol Jicmontu la Başta Giorgi cu giu-rămîntu, de i-au spus că el nu pentru scăderea, ce mai mult 171 pentru adaogerea / şi creşterea între creştini, au vinit. Ce, de vreme că Jicmontu au cunoscut pe Başta Giorgi că vine asupra lui, el încă este gata a sta împrotivă-i. La aceste au răspunsu Başta Giorgi, precum el este slugă, şi ce i-au poroncit, are datorie a le face şi să ştie Jicmontu 286 aciastă poveste : să înduplece nuiaoa, iară să nu o frângă şi la înduplecatul nuielii, multu să socotiască în cuget; adăugind şi aciasta : mujicul, cînd să vede aproape de stăpânire, şi hainele sale a cheltui pentru dînsa este gata ; iară craiul Jicmontu den stăpîniia care o are, va să să dezbrace şi altuia să o dea. Cu aceste cuvinte, Başta Giorgi au vrut să înştiinţedze pre Jicmontu că, cu acele pricini ce îmblă împrotiva lui Rodolfu, îşi va pierde stăpîniia, care ari putea să o ţie, de ar fi cu credinţă lui Rodolfu. Şi aşea, den iscoade înţălegiînd Jicmontu Bator, precum Gaşta Giurgi cu Mihai vodă s-au pornit cu oşti asupră-i, au tras şi el toate ostile de prin toate locurile la un sat aproape de Cluj, anume Şamos Falva, şi el încă au purces din Cluj cu 43 de stiaguri făcute de curund. Iară Başta Giorgi, clătind de la Dobriţin, s-au tăbărît la Maetin, făcînd împregiur şanţ. Pănă aicea acest letopisăţ iaste scris de pre izvodul, ci-au scris răpăosatul Nicolae Costân, ci-au fostu vel logofătu. [LETOPISEŢUL ŢĂRII MOLDOVEI (1709—1711)] De domnie lui Nicolae Alexandru vodă, vleat 7218 După mazilie lui Mihai vodă Răcoviţă, carea s-au tîmplat 1a văleat de la zidirea lumiei 7218, iară de la Hristos 1710, la luna lui octomvrie, 14, în dzua de sărbătoarea preacuviosei Paraschevi, pribegit-au o samă de boeri de ţară (şi acest obi-ceiu de la o vreme încoace s-au făcut), anume Lupul Costachie vornicul de Ţara de Gios pe aceea vreme şi Manolachie Ruset vornicul de Ţara de Sus, cu Dediul vel spatar socrul lui Mihai 162 vodă şi cu alţii în sus în Ţara Leşască ; însă nu departe de marginea ţărîi, ce la Sneatin. Iară Dumitraşco Răcoviţă / hatman, fratele lui Mihai vodă, au pribegit deodată la socru-său Mihai Cantacuzino spatariul în Ţara Munteniască. Iară a doa dzi, octomvrie 15, încă nepornit Mihai vodă au fugit şi Iordachie Ruset ce fusese mainte vornic mare, (matca tuturor răutăţilor) în Ţara Leşască la ceialalţi boeri pribegi, precum să va fi arătat mai pre largu cine va fi scris de domnie lui Mihai Răcoviţă vodă. Iară aicea cîtăva vreme nu s-au ştiut de domniia ţărîi, cui s-ar fi dat de la împărăţie. Se tîmplase aicea în oraş din boierii 287 ţărîi Ion Buhuş ce fusese şi logofăt mare şi Ciocîrlan de neam prostu făcut de Constantin Duca vodă mainte vornic mare de Ţara de Sus. Pre aceşti doi i-au făcut acel agă ce venise cu 162 v mazilie lui Mihai vodă, / anume Iosuf aga, caimacami de au păzit scaunul pănă la venire cu veste de domnie noaî. Insă pănă la aceea vreme, neştiindu-să adevărat, mai mult să soco-tiia că va fi domnu Antioh vodă, feciorul lui Cantemir vodă, carile în 2 rînduri fusese domn aicea în ţară. Pentru care sta tare domnul muntenesc Constantin Băsărab vodă împreună cu Iosuf paşea sarascher de Tighinea ; şi domnul munteneseu mai mult nevoia şi pentru cuscrie carea făcuse şi legase cu Antioh vodă, logodindu un fecior al său anu-mea Rădueanul, cu fata lui Antioh vodă cea mai mare, Mariia. Pornisă şi pre boerii carii fusese din dzilile lui Mihai vodă pribegi în Ţara Munteniască, anumea Ilie Cantacuzino biv vel visternic şi Ilie Catargiul, tij, 163 fusese / visternic mare, de au venit aicea în ţară, cu aceea nedejde că ari lua domnie ţărîi Antioh vodă ; căci şi lucrurile lui pen prietini şi la Poartă şi Iosuf paşea sarascheriul şi domnul munteneseu, să părea mai tare şi mai aproape de domniia ţărîi el, decît alţi domni ce să afla mazili la Ţarigrad. Că aemu şi cărţile lui Antioh vodă era la acei boeri scrise şi cu dată poruncă şi mai ales la Ilie Catacozino vistemicul, pre cari-1 avusese mai aproape decît pre alţi boeri în domnia sa Antioh vodă, să prindză pre cîţva din greci, ce fusese pre lingă domniia lui Mihai vodă ; precum au şi făcut: că au prinsu pre Mihăla-chie Ralaehie ce fusesă postelnic al doile la Mihai vodă, pre carile îl trimisese la Cetatea Neamţului şi pre alţii. Iară tot 163 v n-au cutedzat / Ilie Catacuzino să vie la Eşi, vădzindu întîr- dzierea caftanului de domniia lui Antioh vodă. Ce au pornitu pe Ilie Catargiul vistemicul în Eşi ca să fie caimacan cu Buhuş logofătul şi cu Ciocîrlan vornicul; iară el singur la satul său, la Şerbeşti, purta trebile, de cerca în Ţara Muntenească de zăbava domniei ci-ar fi pricina. Iară avîndu grije de Constantin Ducă vodă, aflîndu-se şi el din domnii mazili la Ţarigrad să nu ia domniia, poftit-au pe Neculai Costin vornicul, fiindu-i cumnat şi cumnat şi lui Constantin Ducă^i vodă, de au venit la Eşi, pentru ca de s-ari tîm-pla domnie ţărîi dată lui Constantin vodă, să-i facă ştire, să nu-1 apuce omenii lui Constantin vodă aicea în ţară şi să aibă 164 şi de girij lui Ilie Catargiul. / Mirarea şi grijea nu lăsa pre bieţii boeri aice în Eşi să fie 288 în odihnă : că una pricina de grijea lor, cum nu venie nime să le spue de domnie noaă ; a doa cea mai mare grije, că le venise poruncă de la Tighinea, unde aemu să afla şi craiul şfedzăscu scăpat de la Poltava, precum este poruncă de la împărăţie să ernedze cîtăva oaste turcească pe locul ţărîi. Ce să facă ? Răpe-dzit-au deodată cu rugăminte la Constantin Băsărabă vodă, dom-nul muntenesc, să-i sfătuiască la grije lor şi mai ales să le facă ştire ce ar hi întîrdzierea domniei de la Poartă, de nu să aude nemică. Iară la Iosuf paşea au răpedzitu pe Iamandi biv vel armaş, om strein, dară deprinsu cu trebile ţărîi, / cu mare jalobă pentru lipsa ţărîei şi cu mare rugăminte să li să rădice acel ernatecu de oşti împărăteşti. Trimisu-i-au şi 2 pungi de bani şi o samă de oi, fără ce i-au datu şi pe la poarta lui. Venitu-le-au cu ispravă de la Iosuf paşea, cum li s-au rădicatu acel ernatecu de oşti din ţara noastră. Osebit de aceasta au nemeritu şi un agă, trimis de la împărăţie şi un altu agă de la sarascheriul ; cărora, dîndu-li-să slujitori şi din ţarî şi purtători de grijea lor pe Cîrstea ce fusese jienicer, împreună şi cu Ion Abăza, aflîndu-să la Cernăuţi staroste, de au mărsu acei agi de au vădzut cît loc de ţară din Prut de unde să hotărăşte Ţara Moldovei cu Ţara Leşască, care au călcatu moscalii cînd / au lovitu pre o samă de şvedzi la Cernăuţi ; carea măsurîndu-şi locul ţărîi cîte ceasuri au călcatu, s-au întorsu iarăş pe aicea prin Eşi şi pe la Tighinea au trecut la Poartă. Şi aşea Neculai vornicul vădzind că s-au isprăvitu aceste, au purces la casa sa, neştiindu-să nemică de domnie noaî cui s-au datu ; macar că de la Ilie Catacuzino visternicul veniia scrisori, precum altul nu, ce Antioh vodă va fi domnu ; numai să aşteaptă sosirea mazilului lui Mihai vodă la Ţarigrad. (Ce depărtate-s lucrurile lui Dumnădzau de a bietului om), că la noemvrie în 6 dzile, au îmbrăcatu caftanu de domnie ţărîi Nicoiae Alexandru vodă. Dzice un poetic : batgiocureşte puterea dumnedzăiască lucrurile / omeneşti. Precum şi aicea să cunoaşte oîtă nevoinţe pentru domnie lui Antioh vodă şi poate fi şi Constantin Duca vodă că îmbla pentru domnie, dară din poronca puternicii împărăţiei au luat domnie Nicoiae vodă, pe cum s-au dzis mai sus, noemvrie 6, la văleat 7218, după obicei de la vezirul, fiind vezir Aii paşea, au îmbrăcat căftan. Răpedzit-au îndată cu cărţile sale Nicoiae vodă pe un gramatic al său, anume Enachie, la Eşi, făcînd caimacam pe Ion 164 v 165 165 v 289 Buhuş logofătul, şi pe Antiohie Jora hatmanul. Şi scrisesă cărţi 166 şi la Mitrea vornicul, ce nu l-au aflatu viu. Pre Neculai vornicul l-au aflat vestea aceasta merglndu pe cale la casa sa, însă Ilie Catargiul visternicul au şi plecat îndată / din Eşi direptu în gios ; iară Ilie Catacuzino vistiernicul şi el n-au cutedzatu a şede la Şerbeşti, ci-au plecatu iară să treacă în Ţara Muntenească. Venise acmu poruncă la margine de la domnul muntenescu să nu lasă pre nime din boeri, nice pre singur Ilie Cantacuzino vistiernicul (măcar că-i era cuscru), să treacă în Ţara Muntenească ; ce l-au tumpinat dreptu Faraoni cartea de la Băsărabă vodă şi de la Nicolae vodă, cum să n-aibă nice o grije căci au luatu domnie •ţărîei