TUF, MFTRICAI, I\SALTF,K TEODOR CORBEA PSALTIREA ÎN VERSURI Ediţie, studiu introductiv, note şi glosar de Alin-Mihai GHERMAN EDITURA ACADEMIEI ROMÂNE Bucureşti, 2010 Copyright © Editura Academiei Române, 2010 Toate drepturile asupra acestei ediţii sunt rezervate editurii. EDITURA ACADEMIEI ROMÂNE Calea 13 Septembrie, nr. 13, Sector 5 050711, Bucureşti, România, Tel: 4021-318 81 46,4021-318 81 06 Fax:4021-318 24 44 * E-mail: edacad@ear.ro Adresa web: \v\wv.ear.ro Referenţi: acad. Andrei PIPPIDI » Gheorghe CHIVU, membru coresp. a! Academiei Române Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României CORBEA, TEODOR Psaltirea în versuri / Teodor Corbea ; ed., studiu introd., note şi glosar de Alin-Mihai Gherman. - Bucureşti: Editura Academiei Române, 2010 ISBN 978-973-27-1910-7 821.135.1-141 223.2=135.1 EDITAT CU SPRIJINUL AUTORITĂŢII NAŢIONALE PENTRU CERCETARE ŞTIINŢIFICĂ Redactor: Aureliu GOCI Tehnoredactor: Cătălina RADU Coperta: Mariana ŞERBĂNESCU Bun de tipar: 18.11.2010. Format: 16 / 70 x 100. Coli de tipar: 29. Tiraj: 200 ex. C.Z. pentru biblioteci mari: 223.2.05 = 59 C.Z. pentru biblioteci mici: 2 STUDIU INTRODUCTIV 1. Teodor Corbea şi epoca sa. Sfârşitul secolului al XVII-lea şi începutul celui de al XVIII-Iea au adus ample modificări în tabloul vieţii politice şi culturale din spaţiul românesc. Revenite după aproape 100 de ani în centrul interesului politicii mondiale, principatele române devin de multe ori teritoriu al luptelor pentru stăpânirea gurilor Dunării între Imperiul Otoman, aflat în evident regres, şi emergentele puteri politice şi militare ale imperiilor rus şi habsburgic, care reformulează harta politică a Europei centrale şi de răsărit. In planul culturii constatăm la noi un moment de mare înflorire a acesteia (în pofida unei vieţi politice agitate, caracterizată prin dese şi dramatice schimbări de domnii), susţinut atât de activitatea unor mari personalităţi precum Nicolae Milescu, Constantin Cantacuzino, Dimitrie Cantemir sau mitropoliţii Dosoftei, Teodosie Veştemeanu şi Antim Ivireanul; aflaţi în prim planul vieţii politice sau religioase (şi cele două planuri de multe ori se suprapuneau în epocă), aceştia au jucat, în mod evident, un rol modelator asupra contemporanilor,. Pe lângă aceste personalităţi tutelare, cărora li s-au dedicat deja numeoase studii, epoca se caracterizează prin activitatea unui număr considerabil de „minori”, cărora încă nu li s-a acordat atenţia cuvenită. Printre aceştia, cu siguranţă că braşovenii David şi Teodor Corbea ocupă un loc important. Personaje aparent mărunte, care nu au făcut parte din lumea principalilor actori ai istoriei, fraţii David şi Teodor Corbea se lasă mai mult bănuiţi din mult-puţinele documente care îi menţionează. Iar în scrierile literare ale epocii, numele acestora apare, după ştiinţa noastră, doar de patru ori: de trei ori cel al lui Teodor, în calitate de autor al unor texte de care ne vom ocupa mai jos. Şi o dată în seria de portrete negative pe care le face Radu Greceanu în cronica oficială a domniei lui Constantin Brâncoveanu celor care, odată cu campania în Moldova din 1711 a lui Petru I, au trecut de partea ţarului, refugiindu-se ulterior în Rusia. Fapt care l-a expus din nou pe vodă bănuielilor de duplicitate din partea Porţii, motiv care îi va fi fatal domnitorului peste doar câţiva ani. Fuga lui Teodor, alături de marele spătar Toma Cantacuzino, care a făcut acest lucru „Fiind dară turburat dă gândul trufii şi coprins dă multă răotate şi zavistie, neuitându-se, ticălosul, la câţi alţii ca dânsul, mai înainte, carii cu multe fealiuri dă moduri, den multa lor răutate, îndemnându-se spre pacostea şi surparea domnului s-au nevoit, sfârşitul lor, în cea mai după urmă în ce chip şi şi cum au fost, că cu ochii lui au văzut. Cu câţiva marghioli, blestemaţi şi de nimic striini, cu carii viaţa lui îşi petrecea, un Ghine zic, marghiol, curvariu, becisnec, blestemat, dă neam mojic şi foarte, om spurcat, carele şi ceauş îi era, un Toderaşco, brat David Ceauşul, neam foarte ciocoiu, şcheau, varvar şi plin dă răotate, i Gavrilă vărul său, i un Mihalache căpitan, cu carii, sfatuindu-se şi alcătuindu-se într-o noapte, den ordie cu aceastea şi cu câţiva slujitori şi cu slugi dă ale Iui, — o, minune! - lăsând cinstea, odihna, casa şi jupâneasa, ca un turbat noaptea s-au arădicat şi cu acestea cătră moscali au alergat”1. Inafara lui Toma Cantacuzino, mare boier, fiu al Stolnicului Constantin Cantacuzino şi văr cu domnitorul Constantin Brâncoveanu, care era unul din principalii actori ai vieţii politice din Ţara Românească, niciunul din ceilalţi nu apar menţionaţi în alte cronici muntene contemporane, fapt care nu ne-ar lăsa să înţelegem de ce plecarea acestor „anonimi” a produs o aşa mare turburare la curtea domnească, pe care cronicarul oficial al domniei marelui voievod se simte dator să o menţioneze, decât în situaţia în care, datorită rosturilor lor în mecanismul puterii, ei erau capabili să contribuie la compromiterea imaginii voievodului într-o măsură asemănătoare cu cea pe care o facea defecţiunea lui Toma. Aşadar mar ghiol (viclean, şiret), blestemat (lipsit de spirit creştinesc), de nimic striin (om fără rang venit dinafara ţării, neintegrat, deci, structurilor ei), împreună cu toţi cei care l-au întovărăşit pe Toma Cantacuzino în Rusia, Teodor Corbea mai era în plus „neam foarte ciocoiu, şcheau, varvar şi plin da răotate”. Şcheau era termenul pentru locuitorii cartierului Şchei din Braşov, dar aici are sensul de „spirit urban”, aflat în evidentă discordanţă cu universul tradiţional al Ţării Româneşti. Varvar definea, conform tradiţiei vechilor texte, o persoană care nu se încadra în cutumele şi tradiţiile locale, văzut, evident, ca un produs uman inferior; termenul vine, bineîţeles, în completarea calităţii sale de „şcheau”. în acelaşi cadru putem încadra şi termenul de „plin de răutate”. Tot în completarea portretului i se mai adaugă calitatea dc ciocoi, folosit în sensul de „parvenit”2. Cuvinte grele, dar justificate din partea unui fidel al lui Brâncoveanu, dacă ţinem cont de situaţia delicată în care se găsea voevoul, dovedit hain prin defecţiunea în tabăra duşmanului Porţii a propriului nepot, aflat într-o funcţie atât de importantă. Importantă, din punctul nostru de vedere, menţionarea celolorlalţi participanţi la fuga în Rusia ne dovedeşte că ea va fi avut o oarecare importanţă pentru situaţia voievodului în acel moment. De aceea ei sunt înfieraţi în acelaşi context cu atâta violenţă. Dacă despre Ghinea, ceauş (om de încredere) al lui Toma Cantacuzino, 1 Radu Greceanu, Istoria domniei lui Constantin Basarab Brâncoveanu Voievod, în Cronicari munteni, Selecţia textelor, studiu introductiv, note, comentarii şi glosar de Dan Horia Mazilu, Bucureşti, Editura Fundaţiei Naţionale pentru Ştiină şi Artă; Univers enciclopedic, 2004, p. 583. 2 Cuvântul ciocoi este atestat pentru prima dată în limba româbă în 1614 (cf. Damian P. Bogdan, Glosarul cuvintelor româneşti din documentele slavo-romăne, Bucureşti, 1946). Folosirea în Anonimul tfrancovenesc este însă, după ştiinţa noastră, cea mai veche din textele literare. Cuvântul va avea însă o vocaţie deosebită în limba română începând cu perioada fanariotă, spre 1740 fiind folosit de Neculce („In zilele lui Grigore vodă se îmbogăţise ciocoii, că lua slujbele cu dări şi mite de la greci [...] şi începuse a-i şi boieri pe ciocoi”, în Ioan Zlataust, Mărgătitare, adecă cuvinte de multefealiuri, Bucureşti, 1746; „Pre ciocoiu, care te laudă cu minciuni, îl hrăneşti” sau „Vedea mincinoşii şi ciocoii suindu-se şi pogorându-sc în casa bogatului”. Credem că etimologia cuvântului ciocoi nu este în relafie cu sensul de „plisc de pasăre” al cuvântului cioc (aşa cum lasă să se înţeleagă cele mai multe dicţionare ale limbii române), ci cu cel de „barbă ascuţită”, care exprima o nouă modă, care contravenea în mod evident, cu înfăţişarea tradiţională. 6 i Gavrilă, verişor al lui Teodor Corbea şi căpitanul Mihalache documentele epocii nu ne Iasă să cunoaştem prea multe, în cazul lui Teodor Corbea avem suficiente informaţii care să ne lămurească vehemenţa lui Radu Greceanu, adresată în restul cronicii doar marilor duşmani ai domnitorului sau celor care arătau ingratitudine stăpânului său, de exemplu Cantacuzinii. Descifrarea personalităţii sale şi din alte surse, confirmă ca date, dar nu şi ca nuanţe, sumbrul portret, evident tendenţios, pe care i-1 face fidelul cronicar într-un text care, după cum ştim, a fost redactat şi chiar revizuit la indicaţiile voievodului. Fraţii Teodor3 şi David Corbea4 s-au născut la Braşov aproximativ în jurul lui 1670. Erau fiii lui Ioan Corbea, unul din preoţii care au slujit Ia biserica „Sfântul Nicolae” din Şchei. Tatăl lor aparţinea uneia din familiile cele mai importante din Şchei, înrudită cu alte câteva, dintre care menţionăm doar două, care au jucat un rol foarte mare în viaţa românilor braşoveni: Băran şi Tempea. Istoria sfintei Biserici a Şchei lor Braşovului a Iui Radu Tempea, el însuşi provenind din această încrengătură a familiilor, spune despre el că, în urma morţii primei soţii şi a celei de a doua căsătorii, a trebuit să renunţe, conform dreptului bisericesc, la preoţie, devenind dascăl al Bisericii „Sfântul Nicolae”. După decesul celei de a doua soţii, s-a călugărit „la mănăstirea Sinaii”, ctitorie a lui Mihai Cantacuzino în urma unui pelerinaj Ia Mănăstirea „Sfanta Ecaterina” de la Muntele Sinai, sub numele de loasaf, apărând până spre 1700 în diferite documente braşovene care priveau administrarea averii lăsate acasă. Din cele două căsătorii s-au născut mai mulţi copii, dintre care, de departe, cei mai importanţi pentru istoria noastră politică şi culturală sunt Teodor şi fratele său mai mare (probabil din prima căsătorie a tatălui) David. Familia Corbea trebuie să fi avut o lungă vechime, statornicie şi bună situaţie materială în Şchei, din moment ce cu patru generaţii înaintea lui Teodor şi David un străbunic al lor, Florea, îndeplinea fiincţia de „gociman”5, atribuţie păstrată de-a lungul timpului şi de urmaşi ai acestuia. într-o însemnare autobiografică David Corbea „ceauşul spătăresc” al familiei Cantacuzino6, scria, nu lipsit de fiorul conştiinţei continuării unei tradiţii, „După 3 Prenumele îi apare în diferitele documente şi şi manuscrise şi sub variantele Toderaşcu, Todor, Theodor. Uneori chiar el semnează sub forme diferite. De exemplu în Dicţionarul său latin-român, articolul „Theodorus, g.m. nume de bărbaţi de obşte; item: numele acestui de pă urmă, care această carte de pă letenie şi ungurie o au tălmăcit rumâneaşte”, dar acelaşi manuscris poartă în final însemnarea autografa: „La tălmăcirea acestuiu lixicon ostenitu-s-au din plata părintelui Mitrofan, episcopul de Buzău, Todor Corbea sân iermonah loasaf din Braşov.”, iar Predoslovia dedicată lui Petru I din Psaltirea sa în versuri este semnată: “n. *T. ÎT. k". prescurtare în slavonă pentru: „au scris Teodor Ivanovici Corbea”, de data aceasta, adoptând, pe sistem rusesc, şi patronimul. în documentele ruseşti ale epocii apare ca Feodor Ivanovici Corbea. 4 Datorită funcţiei pe care o îndeplinea pe lângă spătarul Mihai Cantacuzino, fratele Stolnicului, apare în documente şi cu numele de David Ceauş sau cu supranumele ceauş spătăresc. 5 Din săsescul. Gottsmann (germ. Gottesmann) „omul lui Dumnezeu”, în Transilvania având sensul de „administrator sau econom al bisericii”, funcţie încredinţată celor mai importanţi membri ai comunităţii respective, sub raport material şi bisericesc 6 Spătar era Mihai, fratele Stolnicului Constantin Cantacuzino. Fiind un apropiat al Cantacuzinilor, şi, atâta timp cât drumurile politicii familiei Cantacuzino au coincis cu cele ale lui Constantin Brânccveamu a fost, deopotrivă, un colaborator al voievodului. 7 aceea m-au pohtit şi pre mine orăşenii preot mai mic a fi, şi m-am preoţit oc[tombrie] 13 1692; cât am putut am nevoit şi am silit cu lacrămi cătră Dumnezăul mieu «Deşchide oamenilor Tăi înţelepciunea să poată biseareca ta şi toate ce sânt ale Tale să linească iproci»., strigarea mea este dupre cum strămoşul mieu Florea Corbea, gociman, au învăţat pre fiiul său, iarăşi Florea, Corbea gociman, acest moş Florea au învăţat pre tată-mieu Ion Corbea dascal, gociman, tată-mieu Ion m-au învăţat pre mine şi aşa de la dânşii curgând învăţătura obiceaiului bisericesc ca un izvor, ajungând la noi”7. Dacă despre străbunicul şi bunicul Iui Teodor Corbea documentele şi 'Istoria bisericii a Şcheilor Braşovului a Iui Radu Tempea8 nu ne oferă prea multe informaţii, personalitatea lui Ion Corbea ocupă un loc central atât în documentele braşovene cât şi în Istoria lui Radu Tempea. In 1659, menţionează cronicarul braşovean încercarea acestuia de a se preoţi şi a deveni paroh al bisericii din Şchei, ceea ce a produs o anume tulburare în sânul comunităţii: „Şi tot într-acel an s-au sculat Ion, feciorul Florei, să se facă preot fară voia orăşenilor şi far a părintelui protopop Smadul, ş\ au mers în Ţara Românească şi au venit nepreoţit, deci au mers la Belgrad şi tot au venit nepreoţit. Iară, văzând orăşenii că nu va putea fi sfânta besearecă fară de preoţi, ca să nu să ştirbească slujba sfintei beseareci, căzut-au oraşul cu mic, cu mare laVăsâi dascălul sân Stanciul Koban, care era dascal la sfânta besearecă şi i-au zis să să preoţască şi cu multe rugăciuni l-au plecat şi i-au purtat oraşul grija de i-au isprăvit de toate trebile pre la domni. Deci, gătindu-să Văsâi dascalul să meargă Ia preoţie, trimis-au oraşul şi pre Ion sin Florea gocimanul, însă cu multă rugăminte l-au luat Văsâi dascalul lângă dânsul şi au mers amândoi şi s-au preoţit la părintele Sava [N.N.: Brancovici] mitropolitul din Bălgrad şi pentru rugămintea oraşului au preoţit şi pre Ion sân Florea gocimanul împreună cu Văsâi dascalul”9 Nu putem descifra motivele pentru care încercarea lui Ion Corbea a produs atâta tulburare între şcheieni sau de ce viitorul protopop Vasile Hoban a opus atâta rezistenţă acestui fapt. Din înseninările ulterioare putem deduce că unul dintre motive va fi fost vârsta candidatului la preoţie, care şapte ani mai târziu, în 1666, era considerat încă tânăr10. Putem deduce, pe de altă parte, şi o trăsătură de caracter care va fi moştenită atât de David cât şi de Teodor: o anumită impulsivitate şi nelinişte, care îi va conduce Ia o viaţă agitată. Ion Corbea a trebuit să renunţe la preoţie în 1666, când „fiind văduv şi tânăr, II i s-au iertat de preoţie şi s-au însurat” , activând în continuare ca dascăl al bisericii şi, foarte probabil al şcolii, de pe lângă aceasta, fiind ales şi gociman. în 1685, după 7 Protocolul Bisericii Sfşntul Nicolae din Schei, ms. Nr. 1 al Bibliotecii Muzeului din Schei, p. 96. însemnarea are şi o altă valenţă: fiind făcută în 1700, în momentul în care el îndemna pe concetăţenii săi să nu accepte unirea cu Roma; e foarte posibil ca ea să fie un îndemn la păstrarea vechilor valori ale bisericii. Ediţie îngrijită, studiu introductiv, note, indice de nume şi glosar de Octavian Şchiau şi Livia Bot, Bucureşti, Editura pentru literatură, 1969. 9 Radu Tempea, op. cit., p. 62. 10 Idem, p. 63. 11 Ibidem. ♦ *y * In textele transilvănene cuvântul avea în primul rând sensul de „diacon”. 8 i moartea celei de a doua soţii, se călugăreşte sub numele de loasaf în Ţara Românească, după 1691 apărând în calitate de călugăr al schitului Sinaii13. Distanţa mică dintre mănăstire şi Braşov îi permite călugărului să vină în Şchei, donând în 169114 şi 169315 o vie, respectiv o grădină bisericii, cu condiţia ca, după moarte, să îi fie pomenit numele în pomelnicul bisericii şi să se facă o pomană pentru el. EI se arata a fi un straşnic apărător al tradiţiei ortodoxe, care nu va accepta inovaţiile, cu atât mai puţin unirea cu Biserica Catolică. Când este trimis de comunitate să îi argumenteze interesele în conflictul cu protopopul Valeu, care par mai mult de ordin religios (concesii făcute calvinismului?), el a făcut-o cu pricepere şi convingere16. în cazul special al dispariţiei lăzii cu documente, între care se afla şi cronica popii Vasile, fapt petrecut în 1694, eveniment pe care semnatarii Protocolului-inventar al bisericii lasă să se înţeleagă că ar fi un atentat la situaţia şi tradiţia bisericii lor, Ion Corbea semnează alături de ceilalţi şi o drastică afurisenie împotriva celor care vor părăsi vreodată vechile legăminte. Ţinând cont de faptul că suntem în primii ani ai unirii cu Roma a unei părţi a românilor transilvăneni şi întrucât parte din această afurisenie apare şi în actele de donaţie din 1691 şi 1693, putem afirma că Ion Corbea este cel care a redactat blestemul din 1694, iar donaţiile făcute consecutiv bisericii apar şi ca mijloace materiale de întărire a situaţiei comunităţii braşovene, care se opunea uniaţiei. Pentru a asigura continuitatea tradiţiilor, se cere ca gocimanii şi juraţii bisericii să fie aleşi din familiile cunoscute şi care stau de multă vreme în cartier. Şi mai clară este această atitudine în actul de donaţie din 1691, căruia David Corbea îi adaugă după moartea tatălui său nişte clauze prin care efectuarea donaţiei este condiţionată de păstrarea credinţei pravoslavnice din bătrâni. în actul respectiv semnează, ca acceptând donaţia dar şi ca martori trei din fiii bătrânului: David, Matei şi Ion. Cel dintâi apare în repetate rânduri în actele braşovene, în primul rând în legătură cu îndeplinirea unor misiuni diplomatice şi economice pe care i le încredinţase Brâncoveanu sau Cantacuzinii, dar şi în mod expres în legătură cu lupta împotriva unirii cu Biserica Catolică, Credem că cele două direcţii ale activităţii braşovene a Ceauşului nu pot să fie separate, atâta vreme cât înşişi Constantin Brâncoveanu şi Cantacuzinii s-au opus acestei uniri pentru motive de dreaptă credinţă, dar şi din raţiuni politice acestui fapt, implicându-se sub diferite forme, de la danii de bani până la construirea de biserici şi mănăstiri şi daruri de cărţi (evident pravoslavnice). Ceilalţi doi fraţi menţionaţi în acest act au fost figuri mai puţin interesante. Astfel, Matei apare uneori ca mesager al scrisorilor şi ordinelor pe care Constantin 13 După tradiţia mănăstirii din Sinaia se spune că la început au fost aici 12 călugări, număr identic cu cel al apostolilor. Mai important ni se pare faptul că Mănăstirea Sinaia era o ctitorie a Iui Mihai Cantacuzino după o călătorie la Mănăstirea Sfanta Ecaterina din Sinai (de unde vine numele localităţii prahovene). Faptul confirmă în plus bunele relaţii ale lui David şi Teodor Corbea cu familia Stolnicului, fapt pe care ne lasă să îi întrevedem şi alte documente ale epocii. 14 Arhiva bisericii Sfântul Nicolae din Braşov, an 1691, doc. J. 15 Idem, an 1693, doc. 1. 16 „Şi alease sfatul şi oraşul pe Ion dascaul Corbea să meargă să să întreabe cu el; şi mergând la săbor au dus toate faptele lui scrise cu mari mărturii; deci alese săborul cum au ales şi sfatul” Radu Tempea, op. cit,, p. 68. 9 Brâncoveanu le transmitea lui David când acesta se afla Ia Braşov sau Rusia, iar Ion apare în documente nesemnificative. Neclară este şi stabilirea problemei locului unde şi-au împlinit David şi Teodor Corbea studiile, datorită cărora s-au făcut remarcaţi în Ţara Românească şi Rusia. Cu precizie că cele elementare lc-au făcut la şcoala de pe lângă Biserica „Sfanţul Nicolae”, pe lângă care tatăl lor funcţiona ca dascăl. Se poate foarte bine ca o parte din studii să le fi continuat la vreuna din şcolile săseşti din cctate ori altundeva în Transilvania, căci de acolo au putut câştiga cci doi fraţi o bună cunoaştere a limbii maghiare, care le va fi de mare folos în activitatea lor diplomatică, iar lui Teodor în mod special în redactarea Dicţionarului latin-romăn, care arc ca sursă Dictioaml latin-maghiar al lui Szenci17 Molnâr Albert18. Aici vor fi putut câştiga şi bune cunoştinţe de latină, greacă şi germană. Oricum, atmosfera din Şcheii Braşovului la sfârşitul secolului al XVH-lea era una deschisă culturii laice în general şi celei occidentale în special, confirmând şi cultural rolul de placa turnantă pc care Braşovul îl dovedise la nivel economic şi politic de atâta vreme. Cci doi trebuie să fi avut ca dascăli, printre alţii, şi pe viitorul protopop Vasiîc Băran, unchiul lor, carc traduce şi copiază şi cărţi populare, precum Sindipa, Floarea darurilor şi Esopia19 (şi în manuscrisele căruia nu o dată găsim însemnări în limba latină) şi pe Alexandru Dascălul (carc semna şi latineşte, Alexandru Polonus), cel care facea în 1690 pe foile liminare ale unui Penticostar descrierea bătăliei de la Zămeştr . Acest învăţat dascăl, venit de la Lwow a plecat în 1699 la Râmnic, unde a fost dascăl şi la şcoala de acolo. Stăpânirea însă a slavonei ruse şi chiar a limbii ruse nu le-au putut câştiga dccât în Răsărit, probabil la Academia Movileană din Kiev21. Dar la fel de probabil este studiul în şcolile din Moscova, aşa cum peste ani, în 1707, fiul lui David, Sebastian, este trimis de Petru I „pentru a învăţa limba greacă, latină şi slavonă” . Până la noi cercetări rămâne doar certitudinea studiilor în Răsărit. De aici va fi rezultat acea aplecare pe care ambii fraţi au avut-o spre imperiul care tocmai se construia sub auspiciile despotice şi violente ale lui Petru cel Mare. Pentru ipoteza studiilor kievene pledează şi faptul că în Şcheii Braşovului se instaurase în secolul următor o adevărată tradiţie a trimiterii tinerilor la studii la Kiev sau a pelerinajului 17 Ortografiat în studii mai vechi şi Szenczi. f H ‘ Teodor Corbea, Diciiones Laîince cum Valachica earum interepretatione, Ediţie de Alin/Mihai Gherman, Cluj/Napoca, Clusium, 2001, p. VIII. 19 N. Albu, Istoria învăţământului românesc din Transilvania până la 1800, Blaj, 1944, p. 85-86. 20 Acesta stăpânea foarte bine limba latină, din moment ce scria la sfârşitul unui pateric: „hune scripsit ego Alexandrus preceptor Polonus anno Domini 1699”. Apud N. Iorga, Studii şi documente, voi. VIII: Braşovul şi românii, Bucureşti, 1903, p. 218-9. 21 Supoziţia îi aparţine lui Scariat Struţeanu, Doi umanişti ardeleni la curtea lui Constantin Brâncoveanu, în „Ramuri” 33(1941), nr. 1-2, p. 43 şi a fost reluată ulterior şi de alţii. Paul Cemovodeanu susţine fară argumente documentare în O familie de diplomaţi din Transilvania la cumpăna dintre veacurile XVII şi XVIII: Corbea din Şcheii Braşovului, în „Studii şi materiale de istorie medie”, XXIII (2005), p. 145 ideea că studiile le-au făcut la Lavra Pecearska din Kiev, *■ Relaţiile istorice dintre popoarele U.R.S.S. şi România în veacurile XV- începutul celui de al XVIII-lea. Documente şi materiale. [Foaia de titlu în limba rusă este: McmopuuecKue cghju napodoa CCCP u Py.ubinuu g XV - neiiana XVIII a. JţoKyMeumbi ti Mamepuastbi] Comitetul dc redacţie: I, S. Grosul, A. Oţetea, etc.Vol. III, Moscova, Editura „Ştiinţa”, 1970, p. 263. 10 * unor feţe bisericeşti care încercau să obţină de la Răsărit o susţinere materială, şi nu numai, a bisericii din Şchei. Fraţii Corbea nu au rămas în Şchei, chiar dacă David fusese sfinţit ca preot. Cu excelenta pregătire pe care o aveau David şi Teodor Corbea au făcut o figură bună în Ţara Românească de la sfârşitul secolului al XVII-lea şi de la începutul celui următor. Venirea lor în Muntenia a fost pusă de Paul Cemovodeanu pe seama ocupării în 1688 a Braşovului de trupele austriece, unde acestea au întâmpinat o puternică rezistenţă din partea populaţiei săseşti, ale căror privilegii erau brusc limitate, fiind supusă şi unei fiscalităţi crescute23, dar s-a putut produce şi înainte, datorită atracţiei pe care o exercita Ţara Românească pentru româniii braşoveni. Fie că se datorează opoziţiei antiaustriece (respectiv anticatolice), fie că se poate explica prin dorinţa găsirii unei sorti mai bune, ştim cu precizie ca la venirea celor doi în Ţara Românească că cci doi fraţi nu aveau avere; ei s-au îmbogăţit prin milă domnească încă din primii ani ai domniei lui Constantin Brâncoveanu sau poate chiar înainte24. David venise holtei şi se căsătorise cu o localnică, Ilinca, cu care a avut cel puţin un fiu, Sebastian, susţinut, după moartea tatălui său, la studii de latină, greacă şi slavonă la Moscova chiar de Petru I. HI era numit „ceauş spătărcsc” fiind, deci, cel puţin un apropiat al spătarului Mihai Cantacuzino, fratele Stolnicului şi avea spre sfârşitul vieţii o situaţie materială destul de bună, din moment ce deţinea o întreagă mahala aflată atunci la periferia Bucureştiului (devenită actualmente cartierul Ioanid din Bucureşti)25. Ţinând cont de faptul că în prima perioadă a domniei lui Constantin Brâncoveanu a existat o strânsă coeziune între el şi Cantacuzini, nu este de mirare că vodă Brâncoveanu, cunoscută fiind apropierea la începutul domniei între domn şi aceştia, l-a folosit încă din 1691 în repetate misiuni diplomatice, la început la Braşov, pentru ca apoi să devină alături de Gheorghe Castriotul principalul agent al lui Brâncoveanu la Moscova. De pildă, el participă la încoronarea regelui August al fl-lea al Poloniei, având de fapt delicata misiune de a tatona intenţiile polonezilor de a invada Ţările Române în vederea anexării lor. * Activitatea sa diplomatică, evident antiotomană, favorabilă apropierii de Moscova şi categoric defavorabilă înaintării habsburgilor în bazinul dunărean a fost apreciată de Petru I şi cancelarii Golovin şi Golovkin. In momentul în care elementul religios devenea un vector important în politica europeană (propaganda catolică se suprapunea, de exemplu, în răsăritul Europei cu expansiunea militară a Habsburgilor), David Corbea a devenit un campion al apărării ortodoxiei, încurajând pe toate căile boicotarea de către şcheieni a uniaţiei, fiind susţinut în această acţiune din Tara Românească de Constantin Brâncoveanu, iar din Rusia de * i 7 Petru cel Mare, ambii văzând, dincolo de aspectele sale religioase, consecinţele politice ale răspândirii catolicismului în răsăritul european. 23 P. Cemovodeanu, op. cit., p. 145. 24 Dintr-un document aflăm că David, „care s-au aşăzat cu şăderea lui în ţara domnii meale” a fost iertat în 1690 de birul slujitoresc şi „de birul braşoveanilor de bir mărunt de ţară” şi de alte podvezi şi angarale, ceea ce dovedeşte că el se făcuse deja foarte util domnitorului. /N. lorga, Documente privitoare la Constantin vodă Brâncoveanu, la domnia şi sfârşitul lui, Bucureşti, 1901, p. 171-6. 25 Lotizarea parcului Ioanid, Bucureşti, Simetria, 2007. Apud: http://www.romanialibera.ro/a94531 / parcul-ioanid-model-rezidential-inca-valabil.html Calităţile intelectuale şi diplomatice, dar şi o anumită nelinişte, l-au îndreptat spre asumarea unor misiuni diplomatice complexe. Trimis de mai multe ori de Brâncoveanu iniţial în Transilvania26, iar din 1701 în Rusia. David Corbea se dovedeşte un diplomat de anvergură: In 1702 vine în faţa ţarului cu un amplu memoriu-raport în care dă multe detalii asupra situaţiei creştinilor ortodocşi din Imperiu Otoman şi cel Habsburgic, vorbind în numele tuturora: „Preasfântul domn Dosoftei, patriarhul Ierusalimului a venit în Ţara Românească în oraşul Bucureşti şi după întâlnirea cu domnul meu, Constantin Basarab, şi cu cei doi fraţi Cantacuzino, Constantin şi Mihai, au vorbit şi s-au sfătuit mult între ei cu privire la izbăvirea tuturor pravoslavnicilor creştini, care gem sub jugul necredinciosului tiran turc şi sunt tare năpăstuiţi de eretici, duşmani ai Bisericii Răsăritene, fiind rugaţi şi îndemnaţi la acest sfat de toţi grecii şi sârbii, bulgarii, albanezii, moldovenii, precum şi de românii din Transilvania, precum şi de alţi vecini, care trăiesc în jurul Ţării Româneşti”27. Raportul conţine un adevărat plan strategic al unui război cu turcii şi tătarii susţinut de armata rusă, căria i se vor adăuga forţele militare muntene şi moldovene, dar şi insurecţii populare. Citim în subtextul acestor rânduri planurile uniflccării creştinilor din Imperul Otoman. Ne întrebăm dacă acestea nu vor fi fost originea conflictului între Brâncoveanu şi Cantacuzini, fiecare din ei văzându-se factorul de constituire a acesteia. în ceea ce priveşte situaţia românilor, el spune explicit: „După cum soarele luminează toată lumea şi Moise i-a scăpat pe isracliţi de egipteni, tot aşa, şi noi, toţi pravoslavnicii, dorim de la sfânta Sa Mărie sa ne izbăvească de jugul tiranilor şi al ereticilor; iar noi toţi suntem gata să ne vărsăm sângele pentru biserica lui Hristos şi pentru slava sfintei împărăţii şi mai bine să murim decât să trăim în supărări”28. „Tiranii” era curent folosit în documentele adresate ruşilor pentru a-i denumi pe turci; „eretici”, însă, era un termen care se referea doar la situaţia celor aflaţi în Imperiul Habsburgic pentru a-i denumi pe reformaţi şi catolici. Solul nu se fereşte să transmită ţarului sfaturi şi sugestii politice, militare şi chiar religioase: „Preasfmţitul [N.N. Dositei, patriarhul Ierusalimului] mi-a poruncit să aduc la cunoştinţă în chip deosebit, că pe cine va alege Dumnezeu pentru patriarhia Moscovei, acela să fie cu desăvârşire pravoslavnic şi de neam rusesc şi să nu fie îndopat cu învăţătură papistăşească şi a spus că este imposibil ca acela care şi-a băgat mâinile în smoală să nu se murdărească”29 O atenţie specială o acordă solul unirii cu Biserica Catolică, pe care o făcuseră o parte dintre sârbi „Iar pe deasupra toţi sârbii care sunt sub stăpânirea cezarului au trimis un pan cu titlul de oberşer, un om bun şi pravoslavnic, să roage pe domnul [N. N.: Constantin Brâncoveanu] sa scrie la Moscova că ei sunt întotdeauna gata împotriva păgânilor. Şi să se unească cu oastea ţarului şi au spus că nu mai pot îndura sub cezar şi mai mult au pierdut peste 100.000 de oameni 26 A * In socotelile Braşovului sunt menţionate mai multe veniri ale sale în cetate, dar şi cheltuielile pe care municiplaitatea Ie-a făcut pentru, primirea oaspetelui, ceea ce dovedeşte că drumurile sale nu erau lipsite de importanţă nici pentru notabilităţile săseşti. 27 Relaţiile..., p. 184 38 Ibidem, p. 187... '9 Ibidem, p. 188. 12 4> pentru cezar, iar astăzi îi silesc să primească unirea, şi de aceea, preasfmţitul şi domnul meu, cer răspuns în ce chip să-i mângâiem să nu se unească cu ungurii30, în urma gândului rău al franţujilor, care ne-ar aduce mari pagube tuturor, deşi ci sunt dâiji în credinţa lor pravoslavnică. Totuşi, de nevoie, oamenii mai fac şi lucruri împotriva voinţei lor”31 Foarte importante pentru problema românilor transilvăneni sunt punctele 26-29 ale memoriului, conţinând în cea mai mare parte a lor informaţii inedite, sau, dacă sunt cunoscute şi din alte surse, confîrmându-le pe acestea: 26 Toţi pravoslavnicii care trăiesc sub cezar, sârbii şi românii din Transilvania şi alţii, sunt siliţi grozav să primească unirea; deşi cezarul le dă privilegii, el nu le va respecta, ci pricinuieşte pravoslavnicilor multe fărădelegi şi supărări, mai vârtos decât turcii, şi, pentru aceasta ei se închină Măriei Sale să binevoiască să-i scrie cezarului să le dea credinţa lor, după cum au trăit şi sub turci neclintit în credinţa lor. 27 Cu toate că episcopul Transilvaniei şi mulţi popi au primit unirea, totuşi numeroşi preoţi mai trăiesc în credinţa pravoslavnică, care se roagă cu lacrimi în ochi ca Măria Sa ţarul să binevoiască să-i scrie cezarului ca să-i lase să trăiască în credinţa lor şi să le dea voie să-şi aleagă un episcop pentru mitropolia Belgradului, care mitropolie a fost zidită de strămoşii ţarilor moscoviţi şi de domnii Ţării Româneşti şi aşa, ca acela care vrea să fie unit să meargă la episcopul unit, iar pravoslavnicii la cel pravoslavnic. 28 Biserica din Braşov, care a fost zidită de strămoşii ţarilor Moscovei şi de domnii Ţării Româneşti, mai rămâne şi astăzi pravoslavnică, deşi există mulţi câini care îndeamnă împotriva ei. Şi, de aceea, se roagă cu lacrimi în ochi ca Măria Sa să binevoiască să-i dea protpopului de acolo un privilegiu ca să fie slobodă de episcop şi de iezuiţi, ca să nu fie atinsă prin nimic. 29 în oraşul Făgăraş există de asemenea o biserică ortodoxă, care a fost zidită de domnul meu, iar episcopul unit Satanasie i-a spart zidurile şi a slujit cu de-a sila în ea. Şi pentru aceasta se roagă domnul meu Măriei Sale pentru amândouă bisericile, pentru cea din Braşov şi pentru cea din Făgăraş, să binevoiască să-i scrie cezarului să-i lase slobozi să trăiască, fiecare cum vrea. Şi, dacă cele 2 biserici vor rămâne pravoslavnice, toţi creştinii de acolo se vor întări”32 In mod evident, adăugirile referitoare la situaţia ortodocşilor aflaţi deja în Imperiul Habsburgic sunt făcute de David Corbea nu numai din raţiuni diplomatice, • 30 Opoziţia împotriva ocupaţiei habsburgîce s-a convertit din 1703 într-o revoltă (mişcarea curuţilor) condusă de Francisc Râkoczi al II-lea, care era sprijinit de francezi şi ruşi, cu toate că acesta era masiv susţinut de calvinii unguri. 31 Relaţiile istorice..., voi. III, p. 188-189. 32 Ibidem, p. 191. 13 ci şi pentru că el era profund implicat în susţinerea cauzei conaţionalilor săi. Dovadă este şi stilul mai colorat cu care sunt susţinute aceste puncte, dar şi încercarea de a influenţa atitudinea ţarului prin sugerarea unei obligaţii morale care ar veni în continuarea unei mai vechi tradiţii a ţarilor de a susţine pe ortodocşii transilvăneni. Documentul ne arată fară dubiu că asistăm la o reacţie concertată a domnitorului şi a patriarhului Ierusalimului Dositei al II-lea Notară, deci a autorităţii laice şi a celei bisericeşti. Aceasta explică şi numărul important de tipărituri greceşti şi româneşti anticatolice care apar în scurt interval la Iaşi şi Bucureşti în tipgrafîi care aveau ca destinaţie în primul rând susţinerea unei polemici care avea ca scop să frâneze unirea unei părţi a ortodocşilor cu Biserica Romei. Acest document este, de asemenea, după ştiinţa noastră, primul care vehiculează porecla „Satanasie” dată de ortodocşi lui Atanasie Anghel. începând cu 1703 David Corbea se stabileşte pentru mai mult timp la Moscova, întâi ca agent al lui Constantin Brâncoveanu la curtea tarului Petru I, apoi reprezentând şi interesele domnitorului moldovean Mihai Racoviţă , dar întotdeauna susţinând vocea Cantacuzinilor. In 1703 primeşte un amplu raport al Stolnicului despre chemarea lui Brâncoveanu la Adrianopol şi despre activitatea marii delegaţii de boieri care l-au însoţit pe domnitor, apărându-1 de pârile care i se aduceau de duşmani. De asemenea, primeşte prin fratele său, Teodor, o scrisoare în carc Brâncovcanu se plângea de mărirea cumplită a birului pe care o ceruseră cu această ocazie turcii34. (Surse nesigure transilvănene, pe care nu le detaliem aici, sugerează - fară argumente - că David ar fi fost implicat în sens negativ în chemarea lui Brâncoveanu la Adrianopole, unde, conform tuturor surselor, domnul a obţinut greu şi cu sume mari de bani rămânerea pe tron) Teodor a transmis fie direct, fie prin intermediul fratelui său aflat la Moscova informaţii despre situaţia internă din Imperiul Otoman, despre revolta lui Francisc Râkoczi al II-lea împotriva austriecilor, despre situatia din TransiJvania etc. Din 1704 David este reţinut de ţar pentru nevoile diplomaţiei ruse , păstrându-şi misiunea de rezident ai domnitorului muntean şi al Cantacuzinilor la Moscova. Tcmându-se că aflarea rostului accstei misiuni i-ar putea afecta domnia, dar şi neîncrezător în fidelitatea lui, în situaţia în care David rămânea un apropiat al Cantacuzinilor, cu care relaţiile domnitorului deveneau tot mai reci, Brâncoveanu solicită de mai multe ori întoarcerea lui în ţară, pentru îndepărtarea bănuielilor turceşti. Diplomat, cancelarul Golovin găseşte o formulare politicoasă de amânare *1 ^ A In 20 iunie 1704, m de pildă, traduce în rusă pentru informarea diplomaţiei ruse o scrisoare cifrată pe care i-o trimisese voievodul moldovean cu informaţii şi sfaturi politice adresate ţarului în legătură cu o eventuală campanie rusă împotriva turcilor. 3“ P. Cemovodeanu, op. cit., p. 149. « ^ * * In 9 septembrie 1704 Constantin Brâncoveanu cere cancelarului Golovin trimiterea în ţară a lui David Corbea cu următorii teremeni: „Vă rugăm, chiar foarte vă rugăm pe luminăţia voastră ca să comunice monarhului uns de dumnezeu (pe el şi picioarele sale le sărut smerit), ca să binevoiască măria sa să de drumul omului nostru, David, deoarece s-a răspândit zovonul de către mulţi şi diferiţi oameni că avem un om pe lângă mîria sa autocrată. Şi aceasta nu numai că ne aduce pagubă, dar chiar ne amenină viaţa (deoarece stăpânul este nu numai un păgân, dar şi un chinuitor barbar şi un lup ce se nutreşte cu sânge) şi sântem convinşi că monarhul creştin nu doreşte să ne pricinuiască vreo pagubă sau nenororcire” (relaţii istorice...., voi. III, p. 211) 14 t sine die a împlinirii dorinţei voievodului român36, asigurându-şi, în acelaşi timp, rămânerea în viată a lui David Corbea, care devenise o piesă foarte importantă a * 1*7 diplomaţiei ruse în centrul şi sud-estul Europei . Iar în momentul în care, totuşi, îi permite întoarcerea în ţară, aceasta se face sub un paşaport cu nume fals, „David Ivanovici, neguţător”. în ianuarie 1706 David Corbea se afla încă la Bucureşti, Brâncoveanu preferând să trimită la cancelarul Golovin pe Teodor „care este şi el un slujitor bun şi credincios, de la care mai mult (dacă veţi binevoi să-l ascultaţi cu omenie) înălţimea voastră, o să înţeleagă”38, împreună cu 6 butoaie de vin (4 pentru tar, 2 pentru cancelar), pentru a distrage, probabil, atentia ruşilor, care îl solicitau în continuare pe David \ Acesta este din nou solicitat în termeni fermi de ţar pentru nevoile propriei diplomaţii în martie 170640. Arătându-se formal solidar cu domnul său, David explică şi el într-o scrisoare proprie motivul pentru care nu poate pleca din ţara în acel moment: „în ceea ce priveşte porunca voastră de a pleca la dumneavoastră, nu spun nici o vorbă deosebită, căci Atotţiitorul ştie că sunt gata oricând, dar, după cum văd, şi prea luminatul meu domn arată luminăţiei voastre, precum mi-a arătat şi mie în repetate rânduri multe şi grele pricini care mă fac să mă feresc să plec în aceste vremi tulburi, ca să nu se abată nu numai asupra domnului meu, dar şi asupra acestui popor, o nenorocire”41, îl trimite, din nou, pe fratele său Teodor „ca să aducă răspuns la ceea ce i s-a dat de aici şi să vestească cum va fi purtarea păgânilor”, cerând bunăvoinţă şi protecţie pentru el câtă vreme va sta la Moscova După un schimb de mesaje din care se vede, în mod evident, 36 „Iar în ceea ce priveşte pc David, vă răspund că înălţimea voastră a înţeles prea bine că un creştin, fără vreun interes şi preacuviosull nostru autocrat nu doreşte niciodată pagubă sau nenorocire pentru dumneavoastră, o întăresc şi eu şi toată lumea ştie că Măria Sa nu se străduieşte dccât pentru înmulţirea şi creşterea Bisericii Răsăritene şi a cuvioşiei ei, pentru care pricină nu se gândeşte să pricinuiască vreo pagubă sau nenorocire bunului şi credinciosului creştin pravoslavnic. Dar, mai ales, arătaţi atâtea pricini pentru care doriţi înapoierea celui pomenit mai sus, încât i-am raportat Măriei Sale, autocratului, care a binevoit să-l lase să plecc pentru câtva timp. Dar să binevoiţi a afla că va mai zăbovi aici, iar pe urmă, când va veni timpul, ceea ce trebuie răspuns Măriei Sale autocratului, doreşte răspuns prin el şi nu prin altcineva, pentru că îl cunoaşte ca pe un om vrednic de asemenea slujbă, deoarece s-a purtat aici cuviincios, înţelept, dar şi drept, aşa cum se cuvine. Şi aceasta o scriu la porunca măriei sale” (Relaţiile..., voi. III, p. 214). 37 Probabil la alte insistenţe ale lui Brâncoveanu, Petru I îi permite Iui David să se întoarcă pentru un timp în Ţara Românească, dar ţarul îşi asigură reîntoarcerea sa într-o scrisoare adresată direct lui Constantin Brâncoveanu: „Ţinând seama de dorinţa dumneavoastră, l-am lăsat să plece pe ceauşul trimis de dumneavostră, pe care, după ce va trece un timp, să ni-1 trimiteţi din nou, ca pe un om credincios şi potrivit pentru treburile noastre comune. Pe lângă aceasta vă mulţumim mult pentru grija arătată faţă de noi, dar, mai vârtos faţă de creştinătate” {Relaţiile..., III, p. 221). 38 Relaţiile..., voi. III, p. 237. 39 Relaţiile..., voi. III, p. 239. Vinul a sosit, de altfel, stricat, ceea ce a produs oarecare deziluzie şi supărare la Moscova. ^ Idem, p. 231 41 Idem, p. 240. A <\ A In ascuns, însă, David îi scrie cancelarului G. I. Golovkin, rugându-1 să nu-1 reţină la Moscova pe fratele său, ci, dimpotrivă, să-l trimită înapoi în Ţara Românească, solicitând expres de la Constantin Brâncoveanu trimiterea sa (G. S. Ardeleanu = Samuel Goldenberg, Ştiri privitoare Ia istoria Ţârilor Române în corespondenţa împăratului Petru /, în „Studii şi cercetări de istorie medie”, I (1950), p. 207. 15 că voievodul nu dorea să îi dea voie lui David să plece, iar cancelarul insista tot mai apăsat, ca urmare a voinţei ţarului, care îl dorea în mod expres pe David (trimiţându-1 înapoi pe Teodor), Brâncoveanu cedează. David nu ajunge la Moscova decât în martie 1707, când Petru I îi scrie direct lui Constantin Brâncoveanu: „Am primit aici scrisoarea voastră scrisă nouă prin David Corbea, şi am fost înştiinţaţi despre toate, prin ceea ce a spus prin gură”'13. Calităţile şi disponibilităţile intelectuale ale braşoveanului fac ca, printr-o patentă imperială, acesta să fie ridicat la înaltul grad de consilier aulic, iar scrviciile sale să fie răsplătite cu un salariu substanţial începând cu aprilie 170744, El venea în asemenea funcţii în continuarea unui mare cărturar român, Nicolae Mii eseu Spătarul şi anticipa activitatea lui Dimitrie Cantemir Cunoscător, ca şi fratele său Teodor, a limbii maghiare, David este trimis de ţar în Transilvania „pentru unele trebi ale noastre”45. Avea delicata misiune de a-1 contacta pe Francisc Râkoczi al 13-îea, devenit de curând principe al Transilvaniei şi conducător al răscoalei curuţilor, pentru a-i oferi sprijinul Rusiei în mişcarea antihabsburgică, dar şi o alianţă militară mai largă, care urma să consolideze poziţia rusă în conflictul cu Carol al Xll-lea al Suediei; nu în ultimul rând îi oferea sprijinul Rusiei pentru a obţine coroana Poloniei, în detrimentul regelui titular Stanislav Leszczynski, devenit inoportun din punct de vedere rusesc prin alianţa sa cu forţele suedeze. întâlnirea a avut loc în 5 aprilie 1707 la Târgu-Mureş, David revenind aici încă o dată pentru încheierea unui tratat cu Rusia46, oferindu-i, nobilului maghiar în acelaşi timp, A*! garanţia unui azil în Rusia în cazul unei înfrângeri a mişcării . Tratatul s-a încheiat, dar fară urmări deosebite pentru viaţa politică şi militară a răsăritului * european. In septembrie 1707, David Corbea a murit la Varşovia la întoarcerea din misiunea sa în Ungaria (unele voci insinuând o moarte violentă, el mărturisind într-o scrisoare adresată cancclarului rus că i-a revenit „vechea boală”), ţarul ordonând o înmormântare cu onoruri princiare (sic!) la Kiev la Mănăstirea Pecerska. Teodor Corbea a ajuns de timpuriu „logofăt de taină” al lui Brâncoveanu, iar mai apoi „sicritariu”48, apropiat, şi fidel al Cantacuzinilor, chiar şi atunci când, spre sfârşitul domniei, voievodul se va îndepărta de aceştia49. 1,3 Idem, p. 255. ^ Relaţiile..., III, p. 255-256; P. Cemovodeanu, op. cit, p. 151. 45 Idem, p. 259. 46 G. S. Ardeleanu, op. cit, p. 207 4? Răkoczi a preferat, totuşi, azilul în Franţa şi, mai apoi în Imperiul Otoman. 48 Prima menţiune a Iui în această calitate o întâlnim în Condica de venituri şi cheltuieli a vistieriei (1694-1704), publicată în „Revista istorică a Arhivelor României”, Bucureşti, 1877, p. 387, unde se spune în martie şi ianuarie 1698: „120 tal[eri] s-au dat leafa lui Toader Pisariu de şase luni: septemvrie, octomvrie, noiemvrie, dechemvrie, ghenuar, fevruariu”. De altfel, însuşi Constantin Brâncoveanu îl numea într-o scrisoare din 1700 adresată judelui Braşovului „sicritariul nostru” (N. Iorga, Studii şi documente, voi X, p. 280 şi A, Mureşianu, Clădirea şcoalei româneşti din Braşov, în „Anuarul Institutului de Istorie Naţională”, voi IV, 1929, p. 225. 4 A ^ Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, voi. II, Ed. a Il-a, Bucureşti, Sophia, 1992. 16 r A participat, se pare, la un complot prin care adepţii apropierii necondiţionate de Rusia (Cantacuzinii, episcopul Damaschin al Buzăului50), dar şi Francisc Râkoczi al II-lea şi paşa Belgradului (acesta din urmă acţionând la ordinele Porţii pentru prinderea voevodului) încercau îndepărtarea lui Brâncoveanu din scaun. Teodor joacă şi el un rol destul de important în epocă, dar până la moartea fratelui său doar unul secund, rămânând mai mult în ţară. Solidar cu Cantacuzinii, el nu a fost de acord cu atitudinea circumspectă şi ezitantă a lui Constantin Brâncoveanu, aşteptând o luare de poziţie mai tranşantă în favoarea apropierii de Rusia.51. Teodor Corbea apare în documentele ruseşti încă din 1698 când în august se afla la Kiev; fiind solicitat de Departamentul solilor din Moscova, la dorinţa expresă a tarului, el se dovedeşte foarte util pentru aflarea de informaţii asupra * C*) A. * situaţiei din sud-estul Europei In acelaşi an ţarul îi trimite în decembrie împreună cu Gheorghe Castriotul să găsească în Ţara Românească meşteri de corăbii. Faptul este doar 111 legătură cu dorinţa ţarului de a construi o flotă rusească în Marea Neagră după cucerirea cetăţii Azov şi obţinerea ieşirii spre Marea Neagră, sau cu planuri mai ample, care vizau formarea unei flote similare în Marea Baltică, odată cu cucerirea ieşirii spre Golful Finic. Dacă în 1698 Teodor era doar grămătic (pisar), el reapare în actele Departamentului solilor de la Moscova în 1703 în calitate de secretar al voievodului muntean. Aducea scrisori pentru fratele său, David, aflat deja acolo, dar şi veşti despre reîntoarcerea lui Constantin Brâncoveanu de la Adrianopolc şi despre felul cum şi-a salvat domnia. întrucât sursele interne nu ne relatează în întregime acest episod considerăm că nu este inutil să cităm felul în care el a prezentat momentul diplomaţiei ruseşti: „Iar astăzi, când a venit acest vizir iarăşi s-au gândit turcii cum să-şi umple visteria turcească, întrucât au sărăcit grozav şi s-au sfătuit să-i mazilească pe domnii nu numai din Ţara Moldovei, ci şi din Ţara Românească şi să pună paşale de-ale lor. Şi, pentru a găsi pricină domnului Ţării Româneşti, au hotărât să-l cheme la Poartă, crezând, fireşte, că el nu va îndrăzni să vină şi, pentru a se feri de rău, va pleca ori în Ţara Nemţească ori în altă ţară şi atunci ei vor găsi un chip bun să-şi împlinească gândul şi în Ţara Românească să facă după voia lor. Dar domnul lor, aflând aceasta, în parte chemând în ajutor pe Dumnezeu, a plecat acolo la Poartă, chibzuind că e mai bine să sufere el, decât să lase ca ţara lui să fie pustiită”53. La întoarcerea de la Moscova i-a adus domnului Moldovei un dar din partea ţarului. 50 O dovadă indirectă a acestei apropieri a lui Teodor Corbea de cercul complotiştilor este şi faptul că manuscrisul dicţionarului latin-român redactat de el, făcut „din plata părintelui Mitrofan [al Buzăului] ajunge după moartea acestuia (1702) în posesia lui Damaschin. 51 într-o scrisoare adresată lui Francisc Râkoczi al II-lea îşi critică în mod expres domnitorul în accst sens, amintind şi faptul că acesta a oprit un grup de sârbi să treacă în Rusia, In aceeaşi scrisoare îşi manifesta neliniştea pentru progresul uniaţilor în mediul sârbilor. (P. Cemovodeanu, op. cit, p. 153), evident, având în vedere şi soarta românilor din Transilvania. 52 în anul acesta, [7]206 [=1698] în luna Iui august 5 zile au sosit la Kiev un străin şi un cazac şi eu, robul măriei tale, i-am întrebat, iar Ia întrebările puse de mine robul măriei tale, străinul s-a dovedit a fi pisar din Ţara Românească cu numele de Feodor. în anul acesta [7]206 în luna lui aprilie, el, Feodor a fost trimis Ia porunca măriei tale de la departamentul solilor din Moscova pentru trebuiri de-ale măriei tale, pentru aflarea de ştiri şi pentru tocmirea de meşteri de corăbii din diferite ţări” (Relatiiile., III, p. 122) 53 Relatiiile., III, p. 198. 17 După moartea fratelui său îşi caută un protector în persoana principelui Francisc Râkoczi al II-lea. O scrisoare din 23 iunie 1708 trimisă din Târgovişte principelui transilvan (care răspundea uneia anterioare primite din partea acestuia, dar presupune o corespondenţă anterioară) redactată într-o impecabilă latină spunea: „Ex gratiosis literis Serenitatis Vestrae, quas summa cum devotione ac submisione deosculando accpti, tam orphanam domum destructi domini fratris, quam me indignum suum suppedium, aut non totam nostram familiam in principali Serenitatis V-rae, gratia conservări rite intelexi, pro quo speciali misericordia tanquam ii, qui nec capaccs, nec efficaces summas, ut aliquo modo tanti clementissimi Domini valemus solum coeleste numen pronis ppplitibus pro longaevo eoque prospero regimine Serenitatis V-trae adoramus intimo ex pectore in fidelis suo servitio et vivere et mori expotando”54. Scrisoarea era redactată în numele Stolnicului Constantin Cantacuzino, întrucât primul lucru pe care îl exprimă după formulele de politeţe de la început este dorinţa acestuia de a-1 întâlni pe reprezentantul lui Râkoczi pentru a vorbi despre problemele sârbilor şi alte treburi. Scrisoarea făcea aluzie la o acţiunc comună în care era implicat patriarhul Alexandriei Gherasim al II-lea, episcopului Damaschin, mutat aproape fară voia lui de curând de la Buzău la Râmnic, care obţiunusc învoirea de la generalul Rabutin de a-1 contacta pe rebelul (din punctul de vedere al austriecilor) principe transilvănean pentru a spune „in plura quae nune in secretis latet” (multe pe care acum le tăinuieşte); în proiect jucau un rol activ fraţii Constantin şi Mihai Cantacuzino, care se îndepărtau tot mai mult de Constantin Brâncoveanu, croindu-şi propriile lor planuri politicc. Era vorba de proiectul unei insurecţii a sârbilor, care să dea prilejul intervenţiei lui Petru I în Balcani. în acest proiect Teodor Corbea era nu un simplu executant, din moment ce el spune „praeter hoc Reverendus Episcopus Damascenus cum in una consideratione cum Domnino Comite Michaele et mecum sit abscondcre” (cinstitul episcop Damaschin fiind într-acelaşi gând cu domnul conte Mihai [Cantacuzino] şi cu mine a fost de părere să ţină ascunse acele lucruri)55. Era vorba de acelaşi proiect pe care îl schiţase cu câţiva ani înainte David în moemoriul său către ţar şi care avea ca finalitate eliberarea creştinilor de sub jugul păgânilor. Scrisoarea dă amănunte interesante şi despre presiunile austriece pentru realizarea unei biserici greco-catolice sârbeşti. Epistola, care conţinea atât de importante secrete şi planuri politice a fost expediată prin contele Mihai Mikes, un apropiat colaborator al lui Râkoczi. O altă scrisoare redactată la Potlogi în 10 iulie 1708 aduce noi detalii despre ecourile victoriei lui Petru I împotriva regelui Suediei Carol al Xll-lea de la Poltava, care măreau - după părerea Cantacuzinilor, a patriarhului şi a lui Teodor Corbea însuşi şansa ca mişcarea curuţilor să se convertească, cu sprijinul ţarului, într-o mare insurecţie antiturcească şi antihabsburgică. Din nou, scrisoarea este scrisă şi în numele Cantacuzinilor, amintindu-1 în această scrisoare şi pe Toma, de care îşi va lega soarta câţiva ani mai târziu. Purta, în paralel, şi o corespondenţă cifrată cu principele Transilvaniei „in cifra Domini Henter” (în codul cifrului domnului Hcnter)56, 54 Andrei Pippjdi, Noi mărturii despre relaţiile lui Râkoczi cu românii în „Studii şi materiale de istorie medie”, voi. XXIII (2005),p. 283. 55 Idem, art. cit., p. 285. 56 Ibidem, p. 284. 18. dar expedia şi scrisori scrise direct în latină prin emisari de încredere. în toate scrisorile, Teodor făcea referire la relaţiile speciale ale fratelui său cu principele. Un scurt răspuns din 26 august din partea lui Francisc Râkoczi al II-lea îl asigura pe Teodor Corbea de bunăvoinţa şi protecţia sa. O ultimă scrisoare a lui Teodor Corbea adresată principelui Transilvaniei datează din 31 decembrie 1709 fiind scrisă la Târgovişte. Era redactată după rănirea principelui în lupta de la Trencin şi în plină degringoladă a mişcării curuţilor, nu mult înainte de începerea (începând cu 1711) a exilului acestuia. Scrisoarea este foarte importantă pentru identificarea profilului cultural al lui Teodor care vorbeşte de faptul că el este cel care a tradus cuvânt de cuvânt scrisoarea latinească adresată de Râkoczi lui Mihai Cantacuzino (quantum obligationem mea fuit interpretatione de verbo a verb o facta valachico idiomate facta), dar traducea în româneşte pentru voievodul său o scrisoare sârbească, redactată probabil în slavonă („et ego illorum interpres Rascianicus essem”). Scrisoarea dă foarte multe informaţii despre tratativele dintre Ca rol al XH-lea al Suediei, aflat dc mai multă vreme la Bcnder şi turci, care îi ofereau mai multe posibilităţi dc a se întoarce în regat, dar şi veşti politice din Ţara Românească şi din Moldova. Teodor Corbea se face din nou util lui Brâncoveanu începând cu 1709, când, aflându-se de intenţiile lui Petru I de a face o campanie antiotomană în Ţările Române şi Balcani, voievodul muntean dorea să îşi asigure prin serviciile sale diplomatice o echidistanţă precaută faţă de forţele în conflict. în 1711 lui Teodor Corbea îi revine una din cele mai importante şi delicate misiuni diplomatice ale vieţii sale: este trimis de Constantin Brâncoveanu Ia Iaşi la curtca lui Dimitrie Cant emir ca să obţină, împotriva animozităţii care era între Cantcmireşti pe de o parte şi Cantacuzini şi Brâncoveanu, pe de alta, un acord pentru o poziţie şi acţiuni comune în cazul în care Petru I ar fi început o campanie în zonă. Obţine un acord cu Cantemir57, dar, luând parte prea activa la evenimente 57 „18. Cum a lucrat Dimitrie Cantemir după ce a sosit în Moldova pentru cauza creştinilor este cunoscut Cabinetului Măriei Sale, ţarului. A fost, însă, pârât de Brâncoveanu şi Cantacuzini prin scrisori de taină, ca fiind nevrednic şi că el este creştin doar cu numele, dar în faptă este cu totul turcit, şi aşa mai departe. 19. în pofida [acestora] Măria Sa, ţarul, privnd faptele sale, a primit credinţa făgăduită de e, pe cât de înţelept a fost, pe atât de mărinimos, el a poruncit ca să se împacc cu domnul Valahiei şi să-şi unească puteriie în folosul tuturor creştinilor, La fel a poruncit şi lui Brâncoveanu, ca el, lăsând la o parte vechea vrăjmăşie, să ştie că [domnul] Cantemir este primiit sub credinţa Măriei Sale. 29. Brâncoveanu, primnd această poruncă de la Măria Sa ţarul, sub chipul de a lega prietenie, l-a trimis la Dimitrie Cantemir pe secretarul său Corbea (care trăieşte acum Ia Kiev), hiritisindu-1 nu în scris, ci prin vorbe că s-a făcut credincios Măriei Sale ţatului, că a trecut în tractat ponturile privitoare la sine şi la domnia sa, că s-a ridicat şi se trudeşte pentru cauza atât de mult dorită, ca un [adevărat] creştin, cerând, pe lângă acestea, să-i facă cunoscut în ce chip s-a închinat el şi ai săi Măriei Sale ţarului”. 30. Dimitrie, fiind încunoştinţat de credinţa pe care Brâncoveanu ajurat-o de mulţi ani Măriei Sale ţarului, i-a dat de veste prin acelaşi Corbea despre sine că i-a făgăduit Măriei Sale ţarului credinţa sa şi i-a jurat că, atunci când va fi vremea prielnică, îşi va dovedi cu toată stăruinţa slujba sa. Pe de altă parte el, Brâncoveanu, să se păzească de turci, ca să nu fie prins înainte de vreme şi, pe lângă aceasta, i-a mai dezvăluit şi toată îndatorarea sa, adică cum i s-a poruncit să-l pmdă, dacă va ft cu putinţă, ş să-l trimită sub pază puternică la Ţarigrad. Şi altele”. Dimitrie Cantemir, Scurtă povestire despre stârpirea familiei lui Brâncoveanu şi a Cantacuzinilor, în Opere complete, VI, tom. II, Bucureşti, 1996, p. 83. 19 şi în urma eşecului campaniei ruseşti de pe Prut, a fost obligat să fugă în Rusia împreună cu spătarul Toma Cantacuzino, conducătorul oştirii muntene. Evenimentul îl va lăsa descoperit pe Constantin Brâncoveanu în faţa bănuielilor de hainie din partea turcilor, fapt care îi va fi fatal câţiva ani după aceea. Ceea ce pare din perspectiva istoriei un act de trădare a domnitorului, poate fi considerat, în acceaşi măsură, o imprudentă nerăbdare în dorinţa de eliberarea de sub apăsătorul jug turcesc. Şi o imensă naivitate în ceea ce priveşte intenţiile generoase ale Rusiei în zonă. Teodor Corbea dispare din documentele interne în 1712, când Brâncoveanu îi confiscă averea58 atât ca pedeapsă pentru gestul său, cât şi din dorinţa de a arăta că dezavuează în mod public gestul fugarilor59, vodă confiscând şi averile altor membri ai familiei Corbea. Stabilit lângă Kiev, fostul „siciritariu” muntean primeşte o moşie, rămânând un colaborator al administraţiei ţarului (întreţine o corespondenţă cu cancelarul Golovkin, iar în 1712 îl găsim ■ traducând în rusă o scrisoare cifrată (cunoştea, deci, bine limba rusă dar şi alfabetul secret folosit de Cantacuzini!) pe care Stolnicul Constatin Cantacuzino o adresa nepotului său, Toma. Apare, de asemenea, în acelaşi an în însemnările lui Petru I, ceea ce arată ca era cunoscut şi apreciat la Moscova. Pe de altă parte, menţiunea lui Dimitrie Cantemir din Scurtă povestire despre stârpi rea familiei fui Brâncoveanu şi a Cantacuzinilor „Corbea (care trăieşte acum la Kiev”60 ne face să credem că cl trăia încă în jurul anilor 1717-8, data redactării scrierii voievodului moldovean. a Nu se cunoaşte anul morţii sale. îndeobşte, pornind de la o însemnare găsită la sfârşitul manuscrisului Psaltirii în versuri: „S-au dăruit sfintei besearcci a oraşului de dumnealui pan Teodor Corbea vel pisariu i canţelar a preaputeamicii Imperatorii moschiceşti în anul ţ725)una lui mai 10” este dat de unii cercetători ca fiind anul sigur al decesului său. Scrisă de altă mână, însemnarea este una de proprietate, lucru confirmat de faptul că Protocolul Bisericii „Sfântul Nicolae” aminteşte într-o înregistrare nu mult timp ulterioară anului 1710 „2 psaltiri, una rumânească şi alta slavonească şi alta în verşuri de la Corbea”61, anul .1725 fiind unul ante quem al morţii sale62. P. P. Panaitescu afirmă că familia s-ar fi retras din capitala imperiului la Kerson, urmaşii Corbeştilor trăind încă acolo la sfârşitul seaului al XlX-lea63. CQ P. Cemovodeanu, op. cit., p. 154. 59 Toderaşcu, „care, de felul lor sânt şchei din Ţara Ungurească şi aflându-se acest Todcraşco cu o slujbă lângă domniia mea, fiind pisariu unguresc, căutat şi miluit după slujba ce avea şi căsătorindu-se aici şi întemeindu-se cu milele domneşti de au făcut vii şi alte de toate, nu s-au îndestulat cu atât, fiind la inemă ficlean şi cu multă răotate s-au sculat de afu fugit într-lte ţari fară de ştirea domnii meale, arătându-se ficlean şi vrăjmaş domnii şi ţării” (Cemovodeanu, op. cit., p. 154). Hotărârea de expropriere avea un evident caracter public, iar portretul Iui Teodor Corbea seamănă izbitor cu cel din cronica oficială a lui Radu Greceanu. 60 Dimitrie Cantemir, op. cit., p. 83. 61 Biblioteca Muzeului Bisericii „Sf. Nicolae” din Şchei, ms. I, p. 175. 62 Gh Cardaş, reluând informaţii din „Memoriile societăţii din Odesa”, voi XXIII (1901) p. 33-61 şi A. Kolubiaski, Noi şi ei, Odesa, 1878, p. 188 63 P. P. Panaitescu, Influenta polonă şi rusă în vechea cultură românească. Curs ţinut la Facultatea de litere din Bucureşti, p. 610-611. 20 Gh Cardaş, reluând informaţii din „Memoriile societăţii din Odesa”64 şi A. Kolubiaski65 menţionează că Teodor Corbea apărea sub numele Teodor Ivanovici Corbea ca martor într-un proces al unui boier în faţa voievodului Nicolae Mavrocordat66. Dacă informaţia este exactă, însemnează că la data întocmirii documentului (12 noiembrie 1715) el era încă în viaţă şi - ceea ce ni se pare foarte important - încă în legătură cu spaţiul românesc. în urma sa rămân cu certitudine trei scrieri semnate de el; de asemenea şi câteva scrieri anonime ale epocii îi pot fi atribuite cu serioase argumente: /T^Un amplu dicţionar latin-român67, cea mai mare şi ştiinţifică lucrare lexicografică a culturii noastre vechi, o operă care denotă un excelent nivel cărturăresc, comparabil cu cel al contemporanilor săi Stolnicul Constantin Cantacuzino şi Dimitrie Cantemir. După cum spune el însuşi într-o notă finală a manuscrisului, „La tălmăcirea acestuiu lixicon ostenitu-s-au din plata părintelui Mitrofan, episcopul de Buzău, Todor Corbea sân iemionah loasaf din Braşov”. Este vorba de una din cele mai interesante personalităţi ale culturii noastre din a doua jumătate a secolului al XVII-lea şi de la începutul celui următor: fost colaborator apropiat, în calitate de episcop de Huşi, al Mitropolitului Dosoftei, refugiat în Ţara Românească după al doilea exil al acestuia, Mitrofan a fost diortositorul Bibliei de la Bucureşti şi al altor cărţi tipărite în primii ani ai domniei lui Constantin Brâncovcanu. Lui i se datorează amestecul dialectal al formelor muntene şi moldoveneşti din prima imprimare integrală a Sfintei Scripturi în limba română. Ulterior, în calitate de episcop al Buzăului (1691-1702), unde înfiinţează şi o tipografie în care se tipăresc lucrări importante pentru biserică, dar, mai ales, pentru susţinerea spiritului pravoslavnic: prima traducere românească a Pravoslavnicii mărturisiri (datorată credinciosului colaborator şi cronicar oficial al lui Brâncoveanu Radu Greceanu, care mai înainte fusese, împreună cu fratele său, şi colaborator la definitivarea pentru tipar a textului Bibliei), prima tipărire a Mineiului (1698, în carc - fapt nerelevat până acuma - relua şi texte din Viata şi petreacerea svinţilor a mitropolitului Dosoftei), un Molitvenic slav şi românesc (1699), Octoih ce să zice osmoglasnic (1700). Triod, ce să zice tripeasneţă (1700), Euhologhion, adecă molih’enic slav şi românesc (1701), Penticostariu slav şi românesc (1701), Psaltire (1101), învăţătura preoţilor pre scurt de şapte taine (1702), Sfânta şi dumnezeiasca liturghie (1702). Cel puţin unele din versurile la stemă ale acestor tipărituri şi unele vieţi de sfinţi din Minei pot fi atribuite, după formele de limbă sau după stilul versificaţiei, lui Teodor Corbea. (^\însămnare pentru solia mai marelui mieu frate pentru vorovirea ce au avut-o cu Turculeţ rohmistru şi cu alţi rohmiştri moldoveni şi pentru răspunsu ce au luat când au fost să să întoarcă înapoi de la crai, transmisă într-o copie făcută de Gh. Tocilescu în Rusia68, text colorat, nu lipsit de valoare literară, dar care era 64 voi XXIII (1901), p. 33-61. 65 Noi şi ei, Odesa, 1878, p. 188 66 Gh. Cardaş, Teodor Corbea - poet şi traducător al psaltirii - vel pisariu i canţelariu al împăratului Petru cel Mare, în „Mitropolia Olteniei”, p. 35. 67 Teodor Corbea, Dictiones Latina cum Valachica interpretatione, ediţie Alin-Mihai Gherman, Cluj, Clusium, 2001. 68 Bibliotcca Academiei Române, ms. 5151, p. 322-323. 21 un raport trimis cuiva (Constantin Brâncovcanu? Cantacuzinilor?) prcocupat dc intenţiile noului rege al Poloniei, August al II-lea cel Puternic, urmaşul la tron al lui Ioan Sobiesld, de a întreprinde o campanie militară în Ţările Române şi chiar de a le anexa69 Q>Psaltirea în versuri, cekdc-al doilea text poetic al literaturii române70, compusă cândva în jurul lm^nOS) pe care dorea să o prezinte ca omagiu ţarului, având, pentru accea, predoslbvit'şi epistole dedicatorii atât în slavona rusă cât şi în română închinate lui Petru I. Dar nici aici, făcând actul dc curtoazie al unei predoslovii supraclogioasc, aşa cum era gustul epocii, Corbea nu uită de soarta conaţionalilor săi, a căror protecţie o ccre ţarului într-o Predoslovie cătră întru tot preaseninatul şi preaputinciosul împărat şi monarh a toată Rosiia, marele Petru Alexievici ce! Dintâi, tatăI patriei i proci, maiastatu! [sic!] lui celui împărătesc, preamilostivuhii mieu stăpân: „Decât soarele supt ccri, slăvite-mpărate, Nici un lucru mai drag poate să să arate Că fară lumina lui cea le mai frumoascc Şi cât dc scumpe dc sânt nu sânt cuvioase, întinzând dcrcapta ta cu prea îndurare Spre plinirea pohtei ci dc grab ajutoare Ca cu fraţii miei rumâni, într-a mea viaţa Pre Făcătoriul lumiei toate cu dulceaţă, % 1 Proslăvindu-1 şi al tău fară moarte nume Cu dinşii să-l fericesc cât voi fi pre lume Cu laude şi mărir ce fieşte carc Pravoslavnic a-t cânta datorie arc, * * Pururea necontenit în veaci de vecie Trâmbiţându-ţi slavele de prea vrcdnicic” 4. Tot lui Teodor Corbea îi atribuie Scarlat Struţcanu prima parte din Istoria Ţării Româneşti de la octombrie 1588 până Ia martie 1717 (Anonimul Brâncovenesc), motivând că doar cineva care cunoştca corespondenţa secretă şi mai ales cea în limba latină a voievodului putea să aibă acces la informaţiile vehiculate. în sensul acestei atribuiri ar pleda şi formele dc limbă întâlnite doar în dicţionarul lui Corbea şi în accastă secţiune a cronicii. 5. Lui Teodor Corbea i sc poate atribui cu argumente lingvistice traduccrca anumitor vieţi de sfinţi din Mineiul tipărit de episcopul Mitrofan la Buzău în 1698, carc nu reiau textul lui Dosoftci. Ar fi interesant de stabilit după ce texte s-au efectuat traducerile vieţilor sfinţilor din accastă tipăritură. ’ Pentru analiza conţinutului manuscrisului vezi: Scarlat Struţcanu, Doi umanişti ardeleni ta curtea lui Brâncoveanu, în „Ramuri", XXXIII (1941), nr. 1-2, p. 43; G. Gcorgcscu-Buzâu, Relaţii româno-rtisc în trecut, Bucureşti, Editura Academici, 1957, p. 42-62; P. P. Panaitescu, contribuţii la istoria culturii româneşti, Bucurcştî, Minerva, p. 603-505. Gh. Cardaş, Teodor Corbea poet şi traducător al psaltirii „velpisariu i canţelar " al împăratului Petru cel Marc, în „Mitropolia Olteniei", 1967, nr. 1-2, p. 28-44; Octavian Şchiau şi Doina Cunicâpcanu, Psaltirea lui Teodor Corbea, în „Steaua”, XVIII (1967), nr. 12, p. 59-68; A. M. Ghcrman, Experiment poetic în Psaltirea în versuri a lui Teodor Corbea. in „Revista de istoric şi teorie literară” 1961. nr. 2. 22 6. De altfel, apropierea sa de învăţatul vlădică ar putea să susţină, alături de similitudinile lexicale şi de versificaţie cu Psaltirea în versuri, paternitatea lui asupra a cel puţin trei din versurile politiceşti care însoţesc tipăriturile buzoiene din această epocă: este vorba deMineiul din 16907/, de Molit\>enicul tipărit în 169972 şi de Psaltirea editată în 170173, chiar dacă ultimele două sunt semnate de „Al măriei tale fierbinte rugătoriu Mitrofan, episcopul de Buzău”. 7. Pentru moment, doar ca simplă supoziţie, ne putem întreba dacă numele lui David sau Teodor Corbea nu ar trebui menţionate în încercarea de a identifica traducătorul Folet uliii novei. Ar pleda pentru aceasta faptul că, în acel moment era unul din apropiaţii voievodului, funcţia sa de secretar pentru limba latină a domnitorului, cât şi similitudinea cu scrisul din Dicţionarul latin-român, dar şi orizontul cultural şi cunoştinţele de limbi străine, care să îi fi facilitat accesul la surse. Cercetări ulterioare vor putea infhna sau, dimpotrivă, confirma această bănuială. Epoca în care şi-a desfăşurat Teodor Corbea activitatea este una de înflorire a culturii noastre vechi: cu doar două decenii înainte îşi încheia activitatea mitropolitul *7 A A Dosoftei, la 1691 este omorât Miron Costin . In acelaşi timp el este strict contemporan 71 „Semn straşnic şi armă în război prea tare Den ccriu fu arătată o minune marc. O cruce de stale pre ceriu însemnată Marelui Constantin Hristos îi arată. Cu slove împrejur scrise râmleneşti: „Pre toţi vrăjmaşii tăi tu să-i biruieşti!” Acum şi Corbul încă o arata Domnului Constantin într-această dată, Dându-i lui putcare cu nădeajde bună Ca să stăpânească, că-i de viţă bună”. 72 „Stihuri polîticcşti asupra cinstitii cruci din stema prea luminatului domn Io Constantin Bsarab voievod Domnul Ţării Româneşti au arc sfanta cruce Hristos biruinţa lor cu dânsa aduce, A 1 încinge, doamne, acest arc de biruinţă Ia pre Hristos săgeată cu bună crcdinţă, Incordează-1 spre pizmaşi cu nădeajde mare Şi Domnul îţi va spori, cel în război tare” 73 „Stihuri politiceşti 6 asupra cinstiţii cruci din stema prealumninatului Io Constantin Basarab voievod Domnul Constantin cel zis Basavabî Corbul crucea-i poartă armă prea de treabă. Cu dânsa pre pizmaşi ce rădică coame De sârg fară veaste pre toţi să-i răstoarne, Şi-i dă lui nădeajde cu credinţă bună, Ca să stăpânească cu pace prea lină”. ^ Moartea lui este, de altfel, amintită ca un eveniment memorabil în prima parte a Anonimului Brâncovenesc: „Pe aceaste vremi Constandin vodă Cantimir de la Moldova au tăiat pre miron logofătul şi pre frate-său, Velicico hatmanul, însă pe Velicico hatmanul la Iaşi, iară pre Miron logofătul la Roman i-au tăiat capul, a căruia jupâneasă într-aceaea vreame să întâmplase de murise şi pe amândoi într-o groapă i-au îngropat. Pe aceştia i-au vinuit Constantin vodă Cantimir pentru că umbla cu cărţi la Constantin vodă din Ţara Românească pentru ca să.-l scoaţă din domnie. Pentru aceaea i-au omorât.”. Istoria Ţârii Româneşti de la octombrie 1688până la martie 1717". Ediţie de C. Grecescu, Bucureşti, Editura Academiei, 1959, p. 36. Detalii pe care nici măcar apropiatul lui Constantin Cantemir, Ion Neculce, cel care spune tot ce ştie în cronica sa, nu le menţionează. 23 cu mari personalităţi ale culturii noastre, pe mulţi dintre ei cunoscându-i îndeaproape: Stolnicul Constantin Cantacuzino, Antim Ivireanul, Dimitrie Cantemir. A fost, de asemenea, un apropiat - chiar dacă în timp s-au produs şi distanţări între ei mai ales din raţiuni politice - al copleşitoarei personalităţi a voievodului Constantin Brâncoveanu, care a marcat un moment important în evoluţia culturii româneşti în ansamblul ei. Prin episcopul Mitrofan sau prin Antim Ivireanul, cultura noastră reînnoia relaţiile cu literatura patristică şi cu cultura greco-latină creştină. Prin Dimitrie Cantemir sau Stolnicul Cantacuzino parveneau la noi puternice influenţe occidentale, consolidând umanismul românesc inaugurat de cărturari precum Grigore Ureche, Udrişte Năsturel, Simion Ştefan şi, în primul rând, Miron Costin sau Dosoftei. Teodor Corbea îmbină cele două direcţii care se manifestau în epocă: format în buna tradiţie cărturărească a Şcheilor Braşovului, care se definea printr-o păstrare riguroasă a credinţei chiar şi în situaţii când presiunile de convcrtire a locuitorilor la Reformă au fost greu de surmontat, el este ataşat unei tradiţii religioase pe carc o cunoştea bine. Dovadă multele aluzii la alte secţiuni ale Bibliei, pe care le face atunci când versifică în Psaltirea sa în versuri: „Că eu nemeamic Sânt şi netreabnic Şi fară bine Strein la tine; Ca şi ai miei toţi Părinţi-m, moş şi soţi. Până m-oi duce Cu-această cruce” {Psalmul 38 în siîlave 5) sau: „Iară tu, Doamne, în veaci nemutat Rămâi ca un ceresc împărat, Şi pomenirea-ţi în neam şi în neam Din-ceput de la strămoşul Adam” (Psalmul JOI în silîave ÎO) sau: „Adunarea de taur cumpliţi în eresuri In juncele omeneşti-i zbiară mult viersuri Să zăticnească celea ce credinţă Ca argintul lămurit au Svântii Troiţă” (Psalmul 67 în silîave 13) etc. Corbea este, însă, în aceeaşi măsură deschis culturii occidentale, dovedindu-se, sub multe aspecte, un spirit modem. O asemenea deschidere dovedeşte şi dicţionarul său latin român intitulat Dictiones Latince cum Valachica interpretatione, care, conform tradiţiei lexicografiei renascentiste, este nu numai un instrument de echivalare lingvistică, ci şi unul de raportare culturală. De aceea, are un foarte bogat bagaj de elemente enciclopedice. Caracterul enciclopedic al dicţionarului lui Corbea face din acest text una din cele mai importante lucrări ale umanismului românesc, ecou întârziat al celui european. Acest umanism, rezultat în urma contactului cărturarilor români cu cultura occidentală, este sub multe aspecte insolit în epocă, producând o primă mare modificare a sistemului cultural anterior, care reproducea, în cea mai mare parte a sa, formele literaturii slavo-bizantine. Această fracturare a vechiului sistem, c&re a produs modificări substanţiale sub raportul retoricii textului, este evidentă la unii 24 scriitori moldoveni (Grigore Ureche, Miron Costin şi Dimitrie Cantemir), dar şi la muntenii Udrişte Năsturel şi Constantin Cantacuzino), care încep să reproducă şi -ceea ce ni se pare important - să aplice creativ formule retorice aflate în textele latine ştiute de ei sau chiar forme ale retoricii Barocului75. Dar acest contact cu cultura Occidentului producea şi o mutaţie fundamentală în ceea ce priveşte sistemul propriu-zis şi ierarhia valorilor culturale. Până acum, dimensiunea religioasă şi valorile religioase erau supreme. Citim, de exemplu, de mai multe ori în Vieţile sfinţilor ale mitropolitul Dosoftei că unul dintre momentele cele mai înălţătoare în lupta pentru adevărata credinţă este dărâmarea unui templu păgân sau mutilarea statuilor („idolilor") de acolo, iar în confruntarea cu un filosof păgân excomunicarea acestuia este pentru un adevărat luptător pentru credinţă un mod de argumentare. în mod mecanic, Roma şi Atena erau văzute dintr-o perspectivă negativă, ca un loc în care păgânismul şi-a găsit suprema sa articulare, iar împăraţi precum Diocleţian, Decius sau Nero erau văzuţi doar din punctul de vedere al martiraj el or care s-au petrecut în timpul domniei lor. încă din scrierile lui Ureche şi Costin, Roma, văzută din perspectiva strălucirii Antichităţii, începe să devină punct de referinţă favorabil, iar afirmarea latinităţii limbii şi a romanităţii poporului aflat la gurile Dunării devenea un reper dc nobleţe şi glorie. Acceptarea, însă, a Antichităţii în întregimea sa ca punct de referinţă esenţial din punct de vedere cultural era încă departe pentru aceştia. La Teodor Corbea, pentru prima dată în cultura română, Roma martirajelor (văzută, din punct de vedere creştin, doar ca un nou Babilon apocaliptic, iar din punctul de vedere al Bisericii Răsăritene ca un centru al ereziei) devine oraşul glorios al culturii antice. O asemenea cercetare nu se poate face decât analizând textele, iar Dicţionarul latin-român al lui Teodor Corbea ni se pare ideal din acest punct de vedere, mai ales că putem bănui, cu argumente lingvistice, că tot el a fost implicat şi în traducerea şi tipărirea celei de a doua ediţii româneşti a vieţilor sfinţilor, Mineele de la Buzău din 1698. O asemenea confruntare a celor două i 1 imagini ale Cetăţii Eterne a produs în cultura occidentală o dezbatere puternică în perioada Renaşterii dar şi în epoca care i-a urmat acesteia. De la bun început trebuie să observăm că referirile la creştinism şi la martirajele romane sunt extrem de puţine : yyBibiana, g.f. o fată creştină rimleancă, care supt Iuliian s-au omorât pentru căce că au ajutat tătâni-său să îngroape trupurile ceale moarte ale creştinilor", „Clnysantus, g.m. un voinic de la Alixandriia, care la Roma pentru leagea credinţei creştineşti s-au omorât”, ,Jietlehem, g.f [N.N.: recte: Bethlehem] oraş al Iudeii, de-acolo până în Ierusalim 7 mile de loc, în care Avem o oarecare rezervă în faţa definirii unui curent propriu-zis baroc în cultura română. Constatăm însă o serie de elementele baroce în opera mai multor scriitori; în literatura nbastră veche influenţa barocă constă, după părerea noastră, mai ales în retorica complicată a textului. Ea a fost un element de înnoire în primul rând stilistică în spaţiul literaturii române. 