DUMITRU CORBEA Cinii C na in EDITURA DE STAT PENTRU LITERATURĂ ŞI ARTĂ Doftana baladă k 1 § Săracul când iese ’n sat De bogat e ruşinat; El pe gură-şi pune chei, Botniţă ca la viţei. Ca locul sub plop, umbrit, Suîletu-i neliniştit: E ca apa ce-a pornit Şi matcă nu şi-a găsit. Argaţii un bogătan Până crescui bâietan. M’a luat ca sufletar, Fără bani şi calendar... Trăgeam brazda largă, groasă, Şi mă aplecam pe coasă. Cu ulciorul îngropat Porneam ziua să străbat. Basmaua unei copile S’aprindea printre movile. Era rujul fânului, Fânului şi sânului. Vărsăm apa din ulcior Şi turnam într’însul dor. Copila, dragostea mea, Câmpul ars îmi răsădea. Ca năframa călătoare, Făcea salturi prin ogoare Şi ca roiul de albine Lăsa zumzetul în mine. II Bogatul fierbea ’n mânie, Cum fierbea musca ’n câmpie. N’avea loc, astâmpărare, Că eu nu-i dam ascultare. Strigând s’aşez un fuscel, Smulse din jug un restel. I-am luat din mâini restelul Şi l-am bătut cu fuscelul, L-am bătut, i-am numărat Câte de copil mi-a dat Şi pe brazdă l-am lăsat. — „Bogat cu hambare pline, Tulpină de mărăcine, Săracu-ţi doreşte bine Cum şi tu i-ai dorit bine, Căci pe omul sărăcit Nesătul l-ai dijmuit." Mă dusei apoi în sat, Cătai plug pentru arat, Căci săracii vara ar’, Cu pluguri fără brăzdar ; Când porumbu-i de prăşit, La ei bobul n’a’ncolţit, Când porumbu-i de tăiat, La ei gerul l-a uscat... M’am rugat şi m’am rugat De avuţi pân’ la ’nserat, Dară plug n’am căpătat. Drumul larg am apucat, Lumea, viaţa să străbat. ni Trecui munţi, câmp cu păiş, Până la Baia de Criş. Eram muncitor băieş, Meşter tânăr fără greş, Dar n’aveam nici de’mbrăcat, Nici mălai de cumpărat. Săpam aurul să-l scot, Să-l strângă bogaţii tot Cum strâng lanur’le de grâne Să n’aibă săracul pâine. Treceau veri, toamne ’mbrumate, Cu opinci nedescălţate... Săpam şi vorbeam în mină Cum stăpânirile ’nclină, Cum sălbaticii nu vor Să golească punga lor.,. IV Ani de lupte, ani de greve, început de vânt pe pleve, început, mijit de zori Prin braţe de muncitori. In vârtej, spume de ape, Inimi ard şi bat aproape. Feţe arse, palme grele, Plămădesc aprinse stele... V Intr’o noapte-am fost luat, Luat şi întemniţat. După ce-am fost judecat, Judecat şi condamnat, M’au pornit pe drum, legat, Şi ’ntrebam câte-un soldat Cât mai este de umblat. Şi soldatu-mi răspundea Când Telega se zărea : — „Peste râpă se ’ncovrigă O bucată de verigă, O omidă cenuşie, Aşteptând pomul să-i vie...“ VI Doftană, grea închisoare, Fără o rază de soare, Din bucăţi de stânci zidită, Clădită şi ’mprejmuită, 10 Fără iarbă în grădină, Fără nicio rădăcină Care să scoată ’n lumină Mugurii de pe tulpină. VII Când păşii pragul de zid Mă fărmară ca pe-un blid. Strigând la mine să tac, Mă loveau cu bâta ’n cap; Intrebându-mă ce zic, Mă loveau să mă ridic. Pe trup creşteau vârcile Şi băşici cât nucile. Din sânge ’nchegat, vârtos, Priveam drumul luminos Şi ’n ochi flăcări s’aprindeau, Flăcări care m’ajutau. Călăii se rânduesc Şi trupul îmi chinuesc. Unul să râdă-a ’nceput: — „Mă-ta grijă n’a avut Să te poarte primenit, Cămaşa să-ţi fi clătit, Prohabul să-i fi cârpit, Să-i fi pus şi betele, Betele şi spetele." Eu atunci m’am înturnat Şi jivinei i-am strigat: — „De grăieşti de mama-aşa, Se vede că te lăpta In pruncie o căţea, Nu o mamă ca a mea !’’ Paznicul s’a mâniat, Straiele mi-a sfâşiat Şi cu ochi păinjeniţi îşi ştergea pumnii dospiţi. VIII Un covali fiare ’nroşeşte, Le bate şi le lăţeşte, Cu ochiul le potriveşte, Bete late făureşte, Bete late, de cămaşă, Pentru lumea nevoiaşă... IX Foiul suflă, para creşte, Fierul geme strâns în cleşte Geme dela ’ncheieturi, Sub ciocan şi pălituri. X Paznicii parcă-au turbat Şi iară m’au apucat, Căci fierarul a strigat Că-i gata de măsurat... Şi călăul îmi tot spune : — „Soarele acuş apune... Bete cusute ’n beteală Te-aşteaptă pe nicovală. Azi e zi de fericire Că ’mbraci cămaşa de mire, Cusută cu ibrişin, Să-ţi scoată viaţa din chin ; Bătută ’n fluturi de foc Să ai în viaţă noroc. Mâne noapte te cununi Lângă malul cu trei pruni.” Intre mulţi tâlhari stăteam, Graiul greu le ’nţelegeam. N’aveam de unde afla Că la cei trei pruni era Gârla cimitirului, Fapta, crima sbirului. Mă ţin ca pe armăsar Adus lângă potcovar. Cu răşpili şi cu ciocane îmi tot umblă prin ciolane. — „Opreşte-te, potcovar, Răceşte fierul din jar, Nu mă chinui, păgâne, Că şi ţii chinu-ţi rămâne! Nu socoti vinovat Pe omul care-a luptat Şi loveşte ’nverşunat In acei de l-au prădat." îmi pun puterile toate Şi dau un călău pe spate, Şi-i pun fiarele fierbinţi Să-l străbată până ’n dinţi. Dar el strigă la fierar Să mă ardă mai amar. Mă ţin strâns şi mă izbesc, Oasele ’n mine trosnesc, Mâinile mi ’nţepenesc Când cătuşe-mi nituesc Şi cu apă le călesc.