RADU COMANESCU EMILIAN M. DOBRESCU ISTORIA FR AN C-M ASONERIEI ISBN 973-95593-4-4 RADU COMĂNESCU EMILIAN M. DOBRESCU ISTORIA FRANC-MASONERIEI UNIVERSALE (926-1960) O Şl ISTORIA FRANC-MASONERIEI ROMÂNE (1734-1991) Voi. I—II EDITURA TEMPUS SRL BUCUREŞTI, 1993 Editura „Temjrns” SEL este membră fondatoare a Asociaţiei „EDIM-PEIM — J EOMAEIA” — prima organizaţie a editorilor, tipografiilor, librarilor şi anticarilor particulari din Eomânia. \ © Toate drepturile rezervate Editurii Tempus SB!L şi autorilor. Est© interzisă multiplicarea şi reproducerea, chiar şi parţială fără acordul celor de mai sus. * Consilier editorial GH. STROE * Tehnoredactor AUREL GĂTIN * Redactor responsabil CONSTANTIN ROTARU Bun de tipar : 15.12.1992 tiraj 20000 ex tr I Format 16/70 x 100, coli tipar — 17,5 Telefoane utile ale EDITURII TEMPUS pentru cei interesaţi 661 22 97; 745 33 79 Bucureşti Tiparul executat sub comanda nr. 425 S.G UNIVERSUL S.A. Bucureşti CUPRINS Secţiunea 1 Franc-Masoneria şi istoria umanităţii (926—1960)......... 11 Secţiunea a II0 Organizare şi ritual în Franc-Masoneria Universală .... 109 Secţiunea a III® Documente, declaraţii, opinii privind Franc-Masoneria Uni- versală ...................................................165 Secţiunea a, IV* Documentele războiului rece ...............................215 Secţiunea a V® Franc-Masoneria română (1734—1991)........................ 242 Secţiunea a VI* Documente, opinii, liste privind Franc-Masoneria română . . 257 MAE! idealubi masonice ale umanităţii — Triplul principiu : Libertate-Egalitate-Fraternitate (în Bomânia a circulat şi sinonimul său : Dreptate-Frăţie); — Eaţionalismul şi iluminismul; — Statele Unite ale Europei; — Societatea Naţiunilor; — Eepublica şi Eevoluţia Universală ; — Independenţa naţională, inclusiv crearea armatelor naţionale; — Unitatea naţională; — Afirmarea personalităţii popoarelor; — Egalitatea în faţa legii; — Dreptul de proprietate; — Garantarea produsului muncii; — Afirmarea şi respectarea drepturilor omului; — Votul universal; — Introducerea Codului Civil; — Eealizarea instrucţiei publice ; — Libertatea individuală (de conştiinţă) — Libertatea presei; — Libertatea cultelor; — Dreptul de proprietate literară şi artistică; — Separarea Bisericii de Stat ; — Interzicerea pedepsei cu moartea; — Dreptul la asistenţă socială. PRINCIPALELE RITURI CONTEMPORANE ALE MASONERIEI SPECULATIVEJI GRADELE LOR RITUL YORK Gradul 1 2 ' 3 4 Maestru de marcă (4) 5 6 7 8 Maestrul al Trecutului (5) 9 10 11 12 Maestru Desăvirşit (6) 13 14 15 16 Mason al Arcului Regal (7) 17 16 19 20 21 Maestru Regal 22 Maestru Ales 23 Maestru Superdesăvîrşit 24 Ordinul Rozicrucian 25 26 27 28 Ordinul Cavalerilor de Malta 29 30 31 Ordinul Templierilor 32 33 RITUL SCOŢIAN Ucenic Calfă Maestru Maestru Secret Maestru Perfect Secretar Intim Jude Intendent al Construcţiilor Maestru Ales al celor Nouă Ilustru Ales al celor Cincisprezece Sublim Cavaler Ales Mare Maestru Arhitect Cavaler al Arcului Regal Mason Sublim Cavaler al Orientului Prinţ al Ierusalimului Cavaler al Orientului şi Occidentului Cavaler Rozicrucian Mare Pontif Venerabil Mare Maestru Patriarh Noahit Prinţ al Libanului Şef al Tabernacolului Prinţ al Tabernacolului Cavaler al Şarpelui de Bronz Prinţ al Iertării Mare Comandor al Templului Cavaler al Soarelui Mare Scoţian al Sf. Andrei Cavaler Kadosch Mare Inspector Inchizitor Sublim Prinţ al Secretului Regal MARE SUVERAN, INSPECTOR GENERAL ÎN ATENŢIA'CITITORILOR Rupă apariţia primei noastre lucrări|(,,Frane'Masoneria“, voi. l),am fost copleşiţi de cereri pentru[ scrierea volumului doi. Iată, îl oferim acum, împreună cu textul revizuit şi adăurit al întliului volum. Rin păcate, cititorul român nu cunoaşte mare lucru din istoria adevărată desfăşurată după anul 1845. Prin urmare—pentru această perioadă contemporană—am fost nevoiţi să scriem şi istorie propriu-zisă. Sperăm că lucrarea noastră se va dovedi edificatoare. AUTORII Secţiunea I F ranc-Masoneria şi istoria umanităţii (926—1960) I. în negura vremii; 2. Ordinul Templierilor; 3. Frane-Masoneria speculativă engleză; 4. Franc-Masoneria speculativă continentală; 5. Masonii - făuritorii istoriei moderne (I); 6. Masonii —făuritorii istoriei moderne (II); 7. Un mare mason : Napoleon; 8. Prima parte a secolului al XlX-lea; 9. Anul masonic 1848 ; 10. între instituţionalizare şi ideal; II. Date suplimentare; 12. Atentatul masonic de la Sarajevo; 13. Băz-boiul sfînt al Franc-Masoneriei Universale; 14. Sfînta Treime a contemporanilor; 15. Experimentul Spania; 16. Testamentul lui Hitler; 17. Chestiunea poloneză; 18. O banală lipsă de informaţie; 19. Conferinţa de la Potsdam ; 20. Cortina de fier ; 21. Tătucul se teme ; 22. Procedura iraniană ; 23. Eăzboiul rece ; 24. Eretz Israel; 25. A treia coloană : NATO ; 26. Mao răstoarnă totul; 27. Yiitorul s-a jucat în Coreea; 28. O destindere cu subtext; 29. Spiritul de la Geneva; 80. Anul 1956; 31. Lumea şi Hruşciov; 32. Yo soy un hombre sincero; 33. Date suplimentare. 1. ÎN NEGURA VREMII Franc-Masoneria însemna iniţial o asociaţie a constructorilor liberi, adică, scutiţi de majoritatea dărilor feudale. Aceştia erau edificatori de biserici. Limbile europene au conservat cu exactitate înţelesul: Franc- Magon, în franceză; Freimaurer, în germană; Freemason, în engleză; Liberi Muratori, în italiană — toate semnifică acelaşi lucru : constructori (zidari) liberi, scutiţi de dări şi servituţi. Prin secolul al Xl-lea, breslele de meşteşugari, urmaşe ale străvechilor oolegii romane, posedau o organizare destul de riguroasă, centrată în jurul ideii de păstrare a secretului profesional. Fiecare breaslă constituia un fel de societate secretă cu ritualuri îmbinînd simbolurile biblice cu rudimente păgîne. Aveau un limbaj secret, semne şi parole pentru recunoaştere, precum şi vestimentaţie specială. Constructorii de edificii religioase alcătuiau doar una din multiplele asociaţii meşteşugăreşti. Situaţia lor specială, de oameni liberi, se datora mai ales strînsei relaţii cu clerul, căci primii maeştri constructori ai Evului Mediu au fost călugări. Întîia atestare certă privind capacitatea de organizare a breslelor constructorilor ne-a parvenit însă chiar mai devreme, încă din sec. al X-lea. Athelstan, un rege englez, oferă mari privilegii zidarilor liberi, iar fratele său, Edwin, ajunge şeful acestora (Mare Meşter). în anul 926 organizaţiile constructorilor se întîlnesc la York şi redactează prima Constituţie profesională. De atunci, York-ul a rămas centrul tradiţional, emblema Masoneriei engleze. Ga Mari Meşteri se vor succeda multe personalităţi celebre ale regatului britanic: în 960 Dunstan, arhiepiscop de Oanter-bury; în 1041 însuşi regele Edward Confesorul. în secolul al Xlîl-lea, odată* cu apariţia stilului gotic şi cu „explozia” modei catedralelor, numărul calfelor şi al ucenicilor devine atît de mare incit depăşeşte cinul călugăresc. Laicii încep să capete preponderenţă şi apar primii maeştri constructori mireni. Aceştia, laicii, rămîn însă regrupaţi în jurul ordinelor călugăreşti, mai ales în jurul Ordinului Templierilor. în istoria Masoneriei, Templierii joacă un rol fundamental. Trebuie ştiut că ei erau călugări-cavaleri ce aveau iniţial misiunea de a proteja drumurile pelerinilor către Ierusalim şi de a păzi zona Sfîntului Mormînt. Din necesităţi de luptă contra musulmanilor, ordinul capătă o organizare excepţională în epocă : disciplină redutabilă, uniformă proprie, teritorii autonome, împărţite în regiuni, un cod etic propriu, o simbolistică aparte, precum şi parole speciale pentru a se recunoaşte între duşmani. Şeful lor era Marele Maestru ; posedau o ierarhie militară bine pusă la punct. Se pare că Templierii sînt adevăraţii „vinovaţi” de apariţia primei forme de Franc-Masonerie : aşa-numita Masonerie operativă, care grupa intr-o asociaţie de tip secret meşteşugarii constructori. 13 Lucrul s-ar fi întâmplat cam aşa : după distrugerea Ordinului Templierilor, meşteşugarii constructori afiliaţi nu au suferit repercursiuni. Ei' s-au grupat în jurul Cavalerilor Ioaniţi, păstrîndu-şi privilegiile. Dar au preluat cea mai mare parte din ierarhia, ritualul şi legendele Templierilor. Chiar şi astăzi, iniţierea în gradul 30 din ierarhia masonică perpetuează* amintirea Cavalerilor Templieri, precum şi dorinţa de a-i răzbuna. Fifj. 1 — Misterioasa literă „G”. Deşi iniţial se referea la Geometrie (ştiinţa sacră transmisă lui Adam), masonii vor încărca simbolul „G” de ezoterism excesiv. Pe de altă parte, mulţi Cavaleri Templieri şi-au căutat scăparea deghizîndu-se în meşteşugari constructori şi intrînd în breasla Masoneriei. Acest fapt a avut un efect neaşteptat : Franc-Masoneria a primit o infuzie de sînge nobil care i-a creat o tradiţie aparte. Aşa se explică de ce, mult mai tîrziu, în secolul al XVIII-iea, nobilii englezi se vor afilia franc-masonilor. Tot pentru a înţelege caracterul Franc-Masoneriei este necesar să pO\inenim despre o altă asociaţie ermetică sau secretă numită Camaraderia (în limba franceză, Le Compagnonnage). Camaraderia era o asociaţie. internaţională a calfelor, cu ritualuri deosebit de conservatoare, păstrînd multe din fazele iniţierii practicate în colegiile antice. Avea două grade de iniţiere, ucenic şi calfă, care sînt şi astăzi primele două grade masonice. Camarazii posedau limbaj secret, simbolistică proprie (printre care echerul şi compasul, preluate de Masonerie), mituri aparte, parole şi semne vestimentare distinctive. Aveau, de asemenea, c-întece de război şi ritualuri funerare proprii.*Influenţa lor asupra Masoneriei se explică prin aceea că majoritatea ucenicilor şi calfelor cioplitorilor de piatră au făcut parte, din Camaraderie. 14 Astăzi se consideră că asociaţiile Camaraderiei continuau direct ritualurile asociaţiilor antice (păgîne). Multe elemente ale simbolisticii lor au trecut în ritualul franc-mason : de pildă obiceiul de a da candidatului să bea dintr-o cupă cu băutură amară, apoi dulce; obiceiul de a stabili un naş secret al candidatului. Calfele grupate în Camaraderie au format trei mari asociaţii: (1) copiii lui Solomon (supranumiţi „lupi”); (2) copiii meşterului Iacob (supranumiţi „vîrcolaci” şi „cîini”); (3) copiii moşului Soubise. Obiceiul banchetelor masonice, ca şi o parte a ritualului de doliu au fost împrumutat tot de la Camaraderie. începînd cu anul 1702, asociaţiile Camaraderiei au fost sistematic persecutate, ceea ce a condus la destrămarea lor. în secolele al XVI-lea şi al XVII-lea stilul gotic se stinge, fiind înlocuit cu stilul renascentist. Eezultatul acestei modificări arhitectonice a fost, printre altele, o dramatică scădere a importanţei breslelor de constructori. Masoneria operativă decade, membrii ei se împuţinează văzînd cu ochii, iar lojele (atelierele unde se strîngeau meşteşugarii), abia dacă mai numărau cîţiva membri. Dar, odată cu decăderea Masoneriei operative, formată din meşteşugari propriu-zişi, începe extraordinara istorie a Masoneriei speculative, Franc-Masoneria de astăzi, asociaţie secretă bazată pe idealuri şi pe o doctrină culturală comună. Transformarea Masoneriei operative în Masonerie speculativă se va face în secolul al XVII-lea prin intermediul unei alte societăţi secrete celebre : Eozicrucienii. 15 Ficj. 3 — Masoni operativi construind o catedrală (sfîrşitul sec. XIV). 2. ORDINUL TEMPLIERILOR A fost întemeiat în anul 1118 la Ierusalim, de către Hugues de> Payns. Iniţial, grupa 9 cavaleri. în 1127, Templierii obţin protecţia şi admiraţia Sf. Bernard, care stabileşte regulamentul ordinului (62 articole). Ordinul se compunea din fraţi cavaleri (fratres milites), fraţi capelani (fratres capellani), fraţi sergenţi şi scutieri (fratres servientes arrni- U geri), slujitori şi meşteşugari (servientes famuli et oficii). Cei mai iscusiţii constructori ai occidentului european făceau parte din aceşti meşteşugari. Deviza Templierilor era: „Non nobis, Domine! Non nobis,| ?ed nomini tuo ad gloriam!” (Nu pentru noi, Doamne! Nu pentru noi, ci pentru gloria numelui Tău!). Efigia lor cea mai răspîndită reprezenta doi cavaleri călărind acelaşi cal, ceea ce simboliza strînsa fraternitate dintre membri. începînd cu anul 1163, toţi membrii trebuiau să jure supunere Marelui Maestru (element masonic, astăzi). Eeuniunile Templierilor erau de două tipuri : secrete şi publice (alt element pr eluat dej masonerie). Candidatul care dorea să intre în ordin era supus la diverse probe, apoi era primit într-o reuniune secretă, noaptea, după un ritual'preluat din iniţierile păgîne (diverse faze ale ritualului se regăsesc în iniţierea ucenicului mason). Accesul femeilor era total interzis (aşa vor proceda şi masonii!). Templierii reprezentau un ordin universalist, neţinînd cont de graniţele statale (universalismul se regăseşte în Masoner ie). Ordinul a fost distrus de Filip al IV-lea cel Frumos, rege al Franţei, aliat cu papa Clement al Y-lea (13 octombrie 1307). în 1314, în timp ce era ars pe rug, ultimul lor Mare Maestru, Jacques de Molay, a prezis regelui şi papei că vor muri în acelaşi an şi vor suferi judecata divină. într-adevăr, au dispărut amîndoi tot în 1314! 3. FRANC-MASONERIA SPECULATIVA ENGLEZĂ Există o legendă care susţine că în anul 1315 şapte templieri, deghizaţi în meşteşugari constructori (masoni) au ajuns la Londra şi au format prima Lojă masonică. Verificabil rămîne doar faptul că prima Mare Loja. speculativă s-a constituit, într-adevăr, (dar în secolul al XVIII-lea) la Londra. Cît despre cei şapte templieri deghizaţi, nu ştim mare lucru. Amintirea lor va fi invocată de către cavalerul de Eamsay, care va organiza Masoneria franceză. Pînă atunci, însă, să revenim la anul 1614 cînd apare o mică broşură anonimă, numită ,,Fama Fraternitatis”, scrisă în latină şi germană. Unii o atribuie alchimistului Johann Valentin Andreae. Această broşură dezvăluia existenţa unei societăţi secrete a savanţilor lumii, care urmărea reînnoirea Occidentului, prin ridicarea nivelului cultural şi eliberarea spirituală a oamenilor. Societatea ar fi fost întemeiată de un anume Christian Eosenkreutz şi se numea „Eozicruciană” (a Trandafirului şi a Crucii — emblema ei era o ciuce cu braţe egale în mijlocul căreia se află un trandafir). Christian Eosenkreutz e un personaj legendar. Se zice c-ar fi fost orfan şi ar fi plecat la 16 ani în pelerinaj către Ţara Sfîntă, unde ar fi suferit, la Damcar, iniţierea în misterele Universului. A mai călătorit în Egipt, în Libia, în Maroc, apoi — întors în Europa — a conceput, împreună cu trei călugări germani, planul reformei spirituale a lumii din punct de * — c; 425 17: vedere politic, religios şi ştiinţific. După ce şi-a asociat alţi trei adepţi (numărul total fiind numărul mistic 7), a întemeiat Ordinul Rozicrucian. Iniţial, Rozicrucienii aveau un limbaj ,,magic” şi depuneau jurămîntul de castitate. Iată cîteva personalităţi bănuite ‘ a fi rozicr uciene : Dante Alli-gheri, Roger Bacon, Albertus Magnus, Paracelsus, Van Helmont, Come-nius, Descartes, Eobert Fludd, Isaac Newton, Robert Boyle şi Gottfried Wilhelm Leibniz cel care a fost atît francmason, cit şi rozicrucian. Franc-Masoneria a preluat societatea rozicruciană. Dacă lăsăm la o parte studiile de alchimie, aşa de dragi rozicrucienilor, toate celelalte idealuri, studii şi simboluri se regăsesc în Franc-Masoneria speculativă. Cabinetul de reflecţie, unde pătrunde candidatul la primul grad masonic, poartă deviza rozicruciană Y.I.T.E.I.O.L., iar gradul masonic 18 se numeşte Cavaler Rozicrucian. Afluxul rozicrucienilor către Franc-Masonerie s-a petrecut în Anglia, la sfîrşitul secolului al XVII-lea. Aici, în 1663, mai existau încă două Mari Loji ale Franc-Masoneriei operative : Loja de York şi Loja de Londra, dar importanţa lor, ca organisme profesionale, scădea văzînd cu ochii. Creştea însă, din ce în ce, importanţa lor ocultă, prin aşa-numiţii ”masoni acceptaţi”. Aceşti masoni ,,acceptaţi” nu erau meşteşugari constructori, ci nobili atraşi de iniţierile practicate în Loje ca şi de posibilitatea de a se grupa în secret. Ei practicau mai degrabă idealul rozicrucian, al reformei morale universale. Documente recente au dezvăluit numele primului mason ,,acceptat” : un scoţian, John BosvTell, laird (adică lord) de Auchinlech. A fost primit în anul 1600 de loja din Edinburgh. în anul 1646 celebrul anticar Elias Ashmole, un rozicrucian de frunte, e admis în loja din Warrington (Anglia). Acesta are un rol esenţial în procesul trecerii rozicrucienilor la organizaţiile masonice. Dinamica respectivului proces e foarte interesantă. In anul 1670 masonii ,,acceptaţi” deveniseră deja preponderenţi: loja din Aberdeen cuprindea 39 fraţi ,,acceptaţi” şi doar 10 operativi. Pe măsură ce numărul masonilor ,,aceptaţi” creştea, Masoneria se transforma din asociaţie profesională în societate cu caracter filozofic şi politic. Luptele dintre Wilhelm al III-lea de Orania şi stuartişti (partizanii familiei Stuart) au determinat, practic, influenţa Masoneriei politice. Gentilomii oranişti şi stuartişti se grupau şi complotau la adăpostul lojilor masonice. După înfrîngerea Stuarţilor, în 1689, se vor petrece două fenomene esenţiale pentru Franc-Masonerie : regimentele scoţiene şi irlandeze învinse ale Stuarţilor au debarcat în Franţa, mutîndu-şi acolo lojile lor masonice; iar în Anglia Wilhelm al III-lea de Orania ia sub protecţia sa lojile rămase, încurajînd astfel viitoarea constituire a primei Mari Loji a Franc-Masoneriei speculative, în 1717, la Londra. Aceasta a fost înfiinţată pe 24 iunie 1717 (de ziua Si. Ioan) şi provenea din unirea a patru loji londoneze : ,,The Crown” ; ,,The Goose and Gridiron” ; ,,The Apple Tree”; ,,The Rummer and Grapes” (conform obiceiului masonilor operativi lojile se numeau după locul de întrunire, care, în genere, era un han). Marea Lojă păstra de la vechile asociaţii profesionale ale constructorilor parolele, semnele şi simbolismul, dar le va dezvolta după modelul anticelor societăţi secrete (pitagoricieni, misterele lui Isis, etc.). De asemenea, va reorganiza ritualul şi, mai ales, va adoptă idealul rozicrucian al eliberării omului prin cultură. Deviza Masoneriei speculative era: ,,Un mason liber într-o lojă liberă”. Printre figurile mai cânte ale Marii Loji din Londra trebuie amintiţi Jean-Theophille DesagiRe^ (fiu de 18 pastor hughenot) şi, mai cu seamă, James Anderson, cel care va redacta în 1723 prima constituţie masonică : ,,The Constitutions of the Frce-Masons, Containing the History, Charges, Eegulations of That Most Ancient and Eight Worshipful Fraternity” (Constituţia francmasonilor, conţinînd istoria, sarcinile, regulamentele acestei Fraternităţi foarte vechi şi foarte onorabile). Aceasta e considerată catehismul Franc-Maso-nei'iei universale. Ea prezintă o istorie masonică fabuloasă : primul mason ar fi fost Adam, căruia Marele Arhitect al Universului (Dumnezeu) i-a transmis primele noţiuni de geometrie. Deşi Constituţia a fost modificată în 1738, istoria fabuloasă a rămas, spre marele scandal al papilor de la Fk/. 4a — Fratele izoteric (mason stilizat din unelte şi simboluri masonice). Gravură clin 1754. •Eoma, care nu puteau admite că Adam a fost francmason. De aceea, -Vaticanul va condamna hotărît Fxanc-Masoneiia, atH în 1738 (..în eminenţi apostolatul specula” - bula papei Clement al Xll-lea), cît si în 1751 („Pro-vidas Eomanorum Pontif icum” — bula papei Benedict al XIV4ea). Eăzboiu.l între Franc-Masonerie şi catolicism s-a aprins aşadar — iar de multe ori va fi chiar sîngeros. Constituţia din «1723 admitea — după regulile Camaraderiei — două grade masonice : Ucenic si Calfă. Constituţia din 1738 adaugă încă un grad: Maestru. De asemenea, aceasta acorda o mare importanţă Bibliei — importanţă contestată apoi de- unii Fraţi Masoni. Primul conflict asupia Bibliei s-a declanşat în anul 1725 şi aie o serioasă importanţă. El i-a opus pe Moderni. (Majea Lojă a Londici) şi pe Antici (Loja din-York, considerată Loja-Maniă a întregii Anglii). Anticii se doreau în continuare creştini; ei vor înfiinţa în anul 1740 gradul Holy Boyal Aicli — profund ezoteric, conţinînd revelarea „veritabilului Xume” (adică numele esenţei divine). Cele două curente se vor reconcilia abia în 1813, acceptînd pentru totdeauna Biblia în ritual. Alunei se creează Marea Lojă Unită a Angliei, declarată ulterior Marea Lojă-Mamă a lumii. Dar, deocamdată, Marea Lojă din Londra observa cu atenţie un nou fenomen : constituirea primelor ateliere franceze. Frane-Masoneria speculativă efectuase saltul pe continent. 19 4. FRANC-MASONERIA SPECULATIVĂ CONTINENTALĂ în linii mari, Franc-Masoneria engleză a avut trei tendinţe : 1) Loji catolice şi stuartiste; 2) Loji anglicane şi hanovriene; 3) Loji scoţiene. Lojile stuartiste şi scoţiene se vor răspîndi pe continentuPeuropean — în primul rînd în Franţa. Nu se ştie exact data constituirii primei Loji franceze (de fapt: engleze pe teritoriul Franţei). Unii propun anul 1721, alţii 1723 sau 1725. Oricum, în 1729 Marea Lojă din Londra transmitea unei loji franceze un exemplar al Constituţiei franc-masonice. Treptat, în lojile franceze au început să pătrundă şi francezi —aceştia, precum Montesquieu sau marchizul de Sade, fiind iniţiaţi în Anglia. Se consideră astăzi că fondatorul Franc-Masoneriei franceze a fost cavalerul de Ramsay. Acest de Ramsy era scoţian, dar devenise discipol al celebrului Fenelon, mare om de cultură francez. Avea o acută instabilitate religioasă, suferind influenţele multor secte creştine din epocă (protestantism, anglicanism, quietism, martinism). A sfîrşit, însă, prin a se dedica trup şi suflet Masoneriei speculative, pe care o cunoscuse în Anglia, în 1737 el va elabora prima expunere doctrinară a Franc-Masoneriei franceze, într-un celebru discurs. Discursul acesta a avut un oarecare răsunet în epocă : drept urmare, îngrijorate, autorităţile franceze încep să-i persecute pe masoni. Locotenentul de poliţie Herault primeşte sarcina să afle secretele Masoneriei : le va afla în chip strălucit. Dezvăluirile sale, făcute publice prin presă, dau o serioasă lovitură lojilor franceze, care îşi văd ritualurile secrete expuse în public (E remarcabil că Herault a obţinut toate detaliile cu ajutorul unei artiste de la Operă, ce nu i-a cedat unui franc-mason decît în schimbul trădării secretului ). Periclitaţi şi atinşi în amorul propriu, masonii francezi se regrupează rapid şi în 1738 îl aleg ca Mare Maestru pe celebrul Pardaillan, duce de Antin (care va deveni erou literar). Acesta, făcînd parte din marea nobilime, va salva societatea masonică. * Începînd cu anul 1742 nobilii din Franc-Masonerie nu mai sînt mulţumiţi cu doar 3 grade (Ucenic, Calfă, Maestru). Ei încep, aşadar, constituirea unei veritabile pletore de ritualuri şi grade superioare, oprindu-se abia la nr. 33. Ca surse de inspiraţie, apelează la tradiţiile Templierilor, Rozjcrucienilor şi Hermetiştilor (adepţii lui Hermes Trismegistos, medic astrolog, magician şi erou civilizator egiptean), iar ca istorie, încep să declare mîndri că originea Franc-Masoneriei se pierde în negura vremilor. Acum apar primele diferenţe în ritual, între Marea Lojă din Londra şi lojile continentale. De asemenea, în Franţa, se ivesc dispute notabile între Consiliul Suveranul împăraţilor Orientului şi Occidentului, Sublima Lojă Mamă Scoţiană pe de o parte şi Foarte Respectabila Mare Lojă, pe de alta. Prin 1771, însă, se realizează un început de conciliere şi apare o nouă Obedienţă franceză : Marele Orient. De bine, de rău, Marele Orient va realiza în Franţa unitatea masonică. în cîţiva ani, pînă în 1789, prestigiul Franc-Masoneriei speculative creşte vertiginos : toată nobilimea, toţi oamenii de ştiinţă, toţi academicienii, toţi oamenii politici din Franţa devin masoni! Mai mult încă, idealurile masonice încep să se transpună în 20 practică: apare Marea Enciclopedie franceză, apar Statele Unite ale Americii (prima ţară din lume organizată de franc-masoni), se elaborează Declaraţia Drepturilor Omului. Celebra deviză masonică: Libertate-Egalitate-Fraternitate capătă din ce în ce mai mult prestigiu. Este tocmai deviza Marii Revoluţii franceze, o revoluţie condusă de masoni. 5. MASONII - FĂURITORII ISTORIEI MODERNE (partea I) Convenţional, istoria modernă începe odată cu Marea Revoluţie franceză de la 1789. Toţi conducătorii acestei revoluţii, cu excepţia lui Robespierre, au fost franc-masoni; prin urmare, e posibil să se susţină că istoria modernă europeană începe cu un temei masonic. Această faţă a evenimentelor nu e cunoscută cititorului român. El nu a auzit nici de legătura Masoneriei cu revoluţiile de la 1848 sau cu revoluţiile comuniste. De altminteri, autorii masoni ei înşişi întreţin în mod deliberat confuzii asupra interpretărilor istorice. Un cunoscător de talia lui G6rard Şerbănesco (pe care l-am folosit de mai multe ori în cursul expunerii) e dintr-odată prolix şi vag cînd se apropie de adevărul (chiar ipotetic) datorat istoriei. Să ridicăm, aşadar, un colţ din vălul lui Isis-adică, în limbaj iniţiatic, să spunem lucrurilor pe şleau. Mai întîi, însă, trebuie precizat că, spre sfîrşitul sec. al XVIII-lea, Franc-Masoneria şi principiile masonice cuceriseră majoritatea statelor europene. Este curentul cunoscut îndeobşte sub numele de iluminism. Agentul penetrării masonice spre centrul şi răsăritul Europei a fost reprezentat de iniţiaţii instruiţi în Anglia şi în Franţa, unii din familiile domnitoare — ca Frangois (Francisc) al III-lea, duce de Lorena, soţul împărătesei Mariâ-Tereza şi tatăl lui Iosif al II-lea; sau Frederic al II-lea al Prusiei — alţii, precum Charles de Hunde sau Jean Baptiste Willermoz fiind întemeietori de Ordine masonice deosebit de activi. Dintre riturile care au avut în epocă un rol mai intens am putea cita : Rozicrucienii germani, Aleşii Coeni (Cohen, în idiş, înseamnă preot), Iluminaţii din Bavaria, Egiptenii (fondat de Cagliostro), precizînd însă că existau cca. 47 asemenea rituri, din peninsula Scandinavă pînă la hotarele Transilvaniei. Deşi ritualurile lor difereau în anumite aspecte, deşi — uneori — apăruseră rivalităţi notabile între aceste rituri, solidaritatea masonică a continuat să se manifeste. Astfel, în bătăliile de la sfîrşitul sec. al XVIII-lea sau din epoca napoleoniană, ofiţerii masoni se cruţau unii pe alţii pe cîmpul de luptă. Era suficient ca omul în pericol să facă semnul masonic al disperării (împreunarea mîinilor deasupra capului cu palmele înainte — semn care spune : ,,ajutor, fii ai Văduvei”, Masoneria considerîndu-se văduvă mitică a arhitectului legendar Hiram) pentru a fi imediat protejat. Acest fapt a conferit un grad sigur de cavalerism războaielor din vremea respectivă. Pe de altă parte, Lojile adunau laolaltă nobili regalişti şi burghezi liberali (proletarii vor fi admişi abia peste 100 de ani). Amalgamul a permis supravieţuirea Masoneriei atît pe parcursul revoluţiilor, cît şi a restauraţiilor — în Franţa, cel puţin, ea traversează cu bine două 21 imperii, trei republici şi un regat în intervalul unui secol. în timpul revoluţiilor conduceau liberalii masoni; în timpul reprimării revoluţiilor, conduceau regaliştii sau bonapartiştii masoni. Totuşi, o asemenea ambivalenţă a Franc-Masoneriei a generat in sentiment de duplicitate. Marele Orient al Franţei conduce (din umbră) tot; Napoleon I îl protejează, Ludovic-Filip şi Napoleon al IlI-lea sînt ei înşişi masoni — dar Onotabila Societate, implicată prea mult în jocurile Puterii, decade din punct de vedere moral, constituind element de propagandă, de spionaj şi de edificare a cultului personalităţii. Pe vremea lui Napoleon I, fiecare Lojă avea un bust al împăratului, căruia îi înălţa osanale; a venit Ludovic al XVIXI-lea şi masonii au înlocuit repede busturile, punîndu-1 pe al regelui; în perioada celor 100 de zile (întoarcerea lui Napoleon pînă la înfrîn-gerea de la Waterloo) a-fost o veritabilă debandadă pentru a înlocui iarăşi statuile — şi tot aşa mai departe.. . E drept însă că unii autori pun trădarea lui Grouchy (care a condus la înfrîngerea lui Napoleon) pe seama indicaţiilor oculte ale Masoneriei — căci adversarii celebrului împărat, ducele de Wellington şl generalul Blilcher, erau amîndoi masoni. Dar să nu anticipăm. Deocamdată, la sfîrşitiil secolului al XYIII-lea, consemnăm epoca de aur a idealurilor masonice. înainte de izbucnirea Marii Revoluţii franceze, aceste idealuri au determinat constituirea singurului stat din lume unde Franc-Masoncria şi-a păstrat puritatea şi grandoarea iniţială, construind o democraţie extraordinară : Statele Unite ale Americii. Războiul de Independenţă al coloniilor engleze din America (1775—1783) a avut, ca pretext, celebra revoltă contra taxelor puse pe ceai. Revolta a izbucnit la Boston, în 16 decembrie 1773, prin atacarea navelor engleze si azvîrlirea baloturilor cu ceai în mare. Poliţia engleză n-a reuşit niciodată să-i găsească pe vinovaţi — veritabilii instigatori fiind, însă, franc-masonii din Loja Sfîntul Andrei. Conducerea militară şi diplomatică a războiului de independenţă va fi reluată de o grupă strălucită de masoni, printre care remarcăm pe George Washington, Thomas Jefferson şi Benjamin Franklin. în spirit esenţial masonic se va redacta. 22 atît Declaraţia de Independenţă americană cit, mai ales, celebrele Drepturi ale Omului (1787), care vor fi urmate de proclamarea, în Franţa, a Drepturilor Omului (1789) şi, apoi, a Drepturilor Omului şi ale Cetăţeanului J1793). în 1778, într-o. celebră paradă militară, George Washington (iniţiat la 4 noiembrie 1752, de loja Frederickburg din Yirginia) va intra în Philadelphia îmbrăcat în ţinută masonică. El va fi ales primul preşedinte american. Aidoma sa, toţi următorii preşedinţi americani vor fi (cu excepţia lui Kennedy) franc-masoni. Afirmaţia potrivit căreia SUA ar reprezenta unicul stat fundamental masonic nu este exagerată. După cum am spus, însă, e vorba despre o Masonerie ce şi-a conservat idealurile şi a ştiut să le impună în sensul lor profund pozitiv — ceea ce, din păcate, o diferenţiază faţă de istoria modernă a Masoneriei europene. 6. MASONII - FĂURITORII ISTORIEI MODERNE (partea all-a) E drept să menţionăm că Războiul de independenţă american, primul război masonic, a fost ajutat ferm de regele Ludovic al XYI-lea al Franţei (pe care masonii îl vor condamna la moarte) şi de nobilimea franceză, dintre care mulţi, precum marchizul de La Fayette, vor pleca în America voluntari, vor fi iniţiaţi în Masonerie şi vor deveni republicani convinşi. Acest paradox al colaborării nobilimii e doar aparent. Franc-Maso-neria speculativă a fost întotdeauna o asociaţie a elitelor reunite în numele unor idealuri. Aşa se explică de ce, la doar două luni de la înfiinţare, Marele Orient al Franţei a interzis admiterea meşteşugurilor, servitorilor şi actorilor.. Paradoxul e, însă, altul pe teritoriul european. Începînd cu anul 1789 vom observa cum marile idealuri masonice ale egalităţii, libertăţii şi fraternităţii eşuează sistematic în represiuni sau dictaturi sîngeroase. Eşuarea e cu atît mai vizibilă, cu cît mulţimea credea mai puternic în respectivele idealuri; şi ea nu se datorează duşmanilor Masoneriei, ci tocmai fraţilor masoni ajunşi deodată în vîrful piramidei politice. în anul 1789, în Franţa, ,Franc-Masoneria domina totul. Marele Maestru era Filip, duce de Orleans, prinţ de sînge regal, denumit ulterior Filip Egalitate. Secretarul său, Chaderlos de Laclos, mason fervent, va avea un rol important în primii ani ai Revoluţiei şi mai ales în timpul bătăliei de la Yalmy. Dar loja cea mai strălucită a Franţei în epocă a fost Loja celor 9 Muze (sau 9 Surori) condusă la început de astronomul Jerome Lalande, apoi de americanul Benjamin Franklin (care a avut o popularitate uriaşă în Europa). Această lojă grupa printre membrii săi pe : d’Alembert, Con-dorcet, Bailly, Cabanis, Yoltaire, Diderot, Delille, Florian, Chamfort, Talleyrand — pentru a-i enumera numai pe ei. Constituia un veritabil centru cultural al lumii. 23 /c|eile Practice aici sînt vechile idei masonice, cunoscute azi tuturor prm acţiunea iluminismului şi prin Declaraţia Drepturilor Omului Trebuie sa recunoaştem că ele reprezintă cele mai democratice şi mai nobile principii elaborate de oameni pentru oameni. Fig. 5 — Philippe Egalite 24 Peisajul cultural al epocii era, însă, dezolant. 96% din populaţia Franţei "continua a fi analfabetă, înrobită superstiţiilor şi îndobitocită de grelele servituţi feudale. Masonii au avut ideea de a se întoarce către această masă uriaşă de„proşti” şi de aîncepep amplă acţiune de culturalizare. Paralel, însă, ei executau şi o acţiune de politizare, dezvăluind poporului trei cuvinte magice : Libertate, Egalitate, Fraternitate. Astfel, audienţa masonilor la mase va ajunge remarcabilă — practic, ei devin (cu mici excepţii) singurele personalităţi credibile ale momentului. Dar trebuie adăugat că poporul rămînea cu încăpăţânare regalist şi Ludovic al XYI-lea n-ar fi căzut niciodată dacă n-ar fi fost victima propriei sale slăbiciuni diplomatice. Conducătorii Marii Eevoluţii franceze au fost — cu excepţia lui Eobespierre-franc-masonii. Există, totuşi, două categorii de conducători : Fig. 6 — Voltaire, Rousseau şi Franklin (1) cei spirituali, cunoscuţi sau numele de Enciclopedişti (Diderot, Bous-seau, Helvetius, d’Alembert, Voltaire, etc) care au pregătit doctrina Revoluţiei; (2) cei practici, oamenii politici care s-au implicat direct în mişcările de stradă şi în luptele electorale (Danton, Camille Desmoulin, 25 Fabre d’Eglantine, Chaderlos de Laclos, Filip Egalitate, Sieyes, Mira-beau, Bailly, La Fayette, Condorcet, Saint-Just, etc). Majoritatea generalilor armatei revoluţionare franceze erau masoni: Carnot, Lefevre, Koller-man, K16ber, Mass&na, etc.... Garda Naţională era, de fapt, o armată masonică; statuile Marianei (simbol al Republicii Franceze) au fost acoperite de însemne masonice; iar judecata „trădătorului Capet” (regele Ludovic al XVI-lea) este, în ochii multora, răzbunarea franc-masonilor contra unui urmaş al lui Filip cel Frumos care (ne amintim) cu 400 de ani în urmă distrusese — tot printr-un proces ! — Ordinul Templierilor: Revoluţionarii francezi vor elabora şi ei o Declaraţie a Drepturilor Omului (în 2 variante — 1789 şi 1793) şi vor aboli complet privilegiile preoţilor catolici, răfuindu-se sîngeros cu aceşti vechi şi permanenţi duşmani ai Masoneriei. în mod formal, Marele Orient al Franţei îşi întrerupe activitatea în 1792 şi o reia în 1796. Acest fapt a permis unor autori masoni să încerce disculparea şi disocierea masonilor faţă de perioada Terorii. Reamintim că Teroarea a fost declarată în 1792 şi a durat pînă la 9 thermidor 1794 (căderea lui Robespierre). Acţiunea a fost condusă de Robespierre, care nu era mason, iar printre victime s-au numărat o serie de masoni'celebri (Danton, de pildă). Dar Robespierre nu numai că a fost sprijinit de alţi masoni celebri (ca Saint-Just), ci întreaga Teroare pare a fi concepută de Masonerie, devreme ce fratele Duport îi explica. încă din 1791 lui La Fayette : „Numai prin mijloacele terorii cineva reuşeşte să se menţină în fruntea unei revoluţii şi s-o guverneze; trebuie deci, oricît de greu ne-ar fi tuturor, să ne resemnăm să sacrificăm cîteva persoane importante”. De aceea, anul 1791 poate fi considerat drept momentul în care-Masoneria europeană începe edificarea doctrinei sale politice practice, bazată pe manipularea maselor şi aplicarea dură a mijloacelor represive. Această doctrină va fi perfecţionată în timpul revoluţiilor şi terorilor comuniste. Despre forţa şi influenţa ocultă a Masoneriei în timpul Revoluţiei franceze vrem să discutăm prin intermediul a două exemple : bătălia de la Valmy şi soarta lui Filip Egalitate. Va.lmy este considerată o strălucită izbîndă a trupelor revoluţionare franceze contra armatelor prusaco-austriace (la 20 septembrie 1792). Realitatea este că bătălia n-a avut loc. După un intens bombardament de artilerie ce adusese la disperare pe francezi, aliaţii se retrag inexplicabil. Explicaţia ezoterică a acestui important eveniment (care a salvat Republica Franceză) este că ducele de Brunswick, comandantul aliaţilor, dar şi un important mason (a prezidat Congresul Masonic de la Wilhelms-baden), hotărăşte să nu cîştige lupta. Filip Egalitate, Marele Maestru al Marelui Orient al Franţei, a crezut, în anul 1793, că Masoneria a devenit suspectă şi va fi aspru prigonită de Robespierre. Aşadar, printr-o scrisoare deschisă, îşi dă demisia-din postul de Mare Maestru. Spada sa este ruptă de către masoni şi în acelaşi an (1793) Filip Egalitate va fi acuzat de trădare şi va fi ghilotinat. Socoteala lui fusese complet greşită. De altminteri, tocmai din această extraordinară efervescenţă masonică se va ivi un personaj celebra, care va contribui hotărîtor atît la răspîndirea europeană a Franc-Masoneriei franceze, cît şi la distragerea ei morală : generalul Buonaparte, viitorul Napoleon I. 26 7. UN MARE MASON : NAPOLEON Trebuie să explicăm acum că există o diferenţă între Marea Lojă şi Marele Orient. Marele Orient (iniţial, denumirea zonei de maxim sacru într-o Mare Lojă) e o creaţie a francezilor, pe care o vor răspîndi în Europa, pe cînd Marile Loji se revendică de la Franc-Masoneria speculativă iniţială, de la Marea Lojă din Londra. Pe la 1789, în Franţa, Marele Orient cuprindea 659 de Loji, iar Marea Lojă numai 30. în 1796, odată cu reluarea activităţii masonice, Marele Orient reuşeşte să-şi integreze Marea Lojă a Franţei, ambele declarîndu-se singurele moştenitoare autentice ale Marii Loji din Londra. Această legitimitate a permis, apoi, Marele Orient să excomunice Atelierele rivale, care nu-i recunoscuseră autoritatea. Totuşi, evenimentul nu a neutralizat conflictele masonice. Bitul Scoţian, denumit „Rit Scoţian, Vechi şi Acceptat”, reintră în Franţa prin anul 1802, adus de fiul unui amiral, de Grasse-Tilly. Acest Rit a fost la început ostil Marelui Orient şi şi-a creat o Mare Lojă proprie, cunosfcînd un succes notabil. La 5 decembrie 1804, după parlamentari cu fratele Pyron, Marele Orient reuşeşte să realizeze un concordat cu Marea Lojă de Rit Scoţian, preluîndu-i prerogativele Marelui Consiliu de grad 32 şi Sublimul Consiliu de grad 33 (adică, de fapt, preluîndu-i conducerea). Se obţinea, astfel, un Mare Consistoriu General masonic guvernat complet de Marele Orient în Franţa. Dar, din fericire pentru Bitul Scoţian, imediat apoi — în urma unor neînţelegeri — şefii Marelui Orient îl radiază pe fratele Pyron şi-l declară sperjur. Pentru un mason, radierea echiva-lează cu condamnarea la moarte: numele său e ars între cele 2 coloane ale lojii, i se trimite o frînghie de mătase (ca să se spînzure singur) şi nu e pedepsit numai el, ci toţi urmaşii săi, pînă la a şaptea generaţie. Nemulţumit de perspective, fratele Pyron preia iniţiativa : la 5 septembrie 1805 reface t Bitul Scoţian şi declară nul concordatul cu Marele Orient. De atunci, diferenţa dintre cele două obedienţe masonice persistă încă; şi e demn de remarcat că Bitul Scoţian se va dovedi mult mai integru decît Marele Orient. De aceea, va fi şi mult mai persecutat. Pentru a înţelege rolul jucat de Franc-Masonerie în epoca lui Napoleon trebuie să ştim că, la începutul sec. al XlX-lea, existau puternice organizaţii masonice create în Olanda, în Germania, în Franţa, în Austria şi în Italia. Aceste organizaţii fuseseră înfiinţate de englezi sau scoţieni şi unele, mai ales în cazul Franţei, dobîndiseră chiar o atitudine rivală faţă de „părinţii” britanici. Cu toate acestea, Masoneria mai avea, încă, un caracter universalist, iar membrii ei visau la realizarea Statelor Unite ale Europei. însuşi modul de apariţie a lojilor e grăitor în acest sens : în 1731 englezii îl iniţiază în Olanda pe Frangois al IlI-lea, duce de Lorena. Acesta va deveni împărat al Austriei. Fiii săi, Iosif al Il-lea şi Leopold al Il-lea, vor răspîndi principiile masonice şi vor proteja Lojile în Impe- .#> riul habsburgic. însă, înainte de a deveni împărat, ducele Lorenei obţinuse conducerea regatului Toscanei (în 1736). Astfel, el a putut implanta solid Franc-Masoneria şi în Italia (Milano, Borna, Veneţia, Padova, Verona), înfruntîndu-1 chiar şi pe Papă. Una din fetele lui Frangois al IlI-lea, numită Carolina, va deveni regină a Neapolelui, şi va proteja de asemenea Franc-Masoneria,. fiind proclamată protectoare şi salvatoare a masonilor din zonă.. Iar în Germania (Prusia), însuşi regele Frederic al Il-lea a fost franc-mason ! 27 Cel care şi-a dat în mod deosebit seama de forţa Franc-Masoneriei a fost Napoleon. El va manipula Marele Orient francez pentru a-şi atinge scopurile, prezentîndu-se la început ca purtător al universalismului masonic şi al idealurilor de libertate, egalitate, fraternitate. E curios că astăzi autorii masoni (de exemplu Serge Hutin) pretind că Napoleon n-ar fi fost iniţiat. Documente certe nu există; cum, însă, Napoleon era militar, iar fiecare regiment francez din epocă poseda o Lojă masonică, e mai mult ca sigur că ofiţerul Buonaparte a asistat măcar la reuniunile în ţinută albă ale lojei din regimentul său (acestea erau reuniuni de propagandă, deschise şi profanilor). Oricum, cînd Barras (principalul membru al Directoratului, forma de conducere a Franţei după înlăturarea Terorii) îl va numi şeful armatei din Italia (în 1796) generalul Bonaparte pleacă la drum sub culorile Maso- Fig. 7 — Cei 5 fraţi Bonaparte glorificaţi de Masonerie (gravură din 1848; cel de sus este Napoleon I)t neriei. Astfel, el va da legiunii lombarde un drapel tricolor (verde, alb,, roşu) reprezentînd tocmai culorile gradului 33. Congresul de la Eeggio-Emilia din 1797, care va proclama Republica Cispadană, adoptă acest tricolor ca steag, iar din 1870 el este steagul naţional al Italiei. 28 Idealurile masonice practicate în epocă de generalul Buonaparte explică destul de bine succesul său propagandistic. Franc-masonii întregii Europe îl aşteptau ca pe un izbăvitor, ca pe omul menit să realizeze Statele Unite ale Europei. Mai mult încă, adesea adversarii lui îşi vor acuza ofiţerii masoni (mai ales austrieci şi prusaci) că boicotează războaiele purtate împotriva lui Napoleon. După o legendă, Napoleon ar fi fost iniţiat în Malta, în iulie 1798. în 1802, cînd fusese numit Consul pe viaţă, el acceptă titlul de „Protector al Masoneriei”. Dar marea sa descoperire constă în rolul impus lojilor masonice militare, ca şi Marelui Orient francez. Acestea deveniseră veritabile mijloace de spionaj şi de propagandă napoleoniană. Imediat cum trupele franceze invadau o regiune, ele convocau pe toţi masonii din împrejurimi, organizau loji, iniţiau noi membri. Lojile astfel înfiinţate aveau datoria de a activa pentru Napoleon, ceea ce explică multe succese fulgerătoare ale Consulului. în 1804, cînd e încoronat ca împărat, Napoleon stăpînea deja întreaga Masonerie, ai cărei şefi erau aleşi dintre oamenii credincioşi lui. Atunci, el obligă Marele Orient să-i realizeze cultul personalităţii (chestiune pe care noi, românii, o cunoaştem bine). Toată lumea trebuia să-l proslăvească pe împărat — iar masonii vegheau la alimentarea acestei proslăviri. în acelaşi scop, Napoleon încurajează constituirea de Mari Oriente pe întreg teritoriul european şi ordonă reprimarea tuturor lojelor sau societăţilor secrete care nu acceptau Obedienţa acestor Mari Oriente. Astfel, de pildă, în Italia, Murat începe persecutarea societăţii Carbonarilor, iar în Germania sînt interzise toate lojile naţionaliste. Trebuie spus că masonii au resimţit destul de acut atare stare de fapt, deşi în sensuri diferite: (1) Marele Orient al Franţei, mulţumit de sporirea întinderii şi prestigiului său (devenise o societate la modă) acceptă cu zel slujirea împăratului, trădîndu-şi fundamental idealurile ; (2) Biturile rivale supravieţuiesc cum pot, în Anglia, Prusia, Italia, Busia, pregă-tindu-şi însă revanşa. Ele vor obţine această revanşă, folosind aceeaşi cale a trădării. 8. PRIMA PARTE A SECOLULUI AL XIX-LEA Prin 1812 nimeni nu-şi mai făcea nici o iluzie în legătură cu Napoleon. Doar geniul său indiscutabil îl ferea de soarta pe care i-o doreau adversarii. La acea dată, împăratul era nemulţumit de regele Angliei care îi rezista cu îneăpăţînare şi de ţarul Busiei care nu respecta blocada. Toţi trei suveranii erau, dealtminteri, masoni, iar cu ţarul Alexandru I, Napoleon perfectase chiar un tratat. De aceea, Busia îl deranja cel mai mult. Aşadar, în 1812, el atacă Busia. A fost ultima oară cînd a beneficiat de sprijinul Masoneriei europene devenită slujnică a sa, cu excepţia celei poloneze, care l-a ajutat din entuziasm pur. Campania din Busia s-a dovedit, însă, un dezastru. Părăsit de ai săi, în special de masonul Talleyrand, Napoleon e silit în 1814 să plece 29 pe insula Elba. în acelaşi an, papa Pius al VH-lea îşi va lua revanşa, emiţînd o nouă bulă împotriva Franc-Masoneriei.-Dar nu toţi masonii fuseseră bonapartişti-unii au fost chiar persecutaţi. Numai Marile Oriente create în Europa se dezagregă cu rapiditate, deşi se vor reactiva şi ele mai tîrziu. Marele Orient al Franţei nu a avut de suferit, nici măcar de pe urma excomunicării papale : el va deveni regalist, adulîndu-1 acum pe Ludovic al XVIII-lea. Iată însă că în 1815 Napoleon revine spectaculos şi reîncepe campania militară în stil pf'opriu. Europa tremură din nou ; la 18 iunie 1815 are loc bătălia de la Waterloo. După cum se ştie, Napoleon o va pierde datorită trădării unuia din generalii! săi : Grouchy. Această bătălie are şi ea o istorie ezoterică. Byron, Mare Maestru al Marii. Loji din Londra, spunea despre Napoleon la Waterloo : „Trădarea a fost unicul său învingător”, iar Lermontov îi judeca astfel pe francezi: ,,Kasă uşuratecă, care şi-a trădat conducătorul”. Aceştia doi ştiau despre ce vorbeau. La Waterloo adversarii lui Napoleon, ducele de Wellington şi generalul Bliicher, au fost francmasoni, din acele Loji persecutate odinioară de Marele Orient. Ideea este că Masoneria ar fi decis trădarea şi (deci) înfrîngerea împăratului francez, pedepsindu-1 astfel pentru că i-a abandonat principiile şi i-a denaturat cauza sacră. Oricum, chiar şi după căderea definitivă a lui Napoleon, Marele Orient- nu are de suferit urmări prea grave în Franţa. Dimpotrivă, Talley-rand şi Fouche, menţinuţi în funcţii sub Ludovic al XVIII-lea, protejează această Obedienţă (erau amîndoi masoni). Se dă o circulară a poliţiei care interzice lojile rivale Marelui Orient. în schimb, în Europa, iau avînt tocmai acele loji rivale Marelui Orient — lojile cu caracter naţional. între 1815 şi 1830, foştii regi izgoniţi de Napoleon, reluîndu-şi tronul, se poartă deosebit de dur şi nu pot uita ajutorul dat de masoni corsica-nului. De asemenea, ideile masonice (libertate, egalitate, fraternitate) îi înspăimîntă, astfel încît nu tolerează cu bucurie Franc-Masoneria, fiind mai înclinaţi să dea curs excomunicării papale din 1814. în ţările catolice are loc o recrudescenţă religioasă, ceea ce presupune imediat marginali-zarea fraţilor masoni. Internaţionalismul evreiesc (primii evrei au fost admişi în Marele Orient în 1811) deranjează unele stăpîniri — chiar în Franţa a fost interzis ritul paramasonic Misraim, fondat de trei evrei. Iar în ţările ortodoxe, ţarul Alexandru I (fost mason) dă un decret în anul 1822, interzicînd Franc-Masoneria .şi condamnînd la moarte pe masoni. în asemenea condiţii, idealurile masonice îşi recapătă energia, aso-ciindu-se cu idealurile patriotice ale Carbonarilor. Meritul acestei revigorări aparţine societăţii secrete italiene a Carbonarilor, odinioară persecutată de Napoleon. Lojile carbonare se numeau Vente, iar ţelul lor principal era emanciparea naţională a popoarelor europene asuprite. Mişcarea carbonară a dat foarte mulţi martiri, precum şi pe Mazzini, mistic al patriotismului, cel care a elaborat doctrina revoluţiilor de la 1848. Această mişcare a inspirat „Eteria” grecească, implicit revolta lui Tudor Vladi-mirescu. Ea a pătruns hotărîtor în Franţa, unde a fuzionat — practic — cu Masoneria, fiind condusă de celebrul mason La Fayette (care, ne amintim, a fost iniţiat în SUA). Din noul avînt al idealurilor masonice vor rezulta două noi revoluţii (1830 — în Franţa şi 1848), precum şi un imperiu (al lui Napoleon al îll-lea, el însuşi mason şi carbonaro). 30 Revoluţia de la 1830 din Franţa, declanşată după promulgarea Ordonanţelor regale ale lui Charles al X-lea, a fost condusă de masonii şi carbonarii din Loja ,,Prietenii adevărului”, care se afla sub şefia lui La Fayette. Prin acţiunea altor doi masoni importanţi, Talleyrand şi Thiers, ea nu a condus la instaurarea unei republici, ci a unei noi monarhii — monarhia din iulie. Rege a fost ales Ludovic Filip, fiul lui Filip Egalitate — personaj, bineînţeles, favorabil Masoneriei. Dealtminteri, odată reajunşi la putere, masonii vor promulga unele libertăţi, vor dezvolta învăţămîntul primar, vor înfiinţa chiar o Lojă numită „Drepturile omului” (1832), dar vor reprima dur — în stil de acum, caracteristic ! — orice nemulţumire populară, neezitînd să tragă în mulţimea ieşită pe străzi. De aceea, revoluţia din 1830 nu a împlinit nici pe departe idealul masonic. Era nevoie de o altă mişcare populară. 9. ANUL MASONIC 1848 în istoria europeană, 1848 reprezintă o dată aparte : este anul marilor revoluţii masonice, săvîrşite oarecum în pofida Masoneriei ! Ceea ce înseamnă că, în sfîrşit, doctrina libertăţii, egalităţii şi fraternităţii triumfă pretutindeni, de la Paris la Bucureşti, dar tocmai triumful ei total începe să-i cam deranjeze pe unii Fraţi Masoni. Pentru a înţelege fenomenul, trebuie să ne amintim că, pe continent, Franc-Masoneria franceză se disociase. de cea engleză. Mult mai echilibraţi — chiar şi în secolul romantismului ! — englezii s-au regrupat moral- după şocul revoluţiei americane şi au sfîrşit prin a recupera substanţa idealurilor masonice. Marele Maestru al Marii Loji din Londra, lordul şi poetul genial Byron, va muri în 1824 la Missolonghi ca luptător pentru independenţa Greciei. în schimb, Marele Orient francez îşi continuă politica de subordonare faţă de autoritate, pînă la dimensiuni penibile. Astfel, în 1836, Marele Orient denunţă la poliţie lojele rivale, acuzîn-du-le că ar complota împotriva statului. Pe de altă parte, însă, masonii francezi dobîndiseră însemnate privilegii politice şi economice, precum şi o adevărată experienţă în confecţionarea revoluţiilor. De asemenea, ei dominau presa şi învăţaseră bine arta manipulării opiniei publice. Elitele intelectuale se aflau sub influenţa ocultă a Masoneriei., Revoluţia franceză de la 1848 a fost din nou realizată de Masonerie. Dar, de astă dată, ea e rezultatul unui scenariu executat cu mult cinism. Pe da sfîrşitul anului 1847 radicalii socialişti, în frunte cu Louis Blanc şi Ledru-Rollin, pătrunseseră masiv în loji. Tot atunci, Masoneria era profund nemulţumită de conducerea lui Ludovic-Filip. Ca pretext de revoltă se foloseşte interzicerea banchetelor publice, iar ca agitatori sînt folosiţi tocmai Louis Blanc^ şi Ledru-Rollin. Pe 22 februarie 1848 izbucnesc manifestaţii de stradă, însă populaţia nu era atît de pornită încît să determine prăbuşirea regimului. Ca atare, în urma unui ordin ocult, soldaţii care păzeau Ministerul Afacerilor Externe trag fără motiv în popor, ucigînd 50 de oameni. Din acest moment furia populară se dezlăn- 31 iuie, iar evenimentele la Washington fără să încalce; din punct de vedere tehnic; tratatul”. Totuşi; în spiritul adevărului; trebuie să discernem două mari categorii de fapte : a) Elaborarea acordului secret (neoferit publicării) a fost o gravă eroare săvîrşită în favoarea UESS. Acordul privea Balcanii şi preciza „procentele de influenţă” : Bomânia — 90% UESS — 10% anglo-americani ; Grecia — 10% UESS — 90% anglo-americani; Iugoslavia şi Ungaria 50 %—50%; Bulgaria 75%—25%. După cum se vede; procentele de influenţă nu ţineau cont de participarea la război; principalele criterii erau poziţia geografică şi interesele Celor 3 Mari (SUA; Anglia; UESS). Eu e prima dată în istorie cînd forţe planetare dispun fără scrupul de soarta unor popoare — dar va fi prima dată cînd hotărîrile vor avea caracter atît de făţiş şi atît de tragic. La 4 ani după acest acord; iluziile lumii se spulberaseră şi începea cumplitul calvar al Europei de Est. E de remarcat că naziştii aflaseră despre acordul secret şi îl difuzaseră pretutindeni ; însă nu i-a crezut nimeni. Democraţii şi masonii din ţările balcanice n-au crezut pînă în ultima clipă; adică pînă în momentul giganticelor epurări politice şi al loviturilor de stat. 52 b) Pe de altă parte, trebuie spus — în favoarea lui Churchill şi Koosevelt — că ei n-au ştiut exact cu cine au de-a face. Conferinţa de la Yalta s-a ţinut sub auspiciile vechilor idealuri masonice ale Drepturilor Omului — acestea urmau să fie reinstalate, sub protecţia Celor 3 Mari. De fapt, Yalta este ultimul pact mondial masono-comunist, intermediat de E. D,' Eooşevelt, un mason cu soţia comunistă. Se dorea, în primul rînd, eliminarea naţionalismului totalitar de pe suprafaţa lumii civilizate. E foarte probabil că angio-americanii n-au reuşit (iniţial) să sesizeze întreaga duplicitate a lui Stalin, cu toate că posedau informaţiile necesare. E iarăşi probabil că mişcarea sionistă (violent antinazistă, dar implicată, şi în Comunism şi îh Masonerie) a jucat — măcar parţial — rolul liantului. Oricum, să acordăm angio-americanilor prezumţia de nevinovăţie ; ea ar fi mai bine numită : prezumţia de idioţenie. Partea întrutotul pozitivă a Conferinţei de la Yalta a reprezentat-o spiritul constructiv şi amical în care s-a desfăşurat. Exista uîi singur con de umbră : chestiunea poloneză. Al doilea război mondial a început în urma ocupării Poloniei; act la care a participat şi TJRSS, alături de Hitler. Acum, în februarie 1945, războiul european se apropia de sfirşiţ, dar Polonia continua să rămînă ocupată. De astă dată, doar de HESS. Sovieticii formaseră la îmbini un guvern marionetă pe care l-au adus (cu tancurile), la 1 ianuarie 1945, în Varşovia. Acest guvern, prezidat de Boleslav Bierut şi cunoscut în istorie sub numele de „guvernul de la Dublin”, ameninţa să devină mărul discordiei. Căci, de partea lor, anglo-americami nu-1 recunoşteau; ei continuau să sprijine guvernul premierului Mikolaj-czyk, aflat în exil Ia Londra. Chestiunea poloneză — devenită repede „obsedanta chestiune a Poloniei” şi „o chestiune de onoare” — este încă o ironie a istoriei. Ea om determina conflictul definitiv dintre Masonerie si Comunism, adică „războiul rece” ; ea va pune în discuţie toate acordurile de Ia Yalta. Totuşi, în 1939, Polonia nu fusese nici comunistă, nici masonică; dimpotrivă, simpatiile liderilor ei înclinau către doctrinele naţionaliste ! Astfel, s-a în timpi at ca tocmai în jurul naţionaliştilor polonezi să se joace destinul Eranc-Masoneriei universale. La 'Yalta, Cei 3 Mari ajunseseră la un soi de consens : guvernul de la Lublin trebuia lărgit cu membri ai guvernului din exil şi cu şefi ai partidelor democratice; noul guvern urma să asigure, rapid, alegeri libere pe baza votului universal şi secret. Momentan, părţile s-au despărţit mulţumite. La 12 aprilie 1945 moare Roosevelt. El lăsa moştenire multe, semne de întrebare, cîteva chiar intolerabile. Printre acestea : dosarul chestiunii poloneze. Care se-mbogăţise doar cu mesaje cordiale. în data de 13 aprilie, Hany S. Tniman devine preşedintele SITA. Odată cu Truman, istoria va lua un alt curs. Mason din ramura „liberal-, conservatoare”, acesta nu-i simpatiza pe comunişti, în schimb avea un adevărat cult pentru Drepturile Omului şi pentru onoarea poporului american. Truman a fost un individ cinstit, cu un limbaj direct şi nediplomatic. Era rece şi intolerant faţă de cei ce nu respectau idealurile masonice ; a avut — printre altele — intuiţia clară a pericolului rusesc. De asemenea, a fost arhitectul principal al puternicelor organizaţii de control şi apărare franc-masonice. Astfel, a fondat ONU — iniţial, sistemul politic de manifestare a Masoneriei universale; precum şi NATO — formidabila alianţă militară pur şi-tipic masonică pînă în ziua de azi. în înţelegere cu Churchill, Truman va marginaliza influenţa ramurii socialiste şi proco-muniste a Masoneriei; act de mare importanţă în anii 1945—1950, dar 53 care — ulterior — va genera puternice resentimente pe teritoriul european. Acesta e motivul detaşării Franţei de structurile NATO şi de iniţiativele anglo-americane ; acesta e motivul apariţiei unor organisme masonice de tip CLIPSAS, concepute de fraţii francezi ai Marelui Orient (socialist) pentru a contracara marile structuri internaţionale controlate de masoneria anglo-americană. Pe de altă parte, tot acesta va fi motivul multor succese sovietice în străinătate : după anii ’60, UESS va penetra relativ uşor ramura masoneriei socialiste şi chiar ONU, guvernînd — la un moment dat — aproape o treime din Franc-Masoneria universală. Dar să nu. anticipăm. Deocamdată, la 13 aprilie 1945, Truman are o discuţie telefonică cu Winston Churchill, în cursul căreia se decide o acţiune mai energică în privinţa chestiunii poloneze. La 16 aprilie, anglo-americanii trimit un mesaj limpede către Stalin, cuprinzînd propuneri concrete, ce reiau înţelegerea de la Yalta. Se apropia data Conferinţei din San Francisco, pentru crearea ONU. O săptămînă mai tîrziu, pe 23 aprilie, soseşte Molotov la Casa Albă. Are o întrevedere cu Truman, axată tocmai pe chestiunea poloneză. Molotov susţine din nou guvernul de la Lublin, ceea ce determină riposta agresivă a preşedintelui american. Surprins, sovieticul declară : „Niciodată nu mi s-a mai vorbit aşa”. „Respectaţi-vă cu onoare angajamentele” — răspunde Truman — „şi nimeni nu vă va mai vorbi astfel”. Cuvinte istorice care subliniază noua atitudine a Masoneriei faţă de partenerul comunist. Următoarele cuvinte,— la fel de istorice — vizează problema cooperării sovietice pentru edificarea ONU. Truman a declarat : „dacă ruşii nu vor să ni se alăture, să se ducă dracului”. Conferinţa de la San Francisco a început pe 25 aprilie 1945. Ruşii au preferat să se alăture anglo-americanilor. Stalin trimite un alt mesaj în privinţa chestiunii poloneze : el cere să se aplice „precedentul iugoslav’5 şi susţine că n-a intervenit în problema Belgiei şi Greciei, ţări importante pentru securitatea Marii Britanii (Polonia era considerată ca importantă pentru securitatea URSS). Ce înseamnă aceste expresii, vom vedea în următorul capitol. De asemenea, vom înţelege că actul constituirii Organizaţiei Naţiunilor Unite nu s-a desfăşurat fără peripeţii. 18. O BANALĂ LIPSA DE INFORMAŢIE Oamenii au constatat demult că e mult mai uşor să facă răuh Iar — prin rău — succesul vine imediat. De aceea majoritatea societăţilor secrete (în primul rînd Franc — Masoneria) aveau ca obiectiv social lupta cu răul şi îndepărtarea celor ce doresc să beneficieze de pe urma suferinţelor aduse lumii. Totuşi, sublinem că răul este foarte puternic. Atît de puternic încît el s-a infiltrat — treptat — chiar în inima societăţilor constituite pentru a-1 combate. La mijlocul secolului XX (de pildă) Masoneria Universală era pe punctul de a-şi uita menirea iniţială şi de a deveni o redutabilă unealtă a răului. 