76 Acest fapt poate ft explicat şi prin sursa dicţionarului lui Corbea: fiind reformat (calvin) Szenci Molnâr a făcut şi el în mare parte abstracţie de vieţile sfinţilor şi de martirajele din prima epoca a creştinătăţii. Dicţionarul lui Corbea fiind scris cu caractere latine (în mod normal, în partea sa latină) dar, incidental şi în partea românească (scrisă în cea mai mare parte a ei cu chirilice), am optat pentru transcrierea tuturor caracterelor latine, oriunde se află ele în text, cu caractere cursive. 25 Domnul nostru Isus Hristos s-au născut", ,J$ethsames, g.f. oraş ai Galileei în care Domnul nostru Isus Hristos, precum spun scripturile, multe minuni au făcut", Origenes, g.m. numele unui dascal creştin” etc. împăraţii prigonitori ai creştinilor nu sunt priviţi negativ, aşa cum sântem obişnuiţi cu literatura hagiografică: ,I)ecius, g.m. nume al unui rimlean", ,Julianus, g.m. numele unui împărat rimlenesc" etc. în cazul lui Nero, imaginea negativă poate fi extrasă mai mult din textele istoricilor antici, decât din vieţile sfinţilor: ,J\rero,-onis, g.m. numele unui împărat rimlean nemilostiv". Nici referirile exprese la păgânism nu sunt foarte dese:,Arsenotheles, g.m.pl. dumnezăi au fost pre carii i-au socotit păgânii a avea năravuri şi bărbăteşti şi muiereşti". „Comus, g.m. dumnezău'5 în zâlele păgânilor al nuntclor de noapte şi al jocurilor". „dijfareatio, g.f. jârtvă au fost la păgâni spre despărtârea căsătoriei", ethmcus,-a,-um păgâjvcă"..JPortunu, g.m. dumnezăuî vânsiarilor şi al vadurilor au fost întru păgânime", .JSatunms, g.m. una dintre 7 planite; itenv. /atăl lui Iupiter, lunei, al lui Xeptunus şi Pluto, pre care în păgânime l-au ţânut dumnezău", „Tutamis, g.m. dumnezău au fost între păgânimea rimlenească, pre care în nevoile ceale prea mari l-au chiemaî într-ajutori", „Vertumnus, g.m. dumnezău au fost întru păgânime al învârtirei, al întoarcerei", „Vitunus, g.m. dumnezău păgânesc de demult au fost. ore care l-au socotit dătători de viiată". * » « Pentru Corbea, orizontul geografic se opreşte la cel al Antichităţii, vorbind doar despre cele trei continente cunoscute în vechime: Asia, Africa şi Europa'*. Perspectiva europocentistă este dominată de imaginea unei Itaiii mult mai bine cunoscute decât alte regiuni periferice: ,Acerrce,-ontm oraş al Italiei de cătră Umbriia". ,Acirisis, g.m. râu al Italiei, pă care parte s-au numit Ţara Grecească cea Mare", ,AEcalum, g.n. oraş al Italiei", .Alba, g.f doao oraşuri de la Itaîiia,c, .Albula, g.f. râu al Italiei, care acum îl numasc 7iberis", .Albulates, g.m. râu al Italiei", ,Algidum, g.n. oraş al Italiei aproape de Thusculum într-un înalt munte zâdit", }Aletium, g.n. oraş al salentineanilor în Italiia", ,Aletrinaies, g.m.pi seminţii de ia Campaniia în Italiia",.Allia, g.f. apă a Italiei care cură în 7)'beris", ,Amincettm, g.n. oraş campanienescu în Ţara Italiei", .Amsanctus, g.m. un aleşteu în miljocul Italiei a căruia apă iaste peritoare şi bolnăvitoare",,Ancon vel Ancona oraş al Ţărei Italiei lângă Marea Adriei", ,Ameno, g.m. râu în Ţara Italiei”, ,Angolus, g.m. oraş în Ţara Italiei", .Anienis apă curătoare a Ţărei Italiei", ,Anio, g.f râu în Ţara Italiei", ,Anxor, g.n. oraş şi. lângă dâns, fântână în Italiia", .Apameste, g.f oraş în Ţara Italiei". ,Apenninus, g.m. munte mare din Ţara Italiei”; ,Aperantia, g.f oraş din Ţara Italiei", ,Apidanos, g.m. râu al Ţărei Italiei", ,Apnitium, g.n. ţânut al Ţărei Italiei", .Apulia, gf ţânut în Ţara Italiei", ,Arimimtm, g.m. oraş mare al Ţărei Italiei", .Arida, gf. oraş al Ţărei Italiei", ,Afrentia, g.f. nume al unui oraş din Ţara Italiei”, ,Atpinum, g.n. oraş al Ţărei Italiei a lui Ţiţero", ,Anais, g.m. râu al Hetruriei lângă '■ De menţionat faptul că Teodor Corbea nu a folosit cuvinte diferite pentru a denumi zeii antichităţii şi Dumnezeul creştinilor, folosind pentru ambele noţiuni acelaşi cuvânt. Pentru ..zeiţă" foloseşte termenul, insolit până acum în limba romană: dumnezăoaie. Cu excepţia definirii Europei, când, se pare, se face ecou al noilor descoperiri geografice: .JZttropa. g.f. a crea ea sau a patra parte a ceştii lumi, în care iaste Ţara Xemţască, Ţara Ungurească şi Ţara Italiei, de la Nemţasca Mare până la Marea-din-Mijlocul-Pământului şi până la apa Tanaisului", deşi, când vorbeşte de Africa sau Asia, le defineşte doar ca „a treia parte a ceştii lumi". 26 Florenţiia în Ţara Italiei", itAtella, g.f oraş au fost al Ţărei Italiei", 1rAurunca, g.f. oraş al Ţărei Italiei". Trebuie să observăm că, în majoritatea cazurilor, găsim în Dicţionarul lui Corbea o Italic a Antichităţii şi nu una modernă. O excepţie pare a fi: „Ferraria, g.f. oraş al Italiei", ,JFlorentia,, g.f un oraş vestit în Ţara Italiei1', „Verona, g.f oraş mare al Ţărei Italiei în biruinţa vineţiianilor", „Venetice, g.f.pi Vineţiia" şi „Genua, g.f oraş italienesc în Liguriia" Centrul Italiei este Roma, lucru mărturisit şi prin definiţia: Jtalia, g.f Italiia, în Europa între Marea Adriaticum şi tyrhenum, care are oraş mare pă Roma". Aceasta devine un punct dc referinţă esenţial, apropierea (sau distanţa) de ea fiind foarte importantă: iyBeletra, g.f oraş italienesc, nu departe de la Roma", ,J3ovillice, gf.pL oraş aproape dc Roma", yJPrceneste, g.f oraş au fost italiencscu, nu departe de Roma", „Tybur,-ris, g.m. oraş italienesc aproape de Roma", „Ostia, g.f oraş italienesc dincolo de Roma, unde cură Tiberisul în mare”. Roma însăşi este foarte bine cunoscută lui Corbea: ,^/Equimelium, g.n. numele unui loc la Roma", iy4grosus, g.m. dealul pă care aemu zace Roma", „Argiletum, g.n. un loc în Roma nu dăpartc dc la Palaţium", ,Jluthrotum, g.n. loc obăgit la Roma", „Carmentalis,-e, g-f [N.N.: Rectc: Cannentalia] nume a unii porţ de la Roma", „Carseoli, g.m.pl. sat de la Roma", „circus, g.m. [...] în Roma o zidire marc rotească, loc dc privirea jocurilor", „Cispius, g.m. un munte la Roma", „Coelium, g.m. un munte la Roma, vide: Cceelius", .JFontinalis, gf nume al porţei de la Roma care cu alt nume să zace Capcna", „Forirorum [...] loc de privit au fost în Roma!, „Grcecostasis loc au fost în Roma unde au stătut oaspeţii cei elineşti şi solii", Jautula, g.f un loc au fost în Roma la bisearcca lui Ianus", jMppercal, g.n. un loc în Roma supt muntele Palatinus", „Palatina, g.f a patra parte a Romei, împrejurarea muntelui Palatinus", „etc. Din nou, constatăm că găsim aici mai ales Roma Antichităţii. Singura excepţie parc a fi: „Vaticanus, g.m. [...] un deal în Roma, în carc acum iaste biseareca Svântului Petru". Istoria romană este, de asemenea, foarte bine cunoscută: ,/lriobarzanes, g.m. nume al unui împărat de la Machidoniia, care romanilor au fost priiatin bun", ,Asinius, g.m. orator roman, frate lui Avgust", îrAtratimus, g.m. procator de la Roma au fost", „Ccesar, g.m. nume al câtorva romani de pre carii pre toţ împăraţii rimleneşli îi număsc Chiesar", „Catilina, g.m. un domn de la Roma viclean, carc au fost nevoitori spre aducerea răului rimlenescu", „centumviri, g.m.pl. o sută de oameni judeţi de la Roma", „Cethegus, g.m. pârgari de la Roma", „Clandia, g.f o fameaie rimleancă; iarăş: o seminţie vestită la Roma", „Claudianus, g.m. un poetic alixandrinean; iarăş: un împărat de la Roma", „decemviri, .g.m.pl. zeace oameni mari, boi ari, care au îndereptat Roma", „dictator, g.m. crai prea mare au fost în Roma, pre carele în vreame răscolită spre aceaea l-au ales ca toţi de dânsul să spânzure", „Gabinusf-i, g.m. un om mare de la Roma", „Galba, g.f. [...] numele unui om de la Roma", „Gracchust g.m. nume al unui pârgari de la Roma", Jierminius, g.m. hătnogiul ccl de demult al neamţilor care împotriva romanilor putincioasă biruinţă au luat", ,,Lateranus, g.m. un pârgari de la Roma au fost pre care l-au omorât Nero", iManlius, g.m. numele unui roman făcători de leage marc", ,Jrfarcellus, g.m. numele unui om mare roman", >JMetius Svifetius, g.m. numele unui hearţeag de la Alba în vreamea împăratului Tulius romanului", „Newa, g.f al doisprăzeacele împărat al romanilor au fost", „Numa Pompilius, g.m. al doilea împărat rimlenesc după Romulus", ^JVumitor^oris, g.m. moşul lui Romulus şi al lui tfemus" etc. 27 Dar adevărata Antichitate este pentru Teodor Corbea cea a culturii. El cunoaşte numele marilor scriitori latini: Cicero („un vestit şi mărit boiar de la Roma şi înţelept înfrâmşeţat vorovitori"), Horaţiu atins, g.m un poctic liricusean şi sat iris ea n” Ovidius („Ovidius,-i, g.m. numele unui poetic vestit"), Iuvenal (,Juvenalis, g.m. numele unui poetic satiric"), Lucreţiu („Lucretius, g.m un poetic de demult care s-au născut după Ţiţero la al doisprăzeacelea an"), Titus Livus („Livius, g.m. un istoriceari vestit, care de lucrurile făcute rimleneşti cu împodobire au scris"), Marţial ("Martialis, g.m. numele unui poetic"), Catullus („Catulluus, g.m. nume al unui poetic”), Quintilian („Quintiliamis, g.m. numele unui orator") etc. Dar pentru el adevăratele puncte de reper sunt Vergii iu, Horaţiu şi Ovidiu. Despre Horaţiu el cunoaştc foarte multe detalii: „AIbius, g.m nume al unui om la Iioraţius", ,JBlandusia, g.f. ţânutşor al Sibiniianiei [sic!], unde au fost maierul lui /foraţius”, „Celsus, g.m. un poetic furători de vearşuri, împotriva căruia mult au scris Horaţius", „Gratidis, g.f o babă descântătoare ncapoliteancă pre care o au numit Horaţius Candiia", ,Meca>nas, g.m. nume au fost al unui om roman, boiari, care au fost om iubit împăratului Avgust şi lui Virghilius patronus şi lui Horaţius; de pă acesta al tuturor oamenilor celor învăţaţi binevoitoriul patronus să zice meţenas", 1tMeviust g.m. un poetic neînvăţat care au râs pă Virghilius şi Horaţius ca să să vază pcmtr-accaca mai învăţat a fi". „Orbilius, g.m. un grammatic carc au fost dascaî lui Horaţius", J^antolabus, g.m un om în Horaţius", ,.purpiireus,-arum pro purpurato, Horat." yjsosii, g.m.pl. vânzători de cărţi vestiţi au fost în vreamea lui Horaţius". Despre Vergilius şi cărţile sale ştie şi mai multe: iyActor> g-m> numele al unui om în Virghilius", iyAcutia, gf. muiarea lui Virghilius", .„Alcanor, g.m. nume al unui om de care Virghilius pomeneaşte", „Almon, g.f [...] un nume de păstori la Virghilius", 'phesibceus, g.m. nume al unui păstori în Virghilius", ,^i1sus, g.m. un nume de păstori în Virghilius”, ^mfflylHsridis, g.f. nume al unei mojice în cartea lui Virghilius", ,^4/7des, g.m.pl un sat lângă Mantuanal [sic!], în care Virghilius s-au născut", „Anthores, g.m. nume al unui om în Virghilius", ,JBavius, g.m. un poetic neînvaţat, pizmaş lui Virgi!ius'\ „B ian or, g.m. nume al unui om in Virgilio", „Choroebus, g.m. [...] numele unui copil nebunatec in Virgilio", „Coiydon, g.m. un păstori în Theocritus şi în Virghilius", ,f)amoctas, g.m. nume al unui păstori la Virghilius”,,JOidymaon, g.m un faur vestit de care pomeneaşte K/rghilius”, iyEvander et Evandrus,-i, g.m. nume al unui om în Virghilius”. La fel de multe ştie Corbea despre Ovidiu QJBaftus, g.m, nume al unui păstori la Ovidius", ,J$aucis, g.f o muiarc săracă, ad Ovidium", „Coiycides, g.f pi nymphce a specu, apud Ovidium", yyHecale, g.f. numele unii muieri bătrâne Ia Ovidius", Jphis, g.m. numele unui copil frumos în Ovidius”, ,,Naso, g.m. [...] numele lui Ovidius”, „Ovidius,-i, g.m. numele unui poetic vestit”, „Sulmo,-onis, g.m. oraş al Ţărei Italieneşti în care s-au născut poeticul Ovidius", „Tomiromm, gf.pl. oraş misienesc la Marea Euxinum, unde s-au trimis Ovidius în urgie". Evident, multe din informaţiile de mai sus au fost preluate din opera scriitorilor respectivi. Exemplificator este impactul Eneideim\ „Cloanthus, g.m. un 80 De semnalat faptul că titiul epopeii lui Virgiliu îi era cunoscut lui Corbea:* „&neis,-idis. g.m. de lucrurile lui Eneas scrisă carte". 28 troadean soţ lui Eneas", „Thybris, g.m. unul dintre soţâile de cale ale lui Eneas”, ,Slbas,-ctntis, g.m. [...] o soţie de cale a împăratului Eneas”, „Achates [...] al unii scumpe pietri şi al unui soţ al lui Eneas nume", „fânaria nume al unui ostrov de pă corabiia lui Eneas",,jEneada, g.n.pl. de la Eneas începuţi troodeani", neas, g.m. fii al lui Anhises şi a Vinerei”, ^nchises, g.m. tatăl lui Eneas”, ^nchisidides, g.m. Eneas, fiiul lui Anhizes”, „Anîheus, g.m. fiiul lui Antenor, hătnogiul Eneas", ,^4scanius, g.m. fiiul împăratului Eneas”, „Asilas, g.m. prorocitori care lui Eneas cu ajutori i-au fost împotriva lui 7umus", „Cîoanthus, g.m. un troadean soţ lui Eneas", ,JLgestat g.f. oraş siţilienesc care l-au zidit Eneas", ,JLavinia, g.f fata împăratului latinilor, muiarca lui Eneas", ^Meleagpr, g-M- fiiul lui Eneus, împăratul etoluseanilor”, ,ftumicius, g.m. gârlă a Ţărei Italieneşti, în care s-au găsit trupul mort al lui Eneas şi în care s-au omorât pre sine sora Didei cu numele Anna”, ,JPalimtrus, g.n. munte siţilienesc, de la corăbiiariul lui Eneas s-au numit aşa, a căruia nume i-au fost Palinurus", ^allas.-antis, g.m. fiiul împăratului Evandrus, care cu Eneas luptându-să (hoştindu-să) împotriva lui Tumus, de la 7\imus s-au omorât”, „Sylvius, g.m. Asccinii fiîius, AEnece nepos fiiul lui Ascanius, nepotul lui Eneas, de pre care pre tot împăratul albanienesc îl chiiamă Silvius” etc. Dincolo dc lumea culturii latine, cel mai citat scriitor este, cu siguranţă, Homer: ,J!oments, g.m. numele unui petic elin vestit şi înţelept", căruia îi numeşte şi două dintre epopeile sale: JIiasrdis, g.f cartea lui Homerus de piiarderea Troadei" şi ,J}aîrachonyomaachia război de broaşte şi de şoareci, adecă războiul broaştelor cu al şoarecilor, dc care au scris Homerus". Dicţionarul lui Corbea este plin de evenimente şi personaje din Iliada şi Odisea: chilles, g.m. fiiul lui Oeleus, carc au fost hodnogi în războiul Troadei”, ,^Eantium, g.n. oraş al Troadei", ^gastrophos, g.m. fiiul lui Peon şi, în războiul de la Troada, mare viteazu”, „Ajaxrds, g.m. numele la doi greci viteazi în războiul Troadei, polecra unuia Telatonius, al altuia Oilesus”, ,yAîcander, g.m. unul dintre soţâi liţieneşti ai lui Sarpedon, pre carele în războiul Troadei Ulises l-au omorât", >rAlethes, g.m. nume al unui om din Troada”, ,^Andromache, g.f. muiarea lui Hector de la Troada”, ,rAnterior; g.m. numele al unui om mare de la Troada”, „antepilani înainte umblători alcş viteaji au fost la războiul Troadei”, ,^inthemion, g.m. /atăl lui Sişocus de la Troada", ,yAntilochus, g.m. fiiul lui iVestor în războiul Troadei, de la Memnos s-au omorât", .^Astynous, g.m. hearţeg troadean pre carele Diomedes l-au tăiat”, itAu!is,-dis, g.f oraş elinesc; unde seminţiile care au mărs supt Troada s-au adunat dempreună”, itBenrthnts, g.f un oraş de la Troada", „Cajeta, g.f nume al unii muieri de la Troada", ,rBaytis oraş care să ţâne de Troada", ,JDcirdanus, g.m. fiiul lui Iupiter şi al Electrei de pre care Dardania apoi s-au numit Troada”, ,yDiomedes, g.m. craiul Etoliei şi în războiul Troadei hătnogi mare al grecilor sau elinilor", ,JEpeus, g.m. numele aceluia care au făcut calul cela mare de lemn de la Troada", „Glaucus, g.m. fiiul lui Hippolocus în războiul Troadei”, ,Jde\enat g.f fata lui Tindarus, muiarea lui Menelau, pentru a căriia frâmseaţe s-au pierdut Troada”. Deşi nu este numită în Dicţionarului lui Corbea, şi cealaltă epopee homerică, Odiseea, este prezentă şi bine cunoscută: ,J.damastus, g.m. un ithacliian soţ lui Ulises”, „Calypso, g.f fata lui Oţeian la carea au fost Ulises”, ,JElpenor, g.m. soţ de călătorie al lui Ulises pre carele Ţirţe cu câteva [sic!] cu dâns l-au şimbat în porc", 29 Jîhaca, gf. ostrov Ia Marca Ionium în carc au domnit Ulises", >7Polyphemis,-i, g.m. un uriiaş care au avut numai un ochi şi şi acela i l-au scos Uliscs”, „Telegonus, g.m. un fii al lui Ulises dc la Ţirţe", „TelcmacJws, g.m. fiiul lui Ulises de la Pcnclope", „Theoclymenus, g.m. un spuitori dc ccalc viitoare, care au gâcit Penelopci venirea bărbatului său, a lui Ulises1', Scylla, g.f. [...] fata lui Forcus, care (precum scriu poeticii) s-au şimbat în stâncă de piiatrâ de mare sau în jivina cu formă ciudata carc aşa urlă ca câinele" etc. Renaşterea italiană descoperise latina clasică în rostirea lui Cicero, ciccronismul devenise o modă intelectuală şi o practică frecventă nu numai a secolelor al XV-Ica şi al XVI-lea, dar şi a cclor următoare. Nu ne surprinde citarea copioasă a lui Ciccro, dar, spre deosebire dc alţi scriitori cunoscuţi lui Corbea, şi a lcxicului extras din operele sale: ,.plaudi, pas sive Cic. el Ovid.'\ ,Archias, g.m. poctic dc la Antiohiia, bun priiatin lui Ţiţcro", ,rArpimtm, g.n. oraş al Ţărei Italici a lui Ţiţcro", JSiton, g.m. fiiul prcoteasci cu numele Arghiia, căruia frate i-au fost Clcobis; accştia amândoi pre dulce maica lor, când slugile cu vitele ar fi întârzâiat, cu spatele în car o au tras la svânta bisearccă; dc carc, vezi încă la Ţiţero, 3 Tnsatl.", „Cicero, g.m. un vestit şi mărit boiar de la Roma şi înţelept înfrâmşeţat vorovitori", „ciceromastix, gf hulitoarca lui Ţiţcro", „ciceronianus,~a,-tim ţiţcroncscră, următori lui Ţiţcro,-rc”, ,frequcntaîus,-ci Cic. dcsât,-ă", Jevasso, antiquum verbitm pro Icivo, Cicero", ,.perpessu, poslerius supinus a perperlior, Cic. perpessu difjicilis", „periimecilur, imper. passiva dixit Cicero să teamc", nplatalea, g.f Ciceroni; alias: plutea gânscă linguroasă, pasăre mare cu botul lat". Un alt scriitor latin căruia Corbea îi acordă o mare importanţă este Plautus: lautiits, g.m. un poctic comcdiiaş, dccât carc nu iaste altul mai glumăţ între pocticii lctcncşti"; pcrsonajlc teatrului lui Plutus îi sunt cunoscute: Artemone, g.f nume al unii muieri în Plautus", „"Demccnetes, g.m. nume al unui om în Plautus", Jirotium, g.f numele unii famei în Plautus". Nu surprinde faptul că formelor verbale insolite ale teatrului plautian li se acordă o foarte marc importanţă: „iabibitur, impersonale quo Plautus utitur să mearge, să ducc", „abusus,-a, id est utendo consumtus, a Plaut,Aulularia, g.f vorava lui Plautus", „bat, Plauti vox. ci, însă”, „beto,-is,-ire, pro vado, Plaut. mărgu", „casina, gf o basnă (voroavă) a lui Plautus", „donicum, Plauto idem până", „expeculati a Plauto dicuntur quipeculio sunt exhausti fidele adv. Plauto idem quod fideliter", „fulmentum, ii velfulmenta, fulmentce idem quod fulcimentum, Plaut", ,grandigro,-as antiquum verbum pro grandi gradu eo, Plaut. păşescu mult, mare", Jnania, g.f Plauto, idemn, „dimen, veters dixenmt pro libidine, Plaut.", „misero, antiqui usurpabunt pro miseror (Plaut) et misero pro miseror", mordicitas pro morsibus, dixit Plautus muşcători". Mitologia greco-latină este şi ea copios prezentă în textul lui Corbea. Interesant este faptul că aceasta nu este, pentru scriitorul braşovean, o dimensiune a păgânismului, ci a culturii literare şi a imaginaţiei poetice, înregistrând datele din perspectiva florilcgiilor renascentiste:,,Atlas,--antis, g.m. un munte înalt în Mauritaniia, iară la poetici, un uriiaş marc care ţâne ceriul în spate", ,Averna, g.n.pi un aleşteu în ţânutul Campaniei, pre care i-au zâs poeticii a fi poarta iadului", ,f)indymus, g.m. sing. in plur. dindima vârfurile ceale înalte a munţilor de la Frighiia; la poetici s-au svinţit mumânilor dumnezăilor", ,JLuropar-ce, gf idem, item: fata lui Oţeanus 30 după scrisoarea poeticilor”, „Geryon, g.m. crai şpaniolesc au fost pre care l-au omorât Hercules, care au avut trei capete, precum scriu poeticii”, „Hymen, g.m. dumnezăul nuntelor după scrisorile poeticilor", ,Jupiter, Jovis, g.m. văzduh, aer; iarăş: fiiul lui Satumus pre care l-au ţânut poeticii prea de sus a fi", „Tanîalus, g.m. fiiul lui Iupiter şi al Plutei, carele în iad (din părearea poeticilor) totodeuna însătează şi flamânzeaşte, săvai că până la grumaz stă în apă şi înaintea nasului spânzură mărul cel rodit, cu care, când va să trăiască, îndată să zmuceaşte de la dâns; hinc: tanîalusra,~um" etc. Corbea împinge informaţiile referitoare la Antichitate într-o perioadă revolută, încheiată odată cu cei care au trăit-o, numiţi „bătrânii" sau „cei de demult": ^Jiliadamantlnts, g.m. fiiul lui Iupiter şi al Europei, derept şi vârtos împărat al Liţiei, de unde poeticii îl ţân a fi împărat sufletelor din iad", „Cunina, g.f bătrânii o au ţânut a fi dumnezăoaie a copiilor înţelepţi", „Atropos, g.f ncpurcegătoare, adecă una dintru 3 parche, carele fieştccăruia de la dumnezau svârşită viiaţă croiescu, (jerebiia) tortul îl taie. Bătrânii cei de demult precum au fost romanii şi elinii pre aceastca mai sus zise le-au numit a fi dumnezăoaie", „daps, g.f fcali al jârtvci au fost la cei de demult", ,J)midce, g.m.pl. înţelepţii cci de demult ai francilor", Jucuus, g.m. nume dc bucate au fost la cei de demult", ,rMari ca dumnezău l-au ţânut cei dc demult a fi purtători de grija ţărmurilor", „Opigema, g.f Iuno, pre carc cci de demult o au socotit ajutătoare copiilor celor ce să nasc", „Tamams, g.m.pl. Tcenara, g.n. un deal aproape de Spartha sau un loc sub dealul Maica unde iaste o groapă marc şi o peştere adâncă, îmbăsnată, carc cci dc demult o au socotit poarta iadului" etc. Marcarea receptăririi culturale a mitologiei antice este subliniată şi de faptul că nu rareori sunt citaţi şi autorii în scricrile cărora se află menţionate informaţii referitoare la aceasta: „Tulilina, g.f. Varro et Nonius dumnezaiţă s-au tânut a scutirei, a ferirei la romanii cei de demult" etc. „Cei de demult" „bătrânii" şi „poeticii" reprezentau un univers închis, o altă civilizaţie şi o altă lume, astfel încât nu sc pune problema unui conflict între creştinism şi lumea Antichităţii păgâne. De asemenea, sub această expresie se pot denumi şi popoare dispărute din istorie sau obiecte al căror uz se cunoaşte doar din relatări antice: „liber, libri, g.m. peliţa cea supţâre albă dinlăuntru a coajei lemnului pre care au scris cei de demult (adecă bătrânii)", „albegnnina, gM.pl. partea cea albă a maţelor vitelor, care dumnezăilor au jârvuit cei de demult", „amystis, g.f neamul băuturei de duşcă au fost la sârbii cei de demult", „daps, g.f feali al jârtvei au fost la cei de demult", ,JFlimni, g.m.pl. ungurii cei de demult", Jazyges, g.m.pl. lăcuitorii cei de demult ai Ţărei Ardealului", Jucuus, g.m. nume de bucate au fost la cei de demult", Jiarcomani, g.m.pl. cechii şi morăvanii cei de demult", iMetanastce, g.m.pl. ardeleanii, lăcuitorii cei de demult ai Ardealului", „myxon, g.m. feali al peaştelui pre care romanii cei de demult bucată mare l-au ţânut a fi", „phala;, gf.pl. turn de lemn care cei de demult l-au zidit în locul de privirea jocului", ,philura, g.f coaja cea dinlăuntru a teiului, pă care au scris cei de demult", „rogus,-i, g.m. grămadă de leamne pă care cei de demult au ars trupurile ceale moarte”. A In general, tot ce ţine de trecut este definit de Corbea folosind forme ale perfectului compus. Accastă plasare, inclusiv a Antichităţii, într-un trecut bine definit crează senzaţia de fapt încheiat, distanţarea temporală nemaiobligându-1 la 31 altfel de distincţii. Cea mai des folosită formulă este „au fost”: ,^4chaja,-ce, g.f ţânut al Ţărei Greceşti în care oraşul Corinthul au fost”, „coliphium, g.n. ca aceaea pâine au fost care au mâncat hărţuitorii şi războinicitorii ca să să întărească de dânsă” ,^4chilles, g.m. fiiul lui Oeleus, care au fost hodnogi în războiul Troadei”, ,^ldes, Hades crai au fost molususeanilor”, ,/Esopus, g.m. o vorbă izvoditori PInyx phiîosophus au fost, adecă frighieneşti multe basne scomitori, cu spatele ghibos şi cu capul strâmb înţelept”, ,/Elherii, g.m.pl. seminţii din Eghipet au fost”, >^£thione, g.f ostrov au fost în Marea Ochiianului", „agonalia,-orum sărbătoare au fost care romanii o au rânduit spre cinstea lui Panus”, „Agonius, g.m. nume al lui dumnezău au fost pre care spre toate lucrurile purtători de grijă l-au ţinut”, „Cocalus, g.m. împărat au fost în Siţiliia”, „coliphium, g.n. ca aceaea pâine au fost care au mâncat hărţuitorii şi războinicitorii ca să să întărească de dânsă’1, „compitalitia, gn.pl. în căi încrucişate, în locuri cu multe căi svinţite sărbători au fost", „culeus, g.m. ca acela sac de piiale au fost în care pre oamenii cei răi au avut obiceai a-i coase sau pre care pre tată-său ş-au omorât şi în apă a-i arunca”. Alteori, dar mai rar, sunt folosite şi alte verbe la trecut: ,JDanaus, g.m. împărat al arghivuseanilor care au avut cinzcci de featc", ,JEpidaunts, g.f oraş în Peloponcsus unde au avut bisearecă yţS'sculapius". Dc aceea, nu ne surprinde prezenţa masivă, fară nici o conotaţie negativă, a lui Jupiter, de exemplu: ,^Egiochus, g.m. un nume al lui Iupiteru", ,/Eacus, g.m. fiiu lui Iupiter dc Eghina născut”, ,r/Ethlius fii al lui Iupiter”, ,+Amalthea, g.f doica au fost lui Iupiteru", >rAmmon, g.m. nume al lui Iupiter dc pre un păstori ca acela care întâi lui Iupiter biserecă i-au zidit în Libiia", „Amphion, g.m. al lui Iupiteru sau al lui Miercurie fii de la Aniopştul [sic!], găsâtoriul lăutei şi căpuzului", „Arcesius, g.m. fiiul lui Iupiter, tatăl lui Laertes”, sabinus, g.m. numele lui Iupiter la harapi”, ,yAstrapceus, g.m. numele lui Iupiter cel fulgeros”, ,J3cetylus, g.m. o piiatră care Satumus [pentru] copilaşul lui, Iupiter, o au mâncat”, „Celmus, g.m. olăcariul (poşta) lui Iupiter au fost", ,JDardanus, g.m. fiiul lui Iupiter şi al Electr ei de pre care Dardania apoi s-au numit Troada”, \f)ialia, g.n.pl. sărbătorile lui Iupiter”, ,JDiespiter, Diespitris, g.m. Iupiter, greccaşte Zev”, ,J)ijovis, g.m. dumnezăul Iupiter”, „dodecatheos [...] ospăţu sau nunta lui Iupiter cu 12 dumnezăi şi încă cu atâtea dumnezăiţe”, ,J)odone, g.f fata lui Iupiter şi a Europei" etc. Lumea Antichităţii nu mai este văzută decât rareori la Corbea ca o lume a păgânismului, ci ca un univers cultural în continuarea căruia ne aflăm noi. „Necreştinismul" este filtrat prin prisma culturală, iar Antichitatea este luată în consideraţie mai mult sub aspectul informativ şi mai puţin sub raport religios. Fără a greşi putem afirma că acest lucru îl individualizează pe Teodor Corbea în contextul umanismului românesc, apropiindu-1 mai mult decât pe predecesorii şi contemporanii săi (cu excepţia lui Dimitrie Cantemir) de atitudinea umanismului occidental. Observăm că pentru Corbea cele două Rome, una simbolizând lumea creştină şi alta Antichitatea, nu se aflau în conflict81, pentru simplul motiv că în mentalitatea 81 Alin-Mihai Gherman, Cete doua Rome ale lui Teodor Corbea, in „Romania Orientale”, XIV, 2001, Bagatto Libri, Roma, p. 125-141 32 sa cele două lumi evocau două universuri diferite. Este un semn evident al procesului de laicizare a culturii române, când culturalul şi religiosul nu mai coincid82, cele două lumi evocând spaţii diferite. Aicea credem că putem identifica motivaţia calificativelor de „şcheau”, „varvar”. „ciocoi” şi „blăstămat”, pe care i le atribuie Radu Greceanu, acesta fiind un exponent al mediului conservator din Ţara Românească. Şi prima parte din Anonimul brâncovenesc poate să fie raportată la un model istoric al Antichităţii târzii, pe care, foarte probabil, Teodor Corbea îl cunoştea: Istoria secretă a lui Procopiu din Casarea83. Spre deosebire de savantul bizantin, care a scris şi două cărţi mai mult decât elogioase despre construcţiile şi războaiele lui Iustinian, dublându-lc cu o alta în care povestea cealaltă faţă a domniei marelui împărat, Corbea scrie doar „istoria secretă”, în cunoştinţă fiind că cealaltă parte, cea elogioasă şi de enumerare a realizărilor marelui voievod era redactată de un contemporan al său, pe care îl cunoştea cu prccizie: Radu Greccanu, Anonimatul este unul asumat, căci caracterul informaţiilor pe care le transmite această primă parte a cronicii muntene, poate explica de ce scrierea sa nu poartă semnătura autorului, la fel cum Procopiu a ţinut să nu fie cunoscută contemporanilor scrierea sa. Deschiderea spre modelele culturale străine marchează şi Psaltirea sa în versuri*'*, manuscris rămas până acum needitat. Redactată cândva în jurul lui 1705, când Teodor Corbea ajunge dc mai muItcTori în solie în Rusia, manuscrisul era pregătit să fie înmânat ţarului Petru I ca semn de curtoazie, gest mult practicat în epocă. însă, spre deosebire de fratele său, el nu ajunge în stricta apropiere a împăratului sau cel puţin aşa nc lasă să înţelegem documentele epocii, motiv pentru carc manuscrisul a rămas la autor. 2. Statutul literar al psaltirilor vcrsificatc. Psaltirile versificate au fost privite în cultura europeană ca un fenomen mai puţin semnificativ, atâta vreme cât anumite opere nu au reprezentat în diferitele literaturi naţionale un element care să atragă atenţia asupra lor. Versificaţiile lui Clement Marot şi Theodore de Beze în cultura franceză, ale lui Petrarca în cea italiană, ale lui John Milton în cea engleză sau ale lui Jan Kochanowski în cea poloneză, ca şi cele ale Iui Albert Szenci Molnâr la unguri sau ale lui Dosoftei la noi, s-au bucurat de un interes special doar în măsura în care ele au adus o contribuţie semnificativă la dezvoltarea respectivelor literaturi naţionale; în rest, formularea spirituală a istoricilor literari francezi, care consideră pe mulţi poeţi din secolul al XVI-lca şi al XVTI-lea „qui s'y interessont * * , ct desormais, en poetes autant qu'en chretiens" se aplică mai mult sau mai puţin explicit în multe alte situaţii din literaturile naţionale de pe tot cuprinsul Europei secolelor al XVI-lea şi al XVII-lea. 82 Pentru cultura românească anterioară putem urmări cum religiosul, dominant, producea o selccţie a valorilor în funcţie de nevoile sale. 83 Dicţionarul latin-român dovedeşte că el avea ştiinţă despre acesta: „Procopius, g.m. un orator din Chiesariia şi sofist; iarăş: un crai din Ţarigrad" 84 Manuscrisul esţe păstrat în colecţiile Bibliotecii Filialei Cluj-Napoca a Academiei Române sub cota ms. rom. 75. 85 Andre Stegemann, Uapport des traductions des psaumes a Vcstetique du Baroque poedque Francais (1590-1600), în Szenci Molnâr Albert es a magyar kesz-renesânsz, Szeged, 1978, p. 155. 33 Q/ Nu ne este cunoscut, însă, nici un studiu de ansamblu asupra acestui gen de literatură. Şi mai puţin a fost discutat statutul literar al acestor texte. Să luăm de pildă Psaltirea în versuri a lui Dosoftei, despre care N. Cartojan spune ca este o traducere „în versuri româneşti"87, Istoria literaturii române** spune că „probabil Dosoftei a tradus întâi Psalmii mai întâi în proză [...] şi apoi a versificat textul'1, profesorul AL Andriescu afirmă în Studiul introductiv la Dosoftei, Opert89 că este vorba de o „traducere în versuri", iar G. Ivaşcu consideră „Textul, care a fost versificat, nu e versiunea polonă, ci traducerea proprie, anterioară, din slavonă"90 etc. Aprecierile cele mai nuanţate Ie datorăm lui Sextil Puşcariu: „Ideea de a versifica psalmii nu c nouă, deşi lucrarea lui Dosoftei e cea dintâi dc accst soi la ortodocşi"9 . Un prim impediment în discutarea psaltirilor versificate îl constituie, deci, stabilirea statutului literar al textului. Psalmii în limba ebraică exprimau ei înşişi o formă literară specifică: fiind cântaţi, ei aveau structuri ritmice impuse de melodie, dar, mai ales, aveau formulări care ţineau de o retorică bine marcată a oralitătii ' 7 * y cântului religios: paralelismele, antitezele, reluările faceau parte din modul ei de exprimare specifică. Aceste structuri au fost respectate încă din primele traduceri efectuate în limba română, sub raport retoric cel puţin, prin însăşi existenţa tabuului lingvistic, manifestată prin interdicţia de a adăuga sau a elimina ceva în textul biblic. în mod evident, ele au constituit un bun model de retorică literară, care a putut fi folosit în omiletică, dar respectarea lor în traducerile propriu-zise s-a făcut mai puţin cu intenţii artistice, decât în spiritul respectului pentru textul sfânt, aflat sub interdictia oricărei schimbări. Parafraza a devenit încă din Antichitatea tîrzie un mod de a rescrie şi explica un text puţin accesibil, fie datorită conţinutului său, fie datorită formelor dc limbă arhaice, cititorului de atunci Ea s-a răspândit în cadrul manierismului elenistic şi 86 Amintim, totuşi, pentru domeniul francez lucrarea lui Paulettc Leblanc, Le paraphrases frangaises des Psaumes â la fin du periode baroque (1610-1660), Paris, PUF, 1960 (Bullctin de la Faculte des Lettres et Sciences Humaines de L’Universite dc Clermont. Deuxieme serie. Fascicule IX). F. Bonnet, Histoire de la Psautiere des Eglises refromees, O. Doruen, Clement Marot et te Psautier Huguenote, Neuchatel, 1872; Ph. Aug. Becker, Clement Marots Psalmeniibersetzung, Halle, 1920. Pentru domeniul englez menţionăm lucrarea lui Th.Young, The Metricul Psalms and Paraphrases, Edinborough, 1909. Pentru domeniul german atim lucrarea Deutsche Psalmendichtung von 16. bis yum 20. Jahrhimdert. Untersuchungen zur Geschichte einer lyrischen Gattung de Inka Bach şi Helmut Galle, apărută la Berlin, Walter de Gruytcr, 1989. Q Istoria literaturii române vechi, Postfaţă şi bibliografie finală de Dan Simonescu. Prefaţă de Dan Zamfirescu, Bucureşti, Editura Minerva, 1980, p. 203. 58 Bucureşti, Editura Academiei, 1970, p. 410. *9 p. XXXI. 90 Istoria literaturii române. Bucureşti, Minerva, 1969, p. 201. 91 Istoria literaturii române, Epoca veche, Sibiu, 1930, p. 123-124. 92 Cuvântul provine din grecescul zapa tppâcofiai (para phraseîn), însemnând iniţial „uo alt mod dc a exprima”. O parafrază explică sau clarifică textul. Ea nu trebuie să fie însoţită neapărat dc un citat direct, putând să devină un text diferit de cel de la care porneşte. Scopul declarat a! ei este de clarifica printr-o altă formulare textul original. Spre deosebire de metafrază, carc reprezintă un echivalcnt formal al sursei, parafraza reprezintă un echivalent dinamic al acesteia. In timp ce prima produce schimbări ale textului mai ales la nivelul sinonimiei, parafraza încearcă să prezinte sensul textului. Cu toate că din punct de vedere lingvistic cele douău sunt diferite, ele au fost întotdeauna complementare, din Antichitate până în Renaşterea târzie, ca mijloc de realizare literară a unui text nou. 34 ca o modă literară, prin care se executau replici ale unor lucrări consacrate, devenind uneori un exerciţiu stilistic. De asemenea, ea a fost folosită de~a lungul întregului Ev Mediu şi al Renaşterii (dar şi mai târziu), dar a avut momente în carc, datorită nevoii de a prezenta într-o forma accesibilă a unui text sau dintr-o tendinţă stilistică susţinută dc un curent (precum Barocul) a fost folosită cu predilecţie93. Psaltirile versificate nu sunt o traducere propriu-zisă a psalmilor, cazurile lui Thedore de Beze şi al lui Dosoftei fiind exemplare, ei tipărind atât o versiune versificată, cât şi o psaltire în proză (în cazul mitropolitului moldovean, aceasta este pusă în paralel cu un text slavon, dar, care, dc altfel, s-a dovedit a nu fi sursa versiunii româneşti, aşa cum aceasta s-a dovedit a nu fi sursa versiunii versificate). Termenul dc „prelucrare versificată" nu defineşte în nici un fel calitatea literară a textului. Unele studii, în special cele dedicate muzicii, folosesc termenul de „psalmi metrici", termen carc defineşte mai mult modalitatea tchnică dc realizare a textului, şi mai puţin statutul literar al textului. Cel mai potrivit termen ni se pare a fi cel de parafrază versificată. Parafraza era o modalitate de a rcscrie un text fie pentru explicitarea lui, fie pentru evidenţierea unora din laturile sale94. Termenul de paraphrasis, folosit în greaca elenistică încă din secolul I î. d. Chr. şi concurat pentru un timp de cci de Q C metaphrasis, a intrat în latina clasică încă din secolul 111 d. Chr. . El a fost curent folosit în tot decursul Evului Mediu96, dar a fost consacrat cultural dc parafrazele biblice ale lui Erasmus din Rottcrdam , modalitatea parafrazei a fost intens 93 Parafraza versificată este definită de Dicţionarul de terminologie literară (Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1970) drept Expunere amplificată sau dezvoltare explicativă a conţinutului unui text. 2. Imitaţie în versuri a unui pasaj biblic”. The Penguin Dictionnary of Literary Tenns defineşte şi el parafhiza ca fiiind un procedeu: “A verson in other words of the sense of anypassage or text. ît may be a free rendering or amplifica ti on of a passage. As Diydcn put it: “translation with latitude where the author is kept in wew, but his words are not so strictly followcd as his sens.'1. Paraphrase is often used nowadays in re-writing tcchnical books an artîcles in language wich the layinan can understand” (p. 638) ^ în admirabila sa lucrare, Dimitrie Cantemir între Orient şi Occident, Bucureşti, Editura Fundaţiei Culturale române, 1997, p. 91-92, Dragoş Moldovanu analizează şi o menţiune literară care ne aparţine în carc prezentam un tip specific de versificaţie retorică întâlnită atât într-o traducere românească din Matei al Mirelor (1642) cât în textul Pravilei alese a lui Eustratie Logofătul (1632), căruia, recunoaşteam că nu i-am putut da încă o explicaţie suficientă, Dragoş Moldovanu spune că „ele se înscriu în tradiţia parafrazei, exerciţiu retoric de transformare a poeziei în proză (şi invers), apărut în secolul I e.n. şi continuat mai apoi atât în Occident cât şi la Bizanţ". Având ştiinţă despre această modalitate literară a parafrazei, ne punem întrebarea dacă explicaţia este valabilă în aceeaşi măsură în cazul Pravilei alese a lui Eustratie Logofătul, unde avem de-a facc cu redactarea unui text în proză original (Predoslovia) şi traducerea liberă din Matei al Mirelor (originalul grecesc fiind în versuri) în învăţături preste toate zilele (Câmpulung, 1642), unde nu avem de-a facc cu prelucrări sau parafraze propriu-zise. Dacă explicaţia ar fi cea dată de Dragoş Moldovanu, ne întrebăm de ce acest tip de versificaţie este legat de un moment circumscris foarte clar în timp şi în spaţiu în cultura noastră (prima jumătate a secolului al XVIl-lea). Primele atestări ale cuvântului se află, după ştiinţa noastră, în scrierile lui Quintilian şi Suetonius. 56 Poate din neavoia de a da o formă literară accesibilă şi familiară literaturiii clasice, dar, cu siguranţă şi cea de a explica conţinutul psalmilor, Apollinarios şi Paulin de Nola realizează parafraze versificate ale unor psalmi. Această tendinţă se menţine până la sfârşitul Evului Mediu, când Petrarca, de pildă, versifică şi el câţiva psalmi. 97 In quator evangelia paraphrasis, In acta apostolomm paraphrasis, In epistola Pauli apostoli ad Romanos paraphrasis, Paraphrasis in epistola S, Paul iad Galatas et Colascenses, Paraphrasis sive enarratio in epistola set evangelia etc. 35 folosită pe urma lui deopotrivă de reprezentanţii Reformei, ca M. Luther, J. Calvin, Ph. Melanchthon, Th. de Beze, dar şi de mulţi reprezentanţi ai Contrareformei catolice. Răspândirea procedeului parafrazei a fost facilitat şi de folosirea sa curentă de către Sfinţii Părinţi în interpretarea Sfintei Scripturi, ceea ce a creat o lungă tradiţie în exegeza biblică. Termenul de parafrază, acceptat de estetica muzicală, presupune transpunerea unei melodii într-un alt registru, ritm, parafrazele muzicale fiind judecate în funcţie de valoarea şi valenţele lor artistice şi doar în mică măsură în funcţie de textul parafrazat. în teoria literară termenul de parafrază este mai puţin folosit, datorită ambiguităţii sale, dar şi datorită utilizări într-un anumit moment a acestei modalităţi în sens caricatural (primind, astfel, o conotaţie peiorativă). Termenul a fost cu totul desconsiderat în momentul pozitivist al istoriei şi teoriei literaturii, care {acea în primul rând o analiză a conţinutului şi doar apoi a formei, fiind de multe ori substituit cu termenul impropriu „prelucrare" sau „replică caricaturală”. Textul psalmilor a exercitat de la începuturile creştinismului o influenţă foarte mare asupra spiritualităţii credincioşilor datorită exprimării directe a unei variate palete de sentimente, de la formulări ale credinţei absolute în puterea lui Dumnezeu şi de afirmare a superiorităţii şi izbândci fnale a credincioşilor, până la expresia descumpănirii şi chiar a disperării în faţa dificultăţilor vieţii. Dovadă este foarte deasa citare a textului psalmilor atât în liturghia ortodoxă cât şi în cea apuseană. Pe de altă parte, diferiţii psalmi ofereau cu generozitate sugestii pentru o nesfârşită serie de imnuri medievale, care ieşeau din perimetrul slujbei propriu-zise şi faceau parte din viaţa cotidiană a comunităţilor creştine. Primele parafraze metrice ale psalmilor sunt făcute fie din dorinţa de a găsi o prezentare conformă cu tradiţia literaturii clasice greco-îatine (Apollinarius sau sfântul Paul in de No la) sau, precum în Psaltirea gnostică a lui Bardcsanes şi * 98 Honorius * au fost compuse cu un deliberat scop de întărire îatru credinţă şi de devoţiune personală. Este foarte greu, de altfel, să se facă distincţie netă între imnurile de inspiraţie psaltică, în care textul biblic oferă doar sugestia unei dezvoltări literare a unor elemente, şi parafrazele metrice, care erau, într-un fel, o „vulgarizare" şi explicare a textului psaltic, plin de atâtea locuri obscure pentru lectorul neavizat. în Occident au avut o circulaţie deosebită versiunile în proză sau versificate ale celor 7 „psalmi penitenţiali" (psalmii 6, 32, 35, 51, 102, 129 şi 143) aceştia au jucat un rol important în viaţa devoţională a Occidentului. In Evul Mediu atât transformarea unui psalm într-un imn, cât şi realizarea parafrazelor versificate sau în proză a psalmilor, erau mai mult tolerate decât cultivate de biserică, ele exprimând de multe ori forme populare ale mişcărilor creştine, care au ajuns ulterior să fie înglobate în Biserica Catolică (franciscanii, de exemplu), sau să fie excluse, fiind considerate erezii. Ştim că mişcarea husită în centrul Europei, iar mai apoi cea a lui Wycliff în Anglia (considerate erezii şi combătute ca atare), dar şi multe alte mişcări religioase populare medievale, 98 The New Grove Diclionary of Music and Mttsicians, voi. 15, p. 347. 36 abundau în asemenea imnuri sau versiuni mctrice ale psalmilor. în mod special în timpul lungilor pelerinaje s-a dezvoltat o mare varietate de imnuri şi cântece bisericeşti, în care psalmii, versificaţi uneori dc anonimi, alteori de autori consacraţi, adaptaţi unei melodii vechi sau pentru care se crca o nouă melodie, ocupau un loc important. în mod explicit, Jan Hus (în sccolul al XlV-lca) şi Martin Luther în cel de-al XV14ca au subliniat importanţa cântecului congrcgaţional ca formă de manifestare a credinţci comunităţii, probabil şi din cauză că acesta, apelând mai mult la limba poporului şi nu la latină, se adresa direct înţelegerii populare. Ceea ce fusese endemic în întregul Ev Mediu occidental devine acuma programatic, prin efortul iniţiatorului Reformei de a reveni la un crcştinism popular. Ideile lui Luther au fost concretizate în spaţiul german curând după începuturile Reformei prin tipărirea primei colccţii luterane de corale (.Kirchensangs (Strassbourg, 1524), carc cuprindea şi 22 de parafraze de psalmi. Până în 1538 se realizează în spaţiul luteran, în limba latină, însă, prima versiune completă a unei parafraze versificate a Psaltiri f9. Jean Calvin a fost unul dintre susţinătorii fermi ai utilizării muzicii şi, în mod special, al cântecului congrcgaţional în biserică. Primele variante mctrice calvine ale psalmilor sunt datorate unuia din reprezentanţii cei mai importanţi ai Renaşterii în literatura franceză, Clement Marot. Acesta a realizat în 1537 (în timp ce era „valet dc chambre" al regelui Francisc I), prima parafrază versificată franceză a 30 de psalmi (psalmii 1-15 şi alţi 15, dintre care cei cunoscuţi în Evul Mediu ca „pcnitcnţiali"). Succesul a fost dc-a dreptul remarcabil, mărturii contemporane subliniază că de la înalta aristocraţie până la servitori cântarea acestora devenise o adevărată modă la curtea regală franceză100. Refugiat la Berna după noaptea Sfanţului Bartolomeu, Marot completează parafraza cu alţi 19 psalmi, revizuind o parte din cei 30 versificaţi anterior, în 1542 Jean Calvin a intodus 42 din psalmii versificaţi de Marot în lucrarea sa La forme de priere et chants ecclesiastique s. Din 1551, când cei 42 dc psalmi traduşi de Clement Marot sunt completaţi cu variante versificate datorate unui alt marc cărturar francez al epocii, Theodore de Beze, Psaulmes octometriques de David mise en rime Francoise [...] par Clement Marot et [...] Theodore de Beze, cunoscută îndeobşte sub numele de Psaltirea hughenotă (Le Pşantiere hitgitenot), s-a bucurat de o răspândire excepţională: între 1551 (anul primei publicări complete a Psaltirii hughenote) şi 1564 au fost tipărite 44 de ediţii ale acestui text101. 99 Atitudinea altor reprezentanţi ai Reformei germane este diferită în ceea ce priveşte cântatul congregaţîonai şi, implicit, realizarea parafrazelor versificate ale psalmilor. De exemplu Zwingli, conducătorul Reformei în Elveţia, a refuzat folosirea muzicii şi a cântecului congregaţional, în biserică. 100 O dovadă indirectă este folosirea unuia din psalmii compuşi de Marot pentru realizarea unor versuri - probabil cântate - care aveau o altă destinatie dccât cea religioasă: • A| A * începând cu acest moment, răspândirea europeană a psaltirilor versificate se suprapune fie prin prozelitism reformat, fie datorită unor replici venite din partea Bisericii Catolice, aproximativ cu aria de răspândire a Reformei, Psaltirea hughenotă fiind tradusă în toate limbile în care această formă a Reformei a fost răspândită: în 1567, Lucas de Heere publică varianta olandeză a psalmilor (Psatms Davids), tot în olandeză fiind făcute şi traducerile datorate lui Jan Utenherg (1565) şi Petrus Dathenus 37 în răsăritul Europei, mişcarea reformată din Ungaria a cunoscut şi ea mai multe variante ale psalmilor versificaţi, cea mai cunoscută din secolul al XVI-lea fiind cea a lui Szegedi Gergely, a cărui Carte de cântece (Enekeskdnyv) a apărut în 11 ediţii. Integral sau parţial psalmii versificaţi în maghiară au cunoscut şi alte parafraze, unele tipărite, altele, cele mai multe, rămase pentru multă vreme în manuscris (nu putem să facem abstracţie de numeroasele copii manuscrise făcute în special în mediu transilvănean); începând cu 1604, când Albert Szenci Molnâr a publicat la Niirenberg un Specimen Psalterii Ungaric\7 varianta lui, tălmăcire declarată a Psaltirii germane a lui Ambrosius Lobwasser şi, probabil indirect, a Psaltirii hughenote, a fost impusă de sinodul bisericii calvine şi datorită autorităţii principelui Transilvaniei, ca singura variantă folosită în cultul religios. Ea a cunoscut până în 1700 peste 30 de ediţii, alături de numeroase copii manuscrise. Psaltirea lui Albert Szenci Molnâr a fost tradusă şi în limba română pentru uzul unui grup de români convertiţi la Reformă. Pentru o perioadă, care se încheie cu siguranţă la sfârşitul secolului al XVI-lea, extensia geografică a răspândirii psalmilor versificaţi coincide cu cea a Reformei102, dar, mai ales, a calvinismului. Trebuie să observăm că circulaţia amplă de care s-au bucurat ele datorită folosirii lor curente în biserică a creat, la sfârşitul secolului al XVI-lea, o adevărată modă literară. Căci doar sub raport cultural şi nu din punctul de vedere al cultului bisericesc pot să fie judecate traducerile unor parafraze ale psaltirilor din limbile naţionale în latină (cele mai multe realizate chiar de autorii lor), precum cea a lui Thomas Sternhold şi John Hopkins103, cea a Iui Clement Marot şi Theodore de Beze (tradusă de Beze) sau cea a lui Ambrosius Lobwasser104. Dar asistăm la un * (1566). In Germania, după parafrazele versificate a 3 psalmi făcută de însuşi Luther în 1524, i se publică celebrului meistersinger Hans Sachs în 1526, Dreizen Psalmen, ca şi lui Burkhardt Waldis, Der Psalter in netien Gesangs în 1533 - toate fiind făcute în mediul luteran în 1565 Ambrosius Lobwasser a realiizat varianta germană a Psaltirii hughenote (traducere relativ liberă faţă de textul francez, dar compusă pentru accleaşi melodii), publicată doar în 1575 sub titlul der Psalter der koeniglichen Prophet Davids, aceasta cunoaşte o vocaţie deosebită în mediul calvinilor germani. Succesul textului lui Lobwasser (până în 1600 sunt înregistrate mai mult de 70 de ediţii) este atât de mare, încât, pentru a-i stopa răspândirea, catolicii îi răspund cu varianta lui Kaspar Ulenberg, Die Psalmen Davids (1582), iar luteranii cu varianta lui Johann Wustholz, Der lutheranische Lobwasser, ceea ce dovedeşte că numele poetului devenise sinonim cu noţiunea de parafrază versificată a psalmilor. în Anglia, Scoţia şi Irlanda, după încercările dc versificare făcute de Robert Crowley, The Psalter of David (1549) şi Thomas Sternhold, John Knox (1559), completat de John Day (1562), au realizat o versiune completă în engleză a Psaltirii hughenote; în 1566, John Hopkins realizează o altă variantă completă a psalmilor versificaţi, complctându-1 tot Thomas Sternhold. Aceasta a cunoscut până în 1644 peste 470 de ediţii. Biserica anglicană realizează, la rândul ei, prin J. Parker, The whole Psalter în 1567. Dar versificarea psalmilor devenise în mediul englez o modă literară. Căci doar astfel putem explica o variantă în latină, Psalmi aliquot davidici in metri Latinis traducti (1599, datorată tot lui Thomas Sternhold. Versiuni ale psalmilor pot fi întâlnite şi în limbile nordice. Ulterior le întâlnim pe tot spaţiul de răspândire al religiilor reformate şi neoreformate (în special în America de Nord). 10" Augustin Z. N. Pop face, în lucrarea sa Glosări la opera mitropolitului Dosoftei, Cernăuţi, 1944, p. 10-26, un amplu inventar - dar departe de a fi complet - al parafrazelor versificate în cultura europeană. 103 Psalmi aliquot Davidici in metri Latinis traducti, 1599. Tradusă de A. Spathe, Psalmorum Davidis paraphrasis metrorhytmica A. Lobwasser, 1588. 38 număr impresionant de versiuni latine parafrazate ale psalmilor, care, chiar dacă sunt redactate sau tipărite în zone în care Reforma era răspândită, nu se justifică din punctul de vedere al cultului bisericesc reformat, ele expriimând mai ales o experienţă cărturărească şi chiar literară. Au publicat versiuni versificate ale psaltirilor, alături de Th. de Beze şi Th. Stemhold, F. Bonadum105, Helius Eobaldus Hessum106, R. Snoy Goudano107, G. Buchmann108, C. lansonius109, B. Aria Montanus!]0, I. Maior111, B. Bottan2, landgraful Mauriciu de Hessen113, L. Crusius1'4, M. A. Flaminius115 etc., ca să nu mai amintim numeroasele parafraze biblice doar după unul sau câţiva psalmi. Parafrazele în versuri elegiace, eroice, iambice, trohaice etc. devin, astfel, un exerciţiu dc versificaţie, care se poate convcrti, uneori, în operă literară de valoare. O apariţie dcloc singulară în epocă este, de pildă, varianta lui Ioannes Bocacius, apărută la Caşovia (Kosice) în 1612, 116 în carc avem acelaşi psalm în 7 variante diferite de parafrază versificată . La sfârşitul secolului al XVI-lea şi începutul celui următor, realizarea unei parafraze verşi fi cat c a psalmilor depăşeşte nivelul confesionalului, intrând în teritoriul exerciţiului artistic. în mediul catolicilor francezi şi, în mod special între reprezentanţiii Pleiadei, versificarea psalmilor a fost foarte răspândită, atât în încercarea (de sorginte confesională) de a contracara audienţa celor utilizaţi de hughenoţi, cât şi ca operă artistică propriu-zsă. în acest sens putem aminti versiunile rcdactate de t 1 *7 reprezentanţi importanţi ai Pleiadei ca Jean Dorat sau elevul său Jean-Antoine Baîf118, dar şi de poeţi minori precum Philippe Desportes119, Blaise dc Vignere120, 105 Da\idis Regisptvpheta oracula adcenţi quinquagintaserie numerispoeticis enairata, Paris, 1531. ,Cf Psaherium universum carminc elegiaca redditus, Marburg, 1537. *C7 Psalterium Davidicum paraphrasibus illustratimu Marburg, 1537 (a cunoscut mai multe ediţii ulterioare). 1CS Psalmontm Davidis paraphrasis poetica, Geneva, 1565 (cu foarte multe ediţii ulterioare). :C9 Paphrasis onmes Psaîmos Davidis, Louvain, 1564. 110 Davidis aliorumque sacrarum varium psalmi in Latinnm carmen. Anwers, 1573. 111 In Psalmos Davidis paraphrasis heroicis versibus expressa, Witteberg, 1577 (mai multe ediţii ulterioare). 112 Psalmi Davidis Latinis versibus elegiaci, 1581. 113 Davidis Psalterium varia genera redditum, 1590. Interpretatio poetica Latine in centum quinquoginta Psalmos, Ingolstadt, 1597. 115 In psalmos aliquot breviores paraphrasis dityrambica cum sacris ejusdem hymni, Basel, 1540 (cu mai multe ediţiiiîn epocă). Flaminius este, dc altfel, autorul unor parafraze după Aristotel (Paraphrasis in duodecim Aiistotelis libram de prima philosophia, care a cunoscut şi ea mai multe ediţii). 116 Psalmi XIII (Benedic anima mea Dominam etc) Hebdomelodica vel VII diversorum carminibus metribus Eucharistia poetica, Cassovia, 1614, în care textul psalmului este prezentat în următoarele variante poetice: Heroicum, Elegiacum. Saphicum, Phalacriitm, Tricolon Tetrastrophon, Monocolon, Dicolon Distrophon. 117 Psalmi Davidis ex hebraica veritate latinis versibus expressi, Paris, 1575. 1IS A redactat trei versiuni ale psalmilor: două în franceză, una în latină, toate rămase în manuscris, în timpul vieţii i-au apărut doar Paraphrase sur Ies sept psaumespenitentiale. Paris, 1587. Că încă întreprinderea versificării psalmilor avea încă puternice conotaţii religioase o dovedeşte încercarea sa de a obţine protecţia şi aprobarea papei în împlinirea acestei întreprinderi. 119 Soixante psaumes de David mis en vers franţa is, 1591; Psaumes de David, 1592; Cent psaumes de David, 1598; Les Cent cinquantepsaumes, 1603. 120 Les Psauticr de David torne en prose mesurec ou vers libre, 1588. 39 Jean-Baptiste Chassignet121, Picrre de Marbeuf122, Michel de Marillac123, Racan124. în secolul al XVII-lea trebuie amintită o serie importantă de de poeţi care s-au aplecat asupra redactării unor parafraze versificate ale psalmilor dintre eare nu pot fi omişi Malherbe, Boisrobcrt, Chapelain, Godeau, Balzac dar şi marele Comeille125 etc. dintre poeţii francezi. între 1600 şi 1684 s-au publicat în mediul cultural francez nu mai puţin de 14 versiuni complet versificate ale psalmilor: J. Metezeau, Psaumes de David reprorîee verset pour verset selon Ia vers ion Latine recite en VEglise, 1610; J. H. Chasignctc, Paraphrase sur ies cent cinquantepsaumes de David (1613), J. le Pignon, Psautier frangois (1646), A. Godeau, Paraphrase des Psaumes de David (1648), P. Bourg, Paraphrase en vers frangais sur Ie CL Psaume de David (1655), CI. Sanguin, Heitres en vers frangois contemmt Ies CL psaumes de Da\’id (1660), Ch. Le Breton, Paraphrase des psaumes de David en vers frangois (1680) etc. Acelaşi lucru s-a petrecut, cu mici diferenţe, în alte literaturi europene: spaniolă, portugheză, germană, poloneză etc. O situaţie specială o întânim în literatura engleză, unde, datorită unei relaţii specifice a bisericii anglicane, cu cea reformată şi cea catolică, dar şi a unei comunicări între ele, realizarea parafrazelor versificate a psalmilor a fost atât o marcă a confesionalului, ci a devenit şi un exerciţiu artistic. în mod surprinzător, în literatura maghiiară a secolului al XVII-lea constatăm mai puţin accst lucru, probabil datorită faptului că prelungirea conflictului dintre Reformă şi Contrareformă, carc a luat dc multe ori chiar şi aspecte miliitare (manifestat în conflictul permanent în tot decursul veacului între principii Transilvaniei - în majoritatea lor reformaţi - şi Sfanţul Imperiu Roman al Naţiunii Germane, carc îşi disputau autoritatea asupra principatului), a împiedecat o comunicare culturală între catolici şi reformaţii maghiari. Parafrazele psalmilor au creat un model şi chiar o modă literara, căci altfel nu ne putem explica prezenta unor psaltiri versificate în ţări profund catolice, precum _ 1 *1 / i Spania sau Italia “ , precum şi versificarea altor texte ale Bibliei, care nu aveau nici o legătură directă cu cultul bisericesc reformat: Proverbele Iui Solomonm, Ecleziastul129, Cântarea CântărilorI3°, Plângerile lui Ieremiam etc. Aceleiaşi mode pi. " ‘ Les paraphrases sur Ies cent cinquante psaumes, 1612. !22 Psautiere chretienne, 1612. 123 Les CL psaumes dc David, 1 625. 12 4 • Les psaumes, 1631 şi Dernieres oeuvres et poesies chreticnes (1660). 125 Acesta, pc lângă 50 de psalmi a parafrazat şi celebrul text medieval (atribuit de unii lui Thomas a Kcmpis, dc alţii lui Gcrson) De imitatione Christi. 126 Bcnito Vita, Harpa de David, Mcdina del Campo, 1545. 127 F. Panigarola, Dichiarazione dei Salmi di David. Venezia, 1586; pe lângă versiunile versificate italiene apărute în Elveţia, care pot să fie considerate, totuşi, ca fiind influenţate de Reformă. 1281, Mellerius, Proverbiorum Salomonis mctaphrasis Gra:ca metrica qui vers io latina respondeî, Geneva, 1599; /E. Synagores, Proverbia Salomonis Carmine elegiaca. IVcsel. I54S., 129 A. I. Claius, Ecclesiasies Salomonis car mine reWditus et enarratus. Geneva, 15SS; A de Thou, Ecclesiasies poetica mctaphrasis explicata. Cceserodumi Turorum, 1590. 130 Cantica Canticonun versum explanatum, Paris, 1531; P. Nannius, In Cantica Canticorum paraphrases et scholia, Louvain, 1554; T. dc Beze, Cantica Canticorum Sotomonis Latini versibus expressum, Geneva, 1584; G. Gcnbradus, Cantica Canticomm Salomonis versibus, Paris, 1585; P. Ballaîus, Poetica paraphrasis Cantica Canticorum; Psahnis CXIX, Geneva, 1590. 131 Threni Jerenuce poetica metaphrasis, Ciesarodunum Turorum» 1590. 40 î i-au fost supuse şi texte celebre ale literaturii antice ca Balrachyomachya lui Homer . Activitatea de traducător este greu de deosebit, de altfel, în epocă de cea de parafrazator, de multe ori textele luând în momentul trecerii lor dintr-o limbă în alta înfăţişări toatal deosebite faţă de originalul lor. împingând mai departe considerentele noastre, ne putem întreba dacă anumite texte ale lui Comeille, Racine şi Moliere, care au ca inspiraţie literatura dramatică antică, nu pot să fie incluse în acecaşi experienţă generală a parafrazei literare. O asemenea lărgire a discuţiei ne obligă la o sugestie esenţială în perceperea statutului literar al parafrazelor versificate: dacă ele trebuie analizate în relaţie cu textul de la care pornesc, acest lucru trebuie făcut prin analiza lor în formă, iar aprecierea lor din punct de vedere artistic trebuie făcută doar considcrându-le ca lucrări independente din punct dc vedere estetic, a căror valoare trebuie judecată în sine şi nu în relaţie cu a textului sursă. în răsăritul Europei, Reforma a cuprins toată zona baltică, Polonia şi Ungaria; Şi, pentru un timp, şi Ucraina, în Polonia, de exemplu, unde, pe lângă cunoscuta versiune a episcopului catolic Jan Kochanowski133, se mai cunosc şi alte variante versificate ale psalmilor, de data aceasta de sorginte refonnată, scrise în latină sau polonă. Nevoile cultului reformat au impus atât de mult textul psalmilor versificaţi în conştiinţa contemporanilor, în mod spccial prin oralitatea lor, încât la mijlocul secolului al XVII-lea asistăm la ciudate apariţii literare în care melodia unui psalm era suport pentru un alt text literar134. însuşi Clement Marot a lăsat să sc înţeleagă în dedicaţia la psalmii săi versificaţi dubla lor calitate: cea de operă literară şi caracterul lor devoţional: „O vous, dames et demoyselles, Je veuls icy vous presenter Depouy sans offence chanter. O bicn heureux qui vocir porta Fleurir le tempe qui Ton ora Le laboureur parmy la rue, Et l’artisan en sa boutique, Avecques un psaume ou cantique En son labeur se soulager! Heureux qui orra le berger Et la bergere aux boys esans, Faire que rochers et estangs Apres eulx chater la haulteur Dun sainct norn du leur Createur!” I aa Elisîo Calenzio, De bello ranorum, Augsburg, 1512. 133 Pscilterz Dawidow, 1579 (a cunoscut mai multe ediţii în secolele al XVI-lea şi al XVII-lea. La rândul său, Psaltirea versificată a lui Kochanowski pare a fi o replică catolică la varianta versificată a psalmilor datorată reformatului Mikolaj Rej (1545), carc se bucura de audienţă chiar şi în rândurile catolicilor polonezi. O sugestie în redactarea Psaltirii i-a putut veni Iui Kochanowki în urma contactului direct cu poezia franceză a Pleiadei (şi-a făcut studiile în Franţa), dar şi prin varianta latină a lui Buchman, cu care opera sa este uneori comparată. 134 Pierre de Changy, Cantique fait sur la mort du tiron composee [...] sur le chant du psaume AXII, 1554; Gilbert de Gondoux, Cantique en paraphrases sur aucune Psalmes de David sur îes calamitez vives en France, 1588; La Bourdaiziere, Meditation sur le 50-e Psalme, 1596. 41 Dacă faptul că Psaltirea putea să răspundă în mare măsură unei sensibilităţi baroce1'5, fiind dominată de exprimarea unor sentimente extreme şi contradictorii: de la nădejdea absolută în puterea salvatoare a lui Dumnezeu la expresia disperării în faţa dificultăţilor vieţii, de la sugestii ale structurilor retorice primite dinspre textul ebraic, care au putut induce atât de cultivatele în epocă forme fixe, până la dezvoltarea celebrului motiv al fortunei labilis, nu însemnează că psaltirile versificate pot să fie considerate automat ca un produs al acestui curent; apartenenţa diferitelor versificări ale psalmilor la Barocul propriu-zis trebuie judecată de la o operă la alta şi nu în totalitatea lor. Xu ne surprinde faptul că, până să ajungă la expresiile sale majore, Barocul incipient sau cel minor s-a oprit şi asupra textului Psaltirii, făcând un exerciţiu predilect din parafrazarea sa literară. în această conjunctură a unor factori religioşi, culturali şi literari, psaltirea în versuri a devenit pentru o perioadă un gen literar, care a produs un număr impresonant de scrieri de-a lungul a mai bine de două secole. Calitatea lor literară este însă diferită, mergând de la unele texte literare de mare valoare până la o puzderie de lucrări, dintre care nu puţine de valoare îndoielnică, Astfel, tendinţa istoriilor literare dc a înregistra doar lucrările dc excepţie, omiţând numărul mare de lucrări de valoare medie sau a celor lipsite chiar de calităţi artistee, a făcut ca acest tip de poezie să nu fie văzut ca un fenomen de amploare, ci doar ca o serie de producţii literare izolate între ele şi, ca atare, insolide în cadrul fiecărei literaturi. ^ ________________________________________________________________ In concluzie putem arăta că, la mijlocul secolului al XVH-lca. răspândirea psaltirilor versificate îşi are justificarea într-un complex de factori care au concurat la succesul lor. A - a. In primul rând trebuie luate în considerare nevoile cultului bisericesc, susţinute mai ales de Reformă (care a dezvoltat o tendinţă existentă încă de la începutul Evului Mediu, atât în biserica apuseană cât şi în cea răsăriteană). Exerciţiul parafrazei, vechi încă din peroada elenistică şi din epoca literaturi latine târzii şi de la începutul Evului Mediu, a cunoscut o răspândire remarcabilă şi datorită controverselor dintre Reformă şi Contrareformă, care implicau interpretarea textelor biblice atât în spiritul cât şi în textul lor. - b. Barocul, pe de altă parte, a facilitat parafraza versificată după textul Psaltirii, atât datorită manierismului pe care îl presupunea actul parafrazei, cât şi datorită materialului literar propriu-zis, propice exprimării unor trăirilor atât de mult frecventate în literatura barocă, pe care îl ofereau psalmii. Dar aparteneţa sau nu a diferitelor parafraze versificate la acest curent artistic trebuie să fie judecată de la o operă la alta în funcţie de criterii stilistice care să valideze încadrarea respectivei opere. Asistăm, astfel, în epocă Ia o dublă justifeare, complementară însă, a versificării psalmilor: religioasă, pe de o parte, modă literară, pe de alta. Ambele au concurat la succesul acestui tip de texte dar, în cazul fiecărui text în parte, trebuie analizat cu atenţie de la un caz la altul în ce măsură aceste elemente au contribuit individual. 3. Psaltirile versificate în literatura româna veche. Pe bună dreptate Sextil Puşcariu observa că literatura română este singura din spaţiul ortodox care a cunoscut până la sfârşitul secolului al XVH-Iea parafraza versificată a psalmilor136. Andre Stegemann, op. cit., p. 155-163. Istoria literaturii române. Epoca veche, Sibiu, 1930, p. 123-124. 42 • î Chiar dacă el nu ştia de experienţa ucraineanului Simeon Polocki (Polocky) , personalitate de mare importanţă în viaţa culturală moscovită din anii 1660-70, afirmaţia rămâne valabilă, din moment ce tot mai multe informaţii ne arată că acesta s-a format în centre de cultură iezuite. Sub diferitele ei aspeccte, psaltirea versificată este justificată în spaţiul românesc prin trei elemente: a) tradiţia de a interpreta prin parafrazare unul din cele mai citite dar şi plin de locuri obscure texte ale Bibliei; b) nevoia dc cult a bisericii calvine româneşti; c) o modă literară carc era justificată de o direccţie artistică, dar şi dc momentul manierist al literaturii europene şi, doar parţial, dc Baroc. Dacă prima explicaţie este valabilă pentru o întreagă tradiţie a hermeneuticii biblice atât răsăriteană cât şi apuseană, cea de a doua este legată de răspândirea Reformei în rândul românilor transilvăneni, în timp ce cea de a treia reprezintă unul din momentele sincronizării cu cultura occidentală, pe carc umanismul românesc o încerca începând cu a doua jumătate a secolului al XVII-lea. Nu toate psaltirile versificate româneşti sunt justificate în mod egal de cei trei factori mai sus menţionnaţi. Vom analiza, în continuare, psaltirile versificate româneşti redactate până la sfârşitul secolului al XVII-lea şi în cc măsură ele sunt justificate dc unul din cci trei factori (religios, literar şi interpretativ al textului original). 3.1. Elemente vcrsificatc în psaltirile corcsicnc. Ladislau Gâldi emite în Introducere în istoria versului românesc13* părerea că „primele traduccri ale textelor biblice au valorificat atât anumite sonorităţi ale versului popular, cât şi efecte bazate pe parai el sme; lipsea încă - şi nici nu pute fi altfel, având în vedere modelele greco-slavone - aplicarea pmcipului izoslabismului şi în domeniul poeziei culte”139. Remarcă, însă, clauzule rimate în anumite pasaje din Psaltirea slavo-română a lui Coresi din 1577, arătând că „paralelismul se realizează pe efectul expresiv al anaforei”.140 3.2. Psaltirile calvino-române: Un prim grup îl formează psaltirile calvino-române, din care s-au păstrat doar trei manuscrise aflate în colecţiile Bibliotecii Filialei Cluj-Napoca a Academiei Române141 şi un fragment din Psalmul î redactat de Mihail Halici-tatăl scrisă pe o foaie liminară a unei tipărituri păstrate în Biblioteca Facultăţii de Teologie Reformată din Cluj-Napoca142. Redactate între cca. 1660 şi 1701, psaltirile calvino-române se adresau nevoilor cultului bisericesc al românilor din zona Haţegului şi estul Banatului care trecuseră la calvinism. Scrise cu literă latină şi cu ortografie maghiară, acestea sunt traduceri ale unor psaltiri calvine maghiare. Traducerea nu a fost făcută într-o singură etapă din moment ce în toate trei variantele primul psalm este tradus după psaltirea lui Szegedi Gcrgely, iar restul de 149 după cca a lui Szenci Molnâr. f 17 ‘ Vezi: G. Ivaşcu, Istoria literaturii române, Bucureşti, 1969, p. 202. I3S Bucureşti, Editura „Minerva”, 1971. 139 L. Gâldi, op. cit., p. 69. 140 idem, p. 68. 141 Toate celc trei manuscrise au fost conservate de bibliotecile Colegiului Reformat şi a celui Unitarian din Cluj, ceea ce ne face să credem că alte exemplare au fost pierdute sau distruse în urma conflictului dintre biserica ortodoxă şi cea calvină. 1"2 N. Drăganu, Mihail Halici, în „Dacoromania", IV (1924-1926), p. 89 43 Diferenţele dintre cele trei texte ne îndreptăţesc să bănuim că ele au avut şi o circulaţie orală puternică, asemănătoare cărţilor populare, supoziţie întărită şi de faptul că ele erau cântate în biserică, oralitatea fiind o dimensiune evidentă a circulaţiei lor. Textele nu se caracterizează printr-o virtute literară deosebită, păstrând doar unele trăsături ale metricii originalelor maghiare (şi, implicit, a Psaltirii lui Ambrosius Lobwasser şi, eventual, a Psaltirii hughenote, care au fost sursa lui Szenci Molnâr), în primul rând datorită folosirii aceleiaşi muzici pentru psalmii cântaţi în mediul calvin pe tot cuprinsul Europei143. Literatura românilor din Transilvania trecuţi la calvinism nu a fost cercetată în ansamblul ei, cu atât mai puţin ea a fost integrată literaturii noastre vechi, poate şi datorită faptului că reprezenta o manifestare divergentă a culturii noastre. Ca simple accidente au fost privite Cartea de cântece (Fragmentul Todorâscu) tipărită la Cluj în jurul lui 1570144, Cântecele calvine (cunoscute şi sub numele Codicele Agyagfalvfyt copiate în 1642 de Grigore Sândor Agyagfalvi în Haţeg (care cuprinde cântece şi rugăciuni calvine145), Gradualele pe care Nicolae Drăgan îl datează în a doua jumătate a secolului al XVII-lca146. Nicolae Drăganu a descoperit un psalm copiat de Mihail Halici-tatăl147. Mai des menţionată este Psaltirea lui I. Viskim, scrisă la Sântămăric-Orlca, în Ţara Haţegului, în 1697. Găsirea unei psaltiri calvino-române necunoscute, Şoltarile a lui sfânt David crai şi proroc scrise cu ajutor iul lui Dumnezeu în Râu de Mori, Anno Domini Noştri Jesns Christi Î703 în curtea şinstitii jupunese Kendefii lanosoaie ghe la Ştefan Istvanhazi149 ne îndreptăţeşte să redeschidem analiza circulaţiei şi a locului 0 t ţ Alin-Mihai Gherman, Versificaţia în psaltirile calvino-române, în „Revista de istorie şi teorie literară", 182, nr. 2, p. 176-182; Idem, O psaltire româno-calvina necunoscută, în „Biblioteca şi cercetarea", Cluj, voi. I, p. 179-192. Toate aceste trei psaltir nu au notele melodiilor aferente interpretării lor (aşa cum găsim în multe manuscrise şi tipăritur maghiare din epocă), indicaţia melodiei se face prin citarea în limba maghiară a textului psalmului corespunzător pe a cărui melodie urma să se cânte versiunea românească. I A | ■* Publicată de Hiador Sztripszki şi G. Alexics, Szegedi Gergelyi enekeskonzvd Xl'l szazadbeeli roman forditasban, Budapest, 1911; o ediţie modernă o datorăm lui Ion Gheţie în Texte româneşti din secolul alXVI-lea, Bucureşti, Editura Academiei, 1982. 