^ Aburi roşi mă ’nvăluesc, Ca’ntr’o pară mă ’nvelesc Şi trupul îmi pustiesc. Ascultam cum sfârâia, Arsă, friptă, carnea mea. XI Curge sânge în Doftana, Şi-i deschisă, curge rana. Lupte, veacuri străvezii, Aduc viaţă ’n colivii... XII M’au pornit pe coridoare, Bolţi bolnave de răcoare, Bolţi tăiate de pietrar, Puse ’n păcură şi var... Tovarăşi încătuşaţi Ţineau pumnii ridicaţi Şi cântau ne ’nfricoşaţi: Sculaţi, oropsiţi, sculaţi ! Zuruiau cătuşe grele, Sângerând rănile mele. Mi-au pus cătuşe pe mâni Să le port opt săptămâni, Opt săptămâni şi trei luni, Ura unui veac s’aduni. Mi-au pus fiare la picioare Şi pe fiare trei zăvoare, Iar la gât cerc încuiat Să nu pot nici să mă sbat De-oi fi de viaţă lăsat. Fierul de pe răni, pe ţoale, Cântărea treizeci ocale. Văzând că tot nu m’am stâns, Au găsit că nu-i de-ajuns Şi de-un lanţ mai subţirel, Legat în chingi de oţel, Mi s’atârnă-un tăvălug Ca la gonitori de jug Care ’nvaţa cum să tragă, Să se potrivească ’n vlagă, Să se potrivească ’n pas, Să aibă acelaş tras. Buturuga cioturoasă, Bună de batcă la coasă Şi de coadă la ’mblăciu, Se rotea ca un burghiu. Şi’n ungher stam ţintuit De călăi nebiruit. XIII Gândul mi-i ca pasărea Ce clatină ramurea, Iar trupul mi-i istovit, Chinuit, nehodinit. Cămaşa mi s’a ’nroşit Şi de răni mi s’a lipit. De-ar cădea un nor, o ploaie, Să-mi mai spele din puroaie. XIV Plouă-afară din găleată, Gura-mi arde de uscată. Dimineaţa şi la cină Uşa pârâe ’n ţâţină ; N’o deschid să-mi dea mâncare, Şi-aduc apă în căldare Şi-o varsă şi fac bulhac, Cu somnul să nu mă ’mpac, Să n’am loc de aciuare, Nicio palmă de culcare, Nicio palmă de uscat Ca să-mi ţie loc de pat In acest iad blestemat In care sunt aruncat. XV Noaptea s’auzeau la porţi Ţipete, scrâşnit de roţi, Clămpănitul de la puşti, Zăngănit de uşi la cuşti. Erau aduşi comuniştii: Muncitorii, ceferiştii, Luptătorii îndârjiţi, Cei mai buni, cei mai iubiţi. Ţineau pumnii ridicaţi Şi cântau ne ’nfricoşaţi: Sculaţi, oropsiţi, sculaţi ! Gândul se pornea afară, Dragoste de om şi ţară, Nesecat, aprins isvor, Dragoste pentru popor. 16 XVI In lanţuri greu ferecat, Mă vedeam la mine ’n sat. Mă vedeam cosind la pir Numai c’o oală de cir Legată c’o legătoare Sub o tufă de cicoare. Nu-mi era dor de mâncare» Cât mi-era dor de ponoare, De cărările bătute, De tioculeţe şi cute, De greblă şi de ţăpoi Să fac grămezi de trifoi, De trifoi şi de sulfină, S'aştept dragostea să-mi vină, Să-i fac umbră din broboadă, Inima să nu-i mai ardă; Să culeg năgările Şi să mă duc sările La apă, pe la răchiţi, Unde se duc cei iubiţi, Sub tulpine de copaci, Pe câmpul ţesut de maci, Unde se duc cei săraci. Vedeam cum minele toate Vor da bogăţii la gloate, Iar în sat vedeam pălmaşii Cum judecă bogătaşii, Cum puterea ţării au Toţi acei ce sufereau. XVII Au trecut opt săptămâni, Opt săptămâni şi trei luni A#2i tineri — 7488 Şi din locu ntunecat In celulă m’au mutat. Doftană, grea închisoare, Fără o rază de soare, Din bucăţi de stânci zidită, Clădită şi ’mprejmuită, Fără iarbă în grădină, Fără nicio rădăcină Care să scoată ’n lumină Mugurii de pe tulpină ; Cu pat fără rogojină Să nu ai pe el hodină, Pat din două scândurele Să le porţi semnul pe şele. XVIII Mama de drum s’a gătit Şi la mine a pornit, întrebând din sat în sat, La Doîtana s’a urcat. Pe jos veni de departe Cu desagile ’ncărcate De toţi sbirii s’a rugat, Dar ei nu s’au îndurat. Plângea sub zidu ’nchisorii Cum plâng mamele feciorii Când nu-i vad şi-i ştiu în chin Şi zicea : — „Am să mai vin, Lângă tine m’oi muta Să-ţi alin suferinţa. Spre tine să tot privesc, Pereţii să-ţi încălzesc, Rana să-ţi tămăduesc.” Celui mai mare-i spunea : — „Ascultă la vorba mea. Tu n’ai fost în suferinţă, Zămislită, rea fiinţă. I.,ighioană omenească, Cine putea să te nască ? Fiinţa ce te-a lăptat Să-ţi dea suflet a uitat De ridici spurcata-ţi mână Să loveşti într’o bătrână.” Şi măicuţa, mânioasă, îşi făcea calea întoarsă. Tristă, aplecată ’n şele, O zăream printre zăbrele Şi-atunci strigam-mamei mele — „Bună vreme ! Bun sosit! Feciorul nu ţi-a murit ! Cum nu pot vântul opri, Nu pot glasul stăpâni ! Verse ’n trup foc şi oţele, Ochii nu pot să-i înşele !” Faţa smeadă-şi întorcea Şi braţele-şi deschidea Şi plângând mă ’mbrăţişa Şi cu mâna mi-arăta Că ’mpreună iar vom sta.".. XIX După cât şi cât era Mai veni şi-o iarnă grea. Mâini, picioare degera, Carnea se învineţea. In celule viscolea, Vântul în pereţi izbea, Piatra zidului urla. Bufniţe, corbi se ’nvârteau, Toate, tot ne-ameninţau. De-alături se auzea Cum un tovarăş gemea, Căci de două luni zăcea. Pântecul i se umfla, Din cap părul îi cădea, Ziua, noaptea, tot striga. EI din viaţă se stingea Şi ’n ascuns îl îngropa. Din cimitirul cu pruni Ura va rodi lăstuni... XX Şi pe zi ce tot trecea Greva foamei se ’nteţea. Fiecare, lângă zid, Avea pânea pusă clid, Felii mici, negre, uscate, Printre gratii aruncate. Când tortura va ’nceta Atunci şi noi vom mânca. XXI Cine