> > LUCIAN COSTIN (MARE COLECŢIE DE FOLKLOR) DIN POPOR ADUNATE ŞI POPORULUI REDATE EDIT1H 1 IN 3000 EX. "'Sa ^AGÂD^asi *) I. CÂNTECE II. BALADE III. DESCÂNTECE . STRIGĂTURI LA JOC . CIMILITURI CUPRINSUL: VI. LEGENDE VII. DATINI ŞI CREDINŢE VIII. OBICEIURI IX. POVEŞTI X. GLUME, ANECDOTE *o* INSTITUT DE ARTE GRAFICE „CARTEA ROMANEASCĂ" SUC. TIMIŞOARA. Folklorul bănăţean ? — Consideraţiuni generale — Cine cutreieră satele bănăţene pe Valea Timişului, a Biistrei, Almăjului, Caraşului, Bârsavei. ori regiunea Lugojului şi 'întreg Tonontalul, şi se va opri riitel ici şi colo- cu greu se va despărţi de superbele manifestaţii ale sufletului şi graiului bănăţean. înainte de toate ochiiu-ti se ţintuieşte ae acea discretă armonie a colorilor în portul bănăţean; cămaşa ,albă ca zăpada prinde de minune cu celelalte colori ale opregului, sailbei, etc. E aci în Banat un a-devărat c;ult asl compoziţiei colorilor şi podoaba unei case, chiar la oraşe, nu sunt covoarele persiane ci bogatele şi frumoasele tăsături şi broderii bănăţene. ]n această privinţă, cred! eu, că Bănăţenii sunt în fruntea tuturor celorMate provincii. Dar de unde vin toate acestea, câte le vede ochiul nostru? Toate sunt o vie şi neclintită dovadă, cum e sufletul bănăţeanului şi cum se manifestă dânisul. Deda ochi trec la ureche. In toată seara, pe cărări, pe uliţi, la alacă, la chefuni}. la jocuri urechia-ti prinde (cele mai gingaşe cântece, doine, romanţe de o varietate nebănuită poate până astăzi. Cu cântecul pe buze dela leagăn până la cele mai adânci bătrâneţe. astfel e bănăţeanul! IDin acest cult al cântecului au luat fiinţă cele mai straşnice fanfare, cele mai impozante coruri ţărăneşti, cele mai dulci şi mai frumoase melodii, arii populare, pe cari le cunoaşte în buc)ă' parte toată tara. Cine n’a1 auziţi de corul lui Vidu? Şi acest cor —nu e un cor ţărănesc, e al intelectualilor. Dar câtă vervă, câtă coloratură e direct din sufletul şi graiul ţăranului! 3 Astfel s’a întronat în toată viata intelectuală dela Oraşe — sufletul ţăranului, mai tare şi mai durabil în manifestaţii decât „clasicismul11, ce i-a făcut loc Zefirului dda teară. Astăzi suflă în oraşele bănăţene a-cest curent răcoros^ sănătos şi binefăcător al ţăranului, acest curent a înviorat masele dela oraşe şi muzica bănăţeană reprezintă cu prisosinţă adevăratul sentiment al bănăţeanului. O doină depe răzor, din zăvoi o preferă bănăţeanul celei mai delicioase piese ale cutărui compozitor. Un cântec ce răsunlă pe un colt de stâncă ori prin lunci — acelaşi cântec 'intră cu cinste şi demnitate în saloane. Iată gloria artei populare, una şi aceiaşi pe buzele ciobanului ca şi a cântăreţului din cutare sală de concert!. La aceste toate mai contribuie următorii factori: mândreţa naturii, contrastele frumoase ale bucuriei şi tristeţii, sentimentul erotic în toată varietatea lui, sufletul cald şi înţelegător, care-i împrumută repede Dânăţeanului accesibil note de umor, claritatea si tonalitatea cuvintelor etc. Contrastele le adaptează bănăţeanul într’un tot armonic — şii aci e meşter, dânsul are o cheie foarte potrivită pentru porţile aurite ale imiperiuluii artei. In această reverie de tonuri, colori şi varietăţi ale sufletului are folkloristul să privească cu ochiu-i ager, cu urechea înţelegătoare şi c,u inima plăpândă larg deschisă! Fiecare pas trebuie să-l facă cu atenţie, nim|ic să nu-i scape din vedere, să nu-1 înşale a-parenţele, în toate are de găsit ceva — folkloristul are săi adune ca şi o albină, să cearnă şi să distingă valorile pentru a reda ţării mărgăritarele ascunse în pieptul săteanului'— comorile satelor noastre. Acest avânt al folkloristicei a chemat la viaţă curente sănătoase1 şi în literatura Cultă. îndeosebi popoarele latine şi cele slave i-au dat o mare atenţie folklorului. Iar Românii au deaseme-nea o vasta literatură folkxoristică ajungând astăzi la o fază de înflorire, iar nume mari de folklorişti şi-au cucerit locul de onoare în literatura noastră. Fiecare provincie contribuie cu comorile ei folkloris-tice: Bucovina, Moldova şi Ardealul stau. după părerea mea, cu cele mai multe contribuţii, apoi urmea- 4 ză Muntenia, Oltenia. Basarabiei şi Banatului îi revin momentul de înviiorare şi dezgropare a imenselor comori nebănuite încă. Şi acu alte câteva consideraţiuni generale despre folMorul bănăţean. Cam dela anul 1900, deci cu 25 de anii înainte, se poate*, vorbi despre un început serios al cercetărilor folkloristice în Banat. Atunci a-par nume ca Simion Mangiuca, Emilian Novacovici, aooi Iosif Popovici, Avram Corcea. Vasile PoDOvici. apoi Dim. Cioloca, Iuliu Vuia şi alţii, dar în fruntea tuturora stă veteranul folklorist al Banat’iui Oheor-ghe Cătană (învăţător în Brebul, jud. Caraş-Seve-rin). Pelângă colecţiile delfolklor se află fărmituri de studiii folkloristice. începutul acestor studii prinde să se accentueze în zilele noastre. Datorit acestor studii va anare în curând şi „Glosar de cuvinte dialectale din Banat“ de L. C., un preţios material filologic, cu care se va îmbogăţi Dicţ. Acad. Rom., dicţionar despre icare astăzi p,uţin se mai aude (diin lipsa de fonduri!). A vorbi ceva despre folklorul bănăţean, înseamnă a-i privii şi diferitele laturi, întregul mozaic, forma şi fondul. încep cu Cântecele: Ca şi în celelalte provincii îi revine şi in Banat locul de |runte poeziei erotice. Dorul, ochii, buzele, mersul, portul mândrei, durerea despărţirii, ura şi amărăciunea află şi creiază cele mai expresive, gingaşe versur de un profund fond artistic şi intr’o formă uşoară, impecabilă; ambele adaptate tonalităţii cu adevărată măiestrie. In astfel de versuri inima oalpită uşor şi cadenţa e smulsă din suflet cu tactul Vine măsurat, natural, ca d. ex.: .,Dragu-mii-i bădiţa nalt Că sărută xlesmerdat, El s’apleacă de eşti mică Şi în braţe te ridică. Dar bădiţa mititel Mi-i urît şi fug de el, ; Că cu rtasu ’n brâu te ’mpunge Şi cu gura nu te-ajunge“. (Cântec din Gârboyăţ Valea AlmăjuluO Baladele sunt foarte multe publicate şi iarăşi multe încă ce n’au văzut lumina tiparului: oână acu au publicat Qh. Cătană, Avram Corcea, Emilian No-vacovioi, Iosiî Popovici, iar proxima colecţie inedită a subsemnatului va ieşi în scurtă vreme de sub tipar. Observ că în balade sunt foarte bogaţi Bănăţenii — apropierea Dunării, luptele cu Turcii, luptele vitejilor bănăţeni şi acelor sârbi, au un număr mare de creatiuni'tni bal?de şi legende. De aci au urmat şi alte consecinţe: influente slave vădite în balada bănăţeană. Descântecele. Asemenea ş descântecele sunt în-tr’un număr considerabil. Faptul acesta se explică uşor, fiindcă tot! omul îşi are beteşugul său, şi pent] u orice boala! ori ispită are bănăţeanul descântecul potrivit, izvorât dintr’un instinct nedefinit al misticismului şi credinţelor oculte. Nu e provincie, care să-i întreacă pe Bănăţeni în varietatea acestui gen. Astfel întâlnim descântece de: Diochi,, fedat, de plesnit, de argint viu, de mână-tură, de întors, de junghiu, de stomach, de muma pădurii, de spurcăciune, de dragoste (vrajă), de bubă, de durere de cap, apa sfinţilor, Sfânta Vinere. de beteşug, de moroi, de urcior, de somn, ex„ etc. In aceste descântece dăm de superstiţiile poporului în cel mai larg sens, unde forţele naturii, oamenii răi şî buni, animalele, duhurile rele au fiecare un rol bine deiinit ca spirite bune şi spirite rele; toate însă se fiinesc cu biruinţa spiritului bun. De ex.: „Fugi izdate, Blăstămate, Că din gură îti grăii, Cu ai *) te-am cusut, Cu tămâie te tămâia!. Cu peria te periai, Cu pieptenu te pieptănai, Cu lopata te luai, In mări te aruncai., Porcii te mâncară. Porcii te sfârticară. Leac să-i fie Sfântă Mărie, ' ” ’ 1 '■> (Dese. din corn. Cuptoare, Valea Almajutuî). 6 Bocetele. Din acest gen puţin se cunoaşte astăzi fiindcă folkloriştii i-au dat prea putină atenţie. Subsemnatul are din acestea o colecţie însemnată, inedi tă bineînţeles. Caracteristica generală a bocetelor e felul cum se desparte bănăţeanul la moarte de ai săi, de acest pământ. Din toate transpiră frumoasele calităţi ale sufletului bănăţean, când cel mort — prin; graiul „bocitoarelor^ — îşi ia adio contemplând cu iilosofia-i sănătoasă indefinitul altei vieţi, a acelei, cereşti. Din cauza frumuseţii redau aci un astfel de bocet: Soţia moartă cătră bărbat. ...Vină al meu sot prea iubit, Ce rămâi acu mâhnit, Vină, vină şi mă vezi, Că, de aici mă depărtez. Eu cunosc şi ştiu prea bine: Cât am trăit eu cu tine, Am putut să te mâhnesc Şi prea multe să-ti greşesc. Ci mă iartă acu pe urmă Când1 traiul nost’ se curmă, C’amândoi n’o să mai fim, Că de toate acu ne despărţim. (Bocet din Brebul, judeţul Caraş-Severin). Bănăţeanul glumeţ, posac, cu umor foarte sănătos se manifestă parte în „Oraţiile de nuntă“, dar îndeosebi în „Chiuituri" . In chiuituri e dânsul meşter, ;cu o ironie fină, plăcută. De ex.: „Mândruliţă. leliţa mea, Ardeleana ştii juca, Cu suveica nu ştii da. Printre iţe şi fuştei Trece o iapă ’mpiedicată, Prinare iţe şi i fuştei Trece o scroafă c,u purcei“. Ori in: ..Mă’nsurai, luai muiere, îmi luai mama: mamii mele. Când o văd la' uşa şurii, 1 Parcă văd muma pădurii; Când o văd la foc lucrând, Parcă văd urşii jucând“. In colecţia',de vr’o 150 de chiuituri'(şi câte se vor mai adauga la,'acest număr),, câte le-a adunat subsemnatul, se va putea oricine orienta, (când va ieşi colecţia de sub1 tipar), că bănăţeanul e foarte accesibil ca să-i dezlegi limba, la cel mai mic gest îti răspunde/lai joc ori la'chef cu o! chiuitură potrivită, adeseal la moment! improvizată. Cimiliturile sunt deasemenea foarte numeroase, din motivul ,că bănăţeanul îşi disltrează fantazia sa a-ruinicând o cimilitură după alta spre a gâdili şi a râde de mintea altuia; el râde mult cum se năcăjeşte unul, care caută înzădar dezlegarea cimiliturii. Toate cimiliturile sunjo exclusiv productul ţăranului. De exemplu câteva: Am> uni grajdiu roşu şi cai albi. •(uţuip vi no) Când e ziua cea mai lungă? •(BDUBUI 33 ie(u pue^) Cine intră,mai întâi în biserică? (epqo) In „Poveşti* se reoglindeşte spiritul bănăţeanului cu cunoscuta-i vioiciune şi nu prezintă varietăţi provinciale; deci astfel le vedem, cum sunt 111 generezi la celelalte provincii. Toate au însă nuanţe foarte atrăgătoare şi se întregesc cu personaje, animale, duhuri rele şi bune în situaţii cari te mână şir de şir pânăce isprăveşti fără răsuflu. Spre final te îndrumă povestitorul cu fel de fel de amănunte. Un adevărat caleidoscop de acţiune principală, acţiuni secundare, în cari destinul veghiază c,u încordare pentru dezlegare şi eroul principal deregulă iese învingător dacă (în decursul acţiunii a suferit din cauza calităţilor sal bune; invers îl ajunge pedeapsa' după multe fapte rele. Colecţii de poveşti au apărut până acu de Gh„ Cătană, Dim. Ciocola şi acu va urma o colecţie de Lucian Costin. 8 Despre legende, credinţi, obiceiuri, anecdote, istorioare, etc., aş avea aceleaşi cuvinte să le repet, îittrucât şi aicestea ni deschid / orizonturi foarte largi pentru a judeca diferitele calităţi ale bănăţeanului. încheind acest articol aş voi încă următoarele să adaiug: spiritul bănăţeanului e în funcţiune armonică cui sufletul său în orice manifestare a vieţii, fondul latin sclipeşte printre toa'te influenţele ca diamantul. Cele mai multe influenţe sunt cele slave suprapuse iai şi colo pe fondul latin — aceasta din cauza vecinătăţii şi a legăturilor slave. Germanii (Şvabii), veniţi în masse numeroase îri sec. 18. n’au putut ştirbi cu nimic civilizaţia bănăţeanului cu toate manifestările sale, căci din intemperiile vremurilor sufletul său eminamente latin a remas conservativ prin propriile sale comori: literatura poporană, în care sufletul şi-a găsit hrana sa şi n’a trebuit s’o caute în altă parte. Influentele slave s’au strecurat pe neobservate din cauză duratei prea: lungi. Lucian Costin. Cântece Codrule bătrân moşneag. Codrule, bătrân moşneag, Mult te au voinicii drag, Codrule cu frunza rară Nu te-am văzut de astă vară, Şi mi-i dor frate odată Să mai văd voinicii roată Lângă focuri povestind Şi din fluere doinind. (Auzită dela Ioan Dărăban-tu Sasca-Montană). Câte tări în lung şi lat. Câte tări în lung si lat, Nu-i ca fata din Banat. Când e zi de sărbătoare, Ea se gată ca o floare. Că din plete până ’n brâu Toată-i spicuri de grâu Şi se ’ncinge la mijloc Cu brâu roşu de foc, Din obraji îi pică sânge. Când o vezi, inima îti frânge. Când te vede năcăjit Şi la fată ’ngălbeniit. Gura ei odată ’ti zice: Vino ’ncoace măi voinice. (Auzită dela Nicol. Brânda, Cornea). n De-ar fi dorul ca o floare. De-ar fi dorul ca o floare Să-l port'legat la cheptoare. Să-l desleg când eu aş vrea, Eu de dor n’aş mai zăcea. Doru-i floare din grădină, Cine-1 poartă, greu suspină Şi suspină pân’ ce moare Şi inima tot îl doare. De-aş putea din piept să-mi scot Inima cu dor cu tot, S’o trimit în pieptul tău. Să vezi mândră dorul meu, Să te doară şi pe tine Inimioara ca pe mine, Să suspini şi zi şi noapte Şi s’oftezi până la moarte. (Auzită dela Maria Ciurcea, Greovat). Câtă boală-i pe sub soare. Câtă boală-i pe sub soare Nu-i ca dorul arzătoare, Că dorul unde se pune. Face inima cărbune. Câtă boală-i pe sub lună. Nu-i ca dorul de nebună. Că dorul unde se lasă, Lacrămilor face casă. (Auzită dela B. Bosco, Mărcina). De cine dorul se leagă. De cine dorul se leagă Nu mai poartă mintea ’ntreagă. De se leagă de-un voinic. Nu lucră vara nimic; De se leagă de-un fecior.. Se zăuită x) de topor; Când se duce la pădure. Se zăuită de săcure; De se leagă de-o fetită, Se zăuită de furchită 2); De se leagă de-o nevastă, îşi zăuită lucru ’n casă. (Auzită dela T. Sârbu, Prigor). Măi bădiţă depărcior. (Variantă). Măi bădiţă depărcior Nu-mi trimite atâta dor Pe părău şi pe izvor. Pe gurile tuturor. Trimite mai putinei. Vino bade tu cu el, Că eu-s fată dezmerdată. Cu dorul nu-s învătată, Şi îs fată tinerea, Dorul nu ti-'l Ştiu purta. (Auzită dela Ioan Stoianovici, Dognecea). Frunză verde de gorun. Frunză verde de gorun. Ieşi mândruto până ’n drum. Câteva vorbe să-ti spun. Frunză varde creang’ de nuc. Ieşi mândro că mă duc. Frunză verde de măr dulce. Stai neico, nu te duce. Numai muica să se culce. Apoi ies la gură dulce. (Auzită dela I. Borchescu, Bor-lovenii-Vechi). ®) Cuvintele însemnate cu cifre sunt explicate la sfârşit. A Somnu-mi-i şi mor de somn. Somnu-mN şi mor de somn Şi n’am unde să adorm, •Că porţile îs toate ’nchise Şi lămpile toate stânse. Numai la mândruţa ’n vale Arde'un pic de lumânare. Eu mă dusei la mândra Ca să-i clatin fereastra. Dară parcă am fost cam beat. Că prea tare am clătinat De bărbatul s’a sculat Şi pe mândra a ’ntrebat: Măi muiere, măi nevastă, Cine bate la fereastră? Tacii bărbate şi te culcă, N.u-ti face singur nălucă, Că o fi mâţa lu vecina. Ori a lui soruica Lina! Dară măi muiere, măi urgie. Mata n’are pălărie. Ci o fi, o fi mârtacu, Pe-amândoi lua-v’ar dracu. (Auzită dela Nicolae Birdean. Dognecea). I Sus e lună, jos e nor. Sus e lună, jos e nor. Badea-i dus la târg cu dor. Jos e nor şi sus e lună, Badea n’are voie bună. De-aş şti bade c’ai veni, Drumul ti l-aş şindili, 1) Tot cu şindilă de fag Pân’ la noi bădiţă ’n prag; Frunză verde matostat. Maică rău m’ai blăstămat Să n’am prânz fără de plâns Nici hodină de ajuns. Nici amiaz’ fără necaz. Să mai trag pe câte am tras Şi să mor în tări străine Unde nu cunosc pe nime, Fără lumină de ceară-Fără om din a mea tară. (Auzită dela Nicolae Ardelean, Cărbunari). De cine mi-i dor şi drag. De cine mi-i dor şi drag, .Nu-mi race tină în prag, Iar de cine mi-i urât. Face-mi tină până ’n gât. Cât îi fata de micuţă, Fură banii din o'lcută 1) Şi ia cârpă la^ feciori Ca s'o joace ’n sărbători. Ochişori ca la badea, Doamne, nu mai poti afla, iNuma’n târg la Seghedin La un fecior de Român, Că şi el i-a cumpărat Dela badea meu din sat. (Auzită dela Nicolae Muntean, Cărbunari). De aş şti cânta ca cucu. De aş sti cânta ca cucu, Nu m’aş mânca eu cu lucru; Aş zbura din creangă ’n creangă Şi-aş cânta lumea cea largă Pân’ la mândra mea cea dragă; Şi-aş mânca frunză şi iarbă. Aş zbura lin şi uşor De i-aş duce al meu dor Netezindu-mi penele Şi mândrii sprâncenele. Foicica trei granate. Dragostea mu se mai face Nici din mere nici din pere, Nici degete cu inele. Ci din ochi si din sprâncene Şi din buză subţirele, Muşcare-ar neică din ele Ca dintr’un fagur cu miere Să-i treacă de dor şi jele. (Auzită dela Pavel Brăilă, Răcăjdia). Cucuie, pasăre mică. Cucuie, pasăre mică, Cântă’n codru fără frică Şi zboară prin crânig de fag Şi-i cântă mândrii cu drag, C’aşa zice şi mierla Că am mândră frumoşea. Frunză verde din doi fagi, Fost-am mândruto dragi Şi cine ne-o despărtit, N’aibă loc nici în pământ, N’aibă nici cuie la cruce, Nici la groapă cine-1 duce. (Auzită dela Nicolae Lungu, Măidan). Păltinior cu frunza lată. Păltinior cu frunza lată, Mare ţi-i umbra rotată, Ori mă laşi un cias subt ea Să ogin cu mândra mea. — Nu zic ba, Dară nici nu te-oiu lăsa, Ţi-o fi mândra tinerea, Rău mă tem că m’oiu usca. (Auzită dela Irina Banaduc, Petnic). De ti-s dragă, badeo dragă. De ti-s dragă badeo dragă, Dacă toată lumea-i largă. Inşală-ti murgul şi aleargă Şi-ti caută alta mai dragă, " Fată cu cosita neagră, Că părul meu e gălbinior. Sânt drăguţă tuturor, Tuturor voinicilor, Şi la mari şi la mai mici La o lume de vornici. (Auzită dela Eufemia Goantă, Şopotut-Nou). Apucai pe Sasca ’n vale. Apucai pe Sasca ’n vale. Mă ’ntâlnii c’o fată mare. Bună cale, fată mare, Nu dai gural de vânzare? Am avut-o şi-am vândut-o La un june făr’ mustaţă, Care ştie strânge ’n brată. (Auzită dela I. Voin, Şopo-tul-Vechiu). 