145 H. Sztripszki, G. Alexics, op. cit., p. 174-187. U6 Descris de Gr. Silaşi, Psaltirea calvino-română versificată, în „Transilvania*’, VIU (1875), nr. 12, p. 141-143; nr. 13, p. 151-153; nr. 14, p. 160-162. O ediţie a acestui text i-o datorăm lui Daniele Pantaleoni, Texte româneşti vechi cu alfabet latin: „Psalterium Hungaricum " în traducerea anonimă din secolul alĂTH-lea, Timişoara, Editura Universităţii de Vest, 2008. N. Drăganu, Mihait Halici, în „Dacoromania", IV (1924-1926), p. 89 M Titlul reproduce pe cel al Psaltirii lui Albert Szenci Molnar, A lui sfânt David crai şi proroc o sută cincidzeci deşoltari cari au scris cu manile lui ViskiJanos în Boldogfalva (Sântămărie-Orlea), 1697. w Spre deosebire de celelalte texte scrise cu literă latină şi ortografie maghiară, care dovedesc o relativ strânsă legătură cu tradiţiile grafiei româno-chirilice (Psaltirea lui Viski conţine şi un Tatăl nostru scris cu litere chirilice), fie că prezintă forme mai vechi aîe evoluţiei graiului din Ţara Haţegului şi estul Banatului (Graduale), acest manuscris redă, cu posibilităţile ortografiei maghiare, multe fenomene dialectale (în special palatalizarea). Titlul său în grafia originală este Soltarilye a lui Szfunt Da\id Kraj si Prorok, szhisze cu asutoria [sici] luj Dumnyedzeu in Riu de Mori. Anno Domini Noştri Jesus Christi 1703 in Kurtya sinsztyityii supunyesze Kendefii Janosoje g)>ela Sţyefan Istvanhazi. Manuscrisul este păstrat în Biblioteca Filialei Cluj-Napoca a Academiei Române, fondul unitarian, sub cota Ms. U. 579A. O cercetare a lui Daniele Pantaleone emite ipoteza că formele de limbă diferite de ale celorlalte psaltiri calvino-române (cea a lui Vîski şi Graduale) se datorează originii din părţile Aiudului a lui 44 4 psaltirilor calvino-române în vechea noastră literatură, urmărind ca într-o cercetare viitoare să se investigheze cântecele şi alte texte calvino-române. Un prim element, care a trecut neobservat până acum, este faptul că în fragmentul copiat de Mihail Halici-tatăl şi în toate cele trei psaltiri primul psalm este tradus după versificarea din secolul al XVI-lea făcută de Szegedi Gergely150, iar următorii 149 după cea a lui Albert Szenci Molnâr, făcută la începutul secolului al XVII-lea. Dacă în cazul lui Gergelyi Szegedi nu i s-au stabilit cu precizie modelele versiunii versificate de el, în cazul lui Albert Szenci Molnâr se ştie cu precizie că el a avut ca model versiunea germană a lui Ambrosius Lobwasser şi/sau cea franceză realizată de Clement Marot şi Theodore de Beze. Acest fapt ne îndreptăţeşte să afirmăm că textul românesc a fost tradus în mai multe etape, traducerea după Szenci Molnâr fiind una ulterioară tălmăcirii primului psalm (aflat atât în fragmentul scris de Mihail Halici-tatăl, cât şi în cele trei manuscrise) Locurile de redactare ale manuscriselor cu cântece şi psalmi calvino-române sunt cuprinse de o arie geografică limitată, care se reduce la estul Banatului şi Ţara Haţegului: Haţeg (Gr. Agyagfalvi), Sântămărie-Orlea (Viski), Râu de Mori (Istvahazi), Ţara Haţegului (Graduale) şi Caransebeş (fragmentul copiat de Mihail Halici-tatăl).151 Datele la care au fost copiate manuscrisele sunt cuprinse şi ele între limite relativ apropiate: 1642 şi 1703. Aceste două circumscrieri ne conduc spre definirea unui moment deosebit de interesant al culturii noastre, în care suntem obligaţi să intercalăm şi cele două scrieri lexicografice considerate şi ele ca simple „accidente": Lexicon Marsilianum şi Anonymus Caransiebesiensis152, dar şi poeziile lui Mihail Halici-fiul. Cu toată convingerea credem că orice cercetare viitoare nu va putea face abstracţie de relaţia dintre aceste scrieri, aceasta find reprezentată nu numai de aspectul lor formal: folosirea literei latine şi ortografia maghiară, cât şi de aspectul mai larg, a aderării unui grup de români Ia cultura occidentală, produsă, foarte probabil, de dorinţa integrări în structurile principatului153 Faptul că psaltirile române traduc, cu excepţia primului psalm, integral Psaltirea în versuri a lui Albert Szenci Molnâr ne lasă să bănuim rezultatul politicii concertate a principilor transilvăneni de atragere a românilor la Reformă, cântarea psalmilor în biserică fiind extrem de importantă în cadrul cultului religios calvin. Făcând comparaţia textelor psaltirilor calvino-române, şi cu al izvorului lor direct, trebuie să observăm că textele româneşti sunt inferioare din punctul de Styefan Istvanhazi {op. cit., p. 27-28), întrucât copistul era dintr-o regiune unde palatalizarea era mult mai accentuată, întrucât în studiul de faţă ne interesează conţinutul literar al textelor, vom proceda la o transcriere interpretativă a lor, conştienţi, însă, de faptul că o viitoare editare a lor va necesita şi transliterarea lor, datorită lecţiunilor diferite posibile. 150 Acest psalm a fost copiat la 1672 şi de Mihail Halici-tatăl pe foile de gardă ale unei cărţi. 151 N. Drăgan, Mihail Halici, în „Dacoromania", IV (1924-1926), p. 89. 152 A cărui paternitate trebuie atribuită cu argumente tot mai convingătoare apărute în ultima vreme lui Mihail Halici-tatăl. 153 Acest moment cultural poate să fie privit ca un exerciţiu care a premers, la nivelul unei comunităţi locale, Şcoala ardeleană, inclusiv în sublinierea conştiinţei latinităţii limbii române (I. Gheţie, Studiu lingvistic la Fragmentul Todorăscu în Texte româneşti din secolul al Xl'I-lea, Bucureşti, Editura Academiei, 1982,), dar, spre deosebire de ce s-a întâmplat în veacul al XVIII-lea, nu şi a folosirii acesteia ca argument politic. 45 vedere al realizării artistice. Este evident că traducerile româneşti au fost făcute în primul rând dintr-o perspectivă utilitaristă şi mai puţin cu intenţii estetice. Totuşi, în concordanţă cu Szenci Molnâr, dar mult mai puţin consecvent decât el, versurile utilizează rima, experimentându-se diferite tipuri de aşezare a rimei în cadrul structurii strofice, aranjarea pe strofe fiind mai evidentă în cazul Graduale-lui. Formele prea complicate de dispunere a rimei din textul maghiar sunt de multe ori schimbate în textele româneşti cu rimă alăturată sau cu vers căruia îi lipseşte complet rima. Redăm câteva tipuri de aşezare a rimei pe care le întâlnim în textele cercetate: - Rima alăturată (■aabb): „Şi fan dai de biu dobitoacelor Care-i rodeşti pe câmpuri fiarelor, Şi după munca a lor dai omului Iarba şi-ncă grâul vieţii lui” (Graduale, Psalm 101). - Rimă alăturată cu intercalări dc versuri ncrimatc: „Vemiccşte au păzit Şi l-au foarte iubit Doamne, ascultă în cercrea lor. Către ei plecaş Şi le tu iertaş, Nu se întumară Şi ei bătuţ fură. Pre ci alduit î Ca pre Dumnezeu Genunchele plecaţi Şi vă rugaţi” (Graduale, Psalm 69) - In Psalmul 5 întâlnim rime care au structura abbca. sau abbaca: „Doamne, cuvintele mele Primeşte în urechia ta, Ascultă-mă din mila ta, Gândurile mele cu milă Socoteşte-le. H % De dimineaţa m-ai ascultat, * 1 Când voi striga cătrc tine, De dimineaţă cu vreme Nainte-ţ spune-voi nevoia Cerându-t mila. Că tu eşti atare Dumncdzău Căruia răul nu-i place Şi cine în păcat viadză Nu-ţ va videa obradzul al tău Până face rău”. unde se încearcă reproducerea strofelor de tipul abbcca pe care le întâlnim la Szenci Molnâr. 46 în Psalmul 4 structura rimelor în strofa (cu multe inconsecvenţe) este abaabcbcd, în consonanţă cu frorma adoptată de Szenci şi preluată de acesta din psaltirea lui Lobwasser şj/sau Clement Marot şi Beze: „în pat s-au odihnit, A încet voi adormi, Nu am nici o frică Cându mă pomenesc Nemic nu-mi amintesc, Că Domnul mă păzeaşte Să o sută de mii Toţi m-or încungiura De-a dreapta şi stânga Să m-ar lovi încă n-am eu trăgni! Şi de toată năpaste”. (Graduale, Psalmul 4, p. 36) - Psalmul 6 reia structura strofică de tipul aabccb: „Sufletul mieu s-au turburat De nevoi s-au întristat Boleşte-m inima Doamne, să mă păstrăvesc! Aşa să mă dosădesc. Până când mi-i lăsa?” - Ca şi: „Voi, porţilor, vă închinaţi, Capetele vă rădicaţi S-între la voi cel crai ferecat. Cest crai ferecat cin e? Domnul şiragurilor e A In slava sa-i mare împărat”. (Graduale, Psalmul 10) - Şi mai savantă ne apare structura de tipul ababbaca: „în peşteră îş ascunde trupul Cum nevinovatul să apuce La gură, socoteşte ca leul, Cum săracul în mreje să-I bage Şi pe el în gură să-l înghită, Tot în acestea elu-ş bate capul Cum se poate apuca siromanul”. (Graduale, Psalmul 18) - Sau ababcbc: „In Dumnedzeu tare mă nădăjduiesc, Că ce-m dziceţ sufletul aşa. Cum den muntele vostru să pribegesc, Să zbor departe ca pasărea. Că necredzuţii acest loc găteadză, Să săiiete blânzilor inima A Incă-n arce-ş aruncă săgeţile”. (Graduale, Psalmul 77) 47 - Sau abbacc: „în mânia ta-mi viaţa Din mân-alenişilor, Tu-m fi mântuitor, în mâna lor mine nu mă da, Cari pa mine urăsc Şi tot întins mă gonesc. (Graduale, Psalmid 11) în genera!, trebuie să observăm că mult mai reuşite sunt versurile mai scurte, nu de puţine ori textul românesc câştigând datorită caracterului oral virtuţi neaşteptate datorită simplităţii şi sincerităţii exprimării: „Ca pleava uşoară vântul Răsfiră, aşa îngerul Domnului, pre tot într-una Să facă să plece fuga. Fie-le întunecoasă Calea, gheaţă lunecoasă”. (Graduale, Psalmul 35) Exemplele de mai sus sunt suficiente, credem, pentru a justifica reexaminarea afirmaţiei deja încetăţenite154, conform căreia textele psaltirilor calvino-române sunt de o valoare literară scăzută. Cursivitatea unora dintre versuri impune şi reanalizarea afirmaţiei lui L. Gâldi155, care a găsit în textul lui Viski „urme de metru iambic”. Fiind o traducere adaptată unei melodii, această analiză trebuie făcută prin colaţionarea tuturor variantelor româneşti şi cu confruntarea atât cu textul Iui Albert Szenci Molnâr dar şi cu muzica pentru care au fost compuse156. Un fenomen căruia nu putem să-i oferim momentan nici o explicaţie este faptul că majoritatea psalmilor versificaţi în care apare şi rima se află între primii cincizeci. Probabil este vorba de faptul că însăşi traducerea textului lui Szenci Molnâr a fost făcută în mai multe etape sau de traducători diferiţi, ceea ce se va putea susţine doar în momentul transcrierii întregului text al psaltirilor versificate şi al comparării formelor de limbă. Confruntarea manuscriselor pe care Ie avem la dispoziţie arată existenţa unei înrudiri evidente: Psalmul 1 - Halici-tatăl: „Care nu îmbla în sfatul răilor Şi nu va sta pre cale de păcat în scaunul de bădjocură nu şede Ce în legea Domnului să dezmiardă, Acesta-i grijă dzua şi noaptea, Om ca acesta-i fericit, adevăr”. 154 Istoria literaturii române, voi. I, ed. a I!-a, Bucureşti, Editura Academiei, 1970, p. 437. 155 Ladislau Gâldi, Introducere în istoria versului românesc, Bucureşti, Editura Minerva, 1971, p. 41 şi 80. 156 Textul psalmilor lui Szenci Molnâr a fost însoţiţi de la prima ediţie de notele pentru care aceştia au fost compuşi (note care au rămas aceleaşi pentru tot spaţiul european al calvinismului). O bună ediţie a psalmilor versificaţi de data acesta şi a notelor muzicale aferente o găsim în Regi magyar kolook ţâra XVII szazăd, voi. 6: Szenci Molnar Albert, Koltoi micvei, Budapesţ, 1971. 48 - Graduale: „Care nu îmbla în sfatul răilor Şi nu va sta pe cale de păcat, în casa de bădjocură nu şede, Ce de legea Domnului să dezmiardă Aceasta~i grija dzua şi noaptea, Om ca acesta-i fericat, adevăr”. - Viski: „Care nu îmbla în sfatul răilor Şi nu stă în calea păcătoşilor, în scaunul de bădjocuroşi nu şede Ce în legea Domnului să dezmiardă, Aceasta-i grija dzua şi noaptea, Dzău, că-i fericat omul ca acela”. - Istvanhazi: „Care nu umblă în sfatul răilor, Şi nu stă în calea păcătoşilor, în scaunul bajocuroşilor nu şeg'e, Ce-n legea Domnului se g 'ezmn'ardă Dzua şi noapt'a accasta-i grija Dzău, că-i fericat omul ca acesta”.157 Observăm că fragmentul scris de Mihail Halici-tatăl se aseamănă cu Graduale, iar cel din Viski face corp comun cu Istvanhazi. Este cert că nici unul din textele pe care le avem la dispoziţie nu reprezintă originalul, ci copii, variante mai mult sau mai puţin fidele ale traducerii originale. Tipul diferenţierilor, care apar între manuscrise, ne poate sugera concluzia că, în paralel cu circulaţia scrisă a copiilor, va fi intervenit şi vehicularea orală a cântecelor, întrucât, după cum am afirmat, psalmii sunt mult cântaţi la calvini. Numai astfel putem explica asemănări care apropie fară o regulă anume când unele, când altele dintre manuscrise. Astfel, Psalmul 8 sună în Graduale: „Laudă-te şi cei poroboci mititei, în gura lor sfânt numele-ţ poartă ei”. - La Viski: „Laudă-te şi cei poroboci mici, în gura lor sânt numele-ţ poartă ei”. - Şi Ia Istvanhazi: „Laudă-te şi cei copt’ii miti’t’ei, în gura lor sfânt num’ele-ţ poartă ei”.158 157 Sccris: Care nu emble in szfatul reilor, Si nu sztăe in calya peketosilor, In szkaunul bazsokurosilor nu segyc, Tsen legsa Domnuluj sze gyezmnyarde Dzua si noptya atsastaj grizsa Dzeu, kej ferikat omul ca atseszta 49 Unde, la Istvanhazi se schimbă poroboci cu copii, iar la Viski mititei cu mici. Schimbarea de Ia Viski aduce, însă, şi o deteriorare a regimului rimelor. Diferenţierile sunt în uncie cazuri atât de semnificative, încât, uneori, putem presupune că suntem în faţa unor traduceri paralele ale aceluiaşi text: - Graduale: Doamne, ipăsenia mea, Cu zi, cu noapte strig la tine, Rugăciunea mea o ascultă [...] Sufletul meu cu rea boală S-au ponosit şi umplut tare, Ca care s-au gătat pre moarte Şi coboară pre păcură [sic!]” - Viski: - Istvanhazi: „Doamne, ispăscnici mele, La tine strig dzua şi noaptea, Rogu-mă cum eu înaintea ta, Să margă rugăciunca mea [...] Şi-m socotcştc mâlcuiala, Sufletul mieu cu dosadă, S-au împlut şi s-au săturat Şi amu s-au apropiat Viaţa mea de gropniţă”. „Doamn’e ispăscn’ei mn’cle, Dzua şi noapt’a strig cu la tin'e, Rogu-mă cum înaintea ta Să mn'argă rugăciunea mn’a [...] Sufletul mn'eu cu dosadă, S-a umplut şi s-au săturat, Ca acela ce-i pe groapă gata Şi merje el pe păcură [sic!]”.159 In faza actuală a investigaţiilor nu se poate afirma decât că manuscrisele cele mai vechi, fragmentul copiat de Mihail Halici-tatăl şi Graduale sunt cele mai apropiate de ceea ce va fi fost traducerea iniţială, cele mai recente (Viski şi Istvanhazi) aducând — mai ales cel din urmă — o evidentă deteriorare a textului poetic. t f q Scris: Jaudete si tsej koptyii mityityej In gura lor szfunt numyelecz porte jej”. 159 Scris: Doamnye iszesenzyi tnnyele, Dzua si noaptya sztrig eu la tinye, Rogume cum inaintya ta Se mnyarge rugetsunya mnya [...] Szuflytul mnyeu cu doszade, Sza emplut si szau szeturat, Ka atsela tsej pe grope gata Si mezsje el pe pekure. 50 O certitudine este faptul că nici una dintre ele nu reprezintă o traducere originală (aşa cum s-a afirmat uneori) şi că multe dintre diferenţele pe care le constatăm între diferitele versiuni vin din circulaţia lor atât în scris cât şi orală. E mai greu de stabilit când s-a făcut această traducere. Cu siguranţă că ea a fost făcută după 1620, când versiunea lui Szenci Molnâr a psalmilor a fost impusă în cadrul bisericii calvine maghiare din Transilvania şi înainte de 1670, de când datează textul lui Mihail Halici-tatăl160. Ca punct de reper putem sa luăm şi Cartea de cântece scrisă de G. Agyagfalvi la 1642 în Haţeg, care nu conţine nici un psalm din Szenci Molnâr. De asemenea, catehismele calvineşti tipărite pentru români în 1648 şi 1656 nu conţin nici o referire la psalmii versificaţi. Este o certitudine, deci, că psaltirile calvino-române aveau o destinaţie în prmul rând practică, ele vizând cultul în bis crea. In acelaşi timp, însă, ele reprezintă, de asemenea, un monument literar care, deşi era traducere a unui text străin, a fost redactat înaintea multor încercări de versificaţie de la noi. Iar prin conexiunile lor mai îndepărtate, pune, în legătură în mod neaşteptat literatura noastră vcchc cu manifestări ale Renaşterii târzii şi, în general cu forme ale literaturii occidentale. 3.3. Psaltirea în versuri a mitropolitului Dosoftei. Psaltirile versificate deveneau, prin răspândirea lor în unele medii româneşti din Transilvania, o marcă a Reformei. Dc aceea, tipărirea la Uniev de către Mitropolitul Dosoftei a unei parafraze versificate a psalmilor poate să fie privită şi din perspectiva mai vechii A tradiţii moldoveneşti de replică ortodoxă contra Reformei. In acelaşi timp, prin caracterul ei insolit în cadrul modelului slavo-bizantin al literaturii noastre, nu a putut să fie primită decât cu rezervă în mediul tradiţionalist ortodox. Compusă între 1660-1666, Psaltirea în versuri a mitropolitului Dosoftei a fost editată doar în 1673. Conştient de noutatea întreprinderii sale pentru literatura noastră, autorul mărturiseşte precaut, încă din foaia de titlu a tipăriturii, că ea este „cercată prin svintele cărţi, şi de-acia pre versuri tocmită în cinci ai foarte cu osârdie mare"161, «tocmită» însemnând „alcătuită, ansamblată". Tot Dosoftei îşi defineşte lucrarea drept o tâlcovanie162, cu sensul de: „interpretare", sens pe care îl regăsim şi în alte contexte tot în Psaltirea f/î versuri: „Vezi ce tâlcovanie are sfânta carte"163, „tâlcovania pre-acest psalom de sus"164; în altă formulare, Dosoftei spune explicit că „a lui David proroc şi împărat Psaltire tâlcuită româneşte pre stihuri". Din aceste formulări rezultă clar cclc două dimensiuni pe care mitropolitul le 160 Pentru datare ar putea fi luată în considerare şi condiţia pusă de către superintendentul (episcopul) calvin Ştefan Geleji Katona candidatului Melctic pentru păstoria scaunului Bălgradului: „Cântcceie calvine traduse româneşte şi întrebuinţate de cei din Caransebeş şi Lugoj să le tipărească şi să le vestească înainte şi după predici şi rugăciuni în toate adunările" (apud N. Drăgan, op. cit., p. 88). 161 Dosoftei, Psaltirea în versuri, ediţie critică dcN. A. Ursu, Iaşi, 1974, p. 3. 162 „Ni s-au părut smerenii noastre a hi lucru de treabă şi dc folos tâlcovania aceştii svinte cărţi”, idem, p. 11. 163 Idem, p. 933. 164 Idem, p. 1038. 51 investeşte-în lucrarea sa: pe de o parte cea de interpretare şi chiar exegeză şi, pe de alta, cea de exerciţiu literar. în Predoslovia către cititori a manuscrisuluii Psaltirii în versuri, citând autoritatea patriarhului Dositei al Ierusalimului, de la care ar avea această informaţie, Dosoftei spune că: „patru înţelesuri are Sfânta Scriptură nHCAurreAHhfi [literal], wrhmhhkh [„pe obice”, curent, sens de bază], imocKACAhH [„alegoric, plăzmuitor”], ripinocHTeAiihn [pe mutare, mctaforic], detaiind fiecare din aceste niveluri de lectură: nncAUîTGAiih« „iaste cuvântul acela ce nu te lasă să-l duci într-alt chip de cum iaste scris, ca şi unde zice Domnul Ilristos «Eu voi trimite-vă mângâietoriu de la Părintele Duhul cel adevărat, carc dc la Părintele purccadc». Acesta cuvânt, cine-1 va socoti într-alt chip, ac el a-i strein cu totul de s fanta besearică; wnitmuihM iaste nărav în sfânta carte ca şi când zice: «N-am venit să răsipesc leagea, ce să o împlu», «N-am venit pace să arunc pre pământ, ci sabie!». Cu cuvântul acela dintâi, Domnul Hristos face îndemnoşi pe jidovi cătră ascultarea Sfintei Evanghelie, iar cu cel dc-al doilea le dă groază pentru cei îndereptnici; hiic'ckacakh iaste ca şi cimiliturile, când altă grăieşti şi altă să-nţăleage, ca şi: «Că stearpa născu şcapte şi cea cu cuconii inulţi au slăbit» va să zică că besearica cea din limbi, carea era stearpă dc darurile lui Dumnezeu au născut cuconi de la Hristos, mirele său, ccale 7 taine şi şeapte daruri a Sfântului Duh; ccii cu cuconi mulţi, adică besearica Leagci Vechi (carea să zice umbră leagii adevărate) au slăbit, s-au sterpit dc tot, darul lui Dumnezău, pentru ne-ascultarca cuconilor ci, carca înainte era plină de darul Iui Dumnezău cu proroci şi apostoli; np'knocirreANhîf iaste că neştine, ce va să să-nţăleagă cuvântul dintr-altă asămănătură de poveaste, într-acest chip: «Piatra ce nu o socotiră zidari, aceaca fu în capul zidului», acest cuvânt să mută la Domnul Hristos, că nu-1 băgară în samă jidovii, călcătorii legii, ce sfinţia sa stătu cap unghiului Legii Vechi şi legii nouă, de le împreună îmbe, ca sfinţiia sa iaste capul sfintei besearic, mireasei sale”165. Aceeaşi împărţire a posibilităţilor de lectură a textului Bibliei o face, cu unele diferenţe, şi în predoslovia textului Psaltirii în versuri tipărit la Uniev. Faptul era cu totul nou în cultura noastră şi insolit pentru lumea ortodoxă, din moment ce tot el ţine, din nou, să asigure cititorul că acest lucru l-a auzit de la tizul său, patriarhul Dositei al Ierusalimului: „De-aceasta m-am rugat svinţiei sale părintelui şi preafericitului patriarh de mi-au scris aceste patru înţălesuri [...] şi de pre izvoldul svinţii sale am scris precum să vede"166. Formulare precaută prin carc, ascunzându-se în dosul autortăţii ecleziastice a unuia din capii Bisericii Răsăritului, reia de fapt rudimente ale unei teorii retorice 165 Dosoftei, Psaltirea în versuri, ediţie de I. Bianu, Bucureşti, 1887, p. 7-8. 166 Dosoftei, Opere, p. 21-23. în manuscrisul Psaltiri în versuri, Dosoftei afirmă că aceste informaţii le are de la patriarhul Nectarie al Ierusalimului, antecesorul lui Dositei: „Aceaste patru înţălesuri le-am scris pentru cetitoriul iubitiei sale părintelui şi preafericitului patriiarhului de mi-au scris aceastc patru înţălesuri, ce va avea osârdia să-nţăleagă într-adâncul aceştii cărţi. Dc-asta m-am rugat sfinţiei sale părintelui şi preafericitului patriiarhului de mi-au scris aceaste patru înţălesuri, însă atunci când vnisă sfinţiia sa, când era arhidiiacon la părintele Nectarie, patriiarhul de Ierusalim. Atunci mi-au scris sfinţiia sa, tizul mieu, carele acum iaste în locul părintelui Nectarie, kyr Dosoftei şi dc pre izvodul sfinţi sate am scris precum să veade” (Dosoftei, Psaltirea în versuri, p. 8-9). 52 scolastice pe care o va fi auzit în timpul popasurilor sale poloneze sau a lecturii vreunei cărţi occidentale167. Primul nivel este cel pozitiv, etimologic sau „pre istorie" , al doilea este cel „ithicos, pre obicei, [în lexicografia modernă este numit „sens de bază”]"169, un al treilea este cel „alagoricos, pre altă plăznuitură”170, iar cel de-al patrulea este cel „metaforicos, pre mutare"171, ilustrând fiecare mod de lectură cu diferite exemple, dar atrage atenţia cititorului că aceste patru niveluri de lectură sunt valabile şi pentru textul Psaltirii în versuri: „Aceste patru înţălesuri le-am scris pentru cetitoriul iubit ce va avea osârdie a cerca să-nteleagă într-adâncul aceştii svinte cărţi”l7\ * 1*71 „Pre istorie” sunt foarte multe explicaţii care însoţesc psalmii , încercând să detalieze cărui moment al vieţii lui David îi corespund diferiţii psalmi: Psalmul 3 a fost compus „când fugea de Avesalom", Psalmul 7 este „Cântecul lui David pentru Huşi, feciorul lui lemeni, când îi împroşca şi-i suduia, fugind de fiiu-său, de Avesalom”. Psalmul 8 este „pentru călcătura culesului”, Psalmul 14 „Poate fi că s-au fost cântând a opta zi de Paşte, cumu-i la noi Tomina"; Psalmul 17 „sluga Domnului, David, ce-au grăit cătră Domnul cuvintele aceştii cântări în zua ce l-au izbăvit Domnul de mâna tuturor pizmaşilor lui şi din mâna lui Saul” , Psalmul 49 „cuprinde întru sine acest psalom nevoile besearicii lui Duninezăau şi izbânda asupra pizmaşilor” etc. Interpretările „ithicos, pre obicei” sunt mai rare, dar existente, precum lecţiunea versurilor „Sufletele-ntoarce cătră sine, / A dori de Domnul, cum să vine" sunt I *7S interpretate marginal de Dosoftei: „Tot s-or spăşi, de vor vrea" . „Alagoricos” sau „pre altă plăznuire” sunt glosările marginale care pune în relaţie Psaltirea din perspectiva textelor Noului testament: Versurile „Mă certară 167 Accstc teoretizări sunt contemporane cu cele pe care Ic face Miron Costin în Predoslovia la Viafa lumii. Cunoscând fapul că cci doi au fost într-o relaţie apropiată şi faptul că versuri ale lui Miron Costin suni tipărite în Psaltirea în versuri, ne întrebăm dacă cele două teoretizări nu au fost făcute în cunoştinţă una de ccalaltă. De altfel, teoretizări asemănătoare găsim în De arte rhetorica libriXscrisă câţiva ani mai târziu (1706) dc Feofan Procopovici la Kiev (Feofan ProkopoviC, Dc arte rhetorica libri X. Ktiln-Wien, BOhlau Vcrlag. 1982). Noţiuni dc versificaţie se află şi în prima gramatică slavonă tipărită a lui Melctie Smotriţkii {Gramatiki slavenskiia pravilnoe syntagma, 1619) reeditată dc mai multe ori de-a lungul secolului al XVlI-lea. La 1697 Antim Ivireanu tipăreşte la Snagov o lucrare cu titlu identic celui de mai sus. 168 Dosoftei, op. cit., 1. Ibidem. 170 Ibidem. ,7‘ Ibidem. ,7: Ibidem, p. 21. Studiul notelor marginale şi glosărilor lui Dosoftei la textul Psaltirii în versuri este subiectul unei alte ccrcctări. 174 Trebuie să observăm că o mare parte din interpretările lui Dosoftei sunt asemănătoare cu cele din Psaltirea de la Bălgrad (1651), tradusă, foarte probabil, după varianta reformată latină a lui lunius. Ele coincid, însă, aprope în totalitate cu interpretările pe care Biblia de la Bucureşti şi Vechiul Testament (ms. 45. dc la Biblioteca Filialei Cluj a Academiei) şi Vechiul Testament (ms. *1389 dc la Biblioteca Academiei Bucureşti). Este de presupus că Dosoftei a avut la dispoziţie cel puţin în faza redactării finale a Psaltirii în versuri o copie a traducerii Vechiului Testament făcută dc spătarul Nicolae Milescu. ™ Ibidem. p. 120. din zî până-n noapte / Rărunchii miei" sunt interpretate marginal de Dosoftei: „Rărunchii sânt jidovii, carii răstigniră pre Domnul fiind dintr-o sămânţă, ca şi Avesalom care-au năcăjit pre tată-său, David. Cu rărunchii să-nţăleg oamenii, că-s din sămânţă rărunchilor* , iar versurile „Am dormit somn cu odihnă / Pâna-n zuă de la cină. / Şi m-am sculat demineaţa" sunt glosate marginal cu „Moartea Domnului Hristos" şi„învierea"177. Foarte probabil, Dosoftei face diferenţierea între exprimarea alegorică, ca una cu referinţă la pasaje din Noul testament, şi cea metaforică, în care termenul explicat al metaforei nu este neapărat în conexiune cu textul biblic. Astfel, cetatea „bine-ntemeiată, / De Domnul gata ta; / în ţară vestită" (Psalmul 47) este explicată marginal de Dosoftei: „Vestită-i în toată lumea svânta beserică de tocmeale bune”578; versul „îi va-mproşca Domnul ca să-i răsâpască” este explicat de Dosoftei printr-un sfat: „Dezmiardă-te, omule, cu samă!"179; „ca să-i Iaşi să hie de ocară" este glosat în funcţie de concepţia Evului Mediu: „Poate fi [că i-au lăsat] Dumnedzău pre jidovi să rămâie de poveaste în lume"180 etc. Psaltirea în versuri a Iui Dosoftei mai are o serie de note marginale care conţin trimiteri la alte texte ale Bibliei cu care marele mitropolit pune în legătură un text sau altul al psalmilor. Fără a încerca aici un răspuns, ne punem întrebarea dacă acestea nu sunt preluate din surse occidentale (eventual din Psaltirea de la Bălgrad sau traducerea făcută de Nicolae Milescu a Vechiului Textament), în situaţia în care scoliile care însoţesc psalmii sunt asemănătoare sau chiar coincid cu Psaltirea de la Bălg}‘ad, manuscrisul 45 al Biblotecii Filialei Cluj-Napoca a Academiei Române şi ms. 4395 al Biblioteci Academiei181. Aşa cum ne apare acuma, Psaltirea în versuri a lui Dosoftei este, cel puţin în parte, o parafrază teologică a textului biblic, încercând o exegeză a locurilor obscure, dar şi să facă legătura cu alte cărţi ale Bibliei. Doar astfel se poate explica faptul că Dosoftei nu a vcrsificat psalmii în întregime, eliminând unele părţi ale lor -ceea ce contravenea în mod evident cu respectul pe care Biserica Ortodoxă l-a arătat în permanenţă pentru păstrarea integrităţii textului biblic -, el dând o dublă dimensiune actului de versificare: una hermeneutică (puţin studiată până acum) şi una artistică: el încearcă să clarifice pasajele obscure prin mijyioacele oferite de literatură, dar, în acelaşi timp, îşi permite libertăţi de expresie care ţin de teritoriul beletristicului. El nu face acest lucru cu un anume text în faţă, ci, ca un om îndelung exersat în lectura Bibliei, şi în special a psalmilor, el întreprinde prin versificarea lui o triplă operaţie: hermeneutică, pe de o parte, catehetică pe de alta, dar, în primul rând, una estetică. Aceasta nu însemnează că, uneori, sugestii îi puteau veni din diferite lecturi, de Ia Vulgata la lecturi exegetice sau chiar ale unor parafraze 176 Idem, p. 101. 177 Ibidem, p. 41. 178 Ibidem, p. 321. 179 Ibidem. p. 365. 150 Ibidem. p. 399. ist Alin-Mibai Gherman. Despre cronologia şi tipologia textelor lui Dosoftei, în „Annales Universitatis Apulensis. Series Historia, 2008. 54 versificate ale psalmilor. De asemenea, adaptarea pe care o face e! nu se adresa atâta la un mediu geografic182, cât la unul cultural, căci în versificarea lui se simt scoliile patristice (mai ales ale sfinţilor părinţi din Răsărit). O cheie a relaţiei Psaltirii în versuri a lui Dosoftei cu textul propriu-zis al psaltirii ne oferă tâlcovaniile pe care el le face unora dintre psalmi Astfel, după Psalmul 28 găsim o Tâlcovanie preste psalom de sus, în care regăsim multe ecouri ale lecturilor patristice: „«Aduceţi lui Dumnedzău, fiii lui Dumnedzău» - Fiii lui Dumnedzău sânt creştinii ori din Ieagea noauă, ori din leagea veachie, ce au fost până la botedz. îi îndeamnă psalomul acesta să aducă mulţămită lui Dumnedzău. «Aduceţi lui Dumnedzău feciori de areţi» Adecă miei să aducă, că aşea aducea în leagea veache creştinii dar lui Dumnedzău, miei şi viţăi şi alte ca aceastea. Iară acum, în locul mielului, aducem jârtva cea fară de sânge, adică svânta liturghie, întru carea jârtvim mieluşelul lui Dumnedzău, Domnului Dumnedzău şi pre noi înşine jârtvim Iui Dumnedzău jârtvă vie. «Aduceţi Domnului slavă şi cinste, aduceţi Domnului numelui Iui» Aicea ne-mbie psalomul să aducem slavă şi cinste lui Dumnedzău şi numelui svinţii sale, facându-ne nume bun din lucrurile ceale a bune, împlând toată porunca lui Dumnedzău. «Inchinaţi-vă Domnului în curtea cea svântă a Iui» Aicea ne-ndeamnă psalomul a păzi sfânta besearică şi a nu ne leni cu paza besearecii spre-nchinăciunea lui Dumnedzău. «Glasul Domnului - pre ape» Apele sânt năroadele, glasul Domnului iaste Sfânta Evanghelie, că i să aude glasul ei în sfânta besearică, în toate năroadele lumii. «Dumnedzăul slăvii au tunat Domnul - preste ape multe» Dumnedzăul slăvii iaste Părintele Fiiului, că slava lui Dumnedzău şi înţelepciunea şi cuvântul tot una iaste, Domnul Isus Hristos ce-au tunat preste ape multe. Tunetul face groază, aşea şi cuvântul Domnului face groază păcătoşilor cu focul nestins şi munca veacinică, cum strigă tare Sfânta Evanghelie, citească fîe-cine de vază. Apele ceale multe, precum mai sus am dzis sânt năroadele, precum şi la sfântul botedz tună. Acolo era apele Iordanului, acolo era şi năroade, ce se strânseasă de Ie botedza Sfântul Ioan. Acolo audziră toţi: «acesta-i fiiul mieu iubit, de-acesta ascultaţi»” Aceste glose devin în textul versificat: „Aduceţ pominoace, veniţ la Domnul, Lui Dumnedzău câţ sânteţ fii şi tot omul, Aduceţi-i cu miei graşi Domnului şi slavă, Aduceti-i cu cinste, nu faceţi zăbavă Şi faceţi cum să cade sfântului său nume Dumnedzăului nostru toţi domnii din lume. Să vă-nchinaţi lui Dumnedzău în curtea cea sfântă Cu inemă curată, cu gând cără smântă. Glasul Domnului toarnă cu smidă-n poghoane Şi tună-n apă multă, cu fulgere în ploaie” Pe de altă parte, ea poate foarte bine să fie interpretată ca o replică ortodoxă la textele similare reformate, care circulau între românii transilvăneni calvinizaţi, 182 Profesorul Al. Andriescu refuză, pe bună dreptate, acestă idde a „românizări” psalmilor. 55 / » p-j despre care, cu precizie, Dosoftei avea ştiinţă , mitropolitul integrându-se coerent într-o îndelungată tradiţie de replică moldovenească la răspândirea Reformei între români, inaugurată de Varlaam. O altă sugestie îi putea veni însă de la Contrareforma catolică (în special cea poloneză, de care Dosoftei nu era străin), care integrase psaltirile versificate într*o experienţă literară propriu-zisă. Dar, dincolo de aspectele filologice şi religioase, Psaltirea în versuri rămâne un text poetic autentic (şi nicidecum o traducere), care se integrează într-o foarte largă tradiţie literară occidentală. Probabil insolitul acestui text în lumea ortodoxă şi suspiciunea cu care va fi fost el tratat de către unii ierarhi (şi aici nu facem, pentru moment, decât o presupunere) îl va fi îndreptăţit pe Dosoftei să publice ulterior Psaltirea slavo-română, ca o dovadă a ataşamentului său Ia tradiţia ortodoxă184. Acest lucru ar explica neconcordanţa între textul slavon şi cel românesc în proză, dar, de asemenea, între titlurile slavone din Psaltirea slavo-română şi cele din Psaltirea îrt versuri şi, în fine, între textul românesc în proză şi cel versificat. Parte dintre acestea au fost observate de cercetători, dar nu au fost studiate în toată amploarea lor. Dacă acceptăm acest punct de vedere nu va trebui să căutăm un anume text pe care îl va fi versificat Dosoftei, ci, înţelegând regulile parafrazei, să urmărim Psaltirea in versuri ca o operă literară independentă de o anume redactare a Psaltirii. Dosoftei sugerează posibilitatea că psalmii săi versificaţi ar putea fi folosiţi în biserică: „Poate hi că s-au fost cântând în legea veche în stepencle oltariului cum să cântă acum la noi la utrănie duminica înaintea svintei evanghelii catisma acesta cu jnr tâlc ce le zicem antifoane" , dar, categoric, prima Iui intenţie era una literară, din moment ce adaugă la sfârşitul volumului şi versurile lui Miron Costin despre originea românilor şi un Apostrof, Comparând textul în proză al psalmilor conform Bibliei de la Bucureşti186 şi scrierea lui Dosoftei observăm că doar în câteva situaţii,se întâmplă ca un verset să fie eludat în varianta versificată. O simplă comparaţie între textul psalmilor 1 şi 2 din Biblia de la BucureştiI8/ şi cel versificat de Dosoftei arată evident libertăţile pe care acesta şi le permite faţă de textul Psaltirii'. Psalmul 1 1. Fericit omul carele n-au mers în sfatul necuraţilor şi în calea păcătoşilor n-au stătut şi pre scaunul ucigaşilor n-au şezut. „Ferice de omul ce n-a mearge în sfatul celor fară de leage Şi cu răii nu va sta-n cărare Nici a şedea-n scaun de pierzare”. 183 * * Un argument indirect nc este oferit şi dc circulaţia şi ecourile deosebite de carc s-a bucurat textul lui Dosoftei în Transilvania; cf. notele lui N. A. Ursu la Dosoftei, Psaltirea în versuri, Iaşi, 1975 şi la Dosoftei, Opere. I, Bucurcşti, 1978. ,s^ A.-M- Gherman, Despre cronologia... ,85 Idem, p. 911. t ^6 * Alin-Mihai Gherman, Despre cronologia... Este posibil ca Dosoftei să fi avut cunoştinţă de traducerea psalmilor făcută dc Nicolae Milescu în cadrul versiunii întregului Testament vechi. 56 2. Ce în leagea Domnului - voia lui şi în leagea Iui va cugeta ziua şi noaptea. „Ce voia lui va fi tot cu Domnul Şi-n leagea lui ş-a petreace somnul De să va-nvăţa de zi, de noapte, Să-i deprinză poruncile toate”. 3. Şi va fi ca lemnul cel răsădit lângă trecătorile apelor, carele roada lui va da în vreamea Iui şi frunza lui nu va cădea şi toate, oricâte va face, să vor îndirepta. „Şi va fi ca pomul lângă apă Carea de roadă nu să scapă, Şi frunza sa încă nu-ş va piarde Ce pre toată vreamea va sta vearde. Şi de câte lucrează i-sporeaşte Şi agonisita lui va creaşte”. 4. Nu aşa - necredincioşii, nu aşa, ce — ca praful carele aruncă vântul de pre faţa pământului. „Iară voi, necuraţii, ca pleava, De sârg veţ cunaşte-vă isprava. Când s-a vântura dintr-are vravul, Vă veţ duce cum să duce pravul, Şi cu grâul n-ţi cădea-n faţare, Ce veţ fi sculaţ cu spulbărare”. 5. Pentru aceaea nu vor învia necredincioşii la judecată, nice păcătoşii în sfatul drepţilor. 6. Căce cunoiaşte Domnul calea direpţilor şi calea necredincioşilor va peri. „Că celor direpţ Domnul le veade Toată calea din scaun ce şede. Şi calea păgânilor cea strâmbă Va peri, şi vor cădea-n grea scârbă”. Psalmul 2 1. Pentru ce s-au înfierbântat limbile şi noroadele au cugetat deşarte? „Ce poate fi de poveaste Ca aceasta, şi de veaste, De să zborâră păgânii Gloate tineri şi bătrânii, De să vorovesc cu svaturi a In deşert din toate laturi!” 2. Stătut-au aproape împăraţii pământului şi boiarii s-au adunat într-un loc asupra Domnului şi asupra Unsului lui. „Şi sfătuiesc necuraţii Cu craii şi cu-mpăraţii Şi cu toţii să-nvitează Spre domnul, de vor să piarză Pre alesul lui şi svântul Iubit fîiul şi cuvântul”. 57 3. „Să rumpem legăturile lor şi să lepădăm de preste noi jugul lor!” „Iară noi, svânta sămânţă, Să nu dăm în dânş în sâlţă. Legătura să Ie spargem, în giugul lor să nu tragem” 4. Cel ce lăcuiaşte în ceriuri va batjocori pre dânşii şi Domnul va defaima pre ei. „Că Dumnezău toate veade Din scaunul său ce şeade în ceri, unde odihneaşte, De-acolo pre toţ prăveaşte. Pre pizmaşii şi pârâşii Domnul va râde de înşii Şî-i va mustra de ocară Pentru carea-1 supărară”. 5. Atuncea va grăi cătră dânşii cu urgia lui şi cu mânia lui va trubura pre dânşii. „Cu mânie le va zice A ce stătura cu price Şi-I va turbura-n urgie De muncile cu vecie”. 6. „Şi eu mă puş împărat de dânsul preste Sion, muntele cel sfânt al lui, povestind porânca Domnului. „Iară eu-s pus de Domnul Crai pre muntele Sionul, Ca să-i spun de-nvăţătură Ce porunceaşte-n scriptură”. 7. Domnul zis-a cătră mine: „Fiiul mieu eşt tu, eu astăzi te-am născut „Cătră mine Domnul zice „Fiiul mieu eşti din mătrice, Eu astăz te nasc pre tine” 8. Ceare de la mine şi-ţ voiu da ţie limbi moştenirea ta şi ţinearea ta -marginile pământului. „Şi vei ceare de la mine De-ţ voi da limbile toate, Ce ţi-s ocine de soarte, Că vei asculta cuvântul Şi vei domni-n tot pământul”. 9. Paşte-vei pre dânşii cu toiag de fler, ca vasele a olariului zdrobi-vei pre dânşii” „Şi-i vei paşte cu toiagul Cel de fier în tot şireagu, De vei face-ntrânşii cârduri Şi-i zdrobi ca neşte gârburi”. 58 10. Şi acum, împăraţilor, priceapeţi! Certaţî-vă toţi ceia ce judecă pământul! „Iar acum, voi împăraţii, Samă vă luat, şi alţii, De vă certat cu cuvântul * Toţ ce giudecă pământul”. 11. Slujiţi Domnului cu frică şi vă bucuraţi Iui cu cutremur. „Slujiţi Domnului cu teamă Şi vă bucuraţi cu samă,” 12. Apucaţi învăţătura, ca nu cândai se va mâniia Domnul şi veţi peri den calea cea direaptă. „Să suferit şi certare De la fîiu-său, ce are, Să nu cumva mânie Spre voi Domnul cu urgie Şi veţ scăpa de la ceaţa Celora ce-s de-a direapta,” 13. Când să va aţâţa degrabă mânia lui, fericiţ - toţi ceia ce nedejduiţi pre dânsul. „Când urgia Iui cea mare Va arde fară-ncetare Atuncea va fi ferice De ceia ce nu pun price Ce cu inemă direaptă Nedejduiesc să ia plată”. Comparând cele două texte, constatăm că Dosoftei îşi permite de multe ori libertăţi mari; acestea ţin în mare măsură de hermeneutica teologică (tâlcovania) pe care el o susţine prin actul versificării; nu de puţine ori această „tâlcovanie” coincide cu sugestii care vin, foarte probabil, dinspre exegeze patristice ale textului psalmilor. De şi mai multe ori, însă, aceste libertăţi vin ca urmare a actului literar, de parafrază versificată, la care este supus textul psalmilor, căci nu de puţine ori rigorile versificaţiei şi, mai des, licenţa poetică cu valoare expresivă produc schimbări majore faţă de textul în proză. 4. Psaltirea în versuri a lui Teodor Corbea. Şi mai pronunţat literară ne apare Psaltirea în versuri compusă foarte probabil cândva între 1700-1710 de „sicritariul” de limba latină şi maghiară al lui Constantin Brâncoveanu, braşoveanul Teodor Corbea188. Categoric că nu-i era străină experienţa Iui Dosoftei, din moment ce tot el redactase anterior un Diţionar îatin-romăn „din plata părintelui Mitrofan", I QQ __ Reperele cronologice sigure sunt puţine. Totuşi putem bănui că scrierea Psaltirii în versuri s-a făcut după terminarea redactării Dicţionarului latin român, finalizată în ultima decadă a secolului al XVII-lea (nota finală a dicţionarului spune “La tălmăcirea acestuiu lixicon ostenitu-s-au din plata părintelui Mitrofan, episcopul de Buzău, Todor Corbea sân iermonah loasaf din Braşov.”, Mitrofan deţinând această funcţie între 1691-1702. Din 1705 Teodor Corbea întreprinde împreună sau alternativ cu fratele său, David Ceauş Corbea mai multe misiuni diplomatice în în Rusia, ceea ce i-ar fi dat ocazia sâ prezinte ţarului manuscrisul Psaltirii în versuri, care prin aspectul său dar şi prin dedicaţiile adresate ţarului urma să îi atragă bunăvoinţa înaltului monarh. 59 pe atunci episcop de Buzău, dar care înainte fusese, în calitate de episcop al Huşilor, unul din colaboratorii apropiaţi ai mitropolitului ieşean. De asemenea, este exclus ca ecourile textului versificat tipărit de mitropolitul moldovean să nu fi fost un îndemn pentru redactarea propriei lucrări. Colaborarea 1 CQ lui cu episcopul Mitrofan, fost episcop de Huşi şi apropiat al lui Dosoftei, carc, după venirea sa în Ţara Românească, în calitate de episcop de Buzău i-a plătit şcheianului efectuarea Dicţionarului latin-român ca şi ecourile transilvănene ale Psaltirii în versuri ale lui Dosoftei ne îndeamnă în plus să credem în acest fapt. Totuşi, versificarea psalmilor făcută de Dosoftei nu a fost un model imediat, pe care Corbea să-l fi urmat. O primă confruntare a celor două texte ne lasă oarecum descumpăniţi: Din totalul de 148 de psalmi care au putut fî comparaţi190, doar 26 de psalmi sunt compuşi în versuri cu acelaşi număr de silabe. Insuficient, după părerea noastră, pentru a susţine o influenţă directă a textului lui Dosoftei. în speranţa că o comparaţie directă a textului ne poate da indicii suplimentare, vom purcede la cercetarea psalmilor care sunt compuşi la ambii în acelaşi număr de silabe: - Psalmul 6 sună la Dosoftei: „Să nu mă-nfruntez, Doamne, la ceas de mânie Când îm vei lua sama, cu a ta urgie, Ce-ţ fie, Doamne, milă de-a mea lângeciune, Oasele mi le strânge cu vindecăciune”191. La Corbea, Psalmul 6. în silave 13 arată astfel: „Doamne, să nu mă mustri cu a ta mănie, Nice să mă dojeneşti cu a ta urgie. Doamne, miluiaşte-mă că sânt mult păcătos Şi din fire sânt prostac şi prea neputincios”* - Tot în vers de 13 silabe este compus Psalmul 7. Acesta arată la Dosoftei: „Doamne, Dumnezău! mieu, tu-m eşti razăm tare De la gonaci mă scoate de grea supărare, Cândai să nu-mi apuce sufletul ca leul, Când nu-i cine mă sscoate, cându-mi vine greul”192. Acelaşi psalm arată la Corbea astfel: „Doamne, Dumnezăul mieu, nădeajdea spre tine Mi-am pus când am fost scârbit şi mi-ai fost cu bine; Mântuiaşte-mă de toţi şi mă izbăveaşte De cari mă iau în goană să caz vicleneaşte!” -Psalmul 14 compus în 7 silabe, metru rar la Dosoftei, mult mai consecvent folosit de Corbea arată în textul tipărit la 1673 Ia Uniev: ,S9 A stat în acest scaun cpiscopal între 1682-1686 \ oo - Textul lui Corbea, având pagini lipsă. 191 Dosoftei, Opere. Voi. I: Versuri, Ediţie dc N. A. Ursu, Studiu introductiv de Al. Andricscu, Bucureşti, Editura Mincrva. 1978. p. 20 l9' Idem, p. 21. 60 „Doamne cine-ş va face Lăcuinţă de pace, Să şază-ntr-a ta casă, în măgura cea deasă? Numai cine va merge întreg spre svânta lege Să facă-n toată partea Ce-nvaţă dereptatea”.193. Acelaşi psalm are la Corbea o cu totul altă înfăţişare: „Doamne, cine s-oa sui în lăcaşu-ţ ş-oa trăi? Sau cine de pre pământ în muntele tău cel svânt Cu-ndrăzneală s-oa sui Şi-ntr-îns s-oa sălăşlui? Cel ce fară prihană Umblă într-a sa hrană Şi face dereptate Depărtat de păcate, ” -Un psalm, (Psalmul 24) compus în 10 silabe la ambii versificatori arată la Dosftei în felul următor: „Cătră tine, Doamne, m bietu-mi suflet îl rădic cu rugă, cu tins cuget, Doamne, prin nedejde ce-am spre tine Să nu laş în veci să duc ruşine. Nice pizmaşii miei să mă-nchiză, într-al lor vicleşug, să mă râză”194 El sună complet diferit în versiunea lui Corbea: „Cătră tine, Doamne, am rădicat Sufletul mieu de vrăjmaş supărat Dumnezăul mieu, eu a mea nădeajde în tine am pus şi n-o voi piarde, Ca în veac să nu paţ eu ruşine Nici vrăjmaşii să râză de mine”. - Atunci când ambii compun Versuri în 8 silabe constatăm aceleaşi diferenţe. Psalmul 88 aşa cum l-a interpretat Dosoftei este: „Mila ta, Dumnezău svinte, Voi cânta-n veci ţiind minte CN rod de rod voi spune-n ţară De svânta ta adevară, Din rostul mieu să-nţeleagă Toţ preste lumea cea largă”195 193 Idem, p. 33. 194 Idem, p. 56. 195 Idem, p, 200 61 în vreme ce Ia Corbea textul sună în felul următor: „Eu, Doamne, a tale Mile voi cânta cu hvale. în neam şi în neam voi vesti Adevărul tău ş-oi cinsti în gura mea, că tu ai zis: „în veac s-oa zidi de sus, Milă şi adevărul tău în ceriuri să va găti, zău, - Extiinzând comparaţia şi la alţi psalmi constatăm acelaşi lucru 196 Psalmul 4: Psalmul 21 Psalmul 29: Psalmul 36: Psalmul 45: „Când îţ strig cu mare jele Dîntr-adâncul de greşele” (Dosoftei) „Când am strigat, m-ai auzit Şi întru năcazuri m-ai lăţit, ” (Corbea) „Dumnezău, Dumnezăul mieu svinte, Cercetează şi mă ia aminte!” (Dosoftei) „Dumnezăule, Dumnezău mieu, Pentru ce m-ai lăsat la atât greu? (Corbea) „înalţa-te-voi, Doamne, cu naltă plecare, Că~m trimiţ sprijeneală, de n-am luminare” (Dosoftei) „înălţa-te-voi, Doamne, că tu m-ai sprijinit Şi asupră-m vrăjmaşii miei nu i-ai veselit”. (Corbea) „Nu râvni-n bişugula om fără lege Că fară zăbavă din lume s-a şterge” (Dosoftei) „Nu râvni celor ce trăiesc cu vicleşiug Şi la treaba lor au nederept meşterşug, ” (Corbea) „Dumnezeu ne este scut şi sprejeneală, Agiutori în scârbe ce vin cu năvală” (Dosoftei) „Scăparea şi putearea ni-e Dumnezău, Ajiutor degrabă în năcaz şi la greu,” (Corbea)197 196 Ceilalţ psalmi care coincid sunt: 197 Continuând comparaţia găsim Psalmul 50: „Fie-ţ milă, Doamne, de mă iartă, / Cu milostivirea cea bogată”, iar la Corbea: „Dumnezăule197, dup-a ta mare / Milă cruţă-mă cu iertare”; Psalmul 68 la Dosoftei: „O, Dumnezeu svinte, tu mă scoate I De pohoi de ape, tot de gloate”, iar la Corbea: „Dumnczăule, mă mântuiaşte / Căce apele, ticăloşeaşte, / Până la sufletul mieu au Intrat / Şi-n adâncul tinos m-am afundat”; Psalmul 77 la Dosoftei: „Oamenii miei, să-mi luaţ aminte / Leagea ce v-am dat şi în cuvinte”, iar la Corbea: „Nărodul mieu, luaţ voi aminte / Leagea mea ca de Ia un părinte”; Psalmul 84 e la Dosoftei: „Tubitu-ţ-ai, doamne, ţara cea dorită, / ce o părăsiseş, de-ţ era urâtă”, iar la Corbea: „Pământului tău, Doamne, bine ai vestit, / Şi din ceri tu cu milă l-ai blagoslovit;”; Psalmul 95 e la Dosoftei: „Cântaţi Domnului cu cinste / Cântec mare ca denainte”, iar la Corbea: „Cântare noao voi cântaţ / Domnului şi-l slăviţi cu danţ”; Psalmul 97 începe la Dosoftei identic cu 95, în timp ce la Corbea sună: „Cântare noao voi cântaţi, / Oh, iubiţii miei, cinstiţi fraţi, Psalmul 100 este la Dosoftei: „De mila ta, Doamne, svinte, / Şi de giudeţ ţiind minte”, iar la Corbea: „Doamne, nilă şi jiudecată / Voi cânta ţie în gloată” etc. 62 Oricât de mult am împinge această comparaţie nu vom găsi paralelisme de text şi nici chiar de metru, în această situaţie putând să reluăm cu aplicare în cazul nostru afirmaţia pe care o face profesorul Alexandru Andriescu în legătură cu relaţia dintre textul lui Dosoftei şi presupusul său modelul polonez: „Cât priveşte afirmaţia, foarte categorică, privitoare la structura versurilor Iui Dosoftei, socotite doar ca o simplă ,imitare* a celor din traducerea lui Kochanowski în polonă, cum credea I. Bianu, ea ni se pare astăzi destul de vulnerabilă”198. Aşa cum în cazul lui Dosoftei modelul polonez nu a fost urmat mecanic, şi Teodor Corbea, cunoscând cu siguranţă, după cum am spus, opera mitropolitului moldovean îşi crează propriul său arsenal poetic. O comparaţie a numărului de silabe în care au fost compuşi psalmii de către Dosoftei şi Corbea este grăitoare în acest sens: Numărul Dosoftei* % Corbea*** % silabelor 4 silabe --- --- 2 1.29 5 silabe --- , --- 10 6.45 6 silabe 3 1.99 14 9.03 7 silabe 2 1.32 21 13,54 8 silabe 38.5** 25.49 25 16.12 9 silabe --- --- 13 8.39 10 silabe 62 41.05 17 10.97 11 silabe - --- 13 8.39 12 silabe 38.5** 25.49 14 9.03 13 silabe 5 3.31 26 16.77 14 silabe î 0.66 --- --- 16 silabe 1 0.66 .--- * S-a luat în calcul şi Comentariul versificat pe marginea psalmului 132, compus în versuri de 8 silabe. ** Psalmul 56 este compus la Dosoftei alternând versuri de 8 şi 12 silabe. *** S-au luat In calcul şi cele trei predoslovii, compuse în versuri de 13 silabe cât şi Psalmul 118, compus în prima sa parte în 8 silabe, dar care are Starea 1 în 8, starea a 2-a în 6 şi Starea 4 în 11 silabe. Chiar dacă valoarea cifrelor oferite de statistici nu trebuie să fie absolutizată, se observă cu uşurinţă că, dacă la Dosoftei predilecţia pentru versuri de 8, 10 şi 12 silabe acoperă marea majoritate a Psaltirii în versuri (92.7% din psalmi), la Corbea, cu excepţia psalmilor în 4 şi 5 silabe, constatăm că nu există o preferinţă atât de absolută ca la mitropolitul moldovean (comparativ cu acesta, psalmii în 8, 10 şi 12 silabe reprezentând doar 36.77% din total)1 9. 198 Al. Andriescu, Studiu introductiv la Dosoftei, Opere, voi. I, p. XXVIII. 199 O cercetarc a matrilor în care a compus Dosoftei Psaltirea în versuri ne impune observaţia că acesta face exerciţiile insolite de versificaţie doar în prima parte a psaltirii (Psalmul 33 compus în 16 silabe, Psalmul 56 având metru alternativ de 8 şi 12 silabe, tot în această secţiune întâlnim şi versurile de 6. 7 şi 13 silabe), în timp ce în a doua parte el foloseşte doar metrii care îi erau familiari (de 8, 10 şi 12 silabe). 63 A Apelând însă la argumentele statisticii în ceea ce priveşte numărul de versuri compuse în respectivele număr de silabe şi la cantitatea textului scris în respectivele versuri, situaţia se schimbă fundamental: Dacă numărăm câte versuri au fost compuse în diferitele numere de silabe, vedem că, de departe cele mai des folosite de Corbea au fost versurile de 8 silabe (20.31%), urmându-le în preferinţă cele de 10 (14.87%), 7 (13.30) şi 13 silabe (12.69%). Dacă însă ne uităm la cât text a fost compus în respectivele numa de silabe constatăm că în 13 silabe a fost compus cel mai mult text (18.41%), urmând îndeaproape textul compus în 8 silabe (18.13%), 10 silabe (16.60%), şi la o distanţă semnificativă cele în 7 silabe (10.30%) 12 silabe (10.15%) şi, surprinzător, în 9 silabe (9.83%): nr. silabe nr. vers. % nr. silabe text % 4 56 1.01 224 0.46 5 494 8.83 2470 4.93 6 396 7.08 2376 4.74 7 744 13.30 5208 10.39 8 1136 20.31 9088 18.13 9 354 6.33 3186 6.35 10 832 14.87 8320 16.60 11 448 8.01 4928 9.83 12 424 7.58 5088 10.15 13 710 12.69 9230 18.41 Sistematizând rezultatele putem afirma că versurile care i-au fost cele mai la îndemână lui Corbea au fost cele de 7, 8,10 şi 13 silabe. Comparând Psaltirea în versuri a lui Dosoftei cu varianta versificată de Corbea, constatăm că primul păstrează psalmul necanonic (numerotat în unele psaltiri ca al 151-lea) Mai mic am fost în proză, în timp ce Teodor Corbea îl versifică200. Comparând cu psaltirile româneşti tipărite până în acel moment, constatăm că, dintre textele imprimate201, doar psaltirile coresiene şi Psaltirea de la Bălgrad (1651) au acest text, în timp ce Biblia de la Bucureşti îl omite. Psaltirea editată în 1694 de Antim Ivireanul, care reproduce cu foarte mici modificări textul din Biblia de la Bucureşti, adaugă în schimb textul psalmului necanonic 151 şi o selecţie de alte texte biblice şi rugăciuni. Majoritatea psaltirilor manuscrise conţin, însă, acest psalm. In ceea ce priveşte Psalmul 118. acesta este împărţit la Dosoftei, la fel ca în Psaltirea de la Bălgrad, în 22 de secţiuni intitulate cu valoarea numerică a caracterelor ebraice (în Psaltirea de la Bălgrad transcrise cu slove chirilice, în Psaltirea în versuri a lui Dosoftei cu caractere ebraice dar şi cu transcrierea lor cu slove chirilice), în timp ce Teodor Corbea împarte acest psalm, în tradiţia Septuagintei, şi la fel cu psaltirile coresiene şi Biblia de la Bucureşti202, în trei „stări”. Pentru 200 La ambii, are titlul slavon: mmi» trfcx-| * * Dar trebuie să obserăm că un număr considerabil de manuscrise îl conţin. * Dar şi cu un foarte mare număr de manuscrise. 64 \ prezenţa celor trei „stări” considerăm că, daca a avut un text pe care să~l consulte în momentul versificării, Corbea a apelat la cel din Biblia de la Bucureşti (eventual la varianta cu puţine modificări a acestuia, pe care o aflăm în Psaltirea tipărită de Antim Ivireanul în 1694). Spre deosebire de Psaltirea în versuri a lui Dosoftei, textul lui Corbea nu conţine o justificare teologică; ci doar una artistică; în Predoslovia cătră cititori el spune, făcând aluzie la o îndelungată tradiţie europeană: „A lui, dară, Psaltire, în vearş în tot locul A să cânta proslăvit îi iaste norocul. Creştinii în trâmbiţe, tobe şi viioare Frâmseaţea îi proslăvesc oriunde supt soare, în biseareci sau unde într-un loc s-adună în gura mare ei toţ slava îi răsună. Fericit dară tu eşti, svinte împărate, Ce această ai scornit supt ceri svântă carte Că şi noi, ţie urmând, dintr-a ei dulceaţă Ne îndulcim cu cântări de svântă viaţă. Meşterşugul tău privind punem nevoinţă Ca să ajiungem a ta svântă osteninţă, Cării ai noastre în vearş de psalmi glăsuire între psalmii tăi îi dă să aibă mărire, Şi săvai că cu strein glas şi strai să cântă Aibă însă cu ai tăi psalm o parte svântă Ca cu tine într-un loc cu glasuri de hvale Să mărim pre Dumnezeu într-a noastră cale, Căruia să cuvine cinste cu pocloane întru veacii veacilor cu svinte canoane”. Dicţionarul latin-român al lui Teodor Corbea ne dovedeşte că el era un bun cunoscător al literaturii clasice dar şi al problemelor de teorie literară. Chiar dacă informaţiile sunt preluate din sursa sa, Dicţionarul latin-maghiar al lui Albert Szenci Molnâr, faptul că braşoveanul le reia în propria sa lucrare dovedeşte că el avea cel puţin bună ştiinţă de acestea. Corbea cunoaşte un număr impresionant de scriitori ai Antichităţii: schines, g.m. un orator din Athina care cu Demosthenes sau dişputuluit”203, ^JEşcylus un poetic scomitori de traghedii”, Icceus, g.m. un poetic liricusean”, ,^4rchilochus, g.m. un poetic din ostrovul Parusului, care mai întâi au scris stihur iamburi”, „Callimachus, g.m. nume al unui poetic şi al unui înţelept”, „Catulluus} g.m. nume al unui poetic”, „Claudianus, g.m. un poetic alixandrinean ,fiemosthenes, g.m. orator vestit mare de la Athina”, ,J?uripides, g.m. un elin vestit scriitori de traghedii”, „Gellius, g.m. numele unui scriitori de cărţi”, iyHeliodorus, g.m. un oratori mare grecesc”, iflesiodus, g.m. un poetic de demult răsăritori din Ascrab”,,JRorarius, g.m. un poetic liricusean şi satirisean”, ,Juvenalis, g.m. numele unui poetic satiric”, ,Jovianus, g.m. 203 Citarea textelor din Dicţionarul latin-român al lui Corbea sa făcut după Teodor Corbea, Dictiones Latince cum Valachica earum interpretatione, ediţie de Alin-Mihai Gherman, ClujNapoca, Clusium, 2001. Cu caractere cursive au fost culese cuvintcle scrise cu literă latină. 65 un poetic pontean (den Pont)”, „Lucanus, g.m. un poetic, nepotul Şenecăi [sic!]”, „Lucilius, g.m. un poetic de demult”, „Lucretius, g.m. un poetic de demult care sau născut după Ţiţero Ia al doisprăzeacelea an”: „Martiaiis, g.m. numele unui poetic „Menander, g.m. numele unui poetic grec”, „Mevws, g.m. un poetic neînvăţat care au râs pă Virghilius şi Horaţius ca să să vază pemtra-ceaea mai învăţat a fi”, „Ovidius, i, g.m. numele unui poetic vestit”, ttPersius, g.m. [...] poetic vestit”, ,rPindarns, i, g.m. poetic din thebas”, „Plautws, g.m. un poetic comediiaş, decât care nu iaste altul mai glumăţ între poeticii leteneşti”, „Plutarchus, g.m. un filosof vestit şi istoriceari care au trăit în vreamea împăratului traianus şi Adriianus”, „Quintilianus, g.m. numele unui orator”, ,£ophoc!es, g.m. numele unui poetic scriitori de traghedii şi a altora; hinc: sophocieus”, ,JStatius Ccelius, g.m. numele unui poetic comicus”, „Terentius, g.m. poetic comicus născut în Carthago”, „Tacitus, g.m. orator mare al împăratului Adriian, căruia polecra-i iaste Corneiius”, „Theocritus, g.m. un poetic siracusean; item: un istoriceari din Chius”, „Tibullus, g.m. prcenomine Albins un poetic căruia numele dintâi îi iaste Albius”, „Tyrtceus un poetic grecesc”, „Vergilins, g.m. un poetic letenesc vestit; vide: Virgilius”, „Virgilius, g.m. numele unui poetic mare; alias: Vergilius; hinc: virgilianns,-a,-um” etc. Informaţia lui Corbea este concentrată în primul rând asupra Antichităţii, dar el are cunoştinţă şi despre personalită ale Evului Mediu sau chiar ale Renaşterii: ,rBoccatius, g.m. un istoriceari italiian”, ,J3eda, g.m. în Ţara Angliei au fost dascal învăţător de Scriptura Svântă”, aşa cum are cunoştinţă de Orlando di Lasso: ifLasust g.m. cel mai dintâi care au scris de muzică” Chiar dacă uneori informaţia vehiculată de Corbea nu este cea mai exactă: ,£apho, onis, g.f. muiarea unui poetic lesbusean”, rămâne, totuşi, remarcabilă cunoaşterea personalitţii poetei din Lesbos. Parcurgând Dicţionarul latin-român al lui Teodor Corbea, „sicritariul” Iui Brâncoveanu ni se relevă a fi unul din cei mai informaţi cărturari români ai timpului, al cărui orizont cultural este comparabil doar cu cel al câtorva dintre contemporanii săi: mai vârstnicul Nicolae Milescu dar şi Stolnicul Constantin Cantacuzino şi Dimitrie Cantemir. Evident, cel puţin în parte, informaţia vehiculată aici a fost preluată nu atâta din lectura vechilor scriitori, ci din sursa sa maghiară, dicţionarul lui Albert Szenci Molnâr, Ia fel cum acesta, la rândul său, preluase informaţii din Calepimts sau din Dicţionarul latn-german al lui Frisius, din moment ce cu toţii vorbesc despre scriitori ale căror texte, în mare parte pierdute, erau cunoscuţi prin citarea lor în alte surse: ,yAfratiius, g.m. un poetic scriitori de comedii leteneşti”, ,^4Icimenes, g.m. un poetic de Ia Megariia, scriitori de traghedii”, ,Alpimts, g.m. un poetic neînvăţat”, ^mipeas, g.m. un poetic din Athina, scriitori de comedii”, „Amphis, g.m. poetic grec”, .yAnaxandrides, g.m. un poetic elin comicus”, ,,Androdamus, g.m. un scriitori de leage traţiian”, ,rAntimachus, g.m. nume al unui poetic elin”, ,Archedicus, g.m. numele unui înţelept scriitori de comedii”, yiAristonymus, g.m. poetic făcători de comedii şi purtători de grije la cămara cărţilor Iui Filadelfus”, ^sconius, g.m. nume al unui grammatic mare şal unui filosof’, rJBassus, g.m. nume al unui poetic epicusean şi al alaltor oameni mari”, „Batton, g.m. un poetic scriitori de comedii”, „Callias, g.m. nume a unui poetic şi al unui hătnogi mare au fost”, „Calvus, g.m. nume al unui poetic de demult”, „Canius, g.n. un poetic 66 f" - -- "’ j-- ' ? J 7 ' V 4 » » „Cleophon, g.m. poetic de îa Anthina scriitori de traghedii”, „Cornifîcius, g.m. nume al unui poetic55, „Craîinus nume al unui poetic de demult’5, „Terpander, g.m. un poetic liricus din oraşul Antissa al lui Lesbus”, Pisander, g.m. un poetic mai dinainte decât Hesiodus” Thespis, g.m. poeticul traghicus cel prea dintâi în Athina” etc. Chiar dacă cercetarea filologică a descoperit ulterior fragmente din scrierile acestora, e greu de presupus că Teodor Corbea a avut acces la acestea etc. Buna cunoaştere a literaturii Antichităţii este, totuşi, evidentă: Din opera lui Homer (definit de el: Jiomerus, g.m. numele unui poetic elin vestit şi înţelept5’) el cunoaşte: Jlias, dis, g.f. cartea lui Homerus de piiarderea Troadei”, iyBatrachonyomarchia război de broaşte şi de şoareci, adecă războiul broaştelor cu al şoarecilor, de care au scris Homerus”, iyDemodocits, g.m. nume al unui lăutari în Homerus”, „Mceon, g.m. tatăl înţeleptului Homerus”, Meiesigenus, g.m. prea lăudatul poetic Homerus”, „Zoillus, g.m. un poetic năpăstuitori, care au scris câteva cărţi împotriva lui Homerus”. Iar din opera propriu-zisă a acestuia cunoaşte enorm: ,^4gamemnon, g.m. craiul sau împăratul Agamemnon”, iyAgastrophos, g.m. fiiul lui Peon şi, în războiul de la Troada, mare viteazu”,„A]ax, cis, g.m. numele la doi greci viteazi în răzbliul Troadei, polecra unuia Telatonius, al altuia Oilcsus”, i9Aleander, g.m. unul dintre soţâi liţieneşti ai lui Sarpedon, pre carele în războiul Troadei Ulises Iau omorât’5, ,yAndromache, g.f muiarea lui Hector de la Troada”, yyAntenor, g.m. numele al unui om mare de la Troada55, ,jintilochus, g.m. fiiul lui Nestor în războiul Troadei, de la Memnos sau omorât”, ,^4ulis, dis, g.f oraş elinesc, unde seminţiile care au. mărs supt Troada sau adunat dempreună”, „Rhadamanthus, g.m. fiiul lui Iupiter şi al Europei, derept şi vârtos împărat al Liţiei, de unde poeticii îl ţân a fi împărat sufletelor din iad”, ijScylla, g.f. numele unui peaşte; iarăş: fata împăratului Nisus de la Megariia; iarăş: fata Iui Forcus, care (precum scriu poeticii) s-au schimbat în stâncă de piiatră de mare sau în jivină cu formă ciudată care aşa urlă ca câinele55, „Xanthus, g.m. gârlă mare a ţânutului Troas; [...] item\ un poetic; iîeirr. un cal mare al lui Hector” etc. La fel de bine cunoscută îi este opera lui Vergilius: iyAlcanor, g.m. nume al unui om de care Virghilius pomeneaşte”, “Almon, g.f oraş al thessaliei; iarăş: un nume de păstori la Virghilius’5, Iphesibceus, g.m. nume al unui păstori în Virghilius55, iyAlsus, g.m. un nume de păstori în Virghilius55, ,^4maryllis, *dis, g.f nume al unei mojice în cartea lui Virghilius”, ndes, g.m.pl. un sat lângă Mantuanal [sic!], în care Virghilius sau născut”, nthores, g.m, nume al unui om în Virghilius55, ,rAverna, g.n.pl un aleşteu în ţânutul Campaniei, pre care iau zîs poeticii a fi poarta iadului”, ,JBianor, g.m. nume al unui om in Virgilio”, ,J2avius, g.m. un poetic neînvaţat, pizmaş lui Virgilius”, ,JOamoctas, g.m. nume al unui păstori la Virghilius”, „Dido, onis, g.f crăiasă din Carthago, pre care oraş ea Iau zidit”, yyAnna, g.f fata lui Belus, sora Iui Dido”, ,^4nchises, g.m. tatăl lui Eneas”, yyAnchisidides, g.m. Eneas, fiiul lui Anhizes”, Evander eî Evandrus, i, g.m. nume al unui om în Virghilius; hinc: evandrius, ria, itm”, ^JAaro, onis, g.m. polecra lui Virghilius’5, .M^ccenas, g.m. nume au fost al unui om roman, boiari, care au fost om iubit împăratului Avgust şi lui Virghilius patronus şi lui Horaţius; de pă acesta al tuturor oamenilor celor învăţaţi binevoitoriul patronus să zice meţenas”, „Thyrsis, g.m. numele 67 3 unui păstori la Virghilius”, fiind citate şi forme ale lexicului operei sale ,pubens, pubentis ut pubentes herbce, per translaîionem Virg. ierburi înflocoşitoare”, ,/neto,-as etiam invenitur, Virgilf\ etc. Aceleaşi lucruri le putem spune despre cunoaşterea lui Ovidius204, Plautus205, Hessiod sau a tragicilor greci etc. Impresionante sunt, însă, cunoştinţele sale propriu-zise de versificaţie. înaintea Iui scriseseră la noi scurte teoretizări despre versificaţie Miron Costin în Viaţa lumii, care în înţelesul stihurilor şi cum frebuieşte să se citească, care vorbeşte în general despre metru206, rimă207, ritm208 şi licenţă poetică209 şi, bineneţeles, şi Mitropolitul Dosoftei, care în Cuvânt către cititori, dar mai ales în în diferitele note la Psaltirea în versuri arată bune cunoştinţe de versificaţie. Pornind din perspectiva teoretizărilor Antichităţii dominate de experienţa retoricii210, dar şi de teoria aristoteliană asupra artei, Teodor Corbea merge mult mai departe decât Dosoftei sau Miron Costin, dicţionarul său relevând o foarte profundă cunoaştere a problemelor generale de versificaţie: „rhytmus,-i, g.m. vearş, cântec”, „rhytmicus, g.m. aşezători de vearşuri, cântători”, „versiculus, g.m. verşuleţ”, „versificatio, g.f. facere de vearşuri”, „versificator, g.m. făcători de vearşuri”, „versifico,-as facu vearşuri”, „versiis,-us, g.m. vearş”, „poema, g.n. vearş scornit, aşezat”, ,poesis,-is, gf învăţătură de întocmirea vearşuri lor”, „poetica, g.n. învăţătură poeticească”, „poetice, adv. în chip poeticesc, poeticeaşte”, „poetice, g.f. idem”, ipoeticusrCt,-wn poeticesc,-ă”, ,poetificusra,-um făcători de poet,-re”, „poetor,-aris AA J Menţionăm articolele: „Sulmo.-onis, g.m. oraş al Ţărei Italieneşti în care s-au născut poeticul Ovidius” şi „Torni,-orum, g.f.pl. oraş misienesc Ia Marea Euxinum, unde s-au trimis Ovidius în urgie”, „Nas o, g.m. bun nas, cu nas mare; Hem: numele lui Ovidius”, dar şi citarea operei Iui; ,jacror,-aris, passivum, Ovid.'\ ,.plaudi, passive Cic. et Ovid.”, „Iphis, g.m. numele unui copil frumos în Ovidius”, „Corycides, g.f.pl nymphce a specii, apud Ovidiurn”. 205 ,yArtemone, g.f nume al unii muieri în Plautus, „Atilularia, g.f. voroava lui Plautus”, „bat, Plauti vox. ci, însă”, „beto,-is,-ire, pro vado, Plaut. mărgu”, „casina, g.f. o basnă (voroavă) a lui Plautus”, „Erotium, g.f numele unii famei în Plautus”, „grandtgro,-as antiquum verbum pro grandi gradu eo, Plaut. păşescu mult, mare” etc. 206 * » ♦ „Deci de aceaste silave stihurile ccaste ce scriu în această cărţulii au 13 sailave, iară şi în 9 şi în şapte a face şi sânt şi într-alte chipuri stihuri Ia alte limbi” (Miron Costin, Opere, Bucureşti, Editura pentru literatură, 1963, voi. II, p. 114) 207 • „Deci are şi altă datorie stihul: Cuvintele ceale la fârşitul stihului, a doao stihuri să tocmească într-un chip, pe o slovă să se citească, cum este aţa-viiaţa, frunte-munte, lume-spume i proci” {Ibidem). 208 * * „Stihul iaste nu ca altă scrisoare dezlegată, ci iaste legată de silave ca număr” {Ibidem). „Alta pentru această slovă, când va avea înaintea sa iară o slovă unoglasnică, să întunecă, cum vei găsi între stihuri un stih într-acest chip: «mari împăraţi şi vestiţi», carele nu-l ceti «mari împăraţi», ce «mari-mpăraţi»”, 210 * Bunele sale cunoştinţe de retorică sunt dovedite de articole precum: „occupatio, g.f. apucare, luare; item: figura rhetorica când îi luom înaintea şi răspun-dem spre aceaea care ar putea zâce spre noi”; „rhetor, g.m. dascal învăţători spre graiul împodobit”; „rhetorica. orum, g.n.pl. cărţi scrise de graiul împodobit”; „rhetorica, g.f învăţătură de vorba împodobită, de graiul înfrîmsşeţat”; „rhetonce, g.f idem”; „rhetorice, adv. după meşteşugul împodobitului grai sau înfrîmşeţatei voroave”; „rhetoricor, aris în chipul rhetoriului grăiescu”; „rhetoricus, a, nm rhetoricesc,-ă”; „rhetorisso, as rhetoricescu, facu oraţii”; „Corax, g.m. corb; iarăş: nume al unui dascal învăţători de retorică”; „dialogismus, g.m. împodobire de vorave de obşte în retorică”; „Gorgias, g.m. numele unui retor mare au fost, au fost ucenic lui Empedocles 68 poeticescu”,,.poetria, g.f aşezătoare de vearşuri, poetică”, rhytmicus, g.m. aşezători de vearşuri, cântători”, „rhytmus,-i> gw- vearş, cântec”. Corbea se păstrează în limitele fixate de Poetica lui Aristotel reactualizate de Renaştere, din moment ce distinge versurile de proză şi de genul dramatic: „prosa, g.f. vorbă curgătoare, oraţie scrisă fară de vearşuri”, „prosaicus,-a,-um de grai fară de vearşuri”, ndramaticus,-a-um lucru uitători spre feaţele comediei, nu spre a poeticei”, „commoedia, g.f comedie, joc ca acela în care adevărate feaţe toate ale aceştii lumi obiceaiuri şi năravuri ca într-o oglindă le arată înainte”, „tragoedia, g.f basnă sau joc făcut de lucruri mari, căruia începutul îi iaste prea ghizdav, iară sfârşitul trist şi groaznic”, „tragoedus, g.m. jucători de traghedii”. Conform aceleiaşi estetici aristotelice, în cadrul versurilor el nu face distincţie între genul liric şi epic:, „comicus, g.m. scriitori de comedii”, „epicus,-orum aşezători de vearşuri,-re, de vearş”, „elegia, g.f. vearş plângăcios, bocitori, cântare, alaghie [sic!]”, „ unde, pornind dc la faptul că după fiecare verset se repetă în textul în proză „că în veci este mila lui", Corbea realizează o structură originală a rimelor: „Domnului vă mărturisiţi a Cu pocăinţă, prea smeriţi a Că e bun şi e mila lui b Supt cer în veac fieştecui b Celui ce-i peste dumnezăi c Dumnezău, toţi cei buni pi răi c Vă mărturisiţi că a Iui b 75 Mila-i în veac fîeştecui b Celui ce-i peste domni el Domn d Vă mărturisiţi cu plocon d Că în veaci iaste mila lui b Supt cer de faţă fie cui”. b Psaltirea în versuri a lui Teodor Corbea se remarcă, astfel, ca o înnoire de mare importanţă în versificaţia noastră, fiind cu totul originală faţă de alte texte similare ale literaturii noastre vechi. Dacă Psaltirea în versuri a lui Dosoftei se păstrează la limita între intenţia de parafrază literară propriu-zisă şi cea de „tâlcovanie" a psalmilor, fiind, în acelaşi timp, şi puternic ancorată în tradiţia cântului bisericesc ortodox, textul lui Corbea se dovedeşte ca unul conceput în urma unei intenţii în primul rând literare. Redactându-şi textul, după cum am spus, în cunoştinţa operei lui Dosoftei, Psaltirea în versuri a lui Corbea este, de asemenea, categoric străină de orice intenţie de folosire a sa în cultul bisericesc: ea are toate datele unei opere literare de sine stătătoare, compuse cu o concepţie estetică şi stilistică prestabilită. Făcând aceeaşi operaţie de comparaţie cu primii doi psalmi din Biblia de la Bucureşti pe care am efectuat-o şi cu textul Iui Dosoftei, constatăm diferenţe izbitoare în relaţia textului versificat cu sursa sa în proză: Psalmul 1 1. „Fericit omul carele n-au mers în sfatul necuraţilor şi în calea păcătoşilor n-au stătut şi pre scaunul ucigaşilor n-au şezut” „Fericit bărbatul, Ce nu i-au fost svatul Cu necredincioşii Şi cu păcătoşii N-au stătut în cale La trebile sale; Sau, cândva, cu băţu N-au şezut în jeţu Celor de pierzare La zi de certare”. 2. „Ce. în leagea Domnului - voia lui şi în leagea lui va cugeta ziua şi noaptea.” „Ci voia lui toată Iaste cum să poată Să să întărească A In leagea domnească, De care în noapte Şi în zi, cât poate, Prea cu ostenintă * Pune nevoinţă”. 76 3. „Şi va fi ca lemnul cel răsădit lângă trecătorile apelor, carele roada lui va da în vreamea lui şi frunza lui nu va cădea şi toate, oricâte va face, să vor îndirepta.” „Slăvit, dară, iaste, Ca pomul de veaste Sădit Ia izvoară Cu apă uşoară, Care cu-îndemână Roada sa cea bună Va da însutită La vreame căzută. Şi fiind tot vearde Frunzele n-a piarde Şi orice va face I-oa spori în pace”. 4. „Nu aşa - necredincioşii, nu aşa, ce — ca praful carele aruncă vântul de pre faţa pământului.” „Iară păcătoşii Cu necredincioşii N-au de bunătate Ca aceasta parte, Ci, ca praful de vânt, Aşa ei pre pământ Din loc în loc suflaţ Vor fi şi spulbăraţ”. 5. „Pentru aceaea nu vor învia necredincioşii la judecată, nice păcătoşii în sfatul drepţilor.” „Decii, pentru-aceasta Răii ş-or loa217 plata Şi lajiudecată Nu s-or scula în gloată; Nici păcătoşii Vor fi, ticăloşii, La svat cu derepţii, Cu prea înţelepţii”. 6. „Căce cunoiaşte Domnul calea direpţilor şi calea necredincioşilor va peri.” „Căce Domnul ştie Drumul de moşie Pre care derepţii /V Iş ocrotesc feţii, Iară necuraţii Ş-or piarde talanţii Şi n-a fi de turmă în calea lor urmă”. 217 Citeşte într-o singură silabă: loa. 77 Psalmul 2 1. „Pentru ce s-au înfierbântat limbile şi noroadele au cugetat deşarte?” „Oare de ce limbile au râdicat zarvă Şi gândesc năroadele lucruri ce n-au slavă?” 2. „Stătut-au aproape împăraţii pământului şi boiarii s-au adunat într-un loc asupra Domnului şi asupra Unsului lui.” A „împăraţii peminteşti au stătut de faţă Şi domnii cei mar s-au strâns zbârliţi ca o ceaţă; Asupra stăpânului său fară de frică Şi asupra Unsului lui capul râdică”. 3. „Să rumpem legăturile lor şi să lepădăm de preste noi jugul lor!” „Veniţi să rumpem”, zicând, „a lor legătură Şi să zvârlim jugul lor jos de pre făptură!” 4. „Cel ce lăcuiaşte în ceriuri va batjocori pre dânşii şi Domnul va defaima pre ei.” A „Insă cerescul Stăpân de dinş râs ş-a face Şi iuţimea-aceaea-a lor în ocară-oa-ntoarce”. 5. „Atuncea va grăi cătră dânşii cu urgia lui şi cu mânia lui va turbura pre dânşii.” N.N.: Nu are corespondent în textul versificat. 6. „Şi eu mă puş împărat de dânsul preste Sion, muntele cel sfanţ al lui, povestind porânca Domnului.” „Şi va zice unsul Iui: „împărat pre mâne M-au făcut Tatăl ceresc peste al său bine. A împărat eu sânt făcut şi pus de Ia Domnu Peste prea svânt şi slăvit muntele Sionu”. 7. „Domnul zis-a cătră mine: „Fiiul mieu eşt tu, eu astăzi te-am născut.” „Şi eu ale Domnului când vesteam cuvinte Domnul mi-au zis: „Fiiul mieu, ţine bine minte: Tu eşti iubit fiiul mieu, eu astăz pre tine Te-am născut şi mai mare te-am pus pre-al mieu bine!” 8. „Ceare de Ia mine şi-ţ voiu da ţie limbi moştenirea ta şi ţinearea ta -marginile pământului.” „Ceare şi eu îţ voi da pre limbi stăpânire Şi margânile lumei a-ţ fi moştenire,” 9. „Paşte-vei pre dânşii cu toiag de fier, ca vasele a olariului zdrobi-vei pre dânşii!” „Pre car cu toiag de hier vei paşte în lume Ş-ei zdrobi ca vasele olariului fărâme!’“ 10. „Şi acum, împăraţilor, priceapeţi! Certaţi-vă toţi ceia ce judecă pământul!” „împăraţilor, acum, voi, dară, înţeleageţi Şi car lumea jiudecaţ ce-i tâlcul preceapeţi!” 78 11. „Slujiţi Domnului cu frică şi vă bucuraţi lui cu cutremur”. „Şi cu frică Domnului slujiţ în credinţă Şi vă bucuraţ într-îns cu multă sfiinţă!” 12. „Apucaţi învăţătura, ca nu cândai se va mâniia Domnul şi veţi peri den calea cea direaptă.” „Pedepsirea priimiţ, ca să nu vă vie De la stăpânul din cer groaznică mânie Şi să periţ cu degrab din calea dereaptă, Nesocotindu-vă voi strâmba voastră faptă!” 13. „Când să va aţâţa degrabă mânia lui, fericiţ - toţi ceia ce nedejduiţi pre dânsul.” „Iară fericiţ sânt tot cei ce au nădeajde a In Domnul, că nicicând cinstea nu ş-or piarde”. 