54 Sub acest aspect, apariţia lui Truman rămîne o şansă istorică. El a identificat imediat comunismul bolşevic drept doctrină a răului şi s-a comportat în consecinţă. Astfel, Harry.S. Truman va salva omenirea. Faptul că tot el autorizează utilizarea bombei atomice face parte din teribila ironie a Divinităţii, care îşi exasperează luptătorii şi îi crucifică. Să revenim acum la evenimente. Conferinţa din San Francisco (ce a dus la constituirea ONU) este una din ultimele încercări majore ale lui Stalin de a încălca pe cale diplomatică sensul Tratatului de la Yalta. Argumentele vehiculate de ruşi merită o scurtă analiză. „Precedentul iugoslav” se referea la situaţia privilegiată a iui Tito. Acesta — conducător al luptei de partizani, croat ce se opusese ustaşi-lor — ajunsese o figură legendară, singurul lider credibil din ţara sa. Prin urmare, în pofida acordurilor de la Yalta, Tito s-a impus imediat. Faţă de el, Stalin a avut o atitudine foarte ambiguă, căci îi resimţea popularitatea. Astfel — deşi îl sprijinea oficial — la un moment dat l-a sfătuit să restaureze monarhia. Tito, în schimb, nu dădea mare lucru nici pe Stalin, nici pe occidentali. El îşi vedea de treabă. Pe 17 mai 1945 (la 9 zile după proclamarea victoriei contra naziştilor) trupele iugoslave revendicau vehement zona Istria-Triest. Acest lucru l-a şocat pe mareşalul Alexander, şeful forţelor de ocupaţie din Italia, care nu mai ştia ce poziţie să adopte. Pînă la urmă, s-au adoptat negocierile. Pe 9 iunie s-a semnat acordul angio-americano-iugoslav ce instituie linia de demarcaţie Morgan. Iugoslavia dobîhdea o zonă din Veneţia Iuliană, cuprinzînd o secţiune din oraşul Triest. Cu alte cuvinte, Tito şi-a atins scopul. Astfel, „precedentul iugoslav” semnifică, de fapt, abandonarea oricărei garanţii stabilite la Yalta în favoarea politicii de forţă. încă mai interesante sînt problemele Greciei şi Belgiei. Multă vreme n-am înţeles de ce Stalin invoca Belgia. Nici acum nu pricepem, dar ştim că această ţară a cunoscut evoluţii foarte ciudate. Am vorbit deja despre continuarea activităţii masonice. Ei bine, în paralel, liderii fascişti belgieni au poziţii şi destine inexplicabile. în 1940, din greşeală (se zice) Joris van Severen e arestat şi împuşcat. în 1941 Paul Hoornaert intră în Rezistenţă, e arestat un an mai tîrziu de Gestapo şi piere în 1944 în lagărul de la Sonnenburg. Aşadar, sub ocupaţie germană, unii fascişti belgieni au trăit mai greu decît masonii ! Şi chiar au luptat contra fascismului ! în schimb, problema Greciei este deopotrivă limpede şi instructivă. Această ţară fusese negociată la Yalta în contrapartidă cu România. Anglo-americanii ne-au vîndut imediat ruşilor, deoarece plîngeau după Marea Mediterană, iar Grecia poseda o uriaşă mişcare comunistă, numită EAM. în 1944 EAM cuprindea 2 milioane de membri, căliţi în lupta antifascistă şi decişi să preia conducerea j) oii ti că. Pe 4 decembrie 1944, în urma unei altercaţii cu poliţia (provocată şi dorită de ambele părţi) începe războiul civil (Grecia sfîrşise de curînd războiul mondial). Cuprins de panică, Prim-ministrul necomimist Papandreu înrolează în Garda Naţională pe oricine, în primul rînd fasciştii generalului Gri vas şi naziştii lui Glieorghios Mercuri. Englezii urmăreau evenimentele cu sufletul la gură. Pe 12 februarie 1945, imediat după Yalta, ei săvîrşesc o formidabilă eroare: intervin direct, cu aviaţia şi tancurile, lichidînd mişcarea comunistă EAM-ELAS. Acest act, îndelung criticat de presă, ya însemna justificarea intervenţiilor ruseşti în România (pe 6 martie 1945 pumnul lui Vîşinski impune aici guvernul dr. Petru Groza — un avocat corupt, patron de bancă, utilizat demult de sovietici pentru finanţarea spionilor comunişti în regatul român). Sa 55 mai notăm că englezii vor reîntemeia Masoneria greacă, în stil specific : ei înfiinţează o Mare Lojă, opnsă Marelui Orient de Grecia (ce dominase pînă în anul 1939). Obedienţa engleză îşi impune zdrobitor autoritatea; abia în 1972 se reactivează Marele Orient (care obţine cîteva succese politice, dar nu se poate compara cu influenţa Marii Loji). Aşadar, din cele trei elemente invocate de Stalin pentru a tergiversa rezolvarea chestiunii poloneze, nici .unul nu se dovedea pertinent. „Precedentul iugoslav” impunea realitatea forţei unui lider naţional; Belgia era un argument aberant-; Grecia era contrapartida României. Atît americanii, cît şi ruşii, înţeleg repede că nu se poate rămîne aici. Prin urmare, la San Francisco, Molotov e instruit să ridice două noi probleme : admiterea Argentinei în ONU şi chestiunea yeto-ului. ONU, ca şi fosta Societate a Naţiunilor, este o organizaţie de esenţă masonică ; mai mult încă : uh ideal al Masoneriei Universale. în 1945 ruşii ştiau bine acest lucru; precum şi faptul că, participînd la ONU, puteau penetra şi supraveghea Franc-Masoneria. De astă dată, ei aveau şansa de a intra în organizaţie prin uşa din faţă : ca membru permanent în Consiliul de Securitate. Indiscutabil, nu doreau să rateze ocazia. Totuşi, în spirit tipic, Stalin se arată năzuros : el cere eliminarea Argentinei, pentru că acordă azil politic naziştilor; precum şi posibilitatea de a bloca prin veto orice plîngere împotriva unui membru permanent al Consiliului de Securitate (cu alte cuvinte, ONU n-ar mai fi putut condamna nici o acţiune a UESS - oricînd aceasta putea bloca prin veto rezoluţia de condamnare). Argentina a reprezentat o greşeală a lui Stalin. în toată America de Sud, tocmai masoneria argentiniană realizase — sub oblăduirea lui Peron — experimentul înglobării Comunismului şi Naţionalismului. în 1946, SUA l-au condamnat pe Peron pentru relaţiile sale cu Axa; prin urmare, în 1947 el se va distanţa de americani. Dar şi-a amintit la timp de iniţiativa negativă a sovieticilor şi s-a întors repede în preajma taberei occidentale. Din solidaritate, toate ţările latino-americane s-au raliat Statelor Unite în problema Argentinei şi s-au distanţat de UESS. Ele vor boicota sistematic pe sovietici pînă în anul 1953 (mai precis : pe durata vieţii lui Stalin), astfel îneît din 800 rezoluţii GNU, SUA au fost respinse doar în 3% din cazuri — restul reprezentînd în genere eşecuri sovietice. Cît priveşte problema veto-ului : aceasta a fost o încercare a lui Stalin de a testa puterea lui Trumaii. Buşii nu pierdeau nimic încercînd; dimpotrivă, renunţînd apoi la asemenea pretenţii aberante, ei puteau obţine diverse concesii diplomatice. De altminteri, la San Francisco, Molotov a insistat mai ales asupra acestei probleme a veto-ului; a insistat atît îneît discuţiile s-au încheiat fără nici un rezultat. Dar Truman înţelege situidni. a 1 ;ă cum am afirmat, ONU era un mare ideal al masonilor. Ca atare, ci idee o interesantă mişcare diplomatică : îl reactivează pe Havre ilonens dă Iernat, fost om de încredere al lui Boosevelt, considera t rusofil. La 25 in ai 1945 Hopkins soseşte Ia Moscova pentru negocieri cu Stalin. Avea instrucţiuni precise — spre meritul său, se va achita strălucit de misiune. El va rezolva (temporar), şi chestiunea poloneză. Karry Hopkins obţine de la Stalin remanierea, guvernului comunist impus în Polonia. Deşi Bierut rămîne Prim-minis» tru, Mikolajczyk ajunge viee-prim-ministru. Alţi 3 lideri democraţi sînt cooptaţi. Acest nou guvern a fost instalat la 21 iunie 1945 şi a fost recunoscut de americani şi occidentali la 5 iulie. Se părea că obsedanta- 56 chestiune a Poloniei a fost rezolvata. Vom vedea că anglo-americanii s-au înşelat din nou; dar vina nu-i aparţine lui Hopkins. .A fost greşeala lui Churcliil! şi a plătit-o suficient. Cit priveşte problema• veto-ului, negociatorul american a fost destul de ferm pentru a-1 determina pe St alin să dea înapoi. La 6 iunie 1945 UESS renunţă la această pretenţie, deblocînd calea funcţionării ONU. Pe data de 17 iulie 1945 începe un eveniment istoric : Conferinţa de Potsdam, singura înt îlnire directă Ti uman-St alin. Acesta este mementul de cumpănă; în urma concesiilor sovietice apăruse şansa reconcilierii şi colaborării. Cu o zi înainte, americanii efectuaseră primul test pozitiv cu bomba atomică'la Alamagordo, în New Mexico. Ştiau că sînt cei mai puternici din lume. în schimb, Stalin încă nu ştia. Această banală lipsa de informaţie e responsabilă pentiu tot ceea ce a urmat. 19. CONFERINŢA DE LA POTSDAM A sosit acum momentul să reparăm o eroare obsedantă a istorio-giatiei noasSre : ideea că ar igio-americânii ne-ar fi abandonat fără remuş-• cari în mîinile comunismului siahnist. E drept că ne-au vîndut, dar nu ne-au abandonat. încă de la 23 august 1944 Masoneria romană se regrupase; în 1945 ea era solid reactivată. O penetrau masiv comuniştii importaţi din Moscova, intelectualii de stingă şi evreii leninişti. De manevrarearmasonilor sx-a ocupat mai ales. Ana Pauker, care poseda aproape toate atiiurile: pe de o parte nu era iniţiat ă- şi prezenta ,,guivibb revoluţionare” în ochii lui •Stalin; ve de altă parte era ovreică bmb-o » muie de toate nuanţele — cu t ată haham, soţ troi i:i d şt »V'te rabin,; rubmd . 1 Igios. Ulterior, masonii români îşi vor acuza frr Şi de »' 1 »e ocean că mo hrănit cu iluzii şi nu i-au anunţat despre poziţia pontică ucaîă rozei vată Komăniei. Problema comportă două aspecte: (a) Mmmmcu onglo-amerieană evita implicarea în Balcani, de teama unui nou război, mondial; (b) apăruseră suficiente rezerve faţă de valoarea morală a liderilor romani. .De altminteri, trebuie să precizăm că principala vină o poartă tocmai Masoneria română. Astfel, eînd fratele Minai Lalea a fost trimis în SUA după credite (la ordinul Anei Pauker el e iniţiat rapid de la gradul 3 ia gradul 18 !), acesta şi-a minţit cu nonşalanţă colegiinord-americani, repetînd întreaga propagandă oficială stalinistă. Şi nu e singurul caz. Sa ne amintim de Mihail Sadoveami şt de cohorta masonilor stabilizaţi: (unii provenind din raidurile faimoasei divizii de trădători intitulată .,,Tudor Yladiniireseu”) care au participat activ la genocidul săvârşit de ruşi. După cum am putut constata, au existat si altfel de fraţi masoni, ce nu şi-au prostituat conştiinţa. Dar ei vor dispare din scena politică şi vor fi împiedicaţi să-şi expună punctul de vedere. Totuşi, în pofida tragicelor tribulaţii ale conştiinţei masonice balcanice, în luna iulie 1945 anglo-americanii preiau iniţiativa. Ei se liotă--rîseră să salveze Eomâniă şi Bulgaria. Aşa începe Conferinţa de la Potsdam. Conferinţa, s-a deschis pe 17 iulie 1945 (ora 17,10) la palatul Ceci-lienhof. Cei 3 Mari era reprezentaţi la cel mai înalt nivel. Stalin îl propune pe Truman ca preşedinte al şedinţei. Discuţiile vor dura 16 zile; însă, principalele problemei abordate sînt sintetizate în cele 4 propuneri înaintate de americani : (1) crearea Consiliului de Miniştri ai Afacerilor Externe; (2) înfiinţarea unei Comisii de Control Interaliat pentru supervizarea ocupării Germaniei; (3) reorganizarea imediată a guvernelor Româ-niei şi Bulgariei; organizarea alegerilor libere în aceste două ţări şi în Grecia;' (4) revizuirea politicii aliate în privinţa Italiei (se cerea admiterea ei la ONU şi .recunoaşterea statutului de ţară cobeligerantă). La rîndul său, Stalin ridică şi el 8 probleme, printre care — mai importante — sînt cele referitoare la împărţirea flotei germane, reparaţiile de război, relaţiile cu sateliţii Germaniei şi (din nou !) chestiunea poloneză. Perioada cea mai tensionată a început prin ziua a 8-a. între timp, intervenise şi problema Japoniei (la 25 iulie anglo-americanii vor adresa un ultimatum acestei ţări). Propunerile luate în discuţie vor avea destine diferite : unele — precum Consiliul de Miniştri ai Afacerilor Externe — sînt acceptate imediat; altele — precum problema României şi Bulgariei — generează neînţelegeri,chiar conflicte. Pînă la urmă se ajunge la consens în privinţa ocupării Germaniei, reparaţiilor de război, intrarea sateliţilor în ONU şi stabilirea frontierei occidentale a Poloniei (linia Oder-Neisse). Dar sensul final al conferinţei (care trebuia să fie de pace) îl constituie agravarea divergenţei dintre Truman şi Stalin. Chestiunea poloneză e complicată acum prin problemele României şi Bulgariei. Spre surprinderea (şi neplăcerea)sovieticilor, Truman se dovedeşte inflexibil: România şi Bulgaria trebuiau să se democratizeze. Deocamdată, Stalin se preface că nu pricepe : ba, dimpotrivă, el susţine că regimurile — fantomă întronate de Armata Roşie reprezintă voinţa populară. Pe de altă parte, Molotov apelează la presa americană, care scrisese că în Grecia englezii au intervenit mai brutal decît ruşii în România. Astfel de jocuri diplomatice decurgeau în favoarea URSS, care — tergiversînd — îşi întărea poziţia în zonele sale de influenţă. Dar Truman demontase mecanismul gândirii lui Stalin. După încheierea Conferinţei de la Potsdam el înţelesese două lucruri esenţiale : (a) că sovieticii ascultă doar de limbajul forţei; (b) că nu se poate pune nici o bază pe nici o promisiune a lui Stalin. Aceste concluzii l-au afectat profund pe preşedintele american ; în viitor, el va refuza orice întîlnire directă cu liderul sovietic. De partea sa, acesta din urmă a decis că angloameri-canii devin prea insistenţi şi că e momentul să le creeze cîteva probleme noi. Prin urmare, URSS începe să alimenteze mişcarea comunistă din Grecia şi declanşează un vast plan de invazie în Asia (Coreea, Iran, Manciuria, politică duplicitară privind Japonia). Fenomenul de invazie şi amestec subteran sovietic va continua cu încăpăţînare în întreaga lume; după cum vom vedea, el îl obligă pe Truman să lanseze contramăsurile denumite ,,doctrina Truman”. Totuşi, la 1 august 1945, cînd se încheie Conferinţa de la Potsdam, forţa era de partea americanilor. Ei posedau bomba atomică. O va afla şi :Stalin în curînd, odată cu tragedia Japoniei. 68 20. CORTINA DE FIER Ne oprim acum pentru a discuta (succint) despre Franc-Masoneria europeană, din ţările ocupate sau aliate Germaniei. Vom oferi exemple tipice pentru fiecare grupă de evenimente similare; de asemenea, alegem acele zone ce se vor dovedi importante în istoria ulterioară. 1. AUSTRIA a fost unul din leagănele mişcării paneuropene şi ale celebrei loji „Hum'anitas” (care domină azi centrul şi estul Europei). Masoneria austriacă a avut — în perioada interbelică — valoroase iniţiative sociale şi legislative: impunerea zilei de muncă de 8 ore; interzicerea muncii de noapte a femeilor şi adolescenţilor. în anul 1945 tradiţionala lojă„Humanitas” se reactivează imediat, alegîndu-1 ca Mare Maestru i>e dr. Karl Doppler. Ca în multe alte părţi, după război domină ramura masonică „liberal-conservatoare” (recunoscută de anglo-ameri-cani) organizată în Marea Lojă a Austriei (în 1980 poseda 40 de loji cu 2 000 de membri). Marele Orient , de obedienţă franceză -şi orientare socialistă, supravieţuieşte sub forma Lojii Independente din Viena. 2. FRANŢA va deţine un rol special în evoluţia Masoneriei Universale actuale. Astăzi, această ţară are mai multe obedienţe, care se ceartă periodic : (a) Marele Orient de Franţa. Socialist şi procomunist. Vehement antianglo-american. Este principala grupare mondială a Masoneriei ,,revoluţionare”. Domină viaţa masonică franceză. Deja din anul 1933 Stalin înţelesese utilitatea colaborării (şi penetrării) cu (şi în) această ramură masonică. La 4 octombrie 1945 Comitetul Central al Partidului Comunist Francez anulează oficial interdicţia stabilită de Troţki: masonii puteau intra în partid. Ca urmare, toate partidele comuniste occidentale se vor integra profund în Masoneria ,,revoluţionară”, reînnodînd conflictul cu ramura „liberal-conservatoare”. Spre marele avantaj al URSS (vom discuta la momentul potrivit acest fenomen de infiltrare sovietică). Abia în anul 1978 (deranjaţi de criticile formulate prin organizaţiile masonice „Amnesty International” şi ,,Liga Drepturilor Omului”) ideologii ruşi reiau acuzaţiile la adresa Franc-Masoneriei. Dar fără a afecta hotă-rîtor relaţiile lor privilegiate cu masonii ,,revoluţionari”. în 1945, Marele Orient de Franţa îl alege ca Mare Maestru pe Francis Viaud. Ulterior, pînă în 1986, va fi condus de alţi 14 Mari Maeştri, printre care (în două mandate) de Jacques Mitterand, fratele lui Franşois (actual preşedinte al republicii). Pe plan social-politic, Masoneria franceză guvernează tot. Dăm doar un exemplu : în 1974, pentru a-1 învinge pe Franşois Mitterand în campania electorală, Valery Giscard D’Estaing a trebuit să intre rapid în loja ,,Roosevelt” din Paris. După cum ştiţi, la următoarea campanie electorală (1981) socialistul Fr. Mitterand n-a mai putut fi învins. Iar de Gaulle, un nemason care intenţiona la un moment dat să dizolve Societatea (l-a oprit ministrul său de interne) va fi răsturnat prin ample acţiuni sociale instrumentate de fraţii Marelui Orient, (b) Marea Lojă Naţională Franceză (de rit Scoţian vechi şi acceptat). Aceasta a fost organizată şi recunoscută de anglo-saxoni. în anul 1948 sosesc în Franţa 3 Mari Maeştri americani (jurisdicţiile de Michigan, Massachusetts şi Maryland), precum şi lordul Derby, Vice-Mare Maestru al Marii Loji din Anglia. Ei au reactivat M.L.N.F. După 1964, această obedienţă trece pe planul doi. = în 59 amil .1985 ea poseda 417 ‘loji, eu 10400 membri (Marele Orient avea, încă din 1976, 500’loji cu 28.000 membri), (c) Marea Lojă Naţională Franceză Bineau, avînd in componenţa ei Marea Lojă Naţională Independentă si Regulată, plus Marea Lojă Bectifîcată din Franţa, (d) Marea Lojă Naţională Franceză ,,Opera”. S-a desprins în 1958 din precedenta. Acţionează în consens cu Marele Orient de Franţa, (e) Loja Naţională Franceză (de rit: francez tradiţional, Scoţian rectificat şi englez ,,Emulaţia”). A fost creată în anul 1968. (f). Federaţia Franceză a Dreptului Uman. Este o obedienţă mixtă, adică admite şi femeile. Acţionează în consens cu Marele Orient, (g) 'Marea Lojă Feminină a Franţei. Din anul 1985 a aderat la politica Marelui Orient. 3e ITALIA este a doua cale-de infiltrare sovietică în Franc-Masc~ nerie. Are o istorie agitată şi frecvent confuză. După cum am spus deja, Masoneria Italiană a fost direct implicată în dezvoltarea fascismului. Deşi interzisă de Mussolini în 1925, ea şi-a continuat activitatea în „clandestinitate”. Destul de fecund, căci în 1943 existau 16 obedienţe ! Unele erau grupate pe familii, in veritabil stil mafiot (familiile Finocehiaro din Neapole şi Majocco din Borna). In anul 1943, la debarcarea- in Sieiiia, angio-ame-ricanii vor colabora activ atît cu Mafia, cit şi cu. Masoneria. Ulterior, după plecarea anglo-americanilor, Franc-Masoneria italiană a continuat să-coopereze (în situaţii diverse) cu Mafia. Acest fenomen se petrece şi în sînul organizaţiilor italiene din SUA. El e principalul responsabil pentru scandalul Lojii P 2 (pe care-1 vom analiza detaliat) precum si pentru actuala degringoladă a societăţii civile italiene. în iunie 1943 exista în peninsulă un Suprem Consiliu ce reunea atît masonii Marii Loje, eît şi pe cei ai Marelui Orient. Un an mai fîrziu, se lansează apelul la unitate. Zadarnic. în acelaşi an (1944) angio-americânii—prin intermediul fraţilor italieni din SUA — fac o mişcare decisivă : ei obligă Marele Orient de Italia să rupă relaţiile cu Marele Orient de Franţa. Se spune că, în schimb, i-au oferit M.O.I. banii necesari pentru recuperarea fastuosului sediu Falazzo Giustiniani din Borna. în anul 1947, altă lovitură de teatru : se adoptă o Constituţie care interzice societăţile secrete (cam ea în România-contemporană). Speriaţi, masonii italieni înfiinţează repede organizaţii de tip constituţional : „Centrul de studii sociale”, „Centrul de studii ezoterice”. Dar alarma a fost un foc de paie. Azi — împreună'cu Mafia, sau,, uneori, de unii singuri — franc-masonii domină întreaga viaţă social-politică peninsulară (inclusiv terorismul — după cum vom vedea). Principalele obedienţe sint următoarele: (a) Marele Orient de Italia. .Probabil unicul Mare Orient fără relaţii cu francezii (în 1990 se implică şi în Bomânia, aşa că acum avem şi noi un M.O. similar). Este organizaţia cea mai influentă. Prin anii ’80 poseda 400 loji cu 15.000 membri, (b) Marea Lojă a Italiei (sediul Piazza del Gesu). Are 4000 membri şi a înfiinţat diverse, societăţi „profane” : „Giordano Bruno”, „Libera Gîndire”. (c) Marea Lojă a Italiei (denumită : a masonilor vechi şi acceptaţi). Are 8000 membri şi admite.ateliere mixte (deci şi femei). Probabil aceasta este „Marea Lojă din Italia” care se raliază în 1985 politicii Marelui Orient francez/ (d) Marea Lojă de rit simbolic, cu 30 de ateliere în Milano. 4. UNGARIA merită analizată din multe motive. Aici — ca şi în Germania de Est — sovieticii au realizat un experiment esenţial. Mai întîi, în tcmnna anului 1945, Stalin autorizează ţinerea de-alegeri libere, pe care comuniştii le pierd. în martie 1946 un decret îi repunea în drepturi pe franc- 60 masoni. Apar o puzderie de loji, dar nu se admite decit funcţia de Mare Maestru ‘adjunct (sau Vice-M.M.). Acesta, un anume Supka, era omul ruşilor. El decide să atragă în loji „valorile reale ale muncitorimii”. De asemenea, hotărăşte că ,,Masoneria va fi suportul de legătură între lumea orientală şi occidentală pe planul politicii internaţionale”. Trebuie subliniat că ambele idei îi aparţineau lui St alin, care începuse să joace (cu mare fineţe) cartea Masonerie „revoluţionare”. E la fel de simptomatic faptul că tocmai Marele Orient de Franţa e primul ce recunoaşte Marea Lojă Simbolică a Ungariei. Ulterior, masonii unguri vor dezvolta o activitate prodigioasă : lucrări de propagandă în străinătate, întărirea relaţiilor cu dias-pora maghiară (în primul rind cu emigranţii din SUA ; pînă astăzi aceste relaţii au rămas extraordinar de sirînse şi eficiente), organizarea de mari reuniuni masonice (pe diverse teme; în 1948, de pildă, ei au celebrat cu mult fast centenarul E evoluţiei lui Kossuth), iniţierea de acţiuni caritabile. La 13 iunie 1950 (după preluarea puterii de comunişti) Franc-Mnsoneria ungară este, oficial, interzisă. Doar de ochii lumii (bolşevice); altminteri, fraţii îşi continuau cu succes activitatea. Mulţi vor fi utilizaţi de către sovietici pentru penetrarea ramurii revoluţionare din occident. în acest scop, ei au fost chiar ocrotiţi şi încurajaţi să emigreze şi să întemeieze Loji în străinătat e. Au mers, mai ales, în America de Sud, Australia şi Europa „capitalistă”. Cităm două astfel de ateliere (mai importante) : „Humanitas”' din Sidney şi „Mariinovies” din Paris. Ambele joacă un rol de prim plan în evenimentele care au culminat cu anul 1989. Vom vedea cum. Deocamdată, trebuie să subliniem că nu toţi masonii unguri au ascultat obedienţi ordinele Moscovei. E suficient să vă reamintim revolta din 1950 si pe Imre Nagy, personaj de colosală dimensiune morală: în iunie.1991, Jean-Eobert Eagaehe, Mare Maestru al Marelui Orient de Franţa, s-a deplasat la cimitirul din Eakoskeresztur pentru a depune o coroană de flori ia mormîntul lui Imre Nagy. E un lucru pe care ar trebui să-l facă şi conducătorii români — măcar pentru a se distanţa de Gheorghe Gheorghiu-Dej, care, atunci, în 1950, a jucat un rol principal în zdrobirea fizică şi morală a liderului revoltei din Ungaria Cu acestea, sperăm că cititorul are destule date pentru a înţelege evoluţia următoarelor evenimente. Ne reîntoarcem, aşadar, la 1 august 1945, cînd se încheie Conferinţa de la Potsdam. Momentan, pe primul plan, trecuse „chestiunea Japoniei”-. Japonia era pentru americani ceea ce Germania fusese pentru ruşi. Duri pînă la sadism, luptători fanatici, japonezii aplicaseră anglo-amerieanilor tratamente similare celor pătimite de slavi în lagărele naziste. Venise vremea încheierii conturilor. Or, tocmai acum (repetăm : neştiind despre bomba atomică) Stalin începe o politică duplicitară. El refuză să semneze nlti-matum-ul din 25 iulie şi chiar cere un regim privilegiat pentru Japonia : renunţarea la clauza capitulării necondiţionate. Pe crhd "se indigna la ideea că anglo-americanii ar putea trata în secret cu germanii, vrednicul mareşal. Stalin iniţiase negocieri secrete cu imperiul nipon. Această atitudine incalificabilă va atîrna greu în viitor. Ea întăreşte decizia lui Truman de a folosi bomba. Pe data de 6 august 1945 are loc distrugerea Hiroshi-mei. Pe 8 august — observînd că americanii cîştigă s’nguri — Stalin declară grăbit război Japoniei. Pe 9 august cade a 2-a bombă : dispare Nagasaki. Pe 14 august Japonia capitulează necondiţionat. Deşi n-au tras mai multe gloanţe decit la o paradă, rusii se vor alege de aici cu insulele Ivurile şi eu fabricile din Manciuria (pe care le-au demontat şi şi le-au însu- 81 şit drept despăgubiri de război ! !). în schimb, americanii vor dolbîndi oprobiul lumii şi vor reconstrui din temelii Japonia, ridicînd-o pîriă la rangul de super-putere economică. Atunci cînd se vorbeşte despre ,,miracolul japonez”, se uită un lucru : nu formidabila disciplină a muncii e principala responsabilă pentru succesul economiei nipone. Deşi munceau la fel de bine şi înainte de război, japonezii n-ar fi putut concura SUA. Abia puternica infuzie de dolari şi de inteligenţă americană au condus la starea de azi. Dar evenimentele de la începutul lunii august 1945 au şi alte efecte importante. în primul rînd, impactul bombei atomice. Stalin se sperie, iar Truman îşi continuă marşul diplomatic. Pe 18 august, James P. Byrnes, secretar de stat, atacă dur, în public, UESS-ul. Tema era apropiatele alegeri din Bulgaria, pe, care sovieticii le organizau în stil propriu. Imediat, Harry S. Truman declară că ţările est-europeene nu trebuie să rămînă în nici o sferă de influentă, ci au dreptul de a-şi decide singure soarta, încă şocat de exploziile de la-Hiroshima şi Nasagaki, Stalin amină fără comentarii alegerile bulgare. Să privim-cu atenţie acest moment, pe care autori precum David ITorowitz îl consideră sfîrşitul colaborării Moscovra-Washington. După cum am const atat , colaborarea fusese deja compromisă prin conferinţa de la Postdam. Nuanţa nouă vine din violenţa acţiunilor şi intenţiilor americane, ce doresc să anuleze acordul secret de la Yalta. Churcliill ,,simte” şi el pulsul; îl va seconda neabătut pe Truman (cu toate că semnase respectivul acord secret). în perspectivă umană, ar fi fost o binefacere. Buşii nu se mai puteau împotrivi. Dar au găsit un aliat neaşteptat: publicul anglo-american şi Masoneria ,,revoluţionară”. Dintotdeauna, masoneria ,,revoluţionară” a avut audienţă la oamenii simpli. Doctrina ei (socialistă şi comunistă) descurajează pe cei întreprinzători şi dotaţi intelectuali, dar gîdilă vanitatea celorlalţi. Iar aceşti ,,ceilalţi” reprezintă majoritatea. în democraţie, majoritatea decide —din fericire, democraţiile i-au învăţat pe toţi că e mai bine fără comunism, în schimb, cînd e în joc pielea altora, toţi masonii ,,revoluţionari” au mizat pe sistemul comunist. Probabil din curiozitate ideologică. Iar oamenii simpli i-au ascultat şi au dorit să-i creadă. Acest fenomen va deveni extrem de vizibil în SUA după 18 august 1945 ; bineînţeles, Stalin nu era deloc străin de declanşarea lui. Prima manifestare notabilă a noii tendinţe pro-sovietice se va petrece la 11 sept. 1945. Atunci, cînd începea la Londra întîlnirea Consiliului Miniştrilor de Afaceri Externe ai celor 3 Mari, un anume Henry L. Sfim-son,fost secretar de război pe vremea Boosevelt, înmîneazăun memorandum preşedintelui Truman. Documentul ni se pare uluitor; el denotă fie imbecilitatea lui Stimson, fie nemernicia colaboratorilor lui Eoosevelt. Se cerea (din motive umanitare !) ca SUA să renunţe la bomba atomică, la orice avantaj militar, şi să coopereze direct cu UESS pentru aplicarea Tratatului de la Yalta. Nimeni nu poate susţine că H. L. Stimson nu ştia ce înseamnă (din perspectivă umanitară) aplicarea înţelegerilor de la Yalta în Europa de Est. Faptul că a produs şi a difuzat un asemenea document ni se pare grăitor pentru mizeria morală a masoneriei de stingă. Totuşi, la 1.1 sept, atît John Poster Dulles cit şi James F. Byrnes îşi respectă mandatul şi adoptă poziţii dure faţă de sovietici. Întîlnirea de la Londra a fost supranumită „una din cele mai dezastruoase conferinţe din vremurile moderne”. Miniştrii Afacerilor Externe nu s-au înţeles asupra nici 02 unui punct luat în discuţie. în paralel, trupele lui Stalin subjugau Iranul, sub pretextul sprijinirii partidului Tudeh. După cum vom vedea, ele se infiltraseră şi în Coreea. Totuşi, dictatorul rămînea timorat ; el cedează mult mai repede decît în alte cazuri anterioare. în decembrie 1945, cu prilejul celei de-a doua întâlniri a Miniştrilor de Afaceri Externe (ţinută ia Moscova), Stalin îl contactează direct pe James F. Byrnes şi admite următoarele : (a) democratizarea regimurilor din Bulgaria şiEomâ-nia; (b) elaborarea proiectelor de tratat pentru foştii sateliţi ai Germaniei (element stabilit de la Potsdam, dar‘sistematic boicotat de ruşi). în ianuarie 1946, Trurnan respinge aranjamentele lui Byrnes. Se hotă-rîse pentru o linie dur antisovietică; pentru linia forţei (el declară, ,,I)acă lai si a nu e înfruntată cu un pumn de fier şi cu un limbaj violent, ea va pregăti un nou război. Ei nu înţeleg decît un singur fel de limbă : cîte divizii ai?”). Pe 5 martie 1946, sosit în SUA, Churchill va ţine la Fulten, Missouri, celebrul său discurs privind cortina de fier : ,,l)e la Stettin în Baltica pînă la Triste în Adriatica o cortină de fier a coborît pe continent”. Prelua, astfel, mot-ă-mot, expresia cu care Goebbels descrisese efectul acordului secret de la Yalta. (Goebbels afirmase că pe teritoriile ocupate de ruşi va coborî o cortină de fier, iar în spatele acestei cortine ,,va începe genocidul, probabil în aclamaţiile presei evreieşti din New-York”). Dar discursul lui Churchill are o importanţă ezoterică aparte : el chema la alianţa masoneriilor de limbă engleză, pentru a salva lumea. într-adevăr, franc-masonii de sorginte anglo-saxonă se vor uni si vor salva o parte a lumii. Pentru cealaltă parte, oferită UESS la Yalta, ei vor da un răspuns definitiv : NU. Iar în ce priveşte presa, poate că Goebbels nu greşea prea tare: în urma discursului său de la Fuiton, Churchill s-a văzut literalmente huiduit pe ambele maluri ale Atlanticului. Publicul, gazetarii şi masonii de stînga îl acuzau vehement de anti-sovietism (şi atitudine reacţionară), pregătind contraofensiva lui Stalin. 21. TĂTUCUL SE TEME Sfârşitul anului 1946 este, aparent, un interval de linişte. Spune David Horowitz : ,,în toamna anului 1946 apăruseră eîteva semne încurajatoare că prăpastia crescândă dintre Est şi Vest ar putea fi închisă. Se conveniseră şi se semnaseră tratatele de pace cu sateliţii nazişti (Italia, Bulgaria, Finlanda, Ungaria şi România), iar — pentru eîteva săptămîni — sentimentul de ,,pace” plutea realmente în aer. SUA sfîrşiseră o controversă, înapoind 600 de barje şi nave dunărene proprietarilor lor (fuseseră sechestrate în Germania), în.timp ce oficialităţile române şi bulgare dădeau declaraţii salutând prietenia şi capitalul american, iar Cehoslovacia îşi strângea relaţiile diplomatice cu SUA. ,,Soarele păcii răsare, în fine” comenta. Secretarei britanic pentru relaţii externe, -Revin, la New York”. Numai că soarele e un simbol electoral comunist. Liniştea de suprafaţă se datora şocului suferit de sovietici din pricina bombei atomice. Stalin a avut nevoie de eîteva timp ca săi-şi revină; timp în care, bazîndu-se pe opinia publică occidentală, se mulţumeşte să-şi 63 consolideze influenţa. în zona oferită ia Yalta. Simultan, el testează peiiodic gradul de hotărîre a liderilor anglo-americani şi-şi reorganizează imaginea în sinul-Masoneriei „revoluţionare”. Acum se va sprijini din ce în ce mai serios pe masono-comunişti, precum şi pe evreii bolşevici şi masoni. A mers pînă acolo încît a tolerat deschiderea unor loji ucrainiene de stînga, eu venerabili polonezi ori evrei. într-adevăr, bomba atomică a dat un atu formidabil Masoneriei anglo-americane „de dreapta” (ne-referim ia Eranc-Masoneria din Anglia, SUA, Canada şi Australia, deoarece ea guverna si guvernează politic, militar, administrativ în respectivele state; toate liotărîrile politice erau, de fapt, decizii masonice). în plus — de astă dată (si spre uimirea noastră) — ea şi-a jucat cu măiestrie cartea. Astfel, la 15 noiembrie 1945, Anglia, SUA şi Canada cer stabilirea unei comisii Oi\rU pentru controlul energiei atomice. Preţuind iniţiativa internaţională' în domeniu,. masonii anglo-ameiicani. beneficiau deja’ de piesele albe şi de avantajul primei mutări. Ou stoicism, Stalin înghite lovitură după lovitură : la 14 iunie 1946 tot SUA prezintă, mmmu.-, la OAU un plan pentru controlul energiei atomice (denumit „planul Bănicii”). Patru zile mai tîrziu ruşii îşi expun si ei planul. Merită consemnat, pentru istorie : (a) să nu se utilizeze, în nici o cireuinstariţă, arma atomică ; (!>) să se interzică producerea si păstrarea unei arme bazate pe energie atomică ; (c) să se distrugă, în termen de 8 luni, orice stocuri de arme atomice, fie deja fabricate, fie in fabricaţie. Iii toiul negocierilor, la 1 iulie, americanii detonează o nouă bombă atomică în Bikini, ceea ce măreşte presiunea asupra liderilor sovietici. In final’, nu se ajunge la nici o înţelegere concretă. Motivul pare astăzi hilar : UESS refuză, sub orice fonuă, să admită pe teritoriul comunist inspectori ONU pentru control atomic. Un iinpeTiu colosal se temea (feroce) de o mină de oameni ! Atitudinea fusese .anticipată de anglo-americani: Stadiu se ferea de ■martori imparţiali, ce ar fi dezvăluit atrocităţile şi duplicitatea si si emulai-bolşevic. Faptul că el a reacţionat exact cum se prevăzuse i-a confirmat (încă o dată) lui Trmnan justeţea temerilor si concluziilor sale. Un alt motiv, la fel de puternic, îl reprezintă paranoia mareşalului sovietic. Psihologic vorbind, el interpreta UESS ea pe domeniul său privat : iar acceptarea inspectorilor OINU — ca pe invazia unor musafiri nepoftiţi şi rău intenţionaţi. Singurul punct unde naţiunile democrate (citeşte : masonice) rămî-neau vulnerabile îl constituia chiar democraţia., Aici continuă, specta-• culos, iniţiativa subterană sovietică-: ruşii cooptau cu îndîrjiie personalităţi marcante în scopul de a-şi atrage simpatia opiniei publice. Astfel, la 23 iulie 1946 (după eşecul negocierilor ONU), Henry A. Wallace, Secretar de stat pentru comerţ, adresează un memoriu lui Truman, cerîn-du-i exact ceea ce-i cerea Stalin : un masiv ajutor economic pentru UESS. Comuniştii erau descrişi aici drept oameni integri, eroi de război, însă puţin cam speriaţi de superioritatea militară anglo-americană. Prin urmare, se solicita şi renunţarea la această superioritate (adică la bomba atomică). Yăzînd că Truman nu-1 bagă în seamă, Wallace a început o masivă campanie de presă în favoarea UESS, ceea ce-i va atrage destituirea din func-ţie. Totuşi, deocamdată, pe tărîmui energiei atomice, Stalin nu obţine succese importante. Aşadar, el va fi silit să-şi „îndiguiască” proiectele, restrîngîndu-şi politica de comunizare mondială la două direcţii: 64 <-V /<;- i. YwA ^AUK.iC^ A A ACA''"A : ••?.'> 1; ^ ? .fAî/^S 'Ai' P^-rAVA ■ POA >?-.> m&xzw sACKYAH ?m :£^A$Ay yAAX rvi.rp ISttt PrA$AA ;O.Ktt AOANîS £s"K* ^fîAj-isteAl YAÎ.Ayytt W&MyAMAAA \YWTA* \R(K %xn Y'nywi n&M'K ;A'//.AAA>: A v ’'■ A 11 tn A '■ ■ a ’-' ;i: - P £ : . •■•«...■ :•;•/_• Fi(j(. 13 — Preşedinţii- S.U.A. .(1) •i THO*A*$ 18CM80S !OHH dLmOY M)AW. (An Pizzîcmi x£S?>:TM>'> \\m* r/rtiox y?Ah ''AzY>A«$*«* Fig. 14 — Preşedinţii S.U.A. (2) 66 Fig. 15 - Preşedinţii S.U.A. (3) fu (1) consolidarea zonei de influenţă dobîndite la Yalta; (2) ameliorarea imaginii sale internaţionale. După cum am spus, direcţia (2) se va dovedi rodnică mai ales prin acţiunea Masoneriei „revoluţionare”. însă Iosif Visarionoviei a fost un individ bolnav — din cînd în cînd el nu se putea stăpîni; recurgea la forţă şi masacre chiar împotriva masonilor de stingă, îndepărtîndu-şi astfel (aproape iremediabil) ajutorul lor. Această situaţie îl va obliga pe N. Hruşciov să pronunţe faimosul rechizitoriu antistalinist, ca să poată reînnoda legăturile cu masonii „revoluţionari” ai lumii. în schimb, direcţia (1) beneficia de un scenariu bine pus la punct,, încă înainte de Yalta. Exista o strategie directă pentru ţările rămase sub control sovietic şi alta de „monitorizare” pentru cele controlate doar pe jumătate. Ţările din prima grupă (Eomânia şi Bulgaria) urmau să capete (prin orice mijloc) un guvern provizoriu prosovietic care să organizeze „alegeri libere”. Aceste alegeri trebuiau cîştigate de forţele prosovietice care aveau drept sarcini: (a) schimbarea Constituţiei; (b) comunizarea statului; (c) distrugerea spiritului naţional (obţinută prin distrugerea elitei intelectuale şi a ţărănimii considerată bază etnică). Actualmente, cam toţi românii ştiu ce s-a petrecut în Eomânia. Iată începutul evenimentelor din Bulgaria : la 8—9 septembrie 1944 se declanşează „insurecţia”, iar la 28 octombrie se semnează armistiţiul cu UESS ; se creează coaliţia de stînga „Frontul Patriei”(dominată de Partidul Muncitoresc — acolo unde vedeţi denumirea politică „front”, trebuie să înţelegeţi că a apărut gruparea comuniştilor cu masonii de stînga); această coaliţie „cîştigă” alegerile generale din 1945 (88,18% din voturi — procent grăitor pentru „corectitudinea” respectivelor alegeri); ea îl detronează în septembrie 1946 pe regele Simeon al II-lea (printr-un referendum cu un alt procent grăitor — 92,7% din voturi); la 27 octombrie 1946 se instituie noua Constituţie comunistă; în fine, la 22 noiembrie vine din UESS Gheorghi Dimitrov şi prea şefia guvernului. Practic, Bulgaria era sovie-tizată. Conform înţelegerilor de la Yalta, anglo-americanii nu au intervenit efectiv nici în Eomânia, nici în Bulgaria. Truman, probabil, ar fi vrut s-o facă; dar — aşa cum am subliniat — îl oprea opinia publică şi respectul faţă de tratate. în schimb, în Ungaria, Cehoslovacia şi Polonia problemele se puneau complet altfel. 22. PROCEDURA IRANIANĂ La 4 noiembrie 1945 alegerile (realmente) libere din Ungaria oferă cîştig de cauză Partidului Micilor Proprietari (necomunist). Istoriografia rusofilă a subliniat cu frenezie bunăvoinţa lui Stalin, care ar fi permis asemenea alegeri în ţara vecină. Numai că Ungaria nu era Eomânia; acordul de la Yalta preciza aici o împărţire egală a influenţei (50% —50%). Iar bunăvoinţa lui Stalin nu era bunăvoinţă, dimpotrivă, el a urmărit să tragă toate foloasele. Mai întîi, consolidează poziţia comuniştilor maghiari : la aceleaşi alegeri ei obţin locul 2 şi 70 de fotolii parlamentare. Lucru esenţial; în guvernul nou format ministrul de interne este comunist. Apoi; Stalin ia sub observaţie şi oblăduire Masoneria ungară; pe care o orientează către ramura „revoluţionară” şi o va utiliza în multiple acţiuni externe. La 1 februarie 1946 se proclamă Republica Ungară; preşedinte este Zoltan Tildy (pastor); iar prim-ministru — Ferenc Nagy (tot un necomunist). în vara aceluiaşi aii; sovieticii încearcă o lovitură constituţională : ministrul de interne îl acuză pe Bela Kovacs (liderul Micilor Proprietari) de complot contrarevoluţionar şi cere ridicarea imunităţii parlamentare. Bineînţeles; Parlamentul refuză cu indignare atît cererea; cît şi acuzaţia. Deocamdată; Stalin se abţine. O strategie similară este vizibilă şi în cazul Cehoslovaciei; ţară necuprinsă în acordul secret de la Yalta, însă amplu jinduită de sovietici (mai ales pentru potenţialul ei economic; era una din zonele cele mai dezvoltate industrial în Europa Centrală). Aici exista o glorioasă tradiţie masonică; însăşi entitatea statală cehoslovacă a fost rezultatul activităţii francmasonice. Prin urinare; Stalin va începe prin a cocheta cu fraţii persecutaţi de nazişti. în decembrie 1943 el semnează cu Eduard Benes un tratat de asistenţă mutuală şi de cooperare; valabil după încheierea războiului. în aprilie 1945 americanii ajung primii la graniţa cehoslovacă; dar se opresc, la cererea lui Stalin, pentru a lăsa sovieticilor gloria eliberării Pragăi ! A doua gravă eroare. Apare un guvern de uniune naţională prezidat de un socialist (citeşte : mason „revoluţionar”), unde comuniştii deţin deja 8 portofolii din 25. în mai 1946 Stalin obţine un important succes propagandistic: alegerile libere oferă comuniştilor 38% din voturi. Klement Gottwald, stalinist convins, este însărcinat cu crearea noului guvern. Explicaţia acestui succes electoral e simplă : Cehoslovacia era fieful Masoneriei „revoluţionare”, mereu deschisă către seceră şi ciocan. în vara lui 1947, tocmai guvernul stalinistului Gottwald va reofi-cializa existenţa Franc-Masoneriei în ţară. Numai că secera şi ciocanul sînt unelte ale morţii. Fraţii cehi şi slovaci vor afla în curînd acest adevăr ; evenimentele sînt atît de importante prin implicaţii încît le vom analiza separat. Concluzionînd acum, putem afirma că în politica externă Stalin utiliza două tipuri de strategii : faptul împlinit şi propaganda abilă. Le verificase şi credea în ele. Totuşi, va afla că nu sînt suficiente — căci primeşte o lecţie dură pe care o asimilează ca atare ; lecţie ce va sta la baza elaborării întregii strategii sovietice în problema colonială şi a ţărilor subdezvoltate. Este vorba despre evenimentele din Iran. Istoria, iraniană la care ne referim se desfăşoară în perioada noiembrie 1945 — mai 1946. în timpul războiului, Iranul fusese ocupat de Cei 3 Mari, pentru a asigura aprovizionarea URSS cu petrol (guvernul rle atunci avusese înclinaţii progermane). S-a stabilit ca, după victorie, trupele aliaţilor să se retragă simultan, redînd independenţa ţării. în toamna anului 1945 anglo-americanii se retrag, însă ruşii rămîn (strategia faptului împlinit). Pentru a-şi justifica acţiunea, ei încurajează partidul Tudeh al separatiştilor azerbaidjeni. Apare chiar un guvern al^Azer-^ baidjanului Autonom, desigur prosovietic (fapt împlinit combinat cu propagandă). Sub presiunea pericolului, guvernul central din Teheran cedează şi încheie un tratat cu’URSS, acordîndu-i mari concesiuni petroliere în nord. Dar Churchill şi Truman reacţionează eficient : în mai 1946 ruşii sînt condamnaţi de Consiliul de Securitate al ONU. Era peri- 69 oada spaimelor lui Stalin faţă de bomba atomică; astfel, el îşi retrage grăbit trupele din Iran. Imediat apoi, armata Teheranului zdrobeşte pe autonomiştii azerbaidjeni, iar guvernul central denunţă toate tratatele cu UESS. însă lecţia abia acum începe : SUA oferă Iranului credite, capital şi consilieri. în schimb, iranienii devin aliaţii americanilor, ofe-rindu-le de bunăvoie exact aceleaşi concesiuni pe care le urmăriseră sovieticii ! Această tehnică de penetrare prin ajutor financiar masiv şi consilieri (mai ales militari) se va numi „procedura iraniană”. Era o noutate pentru Stalin, dar el îi observă repede avantajele. Existau întinse zone ale pămîntului, sub dominaţie engleză, unde procedura iraniană se putea aplica excelent. în plus, jucînd cartea decolonizării, Stalin se va afla de aceeaşi parte a baricadei cu masonii „revoluţionari” ; astfel se explică — de pildă — curioasele „virări către UESS” ale unor lideri din Masoneria „revoluţionară”, precum Nasser ori Fidel Castro. Tot astfel se explică puternicele semne de bucurie ale Marelui Orient de Franţa ori de cîte ori mai pica un bastion al imperului britanic. Deocamdată, în 1946, trezit de procedura iraniană, Stalin vrea răzbunare. Prin urmare, el va iniţia în luna octombrie o puternică rebe- * liune comunistă în Grecia, sub pretextul reinstaurării monarhiei „reacţionare”. Au existat istorici, precum L. S. Stavrianos ori D. Horowitz, ce susţineau că Stalin s-a opus cu îndîrjire planului de răcoală al comunistului Yafiades. Numai că guvernul prosovietic al Bulgariei (aşa, de capul lui !) s-a decis să-l sprijine pe Yafiades cu bani, armament şi baze pe teritoriul bulgar. Nu mai precizăm cîţi oameni au pierit în acest nou război civil din Grecia. Ne aflăm în epoca în care cantitatea morţilor nu contează. 23. RĂZBOIUL RECE Simbolic, fiecare lojă masonică e susţinută de trei coloane, repre-zentînd înţelepciunea, frumuseţea, puterea. Odată cu anul 1947, cele trei coloane vor deveni sisteme planetare, caracterizînd acţiunea Franc-Masoneriei în perioada războiului rece : (a) Doctrina Truman îi reprezintă ideologia social-politică; (b) Planul Marshall înseamnă salvarea economică ; (c) NATO este expresia forţei militare. Aceste sisteme îşi vor dovedi din plin viabilitatea şi justeţea: doctrina Truman a ajuns, după 1989, ideologia dominantă în lumea civilizată; Planul Marshall s-a dezvoltat spectaculos, generînd Piaţa Comună; iar despre NATO nici nu mai e nevoie să vorbim. Iată, a sosit momentul istoriei lor. în ianuarie 1947 o iarnă cumplită se năpusteşte asupra Marii Britanii, paralizîndu-i economia. Aceasta a fost lovitura de graţie : rănit grav în timpul războiului, Imperiul Britanic se prăbuşeşte : pierde India şi Burma, nu poate răspunde provocărilor militare iniţiate pretutindeni (de Africa de Sud, Guatemala, Argentina, Irak şi Egipt), iar la 24 februarie îşi anunţă oficial aliatul american că nu mai poate menţine trape în Grecia şi nici nu mai poate ajuta Turcia. într-adevăr, generalul „Iarnă” a rămas mereu aliatul ruşilor. 70 Totuşi, veritabilii masoni posedă demnitate şi măreţie. Confruntaţi cu sfîrşitul eroic al puterii fraţilor lor englezi, nord-americanii reacţionează imediat, foarte hotărît şi eficient. Ei formează ,,lanţul de unire” pentru ajutorarea întregii Europe şi îl sfidează decisiv pe Stalin, inau-gurînd epoca „războiului rece”. După cum vom constata, există chiar o grabă a lui Truman de a arunca mănuşa în obrazul sovietic. Această grabă i-a fost frecvent reproşată de istorici. Dar e limpede că preşedintele SUA n-a avut încotro odată cu prăbuşirea Angliei, unicul său atu în faţa lui Stalin rămăsese bomba atomică. Era o chestiune de timp, pînă cînd ruşii vor obţine şi ei bomba. Aşadar, Truman trebuia să acţioneze rapid şi cu maximum de eficacitate. A făcut-o şi a fost lăsat s-o facă. Ultima afirmaţie e importantă : ea denotă faptul că la sfîrşitul anului 1946 JMasoneria ,,de dreapta” reuşise să contracareze efectul propagandei sovietice şi să schimbe viziunea opiniei publice. Evenimentul s-a petrecut în preajma campaniei electorale pentru Congres, din toamna anului 1946. El se datorează lui J. Edgar Hoover, care a lansat o masivă campanie anticomunistă în octombrie 1946. Cu o remarcabilă eficienţă : alegerile parlamentare din noiembrie sînt cîştigate de republicani, consideraţi încă mai anticomunişti decît Truman (care era democrat). însă tocmai noua orientare a publicului îi va netezi calea preşedintelui. Pe 10 martie 1947 începe, la Moscova, Conferinţa Miniştrilor Afacerilor de Externe ai celor 3 Mari. Subiectele în discuţie : unitatea şi dezarmarea Germaniei, sfîrşitul ocupării Austriei. Eealizarea unificării Germaniei (propusă de SUA) însemna, în subtext, anularea împărţirii Europei în zone de influenţă; de aceea URSS refuză net. Declară W. W. Eostow (expert la Secretariatul Executiv al Comisiei Economice Europene): „poziţia luată de negociatorii sovietici a fost lipsită de orice echivoc : Stalin refuza un acord definitiv privind Europa”. Totuşi, în mod tradiţional, ruşii începeau negocierile prin a refuza propunerile celorlalţi; apoi încercau să dobîndească avantaje în schimbul acceptului. De astă dată, însă, scenariul se modifică spectaculos : imediat cum află poziţia lui Stalin, la 12 martie 1947, Harry S. Truman rosteşte faimosul său discurs cunoscut în istorie drept „Doctrina Truman”. El pornea prin a defini două moduri de viaţă : „Un mod de viaţă se bazează pe voinţa majorităţii şi se distinge prin instituţii libere, guvern reprezentativ, alegeri libere, garantarea libertăţii individuale, libertatea cuvîntului şi a credinţei religioase, libertatea convingerilor politice. Al doilea mod de viaţă se bazează pe voinţa unei minorităţi impusă cu forţa majorităţii. El se sprijină pe teroare şi opresiune, pe controlul total al presei şi radioului, alegeri falsificate şi suprimarea libertăţilor individuale”. S-a spus că aici Truman se referea la Democraţie şi Comunism; inexact — el numise Democraţia şi Totalitarismul, de aceea a lansat tuturor naţiunilor (inclusiv comuniştilor) cererea de a opta ferm pentru una din cele două căi. Democraţia modernă este sistemul masonic de guvernare; totalitarismul este un sistem nonmasonic prin excelenţă, iar Truman le opunea acum în mod explicit. Semnificaţia ezoterică a discursului este încă mai mare : pentru prima oară, în public,-Harry S. Truman arăta francmasonilor lumii noul lor inamic totalitar : bolşevismul lui Stalin. Din 12 martie 1947 înainte, orice mason care colaborează cu Stalin este pasibil de trădare. în mod tipic pentru Masoneria Universală, colaborarea cu Stalin va continua în numeroase cazuri (mai ales pe con- 71 tinentul european), iar ruşii vor dobîndi bomba atomică exact prin trădarea unor masoni. Celelalte afirmaţii importante din doctrina Truman se referă la „îndiguirea comunismului” şi eliberarea Europei de Est. îndiguirea comunismului însemna înconjurarea zonelor sovietizate cu un zid de forţă care să prevină expansionismul roşu. Ambele idei îl vor enerva cumplit pe „tătucul popoarelor” ; efectul lor asupra Conferinţei de la Moscova a fost dezastruos. Iată relatarea lui Howard K. Smit-li, un martor ocular : „Exact în toiul conferinţei, la două zile după ce debutase, a explodat bomba Doctrinei Truman. Preşedintele Truman a spus: aproape fiecare naţiune trebuie să aleagă între cele două lumi; asta suna ca un ultimatum peniru restul Europei, ori erau cu noi, ori împotriva noastră. Zîmbe-tul a dispărut de pe feţele ruşilor. în timp ce America se pregătea să intervină in Grecia, Rusia se pregătea să acapareze Ungaria, arestîndu-i liderii democraţi în corul protestelor mînioase ale Occidentului”, Această mărturie are un singur păcat: e mincinoasă. Rusia nu se pregătea să acapareze Ungaria : deja o acaparase. în februarie 1947 agenţii sovietici îl răpiseră pe Reia Kovacs, liderul partidului de guvernămînt, acuzîndu-1 de trădare ( !) şi transportindu-1 la Moscova. O bună parte din viguroasa proclamare a „îndiguirii comunismului” se datora tocmai acestei noi „iniţiative” a lui St alin. De altminteri, Harry S. acţionează mpid şi începe prin a-şi face ordine în propria ogradă. La 25 martie 1947 SUA demarează „era jură-multului de loialitate” : 2 milioane şi jumătate de angajaţi guvernamentali trebuie să suporte o verificare suplimentară, pentru a-şi demonstra neapartenenţa la organizaţii totalitare. (După trădarea secretului atomic, verificările se vor amplifica dramatic, cuprinzînd peste 8 milioane cetăţeni, iar America intră în epoca mccarthyismului). Tot în 1947 SUA îşi creează postul de secretar de stat pentru Apărare, precum şi un organism numit Consiliul Naţional al Securităţii (responsabil pentru politica externă). Dar următorul eveniment major al anului îl reprezintă celebrul plan Marsliall. Acesta este răspunsul financiar şi economic pe care Masoneria nord-americană îl oferă fraţilor europeni. Marsliall era de fapt George C. Marsliall, general, secretar de stat, răsplătit în 1953 cu premiul Nobel pentru pace. Fusese iniţiat de Marele Maestru al Districtului Columbia, iar în 1945 a primit medalia Marii Loji de Stat din New York. A murit (a trecut în Loja Eternă) în 1959, foarte respectat de întreaga Franc-Masonerie Universală. Planul Marsliall e o iniţiativă îndelung gîndită de francmasoni: deja, la 8 mai 1947, Dean Aclieson (subsecretar de stat) îl anunţase într-un discurs aparent neobservat. El se baza pe tradiţionala idee masonică a integrării europene; continentul era privit ca un tot şi trebuiau elaborate programe globale de redresare economică, pe care America urma să le finanţeze.-în cadrul acestor programe, fiecare stat (mai degrabă : fiecare zonă) trebuia să se concentreze asupra acelei ramuri economice unde ar fi putut obţine maximum de succes. Planul Marsliall a fost propus lumii printr-un discurs rostit de George Marsliall la Universitatea Harvard. El rm-i excludea nici. pe comunişti, nici- pe ruşi. Generalul Marsliall hotărîse : „Politica noastră nu este îndreptată îiftpotriva vreunei ţări sau doctrine, ei împotriva foametei, sărăciei, disperării şi haosului”. Anglia (prin Ernest Bevin) şi Franţa (prin Georges Bidault) reacţionează imediat şi foarte pozitiv. Acest gen 72 de reacţie se întinde pe tot continentul: iniţial, pînă şi UBSS pare să-l accepte, 'iar Polonia şi Cehoslovacia se declară în mod explicit de acord. în iulie 1947, la Paris, are loc conferinţa asupra planului MarshalF Conducătorul delegaţiei sovietice a fost Molotov.. După două zile de discuţii, acesta părăseşte brusc şedinţa, înjurîndu-i pe americani şi cerînd tuturor comuniştilor să saboteze schema lui Marshall, chiar cu preţul sabotării guvernelor din propriile lor ţări. Stalin considerase vă integrarea europeană face din zona comunistă ,,grânarul Occidentului”, o zonă eminamente agricolă şi — deciinferioară lumii „capitaliste” (ca să nu mai spunem cît de departe era ideea agricolă de teoria lui Stalin privind industrializarea masivă si forţată). Dar, respingând planul 'Marshall, „mareşalul popoarelor” trecuse pragul ireversibilului. Din acest moment (2 iulie 1947) conturile se încheie între Est şi Yest. începe războiul rece : lupta nemiloasă şi fără scrupule dintre Masonerie şi Comunism. Chiar la 10 iulie 1947, UESS încheie o serie de tratate economice cu ţările satelizate, pregătind CAEE-ul (ultimul tratat : 26 august 1947, cu România). La 5 octombrie se creează Cominform, asociaţie suprastatală a partidelor comuniste (intrau iniţial Europa Est, plus Franţa si Italia). în noiembrie 1947 Cominform elaborează o declaraţie de răspuns la Doctrina Truman : toate ideile preşedintelui american erau preluate, însă (după sistemul lui Marx) „cu picioarele în sus”. Aici se cerea „îndiguirea capitalismului’ ’ şi eliberarea Occidentului. Aşadar, se observă că, la sfârşitul anului 1947, Stalin dă lovituri de răspuns. Cum Comunismul este, în practică, o Masonerie în oglindă, răspunsurile vor fi tot de tip „în oglindă”. Unii adoptă planul .Marshall şi construiesc Piaţa Comună; ceilalţi vor adopta tratatele sovietice si vor construi CAEE-ul. Unii proclamă Doctrina Truman cu cele 2 moduri de viaţă, „îndiguirea comunismului” şi eliberarea Răsăritului european; ceilalţi promulgă declaraţia Cominform (iată, chiar şi acest Cominform e o replică la Adunarea Masonică Internaţională!), cu cele două „linii politice opuse”, „îndiguirea capitalismului” şi eliberarea Occidentului, în fine, unii vor crea NATO; ceilalţi Tratatul de la Varşovia. Câteodată, Istoria vrea să fie clară. Comunismul e un copil masonic care îşi reneagă Tatăl, dar tatăl rămîne tată. Aşa si acum: observaţi că Stalin se mulţumeşte să dea replici, el are nevoie de modele pe care le copiază „în oglindă”. Aceasta e soarta dintotdeauna a Copilului : să preia modelul Tatălui, chiar dacă îl colorează exact invers. 24. ERETZ ISRAEL Oricum l-am privi, din perspectivă ezoterică sau profană, al doilea război mondial se asociază cu holocaustul naţiunii evreieşti. 6 milioane de israeliţi au pierit în cumplitele lagăre de concentrare naziste. Este a-1 doilea mare genocid european din secolul XX — primul fusese săvîrşit de Stalin, care a exterminat circa 20 de milioane de ruşi (de soarta acestora. nu s-a formalizat nimeni). 73 Teoria lagărelor de concentrare a fost desăvîrşită de Troţki. Astfel, cumplita ironie a Istoriei a făcut ca tocmai un evreu să ofere soluţia exterminării poporului său. în Talmud stă scris : ,,cu cit mai rău, cu atît mai bine”. Credinţa rabinilor susţine că înaintea venirii Mesiei şi a gloriei finale promise ,,poporului ales” vor fi vremuri cumplite pentru evrei, inclusiv holocaustul. Sub acest aspect, cartea sfîntă s-a împlinit pe jumătate : vremurile îngrozitoare sosiseră. Cele mai numeroase victime vor fi bătrînii, femeile şi copii. Nimeni, niciodată nu-i va putea ierta pe criminalii care trimit copii în camerele de gazare. Ne este imposibil să le calificăm faptele — ele depăşesc limbajul omenesc. Iadul invadase Europa, cu o cruzime perfectă. Şi, iată, Dumnezeu a ales fiinţele nevinovate pentru a ne arăta ce înseamnă iadul. Totuşi, Mesia rabinilor nu va veni nici măcar acum. în schimb, la sfîrşitul războiului, sosise timpul lui Eretz Israel, marele ideal al sio-niştilor : realizarea statului naţional evreiesc în Palestina. Toţi israeliţii lumii au simţit momentul şi au colaborat din plin la îndeplinirea lui. Iată, de exemplu, cazul Anei Paucker : ea trimite peste 100.000 de evrei români în Palestina, în vreme ce teroriza românii pur-sînge şi dădea dispoziţii drastice împotriva ţăranilor (din ordinele ei aproape 300.000 de ţărani sînt închişi, torturaţi şi, pe alocuri, ucişi). „A face alia în Israel” (citeşte : a pleca în Palestina) devine o datorie supremă pentru diaspora evreiască. Liderii sionişti au exploatat excelent fiecare avantaj : vasele cu emigranţi cuprindeau frecvent evrei în uniforma lagărelor de concentrare, punînd la grea încercare autorităţile britanice, silite să-i respingă de la graniţa palestiniană. Presiunea morală asupra englezilor ajunge repede intolerabilă. în cele ce urmează, vom discuta despre crearea lui Eretz Israel, deoarece aceasta a fost o veche şi importantă sarcină masonică — singura îndeplinită integral după al doilea război mondial. Problema palestiniană conţine un conflict şi un paradox. Conflictul era între populaţia arabă şi cea evreiască (iniţial mult mai redusă). Paradoxul este că englezii, care stăpîneau teritoriul şi trebuiau să medieze permanent conflictul, deveniseră aproape antisemiţi. La îndemnul sionismului evreii organizaseră o imigraţie masivă în Palestina, precum şi trei mişcări teroriste renumite care se amuzau să lichideze soldaţii şi ofiţerii britanici staţionaţi în ,,ţara sfîntă”. La 17 mai 1939, Anglia emisese o ,,carte aibă”, prin care limita numărul imigranţilor admişi la 100.000. în aceeaşi perioadă, ,,protectorii” britanici încep lupta necruţătoare cu Haganah’ armata clandestină sionistă. Apare însă pericolul nazist, care împacă brusc beligeranţii. După victorie, în anul 1915, englezii se trezesc din nou cu problema palestiniană în braţe. De data aceasta, Franc-Masoneria hotărîse să ofere evreilor un stat. Problema era cum ; iar sioniştii se grăbeau, punînd guvernul britanic în situaţii imposibile. Existau două pericole majore : izbucnirea războiului arabo-israelian şi trecerea arabilor de partea URSS (ca niciodată, Stalin stă acum în expectativă, lăsîndu-i pe masoni să se descurce cum pot). Ambele pericole se vor realiza întocmai. La 30 octombrie 1945, Stephan S. Wise şi Abba Hillet Silver, preşedinţii Comitetului Sionist de Urgenţă din SUA, solicită imperativ : (a) admiterea imediată a 100.000 imigranţi evrei în Palestina (susţineau că e vorba, în primul rînd, de victime ale nazismului); (b) anularea ,,cărţii 74 albe” din 1939; (c) elaborarea unei declaraţii comune anglo-americane privind Palestina, (d) constituirea unei comisii mixte pentru problema evreilor palestinieni. într-adevăr, comisia mixtă se constituie chiar în acelaşi an. La 22 aprilie 1946 ea va emite o declaraţie privind Palestina, prin care recomanda: (1) evreii să nu domine pe arabi, nici arabii pe evrei; (2) Palestina să nu fie nici stat evreu, nici stat arab ; (3) interesele creştinilor să fie protejate, prin garanţii internaţionale. Asemenea recomandări nemulţumesc profund mişcarea sionistă. Aşadar, începe o perioadă halucinantă; evreii trec din nou la masive acte de terorism împotriva englezilor ! Pe 16 iunie 1946 au loc două explozii la Haifa şi 8 poduri sar în aer la frontiera transiordaniană; a doua zi se apelează la „automobile capcană” şi se dau bătălii în toată regula între trupele britanice şi cele ale Haganei. în iulie sare în aer hotelul „Eegele David” din Ierusalim — explozia a ucis sute de oameni nevinovaţi. Cînd erau în joc propriile lor interese, internaţionaliştii evrei se dovedeau de un naţionalism furibund. Ofensiva sionistă i-a afectat profund pe masonii englezi, care nu mai ştiau ce atitudine să adopte. Orice represalii ar fi condus la ruptura cu Masoneria americană şi i-ar fi plasat în tabăra lui Hitler ! La 10 iunie 1946,*în disperare de cauză, guvernul britanic, propune un plan care a respins imediat, atît de arabi, cit şi de evrei. Prin urmare, la 2 aprilie 1947, Anglia înaintează problema palestiniană către ONU. Se creează o Comisie specială de studiu, care va recomanda înfiinţarea a două state (arab şi ovreu) şi punerea Ierusalimului sub control direct internaţional. Iar la 3 decembrie 1947, Marea Britanic anunţă că îşi. va considera încheiat mandatul palestinian în 15 mai 1948, urmînd ca părţile interesate să-şi poarte singure de grijă. Griji aveau mai ales evreii, pentru că la 28 noiembrie 1947 arabii respinseseră propunerea ONU privind împărţirea Palestinei. Aşadar, Agenţia Evreiască din Palestina începe să se agite, oficial. La 15 ianuarie 1948 ea solicită trupe ONU pentru protecţia graniţelor viitorului stat; la 18 martie dr. Weizmann îl vizitează pe Truman, cerîn-du-i acordarea pustiului Negeb (unde Israelul îşi va efectua testele nu- v cleare). în fine, la ora 0, pe data de 15.05.1948, se proclamă statul Israel. SUA îl recunosc de facto după 11 minute. UESS îl recunoaşte după două zile. Dar arabii reacţionează violent: ei atacă chiar pe 15 mai. Vor fi înfrînţi, după lupte extrem de dure. SUA, Anglia şi Franţa adoptă acum politica faptului împlinit şi admit liniile de demarcaţie stabilite prin armistiţiul controlat de ONU. Într-un fel, au făcut bine, căci evreii deveniseră extrem de agresivi. Astfel, mediatorul ONU, contele Bernadotte, care dorea să ofere Negeb-ul arabilor, e asasinat fără scrupule, la lumina zilei. Stalin nu s-a amestecat. Însă el nu făcea nimic pe gratis. Ca atare, în 1949, doi evrei — Ethel şi Julius Eosenberg — fură secretul bombei atomice americane şi îl predau ruşilor. Explozia atomică sovietică a avut loc între 26—29 august 1949 şi a fost ţinută sub secret absolut. Sistemele americane vor detecta norul radioactiv pe 3 septembrie. Dar uimirea a fost mare : abia pe 23 septembrie — şi după ce orice altă variantă fusese exclusă — preşedintele Truman anunţă lumii evenimentul. Evreii i-au acuzat vehement pe americani pentru că nu le-au livrat arme în cursul conflictului din 1948 şi — în general — pentru că au permis acest conflict. Ulterior, după condamnarea soţilor Eosenberg, ei vor face eforturi şi presiuni uriaşe pentru a şterge 75 acest episod din istorie. Astăzi, s-a decis în întreaga Masonerie americană ca abjectul act Rosenberg să nu mai fie pomenit oficial. în plus, au existat mai multe tentative de a-i disculpa pe cei doi, prezentîndu-i drept victime ale unei erori judiciare. De fapt, dezvăluiri de ultimă oră au demonstrat că subversiunea a fost cliiar mai amplă. în ea s-au implicat mai multe persoane, sub regia cuplului Morris şi Lona Cohen. Aşa se face că ironia Istoriei a funcţionat încă odată. Crearea Israelului, sprijinită activ mai ales de Masoneria americană, are două efecte imediate : (1) apare un stat naţionalist, cu o evoluţie plină de conflicte naţionaliste ; (2) francmasonii pierd avantajul militar întemeiat pe bomba atomică, în timp ce TJRSS ajunge supraputere. 