Nicolae vodă. Intorsu-s-au iară la casa sa, la Şerbeşti ; însă au mersu pe la cumnatu său Neculai vor[nieul] de s-au împreunat ; şi i-au arătatu şi cartea lui Nicolae vodă ; şi-i scria şi carte 166 v cuscru său iui Băsărabă vodă, domnului muntenescu ; însă pe urmă i-au venit cărţi de la unchiu-său Constantin Cantacu-zino / stolnicul, de-1 sfătue să nu şadză în ţară deodată, ce să treacă în Ţara Ardealului la Braşeu, unde să afla şi alţi boeri ; căci şi Dumitraşco Răcoviţă hatmanul trecusă din Ţara Muntenească la Braşeu ; şi Manolachie Ruset vornicul trecuse la Braşeu, avînd grije încă de domnie lui Antioh vodă şi ştiindu pe Ilie Catacuzino neprietin, (precum toţi Cantacozoneşti Cupăreştilor) însă din Ţara Leşască pin ţară deodată la satul lui la Bogdăneşti, care sat sta suptu munţi, apoi pe Oituz au trecut la Braşeu. Iară gătindu-să Nicolae vodă, după ce au îmbrăcat caftan 167 noemvrie 29, şi au luat şi cuca, după obicei, de la împărăţie, iată au murit şi tată-său Alexandru marile tainic şi cel din lontru la împărăţie / şi aceasta au fostu zăbava lui Nicolae vodă, pănă au astrucatu oasele tătîne-său. Iară pre Ilie Catacuzino visternicul nu l-au lăsatu socoteala scrisorilor lui Băsărabă vodă şi a ginire-său să treacă în Ardeal, ci-au aşteptatu în ţară. Iară Nicolae Costin vornicul şedzindu la casa lui, iată i-au venit şi lui carte de la Nicolae vodă să să afle şi el caimacam la Eşi. Purces-au dară şi el pe poronca domnească fără zăbavă la Eşi, unde au aflatu şi pe Enachie gramaticul sosit în Eşi. Aicea la început s-au arătat înţeliaptă chivernisala lui Nicolae vodă, pentru folosul ţării, că nemică n-au făcut zăbavă aice la Eşi Enachie gramaticul şi au purces la Tighinea cu cărţile lui Nicolae vodă, pentru trebile ţării. Şi la boeri caimacam poruncă era, nice rămăşiţă nice un feliu de dare în ţară să nu iasă şi cum că nu-i trebue să-i tri- 290 miţă din ţară nice bani, nice altă nimică, ca să nu cadză cu greu pemintenilor. Iară după..astrueare' tătîne-său lui Alexandru, au purces şi Nicolae vodă din Ţarigrad spre ţară la scaunul său. Aicea ne-au părut cu cale să pomenim pentru acest Alexandru tergimanul, tatăl lui Nicolae vodă. Fost-au ţărigră-deanu, născut în Ţarigrad, carea au stătut mare om la împărăţie ; că după moartea lui Panaiotache, ci-au fost om vestitu 168 pe acele vremi şi tergiman / mare la împărăţie, stătut-au acesta Alexandru ce să numiia din şlehtecia Mavrocordat, tergiman mare ; şi pe urmă i s-au dat titlul Exaporito, adecă tainicul din luntru la împărăţie, om pre învăţat în toate învăţăturile, ase filosofeşti, aşţronqmeşti, cum şi teologeşti, carile să arată din cărţile ce au făcut şi să află tipărite ; om vestit şi la împărăţiile creştineşti. Fost-au trimis de împărăţie şi sol la Beci, la Leo-poldu, împăratul nemţăscu şi poprit acolo cîtăva vreme ; că pe aceea vreme era trimis de împărăţiia Turcului la Beciu, cînd avea mare price şi războae împărăţie Turcului cu împărăţiia Neamţului. Pe urmă iaraş cu înţăleapta chivernisala sa, slobo-dzindu-i de acolo, au trecut la Poartă. Acesta au fostu trimis 168 v mai pe urmă la Râmi / reiz efendi la Carloviţa, unde s-au legatu păcile între împărăţiia Turcului şi între împărăţiia Neamţului şi între crăiia şi răspublica leşască cu împărăţiia Turcului şi cu veneţienii, fiind strânşi la Carloviţa. Despre aceşti soli cineş ai săi trimis, iară despre partea turcului, acel Râmi reiz efendi, carii după aceea în scurtă vreme au agiunsu şi vezir azem şi acestu Alexandru Mavrocordat, cum s-au pomenit şi mai sus. Aşedzămînturile şi legăturile parilor, cine va vrea să ştie, va afla aiurile. Acestu pontu numai l-am pus aice, pentru căci pe urmă să va vedea ce folos au adus după sine ţării. Era pus şi acestu pontu : turci sau tătari în Ţara Moldovei niceodată 169 să nu să lăţască / cu stăpînirea, ce tot domni trimişi de împărăţie. Legîndu-să dară pace între toţi, cum s-au pomenit mai sus, înturnîndu-să şi Cameniţa iaraş cătră crăiia leşască şi Ţara Moldovii care era îngiumătăţită şi luată de Ieşi, iarăş înturnată de Ieşi cătră stăpînirea Turcului, adaosu-s-au mare veste şi laudă, vei dzice la toată Evropa, acesta Alexandru Mavrocordat, pre carile nu-1 vor uita curund vacurile viitoare. Acest Alexandru Mavrocordatu au fost făcut cuscrie cu domnul munte-nescu Constantin Băsărabă vodă, logodindu-şi feciorul, tergimanul, pe Scarlat, cu fata domnului muntenescu, cu Ilinea. Făcutu^s-au la anul şi nunta / în Ţara Rumînească, aflîndu-să 169 v 291 şi cîţiva boeri pribegi din Moldova la nuntă în Bucureşti. Tîm-platu-s-au într-aceea vreme şi sfinţiia sa Dosothei patriarhul de Ierusalim, care i-au şi cununat pe cei tineri. Acesta Alexandru Mavrocordat au avut fămee, nepoată de fată lui Alexandru Iliiaş vodă şi nepoată de soră lui Iliiaş Alexandru vodă. După ci-au sosit tergimanul Alexandru la Poartă, fu priimit de împărăţie cu mare cinste, îmbrăcîndu-1 împăratul cu blană de sobol ; care aciastă iaste cinstea cea mai mare la turci, cîndu îmbracă pre cineva împăratul cu blană de soboli ; şi nice odată aciasta pănă atuncea nu să făcusă, ca să mai 170 îmbrace pe vreun creştin cu blană, nice pe domnu, / nice pe altu cineva. Carile fiindu acmu şi îmbătrînitu, nu aşea din vîrstă cum de ostenele slujindu Porţii, au isprăvitu tergimănie cea mare fiiului său, lui Nicolae, care şi el, slujindu Porţii 12 ani în slujba tergimănii, au sositu şi la domniia Ţărîei Moldovei de care scriem. Iară pe urmă la mare primejdie fusese Alexandru bătrînul tatăl lui Nicolae vodă, pe vremea zorbalelor Ţarigradului, asupra lui soltan Mustafa la Odriiu, de l-au mazilitu, puindu-1 la închisoare ; şi pe urma lui au stătut împărat frate-său soltan Ahmetu, carile iaste şi acmu împărat. Şi au cercat tare pre Alexandru să-l prindză, pentru păcile ce să făcuse între împă- 170 v răţiia Turcului şi între împărăţiia Neamţului / şi ales pentru înturnarea Cameniţii de suptu stăpînirea Turcului, cătră crăiia leşască. Pierdutu-ş-au şi averile Alexandru pe aceea vreme ; l-au ferit unul Dumnedzău de primejdia vieţii. După ce au purces Nicolae vodă din Ţarigrad spre scaunul ţării, venit-au poruncă să-i iasă la Galaţi Ion Sturdzea pă-harnicul şi Ilie Catacuzino visternicul şi Ghiorghiţă Apostol biv vistemic, Manolachie Hrisoverghi comisul ; unde nu numai aceste ce s-au pomenit, ce toată boierimea a ţării i-au eşit înainte la Gălaţi de i s-au închinat. Iară după ce au purces din Galaţi, la toate conacele mulţimea de ţărani şi de slujitori îi eşiia înainte ; unii jeluindu-să de strimbătăţi ce avea ; alţii fiind 171 înstreinaţi din / ţară să poftiia să vie la pămîntul lor şi îndată pe loc li să făcea ispravă. Intrat-au domniia în Iaşi ghenarie 25, cu mare pohfală, cu alai împărătesc şi cu iscusite podoabe. Şi mergînd la sfetii Nicolae, s-au blagoslovitu de Ghedeon mitropolitul ţării ; şi ducîndu-să la curtea cea domnească, s-au cititu beratul cel împărătescu, întru care era multe cuvente neobiciuite ; că scrie împăratul pentru Nicolae vodă, că este 292 slugă driaptă din părinţi şi alte laude. Iară dumeneca după ci-au eşit de la beserica domnească de la utrăne, au boerit după obicei boerii cei mari, întîi pe Ion Buhuş logofăt mare, pe Neculai Costin vornic mare de Ţara de Gios, pe Ion Sturdzea vornic de Ţara de Sus, pre Antiohie Joara hatman, pre Ilie Catargiul spatar / mare, pre Ghiorghiţă Apostol păharnic mare, 171v pe Ilie Catacuzino visternic mare. Iară nu las aicea mainte a pomeni de pecetluiturile ce scosese în ţară Mihai vodă, care s-au dăt la tot omul ce eşisă la pecetluituri ; iară pe urmă, neputîndu-să strînge banii atîţia cît să-ş plinească lăcomie cea nesaţie, eşisă poroncă la zlotaş să arunce năpăşti să să îmbrace toţi banii după somele care eşisă din visterie. Ce apucîndu-1 mazilie, o samă din boeri socotiia să nu mai supere ţara cu acele nevoi şi năpăştile acelor pecetluituri; căci luând şi Nicolae vodă domniia, n-au avut aice poroncă boerii, cum era la domnii trecuţi, de trimitea bani înainte la Ţarigrad ; ce nici un banu ca să să trimiţă nu s-au , trimis. / Ce n-au lăsatu alţi boeri din caimacani să fie după 172 socoteala, ce au poroncitu pe la zlotaşi să arunce năpăşti pe oameni şi pecetluituri albe nescrise faţa omului. Era şi cîţva boeri carii cheltuisă în dzilile lui Mihai vodă, unii la visterie, alţii la sulgerie, alţii la jieniţă, alţii