doarme ’n închisoare ? Patu-i rece, patul doare, Din sute de colivii S’aud inimile vii... XXII Doftană, apă ’nspumată, Du câtu-i ţara de lată, Câtu-i ţin păşunile, Prin toate cătunele, Cuvântul întristător Şi cuvânt bucurător, Să ştie şi copilaşii De ce-au făcut ucigaşii. Dar să mai şopteşti, Doftană, Că’n suflet n’am nicio rană Şi-o veni ’n vreme o zi Când toate se vor plăti Şi-atunci va ’nflori în veac Viaţa omului sărac, Viaţa celui muncitor Ce n’avea în trudă spor. Spune că, noi, condamnaţii, Vrem frăţie între naţii Şi bine norodului, Stăpân lui şi rodului. Valul tău cu noi să bată, Din adânc spinul să-l scoată. Până ’n clipa revărsării Să duci gândul nostru ţării. XXIII Sui mâinile, sui, La mici ferestrui, La gratia deasă Ca iarba de coasă, La gratia uşii, Hotar, cu ţăruşii. Ochii străbat Din cat până ’n cat. Se face-un popas. Porneşte un glas Ca focul ce luce : Partidul conduce. Lupta nu ’nceată Şi semne s’arată Că marea furtună Stă’n fabrici, răsună. O burniţă rece Până la os trece. Sgudue vedenii, Strigă gardienii. Crapă zidul, cade, Spaima clipa roade. Sub piatră, sub răngi, Moartea strânge ’n căngi. Comuniştii cată Fraţii să şi-i scoată. Sub piatră, sub var Se aude rar : — „Duceţi muicei dragi înfloriţi desagi Pe care-a ţesut Dragoste, sărut." XXIV Munţi întunecaţi, Zorii revărsaţi, Mame’ndoliate, Cunoscut şi frate, Din oraş, cătună, Bocetu-i furtună : — „Vechea rânduire E prăpăd, mâhnire, Dar s’a arătat Ca un zid crăpat. Să bea din otravă, Să se ’nnece’n lavă, Lava din popor Aprinsă’n cuptor.“ XXV Luptând şi luptând Mulţi lipsesc din rând. Dar vin milioanej Rânduri şi coloane, Ţara’ntreagă vine, UTcă pe coline, Pe drum luminat, Steag roş, ridicat. Balada celor patru mineri I Pe munţi, la Arşiţe, Cu păduri pestriţe, Brad, mesteeăniş, Făget, păltiniş, Se aude-un cor, Val clocotitor, Zid plin de puteri, Glasuri de mineri. Ies din mină, vin, Sfatul ei îl ţin. — „Tovarăşi, tovarăşi, Vă amintesc iarăşi, Precum v’am mai spus : Steagul luptei, sus ! Din umbră se ’ncearcă Lumea să se ’ntoarcă; Ochi vicleni, de fiară, Vor pârjol pe ţară. Şarpele când piere Muşcă, varsă fiere. Domni fără moşii Ne-ar rupe fâşii, Domni fără de mine Nu vor să-şi aline Gândul c’au plecat 27 Dela ce-au visat... Cine-ar putea oare Pune stăvilare Forţei populare Care şi-a găsit Noul răsărit ?“ II Noaptea se lăsa, Valea răsuna, Răsuna de cânt Şi de plin cuvânt, Cuvânt sănătos, Cald, deschis, frumos, Dând a se gândi Munţi a birui. III Patru bravi mineri, Intre dânşii veri, Doi fraţi ardeleni Şi doi moşoreni, Au pornit, pornit, Drum pe dibuit, Drumul nopţii crunte, Au pornit să ’nfrunte O măgură joasă, De brădet pletoasă, Culmea cenuşie De pe Văcărie. Au pornit pe văi Ca patru văpăi, Văpăi nevăzute, Nici de ei ştiute Cât au fost păstori, Munţilor feciori, Muncitori săraci Pe plute cârmaci. Ei îşi amintesc Şi îşi povestesc, Povestesc pe rând Tot ce au în gând : — „Grea viaţă am dus La mina de sus, La mina aleasă Dela Piatra Arsă, Când, de dimineaţă, Soldaţi cu sâneaţă Se urcau pe văi Ca nişte potăi.“ — „Scoteam minereu Cu sufletul greu, De-un gând chinuiţi Căci eram robiţi Căutând o cale Să scăpăm de jale : Luptă neîncetată, Tot mai ne ’nfricată....'" IV Tot mergând pe vale Şi punând la cale, Ciochina-au lăsat, Pârâu tulburat, Ciochina puhoi, Vârtejit de ploi. Prin ploaie şi nor Merg spre Ouşor, j Munte’n susul apei Spre Poiana Stampei. Au mers pe prundiş j Şi-au urcat pieptiş, Iar desagii plini Legaţi de ţapini Le săltau pe spate j Lângă târnăcoape. f Negura din munţi i Le curgea pe frunţi, , Stropii reci de ploi I Ii trăgeau ’napoi, Fulgii de zăpadă l-ajutau să vadă. S’au oprit în loc Şi-au aprins un foc, | Să facă lumină, Căci unul din ei A spus la tustrei Că locul sortit Crede că-i găsit, Căci are ca semn Prăbuşitul lemn... Flacăra ce creşte E pentru-o poveste, Iar în zori de zi, Munca vor porni. Vor pune căpestre, Frâiele măiestre Sălbaticii firi Pentru mari zidiri. Căutând răşină V 30 Pe cozi de lopeţi Vor pune săgeţi Negrei galerii Şi văii pustii. Unul dintre ei A strâns vornicei Cu vin şi plăcinte C’o lună ’nainte. Voia să se ’nsoare In câşlegiul mare Şi nici n’a putut Să facă ştiut Logodnicei sale De ce-i pus la cale. Scormonind scântei Spunea celor trei : — „Mândra mea-i fată codană Jucăuşă ca o mreană, Cu părul făcut cosiţă, Lins ca solzii de lostriţă. Mi-a cusut flori pe cămeşi Şi-a ’ntrebat: n’ai să mă Ieşi ? Pe-alta n’ai să mai iubeşti Cât pe lume-ai să trăieşti !“ VI Cei tuspatru veri, Cei patru mineri, Muncitori, cinstiţi, Sunt nebiruiţi. Sub bţazi înfrăţiţi Stau adăpostiţi, Focul înteţesc Şi grăiesc, grăiesc... Unul se întoarce, Sacul îşi desface, Şi-a ’nceput cetire De-a luptei pornire, Lupta pe pământ, Cu foc în cuvânt. Unul oboseşte, Somnoros grăieşte : — „Opreşte, opreşte, De somn te găteşte, Somn pe aţipit Pân’ s’o fi mijit Roşietici zori, Bunii aflători, Cu ochii de jar Pe-al cerului car. Mâine pe sub sară Te-om asculta iară.