25. A TREIA COLOANĂ : NATO în decembrie 1917 are loc la Londra o inutilă Conferinţă a miniştrilor de externe, care eşuează cu mare succes. La vremea respectivă, Stalin îşi delimitase satisfăcător teritoriul în Europa : stăpînea Bulgaria şi România, acaparase Polonia şi Ungaria. Spre deosebire de Occident, Răsăritul continentului asculta de o voinţă unică. Pe timp de luptă, comanda unică reprezintă un mare avantaj. Iar liderul sovietic întrevedea viitorul ca pe o continuă bătălie. El ştiă bine cu cine are de-a face; ştia că intră în război cu masonii. De asemenea, cunoştea fricţiunile din interiorul Franc-Masoneriei Universale, precum şi cauza sacră a protejării evreilor. Oît a putut, a alimentat aceste fricţiuni — reuşind iniţial să dezbine vizibil aripa ,,revoluţionară” de aripa ,,liberal conservatoare” (căci ele posedă o tradiţie a dezbinării, întreruptă pe parcursul războiului mondial). Pe de altă parte, avea un important ascendent moral în problema evreilor — datorită luptei cu naziştii şi a filiaţiei bolşevice. Aşadar, peptru o perioadă, Stalin întîrzie apariţia celei mai puternice arme franc-masonice : unitatea.' încă nu s-a subliniat destul cît de bine cunoştea Stalin forţa unităţii masonice. Dar faptele rămîn evidente : atunci cînd simte pericolul realizării acestei unităţi, el îşi pierde cumpătul şi se comportă ca un diavol hăituit, lovind cu disperare în stingă şi în drept-a, săvîrşind cele mai grosolane erori diplomatice de la acordul său cu Hitler încoace. Primele semne datează din. anul 191-7. Oricît ar suna de ciudat, pînă atunci nu se semnase nici un tratat vest-european de apărare (în schimb, Anglia în 19-12 şi Franţă în 1914 parafaseră tratate de acest fel cu URSS !). Abia în 1947, Franţa şi Anglia încheie un document contra agresiunii, dar îl concep ca pe un acord antigerman. însă în ianuarie 1918 lucrurile iau o altă întorsătură. Sub impactul doctrinei Truman şi al planului Marshall, constatîncl comportamentul sovietic în zonele ocupate, Anglia propune unitatea Occidentului. Declaraţia a fost făcută de Ernest Bevin (ministrul afacerilor externe) şi părea încă vagă : se solicita construirea unei-Uniuni Occidentale (Western Union) formate din cinci state — Anglia, Franţa, Belgia, Olanda, Luxemburg. Ultimele 3 ţări nu-1 prea impresionau pe Stalin; în schimb, era a treia 76 oară cinci Marea Britanie şi Franţa (naţiuni cu o Masonerie tradiţional opusă) îşi propuneau să coopereze. De astă dată, sub idealul unei uniuni. Cuvîntul ,,uniune” a declanşat explozia sovietică. Prima victimă va fi Cehoslovacia. Scopurile agresiunii: multiple. Inclusiv apropierea de centrele urbane occidentale. Dar scopul principal este pedepsirea (şi intimidarea) Masoneriei ,Revoluţionare” (care guverna acea ţară). Căci jfrincipaliU obiectiv al puciului comunist cehoslovac a fost umilirea şi neutralizarea francmasonilor. Nu se punea problema acaparării ţării: la ora respectivă, guvernul (masono-comunist) era deja prosovietic. Evenimentele din Cehoslovacia sînt pregătite vertiginos (am zice : cu înfrigurare), încă din momentul declaraţiei lui Bevin. Presa comunistă lansează o violentă campanie contra unui pretins complot reacţionar. Prim-ministrul şi ministrul de interne erau comunişti; aşadar se reuşeşte — în timp record — constituirea comitetelor muncitoreşti, organisme „de şoc” al Partidului. Acestea vor executa puciul, în februarie 1948 (persoane vizate : Eduard Benes, preşedintele Eepublicii; şi Jan Masaryk, fiul lui Thomas Masaryk, ministrul de externe — Benes şi Masaryk — tatăl sînt cei doi lideri masoni care au întemeiat statul cehoslovac după primul război mondial). Derularea loviturii de stat este descrisă sugestiv de Isaac Deutscher : ,,Benes şi Masaryk, depăşiţi şi deprimaţi de evidentul sprijin popular pentru revoluţie — străzile Prâgăi erau pline de muncitori înarmaţi mărşăluind către sediul guvernului — s-au înclinat în faţa învingătorilor. Totuşi, cîteva zile mai tîrziu, Masaryk a fost găsit mort pe trotuar sub o fereastră deschisă (. ..) şi nu s-a stabilit niciodată dacă a sărit singur pe acea fereastră ori a fost aruncat”. Ca şă furnizăm date : circa 200.000 de demonstranţi proletari terorizează capitala; la 25 februarie 1948 Benes cedează şi acceptă „remanierea ministerială” (citeşte : guvernul comunist). La 10 martie 1948, printr-un act incalificabil, vrednic de analele banditismului de stat, Jan Masaryk este asasinat cu sînge rece. La 30 mai se desfăşoară alegeri în stil comunist, cu listă unică. Partidul staliniştilor obţine 83,9%- din voturi (procent din nou grăitor — oare după criterii or alege ei asemenea procente?) La 7 iunie 1948 Benes demisionează şi se retrage în locuinţa sa din Sezimovo-Usti. Va pieri acolo în condiţii suspecte pe data de 3 septembrie. Bilanţul său: înteme-iase o ţară, fusese trădat de aliaţii occidentali şi grav umilit de cei mai cumpliţi dictatori ai vremii: Hitler şi Stalin. Probabil că Dumnezeu l-a primit în rai. în ce priveşte Franc-Masoneria cehoslovacă, ea intră oficial sub supravegherea poliţiei. în anul 1949, dr. Pavel Koerbel, Marele Secretar, reuşeşte să fugă în străinătate; fraţii care rămîn sînt declaraţi de presa comunistă „elemente criminale”. Totuşi, Societatea se va desfiinţa abia în aprilie 1951, cînd ajunsese un soi de fantomă tragică. Dar să revenim la puci. Ca act pur tehnic, a fost admirabil executat, într-un moment în care Occidentul era incapabil să dea o replică eficientă. Totuşi, pe plan internaţional, efectul acţiunii se dovedeşte dezastruos pentru Stalin: departe de a se speria, masonii „revoluţionari” ai lumii scot strigăte de ură şi indignare ; ei se întorc imediat către fraţii lor „liberal-conservatori” si realizează un nou lanţ de unire, ca pe timpul nazismului. Istoricii prosovietici notorii, precum David Horowitz, comentează evenimentele cu amărăciune : „(...) fără nici o putere europeană capabilă să se opună, în urma grevelor masive organizate de partidele comuniste din Franţa şi Italia (contra planului Marshall — n.n.), sovieticii au răstur- 77 nat guvernul prosovietic ales în mod democratic tocmai în statul Europei: Centrale care devenise simbolul întregii slăbiciuni politice ce permisese al doilea război mondial. Dacă a existat vreodată vreun simbol al dorinţei (prosteşti — n.n.) de împăcare, acesta a fost vînzarea Cehoslovaciei, la Miinchen în 1938, de către puterile occidentale. Dacă ar fi putut vreodată exista vreun punct psihologic de aliere pentru crearea noii Armate Europene în perioada post-belică, el era tocmai o nouă lovitură dată acestui; popor nefericit”. Mai mult decît atît: atacînd brutal Masoneria ,Revoluţionară”, Stalin mai mult pierde decît cîştigă. Căci zona scandinavă (de pildă), anterior complet neutră, devine brusc antisovietică. Norvegia şi Danemarca se vor integra imediat structurilor militare occidentale; singura raţiune pentru care Suedia şi-a păstrat neutralitatea a fost protejarea Finlandei: suedezii i-au ameninţat pe ruşi că vor intra în NATO la orice încercare de sovietizare a Finlandei. “Acum, în ochii tuturor occidentalilor, Truman apare ca un clarvăzător. Sosise momentul edificării celei de-a treia coloane : puterea militară francmasonică. Evenimentele se succed cu rapiditate, constituindu-se într-un soi de cerc vicios : masonii îşi strîng rîndurile, Stalin îşi înmulţeşte loviturile (cuprins de furie şi panică). în martie 1948, cele 5 ţări nominalizate de Bevin (Anglia, Franţa, Belgia, Olanda, Luxemburg) semnează pactul de la Bruxelles, embrionul viitorului NATO. La 23 aprilie, Bevin şi Attlee trimit o telegramă lui Truman, rugîndu-1 să convoace o conferinţă, privind securitatea nord-atlantică. La 6 iulie americanii aveau deja un plan elaborat şi miţiaseră convorbiri cu principalii parteneri vesteuropeni şi cu Canada. Toţi se declară, în principiu, de acord. în toiul acestor acţiuni, în luna iunie 1948, Stalin atacă iarăşi. Iritat de poziţia lui Tito, precum şi de prezenţa unei baze americane în Jugoslavia, Stalin ordonă Cominformului excomunicarea liderului iugo-. slav. începe epoca marilor epurări „titoiste” (este epurat chiar şi stali-nistul polonez Gomulka — în 1950 va fi arestat şi băgat în închisoare, căpătînd aură de dizident). Totuşi, ruşii nu invadează Jugoslavia (separe că Stalin s-a temut de o confruntare făţişă cu trupele SUA). Dar în aceeaşi lună (iunie 1948) se declanşează celebra blocadă a Berlinului — profitînd de faptul că zonele occidentale de ocupaţie în Berlin nu posedau legături terestre cu zonele occidentale de ocupaţie a Germaniei, sovieticii interzic accesul în oraş. Aceasta e ultima lovitură dată tratatului de la Yalta : căci în 1945 Boosevelt şi Churchill uitaseră să prevadă un coridor terestru pentru Berlinul de Vest. Se va înfiinţa, cu mari eforturi, un pod aerian, însă blocada Berlinului a întărit atmosfera antistalinistă; e simptomatic că negocierile NATO — purtate tocmai pe parcursul acestei blocade — au beneficiat de un consens general şi s-au desfăşurat cu o rapiditate remarcabilă. După chiar mărturisirile lui Truman, de data aceasta anglo-ameri-canii erau speriaţi de sovietici (şi de perspectiva unui nou război mondia]). Nu numai ei : întreaga Franc-Masonerie simţea la fel. Pe data de 4 aprilie 1949 se semnează la Washington pactul noră-atlantic, conceput (după cum am mai spus) ca act de constituire al armatei masonice nord-atlantice, cu rol de apărare împotriva comunismului. Tot atunci se decide viitoarea integrare a Italiei în acest sistem, precum şi viitoarea cooptare a Germa* nici occidentale. Primul succes notabil al NATO vine imediat: în mai 1949 sovieticii ridică blocada Berlinului. Stalin constatase că politica sa 'dură a condus, într-un singur an, la realizarea unităţii masonice, de care se temuse atîta. De aceea, el va abandona în Europa loviturile de forţă. Le va trece pe alte continente. Cit priveşte starea de spirit a Masoneriei Universale, ea e bine reflectată într-un discurs al lui Churcbill din octombrie 1948. Vă oferim un fragment semnificativ : „Cei 14 oameni de la Kremlin, care conduc aproape 300 de milioane de fiinţe umane cu o autoritate arbitrară, mai mare decît a oricărui ţar de la Ivan cel Groaznic încoace, şi care acum au capturat aproape jumătate din Europa prin metode comuniste, aceşti oameni urăsc prietenia lumii civilizate la fel de mult pe cît îi urăsc ostilitatea. Dacă s-ar ridica acea Cortină de Fier, dacă s-ar permite relaţii libere, comerciale, culturale, sociale, între sutele de milioane de oameni buni la suflet ce trăiesc de ambele părţi ale baricadei, puterea acestei oligarhii blestemate de la Moscova ar dispare curînd, iar vraja malefică a doctrinelor lor comuniste s-ar spulbera. De aceea, în propriul lor interes şi pentru a-şi păzi pielea, ei nu vor accepta niciodată nici o relaţie autentică între oameni”. Adevărate cuvinte. Din păcate, lumea civilizată are obiceiul să uite uşor. 26, MAO RĂSTOARNĂ TOTUL După cum spuneam, zidul chinezesc, instituit prin doctrina Truman în jurul zonelor comuniste, va fi distrus tocmai de chinezi. Această operaţiune, de mare semnificaţie istorică, dă peste cap toate calculele supra-puterilor şi mută (spectaculos) centrul atenţiei în Extremul Orient. Cel puţin pentru Stalin, China a fost o surpriză de proporţii. în 1945 el era convins că mişcarea comunistă nu are nici o şansă acolo ; prin urmare îl sfătuieşte pe Mao să colaboreze cu Cian-Kai-şi şi să-şi demobilizeze trupele. Patru ani mai tîrziu, victoria comuniştilor (nesperat de uşoară) îi spulberă neîncrederea. Aşadar, după anul 1949 UESS adoptă o politică agresivă în Asia, generînd conflictul coreean — una din încercările majore ale războiului rece, plină de consecinţe neprevăzute. Dar această abruptă modificare strategică trebuie înţeleasă prin războiul civil chinez. La rîndul său, respectivul război e foarte instructiv, chiar pentru lucrarea de faţă. Căci originea lui este masonică. Principalii protagonişti, Mao Tze-dun şi Cian-Kai-şi, au fost discipoli ai celebrului Sun-Yat-sen. întemeietorul Masoneriei chineze contemporane şi al partidului Gomindan, Ideologic vorbind, Mao a evoluat către marxism, în timp ce Cian îşi zicea „naţionalist” (citeşte : de dreapta). Iată, pe scurt, întreaga istorie a Franc-Masoneriei Universale : apariţia celor două ramuri (revoluţionară şi conservatoare), urmată de conflictul, periodic sîngeros, dintre ele. Pentru China, acest conflict a izbucnit în 1926, la puţin timp după moartea lui Sun-Yat-sen. Devenit preşedinte al republicii, Cian-Kai-şi pune în 1930 un premiu pe capul lui Mao, apoi îi prinde soţia şi o execută. Act de cruzime tipic orientală. în 1931, Mao proclamă republica marxistă 79 de la Kiang-Si; luptele continuă înverşunat pînă în 1937 (cu diverse faze — a rămas faimos „marşul cel lung” din 1935). în 1937 atacă japonezii ; armatele chineze se reconciliază brusc şi vor colabora pînă în 1945. Aceasta e perioada în care Mao îşi demonstrează valoarea, Folosind abil propaganda şi organizîndu-şi riguros trupele, el poseda la sfîrşitul războiului mondial un partid cu 1210000 membru şi o armată de 900.000 de oameni. Formidabila ascensiune a liderului comunist se baza pe două elemente : promisiunea reformei agrare şi atitudinea perfect naţionalistă (element paradoxal — comuniştii s-au dovedit mai naţionalişti decît Cian-Kai-şi, căci nu erau doar antijaponezi, ci şi antioccidentali). * După'1945, toate eforturile lui Stalin şi ale americanilor de a realiza un guvern de coaliţie eşuează. Atît Mao, cît şi Cian Kai-şi resping cu încăpăţânare propunerile de pace. Eemarcăm un lucru oarecum hilar : în timp ce Stalin nu credea în şansele comuniştilor, Truman nu credea în viitorul Gomindanului. Serviciile secrete SUA subliniau mereu că regimul lui Cian e corupt, ineficient şi nu beneficiază de sprijinul popular. în august 1949 — de pildă — Departamentul de Stat, prin Dean Acheson, emite o ,,(?arte albă”, unde prezice succesul comuniştilor. Această atitudine (aproape inexplicabilă) paralizează orice acţiune americană în favoarea Gomindanului. Ea are mai multe rezultate : (1) Stalin „prinde aripi” şi se va purta cu o îndrăzneală neobişnuită în Extremul Orient; (2) Truman învaţă lecţia şi va sprijini cu îndîrjire toţi liderii prooccidentali, chiar dacă sînt corupţi, despotici şi ineficienţi; (3) Dean Acheson este violent acuzat de McCarthy (ca şi George Marshall, de altfel) că a „pierdut” China. Pentru noi, succesul propagandistic al lui Mao, urmat de succesul său militar, are şi o altă semnificaţie; el dovedeşte (iarăşi) atracţia ideologică pe care Masoneria de stînga şi Comunismul o pot exercita asupra unei mase de oameni neinformaţi. Este foarte semnificativ faptul că liderul chinez şi-a sprijinit revolta pe ţărani (China nu prea poseda proletari industriali) — partidul comunist fiind alcătuit, în proporţie de 70%, 80 din ţărani analfabeţi. în ce priveşte Gomindanul, forma politică a Masoneriei chineze de dreapta, serviciile secrete americane erau bine informate : el degenerase în corupţie, trafic de influenţă şi lăcomie perversă. Devenise un jalnic avorton al marilor principii francmasonice. Sub acest aspect, înfrîngerea i-a folosit lui Cian-Kai-şi, căci i-a mai potolit descompunerea morală. Evenimentele finale au loc, cu rapiditate, în anul 1949. La 21 ianuarie Cian Kai-şi demisionează din funcţia de preşedinte al republicii; în toamnă se va refugia pe insula Taiwan (Formosa), după ce reuşise să piardă circa un milion de combatanţi. Despre^sensul şi istoria luptelor vorbeşte bine David Horowitz : ,,Colapsul lui Cian a venit uşor, după 22 de ani de îndelungat efort comunist. Oraşe şi armate întregi se predau aproape fără rezistenţă, în timp ce trupele lui Cian dezertau în masă, trecînd de partea forţelor comuniste. Anii fantasticei corupţii şi brutalităţi a Gomin-danului, ai nepăsării pentru viaţa omenească, ai ezitării de a se apăra împotrivă invadatorului japonez şi — mai ales -- ai opoziţiei faţă de reforma agrară şi-au spps în mod inevitabil cuvîntul”. La 1 octombrie 1949, la Beijing, Mao-Tze-dun proclamă Republica Populară Chineză. Actul echivala cu prima înfrîngere onestă, completă şi îngrijorătoare a Masoneriei de dreapta după încheierea războiului mondial. Toţi conducătorii lumii au interpretat-o ca atare; evenimentele ulterioare trebuie citite în acest sens. Cît despre Masoneria chineză: ea se mută în Taiwan, odată cu Cian-Kai-şi. în 1949 apare la Taipei o Mare Lojă a Chinei, cuprinzînd 4 Ateliere. în 1972 numărul acestora crescuse la 6, iar Atelierul Han avea în subordine două loji din China comunistă (la Nankin şi Hangchoa). . în 1980, Marea Lojă din Massachussetts (SUA) organizase deja 4 Ateliere în China continentală. Apoi sosesc demonstraţiile din piaţa Tien-An-Men, iar autorităţile comuniste declanşează o violentă persecuţie împotriva masonilor. Dar aceasta e o altă istorie, pe care o vom aborda la timpul potrivit. Deocamdată ne aşteaptă anul 1950, iar Stalin tocmai aruncă mănuşa în obrazul Franc-Masoneriei Universale. 27. VIITORUL S-A .JUCAT ÎN COREEA La începutul anului 1950 lumea contabilizase cîteva fapte importante : apariţia NATO, bomba atomică sovietică, revoluţia chineză, declaraţia Schuman (la 9 martie 1950, act considerat drept temelie a Fieţii Comune). Războiul rece continua cu succes } însă — pentru întîia oară — Stalin traversează un moment de euforie. El se simte destul da puternic pentru a lua iniţiativa. Vizase toate structurile elaborate de Masoneria anglo-americană, în primul rînd ONU şi NATO. îşi va juca strălucit cartea, într-o zonă a planetei aparent nesemnificativă : peninsula coreeană. Pînă în ziua de azi, mulţi n-au înţeles ce legătură are Coreea cu soarta Europei şi a lumii. Va trebui s-o arătăm. Căci tocmai aici se decide viitorul omenirii. 6 - c. 425 81 în noiembrie 1943, pe parcursul Conferinţei de la Cairo, Roosevelt, Churchill şi Cian-Kai-şi hotărăsc eliberarea Coreii după încheierea războiului. La Teheran, Stalin aprobă ideea, însă declară (stupefiant) că poporul coreean, fiind cam prost, are nevoie de o pregătire de circa 40 de ani ca să priceapă că i se acordă independenţa. La fel de stupefiant, Roosevelt reia ideea lui Stalin, la Yalta : însă, mai generos, el reduce perioada de pregătire la 20—30 ani. Se decide stabilirea unor ,,puteri mandatare” (trusteeship) : URSS, China, SUA şi (mai degrabă fictiv) Anglia. Părerea Cşlor 3 Mariasupra capacităţii intelectuale, sociale şi politice a poporului coreean fiind atît de limpede exprimată, e sigur că în evenimentele ulterioare nimeni nu-i va băga în seamă pe coreeni. Aceştia vor fi pe post de carne de tun. Tot la Yalta, SUA propuseseră paralela 38 ca linie de demarcaţie între zona sovietică şi americană a Coreii. Nefastă alegere : zona URSS poseda aproape întregul potenţial industrial al ţării, în timp ce sudul (american) era sărac, înapoiat şi suprapopulat. Oricum, în august 1945 URSS îşi ocupase teritoriul repartizat, iar la 6 septembrie 1945 crease un Comitet procomunist de Pregătire a Independenţei Naţionale (cu sediul la Seul!). La 8 septembrie trupele SUA debarcă rapid, iar la 5 octombrie înfiinţează un Consiliul Consultativ proamerican, unde — însă — s-au strecurat foşti colaboraţionişti. Ca să evite complicaţiile, la 10 octombrie Guvernul Militar American din Coreea (USAMIGIK) se declară unica antoritate legală în zonă, iar la 20 noiembrie desfiinţează (cu forţa) Congresul Repu blicii Populare (excrescenţă sovietică a Comitetului de Pregătire a Independenţei). în decembrie are loc Conferinţa de la Moscova, unde e discutată şi problema Coreii. Se acceptă din nou mandatul în 4 (URSS, SUA, China, Anglia), precum şi formarea unui guvern provizoriu, sub auspiciile reprezentanţilor militari sovietici şi americani. Dar consensul e literă moartă — Stalin avea mania patologică de a nu înapoia nimic. Aşadar, la 16 ianuarie 1946, americanii constată că reprezentantul militar sovietic nici nu vrea să audă despre vreun guvern provizoriu. Dimpotrivă, ruşii creaseră în nord un guvern-marionetă, sub conducerea lui Kim Il-Sung. Pentru a nu rămîne mai prejos, USAMIGIK înscăunează în sud (la 14.02.1946) un Consiliu Democratic, în frunte cu Syngman Rhee (politician ce trăise 37 de ani în SUA). în martie, Kim II- Sung aplică experimentul lui Mao din teritoriile marxiste: face reforma agrară. Faptul aduce o uriaşă popularitate comuniştilor. La 20 martie 1946, se întruneşte la Seul Comisia mixtă sovieto-americana. Scopul ei : iniţierea discuţiilor cu toate partidele coreene, în vederea acceptării unui guvern provizoriu. Prin diverse subterfugii (de altminteri, inteligente) URSS nu admite ca partener decît partidul muncitoresc (comunist) coreean. Bineînţeles, SUA refuză ideea. Acesta este momentul cînd problema Coreii a început să capete o coloratură specială. Iată un fragment din declaraţia lui Edwin A. Pauley, reprezentantul personal al lui Truman : ,,Coreea este o ţară mică, desigur, şi reprezintă, dacă o comparăm cu ansamblul forţelor noastre militare, o responsabilitate redusă, însă aici e vorba despre un cîmp de luptă ideologic de care poate depinde tot viitorul nostru în Asia”. în ce-1 priveşte pe Stalin, el aplica la nord de paralela 38 procedura clasică de sovietizare. în toamna anului 1946 se ţin alegeri cu listă unică, iar comuniştii obţin 99,3% din voturi ( !). Simultan, se organizează (pour 82 la bonne bouche) cîteva demonstraţii în sud, la care trupele americane an ripostat cu focuri de armă ( !). Pe parcursul anului 1947, propaganda roşie, precum şi naivitatea autorităţilor SUA au efecte dezastruoase în Coreea de Sud : un sondaj de opinie a indicat că populaţia preferă ocupaţia japoneză ! De asemenea, economia zonei era literalmente la pămînt. Aşadar, americanii caută o grabnică înţelegere cu sovieticii: în aprilie şi în mai Marshall corespondează febril cu Molotov, iar la 21 mai Comisia mixtă îşi reia lucrările. Dar în iulie 1947 (după cum ştim) URSS se îndepărtează definitiv de SUA: unul din efecte a fost întreruperea negocierilor privind Coreea. Exasperat, la 26 august Truman propune o întîlnire în 4 la Washington şi un plan în 7 puncte (alegeri libere în raport cu numărul populaţiei; procesul de independenţă supravegheat de ONU. Capcana consta în faptul că populaţia din sud era mai numeroasă decît cea din nord, deci americanii aveau controlul alegerilor). URSS respinge net atît planul, cît şi întâlnirea. Acesta este al doilea moment important. Căci, brusc, Truman implică în evenimente structura masonică majoră a ONU. în septembrie 1947, depăşind în forţă veto-ul sovietic, SUA remite problema coreeană în mîinile ONU. Ruşii devin neliniştiţi: la 26 septembrie ei cer (prin Comisia mixtă !) retragerea simultană a tuturor trupelor străine din peninsula coreeană. La rîndul lor, americanii răspund la ONU, condiţio-nînd retragerea de organizarea (pînă la 31.03.1948) de alegeri libere sub egida Naţiunilor Unite şi de constituirea unei armate naţionale coreene. Din nou URSS se opune, însă ONU votează pentru propunerea americană. Astfel, de la o chestiune aparent minoră, în anul 1948 începe divorţul dintre URSS şi ONU! La 12 ianuarie 1948 Comisia ONU pentru Coreea se întruneşte la Seul. Comandantul militar sovietic interzice accesul dincolo de paralela 38. Alegerile se vor ţine numai în sud, pe data de' 10 iunie 1948. Rezultă o Adunare Naţională care îl propune pe Syngman Rhee ca preşedinte şi elaborează Constituţia Republicii Coreea. La 20 iunie Rhee devine preşedintele republicii, iar la 15 august se proclamă independenţa. Relativ repede, pe 9 septembrie, ruşii răspund prin proclamarea independenţei Republicii Democrate Populare Coreene în zona de nord Alegerile din 1948 nu sint lipsite de interes: ele au fost precedate de două revolte procomuniste (la Yo-su şi Ceju-Do) şi de numeroase bătăi de stradă (în care au pierit 589 oameni). Caracteristica acestei perioade este onestitatea cu care SUA nu se amestecă în zona sovietică şi — dimpotrivă — puternica activitate subversivă a comuniştilor în sud. în schimb, Syngman Rhee se va dovedi curînd de acelaşi calibru cu duşmanii săi din nord : un despot arţăgos, fără nici un repect pentru drepturile omului. Truman mărturiseşte (oarecum tragic) : „mă neliniştea foarte tare. Totuşi n-aveam de ales şi eram obligaţi să-l sprijinim”. La sfîrşitul anului 1948 trupele sovietice se retrag din nord. La 26 iunie 1949 se retrag şi trupele americane. Astfel ia sfîrşit prima fază a conflictului coreean. Pusese o secvenţă tipică pentru războiul rece, Stalin îşi luase partea — prin urmare lucrurile se puteau încheia aici. Dar în 1949 intervine războiul civil din China, cu victoria extrem de facilă a comuniştilor şi cu spargerea „îndiguirii” pe care Truman se 83 baza atît. Imediat, St alin prinde momentul şi decide să dea o lovitură feroce Masoneriei anglo-americane. Aşa a ajuns Coreea punctul nevralgic al lumii. URSS începe prin a boicota ONU (sub pretextul admiterii Taiwa-nului în Consiliul de Securitate). Apoi, aşteaptă clipa cea mai favorabilă pentru a-şi asmuţi sateliţii,. în mai 1950, noile alegeri din Coreea de Sud slăbesc enorm regimul lui Rhee. Poporul îi era vădit ostil şi devenise violent antioccidental. Atunci, la 24 iunie, trupele nordcoreene trec paralela 38, invadînd sudul. A fost un şoc general. Spre meritul lui, Truman înţelege imediat gravitatea situaţiei: era o încercare de forţă. Reuşita ei ar fi declanşat pretutindeni agresiuni comuniste-şi ar fi zdrobit politica ,,îndiguirii”. SUA şi ONU şi-ar fi pierdut prestigiul internaţional —- cu efecte morale incalculabile. Pe de altă parte, o eventuală intervenţie a Chinei trebuia luată în considerare cu mult discernământ dacă războiul se întindea în China, (SUA ar fi fost nevoite să abandoneze securitatea europeană, cu urmări catastrofale pentru NATO (exact ceea ce ţintea Stalin — tocmai aici a stat măiestria loviturii sale din Coreea. Americanii au evitat în ultima clipă acest pericol). în zilele următoare, Truman utilizează toată forţa ţării sale şi a Franc-Masoneriei Universale pentru a contracara ameninţarea. Era o cursă contracronometru. La 26 iunie Seul-ul cade în mîna comuniştilor, dar generalul McArthur primeşte autorizaţia de a implica trupele SUA pînă la paralela 38). Unii lideri sudcoreeni — precum Kimm Kiu Sic — trădează şi trec de partea comuniştilor; dar la 27 iunie intervine ONU, cerînd membrilor săi să ajute guvernul legal al lui Rhee. în faţa omenirii Truman declară : „Noi am făcut cunoscut că vom considera afacerea Coreii drept un simbol al forţei şi al hotărîrii Occidentului, aşadar drept capitală. De acum înainte, intransigenţa va fi singurul mijloc de a descuraja alte acte de asemenea natură în alte părţi ale lumii”. în iulie are loc o întîlnire anglo-americană, cu scopul de a preveni noi agresiuni comuniste. La 7 iulie ONU autorizează trimiterea de trupe în Coreea şi folosirea steagului albastru. De data aceasta, războiul rece ajunsese la incandescenţă, iar conflictul masono-comunist exploda. Şef al trupelor ONU este numit generalul McArthur (care declarase: „Trebuie să ne batem contra comuniştilor peste tot — să ne batem ca nişte turbaţi !”. Din păcate, Douglas McArthur era convins că Europa este o zonă putredă, ce merită hegemonia sovietică. în schimb, dorea cu orice preţ să „salveze” China şi să declanşeze războiul americano-chinez, contra lui Mao. Astfel, fără să ştie, era pe cale de a-i face jocul lui Stalin). La 15 septembrie 1950, trupele ONU declanşează ofensiva de la In-Chon. La 26 septembrie nordcoreenii sînt înfrînţi la Pusăn. La 28 septembrie Seulul este eliberat, iar o zi mai tîrziu se reinstalează guvernul Syngman Rhee. La 1 octombrie McArthur trece paralela 38 ; după două zile, Mao ameninţă cu represalii dacă ofensiva continuă. Fără efect: la 19 octombrie trupele ONU cuceresc Phenianul. Pe 26 octombrie sînt observaţi primii prizonieri chinezi comunişti. Americanii se arată oarecum îngrijoraţi; Truman decide, să nu atace şi să nu provoace China. Totuşi, la 24 noiembrie' 1950, McArthur declanşează o puternică ofensivă pe rîul Ya-lu (aflat la graniţa chineză). Acţiunea determină implicarea directă şi făţişă a armatei lui Mao ; trupele ONU suferă o înfrângere zdrobitoare, din care îşi vor reveni greu. 84 Ofensiva de pe Ya-lu este un moment crucial. Istoricii au interpretat-o în fel şi chip. Astăzi, putem reţine cîteva fapte indiscutabile : a) McArthur l-a dezinformat sistematic pe Truman susţinînd că niciodată Mao n-ar fi îndrăznit să intre în luptă; b) McArthur era în strînse relaţii cu Cian-Kai-şi; c) trupele ONU au fost insuficiente, slab organizate şi prost aprovizionate. Coroborînd aceste informaţii, devine clar că Douglas McArthur a acţionat j>remediat pentru a implica în conflict China şi a determina riposta militară americană împotriva lui Mao. El a creat un soi de Pearl Harbour în variantă coreeană, sperînd că opinia-publică îl va sili pe Truman să reacţioneze. Astfel, îi făcea in plin jocul lui Stalin — căci, repetăm, orice război contra Chinei însemna abandonarea Europei. ' Preşedintele Truman sesizează pericolul. El va dispune imediat limitarea războiului din Coreea. în mod previzibil, opinia publică îl dezaprobă violent. Este momentul de vîrf al McCarthyismului; în presă începe o formidabilă campanie de acuzaţii şi calomnii la adresa Administraţiei americane. Pentru a da satisfacţie poporului, la 30 noiembrie Truman insinuează că ar putea utiliza bomba atomică. Această afirmaţie nelinişteşte întreaga Europă — se. preconiza un alt treilea război mondial, cu arme nucleare ! (Iată pînă unde ajunsese conflictul coreean). Ca atare, la 4 decembrie, prim-ministrul britanic Clement Attlee soseşte intempestiv la Washington. Această nouă întîlnire anglo-americană are o importanţă istorică: acum se elaborează planul definitiv de acţiune în Asia. Era cuprins într-un memoriu pregătit de Truman. S-a hotărît: restabilirea internaţională a Japoniei, adoptarea unei variante a planului Marsha-11 pentru Asia de sud-est, subminarea unităţii ruso-chineze, rezistenţa în Coreea şi . păstrarea necondiţionată a Taiwanului. în privinţa Europei, se iau măsuri total opuse speranţelor lui Stalin; sporirea potenţialului militar anglo-american si grăbirea integrării militare în cadrul NATO. Truman a dat asigurări că nu va folosi bomba atomică ; în schimb va testa cu succes napalmul. La 14 decembrie 1950, un grup de 13 state asiatice face o încercare oarecum disperată pentru a obţine armistiţiul în conflictul coreean. Chinezii refuză. La 16 decembrie Truman declară stare de urgenţă pe teritoriul SUA ! La 1 ianuarie 1951 Mao declanşează o violentă ofensivă şi capturează-Seulul. Dar americanii erau pregătiţi: yje 17 ianuarie atacul comunist e stăvilit, iar în aceeaşi lună Republica Populară Chineză e definită de ONU drept stat agresor şi e exclusă din organizaţie. Franc-Masoneria pregătea represaliile, iar Truman preia cu autoritate problema. La 9 aprilie 1951 el îl destituie pe McArthur, înlăturînd astfel pericolul declanşării unui atac contra teritoriului chinez (care n-ar fi fost agreat de ONU şi ar fi realizat planul lui Stalin). în iunie, trupele ONU depăşesc clin nou paralela 38 şi chiar ocupă temporar Phenianul. Atît chinezii, cît şi URSS, încep să se uzeze economic şi dau semne de epuizare. încercarea coreeană se apropia de final. La 7 iunie 1951, Dean Acheson propune negocieri bazate pe instituirea graniţei la paralela 38. Lă 23 iunie Iacob Malik, reprezentantul sovietic la ONU, acceptă ideea. După 2 zile acceptă şi Mao (e o dovadă limpede că Beijingul acţiona în coordonare cu Moscova). în iulie se întîlnesc delegaţiile pentru negocieri în localitatea Kai-sen. Apoi, Conferinţa de pace se va muta la Pan-mun-jon. Discuţiile au durat pînă la 27 iulie 1953 ( ! !) şi au avut destule momente hilare (datorate cînd lui Syngman Ehee, cînd reprezentanţilor comunişti — ba nu se puneau de acord asupra 85 numelui viitoarelor ţări, ba ţineau lungi prelegeri de învăţămînt politic,, etc.). Este aproape sigur că Stalin şi-a admirat atît de mult lovitura coreeană, incit n-a avut curajul să-i pună capăt pînă la moarte; pe do altă parte, e la fel de sigur că Rhee intrase intr-un soi de delir totalitar (Eisenhower — ales preşedinte SUA în noiembrie 1952 — va trebui să-l avertizeze cu duritate pentru a-1 potoli). Oricum, armistiţiul din 1953 restabileşte situaţia anterioară conflictului. Prin faptul că au oprit agresiunea şi au eliminat China comunistă din ONU, se poate afirma că masonii cîştigaseră. Stalin nu mai încearcă asemenea lovituri de forţă — iar urmaşii săi schimbă complet strategia : ei vor căuta să penetreze şi să coopereze cu Masoneria ,,revoluţionară” (deşi, în 1956, după ce o încurajaseră, au reprimat-o cu promptitudine şi brutalitate). în ce priveşte poporul coreean, el a plătit scump ,,cinstea” de a fi fost vedeta omenirii. Războiul a pustiit complet peninsula ; s-au înregistrat circa 8 milioane de morţi. Atrocităţile erau formidabile, la nivel asiatic, în urma luptelor, nici una din ţările coreene n-a beneficiat de libertate şi democraţie. în nord, comuniştii'vor institui un sistem represiv în lume, culme a nemerniciei totalitare. în sud, Syngman Rhee pierduse orice măsură: îşi arestează adversarii politici, se declară preşedinte pe viaţă, interzice libertatea presei. Totuşi, demonstraţiile studenţeşti Rin 1960 îl vor înlătura. Dar, la 16 mai 1961, are loc o lovitură de stat militară, iar Coreea de Sud intră din nou sub dictatură. Pînă la urmă, eforturile americane vor da roade, iar această ţară devine un miracol economic. Morţii, la rîndu-le, zac sub pămînt. Pe ei,nimeni nu-i mai întreabă nimic. Nimeni, cel puţin, din lumea aceasta care i-a folosit fără scrupule deosebite. 28. O DESTINDERE CU SUBTEXT în martie 1953 Stalin îşi aminteşte că e om şi moare. Dispariţia sa (urmată, în iulie, de ,,lichidarea” lui Lavrenti Peria) va provoca modificări semnificative în politica U.R.S.S. şi în evoluţia războiului rece. începe o perioadă de destindere, foarte distructivă pentru unitatea Franc-Masoneriei Universale. Este posibil ca actul destinderii să fi fost gîndit încă de Stalin. La 12 decembrie 1952, în Viena, Congresul popoarelor pentru pace elabora o rezoluţie solicitînd ca negocierile paşnice să prevaleze asupra soluţiilor de forţă. La 10 martie 1952 „tătucul” trimisese deja o spectaculoasă scrisoare către liderii occidentali, solicitînd reabilitarea soldaţilor şi ofiţerilor Wehrmacht-ului, precum şi a foştilor nazişti care n-au fost criminali de război (astfel diminua resentimentul germanilor, precum şi al solidei imigraţii naziste din America de Sud). Oricum, destinderea porneşte printr-un paradox şi se exprimă în două direcţii: (a) americanii contracarează cu succes imixtiunile sovietice ; (b) U.R.S.S. îşi schimbă atitudinea în problema Germaniei şi a Austriei. Paradoxul ni se pare semnificativ : acum se proclamă cele mai dure doctrine militare din istoria războiului rece. Imediat după alegerea sa ca preşedinte, Eisenhower girează doctrina numită ,,massive retalia- 86 tion” (represalii masive). Aceasta fusese elaborată de John Foster Dulles (secretar de stat, fratele lui Allen Dulles, directorul C.I.A.) şi iniţia măsuri pentru a dezvolta voinţa şi capacitatea lumii libere de a reacţiona împotriva oricărei agresiuni comuniste (astfel, Anglia şi Franţa îşi ameliorează rapid potenţialul militar). Dulles şi-a anunţat public ideile la 12 ianuarie 1954, cînd ruşii posedau deja bomba cu hidrogen. Prin urmare, ele s-au dovedit anacronice. De partea cealaltă, e de notat că la 14 mai 1955 se semnează Tratatul de la Varşovia, ca rezultat al evenimentelor ce implică din belşug problema germană. Acordăm acum prioritate acestei chestiuni. La 7 septembrie 1949, zonele de ocupaţie americană, engleză şi franceză fuzionează, constituind R.F.G. O lună mai tîrziu, zona sovietică devine R.D.G. Linia de demarcaţie se întindea pe o distanţă de 1 381 km, de la Lubeck la Hof. La 9 iulie 1951, puterile occidentale semnează tratatul de pace cu R.F.G. La 26 martie 1954 U.R.S.S. recunoaşte suveranitatea R.D.G. Pînă atunci, însă, Berlinul de Est se manifestase dramatic, marcînd tribulaţiile perioadei post-staliniste. Revolta a izbucnit aici pe data de 16 iunie 1953, prin muncitorii constructori. Ea s-a întins ca un fulger ; demonstranţii strigau : ,,Pîine ! Libertate sau moarte !”. A doua zi, autorităţile cheamă trupele sovietice : vin 25 000 de soldaţi, însoţiţi de tancuri. Mulţimea nu se înspăimântă : ea arde steagul roşu şi distruge sediile poliţiei. Armata sovietică trage în plin : bilanţul oficial (foarte diminuat) dă 25 morţi şi 388 răniţi. Urmează represalii dure, în cursul cărora sînt împuşcaţi cel puţin 42 de muncitori. La 4 august — oarecum neliniştiţi — sovieticii acceptă o conferinţă în 4 privind Germania. Aceasta s-a ţinut la Berlin, între 25.01—18.02.1954 şi, vorba lui Robert Aron : „Nu s-a reglementat nimic, dar „dialogul” se reluase”. Se reluase din pricina spaimei ruseşti. în octombrie 1954 aliaţii occidentali hotărăsc în mod definitiv admiterea R.F.G. în N.A.T.O. Acest gest, prefigurat cu peste un an înainte, schimbă spectaculos atitudinea U.R.S.S. Liderii de la Kremlin devin brusc ahtiaţi după convorbiri. La 23 octombrie 1954, printr-o notă, guvernul sovietic propune o conferinţă asupra Germaniei şi securităţii europene. La 13 noiembrie el reia propunerea (altă notă, transmisă către 23 de guverne europene). Totuşi, la 6 mai 1955, conferinţa N.A.T.O. de la Paris decide irevocabil cooptarea R.F.G., ca al 15-lea membru. A doua zi, U.R.S.S. rupe tratatele cu Anglia şi Franţa, iar peste o săptămînă se semnează Tratatul de la Varşovia. R.D.G. va fi integrată tratatului abia la 27 ianuarie 1956; cu toate că textul iniţial conţinea şi versiunea în limba germană (exemplarele erau în : rusă^cehă, poloneză şi germană; limba română nu fusese considerată demnă). în mod neaşteptat, U.R.S.S. perseverează pe o linie diplomatică favorabilă R.F.G. : în septembrie 1955 cancelarul Adenauer va fi invitat la Moscova, unde i se propune stabilirea relaţiilor diplomatice. Acestea sînt bazele viitoarei „breşe germane” în unitatea masonică. Căci Germania Occidentală posedă o diversitate masonică remarcabilă — rezultat al diverselor zone de ocupaţie. în iunie 1949, la biserica Si. Paul din Frank-furt ( !), 11 obedienţe se reunesc, alcătuind Marea Lojă Unită a Francmasonilor (Vereinigte Grossloge dei Freimaurer von Deutschland — cele mai importante organizaţii componente erau : Marea Lojă „3 Globuri” din Berlin; Marea Lojă a Francmasonilor germani, de rit scandinav ; Marea lojă unită, de rit Schroeder şi Scoţian- Vechi şi Acceptat; Marea, lojă americano-canadiană; Marea lojă a francmasonilor englezi 87 în Germania; două loji franceze din Baden-Baden şi Sarrebruck; trei loji şi două cluburi ale jurisdicţiei din Maryland a negrilor americani). Existau de asemenea,, o puternică masonerie feminină (Ordinele mixte ,,Drepturile omului” şi „Humanitas”), precum şi două obedienţe dizidente : Marea lojă din Berlin şi Marele Orient German din Hanovra. O atare varietate se va dovedi vulnerabilă faţă de penetrarea masonică din est. într-adevăr, deşi documentele oficiale ale Masoneriei susţin că în E.D.G. nu s-a dezvoltat nici o obedienţă, două fapte contrazic flagrant afirmaţia : (a) cel puţin unul din întemeietorii B.D.G., Otto Grotewohl, a fost un remarcabil mason de stînga; (b) E.D.G. era unicul stat al lumii ce' arborase în stemă compasul, simbol profund masonic. Mai degrabă putem presupune că, aidoma Ungariei, Germania de Est e păstrată ca „vitrină masonică”. Ea va deveni un factor activ al penetrării Masoneriei „revoluţionare” (acţiune organizată de Hruşciov); ulterior, evoluează către penetrarea teroristă. După cum se vede, dialogul asupra Germaniei s-a împletit permanent cu opţiunile militare şi subversive — el mar fi putut conduce către destindere. Un argument neaşteptat a sosit însă din partea reducerii reacţiei internaţionale a comuniştilor savietici. Timp de doi ani după moartea lui Stalin, americanii răsuflă uşuraţi. Ei îşi permit chiar contralovituri reuşite. La 19 august 1953 are loc o lovitură de stat în Iran, împotriva primului-ministru Moha-med Mossadegh. Acesta periclitase politica petrolieră a Occidentului, naţionalizînd (în mai 1951) compania Anglo-Xranian Oii. Actul se suprapusese peste conflictul din Coreea, astfel încît S.U.A. şi vest-europenii n-au putut reacţiona imediat. După lovitura de stat (orchestrată de C.I.A.), Iranian Oii devine un consorţiu în 4 (Anglia, Franţa, Olanda şi S.U.A., ultimele cu 40% din acţiuni; aşadar, americanii obţin şi înfrîngerea Angliei în competiţia petrolieră). Dar evenimentele principale au loc în Guatemala, în iunie 1954. Sub aspect ezoteric, Guatemala anunţă marele pas strategic efectuat de sovietici : colaborarea activă cu Masoneria „revoluţionară”. Scenariul se va regăsi peste cinci ani în Cuba şi va fi teoretizat peste numai un an şi jumătate de Hruşciov; el începe însă acum, şi nu se poate şt dacă întîmplarea le-a deschis ochii ruşilor, ori ei au provocat întîmplarea' Evenimentele din Guatemala au fost puse pe seama companiei United Fruit — care şi-ar fi văzut interesele lezate de guvernul lui Jacobo Arbenz Guzman şi l-ar fi înlăturat, cu sprijinul C.I.A. şi al unor elemente de dreapta, corupte. Desigur, United Fruit Co. a avut un amestec, dar lucrurile sînt mult mai complicate. în 1952 Arbenz legalizează partidul comunist din Guatemala şi, în curînd, numeşte miniştri comunişti la educaţie, propagandă, protecţie socială şi reformă agrară. El însuşi nu era comunist, ci socialist (mason „revoluţionar”). Departamentul de stat al S.U.A. îl definea : politician de stînga influenţat de marxism şi extrem de naţionalist. îmbinarea nu trebuie să mire : masonii „revoluţionari” din lumea a treia sînt mereu naţionalişti şi promarxişti. în privinţa comunismului, Arbenz îl cita pe Peron : „Comunismul e ca stricnina, face bine în doze mici dar devine periculos în cantităţi mari”. Uici n-a bănuit cită dreptate avea. în 1954, el începe să mărească doza de „stricnină” şi semnează un acord pentru cumpărarea de arme cehoslovace. Acest lucru îi tulbură tare pe americani: ei instituie embar- 88 goul militar asupra ţării şi îşi retrag proiectele de asistenţă tehnică. în martie 1954, la a 10-a Conferinţă a Organizaţiei Statelor Americane, J. F. Duiles obţine votarea unei rezoluţii contra infiltrării pericolului comunist pe continentul american. Guillermo Toriello, ministru de afaceri externe al Guatemalei,se împotriveşte vehement şi denunţă rezoluţia drept ,internaţionalizare a McCarthyismului”. în mai 1954 sosesc armele din Cehoslovacia. La 18 iulie, colonelul Carlos Gastillo Armas declanşează {din Honduras) războiul civil. Ca să nu vă închipuiţi cine ştie ce, precizăm că avea 200 de oameni şi 6 avioane. Cu această ,,uriaşă” armată, el îl va răsturna pe Arbcnz. Ultimul ordonase înarmarea „partidelor revoluţionare şi a organizaţiilor de masă”, însă nici un ofiţer nu l-a ascultat. Aşadar, pe 27 iunie, Jacobo Arbenz Guzman demisionează şi îl numeşte în loc pe colonelul Diaz, neacceptat de americani. în final, se va forma un guvern Gastillo Armas, pe care S.U.A. îl vor sprijini necondiţionat. Acest guvern a fost denumit ,,o dictatură brutală”, iar Armas * însuşi va fi asasinat în 1957. Dar S.U.A. învăţaseră lecţia : susţineau orice lider, cu condiţia să fie proamerican. O lecţie interesantă au învăţat şi ruşii, la O.N.U. în toiul,evenimentelor, Arbenz a cerut convocarea Consiliului de Securitate, unde U.E.S.S. l-a încurajat. Eeacţia americană a fost extrem de dură. Ei au declarat că acesta e un război civil (deci O.Is.U. nu trebuie să se implice), iar cu sovieticii au discutat limpede. Henry Cabot Lodge, reprezentantul S.U.A., va striga, realmente : ,,îţi spun ţie, reprezentant al Uniunii Sovietice, ţine-te la o parte de această emisferă şi nu încerca să aduci aici planurile şi conspiraţiile voastre”. E aproape sigur că U.E.S.S. nu încercase nici o conspiraţie în Guatemala — fiindcă Stalin încheiase conturile cu Masoneria „revoluţionară” încă din 1948. Dar succesorul său, Hruşciov, uimit de ţipetele americane (ce denotau mai degrabă teama), îşi dă rapid seama de avantajele infiltrării în lumea a treia prin structurile masonice de stînga (socialiste şi social-democrate). Astfel, Guatemala devine prototipul „doctrinei Hruşciov”, iar planurile şi conspiraţiile sovietice abia de-acum încolo se vor coace. în privinţa Franc-Masoneriei guatemaleze, ea va fi în bună măsură epurată de tendinţele de stînga. Astăzi există acolo 24 ateliere : unul de limbă engleză, altul de limbă germană (rit Schroeder) şi 22 de limbă spaniolă (2 de rit York; 20 de rit Scoţian Vechi şi Acceptat) — toate, însă, de obedienţă americană. Ultima conjunctură ce a favorizat destinderea este decăderea McCarthyismului, însoţită de sentimentele de culpă ale opiniei publice din S.U.A. McCarthyismul, perioadă cuprinsă între 1950—1954, a fost numit aşa după. Joseph McCarthy, senator de Wisconsin, irlandez de origine, mare vînător de comunişti. Istoria acestui curent de opinie este însă mai veche : ea începe în 1939, cînd Martin Dies, congressman din Texas, creează comisia pentru analiza activităţilor americane. Al doilea război mondial atenuează resentimentele anticomuniste ale americanilor — dar le atenuează periculos de mult. Prin urmare, după moartea lui Eoosevelt, se reia campania, pentru a contracara presa prosovietică. La 25 noiembrie 1946, Truman dă ordinul executiv 9806, înfiinţînd comisia prezidenţială temjmrară pentru loialitatea angajaţilor. La 21 martie 1947 urmează ordinul 9835, privind definirea lipsei de loialitate (se înfiinţa juriuhde loialitate). Totuşi, masoneria de dreapta a Partidului Eepublican nu e 89 liniştită (masonii cunosc forţa presei şi a infiltrării subversive) : la 23 septembrie 1950 Congresul votează în 24 h — în ciuda veto-ului lui Truman ! — legea pentru controlul activităţilor subversive. în fruntea comisiei parlamentare pentru investigarea activităţii antiamericane ajunge McCarthy, om mediocru, dar fanatizat şi cu mare priză la public. Acesta face jocul masonic cu o teribilă eficienţă; pînă la urmă, vînătoarea de comunişti depăşeşte orice limită, ajungînd la exagerări demne de poliţia lui Stalin. Ca atare, fraţii hotărăsc îndepărtarea lui McCarthy : în decembrie 1954 i se retrage preşedinţia comisiei parlamentare. Urmează o puternică acţiune de reabilitare a drepturilor omului şi a libertăţilor constituţionale. în cursul acestei perioade, sovieticii profită şi pătrund iarăşi în presa americană. Nu numai acolo : în iunie 1958 senatorul William Fullbright ţine un discurs incendiar, prosovietic, încercînd să şteargă amintirea evenimentelor din Ungaria şi acuzînd politica S.U.A. faţă de U.E.S.S. de inflexibilitate şi inerţie bolnăvicioasă ( !). Relaxarea periculoasă a conştiinţei americane e în bună parte responsabilă pentru spectaculoasa ,,pierdere” a Cubei, precum şi pentru extraordinarul succes al ,,doctrinei Hruşciov”. Totuşi, acesta este preţul pe care Franc-Maso-neria l-a plătit pentru grava eroare a acceptării McCarthyismului. Truman declara, ulterior, despre vînătoarea de comunişti: ,,A fost tragedia şi ruşinea epocii noastre”. 29. SPIRITUL DE LA GENEVA Perioada 1955—1956 nu încetează de a uimi istoricii. Aceasta, deoarece ea este o epocă profund ezoterică şi nu se poate înţelege fără analiza contextului masonic. Marea schimbare vine din partea lui Hruşciov, care a intuit rapid avantajul colaborării cu Masoneria ,,revoluţionară”. Premizele acestei colaborări fuseseră instalate încă din timpul lui Stalin, dar incalificabila atitudine a „tătucului” faţă de fraţii cehi i-a distrus credibilitatea. în schimb Hruşciov apare sub o altă lumină, ştie şi vrea să joace cartea masonică. Se va dovedi că a gîndit corect. Primul semnal important este tratatul de pace cu Austria. Brusc, ruşii îşi revizuiesc atitudinea, devenind cooperanţi. Prin urmare, într-un ritm foarte susţinut, discuţiile progresează, iar la 15 mai 1955 tratatul e semnat de U.E.S.S. (Molotov), S.U.A. (1)ulles), Anglia (Macmillan), Franţa (Pinay) şi Austria (Figl). El statua independenţa Austriei şi retragerea trupelor de ocupaţie. Ţara trebuia să rămînă neutră. Apoi, la jumătatea lunii iulie 1955, are loc conferinţa celor 4 de la Geneva (s-au întîlnit şefii de guvern). Presa comunistă va face mare vîlvă în jurul evenimentului, prezentîndu-1 ca o reuşită planetară şi vorbind despre un „spirit de la Geneva”. Pînă astăzi mulţi autori occidentali n-au priceput exuberanţa propagandei sovietice — căci unica realizare tangibilă a conferinţei a fost permisiunea dată americanilor de a publica o revistă în Moscova. Desigur, dacă ar fi numai atît, nici n-ar merita să ne obosim. însă Geneva este un mare succes diplomatic al ruşilor. Acolo 90 ■* s-a hotărît acceptarea împărţirii lumii în două blocuri, conduse de cele două supraputeri. Astfel, spiritul de la Geneva echivalează cu admiterea situaţiei de fapt. Iată, de ce, în anul 1956, americanii nu-1 vor salva pe Nagy şi revoluţia ungară, în schimb îl vor salva pe Nasser, aliindu-se (incredibil)*! cu sovieticii contra intervenţiei anglo-franceze din Suez. Aşadar, se poate afirma că în 1955 Franc-Masoneria recunoaşte forţa comunismului şi încearcă să convieţuiască împreună cu el. Liderii masoni săvîrşeau seculara lor greşeală: erau gata să se împace cu un inamic ereditar. Fără a bănui pericolul. Totuşi, unele indicii existau — în primul rînd surprinzătoarea vizită pe care Hruşciov, Bulganin şi Mikoyan o fac în Iugoslavia, în mai 1955. U.R.S.S. se reconciliază cu Tito. Gestul a captivat opinia publică de stînga, constituind încă o bilă albă pentru Kremlin. între 14—25 februarie 1956 are loc istoricul Congres al XX-lea al Partidului Comunist din Uniunea Sovietică. Acesta este momentul în care Hruşciov preia iniţiativa. El execută două lovituri de maestru : îl condamnă fără echivoc pe Stalin şi lansează doctrina implicării în ţările zise neutre şi în cele subdezvoltate (doctrina Hruşciov : ruşii declară că vor sprijini activ mişcările de independenţă şi vor oferi ajutor economic). Ambele iniţiative merită discutate. Condamnarea lui Stalin însemna stingerea litigiului cu Masoneria „revoluţionară”. Comuniştii occidentali au citit-o imediat ca atare şi unii au dezavuat-o, de teama dizolvării leninismului în Masoneria de stînga. E de remarcat că Hruşciov a riscat foarte mult. în lagărul comunist documentul este grabnic atenuat prin precizări făcute în şedinţele de partid — dar impactul rămîne uriaş. în bună măsură, revoltele anului 1956 se trag de aici. Căci destui lideri est-europeni erau — de fapt — masoni „revoluţionari”, iar în ţări precum Ungaria Societatea continua să funcţioneze. Ca atare, după raportul lui Hruşciov, un curent de liberalizare traversează zonele sovietizate. Acolo unde acest curent a întîlnit obtuzitatea autorităţilor şi un public influenţat (fără să ştie) de idei masonice, s-au declanşat ample tulburări sociale, pe care le vom pomeni în curînd. în schimb, pe plan internaţional, condamnarea lui Stalin e un magnific succes. Nici măcar represiunile din Ungaria n-au reuşit să-i ia lui Hruşciov aura de personalitate democrată. Penetrarea Masoneriei de stînga devenise o chestiune de timp. Iar liderul sovietic n-a slăbit deloc pasul. Finalmente, el va construi alianţa comunisto-socialistă (prin socialişti se înţeleg mereu masonii „revoluţionari”), chiar cu preţul corectării unor teze ale lui Lenin. Pe scurt, în cuvintele lui Robert Âron : „Sovieticii (...) fac avansuri socialiştilor occidentali. Bulganin şi Hruşciov au fost primiţi la Londra de laburişti, care le-au întors apoi vizita; de asemenea, socialiştii francezi au trimis o delegaţie la Moscova, în aprilie 1956, în timp ce Guy Mollet şi Christian Pineau, preşedintele Consiliului şi Ministrul Afacerilor Externe, au efectuat în mai o vizită oficială în U.R.S.S. La al XX-lea Congres, Hruşciov va sublinia „importanţa excepţională” a unităţii acţiunii comuniştilor şi socialiştilor, şi, pentru a o facilita, e! va afirma că leninismul nu exclude „calea parlamentară” ca mijloc de trecere către socialism”. Admiterea „căii parlamentare” însemna admiterea întregii doctrine a Masoneriei „revoluţionare”. Bineînţeles, Hruşciov urmărea cooptarea acesteia pentru a. distruge unitatea franc-masonică ; dar, astfel, el a pus comunismul în contact direct cu părinţii repudiaţi. Sabie cu două tăişuri. Oăci „fiul” va simţi o curioasă atracţie pentru „reîntregirea familiei”. 91 Din ce în ce mai mnlţi intelectuali comunişti se vor reîntoarce în doctrina democraţiei masonice; însuşi comunismul bolşevic va pieri din pricina unui leninist „remasonizat” : Mihail Gorbaciov. Dar asta abia după 30 de ani şi după un lung stadiu de succese strategice ruseşti datorate iniţiativei lui Hruşciov. în ce priveşte noua orientare către ţările neutre şi cele subdezvoltate, ea se leagă de acelaşi fenomen al penetrării Masoneriei „revoluţionare”. Majoritatea liderilor mişcărilor de independenţă ori nealiniere erau intelectuali sau ofiţeri şcoliţi în Occident şi profund pătrunşi de idei masonice. în paralel, tradiţia etniilor lor le insuflase naţionalismul (sub aspectul politic al decolonizării şi al independenţei, Naţionalismul se confundă cu ţelurile Masoneriei). Doctrina Hruşciov se adresează în mod direct acestora, oferindu-le o alternativă de sprijin nonamerican (pînă atunci S.U.A. fuseseră considerate drept „campion al decolonizării”). După evenimentele din Guatemala, sprijinul nonamerican ajunsese o opţiune demnă de interes. Din nou, Hruşciov va acţiona cu discernământ, testînd mai întîi piaţa, prin chinezi. în aprilie 1955, la Conferinţa afroasiatică de la Ban-dîmg, Ciu-En-Lai reuşise apropierea de Neliru şi Nasser. Succes neaşteptat. Ca atare, în noiembrie şi decembrie 1955, ruşii fac vizite oficiale în Bir-mania şi în India. Alte succese neaşteptate. în fine, în noiembrie 1957, se organizează la Moscova o uriaşă reuniune a Comunismului Internaţional (participă 64 partide comuniste). Aici se adoptă „rezoluţia celor 12”, linia directoare a comunismului. Pe plan extern, în afara obişnuitelor atacuri la adresa „imperialismului american”, se reiau cele 5 principii ale eoexisteuţei paşnice, stipulate într-un acord chino-indian. Aceste 5 principii - în teorie net superioare politicii practicate de S.U.A. — vor determina o spectaculoasă schimbare : U.E.S.S. începe să domine mişcarea de nealiniere şi lupta pentru decolonizare. Venise timpul ca ruşii să aplice „procedura iraniană”. Şi o vor aplica de nenumărate ori, cu multiple succese. 30. ANUL 1956 - TRAGEDIA DREPTULUI UMAN Anul 1956 distruge „spiritul de la Geneva”, dar numai după ce acesta va produce tot răul de care a fost în stare. Evenimentele demarează prin fisurarea blocului sovietic în punctele sale momentan slabe : Polonia şi Ungaria. La 28 iunie 1956, 15 000 muncitori siderurgişti ies în stradă la Poz-nan, cerînd pîine, instituţii libere şi plecarea ruşilor. Ei repudiază sindicatele manipulate de comunişti. Demonstranţii atacă sediile poliţiei, sediul partidului şi clădirea radioului. Intervin forţele de ordine; bilanţul oficial va da 53 morţi, peste 300 răniţi şi 323 arestaţi. Pe 27 septembrie începe „procesul rebelilor” : 12 vor suferi condamnări uşoare, restul vor fi eliberaţi. La 19 octombrie 1956, Gomulka acuză partidul pentru „tragedia de la Poznan”, mai ales pe prosovietici. A doua zi Hruşciov soseşte intempestiv în Varşovia, dar începuseră tulburările din Ungaria, astfel. 92 că va accepta soluţia alegerii lui Gomulka pe post de prim-secretar. Gestul linişteşte toate spiritele. Totuşi, Poznan-ul poate fi considerat drept precursorul grevelor din Gdansk şi al sindicatului ,,Solidaritatea”. La 14 octombrie 1956, comuniştii maghiari îl reprimeau în partid pe Imre Nagy. Acest om deosebit, mason al Marelui Orient (deci ,,revoluţionar”), fusese acuzat în 18 aprilie 1955 de „deviaţionism de dreapta şi antimarxism” şi demis din funcţiile oficiale (în noiembrie va fi exclus din partid). Evenimentele din Poznan agită Ungaria. Sub presiunea publică, la 6 octombrie 1956 i se fac funeralii naţionale lui Laszlo Eajk (fost lider comunist, spînzurat pentru ,,titoism”). La 23 octombrie începe 0 manifestare a studenţilor în favoarea ,,rebelilor” polonezi; Erno Gero (prim-secretar), aflat la Belgrad, refuza orice concesie. Mai departe descrie Eobert Aron : „Muncitori, studenţi, soldaţi umplu atunci piaţa Stalin, doboară statuia gigantică a tiranului, distrug birourile „Szabad Nep”, ziarul partidului, iau cu asalat localul radio Budapesta. în curînd depăşită de evenimente, poliţia trage în mulţime. Cad primele victime. Populaţia îşi dă frîu liber furiei şi lupta durează toată noaptea. Sînt mobilizate unităţi ale armatei alături de forţele de ordine; una din ele, compusă din 5 tancuri şi comandată de generalul Pal Maleter, un veteran al războiului din Spania, trece de partea rebelilor”. Este inutil să vă precizăm că acest conflict ameninţa să se transforme într-o altă Cehoslovacie — cu alte cuvinte, într-o nouă înfruntare sîngeroasă dintre comunism şi Masoneria „revoluţionară”. Escaladarea făţişă a ostilităţilor ar fi distrus credibilitatea strategiei lui Hruşciov, prin urmare ruşii caută cu disperare o soluţie legală, radicală şi cît mai puţin bătătoare la ochi. Pe 24 octombrie, sub presiunea populaţiei, Gero îl numeşte pe Nagy la şefia guvernului. Apoi cheamă în ajutor trupele sovietice de ocupaţie. A doua zi, Kadar îl înlocuieşte pe Gero. Janos Kadar, odinioară acuzat de „titoism” şi arestat, fusese eliberat de Nagy în noiembrie 1953. Astăzi există puternice suspiciuni că el şi-a trădat binefăcătorul — oricunî, va coopera cu ruşii. Pe 31 octombrie trupele sovietice se retrag din Budapesta (dar rămîn în apropiere şi ocupă toate aeroporturile). La 3 noiembrie, Imre Nagy formează noul guvern, unde comuniştii nu mai sînt forţa conducătoare (portofoliile fuseseră repartizate astfel: 3 comunişti, 3 „mici pro-rietari” (democrat-creştini), 3 social-democraţi, 2 naţional ţărănişti şi 1 independent — generalul Maleter la Apărarea Naţională). Actul echivala cu ieşirea Ungariei din lagărul comunist; iniţial, de teama compromiterii internaţionale, Hruşciov ezită şi e pe punctul de a ceda. Se pare că doar intervenţia viguroasă a lui Mao i-a schimbat gîndul. La ora 22, comandantul sovietic convoacă plenipotenţiarii unguri pe insula Csepel (sub pretextul negocierii retragerii trupelor). Sosesc Maleter şi Kovacs, care sînt imediat arestaţi. în aceeaşi noapte Imre Nagy protestează vehement, cerînd convocarea Consiliului de Securitate. Apoi, adresează un apel istoric către populaţia ţării, prin radio. A doua zi, la ora 420, 200 000 de soldaţi ai armatei roşii şi 2 500 tancuri invadează Budapesta. Deşi neînarmaţi, ungurii vor lupta cu un curaj incredibil. încă nu se cunoaşte cu exactitate numărul morţilor şi al răniţilor. însoţit de un grup de fideli, Imre Nagy se refugiază la ambasada Jugoslaviei. Acum intervine Kadar, care îi promite orice, numai să iasă. Pe 22 noiembrie, Nagy părăseşte ambasada; ruşii îl vor prelua imediat 93 ■şi îl vor transporta în România. Abia la 17 iunie 1958 (după ce apele se mai liniştiseră) se va anunţa că Nagy, Maleter, Gines şi Szilagyi au fost executaţi prin împuşcare. Amănuntele şi documentele privind moartea acestor eroi ai libertăţii umane ar trebui să se găsească şi aici, în Bucureşti. Specialiştii au observat demult că nici N.A.T.O., nici S.U.A. n-au reuşit să protejeze revoluţia ungară. Nici măcar n-au încercat; Tito va condamna mult mai ferm decît Eisenhower intervenţia sovietică (de altminteri, Jugoslavia este primul stat ce a pronunţat condamnarea). Aşa se face că brutalitatea intervenţiei ruse a fost muşamalizată chiar de Masoneria anglo-americană, care şi-ar fi compromis altminteri prestigiul. Acesta a fost ultimul tribut pe care S.U.A. l-au plătit ,,spiritului de la Geneva” — dar se va dovedi zdrobitor. Căci majoritatea masonilor ,,revoluţionari”, martori ai neimplicării americane, s-au simţit părăsiţi şi trădaţi. în mod paradoxal, tragedia lui Imre Nagy sfîrşeşte prin a întări ,,doctrina Hruşciov” şi a facilita penetrarea comunistă în Masoneria de stînga. De altminteri, existau şi alte temeiuri. în primul rînd, afacerea Suezului. Victoria lui Nasser în conflictul cu Anglia şi Franţa se datorează indiscutabil Statelor Unite. Ameninţarea lui Hruşciov, că va folosi bomba atomică, ar fi rămas literă moartă dinaintea sprijinului american (şi aşa e un document oarecum hilar). Totuşi, în pofida tuturor alianţelor, în pofida relaţiei fraterne cu Anglia, Eisenhower adoptă o decizie de necrezut : sprijină Egiptul. Acest fapt, neplăcut pînă astăzi, merită o discuţie. Gamal Abdel Nasser a fost un ofiţer mason şi naţionalist. în 1949, el întemeiază societatea secretă Dhobat el Ahrar („Ofiţerii liberi”), pe structură subversivă mazziniană. Societatea adoptă „cele 6 principii” : (1) eliminarea colonialismului; (2) eliminarea feudalismului; (3) eliminarea dominaţiei capitalului; (4) instaurarea echităţii sociale; (5) crearea unei armate naţionale puternice; (6) stabilirea unei vieţi democratice sănătoase. Ceea ce o i ntegrează limpede în Masoneria „revoluţionară”. Un prim paradox apare acum : deşi Franţa e centrul mondial al masonilor „revoluţionari”, „Ofiţerii liberi” sînt sprijiniţi de fraţii americani. Pe 22 iulie 1952, ei execută o lovitură de stat, răsturnînd monarhia (totul s-a desfăşurat fără greutăţi; au pierit numai 2 santinele care nu înţeleseseră despre ce e vorba). în ianuarie 1953, Nasser interzice societatea islamică „Fraţii musulmani”, dar şi activitatea partidelor politice. în paralel, el susţine activ mişcarea de eliberare din Algeria, care era condusă de o pleiadă de masoni, antifrancezi (iată explicaţia ostilităţii Franţei faţă de „Ofiţerii liberi”, precum şi a simpatiei americane; după al doilea război lojile franceze şi americane s-au boicotat pretutindeni şi aproape sistematic. Nu e mai puţin adevărat că aceşti „socialişti” arabi vor scinda Franc-Masoneria Universală la fel de eficient ca Hruşciov însuşi). Pe data de 19 octombrie 1954, Anglia semnează un tratat cu Egiptul : britanicii evacuează canalul Suez, dar îl pot reocupa în caz de pericol. în 1955 se semnează faimosul „pact de la Bagdad”, alianţa musulmană anticomunistă, unde Iraqul e preponderent. Anglo-americanii li vrează masiv arme Iraqului, ceea ce-1 nemulţumeşte grav pe Nasser. Lâ 27 septembrie, drept represalii ( !), el cere şi obţine armament cehoslovac. în ianuarie 1956, printr-un referendum, Gamal Abdel Nasser e proclamat rais (adică preşedinte al ţării). La 16 mai el recunoaşte China 94 comunistă (al doilea gest sfidător antioccidental). în fine, în 26 iulie naţionalizează abuziv canalul Suez. După destule ezitări (pe de o parte explicabile prin nebotărîrea de a se alia cu Israelul, iar pe de altă parte datorită semnalelor contradictorii de la Washington şi a neplăcerii de a ataca un frate, chiar şi naţionalist), Anglia şi Franţa organizează o intervenţie militară. Pe măsură ce pregă- Fig. 17 v- Gamal Abdel Nasser tirile progresau, presiunea americană sporea. La 5 noiembrie 1956, 600 de englezi şi 550 de francezi atacă Egiptul, iar celebra armată a lui Nasser e în pragul dezastrului. însă S.U.A. reacţionează hotărîtor, oprindu-şi aliaţii. A doua zi problema se transferă la O.N.U., iar pe 12 noiembrie Egiptul va accepta trupe O.N.U. în zonă. Decizia aceasta a fost o mare eroare a lui Eisenhower : (a) Nasser dobîndeşte un prestigiu uriaş în lumea arabă — la 1 februarie 1958 se va constitui Republica Arabă Unită, prin federalizarea Egiptului cu Siria, iar raisul pune totul pe tavă ruşilor; (b) poziţia Angliei slăbeşte dezastruos în Orient — ceea, ce, pe termen lung, afectează chiar efortul american, în schimb facilitează "enorm sarcina sovietică; (c) ,,afacerea Suez” a fost aproape în întregime un conflict ezoteric intermasonic şi a picat de minune pentru a atenua efectele morale ale reprimării revolu- 95 ţiei clin Ungaria, împlinind jocul U.E.S.S. mai mult decît în visele liderilor de la Kremlin. Penibil şi hilar, în anul 1957, Eisenhower extinde doctrina Truman la ţările Orientului Mijlociu (,,doctrina Eisenhower”). El declara ritos că va folosi forţa armată ,,pentru a asigura şi a proteja integritatea teritorială şi independenţa politică a acelor naţiuni care au nevoie de ajutor împotriva unei agresiuni armate făţişe din partea oricărei naţiuni controlate ele Comunismul Internaţional”. Prea tîrziu. Unitatea profundă a Masoneriei zăcea sfîrtecată pe altarul canalului Suez. 30. LUMEA ŞI HRUŞCIOV în iunie 1958, răspunzînd atacurilor ideologice de rutină contra .„revizionismului iugoslav”, Tito declara : „Dacă Marx, Engels şi Lenin ar şti în ce manieră se aplică ştiinţa lor, ei s-ar întoarce toţi trei în mormînt”. Curiozitatea este că — pe plan extern, cel puţin — politica mar-xist-leninistă atinsese un autentic apogeu, iar îsikita Hruşciov devenis personajul nr. 1 al lumii. Astăzi pare greu de explicat succesul formidabil al lui Hruşciov. Pe plan moral, e aproape sigur că toate mişcările internaţionale de stingă (inclusiv Masoneria „revoluţionară”) au resimţit o „nevoie de U.E.S.S.”