2 r 17 Cântă păsăruica ’n iaz. Cântă păsăruica ’n iaz, Mânidra moare de necaz. De necaz si de urât C’a remas făr’ de iubit Şi-a remas singură ’n sat Ca cucul pe ciot uscat. Cine dracu a mai văzut Cioară neagră cu albeaţă, Fată mare cu mustaţă? De-ar avea fetele minte, Când oiu muri să mă cânte, Că destul vinars li-am dat Şi pită de cumpărat Şi gură de sărutat. Asta-i mândra cu păpuci, Mândra cu buzele dulci, Asta-i mândra,; tine-o doamne. Noaptea joacă, ziua doarme. Mândrulita cu ochii verzi. Când se'jură să n’o crezi. Când ea zice zău şi zău. Atunci te/minte mai rău. (Auzită dela îlie Cotârlă, Oravita-Română). Sus în vârf de brăduleţ. Sus în vârf de brăduleţ S’a oprit un ;işoirnulet; El se uită drept în soare Tot mişcând din aripioare. Jos la trunchiul bradului Creşte floarea fagului, Ea de soare se fereşte Şi de umbră se lipeşte. —■ Floricică dela munte, Ieşi;din umbră, din tulpină, Să-ti văd fata la lumină, -Eu am pus în gândul meu Pe-o aripioară să te ieu. Să mi-te port prin soare, Pân’ te-oiu face roditoare. — Şoimulet duios la grai Du-teî’n cale, mergi cu bine. Făr’ a te gândi la mine. Că lumea-i încăpătoare Pentr’o pasere şi-o floare. (Auzită I dela M. Preda. Oravita-Română). Asară şi alaltă sară. Asara şi alaltă sară Mă culcai pe iarbă afară, Mă culcai pe-o ierbujină Aşteptând mândra să vină. Aşteptând am adormit Şi mândra n’a mai venit. Auzi mândro ori n’auzi Ori n,u vrei să te răspunzi: Ba eu badeo bine aud, Dar nu pot să mă răspund, jCă-i măicuţa lângă mine. Nu pot eu ieşi la tine. Că măicuţa nu mă lasă Să ies sara pe fereastră. Ci m’a pus să cern făină Şi m:-a dat o sită deasă Ca să nu mai ies din casă. Eu luai una mai rară Şi tot ieşii la tine afară. (Auzită dela Iosif Novacovici, Gârbovăt). Bate vânte. bate, Bate vânte. bate în apus de soare -3i-i spune nevestei că dorul mă omoară, .Apoi vânte dragă bate şi ’napoi Că iar aicea te aştept cu dor. Şi vântule dragă, du-te lin şi o întreabă Ori n’o fi doară:pe moarte beteagă; De trei luni d'e zile eu de ea nu ştiu, Dar nici ea de* mine, ori de mai mi-s viu; Ş’apoi dragă vânte, uită-te ’mprejur Şi tine bine minte, copiii mei cum dorm,. Vino iut’ şi-mispune, tot ce ai văzut, Adă-mi şi copiii, că mor, să îi sărut, Apoil vânte dragă, dac’oi mai trăi. Pentru acest bine îti voiu multămi, Voiu deschide uşa şi fereastra 'Iară să mai vii în casa noastră. (Auzită dela Pavel Popovici., Sasca-Montană). Mândruţă cu casa ’n colt. Mândruţă cu casa ’n colt Nu-ti da gura la nărozi, Ci mi-o dă tu numai mie. Dacă vrei bine să fie. Pe socacull x) mândrii trec. Cu nimica nu m’aleg, Că de-aş şti că m’aş alege De opt ori pe zi aş trece. Mândră a dracului să fii, Când mă ’nvătaşi a iubi, Tinerel, făr’ de mustaţă Mă ’nvătaşi a strânge ’n braţe. (Auzită dela I. Ciorman,. Vărădia). Frunză verde mărăcine. Frunză verde mărăcine, Vai şi amar, amar de mine. Nu ştiu ziua când se face, Ca ’n mormânt lumina-mi zace; Părăsit eu stau în drum, Nu văd lumea nicidecum. Nu văd lume, nu văd soare, Nu văd mândre feţişoare. Încotro dau să mă ’ntorc. Ochii mei de plâns se storc, încotro mă învârtesc. Întuneric tot găsesc. Cine trece pe cărare, Nu treacă cu nepăsare, Că lumea-i amăgitoare Ca o floare trecătoare. Ca o apă curgătoare. (Auzită dela Qheorghe Faur, Oravita-Română). Auzit-am auzit. Auzit-am auzit Că se face o moară ’n vânt, Macină aur şi argint Să se strângă fetele. Fetele, nevestele; La neveste-i gura dulce Şi nime nu s’ar mai duce, La fete-i gura amară Şi se strânge multă tară. (Auzită dela Sofia Râncu, Şo-potul-Nou). Frunză verde golopăr. Frunză verde golopăr, Dragu-mi-ii drăguţul băl, Dragu-mi-i şi cel ocheşăl, Că-1 cunosc sara pe păr. Că îi păru ca un fir Şi ca puiu ’n trandafir :Şii gura-i pahar de vin. iAuzită dela V. Stepanescu—Golet). Ceriu-i mare, stele-s multe. Ceriu-i mare, stele-s multe. Şi mai mari şi mai mărunte, Dar ca luna nu-i nici una De mare si luminoasă. Nici ca mândra de frumoasă-Taci inimă nu-mi jăli, Mult în lume nu oiu ii, Oiu trăi o zi şi două Şi oiu trece ca şi-o rouă. Mult mă ’ntreabă inima Ori mii-i dor de cineva, Eu i-am spus inimii mele, Nu mi-i dor decât mi-i jele,, Câte stele sânt pe cer Toate până ’n ziuă pier. Numai dorul mândrii mele Niciodată nu mai piere. S’a băgat în sân la piele Asupra inimii mele. Du-te, du-te dorule,; Du-te călătorule, Legănat pe vânt de sară Pân’ la mine în tară. Am avut şi eu odată, O mândruţă dezmierdată. De-o trăi să i te ’nchini Cu mult dor de prin străini. Dar de-o fi mândruţa moartă, Dorule să plângi la poartă. Şi din lacrimile mele Să răsară viorele Viorele înflorite Din dragoste odrăslite. (Auzită dela N. Terfaloagă Iablanita). Mândra mea de astă vară. Mândra mea de astă vară Mă roagă s’o iubesc iară, Dar eu nu-s fir de săcară S’o iubesc a doua oară. Pus-am gând şi jurământ Să n’o mai iubesc nicicând. Dar inima mă ’ntoarnă S’o iubesc până la toamnă, Dela toamnă încolea lubiasc-o cine vrea. Cine n’are nici un dor. Trăieşte ’n lume uşor. Dar eu am două doruri grele. Dorul meu şi-al mândrii mele. Dorul meu îl pot purta. Dar al mândrii nu îl prea. Peste multe dealuri vine Şi s’ascunde ’n sân la mine. (Auzită dela M. Birdeanu, Dognecea). Frunză verde trei lămâi. Frunză verde trei lămâi, Drag’ mi-a fost mândra dintâi. Drag’ mi-a fost şi cam amară Că m’a ţinut mult pe-afară; Buzele mi s’au uscat Fluerându-i pela gard. Frunză verde de săcară, Eu maii cerc şi mâne sară, Doar o ieşi mândra afară, Două vorbe să-i vorbesc. Două vorbe tăinuite. Să mă tină mândra minte. Cum trăiam noi înainte. ŞM tu mândră cum trăiam. Dintr’un măr ne săturam, Dintr’un măr şi dintr’o pară. Făceam cina într’o sară. Dar acum s’avem cu sacul. Nu ne-am da unul la altul. Dă doamne să mor astsară. Dimineaţa să ’nviu iară, Să văd lumea cum trăeşte, Pe mândra cine o iubeşte. (Auzită dela Gh. Crăciimescu, Iablanita). Mândruţa cu ochii mici. Mândruţă cu (Ochii mici Ce mă faci să viin pe aici, Nu îti pare rău de opinci; Nici de-opinci nici de curele După buze subţirele. Auzita-mi din bătrâni Că nu-i bun gardul de spini, Nici mândruţa din vecini, Ci-i mai bun din scânduri late Şi mândruţa de departe. Frunză verde de mărar Dragu-mH neică sumar 1), Că-mi dă pârie din ceşilă 2) Cu sllaină ") de a bătrână. Mult mă mir si mă gândesc. Cum pe lume mai trăiesc. Frunză verde lemn uscat. Astă noapte am visat, Mândro, că te-ai măritat. Am visat iarbă măruntă, M’ai chiernat mândro la nuntă, Mi-ai trimis pe-un pup de-alun Să viu să te cunun. Mă dusei de-o cununai. Şi eu păru 4) ridicai Să trăieşti mândruto bine, Să n’ajungi ziua de mâne. (Auzită dela Vladuccan S., Plugova). Trandafir frumos chitat Trandafir frumos chitat, C’o mândră m’am sărutat, Dar are mare păcat Că prea rău m’a fermecat, C’am zăcut o vară ’n pat. Trandafir mândru ’nflorit, O mândruţă am iubit. Dar pră puţin n’am murit, Că de dor Mulţi feciori mor Şi de drag Mulţi feciori zac. (Auzită dela Pavel Miclea, Maidan). Zice lumea, zice tara. Zice lumea, zice tara Că mi-a dat neică căpara *), Dar eu jur că nu mi-o dat. Că nu-i neică aşa bogat; N’are casă, nici moşie, Numai pană ’n pălărie Şi-aia e pe datorie. (Auzită dela L. Liuba, Mehadia). Ştii tu mândro... Ştii tu mândro, ştiii tu, ştu. Când eram noi doi copii Şi şedeam pe pajişte Şi vorbeam de dragoste. Mândro, ochişorii tăi Mi-au mâncat bănuţii mei; —Las’ să-i mânce măi neicută Că i-a fost guriţa dulce. — Lelito ochişorii tăi,, Bine seamănă cu-ai mei, De ce nu ar semăna Când tot una-i inima. (Auzită dela Gh. Drăgulescu,. Piugova). Năcăjit ca mine nu-i. (Variantă) Năcăjit ca mine nu-i, Numai puiu cucului, Când îl laşă muma lui In mijlocul codrului, Golăşel şi micucel, Golăşel şi fără pene, Ar zbura, n’are putere. De a,ş şti cânta ca cucu, Nu mi-aş mai căuta de lucru, Că de lucru-i toată vara, De iubit îi numai sara. (Auzită deia frina Banaduc,. Petnic). La birtu drăgostos. La birtu,, la crucea naltă, La mândruţa sprâncenată, Joacă hora, nu înceată,. Vine lumea fărmecată. Vinu-i bun, măsura-i mare. Beau voinicii pe ’ntrecare. Nu se ’ndeamnă să se ducă. Până noaptea îi apucă. Cine trece, se opreşte. Cine vede, nebuneşte, Vinu bea, punga goleşte Şi nime nu se căieşte.. Cine vine cu patru boi. Se duce numai cu doi, Cine vine călare, Se duce cu şeaua ’n spinare. Iar cine pe jos vine, Bea tot ce are la sine Şi se duce gol cu bine Şi joară că iar mai vine. (Auzită dela I. Bololoi, Dalboşet). Sus la munte neaua ninge. Sus la munte neaua ninge, Jos pe sate piatra bate, La mândra nu pot străbate Că-s uşile încuiate; încuiate cu lăcate, Cu lăcate tot de fier. Eu mă bag măcar să pier. N’am perit când am fost mic, Nici acum că mi-s voinic, N’am perit când am supt tîtă. Nici acum că am drăguţă. (Auzită dela D. Murgoi Căvăran). Auzit-am Joi la moară. Auzit-am Joi la moară Că soacră-mea trage să moară, De-aş şti bine c’ar muri, M’aş albi, rn’aş rumeni, Opregile le-aş cerni Cu gârnat *) Dela Belgrad Cu gălbinici ~) Dela Bozovici. (Auzită dela F. Hantilă, Cârpa). Păsăruică de peste apă. Păsăruică de peste apă, Spune cucului să tacă, Să nu cânte aşa frumos Că-i badea mânios. Mânios şi supărat Că tată-su l-a însurat, Şi a luat fată de bogat, Fată cu patru boi; — Asta taică nu-i de noi, Mai bine una săracă, Numai ochii ei să-mi placa, Ochii ei sânt de neghină, Scoală june dela cină, Ochii ei sânt de albuş, Scoală june din culcuş. — (Auzită dela D. Murgoi, Căvăran). Frunză verde de priboi,. Frunză verde de priboi, Aseară m’au cerut doi. Eu întreb frunza de nuc. Ce să fac, ori să mă duc. îmi răspunse cea de fag Să mă duc, dacă mi-i drag. Şi-mi răspunse cea de spine; După tânăr e mai bine. Eu vin eu el dela fân. El vine acasă fluerân i) Şj eu pun cina pe imasă, El mă ia la joc prin casă. (Auzită dela M. Mihut Marga). Mândro, când oiu muri eu. Mârjdro, când oiu muri eu. Să vii la mormântul meu, Să-ti iei sapă şi lopată, Să strângi .pământul grămadă Şi să sameni busuioc. Să răsară dor si foc. Alăturea crucii mele Să sameni viorele, Viorele, flori adânci, Când le vezi, mândro, să plângi. (Auzită dela M. Mihut, Marga). Nici să fii neico ca luna. Nici să fii neico ca luna. Pe mini nu mai pui tu mâna. Când mâna pe mini ai pus, N’am avut minte deajuns. Dar acuma minte ’mi vine. Nu te iubesc eu pe tine. Iubesc unu mai frumos. Să-mi fie neamul fălos, Nu te iubesc eu pe tine, Să-mi fac neamul de ruşine. (Auzită dela R. Ciric. Var). Dragu-mi-i bădiţa nalt. Dragu-mi-i bădiţa nalt. Că sărută dezmierdat, El s’apleacă de eşti mică Şi în braţe te ridică. Dar bădiţa mititel, Mi-i urât şi fug de el. Că cu nasu ’n brâu te ’mpunge Şi cu gura nu te-ajunge. (Auzită dela C. Micicoi, Şopo-tul-Vechiu). Sara bună mândro dragă. Sara bună mândro dragă. Eu mă duc că-i noaptea neagră Şi muierea acas’ mă ’ntreabă Unde am fost în sat fără de treabă. — Ba eu treabă am avut, Drum şi cale mi-am făcut Pân’ la mândra s'o sărut. .— Sara bună măi muiere, Eu mă duc la mândra mea. Ba, la dracul, măi bărbate, Că te-or prinde şi te-or bate. Las’ că mândra nu-i nebună. Ea pe mine să mă spună. Las' că mândra nu-i bolândă Să mă lase să mă prindă. (Auzită dela Iosif Blagoe, Oravita-Românâ). Mândra mea s’a lăudat. Mândra mea s’a lăudat Că are şurt cu trei foi Şi-un drăguţ cu sase boi. Auzit-am că-i minciună, C’are şurt numai c’o foaie Şi-un drăguţ numai c’o oaie. (Auzită dela T. Mreja, Feneş). Frunză verde măgheran. Frunză verde măgheran, Mă îmiram mândră, miram. Mă miram dece slăbiam. Eu nu slăbiam de vr’un rău, Ci slăbiam de dorul tău. Când ai şti şi ai pricepe Dragostea de und’ să 'ncepe. Mai lăsa tu mândrulită Să duc dorul la guriţă. Frunzuliţă mărăcine. Trece un râu şi altul vine. Toate mândră de la tine: Trece un râu şi-o supărare Şi ’mi vine alta mai mare. Frunză verde de gutâi Du-te dor unde te mâi La badea sub căpătâi ; De-o fi badea adormit. Să-i spui că m’am logodit Şi de-o fi badea cuilcat, Să-i spui că m’am măritat. (Auzită dela N. Ardelean. Car bunari). Frunză verde de alună. Frunză verde de alună. Mă dusei noaptea pe luna Să găsesc o. floricică Care mult inima îmi strică Şi s'o ’ntreb de ce-i ’n grădină. — Pleacă fruntea şi suspină. Eu mă plec, floarea ’mi răspunde Qrea jale mă cuprinde. Arde sufletul şi geme, c Că mă trec fără de vreme. Trei zile sânt înflorită Şi-apoi cad de vânt pălită. Sufla un vânt Mă dă la pământ Şi nime nu mă vede, Floare sânt. voiu iarbă verde. (Auzită dela M. Preda. Ora vita-Română). Codrule, frunză rotundă. Codrule, frunză rotundă, Lasă-mă puţin la umbră. —• Eu voinice te-aş lăsa, Dar ti-i mândra tinerea Şi te-i ’ndrăgosti cu ea. Dute ’ncolo peste mână. Este o salcă mai bătrână Şi-ti dă umbr’ o săptămână. (Auzită dela T. Toplecean, Pârvova). Frunză verde ililie. Frunză verde ililie, Mă mână maica la vie Să culeg o ililie. Ililie nu găsii. Ci cu badea mă ’ntâlnii. Putină vorbă vorbii. Blăstămata de vecină Mă văzu dela fântână, -Ea mă spuse la maica. Maica spuse la tata. Tata sări să mă bată. Ho, ho, ho tată nu da, Că nu e vina mea. Ci e vina Iu maica Că m’a făcut frumoasă, In lapte dulce m’a scăldat Pe vrâstele viilor Să fiu dragă junilor, Junilor, coconilor. (Auzită dela Elena Epure, Oravita-Română). Balade Miu haiducul. La curtea lui Ştefan Vodă Mulţi boieri, doamne, se-astrâng i) Şi toti beu, se veselesc Şi de Miu tot vorbesc Că pe Miu să mi-1 prindă Şi puţin el să robească, Mintenaş 2) să-l prăpădească. Dar Ilinca, sora sa Băutură li aducea, Multe vase că pocnia. Dar vezi Domnul Ştefan Vodă Se scula şi aşa-i zicea: Ilincută, draga mea, Nouă ani, cât m’ai slujit, Nici un vas ntr-ftii-a pocnit, Acum cât de puţin îmi siujeşti. Toate vasele mi-le pocneşti. Ştefane, Măria ta, j Cu puţin cât te-am slujit Toate vasele ti le-am pocnit. Că eu rău am ametit. Dar Ilinca icleană era. Că ea domnii-i auzia. Că de frate-su vorbia. Poalele le sufulca, Fuga doamne că mis 3) da, Pân’ la Miu ’mi ajungea. Dar Miu, dioamne, unde era. Sus în codrul Jiului, Tot la fagu Miului, Sub un paltin înflorit Şede Miu răstâcnit *), Tot desculţ si desmătat. 3 Numai cu gujmanul 5) în cap. Iacă soru-sa .sosea Şi lui doamne, aşa-i spunea: Auzi Miu, fratele meu. La curtea lui Ştefan Vodă Mulţi boieri, doamne, s’or strâns Şi toti beu, se veselesc Şi de tine tot vorbesc. Şi pe tine să te prindă Şi puţin să te robească. Mintenaş să te prăpădească, llincută, sora mea, D’aia grijă nu avea Fără singur Dumnezeu Şi iar singur capul meu. El în podrurn °) se băga Şi-un burduş 7) de galbeni lua. Şi pe soru-sa o cinstea. In podrum ea se băga Un burduş de galbeni lua. Tot galbeni de vânătici, Unu de-o mie $i cinci. El în spate mi-1 lua. La poiană mis ieşia, Un păcurar 8) îmi afla Şi de el că se ruga, Oile să i-le dea, El un ceas să le păzească, Oile să le plătească. Păcurarul miş avea Câte stele, atâtea miele Cu târteie 9) cât şi ele, Cu coarnele de argint, Cu lâna până ’n pământ. Dar în vârful coarnelor Arde piatră nestemată. Care plăteşte tara toată, la-ti, aşterne eucima ta Şă-ti plătesc eu oile. Bani el când îi turna. Ca şi ’n cer că fulgera. Eu cu gazda am pogodit, 10) De oiu pierde un mieluşel, Eu slujesc trei ani pe el. 34 De oiu pierde o mieluşea, Oiu slugi cinci ani pe ea. Iată oile le da, Miu oile păzea, Iată potera sosea. "— Bună ziua păcurar, Multămescu-vă domni mari. Ştefan Vodă miş zicea: —’ Nu ştii fagu Miuluii. Miului, haiducului? —■ Fagul Miului îl ştiu. Lasă poterile tale Să păzească oile. Eu cu tine de să merg. Fagul eu să ti-1 arăt. Prin păduri ei se duceau Şi din grai aşa zicea: ,.Haj,i ^ Şi xlela fete mari. (Auzită dela Cumbria Procoian, Jupa). Descântec Ia neîncetarea ploilor. Stai ploaie stătătoare Că te prinde soarele Şi-ti taie picioarele Cu un mai, Cu un pai, / Cu săcurea lui Mihai. Adă mamă druga *) Să mulgem pe murga. Murga dete cu piciorul Şi a spart doar şd urciorul, Urciorul sări în nori, Norii se sparseră; Răzbună, Doamne, răzbună Şi fă vreme bună. (Auzit dela M. -Mihut. Marga). Descântec de luarea laptelui. Doamne ajută, Isus Christos! Să fie descântecul ăsta de folos. Astă vacă a pierdut laptele ei Şi cine l-a luat cu o mână, Eu îl iau cu două; Cine l-a luat cu doua, Eu îl iau' cu trei; Cine l-a luat cu trei, Eu îl iau cu patru, Cine l-a luat cu patru, Eu îl iau cu cinci; Cine l-a luat cu cinci, Eu îl iau cu şase, Cine l-a luat cu şase, Eu îl iau cu şapte; Cine l-a luat cu şapte, Eu îl iau cu opt; Cine l-a luat cu opt, Eu îl iau cu nouă; Cine l-a luat cu nouă, Eu îl iau qu nouăzecişinouă. Şi el să vină de acolo înapoi, Că Domnu Christos II dete ’ntru folos. (Auzit dela V. Popovici, Bucovăt). Descântec pentru scoaterea goangelor din casă. Când e lună nquă, o femee stă la fereastă şi una în casă şi zic: Cea din casă: Lună nouă ’n casă! Cea de afară: Goangele să iasă! Cea din casă: Să se ducă a treia casa! Cea de afară: Acolo să locuiască! Cea din casă: Să se cuibărească! Cea de afară: Şî să se înmultiască! Cea din casă: ’Napoi să numai vină. Acolo aibă odină. Cea de afară: Cele mari să ia pe cele mici în spate Şi aşa să se ducă a treia CclScl. (Auzit dela V. Popovici, Bucovăt). De ceas slab. Tu ceas slab şi cu duh necurat. Eu pe tine te-am strigat. In seamă să fi băgat, Să ştii bine Ce vorbesc cu tine. Că te mân de astăzi Să te duci în lume, Să te duci ca,vântul, Să ocoli pământul, Că eu am veniit mânios, întunecos, Cu cuţite ascuţite, tCu topoare tăietoare, Să tai. ceasuil slab. Să tai duhul necurat. Cu tămâie te-oiu afuma. Cu praf de puşcă te-oiu puşca. Ieşi şi te du Dela acest bolnav. Din mâni, Din vâni, Din creştet Pânăi’n călcâniu, Nu-i lua sfedea, Nu-i lua puterea, D.u-te cu sorocul meu, Cu puterea lui Dumnezeu Du-te până ’n Ţarigrad Că te-aşteaptă Patruzeci de fete de ’mpărat, Beti şi mâncaţi. Cu ăst bolnav nu îmbiaţi, Şi de n.u vă place acolo, Duceţi-vă în munţi, codri pustii. In putrezile 2) rădăcinii, Unde nu-i glas de cocoş, Nici fluerătură de voinic; Acolo să locuiţi Şi acolo, să vecuiţi Cu ăst om să nu mai fiţi. De,nu vă place nici acolo. Atunci duceti-vă Prin păduri mani, In mijlocul codrilor, In crengile cărpinilor, Că acolo’s sfinitele Şi vânturile, Ele-s multe. Câte flori pe munte. Să aducă sfedea şi puterea Acel ce a luat-o, Că eu lor li-oiu da: Cap pentru cap, Carne pentru carne. Sânge pentru sânge. Şi ttx duh necurat, Nu-ţi place că te-am mânat? Atunci ia-te şi te du La muierea Care Joi sara se leşia Şi cu andreaua prin păr îşi da, Impletiţi-o, despletiti-o. Faceţi ice veţi vrea, Qrijă nu vă voiu avea, Luati-vă şi vă duceţi Unde cal n’o călări, Fată chica n’o ’mpleti, De Christos n’o pomeni. Şi de nu vă place acolo, Luaţi-vă şi duceţi-vă: Pe tărmuriii apelor, In valurile Dunării, Acolo să vă aruncaţi Şi să vă înecaţi, Fată cu ăsit om Să nu mai dati! Că eu mă rog frumos De Dumnezeu şii Christos, îngerii să-l întăriască. Ceasul slab să4 risipească. Tu ceas slab şi cu duh necurat. Eu pe tine te iau şi te trag, In mijlocu pământului Te bag acolo să locuieşti Şi acolo să vecuieşti, Unde om viu n’o locui. Nici cu mine n’o vorbi. Duhul necurat Acolo fie băgat. ] ' 1 Domnul Isus Christos Rămâne la bolnav De folos. (Auzit dela V. Popovici, Bucovăt). Descântec de muroni. Apa sfinţilor. Voi muroni, Voi drăconilor, Ce v'aţi strâns Tot muroni şi drăconi Si muroni şi strigoni Şi toti în sat At>i plecat, Dela uşă la uşă, . Dela casă la casă; ■ Unde găsiţi uşa descuiată, Fereasta destupată, Acolo vă băgaţi, f Acolo strângeti, Acolo cuiprindeti, Dar eu Somia Cu cuţite v’oiiu tăia Şi iar ’napor v'oiu întorcea, Dela uşă la uşă, Dela casă la casă. ; Acolo să taiu pe jupâneasa, 'Napoi să vă întoarceţi. Ăl drac Cu cornu ’n cap, Du-te în capul Cui te-o mânat, Nu sta asupra capului meu Şi asupra bărbatului meu, Du-te, sari în grădină, Din grădină sari în obor. Din obor sari în tindă, y Din tindă sari în casă, | Din casă sari în sobă, I Din sobă sari pe masă, ; De pe masă în scafă, |* Sari lingură din lingură, 1 Sari în pământ, Toti dracii sânt amorţiţi. * (Auzit dela N. Qoantă, Cuptoare) Plecat-a vrăjitoarea Cu fărmăcătoarea, Dracui! cu dracoanea, Zmeul cu zmeoanea. La toti au fost uşile încuiate, Fereştile astupate. Focurile învăl'ite, Coşurile acoperite La cutare-i uşa descuiată, Fereasta destupată. Focul desvălit, Coşul descoperit. Au tunat, L-aii săgetat, La cap i-au pus Cap de berbece şi l-au uns. La inimă fer rece. La picioare Râşchitoare. Cutare se vaită. Maica Precistă aleargă. Leacuri îi aducea, Sănătate îi da, 'Foate pociturile. Toate diochiturile, Toate mânăturile Cu mâna le lua, In Marea Neagră ie arunca. Se ducea la nouă stâni Şi lua nouă câni; La gură îi spumega, Cu ace galbene îi împungea. Cu tămâie-1 tămâia. Cu usturoi îl ustura. Toate mânăturile, Toate diochiturile ' In zănoagă *) le ducea, Unde cucoşul nu cânta, Calul-nu râncheza Şi săcurea nu tăia, Fată mare nu ’mpleteşte. Voinicul nu chioteşte. Acolo să-şi iacă Casă şi masă, Să nu aibe cu cutare nimic, Să-l lase voinic. (Auzit dela Brânduşa Horescu, Domaşnea). De diochi. De-o fi deochiat de om, Să fie de râsul oamenilor, De-o fi de muiere, Să-i crape titele. Să-i curgă laptele. Să-i moară copsilul de foame. Să fie de râsul muierilor. De-o fi deochiat de fată, Să zacă de meată, x) Să fie de râsul fetelor. Şi veni o pasere albă, codalbă 2) Să-l lase pe N De toate deochituri'le, De toate mânăturile, Ca argintu de curat, Cum maică-sa l-o dat, Leac să-i fie din gura mea, Din limba mea. (La acest descântec se întrebuinţează: apă, tămâie, busuioc şi un fir din mătură). (Auzit dela I. Craia, Bănia).. De bubă rea. Pornit-a N pe . cale, pe cărare Şi s’a întâlnit cu buba ’n cale. Buba văzându-1 golan, S’a pus la N în ciolan. 52' Pornit-a N pe cale, pe cărare Şi se ’ntâlni cu vrăjitoarea ’n cale, Care văzându-1 supărat începe la descântat: Bubă dulce, Bubă albă, Bubă neagră, Bubă pestriţă, Bubă porcească, B,ubă ovreiască. Bubă ţigănească, Lăsaţi pe N curat, Luminat Ca dela Maica Precista Lăsat. Voi duceti-vă în codrii pustii. Unde vă aşteaptă mese cu făclii. Du-te că eu te mân Cu carul cu fân, Şi unde nu mai poti Să te duci si pe jjs în codrii pustii, Că v’aşteaptă mese întinse Cu făclii aprinse. Lasă pe N curat, luminat Cum Maica Precistă l-a lăsat. Eu descânt Şi cu cuţitul te vând Şi lasă pe N uşor ,ca pana, Din descântecul meu, Din graiul meu Şi din cuvântul Lui Dumnezeu. (Auzit dela V. Popovici, Bucovăt). Descântec pentru somn la copiii mici. Cruce mare, cruce mică, La cap, cap de tap, La mâni puşti, La inimă, inimă de vidră, La picioare trăpădu dulapului, Puterea ursului; Pază de noapte să-i fie Copilului mic. (Auzit dela T.