4.1. Versificaţia. Metrul pe care îl foloseşte Teodor Corbea este, spre deosebire de Psaltirea în versuri a lui Dosoftei, în majoritatea lui, cel mai familiar poeziei populare: după cum am arătat mai sus, majoritatea psalmilor este compusă în versuri de 6-8 silabe. în dorinţa experimentării, însă, poetul adoptă şi alte tipuri de vers. Psaltirea în versuri a lui Teodor Corbea se află sub imperiul lecturii orale, a scandării, indiferent că este vorba de versuri apropiate de cel popular - unde oralitatea este inerentă - sau de versuri lungi, unele încercate pentru prima dată în literatura noastră, căci altcumva multe din versurile sale devin greu de citit din punctul de vedere a cursivităţii lor. De aceea, nu surprinde numărul mare de licenţe poetice pe care Corbea şi le permite, ele se explică în mare parte prin rigorile canonului metric sau al celui al rimei, într-o situaţie similară aflându-se şi înaintaşii săi în ale poeziei, precum mitropolitul Dosoftei şi Miron Costin, cât şi contemporanul său Dimitrie Cantemir. Dimensiunile retorice şi orale ale versificaţiei de la sfârşitul secolului al XVII-lea şi începutul celui următor ar trebui văzute şi din perspectiva cunoştinţelor care veneau în această direcţie fie dinspre poezia slavonă, fie dinspre cea occidentală. Ladislau Gâldi afirmă tranşant că ceea ce întâlnim în Psaltirea în versuri a lui Teodor Corbea se află sub imperiul versificaţiei silabice de inspiraţie slavonă, punând în legătură nemijlocită experienţa din versurile acesteia cu teoretizările şi ilustrarea acestora din Gramatica românească a lui Dimitrie Eustatievici218, redactată, după cum se ştie la mai bine de o jumătate de secol de textul nostru şi într-un context cultural mult diferit. La fel, gramaticile slavone care circulau în manuscris pe teritoriul ţării noastre (dintre care unele cu material ilustrativ românesc, motiv pentru care Diomid Strugaru219 le consideră, incorect după părerea noastră, a fi gramatici româneşti). Cu observaţia că nu se cunoaşte nici o experienţă de acest gen în literatura slavonă şi nici în versificaţia rusească de până la 1700, credem că experienţa versificaţiei silabice putea să îi vină braşoveanului în primul rând din op. cit., p. 108. Gramatica lui Smotriţki şi prima gramatică românească în „Romanoslavica”, IV (1960) poezia..-latină medievală??0, pe care acesta o cunoştea atât de bine (ceea ce ne “plasează, din nou, în situaţia în care să circumscriem şcolile unde şi-a făcut Corbea educaţia ca fiind de model occidental), trebuie să observăm că şi accentul joacă un rol important; asistăm, astfel, Ia o combinare a principiilor versificaţiei silabice, care îi veneau dinspre poezia clasică greco-latină dar şi dinspre cea slavonă, cu multe sugestii care îi veneau dinspre versul metric latin neolatin, în care accentul joacă un rol esenţial.221 La o analiză mai atentă, ţinând cont şi de realizările poeziei slavone până în acel moment, credem că, cele mai multe sugestii i-au venit lui Corbea dinspre Occident. Conform acestuia diereza, sincopa, eliziunea şi hiatul sunt folosiite în mod curent (Ie întâlnim şi Ia Dosoftei, Costin sau Cantemir) atât ca mijloace de realizare a numărului de silabe din vers cât şi a rimei. De aceea acelaşi cuvânt poate să aibă lecţiuni diferite. De exemplu: viaţă, viaţa scris îndeobşte BAivh, bau a şi citit via-ţă, via-ţa trebuie citit uneori şi vi-ia-ţă, sau vi-ia-ţa (Dovedit, că iuţime în mânie-i multă / Şi în voie-i viaţă iaste, ca de nuntă; „Viaţa -m toată / Cu palma-ţi, iată”); verbul a lua (scris îndeobşte aVa, format din două silabe), poate să aibă din raţiuni de număr de silabe în vers şi forma monosilabică loa (“Decii, pentru-aceasta / Răii ş-or loa224 plata”); pri-i-mţ, pri-i-mit (“Pedepsirea priimiţ225, ca să nu vă vie / De la stăpânul din cer groaznică mânie”; “Domnul rugăciunea mea cu bunăvoinţă / Au priimit226 şi-m va da mie folosinţă”); lu-ci-it (“De nu, dară, păcătoş, veţ vrea a vă-ntoarce, / Sabiia ş-au luciit227, ş-au pus coarde-n arce”); fi-ia-re (“Şi cu a ta puteare / Le adu lor fîiare228“); vi-iar-me (“Iară eu nu sânt om, ci sânt râmă, / Viiarme229, gândac şi de ape spumă”); ureachi-ia (“Cătră mine ureachiia-ţ230 pleacă / Şi degrab 220 La sfârşitul Antichităţii, odată cu transformările fonetice perecute la nivelul latinei vorbite, când lungimea vocaleleor încetează să mai fie un element de definiţie fonologică, şi versificaţia se transformă dintr-una calitativă, aşa cum era practicată în poezia clasică, într-una în care accentul joacă un rol de primă importanţă. Această evoluţie este susţinută şi de faptul că în majoritatea limbilor occidentale lungimea vocalelor nu joacă nici un rol sau, dacă are vreo importanţă, aceasta nu este pe măsura celei pe care o are accentul. 221 Poezia neolatină (în care includem tot ce s-a redactat în limba latină de la începutul Evului Mediu până în prezent, s-a dezvoltat pe două direcţii: una continuând tradiţiile literaturii clasicc, în care versificaţia cantitativă era definitorie, o alta, în care, sub influenţa limbilor vorbite, accentul devine factorul dominant. Pentru poezia medievală proprîu-zisă amintim lucrările lui Wilhelm Meyer, Gesammelte Abhandlungen zum mittelalterischen Rythmik, I-III, Berlin, 1905-1936; Dag Norberg, Introduction a l'etude de ia versification latine medievale, Stockholm, 1958; Idem, La poesie rythmique du haut Moyen Age, Stockholm, 19544; Idem, L’oeuvre poetique de Paulm d'Aqitilee, Stockholm, 1978 etc. Aceste tendinţe au fost continuate până în secolul al XVIIl-lea de o versificaţie practicată în şcoli sau de nivel semi-cult, care, după ştiinţa noastră, nu au constituit obiectul unei cercetări separate. 222 Scris: ehaua. 223 Scris: bmauv 224 Scris: aoa, 225 Scris: npmmHq. Citeşte: pri-imiţ. 226 Citeşte: pri-imit. 227 Scris: aVhhmt. Citeşte: luci-it. 228 Scris: 4>YAp€. Citeşte: fi-iare. 229 Scris: bYap<\s€. Citeşte: vi-iarme. 230 Scris: tfpAKfAU. Citeşte: ureachi-ia-ţ. 80 mă scoate din munca seacă”); pi-iar-de (“Scutitor îm eşti cu tare nădeajde / Carea eu în viaţa mea n-oi piiarde23,“); jiun-ghi-e şi un-ghi-e (“„Ca pre cei derepţi la inimă să-i jiunghie232 / Şi să nu le lase bine cât supt unghie233); pri-ia-te-nii (“Priiatinii234, vecinii, în preajmă-m aproape / Au venit şi au stătut cătându-m235 ia groape”) etc. Versul de 4 silabe. Este rar întâlnit în poezia noastră în general şi, pentru prima dată folosit în literatura noastră veche în textul de faţă. Dacă ar trebui să Ie căutăm un model folcloric psalmilor compuşi în 4 silabe, acesta este folclorul copiilor: „Tot pământu Cu cuvântu, Strigaţi, zău, Lui Dumnezău în veselii Şi bucurii. Domnului voi Slujiţi supt toi!” (Psalmul 99) Alteori, psalmii de 4 silabe compuşi în ritm iambic sunt departe, însă, de acest model folcloric: „Cătră tine Eu, stăpâne, La cel înalt Am râdicat Ochii cu plâns Şezând ascuns” (Psalmul 122)236 Versul de 5 silabe. Aceleaşi observaţii sunt valabile şi pentru psalmii compuşi în 5 silabe237, versurile trohaice (compuse probabil pe model folcloric) 231 Scris: mVhpAe. Citeşte: pi-iar-de. 232 Citeşte: jiun-ghie. 233 Citeşte: un-ghie. 234 Scris: npiATiiNÎH. Citeşte: pri-iatinii. 235 Scris Ktk’TMHAk'M. Citeşte: cătând. Pentru interpretare, vezi studiul introductiv. 236 Nu am Întâlnit nici un vers slavon compus în 4 silabe. în schimb poezia neolatină cunoaşte asemenea forme, dar nu de lungimea versurilor Iui Corbea, fiind alternat cu versuri mai ample: „Herba fiorem, Flos humorem, Humor floris, Flos humoris Generat materiam” etc. (Apud: D. Norberg, întroduction a l'etude de la versificcition latine medievale, p. 175. 237 Şi versul de 5 silabe era folosit în poezia latină medievală, dar necunoscut celei slavone: „Extrema die Extincto sole Excelsus nubem Excelsus subens Evadat mala, Extendens plumis Evolat summis, (Apud: D. Norberg, op. cit., p. 98). 81 (Psalmul 12) (Psalmul 22) fiind alternate cu versuri iambicc (în funcţie de rima masculină sau feminină), alternanţa ritmurilor oferind o subtilă şi nescontată variaţie împotriva monotoniei. Nu credem că acest efect a fost folosit intenţionat de Teodor Corbea, el aparţinând mai ales spontanietăţii creaţiei. „Doamne, până când Nu ţ-oi fi în gând Şi până în svârşit Voi fi răzluşit? Faţa-ţ până când ît întorci nu blând” % sau: „Domnul mă paşte Şi mă grijaşte Şi n-oi fi lipsit Nimic pre pământ. Intr-ai păşiunei Şi al odihnei Loc, lăcaş mie Mi-au dat să-m fie, ” sau: „Căile meale” Eu cu tocmeale A Am zis: „In pază Voi ţinea trează, t 7 Ca cu limba-m greu Să nu greşesc cu;” sau: „Dumnezăul mieu, /K Intru al mieu greu Mă miluiaşte Şi mă propteaşte. Căce m-au călcat Omul cel spurcat”, sau: „O, ceresculc, Dumnezăule, Auz glasul mieu Cund te strig din greu: Sufletu-m scoate Ca de la moarte Tu de la frica, Cea ca urzica”, sau: „Inima-m cearcă Şi mie-ţ pleacă Ureachia, Doamne, Să-ţ dau pocloane Şi m-auz, svinte, Ceresc părinte Că sărac sânt eu Şi ticălos, zeu”. (Psalmul 85) (Psalmul 38) (Psalmul 55) (Psalmul 63) 82 sau: „Iubit-am foarte în zi şi în noapte De nădeajde prins, Că Domnul de sus Al rugei-m glas Ori în care ceas îl va auzi Strigându-1 în zi. (Psalmul 114) sau: „Când m-am scârbit eu Şi mi-au fost vrun greu Degrab am strigat Pre Domnul nalt Şi m-au auzit Fără horopsit. Bune Dumnezău, Tu, sufletul mieu” {Psalmul 119) Versurile de 6 silabe sunt folosite într-un număr de 14 psalmi. In mod evident, ele i-au fost foarte la îndemâna poetului, întrucât au o remarcabilă cursivitate atâta vreme cât ele sunt scrise în ritm trohaic: „Fericit bărbatul, Ce nu i-au fost svatul Cu necredincioşii Şi cu păcătoşii N-au stătut în cale La trebile sale; Sau, cândva, cu băţu N-au şezut în jeţu Celor de pierzare La zi de certare”. (Psalmul 1) sau: „Domnul nostru, Doamne, Ce de minun seamne Numele tău, svântu, Poartă-n tot pământu! Marea-ţ cuviinţă, Că prea cu credinţă Mai sus e luată De ceriur înaltă”. (Psalmul 6) sau: A mea dereptate Auz, împărate, Ruga-m ia aminte O, Doamne prea svinte; Cearerea-m să aibă în urechi-ţ treabă, Că nu cu vicleane Mă rog ţie seamne” (Psalmul 16) 83 Atunci însă când accentul este pe ultima silabă, poetul are unele dificultăţi de versificaţie: * „Ca un burduf cu vin Pântecele Ii-i plin. De fiii s-au săturat Şi la prunci ş-au lăsat” {Psalmul 6) Dar şi aicea alternanţa ritmului produce o înviorare a versului: „De-a ta mântuire Ce-i faci cu mărire în zi şi în noapte S-oa dezmierda foarte. Inima lui te-au vrut Şi cu dor au cerşut; Lui, Doamne, i-ai dat Cu braţ îndurat, Pre dinsul n-ai lipsit Or de ce te-au pohtit Ş-a buzele lui voie Ai prisosit de voie”. {Psalmul 20) Versurile de 7 silabe sunt foarte numeroase (21 de psalmi) şi dovedesc aceeaşi familiarizare a versificatorului cu el: „Doamne, ce s-au înmulţit Vrăjmaşii miei pre pământ! Mulţ asupră-m să scoală Cu răcor ca de boală, Sufletului mieu grăiesc Cuvânt prea prost, mojiocesc: Că n-am eu cu credinţă, în tine mântuinţă!” {Psalmul 3) Septemarul trohaic, întâlnit şi în poezia latină medievală238 se poate transforma în trohaic şi în cazul psalmilor compuşi în 7 silabe, alternanţa rimelor feminine şi masculine producând o schimbare a ritmului: „Mărturisi-m-oi ţie, Doamne, în curăţie Cu inima cu toată Şi minunile-ţ în gloată Le voi spune de faţă La toţ car te înalţă. Veseli-m-oi în tine 238 Inest quibus caritas, Ipsis placet veritas, Ilortor ergo, fervidus, Immo flumentissimus Quin et frequentissimus Agent deo gratius. (apud D. Norberg, op. cit., p. 117). , 84 * Şi m-oi bucura bine Şi numele-ţ, înalte, Voi glăsui din Carte”, sau: „Doamne, cine s-oa sui în lăcaşu-ţ ş-oa trăi? Sau cine de pre pământ în muntele tău cel svânt Cu-ndrăzneală s-oa sui Şi-ntr-îns s-oa sălăşlui? Cel ce fără prihană Umblă într-a sa hrană” sau: „Ţie, bune Dumnezău, Ni-om mărturisi în greu, Tie ni-om mărturisi * Şi nicecând n-om lipsi A chiema numele tău în nevoi fiind şi-n greu A tale minuni toate Voi povesti-n gloate” Psalmii de 8 silabe sunt, alături de cei compuşi în 13 silabe, cei mai numerosşi (25 de psalmi), ceea ce dovedeşte că ei îi erau la îndemână: A „Intru inima sa au zis Cel nebun cuvinte de râs Cum că nu iaste Dumnezău Să ştie de bine sau rău. Stricatu-s-au şi s-au făcut Urâţi şi scârnavi pre pământ, într-a sale fărădelegi Cu toate realele întregi” sau: „Au doară nu lui Dumnezău S-oa supune sufletul mieu? Că de la dinsul îm iaste Mântuirea de poveaste; Pentru că el e al mieu Mântuitori şi Dumnezău, AI mieu tare sprijinitori Şi mai mult eu cu răcori” (Psalmul 61) sau: „Cântare noao voi cântat Domnului şi-l slăviţi cu danţ Şi de laude-i facet harţ Pururea în post şi în arţ; Domnului, ah, tot pământu Cântaţi-i şi-l slăviţi, svântu, Pentru că el cu cuvântu Au făcut marea şi vântu!” (Psalmul 95) 85 (Psalmul 9) (Psalmul 14) Şi aicea, aceeaşi alternanţă a rimelor masculine şi feminine produce schimbări ale ritmului poeziei: „Dumnezăule, în nevoi Miluiaşte-te spre noi Şi tu ne blagosloveaşte Cu norociri părinţeaşte;” (Psalmul 66) Nu la fel de accesibil i-au fost lui Corbea versul de 9 silabe. Folosirea lui este justificată doar de necesitatea integrării lor în seriile crescătoare sau descrescătoare pe care le experimentează el239. Psalmii în 9 silabe se pare că au o cezură, care îi desparte în două secţiuni de 5 şi 4 silabe, dar este aplicată cu destulă nesiguranţă: „Crczut-am şi pen//tr-aceaea eu Am grăit şi m-am // smerit mult, zău, A Ci Şi întru a mea//uimire Am zis: „Tot omul // e din fire (Psalmul 115) sau: „Cei ce nădăjdu//iesc în Domnul, Ei sânt ca munte//Ie Sionul; Acel, căruia // traiul îi iaste în Ierusalim // fară veaste” (Psalmul 124) sau: „La râurile // din Vavilon, Fiind noi fară ii de cap şi domn, Acolo am şe//zut şi cu foc Am plâns pentru al // nostru nenoroc, (Psalmul 136) sau: „AI mieu Dumnezău // şi împărat * Inălţa-te-voi // cu glas înalt Şi în veaci bine // voi cuvânta Svânt numele tău // şi l-oi cânta!” (Psalm 144) sau: „Pre Domnul bine // voi cuvânta a In toată vreamea // şi-l voi cânta, Pururea lau//da Iui iaste A In gura mea cu // bună veaste”. (Psalm 33) Psalmii de 10 silabe sunt mult mai numeroşi decât cei precedenţi. Şi aici intervine, se pare, cezura, segmentând versul în 2 perechi de 5 silabe: Chiar dacă cezura poate fragmenta un cuvânt, acceptând schema aplicării ei, versul devine cursiv: „Mântuiaşte-mă, // Doamne, c-au lipsit Cel cuvios şi // mult s-au pedepsit, Că adevărul // s-au împuţinat De Ia fîii o//meneşt prin păcat. Şi fieşte ca//rele au grăit Deşertări ve//cinului cu zâmbit:” (Psalmul 11) 239 Psalmii 33, 42, 51, 60, 71, 80, 89, 134, 136 şi 148 se află înaintea sau/şi după un psalm de 8 sau 10 silabe,e cele mai multe ori, intercalaţi înîrc cei compuşi în 8 şi 10 silabe. O excepţie este ar părea fi psalmului 115, aflat între un psalm dc 5 şi unul de 6 silabe, primul fiind însă anticipai de un psalm de 10 silabe, iar cel de-al doilea fiind urmat de unul de 8 siulabe, ceca ce face ca excepţia să fie discutabilă. 240 Citeşte: u-i-mi-re. 86 Şi aici, alternanţa rimelor masculine şi feminine produce schimbări ale ritmului: „Dumnezăule, ii Dumnezău mieu, Pentru ce m-ai lă//sat la-atât greu? Spre mine tu din ii ceri ia aminte Şi cu milă mă ii ajiută, svinte (Psalmul 21) sau: „Cătră tine, Doa//mne, am râsdicat Sufletul mieu de ii vrăjmaş supărat Dumnezău! mieu, ii eu a mea nădeajde în tine am pus ii şi n-o voi piarde, ” (Psalmul 24) Spre deosebire de Dosoftei, care stăpâneşte mult mai bine acest tip de vers, la Corbea se vădesc unele dificultăţi în realizarea versului de 10 silabe; de accea nu surprinde faptul că, uneori, ei intercalează involuntar în psalmi care sunt declaraţi ca fiind compuşi „în 10 silîave” versuri de 12 silabe, şi ele formate din versuri cu cezură, dar care au două secţiuni de 6 silabe: „Buze în i//nimă mult vicleane Şi în inimă rea//le au grăit seamne. Domnul toate bu//ze!e vicleane Va piarde ca pâr//jolul pre leamne” (Psalmul 11) Şi mai mari dificultăţi întâmpină în realizarea versului de 11 silabe: o dovadă este faptul că, la fel ca în cazul versului de 9 silabe, majoritatea situaţiilor în care Corbea apelează la asemenea versuri este atunci când ele se află anticipate şi/sau urmate de versuri de 10, respectiv 12 silabe241. în generai, el este format din două secţiuni de 6, respectiv 5 silabe, între care intervine o cezură: „Spre tine eu, Doamne, ii am nădăjduit Să nu mă ruşinezi ii în veac obidit, în dereptatea ta ii mă izbăveaşte Şi mă scoate de la ii vrăjmaş din cleaşte” (Psalmul 30) sau: „Dumnezăule, ii limbile au venit In moştenirea // ta ş-au năvălit; Biseareca ta ii au spurcat cea svântă, în care cei a//Ieşi cu drag te cântă, ” (Psalmul 78) sau: „Dumnezăule, ii de la ai miei vrăjmaşi Scoate-mă cum fi să n-aibu la dinş lăcaş Şi de cei cari a//supra mea să scoală Tu mă mântu/a//şte ca de o boală” (Psalmu 58) O altă soluţie adoptată este alternarea a două secţiuni de 7 şi 4 silabe, despărţite şi acestea prin cezură, „Că vicleşug li înainte-i au făcut Ca să-i afle // farădeleagea în scurt Şi pre dâns cu // dânsă ca să-l urască, Cât în veac să // nu să mai pomenească”. (Psalmul 35) 241 Din celc 13 folosiri ale versului de 11 silabe, doar psalmii 30, şi 93 şi Starea 3 din Psalmul 115 nu se află în această situaţie. 87 cu observaţia că, datorită dificultăţii realizării acestei structuri, numărul de silabe dintr-unul din versuri este realizat doar în 9 silabe „Izbucnit-au inima // mea cuvânt bun Şi lucrurile meale // eu Ie adun Şi împăratului // le grăiesc Şi mai bine să cază ii le socotesc”. (Psalmul 44) Alteori, secţiunea de 4 silabe o anticipează pe cea de 7. Dificultăţi în realizarea acestei structuri întâmpină Corbea şi aicea: „Dumnezăul ii iezbândirilor, Domnul, Dumnezăul ii iezbândirilor, omul Au smerit şi // foarte cu îndrăzneală Au stătut în ii năroade la ivală”. (Psalmul 93) Versul de 12 silabe cunoaşte şi el cezura între două secţiuni de 6 silabe: „Graiurile meale, ii Doamne, ia aminte Şi te rog strigarea-m ii înţeleage-o, svinte! Glasul rugei meale // ascultă,-împărate Şi Dumnezăul mieu, ii plin de bunătate” (Psalmul 5) sau: „Intr-a Dumnezău//!ui nostru cetate, * In muntele lui svânt ii fară răutate Mare iaste Domnul // şi-i lăudat foarte Şi nimic pre dinsul ii a nu-1 slăvi poate” (Psalmul 47) sau: „Fiii oamenilor, ii voi de dereptate Grăiţi în adevăr ii fară răutate? » Voi, dară, jiudecaţi ii ceale ce-s dereapte, Ca să fiţi lăudaţi // ori de care ceate!” (Psalmul 57)242 Dintre versurile la stemă care însoţesc cărţi tipărite în epocă, doar Versurile 10 politice asupra stemei prealuminatului, slâvitului şi bogoslovitului Io Constantin B. Basarab voievod care însoţesc Mineiul tipărit la Buzău în 1698 sc aseamănă cu tipul de versificaţie pe care Teodor Corbea o practică pentru versurile de 12 silabe, individualizându-se de celelate stihuri la stemă din tipăriturile buzoicne în special şi ale epocii în general. Cunoscând relaţia lui Teodor Corbea cu episcopul Mitrofan al Buzăului şi recunoscând în unele texte din Minei formele de limbă specifice ale Iui Corbea, putem bănui că el este autorul acestora: „Sem groaznic şi armă // la război prea tare Den ceri fu arătat // o minune mare O cruce de stele // pre ceri însemnată Marelui Constantin ii Hristos li arată Cu slove împrejur// scrise râmlcneşti ,Pre toţi vrăjmaşii tăi ii tu să-i biruieşti’ Acuma şi corbul ii încă o arată Domnului Constantin ii într-această dată Dându-i lui puteare li cu nădeajde bună Ca să stăpânească, ii că-i de viţă bună. De asemenea şi Psaltirea tipărită la Buzău în 1701 poartă versuri în care recunoaştem stilul şi limba lui Corbea (folosirea cuvântului coarne în sensuri întâlnite în Psaltirea în versuri): „Domnul Constantin li ce-i zic Băsărabă Corbul cruce-i poartă ii armă prea de treabă Cu dânsa pre pizmaşi ii ce rădică coarne De sârg fară veaste ii pre toţi să răstoarne Şi-i dă lui nădeajde ii cu credinţă bună Ca să stăpânească ii cu pace prea bună”. 88 Ca peste tot, alternanţa rimelor masculine şi femine produce o modificare a metrului secţiunii a doua: „Nu râvni celor ce // trăiesc cu vicleşiug Şi la treaba lor au // nederept meşterşug, Nu pizmui celor // ce fac farăleage, Că ca iarba curând // s-or usca şi ştearge” (Psalmul 36) Dar şi aicea apar dificultăţi de realizare a versului. în Psalmul 15, dacă nu am citi ca o licenţă poetică cuvântul mieu ca fiind format din două silabe (fapt care este împotriva spiritului limbii române), unul din versuri devine de 11 silabe: „Păzeaşte-mă, Doamne, // ca nădeajdea mie Pururea spre tine // mi-au fost din pruncie. Zis-am cătră Domnul: // „Tu Domnul mieu eşti, Că bunătătile // meale nu le pohteşti!” (Psalmul 15) Versurile de 13 silabe sunt realizate din secţiuni de 6 şi 7 silabe, foarte familiare şi accesibile lui Corbea, motiv pentru care predosloviile şi psalmii compuşi în acest număr de silabe au cursivitate şi coerenţă: „Dscalii au însemnat // în vâltur viaţă îndelungată şi // prea bătrână de greaţă Ei adeveresc iarăş // că el tinereaţe Câştigă ca şi întâi // de mare frâmseaţe” (Epistola dedicatorie către Petru I) sau: „întinzând dereapta // ta cu prea îndurare Spre plinirea pohtei ei // de grab ajutoare Ca cu fraţii miei rumâni, // într-a mea viaţă * ? % Pre Făcătoriul lumiei // toate cu dulceaţă Proslăvindu-1 şi al tău // fară moarte nume Cu dinşii să-l fericesc // cât voi fi pre lume (Predoslovie către Petru I) sau: „Oare de ce limbile // au râdicat zarvă Şi gândesc năroadele // lucruri ce n-au slavă? împăraţii peminteşti // au stătut de faţă Şi domnii cei mar s-au strâns // zbârliţi ca o ceaţă” (Psalmul 2) Uneori, lectorul modern trebuie să facă corectări. De exemplu, în primul vers al Psalmul 19, deşi este scris Te ateT* (ceea ce, în mod normal ar trebui transcris „te auză”) nu poate fi citit decât „te-auză” pentru a realiza coerenţa versificaţiei formată dintr-o secţiune de 7 şi alta de 6 silabe: „în zioa năcazului, // Domnul să te-auză Ş-al lui Iacov Dumnezău // nume te cuprinză Cu scuteală ş-ajiutor // dintru cel svânt ţie Trimiţa şi din Sion // sprijineală-ţ vie. Toate jârtvele tale // însuş pomenească Şi arderea-ţ cea de tot // grasă să topească” Corbea foloseşte în mai multe situaţii din motive de rimă cuvântul viaţa ca fiind format din 3 silabe 89 „S-au împlutşi viaţa Mi s-au făcut ca ghiaţa Şi prin greşeli şi păcat De iad s-au apropiat” (Psalmul 87 în silîave 7) Aceeaşi lecţiune a cuvântului trebuie să o facem şi atunci când el se află în genitiv în mijlocul unui vers: „Scutitoriul vieţei meale Domnul iaste; De cine m-oi îngrozi lovit Iară veaste? Când aproape de mine ar veni car fac rău Trupul să mi-1 mănânce sau să-neace în tău” (Psalmul 26) 4.1.1. Rima. Se ştie că atât în poezia clasică latină, cât şi în cea silabică slavonă asonanţele, rimele şi aliteraţiile erau mai mult sau mai puţin accidentale sau, dacă erau folosite, aceasta serveau un efect special244. Modelul versificaţiei clasice latine şi greceşti a fost continuat în Evul Mediu de un mare număr de scriitori, atât în Occident cât şi în literatura bizantină. Atât în răsăritul cât şi în vestul Europei s-a constituit şi o versificaţie în care accentul era factorul definitoriu, influenţă venită, în mod evident, dinspre limbile vorbite. Dinspre literatura populară în limbile naţionale a venit ca o inovaţie radicală rima, care C devine definitorie pentru o parte a poeziei neolatine , dar, pentru o bună bucată de timp, şi pentru literatura versificată în limbile naţionale. A< In momentul în care Teodor Corbea ccompunea Psaltiirea în versuri, rima era deja cunoscută în poezia românească, căci înaintea lui, o găsim incidental în psaltirile calvino-române; ea este folosită sistematic şi în unele din versurile Ia stemă, dar, mai ales în scrierile unor înaintaşi ai săi precum Dosoftei şi Miron Costin, ca şi în Istoria ieroglifică a contemporanului său Dimitrie Cantemir. La fel ca la Dosoftei, şi la Teodor Corbea rimele pot fi puse pe acelaşi plan cu asonanţele. Multe din rime sunt gramaticale, Ia fel cum găsim în mod curent în versurile la stemă ale epocii: omul /Domnul; veaste /poveaste; lume /nume; tăioasă/ ticăoasă; am adurmit /am zăbovit; vicleşuguri /meşteşuguri; răsipeaşte /găteaşte etc. La fel ca Ia Dosoftei şi Costin, se întâlnim şi aliteraţi, precum: „Ca o pasăre246 te mută în munţi şi fugi de goană multă?” Aceeaşi structură metrică - carc o individualizează de toate versurile Ia stemă compuse în epocă, o întâlnim în Molitvenicul tipărit la Buzău în 1699: „Domnii Ţării Româneşti 11 au arc sfânta cruce Hristos biruinţă lor 11 cu dânsa aduce încingc, Doamne acest // arc de biruinţă, Ia pe Hristos săgeată // cu bună credinţă, Incordându-1 spre pizmaşi // cu nădeajde mare Şi Domnul îţi va spori li cel îm rîzboi tare’' [deşi versurile sunt semnate „Al măriei tale fierbinte rugătoriu Mitrofan, episcopul de Buzău”. 2*4 Dag Norberg, Introduction a Veetude de la versification latine medievale, Stockholm, 1958, p. 29. Acelaşi autor consideră că la începutul evoluţiei spre folosirea rimei se află opera lui Coelius Sedulius, poet din prima jumătate a secolului al V-lea, care o preia din proza retorică (op.cit., p. 38. Corbea foloseşte sistematic pasăre pentru „vrabie”. Aceeaşi sintagmă o găsim sistematic In Psaltirea dc la Bălgrad şi în psaltirile latine, dar nu şi în Biblia de la Bucureşti. 90 sau: „Că ceale ce tu ai svârşit Ei au stricat ş-au izmenit?” sau: „Pentr-aceasta glasul de rugăciune Al mieu l-ai auzit când eu pre tine” sau: „Căce Domnul adevărurile cată Şi celor ce fac mândrie înaltă” sau: „Toată zioa eu strigând; că în zi şi-n noapte Spre mine grea s-au făcut mâna ta mult foarte. Dar, la fel ca Dosoftei, Corbea apelează la rime şi aliteraţi neaşteptate, care, în majoritatea lor, anticipează versificaţia noastră din secolul al XX-lea: „Şi întru mâniia svârşitului ei Nu vor fi, ci vor peri ca neşte zmei” sau: „Aceia s-or râsipi să mănânce Şi, de nu să vor sătura, price” sau: „Şi cuvintele ai meale Guri în urechi ia-le!” sau: „Şi starea ai horei meale nu e Unde între valuri să spuie” sau:. „N-au stătut în caie La trebile sale” sau. „Doamne, tu mă vindecă, că a meale oase într-una cu sufletul de gâlcevi sânt roase” în care, pe lângă ineditul apropierilor fonetice observăm că rima nu separă unităţi sau grupuri sintactice distncte (propoziţi). Rima cel mai des folosită de Corbea este cea alăturată după modelul aabb etc. Uneori aceeaşi rimă (sau aliteraţie) este repetată, fară o intenţie deosebită, în mai mult de două versuri: „Buze în inimă mult vicleane Şi în inimă reale au grăit seamne. Domnul toate buzele vicleane Va piarde ca pârjolul pre leamne” sau: „Aduceţ cu mărie Şi cinste peste fire. Numelui lui mărire Aducet cu slăvire” i sau: „Tu, Doamne, plângerea mea spre prea bucurie Mi-ai întors, sacul mi-ai rupt şi cu veselie M-ai încins, ca să-ţ cânt mărirea mea ţie Şi eu nu mă voi mâhni nici de-o sumeţie. Doamne, Dumnezăul mieu, în veac de veac ţie Cu plecată inimă ţ-oi da mărturie.” în câţiva psalmi, însă, monorima este folosită în mod intenţionat pentru realizarea unor structuri strofice (vezi mai jos). Rima încrucişată este folosită rar, de asemenea doar pentru a defini structuri strofice (vezi mai jos) 91 Accentul normai al cuvintelor nu este totdeauna respectat, fiind evident faptul că mai importantă este respectarea numărului de silabe: „In preajma căror Pre mine cu dor” sau: „Glasul rugei meale auz, Doamne, Când te rog cu smerite pocloane” sau: „Nici spre lucrurile manilor lui Cu deadins n-au vrut a nădăjdui;” sau: „Nici spre lucrurile manilor lui Cu deadins n-au vrut a nădăjdui; sau: „Pentr-aceasta glasul de rugăciune Al mieu l-ai auzit când eu pre tine” 4.2. Structuri strofice. Spre deosebire de Psaltirea în versuri a Iui Dosoftei, în care, cu excepţia psalmilor 53, 56 şi apostrofului moralizator carc precede Psalmul 132* cercetările recente au infirmat prezenţa structurilor strofice” , o asemenea organizare a versurilor o putem însă constata Ia Corbea într-un număr de 9 psalmi, fapt suficient ca să apreciem că nu este o întâmplare; acest fapt ne impune concluzia că, pe lângă experimentele de metrică, Teodor Corbea nu ezită să facă şi unele care ţineau de organizarea formelor fixe, experienţele sale fiind străine oricărei sugestii posibile dinspre poezia metrică slavonă. O asemenea structurare strofică o întâlnim în psalmii 25, 32, 92, 94, 95, 116, 117, 133 şi 135. Număr suficient de mare pentru a exclude orice accident neintenţionat de versificaţie sau vreo interpretare subiectivă din partea cititorului modern. Structura strofică se poate obţine prin folosirea în patru versuri consecutive a unor cuvinte care rimează între ele249: „Cântare noao voi cântaţ Domnului şi-l slăviţi cu danţ Şi de laude-i facet harţ Pururea în post şi în arţ; Domnului, ah, tot pământu Cântaţi-i şi-l slăviţi, svântu, Pentru că el cu cuvântu Au făcut marea şi vântu! Domnului Dumnezău cântaţi, Numele-i bine cuvântaţi Din zi în zi îi arătaţ Mântuirea bine la fraţi!” (Psalmul 95 în sillave 5) ‘ La Corbea niciunul din accşti psalmi nu arc o structură strofică. Mihai Dinu, Bătrânul poet dintâi” - incursiuni în poezia şi poetica dosofteiană Bucureşti, Editura Academici Române. 2007, p. 53. Vom marca printr-un spaţiu liber existenţa accstor structuri strofice. Această structurare a putut fi sugerată de caracterul aforistic simetric al textului în proză al psalmilor. Dosoftei respectă acest caracter aforistic al textului în proză, fară, însă, să realizeze ceva în plus la nivelul versificaţiei, faţă de simetriile iniţiale ale textului, fapt care ne îndreptăţeşte să credem că Teodor Corbe a făcut acest lucru intenţionat. Dacă textul Psaltirii din Biblia de la Bucureşti sună: „1. Cântaţi Domnului cântae noao, cântaţi Domnului tot pământul. 2. Cântaţi Domnului, blagosloviţi numele Iui, binecuvântaţi den zi în zi mântuirea lui”. Acelaşi lucru îl constatăm şi în cazul Psalmului 116 în sillave 6. In textul Biblliei de la Bucureşti el sună: „1. Lăudaţi pre Domnul toate limbile, faliţi pre el toate năroadele. 2. Căce să întări mila lui preste noi, şi adevărul Domnului rămâne în veac”, care la Corbea devine structurată în strofe (dar nu şi la Dosoftei)250: „Neamurile, toate, Pre Domnul voi foarte Lăudaţi în gloate în zi şi în noapte! Că mila lui tare S-au făcut şi mare Peste noi cu dare De prea lăudare”. Uneori, pentru a marca această structură strofică, Corbea introduce la sfârşitul secvenţelor cuvântul aleluia (alliluia), inexistent în textul în proză, care are menirea să sublinieze fragmentarea textului: „Domnul s-au împărăţit El însuş nedespărţit, în podoabă s-au lăţit Şi s-au îmbrăcat svinţit Aleluiia! Domnul el s-au îmbrăcat în puteri ca un înalt Şi s-au încins foarte lat. Ca un mare împărat. Aleluiia! Că lumea au întărit Fără teamă de perit, 250 Acest nu are Ia Dosoftei structură strofică: „Cântaţi Domnului cu cinste Cântec nou ca dc nainte, Şi-i cântaţi den tot pământul Să vă meargă-n sus cuvântul. Cântaţi şi-i ziccţi ferice Domnului, şi să-i rădice Toţi cu cinste svântul nume, Să-l audză preste lume. Să-i strigaţi şi veaste bună”. 93 Trăi-va fară svârşit Cu temeiul neclătit Aleluiia!” (Psalmul 92 în silîave 7)251 sau: „Veniţi să ne bucurăm Domnului şi să-I rugăm, Lui Dumnezău să strigăm Cu cântări să-1 lăudăm. Alliluia! Celui ce ni-i ajiutori, în nevoi izbăvitori, De greale apărători, în primejdii scutitori. Alleluia!” (Psalmul 94 în silîave 7)252 sau: „Iată acum, slugilor Domnului, toate Binecuvântaţi pre Domnul foarte, Cari staţi în casa Iui, pre dâns în gloate îl măriţi şi-l proslăviţi până la moarte. Alleluia! Cari în curţile a lui nostru Dumnezău Staţi cerşind ajiutori într-al vostru greu, Lăpădaţi din inima voastră orice greu Şi de trei ori pre Domnul îl fericiţi, zeu. Alliluia!” (Psalmul 133 în silîave 12)253 în situaţia în care în textul în proză al Psaltirii nu apare cuvântul alliluia, introducerea şi repetarea lui nu poate să reprezinte decât intenţia lui Corbea de a marca seccvenţele strofice. I La Dosoftei nu avem această structură: „Domnu stătu crai în lume, Că i s-au vestit svânt nume, Pentru veşmânt de podoabă, Ce s-au îmbrăcat la hoarbă. Şi s-au încins cu tărie Pre-aşezământ de tărie Ş-au pus lumii sprijeneală, Ca să stea fără sminteală”. 252 La Dosoftei: Veniţ cu toţ dempreună Să ne facem voaie bună, Să ne bucurăm cu Domnul Şi să-i strigăm cu tot omul, Că ni-i Domn şi mântuinţă, Şi să-l rugăm cu credinţă”. 253 La Dosoftei: „Iată, aemu faceţi mulţămită Lui Dumnezău, cu rugă priimită, Şi să-l cuvântaţi bine-n tot omul Şerbii toţ, ce slujiţ pregiur Domnul. Cari dvoriţ! Ia Domnul în casă, * In curţile ceale de mătasă Şi nopţile lângă dvorbă lungă, Vă rădicaţi mânule spre rugă”. 94 Şi în Psalmul 97 în sillave 7 repetarea Iui alliluia crează structuri strofice asemănătoare cu cele din psalmul precedent: „Veniţi să ne bucurăm Domnului şi să-l rugăm, Lui Dumnezău să strigăm Cu cântări să-l lăudăm. Alliluia! Celui ce ni-i ajiutori, în nevoi izbăvitori, De greale apărători, în primejdii scutitori, Alleluia!” O asemenea segmentare în catrene definite prin monorimă avem şi în cazul Psalmului Î16 în sillave 8, de data aceasta cu uşoare carenţe de rimă, pe care, de altfel, le găsim şi în alte versuri ale lui Corbea: „Neamurile, toate, Pre Domnul voi foarte Lăudaţi în gloate în zi şi în noapte; Că mila Iui tare S-au făcut şi mare Peste noi cu dare De prea Iăudare Şi adevărul svânt Domnului pre pământ în veacuri câte sânt Rămâne nesfârşit”. în Psalmul 25 în sillave 7 doar rima încrucişată, foarte puţin folosită de Corbea în textul Psaltirii, la fel de rar întâlnită şi la Dosoftei, realizează o modalitate inedită de marcare a acestor secvenţe strofice: „Doamne fa-m jiudecată, Că în nerăutate Eu, cu dereaptă faptă, Am umblat după carte. A In Domnul eu nădeajde Având încredinţată Fi-voi ca un pom vearde Neslăbind niciodată”. O situaţie specială o avem în cazul Psalmului ÎÎ7 în sillave 8, în care se realizează într-o mare parte a sa de asemenea structuri strofice prin repetarea unui distih, care cunoaşte o rimă fixă: iaste / veaste (poveaste), distihul creat conţinând (cu excepţia primei strofe) aceeaşi secvenţă verbală, căreia Corbea, pentru o anume variaţie - intenţionată, după părerea noastră - îi schimbă topica. Spre deosebire de textul original, în care formularea „Că în veac este mila Lui” apare doar de trei ori 95 (versetul 1, 4 şi 29), Corbea a convertit simetria versetelor de Ia începutul şi sfârşitul psalmului („Mărturisiţi-vă Domnului că e bun / că în veac este mila Lui” în structuri care fragmentează strofic întregul text: „Domnului vă mărturisiţi Că e bun celor obidiţi, Că în veac mila lui iaste în lume cu mare veaste. Casa lui Israil, dară Zisă, zică: adevară, Că e bun Domnul şi-i iaste în veac mila de poveaste! Casa lui Aron să zică, Cu-ndrăzneală, fară frică, Că e bun Domni şi iaste a In veac mila de poveaste. Zică toţi cei cari au teamă De Domnul şi-1 ţin în seamă, Că e bun Domnul şi iaste Mila în veaci de poveaste”. Dacă în cazul Psalmului ÎÎ7 intenţia de marcare a structuri strofice poate să fie pusă sub semnul întrebării, întrucât secvenţa de mai sus nu se desfăşoară de-a lungul întregului text, în cazul Psalmului 135 în silîave 8 repetarea unei asemenea secvenţe este generală; ea este marcată de distihuri care conţin o rimă fixă identică sau aproape identică: lui/fîeştecui (ftecui): „Domnului vă mărturisiţi Cu pocăinţă prea smeriţi Că e bun şi e mila lui Supt ceri în veac fîeştecui; Celui ce-i peste dumnezăi Dumnezău, toţi cei buni şi răi Vă mărturisiţi, că a Iui Milă-i în veaci fîeştecui; Celui ce-i preste domni el Domn Vă mărturisiţi cu poclon Că în veaci iaste mila lui Supt cer de faţă fiecui; 96 Dumnezăului ceresc, voi Vă mărturisiţi în nevoi, Că în veac iaste mila lui Supt ceri de faţă fiecui”. Structuri strofice realizează Corbea şi prin alternarea sistematică a unui disistih cu rime masculine cu un altul care are rime feminine, cele două distihuri formând, evident un catren: „întru Domnul vă bucuraţ Voi, derepţilor, şi săltaţ; Celor derepţi să cuvine Laudă cu-nchinăciune. Domnului vă mărturisit în alăută şi-l slăviţ, în psaltir cu zeace strune Cântaţi-i cu-nţelepciune. Cântare noao îi cântaţ Şi-n biseareci îl înălţaţ, Bine-i cântaţ cu strigare Şi-l măriţ în gura mare. Că cuvântul Domnului svânt Şi derept iaste pre pământ Şi lucrurile lui toate întru credinţă sânt foarte”. (Psalmul 32 în sillave 6) Asemenea alternanţe de rime masculine şi feminine întâlnim şi în alţi psalmi, dar niciodată folosite sistematic. Faptul că Teodor Corbea a versificat întregul psalm folosind această modalitate, dovedeşte că aici acest mod de secţionare a textului este intenţionat. După cum am arătat mai sus, atent la respectarea numărului de silabe din vers, Corbea schimbă în cadrul aceluiaşi psalm metrul în funcţie de rima masculină sau feminină pe care o adoptă. Aceşti psalmi subliniază în plus încercările de experiment literar care se fac în Psaltirea în versuri, înţeleasă mai mult decât în cazul lui Dosoftei, sub intenţia realizării formale al textului poetic. Studiind opera lui Dosofci, Mihai Dinu observă, pe bună dreptate că „o regulă riguros respectată de Dosoftei este izometria versurilor. Poezia de mai târziu se va conforma şi ea, dar nu într-o măsură la fel de exclusivă. în schimb, cel puţin în vemea marilor clasici, ea va acorda întâietate absolută respectării ritmului silabo-tonic, adică a unui anumit tip de alternanţă a silabelor accentuate şi atone, în conformitate cu natura prozodică a limbii române” 254 M. Dinu, op. cit., p. 20. 97 Teodor Corbea face şi el eforturi de a păstra această izometrie a versurilor. Uneori, însă, sarcina este prea mare şi găsim suficiente excepţii mai ales în cazul psalmilor de 9 şi 11 silabe, care sunt cei mai greu de realizat metric. 4.3. Libertăţi şi licenţe poetice. Actului de versificare a unei scrieri (în care textul biblic reprezintă doar materia versificată) conduce la o serie de libertăţi şi abateri pe care Corbea şi Ie permite faţă de textul biblic. Dintre acestea trebuie amintite în primul rând evidentele „localizări”, textul deplasând dc multe ori imaginile din lumea biblică într-o realitate familiară autorului. Un verset al Psaltirii din Biblia de la Bucureşti ca „Inima mea şi trupul mieu bucurară-se pre Dumnezăul cel viu” {Psalmul 82.2) devine: „Inima şi trupul mieu de Dumnezeu cel viu S-au bucurat ca şi cel ce-i veasel de rachiu” Un altul, precum: „Acolo — chinuri ca ceii ce naşte” (Psalmul 47.6) devine în imaginea lui Corbea: „Acolo sânt dureri ca a cei ce naşte sau ca a celui bătut cu bici tătăraşte”. Imaginea tuturor oamenilor chemaţi să laude numele Domnului de la începutul Psalmului 48 („1.Auziţi aceastea toate limbile, băgaţi în urechi toţi ceia ce Iăcuiescu lumea: 2. Şi cei născuţi den pământ, şi fiii oamenilor, dempreună bogat şi sărac!”) se converteşte într-o superbă imagine a unei hore, în care sunt cuprinşi toţi pământenii: „Toate limbile auziţi aceastea Şi toţi lăcuitorii lumiei veastea /\ In urechi luaţ cu ascultare Ori la uscat de trăiţi, ori la mare; Fiii oamenilor şi cei din pământ Născuţi, de obşte, să aveţi un cuvânt; Bogatul cu săracul împreună, Ţiindu-vă toţi de brâu şi de mână”. La fel, ultimele versete ale Psalmului 13, care în Biblia de la Bucureşti sună: „5. Nu vor cunoaşte toţi cei ce fac fărădeleagea? Cei ce mănâncă pre norodul Mieu cu mâncare de pâine. 6. Pre Domnul nu I-au chemat. Acolo s-au înfricoşat cu frică unde nu era frică, 7. Căce Domnul — în rudă direaptă. 7. Sfatul săracului l-aţi ruşinat, căce Domnul nedeajdea lui iaste. 8. «Cine va da den Sion mântuirea lui Israil?» 8. Când va întoarce Domnul robimea norodului său, bucura-se-va Iacov şi să va veseli Israil” au parte de o evidentă localizare în textul lui Corbea, devenind o pitorească sărbătoare populară: „Au nu vor cunoaşte toţi câţi farădeleage Lucrează şi cu derept n-au în calea-a mearge? Cei ce pre nărodul mieu tirăneaşte-apucă Şi în mâncare pre ei de pâine mănâncă, Pre Domnul nu l-au chiemat. Şi colo de frică Ei s-au spământat, unde n-au fost cât de mică, Căce Domnul în neamul derepţilor iaste, Iară voi aţ ruşinat pre sărac de veaste 98 în svatul lui, măcară că a lui nădeajde E în Domnul pururea şi nu să va piarde. Cine din Sion va da, dară, mântuire Lui Izrail ce de mult zace la robire? Când Domnul din robie nărodul ş-oa-ntorce, Iacov să va bucura, Izrail oa face De veselie pompe cu râsur şi focuri, Ei cu tot nărodul său va sălta în jocuri”. Uneori amplificarea este justificată şi de raţiuni de versificaţie. Astfel, în cazul Psalmului 95 în sillave 8} realizarea structurii strofice caracterizate cu catrene monorime se soldează cu o amplificare considerabilă faţă de textul în proză al psalmului. Primele două versete „1. Cântaţi Domnului cântare noao, cântaţi Domnului tot pământul! 2. Cântaţi Domnului, blagosloviţi numele Lui, binevestiţi den zi în zi mântuirea Lui!” oferă materialul din care se construiesc trei catrene: „Cântare noao voi cântaţ Domnului şi-l slăviţi cu danţ Şi de laude-i facet harţ Pururea în post şi în arţ; Domnului, ah, tot pământu Cântaţi-i şi-l slăviţi, svântu, Pentru că el cu cuvântu Au făcut marea şi vântu! Domnului Dumnezău cântaţi, Numele-i bine cuvântaţi, Din zi în zi îi arătaţ Mântuirea bine la fraţi!” în general Corbea amplifică textul psalmilor introducând multe imagini care nu îi aparţin textului în proză, dintre care nu puţine se concretizează în tendinţa de a le reduce la dimensiunile senzitive şi cognitive ale unei persoane care trăia în Ţara Românească la încrengătura veacurilor al XVII-lea şi al XVIII-lea, referindu-se la un univers familiar cititorului său. Astfel, opoziţia dintre omul drept şi păcătos, concentrată în textul Psaltirii într-un singur verset (Psalmul 111.9): „9. Cornul lui să va înălţa cu mărire; păcătosul va vedea şi să va urgisi, dinţii lui va scrişni şi să va topi; pohta păcătosului va peri”, devine în textul lui Corbea subiectul unei ample construcţii antagonice, în care penitenţa păcătosului este redată cu multă culoare: „Cornul lui în slavă Fără nici o zarvă S-oa-nălţa cu mare A toţi lăudare. Păcătosul, iată Va vedea şi-ndată L-oa prinde mânie Cu multă urgie, Scârşni-va cu dinţii Blestemând părinţii 99 Şi de ciudă mare Ca sarea de mare S-oa topi ajiunsă De ploi şi pătrunsă. A celui păcătos Pohtă, cum e pre dos, Aşa nu va custa, Ce-a peri, nu va sta”, încercarea (de multe ori reuşită) de a plasticiza imaginile Psaltirii duce şi ea Ia amplificări ale textului iniţial. Astfel, opoziţia care se face între idolii păgânilor şi adevăratul Dumnezeu din Psalmul 113 („12. Idolii limbilor — argint şi aur, fapte de mâni de oameni. 13. Gură au, şi nu vor grăi; ochi au, şi nu vor vedea; 14. Urechi au, şi nu vor auzi; nasuri au, şi nu vor mirosi; 15. Mâni au, şi nu vor pipăi; picioare au şi nu vor îmbla; nu vor glăsui cu gâtlejul lor”) devine teritoriul unei mult mai ample dezvoltări nu lipsită de plasticitate şi chiar de umor: „Idolii neamuriloe sânt argint Şi aur, lucru de oameni gătit; Gură au şi nicicum nu vor grăi, Mii de ani în capişti de ar trăi; Au ochi, dară capiştea de-ar cădea Pre dinş, ei nu vor putea vedea; Urechi au, dară ce li-e folos Că n-or audzi glasul cât de gros; Nări au, şi înainte-le moscos De-a sta, dintr-însul n-or avea miros, Au şi mâni dară nu vor pipăi, Precum nici cu gura nu pot grăi; Picioare au, dară ei să poată Cu dânse umbla, doară pre roată; Nici cu gâtlejiul a glăsui Nu vor putea, sau un cuvânt a grăi. Aseamine — cari îi fac le fie Şi împreună aibă tărie, Cum şi toţi cei ce într-înş au nădeajde Aibă viaţă seacă, nu vearde”. Cele mai multe libertăţi faţă de textul în proză al psalmilor le întâlnim în mod special în situaţia în care se folosesc versurile scurte, situaţie în care se presupune utilizarea unor cuvinte sau chiar secvenţe verbale suplimentare necesare realizării metrului şi rimelor. Astfel, Psalmul 22, care în proză sună: „Domnul paşte-mă şi nemica nu-m va lipsi; la locul otăvii, acolo m-au sălăşluit. 2. Pre apă de răpaos mă hrăni pre mine, sufletul mieu întoarse”, devine în versul de 5 silabe: „Domnul mă paşte Şi mă grijaşte Şi n-oi fi lipsit Nimic pre pământ, într-al păşiunei 100 Şi al odihnei Loc, lăcaş mie Mi-au dat să-m fie, La apă lină El de odihnă. Fără prihană Mi-au făcut hrană Şi sufletul mieu Au întors din rău”. Uneori - dar mult mai rar decât în cazul lui Dosoftei - şi aici întâlnim omiterea sau concentrarea unor pasaje ale psaltirii în proză. Psalmul 90 în Biblia de la Bucureşti sună: „1. Cel ce lăcuieaşte în ajutoriul celui nalt, întru acoperemântul Dumnezăului ceriului va petreace. 2. Zice-va Domnului: «Sprejenitoriul mieu eşti, şi scăparea mea, Dumnezăul mieu» şi voiu nădejdui pre el”. El devine în textul versificat al lui Teodor Corbea: „Cel care într-al celui preaînalt Ajiutori trăiaşte cu svat curat, într-a cerescului el, Dumnezău, Coperemânt s-oa sălăşlui, zău. Zice-va Domnului: «Tu îm eşti Sprijinitori mie în năpăşti Şi scăpare, Doamne Dumnezău», Şi voi nădăjdui spre dâns eu!” Aceste libertăţi de exprimare şi, mai ales, augmentarea textului face ca Psaltirea în versuri a lui Corbea să fie cam cu o treime mai amplă ca număr de versuri decât cea a lui Dosoftei. Faptul nu este întotdeauna în favoarea lui, căci câteodată asistăm şi la expresii prolixe, marcate de anumite construcţii lexicale fixe (datorate, în primul rând realizării versificaţiei). 4.4. Mijloace artistice. De multe ori, însă, Corbea apelează la mijloace artistice, pe care le converteşte în modalităţi suplimentare pentru a impresiona cititorul. Dintre ele, epitetul ornant, comparaţia şi metafora sunt folosite sistematic. Tendinţa sa de a folosi un limbaj redundant, despre care am vorbit mai sus, se poate converti câteodată în spectaculoase enumerări, care au, evident, o finalitate artistică. Astfel, finalul Psalmului <5, care în proză sună: „7. Toate le-ai supus supt picioarele lui: oile şi vacile toate şi încă şi dobitoacele cîmpului, 8. Pasările ceriului şi peştii mării, cealea ce merg pre cărările mărilor. 9. Doamne, Domnul nostru, foarte iaste minunat numele Tău în tot pământul”, devine în versificarea lui Corbea: „Supt a lui picioare Ai zis să coboare Jiganiia toată Or din care gloată: Oile cu boii, Matcele cu roii, Dobitocul, încă De câmp şi de stâncă, Pasările de ceri 101 Şi peştii cei din mări, Cari cărările bat A mărilor şi străbat. Domnul nostru, Doamne, Ce de minun seamne Numele tău, svântu. Poartă-n tot pământu”.255 în comparaţie cu Psaltirea în versuri a lui Dosoftei, textul abundă în epitete ornante, precum: „cuvânt prea prost, mojicesc”, „ruga cea înfrântă”, „Şi să fiţi cu inimi greale / Petrecând în adânci reale”, „umilos gând”, „omul sângelui”, „rea ceaţă”, „hulă otrăvită”, „armă de bunăvoire”, „lacrămi calzi”, „fărădelegi cumplite şi greale”, „prea cu degrabă ruşine”, „leul cel prea cumplit”, „duroare spurcată”, „la steale voi căta / Pre cari prea luminat / Tu ai întemeiatn sunet rău, viforât”, „faţă curată”, „nemuritor Domn”, „Când supt ceri să mândreaşte / cel necurat drăceaşte”, „El să blagosloveaşte / însuşi arhiereaşte”, „vifor sâlnic”, „svântă dereptate” etc. Folosirea epitetului ornant lin,256 ne aminteşte frapant de Eminescu (cu observaţia că sursa comună foarte posibilă pentru amândoi este în slujba vecerniei, în care se cântă Lumină lină); el oferă o serie de asocieri lexicale insolite, între care de cele mai multe ori revine stereotip cuvântul lumină: „Ochilor lină / Tu dă lumină”, „apă lină”, „Intru lumină-ţ vom vedea noi îină”, „Şi până în veac nu va vedea lină / Nici senină rază sau lumină.”, „lină pace”, „Veselie şi bucurie prea lină”, „faţa lină” etc. Epitetele ornante sunt întregite de comparaţii şi metafore, creînd un univers expresiv nou în literatura noastră, care, categoric, aduce inovaţii faţă de experienţa lui Dosoftei. Varianta în proză a Psalmului 37: „5. Impuţiră-să şi putreziră ranele meale de cătră faţa nebuniei meale. 6. Tânguitu-m-am şi m-am gârbovit până în săvârşit, toată zioa măhnit mergeam” devine în versuri: A „Impuţitu-s-au prea rău ale meale rane Şi scârnav au putrezit ca neşte barhane. De ce? De cătră faţa nebuniei meale, Că n-are nice un semn de bune tocmeale. Chinuitu-m-am prea rău şi spatele meale S-au făcut pân în svârşit gârbove de reale. Mâhnindu-mă, eu umblam gemând toată zioa Şi gândeam cum cu bătăi dârsteaşte zechi pioa”. •yc c Comparat cu Dosofei, Ia care pasajul sună: „Mare cuviinţă i-ai dat şi cunună Să dea-nvăţătură cu tocmală bună. L-ai pusu-I mai mare, toate să-l asculte, Câte sânt pre lume cuvânt sî nu-i mute. Şi i-ai supus toate supt a lui picioare, Oile şi boii şi tot ce-i supt soare, Dobitoc sălbatec de câmp şi de luncă, Jigănii sireape ce strică ş-apucă, Pasările toate ce sânt zburătoare De vânt şi de apă ce-s înotătoare”. 256 O. Şchiau şi D. Curticăpeanu, op. cit., p. 66. 102 Folosirea cuvântului rar barhană, care are sensul de „dună de nisip făcută de vânt” dar şi compararea vânătăilor cu dungile făcute prin bătucirea produsă de piuă, ambele familiare şcheianului257 nu fac decât să mărească plasticitatea exprimării, dar şi caracterul colocvial al exprimării. în acelaşi psalm găsim mai multe comparaţii: „13. Şi cei ce cerca răutăţile meale, grăiră deşertăciune şi vicleşuguri toată zioa cugetară. 14. Şi eu - ca un surd nu auziiam; şi ca cei fară graiu, ce nu deşchide gura lui. 15. Şi mă facuiu ca un om ce nu aude şi n-are în gura Iui mustrări”, acestea modifică, însă, sensul textului în proză, oferind o nouă imagine: „Şi cei ce reale mie căta zioa toată Ei grăia deşertăciuni, şi des ca o roată Să-ntorcea, vicleşiugur cugetând cu mintea Cum ar şti şi ar putea să-m omoară cinstea. Iară şi eu ca un surd, ale lor cuvintc Nu auziiam, nice le luam aminte Şi, ca un mort ce gura la grai nu-ş desface Aşa eu tăceam mâlcom amorţit în pace, Făcutu-m-am ca omul care nu aude Şi n-are în gura lui mustrări seci şi crude”. Unele comparaţii se bazează şi pe apropieri lexicale care, după părerea noastră, nu sunt întâmplătoare: „Dereapta ta de dereptate e plină Ca soarele de raze şi de lumină.” Alteori, constatăm o complexă combinaţie de metafore, comparaţii şi epitete orante: „Gura mea va grăi prea de minune înaintea voastră înţelepciune, Cum şi cugetul inimiei meale -Precepere cu alease tocmeale.” Dacă unele din comparaţii au fost sugerate de textul în proză al Psaltirii, cele mai multe dintre ele reprezintă însă aportul efortului lui Corbea de a colora expresia sa „bătrâneaţe ca vâlturul”, „zbârliţi ca o ceaţă”258, „răcor ca de boală”, „Vorovesc ca cei proşt din munţ”, „De omul sângelui şi de viclean greaţă / Lui Dumnezău iaste ca de o rea ceaţă”, „Cel ce jiudeci [N.N.: dreptatea] şi cu dor / O iubeşti ca pre o sor”, „Şi ale lui tar cetăţ / Ai zdrobit ca cu un băţ”, „Şi pândeaşte pre sărac / Să-l apuce ca un drac”, „Şi de hula / Ce-i ca sula” etc. Majoritatea acestor comparaţii fiind făcută cu elemente ale unei lumi foarte familare autorului, ceea ce confirmă din nou dimensiunea folclorică a textului. 257 Producerea postavului era un meşteşug de bază al populaţiei din Şcheii Braşovului, un toponim al oraşului, „între Dârste”, păstrând amintirea acestei prcocupări manufacturiere. 258 O. Şchiau şi D. Curticăpeanu {op. c?7., p. 62) subliniază că acest cuvânt primeşte la Corbea, mai ales ca metaforă, o greutate deosebilă: „trist ca o ceaţă”, „Iară a lui domnească faţă / Foarte cu grea priveaşte ceaţă”, „Şi minunat ţie ţ-oa fi povaţă / Dereapta ta fără leac de ceaţă”, „Arepile meale eu de demineaţă / Di-oi lua şi m-oi sălăşlui cu ceaţă”, „Nici a sale jiudecăţi lor le-au scos de faţă / Sau li le-au arătat lor chiar, fiiră de ceaţă”. 103 Limbajul metaforic, propriu şi textului în proză, este şi el mult prezent în textul Psaltirii în versuri. Cuvântul cărunt poate sugera vârsta: „Şezând Ia masă La Domnu-n casă în zile multe, Lungi şi cărunte” sau: „Ochii miei eu Ia munţ, Ce-s de omăt cărunţ, ” De multe ori comparaţiile, asociate cu metafore, sunt prinse în serii sinonimice: „Şi omul, fiind pre pământ în cinste, N-au preceput, nici au luat aminte Ci, cu dobitoacele ceale proaste El s-au alăturai şi au dat coaste” sau: „Că a mea iaste lumea şi a ei plinire, Pre cari cu chibzuială le-am făcut supţire. Şi, au doară, voi mânca eu carne de taur sau voi bea sânge de ţap ca un crunt bălaur?” etc. Uneori asistăm la serii de metafore: „Ş-a mea dureare Au prins puteare. înlăuntru mieu Inima-m de greu S-au înfierbântat Şi s-au turburat Şi în gândul mieu De nespus băsău Foc să va-ncinde Şi s-oa aprinde”. 4.5. Expresivitate poetică: Privit din punct de vedere formal, textul Iui Corbea pare un manual practic de versificaţie, realizat după modelul vreuneia din gramaticile sau retoricile epocii. Experimentul de versificaţie, asupra căruia am insistat mai sus este dublat, însă, de o reală vână poetică. Comparând anumiţi psalmi în proză cu felul în care sunt realizaţi ei de Dosoftei, ne dăm seama că, folosind alte mijloace artistce şi apelând Ia o imagistcă mai ancorată în realitatea lumii contemporane lui, Corbea propune un univers liric mai apropiat de cel folcloric. Acest lucru este evident mai ales în psalmii compuşi în versuri mai scurte, de 5-8 silabe: „Căce Domnul ştie Drumul de moşie Pre care derepţii A Iş ocrotesc feţii, Iară necuraţii Ş-or piarde talanţii 104 Şi n-a fi de turmă In calea lor urmă”. (Psalmul l)259 sau: . „Neamurile, toate, Pre Domnul voi foarte Lăudaţi în gloate în zi şi în noapte! Că mila lui tare S-au făcut şi mare Peste noi cu dare De prea lăudare” (Psalmul 116) De multe ori, însă, ritmul trohaic este alternat, prin schimbarea rimei, cu versuri în ritm iambic, ceea ce întrerupe brusc aspectul foloric al versificaţiei. In cazul acestui psalm, ultimele versurii fiind: „Şi adevărul svânt Domnului pre pământ în veacuri câte sânt Rămâne nesfârşit”. Octavian Şchiau şi Doina Curticăpeanu subliniau260 multele similitudini cu versul popular, prin care Teodor Corbea se individualizează ca inspiraţie poetică faţă de Dosoftei. Ei confirmau anumite corespondenţe cu strigăturile şi chiuiturile populare: „Nu râvni celor ce trăiesc cu vicleşiug Şi la treaba lor au nederept meşterşug, Nu pizmui celor ce fac farăleage, Că ca iarba curând s-or usca şi ştearge Şi, ca legumile de buruieni, degrabă Vor cădea şi n-or fi de nici o treabă”. IPsalmul 36) Tot ei remarcau că anumite versuri aduc aminte cântecul de lume: „Limba-ţ de la rău îţ opreaşte Şi buzele-ţ ţi le păzeaşte Ca nu vicleşug să grăiască Şi amăgitur să bârfească. De Ia rău de sârg te abate, Iară nu zăcea în păcate, Ci fa bine şi pacea caută Şi o urmează chiar în faptă”. IPsalmul 33) Observaţia că „remarcabil ni se pare Teodor Corbea în versurile de afurisenie, de blestem şi de ocară, el fiind alături de Dosoftei, un deschizător de drumuri, cu unele filiaţii ce pot fi urmărite până în poezia argheziană”265 trebuie însă nuanţată: 25l) La Dosoftei acclaşi psalm sună: „Că celor direpţi Domnul le veade Toată calea din scaun ce şeade. Şi calea păgânilor cea strâmbă Va peri şi vor cădea-n grea scârbă”. 260 Psaltirea lui Teodor Corbea, în „Steaua”, XVIII (1967), nr. 12, p. 59-68. 261 Idem, p. 63. 105 dacă va fi necesar să facem o filiaţie, ea trebuie pornită de la exorcismeîe folosite în biserică (care erau, în mod normal, familiare atât lui Dosoftei, cât şi lui Corbea şi. mai târziu, lui Arghezi: „Supt ceri zilele lui puţine să fie. Pentru ca au trăit scârnav în trufie Şi altul să ia a lui episcupie Şi să fie moşmeani pre a lui moşie! Feciorii lui săraci de tot să rămâie, Cum şi muiarea lui văduvă să fie; Mişcându-se feciorii lui să să mute Şi să să umble cerând din curte în curte, Şi din curţile casei lor să să scoată, Cât necăiri a avea lăcaş să poatăl Toate câte sânt ale lui să le scurme Datornicul şi să Ie ccarce pre urme Şi cei streini cu chiot să jăfuiască Ostenealele lui şi să împărţească! Sprijinitori întru nevoi să n-aibă, Nici să fie milostivitor degrabă Săracilor lui, ci întru grea pierzare Feciorii să-i fie cu multă mutare; Numele lui pre pământ să nu mai ajiungă A să lăţi, ci într-un neam să să strângă!” iPsalmul I08)262 Oricum, efortul poetului de a aduce lumea Psaltirii la un univers familiar cititorului se soldează cu multe aluzii la universul folcloric. întâlnim de mai multe ori referiri Ia zmei. Chiar dacă majoritatea ocurenţelor se caracterizează prin folosirea cuvântului în construcţia rimei ei/zmei, universul folcloric este evident: ‘Cm La Dosoftei psalmul c compus în vers dc 8 silabe. Textul acestuia, mai concis, arc un corespondent mai mult în lumea socială, decât în existenţa concretă umană: „Zilele să-i tai şi veacul. Boieria-i să-i ia altul, Şi cuconii să-i rămâîe Cu muicrca-n sărăcie. Şi să-i străimutedz ficiorii, Să ccaic ca cerşitorîi, Să fie goniţ din casă Şi din odihnă să-ş iasă. Şi datornicii să-i ccarcc Avearca toată ce-ş feacc, Şi streinii să-i apuce Agonisita cca dulce. Să n-aibă să-i odihnească, Nice săracii să-i crească. Ca să pieie cu ocară. Cu tot robul său din ţară. Intr-un rând de rod cc treace Cu tot numele să-ş seacc" 106 „Lăcui-vor ei / Şi ca neşte zmei, / Răi vor ascunde / Ce-or putea prinde”, „Şi vrăjmaşii miei, / Ca zmeii de răi”, „Şi întru mâniia svârşitului ei / Nu vor fi, ci vor peri ca neşte zmei”, „Şi, asupra celor ce pre ei / îi năcăjiia ca neşte zmei”, „Şi au văzut Domnul când ei / Să năcăjiia ca de zmei”. Zmeul fiind substituit uneori de balaur: „Şi, au doară, voi mânca eu carne de taur / Sau voi bea sânge de ţap ca un crunt bălaur?”, „Tu în putearea ta ai întărit marea, / Capetele bălaurilor ca sarea / Ai zdrobit în apă ş-ai fărâmat, svinte / Luund în tot ceasul spre robii-ţi aminte, / Tu capul balaurului ai sfărâmat; / Năroadelor arăpeşti le-ai dat de mâncat”, „Pre leu şi bălaur vei călca / Şi fălcile lui le vei strica” (aici dublând şi termenii întâlnişi în cadrul psalmuli în proză „aspidă şi vasilisc”. Folclorul magic este şi el prezent: „Sau doftorii cu minciuni, Cu lecuiri de cărbuni” sau: „Ca nu cumva despre mine să taci Şi să nu fiu eu la boală-m fară vraci” Bineînţeles şi dansul ritual se converteşte în horă: Numele lui în horă ei Să-l laude cu bun temei” sau: „Lăudaţi-1 cu viers supţire! a In tâmpene răsunătoare Şi în hore mari de fecioare” etc. Iar instrumentele muzicale populare, familiare autorului, amintite în Psaltirea în versuri dublează pe cele întâlnite în textul în proză; pe lângă psalterion şi alăută apare şi vioara: „Domnului în alăută Cântati-i cântare svântă, Cu alăută şi cu glas De psalm ori întru care ceas” pe lângă trâmbiţă apar şi buciumul şi cornul: „Cu trâmbiţe ferecate Cântaţi a Iui domneşti fapte Şi cu glas de bucin de corn a Ii cântati ca unui svânt Domn” * şi pe lângă timpane (tâmpănă) apar şi tobele: „Creştinii în trâmbiţe, tobe şi viioare Frâmseaţea îi proslăvesc oriunde supt soare”. Textul Psaltirii i-a putut oferi autorului un generos material pentru crearea unui veritabil univers poetic. Şi Teodor Corbea a ştiut, de cele mai multe ori, să exploateze acest fapt prin amplificarea textului, ceea ce îi permite o translaţie spre universul familiar cititorului. Astfel, Psalmul 18 al căuri început este „1. Ceriurile povestesc mărirea lui Dumnezeu şi facerea mânilor Lui povesteaşte întărirea. 2. Zioa zilei va izbucni cuvânt şi noaptea nopţii povesteaşte minte. 3. Nu-s graiuri, nici cuvinte cărora nu să aud glasurile lor. 4. La tot pământul ieşi răspunsul lor şi la marginile lumii - cuvintele lor”, devine în transpunerea sa versificată: 107 „Măririle lui Dumnezău Ceriurile vestesc, zău, Şi a manilor lui faptă Tăriia spune ş-arată. Zioa zilei cuvânt spune, Noaptea nopţei minte pune Nu sânt graiur, nici cuvinte Ascunse sau tăinuite Glasul lor să nu să-auză Şi tot locul să nu prinză. în tot pământul au ieşit Vestea lor cu glas slăvit, Cuvintele lor s-au întins Marginea Iumiei de-au cuprins”^ Iar începutul Psalmului N3, care în varianta Bibliei de la Bucureşti sună: „l.Bine c cuvântat, Domnul Dumnezăul mieu, Cel ce învaţă mâinile meale la război” este dezvoltat în următoarele versuri: „Bine e cuvântat Cerescul împărat, Al mieu Domn Dumnezău, Ce mă scoale din greu, Cel cc spre oştire, Cu prea proslăvire, Mânile-m învaţă La război dc faţă, Deagetele meale La harţuri prea greale Le chiverniseaşte A sta vitejeaşte”.264 La Dosoftei acelaşi psalm suna: „Ceriurile spun filră-ncctarc Dc slava la doamne, dc cca marc Şi faccrea mânuloru-ţ svinte Tăria dă-n toţi vcastca-nainlc Zi din zi voroava izbucncaştc. Şi noaptea din noapte gând vest caşte. Că nu este graiuri să s-ascunză, Sau cuvinte să nu răspunză. Că le-au ieşit veastea toi pământul Dc cc-au grăit ş-au răspuns cuvântul". La Dosoftei: „Bunăcuvântare Iţ voi zice S-aibi, Dumnedzău svinte, cu ferice, C5 mi-ni datu*mi mânulor la luptă Nvăţătură spre vârtutc rnultă" Dcagetclor mi-ai datu-mi pre armă, Dc la război ager ftră samă” 108 Libertăţile pe care şi le permite Corbea faţă de textul în proză sunt evidente. De multe ori ele încearcă să explice pasajele obscure ale textului originar, dar, de şi mai multe ori, ele îl plasticizează cu mijloacele poeziei. Astfel, Psalmul 41, de o mare popularitate atât în Răsărit cât şi în Occident, şi care a fost sursa unui mare număr de prarfraze, care în proză sună: „în ce chip pohteaşte cerbul spre izvoarăle apelor, aşea pohteaşte sufletul mieu cătră Tine, Dumnezăule! 2. însetoşă sufletul mieu cătră Dumnezău cel vârtos, cel viu; când voiu veni şi mă voiu ivi feaţei lui Dumnezău? 3. Făcură-se lacrămile meale mie pâine, zioa şi noaptea, când mi să zicea mie în toate zilele: «Unde iaste Dumnezăul tău?»” devine, într-o fericită formulare versificată: „în ce chip cerbul doreaşte Şi să ajiungă sileaşte La a apelor izvoară, Aşa sufletul mieu zboară Şi la tine cu dor dulce Cură, Doamne, să apuce Sufletul mieu însetoşat Spre Dumnezăul cel curat Tare şi fară de moarte, Care stăpâneaşte toate. Când voi veni eu degrabă Şi m-oi arăta cu treabă înaintea svintei feaţe Lui Dumnezău să mă-nveaţe? Lacrămile meale mie Mi s-au făcut de moşie Pâine; şi ziua şi noaptea Gândind năcazul şi moartea în toate zilele mie, Când să zicea cu trufie: «Unde e Dumnezăul tău Să te scoaţă de la rău?»”265 265 Dosoftei apelează la imagini mult mai concrete, care fac năzuinţele spre a tinde spre divinitate. Cursivitaăţii versului, superioară la Corbea, ti răspunde o expresivitate remarcabil în opera mitropolitului poet: „în ce chip doreaşte cerbul de fântână, Cându-i strânge seatea, de-1 arde-n plumână Sufletul mieu, Doamne, aşe te doreaşte Cu seate aprinsă, de mă veştezeaşte. Mişelul mieu suflet de tine-nsătoşează De Domnul putearnic şi viu să te vază. Cândva, de-aş ajunge să te văz în faţă Să-m stâmpăr de seate în trai cu dulceaţă, De-aceasta mi-i jeale cu inimă arsă Şi ochii miei lacrămi în tot ceasul varsă, Când auz mustrare cu râs ce mă-ntreabă: «Unde-ş iaste domnul să-ţ fie de treabă?»” 109 Metafore, personificări, comparaţii sau epitet bine găsite face ca un text aparent plat, precum începutul Psalmului 60, care în proză sună: „1. Ascultă, Dumnezăule, rugăciunea mea, ia aminte la ruga mea! 2. De la margenile pământului cătră tine am strigat, când să mâhni inima mea; în piatră înălţăşi-mă. 3. Povâţuitu-m-ai, căci te-ai făcut nedeajdea mea, turn de vârtute de cătră faţa vrăjmaşului.” să devină în replica sa versificată mult mai colorat şi chiar străbătut de un real fior poetic: „Dumnezăule, a mea rugă Auzi-o de la a ta slugă, A mea rugăciune aminte Ia-o şi primeaşte, svinte! De Ia a pământului margini, împresurat de greale sarcini, Cătră tine degrab am strigat Şi pentru ajiutori te-am rugat; Şi când inima mea s-au mâhnit Şi în mine nu s-au odihnit, Atunci pe piatră m-ai înălţat Şi cu pază bună m-ai cruţat. Povăţuitu-m-ai pre mine Cu prea mare-nţelepciune, Că nădeajde te-ai făcut mie Şi turn minunat de tărie De cătră a vrăjmaşului mieu Faţă, de unde îm vine greu”.266 Căutarea unei rime poate să dea şi ea ocazia realizării unei imagini plastice. Astfel, Psalmul 120 cunoaşte un început remarcabil, în căutarea unei rme pentru munţi: „Ochii miei eu Ia munţ, Ce-s de omăt cărunt, > y Să văz, am râdicat De Ia cel împărat Mi-oa veni ajiutori, Când mă arz ca-n cuptori? Al mieu e ajiutori Cu bun noroc şi spori -De Ia Domnul, ce-au fapt 266 La Dosoftei textul este mult mai concentrat, dar trebuie să constatăm şi o modificare a însuşi conţinutului psalmului, putând simţi aicea şi o anumită notă autobiografică (în momentul redactării Psaltirii în versuri el fiind în exil polonez: „Mă rog, Dumnedzăul mieu, tu să-mi socoteşti, Rugăciunea ce mă rog şi să o primeşti Când strig de la margine, de preste hotari Tu, Doamne, să mă auzu la svâtul oltari. Şi când sânt în voie rea, tu să nu mă laş, Ce pre stâncă să mă sui la al tău sălaş, Şi povaţă tu să-m fii, cale de scăpat Despre faţă de pizmaş, razăm şi turn nalt, ”. 110 însuş, ca un înalt, Singur cu cuvântu Ceriul şi pământu”.267 Spre deosebire de Dosoftei, Corbea izbuteşte mai ales în versurile scurte, care de multe ori sună ca fiind mult mai apropiată de versificaţia populară. Dar modelul versificaţiei sale rămâne unul cărturăresc, căci psalmi care par compuşi într-un autentic stil folcloric îşi schimbă brusc înfaţişarea şi ritmul când se trece de Ia rima feminină Ia cea masculină: „Doamne, până când Nu ţ-oi fi în gând Şi până în svârşit Voi fi răzluşit? Faţa-ţ până când ît întorci nu blând V De cătră mine, Cel ce n-am bine? Până când sfaturi, Zăcând pre paturi în sufletul mieu Voi pune cu rău? Şi-n zi şi-n noapte Duror de moarte Inima-m multe Va simţi crunte?” (Psalmul 12 în sillave 5)268 sau: „AI tău eu sânt, Daomne, (Te strig cu pocloane), Tu mă mântuiaşte Şi mă ocroteaşte, Căce eu a tale întru a mea cale A In proză textul sună: „l.Rădicaiu ochii miei la munţi; de unde va veni ajutoriul mieu? 2. Ajutoriul mieu - de la Domnul, Cela ce au făcut ceriul şi pământul”. în versificarea lui Dosoftei versul este mult mai concentrat: „M-rădic ochii cătră munte Dincătro-m-vin să mi-agiute. Dumnedzău mi-i agiutoriul, De folos întru tot sporiul Ce-au fapt ceriul cu cuvântul Ş-au întărit tot pământul”. Ce diferenţă faţă de exprimarea pe care o ia acelaşi psalm în textul mitropolitului Dosoftei! „Până când milostive nu-ţ aduci aminte, De mă uiţ cu totul, o, Dumnedzău svinte Până când milostive, ţ-ascunz svânta faţă De mine, ticălosul, cu destulă greaţă? Până când îm voi pune sfaturi în biet suflet, Zua durori şi noaptea inemp-n greu cuget?” 111 îndereptări bine Le-am cătat, stăpâne! Pe mine cu seate De păcătoşi ceate M-au aşteptat, vază De tot să mă piarză” (Psalmul 118. Starea 2 în silîave 6) Comparaţia - tentantă, de altfel - pe care am facut-o în câteva situaţii între felul în care se realizează acelaşi psalm la Dosoftei şi la Corbea atrage atenţia asupra intenţiei literare mai pronunţate la cel de-al doilea, în timp ce la marele mitropolit se intenţionează în primul rând o interpretare teologică, fară a se neglija o expresivitate concentrată şi o inventivitate lexicală care realizează la el multe momente remarcabile. Ne aflăm în faţa a două universuri poetice diferite; de aceea, chiar dacă Psaltirea în versuri a lui Dosoftei şi-a găsit un justificat loc privilegiat în istoria literaturii noastre, nu se poate face o ierarhizare a lor. Chiar şi celebrul Psalm 136, citat în unanimitate ca un exemplu al expresivităţii la Dosoftei „La apa Vavilonului Jelind de tara Domnului, i 7 Acolo şezum şi plânsăm La voroavă ce ne strânsăm, Şi cu inemă amară, Prin Sion şi pentru ţară, Aducându-ne aminte, Plângeam cu lacrămi hierbinte, Şi bucine ferecate Lăsăm prin sălci aninate” îşi găseşte o replică cel puţin onorabilă în versurile lui Corbea: „La râurile din Vavilon, Fiind noi fară de cap şi domn, Acolo am şezut şi cu foc Am plâns pentru al nostru nenoroc, Oh, când ne-am adus noi aminte De Sion, cu suflet fierbinte, în mijlocul lui în sălcii, noi, Ca cei căzuţi în adânci nevoi, Organile noastre de jale Le-am spânzurat pre lângă vale”. Uneori lejeritatea exprimării în textul lui Corbea se concretizează în momente, mai puţin fericite, de verbalism gratuit Alteori, însă, ea actualizează în mintea cititorului experienţe pe care poezia noastră nu le-a făcut decât în secolul al XX-Iea prin pana unui Tudor Arghezi: „Ce stai, Doamne, departe Şi în vrem cuvinţate Şi-n năcazuri dai dosul Şi petreci cu folosul? Când supt cer să mândreaşte 112 Cel necurat drăceaşte Săracul să aprinde, Neştiind de ce s-oa prinde, Iară ei singuri să prind în sfatur de car au gând. Laude păcătoşii îş fac, ticăloşii, în pohte, cari gândeaşte Sufletul lui şi pohteaşte. Şi cel care lucrează Strâmbătate în vază, El să blagosloveşte însuşi arhiereaşte” (.Psalmul 9 în silave 7) Tot „arghezian” sună şi Psalmul 87 în sillave 7, descriind rugăciunea ardentă a credinciosului: „A mântuirei meale, Domn Dumnezău, în greale, a In zi şi în noapte, A Inainte-ţi în gloate, Am strigat şi mi-am întins Mânile spre ceri cu plâns, între a mea rugare Fără de supărare, înaintea ta, svinte, Cerescul mieu părinte, Pleacă ureachia-ţi mie Din ceri fară mânie Spre rugă-mi, că de reale Sufletul mieu prea greale S-au împlut şi viaţa Mi s-au făcut ca ghiaţa Şi prin greşeli şi păcat De iad s-au apropiat”.269 La fel, creşterea viei răsădite în Egipt devine materia unei grandioase compoziţii, care ne aduce în minte versuri eminesciene: „Via din Misir* ai mutat, * Adecă din Eghipet Pre limbi ca un împărat, Ai gonit şi-o-ai răsărit 269 Interpretarea făcută de Dosoftei a aceluiaşi psalm compus în vers de 12 silabe sună şi ea remarcabil, dar mult mai concentrat: „Doamne, Dumnedzăul mântuinţii meale, Strig dzua şi noaptea să-m ierţ de grcşeale. Mişeaua mea rugă nainte-ţ să meargă, Pleacă de-mi ascultă, ruga-n scârbă largă. Că mi-au împlut răul. sufletul să-mi soarbă, MM viaţa pre-aproape, cu iadul în hoarbă”. 113 Şi va trăi fară sfârşit; Tu înaintea ei cale Ai făcut pre deal şi vale Şi tu rădăcinile ei Ai sădit cu veacinic temei. Şi ea pământul peste tot L-au împlut ca cu un lung cort, Umbra ei au acoperit Pre munţii mari grei Ia privit Şi pre chiedrii lui Dumnezău, Mlădiţele ei fară greu Viţele sale ş-au întins Până la mare de-au ajuns Şi pân la râuri a sale Odrasle au făcut cale”. Dacă Dosoftei excelează în redarea stărilor sufleteşti, Corbea are o evidentă aplecare pentru descrierea naturii: Acelaşi psalm, al 64-lea, primeşte în imaginarul poetic al celor doi dimensiuni diferite. Versetul „6. Ascultă pre noi, Dumnezău, mântuitoriul nostru, nădeajdea tuturor marginilor pământului şi a celor den mare departe”, interpretat şi glosat marginal de Dosoftei ca o aluzie la „războiul svintei besearici” sună Ia acesta: „Ne rugăm şi noi, Dumnedzău sfinte, Să m-asculţi la ceas de rugăminte, Că svinţiia ta eşti aşezare Pre uscat tuturor şi pre mare” In timp ce Ia Corbea, lipsind această interpretare teologică a textului, versul este ancorat într-o realitate mult mai concretă: „Cel care eşti nădeajde tuturor supt soare, A peminteştilor margini scumpă ca o floare Şi a celor din mare ce vânslesc departe Şi să lovesc de valuri gata sănătate”. Versetul următor, „7. Gătind munţii cu vârtutea Lui, încins cu putearea, Cela ce turbură chitul mării, sunetele valurilor ei cine Ie va suferi?” este şi el diferit interpretat de cei doi: Dosoftei introduce în virtutea interpretării teologice pe care o propune, şi imaginea păgânilor, ca opozanţi ai bisericii: „Că svinţiia ta eşti aşezare Pre uscat tuturor şi pre mare. Tu sprejineşti munţii în vârtute Când turburedz marea cu vânt iute. De valuri, de urlet să-ntristeadză Tot păgânii şi să-spmânteadză Şi de seamne ce văd îi ia teamă Pre cei de departe fără samă” 114 Corbea se menţine la o interpretare ad litteram a textului, apelând la imagini mai concrete: „Cela ce munţii găteşti într-a ta tărie, Tu, încins cu puteare fară de mânie, Cel ce adâncul mărei îl turburi cu groază, (Sunetul valurilor ei cine o să vază Şi va putea suferi?) Neamurile toate S-or turbura şi teamă va prinde de moarte, Pre cari trăiesc spre margini, de seamnele tale, Groaznice, ori la mare, ori uscat şi vale”. Materialul oferit de versetele următoare este şi el diferit interpretat de cei doi poeţi: „Ale Tale; ieşirile de dimineaţă şi de sară vei înfrumuseţa. 9. Socotiş pământul şi-l îmbătaş pre dânsul, înmulţiş a-1 îmbogăţi pre el. 10. Rîul lui Dumnezău să împlu de ape; gătiş hrana lor, căci aşa e gătireâ. 11. Buzele lui îmbăta-le, înmulţeaşte naşterile lui, cu picăturile lui veseli-se-va răsărind” Dosoftei, consecvent cu interpretatea teologică pe care o propune (glosează în dreptul versului „Demineaţă, când ieş, tu dai radză” ca fiind „învierea Domnului, sfârşitul lumii”), spune: „Demineaţă, când ieş, tu dai radză Şi de tine cine să-frâmşeţadză. De tine pământul să adapă Şi de bişug nime nu să scapă De tine pământul să adapă, Şi din bişug cine nu să scapă. Că pământul tău, Dumnedzău, varsă, De saţiu gătind tuturor masă Brazdele pământului le-mbată Să rodească secare bogată în ploi bune, veasele să crească Vipturile şi să să-nmulţască” La Teodor Corbea, această imagine a izbucnirii forţelor vitale şi a prezenţei divinităţii în natură crează un univers imagistic mult mai concret: „A demineţei ieşiri şi a sărei, iată, Le vei veseli voios cu faţa curată, Pământul l-ai cercetat, şi cu cuvinţare L-ai îmbătat stropindu-1 cu apă de mare, A-1 îmbogăţi pre el ai înmulţit trudă Tu, dară, pricina eşti inima de-i zburdă. Râul al lui Dumnezău s-au umplut de ape, De unde credincioşii pot să să adape Şi singur, o, stăpâne, lor le-ai gătat hrană, Că aşa e gătirea a-i hrăni cu mană. Brazdele lui îmbată, roada-i înmulţeaşte, în picăturile lui s-oa prinde ş-oa creaşte, Veseli-s-oa răsărind cu odrasle multe Şi s-oa dezmierda crescând ca bradul în munte”. 