Coperta: Cristea Muller MIHAI CODREANU SCRIERI Ediţie de CONST. CIOPRAGA ţi ILIE DAN Studiu introductiv de CONST. CIOPRAGA II -PUBLICISTICĂ • TRADUCERI EDITURA PENTRU LITERATURĂ • 1969 PUBLICISTICĂ însemnări despre literaturi [OMAGIU LUI VASILE_ALECSANDRI'J Din partea modeştilor luptători ai penei, din partea gazetarilor profesionişti, vin aici să aduc omagii de adîncă admirare celui mai duios, celui mai dulce, celui mai senin dintre poeţii ţării mele, omagii de adincă admirare memoriei lui Vasile Alecsandri. Şi sufletul meu tremură că nu va şti să găsească pentru cugetare adevăratele expresii cari să spună limpede sentimentele de cari sfiit însufleţit în solemnitatea' momentului de faţă. Maiin tăi încerc senzaţia că nu mă aflu la o sărbătoare ocazională şi nouă. Numele lui Alecsandri demult încă, de pe cînd trăia încă poetul, se înălţa glorios şi falnic în sufletele noastre, ale tuturora, pentru că el însuşi 1-a săpat în noi cu litere mai tari decît arama. El a trecut; vom trece şi noi, vor trece şi cei ce vor să vină; va trece pînă şi mormîntul acesta, dar statua-idee, Alecsandri-simbolul va dura mereu înainte, pentru că poetul a fost în rindul acelora în fiinţa cărora se pot sintetiza nu numai epoce, dar chiar viaţa unui neam întreg. Răscolind cenuşa veacurilor, găsim că neamurile au lăsat prin pulbere seîntei, şi acele seîntei sint scriitorii, cărturarii, cugetătorii neamurilor ce s-au stins. ' Cuvînt rostit dc Mihai Codreanu, redactor al ziarului F-venime-ntut, la dezvelirea statuii lui Alecsandri din Iaşi, la 15 octombrie 1906 (n. ed.). 7 Prin aceştia dobîndesc popoarele dreptul la veşnică viaţă. Peste toate luptele curente, peste micile nevoi zilnice, pînă şi peste marile frămîntări sociale dintre popoare, timpul îşi .lasă încetul cu încetul noaptea şi liniştea sa. Xu putem citi prin întunericul acesta decît la lumina razelor lăsate de cugetătorii de orice ramură, al căror ^las vibrează în tăcerea largă ca să ne spună cum au fost şi cine au fost cei de altădată. Ce ar fi fo^t îndepărtata şi nebuloasa Iudeie, ce ar fi fost Egiptul, Arabia, ce ar fi fost Atena ori Roma fără de artiştii, poeţii, oamenii de ştiinţă, filozofii, într-un cuvint fără de scriitorii de pe atunci? De aceştia şi-au legat acele târi numele .şi traiul şi dreptul de a fi trăit, întocmai cum şi România şi-a legat de Alecsandri comorile ei sufleteşti şi de cugetare. Asemenea copacului neroditor din parabola lui Crist, în ■umila noastră părere stă că nu au dreptul la viaţă decît popoarele cari ne dau roade... şi roadele unui popor sînt faptele şi oamenii săi mari. Dacă e aşa, şi aşa este, Alecsandri e unul din acei cu cari România isi va putea justifica odată în faţa Istoriei dreptul său de-a fi trăit. Cu acestea voiam să salut pe cel încremenit în bronzul nemuririi, să-I salut din partea celor pe care am onoarea sâ-i reprezint, gazetarii progresişti, modeşti luptători ai penei, cari muncesc din greu şi asudă în umbră ca să pună, în măsurile putinţei lor , o pietricică măcar, la edificiul patriei, Ia care el, Alecsandri, prin geniul său, a pus o stîncă de granit. LUMINA DIN LUXA Zilele aceste a apărut o nouă ediţie din poeziile lui Mihail Eminescu, publicate sub îngrijirea d-lui Scurtu. Ediţia aceasta poartă titlul Lumină din lună, şi în afară de copertă nu e nimic schimbat din vechea ediţie care purta titlul Poezii. Desi fanatic admirator al cehii mai mare poet român, mărturisesc că nu-mi place deloc iVlul cum apar poeziile maistrului, sub îngrijirea d-lui Scurtu1. De altfel, de la prima apariţie în volum a poeziilor lui Eminescu, publicate sub îngrijirea d-lui Ti tu Maiorescu, orice altă ediţie nu mi-a satisfăcut pe deplin nici gustul estetic, nici conştiinţa artistică2. Graba care s-a pus în tipărirea lor, n-aş voi să spun intenţia dc comercializare, a făcut ca toate ediţiile posterioare celui dinţai să geamă de greşeli de presa revoltătoare, care arătau oarecum o lipsă de respect faţă de luminoasa operă a marelui poet.. în afară de aceasta, cu totul de părerey d-lui Maiorescu, n-am înţeles niciodată cu ce drept editorii au întins profană mină asupra scrierilor lui Eminescu, pe care el însuşi le-a 1 M. Codreanu se rcli-ri la '.olumul / intimii de 1\\>\A, Editura „Minorva", 1912 >'o1nvit inşerr.năni de pe un m^nii'tris de prin anii 1880—18S3, Ion SruMu a crezut că rcspt-ctâ dorinţa poetului, adoptind ]M.-«tru ediţia stpj^ă la ..Minerva" litiu) Lumină de lună [a. cd.). 1 l-lnj in momentul respectiv nu apăruseră int.\ cdiln antice (n. ed.). păstrat numai în manuscris, cum c cazul cu publicarea volumului Postume, ori cazul cu colecţionarea în volum a articolelor publicate prin ziare, pe care poate însuşi autorul lor n-ar fi voit să le publice în felul acesta1. Consumat estet şi critic de select gust literar, d-1. Maiorescu a înţeles toate acestea şi de aceea ediţia publicată sub îngrijirea lui a rămas pîn-acum cea mai aleasă. Dar, ca să revenim la noua ediţie publicată de d-1 Scurtu, să ne dea voie să-i contestăm cu totul dreptul de a fi utilizat titlul Lumină din lună, asupra căruia, dacă Eminescu s-a abătut o clipă, a renunţat la el, şi ca dovadă că a renunţat este că se găsea încă-n viaţă cînd a apărut prima ediţie a poeziilor sale, fără ca el să-1 fi propus d-lui Maiorescu, sub îngrijirea căruia s-a făcut tipărirea. \u ştim dacă nu e prea tare cuvîntul „profanare", oricum el nu punc-n frumoasă lumină conştiinţa artistică ce-ar fi trebuit să însufleţească ped-1 Scurtu în reeditarea operei marelui poet. Dacă n-am şti că pe fiece zi care trece opera acca--ta cîştigă cit mai multe şi mai adînci simpatii în sufletul românesc şi că succesele sale de librărie îi sînt pe deplin asigurate, am putea crede că noul titlu utilizat de d-1 Scurtu e un simplu truc de librărie menit să-nlesnească desfacerea vechii ediţii, rămasă neschimbală-n cuprinsul ci si căreia i s-a schimbat numai titlul de pe copertă. Discuţia aceasta cerînd o întindere mult mai mare decît i-o îngăduie rubrica de faţă, ne rezervăm dreptul a o relua aiurea mult mai pe larg. 1 Împotriva pibh(Sni postumelor s-.i ridicai intii C. Ibriili-anu in articolul Po'tnmilf Im Eminescu {Viaţa româniwA. nr. S.IftWi, (n. ed}. ÎN NIRVANA Aseară mă aflam pe la orele opt într-un cerc de prieteni, în jurul samovarului aprins, şi, într-o comunicativă bună dispoziţie, schimbam între noi glume şi păreri voioase. Pe la orele nouă uşa se deschise încet si un întirziatîşi făcu apariţia. Nu ştiu dc ce auriul încetă pe buza tuturor şi prin instinct înţeleserăm cu toţii că noul venit avea să ne comunice o veste tristă. într-adevăr, prietenulîntîrziat ne spuse ceva dureros: cu citeva momente înainte cel ce sub forma pămintească >t numise Vasile Pogor intrase pentru veci in obşteasca hniste. Vestea morţii ilustrului bărbat ne îndurera pe toţi, căci Vasile Pogor, in sufletul şi judecata noastră . a celor tineri, era săpat într-o deosebită lumină! Cugetător adine şi estet de rară ' fineţă, dispărutul de azi a ilustrat timp dc zece ani coloanele Convorbirii™ Mc/an* cu numele său; şiavînturile sale sufleteşti, şi acurateţa cugetării sale s-au legat de cititori, fâcîndu-i, rînd pe rînd, admiratorii săi. Şi toţi cei ce eram de î.iţâ aseară citiserăm pe Pogor şi-i apreciaserăm şi stimaserăm opera. Pentru mine, în special, însă, o altă notă mă lega puternic de cugetarea dispărutului; adînca sa convingere tu cuvîntul lui Buda, căci Vasile Pogor era un budist convin*. Din tinereţă încă pătrunsese doctrina marelui Sakya-Miini. şi adîncul vizionar indian ii stăpînise sufletul. De aici a rezultat veşnica seninătate care 1-a caracterizat pe Wwle Puwr în toate netele vieţii sale. Şi mă gîntleam, la vestea tt morţii sale, că pentru el sfîrşitul a trebuit să vie uşor, să curgă lin, fără sforţare şi fără durere. Spiritul său, în convingerea sa intimă, dacă n-avea de aşteptat fericirile raiului creştin, avea să intre însă în suprema pace, în Nirvana. Pentru budistul convins clipa aceasta e o clipă de supremă voluptate, de contopire, de amestec cu „Totul universal", din care omul se absoarbe pentru scurtul timp cit durează sub formă pămintească, chinuit de „Dorinţă", ale căreia manifestări, sub toate formele, tind să-i creeze ,,Suferinţa", care e unica realitate a vieţii. Curînd sau mai tîrziu, însă, soseşte momentul suprem, cind afinitatea dintre materie şi spirit se pierde, si acest din urmă reintră în neantul din care a răsărit. Şi, într-adevăr, aşa a murit Vasile Pogor. Unuia dintre ai săi care-1 veghea la patul său de moarte, i-a vestit cu cîtcva clipe înainte de momentul fatal: „ctirînd voi trece în neant", şi vorbele aceste rezumă, în solemnitatea lor ele sentinţă, suprema linişte cu care înţeleptul trebuie să primească fatala lovitură. De acolo, de sus şi dc jos, de pretutindeni şi din nimic, din Nirvana ta curată, primeşte tu, acel ce nu mai eşti, salutările mele senine, şi în veacuri după veacuri absoar-be-te în voluptatea nefiinţei, căci, In Nirvana nu-i nici ură. nici iubire. Şi Dorinţa este itînsâ pentru \eci; Pe deasupra unui trup în nesimţire Nemurirea, Nemuririi, Nemurire Detfâjoară-sle Ideii forme reci. AVÎXTUL Iată trei şcoli estetice deosebite: d-1 Maiorescu propune ca material prim pentru poezie sentimentul: d-1 Panii vrea ca numai cugetarea să constituie orice bază poetică; iar pentru d-1 Zamfirescn, fnttuos-ul este singurul element poetic. în ceea ce priveşte doctrina d-lui Maiorescu, d-sa are dreptate numai într-atît, întrucît logic s-ar putea spune că „şi sentimentul poate fi un element poetic". Dar sînt poezii în care sentimentul poate să lipsească cu totul, întocmai cum sînt si sentimente care, oricît ar fi ele de duioase, pot să nu fie poetice. Tot aşa şi d, Panu are dreptate într-atît, întrucît logic s-ar putea spune că „şi cugetarea este un element ce poate naşte poezia, fără însă ca el să fie unicul element al ei". Sînt poezii ale cugetării, sînt însă şi cugetări care nu sînt deloc poetice. în ceea ce priveşte doctrina d-lui Zamfirescu, păcătuieşte şi ea prin acelaşi exclusivism, căci frumosul nu este unicul element al poeziei, deşi s-ur părea că orice produs artistic ar trebui să se îmbrace numaidecît cu haina sa. Dacă sînt poeţi la care sentimentul a fost un element dc bază, cum ar fi Musset, Leopardi, Byron, sînt alţii tot aşa de mari, a căror bază poetică o constituie numai cugetarea: aşa găsim în Schopenhauer, Nietzsche, Guyau pagini de-o neîntrecută poezie, în care nici vorbă nu poate fi de nota duioasă ori sentimentală. 13 Rezultă din toate aceste că toate facultăţile, fie simţirea, fie cugetarea, fie voinţa chiar, pot deveni elemente poetice, îndată ce sînt puse în mişcare de o energic caracteristică ce constituie baza oricărei poezii. Această energie specifică, constitutivă a poeziei, este Avinlid. Un exemplu ne va lămuri mai bine cugetarea: Iată o mama carc-şi stringe cu drafi pruncul la sîn. Poate fi ceva mai d iio- şi mai sentimental? împrejurarea nu devine poetică însă decîf atunci cînd avînlul nostru ii împrumută aripile sale; iar cînd acesta ne lipseşte, putem trece pe lingă asemenea tablouri fără ca măcar să luăm în seamă existenţa lor. Ne găsim uneori în aşa dispoziţii sufleteşti, încît nici un prunc din lume nu ne-ar putea atrage atenţia, oricît s-ar alinta de duios la sinul mamei sale şi oricît de calde ar fi lacrimile de iubire cu care l-ar scălda aceasta; iar alteori găsim foarte poetic tabloul format de cîţiva puişori de găină luaţi sub aripa protectoare a cloştei speriată de cine ştie ce pericol, fie el chiar închipuit. Iată, dar, că un sentiment este sau nu poetic nu după nota duioasă cuprinsă in el, ci după avîntul pe care-1 punem fie atunci cînd sint^m noi acf i care căutăm să-1 redăm, fie atunci cînd îl cercetăm în creaţiunea altora. Numai aşa sc explică faptul că o poezie, fie ea oricît de izbutită, nu poate fi acceptată de noi decît atunci cînd sîntem în dispoziţii analoage cu creatorul ei, sau cel puţin cînd acesta izbuteşte ^ă ne puie în asemenea dispoziţii prin talentul său. Cet-a ce este adevărat cu sentimentul este adevărat şi cu cugetarea: oricît ar fi de adevărată o cugetare, nu devine poetică decît atunci cînd e^te însufleţită de avîntul necesar. Paginile asupra morţii din Schopenhauer nu sînt poetice prin adevărurile ce le cuprind; şi de nu le-ar cuprinde dpcît pe acestea,n-ar rămînea decîf pagini dc metafizică ori psihologie. Avîntul cu care sînt scrise, în^ă, le scoate din cadrul producţiilor ştiinţifice şi le-ar putea face subscrise de orice mare poet. Daca ar continua pc tema aceasta polemicile stîrnite de d. Duiliu Zamfirt-scu, cu prilejul intrării acestuia în Academic, s-ar folosi poate cu mult mai mult literatura noastră decît s-alunece — cum fac acum ■— pc panta, pe urîta pantă a personalităţilor. POETUL NECULUŢ S-a \ orbit ieri in coloanele acestui ziar despre poetul D. Th. Neculuţă, căruia i s-a sărbătorit în Capitală, zilele acestea, a şasea aniversare de ja moarte. Şi cu drept cuvînt, colegul meu de redacţie înregistra la rubrica „Note zilnice " netăgăduitele şi frumoasele merite poetice ale nefericitului cîntăreţ , de pe urma căruia prietenii şi tovarăşii săi de muncă izbutiră să culeagă şi să editeze un volum de poezii.' Spre ţărmul dreptăţii. E un volum tle suspine şi de vis, in care poetul cerca şi izbutise să-şi cînte amărăciunile traiului său chinuit şi speranţele unei vremi mai bune, cînd el şi cu tovarăşii săi de trudă vor scăpa de nenorocul ce-i bîntuic- astăzi. Ca-ntoţi adevăraţii poeţi, sufletul lui Neculuţă e totdeauna mişcat de-un puternic curent de simpatie omenească, care-I face sâ geamă şi să se revolte împotriva suferinţei din jurul său, pină la uitarea propriei sale suferinţe. Şi Neculuţă a suferit mult, mai mult poate decît oricare din poeţii ţării româneşti de pîn-acum. El 11-a fost nici slujbaş, nici ziarist şi n-a avut nici o altă profesie care să fi făcut din el un proletar ce-i drept, dar un proletar intelectual. El a trăit ;î a murit profeţind meseria de cizmar. Ajunge ca imaginaţia ^ă-l urmărească acolo, în atelier, sâ-I urmărească de-a lungul anilor, plecat din zori de zi şi 15 pînă-n noaptea tirzie pe calapod şi făcînd călcîie ori tălpi de ciubotă, ca sâ ţi se ridice părul de groază gîndind cîtă suferinţă de om a trebuit să stihie clipă cu clipă cugetarea şi simţirea aceluia care, făcînd aceste lucruri silit de nevoie, .--ilit de firea sa poetica, a scris stro fe ca acestea: Din ce noian (!<■ ape depărtate. Din ce-iiălţimc mută şi măreaţă. Vii tu, uşor şi rece ful™ de gheaţă. Candid si alb, ca fiori le-adorate^ Ah, cine ^tic, pe mare. poate. Vreun muritor, plîngînrl u-şi tris-ta viaţi, Ca boh de lacrimă, de pe-a lui faţă Căzut-ai iu talazuu înspumate1 O ra;a caldă te-a-nălţat dm mjic, în fulg a iernii duhuri te schimbară. Şi astfel, poate, vii din depărtare, Ca să-ucununi o groapă funerara In carr\ fara vi^c-iişeiâtoare. A Iui iubire doarme solitară. (La hm fulg zăpadă / Spuneam mai sus, „silit de firea sa poetică", căci nici nu mai rămine vorbă eă-n bietul cizmar a trebuit sâ vibreze un temperament poetic prea puternic, care să-1 facă să scrie aproape cu de-a sila versuri, în împrejurări în care, desigur, el cel dinţii, fu acela ce-şi blestema mereu nevoia de a cînta. Se spune că Horaiiu, pe cînd tatăl său îl bătea ca să nu mai scrie versuri, se ruga să-1 ierte, scandîndu-şi rugămintea. Tot aşa şi nefericitul poet cizmar, cu toate loviturile si bătaia sorţii, n-a putut să se abată de la fireasca sa alcătuire. Ceea ce însă dă într-adevăr de gindit este nu ceea ce a făcut Neculuţă, dar ceea ce ar fi putut sâ facă, în alte împrej u-rări. Oricum, istoria literaturii româneşti trebuie să-i dea o prea frumoasă pagină, căci ne e drag să sperăm ca măcar viitorul răsplăteşte meritele ce trec pe nedrept nesocotite în prezent. PLOAIE ŞI SOARE Acesta e titlul noului volum de versuri apărut în editura Librăriei Samitca din Craiova şi datorit poetului, drăguţului poet Virgil N. Cişman, despre care, pe vremuri, domnul Gherea a spus frumoase lucruri. Poeziile acestea întrupează activitatea literară a poetului din 1902—1903 şi sînt scrise parte în ţară, parte în străinătate, în timpul călătoriilor sale. Le-am citit cu de-amănuntul, ca să-mi dau distinsa mulţumire de a privi prin ele în adîncul sufletului autorului, în care stau ascunse frumoase însuşiri, care-i dau dreptul să treacă în întîile rinduri, printre favoriţii muzelor. Tehnica versurilor lui Cişman, cu foarte mici abateri, e dintrt- acele care-ţi spun ca poetul şi-a dat pc- deplin seamă câ-n primul loc stă forma; forma desâvîrşită este condiţia de care nu se poate lipsi adevăratul poet. De aceea în toate versurile sale caută să-si armonizeze simţirea şi cugetarea cu sonorităţile versului, ca să deic, în multe locuri, sugestive onoma-topei, cum e spre exemplu „minele ei" (p. 10): Sub large mineci cu dantele. Cînd le-nvârtcşti In jurul ei, Se bat copiii după ele. Căci le socot doi porumbei. 17 L S. PRASIN CA POET Pe lîngă mari calităţi dc prozator, Spini Prasin1 avea şi distinse însuşiri poetice, în Evenimentul a publicat multe poezii de valoare pe care le subscriafic Chilă, fie Senex, şi totdeauna cînd apărea această iscălitură, amicii săi, atraşi de distincţiunea versurilor, doreau să cunoască adevăratul nume al autorului lor; Prasin insă îşi păstra cu îndărătnicie taina, şi puţini, foarte puţini, si din cei mai intimi, ii ştiau această mica vină, cum spunea el. în poezie era cu desâvîrşire simbolist şi, cum discuţiile zilnice cu amicii nu tocmai favorizau „simbolismul" , faptul acesta îl făcea să-şi tăinuiască versurile, în care punea mult suflet şi mari frumuseţi, aşa cum numai el ştia s-o facă, între manuscrisele sale i-am găsit un caiet de versuri inedite, din care ne facem o plăcere a publica în numărul de faţă valorosul sonet: VRAJA Lt'MI Se rev:irsă-n jurul lumi singe-n noaptea străvezie, Ţintuită-n diamante; iar din cadrul ce se-nclină Sub un vaier lung de vinturi. mult mai trist rînd se alină. Se aude-un şu_;ot tainic şi de cruntă poezie. Paic-o pllngcit s-aiala in fioi ilt armonie, Tjr. lutremuid copacu de la citştet la tulpmâ. Nu o plingere duin.Wi nenorocul de-şi alină, Ci un zingănit şi-un răcnet, depărtate, se imbie. Ca a mare înroşită într-o mare tot de sînge. Unde stelele-s ca lacrimi dintr-un ochi ce pururi plîngc. Luna trece peste-annu irămintaţi pin'la păinînt Şi-o vedenie a nopţii sau un nour în schimbare Peste discul roş al lumi o iarrtab-ma albă-apare Cu diademă .şi schiptru un pal rege dc ni erai ist. Cum se vede din sonetul acesta, calităţile poetice ale lui S.Prasin, adăugate la acele ale prozei sale măiestre, îl fac sa ocupe un loc de rindul întii printre fruntaşii literilor româneşti, şi guvernul român şi-ar îndeplini o datorie sfîntâ către ţară adunînd delaolaltă vasta şi valoroasa opera a prea distinsului şi prea nefericitului dispărut. 1 Scriitor Ieşean minor, autor al volumelor Calea robilor, Mioara. Minam din Magdala (ti.ed.). Dar îi vine mai uşor s-o facă, găsind norodul pregătit de cealaltă. Şi iată-le ajunse la capăt. S-au oprit amîndouă pe o piatră în drum: îşi şterg sudoarea unei atît de lungi şi anevoioase căi şi poate că îşi întind mina, se împacă şi îşi spun: «în definitiv, de vreme ce tot aicea am vrut să ajungem, de ce sâ ne nesocotim reciproc meritele?!» Iar cumătră Politică, în avîntul clipei, cînd îşi vede îndeplinită opera, poate că mai spune încă Poeziei: «Cum dracii s-a făcut, nu ştiu, dar, luîndu-te în ris, norodul s-a prins şi te-a urmat... şi, urmîndu-te, m-a urmat pe mine!»" Care din amîndoi drumeţii au fost mai vrednici, te las acum sa judeci, iubite cititor, şi cred că-mi vei da dreptate cînd spuneam la început că prefer paradoxul felului simplist de a hotărî în discuţie, in orice discuţie. CITITORII NOŞTRI Printre chestiile discutate de d-nii Al. Vlăhuţă şi I.L Caragiale, publicate de Universal sub formă de schimb de scrisori dintre aceştia, figura mai dăunăzi şi întrebarea: „De ce nu se citeşte la noi literatura românească?"1 Fiecare din aceşti doi mari scriitori ai neamului nostru dezlegară problema în felul lor de a vedea lucrurile şi după temperamentul lor; iar din ambele răspunsuri, fie din tonul sever şi sobru al d-lui Vlăhuţă, fie din tonul glumeţ şi satiric al d-lui Caragiale, reieşea multă amăTăciune cu privire la soarta literaturii româneşti. După modesta noastră părere, fură lăsate aproape la o parte două din pricinile cele mai adinei, cărora li se dato-reşte lipsa de interes pe care o poartă publicul scriitorilor noştri: Mai întăi e neîncrederea, am putea spune justificată pînă mai anii trecuţi, faţă de ceea ce se scria româneşte, de vreme ce în afară de rare excepţii, publicul era înşelat şi bunul-gust literar ofuscat de scriitori lipsiţi de orice chemare şi săraci de orice însuşiri artistice. Iar dacă de un timp încoace avem multe scrieri şi mulţi scriitori care fac onoare neamului, de pe urma dezamăgi- 1 în anii 1909 şi 1910, ziaruî l'ntift'nl «t4 d* » to»l -pumn dv^rrţailMuc p MpreoM. «M Impo- tm/Ht^an^r p ailrf^Mib-lilcif An rit xttkMMUt V DMt* (1 V*4tMT« i kq ila >al^u ţi maastt fi krg^ar^r: '&r&f H^MT fMlM ftEA M irilt fi MtVtlM^M S> Ka. • dâtn] u+rtnlnl.—dm" « ?> Bptrvjnl x*Uor ; <*siiqMi [ut, ilim de fa* lariel* Im i*ifi lat da m*H# i>fl de- fi s*re»iaB «mar afl lamaliro-Btr ; » **9«J fi dfcies M ImM da feptl, ti- ■bid 16 aiiHui gurii ttt ffclw»r*, «idriaiel aab E»î|ffc dc «Mutra)* a> adwiajcnuiilnt siliis aid' iiarha rtruii£* \ viptrtentei IA' Samete lut 4uu1 loaufioţiE* de*j noatoşiij âfcraÎB'E, «) e Mrvţ, Ui mm « ţi rat*,ari fc fiflbf»' «!• !• • gHeULuarr. Ivia n t bm) alriaitf Ja>4 • et mpmml aceita ii lncw«îi™tla^j »m el Coatuiaţni, -—fam f*ili»l*a««r«A Mţ-ori ^0 ((iiUwiIii* ™n1flH- fi Jter* lie It irl ji ->■!. la dedn- ii* ftoliiljatf, -e dc «ai'i 6n riucduK^r pc ciHuiBtHjf ţi c ticlbti |x bEia- BtQpiiilgr. "Araţlu âiu brad zlrl, rid auriu- Cluâ b'*a Eamr-m fliiiiU ei tq|£fi In nu, ca ri^r, Jio w^adii«d«a doi-vi, ti rtd; ^lB4Thbr tacvţi ^eIit wbtiUiQEia. K albMi IlMan ij> tUlatl >i amakM-*J-*i *«< rtd «UnJ, Ttfc fi bnMI* . HiJ «• ud ajunii, nlnuFi^i ,),„_.. IBi inUnim tanuiJ,»! mit. Al» i liBd - Fiunal rai..™!, n «fi». Uit; IMl «m Mi >l lut iui Sin ™»su,- tu..—ţi !d esle pseudonimul lui Mi-hai Codreaim. Dc aceea, din tot sufletul nostru unim şi noi glasul cu a[ d-lui Cincinat Pavelescu, revendicând pentru poetul D. Anghel dreptul netăgăduit pe care-1 are în împrejurările de fata de-a cere şi de-a obţine de la ţara sa atenţie şi sprijin. ...Şi să nu se găsească deloc umilit în fireasca lui mindrie, poetul drag, că prietenii şi admiratorii lui cer pentru el ceea ce ar fi trebuit să fi obţinut îndată chiar după clipa fatală, cînd incendiul 1-a despoiat de tot ce izbutise să-şi agonisească prin munca valoroasă şi cinstită a întregii sale tinereţe, de pe urma cărei munci ţara aceasta se va mîndri odată. Rămîne, dar, ca acei în drept să găsească mijloacele reale pentru aducerea la îndeplinire cît mai imediată a acestei drepte cereri. DOMNUL TITU MAIORESCU Domnii profesori universitari din Iaşi vor sărbători în curind pe colegul lor, d-1 profesor Titu Maiorescu, retras din învâţămîntut superior după o strălucită activitate de patru decenii. Această sărbătorire, urmată celeia din capitală, spune îndeajuns că toată cultura românească salută astăzi pe unul din cei mai valoroşi aristocraţi ai săi, pe omul cu desăvîrşire superior, care âtît dc îndelungă vreme a_ semănat în juru-i, cu braţul Jarg deschis, înţelepciune şi lumină în sufletul şi mintea tinerilor generaţii'. In ceea ce priveşte pe subscrisul, deşi n-am avut onoarea şi norocul să-1 am în chip oficial ca profesor, j-am urmărit întotdeauna sfaturile de departe, şi recunoştinţa adîncă pe care i-o port îmi face o mîndrie din faptul că şi eu mă pot numi elevul său. Şi poate că n-aş cuteza să mă socot astfel, dacă el însuşi, maestrul iubit şi venerat, nu mi-ar fi îngăduit-o prin scrisorile pline de binevoitoare atenţie şi de preţioase indicaţii ■ cu care mi-a răspuns ori de cîte ori am avut curajul să-i prezint cîte'vreuna din modestele mele încercări pe tărimul literilor româneşti. Nu spun acestea ca să vorbesc de mine, ci ca să pun mai mult în lumina interesul pe care d-1 Titu Maiorescu La purtat întotdeauna nu numai studenţilor săi, dar tuturor acelora pe care a crezut să-i poată face folositori neamului 34 -âu, prin valoroasele sfaturi şi profundele sale cunoştinţe e'-te'tice şi filozofice. Da, putem spune fără nici o rezervă că activitatea d-lui profesor Titu Maiorescu a străbătut cu putere prin zidurile universităţii şi s-a revărsat, viguroasă şi plină, asupra întregii noastre literaturi, în tot ce aceasta a produs cu distincţie în ultima jumătate de veac. înccpînd cu Eminescu , cea mai curată şi mai desâvîr-sită figură produsă de şcoala d-lui Maiorescu, şi sfîrşind cu tot ce este ales şi talent astăzi în literatura noastră, toţi au avut de-nvăţat cîte ceva de la cugetarea înaltă şi plină de majestate a marelui profesor, care încă din anul 1872 a putut scrie pe urma unei întruniri de la beizade Grigore Sturdza următoarele clasice rînduri: „Era într-o sară lină de mai din anul 1871; dar în salonul unde se adunase atîta mulţime de oameni nu se observa frumuseţea naturii renăscute: pasiunile politice erau la ordinea zilei şi cu cea mai marc încordare se agitau întrebările momentului, în fundul acestei săli, atinsă încă de razele luminilor, se înălţa pe un piedestal închis o marmură albă, frumoasă imitare a unei statui antice; şi pe cînd toţi oamenii erau cuprinşi de discuţiile lor politice, în mijlocul cuvintelor aprinse, a gesticulărilor vii şi a ^moţiunii tuturor, în confuzia acestei mişcări ţintite spre un singur punct din viaţa reală, punct trecător,'de o importanţă peste măsură în prezent, de o nulitate fără măsură în viitor, statuia albă, cu surîsul ei blind, ■^ta senină deasupra haosului, forma ei trecea neatinsă peste valurile timpului, păstrată în trecut, sigură de viitor, ca îşi purta înaintea noastră cu o linişte supranaturală viaţad eternă. Da, în lumea fericită a artei timpul nu mai are putere şi nu mai are înţeles; şi cine. înălţat în sfera ei, a ştiut să plăsmuiască forma frumoasa, acela, desigur, dar numai acela a ajuns pe calea nemuririi." Este în rindurile acestea, care sînt expresia sintetică a sentimentelor estetice ale maestrului, ce\a atit de-nălţător Ş' de măreţ, încît e cu neputinţă ca acei ce şi-au plecat fruntea sub covîrşitorul lor adevăr şi sub frumuseţa' lor] seninăj să nu le fi păstrat totdeauna în suflet, ca talisman suprem în concepţiile lor despre artă. 35 Eu, unul, din ziua cînd le-am citit şi le-am pătruns, după; modestele mele puteri, adevărul şi măreţia, am tremuratj totdeauna gîndindu-mă la răspunderea pe care-o au cei che-; maţi şi la îndreptăţită severitate a judecătorului chemat să-i judece. Am devenit de-atunci mai sobru şi mai cumpănit, şi toate micile şi neînsemnatele mele succese pe tărîmul literar J le datoresc faptului de-a fi urmat, pe cît mi-au îngăduit slabele meie mijloace, ideea generală desprinsă din acele rînduri. Iar dacă aceasta este opera maistrului, avem cu toţii datoria sfîntă de a o saluta cu respect adine şi adîncă venerare, ca pe un focar menit să lumineze şi să însenine generaţiile prezente şi pe cele viitoare. DIN VREMURI VECHI Astăzi mi-a adus editorul prima coală din a doua ediţie a întâiului meu volum de versuri, colecţionate acum zece ani şi publicate sub ciudatul titlu Diafane l. Spun ciudat, pentru că abia înţeleg astăzi de ce l-am ales atunci să stea în fruntea încercărilor mele din adolescenţă şi-ntăia tinereţe. Să fi fost vocalica lui sonoritate în a? Să fi fost noţiunea de curat şi limpede la care cuvîntul acesta duce prin asociaţie de idei? Poate că astăzi nu l-aş mai fi ales, deşi l-am păstrat neatins şi-n această ediţie, ■— după cum. de altfel, am păstrat neatins întreg cuprinsul volumului, deşi, poate, n-aş mai subscrie astăzi multe din poeziile în care se încredeau pe-atunci Şi neexperienţa tinereţii, şi avîntul ei naiv şi nestăpinit. Mi-i drag aşa cum este copilandrul acela, uneori zburdalnic şi glumeţ, alteori serios şi trist, nici prea cuminte, dar nici prea nebun, adeseori pacătuind, dar totdeauna sincer lăsat în voia pornirilor şi-a simţirii sale. — oricare ar fi fost dinsele. Să-Î fi schimbat? Sâ-1 fi corectat? Ar fi însemnat pentru nune, asta, să întind profană mînă asupra trecutului din care mi-am cules tot seninul ce mă ajută pînâ şi astăzi să niai pot lupta încă împotriva încercărilor şi amărăciunilor vieţii. 