cu mprumutele, care lua bieţii boeri cu poruncă domnească de la neguţitor turci şi pe urmă îi lăsa neorînduiţi, de au venitu casele boereşti la mare datorii şi răsipă cu împrumutele. Şi unii din boerii lui Mihai vodă, la mazilie lui îş făcuse pecetluituri domneşti cum li s-au orânduit cîte o somă de bani dintr-acele pecetluituri, că mai multu cee sta să-ş ia banii, ce didesă împrumute ; iară pe urmă au venitu poroncă de la Nicolae / vodă, încă nesosit în 172v scaun, să să lase năpăştile să nu să dea oamenilor, care să didesă şi să strînsesă şi o samă de bani. Ce, pe urmă după ci-au sositu domnie în Eşi, au avut boerii mare scîrbă, pentru neso-coteala a o samă de boeri ; macar că pe urmă au oblicitu cine au lăsat acea nesocoteală cu năpăştile pecetluiturilor ce s-au datu. Să invitasă acmu ţăranii de veniia la divan cu pîră asupra zlotaşilor că le-au luat atîte năpăşti ; ce îndată poroncă eşiia şi cu mare scîrbă asupra acelor zlotaşi, carii n-ari întoarce banii oamenilor ce li-au luat pentru năpăşti. închisese pe Rugină sulgeriul, şi pe Ştefan Luca visternicul pentru banii năpăştilor în visterie ; ce, Rugină apucasă degrabă de întorsese oaminilor ; iară Ştefan Luca nedîndu, / cu mare scîrbă l-au pus şi la în- 17^ 293 chisoare în temniţă şi vrea păţi şi mai rău, ce cu mare chizeşie au eşitu de s-au aşedzat să-ş plătească oaminilor ce le luasă. Iară aflîndu-să boerii în visterie, iată într-o dzi numai ce veni armaşul al doile, de au luat pre Ion Sturdzea vornicul, şi pre Ilie Catargiul spatariul cel mare, de i-au dus la odae de siimeni de i-au închis ; cu mirare fu tuturor cum aşea curund la a doa săptămâna după ce i-au boeritu, de au arătatu această scîrbă, asupra acelor boeri şi cum într-un domnu aşea de chibzuitu, după ce i-au boerit de au arătat această scîrbă Nicolae vodă asupra lor ; fiindu un domnu ca acela, că nu numai pornirea spre răutate şi rîvnă acelor bune îndeamnă de 173 v multe ori / pre cei preaînţelepţi la fapte ca acestea. Cerca cei- lalţi boeri pricina, fiindu şi ei îngrijeţi acmu, după ce luasă dintre dînşii pre acei doi boeri la închisoare. S-au aflat că mai multe vorbele şi îndemnarea lui Iordachie Ruset vornicul, (pre carile macar că nu-1 făcuse cu diregătorie la curte) iară la visterie şi la socotelele ţării de atocma cu ceialalţi boeri, din poronca lui Nicolae vodă să afla mai înaintea altor boeri cu diregătorie. Pricina acei soîrbe asupra acelor boeri s-au fost ales asupra vornicului Sturdzii, cum că este pricitoriu de să priceşte şi să pune împrotiva domnilor, cum făcea la Mihai vodă. Din gura lui Iordachie vornicul au fost eşit această răutate şi cu îndemnarea lui s-au făcut de s-au potrivitu aşea de 174 grabă / Nicolae vodă asupra acelor 2 boeri, precum să va vede mai pe urmă adevărul acestui sfatu şi îndemnarea vicleană a lui Iordachie vornicul, precum de nime bine nu grăiia ; cum l-au descoperitu dumnedzău (după cum dzice Sfînta Scriptura : groapa au săpat şi au cădzut într-însa). Iară avea şi vătămare şi bănat mare Nicolae vodă asupra lui Ilie spatariul Catargiul, pentru supărările ce făcusă aicea în ţară pe vreme ce trecusă din Ţara Muntenească cu Ilie Catacuzino vistiernicul cum s-au pomenit mai sus, de închisese fără poruncă şi luasă şi bani de la slujitorii de Focseani, nefiind de la nice un domnu poroncă, fiindu boeriu de ţară să facă şi unue şi altue supăr cu închi- 174 v soarea ; şi cătră aceasta fusese scîrbitu şi pentru / un tîlhar, anume Bucur, ce făcuse multe răutăţi şi furtişaguri şi aice în ţară şi în Ţara Muntenească, care prindzîndu-să dincoace acel tîlhar Bucur, îl didesă Ilie Catargiul de ceea parte căpitanului muntenescu, peste obiceiul şi hotarîle ţărilor acestora, de i s-au făcut acelui tîlhar de ceea parte certare. Insă pe urmă Nicolae vodă, pricepîndu acea faptă, degrabă, cu închisoarea acelor 294 boeri, au poroncit fără nice o vătămare de i-au slobodzit pe boeri de la închisoare. Didese ei şi o samă de bani visterii împrumut, fiindu şi ţara în mare slăbăciune cu vremile trecute ; însă după ce i-au slobodzit de la închisoare nu i-au lăsat de tot păgubaş, ce la vremea desetinii li-au orînduitu de ş-au luat o samă de bani, din împrumuta ce didese, cu adeverinţă / şi făgă- 175 duinţă că şi ceialalţi bani ci-au dat nu-i va lăsa păgubaş şi scoasese şi ceialalţi boeri la împrumută de didese, fiindu mai în grabă a să da o samă de bani pe porunca împărăţii. Iară pe urmă nu s-au lăsat păgubaş ; ce tuturor li s-au întorsu banii, nu odată ce pe rîndu. Iară Ilie Catacuzino visternicul cel mare făcut, n-au apucat a întră săracul în visterie că, după ce l-au boerit, a doa dzi au şi cădzut în dzăcare de boală, din care la săptămînă au şi murit. Iară pe urmă Pavel Rugină ce fusese sulger mare la Antioh vodă şi cu Luca vistiernicul ce fusese logofăt al treile la Mihai vodă, au fugitu în Ţara Leşască eşiţi acmu din toate nevoile, daţi pe chizeşie să-ş margă amu la casele sale. Ce, după ce au fugit iară, Luca / logofătul avut-au mare căială pe urmă de 175v înstreinarea sa ; şi nemică zăbovind unde au fost pribegitu, scriind şi la Nicolae vodă, şi pre la boeri aice în ţară i-au făcut pace despre domnie de au venit în ţară neavîndu nice o nevoie pre urmă. Iară Rugină sulgeriul, fiind om mai sprînţariu nu s-au mai întorsu în ţară ce s-au tras spre moscali, de care la rîndul său să va pomeni, unde să va scrie de domnie lui Dumi-traşeo vodă Cantemir. La Tighinea încă aflîndu-să craiul şvedzăscu după moartea hatmanului Mazepii, fiindu despre primăvară, la luna lui april, 14 dzile, pus-au hatman căzăcescu pre Filip Orli-c, carile fusese mainte pisar la hatmanul Mazepa (precum s-au pomenit şi mai sus la fila 158), / iară după Paşti, aprilie în 23 de dzile, au întratu 176 în Eşi cu mare cinste şi doamna lui Nicolae vodă Pulheriia, petrecută de boeri şi de giupînese şi cu slujitori cu pofală, precum s-au cădzut. Trecut-au la Poartă pen ţară şi un sol franţojescu, anu-mea marchez Dezalore, înainte căruia din poronca lui Nicolae vodă, i-au eşit Neculai, vornicul cel mare de Ţara de Gios şi pentru limba lătinească, eşindu-i mai sus de Copou înainte cu slujitori de l-au petrecut pănă aice în oraş la gazdă. Iară pre această vreme, aflîndu-să ţar Moscului şi cu oştile lui în Ţara Leşască, după izbînda de la Poltava asupra craiului 295 176^ şvedzăscu, fiind leşii adunaţi la Varşav, / la seimu şi strlnşi de grije au ales de iznoavă cu toţii, unii şi de frică ales ceea ce fusese cu partea lui Stanislav craiului în partea şvedului, au priimit craiul leşăscu pe Avgust care fusese părăsitu de odată crăiia leşască. Iară Iosif Potoţchii voevodul ce să chiamă de Chiov, neputîndu-ş afla loc de amistuit în Ţara Leşască ca un vicleanu (căci mainte cu puţină vreme au fostu cădzut el pre mina moscalilor şi iară cu viclenşug au scăpat), deci acmu şi craiul Stanislav fiindu eşit din Ţara Leşască la Pomeranie, au trecut şi Iosif Potoţchii în Ţara Ungurească la Racoţie, care şi ei încă cu o samă de boeri ungureşti sta împrotiva împărăţii Neamţului, cercîndu-şi şi Haliţchie slujbă la Racoţie ; însă mai 177 cu puţini oameni / de cum purcesese că l-au fost luatu în goană moscalii, de au agiunsu pre o samă de Ieşi neîntraţi bine în munţi şi i-au şpărcuit. Era aicea cîţva în ţară boeri şi nemiş unguri pribegiţi de frica nemţilor încă din domnie lui Mihai vodă, şi o samă şi de la Antioh vodă, anume Mihai Michiş om de cinste, Petchi David ,Lazar Ferenţi şi alţi cîţva, cărora le-au arătat dragoste şi cădzută priimire creştinească Nicolae vodă. Fosţ-au şi aicea veniţi aceşti boeri ungureşti de s-au adunat cu Nicolae vodă ; datu-le-au cărţi de volnicie şi lor şi oamenilor lor, să fie slobodzi de toate supărările ; şi orice fel de hrană ari face în ţară, să n-aibă nime despre vameşi nice despre părcă- 177 v labi nice o nevoie, pănă căndu dumnedzău / îi va scoate iarăş la moşiile lor. Iară pentru solul franţozescu, de care am pomenit mai sus pre carile cu mare cinste aducîndu-1 la adunarea sa Nicolae vodă şi de aicea petrecut cu oamenii săi pănă la Tighinea. Iosif Potoţchii, voevoda Haliţchii, în scurtă vreme petre-cîndu în slujba lui Racoţie, au eşitu peste munţi şi, fără veste, pin Cîmpul-Lungu rusăscu aice în ţară şi lăsîndu-ş oaminii în urmă pe la Cernăuţi, ca la 3000, el singur cu 40 de oameni ai sei, cu Gruginschii starostele de Rava şi