“ Altul, grijuliu, Spune’ntr’un târziu, Privind pe cel văr îndrăgostit, măr: — „Trupul de griji frământat Nu adoarme nici pe pat. Nu s’ating gene de gene Ori ce-ai pune şi-ai aşterne. Dormi tovarăşe şi frate Pe pânze de fulgi curate, Dormi, căci mâne, în bordei, Singur cartea ai să-mi cei.“ VII Locul curăţit Este pregătit Ca pân’n într’o lună, Intr’o lună lună, Munţii Văcării Să dea bogăţii, Să verse mereu Bogat minereu, Mina cea din faşă Să fie fruntaşă, Cu mangan ales, Bob cu bob cules. VIII Sub frunza cea moartă S’a deschis o poartă Şi prin ea se cară Minereu afară. Cei tuspatru veri, Cei patru mineri, Muncitori şi fraţi Prin luptă legaţi, Stau şi socotesc Şi aşa grăiesc: — „Cu brazi subţirei Căptuşim cu ei Malurile surpate De ape mâncate.'1 Vărul logodit Pare ugilit, Şi’n urechi îi zice Munţii din tulnice, Horile din sat L-au îmbrăţişat. Ar voi să scape, Munţi să nu mai sape, Ar vrea să desmierde Bradul cel mai verde, Dar bradu-i ghimpos, Nu-i obraz frumos... Şi cei patru zic Cu glas de tulnic: — „Priviţi pe cel clin, Făcut din brad plin, Tărgile ’ncărcate Cu poveri bogate Pleacă ’ntraripate.'1 IX Cei patru veri, Muncitori-mineri, Din greu se trudesc, Pereţi căptuşesc, In piatră cioplesc, Drumul prelungesc — Şi munţii de poale Se îmbracă ’n zale. X Cei doi săpători Şi doi cărători Lămpile pompează Şi-aşteaptă să vază Ce mare jivină In munte suspină. Unul din ei spune: — „Parcă e-o minune! Pasări grăitoare întreabă de soare, Care printre sboruri întreabă de doruri. Când s’a arătat Cu ciocul curat, Sub pietre a stat Şi nu a sburat. O floare aleasă încă neculeasă, Floare de pe vad Nepusă’n răsad. Am să fug pe dată S’aduc o găleată Şi-am s’arunc stropi-roi Să sboare prin ploi." Unul dintre veri, Plin mai de puteri, S’a plecat s’o ia Şi-aşa îi grăia: — „Te desmierd, te-alint Floare de argint, Brâu de curcubeu Sufletului meu, Prunc născut în lume încă fără nume. Ieşit din găoace, Leagăn eu ţi-oi face Albie de râu, Mult să nu te ţâu. Mare ai să creşti Şi n’ai să scânceşti. Furtunos şi blând Vei trăi cântând." Cânta şi muncea, Leagănu-i făcea In care să culce Melodia dulce, Glasul şoptitor Curat ca un dor. Săpa şănţişor, Leagăn de izvor, Şănţişor prin mină, Apa să nu vină. XI Izvorul curgea, Bolta străbătea Şi ajuns afară A ’nceput să sară, Soarelui să zică Mogâldeaţa mică : —• „Hei, bătrâne foc, Pentru tine joc, Căci pe raza ta Viaţa-mi voi purta. Dar mai înainte, Bunul meu părinte, Căci te recunosc, Ţin să mulţămesc Celor patru veri, Veri şi mineri Care cu sudoare M’au adus sub soare.“ Şi privind ’napoi Susura cimpoi, Susura de viaţă Ca o dimineaţă Şi se ’ndepărta. Pădurea cânta, Viaţa se năştea. XII Cei patru veri, Muncitori-mineri, Bătuţi de furtuni, Patru săptămâni .N’au mai dat prin sat Şi au tot săpat. XIII Fata greu se svârcolea, Nu dormea, nici nu mânca, Zi şi noapte aştepta Dragul ei de s’o ’nturna. La ’nceput ea s’o gândit S’o fi dus la pescuit. Şi în gându-i chinuit Ii părea că l-a zărit. Se frământă ne’ncetat: Cu ce ea l-a supărat? Şi se ’ntreabă’n mintea vie: Alta n’ar putea să fie? Şi cu dor.de răzbunare Trage cismele’n picioare Şi din cui, de lângă horn, îşi ia traistă, şi corn. XV Pe Bistriţa cată, O plută s’arată, O plută mai iute, Dragul s’o sărute, Că focul aprins Trupul i-a cuprins Şi din ochii ei Năvălesc scântei, Scânteieri de ură Care n’o îndură. Cu gândul poznaş Scăpă pe plutaş, Dar apa creştea, Malurile umplea, Alt plutaş trecea, Trecea prin vâltori. 37 Prin vârtej de hori, Dar iată venea O plută mai grea. Fata n’aştepta, De pe mal sărea, Straiele-şi uda, Dar ea nu simţea. Plutaşul cânta Şi o întreba: — „Te duci la oraş, Fată de plutaş Pornită’n zăpor Ca un vânător? Pentru cine baţi Munţi nemăsuraţi? Vremea-a vremuit Şi tu ai pornit. Eu te-aş sfătui Hăul nu-ţi spori." Fata s’aşeza, Catrinţa storcea Şi nici nu vedea Cornul ce-i sălta. Inima-i plângea, Dar nu-şi arăta, Sângele-i gemea, Dar faţa-i zâmbea. Gându-şi ascundea Şi ’ncet răspundea: — „Cărunte plutaş, Mă duc la oraş Ca să-mi văd un frate Care-o mers la carte." Plutaşul clipi Şi aşa-i grăi: — „Fratele ţi-1 ştiu: Dorul tău pustiu. Tinereţa’n piept Te va purta drept..." XV Urca munţi pieptiş Pân’ la Păltiniş. Prin Doma şi Şar Intreba’n zadar. Străbătea ocini Şi ’ntreba pe-oricini: — „Spuneţi, n’aţi aflat De-un tânăr băiat Bine odrăslit, Numai potrivit?" Unde nu-I căta, Unde nu ’ntreba? Stând îşi amintea Ce el îi spunea. Grijă îi purta De tot ce făcea. In cuget şi gând Era mereu blând. Toate-i trec prin minte Şi n’are cuvinte Pentru-a cântări Cât poate iubi. XVI întrebând bătrâni, copii, A ajuns pe Văcării Şi’n izvor privea plângând Şi-i treceau toate prin gând. — „Izvoraşule, izvor, N’ai putea să-mi spui de dor? N'ai văzut în munţi cumva