1 A doua ediţie a Diaj&Mtlor n-a mai apărut (n. ed.). 37 Ierte-mi, dar, cititorul matur şi eon>umat în ale artei egoismul din care izvorăşte îndrăzneala mea de a-i prezenta reluat, fără nici o schimbare, într-o nouă ediţie, întâiul meu volum de versuri, care pentru mine însamnă tot ce-am putut culege dintr-o îndepărtată primăvară, nici prea senină, dar, poate, nici prea întunecată. De altfel, dîndn-mi prea bine seamă câ-n materie de artă nu se pot admite nici scuze, nici explicaţii, m-am ferit şi mî-ani stăpînit îndemnul de-a pune rîndurile de faţă în fruntea acestei noi ediţii. Ele apar numai aici, în rubrica aceasta trecătoare de ziar pe care din cînd iu cînd o susţin şi eu. Volumul reapare fără nici o notă explicativă, reapare în faţa judecăţii mulţimii care, dacă va fi dreaptă, va trebui să fie cît mai aspră. Doar autorul lui, ajuns Ia vîrsta cînd, către sfîrşitul verii, începe a simţi plutind prin aer ceva din mirosul veşted al toamnei care începe, se uită cu un zîmbet de iertătoare indulgenţă către copilandrul naiv de altădată şi-l lasa-n voie să se ducă liber în iumca largă , ca să-şi spună şi celor buni şi celor răi copilăreasca lui poveste. O LĂMURIRE în ziarul din localitate Ordinea, sub semnătura „Lon-ginescu", într-un stil care oglindeşte omul, sînt învinuit de două fapte: a) că aş fi obţinut de la Academia Română două premii literare pentru aceeaşi lucrare; b) că as fi fost „dat afară din postul de director al Teatrului Naţional din Iaşi pentru malversaţiune de fonduri". La prima învinuire răspund: Este neexact că am obţinut două premii literare dc la Academia Română. în anul 1915 am fost premiat de Academia Romană cu premiul „Năsturel Herescu" pentru volumul de sonete Statui. înainte de acest volum mai publicasem ca lucrări originale volumele de poezii Diafane şi Din cînd în eind, precum şi versiunile în româneşte ale pieselor Martira şi Prinţesa-"depărtată, după Jean Richepin şi Edmond Rostand. După premierea Academiei Române, adică după anul 1915 şi pînă arum . am mai publicat ca lucrări originale volumul de sonete Cin tecul deşertăciunii, iar prin revista Viaţa românească şi •'iile reviste şi ziare literare, o serie de sonete şi poezii, ee urmează să fie colecţionate într-un alt volum, sub titlul Turnul de fildeş; am mai publicat versiunea în româneşte Cyrano de Rergerac, după Edmond Rostand, care a fost premiată de 39 Direcţiunea generală a teatrelor. Acum în urmă am obţinut Premiul naţional de poezie pentru întreaga mea activitate literară de mai bine de treizeci de ani. Acest din urmă premiu nu mi-a fost acordat de Academia Română, ci de-o comisiune compusă din d. ministru al artelor, un reprezentant al Societăţii scriitorilor români . un reprezentant al Academiei Române şi d-nii Octavian Goga şi Mihai Sadoveanu, ambii aceşti din urmă laureaţi ai aceluiaşi premiu anul trecut1. De altfel, atît d. Octavian Goga, cît şid. Mihai Sadoveanu au obţinut, întocmai ca şi mine , mai intîi in anii trecuţi premii de )a Academia Română pentru unele din lucrările lor, şi mai apoi marele premiu naţional pentru încununarea întregii lor activităţi literare. Mă întreb atunci, ce ar spune d. Octavian Goga dacă ar citi afirmările d-lui Longinescu cum că s-au dat două premii pentru aceeaşi lucrare literară? îmi iau însărcinarea să-i trimit ziarul Ordinea cu aceste articole. Dar din două una: sau d. Longinescu ştia aceste lucruri, şi atunci este de rea-credinţă în afirmările sale , sau nu le ştia, şi atunci nu ştie ce scrie. într-un caz ori altul nu este de felicitat. în ce priveşte a doua învinuire, că aş fi fost „dat afară din postul de director al Teatrului Naţional din Iaşi pentru malversaţiune de fonduri", cu părere de rău anunţ pe d. Longinescu că împotriva d-sale ara pornit acţiune de calomnie, la autorităţile în drept, şi nu cred că va beneficia de vreun nou decret dc amnistie pentru delictele de calomnie pun presă, cum s-a intîmplat cu alţii la fel cu d-sa, cînd am demisionat din postul de director al Teatrului Naţional din Iaşi. De altfel, să reţină bine d. Longinescu că nu fac aceasta din vreun sentiment de ură sau alta pornire împotriva d-sale. Pentru mine cazul său este destul dc limpede, şi tot ce are o pricină are şi o iertare. Experienţa vieţii m-a învăţat să cunosc că sînt oameni care secretează meschinăria în chip organic, întocmai cum secretează broasca rîia. Ei nu pot provoca decît dezgust. to lTă respingerea însă pe care o simt pîn' şi la g'mdul de-a SVSngcSS. Longiniu. mă vid silit sâ-rni apăr nume- V°!t calSle pe care mi le aruncă. Numele acesta pentru 16 ^ ani^muncit în literatura românească treizeci de am smt ct',,£\îl păstrez neatins faţă de aUtoni mei De aceea °b > 1 IsDăl în fata justiţiei de toate necuvimţcle cu care Sconîcnta d-lui Longinescu încearcă sâ-1 păteze. » Premiaţi în 1924 (n. ed.t. OMAGII/ pi/r Ml HAI L SADOVEANU1 însemnări despre teatru SALOMEA Opera literară a lui MiliJ.il Sadoveanu, deşi specific românească, intră prin frumuseţe şi conţinut uman în literatura universală. Astfel, treci nd pe sie hotarele tării sale, această operă se statorniceşte în vremi, ca să justifice şi să consacre dreptul la existenţă al poporului nostru. Este ctl mai lapidar omagiu ce i se poal>- aduce. ' Publicat in laşul litirar, nr. 10, 1955, cu poleiul Împlinirii a 75 de ani ai lui II. Sadoveanu (n. cd.). Am asistat aseară la a doua reprezentare a piesei lui Oscar Wilde, Salomea, jucata de trupa d-lui Davilla. Despre interpretarea artiştilor nu vom vorbi aicea şi ne vom mărgini numai să cercetăm mai de-aprejape strania crea-ţiuue a lui Oscar Wilde, după legenda biblică a Salomeei. Cine cunoaşte mai de-aproapc scrierile lui Oscar Wilde găstşte mult mai puţin ciudat această piesă decît acei ce nu-şi dau seama de firea intimă omenească şi de temperamentul artistic al acestui mare scriitor. Estet pînâ la intransigenţă, sc pare că Oscar Wilde a vrut s-arunce cu galanterie un val de iertare peste urîta faptă a Salomeei, aşa cum ne este redată de adevărul biblic, substituindu-i meschinului său mobil de intrigă de curte un mobil pasional, poate că nu tocmai mural în aparenţă, dar, desigur, mai frumos decît cel adevărat. într-adevăr, după cît ne aducem aminte, datele biblice ne spun că Herodiada, ameninţată în liniştea ei de profetul'- Iui Johanan, foarte temute de Herodes, a pu-- pe Salomea să-1 îmbete şi să-i obţină capul profetului. Aşa dacă stau lucrurile, Salomea, cea mai frumoasă fiică a Babilonuhii, nu apare decît un josnic instniment în mîinile marnei sale, scădere morală pe care Ocar Wilde, ncioind Snl armonizeze cu frumuseţea ideală a femeii, i-a substituit uri motiv pasional. 42 Adăugaţi la aceste şi înclinările lui Oscar Wilde de a se preocupa în scrierile sale mai mult de stări pasionale psi-hopatice, decît de pasiuni normale fiziologice, şi desigur această piesă va va părea mult mai puţin ciudată. Nimic nu se opune, pe de altă parte, ca imaginaţia poetică a lui Oscar Wilde, cît şi privirea sa subtilă de analist a sufletului omenesc, dus pînă la îmbolnăvire de înclinările senzuale, să atribuie Salomeei o pasiune atît de puternică pentru Iohanan, frumos pînă la idealizare prin sălbătăcia înălţimilor morale în care profetul ridica pe toţi cei ce veneau în contact cu el. Dorită de toţi şi trezind în jurul ei numai admiraţie şi pasiune, era fireşte ca nobila fecioară să se fi simţit atrasă de dispreţul înalt pe care i 1-a arătat Iohanan şi să confunde în tainele oarbe ale sufletescului ei atracţia aceasta drept o afinitate senzuală dc epidermă, — căci, în definitiv, aceasta este teza propusă de Oscar Wilde în această pie->ă. Iar orgoliul rănit al femeii respinse, ca şi voinţa ei jignită, căreia pîn-atunci nu-i stătuse nimic împotrivă, era fireşte s-o ducă la dorinţa ei, absurdă numai în aparenţă, de a i se da în stâpînirc măcar mort acel pe care nu-1 putuse stă-pîni pe cînd era viu si care îngenunchease orgoliulşi-iînfruntase voinţa. Ne rămîne acum să ne întrebăm numai dacă scriitorii au drept să brodeze pe intîmplâri istorice real^ stări sufleteşti imaginare, ceea ce Oscar Wilde a făcut în Salomea, întocmai după cum Edmond Rostand a făcut în L'Aîglon. Se pare că răspunsul afirmativ se impune, întrucît în lucrările, de artă respectul adevărului istoric nu este o necesitate absolută decît atunci cînd este vorba de redarea exacta a faptelor, nu şi de motivele sufleteşti care le produc. Pe aceste din urmă arti-tul are dreptul -â le modifice după cerinţele condiţiunilor estetice şi monde pe care şi le propune în teza sa. Rostand a înţeles foarte bine aceasta, cînd în fruntea piesei sale L'Aiglon1 justifica dreptul de a-1 fi închipuit pe fiul lui Napoleon altfel decît cum a fost acesta-n realitate. „Mcme quaud il a tort. le poete a raison. " ACTORII 1 Drjmă ap.milă. în I'JOO in ed ) Un coleg de redacţie vorbind în numărul nostru de ieri despre simpaticul artist Momuîeanu, între altele, îşi pune-o întrebare foarte subtilă în materie de artă teatrală, la care. răspunde printr-o uşoară confuzie, pe care ne facem plăcerea s-o lămurim în cele ce urmează. Redactorul noftr» ^e-ntreabă care este, în general, deosebirea in artă între „concepţie" şi „creaţiune", şi-n special, dacă actorul îşi concepe rolurile sale sau Ic creează; la care răspunde că revine autorului concepţia, iar partea actorului e numai sâ creeze rolurile. Confuzia se datoreşte faptului că nu se lămureşte bine extinderea sferelor celor două noţiuni, „concepţie" şi „creaţiune'. Ele cuprind în înfăptuirea operei artistice două deosebite timpuri succesive, căci artistul —autor ori actor — îşi concepe mai intîi creaţiunea , şi numai în urmă îşi creează în fiinţă hine definită concepţia. Sfera noţiunii „a concepe" nu cuprinde, aşadar, în ea sfera noţiunii „a crea", pc cită vreme sfera noţiunii „a crea" nu poate să nu cuprinclă-n ea sfera noţiunii „a concepe". Or , dacă aceasta e logic — şi logic este — nu se poate spune de un actor eă-şi „creează" robirile fără „să le cori'c.tpă". 45 Multe opere de artă rămîn în sîmbure numai în concepţia artistului, tară ca această concepţie să fie realizată în cre-aţiune bine definită. O dată acest punct lămurit, se naşte, în ceea ce priveşte chemarea actorului în materie de artă teatrală, o şi mai subtilă întrebare: Ce face el, prin rolul său, cu creaţiunea autorului? Dă el numai în chip cinematic şi mecanico ,,reală realitate" imaginaţiei autorului, sau , prin interpretarea sa personală, creează şi, deci, concepe rolul său? Noi credem că autorul nu face decît să-şi propună viziunea sa artistică, căreia puterea artistică a actorului ii dă fiinţă după modulariuniic temperamentului său. Cel mai mare dintre poeţi şi autori, Natura, creează tipuri după care scriitorul îşi transpune tipurile sale; iar după tipurile create de scriitor, actorul îşi transpune şi el tipurile sale, — astfel că poate fi vorba de concepţie şi de creaţie, aut la actor, cît şi la scriitor. Faptul că nu este îngăduit actorului să întreacă cu deplasări de linii personale contururile fixate în opera sa de autor nu înseamnă că s-ar putea pune restricţii dreptului său de-a crea, dacă poate să creeze. Dar discuţia comportă mai multă analiză decît o îngăduie rubrica de faţă. I/N MIC RĂSPUNS Mai zilele trecute, în rubrica aceasta s-a discutat în con-tradietor eti-rna mult di-putată temă a dreptului pe care l-ar avea actorul în concepţia şi creaţiunea unui rol ce i se încredinţează. Un coleg susţinea că ceea ce creează actorul n-ar fi o concepţie în sensul curat al cuvîntului, şi că, în acest sens, concepţia n-ar reveni decît autorului, singurul adevărat creator a! operei de artă , pe care actorul este numai chemat s-o interpreteze. în orice discuţie, „cuvîntul " a fost totdeauna un element foarte periculos, care poate duce judecata noastră spre-ncilcite confuzii, dacă n-avem indeminarea logică de a-i cumpăni şi sensul, şi valoarea. Iată pentru ce colegul care ne-a răspuns la această rubrică, în loc limpezească tema propusă, o-ntunecă mai mult prin jocul pe care-1 face cu înţelesul cuvîntului concepţie, căruia îi atribuie două sensuri: un sens general şi unul special, numai pentru teatru. Dacă acest sens special ar fi cel puţin admis prin convenţională tradiţie scenică , am putea sta de vorbă. Dar nu cunoaştem nici una in cele scrise, nici în cele păstrate prin viu grai în lumea teatrală , vreun înţeles particular ce s-ar da cuvîntului concepţie, aşa fel că nu putem statua decît asupra înţelesu- comun pe care-I arc acest cuvînt. Or, din acest punct de vedere, actorul, ca şi autorul, are tQt atît de mare şi netăgăduit drept la concepţia sa artis- tică; şi arc acest drept pentru că este chemat să creeze şi nu poate crea fără să conceapă. Ceea ce desparte pe actor de autor nu este concepţia, ci modalităţile ei. La autor avem a face cu o concepţie oarecum statică, care stă în imaginaţia sa ca un tot înfăptuit printr-o sintetica alcătuire, pe eîtă vreme la actor e vorba de-o concepţie oarecum dinamică, ce realizează în deplasări de linii, punind în analitică mişcare opera şi rolul ce i s-a-ncredinţat. Netăgăduit că i se cere, aşadar, actorului şi putere de concepţie şi de realizare a concepţiilor sale prin creaţiune, căci altfel n-am avea de-a face c-un artist, ci c-un soi de maimuţă sugestionată care să redea prin gesturi, mimică şi tonuri figurina gînditâ de autor. Shakespeare a conceput şi creat un singur Hamlet static pe care atîţia şi atîţia actori geniali, în urmă l-au conceput şi creat în chip dinamic, fără să poarte vreo atingere prin înfăptuirea lor analitică sinteticei înfăptuiri primordiale. în complexul ei total, opera teatrală poate fi despărţită în mai multe faze: concepţia şi creaţiunea primă a autorului după natură ar fi primul tempo; iar al doilea tempo ar fi concepţia şi creaţiunea actorului după opera autorului. în acest din urmă tempo actorul are cîmp tot atît de vast de originalitate şi personalitate pe dt are autorul cînd ia după natură. Că actorul nu trebuie să se abată prin viziunea sa artistică de viziunea autorului. —- e altă chestie. De altfel, face aceasta nu pentru că nu-i este îngăduit s-o facă, ci pentru că nu poate face acţiuni. Oricît de îndrăzneaţă ar fi imaginaţia autorului, fie chiar în feeriile cele mai absurde ca realitate, autorul tot nu face decît să transpună după natură; tot astfel şi actorul, oricît i-ar fi de îndrăzneaţă concepţia, tot nu face decît să transpună după autor. Din acest punct de vedere, aşa poate că niciodată nu-ar avea dreptul autorul să se plîngă că actorul se abate de concepţia sa. Şi dacă Ibsen —■ cum citează colegul nostru — a plecat odată dintr-un teatru unde se repeta Duşmanul poporului, sputiînd că „nu este piesa sa", a fost poate mai profund şi mai subtil decît cum vroia să-1 înţeleagă acest distins coleg. Prin ironia sa, marele norvegian poate ră acuza nu „concepţia" actorilor, ci tocmai lipsa lor de concepţii [...]. ARTISTA Cine a urmărit de aproape dezvoltarea vigurosului talent dramatic al d-nei Aglaia Teodoru1 de la început pînă la deplina lui afirmare dc astăzi poate să spună, fără teamă sâ greşească sau să i se poată imputa vreo exagerare, că d-na Aglaia Teodoru este o stea de întîia mărime pe cerul scenei româneşti, în treacăt fie zis, atît de puţin luminat de stele. Dicţiune clară, timbru sonor şi dulce, frazare corectă, pătrundere pînâ-n adîncul rolului, mlădiere în mişcare, eleganţă în gest, iată atîtea calităţi pe care oricine, cit de rău voitor ar fi , e silit să Ie recunoască d-nei Teodoru, cînd o vede triumfînd pe scenă, căci e un triumf răsărirea dintre culise a artistei în orice rol, fie cît dc mare. Dacă peste toate acestea am adăuga că distinsa artistă Ştie să ţină piept valului dc variate reprezentaţii ce necontenit schimbă afişul la teatrul nostru şi dacă am ţine samă că reuşeşte tot atît de bine să smulgă aplauze în roluri în-lung studiate, cit şi-n acele asimilate în pripă, apoi ne-am 1 Aglae Pruteanu (1867—1941), eminentă artistă a Teatrului Naţional a'n Iaşi. „Neîncetat în posesiunea unui talent adevărat—-scria despre ^a Tudor Arghezi — cite glorii de scenă ar fi întunecat doamna Pruteanu 'w* in loc să pilpiie la Iaşi, ora^ mai mult de filozofi decît de spectacu-j^1'. .ir fi venit să ardă la Bucurc-şti..." f IVa/a românească, 1912, Jir. H). r('ctjlul lui Codrcanu a fost publicat In revista ieşeană Carmen Syliti, ţar<* a dedicat numărul 5 din anul 1903 marii actriţe de la Iaşi (n.ed.p — M",ia, Codrenui. Scrieri Voi. 1!. c. ~ 1453 49 întări pe deplin în credinţă că e printre întîile artiste romi-j neşti. I încă o calitate care nu prea înfloreşte între artiştii scenei! noastre este câ d-na Teodoru îşi cunoaşte perfect roiul, Iăsînd,] răgaz bietului Nicu Pavelescu1, prea mult muncit, să înghitij cîte o pastilă de clorat de potasiu. " J Am văzut-o deseori în şcoala de repetiţie, a doua zi dupâ] ce i se încredinţase un rol, ştiindu-1 — singura, poate, perfect] pe dinafară. 1 Sfîrşesc spunînd că toate aceste calităţi ale distinsei artistei au pe deasupra nimbului lor aureola largă a dragostei şi jertfei] pentru Frumos, suprema între supremele virtuţi ale celor] ce se dedau, lipsitei de fericire la noi , cariere artistice în toate] ramurile. LA SĂRBĂTORIREA TEATRULUI 1 Ca fost, în două rînduri, director la Teatrului Naţional Iaşi, numit de astăzi înainte „Vasile Alecsandri", privind îndărăt în vreme, înţeleg uriaşa influenţă pe care a avu t-o marele poet şi dramaturg asupra rostului teatrului din Moldova, deci asupra teatrului românesc. Văzînd actuala dezvoltare a teatrului, mă gîndesc la canţonetele lut Alecsandri; ele îmi par asemeni riuleţelor din Pădurea Neagră, care, purcedînd înainte, umfla Dunărea, şi fluviul se revarsă în mare. Aşa au crescut aceste canţonete, simple cîntece şi mono-loage comice, prefăcute în marele fluviu dramatic al satirelor sociale, al comediilor si dramelor de mai tîrziu. Asa se valorifică şi însuşirea de poet a lui V. Alecsandri. care, scriindu-si în versuri dramele, a ornat cu fine încrustări de sidef substanţa lor. încleştată în vremi, opera lui Alecsandri a dăruit literaturii noastre, şi mai cu seamă teatrului românesc, podoabe care au făcut mîndria patriei în trecut, s-au statornicit în prezent Şi vor dura in viitor atît prin valoarea, cît şi prin trainicul lor îndemn de a purta înainte făclia aprinsa dc el. Moldova, în special, va saluta cu plecată îneîntare umbra artistică a CC. Chiriţa şi Matei Millo, Mihai Arceleanu, Vasile Boldescu in Sufleur la Teatrul National din Taşi |d. ed.). 1 1 februarie 1957 (n. ed.). SI trecut, iar în viitor Miluţă Gheorghiu, cînd se va întilni cu cei dinţii, vor sărbători împreună succesele desăvîrşite pe | care li le-a prilejuit matroana ot Bîrzoeni, ajunsa isprăvni- 1 ceasă „la Eşi". Ca să nu vorbesc decît de contemporanii lui 1 Alecsandri, Mihai Galino, Grigore Manolescu, Aristizza Romanescu, Const. Nottara, State Dragomir şi Aglae Pru-teanu salută din veşnicie cu respectuoasă admiraţie pe Horaţiu, Ovidiu şi Vodă Despot, parcă anume pentru ei dăruiţi de numuritorul de la Mirccşti scenei teatrului nostru. De aceea. Va sărbătoarea prezentă, mă descopăr cu pietate şi emoţie în faţa ilustrului bard moldovean şi parcă ascul-tîndu-i ConcryMil din luncă, îi simt împreună cu toţi romanii mesajul operei sale strălucite. AMINTIRILE UNUI VECHI PROFESOR Eu m-am luptat pe rînd cu opt decenii, N-a fast uior, dar tot ie-am dovedit! Şi-acum, octogenar, privesc uimit Trecutul plin de fumurii vedenii... Mi-s anii grei la glezne ca buştenii, De cale lungă pasul mi-i trudit. Iar steaua mea, treci tul spre asfinţit, îmi stoorec-o lacrimă din colţul genii. Mă reculeg şi cumpănesc, apoi Cum toarej vremea clipele din noi. Şi cum. tot ea, pe urmă le distramâ. Iar pentru a-şi juca eternul rol, Cu bunătatea ei, natura-mamă Ne -.farmi lanţul ţi ne ecrne-n gol,,. Vremurile amintesc curgerea implacabila a timpului ... 80 de ani... Copilăria mi-am început-o lipsit de griji, într-o casă înstărită. Tata, Mihai Constantin (Costache) Codreanu, originar din Tg. Ocna, se aşezase la Iaşi, unde împlinea funcţiile de profesor de latină la vechea Academie Mihăileană (Liceul Naţional) şi de ... judecător de tribunal. împărţea, aşadar, dreptatea la judecătorie şi în clasă. Mama era din vechea familie moldovenească Mirzescu. 53 Cu profesori şi educatori, anii copilăriei se scurgeau fără de grijă, deşi am rămas orfan de tată încă de la vîrsta de un an şi jumătate. Rămăsese o brumă de avere, pe care mama o încredinţase spre fructificare unor cămătari. Aceştia, însă, au chivernisit-o atît de „bine", încît la adolescenţă m-am trezit sărac lipit pămîntului. Primele clase de liceu le-am făcut la şcoala în care fusese profesor şi tata, la Liceul Naţional. Din primele clase m-am simţit atras de mirajul teatrului, de vraja decorurilor strălucitoare şi a luminilor scenei. Fiinţa Ia Iaşi Teatrul Naţional, avînd tot mai mulţi spectatori credincioşi; la început spectacolele se dădeau în sala „Patria" apoi în clădirea nouă a Circului Sidoli1. Mi-au rămas vii în amintire spectacolele date de Grigore Manolescu şi Aristizza Romanescu. Turneele marilor actori bucureşteni poposeau în oraşul nostru vreme mai îndelungată, jucînd aproape tot repertoriul clasic şi mai cu seamă Shakespeare... Se urca atunci pe scenă şi un tînăr mai puţin cunoscut în provincie. Se numea Nottara... Şi cu toţii am urmărit cu respiraţia oprită acel formidabil duel artistic din actul III al Iui Ruy Blas. Nottara era Don Salluste, iar Manolescu — RuyHlas... Dacă amintirea nu mă înşeală, parcă totuşi pe Nottara l-am socotit biruitor. Acolo sus, la „cucurigu", patima pentru teatru avea să devină acea boală cronică ce m-a urmărit piuă azi. încă din liceu, o dată cu pasiunea pentru teatru, am început să bat la porţile presei. Lupta pentru existentă m-a obligat să fac corecturi la ziarele locale , în special la Evenimentul, apoi la ediţiile Şaraga2, unde, corectînd textele , am învăţat latineşte,.. Prima poezie mi-a apărut în Lumea ilustrata, editată de A. de Herz — eram pe atunci în clasa a IV-a de liceu şi ţin minte că erao „glossă" sub directa influenţă a lui Eminescu... Prima bucurie poetică mi-a pricinuit-o însă apariţia unei poezii în revista Viaţa, condusă de Vlăhuţă. Dădeam lecţii particulare, făceam corecturi, întreţineam casa şi învăţam la ... conservator, urmîndu-mi chemarea pen-tre scenă. Aveam ca profesor pe Galino, un actor sobni, reţinut, care ştia să educe elevii pe linia unei alese distincţii sce- 1 Vcchiu] teatru de la Copou arsese şi noui edificiu era în lucru (n. ed.). - Fraţii Şaraga, librai i ;i editori !n ed.;. nice. spre un joc firesc şi simplu. E drept că dintre colegii mei nu a ajuns nici unul actor celebru ; mai cunoscut e poate veteranul scenei româneşti, P. Petrone, decedat de curind şi care pînă în ultimele lui zile a fost slujitor credincios al Teatrului Naţional din Iaşi. Dintre „rolurile " mele de conservator, cel căruia m-am dedicat mai mult a fost Horaţiu din Fîntina Blanduziei. între timp, mi-am dat licenţa îndrept şi am absolvit facultatea de filozofie, urmînd chiar şi mai multe semestre la ... Medicină. Poate mania mea „ambulatorie" m-a împiedicat să ajung medic. Eram cuprins adesea de crize de nostalgie pentru plecări în străinătate. Cu puţinii bani pe care îi aveam în buzunar, îmi luam geamantanul şi mă suiam în tren. Terminînd conservatorul, mi s-a oferit un loc în teatru. Am refuzat, rob al unei cumplite timidităţi, al spaimei de a înfrunta publicul. Şi totuşi , de teatru aveam sâ mă apropii indirect, prin intermediul traducerilor. Studiile le-am urmat apoi la Paris; bineînţeles, am făcut şi studii teatrale. Luam lecţii cu marele actor Sylvain, societar la Comedia Franceză. Prin el am cunoscut întreaga pleiadă de actori străluciţi ai epocii, într-o seară asistam emoţionat din fundul unei loji la prima reprezentaţie a lui Cyrano de Bergerac... Atunci m-am şi hotărît să traduc această piesă în româneşte. Dar ... prima traducere de teatru a fost nu din Rostand, ci din Richepin. în traducerea mea, piesa acestuia, Martira (dramă în versuri în cinci acte), s-a dat în premieră la Iaşi în 22 octombrie 1901, cu State Dragomir, Aglac Pruteanu şi Vlad Cuzinski în rolurile principale. Aveam pe atunci 25 de ani şi e firesc să mă fi bucurat raportul făcut la comitetul teatrului de unul din membrii săi, G. Ibrăileami: „Traducerea, după părerea mea, e bună, şi meritul traducătorului e cu atît mai mare cu cît ne gîndim mai mult la greutatea de a încătuşa subtilităţi de gîndire şi de simţire ca acelea din piesă, şi încă într-o limbă puţin mînuită în asemenea direcţii". Aceasta a fost prima mea traducere. A urmat apoi Prinţesa îndepărtată a lui Rostand, pc care am mai putut-o lucra singur, avînd vederea bună. Traducerea lui Cyrano de Bergerac, 54 55 însă, am început s-o dictez. Era în perioada cînd o groaznică boală mi-a luat putinţa de a mai vedea să scriu şi să citesc. La Prinţesa îndepărtată am lucrat, poate, o jumătate de an; s-a jucat şi la Iaşi, şi la Bucureşti. Titlul francez al piesei este La princesse lointaine. Asupra titlului dat de mine, Prinţesa îndepărtată, au fost discuţii aprinse şi s-a spus că termenul „îndepărtat" nu ar exprima exact înţelesul lui „lointaine", întrucît cuvîntul „îndepărtat" are şi accepţia de „izgonit". După mai bine de 40 de ani, ţin şi azi să subliniez că „izgonit" e o accepţie improprie ce se dă lui „îndepărtat", pentru că noţiunea de„izgonit" cuprinde numaidecît şi noţiunea de „în-d epărtat", dar noţiunea de „îndepărtat" poate să nu cuprindă şinoţiunea de „izgonit„Une etoile lointaine" e o stea îndepărtată, „un rivage lointain" — un ţărm îndepărtat, „un pays lointain" — o ţară îndepărtată , şi nimănui nu i-ar trece prin minte să înţeleagă prin „stea îndepărtată" stea izgonită, ori prin „ţărm îndepărtat" ţărm izgonit. Se poate , aşadar, da lui „îndepărtat" accepţia improprie de „izgonit" numai cînd ea ar rezulta din corelaţii cu idei din fraze anterioare, sau ar fi completată cu idei din fraze ulterioare. M-am gîndit mult la titlul piesei si susţin şi azi că acesta e cel corect. Cred că aş fi dezbrăcat de parfum piesa dacă i-aş fi pus titlul, dc pildă, Prinţesa depărtată. Nu e o pledoarie tîrzie, ci o subliniere la care ţin. Traducerea lui Cyrano am început-o mai tîrziu, în plină maturitate ; am lucrat actele I, II şi III mai înainte de primul război mondial, iar sfîrşitul, după 1918 ţdictîndu-1, deoarece nu mai vedeam). A fost o muncă grea, chinuitoare, istovitoare aproape ... Primul interpret al lui Cyrano la noi în ţară a fost State Dragomir; pe urmă, rolul 1-a deţinut, la Iaşi, Aurel Ghiţescu. Vederea nu mi-am mai putut-o folosi de la 29—30 de ani. Vedeam să mă conduc perfect, dar nu mai puteam nici citi, nici scrie. Cyrano de Bergerac a fost ultima mea traducere teatrală. Poate într-o măsură mai mare decît azi, pe atunci traducerile de piese de teatru lăsau de cele mai multe ori dc dorit. Şi totuşi nu lipseau alese frumuseţi. N-am uitat nici pînă azi versuri din minunata traducere a Iui Grigore Manolescu din Hamiet; de pildă, scrisoarea lui Hamlet adresată Ofeliei: îndoieşte-te do stele, cind iţi spun ci sînt dc ioc. Si de soare că se mişcă şi se-ntoarce iar la Joc. Te-ndoieşte cu iubirea e iubire-adevăratâ. Dar de iubirea mea sfintâ nu tc-ndoi niciodată... sau monologul groparului: Cînd eram şi eu mai tinăr şi iubeam, mi •se părea Cum că lumea acta mare este toată lumea mea. Dar cînd veni bâtrîncţca, cu pasul ei de tîlhar, Mă strînse cumplit cu cheia 51 mă-nlânţui amar. Am regretat mult că pe Rostand nu l-am cunoscut personal. I-am scris, ccrîndu-i permisiunea sâ-1 traduc. Rostand mi-a răspuns că nu-şi poate da aprobarea pînă nu-i trimit textul în româneşte. I-am trimis textul cerut şi, după şase luni, mi-a răspuns că-mi dă permisiunea, ba chiar că îmi şi mulţumeşte, (îmi pare rău că, împreună cu o mulţime de alte hîrtii, am pierdut şi scrisorile acestea.) Dintre interpreţii lui Cyrano (români) am preferat pe Tony rîulandra şi, poate mai mult, pe Aurel Ghiţescu, care mi-a fost elev şi cu care am pregătit multe zile şi nopţi acest rol. în acelaşi timp, un domn colonel din cavalerie, pe nume I. Câlătorescu-Radomir, a tradus şi el Cyrano de Bergerac. Pe copertă, a ţinut să specifice alturî de nume că e „din cavalerie". Nu s-a mulţumit cu asta şi a început să publice în Rampa o serie de articole, punînd pe două coloane traducerea lui şi a mea, pc care încerca să o desfiinţeze. (De fapt, prin aceasta îmi făcea un mare serviciu. ) îmi amintesc, printre altele , că domnul colonel tradusese „panaşul" lui Cyrano cu .... penajul (termen militar). La toate articolele domnului colonel (din cavalerie!) n-am răspuns nimic. Răspunsul meu verbal a circulat însă în toată ţara: Cînd citesc 1lampa, M-apucă crampa; Cînd m-apucă crampa. Mă servesc de... Rampa. în timpul războiului, un general m-a întrebat o dată ce părere am despre traducerea lui Câlătorescu. I-am răspuns: „Domnule general, vă rog să mă iertaţi, eu nu mă pricep la ... armată!" 