*Nemoian„ Lăpuşnicel). De muma pădurii. Muma murelor. Muma pădurilor, Eu te strig, Tu să-mi răspunzi, Eu îti dau. Tu să-mi dai. Eu îti dau plânsu! copilului meu. Tu să-mi dai odichna copilului tău,. Să doarmă ca lemnul. Să tacă ca: ulmul, Cum dorm paserile ’n tine, Aşa să doarmă copilul la mir e. (Auzit dela Petria Burai, Petroş-nita). —_■ Descântec pentru muşcătură de şarpe. Se ia o oală cu apă şi sare, se bagă 9 betişoare de alun în ea; apoi îti faci cruce şi te rogi lui Dumnezeu. Atunci iai un beţişor din oală şi începi a descânta aşa: : Caunga, Ciaunga, Ripiri, Şarpele plesni. Apoi lapezi beţişorul peste cap, dar să nu vezi unde a picat, iar descântând; numele şerpilor de 9 ori, fugi pe lângă un om sau o marvă. La sfârşitul descântecului se zice aşa: Şarpele să crape. Omul (sau marva) să scape. Auzit deia N. Vasiu Jupa), / Descântec de negociu (miligoj). Ham urcior, ham, când oiu fi eu câne. Atât să mai stai tu până mâne. Ham urcior, ham, când oiu fi eu rată. Atât să mai stai tu până dimineaţă. (Bolnavul stă pe fereastă $i descân-tătoarea afară la fereastă). (Auzit dela V. Popovici, Bucovăt). De măsele. Plecat-a buba orbantilor Şi a mânăturilor Şi a pociturilor. Toate să vă ogoiti Şi să vă potoliţi Şi din gura lui N Să ieşiţi: Din cap. Din zgârciul nasului, Din fata. obrazului, Din dint;(, Din măsele, Din Ringini, Din toate oasele lui. Că eu icu tămâie v’oiu tămâia, Cu cutitul v’oiu tăia. La 99 de hotare V’oiu mâna. (Auzit dela 1. Imbrescu, Mehadica). 55 De stomac. Fugi izdate, Blăstămate La mările întunecate. Nu înfîa, Nu gânfa, *) Nu coace, Nu răscoace, Că cu sapa te-oiu tăia, Cu barda te-oiu mănunţa, 2) Cu mătura te-o’iu mătura, In gunoi te-oiu arunca, Porcii te-or mânca, Să te duci în munţi pustii. Unde om nu locuieşte, Nici nu-i urmă de secure, Nici glas de cocoş. Să rămân;ă N curalt, Luminat, Ca auru strecurat, Cum Sfânta Mărie L-a lăsat. Cum spun vorbele, Sfânta Mărie Să puie leacuriit. (Auzit dela D. Stoichescu, Teregova). De mână tură. Tu mânătură, Tu întâlnitură. Da tu muroniu Si cu strigoniu-, Ce veniţi Ca o scroafă groocind Şi ca o iapă râchezând Şi ca o vacă mugind? Să vă duceţi In munţi, strămunti. Că acolo vă aşteaptă Cu mese întinse. Cu făclii aprinse Unde nu-i Nici tăietură de voinic Nici glas de fată mare, C: ai plecat Pe cale, pe cărare, Pe drumul mare, Dar cum m’ai întâlnit. La pământ m’ai trântit Şi sângele mi-ai băut Şi minţile mi-ai luat. Să faci bine, Să-mi vină sânge la sânge. Minte la minte, Carne la carne, Putere la. putere. Să rămân Curaită. luminată Ca dela Maica Sfântă Lăsată. (Auzit dela D. Morescu. Iablanita). De întors. Tu ştiutoarea, Fărmăcătoarea, Ce ai vorbit Şi ai mânat Pe capul meu, Cu una îti întorc; Cu două ai mânat, Cu două îti întorc; Cu trei ai mânat, Cu trei îţi întorc; Cu patru ai mânat, Cu patru îţi întorc; Cu cinci ai mânat. Cu cinci îti întorc; Cu sase ai mânat, Cu şase îti întorc; Cu şapte ai mânat, Cu opt îti întorc; Cu opt ai mânat, Cu nouă îti întorc. Cu mânile amândouă ai mânat. Cu scafa rasă şi vaspoamă *) Şi îti întorc cu scafa îndesată. Şi cu mot în câpul Celui ce a mânat; Din cap Peri de tap, Din mâni Peri de carii. Din trup j1 . . Peri de lup, : i Din picioruşă Peri de căţeluşă. De-o fi mânat de om, Să meargă din pom, De-o fi mânat de muiere, Să meargă din par în par Pân’ la hotar. Că cum mătură mătura Curţile, oboarele, măhălile Şi râurile bolovănioarele Şi ţoalele, Şi cum se spală Oamenii pe mâni , Până încoace de urâciuni, Aşai să se spele N De urâciuni, De făcături, De toate cele Leac să-i dea Dumnezeu. (Auzit dela D. Marescu, Iablanita) De junghiu. Junghiule nu junghia, C’am pus cânepa. Am pus-o şi a răsărit Şi acum o păzesc. Şi s’a ales cânepa a de vară Din a de toamnă. Şi am cules cânepa Şi am chitit-o în loc cânepa, Şi s’a gunoiat şi am frecat-o Şi ’n topilă am băgat-o Şi s’a murat Şi din topilă am scos-o Şi am spălat-o; Junghiule nu junghia, C’am melitat-o, Junghiule nu junghia, Junghiule nu junghia, C’am drâglat-o; C’am periat-o; Junghiule, nu junghia, C’am pieptănat-o; Junghiule, nu junglia^ C’am cabrit-o; *) Junghiule, nu junghia, C’am tors-o; Junghiule nu junghia, C’am râşchiat-o; Junghiule, nu junghia, C’am fiert-o; Junghiule, nu junghia, C’am adunato; Junghiule, nu junghia. Că tevi am făcut-o; Junghiule, nu junghia, i Că ţevile le-am tesut: Junghiule,. nu junghia, Că pânza am tesut; Junghiule, nu junghia, Ca pânza am nălbit ; Junghiule, nu junghia, Că pânza am împăturat; Junghiule, nu junghia, Că pânza am croit. Am cusut-o Şi-o cămaşă am făcut. Dar nu ştiu ce s’a făcut, Cum s’a făcut, Până pânza s’a rupt. Aşa să nu ştie De cutare Junghiul, junghioanele. (Auzit dela D. Marescu, Iablanita). Strigături Strigături Ia joc: Ardelean cu lapte ’n troc 1) Adă fata să ti-o joc, Dacă n’oiu juca-o bine, Tune dracu ’n ea şi ’n tine. (Auzit dela Al. Covaciu, Cireşa). * Haide babă să jucăm. Fata să ne-o mărităm, Ferico de noi c’om da-o, Vai de capul cui o lua-o. (Auzit dela F. Hantilă, Cârpa).. Frunză verde floricea. Fă maică cum vei putea. După bătrân nu mă da. Eu tânără cu papuci, El tată la şapte prunci. Eu tânără cu mărgele. El în gură fără măsele. (Auzit dela F. Hantilă, Cârpa). Cine are bani. Si joacă, Cine nu. Sade înapoi Ca măgarul după oi. (Auzit dela P. Qalan, Tincova). 6* Haide lele, taie lemne. Taci bărbate că mi-i lene, Scoală lele la mâncare; Unde-i lingura cea mare? (Auzit dela V. Domăneantu, Ruginosti). Mândra mea ’n lume-i vestită, In somn e nebiruită. Iar la sapă-i tot în coadă, Mândra mea-i femee -joyclă. (Auzit dela acelaşi). Eu nu văd şi tata-i surd, Scoaserăm mălaiu crud, Tata-i surd, iar eu nu văd. Mâncarăm mălaiu ’ntreg. (Auzit dela acelaşi). Eu la joc, mama la joc, Mălaiu-i de Joi în foc. Bătui mâţa cu jordiţa, Nu vrea să scoată turtită, Bătui mata cu vatraiu, Nu vrea să scoată malaiu. (Auzit dela acelaşi). Mândruţă, leliţa mea. Ardeleana, ştii juca, Cu suveica nu ştii da. Pintre ite, pintre spâtă Trece o iapă ’mpiedicată, Pintre ite şi fuştei Trece o scroafă cu purcei. (Auzit dela Val. Drăgulescu, Tisovita). De trei ori a fost să mor După poale de fuior, De trei ori a fost să zac După poale de bumbac. (Auzit dela M. Latia, Zăgujeni). * Asta-i nana cu papuci. Nana cu buzele dulci, Asta-i nana, ţine-o doamne, Noaptea joacă, ziua doarme. (Auzit dela aceloşl). Asta-i nana qu cocori, 2) Când o văd, mă iau fiori De jos până la subsiori. (Auzit dela acela?*). Hop, tup, n’am să ’mbuc. Nici la moară ce să duc. Nici aoas' n’a mai remas. (Auzit dela D. Daicovici. Căvăran). Domnii ’nvătător Sărac şi dator, Bagă mâna ’n buzunar, Nu scoate nci un creiţar, Bagă mâna, nu-i nimica, Buzunaru-i cu oftică. (Auzit dela acelaşi). Vecină, dragă vecină. Ce faci bărbatului de cină? Chisăliţă pârjolită, Lai drăguţ, găină friptă. (Auzit dela M. Laţia. Zăgujeni). Dragu-mi-i râtul 3) cu flori Şi de nana ’n sărbători, Dragu-mi-i râtul cu pene, De nana când are vreme. (Auzit dela acelaşi)^ * Iu, iu, iu săracă lele. Ce voinic tânăr te cere. Şi tu zici că vei merge Dar te fă cam mânioasă Şi hai mândro bucuroasă. (Auzit dela I. Drăghici, Pârvova).. Hopa, tupa pe podele, Că cişmele nu-s a mele, Ci-s din sat de căpătat, Mulţumesc cui mi le-a dat. Hopa, tupa, iac’ aşa Ca să ştie şi mândra, Că nu-mi pasă de ea. (Auzit dela I. Ianăş, Sadova-Nouă).. * Bată-te, focu de dor, N’am topor să te omor. Nici săcure să te tai Să nu-mi faci atâta bai. (Auzit dela acelaşi), * Mândră-i nana cu mărgele, Da-i mai mândră fără ele; Mândră-i nana cu cercei, Da-i mai mândră fără ei. (Auzu dela acelaşi), * Pe cărarea mândrii mele Sămănat-am viorele, Răsărit-au dor şi jele; Sămănat-am busuioc, Răsărît-au dor şi foc. (Auzit dela R. Ciric, Var), Foaie verde şi-o lalea, Harnică-i nevasta mea. Pune pânza când se pune Şi o gat’ mâncând la prune. Bagă vina la şcoală, Că se face pânza rară Şi-s devină brâglele Că îs scurte mânele. (Auzit dela Br. iBucur, Groşi). ’ * Preuteasa popii nost’ Ţese pânza fără rost, Pe suin de dinapoi O mie de lăturoni, 4) Iar pe sulu de,dinainte. Dracu le mai tine minte. (Auzit dela acelaşi). ❖ Uiu, iu pană rotată, Am o mândră tot gătată. Dar de nu-i gătată, Ii ca bufa °) de urâtă. (Auzit dela P. Marescu, Iablanita.) ❖ Am o mândră scurtă., groasă, Nu ştiu ce să-i dau să (crească Să nu-i zică lumea broască. (Auzit deîa acelaşi). * Uiu, iu mândruţa mea, Eu disear’ mă duc la ea. Cin’ se miră de mine, Crească-i coada ca la câne. (Auzit dala Gh. Şandru, Globucraiova). • Mândra o cămeşă are Şi o spală în căldare Şi-o uşucă pe butuc. Cânii latră ca la lup. , (Auzit dela M. Costescu, Eşelnita). * 5 65 Luaţi ficiori sama bine Că şi-a mea drăguţă vine. Şi-aşa vine de gătată Ca o clanie 6) negreblată. Dinainte i scurtă ’n! poale. Dinapoi picioare goale. Dacă vreţi să o jucaţi. Atunci să n’o sărutati. (Auzit dela Ana Balan. labian'ita). Mândra de frumoasă ce-i. Vinde.boi pentru cercei. De ’şi vinde vaca cu lapte, îşi ia haină nouă ’n spate. (Auzit dela F. Băcilă. Petrosmta— Bucoşnita). * Foaie verde de cireşi. Are mândra opt chimeşi, Trei îs rupte, patru sparte. Vrabia se tine ’n spate. (Auzit dela Crăciun Gherga. Maidan). Mândra mea de mândră mare Nici chimeşă bună n’are. Că şi-asară am fost la ea. Cea mai bună şi-o cârpia. Cea mai rea a fost pe ea. (Auzit dela aceiaşi),. $ Asta-i mândra, bate-o doamne, Noaptea îmbla, ziua doarme Şi copiii plâng de foame. Şi de foame şi de sete Cu fântâna sub părete. (Auzit dela acelaşi). ❖ Hora mare fete n’are . C’or murit de gălbinare. (Auzit dela Vioara Imbrea, Prilipeti). Albă-i mândra ca cafeaua, Trece gardu ca căţeaua, Dragu-mii-i mândruţa murgă. Că-mi dă gura tot pe fugă. (Auzit dela aceiaşi;).. Când văd jocu. Mi-s ca focu. Dar la lucru ’Mi picămucu. Cu suveica nu, ştiu da. P/intre ite, pintre spată Trecu iapa ’mpiedicată, Prin fucei şi prin tălpei De trecui şi mânzu ei; Doamne bate-o de sucală. Că făcu pânza prea rară. (Auzit dela M. Vlaicu, Plugova).. Hopa. tupa. tupili. M’or lăsat fetitili, M’o ’ndrăgit nevestili, Că nevestele-s bătrâne, Ştiu dragostea , cum se tine, Nu-s ca fetele de proaste, Nu ştiu dragostea s’o'poarte. (Auzit dela acelaşi). « Sub răchita n'rourată Şede baba supărată Cu fat? nemăritată. Hei, nepoată, fata mea. Tu nu te-i mai mărita. Ba eu am grăit cu doi feciori Să-mii trimeată peţitori. Să le dau şi băutură Să nu mă caute ’n gură, Că din sus măsele nu-s, Că din jos dinţii i-am scos. (Auzit dela V. Stepanescu, Qoletl). Cine joacă >şi niu strigă, Să-i rămână gura strâmbă, Cine joacă si nu săre. Să sărute baba ’n săle '). (Auzit dela acelaşi). Dur, dur, mere în ciur, Merele-s a fetelor, Fetele-s a junilor. (Auzit dela Ioonia Ponoran, Feneş) Joacă mândră aşezat Şi te uită la bărbat, Joacă mândro mereut Şi te uită la drăguţ. (Auzit dela acelaşi)* * Hei lele, lelişoară Pentr’un pic de gurişoară Nu lăsa omul să moară. (Auzit dela acelaşi). * Am o mândră ca o zână. Dulce ca o /babă cârnă. Albă ca jecul. Dreaptă ca cercul, Subţirea, frumoasă. Cât soba de groasă. Când o vezi după uluci, Iti vine lumea s’apuci. Cântă popa „Aleluia“, Mândra mea şi draga altuia. (Auzit dela V. Domăneanttt, Ruginosu). Sânt îmbrăcat nap piştql, Nimărui dator. Am creitari şi bani de dat, N’am nimic ide căpătat. Să nu mi s’aprindă d’averea mea bogată» C’o sting c’o gură de apă. (Auzit dela acelaşi). Mă uitai ieri în fântână Şi-mi văzui dinţii cunună, Nouă sânt fără de opt, Hei, sânt tinerea de tot. (Auzit dela acelaşi). Câte îete-s cu pieptare, Toate-s strâmbe ele spinare, Numai mândrulita mea E dreaptă ca secera. (Auzit dela D. Andraş, Căvăran). Pe la poale ciurătură 8) Şi în gură ştirbitură. Pela poale pui mărunţi Şi în cap îs peri cărunţi. (Auzit dela acelaşi). însuratul dă-1 la dracul, Vezi sânt îmbrăcat ca napul, Chimeşa-i ruptă dearândul, Prin izmene bate vântul. Pe chimeşa mea săracă Razi imala cu lopata. Num’ odată dac’ o uzi, Poti să sameni cucuruz. Pe spate şi'pe cioplică 9) împlânţi plugul fără frică, Pe imala de pe spate Poţi să grăpi cum vrei măi frate. (Auzit dela V. Domăneantu, Ruginosu). Cimilituri Ce intră ’n sat şi n'o latră cânii? Fumul dracului In capul omului. * Am o găină scurtă. Toată! ziua face urdă. (weow> Auzite dela M. >VIaicu, Plugova- * Dimitrie micucel Cu buricu după el. (eje no inoy) Auzit dela P .Almăjan, Prisaca.. * Sub; muche de deal Două cozi de cal. (Bmsnw> îţC Viui naşte pe mort şi mortul naşte pe viu.. (jno ^uţ?D) * A in un măr de aur. Joacă pe piele de taur. •(eunj iS spătos) In apă stă neputrezită; simte ce e bun şt ce e rău. simte dulce şi amar. îngroapă-ceeace se macină la moară. •(squni) * Ce apă este fără nisip? •(Euiuoeq), 70 Sânt două pietre nestemate; încotro Ie a-runci. într'acolo se duc. ’OJipC» * La cap pieptene. La trup pepene. La coadă seceră, La picioare râşchitoare. ♦ •(ţnsoooo), Auzite delii I. lierzal, Toplet. * Şi codat şi coltat Şi isteţ şi îndrăzneţ. •(jnclnq) Auzit dela Gh. Cornean, Ohaba-Mâtnic. * Nalt ca casa, Verde ca mătasa. Dulce ca mierea. Amară ca fierea. (inoTiM) * Am un put de drac Cu doi dinţi de greblă ’n cap. •(inpsi) Auzite dela î. Smultea. Teregova. Câţi pureci not merge De un păr? •(.ius iţoj Tpnjjuad ‘jnun p|(sj) * Unde n'au apă râurlie ? * Ce fuge fără picioare? Eu n'am din natură Nici limbă, nici gură, Dar /spun la orişicare Vătămătura ce o are. 'mm 3d>. •(R3U13.I/VX 71 Oui îi vin toate la vreme? BS 3IţS 30 mp0)( Auzite dela N. Bejinariu, Zâgujeni. ?* Cine caută şi n’a pierdut şi geme fără să fie bolnav? , * Unde doarme rujan, Nu dă iarbă un an. _ ■(ln°oj> Auzite dela Paraschiva Teleagă, Cruşovăt . Ce stă în apă şi nu putrezeşte? •(Buni)i * Dela noi Pân’ la voi Tot rele Măruntele. •(3|i0'iujnj) * O scândură lată stă tot în apă şi nu1 putrezeşte. •(g-inS uip equxn)' * In pădure mă născui, Acolo crescui, , Când în oraş m’a adus, Judecător m’a pus. Auzite dela I. Veverca, Dalboşet Suite nevăzute. Mii nenuinrăate, Capete zdrobdndu-şi, Numele schimbându-şi. •(BXBOIU V,[ 3[3qT2g) 72 Ce cocoş a cântat şi s’a auzit în toată lumea? •(30N mj BţqBJoo ui ţnsooo^.) * Dela noi pân’ la voi Tot zale şi parale. (apms) Auzite dela 1. Muntean, Domaşnea. Cine s'a năsqut şi n’a murit? ’(n3) * Cine dese noaptea ’ nsat Şi de câni nu e lătrat? •(inuinj). Cine trece prin apă şi nu se udă? •(BJquiai * Buturugă uscată O ridic încărcată Şi-o cobor descărcată. •(Bjniîun) * Hurduc, burduc. De barbă-1 duc, De barbă-1 aduc. •(Itqapajjsy * Când' îl arunci în sus e alb Şi când cade jos e gailbăn. 1 '(lnO) * (Am un grajdiu roşu şi cai albi. '(ţUuxp îs tuur); * Când e ziua cea mai lungă? •(boubui 30 ie/u puH^ Hi1 * Ager, sprintenel, uşor. Fără aripi pot să zbor Piritre ploaie, pintre nori. * 73 Am doi boi: unul gras şi altul slab; cel slab sare peste gard, iar cel gras cade jos. '(BABOjd IS'1UBI0) Am un ariciu lătăreţ, UmWă după plugulet Seceră argintată, Pe cer aruncată. Am un ghem ţepos. Se (târâie pe jos. •(Wttur)) •(Tîun'i) •(jniDuv) Dece cade ploaia din cer? •(oi^oqoo os r?s rjbos oxb(li şoruţuodD •* Pe drum. pe cărare IVLerge o arătare: Nu le bou, că are şea, Dar nici cal, că ara coarne. •([nopw) Auzite de M. Drăgila, Prilipeti. * Cine-i deasupra omului? •(eţmoBC)) Cine se naşte cu barbă? •(indtflţ * Mama naşte fata şi fata pe mama. •(HţBiqS ]S Bcty) * Am un bou roşu. Unde paşte un an, Nu se cunoaşte un an. •(lnoo4V Auzite dela M. Drăgilă, Prilipeti. 74 Ce zboară pe sus şi nu-1 vedem? •(ln*uSA» * De aici până la munte. Tot zale mărunte. •(oioomjnji) * Trecu moşu peste gard Si rămase spânzurat. •(g}Bqnojm3> A.uzite dela N. Bejinariu, Zăgujenl. * Pe piatră fer, Pe fer ,lemn. Pe lemn carne. •(B[IOOJJ T Auzit dela P. Almăjan, Prisaca. * Iese nenea pe uliţă Cu trei mlii de suliţă. •(inpţav> Auzit dela B. Bucur, Groşi. * Am un bruş J) de ur.t, cu,care ung toate păraiele. ■(913aBOS| Auzit dela acelaşi. * O gură de zmău lntr’un fund de părău. •(tnjodojof Auzit dela acelaşi. * Bâtă măzărată 2) Peste câmp aruncată. •(ap-imlgv Auzit dela acelaşi. 75 Legende Dece are rândunica coada în formă de furcă, A iost odată un om, adecă un flăcău. Ac,um ci că flăcăului aceluia i-a venit vremea să se însoare. S’a dtis deci într’un sat vecin şi îşi luă o drăguţă'de fe-mee, pe care o cfoiema Rândunica. 'Când plecă Rândunica dela părinţi, i-au spus ăştia să fie ruşinoasă şi să nu vorbească prea multe. Văzând flăcăul că nevasta Iul nu vorbeşte defel, o crezu multă şi-i dete în gând să se însoare cu alta. Şi aşa şi făcu. Dar. Rândunica când auzi, nu se duse ia marnă*sa, ci lucră mai departe. Când /veni flăcăul cu noua sa nevastă, îi zise a-ceasta celei din casă: -- „Ieşi mută1 Să vie o limbută!“ — Dar Rândunica îi răspunse: — Curând !venişi, Curând nasul ţi-1 belişi!“. Atunci bărbatul se repezi la ea cu cuţitul, dar Dumnezeu o făcu o pasere şi zbură pe coş. Bărbatul a;zvâ[rli cu 'cuţitul după' ea până a nu’ se preface de tot rândunică). Şi o nimeri în poale, pe cari Ie tăie ca o turcă. De; atuncii rândunica are coada în formă de furcă. —— Auzit dela V. Domăneanţu din Ruginosu. Legenda broaştei. Ci că Sfânta Fecioară Măria, după răstignirea Mântuitorului pe cruce, plângea amarnic lângă o baltă. Cum plângea, văzu o broască* care se apropie -încet de dânsa. Cum ajunse:broasca, o întrebă dece plânge. Sfânta îî răspunse: — Cum să nu plâng, când'oamenii mi-au răstignit ipe unicul meu fiu! 76 — Aşa? Zise broasca. — Atunci nu plânge că şi eu am avut 7 copii şi trecând un car mi i-a ucis pe toţi. Dar ce să fac, trebuie să răbd. Auzind altfel Fecioara încetă din plâns şi în-direpţtându-se cătră broască îti tnulţămi pentru mângâierea sa şi-i zise: > ’— „De acum înainte tu săilocuieşti în fântâni, în tevcjare şi lîn toate locurile, de unde bea omul şi nimeni să nu se scârbească de tine şi tu când vei muri, să nu; ţe strici şi să faci viermi, ci să te usuci ca o poama!“. De atunci broasca —care înainte era un animal urît şi scârbos — s’a făcut broasca de aâtăzi, de care nu se scârbeşte nime şi care nu se strică deloc, când moare, ci se usucă ca ol poamă. !Auzit dela acelaşi. Legenda spinului. ■Pecând era Isus Christos osândit la moarte, n’au aflat Jidovii cu ce să-l încoroneze. Şi duicându-se oamenii aiu găsit un spin destul de tare la marginea drumului. Spinul se apăra destul, dar oamenii l-au biruit şi s’au dus şi l-au încoronat pe Isus. Iar pecând trecea Isus cu crucea pe drum la Golgota, văzu cum plânge spinul de varsă! lacrămi negre. Dar Isus îi zise: „Dece eşti aşa: de năcăjit, spiiţule?! Iar acesta îi răspunse: „Dece să nu fiu năcăjit, daicăl eu sânt cel din urmă dintre' toţi şi eu ti-am adus atâta ruşine, Doamne!“. Atunci isus îi 'zise: — „Pentrucă te simţi cel din urmă, tu să fii cel dîntâi, florile tale săi fie cele, dintâi primăvara şi să Iii frumuseţea câmpului, iar lacrimile tale să se prefacă în boabe negre, ca, călătorii ce călătoresc vara, să-şi astâmpere setea şi să-i miultumeaseă lui Dumnezeu ,că te-a pus aci!“. Auzit dela Şt. Budescu din Dalboşeti. 77 Legenda grangurului. Dupâce făcu Dumnezeu paserile şi li împărţi la fiecare fel de fel de colori şi daruri, le-a chiemat în-tr’oj zi pe toate să-i facă o fântână, care să se chie-me „Fântâna lui Dumnezeu14. Cum auziră paserile porunca lui Dumnezeu,. se adunară toate şi începură să sape cu zor. Acu ci că pe cioaire şi pe granguri i-a pus Dumnezeu să facă iacă altă fântână, lângă cea .mare- Grangurii se puseră pe lucru, şi făcură singuri fântâna, iar cioarele fiind ;leneşe, nu voiră.să lucre. Când'gătară grangurii fântâna, se spălară frumos pe picioare şi începură să se joace împreună. Cioarele îşi murdăriră însă pcioarele şi se duseră la,Dumnezeu să-i pârască pe granguri, că ele au făcut fântâna, iar grangurii nici, n’au vrut să se vîre în; noroi şi tot ziceau: „De ce isă ni murdărim degeaba, picioarele, mai bine să nu lucrăm11. , Dumnezeu li crezu ciorilor şi-i blâstămă pe granguri: „Să numai aveţi voie de a bea apă decât numai când va ploua!