Rătăcit pe careva, Fără hrană şi căsuţă 39 Căutând o potecuţă?1 Izvorul se răsuci, Se ’ndoi, se şerpui, Şi-apoi fetei îi vorbi: — „Pe cele potici Sunt patru voinici, Muncitori-mineri; Intre dânşii veri-, :: Bravi mineri şi fraţi Prin luptă legaţi. Ei m’au ajutat Soare de-am aflat. Ei m’au alintat • Şi m’au desmierdat, Iar eu drept răsplată Şi privi la fată — I-am pândit viclean De sub bolovan Şi-a venit un stol, Piatră, rotogol, Armături rupând, Mina astupând." XVII Fata n’aştepta, Cornu-şi ridica Şi suna, suna, Suna şi. plângea, La mină fugea. Striga, asculta, Nimic n’auzea. Satele-auzeau Şi’n munte porneau, Că-i primejduit Suflet chinuit. Creşteau ca din ape Zeci de târnăcoape, Zeci de felinare Se urcau pe zare. Mineri şi ciobani, Femei şi ţărani, Munţii biruiau Şi-afară ieşeau, Vii. doi câte doi, Patru fraţi eroi. Vărul logodit S’a şi repezit Şi-a cuprins în braţă Tânăra lui soaţă. Cântul a pornit Sate de-a vestit Ce s’a făptuit. Roşu steag părea Pe munte o stea, Căci cei patru veri, Muncitori-mineri Ca un strop de rouă, La mina cea nouă, Făceau sărbătoare Clasei muncitoare. Vatra Dornei T Noroc bun f De sub deal, ca dintr’o strung Norii vin şi trec în fugă. Cârduri albe de mioare Pasc pe-o pajişte de soare. Aburi din ogorul ud... Crezi că râde colţul crud. Aripi mici de popuşoi Cresc pe-un vârf de muşuroi. Pe două coline, Cât ochiul te ţine, Pe-un loc înclinat, Se află un sat; Sat între ogoare Cu sălaşuri rare, Ţărani risipiţi Şi maci înfloriţi. Ţărani bucuroşi, De viaţă setoşi, Tari şi ’ncrezători In fraţi muncitori. Drumul omului sărac A fost mers făcut de rac; Ca să iasă din nevoi Tot fugea mereu ’napoi... Glasu-i ce-a fost amorţit Grabnic s’a tămăduit, Nodul din gât s’a topit, Cuvântul şi l-a călit. In drum nu se mai smereşte Când popa-1 blagosloveşte; Spinarea nu şi-o ’ndoeşte, Pâinea nu şi-o mai cerşeşte. Spune răspicat ce crede, La bogaţi le-o spune verde Că el unul îi urăşte De când în lume trăieşte. Nicăieri să nu mai crească Rădăcina lor drăcească, Nicăieri să nu mai fie Rădăcina lor pustie... Săracul îşi aminteşte Şi altora povesteşte : „Ca un om ne-ajutorat Zece ani m’am judecat. Din om paşnic, aşezat, M’am trezit împricinat, Pe drumuri mereu purtat; Iarna, de frig îngheţat, Vara, aprins, însetat, Cu ogorul nelucrat. S’oblicesc de-a mea pricină Lăsam pânea în neghină Şi târziu m’am dumirit, Când am fost şi sărăcit... După casă, în grădină, Aveam meri cu roadă plină, Patru meri, groşi, ultuiţi, De la bătrâni dăruiţi, îşi făcea mereu de sfat La mine omul bogat. Şi-o lua încetinel: Cumătre, îmi spunea el, Scutură vreo două mere Să n’aibă naş’tai durere, Mere pentru rodinit, Pentru pruncul nou venit... In grădină mă porneam, Ce era nu bănuiam, Pe bogat îl îndemnam: Clatină, naşule, măru, Să crească pruncului păru, Să nu-1 tundă la armată, Gradaţii să nu ţi-1 bată; Să ia de nevastă-o fată Ce ştie rostul la spată, Cânepa cum se murează, Mult pe scaun să nu şează; Să nu fie urîţică, Nici în stat prea puţintică, Să fie un luj de mur, Svârîugă-aruncată ’n ciur. Eu îi făceam lui urare, El gândea să-mi dea samare. Merii mei, grădina mea, La suflet îl ustura Şi m’a dat în judecată Că i-aş avea bani de plată... Şi-a cumpărat jurători, Şi-a plătit judecători Şi m’au găsit vinovat Faţă de legi şi bogat... Când era ziua de plată Bogatul privea ’n găleată Să vadă de nu e spartă, In plata ta s’o socoată. La bogaţi câte se sfarmă Toate ţi se pun în samă, Tot ce-i mâncat de rugină La pălmaş s’a pus în vină. Bogatu-i pui de ciocoi Care-a stors vlaga din noi... Cu pământul de pe văi N’o pot scoate ’n căpătăi, Cu pământul din răsuri Nu pot da pâne la guri. Câteva prăjini de loc Le samăn şi le întorc, Caut mana să le storc, Dar tăciunile desghioc. Mi-a dat tata moştenire Gârlele săpate ’n şire, Maluri de ape mâncate, De şuvoaie măturate, De prăpădenii spălate, De ochii mei mângâiate. Pământul ce-a fost mai gras ir------------------------------ ----------------------- r Bogatul la el l-a tras, Pândind omul greu lovit, Numai bun de jefuit. Dacă n’aveai ce mânca Bogatul te ’mprumuta, | Te ’mprumuta şi-ţi cerea | însutit din câte-ţi da. Când era timp potrivit Te chema el la prăşit, Te chema la vânturat, La maşini, la treierat. Grâul tău nepus în clăi Putrezea în mucegăi, Cristelu-ţi cânta ’n porumbi Şi-ţi sta casa în pociumbi. | De-i spuneai că te-ai plătit El se repezea răstit: Să m’ajuţi la munci Când îţi dau porunci! Curăţă prin şUre, ; Du-te la pădure, In fugă să dai Să-mi macini mălai, Căci la iarnă iar îmi vii la hambar... N’avea omul un grăunte, Doar sudori purta pe frunte. Sămăna şi el în gând Copci de copci şi rând de rând Pe ogoare numai spini, Mătrăgună şi ciulini; Săracul plătea la bir Pe urzică şi pe pir... Bogaţii stârneau războaie Şi ’n ogor creşteau lupoaie. 