115 4.6.1. Limba Psaltirii în versuri. Lexicul. Privind comparativ vocabularul Psaltirii în versuri a lui Dosoftei270 cu cel al lui Teodor Corbea nu constatăm diferenţe fundamentale. Dacă primul avea un vocabular de 2601 cuvinte cu 53727 de ocurenţe (cu o frecvenţă medie de 20.66%), cel de-al doilea are un număr apropiat de cuvinte, 2676, dar cu 66329 de ocurenţe, având deci o frecvenţă cu ceva mai mare, de 24.78%, ceea ce denotă o tendinţă mai pronunţată de folosire a aceluiaşi bagaj lexical, în timp ce frecvenţa mai mică pe care o constatăm la Dosoftei, confirmă o mai mare diversitate lexicală şi faptul că în textul mitropolitului aceasta serveşte ca mijloc a expresivităţii artistice. La Corbea, dimpotrivă, frecvenţa mai mare este marcată şi de^folosirea stereotipiilor lexicale — unele dintre ele induse şi din raţiuni de rimă. In acelaşi timp, trebuie să observăm că frecvenţa medie a cuvântului semnificativ mai mare la Corbea denotă o tendinţă de folosire mai mare a instrumentelor gramaticale şi, de ce să nu o recunoaştem, a unei anume verbalism, care nu întotdeauna este în avantajul expresivităţii (spre deosebire de Dosoftei, la care concentrarea expresivităţii duce la unele formulări memorabile din punct de vedere liric). Această tendinţă spre verbozitate poate să fie justificată şi de nevoia găsirii unor rime, dar, mai ales, de necesitatea „umplerii” versului pentru satisfacerea numărului de silabe solicitate de acesta. Această încărcare lexicală a versului are uneori consecinţe nefaste în ceea ce priveşte claritatea exprimării, acest fapt apropie textul lui Corbea de stilistica barocă. Un argument în plus este şi topica, de multe ori contorsionată a Psaltirii în versuri, pentru care stângăciile inerente ale începutului poeziei româneşti nu oferă o explicaţie suficentă.271 Compararea lexicului din cele două texte organizându-1 după originea sa şi frecvenţa sa nu arată deosebiri fundamentale: DOSOFTEI %. CORBEA % latin 1529 58.79 1586 59.22 autohton 33 1.27 35 1.30 nccunoscut 86 3.30 76 2.85 slav 577 22.18 649 24.23 maghiar 63 2.42 76 2.83 grcc 31 1.19 46 1.72 neologime din latina medievală 0 0 26 1.07 nume proprii 85 3.27 82 3.08 bulgar 77 1.39 54 2.01 incert 94 3.61 67 2.50 rus 5 0.19 4 0.15 rutean 6 0.11 0 0 turc 8 0.31 29 1.08 german 1 0.08 1 0.06 polonez 5 0.19 6 0.13 ucrainean 3 0.12 6 0.22 sârb 4 015 7 0.26 albanez 0 0 2 0.07 interjecţie 4 0.15 4 0.16 270 Informaţiile preluate din Mihai Dinu, „Bătrânul poet dintâi" — incursiune în poezia şi poetica dosfteiană-. Bucureşti, Editura Academici Române, 2008. 271 Despre o eventuală aderenţă a acestei verbozităţi la baroc vom vorbi mai jos. 116 27 2 ^ 4 Absenţe, care nu surprind, ale cuvintelor de origine albaneză la Dosoftei, (respectiv a celor de origine ruteană la Corbea) nu reprezintă nici ca număr de cuvinte, nici ca ocurenţe ceva semnificativ. Semnificativ este, însă, numărul mai mare de neologisme pe care îl întâlnim în textul lui Corbea, cu observaţia că acestea se găsesc risipite atât în cadrul Predosloviei şi epistolei dedicatorii adresate lui Petru cel Mare (prezenţa lor fiind justificată aici şi de formele convenţionale de adresare protocolară: a corona, maiastat [sic!], mod, monarh, muzică, organ, patrie, patron, poeticescu), cât şi în textul propriu-zis al Psaltirii: pompă, prinţip, sumă, tartar, testament, topazi, triumf, vearş (şi viers). Şi totuşi, formulele protocolare de adresare folosite în textul slavon „npeAOCAOBÎG KT» BC6 npBC’UTd'fclimOMtf H A€p>KABNlimUOA\tf lAUiepdTOptf H CAA\OA6p?K iţtf Bcep0cmcK0A\tf B€AHKOA\tf neTptf Megieşim# nepBOA\tf wtua wth6Tka h nponaA h nposAA erw HMnepATopcK©A\tf BeAHHiyAKV npeAvkdTB'hn we>A\tf A\oeA\c>Y rccnoA^pV” nu au sugerat direct folosirea unor neologisme latine: „Predoslovie cătră întru tot preaseninatul şi preaputinciosul împărat şi monarh a toată Rosiia, marele Petru Alexievici273 cel Dintâi, tatăl patriei n npon., maiastatul [sic!] Iui celui împărătesc, preamilostivului mieu stăpân”, căci niciunul din acestea (monarh, patrie, maiastat) nu există în textul slavon. Sugestia i-a venit lui Corbea dinspre formulele protocolului documentelor în limba latină. Frecvenţa mare a neologismelor se explică însă în primul rând prin repetarea indicaţiei „în silîave” de 148 de ori. în rest, cu excepţia cuvântului prinţip (22 de ocurenţe), celelate neologisme sunt folosite de puţine ori. Câteva dintre ele ridică probleme deosebite. O asemea situaţie întâlnim în cazul cuvântului confuzie. Folosit la câţiva ani distanţă (1722) şi de Dimitrie Cantemir în Hronicul său, cuvântul era în acel moment cel puţin insolit în spaţiul românesc: „Să să scoale Dumnezău şi vrăjmaşii mare Confuzie să paţă la uscat şi mare” (Psalmul 67, 1-2) Niciuna din traducerile latine ale psaltirii (Vulgata, bibliile reformate, ediţii sau comentarii teologice sau filologice etc.) la care am avut acces nu conţin acest cuvânt, ceea ce însemnează că el facea parte din lexicul curent al lui Corbea, dar şi că a fost folosit cu intenţii expresive de el. Un alt cuvânt care contrariază este sâgn: „Zis-au şi prea cu degrab muscă rea câinească Au venit şi au mâncat partea omenească Şi în toate ale lor hotară muşiţe I-au mâncat şi le-au făcut sâgn ca de cârtiţe”.(Psalmul 104. 85-88). Cuvântul sâgn, neîntâlnit în alte texte, nu este sugerat nici de Biblia de la Bucureşti, nici de una din bibliile latine. Desigur, cuvântul cârtiţe - folosit din 272 Este vorba de cuvintele măslin (cu 3 ocurenţe) şi măslină (1 ocurenţă) Ia Corbea. Scris: ntTfn» diteâTEBimb. 117 raţiuni de rimă pentru muşiţe ~ a antrenat şi imaginea muşuroiului, realizată aici prin introducerea cuvântului sâgn, care este, foarte probabil, o creaţie personală din latinescul medieval signum, ştiut fiind că acesta avea şi sensul de „pecete, bornă de marcare, movilă pentru marcarea teritoriului”. Contrariantă este, de asemenea, folosirea cuvântului bac (singura atestare în limba română, după ştiinţa noastră) cu sensul „obiect contondent, măciucă”. El poate să fie pus în legătură doar cu latinescul medieval baculus, care avea exact 274 acest sens „Ochii lor la cel sărac Caută să-i dea în cap bac” (Psalmul 9. 159-160) Posibil de origine neologică este cuvântul siărnă cu sensul de „adăpătoare, rezevor de apă” „Şi în sânge râurile lor Şi stârnele le-au întors cu omor Ca să nu bea. Şi muşte au trimis Pre ei câneşt de i-au mâncat cu plâns” (Psalmul 77.177-180). Dosoftei foloseşte în Vieţile sfinţilor forma stemă „fântână” explicat de DLR * din gr. gxepva. In situaţia lui Corbea ar trebui să luăm în considerare şi latinescul medieval cisterna (cunoscut de el, din moment ce în Dicţionarul latin-român întâlnim articolul: „cisterna, g.f. jghiiab, postavă”). Nu putem exclude, însă, şi o posibilă contaminare cu cuvântul dialectal ce târnă, provenit din magh. cs a tar na „rezevor, adăpătoare” (care provine din acelaşi etimon latin medieval), intrat în graiurile transilvănene. Sensul folosit de Corbea în Psaltirea în versuri este cel pe care îl vehiculează şi în dicţionar. Multe dintre neologismele de origine latină, precum monarh, muzică, organ, patrie, patron, poeticesc, pompă, silavă, triumf etc) sunt folosite pentru prima dată în limba română de Dimitrie Cantemir în Divanul sau gâlceava înţeleptului cu lumea (1698) şi în Istoria ieroglifîcă (1705) sau în alte texte contemporane lui Corbea (Vieţile sfinţilor a lui Dosoftei, Mineiul de Ia Buzău - 1698 — (la care, avem motive întemeiate să credem că şi Teodor Corbea a colaborat), Bucoavna de la Bălgrad - 1699 -). Câteva însă, precum confuzie, maiastat, viers (textul cunoaşte şi forma vearş, intrată prin intermediul slavon) găsesc în Psaltirea în versuri a Iui Teodor Corbea prima lor atestare în limba română. Privind frecvenţa lexicului în funcţie de originea sa, nu surprinde faptul că lexicul latin reprezintă 86.24 de procente, în timp ce cuvintele de altă origine cunosc o frecvenţă mult mai mică, în unele cazuri putând constata o micşorare drastică, cuvintele autohtone, magh9are, greceşti, bulgare, ruseşti, poloneze, ucrainiene, sârbeşti, dar şi neologismele ajungând să reprezinte sub un procent: 274 * Din acelaşi cuvânt, avem latinul medieval bacalaureatus, cu sensul absolvent care primeşte baculus, ca însemn (al virilităţii). 118 latin 57353 86.11 % autohton 428 0.64 % necunoscut 692 1.04% slav 6008 9.02 % maghiar 644 0.97 % grec 422 0.63 % neologisme 227 0.34 % nume proprii 324 0.49 % bulgar 232 0.35 % incert 67 0. 19% rus 4 0% rutean 0 0% turc 48 0.07 germ. 4 0% polonez 6 0.01 % ucrainean 15 0.02 % sârb 88 0.13 % albanez 3 0 Cu observaţia că cifre aproximativ asemănătoare găsim în studiul lexicului Psaltirii în versuri a lui Dosiftei275. La fel cu textul mitropolitului moldovean, şi la Corbea cuvintele cu cea mai mare frecvenţă sunt de origine latină, majoritatea dintre ele servind ca instrumente gramaticale: şi (4108 de ocurenţe), avea (2376), pe (2295), de 2277), el (2231), în (1905), eu (1801), cu (1632), vrea (1432), un (1209), tu (1093), domn (1045), să (1024) etc. Dacă luăm în considerare primele 200 de cuvinte în ordinea frecvenţei, nu surprinde faptul că cele moştenite din latină sunt cele mai folosite, cuvintele de origine nelatină sau neologismele de origine latină medievală cu cea mai mare frecvenţă se află la mare distanţă; de exemplu cuvintele de origine slavă cele mai frecvente sunt sfânt (359), veac (183), milă (166), psalm (159), norod (111), stăpân 74), izbăvi (64), nădeje şi poruncă (ambele cu 61 ocurenţe), sfârşi (60), necaz (49), iubi (48), voie 47), rob (43), slăvi (42), aleluia (40); cele de origine necunoscută: iară (146), vrăjmaş (123), dară (56), pururi (44); greceşti: mânie (81), pedepsi (12); bulgare: iată (71), degrabă (50); maghiare: mântuire (73), mântui (66), gândi (50); neologime: silabă (148); singurul nume propriu este Israil (42). Nici cele atribuite substratului nu au o frecvenţă deosebit de mare: de, cj. (143), bucurie (52), bucura (42). Din punct de vedere dialectal, constatăm la nivelul lexicului aceleaşi trăsături pe care, anterior, le-am identificat în Dicţionarul latin-român: născut în Braşov şi trăind, până în momentul plecării în Rusia în Ţara Românească, Teodor Corbea este un vorbitor al unui grai de tip muntean, dar nu ezită să folosească - de cele mai multe ori din raţiuni de expresivitate şi, uneori, influenţat de sursa pe care o versifică - cuvinte care aparţin graiurilor nord-dacoromâne. Dar, aşa cum constatăm nişte abateri de Ia fonetismul graiurilor muntene, nu ne surprinde că şi la nivelul lexicului găsim interferenţe cu alte graiuri. Bogata sinonimie pe care o găsim în textul Psaltirii în versuri ca şi a Dicţionaridui latin-român se realizează în parte 275 Mihai Dinu, op. cit., p. 120-126. 119 < prin folosirea lexicului din diferite zone dialectale: de exemplu, întâlnim atât zăpadă cât şi omăt (dar Corbea nu cunoaşte cuvântul nea). Folosită masiv în Dicţionarul latin-român pentru echivalarea românească şi circumscrierea sensului cuvintelor latineşti traduse, sinonimia este întâlnită în mod curent şi în cadrul Psaltirii în versuri. De data aceasta, în mod evident, ea este folosită pentru a mări valoarea expresivă a textului: „Mai nainte de ce eu m-am smerit, M-am împiedecat şi m-am poticnit”. sau: „Cu săcure şi bardă l-au surpat pre el Şi l-au jiunghiiat ca pre un nevinovat miel”. sau: Săracul şi mişelul svânt numele tău Vor lăuda şi-l vor slăvi, oh, Dumnezău”. sau: „Să nu să întoarcă cel smerit înfruntat Năcăjit, obidit, dojenit şi mustrai*9. sau: „Israil cu hohot şi râs In veaci să să veselească” sau: „Supt picioare-i s-au făcut Nor, negură, ceaţă, ” Alte sinonime, precum „drum şi cale”, „Şi tu pre dinş i-ai răsipit, / Ai gonit şi i-ai răspândit” etc. nu urmăresc decât să augmenteze - cu mai mult sau mai puţin succces real - expresivitatea artistică. Sau, chiar dacă nu sunt sinonime perfecte, ele aparţin printr-una din trăsăturile lor, aceluiaşi grup semantic, participând Ia circumscrierea unei noţiuni mai generale, în exemplul de mai jos „blasfemie” şi „necaz”: „De blăstăm, amărăciune, Vicleşug şi-mpuciuciune Supt limbă-i zace tină, Dureare, osteninţă” De multe ori sinonimele sunt asociate explicit cu ajutorul Iui sau, au şi ori, fiind realizată uneori şi prin echivalarea unui cuvânt cu o perifrază: „Nu sânt graiur, nici cuvinte Ascunse sau tăinuite”, „Şi au pus ploile lor, grindină sau piatră” sau: „Doamne, la fărădelegi, tu, de te vei uita, Carele va suferi sau va putea staT9 sau: „Ti-oi mustra şi ti-oi certa cu împutăciune sau: „Tu şi pentru păcat N-ai cătat sau cercat”. „Nu treace lucrul mâni lor tale Cu vedeare ori în ce drum sau cale”. Uneori se cumulează cu ajutorul lui sau cuvinte care, chiar dacă nu sunt sinonime perfecte, aparţin aceleluiaşi grup semantic: „Ce n-au fost vinovaţi sau răi, „Bozi făcuţi de ieri sau de vrun an „De aramă, şi de oţel Zăvoară sau de hier au înfrâmt, „Şi nu-m treace ruga 120 Cu dosul sau fuga”. „Şi întru tine dumnezău nou Nu va fi, cal, viţel sau bou”. Unele versuri exploatează ca mijloc expresiv până la redundanţă sinonimia. Exemplar în acest sens este Psalmul 42 în care autorul exersează mai multe serii de sinonime reale sau metafore: „Doamne, fa-m mie jiudecată Şi a mea pricină dereaptă De Ia neamul spurcat ştearge, hbăveaşîe şi o aleage De omul nederept pre mine Şi viclean cu-nşelăciune; Tu, Dumnezău, mă izbăveaşte, Mă apără şi măpăzeaşte. Că tu, Doamne, tăriia mea eşti, Ce m-ai lepădat şi mă goneşti? Pentru ce umblu eu mâhnit, Când vrăjmaşul mieu cel cumplit Cu năcazur mă năcăjeaşte Şi cu scârbe mă oţăraşteT* Sinonimia este realizată uneori şi prin anticiparea antonimului unui cuvânt cu adverbul nu: „Eu am zis: Dumnezăi, Voi sânteţi buni, nu răi,” sau: „Oh, de glasuri de multe Ape limpez, nu crunte” sau: „La săraci din milă De voie, nu sâlă ” sau: „Aşa nu va custa, Ce-a peri, nu va sta” sau: „Aibă viaţă seacă, nu vearde” Uneori poetul surprinde în serii de perechi sinonimice diversitatea regnului vegetal şi animal sau a elementelor naturii care participă la lauda creatorului lor: „Focul, grindinea, cu omătul Slăviţi-i şi-i măriţi portul Ghiaţa şi duhul cel viforât, Cari fac cuvântul lui poruncit; Munţii şi dealurile toate Leamenele roditoare foarte, Toţi chiedrii, hiarăle şi alalte Dobitoace mici şi înalte, Târâtoarăle şi cari zboară, Pasări pre câmp şi pre ogoară”. (Psalmul 148) 121 O situaţie specială, diferită de Psaltirea în versuri a lui Dosoftei o întâlnim atunci când Corbea glosează marginal el însuşi valori semantice specifice sau forme lexicale neobişnuite. Astfel, el foloseşte în mod curent cuvântul corn cu sensul de „armă”, „semn al puterii”: „Eu acmu am cunoscut c-au mântuit Domnul Pre unsul său de vrăjmaş şi i-au suit cornul” (Psalmul Î9) sau: „Bun şi derept iaste Domnul Pentr-aceaste va zdrobi cornul Celor ce greşesc şi le va pune Leagea-n cale cu înţelepciune”. (Psalmul 24) De aceea, ori de câte ori îl foloseşte în sensul de „instrument muzical”, el menţionează prin glosare marginală acest fapt: „M-oi mărturisi, Doamne, Şi numele-ţ în coame Adecă în bucine Voi cânta, o, svinte” (Psalmull 7) sau: „Mărturisi-mă-voi, Doamne, Numelui tău în coame. Adecă în bucin€\Psalmul 53) sau: „Şi de bărbaţii sângiuriîor, Doamne, Mă mântuiaşte ca să~ţ cânt în coarne! Adecă: în bucine” (Psalmul58) La fel procedează şi când foloseşte un toponim turcesc (contemporan lui) pentru a denumi un loc biblic: „Via din Misir ai mutat, Adecă din Eghipet Pre limbi ca un împărat, ” (Psalmul 79) sau o metaforă în locul unui toponim biblic: „A fi Cetăţei svinte Adecă Ierusalimul Le întrebaţi cu cinste”. (Psalmul J2I). Omonimia este, la rândul ei, o sursă a expresivităţii. De exemplu harţ „luptă, competiţie” şi harţi „zi scutită de post”, primul fiind de origine maghiară, al doilea neogreacă sau slavonă: „Cântare noao voi cântaţ Domnului şi-l slăviţi cu danţ Şi de laude-i facet harţ Pururea în post şi în arţ” ajungându-se, uneori la adevărate jocuri de cuvinte, precum, acelea în care, în situaţia în care sunt apropiate două cuvinte de origini şi cu sensuri total diferite: dar, cuvânt de origine slavă şi dare de origine latină: „Fericiţi sânt cărora li s-au dat iertare Fărădelegilor lor în dar, nu cu dare” sau: „Din mâna vrăjmaşilor şi de cei car Mă gonesc şi mă scobesc ca pre neşte cari” în situaţia în care este apropiat pronumele relativ masculin la plural (car) şi forma plurală a substantivului cariu. 122 Cuvinte de origine dialectală au, ca şi în cazul neologismelor, de multe ori o funcţie expresivă. Aşa este folosit, de exemplu, corci „metis, corcitură, impur”, provenit din magh. korcs: „Şi ce faţa îţi întorci De cătră mine, un corci?” (Psalmul 87) „Până când, Doamne, te întorci Până în svârşit, de un corci.” (Psalmul 88) O altă sursă a sinonimiei este derivaţia, grupe de cuvinte ca: farădeleage, fărăleage, fărdelegiure; ieşire, ieşitură; robie, robime, robire având sensuri identice sau foarte apropiate. Alteori, folosirea sau nefolosirea sufixării poate produce perechi sinonimice: împrotivnic, protivnic, întocmi, tocmi, încorona, corona, înstăpâni, stăpâni etc. Din punctul de vedere al originii cuvintelor, nu surprinde faptul că numărul - _ '1^7/ cuvintelor de origine maghiară este uşor mai mare decât la Dosoftei , ţinând cont de faptul că autorul era ardelean şi că stăpânea bine maghiara, din moment ce Brâncoveanu îl numeşte „sicritariul nostru unguresc” şi folosise ca sursă a propriei sale lucrări lexicografice Dicţionarul latin-maghiar al lui Szenci Molnâr: băsău, bobou, corci, coroi, dardă, jiganie, nemişit, başte etc. însă realmente surprinzător este numărul mai mare de cuvinte de origine turcească şi neogreacă. Cei aproximativ patruzeci de ani care despart scrierea celor două psaltiri în versuri ne oferă, credem, o justificare a fenomenului: situaţia culturală şi politică s-a schimbat dramatic în aceşti ani, constatând de fapt că la îngemănarea veacurilor al XVII-lea şi al XVIII-lea se prefigurează câteva din trăsăturile esenţiale ale lexicului perioadei fanariote, în timpul căreia influenţa turcească şi neogreacă este considerabil sporită: pe lângă un număr mare de cuvinte intrate din greaca medie de multă vreme în limba română (cămară, condei, folos, folosi, lipsi, lipsă, mânie, pat, prisos etc., întâlnim şi lexic neologic de origine greacă pe care îl reîntâlnim în epocă - de loc surprinzător! - doar în Istoria ieroglifică sau Divanul lui Cantemir: mischiu (la Cantemir meschin), pil, procopsi, stacti, stomah, tirănesc, Hrăneşte etc)277. Dintre cuvintele turceşti, multe fiind foarte noi în limba română în această epocă (le întâlnim în textele lui Cantemir, în Foletul novei, în însemnările de taină ale lui Brâncoveanu ori în socotelile vistieriei muntene din acea perioadă), amintim: avan, berechiet, calabalâc, har am, maraz, mascara, măscăriciune, maidan, poftea, unele cuvinte, precum dud, cnut (la Corbea gnut), tacla, ursuz, zulum având în Psaltirea în versuri a lui Corbea prima atestare cunoscută în limba română, în timp ce verbul a şalviri prezintă o creaţie inedită pe teritoriu românesc de la tc. şalvir (cuvânt atestat pentru prima dată în Dicţionarul latin-român a învăţatului braşovean). Folosirea lor are aceeaşi funcţie expresivă pe care o primesc multe dintre neologisme. Numărul acestora este mult mai mic decât în Dictiones cam Valachica interpretatione, unde multe din cuvintele ungureşti au fost induse de sursa maghiară a lucrării, dicţionarul lui Szenci Molnâr. 277 Condica de venituri şi cheltuieli a vistieriei (1694-1704), însemnările de taină ale lui Brâncoveanu, dar şi documentele epocii confirmă această tendinţă. 123 » * Bogatul lexic de origine slavă (marea majoritate a cuvintelor fiind de origine sudslavă) este o confirmare a originii sud-dunărene a „şcheilor” braşoveni, iar lexicul de origine slavonă vine în continuarea culturii religioase solide a autorului, dar şi a influenţei sursei pe care a verşi ficat-o (Biblia de la Bucureşti sau Psaltirea lui Antim Ivireanul)278. Cuvinte regionale împlinesc gama diversităţii lexicale a Psaltirii în versuri: tău, s.n. „lac” „Când aproape de mine ar veni car fac rău Trupul să mi-I mănânce sau să-neace în tău, ” barhană, s.f. „barcană, dună de nisip care se adună în partea de unde bate vântul”: „împuţitu-s-au prea rău ale meale rane Şi scârnav au putrezit ca neşte barhane”. bobou, s.n. „haină ţărănească, sarică”: „Şi am pus îmbrăcămintea-m bobou Şi m-am făcut lor pildă ca un bou”. brâncă, s.f. „mână”: „Şi-i izbăviţi din câlci De-a greşiţilor brânci”. custa, vb. „a vieţui, a trăi îndelung”: „A celui păcătos Pohtă, cum e pre dos, Aşa nu va custa, Ce-a peri, nu va sta”. detuna, vb. „fulgera”: „Şi să cunoască că aceasta a ta mână Iaste care de sârg pre cei răi detună, ” dodeială, s.f. „necaz, turburare”: „Cursă, răsplătire şi sminteală Cu năcaz, scârbă şi dodeială”. lătrău, s.m. „tâlhar” (din magh. lator „tâlhar”, dar fară a exclude o etimologie populară după a lătra, dând cuvântului un sens suplimentar „cârtitor”, confirmat de context: „Să nu mă părăseşti, ca ei Să se înalţe, răi lătrăi!” (Psalmul 139) etc. 278 i * Din tradiţia slavonă provine, de exemplu, folosirea sistematică a cuvântului întunerec (mai ales în forma sa plurală, întunearece) în sensul de „zece mii”: „De întunearece de mîi De oamen înarmaţ, vii, încunjiurat, nimică De dinş nu-m va fi frică”. Tot tradiţiei slavone îi datorăm sensul de „minune” cuvântului ciudă, respectiv „minunat” cuvântului ciudat: „Şi în pământul lui Ham a ciudelor sale Seamne bine au voit a scoate la cale.” „A tale mărturii Ciudate-s cu tării, ” 124 (Psalmul 81) 279 (Psalmul 42) (Psalmul 77) (Psalmul 65) Nu putem încheia analiza lexicului Psaltirii in versuri a lut Corbea fară să menţionăm valoarea expresivă pe care o primesc unele cuvinte rare sau necunoscute chiar în alte texte: a dărsti „a face dungi” „Mâhnindu-mă, eu umblam gemând toată zioa Şi gândeam cum cu bătăi dârsteaşte zechi pioa” (Psalmul 37) nemnişit „în mod nobil, boiereşte”: „Pre sărac şi lipsit Jiudecaţi nemişit”. oţărî „îngrozi, îngrozi, oripila” „Cu năcazur mă năcăjeaşte Şi cu scârbe mă oţăraşte?” „Şi pre aî lui Israil Domn cel svânt L-au oţărât cu viclean jiurământ. oţărârâcitme „groază, faptă oribilă” „Cei ce amărăciune Fac şi oţărâciune” oţărâcios „oribil” „ întoartă, crudă, amărâtoare Ojărâcioasă ca o putoare, ” Verbul a puşi „împinge, tinde”, întâlnit, după ştiinţa noastră, doar în textele lui Teodor Corbea poate să fie explicat din participiul latin positus > *puşit, din carc s-a refăcut o formă verbală: „La lucru omul din casa sa va ieşi Şi până seară la treaba sa va puşi, „El sufletul său urăşte, Neştiind unde puşaşte”. „Şi, Dumnezăule, nu vei ieşi Intr-a noastre puteri, nici vei puşi'9 „Şi tu, Dumnezăule, n-ei ieşi, lntr-a noastre puteri, nici vei puşi?” „Lua-vei duhul lor şi pre loc s-or sfârşi Şi în praful lor s-or întoarce ş-or puşf\ O întreagă familie de cuvinte (struncina, strunei nat, s trânti nat, struncinare, struncinătură), pe care o întâlnim în textul Psaltirii lui Corbea* ar putea oferi o (Psalmtd 77.) (Psalmul 103) (Psalmtd 10) (Psalmul 43) (Psalmul 59) (Psalmtd 103) 281 In Dicţionarul lui Corbea întâlnim formulări precum: „nobilitar, adv. ncmişaşte, ncmurcaşte, ca cci de neam marc, boiereaşte", 28 în Dicţionar, găsim: „aversatio, g.f. urâre, oţărârc; horridîtas, g.f. oţărârc, îngrozire, spăinântare; horroryoris, g.m. oţărârc, cutremurare, tremurare” | A Întâlnim cuvântul şi în Dicţionarul tatin-român al lui Corbea: „rctrogradior,-eris înapoi mărgu, îndărăt puşcscu”, dar şi derivatul puşicios: „scarabilive şcuiepăcios afară,-ă, puşicios afară,-;V\ Credem că din aceeaşi familie de cuvinte îi aparţin şi puşifi5 şi puşicios cărora DLR nu Ic oferă o etimolode. ' Cuvântul apare şi în dicţionarul lui Corbea: „quatefario,-is zdrobăscu, sfărîmu, struncinezu”. „retrucidoţ-ns iarăş ucigu, struncinezu, omoru”. 125 solidă sugestie etimologică (lat. *extruncinare:) pentru cuvântul zdruncina, pe care dicţionarele noastre îl consideră de origine necunoscută: „Dereptul când va cădea, el struncinare N-a avea, că Domnul lui cu a sa tare. Dereaptă vârtos mâna îi întăreaşte Şi de toate nevoile îl fereaşte”. (Psalmul 36) sau: „Apele lor au sunat şi s-au turburat Şi în tăriia lor munţii s-au struncinaf\ (Psalmul 45) sau: „Cel care pre cei la inimă zdrobiţi Vindecă şi pre cei, cari sânt rău răniţi, Şi struncinăturile lor le leagă, ” (Psalmul 146) sau: „Zioa m-au călcat Toată strâncinaf\ (Psalmul 55) Substantivul feminin sor are un sens deosebit: „pereche”: „Cel ce jiudeci şi cu dor O iubeşti ca pre o sor”. şi: „împrejiurul lui iaste negură şi nor, Dereptatea şi jiudecata ca o sor283”. Un cuvânt căruia nu i-am putut oferi o explicaţie etimologică suficientă este simciu (scris ch/wmio), care are sensul „tăiş”. Formă necunoscută pentru zimţ, ea reactualizează etimologia oferită de C. Lacea din germ. Simsm în pofida celei oferite de DLR.: v. sl. * zpbu9 (pi. Iui zrbkCiO, cf. şi bg. 3t>6ch285. „Săgeţile sânt Simciu pre pământ” (Psalmul 7/P.29-30)286 4.6.2. Fonetica. Născut în Braşov şi trăind până la 1711 acolo sau în Ţara Românească, Teodor Corbea vorbeşte o limbă cu puternice inflexiuni dialectale muntene. Ceea ce am spus cu altă ocazie despre Dicţionarului latin-român este valabil, însă, şi în cadrul acestui text: reflexe ale graiurilor dacoromâne nordice se fac simţite şi aici atât la nivel fonetic cât şi lexical. Fie că aceste forme i-au fost sugerate de sursa pe care a versifîcat-o287 sau de lectura textelor vechi, pe care, în mod evident, el le cunoştea foarte bine, fie că ele sunt expresia propriei sale rostiri, constatăm şi în cazul Psaltirii în versuri un amestec al formelor muntene cu altele 223 A In Biblia de îa Bucureşti.: „Nor şi negură - împrejurul lui, direptate şi judecată - direptatea scaunului lui”. 284 DR, III, p. 746. 285 DLR, tom XIV, p. 320. Dacă apariţia este singulară în cadrul Psaltirii în versuri, în Dicţionarul latin-român găsim: „acuminatus,-a,-um ascuţîtă, simcelos,“ă”, „acumino,-as,-are simciuiesc, ascuţ”, „acuo,-is,-ere ascuţ, simciuiesc”, „apriculus, g.n. peaşte cu dinţii simcioşi”, „cuspidatus,-a,-um ascuţît,-ă, simcios,-să”, „exacuo,-is,-cu»,-ere ascutu afară, simciuiescu afară”, „exacutio, g.f. ascuţire, simciuire”, „exaspero,-as simciuiescu, buşluiescu, colţurescu, facu colţuri”, „incudo,-is,-diVere bătu afară, simciuiescu afară; hinc: incusus,-a’\ 287 * • Cercetări inaugurate dc I. Gheţie în studiul său Baza dialectală a românei literare, Bucureşti, Editura Academiei, 1975, continuat de studiile semnate de diferiţi autori la seria de Documenta Lingues Dacoromance arată că Biblia de la Bucureşti oscilează între norma munteană cu cea moldoveană. 126 din nordul spaţiului dacoromân. Nu trebuie să ignorăm nici faptul că în graiul românilor din Şcheii Braşovului, Constantin Lacea a identificat urme ale graiurilor sud-dunărene. Dintre cele fonetice amintim: a. păstrarea lui ă proton: împărat, împărătesc, împăraţiia, păcătoşii, păcătui, rădica, rădicare etc. în schimb în cazul lui blestem blestema ă a evoluat spre e în tate situaţiile. b. spre deosebire de alte texte muntene288, observăm că păstrarea lui e medial aton este aproape generalizată: matcele, pântecele, arcele, zilele; trecerea la i se produce doar în cazul cuvântului priiatin: priiatinul, priiatini, priiatinii. c. păstrarea lui e în besearecă se produce doar în 3 cazuri, în timp ce în alte 13 întâlnim forma bisearecă; preveghea, strein cunosc doar forme cu păstrarea vocalei e; în cazul lui preceape, preceput avem 26 de ocurenţe, faţă de 2 cu priceapeţi, în schimb citi are o singură apariţie doar sub această formă. d. conservarea lui e final este un fenomen general; închiderea lui e final la / se produce doar în situaţia transformarea lui în semivocală şi a diftongării sale cu vocala iniţială a cuvântului următor: di-or fi, di-oi mearge, di-oi lua etc. e. Peste tot găsim a analogic în loc de e în dator, datorie. f. „diftongarea” lui f Ia îi se produce diferenţiat de la un cuvânt la altul: câine, câinesc, pâine, mâine sunt (cu mici excepţii) generalizate, în timp ce pluralul lui mână este, în mod general, mâni (66 de ocurenţe) şi mânule (2). Constatăm, însă că nu se produce „diftongarea” lui ă în spământa, spământare, spământat. f. ea final se păstrează: grea, rea, plinirea, pururea, ar putea etc. g. păstrarea nesistematică a grafiilor cu k> [-m] final în formele verbale on>, boio [oi, voi], dar şi în substantive precum poio, nopoio, rtfrioio [roi, noroi, gunoi], alternând cu grafiile oh, bou, pou, nopon, rtfiton [oi, voi, roi, noroi, gunoi] ne indică faptul că suntem mai degrabă în faţa unei tradiţii grafice decât a unei realităţi fonetice. Rimele apoi/gunoi, dinapoi/război, neşte oi/război, amândoi/ciocoi etc. în care una din forme e scrisă cu io, iar cealată cu ii ne întăresc convingerea că nu suntem în faţa unei realităţi fonetice. h. notarea palatalizării lui / este făcută doar incidental şi diferit de la un cuvânt la altul: fiarăle câmpului, fir ară, fiarăle toate etc. (în majoritatea cazurilor), dar hiarăle ceale din pustie, hiarăle din apă; cuvântul fiere apare doar nepalatalizat: mi-au dat fiare, fiare, în timp ce fierbinte cunoaşte 8 forme A nepalatalizate şi doar una, hierbinţi cu consoana alterată. In mod excepţional cuvântul fier apare doar sub forma sa palatalizată: hiern9. i. peste tot u este păstrat în: adurmi, adurmit, adurmire, durmire etc. j. labialele rămân în majoritatea cazurilor cu pronunţie nedurificată: izbăvească, slăvească, proslăvească, jârvească, lovească etc.; răpească, topească, răsipească; veac, veacidui etc. 288 1. Gheţie, Baza dialectală a românei literare, p. 331. •>50 ’ Şi în corpul Dicţionarului latin-român al lui Corbea, apare doar forma hier, pe când în cazul celorlaltc cuvinte mai sus menţionate constatăm aceeaşi oscilare între forma palatalizată şi cea ncpalaltalizată. 127 k. se mai păstrează rumpem, rump, dar majoritare sunt formele rupem, rup. Participiul este doar rupt, el inducând formele refăcute. 1. d apare numai cu pronunţie moale, în timp ce t apare atât în poziţie moale: stinge (6) cât şi dură: stânge (6). m. n intervocalic se păstrează în general neschimbat: genunchieîe, dar nimărui. n. In situaţia lui s, z şi / constatăm o oscilaţie a formelor dure cu cele moi: s apare mai ales în pronunţie moale, şi, mai rar, dură: silă (4), sâlă (7), năsilnic (4), sili (7), biseareci; s dur apare relativ des în construcţia să să: să să adape, să să mute, să să scoaţă (64 de ocurenţe), în timp ce construcţia să se o întâlnim doar de 5 ori: să se întunece, să se ruşineaze etc. în rest, oscilaţia între formele moi şi dure este generală. în ceea ce priveşte alte cuvinte situaţia este diferită de la unul la altul: Dumnezău, dumnezăiesc, dumnezăiaşte (533 de ocurenţe) faţă de Dumnezeu, dumnezeiesc (43), zice 46) şi nici o atestare pentru zăce, dar interjecţia zeu (31), zău (30), păzească (6), faţă de repezască (1,), seară (8), dar în sară (2), asemăna (4), dar sămăna, asămănat (8), Incidental şi ţ cunoaşte formă durificată prin: împuţânare, în rest găsim doar forme noi: puţin, împuţinare; mai mult chiar, întâlnim forme gerunziale de tipul scoţind, înălţindu-mă etc. în ansamblu formele moi sunt majoritare. o. Spre deosebire de Dicţionarul latin-român, unde constatăm un număr mai mare de prezenţe ale formelor cu gi, în Psaltirea în versuri întâlnim puţine situaţii de acest fel: încungiurat (2 ocurenţe) şi giurui (1). Reflexe ale acestei pronunţii, dispărută în textele muntene încă de pe la începutul secolului al XVII-lea, pot să fie considerate formele: jiudeţ, încunjiurat, înconjiurare, aijunge, ajiuta, ajiutor, jiudecată, jideca, jiudecător, jiura etc. Majoritare sunt formele de tipul: încunjurat, înconjurare, ajunge, judecată, judeţ, ajutor, jungheat, jurământ etc. p. ş apare în majoritatea cazurilor în poziţie muiată: înşela, lăcaşele, mişel, şedea, aşezământ, şezut, mai rar apare şi în poziţie dură, fiind uneori indus în text din raţiuni prozodice: lăcaşă (indus ca rimă la faşă), mişăi (folosit ca rimă la răi), dar, în mod curent, şi în cadrul textului: cămaşă, aşăzământ, şade; j apar în majoritatea cazurilor cu forme durificate jale, jalnic, grijaşte, vitejaşte, străjariu, năcăjăsc, grijă, jăli, jăfuire, jăfuiesc, cu toate că apar şi forme moi: năcăjesc, jeale, vitejeaştejefui, jefuit, vitejeaşte, jeale, grijească, năcăjeaşte, slujească etc.290 r. r este dur în: răpaos, tăbărăsc, urăsc, ocărăsc, strâg, strâmbătate. Apar, însă, numeroase forme muiate, precum strigare, strig. La anumite cuvinte constatăm doar forme dure: rădica (46), sau majoritar dure: căfră (77) faţă de către (1); o explicaţie ar putea fi păstrarea formelor dezvoltate din latinescul eradicare sau contra. în cazul lui strein, înstreina etc.majoritare sunt formele moi (23) faţă de cele dure străin (2). Raportul dintre situaţiile cu r dur şi moale, înclină în favoarea situaţiilor moi. Trăsăturile dialectale ale graiurilor muntene sunt, însă, atenuate de influenţe ale graiurilor din nordul şi vestul spaţiului dacoromân, fenomen pe care l-am constatat, de altfel, şi în cazul Dicţionarului. 290 Formele jăli, jăfuire, jăfuiesc se pot explica şi prin tendinţa pe care o constatăm în cazul limbii Psaltirii de a păstra forme mai apropiate de etimonul cuvântului, în cazul de faţă jaf, jale. Despre alte asemenea cazuri, vezi mai jos. 128 Anumite trăsături fonetice sunt individualizate de la un cuvânt Ia altul: a. cuvintele năcaz, năcăji, năsip, nărod, păhar, balaur, lăcni, deşchide, strein, băznă, bălaur, zădar etc. apar doar sub această formă, în vreme ce în cazul altor cuvinte constatăm o oscilaţie a formelor vechi şi celor mai noi: svărşi, svârşit (49) faţă de sfârşi, sfârşit (62), svat (28) faţă de sfat (2), (dar întâlnim doar forma svătui), hvală, pohvală (35), hvăli (5), dar făli (3), dur mi, durmitare, adurmi (11), dar dormi (1) etc. b. O situaţie specială o întâlnim în cazul verbului a căuta: Scrierea, conform tradiţiei grafice, în permaneţă cu au sau ău (kaVt, kt^tat, KTiVTApe etc) ne-ar îndemna să credem că aceste forme erau proprii limbii lui Corbea. întrucât nu am găsit în textul Psaltirii în versuri vreo situaţie în care să bănuim că autorul avea o altă pronunţie decât cea prezentată de scriere, grafia cuvintelor ne-ar îndemna să credem că grupul de sunete exista ca atare în pronunţia lui Corbea. Rimele, însă, ne îndreptăţesc să susţinem că au şi ău nu se aflau în hiat, aşa cum a încetăţenit limba noastră literară şi nici nu constituiau diftongi [au], respectiv [ău], aşa cum se întâlneşte în graiuri. Avem convingerea că suntem în faţa respectăprii unei convenţii grafice, care nu reprezintă o realitate fonetică a limbii lui Corbea. De aceea, am transcris: cat, cată, cătănd, călare etc. îndemnaţi în această decizie şi de rime, precum: „Şi poruncile lui să le cate f Cu dereapte şi curate fapte”; sau: „Şi leagea lui cea svântă pentru ca să cate I Şi să ţie întreagă, cum e scris în carte”; sau: „Că în dereptăţile-ţi n-au cătat l Să fie scăpat de greşeli şi păcat”; sau: „Că în dereptăţile-ţi n-au cătat / Să fie scăpat de greşeli şi păcat sau: „Căce spre smereniia mea ai cătat f Şi din nevoi sufletul mieu ai scăpat”; sau: „Căce spre smereniia mea ai cătat / Şi din nevoi sufletul mieu ai scăpat sau: „Căce Domnul adevărurile cată / Şi celor ce fac mândrie înaltă „Că ochii Domnului, iată, / Spre cei ce tem de dâns cată” etc. Pronunţia monosilabică a grupurilor au şi ău este susţinută şi de apariţiile respectivelor cuvinte în interiorul versurilor, doar astfel fiind respectat numărul de silabe: „Ruşine şi înfruntare paţă / Cei ce-mi cată sufletul cu greaţă” sau: „De iaste la cineva să-l cate pre dinsul / Cu credinţă-n adevăr şi cu tot deadinsul”. sau: „Pre Domnul am cătat şi bine / Din ceri m-au auzit pre mine” sau: „Tu şi pentru păcat / N-ai cătat sau cercat”. sau: „Şi lui David, slugii meale, / M-am jiurat să-l cat la greale; / Până în veac sămânţa ta / O voi găti şi voi căta”. Constatăm anume diferenţe fonetice şi faţă de alte texte braşovene, precum Geografia copiată de dascălul Costea (1693-1703)291 291 I. Gheţie, op. cit., p. 334-335. 129 în ceca ce priveşte morfologia subliniem: a. Substantivele feminine terminate în -ă sau -e fac în majoritate genitivul formei articulate în ei. Dar, întrucât în cazul genitivului formei articulate se suprapuneau în general în epocă două norme, în sensul că genitivul se formează de la forma nominativ plural şi că desinenţa sa în marea majoritate a cazurilor este -ei, de aceea se constată o situaţie de excepţie în cazul cuvintelor inimă şi lume care cunosc o anume ezitare a formelor: inimii, inimiei, inimei, lumii, lumi ei, lumei. Această nesiguranţă între forme a indus incidental genitive hipercorecte precum urechi ei, st râm băîăţiei. b. Vocativul cuvântului om este oame; probabil aceasta a indus şi forma mântuitoare pentru „mântuitorule”: „Ziceţi voi Iui Dumnezău: / Mântuitoare din rău, / Câtu-s de minunate / Şi de înfricoşate, / Oh, lucrurile tale” c. Pluralul substantivelor neutre izvor, zăvor, topor este izvoară, zăvoară, topoară, dar picior cunoaşte doar pluralul picioare. d. Substantivele masculine cu articol hotărât se termină atât în -ui, cât şi în -u: bîţul, jeţul, domnul, somnul, patul, păcatul etc. (folosite mai des), alternând cu băţu, jeţu, domnu, somnu, patu, păcatu etc. cu menţiunea că formele fiîră -/ sunt mai frecvente Ia sfârşitul versurilor („sau, cândva cu băţu / N-au şezut în jeţu / Celor de pierzare” etc), în timp ce cele corecte sunt mai consecvent folosite în corpul textului. e. Articoul posesiv se acordă în majoritatea cazurilor cu obiectul posedat, respectând norma munteană. Totuşi, constatăm o anumită nesiguranţă confirmată de un număr de acorduri eronate, fapt care se produce mai ales când topica inversează ordinea cuvintelor sau când îndepărtează articolul posesiv de substantivul cu care trebuie să se acorde: „ai tale case”, „mulţimea ai tale puteri”, „ monarh a toată Rosiia ”, „ a preamilostivului mieu stăpân rob ”, „ a lui împărăteşti spate”, „a sale voi şi nevoi”, „a lui coarne”, t,a cereştii puteri svânt gând”, „ curţile a lui nostru Dumnezău etc. Probabil conştient de existenţa unei norme de ale cărei reguli de aplicare nu era sigur, Corbea construieşte forme insolite, mai ales când articolul şi obiectul posedat se află distanţate în frază, uneori chiar în versuri diferite, precum: filele toate /a a noastre mântuirii; „şi numele a a lui mărit”; „A a lui nostru împărat/ Ce-i de scumpe daruri bogat”; „De faţa Domnului a a totpământu”; „Sămânţa lui Avraam”, „a a lui slugi bune”; „Blagoslovit Dumnezău în zilele toate /A a noasti'e mântuiri Dumnezău sporească” etc. Uneori această nesiguranţă se manifestă în construcţii aberante, precum: „Şi jiudecata iaste la greu / A a lui Jacov svânt Dumnezăun; „Şi sufletul mieu / L-au cârtit prea rău, / A a celor cari / Săbor de tâlhariUneori articolul posesiv este folosit pentru a construi insolite forme analitice de genitiv: pre ai lor tăi /Feciori buni nu răi. A f. întâlnim în textul Psaltirii în versuri numeroase construcţii posesive cu pronumele personal în dativ: feţei-mi, băutura-mi, vorba-mi, maicei-m, sufletulu-m, paşi-m, mânule-m, picioarele-m, năroadele-ţ, casă-ţ, iuţimea-ţi, lăcaşu-ţ, laudele-ţi, urechile-ne, capete-ne, căile-i, limbă-i, păntu-i, urechile-ne, capete-ne (mai puţin Ia persoana a doua plural) şi cu pronumele reflexiv şi: cămara-ş, ruşinea-ş, voia-şi, ureachea-şi sunt dublate de folosirea curentă a pronumelui posesiv mieu, 130 tău, său, nostru, vostru etc. Folosirea lor subliniază în plus caracterul colocvial -uneori evident voit - al exprimării. Se pare că opţiunea pentru o formă sau alta este dominată doar de raţiuni metrice. g. Pronumele nehotărât vreun cunoaşte la feminin forma vreao (scris Bp’bo): vreao g?‘ijă, vreao faptă, vreao strigare, vreao urgie etc. în consecinţă şi adverbul vreaodată primeşte o formă specială, alături de cele cunoscute: vreodată, vrodată. Alte forme de pronume şi adjectiv nehotărât sunt alalt, alaltă, alalţi, al alte, careva, ceva, neşte, unul, unii, fiecare, nescai, etc, h. Superlativul relativ al adjectivelor şi adverbelor se formează cu foarte: foarte rău, foarte mulţi, foarte mult etc., cu mult: mult păcătos, mult vicleane, mult mândri, mult putearnic, mult reale, midt minunat şi prea: prea înţelepţii, prea svântul, prea didce, prea umilos, prea cu degrabă, prea cu credinţă. Foarte des se întâlneşte forma de superlativ pe lângă unele substantive: prea slăbiciune, prea vicleşug, prea teamă, prea dereptate etc. Chiar dacă pot fi considerate calcuri lingvistice (după slavonă sau latină?) sau chiar dacă i-au fost sugerate de forma textului pe care Corbea l-a versificat, aceste forme de superlativ ale substantivului ni se relevă a fi încetăţenite în limba lui, părând în multe situaţii ca fiind normale: „Stricatu-s-au şi urât cu prea vicleşuguri / S-au făcut într-a sale reale meşterşuguri”', „Şi, ca o grea sarcină, eale preste mine / S-au îngreuiat foarte cu prea slăbiciunee ”, „închinăciune / îţi fac în curăţie / Toate cu prea bucurie ” etc. i. Verbele cu rădăcini în d, t, n cunosc doar forme iotacizate: pierz, crez, auz, văz, încrez, caz, să arz, să crează, scoaţă, să pui, să puie, să spui, puind, spuie, cuprinză etc. Verbul a pieri are formele de conjunctiv la persoana II şi III singular: să piei, să piaie în timp ce persoana III plural cunoaşte forma să piară. Sistematic Psaltirea în versuri foloseşte doar forma poci pentru persoana I-a a verbului a putea. O excepţie o avem în cazul verbelor a pune şi a spune, unde, pe lângă forma de conjuctiv să puie, să spuie apare în două situaţii şi forma care începea să fie curentă în graiurile din vestul României: să spună, să pună. De ambele dăţi ele sunt folosite ca rimă: „Asupră-ş ei împreună /Să-ş facă şi-n cap să-şpună” şi „Dintr-a vrăjmaşior mână, /De bunătate-i ei spună”. Prezenţa celor două situaţii dovedeşte că formele refăcute încep să fie cunoscute la sfârşitul secolului al XVII-lea şi în sud-estul Transilvaniei. Insolită rămâne forma să ucigă, în care constatăm o influenţă a formei substantivului ucigaş. A j. In Psaltirea în versuri nu se întâlnesc forme de perfect simplu; la formele de perfect compus menţionăm faptul că atât persoana a IlI-a singular cât şi plural se construiesc cu ajutorul auxiliarului au. k. întâlnim în mod curent forme de imperfect la persoana a IlI-a singular şi plural ca: grijiia, obidi ia, mâni ia, năcăjiia, mă clevetiia, lipsii a, ieşi ia, grăiia etc. Uneori, asemenea forme sunt folosite într-o serie de rime: „întru dinşii să svârşiia/ Dintru cari mulţi şi muriia. / Şi, când ei să năcăjiia/ Şi cu-aceaste lipsi boliia” I. Singura formă de mai mult ca perfect pe care am întâlnit-o este: „întru a lor ieşire prins-au veselie / Eghipetul cu mare salt şi bucurie, / Căce preste dinş a lor căzuse grea frică / Şi de pagubele lor nu grijiia nimica”. Acest fapt se poate pune în legătură cu intenţia realizării unei consecuţii mai evidente a timpurilor. 131 m. Viitorul verbelor se construieşte atât cu formele consacrate de limba literară: voi, veit va, vom, veţi, vor cât şi cu forme populare: ti-oi ruga, l-oi face, di- oi face, m-ei piarde, m-ei lovi, ş-ei trăi cu dânşii, ş-ei face, n-a părăsi, s-oa-ntoarce, i-oa spori, ţ-oa face, i-om face, ş-om şedea, s-or piarde, l-or putea etc. Formele literare sunt majoritare, iar cele populare se folosesc îndeobşte în relaţie cu un pronume sau cu conjuncţiile şi şi de. Opţiunea pentru o formă sau alta pare a fi în parte întâmplătoare, în parte guvernată de raţiuni prozodice sau din dorinţa expresă a unei diversificări a expresivităţii. Putem întâlni nu o singură dată folosirea ambelor forme: „De nimica i-om face şi-i vom stânge”, „Nădeajde / Voi avea sau într-îns m-oi creade ”, „ Să vor îmbuna ş-or veni la cale ” etc. n. Notăm câteva forme de imperativ: „Nu fireţ voi ca calul şi mâşcoiul”, „Cânds-oa îmbogăţi omul, n-aib teamă”, „N-aib întristăciune”, „Iară nu zăcea în păcate ”, „ Nu grăireţi în nevoi / Asupra lui Dumnezău ”, o. Conjunctivul perfect cunoaşte forme ca: să fiu fost mustrat de păcate, să nu fiu avut teamă, să fie scăpat de greaşeale şi păcat, să fie umblat pe cărări, să fim cunoscut, să fie putut, să fie scăpat etc. Uneori nu este folosit să în construcţia conjunctivului: ,Jn inima-m, de-am văzut / Nedereptate, pierdut / Fiu. şi Domnul pre mine / Să n-auză cu bine”, „ Cinstea mea de la vrăjmaşi să cază deşartă. / Şi adecă vrăjmaşul sufletu-m gonească, / Prinză-l şi viaţa mea în pământ strovsască / Şi slava mea cu degrab aseaze-n ţărână/Şi să nu-m dea ajiutor svânta a ta mână”. p. Verbul a vrea primeşte uneori forme scurte, folosite de obicei doar ca auxiliare; constatăm uneori alternarea acestor valori în cadrul aceleiaşi fraze, ceea ce ne face să bănuim că ea este voită, fiind făcută cu acelaşi scop ca folosirea omonimelor, despre care am vorbit mai sus (4.6.1): „Şi tu mă vei vedea. Că Dumnezău, care / Nu vei farăleasea. Tu eşti svânt şi tare ”, „Pustiiul de mirare / Din temei îl clăteaşte / Şi cum va îl zdrobeaşte / Şi Domnul clătinare / Va face cu mirare ”, „ Iară voi, ce velgf'ăiţ> / Vă mâniiaţ şi nu greşiţ r. Menţionăm câteva forme singulare de condiţional-optativ: Război de s-ară scida asupră-m” (în rest întâlnim: s-ar sui, s-ar strânge, s-ar mâhni etc. şi chiar pasaje în care se folosesc consecvent forme de conjunctiv: „De nu ar fi casei ziditori Domnul, / In dar s-ar osteni la zidit omul; / De n-ar păzi însuş Domnul cetatea, / în dar o-ar preveghia străjariul noaptea; s. Unele din participiile pe care le întâlnim în textul Psaltirii în versuri sunt cele etimologic corecte; ele sunt dublate de forme refăcute: fapt292 (20) dar şi făcut (106), zmult (nu am întâlnit forma zmuls). Verbul a cere are participiul cerşut: au cerşut, am cerşut, cerşut-am. Din el s-a format gerunziul cerşind. O singură dată apare forma refăcută: am cerut. t. In textul Psaltirii în versuri se folosesc câteva adverbe rar întâlnite în alte texte: adevară „în mod adevărat”, air „aiurea, în altă parte”, can „cam”, cândai Acesta primeşte şi valoare substantivală („De tot faptul dorită”. „Fără apă în fapt şi cuvânt!”, „Amestecate în fapt prost, ”) fiind folosit alături de faptă şi facere, în timp ce făcut cunoaşte pe lângă rolul său în construcţia perfectului compus doar valoare adjectivală: „ Ca un tare şi ameţit de vin / Dulce sau amar, făcut cu pelin", „Sălaşe înalte / A lui Iacov cu mari / Stilpi făcute şi tari”, „Judecata în Iacov, cea cu derept nume, /De tine efăcută. înălţaţi toţi, dară, " 132 „cândva”, cucereaşte „cucerniceşte, în mod cucernic”, fiiaşte „fiesc, filial”, necum „nici măcar”, nemişit „boiereşte”, săvai „chiar dacă”, tomn „tocmai”, totdeodată „complet”, veciniceaşte „veşnic”. Un caz deosebit îl reprezintă locuţiunea în dar: „Câţ în dar m-au pizmuit", „Iară ei, sufletul mieu / L-au cătat în dar cu rău, ”, „De nu ar fi casei ziditori Domnul, / în dar s-ar osteni la zidit omul / De n-ar păzi însuş Domnul cetatea, / în dar o-ar preveghia străjariul noaptea; ” în care se păstrează slavul păstrat în româna actuală doar în zadar. u. Conjuncţia au se foloseşte în paralel cu sau. Conjuncţia sub ordonatoare de este generală, în timp ce deaca nu are decât două ocurenţe. v. Prepoziţiile cunosc forme duble: dupre (33) şi după (46), pre (1196) şi pe (4preste (56) şi peste (60), subt (76) şi sub (1), majoritare fiind, totuşi, formele vechi. 4.6.3. Sintaxa frazei, fiind afectată profund de versificaţie, cunoaşte de multe ori o topică neobişnuită: „Nici să durmiteaze, /Nici, ci supt răteaze / Şază cel pre tine, / Ce păzeaşte bine ”, „Şi-ntr-al lor au mâncat pământ iarba toată”, „ Cel ce ca cu o haină înti'u senină / Te îmbraci şi te împodobeşti lumină”, „Că cenuşă ca pâinea am mâncat / Şi băutura-mi am amestecat / Cu plâns, de cătră faţa ai tale / Iuţi mi şi mânii de mari jale”, „Iară ei în grea mânie / Pre Moisi şi urgie / In * tabără şi pre Aron / Au tras, svântul Domnului om”, „Ales-am ş-am hotărât: In svânta eu casă / Dumnezăului mieu să zvoresc la masă, / Decât în lăcaşele celor gi'eşiţi graiul / Să-m fac, aşteptând cu dinş ori în ce zi maiuL ”, „ Că cătră tine / Cu plecăciune, / Voi striga toată / Zioa în gloată.”, „Pus-ai a noastre fărădelegi / înainte-ţi să le înţelegi, / Veacul nostru în luminare / A feaţei tale cu certare ”, „Acest neam patruzeci, eu / De an am urât prea rău / Şi cu adevărat, zău, / Am avut pre dâns băsău”; „Peste bărbatul ai tale / Dereapte oriunde-n cale / Lasă a ta mână să fie / Lui să facă veselie " etc. La fel ca în cazul Psaltirii în versuri a lui Dosoftei, dacă trebuie căutată o relaţie cu barocul, topica ar fi un argument asupra influenţelor baroce în ambele texte. Va fi greu, însă, să se decidă dacă toate aceste distorsiuni sintactice sunt intenţionate (în acest caz asimilând stilistica barocă) sau stângăcii de expresie inerente începuturilor poeziei autohtone. Şi, dacă se va face această diferenţiere, va trebui să se decidă de la un caz Ia altul 4.7. Receptarea Psaltirii în versuri. Traiectoria manuscrisului Psaltirii în versuri este una destul de complicată: Nota finală a manuscrisului („S-au dăruit sfintei beseareci a oraşului de dumnealui pan Teodor Corbea vel pisariu i canţelar a preaputearnicii Imperatorii moschiceşti în anul 1725 luna lui mai 10”) ca şi consemnarea prezenţei manuscrisului în inventarul-protocol al Bisericii „Sfântul Nicolae” ne certifică faptul că cel puţin în prima jumătate a veacului al XVIII-lea el era păstrat aici. Dintr-o menţiune a lui Timotei Cipariu ştin că din biblioteca Bisericii „Sf. Nicolae” din Braşov, el a fost înstrăinat spre sfârşitul secolului ai XVIÎI-lea, din moment ce la 15 iulie 1783 era în mâna lui Iosif Pop, apoi Ia 1 ianuarie 1817 în proprietatea lui Simeon Popovici, ajungând apoi în biblioteca lui Basilius Pop 133 I 1 (Vasilie Popp)293. După moartea acestuia din urmă a ajuns, împreună cu alte manuscrise şi cărţi vechi ale acestuia în biblioteca Iui Timotei Cipariu“Ulterior manuscrisul a fost păstrai, alături de întreaga bibliotecă a marelui cărturar, în TG c colecţiile Bibliotecii Centrale din Blaj" , iar după 1950 în cele ale Bibliotecii Filialei Cluj a Academiei Române, unde se păstrează şi în prezent296. Reprezentanţii Şcolii Ardelene, de exemplu Samuil Mieu, vorbesc în mai multe rânduri despre dicţionarul lui Corbea, binecunoscut la Blaj odată cu cumpărarea sa de către Inochentie Mieu, dar ci ignoră cu desăvârşire existenţa psaltirii sale versificate. Cea mai veche menţiune a Psaltirii în versuri a lui Teodor Corbea o aflăm în lucrarea lui Franz Joseph Sulzer, Geschichte des transalpinischen Daciens, das ist der Walachey, Moldau und Bessarabiens. Im Zusammenhange mit der Geschichte des iibrigen Daciens als ein Versuch einer allgemeinen dacischen Geschichte mit ki'itischer Freyheit enhvorfen“ , carc menţionează textul Iui Corbea, punându-l lângă o mică antologie dc poezie neoanacreontică culeasă în timpul popasului său în Ţara Românească, pentru a argumenta caracterul inferior al poeziei redactate în limba română. Făcând o confruntare a primului psalm versificat de Corbea cu textul similar al celebrei versificări engleze făcute de Thomas Stemhold298, Sulzer consideră versificaţia românească ca ftind lipsită de calităţi literare: „Das erste MuBter einer walachischen Pocsie ist die Ubersetzung des len Psalm Davids durch ein gewissen Nikolaus [sic!] Corbea, einem kronstăder Walachen, welche seinere Talente wegen sein Gliick in RuBlan gefanden hat. Es ist zu weitlătzig den ganzen Psalm hier anzubringen. Dic ersten zweyn Verse werden zu meine Endzweck genug seyn, und der: Ferischit Barbatu Tsche nu j au fost sfatul Ku nekredintschosi Schi ku Peketoschi N’au statut in kale La trebile sale”299 293 Foarte probabil este aceeaşi familie de cărturari, formele Pop, Popovici şi Popp exprimând doar oscilaţii ale aceluiaşi nume de familie. Informaţiile furnizate dc Timotei Cipariu în „Archivu pentru filologie şi istoric”, 1870, p. 637 au fost luate probabil de pe coperţile sau filele liminarc originale (acum pierdute) ale manuscrisului sau din informaţii primite de la Vasilie Popp. *9Î Inventariat de N. Comşa, Manuscriptele româneşti din Dibîiotcca Centrala din Blaj, Blaj, 1944, p. 80-82 sub cota ms. Nr. 79. 296 Păstrat sub cota ms. rom. 75. ‘97 Voi. III, Wien, Rudollf GrâBner, 1782, p. 14-15. 298 The man is blest that hath not lent to wicked men his ear, Nor led his life as sinners do, nor sat in scomer's chair. But in the law of God the Lord doth set his whole delight, And in the same doth excrcisc himsclf both davand nieht. Geschichte des transalpinischen Daciens,., Voi. III, 1782, p. 15. 134 % Sulzer va fi avut acces la manuscris în momentul în care acesta se afla în bibloteca Bisericii „Sfântul Nicolae” sau era deja în posesia lui Iosif Pop. Ştiind cu siguranţă că Vasilie Pop a fost pentru un timp posesor al manuscrisului, acesta l-a avut timp îndelungat în mână pentru a-1 studia. II aminteşte în 1827 într-o notă de subsol în epistola dedicatorie (Către cinstit dumnealui Ioan Prale, autorul psaltirii în versuri. Multă cinste) de la începutul Psaltirii în versuri a acestuia, afirmând: „Cel dintâi, care au făcut Psaltirea în versuri au fost Dositheiu300, mitropolitul Moldovei. Al doile au fost Theodor Corbe transiîvaneanul, care au scris psaltirea în Kiov, fiind în slujba rusească la 1720 şi s-au tipărit la Bălgrad în Translilvania”301. Evident, suntem în faţa unei scăpări, pentru că e foarte puţin probabil ca Alba Iulia primei jumătăţi a secolului al XVIII-lea să fi oferit condiţia tipăririi unei cărţi ortodoxe sau care să fi scăpat cenzurii iezuitului care controla în această perioadă activitatea episcopiei unite. Dovadă este, după părerea noastră faptul că, vorbind mai încolo despre textele versificate ale psaltirii imprimate până atunci, Prale aminteşte Psaltirea în versuri a lui Dosoftei, dar nu mai vorbeşte de tipărirea Psaltirii lui Corbea la Bălgrad, ci de cea a Psaltirii din 1651: „Pre aceştia şi alţii asemenea lor, văzând acel suflet duhovnicesc, Dositheiu, mitropolitul Moldaviei, mişcat fiind din lăuntru, luând toată greutatea asupra sa, au întrat întru o cale pe care nimenea dintre români încă nu călătorisă şi prefăcu toată Psaltirea în versuri, după chipul şi stilul care grăia atuncea moldovenii. Aşadar să şi dă întâia cale românilor transilvăneni pentru întâia tipărire a cărţilor româneşti, precum aceştii psaltiri (Psaltirea întâi prefăcută de pe jidovie pe românie s-au tipărit în Bălgrad în Transilvania, prin Ştefan mitropolitul la a[mul] 1651. Vezi Istoria bisericii românilor făcută de Petru Maior, tipărită la Buda la a[mul] 1813, foaia 147)”. Că aşa stau lucrurile avem o dovadă certă: în Disertaţie despre tipografiile româneşti în Transilvania şi învecinatele ţări de la începutul lor până la vremile noastre tipărită la Sibiu în 1838, Vasilie Popp „a frumoaselor măiestrii a filosofii şi medicinii doctor şi k. k. [^chezaro-crăiesc] montano-cameral fisic în Zlatna” încheie lista cronologică a tipăriturilor bălgrădene cu anul 1702, amintind, ca ultimă lucrare imprimată aici Pâinea pruncilor. Confuzia din nota respectivă putea să vină şi din formatul asemănător al Psaltirii bălgrădene de la 1651 şi al manuscrisului lui Corbea sau, eventual putea să fie datorată caracterelor grafice festive, care imitau tiparul din manuscrisul psaltirii versificate. Având manuscrisul la îndemână în momentul redactării Dizertaţiei, eroarea din nota din prefaţa Psaltirii în versuri a lui Ioan Prale nu a mai fost repetată. Greşeala lui Vasilie Popp a avut vocaţie, căci nota sa a fost reluată aproape textual de I, M. K[odrescu] în Biblio-hronologhie română în „Buciumul românesc”, Iaşi, an I (1873), p. 94 şi chiar de N. Iorga în Istoria literaturii române în sec. al XVIII-lea, Bucureşti, 1901 (cu ediţii următoare), folosind textul din Corbea dat de Bianu în anexele ediţiei Psaltirii în versuri a lui Dosoftei, dar citându-1 doar pe Prale. Şi preluată şi deformată de lucrări enciclopedice de 300 Scris: Acciieeio, poate fi citit şi Dosifteiu. 301 I. Bianu, N. Hodoş, D. Simonescu, Bibliografia româneasca veche, voi. IIII, p. 135 prestigiu, precum Minewa. Enciclopedia română, Cluj, 1930, p. 339 şi Enciclopedia Cugetarea, Bucureşti, 1940, p. 220, adăugând (de unde?) „informaţia” că textul a fost tipărit la Kiev în 1720 şi la Braşov în 1725. Ajunsă, alături de alte tipărituri şi manuscrise ale lui Vasilie Popp în biblioteca personală a lui Timotei Cipariu, unde a fost păstrată până Ia moartea acestuia, Psaltirea în versuri a intrat în atenţia marelui cărturar. In Principia de limbă şi scriptură, acesta însemna: psaltirea lui Theodor Corbea, în versuri, scrisoare cadrată, elegantă, pe hârtie pergamenă, dedicată împăratului rusesc Petru I. După scrisoare şi legătură, precum şi dintr-o notă din a[mul] 1725, se pare a fi însuşi originalele. Esemplariul însă acum e defectuos, stricat fiind la revoluţiune. După titlu, care lipseşte, urmau stihuri politice asupra stemei împărăteşti ruseşte şi româneşte, din care o parte lipseşte; de aci dedicaţiunea în versuri ruseşti şi româneşti, acum cu defect şi precuvântarea psaltirei în versuri, tot asemenea, ci întreagă, pre 23 pagine. Iar testul psaltirei de 309 foaie, din cari doauă sunt de tot rupte şi pierdute, iar altele trei numai într-un corn vătămate”302, ceea ce însemnează că manuscrisul avea de pe atunci unele lipsuri şi că altele s-au produs după această dată (dacă nu cumva existau şi acelea, dar n-au fost observate de Cipariu).303 Patru ani mai târziu, tot Cipariu nota în „Archivu pentru filologie şi istorie”304 „Exemplarul nostru se pare a fi fost destinat a se prezenta chiar stăpânului său, cel puţin hârtia velină, scrisoarea elegantă, iniţialele şi titulurile roşii, miniaturile [sic!], tăietura întraurită şi legată în marochin verde, toate ne arată înalta Iui destinaţie, de la care nu ştim cum a căzut din mână în mână până la noi”305. Scrierea în versuri a Iui Corbea i-a atras atenţia şi lui Aron Pumnul, care îi solicita în 1857 lui Cpariu împrumut pe timp de două săptîmâni manuscrisul, probabil pentru redactarea Lepturarului: „Preaonorate domnule canonic, Am primit Psaltirea dosoteeană. Abia putui călători în zilele astea la Putna pentru Trebuie, carele l-am şi căpătat pre răstim de două Iune. Cred că în răstimpul acesta îl vei putea petrece, ca să se reîntoarcă la termenul defipt. Catehismul varlamean îl aştept cu începutul lui septemvrie, căci am însărcinat pre toţi învăţăceii, când au mers acasă pre vacanţă, să-l caute pre tot locul şi, aflându-1, să mi-I aducă pre câtva timp. De-1 voi căpăta, ţi-1 voi trimite îndată. Te rog, domnule canonic, să aibi bunătate a-mi trimite pre câteva săptămâni Psaltirea viersuită de Corbea şi cea prozaică de Coresi”306. Bogdan Petriceicu Hasdeu a extras şi el fragmente din Psaltirea în versuri a lui Teodor Corbea în redactarea monumentalei sale lucrări Etymologicum Magnum Timotei Cipariu, Opere, I, Ediţie îngrijită de Carmen Gabriela Pamfil, Bucureşti, Editura Academiei R. S. R., 1987, p. 56. 303 » Se pare că Cipariu nu consideră Psaltirea în versuri ca fiind importantă, din moment ce Chrestomatia sau Analecte literare din cărţile mai vechi şi nouă româneşti, tipărite şi manuscrise, începând de la secolul XVI până la al XIX, cu notiţe literare, Blaj, 1768 nu are vreo referire Ia acest text, iar studiile sale de istoria limbii conţin referiri doar la dicţionarul lui Corbea. 304 Blaj, 1870, p. 634-637. <>AC „Archivu pentru filologie şi istorie”, 1870, p. 636. 306 Timotei Cipariu, Corespondenţă primită, Ediţie îngrijită dc Liviu Botezan, Ioana Botezan şi Ileana Cuibus. Cuvânt înainte Ştefan Pascu, Bucureşti, Editura Academiei Române, 1992, p. 525. 136 307 » A « Romanice (Dicţionarul limbei istorice şi poporane a românilor) , citând copia de la Bibloteca Academiei, interesat find, însă, doar de lexicul găsit aicea şi nu de o analiză literară a textului. Manuscrisul a mai fost semnalat ulterior, fară însă a fi cercetat, de A. Mureşianu, Figuri istorice braşovene. Corbeştii308, Candid C. Muşlea în Biserica Sf Nicolae din Scheii Braşovului309 O primă cunoştinţă pentru cititorul român a textului psaltirii versificate a lui Corbea s-a făcut prin Ioan Bianu, care a reprodus în Adaos la stuidul introductiv la ediţia manuscrisului Psaltirii în versuri a lui Dosoftei, Psalmii 49, 50, Î14, 136 din Psaltirea versificat[ rom\ne;te de Teodor Corbea, circa 17103i0, transcriind -relativ corect - în limitele ortografiei folosite şi în transcrierea psaltirii lui Dosoftei. Dacă a fost întâmplătoare - şi avem motive să bănuim că nu a fost aşa - cu excepţia Psalmului 136 selecţia propusă de Bianu pune în evidentă inferioritate textul transilvăneanului311. Bibliotecarul Academiei nu face nici o apreciere estetică asupra textului lui Corbea (ca de altfel, nici asupra textelor extrase din psaltirile calvino-române şi din Psaltirea în versuri a lui Ioan Prale), dar este evident că finalitatea acestui Adaos este de a scoate în evidenţă calităţile remarcabile ale textului compus de Dosoftei în contrast cu celelate încercări. N. lorga preia în în Istoria literaturii române în secohd al XVIII-lea o parte din informaţiile din Franz Joseph Sulzer şi Vasilie Popp, dar şi din studiul lui I. Bianu la Psaltirea în versuri a lui Dosoftei312, citând însă nu transcrierea - mult mai corectă - a lui Bianu, ci pe cea a lui Sulzer. Afirmaţiile sale au fost reluate - fară a fi verificate sau completate - în diferite alte istorii ale literaturii române vechi. 307 Voi. I, Bucureşti, 1886, coloanele 281 (adăpa), 287 (adăpostitură), 312 (adevăr), 368 (aduna), 568 (al), 585 şi 586 (aievea), 659 şi 688 (al); voi. II Bucureşti, 1887 coloanele 1201 (ancoră), 1310 (apărător). El cita lucrarea ca fiind „de pe la 1700”. 308 „Gazeta Transilvaniei”, 1941, nr. 76, p. 3. 309 Voi. I, Braşov, 1943, p. 169. 310 Dosoftei mitropolitul Moldovei, Psaltirea în versuri publicată de pe manuscrisul original şi de pe ediţiunea de la 1673, Bucureşti, 1887, p. XLIX-LV. 311 Bianu a folosit copia manuscrisă făcută la Biblioteca Academiei după manuscrisul păstrat în acel moment la Biblioteca Centrală din Blaj. I Bianu spune explicit în studiul său introductiv la Psaltirea în versuri a lui Dosoftei: „Manuscrisul original se află în biblioteca venerabilului iniţiator al studiului istoric asupra limbei româneşti, T. Cipariu, carc a binevoit a mi-1 pune la dispoziţiune spre a studia”, dar, foarte probabil, a folosit pentru cercetări mai aprofundate o copie fidelă a manuscrisului făcută special pentru el, păstrată actualmente la Biblioteca Acadcmiei Române. Din corespondenţa dintre Ioan Mieu Moldovan şi Ioan Bianu ştim că de la Blaj s-au trimis mai multe lăzi cu cărţi şi manuscrise necesare redactării de Bianu şi Nerva Hodoş a Bibliografiei româneşti vechi. Deşi această corespondenţă nu conţine listele materialelor expediate, putem bănui că Psaltirea în versuri a lui Corbea a făcut parte din aceste transporturi. După o informaţie pe care ne-o oferă N. Cartojan, care a funcţionat în tinereţe ca bibliotecar al Bibliotecii Academiei, în Istoria literaturii române vechi. (Postfaţă şi bibliografie finală de dan Simonescu, prefaţă de Dan Zamfirescu, Bucureşti, Editura Minerva, 1980, p. 418), copia a fost executată în 1885 de A. Pătruţ. “ Voi. I, ediţie îngrijită de Barbu Theodorescu, Bucureşti, Editzura didactică şi pedagogică, 1969, p. 351. 137 I Selecţia şi aprecierile făcute de Bianu au oferit cercetătorilor care au urmat o imagine eronată asupra textului. Aprecieri rezervate găsim în S. Puşcariu, N. Cartojan313. Istoria literaturii române cuprinde într-un capitol intitulat Literatura religioasă în prima jumătate a secolului al XVIII-lea un scurt capitol dedicat Teodor Corbea, datorat profesorului Iosif Pervain, care pune în faţa cititorului alte versuri (din predoslovii dar şi din alţi psalmi), arătând frumuseţea lor, dar considerându-le inferioare în ceea ce priveşte limba versificării similare a lui Dosoftei.314. De asemenea menţionează în treacăt expermentele de versificaţie întâlnite în text. Pe baza citatelor date de Pervain în Istoria literaturii române, L. Gâldi a făcut câteva interesante observaţii asupra metricii textului, dar afirmă, preluând sugestiile din studiul Iui Bianu că textul secretarului lui Brâncoveanu este inferior celui redactat de Dosoftei, de asemenea absolutizează importanţa modelului versificaţiei slavone315, Din puţinele exemple pe care Ie-a extras din Istoria literaturii române, Ladislau Gâîdi ilustrează câteva cazuri de pentasilabi, hexasilabi şi octosilabi catalectici şi acatalectici aflaţi în poezia lui Corbea316. Cercetând relaţiile lui Petru I cu spaţiul nostru, P. P. Panaitescu se opreşte într-un studiu intitulat Legăturile culturale ale ţărilor române cu Rusia în epoca 2 i *7 reformelor lui Petru I , care are un subcapitol intitulat Opera literară a lui Teodor Corbea. Este primul studiu care se opreşte cu mai mare insistenţa asupra Psaltirii în versuri. Fiind interesat în primul rând de predosloviile textului şi, mai ales, de cele redactate în slavona rusă, Panaitescu atrage atenţia în primul rând asupra mesajului politic pe care îl conţineau acestea, a In studiul semnat de Octavian Şchiau şi Doina Curticăpeanu, Psaltirea lui Teodor Corbea318 se atrage pentru prima dată atenţia asupra inspiraţiei folclorice a textului, încercând în acelaşi timp o primă evaluare artistică a textului319. Istoria poeziei româneşti a lui Mircea Scarlat cuprinde, din păcate, doar câteva referinţe la scrierea lui Teodor Corbea - şi, din păcate, nu toate exacte Un prim pas pentru înţelegerea unei scrieri literare este citirea ei, fapt pe care şi-l propune în primul rând ediţia de faţă. Alin-Mihai Gherman In Accsta, chiar dacă pune !a contribuţie ifnromaţii noi preluate din studiul lui Scarlat Struţeanu, Doi umanişti ardeleni la curtea lui C. Brâncoveanu în „Ramuri” 33(1941), nr. 1-2, citează tot psalmii 49 şi 116, iar referirea la prefeţele româneşti o face pe marginea Catalogului manuscriselor româneşti, tom. I, Bucureşti, 1907, p. 442 făcut tot de Ion Bianu. 314 voi. I (ediţia a Il-a revăzută, Bucureşti, Editura Academiei 1970), p. P. 505-508. 315 L. Gâldi, op. cit., p. 109. 316 L. Gâldi, op. cit., p. 109. 3.7 Publicat în varianta sa rusă în „Romanoslavica”, II (1958), p. 235-247 şi în versiunea sa originală în contribuiţii la istoria culturii româneşti, Bucureşti, Editura Minerva, 1971, p, 603-610. 3.8 „Steaua”, XVIII (1967), nr. 12, p. 59-68. 3.9 Asupra acestor experimente poetice am poposit în studiul nostru Experiment poetic în „Psaltirea " lui Teodor Corbea, în „Revista de istorie şi teorie literară”, 1981, nr. 2. 138 NOTĂ ASUPRA EDIŢIEI Ediţia de faţă reproduce textul manuscrisului românesc 75 al Bibliotecii Filialei Cluj-Napoca a Academiei Române. Manuscrisul are 314 file, având lipsuri care au fost semnalate încă de Timotei Cipariu pe la 1860. Lipsesc pagini din predosloviile şi epistole dedicate lui Petru I, dar şi din cuprinsul textului: o filă din Psalmul 16, o filă din Psalmul 18, 6 file care cuprind sfârşitul Psalmul 68, Psalmii 69 şi 70 în întregime şi începutul Psalmului 71 şi colţul de jos al filelor 180-183. Textul a fost relegat în secolul al XX-lea, pe prima filă de gardă a legăturii originale o mână a scris cu litere latine: „Teodor Corbea, Psaltirea în versuri” Toate aceste lipsuri se găsesc şi în copia executată pe la 1885 de A. Pătruţ pentru Biblioteca Academiei Române. Textul nu a fost paginat, filele fiind numerotate tot în epoca modernă cu creionul. Manuscrisul este o cojjjfi, neavând nici o ştersătură, scrisă cu litere care imită caracterele tipografice; pentru moment nu putem spune dacă Psaltirea în versuri este scrisă de mâna lui Corbea sau copiată de altă persoană, întrucât compararea cu manuscrisul fîicţîonarirrufTitîh - roman este inoperantlTîn situaţia în care textul chirilic al acestuia este redactat cu o scriere diferită semi-cursivă. Există câteva intervenţii în text, făcute de aceeaşi mână, cu caractere^rafîceldentice şi aceeaşi cerneală, ceea ce arată că s-a făcut o revizuire a textului, întărindu-ne convingerea că suntem în faţa unei copii. Alte câteva intervenţii (puţine la număr) aparţin unei alte mâini, fiind făcute cu o cerneală rădăcinie, diferită de cerneala neagră cu care este redactat manuscrisul; foarte probabil acestea au fost făcute mai târziu de o altă mână: ele constau fie în corectarea unor grafii, fie în introducerea unor cuvinte care completează metrul. Pentru redactarea titlurilor predosloviilor dar şi a psalmilor şi a indicaţiilor numărului de silabe în care sunt compuşi aceştia s-a folosit cerneala roşie. Manuscrisul este însoţit de un desen în peniţă reprezentându-1 pe regele David în care se poate recunoaşte modelul gravurilor care întovărăşea textul tipărit al ediţiilor psalmilor sau al parafrazelor versificate ale acestora1. Titlurile predosloviilor, a catismelor şi psalmilor, ca şi indicaţia numărului dc silabe în care e compus psalmul respectiv şi ~ mai rar - a unor iniţiale sunt scrise cu cerneală roşie. întrucât paginile care conţin predosloviile şi epistolele dedicatorii româneşti şi slavone, scrise pe pagini alternative^sunTlr^ am optat să edităm textul slavon însoţit de o traducere românească într-o anexă. Transcrierea slovelor chirilice s-a făcut după cum urmează: 1 La noi asemenea gravuri au apărut doar în psaltirile tipărite în secolul al XVIII-lea, în tiparul occidental erau curente din secolul precedent. coarne („adecă bucine”) etc,. Marcarea cuvântului glosat dar şi a glosării marginale s-a făcut cu asterisc [*]. Cuvintele care lipsesc evident din text au fost scrise între paranteze [ ] cu menţionarea explicită în notă a adăugirii noastre. în situaţia colţurilor de jos lipsă ale filelor 180-183, am completat cuvintele sau porţiuni de text ţinând cont de textul Biblioei de la Bucureşti. Aceste completări de text sunt scrise cu caractere italice. Separarea paginilor a fost marcată cu o bară oblică [/]. întrucât manuscrisul nu are o paginaţie sau foliere originală, s-a folosit paginaţia modernă făcută cu creionul în secolul al XX~lea. Traducerea predosloviilor scrise în slavona rusă o datorez doamnei Alina Bercea-Dunaieva. Preţioase sugestii în Iecţiunea textului slavon am primit şi din partea domnului Mihai Mitu. Le exprim şi pe această cale gratitudinea mea. A.-M. Gherman 142 [EPISTOLĂ DEDICATORIE CĂTRE PETRU I] [...] Dscalii au însemnat în vâltur1 viaţă2 îndelungată şi prea bătrână de greaţă Ei adeveresc iarăş că el tinereaţe Câştigă ca şi întâi de mare frâmseaţe. 5 Oh, Doamne din ceri, păzeaşte în lume Pre împăratul Petru să aibă vechi nume Şi den bătrâneaţe ca vâlturul iar W V *1 W « . V i A W W * W Fa sa aiba viaţa tanara şi rara Că fară dâns Rosiia poate ca să aibă ^ A 10 Cu alt pravoslavnic neam scârbă şi grea treabă . [...] / PREDOSLOVIE Cătră întru tot preaseninatul şi preaputinciosul împărat şi monarh a toată Rosiia, marele PETRU ALEXIEVICI4 cel Dintâi, tatăl patriei h npsm.5, maiastatul [sic!] lui celui împărătesc, preamilostivului mieu stăpân* Decât soarele supt ceri, slăvite-mpărate, Nici un lucru mai drag poate să să arate Că fară lumina Iui ceale mai frumoase Şi cât de scumpe de sânt nu sânt cuvioase, /*r A 5 Intinzând dereapta ta cu prea îndurare Spre plinirea pohtei ei de grab ajutoare Ca cu fraţii miei rumâni, într-a mea viată Pre Făcătoriul lumiei toate cu dulceaţă, > ? Proslăvindu-1 şi al tău fară moarte nume 10 Cu dinşii să-l fericesc6 cât voi fi pre lume Cu laude şi mărir ce fieşte care Pravoslavnic a-ţ cânta datorie are, Pururea necontenit în veaci de vecie Trâmbiţându-ţi slavele de prea vrednicie. 15 Ca celui ce pre pământ de la ceri ai rază De la toţi a fi mărit în taină şi vază. /5r 1 Aluzie la steagul imperial rus, care avea ca emblemă vulturul. 2 Citeşte: vi-iaţă. 3 Aluzie la Războiul nordic între Suedia şi Rusia care s-a desfăşurat între 1700-1720. 4 Scris: nsTp-u dAeâVeBH^b. 5 în slavonă: şi celelalte. 6 Scris: ^epiiHGCK^. Pentru nespusa a ta svântă bunătate Ce dintr-ale tale stăluceaşte fapte. Amin. A preseninatei mărirei tale cei împărăteşti, a preamilostivului mieu stăpân preaplecat rob, II. 0. H. K7 f" [PREDOSLOVIE CĂTRĂ CITITOR] Prorocul şi-mpăratul David vrednicie Au avut de muzică într-a sa pruncie. La împăratul Saul au fost dus să zică a n_ In canon când îl lovea cu tremur şi frică / 5 De la duhul necurat, ce, pentru păcate Să lipise de a lui împărăteşti spate, Poeticeşti, dară, cu prea isteţie Psalmi o sută şi cincizeci au voit a scrie, Cari cu mare meşterşug într-a sa viaţă 10 Din gură şi din canon le-au cântat de faţă, Pre cerescul Dumnezău slăvindu-I la toate A sale voi şi nevoi şi scârbe de moarte. A lui, dară, Psaltire, în vearş în tot locul A să cânta proslăvit îi iaste norocul. 