“. Dar a/uzind Dumnezeu despre minciuna cioare-lor, le blestemă aşa: „Sa fiţi urtte de toti!“. Iar grangurilor li delte darul de a cânta frumos. Auzit dela V. Domăneanţu din Ruginosu. Legenda privighetorii. A fost odată un împărat, care avea o fată frumoasă, frumoasă de tot şi fata aceea avea o mare draigoste pentnt cântece. Intr’o zi cum se plimba ea prin curtea palatului împărătesc, veni un flăcău voinic şi frumos care-.i zise: „Dragă prinţesă, 1 văd că tie-ţi placi ajtât de mult cântecele. Vino în fiecare zi aici în grădină şi eu te voi învăţa să cânţi tot felul de cântece". , Eai se învoi la asta şi el începu s’o înveţe. Apoi îi mai zise el: „Dece nu dormi sara în balconul palatului să viu şi eu acolo să te înv^t?,,. tăi ei. Sara se ruga ea de tatăl ei, împăratul, s’o lase să doarmă în balcon. După multă rugăminte o lăsă ta- 78 Noaptea veni flăcăul necunoscut şi o învăţă multe cântece, apoi când se miji de ziuă, pleca iarăşi în drumul lui. Dimineaţa cânta prinţesa tare multe cântece, care de care mai frumos si mai fărmăcător. împăratul nu se< mai putu răbda şi o întrebă: „De unde ştii tu atâtea cântece?1'. „Aşa îmi vine mie!'1. Ii răspunse prinţesa. Şi în seara viitoare se puse împăratul la pândă. Cum îl zări pe flăcăul necunoscut, sări la el cu curtenii lui şi-i zbură capul într’o clipită. Când văzu fata împăratului ,una ca asta, se rugă Ia Dumnezeu s’o prefacă în pasere. Dumnezeu îi ascultă rugămintea şi o prefăcu într’o pasere, care să ştie cânta la( fel, cum a cântat ea ca fată — şi-i puse numele „Privighitoarea“. Auzit dela acelaşi. Legenda cârtitei. A fost odată ca niciodată, că'de n’ar fi fost, nu s’ar povesti şi nici eu n’aş avea de unde şti. A fost un popa şi dânsul avea .uri lan de grâu unde era vecin cu un ţăran sărac, dar cinstit, Intr’un an popa nostru voi să iee o bun,ă'parte din pământul ţăranului şi mută hotarul hăt binişor încolo. Când văzu tă-nuf un ai ca asta, se duse la popa şi-l rugă: — Fiii; bun părinte, hotarul nostru nu e pe acolo! Haide 'să-l îndreptăm! — Bine fiule, îi zise preotul, să mergem, dar când? ----- i—Apoi de, părinte, dacă vrei şi mâne. — Atunci să mergem şi pe unde va zice pământul că e hotarul, pe acolo să rămâie în veci. — Să fie aşa! Zise ţăranul scărpinându-se după ciafă şi neînţelegând cum poate pământul să vorbească. —— Dar preotul, care erai cam hrăpăreţ, îşi îngropă a doua zi de dimineaţă fata într’un loc povătuindu-o, că dacă va întreba el (preotul), „Pământe, aici e ho-tarul?“ — atunci să zică ea „Da, aici e! ‘ Când veni ţăranul colo la holdă, găsi pe popa colea straşnic de voios. Cum îl văzu pe ţăran, îl şi luă cu vorba: •"79 — Moa, ai venit fiule? — Venit, părinte! ___Haideţi să întrebăm pământul să ne spună un- de-i hotarul! Şi popa fără să mai aştepte vre un răs-jmns, întrebă: ..Pământe, unde-i hotarul?“. Dar faita din pământ : „Iacătă-1 aici!*'. Când văzu ţăranul că nare ce. face, c’aşa-i voia pământului, plecă întristat acasă. După ce plecă ţăranul, popa dete să-şi scoată fata. Deci se duse la locul, unde ştiuse că a îngriopat-o şi ntrebă: „Unde eşti fată?“.Iar fata îi răspunse: „Aicea tată!“. Dar când căută s’o desgroape, caut-o de unde nu-i. Şi iar maj întrebă: „Unde eşti îată?“. „Aicea tată!“. Popa săpa lîn alt loc, dar n’o mai găsi. Fata se făcuse cârtită şi tot îmbla pe sub pământ spunând: „Aicii e hotarul tată!11. —— De atunci cârtita face mu şiroaiele sale de obicei prin locuiri cultivate în amintirea holdei tatălui său. Se zice că fata aceea o chiema chiar Cârtita şi de atunci sobolul se numeşte şi cârtiţă. Aşa a pedepsit Dumnezeu pe preotul acela, că i-a făcut fata cârtită. ^ Şi eu încălecai pe o lingura verde, Prost e cel ce nu mă crede, Ca mi-a spus-o o căpşună Care s’a primblat prin lună Aducându-ni-o minciună. Auzit dela acelaşi. 80 Datini şi credinţe 1. Când un om este mort, se crede că sufletul lui mai stă încă 9 zile în colţurile casei sub acoperământ. Ca să nu .şadă sufletul lui pe păretele gol, i se ISSe* pune pentru asta putină rază şi tămâie, ca să se poată odihni mai bine. Se mai crede, că sufletul ce iese din om, se duce în rai şi până in rai trebuie el să treacă 9 vămi. Pentru asta se fac 9 colaci, cari se dau de pomană, ca să aibă sufletul să dee la fiecare vamă câte un colac spre a putea ajunge fără piedecă în rai. (Zăgujeni). 2. Când e mortul pe masă, trebuie păzit şii legat de picioare, ca să nu-i fure strigoii. (Câlnic). 3. Dacă moare cineva din casă, atunci casnicii opresc ceasul, întorc oglinda cu fata cătră părete, semn că a încetat viaţa, şi cei ce au rămas îl jelesc 6 săptămâni cu capul gel. Muierile insă nu joacă un an şi poartă oprege negre. (Cârpa). 4. Când moare cineva, se pune tămâie pe cuptor, ca să nu se apropie de casă strigoii. (Mehadia) 5. Omul când moare şi e îngropat, se zice că umbra lui umblă 6 săptămâni în casa sa şi el e nevăzut. (Caransebeş). 6. Când duc mortul Ia groapă, rastoarnă scaunele şi mesele, pentruca să se spargă moartea din casă, (Brebul). 7. Când moare o mară (vită) cu limba la o parte, ilncurând moare alta. (Brebul). 8. Când pocnesc podelele, atunci se întâmplă moarte în familie sau între rude. (Cârpa). 31 0. Dacă cântă ciomvica (bufnita) în apropierea fcasei, moare cineva; iar dacă ţipă e o naştere. (Brebul). 10. Dacă mănâncă cineva la apusul soarelui, a-tunci i se fac bube la gura şi capătă durere de cap. (Zăgujeni). 11. Când cântă grelul (greerul) în casă, atunci va veni sărăcia în acea casă. (Zăgujeni). 12. Dacă izbucneşte din pământ o flacără (noap- tea), atunci trebuie să arunci o haină pe ea. Atunci se stânge flacăra şi banii ies deasupra pământului. Daca nu arunci nimic, atunci banii se scufundă şi mai a-dând în pământ. (Ezeriş). 13. Când sughiţă cineva, ca să înceteze sughiţul, ^trebuie să zici că a furat ceva. (Mehadia). 14. Se zice că în noaptea de Sân-Toader umblă Sântoaderii cla lanţuri şi pe cari îi găsesc pe afară, îi aau şi îi duc cu ei. (Cruşovăt). 15. Când plouă şi se fac multe ciuperci la Sân- ziene, e multă gălbază şi moare multă mară (marva, vite). (Brebul). 16. Dacă la Bobotează sunt pomii încărcaţi de neauă, atunci vara va fi roditoare. (Brebul). 17. Când cântă găina ca cocoşul, attinqi se face morcişag (primejdie nevoie). (Brebul). 18. Când fluieră fetele, plânge Maica Domnului. (Bozovici). 19. Primăvara, când vezi sămănăturile, să nu intri în grădină mâncând, că atunci vor mânca viermii roadele. (Bozovici). 20. Dimineaţa, când nu mânâncă cineva nimic, iese pe câmp şi aude cucul cântând se zice că atunci se spurcă. (Caransebeş). 2j1. Cine vede primăvara mai întâi miel negru, se zice că va fi în doliu tot anul. Iar dacă vede după amiază cocostârci şi rândunele, se zice oă acela e om spurcat. (Caransebeş). 22. Se crede că Avei şi Cain tiu o căldare plină cu apă şi se zice că ’n fiecare an pică dite un strop, iar când se va găta apa din căldara, va fi stcetă şi sfârşitul lumii. (Cransebeş). 382 20. Când sunt dese stelele pe cer, atunci are să t>loaie. (Brebul). 24. Ramurile de salcă, cari se aduci la biserică îir ziua de Florii, cred oamenii, că dacă le vei băga în casă, se vor'face acolo stelniti. (Obreja). 25. Despre focul, care pârăie, se crede, că te dră- cuie atunci cineva. (Obreja). 26. Să nu fluieri sara că aduci sărăcie în casă. (Bozovici). 27. La ziua ursului, când iese ursul afară, dacă îşi vede cumva umbra, atunci el va mânca multe vite. (Cuptoare). 28. La Stretenie dacă e frig, se face cald; iar dacă e cald, se face frig. (Cuptoare). 29. Se crede despre Sf. Ilie, că el totdeauna îl în-, treabă pe Dumnezeu: „Doamne când e ziua mea?“. Ilar Dumnzeu îi răspunde totdeauna că a trecut; că dacă ar şti Sf. Ilie, când e ziua lui, el ar trăsni toată ziua aceea. (Zăgujeni). 30. Când fulgeră, zice poporul că Sf, Ilie umblă cu trăsura prin; cer. iar când tună — plesneşte din biciu, şi dă cu, săgeţi după diavol de ciudă că acesta l-a făcut să-şi omoare părinţii. (Caransebeş). 31. Când plouă cu fulgere şi trăsnete, se zice că nu e bine să te pui sub o salcie, că aqolo se ascunde diavolul de fulgerele şi trăsnetele Sfântului Ilie. (Caransebeş). Despre Sântoaderi. 32. La Sân-Toader nu e bine să se lucre opt zile, că dacă lucră cineva, vin Sântoaderii şi o taie în bucăţi pe femeea aceea, care toarde, ţese, coase ş. a. Sântoaderii sunt cai, dar ei se prefac în feciori, cărora li rămâne o bucată din coadă, ieşită din tu-■reaCul cizmei. Dacă femeea îi vede şi îi cunoaşte după coadă, fuge iute în casă. Dacjă a lucrat, încuie "nşai şi răstoarnă toate oalele, uiegile (sticlele) lingurile, trocile ş. a. cu gura în jos. Când vin Sântoaderii, ctari' sunt în număr de şapte, strigă tot, ce văd, pe Siume, ca să li deschidă uşa. Cele cari sunt cu gura în jos, strigă: „Nu pot că mis cu gura în vale“. 8Î Dacă se întâmplă că vr’un lucru a rămas cu gura 'în sus, acesta sare şi desqhide uşa Sântoaderilor, cari vin: şi taie femeea în bucăţele şi-i înşiră matele pe \ga,rd. Priculiciî. 33. Mai cred oamenii şi în pric'uiici, cari se fac jfn felul acesta: dacă un fiăcău din flori şi-o fată dm 'din flori fac| un copil, acesta e un priculiciu. Pricuii-ciul are o coadă scurtă (ca iumătate de deget) şi Se poate prefacle în mai multe feluri de animale, dară adormit. El se scoală din somn şi se duce adormit până într’un loc ascuns, unde se dă de 3 ori peste cap şi se preface în orice fel de animal. Priculiciul se pre-îace mai ales în lup.* adună mai mulţi lupi dună el şi Se duce sa mânânce oi şi oamenii. Când vrea, se luptă şi cu oamenii. Din aceştia, carii sunt mai tari şi se bat cu el, se bolnăvesc râu după luptă şi nu mai pot vorbi. Aceşti oameni numai aşa se fac'sănătoşi, dacă chiamă o vrăjitoare să li descânte. Priculiqilor li se poate lua puterea, dacă sunt legaţi în fiare groase şf îi se taie coada. 1 Despre tnânătur*. 34. Ţăranii cred în „mânături“, pe cari le scoate o vrăjitoare cu trei iorzi de sânger şi cu descântece din baltă. Pe această mânătură o mână unde vrea şi-i porunceşte să-i aducă vr’o persoană ca vântul, ca gândul şi ca blăstămul. Dintre acestea ca gândul e mai bdness’o aducă, fiindcă o aduc'e adormit, lin; iar ca vântul o trânteşte prin toaite colturile şi prin toate gardurile; iar ca blăstămul şi mai repede şt mai rău. Vrăjitoarea se desbradă în pielea goală şî despletită descântă mai înainte la coş, apoi se duce :1a bâltă, îii dă dracului o joardă şi-i porunceşte să a-ducjă pe cineva sau să ducă pe cineva undeva. Cine li iese în cale, îl muroneşte 1), celui muronit îi iese sânge pe gură şi pe nas şi în scurt timp unii mor sau rămân muti, surzi ş. a. Mânătură poate fi trimisă şt cu scopul de a omorî. Atunci ea se preface într’un om bine cunoscut aceluia, pe care vrea să-l omoare;. 84 f:a îl strigă la fereasta, iar dacă omul iese, ea îl muroneşte şi ii iese sânge pe gură şi pe nas. Omul poate să pună o libră (monetă de metal) în fereastă şi a-itunci mânătura nu mai are nici o putere asupra lui, că e plătită. Dacă nu îndeplineşte porunca, vrăjitoarea bate i mânătura cu joarda, că dacă nu o! bate, e vai şi amar de capul ei, fiindcă atunci o bate mână-lura. Despre strigoi. 35. Dacă un om mort în viata lui a fost aspru de fire, atunci mortul se face strigoi. Despre strigoi se crede că sunt de mai multe feluri: 1. Strigoi de vite. Aceştia desleagă şi omoară vitele prin grajduri. 2. Strigoi, ce nu lasă oamenii în pace. 3. Strigoi du putere noaptea până la miezul nopţii, când cântă cocoşii. 4. Strigoi cu putere atât noaptea, cfet şii ziua. Despre Maica Domnului. 36. Despre Maica Domnului se crede că ea întot-deuna şede înaintea lui Dumnezeu şi-l roagă să nu prăpădească lumea asta, deaceea fiindcă lumea asta e tare rea. Când Maica Domnului nu se va mai ruga lui Dumnezeu pentru lame, atunci El se va mânia şi va prăpădi lumea. Obiceiuri La sărbători şi anumite zile Ce fac fetele la sărbători mari. Fetele se scoală dimineaţa, se duc la fântână şi zic-: „Bună dimineaţa, iântânioară!“. — Mulţămesc fată frumoasă, Şezi pe scaun de mătasă! — N’am venit să şăd, Numad am venit să-mi iau apă, Să mă spăl Pră fată, pră braţă, Pră albă peliţă, frumoasă cosită. Că în frunte e luna Cn coruna, In două, buchiţă, două rujită, In doi urnerei, doi luciferei, In fată îi raza soarelui. Dă-mi apă să fiu spălată, curată, Să fiu vederoasă ca o stea de noapte, Să le întrec pe toate!.... (Brebul),. Ce fac ţăranii ia sărbători mari. .Ţăranii nu dau nimic la sărbători mari ţiganelor, pentruca să nu mânânce cioarele cucuruzul. (Brebul). La Sămcilii (Sf. Ilie) se duc oamenii pe câmp1 şi . culeg tot feliul de flori şi buezi (plante medicinale), pe ciiri le folosesc la feliurite boale. (Brebul). La Sâmgiorz (Sf. Gheorghe). — Ţăranii merg să mulgă oile. Mai întâi le ung cu untură făcută din ziua de ales — pentru strigoni, apoi mulg oile pintr’un colac făcut cu gaură la mijloc; dupăce la-au muls le slobod din strungă şi dau de-a Ş6 roata cu colacu după ele. Dacă pică pe dos, nasc berbeci, iar dacă pică pe fată, nasc mele. (Brebul). — In alte sate se fac mai mulţi colaci rotunzi, peste cari mulg omenit lapte din tâtele vacilor, oilor ş. a. în semnul crucii. Apoi doi copiii zid cuvintele astea: „Cucu, răscucu!“ Trăgând apoi de colac tot pe sub vacă îl rup. Aceluia, care rupe mai1 mult din qo-lac, i se zice că-i norocos în tot locul şi-i merge bine In v>fte. Tot la Sâmgiorz e obiceiul, ca fetele şi flăcăii satului să se ude cu apă. (Cornea). La Sămziene (Sânzsem) aduc oamenii sara flori de pe câmp şi pun pentru fiecare persoană câte o fiOare în gard. Care sânziană e dimineaţă plecată n jos, aoea persoană 'moare încurând. (Brebul). La Pantelemon nu lucră oameniii, pentruca trăs-neaul să nu trăsnească vr’un om ori vr’o vită. (Zăgujeni). Ghermanul. Oamenii nu lucră în sărbătoarea asta, ca să nu li mânânce musca viltele. Dacă lucră, atundii pier vitele de muscă. (Zăgujeni). Foca. Nu se seceră nieiii grâu şi nu se coseşte nici fân în ziua asta, ca să nu se aprindă nici grâul peste an şi să nu ardă nici fânul. (Zăgujeni). Vartolomei. Se serbează, pentruca viijelia să nu rupă prunii, merii ş. a. La Ziua Crucii. înainte de a veni preotul ca să sfinţească casa, se pune oglinda ori măigele la pră-gul uşii. Seara se culcă fata acolo, unde a stat preo-iul, când a sfinţit casa, ca să viseze.pe cine-lvreade bărbat. (Borlova). La Vegenie (Intrarea în biserică'. Oamenii serbează sărbătoarea asta cu mare cieditiţa Femeile tinere şi bătrâne vin la biserică ni lumini şi se închină la Sf. Maria, ca să le ferească de durere de căp şi ochi. (Rugi). Barbura. In astă zi nu se fierbe fasole şlii copii din casă se trec pintre treptele scării, ca să nu se umple de bube în decursul anului. (Mehadia). 87 La Sâmti se afumă prin grajdiu, grădină, ca în iieeie locuri să nu fie şerpi. La moşii se duc oamenii deobieei cu colinzile rămase dela Crăciun, d,u iaz mă '(aghiazma) dela Botez. Cu iazma se udă trunchiul «opacului, iar colinzile şi teiul, cu cari s’au făcut colinzile, se pun în mâtca L) pomului. Acestea se fac pentruca pomH-să aibă un rod mai bun. Mai mult, se afumă şi pentru asta ,ca să nu fie şerpi în acel ţinut. (Mehadia). Joia l-a după Paşti e faine să nu se lucre pentru muscă. Joia 2-a după Paşti nu se lucră pentru furtuni. Joia 3-a după Paşti e bine să nu se lucre, ca să nu vie grindină pe cânepă. (Zăgujeni). La 13 August. In satul Tufări (aproape de Orşova) lasă în astă zi femeile orice lucru îri casă şi la câmp. fiindcă trebuie să pregătească pentru „maica tburiă“, numită şi „Ciumarcă“. In ziua asta fierb ele do toate. La apusul soarelui ies cu cele pregătite la răscrucile uliţelor, aştern o pânzaică curată şi pe a-ceea -aşează mâncările pregătite. Peiângă astea mai au şi o straifă de colaci şi mai multe lumini. Oamenii, cari trec pe acolo, sunt chemaţi să guste. Cei mai sărmani pândesc cu ceasurile pela colţurile' uliţelor, când vine vremea pomenelor pentru ..Maica cea bună“. La mesele astea se pomeneşte totdeuna numele „Ciumarca“. ^ Pomana aceasta se face spre a o îmbuna pe ■'..Ciumă44 să jiu omoare oamenii şi vitele. Ca să nu o supere, deaceea îi zic ..Maica bună41. (Tufări). La ziua ursului nu lucră nime, nici îln casă nu mătură şi femeile nici nu se perie, ca să «au mănânce ursul vitele. (Cârpa). La măsuratul oilor e obiceiul că mai mulţi oameni îşi adună oile la. strungă, ca să le mulgă. Când turma e în strungă, atunci unul din cei mai bătrâni pune jar şi tămâie pe un vătrar, tămâiază'şi încutn-jură Lstrunga de trei ori, ca să-i meargă bine tot atau! şi să fie turma ferită de orice fiară sălbatecă. Odată cu măsuratul oilor e obiceiul de a face şi pomana otilor. Fiecare om e dator să aducă cel puţin 2 chile 88 de carne. Apoi după ce au isprăvit cu măsuratul, a-tuftci se pun la prânz. Dar înainte de prânz slobod ei focuri de pistoale şi tămâiază băutura şi mâncarea. (Cornea). La mâtcălău 2) e obiceiul în unele părţi de a se priîxdie „fraţi de cruce" ori ,.fârtaţi“ şi fetele ,.surori jdje cruce44. Atât fârtaţii cât şi suroriie de cruce se prind cam între 12 şi 18 ani, înainte de a se însura cri mărita. Fraţii de cruce se prind aşa, că se sărută printr’o roată de măr dulce. Mărul se curăţă în chip de roată, prin care sc sărută şi îşi schimba oaueie roşii. Surorile de cruce se prind tot în felini ăsta. ;•. t'Coniea). Când are îata 6 ani., trebuie să ştie a toarce. Pe ziua de ajun tortul trebuie pus la grindă. Colindătorii întreabă de tort, dacă l-a tors. iri o laudă cu vorbe bune şi frumoase, dacă ea l-a tors. Dacă nu l-a tors, o baitjocuresc şi o trag de păr, ca să toarcă din pairul ei. Şi ,ît mai zic ci, că dânsa nu se va mai mărita. (Rugi). La ţesutul pânzei. Când vede fata că isprăveşte pânza de ţesut şi vrea să ştie cum ii va cbiema pe bărbatul ei, ia; fuscelul cel mai depe urma din pânză, merge cu el pe gunoi şi stă acolo, până ce aude pe cineva strigând,cel dintâi nume bărbătesc. Dar nu trebuie şă ştie nime din vecini, că dealtfel se duce vr’un neastâmpărat şi strigă tot feliuî de nume. (Ogradena-Veche). Când lată o vacă. Uneie temei ştiu s:l vrăjească când fată vacile. Când fată o vacă, merge un bărbat şi o femee la vacă în grajdiu şi bat un cui in iesle zicând: „Când va scoate muroanea cuiu ăsta, numai atunci să piardă vaca noastră iaptele“ Altele fac un săculeţ de pânză. în care pun un ban de argint cu ceară, tămâie, busuioc şi aii (usturoi) şi apoi îl leagă la coarnele vacii. (Oroşi). 89 Obiceiuri la zile mari 1. La Crăciun. In Ruginosu (C.