cu alţi ofiţeri ai sei, au venit aicea în Eşi. De a căruia sosire, înţelegînd Nicolae vodă, cu cele ce s-ar fi cădzut unui om de cinste şi strein, de- 178 plin / l-au căutat trimiţindu-i la gazda lui de toate ce i-ar fi tre-buitu. Trimis-au pe Neculai vornicul de Ţara de Gios pentru limba leşască cu închinăciunea şi cercetarea venirii lui. A doa dzi au purces la adunarea sa cu Nicolae vodă pe cal turcescu prea împodobit şi alţi doi cai iară turceşti pentru alţi doi ofiţeri a lui, cu alai domnesc, siimeni, paici, pănă la curte. Acolo în casa cea 296 mare, scaun domnescu şi lui pus din stînga, alaturea cu scaunul lui Neculai vodă ; eşindu-i înainte Nicolae vodă drept spătărie petrecut până în casa cea mare la scaunul său. Acolo stîndu în picioare amîndoi cu şlicele a mînă, întîi voroavă lăti-nească au început voevodul de Chiov, cătră Nicolae vodă ; pe urmă răspunsu la voroava lui a lui Nicolae vodă iară lătineşte. Cine / s-au tîmplatu cu mare mirare au fostu a înţălege limba 178 v lătinească din cuventele alese şi împodobite, cătră voevodul de Chiov. Şi acolo, eşind alţii într-alte case, numai Nicolae vodă şi voevodul cu starostele Ravschii, tus-trei rămas în casă au făcut voroavă cîtăva ; şi la purces petrecuţi pănă la spătărie, iarăş cu alai l-au petrecut boerii or-înduiţi pănă la gazda lui. A doa dzi după adunare i-au trimisu dar un cal moldovenesc. Iară pe urmă ce nemulţămitoriu s-au arătat lui Nicolae vodă, la rîndul său să va pomeni. A patra dzi după venire lui în Eşi, au nemerit un agă de la Tighinea, împreună cu omul craiului şvedzăscu, / de au 179 mersu voevodul de Chiov la Tighinea, lăsîndu în urma lui în ţară 3000 de oameni, Ieşi şi lipcani. Aice mare nevoie şi mare prade şi nespuse supărări bieţilor lăcuitorilor. Fost-au poftitu pre Nicolae vodă, să-l împrumutedze cu o samă de bani, sau să-i orînduiască 1000 de ialoviţă pentru hrana slujitorilor lui, arătîndu mare flămîndziciunea lor ; şi mărgînd la Tighinea îi va trimite banii, ori pentru bani, ori pentru acele vite ce să vor da la slujitorii lui. N-au putut Nicolae vodă să-i facă îndestul poftei lui, fiindu ţara în lipsă şi neavîndu nice poronca împărătiască, care pe urmă şi aceasta au fostu pricina la nepietinşugul lui Haliţchii voevodul, cu Neculae vodă. Iară 3000 de oameni ai lui / au rămas de au văratu şi peste toamnă aicea în ţară la 179 v Qrlegătură, cu colibi pe văi ; nu rămânea nime nice cu bou, nice cu vacă, nice cu stup, nice cu fînaţe, nice cu pîines că; călca ţarinile cu cai săi, ce-i lăsase slobodzi neîmpiedecaţi ; hăleşteele săci de peşti vînîndu-le ei, iară tot muriia de foame, şi acmu şi boală intrase într-înşii. La aceste nevoi a ţărîi, Nicolae vodă fece ştire şi la împărăţie de stricăciunea ţărîi despre dînşii. Venie leşii şi aicea în oraş pe la crîşme de să îmbăta, îmbla cu săbiile zmulte, răniia, bătea, pre mulţi şi omorîe pen tîrgu. Nu era o dzi să nu vie plângere, vaet pe la divanuri, omeni răniţi. Sta / tare Nicolae ISO vodă pentru peminteni ; de la o vreme să asedzase şi giude- 297 cătoriul oştii leşeşti aice la gazdă în Eşi, pentru gîlcevele ce s-ari face între oaminii lor cu ai noştri să să giudice. De odată să părea lucru bun şi doară să vor mai înceta gîlcevile ; şi alesăse şi Nicolae vodă pe Nicolae vornicul de Ţara de Gios, ştiindu limba leşască, despre parte sa. Nemică nu s-au putut isprăvi nice cu acea socoteală ; că mai multe bătăi şi morţi să făcea, oameni deprinşi în beţii, în volnieie nesuppuşi. De la o vreme au dat voe şi poruncă Nicolae vodă hatmanului, de au poroncit slujitorilor de îmbla tot cu beldii şi acmu şi tîrgoveţii îmbla cu beţe ; poruncă era să îmbie şi singur hatmanul să nu 180 v lase unde / ari a vede că să fac gîlcevi, ce de la o vreme îi băte şi ai noştri pre Ieşi. Iară 1 aice pre Ieşi fiind-u lăisat reimentar Gruginschii starostele Ravschii, om nebun şi grabnic la gîlceve şi la price, au scris în cîteva rînduri la Tighinea la voevod Haliţchii, şi acolo fiindu şi craiul şvedzăsc, s-au aţiţatu neprie-teşugul asupra lui Nicolae vodă, care cum s-au obîrşitu să va cunoaşte mai pre urmă. Iară neguţitorii, turcii, ce era şi aicea în oraş, şi pe la alte tîrguri în ţară, încetasă a face supărări pentru datoriile sale, cum deprinsese mainte la alţi domni, a face şi a supăra cu carnetele. Nu-i încungiura nimică cu voroavă Nicolae vodă, 181 nice le da obraz, avînd / şi ferman împărătescu la mina sa pentru carnetele lor ; nice să pomeniia de camătă, nice cărţi de plinit cu armaşi, cu copii din casă, sau cu aprodzi, nu da ; ce cărţi pe la scaune la pârcălabi să cheme faţa pe cutare cu turcul să stea să le ia sama, şi ci-ar fi dreptu pe zapis cu dzi să-i plătească, iară nu cu plinială sau cu închisoare. Să făcuse obiceiu într-a doa domnie Antioh vodă, pe boi de negoţ, de lua, deosebi de vamă, de bou cîte un leu ; i să pusese aceii dări nume cornăritul. Aicea în ţară de la o vreme deprinsesă neguţitorii turci, neîndestulaţi cu mierea, cu ceara, cu alte negoaţe ce precupiia cu dughene pen tîrguri, vădzindu 181v şi ţara şi boerime lipsite, / de să făcea ciredzi de boi de negoţu. Eşiisă poroneă să dea şi turcii, carii vor avea boi de negoţ, în dzilile lui Nicolae vodă să-ş dea cornăritul de pe boi ; sta împro-tivă turcii tare să nu dea, dzicînd că ei vama îş plătescu, iară cornăritul nice cum nu vor da cu altă ţară. Trăgănatu-s-au această gîlceavă cîtva ; turcii să nu dea, oamenii domneşti ce era pe această slujbă, să ia; pănă iată ce ş-au scoasă Nicolae 1 Corectat după înţelesul frazei. în Ms. II—22 : „Ia de”. 298 vodă şi ferman de la împărăţie, să-ş plătiască turcii boii de comăritu, de vreme că ei neguţitorescu şi cu boi de negoţ. * Era şi aceasta scrisă în ferman de la împărăţie, să nu mai fie slobodzi turcii a neguţitori în ţară cu / boi de negoţ. Intr-o 182 dzi den poruncă s-au strînsu turcii toţi din chervăsărie la curtea domnească, şi acolo eşindu în_spăţări£ Nicolae vodă, neştiindu chemarea sa turcii, unde acolo întrîndu şi turcii, chemîndu şi pre iazagiul de li-au citit fermanul împărătescu, scriindu să dea turcii cornăritul, îndată au amurţit şi s-au mîh-nit, unii scîrşcîndu în dinţi au eşit din spătărie ; căutatu-le-au a-ş plăti cornăritul de boi de negoţ. Pe aceeş vreme scos-au Nicolae vodă rupta pe toată ţara şi pe mazili ; orînduisă boeri mari pe la ţinuturi. Şi la Suceavă orînduisă pe Savin, ban mare, să socotiască rupta acelui ţinut într-un an, dindu-să somă din visterie / la toate ţinuturile, 182 v fără mazili ce s-au aşedzat din visterie o samă. Iară o samă carii au pohtitu să să cisluiască ei banii şi să să pue rupta lor cineş pe prilej le-au dat voe ; ce banul neaşteptându să-ş plinească slujba, mergîndu-i zapcii aşea pentru tabla să trimaţă la visterie, cum pentru frunte banilor ce să orînduisă la toate ţinuturile au pribegitu în Ţara Leşască luîndu-ş şi giupîneasa, şi n-au mai venit în ţară pănă ce-au năbuşit moscalii în ţară, şi el cu dînşii precum să va pomeni mai pre largu unde să va scrie de domnie lui Dumitraşco vodă. Iară la luna lui iunie tot într-acestaş an, s-au mazilit vezi-rul Aii / paşea luîndu-i 1000 de pungi împărăţiia după ce s-au 183 mazilitu. Adevăratu şi lacom au fost acel Aii paşea ; iară în vezirie lui în care făcuse aproape de 3 ani, mulţi bani au adunat şi pus în visterie împărătiască ; care era cu ostile trecute şi cu lăcomiia deosebitu a ispravnicilor mainte de -dansul la împărăţie la mare lipsă era visterie împărătească ; că acesta Aii paşea, fiind vezir şi vrîndu să între în voe împăratului soltan Ahmetu, unde ştie paşi avuţi trimite de-i lua avuţiia şi o punea în vis-teriia împărătiască. Stătut-au pe urma lui Aii paşea vezir Numam paşea Chiopriloulu, ce n-au făcut mai mult de 2 luni în vezirie ; cu anevoe va fi vezir dacă nu va fi lacom la bani ; precum şi acesta Numam pase / nemică nu era dat spre lăco- 183v mie, precum tot neamul Chiopriulieştilor. Venisă un agă împărătescu aice în ţară, fiindu încă Numam pase vezir la Nicolae vodă, pentru birul din domnie lui Mihai vodă, anume Mastrap Mehmet aga. Acolo la Ţarigrad fiindu 299 mazil Mihai vodă şi strîngîndu-1 de rămăşiţa birului au fostu dat samă, după mărturie ce făcuse la mazilie sa cu Iosuf aga, fiindu încă ne eşit din Eşi Iordachie vornicul, de au pus întîiu la cale pre acel Iosuf aga, (să pricepe la aceastea Iordachie vornicul