56 57 Profesor la Conservatorul din Iaşi am fost numit în anul 1915, cînd aveam 30 de ani. Catedra se chema de: dicţie, citire expresivă, critică şi psihologie teatrală. Aveam colegi la această catedră pe bătrînul State Dragomir şi apoi pe Agatha Bîrsescu. Pc atunci cursurile conservatorului durau patru ani , iar în urma strădaniilor mele s-au redus la trei ani. Am început cursurile la conservator după un plan chibzuit, dînd la început elevilor să recite versuri, dar şi să joace în mici piese dc teatru, insistîndmaicu seamă asupra dicţîei şi rostirii scenice a versurilor. Practicam ades cu studenţii şi „sistemul peripatetic" al lui Aristotel: la conservator făceam lecţii teoretice şi practice, apoi ne plimbam de multe ori împreună şi aveam cu ei lungi discuţii „ieşene". în ceea ce priveşte metoda mea, eram de părere că aici, ca şi în medicină, primam non nocere... adică: intîi să nu strici, şi apoi să dregi. Deci trebuia să analizăm mai întîi ceea ce strică... Eram corn ins că obligaţia legală a elevilor de a face figuraţie la teatru era foarte dăunătoare, pentru că punea în cumpănă binele pe care îl puteau învăţa cu marile rele pe care le puteau deprinde din culise la o vîrstă în care idealul trebuia să fie unicul motor in artă. Totodată, strica elevului metoda unor profesori de a-i da prea multă încredere în sine. Această încredere socoteam că e necesară atîta cît nu aduce atingere simţului de autocritică. De asemenea, strică elevului metoda de a-1 învăţa „ce să facă". în artă, rolul profesorului este „negativ". El trebuie să arate elevului ceea ce nu trebuie să facă şi să-1 lase să caute, pentru că în artă trebuie să cauţi pentru ca sl te poţi găsi. Strică metoda care încearcă să transmită elevului temperamentul şi maniera profesorului; asta îl lipseşte de personalitate. în acea perioadă, teatrul era condus în parte de actori rataţi, care au vrut să facă teatru cu boiele. cu scandaluri şi cu petice. în loc să lucreze cu materia vie care este actorul, singurul chemat să dea viaţă teatrului. Acest sistem al lor semăna mult cu al maimuţei care s-a legat singură de mîini si de picioare, ca să se dea prinsă. înţeleg prin aceasta că teatrul s-a expus în chip voit Ia concurenţa cu cinemato- graful, din care, fatal, trebuia să iasă învins. Dacă m-aş pune eu la un meci cu un boxer, m-ar bate. Dacă m-aş întrece cu un boxer pentru un sonet, cred că l-aş bate eu... Succesul ieftin nu-i totdeauna merit şi niciodată glorie. Iar trivialul miroase rău, chiar cînd îl picuri pe trandafir. Xu ţin ca cele spuse de mine să treacă drept sentinţe cu pretenţii. Ele sîn! rezultatul unei lungi experienţe controlate de analiza unui singuratic profesor de artă dramatică, foarte mulţi ani director de teatru. Deci nu admiteam figuraţia decît din anul III, de cînd se putea considera că studentul era „pregătit sufleteşte" de către profesor. Atrăgeam atenţia elevilor (în special elevelor) că morala în teatru comportă şi unele recomandaţii speciale faţă de morala obişnuită. în cursurile mele teoretice pomeneam despre problema „armonicelor şi paraziţilor în teatru", despre „antagonismul dintre public şi actor", despre „viabilitate în teatru" etc. Ce înţelegeam eu prin armonică şi paraziţi? în acustică, un sunet oarecare este alcătuit din armonice lăuntrice. Sunetele armonice lăuntrice sînt principale, şi spre aceste date fireşti ale sufletului îndreptam atenţia elevilor. O altă lecţie vorbea despre punctele de viabilitate în teatru. Teatrului, ca oricărei arte, îi este propriu ceva convenţional. Ceea ce captează şi face legătura peste rampă între scenă şi public constituie elementele vii ale acestei convenţii. Actorul trebuie să găsească gesturi emoţionale şi, de orice natură ar fi rolul, să-1 facă viu. Trebuie să existe punţi către spectatori, puncte de viabilitate pe care să-şi sprijine debitul verbal. Indiferent după ce concepţie se ghidează jocul actorului, el să fie viu. îi sfeătuiam pe elevii mei să nu conteze niciodată pe bunăvoinţa publicului. Socoteam că raportul între public şi orice, debutant în artă se caracterizează prin anume contradicţii şi că depinde de hotărîrea actorului respectiv ca situaţia aceasta să se rezolve în favorea lui. Mă bucuram că aveam printre elevii mei pe C. Kamadan, Victor Ion Popa, N. Şubă, Gică Popovici, Ani Braesky, G. Tomazoglu, Athena Marcopol, G. Siririnovici, C. Chir-văsută, D. "Hagiac, K. Meicu şi atîţia alţi tineri talentaţi. 58 59 Amintirile îşi iau zborul ca stolurile de vrăbii... Cînd l-am cunoscut pe C. Ramadan în clasă, l-am întrebat mai întîi ce vrea să joace. „Vreau să fac dramă", mi-a răspuns el. „Bine — i-am răspuns — dacă vrei să faci drama, pentru un începător, 90% succes înseamnă cînd ştie rolul bine, pe de rost. începătorul se împiedică de degete, de picioare: cel puţin rolul să-1 ştie. Du-te acasă şi învaţă scena între regină şi Ruy Blas; cînd vei şti-o bine, pe de-a rostul, să vii la mine." într-adevăr, după un timp, Ramadan a revenit. „Am învăţat!" „Bine. Treci pe scenă cu partenera!" Şi cînd a început el să declame: „Doamnă, mai vorbeşte, 'spune"... toată sala a izbucnit în rîs. L-am lăsat să-şi înţeleagă singur menirea! Cu Victor Ion Popa şi cu N. Meicu am pregătit la conservator comedia într-un act Stradivarius, în care Ramadan făcea pe bătrînul anticar evreu. A fost un succes neobişnuit pentru o producţie. De asemenea, şi Şt. Ciubotaraşu a avut succes recitind Greva fierarilor. Ciubotaraşu avea'şi talent de poet. Pe Victor Ion Popa l-am pregătit mai întîi ca actor, însă remarcasem că avea şi un mare talent de... sculptor. între 1919—1923 am ocupat funcţia de director al Teatrului Naţional din Iaşi. Am căutat să ridic prestigiul teatrului prin montarea unor piese de valoare artistică. înainte de a fi numit director, mi s-a spus că, aşa cum cereau romanii, trebuia să am „autoritas", „dignitas", „gravitas". Autoritate am avut, demn cred că am fost, dar nu am putut să fiu... grav niciodată! Aşa, de pildă, pe cînd preparam Hamlet cu Braborescu (făceam şi regie în timpul acela), mi-am dat seama că Mo-liere avea dreptate cînd a spus: „Mai uşor conduci o armată dc 200.000 de oameni decît un teatru cu 20 de actori". După multe repetiţii... premiera e aproape! Braborescu se achita bine de rol... Seara, premiera... Dau să ies în sală... Cînd să trec de pe scenă în culoar, mă opreşte, disperata, domnişoara Melinte (deţinea rolul Gertrudei^ mama lui Hamlet): „Domnule, am o plîngerc — îmi spune ea cu lacrimi — m-au Cu autorii noştri dramatici aveam strînse legături şi ani fost bun prieten cu Eftimiu, cu Herz şi cu Sorbul. După atîţia ani, nu m-am despărţit nici azi de Teatrul Naţional. Mă vizitează des actorii, foştii mei elevi. Aş vrea Bă fac aici o indiscreţie şi să povestesc cum s-au umezit bătrînii mei ochi în scara premierei Vlaicu-vodă de acum doi ani... în culise. Doamna Clara—-fosta mea elevă Ani Braeskv ■— a vrut să sărute mîna pe care şi-a tras-o, ruşinat, bătrînul ei dascăl!... Am avut şi eu emoţii dînd, după puterea mea, o mînă de ajutor dramaturgului Gh. Vasilescu, cînd a scris piesele sale în versuri după Creangă. Mă bucură mult succesele teatrului nostru, deşi îmi pare rău că puţini actori ştiu să spună versuri (cei vechi ştiau mai bine). Eu cred că aceasta n-o învaţă îndeajuns nici la institut. Am susţinut totdeauna că, în teatru, versul trebuie sâ fie el însuşi actor, să aibă deci o funcţie scenică. Acum vreau să reamintesc asta... Cu zeci de ani în urmă, declaram într-un interviu Profi-riţei Sadoveanu: „Arta o dă numai sentimentul trecut prin raţiune. Cînd sentimentul şi raţiunea s-au solicitat şi cînd din această solicitare a urmat o atingere, în seînteia aceea s-a născut o clipă de artă... Lirismul pur este insuficient. Trebuie ca raţiunea să intervie, să supuie sentimentul, şi atunci abia va fi adevărată arta ... Mai scriu şi astăzi şi mă simt legat la fel dc strîns de teatru, de scenă, de acel actor a cărui viaţă s-a schimbat azi. dar pe care, cu mulţi ani în urmă, îl vedeam ca în sonetul: ACTORUL „...What'H Hecuba to him, or hc to llccuba?"... [Shakesprarr, Harnic!, T'rin,? nj Danrmiirk\ Mie sufletul un saltimbanc grotesc. Aţa cum sc-ntilnesc prin iarmaroace; El —vrea, nu vrea — c nevoit să joace Pentru plăcerea celor ce-1 privesc. 61 60 în mini' plînge risul omenesc Şi rîde lacrima, pe cînd cu voace Zadarnică de goale poloboace. Străine patime maimuţăresc. Aşa mă ştiu. Viorez cu toate-aceste De-a vieţii fiecăruia poveste în clipa cînd o spun la spectatori. Iar dezgustat de-atîtea măşti dc vise. De-mi pierd în alţii cui uneori, Cînd ies din scenă, scuip intre culise Reflecţii variate RÂZB01EXI Sînt veacuri de cînd locurile acele unde astăzi o adunare aleasă, reprezentînd ţara întreagă, va inaugura monumentul de piatră, au tresărit uimite de vitejia neamului moldovean, care în vârtejul izbîndelor dese a risipit hoardele duşmane ce ne cotropise ţara. Ce timpuri erau pe atunci! Sau că prin ceaţa străvezie a depărtării lucrurile totdeauna se îmbracă într-un văl de poezie, sau că împrejurările de atunci erau de natură să creeze oameni mari şi suflete eroice, fie că pe atunci suflarea corupătoare a civi-Hzaţiunii largi nu moleşise încă inimele, nu putem privi niciodată trecutul de furtuni, de restrişte, de glorie fără o orgolioasă stringere de inimă. Strînşi cu toţii în preajma locurilor unde s-a clădit gloria vremurilor apuse, pe tărîmul acela plămădit cu sîngele strămoşilor şi oasele duşmanilor, în jurul pietrei care e menită să statornicească pentru nouă şiruri de veacuri splendoarea glorioasă a istoriei neamului, epigonii eroilor îşi reîmprospătează vechile icoane atîta de Ştiute şi atîta de repetate. E în primul Joc chipul omului mare, al căpitanului fără păreche, al cîrmuitorului nespus de înţelept, e chipul acelui fef aproape necunoscut dc neamurile străine, care însă a ţinut piept vreme de jumătate de veac păgînimii cotropi- 63 toare, asigurînd pentru multe veacuri în vreinîle cele mai de grea cumpănă existenţa şi viitorul ţării sale. Apoi e şirul acela întreg de căpitani incusiţi: Purice, Movilă, Arbure, fruntaşii ostaşilor, ale căror nume au rămas pînă azi în gura poporului. în fine, e figura măreaţă a celei mai mari femei pe care neamul românesc a avu t-o vreodată, prototipul de femeie virtuoasa; mindra şi patriota, demna urmaşă a matroanelor romane, mama aceea dc domn, care dc pc zidul cetăţii a reîntors la cîmpul de luptă pe fiul învins. Şi e o întreagă epocă de strălucire care se desfăşoară în crîmpeie. clare, perindîndu-se pe dinaintea conştiinţei deşteptate la ideea faptelor mari. Piatra fericită care materializează gloria aceasta trecută stă dreaptă, măreaţă in şesul verde, iar munţii împrejmuitori care au fost altădată martori atît ai izbînzilor, cît şi ai înfrîn-gerilor neamului privesc în împietrită lor veşnicie apoteoza gloriei trecute pe cîmpul de la Războieni. [PANORAMĂ IEŞEANĂ1] Trecutul laşului se proiectează pe zidul istoriei sale cu luminoase raze. De aceea prezentul, de-ndărătul acestui zid opac, înfloreşte cu umbre de legendă. „De pe munţii înalţi, umbrele cad mai mari", spune un poet din vechime. Am toată buna nădejde că viitorul va trece peste puntea prezentului către faima trecutului, ca să dea laşului reputaţia sa de „genius loci" de altădată. Celora care s-ar interesa mai îndeaproape de trecutul laşului le-aş recomanda să cerceteze ziarele şi revistele vremii în care se oglindeşte, pe dreptate, valoroasa reputaţie a acestui oraş. Ajunge să citez din punct de vedere literar şi ştiinţific revistele şi ziarele timpului: Convorbiri literare, Contemporanul, Evenimentul literar, Viaţa romanească, însemnări ieşene şi altele, care ocupă loc de frunte în publicistica şi cultura neamului nostru. Se pot cita din trecutul laşului şi nume celebre care au escaladat peste veac şi au păşit graniţa ţării prin crea-ţiunile lor. Din puţinele nume care-mi vin în minte acum, dintre cei apuşi, pot cita, în ştiinţe pe: Cobălcescu, Petru 1 Conferinţă, ţinută la radio (n. ed.). 5 - Mihai Codrcinn, Scrieri Voi. II, — c. 1453 65 Poni, pe istoricul A.D. Xenopol şi alţii; în literatură pe: Eminescu, Creangă, Alecsandri, Topîrceanu şi alţii, iar dintre cei în viaţă pc: Sadoveanu, Otilia Cazimir şi alţii, din numele cărora s-ar putea împleti o cunună care ar sta strălucit pe fruntea oraşului în care mă mîndresc că m-am născut şi trăiesc şi eu, modestul epigon ale celor din trecut. în afară de toate acestea, călătorului căruia soarta i-ar hărăzi să poposească o clipă în Iaşi la fiecare pas i s-ar arăta vedenii din trecut, concretizate prin monumentele sale istorice şi frumoasele sale poziţii fireşti. Citez din culmile care împrejmuiesc oraşul: dealurile Socola, Nicolina, Ga-lata, Dealul Copoului, iar din clădiri bisericile: Trei Ierarhi, Mitropolia, Turnul Golia, Teatrul Naţional, Palatul culturii. Universitatea etc, precum şi statuile lui Eminescu, Miron Costin, V. Alecsandri, G. Asachi şi una din cele mai frumoase statui din Europa, statuia lui Ştefan cel Mare, din faţa Palatului culturii,egală în frumuseţe cu statuia Regelui Soare de la Versailles şi, pare-mi-se, executate de acelaşi sculptor. Oricînd şi oriunde această tradiţie nu poate să nu fie preţuită, şi cei prezenţi nu pot să nu rîvnească a călca pe urmele ei, prin realizări la înălţimea trecutului. Temelia este atît de solidă, încît viitoarea clădire va să fie vrednică de această temelie. Am întîlnit deseori mulţi oameni simpli care prin bunul-simţ al intuiţiei lor cercetează prin biblioteci trecutul laşului ca nişte vrednice albine spre a culege din floarea trecutului mierea amintirilor, atît de nutritivă în exemple şi învăţătură. Deşi aş mai putea spune multe despre faima bătrînului oraş care şi-a încleştat în vremi reputaţia, mă opresc aici, ca nu cumva, prin nesfîrşite citaţii, să trudesc atenţia ascultătorului. „BOLTA RECE" Mulţi, cei mai mulţi, dintre oameni de vază ai laşului îşi vor fi plătit în tinereţe tributul lor de nopţi albe la „Bolta rece", şi tuturor celor care-au trecut pe-acolo le-au rămas frumoase amintiri. Mai tîrziu, cînd dintre tinerii aceia se împrăştiară prin ţară. duseră cu ei acele amintiri, le comunicară altora, şi ..Bolta rece" deveni... „vestita «Boltă rece»". O căsuţă mică, cu obloane mari de fier, aproape totdeauna închise, ca şi cum pentru a tăinui veşnice mistere; de-o parte, un zid înalt, iar de cealaltă, un gard, peste care trebuia sâ te ridici în vîrful degetelor ca să poţi privi în grădina vastă; în mijlocul gradinei un pavilion din care răzbăteau veşnic, iarna şi vara, cîntece tăinuite de surdină; fără nici o firmă care s-o indice trecătorilor. Iată înfăţişarea simplă a vestitei „Bolta rece", de pe vremurile ei cele mai frumoase. Ceea ce-i făcea însă farmecul erau vinurile sale şi mai ca seamă proprietarii ei. Nentrecuţi în genul lor, fraţii Sîmion şi Panciu Amira vtiură să-şi atragă cea mai aleasă clientelă intelectuală din Iaşi, aşa că a fost o vreme cînd te duceai serile Ia „Bolta rece" nu atît pentru ca să beai ori să petreci, ci ca să înveţi cîteceva, căci erai sigur că găseşti totdeauna acolo oameni de vază pe care generosul cotnar îi făcea mult mai comunicativi şi, deci, mai acceptabili. 67 „Bolta rece" are legat de trecutul ei nume ilustre. De multe ori zorii au surprins acolo pc Conta, pe Creangă, pe Eminescu şi de pe urma acelor nopţi petrecute nemuritorii oaspeţi au lăsat frumoase pagini literaturii româneşti. A fost aceea epoca de clasicism a vestitei „Bolta rece". Luaţi apoi de curentul vremii, fraţii Amira cercară să se modernizeze şi făcură poate unica greşală în comerţul lor, că-şi strămutară localul în altă parte. Din stradela retrasă şi tăcută ce poartă şi astăzi numele firmei, ei se mutară în zgomotoasa stradă a Gării, şi nu mai fu astfel localul ales al celor puţini, ci mulţimea năvăli, atrasă de renumele casei şi stimulată de faima ci legendară. Comerţul prosperă, dar vechea poezie începu sâ dispară cu încetul. Aşa a continuat înainte, pînă cînd, acum cîţiva ani, unul dintre fraţii Amira, cel mai tînăr, muri aproape subit. Pierderea fu destul de simţită, căci „Bolta rece" îşi pierdu cu el jumătate din sufletul ei. Şi iată că astăzi al doilea frate dispare şi el... Ce se va mai face oare cu vestita „Boltă rece"? Vor continua oare moştenitorii comerţul şi, dacăd vor continua, avea-vor ei îndemînarea vechilor proprietari? Sau firma va fi vîndută cine ştie cărui cîrciumar de rînd, care să-i exploateze renumele şi faima de odinioară într-un chip comun, punînd astfel o prăpastie între ce va fi şi ce a fost odată vestita „Boltă rece"? Aşa întunecă vremea tot ce luminează. Ce ironie amară în descompunerea aceasta batjocoritoare la care sînt supuse toate, fiinţe şi instituţiuni. Acolo unde a fost odinioară „Bolta rece" e astăzi o cizmărie, şi de cîte ori trec pe-acolo încerc dureroasa senzaţie a pustiirii şi a morţii1. Nu se mai cîntă astăzi pe-acolo, ci se suspină, nu se mai rîdc astăzi pe-acolo, ci sc asudă de muncă, şi mai cu seamă nu se mai trăieşte, ci se vegetează. Ce nendurată mînâ ne conduce şi la ce urîte legi sintem supuşi... Restaurată, „Boltii Rece" continuă astăzi vechea tradiţie (n. ed.) ASUPRA LUI 1SER Ce o fi vrut oare să-nţeleagă artistul cînd între clădirea Otelului Traian şi casele foste Petre Bacalu ne arăta simpatiile sale pentru acestea din urmă, care nu au nici un alt stil decît doar completa... lipsă de stil? Şi ce-o mai fi vrut sâ înţeleagă cînd îşi lasă prhirea sa se piardă în depărtarea vagă a cerului spălăcit din amiaza aceea de decembrie, cer care nu avea alt colorit decît că era cu totul... lipsit de coloare? Ajunge, poate, să spunem că artistul era pictorul Iser şi că cunoaştem numai cîteva din tablourile sale\ ca să ne dăm seama de genul predilecţiilor estetice şi de înclinările sufleteşti în materie de artă ale acestui prea frumos talent. Distinsul nostru pictor e un adept al impresionismului în artă, un „cu totul modern", al căruia suflet rătăceşte în lumea liniilor şi a culorilor, picurînd în toate cîte ceva din delicata şi paradoxala lui indi\idualitate artistică. Transpunind o dispoziţie sufleteasca într-o vibraţie vizuală, Iscr va izbuti totdeauna să facă din detalii o generalitate, ceea ce constitue totdeauna o aleasă însuşire pentru artiştii de rasă. într-un copac înverzit el nu va pune niciodată toată primăvara. Dar va generaliza trecerea acestei primăveri întregi prin sufletul său în clipa de receptibilitate a inspiraţiei, ceea ce \ a da acelui copac o aparte însufleţire, care 69 să impresioneze simţurile, chiar atunci cînd, pentru cugetare, ar părea un paradox, între alte multe, luăm la întîmplare tabloul Femeie extind. Figura nu i se vede, căci artistul nu ne dă decit partea de-ndărăt a pălăriei mari. împodobită cu fluturătoare pene. încotro va fi privind oare tînăra femeie? Căci se pare că ochii ei au încetat de a mai rătăci pe rîndurile negre? Visează poate? Ori artistul visează şi păstrează numai pentru sufletul său impresiile de pe figura pe care nu ne-o arată, dar al cărui vag îl simţim, sfîrşind prin a nu urmări sufletul acelei femei care citeşte, dar sufletul „artistului Iser", care se-ncearcă să citească în sufletul ei. Toate celelalte detalii din acest tablou, schiţate parcă la-ntîmplare şi culese din impresiile unui moment trecător, par a pune în relief intenţia autorului dc-a face pe privitori sa-i „simtă" inspiraţia artistică în generalitatea ei. Tată pentru ce din toată opera lui Iser culegem impresia pe care ne-o dă — ca să păstrăm o comparaţie personală lui Iser — trecerea unei femei frumoase ce lasă în urmă o dungă de parfum: expresia parfumatei sale frumuseţi. Dar, îndată ce cunoaştem mai de aproape genul acesta de artă, l-am înţelege poate pe Iser de ce preferă „stilul fără stil" al colţului Petre Bacalu, în care trăiesc legendele unor vremuri moarte, faţă de afirmarea strigătoare a marelui Otel Traian, situat pe cealaltă parte a Pieţii. Şi tot aşa I-am înţelege poate în preferinţele sale pentru golurile spălăcite ale cerului din amiaza aceea de decembrie incolor, în care orice vis dintr-un suflet de artist poate picura nuanţe de tainice şi paradoxale lumine. SURSUM CORDA! Din cînd în cînd, fiori de viaţă nouă tresar şi se frămîntă în oraşul nostru adormit. în clipe de aceste, oraşul stins, oraşul de legendă recapătă cîte ceva din înfăţişarea lui de altădată, parc că-şi scutură de pe umeri povara ostenelii sale şi, ieşind din obişnuita lui somnolenţă, trăieşte pentru scurtă vreme viaţa ce'-ar fi fost chemat poate s-o trăiască ne ntr erupt. Uşoară licărire, căreia-i urmează din nou aceeaşi linişte, aceeaşi monotonie, aceeaşi abatere. De-astă dată, însă, laşul a trăit nu câteva clipe, ci cîteva •zile: studenţimea universitară română i-a făcut destulă onoare să-i ceară găzduire pentru întîiul sau congres naţional şi cultural. Şi-a dat întîlnire in bâtrîna noastră capitală toată tinerimea noastră cultă. Şi nu numai tineretul din regat, dar şi studenţii din ţările surori, vlăstare româneşti de peste munţi şi ape şi-au dat întîlnire la noi, ca să-şi strîngă frăţeşte mîna. ...Şi viaţa a palpitat pretutindeni. Prin şcoli, muzee şi pinacoteci, în universitate, în biserici, prin teatre şi grădini, pe străzi, pretutindeni aceeaşi exuberanţă a tinereţii, aceeaşi înfăţişare plină de însufleţire. Şi nu numai studenţii, dar toată lumea, luată de curentul general, părea mai vioaie, mai întinerită în bătrînul nostru Iaşi. într-adevăr, în toate ţările studenţimea universitară] are această chemare. Avîntul acela de tinereţâ e atît dej comunicativ, încît influenţează întotdeauna pe acei cu care] vine în contact. Şi-apoi, studenţimea aceasta e toată speranţa unei ţări,) căci ea-i este viitorul. Tinerii aceia zgomotoşi şi veseli, cu sufletul nepătat] încă de-amârăciunea vieţii, nempietrit de lupta pentru trai! şi neistovit de grija zilei de mîine, o, tinerii aceia au încăj tot pentru dînşii! Ei pot încă spera şi ei visează încă: iar de visele şi de speranţele lor îşi leagă ţara speranţele şi vi-1 şurile ei! Din rîndurile aceste zgomotoase şi vesele, dintre frunţile] aceste neîncreţite încă se vor selecţiona aceia care mîine vor avea în mîinile lor destinele ţării şi vor fi chemaţi săj hotărască soarta ei. Şi braţelor acestor ce se agită uşoare, acestor braţe de' multe ori le va cere ţara sprijinul. Ei trec totdeauna rîzînd şi cîntînd şi lasă pe unde trec j măcar fredonări şi zîmbete. I-am întîlnit de multe ori zilele acestea trecînd în corpore j pe strade, cu pălăriile date-ndărăt, ca şi cum pentru a dai deplină libertate frunţii, cu bande tricolore la butonieră, zgomotoşi, cu muzica înainte, — impetuos alai de tinereţe, şi vigoare, şi lăsînd pretutindeni în urma lor bunăvoie şi veselie. O să rîdă zgomotos şi o să cînte tinerii aceia vioi şi veseli, căci rîsul şi cîntecele lor ne sînt cu atît mai dragi cu cît: le ştim atît de trecătoare. Ele fug pe clipa care zboară, şi curînd nu vor lăsa pe urma lor decît un ecou îndepărtat, ecoul dureros de duios al tinereţii, care a trecut atît de curînd, prea curînd poate. Iar mai tîrziu amintirile acestor vremuri sâ Ie rămînă! în suflet ca o tărie şi-n clipe grele să le uşureze şi să le mîngîie sufletul cu poezia lor. Se vor întoarce pe la noi dintre acei ce cîntă astăzi, se vor întoarce răzleţi, cîte unul, aduşi de cine ştie ce nevoie a vieţii, iar cînd, atunci, întunecaţi de luptă, vor trece pe stradele tăcute şi pustii, îşi vor aduce aminte că altădată ochiul lor rîdea şi buza lor cînta pe-acolo pe unde-şi poartă acuma pasul greoi al maturităţii îngreuiate de sarcinile V1Ct5' aducerile-aminte venite pe ecoul îndepărtat vor în-,lnr? c-un zîmbet în colţul buzei, îmbărbatmdu-i poate. Pînă atunci, sâ treacă aşa, să treacă in curente masive, treacă cît mai mulţi si să se iubească cit mai frăţeşte, cunoscînd că mîine-poimîinc nu vor putea decît face ca noi rmd si lor le vor trece alte tinereţi pe dinainte. Sa le salute doV'c-o albă fluturare de batistă... Sursum corda! 72 LAMPA LUI DIOGENE Sînt, în viaţa ziarelor, ca şi-ntr-a oamenilor, momente în caic simt aşa.,, deodată, imperioasa necesitate de a fi solemne. Asta se întîmplă la ziarele oricărui partid, şi nu vi'oim să vizăm anume pe cele liberale, „ca să ne expunem de bună voie la paralele ce nu ne-ar fi tocmai plăcute". Şi iată că un ziar —- oricare ar fi — apare într-o bună zi in scenă, prinde această manie a solemnităţii. Ca să pară mai istoric, îmbracă toga bătrinulni filozof grec. apuca cu tremurătoare mină legendara lampă şi porneşte în căutarea oamenilor de stat în România, pe care o cutreieră-n lung şi-n lat, ca pe vremuri Diogene cuprinsurile strălucitei Grecii. E la început un soi de lampă „surdă"; opacă in partea menită să lumineze timpurile moderne, îşi concentrează razele în celelalte părţi şi reflectează în trecut; iată-1 atunci pe modernul Diogen privind cu ochii mari rie uimire figuri de legendă ce cuceresc izbînde cu coasa în mînă în taberele. Iui Mihai şî Ştefan voievozi... Dar nmid. omul pe care-1 caută nu apare încă; se lasă cercetat. El trebuie să fie undeva, trebuie să fie înzestrat „dacă nu cu geniu, cel puţin cu energie şi putere de muncă, pentru a putea să intre în luptă şi să reverse asupra României întregi harul bogatului său talent". Şi modernul Diogen umblă, umblă mereu. Iată-1 acum cu lampa întoarsă spre timpurile de azi şi căutindu-şi în prezentul României omul. Omul acesta trebuie să fie o valoare, să nu fie numai fiul strămoşilor săi, ci al propriilor sale opere. Sărman cercetător naiv, îşi va căuta vreme multă omul, pînă ce, poate, îndărătnica sa lampă îşi va consuma tot undelemnul său. Căci cunoaştem noi în România mulţi, foarte mulţi „fii ai operelor lor" care, cu toate acestea, nu sînt deloc ceea ce caută „modernul Diogen". Ajunşi printr-o energie sălbatică, dar răpitoare, printr-o muncă trudnica, dar îndoielnică, din punctul de vedere al cinstei, aceşti „fii ai operelor lor" pot urca trepte înalte, dar niciodată nu vor avea valoarea omului de stat, aşa cum trebuie s-o aibă. Cei, dar, cu aşa pretinsă putere de muncă şi energie au nevoie dc mîna viguroasă a altora ca să )e ţină în friu pornirile şi înclinările hulpave ce n-au fost domolite prin naştere şi educaţie de secole; astfel fiind, toţi împreună fac un tot, şi statul poate lua de la fiecare numai ce este necesar pentru dezvoltarea lui: de la unii energia, de la alţii demnitatea şi de la toţi numai partea cea bună şi necesară din ei. Cu acest prilej li s-ar putea trece multora cu vederea mici mizerii omeneşti, dacă ai sta să-i judeci cu mintea luminoasă şi cu sufletul larg. Iată, dar, cum, dacă vechiul Diogen umblă cu lampa în mînă sâ caute omul, modernul Diogen trebuie să caute oameni, şi numai din sinteza însuşirilor lor să-şi formeze valoarea pretinsului om de stat. 74 FINIS C ORO NAT OPUS... Sub dictonul acesta unul dintre teoreticienii ziarului! liberal din localitate, analizînd „opera" de reforme ale actua-( hllui guvern, ajunge la fericita concluzie că legiuirile agrare] actualminte în curs de aplicare au la bază un principiu care: însemnează prăbuşirea unui regim de „spoliaţiune econo-mică" şi de „prăbuşire socială". Şi entuziasmat de sinceritatea dragostei cu care au fost primite aceste reforme, de efectele for mai mult decît salutare, teoreticianul liberal afirmă că „alt drum nu era, orice altă bază doctrinară s-ar fi dat rt formelor, ele nu puteau conduce decît la un nou cataclism social'1. Un lucru însă: Teoreticianul în chestiune ne \ orbeşte de un „principiu" care stă la „temelia" reformelor agrare ale artuahihii regim, principiu „ fundamental" care este un ecou al „necesităţilor sociale". Dar care -înt necesităţile sociale care au dat naştere acelui principiu şi care este acel principiu izvorît din necesităţile sociale, căci, cînd e vorba de un principiu, acela trebuie să fie cristalizat într-o formulă, închegat într-un silogism, care să se bazeze pe o constatare r^ală, pe observ a ţiunea unui fapt sau a unei serii de fapte concrete. Să nu ni se afirme nouă, aşa, numai într-un mod vag, 1 că există un „principiu" care a călăuzit pe legislator în | opera lui de reforme, căci această afirmaţiune vagă frizează tau ignoranţa, sau reaua-credinţă. Şi dacă sîntem curioşi de a avea tale-quale formula acelui principiu, e că dînsul, fiind născut din „necesităţi sociale", toate legile care sînt călăuzite de acel principiu, fiind şi ele reclamate de necesităţi sociale, vor fi pe cît de satisfăcătoare acelor necesităţi, pe atît de adaptabile mediului in sinul căruia s-au manifestat acele necesităţi. Ori acesta nu e cazul reformelor liberale. Izvorîte dintr-o mentalitate greşită, străină cu desă-vîrşire de necesităţile reale ale claselor sociale, a căror condi-ţiuni de existenţă sau a căror raporturi reclamau fie o serie de schimbări, fie o serie de măsuri asigurătoare, reformele guvernului liberal se prezintă ca un complex de legiuiri din care, departe de a transpira una şi aceeaşi normă de conducere, izvorît a dintr-un studiu adînc şi o observaţie amănunţită, transpiră cea mai completă ignoranţă şi dezorientare. Nici una, dar absolut nici una din reformele liberale nu sînt în conformitate fie cu concepţia de legalitate care domneşte astăzi în organizaţia noastră socială, fie cu mentalitatea sub toate raporturile a clasei sociale în favoarea căreia erau destinate. Dovada? Se vede foarte uşor în imposibilitatea aplicării acestor reforme, în perturbaţiile şi conflictele la care zilnic dă naştere, în dezagregarea instituţiilor menite la suprave-ghearea lor. Luaţi legea tocmelclor agricole: Consiliul superior agricol a recunoscut în mod textual imposibilitatea aplicării ei, iar preşedintele, d. Th. Rosetti, a demisionat, invocînd acelaşi motiv binecuvântat. Comisiunile regionale, — demisionate aproape pe jumătate, iar inspectorii regionali, ameninţînd şi dînşii cu demisia. Nici un hectar de izlaz pînă acum n-a putut fi vîndut sătenilor, din cauza respingerii de către Consiliul superior agricol a preţurilor fixate de comun acord. Luaţi legea judecătorilor ambulanţi, luaţi legea monopolului circiumelor, a reorganizării comunale, şi veţi vedea în toate încercările lor de aplicare aceeaşi rezistenţă, aceleaşi 76 77 nemulţumiri, acelaşi conflict parcă într-adins urzit de între ţărani şi proprietari. Aici e locul sâ mai adăogăm faptul câ independent da toate celelalte constatări ce se fac asupra acestor reformej aceea care trebuie să ne îngrijească e că ţăranii nu vor să atribuie vina neaplicârii reformelor spiritului în care sîntţ concepute, ci ei o atribuie relei-voinţe a proprietarilor,] împotriva cărora cîrtesc [...]