15 Creştinii în trâmbiţe, tobe şi viioare8 Frâmseaţea îi proslăvesc oriunde supt soare, In biseareci sau unde într-un loc s-adună A In gura mare ei toţ slava îi răsună. Fericit dară tu eşti, svinte împărate, 20 Ce această ai scornit supt ceri svântă carte /7v Că şi noi, ţie urmând, dintr-a ei dulceaţă Ne îndulcim cu cântări de svântă viaţă. Meşterşugul tău privind punem nevoinţă Ca să ajiungem a ta svântă osteninţă, 25 Cării ai noastre în vearş de psalmi glăsuire între psalmii tăi îi dă să aibă mărire, Şi săvai că cu strein glas şi strai să cântă Aibă însă cu ai tăi psalm o parte svântă Ca cu tine într-un loc cu glasuri de hvale 30 Să mărim pre Dumnezeu într-a noastră cale, Căruia să cuvine cinste cu pocloane Intru veacii veacilor cu svinte canoane. Amin. /8r 7 Prescurtat: niieapt» ©eoAopt» iiBAMOBnnb Kopc-h. în slavonă: Pisarul Teodor Ivanovici Corbea. 8 Scris: B'moape. 144 KA0HOMA nePEAA9 PSALMUL 1 în sillave 6 Fericit bărbatul, Ce nu i-au fost svatul Cu necredincioşii Şi cu păcătoşii 5 N-au stătut în cale La trebile sale; Sau, cândva, cu băţu N-au şezut în jeţu Celor de pierzare 10 La zi de certare. / Ci voia lui toată Iaste cum să poată Să să întărească în leagea domnească, 15 De care în noapte Şi în zi, cât poate, Prea cu osteninţă Pune nevoinţă. Slăvit, dară, iaste, 20 Ca pomul de veaste Sădit la izvoară Cu apă uşoară, Care cu-îndemână Roada sa cea bună 25 Va da însutită La vreame căzută. Şi fiind tot vearde Frunzele n-a piarde Şi orice va face 30 I-oa spori în pace. Iară păcătoşii Cu necredincioşii N-au de bunătate Ca aceasta parte, 35 Ci, ca praful de vânt, Aşa ei pre pământ Din loc în loc suflaţ Vor fî şi spulbăraţ. 8v 9 în slavonă: Catisma întîia. 145 Decii, pentru-aceasta 40 Răii ş-or loa10 plata Şi la jiudecată Nu s-or scula în gloată; Nici păcătoşii Vor fi, ticăloşii, 45 La svat cu derepţii, Cu prea înţelepţii. /9v Căce Domnul ştie Drumul de moşie Pre care derepţii a 50 Iş ocrotesc feţii, Tară necuraţii Ş-or piarde talanţii Şi n-a fi de turmă In calea lor urmă. PSALMUL 2 în silîave 13 Oare de ce limbile au rădicat zarvă Şi gândesc năroadele lucruri ce n-au slavă? împăraţii peminteşti au stătut de faţă Şi domnii cei mar s-au strâns zbârliţi ca o ceaţă; 5 Asupra stăpânului său fară de frică Şi asupra Unsului lui capul râdică. „Veniţi să rumpem”, zicând11, „a lor legătură Şi să zvârlim jugul lor jos de pre făptură!” însă cerescul Stăpân de dinş râs ş-a face 10 Şi iuţimea-aceaea-a lor în ocară-oa-ntoarce. Şi va zice unsul lui: „împărat pre mine M-au făcut Tatăl ceresc peste al său bine. împărat eu sânt făcut şi pus de la Domnu Peste prea svânt şi slăvit muntele Sionu. 15 Şi eu ale Domnului când vesteam cuvinte Domnul mi-au zis: „Fiiul mieu, ţine bine minte: Tu eşti iubit fiiul mieu, eu astăz pre tine Te-am născut şi mai mare te-am pus pre-al mieu bine! Ceare şi eu îţ voi da pre limbi stăpânire 20 Şi marginile lumei a-ţ fi moştenire, Pre car cu toiag de hier vei paşte în lume 10 Citeşte într-o singură silabă: loa. 11 Scris: 3mkt»h. 146 Ş-ei zdrobi ca vasele olariului farâme!'“ împăraţilor, acum, voi, dară, înţeleageţi Şi car lumea jiudecaţ ce-i tâlcul preceapeţi! 25 Şi cu frică Domnului slujiţ în credinţă Şi vă bucuraţ într-îns cu multă sfiinţă! Pedepsirea priimiţ12, ca să nu vă vie De Ia stăpânul din cer groaznică mânie Şi să periţ cu degrab din calea dereaptă, 30 Nesocotindu-vă voi strâmba voastră faptă! Iară fericiţ sânt tot cei ce au nădeajde în Domnul, că nicicând cinstea nu ş-or piarde. PSALMUL 3 în sillave 7 Doamne, ce s-au înmulţit Vrăjmaşii miei pre pământ! Mulţ asupră-m să scoală Cu răcor ca de boală, 5 Sufletului mieu grăiesc Cuvânt prea prost, mojiocesc: Că n-am eu cu credinţă, în tine mântuinţă! Iară tu, Doamne, îm eşti 10 Stâlp de mă sprijineşti, /llr Slavă şi înălţare Capului în pierzare. Cu glasl mieu am strigat La Domnul şi l-am rugat 15 Şi din muntele său svânt Ca un bun m-au auzit. Eu, însă, am adurmit Şi prea dulce am durmit; Şi m-am sculat, că Domnu 20 Mi-au cruţat însuş somnu. De întunearece de mii De oamen înarmaţ, vii, încunjiurat, nimică De dinş nu-m va fi frică. 25 Scoală, Doamne Dumnezău, Şi mă scoate de la rău, Că tu pre toţ ai bătut 12 Scris: npV»iMim. Citeşte: pri-imiţ. 147 Câţ în dar m-au pizmuit Şi dinţii ai hirâmat Celor ce zac în păcat. Mântuirea-i, Doamne, a ta Şi pre năroade-ţ va sta A ta blagoslovire In veaci fară svârşire. PSALMUL 4 în silîave 8 Când am strigat, m-ai auzit Şi-întru năcazuri m-ai lăţit, Dumnezău, cel ce priveşti Dereptatea mea şi-o doreşti! Cruţă-mă şi îm ascultă, Doamne, ruga cea înfrâmtă! Iară voi veţ, până când, S-aveţ, fii omeneşti, rău gând Şi să fiţ cu in im greale Petrecând în adânci reale? De ce iubiţi deşertăciuni Şi cercaţi adânci minciun? Şi să ştiţ că minunată Svântului său şi curată Dumnezău i-au făcut fata * Ş-au gonit de la dâns ceaţa. Domnul, când eu îl voi striga Şi Ia dânsul voi alerga. Auzi-mă-va degrabă Şi-m va fi Ia greu de treabă. Iară voi, ce veţ să grăiţ, Vă mâniiaţ şi nu greşiţ, în inima voastră având A cereştii puter svânt gând Şi în patul vostru zăcând Să puneţ prea umilos gând. Şi jirtvă jungheaţ dereaptă Nădăjduind de sus plată. Săvai că neprecepuţ şi mulţ Vorovesc ca cei proşt din munţ, Zicând: „Oh, pre pământ cine Va să ne arate bine?” Iară spre noi s-au însemnat 148 A feaţei tale curat 35 Lumina, Doamne şi raza Că tu ne eşti singur paza! Şi în inima mea ai dat Veselie neîncetat Şi de ajuns m-ai ajutat 40 Cu vin, unt-de-Iemn, grâu curat. Şi cu atât am a face Să dorm cu odihnă în pace. Căce tu, Doamne, pre mine M-ai nădăjduit cu bine. PSALMUL 5 în sillave 12 Graiurile meale, Doamne, ia aminte Şi te rog strigarea-m înţeleage-o, svinte! / r Glasul rugei meale ascultă,-împărate Şi Dumnezăul mieu, plin de bunătate, 5 Că eu cătră tine îm voi face ruga Şi la scuteala ta voi scăpa cu fuga. Demineaţa-m auz glasul; demineaţa, Şi eu înainte-ţi mi-oi arăta faţa Şi tu mă vei vedea. Că Dumnezău, care 10 Nu vei farăleagea. Tu eşti svânt şi tare. N-a veni Ia tine cel ce vicleneaşte, Nice călcătorii legei fară cleaşte st In preajma ochilor tăi pot să trăiască. Şi fară pedeapsă greşala să-i treacă 15 Pre toţi car lucrează supt ceri farăleage Ai urât şi nimic de dinş nu s-a aleage Şi pre toţ va piarde a ta svântă mână, Pre acei ce grăiesc în trufa minciună. De omul sângelui şi de viclean greaţă 20 Lui Dumnezău iaste ca de o rea ceaţă. /,3v Iară eu cu multa milă a ta, Doamne, Voi întră în casă-ţ ş-oi face pocloane Spre biseareca ta, o, Doamne, cea svântă, întru frica-ţ ce am de tine prea multă. 25 Povaţă, Doamne-m fii întru a ta svântă Dereptate pentru cei ce-m dau mie13 luptă 13 Scris: 149 Şi înainte-ţ calea îm îndereptează Ca să ştie că sânt al tău şi să crează. Că adevăr la dânşi nu iaste în gură, Inima lor iaste deşartă şi fură; Grumazul lor iaste groapă desfăcută, Din care să varsă hulă otrăvită, Cu limbile sale au viclenit, Doamne. Fă-le, dară, judeţ şi le dă canoane, Ca din cugetul lor cel înalt să cază Şi sumeţiia lor cea mare să scază. Şi dupre multa lor rea păgânătate Leapădă pre dinşii cu toate-a lor gloate, Că năcaz ţ-au făcut prea mult ţie, Doamne, Nedându-ţ căzută cinste şi pocloane. Iară toţi cei ce au nădeajde în tine De ajuns s-or veseli pre pământ de bine, în veac s-or bucura şi şi tu într-înşii Te vei sălăşlui ş-ei trăi cu dinşii. Şi cari numele-ţ iubesc, aceia cu slavă în tine s-or hvăli fară de zăbavă, Că blagoslovire dereptului, Doamne, Tu vei da ş-ei sui în ceri a lui coame. Şi ca cu o armă de bună voire Tu ne-ai încununat, Doamne, cu mărire. PSALMUL 6 în silîave 13 Doamne, să nu mă mustri cu a ta mânie, Nice să mă dojeneşti cu a ta urgie. Doamne, miluiaşte-mă că sânt mult păcătos Şi din fire sânt prostac şi prea neputincios; Doamne, tu mă vindecă, că a meale oase a Intr-una cu sufletul de gâlcevi sânt roase, Turburate-s foarte mult. iară tu, stăpâne, Până când mă vei lipsi de folos şi bine? O, Doamne, întoarce-te şi pentru-a ta milă Mântuinţă să câştig în dar, nu în silă! Că nu iaste în moarte cine pomenire Pentru tine să facă. Şi-n iad spovedire Cine ţ-oa face ţie, ceresc împărate, Care pururea ne cerţi de-a noastre păcate? însă eu, întru al mieu suspin, osteninţă 150 Am câştigat şi nu poci14 fară pocăinţă, Spăla-m-voi în toate nopţ cu lacrăm calz patu Şi stratul mi l-oi uda gândindu-m păcatu. De mânie ochiul mieu s-au turburat foarte 20 Şi-ntre vrăjmaşii miei vechi m-au făcut de moarte. De Ia mine în laturi staţi toţ câţ lucraţ reale Şi faceţi fărădelegi cumplite şi greale, Că Domnul au auzit glasul mieu de jale Cu care eu mă tângui15 zăcând jos în vale. 25 Domnul rugăciunea mea cu bunăvoinţă Au priimit16 şi-m va da mie folosinţă. Iară toţ vrăjmaşii miei să cază-n ruşine Şi toţi să să turbure cari gonesc pre mine; întoarcă-se înapoi şi prea cu degrabă 30 Ruşine şi ocări de la cer să aibă. PSALMUL 7 în sillave 13 Doamne, Dumnezăul mieu, nădeajdea spre tine Mi-am pus când am fost scârbit şi mi-ai fost cu bine; Mântuiaşte-mă de toţi şi mă izbăveaşte De cari mă iau în goană să caz17 vicleneaşte! 5 Ca nu cumva, nefiind cel ce izbăveaşte, Nice care sufletul mieu îl mântuiaşte, Ca leul cel prea cumplit să să repezască Şi degrab sufletul mieu din trup sa-m răpească. /,4v Doamne, Dumnezăul mieu, de am făcut aceasta 10 Sau în mâna mea de sânt nedereptăţ gata Şi celor ce-m fac ei rău de am făcut răsplată, Cinstea mea de la vrăjmaşi să cază deşartă. Şi adecă vrăjmaşul sufletu-m gonească, Prinză-1 şi viaţa mea în pământ stropşască 15 Şi slava mea cu degrab aşeaze-n ţărână Şi să nu-m dea ajiutor svântă a ta mână. Scoală-te, oh, Doamne, într-a ta mânie Şi peste a vrăjmaşilor hotară să vie, Cu înălţare iuţimea-ţ ca de sârg să cază 20 Şi că tu eşti singur Domn cu ochii să vază. Şi te scoală, o, Doamne, cu acea poruncă, 14 Scris: no^io. 15 Scris: TrcNrtfio. 16 Citeşte: pri-imit, 17 Scris: ka3V. 151 Dumnezăul mieu, ce-ai dat din-ceput pre stâncă. Şi mulţime de năroade pre tine, o, Doamne, Jur împrejur or lua cu dar şi pocloane; 25 Pentr-aceasta, dară, întoarce-te-n-nălţime Ş-ei face năroadelor jiudeţ cu iuţime. Fă-m, Doamne, mie jiudeţ dupre dereptate-m Şi asupră-m dă plată în nerăutate-m. Sfârşească-ş păcătoşii a sa răutate 30 Şi tu vei înderepta pre derept în toate, Tu, cel care ispiteşti prea cu dereptate Inimile, rărunchii, Dumnezău curate. Ajiutoriul mieu iaste de la Domnu, care Pre derepţi Ia inimă scoate din mustrare. 35 Dumnezău jiudecător e derept şi tare, Mult răbdător; şi-n toate zilele certare N-aduce cu mânie pre cei ce, cu cale, Ar putea a-i răsturna din deal jos în vale. De nu, dară, păcătoş, veţ vrea a vă-ntoarce, 40 Sabiia ş-au lucîit18, ş-au pus coarde-n arce Şi într-înse au gătat ale morţei vase, Săgeţile ş-au lucrat şi va să le lase Celor ce sânt arzător şi cari de mânie Nu pot în cunoştinţa cea bună să vie. 45 Car nedereptate au chinuit, iată, Dureare au zămislit ş-au născut spurcată Fărădeleage, care pururea e gata, Asupra grumazului a aduce spata. Deşchis-au şi au săpat groapă păcătosu 50 Şi într-însă va cădea singur, ticălosu. Durearea lui la capul lui să va întoarce Ş-a Iui nedereptate pre creaştet s-oa-ntoarce. Iară eu Domnului mieu după dereptatea Lui mă voi mărturisi şi zioa şi noaptea 55 Şi înaltul voi cânta al Domnului nume Decât care n-am nimic alt mai scump pre lume. PSALMUL 8 în silîave 6 Domnul nostru, Doamne, Ce de minun seamne Numele tău, svântu, ,g Scris: aciuit. Citeşte: luci-it. Poartă-n tot pământu! 5 Marea-ţ cuviinţă, Că prea cu credinţă /17r Mai sus e luată De ceriur înaltă. Din gura a prunci mici 10 Şi a sugar mitici Laudă ţ-ai întocmit, Doamne, cu svârşit mărit, Pentr-ai tăi vrăjmaş, De suflet ucigaş, 15 Ca să strici pre vrăjmaş Şi întreg să nu laş Pre răscumpărători Sau pre iezbânditori19. Că la ceriuri voi căta20, 20 Cari tu cu mâna ta Din nimic ai urzit Şi frumos ai zidit; La luna m-oi uita Şi la steale voi căta, /17v 25 Pre car prea luminat Tu ai întemeiat. Eu pentru om, însă, Am această zisă: Ce e că-1 pomeneşti 30 Sau fiiul de-i cinsteşti? Decât înger nu mult L-ai făcut pre pământ Mai mic şi cu cinste L-ai coronat, svinte. 35 Şi cum preste fapte De mâni-t lucrate * L-ai pus ca să poarte El toate de toarte; Supt a lui picioare 40 Ai zis să coboare Jiganiiatoată Or din care gloată: Oile cu boii, Matcele cu roii, /,8r 19 Scris: e3Eni»AHTopM. ^ A Scris peste tot: KrbtfTApe kt»t;knau etc. Citeşte: că-ta, că-tare, cătând etc. Pentru interpretare, vezi studiul introductiv, vocalismul. 153 45 Dobitocul, încă De câmp şi de stâncă, Pasările de ceri Şi peştii cei din mări, Cari cărările bat 50 A mărilor şi străbat. Domnul nostru, Doamne, Ce de minun seamne Numele tău, svântu. Poartă-n tot pământu. KMiCAM STOP/i/L21 PSALMUL 9 în silîave 7 Mărturisi-m-oi22 ţie, Doamne, în curăţie Cu inima cu toată Şi minunile-ţ în gloată 5 Le voi spune de faţă La toţ car te înalţă. Veseli-m-oi în tine Şi m-oi bucura bine Şi numele-ţ, înalte, 10 Voi glăsui din Carte. Când vrăjmaşul mieu pre piept Să va trage îndărăpt Slăbi-vor de la a ta Faţă şi n-or putea sta 15 Ş-or peri! Că tu mie Ai făcut cu23 tărie Jiudeţ şi-ndereptare Ca să scap din mustrare. Pre scaun svânt ai şezut, 20 Dereptatea din-ceput, Cel ce jiudeci şi cu dor O iubeşti ca pre o sor. Făcut-ai cercetare Limbilor din nălţare A» A In slavonă: Catismaa doua. Scris: miipTtfpHCMc^Awi© 23 Scris: 4T»cKtf. 154 25 Şi el, necredincioşii, Au perit, ticălosu, /19r Numele în veac i-ai stâns în veaci de veaci cu greu plâns. Vrăjmaşului i-ai lipsit 30 Săbiile în svârşit Şi ale Iui tar cetăţ Ai zdrobit ca cu un băţ; Pomenirea i-au perit Cu sunet rău, viforât. 35 Iară Domnul rămâne în veac mie cu bine; Scaunul ş-au rădicat Şi la jiudeţ l-au gătat Şi fară răutate 40 Lumea în dereptate Va jiudeca şi, iară, Nărodul în adevară Şi svânt derptate Va jiudeca de fapte. /19v 45 Şi Dumnezău loc scutit Săracului s-au făcut, Ajiutor şi scăpare în timpi buni şi-ntristare. Nădeajdea-n tine aibă, 50 Cari de nume-ţ întreabă Şi-l cunosc cu credinţă, în multă cucerinţă, Că pre cei ce cată24, Doamne-n faţă curată, 55 N-ai părăsit de milă Să aibă supt ceri silă! Domnului cântec cântaţi, Ce-i mai mare pre-împăraţi, Şi trăiaşte în Sion 60 Ca un nemuritor domn. Isprăvile lui vestiţ întru neamuri şi iviţ. /20r Ca aminte ş-au adus, Cel ce priveaşte de sus 65 Şi cercare de al lor Face sângiur şi omor. 24 Scris peste tot ka^th, ka^uh, ka^tt». Citeşte: cat, ca-tă, caţi. Pentru interpretare vezi studiul introductiv, vocal ismul. 155 A În uitare nu au dat Pre sărac, când I-au strigat: Milă, Doamne-m arată 70 Şi vezi a mea plecată Smerenie, ce eu fac Spre vrăjmaşi ca un sărac. Tu, Doamne, care din porţi A morţei pre mine scoţi, 75 Ca să vestesc" a tale Laude şi pohvale în porţile, ce fata Sionului are gata! Iară noi, veselie, A A 80 Vom avea şi bucurie / v De a ta mântuire Ce ne-i da cu mărire! Limbile s-au afundat în stricăciunea ce-au fapt 85 Şi în cursa ce-au ascuns Picioarele lor s-au prins. Domnul, jiudecăţ făcând Să cunoaşte dupre gând! Păcătosul s-au legat A 90 In faptele ce-au lucrat, EI însuş cu al său gând Pagube şie aducând! Iară ei, păcătoşii, Să-ntoarcă, ticăloşii, 95 La iad cu toate al alte Limbi ce zac în păcate Şi uită pre Dumnezău, Care ne-au scos de la rău! /21r Că nu până în svârşit 100 Va fi săracul hulit Sau în veaci va fi uitat De are şi vrun păcat. A săracilor mare Nu va peri răbdare 105 Până în svârşit, cum unii Rău socotesc, nebunii. Doamne, ca să nu vie Omul în prea-tărie, Scoală, să faci tu jiudeţ 25 Scris: BecTecntf. 156 110 Limbilor înainte-ţ! Pune, Doamne, dătător De leage şi păzitor Preste limbi, ca să ştie Că-s oameni de moşie! 115 Ce stai, Doamne, departe Şi în vrem cuvinţate /21v Şi-n năcazuri dai dosul Şi petreci cu folosul? Când supt cer să mândreaşte 120 Ce! necurat drăceaşte Săracul să aprinde, Neştiind de ce s-oa prinde, Iară ei singuri să prind în sfatur de car au gând. 125 Laude păcătoşii îş fac, ticăloşii, în pohte, cari gândeaşte Sufletul lui şi pohteaşte. Şi cei care lucrează 130 Strâmbătate în vază, El să blagosloveaşte A Insuş arhiereaşte. Pre Domnul au întărtat Cel biruit de păcat, /22f 135 După multa sa mânie La cătat n-a vrea să vie; înainte-i nu iaste Dumnezău de poveaste. In toată vreamea să spurcă 140 Căile-i şi să-ncurcă Şi în faţă-i a tale Jiudecăţ nu au cale; Peste tot vrăjmaşul său Va stăpâni cu băsău. 145 Că-n inima sa au zis: „Nu m-oi clăti fară plâns, Să nu dau din neam în neam Răul ce la mine am”. De blastăm, amărăciune, 150 Vicleşiug şi-mpuciuciune Gura lui iaste plină; Supt limbă-i zace tină, /22v Dureare, osteninţă, Fără leac de credinţă. 157 155 Cu cei bogaţ pitulat Şade cu cuget spurcat Să ucigă Intr-ascuns Pre cari n-au vină de plâns; Ochii lor la cel sărac 160 Cată să-i dea în cap bac, Ca leul întru al său Culcuş şade cu băsău Şi pândeaşte pre sărac Să-l apuce ca un drac. 165 în laţul său el pre dâns Va smeri cu băţ de plâns, Pleca-s-oa şi va cădea Când pre scaun va şedea, A stăpâni pre săraci 170 Ş-a-i mânca ca neşte raci. /23r Că-n inima sa au zis: Dumnezău de al lui plâns Nu cată, că l-au uitat Şi faţa ş-au depărtat, 175 Pre dâns, pre un ticăit, Să nu vază în svârşii Scoală, Doamne, Dumnezău, Şi să-nalţe-al tău băsău Pre săraci-ţ nu uita 180 în svârşit cu mila ta! Pentru ce pre Dumnezău Au mâniat cu băsău Necredinciosul? Ş-au zis In inima sa cu râs: 185 „Dumnezău nu va căta Şi pre sărac va uita”. Dară vezi că durearea, Mâniia şi scădearea Socoteşt ca să-i dai 190 în inima-ţ târât de cai. Săracul ţie-i lăsat, Tu fii-i26 ajiutor înalt Surumanului, Doamne, Ca să scape din coame. 195 A păcătosului braţ Ş-a vicleanului laţ Zdrobeaşte şi fărâmă ,23v 26 Scris: ţiut. 158 Să nu să afle urmă; Scâmavului îui păcat, 200 Tocma de-ar fi şi cătat. Domnul iaste împărat în veaci de veaci prea înalt! De-aceasta, neamuri, Iipsiţ Din pământu-i şi periţ. 205 Tu pohta săracilor Şi a surumanilor, /24r Când în faţă-ţ s-au smerit, Tu, Doamne, li-o-ai auzit. Ureachia ta au luat 210 Aminte când s-au gătat Inima lor spre tine Să te roage de bine. Pre sărac şi pre smerit Jiudecă pân în svârşit, 215 Să nu adaog, însă, A-i verzi ca o luncă Omul şi a să mări Pre pământ cât va trăi. PSALMUL 10 în silîave 8 Spre Domnul am nădăjduit Oricând am fost de greu scârbit. Cum, dară, sufletului mieu Veţ zice, având băsău: /24v 5 „Ca o pasăre27 te mută în munţi şi fugi de goană multă?” Căce, păcătoşii, iată, Asupră-ţ cu rău s-arată; Toţ arcul său au încordat, 10 Săgeţ în tulbe au gătat La-ntunearec să săgeate Pre cei cu inim dereapte. Că ceale ce tu ai svârşit Ei au stricat ş-au izmenit? 15 Dară dereptul ce au făcut La val cu răii de-au căzut? 27 Corbea foloseşte sistematic pasăre pentru „vrabie”. Aceeaşi sintagmă o găsim sistematic Psaltirea de la Bălgrad şi în psaltirile latine, dar nu şi în Biblia de la Bucureşti. 159 în biseareca cea svântă A sa, Domnu cu prea multă Slavă lăudat petreace Şi vrăjmaş la dins nu treace. Domnu iaste în tot locu, Jeţul lui nu arde focu, Că e în ceri totdeuna Cu schiptru şi cu corona. Ochiul lui spre sărac cată Ca să-l vază cum să poartă, Geanele lui fac ispită Fiilor omeneşt multă. Domnul pre derept de treabă Şi pre necurat întreabă, Iară cel ce strâmbătatea Iubeaşte şi răutatea, El sufletul său urăşte, Neştiind unde puşaşte. Lanţur, foc, pucioasă-iarbă, Duh de vifor fară treabă A păharului lor parte Pre păcătoşi ploao în spate. Căce Domnul derept iaste, Dereptăţile iubeaşte Şi îndereptăr au văzut Faţa lui şi au crezut. PSALMUL 11 în sillave 10 Mântuiaşte-mă, Doamne, c-au lipsit Cel cuvios şi mult s-au pedepsit, Că adevărul s-au împuţinat De la fîii omeneşt prin păcat. Şi fîeşte carele au grăit Deşertări vecinului cu zâmbit: Buze în inimă mult vicleane Şi în inimă reale au grăit seamne. Domnul toate buzele vicleane Va piarde ca pârjolul pre leamne Şi limba cea mare grăitoare N-a fi înainte-i stătătoare. Piarde-va pre toţ pre cei ce au zis: „Limba noastră o vom mări cu râs 160 15 Şi că buzele noastre la noi sânt 26f Cine iaste noao împărat pre pământ?” / Iară Domnul pentru cei năcăjiţ, Săraci şi mişei de suspin munciţ: „Iată, acum mă voi scula”, zice, 20 »Ş-°i vedea cine-m va sta-n price! Pune-mă-voi în mântuire Şi voi avea într-îns îndrăznire.28” Căce cuvintele Domnului sânt Cu foc lămurit argint, 25 Pământului de ajiuns ispitit, De şapte ori în cămin curăţit. Tu, Doamne, de-acest neam ne vei păzi Şi în veac ne-i feri cu bună zi. împrejur necredincioşii umblă 30 Şi dupre a lor voie să primblă Că tu, dupre a ta înălţime Fiilor omeneşt ai dat mulţime. PSALMUL 12 în sillave 5 Doamne, până când Nu ţ-oi fi în gând Şi până în svârşit Voi fî răzluşit? /26v 5 Faţa-ţ până când îţ întorci nu blând De cătră mine, Cel ce n-am bine? Până când sfaturi, 10 Zăcând pre paturi, în sufletul mieu Voi pune cu rău Şi-n zi şi-n noapte Duror de moarte 15 Inima-m multe Va simţi crunte? Şi vrăjmaşul mieu Asupră-m cu rău Până când, Doamne, 20 Va-nălţa coame? 28 Versul a fost adăugat marginal de copist, cu semn de identificare a locului său în text. 161 Dumnezăul mieu Scoate-mă din rău, Cată şi mă-auz, Că te strig cu plâns. Ochilor lină Tu dă lumină, Ca nu ca un om A In moarte s-adorm Şi să nu-m zică v i r* • w Fara de frica Vrăjmaşul mie C-au luat tărie Asupră-m şi nu-i Mai mult cui să spui. Cari îm vrăjmăşesc Şi mă năcăjăsc, De mă voi mişca Buza ş-or muşca Cu bucurie De-a mea peire. / r Iară oricând eu Am avut vrun greu, La milă-ţ smerit Am nădăjduit. De mântuire, Care cu mărire Tu îm vei face, Inima-m s-oa-ntoarce Cu mărturie A In bucurie. Şi eu voi găta Cântec ş-oi cânta Domnului, care Mi-au dat scăpare. Veasel voi sălta Şi îi voi cânta A înaltului nume Domnesc în lume. PSALMUL 13 în silîave 13 Cel nebun întru a sa inimă deşartă Au zis: „Nu e Dumnezău sau domn preste faptă!” 162 Stricatu-s-au şi urât cu prea vicleşuguri S-au făcut într-a sale reale meşterşuguri. 5 Nu iaste cel ce face supt ceri bunătate; Domnul din cereştile au cătat polate Preste fiii omeneşt, preste toţ, să-i vază Oare are cineva înţeles şi pază, /27v De iaste la cineva să-l cate pre dinsul 10 Cu credinţa-n adevăr şi cu tot deadinsul. Toţ câţi lăcuiesc supt ceri din drum s-au abătut Şi, rătăciţi fiind toţ, netreabnici s-au făcut; Nu iaste cel ce face supt ceri bunătate, Nu iaste până-ntr-unul având de ea parte! 15 Au nu vor cunoaşte toţi câţi farădeleage Lucrează şi cu derept n-au în calea-a mearge? Cei ce pre nărodul mieu tirăneaşte-apucă Şi în mâncare pre ei de pâine mănâncă, Pre Domnul nu l-au chiemat. Şi colo de frică 20 Ei s-au spământat, unde n-au fost cât de mică, Căce Domnul în neamul derepţilor iaste, Iară voi aţ ruşinat pre sărac de veaste în svatul lui, măcară că a lui nădeajde E în Domnul pururea şi nu să va piarde. 25 Cine din Sion va da, dară, mântuire Lui Izrail ce de mult zace la robire? / Când Domnul din robie nărodul ş-oa-ntorce, Iacov să va bucura, Izrail oa face De veselie pompe cu râsur şi focuri, 30 Ei cu tot nărodul său va sălta în jocuri. PSALMUL 14 în silîave 7 Doamne, cine s-oa sui în lăcaşu-ţ ş-oa trăi? Sau cine de pre pământ în muntele tău cel svânt 5 Cu-ndrăzneală s-oa sui Şi-ntr-îns s-oa sălăşlui? Cel ce fără prihană Umblă într-a sa hrană Şi face dereptate 10 Depărtat de păcate, 29 Scris peste tot kaVtc. Pentru interpretare, vezi studiul introductiv. 163 Cel care nu bârfeaşte, Ci adevăr grăiaşte; în inimă şi limbă De vicleşiuguri30 strâmbă /28v 15 N-au avut, nici la al său Vecin n-au făcut vrun rău. Şi pre rude în amară Ei n-au băgat ocară. Defaimat iaste la dâns, 20 Nu fără de jalnic plâns, Cel care vicleneaşte. Iară el însuş slăveaşte Pre cari au de dâns teamă Şi-i ţin porunca în seamă. 25 Aseamine-i fericit Şi de casă-i nu-i lipsit Cel ce vecinului său Să jiură de un băsău, t Iară nu desăvârsit, 30 Ca de dâns a fi lipsit, Carele al său argint în camătă pre pământ /29r N-au dat, nice au luat Dar despre nevinovat. 35 Cel ce face aceastea, A In veac ş-oa ţinea veastea. PSALMUL 15 în sillave 12 Păzeaşte-mă, Doamne, că nădeajdea mie Pururea spre tine mi-au fost din pruncie. Zis-am cătră Domnul: „Tu Domnul mieu eşti, Că bunătătile meale nu le pohteşti!” 5 Minunate Domnul a sale voi toate Au făcut svinţilor dintr-a sale gloate Cari din pământul lui sânt şi şed într-însu Mai multe petrecându-ş viiaţa31 cu plânsu. Slăbiciunile lor s-au înmulţit foarte 10 Iară după aceastea s-au sârguit toate; Adunările lor din sângiur n-oi strânge 30 , Scris: BHKAewiopH. 31 Citeşte: vi-iaţa. 164 Şi numele lor supt ceri nu va ajiunge, Prin buzele meale să să pomenească Şi printr-înse în vrun chip să să povestească. A moştenirei-m şi a păharului mieu Parte iaste svântul şi Domnul Dumnezău. Tu eşti care iarăş moştenirea mie Aşez şi mă sîoboz din val şi urgie. Funi au căzut mie întru cei puteamici Ai miei, că nici a mea nu e din nemearnici Moştenirea, ce mie putearnică-m iaste Şi peste tot locul are bună veaste. Bine voi cuvânta pre cel ce pre mine M-au făcut înţelept cu dar şi cu bine, Că şi până în noapte rărunchii miei încă M-au mustrat şi mi-au dat năcazur cu muncă. Pururea am văzut eu mai dinainte Pre Domnul înainte Iuundu-mă-aminte, Că de-a dereapta mea iaste şi să ţine Ca să nu mă clătesc căzind în ruşine. Deci pentru aceasta au prins veselie Inima-m şi limba-m cu prea bucurie Şi trupul mieu încă cu sălăşluire Va fî şi s-oa afla spre nădăjduire. Că n-ei lăsa în iad sufletul să-m şază, Nice svântul ui tău vei da ca să vază Stricăciune; că tu ai făcut, o, svinte, Căile vieţei de ajiuns cunocute. Şi de veselie cu prea svânta-ţ faţă Mă vei împlea să nu aib mai mult în trup greaţă; Până în svârşit într-a ta dereapta Nespusă frâmseaţe pururea s-arată. PSALMUL 16 în sillave 6 A mea dereptate Auz, împărate, Ruga-m ia aminte O, Doamne prea svinte; /30v Cearerea-m să aibă în urechi-ţ treabă, Că nu cu vicleane Mă rog ţie seamne Sau strig cătră tine 165 10 Cu buze nebune. De la svânta-ţ faţă Cu a ta povaţă Jiudecata-m iasă Că ţiu de-a ta casă; 15 Ochii miei dereptăţ Să vază prin cetăţ. Inimii mi-ai făcut Ispită cu căzut, Noaptea o-ai cercetat, 20 Ca cu foc m-ai cercat Şi în mine cu păcat Strâmbătate n-ai aflat /3lr Ca să nu grăiască Şi să povestească 25 Gura mea omeneşti Lucruri şi peminteşti, Eu pentru cuvântu Buzcloru-ţ, svântu, Mult năsilnice căi 30 Am păzit ca pre văi. A Intr-a tale cărăr Să umblu ca pre măr Paşi-m întomneaşte Şi îm săvârşeaşte, 35 Ca nu în zminteală Şi întru clăteală Paşii miei să vie Cu vreao32 [sic!] urgie33. Eu, Doamne, te-am strigat 40 Că tu m-ai ascultat, /3,v Pleacă ureachea-ţ mie Că nu strig cu trufie Şi-m auz, o, svinte. Proastele cuvinte. 45 Şi fa minunate Milele-ţ, înalte, Cel ce mântuire Dai fară îndoire Celor ce în tine 50 Nădăjduiesc bine. De cei car să apucă Şi îm stau cu râcă 3‘t Scris:Gptc. 33 A B.B.: Intărcaşte umbletele meale întru cărările tale pentru ca să nu se clintească paşii mici. 166 Spre a ta dereaptă Mână prea curată 55 Cum iaste de tină A ochiului lumină Păzită, pre mine Păzeaşte, stăpâne /32r [.....................f Ca un burduf cu vin 60 Pântecele li-i plin. De fiii s-au săturat Şi Ia prunci ş-au lăsat Rămăşiţe să n-aibă Pre pământ altă treabă. 65 Iară eu m-oi arăta Feaţei tale ş-oi cânta întru dereptate, Veacinice-mpărate, Şi când mărirea ta 70 Mi să va arăta Eu mă voi sătura Şi m-oi bucura. ummA TeTtA35 PSALMUL 17 în silîave 7 Doamne, vârtutea mea eşti; Iubi-ti-oi, că-m foloseşti! Domnul mi-e întărirea, Scăparea, izbăvirea, /32v 5 Ajiutor mi-e Dumnezău Şi într-îns, când mi-a fi rău, Voi nădăjdui, să aib Folos de la el cu grab. 34 O filă lipseşte. Custodele paginii 31v prezintă începutul „în copere”. Textul lipsă are ca echivalent în B.B.: 10. întru acoperirea arepilor tale mă vei acoperi de cătră faţa necredincioşilor, celor ce m-au necăjit pre mine. 11. Vrăjmaşii miei sufletul mieu au cuprins; seul lor au închis, gura lor au grăit mândrie. 12, Scotânu-mă acum m-au încunjurat, ochii lor puseră ca să abată la pământ, 13. Luară-mă ca un leu gata la vânat şi ca un puiu de leu lăcuind întru ascunsuri. 14. Scoală-te, Doamne, apucă-i pre ei şi-i împiadecă pre dânşii. Izbăveaşte sufletul mieu de cătră cci necurat, sabia ta de la vrăjmaşii mânii tale 15. Doamne, den puţini de la pământ împărţi pre ei în viaţa lor şi de ceale ascunse ale tale să împlu pântecele lor. 35 în slavonă: Catisma treia. 167 Domnul mi-e apărători 10 Şi-n năpăşti sprijinitori, Corn mi-e de mântuire Când mă plec pre peire Lăudând eu pre Domnul Voi chiema, uitând somnul 15 Şi mântuit de vrăjmaş M-oi face, şi de pizmaş. A morţei m-au prins durer Ş-a farălegei puter Ca râul m-au turburat 20 Şi spre păcat m-au plecat. Durori de iad m-au cuprins Ş-a morţei laţur cu plâns. /33r Oh, cum m-au întâmpinat Şi prea m-au încungiurat, 25 Iară, eu când în năcaz Cădeam sau măcară caz, Pre Dumnezău am chiemat Şi la Domnul am strigat. Şi din altariul său svânt 30 Glasul mieu au auzit Şi în urechi va avea La dâns loc strigarea mea. Şi pământul s-au clătit Şi cutremur au păţit 35 Şi temeiul s-au clătit Munţilor cu răscolit, Căce pre dânşi Dumnezău Foarte s-au mâniat rău. A In mânie-i s-au suit 40 Fum prea groaznic38 şi cumplit /33v Şi foc să va aprinde De la faţă-i şi s-oa-ntinde Şi de la dâns din cuptori S-au aţâţat arzători 45 Cărbuni, şi el au plecat Ceriurile ca un nalt. Pre pământ s-au pogorât Supt picioare-i s-au făcut Nor, negură, ceaţă, 50 Ce mâhneaşte-orice faţă. 36 Scris: tfp€K. 37 Citeşte: mâni-al. 3S Scris: rpoi3mt. 168 Pre heruvim s-au suit Ş-au zburat pre fulgi de vânt Şi pre-întunearec au pus Ca să-i fie lui ascuns; 55 Cortul lui iaste-mprejur (Nu-l va fura nici un fur) Apă întunecoasă Din nor de văzduh groasă. Şi dintru strălucire 60 înainte-i cu ştire /34r Nor, grindine de foc, cărbuni •39 Au trecut ca cu cununi Domnul din ceri au tunat Cel înalt glasul ş-au dat. 65 Trimis-au pre ei săgeţ Ş-au răsipit fară preţ, Fulgere au înmulţit Şi pre ei au ameţit Izvorul s-au arătat 70 A apelor cu zvântat, Temeaiele s-au ivit A lumiei descoperit, De-a ta, Doamne, certare, Ce duhul tău cu suflare 75 A mâniei tale face Nelăsând pre răi în pace. Că din nălţime au trimis Şi la dins m-au luat sus Şi din multe de-necat 80 Ape el m-au rădicat /34v De vrăjmaşii miei cei tari Mă va mântui şi mari Şi de cei ce mă40 urăsc Cu obiceaî vrăjmăşesc, 85 Că mai mult decât mine S-au întărit spre-al mieu bine. A In zioa de dosadă M-au întâmpinat cu svadă Şi mi-au pus Domnul tărime 90 De m-au scos întru lărgime. Izbăvi-m-oa, că m-au vrut, Şi de milă m-au umplut 39 B.B.: 14. De lucirea înaintea Iui norii au trecut, smidă şi cărbune de foc. 40 Scris: m. 169 Şi Domnul răsplătire Mi-a41 face cu slăvire 95 Dup-a mea dereptate, Ce-i fară răutate, Şi mi-a42 răsplăti mie EI după curăţie, Ce mânule-m lucrează 100 într-ascuns şi în vază. Că căile am ferit A Domnului ş-am păzit Şi n-am făcut nici un rău Despre Dumnezău mieu, 105 Că toate a lui jiudecăţ înainte-m sânt şi-nvăţ43 Şi a44 lui îndereptăr De la mine cu părer Nicicum s-au îndereptat, 110 De-am căzut şi-n vrun păcat. n * * _£■ iV v *fl w Şi voi fi fara prihana Cu dinsul ajiuns de hrană Şi de-a mea farăleage Cât, mai chiar voi înţeleage, 115 Mă voi păzi tare foarte Ştiind că aduce moarte. Şi după-m dereptate Domnul îm45 va da plate Şi după curăţiia 120 Mâniloru-m, avuţiia înaintea featei sale Nu mi-a lua fară cale. Cu omul cel cuvios Fi-vei prea bun şi voios 125 Şi cu cel nevinovat Face-te-ai svânt şi curat. Cu cel ales de-i umbla Firea-ţ nu să va schimba, Iară cu îndărătnic 130 Fi-vei apric [sic!] şi sâlnic. Că tu nărodul smerit 41 Scris: mTa. 42 Idem. 43 Scris: uw^hbtiu. 44 Scris: ka. 45 Scris: ^h. 170 Vei mântui de perit Şi mândrilor vor peri Ochii, că tu-i vei smeri. /36r 135 Că Iuminătoriu! mieu Lumina-vei, Dumnezău, Lumina-vei, Dumnezău, Greu întunearecul mieu! Că cu tine de ispită 140 M-oi izbăvi cât de multă Şi cu tine, Dumnezău, Treaci-oi zâdul cât de rău46. Că calea Domnului mieu N-are prihană şi rău 145 Şi cuvintele lui sânt Lămurite cu foc svânt; Tuturor e scutitor Ce-l roagă de ajiutor Şi nădeajdea cu deadins 150 Au şi-ş aşază într-îns. Că cine e Dumnezău Afară de Domnul mieu? / Sau cine e Dumnezău De nu Dumnezău mieu? 155 Doamne, cel ce mă încingi Cu puteare şi mă strângi Şi calea mea spre hrană Ai pus fară prihană Cel ce mie, unui şerb, 160 Picioarele-m ca de cerb Im săvârşeşti şi mă sui Peste-nalte şi mă pui, Cel ce mânile-m înveţ La război a fi hâreţ 165 Şi braţele meale ai pus Arc47 de-aramă nesupus48, De mântuire mi-ai dat Scuteală ca cel înalt; Dereapta-ţ m-au sprijinit 170 Şi pedeapsa-ţ în svârşit / 36v 37r 4(> B.B'i 31. Căci tu vei lumina luminătoriul mieu. Doamne Dumnezeul mieu, lumina-vei întunearecul mieu. 32. Căci întru tine mă voi izbăvi de bântuialâ şi cu Dumnezeul mieu voi sări zidul. 47 Scris: 48 B.B.: 37. învăţând mâinile meale la război şi ai pus arc de aramă braţele meale. 171 La greu m-au îndereptat Ca să nu piei în păcat. Şi a ta pedepsire M-oa-nvăţa această fire. 175 Supt mine tu ai lăţit Paşii miei şi ai lărgit Şi urmele-m n-au slăbit Fiind de vrăjmaşi gonit, Pre cari eu îi voi goni, 180 Prinde-i-voi ş-oi izgoni Şi până ce s-or săvârşi Eu nu m-oi învârteji Năcăji-i-vor şi a sta N-or putea, nice sălta, 185 Supt a meale vor cădea Picioare şi vor scădea. Şi pre mine ai încins Cu putearea ta de sus, / Unde voi fi la război, 190 Eu să nu dau înapoi; Pre toţ ai împiedecat, Câţ asupră-m s-au sculat Şi pre toţi supt mine-ai dat, Ca să piaie prin păcat. 195 Şi al vrăjmaşilor miei Mi-ai dat dosul ca de miei Şi pre cei ce mă urăsc I-ai pierdut, căce greşesc. Strigat-au şi nu era 200 Cine cu dinşi va-nsăra, Nice care mântuiaşte Şi de năpăşti scuteaşte49; Cătră Domnul au strigat Şi lor glas n-au arătat. 205 Şi eu pre dinşi voi orbi Şi ca praful voi zdrobi, /38r Ce e de vânt aruncat Şi-n mii de părţi spulbărat Şi ca tina de pre drum 210 Ştearge-i-voi ş-oi face fum, De-a nărodului price M-ei scutit cu ferice 49 B.B.: 67. Strigară şi nu era cel ce mântuiaşte 172 Şi peste limbi m-ei pune Cap şi înalt m-ei spune. 215 Nărodul ce n-am ştiut Prea cucerit mi-au slujit50 într-a urechiei auz EI m-au auzit cu bâz. Fiii streini mi-au minţit 220 Şi cu toţ s-au învechit Şi din cărări au şchiopat, Că prea greu au lunecat. Viu e Domnul şi al mieu Blagoslovit Dumnezău, /38v 225 Al mântuirei meale Cu nădeajde scuteale; înalţe-se, Dumnezău, Şi mă scoaţă de la rău. Dumnezău iezbândire51, 230 Cel ce-m dai cu mărire Şi supt tine tu de sus Năroadele ai supus, Tu, izbăvitoriul mieu, De vrăjmaşii cu băsău 235 Ai miei cei mult mânioş, Ce să scoală însetoş Asupră-m, m-ei înălţa Şi de dinşii m-ei cruţa Şi de omul nederept, 240 Ce-m vrăjmăşeaşte-n deşert, însuţ mă vei izbăvi, Că năpastea mi-ei privi. / r Pentr-aceasta eu ţie în limbi cu curăţie 245 M-oi mărturisi, Doamne, Şi numele-ţ în coame* * Adecă în bucine Voi cânta, o, svinte, Cerescule părinte, Cel ce mântuirile 250 Măreşti şi scutirile împăratului şi faci Milă lui David în veaci, Unsului tău, şi cu dins, Seminţiei lui nestâns. 50 B.B.: Norod, carele n-am cunoscut, mi-au slujit mie. 51 Scris: €3gt»hampe. 173 t PSALMUL 18 în silîave 8 Măririle lui Dumnezău Ceriurile vestesc52, zău, Şi a manilor lui faptă Tăriia spune ş-arată. 5 Zioa zilei cuvânt spune, Noaptea nopţei minte pune / v Nu sânt graiur, nici cuvinte Ascunse sau tăinuite Glasul lor să nu să-auză 10 Şi tot locul să nu prinză. în tot pământul au ieşit Vestea lor cu glas slăvit, Cuvintele lor s-au întins Marginea lumiei de-au cuprins. 15 Lăcaşul ş-au pus în soare, Cine-i care să-l coboare? El ca un mire-i ce iase Din cămara-ş de la mease. Bucura-s-a să alearge, 20 Ca uriiaşu!53 ce mearge Cu de sârg într-a sa cale Necătând de deal sau vale. Dintr-ale ceriului margini Ieşirea-i e fară sarcini ‘/40r [.......................f 25 Dară greşalele cine Le va preceape, stăpâne? De ale meale ascunse Şi la ivală neajiunse, Doamne, tu mă curăţeaşte 30 Şi pre robul tău scuteaşte Şi mă iartă de streine Ce s-ating cu rău de mine 52 Scris: ccctecuV. 53 Scris: is'pYAtuoyrt. 54 Lipseşte o filă. în B.B, îi corespunde următorul text: 7. Şi istovul lui până în marginea ceriului, şi nu iaste cel ce să va ascunde de căldura lui. 7. Leagea Domnului fără prihană e, întorcând suflete; mărturiia Domnului credincioasă e, înţelepţind pruncii. 9. Direptăţile Domnului direpte-s, veselind inema; porunca Domnului lucie iaste, luminând ochii; 10. Frica Domnului curată e, rămânând în veacul veacului, judecăţile Domnului adevărate-s, îndireptate deodată. 11. Pohtite-s mai mult decât aurul şi piatra cinstită multă şi mai dulce decât miarea şi fagurul. 12. Pentru că şi robul tău păzeaşte aceastea, şi păzind aceastea, răsplătire multă. 174 Cari, de nu mă vor stăpâni, Neîndoit voi izbucni 35 Şi atunci fară prihană Voi fi umblând după hrană. Şi de mare, atunci, păcat, Eu mă voi face chiar, curat.55 Şi vor fi întru plăceare 40 Cuvintele gurei meale Şi gândul inimiei meale înainte-ţ cu tocmeale /40v Pururea va fi căzute, Dorite şi prea plăcute. 45 Dumnezău, ajiutoriul mieu Şi izbăvitor iul de rău. PSALMUL 19 în sillave 13 în zioa năcazului, Domnul să te-auză56 Ş-al lui Iacov Dumnezău nume te cuprinză Cu scuteală ş-ajiutor dintru cel svânt ţie Trimiţă şi din Sion sprijineală-ţ vie. 5 Toate jârtvele tale însuş pomenească Şi arderea-ţ cea de tot grasă să topească, Domnul, după inimă-ţ dea ţie ce-i ceare Şi-ţi plinească tot svatul cu a sa puteare. Bucurie voi avea de-a ta mântuire 10 Şi-n numele Domnului Dumnezău mărire Vom avea şi el toate cearerile tale Plinească şi-ntocmească cu bun rând şi cale. Eu acmu am cunoscut c-au mântuit Domnul Pre unsul său de vrăjmaş şi i-au suit cornul57. 15 Auzi-l-va pre dinsul din ceriul său cel svânt Şi va-nălţa slava lui de mirat pre pământ. Mântuirea dereapte-ţ întru puter iaste Şi n-a lăsa pre vrăjmaş să scape de veaste58. Aceştia - în căruţe şi aceştia-s pre cai 55 B.B.: 13. Greşalele cine le va priceape? Dtru cealc ascunse ale meale curăţeaşte-mă şi de cătră cci streini cruţă pre robul tău! 14. De nu mă vor stăpâni, atuncea fiiră prihană voi fi şi mă voi cură|i de păcat mare. 36 Scris: Te 57 B.B.: 6. Plinească Domnul toate cearerile tale. Acum cunoscuîu că au mântuit Domnul pre unsul lui. 58 B.B.: 7. Asculta-l-va pre dânsul din ceriul cel sfanţ al lui, în sile - mântuirea direaptei lui. 175 Noi numele Domnului îl vom chiema la vai. Şi ei s-au împiedecat ş-au căzut degrabă, Noi ne-am sculat ş-am umblat cu rând bun şi treabă Pre împăratul Doamne, de răi mântuiaşte Şi oricând te vom chiema, ne-auzi părinţeaşte. PSALMUL 20 în silîave 6 A Intr-a ta puteare, Doamne, şi aveare Va sălta-împăratu Şi ş-oa iuţi svatu, De-a ta mântuire Ce-i faci cu mărire * In zi şi în noapte S-oa dezmierda foarte. /41v Inima lui te-au vrut Şi cu dor au cerşut; Lui, Doamne, i-ai dat Cu braţ îndurat, Pre dinsul n-ai lipsit Or de ce te-au pohtit Ş-a buzele lui voie Ai prisosit de voie. Cu blagosovire De bunătătire * L-ai întâmpinat Şi l-ai îmbrăţoşat, Pre al lui cap ai pus Tu cunună de sus De pietri prea scumpe, Iară nu din râpe. Viaţă de la tine Au cerşut, stăpâne, f12* Şi de zi lungime I-ai dat cu lăţime, în mântuirea ta EI veasel ţ-oa cânta, Că-ntr-însă e mare Slava lui cu zare. Preste dâns vei pune Mărire, stăpâne, 176 Mare cuviinţă Dup-a Iui credinţă. Că-n veaci de vecie Cu puternicie Lui blagoslovire Vei da cu mărire. Svânta-ţ a ta faţă Lui i-oa fi povaţă întru bucurie Prea cu veselie. Căce împăratul Nădeajdea şi svatul în Domnul o are Fără de schimbare într-a celui înalt Milă având el svat, Nu să va ispiti Din gând a să clăti. La toţ vrăjmaşii tăi Cari îţ sânt foarte răi Mâna-ţ să găsească Şi să-i pedepsească. Şi a ta dereaptă Să afle cu plată Pre toţi, cari pre tine Te urăsc, stăpâne. Ca un cuptor de foc Pune-i-vei la soroc în vreamea feaţei tale, Arătând tu lor cale. Cu a sa mânie, Domnul, lor urgie Le va da şi focul Le-a mânca norocul. Roada lor din pământ Vei piarde tu, cel svânt, Şi sămânţa lor Din fiii oamenilor. Că asupră-ţ reale Au plecat şi greale Au cugetat svatur Ce n-or avea statur. Că dos îi vei pune Şi în rămaş de tine Vei găti lor faţa 80 Ca să-i bată ccaţa. A Inalţă-te, Doamne, într-a tale coarne Şi cu a ta puteare Le adu lor fiiare59. 85 Iară noi vom cânta Şi cu slavă vom purta Puterile tale Prin munţi şi pre vale. PSALMUL 21 în silîave 10 Dumnezăule, Dumnezău mieu, Pentru ce m-ai lăsat la60-atât greu? Spre mine tu din ceri ia aminte Şi cu milă mă ajiută, svinte! 5 Departe sânt de-a mea mântuire Cuvintele ceale de perire, A căderei meale în păcate Cari nu-m dau din binele tău parte. Dumnezăul mieu, zioa voi striga 10 Şi mă vei auzi, când tî-oi ruga Şi noaptea; şi n-a fi spre nebunie Sau spre nepreceapere aceaea mie. Iară tu lăcuieşt întru cel svânt Lauda lui Izrail pre pământ. 15 Părinţii noştri au nădăjduit Spre tine şi pre dinşi ai izbăvit; Cătră tine în nevoi au strigat Şi s-au mântuit că i-ai ascultat, Spre tine ei toţ au nădăjduit 20 Şi ruşine necăir n-au păţit. Iară eu nu sânt om, ci sânt râmă, Viiarme61, gândac şi de ape spumă, Tuturor oamenilor ocară, Nărodului defăimare rară. 25 Toţ, car m-au văzut, m-au batjocurit, Din buze au grăit, din cap au clătit, Zicând: „Şi pre Domnul au nădăjduit, 59 Scris: «ţ'iAf'c. Citeşte: fi-iare. 60 Scris: ah. 61 Scris: rYapms. Citeşte: vi-iarme. El izbăvească-I de la pătimit, Mântuiască-1, căce el pre dânsul 30 îl voiaşte cu tot într-adinsul!” Că tu eşti din pântece ce m-ai tras Şi de la ţâţa maicei-m or în ce ceas. Nădeajdea îm eşti că spre tine eu M-am aruncat cugetând eu din zgău; 35 Din pântecele maicei-m îm eşti Dumnezău şi să nu mă părăseşt. Nice te depărta de la mine Că-i aproape năcazul şi cine Să-m ajiute şi să mă scoaţă nu-i, 40 Nici am cui obidele să-m spui. Viţei foarte mulţi m-au încungiurat Şi taur graş împrejur m-au luat. Gura lor asupra mea au căscat Ca leul răpind şi răcnind turbat f*St 45 Ca apa m-am vărsat şi a meale Oase s-au râsipit din tocmeale. Şi în mijlocul pântecelui mieu Inima-m au rămas fară său, Ca ceara ce să topeaşte de foc 50 S-au făcut şi s-au zgârcit ca-n toc. Şi ca vasul de lut ce e crăpat Vârtutea mea în trup mi s-au uscat Şi limba-m de grumazi-m s-au lipit Şi-n ţărâna morţei m-am coborât. 55 Căce mulţi dulăi m-au încungiurat, Săborul celor vicleni m-au călcat. Mânule-m, picioarele-m au săpat Şi toate oasele-m au numărat Şi ei au socotit şi au privit, 60 Hainele meale şie au împărţit, Sorţi pentru cămaşă-m au aruncat Şi acel nevreadnic o au îmbrăcat62. /45v Iară tu, nu depărta, stăpâne, Ajiutoriul tău de cătră mine, 65 Spre sprijineala mea ia aminte. Din armă sufletul mieu, svinte, Scoate şi pre cea ună născută A mea din mâna câinelului cruntă63. Din gura de leu mă mântuiaşte 62 B.B.: 19. Şi ei socotiră şi mă văzură, împărţiră hainele meale şi pre îmbrăcămntea mea aruncară sorţi. 63 B.B.: Izbăveaşte dc la sabie sufletul mieu şi den mâna câinelui pre cel singur născut al meu. 179 70 75 80 85 90 95 100 105 110 Şi smereniia mea izbăveaşte Dintr-a inorogilor coame, Ca să-t cânt laude în canoane. * Fraţilor miei numele-ţ voi spune Şi în mijloc de săbor pre tine în psalmi te voi cânta-mpărate, Ca să ierţi robul tău de păcate. Voi, cei ce aveţ teamă de Domnul, A In laudele Iui unflaţ cornul, A lui Iacov seminţie toată, Măriţi-I cu cântece în gloată! I46* De dâns toată seminţiia teamă, A lui Izrail care să chiamă, Că pre sărac într-a lui rugă N-au defăimat cu ocăr de fugă, Nici de Ia mine ş-au întors faţa, Ca să mă-ajiungă gerul şi ghiaţa. Şi el m-au auzit când eu din pat Cu glas de umilinţă I-am strigat. Lauda mea iaste de la tine Şi eu în săbor mare, stăpâne, Voi face mărturisire tie * Şi a rugiloru-m avuţie Voi da înaintea car au teamă De tine şi te bagă în seamă. Mâncând să vor sătura săracii Şi pre Domnul vor slăvi mortacii; Cei car cu dor pre dânsul îl cată Şi-i slujesc cu faţa curată,’ /46v A căror inima tot vie Le va fi întru veaci de vecie; Aduce-ş-vor de Domnul aminte Şi s-or întoarce la dins cu cinste A pământului margin toate Cu alalte de supt ceriur gloate Şi-nainte-i vor da-nchinăciune Moştenirile cu plecăciune A neamurilor de supt cer toate Smerindu-să pân la pământ foarte. Că a Domnului împărăţiia Iâste şi însuşi stăpânăriia Preste neamur supt cer ţine Pre car în dar mângâie cu bine. Toţ graşii pământului au mâncat Şi înaintea Iui s-au închinat 180 115 Şi toţ car să pogoară în pământ înainte-i vor cădea ca dc vânt /47r Iară sufletul mieu lui viază Şi seminţiia mea la dins pază Şi slujbe credincioase va face, 120 Ca să aibă odihnă în pace64. Neamul cel viitor să va spune Domnului cu semn de plecăciune Şi vor vesti a lui dereptate Svântă şi fară răutate 125 Nărodului care să va naşte, Ce-au făcut Domnul şi el îl paşte. PSALMUL 22 r în sillave 5 Domnul mă paşte Şi mă grijaşte Şi n-oi fi lipsit Nimic pre pământ. a 5 Intr-al păşiunei Şi al odihnei Loc, lăcaş mie Mi-au dat să-m fie, La apă lină 10 El de odihnă. W V ♦ 1 w Fara prihana Mi-au făcut hrană Şi sufletul mieu Au întors din rău. /47v 15 Pre-a dereptăţei Ş-a bunătăţei Cărăr povaţă Mi-au fost de faţă Pemtr-al lui nume 20 Ce-i svânt în lume. Că de voi umbla Şi mă voi afla A- In umbra morţei, De-a răutăţei 25 Chip nu m-oi teame, Nici voi geame 64 B.B.: Şi sufletul mieu lui trăiaşte şi semenţiia mea va sluji lui. 181 Că tu cu mine Eşti de-mi dai bine, Că toiagul tău 30 Şi varga-ţ de rău Ea m-au mângâiat La greu tânguiat; Mie mainte Foarte cu cinste 35 In scumpă casă Mi-au gătit masă, A In preajma căror Pre mine cu dor Ei mă năcăjesc 40 Şi mă izmenesc. Capul mieu ai uns Cu unt-de-lem scurs Şi păliaru tău Pre mine prea greu, 45 Ca un putearnic îmbătând vreadnic, Mila-ţ pre mine Va goni bine. Zilele toate 50 Până la moarte, /48r Ca să lăcuiesc65 Eu şi să trăiesc66 Şezând la masă La Domnu-n casă A 55 In zile multe, Lungi şi cărunte. PSALMUL 23 în silîave 13 Al Domnului pământu şi plinirea-i iaste, Lumea şi toţi car trăiesc într-însă cu veaste. Aceasta pre mări i-au pus singur temeliia Şi pre râur l-au gătat şi i-au dat tăriia. 5 Şi cine să va sui în domnescul munte Sau cine în svântul lui loc va sta cu cinste? Cel nevinovat la mâni cu inimă bună, 65 Scris: Ai»KOYnecKtf. 66 Scris: Tp'bvrecKk’. 182 Carele sufletul său în deşert nu sună Şi vecinului, viclean n-au făcut jurământ, 10 Cât au fost şi au trăit dupre legi pre pământ. Acesta de la Domnul bună cuvântare Va lua şi-oa câştiga milă cu-ndurare, De la mântuitoriul Domnul său Dumnezău Pre carele el şie şi l-au ales din zgău, /48v 15 Acesta iaste neamul celor ce cată Pre Domnul şi car cearcă faţa cea curată A Iui Iacov Dumnezeu care cu cuvântu Din nimic au fapt toate, ceriu şi pământu. Porţile voastre, prinţipi, râdicaţ cu grabă 20 Şi vă râdicaţ voi porţi veacinice la treabă, Că împăratul slavei prin voi cu mar gloate Va întră, adunate din părţile toate. Cine acest împărat al mărirei iaste Ce vine cu atâta hvală şi poveaste? 25 Domnul cel tare iaste şi prea mult putearnic! Care-nalţă la război pre slab şi nemearnic. Porţile voastre, prinţipi râdicaţî cu grabă Şi vă râdicaţ voi porţi veacinice Ia treabă, Că împăratul slavei prin voi cu mari gloate 30 Va întră, adunate din părţile toate. Cine acest împărat al mărirei iaste Ce vine cu atâta hvale şi poveaste? /49r Domnul al puterilor, el acesta iaste, împăratul mărirei cu atâta veaste. PSALMUL 24 în sillave 10 Cătră tine, Doamne, am râdicaţ Sufletul mieu de vrăjmaş supărat Dumnezăul mieu, eu a mea nădeajde în tine am pus şi n-o voi piarde, 5 Ca în veac să nu paţ eu ruşine Nici vrăjmaşii să râză de mine. Că toţ cei ce te rabdă pre tine, A? Scris; MT»MTb,TOpK»A. 68 în slavonă: Catisma patra. 183 10 15 20 25 30 35 40 45 50 Nu s-or ruşina lipsiţ de bine; Toţ, car farăleage lucrează în deşert să ruşineaze-n vază. Căile tale, Doamne-m arată Şi cărările tale cu luminată învăţătura tu mă învaţă, Să nu scapăt în bâznă şi-n ceaţă. Spre al tău adevăr mă-ndereaptă Şi mă-nvaţă pre calea dereaptă, Căce tu eşti mântuitoriul mieu, Dumnezău ocrotitoriul de rău, Şi pre tine eu zioa toată Te-am aşteptat şezând în gloată. Doamne, de îndurări-ţ ia aminte Şi de zilele-ţ adu-ţ, prea svinte, Căce din-ceput, din veac de veac sânt, Cari tu le dai şerbilor pre pământ. A tinereaţeloru-m păcate Ş-a neştiinţei-m, în carte Nu scrie, nici pomeni, Doamne, Să nu caz, după jiudeţ, la coarne. După milă-ţ tu mă pomeneaşte, După bunătate-ţ niă socoteaşte. /50r Bun şi derept iaste Domnul Pentr-aceaste va zdrobi cornul Celor ce greşesc şi le va pune Leagea-n cale cu înţelepciune. Şi pre cei blânzi el Ia jiudecată Va-nderepta pre dereapta treaptă, Pre cei blânzi va învăţa a sale Căi în adevăr, fară taclale. Toate căile Domnului mieu sânt Milă şi adevăr celor cu gând svânt, Car aşezământul lor îl cată Şi pre mărturiile-i să ceartă. Pentru numele tău, dară, Doamne, Curăţeaşte-m păcatul de seamne, Căce mult iaste şi mi-i prea teamă Că n-oi putea să dau de dins seamă69. Cine iaste omul ce să teame Şi sufletul de Domnul îi geame? în calea ce-au ales leage va pune Şi, cum s-oa chivernisi, n-oa spune, /50v Sufletul lui în bunatăţ sălaş 69 B.B.: 12. Pentru numele tău, Doamne, şi iartă păcatul mieu, că mult iaste. 184 Avea-va fară frică de pizmaş Şi seminţiia Iui în moştenire Va ft pre pământ fară svârşire. 55 Celor ce de Domnul li-i teamă, întărire le iaste şi-i chiamă Şi a sa el lor făgăduinţă Va arăta cu bună credinţă. Ochii miei pururea sânt spre Domnul 60 Şi nu s-oa lipi de dinşii somnul, Că el picioarele meale din laţ Va scoate sa dau cu vrăjmaşii harţ. Cată spre mine şi îm fa milă, Că-s unul născut sărac cu chilă70. 65 Năcazurile inimiei meale S-au înmulţit cu nespuse greale; Din nevoile meale mă socoate Ca să nu paţ fară vreame moarte. Vezi-m smerirea şi osteneala 70 Şi-m lasă în dar toată greşala. /5Ir Vezi-m vrăjmaşii că s-au înmulţit 71 Şi cu rea urâciune m-au urât. Sufletul mieu tu, Doamne, păzeaşte Şi de-ai miei vrăjmaşi mă izbăveaşte, 75 Ca să nu mă ruşinez, că-n tine Am nădăjduit de prunc, stăpâne. Cei derepţi şi fară răutate S-au lipit de mine la parte, Că eu te-am aşteptat, o, Doamne, 80 Să mă scap din năcazur şi coarne. Dumnezăule, tu izbăveaşte Pre Izrail care să căzneaşte, De năcazurile lui toate, Ca să te cânte până la moarte. PSALMUL 25 în sillave 7 Doamne fa-m jiudecată, Că în nerăutate Eu, cu dereapta faptă, Am umblat după carte. /5lv 79 B.B.: 17. Priveaşte preste mine şi mă miluiaşte, căce sângur născut şt sărac sânt eu. 71 Scris: ^pahimc. 185 s-73 52r 5 în Domnul eu nădeajde Având încredinţată Fi-voi ca un pom vearde Neslăbind niciodată. Fă-m ispită, o, Doamne 10 Şi cum vei tu mă cată Şi eu ţ-oi da pocloane în viaţa72-m în toată. Rărunchii miei aprinde Şi inima-m arde, 15 Că mila ta să-ntinde Şi pre ochii miei cade. Şi că bine am plăcut întru adevărul tău, Cinste ţie cu căzut 20 înălţându-ţ eu din zgău. Cu adunarea deşartă Eu n-am şezut la taine / Sau m-am purtat vrodată întru ale ei haine. 25 Şi eu cu cei ce calcă Leagea într-a lor svatur N-oi întră, ce-a lor falcă Voi zdrobi de mascur. Urât-am adunarea 30 A celor ce viclenesc, Cari cu mândrie narea «A Iş umflă şi şalviresc. Şi cu cei necredincioş N-oi şedea la vorbă 35 Şi, de-or fi şi putincioş, Cu dâns n-oi mânca ciorbă Mânile meale curat #> Intru cel nevinovat Voi spăla fără păcat 40 Să nu caz cumva în laţ. /52v Şi jirtăvnicul tău Voi încungiura, Doamne, Doamne, Dumnezăul mieu, Cu smerite pocloane. 45 Cu al laudei tale A A Eu glasul să auz 72 Citeşte: vi-iaţa. 73 B.B.\ 5. Urât-am adunarea celor ce sâ viclenesc şi cu cei nccrcdincioşi n-am şezut, 74 Scris: 186 Şi să-ţ spui75 minunile Cu zâcere de căpuz. Ai tale case, Doamne, 50 Eu bună cuviinţă Am iubit cu pocloane Să-m fii de folosinţă. Aşijderca am iubit Loculu-ţ cel de slavă 55 Sălaşului tău slăvit Pre pacc şi pre zarvă. Ca cu cei necredineioş Sufletul să nu-m pierz eu /53f Sau cu sângiur sătoş 60 ^ Viaţa să-m petrcc rău, întru a cărora mân Fărădelegile sânt Şi ca neşte turbaţ câni Latră pre bun pre pământ. 65 A lor mână dereaptă S-au prea împlut de darur76, Numai le-a fi răsplată Nu după multe ceasuri. Eu, însă, ca un sărac 70 întru ncrăutate Am umblat şi, prea prost ac, Păzindu-m a mea parte. Izbăveaşte-mă, Doamne, Şi tu mă miluiaşte, 75 Seoţindu-m din coarne, Să nu piei tâlhăreaşte. / Piciorul mieu au stătut * Intru-ndercptare Fi-vei, Doamne, bine vrut 80 De mine în adunare. i53v PSALMUL 26 în sillave 13 Luminare îm iaste, mântuire, Domnul; De cinc mă voi teame, ce-o să-m facă omul? Scutitoriul vieţei meale Domnul iaste; O * r Scris: cnsV, B B. :9. Să nu pier/i cu cci necredincioşi sufletul mieu şi cu oamenii sanciurilor viaţa mea, 10. Cărora sânt în mâni ftrtdctcgile, direapta lor s-au împlut de daruri. 187 1 I De cine m-oi îngrozi lovit fară veaste? 5 Când aproape de mine ar veni car fac rău Trupul să mi-1 mănânce sau să-neace în tău, Vrăjmaşii miei şi cei car îm sânt cu năcazuri Au slăbit şi au căzut la greu şi marazuri77. Tabără asupra mea de-a fi rânduită, 10 Inima nu mi-a cădea de frică-n ispită. Război de s-ară scula asupră-m; într-însu Tare am nădăjduit cu tot într-adinsu. Una eu de la Domnul am cerşut şi, iată, Aceaea79 o voi cerca în viaţa80-n toată: /54r 15 Ca într-a Domnului eu prea curată casă Zilele-m să-m chieltuiesc zvorindu-i la masă, Ca frâmseaţea lui să văz şi a lui prea svântă Bisearecă eu să cerc81 cu inimă-nfrântă Că-ntr-a răutăţilor meale zi pre mine 20 In cortul său m-au ascuns, vrând să-m facă bine, în ascunsul cortului său m-au acoperit, Nevrând ca să mă vază de vrăjmaşii-m perit. Pre piatră m-au înălţat preste vrăjmaş, iată, Capul mieu au înălţat să nu caz în ceartă. 25 împrejur eu am umblat şi-n cortul lui mare De laudă i-am jirtvit jirtvă cu strigare. Glăsui-voi Domnului şi-i voi cânta slavă, Zicând: „Auz glasul mieu fară de zăbavă, Glasul cu carele eu înainte-am strigat 30 Şi cu milă m-ascultă, bunul mieu împărat! Ţie inima-m ţ-au zis: ,Căta-voi pre Domnul Şi ce-m va putea mie ca să-m strice omul?' ^54 v Faţa-m pre tine au cătat şi eu, Doamn-ţ, faţa Voi căta şi voi ceare cât mi-a fî viaţa82S3. 35 Faţa-ţ tu să nu-ţ întorci, Doamne, de la mine Şi de cătră robul tău mânios, stăpâne, Să nu te abaţ, ci-m fii tu ajiutori mie, Ca să nu fiu lepădat de a ta mânie Şi să nu fiu eu lăsat, Doamne, de la tine 77 B.B.: 4. Cei ce mă necăjesc şi vrăjmaşii miei, ei au slăbit şi au căzut. 78 Scris: pTiSGw. 79 Scris: ATfc. 80 Citeşte: vi-iaţa. 81 Scris: vepktf. 82 Citeşte: vi-iaţa. fi 1 _ B.B.: 13. Ţie au zis inima mea: „Pre Domnul voi ceca!”. Cercă-te faţa mea, faţa ta. Doamne, voi cerca. 188 40 Oh, mântuitoriul mieu, grăbeaşte-m cu bine, Că de tată şi mumă de mic sânt părăsit!” Iară Domnul m-au luaţ m-au crescut şi m-au hrănit’. Tu, Doamne, mie pune în calea ta leage Şi-n cărarea dereapta spune-m cum voi mearge, g i 45 Pentru vrăjmaşii miei , cari în zi şi în noapte îm întind curse să viu mai curând Ia moarte. * In sufletele celor ce-m fac supărare Nu mă da, că s-au sculat asupră-m cu mare Gâlceavă şi mărturii nedereapte multe 50 Au pus cu mincinoase asupră-m cuvinte. /55r în pământul celor vii crez că bunătatea Domnului o voi vedea, precum scrie Cartea” Tu pre Domnul aşteaptă şi te-mbărbătează, Inima-ţ să-ntărcască şi nimic nu scazâ 55 Şi pre Domnul nezmintit îl îngăduiaşte, Că el pre cel obidit singur ocroteaşte. PSALMUL 27 în sillave 10 Cătră tine eu, Doamne, voi striga, Dumnezăul mieu, şi voi alerga, Ca să nu taci tu de cătră mine Văzându-m năcazurile pline! 5 Ca nu cumva despre mine să taci Şi să nu fiu cu Ia boală-m far’ vraci Şi mă voi asemăna celor ce cad Şi să coboară în groapă la iad. Glasul rugei meale auz, Doamne, 10 Când tc rog cu smerite pocîoane, /55v Când cătră beseareca-ţ cea svântă Mânile-m rădic în grijă multă. Şi să nu mă tragi cu păcătoşii, Nice să mă pierzi cu minciunoşii, 15 Cu cei ce lucrează strâmbătate. Cu vecin grăind pace din Carte, Iară în inima lor ţin nespuse Reale şi vicleşuguri ascunse. Doamne, după lucrul lor plată 20 Le dă şi Ie Hi ne-ntârziiată, După vicleşugul lor de izvod 84 Scris: 1S9 Prinde-i şi-i încurcă în năvod. Şi după faptele mânilor lor Dă-le şi-i cercetază cu omor 25 Şi dup-a lor chiară răsplătire Le răsplăteaşte lor cu peire. Că spre lucrurile Domnului ei N-au înţeles, nici ş-au pus temei, /56r Nici spre lucrurile mânilor Iui 30 Cu deadins n-au vrut a nădăjdui; Iară tu pre dinşii îi vei surpa Şi nu-i vei zidi până ce-or crăpa. Domnul bine-i cuvântat, că glasu Rugăciunei meale în tot ceasu, 35 Când eu l-am strigat mi I-au auzit Şi de toţ vrăjmaşii m-au mântuit. Domnul mie îm iaste ajiutor Şi-n toate năpăştile scutitori, Spre dins inima-m au nădăjduit 40 Şi or în ce greu m-am ajiutorit. Şi trupul mieu au înflorit foarte Şi cu voia mea până la moarte, Lui eu voi face mărturisire85. Căce Domnul iaste întărire 45 Nărodului său şi scutitor, Mântuire-i unsului său cu dor. /56v Pre nărodul tău, Doamne, mântuiaşte Şi moştenirea-ţ bîagosloveaşte Şi pre ei îi râdică şi-i paşte 50 Şi pân în veac cu milă grijaşte. PSALMUL 28 în silîave 7 Voi, fiii lui Dumnezău, Printr-îns scăpaţ de la rău, Domnului fară de preţ Fii de bărbeci cu păr creţ, 5 Aduceţ cu mărie Şi cinste peste fire. Numelui Iui mărire Aduceţ cu slăvire Şi Domnului vă-nchinaţ 85 B.B.: 10. Şi odrăsli trupul mieu şi den voîa mea mă voi mărturisi lui. 190 10 în curtea-i cea fară ianţ. Svântă şi neoprită De tot faptul dorită, /57r Glasul Domnului iaste Peste ape cu veaste, 15 Dumnezăul mărirei, Al slavei ş-al tăriei Preste multe au tunat Ape ca un împărat. Glasul Domnul iaste 20 întru tărie cu veaste86, Glasul Domnului are Cuviinţă prea mare; Glasul celui ce strâcă Chiedrii loviţ de stâncă 25 Şi că chiedrii din Livan Va zdrobi fără divan Domnul şi-i va zdrumica Şi în praf îi va freca, Ca viţelul de Livan 30 Nepurtând pre la divan /57v Şi ca cel ce e iubit Fii din inorogi născut87. Glasul Domnului care Para de foc o sare 35 Şi ca pre neşte paie Fără de greu o taie. Glasul Domnului care Puşti iul de mirare Din temei îl clăteaşte 40 Şi cum va îl zdrobeaşte. Şi Domnul clătinare Va face cu mirare Pustiului de Cadis Cum însuş va vrea cu râs. 45 Glasul Domnului care Cu mare desfătare Cerbii îi săvârşaşte Şi în livez dulci paşte. /58r Şi el va descoperi 50 Dumbrăvile ş-oa sări în bisearecă-i, care Grăiaşte: „Slavă mare!”. 86 B.B.: 3. Glasul Domnului - spre ape, Dumnezăul mărirei au tunat, Domnul - preste ape multe. 87 B.B.: 6. Şi va mărunţi pre dânsul ca viţelul Livanului; şi cel iubit - ca fiiul inorogului. 191 Domnului potop pre pământ Va lăcui ca un svânt 55 Şi va şedea împărat în veaci Domnul ne-ncetat. Domnul nărodului său Tărie, fară băsău Va da şi el pre al său 60 Nărod, ca un Dumnezău, Cu pace va blagoslovi în veaci de veaci pân-a fi. PSALMUL 29 în silîave 13 înălţa-te-voi, Doamne, că tu m-ai sprijinit Şi asupră-m vrăjmaşii miei nu i-ai veselit. /58v Doamne, Dumnezăul mieu, strigat-am pre tine Şi de toate ranele m-ai vindecat bine. 5 Sufletul din iad mi-ai scos şi, de car cuboară In groapă, m-ai mântuit să nu mă omoară Domnului cântec cântaţ ai lui cei cuvioş Şi a svinţeniei lui pomenire din moş Dovediţ, că iuţime în mânie-i multă 10 Şi în voie-i viaţă88 iaste, ca de nuntă. Seara s-oa sălăşlui plâns şi demineaţa Va prinde bucurie supt cer toată faţa. Iară în prisosinţa mea eu cu dovadă Am zis: „Nu mă voi clăti în veaci de vro svadă!” 15 Doamne, frâmseaţei meale cu voia-ţ puteare Dă, că n-am de la altul aceaea a ceare! Iară tu, Doamne, faţa ţ-ai întors şi greaţă M-au cuprins şi m-am făcut turburat de ghiaţă. Cătră tine eu, Doamne, voi striga şi rugă 20 Ţie, Dumnezăul mieu, voi da ca o slugă /59r „în sângele mieu folos ce e ca pre fune, Când eu de sârg mă cobor întru stricăciune? Au doară ţărâna s-oa mărturisi ţie? Sau ea adevărul tău pre la-mpărăţie 25 Va vesti?” Domnul însuş a mea supărare Au auzit şi mi-au dat miîă cu-ndurare. Domnul, ajiutoriul mieu or în care vreame 88 Citeşte: vi-iaţă. 89 » • B.B.: 11. Ce-i folos în sângele mieu, când mă pogor eu întru stricăciune?. 192 I i l Mi-au fost; de nimic, dară, supt cer nu m-oi teame Tu, Doamne, plângerea mea spre prea bucurie 30 Mi-ai întors, sacul mi-ai rupt şi cu veselie M-ai încins, ca să-ţ cânt mărirea mea ţie Şi eu nu mă voi mâhni nici de-o sumeţie. Doamne, Dumnezăul mieu, în veac de veac ţie Cu plecată90 inimă ţ-oi da mărturie. PSALMUL 30 în sillave 11 Spre tine eu, Doamne, am nădăjduit Să nu mă ruşinezi în veac obidit. /59v în dereptatea ta mă izbăveaşte Şi mă scoate de la vrăjmaş din cleaşte. 5 Cătră mine ureachiia-ţ91 pleacă Şi degrab mă scoate din munca seacă. Tu mie îm fii, Dumnezău, scutitor Şi spre casa scăpărei apărător îm fii, ca tu pre mine să mântuieşti, 10 Că putearea mea şi scăparea îm eşti. Şi pentru numele tău, tu povaţă Mi-ei fi şi mă vei hrăni în viaţă. Din cursa aceasta ce-au ascuns mie Scoate-mă, că tu, Doamne, din pruncie 15 Scutitor îm eşti cu tare nădeajde Carea eu în viaţa mea n-oi piarde92 în mânile tale duhul mieu voi da Şi de la vrăjmaş năcazur n-oi răbda Că tu, aî adevărului Dumnezău 20 Pre mine, Doamne, ai mântuit de rău. Z501" Pre cei ce păzesc deşertăciunile în zădar şi trăiesc cu minciunile Ai urât, iară eu am nădăjduit Spre Domnul şi de bine nu m-am lipsit. 35 De mila ta voi avea bucurie Şi pururea voi fi cu veselie, Căce spre smereniia mea ai cătat Şi din nevoi sufletul mieu ai scăpat Şi în mânile vrăjmaşilor cu râs 90 Scris: ha^katt». 91 Scris: tfpAKiAu. Citeşte: ureachi-ia-ţ. 92 Scris: riÎApAe. Citeşte: pi-iarde. 193 4 4 30 Pre mine, pre robul tău, nu ai închis, în loc desfătat picioarele mi-ai pus Şi cu îndurare m-ai privit de sus. Miluiaşte-mă; Doamne, că în năcaz Greu şi neîncetat în tot ceasul caz. 35 Ochiul mieu s-au turburat de mânie, Sufletul şi stomahul din temelie93. Că viaţa mea s-au strâns în dureare, Anii-m în suspinăr fară puteare /60v Şi vârtutea mea întru sărăcie 40 Au slăbit ş-au ajiuns Ia calicie94 Şi oasele meale s-au prea turburat, Fiind de vrăjmaşii miei eu supărat. La toţ vrăjmaşii miei, câţi am din-ceput, Ocară şi batjiucură95 m-am făcut 45 Şi tuturor vecinilor miei foarte Şi frică cunoscuţilor de moarte. Cei ce mă vedea pentr-aceasta, dară, Toţ de la mine au fugit afară. Ca un mort de la inimă eu uitat 50 Am fost şi ca un vas pierdut şi uscat M-am făcut, că a multora ocara Eu am auzit iama şi vara, Acelor ce96 împrejiurul mieu lăcuiesc Şi în tot ceasul mă latră şi mă cârtesc97. 55 Când asupra mea ei toţ împreună, Mulţi să adună ca la o fântână Z61* Ca să ia sufletul mieu s-au svătuit, Iară eu spre tine am nădăjduit. Zis-am: „Tu, Doamne, eşti al mieu Dumnezău A 60 In carele am nădăjduit din zgău, A Intru mânile tale sortii miei sânt; t 7 Izbăveaşte-mă, tu, dară, pre pământ Din mâna vrăjmaşilor şi de cei car Mă gonesc şi mă scobesc ca pre neşte cari!”98 65 Faţa ta preste robul tău arata Şi cu a ta, Doamne, milă înaltă 93 B.B.: 11. Mântuiaşte-mă, Doamne, căci mă necăjesc; turbură-se cu mânie ochiul mieu, sufletul mieu, pântecele mieu. 94 * * « B.B. : 12. Căci au lipsit cu dureare viaţa mea şi anii mici în suspinări. 95 Scris: gathîiokWpti, 96 Scris: heh. 97 B.B.: 16. Făcuiu-mă ca un vas pierdut, căci am auzit ura a multora den cei ce nememicesc împrejur. 98 B.B.: 19. Izbăveaşte-mă den mâna vrăjmaşilor miei şi de cei ce mă gonesc pre mine. 194 Mă mântuiaşte să nu mă ruşinez Că te-am chiernat pre tine şi-n tine crez! Să să ruşineaze necredincioşii 70 Şi în iad să să pogoare, păcătoşii; Facă-să mute buzele vicleane, Car asupra dereptului cu seamne Grăiesc fardeleage cu mândrie Şi cu defăimare în sumeţie! / v 75 Cât e mulţimea bunătăţei tale, Doamne, de muită pre munţi şi pre vale, Carea căror tem de tine ai ascuns. Şi căror nădăjduiesc spre tine ai pus înaintea a fiilor omeneşti, 80 Ca să cunoască" că tu îi ocroteşti. Că tu întru ascunsu feaţei tale îi vei ascunde pre tainică cale. De a oamenilor grea turburare. Şi pre dinş fară nice o mustrare 85 Vei acoperi de graiul cel întort A limbilor foarte cu taină în cort!100 Bine-i cuvântat Domnul că au minunat Pre ai săi mila sa ca un împărat în cetatea acea de îngrădire. 90 Iară eu am zis întru uimire: „De cătră sfânta-ţ ochiloru-ţ faţă Eu lăpădat sânt şi trist ca o ceaţă!” /62r Pentr-aceasta glasul de rugăciune Al mieu l-ai auzit când eu pre tine 95 Te-am strigat cu inimă prea fierbinte, Cerescule şi veacinice părinte. Pre Domnul toţi cuvioşii lui iubiţi Şi înalt bunătăţile Iui slăviţ Căce Domnul adevărurile cată 100 Şi celor ce fac mândrie înaltă Răsplătire le face şi îi ceartă Din calea dereaptă să nu să abată. Iară voi, cari nădăjduiţi în Domnul Vă îmbărbătaţi şi vă piaie somnul 105 Şi inima voastră să să întărească De slava Domnului să nu să lipsească. 99 Scris: kfcWKT». 100 B.B. \ 27. Acoperi-vei pre dânşii în cort, de pricea limbilor. 195 PSALMUL 31 în sillavc 13 Fericiţi sânt cărora li s-au dat iertare Fărădeleeilor lor în dar, nu cu dare Av w 7 Şi cărora păcatele nu s-au scos dc faţă. Ci li s-au acoperit într-a lor viaţă101. 5 Fericit102 e bărbatul căruia păcatul Nu-i va socoti Domnul, nici i-a schimba statul, Nici într-a lui gură vicleşuguri grăiaştc Sau pre deaproapele său îl pizmuiaşte103. Pentru că eu am tăcut şi a meale oase 10 S-au învechit ş-au rămas desăvârşit roase, Toată zioa eu strigând; că în zi şi-n noapte Spre mine grea s-au făcut mâna ta mult foarte. Intorsu-m-am eu spre chin când în mine ghimpul S-au înfipt şi mi-au făcut rană-n trup, pocimpul104. 15 Fărădeleagea mea eu am cunoscut iată, Şi nu mi-am acoperit păcatul vrodată Zis-am: „Mărturisi-voi a mea farăleage Domnului asupra mea şi-n cale-i voi mearge Şi a inimii meale, tu, păgânătate 20 Ai lăsat şi nu o-ai scris în veacinica carte”. /63r Pentru aceasta ţie tot prea cuviosul Cucerit ţi s-oa ruga văzându-ş folosul în vreame cu îndemână şi bine-ntocmită, Când pre lesne cel lipsit îş câştigă pită, 25 Săvai că în prea multe de potoape ape Nu să vor apropia cătră dâns să scape105. Tu scăpare mie-m eşti de cătră năcazu, Ce mă cuprinde şi des îm mişcă marazu, Tu eşti bucuriia mea, tu-m dă izbăvire 30 De cătră cei ce-mprejur m-au luat cu răpştire. Eu te voi înţelepţi şi-ntr-această cale, In care tu vei mearge, pre deal sau pre vale, Eu te voi înderepta şi ochii spre tine Ai miei îţ voi întări ca să-ţ aduc bine. 101 Citeşte: vî-iaţă. Wm Scris: ta: I * ^ B.B.: 1. Fericiţi - cărora să iertară fărădelegile şi cărora să acopcriră păcatele. 2. Fericit -bărbatul căruia nu va socoti Domnul păcatul, nice iaste în rostul lui vicleşug. B.B.: A.Căce zioa şi noaptea să îngreoic preste mine mâna ta, întorşu-mă spre chinuire, înftngându-se mie ghimpu. K B.B.: 7. Pcntru-accaea ruga-se-va cătră tine tot curatul în vreamea bine tocmită. 6. însă în potop de ape multe cătră el nu să vor apropia. 196 I PSALMUL 31 în sillave 13 Fericiţi sânt cărora li s-au dat iertare Fărădelegilor lor în dar, nu cu dare / v Şi cărora păcatele nu s-au scos de faţă, Ci li s-au acoperit într-a lor viaţă101. 5 Fericit102 e bărbatul căruia păcatul Nu-i va socoti Domnul, nici i-a schimba statul, Nici într-a lui gură vicleşuguri grăiaşte 1 Sau pre deaproapele său îl pizmuiaşte . Pentru că eu am tăcut şi a meale oase 10 S-au învechit ş-au rămas desăvârşit roase, Toată zioa eu strigând; că în zi şi-n noapte Spre mine grea s-au făcut mâna ta mult foarte. A Intorsu-m-am eu spre chin când în mine ghimpul S-au înfipt şi mi-au făcut rană-n trup, pocimpu!104. 15 Fărădeleagea mea eu am cunoscut, iată, Şi nu mi-am acoperit păcatul vrodată Zis-am: „Mărturisi-voi a mea farăleage Domnului asupra mea şi-n cale-i voi mearge Şi a inimii meale, tu, păgânătate 20 Ai lăsat şi nu o-ai scris în veacinica carte”. /*3r Pentru aceasta ţie tot prea cuviosul Cucerit ţi s-oa ruga văzându-ş folosul în vreame cu îndemână şi bine-ntocmită, Când pre lesne cel lipsit îş câştigă pită, 25 Săvai că în prea multe de potoape ape Nu să vor apropia cătră dâns să scape105. Tu scăpare mie-m eşti de cătră nâcazu, Ce mă cuprinde şi des îm mişcă marazu, Tu eşti bucuriia mea, tu-m dă izbăvire 30 De cătră cei ce-mprejur m-au luat cu răpştire. Eu te voi înţelepţi şi-ntr-această cale, In care tu vei mearge, pre deal sau pre vale, Eu te voi înderepta şi ochii spre tine Ai mici îţ voi întări ca să-ţ aduc bine. 101 Citeşte: vi-iaţă. ,02 Scris: I03 • i • « B.B.: I. Fericiţi - cărora să iertară fărădelegile şi cărora să acopcriră păcatele. 2. Fericit -bărbatul căruia nu vn socoti Domnul păcatul, nice iaste în rostul lui vicleşug. B.B.: 4.Căcc zioa şi noaptea să îngreoie preste mine mâna ta, întorşu-mă spre chinuire, înfingându-se mie ghimpu, 105 B.B.: 1. Pcntru-aceaea ruga-sc-va cătră tine tot curatul în vreamea bine tocmită. 6. însă în potop de ape multe cătră el nu să vor apropia. 196 35 Nu fireţ voi ca calul şi mâşcoiul, care Minte şi pre ce ap ere desăvârşit n-are; Cu zăbală şi cu frâu fălcile vei strânge, Căror nu s-apropie de tine, ş-or plânge, A păcătosului sânt bătăile multe <> 40 Şi pururea îi vor fi lui spatele crunte, Iară pre cel ce-ş pune nădeajdea în Domnul Mila îl va-ncungiura cât va sta Sionul. De Domnul vă bucuraţ şi cu veselie, Derepţilor, vă-mbrăcaţ fară de mânie 45 Şi toţ cei la inimă derepţ, voi cu slavă Vă hvăliţ şi vă-nălţaţ fară de zăbavă! KA0HCAM IIATM106 PSALMUL 32 în sillave 8 întru Domnul vă bucuraţ Voi, derepţilor, şi săltaţ; Celor derepţi să cuvine Laudă cu-nchinăciune. 5 Domnului vă mărturisiţ în alăută şi-l slăviţ, în psaltir cu zeace strune Cântaţi-i cu-nţelepciune. Cântare noao îi cântaţ 10 Şi-n biseareci îl înălţaţ, Bine-i cântaţ cu strigare Şi-l măriţ în gura mare. Că cuvântul Domnului svânt Şi derept iaste pre pământ 15 Şi lucrurile lui toate întru credinţă sânt foarte. » Domnului iaste plăcută Milosteniia tăcută Şi de jiudecată bună 20 Bucuriia i s-adună; De mila Domnului plin E pământul ca de vin. întru a Domnului cuvânt Ceriurile s-au întărit 106 în slavonă: Catisma cincea 197 1 25 Şi putcarea lor e toată Cu duhul gurii suflată. Ca un foaie el adunând Apele mărei şi puind Ca un bun chivemesitor 30 Adâncurile în comori107. Tot pământul să să teamă De Domnul şi greu să geamă Cu cutremur, car în lume Lăcuiesc şi poartă nume, 35 Că el au zis şi s-au făcut, Au poruncit şi s-au zidit. Domnul svatul vitejeaşte A limbilor răsipeaşte Şi gândurile defaimă 40 Năroadelor fară teamă Şi svaturile defaimă Prinţipilor să să teamă. /65r Iară Domnului rămâne Svatul în veac tot cu bine 45 Şi a inimiei lui gândur a In neam şi în neam cu rândur. Acel neam iaste fericit Căruia din copilărit AI Iui e Domnul Dumnezău 50 Păzindu-1 pururea de rău, Nărodul pre care şie Ş-au ales întru moşie. Din cer au privit Dumnezău Şi pre toţ omeneşti din zgău 55 Fiii, i-au văzut, cari cum sânt Şi din lăcaşul său cel svânt Şi gata spre toţ au privit Câţ trăiesc pre pământ slăvit. Cel ce usebi le zideşti 60 Inimile şi le grijeşti f65* Cel ce spre toate ale lor Lucrur te precep cu dor. Prin puteare împăratul Multă nu-ş spăscaşte statul, 65 Nici în multa sa tărie Uriiaşul cu trufie S-oa mântui ca să n-aibă De vrăjmaşi piadeci Ia treabă. 107 *+ a ' B.B.: 7. Adunâd ca un foaie apele mării, puind in visterii beznele. 198 Spre mântuire minciunos 70 E calul şi neputincios, întru a puterei sale Mulţime pre nici o cale El or pre unde s-ar sui N-a putea a să mântui. 75 Că ochii Domnului, iată, Spre cei ce tem de dâns cată Şi spre cei ce nădăjduiesc întru mila Iui şi-ş doresc, /6r Ca sufletele lor toate 80 Să le izbăvească din moarte Şi-n foamete să-i hrănească Cu pâine şi să-i grijească. Şi sufletul nostru somnul Va piarde, şi el pre Domnul 85 Va aştepta, că ajiutor * 108 Iaste noao şi scutitori . Că inima noastră într-îns, Ea să va veseli cu râs Şi întru numele său cel svânt 90 Al Iui noi am nădăjduit. Spre noi, Doamne, miîă-ţ fie, în ce chip noi din pruncie Am nădăjduit spre tine Să câştigăm al tău bine. PSALMUL 33 în sillave 9 /66v Pre Domnul bine voi cuvânta în toată vreamea şi-l voi cânta, Pururea lauda lui iaste în gura mea cu bună veaste. A 5 Intru Domnul să va lăuda Sufletul mieu şi va trăpăda; Cei blânzi auză şi veselie îi cuprinză şi bucurie. Măriţ pre Domnul voi cu mine 10 Să fim părtaş pre al lui bine 108 B.B.: 20. Şi sufletul nostru va îngădui Domnului, căci ajutoriu şi scutitoriu noao iaste. 199 Şi numele Iui împreună Să înălţăm cu slavă bună. Pre Domnul am cătat şi bine Din ceri m-au auzit pre mine 15 Şi din năcazurile toate M-au izbăvit până la moarte. Cătră dâns voi vă apropiiaţ, Vă luminaţ şi nu vă spăreaţ /67r Şi feaţele voastre ruşine 20 Nu vor trage or despre cine109. Acest sărac supt cer au strigat Şi Domnul în seamă l-au băgat Şi din toate a Iui năcazur L-au mântuit şi marazur. 25 împrejurul căror au teamă De Domnul şi-l bagă în seamă, a. îngerul lui va sta cu armă Ş-a izbăvi or de ce teamă. Gustaţ şi vedeţ că-i bun Domnul 30 Şi iaste prea fericit omul Ce într-însul nădăjduiaşte Şi înaintea-i să smereaşte. Toti svintii Iui, de Domnul teamă > » / Aveţ şi-l băgaţi în seamă, 35 Că cei ce de dins u au teamă N-au lipsă nici cu o seamă. /67v Flămânzit-au şi au sărăcit Cei bogaţ şi s-au becisnicit, Iară cei cari pre Domnul cată 40 Cu norocire supt ceri saltă Şi de tot binele aveare Vor avea fară scădeare. Fiilor, veniţ şi pre mine Ascultaţ cu plecăciune 45 Şi a Domnului pre voi frică Vă voi învăţa fară râcă. A Insă cine acel om iaste, Care va viaţă cu veaste, Care iubeaşte să adune 50 Şi să vază zile bune? Limba-ţ de la rău îţ opreaşte Şi buzele-ţ ţi Ie păzeaşte 109 B.B.: 5. Apropiaţi-vă cătră dânsul şi vă luminaţ; şi feaţele voastre nu să vor ruşina. 