-Severin): In ziua de ajun des-demineată se adună pe un deal delângă sat flăcăi, băieţi, copii şi oameni mai în vârstă. Ăşttia se chiamă „piţărăii“ ")• Acolo în deal fac oamenii glume, spun la snoave şi altele, şi ca să nu stea în întuneric Isus Christos, aţâţă un foc aşa de mare, că ai putea să frigiovacă; copiii adună lemne cu o lună mai înainte. Când se luminează de ziiuă, atunci flăcăii încep să împărţească „şărgia'\ adică rangul pintre piţărăi: care sitrigă mai tare, acela e cel mai vrednic. Cel mai mare dintre toţi se chiamă „vătai“, de dânsul trebuie să asculte toţi ceilalţi, e tot negru pe obraz şi are p!e frunte o stea scrisă cu cărbune în semn de mare rang. Al 2-lea în rang e ,.ratidaşul“, care e negrit numai oui un semn pe frunte. El are grija să li facă rând piţărăilor în curtea gospodarului, când are să capete flecare ce are de căpătat. Al 3-lea în rang e „cânie-rul“: ăsta are să poarte de grijă, ca să nu-i muşte cânii pe cei mici ori să nu pice în imală. Mai sunt apoi „sQ0.bicerii“, cari, când văd vr’o turtă în spuză, trebuie să o arunce şi să o sfarme toată, pentruca să se prăpădească duşmanii lui Christos. Ei sunt datori să se uita în fiecare casă la foc şi la turtele coapte în spuză şi să le împartă apoi cu ceilalţi, dacă1 le află. Tot aceeaşi treabă o au şi „focarii“. Mai sunt apoi „motcarii“. cari au de încâlcit motchile de fuior cândi gazda a uitat să le ascundă de ochii lor. Dacă au prins cumva o motcă, apoi tot lucrul de o săptămână e de nimic într’un ceas. Mai sunt apoi „norocoşii", cari se duc la cocină ori la graidiu zicâ'nd: „Câţi piţărăi. Atâţia purcei, Atâţia viţăi“. Dupăce s’au împărţit şărgiile, piţărăii mai cântă de câteva» ori: „Bună ziua lui Crăciun. Da-i mai bună alui Ajun, 90 Că-i ou mei, cu purcei.. Cu botiţa după ei, Mu, hu, hu! Apoi o pornesc pela fiecare casă cântând fel de lei de urări, când capătă mult. Iar dacă nU capătă, zic fel de fel de batjocuri. Dacă au căpătat, atunci urează: Câte cune 4) pe casă. Aţâţi galbeni la gazdă pe masă. Şi dacă nu capătă: „Câte cune în scândură se pot bate, Atâţia draci la gazdă pe spate!". Apioicătră amiază isprăvesc cu ocolul satului ş< se întorc cei mai mari cu straiţa plină, iar cei mic1 numai pe jumătate, fiindcă când trec podul, cei mari se opresc înaintea podului şi iau „vama“ dela cei mici". îti noaptea de Crăciun se strâni; oamenii unii pe alţii şi povestesc fel de fel de poveşti din viaţa Mântuitorului. Pe masă e pus fân în amintirea lui Christos, oarei s’a născut în iesle. Câtră miezul nopţii şi câritatul cocoşilor fiecare se pregăteşte cu pistol ori lfu§că, ca să puşte Crăciunul. Ei încarcă arma udân-du-o cu „molitvă" şi busuioc şi stau gata. Dacă a cântat cocoşul, atunci la întâilea şi al doilea cântat trag; cine a tras mai întâi, acela se zice că „a îm- puşcat!/Crăciunul" şi va fi tot anul fericit. Dimineaţă capătă dânsul ca răsplată câteva înjurături, pentrucă s’a prea grăbit şi n’a lăsat pe alţii să tragă înainte. Toată noaptea veghează oamenii şi lampa nu se mai stânge1 deloc; apoi nici focul nu e bine să se stângă, pentrucă altfel s’ar stânge viaţa unui om din casă, deaceea femeile trebuie să aibă mare grijă. 1 In dimineaţa Crăciunului fiecare din cei din casă se spală cu busuioc, dar mai ales fetele, pentruca să le fie flăcăilor drag de ele, cum li-e drag de busuioc. In ziua 2-a de Crăciun vin finii fiecărui naş la dânsul la masă şi aduc un colac mare împodobit cu flori, o ..lopăciţă", adică spata dela un porc şi 2 cârnaţi mari. Naşul ii pune în straiţă o pâine şi un cârnaţ, amintind prin asta 'călătoria Mântuitorului în Egipt, js. . (Auzit dela V. Domăneanţu. Ruginosu). 91 In Zăgujeni. Cum se luminează de ziuă, în dimineaţa ajunului, o mulţime de copii se strânge cu nespusă ibuciurie la locul obişnuit cu câte o strai'ă şi o botiţă. Când sunt toti adunaţi, un flăcău- face focul \„P!ri^^hiul“; copiii se strâng în juru! focului şi spun fel de fel de glume. După aceea aleg flăcăii câţiva băieţi mai mari, ca să îngriiască de ei. Alegerea se face aşa: doi flăcăi iau două boţi, iar în mijloc pun un băiet «ulcându-1 la pământ — acesta e „vătaul" sau îngrijitorul peste băieţi. Mai sunt vătăi: înainte trei i—■ înapoi doi; la marginea dreaptă trei — iar la ceâ, stângă tot trei. După alegerea asta porneşte întreaga ceată cu vătaii spre sat şi cântă cu bucurie: ,,Buină ziua lui Ajun, Că-i rnai bună alui Crăciun, Că-i cu mei, cu purcei, Cu boţita după ei. Că-i cu mele, cu purcele, Cu botiţa după ele. Sâtă rară ieşi afară, Sâtă deasă, tună ’n casă“. < (Auzit dela N. Bejinariu, Zăgujeni). Iu Obreja. Flăcăii stau până dimineaţa lângă focul Gel mare făcut din paie, fân, tulei, crengi uscate spunând'la snoave. Când se face ziua, pleacă ei şi ţăraînji li dau, ce li-au pregătit. Fata, căreia i-i vremea: de i măritat. în vreme ce tata ori mama dau- lâ cioplii, mătură puţin prin casă — cât ar lua într’un pumn — şi merge cu gunoiul în curte. Aici îl lasă ea jos, se^suie cu picioarele pe el şi aşteaptă să audă vr’un nume. Care îl aude mai întâi, acela îi va fi bărbatul, care o va lua. (Auzit dela N. Bojin, Obreja). In Rusca-Montauă. In ajunul Crăciunului pornesc cppiii cu Noaptea in cap la colindat pela casele oamenilor. Ei îşi fac pentru asta câte o colindă (de obicei din alun) împodobită cu tot feliul de linioare. Şi se pornesc strigând voioşi: „Bună ziua lui Ajuin, Că-i mai bună alui Crăciun, Intr’un cias bun! <92 Dă-mi colacul şi carnaţii! Să mă duc la altul. Mei, mei, cu purcei, Cu păstorii după ei. Dă-mi alune că-s mai bune, Dă-mi meară că im* zbiară, Dă-mi nuci că sunt mai dulci“. In ziua întâia de Crăciun pornesc copiii cu steaua; (una ori mai multe stele, iar păzitorii crailor sunt moşii dela steaua; ăştia sunt feciori mascaţi cu câte u/n; cojoc mic, pe care se vede forma capului şi anu-m!e: ia ochi sunt cusute pe margini puncte roşii cu dinţi de cal, limba e de postav roş, musteţele de lână, barba mare. A doua zi se îmblă şi cu ţurca. (Auzit dela A. Jura, Rusca-Moritană). In Cireşa. In ziua de ajuţn dimineaţa pela patru ciasuri vin băieţii în piţărăi şi cântă: ,,Bună ziua lui Ajun, Că-i mai bună alui Crăciun, Că-i cu mei, cu purcei. Cur băieţii după ei. Alune, alune că-s mai bune, Criţari, criţari că-s mai tari, Nuci, nuci că-s mai dulci“ După aceea vin ei sara cu colinda şi capătă dela oameni colăcei, cârnaţi', bani- ş. a. In ziua de Crăciun, dimineaţa, vin ei cu Vifleemul, care e o căsucioară cu iarbă' frumoasă. Cu Vifleemul îmblă trei păcurari cu cojoace mari, întoarse pe dos şi rnusteţe de cânepă, cu măciuci groase în mână şi cu zale de lanţuri spânzurate. Peiângă cei trei păcurari mai îmblă şi vr’o câţi-va băieţi cu comănace din carton gros împodobit cu hârtii colorate şi iarăşi lanţuri spânzurase. , In ziua 3-a de Crăciun fac ţăranii jocuri şi joacă ziua şi noaptea. v (Auzit dela C. Turcan, Cireşa*. bi Domaşnea. In seara de ajun fac femeile colăcei şi îi dau de pomană cu alune şi nuci la copii, oameni săraci şi la vecini pentru morţi. Mâncarea de % ajun trebuie să fie de post. Dimineaţa, în ziua de Crăciun, mers? femeile la cimitir cu iăghiu 5) şi (tămâie;* acolo tămâiază ele mormintele plângând şi jelind pe cei morţi. Când se întorc dela cimitir, se duc acasă şi iarăşi dau de pomană colaci cu cârti ati şi brânză, dar acu e de slastă e) Dimineaţa i se dă străinului ori vecinului, care întră cel dintâi în casă, un colac cu o bucată de brânză şi o bucată de cârnat cu un pahar de băutură. (Au-zit dela I. Şoimu, Domaşnea). 2. La Sân-Văsii (Sî. Vasile): In 'Rueni. Fetele şi flăcăii se adună la o casă, care fa,ce „Sân-Văsii“. In casa aceea stă mimai o nevastă, care chiteşte taerile (talgerele) şi sub taere sunt fe-îiurite lucruri: oglinda înseamnă frumuseţe, bajnii — bogăţie, tuleul— sărac, lâna înseamnă că are oi şi altele.'Dupăce a aşezat ea toate taerele, lăsa să vie numai câte unul ori una. Fiecare ridică un taer şi se zice, că ce a ridicat ci ori ea. aceea o să li fie norocul. Dupăce s’a isprăvit cu Sân-Văsiile, numai fetele, cari au fost la Sân-Văsii, se duc una pe aUa de ochi la un gard de nuele şi uumărâ dela 0 pari îndărăt până la unu; după aceea il leagă cu o ată, datata nu trebuie să fie la toate de un fel. pentruca dimineaţa să cuinoască fiecare fafâ aţa ei. Dupăce se uită în dimineaţa anului nou şi află ata, cu care â fost legat parul, se uită bine şi la par şi dacă parul e fără coajă, atunci se zice că mirele ei va fi sărac; iar dacă va avea coajă, atunci'vă fi bogat. Când se culcă fata, atunci îşi ia mărgelelejoglin-da şi opinca ori gheata dela piciorul drept şi le pune sub căpătâi. Se zice că ea îl visează pe mirele ei şi oă îl vede in vis; dimineaţa trebuie să spună ce a visat celor din casă ori prietenelor ei şi să arunce opinca peste cap şi peste poartă; încotro se {întoarce cu vârful, dintr’acolo o1 să-i fie bărbatul. (Auzit dela Virgil Cojocariu, Rueni), In Rudăria. La Sân-Văsii fetele de măritat mătură casa cât se poate de dimineaţă, aruncă gujnoiuj în,-grădină, se urcă pe grămada de gunoi şi ascultă 94 bine ori de va auzi vr’un nume strigându-se, ori vr’uîn cucoş cântând, ori un câne lat rând. Acel nume, ee l-a auzit, acela va fi numele bărbatului ei. Iar din care parte a auzit cânele ori cucoşul, în acea parte se va mărita. Apoi e obiceiul cu vergeaua. Dupăce mamele ori fetele au isprăvit cu ţesutul, atuncii fata ia in gură cea din urniă vergea depe sulul, pe care a fost înşirată coarda pânzei şi scoate capul pe fereastă cu vergeaua în guri Priveşte în deai şi în vale ori de va vedea pe cineva. Şi dacă vede, acela îi va fi bărbatul. (Auzit dela N. Popovici, Rudăria). 3. La Paşti. In Ruginosu. Joi seara şi Vineri seara înainte de:, Paşti, când vin oamenii dela denie, obicinuesc s% zică: — Câte gongi negre aveţi în casă ? Una, nici una! Gongile negre închipuiesc pe duşmani, cari suru negri Ia suflet. Sâmbătă noaptea, în sunetul clopotelor şi al toacei, pornese cu toţii la „înviere11. Dela biserică până acasă nu-i bine să se stângă lumina, că precum nu eşti văzut de,'oameni fără lumină, aşa nu vei.fi băgat în seamă de toti oamenii. Dimineaţa e bine să te speli cu apă neîncepută, adică nime să nu fi luat mai înainte din fântână; deaceea femeile se grăbesc şi aduci apă depe la cântatul cucoşilor. In apă trebuie pus un ou roşu, pentruca să fii roşu şi frumos ca un ou; şi se mai pun şi mai mulţi pupi (bobocei) de flori. Când te speli, trebuie să zici: ...< Pup am fost. Pup să rămân. Floare am fost., Floarfe sa rămân. Că aşa rămâne omul tot anul tânăr ca o floare. Apoi e bine, când auzi înţâiasidată clopotele Ia înviere, sa dai cu un picior de părete, pentruca în timpul anului să nu te răneşti. Acu trebuie să zici: 95 —. Cum tiu coace păreftele, Să nu-mi coacă degeţele, Pe spini să nu calc Şi bubă să nu-mi fac. In ziua de Paşti e bine ca la fiecare uşă să fie pusă o glie de pământ, tăiată de b baba bătrână ori de q (fată mare. Asta aminteşte piatra răsturinată de înger la uşa mormântului. La morminţi (cimitir) se îac focuri în noaptea de Paşti; focurile amintesc în vierea mjorţilor. Tot în această noapte fetele dornice de măritiş îşi pun sub cap o legătură cu fire de busuioc, picate din busuiocul, cu care a sfinţit preotul la ieşirea cu iordanul. Aceste fire sunt puse într’o legătură udaită cu molitvă şi apoi tămâiate. După aceea se maî leăgă în această cârpă încă o eşchie (ţăndără) dela vălău (troaca, unde mănâncă porcii), pentruca aşa să alerge la dânsa peţitorii, cum aleargă porcii la vălău, când sunt flămânzi. Se înfăşură toate astea în brăcirile fetei şi apoi se pune sub căpătâi. Flăcăul, cu care s’a visat ea în noaptea aceea, îi va fi soţ. Dimineaţă o aruncă legătura în foc cu cuvintele: „Cum dârza în foc a fost pârlită, Aşa să-i fie inima după mine topită11. In tot timpul horei poartă fe>tele !a dânsele o eş chiei7) tăiată diin vălăul porcilor, pentruca să se îm-bulziască flăcăii la ele, precum se îmbulzesc porcii la mâncare. (Auzit dela V. Domăneantu, Rugmo.su'). Iu Tufări. După slujba învierii" merg oamenii acasă. Casele, dela plecarea lor, au fost încuiate de cel rămas acasă. Cei cari vin dela biserică, se opresc la uşă şi sitrigă „Christos a înviat!iar cel dinlăuntru strigă: „Adevărat că a înviat!“. Apoi tot nu li deschfde, pânăce cei de afară nu-l întreabă pe cel dinlăuntru: „Ce om mânca noi astăzi ?“ „Ce ni-o daDumnezeu!“. Răspunde cel dinlăuntru. „Dar şoarecii, gongile. şerpii, lupii!“. „Ele să se mânâVice unele pe altele!“. 96 Zice cel dinlăuntru. întrebările astea se pun de •trei ori, după aceea se deschid uşile, iar cel dinlăuntru li răspunde cu „Adevărat că a înviat*1. Apoi se pujn cu toţii la masă. Dacă la vr’o casă toată familia s’a dus la biserică, atunci unul dinttre casnici fuge mai înainte a-oasă, încuie iarăşi uşile şi aşteaptă venirea celorlalţi. (Auzit dela A. Nicolici, Tufări). Obiceiuri ia naşteri, botez, nunţi şi la moarte 1. La naşteri. In Brebul. Moaşa vine şi taie buricul pe lemn de gorfun, pntruca să fie inimos. După aceea toarnă apă rece pe noul născut, pentruca niciodată să nu fie le-nos. 11 scaldă în apă caldă. îi pune flori să fie drăgos-tos, îi pune pană, pentruca să fie uşor la cap; argînr îi purue, ca să fie curat. (Auzit dela T. Roşea, Brebul). 2. La botez. In Ruginosm Când se naşte un copil, e obiceiul a-1 boteza la 3 zile dupăce s’a ţnăscut. In timpul ăsta mama nu trebuie deloc să-! lase singur, ca să nu vină necuratul să-l schimbe; adecă în locul lui să lase un drăcuşor. iar pe copil să-l ia cu sine; astfel de copii A treia zi se botează pruncul. La preot se duce "se chiamă ,,copii schimbaţi11, moaşa cu naşul. In vremea cât stau ei la preot, mama' ia în mâni toate lucrurile femeieşti cu furca, acul ş. a. — dacă pruncul e fată; dacă însă e băiat, atunci ia cele bărbăteşti ca toporul, coasa ş. a. Asta se face, pentruca băiatul ori fetiţa să fie harnici. Dela botez până la 6 luni băiatul deasemenea îiu ttfebuie lăsat singur, că se ating boalele de el. Ori dacă e lăsat singur, să se pună un cuţit la cap. pentru a se putea apăra. Când mama e însărcinată, nu e bine să fure, ca să nu aibă copilul semne pe ei. Dacă e fată, atunci mama să fure fân de undeva, ca să aibe fata păr frumos. 7 Deasemenea e bine să pună mama un fuior sub capul fetei în noaptea de Si. Vasile, ca să-i fie părul frumos ca un fuior. (Auzit dela V. Domăneanţu, Ruginosu). 3. La nunţi. In Zăgujeni. Joi seara îşi chiamă mirele oaspeţii. Mirele pleacă cu un givăr (vătăjel) şi încă cu un al treilea fecior dintre rudenii punându-şi câ'te o ploscă plină de răchie şi apoi chiamă rudeniile, prietenii şi vecinii pe Duminică la nuntă. Mireasa încă îşi chiamă oaspeţii ei, dar nu Joi seara, ci Mercur i sara. Totaşa qa şi mirele şi mireasa îşi chiamă şi naşul oaspeţii săi. Fiecare din oaspeţii poftiţi merge deadreptul la naş. Naşul îi pofteşte ia masă. De aci pleacă naşul cu oaspeţii şi lăutarii la mire. Până se pregăteşte mirele, lăutarii zic, iar oaspeţii joacă. Dupăce s'a chitit mirele, pleacă cu tofii la mireasă, care şede într’o chilie cu rudeniile ei. iar uşa e încuiată. ,.Givărul mare“ are datoriinta să meargă ia chilia aceea, unde e mireasa şi să plătească aceea, ce cer rudeniile. După asta i se descuie uşa şi rudeniile îi dau mireasa. Givărul mare o'ia de mână şi o duce în chilia, unde e naşul cu nuntaşii; aici o predă naşului. După primire se scoală naşul, mireie şi mireasa şi pleacă cu toţi nuntaşii la biserică, la cununie. După cununie se întorc cu luminile aprinse la mireasă. Sara vin oaspeţii cu darurile de a dărui pe mireasă. : Darul e aşezat într’o corlă în felul acesta: Jos în corfă e un colac mare, pe acesta se pun patru farfurii cu prăjituri, iar în mijlocul acestora se mai pune şi o găină ori up cocoş, curăţit de pene şi gata pentru fiert. Pelânga acest dar i se mai dă miresei şi pânzeturi ori parale. . Fiecare dar se aduce înaintea naşului, mirelui şi a iniresii; pânzăturile şi paralele le primeşte mireasa. iar farfuriile cu prăjiturile se pun la nuntaşi pe masă. După astea urmează cina şi „jocul mi-resii“. 98 Acesta se joacă aşa: fiecare nuntaş are să ia .mireasa să o joace, dar mai întâi are să plătească o taxă hotărită de givărul mare, givărul mic'şi de mireasă. După jocul miresii pleacă naşul, mirele, mireasa şi întreagă nunta acasă la mire. Dela poarta mirelui se împrăştie toţi spre casă. Luni dimineaţa se adună toţi'oaspeţii mirelui iarăşi la mire. care îi pune la masă. Apoi începe jocul în curite ori în uliţă dinaintea casei mirelui şi ţine până’n sară. Spre sară i-aduc oaspeţii şi mirelui daruri. Acestea sunt la fel ca şi aleiniiesei afară de pânzeturi. Dupăce s’au dat darurile, urmează cina şi jocul miresei, care se joacă totaşa ca acasă la mireasă. Când s’a isprăvit iocul miresii, ‘îşi ia naşul lăutarii şi oaspeţii lui şi pleacă cu ei acasă la dânsu1, iar oaspeţii mirelui şi ai miresii numai merg la naş, ci fiecare la casa lui. Naşul li dă oaspeţilor de gustare (Marţi dimineaţa) şi li plăteşte lăutarilor. După gustare se urcă iăutari în căruţa naşului, care îi 'petrece acasă, oaspeţii pleacă şi ei fiecare la casa lui. Marţi sara mirele chiamă la cină pe naş şi rudeniile cele mai deaproape, apoi chiamă şi pe bucătari şi pe toţi cei, cari au fost de ajutor la nuntă. Sâmbătă sara se dă din partea mirelui încă o cină în cinstea naşului. Pelângă naş mai chiamă el iarăşi rudeniile cele mai deaproape, — şi cu asta s’a sfârşit nunta. (Auzit dela N. Bogdan. Zăgujeni). In Bogăltin. După logodnă cei logodiţi se împreună la taităl miresii ori la tatăl mirelui. înainte de cununie se pregătesc cele trebuincioase.1 Dimineaţa, înainte de a merge la biserică, mireasa e gătită la părinţi şi aşteaptă venirea logodnicului. A-cesta pleacă cu nuntaşii pentru ducerea miresii la biserică; pe drum cântă, puşcă, chioitesc şi beau. in fruntea lor merge mirele şi naşul, apoi stegarul şi nuntaşii. La casa miresii aşteaptă tatăl fetii; el iese în uşă şi întreabă pe naş: ■ — „Bună ziua, oameni buni!“ Naşul şi nuntaşii: ,,La mulţi ani să trăeşti!“ 99 Tatăl miresii: -,Da ce cântaţi pe aici?“ Naşul: „Ia Venim din depărtări!" Tatăl miresii: „După ce?“ Naşul: — Apoi să-ţi spun: plecarăm de acasă ca vânători, pe drum întâlnirăm o căprioară şi tare ixe plăcu. Venirăm după ea până aci şi aici ni peri: mi se pare că aicdise băgă. Tatăl miresii: „Eu nu ştiu, că nu fui acasă!" Nuntaşii (toţi cui zgomot): „Ba aici. aici s’a băgat!" Taităl miresii (intră înlăuntru, aduce o babă bătrână şi întreabă): „Asta-i căprioara?" Nuntaşii: „Nu, nu-i asta!" Naşul: „Nu-i asta,, a noastră a fost mai tânără!" Tatăl miresii (intră şi aduce o fetiţă mică în fâşii): — Apoi asta-i, dacă nu fu aia! Naşul: Nu-i asta, era mai frumoasă şi mai mare! (apoi cătră oameni): Vedeţi că nu vrea să ni-o dea, trebuie s’o luăm ou sila! Nuntaşii: „Apioi de zici d-tâ, noi o luăm, că d-ta ne-ai adus pe aici!"'