. Ei, ilustre teoretician, unde-i sfîrşitul acela de apoteoză care să încunune această operă monumentală, unde-i principiul „fundamental", izvorît din necesităţile sociale real constatate, unde e formula „aducătoare de armonie socială şi de progres social"? Uşor e să construieşti fraze care să sforăie şi sa ameţească mulţimea credulă, dar ochiul deprins zăreşte cît colo ignoranţa sub ele. O PERLĂ DE CINISM Cu ocazia întrunirii democrate de la Severin, d. Take Ioncscu a rostit un discurs care face turul presei takiste şi care este recomandat onor. P.T. sub o formă care întrece americanismul cel mai rafinat în materie de reclamă, ca „o nouă perlă — poate cea mai frunoasă — adaosă la şiragul de mărgăritare cu care d. Take Ionescu a îmbogăţit oratoria română". Pentru cine a citit discursul în chestiune ■— căci de auzit l-au auzit din nenorocire numai vreo 40 persoane — acest discurs care, după presa takistă, constituie apogeul oratoric al d-lui Tale Ionescu, este într-adevăr o perlă, dar nu dc oratorie, ci de cel mai dezgustător cinism. Nici că se poate o mai fidelă oglindire a grupării democrate care, în loc de principii, program sau aspriraţiuni curate, îşi are înscris pe frontispiciu un motto compus din două cuvinte numai: cinism şi îndrăzneală. în ultima perlă a domnului Take Ionescu se resfrînge cum nu se poate mai sugestiv takistul-tip, cu raţiunea întunecată, cu simţul realităţii falsificat, cu celelalte simţuri pervertite, chiar cu simţul practic amorţit pentru o clipă, asemenea fiinţei cu creierul contuzionat, din care n-a mai rămas decît maşina vie şi care, mînată nebuneşte numai de impulsul centrelor motrice dezechilibrate, cu dinţii încleş- taţi, cu nervii crispaţi, o ia razna înainte, fără să ştie unde şi încotro, nedlndu-şi seama de abisul ce i se deschide în cale. Din întreg conţinutul discursului rostit de d. Take Ionescu la întrunirea celor cîteva eşantilioane din muzeul de patologie politică, pus sub direcţia tot a unui subiect patologic, nu sc remarcă decît cea mai inconştientă încă-păţînare, care frizează sfidarea. „Ce-mi pasă mie dacă de patru luni, dc cînd colind ţara, un om susţine că se petrece o obscenitate politică?" „Ce-mi pasă dacă mă întreabă de unde şi cum trăiesc, şi dacă banul cîştigat de mine e cîştigat cinstit sau nu?" ,,Ce-mi pasă dacă mi se spune că cîştig procese graţie magistraţilor numiţi de prietenul meu de la justiţie?" „Ce-mipasă dacă mă acuză că mi-am pîngărit părinţii?" lata perla strălucitoare în care fondul se întrece cu forma, apogeul oratoric al d-lui Take Ionescu, în care se oglindesc cele mai geniale scinteieri de gîndire şi cele mai înalte concepţii ale moralei, discurs menit să rămînă o pagină în istoria noastră politică. Să se noteze că discursul a fost rostit pentru formarea educaţiei politice şi întărirea forţei morale a maselor, misiune înaltă şi grea, pe care şi-a luat-o în ţara noastră partidul democrat. Acum, cînd perla oratorică a d-lui Take Ionescu este sub ochii tuturora, lumea cuminte să judece zbuciumul dureros al fiinţei din care n-a mai rămas decît maşina vie. ÎNVERŞUNAREA PITICILOR D-I Haret a fost cu drept cuvînt numit „omul şcoalei". D-sa a fost, în adevăr, ministrul care a înţeles rolul covîrşitor şi decisiv pe care-1 are instrucţia în propăşirea reală a unui popor. Ursita neamurilor sc făureşte în şcoli. în ele se creează sentimentul naţional, sentimentul datoriilor şi drepturilor civice, al moralei şi eroismului unui neam. Şcoala dă caracterul si aptitudinile unui popor. Pentru a ajunge la idealul măreţ ce se urmăreşte prin Şcoli, trebuie să ai elementele necesare şi un program teoretic bine studiat. Nu se poate spune că d. Haret a neglijat programul. Care ministru al instrucţiei a încercat mai multe metode Şi mai multe reformări în instrucţia noastră publică? De la cunoscuse altădată. încet cu-ncetul, fostul învingător deveni un învins, ce-şi strecura prin lume doar umbra celuia ce nădăjduise să ajungă. ^ N'ici nu putea să fie altfel: cea mai eronată educaţie ce S? ,ace sufletului nostru este aceea care-1 lasă să crească în Păreri greşite şi exagerate despre el însuşi, să se creadă mai J}re decît este într-adevăr si mai „ales" decit i-a hotărît soarta ort Cu asemenea educaţie se produc „învinşi ", căci e j depărtare nestrăbătută între ceea ce ne-nchipnim că este mea şi ceea ce cunoaştem într-adevăr că este mai tîrziu. 87 Dar cu tineretul nostru se face astăzi la noi in ţară tocmai acest lucru. Datorită unei greşite înţelegeri a naţionalismului şi a patriotismului, se cultivă în sufletul acestei tinerimi tot soiul de idei şi de porniri greşite, la care, o dată ajunsă la maturitate, va fi silită să renunţe. însă asemenea renunţări slăbesc inimele şi le-nconvoaie, în loc să le întărească şi să le dea putere de rezistenţă în luptă. Dacă tînărul are veleităţi de scriitor ori de artist, va găsi totdeauna ziare şi reviste ce se zic naţionale româneşti, care îi va aprecia de bune încercările numai prin faptul că sînt semnate de vreun Popescu ori Vasilescu oarecare. Şi tînărul va continua a scrie, încurajat şi în dauna lui proprie, şi în dauna ţării sale, de cumva (ceea ce nu rareori se-ntîmplă) ar ficu totul lipsit de talent. Inteligenţilor mediocre li se atribuie spirit; spiritului i se atribuie geniu. Se exagerează merite şi se creează calităţi; se născocesc valori şi se face o prisoselnică laudă de tot ce este românesc, nu fiindcă este bun, dar fiindcă este romanesc. Din toate aceste rezultă mai cu samă o nevolnică educaţie ce se face bunului-simţ naţional, şi mai cu samă tineretului, din care izbuti-se-va a se crea o generaţie de rataţi ai inteligenţei şi ai sentimentului moral. E lesne deîncbipiul că,bogată în asemenea vlăstare, anevoie va paşi ţara spre progres, de nu cumva se va întoarce îndărăt, pierzînd şi din cele cîştigate pînâ acum. Ar fi mai prudent şi mai patriotic, socoatcm, să înceteze odată extazul acesta silit şi falş în faţa a tot ce se zice naţional. Ceea ce este prost şi urît sâ fie socotit urît şi prost, chiar dacă este al nostru. Prin această conştiinţă exactă a lucrurilor s-ar izbuti a se face primul pas spre îndreptarea lor; pe cîtă vreme, necunos-cîndude, vom trăi lăsîndu-Ie să sporească, şi sporul lor ne va întuneca mai mult şi puterea, şi dreptul de a trăi mai departe. Să nu se mai spuie tineretului nostru că românul e aruncat cu hîrzobul din cer şi că unica destindere a universului întreg este fiinţa ţării noastre. Se formează prin asia o mentalitate naţională care ne-ar putea duce cîndva la gesturi nepotrivite nici cu ceea ce sîntem, nici cu ceea cc-am fi meniţi să fim pe lume[...]. Cîte supraomeneşti sforţări au făcut străbunii noştri ca să ne lese neatinsă moştenirea primită de la părinţii lor. O, aceia n-au trăit buciumîndu-şi merite închipuite. Ei au răzbit tot înainte prin veacuri, muncind din greu şi zbătindu-se, cînd adăpostiţi prin munţi, cînd năvălind la şesuri, cu ochiul pururea ager'si cu braţul veşnic întins, ca să păstreze hotarele înlăuntrui cărora ne lăsăm astăzi adormiţi de închipuiri deşarte. Să ne-nvăţăm tineretul a se cunoaşte căci nu există în istorie nici un popor care sâ fi putut trăi nesocotind adevăratul adevăr asupra firii sale. £8 INSCRIPŢII DE CLĂDIRI pe cei (lin generaţiile viitoare, care, găsind inscripţia şi mcer-ciiid s-a descifreze, n-ar şti să-mpace data în care se indică că >-a făcut clădirea cu anahronismul de limbă în care se face această indicaţie ? închipuiască-şi cineva că toate inscripţiile de la Ştefan cel Mare ar fi fost scrise în limba în care s-a a orbit pe vremea lui Traian, ca să poată vedea cît ar ft fost c|e păgubită istoria limbii noastre strămoşeşti. Limba cronicarilor a fost frumoasă pentru vremea ei, iar felul cum vorbim noi astăzi e destul de frumos pentru vremea iiunstrâ si trebuie păstrat în toate, inscripţiile de clădiri, fie publice, fie private, ca să dea exacte noţiuni generaţiilor de mîine. Este la noi un obicei împotriva căruia se ridică şi bunul-simţ şi interesul general, — nu mai vorbim de exactitate ştiinţifică şi istorică. Este vorba de inscripţiile care se pun la noile clădiri, fie publice, fie particulare, cu prilejul obişnuitei ceremonii a aşezării „pietrei fundamentale". Se întrebuinţează în aceste inscripţii o limbă care poartă-n ea expresii şi construcţiuni sintactice cît mai vechi, un soi de arhaic idiom cronicăresc, pentru motivul că această limbă este mai frumoasă şi mai potrivită cu asemenea solemnităţi. Dacă e să cercetăm mai de-aproape lucrul, lesne putem vedea că faptul în sine nu e decît o curată absurditate. într-adevăr , orice inscripţie pusă la o clădire nouă are de scop ca odată si odată, cînd peste-acea clădire aripa timpului îşi va fi fîîfîit întregul ei rost, generaţiile viitoare să ştie a cui a fost şi ce întrebuinţare a avut ruina din admcurile căreia vremea a dat din nou la iveală inscripţia mmormîntată în rărunchii pămîntului. Iar dacă aşa este — şi aşa este — orice inscripţie este în felul ei un soi de document istoric, care trebuie sâ păstreze cu sfinţenie exactul colorit al timpului şi al locului, cînd şi unde s-a făcut clădirea. Dacă punem astăzi unei clădiri o inscripţie, scrisă-n limba care s-a vorbit acum 2fX> de ani, la ce încurcături expunem 90 O STATUIE Fără îndoiala că Eminescu, care prin opera sa şi-a ridicat în sufletele noastre un monument mai tare decît arama, îşi va avea şi statuia materializată-n bronz. Dar e o întîrziere aproape neînţeleasă ce s-a pus pîn-acum în această chestie, întîrziere cu atît mai neînţeleasă cu cît ţara , pe lîngă recunoştinţa sa, datoreşte memoriei acestui fiu al ei şi o reabilitare, dat fiind că pe cînd trăia s-a purtat cu el poate cum nu trebuia să se poarte. Pe zi ce trece, aureola din jurul acestui nume străluceşte tot mai mult şi orice întîrziere ce se pune pentru comemorarea lui începe să devină pe atît de neînţeleasă , încît ne pare a fi aproape vinovat. Să fie oare adevărat că nenorocul urmăreşte cîteodată pe cei mari pînă şi după moarte? în toamna aceasta laşul va inagura două statui: pe acea a domnitorului Alexandru Ioan I şi pe a marelui bărbat politic Mihail Kogălniceanu. Nu putem decît să ne bucurăm din suflet pentru aceste înalte omagii de recunoştinţă pe care ţara le va aduce amintirii acestor două măreţe figuri, care au contribuit atît de mult la propăşirea noastră. Netăgăduit că amindoi şi-au pus în serviciul patriei toate frumoasele lor calităţi sufleteşti şi toate luminile minţii lor uriaşe, astfel că şi-au cîştigat cu prisos dreptul de a-şi avea statornicite imaginele-n bronzul nemuririi , ca să dureze prin veacuri ca icoane vii, în faţa cărora generaţiile să-şi prosterneze genunchii. Dar nu ştim cum, ori de cîte ori e vorba de ridicarea unei =tatui la noi în ţară, oricît de cuvenită ar fi slava numelui celui cărui i sc rîdicâ, ne vine în minte un nume ilustru, săpat adînc în sufletele noastre ale tuturora, fără ca cu toate aceste să se fi luat pînă acum iniţiativa de a sc turna în bronz imaginea celui ce 1-a purtat. E vorba de statuia lui Mihail Eminescu. Oare prin jertfa-ntregii sale vieţi, oare prin foloasele şi cinstea pe care opera sa genială a adus-o neamului nu merită omul acesta, atît de nenorocit şi de obijduit în viaţă, ca măcar după moarte ţara să-i arate cel puţin tot atît de grăbită atenţie cît a arătat contemporanului său Vasile Alecsandri? 92 INTER VI EVURI La noi au fost totdeauna la modă. Prin cotidiana, ori prin reviste sociologice, ştiinţifice, ori literare găseşti publicat deseori cîte vreun interviev luat cutărei sau cutărei persoane, mai mult ori mai puţin de vază. Ceea ce este interesant dc observat e nota de reclamagism şi de adulaţie care transpare in chip supărător de vădit în toate aceste intervievuri. Şi toate sînt redate după un calapod convenţional care zgîrie şi bunul-gust şi bunul-simţ al cititorilor înzestraţi cu aceste calităţi rare. Observaţi, vă rog, cîteva specimene însoţite de portretul curat ori caricaturizat al persoanei ce se intervievează. Dacă intervievatul e bătrîn, reporterul scrie: „Maturitatea lui adîncă îţi impune cu seriozitatea gravă de care e lipsită tinereţea". Dacă intervievatul e tînăr, acelaşi reporter scrie: „Tinereţea lui nu te jenează de loc cu seriozitatea gravă cu care te jenează maturitatea". Dacă intervievatul arc păr alb , se spune că e foarte simpatică zăpada ce i-a nins în păr; dacă are păr negru, se spune că sînt foarte plăcute de privit pletele acele în care iarna vremurilor nu şi-a nins încă zăpada. Dacă intervievatul are figura aspră şi vocea dulce, se spune că e o plăcere să te simţi atras de blindeţea glasului, ce contrastează interesant cu duritatea figurii; iar dacă are figura blîndă şi vocea aspră, se spune, dimpotrivă, că e o plă- 94 cere să te simţi atras de blîndeţea figurii, ce contrastează interesant cu duritatea glasului. Dacă intervievatul e primitor, i se adulează această calitate ; dacă nu este primitor, i sc dau rezervele, ca fiind împotriva reclamei ce cată sâ i-o facă publicarea intervievului cerut. Dacă intervievatul e prozator, se spune ca s-a eliberat dc jocul copilăresc al versului; dacă scrie-n versuri, se spune că poezia naturală a sufletului său nu se poate împăca decît cu armonia firească a ritmului şi cu delicvescenţa rimei. ... Şi tot aşa mai departe mergînd , dacă intervievatul e om de acţiune, se spune că însuşirile sale de voinţă resping ncvirtuoasa inacţiune în care se complace artistul; iar dacă e artist, se spune că însuşirile sale de simţire şi de cugetare îi aristocratizează viaţa, făcîndu-1 sâ respingă plebeiană mobilitate in care se complace voinţa de luptă a omului de acţiune. Rezultă din toate aceste pentru cititorul atent, care compară cu sagacitate toate aceste intervievuri, scrise de unul şi acelaşi reporter, că e foarte bine sâ fii si alb şi negru, să-ţi boleşti pârul în verde, ca Beaudelaire, ori să fii chel, ca Rostand ; sâ scrii în versuri, ca Eminescu, ori în proză, ca Hăjdău- Dar mai rezultă din toate aceste, pentru cititorul atent, care le urmăreşte cu sagacitate, că adulaţia şi reclama sînt cele două principale prisme prin care ochiul reporterului nostru îşi dă osteneala să privească pe cei intervievaţi. CALENDARE Decembrie. Asta-nseamnâ pentru autorul acestor rînduri începutul celei mai plicticoase m mai întunecate luni din cursul anului. E luna în care nervii şi auzul îmi sînt obsedate de-un strigăt monoton si unic în felul său, — de strigătul vînzătorilor dc... calendare. Pretutindeni: de treci grăbit pe stradă, gonind după nevoi şi gonit de ele: ori de păşeşti încet, purtîndu-ţi alene urîtul vreunei clipe libere; de treci singur ori întovărăşit de alţii; dacă joci şah în cafenea ori vegetezi în berărie; de-1 auzi sau nu-1 auzi, strigătul acela te urmăreşte îndărătnic cu adînca şi mistica lui sonoritate. Unii vînzători ţi-1 spun mai încet, ţi-1 şoptesc parcă; alţii ţi-1 strigă cu glas de stentor; alţii îl intonează cu note de sopran, —- şi toţi îţi întind cu tenacitate colorata cărticică în care sînt înregistrate şi catalogate cele 365 de zile ce stau să se abată nendurătoare peste cele pe care le-ai trăit pînă acum. Iar de ai cumva imprudenţa să cedezi şi să apuci în mînă mica broşură ce ţi se întinde mereu, simţi în vîrful sărmanelor tale degete ceva care te frige c-un soi de răceală de gheaţă. Nu-ţi este îngăduit în cursul acestei blestemate luni să uiţi că trăieşti şi câ poate mai ai de trăit încă. E un soi de chemare vajnică la realitatea lucrurilor, e candela aprinsă din parabola lui Crist, ce-ţi pune mereu înaintea ochilor nesfîrsita =ciie de orc, care aşteaptă să te rănească .şi din tare poate se va desprinde şi cea dm urmă, acea menită să-ţi dea suprema lovitură... „Vulneram omnc>, ultima necat." De cumva vînzătorul de calendare e bătrîn, ţi se pare, dini iţi propune stiania lui marfă, că-ii arată sentinţa lui df moarte; i,u glasul cu eun-ţi anunţă < alenclaiiil său ţi pare. cin tecul lebedei care sc stinge. „Va mai vinde oare bătrînul acela gîrbov calendare noi ir. anul se va învechi ?" IV-ntrcbi aceasta, to înduioşezi ş:-i cumperi calendarul. Iar după ce pleacă , îi urmăreşti silueta si cînd ai pienhit-o din ochi, încerci iluzia c-a dispărut în negura de \eci şi ai senzaţia unei despărţiri solemne. Dacă \înzătorul e tînăr, simţi un soi de înfiorare, gîndin-du-tecit amar de vreme îl aşteaptă înainte, viitoare, nepâtrunsă în care va fi să-d zbată viaţa chimui.i. IV înduioşezi de aceasta, te apucă un soi de milă şi-i cumperi şi lui calendarul. Iar de cumva cumpărătorul e b.itrîn, cine ar putea spune că zglobiul băieţandiu care i-a vîndut calendarul nu face asupra lui, într-un tempo mai vesel, reflecţiile pe care noi le-am făcut rnai sus, într-un tempo mai trist, asupra bat rinului vinzător ? ... Şi aşa trece tot decembrie, rezumîndu-se în acelaşi strigăt ce te urmăreşte ori îţi iesc-n cale, apâsîndu-te îndărătnic cu mistica şi adînca lui sonoritate: Calendare... calendare noî. 96 p JURAŢII Una din cele mai curioase instituţii sociale este, cu siguranţă, instituţia juraţilor şi, pe zi' ce merge, societatea modernă începe să-i simtă inutilitatea, dacă nu cumva nocivitatea ei. Einutilâ, pentru că judecătorii fireşti ar putea să aibă şi atribuţiile ce se dau în special juraţilor, şi e nocivă pentru că judecătorii aceştia ad-hoc, juraţii, în' cele mai multe cazuri, n-au nici o pregătire ca s'ă poată exercita rolul de judecători ai semenilor lor. De-aceea vedem de multe ori verdicte foarte curioase, care jignesc nu numai simţul dc justiţie, dar cel mai elementar bun-simţ. Se achită vinovaţi şi se condamnă nevinovaţi, şi aceasta fără nici o răspundere din partea celor chemaţi să judece, căci juratului nu i se cere nici o argumentare, nici o explicare logică, care să-1 fi dus la cutare concluzie. Un simplu şi arbitrar „da" ori „nu", iată toată hotărîrea sa. S-a zis ca societatea are dc multe ori nevoie să dea vinovaţilor judecători care să-i poată judeca oarecum mai în libertate, al căror suflet să nu fie încătuşat de paragrafele legii, judecătorul care sâ judece mai mult cu sufletul decît cu raţiunea rece. Dare un joc foarte periculos acesta, căci juratul, de cele mai multe ori nepregătit şi nedîndu-şi seama de ceea 98 ce societatea cere dc la el, răspunde acestor cerinţi cu totul dimpotrivă şi judecă nu cu logica sentimentelor sale, dar cu un soi de logică raţională mai îngustă decît a celui mai intolerant judecător firesc. Bietul jurat, la cită tortură trebuie să-şi supună şi inima, si mintea pînă să-şi rostească supremul cuvînt! 1 se spun fel de fel de lucruri şi e ţinut să le asculte pe toate, dacă n-a avut norocul să fie „recuzat" de vreun binevoitor avocat sau procuror. Şi nu de puţine ori sc întîmplă ca judecata sa să fie însufleţită dc inervarea personală, provocată fie de apărători, fie'de acuzatori care îi refuzaseră dorita „recuzare"; dacă a cerut scutirea apărării şi n-a obţinut-o, judecă mai aspra; iar dacă a cerut dispensa acuzării şi n-a obţinut-o, judecă mai blînd; iar la imputările ce i se fac în urmă răspunde cu un revoltător cinism: de ce nu m-aţi recuzat... asta să vă fie „de lecţie pentru altă dată şi să-mi daţi drumul acasă". O dată dezbaterile începute, puterea de judecată a bietului jurat e pusă Ia grele încercări, procurorul caută să-i împietrească sufletul, iar apărarea să-i îndulcească raţiunea, încît, astfel confuzionat, nu mai ştie cum să delibereze nici cu el însuşi, nici cu tovarăşii săi, aşa că toţi împreună sfîrşesc prin a aduce un verdict ce provoacă zîmbete de ironie pe buzele tuturor şi numai întîmplarea face cîteodată ca acest verdict să mulţumească judecata şi sufletul oamenilor de bun-simţ. A lăsa la voia întîmplării, însă, pe bieţii nenorociţi căzuţi în abateri nu-i o salutară operă de justiţie, fapt de care societatea modernă cată să pătrundă, şi sa se suprime o instituţie inutilă, ca să nu spunem vătămătoare. î\ LANŢURI Mâ găseam ieri din întimplare Ia Palatul de justiţie, tocmai în momentul cînd prin sala paşilor pierduţi un soldat cu puşca întinsă ducea la judecată un om pus în lanţuri. Mulţimea, alcătuită din avocaţi, împricinaţi şi gură-cască, se dădea cu grabă-n lături, făcînd loc întunecatului cortegiu, şi omul escortat răzbea tot înainte prin norod cu greoii săi paşi împiedicaţi, apoi cele două siluete se pierdură-n umbră, în stingerea treptată a zgomotului de lanţuri. Această trecere lasă în urmă-i o clipă de tăcere, peste care zîngănitul fiarelor cădea sinistru, cădea cu metalică stridenţă, zgîrimd, desigur, şi gîndul, si sufletul celor de faţă. Toţi cîţi erau acolo, luaţi de curentul afacerilor şi preocupaţi de ele, n-avură timpul să-şi cântărească ori să-şi judece impresia urîtei clipe, dar desigur că din adâncuri, din fundul inconştientului lor, culeseră o neplăcută impresie faţă de propria lor mîndrie omenească, jignită greu de umilitoarea scădere a personalităţii semenului lor, datat ca bestiile din pădure. Nu că doar am voi să cercetăm aicea greutatea faptului în sine, cît şi principiile din care izvorăsc în alcătuirea socială drepturile omului de a-şi judeca şi pedepsi semenii, dar totdeauna asemenea rele sociale necesare sînt menite să ne-aducă aminte că în cumpăna care stabileşte responsabilităţile şi vinovăţiile cată să între-n considerabilă măsură nu numai greutatea vinei celuia care păcătuieşte, dar şi acea a întregului organism social care pregăteşte vina păcătosului. Lucrul acesta, chiar dacă nu-1 cugetăm, îl simţim fiecare din noi în faţa tuturor celora care se abat de la legile care ne leagă pe toţi într-un mănunchi comun, ce alcătuieşte corpul social, din care toţi judecătorii chemaţi cu aceeaşi greutate de minimă celulă cu care face parte celula vitală în concertul de celule care alcătuieşte corpul nostru omenesc. Or, cînd vreo celulă .sau vreun organ din acest corp se-mbolnăveste, răspunderea cată să fie tot pe-atît pe cît e-.te a organismului în sine, şi-a întregului nostru organism, care n-a putut să întreţină tăria părţii celei degenerate. Tar cînd râul sc iveşte, toate celulele din trupul nostru sufăr de pe urma celei îmbolnăvite, căci mica paTte din noi, tiranizată de-ntregul nostru, sfîrşeşte prin a avea ultimul cuvînt şi a tiraniza întregul, care n-a ştiut s-o sprijine şi-a lăsat-o să cadă-n nevoie. Tot aşa şi-n organismul social, un curent infim de solidaritate ne leagă pe toţi, şi simpatia fiecăruia din noi se simte cuprinsă de-o instinctivă tresărire de compătimire pentru suferinţa aproapelui, chiar atunci cînd societatea îl face pe acesta să sufere, pentru că şi el a făcut la rândul său să sufere pe alţii. Iată pentru ce ieri la Palatul de justiţie s-a făcut o clipă de tăcere în jurul bietului om pus în lanţuri şi dus cu puşca de la spate, — deşi poate îşi merită şi soarta actuală din prevenţie, şi o-^înda definitivă care îi va urma. p CU OCHII LEGAŢI Zilele acestea a fost adus înaintea Tribunalului de Ilfov un copil de 11 ani care făcuse apel împotriva unei curţi de judecată prin care fusese condamnat la trei ani închisoare pentru furt. Nici vorbă ca tribunalul a dat o sentinţă achitătoare, anulînd astfel hotărîrea absurd de severă 'a intransigentului judecător. Presa bucureşteană a comentat cazul, aducînd binemeritate laude magistraţilor de la tribunal, dar nimeni nu s-a ocupat şi nu şi-a pus întrebarea: „Ce se va fi petrecut în sufletul judecătorului de pace cînd a dat, cînd a putut să dea faimoasa d-sale carte de judecată?" Dacă va fi judecat cazul bietului băiat numai după împrejurarea că „era dovedit că faptul a fost comis de el", fără să cumpănească deloc măsura în care micuţul putea fi chemat la răspundere pentru comiterea faptului, putem aminti d-lui judecător un caz aproape identic de... „justiţie absoluta": Un cetăţean îşi dăduse în judecată vecinul pentru că un cucos al acestuia îi tulbura liniştea somnului de dimineaţă prin extrem ele matinalul său... cucurigu. Judecătorul, după ce ascultă pledoariile părţilor, urmînd adagiul „pereat mundus, justiţia fit", îşi rosti, întovăra-şindu-şi cu un adevărat gest de statuie romană, hotărîrea: condamnă la moarte pe...cucoş. 