. Liderii socialişti şi radicalii din Occident abia aşteptau ocazia unei alternative de raportare anti-americane. Fenomenul este de natură istorică şi masonică : alianţa anglo-americană lezase prestigiul radicalilor şi socialiştilor ; aceştia au acceptat tutela din necesitate, dar au traversat multe conflicte de conştiinţă — doctrina lor de stînga nu se putea concilia cu orientarea „liberal-conservatoare” a anglo-americanilor (aici trebuie să evităm o confuzie de termeni: Marele Orient de Franţa se denumeşte el însuşi ca „liberal”, în opoziţie cu „conservatorismul” fraţilor anglo-ame-ricani. Prin „liberalism”, în sensul MOF, trebuie citit „socialism” — francmasonii francezi evită acum ultimul termen, din pricina „republicilor socialiste” proclamate de comuniştii bolşevici). Exemplul Franţei este grăitor. De cînd şi-au alungat regii, masonii francezi au, pasiunea dinastiilor de republici. în nici 20 de ani —de la sfîrşitul războiului pînă în 1958 — ei înfiinţează a IV-a şi a V-a republică. A IY-a republică (1947—1958) va sfîrşi prin a fi dominată de radicali (Pierre Mendes France) şi de socialişti, adică de Masoneria „revoluţionară”. Viaţa ei politică agitată, cu numeroase căderi de guvern, se învîrte în jurul a două puncte : integrarea europeană şi aspiraţia imperială. Anul 1948 îi va lăsa pe masonii „revoluţionari” fără Stalin, deci pe cont propriu, nevoiţi să admită justeţea avertismentelor şi măsurilor anglo-americane. Dar ei acceptă foarte greu realitatea ; apariţia lui Hruşciov le salvează scrupulele ideologice, iar la 30 august 1954 radicalul P. Mandes France e pe punctul de a compromite K.A.T.O. Fraţii favorabili integrării montează rapid o maşinaţie împotriva lui Franşois Mitte-rand (pe atunci ministru de interne), reuşind să îndepărteze guvernul Mendes. Ulterior, socialistul Guy Mollet nu va mai repeta eroarea şi va semna toate acordurile europene. 96 Integrarea europeană e un străvechi ideal masonic — prin urmare este logic să ne întrebăm de ce Masoneria franceză a reacţionat at-ît de contradictoriu fată de îs .A.T.O. .Răspunsul se ai'ţă în tradiţie : Marele Orient de Franţa dorea integrarea, însă sub oblăduirea sa. De două secole, prin universalism, unii fraţi înţeleg constituirea structurilor suprastatale după propria lor concepţie şi la propria lor dispoziţie. A domina mişcarea mondială este pentru ei un ţel mai scump deeît mişcarea însăşi. Neputincios dinaintea forţei angio-americane, Marele Orient de Franţa* se agită acum ca un bătrîn isteric, provocînd impresii penibile şi triste. Atare agitaţie, dublată de resentimentele făţişe (exprimate prin excomunicări reciproce) faţă de Marea Lojă Unită a Angliei, a servit din plin interesele sovietice şi a concretizat spectaculos ,,doctrina Hruşciov”. Comuniştii francezi votau cu radicalii necondiţionat, uneori chiar fără să le-o ceară cineva. în privinţa ,,imperialismului” francez, contradicţiile sînt şi mai evidente. în 1954, prin acordul de la Geneva, Franţa pierde Vietnamul de Nord, după un război care a durat 6 ani şi jumătate şi a costat 100 000 de morţi. Dar problema Vietnamului merită o abordare mai detaliată, căci va implica S.U.A. şi va schimba istoria lumii. Deocamdată ne oprim asupra chestiunii algeriene. La 1 noiembrie 1954 un nou val terorist zguduie Algeria, declanşînd straniul război fratricid al Masoneriei ,,revoluţionare”. Şefii frontului algerian de eliberare naţională erau masoni ,,revoluţionari”, liderii francezi aşijderi. în 1956 Guy Moliei, secretarul general al partidului socialist, propune pacea şi acordarea independenţei — imediat prietenii săi radicali îl repudiază, la fel armata şi coloniştii francezi. Astfel, războiul va continua, iar centrul mondial al Franc-Masoneriei ,,revoluţionare” apare în postură inedită : îşi reprimă brutal discipolii din ţările ocupate. Astfel, în mod indiscutabil, Marele Orient s-a discreditat şi şi-a călcat în picioare doctrina. Niciodată Franţa nu-şi va reface prestigiul, nici măcar azi. La Suez, fraţii americani dau o lecţie dură masonilor francezi (aceştia din urmă au priceput şi n-au iertat; ca atare ei vor profita de sprijinul american pentru Israel şi vor cocheta serios cu grupările arabe palestiniene). Drama morală a Masoneriei franceze (penetrată de comuniştii prosovietici, angajată în război fratricid, subminată de obedienţele anglo-americane) explodează în luna mai anul 1958, cînd fraţii sînt nevoiţi să aducă la conducerea ţării pe generalul de Gaulle, un nemason. De Gaulle a fost' time-out-ul cei ut de Marele Orient, pentru a-şi trage răsuflarea şi a-şi reface forţele. L-au lăsat să domnească atit cit a fost necesar, dar 1-au supravegheat şi l-au manipulat permanent. Astfel, de Gaulle va realiza decolonizarea, ieşirea din N.A.T.O. şi apropierea de U.E.S.S., urmînd de fapt — nona politică a Marelui Orient. Masonii îl îndepărtează apoi fără menajamente, organizînd ample demonstrării ale tinerilor şi studenţilor în mai 1968 (exact la 10 ani de la alegerea generalului — fraţii au mereu obsesia cifrelor si a datelor semnificative. E interesant că după aceea s-au lăudat în gura mare cu succesul evenimentelor din mai ’68). Atît despre Franţa. Să nu deviem de la subiect.. Un alt filon important al succesului sovietic l-a constituit eficienţa K.G.B.-uIui. Astăzi putem afirma că pe întreaga perioadă a războiului rece K.G.B-ul s-a dovedit cel mai redutabil serviciu secret (nici măcar Mossad-ul nu-1 egalează). Ruşii aveau cel puţin 4 şcoli de iniţiere în Masonerie pentru agenţii lor speciali — se dedicaseră cu prioritate penetrării 7 c. 425 97 obedienţelor anglo-gmericane (astfel ei penetrau ,,oficial” Masoneria „revoluţionară”, iar prin spioni — Masoneria „liberal-conservatoare”). Au înregistrat succese formidabile : loja P2, clubul spionilor englezi. Despre P2 vom vorbi separat. Cît priveşte spionii englezi, sînt celebre cazurile de trădate ale lui Philby, Burges ori Blake. Ceea ce nu s-a spus este că aceştia au fost franc-masoni şi au trădat nu doar secrete de stat, ci şi secrete masonice. Astfel, sovieticii sînt permanent la curent cu problemele şi hotărîrile Franc-Masoneriei Universale. Ei îşi coordonează acţiunile externe în funcţie de informaţiile ezoterice primite Dacă în 1958 Mao nu l-ar fi încurcat pe Iiruşciov, U.E.S.S. ar fi distrus definitiv unitatea masonică, iar comunismul european ar fi supravieţuit şi astăzi. în fine, al treilea factor al succesului rus este unul de natură pozitivă : gloria ştiinţifică. Anul 1957 propulsează U.R.S.S.-ul în fruntea cercetării mondiale — la 4 octombrie va fi lansat Sputnik-ul, inaugurînd cucerirea spaţiului cosmic. Astăzi cu greu se poate imagina efectul Sputnik-ului asupra opiniei publice mondiale. Valoarea experimentului şochează omenirea; brusc, comunismul apare sub o lumină neaşteptat de favorabilă. 80% din americani se simt umiliţi şi îşi acuză savanţii de incompetenţă. ,,Bip-bip”-ul Sputnik-ului ajunge cel mai mare succes propagandistic al lui Iiruşciov,. de fapt, cel mai mare succes din istoria propagandei sovietice. Administraţia S.U.A. va fi pur şi simplu obsedată de eveniment : fiecare preşedinte lasă moştenire urmaşului misiunea de a-i depăşi pe ruşi în spaţiul cosmic. Abia după ce au trimis primul om pe Lună americanii s-au considerat împăcaţi. Iată, în sfîrşit, o latură a războiului rece care a servit umanitatea. Anul 1957 le va aduce ruşilor şi primele rachete intercontinentale.. Acum, ei puteau atinge ţinte vitale pe teritoriul S.U.A. Nu se mai simt ameninţaţi şi îşi permit să se poarte cu curtoazie faţă de N.A.T.O. Hruş-ciov declanşează „politica surîsului”. Era surîsul şarpelui care-o ademenea pe Eva. 32. YO SOY UN HOMBRE SINCERO Preponderenţa sovietică în perioada 1957—1960 se exprimă prin trecerea iniţiativei internaţionale de partea comuniştilor. La 2 octombrie 1957, cu binecuvântarea lui Iiruşciov, O.N.U. afla despre „planul Eapacki” — propunerea de denuclearizare a Europei centrale. N.A.T.O. e nevoită să-l respingă (afecta E.F.G.) cu rezultate negative în rîndul ţărilor nealiniate. în decembrie, Hruşciov „plusează”, pro-punînd organizarea unei conferinţe generale de dezarmare la Geneva. Apoi, liderul de la Kremlin intră într-un soi de efervescenţă a iniţiativelor : la 31 martie 1958 U.E.S.S. anunţă întreruperea unilaterală a experienţelor nucleare, iar în perioada mai-august 1959 determină trei întruniri majore la Geneva — conferinţa asupra energiei atomice, conferinţa pentru oprirea experienţelor nucleare şi conferinţa miniştrilor Afacerilor Externe asupra Berlinului (aceasta încheie „a doua criză a Berlinului”). 98 Eisenhower e silit să se încline : în septembrie 1959 el îl invită pe Hruşciov în S.U.A. Discuţiile de la Câmp Da vid se soldează cu o intensă propagandă comunistă în favoarea „spiritului de la Câmp David” — ceea ce înseamnă că acolo ruşii au obţinut tot ce au vrut. Este o mare distanţă între refuzul lui Truman de a-1 mai vedea pe Stalin şi invitaţia făcută de Eisenhovrer lui Hruşciov. Intre timp, Franc-Masoneria dădea înapoi pe toate fronturile, înregistrînd eşec după eşec. în această „perioadă neagră” e de mirare că marile structuri ale integrării europene (Piaţa Comună şi îf.A.T.O.) au supravieţuit; în schimb, O.K.U. iese de sub controlul S.U.A. şi va vota adesea imprevizibil. S-ar putea ca salvarea Masoneriei să se datoreze lui Mao Tze-dun, mai precis : duşmăniei lui Mao. Căci „gînditorul chinez” nu pricepe deloc „politica surîsului” ; gesturile de curtoazie ale lui Hruşciov (atît de utile pentru dezmembrarea unităţii masonice) i se par acte de slăbiciune. Mai departe : condamnarea lui Stalin şi colaborarea cu Eisenhower sună a blasfemie în urechile Beijing-ului; prin urmare Mao va reacţiona, înciir-cîndu-i pe sovietici şi provocînd marea schismă a lumii comuniste. Semnalele apar din 1958. La 23 august, trupele chineze maoiste atacă insulele Quemoy şi Matsu, ameninţînd Tanvanul. Bineînţeles, S.U.A. •se implică. în plin surîs, Hruşciov e nevoit să se implice şi el; dar o va face fără entuziasm şi cu întîrziere. Un aliat belicos, capabil să redeştepte temerile, occidentale, îi venea exact ca o piatră de moară. Ca atare, el decide să-şi calmeze tovarăşul: în decembrie 1958 mareşalul Peng (omul Moscovei) începe atacul ideologic contra lui Mao. Iar la 20 iunie 1959 U.E.S.S. refuză să onoreze un acord secret (din 1957) prin care se angajase să dea bomba atomică Beijing-ului. De altminteri, Mao nu s-a potolit — el ameninţa acum chiar fundamentele „doctrinei Hruşciov”. Căci în martie 1959, sub pretextul căutării lui Dalai-lama (conducătorul spiritual al Tibetului), China comunistă atacă India, răsturnînd imaginea-standard a comunismului în ţările nealiniate. Hruşciov se mînie — la 9 septembrie 1959 U.E.S.S. difuzează un comunicat contra Chinei populare. Mao răspunde în aprilie 1960 (articolul „Trăiască leninismul”), printr-o dură denunţare a „revizionismului modern”. Acesta a fost momentul cînd Nildta Hruşciov ezită. încă nu se hotărîse să rupă relaţiile cu Mao şi să distrugă — astfel — „unitatea de monolit” a lumii comuniste. Prin urmare, el abandonează politica surîsului : la 16 mai 1960 va boicota Conferinţa la nivel înaît de la Paris. Act grav, ce redeschide conflictul dintre Masoneria de dreapta şi comunism. Act ce redeşteaptă neîncrederea Occidentului. Observînd reacţia internaţională, Hruşciov se supără definitiv pe Mao! în iunie 1960,’la Bucureşti, el îi acuză oficial pe liderii chinezi. U.E.S.S. îşi retrage ajutorul pentru China Populară şi aşa s-a declanşat marea schismă. Cu aceasta, epoca „doctrinei Hruşciov” se încheie. Aparent printr-un dezastru diplomatic : Comunismul internaţionaUscindat, Franc-Masoneria încă puternică. în fapt, însă, prin succese notabile : Masoneria „revoluţionară” fusese penetrată, ţările nealiniate şi ale lumii a treia colaborau activ cu U.E.S.S. Cele două direcţii ale marelui succes sovietic vor fi urmate cu grijă de liderii de la Kremlin, pînă la sfîrşitul U.E.S.S. 99 Pe plan internaţional, anul 1959 cuprinde încă un eveniment [semnificativ : revoluţia cubaneză. Acesta este iarăşi un act masonic1 şi limpezeşte cîteva întrebări. Ernesto „Glie” Guevara şi Fidel Oastro Rnz rămin figuri emblematice pentru noţiunea de mason „revoluţionar”. Fiij. ISî — Ernesto ,,fnîc’31 Guevara Primul se va dovedi chiar garibaidian şi merită întregul nostru respect. Era argentinian, va lupta vitejeşte în Cuba, apoi va pleca să lupte în Bolivia, unde e ucis în 1967. ZNu şi-a trădat niciodată idealurile revoluţionare, in care a crezut cu sinceritate. Totalitarismul regimului ’castrist nu i se poate imputa, căci el s-a abţinut de la iniţiative politice, iubind doar iniţiativele militare. De altminteri, este ultimul revoluţionar romantic al lumii — şi se poate admite că s-a născut cu un [secol prea ţîrziu. în schimb, fostul avocat, azi încă şef de stat, .Fidel Oastro e reprezentativ pentru masonii „revoluţionari” ai timpului, nostru. Totalitar, impulsiv, foarte vulnerabil la comunism, Oastro şi-a uitat idealurile masonice după preluarea puterii. El conduce Marea lojă a Cubei (de rit Scoţian Vechi şi Acceptat) al cărei local se află în sediul guvernului şi ai cărei membri alcătuiesc nomenclatura marxistă a ţării (în 1972 erau 25 824 grupaţi în 317 ateliere). Şi-a luat ca model exterior Marea Eevo-luţie Franceză din 1789 (a schimbat chiar şi calendarul, numerotindu-1 după congresele partidului!), ca să justifice teroarea — dar nimic nu şterge adevărul. Iar adevărul este că regimul masono-comunist cubanez constituie cea mai elocventă dovadă a decăderii Masoneriei ‘‘revoluţionare” : care a creat comunismul, care e naţionaliştii, şi care rămîne ahtiată după puterea politică. . Totuşi, evenimentele din Cuba deţin şi alte sensuri ezoterice. Mai întâi, să le rezumăm. * Fidel Oastro îşi face apariţia în istorie la 26 iulie 1953, cînd conduce, atacul eşuat asupra eazarmei Moncada din Santiago de Cuba. E prins, arestat şi condamnat la 15 ani închisoare. Apartenenţa masonică îl salvează : la protestele fraţilor din S.U.A., dictatorul Fulgeneio Batista (fost sergent, autoproclamat general) îl amnistiază şi-l exilează în Mexic. 100 Pe 2 decembrie 1950 Castro revine clandestin la bordul yachtuhii ,,Granma”. Debarcarea e catastrofală: rămînc cu 15 oameni şi se refugiază în Sierra Maestra. Corupţia şi imbecilitatea lui Batista îl ajută mult — în aprilie 1958 eastriştii se simt suficient de puternici pentru a lansa un apel la greva generală. Acţiunea eşuează, din cauza desolidarizării comuniştilor ( !). Fi(j. 19 — Cavou masonic din Cuba de azi Totuşi, chici luni mai târziu începe rupta făţişii. Masoneria e de partea lui Fidel Casti o, iar în octombrie! se alătură şi comuniştii. Batista simte pericolul şi încearcă un subterfugiu : organizează alegeri trucate, .câştigate de candidatul său. Departe de a-1 ajuta, acest act îi semnează condamnarea masonică : la ordinul fraţilor americani toţi îi întorc spatele, inclusiv propria-i armată. Aşadar, pe 81 decembrie 1958 Batista fuge. La 2 ianuarie 1959 Castro intra în Santiago de Cuba; două zile mai tîrziu Clie Guevara stăpîneşte Havana. După preluarea puterii, Fidel Castro urmează linia masonică : îşi rezervă doar un rol militar şi numeşte (cu asentimentul fraţilor americani) pe UiTutia. ca preşedinte şi pe Miro Cardenas ea prim-rninistru. Dar săi- 101 batica represiune împotriva adversarilor politici (300 execuţii doar în capitală) îi atrage condamnarea Masoneriei americane : Cardenas demisionează, comandantul Diaz Lanz (şeful aviaţiei) fuge în S.U.A. Orbit de mînie şi de mîndrie, Fidel Castro se îndepărtează de S.U.A. La 18 iulie 1959 el îl va înlocui pe Urrutia cu Oswaldo Dorticos (un om de paie), iar din 1960 adoptă oficial politica totalitară a comunismului. La 31 iulie 1961 mişcarea castristă (,,26 iulie”) fuzionează cu partidul comunist cubanez. Astfel, e de remarcat că doctrina Truman iese momentan din istorie prinlr-o înfrîngere majoră : o dată cu Cuba, zona sovietică se întinde pe continentul american. Fără îndoială, armata S.U.A. l-ar fi măturat imediat pe Castro în 1960. Totuşi, n-a făcut-o. Dimpotrivă, în ciuda diverselor şicane şi a embargoului, administraţia S.U.A. nu-i sprijină eficient nici pe adversarii lui Fidel — debarcarea ,,organizată” în Golful Porcilor fiind mai degrabă un act de exterminare a anticastriştilor. Singura explicaţie poartă amprenta ezoterică : după Guatemala,, nici Eisenliower, nici Kennedv, n-au mai atacat nicăieri vreun lider mason (fie el şi masono-comunist). Aşa a scăpat FTasser, aşa va scăpa Castro. Iar pe măsura înmulţirii liderilor masono-comunişti, lumea liberă asistă cu stupoare la extinderea zonei sovietice şi la reculul continuu al americanilor. în aceasta constă caracterul genial al ,,doctrinei. Hruşciov”. 33. DATE SUPLIMENTARE PRIVIND DIFUZIUNEA MASONERIEI ÎN LUME ÎN SECOLUL al XX-lea Asociaţia Masonică Internaţională — care a funcţionat între 1921—1947 avea la doi ani de la înfiinţare 50 mii membri grupaţi în cadrul a 38 puteri masonice. Anuarul Franc-Masoneriei Universale din 1930 ne oferă numărul fraţilor de pe mapamond : 4,4 milioane. La liotărîrea de excludere a tuturor franc-masonilor din partidele de stingă luată de al patrulea Congres al Internaţionalei a IlI-a comuniste (noiembrie 1921) se revine abia după 1945 — şi numai în ţările occidentale. Această liotă-rîre aberantă nu a fost elucidată niciodată. în' ,,Enciclopedia Sovietică (ediţia 1954, voi. 26, p. 442) în dreptul termenului ,,Massonstvo” (Masonerie) stă scris: ,, în epoca actuală — Franc-Masoneria este una din mişcările cele mai reacţionare din ţările capitaliste şi are cea mai mare difuziune în SUA unde se află centrul său de organizare”. Comunismul— creaţia sa de-im secol si mai bine, ,,copilul vitreg” al Franc-Masoneriei, a fost cel care alături de fascism i-a dat lovitura de graţie. în toate ţările unde fascismul si comunismul au ajuns la putere, Lojile francmasonice au (fost) treeut(e) în adormire, uneori o cruntă teroare s-a dezlănţuit asupra fraţilor. ,,Eurocomunismul” a fost, se pare, ultima zvîncnire a masoneriei de stingă care a încercat prin lansarea acestui concept să-şi extindă aria sa de influenţă. „Masonizarea” partidelor comuniste occidentale şi în special a partidelor comuniste francez şi italian, a Ligii Drepturilor Omu- lui şi a organizaţiei „Amnesty International” au fost fapte clare în deceniul opt al secolului nostru. Arthur Warren, ex-preşedinte al Curţii Supreme a SUA şi Mare Maestru al Marii Loji a Californiei declara legat de acest, aspect că ,,apartenenţa la partidul comunist constituie o conduită antimasonieă”. Moralei Franc-Masoneriei, partidele comuniste, în special cele din ţările est.-europene, i-au opus o morală de tip închis, un umanism „insuficient” şi cultul comunist al personalităţii. în paralel, Franc-Masoneria occidentală, în special cea anglo-saxonă, a considerat sacre principiile liberalismului (libertatea de conştiinţă, libera iniţiativă) care şi-au dovedit valabilitatea în comparaţie cucele ale comunismului în mai puţin de o jumătate de secol postbelic de aplicare efectivă. Două condiţii trebuie să îndeplinească actualmente Masoneria Mondială pentru a realiza pe mai departe destinele istorice ale Umanităţii : să termine cu luptele fratricide şi să iasă din turnul secular de fildeş. Difuziunea în lumea civilizată a Masoneriei şi exercitarea rolului ei progresist depind acum de aceste două .condiţii indispensabile. Marea Lojă Unită din Anglia grupează şi controlează circa 8 mii loji din Marea Britanic, 600 în Canada, 400 în Noua Zeelandă, 200 în India. Marele Orient al Franţei avea la sfîrşitul anului 1989, 30 mii membri repartizaţi în 500 loji; Marea Lc jă Naţională Franceză— 14 mii aderenţi de Rit Scoţian Rectificat, repartizaţi în 585 ateliere, iar Marea Lojă de Franţa’— 18 mii aderenţi, repartizaţi în 455 loji de Rit Scoţian Antic şi Acceptat. în 1582 EXISTAU INTRE 8 şi 10 MILIOANE FRANC-MASONI ÎN LUME. în SUA franc-masonii sint cei mai numeroşi — cca 0 mili- 103 oane. M i-re-a Britanic, „leagănul” Franc-Mas.oneriei Universale ocupă poziţia a doua cu cea 1. milion de aderenţi. în Europa, cu toate că regimurile fasciste si comuniste au încercat să o nimicească, franc-masoneria s-a distins încet încet în toate ţările, Franţa, fiind ,,leagănul'’ Franc-Masoneriei Continentale. în Asia s-a dezvoltat în India, Japonia, Filipine, Hong-Kong, în .Liban şi Israel. Foarte numeroşi şi influenţi în America de Sud, masonii sini divizaţi prin rituri şi chiar opţiuni politice.în. Africa, unde ^ran(!“Mas()i ieri a a jucat un rol important în decolonizare, aceasta este azi în regresie. După anul 1989, a reapărut în toate statele foste comuniste, cu excepţia Cubei unde nu a fost „în adormire” niciodată. Pentru a întregi această „imagine masonică” vă propunem un scurt excurs actual prin diferite ţări ale mapamondului reprezentative pentru Franc-Masonerie : Pe continentul european: ANGLIA — După 1914, Marea Lojă Unită de Anglia a depus un efort considerabil pentru a readuce marile loji europene la „regularitatea masonică”. Masoneriile din Argentina, Elveţia, Olanda, Germania, Marile Oriente ale Italiei şi Greciei,- Marea Lojă din Austria, Masoneriile scandinave, sint considerate ca „regulate”. în Franţa si Belgia.sini recunoscute ca „regulate” obedienţele minoritare. Lojile engleze continuă să aibă şi astăzi un tonus caracteristic. Franc-Masoneria este încă în Anglia un lucru foarte stimat, iar Masonul, Hn onorabil foarte căutat. Perioadele de aşteptare înainte de iniţiere sînt foarte lungi, ancheta foarte serioasă, mai ales pe planul moralităţii şi situaţiei sociale. Numărul de eliminaţi este destul de mare. Keligios, fraţii sînt anglicani, iar politic, conservatori. Nu îi interesează condamnările pontificale pentru faptul că aderenţii catolici sînt rari în rîndurile lor. Dezastruoasa afacere a lojii italiene P2 (Propaganda Due) i-a neliniştit profund pe masonii englezi si a ai ras vii atacuri la adresa lor pentru că, în 1906, P2 a fosa recunoscută' de Masoneria engleză ea 'obedienţă ,,regulată”, primind un patent de la Marele Maesiru Gamhermi.. Pentru prima oară in Eforia sa, Marca Lojă Unită a Angliei a consimţit să iasă din turnul său de fildeş şi să se apere în faţa mijloacelor de comunicare în masă. Marca Lojă Unită a Angliei -4- Tara Galilor are sediul la Freenia-sons Hali şi cuprindea în 1980, 8000 ateliere cu 600 mii membri. Marea Lojă a Scoţiei are şi ea 1200 ateliere cu 100.000 membri, iar Marea Lojă a Irlandei are 70.000 fraţi şi 750 ateliere. ELVEŢIA. In 1983 Marea Lojă Elveţiană „Alpina” număra 58 ateliere cu 8615 membri. Au fost adoptate pentru desfăşurarea lucrărilor în loji Pitul Scoţian An.tic şi Acceptai sau Bitul Scoţian 'Rectificat. Marele Or ni al Elveţiei are şi el constituită o Mare Lojă Elveţiană unică şi inbi demă : 14epi.nl Uman, ordin inascrvic mixt internaţional posedă loji U (L . /.v, Lausanne şi Berna: Marea Lojă Feminină a Franţei si-a creat v 4 o: * la Geneva şi Neuchatel, iar la 29 august 1-985 a fost creată Marea Lojă Feminină a Elveţiei Care are în componenţă 11 ateliere. Din 1985, Marea Lojă. Elveţiană Alpină a creat un grup de cercetare care publică revista int itulată „Acta Lat omonim”. 104 GRECIA - în 1939, Marele Orient al Greciei număra 60 ateliere eu 7000 membri. Ca pretutindeni în Europa, ai doilea război mondial şi interesele marilor puteri aici au constituit un dezastru petru Fraiîc-Masoneria greacă întrerupînd pentru multă vreme lucrările lojelor. în 1963, Marele Maestru A. Tzatzopoulos declara la Atena, în timpul unei reuniuni masonice internaţionale desfăşurată cu participarea a 19 Ma * I' V m ndiale, că din cele 61 loje care erau în activitate în Grecia înainte ' b >, fuseseră puse în funcţiune 55. O lojă ataşată Marii Loji Unite o o Ai gLa funcţiona la Zamta. A fost rocomstituit Supremul Consiliu. In 1969 existau în Grecia 54 ateliere cu 5000 membri, iar în 1980 acestea numărau 7000 membri. Marea Lojă a Greciei funcţionează sub obedienţa Marii Loji Unite din Anglia.- In 1972 a fost reconstituit Marele Orient al Greciei şi Marea Lojă Fitagora-Platon care aparţine CLIPSAS, avînd câteva sute de aderenţi. O obedienţă a Arcului Regal clin cadrul Ritului American de York funcţionează din 1976. ggj Pe continentul asiatic: INDONEZIA : Franc-Masoneria s-a dezvoltai aici sub autoritatea Marelui Orient al Olandei şi Marii Loji Scoţiene. în 1938 existau aici 29 loji olandeze cu .1450 membri. Ocupaţia japoneză din timpul celui de-al doilea război mondial a antrenat închiderea lojilor. în 1955 a fost creat Marele Orient al Indoneziei cu loji lucrînd în limbile malaysiană, chineză şi olandeză. Din 1961 guvernul generalului Sukarno închide însă activitatea lojilor indoneziene. 105 IRAN — Dificultăţile politice postbelice au întîrziat crearea Marii Loji Iraniene, potenţial sub obedienţa franceză. O lojă pariziană a fost totuşi constituită de diplomaţi iranieni şi, ulterior, transferată la Teheran în 1955. A urmat constituirea altor loji la Teheran, Chiraz, Tabriz. în 1962 este înfiinţată la Teheran loja „Forughi” care îşi desfăşoară lucrările in engleză, pe baza studierii operei filosofului, savantului şi scriitorului contemporan Mohamed Aii Forughi, prim-ministru al ţării în 1941 şi unul dintre cei mai vechi franc-masoni iranieni. Marea Lojă Naţională Franceză Bineau stabileşte aici o Mare Lojă de district. De asemenea îşi desfăşoară lucrările în limba farsi o lojă sub obedienţa germană. în 1969 se constituie Marea Lojă a Iranului regrupînd atelierele celor trei obedienţe: germană, franceză şi un capitul al Arcului Regal. Un Suprem Consiliu a fost constituit în 1970. în 1972 se înregistrau 30 loji cu 1035 membri. ,,Revoluţia ayatolahilor” şi îndepărtarea şahului a trecut în adormire franc-masoneria iraniană. Lojile au fost jefuite şi utilizate pentru a excita imaginaţia poporului asupra riturilor care se derulau aici, iar listele membrilor publicate. Masonii rămaşi în ţară au fost supuşi persecuţiilor şi privaţi de o serie de drepturi. Astăzi, unii dintre ei au fost reabilitaţi. Alţii continuă să întreţină o viaţă asociativă informală sub forma tradiţionalelor ,,dowra”-cercuri private, închise, care se reunesc la o dată fixă, pe rînd, acasă la fiecare din membrii lor. JAPONIA. Primul japonez iniţiat în Franc-Masonerie a fost Tadaya Hayashi, ambasador al Japoniei la Londra la începutul secolului nostru, înalt demnitar al Marii Loji Unite a Angliei. Aceasta a transferat Masoneria în ,,Ţara Soarelui Răsare”, astfel că în 1932 existau create şi lucrau cinci loji sub jurisdicţie engleză şi două loji sub jurisdicţie scoţiană. în perioada celui de-al doilea război mondial japonezii nu au permis nici un fel de activitate masonică nici în Japonia şi nici în teritoriile vremelnic ocupate. Abia între anii 1954—1955, Fratele Hatoyama, prim-ministru atunci, contribuie eficace la reedificarea Franc-Masoneriei în Japonia, ajutat de fraţii americani, în primul rînd de Fratele general McArthur. Au fost constituite loji de educaţie şi cercetări alcătuite exclusiv din Maeştri. Franc-Masoneria japoneză are azi şi un înalt rol caritabil. Lojile nipone se află sub următoarele obedienţe : Marea Lojă a Japoniei, Marea Lojă Unită a Angliei, Marea Lojă a Scoţiei, Marea Lojă din Massachusetts, Marea Lojă din Filipine. LIBAN. în 1939 două ateliere egiptene erau în activitate aici: Al Nahda nr. 361 şi Mansourah Farouk nr. 362. Al doilea război mondial conduce la dispariţia definitivă a lojelor de obedienţă franceză, dar, fraţii iau decizia de a constitui obedienţe independente : Marele Orient al Libanului, Marea Lojă a Libanului, Marea Lojă Siro-Libaneză şi Marea Lojă Hosoin Kattini. în prezent, în afara obedienţelor locale, sns-menţionate, cinci ateliere depind de Edimburgh şi 12 de Marea Lojă din New York. Toate 17 îşi desfăşoară lucrările pe sol libanez. Fraţii aparţinînd diferitelor religii, încearcă prin intermediul Franc-Masoneriei să menţină relaţii între diversele comunităţi din ţară. Pe continentul african: EGIPTUL este supranumit „Soarele” Franc-Masoneriei africane. . Obedienţele egiptene controlau .şi controlează numeroase ateliere în Siria, Irak, Liban, Palestina. Cu puţin timp înainte de al doilea război mondial, din Marea Lojă Egipteană Eeunificaiă s-a desprins Marele Orient al Egiptului. în 1952, Marea Lojă Egipteană Eeunificată conţinea 76 ateliere. „Afacerea Suezului” a avut grave consecinţe asupra Franc-Maso-neriei egiptene : obedienţele franceză şi engleză au trecut în adormire, fraţii de religie israelită au fost excluşi, iar fraţii arabi au devenit (ultra) naţionalişti, faptul acesta eontrastînd sever cu, idealul clasic al Franc-Masoneriei. în ZAIR, fostul Congo Belgian, existau, evident, ateliere sub obedienţă belgiană. După cucer-irea independenţei, generalul. Mobutu Şese Seko Kuku N’Gbendu Wa za Gamba le-a interzis pînă în 1973 cînd Franc-Masoneria zaireză renaşte. A fost reconstituit Marele Orient al Zairului, putere autonomă afiliată la CLIPSAS. în momentul creării număra trei ateliere. în America de Sud: ARGENTINA. Importanţa emigrării germane la sfîrşitul secolului . al XlX-lea şi începutul secolului al XX-lea permite ca limba germană să fie utilizată pentru* lucrările lojilor. După 1926 Masoneria din Argentina îşi diminuează neliniştitor efectivele la cca 1000 fraţi. Principalele obedienţe erau : o filială a Marelui Orient al Spaniei (550 fraţi grupaţi în 15 - loji); Marea Lojă Simbolică Provincială din Santa F6 (250 fraţi în 10 loji), Marea Lojă a Franc-Masoneriei Argentiniene, Marea Lojă Naţională, loja italiană — „Liberi Ponsaţori” la Buenos Aires, două franceze — „Gen. San Martin” la Lanus şi „Amicii Naugrafiaţi” la Buenos Aires, un atelier al Marii Loji din Hamburg. „Teutonia”, mai multe loji engleze sub dependenţa unei mari ioje de district. Azi principalele obedienţe sînt: Marele Orient Federal şi Marea Lojă Argentiniană, care numără împreună cca 7000 fraţi, grupaţi în 80 ateliere. Marea Lojă Simbolică din Santa Fe practică ritul Memphis- Misraim, Marea Lojă Argentiniană este recunoscută ca regulată de Masoneria a-nglo-saxonă. ;în BRAZILIA existau în 1975 cca 100.000 franc-masoni grupaţi în 1400 loji, 2/3 din aceştia depind de Marele Orient de Brazilia şi 1/3 de Marea Lojă de district menţinută aici de Marea Lojă a Angliei. Pe continentul nord-american STATELE UNITE ALE AMERICII poseda cinci mari obedienţe, organizate separat cu propriile lor reguli şi fonduri: Supremul Consiliu de Eit Scoţian sau Jurisdicţia Nord (635.000 membri), Jurisdicţia Sud a Statelor Unite (615.000 membri), Cavalerii Templieri (265.000 memnri), Marea Adunare Generală a Arcului Eegal (500.000 membrii) şi Marea Lojă Naţională Americană (cca 4 mii. membri), în total peste 6 milioane fraţi masoni. 107 Un Mason poate să se afilieze la unul sau mai multe din aceste obedienţe, cu condiţia să plătească pentru fiecare afiliere cotizaţia respectivă şi să respecte regulile fiecărui rit. ■ Marea Lojă Naţională Americană — este alcătuită din 50 mari loji formate în fiecare stat federal din componenţa SUA. Principiile fundamentale pentru acestea sînt: credinţa în Dumnezeu, prezenţa sfintei Biblii pe altarul fiecării loji, interzicerea oricărei activităţi politice în interiorul lojelor, imparţialitatea totală în materie de religie, supunerea faţă de legea morală etc. în Statele Unite al Americii, faţă de Franţa, de exemplu, nu este separată istoria „masonică” faţă de istoria „profană” şi nu este creată o istorie „ştiinţifică” a Franc-Masoneriei, o „masonologie”. Cu toate acestea, la centrul cultural „Livingstone” din statul New-York se află cea mai importantă bibliotecă masonică din lume (inclusiv cartea de faţă va ajunge acolo). 108 Secţiunea a H-a ORGANIZARE ŞI RITUAL In franc-masoneria universală 1. Simbolistica masonică ; 2. Mitul fundamental; 3. Elemente de Masonerie (termenul „mason”; loja; calendarul masonic; cele trei stiluri; dedicaţia ; numerele, semne de recunoaştere ale Masoneriei albastre; alfabetul masonic); 4. Trăsăturile necesare unui neofit; 5. Eitualul de iniţiere ; 6. Mare Ales Cavaler Kadosli; 7. Eituri neobişnuite ale masonilor; 8. Eituri ale Franc-Masoneriei speculative (1735—1819); 9. Principalele rituri masonice din sec. al XlX-lea; 10. Jack Spintecătorul şi Franc-Masoneria ; 11. Condiţiuiii de admisibilitate în Ordin; 12. Calităţi pentru admiterea în Ordinul fracnmasonic; 13. Jurămîntul franc-masonic ; 14. Despre simbolismul masonic; 15. CLIPSAS; 16. Scandalul lojii P2 — Ceauşescu a fost mason; 17. Fraţi catolici şi fraţi masoni; 18. Franc-Masoneria feminină; 19. Franc-Masoneria feminină franceză ; 20. Comunitatea masonică europeană. 109 1. SIMBOLISTICA MASONICĂ I. OBIECTUL, CORPUL SIMBOLUL — Cele două coloane ale Templului : B. (Boaz) J. (Jakin) — Steaua în cinci colţuri care radiază — Balta — Compasul — Ciocanul de lemn (maiul) — Ramurile de acacia —Două mîini strînse — Forţa — Gratia (Frumuseţea) — Lumina, Inteligenţa şi ştiinţa — Gîndirea — Spiritul — Voinţa — Reînnoirea, cenţa — Unirea Metamorfoza, Ino~ Fifl. 22 — Siglă masonică 110 — Soarele — Luna — Raţiunea — Imaginaţia II. SFÎNTA TREIME — Tatăl — Mama — Fiul — Esenţa — Substanţa — Viaţa III. NUMERELE — Unu — Doi — Trei — întregul — Cele două extreme — Fiinţa, Realitatea, Adevărul 2. MITUL FUNDAMENTAL LEGENDA LUI HIRAM Se spune că regele Tyrului l-a trimis pe renumitul meseriaş Hiram, în calitate de Mare Arhitect, la curtea regelui Solomon, cu scopul de a conduce înălţarea unui templu dedicat lui Dumnezeu de către regele iudeilor. Hiram avea în subordinea lui 300 000 lucrători veniţi din toate ţările Pămîntului, fiecare vorbind limba sa proprie. Aceşti lucrători au fost împărţiţi după cît de multă meserie ştiau în următoarele categorii : Ucenic, Calfă şi Maestru. Evident, Maestrul Maeştrilor, Marele Arhitect al Templului lui Solomon era Hiram. în zilele de plată, ucenicii se grupau în spatele coloanei J a templului, calfele lingă coloana B, iar maeştrii în camera din mijloc. Trei calfe vroiau să obţină gradul de maestru deşi nu deţineau cunoştinţele necesare. Ştiind că Hiram avea obiceiul de a vizita la prînz lucrările efectuate, cei trei l-au aşteptat la cîte o poartă a templului cerîndu-i deconspirarea parolei de Maestru. Refuzaţi, l-au lovit şi omorît pe Hiram cu uneltele lor : rigla, cleştele (compasul) şi ciocanul de lemn (maiul), devenite apoi simboluri în Franc-Masonerie : rigla reprezintă precizia în execuţie, compasul — corectitudinea tranşantă în acţiune, iar ciocanul de lemn — voinţa aplicată. Locurile în care Hiram a fost lovit au căpătat şi ele o valoare simbolică pentru masoni: gîtul — sediul vieţii materiale, inima — sediul sufletului şi fruntea — sediul inteligenţei. Hiram a fost asasinat de cele trei calfe ce reprezintă pericolele care ameninţă progresul uman : Minciuna, Ignoranţa şi Ambiţia. Trupul celui ucis a fost înhumat într-o movilă solitară de pămînt din Libanul de azi, iar pe mormînt i s-a pus o tijă de acacia, arbore sacru la egipteni, ce simbolizează Inocenţa, Reînnoirea şi Metamorfoza. Principala căutare iniţiatică a masonilor vizează recuperarea „cuvîn-tului pierdut”, adică a parolei de meşter pe care Hiram refuzase s-o divulge. Acest cuvînt s-ar fi pierdut odată cu dispariţia Marelui Maestru al Templului. Astfel, mitul susţine că trei meşteri au plecat în căutarea lui Hiram şi i-au descoperit mormîntul, datorită ramurii de acacia. Ei conveniseră IU ca prima vorbă rostită la aflarea cadavrului să devină noua parolă de meşter. Aceasta a fost exclamaţia „macbeuaeh” ! (carnea cade de pe oase). De la sfîrşitul secolului al XYIII-lea, mitul fundamental — realizat şi el pe baza unor tradiţii foarte- obscure — suferă interpolări extravagante, cîteodată ridicole. De pildă, la un moment dat, a fost amestecată o poveste de dragoste între regina din Saba şi arhitectul regelui Solomon ! Oricum, pentru ramura „iudaizantă” a Masoneriei, e bine să se remarce că Hi ram nu este evreu, ci fenician. 3. ELEMENTE DE MASONERIE TERMENUL „MASON” Etimologia este, practic; necunoscută. Unii derivă acest termen din magii persani, preoţi ai focului; alţii îi consideră o formă coruptă a cuvintelor greceşti mysterion.şi my.stis (mister si neofit) sau din expresia imto soon (caut ceea ce e sigur). Există şi încercarea de a~l trage din r*^vV .„Aii tHhi Fig. 23 — Simbolul masonic al vigilenţei divine. cuvîntul ebraic grecizat masuroth (o constelaţie zodiacală). Acestea par însă etimologii fanteziste, menite să înnobileze cnvîntnl. Mai aproape de realitate ar putea fi încercarea de a deriva termenul din cuvîntul latin medieval massa (baston, măciucă). Se numeau domus massata acele clădiri păzite de un paznic înarmat cu o măciucă — ca, de pildă, spitalele pentru nebuni. în Evul Mediu, masonii operativi au construit asemenea spitale în Flandra — şi tocmai acolo este atestat, pentru prima dată, cuvîntul „mason”. Să mai semnalăm, ca o coincidenţă curioasă, că există un cuvînt ebraic massang sau massan care însemnă carieră de piatră. 112 LOJA în Evul Mediu, înaintş de a deschide un - şantier de construcţii,, masonii îşi înjghebau nişte colibe, pentru a locui pe perioada lucrului. . Aceste colibe se numeau loji. Termenul s-a păstrat şi desemnează azi atelierul sau templul masonic — încăperea unde se ţ>n întrunitile societăţii. De asemenea, el desemnează şi grupul masonic. (a) Loja ca încăpere Loja ca încăpere trebuie să respecte o serie de reguli privind amplasarea, forma şi.decorul. }»*’ Ca amplasare, pe cît posibil, loja va fi orientată pe axa est-vest şi-va fi izolată faţă de clădirile înconjurătoare. Se caută totdeauna ca încăperea lojei să fie la etaj. Ca formă, loja e un dreptunghi cu lungimea pe direcţia est-vest (lungimea va fi cel puţin cu 1/3 mai mare ca lăţimea). Tavanul ei este foarte înalt, iar căile de acces trebuie să fie în unghi — e strict interzisă intrarea directă. Sînt două uşi de intrare în lojă, situate la vest. în partea dreaptă se află intrarea pentru vizitatori şi membrii" lojei, care trec prin încăperea Fratelui Acoperitor (paznicul). Aceasta este numită Intrarea Acoperitorului sau Uşa Exterioară. în partea stîngă este intrarea dinspre camera de pregătire, care se numeşte Uşă Interioară sau Uşa de la N.Y. (vezi schema). Partea dinspre orient (est) a lojei trebuie să fie înălţată, iar ferestrele vor fi prevăzute fie pe acoperiş, fie la înălţime considerabilă faţă de podea. Decoraţia unei loje interzice folosirea imaginilor, statuilor sau emblemelor „zeităţilor păgîne”. Se admit imagini şi embleme numai de provenienţă biblică — dar, practic, apar simboluri alchimiste, cabbaliste, pita- 9 - c. 425 113. goreice, egiptene, ca să nu mai punem la socoteală pe cele legate strict de zidărie. Ca elemente generale de decor, loja cuprinde Biblia (Dumnezeu; de la sfîrşitul sec. al XlX-lea unele rituri renunţă la ea), echerul (Materia) şi compasul (Spiritul). Echerul este dedicat tuturor masonilor, iar compasul — Marelui Maestru. De asemenea,. ea mai conţine şi 6 bijuterii, 3 nespecifice (sau mobile — pot fi mutate în diferite părţi ale lojii) şi 3 specifice (sau imobile — fiecare aşezată într-o anumită parte a lojii). Vest Nord 1 3 •1 I-------------------------- 5 ! 6 2 _4 Sud Est — (l)Camera de pregătire ; (2) Camera Acoperitorului; (3) Uşa Interioară; (4) Uşa Exterioară; (5) Altar; (6) Platforma înălţată de la orient. Vest Nord Părţi nelocuite ale Europei Marea Mediterană Părţi nelocuile ale Africii O CD* 3 3 > ►d Sud Est Loja ca reprezentare a lumii cunoscute lui Solomon. în SUA, de pildă, bijuteriile specifice sînt echerul (la orient), nivela zidarului (la vest) şi firul cu plumb (la sud). La răsărit este locul Marelui Maestru sau al Venerabilului; iar în ,,punctele echinocţiale” se găsesc cele două coloane Jakin şi Boaz. Alte elemente mai frecvente sînt : steaua cu cinci colţuri, triplul tau ( capul de mort, triunghiul cu un ochi în mijloc, ciocanul de lemn. Podeaua lojii trebuie să conţină mozaicul masonic, iar tavanul va fi pictat astfel încît să reprezinte cerul înnorat, în lojile simbolice (primele 3 grade) perdelele şi tapiţeria au culoarea albastră (bleu ciel); în celelalte — roşu purpuriu. Ca semnificaţie, încăperea lojii reprezintă lumea. în mod teoretic, dreptunghiul ei trebuie să fie format din două pătrate, simbolizînd puterile unite ale întunericului şi luminii în timpul genezei. Se spune că forma dreptunghiulară a lojei corespunde lumii cunoscute pe vremea regelui Solomon (vezi schema), avînd în centrul ei bazinul Mării Mediterane. 114 (b) Loja ca grupare masonică Loja trebuie să fie justă (corectă), perfectă şi legală. E justă daca respectă legea sacră, e legală dacă s-a construit pe baza aprobărilor şi patentelor masonice şi e perfectă dacă posedă cel puţin şapte membri (se zice : trei pot conduce o lojă, cinci pot ţine o lojă, dar numai şapte pot alcătui o lojă perfectă). Fig. 25 — Pianul lojei 9 115. Jakm. De cu anumite Fi». 28 - Lojă rozicruciană ^m'S^Sîn^S'et°ri; -ap0i: un AcoPerit°r (paznic); un Trezorier X 1 ^cc-ctar. In uuicţfe ae rituri, există si alţi ofiţeri • doi Diaconi im im Mfstru de CeremoniL un Arhitect, un Librar, Ut/. * ’ Bau <î0i Înteîld«^, un Stegar, un Spătar; (c) Cele două col ou ne JdirJe fai nif1tc, şi ’^P» porticului». E vorba de cele două coloane **gae ,b91.unic‘n la intrarea în Templul din Ierusalim ca ->mvn--e a i-ionnsii-nu nu Dumnezeu de a sprijini poporul lui Izrael Pe nartea dreapm, «e alia şlîlpul Jakm. Numele derivă din cuS^elS^jS (Ien,Aa) >1 a~« ;a wawu) şi înseamnă „Dumnezeu va edifica (stabili) casa 116 lui îzrael”. Pe partea stingă se afla stîlpul Boaz. Numele e compus din b (în) şi oaz (putere) şi înseamnă „în putere (forţă) va fi stabilită (edificată)”. Coloanele erau din alamă, goale pe dinăuntru. Erau înalte de 8,1 m, aveau diametrul de 1,8 m, iar grosimea alamei era de 76 mm. Aveau capiteluri de formă ovală, înalte de 2,25 m. La îmbinarea capitelului cu coloana se arcuiau petale de crin, cam ca frunzele de acantă de pe capitelurile corintice. Acolo unde capitelul începea să se curbeze la maximum se încrustase o ţesătură de reţea, care-1 acoperea în întregime pînă sus. De această ţesătură atîrnau canaturi (franjuri) pe care se aflau încrustate două şiruri de rodii (cîte 100 pe şir). Masoneria a conservat amintirea coloanelor lui Solomon, dîndu-le următoarea semnificaţie: Jakin = Graţia şi Boaz = Forţa. CALENDARUL MASONIC Anii de după Cliristos cu care numărăm noi trecerea timpului -se numesc în Masonerie eră vulgară. în opoziţie cu era vulgară, fiecare rit masonic important are propriul său calendar : (a) Eitul York şi Bitul francez încep era lor în Anul Luminii (Anno Lucis, prescurtat A.L.) pe care îl consideră începutul lumii. După unii autori masoni, acesta ar fi fost anul 4001 î.d. Chr. — dar toate documentele masonice pe care le-am consultat îl fixau în anul 4000 î.d.Chr. (b) Bitul Scoţian îşi datează calendarul tot de la începutul lumii, dar — folosind cronologia evreiască — îl plasează în anul 3760 î.d.Chr., dată numită Anul Lumii (Anno Muncii, •prescurtat A.M.). (c) Masonii Boyal Arch îşi încep cronologia cu. anul 530 î.d.Chr., numit Anul Descoperirii (Anno Inventionis, prescurtat A.L). Atunci Zerub-babei a început construirea celui de-a doilea Templu. Anul Nou în Bitul York e plasat la 1 ianuarie, dar în Bitul francez el este la 1 martie, iar lunile sînt numerotate (prima, a doua, a treia, etc ...). în Bitul Scoţian, conform calendarului ebraic, Anul Nou este la 17 septembrie, iar lunile poartă denumirile evreieşti. CELE TREI STILURI Se zice că lojile masonice sînt susţinute de cîte o coloană âparţinînd celor 3 stiluri greceşti: doricul, ionicul şi corinticul. Doricul simbolizează puterea, iar coloana sa şi ofiţerul simbolic sînt plasaţi în vest; ionicul simbolizează frumuseţea, iar coloana sa şi ofiţerul simbolic sînt plasaţi în sud ; corinticul simbolizează înţelepciunea, iar coloana sa şi ofiţerul simbolic, sînt plasaţi în est. în anii din urmă, folosind simbolismul masonic al celor trei stiluri, dl. Nicolae Manolescu a scris o carte importantă de critică literară : „Arca lui Noe”. 117 DEDICAŢIE Cînd se ridică, o sală masonică, ea este dedicată Masoneriei, Yirtuţifi şi Carităţii Universale. Cu toate acestea, fiecare lojă are cîte un ,,patron” mitic. Cea mai veche figură de acest tip pare să fi fost regele Solomon, căruia i se dedicaseră o parte din lojile operative, precum şi o asociaţie a Camaraderiei. Odată cu creştinarea masivă a masonilor, un număr mare de loji îi acceptă ca ,,patroni” pe Sfinţii Ioan Botezătorul şi Ioan Evanghelistul. Această-„ioanizare” a Masoneriei trebuie pusă pe seama a două evenimente: (1) trecerea masonilor, în sec. al XlV-lea, sub protecţia Cavalerilor Ioaniţi (după distrugerea Templierilor); (2) faptul că sărbătorile dedicate Sfinţilor Ioan Botezătorul şi Ioan Evanghelistul cad în lunile iunie, respectiv decembrie, adică în lunile solstiţiilor — iar celebrarea solstiţiilor solare este o străveche tradiţie europeană, existentă însă din neolitic. în mod simbolic, în lojă, cei doi sfinţi sînt reprezentaţi ca două linii paralele ce încadrează cercul cu punct în mijloc (emblemă a divinităţii), în anul 1813, pentru a nu fi acuzate de sectarism, lojile engleze au schimbat semnificaţia liniilor paralele, declarînd că ele reprezintă pe Moise şi Solomon. Există şi un tip specific de dedicaţie : Capitule-le Arcului Regal sînt dedicate lui Zerubbabel, edificatorul celui de-al doilea Templu din Ierusalim ; Cantonamentele Ordinului paramasonic Cavalerii Templieri Moderni sînt dedicate Sf. Ioan Miluitorul; lojile Maeştrilor Mărcii sînt dedicate lui Hiram arhitectul; cele ale Maeştrilor Trecutului — Sfinţilor Ioan; iar cele ale Maeştrilor Foarte Desăvîrşiţi — regelui Solomon. NUMERE Masonii pretind că valoarea mistică şi virtutea divină a numerelor le-au fost transmise de către adepţii lui Pitagora. Oricum, probabil că aici a jucat un rol important şi Cabbala ev reiască, prin cele trei ramuri ale analizei sale literale; Gematria (interpretarea ezoterică a cuvintelor prin valoarea lor numerică), Notar ion (construirea unui cuvînt din iniţialele sau finalele altora, conţinute într-o propoziţie) şi Temură (anagrama). Mai ales Gematria e de luat în seamă. Conform doctrinei lui Pitagora, numerele sînt de două feluri: intelectuale şi ştiinţifice. Cele intelectuale au existat dintotdeauna în mintea divină — ele constituie baza ordinei universale. Cele ştiinţifice reprezintă cauza generatoare a multiplicităţii, care derivă din unitate. Ele sînt pare (numite si feminine, fiindcă se pot divide) şi impare (numite şi masculine). UNU — sau Monada reprezintă focul central, Divinitatea fără început şi sfîrşit, punctul în cerc. Era simbolul identităţii, egalităţii, existenţei, al armoniei şi conservării universale. DOI — era nenorocos şi denota principiul rău, întunericul. TREI — era numit „armonia perfectă”. După Aristotel, el conţine în sine însuşi un început, un mijloc şi un sfîrşit. Era un atribut al majorităţii zeităţilor şi apare în majoritatea misterelor. Pentru Francmasoni, el este cel mai important din toate numerele mistice-. întreg ritualul masonic 118 este bazat pe. numărul trei (trei grade simbolice, trei ofiţeri principali, trei stîlpi de susţinere, trei ornamente, trei lumini principale şi trei secundare, trei bijuterii specifice şi trei nespecifice, vîrsta Ucenicului e de trei ani etc). PATRU — era un număr divin; o parte din numele dat zeităţilor e format din patru litere; la evrei JHVH; la egipteni AMON; la assirieni ADAD ; la persani SYRE. Pe baza lui, pitagoricienii formau ,,tetractys”-ul, simbolul lor sacru, cuprinzînd zece virgule aranjate în triunghi echilateral cu latura alcătuită din cite patru virgule. Francmasonii susţin (total aberant, dar în stil caracteristic) că evreul Ezekiel l-ar fi iniţiat pe Pita-gora în misterul tetractys-ului. CINCI — este numit ,,număr hermafrodit”, deoarece e format dintr-un număr feminin ,,2” şi un număr masculin ,,3”. De aceea semnifică lumina, natura, căsnicia. Steaua în cinci colţuri (formată dintr-un triunghi triplu cu cinci linii şi cinci vîrfuri) simboliza la pitagoricini sănătatea. Cabbaliştii considerau această emblemă drept talisman (cu numele Divinităţii scris în centru şi la fiecare vîrf). Francmasonii au adoptat acest simbol, ca şi importanţa numărului cinci (vîrsta Calfei). ŞASE — este şi el considerat număr perfect, căci părţile sale alicote, adunate, îl dau ca rezultat pe el însuşi : 1+2+3 = 6. Simboliza dreptatea şi sănătatea. ŞAPTE — număr considerat venerabil. Are o importanţă covîrşi-toare, în toate sistemele mitice ale lumii. Pentru pitagoricieni el se referea la creaţia lumii şi era alcătuit din două figuri perfecte (triunghi şi pătrat). La evrei, ca şi în creştinism şi mahomedanism, facerea a avut loc în şapte zile — de aici o influenţă uriaşă a simbolismului lui şapte. Această influenţă e vizibilă şi în Francmasonerie (vîrsta Maestrului e de şapte ani şi mai mult). OPT — e considerat primul cub (2x2x2) şi semnifică prietenia, prudenţa, sfatul şi dreptatea. Desemnează legea primitivă a naturii, cînd toţi oamenii erau egali. NOUĂ — era ,,teleios” (perfect, încheiat), căci reprezenta lunile de gestaţie ale fiinţei umane. Francmasonii îl numesc ,,de 3 ori 3” şi îi acordă mare importanţă, în special prin multiplii săi 27 şi 81. ZECE — era numit cer, paradis, căci reprezenta împlinirea desă-vîrşită a tuturor lucrurilor — e alcătuit din monadă, diadă,triadă şi tetractys (1+2+3+4 =10). Aşadar, se considera că el cuprinde toate relaţiile numerice şi armonice. SEMNE DE RECUNOAŞTERE ALE MASONERIEI ALBASTRE Semnele de recunoaştere cuprind : semne, atingeri, parole şi cuvînt sacru. UCENIC (gradul 1). Semne : 1. Se ţine gîtul cu mina dreaptă deschisă în formă de echer (degetul mare despărţit de eelelalte patru degete care stau unite). 2. Se trage mîna orizontal spre umărul drept şi apoi se lasă să cadă de-a lungul corpului, cu braţul alungit, ceea ce desenează un echer. Atingeri :-Se ia mina dreaptă a interlocutorului şi se bate cu degetul mare de 3 ori, în mod egal, pe prima falangă a arătorului. Apoi se apasă uşor cu unghia degetului mare acea falangă — astfel e cerut cuvîntul. Cuviut sacru : Boaz. CALFĂ (gradul 2) Senine: 1. Se duce mina la inimă cu degetele puţin rotunjite, ca şi cum ar vrea să prindă-ceva. 2. Se ridică mina stingă, eu palma deschisă, piuă la înălţimea capului, cotul fiind lipit de corp). 3. Se retrage orizontal mîna dreaptă spre flancul drept şi se lasă să cadă de-a lungul corpului, cu" braţul alungit; simultan, se coboară mîna stingă în lungul corpului-. Atingeri: Se ia mîna dreaptă a interlocutorului şi se loveşte cu degetul'măre de ■“ mi (a'treia oară mai lung) pe prima 'falangă a degetului mijlociu. După +> v; <. A, - • o f> r $ Cti, V, x y. &h dl «f 4* îl «s ?* V , < A i(L,U W. jji 'H y v x\ y> tt Bc a?, <#,c cti, t Z’U i^; 7 1 v b $ 0 t -Jt 4% 3 , f, ? # <*/ < + ■+<+ ■ / x? ’b E|->> C\ x dţ b \ ^w/ i /V» -\N | i’ijj. 27 — Alfabet masonic 121 tabelelor următoare : care se citesc astfel: b = (a*); d = (c-) etc. a — j i - □ s - n 1) - ii] 1 - □ t - n? c — □ m - C ii - v d - U n - E v - V e — L o - J x - < f - la P - -1 ,y - A g -h - □ u q - n r - El z — > Mai au alfabete proprii: Cavalerul Rozicrucian, Prinţul Tabernacolului, Marele Inspector Inchizitor Comandor, Sublimul Prinţ al Secretului Regal, Cavalerul Kadosh. Abrevierile masonice sînt însoţite de trei puncte dispuse în triunghi. Pluralul se formează prin dublarea iniţialelor. 4. TRĂSĂTURILE NECESARE UNUI NEOFIT (nou iniţial) Un neofit trebuie să exercite discreţia, să practice toleranţa, să se deprindă a ciopli piatra brută. Ceremonialul tradiţional de recepţie nu are valoare decît prin contribuţia vie a neofitului, care trebuie să se silească a-şi armoniza viaţa cu noua disciplină pe care a acceptat-o. în primul rînd i se recomandă discreţia. Ce înseamnă asta? De ce discreţie, cînd nu avem a ascunde nimic? A fi discret, a tăcea şi a asculta e o bună rînduială pentru un om care vrea să se deprindă a gîndi. Ideile se dezvoltă şi rodesc în meditaţie şi tăcere, într-un fel de colocviu cu tine însuţi. Opiniile bine raţionate sînt un rezultat al dezbaterilor intime. înţeleptul cugetă mult şi vorbeşte puţin. Un neofit trebuie, în general, să se arate foarte rezervat faţă de profani. Orice prozelitism intempestiv îi este interzis. Adevărurile rău înţelese sînt ca otrăvurile medicinale greşit administrate. 122 A fi înţeles rău de neinteligenţi sau rău-voitori e şi dăunător şi primejdios. Masoneria, în oficiile ei, se adresează şi inteligenţei şi imaginaţiei şi sentimentului. Tradiţiile şi simbolurile ei nu pot fi expuse în convorbiri particulare, în mijlocul frivolităţii obişnuite, fără a provoca zîmbete ori Nedumerire. -Neofitului i se recomandă deci răbdare... Să asculte orice păreri şi demonstraţii ale altora încercînd să-şi facă judecata sa proprie în afară de presiuni şi interese., avînd deasupra sa lumina ideală a Binelui obştesc şi a Justiţiei în sine. (Extrase din Guvîntarea Marelui Maestru al Eranc-Masoneriei Române Unite, Mihail Sadoveanu, rostită la primul Conveni federal, Bucureşti, 15 aprilie 1934) 5. RITUALUL DE INIŢIERE Bărbatul care doreşte să devină fraiic-mason trebuie să ceară unei persoane din ordinul respectiv să-l propună. Masonul în cauză se adresează Venerabilului lojii şi cererea este luată în discuţie la prima reuniune. Dacă nu sînt voturi ostile, Venerabilul desemnează trei Fraţi care trebuie să facă, fiecare separat, o anchetă asupra vieţii, ocupaţiilor, moralităţii, ideilor, instrucţiei şi activităţii politico-sociale a neiniţiatului. Fiecare Frate îşi prezintă raportul şi concluziile sale. La următoarea reuniune, Venerabilul citeşte rezultatele anchetelor şi pune la vot cererea profanului. Dacă loja acceptă, neiniţiatul este convocat; Fratele care l-a propus trebuie să-l aducă la ora convenită. Este condus într-un colţ retras (cabinetul de reflecţie), tapisat în negru şi decorat cu douătibii încrucişate sub un cap de mort. Marele Expert îi explică de ce trebuie să mediteze asupra unei devize care-1 va ajuta să înceapă o nouă viaţă. I se pun întrebări despre el, familia sa şi umanitate în general, la care trebuie să răspundă. Trebuie, de asemenea, să-şi redacteze un testament pur filosofic. Pentru a răspunde la întrebări, care nu sînt de loc simple şi pentru a-şi redata testamentul, viitorul ucenic trebuie să reflecteze profund. Pe unul din zidurile cabinetului de reflecţie este înscrisă formula alchimistă „V.I.T.R.I.O.L.”, care semnifică: ,,Visita Interiora Terra, Rectificando Invenies Qccultum Lapidem” (Vizitînd interiorul pămîn-tului şi rectificînd, vei găsi piatra ocultă, filosofală). Alte simboluri decorează cabinerul de reflecţie : o coasă (simbolul morţii), o clepsidră (scurgerea timpului), un cocoş (simbolul forţei care se trezeşte). Craniul uman aminteşte că viaţa noastră pe Pămînt este efemeră. După ce şi-a completat testamentul, viitorul mason iese din cabinetul de reflecţie. înainte de a pătrunde în Templu i se pune în piciorul sting un papuc (semn al respectului), are pieptul descoperit în zona inimii (simbol al sincerităţii), braţul lui drept este dcscoperit(simbol al forţei). I se pune o banderolă pe ochi (semn că se află 'sub influenţa tenebrelor) şi o 123 sfoară pe umăr (simbol al supunerii). înainte de intrarea în Templu, candidatul depune în păstrare temporară toate obiectele metalice, inclusiv monede, precum şi cartea sa de identitate, ceea ce semnifică faptul că va renaşte spiritual pentru o viaţa nouă în cadrul Lojei. _ Iniţierea masonică Fiecărui grad masonic îi corespunde o instrucţie specifică, concretizată între altele intr-o serie de întrebări şi răspunsuri. întrebările sînt puse în aşa tel incit să stimuleze reflecţia, iar răspunsurile trebuie date textual ca în următorul ghid : I. Care este legătura nare ne uneşte? E. Franc-Masoneria. I. Ce este Franc-Masoneria? E. Este o alianţă universală a oamenilor luminaţi, uniţi pentru a munci în comun la perfecţionarea intelectuală şi morală a umanităţii. I. Franc-Masoneria este o religie? K. Na este o religie în sensul îngust al cuvîntului. Dar, mai bine decît orice instituţie, ea uneşte oamenii între ei. Din acest punct de vedere • este o religie în sensul cel mai larg şi mai elevat al cuvîntului. I. Ce este un Mason? E. Este un om născut liber şi avînd moravuri bune, prieten în mod egal al bogatului şi al săracului, clacă aceştia sînt virtuoşi. I. Ce înseamnă ,,născut liber” ? E. Omul născut liber este cel care vrea să renască la o nouă viaţă pe care i-o conferă iniţierea. I. Pentru ee spuneţi dvs: că un Mason este .în mod egal prieten al bogatului şi al săracului, dacă aceştia sînt virtuoşi? R. Pentru a indica faptul că valoarea individuală trebuie să fie apreciată în funcţie de calităţile morale. Stima adresată cuiva nu trebuie să se măsoare decît după constanţa şi energia pe care respectivul le aduce pentru realizarea binelui. I. Care sînt datoriile unui Mason ? E. Să evite viciul şi să practice virtutea. I. Cum trebuie să practice virtutea un Mason? E. Preferind 'tuturor lucrurilor, Dreptatea şi Adevărul. I. Ce este salariul pentru un Mason? E. Recompensa muncii sale, măsura rezultatului pe care acesta îl aduce. I. Prin ce se exprimă ,,salariul” urnii Mason? E. Prin perfecţionarea graduală atinsă de acesta. I. Ce este o Lojă masonică? E. Este - locul secret care serveşte drept adăpost Masonilor pentru a-şi apăra lucrările lor. I. Pe ce se bazează Loja dv? E. Pe trei mari piloni numiţi : înţelepciune, Forţă şi Frumuseţe, înţelepciunea inventează, Forţa execută şi Frumuseţea împodobeşte.* 124 îi xszt IM» 5i aorcso I. Explicaţi acest trăim nu este decît pe jumătate tJSfEERSi ***£?? l“ ”mbrS’-—- Fijj. 25! - IniţiciC masonică p"iu “ masonic. I. Ce aţi învăţat intrînd în Lojă? E. Că nu este suficient pentru un om să fie în prezenţa Adevărului pentru a-1 cunoaşte. Lumina nu străfulgera spiritul uman atunci cînd cineva (ceva) se opune înţelegerii (cunoaşterii). încă ne orbesc atîtea iluzii şi prejudecăţi, obscuritatea domneşte şi noi rămînem insensibili la splendoarea adevărului. I. Ce înţelegeţi prin ,,lumină”? E. Soarele, Luna şi Maestrul Lojii. I. Ce raport simbolic există între aceste astre şi Maestrul Lojii ? E. Soarele reprezintă raţiunea care luminează inteligenţele, Luna — imaginaţia care vizează ideile şi Maestrul Lojii simbolizează principiul conştient iluminat de cele două astre simbolice. I. De unde vine Maestrul Lojii? E. Din Orient. I. Ce semnifică Occidentul în raport cu Orientul? E. Orientul marchează direcţia de unde provine Lumina, iar Occidentul regiunea spre care ea se îndreaptă. Occidentul înseamnă, ca urmare, lumea vizibilă, tot ceea ce este concret; Orientul, din contră, reprezintă lumea inteligibilă, care nu se relevă decît spiritului, în alţi termeni, tot ceea ce este abstract. I. De unde vin Ucenicii? E. Din zonele nordice mai puţin luminate. Ei nu primesc decît o instrucţie elementară în Masonerie. I. La ce oră încep şi termină Masonii lucrările lor? E. Alegoric, lucrările se deschid la prînz şi se sfîrşesc la miezul nopţii. I. Ce semnifică aceste momente ? E. Faptul că omul atinge jumătatea carierei sale la mijlocul vieţii şi apoi, pînă la sfîrşitul vieţii trebuie să depună efortul propriu pentru fericirea comună. I. Care este ora cea mai potrivită pentru o acţiune? E. Acţiunea nu este utilă decît dacă vine la momentul potrivit. Cuceririle progresului nu se îndeplinesc decît la anumite ore. Arătîndu-te prea nerăbdător, rişti să distrugi ceea ce este pe cale de pregătire. Trebuie să ştii să aştepţi momentul psihologic : a acţiona prea devreme sau prea târziu antrenează un egal insucces. I. Ce vîrstă aveţi? E. Trei ani. I. Ce semnifică acest răspuns? E. Vîrsta masonică a unui Frate echivalează cm gradul său. Ucenicul mason are trei ani pentru că el trebuie să fie iniţiat în misterele primelor trei numere. I. Care sînt aceste mistere? E. Consecinţele logice deduse din proprietăţile intrinseci ale numerelor. Eaţiunea se bazează pe aceste noţiuni abstracte pentru că ea încearcă să rezolve problema existenţei lucrurilor. I. Ce aţi învăţat din studiul numărului UNU ? E. Că totul este unic, existent ca întreg. I. Dar al' numărului DOI ? E. Inteligenţa umană desemnează artificial limitele fiecărui UNU. Unitatea întregului este astfel închisă între două extreme care nu sînt pure abstracţii. 126 I. Ce rezultă de aici ? R. Că Fiinţa, Realitatea cu Adevărul au drept simbol numărul TREI. I. I)e ce? R. Pentru că Fiinţa sau ceea ce este, ne apare ca al treilea termen pentru care extremele opuse se conciliază. I. Pentru ce trudeşte un Ucenic ? R. Să finiseze o piatră brută şi să-i dea o formă adecvată destinaţiei sale. I. Ce este aceea ,,piatră brută”? R. Este produsul grosier al naturii, pe care meseria îl lustruieşte şi îl transformă. T. Care sînt uneltele Ucenicului? R. Dalta şi ciocanul de lemn. I. Ce semnifică acestea? R. Dalta reprezintă gîndirea elaborată, hotărîrea luată, iar ciocanul — voinţa care o pune în mişcare. I. Ce semnifică treapta uceniciei? R. Zelul pe care trebuie să-l arătăm mergînd spre cel care ne luminează. I. Aveţi vreo ambiţie? R. Una singură : să aspir la onoarea de a fi primit în rîndul Calfelor. 6. MARE ALES CAVALER KADOSII GRADUL 30 AL RITULUI SCOŢIAN VECHI ŞI ACCEPTAT - Termenul Kadosh înseamnă ,,sfînt” sau ,,ales”. în antichitate, în Orient, persoanele care ajungeau demnitari purtau un obiect, care să arate că sînt kadosh — ,,alese”. Numele s-a transferat apoi asupra obiectului însuşi. îl vom regăsi sub forma ,,caduceus” şi în mitologia greco-romană, unde era bastonul lui Hermes (Mercur). Ceremonia de primire Loja are 4 încăperi, iar iniţierea are loc în a patra. Prima încăpere e decorată în negru ; o singură lampă de formă triunghiulară o luminează, iar atmosfera e de cavou. Se pătrunde intr-un cabinet de reflecţie care conţine simboluri ale .morţii şi perisabilităţii. Aici candidatul e lăsat să aştepte o perioadă. Apoi, e introdus în a doua încăpere, decorată în alb. în centrul ei se află două altare. Pe unul stă o urnă în care arde alcool, pe celălalt jăratic şi tămîie. Acum candidatul se întîlneşte cu preotul sacrificator care îl avertizează, arde tămîia şi îl conduce în .a treia încăpere. 