să bage pre alţii în nevoe şi să fie numai el slobod), de făcusă mărturii cu peceţile boerilor, carii să tîmplase pe aceea vreme în Eşi, anume Ion Buhuş logofătul, Ciocârlan vornicul, 184 Ghiorghie păharnic, / Rugină sulgerul, Sandul Crupinschii jienicer, şi poate fi fost şi alţii de le-au cerşut peceţile acel Iosuf aga venit cu mazilie lui Mihai vodă, de la boeri, dzi-cîndu că va împărăţiia să ştie, cine au rămas din boeri în ţară şi cine au pribegit. Şi cu acela mijloc s-au fost amăgit boerii aciia de ş-au dat peceţile, de au mărsu într-alte mărturie, în mărturiia birului. Nice putea boerii să nu-ş dea peceţile, ce om straşnic fusese acel agă. Venindu dară acel agă împărătescu, cum s-au pomenitu, strînsu-s-au boerimea şi mazilii de la ţară, venindu poroncă domnească, şi Lupul Costachi, ce-au fost vornic mare la Mihai vodă, de Ţara de Gios şi Ion Păladie visternicul şi Başotă ce fusese 184 v vel vistiernic la Mihai vodă, / fiindu şi cadiul de Brăila faţă de s-au dovedit cum birul s-au luat din ţară, care de nu l-au datu Mihai vodă, să dea samă că ţara l-au dat; că alte rămăşiţă ce lăsase Mihai vodă în ţară, de orînduise pre la boeri să le ia ei, luîndu domniia Nicolae vodă toate din poronca lui s-au lăsat de nu s-au strînsu, să să mai supere ţara, fiindu aemu lipsită şi slăbită de tot. Nevoitu-s-au Nicolae vodă să lipsască şi să să părăsască pîrîle (deprinsă de la o vreme încoace asupra domnilor după ce să mazilie, prin mijloacele şi trimiterea la Poartă, boerilor ; care socoteală a lui Nicolae vodă, pentru nevoinţa să nu să pîrască domnii, nu socotim să o hulească cineva, ce mai mult 185 să o laude) / Dzicea Nicolae vodă că nice un folos dintr-acele pîră nu aduc după sine ţărîi; ce mare scădere şi stricăciune, şi a ochiu luată la împărăţie ţara, pomenindu-se de atîtea soame de bani strînse şi luate din ţară şi pe altă parte să plînge ţara de sărăcie ; şi cu acele pîri nemică alta fără cît folos altora şi răsipa ţărîi şi cel mai mare rău ura bieţilor boeri a ţărîi despre aceia domni ce să pîrăseu de dînşii ; şi la domnie sa Nicolae vodă n-au trimis pîră asupra lui Mihai vodă. Mazilit-au Nicolae vodă pre hatmanul Antiohie Joara la 300 luna lui iunje, dintr-aceste pricini ; întîi că-1 pricepusă foarte slab în slujbă / hătmăniască ; a doa că vrindu să facă căutare 185 v slujitorilor, din care să să trimiţă o somă de salahori pe poronca împârătiască, au poruncit cu cîteva dzile mainte să fie toţi sii-menii hătmărieşti şi cei ageşti de căutare gata, şi cineş cu capul său, iară np argaţii lor să să afle la căutare, să le poronciască hatmanul să nu facă altu meşterşug. Eşit-au după aceea la grajdiurile domneşti la căutare, fiindu toţi boerii acole ; înce-put-au pre izvoade a-i striga pe numele său să treacă la căutare ; ce în locul unue trece altul cu altu nume. De iznoavă îl chema pe acela ce trece şi-l întreba : „Cum te cheamă ?“ Atun-cea-ş spunea numele care nu era în izvod şi mai mulţi argaţi eşisă la căutare. A trie pricină, cuscrie / lui cu Iordachie Ruset 186 vornicul. Dîndu-ş Antiohie Joara hatmanul fata în neamul Cupăreştilor după Iordachie ce fusese agă la Mihai vodă, feciorul lui Lascarachie din Ţarigrad şi nepot lui Iordachie vornicul ; şi i să dzisesă de o samă de boeri să nu facă acea cuscrie pricepînd peste voe lui Nicolae vodă că s-ari face aceea cuscrie. Ş-au trebuitu şă priceapă şi singur, cînd au poftit hatmanul pe Nicolae vodă, să-i cunune fata şi n-au priimit, * nu-i dzisesă aevea Nicolae vodă să nu facă acea cuscrie, iară în sine nu priimiia ; căci vechiu rieprietenşug era cu Alexandru bătrînul tatăl lui Nicolae vodă cu casa* Cupăreştilor. Cururidu după ce s-au isprăvitu nunta, care s-au tîmplat la lăsatul săcului de postul Sîmpietriului / şi în post l-au mazilit pre i86v Antiohie din hătmănie, trimiţîndu pe postelnicul cel mare, pe aceea vreme, Dumitrachie Ramadan om bun, din oamenii streini şi cucernic cu toţi boerii, fiindu în spătărie cu alţ boeri şi Antiohie hatmanul, i-au şoptit la urechi, poronca lui Nicolae vodă ; şi luîndu-i toiagul l-au dus înontru. Iară pe Antiohie hatmanul l-au pus la poprială în visterie, poruncindu-i şi de' o samă de bani pentru ţinut, la care era şi alţi boeri soţie şi ceealalţi îş didesă partea lor la visterie ; şi atunce-ş au-poron-cit vătavului de aprodzi, de au luat şi pe Iordachie Ruset vornicul de l-au dus la odae« lui ; aşijdere şr pre nepotu-său Iordachie aga, ginirile hatmanului Antiohie, de curund făcut la odae lui vel cămăraş. / 187 Iară pricina lui Iordachie Ruset vornicul şi a nepotu-său acia dată : venind un agă de la Poartă, stîndu vezir Numan paşe Chiupriulioulu, cum s-au pomenit mai sus, ei socotindu (poate fi cu ştire de undeva) că schimbîndu-să vezirul şi în 301 187 v 188 188 v grabă venindu acel aga, nu cu altă ce cu mazilie lui Nicolae vodă că vine, au alergat oaminii lui lordachie vornicul cu Ior-dachie aga, de pe la gazdele sale, trimis să vadză ce să va lucra la curte şi să audzi şi fermanul ce va fi adus acel agă : căci lordachie aga, fiindu ţărigrădean, ştia turceşte. Ase curund să săturasă lordachie vornicul de Nicolae vodă, neavîndu nice o nevoe pănă atunci. Intrat-au nişte feciori a vornicului Ior-dachie şi în casa cia mare, unde intrase acel agă, de s-au adunat cu Nicolae vodă. / Pănă la aceasta vreme cum am pomenit mai sus, fiindu vornicul lordachie o dzi nelipsindu din voroavele cu Nicolae vodă de să îngrijisă boerii dzicînd : „Săracii de noi, iară au încăput lordachie vornicul şi la acesta domnuw ! Ce, luîndu sama de amănuntul oaminii lui Nicolae vodă cei de curte, cum îndată să afla oaminii lui lordachie vornicul la curte cum acel agă şi cum ase cu îndrăzneală au întrat şi în casa cea mare, în care boerii cei mare era slobodzi a întră şi a şede numai, aceste spuindu oamenii de curte lui Nicolae vodă, a doa dzi au închis pe lordachie. Şi atunce fiindu boerii la curte, după închisoare hatmanului Antiohie în visterie, şi a vornicului Ior-dach.ie la odae vătavului de aprodz şi a nepotu-său la odae / cămăraşului celui mare, nu cu puţină mirare aflîndu-să boerii ; ce vorbindu-să în de sine au purces nezăbăvindu nemică au întrat în casa cea mare la Nicolae vodă de s-au rugat deodată pentru hatmanul Antiohie ; şi pe rugăminte boerilor, au poroncit de l-au slobodzit din visterie la gazda sa, dzicîndu numai să caute dumnealui banii ce s-au orînduit a ţinutului, să-i istovască, precum aţi istovit şi dumneavoastră. A patra dzi au poroncitu de au slobodzit şi pe lordachie aga, ginirile lui Antiohie hatmanul nepotul lui lordachie vornicul. Iară pe lordachie vornicul, trimiţindu pe Manolachie Hrisoverghie comisul, netîmplîndu-să armaşul cel mare acea dată la dvorba curţii, l-au mutat la odae lui baş-buliuc-baş de siimeni de leafă. Iară Antiohie Jora hatmanul, / stîndu o lună mazil, după care aducîndu-1 la curte şi făcîndu-ş încredinţare de iznoavă puindu-ş mîna pre evanghelie de au giurat lui Nicolae vodă, cum îi va sluji cu dreptate şi nu să va uita la cuscrie lui lordachie Ruset vornicul şi atuncea i-au dat toiagul făcîndu-1 iară hatman. Iară după ce vădzură boerii cum pe lordachie vornicul i-au mutat de la odae vătavului de aprodzi, la odae lui baş- 302 buliuc-baş, nu cutedza nime să grăiască din boeri, pricepîndu acmu boerii că ar hi altă pricină a lui de scîrbă despre Nicolae vodă. Nezăbovindu după aceea nemică zăbavă, vrîndu Nicolae vodă să-i arăte pricinile închisoarei lui Iordachie vornicul, chemat-au boerii în casa cea mare / şi acestu cuvînt au grăitu 189 cătră boeri : „Intre voroavele ce avem cu Iordachie vornicul, niceodată de bine de dumneavostră nu grăiia, vădzindu-vă pre dumneavoastră de noi tras cu diregătoriile curţii“. Şi ş-au rădicat puţin şlicul din cap : „Martor puiu, dzice, pre Dum-nedzău, cum dumitale acel fel de hulă îţ da ; dumitale aşijde-rea fel de fel de hulă, înşirînd pre oîţi era boeri chemaţ la aceea voroavă a lui Nicolae vodă, de sta cu voroavele lui Iordachie, să vă depărtedzu pre dumneavoastră de lingă mine44. De aicea să cunoaşte scîrba cea mainte a lui Nicolae vodă, pre Sturdzea vornicul şi pre Catargiul spătariul, eşind mainte din gura lui Iordachie vornicul, de vreme că la voroavele lui Nicolae vodă aflasă meidian / şi vreme a grăi rău de boeri ; v iară şi alte pricini închisoarei lui Iordachie vornicul acestea s-au