4 — Aui* k&ft.nî - im 49 Secau mamele de lapte, Ei cereau munci pe bucate. Satul da morţii tarif: Morţi de foame şi de tif. Amorţea ziua ’n noroi Fără-un pumn de popuşoi. Vor bogaţii iar pârjol, Tot pământul ars şi gol, Insă stolul lor de corbi N’o sbura pe ţări de orbi... Vor popoarele să ’nşele, Sângele ’n lacrimi să-l spele, Fac averi şi aur strâng Şi scot suflete la târg... Spun că dumnezeu lăsat-a Unul rob, altul cu plata, Unii foamea să îndure, Alţii să bată, să fure... Prefăcutele lor feţe Nu pot pune ’n cale beţe, Căci atunci când vrea norodu: Lumii vechi să-i cânţi prohodu.“ * ★ Hr Cruzi şi răi erau stăpânii. Trezeau basmele bătrânii. Feţi-Frumoşi şi Cosânzene Se iveau mereu prin gene... Bucăţica dela gură O simţeai pe gât arsură Când în strachină-ţi cădea Sudoarea şi lacrima. Priveai holdele câmpiii Şi-ţi plângeau în grai copiii, Şi umblai din loc în loc, Cătând pâine şi noroc... Frunza când se frământa Plângea ţara şi cânta, Vântul cântecul ducea, Robul rob să nu mai stea... * * * Pe uşi de ’nchisoare Se puneau zăvoare, Până şi ’n vâlcele S’aşezau zăbrele... Luptă comuniştii! Vremii de restriştii, Şi ţării pustii, Aduceau tării. S’auzea prin văi: „Vă urăsc, călăi! Chiar când împuşcaţi Moartea vă semnaţi!" Lupta s’aprindea, Flacăra ardea Şi ’ncepea s’o vadă Omul din obadă... Cei săraci şi goi Mergeau la război, Flămânzii soldaţi Mureau degeraţi. Vifore turbate Ii boceau prin sate, Cârdurile de ciori Le aveau surori... Bătrâni şi recruţi Numai „dispăruţi". „Frate, mamă, fiu, Ultimul rând scriu...' Scrisoarea ’ncepută Sta în haina ruptă, La inimă pusă, Ca să fie dusă... * * * Fugeau nemţii prin troian De focul stalingrădean, Lăsau câmpul de morţi plin Dela Volga la Berlin... Zvastica zăcea ’n noroi, Prin ciulini şi prin gunoi. Al pământului căţel Sta ’n semeţe căşti de-oţel... Darnic e pământul rus... Cresc păduri de grâu, în sus, Vântul stepei parcă zice: Duşmanu-i hrană la spice. Ruina, moartea, pârjolul, Aprind mai tare poporul, Fiara rănită turbează, Ar vrea lumea ca să arză... Nu-i cu putinţă, nu-i lege, Urma de sânge a şterge, Oricum, odată şi-odată, Crima îşi cere răsplată... Nu stau pe roze şi flori Cumpărătorii de sudori; Iar peste ţara înrobită Soseşte ziua însorită... ★ W' * Vin soldaţi, victorioşii, Luptători cu stele roşii, Fraţii dragi, liberatorii, încărcaţi de ani de glorii. Albe flori de săpunea, In val trece stea de stea, Cântecul ogoarelor, Fratele popoarelor. Şi bătrânii ies la porţi Cu fete şi cu nepoţi, Din ai Plevnei volintiri Mai c’un veac de amintiri..,. Pe rus frate l-au avut, Turcu-a fost amar bătut, Fratele nu şi-au uitat In lungi ani din lung veleat... * * * In grădini rodul se coace, Se ridică frunţi sărace, Ochi care-au privit în jos Cuprind tot câmpul mănos... Vin în sate muncitori, Comunişti, îndrumători, Oraşul faţa şi ’ndreaptă Către satul ce-1 aşteaptă... La ’nceput de zile bune Un vecin povestea-şi spune. Povestea e cunoscută, Dar n’a fost în tiv cusută... Vorbea lumea să-l asculte Cu izvor de fapte multe, Cu elan şi-aprins la faţă Pentru cântecul de viaţă. Vorbea zile, vorbea nopţi, Şi pe prispe şi la porţi, Vorbea pentru omul treaz, Omul dârz, omul viteaz. Pentru cel scos din povară N’avea vorbe de ocară; Pentru cel scos din robire N’avea vorbe de hulire. Sufletu-i înflăcărat Aducea lumină ’n sat, Vorbă caldă, bucurii, Peste şincuri, jitării... Cu migală şi răbdări Zi de zi şi sări de sări, Pânea minţii aducea, Celor adunaţi zicea: — „Azi ţăranul muncitor Şi-a găsit îndrumător! Nu mai este apăsat Nici de legi, nici de bogat! Pentru noi ne facem legi, Cei ce-am fost ţinuţi în vergi! Cei ce-au dus-o în ocară Sapă ’n munţii vieţii scară! Nesfârşiţi, cutezătorii întorc pagini de istorii, . Ca un sbor de pe câmpii Glasul şi privirea li-i. Drumul cel adevărat Comuniştii l-au aflat Şi-au pornit ca să ridice Drumul luptei bolşevice.** Se strecoară noaptea ’n sat Glas de şarpe ’nveninat, Se întinde peste sate Glas de vipere turbate... Umblă bogătanii Să oprească anii, Ies ca liliecii La poarta potecii. Ar dori să’ntoarcă, Să nu se mai facă întinsa câmpie O gospodărie... * * * Mai în sus de gârla morii, Ciucuri-ciucuri, trecătorii, Sub un mal de lut surpat, Află-un om înjunghiat. Şi din vale şi din deal Se ridică glasuri, val; Se cunosc, se ştiu făptaşii: Toţi crâşmarii şi toţi naşii... Ucigaşi l-au chinuit, El n’a plâns, nu s’a căit, Gândul nu şi-a îndoit, Mai aprins s’a îndârjit. N’a putut haita turbată Opri inima să bată! Cine poate sta’n cărări Unui sat şi unei ţări? Ochi de fiară, de chiabur, Mai pândesc de jur în jur, Se văd fălcile ’ncleştate, Colţi ce muşcă pe la spate... Insă satele sânt treze, Nu-i lasă să s’aciueze; Impozite, colectări, Ca pentru acei cu stări... Uf * * Peste satul frământat A ’ncolţit gândul curat, Prima dată a ’ncolţit Pe-o costişă, la cosit. Era ’n vremea uscăciunii, Cam pe la schimbatul lunii Când