. Tatăl miresii (aduce însfârşit mireasa): — Apoi de nu fu dintre cele două, trebuie să fie asta. Naşul şi nuntaşii: — Asta-i, asta-i, trăiască!" Mireasa: ■—Apoi dece, mă cătaţi pe mine de atâta vreme? Naşul: Fiindcă-i place de tine ăstuia (arată mirele). Mireasa aduce apă şi udă picioarele nuntaşilor cari stau roaită; apoi încep chiotele, puşcăturile, când toţi se pornesc la biserică pentru cununie: după reîntoarcere se aşează la masă şi începe jocui. (Auzit dela P. Va.silescu, Bogâltin). In Brebul. Mireasa îmbracă Sâmbătă sara cămeşa mirelui luându-o pe dos, doarme cu ea, dimineaţa se desbracă şi se îmbracă în hainele ei, se spală cu flori din grădină, pentruca să fie plăcută mirelui. Când vine nunta la ea, mirele intră înlăuntru la mireasă, ia zăvonul pe un băţ şi-l închină de 3 ori cătră mireasă, iar goştii (oaspeţii) îi urează ,.,La mulţi ani“. Când merg la cununie, beau apă prin clănet şi prin inel, pentruca să aibe copii fru- 100 moşi şi cântăreţi. Luni dimineaţa merg amândoi la fântână, se spală, vin acasă şi mirele o piaptănă pe mireasă, ca să trăiască totdeuna în dragoste amândoi. (Auzit dela T. Roşea, Brebul). In Cireşa. Când se întorc nuntaşii dela biserică şi ajung acasă la mireasă, găsesc la uşă câte un ou spânzurat într’o prăjină lungă; ei nu Mră până când nu lovesc oul cu un băţ. Când intră înuntru, mama miresii îi dă acesteia un colac în mână şi un blid de grâu ori cucuruz; apoi se întorc după masă de 'trei ori aruncând în toate părţile grâul (ori cucuruzul), lumea depe lături îl prinde. Apoi întră mirele şi mireasa în casă, fiecare cu lumânarea aprinsă. Acui se stânge mai întâi, acela va muri mai degrabă. Dupăce au mâncat, aduc neamurile ca cinste colaci, găini, prăjituri ş. a. Cel mai de frunte dintre nuntaşi strigă în glumă: — Iacă vrea să cinstească (cutare) un colac cu coadă de hârţ (ori şobolan), cuitare o cioară peleagă (fără pene) ş. a. Apoi urmează jocul. (Auzit dela P. Turcan, Cireşa). In Ruginosu. Când vrea să se însoare un june, merge de peţeşte o fată. Dacă se invoiesc, peste câteva zile merge junele să „căpărască"5) fata. El merge la căpară sau logodnă. La căpară vin părinţii flăcăului şi se înţeleg cu părinţii fetei. Dupăce s’au înţeles, junele îi dă nişte bajni fetei: galbeni de aur ori sfânţaşi (de argint). Când junele îi dă banii, zice: ..Eu îţi dau puţin, Dumnezeu să-ţi dea mult!" Tot asemenea şi prietediii, cari au luat parte. După căpară, la câteva săptămâni, urmează nunta. La cei săraci ţine nunta o zi, la cei bogaţi două. In ziua întâia se ţine nunta, la casa fetei, în ziua doua la cea a mirelui. De dimineaţă până la amiază e jocul la naş. De la naş pornesc toţi în sunetul pistoalelor şi al puş-telor după mireasă. Atunci se ascunde mireasa într’o odaie. Dacă givărul a prins-o cu uşa deschisă, a-tunci prinde mireasa şi o loacă; iar dacă uşa a fost Încuiată, atunci trebuie să plătească „gloaba" (a- 101 menda). Dupăce o scoate pe mireasă,, o duce în o-daie la rnire. Acesta stă după masă, pe care se află pâne şi sare în semn de belşug. Mirele ia zavonul îu bătui său de cununie şi-l dă miresei, care atunci începe a plânge. După asta se mai joacă puţin şi pornesc cu toţii la biserică. Dacă mireasa nu vrea să facă copii, atunci, când trece pelângă uşa bisericei, zice: — Când va face această uşă copii, atunci să fac eu. Acest obicei de a zice e însă urît, scârbos. Câlnd vine nunta dela biserică, vine pe alt drum, nu tot pe acela, când s’a dus — asta., pentruca să nu se întoarcă binele spre rău. In timpul cununiei e bine să ploaie puţin, pentrucă închipueşte belşug. La logodnă însă nu e bine să ploaie, pentrucă închipuieşte trai râu între însurăţei. După> e au venit toţi dela cununie, iar se începe jocul. Mireasa însă trebuie plătită, dacă vrei sa o joci. Dela cununie se joacă până'n seară. Fiecare oaspe trebuie să aducă un dar miresii. Darul e vJii şorţ, cârpă, prăjituri ori bani. Când se dau darurile, se strigă fel de fel de glume. Asta se chiamă „strigarea cinstelor11. Toată noaptea se joacă. Spre ziuă vine .Jocul miresii11, când fiecare dintre oaspeţi dă un leu şi joacă mireasa. Acest joc se mai chiamă şi „jocul cinerei11 (tinerei). După asta mirii sunt băgaţi cu capul în jug, ca să tragă unul la altul. Isprăvindu-se şi asta se A fost odată ca niciodată, că de n’ar fi nu s’ar povesti. Â fost un om sărac cu numele Iosif. El era tare sărac şi n’avea decât numai căsuţa în care şedea. Inir’o zi veni Ia dânsul un om sărăcuţ. „Bună ziua, bădişorule!" Muiţămescu-ţi, călătorule! Sărăcuţul părea mai mult un cerşitor. „Nu ţi-ar trebui o slugă?" Dar nu mă bag eu slugă, zise Dumnezeu, căci sărăcuţul era Dumnezeu. „Tu îţi m cauţi de ale tale şi eu de ale mele. Inir’o zi zice Dumnezeu cătră Iosif: losife, du-te tu la omul ceî mai bogat din sat şi cere dela el 100 de galbeni! Ce zici? Omul acelo îmi dă mie 100 de galbeni. Ascultă-mă losife, şi du-te de vezi. fosif plecă la omul acela din sat. „Bună ziua, moşule!" „Să trăieşti, sărăcuţule!“ „Da, ce cauţi tu pe aici?“ „Moşule, nu-mi dai 100 de galbeni, că-mi trebuie?" „Ce zici, 100 de galbeni?" „Pleacă repede pe uşă afară!" Şi amărât şi ruşinat ajunse el cum ajunse acasă. „Na, ţi-a dat losife?" „Ah, cum am ajuns la el, n’am ştiut pe care uşă să ies mai repede înapoi". „Nu-i nimic, mâne ne vom duce la târg şi va fi şi omul acela la târg". „Bine, o să mergem!" A doua zi plecară ei Ia târg. Şi îl zăriră şi pe omul acela şi se luară după el. Nu dură mult şi căzură dela oimul cel bogat şi sgârcit 20.000 de galbeni din buzunar. Ei ridicară banii de jos şi se duseră mai departe la târg şi-şi cumpără nişie căluţi pe banii aceia. Apoi se duc acasă. Şi zice Dumnezeu cătră Iosif: na, losife, de acum poţi să te însori! Aşa se si întâmplă că Iosif se însura peste câtva timp. Şi iar îi zise Dumnezeu: dar lucrul tău să nu-1 dai nimănuia şi la vre-o nuntă ori petrecere să n’o laşi să meargă singură muierea, că ea îţi bea şi-ţi cheltuieşte banii şi apoi se poate întâmpla să-i şi fure. Iar eu de acu mă duc, tu însă să asculţi cuvintele mele. Şi s’a dus Dumnezeu. Peste câtva timp se însură Iosif, cum îi spuse Dumnezeu. Intr’una din zile vine naşu-său la el ca să-i dea căruţa cu caii. Iosif ii dă, dar se vîră într’un sac şi se ascunde, ca să vadă ce va face naşul cu caii lui. Naşul încărca multe lemne şi iapa era pe 112 timpul tocmai să fete. La un deal mare strigă naşul: vio murgule, vio voinicule! Şi deodată iapa lepădă mânzul. Iosif văzu şi nu zise nimic. Acum naşul luă mânzul şi-I aruncă între nişte spini, spălă iaoa şi plecă mai departe. Iosif luă mânzul, îl băgă în sac şi se duse pe alt drum acasă. Mai târziu vine naşu-său la el cu căruţa, dar Iosif îi zice: Dece e aşa de stoarsă iapa?" „E foarte flămândă!" Ii răspunse naşul şi plecă acasă. El luă mânzul şi-l băgă în pivniţă. Muierea lui Iosif era grea şi peste câiva timp născu un fiu. Intr’o vreme vine la Iosif socru-său şi-! chiamă să meargă la nunta cumnatului său. Iosif îi zise: eu las muierea, apoi mai târziu voi veni şi eu. „Bine" zise socru-său şi se duse. iosif se duse în grajdiu să vadă de vite şi când ieşi, calcă prin gunoi şi se împiedică de o curea. El ridică cureaua şi o scutură. Şi peloc văzu o minune. Din curea sare un cal de aur şi-i zice lui Iosif: caută în urechea mea cea dreaptă că acolo e şeaua şi frâul, iar în urechea stângă suni hainele în care să ie îmbraci. Iosif le ia şi se îmbracă. Apoi îl întreabă calul: cum să ie duc ca gândul ori ca vântul? „Ca gândul!" zise Iosif. Şi cât ai clipi din ochi ajunse Iosif la poarta socrului, se scoborî şi întră înlăuntru. Iar înuntru ce să-i vadă ochii! O vede pe muierea lui jucând şi chiuind. Iosif îi zise apoi soacrei: ia, chiamă pe muierea aia încoal Şi ea a chemat-o. După aceea se culcară Iosif, muierea şi copilul în grajdiu. Noaptea se sculă Iosif încetişor, luă copilul şi o luă spre casă. Când se sculă nevasta dimineaţă, văzu că nu-i nici bărbatul, nici copilul. Ş’a dus la mamă-sa şi i-a povestit totul. Dar mama ei o mângâie şi-i spuse să dea foc fânului, să ardă grajdiul şi copilul. Şi nevasta aprinse grajdiul, şi se făcu o pa-lalaie, că nici Iosif nu putea să stea o clipă şi sări repede şi într’o fugă veni la foc. „Ce arde?" întrebă Iosif. 8 113 „Arde grajdiul şi copilul!" Răspunse îngrozită şi cu ochii holbaţi nevasiă-sa. „Lasă, lasă, că ni mai dă Dumnezeu!" zise Iosif. „Haideţi toţi, toţi- la mine acasă!" Şi se luară socrul, soacra, naşul, naşa, cumnaţii cumnatele şi nevasţă-sa spre casa lui Iosif. „Ăsta e!" Şi Iosif îl ridică sus, sus pe copil şi li arătă. Toji încremeniră. Se făcu apoi mare cumătrie şi veselie. Naş fu Măria sa Purecu, împăratul purecilor, iar naşă puriceasa. Şi oaspeţi din împărăţia purecilor veniră câtă frunză şi iarbă. Şi fiecare purec venise cu un poloboc de vin. Copilul fu botezat după naşu-său: Purecul voinicul. Iară eu încălecai pe un spin Şi v’aduc şi D-Voastră vin. Auzită dela Iova Drăghina din Tincova (jud. Caraş-Severin). Cei trei câni A fost odată un om care avea un băiat mic. Acuma ci că oimul acesta mai avea şi trei vaci; dar ştii colea vaci frumoase şi balţate de mai mare dragul să le uiţi la ele. Inir’o zi a mânai omul a-cesta pe fecioru-su cu vacile la iarbă. Cum se juca el pela amează, a venit un om care avea trei câini. Pasă-mi-ie omul acela era un zmeu care umbla prin partea locului. Nu aşteptă mult zmeul şi voi să înceluie băiatul. Şi cum ajunse la copil numai ce se face zmeul şi-i zice: — Ce faci, măi băieie? — Iată şi eu cu vacile. — Măi băieie, hai să schimbăm! Eu iţi dau un câne iar iu să-mi dai vaca. Că vaca nu ie apără ca un câine şi nici nu-ţi este credincioasă. Copilul prostuţ schimbă cu zmeul. Noa, bine! Veni sara! Cum întră pe poartă iată-su îl întrebă: — Unde ni-i o vacă? 114 — Uite iată, a mâncat-o lupul prin pădure. Acum plânge bietul om, plânge femeia sa, plâng toii. Noa bine! A doua zi iar vine zmeul şi tot ca în ziua îniâi înceluie pe băiai şi-i imai dă o vacă. Toi aşa şi-a ireia zi. Uitasem să vă spun că eî finea câinii înir’o scorbură şi le da de mâncare ce căpăta el în iraisiă de mâncare dela părinţi. Acum cică tată-su când a văzut că i-a tăcut fecioru-su atâta pagubă, i-a zis: — Măi băiete, na-ţi hainele şi pleacă unde le-or duce, ochii, că muliă pagubă şi sărăcie mi-ai făcut. îmi pierduşi acum şi văcuţele! Du-te dragul tatei! Du-te! — Mă duc tată.... Şi luându-şi ziua bună şi traista la spinare plecă la câinii săi pe cari îi căpăiase dela zmeu. li luă şi plecă în lume.' Merge el mai multe zile în şir. Acum cuim mergea el pe drum într’o zi numai ce vede pe un deal un foc mare, de s’ar fi putui frige în el irizeci de elefanţi şi o sula de vaci. Se miră el ce se miră în faţa unui foc aşa de mare până ce se socoate să meargă Ia focul acela. Când ajunse acolo ce să-i vadă ochii? Eră măi fărtafe o casă colea mare de nu-i vedea-i vârful. Inchipuie-ţi o casă cu 12 caturi (rânduri) înalte de iot. Un rând era de 16 m. de înalt. In casa numită trăiau 12 uriaşi mari. Acum când ajunge copilul, întră acolo ca în casa lui, trânteşte uşile ca în birt, şi numai ce-i ies înainte şase uriaşi. Unul dintre ei îi zise: — Măi piciule, n’avem de cină astăzi, să ştii că te mâncăm pe tine, să băgăm măcar o bucăţică la măsea. Când auzi băiatul, odată strigă la câinii săi, cari erau năzdrăvani: — „Pe ei, omorîţi-i!" Atunci săriră câinii măi nene şi omorîră toţi uriaşii, afară de unul care scăpă. Acela era tata lor. „Noa acum omorîţi şe pe acela!" zise câinilor. Câinii împliniră porunca. Erau toţi morţi. Dar acum scormoniâ el prin foc găsi cheile odăilor. Acolo a găsii fel de fel de bogăţii: înir’una aur, în alia pieire nestimate, etc. etc. 115 După ce mânca şi îşi satură câinii, ia ei măn-găritare multe câte îi încap în buzunare şi în traistă apoi pleacă mai departe. Acum merge el cale lungă, că dacă nu-i rămâne, dăbarem să-i ajungă şi ajunge intr’un sat; vreau să zic înir’un oraş unde vede la fiecare casă steag negru. Ştii erâ oraşul fot negru. Cum vede băiatul aşâ o ciudăţenie şi tristeţe întreabă pe un om de ce la fie- care casă e steag negru? — „Iată, zise locuitorul, vai şi amar de noi. A picai un bălaur în fântâna noastră'* — căci oamenii aceia aveau numai o singură fântână — „şi acel bălaur nu ne dă apă numai dacă ii dăm in fiecare zi o femeie s’o mănânce. Tocmai acum a venii rândul împăratului să dea el pe fica lui s’o mănânce bălaurul". împăratul a pus pe fiică-sa pe fântână. Feciorul nostru — căci acum se făcuse flăcău — s’a dus şi acolo. Noa bălaurul scoate uri cap — căci avea 12 — să apuce pe fata împăratului. Când văzu fata mai că muri de spaimă. Dar feciorul nostru ce face? — Câinii mei, pe el săriţi, pe el! Atunci să vezi măi nene cum puseră gurile pe el şi din două opinteli îl scoaseră din fântână şi-l omorîră. Acum feciorul nostru dupăce omorî cu câinii săi bălaurul tăie dcîa fiecare limbă vârful şi-l băgă la chimir, apoi îşi căută de drum. Fata rămase mult timp amejită şi odată trece pe acolo o cioară de ţigan. Cum văzu cioara balaurul mort se gândi să se laude că el a ucis bălaurul. Deci tăie un cap şi se duse de trezi pe fata împăratului lăudându-se că el a ucis bălaurul. împăratul a-tunci l-a luai pe ţigan ginere. La această nuntă fata tot a plâns. Auzind băiatul adecă flăcăui — că băiat nu-i mai putem zice — a trimis un câine Ia nuntă. Fata când a văzut cânele, l-a cunoscut şi i-a spus împăratului. Câinele când s’a aruncai odată asupra ţiganului l-a omorît, apoi s’a dus iarăşi înapoi. A-iunci s’a dus şi flăcăul şi a arătat împăratului vârfurile limbilor ca dovadă că el a ucis bălaurul şi nu ţiganul. 116 Atunci împăratul i-a dat pe fica sa de soţie şi s’a făcut o nuntă mare de s’a dus vestea peste tări şi mări iar împăratul fiind om bătrân s’a sco-borît de pe tron şi l-a dai ginerelui său, care a domnit inţelepţeşte cu soţia sa cea blândă, iar dacă nu au murit, trăiesc şi astăzi. Auzită dela V. Doimăneanţu din Ruginosu (jud. Caraş-Severinj. Povestea împăraţilor Roşu şi Verde A fost odaiă ca niciodală, a fosi un împărat, şi el a avut trei fii. împăratul acela avea o grădină şi in grădină un măr, care ziua înflorea şi noapte.i se cocea. Şi noaptea venea, cine venea şi fura merele. Şi împăratul nu mai puiea de năcăjit, că nu şte cine vine şi-i fură merele. Atunci el a dat poruncă în ţară, că cine poate să prindă pe acela să vină la el că îi va da bani câi va voi el. Auzind o babă care erâ o vrăjitoare, deaceea s’a dus Ia împărat şi i-a spus că ea poate să prindă pe acela. împăratul văzând-o a râs auzind că ea poaie să prindă pe acela. Venind sara baba s’a dus in grădină şi înainte de a se sui in măr a pus nişte spini în pom şi apoi s’a suit. Venind miezul nopţii, a venit căldură mare şi baba erâ numaidecât să adoarmă, dar fiind spini în pom când a fosi să a-doarmă s’a dai cu corpul de spini şi aşâ n’a putut să adoarmă. Odaiă a văzui că vine cineva şi se apropie de măr să culeagă mere. Atunci baba numaidecât a pus mâna pe el şi l-a prins. Când a venii dimineaţa baba l-a dus pe moşul acela la împăratul şi când a văzut că l-a prins n’a mai putui de bucurie şi i-a dat bani babei şi baba s’a dus. Atunci împăratul a făcui o casă de fere şi a închis pe moş acolo. Copilul cel mai mic s’a dus ziua pe acolo şi se juca prin oibor. Văzându-1 moşul i-a făcui nişte jucării şi i-a dai copilului să se joace. Copilul n’a mai putut de bucurie că i-a dai moşul jucării. Moşul a zis către copil că dacă îi va deschide uşa se va juca şi mai frumos. Moşul a zis către copil ca să se ducă la mumă-sa şi să-i scoa- 117 iă cheile în chipul următor: să-i spună că-1 mâncă capul şi să-I caute în cap, şi să-i fure cheile cari sunt legate la brâu. Copilul ei tăcut cum a zis moşul şi a luat cheile şi i-a deschis moşului. Atunci dupăce s’au jucat puţin, a zis către copil să se ducă şi să zică lot ca dintâi şi iar să lege cheile. Copilul a tăcut iar cum â zis moşul. Şi când a ieşit copilul afară să se mai joace, moşul a fugit şi copilul a rămas cu buzele umflate. Când ieşi împăratul afară şi văzu că nu-i moşul acolo, pe loc şi-a adus aminte că copilul a slobozit pe moş şi s’a năcăjit foarte tare şi-i dete drumul Ia copil ca să se ducă în lume unde ştie el şi a mânat şi o slugă, că, dacă poate, să-l omoare pe copil pe drum. Copilul s’a dus cu sluga printr’o pădure mare şi când a ajuns pe Ia un furial a zis sluga cătră copil să ne odihnim puţin şi să mâncăm. După ce au mâncat, sluga a vrui să-l omoare şi a zis către el ca să se culce pufin. Ei, că am uitat să vă spun că după ei se mai luase şi un căţel. Şi căţelul când a auzii că zice sluga să se culce a ştiut că vrea să-l oimoare şi a zis: Petre, Petre, — că Pătru îl chema pe copil — nu te culca că sluga vrea să te omoare. Atunci sluga de ciudă a luat o zburătură şi a dat după câţel şi i-a rupt un picior. Ei au plecat mai departe şi căţelul tot a venit după ei în trei picioare. Când a ajuns pe la jumătate, sluga iar i-a zis ca să şadă şi să mănânce iar ca întâi; şi după ce au mâncat, iar i-a spus să se culce şi căţelul iar i-a zis ca să nu se culce, căci sluga îi vă omorî. Sluga de ciudă iar a luat o zburătură şi ea mai frânt un picior la căţel şi căţelul a rămas cu două picioare. Atunci ei s’au dus mai departe şi când au ajuns pe la trei furtale iar i-a zis sluga să se culce vrând să-l omoare. Iar căţelul i-a ispus copilului să nu se culce că-1 omoară şi sluga de ciudă iar a luat o zburătură şi i-a frânt şi al treilea picior al căţelului şi aşâ căţelul a rămas numai cu un picior şi n’a putut să mai meargă mai departe şi a rămas pe loc; dar i-a spus căţelul să nu se mai culce că-1 va omorî. A~ sluga s’a dus cu copilul şi a ajuns Ia împăratul Verde. Acolo ei s’au băgat slugă. Sluga tot nu s’a 118 lăsat şi iot a vrut să-l omoare pe băiat şi deaceea a zis cătră împărat: înălţate, împărate. Petru al nostru s’a lăudat către mine pe drum că el poate să aducă otavă verde iarna. Atunci împăratul a chemat pe Petru şi i-a zis că s’a lăudat pe drum către slugă că el poate să aducă otavă verde iarna. Copilul când a auzii de otavă verde iarna, a zis, că el n’a spus aceea. împăratul il sili însă pe Petru să aducă. Atunci împăratul i-a dat o căruţă şi cai să-i aducă otavă. Copilul a plecat plângând, de unde să aducă el otavă iarna. Şi cum merge el prin pădure plângând, deodată i-a ieşit un moş înainte şi moşul acela l-a întrebat că dece plânge. Atunci copilul i-a spus moşului că sluga cu care e el la împăratul a mintii cătră el că eu i-am spus lui că pot să aduc otavă iarna. Moşul văzând curo plânge copilul l-a luat la casa lui în pădure şi i-a încărcat căruţa cu otavă şi pe lângă otavă i-a dat o furcă de aur şi a zis către copil, că dacă va cere fata împăratului furca, numai aşâ să i-o dea dacă îi arată ce are i ea pe piept. Dupăceea copilul a luat otava şi a plecat cântând şi fluerând de bucurie că a căpătat otava. Când a ajuns acasă copilul arătă furca cea de aur care i-a dat-o moşul ca să i-o dea fetei. Fata când a văzut furca se ţinu morţiş de copil ca să i-o dea ei, iar copilul a zis cum l-a învăţat moşul, că numai atunci va da-o, dacă îi arată ce are ea pe piept. Fata la început nu a voii să-i arate ce are, dar însfârşii văzând că copilul nu vrea să i-o dea până nu-i arată, se văzu silită să-i arate. Fata aceea avea pe piept soarele. Când văzu copilul aceasta îi dete furca şi plecă. Mai târziu după ce a văzut sluga aceea vicleană că copilul a adus otavă, se miră că ce să mai mintă împăratului ca să piardă pe copil. Inir’o zi sluga iar s’a dus la împărat şi i-a spus: Inălţaie, împărate, Peiru al nostru s’a mai lăudat pe' drum că el poate să aducă sălată verde iarna. Atunci împăratul a chemat numai decât pe Petru şi i-a spus ce a zis el către slugă când au venii amândoi pe drum: că el poate să aducă sălată verde iarna. Atunci Petru îi răspunse că el nu i-a spus nimic şi că sluga minte şi vrea să-l omoare. Dar împă- 119 râtul nu-1 ascultă şi-i zise: tu irebuie să te duci, căci cum ai zis de; otavă, aşâ ai zis şi de salată şi irebuie să te duci. Atunci copilul n’a avut ce să facă, ci a trebuit să se ducă să aducă salată. Copilul iar plecă plângând prin pădure crezând că va da iar de moş şi îi va da salată. Mergând el o zi întreagă prin pădure, odată văzu că vine moşul la el şi iar îl întrebă că de ce plânge. Atunci copilul i-a spus toi ce a zis sluga către împărat de să-lată, că el poate să aducă iarna. Atunci moşul i-a zis: nu plânge fătul meu, vino cu mine şi îţi voi da eu. Copilul când a auzit s’a dus cu moşul şi el i-a dai sălaia Pe lângă salată i-a mai dat ca şi dintâi, un fus de aur şi i-a spus că numai atunci să-i dea fusul daca u arată ce are pe şale. Copilul a luat salata şi fusul de aur şi a plecat. Când a ajuns acasă copilul, dădu sălaia şi după aceea arătă şi fusul fetei. Fata când văzu fusul de aur se ruga ca să-l dea ei. Atunci copilul i-a zis că numai atunci ii va da, dacă îi arată ce are ea pe şale. Fata nu a avut ce să facă şi a trebuit să-i arate. După ce s’a desbrăcat, fata avea pe şale luna şi cu stelele, a-tunci copilul i-a dat fusul fetei. Mai târziu sluga nu ştia ce să facă de.ciudă că nu poate omorî pe copil. Intr’o zi s’a dus la împărat şi i-a zis: înălţate, împărate, Petru s’a mai lăudat către mine mai astă vară, că el iar poate să aducă otavă să fie o iarnă ori cât de friguroasă. Taman iarna aceea se nimeri friguroasă şi sluga se duse la împărat de i-a spus. împăratul când a auzit de 'otavă numai decât a chemat pe Petru şi i-a spus ce a zis sluga. Atunci Petru a zis: Nu înălţate împărate, sluga minte că am zis eu că aduc otavă, căci el vrea să pier. împăratul atunci a zis: Cum ai puiuţ aduce până acuma celelalte, aşâ poţi să aduci şi acuma. Aşâ fu nevoit copilul ca să se ducă. Mergând el prin pădure iar ca dintâi, dădu iar de moş. Moşul cum l-a văzut, ii chemă, numaidecât şi- i dădu otava, iar pe lângă otavă i-a mai dat şi un caier de lână de aur, şi i-a spus că dacă cere faţa caierul să i-1 dea numai aşâ dacă îi arată ce are pe umăr. Si acum i-a mai spus moşul că el e acela care a fost închis Ia tatăl său şi el l-a slobozit. Atunci co- pilul a^ plecat acasă cu otava şi cu caierul 'de aur. Ajungând acasă, copilul, bucuros că a adus otava, i-a arătat caierul de aur fetei. Fata cum a văzut caierul s’a rugat să i-1 dea ei. Dar copilul nu a voit să i-1 dea, numai dacă îi araiă ce are pe umăr. Fata ce să facă, a văzut că copilul nu vrea să i-1 dea nici într’un chip şi i-a arătat ce are pe umăr. Pe umăr avea doi luceferi cari luminau foarte puternic. Petru acuma tot se gândea ce să spună el către împărat să facă sluga ceva, căci el a făcut destul. Deaceea într’o zi s’a dus Petru la împărat şi i-a spus: înălţate, împărate, sluga s’a lăudat că-ire mine, când am venit pe drum, că el poate să stingă o claie de fân fără nimica, numai cu mâinile şi cu picioarele. împăratul când a auzit de aceasta, a chemat numaidecât pe slugă şi i-a spus ce a zis copilul. Atunci sluga a spus că el n'a zis nimic căire Peiru pe drum, numai el minle. Atunci împăratul a zis: Cum a făcut Peiru toate ce ai zis tu, aşa fă şi tu acuma. Şi astfel sluga a fosi nevoită să se suie pe claie şi copilul a dat foc la claie. Claia s’a aprins toi mai iare, până când a ajuns flacăra la vârf. Atunci sluga a începui să o stângă, dar de unde să poată. Aşâ a ars sluga şi copilul s’a scăpat de ea. Acuma să încep cu fata. Fata s’a făcui mare şi voi şi ea să se mărite. împăratul a dat vestea în toate ţările ca cine va şii ce semne are fata Iui, aceluia o va da de soţie. Atunci se adunară Ia curtea împăratului prinţi şi împăraţi ca să ceară fata, dar foţi când au auzit de vorba aceea ca să ghicească semnele fetei, n’au puiul. Atunci împăratul a dat poruncă ca să vină şi slugile lui. Aşâ a venit şi Peiru. Când a venit şi Petru Ia rând i-a spus ce semne are fata, penirucă ei văzuse mai înainte când i-a dat furca şi celelalte lucruri. Atunci când auzi împăratul că Petru a spus semnele fetei, fu silit să-i dea fala de soţie. Numai, acuma se descoperi Petru că el e fiu de împărat şi anume alui Roş Impăral. Asifel făcură nuntă mare şi la nuniă chemară şi pe părinţii Iui Peiru şi astfel ospătară mai mulie zile dearândul şi au trăit fericiţi. Poate vor trăi şi azi dacă nu vor fi murii. Iar eu încălecai pe o i=ea şi v’o povesiii aşa. Auzită dela Nicolae Urechialu din Mehadia. 