127 A treia încăpere e decorată în albastru, iar pe tavanul ei arcuit sînt pictate stele. Această cameră e luminată de trei luminări înalte, galbene, de formă conică. Ea reprezintă areopagul. Aici, candidatul trebuie să argumenteze sinceritatea dorinţei sale de a fi iniţiat în gradul 30 şi trebuie să jure că va păstra secretul. Abia apoi e admis în a patra încăpere, decorată în roşu. La orient se află un tron vegheat de stema unui vultur bicefal încoronat, cu aripile întinse şi cu o sabie în gheare. Camera e luminată de 12 luminări de formă conică. Aici se află adunaţi membrii lojii. Adunarea se numeşte ,,senat”, iar fraţii masoni — ,,cavaleri”. Tot aici se găseşte scara misterioasă. Seara misterioasă Are şapte trepte. Candidatul urcă pe fiecare, în timp ce un hiero-fant (cel care iniţiază) îi explică înţelesul treptelor. Hierofantul rămîne nevăzut. După ce candidatul ajunge pe ultima treaptă, seaia se lasă în jos, iar el trece peste ea (nu are voie să coboare). Apoi citeşte inscripţia de pe partea de jos a scării: „îsec plus ultra”. Cele 7 trepte Prima treaptă se numeşte Isedakah (corectitudine), a doua — •Shor-laban (oaia albă), a treia — Mathok (dulceaţă), a patra — Emunali ( adevăr ascuns), a cincea — Hamal saggi (muncă grea), a şasea — Sabbal (răbdare), iar a şaptea — Gemunah, Binah, Tebunah (răsplată, iuţeli-a gentă, prudenţă). După o anumită interpretare, urcarea celor 7 trepte ar reprezenta evoluţia Soarelui între punctele zodiacale Berbecul şi Balanţa. De fapt, cunoscătorii istorici religiilor descoperă uşor în scara misterioasă drumul iniţiatului către desăvîrşire (7 e un număr mistic; iar astfel de „scări” simbolizează mereu efortul către atingerea stadiului suprem, al desăvârşirii- si înţelegerii totale.) Alte .semnificaţii «le gradului în 1959, Scrge Huliri a legat scenariul pe care candidatul îl află in timpul iniţierii în gradul Cavaler Prusian sau Xoahit de tradiţiile Sfintei Tehnic, o asociaţie a „judecătorilor liberi”, foarte puternică în statele germane, mai ales în Westfalia, din sec. al XlII-lea pînă în sce. alXIX-lea. Tribunalele secrete westfaliene aveau ea rol suplinirea justiţiei oficiale şi împarteau dreptatea cu o eficacitate de temut. Cavalerii Noahiţi sînt subalternii Kadoshului, Este mai mult deeit probabil că gradul de Cavaler Kadosh reprezintă şi tribunalul seeiet al Masoneriei care a pronunţat -nu de puţine ori — sentinţe capitale împotriva celor mai puternici oameni de stat din lume (vezi, do nildă. straniile morţi ale lui Xapoleon îşi Xapo-leon al III-lea). Eeeeud mm m că sentinţe moiiere au fost pronunţate împotriva dictatorilor cmvm işJi din Europa Psl. întind ilustru condamnat al acestui tribunal secret a fost regele. Ludovic al XVI-lea. Xe-a parvenit relatarea iniţierii ducelui de Chartres în gradul Cavaler Kadosh, iniţiere petrecută cu 28 de ani înaintea revoluţiei franceze din 1789. în cursul acestei iniţieri el a trebuit să „ucidă” un manechin încoronat, simbol al regalităţii, spunîndu-i-se că astfel vor fi răzbunaţi Templierii şi Marele lor Maestru Jacques de Molay, ars pe rug în anul 1314, din ordinul regelui Filip cel Frumos. Mai tîrziu, deputaţii care vor vota ghilotinarea regelui Ludovic al XVI-lea vor fi, în proporţie zdrobitoare, francmasoni. 7. RITURI NEOBIŞNUITE ALE MASONILOR Masoneria operativă a avut şi o serie de rituri sîngeroase, constînd în jertfe omeneşti, a căror amintire dăinuie în Franc-Masoneria speculativă de astăzi. Aceste rituri sîngeroase sînt atestate încă din anii 2500—2000 înainte de Christos şi sînt menţionate în cartea lui Iosua din Biblie. Ele s-au perpetat pînă astăzi — ultima lor apariţie pe care o cunoaştem a fost înregistrată în anul 1966 (în Senegal). Riturile sîngeroase constau în jertfa zidirii. Orice construcţie era interpretată ca un organism, căruia îi trebuia tăria şi coerenţa pe care numai sufletul o poate conferi. De aceea trebuia zidit un om în temelie, pentru ca sufletul său să treacă în substanţa construcţiei. Legenda lui Hiram — mitul fundamental al Masoneriei — arată că prima jertfă a fost chiar Marele Meşter : uciderea lui Hiram de către cele 3 calfe putînd fi interpretată ca un act de sacrificare. De altminteri, dovezi din Scoţia (legenda Sf. Oran), Ţara Galilor (legenda Sf. Collum Cille), Franţa (podul de pe malul Morbihanului), Letonia (biserica din Lestenei), România (Biserica Neagră din Braşov) arată că jertfirea unuia din constructori (ucenic, calfă sau meşter) se practica pe scară largă. Tot în această categorie, de sacrificiu al zidarilor, intră şi miturile privind sacrificarea celei mai dragi fiinţe a unui constructor — mamă, soţie sau copil. Posedăm atestări din zona balcanică (legenda Meşterului Manole), Germania (cetatea Henneberg, turnul Winneburg) sau U.R.S.S. (în Republica Osetină. Se pare, însă, că zidarilor nu le-a convenit multă vreme să se jertfească pe sine sau pe cele mai scumpe fiinţe ale lor. Exemple din Europa (de la cronica lui Nennius din sec. al X-lea pînă azi), Asia ori Africa arată că ei procedau mult mai frecvent la răpirea, cumpărarea sau amăgirea unei fiinţe omeneşti. Amăgirea, de pildă, se efectua după anumite reguli: copilul era întrebat dacă vrea să devină „păzitorul cheilor” şi, la răspunsul afirmativ, era zidit; alteori copilul era pus să aleagă între pîine şi aur — dacă alegea aurul era zidit; se săpa o groapă şi prfmul care se apropia din curiozitate era zidit; majoritatea copiilor erau momiţi cu dulciuri şi mîncare; în fine, oameni săraci erau înhăţaţi şi apoi zidiţi. Din chiar enumerarea aceasta se constată că masonii preferau ca jertfe copiii. De aceea nu sînt rare cazurile cînd populaţia din anumite zone unde dispăreau copii i-a acuzat violent pe zidari şi constructori, mai ales dacă prin preajmă se ridica vreun edificiu important. 9 - c. 425 129 Practica sacrificiului omenesc a îngrijorat autorităţile şi este unul din motivele persecutării Masoneriei operative. Foarte adesea regele, regina sau nobilul local intervin pentru a salva jertfele (legende din Germania, Suedia, Anglia). De asemenea, preoţii catolici au protestat împotriva acestui obicei, cu toate că un număr incredibil de mare de biserici (atît catolice cit şi ortodoxe şi protestante) par a fi fost construite prin îndeplinirea jertfei zidirii. Ultima intervenţie notabilă a autorităţilor s-a consumat prin anul 1884, cînd se construia o şcoală de ţesătorie în localitatea Brad de pe rîul Sava : atunci au fost salvate mai multe fete de ţărani amăgite pentru a fi zidite în temelii. Astăzi, constructorii care vor să respecte obiceiul apelează la substi-titute : se zideşte umbra sau fotografia unui om. Există credinţa (de esenţă magică) potrivit căreia omul respectiv moare peste 40 de zile sau peste un an. în Bomânia, de pildă, dovezi recente despre zidirea umbrei sau a fotografiei au fost culese în anul 1969 de către cercetătorul Ion Taloş. 8. RITURI ALE FRANC-MASONERIEI — cronologie 1735 — 1819 — Anul apariţiei Denumirea ritului ? 1735 — al Patriarhului Uoe ? 1736 — Scoţian al lui Eamsay (vechi, primitiv, cu 5 grade, deve- nite mai tîrziu 7) ? 1740 — Heredom din Kilwinning 1742 — Ordini. Fidelităţii 1744 — Ancorei 1746 — Areopagiştilor 1747 — Scoţian, iacobit, fondat de Charles Eduard Stuart 1748 — Aleşilor Adevărului din Eennes — Bătrînei Nurori din Toulouse 1750 — Iluminaţilor din Stockholm 1756 — Noahit sau al Cavalerilor prusaci 1757 — Cavalerii Orientului 1758 — împăraţilor Orientului şi Occidentului, supranumit al Perfecţiunii sau Ritul lui Heredom (25 grade) 1760 — Strictei Obsevări 1762 — Athitecţilor Africii Asiaticilor, Suferinzilor, Căutătorilor, Prinţilor morţii, al Eeformaţilor din Dresda 1766 — Steaua Strălucitoare, fondat de baronul Tschudi 1767 — Eozicrucienii 1768 — Cavalerii Sfintei Cetăţi — Aleşii Coeni 1770 — Fraţii negri 130 1772 — Scadinavii — Hermetic 1773 — Filareţilor, fondat de Lavalette de Langes, Court de G6be-lin, Hericourt, prinţul Hessa 1776 — Iluminaţii din Bavaria, fondat de Weishaupt — Independenţii — Perfecţii iniţiaţi ai Egiptului 1779 — Iluminaţii din Avignon (sistem Swedenborg) 1780 — Sublimii Maeştri ai Anului luminos (discripoli ai lui Pita- gora) — Filadelfilor din Narbonne (7 grade) — Martiniştilor, fondat de Sf. Martin (7 grade) 1781 — Cavalerii şi Nimfele Trandafirului (1 grad) —■ Masonii Deşertului — Egiptean, fondat de Cagliostro 1782 — Armoniei universale, fondat de Mesmer 1783 — Iluminaţii Zodiacului — al lui Zoroastru 1784 — al înaltei Masonerii egiptene de adopţiune, fondat tot de Cagliostro 1787 — al Masoneriei Adoniramite 1801 — Sofiscienii, fondat de Cuvelier de Treves 1804 — Templierii Moderni, fondat de dr. Ledru şi Fabre-Palaprat 1807 — Ordinul Mizericordiei 1809 — Cavalerii lui Christos, fondat de Em. de Nunez 1816 — Noahiţii francezi (Masonii Napoleonieni) 1818 — Ordinul persan filosofic, fondat de Erzerum 1819 — Rigizii observatori, fondat de 7 ofiţeri ai Marelui Orient; din Franţa după Gerard Şerbănesco — Histoire de la Franc-Masonnerie Universelle, voi. II, Les editions Intercontinentale, Beauronne, Dordogne, Paris, 1964, p. 413-415 9. PRINCIPALELE RITURI MASONICE DIN SEC. AL XIX-LEA Majoritatea riturilor masonice practicate astâzi continuă pe cele stabilite în sec. al XlX-lea. Aproape toate au primele 3 grade identice. (Ucenic, Calfă, Maestru) deoarece adevărata Masonerie (rădăcina riturilor şi obedienţelor actuale) a avut în 1723 două grade, iar din 1738 — trei. în genere, această Masonerie veche şi respectabilă se baza pe mitul uciderii lui Hiram (numit şi Adonhiram sau Hiram Abiff) care era relatat în cadrul iniţierii în gradul 3 — Maestru. Tot atunci, iniţiatul cunoştea şi cuvîntul sacru Macbenach care a devenit parola maeştrilor (meşterilor) zidari după dispariţia lui Hiram. 131 Vechea Franc-Masonerie, alcătuită din 3 grade, este numită azi ,,simbolică” sau ,,albastră” (deoarece în costumul Marelui Maestru şi în decorul Lojilor predomină culoarea albastru). Gradele adăugate ulterior (din 1742 încoace) fac parte din Franc-Masoneria ,,roşie”. La început, aceste grade completau mitul lui Hiram — maeştrii aleşi ai celor 9 şi ai celor 15 aflau cum a fost răzbunat Hiram, ca şi numele ucigaşilor lui; iar în gradul Holy Royal Arch (Sfîntul Arc Regal) se afla cuvîntul pierdut, adică parola maeştrilor pe care o deţinuseră doar Hiram ucisul (arhitect al Templului), regele 'Solomon şi fenicianul Hiram, rege al Tyrului. Ulterior, însă, iniţierilor rozicruciene, legendele Templierilor, ba chiar şi amintirile misterele antice ori ale societăţilor judiciare secrete (de tip Sfînta Vehmă) au intrat în componenţa gradelor masonice superioare, realizîndu-se un sincretism interesant. Iată acum principalele rituri masonice din sec. al XlX-lea : Ritul York Este unul din cele mai răspîndire, mai ales datorită difuziunii sale în America. Se spune că, pe vremea Masoneriei operative, prima Mare Lojă a Angliei s-ar fi reunit la York în 926, adoptînd prima Constituţie. De aici se trage marele prestigiu masonic al localităţii engleze.Acest rit are 7 grade : primele 3 corespunzînd Franc-Masoneriei albastre (pe care de fapt, tocmai ritul York a organizat-o); apoi urmează : 4. Mark Maşter; 5. Fast Maşter; 6. Most Excellent Maşter; 7. Holy Royal Arch (am păstrat denumirile engleze pentru exactitate). Ca urmare a unei convenţii a lojilor, din 1813 ritul înglobează şi ,,Ordine cavalereşti” —- Cavaleri de Malta, Rozicrucieni, Templieri. Ritul francez sau modem Are tot şapte grade : primele 3 ca în Masoneria albastră; 4/ Ales; 5. Maestru scoţian; 6. Cavaler al Orientului; 7. Rozicrucian. Ritul scoţian vechi şi acceptat Este, alături de ritul York, cel mai răspîndit. Prestigiul Scoţiei în Masonerie provine de la legenda refugierii Templierilor în Scoţia, pe muntele Heroden, în vremea regelui Robert Bruce. Rozicrucienii pretindeau, de asemenea, că spaţiul sacru al Ordinului lor este Abaţia Kilwin-ning din Scoţia. Acest rit are 33 de grade, începînd tot cu gradele albastre. Este condus de Mari Consilii Supreme, iar gradul 18 (Cavaler Rozicrucian) este considerat cel al iniţierii totale—după ce-1 dobîndeşte, individul poate asista la orice reuniune a oricărei Loji masonice, indiferent de grad. Ritul a fost fondat în 1758 de maestrul de balet Lacome şi croitorul Pirlet, doi francezi şi avea 25 de grade. Apoi, prin diaspora evreiască, s-a răspîndit în America, unde evreii i-au mai adaugat 8 grade, în 1797. La începutul sec. al XlX-lea se reîntoarce în Franţa, în forma actuală. 132 Din anul 1982, pentru Anglia,' Suveran Mare Comandor a devenit Harold Devereaux Still care este şi Marele Maestru al Ordinelor Religioase, Militare şi Masonice Unite ale Sf. Ioan din Palestina, Rhodos şi Malta. însă centrul mondial al ritului se află la Charleston (SUA), unde există Supremul Consiliu-Mamă al lumii. Ritul scoţian primitiv A fost fondat, prin modificarea Ritului Perfecţiunii, în Belgia, la Samur, de către avocatul Marehot. S-a practicat numai în Belgia şi România. Are 33 de grade, după cum urmează : primele 3 ca în Masoneria albastră; 4. Maestru Perfect; 5. Maestru Irlandez ; 6. Ales al Celor Rouă; 7. Ales al Recunoscutului; 8. Ales al Celor Cinsprezeee; 9. Maestru Ilustru,; 10. Ales Perfect; 11. Arhitect Minor; 12. Mare Arhitect; 13. Arhitect Sublim; 14. Maestru în Arhitectura Perfectă; 15. Arc Regal; 16. Cavaler Prusian; 17. Cavaler al Orientului; 18. Prinţ al Ierusalimului 19. Maestru al Tuturor Lojelor; 20. Cavaler al Occidentului; 21. Cavaler al Palestinei; 22. Prinţ Suveran Bozicrueian; 23. Sublim Mason Scoţian ; 24. Cavaler al Soarelui; 25. Măre Mason Scoţian al Sf. Andrei; 26. Maestru al Secretului; 27. Cavaler al Vulturului Regru ; 28. Cavaler Kâdosh; 29. Mare Ales al Adevărului; 30. Rovice al Interiorului; 31. Cavaler al Interiorului; 32. Prefect al Interiorului; 33. Comandor al Interiorului. Ritul lui Svvedenborg (poet, om de ştiinţă, teolog şi mistic suedez din sec. al XVIII-lea). Are 6 grade; 1. Ucenic; 2. Calfă; 3. Maestru teosof; 4. Iluminat teosof; 5. Frate albastru; 6. Frate roşu. A fost fondat în 1783 de către marchizul de Thome, care a modificat Ordinul Iluminaţilor dinAvignon în sensul respectării mai exacte a doctrinei iui Swedenborg. Ritul lui Zinnendorf A fost inventat de contele Zinnendorf (medic al împăratului Carol al Vl-lea). Are 7 grade, împărţite în 3 secţiuni: 1. Masonerie albastră; 2. Masonerie roşie; 3. Masonerie a capitulului (adunare canonică sau cavalerească). Riturile Misraim şi Memfis Ritu Misraim avea 90 de grade, împărţite în 4 secţiuni: 1. Simbolică ; 2. Filosofică; 3. Mistică; 4. Cabalistică. A fost fondat la Milano în 1805. Ritul Memfis îl copiază, dar are 91 de grade împărţite .în 3 secţiuni şi 7 categorii. A fost fondat la Paris în 1839. Acestea sînt o parte a iudeo-masoneriei. 133 Ritul IPnai brith A fost fondat în 1843 în SUA şi e rezervat numai evreilor. Alte rituri practicate îu sec. al XlX-lea în frauc-masoneria universală Ritul scoţian filosofic; ritul vechi reformat; ritul Marii Loji a Celor Trei Globuri din Berlin; ritul perfecţiunii; ritul Ordinului Templului ; ritul suedez; ritul reformat şi ritul lui Schroeder. 10. JACIv SPINTECĂTORUL ŞI IRANC-MASONERIA La sfîrşitul secolului al XXX-lea cîteva scandaluri importante au vizat activitatea masonică. Multe se refereau la asasinate puse pe seama francmasonilor. Astfel, face vîlvă cazul ziaristului american Morgan, ori decesul celebrului politician Gambetta. Acum apare Leo Taxil, marele denigrator al Masoneriei. Xici pînă în ziua de azi nu ştim dacă nu cumva Leo Taxil, publicîndu-şi cărţile, n-a îndeplinit un ordin al superiorilor săi din lojă. Căci violentele sale denigrări au ca efect tocmai o creştere a simpatiei intelectualilor faţă de masoni. Iar lumea, văzîndu-1 pe Taxil teafăr şi nepîndit de vreo primejdie, şi-a spus că asasinatele masonice rămîn. poveşti de adormit copiii. în fine, e simptomatic faptul că, deşi s-au luat în discuţie multe morţi dubioase, nimeni n-a căutat ,,mîna” Masoneriei acolo unde putea realmente s-o găsească. în chiar miezul celui mai exploziv caz criminal al secolului trecut: Jack Spintecătorul. Abia în urmă cu 20 de ani scriitorul englez Stephen Knight are curiozitatea să intre în arhive, pe urmele lui Jack. Ya suferi o surprinză de proporţii şi va realiza o carte de succes imediat. Vă redăm rezumatul concluziilor sale, rezumat ce îi aparţine tot lui Knight (inclus în a doua sa lucrare: „The Brotherhood”, Granada Publishing, London, 1983, pp. 53 — 55). Iată-1 : ,,în cartea mea Jack,, Spintecătorul. Rezolvare definitivă” am demonstrat că asasinarea celor 5 prostituate în cartierul londonez East End, la sfîrşitul verii şi în toamna anului 1888, nu a fost îndejdinită de o singură persoană, ci de trei bărbaţi care au acţionat împreună pentru un scop anume. Patru din cele cinci femei — responsabilul operaţiei fiind în mod premeditat înşelat asupra identităţii unei din victime — cunoşteau, cum a declarat ulterior unul din ucigaşi, un secret periculos. Ele trebuiau reduse la tăcere. (...) Primul Ministru el însuşi credea că dezvăluirea acestui secret ar fi periclitat tronul. într-o epocă de puternice sentimente anticatolice, prinţul Albert Victor Cristian Eduard, nepot al reginei Victoria şi moştenitor prezumtiv al tronului, se- căsătorise ilegal şi dobîndise un copil de la o catolică practicantă. în prima parte a operaţiunii, soţia prinţului fusese dusă cu forţa într-un azil de nebuni de către nimeni altcineva decît sir William Gull, 134 t\eTrtinVal medicul curant al reginei (observaţi, aşadar, că utilizarea psihiatriei în scopuri politice nu-i o invenţie comunistă — n.n.). Totul, mă grăbesc să adaug, fără ştirea reginei. Cînd s-a descoperit că şi alţii trebuiau determinaţi să tacă, Primul Ministru, lordul Salisbury, a apelat din nou la Gull, fără să-şi imagineze că bunul doctor, care era mai mult decît puţin dezaxat, va ajunge acolo unde a ajuns. Gull era francmason. El hotărîse că jurămintele pe care le depusese ca francmason erau mai mult decît simplu simbolism. Gull decisese că unicul mijloc sigur de a reduce la tăcere femeile era să le elimine. Iar mijlocul corespunzător pentru a le executa era ca trădătoare ale naţiunii (...) Cu alte cuvinte, ele urmau să fie mutilate conform pedepselor prevăzute în ritualul masonic. Faptul că şi-a îndeplinit intenţiile este demonstrat de natura rituală şi specific masonică a rănilor victimelor Spintecătorului. Descrierile contemporane ale mutilărilor, aflate în ,,The Times” şi în dosarul secret al Home Office-ului, la care am avut acces în timpul investigaţiilor mele, le compară cu asasinatele simulate din ritualurile masonice şi cu o gravură a lui Hogarth despre un veritabil asasinat masonic, cu care seamănă în mod surprinzător (...). Omul direct reponsabil pentru ascunderea adevărului despre crimele Spintecătorului a fost sir Charles Warren, comisar al Poliţiei Metropolitane şi unul din cei mai importanţi francmasoni ai ţării. Warren a împiedicat anchetarea crimelor de fiecare dată, a cauzat numărate confuzii şi întîrzieri şi a distrus personal singurul indiciu lăsat de Spintecător. Acesta era un mesaj scrijelit cu creta pe un perete din interiorul unui bordel aproape de locul celui de-al patrulea asasinat. Lingă mesaj se afla o bucată de stofă îmbibată cu sînge pe care Jack Spintecătorul o tăiase din hainele ultimei sale victime. Mesajul, conform unei copii făcute cu grijă de un poliţist conştiincios ce ajunsese mai devreme la locul întîmplării — mesaj ascuns în dosarele Scotland Yard-ului timp de aproape 90 de ani, pînă cînd am avut eu acces la el — era următorul: ,,The Juwes are/The Men That/will not/be blamed/for nothing” (Juwes sînt oamenii care nu sînt străini de aceste fapte/care nu vor fi acuzaţi fără temei. Problema s-a pus, la timpul respectiv, prin interpretarea cuvîntului Juwes ca Jewes, adică ,,evreii”, mesajul dobîndind astfel un vădit caracter antisemit — n.n.). Cînd i s-a spus despre asta, Warren, care nu se aventurase niciodată pînă în East End, a alergat imediat acolo înainte ca mesajul să poată fi fotografiat şi l-a şters. Acest act a rămas inexplicabil. Adevărul e că Warren, iniţiat în gradul Eoyal Arch în 1861 şi-a dat seama că fraza de pe perete era un mesaj masonic. Ritualul masonic e în mare parte centrat pe asasinat. în cursul gradului trei victima este Hiram Abiff, arhitectul mitic pus să construiască templul lui Solomon. Ceremonia presupune mimarea asasinării lui Hiram de către trei ucenici masoni (de fapt : calfe — n.n.) şi învierea sa ulterioară (acesta e ritualul tipic de iniţiere : moartea ca profan, renaşterea ca iniţiat. De fapt, Hiram nu reînvie; cadavrul său, ascuns de ucigaşi, e găsit de meşterii porniţi să-l caute — n.n.). Cei trei ucenici se numesc Jubela, Jubelo şi Jubelum — cunoscuţi sub denumirea generică Juwes. în foldorul masonic, aceşti Juwes sînt vînaţi şi executaţi „prin deschiderea pieptului, scoaterea inimii şi a organelor vitale şi aruncarea lor peste umărul stîng”^ ceea ce ne apropie mult de maniera de a acţiona a lui Jack Spintecătorul. 136 Warren (...) ştia foarte bine că scrisul de pe perete spunea lumii că ,,Francmasonii sînt oamenii care nu-s străini de aceste fapte”. După cum aţi constatat textul lui Knight conţine cîteva lipsuri şi erori pe către le-am acoperit, succint, prin note. în rest, ipoteza lui rezistă analizei şi merita ştiută. 11. CONDIŢIUNI DE ADMISIBILITATE ÎN ORDIN Pentru a fi admis în Ordinul Francmasonic, se cer următoarele condiţiuni : 1. Yîrsta de cel puţin 21 de ani împliniţi, afară de fiii de Francmasoni, care, prezentaţi de tatăl său tutorele lor, pot fi admişi la vîrsta de 18 ani. 2. Canditatul să aibă bune moravuri, o conduită morală şi ireproşabilă. 3. Să aibă mijloace suficiente de existenţă şi bine cunoscute. 4. Să posede instrucţie suficientă, pentru a putea înţelege şi realiza scopurile Ordinului. 5. Să fie un om de caracter solid, care să ofere o garanţie de discreţie, rezervă, constanţă şi generozitate. 6. Să fi fost propus de un membru activ al Lojei. 7. Admisiunea sa să fi fost aprobată prin votul Lojei, conform regulamentelor. 8. Să fi achitat taxele de recepţiune. Odată aceste condiţiuni împlinite, recepţiunea sau admiterea în Ordin se face în localul Lojei în urma unei ceremonii, numite ,,Iniţiere” ,,Francmasoneria, principiile, situaţia şi progresul ei“, Bucureşti, 1906 12. CALITĂŢI PENTRU ADMITEREA ÎN ORDINUL FRANC-MASONIC Cea mai mare sinceritate, O blîndeţe absolută, O modestie naturală, Activitatea fără margini, Tărie de caracter. Credinţa în dreptul omului, înclinare la tot ce priveşte binele omenirii, Iubire de Patrie şi de familie, Onoare, demnitate personală şi multă conştiinţă. 137 Daca aveţi un suflet şi o inimă care să bată puternic la auzirea acestor atît atît de sacre datorii şi dacă puteţi cuprinde cu cugetul importanţa lor, atunci fiţi binevenit în templul nostru : lăsaţi însă afară orice ambiţiune deşartă, orice pasiune degradantă şi orice orgoliu care v-ar fi putut inspira poziţiunea din viaţa profană. Gîndiţi-vă că totul e trecător !... Că aceeaşi putere destructivă urmăreşte deopotrivă şi pe viermele tîrîtor ca şi pe regele cel mai puternic şi că singura stea ce luceşte dincolo de mormînt este aceea a adevăratei virtuţi. extras din Catecliism şi Rituale pentru I-ul grad de Discipol Franc-Mason, Bucureşti 1906, p. 11 13. JURĂMÎIVTUL FRANCMASONIC — variantă — Jur pe această spadă simbol al onoarei înaintea acestei societăţi, care mă acceptă în sinul său, că mă voi conforma Constituţiei, Statutelor Generale ale Ritului şi Regulamentelor particulare ale lojelor. Jur că voi păstra cel mai profund secret asupra celor ce aş auzi sau vedea în cercurile Masoneriei, lucrînd neîncetat pentru binele Omenirii, Patriei şi Ordinului Franc-Masonic. Jur că voi îndeplini toate îndatoririle ce mi se vor impune pe Principiile şi Legile Ordinului Franc-Masonic şi că voi lucra fără încetare pentru ca Lumina, Adevărul şi "Dreptatea să triumfe spre Gloria Franc-Maso-neriei. Dacă voi deveni sperjur, declar a mă supune tuturor măsurilor ce se vor lua contra mea conform Legilor Franc-Masoneriei Universale; iar memoria mea să rămînă etern în dispreţul tuturor. 14. DESPRE SIMBOLISMUL MASONIC Mai întîi, conceptele Franc-Masoneriei pot fi împărţite în iniţiatice şi profane. Acele concepte al căror înţeles e cunoscut doar de masoni se numesc iniţiatice, în timp ce acelea accesibile tuturor sînt profane. Conceptul iniţiatic fundamental este ,,secretul’5. Conceptele profane fundamentale sînt „libertatea”, ,,toleranţa”, ,,fraternitatea”, „transcendenţa”. Din aceste concepte fundamentale s-au alcătuit altele, atît iniţiatice cît şi profane, precum „egalitate”, „dragoste”, „tandreţe”, „caritate”, „respect”, „solidaritate” şi „autoperfecţionare”. după Giuliano ăi Bernardo — Freemasonry and Its Image of Man, Freestone,. 1989, p. 19 138 Tradiţia noastră conţine învăţăminte ancestrale, o moştenire de inteligenţă acumulată de oameni din timpuri imemoriale pe care noi o conservăm sub o formă simbolică. Lumea este susceptibilă de interpretări imediate, „operaţionale”, aplicabile unei activităţi eficace. Dar, plecînd Fig. 30 — Şorţ.iiri masonice de la acest concept unidimensional, omul are nevoie de concepte mai generale, explicative şi interpretative... Orice comunicare se bazezază pe analogii şi diferenţe, pe descoperirea normelor care ne permit să plasăm evenimentul singular, unic în structuri semantice. 139 Simbolul este un fragment de limbaj care vizeaza o generalitate mai vastă, cu o durată mai lungă decît limbajul pur operaţional şi care explică în acelaşi moment. Simbolul se referă la fenomene diverse şi d Fi(|. 30 bis — Şorţuri masonice înglobează în acelaşi timp un rezervor inepuizabil de mijloace semantice pentru comunicare între oameni la nivelul ce mai profund. Simbolismul ne pune în faţă înţelepciunea vîrstnicilor şi semantica tăinuită a tezaurelor... Niciodată mai mult decît azi sistemele simbolice nu au ocupat un loc aşa de important în limbaj ... Căci omul are nevoie' atît de a visa cît şi de a se cunoaşte şi a se contempla în ceea ce a creat. „A vrea să ignorăm unul din aceste aspecte înseamnă a da o lovitură de graţie naturii umane”, spune Freud. Prin simbolism, omul realizează o supraumanitate, o suprarealitate. Simbolurile creează propria lor realitate. Ele fac să existe pentru om capacitatea de a imagina, de a visa şi de a vorbi. Moştenirea simbolică a masoneriei este preţioasă. Ea impune noului venit o disciplină, o rigoare, o seriozitate fără ostentaţie, fidelitatea faţă de achiziţia seculară. Ea leagă trecutul, prezentul şi viitorul. Tinerii care au intrat în Marele Orient de Franţa, mai ales după evenimentele din mai 1968 şi care şi-au făcut o idee în legătură cu tradiţiile noastre, condamnă scepticismul, nepăsarea, destinderea masonilor în vîrstă, inasiduitatea lor în muncă. Ei condamnă, de asemenea, retorica goală, formalismul ritualului fără conţinut şi fără suflet, interpretarea pur verbală. Pe pian vizual, ei reclamă înnoirea ritualului, a gesturilor, atitudinilor şi decorului, respectînd simbolismul masonic, ceea ce Biserica catolică a întreprins deja cu succes,.. Cine spune simbolism, spune de asemenea, iniţiere. după Fred Zeller — Trois points c'est tont, Collec-tion „Vecu”, Fd. Robert Laffont, 1976, p. 441 — 443. Să revenim la sintagma V.I.T.R.I.O.L. înscrisă pe peretele Cabinetului de Reflecţie. Este vorba, fiecare o ştie, de iniţialele fiecăruia din cuvintele care compun fraza latină : Visita Interiora Terrae Reetifieandoque Invenies Oecuîtum Lapidem, ceea ce se traduce astfel: Vizitează interiorul pămîn-şi, reflectând, vei găsi piatra ascunsă. Pentru ucenic, este necesar să lucreze fără încetare piatra brută care îi este încredinţată înainte de a spera să descopere secretele pe care a venit să le caute în Templu. Iar dacă această piatră brută reprezintă într-adevăr propria sa individualitate, numai îndrăznind să coboare în tenebrele propriului său sine profund îi va fi apoi permis să se ridice pînă la Măiestrie, transformînd cărbunele negru în diamant limpede. Acesta este sensul alchimiei spirituale, sens întărit mai mult atunci cînd propoziţia misterioasă e scrisă sub forma V.I.T.R.X.Q.L.V.M. Ideea transmisă e astfel precizată, pentru că se citeşte : Vizitează interiorul pămîntului şi, rectificînd, vei găsi piatra ascunsă, veritabilul leac. într-adevăr, înţelepciunea dobîndită este egală Pietrei Filosofale, despre care se spune că vindecă metalele vulgare de lepra lor. Umanitatea suferindă s-ar vindeca de relele sale dacă fiecare om, în sine însuşi, ar medita în propriul lui cabinet de reflecţie. Aceasta e prima cheie propusă 141 celui iniţiatul, cea care îl va scoate din mormînt. Şi în mod sigur nu-i întîmplător faptul că vechii ermetişti au atribuit simbolului V.I.T.R.I.O.L. grafismul unei ehei. după Bernard Vaillant — Les Societes secretes, De Vecchi Poche, Paris, 1987, p. 148. Ficj. 31 — Iniţierea masonică in sec. al XX-lea. Se observă candidatul (cu ochi legaţi) precum şi diversele aparate folosite în cursul ritualului. Lucrarea iniţiatică, atît veşnică dar şi istorică, nu este îndeplinită de fiecare mason luat individual, ci, mai degrabă, de o comunitate de oameni care împărtăşesc principiile şi idealurile Fr anc-Mas oneriei. în Templu fiecare mason îşi ciopleşte propria-i piatră brută în colaborare cu alţi masoni. Astfel, fiecare mason este o verigă în lanţul Fraternităţii: aşa cum un lanţ nu poate exista fără verigile sale individuale, tot aşa verigile, luate separat, nu pot forma un lanţ. Aşadar, atît lanţul cît şi verigile individuale sînt esenţiale unul pentru celălalt. 142 ăupă Giuliano ăi Bernardo — Freemasonry ană Its Image of Man, Freestone, 1989, p. 40 15. CENTRUL DE LEGĂTURĂ ŞI INFORMAŢII A PUTERILOR MASONICE SEMNATARE A APELULUI DE LA STRASBOURG (CLIPSAS) Este un organism creat la 22 ianuarie 1961 ca urmare a apelului lansat de Marile Oriente ale Franţei şi Belgiei, care, determinate de intransigenţa crescîndă şi explozivă, din ce în ce mai autoritară a unor obedienţe, au stabilit să lanseze un apel tuturor Masoneriilor din lume, cu scopul de a le reuni în respectul suveranităţii lor, al riturilor şi al simbolurilor lor, într-o vastă şi veritabilă Uniune Universală. Unsprezece puteri masonice exersîndu-şi suveranitatea în 10 ţări diferite au elaborat la Strasbourg o cartă fondată pe respectul absolut al libertăţii de conştiinţă şi pe perfecta toleranţă mutuală, condiţii fundamentale ale muncii masonice. Aceste puteri masonice sînt: 1. Marele Orient al Austriei (azi Loja Independentă din Yiena); 2. Marea Lojă a Germaniei; 3. Marele Orient Federal al Spaniei; 4. Marea Lojă Naţională Franceză Opera; 5. Marea Lojă Naţională Italiană; 6. Marele Orient al Libanului; 7. Marele Orient al Luxemburgului; 8. Marea Lojă a Olandei; 9. Marele Orient al Elveţiei (azi Marea Lojă a Elveţiei); 10. Marele Orient al Franţei; 11. Marele Orient al Belgiei. Puterile semnatare ale Apelului de la Strasbourg estimează că principiul Universalismului în Masonerie este contradictoriu cu impunerea într-o manieră autoritară a unei dogme sau a unui adevăr. CLIPSAS nu este o instituţie masonică structurată sau o Super-Obedienţă care să emită decrete şi directive. După legămîntul fondatorilor săi este piatra unghiulară a Uniunii Fraternale a Franc-Masonilor care consideră că libertatea de conştiinţă este cea mai mare victorie a umanităţii. CLIPSAS permite libera confruntare a opiniilor şi suprimarea tuturor barierelor, depăşind stadiul relaţiilor oficiale, pentru a întreprinde în comun studiul problemelor care determină viitorul omului. CLIPSAS îşi propune să se reunească de două ori pe an în adunare generală, înscriind pe ordinea de zi nu numai problemele masonice care interesează ţările membre, ci şi subiecte care preocupă lumea modernă şi conduc la sinteze constructive. Iniţial, dintre Obedienţele fondatoare, Marele Orient al Libanului şi Marele Orient Federal al Spaniei au fost considerate în adormire. Ulterior, la CLIPSAS au mai aderat: 12. Marea Lojă a Ţărilor Arabe; 13. Marea Lojă de Limbă Spaniolă; 14. Marele Orient al Germaniei; 15. Marea Lojă din Danemarca etc. La Congresul din Spania din 1985, CLIPSAS avea în componenţă 31 puteri masonice : 19 din Europa, una din Orientul Mijlociu, 8 din Statele 143 Unite şi America Latină, 3 din Africa. în afara celor citate, mai fac parte : 16. Marea Lojă din Italia; 17. Marea Lojă din Viena; 18. Marea Lojă din Danemarca; 19. Marea Lojă a Greciei; 20. Marea Lojă din Pnerto Eico; 21. Loja — „George Washington”; 22. Marea Lojă a Bepublicii Venezuela; 23. Marele Eit Malgaş; 24. Marea Lojă Omega; 25. Marele Orient şi Marea Lojă Unită din Camerun; 26. Marea Lojă Simbolică Spaniolă; 27. Federaţia Belgiană a Dreptului Uman; 28. Federaţia Franceză a Dreptului Uman; 29. Marele Orient al Zairului; 30. Marea Lojă Mixtă din Franţa; 31. Marea Lojă Feminină din Belgia; Tot la Congresul de la Madrid (1985) au mai fost primite în CLIPSAS 32. Marele Orient din Antile ; 33. Marea Lojă Feminină a Franţei; 34. Marea Lojă Mixtă Universală; 35. Marele Orient Lusitan; 36. Marea Lojă Feminină a Elveţiei; 37. Marea Lojă Haitiană din Sf. Jean. Lista a rămas deschisă. 16. SCANDALUL LOJII P2 - CEAUŞESCU A FOST MASON Cu cîţiva ani în urmă, francezul Pierre Cârpit lansa o informaţie senzaţională: JSTicolae Ceauşescu, incredibilul tiran al Eomâniei, este franc-mason ! Afirmaţia se baza pe declaraţiile şi însemnările lui Licio Gelli, faimosul Venerabil al Lojii Propaganda Due. După ce „odiosul” a fost împuşcat în capitala basarabilor (locul şi momentul execuţiei fiind foarte simbolice), informaţia lui Cârpit e preluată de rusul Lolii Zamoiski şi' face vîlvă prin estul Europei. Masonii n-au dezminţit-o niciodată; * dimpotrivă, după cum declară Yves Stavrides, Ceauşescu a dorit să facă parte din organizaţie, căci era ahtiat după uniforme, medalii şi ceremonial. Lucrurile sînt, însă, mai complicate şi mai grave : Nicolae Ceauşescu a fost (probabil) iniţiat în anul 1966 şi se va dovedi unul din principalii actanţi ai Comunismului în penetrarea Franc-Masoneriei Universale. L-a oprit doar trădarea lui Pacepa şi scandalul Lojii P2. Participarea conducătorului român la structurile Lojii'P2 nu este deloc întîmplătoare. Acest Atelier mamut al masonilor italieni se transformase într-o formidabilă forţă de influenţă şi corupţie politică. Eeunea * Greşim—a dezminţit-o J. Orefice, de la MOF, în faţa publicului nostru considerat profan, (n. n.). 144 (pe lingă Masonerie) Mafia, Vaticanul şi Terorismul. Fusese finanţat şi ajutat din umbră de KGB. Avea mai multe scopuri: (a) distrugerea societăţii civile italiene; (b) compromiterea ideii masonice; (c) dezbinarea Occidentului şi dezmembrarea NATO; (d) construirea unei reţele super-eficiente a spionajului sovietic. Cu alte cuvinte, Loja P2 a fost o grandioasă acţiune subversivă, probabil cea mai spectaculoasă din secolul al XX lea. Din punct de vedere profesional, specialiştii KGB merită toate felicitările. Lieio Gelli se întoarce Gelli era un bogat fabricant de textile din Arezzo (Toscana). Marea lui iubire a fost fascismul — singura doctrină pentru care a luptat cu sinceritate. L-a sprijinit pe Mussolini pînă la capăt şi a plecat chiar în Spania, unde s-a bătut de partea lui Franco. La sfîrşitul celui de-al doilea război mondial, Rezistenţa îl acuză că ar fi torturat partizani (lucru perfect adevărat; prin urmare, Lieio e nevoit să emigreze precipitat în Argentina. Aici — pe căi încă necunoscute — dobîndeşte dublă cetăţenie şi devine prieten apropiat al lui Juan Peron. După răsturnarea regimului peronist (1955), fostul fascist Gelli se întoarce netulburat în Italia, la Arezzo. Nimeni nu-şi mai amintea de trecutul său în cămaşă neagră. Mai mult încă’: în anul 1964 acest straniu industriaş e iniţiat în Franc-Masonerie şi ajunge pînă la gradul 3 (Maestru). Deşi, ulterior, nici un anchetator nu şi-a putut explica incredibila sa evoluţie (de la criminal de război lâ Maestru al Masoneriei), astăzi e limpede că în această 10 — c, 425 145 fază el a fost recrutat şi apoi infiltrat de KGB. Mossad-ul (mai inteligent decît majoritatea serviciilor secrete occidentale) se pare că se dumirise deja; dar Gelli n-a ucis evrei — prin urmare evreii nu se amestecă, mul-ţumindu-se să atenţioneze CIA. Propaganda Duc în anul 1966 se petrece o veritabilă lovitură de teatru. Giordano Gamberini, Marele Maestru al Marelui Orient de Italia (cea mai puternică organizaţie masonică din peninsulă), decide să strîngă într-un unic Atelier elita politică şi economică, pentru a supraveghea liotărîrile de înalt nivel şi a elimina fragmentarea vieţii sociale italiene. Masonii urăsc fragmentarea, idealul lor este unitatea. în plus, Gamberini intenţiona să introducă în respectivul Atelier cît mai mulţi lideri politici europeni, în speranţa realizării unităţii întregului continent. Dar, pentru obţinerea acestui scop (în fond, nobil), el îl numeşte tocmai pe Licio Gelli! Care va primi toate patentele necesare, atît din partea Marelui Orient de Italia, cît şi a Marii Loji Unite a Angliei. Astfel se iveşte Loja Propaganda Due, mai precis : Eaggruppamento Gelli Propaganda Due (prescurtat: P2). Titlul nu e întîmplător : el reia denumirea unei vechi loji torineze („Propaganda”) care fusese loja italiană de elită, rezervată persoanei regelui. Nu se ştie nici pînă astăzi de ce Marele Maestru l-a ales pe dubiosul Licio pentru o asemenea misiune de vîrf. E posibil ca propunerea iniţială să fi venit tocmai din partea agentului KGB — iar Gamberini, entuziasmat, să-i fi dat şansa transpunerii ei în practică. Oricum, deşi franc-masonii vor nega vehement faptul că P2 a fost o lojă regulată, dovezile rămîn indiscutabile : a fost. Chiar dacă Gelli o va structura pe tipicul celuielor comuniste şi teroriste. începe scandalul Licio Gelli a lucrat cu o eficienţă remarcabilă. Timp de zece ani el cooptează nestînjenit oameni importanţi din orice domeniu de interes. Unii aderau de bunăvoie, convinşi că vor fi ajutaţi; alţii cedau în urma diverselor şantaje. Toţi aveau datoria să-i furnizeze informaţii (citeşte : secrete) folositoare. , ' Dar în anul 1976 acest putred Venerabil are prima surpriză : el îl întîlneşte pe Francesco Siniscalchi, un francmason autentic, devotat marilor idealuri ale societăţii. Siniscalchi îşi dă imediat seama cu cine are de-a face ; el îl acuză pe Gelli în faţa procurorului Romei de ,,activităţi criminale”. Deocamdată, însă, nimeni nu îndrăzneşte să dea curs acuzaţiei. Breşa profundă a fost de natură ezoterică : Masoneria începe să-şi pună întrebări serioase. Ca atare, autorităţile declanşează în curînd ofensiva. Michele Sin-dona, mare bancher (uşor mafiot) şi mare prieten al lui Gelli, este acuzat oficial de fraudă. Fuge imediat în SUA, dar e arestat la New York. Pentru întîia oară Licio e nevoit să se expună : el vine şi depunde mărturie că Michele Sindona ar fi victima inocentă a unei conspiraţii comuniste ! 146 Pe moment, i se dă crezare (mai ales datorită extraordinarelor sale relaţii), însă roata norocului se schimbase. în anul 1980 Franklin National Bank din New York, proprietatea lui Michele Sindona, intră în faliment, iar patronul este acuzat de fraudă ! în disperare de cauză, el cere dn nou ajutorul lui Gelli. Dincolo de prietenie, îi uneau puternice interese. Astfel că Licio e silit să intervină : el înscenează răpirea bancherului inculpat (o răpire ca în filme). De astă dată, însă, americanii refuză să închidă ochii; ei deţin dovezi care îl implică pe Venerabilul lojii P2 şi le transmit italienilor. La 18 martie 1981 se ordonă percheziţionarea vilei sale de lingă Arezzo (numită ,,Wanda” după soţie). Şi, în sfîrşit, se emite un mandat de arestare pe numele lui Gelli, pentru spionaj politic, militar şi industrial şi pentru periclitarea siguranţei statului. Poliţia a desfăşurat o acţiune telegenică, în stil italian. Partea proastă este că inculpatul fusese anunţat demult şi fugise, împreună cu majoritatea documentelor şi cu întreaga familie. A lăsat la vila „Wanda” numai ceea ce a dorit să se dea publicităţii. Intenţiona să şocheze opinia publică. Şi a şocat-o. Nemaipomenitele dezvăluiri ale lui Gelli Poliţia şi procuratura vor găsi acolo lista membrilor italieni şi structura lojii P2. Erau 973 de nume, reprezentînd persoane de primă mărime ale Italiei, grupate în 17 celule. Membrii celulelor nu se cunoaşteau între ei; doar şefii îi ştiau. Singurul care cunoştea întregul efectiv al P2 era Licio Gelli. Cît despre valoarea membrilor : Propaganda Due cuprindea, printre alţii, pe ministrul de justiţie Adolfo Sarti, mai mulţi foşti prim-miniştri (inclusiv Giulio Andreotti), 43 membri ai Parlamentului, 54 înalţi funcţionari de stat, 30 de generali şi 8 amirali (inclusiv comandantul forţelor armate, amiralul Giovanni Torrisi), editorul ziarului „Corriere della sera”, 58 profesori universitari, şefii mai multor partide politice, directorii celor trei servicii secrete. Spionii principali ai organizaţiei erau Pietro Longo — şeful Partidului Social-Democrat, Mario Semprini— — şeful de cabinet şi mina dreaptă al prim-ministrului Arnaldo Forlani, Massimiliano Concelli — înalt funcţionar la Oficiul pentru Coordonarea Serviciilor Secrete. Nu vă mai precizăm că toate informaţiile centralizate de Gelli treceau în posesia KGB-ului (patronul real al afacerii). Cît priveşte cetăţenii Italiei şi mai ales membrii P2, vă redăm o afirmaţie semnificativă a lui Stephen Ivnight: „Un exemplu tipic al enormei influenţe pe care o exercita Gelli asupra soartei acestor oameni este cazul lui Mario Pendini, numit brusc ministru atunci cînd a intrat în P2 şi îndepărtat imediat din guvern atunci cînd a părăsit loja în 1978”. în materie de guvern am uitat să vă precizăm că miniştrii muncii, afacerilor externe şi comerţului exterior erau membrii activi ai lojii lui Gelli. Celelalte documente descoperite la vila ,,Wanda” cuprindeau mai cu seamă hîrtii strict secrete, funizate de Antonio Viezzer, colonel, fost şef al serviciilor secrete italiene. Dezvăluirea acestor lucruri a generat un imens scandal — nu numai în Italia, ci şi în întreaga lume democratică. Guvernul lui Aldo Forlani demisionează rapid; dar aceasta nu mai are importanţă. Căci sînt puse în joc înseşi structurile fundamentale ale democraţiei, iar credibilitatea 147 Franc-Masoneriei Universale primeşte o lovitură cumplită. Din fericire, urmînd sfaturile KGB-ului, Licio a exagerat : pe listele sale nu s-a găsit nici un membru al Partidului Comunist Italian. Această omisiune a produs destule suspiciuni; inclusiv suspiciuni asupra autenticităţii listelor. Astfel, în mai 1981, NATO i-a putut salva pe generalii implicaţi în scandal (ei n-au recunoscut apartenenţa la Propaganda Due şi s-au declarat victime ale unei înscenări; totuşi, fraţii masoni din NATO nu-i cred — îi salvează din raţiuni pur militare şi organizatorice). Suspiciunile cresc în iulie 1981, cînd — pe aeroportul Fiumicino din Roma — coboară zîmbitoare Maria, fiica lui Gelli. A venit fără să se ascundă, cu propriul ei paşaport. Valiza sa avea fund dublu; în această ,,ascunzătoare” s-au descoperit alte 5 pachete de documente referitoare la P2. Cuprindeau conturile secrete (la bănci elveţiene) ale diverşilor politicieni italieni şi chiar ale unor partide politice. Plus un aşa-zis raport CIA prin care s-ar fi urmărit destabilizarea Occidentului, în special a Italiei ( !). Astăzi sîntem în măsură să apreciem valoarea documentelor pe care Licio Gelli le-a ,,lăsat” ori le-a ,,oferit” justiţiei. Cu excepţia raportului CIA, toate erau adevărate. Dezvăluind dedesupturile politicii şi politicienilor, el juca actul final al misiunii sale. în schimb, a reţinut orice hîrtie care i-ar fi incriminat pe comunişti şi pe patronii sovietici. Aceştia trebuiau să apară în posturi de incoruptibili şi să devină idealul politic al alegătorului italian. Au devenit, pentru o bună perioadă. Dar nici Franc-Masoneria Universală nu-i va ierta pe cei care au trădat-o în afacerea P2 ; nu-1 va ierta nici pe Nicolae Ceauşescu (spre binele poporului român). Sîirşitul încoronează opera Unul din membrii P2 se numea Roberto Calvi. Era bancher, iar în anul 1981 a fost condamnat la 4 ani închisoare cu suspendare şi plata unei amenzi de 7,3 milioane £ pentru export ilegal de bani în Elveţia (i se imputase suma de 26,4 milioane $)• Omul achită calm amenda, iar peste o saptămîiiă devine preşedinte al băncii Ambrosiano. Repetăm: în 1981, în plin scandal generat de fuga lui Gelli şi afacerea P2. Banca Ambrosiano dezvoltă legături strînse cu Instituto per le Opere di Religione (prescurtat: IOR), adică Banca Vaticanului, condusă la ora respectivă de arhiepiscopul Paul Marcinkus. De fapt, Roberto Calvi era arma secretă pe care Licio Gelli o lăsase în urmă, iar Vaticanul — una din instituţiile vulnerabile, pe care Gelli le şantaja. împreună cu IOR Banca Ambrosiano se lansează într-o serie de tranzacţii dubioase prin America Latină. Dar autorităţile se deşteptaseră. La 31 mai 1982, Banca Italiei solicită explicaţii lui Calvi privind imensele subsidii oferite unor companii panameze sub control IOR. Ca răspuns, acesta îşi face rost de un paşaport fals şi dispare peste 11 zile în Austria, cu destinaţia Anglia (unde ajunge la 15 iunie). Iată picătura care a umplut paharul. Din clipa aceasta se pune în mişcare un dispozitiv ocult şi teribil de eficient. Pe 17 iunie 1982 Graziella Corrocher, secretara lui Calvi (cea care ţinuse şi registrele P2), e aruncată de la etajul 4 al băncii Ambrosiano. Pe 18 iunie, la Londra, e descoperit cadavrul lui Roberto Calvi. Atîrna spîn- 148 zurat de nişte schele sub Blackfriars Bridge (adică Podul Dominicanilor — atenţie, locul e semnificativ şi indică relaţiile cu Yaticanul). în buzunare a avut 23000 & şi 5 kg de cărămizi. Ştreangul avea forma lanţului masonic. Puţin mai tîrziu, la Geneva, a fost arestat Licio Gelli. încerca să scoată 100 milioane $ din diverse conturi aparţinînd băncii Ambrosiano. Cîţiva ani după aceea începe marea prăbuşire a Comunismului. Principalul ei artizan, Mihail Gorbaciov, acţiona şi vorbea ca un francmason. 17. FRAŢI CATOLICI ŞI FRAŢI MASONI-O VEŞNICĂ LUPTĂ Marile „Constituţii” ale lui Anderson (prima redactată în 1723, ultimele revăzute în 1786) îl identifică pe Dumnezeu cu Marele Arhitect al Universului. Ele susţin pe de o parte contradicţia între afirmarea principiilor existenţei lui Dumnezeu şi a inmortalităţii sufletului, iar pe de altă parte, pe cea a libertăţii absolute de conştiinţă. Beligia şi Masoneria se înfruntă aici de ia începuturile existenţei Franc-Masoneriei speculative. Secolul al XVIII-lea debutează pe continentul european sub auspiciile acestei lupte care, pe alocuri, va deveni (dacă nu fusese cumva şi pînă atunci) furibundă. Aşa cum am menţionat la prezentarea „Franc-Masoneriei speculative engleze”, prima reacţie a Bisericii Catolice împotriva Masoneriei a fost emiterea unor bule papale care, pe scurt, condamnau pe fraţii masoni şi activitatea lor. Prima dintre ele, aparţinînd papei Clement al XÎI-lea, a fost emisă la 28 aprilie 1738, se intitula „In eminenţi aposto-latus specula” şi excomunica „Conventiculele de franc-masoni, duşmani ai ordinii politice şi ai imperiului spiritual al lui Christos. „In eminenţi...” condamna făţiş Franc-Masoneria, acest gen de asociere laică şi secretă în care oameni de toate confesiunile erau admişi la egalitate unii cu ceilalţi. Dar în Franţa această bulă nu a fost oficial „primită”. Masonii francezi erau deja în ofensivă — în ianuarie acelaşi an reeditaseră „Constituţiile” lui Anderson — „Biblia” Franc-Masoneriei şi constituiseră la puţin timp după această lună Marea Lojă a Franţei. Cercetări de specialitate recente au stabilit cu precizie că, ulterior, în oraşul papilor la Avignon a înflorit, paradoxal, o puternică mişcare de tip masonic avînd loji şi ordine proprii. De aceea, papa Benedict al XIY-lea, unul din marii jurişti ai secolului al XVIII-lea, papă între 1740 1758 a reiterat condamnarea Masoneriei. Bula sa „Provides Bomanorum Pontificum” din 11 mai 1751 este dată publicităţii la Avignon la 22 iulie 1751. Timp de două decenii masoneria din Avignon, influenţată cert de britanici, nu a mai acţionat deschis. La începutul secolului al XlX-lea nu a existat o atitudine mai ostilă împotriva Franc-Masoneriei ca aceea Bisericii Catolice. La rîndul ei, Masoneria, care-1 onora pe Marele Arhitect al Universului, Dumnezeul încoronat al masonilor, duce o luptă îndîrjită contra suveranităţii papale, în fapt, statele papale au exercitat influenţe mult mai complexe decît 149 alţi suverani contra masonilor. Eeplica acestora nu s-a lăsat aşteptată prea mult — în 1798 ocuparea statelor pontificale şi instituirea primei Eepublici Italiene au fost opera numeroşilor franc-masoni, printre care Lucien Bonaparte, fratele împăratului. Ordinele masonice apăruseră ca ciupercile după ploaie, cei mai mulţi enoriaşi trecîndu-le în mod liber pragul, atraşi de principiile masonice opuse celor propăvăduite de Biserică. Celebru în epocă a rămas exemplul enoriaşului frate Alexandru, conte de Cagliostro, ghicitor, mag, alchimist, fondatorul ritului masonic Egiptean. Carieră sa europeană, l-a condus pe acesta şi la Eoma unde şi-a găsit sfîrşitul în condiţii misterioase în închisorile pontificale în 1796. Mareşalul Etienne Eadet şi ceilalţi militari care au avut sarcina de a-1 reţine pe papa Pius al Vll-Iea, deportat apoi ia Fontainbleau, erau, de asemenea, franc-masoni. Aceştia au dat prin fapta lor o lovitură de graţie puterii atemporale a papilor. Masoneria era în plină ascensiune. în 1805 se nasc Marele Orient de Italia şi un Suprem Consiliu Italian de Eit Scoţian. După şase ani, la naşterea fiului împăratului Napoleon, s-au organizat la Eoma sărbători masonice pentru a-1 celebra pe ,,Eegele Bornei”, Napoleon al II-lea. Aest titlu pe care Napoleon îi rezervase fiului său era edificator pentru faptul că suveranitatea papilor era compromisă şi că, de acum înainte, în Oraşul Etern puterea lor intra pe mîinile vulturilor imperiali. O luptă pe viaţă şi pe moarte se angajase între Biserică şi Franc-Masonerie în Italia. în următorii ani, în timp ce imperiul francez se prăbuşea, Statele pontificale îşi reiau persecuţiile, condamnările, exilul şi carcerile pe motiv de încălcare a Eeligiei. Carbonarii şi franc-masonii sînt primii care pătimesc. Cardinalul Consalvi, emisarul guvernului de la Eoma colaborează chiar cu poliţia imperiului austriac demascînd şi com-bătînd cu succes pe membri „sectelor” masonice, din ce în ce mai active şi mai răspîndite. După anul masonic 1848 în care Bissrica s-a văzut net depăşită de forţa spirituală a Masoneriei, în 1849, Marele Orient de Franţa votează la Conventul său anual prima constituţie a ,,Ordinului Masonic de Franţa” confirmînd tradiţia în Dumnezeu ca punte de legătură între toţi masonii. Biserica este din .nou revoltată, urmează o succesiune de bule de excomunicare a Franc-Masoneriei, prima în acelaşi an, apoi în 1854, 1863 şi 1865 (emisă de papa Pius al ÎX-lea). Tot mai mulţi savanţi şi oameni de litere susţin existenţa spiritului ca realitate independentă de instituţiile bisericeşti. Secolul al XlX-lea este secolul victoriei spiritului laic, avîndu-i ca avangardişti pe fraţii masoni. Totodată, încep să-şi facă loc în ideologie doctrinele socialiste utopice şi comuniste, iar masonul Ch.Fauvety inventează chiar o religie laică. Calea pozitivismului, a laicizării este singura nouă şi larg deschisă. Din ce în ce mai mulţi enoriaşi păşesc pe ea cu succes, între 1862 şi 1871, Marele Orient de Franţa (M.O.F.) îşi dublează numărul aderenţilor. Ultimii ani ai perioadei Empire sînt anii anticlericalismului militant. Fraţii creează şcoli laice libere, net opuse celor confesionale, iar la Conventul M.O.F. din 1870 este aprobată o petiţie în favoarea învăţă-mîntului gratuit şi laic. Jean Mace, unul din autorii petiţiei, fondator al Ligii Învăţămîntului, fusese iniţiat în 1866. Adoplhe Cremieux, Mare Comandor al Supremului Consiliu al Fanţei declara în 1869: ,,Ordinul masonic se fondează pe principiile libertăţii religioase, pe regulile celei mai pure morale, pe doctrinele cele mai elevate ale filosofiei. El proclamă sentimentul demnităţii umane, adică egalitatea între toţi oamenii care tre- 150 quie să se ajute între ei. El are ca deviză libertatea, egalitatea, fraternitatea”. La înmormîntarea laică a lui Verhaegen, Mare Maestru al Franc-Masoneriei, în 1862, participă emisari ai lojilor belgiene şi ai altor societăţi ,,de gîndire liberă” din această ţară. O altă cheie de referinţă, în „războiul” dintre Masonerie şi Biserică o constituie ziua de 20 iulie 1868, cînd s-a desfăşurat înmormîntarea civilă a unui mason — fratele Godeheult, fabricant de var din Bourgon (Franţa). Comentariile asupra desfăşurării acesteia, sînt, evident, contadictorii: ,,... Domnule prefect, vă raportez că numitul ... a murit refuzînd împărtăşania, spovedania şi înmormîntarea catolică. El a fost înmormîntat ieri în cimitirul din Bourgon. Mai mulţi prieteni ai lui Laval, gînditori ca şi el, care făceau parte din această lojă masonică l-au condus pe ultimul drum ... o discuţie uşoară a avut loc între preot şi primar relativ la amplasamentul mormîntului său în cimitir...” din Raportul comisarului de poliţie Laval. „.. .ceremonia funeraliilor a fost în întregime civilă, domnul Godeheult, aparţinînd franc-masoneriei din Eennes. Unul din prietenii săi a pronunţat la mormînt o rugăciune masonică. La ieşirea din cimitir o chetă a fost făcută în favoarea săracilor din Bourgon ... totul s-a petrecut în ordinea cea mai perfectă şi în reculegere”. Declaraţia primarului, dată în 25 iulie 1868 Doar cu trei ani înainte, papa Pius al IX-lea reînnoise condamnarea Masoneriei, deşi el însuşi fusese iniţiat în misterele Marelui Arhitect al Universului. Dispoziţiile sale liberale au corespuns fidel unor principii masonice. Primul său ministru a fost laic — Pellegrino Bossi şi a sfîrşit ca victimă a unui complot republican. Necunoscute sînt căile Domnului. La 6 septembrie 1875, Conventul de la Lausanne (Elveţia) la care au participat 10 Supreme Consilii din 22 convocate, neagă credinţa în Dumnezeu. Ulterior al 18-lea grad — de Cavaler Bozicrucian şi al 19-lea — de Mare Pontif din cadrul Bitului Scoţian Antic şi Acceptat îşi pierd caracterul religios. Iniţialele I.N.B.I. nu mai semnifică acum ,,Isus din Nazareth, Begele Iudeilor”, ci ,,Igne Natura Benovatur Integra”, adică „Prin foc natura este în întregime înnoită”. în 1877, la Edimburg (Scoţia), Supremele Consilii ale Scoţiei, S.U.A., Americii Centrale şi Irlandei, denunţă deismul declaraţiei de la Lausanne. „Marea ruptură” datează din acest an. Bisericaeste din nou în ofensivă, în septembrie 1877, Conventul M.O.P. suprimă — pur şi simplu ! — articolul 1 al Statutului său, cel care consfinţea existenţa lui Dumnezeu şi nemurirea sufletului. Este suprimată şi referinţa la Marele Arhitect al Universului. Bedactarea aparţine (evident) unui pastor, Frederic Desmons (1832—1909). Marile Loji engleză, irlandeză şi americană rup relaţiile fraternale cu M.O.P. Bitul Scoţian Antic şi Acceptat este, la rîndul lui, bulversat. Din 1880 Marea Lojă Simbolică Scoţiană abandonează şi ea referinţa la Marele Arhitect al Universului. La 20 aprilie 1884, papa Leon al XlII-lea emite bula sa intitulată „Humanum Genus” prin care decretează că Masoneria era ,,,sinagona lui Satan” (începuse să se afirme iudeo-masoneria internaţională — n.n.), iar catolicii nu pot intra în Franc-Maso- 151 nerie. Leon al XlII-lea acuză Franc-Masoneria că ar fi ruinat Sfînta Biserică, ceea ce parţial era adevărat! în acelaşi an, Monseniorul de Fara, arhiepiscop de Grenoble creează prima revistă lunară antimasonică intitulată ,,Franc-Masoneria demascată”. Biserica lupta însă cu morile de vînt. Rezultatul este ... predominant laic. Francezii sînt primii, bineînţeles, care adoptă legi laice, în 1880 — pentru Universităţi; 1882 — pentru şcolile primare; 1884 — se renunţă la rugăciunile care marcau intrarea în Parlament; 1889 — se instituie serviciul militar obligatoriu pentru seminarişti; 1905 — este denunţat concordetul Biserică Stat. Continuînd ideile lui Fauvety, fratele Doinei fondează în 1888 ,,Biserica gnostică renovată”. în cîmpul de acţiune al Bisericii Catolice prind astfel avantajele pe care le aducea ,,o Biserică liberă într-un Stat liber”. Evoluţia către acest principiu a fost ireversibilă. Experienţa demonstra că spiritul laic al fraţilor masoni începuse să se integreze în obiceiurile mentale ale enoriaşilor catolici. încă din această perioadă Masoneria de dreapta se identifică cu lojile ce respectă „land-marks” şi ţin în continuare Biblia în ritual, iar Masoneria de stînga cu ,,spiritul laic”, esenţial necreştin. în anul victoriei ,,Marii Revoluţii Socialiste din Octombrie” — şi nu întîmplător atunci! — este adoptat de Biserică, Codul de Drept Canonic ce relua interdicţiile anterioare puse Masoneriei, inclusiv excomunicarea pentru apartenenţa la o societate secretă. Textul Codului îi aparţine aproape în întregime Cardinalului Pietro Gaspari (1852—1934), recunoscut pentru lipsa sa de indulgenţă, vis-â-vis de fraţii masoni. în 1929, acordurile de la Latran crează pentru papalitate Statul Vatican, chiar în inima Romei. Ascensiunea fascismului pe plan european, precum şi al doilea război mondial au reprezentat o perioadă neagră, de stagnare şi închidere a lojilor pretutindeni unde şi-au făcut simţită prezenţa. Dictatorii fascişti —■ Mussolini, Hitler, Franco, dar şi cei comunişti — Stalin, nu au tolerat această activitate. Se pare că ,,războiul rece” a condus la o apropiere între Franc-Maso-nerie şi Biserică. La începutul deceniului al 7-lea, prin acţiunea unui preot iezuit, P. Eiquet, această apropiere a fost practic realizată şi susţinută în conferinţele sale din perioada 1961—1978. ,,Curentele masonice” au abandonat, de asemenea anticlericalismul lor. în toată această perioadă nu numai cei mai înalţi exponenţi ai religiilor ne-creştine (iudaism, islamism etc.) ci şi episcop! anglicani, ortodocşi şi luteranieni au aderat la Franc-Masonerie, rezolvînd astfel în mod fsvorabil problema incompatibilităţii dintre acesta şi Biserică. Puţine exemple sînt necesare pentru a susţine afirmaţia: Fischer, Primatul Bisericii Anglicane şi Ahtenagoras, Patriarhul Bisericii Ortodoxe au fost franc-masoni. în 1969, papa Paul al Vl-lea elaborează enciclica ,,Ecclesiam Suam” în care realizează o deschidere către Franc-Masonerie. După Conciliul ,,Vatican II”, ,,dialogul cu toţi oamenii de bună credinţă” s-a desfăşurat în strînsă colaborare cu Secretariatul Catolic pentru Necredincioşi. în 1972, în Declaraţia de la Lichtenau se susţinea că vechile bule papale, ostile Franc-Masoneriei, trebuiau înţelese numai din punct de vedere istoric, condamnarea Masoneriei inclusă în Codul din 1917 nemaifiind justificată. Lojile actuale nu sînt nici anticlericale, nici anticreştine, deci nu mai există motivul condamnării lor. în 1974, cardinalul Franjo Seper reinterpretează canonul 2335 (promulgat în 1917) care era contra Franc-Masoneriei şi ,,altor asociaţii de acelaşi fel” autorizînd fraţii să beneficieze de dreptul oricărui 1152 credincios catolic ! La 19 iulie 1974, Congregaţia pentru Apărarea Credinţei adresează cardinalului american Krol o scrisoare referitoare la reinter-pretarea faimosului canon 2335, amintindu-i că legislaţia promulgată de cod este încă în vigoare... La 8 aprilie 1980 documentul episcopilor germani „Franc-Masone-ria a rămas neschimbată”, condamnă din nou această societate secretă. Ficj. 33 — Papa Paul al Vl-lea şi patriarhul grec Athenagoras (patriarhul era mason). în februarie anul următor papa loan Paul al II-leâ restabileşte conflictul secular Biserică-Masonerie şi tot atunci Congregaţia pentru Apărarea Credinţei reia linia dură din scrisoarea anului 1974. Trei luni mai tîrziu se va petrece atentatul împotriva Papei, faţă de care Masoneria manifestă cel puţin pasivitate. Sanctificarea abatelui Jean — Mărie Gallot, ghilotinat în timpul revoluţiei franceze este respinsă pe motiv că acesta fusese ... francmason. Contraatacul Bisericii continuă. La 6 noiembrie 1983 este dată publicităţii ,,Declaraţia” (Declaraţia asupra Franc-Masoneriei) a cardinalului J. Batzinger, Prefect al Congregaţiei pentru Apărarea Credinţei. Spicuim : „S-a pus problema dacă nu cumva judecata Bisericii s-a modificat în privinţa Franc-Masoneriei, de vreme ce ea nu mai este menţionată expres în noul Cod al Canonului Legii (Noul Cod Canonic, care-1 înlocuieşte pe cel din 1917 — n.n.)... Aşadar, judecata negativă a Bisericii este neschimbată în privinţa societăţilor masonice, deoarece principiile lor au fost totdeauna considerate incompatibile cu doctrina Bisericii şi, prin urmare, aderarea la ele rămîne în continuare interzisă. Credincioşii care aparţin societăţilor masonice se află într-o stare gravă de păcat şi nu pot primi Sfinta Cuminecătură (împărtăşanie). Nu este de competenţa autorităţilor bisericeşti locale de a face judecăţi asupra naturii societăţilor masonice, care ar putea implica în orice formă vreo revocare a ceea ce s-a stabilit 153 mai sus. Aceasta este în conformitate cu Declaraţia acestei Sfinte Congregaţii din 17 februarie 1891”. Canonul 1374 este, de data aceasta, mai general în Noul Cod de Drept Canonic : ,,Cel care se înscrie într-o asociaţie care conspiră contra Bisericii (Masoneria nu mai este numită explicit — n.n.), va fi pedepsit cu o pedeapsă adecvată (nu se precizează care... — n.n.). Cel care joacă un rol activ sau conduce o astfel de asociaţie va fi pus sub interdicţie (o pedeapsă mai puţin gravă decît excomunicarea ! — n.n.) La 23 februarie 1985 era publicat un comentariu ,,oficial”, nesemnat, in Osservatore Romano : ,,Reflecţii la un an după Declaraţia Congregaţiei pentru Apărarea Credinţei. Incompatibilitatea între credinţa creştină şi Masonerie”. Vă oferim cîteva fragmente : „Mai presus de toate trebuie reamintit că acea comunitate a franc-masonilor şi obligaţiile lor morale se prezintă ca un sistem progresiv de simboluri de o natură foarte coercitivă... Atmosfera de secret presupune pentru cei înrolaţi mai întîi de toate riscul de a deveni intrumente ale strategiilor necunoscute lor (...) nu este posibil pentru creştinismul catolic să-şi trăiască relaţia cu Dumnezeu într-o manieră duală, adică împărţind-o între-o formă umanitară supraconfesională şi într-o formă creştină. El nu poate cultiva două feluri de relaţii cu Dumnezeu, nici nu-şi poate exprima relaţia cu Creatorul prin două tipuri de forme simbolice (...)”. în 1987, Sinodul general al Bisericii Angliei a emis şi el critici serioase împotriva Franc-Masoneriei. Este clar şi simplu : principiile Bisericii şi ale Masoneriei sînt: în con-compatibile şi ireconciliabile. Analiza lor plasează problema pe plan doctrinar. Adeziunea la Masonerie pune în discuţie principiile existenţei creştine şi reciproc. Cele două congregaţii posedă fiecare Etica sa proprier diferită radical de celelalte. Cu toate acestea, la 20 ianuarie 1990, cardinalul Decourtray a prezidat funeraliile religioase ale lui Charles Hernuy primar la Villeurbanne, vechi ministru şi francmason. 