102 Şi să nu ni se spună că este prea exagerată comparaţia, intiudt, din punct dc vedere al aprecierii „responsabilităţii", este multă apropiere intre aceste două cazuri. într-adevăr, care c dezvoltarea puterii de discernămînt într-o minte de 11 ani şi mai ales la un copil crescut pe drumuri în voia întîmplării, cum era în cazul de faţă? în toate tratatele de psihologie infantilă se arată şi se dovedeşte că instinctele rele şi perverse se găsesc în stare de firească dezvoltare la copil şi că rolul educaţiei este de a le corecta treptat-treptat, pînă în a le face sa dispară cu totul. înlo-cuindu-le prin ceea ce mai tîrziu formează „caracterul moral" al fiecăruia clin noi. Toti copiii—■ dar absolut toţi'—mint, şi fură, şi sînt perverşi, şi sînt cruzi şi distrugători - - şi toate acestea cu fireasca inconştienţă a... cucoşului care cîntă în zori de zi, fără să ştie că face rău, izbutind cîteodată să-şi expună stăpînul la nemulţumiri prin faptul că tulbură liniştea somnului dc dimineaţă al vecinului acestuia. Trec, ce e drept, neobservate apucăturile animalice ale micuţilor trandafiri „nevinovaţi", pentru că ochii noştri urmărindu-i cu părintească iubire, ne (ac să nu vedem în ei decît gingăşia şi graţia de roză, fără să le recunoaştem spinii, pe care însă instinctiv îi simţim, le-ngăduim să ne-n-ţepe şi cu încetul le rotunzim asperităţile pînă ce Izbutim a da societăţii numai floarea pe care am curăţit-o cu totul de spinii, ce-o întovărăşeau în mod firesc la-ncepul. Cu atît mai mare, deci, trebuie să fie îngăduinţa noastră faţă dc micuţii dezmoşteniţi, flori lăsate în părăsire pc la'margine de drum, cărora nici un grădinar înţelept si iubitor nu le-a sprijinit o mai prielnică-nrouire. în faptul acesta trebuie cercetată una din cele mai puternice pricini ale dezvoltării criminalităţii moderne: căci în cele mai multe cazuri trebuie de socotit cu mult mai mare responsabilitatea societăţii faţă cu acei ce se abat de la legile ei decît r< ^ponsabilitatea acestor din urmă faţă de societate. Dar se pare ca d. judecător dc pace despre care am vorbit nu prea este lămurit în toate aceste chestiuni sociale, dc nu cumva faimoasa ^--alo carte do judecată \a fi atîrnat de reaua dispoziţie pe care o avea in acea zi, ori dc starea lui nervoasă clin acel nioir.onl, ceea ce ne face 103 sâ ne reamintim pe faimoşii judecători chemaţi să judece pc Maslnva Lii opera lui TuLstoi: Reswrttcţiune. Unul se certase cu nevastâ-^a; pe altul îl necăjea o boală cronică de stomah; iar cel de-al treilea primise o scrisoare de dragoste Ti-1 tortura prelungirea Şrdinţei, carc-i zădărnicea ora flb'-nlîlnirc. Şi abilei cîteşitru judecară pe biata femeie, apreciind înclinările cumpenei de justiţie intr-o parte ori în alta, după mişcările ce le imprimau platanelor balanţei tremurat unic minelor care o ţineau — cîteşitrele iner\ atu şi agitate de cine ştie ce motive de ordine personale şi private. De-ar ti Q continuăm, ani ajungi, la întunecata chestie a dreptului omului dc a-şi judeca semenii, ceea ce ar fi prea încîlcit şi pi<'a lung pentru o trecătoare rubrică de ziar. Ne mărginim numai a semnala paradoxala ironie că justiţia, în cele mai acreditate embleme ale sale, este incă, din vt-chi, reprezintată pnntr-o femeie, care şi ea umblă prin lume., cu ochii legaţi. GENEZA UNUI SONET Urmăream zilele trecute. într-un orăşel de provincie, în tovărăşia unui prietin, convoiul funerar al unui om cu stare şi cu distinctă poziţie socială. Era o-n morminte re de clasa-ntâi, căreia nu-i lipsea nimic din ceremoniosul fast cerut de împrejurări şi care exprima în linii hotâritoare ultimele manifestaţii de opulenţă şi de lux ale unei vieţi trăite în decorativa paradă cu care ne-mbracă totdeauna distincţiile sociale şi avuţia. Oteva momente încă, şi omul care-n viaţa sa avu pretenţioasa socotinţă că se ridica pe deasupra rîndurilor semenilor săi, abătut de-o comună lege, avea să între şi să dispară pentru de-a pururea-n comun. Ceea ce însă mă interesă în toate aceste fu o observaţie neexactă şi poate că nedreaptă a prietinului meu, observaţie pe care şi-o formulă în urmâtoarele-ntrrbări: „N-ar fi fost mai bine ca-n locul atîtor cheltuieli zadarnice >ă se fi făcut o-nmormîntare mai simplă, iar cu prisosul să se fi venit în ajutorul celor săraci? Nu e banală toată risipa aceasta de înscenări, care zvîrle pînă şi asupra morţii o pînză de grotesc?" Pentru moment am tăcut, simţind doar numai în chip reflex lipsa de justeţă a acestor întrebări, al căror răspuns cerea o mai amănunţită cercetare, căci, mai la urmă, toate ■depind în viaţa asta de modul cum privim lucrurile si de 105 faţa din partea căreia le cercetăm aparerilcle. A ie amesteca într-o uniformă generalitate şi a le privi dintr-un punct dc vedere unitar, îndeamnă a rezolvi problema vieţii într-un chip cu totul simplist şi nepotrivit taţă cu scîntcietoarea şi bogata ei varietate. Iar daca c aşa, ca să putem răspunde la întrebările de mai sus, ar trebui să-ncepem prin a ne pune alte întrebări: Din ce punct de \edere observa prietinul meu banalitatea şi grotescul în acele funeralii.' Şi ce-nseamnă banal ori grotesc în alcătuirea tclaţiilor noastre sociale ori a vieţii noastre individuale, cînd peste şubredul lor miez, orice s-ar spune, fiecare din noi purtăm aceeaşi haină dc banală şi grotescă polei re ? Cîntârind vieţile pămînteşti ale tuturora, de la cei mai mici şi mai neînsemnaţi pînă la cei mai mari şi mai iluştri, de la-nceput şi pîn-acuma şi atîta timp cît încă ne va fi hărăzit să ne valsăm în spaţiu deşertăciunea, unde e discernământul şi criteriul după care ochiul nostru ar putea să distingă şi sa aprecieze valoarea şi solemnitatea unui moment faţă de-un altul, cît şi să-i hotărască strălucirea care să-i dea drept la o aparte distincţiune ? Binele şi frumosul şi utilul şi fericirea omenească îşi au în totalitatea lor o atît de adînca relativitate, încît ori de cîte ori izbuteşte vreun om să realizeze o părticică din ele pentru uşurarea vieţii pămînteşfi a semenilor săi, te-utrebi cu drept cuvint ce-a cîştigat omenirea din sforţările, ori jertfele, ori capacitatea acelui om. Pe cînd strămoşii noştri trăiau in păduri, armonizîudu-şi simplicitatea vieţii cu simplicitatea naturii înconjurătoare, nu ştim prin ce prisoselnică şi otrăvitoare nevoie de-nălţare, îşi socotiră banală chemarea lor de-atunci şi, treptat-treptat, prin sforţări seculare, înscriseră în mintea lor valori nouă, atribuindu-şi meniri pe care în amăgirea lor oarba le socoteau din zi în zi mai sufaeme. Ajunşi nude sîntem astăzi, începem a ne da samă mai de aproape de a?a-uumita noastră menire şi, privind îndărăt cît şi-nainte, începem a simţi durerosul adevăr ca supremul n-are altă menire decît doar să se ba-analizeze; căci drumul pe care înaintează omul nu e o-scară verticală pe care sa se urce din treaptă în treaptă, tot spre mai siif, ci un soi de roată prin care trece din spiţă în spiţa cătră locul de unde a plecat; dar nici măcar nu se poate discerne pe roată un punct culminant, întrucît roata se-nvîiteştc ca însăşi, scoborînd culmele şi culminînd scobo-rîşunle într-un vîrtej care amestecă supremul cu banalul şi cu grotescul în aceeaşi lipsită de distincţie monotonie. Eu am fost totdeauna dintre cei care se-ntreabă cînd a lost mai banal ori mai suprem Napoleon: cînd cucerea statele, tulburînd intona cu vajnica lui personalitate, ori rînd îd lua liniştit cunoscuta priză de tabac? Căci trecerea lui prin lume şi a oricărui alt om mare — marc în toate direcţiile - - e mică prin raport cu ultimul şi adevăratul ei rost. Yigny spune: A voir ce que I'on flit sur terre et ce qn' mi laisse, Scul le silnici' est grand; tont li* reste est faiblcsse. Aşa văzută viaţa omenească, e firesc sâ te-ntrebî ce mai poate să râmînă din ea. dacă am dezbrăca-o de decorativ, oii dc banalitate. Nu e doar decît o succesiune de momente, unele mai însemnate ori mai nensemnaie decît altele, cărora le atribuim amăgitoare distincţiuni, dar care se amestecă între ele şi se pierd în comun, urmînd toate aceeaşi neabătută lege a deşertăciunii lor. Deşartă-ţi 'viaţa de deşertăciune şi-ntreabâ-te pe urmă cu cc-o mai poţi umplea... Să îngăduim, dar, tuturora să trăiască aşa cum înţeleg să trăiască şi să nu socotim nimic de primus, ori banal, ori grotesc, căci in armonia generală a lucrurilor toate-şi au o necesară, deşi nemotivată, orînduire. Keluînd toate cele de mai sus, le-am dat o mai sintetică formă în următorul sonet, căruia i-am pus ca motto expresia lui Horaţiu Nil admirări: Viaţa noasirâ ntreagă. e doar: banalitate. Deşertăciuni, nimicuri, himere, ariiigiii,— Dai" in acest amester ciudat ilr năluciri Orice moment hi arc a lui solemnitate Îmi par doopotniă măreţele porniri Din sufletele noastre, eu cele nensemnate, ■— Căci tot aceeaşi clipa le da-n Eternitate înlăţişâri di spumă şi tmy de-nrhipuiii. 106 107 Ştiu (apte mici, de mijloc ji mari: aceeaşi icg« Spoietu lor uşoare nimic nu i-a lăsat, — Căci tot ne strică-n lume, aşa precum se drege. De-aceea pun iii toate aceeaşi nepăsare Şi scriu, in mina rece şi gindul măsurat, Fe steagul neţii mele, dci/ii: Xil mirare'. 1 ^urv:t publicat in volumul Din dud in cînd, sub titlul Pe steagul ;n. ed.). UAMLETTSM Ieri, în trecerea mea pe lîngă ograda unei biserici, văzui un tablou ciudat, pe care cu anevoie şi l-ar fi putut închipui imaginaţia pictorilor celor mai excentrici: nişte copilaşi trandafirii jucau hora împrejurul unui copac, arătîndu-şi unul altuia cu degetul un craniu înfipt într-o ramură goală care se clătina de vîntul iernii. Mat departe, acolo sus, în văzduhul plumburiu, trecea un negru cîrd de cioare, croncănind a viscol. Desigur că vreun glumeţ de prost-gust găsise in vecinul cimitir al bisericii sărmana hîrcă şi-o înfipsese în bătaie de joc pe o ramură dezbrăcată şi ea de podoabele vieţii, pe ramura moartă. Iar straniul simbol al descompunerii se zbătea acum în bătaia vântului, avînd în josul său simbolul primăverii, care rîdea în glasul micuţilor şi fantasticilor dănţuitori; iar pe deasupra sa, simbolul iernii, care ţipa prin golurile învăluite de neguri, in croncănitul stolului de corbi. Şi mi-a venit atunci în minte scena din cimitirul Danemarcei, cînd estetul prinţ Hamlet, apucând cu poala mantiei negre craniul „bietului Yorick", debitează cea mai acră tiradă din toată tragedia lui Shakespeare. Pe ce umeri va fi stat, oare, în vremuri fidva ce părea că se strimba acum de pe ramura despoiată spre copiii ce rîdeau de ea? Ce cugetări, ce doruri şi ce vise vor fi luminat 109 orbitele întunecate şi vor fi încreţit ori însemnat sărmana frunte, zvîrlită din nou din adâncurile odihnei subpamântene, în plinul impudicei lumini, care-i expunea acum dezbrăcata şi învinsa goliciune la învingătoarea privire a trecătorilor grăbiţi ? înţeleg eu bine versul lui Eminescu: Apoi, dc vor, m-arun.ee la margine de drum. Tot îmi va fi mai bine ca-n eeasul de acum. Da, da, îl înţeleg, dar nu ştiu cum, acum, cînd gîndul meu urmăreşte ceea ce sc va întâmpla cu mine atunci, nu pentru atunci, dar pentru acum, procesul acela de descompunere hîdă, procesul acela de umilitoare şi insultătoare des-poiare, mă face să mă cutremur şi mă înfioară de scîrbă şi de dezgust. Sc pare că din înfiorarea aceasta, lumea civilizată, modernii, izbutiră la ideea cremaţiunii. E mai curată parcă şi mai nobilă pentru om dispariţia bruscă şi totală în nimicul cenuşii, decît mucezirea înceată şi batjocorirea completă a fiinţei sale fizice în procesul de putrefacţie pretins de scripturi: „Memento homo, quia pulvis es, et in pulverum reverteris". De ce nu se ridică, oare, şi la noi ideea înfiinţării unui crematoriu ? NICI UN ECOU Ziarele ne-aduc următoarea telegramă, datată Halle, 14 iulie 1911: „Pe şoseaua dintre Buduceîss şi Seigwart s-a găsit cadavrul actorului Anton Bretsch. Autopsia a constatat că bietul actor murise de foame." Desigur că nu celebritatea actorului a motivat anunţarea morţii sale în chip telegrafic prin toate ziarele europene, ci felul straniu al acestei morţi, care apare cu adevărat surprinzător în veacul acesta cu pretenţii de multă civilizaţie şi largă umanitate. Pentru cei ce l-au înconjurat n-ar fi decît o singură scuză — că actorul, atins de cine ştie ce zdruncinări mintale, să se fi lăsat el însuşi să moară de foame, cum uneori se întâmplă prin case de sănătate cu unii alienaţi, atinşi de mania persecuţiei ori de alte manii, care refuza cu îndărătnicie orice hrană şi sfârşesc prin a muri de inaniţie. Iar dacă nu acesta e cazul ciudatei întâmplări, însamnă că avem uneori dreptul să ne îndoim de adevărul banal al steriotipei propoziţii: „Nu mai moare astăzi nimeni de foame". Şi tocmai această îndoială asupra unui adevăr ce pare oarecum de necontestat a făcut pe ziarişti să se alarmeze şi să dea cazului o deosebită importanţă, subliniind în chip telegrafic celebritatea tristă a acestei morţi. lll Din partc-nc, socotim că întîmplarea nu merită să i se dea atita importanţă, pentru că şi astăzi, ca şi altădată, aici, ca şi aiurea, cu toate ifosele pe care şi le dă umanitarismul civilizaţiei moderne, se-ntîmplâ foarte ele.- să ne vedem semenii „murind de foame", fără ca aprigul război al vieţii să ne dea răgaz de a le arunca măcar o privire de compătimire. Iată, spre exemplu, un convalescent de pe urma unei grele boale. Spitalul î-a tratat în chip simptomatic râul, 1-a ameliorat şi 1-a concediat apoi ca să facă loc altora. Mei un azil nu-1 mai primeşte. Nu poate munci, că n-are putere, şi nu poate cerşi, că îi e^te ruşine. Cu slaba hrană pc care i-o aruncă întîmplarea, organismul nu se poate nutri în chip satisfăcător, ca să-şi poată reciştiga forţele pierdute, ci are nevoie de-o hrană mai nutritivă, dar asta înseamnă că acestui organism tocmai ,,îi este foame" şi că, lipsit de această hrană, moare cu încetul, se stinge zi cu zi, în ciuda banalei şi pompoasei propoziţii „nu mai moare astăzi nimenea de foame". Da, da, flămînzii şi cei goi sînt pretutindeni: ei mor mereu de foame şi de frig, umplînd lumea cu gemetele lor... şi nimeni nu-i aude, căci nepăsarea generală e-un soi de stîncă de care strigătele de durere se lovesc şi se sparg, stingîndu-se, căci nepăsarea generală e-un soi de stîncă ce nu dă nici un ecou. MIHAI CODREANU STATUI SONETE ŞI EVADĂRI DIN SON KT KLUTIE td-KISITEVA, ixGprji'rA dk actor ICtUIlfi FUNDAŢIA PUNT» 11 LTT R * JT(; H ŞI AR Ti dicjnu, S.-riti-i Vel. II, — c. HSJ 113 Să fie oare din pricina fatalei atracţiuni ce-o simte omul pentru fructul oprit? Dacă ar fi aşa, propaganda împotriva alcoolului ar duce tocmai la efecte contrare decît cele aşteptate. Oricum, se parc că sînt puţin exagerate efectele întrebuinţării alcoolului, căci dacă sînt savanţi care descriu aceste efecte în culorile cele mai negre, sînt şi de acei care îi iau apărarea si îi îngăduie întrebuinţarea, cu singura condiţie a moderaţiunii. Apărătorii alcoolului citează pentru ei următoarea întîm-plare: Acum cîţiva ani, trei din cei mai înverşunaţi antialcoolisti din Franţa se holărîră să facă o statistică a longevităţii, in raport cu întrebuinţarea alcoolului şi a tutunului. Ei dădură într-un sat peste un locuitor care părea cea mai desăvîrşită ilustraţie a tezei lor. Omul, pe care-I găsiră tăind lemne în ogradă, avea 85 de ani şi era mai zdravăn decît unul de 50 de ani. întrebat dacă a băut sau a fumat vreodată, săteanul le răspunde: ■ — Nu ştiu ce-i fumul si de cînd sînt n-am pus un pic de vin ori dc rachiu în gura. Cuprinşi de admiraţie, savanţii -;e grăbiră să noteze cazul in statistica lor. Asupra faptului, însă, din casă venea un zgomot îngrozitor. întrebat ce este acolo, omul nostru răspunse statisticienilor: — Ce să fie... pîrdalnicul dc tată-meu, care a fost toată viaţa un beţivan, se sfădeşte cu copiii, carc-i fură şi-i ascund luleaua. Cititorii pot trage concluzia-- ceea ce nu înseamnă că subscri-;!:l n-,i le-ar consilia abstinenţa, căci un caz răzleţ nu tace niciodată generalitate. Acelaşi lucru -e poate spune şi despre tutun. Sîntem îtwI siguri că statul, care lipeşte maxime antialcoolice pe cutiile de chibrituri, nu \a lipi niciodată pe ele banderole cu însemnarea: „Lumatul este vătămător sănătăţii". E chestie de... monopol. CEL MAI BUN AZIL Printre informaţiile ce ni le vor da ziarele în astă-seară va fi, desigur, şi următoarea ştire dată cetăţenilor în laconice rînduri: „Un bătrîn, a cărui identitate n-a putut fi încă stabilită de autorităţile poliţieneşti, s-a sinucis noaptea de duminică spre luni, aruneîndu-se în fîntina din curtea azilului de bătrîni din strada Speranţei. Bătrînul, ce părea să fi avut vreo 80 dc ani şi era probabil un cerşetor, şi-a lăsat pe marginea fîntînii toiagul, ultimele rămăşiţe dintr-un pachet de tutun şi-o pungă foarte veche în care s-a găsit zece bani". . Informaţia va mai adăuga poate: „In amurgul înaintat, octogenarul' bătu la poarta azilului, cerînd să fie găzduit peste noapte. I se spuse că nu poate fi primit, de vreme ce ospiciul nu mai are această cădere. Dar oamenii îi dădură de mîncare si bătrînul se puse să ospăteze pe marginea fîntînii. A doua zi sinistrul fu descoperit, după urmele lăsate de bătrîn, şi cadavrul, scos dîn fîntînă, fu transportat la morgă." Atît va spune doar informaţia. Căci cazul, în simplicitatea lui banală, nu prezintă nimic care să-1 scoată din rîndurile unui „fapt divers", menit să ne atragă atenţia o clipă si să fie înghiţit apoi de uitare — de uitarea lacomă şi pururea flămîndă,' care înghite pe lumea asta cu mult mai însemnate lucruri. 115 îmi închipui, cititorule dragă, că ai prînzit suculent şi variat în astă seară. Şi-ai făcut apoi prudenta digestie de două ceasuri şi, sobru cum te ştiu, între zece şi unsprezece ore ai intrat în odaia domniei-tale de culcare. Aerul umed de toamnă e uscat acolo, prin binefăcătoarea căldură a focului cc pîlpîie în soba de teracotă, —un monument de artă. Te dezbraci încet, fumîndu-ţi ultima ţigară. Apoi te sui în pat. Cum însă totdeauna somnul, binefăcătorul somn, se face puţintel aşteptat, ca să-i grăbeşti pasul, îţi iei ziarul obişnuit si, sub reflexele plapîndc ale luminii electrice, îndulcite de abajurul verde-roz, citeşti... citeşti tocmai informaţia dc mai sus. Cu inima bună, cum te ştiu, întîmplarea te emoţionează, imaginaţia te ridică atunci din pat şi te face parcă spectator prezent al „micii drame". Ţi se face atunci puţintel frig. Te închipui pe domnia-ta rătăcit prin amurgul acela înaintat dc toamnă mohorîtă, prin noaptea aceea ploioasă şi pustie... ...Şi nu ştiu cum aşa, din depărtările întunecate ale subconştientului, mai din afunduri poate, din absolut inconştient, tresare atuncea prin firea domniei-tale un fior ciudat, un soi de imputare, aş putea spune organică, ecou al obligaţiilor morale pe care toţi fericiţii din lumea asta trebuie să le poarte celor nenorociţi. Senzaţia începe a-ţi deveni cam neplăcută. Parcă nu-ţi mai este suficientă căldura pla-pomei şi ceri tovarăşei vieţii d-tale să-ţi pună un pled pe deasupra. Iar pe cînd ea te înveleşte cu grijă, cătînd spre dînsa, te gîndeşti cît c de bine să nu fii singur pe lumea asta... si cît c dc bine să fii sătul... şi cît e de bine să-ţi fie cald. Ea îţi observă parcă neobişnuita agitare si te întreabă ce ai. Dar te păzeşti bine să-i spui. ca nu cumva să-i dai şi ei, asupra nopţii, impresii neplăcute. încet, încet apoi, în împrejmuirea confortului ce te-ncon-joară, toate încep să dispară. Gîndurilc încep a-şi şterge cît mai mult contururile. Vagul se face în jurul d-tale cît mai nedefinit, te leagănă într-o binefăcătoare somnolenţă, ca toate mai pe urmă să se absoarbă şi să te absoarbă în neantul împărăţiei zeului somn. tească, fără nici o luminare la căpătîi şi fără nici o lacrima după dînsul, aşteptînd poate ca-n ziua de mîine să facă fericirii omeneşti ultimul şi supremul sacrificiu, sacrificiul cadavrului său, care, nereclamat de nimeni, va fi dus în sala de disecţie. Un singur lucru însă nu-i va mai putea lua nici ştiinţa celui ce a bătut în amurgul de toamnă la poarta oamenilor, la poarta semenilor săi, cerşindu-le o noapte de linişte şi de somn: nu-i vor mai putea lua liniştea şi somnul; căci cel care s-a dus acolo să se culce s-a culcat într-adevăr. S-a culcat în cel mai bun azil, s-a culcat în patul cel mai moale... în patul cel mai cald,,. în patul cel mai dătător de tihnă. L-am văzut la morgă: adormise dc veci, zîmbind. Oare ce am putea citi în zîmbetul acela: ironie supremă, ori poate că supremă iertare?... Iar în altă parte, în sala deşartă şi umedă, în sala de la morgă, bătrînul octogenar îşi petrece ultima noapte pămîn- CIXTECUL CIZMARILOR Era-nspre seară: aproape noapte, întunecat şi ploios amurg de septembrie. Strada era mai tăcută ca de obicei fie din pricina vremii, fie din pricină că întîrziasem ceasul obşnuit de întoarcere acasă, încît pe stradă nu mai era mişcarea curentă. în timp ce ploaia cădea măruntă şi deasă pc cortelul deschis, pc măsură ce mă apropiam de un atelier de cizmărie ce se găsea în drumul meu, încet la început, apoi din ce în ce mai taro, un cor ciudat şi unic în felul său îmi lovi auzul. Un soi de orchestră cu totul necufonica: zgomot de maşini de cusut, lovituri de ciocane pe calapod .şi, pe deasupra lor, voci omeneşti, vocile tuturor lucrătorilor, amestecate într-un cor răguşit în tot şi limpede numai pe alocurea: Hai, leliţă,-n dea! la vie Sâ rulejrrm razaehi<-Hai, leliţă, hai... Ce se petrece oare în mintea şi sufletul bieţilor oameni atunci cînd, asudînd pînă în noaptea tîrzie sub povara muncii, îşi întovărăşesc truda cu cîntece unite ce fac să răsune strada de zgomotul lor? Să fie oare o pornire conştientă, prin care încearcă urîtul şi monotonia aceloraşi gesturi, aceloraşi mişcări, care, repetate dc-a lungul anilor, zi cu zi, ceas cu ceas, clipă cu clipă, fac din bieţii lucrători nişte simple automate maşini omeneşti tot atît clc inconştiente ca şi maşinele de cusut ce ţineau ison, cu bîzîitul lor stacat, în stridenta orchestră? Sau, poate, cîntecele acestea sînt nişte simple intona-ţiuni-reflexe menite să pironească atenţia mecanică a braţelor, ca lucrul să cîştige în spor prin faptul că creierul, răminînd neocupat de alte gînduri, are altfel libera şi deplina conducere a centrelor nervoase încordate pentru acţiunea maşinală a travaliului fizic, a energiei care, împreună cu materia brută, cată să se prefacă aici în botfori cavalereşti, ori gingaşi... papuci de curtezană? Sau poate că Visul, tiranicul zeu, îşi cere tributul de la aceşti umili si necunoscuţi copii ai prozei, — căci în măsură ce braţele tăiau ori împungeau în pielea groasă, asociaţia de idei provocată şi pusă-n libertate prin acţiunea cîntecului general îi ducea cu gîndul în trecut ori în \ iitor, mîngîia cu amintiri frumoase pe bătrîni, ori înflăcăra cu speranţe dulci pe tineri... Era-n ajunul lui 14 septembrie — „ziua crucii" — sărbătoare întovărăşită la noi, după datini, de zgomotoase petreceri pe la vii. Iată pentru ce lucrătorii din atelier cîntau în seara aceea: Hai, ieliţă.-i) deal la >ie... Dintre cei tineri, o dată lucrul lăsat, vor pomi mîine în haine de sărbătoare pe cîmpiîle verzi încă; iar cei bătrîni au pornit altădată... Şi speranţele ori amintirile rid în pletele „leliţei", prezentă în închipuirea lor, le dă spor la lucru şi poate că le şterge cu năframă albă sudoarea de pe frunţile, de pe sărmanele frunţi istovite de cele 13 ceasuri dc muncă. Iată pentru ce corul acela ascuţit şi neeufonic, orchestra aceea ciudată prin disonanţele ei mi-a părut melodică în amurgul de toamnă si, pe măsură ce m-am depărtat, mai tare la început, apoi tot mai încet, ca mi amesteca în auz cu stropii mărunţi şi deşi de ploaie într-o muzică duioasă, tot mai duioasă, pînă ce s-a stins: Hai, leliţă.-n deal Ia vie... OMUL-ŞARPE Nu ştiu pentru ce, dar de cîte ori văd pe vreun afiş de circ figurînd, printre celelalte numere ale programului, şi numărul acesta. încerc o respingătoare senzaţie veche. E, cu puţină deosebire, aceeaşi senzaţie pe care am încercat-o altădată, pe cînd copil, condus la circ pentru intîia oară, aşteptam cu ochii mari deschişi de curiozitate să văd apărind în arenă, între un acrobat şi o balctistâ, anunţatul următor: „omul-şarpe". De cu ziua, in mintea mea fragedă se frămintaseră lei de fel de imagini. Nu văzusem niciodată o reptilă decît doar prin gravuri, şi, cînd mi-o închipuiam, simţeam un soi de spaimă, nu groaza puternică pe care-o încercam la închipuirea Icului, dar un soi dc spaimă rece amestecată cu scîrbă, care nu-mi ridica părul, dar îmi dădea fiori de gheaţă prin trup. Ştiam din spuse că asta nu atacă niciodată de-a dreptul, ci pe furiş şi pe la spate; ca asta nu are nici o mîndrie în mers, ci se tîrîie; că e ceva umed şi rece, respingător de rece. E lesne de închipuit cîtă sforţare a trebuit să facă tînăra mea imaginaţie ca să poată lega asemenea noţiune cu noţiunea de om... „omul-şarpe". Mî-aduc şi acum aminte încă mişcarea reflexă de retragere pe care-o făcui cînd, seara, „omul-şarpe" apăru. I-am urmărit apoi cu lăcomie toate zvîrcolirile şi toate sclipiturile solzilor de aramă de pe tricou, în bătaia luminii roşii a lampa-derilor din circ. Nu ştiu de ce, dar îmi dădui încă de pe atunci seama că între acest gen si genul acrobatului ce-1 precedase era o mare deosebire, şi iarăşi nu ştiu pentru ce am aşteptat cu nerăbdare ca bietul „omul-şarpe" să-şi isprăvească cit mai iute nenorocita lui gimnastică. Iar cînd a plecat din arenă, o, cînd s-a dus, vă mărturisesc că mî-a scăpat un suspin de uşurare! Mai tîrziu mi-am cercetat senzaţia şi-am văzut cîtă deosebire estetică e între tîrîiturile „omului-şarpe" şi „moara gigantică" a acrobatului pe rec1. Nu mai sînt aceleaşi mişcări rotunde-n linii, aceeaşi desfăşurare oaiecum leală a forţei omeneşti, aceeaşi încordare a muşchilor, care să satisfacă sufletul şi să mulţumească ochiul. E, dimpotrivă, un soi de scădere a însuşirilor omeneşti, un soi de lunecare, ele strecurare oarecum laşă, de muiare a muşchilor şi de frînturi a oaselor; e, în sfîrşit, ceva care duce la scăderea demnităţii fizice a omului, ceva care-1 scoboară pînă la reptilă. Cît e de vajnică lupta pentru trai, ca să se găsească printre oameni şi de acei care pentru siguranţa zilnicei pîini să-şi chinuiască astfel trupul, încă din cea mai fragedă copilărie, ca să izbutească mai tîrziu Ia trista perfecţiune de a-şt îndoi ciolanele muiate prin circuri, în aplauzele celora ce le admiră coborîtorul sport!,.. Or fi poate paradoxale toate aceste şi i-am ruga din suflet pe toţi „oamenii-şarpe" de prin circuri să ne ierte toate impresiile provocate de genul gimnasticii lor. Ei pot avea o mîngîiere; şi-n lumea morală, şi-n lumea caracterelor, sînt acrobaţi de forţă şi sînt „oameni-şerpi" cu mult sp atinge culmile: vulturii şi reptilele. Vai dc ochiul ce nu le poate discerne... 1 Bară fixl (germ.: Reck), (n. ed.}. LA VINĂTOAkK .. Lc văd în fiecare dimineaţă urcind drumul teilor de la Copou. Ce contrast izbitor între copilită şi guvernanta ei! Cea dintîi, un bobocel, n-aş putea spune floare: o fi avînd poate zece ani. Cu părul ei bălai, cu tenul ei alb ca de crin, cu mersul zglobiu, cu minutele ei veşnic în mişcare, cu veşnicul ei rîs ce răspîudeşte-n juru-i simfonic concert dc note argintii, ea pare simbolul curat, simbolul alb-roz al primăverii, prin care trece ca un fluture zburdalnic. Cealaltă, guvernanta, dimpotrivă: femeie-ntre două vîrstc, o fi avînd, poate, cincizeci de ani; naltă, slabă, cu părul uşor pudrat de cenuşa vremii, cu tenul bronzat şi oarecum boţit de uzul anilor, purtînd doar în zîmbetc şi-n priviri îndepărtate resturi de tinereţă, ea pare înnouratul simbol al toamnei, care-şi trece prin primăvara vastă poemul tristei sale înfăţişări. Copilita aleargă veşnic înainte, ţinînd în mină o prin-zătoare de fluturi si o cutie în care să-şi închidă prada; guvernanta rămîne veşnic înapoi, sprijiniudu-se-n cortelul roş, a cărui culoare e spălăcită de vremi, ca şi înfăţişarea celeia ce-1 poartă. Iata-le ajunse-n aleile cu flori ale grădinii. „Frăulein" se aşează ostenită pe-o bancă şi deschide o carte veche. Copilita aleargă şi rîde şi bate din palme, agitînd graţios prin aer micul ei voloc, obiect de mare plăcere pentru dînsa si de tortură grea pentru fluturaşii co se zbat cu disperare in mrejele albastre de mătasă mai întâi, şi mai apoi în cutia-inclu soare. Dar iată că un fluture deosebit cade-n cursă. E mai frumos şi mai mare decît ceilalţi. Ci soarta, care i-a hărăzit aceste distincţiuni, i-a hotărît şi clipe mai grele pe care să si le ispăşească. El atrage deosebita atenţie a micuţei vânătoare si devine astfel obiect de mai rafinate chinuri, care sporesc inconştienta plăcere a nevinovăţiei sale. „Frăulein" 1-a înfipt cu un bold in capul cutiei şi-n timp ce continuă să citească nepăsătoarc, fetiţa priveşte rîzînd spre cel chinuit. ...Şi „Frăulein" citeşte-namte... Şi copilita rîde-ntr-una... Şi fluturele se zbate mereu. . Urmăresc de departe tabloul şi străvăd în el oglindirea întregii noastre vieţi: nepăsare, cruzime inconştientă şi neînţeleasă suferinţă. Căci toţi, de-ndatâ ce ne naştem, pornim la aceeaşi firească şi universală vânătoare: unii ca sâ vînâm, iar alţii ca să fim vânaţi, —sau mai bine zis ca să vînăm şi să fim vinaţi în acelaşi timp. Flumraşul vînat va li fost şi cl vânător la rîndul lui; iar copilita vânătoare va fi şi ea vânată, pe cînd în juru-lc, lumea V-a privit ori lc va privi rostul cu aceeaşi nepăsare, ori cu aceeaşi nevinovată cruzime; şi aceeaşi neînţeleasă suferinţă a celui chinuit îşi va zbate în zadar inutilii săi fiori în faţa inconştienţei chinuitorului. ...Şi tot aşa le văd în fiecare dimineaţă, coborînd drumul teilor de la Copou. Ce contrast izbitor între copilită şi guvernanta ei! O toamnă veştedă şi-o primăvarâ-n floare... 