4 200 Ca nu vicleşug să grăiască Şi amăgitur să bârfească. /68f 55 De la rău de sârg te abate, Iară nu zăcea în păcate, Ci fa bine şi pacea cată Şi o urmează chiar în faptă. Ochii Domnului din cer cată 60 Spre cei derepţi cum să poartă Şi urechile-i cu mult bine Sânt cătră a lor rugăciune. Iară a Iui domnească fată » Foarte cu grea priveaşte ceaţă 65 Asupra celor ce fac reale Şi trăiesc fară de tocmeale, Ca de pre pământ să Ie piarză Pomenirea lor să nu-i vază1,0. Cei derepţi pre Domnul au strigat 70 Şi pre dinşi i-au auzit curat Şi dintr-a lor scârbe toate I-au izbăvit până Ia moarte. Aproape-i Domnul de cei zdrobiţ La inimă, şi pre cei smeriţ 75 Cu duhul el îi va mântui Şi în cer la dins îi va sui. Ale derepţi lor scârbe sânt Ca năsipul multe pre pământ Şi dintr-acelea pre ei toate 80 Domnul i-oa izbăvi, că poate. Toate oasele lor păzeaşte Domnul însuş şi ocroteaşte Şi dintr-însele nici unui Să va zdrobi şi va şti chinul. 85 Moartea păcătoşilor iaste Cumplită şi fară de veaste Şi cari pre derept urăsc foarte Şi greşesc rău păcat de moarte111. Domnul sufletul robilor săi 90 ÎI va mântui or de ce rău Z69* Şi toţ cari nădăjduiesc într-îns N-or greşi, nici vor avea plâns. 1.0 B.B.\ 18. Şi faţa Domnului - preste cei ce fac rău, ca să piarză de tot den pământ pomenirea lor. 1.1 B.B.: 21. Moartea păcătoşilor e rea şi cei ce urăsc pre cel dirept vor greşi. 201 PSALMUL 34 în silîave 10 Doamne, pre cei ce-m fac strâmbătate Jiudecă-i dupre a lor fapte; Celor ce-m dau război, dă-le război Şi slava lor întoarce în gunoi. 5 Armă cu pavăză şi măciucă într-ajiutoriul mieu apucă Şi te scoală şi sabie zmulge Şi pre cei ce mă gonesc învinge. Şi cu milă zi sufletului mieu: 10 „Paza şi mântuirea ta sânt eu!” Ruşine şi înfruntare paţă Cei ce-mi cată sufletul cu greaţă întoarcă-se înapoi şi car mie Im gândesc reale cu silnicie. /69v 15 Să să ruşineaze şi să fie Ca praful fară de temelie, Ce-i de faţa vântului spulbărat Şi în mii de mii de părţi aruncat. Şi îngerul Domnului lor scârbă 20 Să le facă şi să le stea în gârbă, Calea lor întunearec să facă Şi lunecare cu hopur seacă. Şi îngerul Domnului cu urgie Pre dinşii gonind, şi cu mânie. 25 Că în zădar au ascuns ei mie Stricăciunea de laţ cu trufie, In deşert au făcut ei amară Sufletului mieu cu râs ocară. Acea cursă, ce el nu o ştie, 30 Asupra capului lui să-i vie Şi acea prinzătoare, ce-au ascuns, Pre el să-l prinza cu jale şi plânsU2. /70r Şi în laţ şi în cursă să cază Şi cine a-1 scoate să nu vază. 35 Iară sufletul mieu bucurie De la Domnul va avea cu tărie Şi să va veseli peste fire De putincioasa lui mântuire. Toate oasele meale vor zice 40 „Doamne, Doamne, cine-i să-ţi strice 1 I *7 B.B.: 8. Căci în dar au ascuns mie stricăciunea latului lor, în zadar au ponosluit sufletul mieu. 202 Şi cine e aseamine ţie în puteare şi în avuţie? Cel ce pre cel sărac de sârg îl grăbeşt, Din mânile celor mai tar de-I izbăveşt, 45 Şi pre sărac şi mişel tu îl scoţ De la cel răpitor, tâlhar şi hoţ?” Când s-au râdicaţ asupră-m ceate De mărturii multe nedereapte, Ei ceale ce nu ştiam m-au întrebat 50 Şi în turburăr prea adânci m-au băgat. /70v Pentru bune mi-au răsplătit reale Şi nerodur sufletului-m greale Mi-au dat; iară eu, când ei pre mine Mă supăra şi-m arunca vine, 55 M-am îmbrăcat cu jale în sac prost Şi sufletul mi l-am smerit cu post; Rugăciunea mea, însă, la mine Să va întoarce foarte cu bine. Ca unui vecin şi al nostru frate 60 Aşa i-am priit cu bunătate, Ca cum m-aş jăli ş-as fi mâhnit, I io Aşa m-am smerit şi-n plâns m-am pornit . Şi asupra mea ei veselie Au făcut şi mare bucurie 65 Şi asupră-m ca când ar fi tunat Aşa din toate părţi s-au adunat, Adunatu-s-au pre mine bătăi Şi n-am ştiut pre cari mi-au venit căi; /71r Despărţitu-s-au şi umilinţă 70 Nu li s-au făcut cu vro căinţă, Ispititu-m-au şi cu supărar M-au batjocurit de greale ocăr, Asupra mea dinţii săi au rânjit Şi cu dinşi m-au lătrat şi mi-au scrâşnit114. 75 Şi când aceastea vei vedea, Doamne, Ca să le surpi sumeaţele coarne? Sufletul mieu înapoi încoace Dc la fapta lor cea rea întoarce, De la Iei a mea una născută 80 Scoaţă dereapta ta cea prea svântă!115 1,3 B.B.: 17. Ca la unul de aproape, ca la un frate al nostru, aşa bine-î plăceam, ca când aş jeli şi m-aş mâhni, aşa mă smeriiam. 114 Scris: tKTipujmiT. Altă lectură posibilă: scârşnit. 115 B.B.: 20. Doamne, când vei vedea? Depărtează sufletul mieu de faptul lor cel rău, de la lei, pre cel sângur născut al mieu! 203 Iară eu în multă adunare Ţie şi pre uscat, şi pre mare Mă voi mărturisi şi-ţ voi face în nărod greu laudă de pace. Să n-aibă pre pământ bucurie, Nici loc de şezut cu tărie Cei care mie fară dereptate, A Im vrăjmăşesc şi îm cearcă moarte, Cari mă grăiesc în zădar pre mine Şi-m fac sămn din ochi cu-şelăciune. Că adecă ei graiur de pace Cătră mine să vedea a face Iară gândul lor cu viclenie, De tot era pornit spre mânie. Gura sa asupra mea ş-au lărgit Ş-au zis: „Bine! Bine!”, cu amăgit, „Ochii noştri prea deplin au văzut, Cât au tribuit şi s-au căzut!” Şi tu, aceastea, Doamne, ai privit; Să nu taci, dară, unde-i de plătit. Doamne, nu te depărta de mine, Ca să fiu lipsit de al tău bine. Doamne, scoală-te şi ia, o, svinte, Spre jiudecata mea aminte, Tu, Dumnezăul mieu şi Domnul mieu, Spre îndereptarea mea de la rău. Doamne, după a mea dereptate Jiudecă-mă cu a meale fapte, Doamne, Dumnezăul mieu, cu bine Să nu să bucure ei de mine. întru inima lor fără frică „Bine e! Bine e!” să nu zică „Sufletului nostru”, nici, iară Să scoaţă cuvânt trufaş afară: „Că cum am vrut pre dins l-am ameţit De tot l-am mâncat şi I-am înghiţit”. A împreună să se ruşineaze Şi într-un loc să înfrunteaze Cel ce să bucură de-a meale Nevoi, năcazur şi reale, în ruşine şi în înfruntare Să îmbrace cu grea mustrare Cei cari asupra mea cu năpaste Grăiesc mari numai din răutate. Bucure-se şi să veselească 204 Şi pururea în norociri crească Cei ce vorbesc a mea dereptate Şi proslăvesc a meale fapte. Şi cari pohtesc şi voiesc să aibă 130 Robul Domnului pace degrabă, Aceia pururea să zică A In gura mare fară de frică; „Mărească-se Domnul şi să fie Prea înălţat în veaci de vecie”. 135 Şi limba mea a ta dereptate O va învăţa, Doamne, din carte, Toată zioa laudele tale Cântând cu viers veasel şi de jale. PSALMUL 35 în silîave 11 Călcătoriul cel de leage socoteaşte Şi zice să greşască nebuneaşte / Şi înaintea ochilor lui nu iaste Frica lui Dumnezău cât de poveaste. 5 Că vicleşug înainte-i au făcut Ca să-i afle farădeleagea în scurt Şi pre dâns cu dânsă ca să-l urască, Cât în veac să nu să mai pomenească.116 Vorbele gurei lui cât să înţeleage 10 Sânt prea vicleşug şi farădeleage; Nu a vrut să preceapă să facă bine Să fie scăpat de amărăciune. A In aşternutul său farădeleage Au gândit socotind că-i va mearge 15 Şi lângă toată calea cea nu bună Au rămas să-ş câştige rea cunună, Iară răutatea să părăsească EI n-au vrut, nici ca să o urască. Mila ta, o, Doamne, în ceri trăiaşte 20 Şi adevărul tău de nor Ioveaşte, /73v Dereptatea ta iaste minunată Ca munţii lui Dumnezău de înaltă Şi jiudecăţile tale sânt adânci Cari pot covârşi orce munţi mar şi stânci117. 1,6 B.B.: 2, Căci au viclenit înaintea lui ca să afle farădeleagea lui şi să urască. 117 B.B.: 6, Direptatea ta - ca munţii lui Dumnezău, judecăţile tale ~ beznă multă. 205 25 Doamne, pre oameni şi pre dobitoace Vei mântui din nevoi ş-ei întoarce. Că mila-ţ, Dumnezăule, ţ-ai adaos Şi ai înmulţit spre toţ cu răpaos Şi fiii omeneşti vor nădăjdui 30 Şi în umbra arepiloru-ţ s-or sui. Din grăsimea casei-ţ s-or îmbăta Şi cu izvorul dezmierdărei-ţ vei sta, De-i vei adăpa118; că la tine iaste Izvorul vieţei scump şi de veaste. 35 întru lumină-ţ vom vedea noi lină A milostivirei tale lumină. Mila ta, celor ce te cunosc, tinde Şi cu ea pre derepţi la inimă prinde. /74r Piciorul mândriei nu cumva mie, 40 Ticălosului, far veaste să-m vie Şi mâna păcătosului pre mine Să nu mă clătească dintr-al tău bine. Acolo au căzut toţ cari lucrează Fărădeleage şi s-au scos cu pază 45 Afară şi să stea nu iaste putinţă, Căce n-au avut în tine credinţă. PSALMUL 36 în sillave 12 Nu râvni celor ce trăiesc cu vicleşiug Şi la treaba lor au nederept meşterşug, Nu pizmui celor ce fac farăleage, Că ca iarba curând s-or usca şi ştearge 5 Şi, ca legumile de buruieni, degrabă Vor cădea şi n-or fi de nici o treabă119. Spre Domnul nădăjduiaşte şi fa bine Şi lăcuiaşte pământul veacuri pline /74r Şi întru bogăţiia lui te vei paşte 10 De unde tot nărocul ţi să va naşte, în Domnul te desfatează şi el ţie Ţ-a da cearerea inimii-ţ cu avuţie. Descoapere-ţ spre Domnul tu a ta cale, Cu nădeajde spre dins în zilele tale 15 Şi el va face şi a ta dereptate «jg ^ B.B.: 9. Imbăta-sc-vor de îngrăşarea casei tale şi pârâul desfâtăciunii tale vei adăpa pe dânşii. 119 B.B.: 2, Că ca o iarbă curând se vor usca şi ca legumile pajiştci curând vor cădea. 206 Ca lumina şi ca raza-ţ va scoate. Şi jiudecata, ca amiazăz chiară, 0-a face ca în zi senină de vară120. Supune-te Domnului şi-l roagă pre dânsul 20 Şi de tine nu să va atinge plânsul. Nu râvni celui ce în cale-i sporeaşte Omului ce călcarea legei tocmeaşte. De iuţime te opreaşte, n-ai mânie, Nici râvni să vicleneşti cu trufie. 25 Că, cei ce viclenesc, de tot lor peire Le va veni fară nădeajde şi ştire. /75r Iară, cari pre Domnul cu dor îl aşteaptă, Vor moşteni pământul din treaptă în treaptă. Şi încă puţin şi n-a fi păcătosul, 30 Locul lui îl vei căta, nu vei găsi dosul. Iară cei blânzi, ei vor moşteni pământul, Că Domnul neschimbat îş ţine cuvântul. Şi în mulţimea păcei întru dezmierdare Vor fl în veaci de veaci fară întristare. 35 Pândi-va pre derept cu laţ păcătosul Şi cu dinţii va scrâşni121 să-i ia folosul. Iară Domnul de dânsul joc îş va bate, Că mai nainte veade că să abate Din adevăr, şi că zioa lui va să vie 40 în care-i să se stângă de-a lui mânie. Sabie au zmult din teacă păcătoşii, întinsu-ş-au arcul sumăţ ticăloşii, Ca pre sărac şi mişel să-I răstoarne Şi să-l poarte cum le-a fi voia în coarne, /75v 45 Ca pre cei derepţi Ia inimă să-i jiunghie Şi să nu le lase bine cât supt unghie123; Sabiia lor inimile lor să taie Şi să Ie fărâme ca pre neşte paie Şi arcele lor bucăţ să să zdrobească 50 Şi să n-aibă cine să-i izbăvească. Mai bine e când puţin dereptul are Decât păcătoşii avuţie mare, Că braţele păcătoşilor s-or zdrobi Şi ochii şi vedearea lor Ie va orbi. 55 Iară Domnul pre cei derepţi întăreaşte Şi or de ce primejdii întregi fereaşte. 120 B.B>: 6. Şi va scoate ca lumina direptatea ta şi judecata ta - ca amiaza. 121 Scris: cKT»puimt. Altă lectură posibilă: scârşni. 122 Citeşte: jiun-ghie. 123 Citeşte: un-ghie. 207 Căile lor Domnul fară de prihană Cunoaşte şi pre dinşii satură cu hrană. Pentr-aceasta, dară, a lor moştenire 60 Va fi In veaci de veaci fară svârşire. In vreamea cea rea ei n-or avea ruşine, Nici pre foamete nesaţiu de pâne. /76r Că de sârg păcătoşii ca când n-ar fi fost Vor peri cu svârşit ocaianic şi prost. 65 Iară vrăjmaşii Domnului totodată Ce s-au mărit şi s-au înălţat în faptă Ca fumul stângându-se ei să vor stânge Şi să mai învie ei n-au când a ajiunge. Păcătosul ia împrumut fară plată, 70 Iară dereptul dă îndurat îndată124, Căce cari pre Domnul binecuvântează Pământul vor moşteni cu slavă şi rază, Iară cei ce bleastemă svântul lui nume, Aceia vor peri şi n-or fi în lume. 75 De la Domnul paşii să îndereptează Omului şi-i vine tărie şi rază Şi el a lui cale o va voi foarte Şi l-a păzi pre dins până ia moarte. Dereptul când va cădea, el struneinare 80 N-a avea, că Domnul lui cu a sa tare. /76v Dereapta vârtos mâna îi întăreaşte Şi de toate nevoile îi fereaşte. Mai tânăr am fost şi am îmbătrânit Şi eu n-am văzut pre dereptul părăsit, 85 Nici seminţiia lui să umble afară Pre uliţe la oamen pâine să ceară. Toată zioa miluiaşte şi împrumut Dă mult dereptul numai dintr-un cuvânt Şi sămânţa lui în binecuvântare 90 Va fi cu pomenire fară uitare. Fereaşte-te de rău şi fa supt cer bine Şi trăiaşte în veaci în dezmierdăciune, Că Domnul va şi iubeaşte jiudecata Şi ai săi cuvioş nu va da în cearta 95 Vrăjmaşilor, ci în veaci într-a sa pază Va ţinea şi îi va mângâia cu rază. Iară goniţ vor fi cei fară de leage, Cum şi a necredincioşilor s-oa ştearge /77r Sămânţa de pre pământ, şi să va piarde125 124 B.B. \ 22. împrumuteaze-se păcătosul şi nu va plăti, iară direptul îndură-se şi dă. 125 Scris: ntApAe. 208 ] 00 Şi cât va sta ceriul nu va mai fi vearde. Iară derepţii pământul vor moşteni Şi în veaci de veaci într-îns să vor odihni. Gura dereptului preaînţelepciune Va deprinde şi limba-i cu răbdăciune 105 Va grăi şi va cânta jiudecata Nefaţamică, dereaptă şi curată. Leagea Dumnezăului la dins zace în inimă învăluită în pace Şi paşii lui nu vor avea poticneală 110 De pietri sau de grop cu vreo zminteală. Păcătosul pre cel derept apric pândeaşte Şi cată şi să-1 omoară pre el gândeaşte, Iară Domnul nu îl va lăsa pre dinsul în mânile lui să-l podidească plânsul 115 Sau, când i să va jiudeca lui înainte, Nu-l va osândi sau l-a lipsi de cinste. / v Pre Domnul îngăduiaşte şi cu hvale Păzeaşte şi cinsteaşte a lui cale Şi te va înălţa să moşteneşti 120 Pământul şi în veaci de veaci să-l stăpâneşti, Când păcătoşilor le va fi peirea, Tu vei vedea şi le-i auzi tânguirea126. Văzut-am pre necurat când s-au înălţat Şi mai sus de chiedrii din Livan s-au urcat. 125 Şi peste puţină vreame am trecut, Necăir nu era, nici l-am cunoscut Şi pre dins eu cu deadinsul l-am cătat Şi locul unde au fost nu i s-au aflat. Păzeaşte nerăutatea, vez dereptatea, 130 Că iaste rămăşiţă, cum scrie cartea. Omului ce iaste făcător de pace, Dupre care mearge ca trasă din arce, Iară cei fară leage totodată Vor peri şi să vor stânge rău îndată. / 135 Rămăşiţele celor necuraţ şie Nu vor stăpâni pre pământ nici o moşie, Iară mântuirea derepţilor iaste De Ia Domnul şi el cu bună veaste în vreamea năcazului lor e scutitor 140 Şi în scârbe şi în năpăşt scăpător. Şi lor Domnul le va ajiuta şi pre ei, 126 B.B.: 36. îngăduiaşte pre Domnul şi păzeaşte calea lui; şi te va înălţa, ca să moşteneşti de tot pământull; când pieru de tot păcătoşii, vedea-vei. 2ţ)9 1 1 4 Va izbăvi ca de lup răpitori pre miei, Şi de la cei păcătoş pre dinş va scoate Şi va mântui or de car reale gloate. 145 Pentru că ei ş-au pus cu tot într-adinsul Nădeajdea, folosul şi scăparea într-însul. KA0HGMA llieOTA127 PSALMUL 37 în sillave 13 Doamne, cu mâniia ta să nu-m faci mustrare, Nici cu iuţimea ta să-m trimiţ certare, /78v Că săgeţile tale s-au înfipt în mine Şi mâna ţ-ai întărit peste al mieu bine. 5 în trupul mieu nu iaste nici o vindecare De Ia faţa mâniei tale de sculare, Nu iaste nici o pace într-a meale oase De la a păcatelor meale faţă roase. Că fărădelegile meale capul mie 10 Au covârşit ş-au zidit dins din temelie Şi, ca o grea sarcină, eale preste mine S-au îngreuiat foarte cu prea slăbiciune . împuţitu-s-au prea rău ale meale rane Şi scâmav au putrezit ca neşte barhane. 15 De ce? De cătră faţa nebuniei meale, Că n-are nice un semn de bune tocmeale. Chinuitu-m-am prea rău şi spatele meale S-au făcut pan în svârşit gârbove de reale. Mâhnindu-mă, eu umblam gemând toată zioa 20 Şi gândeam cum cu bătăi dârsteaşte zechi pioa. /79r Că de ocări s-au plinit ale meale şale Şi trupul mieu spre vindec n-are nici o cale. Năcăjitu-m-am prea mult şi m-am smerit foarte, Răcnit-am din suspinul inimiei de moarte. 25 înaintea ta, Doamne, durearea mea toată Iaste şi suspinul mieu de la a ta poartă Nu s-au ascuns, şi a mea inimă în mine S-au turburat ş-am rămas slab ca fară spline. Vârtutea m-au părăsit, ochii miei lumină 127 în slavonă: Catisma şasea. I B.B.: 4. Căce fărădelegile meale covârşiră capul mieu; ca o sarcină grea să îngreoiară preste mine. 210 30 N-au, ca mai dinainte în vedeare plină. Priiatinii129, vecinii, în preajmă-m aproape Au venit şi au stătut cătându-ml 0 la groape. Şi cei mai de aproape ai miei de departe Au stătut şi au privit greul mieu din spate, 35 Şi cei ce sufletul mieu cată să-l apuce' Ei să siliîa131 cu chip şi amar şi dulce. Şi cei ce reale mie căta zioa toată Ei grăia deşertăciuni, şi des ca o roată / v Să-ntorcea, vicleşiugur cugetând cu mintea 40 Cum ar şti şi ar putea să-m omoară cinstea132. Iară şi eu ca un surd, ale lor cuvinte Nu auziiam133, nice le luam aminte Şi, ca un mort ce gura la grai nu-ş desface Aşa eu tăceam mâlcom amorţit în pace. 45 Făcutu-m-am ca omul care nu aude Şi n-are în gura Iui mustrări seci şi crude. Că eu în tine, Doamne, am avut nădeajde, Doamne, tu vei auzi şi nu mă vei piarde. Că am zis ca nu cumva vrăjmaşii miei mie 50 Să să bucure cândva de a sa tărie. Aşa şi când s-au clătit picioarele meale, Asupră-m mar au grăit cu reale tocmeale. Că eu spre bătăi gata sânt ş-a mea dureare Pururea înainte-m iaste în vedeare. 55 Că de-a mea farăleage eu voi face veaste Şi pentru păcatul mieu voi gândi cât iaste, / Iară vrăjmaşii miei au trai şi decât mine Mai cu mult s-au întărit ori în care bine Şi toţi cei ce mă urăsc fară dereptate 60 S-au înmulţit cu mult spor de bani şi bucate. Cei ce-m răsplătesc mie reale pentru bune, Mă clevetea şi-m grăia cuvinte nebune, Pentru că eu pururea urmam bunătatea Şi mă sileam să nu-m pierz134 de la dânsă partea. 65 Doamne, Dumnezăul mieu, tu ca să nu mă laş, Nice să te depărtez de la al mieu lăcaş Şi spre ajiutoriul mieu, ia, svinte, aminte, Doamne, al mântuirei meale ce-i cu cinste. 80r 129 Scris: np'iATHNÎH. Citeşte: pri-iatinii. 130 Scris Citeşte: cătând. Pentru interpretare, vezi studiul introductiv. 131 Citeşte: sili-ia. 132 B.B.: 11. Prietenii miei, 12. Şi cei de aproape ai miei den preajma mea s& apropiiară şi stătură şi cei mai de aproape de mine, de departe stătură şi mă siliia cei ce cerea vsufletul mieu. 133 Scris: aVsiam. Citeşte: auzi-iam. 134 Scris: nnepstf. 211 PSALMUL 38 în sillave 5 „Căile meale” Eu cu tocmeale a Am zis: „In pază Voi ţinea trează, 5 Ca cu limba-m greu Să nu greşesc135 eu; Gurei-m pază Am pus în vază Când păcătosul A 10 Im va sta cu dosul, Greu am amuţit Şi m-am prea smerit. /80v Şi de bunătăţ Am tăcut să-nvăţ 15 Ş-a mea dureare Au prins puteare. A Inlăuntru mieu Inima-m de greu S-au înfierbântat 20 Şi s-au turburat Şi în gândul mieu De nespus băsău Foc să va-ncinde Şi s-oa aprinde, 25 Cu limba-m am zis Obidit de plâns: „Doamne, doritu, Spune-m sfârşitu Şi care iaste 30 Fă-m mie veaste Suma a meale Zile prea greale! Să ştiu de ce rău Am lipsă şi greu!136” 35 Viaţal37-m toată Cu palma-ţi, iată, E măsurată 135 Scris: rpeuiecKtf. m B.B.'. 5. Grăiiu-voi cu limba mea: „Arată-mi, Doamne, săvârşitul trupului mieu. 6. Şi numărul zileleor meale pentru ca să cunosc ce lipsesc eu”. 137 Citeşte: vi-ia(a. 212 Cât e de Iată! Aşa ş-aî mieu stat 40 E nimic, nu alt, a înaintea ta Când cutez a sta!” Toate, însă, sânt Nimic pre pământ 45 Deşertăciune Şi uscăciune Tot omul, care, Viată138 are * Ş-acela iaste 50 Praf fară veaste Săvai că omul în chip cu Domnul Iaste, şi-n lume Treace cu nume! 55 în zădar, însă, Şi el intr-însă Turburăr pate, Deaca e moarte. Comor trudeaşte 60 De grămădeaşte Şi cui le strânge Mintea-i n-ajiunge. A mea răbdare Cine-i supt soare? 65 Au nu e Domnul, Ce-au făcut omul? Precum şi statul Mieu şi tot svatul Am de Ia tine, 70 Bune stăpâne! Pre mine, dară, Scoate afară Dintru a meale Toate prea reale. 75 Celui ce n-are Minte, mustrare M-ai dat şi rară Să-i fiu ocară! Eu am amuţit 80 Şi, de rău păţit, N-am deşchis gura 138 Citeşte: vi-iaţă. Să-i auz ura, Că tu ai făcut De eu am tăcut. 85 A tale bătăi Dintr-a meale căi Le depărtează Să nu să vază, Că de-a mâniei 90 Şi a urgiei /81v Tale tărie N-am bucurie, Ci desăvârşit Eu m-am istovit 95 Zăcând în ocăr, a In dease mustrăr. Că ai pedepsit Pre om ş-ai lipsit Pricina au fost 100 Svatul Iui cel prost, Fărădeleagea Ce calcă leagea Şi cu aceaea, I-au luat cheaia139 105 De la cămara Unde-i comoara Şi cum voi să spui Că sufletul Iui Ca pre o pânză, 110 Sau doară rânză140 Ce-i de painjin L-ai uscat cu chin141. A In deşert, dară, Tot omul ară 115 Şi turburare Pre pământ are. Ruga mea, Doamne, Să-ţ dau pocloane, Tu o ascultă. Şi a mea cruntă 125 Ia rugăciune In urechi bine. 139 Scris: kTa, Citeşte: chea-ia. 140 Confuzie între rânză „stomac şi râză „cârpă”. 141 B.B.: 14. Pentru că de la vârtutca mânii tale eu m-am lipsit. întru mustrări, pentru nelegiuiri ai certat pre om. 15. Şi potopiş ca un paianjin sufletul lui. 214 Lacrăm eu ţie Dau avuţie, Nu da-n uitare 130 A lor vărsare142. Că eu nemearnic Sânt şi netreabnic Şi fară bine Strein la tine; /82r 135 Ca şi ai miei toţi Părinţi-m, moş şi soţi. Până m-oi duce ţ j ^ Cu-această cruce Şi mai mult nume 140 N-oi avea-n lume, Fă-m tu slăbire De la peire Ca cu răsuflu în drum să umblu144. PSALMUL 39 în sillave 6 Pre Domnul aşteptând Am aşteptat, că-i blând, Şi pre mine din nalt Aminte m-au luat. 5 Şi ruga-m cu plăcut Degrab mi-au auzit Şi din groapa m-au scos Ticăloşiei frumos Şi din cea pucioasă 10 Tină noroioasă. Şi pre piatră el sus Picioarele mi-au pus / Şi paşii mie curat Mi-au îndereptat. 15 în gură mi-au băgat Cântec nou de cântat, Cântec de ferice Domnului nostru dulce145. 82v 142 B.B.: 16. Ascultă ruga mea, Doamne, şi umilinţa mea; bagă în urechi lacrămile meale!. I A\ Scris: koawfu. 144 B.B.: 18, Slobozi-mi, pentru ca să răsuflu mai nainte de a mă duce şi nu, încă, voi mai fi! 215 Vedea-vor şi din munţi 20 Să vor teame de el mulţi Şi nădeajdea într-îns Ş-or pune fară plâns. Fericit bărbatul, Căruia e svatul 25 Şi nădeajdea-n lume A Domnului nume Şi la minciunoase Nebunii greţoase Sau la deşertăciuni 30 N-au privit ca minuni. /83r Domnul mieu, Dumnezău, Ce-m eşti patron la greu, Multe tu ai făcut A tale pre pământ 35 Minuni, şi nu-i ţie, Cine-în curăţie Să fie de seamă A. In gând fară teamă. Vestit-am ş-am grăit 40 Şi ei s-au înmulţit Peste număr mai mult Cât n-au cap pre pământ146. Prinosur n-ai voit Şi jirtve n-ai dorit, 45 Iară mie trupul Ai săvârşit şi chipul. Arderile-de-tot, Cari a folosi pot, /83v Tu şi pentru păcat 50 N-ai cătat sau cercat. Atuncea eu am zis „Iată, viu! Cum e scris De mine, de toate, In capul din carte! 55 Că, Dumnezăul mieu, Voia ta am vrut, zău, Şi leagea ta să fac în inimă-m cu drag!”147 145 B.B.: 3. Şi puse preste piatră picioarele meale şi îndireptă paşii miei, 4. Şi puse în gura mea cântec nou, laudă Dumnezăului nostru. 146 B.B. : 7. Multe ai făcut tu, Doamne, Dumnezeul mieu, minunile Tale şi gândurile Tale nu iaste cine să se aseamene (ic. 8. Vestiiu şi grăiiu; înmulţiră-se preste număr. 147 B.B.: 11. întru căpeţeale de carte scrisu-s-au pentru mine - ca să fac voia ta, Dumnezăul mieu, vrut-am şi leagea ta-în mijlocul pântecelui mieu. 216 A Intru adunare 60 De obşte şi mare, Dereptatea bine Am vestit, stăpâne; Buzeîe-m, tu, iată, Nu opri vrodată 65 Cum singur, stăpâne, Ai cunoscut bine. /84r A ta dereptate Cu vro răutate, N-am ascuns la mine a 70 In rărunchi de tine. Şi adevărul tău Şi mântuirea, eu, Am zis şi am cântat La toţ şi am strigat. 75 Mila ta n-am ascuns Nici cu un prepus Şi adevărul tău, Pentru vrun băsău Despre adunare, 80 Multă sau şi mare. Şi tu de la mine Nu depărta, bune, A Indurarea-ţ, svinte, Şi haru-ţ, părinte, /84v 85 Pururea pre mine Mila ta cu bine Şi adevărul tău, Or de cătră ce rău, Să mă sprijinească 90 Şi să mă-ntărească. Că m-au cuprins reale Atâta de greale, Cât număr nu iaste A Intr-a lor poveaste. 95 Aşa şi a meale Fărădelegi reale Cu-a148 lor apucare Mi-au dat leşinare Şi n-am avut voie 148 Scris: koa. 217 < 1 100 Să-m văz de nevoie149. Mai multe s-au făcut Şi mai multe au crescut /85r Decât sânt la mine Per în cap, stăpâne; 105 Inima în mine N-au rămas, nici spline. Fă bine tu, dară, De mă scapă afară; Ia, Doamne, aminte 110 Ca să-m ajiuţ, svinte, Să să ruşineaze Şi să să-nfrunteaze. Toţ, ei împreună Cei cari să adună 115 Şi sufletu-m cată Ca să-l ia la vartă întoarcă-se-napoi Şi să facă gunoi Cei ce mie reale 120 îm voiesc şi greale /85v Ruşinea-ş îndată Să ş-o poarte, iată, Cei ce îm zic mie „Bine, bine-i fie!” 125 Aibă bucurie Toţ şi veselie, Car pre tine, Doamne, Cată cu pocloane Şi pururea zică 130 Cu glas fară frică Car mântuirea ta Iubesc a o căta: „Fie Domnul mărit în veaci şi proslăvit!” 135 Iară eu sărac sânt Şi mişel pre pământ Şi Domnul îm poartă A mea grijă toată. /86r Tu, al mieu ajiutor 140 Eşti şi ocrotitor Şi Dumnezăul mieu Nu-m zăbovi la greu. 149 B.B.: 16. Căci mă cuprinseră reale, cărora nu iaste număr, apucară-mă fărădelegile meale şi nu putuia a vedea. 4 218 PSALMUL 40 în sillave 7 Cel care dupre leage Pre sărac înţeleage Şi spre mişel gândeaşte Să-I cate creştine aş te, 5 Fericit e în lume Şi nemort are nume150. A In zioa cea rea de plâns, îl va izbăvi pre dâns Domnul de-ale lui toate 10 Nevoi săvai de moarte. Domnul pre dâns păzească, Înviiaze-I şi-l crească, /86v Şi fericit pre pământ îl facă cu nume svânt 15 Şi-ntr-a vrăjmaşilor lui Mâni să nu-I dea nimurui. Domnul i-o da ajiutor Pre patul Iui de duror, Lui tot stratul i-au întors 20 în boală cu greu miros. Iară eu, Doamne, am zis „Miluiaşte-mă de plâns, Vindecă sufletul mieu Că ţ-am greşit foarte rău!” 25 Vrăjmaşii miei mi-au zis Cuvinte reale de râs: „Oare când el va muri Şi numele i-oa peri?” Şi, de întră să vază, 30 Inima lui făr pază /87r Grăia deşertăciune Fără de sfiiciune Şi cum să înţeleage Lui, şi farădeleage S-au strâns şi s-au adunat 35 Prin păcatul ce-au lucrat151. El afară ieşiia152 Şi împreun grăiia153. 150 B.B.: 1. Fericit cel ce înţeleage pre sărac şi measer! în ziua rea izbăvi-va pre dânsul Domnul. 151 B.B.: 6. Şi de vrea Intra a vedea, în deşprt grăiia; inima lui îş adună fărădeleage lui. 152 Scris: emVA. Citeşte: ieşi-ia. 153 Scris: rpi.HA. Citeşte: grăi-ia. 219 Tară toţ vrăjmaşii miei, 40 Ce-m vor răul din temei, Asupra mea şoptiia154 Şi mie reale gândiia155. Asupra mea ei156 au pus Cuvânt spurcat şi de râs 45 „Au cel ce doarme, iată, Nu va adaoge îndată Dupre somn să să scoale Ca bolnavul de boale?”157. /87v Că omul păcei meale, 50 Spre care cu tocmeale Bune am nădăjduit Şi pâinile-m din-ceput Mănâncă15 , el vicleşug Asupră-m cu meşterşug 55 Au mărit, însă, Doamne, Scoală a meale coame, Tu şi mă miluiaşte Şi li-oi plăti domneaşte. A Intr-aceasta negreşit 60 Am cunoscut că n-au voit, Pentru că vrăjmaşul mieu Bucurie de-al mieu rău Nu va avea, nici va sta Pentru mine a sălta. 65 Pentru nerăutate, Tu, însă, a mea parte /88r Ai sprijinit şi mie Mi-ai făcut temelie în veac înaintea ta159, 70 Pentru care ti-oi cânta. Bine iaste cuvântat Al ceriului împărat, Ce m-au scos de la rău, Stăpânul şi Dumnezău 75 Al lui Izrail; din veac Până în veac fară leac De zăbavă să fie A Iui împărăţie. 154 Scris: woiitYa. Citeşte: şopti-ia. 155 Scris: ptinaVa. Citeşte: gândi-ia. 156 Scris: €. 1 <*7 B.B.: 9. Cuvânt fără de leage puseră asupra mea: „Au cela ce doarme nu va adaoge a să scula?”. 158 Scris: Mi>!n.tiK. 159 B.B,: 13. Şi mie pentru nerăutate-mi ai ajutorit şi mă adeveriş înaintea ta în veac. 220 PSALMUL 41 în sillave 8 în ce chip cerbul doreaşte Şi să ajiungă sileaşte La a apelor izvoară, 88v Aşa sufletul mieu zboară / 5 Şi la tine cu dor dulce Cură, Doamne, să apuce Sufletul mieu însetoşat Spre Dumnezăul cel curat Tare şi fară de moarte, 10 Care stăpâneaşte toate. Când voi veni eu degrabă Şi m-oi arăta cu treabă înaintea svintei feate y Lui Dumnezău să mă-nveaţe?160 15 Lacrămile meale mie Mi s-au făcut de moşie Pâine; şi ziua şi noaptea Gândind năcazul şi moartea în toate zilele mie, 20 Când să zicea cu trufie: „Unde e Dumnezăul tău Să te scoaţă de Ia rău?” /89r Adusu-mi-am eu aminte Aceastea şi prea fierbinte 25 Sufletul mieu eu spre mine Mi l-am vărsat de minune, Căce voi treace în locul Cortului ce e ca focul Minunat, pân la aleasă 30 Svânt-a lui Dumnezău casă161, întru glasu bucuriei Şi al mărturisirei, Sunetului ce cinsteaşte Şi cu slavă prăznuiaşte. 35 Derept ce eşti sufletul mieu Mâhnit şi ce mă turbur rău? Spre Domnul nădeajdea-ţ pune 160 B.B.: 2, însetoşă sufletul mieu cătră Dumnezăul cel vârtos, cel viu; când voi veni şi mă voi ivi feaţei Iui Dumnezău?. 161 B.B.: 4. Aceasta mi-am adus aminte şi am revărsat preste mine sufletul mieu, căci voi treace în loc de cort minunat, până la casa lui Dumnezău. 221 Şi mărturisir i-oî spune Ai feaţei-mi mântuitor, 40 Dumnezăul mieu scutitor. /89v Spre mine sufletul mieu însum s-au turburat prea greu, Pentru aceasta aminte De tine eu prea cu cinste 45 Mi-oi aduce cu mult dor svânt într-a Iordanului pământ Şi a Ermonului munte Mic, dară de mare cinste162. Adâncul pre adânc chiamă 50 Sau băzna băznei ia seamă într-a jghiaburilor tale Glas şi sunet ca de vale. Toate a tale înalte Preste-a meale au trecut spate, 55 Cum şi valurile tale Au zdrobit a meale şale163. Zioa Domnul a sa milă Va porunci fară silă Z90* Şi noaptea a lui cântare 60 Va da lumină şi zare, Rugăciunea de la mine Să face cu plecăciune Dumnezăului vieţei Meale şi a bunătăţei; 65 Lui Dumnezău eu voi zice Fără de nice o price: „Tu sprijinitoriul mieu eşti, De ce nu mă ocroteşti? Şi pentru ce m-ai uitat 70 Şi umblu eu întristat, Când vrăjmaşul ca de lance Năcaz şi chinur îm face?” Când oasele-m să sfărâmă, Vrăjmaşii pre mine-n seamă 75 Nu băga, ci cu ocară Mă scotea din casă-afară, z'90'’ Când or în care zi mie Ei îm zicea cu mânie: „Unde e Dumnezăul tău 162 B.B,: 8. Cătră mine sufletul mieu să turbură; pentru aceaea pomenitu-te-voi den pământul Iordanului şi Ermonii, de la munte mic. 163 B.B.: 10. Toate râdicările tale şi valurile tale preste mine veniră. 222 Să te apere de rău?” Ce eşti sufletul mieu mâhnit Şi ce mă turbur cumplit? Spre Dumnezău aibi nădeajde Că într-însul eu voi creade Şi lui eu cu credinţă Oi face mărturisinţă, Ai feaţei-m Mântuitor Şi Domn mie scutitor. PSALMUL 42 în sillave 9 Doamne, fa-m mie jiudecată Şi a mea pricină dereaptă De la neamul spurcat ştearge, Izbăveaşte şi o aleage De omul nederept pre mine Şi viclean cu-nşelăciune; Tu, Dumnezău, mă izbăveaşte, Mă apără şi mă păzeaşte. Că tu, Doamne, tăriia mea eşti, Ce m-ai lepădat şi mă goneşti? Pentru ce umblu eu mâhnit, Când vrăjmaşul mieu cel cumplit Cu năcazur mă năcăjeaşte Şi cu scârbe mă oţăraşte? Lumina-ţ şi adevărul tău Trimite-m mie, o, Dumnezău, Că aceastea m-au povăţuit Şi în muntele-ţ svânt m-au suit Şi Ia lăcaşurile tale, Ceale vesele, fară jale. Iară eu la al lui Dumnezău Jârtăvnic voi întră fară greu, La Dumnezău ce părinţeaşte Tinereaţele-m veseleaşte. Mărturisi-mă-voi eu ţie Dumnezăule, cu curăţie, Dumnezăul mieu în prea svântă, Cu iscusit viers alăută. De ce, sufletul mieu, eşti mâhnit Şi pentru ce mă turburi cumplit? Nădăjduiaşte spre Dumnezău 223 Că el te va scoate de la rău. Şi eu lui mă voi mărturisi Şi de mila lui mă voi lipsi, 35 Că mântuirea feaţei meale Şi Dumnezău, el mi-e la greale. PSALMUL 43 In silîave 10 Dumnezăule, noi am auzit Cu urechile-ne desăvârşit, P2x Car părinţii noştri ne-au spus noao Lucrur de mirat ce-ai lucrat noao, 5 în zilele lor ceale de demult Când au fost ei trăitor pre pământ. Mâna ta au pierdut neamuri multe, Şi i-ai sădit pre dinşii ca-n munte; Năroade ai năcăjit şi afară 10 Le-ai scos din locul lor cu ocară. Că nu cu sabiia au stăpânit A lor pământ şi l-au moştenit Şi braţul lor pre ei n-au mântuit Ci dreapta-ţ şi braţulu-ţ slăvit, 15 Şi că luminarea feaţei tale I-au scos pre ei la cinste şi cale. Că bine întru dinşii ai voit Şi cu acel dar scump i-ai dăruit164. Tu mie însuţ îm eşti împărat, 20 Dumnezău puteamic şi îndurat, /92v Ce lui Iacov porunceşti cu slavă Mântuire fară zăbavă. Pre vrăjmaşii noştri noi în tine Cu cornul vom împunge din bine 25 Şi-n numele tău, pre cari mă scoală Cu rău asupră-m ca o boală, De nimica i-om face şi-i vom stânge Cât cap să fie n-or mai ajiunge. Că nu spre arcul mieu eu nădeajde 30 Voi avea sau într-îns m-oi creade, 164 B.B.: 4. Pentru că nu cu sabia lor au moştenit pământul şi braţul lor n-au mântuit pre dânşii. 5. Ce direapta ta şi braţul tău şi lumina feaţei tale, că bine ai vrut întru dânşii. 224 Nici sabiia mea mie mântuire îm va da ca să scap de peire. Pentru că tu pre noi ne-ai mântuit De cei ce ne năcăjesc prea cumplit 35 Şi pre cari ne urăsc i-ai ruşinat, Ca să fie mustraţ de-al lor păcat. Toată ziua noi întru Dumnezău Ne vom lăuda la bine şi greu /9'1r Şi în veac noi ne vom mărturisi 40 întru numele tău şi-l vom găsi. Şi acum tu pre noi te-ai mâniat, Ne-ai gonit şi de tot ne-ai ruşinat Şi, Dumnezăule, nu vei ieşi într-a noastre puteri, nici vei puşi A 45 Înaintea vrăjmaşilor pre noi Ne-ai întors şi ne-ai împins înapoi Şi, cari ne urâia, aceia pre noi Lor în jaf ne-au luat ca pre boi, Ca oile de mâncare ne-au dat 50 Şi în neamuri ne-au râsipit turburat. Fără dc preţ tu pre nărodul tău Dc năcaz l-ai vândut şi băsău Şi în schimbările lor mulţime Nu era cu vro ncscai greime.165 55 Vccinilor noştri ocară ne-ai pus, Mascara, batjocură şi râs A1' Celor ce împrejuru-ne trăiesc Şi pururea ne cârtesc şi ocărăsc. A Intru neamuri pre noi pilde ne-ai pus 60 Şi în limbi clătinare de cap cu râs. Toată zioa înainte mie A Infruntarea-mie mărturie, Cum şi ruşinea obrazului mieu M-au acoperit cu sfială şi greu, 65 Dc la glasul celui ce câineaşte Mă ocăreaşte şi mă clcveteaşte, De la a vrăjmaşului mieu faţă Ş-a celui cc mă goneaşte greaţă. Şi aceastea peste noi toate 70 Au venit iară până la moarte. Nu te-am uitat, nici nedereptate m B.B.: 13. Dal-ai pre noi ca oile mâncării şi în limbi ne-ai risipit pre noi. \A. Vândut-ai pre nărodul lău Dră de preţ şi nu era mulţime întru clinciurile lor. 225 N-am făcut în leagea ta din Carte. Cum şi inima noastră de Ia noi Nu s-au tras de cătră tine-napoi, 75 Abătut-ai ale noastre cărări De la calea ta cu greale mustrări, Pentru că, în locul dosădirei, Tu ne-ai smerit şi al obidirei, Şi umbra morţei ne-au acoperit 80 Cât nădeajdea de trăit ne-au perit. A Dumnezăului nostru nume De l-am uitat trăind pre lume Şi mânile noastre de am întins Cătră dumnezău strein cu plâns, 85 Şi, au doară, aceastea Dumnezău N-a căta şi n-a răsplăti cu rău? Că el ascunsul de inim ştie, Cine ce au lucrat din pruncie. Că pentru tine noi zioa toată 90 Ne omorâm cu chin ca de roată, Ca neşte oi ce sânt de jiunghiare Ne-am socotit neavând puteare. Deşteaptă-te, pentru ce dormi, Doamne? Scoală-te şi ale noastre coame 95 Să nu Ie Ieapez până în svârşit! Şi pentru ce faţa îţ întorci scârbit Şi a noastră tu uiţ sărăcie Şi năcazul nostru din pruncie? Căce sufletul nostru s-au plecat Al 100 In ţărână şi în praf s-au călcat Şi pântecele nostru de pământ Prea s-au apropiiat şi s-au lipit. Scoală, Doamne, şi tu ne ajiută Şi, pentru svânt numele tău mută 105 Năcazul nostru şi-I izbăveaşte Şi noi te vom proslăvi fîiaşte. > PSALMUL 44 în silîave 11 Izbucnit-au inima mea cuvânt bun Şi lucrurile meale eu le adun Şi împăratului le grăiesc166 166 Scris: rpiiecKtf. 226 Şi mai bine să cază le socotesc167. 5 Limba-m e trestie ce degrab scrie A scriitoriului bun pre hârtie. Ce cu frâmseaţeă iaste împodobit Decât fiii omeneşti mai iscusit, Vărsatu-s-au dar în buzele tale! 10 Pentru-aceasta Dumnezău a ta cale Şi pre tine au blagoslovit în veac, Ca să n-aib de nimic lipsă cât de leac.168 Sabiia ta, putearnice, încinge, Preste coapsele tale şi o strânge, 15 Cu a ta podoabă şi cu frâmseaţe întinde arcul ca-n tinereaţe, Bine sporeaşte şi cu norocire împărăţeaşte fară de sfârşire, Pentru adevăr şi pentru blândeaţe 20 Pentru dereptate cu svinte feaţe Şi minunat ţie ţ-oa fî povaţă Dereapta ta fară leac de ceaţă. /95v Putearnice săgeţile tale Sânt ascutite ca de mers în cale * 25 Şi năroadele vor cădea supt tine într-a vrăjmaşilor împărăteşti spline. Scaunul tău, Dumnezăule, iaste în veacul veacului cu bună veaste Varga-ţi dereptăţei tale pre pământ, 30 Varga-ţ împărătească cu nume svânt.169 Tu, Doamne, dereptatea ai prea iubit Şi farăde leagea de tot ai urât, Pentr-ace asta, Dumnezăule de sus, Dumnezăul tău, cu unt-de-lemn te-au uns, 35 Al bucuriei prea cu mult mai vârtos Decât pre vrăjmaşii tai şi mai frumos. Smirna, stacti, casiia, dintr-a tale Haine şi case de piil cu pactale, Dintru cari a împăraţilor feate t * Scris: conoTeccKtf. 168 B.B.: 2. Limba mea - trestiia scriitoriului, curând scriitoare. 3. Frumosc cu frumuseaţea, decât fii oamenilor, răvărsă-se den buzele tale! Pentru aceaea au blagoslovit pre tine Dumnezeu în veac, m B.B,: 7. Săgeţile tale ascuţite-s, putearnice, noroadele supt tine vor cădea, în inema vrăjmaşilor împăratului. - 8. - Scaonul tău, Dumnezeule în veacul veacului, toiagul direptăţii, toiagul împărăţiei tale!. 227 40 întru cinstea ta, pre tine, cu ceate P6x De mari pompe şi hore te-au bucurat, Te-au întâmpinat şi te-au încungiurat. De-a dereapta ţie înainte Au stătut împărăteasa cu cinste A 45 în haină aurită îmbrăcată Cu de feali de feali de flori încărcată. Tu, dară, auz şi vez, coconiţă, Şi-ţ pleacă ureachea far de sfiinţă, Uită nărodul tău, şi scumpa casă 50 A tatălui tău în tăceare lasă; Şi împăratul a ta frâmseaţe Scumpă va pohti de tinereaţe, Că acesta iaste Domnul tău şi cu cinste Te-i închina lui Iuundu-1 aminte. 55 Şi fata Tirului ţie cu darur Ji s-oa închina şi-ţ va da harur. Şi bogaţii nărodului vor face Feaţei tale rugăciune de pace. /96v Toată mărirea dinlăuntru iaste 60 A feaţei împăratului de veaste, Cu lanţuri de aur înfăşurată, A In podoabe feali de feali purtată. A In urma ei podoabe să vor aduce împăratului cu vestire dulce, 65 Aduce-să-vor în veselie Şi să vor închina cu bucurie, n> Intru biseareca să vor aduce A împăratului cu cântec dulce. In locul părinţilor tăi s-au născut 70 Fiii tăi, şi moşneani s-au făcut, Pune-i-vei pre dinşii prinţip să fie 1 *71 Peste tot pământul cu vecinicie. Iară eu voi pomeni numele tău A In tot neamul şi neamul, o, Dumnezău; 75 Pentr-aceasta năroadele toate Ţi s-or mărturisi până Ia moarte, /97r * In veac şi în veacul veacului ţie A In cucerinţă şi în curăţie. 170 * , ♦ * • B.B.: 10. Zmimă şi stacti şi casie de la hainele tale; den turnuri de pil, dentru carele te-au bucurat feaţele împăraţilor întru cinstca ta.mişu 171 B.B. \ 18. Pentru părinţii tăi s-au născut fii tăi; pune-vei pre dânşii boiari preste tot pământul. 228 PSALMUL 45 în sillave 12 Scăparea şi putearea ni e Dumnezău, Ajiutor degrabă în năcaz şi la greu, Cari pre noi ne-au aflat şi tocma de moarte Ne-au împresurat cu chin cumplit foarte. 5 Pentr-aceasta nimic noi nu ne vom teame, Nici ne vom spământa, nici vom geame Când pământul s-oa turbura şi mutare Vor face munţii în inima de mare; Apeîe lor au sunat şi s-au turburat 10 Şi în tăriia lor munţii s-au struncinat. Pornirile râului fac veselie Cetăţei lui Dumnezău şi bucurie; Cel înalt lăcaşul său şi l-au sfinţit. Dumnezău, în mijlocul ei pân în svârşit, /97r 15 Nu să va clăti şi Domnul, demineaţa Ii va ajuta de demineaţă faţa.172 Neamurile s-au turburat, şi s-au plecat împărăţiile dintr-al lor mândru stat; Cel înalt glasul său cu slăvit şi l-au dat 20 Şi pământul din temei s-au clătinat Domnul puterilor e pururea cu noi. Sprijinitoriul nostru de lupii de oi, Al svântului patriarh Iacov Dumnezău, Care au scos ai săi credincioşi de la rău. 25 Veniţi şi vedeţi lucrul lui Dumnezău Minunile cari el au pus fară de greu. Pre pământ până la a lumiei hotara, Stricând războaiele cu râs şi ocară, Arcul va sfărâma şi arma va frâmge 30 Şi pavezele cu foc le va stinge.173 îndeletniciţi-vă voi şi cunoaşteţi Şi că eu sânt singur Dumnezău priceapeţi, /98f înălţa-m-oi întru neamuri cu slavă, înălţa-m-oi pre pământ fară zăbavă. 35 Domnul puterilor singur cu noi iaste, Sprijinitoriul nostru cu bună veaste, Al patriarhului Iacov Domn Dumnezău, Care ai săi credincioşi scoate de Ia rău. 172B.B.\ 5. Dumnezeu e în mijlocul ei; şi nu să va clăti, ajuta-i-va Dumnezeu de cătră demineaţă, demineaţă. 173 B.B.: 9. Arc va sf&rma şi va frânge arma şi scuturile va arde cu foc. 229 i \ KA0HOM4 G6MH^174 PSALMUL 46 în silîave 13 Voi, toate neamurile, cu mânile plesniţi Şi-n glas de bucurie iui Dumnezău veniţi De strigaţi, că Domnul e straşnic şi înalt Singur în tot pământul prea mare împărat, 5 El pre năroade în slugi noao ni le-au supus Şi supt picioare în robi neamurile au pus, Ales-au pre noi şie în moştenire, Pre frâmseaţea lui Iacov ce-au iubit din fire. /*8v Dumnezău în strigare cu glasul s-au suit 10 De trâmbiţă şi surle cu mare chiuit.175 Dumnezăului nostru voi, dară, cântaţi, împăratului nostru îi cântaţi şi săltaţi. Că Dumnezău împărat e a tot pământul, Cântaţi-i prea chibzuit şi-i cinstiţi cuvântul. 15 Că preste neamuri Dumnezău au împărăţit Şi pre al său scaun svânt şade nedespărţit Prinţipii năroadclor de obşte, minunat, 1 7f\ Cu Dumnezăul Iui Avraam s-au adunat, Pentru că cei putearnici, ce-s ai lui Dumnezău 20 Şi ai pământului, sus s-au înălţat far greu. PSALMUL 47 în silîave 12 A Intr-a Dumnezăului nostru cetate, A In muntele lui svânt fară răutate Mare iaste Domnul şi-i lăudat foarte Şi nimic pre dinsul a nu-l slăvi poate. /99r 5 Că cu bucuri ia a tot pământul Să întemeiază muntele Iui, svântul Sionul, a crivăţului mari coaste, Cetatea cea cu băşti şi şanţuri nu proaste, A împăratului decât toţi mai mare 174 în slavonă: Catisma şaptea. 175 B.B.: 4. Ales-au noao moştenirea lui, frumscatca lui Iacov, carea au iubit. 5. (Strigare:) Să sui Dumnezău cu clic, Domnul cu glas de trâmbiţa. 176 Citeşte: Avra-am. 230 10 Care stăpâneaşte pre ceri şi pre mare.177 Dumnezău în casele ei să va cunoaşte, Când pre ea o propteaşte şi sprijineaşte. Că împăraţii ai pământului, iată, S-au adunat şi s-au strâns toţ într-o ceată. 15 Şi ei, văzind aşa de multă mirare, S-au turburat, s-au clătit cu cutremur mare; Acolo sânt dureri ca a cei ce naşte 178 Sau ca a celui bătut cu bici tătăraşte. Corăbiile179 Tharsisului fărâme 20 Cu duh sâlnic va face fară de urme. Precum am auzit, aşa cu vedearea Au adeverit ş-au pierdut părearea /99v într-a puterilor Domnului cetate, A Dumnezăutui nostru svântă parte. 25 Dumnezău pre ea au întărit cu temei în veac fară grijă de vrăjmaş cât de grei. Mila ta, Dumnezăule, am luat în mijlocul nărodului tău cu-ndurat Dupre al tău, Dumnezăule, svânt nume, 30 Aşa şi lauda ta e preste lume, Dereapta ta de dereptate e plină Ca soarele de raze şi de lumină. Muntele Sionului să veselească Şi featele Iudei voioase [să]180 crească 35 Pentru jiudecăţile tale, o, Doamne, Cari sânt întărite cu svinte canoane.181 Pre Sion încunjiuraţi şi îl cuprindeţ Şi-n turnurile lui veşti vestiţi de mult preţ. Inimile voastre puneţ în putearea 40 Lui şi-i împărţiţi casele şi avearea, /,00r Ca la un alt neam strein ale lui înalte Cu slavă să povestiţi182 lucruri şi fapte. Că acesta Dumnezăul nostru iaste în veacul veacului cu milă şi veaste 45 Şi acesta pre noi Ia păşune dulce Ne va paşte în veaci de veaci cu ferice. 377B.B.\ Cu bună rădăcină, bucurie a tot pământul, măgurile Sionului, coastele crivăţului, cetatea împăratului celui mare. 178 B.B.: Acolo - chinuri ca ceii ce naşte. 179 Scris: KopT>(mme. Citeşte: corăbi-ile. 180 Cuvânt lipsă în text. 181 B.B.\ 10. Veselească-se muntele Sionului şi să [se] bucure fea[tc]le Iudeii pentru judecăţile tale, Doamne! 182 Scris: nosicTuM». 231 PSALMUL 48 în silîave 11 Toate limbile auziţi aceastea * Şi toţi lăcuitorii lumiei veastea In urechi luaţ cu ascultare Ori la uscat de trăiţi, ori Ia mare; 5 Fiii oamenilor şi cei din pământ Născuţi, de obşte, să aveţi un cuvânt; Bogatul cu săracul împreună, Ţiindu-vă toţi de brâu şi de mână.183 Gura mea va grăi prea de minune 10 înaintea voastră înţelepciune, /l00v Cum şi cugetul inimiei meale - Precepere cu alease tocmeale. Pleca-voi eu ureachea mea în pilde Şi-n psaltire gândul îm voi deşchide. 15 Derept ce în zioa cea rea m-oi teame Şi derept m-oi spământa ş-oi geame? A călcâiului mieu farădeleage Mă va încungiura şi nu-m va mearge!184 Cei ce în putearea sa au nădeajde 20 Şi-n bogăţiia lor să vor încreade, Aceia sumeţi, fară de sfială Să lăuda cu slavă şi cu hvală. Fratele, săvai bun, nu izbăveaşte, Ci, au omul, va izbăvi din cleaşte? 25 Lui Dumnezău plăcută îmblânzire Nu va da pentru sine cu mărire, Cum şi preţul cel de răscumpărare A sufletului său de la pierzare. /l01r Şi în veac s-au ostenit şi s-au trudit 30 Şi va fi viu sporind până în svârşit Când va vedea pre cei înţelepţi murind, Stricăciune nu va vedea tânguind. Şi cel nebun va peri împreună Cu nechibzuitul, ţinut de mână, 35 Şi celor streini a sale bogăţii Le vor lăsa în neam şi în seminţii. Şi mormânturile lor în veac de veac, Cu casele nestricate cât de leac, 183 B.B.: 1, Auziţi aceasta, toate limbile, băgaţi în urechi, toţi ceia ce lăcuiesc lumea; 2. Şi cei născuţi den pământ, şifiii oamenilor, dempreună bogat şi sărac! 184 B.B.: 4. Pleca-voi la pildă ureachea mea, deşchide-voi în psaltirea gâcitoarea mea. 5. Pentru ce mă tem în ziua rea? - Fărădeleagea călcâiului mieu mă va încugiura. 232 40 45 50 55 60 65 70 75 80 Lăcaşurile lor în rod şi în rod Vor fi fară de roadă şi fară plod Pre pământuri numele ş-au numit Şi cum au vrut s-au dezmierdat ş-au glumit. Şi omul, fiind pre pământ în cinste, N-au preceput, ci ş-au ieşit din minte Şi cu dobitoacele ceale proaste El s-au alăturat şi au dat oaste. /101v Şi lor s-au asemănat întru toate, Neprecepând că păgubesc de moarte. Această cale a lor de greşală Lor adevărat le iaste sminteală Şi, dup-aceastea, în gurile sale Să vor îmbuna ş-or veni la cale. Ca neşte oi în iad s-au pus să piară Şi moartea pre dinşi va paşte amară. Şi cei derepţi pre dinşii demineaţa îl va stăpâni şi li-or smeri faţa, în iad ajiutoriul lor învechire Va lua în veaci fară înnoire, Că dintr-a lor slavă sânt scoşi afară. Cine pre dinşii va ajiuta, dară? însă Dumnezău singur pre mine Mă va apuca şi m-oa lua la sine, Din mâna iadului el îm va scoate Sufletul şi-l va izbăvi din moarte. /I02r Când s-oa îmbogăţi omul, n-aib teamă Nici să bagi mărirea lui în seamă Când s-oa-nmulţi, că când va muri, toate, El cu sine ca să le ia nu poate, Nîce cu dinsul acea a lui slavă Să va coborî fară de zăbavă. Că sufletul lui întT-a lui viaţă Să va blagoslovi cu bun dar şi faţă Şi, când lui însuţi îi vei face bine, Mărturisi-ţi-s-oa cu plecăciune. Şi până la neamul părinţilor săi Va întră şi va umbla pre a lor căi Şi până în veac nu va vedea lină Nici senină rază sau lumină. Şi omul, fiind pre pământ în cinste, N-au preceput, nici au luat aminte Ci, cu dobitoacele ceale proaste El s-au alăturat şi au dat coaste / v Şi lor s-au asămănat întru toate, Neprecepând că-1 păgubesc de moarte. 233 I t i * PSALMUL 49 în silîave 13 Al dumnezăilor Domn Dumnezău au strigat Şi de la răsăritul soarelui au chiemat Până la apus degrab lumea şi pământu Ca să le descoapere voia-şi şi cuvântu. 5 A frâmseaţei lui iaste bunăcuviintă * î R5 Din Sion în adevăr cu bună credinţă, Dumnezău Ia aiave va veni arătat Cu seamne ca un mare şi un straşnic împărat, Cu măriri şi cu slave Dumnezăul nostru 10 Va veni şi n-a tăcea, nici ş-a-nchide rostu. înaintea feaţei lui foc să va aprinde Şi flacără va arde şi să va întinde Şi vifor împrejuru-i va fî silnic foarte; Cât cine a-1 sprijini şi a-1 răbda poate? /103r 15 Ceriul de sus va chiema şi pământul, iată Să aleagă nărodul său dintr-altă gloată. Adunaţi-i lui pre svinţi, pre cei ce aşază Testamentul legei lui peste jârtve-n vază.186 Şi ceriurile a lui svântă dereptate 20 Vor vesti ş-or proslăvi cu cântări din carte, Că jiudecători iaste Dumnezău pre toate Câte cu mintea putem să socotim gloate. „Ascultă, nărodul mieu, şi-ţi voi grăi ţie, Izraile, alesul mieu cel din pruncie 25 Şi eu adevărinţă [sic!] îţ voi face ţie, Să păzeşti porunca mea întru curăţie! Domnul Dumnezăul tău eu singur ţie sânt, Carele din nimica te-am făcut pre pământ. Nu pentru ale tale jirtve eu pre tine 30 Ti-oi mustra şi ti-oi certa cu împutăciune Şi ale tale arderi-de-tot înaintea Mea stau şi sânt pururea de fac ţie cinstea. / Nu voi priimi viţei eu dintr-a ta casă, Nici din turmele tale ţapi la a mea masă, 35 Că fiarăle câmpului ale meale-s toate, Dobitoacele în munţi şi boii la gloate. Pasările ceriului am cunoscut toate 103v 18S B.B.\ 1. Dumnezăul dumnezăilor, Domnul au grăit şi au chiemat pământul. 2. Dc Ia răsăriturile soarelui până la apusuri,den Sion c bunăcuviinţa frumseaţii Iui. 186 B.B,: 6. Adunaţi lui pre curaţii lui, pre cei ce pun făgăduinţa lui pre jârtve. 187 Scris: np'iHMH. Citeşte: pri-imi. 234 Şi frâmseaţea ţarinei într-a mea e soarte188. Şi eu, de voi flămânzi, nu-ţ voi spune ţie 40 Nice voi nădăjdui pre-a ta avuţie, Că a mea iaste lumea şi a ei plinire, Pre cari cu chibzuială le-am făcut supţire189. Şi, au doară, voi mânca eu carne de taur Sau voi bea sânge de ţap ca un crunt bălaur? 45 Lui Dumnezău de slavă tu jârtvă jârtveaşte Şi lui rugile tale le dă cucereaşte. Şi-n zioa năcazului pre mine mă cheamă Şi strigările tale Ie voi prinde-n seamă Şi din toate scârbele ti-oi scoate pre tine 50 Şi tu mă vei proslăvi cu cântări pre mine.” / Iară celui păcătos Dumnezău au grăit: „Ce povesteşti a meale dereptăţ pre pământ Şi testamântul legei meale iai prin gură? Şi tu de tot ai urât a mea-nvăţătură 55 Şi cuvintele meale n-ai luat aminte, Ci înapoi le-ai zvârlit de tot fară cinste190. Tu, pre furul de vedeai, alergai cu dinsul Şi cu dânsul îţ faceai191 voroava şi râsul Şi cu cei curvari tocmeai192 şi-ţ puneai tu partea, 60 întru nimic socotind ce învaţă cartea. Gura ta au prisosit multă răutate Şi limba-ţ au împletit vicleşug de moarte. Şezând, pre frate-tău cleveteai cu hule Şi cu ocări împungeai ca cu neşte sule 65 Şi-mpotriva fiiului ai a tale maice Stricăcioasă sminteală ai pus ca de lance. Aceastea tu ai făcut şi eu cu tăcearea Am trecut şi ţ-am ascuns veninul şi fiarea; / Şi tu farădeleage ai socotit, iată, 70 Că-ţ voi fi aseamine în spurcata-ţi faptă Mustra-te-voi ş-oi pune a tale păcate înaintea feaţei-ţi scrise ca pre carte. Voi dară, pre Dumnezău cari uitaţ, aceastea, înţeleageţi şi-i luaţi în cap bine veastea, 75 Ca nu cândva mânios degrab să răpească Şi n-a fi cine pre voi ca să izbăvească! 104r 104v 188 B.B.: 11. Căci ale meale sânt toate hiarăle dumbrăvii, dobitoace în boi şi boii. 12. Cunoscut-am toate pasările ceriului şi frumseaţea ţarenii cu mine iaste. 189 B.B.: 13. De voi flămânzi, nu voi zice ţie, pentru că a mea iaste lumea şi împlearea ei. 190 B.B.: 17. Şi păcătosului zice Dumnezău. „Pentru căci tu povesteşti direptăţilc meale şi iai făgăduinţa ta pre gura ta? 18. Şi tu urâş învăţătura şi scoseş cuvintele meale îndărăt!”, 191 Scris: ţi^eii. 10^ Scris: tohavIiah. 235 Jârtva laudei mie îm va face slavă Şi acolo e calea când fară zăbavă Şi eu Iui voi arăta a mea mântuire 80 Cu slavă şi laudă de multa mărire!”. PSALMUL 50 în silîave 10 Dumnezăule193, dup-a ta mare Milă cruţă-mă cu iertare Şi după mulţimea alor tale îndurăr mă scoate la drum şi calea. /,05r 5 Şi tu a mea farădeleage Uită, nu socoti, ci o ştearge, Mai vârtos farădeleagea-m spală Să rămâie de scârnăvii goală. Că farădeleagea-m eu o cunosc 94 10 Şi păcatul înainte-m privesc195 Eu ţie unuia am greşit Şi rău înaintea ta am făcut; Să te îndereptezi întru a tale Cuvinte şi să învingi cu cale, 15 Când nefăţamică jiudecată Vei face tu la oricare faptă. Că, iată, întru fărădelegi eu N-am zămislit într-al maicei-m zgău Şi maica mea în păcat pre mine 20 M-au născut nu fară de ruşine396. Că adevărul ai iubit, iată, Şi mie tu, cu faţă curată, /105v Mi-ai arătat ceale ascunse Şi de-nţelepciune-ţ adânc puse. 25 Cu isop m-ei stropit, şi curat M-oi face ca când n-aş avea păcat; Spăla-mă-vei şi decât omătu Mai alb mi s-oa face portu. Auzului mieu tu bucurie 30 Vei da cu dor şi cu veselie 193 Scris: A®MMe3'fetfA€. 194 Scris: tâfaocKtf. 195 Scris: npuBecKtf. 196 B.B.: 4. Căci fărădeleagea mea eu cunosc şi păcatul mieu înainte mea iaste pururea, 5. Ţie unuia greşiiu şi răul înainte ta am făcut, pentru ca să te îndireptezi întru cuvintele tale şi ca să biruieşti când vei judeca tu. Pentru că, iată, întru fărădelegi mă zămisliiu şi întru păcate mă născu maica mea. 236 Şi oasele ceale mult smerite S-or bucura şi vor sălta iute. Şi faţa ta de cătră a meaie Păcate întoarce, ce-s mult reale, 35 Şi farădeleagile tu toate Ale meale le ştearge de moarte. Tu, Dumnezău, inimă curată Zideaşte întru a mea poiată /l06r Şi în zgăul mieu tu înnoiaşte 40 Şi într-îns duh derept întăreaşte197, Nu mă lăpăda mânios cu greaţă Pre mine de cătră a ta faţă Şi duhul tău cel svânt de la mine Nu-1 lua cu greu şi cu ruşine. 45 Bucuriia mântuirei tale Dă-mi mie ca să-ţ umblu în cale Şi cu duh stăpânitori pre mine Mă întăreaşte, dulce stăpâne, Pre cei fară de leage a tale 50 Eu voi învăţa cărări şi cale Şi cei ce-s necredincioşi Ia tine S-or întoarce ca să paţă bine Dumnezău de sângiuri părinţeaşte Mă ocroteaşte şi mă izbăveaşte 55 Dumnezăul mântuirei meale Ori întru cari ale meale greale / Limba mea va avea bucurie De dereptatea ta cu tărie Buzele-m voi deşchide, o, Doamne, 60 Şi gura mea va vesti în coarne Lauda ta, că tu de ai fi vrut Jârtvă ţ-aş fi198 dat cu râs şi plăcut în arderi-de-tot bunăvoinţă N-ei avea cu dor şi pocăinţă 65 Jârtva, duhul cel umilit iaste Lui Dumnezău cu plăcută veaste Dumnezău inima cea înfrâmtă N-oa urgisi, nici cea smerită Sionului să faci, Doamne, bine 70 în buna-ţ vreare cu mile-ţ pline Şi a Ierusalimului ziduri Zidească-se cu cule şi turnuri I06v 197 B.B.: 11. Inimă curată zideaşte îtntru mine, Doamne, şi duh dirept înnoiaşte întru ceale denlăuntru ale meale. 198 Scris: <{>hmauj 4>m. 237 Atuncea tu jârtva dereptăţei Bine vei vrea şi a bunătăţei /107r 75 Atuncea pre oltariul tău viţei Vor pune cu nădeajde şi temei. PSALMUL 51 în silîave 9 Ce te făleşti în răutate, Mult putearnice în păcate? Fărădeleage zioa toată Limba ta au gândit în gloată, 5 Ca un brici ascuţit vicleşug Au făcut cu tălpiz meşterşug. Mai mult ai iubit răutatea Decât ai urmat bunătatea Şi mai vârtos — strâmbătatea 10 Decât a grăi dereptatea Şi a cufundărei cuvinte Toate ai iubit cu prea cinste Pre limba cea nespus vicleană, Pângărită şi avană199! /107r 15 Pentru aceasta până în svârşit Te-au zdrobit Dumnezău năcăjit, Zmulge-te-a şi-ţ va da mutare Din lăcaşul tău cu mustrare, Precum şi a ta rădăcină 20 Va muta nu fără pricină Din locul celor vii afară n w w * w ■ v 2u 0 Sa sa usuce şi sa piara . Cei derepţi vor vedea şi teamă I-oa cuprinde fară de seamă 25 Şi cu râs de dinsul vor zice: „Iată omul ce sta în price, Pre Dumnezău ajiutori şie Nu ş-au pus pre a lui moşie, Ci spre mulţimea avuţiei 30 S-au bizuit şi a bogăţiei Şi într-a sa de prea ruşine 199 B.B.'. 3. lubit-ai răutatea mai mult decât bunătatea, strâmbătatea - mai mult decât a grăi direptatea. 4 (Strigare:) lubît-ai toate cuvintele prăpădirii, limba vicleană!, 200 B.B.: „5. Pentru aceaea Dumnezău te va surpa desăvârşit, să te zmulgă şi să te râdice de la lăcaşul tău şi înrădăcinarea ta de la pământul celor vii”. 238 S-au întărit deşertăciune!”201. /l08r Iară eu sânt ca un roditori Măslin cu măsline şi flori 35 în casa Domnului Dumnezău, Nebăgând seama de nici un greu; Spre mila lui am nădăjduit în veacul veacului nezmintit. în veac m-oi mărturisi ţie, 40 C-ai făcut mie bogăţie Şi voi aştepta al tău nume Că iaste foarte bun pre lume înaintea ai tăi cuvioşi Svinţi şi de minune frumoşi. PSALMUL 52 In sillave 8 a Intru mima sa au zis Cel nebun cuvinte de râs Cum că nu iaste Dumnezău Să ştie de bine sau rău . /108v 5 Stricatu-s-au şi s-au făcut Urâţi şi scârnavi pre pământ, într-a sale fărădelegi Cu toate realele întregi A face bine nu iaste 10 Supt cei minun de poveaste. Dumnezău din ceri din înalt La fiii omeneşti s-au uitat De iaste cel ce înţeleage Să vază şi cel ce mearge 15 Şi pre Dumnezău îl cată Cu dor şi cu faţă curată. Toţi s-au abătut din cale Ş-au căzut ca într-o vale Şi netreabnici împreună 20 S-au făcut ca de furtună. Nu iaste până la unul Ca să facă bine vreunul202 /199r „Şi cu toţi cei ce lucrează Fărădeleage în vază, 201 B.B.\ „6. (Strigare:) Vedea-vor direpţii şi să vor spământa şi spre el vor râde şi vor zice: „Iată om carele n-au pus pre Dumnezău ajutoriul lui, 7. Ce nedejdui pre mulţimea avuţiei lui şi să întări spre deşărtăciunea iui”. 202 B.B.: 4. Toţi s-au abătut, împreună să netrebniciră; nu iaste făcând binele, nu iaste până într-unul! 239 25 De-aceasta ei cunoştinţă Nu vor avea şi ştiinţă, Cari în mâncare de pâine Nărodul mieu, ca un câine, T"» W v Mw Al •a' A w Fara mila îl mananca, 30 îl fărâmă şi îl strică?” Ei pre Domnul nu l-au chiemat, Nu l-au strigat, nici l-au rugat Şi acolo ei de frică Unde n-au fost cât de mică 35 S-au îngrozit cumplit foarte Cu răcori reci ca de moarte203. Că Dumnezău au răsipit Oasele foarte cumplit Celor ce oamenilor plac 40 Şi pre dins urăsc şi tac, /109v Ei, dară, toţi s-au ruşinat Prin nebunie şi păcat, Că Dumnezeu i-au urgisit Ca să piaie desăvârşit. 45 Lui Izrail mântuire Cine-i va da cu mărire? Din Sion, când Dumnezău Va întoarce de la rău Robiia rodului său A tsw A ♦ • I k/ v 50 Fara manie şi basau, Iacov atuncea va sălta Iară Izrail va cânta, Amândoi de bucurie Danţuri trăgând cu tărie. PSALMUL 53 în silîave 7 Doamne, într-al tău nume Mântuiaşte-mă-n lume / Şi într-a ta pute are Fă-m jiudeţ ca de miare! Dumnezău, tu ascultă Ruga mea cea înfrântă Şi cuvintele ai meale Guri în urechi ia-Ie! 110r 203 B.B,: 6. Acolo s-au temut teamere, unde nu era teamerc. 240 Că cci streini s-au sculat 10 Asupra mea turburat Şi sufletul mieu cei tari L-au cătat şi prin cclari Şi pre Dumnezău n-au pus înaintea lor mai sus! 15 Căce Dumnezău, iată. Im ajiută îndată Şi c sufletului mieu Sprijinitori Dumnezău! Vrăjmaşilor mici reale 20 Va întoarce prea greale Intru adevărul tău Piarde-i pre dinşi, Dumnezău! Şi cu cu bună vrcarc Mila la o voi ceare a ^ y-i * • « • • 25 Şi iţi voi jirtvi ţie Postit în curăţie, Mărturisi-mă-voi, Doamne, Numelui tău în coarne*. * Că-i bun şi că m-au scos 30 Din tot greul sănătos Şi spre ai miei mi-au privit Vrăjmaşi ochiul neclintit. PSALMUL 54 în sillave 6 A mea rugăciune, Cu prea plecăciune. Auzi o, Doamne, Că-|i strig cu pocloane, 5 Şi nu-m treace ruga Cu dosul sau fuga. la spre mine aminte Şi mă ascultă, svinte; A Intr-a niea-ngrijare 10 Am prins întristare Şi în turburare Am căzut de mare, Când spre mine glasul Ş-au suflat vrăjmaşul 15 Şi când păcătosul S-au întors cu dosul. ylîOv Adecă în bucine ylllf 241 Şi năcazuri mie Mi-au făcut o mie204. Că farădeleage, 20 Care nu să ştearge, Au plecat spre mine Fără de ruşine Şi întru mânie Mi-au vrăjmăşit mie,. 25 Inima-m în mine Turbure cu bine S-au făcut; şi teamă, Cum am băgat seamă, Asupră-mi grea foarte 30 Au căzut de moarte Asupra mea frică Au venit nu mică Şi cutremur, care Nu e de răbdare 35 Şi băzna vedearea Mi-au stâns şi putearea205. Şi atunci eu am plâns De obidă am zis: „Cine-m va da mie 40 Arepi cu trufie, Ca de porumb, şi eu Voi zbura de la greu Şi mă voi odihni Unde îm voi ticni? 45 Iată, m-am depărtat Fugind înstreinat /,,lv Şi m-am sălăşluit a In pustie mâhnit!” Aşteptam pre Dumnezău, 50 Ce mântuiaşte de rău, Şi din sufletul puţin Şi den viforul cu chin206. Doamne, potopeaşte Ş-a lor împăreţeaşte 204 * * B.B.: 2, Mântuiu-mă întru voroava mea şi mă turburaiu de cătră glasul vrăjmaşului şi de necazul păcătosului. 205 , B.B.: 3. Căci abătură spre mine ftrădeleagea şi cu urgie pismuia mie. 4. Inima mea să turbură în mine şi înfricoşare de moarte căzu preste mine. 5. Frică şi cutremur veni asupra mea şi mă acoperi întunearec. 206 B.B.: 8. (Strigare:) Nedejduiam pre Dumnezău, pre cel cc mă mântuiaşte de împuţinarea sufletului şi den vifor. 242 55 Limbi, că în cetate Eu prea răutate Am văzut şi price Iute ca de brice207, în zi şi în noapte 60 Preste a ei poarte Şi zidur pre dinsă O va ţinea prinsă; Prea farăde leagea, Ce nu ştie leagea, 65 în mijlocu-i iaste Fără bună veaste. Surdă osteneală, Strâmbătate goală, Din uliţele ei 70 Camăta al său clei Şi cu vicleşugul Nu ş-au lipsit jugul208. De m-ar fi ocărât Vrăjmaşul cât cumplit, 75 Eu lui i-aş fi răbdat Fără de împutat Şi de ar fî grăit Asuprea mea cumplit Cel ce mă urăşte 80 Şi nu mă iubeaşte, M-aş fi ascuns de dâns Eu209 ca să-i scap de plâns. /*12r Iară tu, o, oame, Cu mine la poame, 85 Şi la suflet unul, Ce-mi adaogi chinul, Deregătoriul mieu Şi cunoscute la greu, Care împreună, 90 Ca supt o cunună, Cu mine bucate Dulci ai mâncat foarte * Intr-a lui Dumnezău Casă, cu un gând rău, 207 B.B.: 9. Prăpădeaştc, Doamne, şi împarte limbile lor, căce văzuiu farădeleage şi price în cetate. 208 B.B.: 10. Ziua şi noaptea încungiura-va pre ea preste zidurile ei şi fiirădelcage şi osteneala în mijlocul ei şi trâmbătate; 11. Şi nu iipsi den uliţile i camătă şi vicleşug. 209 Adăugat ulterior. 243 95 Nicecum n-am umblat Sau cândva ne-am certat!210 Moarte vie, dară, Preste ei afară Şi la iad pogoare 100 De vii pre picioare, Că vicleşug iaste Intr-ale lor ţeaste, într-a lor lăcaşă Legat cu o faşă. 105 Eu, cătră Dumnezău, Am strigat de la greu Şi Domnul pre mine M-au auzit bine. Seara, demineaţa 110 îm voi ivi fata * Şi amiazăzi bune Lui veşti îi voi spune, Şi el, în tot ceasul, Mi-a auzi glasul. 115 Scoate-va cu pace Sufletu-mi din lance De la cei aproape Ce îm sapă groape, !x Ir Că cu mine era A 120 In mulţi, de mă amăra. Domnul va auzi Şi va smeri la zi, De veaci mai nainte Cel ce iaste în cinste, 125 Căce loc schimbare Nu e din-tristare, Că ei nu s-au temui De Dumnezău cu căzut. Domnul mâna-i au întins 130 Să plătească lor plâns. Al lui aşezământ Au spurcat pre pământ, De la a lui feaţe Mânie şi beaţe 135 Degrab s-au împărţit Ei şi s-au despărţit Şi inimele lor, ■>iQ B.B.\ 14. Iară tu, oame, întocma la suflet, povaţa mea şi cunoscutul mieu; 15. Care împreună îndulcişi-mi mâncări în casa lui Dumnezău mearsem cu un gân!. 244 v De năcaz la omor, Aproape au venit 140 De s-au învecinit211. Vorbele lor cu semn De scump unt-de-lemn Mai cu mult s-au muiat Lesne spre dezlegat, 145 Şi acealea le sânt Săgetături în vânt. Spre Domnul aruncă Grija-ţi ca-ntr-o stâncă, Căce el pre tine 150 Te-a hrănit cu pâine. Dereptul ui în veac Clătire cât de leac N-a da; şi Dumnezău Le vei face cu rău /113r 155 în puţi de peire Tu lor coborâre212. Bărbaţii sângeraţi, Vicleani şi încruntaţi N-or înjumătăţa 160 Nici îş vor cruţa Ei zilele sale în prea lungă cale, Iară eu spre tine O, Doamne, cu bine 165 Voi avea nădeajde Şi-n veaci n-o voi piarde. MOHCM/i OGMM.213 PSALMUL 55 în sillave 5 Dumnezăul mieu, întru al mieu greu Mă miluiaşte Şi mă propteaşte. 2,1 B.B.: 22. Pentru că nu iaste lor schimbare, căcc nu s-au temut de dumnezău. întinse mâna lui când răsplăti ia; 23. Spurcară făgăduinţa lui, împărţiră-să de urgiia feaţei lui şi să apropiiară inimile lor. 212 B.B.: 26. Şi tu, Dumnezăule, pogorî-vei pre dânşii la puţul stricăciunii. 213 în slavonă: Catisma opta. 245 5 Căce m-au călcat Omul cel spurcat. Dând război toată Zioa în gloată. Cu năcaz cumplit 10 Ei m-au izmenit; Şi vrăjmaşii miei, Cei ca neşte lei, Zioa m-au călcat Toată strâncinat. 15 Căce că sânt mulţi, Ca pietrile-n munţi, /I,3v Car cu mine fac Luptă ca de drac. De înălţimea 20 Şi de iuţimea Zilei, nimică N-oi avea frică Şi eu spre tine Nădeajdea-m bine 25 Mi o voi pune, Dulce stăpâne. Intru Dumnezău. Fără de băsău, Vorbele meale 30 Voi hvăli, greale, Am nădăjduit A In Domnul smerit Şi nu m-oi teame De acel viarme. 35 Ce îm va face Trupul din arce?214 Vorbele meale, Ce-s cu tocmeale, Ei zioa toată 40 Le-au tras pre roată; Gândurile lor, Tocma de omor Toate sânt cu greu Asupră-m şi rău215. 45 Lăcui-vor ei Şi ca neşte zmei, 21A * B.B.: 4. Intru Dumnezău lăuda-voi cuvintele meale; pre Dumnezău nedejduiu; nu mă voi teame ce-m va face mie carnea. 2)5 * B.B. \ 5. Toată zioa cuvintele meale urâiia, asupra mea - toate gândurile lor spre rău. 246 4 Răi vor ascunde Ce-or putea prinde Şi călcâiul mieu 50 Aceia cu greu în noapte şi-n zi t-» v. *216 «114r Foarte vor pazr . / Cum ei au răbdat Fără despoiat 55 Pre sufletul mieu, Aşa fară greu Pentru nimica L-ei piarde217 frica Şi-i vei mântui, 60 Cum tu vei voi Şi, în mânie Cu prea urgie, Tu pre năroade Jos ca pre coarde 65 Le vei coborâ 0*1 * __ a2 18 Şl le-i omori . Dumnezăule219, Al mieu bunule, Eu ţie ţ-am spus 70 Viaţa220-m cu plâns, Lacrămile meale Fierbinţi şi greale A înaintea ta Mi le-ai pus a sta, 75 Ca şi într-a ta Să fie gata TI W V | * i V Făgăduinţă De prea credinţă. Şi vrăjmaşii miei, 80 Ca zmeii de răi A> înapoi mâna îş vor întuma. Ori în care zi Eu m-oi repezi 85 Şi voi alerga, 216 B.B.'. 6. Nemmici-vor şi vor ascunde ei; călcâiul mieu vor păzi. A |#J Scris: riiApAe. 218 B.B.: 7. în ce chip au răbdat sufletul mieu; pentru n emica voi împinge pre dânşii, cu urgie noroade vei pogorî. 2,9 Scris: a©mh6311^0. 220 Citeşte: vi-iaţa. 247 4 I i I De te voi striga, Căce, eu, iată, Curând, îndată /n4r N-am şi preceput 90 Şi am cunoscut Că eşti Dumnezău La bine şi rău. în Dumnezău eu, Fără nici un greu 95 Voi slăvi graiu Ş-oi hvăli traiu Şi în Domnul eu Cuvântul, zău, zău, Nu-i voi Iăpăda, 100 Ci-i voi lăuda. Am nădăjduit Spre Domnul smerit, Nu mă voi teame De acel viarme 105 Ce îm va face Omul din arce? a Intru mine sânt, Domnul mieu cel svânt, Ale meale rugi 110 Cari ca neşte slugi Laudei tale Voi plăti-n cale, Că sufletul mieu Tu, o, Dumnezău 115 Din moarte l-ai scos A întreg şi frumos; Ochii miei mi-ai strâns Din lacrăm şi plâns Şi din lunecare 120 A meale picioare, Ca-naintea ta, Când eu ît voi sta i Foarte cu prea drag221 Bine ca să-ţ fac / 125 în luminarea Şi întru zarea Celor pre pământ Vii fară svârşit. 115r 221 Scris: A*r. 248 PSALMUL 56 în sillave 13 Miluiaşte-mă, Doamne, miluiaşte-m, bune, Că spre tine sufletul mieu la slăbiciune Au nădăjduit. Şi eu în umbra a tale Arep voi nădăjdui unde-aş fi în cale, 5 Până ce farăleagea va treace den lume Şi nu să va pomeni mai mult al ei nume. Eu cătră prea înaltul Dumnezău voi striga Şi pre Domnul, ce bine mi-au făcut, voi ruga. Căce din cer au trimis şi de sârg pre mine 10 El m-au mântuit deplin din amărăciune. Şi pre cei ce mă calcă i-au dat spre ocară Şi Dumnezău mila sa o-au trimis afară, Cum şi adevărul său; iară al mieu suflet Dintr-a puilor de leu rugete şi răcnet /n5v 15 Au izbăvit, şi l-au scos fară vătămare, Pentr-aceaea i-oi mări slava cu cântare. Turburat, însă, fiind, de griji am adurmit • 222 Şi cu vederi feali de feali în somn m-am zăbovit . Fiii ai oamenilor, dinţii lor le sânt 20 Arme, darde şi săgeţi cumplite pre pământ Şi limba lor le iaste sabie tăioasă, Dintru care coboară rană ticăloasă. Tu preste ceriuri, Doamne Dumnezău, te-nalţă 25 Şi preste tot pământul slava-ţi a sa faţă îş arate! Că cursă picioarelor meale Au gătit să mă prinză într-ascuns cu greale, Sufletul mi-au împilat şi înaintea ai meale Feaţe au săpat groapă cu reale tocmeale, Şi acei ce-o au săpat prea cu vicleşuguri, 30 Ei într-însă au căzut cu-a lor meşterşuguri. Dumnezăule, a mea inemă e gata, Gata e inema mea şi, iată, voi cânta /*16r Şi psalom eu Domnului cu slavă voi zice Proslăvind svântul nume al lui cu ferice! 35 Slava mea, deşteaptă-te şi scoală, psaltire, Şi tu alăută zi şi sună supţire! Demineaţa m-oi scula, şi-n nâroade, Doamne, M-oi mărturisi ţie bucinând în coarne, / Căce până la ceriuri a ta milă mare AMA Scris: 3'hEAHHT. 249 4» 40 S-au mărit cu feal de feal de glas şi cântare Şi al tău până la nori adevăr cu slavă S-au întins şi au cuprins toate fară zarvă223. Preste ceriuri te-nalţă, o, Dumnezău svinte, Şi peste tot pământul mărirea-ţi cu cinste! H6v PSALMUL 57 în silîave 12 Fiii oamenilor, voi de dereptate Grăiţi în adevăr fară răutate? Voi, dară, jiudecaţi ceale ce-s dereapte, Ca să fiţi lăudaţi ori de care ceate! / 5 Căce-n inimă voi farădeleage Grea lucraţi pre pământ şi nu vă va mearge Şi mâni le voastre rea nedereptate împletesc ce n-are nice de-un224 bine parte, înstreinatu-s-au păcătoşii din zgău 10 Şi ei din pântece au rătăcit prea rău Şi minciuni pururea au grăit în hvală, Nesocotind c-aduc osândă şi boală. După asămănarea şarpelui iaste Mâni ia lor cu rea, otrăvită veaste, 15 Ca a unii surde aspide, ce-a sale Urechi îş astupă în a sa cale, Carea n-a auzi a celor ce strigă Glasul, ori de rugă, ori de-a fi de fugă Şi ea, otrăvindu-să meşterşugeaşte, 20 De la cel înţelept să otrăveaşte225. Dumnezău va zdrobi dinţii lor în gură, Căce e vicleană, tălpiză şi fură, /*17r Domnul a leilor măseale fărâme Au stricat şi pre dinş au întors în râme. 25 Ca ape ce cură de nimic s-or face Şi Domnul a sale va întinde arce Peste dinş până când ei în slăbiciune Vor veni şi vor fi la toţi de ruşine226. Ca ceara, ce de foc aci227 să topeaşte, 223 • • B.B,: 13. Căci să mări până la ceriuri mila ta şi până la nori - adevărul tău. 224 Scris: acoh. B.B.: 4. Mânia lor e după asămănarea şarpelui, ca unii aspide surde, şi-ş astupă urechile ei 5. Carea nu va auzi glasul celor ce cântă, otrăveaşte-se otrăvindu-se de înţelept. B.B.: 6. Dumnezeu zdrobi-va dinţii lor în gura lor, măsealele leilor sfarăm Domnul 7. Defâima-se-vor ca nişte ape curgătoare; întide-va arcul lui până unde vor slăbi2. 227 Scris: ahhh. 250 30 35 40 Aşa ei vor lipsi prea becisniceaşte; Au căzut peste dinş foc şi ei pre soare N-au văzut să ştie unde or să coboare, Mai nainte, până vor avea să ştie Spinii voştri ramnul [sic!]228 dins din temelie, Şi ca pre neşte vii ca întru mânie Va înghiţi pre ei foarte cu urgie229, Dereptul, iezbândă230, când va vedea, iată, El să va veseli ş-a sălta îndată Şi într-a păcătosului sânge el a sale Mâni şi le va spăla acasă şi-n cale. Şi omul va zice: „De vreame ce iaste Dereptului roadă cu bună veaste Iaste şi Dumnezău, care lor Ie face Pre pământ jiudeaţe la a lor nepace!” / 117v PSALMUL 58 în sillave 11 10 15 Dumnezăule, de la ai miei vrăjmaşi Scoate-mă cum să n-aibu la dinş lăcaş Şi de cei cari asupra mea să scoală Tu mă mântuiaşte ca de o boală231. De cei ce fărădeleage lucrează Izbăveaşte-mă cu degrab în vază Şi de bărbaţii sângiurilor, Doamne, Mă mântuiaşte ca să-ţ cânt în coame*! Că, iată, ei sufletul mieu au vânat Şi cei tari asupra mea au descălecat Nici farădeleagea-mi, nici păcatul mieu Mi-au pricinit aceastea, o, Dumnezău, Fărădelegiuire eu prea curat Am alergat şi am şi îndereptat Scoală-te, într-a mea întâmpinare Şi vezi a mea obidă şi certare * Adecă: în bucine / 118r 228 9, Mai nainte de ce ar priceape spinii voştri păducelul, ca pre nişte vii, ca într-o urgie va înghiţi de tot pre dânşii. 10. Vcseli-se-va direptul când va vedea izbândă; mânile lui va spăla în sângele păcătosului. 2 B.B,: 9. Mai înainte de ce ar priceape spinii voştri păducelul ca pre nişte vii, ca într-o urgie va înghiţi dc tot pre dânşii. 2J0 Scris: e3G*HAT»« 231 B.B.: 1. Scoate-mă dentru vrăjmaşii miei, Dumnezeule, şi dentru cei ce să scoală asupra mea mântuieaşte-mă. 251 Şi tu, al puterilor, Domn Dumnezău, Dumnezăul lui Izrail ce n-ai rău, Tu ia aminte a cerceta toate 20 Neamurile cu milă despre moarte; Spre toţi car farădeleage lucrează Să nu te milostiveşti să te vază!232 întoarce-să-vor degrab cătră seară Şi, neavând unde de mâncat să ceară, 25 Vor flămânzi ca un leşinat câine Ş-or ocoli cetatea fară pâine. Iară aceia, ei cu a sa fură Şi prea vicleană vor răspunde gură Şi sabie în buzele lor iaste, 30 Că cine au auzit de dinş vro veaste?233 /1,8v Şi tu, Doamne, de dinş râs îţi vei face Şi toate neamurile vei întoarce a In urgie, iară eu putearea Mi-oi păzi spre tine să-m scap avearea. 35 Că tu, o, Dumnezăule, al mieu eşti Sprijinitori, în greale de mă scuteşti. Dumnezăul mieu mila lui pre mine Mă va-ntâmpina pururea cu bine. Dumnezăul mieu peste vrăjmaşii miei 40 îm va arăta mie cât sânt de grei. Tu pre dinş să nu-i omori, stăpâne Ca să uite ei leagea şi pre tine, în putearea ta pre dinş răsipeaşte Şi-i pogoară unde li să găteaşte, 45 Scutitoriul mieu, cel milostiv, Doamne, Care păzeşti întregi a meale coarne. Păcatul gurei lor pururea iaste Cuvântul buzelor lor de poveaste, /119r într-a lor mândrie ei să să prinză 50 Şi să nu ajiungă să ne mai vânză Şi de blestem şi minciună în svârşit Ei să vor vesti ca când n-ar fi greşit. Şi întru mâniia svârşitului ei Nu vor fî, ci vor peri ca neşte zmei 55 Şi vor cunoaşte că Dumnezău svântu 232 B.B4.Nici fărădeleagea mea, nici păcatul mieu, Doamne! Fără de nelegiuire am alergat şi am îndireptat; 5. scoală-te spre tâmpinarea mea şi vezi! Şi tu, Doamne, Dumnezeul puterilor, Dumnezeul lui Israil, 6. Ia aminte a socoti toate limbile, să nu te milostiveşti spre toţi ceia ce fac fărădeleagea! 233 B.B.’. 7. (Strigare:) întoace-să-vor cătră sară şi vor muri de foame ca un câine şi vor încungiura cetatea. 8. Iată, ei vor răspunde cu gura lor şi sabie - în buzele lor; căci cine au auzit? 252 Stăpâneaşte pre Iacov cu cuvântu. Şi marginile pământului toate, Oriunde supt ceri a să gândi poate, întoarce-să-vor degrab cătră seară 60 Şi, neavând unde de mâncat să ceară, Vor flămânzi ca un leşinat câine Ş-or ocoli cetatea fară pâine. Aceia s-or râsipi să mănânce Şi, de nu să vor sătura, price 65 Vor face şi vor rădica cu gâlceavă Şi calabalâc, răpştire cu zarvă. /,19v Iară eu voi cânta putearei tale Şi m-oi bucura în psalmi şi în hvale Demineaţa de mila ta, o, Doamne, 70 Care în dar înalţi a meale coarne; Căce sprijinitori al mieu te-ai făcut Şi în zioa de năcaz bine ai vrut Mie, robului tău, a fi scăpare Cu veselie şi cu înălţare. 