121 Povestea celor 99 de fraţi • Au fost odaia ca niciodaiă trei fraţi. Odată s’au certat ei cu muierile lor şi au apucat de ciudă spre pădure ca să-şi caute de lucru acolo. Intr’o vreme s’au gândit nevestele lor cum să-i facă pe bărbaţi să vie acasă. Şi ele s’au dus tocmai la locul, unde lucrau bărbaţii şi li-au lueit chibriturile fără să ştie ei ceva. Tocmai pulin după asta îi mână fratele cel mai mare pe ăl mai mic să facă focul şi să, pregătească ceva de ale mâncării. Dar nici urmă de chibrit, şi ăl mai mic se întoarse la fraţii Iui spunându-li că n’a găsit nimic, nici un chibrit. Apoi se duse cel mijlociu, dar toi nu află nimic şi se miră foarte tare. Atunci se gândiră ei că trebuie să fie ceva, ori că au fosi muierile lor şi li-au luai chibriturile. Şi se porniră tustrei spre casă. Pe drum sfătuiau ei şi se întrebau unul pe altul de grijele lor. „Cum ai vrea tu s’o afli pe muierea ia?“ II în-, trebă cel mare pe cel mic. „Eu aş vrea s’o aflu bine şi cu masa [bogată, plină de fel de fel de bucale". „Dar iu?“ II întrebă cel mare pe fratele cel mijlociu. „Eu aş vrea s’o aflu năcăjită!" „Eu aş vrea s’o găsesc cu 99 de copii mici“, zise fratele cel mai mare. Şi cum au ajuns ei acasă, tocmai aşa le-au aflat ;pe muieri după gândul lor. Dar cel mai mare când văzu atâia puzderie de copii, iarăşi luă lumea în cap şi se cam tot duse. Când crescură copiii mari începură să întrebe şi să-l caufe pe tatăl ,lor. Cel mai mic dintre ei se chiema Ţărână, pentrucă se tot juca în ţărână. Şi ducându-se ei să-I caute li spuse Ţărână că tatăl lor e peste irei munţi. Apoi Ii spuse că toţi să stea cu el împreună, fiecare să aducă un braţ de lemne, să facă un foc mare. La miezul nopţii trebuie să vie tatăl Ia foc, numai nime să nu adoarmă că tatăl li ia ochii la toţi. „Când va veni tatăl, să puneţi toii mâna pe el, că dânsul guiţă ca porcul, barba e mare şi păru-i numai rouă. Să nu vă fie frică de el, zise cu glas poruncitor voinicul Ţărână. Şi la imiezul nopţii veni tatăl. Atunci ei l-au întrebat dece nu vrea să vină la ei, iar el li-a răs- 122 puns: cum să vină şi să poată îmbrăcp 99 de feciori. „Acum ai să ne însori numai, avem noi de toate ce ne trebuie!" Ii răspunseră înir'un glas cei 99 de feciori ai săi. Apoi se despărţiră. Tatăl a-pucă spre răsărit, iar mama spre apus cu 98 de feciori. Ţărână îi dete cheia iătăni-său şi îi spuse că dacă se întâlneşte cumva cu omul spânzac (nebun), să nu-i dea cheia dacă îi va cere. Apoi plecă Ţărână spre casă, să păziască casa, că vezi foţi erau duşi şi nime nu era acasă. Ducându-se tatăl se întâlni cu un oim nebun, care-i ceru cheia uşii, dar el nu i-a dat-o, ci i-a aruncai 3 bani şi s’a dus mai departe până ce ajunse pe un ogor, unde ara un om cu plugul. Ăsta l-a întrebat, ce caută pe ogor şi se mirâ tare că a cutezat să se apropie de locurile acelea unde nu trăiesc oameni. Călătorul îi spuse că el cauiă 99 de feie să-şi însoare cei 99 de feciori. Omul cel cu plugul i-a spus în vecinătate este unul, care are 99 de fele frumoase. Şi plecă călătorul mai departe până ce ajunse la o-mul acela si-i spuse ce doreşte. Şi s’au împăcat şi s’au încuscrit. Cuscrul luă cele 99 de fete şi porni la drum şi în scurtă vreme se întâlni şi cu cei 98 de feciori, cari s’au pornit în urma lui. Numai Ţărână rămase mai în urmă. Apoi sc întâlni el iarăşi cu un om spânzac, care îi ceru cheia. Şi el i-o dete. Indală se pomeni cu Ţărână faţă in faţă. A-cesta începu să strige cătră el şi cătră fralii săi: „M’aii vândut, care e muierea mea?" Şi o fată frumoasă ca soarele in piept şi luna în spate ieşi dintre celelalte. Ţărână o luă de mână şi o dete de pământ şi faia se prefăcu în pară de foc, ce ardea straşnic. Apoi plecă Ţărână la omul cel nebun şi se făcu porcar la dânsul. In ioaiă dimineaţa se ducea el cu p orcii şi se re întorcea sara. Inir’o zi aude el că in câteva zile se va face o mare petrecere. Sosi şi timpul petrecerei. Tocmai pe vremea, când se petreceau toţi se duse el cu porcii. Pe drum se ruga el: „Doamne, fă-i toţi porcii ăştia pietre, iar eu să am haine de aramă!*' Şi Dumnezeu îl asculă. Apoi se duse el la petrecere. Acolo îl văzu fata nebunului, dar ea nu-I cu-noscu cine e. Şi dupăce jucă cu el, il chiemă în .128 casă, fiindcă flăcăul era aşa de frumos. Dar când se pornesc amândoi, Ţărână se preface înlr'o stâncă mare. Fata se duse în casă şi-i povesii tătăni-său ce flăcău frumos a văzut ea, că l-a chiemat în casă, dar el s’a prefăcut peloc într’o stâncă mare, mare. Atunci omul nebun se mânie şi porni cu barosul să spargă stânca, că zicea el, că dacă-i om, curge sânge; iar dacă-i piatră nu curge nimic. Şi dete nebunul cu barosul, dar nu curse nimic. Ţărână se prefăcu iarăşi în porcar, se sculă dimineaţă, se duse cu porcii şi seara se întoarse iarăşi acasă cu dânşii. Inir’o zi aude el că se face o nouă petrecere. El nu zise nimic şi se porni cu porcii la păscut. Pe drum se rugă el mult la Dumnezeu să-i prefacă porcii în pietre, iar lui să-i dea haine de argint. Şi Dumnezeu îl ascultă. Apoi s’a dus Ţărână la petrecere şi jucă, iarăşi tot cu acea fată ca întâiaşdată. După joc ea îl prinse de mână, când voia să-l chieme în casă, dar el se prefăcu peloc într’un copac mare, mare. Şi iar veni omul spânzac cu securea să-l taie, ca să curgă sânge. Dar ia sângele, dacă ai de unde! Ţărână se prefăcu iar în porcar şi merse cu porcii. Şi iar veni altă petrecere, a treia. Seara încă auzise el ce sfaturi i-a dat omul spânzac fetei sale. Dimineaţă, în ziua petrecerii se sculă Ţărână şi porni cu porcii. Pe drum iar se ruă de Dumnezeu şi căpătă hâine de aur. Şi aşa îmbrăcat numai în aur, se duse la petrecere şi jucă cu fata omului spânzac. Spre sfârşitul petrecerii ea îl boi pe Ţărână în frunte cu cretă roşie, iar Ţărână se făcu o masă mare, mare. Apoi se duse fata în casă şi povesii totul părinţilor. Şi îndată apucă tatăl după urma lui spre răsărit, iar mama spre apus; dar toată lumea a căutat-o în frunte şi nici că l-a aflat pe frumosul nostru voinic Ţărână. Supăraţi se întoarseră acasă. Intr’o zi se gândesc ei aşa, că toată lumea au căutat-o, dar pe sluga lor n’au căutat-o în frunte. Ce ar fi, dacă ar încerca şi asia, poate că aici e norocul. Şi ei irimisera pe fată la Ţărână acolo unde păzia el porcii ca să-l caute în frunte, poate — poate îi va afla semnul. Şi mare-i fu bucuria şi mirarea, când îi căută fruntea, îi găsi semnul, ce i l-a făcut doar cu mana ei. Apoi îi zise ea: „Ţărână, rtoi te-am căutat pe tine mult şi tu ne-ai făcut să ie căutăm şi să ne năcăjim atât de tare, încât să ne prăpădim. De te-aş duce la tata, el te-ar omorî de necazul, ce ni l-ai făcut nouă. Hai să fugim amândoi în lume! Şi ei se luară zi de zi„ lună de lună, pânăce ajunseră cu mare greu acasă la părinţii lui. Şi a-poi acolo să vedeţi ce nuniă se făcu! Pe şapte munţi s’a aşternut masa, iar şapte ape mari aduceau vinul să cură drept pe masă. Şi curgea vinul, curgea De credeai că-i Dunărea. Auzită dela Andrei Beg din Marga (jud. C.~ Severin). Săracul şi fata de împărat A fost odată un cim foarte sărac, care avea un băiat crescut fără mamă, căci mama lui murise demult. Şi băietul crescu mare, mare şi-i zise într’o bună zi tatăne-său: tată, eu am crescut mare şi vreu să-mi caut singur pânea ca să ai şi tu ce mânca. Şi îşi făcu o pâne mică şi porni în lume ca să-şi caute hrana de toate zilele. Şi s’a cam tot dus el, pânăce a ajuns departe şi iată că zări mai mulţi copii chinuind un şarpe. Lui i se făcu milă de şarpe şi din cei trei bani ce îi avea li dădu un ban copiilor ca să-i dea lui şarpele. Mergând el mai departe văzu alţi copii, cari bateau şi chinuiau o mâţă. El îi rugă: daţi-mi mie această mâţă şi eu vă dau un ban. Şi li-a dai şi al 2-lea ban. Acu re-mase numai cu un ban. Şi iar s’a dus şi s’a dus pânăce a ajuns la alţi copii, cari bateau şi chinuiau un câne. Şi a cumpărat şi cânele cu al 3-lea ban. Acu avea: un şarpe, o mâţă şi un câne, cu aceste animale sosi el acasă. Şi cum a ajuns îndată îi zise tăiăne-său: tată, eu remân acum acasă să cresc aceste animale. Pe toate le-a crescut cu puţintică pâne. Şarpele crescu ca un balaur, mâfa cât un câne, iar cânele cât un viţel. Dar într’o zi băieţandrul nostru se posomori rău şi se făcu foarte trist că nu mai are ce să li dea animalelor 125 de mâncare. Insă şarpele îi zise: băiete, văd eu că eşti trist, dar să n’ai grijă cu am să te duc eu Ia tatăl meu, împăratul şerpilor. Iar mâţa şi cânele i-au zis: şi noi mergem cu tine. Şi s’au suit lustrei călare pe şarpe şi au ajuns în Ţara Şoarecilor. Şi a strigai mâţa numai odată şi toii şoarecii i-au făcut cale pisicii şi toţi au fugit care încotro. Apoi au mers înainte pânăce au ajuns în Ţara Lupilor, unde a lătrat cânele odată şi toţi lupii s’au ascuns. Apoi iar au mers şi tot au mers pânăce au ajuns în Ţara Şerpilor; şi erau numai şerpi şi balauri în calea lor. Şi a şuerat şarpele odată şi s’a cutremurat casa împăratului şerpilor, şi a şuerat apoi a doua oară şi i s’a spart împăratului o fereastră. S’a ■spăi,mâniat tatăl şarpelui că cine vine, şi ajungând la uşă zise: tată, eu sunt fiul tău, deschide uşa. Omul remase afară. Şi i-a povestit fiul şarpelui multe, multe iătăne-său: tată, pe mine m’a crescut un băiat, care dădu bani pentru mine şi mă scăpă dela moarte, eu ţi-1 arăt, dacă nu-i faci nici un rău. Şi l-a adus pe bietul om şi-l arătă. Dar văzându-1 tată-său îl înghiţi de bucurie. Văzând fiul asta îi zise imâhnit tătăne-său: tată, dacă nu-î scoţi nevătămat, să ştii că eu mor. Şi J-a scos tată-său iarăşi teafăr cum a fost. Atunci îl întreba tată-său iarăşi teafăr cum a fost. Atunci îl întrebă gândi mult şi-i zise: mărgeaua după măsea; şi o căpătă. Apoi o luă omul nostru iar la drum şi sa iot dus şi s’a dus îndărăt pe unde a venit şi a a-juns însfârşii acasă la tată-său. Şi mare fu bucuria lor. Atunci ficiorul îi zise: tată, du-te în petit după fata împăratului; şi acesta se duse. Ajungând la curtea împăratului îi zise acestui: înălţate împărate, eu am venit să-mi dai fata după feciorul meu. împăratul îi răspunse: ţi-o dau, dar spune-i feciorului, să-mi facă mai întâi un drum de aramă chiar mâne dela voi până la mine. Şi drumul fu a doua zi gata, căci feciorul, care cerea fata împăratului, avea o mărgeană dela şarpe. Şi iar s'a dus tată-său la împărat să-i ceară fata; şi ajungând îi zise: înălţate împărate, am venit să-ţi spun să-mi dai fata, că am făcut drumul care mi-ai spus. Bine, zise împăratul, eu îţi dau fata. Numai să-i spui feciorului să-mi facă până mâne dela mine până la voi un drum de argint. Zis şi făcut. Apoi iar s’a dus Ia împăratul. Bine zise împăratul, dar eu încă nu dau fata pânăce va face feciorul tău lin drum de aur dela mine până la voi, mâne să fie drumul gata. Şi dimineaţă fu minunatul drum gafa. Acu împăratul nu mai avea încotro si-i dăduse ştire să vie fecioru-su să-i dea fata de soţie, pentrucă toate Ie-a împlinit câte a cerut dela el. Şi s’a făcut mare, mare nuntă pe pământ, cum nu s’a mai pomenit. Dar într’o zi s’a dus voinicul nostru însurat de acasă, s’a dus adecă — să ştiţi şi asta încotro — la vânat. Acasă a remas numai tânăra lui soţie, fata împăratului. Dar din pădurea aceea, unde vâna el, s’a dus pe furiş Ia nevasta lui acasă o namilă de arap negru. Nevasta lui făcea tocmai de mâncare, când văzu acest arap negru. Ea îl pofti înuntru, iar el îi ceru de mâncare. Şi ea i-a dat de mâncare. Dar ce se întâmplă acu? Arapul îi şterse mărgeana năzdravană şi ea fugi cu dânsul. Când sosi voinicul nostru acasă, văzu că nu-i nime. Şi caută el încoace şi caută el încolo, dar unde nu-i, nu-i! Hei, îşi aduce el îndată aminte de cânele şi mâţa lui! Şi ascultaţi că-i bună veste, Că de aici puţin mai este.... îndată porniră tustrei la drum să-şi caute nevasta şi mărgeana. Şi au mers ei şi tot au mers căutând totul, pânăce au ajuns Ia un deal de sticlă. Voinicul se sui pe mâţă până sus în vârf. Şi ce văzu el acolo? Arapul şi cu nevasta lui se jucau cu mărgeana. Voinicul se ascunse să nu-1 vadă. Cânele şi mâţa s’au pus în fereastă. Şi cum se jucau ei amândoi adecă arapul şi cu fata împăratului, nevasta voinicului, deodată cânele a lătrat şj ei tare s’au spăriat, căci ei n’au auzit încă câne lătrând, de când trăiau amândoi pe acolo. Şi când au ieşit ei afară, mâţa repede s’a tupilat în cameră şi a furat mărgeana. Şi apoi s’a băgat voinicul cu mărgeana în cameră. Când l-a văzut ea, a încremenit, galbănă de frică, şi limba i se încleştă în gură. Şi voinicul i-a dus pe amândoi trăgându-i 127 după el acasă. Arapul muri pe drum, numai ea a irăit încă mulţi, mulţi ani cu voinicul. Auzită dela C. Obărcnez din Cadăr (jud. Ti--miş-Torontal). Povestea lui Pipăruş Pătru A fost odată ca niciodată o văduvă într'un sat. Măturând odată găsi văduva un bob de grâu, îl luă în gură şi-l scăpă în gît. Şi să vezi, al naibii bob! In câteva zile născu văduva un fiu cu numele Pipăruş Pătru. Şi cum treceau zilele repede, aşa creştea şi Pipăruş Pătru şî,se făcu un fecior voinic. Odată îi spuse mumă-sa că el mai are încă doi fraţi şi o soră. Pipăruş o înirebă unde-s cei doi fraţi şi soru-sa. Mumă-sa îi răspunse că ei s’au dus odată la holdă şi nu s’au mai reîntors. Pipăruş Pătru, voinicul nostru, luă paloşul său din cuiu şi se porni la drum. Şi merge el ce merse, a-poi o luă pe o brazdă şi ajunse la curţile unui zimău. El întră înuntru şi ochi prin toate colţurile curţii. Şi iată că o zări şi pe soru-sa. „Bună ziua, soro!“ „Cum ai ajuns tu pe aici, fugi că vine zmăul!!‘ zise ea.* Dar Pipăruş Pătru, voinicul nostru, nu vre să se ducă, ci apucă un scaun să şadă. Şi şezu el ce şezu, iată că aude lovind cu buzduganul in uşă. Repede îi apucă zmăului buzduganul din mână şi lovi de 3 ori într’un munte. Zrnăul văzu unde s’a oprit buzduganul şi scobi 3 zile şi 3 nopli în munte şi tot nu află buzduganul. Dar nu zise nimic şi se reîntoarse supărat acasă. „Bună ziua, măi cumnate Pipăruş, şezi la masă!" Ii zise el lui Păiru, ca şi când n’ar fi fost nimic. Apoi se aşezară la masă. Dupăce se aşeză fiecare la locul lui, zise zrnăul: cine apucă mai întâi să mânănce, acela să-şi dea cu oasele in cap şi să porniască la luptă cu mine! Şi zmăul începu lupta cu Pipăruş Pătru. Iar Pipăruş Pătru nu se lăsă nici el mai pe jos şi puse mâna pe paloş. Cum zmăul nu mai văzuse paloş in viaţa lui, tare se mai spărie. 128 „Lasă, Pipăruş, că-ţi înviu eu fraţii, numai nu mă Sovi!“ zise zmăul. Şi la un semn înviară fraţii. Zmăului însă îi reteză Pipăruş capul cât ai clipi odaiă din ochi. Apoi îi luă el pe fraţi şi pe soru-sa şi se porniră spre casă Ia mama. Şi ce mai bucurie avu mama, când îşi văzu copiii acasă. Bucurie mare şi veselie. Şi-am fost şi eu ca să mă ’nveselesc, Că de-unde aş şti azi să vă povestesc? Auzită dela Andrei din Zerveşii (jud Caraş-Severin). Busuioc şi Siminic A fost odată un împărat, care avea trei fele şi fetele au pierit ca'n palmă într’o noapte. Văzând împăratul, că ele nu se mai întorc, a înştiinţat în ţară, că cine se va afla să-i spună despre fetele lui, le-ar da de soţii şi întreaga împărăţie. Dar înzadar, nimeni n’a ştiut despre ele nimic. Auzind o bătrână despre vestea asia s’a pus pe grijă şi a născut doi feciori (gemeni). Unul sara pe care l-a numit Busuioc şi pe unul dimineaţa pe care l-a numit Siminic. Busuioc şi Siminic erau duhiiri cari sugeau şi piereau ca’n pământ. Unul sugea sara, iară altul dimineaţa. Văzând bătrâna că cei doi fraţi nu se mai întâlnesc şi nu se cunosc, într’o zi a făcut o cămaşă iare de in şi când a venit Busuioc de a supt, l-a adormit pe braţe, iară când a venit Siminic a tras peste ei cămaşa şi ii ţinea pe braţe. Pomenindu-se ei au început să se certe şi abia i-a împăcat zicându-le: voi cari v’aţi născut din acelaş pântece, nu vă cunoaşteţi că sunteţi fraţi. Insfârşit văzând şi cunoscând ei foaie s’au împăcat. Atunci Ie-a zis mama: câtă lume aţi umblat, n’aţi văzut sau auzit despre cele trei fete de împărat cari au pierit. Atunci Siminic a zis: eu ştiu despre trei fete băgate într’un clcanţ (stâncă), dacă vor fi acelea. Atuncea le-a zis mama: mergeţi de le căutaţi că împăratul dă de soţii fetele şi împărăţia acelora cari îi vor aduce fetele. Cei doi fraţi s’au dus atunci în lume şi s’au uitat în stâncă. Iniorcându-se au zis bătrânei „du-te la împărat şi spune-i că noi ne ducem să le căutăm, 9 129 însă să-ii spuie că ne dă' felele şi împărăţia4*. Ducându-se bătrâna Ia împărat, el s’a învoi! şi a. tăcui iotul. Atunci cei doi frai’, Busuioc ■ cu Siminic au începui să puie mâna pe lumea cealaltă care-se află dincolo de stâncă. Intrând ei prin peşteră au dai de o câmpie frumoasă, de un- palat mare de aramă, unde locuia fala cea mică a împăratului. Intrând ei ia ea, au întrebai-o ce. cine-i ea şi ca de unde-i.? Atunci taia a începui să plângă şi ie-a povestit că ele suni trei fete „şi pe noi ne-au răpii trei traii (zmei) şi. ne-au' luat de sofii. Iii nu sunt acasă, ci călătoresc în lume pe cai năzdrăvani cu sase aripi. Asemenea şi bărbatul meu e dus şi când vine trece peste podul acele de aramă. Cei doi fraţi atunci s’au vorbit şi a zis Siminic Iui Busuioc: tu culcă-te şi dormi, iară eu stau sub pod ca să mă lupt cu zmeul când va. veni. Busuioc s’a culcat, însă Siminic a stat să se lupte cu zmeul. Când zmeul a sosit, calul n’a voii să treacă peste pod. Atunci a început zmeu! a strigă: hai cal de zmeu, căci de nimeni în lume nu mă tem decât de Busuioc şi Siminic,. dar ei suni prea mici, mai au să sugă iiiă. — Eu suni sub pod, de care iu nu ie temi, îi răspunse Siminic. Atunci şi zise zmeul: cum vrei, sau în lupte să ne lupiăm, sau în săbii să ne tăiem? — Ba in lupte, că-s mai drepte. Luân-du-se el la luptă, Siminic trase cu el de pământ eufundându-1 până’n brâu şi tăindu-i capul cu sabia. Atunci s’o dus la Busuioc şi l-a pomenii. Să mergem, zise Siminic, mai departe căci cu zmeu! am isprăvit. Mergând ei mai departe deferă de un alt palat de argint, în care locuia fata mijlocie a împăratului. Siminic