furtunile-au trântit Grâie gata de cosit. Grâie cu spice ’nchircite, Cu grăunţele sbârcite, Cu paiul uscat, şofrag, Să n’aibă săracul chiag... Chiaburul era chiabur: De sudori şi sânge fur. Cel sărac scrâşnea ’n măsele Şi-i mai da un rând de piele... Ploaia da, holda creştea, Satul pe chiabur ura, Pe drum nou, mare pornea, Vestea sate cuprindea. * * * S’au strâns pe mirişti în ceată Mai munciţi şi mai cu gloată Şi-au venit şi mai cu stare, Braţe multe, muncitoare. Sfătuesc la câmp în soare Sub pârjol şi sub dogoare, Sfătuesc şi’n cale pun Traiul lor, traiul mai bun. Cuvântul adevărat, Dela om la om purtat, Ca un vânt care adie, Prinde aripi şi tărie... Gândul creşte, leagă faptă, Gândul limpede n’aşteaptă: Coase, seceri şi tractor Pun trecutului zăvor. Vin foştii lotaşi La muncă părtaşi, Parte după zile Scrisă seara ’n file, După muncă parte, Socotită ’n carte, După vrednicie, Scrisă pe câmpie... In izvoarele minciunii Mai sting babele tăciunii Şi-ar vrea duşmanii să vadă Nimicită noua mladă... * * * Merge vestea pân’ departe Că se duc din sat la carte Tocmai colo, la Paşcani, La o şcoală de doi ani... Un bătrân pe-o fată ’ntreabă: — „Tot nu ţi-ai văzut de treabă? N’ai voi să-mi spui mata Câtă carte-i învăţa?" — „Merg să mă fac agronom. Cartea îl face pe om om. Nimenea nu s’a iscat Gata pe lume ’nvăţat.“ — „Agronom? Dar ai să poţi învârti a minţii roţi? Pentru asta-ţi trebe cap... Unde intră, unde ’ncap?“ — „Ai şi mata, fiul mic... Snop de grâu, strop de voinic... I-a mijit şi mustăcioară In brigada de tractoare... Ia întreabă-1 ca să-ţi spună, Cum învaţă, cum adună, Cum în minte i-a ’ncăput Toate câte n’a ştiut... Care sărac mai ’nainte Ajungea un preşedinte? Bogaţii vorbă ne-au scos: C’avem cap fără folos...8* Pe moş tusele-1 răpun... Insă are suflet bun. Fata n’a ieşit la horă, Moşu-o vrea ’n casă, de noră... Lună nouă pe poiene Arcul ei dela sprâncene, Iar pe spate, împletite, Cozile, spice pălite. Bluza ei cu picăţele Parcă-i licărit de stele, Licărit nepotolit Ca un dor abia stârnit... Cât priveşti într’o ’ntinsoare Joacă ţarina ’n brăzdare, Pluguri, grapele străbat, Pârâe pelinul ’n hat... Fiul moşului cel mic, Snop de grâu, strop de voinic, Străbătând cu gându ’n ani, Scrie fetei, la Paşcani: „Gata-s arăturile Şi sămănăturile. Mai întâi şi la ’nceput Te cuprind şi te sărut. Şi să-mi dai repede carte Cum se fac holde bogate. Scrie mult, în carte pune Cum se face ’n Uniune. Eu de-aice îţi voi spune Câte sânt şi câte-s bune... Râpile şi văile îşi deschid odăile, Să treacă izvoarele, Şi să intre soarele S’aducă luminile, Să crească uzinele, îşi deschid odăile Şi-şi ridică scările Să pătrundă zările, Să vină amezile, Să crească livezile, Şi pe toate coamele Să se coacă poamele, Şi pe toate luncile Să rodească muncile. Muguresc privirile Pe toate zidirile, Muguresc muşcatele Peste toate satele, Muguresc gherghinele Unde-au fost suspinele. Nu uita ce ţi-am cerut Şi ’ncă-odată: te sărut..." ★ * * A 'ncolţit gândul curat Peste satu ’ntunecat, Prima dată a ’ncolţit Pe-o costişă, la cosit. Gândul creşte, leagă faptă, Gândul limpede n’aşteaptă: Coase, seceri şi tractor Pun trecutului zăvor. ★ * * Colo, pe-un dâmboc, Loc ales de joc, Lumea se adună Că vine să spună, Fata lui Săscut, Din câte-a văzut. Este deputată. De satul ei cată: Creşă, dispensar, Prin Sfat Popular... Mult a mai umbîlat Şi multe-a aflat, Lumea o ’nconjoară, Ea s’aprinde ’n pară: — „Nici nu mă pricep De unde să ’ncep, Mult mi-ar trebui Să pot povesti... In Moscova-am stat Şi m’am minunat: N’ai ochi a privi Din câte pot fi. Am văzut, un trai, Până în Altai, In colhoz, uzini, Ruşi, chirchizi, gruzini, Lanuri nesfârşite, Roduri ne’ntâlnite, Stânci înzăpezite, Crescători de vite, Oameni minunaţi, Dragi ca nişte fraţi. Ne spunea un rus: Natura-am supus, Mutăm munţi din loc, Oprim ape ’n joc, Facem din pustii Mănoase câmpii. Peste Uniune Soarele n’apune. In nord, ger, zăpezi, In sud, flori, livezi, Portocal, măslin, Verile ’n loc ţin. Singuri şi-au făcut Toate ce-am văzut... Stalin, ţara-i toată, Dragoste ne-arată...“ * * * Snop de grâu, strop de voinic, Stă în iarbă pe ilic Şi citeşte înc’ odată Cartea dragă, aşteptată... * * * Cântă lăutarii Joacă făurarii, Oameni ce străbat Un drum luminat. Priviţi peste ani, Muncitori ţărani! Priviţi pe ogoare Scăldate de soare! Holda semănată Culeasă aşteaptă, Culeasă de voi, Brigăzi de eroi! Ani de luptă, grei, V’au adus temei! Mii de glasuri spun: Spor şi noroc bun! 1949 Cântece LUNCA PRUTULUI In luncă lumină se face, Iar apele Prutului tac; Pădurile dese de stufuri Sub brazda tractorului zac. Albastru e cerul pe luncă Şi ’n suflet se face senin, Se clatină spicele grele Cu bobul de cântece plin. Simţi inima ţării cum bate In lanul de grâu şi orez;v Sub ochii şi mâinile noastre Cresc mugurii marelui crez... CIRITELUL