75 Tu de sârg în nevoi îm eşti ajiutori, Tie îti voi cânta ca unui scutitori * » Că tu, Dumnezău, sprijinitori îm eşti Dumnezăul mieu, mila mea ce mă creşti. PSALMUL 59 în sillave 10 Dumnezău, lepădatu-ne-ai pre noi Şi ne-ai surpat în prea greale nevoi, Spre noi te-ai mâniat şi ţ-ai făcut 1 OA Milă spre noi cu drag şi cu plăcut. / r Pământul, însă, cu mânie L-ai cutremurat din temelie Şi I-ai turburat pre dinsul foarte Cu vifore şi furtuni de moart. Tu, însă, sfarâmăturile lui Vindecă, că n-au clătit din călcâi. Ceale năsilnece rodului tău Ai arătat, o, al mieu Dumnezău, Şi cu vinul umilinţei pre noi O *3 A Ai adăpat ca neşte proaste oi . B.B.: 3. Arătat-ai nărodului tău năsâlnicie şi ne adăpaş pre noi cu vinul umilinţii. 253 5 10 234 15 Semn celor ce tem de tine ai dat, Ca de faţa arcului încordat Să fugă ca să să izbăvească Iubiţii tăi şi să te mărească. Cu dereapta ta mă mântuiaşte 20 Şi mă auz milos, părinţeaşte! Dumnezău au grăit într-al său svânt: „Eu mă voi bucura şi pre pământ /120v Voi împărţi Schima ş-oi măsura Valea Lăcaşurilor ş-oi ura235, 25 Galaad şi Manasii ai miei sânt, Pre cari eu i-am făcut tari pre pământ. Şi Efrem tăriia capului mieu, In carele mă încrez ori în care greu, Precum şi Iuda al mieu împărat, 30 Pre care însum l-am încoronat, Şi Moav — căldarea mea de nădeajde, (La care slava mea stă tot vearde). Spre Idumeiia236 îmi voi întinde * încălţămintea mea s-o voi prinde; 35 Mie cei de alt neam cu smerire S-au supus şi mi-au dat mărire. Şi cine mă va duce pre mine La cetatea cea îngrădită bine? Sau carele îm va fi povaţă 40 Până la Idumeiia de faţă?237 /12,r Au nu tu, Doamne, carele pre noi Ne-ai lepădat de la tine-n nevoi? Şi tu, Dumnezăule, n-ei ieşi, A Intr-a noastre puteri, nici vei puşi? 45 Ajiutori noao dă-ne din năcaz Şi n-avea asupra noastră maraz; A omului e de tot deşartă Mântuirea or la care ceartă. Noi întru Dumnezău puteare 50 Vom face şi vom strânge aveare Şi el, pre cari ne năcăjesc pre noi, Va urgisi cu năcaz şi nevoi. 235 B.B.\ 6. Dumnezeu au grăit în sfanţul lui: „Bucura-mă-voi şi voi împărţi Sichima şi Valea Corturilor!” 236 Scris: B.B.: 10. Cine mă va aduce la cetatea îngrădirii? Sau cinc mă va povăţui până la cetatea Idumeii? 238 Scris: baa\. 254 PSALMUL 60 în sillave 9 Dumnezăule, a mea rugă Auzi-o de la a ta slugă, A mea rugăciune aminte Ia-o şi primeaşte, svinte! /121v 5 De la a pământului margini, împresurat de greale sarcini,239 Cătră tine degrab am strigat Şi pentru ajiutori te-am rugat; Şi când inima mea s-au mâhnit 10 Şi în mine nu s-au odihnit, Atunci pe piatră m-ai înălţat Şi cu pază bună m-ai cruţat. Povăţuitu-m-ai pre mine Cu prea mare-nţelepciune, 15 Că nădeajde te-ai făcut mie Şi turn minunat de tărie De cătră a vrăjmaşului mieu _ AIA Faţă, de unde îm vine greu . în veaci eu întru ale tale 20 Lăcaşe voi trăi cu hvale Şi întru acoperemântu Arepiloru-ţi, svântu, /l22r M-oi acoperi, că tu, Doamne, Rugile meale cu pocloane 25 Ai auzit şi moştenire Ai dat pre pământ cu mărire. Celor ce tem de al tău nume Şi-l cinstesc până sânt în lume. Zile preste zile vei face 30 Adaos cu prea lină pace împăratului şi lui anii îi vor prea prisosi cu banii, Până la zioa din rod în rod Dezmierdat cu feal de feal de plod, 35 înaintea Domnului în veac Va rămânea nezmintit nici leac241. Mila şi adevărul lui, 239 B.B.: 2 De Ia margenile pământului cătră tine am strigat; când să mâhni inima mea, în piatră înălţaşi-mă. ' 240 B.B.: 3. Povăţuitu-m-ai, căci te-ai făcut nedeajdea mea, turn de vârtute de cătră faţa vrăjmaşului. 241 B.B.: 6. Zile preste zile împăratului vei adaoge, anii Iui până în zi de rudă şi de rudă. 255 Cui pociu desăvârşit să-l spui, Că cine pre eale va căta 40 Sau pre dins ele să va certa? /122v Aşa eu în veac numelui tău Voi cânta psalm, bune Dumnezău, Ca rugile meale să-ţ dau eu Din zi în zi leasne, fară greu. PSALMUL 61 în silîave 8 Au doară nu lui Dumnezău S-oa supune sufletul mieu? Că de la dinsul îm iaste Mântuirea de poveaste; 5 Pentru că el e al mieu Mântuitori şi Dumnezău, Al mieu tare sprijinitori Şi mai mult eu cu răcori Nu mă voi clăti cu frică 10 Despre vrăjmaş cât de mică242. /l23r Până când voi cu năvală Vă porniţi ca de grea boală Asupra omului. Şi toţi Ucideţi ca neşte răi hoţi, 15 Ca spre un păreate plecat Şi gard fară propteale surpat . a Insă aşa s-au svătuit Ei să leapede negreşit Preţul mieu şi când cu seate 20 Au alergat printre ceate; Cu gura binecuvântare Făcea cu pohvală mare, Iară cu inima reale, Blesteme gândea şi greale244 25 Tu, însă, o, sufletul mieu, Te supune lui Dumnezău, Căce răbdarea mea toată B.B.: 2. Pentru că el e Dumnezăul mieu şi mântuitoriul mieu, sprijenitoriul mieu, nu mă voi clăti mai mult. A 1 B.B,: 3. Până când vă puneţi preste om? Ucideţi toţi voi ca la un păreate povâmit şi ca îa un gard împins. i A B.B.: 4. Insă cinstea mea au sfătuit să o izgonească, alergară cu seate, cu gura lor binecuvânta şi cu inima lor blestema. 256 De la dins e şi să poartă, Că el e Dumnezăul mieu 30 Şi mântuitoriuî din rău, /,23v Sprijinitoriul mieu cel svânt; Nu m-oi muta eu pre pământ în Dumnezău mântuirea Mea îm iaste şi mărirea, 35 El al ajiutoriului mieu Iaste stăpân şi Dumnezău Şi nădeajdea mea într-însul Im iaste cu tot deadinsul. Voi, a năroadelor glaoate, 40 Nădăjduiţi într-îns toate. A voastre inimi cu cinste Lui îi vărsaţi înainte, Că e al nostru ajiutori, Dumnezău cel mai sus de nori. 45 însă să zic cu un cuvânt: Fiii omeneşti deşerţi sânt, Mincinoşi, fiii omeneşti în cumpene a face şalvireşti /124r Fapte din deşertăciune 50 Carea ei, nu fară ruşine, Asupră-ş ei împreună Să-ş facă şi-n cap să-ş pună. Şi nu spre nedereptate Nădăjduiţi cu păcate, 55 Nici voi la jăfuirc Să nu pohtiţi cu răpştire. Bogăţîia de ar curge Ca o gârlă şi s-ar strânge, Inimile voi de dinsă 60 Să nu vi le lipiţi, însă245. Domnul au grăit o dată Şi eu am auzit, iată, Aceaste doao cinstite Prea dumnezăieşti cuvinte: 65 Că a Domnului putearea Iaste şi toată avearea Şi a ta e mila, Doamne, Care cearem cu pocloane, :45 B.B.: 10. Nu nădejduiţi pre strâmbătate şi spre jah nu pohtiţi; avuţiia de va cură, nu puneţi aproape inimile. 257 i I 1 Că tu la fieştecare 70 Vei da plată şi certare Dupre ale sale fapte, Neveghind nimurui parte246 PSALMUL 62 în silîave 7 Dumnezăule, al mieu Domn, la tine mânec eu. Sufletul mieu de tine Au însetat din spline 5 De câte ori trupul mieu Ţie, în pământ mult rău Pustii, sec, neumblat, Fără apă, prea uscat! Aşa eu întru cel sfânt 10 M-am arătat pre pământ /l25r Ţie să-ţi văz247 putearea, Mărirea cu avearea, Căce mila ta iaste Mai bună în poveaste, 15 Decât vieţile lungi Şi decât sute de pungi. Buzele meale pre tine Ti-or lăuda, stăpâne248. Aşa bine pre tine 20 în viaţă249-m, stăpâne, Ti-oi cuvânta. Ş-a meale Mâni cu bune tocmeale Voi râdica pre lume Intru svântul tău nume, 25 Ca din său şi grăsime Sufletului mieu mărime Să ia şi să să umple Cu mari şi late tâmple /I25v Şi gura mea pre tine 30 Te-a lăuda prea bine Cu buze mângâioase, M6 B.B.\ 11. O dată au grăit Dumnezău doao, aceastea am auzit, căci: „Târiia e a lui Dumnezău". Şi a ta c. Doamne, mila, căci tu vei răsplăti fîeştecăruia după faptele lui. *41 Scris: ~4S B.B.: 4. Că mai bună e mila ta decât vieţile; buzele meale lăuda-tc-vor. 249 Citeşte: vi-iaţă. 258 Rumene şi frumoase250. De mi-am adus aminte De tine, o, prea svinte, 35 întru aşternutul mieu în demineţi, degrab eu Spre tine am cugetat Şi umilit te-am rugat, Că tu ajiutoriul mieu 40 Mi-ai fost ori în care greu251. Şi cu acoperemântul Arepiloru-ţi, svântul, Deplin mă voi bucura Şi de joc m-oi sătura. 45 Sufletul mieu s-au lipit După tine cu iubit, /126r Că tu, al mieu ajiutori Mi-ai fost şi apărători; Pre mine m-au sprijinit 50 Dereapta ta din perit. Iară ei, sufletul mieu L-au cătat în dar cu rău, întra-vor fară folos întru ceale mai de jos 55 Ale pământului părţi Prin car ei vor putea porţi. Şi-ntr-a săbiei ei mâni S-or da ca neşte păgâni Şi părţi vulpilor vor fi 60 Pentru că ştiu a bârfi252. Avea-va veselie împăratul cu tărie De Dumnezău şi care Nădeajdea-ntr-însul are / 65 Şi-n el face jiurământ, Să laudă pre pământ, Căce el au astupat253 Gura celor cu păcat Ce grăiesc nedereptăţi 70 Prin oraşe şi cetăţi. 126v 250 B.B.: 6, Ca den seu şi grăsime să să sature sufletul mieu, şi cu buze de bucurie lăuda-va gura mea. 251 B.B.: De-m aduceam aminte de tine preste aşternutul mieu, demineţile cgetam cătră tine, căci te făcuşi ajutoriul mieu. 252 B.B.: 9. Şi ei în deşert cercetară sufletul mieu, întra-vor în ceale mai de jos ale pământului; da-se-vor în mânile săbiei, părţi vulpilor vor fi. 253 Scris: AtfnTtfn A . W /V V V I V Svanta, fara zabava, Numele-ţi, preaînalte, 20 Să-ţi cânte, împărate!” A lui Dumnezău veniţi Lucrurilc de priviţi, Cât e de înfricoşat în svaturi şi nemutat, /130v 25 Decât fiii omeneşti Mai pre sus cât nu gândeşti. Cel ce marea în uscat O întoarce cu zvântat, Cu piciorul neudat A 30 In râu vor treace uscat. Şi acolo noi de dâns Ni-om veseli fară plâns266, Cel într-a sa puteare, Ce fară de scădeare 35 Veacul înstăpâneaşte Şi cum va întocmeaşte, Pre neamuri îi privesc Ochii lui şi pândesc, Nu sa-nalţe în sine ’ ~ B.B.: 5. Ce! ce întoarce marea spre uscaî; în râu vor treace cu piciorul. Acolo ne vom veseli spre el. 264 40 Prea cu dezmierdăciune Cei ce amărăciune Fac şi oţărâciune. /,31r Neamuri, cuvântaţi bine Cu prea înţelepciune 45 Pre al nostru Dumnezău, Care ne-au scos de la rău Şi al laudei lui glas Auzit faceţi pre ceas, Cel ce-au pus sufletul mieu 50 întru viaţă267 din greu Şi piciorul nu mi-au dat Spre clătire vătămat268. Că tu pre noi, Dumnezău, Ne-ai cercat cu rău şi greu 55 Şi cu foc ne-ai lămurit, Cum argintul iscusit Să lămureaşte-n cămin, Aşa am tras şi noi chin. Tu în cursă ne-ai băgat 60 Şi scârbe ai adunat, /niv Pre-al nostru umăr multe înghimpoase şi crunte, Pre oamnei ai rădicat Pre capete-ne turbat, 65 Prin apă noi şi prin foc Am trecut din loc în loc Şi la răpaos ne-ai scos Cu răsuflare frumos269, întra-voi în casa ta 70 Cu arder-de-tot gata, Rugile meale ţie Voi da cu curăţie, Cari buzele-m au cules Pentru tine ş-au ales 75 Şi cari gura mi-au grăit în năcazul mieu cumplit. J&rtve cu măduhă, eu Ţ-oi nduce, Dumnezău, / Cu tămâie şi berbeci J67 Citeşte: vi-iaţft. :6S B.B.: 7. (Strigare:) Binecuvântaţi, limbilor, pre Dumnezăul nostru şi ascultaţi glasul laudei lui.. 8. celui ce au pus sufletul mieu în viaţă şi n-au dai spre clătire piciarele meale! 2bQ B.B.: 10. Băgaşi-ne pre noi în laţu, pus-ai năcazuri pre umărul nostru, încălccat-ai oameni preste capetele noastre; 11. Trccum pren foc şi apă şi ne-ai scos pre noi la răpaos. 265 î 80 Cei cu coadele mari berci, Aduce-ţi-voi ţap cu boi Ca să ne scoţi din nevoi. Oh, veniţi de auziţi, Câţi de Dumnezău grijiţi, 85 Şi voi povesti voao Toate minunile noao, Câte sufletului mieu Au făcut el, Dumnezău, Cu gura mea cătră dins 90 Am strigat tare cu plâns Şi supt limba mea pre dâns L-am înălţat cu deadins.270 în inimă-m, de-am văzut Nedereptate, pierdut 95 Fiu, şi Domnul pre mine Să n-auză cu bine. /n3v Pentr-aceasta Dumnezău M-au auzit în mult greu, Rugăciunea mi-au luat 100 Aminte cu îndurat Blagolovit Dumnezău Care m-au cătat la greu Şi ruga nu mi-au trecut, Ci pururea m-au crescut 105 Cu milă şi-ndurare, Fie-i în veac cântare. PSALMUL 66 în silîave 8 Dumnezăule, în nevoi Miluiaşte-te spre noi Şi tu ne blagosloveaşte Cu norociri părinţeaşte; 5 Preste noi faţa cu rază Oh, Doamne, îţi luminează /,33r Şi pre noi ne miluiaşte Ca să te slăvim fiaşte! Ca pre pământ a ta cale 10 Să cunoaştem fară jale Mântuirea ta în toate; 2.70 B.B.: 16. Cătră Dânsul cu gura mea am strigat şi am înălţat sub limba mea. 266 Limbile până în moarte271. Mărturisească-se272 ţie Oh, Doamne, în curăţie! 15 Supt ceri năroadele toate, Cari să să numere poate, Neamurile veselie Să aibă şi bucurie, Că năroadele, tu, toate 20 Vei jiudeca-n dereptate Şi neamurile pre pământ Vei povăţui ca un svânt; Ţie să mărturisească Năroadele cu fiască /,33v 25 Cucernicie şi ţie A Iţi fac în curăţie Toate cu prea bucurie Năroadele mărturie. Pământul la vreame arat 30 Cu bun spor roada ş-au dat. Dumnezăule, tu pre noi Ne blagosloveaşte-n nevoi. Şi a pământului toate Marginile frică foarte 35 De dins să aibă şi teamă Şi sub biciul Iui să geamă273. PSALMUL 67 în sillave 13 Să să scoale Dumnezău şi vrăjmaşii mare Confuzie să paţă la uscat şi mare Şi, cei ce-1 urăsc pre dâns de la a lui faţă, Să fugă cu ruşine şi cu multă greaţă274. /l34r 5 Precum să stinge fiimul, aşa să să stângă Şi să n-aibă mai mult loc unde să să strângă; Cum de faţa focului ceara să topeaşte, De faţa lui Dumnezău, prea ticăloşeaşte 271 B.B.'.'1. Dumnezău să ne cruţe pre noi şi să ne blagoslovească pre noi, să lumineaze faţa lui spre noi şi să ne miluască pre noi! 2. Ca să cunoaştem pre pământ calea ta, în toate limbile mântuirea ta. Scris: M'hHTVpndicKT»ce. 273 B.B.: 6. Blagoslovească pre noi Dumnezău şi să să spăminteaze de el toate marginile pământului. 274 B.B/. 1. Scoală-se Dumnezeu şi răsipească-se vrăjmaşii lui şi fugă de cătră faţa lui ce-1 ce urăscu pre Domnul. 267 Aşa toţi păcătoşii să piară degrabă 10 Şi odihnă pre pământ necăiri să n-aibă. Pre derepţi veselie şi cu bucurie înaintea Domnului prinză cu tărie Ca întru veselie să să desfeteaze Şi cândva mângâiare să nu le-nceteaze. 15 Cântaţi voi lui Dumnezău numele lui svântu Cântaţi şi prea fericiţi peste tot pământu Celui, preste apusuri ce s-au suit, cale, îi faceţi şi-l proslăviţi şi-n deal şi în vale; Domnul e numele lui şi voi prea cu cinste 20 Vă bucuraţi şi săltaţi toţi lui înainte! Turbure-se de faţă-i, de cel ce părinte Iaste al săracilor luându-i aminte, /134v Şi văduvelor jiudeţ face-n dereptate Dupre cum e poruncit de la dâns în carte. 25 Dumnezău în locul svânt al său lăcuiaşte, Dumnezău pre cei de-un275 feal în casă-ntocmeaşte Şi-i face a lăcui, scoţind276 vitejaşte Din obez pre ferecaţi şi ţinuţi hoţeaşte, Aşijderea şi pre cei ce amărăsc scoate 30 Şi pre cei ce lăcuiesc în mormânt de moarte.277 Dumnezăule, când tu ieşeai înaintea Nărodului tău, cum ştim că-ţi pohteaşte cinstea, Şi când tu cu mari pompe treceai în pustie Pământul s-au tremurat dins din temelie; 35 Căce de cătră faţa Iui Dumnezău care în mână pre Izrail şi Sinaiia are, Ceriurile au picat ş-au râurat roao, Prea mult folositoare spre rodire noao. Dumnezăule, ploaie tu de bună voie 40 Vei usebi ai tale ocini în nevoie, /135r Carea, săvai c-au slăbit, iară tu pre dinsă O ai săvârşit şi ai pus mărire într-însă278. Dobitoacele tale lăcuiesc într-însa Şi din pădurile ei să hrănesc cu rânsa; 45 întru bunătatea ta, tu, Dumnezău svinte, 273 Scris: awn. 276 Scris: ckoamaha. B.B.i 6, Dumnezău — în locul cel sfanţ al lui; Dumnezău lăcuieaşte pre cei ce sânt într-un chip în casă, 7. Scoţând pre cei den obezi cu vitejie, aşijdirea pre cei ce amărăscu, pre cei ce Iăcuiescu în mormânturi, 278 ♦ B.B.: 9 (Strigare) Pământul să cutremură pentru că şi ceriurile picară de cătră faţa Dumnezăului Sinaii, de cătră faţa Dumnezăului lui Israil. 10. Ploaie de bunăvoie vei osebi, Dumnezăule, moştenirii tale; şi au slăbit şi tu vei întări pre dânsa. 268 Săracului o-ai gătat şi ai dat, părinte. Celor ce bine vestesc cu multă puteare, Domnul le va da cuvânt dulce ca de miare. Craiul al puterilor al celui prea iubit 50 Şi cu frâmseaţea casei să-mparţe prăzi grăbit. Intr-a hotarălor voi mijloc somn de-aţ face Şi cum v-aţi chivernisi a durmi în pace, A porumbiţei arep sânt prea arginţite Intre umerele ei poleite ţinte, 55 Cu străluciri de aur luminează foarte Cât preţul a socoti lesne nu să poate279. Când cel ceresc preste ea împăraţ împarte, în Selmon să vor albi, ca zăpada foarte /135v Muntele lui Dumnezău. E munte gras foarte 60 închiegat şi munte gras şi-n ce chip să poate. Voi, munţii cei închiegaţi de-i socotiţi, iată, Muntele ce Dumnezău, ca într-o poiată Svântă, bine au voit într-îns să trăiască Şi într-îns mărirea lui în lume să-i crească? 65 Pentru că Domnul într-îns până în svârşire Va lăcui neschimbat prea cu fericire. Carul lui Dumnezău cu mile înmulţit Mii de cei ce procopsesc Domnul în ei slăvit In Sinai, în muntele cel svânt, şi cu nume 70 Mărit la toţi cari petrec cu noroc în lume. Suitu-te-ai la înalt, robit-ai robime, între oameni ai luat de daruri mulţime, Ca-ntre cei necrezători şi cari nu te-ascultă, Tu să te sălăşluieşti într-înş fară luptă. 75 Blagoslovit e Domnul în zi şi în noapte, Blagoslovit Dumnezău în zilele toate; /136r A a noastre mântuiri Dumnezău sporească Noao, şi calea noastră cu noroc o crească. El, Dumnezăul nostru, Dumnezăul care 80 A mântui poate pre pământ şi mare Şi ale Domnului sânt ieşirile morţei, Ale Domnului, ca şi ieşirile portei. Domnul însă va zdobi şi, fară de urme, Capul vrăjmaşilor săi va face fărâme 85 Şi creaştetul părului celor ce-ntr-a sale Totodeuna să primblă şi umblă greşale280. 279 B.B.: 13. împăratul puterilor al celui iubit; cu înfrumsiţarea casii să împăarţă prăzi. 14. De veţi dormi în mijlocul sorţilor, arepi de porum, ferecate cu argint, şi spatele lui cu verdeaţă de aur. 280 B.B. \ 23. însă Dumnezeu va sfărâmă capetele vrăjmaşilor lui, creaştetele părului celor ce umblă întru grcşealele lor, 269 Zis-au Domnul: „Din Vasan eu mă voi întoarce întru adâncul mărei şi-ncolo şi-ncoace Pentru ca piciorul281 tău în sânge să calce 90 Şi limba câinilor tăi aceaeaş a face, Să aibă din vrăjmaşii cari sânt de Ia dânsu, Ca aşa lor nicicum282 să nu le stea plânsu”283. Văzutu-s-au a tale umblete, o, Doamne, A Dumnezăului mieu umblete şi coarne, /136v 95 Ale împăratului celui ce trăiaşte în cel svânt, şi el pre toţi supt ceri stăpâneaşte. Prinţipii au apucat la danţ mai-nainte, înjungaţi cu cari cânta Ia această cinste, în mijlocul pruncilor ce bătea în tobe 100 Şi prăznuia acest joc cu prea multe vorbe284: „în beseareci pre Domnul cuvântaţi-1 bine, Dintr-ale lui Izrail, şi astăzi şi mâine, Izvoară pre Dumnezău, voi toţi cu mărire a întâmpinaţi şi duceţi cântându-i slăvire!” 105 Acolo Veniamin întru uimire285, Prunculeţ tânăr fiind, îi cânta mărire Şi prinţipii Iudeii ale lor poveaţe A-l slăvi şi a-1 cânta s-apuca să-nveaţe; Prinţipii lui Zavulon cântări în canoane, 110 Cu prinţipii Iui Neftal îi da cu pocloane: Dumnezău, porunceaşte tu putearei tale Şi-ntăreaşte aceasta cu dorită cale, / Carea în noi ai făcut cu prea bunătate Din mila ta cea svântă facându-ne parte 115 De la biseareca ta, împăraţii daruri Ţie în Ierusalim îţ vor da cu haruri Fiarăle tu trestiei, o, Doamne, le ceartă, Cari slava-ţi a micşura cu condcaiul cată Adunarea de taur cumpliţi în eresuri 120 în juncele omeneşti-i287 zbiară mult viersuri288 Să zăticnească celea ce credinţă I37r aa » Scris: nimopptfA. 282 Citeşte: ni-cicum. 283 * B.B.: 24. Zice Domnul: „Den Vasam întoace-m-voi, întoarce-mă-voi în fundurile mării,” 25. Pentru ca doară s-ară văpsi piciorul tău cu sânge, limba câinilor tăi den vrăjmaş de la dânsul. 284 B.B.: 27. Apucară boiarii ţinându-se de cei ce cânta, în mijlocul feţişoarelor tâmpănărcaţe. 285 Citeşte: u-imire. 286 Scris: caabhi^h. 287 Scris: oa\€N€4jm naGi'ap'h 288 B.B.: 37. Iată, va da glasul lui glas de puteare. Daţi mărire Iui Dumnezeu! Pre Israil - mare cuviinţa lui şi putearea lui în nori. 38. Minunat e Dumnezeu întru sfinţii lui Dumnezeul lui Israil. Acesta va da puteare şi întărire norodului lui. Blagoslovit - Dumnezeu. 270 125 130 135 140 Ca argintul lămurit au Svântii Troiţă289. Neamurile ce voiesc oştiri râsipeaşte; Din Eghipet vor veni sol prieteneaşte. Mâna Ethiopiei pre Domnul cu cinste Ea îl va întâmpina cu mult mai-nainte: Crăiile peminteşti, Domnului cântare Cântaţi şi îl lăudaţi toate-n gura mare Lui Dumnezău voi cântaţi, ce spre răsărituri Peste ceriul ceriului s-au tras cu triumfuri290 El glasul său va da, auziţi, voi, iată, Glas de puteare singur cum va vrea îndată! Lui Dumnezău mărire daţi şi faceţi, dară, Ori în ce vreame, noaptea, în zi şi în sară! Peste Izrail mare cuviinţă iaste Şi putearea lui în nori cu slăvită veaste! Dumnezău în svinţii săi mult minunat iaste, Domnul al lui Izrail cel cu svântă veaste, * Insuş nărodului său îi va da puteare Şi întărire în veaci fără de scădeare! Bine-i cuvântat Domnul Dumnezău prea svântu, Cel ce din nimic toate au fapt cu cuvântu. / 137v PSALMUL 68 în silîave 10 10 Dumnezăule, mă mântuiaşte Căce apele, ticăloşeaşte, Până la sufletul mieu au întrat Şi-n adâncul tinos m-am afundat Şi starea ai horei meale nu e Unde între valuri să să spuie. în adâncur de mare am venit Şi viforul de tot m-au potopit291. Strigând eu în nevoi am ostenit, Şi grumazul mieu de tot au amuţit, Nădăjduind spre Dumnezăul mieu, Ochii mi-au slăbit de mult val şi greu 292 / 138r 289 B.B.: 33. Ceartă hiarăle trestiei, adunarea taurilor în juncele năroadelor, ca să să închiză cei ispitiţi cu argintul!. 290 B.B.: 35. împărăţiile pământului, cântaţi lui Dumnezeu, peveţuiţi Domnului. 36. (Strigare) Celuia ce s-au suit preste ceriul ceriului despre răsărituri!. 291 B.B.: 1. Mântuiaşte-mă, Doamne, căci intrară apele până în sufletul mieu. 2. înfipsu-mă In noroiul adâncului şi nu iaste stare. 3. Veniiu în adâncurile mării şi vihor mă prăpădi. 292 Scris: Tp-htf. 271 Cei ce mă urăsc pre mine-n zădar S-au înmulţit asupră-m cu amar 15 Mai mult decât perii capului mieu Din toate părţi pornind asupră-m greu. Vrăjmaşii cari cu nedereptate Mă goni ia293 şi-m făcea strâmbătate, S-au întărit294 ş-au înălţat comu 20 Şi pre dinş va smeri numai Domnu. Şi ceale ce eu n-am fost jefuit, Atunci şi fără de voie am plătit. /.138v Dumnezău, tu a mea nebunie O-ai cunoscut din porobocie 25 Şi a meale greşeale şi vine Nu s-au ascuns cândva de la tine295. Cari te aşteaptă, Doamne, pre tine. Să nu să ruşineaze în mine, Al puterilor cereşti, o, Doamne, 30 Ce înalţi a smeriţilor coame, Nici să să înfrunteaze în mine Cei ce te cată cu dor pre tine Al lui Izrail Dumnezău, svinte, Ce în nevoi iai de noi aminte . 35 Căce noi pentru tine ocară Am suferit în iarnă şi vară; Obrazul mieu, dară, cu ruşine /~t *, « • 297 Ş-au acoperit şi uruciune . Strein eu fraţilor miei m-am făcut 40 Şi fiilor maicei meale urât /I39r Şi nemearnic cu râvna ai tale Case au mâncat a meale şale Şi ocărâle, celor pre tine Ce te ocărăsc şi-ţ dau bine, 45 Acealea asupră-m cu trufie Au căzut şi cu obrăznicie298. Şi sufletul eu mi-am acoperit Cu post, cu răbdare şi pătimit Şi aceaea mie spre ocară 50 Mi s-au făcut iute şi amară 293 o • Scris: rom*. 294 o • Scris: ^HTTipM. B.B.: 7. Dumnezăule, tu ai cunoscut necunoştinţa mea şi grşealele meale de la tine nu s-au ascuns. B.B.: 8. Să nu se ruşineaze spre mine cei ce te îngăduiesc, Doamne, Doamne al putrilor, 9. Nidi să să ruşineaze pre mne cei ce te cercetează pre tine, Dumnezăul lui Israil!. 297 Scris: tfpVnwHe. 298 » a ,, B.B.: 12. Căci râvnirea casii tale m-au mâncat pre mine şi ocările celor ce te ocărăsc pre tine căzură preste mine. Şi acoperiiu cu post sufletul mieu şi fu întru ocări mie. 272 Şi am pus îmbrăcăm in te a-m bobou Şi m-am făcut lor pildă ca un bou. Asupra mea, cei ce şedea în porţi, Limbuţea şi vorbea vorbe de hoţi 55 Şi asupra mea, cei cari bea mult vin, Cânta şi pornea năcazuri şi chin. Iară eu, cu a mea rugăciune. Cătră tine cu plecăciune, în vreamea bine plăcută, Doamne, 60 Am năzuit şi ţ-au dat pocloane. Dumnezăule, întru mulţimea Milei tale auzi-mi greimea Şi, întru adevărul ai tale Mântuiri, tu mă scoate la cale. 65 De tine, Doamne, mă mântuiaşte Să nu mă afund ticălosaşte; De cari mă urăsc mă izbăveaşte Şi din ape adânci mă răpeaşte, Ca nu viforul apei pre mine 70 Să mă îneace, fară de tine299, Nici adâncul să mă înghiţă, Având eu întru tine credinţă, Nici puţul peste mine cu ură Să-şi închiză de tot a sa gură. 75 Auzi-mă, Doamne, că a ta milă. E bună şi de folos la sâlă După a îndurărilor tale Mulţime cată spre mine-m cale. Faţa ta tu de la a ta slugă 80 Să nu-ntorci, ce te strâg cu rugă, Că năcazuri şi scârbe pre mine Strâng şi nu-i a mă mântui cine. Degrab mă auzi şi ia tu, svinte, Spre sufletul mieu din ceri aminte 85 Şi pre el în dar îl mântuiaşte, Că în trup cu greu chin să căzneaşte. Pentru vrăjmaşii miei, tu, pre mine Mă izbăveaşte şi îm Ei bine! Că tu a mea îm cunoşti ocară, 90 Ruşine şi înfruntare amară; înaintea ta - toţi, cari pre mine Mă năcăjesc şi îm fac ruşine, Sufletul mieu au aşteptat, dară, 299 B.B.: 18. Mântuieşte-mă den tină, pentru ca să nu mă înfig; şi de adâncurile apelor. 273 Grea ticăloşie şi ocară. 95 Aşteptat-am pre cei ce cu mine S-ar mâhni când n-am avut eu bine Şi pre cei cari mie mângâiare Mi-ar face întru a mea dureare. Şi n-au fost, nici am aflat eu vrunul 100 Să-m mângâie cât de puţin chinul. Şi în loc de mâncare ei mie Mi-au dat fiare cu râs şi mânie Şi întru seatea mea adăpare Mi-au fapt cu oţăt iute şi tare300. 105 Facă-să lor masa înainte, A In loc de ospăţ cu mare cmste, Cursă, răsplătire şi sminteală Cu năcaz, scârbă şi dodeială. Ochii lor pre a soarelui rază 110 Să se întunece, să nu vază Şi tu spinarea lor te sileaşte Pururea de Ii-o gârboveaşte [.........................]301 [CATISMA 10 PSALMUL 71 în silîave 9]302 [...] Şi ca picătura ce cade Pre pământ şi-ntr-însul şade 300 B.B.: 26. Şi deaderă la mâncarea mea fiare şi la seatea mea adăpară-mă cu oţăt. 301 Lipsesc şase file care cuprind sfârşitul Psalmul 68, Psalmii 69 şi 70 în întregime şi începutul Psalmului 71. Conform B.B. textul corespunzător a! Psalmului 68 este: „29. Varsă spre ei urgia ta şi mânia urgiei tale să-i cuprinză pre ei; 30. Facă-se curtea lor pustie şi în lăcaşurile lor nu fie cel ce lăcuieaşte. 31. Căci pre carele tu ai bătut, ei l-au gonit şi pre durearea ranelor meale l-au pus; 32. Adaoge f&rdeleage preste fărdeleagea lor şi să nu între întru direptatea ta. 33. Ştearge-să den cartea celor vii şi cu cei direpţi să nu să scrie. 34. Sărac şi duios sânt cu; mântuirea ta, Dumnezăule, să mă sprejenească. 35. Lăuda-voi numele Dumnezăului mieu, cu cântare, mări-l-voi pre el cu laudă; 36. Şi va plăcea Iui Dumnezău mai mult decât vâţel tânăr ce-ş răsare coame şi unghi. 37. Vază săracii şi să să veselească; cercetaţi pre Dumnezău şi va trăi sufletul vostru! 38, Căci au ascultat pre cei săraci Domnul şi pre cei legaţi ai lui nu i-au defăimat. 39. Laude-1 pre dânsul ceriurile şi pământul, marea şi câte să târăsc întru dânsa. 40. Că Dumnezău va mântui Sionul şi se vor zidi cetăţile Iudei. 41. Şi vor lăcui aco!6 şi vor moşteni pre dânsa. 42. Şi seminţia robilor tăi vor ţinea pre ea şi cei ce iubesc numele tău vor lăcui într-însa. 302 Numărul catismei, indicaţia psalmului şi metrului lipsesc, odată cu începutul textului, din manuscris. începutul psalmului în B.B.: este: „1. Dumnezău, judecata ta împăratului dă şi direptatea ta, fiiuluî împăratului, 2. Să judece pre norodul tău cu direptate şi pre săracii tăi, cu judecată. 3. Să ia munţii pace norodului şi dealurile, direptate. 4. Judeca-va pre săracii norodului şi va mântui pre fiii săracilor şi va smeri pre cel năpăstuitoriu. 5. Şi va rămânea împreună cu soarele şi mai nainte de lună, în neamuri de neamuri. 6. Pogorî-se-va ca ploaia pre lână şi ca o picătură ce pică pre pământ. ^140v /141r 274 Dereptatea într-a lui zile Va răsări fară de sale, 5 Precum şi prisosul de pace Nu va avea grijă de lance, Până ce să va lua luna îi va străluci lui lumina303. Şi de la mare până-n mare 10 Va domni cu tărie tare Şi de la râur şi izvoară Până la a lumii zăvoară. Ethiopii lui înainte Vor cădea cu daruri şi cinste 15 Şi vrăjmaşii lui ţărână Vor linge derept zmântână; împăraţii dân Tharsis daruri îi vor aduce lui cu haruri /14lv Cu ostroavele împreună 20 Lui închinind a sa corună; Craii aravilor şi Sava îşi vor lăţi pre pământ slava Şi lui daruri îi vor aduce, Cu prea închinăciune dulce. 25 Şi toate crăiile-n lume S-or închina lui cu svânt nume, Toate neamurile îi vor sluji Şi cu pohtă de dâns vor griji. Că pre săracul au izbăvit 30 De la cel putearnic din perit Şi pre mişel, ce nu-i era Ajiutori cine a-1 apăra. Şi nu să va-ndura de sărac el, Nici va lăsa la greu pre mişel 35 Şi sufletele celor săraci Va mântui de vrăjmaş şi draci. / “r Din camătă şi strâmbătate Sufletelor lor le va scoate Şi-naintea lor a lui nume 40 E cinstit şi slăvit în lume. Viiu304 va fi şi i să va da lui Din aurul Araviei tui Şi împrejuru-i totdeuna S-or ruga sărutântdu-i mâna; 45 Toată zioa pre dins cu mare 303 B.B.: 7. Răsări-va în zilele lui direptate şi mulţime dc pace, până unde să va rădica luna. 304 Scris: nmtf. Citeşte: vi-iu. 275 Bine vor cuvânta cântare. Pre pământ va fi întărire, Peste vârful de munţ cu ştire; Roada lui s-oa-nălţa pre pământ 50 Decât Livanul mai pre sus mult. Şi vor înflori din cetate, Ca iarba pământului toate. Numele lui bine cuvântat Va fi în veaci şi şi prea mult cântat. /142v 55 Şi numele lui mai-nainte De soare rămâne în cinste305 Şi a pământului toate a In el s-or blagoslovi gloate, Toate neamurile pre dinsul 60 îl vor ferici cu deadinsul. AI lui Izrail Domn Dumnezău, Care ne-au scos pre noi de la rău, Bine-i cuvântat, însuş, care Face minun cu mână tare. 65 Şi numele a a [sic!] lui mărit E blagoslovit cu cădit A In veac şi-n veaci de vecie A In cântece de veselie. Şi de a lui multă mărire, 70 Tot pământul, peste fire, Să va umplea şi „Fie, Fie!” Va striga cu prea bucurie. /' I43r PSALMUL 72 în sillave 8 Al lui Izrail Dumnezău Oh, cât iaste de bun la greu Celor cu inimi dereapte, Ce cred într-însu cu seate! 5 Iară picioarele mie, Puţin nu din temelie S-au mişcat şi au lunecat, Fiind eu de păcat cercat Şi puţin de nu ai miei paşi 10 S-au vărsat ca într-un văgaş. Că, asupra celor ce fac 305 * • B.B. \ 17. Fi-va numele Iui binecuvântat întru veaci, mai nainte de soare rămâne numele lui. 276 Fărădeleage ca de drac, Am râvnit, pacea văzind eu Păcătoşilor fară greu, 15 Că spre a lor moarte nu e Privire cu vro mânie /I43v Şi întru a lor bătaie Nu-i întărire să-i spaie. într-a oamenilor nu sânt 20 Osteneli greale pre pământ Şi cu oamenii ei bătăi N-or trage într-a lor căi. Pentru aceasta i-au cuprins In svârşit mândriia de râs 25 Şi cu a lor nedereptăţi Şi păgânătate sumeţi S-au îmbrăcat. Şi, ca din său, Nedereptatea lor cu rău Au ieşit şi întru a lor 30 Pohtă a inimiei cu dor Au trecut, şi au pus nu blând *\{\f La socoteala sa ei gând . Şi vicleşug meşterşuguit Fără sfială au grăit; /144r 35 Spre înălţime au grăit Nedereptate de perit Asupra ceriului au pus Gura lor cu ură şi râs Şi limbile lor pre pământ 40 Au trecut cu spulbăr de vânt. Pentru aceasta nărodul mieu Aici s-oa-ntoarce nu cu greu Şi între dinş să vor găsi Zile pline ori în ce zi. 45 Şi ei întru sine au zis Cuvinte deşarte cu râs: „Cum au cunoscut Dumnezău Să scoată de la greu şi rău?” Şi „De iaste în cel înalt 50 Cunoştinţă adevărat?307”. Aceştia păcătoşi, iată, Cari în veac în prisos saltă. /144v 306 B.B.: 6. Pentru aceaea i-au prinsu pre ei mândriia lor desăvârşit, îmbrăcară-să cu strâmbătatea şi cu necurăţiia lor. 7. leşi-va c a den rostu strâmbătatea lor, trecură la plăcearea inimii. 307 B.B.: 11. Şi ziseră: „Cum au cunoscut Dumnezeu şi de iaste conoştinţă întru Cel înalt”. 277 Ei pre pământ avuţie Au cuprins cu sumeţie. 55 Şi am zis: „Dară în zădar Inima-m eu cu plâns amar Mi-am îndereptat ş-a meale Mâni mi-am spălat eu de reale, Ah, între cei nevinovaţi, 60 Ca supt ceri greu să nu mai păţi, Şi bătut eu zioa toată Am fost cu ocări în gloată Şi mustrarea-m în demineţi Mi-au fost cu dojeni şi cerţi”. 65 De ziceam aşa, voi spune: Iată, fară-nşelăciune Neamului feciorilor tăi Am făgăduit bun temei. Ş-am socotit c-oa cunoaşte 70 Ş-oa-nţeleage vredniceaşte!” /145r înainte-m osteneală a Im iaste cu oboseală. Până ce Ia svinţitoriul, Lui Dumnezău ziditoriul 75 Voi întră ş-oi înţeleage Socoteâla lor cum mearge, A Intru ceale de pre urmă Pre ce drum şi în ce furmă . Lor pentru vicleşug, însă, 80 Tu le-ai pus reale şi cursă. Şi pre ei, când s-au înălţat, I-ai coborât şi i-ai surpat, Cum ei întru pustiire S-au făcut fară mărire 85 Şi s-au stins degrab îndată Cât urma nu li să-arată! Şi pentr-a lor farăleage Au perit şi nu le-a mearge, /145v Ca visul celui din noapte 90 Ce să scoală mihnit foarte. Doamne, într-a ta cetate, Chipul lor prin răutate De nimica îl vei face Şi pre zarvă şi pre pace, 3 08 B.B.\ 17. Până uinde voi Intra Ia sfinţirea lui Dumnezău şi voi înţeleage la ceale de-apoi ale lor. 278 95 Că mima mea s-au aprins Şi rărunchii mi s-au cuprins De rău şi mi s-au schimbat. Şi desăvârşit defăimat M-am făcut, şi n-am cunoscut 100 A mă-nderepta, sa fî vrut309. Că dobitoc eu la tine M-am făcut în grea ruşine Şi pururea eu cu tine Am fost la rău şi la bine. 105 Şi pre mine cu mărire M-au priimit310 şi slăvire. /146r Că în ceri ce-m iaste mie Şi ce am voit să-mi vie Pre pământ, oh, de Ia tine, 110 Prea dulce al mieu stăpâne? Inima mea şi trupul mieu S-au stins de nevoi şi de greu, Tu, Domnul inimiei meale. Şi partea mea întru greale, 115 Dumnezăule, tu mie In veac îmi eşti cu tărie. Că iată, cari de la tine Să depărtează pre sine, Aceia toţi cu degrabă 120 Vor peri fară de treabă; Pierdut-ai tu de la tine Şi ai lipsit de-al tău bine Pre tot carele curveaşte Şi trăiaşte pângăreaşte. / 125 Iară mie, de Dumnezău A mă lipi într-al mieu greu Şi întru Domnul a-m pune Nădeajdea fară ruşine; Bine iaste ca să vestesc311 130 Şi laudele-ţi să povestesc312, Toate în porţile svinte Feaţei din Sion cu cinste. 146v 309 B.B.\ 20. Ca un vis celui ce să scoală, Doamne, în cetatea ta, chipul lor vei defăima. 21. Căce să aţâţă inima mea şi rănichii miei să premeniră şi eu, ocărât, şi n-am pârât. 310 Scris: npîiiMHT. Citeşte: pri-imit. 311 Scris: BeeTecKtf. 3,2 Scris: noBecTecKtf. 279 PSALMUL 73 în sillave 12 Pentru ce, Dumnezăule, ne-ai lăpădat Până în svârşit pentru al nostru păcat? Cumplit peste oile păşunei tale S-au iuţit mâniia ta într-a lor cale! 5 De adunarea ta adu-ţi tu aminte, Carea ai câştigat din început, svinte, Toiagul moştenirei ai mântuit, Muntele Sionului iaste adevărit, /J47r a Intru care tu într-îns ai lăcuit 10 întru mărire şi cinste desăvârşit, întru sfârşit, mânile tale rădică Preste mândriile lor fară de frică, Câte vrăjmaşul rău întru al tău cel svânt Au viclenit nespuse reale pre pământ. 15 Şi cei ce te urăsc pre tine s-au făcut în mijlocul praznicului tău de perit, Pus-au seamnele sale seamne; şi ei N-au cunoscut fiind, ameţit de hămei, Ca întru ieşirea ce iaste mai pre sus 20 Spre răsăritul soarelui şi spre apus313. Ca într-o dumbravă de leamne deodată Au tăiat cu topoară uşile iui; iată, Cu săcure şi bardă l-au surpat pre el Şi l-au jiunghiiat3M ca pre un nevinovat miel. 25 Ars-au cu foc svinţitoriul tău pre pământ Şi au spurcat lăcaşul numelui tău svânt. /,47v Zis-au întru inima lor dempreună315 Rudeniile lor: „Toţ supt o cunună Veniţi să stingem de pre pământ noi toate 30 Prăznuirile Iui Dumnezău din gloate! Seamnele şi minunile lor n-am văzut, Adevărul să fim [sic!] cunoscut şi crezut; Acum proroc nu iaste şi mai mult pre noi Nu ne va cunoaşte să ne spuie nevoi! 35 Până când vrăjmaşul, va face ocara, Dumnezăule, şi în zi şi în seară? Şi cel împrotîvnic svânt numele tău Până în svârşit va întărta spre băsău? De ce mâna-ţ întorci şi a ta curată 313 • * B.B. \ 5. Şi s-au făluit cei cc tc urăsc pre tine în mijlocul praznicului tău; 6. Puseră seamnele lor seamne şi n-au ştiut ca la ieşiri mai pre sus. 314 Scris: wwnrniAT. Citeşte: Jiunghi-iat. 315 Scris: AsnpeVin.. 280 40 Din mijlocul sânului tău tragi dereaptă Până în svârşit? iară Dumnezău iaste * împăratul nostru cu mare veaste, Ce mai întâi de veac au fapt mântuire In mijlocul pământului cu mărire. /HSr 45 Tu în putearea ta ai întărit marea, Capetele balaurilor ca sarea Ai zdrobit în apă ş-ai farâmat, svinte; Luund în tot ceasul spre robii-ţi aminte, Tu capul bălauruiui ai sfarâmat; 50 Năroadelor arăpeşti le-ai dat de mâncat, Tu izvoarăle şi pâraiele ai rupt, Şi a Ethamului râuri ai uscat în lut316. Zioa şi noaptea, ale tale eale sânt; Tu zorile şi cu soarele pre pământ 55 Ai săvârşit şi ceale frumoase foarte Ale pământului le-ai făcut toate; Pre vară şi primăvară tu le-ai zidit Adu-ţ aminte de aceasta cu umilit: Vrăjmaşul pre svântul mieu Domn l-au ocărât 60 Şi nărodul cel fară de aminte urât Numele tău cel svânt au întărtat, svinte, Cu prea scârnave şi grozave cuvinte. /,48v Sufletul ce să mărturiseaşte ţie, Să nu-1 dai hiarălor celor din pustie, 65 Să nu uiţ sufletele săracilor tăi Până în sfârşit în lipsitele lor căi. Spre aşezământul tău umilit cată, Că ai pământului întunecaţi, iată, Ei de ale fărădelegilor case 70 S-au umplut şi s-au spurcat dintr-a lor vase. Să nu să întoarcă cel smerit înfruntat Năcăjit, obidit, dojenit şi mustrat. Săracul şi mişelul svânt numele tău Vor lăuda şi-l vor slăvi, oh, Dumnezău, 75 Dumnezăule, scoală şi a ta treabă Aleage şi o jiudecă cu degrabă. De ocara ce toată zioa îţi face Cel nepreceput cu jiunghiuri ca de lance, Adu-ţi aminte şi nu uita tu glasul 80 Slugilor taie pre pământ în tot ceasul; /149r Mândriia celor ce te urăsc pre tine S-au înălţat pururea într-a lor spline. 316 B.B.; 15. Tu ai zdrobit capul zmeului, datu-l-ai pre el mâncare noroadelor arapilor. 16. Tu ai rupt izvoară şi pâraie. Tu uscaş râurile ceale de-nceput [N.N.: ale Edenului]. 281 PSALMUL 74 în sillave 7 Ţie, bune Dumnezău, Ni-om mărturisi în greu, Ţie ni-om mărturisi Şi nicecând n-om lipsi A chiema numele tău A In nevoi fiind şi-n greu A tale minuni toate Voi povesti-n gloate: „Când voi lua eu vreame Şi nimic nu m-oi teame, Căce dereptatea, eu Voi jiudeca - Dumnezău -Tot pământul s-au topit Şi cari într-însul dorit Lăcuiesc s-au istovit S-au svârşit şi au perit; Eu stâlpii i-am întărit Şi temeiul i-am gătit”. Celor fară credinţă Le-am zis cu socotinţă: „Fărăleage nu lucraţ, Ca să nu cădeţi în laţ!” Şi celor ce greşesc eu Le-am zis s-am poruncit, zeu: „Nu vă înălţaţi cornul, Că vă va piarde Domnul! Cornul nu vă râdicaţ La înălţime spre laţ Şi nedereptate voi Nu grăireţi în nevoi Asupra lui Dumnezău, De vă v-ar fi cât de greu”. Că nici de la ieşitur, Nice de la apusur, Nici de la pustii munţ Mântuirea vine-n curţ, Căce Dumnezău iaste Jiudecători cu veaste, Pre acesta smereaşte, Pleacă şi pedepseaşte, Şi pre acesta-i-nalţă Cu norocită faţă. 282 Căce iaste păharul A In mâna lui cu harul 45 Cu neamestecat vin De amestecătur plin, Şi din cestaîn cesta Au abătut şi va sta însă drojdiile lui, 50 Nu s-au deşertat; să-ţ spui: /,50v Păcătoşii vor bea toţi Ai pământului strânş boţi317. Iară eu m-oi bucura în veaci şi m-oi sătura. 55 Pre-al lui Iacov Dumnezău Voi cânta într-al mieu greu Şi păcătoşilor eu Coarnele voi zdrobi rău Şi a dereptului corn, 60 Tocma ca fumul pre horn, Să va-nălţa degrabă Cu norociri la treabă. PSALMUL 75 în silîave 7 în ludea Dumnezău Iaste cunoscut la greu, în Izrail al lui nume Foarte mare iaste-n lume. 5 Şi locul lui s-au făcut întru pace învăscut /,5lr Şi lăcaşul - în Sion Al lui ca a unui Domn. Acolo el au zdrobit t A rpw • ♦ 1 w v 10 Tăriile năcăjit: Arcul, sabiia, lancea, Războiul ce strică pacea318. De la munţii cei veacinici, De tot prisosul vreadnici, 15 Luminat tu luminezi ^ 1 *7 • B.B.: 8. Şi plecă den cesta în cesta, însă drojdiile lui nu s-au deşărtat, bea-vor toţi păcătoşii pământului. 3,8 B.B.: 1. Cunoscut e în ludea Dumnezău, în Israil mare e numele lui. 2. Şi să făcu în pace locul lui şi lăcaşul Iui în Sion. 3. Acolo zdrobi tăriile arcelor, arma şi sabiia şi războil. 283 Şi pretutindin te vezi. La inimă cei ce sânt Neprecepuţi pre pământ, Aceia s-au turburat 20 Toţi şi greu s-au spământat; Somnul său ei ş-au durmit Şi nimic nu au găsit a In mânile sale toţi, Bărbaţii averei boţi319. /l5,v 25 Al lui Iacov Dumnezău, Ce ne eşti razmu [sic!] la greu, Toţi, de a ta certare, Cei ce umblă călare Ş-au încălecat pre cai. 30 Au adurmit fară vai.320 Tu prea eşti înfricoşat; Şi care împlătoşat împotriva ta-ţ va sta Ş i dârz te va aştepta? 35 De atunci a ta mânie. Iaste cu grea urgie? Tu, auzită jiudecată, Din ceri ai făcut curată, Pământul s-au tremurat 40 Şi apoi s-au aşezat, Când Dumnezău la jiudeţ Să va scula pentru cerţ, /l52r Pre ai pământului toţ Blânz, să mântuiască boţ. 45 Că cugetul omenesc Ţie cu poclon fiesc Ţi să va mărturisi a In fleştecare zi Şi a cugetului lui 50 Rămăşiţă nu e cui Fără cât ţ-oa prăznui Ţie şi ţ-oa dănţui. Rugaţi-vă şi-napoi Domnului răsplătiţi voi, 55 A lui nostru Dumnezău Ce ne iaste bun 1a greu. Toţi, cari împrejuru-i sânt, 319 • B.B: 5. Adormiră somnul lor, şi nu aflară nemică toţi oamenii avuţiei cu mâinile lor. 320 B.B: 6. De certarea ta, Dumnezăul lui Iacov, adormit-au cei călări pre cai. 284 î[i]321 vor aduce dar svânt Celui ce-i înfricoşat 60 Şi prinţipilor spăriat322 /,52v Duhurile la sine Le ia pentru pricine, Celui groaznic prea cu mult De toţi craii pre pământ323. PSALMUL 76 în sillave 13 Cu glasul mieu la Domnul eu în gura mare, Cu glasul la Dumnezău am strigat prea tare Şi au cătat spre mine cu milostivire, Oprind m-am apropiat ş-am fost în peire . 5 în zioa năcazului pre Domnul am cătat Şi la dinsul când am fost spăriat325 am alergat, înaintea lui noaptea cu a meale mâni eu Stam şi nu m-am amăgit, împresurat de greu; Sufletul mieu a să mângâia s-au lepădat, 10 Aducându-ş aminte de al său greu păcat. Adusu-mi-am aminte la greu de Dumnezău Şi m-am veselit de sârg, oricât mi-au fost de rău; / Chitit-am şi duhul mieu de mari griji au slăbit Şi vârtutea în mine ca ceara s-au topit. 15 Ochii miei înainte au apucat mari străj Şi i-au ţinut în cursa-ţi ca întru neşte mreji, Turburatu-m-am şi eu ca un mut n-am grăit La zilele de demult cu mult dor am gândit326. Şi de anii cei veacinici ce vin înainte 20 Cu multă osârdie mi-am adus aminte Şi cu inima-m noaptea faceam cugetare Chiteam şi să mâniia duhul mieu prea tare: Au doară, Domnul, în veaci va lepăda, iată 153t 321 Scris: 322 Scris: cntpAT. Citeşte: spă-riat. 323 B.B: 11. Rugaţi-vă şi răsplătiţi Domnului, Dumnezăului nostru! Toti cei prenprejurul lui aduce-vor daruri! 12. Celui înfricoşat şi iubitoriul duhurilor boiarilor, - groaznic lângă împăraţii pământului. 324 B.B: 1. ci glasul mieu cătră Domnul am strigat, cu glasul mieu cătră Dumnezău, şi-m luo aminte. 325 Scris: cmipAT. Citeşte: spă-riat. 326 B.B: 3. Să părăsi a să mângâia sufletul mieu. Aduşu-mi aminte de dumnezău şi mă veseliiu; mă uitaiu întru mine şi leşină duhul mieu. 4. (Strigare:) Apucară înainte străjii ochii miei, turburaiu-mă şi n~au grăit. 285 Şi nu va adaoge încă ş-altă dată 25 A fi mai bine plăcut? Sau el a sa milă Va tăia pân în svârşit cu foarte grea silă? , Din neam în neam necătând mai mult cu priinţă Cătră cei ce pot a fi can slabi în credinţă? Şi au doară Dumnezău va face uitare 30 A să milostivi el cu mână prea mare? / v Şi întru mâna sa el va ţinea a sale Indurări celor ce merg în svânta lui cale? Eu, însă, aşa am zis: Acumu eu, iată, Am început să cunosc cum Domnul să poartă; 35 Aceasta e schimbarea prea svintei dereapte A celui preaînalt peste cereşti ceateî”. De a Domnului lucruri mi-am adus aminte, Că din-ceput aminte de minuni-ţi, svinte, Cu drag îm voi aduce, ceresc împărate, 40 Ca întru al tău lăcaş să-m faci mie parte. Şi în a tale toate voi cugeta lucruri Ca tu întru a meale nevoi să mă bucuri, Şi în izvodirile tale m-oi deprinde, Când gândul zidirilor tale m-oa cuprinde. 45 Dumnezăule, calea ta în cel svânt iaste Şi cine e Dumnezău aşa mare-n veaste, Ca Dumnezăul nostru care din nimică Pre cei proşti şi săraci la domnii-i râdică? /I94r Tu acel Dumnezău eşti care peste fire 50 Intru nărod faci minuni cu slăvi şi mărire . In năroade putearea ta tu cunoscută Ai făcut ş-ai mântuit nu fară de luptă Cu braţul tău pre al tău nărod, fii din viţa Lui Iacov329 şi Iosif cari ştiu ce-i credinţa. 55 Dumnezăule, iată apele pre tine Te-au văzut şi s-au spăriat ş-au slăbit din vine, Adâncurile mărei s-au turburat foarte; (Şi cine fară tine a potoli poate?) Mulţimea sunetului apelor, oh, Doamne, 60 Să loveaşte prea iute ca berbeci-n coarne. Norii au dat glas că trec săgeţile tale, 327 B.B: 7. Au doară în veaci va lepăda Domnul şi nu va adaoge a binevoi încă? 8. Au desăvârşit mila lui o va tăia? Conceni cuvântul din rudă în rudă? 9. Au uita-va a să milostivi Dumnezău? Au opri-va întru urgia lui îndurările lui?. 328 B.B: 13. Dumnezeule, întru cel sfânt e calea ta! Cine e Dumnezău mare ca Dumnezăul nostru?. Tu eşti Dumnezău, cel ce faci minuni!. 329 Scris: Vakob. Citeşte: i-acov. 286 Pretutindin deşcliizând pre supt ceriuri cale330. Glasul tunetului tău iaste ca în roată Straşnic: (şi cine pre el răbda va să poată?) 65 A tale fulgere lumiei au dat strălucire (Şi cine va cunoaşte a ta preamărire?); /l54v Pământul s-au clătinat şi din temelie S-au cutremurat de sârg de a ta mânie. Căile tale îţ sânt în mare, prea svinte, 70 Şi cărările tale sânt în ape multe Şi ale tale urme nu iaste putinţă Să să cunoască supt ceri ori de ce fiinţă. Ca pre vitele de oi, nărodul tău, Doamne, Din mâna lui Faraon tu l-ai scos din coarne 75 Cu mâna lui Moisi, ş-a lui Aron, svinte, L-ai povăţuit ş-ai scos la liman cu cinste. K/10HCMA tâ331 PSALMUL 77 în silîave 10 Nărodul mieu, luaţ voi aminte Leagea mea ca de Ia un părinte Şi spre graiurile gurei meale Ureachea vă plecaţi la tocmeale! /155r 5 în pilde gura îm voi deşchide, Cari lesne Ie veţi putea cuprinde, întrebările din-ceput voao Eu vă voi spune cu tâlcuri noao, Câte am auzit şi am cunoscut 10 Şi părinţii noştri ne-au povestit, Că de la fiii lor nu s-au ascuns JS Intru alt neam pentru vreun prepus, Laudele Domnului ei, pre rând, Puterile-i şi mânile-i spuind, 15 Cari au făcut cu a sa tărie Lăsându-le lor de mărturie. Şi întru Iacov el au râdicat Mărturisire ca un împărat Şi întru Israil au pus leage 20 Carea cei derepţi vor înţeleage. 330 B.B; 15. (Strigare:) Văzură-te apele, Doamne, văzură-te apele şi să spământară, turburară-se beznele. 16. Mulţimea sunetului apelor. Glas deaderă norii. 331 în slavonă: Catisma 11. 287 Câte părinţilor noştri el Au poruncit cu blândeaţe de miel, /,55v Ca pre acealeael fiilor săi Să arate şi să-i puie la căi; 25 Ca acealea alt neam să cunoască Şi cu dins e să să întărească; Feciorii lor, cei cari să vor naşte, Şi supt ceri s-or scula vitejaşte, Şi le vom spune ei fiilor săi 30 Să ştie cum să vor purta în căi332. Ca în Dumnezău a sa nădeajde Să-ş puie şi să-ş păzească vearde Şi a lui Dumnezău să nu uite Lucruri şi să le scape de minte 35 Şi poruncile lui să le cate Cu dereapte şi curate fapte. Ca părinţii lor ei să nu fie Rudă rea fară de omenie întoartă, crudă, amărâtoare 40 Oţărâcioasă ca o putoare, /156r Rudă, carea nu ş-au îndereptat Inima sa petrecând în păcat Şi cu Dumnezău n-au încredinţat, Duhul său fiind de greşel surpat333! 45 Fiii lui Efrem încordând arcul Şi Ia săgetat trecându-ş veacul, A In zioa când au fost să dea război, S-au întors cu ruşine înapoi. Ei aşezământul lui Dumnezău 50 Nu au păzit ca să-i scoată din greu Şi în leagea Iui a umbla n-au vrut A scăpa de rău să fie putut. Facerile a lui de bine Şi seamnele ceale de minune 55 Cari le-au arătat lor ei le-au uitat Şi în seamă şi-n cinste n-au băgat; El înaintea părinţilor lor Au fapt minuni cu sânge şi omor /156v întru al Eghipetului pământ B.B: 6. Şi ridică mărturie întru Iacov şi leage puse în Israil. 7. Câte au poruncit părinţilor noştri, ca să arate pre eale fiilor lor, pentru ca să conoască altă rudă, 8. Fiii cei ce se vor naşte şi se vor scula şi vor vesti pre eale fiilor lor. 333 B.B: 10. Pentru ca să nu să facă ca părinţii lor, rudă întoartă şi amărâtoare, 11. Rudă carea n-au îndîreptat inima ei şi nu se încredinţa cu Dumnezeu duhul ei! 288 60 Şi-n câmpul Tanisului ca un svânt334. Marea au desfăcut şi pre uscat I-au trecut pre ei fară de udat Şi apele ca un foaie le-au pus Făcându-le păreţi, de nu au curs; 65 Şi zioa în nori i-au povăţuit Şi toată noaptea i-au ocârmuit, în lumină de foc înainte Lor răzând şi facându-le cinste335. Stânci de piatră în pustie au rupt 70 Şi i-au adăpat ca în adânc mult. Şi el din piatră lor apă le-au scos Şi ca neşte gârle din loc pietros Le-au scos şi le-au coborât ape, De ajiuns cu toţi să să adape, 75 Iară ei rău a greşi lui încă, 157r Au adaos puidnu-să-n râcă / Pre cel preaînalt în loc neapos L-au amărât şi l-au fapt mânios. Şi pre Dumnezău ei au ispitit 80 în inimile lor cu obidit A ceare sufletelor lor hrană, Neavând ei nădeajde de mană337. Şi împrotiva ei lui Dumnezău Au grăit şi au zis cuvânt prea rău: 85 „Au doară Dumnezău în pustie Va putea găta la atâta mie De năroade masă ş-o să poată A sătura pre atita gloată — Pentru că, piatra el de au lovit, 90 Şi au curs ape mari de prisosit Şi păraiele de apă pline S-au făcut cât putea bea oricine —. Au doară poate să dea şi pâine Sau să gătească astăz şi mâine /,57v 95 Masă şi ospăţ nărodului său, 334 B.B: 14. Şi au uitat facerile ceale de bine ale lui şi minunile lui, carele au arătat lor, 15. înaintea părinţilor lor, carclc au făcut minuni în pământul Eghipetului şi în câmpul din Taneos. B.B: 16. Rupse marea şi trecu pre ei, opri apele ca un foaie. 17. Şi povăţui pre dânşii cu nor zioa şi toată noaptea cu lumină de foc. 336 Adăugat ulterior. 337 B.B: 20. Şi adaoseră încă a greşi lui, amărâră pre Cel Nalt la loc fără de apă. 21. Şi ispitiră pre Dumnezău întru inimile lor a ceare mâncări sufletelor lor. 338 Scris: kk^ghii. 289 Pre care a-1 hrăni îl iaste prea greu?”. Pentru-aceasta Domnul au auzit Şi oareşce atuncea au apestit Şi în Iacov mare foc s-au aprins 100 Şi în Israil mânie cu plâns S-au suit, pentru că în Dumnezău N-au crezut când le-au fost de bucate greu, Nice spre a Iui ei mântuire N-au nădăjduit având lipsire339. 105 Şi norilor au poruncit de sus Şi uşile ceriului au deşchis Şi mană să mănânce le-au ploat Şi pâine cerească, hrană le-au dat; Pită îngerească au mâncat omul, 110 Bucate le-au trimis de-ajiuns Domnul. Din ceri, pre austru, au râdicaţ Şi în putearea sa vânt spulbărat /l58r Al Liviei au adus ş-au ploat Peste dinş cărnuri de i-au săturat, 115 Ca praful şi ca al mărei năsip Pasăr ce zboară, dulci la gust şi chip, Cari în mijlocul taberei lor Au căzut la dinş ca într-un obor. Şi împrejurul a lor Iăcaşe 120 Zăcea pre drumuri şi prin văgaşe Şi au mâncat dintr-acealea toate Şi s-au săturat de ajiuns foarte. Şi ce pohtiia ei, el le-au adus, Şi în pohta sa n-au căzut la râs. 125 încă din gură având mâncare; Şi mâniia Iui Dumnezău mare Peste dinş s-au suit cu iuţime Şi au ucis din graşii lor mulţime Şi pre al lui Israil cei mai aleşi 130 I-au împiedecat ca în neşte mreji340. ' /158v în toate aceastea au mai greşit Şi în minunile lui n-au crezut Şi zilele lor în deşertare341 339 B.B\ 25. Pentru aceaea auzi Domnul şi să mânie şi foc să aţâţă întru Iacov şi urgie să supi preste Israil, 26. Căci n-au crezul întru Dumnezău, nici au nedejduit pre Mântuitoriul lui. 340 B.B: 34, încă mâncare fiind în gura lor şi urgiia lui Dumnezău să sui preste dânşii. 35. Şi ucise întru cei mai mulţi ai lor şi pre cei aleş ai lui Israil îi împedecă. 341 Scris: AeimpTApe. 290 S-au stâns cu hulă şi cu defăimare 135 Şi anii lor au perit degrabă, Cât n-au ajiuns să fie de treabă. Iară când pre dinş îi omorâia,342 Atunci pre el a-1 căta sârguia Şi să întorcea şi la Dumnezău 140 Mâneca ca să-i apere de rău343. Şi atunci ei aminte ş-au adus Că Dumnezău li-e344 ajitori de sus Şi Dumnezău iaste cel preaînalt Izbăvitori lor cu îndurat 145 Şi în gura lor pre dins au iubit, Şi cu limba lor lui ei au minţit Şi inima lor nu era cu dâns Dereaptă cum pohteaşte cel de sus, /159r Nici în al legei lui aşezământ 150 S-au încredinţat cu derept cuvânt. Iară el e milos şi îndurat Şi păcatele lor neînfruntat Le curăţeaşte, şi nu-i va strica, Nici să-i piarză îi va apuca, 155 Şi va înmulţi a sa mânie A întoarce de cătră urgie Şi el toată a sa iuţime Nu va aprinde cu usturime. Şi ş-au adus aminte că trup sânt, 160 Duh ce treace şi nu s-întoarce mai mult. De câte ori pre dâns în pustie L-au amărât fară omenie, Mâniatu-I-au pre dâns în pământ Fără apă în fapt şi cuvânt! 165 Şi ş-au întors şi pre Dumnezău ei L-au ispitit fară nici un temei /159v Şi pre al lui Israil Domn cel svânt L-au oţărât cu viclean jiurământ. Şi de a lui mână ei aminte 170 Nu ş-au adus să-i fie dat cinste, în zilele în care i-au izbăvit De Ia cei ce-1 năcăjiia cumplit. 342 Scris: oA\op^A. 343 B.B\ 30. Cându-i omorâia pre dânşii, atuncea cerca pre el şi să întorcea şi mâneca cătră Dumnezău. 344 Scris: as. 291 A _ In ce chip în Eghipet a sale Seamne au pus foarte cu pohvale 175 Şi în câmpul Tanaisuluî minuni Mari au arătat lor, unor nebuni Şi în sânge râurile lor Şi stârncle le-au întors cu omor Ca să nu bea. Şi muşte au trimis 180 Pre ei câneşt de i-au mâncat cu plâns Şi broaşte, cari pre dinş i-au stricat Şi viaţa în moarte Ic-au schimbat, Păliciune-n poamele lor le-au dat Şi lăcuste lor de-au ros ş-au mâncat, /160r 185 Ostenealele, lor şi a lor vii Le-au ucis cu piatră Ia deal şi câmpii. Şi duzii lor au bătut cu brumă, Nelăsând într-înş nimic în urmă, Şî dobitoacele lor le-au dat 190 La grindină de Ii le-au farâmat Şi avearea lor li-o au închinat, Focul de-au ars şi-o au spulbărat345. Asupra lor el degrabă au trimis Iuţimea mâniei sale de sus, 195 Mânie şi iuţime şi năcaz Trimitere prin îngeri răi cu ars, Carărei mâniei sale cale Au făcut şi pre deal şi pre vale Şi sufletele lor nu le-au cruţat, 200 Moartea să nu Ie fie apucat Şi dobitoacele lor în moarte Le-au închis ca şi alte gloate346. /,60v Ş-au bătut pre tot cel întâi-născut a ___ In Ţara Eghipetului, ca gnut, 205 Pârga a toată osteneala lor în corturile lui Ham cu omor.347 Şi ca pre neşte oi nărodul său Au râdîcat din nesuferit rău, Şi ca pre o turmă în pustie 210 I-au dus pre ei cu veselie. Şi i-au povăţuit spre nădeajde, 345 B.B: 53. Şi deade Ia grindină dobitoacele lor şi avearea lor - focului. 346 B.B: 55. Fficu cale cârârei urgiei lui şi nu cruţa de moarte sunetele lor şi dobitoacele lor la moarte Ie închise. B.B: 56. Şi lovi pre tot cel dentâi născut în pământul Eghipetului, începătura la toată truda lor, în lăcaşurile lui Ham. 292 Neîndoindu-să că n-or creade, Şi acolo nu s-au înfricoşat, Iară vrăjmaşii le-au împresurat 215 Şi le-au acoperit ai lor marea, Cât s-au topit cu tot ca sarea348. Şi întru-al svinţirei sale munte I-au dus înlăuntru prea cu cinste, Muntele care a lui curată 220 L-au câştigat domnească dereaptă. / Şi neamuri el de la a lor faţă Au gonit cu mână sumaţă Şi cu sorţ le-au dat lor, el, prea svântul, Cu fune de împărţit pământul. 225 Şi ale lui Israil seminţii EI întru ale lor împărăţii Şi lăcaşuri la trai au aşezat Ca un atotputearnic împărat. Şi ei pre Domnul cel preaînalt, 230 Au ispitit ş-au amărât ciudat, Şi mărturiile lui în pază Ei nu le-au tinut ca să le crează. Ci, ca şi părinţii lor, ei de dâns S-au lepădat cu batjocuri şi râs 235 Şi s-au întors în arc strâmb înapoi, Ca şi cel ce dă dosul din război, Şi în dealurile lor ei pre dâns L-au mâniat spre mânie de plâns / Şi în ceale cioplite ale lor 240 L-au întărtat349 pre el cu păcat de topor350. Domnul au auzit şi i-au trecut Cu vedearea, ca când n-au cunoscut, Şi pre Israil cu bătăi foarte L-au pedepsit tocma ca de moarte. 245 Şi al lui Silom cort l-au lepădat, Lăcaşul său cel mult înfrâmşeţat, în care întru oameni cu cinste Au trăit veacuri şi zile multe. Şi au dat degrab a lor tărie, 250 Ca când n-ar fi mai fost, în robie Şi într-a vrăjmaşilor lor mână Frâmseaţea le-au întors în ţărână. 161 r I61v 348 B.B: 58. Şi-i povăfui pre dinşii pre nădeajde şi nu s-au înfricoşat; şi pre vrăjmaşii lor acoperitu-i-au marea. 349 Scris: ^htt>ptat. Citeşte: în-tăr-tat. 350 B.B: 64. Şi-l urgisiră pre dânsul [N.N.: Dumnezeu] în dealurile lor şi cu ceale cioplite ale lor mâniiară pre el. 293 Şi în sabie pre nărodul său L-au închis însuş Domnul Dumnezău 255 Şi a sa moştenire au urât Şi cu vedeare de tot au trecut. /162f Pre tinerii lor foarte i-au mâncat, Fecioarele lor nu s-au tânguiat, Popii lor în sabie au căzut 260 Şi văduvele lor cu păru zmult Nu au plâns. Şi Domnul s-au deşteptat Ca cel care doarme culcat în pat, Ca un tare şi ameţit de vin Dulce sau amar, făcut cu pelin 265 Şi pre vrăjmaşii săi el dinapoi I-au lovit cu iute harţ şi război Şi ocară veacinică lor le-au dat Ca cel ce e tuturor împărat351. Şi dinaintea sa au lepădat 270 Cortul lui Iosif352 cu înfruntat Şi pre a Iui Efrem seminţie N-au ales întru împărăţie, Ci pre al Iudei el seminţie Au ales în crai cu bogăţie. / 275 Şi a sa svinţenie, el, un svânt, Ca a inorogului pre pământ Ş-au zidit, pre care în veac şie L-au întemeiat întru moşie. Şi pre David cioban, a sa slugă, 280 Au ales în sucman prost cu glugă Şi de la turmele pre dâns de oi L-au tras să dea cu Goliath353 război Şi de după ceale ce sânt să feate L-au luat şi l-au pus cap pre ceate, 285 Ca pre Iacov, sluga sa, să pască Şi pre Israil să ocrotească, A sa lăudată moştenire, Totdeuna cu glas de mărire354. Şi într-a inimiei sale pre ei 290 Nerăutate i-au păscut temei Şi într-a mânilor lui înţeles I-au povăţuit cu norocit mers. /163r 162v 351 B.B: 71. Şi să scula ca cel adormit, Domnul, ca un tare şi ameţit de vin, 72. Şi lovi pre vrăjmaşii Iui dendărăt; ocară veacinică deade lor. 52 Scris: Yoch^t». Citeşte: i-osif. 353 Scris: toaVab. Citeşte. Goli-at. 354 B.B: 16. Şi alease pre David, robul lui, şi-l !uo pre el den turmele oilor, de după ceale fStătoare l-au luat pre dânsul, 77. Să pască pre Iacov, robul lui, şi pre Israil, moştenirea sa. 294 PSALMUL 78 în sillave 11 Dumnezăule, limbile au venit In moştenirea ta ş-au năvălit; Biseareca ta au spurcat cea svântă, în care cei aleşi cu drag te cântă, 5 Pre Ierusalim ca o păzitoare De poame l-au pus întru râs supt soare, Pus-au stârvurile a robilor tăi Fiarălor pământului prin munţi şi văi, împrejurul Ierusalimului ei, 10 Ca neşte cumpliţi şi nemilostivi355 lei. Sângele lor ca apa li l-au vărsat Şi de pierzările lor s-au bucurat Şi pre dinş nu era cine să-ngroape, Nici din streini, nici din cei de aproape. 15 Şi noi vecinilor noştri ocară Ne-am făcut cu defăimare amară /,63v Şi celor di-mprejurul nostru cu râs Batjocură ne-am fapt vreadnică de plâns. Până când, Doamne, tu până în svârşit 20 Greu te vei mânia pre noi cu năcăjit? Ca focul râvna ta să va aprinde Şi ca pârjolul loc mult va cuprinde. Preste neamurile a ta mânie, Cari nu te cunosc varsă cu urgie. 25 Şi peste împărăţiile care N-au chemat numele-ţi cel svânt şi tare, Căce de tot ei pre Iacov l-au mâncat Şi locul lui l-au pustiit şi surpat. Să nu pomeneşti a noastre de demult 30 Fărădelegei ce-am făcut noi pre pământ; Degrab îndurările tale pre noi Să ne întâmpine în griji şi-n nevoi, Că lipsiţi şi săraci ne-am făcut foarte, De unde mult greu a ne urma poate. /164r 35 Tu, dară356, Dumnezăule, ajiutori Ne dă, al nostru de sârg mântuitori Pentru mărirea prea svânt numelui tău, Doamne, izbăveaşte-ne pre noi din rău Scris: ncauiacoth. 356 Scris: aaph. 357 Scris: ntf 8.li: 18. Pacîl-să mânu ta preste omul direaptei tale şi preste î7t Citeşte: ni-ci-cum. 8.11: 2. Luaţi psalm şt daţi lâmpănâ, canon înfrumseţat cu J7Î Scris:Cciteşte: i-osif. 299 Când din Eghipteneasca Ţară 20 Au ieşit el de tot afară. Limba carea el nu o au ştiut Pre aceaea el o au auzit. Şi de sarcini a lui spinare Au depărtat ca să nu care 25 Şi în coşniţe ale Iui mâni Au slujit fară de ghimpi, de spini: „Tu în năcaz m-ai chiemat, şi eu Te-am izbăvit îndată de greu. /l68v a In de vifor ascunzătoare 30 Te-am auzit ca din vâltoare Şi la a Prigonirei Apă Te-am ispitit fară sapă374. Ascultă, dară, nărodul mieu Şi voi mărturisi ţie eu, 35 Israile; de m-ei asculta, La alt dumnezău nu vei căta Şi întru tine dumnezău nou Nu va fi, cal, viţel sau bou, Nici la dumnezău tu strein 40 Te vei închina să cazi Ia chin, Că eu sânt Domnul Dumnezăul tău, Ce te-am scos din nesuferit greu Din Ţara cea Eghiptenească Unde munceai muncă robească. 45 Gura ta tu îţi lărgeaşte Ş-o voi umplea dumnezăiaşte. /I69r Şi nărodul mieu nu au ascultat Al mieu glas când i I-am arătat Şi Israil n-au băgat seamă 50 Să aibă de mine grijă sau teamă. Şi după a inimilor lor Meşterşuguri, eu, fară de dor, I-am slobozit şi ei vor mearge * In aflările lor de leage. 55 De m-ar fi ascultat pre mine Nărodul mieu la rău şi bine Şi Israil de ar fi umblat Intru căile meale curat, Vrăjmaşii lor i-aş fi smerit 60 întru nimica prea lămurit 374 A , B.B: 6. Intru necaz m-ai chemat şi te-am izbăvit pre tine, ascultatu-te-am întru ascundere de vifor, ispititu-te-am Ia Apa Pricei. 300 Şi, asupra celor ce pre ei Ii năcăjiia ca neşte zmei, Mâna mea eu pre dânş aş fi pus Ş-aş fi pedepsit cu greu de sus”. /169v 65 Vrăjmaşii Domnului, lui minciuni I-au spus cu ghimp ca de mărăcini Şi întru veaci va fi vreamea lor în375 năcaz, în greu şi omor. Şi din grăsimea grâului pre ei 70 I-au hrănit graşi ca pre neşte lei Şi din piatră pre dinş cu miare I-au săturat fară dureare376. PSALMUL 81 în sillave 6 Dumnezău au stătut Cum el bine au vrut întru adunare De dumnezăi mare, 5 Insă pre dumnezăi El în mijloc pre ei Cu-a377 sajiudecată Va trage la plată378. Până când jiudecaţi 10 Pre ai voştri voi fraţi Cu nedereptate în sat şi-n cetate Şi faţa-nainte Voi luaţi cu cinste 15 A celor păcătoşi Şi mult răutăcioşi? Pre sărac şi lipsit Jiudecaţi nemişit, /l70r Pre smerit şi mişel 20 îndereptaţi pre el, Pre săraci şi pre mişăi Scoateţi-i de la răi Şi-i izbăviţi din câlci De-a greşiţilor brânci. 375 Scris; .jai. 376 B.B: 14. Şi hrăni pre ei den grăsimea grâului şi den piatră cu miare au săturat pre dânşii. 377 Scris: koa. 378 B.B; 1. Dumnezău au stătut în adunare de dumnezei şi în mijloc pre dumnezeu va osebi. 301 25 însă n-au cunoscut, Nici au preceput, în întunearec ei Umblă fară temei. Clăti-să-vor toate 30 A pământului toarte Şi temeaiele Iui Să vor rumpe din cui. Eu am zis: „Dumnezăi, Voi sânteţi buni, nu răi, 35 Şi celui preaînalt Fii, toţi, adevărat!” Iară ca neşte moi Oameni, muriţi toţi voi, Şi ca unul din domn 40 Cădeţ în toate tomn. Scoală-te, Dumnezău, Jiudecă fară greu Pământul că-n toate Vei fi moşnea-n glatae379 PSALMUL 82 în silîave 7 Dumnezăule, cine Aseamine cu tine Va putea ca să fie In vro împărăţie? 5 O, Dumnezău, să nu taci, Nici blând să nu te faci Că vrăjmaşii tăi, iată, Au sunat pentru ceartă. /170v Şi capul au râdicat 10 Cari te urăsc cu păcat. Asupra al tău nărod Au gândit gând de năvod, Şi împrotiva ai tăi Svinţ au svătuit bătăi. 15 Zis-au: „Veniţi şi din neam Să-i piardem ca un haram Ş-al lui Israil nume Mai mult de-acum pre lume 379 B.B: 8. Scoală, Dumnezăule, judecă pământul, căci tu vei moşteni de tot, întru toate limbile! 302 Să nu să pomenească, 20 Nici să să vestească!” Că întru unire ei Au svătuit un temei Şi aşezământ au pus împotriva ta de râs. 25 Ale idumeilor Şi israilteanilor, /171r A lui Moav cu Gheval Lăcaşe la acest val, Agareanii şi Amon, 30 Amalic şi cei ce domn Au strein şi svânt de alt Neam cu al său împărat Şi cu cei ce lăcuiesc a ___ In Tir şi împărăţesc, 35 Toţi aceştia s-au legat Asupră-ţi cu gând turbat380. Că şi Asur au venit Cu dinşii şi s-au făcut Fiilor Iui Lot, ei toţi 40 Spre ajiutor a fî soţi. Fă-le ca lui Madiam381 Şi Sisarei, puind ham, Ca lui lavim la Chisson, Să te ştie că eşti Domn. /171v 45 Perit-au în Aendor382 Fără de milă şi dor; Ca gunoiul s-au făcut Pământului mult urât. Pune pre prinţipii lor 50 Cari cinstea ta nu o vor Ca pre Oriv şi Zevei Şi Salmana supt tari chiei Pre prinţipii lor pre toţi Cari au zis, fiind ei soţi: 55 „Noao! Noi să moştenim Şi cu uric să-ntărim Al Domnului svinţitori Plin de jârtve ca de flori!”. 380 B.B: 5. Că să sfătuiră întru unire dempreună, asupra la făgăduinţă puseră lăcaşurile idumeilor şi ismailteanii, Moav şi agareanii, Gheval şi Ammon şi Amalic cei streini de fealiu, cu cei ce lăcuiesc Tirul. 381 Scris: auauav. Citeşte: Madi-am. “ Scris: Citeşte: A-endor. Grafia ne indică o psoibilă consultare a Psaltirii în limba latină. 303 Dumnezăul mieu pre ei 60 Pune-i cum tu singur vei Ca pre o roată de car Să trăiască cu amar. /172r Şi ca trestia la vânt Să să bată pre pământ, 65 Cu focul, ce cu pârjol Arde pădurea ocol, Şi ca flacăra pre munţi Ce-i arde ca neşte câlţi, Aşa în viforul tău 70 îi vei goni, Dumnezău, Şi întru mâniia ta Lor nu le vei da a sta. Umple tu a lor feaţe Cu ocară de beaţe 75 Şi al tău nume, Doamne, Vor căta cu pocloane. în veaci de veaci ruşine Prinză cu mâhniciune, Turbure-să şi piară 80 Cu ocară amară /172v Şi să cunoască că~ţ iaste Numele: „Domn de veaste” Tu însuţ, cel preaînalt, Peste tot pământul salt’!383. PSALMUL 83 în sillave 13 Doamne al puterilor, câtu-s de iubite Lăcaşurile tale şi de îndrăgite! Spre curţile Domnului sufletul în mine Doreaşte şi să stinge gândind al lor bine; 5 Inima şi trupul mieu de Dumnezău cel viu S-au bucurat ca şi cel ce-i veasel de rachiu384. Că pasărea ş-au aflat supt ceri şie casă Cum şi turtureaoa cuib în care să şază Şi pui să-ş aşeaze-n a tale altare 10 ^ Oh, Domnul puterilor, cel straşnic şi tare, împăratul mieu cel svânt şi Dumnezăul mieu, 383 a • * « Cuvânt folosit doar din raţiuni de rimă pentru imperativul: „saltă!”. 384 B.B: 2. Inima mea şi trupul mieu bucurară-se pre Dumnezăul cel viu. 304 173r Cel ce nădeajdea îm eşti or în ce cumplit greu! / Fericiţi sânt cari trăiesc întru a ta casă, în veaci de veaci laudă ţ-or face îa masă, 15 întru veacii veacilor laudă ei ţie Ţ-or face cu mărire, cinste şi tărie. Fericit iaste omul căruia ajiutoriul îi iaste de la tine, norocul şi sporiul; Pus-au în inima sa suişuri în Valea 20 Plângerei, într-acel loc, ce au pus el calea. Că blagoslovenie va da din nălţime Cela ce pune leagea în veaci cu tărime. Mearge-vor din puteare săltând în puteare Cu nespusă strângere de multă aveare; 25 Al dumnezăilor Domn el la arătare în Sion va coborî cu mărime mare385. AI puterilor, tu, Domn, rugăciunea-m, Doamne, Auzi ce eu îţi aduc smerit cu pocloane! Al lui Iacov Dumnezău, în urechi o prinde 30 Că cu prea osârdie la tine să-ntinde! /I73v Al nostru, oh, scutitori, tu, Dumnezău, cată Şi vezi faţa unsului tău cea prea curată! Că mai bună e o zi în curţile tale Decât mii într-alte părţi, săvai fară jale; 35 Ales-am ş-am hotărât: în svântă eu casă Dumnezăului mieu să zvoresc la masă, Decât în lăcaşele celor greşiţi graiul Să-m fac, aşteptând cu dinş ori în ce zi maiul386. Că Domnul adevărul şi mila iubeaşte, 40 Dumnezău, dar şi slavă va da părinţeaşte. Dumnezău nu va lipsi de bune supt soare Pre cari în nerăutăţi umblă cu sudoare. Tu, Domnul puterilor, Dumnezău, stăpâne, Fericit387 iaste omul ce-i nadeajdea-n tine! PSALMUL 84 în sillave 12 Pământului tău, Doamne, bine ai vestit, Şi din ceri tu cu milă l-ai blagoslovit; /I74r 385 B.B\ 6. (Strigare:) Fericit omul care iaste ajutoriul Iui de la tine; suiri în inima Iui ai pus în Valea Plângerii, Ia locul carele au pus.7. Ptru că blagoslovenii va da cel ce pune leage, mearge-vor din puteare în puteare; ivi-se-va Dumnezău! dumnezăilor în Sion. 386 B.B: Ales-am a mă lepăda în casa Dumnezăului mieu mai vârtos decât a lăcui Ia sălaşele păcătoşilor. 387 Scris: 4>epMHT. 305 Robimea Iui Iacov înapoi ai întors Ca să cânte al tău nume prea cuvios. 5 A nărodului tău fărădelegi, Doamne, Ai lăsat ş-ai iertat pentr-a lor pocloane, Toate păcatele lor le-ai acoperit388, Toată mâniia despre ei ţ-ai potolit. Şi de cătră iuţimea mâniei tale 10 Te-ai întors cu milă întru a ta cale. Al mântuirilor nostre, tu, Dumnezău, întoarce-ne pre noi ori din ce cumplit greu Şi a ta mânie tu de cătră noi îţ întoarce întru ale noastre nevoi! 15 Au doară în veaci te vei mâniia spre noi Sau vei tinde mâniia-ţ pre neam cu nevoi? Dumnezăule, întorcându-te, pre noi Vei învia şi ne vei păzi de nevoi Şi nărodul să va vesli de tine 20 Şi va mulţimi cu multă plecăciune. /174v A ta milă, noao, Doamne, ne arată Şi mântuirea ta ni o dă îndată. Auzi-voi ce va grăi întru mine Domnul, Dumnezăul mieu, astăzi şi mâine, 25 Că pace preste nărodul său va grăi Şi preste cei svinţi ai săi va dărui Şi preste cei [sic!]389 inima cătră dânsul Ce-ş întorc cu tot dinadinsul390, însă aproape e a lui mântuire 30 De cei ce să tem de dâns cu cucerire, Ca să sălăşluiască el ca un prea svânt Mărire şi slavă într-al nostru pământ. Mila şi adevărul s-au întâmpinat, Dereptatea cu pacea svânt s-au sărutat 35 Şi adevărul din pământ au răsărit, Iară dereptatea din ceri jos au privit. Căce Domnul va da milă şi bunătate Şi pământul nostru a sale bucate. / Şi roadă cu alte ce cresc într-îns poame 40 Va da cu bun spori în cuvioasă vreame. Dereptatea va mearge lui înainte Ş-a pune în cale paşii săi cu cinste. 175r 388 Scris: dMonepiiT. Corectat prin raderea literei suplimentare. 389 Cuvânt omis. Probabil ce. 390 B.B: 8. Auzi-voi cc va grăi întru mine Domnul Dumnezău, căci va grăi pace preste norodul lui 9. Şi preste cei curaţi ai lui şi preste cei8 ce întorc inima cătră el. 306 PSALMUL 85 în sillave 5 Inima-m cearcă Şi mie-ţ pleacă Ureachia, Doamne, Să-ţ dau pocloane 5 Şi m-auz, svinte, Ceresc părinte Că sărac sânt eu Şi ticălos, zeu. Tu, sufletul mieu, 10 Al mieu Dumnezău, Păzeaşte, că sânt Eu svânt pre pământ Şi pre robul tău Scuteaşte de rău, 15 Pre cel ce-n tine Nădeajdea-ş pune. Doamne, spre mine Cată cu bine Că cătră tine 20 Cu plecăciune, i Voi striga toata Zioa în gloată. Al robului tău Suflet, Dumnezău, 25 îl veseleaşte Şi-l ocroteaşte, Că cătră tine Cu rugăciune Sufletul mieu 30 Am râdicaţ eu. Că tu Doamne eşt Bun de mă scuteşt, Blând şi milos mult La toţi pre pământ, 35 Cei ce te chiamă Şi-ţ au de seamă. Tu a mea rugă, De la o slugă, 391 în slavonă: Catisma 12. 175v 307 în urechi pune, 40 O. Doamne bune, Şi ia aminte, Dulce părinte, A rugei meale Glas şi tocmeale. A 45 In zi cu năcaz Când am mult maraz La tine am strigat, Că m-ai ascultat. a Intru dumnezăi 50 Mari, buni şi nu răi Nu-i nimene tie în curăţie De vârstă, bune, Al meiu stăpâne, 55 Şi, dupre ai tale Fapte şi cale, /I76r Nimic nu-ţ iaste Tocma în veaste392. Câte ai făcut 60 Tu. Limbi pre pământ Vor veni, Doamne, Ş-or da pocloane, Tie-nainte Foarte cu cinste 65 Şi numele tău II vor mări, zeu. Că tu eşti mare Şi minuni, care Faci, singur Domn eşti 70 Din polăţi cereşti. Doamne, povaţă Fii-m393 de faţă într-a ta cale Ca să-ţi dau hvale 75 Şi întru al tău Adevăr, eu, zău, Voi mearge degrab Pururea cu drag. Inima-n mine 80 De al tău bine Să veselească B.B: 7, Nu iaste aseamenea ţie între dumnezăi, Doamne, şi nu iaste după fatele tale. 393 Scris: 4.T»m\. citeşte: fi-im. 308 Şi înalt crească Ca de-al tău nume Să teamă-n lume. 85 AI mieu Dumnezău, Doamne,-ntr-al mieu greu Cu inima-m toată Eu ţic-n gloată M-oi mărturisi, 90 Nu ti-oi părăsi Şi în veac al tău, Dumnezăul mieu, /l/tv Voi mări nume Trăind pc lume. 95 Căccmilata Pururea va sta Mare spre mine Cu de-ajiuns bine. Şi sufletul mieu 100 Tu I-ai scos din rău, Din cel mai din jos Groaznic391 iad puci os. Al mieu, bunule, Dumnezăule,. 105 Cari leagca-ţ calcă Şi iau în falcă, Asitpră-mi turburat Ei s-au rădicat Şi sufletul mieu 110 L-au cârtit prea rău, A a celor cari Săbor dc tâlhari Şi ei pre tine, Dulce stăpâne, 115 Lor înainte N-au pus cu cinste3'*5. Şi tu, oh, al mieu, Doamne Dumnezău, Cn un împărat 120 Ce eşti îndurat. Milostiv, şi mult Ce rabz pre pământ. Şi milostiv mult. 'VM Scris iniţial np.M3. completat ulterior deasupra rândului cu altA ccmeall /> /»: 13. Dumnezeule, cci HirA de leaee s-au rAdicat asupra mea şi adunarea celor tari au cercai sufletul mieu şi n-au pus înainte pre tine înaintea lor. 309 Derept şi prea svânt 125 Cată spre mine Şi îmi dâ bine A la tărie t - 1 t \ f fT a mi o mie / Carc-ţ sânt slugă 130 Şi-ţi caz cu rugă. Şi mântuiaşte Dumnezăiaşte, Ai talc slujnici, i—• • • ţj m « *396 Futil de silnici . 135 Fă. ah. cu mine Tu semn spre bine, Ca. cari mă urăsc Şi mă clevetesc Să vază şi grea 140 Ruşine să-i ia. Tu mi-ai dat mic, Doamne, tărie Şi mi-ai ajiutat Şi m-ai mângâiat. PSALMUL 86 în silîave 6 Temeliile lui E cu voi să le pui, Că în munţi sfinţ sânt Zidite pre pământ; 5 A Sionului porţ Domnul, fâră de sorţ, Cu cuget prea duios, lubeaşte mai vârtos Decât toate alatc 10 Sălaşe înalte A iui Iacov cu mari Stâlpi făcute şi tari39'. De tine slăvite Lucruri sânt grăite; B.B: 15. Priveaştc preste mine şi mă mântuiaşte, dă tăria ta slugii tale şi mântuiaşte pre fiiul ?luinicîi talc. «j rj ^ ' B.B: I. Temeiurile Iui - în munţii cci sfinţi, lubeaşte Domnul porţile Sionului, mai vârtos decât tonte silaşele lui Iacov. 310 15 Tu a Iui Dumnezău Cetate fară rău. Aduce-m-voi, ah, eu 1 *7*7 Aminte cu dor, zeu, / v De Raav ş-oi avea 20 De Vavilon prea grea Seate, care mie Tocma din pruncie Mi-au fost cunoscute Cetăţi şi ştiute398. 25 Iată, cei de alt plod Şi din strein nărod, Tirul şi cu alalţ. Din Araviia fraţ, Aceştia din-ceput 30 Acolo s-au născut. Sionului „Mumă!”, Omul, fară glumă, Va zice „Şi-ntr-îns Om s-au născut cu plâns” 35 Şi „Cel ce-i preaînalt, El l-au întemeiat”399. Domnul n-oa apesti, Ci el va povesti în a acestor mari 40 Năroade şi domni tari Scripturi, ce s-au născut Într~însul din-ceput400. Precum e tuturor, întru tine cu dor 45 A căror să veselesc, Lăcaşul părinţesc. PSALMUL 87 în sillave 7 A mântuirei meale, Domn Dumnezău, în greale, A In zi şi în noapte, 398 B.B: 3 (Strigare) Aduce-m-voi aminte de Raav şi de Vavilon celor ce mă cunosc pre mine! 399 B.B: 5. „Maica Sion!” grăi-va omul şi om s-au născut întru ea şi sângur cel Preaînalt au întemeiat pre dânsa. 400 B.B: 6. Domnul va povesti întru scrisoarea năroadelor şi boiarilor acestora, celor ce s-au născut întru ea. 311