122 NA. OL. Este poate cea mai banală formulă din chimia anorganica. E expresia care adnotează combinaţia sodiului, zis şi natriu, cu clorul. Din asociaţie rezultă clor ura dc sodiu, substanţa albă şi fină al căreia nume, de indată ce părăseşte laboratorul chimistului, intră-n lumea comună cu populara şi binecunoscuta dc toţi poreclă: sarea. Ci dacă rostul ei găseşte întrebuinţări nenumărate in chimia anorganică, în chimia organică socială e şi mai răspîndit: aici sarea străluceşte prin prezenţa ei şi se pune in evidenţă şi mai bătătoare la ochi cînd lipseşte. Bucătarul indcmînatic trebuie s-o întrebuinţeze cu prudenţă, căci. dacă nu-i nimereşte cîtimea mijlocie, supa e rea uri pentru că e prea sărată, ori pentru că nu-i sărată îndestul. O dată pornită din bucătărie in lumea largă, mobila şi capricioasă substanţă face fel de fel de farse măştilor de ambe sexe din bal-maseatul general. Ea s-amestecă în durerile noastre şi le dă materială manifestaţie în lacrimile limpezi din ochii care plîng. Ea s-amestecă şi-n veseliile noastre, risipindu-se prin glume cărora le poate juca aceleaşi feste ca şi supei bucătarului citat mai sus. Poeţii şi-o presară în versuri, muzicanţii în armonie şi pictorii în culori. Ea este floarea retoricului şi retorica florarului. De jocul ei şi bunul ei plac atîrnă arta fiecărui de a se face simpatic sau de a stărui antipatic, căci trebuie să ştie cineva sau mai bine zis să nimerească cu adresă exactă cantitatea de sare pe care trebuie să şi-o presarc-n vorbă ca şi-n tăcere, în mers şi-n gesturi şi-n mişcare, în sfîrşit, în tot ce face şi-n tot ce nu face. Unii rîd fără sare, iar cînd li se atrage atenţia, vrînd sâ dreagă lucrul, îl strică şi mai mult, topindu-şi hohotele într-un surîs şi mai far' de sare decît rîsnl de la început, căci cine ar putea zîmbi cu „lină ironie" cînd eleganta sare n-ar acorda zimbetului graţiile ei? Iar pentru că c vorba de graţii, cărei prea drăgălaşe doamne i s-ar putea spune drăgălaşă dacă i-ar lipsi universala clorurâ de sodiu clin tualeta fizicului şi a sufletescului ci ? Dar mai cu seamă în gazetărie, flexibila sare devine uneori ductilă; atunci ea străluceşte, străluceşte prin ... absenţa ei. Devin atunci coloanele spanacuri: iar antrefileurile cu pretenţii de beletristică, beltele. Asta ar fi o somaţie directă şi fiotârîtă pe care autoritara sare ar face-o gazetarului ce şi-a greşit menirea atrăgînd atenţia cititorilor că prin atitudinile sale culinare acesta ar putea avea mai mult talent să nu-şi greşească... supa de mai sus citată. Eu, unul . zic, date fiind raporturile strînse care există intre sare şi sufletul omenesc, câ psihologii subtili ar trebui să salute subtila substanţă cu denumirea de „bun-simţ" şi sâ roage cerul să presare cît mai multă peste nevolnicia noastră a tuturora. ...Şi tot aşa cutreierind pămîntul, alba şi fina pulbere se-nalţă cu aburi în senin şi cade apoi îndărăt în ploaie abundentă, ca si cum ar vrea să spele globul de tot noroiul ce acopere suprafaţa lui. O, de ar fi toţi cei care îmi sînt dragi măcar atîta de săraţi pe cît e picătura .... de ploaie ... 124 MOARTEA VULTURULUI Ochiul modern, mărit dc spaimă şi admiraţie, priveşte astăzi ca fascinat la gestul aviatorului Ganos. întîmplarea e atît de măreaţă, încît mai toate ziarele europene o relatează, fără să cu teze a o mai comenta, ca şi cum ziariştii ar avea intuiţia ră orice calificativ ■_- mai prejos de faptul în sine într-adevăr, iiecare cuvînt, fiecare silabă, fiecare literă din descrierea fulgerătorului episod pare o interjecţie de triumf pentru eroul care a zburat să-şi smulgă moartea din soare, întocmai ca Ioarul din legendă. Un zcpelin german plutea deasupra lagărului francez; plutea senin şi sigur; plana în abisul \ ast al atmosferei pe deasupra mijloacelor ile distrugere ale celor de jos, căci se înălţase mai sus dc bătaia proiectilelor omori ton re; iar de acolo, din viitoarea spaţiului, colosul aerian spiona mişcu-rile trupelor de pc pămîut. Pericolul, pentru armata franceză, părea cu neputinţă de evitat. Atunci Dumnezeu, întru salvarea patriei, -ună trompeta ceasului din urmă pentru Garros. Acesta -v urcă în aeroplanul său şi într-o clipă străbătu eternitatea gloriei şi a morţii, lată-1 pe vultur sus. cît mai sus; iată-l în apropierea uriaşului balon ; iată-1 la aceeaşi înălţime cu dînsiil, iată-1 urcat îti zbor cu mult deasupra lui. Dar vulturul deodată sc prefăcu în fulger şi aviatorul cu capul in jos sc repezi în sfere şi se înfipse cu mînia săgeţii lui Vulcan în sufletului monstrului- Astfel, balonul şi aeroplanul luară foc .şi se prăbuşiră la pămint, omorînd pe toţi navigatorii văzduhului împreună cu Garros. E ceva asemănător cu gestul lui Samson, care, sinulgînd stîlpii templului, prăbuşi zidirea asupra lui însuşi, atrăgind moartea asupră-şi ca să-şi ucidă şi duşmanii. Nu cunoaştem gest mai sublim în istoria războaielor lumii decît doar pc cel al unei umile santinele din antichitate, care, pusă de pază la trecerea unui riu, ca să nu fie văzută de armata duşmană şi să-i facă astfel cunoscut drumul dc trecere, preferă să sc cufunde în valuri şi să-şi găsească mai bine moartea prin înec de bună voie, decît să descopere, prin prezenţa ci, trecătoarca. Ci daca acesteia din urmă marele Victor Hugo i-a închinat o odă, desigur că eroul Garros şi-a răscumpărat prin moartea sa dreptul ca patria să-i ridice o nepieritoare statuă pe soclul căreia să se graveze cu litere de aur sonetul scris de Jose. Măria de HereMîa sub titlul La mort de l'Aigle: Qnaml 1' ai^le ;i d^passi Ies m-iges eternelles, A sa vastv envergute ii veut cliercheL" plus d' air Kt lc soleil plus proche eu un azur plus clair Pour erlirtuller 1' eclat dc -r s îiînmes prunellts II W eal^vt;. II aspire un torrent d' eîino. Toujours plus hant, culant son '"al traiiquille ct fier 11 monte vers 1'«rage oii t' attire 1' eclair; Jlais la foudre d'un coup a rompu ses deux ailcs. Avec un cri sinistre, il toumoie, emporte Par la trombe, el, crispt1, Lu\,int A' un trăit -.ubbmr. La Ibmms epaisc, il plouai au fulgurant nLîuic. 11 curcux qm pour ia Gloire au pour la "Liberte Daiit, 1' orgueil dc la force ct 1'ivresse du reve. Meurt ainsi d'nur mort cblouir,sante dubreve 1 Ce moarte poate fi într-adevăr mai sublimă şi mai vrednică de admiraţie şi ce jertfă a vieţii poate fi mai bine primită de cer dectt a celor care mor pentru lumină -i lil crtate!... 126 Din carnetul gazetarului FILOZOFIA Bl'DICĂ „Ruddhaiii saravam gaechami"1 într-o caldă zi dc mai, ziua marţi, la 2558 de la Kali-Yug după scripturi, sau la 543 ani înainte dc epoca creştină şi, după savanţii europeni, între 482—462, intra dc-a pururea în Nirvana senină înţeleptul dintre înţelepţi, fiul regelui Sidd-harta din neamul Gautama, principele Buddha Sakya-Muni. Spiritul său, încetul cu încetul, începu să se resoarbă în abisurile extazului suprem; orice cugetare şt, rînd pe rînd, orice noţiune sc stinseră; şi cu întîile licăriri ale aurorei, Budd-ha, omul, muri. Dar supraomeneasca lui înţelepciune străbătu limpede prin veacuri de veacuri, ca să lumineze încă şi astăzi calea cercetărilor şi a îndoielii omeneşti. Lua din pricinele care a contribuit mai mult la expansiunea înţelepciunii budice reiese din extrema ei mlădiere. Teism şi ateism, uniteism şî dualism, politeism şi panteism, fetişism şi animism, legea lui Gautama se pleacă la toate categoriile; ca legitimează toate formele şi se împacă cu toţi zeu şi cu toţi diavolii. Toate geniile, luminoase sau întunecate, toţi eroii, toate simbolurile, toate paradisurile şi toate infern u-rilc, toate purgatoriile pline de dclirii sau de terori, toate fiinţele şi toate stările şi lumile de pretutindeni intră în indulgenţa acestei profunde filozofii. 1 Spre liuda, ca-n spre stă pi nul meu, mă duc. 128 Iată pentru ce legea lui Buddha, departe, de a fi o religie in strictul înţeles al cuvîntului. e mai mult o doctrină filozofică şi etică, pe care s-a hultuit, in scurgerea timpului, un complet sistem de metafizică, care n-a prezentat nicicînd formele constitutive caracteristice oricărei alte religii. în simplicitatea ci, am putea zice negativă, cugetarea budică nu impune nici o dogmă şi nu cerc nici o credinţă; în infinit, ea nu concepe pe deasupra existenţei omului supremaţia nici unei fiinţe; şi, prin urmare, tot ce crede despre cădere, despre redempţiune, răsplată şi pedeapsă, e că toate vin din însăşi alcătuirea naturii omeneşti, excluzînd astfel obiectivitatea lor. Iată pentru ce cultul său, am putea zice, exclude rugăciunea, negînd revelaţiunea şi graţia divină, care nu au nici o putere spirituală, n-are a excomunica şi nici a pedepsi pe nimeni, şi nu dispune dc nici un instrument clc disciplină exterioară. Oricine se face vinovat de vreo gra\ă infracţiune la legea Ini Sakya-Muni riscă unica, dar poate cea mai teribilă răsplată : e socotit ca nemaifiind vrednic de-a avea milă de semenii săi. Cu aceste vederi generale, vom lua în studiu principiile dc bază ale înţelepciunii coborîtorului din Gautama şi vom păstra în discuţie concepţia budică despre dumnezeire, des-ehizînd întîiul capitol: Sunyata'1. Ideea de Dumnezeu în toate religiile, la vechi şi )a moderni, constă, în ultima analiză, intr-o fiinţă unică, pe deasupra si în afară de care şi fără dc care. fiu există nimic, şi care există prin ea însăşi ; o fiinţă infinită, extrem de imuabilă, exterioară şi superioară naturii, pe care a creat-o, si a creat-o din nimic, conştientă şi de bună voie, atotputernică, omniprezentă şi atotştiutoare, absolut perfectă şi incognoscibilă; toate atributele din această fiinţă sînt legate indisolubil între ele în aşa mod, încît, dacă unul singur ar fi dezlipit din „Tot" , celelalte n-ar mai preţui nimic. Nenumăratelor argumente întrebuinţate de cugetătorii vechi şi moderni pentru a zgudui această concepţie si care, într-adevăr, au zguduit-o pînă în temelie şi pentru veci li s-a răspuns totdeauna prin tăcere sau hohote de rîs — ultime dovezi de neputinţă —, prin mînie, injurii şi calomnie sau prin fier şi foc. 1 Spaţiul viii, Auguslm Chafco=r3u, La philoscpliie boudiiiqtt*. f — Mihai Codnuii. Seritri Voi. II, c. — 1453 129 Iată cîteva argumente a cărora substanţă o găsim în sîm-1 bure la filozofia budică, meditată fiind pînă în faldurile ei' cele mai adînci şi mai întunecate de cugetarea asupra omului nietzscheean, Buddha Sakya-Muni, ai căruia ochi de Bodhy 1 şatra văzură lucrurile pînă-n nevăzuta lor esenţă. 0 fiinţă absolut perfectă e aceea care n-are nimic de dorit. Dacă Dumnezeu are voinţă, doreşte. Deci: sau nu-i cu desăvârşire perfect, sau nu are voinţă. 0 fiinţă absolut perfectă e aceea căreia nu-i lipseşte nimic. Dacă Dumnezeu a simţit nevoia de a crea Natura, este că-i lipsea ceva. Deci: sau nu era cu desăvârşire perfect înainte de a fi creat Natura, şi a devenit de atunci şi pentru că a creat-o, şi atunci nu este imuabil şi depinde de ceva, sau n-a creat Natura. O fiinţa conştientă este aceea care a dobîndit noţiunea existenţei sale individuale prin constatarea unei relaţiuni între sine şi ceva exterior ei. Dacă Dumnezeu a creat Natura, el exista singur înainte de a o fi creat. Deci: sau că înainte de a fi creat Natura el nu era conştient şi a devenit în urmă, şi pentru că a creat-o, dar atunci nu e imuabil şi depinde de ceva, sau n-a creat Natura. Dacă Dumnezeu a creat Natura, sau i-a hotărît un sfîrşit, şi atunci, îndată ce ea va dispare, el va înceta să fie absolut perfect şi va înceta a fi conştient, adică nu e imuabil, sau a creat Natura nepieritoare, şi atunci persistenţa atribu-ţiunilor sale de perfecţiune absolută şi de conştientă este subordonată persistenţei unui lucru exterior sieşi, adică depinde de ceva. Dacă Dumnezeu a creat Natura, sau a cedat unei necesităţi, şi atunci nu este atotputernic şi există ceva superior lui, sau n-a cedat unei necesităţi, şi atunci poate voi ceva ce să nu fie necesar, ceea ce înseamnă că nu e absolut perfect. Se spune de un lucru că este exterior unui altuia cînd nu are nici un punct comun cu el. Dacă Dumnezeu este exterior Naturii, n-are nici un punct comun cu ea. Deci : sau nu este omniprezent, sau nu este exterior Naturii. Se spune de un lucru că este exterior unui altuia cînd acel alt lucru este exclus dintr-o anumită porţiune din spaţiu. Dacă Dumnezeu este exterior Naturii, există o anumită porţiune din spaţiu din care el este exclus. Deci: sau Dumnezeu nu este infinit, sau nu este exterior Naturii. Daca Dumnezeu a creat Natura: sau a creat-o mărginită >i atunci el însuşi este limitat de limitele acestei mărginiri, adică nu este infinit, sau a creat-o nemărginită, si atunci nu cate superior ei si, deci, nu este unic. Dacă Dumnezeu a creat Natura: sau că ea exista în cugetarea Iui înainte de a o fi creat, şi atunci: sau ar fi putut să nu-şi obiectiveze această cugetare, dar atunci poate avea cugetări nefolositoare, adică nu este absolut perfect, sau nu putea sâ nu-şi obiectiveze cugetarea, şi atunci există ceva superior lui; sau Natura nu exista în cugetarea sa, si atunci nu este atotştiutor. Dacă Dumnezeu a creat Natura din nimic : sau că acest nimic exista în cugetarea lui înainte de a fi creat-o, şi atunci însuşi Dumnezeu, prin această concepţiune a Neantului, are conştiinţa că există ceva în afară ele el şi de Natură şi conştiinţa că el însuşi şi Natura ar putea să nu existe, sau că acest nimic nu exista în cugetarea lui, şi atunci nu e atotştiutor. Se spune de un lucru că este incognoscibil atuncea cînd, cu toată imposibilitatea de a-1 concepe, i se poate demonstra existenţa, fără a i se putea demonstra inexistenţa sa. Dacă Dumnezeu este incognoscibil, trebuie să i se poată dovedi existenţa, fără a i se putea dovedi inexistenţa. Ori nu i se poate dovedi existenţa şi i se poate dovedi inexistenţa. Deci Dumnezeu nu este incognoscibil. Dacă fără Dumnezeu nu există nimic, trebuie sâ nu se poată explica nimic fără sprijinul existenţei sale. Dar se poate explica totul fără sprijinul acestei existenţe. Deci existenţa lui nu înseamnă nimic. Dacă Dumnezeu există : sau poate să nu fie aşa cum este, şi atunci nu este nici imuabil, nici absolut perfect, sau nu poate să nu fie aşa cum este, şi atunci există ceva superior lui. Şi, în sfîrşit, dacă Dumnezeu există: sau nu ar putea sâ nu existe, şi atunci există ceva superior lui, sau ar putea să nu existe, şi atunci existenţa Iui nu importă întru nimic: şi dacă n-ar exista, ar fi inutil să fie inventat. Acestea sînt categoriile pe care filozofii budişti le-au obiectat şi le obiectează teoriei existenţei lui Dumnezeu, categorii care, în totalitatea lor, sînt cuprinse în noţiunea destul de bizară, de altfel, panteism. 130 131 „Cine siie. se întreabă în rezumat conţinutul Iiig-—Vedei, de^unde a ţîşnit această creatură imensă şi dacă voinţa sa (de snpra Deusl a creat sau a rămas mută? Hi singur o ştie sau poate n-o ştie nici el" l. Supta Dcus, Hyper Theos, Para brahm nu este nici fiinţă, nici lucru, ci o stare2: starea absolută, una, infinită, necondiţionată, nedeterminată, unde tot a încetat a exista şi unde nimic nu există încă, dar care conţine în ea toate virtualităţîle. Pentru unii e Kala, Timpul, sau mai bine, absenţa de durată. Pentru alţii e Svabhavat, Spaţiul plin; pentru alţii e Sunyata, Spaţiu vid. Şi aceste două concepţii despre absenţa întinderii se confundă, pentru că sînt diametral opuse; ambele extremităţi ale diametrului însă cad pc aceeaşi linie: circumferinţa. Pentru alţii e Adjiva, adică starea de inconştienţă, prin opoziţie cu Djiva, starea de conştientă; sau Para-matma, spiritul total, prin opoziţie !a Djivatma, spiritul individual. Dar Djiva şi Djivatma sînt Brahma, Iar Brahma, el însuşi, nu e decît un semn algebric, cxprimînd o stare secundară şi dualistă: starea de p ol ari zaţ iun e a vidului, adică Sunyata, diferenţiat în cele două potenţialităţi ale sale: Purusha şi Prakriti, adică Activul şi Pasivul, Pozitivul şi Negativul, Masculinul şi Femininul, Durata şi întinderea, Impulsia sau Forţa centripetă si Repulsia sau FoTţa centrifugă, Energia şi Substanţa. Prin analogie, am putea spune; în teologic. Sunyata e Tatăl, Brahma e Verbul, Purusha, Sfintul Spirit (Siva), şi Prakriti, Fiul (Vishnu). în biologie, Sunyata ar fi Apa, în care a vibrat mişcarea primordială (Brahma), care ea insăşi înseamnă acţiunea energiei (Purusha) în sînul germenului protoplasmic (Prakriti). în chimie, Sunyata c substanţa ultimă, Brahma este inci-taţiunea care o face să se disocieze in acide (Purusha) şi în baze (Prakriti). în geometrie, Sunyata e centrul, iar Brahma este expansiunea manifestată prin revoluţiunea razei (Purusha) in cuprinsul cercului (Prakriti). 1 Citai de Chaboseau, op. cit. 5 Chaboseau. nota de la p. 115: E de insistat a sc şti că numele proprii in blozolule asiatice nu reprezintă nici Iunie, nici lucruri, ti ^lan. Circomferinţa cercului, viaţa protoplasmatică, fructul ;:condaţiunii lui Prakriti prin Purusha este Maia, adică natura, adică iluzia. Sunyata trăieşte o viaţă absolută, necondiţionată, care ...-te, pentru că nu există. Brahma trăieşte o viaţă născătoare, inmulţitoare, care a sfîrşit de a fi, dar care nu există iucă şi care împiedică pe Maia (natura) de a fi făcînd-o să existe. Maia e viaţa 1. ' Iată pentru ce Maia e iluzia. 132 De-un timp încoace ziarele noastre găzduiesc foarte dese disertaţii pro şi contra, relative la teoriile şi principiile de liberă cugetare. Discuţiile au pornit de la o broşură a d-lui profesor universitar doctor Thiron1, care, abjurînd de la orice revelaţii religioase, şi-a exprimat categorica dorinţă de a i se face numai ceremonii laice la înmormînfare. Cti acest prilej, d-1 doctor, nepâstrînd cîmpul strict indicat de-o lucrare pur ştiinţifică, a servit preoţimii oarecari supărăcioase adjective, ceea ce a dat „miniştrilor Domnului " prilej să-i răspundă pe acelaşi ton. Ţinem de la început să declarăm că rindurile ce urmează sînt cu totul lipsite de intenţia de a amesteca pe autorul lor in discuţie. Ele cată numai să limpezească pe cît le va sta în putmţă drepturile liberilor cugetători de a-şi propovădui ideile sub orice formă şi în orice chip, faţă cu însuşi criteriul logic, singurul către care trebuie să-şi raporte aceste drepturi şi faţă de care trebuie să le valorifice. Naşte, în acest scop, fireasca întrebare; Ce însamnă cugetare liberă? însamnă ea oare în chip exclusiv şi unilateral numai eliberarea cugetării de sub jugul instinctului religios care o apasă 1 Lste vor hi de Constantin Thiron, autor al lucrărilor Conjl/cttii inin ştiinţă şi religie, 1909, si Libera cugetart mcfii'Aâ hadiehană, 1910 (n. ed.). din veacuri peste veacuri, o apasă poate chiar din momentul rînd această cugetare există? Sau însamnă dreptul la libertatea cugetării chiar atunci cînd aceasta îşi clădeşte logica pe amăgitoare instincte şi pe himerice născociri? Dar şi într-un caz şi-ntr-altul, liberii-cugetători nu sînt logici cu ci înşişi cînd caută să-şi întindă libertatea cugetării lor pînă acolo încît să pună restricţii libertăţii de cugetare tuturor celora care cugetă altfel decît dînşii. Ştiinţificeşte ei ar trebui să se mărginească numai la faptul de-a-si formula şi justifica pe cît pot docrina făr' de alte constrîngeri morale, pentru minţile în care caută s-o sădească decît doar constrîngerea pe care o pune minţii noastre în cercetarea adevărului însăşi nevoia de adevăr. Dar adevărul acesta nu e ceva nici abstract, nici absolut, ci însuşi el e o creaţiune omenească ce atîrnă de cugetare, deci simţurile, deci instinctele omeneşti. Ceea ce este în sine şi deci în afară de cugetarea noastră nu este nici adevăr, nici minciună, c pur şi simplu alcătuirea numenală a elementelor, faţă de care nici confirmarea, nici tăgada noastră nu vor putea în veci nimic. Iar dacă, aşadar, curat ştiinţificeşte vorbind, nu-i pentru noi în lumea asta adevăr decît ceea ce ,,ne pare" că este adevăr, liber cată să rămînă fiecare a-şi clădi după „părere" categoriile care pentru el constituie adevărul şi pe care cugetarea sa tot prin simţuri îl absoarbe, fie că rădăcinile de absorbire şi-ar extrage seva din întunecatele adîncuri ale instinctului religios, fie că şt-ar extrage seva din şi mai întunecatele adîncuri ale logicii pur raţionale. Teişti şi ateişli, aşadar, sînt toţi deopotrivă liber-cuge-tători atuncea cînd convingerile lor nasc şi le trăiesc în creier si, deci, în simţuri, în chip organic, după legile din ale cărora sintetică economie naşte şi trăieşte în noi nevoia de adevăr şi măsurile putinţei de a ne-o satisface. în ceea ce priveşte pe autorul acestor rinduri, deşi devenit ateu, din necesităţi raţionale, ce pentru dînsul nu sufăr tăgadă, nu s-ar putea socoti niciodată liber-cugetâtor dacă ar simţi nevoia de a tăgădui celor ce cred cu convingere în religie şi revelaţiile ei libertatea de a crede şi de-a fi convinşi de credinţele lor. 135 Iar din momentul ce raţiunea oricărui libcr-cugetător încetează de-a mai ti stăpînă pe lutul care o naşte, adică din momentul morţii, îi rămine perfect egal faptul că neînsemnata cantitate dc ţărînă ar fi dusă la pretinsul locaş de veşnică odihnă, însoţită de „nazalul aleluia" care a făcut mîngîierea strămoşilor, sau de muta resignare a celor ce-ar crede că toată acea teatrală înscenare n-ar însemna nimic şi deci, ar fi de prisos. Dar chestia comportă cadre mult mai largi decît acele pe care i le îngăduie cadrul acestui articol [...]. ASUPRA RÎSULUt S-a scris asupra lui mult, foarte mult. în psihologie îşi are capitol special; logica îi face de multe ori distinse graţii cu subtilităţile ei fine, şi pînă şi metafizica îi acordă cîteodată binevoitoarea şi înalta ei atenţie. La filozofii şi poeţii de rasă a fost pururi dispreţuitoare armă împotriva amărăciunilor şi netrebniciilor vieţii. Au rîs Shakespearc şi Dante şi Voltaire ; au rîs pin' şi Musset şi Leopardi, Schopenhauer ridea, fără să vreie, si Nietzsche rîdea, fără să poată. El nu e numai darul omului, dar e şi apanajul zeilor; Olimpul tot răsună de hohotele lui sonore, care fac de multe ori pînă şi deliciile întunecatului Vulcan. El poate fi sarcasm amar, ori tăioasă ironie; e vesel şi duios pe buze de copil, timid în colţul gurii de fecioară, îndrăzneţ sub fulgii de mustaţă ai adolescentului şi sobru sub barba căruntă a experienţei bă-trîneţii. Gamele lui sînt însufleţite de-o nesfîrşită varietate; el e măreţ, întunecat şi rece, ori sprinten si glumeţ: rid demonii şi rid satirii. E hohot de clocotitoare revoltă şi de protestare pe buza lui Satan şi-i lacrimă fierbinte în ochiul sec de plîns al durerilor copleşitoare. Ceea ce e mai straniu însă e că spasmul acesta al inconştientului sau al conştiinţei —■ cum voiţi — încearcă uneori o gimnastică ciudata': el trece de la zei şi om Ia dobitoace; !J7 rid maimuţele şi cîinii; rid tigrii şi rid pisicele, rîd caii şi rid... măgarii. Ci dacă rîsul e omenesc unori pe figuri de dobitoace, e de multe ori dobitocesc pe mutre omeneşti. El e stupid atunci pe buza cretinilor şi e cretin pe buza stupizilor. Aceştia din urmă rid, rid mereu. Cînd n-au cum, se gîdilă ei înşişi in nas, ca să poate rîde. De se împiedică cineva pe drum, ei rîd; de-ntîlnesc vreo infirmitate, rîd. E afacere de deprindere uneori şi de educaţie. Rîd chelnerii de chelia vizitatorilor şi portarii de spital de chelbia ori pelada bolnavilor trecuţi prin ambulatoriu. E alteori afacere de răutate şi nevolnicie, căci dacă rîd catîrii, rîde şi invidia. Rîd de cei ajunşi cei ce nu pot ajunge; rîd totdeauna cei mici de cei mari. Aşa c risul ; freamăt universal, cu variaţii universale; crispaţiune de pc toate măştile; fabulă din fabula vieţii; el face uneori din măgar om, şi din om, măgar. El poate fi tot aşa de lesne sublim ca şi ridicol. El înalţă pe om pînă la zei... şi coboară pe zei pînă la oameni. El se ridică pururi din noroiul pămintesc spre pulbere de stele şi cade din slavă spre noroiul pămîntesc. Eu, unul, zic că rîsu-i muzica supremă din războiul vieţii: fanfară de triumf pentru cei ce împlîntă steagul pe redută şi imn alinător pentru cei ce mor prin şanţurile ei. Vai de cei ce nu-i înţeleg chemarea şi-i prostituiesc menirea, rîzînd cînd nu trebuie şi fără să ştie ele ce ! Mintea lor e tot atît de goală ca şi chelia celor siliţi să poarte perucă, pentru a-şi scuti auzul de stupiditatea rîsului chelnerilor de prin cafenea. LA ŞATRĂ Ieşirăm afară din oraş. Nu ştiu ce dor ascuns ne împingea spre larg, spre atmosfera mai leală, parcă, a cîmpurilor. în mai — luna rozelor — pentru ce oare nevoia, setea de neant e mai dureroasă prin farmecul ei decît oricînd?... Oh, blestemata lună! era aceeaşi ca-n vremea cînd sc pleca-nspre mine pe cînd dormeam, copil, în leagănul meu, cobin-du-mi ca poetului: „Vei iubi ceea ce iubesc şi mă iubeşte: apa, nourii, tăcerea şi noaptea; marea imensă, informă şi multiformă; locul unde nu vei fi şi fiinţa pe care n-o vei cunoaşte; florile monstruoase şi parfumurile aducătoare de delir."1 închisei ochii, dar o simţii învăluindn-mă ca o ploaie. Aş fi ucis-o !... Ce nevoie avea ea — otrăvitoarea — să reaprindă în mine nostalgia neexpîicabilă, aviditatea veşnic nemulţumită, nesăturata poftă de emoţii care mă urmăreşte pretutindeni! .Noaptea era splendidă! Prin tăcerea ei calmă, măreţia infinitului transpărea misterioasă şi aducătoare de linişte. O boare blonda învăluia dealurile din împrejurimi, şi totul acesta se reflecta cu văpăi de diamante în ochii Eetinei, tovarăşa senină a mulţumirii mele din noaptea aceea. închipuiţi-vă un pictor faţă cu ce vedeam eu, reprezentativă un tablou al peisajului aceluia cu linii clare, mişcătoare şi în 1 Baudelairc, Pelitţ poernis rn prost. 