18. FRANCMASONERIA FEMININĂ Femeile au făcut parte de-a lungul secolelor din fraternităţile tăietorilor de piatră şi constructorilor de catedrale, din lojile numite „operative”, premergătoare celor „speculative”. Numele unor femei a fost descoperit pe rolele de socoteli ale unor şantiere pentru lucrări de construcţii: sînt menţionate, de asemenea, în statutele lojilor respective. Dar nu se cunoaşte încă numele unei femei care să fi fost iniţiată în. aceste loji ale constructorilor... Născută în 1693, englezoaica Elisabeth Aldworth a fost, se pare,, prima femeie iniţiată în Masoneria speculativă. „Regula masonică” era clar prevăzută în Constituţiile lui Anderson : „Persoanele admise ca membri ai unei loji trebuie să fie bărbaţi de bine şi cinstiţi, născuţi liberi, de vîrstă matură şi circumspecţi, nici servi, nici femei, nici oameni fără moralitate sau de o conduită scandaloasă, ci,, de bună reputaţie”. îndepărtate astfel de lojile masculine, femeile încearcă pe la 1740 să întemeieze societăţi paramasonice feminine sau mixte, mai mult sau mai puţin fanteziste. Printre acestea cităm Ordinul Mopşilor,, creat în Austria ; ordinul a cunoscut un cert succes de societate datorită pa- 154 o^»0' _ .. se W*l,Z rn^e Tfle ^aSO rA1;; '€ 5 " . Ja Dieppe. Venerabilul era numit Şef de escadră. A funcţionat pînă în 1773, apoi şi-a reluat activitatea în 1782. Un alt document care atestă existenţa surorilor masone este hotă-rîrea unei judecăţi desfăşurate în Marea Lojă a Maeştrilor din Paris la 11 august 1760, referitoare la excluderea Venerabilului, Maestrul Fellon, pentru că a „deschis loji de dame masone”. Cu toate acestea, în următoarele două decenii se vor înfiinţa loji de adopţiune IaHesdin (1774), Nevers, Arras, Besanşon etc. La Paris funcţionau lojile de adopţiune r „Fidelitatea”, „Candoarea”, Nouă Surori”, „Sf. Ion de Scoţia”, „Cavaleri şi Nimfe ale Trandafirului” (în 1780, de care se interesa ducele de Chartres). La 10 iunie 1774, Marele Orient de Franţa (M.O.F.), la propunerea Fratelui Bacon de la Chevalerie decretează „luarea în considerare ” a lojilor de adopţiune cărora le sînt impuse reguli şi un ritual. într-o invitaţie la lucrările lojei „Nouă surori” din 9 martie 1779, protocolul specificat era următorul: „La ora 3 nu asistă decît fraţii în ţinută masonică ; la ora 5 şi jumătate are loc introducerea doamnelor pentru şedinţa de adopţiune a unei surori, urmată de lectura unor poezii, concert, banchet cu muzică militară, bal”, Bitualul era (aproape) creat şi semăna eu cel din lojile masculine : deschidere, preliminarii de recepţie, depunerea jurnămîntului, consacrarea.etc. O scrisoare către loja „Saint Louis des Amis”, făcînd parte din Orientul de Calais, transmisă în 1787, explicitează atitudinea M.O.F. faţă de lojile de adopţiune, „privite mai puţin ca ateliere masonice, ci, ca^ adunări de recreere”. înainte de Kevoluţia franceză (1789) existau doar 30—40 loji de adopţiune la un total de cea 700 loji care aluerau atunci în Franţa. în epoca Imperiului, sub protecţia lui Napoleon Bonapaite, masoneria de adopţiune renaşte vertiginos. Lojile de adopţiune constituie o lume stră» lucitoare, înzorzonată, unde se aduna protipendada. în 1775, ducesa de Bourbon fusese numită Mare Maestru, iar în 1780 o uima prinţesa de Lamballe. însăşi împărăteasa Jcsefina de Beauharnais fusese iniţiată în 1808 şi participa la lucrările lojei de adopţiune „Imperiala Cavalerilor Franci”. Se cunoaşte, de asemenea, că împărăteasa Ecaterina a Il-a a Busiei a fost iniţiată într-o lojă de adopţiune. După părerea autorizată a lui H. F. Marcy, „lojile de adopţiune din secolul al XVIII-lea nu au fost decît grupări paramasoniee constituite de fraţi pentru a satisface curiozitate femeilor, a face să înceteze calomniile şi a da serbărilor masonice un bun ton impus de prezenţa doamnelor, o atracţie care nu putea să o aibă o reuniune pur masculină”. Kevoluţiile de la 1848 au constituit o nouă posibilitate de manifestare a franc-masoneriei feminine. în Ţara 'Bomâeăscă,. cu aportul Anei Ipătescu este eliberat guvernul provizoriu. în 1860, avocatul francez Biche-Gardon fondează „Templul familiilor” o nouă formă de masonerie mixtă al cărui scop era de a instrui familiile pentru învăţarea artei de a trăi, de a munci şi de a-i educa pe copii într-un context social dificil. în 1871, în timpul Comunei din Paris, „surorile” participă alături de „fraţi” la evenimente. Abia în 1903, militanta revoluţionară Luise Mi chel a fost iniţiată într-o lojă a Ordinului Mixt „Dreptul Uman”. Sora care a asistat la iniţiere îşi amintea : „Foarte în vîrstâ, Luise era atunci epuizată de oboselile vieţii sale de militantă. Părea nervoasă în timp ce răspundea cu ochii legaţi numeroaselor întrebări care i-au fost puse. Ceremonia fiind terminată, asistenţii i-au cerut să evoce amintirile sale despre întîmplările la care participase în mai 1871”. 156 La noi în ţară, prima societate de femei, -„Reuniunea femeilor românce pentru ajutorarea fetiţelor orfane” a fost constituită în 1850 la Braşov, la iniţiativa doamnei Maria Nicolau şi servea, se pare şi drept lojă” de adopţiune. După 30 ani îşi deschidea un nou atelier la Sibiu, iar din 1891 Fi 186 conformîndu-ne moralei Ordinului, în lupta dintre libertate şi robie, apărăm întotdeauna drepturile democraţiei, fiica noastră cea mai mare, bineînţeles de cîte ori această democraţie nu se prostituează şi nu renunţă la onoarea ei. Nu sîntem pe placul multora,dar nu ne confudăm cu nici un partid, sîntem un Ordin, iar nu un instrument de guvernare. Mediul de dezvoltare a Franc-Masoneriei este o pătură civilizată şi evoluată. Nu oriunde ea se poate dezvolta şi da roade. Multe popoare au importat-o, dar ea n-a dat nici un folos, nu a produs nici un efect din pricină că stratul social nu era apt, nefiind destul de cultivat, pentru a face să rodească o astfel de sămînţă. în societăţile primitive sau în cele inculte, Masoneria nu este înţeleasă. Ea este o ,,eleganţă’1 intelectuală, ori trebuie mult unui om ca şi unui popor să ajungă la stadiul eleganţei intelectuale şi morale. Mai multe societăţi preferă o Masonerie realizatoare pe terenul carităţii şi operelor sociale şi astfel ea poate cîştiga prestigiu şi autoritate din acest punct de vedere, dar din punct de vedere intelectual, unde cum am spus, îi trebuie un mediu de dezvoltare cu totul special. Noi avem paternitatea principiilor adoptate de democraţie, noi am inspirat punctele cardinale ce stau la bază tratatelor de pace, noi am emis ideea şi încă de mult, a unei Societăţi a Naţiunilor şi înaintaşii noştri au inspirat o Federaţie a Statelor. Această idee, deşi eşuată recent, este totuşi /în mers şi se va realiza cînd popoarele conştiente vor fi lăsate să-şi dea seama de fraternitatea lor în viaţă. Extrase din Cuvîntul rostit de Emil I. Papiniu, Măre Secretar Federal la Şedinţa solemnă a Franc-Masoneriei Române TJnite din 27 Ianuarie 1935 27. O ALTĂ FAŢĂ A FRANC-MASONERIEI Deşi Franc-Masoneria albastră este răspîndită în toată lumea, în sensul că există în majoritatea ţărilor necomuniste, iar subteran chiar în părţi ale blocului răsăritean, ea nu posedă o organizare internaţională. Singurul grup masonic realmente guvernat pe scară internaţională este Ritul (Scoţian) Vechi şi Acceptat de grad 33. Supremul Consiliu din Londra e doar unul din multele Supreme Consilii existente în diferite părţi ale lumii, toate afîndu-se sub conducerea Supremului Consiliu din Charleston, SUA, cel care într-adevăr coordonează o reţea mondială de franc-masoni aflaţi în cele mai influente poziţii din domeniul executiv, legislativ, judiciar şi al forţelor armate, precum şi din industrie, comerţ şi profesiuni liberale în cadrul multor naţiuni. Stephen Knight — The Brotlierhood, Panther, Granada Publ., Londra, 1983, p. 44 ,,Franc-Masoneria este o asociaţie de societăţi secrete suprapuse care urmăresc ca prin^ distrugerea civilizaţiei creştine ariene actuale şi înlocuirea ei cu o civilizaţie naturalistă atee, avînd ştiinţa şi raţiunea drept religie, să stabilească dominaţiunea universală a rasei semite. 187 Pentru realizarea acestui plan magnific, Franc-Masoneria e nevoită să aibă două organizaţii: una pe care o cunoaştem cu toţii şi alta ascunsă,, rămasă necunoscută chiar pentru imensa majoritate a propriilor ei aderenţi, pînă în ziua de azi.“ N. Casian — Ce este Franc-Masoneria*!, Bucureşti, 1930, p. 19 în Germania toţi ducii şi principii de Saxa, Weimer, Coburg, Gotha, Altenburg,Meningen,Hildburghausen, Hessa, Darmstadt, Cassel, Hamburg,. Wiirtenburg, Meklemburg, Holstein, Sclrwarzburg, Rens şi Baden au fost franc-masoni. Franc-Masoneria după Declaraţia de principii a Marelui Orient de Franţa, Bucureşti, 1923 Majoritatea mareşalilor imperiului francez au fost masoni, tot aşa cum toate capetele încoronate ale Europei au făcut parte din Franc-Maso-nerie: ducii şi prinţii de Brunswik (...), ducii de Wales (inclusiv regii; din această familie), de Kent, de York, de Susex, de Cumberland (...),, membrii familiei de Hohenzolern-Sigmaringen, care ne-a dat dinastia domnitoare din România. Marcel Shapira, Mare Comandor al Supremului Consiliu al Ordinului Masonic Român Aproape fiecare autoritate locală din ţară (Marea Britanie — n.n.) are propria sa lojă franc-masoni că, templu situat adesea chiar în clădirea consiliului comunal sau orăşesc (...). Numai în Londra există cel puţin 24 loji care (...) pot fi identificate ca bazate pe autorităţile locale. (...) în provincie, cele mai multe consilii districtuale şi multe consilii parohiale au propriile lor loji. Un lucru e clar : marea majoritate a consilierilor şi oficialilor intră în aceste loji, mai degrabă decît într-o lojă bazată pe criteriul geografic sau pe o instituţie ori profesie, pentru că ei cred că astfel influenţa, lor asupra afacerilor locale va creşte. Stephen Knight — The Brotherhood, Fanther, Granada Puii., Londra, 1983, p. 197—198 28. MITUL „SPULBERAT” Mulţi oameni cred încă în faptul că există o gigantică mafie interna-ţilonală, unită printr-o doctrină comună şi capabilă să exercite o influenţă ocultă asupra totalităţii lumii. Aceasta este o legendă pe care a popularizat-o propaganda oficială sub ocupaţie (nazistă — n.n.), justificînd astfel crudele execuţii. 188 în fapt, uniunea masonică mondială este un mit, masoneria anglo-saxonă (de Rit Scoţian, Antic şi acceptat, sau de rit York, de regulă n.n.) a rupt de mult orice relaţie cu masonii francezi şi aliaţii lor europeni sub pretextul că ea deţine „regularitatea masonică14 tradiţională. Există o interdicţie absolută din partea lojilor şi organizaţiilor (organismelor) paramasonice controlate de masoneria anglo-saxonă în Marea Britanie şi SUA, de a primi masoni francezi, belgieni, italieni, germani sau elveţieni. Aceşti masoni sînt consideraţi „neregulaţi4’ şi nu pot accede în sînul organismelor mondiale de sorginte masonică: ONU, UNESCO, BIT (Bureau International du Travail— Biroul Internaţional al Muncii — n.n.), OCDE (Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică), CEE (Comunităţile Economice Europene) etc, ca şi în cluburile Botary sau Lions Clubs, care au apărut tot sub obedienţă masonică. Aceste organisme sînt utilizate în manieră foarte discretă, uneori ca mijloace de penetrare politică sau ca suporturi logistice în marele circuit comercial internaţional:.. înstărea actuală a lucrurilor, două treimi din umanitate se compune din ţări subdezvoltate (aici se includ şi statele Americii de Sud). Inevitabil, acestea vor reuşi într-o bună zi să-şi cîştige independenţa politică şi economică. Numai masoneria liberală va putea să joace aici rolul emancipator pe care este drept să-l aibă şi nu masoneria conservatoare şi retrogradă ataşată unor principii pe .care evoluţia gîndirii moderne, le condamnă, după Fred Zeller-Trois points c‘est tont, Gollection ,,Vecu”, jEd. JEtobert Laffont, 1976, pp. 343 si 345. 29. TOLSTOI - ILUSTRĂ FAMILIE MASONICĂ RUSĂ — Contele Teodor Petrovici (1783—1873), ofiţer de marină, apoi artist medalist. Membru al Lojii „Piatra Adevărului”, roza-crucian, venerabil al lojii „Alesul Mihai” (1818—1821); — Contele Petru Petrovici, membru al lojiii „Elogiu” din Sankt-Petersburg; — Contele Yladimir Petrovici; căpitan, membru al lojii „Alesul Mihai” (1818-1819); — Contele Petru Andreevici, general, maistru adjunct al lojii „Modestia” (1818). — Scriitorul Lev Nicolaevici Tolstoi — care nu a aparţinut niciodată ordinului, îi face un puternic elogiu în romanul său „Război şi Pace”. Cu acel prilej scria unui frate german : „Am mult respect pentru această organizaţie şi cred că Franc-Masoneria a creat unele lucruri bune pentru Umanitate. după Quantuor Coronati. Bayreuth, 1976. 30. APARTENENŢE MASONICE ÎN FAMILIA IMPERIALĂ BUONAPARTE — Charles Buonaparte (1746—1787) —tatăl împăratului. Un singur document indică apartenenţa sa masonică — procesul verbal de iniţiere a fiului său, Jerome la Toulon la 20 — 22 aprilie 1801. — Joseph Buonaparte (1768—1844) — rege al Neapolului, apoi al Spaniei, a fost iniţiat la 08 octombrie 1783 în loja ,,Perfecta Sinceritate” din Orientul de Marsilia. Pare să fi fost un franc-mason puţin activ pînă la 05 decembrie 1804, dată la care a fost numit Mare Maestru al Marelui Orient şi instalat la 15 aprilie 1805. împrejurările acestei numiri nu sînt clare, va păstra această funcţie pînă la sfîrşitul Imperiului; revine în cele 100 de zile de nouă guvernare a fratelui său Napoleon, apoi se va rotrage definitiv. Suveran ,,luminat” a servit cu sîrg interesele ordinului, devenind Mare Maestru în Orientele Napolitan şi Spaniol. — Lucien Buonaparte (1775—1840) este menţionat doar în 1804 ca mare maestru adjunct în Marele Orient al Franţei. Nu se cunosc locul şi ■'data iniţierii sale. — Ludovic Buonaparte (1778—1846), Mare Maestru adjunct între 1803—1806, fiind înlocuit de Cambaceres. Ca sila fratele său, Lucien, nu se cunosc locul şi data iniţierii. — Jerome Buonaparte (1784—1860), rege al Westfaliei, iniţiat in loja ,,Pacea” la Toulon (20—22 aprilie 1801). în 1811 devine Mare Maestru al Marii Loji Mamă a Regatului Westfaliei. Nu există nici o probă asupra calităţii masonice a lui Napoleon Buonaparte (1769—1821), care este numai posibilă. în generaţia următoare, întîlnim următorii Franc-Masoni : — Jerome Napoleon (1822—1891), zis Pion-Pion”, fiul regelui Jerome. Nu se cunosc locul şi data iniţierii sale. în 1848 s-a afiliat la loja „Amicii Patriei”. Deputat, apoi senator, este destul de popular printre Masonii de stingă care au încercat să-l facă Mare Maestru, în locul prinţului Murat. — Pierre Napoleon (1815—1881) al treilea fiu al lui Lucien, deputat (de stingă) în Adunarea Legislativă. Iniţiat în 1836 în loja ,,Uniunea Franceză” din Orientul de New York. Revenit în Franţa, a făcut parte succesiv din lojile ,,Prietenii Binefăcători” şi „Admiratorii lui Osiris” reuniţi (1851) şi ,,Buonaparte” (1852) în care a fost ,,Ofiţer de Onoare”. A fost de asemenea, deputat al Marelui Orient. După 1870 a frecventat lojile belgiene. — Ludovic Napoleon (1808—1878) — cunoscut ca Napoleon al IlI-lea, zis Badignet, a fost incontenstabil Carbonaro şi Franc-Mason. — Pe tablierullojii „Buonaparte”, din Orientul de Paris (1852) se află trecut şi Carol Buonaparte (1803—1854), fiul lui Ludovic Buonaparte şi prinţul de Lucques —soţul Carolinei Murat, fiul Elizei Buonaparte şi al baronului de Chassiron (gr. 33). 190 31. UN CONSILIU DE MINIŞTRI FRANCEZ FORMAT NUMAI DIN FRANC MASONI — Gaston Doumergne, preşedinte a.1 Consiliului de miniştri, iniţiat în loja „Ecoul Marelui Orient” ; — JELenry Cheron, ministrul justiţiei, senator de Calvados, membru al „Cercului Parisian — Albert Sarraut, ministru de interne, membru al Consiliului Marelui Orient de Franţa; — Ădrien Murquet, ministru al muncii, deputat de Gironde; — Henri Queuille, ministru al agriculturii, membru al grupării Libera Gîndire; — Ăime Bertholă, ministrul educaţiei naţionale, deputat de Jura, membru al Acţiunii Laice şi al Ligii Drepturilor Omului; — William Bertrană, ministrul marinei comerciale, membru al lojii Uniunea Restabilită şi al Consiliului Marelui Orient de Franţa; — Edouară Eerriot, ministru de stat; Germain Martin, ministrul finanţelor; Bucien Lamoureux, ministrul comerţului. 32. DESPRE ROLUL FRANC-MASONERIEI UNIVERSALE ... Instituţia masonică este o podoabă a inteligenţei omeneşti, ea este înţeleasă numai de cîteva elite. La unele societăţi, Masoneria constituie o pură mentalitate, rezervor de inspiraţii morale şi intelectuale ce merg să fecundeze ogorul social prin cultură şi raţiune. La altele, ea se manifestă prin opere concrete, palpabile şi adoptă mai mult partea materială, pragmatică. Dar, în ultimă analiză, Masoneria rămîne tot o chestie spirituală. Deci, ea se adresează creierului. Ori acţiunea asupra creierului este tot ce este mai greu pe lume. ... Masoneria este un sistem de perfecţionare intelectuală bazată pe simbolism, (...) o şcoală iniţiatică şi un curs seral pentru adulţi. ... Masoneria dacă nu mi-a dezvăluit totdeauna cele mai frumoase părţi ale omului, îi sînt totuşi recunoscător pentru că nu m-a făcut mai rău decît am fost şi nici mai ignorant M-a ajutat mult să-mi eliberez spiritul şi conştiinţa. M-a ajutat să înţeleg mai bine viaţa în eele trei mari etape ale ei : punctul de pornire, parcursul şi cel de sosire. Aceste cîştiguri sînt departe de a fi neglijabile, ele însă tre'mie multiplicate şi puse în folosul public unde îşi au adevăratul lor rol şi unde pot crea cel mai fecund ogor de bine şi frumos. Scepticul La Rochefoucauld a spus cîndva : ,,Les Yertus se perdent dans l’interetcomme Ies fleuves dans la mer”. Dar cînd popoarele vor fi înţeles adevăratele lor interese şi cînd nu se vor mai lăsa conduse de virtutea falselor principii, care nu sînt decît expresia intereselor unui mic număr de opresori, vor putea urma elanul propriilor lor virtuţi care atunci 191 se vor pierde în interesul tuturor, în interesul omenirii. Este rolul Masoneriei Universale, deci şi al nostru de a pune în evidenţa aceste virtuţi : satisfacţia legitimă a datoriei împlinite, respectul altuia şi iubirea sinceră a aproapelui nostru. Este rolul Masoneriei de a face să izvorească din mănunchiul de interese particulare, interesul general : Ordinea şi Pacea. Emil I. Papiniu, Mare Secretar Federal — extrase din Guvîntul rostit la Şedinţa solemnă a Franc-Maso-riei Române Unite din 27 Ianuarie 1935 33. I RANC-MASONI ŞI IDEILE LOR — Franc-Masoneria este o instituţie esenţial filantropică, filosofică şi progresivă ce are ca obiect căutarea adevărului, studiul moralei şi practica solidarităţii.ce contribuie la ameliorarea materială şi morală, precum şi la perfecţionarea intelectuală a umanităţii. Ea are ca principiu toleranţa mutuală, respectul celorlalţi şi al tău propriu, libertatea de conştiinţă. Eduard E. Plantagenet — La Franc-Magonnerie en France, Ed. de la Paix — ,,Dumnezeii este idealul pe care omul îl poartă în el însuşi. Această concepţie poate aduce Adevărul, Dreptatea, Frumuseţea... Să avem curajul de a ne spune că sîntem religioşi şi de a ne afirma ca apostolii unei religii mai sfinte ca toate celelalte. Să propagăm religia Republicii, care va forma inima cetăţenilor şi va cultiva adevărurile republicane”. Oswald Writh — Extrait du Livre de VApprenii et du Livre de Maître”, Ed. Dorbon aîne — O dată cu progresele ştiinţei care înving toate sugestiile, Franc-Masoneria va apare din ce în ce mai mult ca singura religie demnă de oameni... Ea constă în a construi o Republică universală şi democratică a cărei regină va fi Raţiunea şi al cărui Consiliu Suprem îl va constitui Adunarea înţelepţilor. 192 Albert Lantoine — Eiram au Jardin des Oliviers, Ed. Gloton 34. DECLARAŢIA DE INDEPENDENŢĂ adoptată de Congresul celor 30 State Unite ale Americii la 4 Iulie 1776 — fragment — ...Noi privim ca un.adevăr evident prin el însuşi faptul că toţi oamenii au fost creaţi egali, ca ei au primit de la Creatorul lor unele drepturi inalienabile, printre care : viaţa, libertatea şi căutarea fericirii. Pentru a asigura aceste drepturi au fost constituite guverne care se întemeiază pe consimţămîntul celor care sînt guvernaţi. De fiecare dată cînd o formă de guvernare destructivă, poporul are dreptul de a o modifica sau de a o aboli şi de a institui o nouă guvernare, stabilind fundamentele şi principiile acesteia. Poporul organizează Puterea în forma care îi pare cea mai accesibilă, pentru a-şi realiza siguranţa şi fericirea sa. Experienţa arată că guvernele aflate la putere mai mult timp nu sînt schimbate pentru cauze simple şi trecătoare, că genul uman este predispus la suferinţă, dar nu la infinit, abolind formele de guvernare învechite. După o îndelungată perioadă de abuzuri şi uzurpări ale guvernului care urmăreşte să supună poporul unui despotism, absolut, este dreptul acestui popor să-şi scuture jugul dominator şi să stabilească noi gardieni în vederea asigurării siguranţei sale viitoare. Astfel a fost şi răbdătoarea aşteptare a acestor colonii care demonstrează necesitatea de a schimba sistemul precedenţilor guvernanţi. Istoria guvernării Marii Britanii este o istorie a nedreptăţii şi uzurpărilor avînd drept scop stabilirea unei tiranii absolute asupra acestor state. Pentru a le salva, supunem aceste fapte judecării lor de către lumea imparţială. 35. OFICIALIZAREA FRANC-M A S ONERIEI ÎN STATELE UNITE ALE AMERICII (după Declaraţia de Independenţă) 1777 : 1778 : 1784: 1786 : 1787 : 1789 : 1791 : 1794 : 1800 : 1806 : 1808 : Carolina de Sud, Massachusetts 1838 : Arkansas Yirginia New York Georgia, Pennsylvania Mar.yland, New Jersey Connecticut, New Hamphire Ehode Island Yermont Kentucky Delaware Ohio 1840 : Illinois 1843 : Wisconsin 1844 : Jowa, Michingan 1850 : California 1851 : Oregon 1856 : Kansas 1857 : Nebraska 1858 : Washington 1861 : Colorado 1865 : Nevada 13-c 425 193 1812 : Luisiana 1813 : Tennessee 1818 : IndianaMississippi 1820 : Mâine 1821: Alabama, Missouri 1830 : Florida 1837 : Texas 1866 : Montana 1867 : Idaho 1972 : Utah 1874 : teritoriul indian, Wyoming 1875 : Dakota de Sud 1877 : Noul Mexic 1882 : Arizona 1889 : Dakota de Nord 1892 : Oklahoma 36. CONSTITUŢIA STATELOR UNITE ALE AMERICII (1787) Art. 1 — Congresul nu va putea stabili nici o lege care să interzică : liberul exerciţiu, religia, libertatea cuvîntului sau a presei şi să atingă dreptul cetăţenilor de a se întruni şi de a adresa petiţii guvernului pentru soluţionarea cererilor lor. Art. 2 — 0 miliţie bine organizată este necesară pentru menţinerea securităţii unui stat liber. Aceasta nu va putea să limiteze dreptul poporului de a deţine şi purta, arme. Art. 3 — (se referă la activitatea militarilor pe timp de pace). Art. 4 — Dreptul cetăţenilor de a fi protejaţi şi puşi la adăpost nu poate să fie violat. Mandatele de percheziţie nu vor putea fi aprobate decît pentru situaţii plauzibile şi trebuie să conţină specificat locul percheziţiei şi numele persoanelor reclamate. Art. 5—9 — (garanţii acordate cetăţenilor care nu vor putea fi acuzaţi şi judecaţi decît în baza legii). Art. 10 — Drepturile care nu sînt trecute în Constituţie, sînt rezervate statelor din componenţa uniunii şi popoarelor respective. Art. 11 — (consfinţeşte autonomia fiecărui stat în ceea ce priveşte procedurile judiciare referitoare la persoanele particulare). Art. 12 — (alegerea preşedintelui şi a vicepreşedintelui Federaţiei). Art. 13 — (suprimarea sclaviei). Art. 14 — Nici un stat nu poate să aplice legea sa restrîn-gînd privilegiile sau imunităţile cetăţenilor Statelor Unite, nu poate să priveze o persoană de viaţa şa, de libertate sau bunuri printr-o procedură ilegală. (în celelalte secţiuni ale articolului, se fac referiri la alegerea reprezentanţilor Statelor Unite, eligibilitatea funcţiilor de senator şi deputat, puterile Congresului etc.). Art. 15. — Dreptul de vot aparţine cetăţenilor şi nu poate fi refuzat sau restrîns. 194 37. DREPTURILE OMULUI LA 1789 (Preambulul constituţiei franceze din 1791) 1. Oamenii se nasc şi rămîn liberi şi egali în drepturi. Diferenţele sociale nu au ca temei decît folosul comun. 2. Scopul oricărei asocieri politice este conservarea drepturilor naturale şi imprescriptibile ale omului. Aceste drepturi sînt libertatea, proprietatea, siguranţa persoanei şi împotrivirea la opresiune. 3. Principiul suveranităţii este un atribut al Naţiunii. Nici un corp, nici un individ nu poate exercita o autoritate care să nu emane expres -din acesta. 4. Libertatea constă în a putea face tot ceea ce nu dăunează altuia; astfel, singurele limite în exercitarea drepturilor naturale ale unui individ sînt acelea care asigură celorlalţi membri ai societăţii folosirea aceloraşi drepturi. Aceste limite nu pot fi determinate decît de Lege. 5. Legea nu are dreptul să interzică decît acţiunile care fac rău societăţii. Nu poate fi împiedicat nimic din ceea ce legea nu interzice şi nimeni nu poate fi obligat să facă ceea ce ea nu porunceşte. 6. Legea este expresia voinţei generale. Toţi cetăţenii au dreptul să participe, personal sau prin reprezentanţii lor, la elaborarea ei. Legea trebuie să fie aceeaşi pentru toţi, fie că apără, fie că pedepseşte. Toţi cetăţenii fiind egali în faţa ei, aceştia pot accede în mod egal la toate demnităţile, posturile şi funcţiile publice, după competenţă şi fără altă diferenţă decît aceea a virtuţilor şi talentelor lor. 7. Nimeni nu poate fi acuzat, arestat sau reţinut decît în cazurile determinate de lege şi după formele pe care aceasta le prescrie. Cei care solicită, dau, execută sau fac să fie executate ordine arbitrare trebuie pedepsiţi; dar oricare cetăţean citat sau sechestrat în virtutea legii trebuie să se supună pe loc; altfel se face vinovat de împotrivire. 8. Legea nu trebuie să stabilească decît pedepse strict şi vădit necesare şi nimeni nu poate fi pedepsit decît în virtutea unei legi elaborate şi promulgate anterior delictului şi legal aplicate. 9. Orice persoană este presupusă nevinovată pînă cînd i se dovedeşte vinovăţia; dacă se consideră arestarea sa ca indispensabilă, orice măsură abuzivă de constrîngere pentru a aresta acea persoană trebuie să fie aspru reprimată de lege. 10. Nimeni nu trebuie urmărit pentru opiniile sale, fie ele religioase, cu condiţia ca manifestarea lor să nu tulbure ordinea publică stabilită de Lege. 11. Liberul schimb al gîndurilor şi opiniilor este unul din drepturile cele mai importante ale omului : orice cetăţean poate deci vorbi, scrie şi tipări liber, cu condiţia să răspundă cînd abuzează de această libertate în cazurile stabilite de lege. 12. Asigurarea drepturilor Omului şi Cetăţeanului necesită o forţă publică ; această forţă este deci instituită în beneficiul tuturor, şi nu pentru folosul individual al celor cărora ea le este încredinţată. 13. O contribuţie generală este indispensabilă pentru întreţinerea forţei publice şi pentru cheltuielile administraţiei de stat; această contribuţie trebuie repartizată în mod egal între toţi cetăţenii, în funcţie de resursele fiecăruia. 195 14. Toţi cetăţenii au dreptul să determine, ei înşişi sau prin reprezentanţii lor, necesitatea contribuţiei publice, să consimtă liber la aceasta,-să urmărească felul în care este folosită, şi să stabilească valoarea cotelor-părţi, materia supusă impozitului, perceperea şi durata ei. 15. Societatea are dreptul să ceară socoteală oricărui funcţionar public asupra cîrmuirii sale. 16. O societate în care nu este asigurată exercitarea drepturilor omului şi nici realizată separarea puterilor nu este o societate constituită. 17. Proprietatea este un drept inalienabil şi sfînt de care nimeni nu poate fi privat dacă nu o pretinde necesitatea publică legal constatată şi aceasta în condiţiile unei despăgubiri corecte şi prealabile. 38. DECLARAŢIA CONSILIULUI ORDINULUI MARELUI ORIENT DE FRANŢA (1897) Toleranţa Franc-Masoneria priveşte cu dispreţ atacurile, injuriile, clevetirile şi calomniile duşmanilor săi tradiţionali şi urmăreşte cu calmul forţei sale opera de dezrobire intelectuală, morală şi socială pe care i-au lăsat-o moştenire generaţiile trecute. Ea nu recunoaşte alte adevăruri decît acele care se găsesc pe cale ştiinţifică şi se bazează pe raţiune. în astfel de condiţii, instrucţia ştiinţifică şi morală, apare vădit ca primă datorie a popoarelor către sine, ca primă grijă a guvernelor. în gîndirea tuturor acelora care voiesc progresul omenirii şi triumful democraţiei, chestiunea instrucţiunii, trebuie să ocupe cel dintîi loc. Franc-Masoneria n-a lipsit niciodată de la această datorie; răspîn-direa rezultatelor cucerite de ştiinţă şi de morala raţională, care decurg din aceste rezultate, a figurat în fruntea programului său de propagandă şi de acţiune. Misiunea în timp ce Franc-Masoneria se străduieşte de a emancipa spiritele şi de a degaja morala de teoriile metafizice; în timp ce ea învaţă a nu căuta răsplata datoriilor individuale şi sociale convenabil îndeplinite decît în satisfacerea conştiinţei şi stima oamenilor oneşti Franc-Masoneria şi-a luat misiunea de a ridica la calitatea de cetăţqni liberi şi egali înaintea tuturor legilor, pe acei oameni pe care ea îi face fraţi. Ea a avut cinstea să numere printre membrii săi, oamenii cei mai stimaţi ai tuturor epocilor şi ai tuturor popoarelor, care au colaborat ca maeştrii luminaţi la îndeplinirea acestei grele misiuni. Ideile de libertate răspîndite de Franc-Masonerie, au preparat cea mai mare şi mai frumoasă mişcare de emancipare, pe care istoria a înregistrat-o în analele ei. Fără contestaţie, Franc-Masoneriei îi revine onoarea de a fi procurat acestui neuitat eveniment, formula de : - LIBERTATE, EGALITATE ŞI FRĂŢIE -care revelează principiul său fundamental. După cum Franc-Masoneria aşează bazele moralei sale în observa-ţiunile ştiinţifice asupra omului şi naturii, tot astfel ea scoate filosofia sa socială, din izvorul drepturilor fireşti, de care trebuie să se bucure toţi oamenii prin faptul naşterii şi vieţii lor. Numai cu aceste adevăruri ea combate superstiţia, erorile şi prejudecăţile, pe care toate religiunile şi feudalităţile moderne îşi fondează autoritatea lor dogmatică. Franc-Masoneria nu s-a amestecat nici în luptele religioase care au decimat omenirea, nici în autodafeele care au pătat altarele tutui or r eliziunilor. Rugurile pe care au pierit pentru idei şi convingeri atîtea victime omeneşti, apoi fiăcările infernale de pe lumea cealaltă, sînt lăsate în seama sectarilor şi iluminaţilor. Legea ei primordială este toleranţa; ea a înscris în fruntea Constituţiei sale respectul tuturor credinţelor, a tuturor ideilor, a tuturor opi-niunilor. Propaganda sa este binevoitoare, căci ea ştie şi ţine socoteală de slăbiciunea şi ignoranţa omenească. Ea nu impune nici o dogmă aderenţilor săi. Ea nu cere decît buna lor voinţă în căutarea adevărurilor ştiinţifice, morale, politice şi sociale, precum şi zel în propagarea acestor adevăruri. Franc-Masoneria încurajează pe membrii săi să-şi dezvolte facultăţile şi spiritul lor critic; să-şi mărească cunoştinţele lor ştiinţifice prin studiu şi discuţiuni leale, sforţîndu-se de a-şi descătuşa spiritul de tradi-ţiunile seculare pline de erori, de minciuni şi de supunere oarbă. Ea ţine în cea mai mare stimă şi acordă întreaga sa încredere acelor membri, care fac din principiile ei linie de conduită în viaţă, arătîndu-se în acelaşi timp foarte indulgentă pentru toţi acei care doresc să participe la lucrările sale ; căci consideră de a ei datorie să le arate calea Adevărului. Graţie acestei mari toleranţe, i-a fost dat Franc-Masoneriei să vadă în toate timpurile reunindu-se în lojile sale, persoane aparţinînd celor mai diverse şi opuse şcoli filosofice, sociale şi politice, precum şi religiunilor celor mai diferite, pentru a conlucra în comun la emanciparea spiritului omenesc, la independenţa popoarelor şi la fericirea socială a omenirii. Morala Morala Franc-Masoneriei nu este legată de nici o credinţă religioasă sau teorie filosofică. Ea are ca bază un fond de precepte care învaţă pe om că a fi mai bun, înseamnă a deveni mai fericit. Aceste precepte se găsesc în toate religiunile şi în toate filosofiile profesate de înţelepţii tuturor timpurilor şi ai tuturor ţărilor. Baza ştiinţifică a acestor precepte, se sprijină, pe studiul calităţilor individuale şi sociale ale omului. Franc-Masoneria nu caută originea ideilor de datorie, de bine, de rău şi de justiţie, nici în ştiutele revelaţiuni divine, nici în concepţiile metafizice; căci ştiinţa dovedeşte că aceste idei, se nasc-din raporturile sociale pe care oamenii le întreţin şi care ie sînt impuse chiar de 197 legile naturale. Ştiinţa dovedeşte în mod indiscutabil că atît în speţa umană cit şi în celelalte specii animale, viaţa socială este arma indispensabilă în lupta pentru existenţă. Ea arată că indivizii care se izolează, pier sub povara diferitelor cauze de distrugere; pe cînd aceia sociabili rezistă, formează rase şi specii durabile, care trăiesc în comun şi luptă neîncetat pentru viaţă. începutul asociaţiunei omeneşti a fost familia, unde schimbul constant de îngrijiri, de servicii şi de mîngîieri, dau naştere în mod succesiv, iubirii materne, iubirii paterne, iubirii filiale, iubirii frăţeşti cu toate actele lor de dulce şi mutuală simpatie, pe care obişnuinţa le transformă în necesitate şi pe care inteligenţa omenească ajunsă la un oarecare grad de dezvoltare o consideră ca datorie. Tot ştiinţa ne mai arată că iubirea care leagă pe copil de mama sa, de tatăl său, de fraţii şi surorile sale şi care îi apropie toate aceste fiinţe, % se dezvoltă şi se modifică întinzîndu-se la camaradul cu care copilul se joacă, la prietenul căruia îi face confidenţe, la aceia care contribuie la dezvoltarea inteligenţei sale şi, în fine, la aceia care contribuie la întărirea puterilor sale de luptă, prin formarea intelectului şi fizicului său. Această iubire se întinde apoi la soţia care-1 va completa, permi-ţîndu-i de a forma o nouă familie; — la vecinul cu care se ajută reciproc la nevoi; — la cetăţeanul care vorbeşte aceeaşi limbă şi cu care împarte plăcerile şi munca în timp de pace, privaţiunile, pericolele şi emoţiunile patriotice în timp de război. Toate aceste sentimente comandă acţiuni, care repetate fără încetare, devin mai întîi obiceiuri şi apoi lege imperioasă. Astfel se naşte noţiunea de noi datorii, care pentru societăţile ajunse la un oarecare grad de evoluţie intelectuală, nu trebuie să fie mai puţin sacre, ca datoriile de familie. Acestea sînt: datorii către cei slabi, datorii către toţi membrii societăţii, datorii către Patrie; în fine, pe măsură ce acest sentiment de iubire socială se lărgeşte şi devine tot mai bogat, tot pe aceeaşi măsură se dezvoltă inteligenţa, şi se mai nasc datoriile către umanitatea întreagă. Aceste multiple datorii se înrădăcinează atît de profund în creierul oamenilor civilizaţi şi educaţi, încît ele devin patrimoniu ereditar; şi atunci actele ce corespund fiecăruia din aceste sentimente, cu drept cuvînt numite afective, devin aşa de naturale, că ele sînt îndeplinite fără nici o altă preocupare, decît aceea de a le executa şi fără speranţa vreunei recompense pe lumea aceasta sau în cea viitoare. Aşadar, observaţia demonstrează că sentimentele de iubire familială şi socială sînt cu atît mai energice în fiecare om şi în fiecare societate umană, cu cît inteligenţa omului este mai dezvoltată şi cu cît societatea este ajunsă la un mai mare grad de civilizaţie. 39. MARELE ORIENT DE FRANŢA ÎN VIZIUNEA UNUIA DIN MARII SĂI MAEŞTRI Masoneria îşi are originea în secolul luminilor, cel care a făcut să progreseze-limbajul simbolic cu.care noi lucrăm astăzi la „perfecţionarea intelectuală şi socială a Umanităţii”. Marele Orient de Franţa, fondat 198 în 1773 este de departe cea mai puternică obedienţă masonică franceză* (cca 25 mii aderenţi, faţă de cei 10 mii citi numără Marea Lojă a Franţei, ale cărei preocupări sînt fără îndoială mai esoterice şi cu care Mare Orient de Franţa întreţine raporturi frăţeşti. Există, de asemenea, Marea Lojă Naţională Franceză cu cei trei mii de aderenţi, în majoritatea americani, fondată însă de englezi, care o controlează. Mai există, de asemenea, în Franţa două obediente mixte si o Mare Lojă Feminină, în plină dezvoltare. în ceea ce priveşte Marele Orient de Franţa el este dominat de trei curente de inegală importanţă. Primul „spiritualist”, foarte tradiţionalist şi conservator, se preocupă a păstra instituţiei caracterul „iniţiatic1’. Al doilea, incontestabil cel mai numeros şi mai politizat, rămîne fidel tradiţiei „progresive” a Marelui Orient de Franţa, care şi-a pus adesea amprenta asupra istoriei. Franţei. Al treilea curent, mai slab şi mai vaporaş, are influenţă în atelierele „albastre” de stingă şi extrema stingă ; aceasta doreşte ca masoneria să se exteriorizeze şi să ia poziţii colective, curajoase şi publice în toate problemele. între aceste două ultime curente demarcaţia nu este simplă... Publicul a fost serios informat de presă, în momentul conventului din septembrie 1975, că o criză serioasă scutură Marele Orient de Franţa. După rezultatul alegerilor Consiliul Ordinului Marele Orient îşi demonstrează eclectismul său alegînd ca Mare Maestru, cînd un conservator, cînd un om de stingă sau un Mare Secretar, membru al Uniunii Progresiste, aliată a Partidului Comunist... Balanţa va oscila de la dreapta la stînga în funcţie de evoluţia politică a ţării pe care o traduce aproape fidel... De-a lungul anilor, modificări sensibile intervin în compoziţia atelierelor. Acestea sînt întinerite ca urmare a unui efort perseverent de exteriorizare : conferinţe publice, colocvii, interviuri la radio şi la Televiziune, înfiinţarea librăriei Centrului de documentare masonică, emisiuni regulate la radio, editarea unor cărţi consacrate instituţiei şi care* din păcate, nu au toate ca autori Franc-Masoni. Marele Orient de Franţa, care a avut totdeauna vocaţia de a conduce „masoneria liberală” reprezintă cea mai veche obedienţă masonică europeană şi, în funcţie de conjunctura mondială, a fost focarul de gîndire cel mai cunoscut şi cel mai respectat care a exercitat atracţia cea mai puternică asupra elitei masonice europene şi africane. Este deosebit de important pentru progresul uman în general, ca Marele Orient de Franţa să-şi conserve şi amplifice această influenţă... Masonii americani nu sînt de loc inactivi. în spatele faţadei Marii Loji Unite a Angliei ei sînt aceia care vor prelua, de acum înainte, locul I în Masoneria mondială, manipulînd în Europa cu mijloace considerabile, obedienţele germană, italiană, olandeză şi făcînd un baraj sistematic franc-masonilor din Marele Orient de Franţa. Este evident că noi nu putem asista la aceste manevre fără a reacţiona. într-un termen mai lung sau mai scurt, influenţa anglo-saxonă va sfîrşi prin a se implanta şi la noi şi aceasta va fi pentru Masoneria franceză şi aliaţii săi, începutul decadenţei. Cei care refuză să vadă acest lucru sînt fie complici fie se înşeală sau se lasă păcăliţi prea uşor... Fred Zeller, artist pictor, Mare Maestru al Marelui Orient de Franţa. 199 40. MARII MAEŞTRI AI MARELUI ORIENT DE FRANŢA DUPĂ 1945 1945—48 : Francis Yiaud, inginer 1948 — 49: Lotus Bonnard, avocat 1949—52 : Francis Yiaud 1952 — 53 : Paul Chevalier, profesor 1953—56 : Francis Yiaud 1956 — 58 : Marcel Ea vel, industriaş 1958 — 59 : Eobert Rieliar, conservator şef 1959 — 62 : Marcel Bavel 1962 — 64 : Jacques Mitterand, administrator civil 1964 — 65 : Paul Anxionnaz, inginer, vechi ministru 1965 —66 : Alexandre Chevalier, doctor în medicină 1966— :69 : Paul Auxîonnaz 1969 — 71 : Jacques Mitterand 1971 — 73 : Freci Zeller, artist pictor 1973 — 75: Jean-Pierre Prouteau, director de societăţi .1975 — 7.7 : Serge Beliar, doctor în medicină, scriitor 1977 — 79 : Mi chel Baroin, subprefect 1979—81 : Eoger Leroy, inginer 1981 —84: Paul Gourclot, om de litere 1984—86 : Eoger Leroy După Dictionnaire de la Franc-Magonnerie, sous la direction de Daniel Ligou, PUF, 1987. 41. EVOLUŢIA NUMERICĂ A ADERENŢILOR LA MARELE ORIENT DE FRANŢA 1945 :15.000 aderenţi (majoritatea sexagenari) 1963 : 18.500 ,, (media de vîrstă 56 ani) 1973 : 25.000 ,, (media de vîrstă 40 ani) 1976 : 28.000 ,, (grupaţi în cca 500 ateliere, sub semnul vitalităţi şi al iluminării) 42. DECLARAŢIA DE jjPRINCIPIIJfA ORDINULUI MASONIC MIXT INTERNAŢIONAL „DREPTUL UMAN5’ (înfiinţat la sfîrşitul sec. al XIX, în Franţa) Art. 1 Ordinul Masonic Mixt Internaţional ,,Dreptul Uman” — afirmă egalitatea esenţială a celor două fiinţe umane, bărbatul şi femeia. Proclamînd ,,Dreptul Uman”, ordinul vrea ca aceştia să se poată bucura pe toată suprafaţa planetei, în mod egal de dreptate socială, într-o umanitate organizată în societăţi libere şi fraternale. 200 Ârt. 2 Compus din Franc-Masoni aparţinînd celor două sexe fra-ternal unite, fără distincţie de rasă, religie, filosofie, ordinul impune pentru a atinge acest scop, o metodă rituală şi simbolică, graţie căreia membrii săi edifică Templul lor pentru perfecţiunea şi gloria Umanităţii. Ârt .3 Kespectînd toate condiţiile relative la eternitatea sau neeter-nitatea vieţii spirituale, membrii săi caută înainte de toate să realizeze pe Pămînt şi pentru toţi oamenii maximum de dezvoltare morală şi intelectuală — condiţia primă a fericirii care este posibilă fiecărui individ într-o umanitate fraterna! organizată. Art. 4 Ordinul Masonic Mixt Internaţional „Dreptul Uman” nu profesează nici o dogmă. El lucrează pentru aflarea Adevărului. în atelierele sale se organizează discuţii şi dezbateri referitoare la chestiuni sociale şi religioase cu scopul de a clarifica părerile membrilor săi şi de a le permite să aibă cea mai bună cunoaştere a datoriei lor de Eranc-Masoni. 43. DECLARAŢIA DE PRINCIPII s formulată şi adoptată de Congresele Masonice internaţionale de la Geneva (19—21 Octombrie 1921) şi Paris (27—29^ Decembrie 1927) Franc-Masoneria, instituţie tradiţională, filantropică, filosofică şi progresivă, bazată pe recunoaşterea principiului că toţi oamenii sînt fraţi, are ca scop căutarea adevărului, studiul şi exercitarea moralei şi solidarităţii. Ea lucrează la îmbunătăţirea materială şi morală, precum şi la perfecţionarea intelectuală şi socială a umanităţii. Principiile ei sînt îngăduinţa reciprocă, respectul faţă de ceilalţi şi de sine şi libertatea de conştiinţă. Datoria ei este să întindă legăturile care unesc Franc-Masonii pe toată suprafaţa globului, asupra tuturor membrilor umanităţii. Franc-Masoneria, privind munca drept una din obligaţiile esenţiale ale omului, onorează 1a fel munca manuală şi munca intelectuală. Ea formează deci o asociaţie de oameni cinstiţi, liberi şi- devotaţi care, legaţi prin sentimente de libertate, egalitate şi fraternitate, lucrează individual şi în comun la progresul social, exercitînd astfel binefacerea în înţelesul ei cel mai înalt. Franc-Masoneria recunoaşte existenta unui principiu superior şi ideal, în general cunoscut sub denumirea simbolică de Marele Arhiect al Universului. Ea nu combate şi nu recomandă nici o convingere religioasă. după Radu Anasiasiu — Istoria\ Franc-Masoneriei Române, Editura proprie. Bucureşti, 1936, p, 5 201 44. FRAGMENTE DIN MANIFESTUL MARII LOJI TRADIŢIONALE SIMBOLICE „OPERA” DIN FRANŢA — difuzat la 02 octombrie 1958 FRATERNITATE, UMANISM, UNIVERSALISM Acesta este mesajul Franc-Masoneriei, simbolizat prin aceste trei „lumini” tradiţionale, punct de convergenţă al tuturor forţelor spirituale,, Printr-un deplorabil paradox constatăm azi că Franc-Masoneria este pe plan uman profund divizată... Aceste penibile divergenţe sînt create de faptul că principiul ,,Un Mason Liber într-o Lojă Liberă” nu este aplicat... Reîntoarcerea la universalism, sfîrşitul certurilor sterile, proeminenţa lojei, acestea sînt legămintele unui foarte mare număr de Fraţi sinceri şi devotaţi, dezolaţi de impasul în care atîtea bune voinţe se pierd actualmente. Pentru a răspunde aspiraţiilor lor profunde, pentru a munci cu noi ca să sporim puterea şi strălucirea Ordinului, noi cerem acestor fraţi ca şi obedienţelor din care fac parte, de a asculta acest apel şi de a ne ajuta. Trebuie să sfîrşim cu certurile permanente între obedienţe şi să contribuim la renovarea veritabilei fraternităţi masonice, pentru ca ea să redevină o realitate constructivă... Convingerea noastră profundă este că prin valoarea sa intelectuală şi morală, prin iluminarea socială sau spirituală, fiecare demonstrează autenticitatea iniţierii sale ... 45. LA STEAUA CARE-A RĂSĂRIT „Francezii, belgieni, italieni, spanioli, germani, elveţieni; toţi din Eurpa continentală, noi sîntem moştenitorii Marii Loje a Franţei din 1736. Englezi, americani, chinezi, hinduşi şi toţi ceilalţi din lumea Franc-Masoneriei universale, noi sîntem moştenitorii celor 14 înţelepţi din 1723, căci aceştia erau ei înşişi moştenitorii şi servitorii tradiţiei memoriale a Ordinului”. Richard Dupuy, Mare Maestru al Marii Loji a Franţei, la Conventul masonic Min 1967. Pînă azi, Vaticanul a avut dificultăţi în a avea o judecată diferenţiată asupra fenomenului Franc-Masoneriei. D.upă Conciliul Vatican II, sub semnul recomandării acestuia, „dialogul cu toţi oamenii de bună voinţă” s-a constituit în strînsă colaborare cu Secretariatul roman pentru necredincioşi (condus de cardinalul Konig la Viena) un cerc de studii care, în declaraţia de la Lichtenau din 1972 estima că vechile bule papale ostile Franc-Masoneriei, nu trebuie să mai fie înţelese decît din punct de vedere istoric numai... 202 .. .La începutul lui mai 1980, la Conferinţa episcopilor catolici germani a fost dată publicităţii declaraţia ,,Asupra problemei apartenenţei catolicilor la Franc-Masonerie”, conform căreia : Franc-Masoneria nia s-a schimbat în esenţa sa; apartenenţa la Franc-Masonerie pune în discuţie „fundamentele existenţei creţtine” ; apartenenţa la biserica catolică este incompatibilă cu apartenenţa la Franc-Masonerie. Wilhelm Quenzer — „Freimaurer”, în „Theolo- gische Bealenzyklopăăie, Bă. XI, Berlin, W. de Gruyter, 1983, p. 566 S-a născut în Evul Mediu, ca o reacţiune împotriva tiraniei de atunci. Pe parcurs au luat-o în stăpînire evreii. Au transformat-o în unealtă de stăpînire iudaică. Iniţial, nimeni nu putea deveni, să zicem Cavaler de Eose Croix dacă era evreu. Ulterior, s-a putut orice. Asta a fost de fapt, uite aici fac poate un păcat şi sînt totuşi fecior de popă, dar o spun — fructul neputinţei creştinismului tolerant pînă la refuz. Arge-toianu a fost odată întrebat de nişte tineri : „Sînteţi Franc-Mason domnule ministru? — la care le-a răspuns : „Fugi, bă, de aici. Am fost, e un fleac”. Franc-Masoneria doreşte Puterea cu lozinci democratice. Nu sînt religioşi. Au o singură religie : propria lor doctrină. Pe duşmani îi anulează social. Au o structură supranaţională. Deci, sînt anti-naturali. Toţi cei care aspiră la unitatea speciei om anulează principiul competiţiei între popoare. Anulează însă şi principiul civilizaţiei moderne, născută prin luptă. Petre Ţ'dţea din interviul acordat Măriei Spiridon Cassian şi lui Titus Ceia, în „Epoca” nr. 35j21 februarie 1991, p. 21. 46. TABLOUL PUTERILOR FRANCMASONICE EXISTENTE PE AMBELE EMISFERE După Van Dalen’s „Kalender fur Freimaurer”, 1906 STATUL NUMELE Puterii Franc-Masonice Rezidenţa Anul fondării Nr. loje-lor Obediente 1 2 3 4 5 A Marea Lojă Unită de Anglia Londra 1717 Anglia Marea Lojă Af. Ion de Scoţia Edinburg 1736 3600 Marea Lojă de Irlanda. . . Dublin 1730 Austria Prohibit... Australia Marea Lojă de Neu-Sud-Wales. . . Sydney 1888 (şi Oceania) Marea Lojă de Australia Vestică, .t Perth 1889 600 Marea Lojă de Noua Zeelandă Christchurch. 1890 Marea Lojă de Transmania.. . Hobartown 1890 Marea Lojă Australia de Sud Adelaida 1884 Marea Lojă Victoria... Melbourne 1889 203 1 2 l 3 4 5 Argentina Suprem Consiliu şi Mare Orient. . . Buenos-Aires 1895 23 B Belgia Marele Orient de Belgia... Bruxelles 1831 23 Suprem Consiliu de Belgia 1817 Brazilia Marele Orient de Brazilia Marele Orient Rio Grande Rio-Janeiro do Sul. .. Porto Alegre 1893 150 C Canada Marea Lojă de Canada... Toronto 1365 375 Marea Lojă Colorată de Canada. .. Chatham 1856 6 Marea Lojă de Quebec... Montreal V869 57 Marea Lojă Noua Scoţie... Luneburg 1866 64 Marea Lojă Manitoba. .. Winipeg 1875 79 Marea Lojă Principe Eduard Islanda 1875 13 Chile Marele Orient de Chile... Valparaiso 1862 15 Columbia Marele Orient de Columbia Bogota 1872 Cuba Marea Lojă a Insulei Cuba Havana 1891 59 D Danemarca Marea Lojă de Danemarca Copenhaga 1858 19 Domingo Marea Lojă Independentă de San--Domingo. .. i San Domingo 1891 15 E Elveţia Marea Lojă Alpină Ziirich 1844 33 Egipt Marele Orient de Egipt.. . Marea Lojă Naţională de Alexandria 1864 Egipt .. . Cairo 1876 47 F Franţa Marele Orient de Franţa... Paris 1772 359 Marca Lojă de Franţa. . . Marea Lojă Simbolică de Rit >> 80 Scoţian. . . »» 1881 2 G Germania Marea Lojă Naţională „La trei globuri”... Marea Lojă Naţională de Berlin 1740 206 Germania. .. 1770 159 Marea Lojă Royal-York 1760 69 Marea Lojă de Hamburg... Hamburg 1740 47 Marea Lojă de Saxonia... Dresda 1811 24 Marca Lojă „La Soarele”... Bayreuth 1741 39 Marea Lojă Electrică. .. Frankfurt M. 1788 21 Marca Lojă „La Unirea”... Confederaţia celor cinci Loji inde- Darmstadt 1846 8 pendente . . . 1883 5 Grecia Marea Lojă de Grecia. . . Atena Marele Orient şi suprem Consiliu Guatemala Marele Orient al Americii Centrale (cuprinde : Republica Guatemala, Honduras, Salvador, Nicaragua şi Costa-Rica)... Guatemala 1887 204 1 2 3 4 5 H Haiti Marele Orient de Haiti... Port au Prince 1886 I Italia Marele Orient de Italia... Roma 1803 355 1887 L Liberia Marea Lojă de Liberia. .. Monrovia 1867 8 Luxemburg Suprem Consiliu în Marele Ducat de Luxemburg... Luxemburg 1849 1 M Mexico Marea Lojă Simbolică Mexico 93 Marea Lojă Mixtă Veracruz N Norvegia Marea Lojă Naţională de Norvegia... Cristiana 1891 12 0 Olanda Marele Orient de Olanda (avînd Loji în Africa de Sud şi Indiile Olandeze : Java-Summatra etc)... Haga 1756 90 P Paraguay Marele Orient de Paraguay Asuncion 1896 8 Peru Marea Lojă de Peru (Avînd 5 Loji în Bolivia)... Lima 1852 33 Portugalia Marele Orient de Lusitania Lisabona 1805 25 1859 Porto-Rico Marea Lojă Suverană de Porto Rico. .. San Juan 1885 1 16 R România Loja România, sub obedienţa Marelui Orient de Italia, singura regulat constituită Bucureşti 1906* Rusia Prohibit. . . S Statele Unite Confederaţia Marilor Loji a Statelor Unite. Cuprinzînd următoarele Mari Loji: Alabama, Arizona Arkansas, California, Colorado, Connecticut, Delaware, Columbia, Florida, Georgia, Idaho,' Illinois, Indiana, Indian Territory, Iowa, Kansas, Kentucky, Louisiana, Mâine, Maryland, Massachusetts, Michigan, Minesota, Missisippi, Missouri, Montana, Nebraska, Nevada, New-Hampshire, Ncw--Jersey, New-York, New-Mexico, * După opinia autorilor acestui „Tablou”, care aparţineau de Obedienţa Italiană. în fapt, loja „România" cuprindea mai ales imigranţi italieni (n.n.). 2®5 1 2 3 4 5 s Statele Unite North-Carolina, North-Dakota, Ohio, Oklahoma Teri tor y, Oregon, Pennsylvania, hode-Island, South--Garolina, Carolina, South-Dakota, Tennesec, Texas, Utah, Vermont, Virginia, Washigton, West-Vir- ginia, Wisconsin, Wyoming. Gapi talele respective 12176 Marea Lojă de Neu Braunschwieg Sf. John 1867 36 Spania Marele Orient de Spania Madrid 1888 95 Suedia Marea Lojă de Suedia Stockholm 1731 36 T Tunis Marea Lojă de Tunis... Tunis 1881 U Ungaria Marea Lojă Simbolică de Ungaria.. Budapesta 1886 59 Uruguay Marele Orient de Uruguay Montevideo 1870 33 V Venezuela Marele Orient Naţional al Statelor-Unite de Venezuela... Caracas 1893 35 Marea Lojă Independentă de Venezuela... >> 47. UNIVERSALA FRANCMASONĂ LIGQ (LIGA UNIVERSALĂ A FRANC-MASONILOR) Origine — în 1905 după un Congres esperantist al cărui obiectiv era crearea unui vehicul lingvistic pentru a facilita înţelegerea mutuală universală, majoritatea participanţilor s-au recunoscut între ei ca Franc-Masoni şi au decis să creeze o asociaţie esperantistă masonică. — 1913 această asociaţie preia titlul de „Universala Framasona Ligo” (Liga Universală a Franc-Masonilor). Sc puri (după Statut) : Art. 1. Universala Framasona Ligo este o asociaţie compusă din Franc-Masoni activi acţionînd în nume individual. Ea are ca scop ameliorarea şi dezvoltarea relaţiilor fraternale şi amicale între Maeştrii din lumea întreagă. Ea aspiră să creeze o acţiune coordonată în favoarea fraternizării oamenilor şi popoarelor. Art. 2. Liga lasă membrilor săi o libertate completă în tot ceea ce fac în raport cu obiectivele sale şi se abţine de la orice ingerinţă în afaoe-rile obedienţelor masonice. Ea adoptă o atitudine de neutralitate în materie politică şi religioasă. 206 Evoluţie. în 1929 esenţialul scopurilor a fost atins. La Congresul de la Amsterdam, Marea Loje a Angliei autoriza fraţii englezi să adere la această ligă. Fraţii americani începuseră să adere încă din >1928. în perioada 1940—1947, liga a fost în adormire. Poziţia actuală : Numărul aderenţilor săi este în creştere în special al tinerilor. Are membrii inviduali în aproape toate ţările şi grupuri administrative pe toate continentele. Legături individuale unind pe fraţi (membri) între ei se crează cu ocazia întîlnirilor de la congrese şi adunări generale, precum şi prin alte mijloace (schimburi epistolare, primiri în loje, cercetări esoterice sau istorice, studii tematice, afinităţi artistice). Fiecare după posibilităţile sale poate practica idealul universalismului. 48. LOJILE ATAŞATE LA7 MAREA LOJĂ ELVEŢIANĂ „ALPINA” DUPĂ AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL Numele Masoneria Universală Bunul Acord Humanitas şi Concordia Oosmopolitan Gatena Humanitatis Lux in Tenebris Toleranţă şi Fraternitate Panta Ehei Prietenii Sinceri Gîndire şi Acţiune Tradiţie Regenerarea Post Tenebras Lux Labor et Perfectis Zur Dreilăaderecke Aurora Humanitatis S. Johann am Rhein Brenno Bertoni Veritas .Signa Hominis Oraşul Anul Geneva 1955 Berna 1957 Sf. Gali 1960 Ziirich 1960 Ziirich 1964 Morges 1965 Geneva 1967 Băle 1967 Sf. Maurice 1969 Martign 1970 Lausanne 1971 Friburg 1972 Ziirich 1975 Geneva 1976 Băle 1981 Ziirich 1981 Schaffhouse 1982 Lugano 1982 Ascona 1984 Lugano 1985 49. LISTA ţărilor unde funcţionează Supreme Consilii Franc-Masonice 1. SUA (Jurisdicţia SUD) 1801 16. Republica Dominicană 1861 2. Franţa 1804 17. Turcia 1861 3. Spania 1811 18. Chile 1870 4. SUA (Jurisdicţia Nord) 1813 19. Paraguay 1870 207 5. Belgia 1817 20. Guatemala 1871 6. Venezuela 1824 21. Grecia 1872 7. Brazilia 1829 22. Elveţia 1873 8. Peru » 1830 23. Canada 1874 9. Columbia 1833 24. Ecuador 1910 10. Anglia 1845 25. Olanda 1912 11. Scoţia 1846 26. Panama 1913 12. Uruguay 1856 27. Austria 1925 13. Argentina 1858 28. Bolivia 1931 14. Cuba 1859 29. Germania 1931 15. Mexic 1860 30. Filipine 1950 31. Italia 1960 (a cunoscut mai multe Supreme Consilii, primul creat în 1805 . înaintea instaurării fascismului exista un Suprem Consiliu constituit în 1908). 32. San Salvator 1960 38. Finlanda 1973 33. Nicaragua 1961 39. Luxemburg 1976 34. Honduras 1961 40. Maroc 1977 35. Costa Bica 1961 41. Gabon 1980 36. Israel 1966 42. Camerun 1981 37. Iran (în adormire) 1970 După tentativa nereuşită de confederaţie între Supremele Consilii* efectuată la Lausanne, în 1875, o înţelegere internaţională s-a stabilit prin organizarea conferinţelor internaţionale periodice. Numai Supremele Consilii ale Angliei şi Scoţiei s-au abţinut de a participa la aceste reuniuni pentru a nu risca să intre în relaţie cu Masonii aparţinînd altor obedienţe nerecunoscute de Marea Lojă Unită a Angliei. Conferinţele internaţionale organizate au fost următoarele : 1. Lausanne 1875 7. Paris 1929 2. Edimburgh 1877 8. Bruxelles 1935 3. Paris 1900 9. Cuba 1956 4. Bruxelles 1907 10. Washington 1961 5. Washington 1912 11. Bruxelles 1967 6. Lausanne 1922 12. Baranquilla 13. Paris 1970 1985 După ,,Dictionnaire de la Franc-Magonnerie”, sous la direction de Daniel Ligou, Presses Universitaires de France, 1987, pl 1143—1144 50. LANŢUL UNIUNII EUROPENE (Chaîiie d’Union Eiiropeenne — C.U.E.) Este o grupare fraternală reprezentată mai ales în Belgia, Germania, Olanda şi Elveţia. în Franţa este răspîndită în mod deosebit în Alsacia. C.U.E. îşi propune să fie o Uniune a Franc-Masonilor din toate ţările Europei, care caută să stabilească legături, contacte şi colaborări între Franc-Masoni. 208 C.U.E. vrea să reunească Franc-Masonii europeni fără deosebire de naţionalitate, obedienţă, concepţii religioase sau filosofice, rasă sau limbă. Pentru a-şi atinge scopul, ea organizează întîlniri ale Franc-Masonilor, pentru ca aceştia să se cunoască, să aibă relaţii frăţeşti şi să discute între ei problemele viitoarei Europe. 51. COLOCVII PE TEME PROFANE ORGANIZATE DE MARELE ORIENT DEJFRANŢA — PERIOADA 1960-1984 1962 — „Educaţia naţională de mîine” 1963 — „Problemele ţărănimii franceze” 1964 — „Problemele informaţiei” 1967 — „Masoneria în secolul luminilor” 1973 — „Bicentenarul Obedienţei Marelui Orient de Franaţa” 1984 — „Pregătirea bicentenarului Kevoluţiei franceze” 52. ÎNVĂŢĂMÎNTUL POLITIC MASONIC în 1976, Marele Orient de Franţa grupa 140 loji în regiunea parisiană, cca 500 loji în provincie şi în teritoriile de peste mări, ceea ce constituiau tot atîtea cercuri şi cluburi private. Iată o selecţie, extrasă din lucrarea „Trei puncte, asta-i tot” („Tois points c’est tout”) a Marelui Maestru al Marelui Orient de Franţa, Fred Zeller, în care sînt prezentate preocupările lojilor din zona parisiană în ceea ce priveşte dezbaterea unos teme de interes masonic în discuţiile obişnuite purtate între membrii lor : LOJA TEMA — Binefacere şi Progres — Lumina (din Ueuilly) — Paris — Anatole France — Claritate — Federaţia Universală — Muncă, Adevăr, Justiţie — Shakespare — Dreptatea — Artă şi Ştiinţă — criza europeană — problemele Europei — o morală în libertate — filosofia marxistă şi filosofia masonică — delicventa juvenilă — alimentaţia în lume — agricultura franceză în Piaţa Comună — unde este Germania de Est — necesitatea unui planning familial — raporturi între trusturi şi tehnocraţie 4 — 0. 425 209 — Prietenii lui Alain — Aurora socială (Argenteuil) — Echitatea — Muncitorii (Clichy) — J. J. Eousseau (Montmorency) — Avantgarda masonică — Libera gîndire — Libera conştiinţă — Viitorul — Platon — Marseilleza — Uniunea filantropică (Saint-Denis) — trebuie să uităm Auschwitz-ul — reflecţii asupra Algeriei — radioactivitatea şi pericolele sale — caracterul monarhic al Constituţiei din 1958 — omul modern în faţa creştinismului — masoneria trebuie să îmbrăţişeze timpul său — lecţii de tras din tradiţia şi istoria noastră — rolul Franc-Masoneriei în zorii secolului al XXI-lea — istoria lui 1 Mai — violenţa şi libertatea — „exteriorizarea” Masoneriei — trebuie să condamnăm ONU ? 53. DECIZII ALE MARELUI ORIENT DE FRANŢA luate la Conventul din 1962 Să se aducă la cunoştinţa marelui public următoarele : 1. Veritabila natură a Franc-Masoneriei, principiile pe care ea este fondată, mecanismul şi idealul său, utilizînd în acest sens toate căile de -comunicaţie de care dispune lumea modernă : 2. Finalitatea lucrărilor Franc-Masoneriei, ce înseamnă să construieşti o umanitate mai bună şi mai luminoasă, mai dreaptă şi mai frăţească, cu ocazia colocviilor, dezbaterilor, conferinţelor publice, organizate la nivel naţional şi regional; 3. Poziţia Marelui Orient de Franţa atunci cînd se petrec evenimente deosebite, în lumina principiilor masonice, enunţată în declaraţii publice, susceptibile să primească asentimentul fraţilor Franc Masoni. Tăcerea în unele împrejurări (politice, sociale, economice n.n.) poate lăsa impresia că Masoneria rămîne în turnul său de fildeş şi nu o interesează problema respectivă. Părerea lui Fred Zeller: „De această dată poziţia Marelui Orient de Franţa este netă, nu mai are de ce să revină. Aceasta este deschiderea sa spre lumea profană, cu toate mijloacele ei moderne de care noi putem dispune. Terminînd discursul meu la Convent, am reluat un pasaj din declaraţia lui Alexandăr Soljeniţîn la Congresul panrus al scriitorilor şi artiştilor sovietici, înainte de excluderea sa; acest pasaj putea, la fel de bine să ni se adreseze nouă : 210 „Ştergeţi cadranul orologiului: ceasurile voastre au o întîrziere în raport cu timpul nostru. îndepărtaţi grelele voastre perdele pe care le iubiţi atît: nu bănuiţi că afară este ziuă”. 54. IEŞIREA DIN TURNUL DE FILDEŞ „Nu vă limitaţi în prezent la problemele puse de societatea contemporană. Masoneria a avut totdeauna ochii întorşi spre Viitor. înapoia vălului rupt al societăţii actuale, zăriţi societatea de mîine .. .Pregătiţi-vă opinia pentru transformările necesare. Numai voi, masonii, veţi arăta drumul de parcurs...” din discursul deputatului socialist Marcel Sernbat, rostit în şedinţa din 1910 a Marelui Orient din Franţa. Este urgentă o propagandă activă în toate Orientele, cu scopul ca Masoneria să reia tradiţia istorică şi să redevină inspiratoarea, suverana, stăpîna ideilor prin care, democraţia se perfecţionează. Ea trebuie să influenţeze mediul social conservînd cadrele sale intacte, fortificîndu-le, cu scopul de a crea în jurul nostru curentul de simpatie pentru a ne atinge scopurile”. din raportul Comisiei de prpaganăă a Marelui Orient din Franţa la Conventul din 1922. „Este necesar ca vălurile să fie parţial ridicate. Dacă discreţia constituie adesea o salvare, ea oferă epocii noastre grave inconveniente, dintre care principalul este că permite naşterea unor ipoteze fără fundament contra cărora este dificil de luptat. Este bine deci de a participa „oficial” în gestaţiile de idei pe care organismele de acţiune le promovează...” t din cuvîntul de deschidere la Conventul din 1960 al Marelui Orient de Franţa, rostit de Marele Maestru Marcel J. Ravel, lider al tendinţei „simbolice” (albastre ). „Trebuie multiplicate ocaziile de a ne manifesta prin toate mijloacele radio, TV, colocvii, publicaţii, care să trateze marile probleme ale epocii noastre”. din concluziile Conventului din 1962 al Marelui Orient de Franţa, adoptate cu imensă majoritate de reprezentanţii a 410 loji participante. 211 55. IMN ÎNCHINAT OMULUI Omul, văzut cu un ochi imparţial, nu este nici mare, nici mic, nici frumos, nici urît, nici negru, nici alb. El trebuie să instaureze regimul uman în întregul său adevăr. Astăzi, adevărul acestui regn este că specia umană cuprinde torţionari, complici şi martiri. Torţionarii sînt puţin numeroşi. Complicii lor-mărturisiţi sau ascunşi, sînt mult mai mulţi. Majoritatea este compusă din martiri, cei supuşi la suplicii. Pînă la sfîrşitul celui de-al doilea război mondial transformările societăţii erau foarte lente, la scara unei vieţi. Pînă atunci, un om putea muri fără să fi avut conştiinţa clară a schimbărilor prezente şi viitoare... Astăzi ne-am rupt de obiceiurile vieţii tradiţionale. Civilizaţia industrială (...) a pregătit acest teren ... Cum poate să fie utilă Franc-Masoneria în aceste condiţii? Ordinul Masonic care perniţe accesul larg al publicului în interiorul lui este democratic? Sau, din contră, trebuie să sporim rigorile selecţiei, să multiplicăm probele şi să nu admitem decît oameni cu valoare afirmată. în realitate, noi nu avem de ales între cantitate şi calitate. Cele două aspecte ale problemei sînt inseparabile. Scăderea nivelului intelectual mediu antrenează o scădere periculoasă a efectivelor... într-o lume ale cărei convulsii sînt particular resimţite de toţi oamenii care reflectează, idealul masonic rămîne panaceul tuturor încercărilor care pot să conducă la pacea interioară. Psihologia,- psihosociologia şi dinamica grupului au făcut progrese considerabile după sfîrşitul celui de-al doilea război mondial. Este deci urgent de a studia minuţioas dinamica internă a lojei şi cea dintre lojă şi exterior. Trebuie să ne înclinăm asupra motivaţiilor individuale şi colective, asupra noilor abordări a finalităţilor noastre. Fred Zeller — Trois Points c'est tout, Colleetion „Vecu”9 Bobert Laffont, 1976, selectiv pag. 414—440. 