s’a aşezat asemenea sub pod şi învinse pe zmeu. însfârşii ajungând ei ia un alt palat de aur în care locuia faia cea mai marc a împăratului, Siminic se aşeză aşişderea sub pod, zicându-i lui Busuioc că nu se prea simte in putere să învingă pe zmeu. Dar ci totuşi să se cuîee sub o plută şi când va vedea că pluta se clatină să se uite împrejur că va vedea un foc şi un qhejar, aiunci eltsă alerge la foc şi să arunce pc ei sau, răşină... Busuioc a umplut un. coş cu sau, răşină si s’a culcat cu capul pe cl. Sosind zmeul la podJSi- 130 rnimc a început lupta, dar fotul a fost înzadar căci ei n’auputui să se învingă ufiul pe altul. Âtunci zise zmeul: eu mă fac un cere de ojel, iar iu unul de aramă şi să ne lovim în. capete coborînd eu de pe un munte, iu de pe altul. Dar toate fura înzadar căci nici astfel nu se putură învinge. Siminic zise aiunci zmeului: eu mă fac un foc iar iu un sloiu mare de gniaiă şi să ne apropiem unul de aliuî ş-care se va stinge sau topi, acela va îi învins. Astfel se şi făcură. Dar puierile ior erau totuna, asi~ fel încât râmase numai un foc mic şi un sloiu mic. Chiar atuneea se urcară nişte corbi pe pluia sub care dorm ia Busuioc şi începură a croncăni. A-îunci el se deşteptă, privi împrejurul său, zări focul care eră aproape să se stinqă şi îndată alerga cu coşul şi turnă pe ei săaf, astfel ’ încât focul luă putere şi topi gheţarul, care topire pricinui moartea zmeului. Apoi zise Busuioc Iui Siminic: acum putem lua fetele şi să ne pornim, spre casă. — Stai pufin, îi zise Siminic, mai întâi mă duc să văd dacă nu cumva se vor fi îndrăcit şi fefeîe. îndată se prefăcu Siminic in muscă şi întră la fata cea mai mică, care chiar se bocea zicând: am să Ie mul ta -mese că mi-au omorît bărbatul- Când vor da să iasă din peşteră, eu am:să rnă fac o fântână cu apă rece şi ei de bună samă obosiţi vor bea şi-i voi otrăvi. La fata mijlocie foi aşa i-s’a întâmplat, care asemenea zice: „când vor ieşi, eu am să mă fac un păr cu pere de aur şi când vor mânca se vor otrăvi". Iar fata cea mai mare a zis: „mă voiu face un brâu cu pietre de diamant şi cine se va încinge cu el i-se va sparge inima. Atunci se prefăcu Siminic din nou in duh şi chemă pe Busuioc sa pornească spre casă dăinuind cele auzite). Mergând ei ajung Ia fala cca mare şi Busuioc când văzu brâul voi să-! încingă, însă Siminic a înfipt în el cuţitul făcând semnul crucii, astfel încât brad se prefăcu în brâuşor (deoarece fata a perdut puterea ei de zineu). Incinge-1 acum îi zise Siminic îui Busuioc. — Asta nu-mi trebuie! Mergând mai departe deteră de păr.. Busuioc voi să mănânce pere, car Siminic iar făcu semnul crucii, a el se prefăcu înir’un păr. însfârşii deteră de fântână cn Busuioc voi iarăşi să bea apă însă Siminic o prefăcu şi pe acesta într’o fântână cu apă noroioasă. —-> Acuim putem merge şi să luăm fetele, zise Siminic islorisindu-i de cele auzite şi că de ce a făcut aşa. Luând ei fetele au ajuns la peşteră unde Siminic, zise către Busuioc: „mai e încă ceva1'. — „Şi anume ce?“ 11 întrebă Busuioc. — Tata celor trei zmei încă trăeşte, însă tu du fetele acasă, ia împărăţia şi o fală de solie, căci eu mă duc să mă lupt cu zmeul, îi zise Siiminic. — Ba merg şi eu zise Busuioc..— Nu e nevoie, îi zise Siminic, el e mai bătrân şi voi putea eu să-l răpun. Şi astfel Siminic plecă la Zjmeu, iar Busuioc cu fetele. Ajungând Busuioc cu ele, craiul n’a voit să-i dee nici împărăţia, nici o fată de soţie. Atunci Busuioc începu cu el la ceartă şi însfârşit războiu. Aslfel Busuioc tinu piept cu întreaga oaste a împăratului. Pecând Busuioc ţinea cu ei piept, Siminic ajunse !a zmeu. Aci se făcu o pisică frumoasă, neagră şi aşteptă Ia uşă. Când zmeul deschise uşa, ea întră înăuntru; dar zmeul îl apucă de coadă şi trase cu el de vatră zicând: eşti in mâna mea Siminice, tu care mi-ai omorît pe cei trei fii ai mei, alegeţi, căci puterea ta e la mine,, vocşti să rămâni pisică sau ia mine slugă, dar de-aci nu vei mai scăpa. Văzând Siminic că numai are putere îi zise, că mai bine rămâne la; el ca slugă. Zmeul îl prefăcu atunci in-tr’un om ca toţi muritorii. După câteva zile zmeul îi zise: tu îţi vei căpătă puterea, dacă ie vei duce în ţara ciumilor şi vei aduce fata ciumei mie de soţie. Siminic se socoti că va pleca să i-o aducă. Zmeul atunci îi dete un cal năzdrăvan cu toate că el avea trei căpeslre dela cei trei cai ai zmeilor, cari au zis către Siminic, când va avea lipsă de ei să scuture de frâie, căci ei îndată vor veni. Apoi i-a mai dat şi un fluer şi i-a zis că1 să intre in ţara ciumilor ca porcar, şi să zică porcilor din fluer, căci vor juca într’una şi nu vor fugi. Acum plecă Siminic şi după un drum de câteva zile a ajuns la o imare peste care se afla ţara ciumilor. Ajuns acolo întră la fata ciumii, îmbrăcat aşa ca un porcar şi o întrebă dacă nu cumva are nevoe de servitor. — Ba chiar avem nevoe de 132 nn porcar, dar trebue să păzeşti porcii bine, căci de nu vezi cum stau capurile colo sus şi al tău va sta între ele. El se învoi şi a doua zi plecă cu porcii, cărora când Siminic le zicea ’n fluer, se făceau muşuroaie (grămezi). Seara îi aducea acasă lot aşa de sătui cum îi dusese. Atunci zise tata către maică-sa: e bun servitorul nostru că bine păzeşte porcii, (cu toate că bătrâna ciumă nu mai putea de ciudă. Odată când bătrâna nu erâ acasă tinerii au făcut o petrecere. La această petrecere Siminic a scuturai un frău şi îndată a venit un cal cu haine de aramă pe el. Mâine pentru un crăişori El se îmbrăcă şi merse la petrecere unde jucă cu fata ciumei până a rupt o pereche de ghete. Inlr’o clipă însă crăişorul întră ca în pământ şi fa ia nu mai voi să joace nimic. Sosind ciuma acasă, fata i-a spus mamei de cele întâmplate la petrecere. A-iunci au mai făcut o petrecere. Incurând a sosit iarăşi crăişorul în haine de argint foarte strălucitoare şi din nou a jucal cu fata ciumei, de a rupt două părechi de ghete. Dar aşişderea s’a făcut nevăzut. Atunci ciuma s’a supărat şi luă în nume de rău aceste prefăcătorii ale crăişorului. Din nou se hoiărîră să iacă a treia petrecere. Acum însă ciuma i-a spus fetei să ia cu dânsa o bucată de ceară moale şi jucând cu el să-i răsucească câteva fiie de păr din cap cu ceară, astfel ca să poată cutreerâ pământul spre a-1 afla. Din nou a venit crăişorul îmbrăcat în haine de aur şi mai strălucitoare şi cu un cal foarte frumos. A jucat cu fata atâta încât a rupt trei părechi de ghete. Dar fata a făcut după cum o învăţase mamă-sa. Dupăce pieri din nou crăişorul, ciuma şi apucă lumea în cap. Intr’o zi zise fata către Petru (ciuma şi fata îi ziceau Petru). Tu tot în cenuşă stai, tu n’ai văzut ce am văzut eu la petreceri. Mă, îi zise fata, crăişorul pe care l-am văzut la petrecere, semăna cu tine. Atunci Petru începu să plângă zicând că-şi bate joc de el. — „Nu prea semăna cu tine". Intr’o zi l-a luat fata pe Petru şi l-a spălat să fie frumos (fetei îi erâ drag băiatul). Ingrijindu-1 a observat ceara: — A! Tu eşti acela, îi zise fata, (care era cea mai frumoasă fată din 133 lume) să fugim până ce e mama dusă, dacă mă iubeşii! Atunci ei scutură [râurile şi caii au sosit toţi trei şi cu ai Iui /patru. îndată încălecată pe cai şi când se obosiau cei doi, se urcau pe ceilalţi doi. Mergând ei, zise fala către Petru: uită-te îndărăt, nu vezi nimic? Privind atunci Peiru încărăf, văzu că cerul e roşu. — E mama, zise fata, şi e îoarie rea, încât varsă foc din gură. Atunci fata aruncă îndărăt o perie (pe care o itrase dc acasă împreună cu o cremene şi o batistă). Uitâjidu-se Petru îndărăt văzu io pădure înaltă până la cer şi până ce ciuma a pătruns pădurea, ei au făcut o bucată bună de drum. Din nou a zis fata către Petru: iarăşi simt căldură şi aruncă cremenea din care s’a făcut un munte foarte înalt. Până ce a ros ciuma muntele, ei erau din nou deparie. Mai târziu din nou a simţit fata căldură şi a zis. Acum mă vom tace un lac cu lapte dulce şi pe tine un răţoiu pe Iac. Insă tu ţine-fi capul ascuns între pene şi nu-1 scoate că ciuma-ii va luă vederile. Aşa s’a şi întâmplat, însă Iui Petru i-a fost frică şi a scos capul de sub aripi şi ciuma îndată i-a luat vederile. — Acum puteţi merge, le zise ciuma, voiu vedea cum vei merge cu acest orb şi a plecat. Prefăcân-du-se ei din nou ea în fată iar el în fecior orb, începu fata să-l mustre zicându-i: ce ţi-am spus eu mă, să nu-ţi scoli capul de sub aripi! Atunci a zis fata către el: tu rămâi aici până ce voiu veni eu îndărăt. Ea plecând îndărăt a ieşit în drumul ciumii şi s’a făcut o fântână cu apă rece. Trecând ciuma pe acolo a beul apă răcorindu-se şi s’a culcat la umbră. Atunci fântâna prefăcută în fată a luat ochii lui Petru şi a fugit. Ajungând la el îi dete ochii şi porniră mai departe. Deşleptându-se ciuma a văzut căinu-s la ea ochii şi îndată începu să-i urmărească din nou. Văzând ei că din nou sunt urmăriţi, fata s’a prefăcut într’o mănăstire veche încărcată cu muşchi, iar pe Petru l-a făcut un călugăr bătrân care trebuia să-şi ridice sprin-cenele cu bătui. Ajungând ciuma pe acolo a întrebat călugărul, dacă nu a văzut cumva o fată şi un băiat trecând pe aci. — De 300 ani de când slujesc în această mănăstire, ale cărei ziduri acuşi 134 vor pică pe mine şi n’am văzut încă pe nimeni trecând pe aci. Ciuma supărată s’a întors şi nu ie mai purtă nici o grijă. Fata se prefăcu, dimpreună cu Petru şi merserâ mai departe. Apropiindu-se ei de castelul zmeului, Petru eră foarte întristat Fala îl întrebă că ce-i de este aşa supărat? — Nu suni întristat, ii răspunse Peiru. Par’că eu n’aş vedea, îi zise fala. Atunci Petru îi povesii despre cele întâmplate cu zmeul şi că el i-o duce lui de solie. Numai atâta să fie răul, îi răspunse iata. Eu vom sta afară, iar de zice zmeul sa m’aduci în-năumiru, iu spune-! că fu ai adus-o, iar el s’o poftească îri casă eă aşa se cuvine. Petru aşa şi făcu. Eşsnd zmeul Ia ea, îi arse o palmă şi-i zise: „fă-te drace mănuşă!" Şi îndată se prefăcu zmeul în mănuşă si atât puterea zmeului cât şi a lui Petru de duh fură la fată, pe cari le dete lui Peiru. Acum Petru îi spuse că se numeşte Siminic şi că are un frate Busuioc şi mamă. Ajungând ei acasă mama lui Siminic plângea, penfrucă şi atuncia . Busuioc se lupta cu oastea tării. Dar Siminic se duse şi ajulă lui Busuioc şi îndată au învins oastea. Alunei Busuioc a luat o fată de sone şi în întreaga împărăţie au trăit cei doi fraţi Busuioc şi Siminic împreună cu femeile lor în fericire. Auzită dela Iulian jura din Rusca-Montană !|U d. Caraş-Severm). 135 Glume, anecdote Ţiganul şi albina Odată căpătă un ţigan un fagure de miere dela un Român. Şi cum muşcă ţiganul dm fagurele de miere, iată o albină dinlăuntru îl muşcă de limbă. Atunci începu ţiganul a scuipa albina, dai Românul auzindu-1 zise cătră el: „Dece scuipi tu, mă ţigane, albina că ea e sfântă?'1 — „Dacă e sfântă, sfântă să fie, Dar de limbă nu mă fie, Că o strâng cu dinţii, Să vadă şi ea sfinţii!1' Gândeam că-i Vineri Un ţigan rodea la slănină intr’o Miercure. Cine ştie cum o fi pus ghiara pe ea. Destul, că un Român îl vede şi-l întreabă: — D’apoi bine, măi ţigane, nu ştii tu că azi e Miercuri? — Auleo, Românico — răspunse ţiganul speriat — Doamne iartă-mă, gandiam că-i Vineri!... Hoţul păcălit Un om bogat avea mulţi slujitori. Odată numai că-i piere punga cu bani. întrebă pe toate slugile sale, — dar oricât era de isteţ — nimic n’află. Intr’o zi, ce-i năzare, — adună ioate slugile şi le porunci să ridice fiecare degetele dela mâna stângă. — Aţi ridicat toţi? — Toţi, — fu răspunsul. — Şi cel ce mi-a furat punga? — Şi eu, zise de colo unul, care nu băgă de seamă ce răspunde. 136 Ţiganul şi ceapa Abia apucă ţiganul să fure, când iată-1 şi pe stăpânul cu un cioimag în mână. — Ce cauţi, baragladină, in grădina mea? — Hei Ruimânico, vântul m’o aruncat! Răspunse ţiganul. — Bine, dar dece eşli cu ghiara pe ceapă? — Ca să nu mă ducă vântul mai departe! — Dacă eiaşa, decc ţi-i plină traista? — Hei Rumâmco, hasta aşa-i! Şi văzând ţiganul că nu mai arc încotro, o luă la fugă, dar şi Românul... îl ajunge şi-l ia de chică şi-apoi... dă-i şi dă-i, strigând: „Şi asta aşa-i!“ Ţiganii şi melcul Apoi ci că într’un sat ţigănesc, pare-mi-se era satul Ghîceşte-1 de lângă oraşul Caută-1, s’a întâmplat dupăcum spun poveştile ţigăneşti, ca după o ploaie mare dancii cei mititei văd un melc. Cum văd dancii aşa o joavină, voiesc s’o ia ta fugă întrebându-se „Cc să fie7" Unul dintre ei, care fusese şi la porci, li spuse: „Măi paraleilor asta nu-i lucru curat! Bou să fie, n’ar avea şea; cal să fie,n’ar avea coarne. „Atunci ce să fie?“ Întrebară fricoşi dracii. „Hapoi nici eu nu ştiu, numa haideţi să întrebăm pe tetea Drăghici, că el trebuie să ştie“. Cum auziră dancii, se înşiruiră la Drăghici şi-i spuseră pricina. Cum auzi tetea aşa o minune, se duse şi el să vadă. Dar nici el nu ştia ce-i. Dar caj să nu se facă de ruşine, se scărpină după urechi, mai tuşi odată şi începu: „Hei, măi băieţi şi cioromani! Nu vedeţi că s’a suit nu ştiu ce pe măcar ce şi se duce încotro ?!“ 137 Neamţul şi Sârbul Odată călătoriau pe un drum doi oameni, linul era neamţ, celalalt sârb. Amândoi flămânziră si ri'aveau alta ceva de ale mâncării cecâi numai pane. S'au dus ei deci, la un cârnalar ş. au cumpărat un câmaţ. Bine, dar cum sa-1 imparlă ei, că n’aveau cuţif. „Hai sâ~I impărlimi“ zise sârbul că~ fră neamţ. „fiu prind cu dinţii la un capăl şi tu !a celalalt si cat se va rupe Ia fiecare, atâta sa mânam ce! Şi prinseră amândoi a trage. Sârbul strigă „Dar/!/1 Dar neamţul „Ja!" Gîciţi cine a câştigat! O seamă de cuvinte; CÂNTi Clin poezia „De cmc dorul se Ic.agâ'i :) /auita Ca se) — a uita. ~) Fui chiţă „furcă" (furca de tors). în poezia „De cine mi-i dor şi drag": !) Olcută : - ulcica, în poezia „Mândruţa cu casă ’n coif': 1) Socac =: uli}ă. în poezia „Mândruţa cu ochii mici": Sumar — pădu- rai'. '’) Ce şi'ii (ieşila) iaşcă. ::) Slaină 'slănina. ) Păru — paharu. în poezia „Zice lumea, zice fara": !) Căpara — darul mirelui, ce-1 dă el miresii în seera de căpărîre (logodnă). în poezia „Auzit~am Joi la moară": ') Gârnat roşu închis. -) Gălbinici = gălbinele. în poezia „Frunză vejde de priboi": ') Fluerân — formă pariicipială pentru fluerând. LA BALADE: în balada „Miu haiducul": ') Astrânge (a) — a strânge. 2) Mintenaş — peloc, îndată. ::) Miş — formă pentru „îmi, că-mi, mi-l". ‘) Răstâgnit — întins. ’) Gujman — glugă. () Podium — pivniţă. 7) Burduş pungă. s) Păcurar - cioban. 9) Tarfiei — miei mai mărişori. 10) Pogodi (a) —• a se înţelege, a se învoi. “) şi 12J Râstar, râstărei — lăstar. 1:;) Rudi (a) — a înrudi, a se înrudi. în balada „Bogdăneasa": *) Şcorbelit — răscolit. -) Foaie — pântece. în balada „Harimbaşa şi potera": 3) Somna (a) — a dormi. ~) Harâng — clopot. ") Blăgi r comori, odoare. în balada „Balaurul": l) Chiiiccle buchetele. O Mori-stric — monstru. LA DESCÂNTECE: în „Vraja": l) Iposlă (ibostă) — semn de dragoste -) Podos — urît pierit. 3) Buchijă = obraji. *) Goge măre, 5) şi 6) Spăie ~ boier; spăioane — boierită. 7) şi s) Chinez — primar; chinezoane = femeea primarului. °) şi 10) Şumar — pădurar; şumărită — femeea pădurarului. în „descântec la neîncetarea ploilor": 0 Drugă — doniţă, cană, ulcior.. în „De ceas slab": ‘) Sfedea vlagă. -) Putrezile m putrezaciunile. în „Apa Sfinţilor": l) Zănoagă — pădure deasă, întunecoasă. 139 în „De diochi": J-) Meafă — ameţeală. 2) Codalbă = formă reduplicată pentru albă. în „Descântec de negociu": >) Negociu (miligoj) — u.f-clor la ochi. în „De stomach": J) Gânfa fa) — formă pentru „a în- gâmfa". -) Mănunţa (a) — a tăia mărunt. în „De întors": l) Vaspoamă = uşor, înfiat, în „De junghiu": J) Căbri Ca) — a face câlţi din cânepa pieptenată. LA „STRIGĂ!URI LA JOC": ') Troc — peiorativ pentru ploscă. -) Cocori — creţi. ••{) pât bahnă; poiană, luncă. l) Lăluroni — gaure. ’) Bufa — buha. (:) Clanie — claie. 7) Săle sale. 8) Ciurătură cusătură brodată pela poale. 9) Cioplică — băteală îa război; firele sucite scoase din urzeală. LA „CIMII.1FURI": *) Bruş = boţ, bulgăruş. -) Măzărata — noduroasă- LA „DATINI ŞI CREDINŢE": 3) Muroneşte (a muroni) — îl face de nimic, îl face beteag. LA „OBICEIURI": ') Mâtca — partea tulpinei de unde pornesc ramurile ia un pom. 2) Mâtcălău — pom mare, sub acărui ramuri se aduna flăcăii şi fete a 2-a sau a 3-a zi de Paşti ori în Dumineca Tomii spre a se prinde „fraţi de cruce". a) Piţărăi — colindători. ‘) Cune —' cuie. 3) lăghiu = jar. °) De slastă — mâncare de slastă (de frupt, dulce). 7) Eşchie — aşchie. 8) A că-părî — a peţi, a se învoi pentru logodnă. 140 Cuprinsul: CÂNTECE: 1. Codrule, bătrân moşneag — - 2. Câîe jări în lung şi lat — - 3. De-ar fi dorul ca o floare — - 4. Câtă boală-i pe sub soare 5. De cine dorul se leagă — - 6. Mai bădifă depărcior — — - 7. Frunză verde de gorun — - 8. Somnu-mi-i şi mor de somn 9. Sus e lună, jos e nor — — - 10. De cine mi-i dor şi drag — - 11. De aş şti cânta ca cucu — - 12. Cucuie, pasăre mică — - 13. Păltinior cu frunză lată — - 14. De dragă, badeo dragă 15. Apucai pe Sasca’n vale — - 16. Cântă păsăruica'n iaz — - 17. Sus în vârf de brăduleţ — - 18. Asară şi alaltă sară — — 19. Bate vânte, bate — — — - 20. Mândruţa cu casa’n colţ — 21. f runză verde mărăcine — - 22. Auzit-am auzit — — — - 23. Frunză verde golopâr — - 24. Ceru-i mare, stele-s multe 25. Mândra mea de astă vară — - 26. Frunză verde trei lămâi — ~ 27. Mândruţa cu ochii mici — - 28. Trandafir frumos chitat — - 29. Zice lumea zice ţara — — - 30. Ştii tu mândro — — - 31. Năcăjii ca mine nu-i — — - 32. La birtu drăgostos _ — — ~ 33. Sus la munte neaua ninge — - 34. Auzit-am ]oi Ia moară — - 35. Păsăruică de peste apă — - 36. Frunză verde de priboi — - 37. Mândro, când oiu muri eu — - 38. Nici să fii neico ca luna — - 39. Dragu-mi-i bădiţa nalt — - 40. Sara bună mândro dragă — - 41. Mândra mea s’a lăudat — - M 11 12 12 12 13 13 14 14 15 15 16 16 17 17 18 18 19 18 20 20 21 21 22 22 23 24 25 25 25 26 26 27 27 28 28 28 29 29 30 30 42. Frunză verde măgheran — — — . — — — — 30 43. Frunză verde de alună — — — — — — — 31 44. Codrule, frunză rotundă -.- — — — — 32 45. Frunză verde ililie — — — — — — — — 32 BALADE: î. Miu haiducul — — — — — — — — — — 33 2. bogdăneasa — — — — — — — — — 36 3. Harîmbaşa şi potera — —' — — — — — — 38 4. balaurul — — — — — — — — — „39 5. l ata banului din Haţeg — — — — — — — 39 6. Crăişorul — — — — — — — — — 41 DESCÂNTECE: 1. Vraja ■—’ -— —■ •—■ ■—■ ■— — — ■— — — 44 2. Descântec la neînceiarea ploilor — 46 3. Descântec de luarea laptelui — — — — — — 46 4. Descântec pentru scoaterea goangelor din casă — 47 5. Dc ceas slab — — — — — — — — — — 47 6. Descântec de muroni — — — — — — — — 50 7. Apa Sfinţilor — — — — — — — — — — 51 8. De diochi — — — — — — — — — — 52 9. De bubă rea — — — — — — — — — _ 52 10. Descântec pentru somn la copiii mici — — — — 53 11. De muma pădurii — — — — — — — - - 54 12. Descântec pentru muşcătură de şarpe — — — — 54 13. Descântec de negociu — — — — - — — — 55 14. De măsele — — — — — — — — — — 55 15. De stomach — — — — — — — — — — 56 16. De mânătură — — — — — —,— — — 56 17. De întors — — — — — — 57 18. De junghiu — — — — — — — — — — 59 Strigături la joc — — — — — — — — — 61'-69 Cimilituri — — — — — — — — — 70—75 Legende — — — — — — — — — — 76—80 Datini şi credinţe — — — — — — — — 81—85 Obiceiuri — — — — — — — — — 86—104 POVEŞTI: 1. Ţiganul şi diavolul — — — — — —— — 105 2. Povestea lui Cenuşoică — — — — — — — 107 3. Povestea lui „Hop în straifă" — — — — — 108 4. Iosif şi Dumnezeu — — — — — — — — 111 5. Cei trei câni — — — — — — — — — 114 6. Povestea împăraţilor Roşu şi Verde — — — — 117 7. Povestea celor 99 de frafi — — — — — — 122 8. Săracul şi fata de împărat — — — — — . — 125 9. Povestea lui Pipăruş Petru — — — — — — 128 10. busuioc şi Siminic — — — — — — — — 129 Glume, anecdolc — — — — — — — — 136—138 O seamă de cuvinte — — — — — — — 139—140 «f£- r 4> f î l ! - i+trf