1Î9 acelaşi timp imobili-, uniforme şi ascimzînd sub aparenţa uniformităţii lor fUii de nuanţe infinite, un asemenea tablou ar răsturna, desigur. ..sistemul armoniilor", al căruia peisaj s-a născut cu secolul trecut. Omul nu sc mulţumeşte să se perfecţioneze pe dînsul; el vrea să dea naturii chiar dovezi de solicitudinea lui. aşa fel că a inventat nn principiu al artei, foarte puţin modest, pc care-1 samănâ pretutindeni şi care dă naturii iniţiativa frumosului, rezervind artistului dreptul dc a-1 corecta; şi această operaţie se cheamă a crea, a înfrumuseţa. A crea natura, a înfrumuseţa perfecţiunea, -— ce nostimadă!... Ideile morale şi intenţiunile psihologice ale pictorilor noştri sînt minunate, negreşit, dar fără cel mai mic raport cu arta şi poezia. Pictorul modern, cînd nu-şi făureşte opera după gustul gurilor-cască al cărora furnizor esle, generalizează, adică diformează, micşorează, întunecă, după temperamentul său personal, o-ntreagă serie de frumuseţi desăvîrşite, admirabile, care cu necesitate scapă convenţiunilor şi sînt îu afară de orice disciplină, îmi veţi răspunde poate că nu sînt legi de stabilit în materie dc frumos, plăceri şi emoţii; veţi avea dreptate, şi mă rentorc s-ascult vîntul care fredoneazâ-n plină lună aria neantului său. Nişte lumini din depărtare atrăgindu-ne, plecarăm spre ele şi dădurăm de-o şatră de ţigani, care îşi întinseseră satul lor ambulant la o margine de drum. Auzisem cindva minuni despre geniul muzical al ţiganilor, ceea ce mă făcu să caut a mă împrieteni cu ei, rugîndu-i, în urmă, să ne eînte cîte ceva. Rugămintea noastră fu, pentru moment, privită c-o nepăsă-toare tăcere; bărbaţi si femei întinşi pe pîntece în jurul tradiţionalului foc beau în linişte rachiul ce trimisesem să-1 cumpere pentru ei de la o circiumă de pc şosea. Deodată,o notă stranie, susţinută îndelung, ne făcu atenţi... O pauză urmă şi-un cîntec divin, larg şi sumbru, se dezvoltă cu majestate. Sunetele urcau, ondulau, se umflau, cu o curăţenie, cu o nobleţă incomparabilă de linii. Erau în cîntecul acela. — asemenea unor raze zdrobite de stele, cînd uimitoare, cînd sinistre —, amintiri de ruine, morminte, iubiri şi libertăţi pierdute; o nouă pauză... şi strofe de-o dulceaţă infinită izbucniră. Se recunoştea încă fraza principală, dar dezlipindu-se ca o floare de pe tulpină, sub miriade de note înaripate, de bu- chete de sunete uşoare, de lungi spirale dc fiorini transparente şi prismatice; ele şovăiau în ritmuri sincopate, pline de-ndo-ială şi emoţii, sau se avîntau deschise şi sigure îu note vii şi colorate... Şi vioarele deveneau din ce în ce mai aprinse şi mai îndrăzneţe. Ameţeala se lipea dc simţuri. Priveam ca-n extaz pe oamenii aceia, în picioare, cu plete sălbatice, aurite de lună, convinşi, stăpîni pe dînşii, încleştindu-si ca-n spasmuri pumnii pe vioare şi stringîndu-le frenetic la piept, ca şi cum ar fi voit sâ versc-n ele tot singele inimii lor. Urmăream mişcările arcuşurilor care biciuiau acrul cu foimule dc magic, şi mă simţeam apăsat, pierdut sub greutatea cîntecului aceluia. în neliniştea mea, aş fi vrut să înceteze torentul acela fantastic, cînd brusc, prinţr-o-ntorsătură ingenioasă, motivul dureros şi sombru se transformă într-o melodic graţioasă, minimală, prin poezia sunetelor ei, care se succedau repede si pe nesimţite, asemenea unor seîntei sonore. Totul se stînse-n curînd ; o vehemenţă sălbatică animă ultimele măsuri, şi ţiganii lcpădară arcuşurile. Dar le reluară-n-dată. ghicind în noi un auditoriu mişcat... ... Şi ceasurile treceau ; stele largi se aprindeau în toate unghiurile cerului; focul se învălui într-un vîrtcj dc fum... şi noi asculfam ... ascultam mereu povestea muzicii lor fermecate. Ei cîntau dc dragoste şi iară de dragoste,,, şi erau zîmbetc şilacrami sunetele lor... erau suspine dulci şi gemete de agonie, amestecate cu triluri de privighetoare şi şuierătură de viperă. Doruri vagi şi o tristeţă incurabilă-ţi cuprindea inima; se părea că din răni deschise picături calde de sînge cădeau una cîte una. Muzica-ncetâ, oamenii se culcară şi părăsirăm cîmpul. ducînd cu noi revelaţiunea unei arte cu ameţitoare concepţii de suflete pasionate şi primitive şi siguranţa că, după ce am ascultat acele largi melodii, asemenea oceanelor, acele accente de vlagă, asemenea unor copaci giganţi pierduţi prin păduri virgine, nu ne vom mai mulţumi niciodată cu lăculeţe mici prin care înoată peştişori netrebnici, nici cu boschete neînsemnate şi şterse, în care înfloresc paşnicele margarete,,. Trei lucruri caracterizează muzica ţiganilor: intervalele ei, străine armoniei europeneşti; ritmurile particulare rasei lor si înfiorările ei orientale. I4C 141 Muzicantul civilizat, uimit, începe prin a vedea notele falşe în muzica aceasta. Ar fi frumos, ar fi bine — zice el — darregidele] Vi, oamenii aceştia vor o reţetă pentru frumos, întocmai ca pentru... limonada purgativă; cînd singura lege a frumosului e sâ n-aibă nici o lege. Tovarăşa mea mergea alăturea de mine, şi-ncleştîndu-şi nervos mîna de braţul meu. lăsă dorurile ei vagi. spleen-ul sufletului său să se urce-ncet din suflet spre pleoape, topindu-se-n picături de lacrimi aprinse. — Curînd... frumoasa mea Betina, voi reintra în armonia universalei necunoştinţi: iţi vei mai aduce aminte oare atunci de noaptea aceea de mai, în care nişte beduini. Ia o margine de drum, treziră-n noi cu armonia incultă, dar plină de viaţă a dumnezeiescului lor har, regrete stinse, sentimente aproape uitate ... licăriri de raze pe care le credeam pentru veci pier-dufe-n întuneric !Cind, în viitor, alăturea de-un altul, vei asculta o armonie atît dc pe deasupra de pâmînt, aşa de supranaturală, îţi vei mai aduce aminte oare atunci de lacrimile ce-mi arseră odată mîna, sau vei sorbi de pe alte buze acelaşi parfum de primăvară, strîngînd la piept cu trupul unui altui aceeaşi himeră a iubirii pe care-n clipa muzicii aceleia de noapte ai înţeles prin instinct că n-o vei putea prinde pe pă-mînt şi ai plîns ... ai plîns fără să ştii de ce şi pentru cine... SCRTSOARE DESCHISĂ Doamnei X Lacrimi, ce descoperire tristă, doamnă... şi cît de dureros îmi frămînta sufletul boabele acele fierbinţi, expresii materializate a unor emoţii intense, a unei largi duioşii ce şi-a vibrat în van jalea, ca să mă facă să tresar, pe mine, cinicul întunecat, care şi-a pierdut credinţa-n sentimente, ca un ateu credinţa-n Dumnezeire. E drept, mi le-am smult din fundul sufletului strofele acele —negre de jale—şi le-am îmbrăcat într-o haină frumoasă şi sugestivă; simt eu bine. Parcă văd noaptea aceea de furtună cînd firmamentul delira-n trăsnete făr' de sfîrşit... ca să cred că-i noaptea Sabatului, noaptea ceasului din urmă! Stăteam singur c-un spleen nemărginit pe suflet... şi-n gemetele acele ale firii, mîndria de-a fi era ca stînsă-n mine... în mine, care, datorită unui râu lent, dar sigur rău, care nu iartă şi care mă sapă pe nesimţite si necontenit, m-am deprins a şti. gâsindu-mă veşnic faţă-n faţă cu moartea, cit preţ trebuie de pus pe cea mai netrebnică licărire de viaţă, atît de mîndră cu toate-aceste faţă cu nepăsarea de lut a materiei neconştiente. Moartea e suprema înjosire cu care inconştientul înfierează conştiinţa. Moartea e o insultă, doamnă, adusă majestăţii învingătoarei vieţi, şi cu atît mai mult omului, cea mai desăvîrşită expresie a majestăţii aceştia! 142 143 De cîte uri, în crize mai accentuate, n-am simţit scâ-pîndu-mi din corp acea scumpă licărire, acea bogată vibraţie de simţire—fie chiar dureroasă — care, c-un moment mai tîrziu, lipsindu-mi, m-aş fi găsit anwicat în rîndul pietrelor, în rîndul celor mai dezgustătoare murdării, pe lingă care trecem întoreîndu-ne capul cu dezgust şi-nvăluindu-le c-un suveran dispreţ. 0, în clipele acele am înţeles c-a nu fi, pentru cine-a sorbit otrava de miere a-mbătătoarei vieţi,, c o chinuitoare posibilitate. Hăul leopardian te-nvală să preţuieşti viaţa, doamnă: de-aeeea toţi cei răniţi de el privesc cu groază şi tremurînd braţele uscate şi hidoase ale morţii; cine ar îndrăzni să-mi spună că aceasta e o laşitate! la(ă-mă-' rătăcit in pline aiurări, ca să vă vorbesc df-lucruri triste şi dureroase, d-voastră, a cărei frunte n-aş vrea s-o văd nicicînd pălită dc nouri! Fiţi veselă, doamnă... trăiţi, sorbiţi viaţa cu lăcomie prin toţi porii corpului \ostru madonic şi nu lăsaţi nici umbra de tristeţâ în ochii aceia, mari şi negri, în care sănătatea scapără cu seîntei ameţitoare. Aceste voiam să vi le scriu din ziua cînd amicul D. mi-a spus că, citindu-vă cîteva versuri subscrise de mine, a surprins o îndrăzneaţă lacrimă răsărind din genele voastre catifelate şi şovăind încet de-a lungul feţei care mi-i atit dc scumpă. F. drept, am simţit o mulţumire largă, ştiind că versurile născute-n noaptea pe care v-am descris-o au avut dumnezeiescul noroc să vă impresioneze. Dar mulţumirea modestului artist s-a găsit întunecată de nemulţumirea omului care nu vrea să-ntristeze ceea ce slăveşte atît de mult. Citiţi lucruri vesele. Ceea ce am scris eu acolo era pentru oamenii asemene mie. Doliul e-al morţii, doamnă, şi florile sînt ale tinereţii. Iar cînd veţi auzi că palidul vostru poet, acel ce v-a stors cîndva o lacrimă, şi-a plătit tributul, to~ pindu-se-n Stil, ce dulce mi-ar fi să ştiu că nici urmă de regrete şi durere nu v-au înfiorat inima şi gîndul. î-H O clipă de tristeţă a dumneavoastră, doamnă, e o crimă pentru cel care ar provoca-o. Vă veţi ruga atunci pentru liniştea celui ce-n clipa aceasta îşi face un caz de conştiinţă de-a fi stîmit arsura unei lacrimi într-un ochi ce-ar trebui să rîdă mereu... mereu. Primiţi etc. K — Mi-hai Codreinu, Scritri Voi. II. c. — 145: TIMl'fT, „—Te-nşclpe tine, naivule visător, după cum am înşelat, înşel... şi voi înşela pe toată lumea. Sînt bătrîn, aşa de bătrîn, încît nu există unitate care să poată fi luata drept punct de comparaţie pentru măsurarea vrîstei mele, —infinitul? Dar El sînt, Eît... şi numai Eu sînt singura putere care trăieşte in ea însăşi şi prin ea. Datorită adîncimii propriei Mele firi, nu poţi pătrunde cu gindul în faptul existenţei Melc... şi datorită aceleiaşi adîncimi care Mu-ncape, cugetarea ta ia faptele drept păreri şi părerile drept fapte. în sînul meu totul se confundă, se amestecă, apare... dispare şi reapare iar, transformîndu-se în Spaţiu, care nu-i decît materializarea existenţei Mele, decît concretizarea abstracţiunii Eului meu. ...Şi-mi bat joc. de îndărătnicia cu care cugetarea ta îmi cearcă să-mi pătrundă adincimea: Abstractizîndu-mă. Mă strecor uşor prin încordarea spiritului Tău si Mă materializez în... tic-tacul ceasornicului care-ţi batc-n perete. Am trăit, trăiesc... şi voi trăi mereu — şi mor cu fiecare clipă — sînt Timpul, vrăjitor fără de odihnă, nepriceput de nimeni, după cum Eu însumi nu Mă pot pricepe. în afară de Mine, tu nu eşti. nu poţi fi sau, mai bine zis, eşti Nimic. Eu trăiesc în tine, corpul viu de azi, după cum voi trăi în tine, mortul de mine şi după cum am trăit ieri în formele din care ai apărut. Ştiinţă, Litere, Arte. Filozofic, —în toate sînt numai Eu, Eu numai,,, şi în afară ele Mine nu este, nu poate fi nimic Am răsturnat lumea, am risipit munţi şi-am secat ape, am zidit lumi noi, surpînd temelii îmbâtrînite. Am trăit şi am trecut prin toţi oamenii, cînd lor li se părea ca trăiesc si trec prin Mine... Iar în liniştea compactă din odaie, care te-ncinge acum c-o greutate de plumb, ţîrîir-c încet în urechile tale, de ţi sc pare că e un ţirîit de grier, \ara... "Şi viziunea Timpului, tremurîndu-mi o clipă incă-n ochi, îmi muri-n auz într-o ultimă si stinsă vibrare 146 Aforisme Bucuriile cele maî mari sînt acele care nc fac să plingem — întocmai cum durerile cele mai mari sînt cele care ne tac să rîdem; eu, unul, n-am cunoscut mai arzătoare lacrimă decît hohotul de rîs. Scriitorii mari cîştigă amici din admiraţie; iar scriitorii mici cîştigă admiratori din amiciţie. S-a spus totdeauna că moda e o nebunie; dar, pe alocuri, in secolul nostru nebunia e o modă. Dumnezeu a zis „Fiat lux"—şi luxul s-a iăcut. Poţi arde adevărul în foc, el renaşte ca Phoenixul din propria lui cenuşa. S-a zis că virtutea e suprema frumuseţe a femeii; eu cred că frumuseţea e suprema ei virtute. Nimic mai absurd ca-ntîmplarea: Byron a fost şchiop, Milton a fost orb şi Beethoven a fost surd, iar La Palisse auzea, vedea şi mergea foarte bine. Amorul e ca morfina: trebuie să-i creştem doza, ca să-i încercăm senzaţia dintîi. Gîsca a rămas tot gîscă, deşi, zice-se, străbunele sale au salvat Capitoliul. 148 Cînd nu mai poţi vedea cu ochii. începi sâ „vezi" cu nasul şi cu urechile; iar cînd nu mai poţi auzi cu urechile, începi să „auzi" cu ochii. Dintre dispoziţiile sufleteşti, cea mai duioasă îmi pare ironia şi cea mai ironică duioşia. Mi se pare că George Sand a iubit pe Musset pentru că făcea muzică în poezie şi pe Chopin pentru că făcea poezie în muzică. Lumina ne-a fost dată ca sa vedem mai bine... întunericul, Veneţienii se uitau la caii lordului Bvron cu aceeaşi curiozitate cu care caii lordului se uitau îa veneţieni. Inteligenţa, în sensul comun al cuvîntului, n-are nimic comun cu talentul. Poţi fi pictor, muzicant ori poet bun, fără să fii inteligent, întocmai cum poţi fi inteligent, fără să fii poet, muzicant ori pictor. Cu cît e mai negru corbul, cu atît face mai albă zăpada pe care s-aşează- Dacă albina ar şti pentru ce face miere, poate că n-ar face-o aşa dc dulce. Travaliul intelectual al gazetarului de profesie e mai mate decît al scriitorului, chiar atunci cînd acesta din urmă ne dă creaţiuni geniale. Dacă mai vrei sâ ai prieteni, nu căuta mai totdeauna să ştii ce spun interlocutorii tăi despre tine după ce-ai plecat din mijlocul lor. 149 Impresiile audith c. în materie de frumos, stăpînesc mai curînd sufletul decît impresiile vizuale, de aceea muzica stăpîncşte mai lesne sufletul decît pictura. Cînd plouă în suflet, nu-i niciodată senin afară, iar cînd e senin în .-uflet, nu plouă afară niciodată. Dumnezeu e-te cea mai josnică născocire a-nehipuirii omeneşti; el s-a născut din nc\'oia omului de-a sc umili faţă de sine însuşi şi este cea mai desăvîrşită expresie a egoismului şi a laşităţii firii noastre. Conştient faţă de slăbiciunea saşi cuprins de frică faţă de dînsa, omul a simţit nevoia să şi-o aservească unei ficţiuni care să i-o sprijine. Asta e şi egoism, şi laşitate, şi umilinţă. Cine iubeşte prea mult începe că urască curînd ceea ce iubeşte. însuşirea esenţiala a luminii este de-a face... umbră. Cine nu mai poate să rîdâ nu mai poate nici să plîngă. E o vreme cînd ne-mbâlăm cîteodatâ, cînd bem; mai tîrziu bem citeodată, ca să ne-mbătăm. Cei ce sînt prea bătrîni în tinereţă prea întineresc la bâtrinefâ. în toate timpurile şi pretutindeni, Minciuna a umblat goală prin paradisul Adevărului, iar Adevărul a umblat gol prin iadul Minciunii. Milostivii spun: Cine dă săracilor, împrumută pe Dumnezeu. Ciudaiâ milostenie: să faci camătă pînă şi cu Dumnezeu ! Prefer un om rău care se cunoaşte unuia bun care nu ştie ce-i cu el. Dacă boul aT şti mai bine ce are de făcut cu coarnele .sale, n-ar trage la jug. Ne temem de moarte, cu toate că murim în fiecare clipă din viaţa noastră. în fiece trandafir înfloreşte toată primăvara. Fiecare imagine poetică corespunde unui ritm sufletesc, dar fiecare ritm sufletesc nu corespunde unei imagini poetice. Dacă simbolismul şi-ar da mai bine seamă de acest adevăr psiho-fiziologic, ar renunţa poate la multe din nebulozităţile i itmo-imaginative. O femeie rea înşalâ pc soţul său legitim cu amantul ei şi pe amantul ei cu soţul legitim. Versul este necesar poeziei, pentru că versul este muzică ~i pentru că muzica vibrează în poezie. întocmai după cum poezia vibrează-n muzică. Pentru unii oameni umilinţa este o înălţare, întocmai după cum pentru alţii înălţarea este o umilinţă. Stelele ne par stele pentru că le vedem de departe; dacă le-am \edea de-aproape, ar fi noroi. Ca să cucereşti femeia, de multe ori trebuie să ai aparenţa că eşti cucerit de ea. Presurăm flori pe morminte nu pentru cei ce se odihnesc în fundul lor, ci pentru odihna sufletului nostru. Cine-şi cugetă prea mult sentimentele s/îrşeşte prin a-şi sentimentaliza cugetările. Unii tac din înţelepciune, alţii tac din prostie; ori.şicum, tăcerea lor vorbeşte. Omul elegant sufleteşte îşi piaptănă totdeauna... expresiile. Femeile, chiar cînd nu se uitâ-n oglindă, o au totdeauna-n fata lor. Cu cît poate cineva să plîngă mai lesne, cu atît e mai nesimţitor. Cultura c ca o lampă cu care am intra într-un labirint: mica lumină ce ne-o dă în juru-ne nu face decît să ne arate cît c de mare întunericul clădirii întregi. Zadarnic citeşte orice acel care citeşte numai cu ochii cele ce citeşte. Cum e oare mai corect si mai adevărat să spunem: privighetoarea cîntâ-n nopţile de primăvară, ori nopţile de primăvară cîntă-n privighetoare? Filozofia caută adevărul, dar desigur ca Adevărul fuge de prea multă filozofie. Cereţi gazetarilor să scrie multe, nu le cereţi însă sâ spună mult în ceea ce-au scris. Făţărnicia are o mare calitate: este totdeauna foarte... politicoasă. Durerea e o facultate a oricărei energii vitale, întocmai cum căldura e o facultate a luminii. Orice virtute îşi are viciile ei şi orice viciu îşi are virtuţile sate. Faci cinste cui întinzi mîna ta cinstită. Cine bea ca să uite multe ajunge sâ uite câ bea mult. Dacă oglinda ar reflecta sufletul cum reflectează trupul, de multă vreme omul s-ar fi lipsit de această periculoasă invenţie. Pazeste-te de amicii care se jură că te iubesc pe tine mai mult decît se iubesc pe dînşii. 152 în orice amurg suride-o auroră şi-n orice auroră suspină un amurg. Modestia este o calitate care de multe ori are defectul de a fi prea naivă; iar naivitatea este un defect care arc dc multe ori calitatea de-a fi prea modestă. Femeia care se plinge dc bărbatul său, chiar dacă nu-1 înşală încă, poartă pe amant în virtualităţile ei sufleteşti. Cele mai adeseori, ca să urci treptele sociale, trebuie sâ-ri cobori sufletul. t'n zîmbet poate fi şi floare, dar şi spini. Invenţia tiparului a pus în circulaţie mult mai multe prostii decît lucruri de valoare. Oamenii cu adevărat de spirit glumesc mult mai mult pe propria lor socoteală, decît pe socoteala altora. Bătrîneţea raţionează, pentru că nu mai poate... visa* Dacă prostia e nesuferită cînd tace, e şi mai nesuferită cind... vorbeşte. Dumnezeu este cea mai înaltă şi mai desăvîrşită expresie a egoismului nostru. Timpul, — sîntem noi. Daca n-ar fi egoismul, n-ar mai fi nici mila. Demnităţile sociale nici nu înalţă, nici nu coboară pe om faţă de el însuşi; ele nu fac decît să-1 ridice în chip amăgitor deasupra celorlalţi. Nu cele ce scriu poeţii sînt poezie, ci ritmul sufletesc din care izvorăsc cele scrise de dînşii şi pe care izbutesc să-l facă să vibreze-n alţii. 153 Dacă n-ar fi fost odată nevoie dc Dumnezeu, oamenii nu l-ar fi inventat; iar dacă nu l-ar fi inventat atunci, poate că astăzi n-ar mai li fost nevoie dc dînsul. Logica satisface totdeauna cugetarea, dar n-o luminează niciodată pe deplin. Multă vreme dumnezeul meu a fost Prietenia; mei o mirare, deci, c-am devenit astăzi cu totul ateu. Se pare că timpul zboară către viitor şi el nu face decît sî zboare ^pre trecut. A fi om cu voinţa înseamnă a nu putea voi decît ceea ce într-ade\ăr poţi să-ndeplineşti. Cel mai bun judecător este acel care n-a cutezat să judece pe nimeni niciodată. Pa lima nu adoarme raţiunea, dar o stăpineşte. Sîntem cu toţii nobili cu blazon comun: o coadă de gorilă. Sînt căsnicii din care a pierit iubirea pentru că soţii se cunosc prea bine intre ei; şi sînt căsnicii din care a pierit iubirea pentru că soţii nu se cunosc destul de bine. Credem foarte uşor ceea ce ne convine să fie, aşa cum credem şi ne-ndoim adese de cele ce sînt, cînd ele nu sînt aşa cum am dori sâ fie. Poeţii sînt ca şerpii: se urcă pe-nălţimi ameţitoare, de-i n-au aripi. Durerea fizică nu poate produce dureri morale; dar durerea morală produce uneori dureri fizice. Dumnezeu a fost creat din nevoia, omului de a se umili şi a se prosterna faţă de el însuşi. r ■ Dacă toamna n-ar usca frunzele, oare primăvara le-ar I putea înverzi? Lacrima e tot atît dc limpede şi curată fie c-o produce bucuria, fie c-o produce suferinţa. In orice iubne e-un sîmbure dc ură mnmştkntă, care nu iartă individualităţii noastre aservirea oi unei individualităţi străine. Dacă tot omul, după Aristot, este un animal politic, nu însamnă că tot politicianul este om. Viaţa noastră e un simplu carnaval, în care n-au ce căuta cei ce nu ştiu purta mască. Cu cît trăim mai mult in noi înşine, cu atît ne simţim mai străini faţă de ceilalţi; şi cu cît trăim mai mult în mijlocul celorlalţi, cu atît ne simţim mai străini faţă de noi înşine. Înţelepciunea e o femeie uşoară: ea cochetează-n acelaşi timp şi cu gîndul, şi cu sufletul nostru, şi-nşală pururi în chip reciproc pe unul cu celălalt. Dacă omul s-ar putea face din nou gorilă, i-ar fi ruşine c-a fost odată... om. Sintem fericiţi că trăim numai atunci cînd... uităm că trăim. Socotim adese că inima ne face să suferim, pc cîtă vreme, de fapt, noi facem să sufere biata inimă. Altruismul izvorăşte din egoism, întocmai ca lumina soarelui din genunea umbrei. în iubire, ca şi-n ură, o parte din sufletul nosiru scapă neatins; egoismul are grijă să ni-1 păstreze pentru noi înşine. 154 Toţi oamenii fug clupă noroc, clar nu-1 găsesc niciodată, pentru că-1 caută-naintea lor, pe cîtă vreme el e în urmă. Unele femei sînt cinstite pentru că-s proaste, altele sînt proaste pentru că-s cinstite; iar la cele cu adevărat inteligente, inteligenţa n-are nimic comun cu cinstea lor. Ura se preface rareori în iubire, dar iubirea se preface deseori în ură. S-a spus că iubirea cea din urmă ne parc totdeauna cea diutîi; asta din pricină că iubirea cea dinţii ne pare totdeauna şi cea din urmă. Un sfat: nu da niciodată sfaturi. Toate bogăţiile se pierd cu vremea, pînă şi cele sufleteşti. Dumnezeu a făcut pe om in ziua a şasea, iar a şaptea zi s-a odihnit. Ce bine era de se odihnea în a şasea zi!... Sînt oameni care, spălîndu-se pe obraz, îşi murdăresc mîinile. Un fumător mi se plîngea că risipeşte bani pe" fum; aş fi foarte curios sâ ştiu cine-i risipeşte pe altceva. Se spune că omului i-a fost dat cuvîntul ca să spună ■ce gîndeşte; eu cred, dimpotrivă, că i-a fost dat ca să-şi ascundă gîndurile. Scriitorii cei mai iluştri au fost totdeauna acei care au scris... printre rânduri. Nu exista fond fără formă; căci adevăratul fond presupune o formă aleasă care să-I şi încapă şi să fie adecvată miezului său. Omul e zidit din acelaşi lut care se tîrăşte în şarpe şi zboară în vultur. 456 Toate adevărurile sînt legi, dar nu toate legile sînt adevăruri. Cine-ncetează de-a visa nu mai e artist. Cînd te duci în lume, lasă-ţi visurile acasă. Oricît de urît ar fi adevărul, tot e mai frumos decît cea mai frumoasă minciună. Cînd măgaru-i critic, privighetoarea cîntă prost. Cît timp Dumnezeu va trona în paradisul pe care i 1-a creat omul, atîta timp omul va trece drept gonit din paradisul pe care crede că i 1-a creat Dumnezeu. De multe ori lipsa de încredere pe care o ai în cinstea celorlalţi izvorăşte din îndoiala pe care o ai de propria ta cinste. Dracul fuge de tămîie, dar adeseori în urma lui rămîne... popa. Singura mea rugăciune; plecu-mi, Doamne, sufletul spre tine, ajută-mă să-mi pot pleca şi gîndul. De multe ori, vrînd să ne ridicăm deasupra altora, ne coborîm sub noi înşine. Nu cere prea multe de la viaţă, dacă nu vrai să cunoşti cît de puţine poate ea să-ţi deie. Dacă e-adevărat că Satan rîde-ntr-una, cît de mult trebuie să plîngă Dumnezeu că a făcut lumea. De vreme ce consimţi sâ trăieşti, nu te mai plînge-n deşert de toate murdăriile vieţii. Cel ce-şi cintăreşte sacrificiile e ca şi cum nu le-a făcut, în orişice iubire ne iubim pe noi. 157 E mai nepoliticos să ieşi în lume (ără cravată decît fără cinste. Cel care face o nedreptate în primul loc se nedreptăţeste-n ea pe sine. Muzica c-te poezia sufletului şi sufletul poeziei. Sînt unii oameni care cugetă cu simţirea si simţesc cu cugetarea. Englezii merg ineet chiar cînd sc grăbesc, iar italienii se grăbesc chiar cînd merg încet. Oare cîţi din cei însuraţi s-ar mai însura a doua oară cu nevasta lor dintîi? Nici eu nu stau în centrul Univcr-nlui, nici centrul Universului nu siă-n mine. Pentru cîte mii de zei. La cei vechi nici un ateu: Astăzi cîte mii de-atei Pentr-un singur Dumnezeu. Bunii l-simţ poate înlocui cîteodata inteligenţa, dar inteligenţa nu poate să-nlocuiască niciodată bunul-simţ. Cînd minciuna a venit întîi şi-ntîi pe pămînt, a prinzît c-un gazetar şi-a fost poftită în gazdă la un avocat. Poeţii sînt ca primăvara; ei produc numai flori, dar n-au virtutea practică de-a produce roade. Femeile care se uită prea mult pe fereastră ţin deschisă u;a căsniciei lor. Istoria filozofiei e istoria sportului cugetării omeneşti. în fiecare din noi sînt cel puţin trei alţii: unul care se agită; un al doilea care îl controlează şi-1 analizează pe cel dintîi; şi-im al treilea care-i priveşte c-o rece curiozitate pe ambii. I5S Din cărbune poţi scoate diamant; dar din diamant cărbune, niciodată. Surîsul lui Yoltaire planează peste lumea nouă cu aceleaşi sarcasm cu care surîsul Sfinxului planează peste lumea v eche. Miner va s-a născut din creierul lui Jupiter într-o zi cînd îl durea capul: asta înseamnă că dacă n-ar fi fost suferinţa, nu era nevoie de înţelepciune. Lumea nu-i nici trecătoare, nici eternă decît în raport cu existenţa noastră. Viaţa nu-i nici tragedie, nici comedie, ci mai curînd o farsă bufă, de vreme cc tragedia ei ne face dc multe ori să rîdem şi comedia ne face să plîngem de multe ori. Nevoia de adevăr şi de frumos e tăria omului faţă de celelalte animale, dar şi slăbiciunea lui iată de dînsclc. Nu poate înainta cu folos decît acel care ştie la ce să. . sc oprească. A cîştigă timp este virtutea oamenilor; a pierde timp e.ste virtutea zeilor. TRADUCERI B a u d e I a i r i MOKMÎN'TCL UXl'I POET BLESTEMAT lJacă-ntr-o noapte grea şi sumbră Milos creştin s-o indura, Sub dârmături cu veche umbră, Faimosul trup a-ţi îngropa, în ceasu-n care casta strajă A stelelor va aţipi. Paingănii şi-or ţese mreajă Şi-al viperelor cuib va fi; Peste-osînditul cap, sărmanul, De-atunci vei asculta tot amil Cum urlă lupii plingător. Şi vrăjitoare flămînzite, Moşnegi cu desfătări smintite Şi hoţi, cu negrul sfat al lor. HOITUL Comoara mea, ţii minte frumoasa zi de vară în care-un hoit netrebnic am văzut? La marginea şoselii, pe strîmbul drum de ţară, Dospea pe patu-i de prundiş bătut. Cu pulpele deschise în lubrică postură, Fierbea de-nveninate stricăciuni Şi cu cinism, agale, căsca peste măsură Un pîntec plin de exalaţiuni. Putreziciunea asta se răscocea la soare Şi fermenta sub razele-i de foc, Ca însutit să-ntoarcă naturii roditoare Aceea ce-ntrunise la un loc. ...Şi Slava la scheletul superb privea cereşte Cum se deschide-asemeni unei flori; Tu însă, de tăria miasmelor, fireşte, Te clâtinai cu paşi şovăitori... Cald, putredului pîntec îi zbîrnîia prohodul Un roi cleios de muşte, pe cînd mii De larve unsuroase îşi prelungeau norodul De-a lungul zdrenţelor aceste vii. i Şi totul, ca şi valul, căzînd, ureînd cu vlagă, Zvîcnea cu forfotcli de furnicar, De s-ar fi zis că trupul, c-o-nfiorarc vagă, ■\Iultiplicîndu-se, trăieşte iar. Suna-n această lume o muzică ciudată, Ca vîntul sau ca undele pe rîu, Ori ca vînturătoarea cea ritmic agitată, Cînd vîntură vînturătorul grîu. Acele forme şterse păreau un vis acuma, O schiţă ce-n uitare-a lîncezit Pe pînză, iar artistul din amintire numa Ar izbuti s-o duca la sfîrşit. Ascunsă de-o movilă, stînd, o căţea fricoasă, Al cărei prînz, trecînd, I-am tulburat, Pîndea cu lăcomie o clipă priincioasă Să-nhaţe iar bucata ce-a lăsat. — Vei fi asemeni totuşi cu-această murdărie, Un mucegai oribil ca şi ea, Tu, soare-al firii mele şi steaua mea zglobie, Tu, îngerul şi pasiunea mea. Da, scump buchet de graţii, aşa vei fi odată, Cînd după moarte te vor prohodi, Apoi sub ierburi grase şi flori vei fi-ngropată Şi printre oase-n fund vei putrezi. Atuncea, frumuseţă, zi viermilor din tină, Cînd te-or sorbi cu sărutarea lor, Că am păstrat neatinse esenţa cea divină Şi forma descompusului amor. STRIGOIUL MOARTEA SĂRACILOR Vecîea-vci, din paru-ţi culcată, Cu umbrele nopţii deodată, Cum vine tăcut, singuratic, Un înger cu ochiul sălbatic... Şi-aluncea simţi-vei... tu... bruna Că buze mai reci decît luna, Săruturi de şerpi, ce-ar urca, Pe margini de gropi îţi vor da!.. Lumină venită-n Eter Găsi-va şi locu-mi stingher... Şi rece pîn' seara va fi... Cum alţii, prin dragoste, cată Domni peste viaţa ta toată.— Prin spaimă eu voi a domni!... în moarte, consolare: aprinde-a vieţii pară Şi-i este scopul unic!... atît putem spera, E singurul narcotic ce poate îmbăta Dînd inimii putere din zori şi pînă-n sară!... Lunina-i vibratoare spre negrul nostru cer, Hrin gheaţă şi furtună, zăpadă, străluceşte; E hanul ce prin neguri săracul îl zăreşte Unde-o putea să doarmă, scutit de foame, ger? E îngerul magnetic ce-aruncă-n sînuri reci Extatieile visuri a somnului de veci Şi-n faţă aşternutul celor sărmani şi goi!... Ea zeilor mîndrie; iar celor care n-au Li-i patrie şi pungă: prin poarta ei, îşi iau Avînt spre larg... spre ceruri necunoscute, noi!... 166 167 PRĂPASTIA ALBATROSUL Pascal şi-avea abisul ce se-nvîrtea cu dinsul. Vai, un abis e totul: mişcarea şi cuvîntul, Dorinţi şi visuri! Spaimă, mă faci sâ cred că vîntul Ades rîdică păru-mi, zbătîndu-se printr-însul!... în sus şi-n jos, oriunde, pustiul, adîncimea Şi groaznica-ncbisoare a spaţiului mut! în toate-a mele visuri, fantome de temut Se zbat, de cum se-ntinde cu noaptea-Ntunecimca !..- Mă tem de somn: e-o groapă de grozăvii, te duce Pe drumuri vagi... şi-ţi joacă în ochi numai năiuce! Prin orişice fereastră văd numai nesfirşit. Şi-n gîndurile mele se zbat furtune vii. Ca să rîvnesc neantul; ce groaznic e să ştii Că nu poţi fi vreodată nimic în Infinit!... Adese marinarii ca să petreacă doară, Prind albatroşi, tovarăşi de drum nepăsători Ce urmăresc din sfere corabia uşoară, Alunecînd pe-ntinsul amarelor vîltori. Abia i-au dus pe punte: Aripele-i apasă Şi regii din azuru-i, timizi, stîngaci şi grei, Ca nişte vîsle albe şi mari în jos le lasă Să se tîrască jalnic alăturea de ei. Frumosul care-n slavă îşi leagănă aripa, Acum, urît şi comic, nevolnic va umbla; Glumind, vreunul pliscul i-1 sîcîie cu pipa, Ori şhiopătînd, imită infirmul ce zbura. Poetul e asemeni cu prinţul înălţimii, De-şi rîde de furtună şi are-un zbor ceresc, Pe sol exilu-i este batjocura mulţimii Căci uriaşe-aripi în mers îl stingheresc. 