Pe dealuri şi pe ponoare Ciritelul umbră n’are, Cum n’are umbră în sat Omul lacom şi bogat. Bogatu-i ca ciritelu Numai cu ţepi tot pe elu. Ciritelu e lăsatu Să fie scos şi-aruncatu. Bate vântul tărinţel Şi rupe din ciritel, Iar hârleţu-1 dă afară, Plugurile vin şi ară. La tufă de mărăcine Nici o pasăre nu vine, Căci spinul e ocolit Şi moare de părăsit... Bogatu-i ca ciritelu Numai cu ţepi tot pe elu. Ciritelu e lăsatu Să fie scos şi-aruncatu. MARE BUCURIE’N ŢARĂ Priveşte şi tot priveşte Jocul cum se înteţeşte! Cireşul a dat în floare, Cântă lăutare! N’avem zile să’nsăreze, Fetele-s sfârleze! In poiană, lângă iaz, Ce mai strigăte şi haz! Ne-a hulpit grâu ’n câmpie, Cântă ciocârlie! Vântul s’a stârnit prin spice, Calfa horii zice: Uite-aşa şi tot aşa, Bate talpa, nu te da. Pe bogătan nu-1 cruţa! Uite-aşa şi tot aşa! Bate ţărna cu picioru Să-ţi. ardă mai tare doru! S’avem holde’mbelşugate Peste tot la sate! Să crească din vară’n vară Bucuria’n ţară! ANII TINERI Am primit din sat scrisoare Şi de drum m’am şi gătit. Anii tineri dau în floare, Visul se vede ’mplinit. însetat cuprind câmpia, Trec pe sub un nuc bătrân, Parcă-mi văd copilăria Printre brazdele de fân. Adunam iarba cosită, Bogatul mă suduia, Avea inima ’mpietrită, Pe sărac nu-1 păsuia. Am ajuns la noi acasă. E şi mama prin ogradă; Braţul de strujăni îşi lasă, C’a venit fiul s’o vadă. Un nepot aprins la faţă Mă întâmpină din prag, Ii ridic şi port în braţă Parte roşie din steag... Mama scaunul mi-arată Ca să stau lângă cuptor, Şi-mi tot spune bucurată Ce-a făcut brigada lor. Pe perete, lângă grindă, Intre albe flori de soc, Zi de zi să-i stea oglindă, I-a făcut lui Stalin loc. BADEA MI-A DAT CUVÂNT Umblu veselă şi cânt Că mi-a dat badea cuvânt C’amândoi vom vieţui Câte zile sunt şi-or fi. Pe badea când îl zăresc Ca o floare înfloresc, L’aştept la poartă să vină, Stelele îi fac lumină. Pe la poartă badea trece Ca o adiere rece, Ca o adiere caldă Badea trece să mă vadă. MUGURUL Pruncul strâns în braţe-1 ţin Să nu ştie de suspin, 11 aşez lin în copaie Să nu ştie de războaie. Pruncul a scâncit, visează, Tata-i stă la cap de pază. Ii vorbesc, îl prind în grabă Ca pe-un licurici din iarbă. Genele-i clipesc şi ţes Viitor de veacuri des, Viitor senin, curat, Ca obrazu-i sărutat. Peste cap îl ridic, zmeu, Râde pruncul când îl ieu; Soare ’n ochi, muguru-i gata, Râde pruncul, râde tata... VITEAZUL PANDUR La Gron, Debreţin şi în Tatra, Lupta pe câmpii şi ’n păduri, Cu gândul să-şi apere vatra, Soldatul viteaz din panduri. Fasciştii, ca fiara turbată, De sânge şi crime mânjiţi, Fugeau de cumplita răsplată, In lupte bătuţi şi striviţi. Jurase pe morţi să-i răsbune Şi-apoi să se’ntoarcă ’n sat, Zicând că la prunci le va spune Pe unde şi cum a luptat... Războiul era pe sfârşite In ziua aceia de Mai... Scrisoare-i făcuse iubitei Viteazul pandur Neculai... Scrisese un rând din scrisoare Şi lupta în zori începu; La primele raze de soare Pandurul eroic căzu... „Sunt mândru să mor pentru ţară Atâta ’n scrisoare scria... Cânta peste munţi o chitară, Războiul pe Elba sfârşia... Pandurul căzut vitejeşte In luna aceia de Mai, ’L-aud şi acum cum grăeşte Prin mii de panduri de pe plai... Când ţara s’o aperi îţi cere Pe gânduri o clipă nu sta, Tu viaţă îi dai şi putere, Tu gloria ei vei purla. CUPRINSUL Pag- DOFTANA ............................................... 5 BALADA CELOR PATRU MINERI.............................. 25 NOROC BUN ............................................. 43 CÂNTECE ...................,........................... 65 Lunca Prutului ................................. 67 Ciritelul ...................................... 68 Mare bucurie’n ţară ............................ 69 Anii tineri 70 Badea mi-a dat cuvânt........................... 72 Mugurul ........................................ 73 * Viteazul pandur ................................ 74 9 A De acelaş autor : Sânge de ţăran (versuri) Bucureşti, 1936. Război (versuri) Bucureşti, 1937. Nu sânt cântăreţ de stele (versuri) Bucureşti, 1940. Scrisori de pe front (reportagii) Bucureşti, 1945. Poezii, Bucureşti, 1945. 16 milioane (versuri) Bucureşti, 1945. Torentele (versuri) Bucureşti, 1945. Balade, Bucureşti, 1946,. Singura Cale (evocare istorică) Bucureşti, 1946. Bălceştii (dramă) Bucureşti, 1948. Hrisovul meu (versuri) Bucureşti, 1948. Balada celor patru mineri, Bucureşti, 1949. Doftana (versuri) Bucureşti, 1949. DUMITRU CORBEA — AN!! TINERI Ed. I Bucureşti, Editura de Sfat penfru Literatură şi Arfă, 195î. 80 pagini Fi. 175 X 250 mm. Lei 80. — Tipografia Atelierele Grafice Nr. î. Dat în lucru 10.Vili 1951. Bun de tipar 3.X.1951. Hârtie velină mată de 80 gr. / m. p. 70 X 100/56. Tiraj 6000 ex. Coli de tipar 5, Coli de Editură 2,5. Autorizaţia de tipărire 4540/1951. Indicele de clasificare penfru bibliotecile mici 8 R.