cunoscut, neprietenşugul vechiu casei Cupăreştilor, cu Alexandru cel bătrîn, tatăl lui Nicolae vodă. Iară şi nepotu^său Iordachie ag ginirile lui Antiohie hatmanul multe rrele au spus de unchiu-său, de Iordachi, lui Nicolae vodă. Doveditu-s-au şi aceasta asupra lui Iordachi vornicul, cum au îndemnat pre turcii chervasaragii să margă la Poartă să pîrască pre Nicolae vodă, precum au şi făcut de au şi pîrît, că li-ari face mare nedireptăţi cu datornicii lor, de nu va să lase să ii să pliniască datoriile. Şi aceasta precum îndiamnă şi au îndemnatu de au fugitu boerii din ţară să să audzi la Poartă cum de / răul lui Nicolae 190 vodă fug boerii (deprinsu obiceiu a lui Iordachie acesta), precum şi în dzilile lui Costantin Ducăi vodă au făcut, de au îndemnat de au fugitu cîţva boeri, unii în Ţara Muntenească, alţii în Ţara Unguriască, cu cheltuiala lui, şi el sta în Eşi, făcîndu-să că n-ar ştie nimică. Precum un boer dintr-aceea au mărturisit după ce s-au înturnat din ţăr, precum şi Luca logofătul după ce s-au intorsu din Ţara Leşască în ţară, să fie spus singur lui Nicolae vodă, cum den îndemnarea lui Iordachie să fie pribegitu în Ţara Leşască, şi cărţile lui cum pe la Băsă-rabă vodă nepărăsite şi pen Ţara Leşască, precum s-au aflat cîteva cărţi ; că după ce-1 închisese într-aceeaş dzi trimisese Nicolae vodă oamenii săi de casă de au aflatru fără veste cîteva 303 190 v scrisori în casa / lui Iordachie vornicul : cărţile lui Mihai vodă mazilul şi a frăţine-său ,lui -Scarlatache, scriind^ Scşrlatache precum el nu doarme, ce îmblă tare, pentru să să maziliască Nicolae vodă, şi cum este bună nădejde, că fără zăbavă va lup Mihai vodă domniia, şi acele ce i-au fost scris lui Scarlatachie, precum le-au înţăles Iordachie vornicul aceste pricini ; neso-cotindu-le Nicolae vodă să le arăte pe taină asupra lui Iorda-che vornicul ce la ivala tuturor. Eşit-au lucrurile asupra lui Iordachie deodată în spătărie ; iară pe urmă în 'divanul cel mic cu pîră de la ţară asupra lui Iordache vornicul,* fiind şi ţara cîtă să tîmplase la divan, de s-au cetitu asupra lui carte iscălită de toţi. Scriia în carte cu jalobă, cum, fiind Iordachie vornicul 191 strein cu fraţii lui, cu vreme / au suppus toate casele boereşti şi au stînsu cîteva case boereşti ; fiindu frăţii lui cappichihăi la Poartă atîta vreme şi el vreme îndelungată puternic aicea în ţară, învrăjbitoriu de domni, de nu să mai satură de domni. De cunoaşte pe vreun dornnu că nu-i îmbla în toate nevoe şi plăcere lui, cerca mijloace de să maziliia domnii acee, de alegea pre alţii să-i între în voe lui şi să fie toată puterea în mîna ^ lui ; şi acele să făcea cu mare cheltuele ţărîi şi cu răsipa tuturor. Şi pentru aceste atuncea au pus Nicolae vodă de au întrebat pe mitropolitul Ghedeon care era faţă la divan, dovedindu-să acestea asupra lui Iordachie vornicul ce dzice pravila ; şi mer-gîndu la gazdă mitropolitul după ce s-au rădicat divanul, au trimis mitropolitul scris cu slova lui din dosul cărţii cei de 191 v pîră asupra lui Iordache vornicul, / cum pravila scrie : dove- dindu-să acestea asupra lui Iordachie vornicul, moartea ! Tri-misu-i-au lui Iordache vornicul, unde era închis, carte aceea ce scrie ţara asupra lui, de au vădzut-o şi o au cetit-o ; între-bîndu-1 ce răspunde la acestea Iordache vornicul. Atuncea Iordachie, de ar hi răspunsu cu - blmdeţe, ar fi eşit de la închisoare ; ce au răspunsu împotrivă cu semeţie, dzicînd -că-s minciuni acele toate. Acestu răspunsu a lui Iordache după ce au intrat la urechile lui Nicolae vodă, sămeţe şi fără * socoteală cuventele lui, (fiind la poprială dară slobod) s-au împlut de mînie ; (cu bbndeţele ca bumbacul să molo-şadză şi să îmblîndzăscu inimile domnilor) ; de sirgu chemînd pe baş-buliuc-baş, porunci să-i tae limba. Iară aflîndu-să încă 192 boerii la curte neeşiţi / pe la gazdele sale, au alergat la dornnu cu rugăminte de l-au ertat de acea sluţire, poruncind să-l 304 lase. Iară Horopceanul, ce-au fost căpitan, trecînd pe la odae unde era închis Iordache vornicul, poate fi fostu şi bătu striga : „Să ni-1 dea vodă să-l ucidem cu pietri pe Iordachi ; sau vom strica rătedzile şi-l vom ucide acolo în odae, că ni-au mîncat şi ne-au sărăcit el cu fraţii lui şi nu să mai satură de domni. Aceste cuvente a Horopceanului dintr-alţii ce le audzise şi i le-au spus lui Nicolae vodă, îndată au poroneitu de-1 pusă la închisoare pe Horopceanul* şi pre alţii ce fusese cu dînsul ; şi era să petriacă mare pediapsă Horopceanul. Aicea încă să 192v vede şi să cunoaşte negraba spre pedepse a lui Nicolae vodă, nice spre vărsare de sînge, macar cu pricini arătate. / Şi acmu şi boerii sta să nu iasă cu dzile Iordache vornicul ; ce, Nicolae vodă nu priimiia, dzicînd : nu voi să-m înplîntu mînule în spurcat singele lui şi, socotindu dintr-acele cuvente a Horopceanului să nu să facă vro năvală asupra lui Iordachie să-l omoară ţara, au poroneitu de l-au mutat înluntru în curte la odae sup scări despre casele domnii şi acolo au fost închis pănă la mazilie lui Nicolae vodă. Iară şi aceasta ni s-au părut cu cale a fi să pomienim aice. După ce să vădzu Iordachie vornicul în urgie lui Nicolae vodă, avîndu grije să nu-i cerce casa, o şcatulcă ce ave cu odorăle sale li-au trimis pe taină la un mitropolit ce fusese de Ohrida 193 în Eşi, Grigorie, socotindu / că, fiind chip duhovnicescu, nu o va vădi acea şcatulcă. Ce frumoasă taină ! Că mitropolitul acela luîndu acea şcatulcă cu odoarăle lui Iordachie vornicul o dusă la Nicolae vodă ; spuindu că-i a lui Iordachie vornicul, trimisă la dînsul să o ascundză. Iară Nicolae vodă deşchidzînd acia şcatulcă, în care au aflat şi izvod de cîte odoară sint şi care de cît preţu, atuneea au trimis acel izvod la Iordachie unde era închis de i l-au ară-tatu şi l-au întrebat a lui sintu acele odoară ce scriu în izvod ; au răspunsu Iordachie că-s toate a lui, iară nu le ştie unde le-au fost trimis giupîniasa lui să le amisţuias.că^--Şi atunce i le-au trimis toate neatinse ; ce, Iordachie vornicul, fiindu la închi- 193 v soare s-au aflatu la dînsul iz'voade cu pecetea / lui Mihai vodă, cum c-au luat din ţară 15.000 ug. Pentru aceea i s-au poron-citu de au dat 12 pungi de bani în banii birului ; însă şi pănă a nu încăpe la închisoare au dat o somă de bani împrumut care şi aciia s-au socotit toate de au mersu în nevoile ţărîi, cu alte împrumute ce s-au fostu dat, precum au arătatu toată 305 sama sa Nicolae vodă, la a doa domnie a sa, de care să va pomeni la rîndul său. Tîmplatu-s-au de au peritu şi un buliuc-baş anume Paras-chiv dintr-această pricină. Eşise la preîmblare Nicolae vodă, spre Copou, şi la întorsul lui de la preîmblare îi eşise înainte vro 100 de siimeni cu beldii că ase umbla pen tîrgu atunee 194 de răul leşilor de strigau pentru ruptele ce eşisă şi pre siimeni hătmăneşti ; / însă pe iuşor la greul ţărîi să pusese şi siimenii hătmăneşti şi cei ageşti. Să îngrijase Nicolae vodă, vădzindu atîţea slujitori cu beldie, care ar fi putut mai cu cale să fie mersu fără beţe înaintea domnului ; şi pre lî-ngă aceasta să înţălesesă cum acela Paraschiv ce era baş-buliuc-baş pre siimeni hătmăneşti era să rădice slujitorii asupra boerilor. Aceste pricini asupra lui Paraschiv fiindu şi sfătuindu-să cu cîţi boeri s-au aflat, au poroncit de i-au tăiatu capul din gios de graj-diurile domneşti. Pe aceeaş vreme trecîndu salahorii din Ţara Muntenească, să margă la Voziia pe la Galaţ, din ce pricină alta ar fi nu s-au ştiut, că îmbătîndu-să în Gălaţi muntenii, au aprinsu 194 v tîrgul de au arsu şi au jecuitu cîteva case în Gălaţi. Venie bieţii oameni cei / arşi şi jecuiţi, aice la Nicolae vodă cu jalobă asupra oamenilor munteneşti ; ce să facă alta Nicolae vodă nevrîndu să vatăme pe Costantin Băsărabă vodă, scrie la dînsul şi de acolo iară scrisori pe scrisoare veniia. Trimisesă cărţile sale pe la margine de slobodzii, de cură oaminii în ţară de peste Nistru şi din Ţara Muntenească şi de peste Prut din Ţara Turcească ; şi sfătuiia boerii să-i mute acei oameni de la margine mai în lontrul ţărîi, pentru să nu poată lesne a trece iară peste Nistru. La aceste răspundea Nicolae vodă, că nu ţine pe om locul, ce mila. Poruncise pe la giudeţe la ţară, pe la pârcălabi, să nu 195 închidză oamenii pentru fie ce vină ; ce, care ar fi mai grele giudecăţi să-i orînduiască la Eşi la divan, cu