56. DECLARAŢIA „FRANC-MASONERIA ŞI RELIGIA” EMISĂ LA 1 IUNIE 1985 DE MAREA LOJĂ UNITĂ A ANGLIEI Ca urmare a recentelor comentarii făcute asupra relaţiei dintre Franc-Masonerie şi Religie şi a investigaţiilor întreprinse de mai multe biserici asupra compatibilităţii Franc-Masoneriei cu Creştinătatea, Comisia a decis să facă publică următoarea declaraţie, care completează pe aceea originală aprobată de Marea Lojă în sepembrie 1962 şi confirmată în decembrie 1981. Afirmaţie fundamentală Franc-Masoneria nu este o religie, nici un substitut pentru religie. Ea cere membrilor ei credinţa intr-o Fiinţă Supremă * dar nu asigură nici un sistem particular de exercitare a credinţei. Franc-Masoneria e deschisă tuturor oamenilor de toate credinţele religioase. Discutarea religiei la întruniri este interzisă. Fiinţa Supremă Numele folosit pentru Fiinţa Supremă permite oamenilor de diferite credinţe de a se alătura în rugăciune (către Dumnezeu aşa cum îl vede fiecare) fără ca termenii rugăciunii să provoace neînţelegeri între ei. Nu există un Dumnezeu masonic aparte; Dumnezeul unui Francmason rămîne Dumnezeul religiei pe care o profesează el. Franc-Masonii respectă Fiinţa Supremă aşa cum este Ea Supremă în religiile lor personale, iar scopul Franc-Masonic nu este să încerce să adune laolaltă religiile. De aceea nu există nici un Dumnezeu masonic compus din alţii. Volumul Legii Sfinte Biblia, la care Franc-Masonii se referă ca la Volumul (Cartea) Legii Sfinte, e întotdeauna deschisă la orice întîlnire masonică. Obligaţiile Franc-Masonului Obligaţiile pe care şi le ia un Franc-Mason sînt întărite prin jură-mîntul pe Biblie sau implică Volumul Legii Sfinte, ori cartea considerată sacră de cei în cauză. Ele presupun sprijinirea Franc-Masonului de a-şi păstra secrete mijloacele de recunoaştere şi de a urma principiile Franc-Masoneriei. Pedepsele fizice care sînt pur simbolice nu fac parte din nici o Obligaţie. Totuşi, dedicarea pentru principiile Franc-Masoneriei este profundă. Franc-Masoneria comparată cu Religia Franc-Masoneriei îi lipsesc elementele fundamentale ale religiei: (a) Nu are doctrină teologică, iar prin interzicerea discuţiilor religioase la întrunirile ei nu permite dezvoltarea unei doctrine teologice masonice; (b) Nu oferă nici o taină bisericească; (c) Nu pretinde că aduce mîntuirea prin diverse lucrări, prin cunoaşterea secretă sau prin vreun alt mijloc. Secretele Franc-Masoneriei se referă la modurile de recunoaştere şi nu la mîntuire. Franc-Masoneria susţine Religia Franc-Masoneria este departe de a fi indiferentă la religie. Fără a interveni în practica religioasă, ea cere fiecărui membru să-şi urmeze propria credinţă şi să pună deasupra tuturor datoriilor sale datoria faţă de Dumnezeu/ori care i-ar fi numele ce i se dă. învăţăturile sale morale sînt acceptabile pentru toate religiile. Aşadar, Franc-Masoneria este o sprijinitoare a religiei. 213 Secţiunea a IV-a DOCUMENTELE RĂZBOIULUI RECE 1. Al doilea război mondial (bilanţ); 2. Informaţii speciale pentru Preşedinte (13 aprilie 1945); 3. Mesajul lui Truman şi Churcbill către Stalin (18 aprilie 1945) ;4. Eăspunsullui Stalin ;5. Discursul lui Truman pentru ONU (radiodifuzat); 6. Carta ONU în discursul lui Truman; 7. Declaraţia de Independenţă a statului Israel; 8. Socialismul arab al Partidului Baas (extrase); 9. Propuneri iniţiale ale Organizaţiei pentru Eliberarea Palestinei; 10. Socialismul nasserian (fragmente); 11. Declaraţia Truman privind Coreea; 12. Extrase din planul Briand; 13. Planul Marsball (extrase); 14. Declaraţia Scbuman; 15. Strategia Delors 16. Planul de la Maastricbt; 17. De la CEE la Uniunea Europeană (cronologie); 18. Statele Unite ale Europei; 19. Eevoluţia „tineretului” ; 20. Marele Orient de Franţa despre mişcările contestatare din mai 1968 ; 21. Telegrama Marelui Orient cu ocazia morţii lui de Gaulle; 22. Chestiunea Chile; 23. încotro merge Europa ? ; 24. Cum cucereşte Comunismul. 211 1. AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL — bilanţ — Cel de-al doilea război mondial (1939—1945) a durat 2174 de zile şi a provocat moartea a 55 de milioane de oameni, înregistrîndu-se 25 298 de victime pe zi din care peste 40 milioane albi; jumătate din populaţia evreiască din Europa anului 1939 a fost exterminată. Numărul persoanelor civile ucise — 28 miloane — întrece cu mult pe acela al militarilor, fapt cracteristic războiului total. Niciuna din marile probleme cu care a fost confruntată omenirea în 1939 n-a fost rezolvată, cu excepţia eliminării rasismului german, a fascismului italian şi a militarismului japonez. Cu toate acestea, conflictul a grăbit evoluţia unor fenomene : decolonizarea şi constituirea celor două mari blocuri rivale faţă de restul lumii. Paradoxal, uriaşa migraţie a 20 milioane de oameni — cel mai mare exod din istorie — a provocat o reînviere a naţionalismului. Acest război a costat 7,36 dolari pe secundă; economisirea cheltuielilor totale ale războiului ar fi făcut să crească cu 2% venitul naţional pe cap de locuitor în toate ţările subdezvoltate şi aceasta pe timp de 10 ani. Cei 35 milioane mutilaţi de război păstrează în trupul lor urmele de neşters ale acestui cataclism; întreagă noastră generaţie a fost marcată de acest eveniment. Cine? Pentru ce? Cum? Scestea sînt întrebările pe care ni le pune noua generaţie, pe care şi generaţia noastră continuă să şi le pună. De la sfîrşitul războiului aceste întrebări au devenit obsedante. Desigur, oamenii au purtat totdeauna războaie din 1816 pînă în 1965 lumea n-a cunoscut pacea decît 24 de ani — ultimul conflict mondial însă a atins adevărate culmi ale erorii şi aberaţiei. Această afirmaţie este atît de adevărată încît din 1945 nevoia de a căuta pe cei vinovaţi s-a intensificat. Prima reacţie a opiniei publice din ţările victorioase a fost aceea de a acuza popoarele învinse : poporul german şi poporul japonez. Apoi, juriştii au făcut abile demonstraţii, cei generoşi au redus la tăcere pe cei ce voiau să răzbune victimele; ideea responsabilităţii colective a încetat să mai fie dezbătută. Şi totuşi, bilanţul războiului este îngrozitor. îndefinitiv, cine a dorit să fie aşa? după Jacques de Launay — Mari decizii ale celui de-al doilea război mondial, Cuvînt înainte ; Editura ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1988, p. 24—25 2. STATELE UNITE ALE AMERICII DEPARTAMENTUL DE STAT CĂTRE PREŞEDINTE 13.04.1945 Informaţii speciale pentru Preşedinte: REGATUL UNIT — Politica lui Churchill răspunde cooperării cu SUA şi menţinerii unităţii între cele trei mari puteri dar guvernul brita- 216 nic se arată din ce în ce mai neliniştit de atitudinea Eusiei şi intenţiile sale. Churchill împărtăşeşte în întregime punctul de vedere al guvernului american în ceea ce priveşte interpretarea acordurilor de la Yalta asupra Europei orientale şi regiunilor libere, dar el are tendinţa de a cere ruşilor să adopte această poziţie cu rigoare în detaliile pe care noi le considerăm inutile. Britanicii ău o mare dorinţă de securitate dar, profund conştienţi de declinul propriu(...) ţin să-şi întărească situaţia vis-ă-vis de Statele Unite şi Eusia. FRANŢA — Interesul SUA este de a ajuta Franţa moral şi material, pentru a-şi recîştiga forţa şi influenţa sa. La ora actuală, guvernul provizoriu şi poporul francez sînt în mod exagerat preocupate de chestiuni de prestigiu ca rezultat al înfrîngerii lor militare din 1940 şi al ocupării ţării lor de duşman. Ca urmare, ei prezintă din timp în timp cereri exagerate care depăşesc forţa lor prezentă, în mod special doresc Indochina. Ar trebui să ţinem cont de factorul psihologic şi să tratăm Franţa pe baza puterii şi influenţei sale virtuale mai mult deeît pe baza forţei sale prezente. Contribuţiile pe care America poate să le aducă redresării Franţei cuprind : reînarmarea prezentă şi viitoare a armatei franceze, susţinerea participării franceze lâ Consiliul consultativ european, la controlul şi ocuparea Germaniei, în comisia repartizării reparaţiilor ca şi în alte organisme. De Gaulle a indicat recent că este necesară o cooperare între Franţa şi SUA. UNIUNEA SOVIETICĂ — După Conferinţa de la Yalta, guvernul sovietic a adoptat o atitudine rigidă şi intransigentă asupra tuturor problemelor care au apărut în relaţiile noastre. Cele mai importante dintre ele sînt: chestiunea poloneză, aplicarea acordurilor de la Yalta înregiu-nile libere, acordul asupra schimbului de prizoniei de război şi civili eliberaţi şi asupra viitoarei conferinţe de la San Francisco. Guvernul sovietic a refuzat echipajelor noastre de contact permisiunea de a intra în Polonia pentru a ajuta la evacuarea prizonierilor de război eliberaţi. Guvernul sovietic pare dornic să se organizeze Conferinţa de la San Francisco, dar nu vrea să-şi trimită ministrul de externe la o discuţie prealabilă (în realitate această discuţie a avut locpe 23 aprilie 1945 cu două zile înainte de deschiderea conferinţei ONU de la San Franciosco n.n.). El a cerut importante credite pentru perioada de după război şi refuză discutarea rambursării ajutorului de război primit. în domeniul politico-militar au apărut dificultăţi de acelaşi ordin. POLONIA — Situaţia actuală în ceea' ce priveşte Polonia este foarte puţ in satisfăcătoare, căci autorităţile sovietice sabotează sistematic eforturile pe care le face ambasadorul Harriman în comisia de la Moscova pentru a pune în practică deciziile luate în Yalta. Apelurile directe adresate mareşalului Stalin nu au dat nici un rezultat practic. Pe de altă parte, guvernul sovietic caută să complice problema susţinînd şi sprijinind exigenţele guvernului polonez provizoriu la Varşovia, care pretinde că reprezintă Polonia. Date fiind relaţiile sale cu Uniunea Sovietică,celelalte Naţiuni-Unite şi opinia publică americană, chestiunea viitorului statut al Poloniei şi a guvernului său rămîne una din problemele noastre cele mai complexe şi mai urgente. 216 REGIUNEA BALCANILOR — Principala dificultate cu care ne confruntăm în România, Bulgaria şi Ungaria constă în funcţionarea comisiilor de control aliat care au fost organizate pentru executarea armisti-ţiilor respective. Nodul acestei probleme se găseşte în relaţiile cu guvernul sovietic care, în calitatea sa de putere avînd controlul asupra situaţiei militare şi ca element predominant în comisia de control, exploatează această problemă pentru a se amesteca prin manevre unilaterale în afacerile rjoli-tice din aceste ţări. Această atitudine vine în contradicţie cu responsabilităţile bine definite pe care guvernul american le-a fixat în Europa eliberata in termenii Declaraţiei de la Yalta. Noi am invocat deja această declaraţie în cadrul României (guvern minoritar impus prin intimidare) şi Bulgariei (previziunea înfrîngerii în alegeri). Givernul sovietic a respins prima noastră cerere, am reînnoit-o dar, nu a răspuns încă celei de-a doua. Nu se pune problema imediată în Iugoslavia, dar şi acolo va trebui să invocăm declaraţia de la Yalta dacă guvernul nu se va arăta moderat cu elementele democratice ale ţării, care nusînt încă reprezentate în administraţie. GERMANIA — Politica SUA în ceea ce priveşte Germania a fost definită printr-un memorandum maprobat de preşedintele Eoosevelt la 23 martie 1945. Principalele puncte ale acestei politic isînt: distrugerea organizaţiilor şi influenţei naţional—socialiste, pedepsirea criminalilor de război, distrugerea maşinii de război germane, un guvern militar care să facă descentralizarea politică, prelevarea reparaţiilor de război din bogăţiile existente şi producţia viitoare, interdicţia fabricării de arme şi a întregului material specializat pentru această fabricare, în sfîrşit, controlul asupra economiei germane pentru a atinge aceste’ obiective. (...) Departamentul de război este pe cale de a studia .zona prevăzută la origine pentru influenţa Statelor Unite în vederea transferării unei părţi în Franţa, conform deciziilor de la Yalta. Nici un acord tripartit sau cvadripatit asupra tratamentului Germaniei în timpul guvernării militare nu a fost încă parafat, dar, guvernul nostru a supus memorandumul din 23 martie pentru a servi drept bază negocierilor Consiliului consultativ european care se reuneşte la Londra. Guvernul nostru a pregătit, de asemenea, un program pentru reparaţii de război pentru a-1 prezenta la conferinţa ce se va ţine la Molsova asupra acestui subiect. AUSTRIA — Cei patru aliaţi principali an declarat intenţia lor de a elibera Austria de dominaţia germană şi de a o restabili în drepturile sale de naţiune libera şi independentă. în această săptămînă Consiliul consultativ european discută activ planurile privind împărţirea Austriei în zone care vor fi ocupate de forţele acestei ţări şi pentru stabilirea în Austria a unei guvernări militare interaliate în aşteptarea restaurării statului austriac democratic. ITALIA — în calitate de cobeligerantă după octombrie 1943*, Italia este încă supusă urmi regim-de armistiţiu şi unui control strîns din partea, comisiei aliate. în principal, datorită eforturilor noastre, statutul Italiei a fcst ameliorat, dar mai puţin decît am fi dorit-o noi, dată fiind politica britanică de a menţine un statut de dependenţă în această ţară. Ne-a fcst imposibil de a face să înceteze pînă acum această anomalie a 217 dublului statut al Italiei, pe de o parte cobeligerantă activă şi, pe de altă parte, duşman învins. O presiune considerabilă este exercitată de unele grupuri în această ţară pentru admiterea Italiei în sinul Naţiunilor Unite, măsură perfect în acord cu politica noastră, dar nu şi cu cea a unor alte guverne aliate. La ora actuală, problema noastră cea mai gravă, în afara stării catastrofice a economiei ţării este ameninţarea ocupării de către Iugoslavia a unei părţi importante din Italia de nord-est acţiune unilaterală care ar compromite o reglementare echitabilă a acestui diferend teritorial şi ar provoca grave tulburări în interiorul Italiei. S-ar putea ca dificultăţile să apară şi dacă s-ar menţine o guvernare militară aliată (anglo-americană) în această regiune. Revitalizarea regiunilor eliberate8*, — O problemă urgentă şi importantă pentru Statele Unite este cea a furniturilor în regiunile eliberate de sub ocupaţie duşmană. Haosul şi prăbuşirea economică riscă să provoace în aceste ţări foamete, şomaj şi inflaţie, care pot fi evitate mai ales prin furnizarea de bunuri alimentare indispensabile civililor. Stabilitatea politică şi menţinerea guvernelor democratice capabile să reziste presiunilor grupelor extremiste depind de restaurarea unui minim de stabilitate economică. Pentru, a ne îndeplini sarcina noastră trebuie să studiem serios nevoile şi rezervele tuturor celor care ne solicită ajutor militar şi civil, în interior şi exterior, apoi să cerem ca aceste solicitări să fie reduse la minimum indispensabil. Această operaţiune va antrena reevaluarea nevoilor militare şi a propriilor noastre metode de distribuţie şi consum civil în ţară (SUA — n.n.). Membrii cabinetului britanic sînt aici cu scopul de a discuta problemele de aprovizionare cele mai critice, atît pentru produse alimentare cît şi pentru alte produse şi ei au deplină autoritate pentru a lua aceste decizii. Este esenţial ca noi să ne organizăm imediat pentru a înfrunta aceste probleme: departamentul este gata să-şi joace din plin rolul său în această afacere. 3. MESAJUL preşedintele Truman şi primului ministru ChurcMll transmis lui Stalin la 18 aprilie 1945 referitor la chestiunea poloneză Vă trimitem acest răspuns comun la scrirsoarea dv din 7 aprilie (1945 — n.n.), referitor la negocierile poloneze asupra cărora ne manifestăm îngrijorarea şi nu admitem nici un echivoc asupra poziţiei noastre în această afacere. Guvernele britanic şi american au întreprins eforturile cele mai sincere pentru a aborda această problemă într-un spirit constructiv şi echitabil; ele au intenţia de a continua aceste eforturi. înainte de a vă expune unele propuneri concrete şi constructive,, care constituie scopul acestui mesaj, considerăm că este necesar să vă a) Prin regiuni eliberate se înţelegeau ţările supuse ocupaţiei în perioada nazistă, dar nenegociate la Yalta (n.n.). 218 «corectăm impresia complet falsă pe care păreţi să o aveţi în ceea ce priveşte poziţia guvernelor noastre aşa cum a fost ea expusă în cursul negocierilor de către ambasadorii noştri care au primit în acest sens instrucţiunile noastre directe. Este foarte surpinzător să vă auzim declarînd că actualul guvern de la Varşovia a fost ţinut departe de aceste negocieri: aceasta n-a fost nici intenţia noastră, nici poziţia noastră. Nu aţi ignorat fără îndoială că ambasadorii noştri la Moscova au căzut de acord că cei trei membri ai guvernului de la Varşovia trebuiau să fie incluşi pe lista polonezilor care să fi fost invitaţi (la Moscova — n.n.) pentru consultări cu comisia...- Veritabila problemă care ne divizează este de a şti dacă guvernul de la Varşovia are sau nu dreptul de a opune veto-ul său la desemnarea unor candidaţi aleşi, individual, pentru consultări. După părerea noastră, decizia de la Yalta nu se pretează la nici o interpretare de acest fel. Ni se pare că reveniţi la poziţia primitiv luată de delegaţia sovietică în Crimeea, poziţie care a fost modificată în acord. Noi nu vorbim în acest moment decît despre grupul de polonezi care trebuie să fie invitat la Moscova pentru consultări ... Ne indicaţi că ar fi de dorit după dv. de a invita opt polonezi (5 din ţară şi 3 de la Londra) pentru a lua parte la aceste prime consultări şi, în mesajul dv către primul ministru (Cliurchill — n.n.), declaraţi că Mikolajczyk ar putea fi acceptat dacă ar publica o declaraţie pentru sprijinirea deciziei de la Yalta. Ca urmare, noi vă supune matenţiei propunerile următoare cu scopul de a evita o ruptură, cu toate consecinţele incalculabile care decurg de aici. Sperăm că le veţi examina cu cea mai atentă consideraţie. Noi vă propunem : 1. De a trimite reprezentanţilor noştri la comisie instrucţiuni pentru a invita imediat pentru consultări la Moscova personalităţile poloneze următoare: Bierut, Osubka-Morawski, Bola-Symerski, Myr Sapieba, un şef de partid politic reprezentativ şi care să nu aibă relaţii cu guvernul actual de la Varşovia (dacă unul din numele următoare vă pare acceptabil, noi sîntem de acord cu cel pe care-1 alegeţi: Witos, Zulawski, Chacinski, Jasinkowicz) şi, de la Londra: Mikolajzyk, Grabski şi Stanczyk. 2. Ca o dată ce invitaţiile vor fi trimise de comisie, reprezentanţii Varşoviei pot să sosească primii dacă doresc. 3. Personalităţile poloneze acceptate ar putea să sugereze comisiei şi numele altor polonezi reprezentantivi, rezidenţi fie în Polonia, fie în străinătate, pentru a fi chemaţi eventual la consultări, astfel ca principalele grupări poloneze să fie reprezentate la discuţii. 4. Nu putem să ne angajăm să acceptăm o formulă precisă pentru a determina compoziţia noului guvern de unitate naţională înainte de a f { consultat conducătorii polonezi şi considerăm că precedentul Iugoslaviei nu trebuie să fie în nici un caz aplicat Poloniei. Vă rugăm să recitiţi atent mesajele american şi britanic din 1 aprilie (1945 — n.n.) care conţin consideraţiile noastre de ansamblu (asupra chestiuni poloneze — n.n.) şi al căror conţinut rămîne nemodificat. 219 4. RĂSPUNSUL LUI STALIN la mesajul lui Truman şi Chimchill privind chestiunea poloneză Am primit mesajul pe care mi l-aţi trimis împreună cu primul ministru Churchill la 18 aprilie ca şi pe cel din 24 transmis prin Molotov. 1.. Reiese clar din aceste texte că dvs. continuaţi să consideraţi guvernul provizoriu polonez nu ca nucleu al viitorului guvern de uniune naţională, ci, simplu, ca un grup oarecare plasat pe picior de egalitate cu oricare alt grup din Polonia. Este foarte dificil de a concilia această interpretare cu cea referitoare la deciziile luate la conferinţa din Crimeea în ceea ce priveşte Polonia. La Yalta, noi trei — înţelegîndu-1 aici şi pe preşedintele Roosevelt — am acceptat ca bază de discuţie faptul că guvernul provizoriu polonez — ca organism actual în funcţiune în Polonia, susţinut de majoritatea poporului polonez — să fie nucleul sau elementul principal al noului guvern de uniune naţională reorganizat. Este evident că dvs. nu acceptaţi această manieră de a înţelege chestiunea (subl. ns.). Refuzînd să luaţi exemplul iugoslav ca model pentru Polonia confirmaţi prin aceasta că guvernul provizoriu polonez nu poate să fie considerat ca baza şi nucleul viitorului guvern de uniune naţională. 2. De asemenea, este necesar de a lua în considerare faptul că Polonia are o frontieră comună cu Rusia, ceea ce nu se poate spune despre Marea Britanie şi SUA. Chestiunea poloneză are aceeaşi importanţă pentru securitatea Uniunii Sovietice ca şi chestiunea belgiană sau greacă pentru securitatea Marii Britanii. Dv nu admiteţi că Uniunea Sovietică are dreptul de a face eforturi ca să aibă în Polonia un guvern la dispoziţia sa pentru că îi este imposibil să accepte un guvern care să-i fie ostil. Independent de orice altă consideraţie această exigenţă este justificată prin sîngele vărsat de poporul sovie-tiv pe pămîntul Poloniei în numele eliberării acestei ţări. Eu nu ştiu dacă un guvern într-adevăr reprezentativ a fost stabilit în Grecia, nici dacă guvernul belgian este real democratic. Uniunea Sovietică nu a fost consultată cînd aceste guverne s-au format şi ea n-a reclamat dreptul de intervenţie în aceste afaceri căci înţelege importanţa Belgiei şi a Greciei pentru securitatea Marii Britanii. Pare inexplicabil din moment ce chestiunea poloneză este în discuţie, de ce se refuză a lua în considerare interesle Uniunii Sovietice din punctul de vedere al propriei sale securităţi. 3. Trebuie să admitem că este anormal ca două guverne — cel al SUA şi al Marii Britanii — să regleze mai întîi chestiunea poloneză pentru care Uniunea Sovietică este de departe cea mai direct interesată şi să pună, astfel guvernul URSS într-o poziţie intolerabilă încercînd să-i impună exigenţele lor. Sînt obligat de a declara că o atare situaţie nu poate facilita soluţia armonioasă a chestiunii poloneze. 4. Eu sînt gata să dau curs cererii dvs şi să fac tot ce îmi va sta în putere pentru a găsi o soluţie echitabilă, dar îmi cereţi prea mult. în alţi termeni îmi cereţi să renunţ la garantarea securităţii Uniunii Sovietice, totuşi, eu nu pot să mă întorc contra ţării mele. 220 După opinia mea există o singură manieră de a ieşi din aceastăr situaţie, aceea de a' adopta exemplul iugoslav ca model pentru Polonia. Eu sînt convins că această metodă ar permite să se ajungă la o soluţie armonioasă. [în mesajul său de răspuns către Stalin, Churcliill subliniază că „exemplul iugoslav” nu este edificator. Tito devenise un veritabil dictator şi toate concesiile promise la Belgrad guvernului în exil se mărginiseră la a reţine 5 membri dintre aceştia, contra 25 numiţi chiar de TitO' — n.n.]. 5. DISCURSUL preşedintelui Harry S. Truman (adresat prin radio de la Casa Aibă. delegaţilor reuniţi îa San Francisco) pentru deschiderea Conferinţei Naţiunilor Unite în nici un moment al istoriei n-a avut loc o conferinţă mai importantă sau o reuniune mai necesară ca aceasta de la San Francisco pe care dv. o deschideţi astăzi. în numele proporului american, vă doresc din toată inima bine aţi venit!(...) Dv, membrii conferinţei,, sînteţi arhitecţii unei lumi mai bune. Viitorul este în mîinile dv. Prin lucrările dv la această conferinţă vom şti dacă umanitatea în suferinţă va putea construi o pace justă şi durabilă. Eu vă pun în gardă în legătură cu distrugerile din ce în ce mai mari pe care ie poate aduce un război modern, precum şi cu riscul care există de a nimici în final întreaga civilizaţie. ISfu este scopul acestei conferinţe de a redacta un tratat de pace în sensul vechi al termenului; noi nu avem de lămurit chestiuni ţinînd de teritorii, frontiere, cetăţenie şi reparaţii de război .Această conferinţă îşi va consacra exclusiv energiile şi lucrările pentru stabilirea unei organizaţii indispensabile salvgardării păcii. Dv jtrebuie să redactaţi carta ei fundamentală. Esenţialul acestei organizaţii va fi de a crea un mecanism pentru rezolvarea contestaţiilor între naţiuni. Noi trebuie să construim o lume^nouă, o lume mai bună, în care eterna demnitate a omului să fie respectată. în momentul în care vom îndeplini această sarcină îl vom implora pe Dumnezeu Atotputernicul să ne ajute pentru a ridica un monument durabil în memoria celor care şi-au dat viaţa pentru ca noi să apucăm această oră. El poate să ne conducă paşii către o pace justă şi durabilă. 221 6 CARTA NAŢIUNILOR UNITE extrase din discursul preşedintelui Harry S. Truman, rostit în şedinţa plenară la închiderea Conferinţei ONU de la San Francisco Carta Naţiunilor Unite pe care aţi semnat-o este o fundaţie solidă pe care noi putem să construim o lume mai bună. Această reuşită vă aduce onoarea în faţa Istoriei. între victoria în Europa şi victoria definitivă din Japonia în acest război care a fost cel mai distructiv din cîte a cunoscut umanitatea, dv aţi repurtat o victorie contra războiului însuşi.(...) Dacă am fi avut această cartă acum cîţiva ani şi voinţa de a ne servi de ea, milioane de morţi ar fi încă în viaţă. Şi dacă, în viitor, dorinţa noastră de a face uz de ea va slăbi, milioane de fiinţe umane care trăiesc azi vor fi condamnate la o moarte certă.(...) Constituţia ţării mele s-a născut în urma unei convenţii la care, ca şi aici, au participat delegaţi cu opinii foarte diferite. Ca şi această cartă, ea este rezultatul dezbaterilor libere şi uneori înverşunate; cînd a fost adoptată, nimeni nu a considerat-o perfectă, dar a fost completată, a luat extindere servind ca bază unei uniuni mai mari, mai puternice şi mai bune. Precum propria noastră constituţie, această cartă se va dezvolta şi se va ameliora cu anii. Nimeni la ora actuală nu pretinde că noi aveam aici un instrument definitiv sau perfect (...), Simplul fapt că noi posedăm această cartă este un mare miracol pentru care trebuie să-i mulţumim din inimă lui Dumnezeu atotputernicul care ne-a condus aşa departe în cercetarea păcii şi înfiinţarea unei organizaţii mondiale (...). Printre toate argumemtele şi punctele de vedere divergente, drumul înţelegerii mutuale a fost găsit. în plină lumină, după cea mai pură tradiţie a popoarelor îndrăgostite de libertate, opiniile au fost exprimate deschis şi fără piedică. încrederea şi speranţa a 50 de naţiuni pacifice au fost expuse lumii întregi de la acest forum. Dezacordurile au fost sur-monate. Această cartă nu este opera unei naţiuni oarecare, nici a unui grup de naţiuni, mare sau mic, ea este rezultatul unui spirit de înţelegere şi toleranţă în privinţa vederilor şi intereselor altora. Ea aduce proba că naţiunile, ca şi oamenii pot să-şi exprime divergenţele lor de vedere, să le privească în faţă, apoi să găsească un teren de înţelegere comun. Căci aceasta este esenţa democraţiei, a ceea ce va salvgarda pacea în viitor. Prin acordul dv aţi deschis calea la tot ceea ce se va succeda în anii care vin (...). Ceea ce dv. aţi îndeplinit la San Francisco arată că lecţiile cooperării militare şi economice au fost bine învăţate. Dv aţi creat un magnific instrument pentru stabilirea păcii, securităţii şi progresului. Trebuie acum ca lumea să se servească de el. Dacă nu o vom face, vom trăda pe toţi cei care sînt morţi, datorită cărora noi ne reunim aici sau creăm în libertate şi securitate. Dacă încercăm să-l utilizăm în scopuri egoiste, in interesul unei naţiuni oarecare sau al unui mic grup de naţiuni, sîn-tem la fel de vinovaţi de această trădare(...). Nici o naţiune, nici un grup regional nu poate să se bucure de privilegii susceptibile să aducă prejudicii unei alte ţări(...). Prin propriul lor exemplu, naţiunile puternice trebuie să adopte drumul spre justiţia internaţională. Acest principiu 222 este piatra unghiulară a acestei carte, farul care va lumina calea realizărilor, nu prin cuvinte, ci prin acte de bunăvoinţă concretă. Există un timp pentru a face planuri şi altul pentru a acţiona. Prin urmare, fiecare dintre noi, în propria sa ţară şi după propriile sale lumini, trebuie să realizeze în practică această cartă(...). O pace justă şi durabilă nu poate să fie atinsă numai prin acorduri diplomatice sau cooperare militară. Experienţa a probat că sămînţa războiului este cultivată de rivalităţile economice şi injustiţia socială. Carta ţine cont de acest fapt şi furnizează, de asemenea, modalităţile unei cooperări economice şi sociale care trebuie să facă parte integrantă din contractul nostru. Ea a pus pe picioare o organizaţie de cooperare internaţională de care oameni şi naţiuni pot şă facă uz pentru a elimina cauzele economice şi sociale ale conflictelor. Barierele artificiale şi vătămătoare trebuie să fie înlăturate, cu scopul ca nivelul de viaţă al unui număr cît mai mare de oameni să fie mărit(...). Carta este consacrată stabilirii şi apărării drepturilor omului şi libertăţilor sale fundamentale. Dacă nu vom avea în vedere şi aceste scopuri pentru toţi bărbaţii şi femeile noastre, fără deosebire de rasă, limbă sau religie, nu vom obţine niciodată nici pacea, nici securitatea permanentă. Graţie acestei carte, lumea poate să înceapă să-şi îndrepte privirile spre o epocă în care toate fiinţele umane demne de acest nume să poată trăi decent şi liber(. ..). Această reuniune este o nouă dovadă a continuităţii Istoriei. Graţie acestei carte aţi transformat în realitate idealul unui mare om de stat care a aparţinut generaţiei ce ne-a precedat: Woodrow Wilson. Graţie acestei carte, aţi făcut un mare pas spre scopul pentru care acest şef valoros al celui de-al doilea război mondial — Franklin Delano Eoosevelt — a muncit, s-a bătut şi a dat chiar viaţa sa. Graţie acestei carte, aţi realizat obiectivele atîtor oameni luminaţi, care, în ţările de unde veniţi şi-au consacrat viaţa lor cauzei unei organizaţii mondiale pentru pace. Ne revine nouă responsabilitatea de traduce în acţiune aceste cuvinte pe care le-aţi scris ; în activitatea noastră sînt puse şi speranţele celor căzuţi, celor care trăiesc, celor care nu sînt încă născuţi, speranţele unei lumi cu ţări libere, cu niveluri de viaţă decente, lucrînd şi cooperînd într-o comunitate de naţiuni primitoare, amicală, civilizată. Acest nou eficiu de pace se ridică pe fundaţii solide. Să nu lăsăm să ne scape această ultimă şansă de a stabili în întreg universul uman legea raţiunii şi de a crea o pace durabilă sub conducerea lui Dumnezeu. 7, DECLARAŢIA DE INDEPENDENŢĂ A STATULUI ISRAEL extrase Ţara lui Israel a fost leagănul poporului evreu. Aici s-a format identitatea sa spirituală, religioasă şi naţională. Aici, acesta şi-a realizat independenţa şi a creat o cultură de valoare naţională şi universală. Aici a fost scrisă Biblia pe care acest popor a oferit-o lumii. Exilat pe solul Palestinei, poporul evreu i-a rămas fidel în toate ţările în care a fost dispersat şi n-a încetat niciodată să creadă în dorinţa sa de a se reîntoarce în Palestina pentru a-şi regăsi libertatea sa naţională. Conduşi de această tradiţie, evreii au încercat de-a lungul secolelor să se reîntoarcă în ţara părinţilor lor şi să reconstituie aici Statul. în ultima vreme ei s-au întors aici în masă(...). Ei nu aspira decît la pace pe care au fost gata totdeauna să o apere (...). La 28 noiembrie 1947 Adunarea generală a Naţiunilor Unite a adoptat o rezoluţie în favoarea creării unui stat evreu independent în Palestina şi a invitat locuitorii, ţării să ia toate măsurle necesare în vederea realizării acestei decizii efective. Recunoaşterea de către Naţiunile Unite a dreptului poporului evreu de a se constitui într-un stat independent nu poate să fie revocată. Este, de altfel, dreptul poporului evreu de a fi o naţiune ca toate celelalte, constituită An propriul său stat suveran. în consecinţa, noi, membrii Consiliului naţional, reprezentant al poporului evreu al Palestinei şi al mişcării sioniste mondiale, reuniţi în adunare solemnă în virtutea drepturilor naturale, şi istorice şi a rezoluţiei Adunării Generale a Naţiunilor Unite, Proclamăm stabilitatea Statului evreu al Palestinei care se va numi ISRAEL. (...) Statul Israel va favoriza dezvoltarea ţării pentru beneficiul tuturor locuitorilor săi; el se va baza pe perceptele libertăţii, justiţiei şi păcii arătate de profeţii evrei; va acorda deplină şi totală egalitate socială şi politică tuturor cetăţenilor săi, fără distincţie de rasă, credinţă şi sex (...) Noi oferim pacea şi prietenia tuturor statelor vecine şi popoarelor lor (...). (...) Invităm toţi evreii de pe glob să ni se alăture şi să ne asiste în marea luptă care s-a angajat în vederea realizării visului urmărit din generaţie în generaţie : mîntuirea lui Israel. 8. SOCIALISMUL ARAB AL PARTIDULUI BAAS — fragmente — Partidul Baas este o mişcare originală care nu acceptă nici de a imita, nici de a privi superficial problemele : el reflectă sufletul naţiunii şi diferitele ei nevoi (...). Această mişcare revoluţionară trebuie mai întîi să făurească esenţa naţiunii şi să redea personalităţii arabe forţa sa (...), să-i permită să-şi redescopere aptitudinea sa de a concepe lucrurile direct, liber, fără artificii şi imitaţii. (...) Naţiunea arabă este socialistă şi ea edifică o 'societate socialistă sănătoasă. Faţă de comunism, socialismul partidului Baas arab se limitează la organizarea economiei pentru redistribuirea bogăţiilor în lumea arabă, punerea bazelor unei economii care garantează justiţia şi egalitatea între cetăţeni şi promovarea unei revoluţii a mijloacelor de producţie. 224 Filosofia Baas consideră curentele spirituale care au apărut pe pămînt arab — cum este islamismul — că nu sînt străine de acest pămînt. Socialismul nostru nu ne permite să batjocorim libertăţile individuale, consideră că toţi indivizii sînt egali şi că o dictatură tiranică nu este necesară (...). El doreşte să abolească proprietatea privată mărginindu-se în prezent să o limiteze ... Nu se poate realiza socialismul numai în Siria (...) socialismul nostru nu va putea să se impună definitiv decît în cadrul Statului arab unitar, adică atunci cînd întregul popor arab va fi eliberat şi cînd vor dispare piedici ca imperialismul, feudalismul şi frontierele geografice impuse prin politică (...). după Michel Aflak — între socialism, comunism şi naţional-socialism, text din 1950, inclus în cule-gerea „Pe calea Baas”, Beyruth, 1959). 9. PROPUNERI INIŢIALE ALE ORGANIZAŢIEI PENTRU ELIBERAREA PALESTINEI — selectiv — 1. Palestina este o ţară arabă aparţinînd prin legăturile sale de naţionalismul arab al ţărilor arabe care, în ansamblul lor, formează marea naţiune arabă. 2. Palestina în limitele sale din vremea mandatului britanic este o unitate teritorială indivizibilă. 3. Poporul arab al Palestinei este singurul avînd drept la patria sa (...) 6. Palestinienii sînt cetăţeni arabi care se aflau în Palestina pînă în 1947 (...) 7. Evreii de origine palestiniană sînt consideraţi palestinieni dacă doresc să trăiască în Palestina (...) 12. Unitatea arabă şi eliberarea Palestinei sînt două obiective care se completează (...) 14. Eliberarea Palestinei este o datorie naţională a cărei întreagă responsabilitate incumbă întregii naţiuni arabe, popoarelor şi guvernelor sale şi, în primul rînd, poporului arab palestinian (...) 17. împărţirea Palestinei stabilită în 1947 şi formarea statului Israel sînt nule de drept (...) pentru că au fost realizate contra voinţei poporului şi a dreptului său natural asupra propriului teritoriu, violînd principiile generale sancţionate de Carta Naţiunilor Unite din care dreptul la autodeterminare este cel mai important (...) 23. Efectui realizării prezentei carte va fi crearea unei (...) Organizaţii pentru Eliberarea Palestinei (...) 15 — c. 425 225 24. Acest organism nu va avea nici o suveranitate poiitică pe malul de vest al Iordanului, nici în teritoriul Gaza. Activitatea sa se va exercita la nivel naţional, în domeniile eliberării, organizării, politicii şi finanţelor. 25. El va fi responsabil de acţiunea poporului palestinian în lupta sa pentru eliberarea patriei, în ceea ce priveşte politica în domeniile arab şi internaţional. 26. El va coopera cu toate statele arabe (...) şi nu se va amesteca în afacerile lor particulare. Planul lui ATimed Chouhbeiri, februarie 1964 10. SOCIALISMUL NAS SERI AN — fragmente — Socialismul redă libertatea omului şi cetăţeanului. înlătură exploatarea permiţînd poporului să deţină mijloacele de producţie şi substituie reacţiunea şi feudalismul cu alianţa forţelor muncitoare în sînul Uniunii Socialiste Arabe. (...) Religia musulmană este socialistă sută la sută. Ea impune contribuţia asupra capitalului. De altfel, nu am declarat niciodată că într-un regim socialist toţi oamenii trebuie să fie egali. Noi am spus simplu că nu vor mai fi sclavi şi stăpîni. Socialismul este în mod simplist aplicarea echităţii sociale obţinută prin rengie. Alţii se întreabă: sîntem noi comunişti? Cei care vorbesc astfel nu vor decît să oprească progresul şi evoluţia naturală (...) Comunismul este dictatura proletariatului, dictatura unei singure clase. în carta naţională noi am subliniat că nu vom înlocui dictatura unei clase prin aceea a alteia (...) Socialismul nostru este ceva şi comunismul altceva. din discursul pronunţat de Gamal Abdel Nasser la 12 martie 1965. la Cairo, în faţa grupului parlamentar al Uniunii Socialiste Arabe. 11. DECLARAŢIA preşedintelui Truman privind Coreea 27 iunie 1950 în Coreea, forţele guvernamentale înarmate pentru a împiedic» loviturile de forţă la frontieră şi a apăra securitatea interioară, au fost atacate de unităţi venite din nord. Consiliul de securitate al Naţiunilor Unite a ordonat invadatorilor să înceteze ostilităţile şi să se retragă pe- 226 paralela de 38°. Departe de a face acest lucru aceştia şi-au întărit atacurile. Consiliul de securitate a făcut atunci apel la toţi membrii Naţiunilor Unite pentru ca aceştia să ajute organizaţia ... în aceste circumstanţe, am ordonat forţelor americane din Aer şi de pe Mare să acorde trupelor guvernamentale coreene sprijin şi susţinere. Atacurile contra Coreii demonstrează într-o manieră care nu lasă loCf nici unei îndoieli că sistemul comunist a depăşit stadiul subversiunii pentru a cuceri naţiuni independente şi a uza de multe ori de invazie armată şi război. El a încălcat ordinele Consiliului de securitate lansate pentru a apăra pacea şi securitatea internaţională. în aceste circumstanţe, ocuparea Formosei (ins. Taiwan — n.n.) de forţele comuniste ar constitui o ameninţare directă pentru securitatea în regiunea Pacificului şi pentru trupele SUA care îndeplinesc aici misiuni legitime şi necesare. în consecinţă, am dat ordin ca Flota a VII-a să împiedice orice atac contra Formosei, şi drept corolar, am cerut guvernului chinez instalat pe această insulă să înceteze toate operaţiile aeriene şi navale îndreptate spre continent. Flota a VlI-a va asigura ca aceste dispoziţii să fie bine respectate. Stabilirea statutului viitor al Formosei trebuie să cuprindă şi instaurarea securităţii în Pacific, un tratat de'pace cu Japonia sau examinarea acestui caz de către Naţiunile Unite. Am ordonat de asemenea, trupelor americane din Filipine să fie pregătite de a acorda ajutor militar la nevoie. De asemenea, am ordonat de a se grăbi trimiterea de ajutor militar forţelor Franţei şi statelor asociate ei în Indochina ca şi a unei misiuni militare pentru a asigura relaţii tehnice strînse cu aceste forţe. Sînt convins că Statele membre ale Naţiunilor Unite vor studia cu grijă consecinţele acestei ultime agresiuni, violarea flagrantă a Cartei ONU. O reîntoarcere la forţă în afacerile internaţionale ar avea repercusiunile unei greşeli incalculabile. Statele Unite vor continua să susţină autoritatea legii. L-am însărcinat pe ambasadorul Austin în calitatea sa de reprezentant al Statelor Unite în Consiliul de securitate, să aducă aceste măsuri la cunoştinţa Consiliului. 12. EXTRASE DIN PLANUL BRIAND . La începutul secolului al XlX-lea boierimea moldo-valahă devenise evident anti-fanariotă şi un puternic curent naţional îşi face apariţia. în atare context, rodesc la noi primele idei carbonare, mai ales prin pamfletele şi manifestele lui Ionică Tăutu, iar figura lui Mazzini va domina activitatea paşoptiştilor, chiar dacă ei n-au fost carbonari, ci franc-masoni. Există azi un curent de opinie care doreşte să-i facă pe Horea şi pe Tudor Vladimirescu iniţiaţi masoni. în privinţa lui Horea, apartenenţa lui ţărănească i-ar fi interzis ferm accesul la loji. Tudor Vladimirescu rămîne, însă, un personaj mai enigmatic. Sigur e că a fost în legătură cu cărvunărismul — varianta naţională a Oarbonarismului. Cărvunărismul, mişcare reformatoare a boierilor pămînteni, susţinută şi de domnul Ioniţă Sandu Sturza, a durat pînă la proclamarea Regulamentului Organic şi a dus la elaborarea a două proiecte de constituţie. Dar Tudor Vladimirescu se va dovedi unicul său martir. Veritabila întemeiere a Franc-Masoneriei române porneşte de la Paris în jurul anului 1820. Aici, în Loja „Ateneul Străinilor”, sînt iniţiaţi 1 Apoi, însuşi voievodul Constantin Mavrocordat pune bazele unei Loji, numită „Moldova”. El va aşeza ca Venerabil pe Prea sfinţitul Leon Gbeuca, episcop de Huşi I 2 Totuşi, conform mărturiilor Prea Ilustrului şi Prea Puternicului Frate Marcel Shapira (din revista,, Palatul de justiţie” nr. 3/1991), au fost iniţiaţi o serie de boieri moldoveni: Iorda-che Cantacuzino, Ioniţă Cuza, Manolacbi Bogdan şi Iordacbi Darie Dărmănescu. Iar marile feţe bisericeşti ale veacului abundau în iniţiaţi masoni: cunoscutul Dionisie Lupu, Mitropolit al Ungro-Vlabiei; Amfilobie, episcop de Hotin şi Gherasim, episcop de Roman. Această situaţie stranie a clerului ortodox e de regăsit la pastorii protestanţi, constituind o netă diferenţă faţă de clerul catolic, anti-francmason în totalitate. 242% fii de boieri trimişi la studii în străinătate. Putem cita pe fraţii Golescu, Mihail Kogălniceanu, Ion Glii ca, Vasile Alecsandri,. Costache Negruzzi, C. Negri, Al. Eusso. Lor li se adaugă alţi studioşi, care ,,au primit lumina” (au fost iniţiaţi) tot în Franţa : I. Brătianu, C. A. Eosetti, I. Heliade Eădulescu, C. Teii, G, Magheru, maiorul Voinescu II, Gr. Alexandrescu, Nicolae Bălcescu, colonelul I. Câmpineanu. Astfel, observăm imediat că întreaga mişcare paşoptistă a fost de sorginte masonică. După cum se ştie, paşoptiştii au trecut rapid la elaborarea unui program revoluţionar pentru Principatele Eomâne. în 1833 Heliade şi Câmpineanu fondează ,,Societatea filarmonică” — întîia Lojă masonică a românilor din Eomânia (documentele masonice dau, în mod curios, ca an de întemeiere fie 1825, fie 1836. E drept că existase o „Societate literară” în Braşov, constituită în 1825 după model eterist, şi că în 1827 acelaşi Heliade, împreună cu Dinicu Golescu, organizează o altă „Societate literară”, dar pe acestea nu le putem declara masonice). Din $843 apar alte organizaţii masonice, inspirate de N. Bălcescu („Frăţia” şi „Asociaţia literară”). De asemenea, în 1842 se înfiinţează Loja Lumina la Bucureşti şi Loja Fraternitatea la Iaşi. Dar anul 1848 a însemnat înfrîngerea revoluţionarilor, care — cu acordul tacit al Turciei — reuşesc totuşi să se refugieze în exil. O perioadă nu se mai poate vorbi despre Franc-Masonerie cu Principate/ Masonii români nu pieriseră, însă (ei pier foarte greu). Grupaţi în Franţa, în jurul lui Jules Michelet, Edgar Quinet şi Adam Mickiewicz, ei duc o activitate impresionantă, susţinînd o vie şi intensă propagandă în favoarea idealurilor lor (Ion Brătianu se va implica şi în mişcarea de eliberare poloneză). Pînă la urmă reuşesc să scoată la Bruxelles ziarul „L’Etoile du Danube”, iar la Geneva săptămînalul „Le Magazine His-torique”. Eăzboiul Crimeii, precum şi interesele Angliei şi ale Franţei, creează o conjunctură favorabilă pentru români. Alte mărturii susţin şi că împărăteasa Eugenia, soţia lui Napoleon al IlI-lea, l-ar fi admirat mult pe C. A. Eosetti. Oricum, în 1856 se limitează protectorul rusesc, iar în .1858 turcii pierd dreptul de a mai numi domnitorii români. Eegulamentul Organic este anulat. De fapt, se pregătea Unirea Principatelor. Fiind un act patronat de puterile străine, Uniunea a avut nevoie de lideri cunoscuţi în străinătate. Aceştia vor fi, din nou, franc-masonii paşoptişti. în 1859, prin stăruinţa Ilustrului Frate Auguste Carance, apăruseră trei loji româneşti de obedienţă franceză cu acelaşi nume : „L’Etoile du Danube” (Steaua Dunării). Una funcţiona la Bucureşti, alta la Iaşi, iar a treia la Galaţi, avîndu-1 ca Venerabil pe colonelul Alexandru Ioan Cuza. Tot atunci, în vederea supravegherii alegerilor, în Moldova şi Valahia sosise o delegaţie europeană, compusă în întregime din fraţi masoni. Ei i-au sfătuit pe masonii români să aleagă aceeaşi persoană în ambele principate, dejucînd astfel interesele Eusiei şi ale Turciei. Cele trei loji l-au desemnat pe viitorul Venerabil de la Galaţi, Al. I. Cuza. Pe scurt, aşa s-a constituit, la 24 ianuarie 1859, Eomânia. Această istorie de culise poate să-l şocheze pe cititorul român. Să nu uităm, însă, că unioniştii au trebuit să utilizeze toate argumentele aflate la îndemînă — iar argumentul cel mai spectaculos a fost tocmai apartenenţa lor la Franc-Masonerie. De altminteri, domnia lui Cuza nu s-a dovedit de fel calmă. împreună cu M. Kogălniceanu, el a realizat cîteva reforme importante, de inspiraţie masonică : secularizarea averilor mînăstireşti, împroprietărirea ţăranilor, abolirea definitivă a sclaviei ţiganilor şi a servitutilor feudale, obligativitatea instrucţiei publice. Pe de altă parte, însă, a fost nevoit să utilizeze forţa şi loviturile de stat. De aceea, domnitorul intră în conflict cu Masoneria — în 1862, reprimind un complot, el desfiinţează Loja Steaua Dunării din Bucureşti şi o înlocuieşte cu Loja Alexandru Ioan Cuza I-ul, pregătindu-şi cultul personalităţii. Franc-masonii români reacţionează imediat. Pe atunci, în politică, erau atotputernici. Aşa s-a decis înlăturarea lui Cuza. 2. JOCUL RITURILOR ŞI AL OBEDIENŢELOR Din totdeauna, masonii au pretins că societatea lor nu posedă interese politice. Şi întotdeauna au ajuns angrenaţi în jocurile politicii de vîrf. Acesta a fost şi cazul Eomâniei. întemeietori ai statului român modern, masonii paşoptişti vor întemeia şi primele două partide politice, aşa-zis istorice : partidul liberal şi partidul conservator. Astfel, influenţa lor va fi şi va rămîne decisivă pînă în anul 1948, cu excepţia perioadei dictaturilor regale şi antonesciene. Numai partidul naţional ţărănesc, în secolul al XX-lea, i se va sustrage (parţial şi temporar). Pornind cu un domnitor mason (Alexandru Ioan Cuza), structurile politice româneşti vor sprijini activ Franc-Masoneria: însuşi Cuza, în plin conflict cu forţele masonice naţionale, acceptă înfinţarea, în 1863, la Bucureşti, a unei loji : ,,înţelepţii din Heliopolis”. Această nouă lojă are o istorie glorioasă. Venerabili ai ei au fost G. Filipescu, Dimitrie Sturza şi doctorul Carol Davilla. Ea poseda un program concret de reformă morală şi socială; printre altele, a înfiinţat o Şcoală de Arte şi Meserii cu cursuri gratuite şi repartiţii asigurate pentru absolvenţi, şi a organizat un sistem de burse acordate elevilor merituoşi. între timp, însă, uniţi în faţa tendinţelor absolutiste ale fostului Venerabil Al. I. Cuza, franc-masonii români pun Iacale lovitura de stat din 1866. Aceasta reuşeşte, iar fraţii complotişti aduc la putere — la sugestia lui Napoleon al IlI-lea — pe prinţul Carol, . din familia Holienzollern-Sigmaringen, o familie de masoni. El va deveni regele Carol I. Sub domnia lui Carol I, Masoneria română ia un nou avînt. Se creează noi loji, la Bucureşti (Egalitatea şi Fraternitatea), la Brăila (Farul Ospitalier), la Piteşti (Coroana lui Mihai Bravu), iar în 1876 apar la Bucureşti şi Vaslui chiar loji numite ,,Alexandru Ioan Cuza I”. înainte, în 1865, trebuie neapărat menţionat faptul că românii au organizat Franc-Masoneria bulgară, înfiinţînd la Eusciuc (Euse de azi) Loja ,,Zora” (Aurora) prima lojă masonică bulgărească. La început, în mod firesc, lojile, române se aflau sub obedienţa Marelui Orient al Franţei. în 1869, căpitanul Ştefan Şoimescu reintroduce Franc-Masoneria italiană (sub forma Marelui Orient al Italiei), înfiinţînd 244 Loja Armonia. Obedienţa italiană prosperă, astfel incit în 1876 se pun bazele unui Mare Orient al Eomâniei, care capătă o Constituţie prin 1879, dar îşi va abate coloanele (se va desfiinţa) în 1880. Obedienţa italiană a fost din nou revigorată abia în anul 1906, prin Loja Eomâniă. Desfiinţarea Marelui Orient român (de sub obedienţa italiană) nu înseamnă nicidecum desfiinţarea Frane-Masoneriei. Dimpotrivă, aceasta ...... prosperase cu succes, sud iorma muuu -------, - ritului scoţian veclii si acceptat, sau ritului swedenborgian. Astfel incit la 8 septembrie 1880, se decide înfiinţarea Marii. Loji Naţionale a Eomâniei (M.L.N.K.) care avea 32 de loji în subordine (26 în Komânia, 4 în S.U.A. sub forma ritului francez, ritului jcoţian pnimtw 245- 'Kw,>w,, regula. Această situaţie a determinat reorganizarea Masoneriei române printr-o nouă Constituţie, în 1899. Marea Lojă Naţională din Eomânia adoptă ritul scoţian primitiv şi recunoaşte pe teritoriul românesc ritul francez şi el de adopţiune (destinat femeilor), interzicînd alte manifestări. Pactul asigură linişte (relativă) pînă la izbucnirea Primului Băzboi Mondial. Fig. 43 — Masoni români Pentru a ilustra valoarea şi forţa Franc-Masoneriei române în a doua jumătate a sec. al XlX-lea, se impune un exemplu clar. E vorba despre celebra societate culturală „ Junimea”. „Junimea” a fost fondată de T. Maiorescu, I. Negruzzi, Y. Pogor, Th. Eosetti, şi P. Carp în 1865 (după dl. Z. Ornea în 1864). Ea a fost precedată de o acţiune de tip iluminist— ţinerea „prelecţiunilor populare”, adică prelegeri gratuite pe teme de mare interes cultural, oferite publicului ieşean. Odată fondată, societatea decide să nu se amestece în politică şi să ţină, anual, un banchet (elemente masonice), iar între membrii ei se manifestă o foarte vie solidaritate. De altminteri, pe lîngă fondatori, din „Junimea” vor face parte M. Eminescu, I. Creangă, I. Slavici, I. L. Caragiale, Y. Conta, Al. Xenopol, M. Dragomirescu, S. Mehedinţi — cea mai mare densitate a valorii culturale pe care a cunoscut-o vreodată Eomânia. Deschiderea arhivelor Marelui Orient al Franţei (în zilele noastre) a permis aflarea faptului că „Junimea”, imediat după înfiinţare, devenise o societate masonică! Membrii ei făceau parte (în mare majoritate) din Loja ,,1’Etoile de Boumanie”, apărută la Iaşi, în 18 august 1866 şi condusă de George Suţu (lojă a partidului conservator). Prin anul 1881 gruparea junimistă intră în politică, disociindu-se de conseryatori — şi reiterînd, astfel, drumul dintotdeauna al Masoneriei: de la o societate cultural-filosofică la un partid politic. Titu Maiorescu va ajunge, pînă la urmă, prim-ministru. 247 Aceeaşi cale masonică (de la societate, literar-culturală la acţiune politică) o va urma şi gruparea revistei ,,'Viaţa romanească”, înfiinţată în 1906 de G. Ibrăileanu şi O. Stere. Doi membru marcanţi ai grupării, Mihail Sadoveanu şi Mihai Ral ea, ajung personalităţi masonice de frunte, în această calitate, ei pactizează cu regimul comunist după 1945 şi-l servesc cu evlavie, demonstrînd încă o dată labilitatea morală a Franc-Masoneriei europene (de fapt, aservirea ei totală intereselor politice de moment — lucru oarecum normal, dacă ne gîndim că masonii sînt tot oameni. . .) 3. EXTAZ ŞI AGONIE ÎN MASONERIA ROMÂNĂ în timpul războaielor sau al marilor convulsii sociale, atelierele şi lojile masonice îşi închid porţile. Aceasta este regula. Dar fraţii masoni continuă să activeze în strînsă solidaritate, iar în perioada Primului Război Mondial, mai ales prin Take Ion eseu şi Nicolae Filipescu, ei au determinat FIg. 44 aderarea României la cauza Antantei (e drept că şi filogermanii erau tot masoni — metoda ,,uzuală” a Masoneriei fiind de a avea reprezentanţi de ambele părţi ale baricadei). Această poziţie a fost extrem de benefică pentru ţara noastră — astfel se va constitui România Mare. 248 Dl. Marcel Shapira revendica reuşita diplomatica a alcătuirii României Mari pentru Franc-Masonerie — Nicolae Titulescu, mason de marcă, ar fi beneficiat de sprijinul Masoneriei internaţionale la semnarea Fi(j. 45 Tratatului de la Trianon cu Ungaria (care tocmai interzisese Franc-Maso-neria în anul 1919). Dacă e vorba de sprijin, atunci trebuie să menţionăm şi aportul decisiv al soţiei reprezentantului Mexicului. Aceasta, se zice, -era româncă şi a reuşit să-i convingă pe toţi reprezentanţii latino-ainericani să voteze pentru România. Oricum, Tratatul de la Trianon reprezintă pentru români o cauză istorică mult mai veche decît Franc-Masoneria. Pe de altă parte, însă, nici nu se poate nega sprijinul maăbnic internaţional pe care l-a obţinut N. Titulescu la Societatea Naţiunilor de-a lungul întregii sale cariere diplomatice. Acest sprijin a făcut mult bine ţării noastre. Perioada interbelică s-a dovedit, de altfel, foarte rodnică şi pentru Franc-Masoneria română. Acum iese în relief o figură deosebit de controversată : cea a lui Ioan Pangal, Suveran Mare Comandor al Ordinului Masonic Român Independent (reînfiinţat la sfîrşitul anului 1921). Ioan Pangal a dus' o activitate formidabilă pentru reorganizarea Franc-Masoneriei la noi : în 1922, susţinut de Marea Lojă a Franţei, el redeschide Atelierele masonice române (a asistat Prea Ilustrul Frate Mare Demnitar Vizitator Bernard Wellhof de la Marele Orient al Franţei); la 3 ianuarie 1923 reînfiinţează Marea Lojă din România' de Rit Scoţian, Antic şi Acceptat; iar la 5 martie 1923 aprobă Constituţia, Statutele şi Regulamentele generale- ale acestui rit îA România. in 1922 Marea Lojă din New York fondase trei loji în Bucureşti care au adoptat Ritul de York. Acestea prosperă, iar în septembrie 1924 se formează Marea Lojă a Ritului de York. în august 1924 lojile transil- 249 vănene care ţinuseră de Marea Lojă a Ungariei se regrupează şi îl aleg ca Mare Maestru pe Iosif Sandor, şeful Partidului Naţional Maghiar din Transilvania. Iosif Sandor avea ca ajutor un român renegat, pe Aurel Olteanu, ceea ce înveninează mult raporturile acestor loji cu celelalte Fig. 4G — Ioan Pangal. Copertă a Constituţiei Marelui Orient al României pe teritoriul românesc. în paralel, funcţionau numeroase loji de obedienţă franceză (Marele Orient al Franţei) în principalele oraşe din ţară; iar în Bucureşti se formase o Mare Lojă a Ordinului Universal al B’nai Britli — un ordin rezervat exclusiv evreilor. în anul 1925 lojile de obedienţă franceză (Marele Orient al Franţei), care îl combăteau fervent pe Ioan Pangal, se grupează formînd Marele Orient al României. în iulie 1926 Ioan Pangal îşi ia revanşa şi organizează la Bucureşti, cu ocazia instalării înaltului Consiliu al Ordinului, o importantă reuniune masonică, la care au participat Suveranii Mari Comandori din S.U.A. (jurisdicţia de Washington), Italia, Polonia şi Cehoslovacia, plus reprezentanţi de marcă din Franţa şi Austria. La 3 decembrie 1932 Marea Lojă a României capătă o nouă Constituţie, iar în 24 ianuarie 1934 (zi simbolică!) Masoneria română îşi realizează, în fine, unitatea — 250 Marea Lojă se uneşte eu Marele Orient al Bomâniei. în acelaşi an (1.934) loan Pangal redeschide cea mai prestigioasă lojă română : „L’Etoile du Danube”. A fost, poate, apogeul Masoneriei române : bine văzută de rege (loan Pangal era prieten devotat al lui Carol al II-lea), unită, puternică, societatea aceasta. îşi realiza din plin interesele. Dar avea şi adversari redutabili : în primul rînd ,,partida” naţionalistă, condusă de profesorul A. C. Cuza. O dată cu difuzarea cărţii lui 251 Leon de Poncins : „La dictature des Puissances occultes” (Dictatura Puterilor oculte) un cert curent anti-masonic străbate .intelectualitatea şi — mai ales — tinerimea română. Este epoca succeselor legionare. Prins în evenimente, Carol al II-lea interzice activitatea Franc-Masoneriei în 1937, dar o interzice cu multă toleranţă, permiţîndu-i lui Ioan Pangal să pună la adăpost arhivele. Unele Loji (ca ,,Meşterul Manole”) îşi’ continuă clandestin lucrările. Abia legionarii vor periclita serios Franc-Masoneria, în primul rînd prin dezvăluirea- secretelor ei. La sala Dalles s-a organizat o expoziţie cu decoraţii şi simboluri masonice; iar în anul 1941 au apărut, în colecţia ,,Biblioteca Poliţiei”, broşura ,,Francmasoneria în* lumina adevărată” precum şi o carte cu intenţii similare a lui Toma Petrescu : ,,Conspiraţia lojilor”, care conţine listele tuturor masonilor români. După 23 august 1944 Masoneria reînvie rapid. în decembrie acelaşi an Fratele Mason M. Foradungliian (armean de origine) organizează un Suprem Consiliu (format din Fraţii : P. Brătăşanu, Al. Polizu, A. C. Gri-goriu, L. Perei z, Bellu, Cociu, I. Grassiani si Clinstoloveanu). Va fi ales Mare Suveran pînă în 1948. Anii 1945 — 1948 reprezintă epoca intensei colaborări dintre Masoneria română şi regimul comunist (cea mai agreată fiind sinistra Ana Pauker). Un număr masiv de comunişti sau simpatizanţi comunişti sînt iniţiaţi în Masonerie; iar masonii de mare prestanţă, na savantul Uoria Hulubei sau scriitorii Mihai Sadoveanu, Mihai Lalea, N. I). Cocea, Victor Eftimiu cooperează activ cu regimul. în iunie 1948 fraţii masoni sînt întrebaţi cînd iau concediul, ca să poată participa la munca patriotică de reconstrucţie a ţării. Perspectiva i-a speriat şi o parte din ei (în frunte cu M. Shapira) pleacă în străinătate, cu documente şi arhive. în august 1948 FT.D. Cocea îl sfătuieşte pe Noradunghian să închidă lojele şi atelierele — ceea ce s-a şi făcut. FTici o măsură punitivă nu a fost luată de comunişti contra franc-masonilor ( ? ! ? f). Pentru perioada ulterioară ne aşteaptă dezvăluiri senzaţionale Cîteva le veţi intui din capitolul următor. Deocamdată, notăm că termenul de ,,epocă de aur” a fost pentru prima dată aplicat domniei lui Ceauşescu de un istoric mason, G. Şerbănescu, în volumul al IlI-lea din ,,Histoire de la Franc-Maşonnerie -Universelle”, încă din 1966. 4. ARC PESTE TIMP După încheierea celui de-al doilea război mondial a urmat şi la noi exportul sovietic (stalinist) de revoluţie. Prin tratatele de la Moscova şi Yalta ţara a fost aservită ruşilor. Guvernul român ,,de largă orientare democratică” dr. Petru Groza a menţinut ,.,autorizaţia de funcţionare” 252 pentru o masonerie oare ren ă şt ea din propriari cenuşă. înduşi în eroare, mulţi fraţi-masoni îşi fac vise de glorie. Comuniştii români, aidoma vecinilor unguri, evident tot la indicaţia- ,,tătueului” socotesc acum că este indicată o politică provizorie de menajare a Franc-Masoneriei. Dar guvernul comunist de la Bucureşti solicită atelierele care-si reluaseră activitatea să-i comunice la fiecare reuniunea masonică: „ordinea de zi”, numele Venerabilului care prezida şedinţa, iar după 24 de ore un raport amănunţit asupra acesteia (cu referiri la prezenţă, subiecte discutate, numele oratorilor etc.). Asemenea pretenţii erau fireşte absurde ! Au fost în epocă şi membri ai partidului comunist care nu doreau să distrugă Franc-Masoneria, datorită legăturilor perene pe care aceasta le păstra cu occidentul european. Comuniştii „progresişti” au reuşit să se strecoare în loji, deşi întreaga lor atitudine demonstra că nu au nimic comun cu lucrările acestora. Este posibil ca, în acest moment, Marele' Consiliu să fi fost compus şi din membri ai partidului comunist sau crip-tocomunişti. A rămas celebră pentru această perioadă reuniunea masonică prezidată de generalul Pândele şi din al cărui comitet de organizare făceau parte : ziaristul Nicolae Cocea, doctorul Antoniu şi savantul Horia Hulubei. Au participat numai masoni cu grad de Maestru sau mai mare. Dintre „problemele” discutate: critica stalinismului şi a abuzurilor sale exaltarea naţionalismului românesc; crearea de noi ateliere; iniţierea unor profani. Urmarea : au fost create numai. într-o lună după reuniune 16 ateliere noi (şi, culmea : toate penetrate de poliţia secretă !). „La scurtă vreme, lojile vor admite numeroase personalităţi din societatea românească, figuri reprezentative din toate ramurile elitei româneşti: magistraţi, ofiţeri, scriitori, înalţi funcţionari, industriaşi, medici, avocaţi, ingineri etc. Cu o repeziciune uimitoare, lojile vor regăsi o atmosferă caldă, frăţească şi o activitate intelectuală de cea mai înaltă calitate. Dar această euforie nu va dura multă vreme. în timp ce membri lojilor, într-o armonie umană începuseră să nutrească speranţe pentru viitorul lor şi cel al ţării, expulzarea brutală şi absolută ilegală a regelui Mihai a prefigurat în inima tuturora zilele grele ce vor urma’-’ (Marcel Schăpira, mare comandor al Supremului Consiliu al Ordinului Masonic Eomân). Comuniştii penetraseră si în Comitetul Marii Loji a Bomâniei, jucîndu-şi în continuare cartea compromiterii Masoneriei. Povestesc M. Schapira şi J. Pierre : „Astfel, Masonul Batiu fu chemat de ministrul justiţiei, Avram Bunaciu, pentru a îndeplini funcţia de secretar general al Ministerului de justiţie. Sub pretextul că ministrul îi spusese că nu vrea ca justiţia să devină o „oficină a Masoneriei”, Baţiu adresă o circulară confidenţială tuturor magistraţilor interzicînd de acum înainte activitatea atelierelor masonice”. Din nou M. Schapira : „înainte de 1948, personalităţi masonice de rang înalt ocupau încă funcţii de conducere în ierarhia statului. Astfel, amiralul Păiş, mason de 253 bază, era subsecretar de stat la Ministerul de Război, iar o serie de sel’i ai armatelor de uscat, ai marinei'şi ai aviaţiei, masoni importanţi, erau la posturi de comandă. în cursul războiului lojile din ţară nu au avut nici o activitate, pe motive lesne de înţeles, în afară de cîteva mici reuniuni sporadice şi discrete. în anul 1945 Marea Lojă Naţională Romană, precum şi forul ei superior, Supremul Consiliu Român, vor lua din nou. fiinţă, fiind reconstituite cu aprobarea autorităţilor şi a Comisiei Aliate de Control, la care, trebuie adăugat şi subliniat acordul oficial al Patriarhiei Bisericii Ortodoxe Române”. Pînă în 1948, Franc-Masoneria română număra cca. 3000 fraţi grupaţi în loje albastre şi roşii (superioare gradului 3), avînd delegaţi permanenţi la Asociaţia Masonică Internaţională şi strînse legături cu Marele Orient de Franţa. în luna iunie 1948 guvernul comunist ia decizia de a închide lojile, fiindcă aici se criticau autorităţile şi se lua poziţie faţă de abuzurile comise de ele. Procedura a fost tipic comunistă : printr-o adresă transmisă Consiliului federal al Marii Loje Naţionale Române i se cerea acesteia să precizeze ,,data la care atelierele urmau să ia vacanţă pentru a permite Masonilor să participe la lucrările voluntare pentru reconstrucţia ţării”. Numărul de . . .voluntari fiind foarte mic, Ministerul Agriculturii a solicitat la scurt timp rechiziţia templelor masonice din str. Bursei pentru a putea organiza aici ... o cantină. Abia în 1965, odată cu preluarea puterii politice, ca ,,secretar general al CC al PCR”, Nicolae Ceauşescu va promulga o lege care aducea graţierea şi libertatea deţinuţilor închişi în mod sălbatic în urmă cu 14—15 ani, printre care se aflau şi destui franc-masoni necomunişti. Eliminarea noţiunii de ,,deţinut politic”, act urmat cu consecvenţă de Ceauşescu, este un deziderat masonic. în ,,Constituţiile” lui Anderson (,,The Second Charge”) se prevede clar că nimeni nu poate fi condamnat pentru opinii politice, chiar dacă se opune regimului din ţara sa. O parte din marii demnitari ai Supremului Consiliu Român înfruntaseră tratamentul inuman al închisorilor comuniste în toată această perioadă (1948—1965). Dintre ei, unii au trecut în Orientul Etern în detenţie (Fratele B.rătăşanu, al doilea Locotenent Mare Comandor al Supremului Consiliu, Fraţii Grigoriu şi Sema), alţii— după punerea lor în libertate (Fratele C. Bellu). Suferinţele acestora nu au fost zadarnice. în ţară sau în exil, unde fuseseră obligaţi să se refugieze, alţi masoni români vegheau ca principiile ordinului să fie transmise mai departe. în prezent funcţionează la Paris Ordinul Masonic Român sub titulatura anonimă ,,Grupul de la Paris”, avînd şi un suprem Consiliu de grad 33, singurul din toate ţările din est. ,,Grupul de la Paris” este aliat cu Marea Lojă Naţională Franceză şi a dat mandat Masoneriei americane ,,de bună credinţă (...) fiind cea mai puternică din lume”, de a se ocupa de reconstituirea lojilor româneşti. Personalităţile care acţionează în acest sens sînt : . 1. Marele Comandor Fred Kleinknecht din Supremul Consiliu al SUA, jurisdicţia Sud ; 2. dr. Henri Baranger, Mare Comandor al Supremului Consiliu pentru Franţa; 3. un reprezentant al Marii Loji Naţionale Franceze; 254 4. Douglas Lemons, Mare Inspector General al Californiei; 5. Sam E. Hilburn, Mare Inspector General al Statului Texas ; 6. Elvio Sciubba, fost Marc Comandor al Supremului Consiliu al Italiei; 7. Arnold Hermann, delegat special al Marelui Comandor al SUA şi originar din Eomânia (de lingă Sibiu). La sfîrşitul anului 1990 s-a reconstituit la Paris Marea Lojă Naţio-.nală Eomână (M.L.N.E.) alcătuită din patru ateliere. Ca Mare Maestru a fost ales Alexandru Paleologu. Deocamdată, M.L.N.E. colaborează cu Ordinul Masonic Eomân al cărui Mare Suveran Comandor este Marcel Schapira. Marele Orient al Italiei, a ci^eat (deja, din 1990). o lojă la Bucureşti, intitulată ,,Concordia”, care s-a implicat foarte eficient în viaţa politică românească. Loja ,,Concordia” nu are asentimentul de funcţionare al Ordinului Masonic Eomân de la Paris, dar e posibil să-l dobîndească foarte curînd. în mai 1991 Marele Orient de Franţa a instalat la Bucureşti loja ,,Humanitas”. în sinul Marii Loji Naţionale Franceze (M.L.N.F.) funcţionează trei loji româneşti: ,,Steaua Dunării”, ,,Pax in Deo” şi ,,Eomânia Unită”, ultima fiind secesionistă din cadrul Marii Loji Franceze (M.L.F.). M.L.N.F. a decis să utilizeze pentru iniţierea candidaţilor români atît serviciile Marii Loji Unite a Germaniei (M.L.U.G.) cit şi pe cele ale Lojii Americano-Canadiene (L.A.C.) din cadrul Pactului Nord-Atlantic (N.A.T.O.). 255 Secţiunea a Yl-a * DOCUMENTE, OPINII, LISTE PRIVIND IRANC-MASONERIA ROMÂNĂ 1. Jurămîntul principelui Carol I; 2. Codul frane-masonic (obedienţa itali-; ană) 3. Cod etic folosit şi de Franc-Masonerie ; 4. Botezul masonic la români; 5. Preceptele franc-masonului modern ; 6. Declaraţia de principii a Franc-Masoneriei Române Unite (FMRU); 7. Lojile F.M.R.U. (1934); 8. Opinii despre Franc-Masoneria româna; 9. Extrase din raportul Comisiei de relaţii externe a Marii Loji din New York; 10. Extras din stenograma şedinţei solemne a lojilor F.M.R.U. (1935); 11. „Cuvintul” rostit de M. Sadoveanu ; 12. Constituţia F.M.R.U. (selecţie); 13. Extrase din Constituţia Marii Loji Naţionale Române ; 14. Lista masonilor români aflaţi a Paris (1947—1966); 15. Franc-Masoneria română în exil (după 1945). 256 JURĂMliVTUL PRINCIPELUI CAROL I La depunerea jurămîntnlui, tînărul principe a rostit aceste cuvinte simple, dar cu adine înţeles, în care se oglindeşte convingerea care i-a călăuzit întreaga domnie : Ales spontan de naţiune ca principe al României, am părăsit fără şovăire patria şi familia mea ca să răspund la chemarea acestui popor, care mi-a încredinţat soarta sa. Punînd piciorul pe acest pămînt sfînt, am devenit Român. Primirea plebiscitului îmi impune, ştiu, mari datorii şi nădăjduiesc că-mi va fi dat să le împlinesc. Vă aduc o inimă sinceră, gînduri curate, voinţa de a face bine, un devotament nemărginit către noua mea ţară şi acel respect neclintit către legi pe care l-am moştenit de la strămoşii mei. Cetăţean-astăzi,” rnîine dacă trebuie—soldat, voi împărtăşi cu voi şi soarta bună şi soarta rea. Din acest moment, totul este obştesc între noi, credeţi în mine, precum şi eu cred în voi ! Singur Dumnezeu ştie ce viitor este menit ţării noastre ! Din partea noastră să ne mulţumim a ne face datoria. Să ne întărim prin înţelegere, să ne unim puterile ca să fim la înălţimea întîmplărilor ! Dumnezeu care a condus pe alesul vostru pînă aici şi care a înlăturat toate piedicile din drumul său, nu va lăsa nesăvîrşită opera sa, ! Trăiască România ! 2. CODUL FRANCMASONIC. (OBEDIENŢA ITALIANĂ) 1. Iubeşte pe aproapele tău.ca pe tine însuţi. îsu face altuia aceea ce ţie nu-ţi place ca altul să-ţi facă; ci fă-i.tot binele ce ai dori să ţi se facă. ‘ 2. Lasă pe oameni să vorbească. 3. Adevăratul cult al Marelui Arohitect stă în fapte bune. Fii caritabil şi îă bine, chiar pentru onoarea binelui. 4. Iubeşte pe cei buni. Plîngi pe cei slabi. Fugi de ceri răi, însă nu urî pe nimeni. - 5. Vorbeşte cumpătat cu cei superiori ţie prin talente şi virtute — fii sincer cu amicii tăi — fii blînd cu cei mici şi săraci. 6. Dacă natura, împărţitoare a averei şi onorurilor, te-a favorizat — acesta nu e un merit — nu-i mulţumi decît pe jumătate, căci tot ea poate să-ţi prepare crude decepţiuni. 7. FTu fii orgolios ; adu-ţi aminte că nu e dezonoare sau degradare în nici o funcţie sau profesiune; ci numai în modul de a o exercita* 8. Ascultă totdeauna vocea conştiinţei. 18 — c. 425 257 9. Respectă şi dă ospitalitate străinului călător, ajută-1, persoana sa să fie sacră pentru tine. 10. Evită gîlceava şi previne insultele. 11. Dacă Marele Arhitect al Universului îţi va dărui un urmaş, mulţumeşte-i, dar tremură de depozitul ce ţi-a încredinţat — fă-1 să profite de beneficiile instrucţiei şi -arată-i calea virtuţii. Fă să te teamă pînă la vîrsta de 10 ani, învăţîndu-1 ca un maestru , să te iubească pînă ,1a 20 de ani simţîndu-te şi să te respecte pînă la moarte, fiindu-i amicul său. 12. împarte plinea ta cu cel flămînd şi nu dispreţui carnea ta, în a sa* 13. Respectă femeia, nu abuza niciodată de slăbiciunea ei şi mori mai bine decît a o dezonora.] 15. Nu judeca cu uşurinţă faptele oamenilor — la rîndul tău, poţi fi judecat. 16. Nu blama — laudă încă’şi mai puţin. din Francmasonerie, principiile, situaţia şi progresul ei, Bucureşti, 1906. 3. COD ETIC FOLOSIT ŞI DE FRANC-MASONERIE 1. Dumnezeu este întreaga putere imaabilă, inteligenţa supremă înţelepciunea eternă. 2. Tu îl vei onora prin practica adevărului. Religia ta îţi spune să adopţi binele din plăcere şi nu din teamă. Trebuie să devii prietenul unui înţelept, observînd preceptele sale. Sufletul tău este nemuritor, nu poţi decît să-l degradezi prin faptele tale necugetate ; combate viciul fără încetare. 3. Fă altora numai ceea ce ai vrea să-ţi facă ei ţie. Fii supus în felul tău. 4. Onorează-ţi prietenii şi bunicii. Luminează-ţi tinereţea, protejează copii. 5. Iubeşte-ţi soţia şi copiii tăi. Iubeşte-ţi patria şi supune-te legilor ei. 6. Fii atent cu prietenul tău. Nu te-ndepărta de el. Fă pentru memoria lui ceea ce ai face dacă ar fi viu. Evită falsele prietenii. 7. Evită excesele de orice fel. Teme-te să-ţi pătezi memoria. 8. Nu lăsa să te domine nici o pasiune. Foloseşte-te de cele ale altora. Fii indulgent cu cei care greşesc. 258 9. Ascultă mai mult. Vorbeşte puţin. înţelege bine totul. 10. Uită injuriile. Schimbă răul cu bine. Nu abuza nici de forţa, nici de superioritatea ta. 11. învaţă să te cunoşti pe tine însuţi, pentru a învăţa să cunoşti oamenii. 12. Caută numai adevărul. Evită lenevia. Fii cinstit. 4. BOTEZUL MASONIC — extrase din ritualul pentru Adopţiunea Lowtoniîor (copiilor) Condiţiile care trebuie să le îndeplinească un lowton nefiind prevăzute, etatea la care poate fi primit este de la 7 la 15 ani, taxa pentru admiterea unui lowton este fixată la 1/6 din cea pentru gradul de discipol. Copiii orfani întreţinuţi de Masonerie se vor primi fără taxă urmînd ca naşii lor să ofere ce vor voi trunchiului lojei unde vor fi admişi. Lowtonul primeşte la botezul său un certificat din partea lojii care-i dă dreptul la etatea de 18 ani să fie primit discipol fără nici o taxă şi fără a mai fi impus formalităţii încercărilor. Decoraţia templului pentru botezele masonice poate fi în alb sau ca pentru gradul I, cu deosebire că pe altar se află depuse un compas, un echer, o spadă, Biblia, pîine, vin, miere, apă. Lucrările recepţiunei lowtonului se fac în gradul I după introducerea vizitatorilor. Venerabilul lojei ţine cuvîntul următor : .Mare Arhitect al Universului, Tu ai creat Cerul şi Pămîntul, cu cele ce sînt în întregul său cuprins. Omul, creaţiunea ta, l-ai înconjurat în totul de opera ta şi ai înscris în inima sa legea progresului şi a iubirei care trebuie să-f servească drept călăuză în calea fericirii. . . . Bine-cuvîntează produsele Pămîntului şi seamănă prin ei în inima junelui lowton un suvenir neşters care să-l lumineze în vîrsta raţiu-nei şi fă-1 să.fie pentru totdeauna credincios condiţiunilor botezului său. . . . Şi tu, june copil, fie ca primii paşi să fie pe calea luminii şi să lumineze ochii tăi după cum vom lumina mai tîrziu spiritul tău. Şi vălul lumii profane (...) să dispară pentru totdeauna dinaintea strălucitoarei. lumini a Masoneriei. după C. Moroin — Rituale, Bucureşti, Palatul ,,Dacia — România”, 1882' 5. PRECEPTELE FRANCMASONULUI MODERN 1. Fii drex)t, pentru că dreptatea şi echitatea susţin genul uman 2. Fii bun, pentru că bunătatea captivează toate lumile. 3. Fii indulgent, pentru că Omul de lingă tine are slăbiciuni ca şi tine. 259 4. Fii blînd, pentru că blîndeţea atrage afecţiune. 5. Fii recunoscător, pentru că recunoştinţa alimentează şi hrăneşte bunătatea. 6. Fii modest, pentru că orgoliul revoltă fiinţele umane. 7. Scuză injuriile, pentru că răzbunarea eternizează urile. 8. Fă bine celui care te ultragiază, fără a te arăta mai mare decît el. 9. Fii reţinut, temperat, cast, pentru că necumpătarea şi excesele distrug fiinţa ta. 10. Fii bun cetăţean, fiindcă patria este necesară pentru siguranţa ta, plăcerile tale, bunăstarea ta. Fii fidel şi supus autorităţii legale. 11. Âpără-ţi familia fiindcă ea te face fericit şi cuprinde fiinţele scumpe inimii tale. 12. Dacă patria ta îţi refuză fericirea, depărtează-te de ea în tăcere, nu o tulbura niciodată, suportă adversitatea cu resemnare. transmise de Mihail Sadoveanu 6. DECLRAŢIA DE PRINCIPII A FRANC MASONERIEI ROMÂNE UNITE Fanc-Masoneria este o Instituţie care grupează pe oameni în asociaţii frăţeşti, numite Loji, selecţionîndu-i după curăţenia sentimentelor, maturitatea cugetării şi tăria caracterului. Franc-Masoneria are ca ţintă să lupte contra ignoranţei sub toate formele, să facă pe oameni mai iubitori de aproapele lor, mai luminaţi, mai tari, inspirîndu-le practica solidarităţii. Franc-Masoneria proclamă, cum a proclamat de la origina sa, existenţa lui Dumnezeu şi nemurirea sufletului. Franc-Masoneria nu impune nici o limită în căutarea adevărului şi, spre a garanta tuturor această libertate, ea pretinde de la toţi toleranţa. Ea interzice în lojile sale, orice discuţie confesională sau politică şi primeşte pe orice profan, oricare ar fi opiniile sale politice şi religioase numai să fie liber şi de bune moravuri, îndepărtind pe ateul stupid şi orgolios. Franc-Masoneria este o şcoală mutuală de perfecţiune individuală şi colectivă al cărui program se rezumă astfel: Respectul desăvîrşit al îndatoririlor faţă de Tron, de Patrie, de Familie şi de Ordinul Masonic. 260 Respectul legilor Ţării şi al cuvîntului dat. Lupta contra ignoranţei şi cercetarea neobosită a adevărului. Practica Jrstiţiei, a carităţii şi a frăţiei desăvîrşite. Sprijin mutual în toate împrejurările vieţii. v Studiul atent al tuturor problemelor ce frămîntă mintea omenească. Negreşit, principiile Ordinului trebuiesc pătrunse de tradiţiile naţionale şi aplicate în vederea conservării şi promovării Neamilui şi Statului românesc — Franc-Masoneria tinde a forma astfel o elită intelectuală şi morală; ea este deci totodată un instrument de consolidare naţională şi de progres social. > Ritul cuprinde o metodă întreagă de educaţie morală şi socială atît a individului cit şi a colectivităţii, iar în simbolurile masonice neofitul poate discerne treptat depozitul de înţelepciune a umanităţii. De la prepararea la primul grad pînă la dobîndirea gradului celui mai înalt prima condiţie, fără de care nu se acordă nimic aspirantului este o reputaţie de onoare şi de cinste necondiţionată. Oamenilor pentru care religia este o supremă consolare, Masoneria le spune : „Cultivaţi-vă religia fără obstacol; urmaţi-vă aspiraţiile conştiinţei voastre ; Franc-Masoneria nu este o religie, nu este un cult; doctrina ei stă întreagă în această frumoasă prescripţie : „Iubeşte pe aproapele tău”. 7, LOJILE FRANC-MASONERIEI ROMÂNE UNITE la 24 Ianuarie 1934 1. General Dr. Carol Davilla Bucureşti 2. Constantin A. Rosetti ,, 3. Prometheus „ 4. Concordia „ 5. Cavalerii Steagului ,, 6. Iris ,, 7. Minerva(l) ,, 8. Colonel Sever Pleniceanu ,, 9. înfrăţirea ,, 10. Jan Arnos Comenius ,, 11. Profesor Dimiu ,, 12. Loja Română nr. 1 ,, 13. Redeşteptarea „ 14. Vasile Alecsandri Iaşi 15. Dictor Mîrzescu ,, 16. Dimitrie Cantemir „ 17. Moldova „ 18. Bogdan P. Haşdeu Chişinău 19. Costache Negruzzi „ 20. Basarabia — ,, 21. Fraternitâ . Cernăuţi 22. Mihail Kogălniceanu Roman 261 23. Aprodul Purice Vaslui 24. Discipolii lui Pythagora Galaţi 25. Libertatea Ploieşti 26. Minerva(2) Constanţa 27. Nicolae Băle eseu Cluj 28. Egalitb Timişoara 8. OPINII DESPRE FRANC-MASONERIA ROMANA — Masonii români obţin concursul oficial al Franţei, al lui Napoleon al IlI-lea şi, mai ales, al împărătesei Eugenia, o mare prietenă a românilor..., iluştri masoni din toată Europa, dar mai ales din Franţa, au încurajat şi susţinut Unirea Principatelor... Marcel Schapira, Mare Comandor al Supremului. Consiliul al Ordinului Masonic Român — La noi terenul este unul din cele mai aride pentru cultura aceste flori. Elemente înzestrate excepţional ne înconjoară, rămîne însă ca ele să priceapă valoarea educativă a Instituţiei şi folosul real pentru ţară.. Să mai priceapă că dacă instituţia nu ar fi în mîinile lor ea ar putea trece în mîini ce nu ne-ar fi prietene. Emil î. Papiniu, Mare Maestru al Marelui Orient al României — Graţie ajutorului Frane-Masoneriei universale şi, mai ales, al Ordinului Masonic francez, noi am putut obţine existenţa şi independenţa (României ca stat — n.n.), ... primul rege român Alexandru Ioan Cuza ca şi primul său ministru au fost franc-masoni ca de altfel cea mai mare parte a oamenilor politici, savanţilor şi scriitorilor români celebri. Gerard Şerbănescu — Eistoire de la Franc-MaŞonne-rie universelle, voi. UI, Propos pour une prefacey p. 26 — Prin relaţiunile noastre masonice exclusiv am putut schimba atmosfera ostilă nouă din Statele Unite şi obţine concursul acestei mari puteri la stabilizarea noastră monetară; prin relaţiunile noastre masonice,, de asemenea, am putut potoli pornirile opiniei publice engleze atît împotriva noastră, cit şi împotriva regelui Carol...; prin masonerie, în fine, am putut obţine mai în toate ţările informaţiuni preţioase pe care le-am, adus regulat la cunoştinţa celor din fruntea statului român. Constantin Argeîoianu 262 DIN ISTORIA FRANC-MASONERIEI ROMÂNE Masoneria,, a fost adusă în Principate de străini şi a fost, o bună bucată de vreme, condusă de aceştia, Lojile fiind puse sub obedienţa unor puteri masonice străine ca Marea Loje din Neapole sau Marele Orient din Franţa etc. Aceasta multiplicitate de obedienţe a dus adesea la fricţiuni şi la intrigi. Dar, încetul cu încetul, elementul românesc, tot mai numeros pe coloane, a luat conducerea efectivă şi a ştiut să se inspire din principiile şi idealurile artei regale în lupta lui pentru înfăptuirea idealului naţional. între oameni de diferite clase sociale şi cu cultură diferită, legătura frăţească crează o unitate care se va dezvălui în frămîntările din secolul al XlX-lea, în încercările de emancipare din 1848 dar, mai ales, în marea operă a Unirii Principatelor. Loji moldovene predicau încă din 1841 unirea şi egalitatea tuturor românilor. Loja „Dreptate-Frăţie” aduna pe conducătorii revoluţiei de la islaz şi un decret al guvernului provizoriu din 1848, începînd cu formula „Dreptate-Frăţie”, fixează culorile drapelului naţional şi termină pomenind steaua. Generalul Teii stăruia mai tîrziu să fie aleşi în divanul ad-hoc de preferinţă acei ,,care au primit lumina”, iar operele^ de asistenţă şi dreptate socială au fost adesea legate de numele unor masoni. Se vede cît de mult era identificată ideea de egalitate şi libertate naţională cu viaţa masonică la noi. Dacă în vreme de luptă se uitaseră disensiunile, cînd idealul este înfăptuit în parte prin alegerea domnitorului Alexandru Ioan Cuza şi apoi a regelui Carol I, Masoneria se destramă prin intrigi şi certuri. îi lipsea elementul motor, idealul. Apare doar in mod sporadic ideea unei dezrobiri a provinciilor ronâenşti, idee care va fi chiar dezbătută în diferite forme în unele congrese internaţionale masonice. Tocmai cînd se părea că o nouă vigoare se insuflă în organizaţiile noastre, războiul mondial ne sileşte să întrerupem activitatea. Marea Lojă Naţională din România şi organizaţia de sub obedienţa Marelui Orient adin Franţa se pun în adormire. Ţin să precizez că reorganizarea Masoneriei româneşti după război este datorată în întregime Marelui Orient din Franţa. Acesta redeşteaptă atelierele de sub obedienţa sa, iar la sfîrşitui anului 1921 permite crearea ,,Ordinului M.isonic Român Independent”, regularizînd şi recunoscînd Supremul Consiliu din România, care, la rîndul său crează la 3 Ianuarie 1923, Marea Lojă Naţională din România. Ţinuta de astăzi comemorează unul din cele mai importante evenimente din viaţa Masoneriei româneşti: unirea celor două mari puteri masonice din ţara noastră : Marea Lojă Naţională din România şi Marele Orient al României, înfăptuită la 24 Ianuarie 1934. extrase din Guvîntul rostit de Emil I. PapiniUj Mare Secretar Federal, la Şedinţa solemnă a Franc-Masoneriei Române Unite din 27 Ianuarie 1935 263 9. EXTRASE din Raportul Comisiei de relaţii externe a Marii Lojje de Stat din New York (SUA) pentru anii 1933-1934 Rapoartele enormei Mari Loji de Stat din New York, exponentă a Franc-Masoneriei americane, constituie arhive permanente ale istoriei masonice mondiale, de o valoare fără preţ prin seriosul control al studiilor, prin documentarea cea mai bogată şi prin obiectivitatea şi autoritatea care le caracterizează. Marele Orient al României, care a apărut în 1879 renaşte. Un mare număr de Obedienţe mondiale şi europene se grăbesc să recunoască această Putere şi să îi acorde prestigiul meritat, la care a contribuit circulara din. 30 August 1929 emisă de Marea Lojă americană lumii întregi. La 15 Aprilie 1934, solemn şi oficial s-a constituit Franc-Masoneria Română Unită (F.M.R.U.), Obedienţă suverană şi dreaptă care cuprinde prin federalizare Marea Lojă Naţională din România şi Marele Orient din România, condusă de Marele Maestru Federal, Ilustrul Frate Mihail Sadoveanu,. fost preşedinte al Academiei Române, fost preşedinte al Senatului, scriitor distins şi persoană foarte apreciată de toată Naţiunea. Astfel, s-a pus capăt dualismului care există încă în România. Franc-Masoneria română merge spre unificarea totală. întinzîndu-şi jurisdicţia sa asupra ţării întregi. Pluralitatea de jurisdicţie a dispărut şi bazele unei obedienţe-masonice simbolice, unice şi regulate au fost puse în România. De acum înainte, Ordinul se va dezvolta conform intereselor ţării. Acum zece ani exista în România o Mare Lojă districtuală masonică sub Obedienţă americană, avînd ca Mare Maestru pe gen; Gh. Solacolu, Ga urmare a diverselor evenimente masonice, aceasta s-a unit cu lojile-aflate sub Obedienţa Marelui Orient de Franţa. . . Din mai multe colţuri ale lumii sosesc felicitări pentru frumoasa soluţie care a fost dată problemei Masoneriei romane, dar alături de aceasta apare cu întreaga autoritat e raportul cu Marea Put ere americană a cărui autoritate în Ordin este decisivă. după Franc-Magonnerie Roumaine Unie — Rapport © de la Gommission des relations exterieures de la Grand Loje de VFtat New-York (USA) pour 1933f fait au Conveni annuel du mois de mai 1934. 10. EXTRAS clin „STENOGRAMA” şedinţei solemne a Lojilor Franc-Masoneriei Române Unite : Federaţia Marii Loji Naţionale din România cn Marele Orient al României RR : .LL : .din Federaţie, convocate în mod regulat s-au întrunit azi data de mai sus la sediul RR : .LL : .din oraşul Iaşi, localul propriu din strada Sfîntul Athanase nr. 1 spre a dezbate asupra ordinei de zi propusă şi comunicată din timp de Consiliul Federal Superior. 264 Ţinuta se deschide cu ritualul obişnuit la gr 1 sub preşedenţia IL : .Fr Dr. Titi Dumi'trescu Petrescu, Pro Marele Maestru Federal avînd următorul birou : Prim Mare Supraveghetor II : .Fr IST. Gheor-ghiade, Pro Marele Maestru al Marii Loji Naţionale din Komânia şi Membru în Consiliul Federal Superior; Secund Mare Supraveghetor II Fr Vasiliu Jean, Venerabilul E :.L „Discipoliilui Pythagora” din oraşul Galaţi şi Membru Onorific al Consiliului Federal Superior; Mare Orator II Fr Julian Peter, Marele Orator al, Federaţiei şi Marele Orator al Marii Loji Naţionale din Eomânia; locul de mare Ospitalier este ocupat de II Fr L. Pavlov, Venerabilul E :.~L :. „Vasile Alecsandri” din oraşul Iaşi; locul de Mare Tezaurar este ocupat de II Fr Emil Stihi, secretarul colegiului de Venerabili din oraşul Iaşi; locul de Mare Secretar este ocupat provizoriu de II Fr : . I. Lubis, şeful secretariatului federal şi membru în Consiliul Federal Superior; Mare Maestru de ceremonii şi Mare Acoperitor II Fr Ştefan Lupaşcu, membru în Consiliul Federal Superior. Este introdus drapelul tricolor fiind salutat de toţi fraţii prezenţi cu. bolta de oţel şi în poziţia de „sus şi la ordine”. Drapelul este aşezat la Orient la locul de onoare. Sub bolta de oţel şi în sunetele coloanei de armonie sînt apoi introduşi : II :. Fr :. Emil I. Papiniu, Marele Maestru al Marelui Orient al Eomâniei şi Marele Secretar Federal. Fr:. ocupă locul de Mare Secretar al adunării, Fr. :. Lubiş trecînd ca secretan’de şedinţă. Este apoi introdus cu acelaşi ceremonial şi II :. Fr :. Mihail Sadoveanu Marele Maestru al Franc-Masoneriei Eomâne Unite şi Mare Maestru al Marii Loji Naţionale din Eomânia. II :. Fr :. Dr. Petrescu, preşedintele provizoriu al adunării întîm-pină pe II :. Fr : .Sadoveanu la treptele Orientului, înmînîndu-i ciocanul. II : Fr : .Sadoveanu ocupă scaunul de Venerabil al ţinutei, II : Fr :. Dr. Petrescu luînd loc la dreapta Marelui Maestru. II:. Fr :. Sadoveanu deschizînd şedinţa comună a tuturor EE LL :. Federale dă cuvîntul Fr:. Papiniu. Fr. : Papiniu : La 24 Ianuarie s-a împlinit un an de cînd ele două obedienţe legitime din Eomânia s-au federat în vederea prosperităţii Ordinului masonic în Eomânia. Ca un omagiu adus Marelui Maestru Federal, ca un omagiu adus laşului, simbolul unităţii şi integrităţii Ţări’, Consiliul Federal a decis ca serbarea aniversării unirii să se facă la Iaşi, leagănul tuturor ideilor şi mişcărilor generoase. Prescurtări folosite în text; R:. L:. — Loja; RE :.LL:. — Lojile; gr:. 1:. — gradul Lojii; II:. Fr.: — Ilustrul Frate; Fr:. — Fratele. 265 11. „CUVÎNTUL” ROSTIT DE MIHAXL SADOVEANU, MARE MAESTRU AL FRANL-MASONERIEI ' ROMANE ŞI MARE MAESTRU AL MARII LOJI NAŢIONALE DIN- ROMANŢA la şedinţa solemnă din 27 Ianuarie 1935 Franc-Masonii exercită o artă, prin faptul că interpreteată misterul vieţii, dinei sens nobil existenţei umane. Arta lor, ca orice artă, nu se poate manifesta decît personal. O iniţiere, operaţie lungă si grea, deosebită de ceremonia primirii, tinde la dezvoltarea valorilor personale. Deci, ordinul nostru e tot ceea ce poate fi mai deosebit de o organizaţie politică sau un cult religios, care tind la o anumită disciplină. în masonerie, fiecare se realizează pe sine, în virtutea unor comandamente iniţiale cu caracter moral. în faţa problemelor materiale ale vieţii, rezultat al locului şi timpului, fiecare meşter al tagmei noastre se străduieşte, ca şi artistul în faţa unui subiect, să fie cît mai original, cît mai el însuşi, desfăcut de egoism şi înălţat în ideal. (Ar fi mai corect să spunem că ar trebui să se străduiască). De aceea, nimeni nu poate pretinde să impună altora, o părere ori o soluţie; nimeni nu poate, prin chiar definiţie, să antreneze pe tovarăşii săi de atelier la o acţiune cu caracter colectiv în domenii materiale. Opreliştea discuţiilor politice şi religioase e explicată prin această deosebire fundamentală \ntre noi şi alte grupări organizate fugar. Putem aduce în atelier chestii anumite de interes obştesc : fiecare îşi spune cuvintul, nu pentru a imbpune o părere şi determina o lucrare colectivă, ci pentru a lămuri o pronlemă din multiple puncte de vedere. După asta, fiecare ajunge la o cocluzie a sa. Constituţia primă a Ordinului ,,01d Charges” lămureşte deplin această chestie. Atelierul nu se ocupă de lucruri care ar tinde să desfacă pe oameni, strînşi acolo să se înţeleagă, să se respecte şi să se iubească. Situaţia de la 1717 din Anglia se repetă în alt părţi şi în alte epoci. însă acelaşi ,,01d Charges” pretind maeştrilor o deosebită demnitate în viaţă, în faţa marilor probleme de care atîrnă propăşirea umanităţii. Ordinul a fost creat ca să apere patrimoniul de cultură alumanităţii, să propage buna învoire între popoare, iubirea de adevăr, de justiţie, de libertate. Viaţa iniţiatului în afară de atelierul său trebuie să fie trăită astfel îneît să răspundă acestei idei iniţiale de nobleţe şi demnitate, care stă 1), temelia Ordinului. ISTumai sub acest unghi de lumină, pot fi primite şi cercetate orice prelegeri, discursuri şi discuţii care se produc în adunările noastre. Aici, în atelier, oricine are dreptul să interpreteze, dezinteresat învăţămintele şi simbolurile noastre ori problemele ce se propun. Dincolo, în lume, toţi au datoria să nu se dezmintă pe ei înşişi. 266 12. CONSTITUŢIA FRANCMASONERIEI ROMANE UNITE (F.M.R.U.) Capitolul I GENERALITĂŢI Art. 1. Franc-Masoneria Română Unită (F.M.R.U.) este o federaţie de rituri şi constituie o Obedienţă unică, regulată, autonomă şi suverană pentru toţi masonii şi toate Atelierele de orice grad aparţinînd riturilor recunoscute de pe întregul teritoriu al Statului Român. La promulgarea prezentei Constituţii, ea se compune din Marea Lojă Naţională din România şi Marele Orient al României. Vor putea intra în Federaţie toate organizaţiile de pe teritoriul României pe care F.M.R.U. le va considera regulate şi care vor adera la prezenta Constituţie. Art. 2. Ritul este forma specifică şi tradiţională în care diversele Ateliere practică principiile masonice. Capitolul II DDBÎNDIEEA ŞI PIERDEREA CALITĂŢII DE MASON Art. 3. Calitatea de mason poate fi dobîndită numai prin iniţiere într-un atelier regulat. Un mason nu poate fi membru activ decît într-un singur Atelier de acelaşi grad, în sensul că nu va putea executa decît într-un singur atelier atribuţiunile administrative. Femeile nu pot fi admise la iniţierea masonică. Art. 4. Candidatul la iniţiere trebuie să îndeplinească următoarele condiţiuni: a) Să aibă vîrsta de 23 ani împliniţi b) Să aibă o bună reputaţie şi moravuri ireproşabile c) Să aibă mijloace de existenţă onorabile d) Să aibă instrucţia şi aptitudinele necesare pentru a înţelege învăţăturile masonice e) Să adopte fără rezerve declaraţia de principii din prezenta Constituţie * f) Să locuiască de cel puţin 6 luni de zile în localitatea sau judeţul în care se află Atelierul. Sînt scutite de prevederile punctului f persoanele care locuiesc în judeţele lipsite de Ateliere aparţinînd ritului ales de candidat, de asemenea, militarii, marinarii şi orice persoane ale căror ocupaţii necesită dese schimbări de reşedinţă. Art. 5. Calitatea de franc-mason se pierde : a) prin orice acţiune desonorantă sau uneltiri contra integrităţii sau siguranţei Statului român. 267 b) prin exercitatea unei meserii desconsiderate în ordinea socială c) prin participarea la acte ce duc la slăbirea solidarităţii membrilor Ordinalul d) prin conspiraţii, manifestări ostile tinzînd la dezagregarea Federaţiei sau prin alianţe cu adversarii Ordinului spre a-1 defăima sau a-i pune în pericol existenţa. e) prin violarea angajamentelor masonice f) x>rin nerespectarea-şi neexecutarea nejustificată a angajamentelor şi obligaţiunilor morale sau materiale. g) prin faliment, şi prin condamnarea definitivă la o pedeapsă infamantă. în toate aceste cazuri cel a cărui vină este constatată va putea fi suspendat din drepturile şi prerogativele masonice. Calitatea de mason nu se pierde decît pnntr-o liotărîre definitivă în condiţiiunile şi formele determinate de Constituţie şi Regulament. Capitolul III ORGANIZAREA F.M.R.U. Secţiunea l-a ATELIERE Art. 6 Atelierul este formaţiunea elementară şi autonomă a Franc-Masoneriei. El se compune din masoni regulaţi practicînd acelaş rit, grupaţi după forme tradiţionale şi cu respectarea dispoziţiunilor Regulamentului organic. Numărul şi gradul membrilor unui Atelier variază după regulamentele ritului şi al gradului respectiv. Atelierul nu-şi poate schimba ritul decît cu consimţămîntul scris ca el puţin 3/4 din membrii săi activi, cu avizul Consiliului Federal şi cu aprobarea Marelui Colegiu al Riturilor. Art; 7 Lucrările tuturor Atelierelor aparţinînd F.M.R.U. se deschid şi se închid în G.M.A.A.U. sub auspiciile F.M.R.U. şi în numele ritului respectiv. în timpul lucrărilor vor fi prezente simbolurile masonice, Cartea Legii Sfinte va fi deschisă, iar Drapelul Naţional la Orient. în timpul lucrărilor nu se pot discuta chestiuni politice sau confesionale. Art. 8 Conducerea şi administraţia F.M.R.U. sînt încredinţate următoarele organe : a) Adunării genera ie a federaţiei b) Marelui Maestru c) Consiliului Federal şi Marilor Demnitari d) Marelui Colegiu al Riturilor 268 Secţiunea a 2-a ADUNĂRILE GENERALE ALE F.M.R.U. Art. 8 Adunările generale aie F.M.R.U. se compun din : a) Marele Maestru în funcţiune al F.M.R.U. b) Foştii Mari Maeştri ai F.M.R.U. c) Marii Demnitari ai F.M.R.U. d) Membrii Consiliului Federai e) Cîte doi delegaţi de fiecare Atelier activ din F.M.R.U. Cei doi delegaţi ai Atelierelor sînt aleşi prin scrutin secret pe timp de un an şi reeligibili. Atelierele mâi aleg în acelaşi mod un delegat supleant. Delegaţiile Atelierelor trebuie să fie compuse din Maeştri, membri activi ai Atelierului pe care îl prezintă. Fiecare Atelier are dreptul la două voturi. Art. 10 Fiecare membru al Adunării generale are un singur vot-afară de Marii Demnitari şi Consilierii Federali care ar mai avea şi calitatea de elegaţi ai unui Atelier. Art. 11 Adunarea generală ordinară poartă denumirea de Convent şi se întruneşte anual în penultima Duminică a lunii Iunie. Art. 12 Adunarea generală extraordinară este convocată de Marele Maestru. Convocarea poate fi cerută motivat de : a) ConsiiiuiFederal b) Cel puţin şapte Ateliere active în toate cazurile, Marele Maestru este obligat să convoace Adunarea Generală extraordinară în termen de cel mult 15 zile de la data primirii cererii. Convocarea se va face cu cel puţin 10 zile libere înainte de data adunării. în cazul cînd Marele Maestru nu* convoacă Adunarea în termenul prevăzut mai sus, Adunarea se întruneşte deplin drept în prima Duminică după expirarea celor 25 zile prevăzute mai sus. Art. 13 Ordinea de zi a Adunărilor Generale se alcătuieşte de Marele Maestru ajutat de organele administrative şi se comunică tuturor Atelierelor precum şi membrilor Adunării. Ordinea de zi a Adunărilor Generale extraordinare trebuie să cuprindă în cererea de convocare chestiunile propuse. Convocările cuprind ordinea de zi, cu arătarea datei, orei şi locului adunării.,, Adunarea nu poate avea loc decît la sediul Federaţiei. Art. 14 Adunările federale sînt conduse de Marele Maestru ajutat de Marii Demnitari ai F.M.R.U. care sînt: a) Pro-Marelc Maestru b) Primul Mare Supraveghetor c) Secundul Mare Supraveghetor d) Marele Orator; Marele Orator ajutor e( Marele Secretar; cei 3 Mari Secretari ajutori f) Marele Tezaurar; Marele Tezaurar ajutor g) Marele Ospitalier h) Marele Expert i) Marele Maestru de Ceremonii j) Marele Păstrător de Sigilii k) Marele Acoperitor 269 în lipsa Marelui Maestru, conducerea Adunării trece asupra Pro-Marelui Maestru iar în lipsa acestuia se urmează ordinea prescrisă de tradiţiile masonice. în caz de lipsă a unuia din Marii Demnitari, Marele Maestru poate delega pe oricare membru din. Consiliul Federal. Art. 15 Conventul: a) Exercită puterea constituantă şi legislativă a Federaţiei b) Examinează şi adoptă activitatea administrativă a Consiliului Federal şi a organelor de conducere c) Controlează şi aprobă conturile de gestiuni trecute; votează bugetul şi dispune asupra exerciţiului viitor fixînd contribuţiile. d) Alege prin scrutin secret, uninominal şi cu majoritatea voturilor pe durată de doi ani pe Marele Maestru şi prin scrutin de listă 21 consilieri federali pe durată de un an şi reeligibili. De asemenea, alege şapte membri supleanţi. e) Discută şi votează propunerile de modificare sau completare a Constituţiei sau a Regulamentului general. f) Ratifică deciziunile Consiliului Federal asupra recunoaşterii şi admiterii în Federaţie a grupărilor masonice care ar satisface dispoziţiile art. 1 din Constituţie. g) Ratifică tratatele Federaţiei cu Puterile masonice străine. h) Discută şi decide asupra tuturor chestiunilor referitoare la masonerie în general şi la Obedienţă în special, care au fost înscrise în ordinea de zi. Art. 16 Adunările vor fi declarate secrete sau de gradul I; drept de vot avînd însă numai cei prevăzuţi la art. 10. Cînd se socoteşte mecesar, şedinţele vor fi declarate secrete sau de gradul 3. Deciziile se iau cu majoritatea absolută a voturilor exprimate-Cînd votul este secret paritatea atrage respingerea propunerii; la votarea pe faţă, votul preşedintelui decide în caz de paritate. Secţiunea a 3-a CONSILIUL FEDERAL Art. 17 Administrarea intereselor interne şi externe ale F.M.R.U. este încredinţată unui organ administrativ executiv numit Consiliul Federal. în prerogativele Consiliului Federal intră orice dispoziţie, care în lăuntrul spiritului legilor constituţionale este destinată să asigure bunul mers şi progresul Obedinţei. Art. 18 Consiliul Federal este prezidat de Marele Maestru al Federaţiei, în lipsa lui de Pro-Marele Maestru sau de persoana indicată de tradiţia masonică. Art. 19 Consiliul Federal alege din sinul său prin proclamare, vot secret sau bile, Marii Demnitari âi Federaţiei enumeraţi la art. II din prezenta Constituţie. Art. 20 Consiliul Federal se întruneşte o dată la două luni, excep-tînd vacanţa de vară. El se poate întruni în şedinţe extraordinare de cîte ori va fi nevoie în urma cererii a cel puţin şapte membri activi. 270 Convocarea se face de Marele Maestru sau de locţiitorul său legal, eu cel puţin 14 zile înainte de data fixată; ea va conţine şi ordinea de zi. Arti 21 Consiliul Federal legal convocat lucrează valabil în prezenţa a cel puţin 11 membri sub conducerea Marelui Maestru sau a locţiitorului său tradiţional. Deciziile Consiliului Federal se iau cu majoritatea voturilor exprimate, iar în caz de paritate, la votarea pe faţă, votul Preşedintelui decide. Ârt. 22 Consiliul Federal poate coopta membri onorifici care pot asista la deliberări cu vot consultativ; ei sînt convocaţi obligatoriu la şedinţele solemne şi li se acordă onorurile cuvenite membrilor activi. Secţiunea a 4-a MARELE MASTRU ŞI MARII DEMNITARI Art. 23 Marele Maestru al Federaţiei este ales de Convent pe durată de 2 ani prin vot secret cu majoritatea absolută şi este reeligibil. El conduce şi prezidează toate organele Federaţiei, reprezintă Federaţia faţă de toate Puterile masonice din străinătate şi faţă de autorităţile profane, numeşte garanţii de amiciţie pe lingă Puterile masonice recunoscute si semnează toate acelete care emană din Cancelaria F.M.E.U. Marele Maestru personal, poate uza de dreptul tradiţional de clemenţă faţă de^ cei judecaţi de organele legale. Art. 24 în lipsa Marelui Maestru atribuţiunile sale, cu excepţia dreptului de clemenţă, trec de drept asupra Pro-Marelui Maestru, iar în lipsa acestuia se urmează ordinea stabilită de tradiţiile masonice. Pro-Marele Maestru este ales la propunerea Marelui Maestru de Consiliul Federal cu majoritatea de 2/3 (două treimi) din voturile exprimate. Prezenţa a cel puţin două treimi din numărul membrilor Consiliului Federal este necesară pentru valabilitatea votului. Art. 25 Marii Demnitari sînt aleşi de Consiliul Federal din sinul său prin proclamare, vot secret sau bile; ei îndeplinesc atribuţiunile fixate de tradiţiile Ordinului şi ale Regulamentului general al Federaţiei. Secţiunea a 5-a MARELE COLEGIU AL RITURILOR Art. 26 Marele Colegiu al Fiturilor este autoritatea supremă şi exclusivă a Federaţiei în materie de Rituri pe întreg teritoriul ţării. El este păstrătorul tradiţiilor Riturilor şi este consultat în mod obligatoriu de organele de conducere ale Federaţiei în materie de Rituri, tradiţii masonice şi îndrumări spitiruale. Art. 27 Marele Colegiu al Riturilor este Organul Federaţiei care organizează şi administrează Atelierele Superioare (Lojile de perfecţiune, Capitolele, Areopagiile, Consistoriile, etc. *îi este interzis orice imixtiune în administrarea Atelierelor simbolice (primele trei grade) sau în administrarea Federaţiei acestor Ateliere. Art. 28 Marele Colegiu al Eiturilor se compune din cel puţin nouă şi din cel mult 33 membri activi ad-vitam. Marele Colegiu poate numai cel mult 12 membri onorari. Membrii Colegiului Eiturilor trebuie să fie membri activi ai unui Atelier simbolic din Federaţie. Art. 29 Marele Colegiu se împarte în atîtea secţii cîte Eituri sînt cuprinse în Federaţie Marele Colegiu al Eiturilor va fi format prin unirea secţiunilor diferitelor rituri federale, organizate conform tradiţiilor ritului respectiv. între rituri nu există nici o proeminenţă. Art. 30 Marele Colegiu va funcţiona conform regulamentului organic propriu, întocmit de adunarea membrilor activi. Art. 31 Nici o incompatibilitate nu există între calitatea de membru în Consiliul Federal şi aceea de membru în Colegiul Eiturilor. Capitolul IV FINANŢELE FEDERAŢIEI Art. 32 Cheltuielile generale ale Federaţiei sînt suportate de toate Lojile prin perceperea unui impozit de capitaţie şi altor taxe speciale, Cuantumul acestui impozit si al taxelor este- fixat de Convent. ele fiind înscrise în bugetul anual al Federaţiei. Veniturile extraordinare ale Federaţiei se alimentează din dona-ţiuni, legate sau alte venituri întîmplătoare. Anul financiar începe la 1 Iulie. Art. 33 Controlul finanţelor Federaţiei se exercită de Comisiunea specială de control formată din cinci membri aleşi de Convent pe timp de un an. Comisiunea de control prezintă raportul său anual Consiliului Federal care îl înaintează Atelierelor odată cu ordinea de zi. Capitolul V JUSTIŢIA MASONICĂ Art. 34 Justiţia masonică se exercită prin Juriile fraterne şi Camera Superioară de Justiţie. Art. 35 Juriul iratern se compune din Venerabilul şi patru Maeştri membri ai Lojii, aleşi în fiecare an prin vot secret concomitent cu alegerea Demnitarilor Atelierului. .Oratorul Lojii’ face parte din Juriul fratern, ca păzitor al legii masonice. El nu poate participa la deliberările juriului, nici nu intră în numărul Consilierilor arătaţi mai sus. Sentinaţa dată în Juriul fratern poate fi atacată fie de reclamant, fie de pîrît, fie de Oratorul Lojii. * 272 Arh 38 Camera' superioară de Justiţie se compune din 5 membri şi 2 supleanţi aleşi de Conveni, dintre foştii Mari Demnitari pe o perioadă de 2 ani. Preşedintele Camerei Superioare va fi desemnat de Marele Maestru dintre titularii aleşi de Conveni. Camera Superioară de Justiţie va judeca în fond şi formă : a) Apelul contra deciziilor Juriilor fraterne b) în prima şi ultimă instanţă : 1. pe membrii Consiliului Federal; 2. diferendele dintre Loji Arh 37 Masonul care din orice motiv se află în concediu sau în adormire într-un atelier simbloc, nu poate activa intr-un atelier superior. De asemenea, efectele unei sentinţe definitive de suspendare sau de excludere se extind şi asupra activităţii masonului în Atelierele superioare. DISPOZIŢIUNI FINALE Arh 38 Propunerile de modificare a prezentei Constituţii se pot face pînă la Martie ale fiecărui an de*: a) Marele Maestru b) Consiliul Federal c) Cel puţin şapte Ateliere active. Arh 39 Consiliul Federal este obligat a discuta aceste propuneri în Convent. Propunerile sînt înscrise în Ordinea de zi a Conventului şi împreună cu avizul Consiliului Federal vor fi comunicate Atelierelor cu cel puţin 14 zile înaintea Conventului. Arh 40 Nerespectarea dispoziţiunilor art. 38 şi 39 anulează aducerea în discuţie a propunerilor de modificare. Art. 41 Pentru modificarea Constituţiei se cere ca majoritatea absolută a membrilor să fie prezenţi, iar decizia să se ia cu o majoritate de trei pătrimi din numărul voturilor exprimate. Pentru, modificarea Regulamentului general se aplică aceleaşi dis-poziţiuni. Aceste modificări pot fi făcute şi de Adunările generale extraordinare în aceleaşi condiţiuni. Art. 42 Prezenta Constituţie intră în vigoare la votarea ei. Constituţiile Puterilor masonice componente ale F.M.R.U. sînt şi rămîn abrogate.- Decret de promulgare a Constituţiei Federale Astăzi Duminică 23 Iunie 1935 s-a votat şi se promulgă Constituţia Federală conpusă din 42 articole. 18'—c. 425 273 Tot astăzi intră în vigoare noua Constituţie; sînt şi rămîn abrogate, Constituţiile anterioare ale Puterilor componente. Marele maestru, M. SADOVEANU MARELE SECRETAR, EMIL PAPIMU MARELE ORATOR, JULIAN PETER 13. EXTRASE din Constituţia Marii Loji Naţionale Romane, din 7 Noiembrie 1935 Art. 1. ,,Marea Loje Naţională din România, prescurtat M.L.N.R. întemeiată la 18 septembrie 1880 şi reorganizată la 1 Martie 1923 este Instituţiunea Autonomă Suverană din România care înglobează totalitatea Lojelor de Franc-Masoni regulaţi şi recunoscuţi de ea, lucrînd la gradele Simbolice : Discipol, Companion şi Maestru, aşa cum acestea sînt instituite de Tradiţiile Franc-Masoneriei Universale”. Art. 2. ,,Masonii îşi datorează sprijin mutual în toate împrejurările vieţii”. Art. 6- ,,Ritul Scoţian, Antic şi Acceptat aparţine Ordinelor Cavalereşti şi este moştenitorul tradiţiilor masonice, păstrînd cu sfinţenie toate principiile, forţa morală şi disciplina Ordinului”. ,,E1 a fost constituit în forma lui actuală pe temeiul Marilor Consti-tuţiuni de la 1762 şi 1786”. Art. 91. ,,Relaţiunile oficiale cu marile Corpuri Masonice sînt consacrate prin numirea de Garanţi de amiciţie reciproci”. „Ei poartă titluri de „Mari Reprezentanţi”. Art. 92. „ Supremul Consiliu stabileşte şi întreţine raporturi cu toate puterile Masonice străine regulat constituite, în scop de a menţine şi întări armonia între toţi Masonii şi de a lucra în comun la progresul Ordinului”. Art. 136. „Supremul Consiliu din România, putere suverană şi independentă în toată întinderea Jurişticţiunei sale, are dreptul de a conferi el însuşi toate gradele Ritului; el poate singur crea Consistorii, Tribunale, Curţi, Areopagii, Consilii, Capitole, Loji de Prefecţiune şi Loji simbolice, precum şi toate celelalte Corpuri Masonice/ale Ritului Scoţian, Antic şi Acceptat”. „Supremul Consiliu nu recunoaşte nici o autoritate Masonică superioară sau egală cu el pe tot teritoriul României Mari”. „El posedă exclusiva administrare şi guvernare a tuturor Atelierelor şi gradelor de la 1 la 33”. 274 Art. 1,39. „în Jurisdicţia Supremului Consiliu din România, Atelie-:rele sînt actualmente împărţite după cum urmează : ■ 1. Lojile simbolice, lucrînd de la gradul 1 la 3; 2. Lojile de Perfecţie lucrînd de la gradul 4 la 14; 3. Capitolele, lucrînd de la gradul 15 la 18 sau de la 4 la 18 ; 4. Areopagiile, lucrînd de la gradul 19 la 30; 5. Tribunalele Comandorilor Inchizitori de gradul 31 ; 6. Consistoriile de gradul 32 *, 7. Supremul Consiliu de gradul 33”. Art. 140. „Supremul Consiliu are în sinul său, la Bucureşti, afară de toate celelalte Ateliere de sub Jurisdicţia sa, din acea Vale : Un Considtoriu al Principilor Secretului Pegal, 32 Un Tribunal al Marilor Inspectori Inchizitori-Comandori, 31- Un Areopag al Cavalerilor Kadoşi, 30. O Mare Loje de Cavaleri Scoţieni ai Simţului Andrei, 29. Un: sanctuar al Cavalerilor Soarelui, 28. O Confrerie a Principilor Milei, 26. Un colegiu al Cavalerilor Boyal-Hache, 22. Un Capitol al Cavalerilor Boza-Cruce, 18 O Loje simbolică”. Art. 195. Cererile de concediu trebuiesc făcute în scris. Ele sînt puse în ordinea de zi a celei mai apropiate şedinţe a Atelierului”. Art. 197. ,,Concediile nu pot fi acordate decit F.F.O., cari sînt la zi cu Tezaurul”. Art. 380. „Nu poate exista în România decit un singur Tribunal al Marilor Inspectori Inchizitori Comandori, care funcţioncză pe lingă Supremul Consiliu, la Bucureşti”. Art. 382. ” Tribunalele de Gradul 31 au exclusiva Jurisdicţie pentru a lua cunoştinţă şi judeca toate încălcările aduse Legii Masonice, Statutelor, Constituţiunilor, Regulamentelor Generale, Decretelor şi Deci-ziunilor Supremului Consiliu, precum şi actele de violare a angajamentelor şi jurămintelor masonice si de credinţă faţă de Supremul Consiliu, sau tentativele de sciziune ori rebeliune. Tribunalele de gradul 31 funcţionează în aceste cazuri ca Tribunale de primă instanţă şi cad în Jurisdicţia lor toţi Masonii de gradul I pînă gradul 30 inclusiv”. Art. 515. ”Se numeşte infracţiune masonică orice abatere sau încălcare a Tradiţiilor, Principiilor, Marilor Constituţiuni, Statutelor şi Regulamentelor Generale ale Ordinului. sau a Regulamentelor particulare ale Atelierelor”. Art. 517. ”Sînt infracţiuni foarte grave: ,,Trădarea sau complicitatea la trădarea Ordinului şi a Ritului în general”. ,,Trădarea faţă de Sup. Cons, sau şeful suprem Suveranul Mare Comandor,Mare Maestru al Ritului”. „Trădarea faţă de Ateliere”. „Sperjurul”. „Rebeliunea contra autorităţii şi persoanei Suveranului Mare Coman-dor-Mare Maestru al Ritului sau contra Supremului Consiliu”. 275 ,,Divulgarea misterelor şi secretelor masonice sub orice formă atît profanilor citaşi masonilor de grade inferioare în ceea ce priveşte miste-rele gradelor superioare”. ,,Divulgarea numelor masonilor faţă de profani”. ,,Atacurile împotriva Marilor Constituţiuni, Statutelor, Regulamentelor Generale ale Ritului, tinzînd a produce schismă şi distrugerea Ordinului şi Ritului precum şi orice violare sau nerespectare a Tradiţiilor, Constituţiilor, Statutelor şi Regulamentelor Ordinului”. ,,Calomnia şi difamaţiunea unui Mason fie m lumea masonică, fie în lumea profană precum şi intrigile împotriva F.F. sau Atei”. ,,Formarea de partide sau comploturi cu scopul de a produce dezunire şi discordie între Fraţi”. Art. 518. ”Sînt infracţiuni grave” : „Divulgarea faţă de profoani a oricăror obiecte, reguli sau lucrări Masonice, care nu sînt însă propriu-zis mistere sau secrete masonice”. ,,Tipărirea şi răspîndirea oricărei lucrări Masonice fără de autorizaţia Supremului Consiliu”. ,,Nesupunerea sau insubordonarea sub orice formă faţă de autoritatea F.F. de grade superioare”. ,,Orice manifestare a semnelor sau cuvintelor de recunoaştere în afară de Templele Masonice”. Art. 383. ”Tribunalele de gradul 31 funcţionează ca instanţă de apel împotriva sentinţelor date de Aetlierele Ritului, pînă la gradul 30 inclusiv”. 14. LISTA FRANCMASONILOR ROMÂNI AFLAŢI LA PARIS ÎN PERIOADA 1947-1966 Vintilă Petala decedaţi (,,trecuţi în Orientul Alexandru Melinte Etern”) pînă la în anul 1966 Alexandru Yişan Yasiliu Cluj Emil I)r. Blumenfeld Eugen. Titeanu Jean Pangal Nicolae Meta Dan Dragomirescu Ion Şoneriu Alexandru Antoniu Theodor Trancu Nicolae Costea Ylad Caragiale -Mircea Eăducanu Preda Bunescu Ştefan Eacoceariu Alexandru Bunescu Alfred Fischer Henry Wolf Fred Segal Solomon Vogel Alexandru Kindler ~ Armin Hor o vi tz Ion Adlersberg Ing. Mori an luliu Ion v Victor Popescu Mihail Constantinescu 276 Ion Vitianu Uziel Lewy Adrian Popovici D. G. Şerbănescu Victor Brandus Petre Manolescu Marcel Schapira Concini Eomniceanu Berthold Klinghofer Decebal Corbu Henry Codreanu Max Eibschutz Liviu Şerban Aurel Teodora Carol Bâmniceanu Ricolae Dianu după G. Şerbănescu — Histoire de la Franc-Magonnerie universelle, Paris, 1966, p. 425 15. FRANC-MASONERIA ROMÂNĂ ÎN EXIL după 1945 După închiderea lojilor în România, în iunie 1948, numeroşi masoni români au emigrat în străinătate, mai ales în Franţa, SUA, Brazilia, Argentina (aici a fost creată o lojă românească în exil încă din acel an). Un mare număr de Masoni s-a stabilit la Paris unde se găsea deja Fratele Pangal, Suveran Mare Comandor al Supremului Consiliu, contestat de unii, dar susţinut de alţii. O lojă românească alcătuită din Masoni români găzduiţi de Marea Lojă a Franţei s-a constituit atunci în str. Puteaux la Paris, luînd numele de ,,România”. Aproape 50 de Fraţi români exilaţi frecventau această lojă : oameni de stat, funcţionari, comercianţi, profesii liberale. Jean Pangal, cu ajutorul cîtorva Fraţi români cu înalte grade în Masonerie, încearcă să reconstituie supremul Consiliu al României în exil, beneficiind în acest sens de ajutorul Fratelui Ren6 Raymond, Suveran Mare Comandor al Supremului Consiliu al Franţei. Pangal urmărea,* pe de altă- parte, să obţină concursul autorităţilor masonice americane şi, în special, al Fratelui Boncescu, care trăia în SUA. La sfîrşitul anului 1948, Pangal moare la Paris. O mare ceremonie funebră a avut loc la Templul Franklin Rooşevelt în cursul căreia Foarte Puternicul Frate-Rene Raymond acceptă demnitatea de Suveran Mare Comandor de onoare al Supremului Consiliu al României. Dar, bunele intenţii ale lui Raymond nu au durat decît în timpul xeremoni ei de doliu, acesta refuzînd să intre în legătură cu alţi Fraţi de înalte Grade, membri ai Supremului Consiliu al României la Paris.; Astfel, perspectivele de reconstituire a acestui Suprem Consiliu fură „înmormîntate” pentru mult timp. înainte de a muri, Pangal l-a numit pe Fratele Ionel Istrate, inginer şi vechi colonel al armatei române, Locotenent Mare Comandor. Acesta, emigrat în Argentina, la Buenos Aires, a fost cooptat peste număr în Supremul Consiliu al Argentinei. Ca succesor al lui Pangal, Istrate a 'încercat şi el să reconstituie Supremul Consiliu al României la Paris şi Buenos Aires, dar numeroasele sale scrisori călduroase adresate Fratelui Raymond au rămas fără răspuns. în acea perioadă şi alţi Fraţi Masoni 277 români la Paris au încercat, clar fără succes, să obţină sprijinul Supremului Consiliu al Franţei. Printre ei cităm pe : Dan Dragomirescu (avocat), Alexandru Melinte (avocat), Soneriu (director general al creditului miner francq-român la Paris), Yintilă-Petala (vechi diplomat român). în acest timp,-loja albastră ,,România” îi găzduia pe Fraţii români aflaţi în exil la Paris. Unii dintre aceştia au propus crearea unei Mari Loji Naţionale a României în exil şi multiplicarea numărului de loji româneşti. Ca urmare a acestui fapt, a doua lojă albastră s-a constituit sub numele de ,,Patria” în 1950. Ambele loji în exil beneficiau de ospitalitatea Marii Loji a Franţei; aceasta a pus propriile sale localuri la dispozii ţia Fraţilor români. Loja ,,Patria” a fost în acelaşi timp locul de întîl-nire pentru Supremul Consiliu român în exil. în afara Fraţilor român-(auto) exilaţi, s-au efectuat şi noi iniţieri, cum a fost cea a fostului ministru Eugen Titeaniu în 1956, cele două loji sus-amintite au decis să solicite Marii Loji a Franţei un patent de regularizare, cu scopul de a-şi continua lucrările ^ca loji regulate. După cîţiva ani loja ,,România” a luat numele de ,,Eomâ-*nia unită” şi ,,Patria” pe cel de ,,Lanţul Uniunii”. De acum înainte, cele două loji au funcţionat sub aceste denumiri, ca loji franceze sub numerele 716 şi 717 utilizînd limba franceză ca limbă de lucru. Dintre aceste două loji, ,,România Unită” rămîne singura lojă românească din Franţa care a asigurat continuitatea Masoneriei române în străinătate da nivelul lojilor albastre. în 1964, după criza ,,pactului de prietenie’ ’ dintre Marea Lojă a Franţei şi Marele Orient, numeroşi Fraţi români părăsesc Marea Lojă a Franţei pentru a adera la Marea Lojă Naţională a Franţei. Loja ,,România Unită” rezistă sciziunii, membrii ei reuşind să salveze arhivele lojii ,/Lanţul Uniunii” şi chiar loja însăşi care a continuat să lucreze, avîndînsă mulţi francezi în alcătuire. Revenim la prezentarea activităţii Supremului Consiliu Român : la 5 mai 1969, nouă Fraţi români de grad 33 (Mari Maeştri) avîndu-1 pe C. Bellu (care acţiona în clandestinitate la Bucureşti) în frunte, adresează Supremului Consiliu al Franţei cererea de reînnoirea patentei eliberate Supremului Consiliu al României în 1923. La 19 mai 1969 C. Bellu profitînd de vizita la Paris a Fratelui Leonida Yladimir, gradul 33, Mare Secretar al Supremului Consiliu al României, încearcă să-l instaleze pe Marcel Gavrilescu, gradul 33, ca Mare Locotenent Mare Comandor la sediul Supremului Consiliu la Paris, în exil. La 22 iunie 1969, Supremul Consiliu al Franţei decide să dea satisfacţie cererii Fraţilor români şi Foarte Puternicul Frate H. Bittard, Suveran Mare Comandor al Supremului Consiliu al Franţei, notifică Supremului Consiliu al României reînnoirea patentei şi aduce recunoaşterea frăţească a Supremului Consiliu al Franţei. Această patentă a fost, de asemenea, recunoscută de Supremul Consiliu al Statelor Unite (jurisdicţia SUD) în acelaşi an. Supremul Consiliu al României în exil asigură continuitatea Masoneriei Scoţiene româneşti, de Rit Antic şi Acceptat. Marcel Scliapira a fost numit Mare Cancelar de către C. Bellu, Marele Secretar General care în 1970 a trecut în Orientul etern, iar Fratele Gavrilescu — Locotenent Mare Comandor. după J. Pierre şi M. Scliapira, în Dictionnaire de la Franc — Magohnerie, soîis la direction de JD. Ligou 278 BIBLIOGRAFIE Lista de mai iosar putea fi interpretată drept un act de orgoliu. Nu este. Ceea ce cităm nu reprezintă tot ce am folosit în domeniu. 1. Dean ACHESON — Strengthening the Forccs of Freedom, Washington D. C., Government Printing Office, 1950. 2 Robcrt ALEXANDER, Charles PORTER — The Struggle for Democracy in Latin America New York, Macmillan, 1961. 3. AMORC (Ordinul Rozicrucian) — Maîtrise de la vie, cd. XXIII, 1988. 4. Radu ATANASIU — Istoria Franc-Masoneriei Române, editura proprie, 1936. 5-. Robcrt ARON (şef colectiv) — Vllistoire contemporaine depuis 1945, Paris, Laroussc, 1969. 6. Allan BARTII — The Logalty of Frec Men, New York, Viking Press, 1952. 7. Jean BAYLOT — La Franc-Magonnerie tradiiionnclle dans notrc temps, Paris, 1972. 8. Giuliano di BERNARDO — L'reemasonry and Its Image of Man (A Philosophical Inves- tigat ion ), Freestonc, 1989. 9. J. BERTELOOT — Lcs Franc-Magons devant Vliistoire. Origine ct diversite, Paris, 1949. 10. P. M. S. BLACKETT — Atomic Weapons and East-West Relations, Cambridge UniVersity Press, 1956 11. Remy BOYAN —La federation frangaise du Droit Humain, 1962. 12. James BYRNES — Spcaking Frankly, New York, Ilarper, 1947. 13. Leo CAMPION — Lcs anarliistcs dans ta Franc-Magonnerie, Marseille, 1969. 14. Constant CIIEVILLON — Le vrai visage de la Franc-Magonnerie, Lyon, 1955. 15. Winston CHURCHILL - Europe Unite, Cassell, 1950. 16. Alfrcd CROLTS — Our Falling Ramparts — The Case of Korea, în „The Nation”, 28.10. 1961. 17. Isaac DEUTSCHER — Stalin : A Politicul Biography, Penguin Books, 1966. 18. idem — Russia After Stalin, Ilamish Ilamilton, 1953. 19. idem — The Great Contest : Russia and the West, Oxford University Press, 1960. 20. Louis DOIGNON — Servitude et grandeur magonnique, Paris, 1939. 21. Theodore DRAPER — Castro and Communism, în ,,The Reporter”, 17.01.1963. 22. Gh. N. DIMITRIU — Comunism, Iudaism, Franc-Masonerie ; ,,Fintîna Darurilor”, Bucu- reşti, 1937. 23. Anthony EDEN - Full Circle, Cassell, 1960. 24. Dwiglit EISENIIOWER — Mandate for Change, Ileinemann, 1963. 25. Hcrbert FEIS — Churchill, Roosevett and Stalin, Princcton and Oxford University Press, 1957. 26. John FELLOWS — The Mysteries of Frcemasonry, Reeves and Turner, Londra, 1877. 27. D. F. FLEMING — The Cold War and Its Origins, Londra, Allcn and Unwin, 1961. 28. II. GANNES & Th. REPARD - Spain in Revolt, Left Book Club Edition, Victor Gallancz Ltd, Londra, 1936. 29. Eric GOLDMAN — The Crucial Decade and After, New York, Vintage, 1961. 30. Wigfall GREEN — Epic of Korea, Washigtori D. C., Public Affairs Press, 1950. 31. John GRANTIIAM — An Introduction to Frcemasonry, Manchester, 1937. 32. Joseph GREGOIRE — Histoirc regionale de la Franc-Magonnerie, Paris, 1971. 33. Alain GUIGHARD — Les Franc-Magons, Paris, 1969. 34. Sebastian IIAFFNER —Germany, Russia and the West, în ,,Encounter”, oct. 1961. 35. R. B. IIARRIS —History of the Suppreme Council 33 , Southern Jurisdiction of the Uni- ted States, 1964. 36. Ch. W. HECKETI-IORN — The Secret Socictics of Alt Ages and Countries, Ricliard Bentley and Son, Londra, 1875. 37. Arthur FIERZOG — The War-Pcace Establishmcnt, New York, Ilarper, 1965. 38. Cordell FIULL — Memoirs, New York, Macmillan, 1948. 39. David IIOROWITZ — From Yalta to Vietnam (American Foreign Policy in the Cold War), Penguin Books, 1967. 40. Serge IIUTIN — Ilistoire mondiale des socicics secretes, f. 1., (1959). 41. idem —Les societes secretes, Paris,- 1963. 42. idem — Les Franc-Magons, Paris, 1960. 279 43. Kenneth INGRAM — Historg of the Cald War, Londra, Darwen Pdnlayson, 1955. 44. Crăciun IONESCU —Zile fierbinli in Orient, cd. Politică, Bucureşti, 1988. 45. Edvard KARDELJ —Socialism and War, Metliuen, 1961 46. John KAUFFMANN —La pensee mcigonnique a travers Ies ăges, Geneva, 1899. 47. George KENNAN — Rnssia, the Atom and the West, Oxford Univcrsity Press, 1958. 48. George KENNAN — Rusia and the West Under Lenin and Stalin, Hutchinson, 1961. 49. J. F. KENNED Y — The Strategi) of Peace, Ilamish Hamilton, 1960. 50. Henry KISSINGER — The Unsolved Problems of European Defense, in,,Foreign Affairs”, iulie 1962. 51. Stephen KNIGHT — The Brotherliood (The Secret World of the Frccmasoris) ; Londra, Granada Publisliing, 1983. 52. Manolis KORAKAS — Greek Communists Stage a Comcback, in „New Leadcr”, 26.05.58. 53. Pierre LANGLOIS — Les mots de la Franc-Magonnerie, Paris, DeJalain, 1983. 54. Robert LEGKIE —The Korean War, Londra, Pali Mall, 1963. 55. I I. LEPPER — Les sccictcs secrdes de VAntiquite a nos jours, Paris, 1934, 56. D. LIGOU — La Franc-Magonerie, Paris, PUF, 1977. 57. D. LIGOU (şef colectiv) — Didionnciire de la Franc-Magonnerie, Paris, PUF, 1987. 58. E. LENNIIOF — The Frcemcisons, Londra, Lcwis, 1978. 59. Walter LIPPMANN — The Communist World and Ours, Ilamish Ilamilton, 1959. 60. John LUKAGS — A .Historg of the Cold War, New York, Doubleday, 1961. 61. Aîbert G. MAGKEY — A Lexicon of Frcemansonrij, Richard Griffin A Go., Londra şi Glasgow, 1860. 62. E. MALINSKY & Leon de PONGINS — La guerra oculta, Ulrico Iloelpi, Milano, 1939. 63. Pierre MARIEL (şef colectiv) —Didionnciire des socieies secrdes cn Occident, Paris, 1971. 64. Tibor MERAY — Thirteen Dags that Shook the Kremlin, Thaines & Hiulson, 1959. 65. George M1KES — The II ungar ian Rcvolution, Dcutsch, 1957. 66. Wright MILLS — The Power Elite, Oxford Univcrsity Press, 1956. 67. Paul NAIJDON — Les origincs rcligieuses d ocorpont a *s clc la Franc-Magonnerie, 1947... 68. idem — La Franc-Magonnerie (ed. 6), Paris, PUF* 1*17. 69. idem — ilisioire generale de la Franc-Magonnerie, Paris, PUF, 1981. .70. Ernst NOLTE — Les mouvements fascisles, Galman Lcvy, Paris, 1969. '71. Emil PAP IN IU — Cuvîntul rostit la şedinţa solemnă a F.M.R.U. din 27.01.1935. 72. Ghalmers PATON — The Origin of Freemasonry, Londra, 1971. 73. N. G. PAULESGU — Spitalul, Coranul, Talmudul, Cahalul, Frunc-Masoncria, -Bucureşti, 1913. 74. Leon de PONGINS — Les forccs secrdes de la Revoliition, Bossard, Paris, 1928. 75. A. S. RAPPAPORT — Pioneers of the Russian Revolution, Stanley Paul, Londra, 1918. 76. Emmanuel REBOLD, — IIistoire generale de la Franc-Magonnerie, A. Franck, Paris, 1851. 77. Ilenry ROBERT-PETIT — La didature des loges, Baudinierc, Paris, 1934. 78. Joan ROBINSON — Notes in China, New York, Monthly Rcview Press, 1964. 79. Thomas ROSS şi David WISE — The Irwisible Government, Londra, 1965. 80. \V. W. ROSTOW ^ The Prospeds for Communist China, New York, Wilcy, 1958. 81. Robert SGIIEER si Maurice ZEITLIN — Cuba : An American Trcigedg, Periguin Books, 1964. 82. Hugh SETON-WATSON — The Pattern of Communist Revolution, Mcthuen, 1960. 83. Marcel SIIAPIRA — Interviu în ,, Palatul de justiţie”, nr. 2—6/1991. 84. idem — Interviu în „Universul”, nr. 164/febr. 1992. 85. L. S. STAVRIANOS - The Balkaris Since 1453, New York, Hoit, 1961. 86. Yves STAVRIDES — Franc-magons : la conquete de TFst, în ,,L’Express International”, din 17.01.1992. 87. Gerard ŞERBĂNESGO —Ilistoire de la Franc-Magonnerie Universclle, 1963 —1969, (4 volume; edituri şi locuri diferite). •88. Jcan TOURNIAC — Vie d perpedive de la Franc-Magonnerie traditionnelle, Paris,' 1969. 89. Arnold TOYNBEE — America and the World Revolution, Oxford Univcrsity Press, 1961. 90. Harry S. TRUMAN — Memoirs, New York, Doubleday, 1955 —1956 (2, volume). 91. F. UIILMANN — Petit manuel de la Franc-Magonnerie, Berna, 1933. 92. Bernard VAILLANT — Les societcs secrdes, Paris, De Vecchi Poche, 1987. 93. Robert VALLERY-RADOT — Didature de la Magonnerie, Paris, Bernard Grasset, 1934. 94. Francis VIAUD — Mon itincraire magonique, Paris, PUF, 1983. 95. Robert A. WATTS — Dgnamic Frecdoms, Washington I). (L, f. ă. 96. William WILLIAMS — Amcrican-Russian Relations, New York, Hoit, 1952. 97. idem —.The American Ccnlurg, în ,,The Nation”, 2.11.1957. 98. Frcd. ZELLER — Trois points, deşt tout, Paris, Laffont, 1976. 99. Paul ZINNER — National Communism and Popular Revolt in Rastern Europe, Columbia Uni verşi ty Press, 1956. 280