soroc de la / pârcălabi. După moartea lui Ilie Catacozino visternicul, stătusă vis- ternic mare Ghiorghiţă Apostol păharnicul, pre carile îl avea Nicolae vodă aproape ; ce, el nesîmţindu-să de sama Visterii, că i-ari lua aşe curundu, nu-ş lua sama cu diecii de visterie. Iată deodată poruncă la visternicul să-s caute sama visterii : poruncit-au din boeri lui Ion Buhuş, fiindu vel logofăt şi lui Ion Păladie ce fusese visternic mare la Mihai vodă. Stătut-au 306 acei boeri cîteva dzile în visterie, luîndu sama lui Ghiorghiţă visternicul, fiind izvoadele din lontru scoase, să potrivască cu izvoadele din visterie ; că avea Nicolae vodă toate orînduelele cîte să strânge din ţară, aşea pre ţărani cum şi pre mazili, izvoade greceşti, pe sama lui Sculi cămăraş din nontru. / Afla-tu-l-au acei boeri pe Ghiorghiţă vel visternic dator visterii cu cîteva pungi de bani ; şi atuncea după sama şi socoteala acelor doi boeri, scîrbindu-să Nicolae vodă pe Ghiorghie vel visternic, l-au aruncat la simeni, la lefe de l-au închis la odăile sale (puindu visternic mare pe Gligorie Jora). Ţinutu-l-au siimenii la odăile sale închis pentru lefele sale ; au dat de nevoe, vădzin-du-să de nişte oameni peste poroncă pedepsitu. O samă de bani au dat pe la stiaguri siimeneşti, la carii era orînduitu ; şi atuncea l-au slobodzit siimenii cîndu au nemerit mazilie lui Nicolae vodă. Făcusă Nicolae vodă în domniia sa o socoteală, care ni să pare că nu o va huli nime pe urmă, pentru hotarîle târgurilor domneşti, de la o vreme de deprinsesă / domnii cei mai de curund a da şi a boeri şi altora, aşea cît n-au rămas loc deo-sebitu pentru hrana şi agonesita pe dînsul tîrgurilor. Hărăzit-au locuri domnii cei vechi, a boeri, a slujitori, pentru slujba şi credinţa spre stăpîni ; iară nu aşea aproape de oraş ; cît să n-aibă tîrgurile deosebit hotarăle sale nesuppuse dzeciuelilor a boeri şi a călugări, precum să cunoscu bătrînile urice şi ispi-soacele a bătrânilor domni cu ci-au miluit pre alţii. Iară hotarîle trebuitoare tîrgurilor nu le-au clintitu ; ce de au dat din locurile tîrgurilor ce prisosiia tîrgurilor, da, iară ce era trebuitoare tîrgurilor li-au lăsat neclintite ; nu cum stau acmu de n-au tîrgurile unde să se hrănească, fără dzeciuială despre alţii. Acestea socotindu-le Nicolae vodă, nu dzice nemică / de daniile cele vechi (a vechilor domni celor bătrîni) ce de daniile cestor de curund domni ; însă întîi au spus şi boerilor sei socoteala sa. Pus-au de au făcut cărţi să să strice daniile cele ce s-au făcut de domnii mai de curundu, cu împuţinarea locurilor tîrgurilor domneşti ; că venise jalobele de la cîţi târgoveţi a cîteva tîrguri cum n-au unde să hrăni. Ce, pe urmă mainte de ce li-ari trimite pin ţară să le sune, prieepîndu acmu bănaturi despre o samă de boeri, cărora li să didesă daniile şi miluirile acelor domni trecuţi, socotindu să nu-i mâhnească au părăsit, de au poroncitu să nu să mai ivască acele cărţi. Luasă Nicolae vodă de la Iordachie Ruset vornicul satul 195 v 196 196 v 307 197 Scheea, tîrgu, nu loc de a tîrgului / şi Drăgşanul, care l-au fost datu întîi Iliiaş vodă Alexandru lui Ursachie visternicul cîndu l-au cununat ; pe urmă de Costantin vodă Cantemir, dat lui Iordachie Ruset vornicul ; ce acestea pe urmă iarăş li-au datu Nicolae vodă, trimiţindu-i şi scrisorile ce avusese de la Costantin Cantemir vodă de i le-au dat lui Iordachie vornicul. După închisoare lui Iordachie, pribegit-au Lupul Costachie vornicul, cu nepotu-său Costantin comisul ginirile lui Iordachie vornicul şi cu Catargiul spatariul în Ţara Ungurească, mai mult pentru închisoarea lui Iordachie vornicul. Iară Manola-chie vornicul, fratele lui Iordachie vornicul mainte trecuse în Ţara Unguriască pănă a nu să închide Iordachie ; legîndu pe 197 v un ciohodar a lui, / Nicolae vodă, au pribegit la Braşău. Şi aceasta legătură a omului său de Manolachie vornicul au mai adaos scîrba pe Iordachi vornicul. Iară la văleat 7219, de cu toamnă, trecut-au Cuciuc im-brihorurul împărătescu la Crîm la Dovlet Cheri hanul, de l-au chemat la Ţarigrad. Stă tuşă acmu vezir, după Numan paşea Chiopriulioulu, Mehmetu paşea Baltagiul, cu a doa vezirie ; de au stătut la sfat, din care s-au stricat pace cu moscalii îndern-nîndu craiul şfedzăscu, aflîndu-să tot în Tighine ; de care să va pomeni la rîndul său. Iară Nicolae vodă înţelegîndu de hanul c-au trecut la Poartă şi că s-au schimbat şi vezirul, ştiindu pe hanul neprieten încă tătîne-său şi simţindu şi de ernatecul aice în ţară a 198 leşilor lui Haliţchii / cu cheltuiala a ţării şi singur îş pohtie mazilie, vădzindu şi ţara slăbită. Aştepta din dzi în dzi să-i sosască mazilie ; precum s-au şi tîmplat ; că, nezăbovindu vreme fiind încă hanul la Poartă, la luna lui noemvrie în 23 dzile, i-au sosit mazilie, după ce au domnit 1 an. Era într-o gioi la divan Nicolae vodă şi acolo giudecînd 2 rînduri de oameni, vădzură boerii carii să tîmplasă la divan, cum au venit un copil din casă de au spus postelnicului celui mare cum au întrat 2 turci dreptu la odae unde este închis Iordachie vornicul, de au sfărîmat rătedzile şi au întrat în lontru la Iordachie. Aceste spuindu-le acel copil din casă postelnicului în taină şi postelnicul cel mare au şoptitu lui Nicolae vodă, îndată s-au sculat de 198 v la divan, însă / nemică schimbatu din faţă ; iară boerii carii să tîmplasă la divan, îndată au priceput mazilie domniei şi o samă au eşitu pre poartă despre sfetii Nicolae, că celelalte porţi acmu era închise. Deci, a doa dzi, strîngîndu-să boerii la 308 curte, au aflat caimacam pus de la domnul nou Dumitraşco Cantemir vodă, pe Iordachie vornicul, pe Antiohie Joara hatmanul, Dabijea păharnicul. Insă nu aşea vesel Iordachie de domnie lui Dumitraşco vodă, căci nu-i era pe voie nice aceea domnie, cum că s-au vădzut slobod de la închisoare şi atuneea şi Ghiorghiţă visternicul au eşitu de la închisoare de la odae siimenilor. Şi dintr-acei 2 turci ce scoasesă pe Iordachie de la închisoare, era unul slugă lui Antioh vodă învălit turceşte, anume Saracia, pe carile apoi l-au făcut / Dumitraşco vodă 199 agă. Intr-aceea dzi sosise şi Iosuf aga cu mazilie. Iară fermanul cel de mazilie, fiindu-i acel aga prieten, nu s-au cetitu în ivala tuturor ; ce l-au dat lui Nicolae vodă, de l-au vădzut şi l-au cetitu singur de nime audzit. Iară Dabijea păharnicul îndemnatu de vornicul Iordache, au mersu la odae cămăraşului celui mare, să ie bani ce va găsi de a lui Nicolae vodă. Dat-au veste lui Nicolae vodă pe cum Dabijea păharnicul au mersu să cerce pentru bani la cămară ; degrabă înfocatu de mînie, luîndu buzduganul şi purcesesă singur să margă la cămară ; ce oprindu-1 postelnicul cel mare Dumitrache Rama-dan, arătî-ndu-i că nu i să cade singur să margă, au mersu postelnicul cel mare la ceelalţi caimacam. Şi aşea / s-au întorsu 199 v Dabijea păharnicul din calea sa. Iară Nicolae vodă, gătindu-să spre calea Ţarigradului, au purces noemvrie în 26 de dzile ; şi mainte de purces gîlcevitu-s-au Iordachie vornicul cu Nicolae vodă înaintea agăi ; care lucru nu-i va lăuda nime, a supăra pre domnu la mazilie. Petrecutu-l-au boerii carii s-au tîmplat aice cu slujitori, şi şvedzi şi căzaei, carii să afla aicea în oraş pe aceia vreme ; numai Iordache vornicul, vrîndu să-l petriacă şi el, şi aernu să suisă^ în leftica lui căci era slabu de picioare nu l-au petrecut, oprindu-1 un turcu trimis de acel,Iosuf aga, dzicîndu-i să-ş margă la gazdă-i ; şi aice să vădzu că Nicolae vodă nice petrecere lui n-au vrut să priimască. La luatul dzua bună de la boerii ce l-au petrecut, / au dzis 200 giurmdu-să, cum n-au avut gîndu rău, nice spre boeri, nice spre ţară ; iară cine i-au greşit să fie toţ ertaţi. Buhuş logofătul era închis în visterie de Iosuf aga, pentru aceasta pricină venise acest agă mainte şi cu mazilie lui Mihai vodă şi atunce la acea mazilie, aflîndu-să Buhuş cu alţi boeri aice în oraş, cu îndemnarea lui Mihai vodă aernu mazil, au fostu făcut mărturie acel agă cu peceţile boerilor acelora ce să tîmplasă pe aceea vreme ; între care şi Buhuş logofătul era, 309 cum birul ce era să-l dea Mihai vodă la împărăţie au rămas asupra ţărîi. Care pe urmă venindu Nicolae vodă domnu, au cercat cu cădii şi nu să aflasă asupra ţărîi ; ce acel Iosuf aga, vrîndu să-ş îndreptedze acele mărturii că s-au făcut direpte de 200 v au rămas ţara datoare / cu acel bir din dzilile lui Mihai vodă, şi Buhuş logofătul pricindu, cum ei n-au mărturisit atuncea nice ştiu nimică, iară de le sint peceţile, atuncea au strînsu peceţi cu porunca lui, pomenindu că fac alte mărturii, să să ştie cine din boeri au rămas nepribegiţ, în Ţara Leşască, şi cine sintu rămaşi neduşi den ţară ; iară de altele nu ştie să fie mărturisit; iară peceţile lor de le-au luatu cine ştie la ce fel de mărturii le-au pus. Şi aşea mîniindu-să aga, au poroncitu de au închis pe Ion Buhuş logofătul, vrîndu să-l ia cu dînsul să-l ducă la Poartă. (Ce poate fi şi pentru să mai ia cîte ceva după lăcomie lor). Fugit-au Buhuş logofătul din visterie cu o dzi mainte de ce era să purceagă acel agă, cu mazilie lui Nicolae vodă, noaptea la 201 Miroslava ascunsu pană / au purces acel Iosuf agă şi s-au depărtat de au eşitu iarăş la gazda sa Buhuş logofătul. După ci-au purces Nicolae vodă din Eşi cu mazilie spre Ţarigrad, de la Piscu s-au pornitu agărlîcul înainte la Galaţi ; şi acolo la Piscu i-au eşit înainte cîţva oârneni slobodzieni, pre carii i-au fostu adus cu cărţile sale dintr-alte ţăr în ţară, fiindu în odihnă pe cărţile de tocmală ce li s-au fostu dat, de-au grăitu înaintea lui Iosuf agăi, care duce pe Nicolae vodă la Poartă, dzicîndu că mare strîmbătăţi au făcut împărăţie de au mazilit pe Nicolae vodă, care au făcut ţară. „Era un domnu de să ţinea de cuvîntu ; ne-au adus cu cărţile sale ; şi ni-am aşedzat în 201 v ţară; acmu ne vor răsipi alţii“. Aceste-acmu fiind / sositu şi Dumitraşco Cantemir cu domnie la Gălaţi, înţelegîndu acmu agărlîcul lui Nicolae vodă, cu Iordache aga sosise la Galaţi, au pus de au poroncit acelui agă ce era ispravnic pe agărlîcul lui Nicolae vodă să treacă mai în grabă în ceea parte să nu-1 apuce dzua în Galaţi; iară Nicolae vodă au întratu cu toţi oaminii săi ci-au avut în Galaţi, de au şedzut oturac 2 dzile. Mers-au la Dumitraşco vodă de s-au împreunatu de au vorovitu cîtva amîndoi domnii şi mai multu pentru aceaste că trimiţîndu Nicolae vodă nişte tescherele şi fermanuri împărăteşti, şi poliţe, mainte, la Ţarigrad, şi fiindu unele şi pentru sama birului ţării, pe cale ducîndu-le ominii lui Nicolae vodă, 202 le-au tîlnitu / Dumitraşco vodă şi le-au luat la sine. Pentru 310 acele îl poftia Nicolae vodă pe Dumitraşco vodă să i le dea ; ce-au răspunsu Dumitraşco vodă cum nu-s la dînsul, nice sintu îndemînă. Iară trecîndu Nicolae vodă de ceea parte Dunărea, au răpedzitu de iznoavă la pase de Tighinea, de i-au trimis alte tescherele, de au încheietu birul datu din domniia sa la visterie împărătiască. Ii scrisese şi prietinii de la Poartă, precum să nu-ş facă inimă rea Nicolae vodă de mazilie, căci aşea ceastă dată au împinsu vremile ; iară fără zăbavă va fi iară domnu, precum au şi poroncitu la o samă de boeri să ştie că nu va zăbovi un an şi va eşi domnu. Acel agă Iosuf ce venise cu mazilie lui Nicolae vodă, îi era prietin, precum s-au vădzut şi cu fermanul cel de mazilie de i l-au dat de şi l-au / cititu sîngur neaudzitu de nime, precum s-au dzis şi mai sus. Acesta Nicolae Alexandru vodă era la stat de mijlocu, iară cinsteş om ; şi în filozofii şi în istorii şi într-altele ce să cade a şti unui domnu, era deplin învăţatu ; ştie şi cîteva limbi, precum arătatuşi mai sus şi om dumnedzărescu, păzie tare bese-reca ; la mîncare şi la băutură foarte puţin ; spre sfintele bese-rici şi mănăstiri scăpate milostenie făcea ; spre săraci şi spre văduve cu milă era. Iară era grabnic la mînie şi mai ales asupra acelora ce-i cunoştea că mînca banii visterii, şi spre cei ce făcea strîmbătăţi / şi supărări săracilor şi spre carii era neascultători la porunci; era fără preged şi cu privighere la trebile ce era a ţărîi, gata şi cu nevoinţe a plini poroncile împărăteşti. Macar că nu era răsipitoriu, dară încăş spre ceea ce slujiia cu osîrdie era darnic, că cunoscîndu acele ce sintu de folos ţărîi, din multe pricini împiedecîndu-să nu pot să le facă şi vădzînd pre unii din boeri că nu era mulţemiţi, dzice acestea : („Nu odată să samănă şi să seceră şi nu odată să ultueşte pomul şi să culege dintr-însul rodul) ; ase şi noi, toată averea noastră o am cheltuitu în trebile ţărîi şi avem răbdare. Trebue şi dum-nevoastră să rugaţi dumnedzău să trăim şi noi în domnie şi pe urmă veţi cunoaşte dumnevoastră / şi plata ostinelelor voastre şi întemeere caselor dumilorvoastre.“ Şi în domnie lui nice obiceiu nou nu s-au izvoditu ; ridicat-au dară şi dare de pre păpuşoi şi au legat să nu mai fie, care s-au fostu scornit la alţi domni de mainte vreme. Insă nice aciasta uitării nu vom da : cum au sosît Nicolae vodă la Galaţi, venind la domnie şi făoînd divan, care jeluin-du-s cei săraci pre boeri pentru strîmbătăţ ce ave despre dînşii, pentru care vădzînd Nicolae vodă nedireptate n-au făţărit 311 \ 202 v 203 203 v nemărue ; ce pre mulţi i-au certat din Gălaţi păn la Eşi, pe unde au făcut pe la conace divanuri pre obiceiu. Şi în tîrgu în Bîrlad fiind strînşi toţ boerii cei mari şi mici şi mazilii şi 204 toată Ţara de Gios şi fiind temniţa Bârladului / plină de oameni pentru datoriile turcilor, din dzilile lui Mihai vodă, îndată au poroncitu de i-au slobodzit- pre toţi; ce, venia turcii de arăta cărţi de giudecăţi de la boeri ; pre carii întrebîndu-i Nicolae vodă răspundzîndu-le : aceste giudecăţi faceţi dumneavoastră săracilor. Ce boerii ase au dat samă, cum le-au scris cărţile lui Mihai vodă, ase au giudecat. După care fiindu ei strînşi toţi de faţă la divan, le-au răspunsu : în dzilele mele să căutaţi la dreptate, ca să nu dziceţi pe urmă că nu v-am datu dumilorvoastre a înţălege. Pre lîngă aceste carii nu vrea din cei neînţălegători să vie de faţă la divan după jaloba omului, îndată trimite de-i aduce oameni domneşti cu ciubote fără voe 204 v lor. Ce, vădzîndu / divanuri straşnice, să învitasă oamenii cei cu* strîmbătăţi asupriţi, de apuca unul pe alaltu, strigînd : „haida la divan !“ Deci cei vinovaţi şi mai vîrtos cee ce-s mîneători 'din slujbe, ’vădzut-am aeolea pre loc şi din cei mai de frunte şi din boeri şi din cei mai de gios, scoate bani din buzunar de să împăca, numai la divan să nu margă. Care apoi * şi la Eş, în toată* domniia aceasta, mulţi să împăca afară din divan, ferindu-să de faţa domnului să nu cadză la ruşine. Şi era veseli toţi pemintenii, mulţemind lui Dumnedzău, că ni-au trimis domnu bun şi milostiv, că era linişte mare şi pentru dări şi de cai de olac; nime boul omului, sau carul, sau pîine să ia cu sila la jicniţa cum lua la alţi domni, ba. Sta tîrgul făinii ezit din pîine din toate părţile ; eftinătate şi bivşug în toate buca- 205 .tele. N-umai mâncătorii avea voe rea, că nu pute mânca / ca-n dzilele de mainte altor domni ; ce în puţină vreme au fost acea bucurie bieţilor pemintenilor Moldovei, că s-au mazilit Nicolae vodă după ce au domnitu un an, pe cum s-au pomenit mai sus. Şi pre urma lui au venit la domnie Dumitraşco vodă feciorul lui 205 v Cântemir vodă, cel mai mic, de au făcut în ţară mare zorbalîc. / De domnie lui Dumitraşco vodă Cântemir, vleat 7219 Domniia lui Dumitraşco vodă într-acesta chip au fost : fiindu el om isteţu, ştiindu şi carte turcească bine, să vestisă aemu în tot Ţarigradul numele lui, de-1 chema agii la ospeţele lor cele turceşti, pentru prietenşug ce avea cu dînşii. Alţii dzic, 312 ştiindu bine în tambur, îl chemau agii la ospeţe, pentru dzică-turi V Şi ales au fostu legat mare prie‘tenşug cu un Daul Ismail aga, care, fiindu capichihae hanului la Poartă, deci chemîn-du-să hanul- Dovlet Cheri, precum s-au pomenit şi mai sus, prin Cuciuc Imbrihorul împărătescu / la Poartă ; şi acmu hanul avîndu a ochiu pe Nicolae vodă, aflat-au vreme acel Daul Ismail aga, pre mijlocul hanului, fiindu-i capichihae, de au scos domnie ţării lui Dumitraşco vodă, ştiindu turcii şi credinţa tătîne-său lui Cantemir vodă bătrînul şi fiindu acmu şi pace stricată între împărăţiia turcului cu moscalii. Deci, după ce au luatu Dumitraşco vodă domnie nemică zăbavă n-au făcut, ce' de sirgu au purces din Tarigrad spre Moldova în cai de menzil,. împreună cu Schimni aga, fără tuiuri, fără sangiac, fără tabulhanaoa împărătiască ; şi pre urmă tîrdzîu i s-au trimis de Ia împărăţie tuiurile. Şi au sosit Dumitraşco vodă la Eşi în scaun, în luna lui dechembrie 10 dzile. însă dacă s-au apropiet de oraş, i-au eşi