168 169 REVERSIBILITATE Scump înger, plin de raze, noroc >î bucurie, David murind, viaţă ar fi vrut să-i dai Cu emanaţiunea din trupul tău de rai; Eu însă numai ruga implor să mi-o dai mic. Scump înger, plin de raze, noroc şi bucurie. Cunoaşteţi, vesel înger, neliniştea cumplită, Urî tul, remuşcarea, ruşinea, spaima, cînd în nopţi apăsătoare simt inima gemînd, Strivită ca hîrtia ce-o zvîrii mototolită? Cunoaşteţi, vesel înger, neliniştea cumplită? Cunoaşteţi oare, înger de bunătate, ura Cu pumni crispaţi în umbră şi plînsul veninos, Cînd goarna răzbunării îşi sună furtunos Chemarea infernală, spre-a ne robi făptura^ Cunoaşteţi oare, înger de bunătate, ura? Ştiţi frigurile, înger sclipind de sănătate, Cînd cei ce-şi duc exilul într-un spital de veci, Picioarele tîrîndu-şi pe lingă ziduri reci, Cerşesc un strop de soare cu buze tremurate? Ştiţi frigurile, înger sclipind de sănătate? Frumos şi tinăr înger, v-a-nfricoşat declinul Şi cutele uzurii şi-acel hidos moment, Cînd vezi mocnind oroarea dc blînd devotament în ochi ce vreme lungă ne-au dat să bem veninul? Frumos şi tînăr înger, v-a-nfricoşat declinul? J. Richepin MARTIRA iot le df, mintă flajimeola {lmndu-i ami?idonă miinile lui Johannes): De mîinile-amîndouă te lasă strîns. Precum A lui Isus picioare scăldatu-le-a în drum Frumoasa Magdalenă, cu pletele-i, aşa Să scald a tale braţe cu părul meu aş vrea. f'Desplehndu-iâ ) Oh, lasă-mă, iubite, te rog, aibi milă-acu... Şi-apoi... ce Magdalenă in alte vremi făcu N-ai drept să nu-mi dai voie să fac şi eu. (învăîindu-l cu pârul ) Răspunde, Şuviţele aceste plăcute-ţi par? JuiiANN'KS (foarte tulburat): Pătrunde Ca un fior de gheaţă, prin mîini, răcoarea lor. Iar gîtul şi cu fruntea îmi ard ca un cuptor... Privirea mi se stinge si pieptu-mi arde...da (si mai tulburai) Nu te uita la mine. Cînd mă priveşti aşa, O stranie căldură tot sîngele mi-alintă. ilammeola (care a cules de pe marginea unui vas o frunză de. mintă pe care-o ţine în dinţi si îtringind pe Joiiannes din ce în ce mai tare, pînă la finele cupletului, delaohltă cochetă, dezmierdătoare, dureroasă şi pasionantă): Pe buza-mi de -ai culege aceste foi de mintă. Sălbateca ta sete ce-ţi elocoteşte-n sînge S-ar stîngc... şi căldura din trupul tău s-ar stinge, Pe buza-mi de-ai culege aceste foi de mintă... Ci lasă dar a clipei himeră să ne mintă, Fii bun şi pentru mine, atît doar... un moment, Căci răul ce ne arde s-ar stinge cald şi lent, Pe buza-mi de-ai culege aceste foi de mintă... O legănata lene prin trupul meu s-alintă Şi sufăr ca şi tine... acelaşi dor mă soarbe; Ai stîngc şi-ale mele avîntnrî toate oarbe. Căci de aceste friguri scăpa-vom amîndoi, Pe buza-mi de-ai culege, de mintă, aceste foi!... Nota1: „Unul din rulurile in care d-na Pruteanu izbuteşte mai cu deosebire să subjuge spectatorii, este Flammeola din piesa Martira, admirabila prelucrare a d-lui M. Codrcanu, după Jean Richepin. Redăm aici scena Foilor de mintă din act. iv, in care armonia versurilor poetului a fost îmbinată în chip măiestrit cu jocul desăvirşit al artistei". 1 Cf. Teatrul, T.9, 16 decembrie 1912, p.4 (n. ed.). 172 C o p p e e K ciraoiid K o s t a n d AMINTIRI CYRANO DE BERGERAC - L0ME11IL EUCHC IN S u'Tr. I\ verslui - Odinioară... riul curgea cu ape clare Prin sat la noi, şi-n vadu-i, acuma murdărit, Noi pescuiam pe-atuncea, cu ochiul odihnit Pe cîmpeneşti tablouri. Ce mult de-atunci îmi pare! Cinam ades acolo: La circiuma din /.are Era şi untul rînced şi vinul oţetit. Dar nc-mbăta parfumul dulceag de fîti cosit, Cînd lopătam in valuri, pe-a nopţilor răcoare. Ce amintiri, şi vremea cum fuge! Uite: Parcă Zăresc şi-acuma încă reflexele din barcă. Pe cînd cernea apusul rubinii diafani. — Amici, întindeţi pînza şi duceţi-mă iară Pe apa adormită în liniştea de sară, Ca să mă-ntorc o clipă la douăzeci de ani... Româneşte rtr MLHAL CODREAN l. 174 NOTA TRADUCĂTORULUI. M-am servit dc ediţia franceză: Paris, 1898, a 134 mie, „Librairic Churpentier et Fasquelle, Eugene lasqucllc, i/diteur". 71 mut de la. finele numelor proprii şi a ailor cuminte franceze sau străine, să s<; citească sau nu, după necesitatea metrică a versului. M.C. EDMOND R O STAN D C \ B A IN O lii-f. ■•i/iri' 11 k. j ■'<■ Th--"!:, .1,- In I'ortb S»^ r-Mwiti. - ! 34 M j 1_ Lf l'AKIS UHRA11UK UlAliPKATH'.tl ft FASQI'ril.t.K f»Sţ»tLLÎ. CIMÎtM 1 ' II I K Bt! III.IMI..!!, I ! ii-i'il> r.» Cvi'tino du Btfgerac, t:X--my\uv cu ^idiiolănie lui Miliai Coiîn: dm LimjniI trailucrrii iu lomâric-tc. PERSOANELE: CYRANO DE BERGIiR \C CHR1STIAN DE NEU VILLETTE COMTE DE GUTCHE RAGUENEAU LE BRET CĂPITANUL CARBON DE CASTEL—JAI.OUX CADETI L1GNIERE DE VALVERT UN MARCHIZ AL DOILEA MARCHIZ UN ALT MARCHIZ MONTI-LEURY BELLEROSE JODELET CUIGY BRISSAILLE UN PLICTICOS UN MUŞCHETAR UN ALTUL UN OFIŢER SPANIOL UN CAVALER PORTARUL FLANQUIN, LACHEU CHAMPAGNE, LACHEU UN BURGHEZ FIUL SĂU UN PUNGAŞ UN SPECTATOR UN GUARD BERTRANDOU SURLISTL'L CAPUCINUL DOI MUZICANŢI POEŢI COFETARI ROXANA SORA MAR TA LIZA YÎNZĂTOAREA MAICA MARGARETA BĂTRÎNA DĂDACĂ SORA CLARA O ACTRIŢĂ SUBRETA PAJI I'LORĂRE \SA Mulţime, burghezi, marchizi, muşchetari, pungaşi, cofetari, poeţi, cădeţi, gasconi. actori, violonişti, paji, copii. Soldaţi spanioli, spectatori, spectatoare, preţioase, acliiţc, burgheze, maice etc. (Primele patra acte, in 1640; actul cinci, in 1655.) .Uihab C^rfreanu, Strit-ri Vis], IT, l — HS3 177 ACTUL I O REPREZENTAŢIE LA „HOTEL DE BOUR'iOGNE" Sala hotelului în \G4I) Un soi de şopron de jocuri, pregătit >i înfrumuseţat pentru reprezentaţii. Sală dreptunghiulară, văzută oblic, aşa că una din laturi formează hiTi'iu), care pleacă din plan dreapta, către plan ultim atingă, pentru a face unghi cu scena, care se vede în pieziş (în pan coupe). Scena este ocupată de hănci în ambele părţi de-a lungul culiselor. Cuitraj este alcătuiţi din două perjele ce se pot da într-o parte. Dca.supra mantalei de arlechin, armele regale. De pe estradă te scobori în sală pe trepte largi. l>c ambele părţi ale treptelor, locurile muzicanţilor. Rampă (U luminări. Două rînduri suprapuse de galerii laterale; rindul superior e Împărţit in loje. Nici un scaun in parter, care e alcătuit din chiar scena teatrului, în fundul parterului, adică la dreapta, plan I, cîtev.i bănci in pantă. Smi1> scara ce duce ia locunle superioare, căreia nu i se vede decît capătul, un tel de bufet, împodobit cu mici candelabre, vase cu flori, sticle ţi pahare, farfurii cu prăjituri, borcane etc. Ir tund, la mijloc, sub galeria lojelor, intrarea in teatru. Uşă mare întredeschisă, lăsînd trecerea spectatorilor. Pe ambele canaturi alo uşii, in alte părţi, cit şi deasupra bufetului, afişe roşii pe care se citeşte: Cloriza. I.a ridicarea cortinei, .sala e în semiobscuritate, goală încă. t'nnde-laljrele sînt coborîte în mijlocul parterului spre a fi aprinse. SCENA 1-a Public care vine cu-ncetul. Cavaleri, burghezi, lachei, paji, pungaşi, portarul etc. Apoi marchizii CUIdV, BUISSAILLL Yinzâtojfca. violonişti etc. 179 f.SV aude în dosul uşii tumuli de voci, apoi un cavahr intră brusc.) PORTARUL ( urmărindu-l) Plăteşte! CAVALERUL Intru gratis, amice... PORTARUL Cum aşa? CAVALERUL Sînt cavaler al Casei regale. PORTARUL (unui alt cavaler care vrea să intre/ Dumneata? Eu nu plătesc. AL DOILEA CAVALER PORTARUL Ei, drace!... AL DOILEA CAVALER Sînt muşchetar. PRIMUL CAVALER (către cel de-al doilea} La două De-abia se-ncepc. Uite, e gol parterul. Nouă Nu ne lipsesc florete; hai să le-ncrucişăm. (Fac exerciţii cu floretele pe care le-au adus.) UN LACHEU (intrînd) Flanquin, pst... (A'âlir.d un mic pacheţel, pe care-l 'coate de sub haină, num al ditlea lacheu care a intrat.) Cărţi si zaruri. ISO AL DOILEA LACHEU Champagne, tu eşti? PRIMUL LACHEU (aiătiniin-i din nou pacheţelul, se aşează }o. j Jucăm ? AL DOILEA LACHEU' (acelaşi joc) Da, hoţomane. PRIMUL LACHEU (îcoţiiid din huziinar an capăt de luminare, fl aprinde şt-l lipeşte de panii ni," apoi, cu gestul caracteristic al furtului) Ştearsă de la stăpîn. UN GUARD (mic: i inzătoare de flori care s-a apropiat) Grădină! I Apiicînd-o de talie.) Cît de drăguţă! Vine cît încă nu-i lumină. UNUL DIN CAVALERI (care a primit o lovitură de floretă) Atin.-,! GUARDUL (ur murind pe vînzăloarea de flori şt v/înd s-o sâmU) Guriţa! INUL DIN CEI DOI LACHEI (jucînd o carte) Treflă. V ÎNZĂTOARE A DE FLORI (f-mulţindu-se din braţele guardului) Ne vede!... GUARDUL (ducind-o mai la intim/i ic } Nu-i păcat! 181 UN SPECTATOR (aşezîndu-se jos împreună cm alţii; tofi au provizii de-ale mîncării) Cînd vii mai de cu vreme ai limp şi de mîncat. Brelan de aşi. UNUL DIN LACHEI (arătind cărţile ) UN BURGHEZ (arătind un loc ţiului său) Stăm colo. UN OM (sfoţind o garafă de sub mania şi aşczhidu-sf jos) Beţivului de rasă îi stă să-şi bea burgonul (Bea.) într-o burgonă casă. BI..RGHEZUL (călre fiul său) Ai crede că te afli într-un urît local... (Arată pe Itţiv cu vîtful bastonului.) Beau vin... (Umil dm duelişti, apărîndu-se, dă peste el.) Se bat! /Împins de atesta, cade in mijlocul jncăfanltir.) Şi joacă! GUARDUL (în dosul lui, necăjind mereu ffoiăreasa) Guriţa! BURGHEZUL (depărtînd repede pe fiul său) Ce scandal! în toată sala asta... şi totuşi, cine-ar zice Că s-a jucat cdată Rotrou... FIUL SAU Corneille, pe-aice \ O BANDA DE PAJI (jiuiiidu-se dt mină, miră in farandolă şi chită) Tra la la la la la la la la la la lere... PORTARUL (cu aspiime, către pa>i) Ei, paji... cuminţi! PRIMUL PAJ (cu demnitate jignită) Se poate?! Şlii ce cuminţi sinteml (Cu vioiciune către al doilea, de-năată ce portarul s-a inlois cu spatele.) Aveţi un ghem de sfoară? AL DOILEA PAJ Şi undiţe avem. ÎNTÎIUL PAJ De colo sus se poate să pescuim peruce. UN PUNGAŞ (grupînd in jurul ha mai multe tipuri cu figuri suspecte) Excrocilor, la tata veniţi să vă educe! (Cu gravitate.) Deoarece de-acuma va puneţi pe furat... AL DOILEA PAJ (strigînd căite alţi paji, deja aşezaţi prin galeriile superioare) Ei, unde vi-i năutul? AL TREILEA PAJ (de sus) Dar trestii v-aţi luat? (Suflă în trestie şi-i împroaşcă cu năut.) TÎNĂRUL BURGHEZ (tatălui său) te joacă azi? 182 BURGHEZUL Cloriza. TÎNĂRUL BURGHEZ De cine-i piesa, tată? BURGHEZUL De Baltha/.ar Baro. TÎNĂRUL BURGHEZ (încînlal} A! BURGHEZUL Ce straşnică bucată! (Urcă scena cu fiul său.) UN PUNGAŞ (către tovarăşii să!) Dantelele la haine să le tăiem... nu-i greu! UN SPECTATOR (arătindu-î altuia un colţ mai de sus) La Cid la premieră am fost aici şi eu. PUNGAŞUL (făcînd cu mîna gestul caracteristic al furtului, către altul) Ceasornice... BURGHEZUL (revenind din fund cu fiul său) Vedea-vom numai actori de fală... Pe Montfleury! PUNGAŞUL (cu acelaşi gest caracteristic) Batiste. o VOCE (strigînd din galeriile superioare) Hai, dati lumină-n sala. BURGHEZUL (continuînd cu citaţia actorilor) \ ;delet şi Bellerosc şi la Beaupre, l'Epy. UN PAJ (spre parter) E yînzătoarea. VÎNZĂTOREA (apărînd în dosul bufe/ului) Lapte, siropuri ... pot servi.... De zmeură ... Am cidru şi portocale.... (îmbulzeală la uşă.) UN MARCHIZ (cu vocea piţigăiată, dînd la o parte un lacheu) Brută! UN LACHEU (cu mirare, văzînd grupul de marchizi ce intră în parter) Vin în parter, marchizii? UN ALT LACHEU O, numai pe-o minntă. ALT MARCHIZ (văzînd sala pe jumătate goală) Ce, am venit devreme ca nişte cască-guri Fără sâ tulburi lume, să calci pe bătături?... Uf! ..... (Se-ntîlneşte cu alt grup, venit puţin mai înainte.) A! Cuigy! Brissaille! (îmbrăţişări reciproce.) Doi nelipsiţi, îmi pare. CCIGY Fi da. venim cît încă nu vezi o luminare... MARCHIZUL (tăind vorba unui coleg) •^n mai vorbi, marchize! Aşa-s de plictisit... 184 1B5 ALT MARCHIZ (care a fost oprit să vorbească) Te mingiie că... uite ... s-aprindă a venit. SALA (salutînd intrarea aprinzătorului ) AI (Se formează grupuri în jutul candelabrelor, pe care aprinzătorul le aprinde. Cîţiva inşi ocupă locuri în galerie. Ligniere intră in parter la braţ cu Chris-tian de Neuviltette. Ligniere, cam în dezordine; figură de beţiv, deşi mai distinsă, Christian, îmbrăcat cu eleganţă, dar puţin cam demodat, pare preocupat şi priveşte lojele.) SCENA a Il-a Aceiaşi, CHRISTIAN, L1GN1ÎZRE. Apoi FAGUENEAV şi LE BRET. CUIGY Ligniere! BRISSAILLE (rîzind) Bine, dar nu-i cu chef... cum oare? LtG.vrfiRE (pnzentind pe Christian) Baron de Neuvillette.... (Schimb de saluturi. Se ridică primul candelabru în sus.) SALA (aclamînd lumina) A! CUIGY (către Brissaille, privind pe Christian) Figură-neîntătoare! PRIMUL MARCHIZ (care a auzit, gest îndoielnic cu mina) Mm.... LIGNIERE (prezenltnd lui Christian ) De Cuigy, de Brissaille.... CHRISTIAN (înclinîndu-se ) Domnii mei, îneîntat. PRIMUL MARCHIZ (către a! doilea) Destul de bine, însă... puţin cam demodat. LIGNIERE (către Cuigy, arătind pe Christian) Debarcă din Turena. CUIGY Cînd ai venit, copile? CHRISTIAN Abia cunosc Parisul de douăzeci de zile Şi mîne intru-n garda cadeţilor. BRISSAILLE PRIMUL MARCHIZ (privind persoanele care intră in loje) E doamna prezidentă Aubry. VÎNZATOAREA Vreţi lapte ?! UN MUZICANT (acordtnd vioara) La ... CllGY (către Chn$tian, arătlndu-i sala ce se umple ji lojele) Văd lume bună. 186 187 christian (afirmînd cu capul) Multă. primul marchiz A, uite tot bontonul. (t-'itmeşte femeile, pe iHiisurn ce acestea intră, foarte gătite, prin top. Schimb de saluturi cu sitriniri.) al doilea marchiz Ispîtitoarea doamnă De Bois-Dauphin dă tonul... CUIGV De Guemenee... cocheta De Chavigny ... T.K.NIERE Ce vrei, De la Kouen venit-a şi domnul de Corncille! TÎNĂRUL 1jurghlz (către lălăi său) E .şi Academia? burghezul Văd membri o grămadă... Boudu, Boissat, Porchercs ... A, uite ce pleiada: Bourdon, Arhaud, La Chambre , Bourze\-s şi Colomby! l_'n nume din aceste . vezi tu. nu va muri! Frumos! "primul marchiz Şi preţioase văd apărînd: candida Urimedonte şi Cassandace ... Barthenoida! al doilea marchiz Al căror nume însuşi c un galant aviz! Marchize, lc ştii toate! primul marchiz Toate ie stiu, marchiz! l1gniere (luîrid pe Christian de o parte) M-am abătut pe-aice să-ţi fac un mic serviciu: Nu-ţi vine dama astăzi, mă-ntorc la vechiu-mi viciu! christian ( stăruitor) Nu, tu ce rîzi în stihuri de curte şi popor, Stai... spune-mi , pentru cine mă simt murind de dor? şeful muzicanţilor (bâtînd cu arcuşul în pupitru) Toţi cei cu violine ... {Ridică arcuşul ) vînzătoarea Pişcoturi, limonada... (Muzicant™ încep sft cînte.) christian Dc n-ar fi vreo cochetă cu suflet de paradă! Mă tem să-i spun o vorbă , căci nu am cap deschis; Iar limba cum e astăzi în vorba şi in scris Mă tulbură. Sînt fire de biet soldat , timidă.,. Ea vine-n fund, în dreapta, dar azi e loja vidă. l1gniere (vrind să plece) Mă duc. Mai stai. christian (ttţinmău-l) LiGNIERE Nu, dragă, m-aşteaptă D'Assoucy ha circiumă ... şi-aicea de sete poţi muri. vînzAtoarea (tiecînd pun faţa lui cu o tabla) -^m limonăzi. 189 188 LIGNIERE (cu dispref ) Brrr... VÎNZĂTOAREA Lapte... LIGNIERE (acelaşi joc ) Fi ... YÎNZÂTOAREA Tămîioasâ .... LIGNIERE t spre vimătnare, care-i opreşti' calea ) Lasă Că stau , fetiţo ; toarnă niţică tămîioasâ! (S-aşeazâ Ungă bufet. Vînzătoarea îi toarnă vin.) PUBLICUL (strigînd la intrarea unui om scurt, grăsulii! şi jovial) A! Ragueneau ! LIGNIERE (lui Christian j Birtaşul cel mare, Ragueneau! RAGUENEAU (costum de cofetar, in hainit de sărbătoare, inainlînd cu vioiciune spre Ligniere) Dar, domnule, văzut-aţi pe domnul Cyrano? LIGNIERE (htduind pe Ragueneau lui Cl.n-fua i El ţine-n puf poeţii şi oamenii de scenă'. RAGUENEAU (cu modestie comică) A, nu... Prea multă cinste îmi faceţi. LIGNIERE Taci. Mecena! RAGUENEAU 1-; drept, servesc pe domnii... LIGNIERE Pe credit. (Către Christian.) E un bun poet el însuşi ; are talent. RAGUENEAU (aceeaşi comică modestie) Cu toţi îmi spun. LIGNIERE (lui Christian ) Ştii. moare după versuri! RAGUENEAU (acelaşi joc) Drept, pentru-o odă mică LIGNIERE (lăindti-i vorba) iu dai o prăjitură. RAGUENEAU Ba o prăjiturică. LIGNIERE (rîztnd către Christian) £>e treaba om; se scuză cînd darul e mărunt. (Lui Ragueneau.) pentru triolete? RAGUENEAU Piniţe. LIGNIERE Fără unt. (Reluînd tonul hazliu.) D:ir teatrul drag îţi este? ragueneau Auzi, îl idolatru! ligniere (lui Christian) Cu prăjituri plăteşte biletele de teatru. (Lui Ragueneau, ton confidenţial.) Şi locul tău de astăzi, ştii, vorba între noi, Te costă? ragueneau O duzină de turte mai de soi. (Privind în ţoale părţile cu grijă.) Cum, nu-i aice domnul de Cyrano? Mă miră!.... ligniEre De ce? ragueneau Montfleury joacă!... ligniere Da, polobocu-nşiră în seara asta versuri din rolul lui Phedon. Lui Cyrano ce-i pasă? ragueneau Nu ştiţi că este zvon Că pe actoru-acesta a prins o ciudă bună Şi 1-a oprit s-apară pe scenă timp de-o lună? ligniere (care bea al patrulea pahar) Ei si? ragueneau Montfleury joacă. cuigy (care s-a apropiat cu grupul său) Nu-1 va opri. RAGUENEAU O! o: Eu vreau să văd! PRIMUL MARCHIZ Dar cine-i acesta Cyrano? cuigy Băiat ce ştie bine cu spada să te ardă. AL DOILEA MARCHIZ E nobil? CUIGY Cît îi trebui'... şi e cadet în gardă. (Arâtînd pe Le Bret, care umblă de colo-n colo prin sală. ca şi cînd ar căuta pe cineva.) Le Bret vă poate spune; e-amicul său. (II cheamă.) Le Bret! (Le Bre! vine spre el.) Pe Bergerac îl cauţi? LE BRET (cu grijă) Da... oare unde e? CUIGY Nu-i drept că-i o fiinţă cam extraordinară? LE BRET (cu avî-nt şi dragoste) E cea mai minunată fiinţă sublunară! RAGUENEAU Rimează. CUIGY Duelează. BRIS&AIl- LE Savant. 192 Codreanu, Scrieri Vdl. II, c. — 145) 193 LE BKET Şi muzicant. LIGNIERE Heteroclită formă de om interesant! RAGUENEAU Philippe de Champaigne, solemnul, niciodată N-ar izbuti să deic figura lui ciudată. Dar excesiv cum este, extravagant, bizar. El ar fi fost desigur modelul cel mai rar. Lui Jaques Callot, defunctul, să-1 pună-n vreo mască: Panaş cu pene triple şi colţuri şase-n bască; Manta ce-n dos ridică pc spadă tonul roş Ca o pompoasă coadă de insolent cocoş Şi mai semeţ in toate decît toţi Artabanii Ce-i naşte şi-i va naşte Gasconia-n toţi anii. Pe-un guler de paiaţă, îşi poartă pas cu pas Un nas, un nas fantastic... A, domnilor, ce nas! Cînd trece nasigenil, nu-i nimene să-1 vază Fără să izbucnească : „A, nu! Exagerează!" Surîzi şi-ţi spui în urmă: „0 să şi-1 scoată!"... Dar Cadetul niciodată nu-1 scoate, e-n zadar! LE BRET (ridicînd capul) îl poartă şi străpunge pe cine i-1 remarcă... RAGUENEAU (tăindu-i vorba cu mîndrie şi avînt) C-o spadă... Jumătate din foarfecă de Parcă! PRIMUL MARCHIZ (ridiclnd din umeri) Nu va veni! RAGUENEAU Ba vine... Eu pariez un pui. (Cu mîndrie.) Pui Ragueneau... MARCHIZUL ( rizînd ) Hai, fie! (Murmur de admiraţie în sală. Roxana a apărut în loja ei. Se aşează în faţă. Bulrîua ei dădară ia loc în fund. Christian, ocupat să plătească vînzăloarei, nu se uită.) AL DOILEA MARCHIZ (uşor strigăt de încinlare) A, domnilor, dar nu-i Femeie mai frumoasă! PRIMUL MARCHIZ 0 piersică ce pare C-ar cocheta cu fragii... AL DOILEA MARCHIZ Şi-aşa răcoritoare Că-n preajma ei, marchize, poţi căpăta uşor Un guturai de suflet. CHRISTIAN (riăicînd privirea, zăreşte pe Roxana şi apucă cu vioiciune pe Ligniere) E ea! LIGNIERE (privind la rîndu-i) E dînsa. CHRISTIAN (continuind a slr'tnge pe Ligniere de braţ. Cu patimă) Mor... LIGNIERE (sorbindu-şi vinul încet) E Madelena Robin, — pe scurt, Roxana; E fină, preţioasă. Cine-i? CHRISTIAN (cu descurajare) Vai! 194 LIGNIERE Liberă. Orfana Cu Cyrano e vară. (în clipa aceasta.. De Gutclic, ftane elegant, ca cordon albastru încrucişat Pe piept, ap/f? In loja Boxaiiei şt, picioate vorbeşte cu ea.) <_I1KIST1\N (tresărind) Vorbeşte cu... LIGNIERE (care a început a se ameţi; jăcînd cu ochiul) Ehei!... De Guiche... Şi domnul conte de graţiile ei E cam aprins. Cum însă e soţ unei nepoate Din ale lui temutul Richelieu, socoate Că va-nvîrti şurubul şi o va mărita C-un paravan: viconte Valvert. Frumoasa ta Nu-1 vrea, dar domnul conte e-un om ce poate multe... Şi ea-i doar o burgheză. Pe cine vrea s-asculte Pot sâ-1 învăţ un cîntec ce l-o fi supărat. E cam cu ghimpi sfîrşitul. L-asculţi ? (5c ridică c!ătinî>;Ju-sr. cu puhfivi-.i ridicat, gata ;â-nc,apă a anta.) CHRISTIAN (vrînd%să plece) LIGXIELiE Te-am salutat. Pleci ? CHRISTIAN Da, mă duc la domnul Valvert. LIGNIERE Ia seama bine, Poţi fi ucis de dînsul! (Arăthid cu coada ochiului pe Roxana.) Stai. S-a uitat la tine! CHRISTIAN (înlilnind privirea Roxanei) Aşa-i ! ( Rămine în contemplaţie. Gnipul de pungaşi, în acett moment, văzindu-l cu capul in vînt şi gura căscată, se apropie de el.) LIGNIERE Eu plec; mî-e sete şi-s foarte aşteptat. La circiumă. (Iese în zişzag.) LE BRET tcate a făcut i-iiconjurul sălii, revine la Ragueneau. Cu voce sigură) Nici urmă de Cyrano. RAGUENEAU (cu surpi indcre ) Ciudat! LE BRET Da, da... îmi place-a crede că n-a văzut placarda! SALA Să-nceapă... Să se-nceapă!... SCENA a lll-a Acciaji, afară dc LIGNIERE, DE GUICHE, VALVERT. Apoi MONTFLEURY. UN MARCHIZ (văzînd pe De Guirhe, ce coboară din loja Roxanei pt frece parterul, înconjurat de nobili cu atitudine respectuoasă, printre care vicontele de Valvat) . De Guiche urmat de garda juru-i nelipsită. ALT MARCHIZ (dispi eţmtor ) înc-un gascon. 197 196 PKIMCL JiAKCHIZ Gaicon îndemînatic, rece; străbătător blazon! Să-1 salutăm! (Se-ndreaptă spre De Guiche.) AL DOILEA MARCHIZ (admiiind cordoanele lui De Gmche J Frumoase cordoane. Ce culoare? „Sărut ă-ma, drăciiţă" sau „Blond de căprioare" ? Tir. gt-jxhe Culori bolnăvicioase de. spanioli. PRIMUL MARCHIZ fjoarte curtenilor ) Culori Adevărate, conte, căci cu aşa valori Ca a domniei-voastre, în Flandra, spaniolii Vor duce-o rău. DE GUICHE (grupului caie a venit) Pe scenă, Yalvert şi cu toţi solii Culisei! (Se îndreaptă spre 'icuă. urmat de toţi marchizii.) CHRISTIAN (care-i observă şi-i ascultă, tresare auzind acest nume) El! în faţă să-i zvîii... (Bagă mîna în buzunar si da de mîna uimi pungaş ce rrr,? fii-! b'iz'irii'-ea.-că Se-nloarce.) Ai! ping\ŞUL M-am topit! CHRISTIAN' (fără să-i dea drumul) îmi căutam mănuşa... PUNGAŞUL (cu roce jalnicii J Şi-o mină aţi găsit! (Schimbând tonul. Coboară glasul repede.) Lăsa ţi-mă, şi-ndată vă spun u taină. CHRISTIAN (ţinîndu-l metru de mină) Care ? Ligniere... PUNGAŞUL CHRISTIAN" Da, ce-i cu dînsul ? PUNGAŞUL E în pericol mare. Jigni într-o satiră un om de vază; şi O sută, între care şi eu, îl vom opri. CHRISTIAN O sută? Puşi de cine? PLNGAŞUL Discreţie... (Christian ridică dm umeri. Pungaşul continuă cu demnitate.) ... firească. (Reluîndu-şi expunerea.) Cu ordin să-1 ucidem. CHRISTIAN Şi unde-o să-1 pîntlească? PUNGAŞUL în drumul său spre casă la poarta de la Nesle. Prcvinâ-1 ! CHRISTIAN (cure-n sfîrşit îl lasă de nună) Nu stiu unde-i! 199 pungaşul Pe la „Polobocel", La „Teascul ce! de aur", la „Leica fermecată", în fine, prin taverne. Aleargă, lasă-udata O vurbă-n scri^ prin toate; să fie-n^tiinţat. christian Alerg ! A! ticăloşii! o sută pe-un băiat! (Privind pe Roxana iubire.) S-o părăsesc pe dînsa... ( Furios.) Şi pe Yalvcrt. (ilotârit. J Dar fie. Pe. Ligniere scăpa-voil (lese junimi. De Guieiie. i'icontde, nmrchiîii, loji nobilii dispar după cortină, ca -~ă se. aştic pe băncile de pe scenă. Parterul e complet pliu. :\'-a mai rămas nici un loc gol în galerii şi hyi j un rlkghez li ca-i. VOCI DIN SALA (in respectuoase şoapte) E Cardinalul... E domnul Cardinal. UN PAJ Nc-am dus! Nu-i rost de-acuma de rîs şi de scandal. (Se aud pe scenă loviturile tradiţionale de începere. Toată lumea în nemişcare şi-n aşteptare.) VOCEA UNUI MARCHIZ (de după cortină, tn tăcerea generală) Să cureţi luminarea! UN ALT MARCHIZ (^cotind capul pi,n deschizătura cortinei) Un scaun pentru mine! 'Un scaun ridicat trece din mină în mină pe deasupra capetelor. Marchizul U ia şi dispare, dupi ce trimite cileva sărutări cu degetul spre loje.) 201 UN SPECTATOR Sst!... (Se aud încă o dată cele trei lovituri după cortină. Cortina ie deschide in lături. Tablou. Marchizii stau cit ţinuta insolentă, pe părţile laterale. Pînză în fund, reprezentând un decor albăstrui de pastorală. Patru mici candelabre de cristal luminează scena. Violîne cîntă încet.) LE BRET (încet, iui Kagueneau) Montfleury începe ? (Rugueneau îi face semn afirmativ cu capul.) Şi Cyrano nu vine. RAGUENEAU Pierdui prinsoarea. Sigur ca nu va mai veni. LE BRET Cu-atît mai bine! (Se aude o arie cîmpenească şi Montfleury apare pe scenă, enorm, într-un costum de cioban de pastorală, cu pălăria ornată de trandafiri pe-o ureche şi suflînd într-un cimpoi gătit cu cordele.) PARTERUL (ap laudind ) Bravo, Montfleury! Montfleury! MONTFLEURY (după ce salută, fucînd rolul lui Phedon) „Departe de-orice zgomot, e fericit cel care îşi caută exilul prin locuri solitare; Iar cînd zefirul zboară prin ramuri liniştit"... VOCEA LUI CYRANO (din mijlocul parterului) Netrebnicule, doară pe-o lună tc-am oprit... (Zăpăceală. Toată lumea se-ntoarce. Murmure.) VOCI DIFERITE Cum?... Sst... (Prin loje se ridică Ittmea în picioare, să vadă ce este.) LE BRET (îngrozit) Cyrano! CUfGY Dînsul! VOCEA LUI CYRANO Ieri de pe scenă-ndată. Regească strîmbătură. TOATĂ. SALA (indignată / O! MONTFLEURY Dar... VOCEA LUI CYRANO Nu taci din gură?! VOCI DIFERITE (din parter şi loje) Destul... Sst... Nu te teme... Hai joacă, Montfleury. MONTFLEURY- (cu vocea nesigură) „Departe de-orice zgomot, e fe..." VOCEA LUI CYRANO ( mai ameninţătoare ) Poate-ai voi, Supremă stîrpitură, să-ţi fac cu-mbelşugare C> vajnică răsadâ de beţe pe spinare?! (Un baston, ţinut de-un braţ ridicat, apare deasupra capetelor.) MONTFLEURY (cu vocea di a ce in ce mai slabă) ■dZ fericit cel care..." \OC£\ LUI CYRANO Tesi!... 202 203 PARTERUL O! MONTFLEURY ,,E fericit..." CYRANO {sărind din mijlocul palierului In picioare pe-un scaun, cu braţele încrucişate; poartă pălăria ia chip războinicmwiUsfă zburlită,' nasul to ibil j începi să mă cam superi! (Senzaţie la apariţia sa.) SCENA a lV-a Aceiaşi, CYR.4XQ; apoi BELLIZROSE, JODELET. în ajutoru-mi vină! MONTFLE U RY (marchizilor ) Auditor iubit, UN MARCHIZ ( nepăsător ) Hai, joacă! CYRANO Daca joacă, Pe loc îi crap... MARCHIZUL Ajunge! CYRANO Marchizii toţi să tacă Şi liniştiţi să steie pe bancă, de nu vor Să-mi încîlcesc bastonul prin cordeluţa lor. MARCHIZII (Iuţi în picioare) Sst!... Montfleury! E prea mult! 20+ CYRANO l)c nu, îi rup urechea şi oasele ! o VOCE Si Montlleurv să iasă Mai lasă... Să iasă! CYRANO ALTĂ VOCE Să rămîie! CYRANO Cum, încă nu te-ai dus?... (îşi suflecă mînecile.) Ca !a bufet, pe scenă rnă urc acuma sus, Să tai porcina asta bucăţi de nu m-ascultă! MONTFLEURY" (reculegindu-şi toată demnitatea) Oricine mă insultă pe Thalia insultă! CY'RANO (foarte politic-;.) Această muză care nu v-a făcut nimic, De-ar fi avut onoarea ?>â vă cunoască, zic Că prost şi bleg ca oaia, v-aţi fi găsit buclucul Şi v-ar zvîrli pe dată drept undeva papucul. |PARTERUL MontfleuryMontfleury! Joacă... Piesa lui Baro! CYRANO (către cei er slrigă-n jitntl lui) Aveţi puţină milă de teaca mea. VOCI Oho!... CYRANO Tăceţi, ori spada-şi pierde acum, de bună samă! (Cercul in jurul lui se lărgeşte.) VOCI (din mulţimea care se relrage) Dar! Nici un dar! CYRANO (Către Montfleury.) Afară. MULŢIMEA (apropiinău-se din nou şi murmurind) O! CYRANO (întorcîndu-se brusc) Cineva reclamă?... (Mttlţimea din nou se retrage.) O VOCE (ctntind în fund) Tirană ţi-e surpriza; Cu tot tiranul, o Sa mai vedem Cloriza! TOATĂ SALA (cîntînd ) Cloriza, vrem Cloriza l... CYRANO De mai aud o dată zbierînd pe acest ton, Eu vă dobor grămadă pe toţi. UN BURGHEZ Nu-i fi Samson! CYRANO (acestui burghez) A, domnule, fă bine de-mi împrumută-o falcă. 206 Domnule Cyrano, Neauzit! O VOCE l'F.MEIASCA (dintr-o lojă) UN MARCHIZ ( aprobînd-o ) Nici vorbă! VOCI (din mulţime) Cu gluma prea ne calcă. ALTE VOCI ( zăăărind ) Css... Bine mai petrecem! UN PAJ VOCI Montfleury! Cyrano!... CYRANO Tăcere! PARTERUL (în delir) Cucurigu! Mac-mac! Be-he ! Hi-o! CYRANO Ordon... UN PAJ Miau... CYKANO Nici o vorbă mai mult! Delaolaltă Pro voc întreg parterul! Eroilor, vă saltă ^e vitejie pieptul! ? înscriu, înaintaţi I-a rîndu-i fiecare! Veţi fi numerotaţi. ^uraj! Care-i acela ce-ntîi pe listă vine? doriţi domnia-voastră ? Nu. Dumneata? Nu. Bine; 207 Expediez cu cinste pe-oricine-ar fi. Am spus! Şi cine vrea să moară ridice mina-n sus. Sau poate vi-i ruşine de spada mea cea goală? Nici unul ? Nici o mînă? Cum, nimeni nu se scoală? ( înlarrfndu-se spre scenă, tinde Montfie.wy aşteaptă foarte îngrijorat.) Deci pot urma. Eu teatrul vreau lecuit să-1 ştiu (arătînd pe Montfleury) De-acest buboi pe dată. De nu,... (cu mîna pe ipadă) am bisturiu! MONTFLEl'RY CYRANO (oprindu-i voiba c-un gest, coboară de pe scaun şt, în mijlociii Vă... cercului care s-a format, st instalează ca ia el acasă) Bate-voi din palme trei lovituri. Ca luna, Eclipsă fă totală la cea de-a treia. (Bătind din palme.) Una! SALA (înveselită ) A! Vă... Kămîi. Că... 208 MONTFLEURY O VOCE (dintr-o lojă) PARTERUL Rămîne! Ba nu' MONTFLEURY Cred, domnii mei. Doua! CYRANO (bătind din palme) MONTFLEURY Sînt chiar sigur, c-ar fi mai bine ... CYRANO (bătind din palme) Trei... (Montfleury dispare ca pe trapă. Furtună de thetc. şuieiături. huiduieli.) SALA Hu... Hu... Ce laş. Revină! CYRANO (răsliitnfndn-se pe scaun, cu faja luminată, pico' peste picior) Să vie de-ndrăzneşte'. Vrem oratorul trupei! UN BURGHEZ O VOCE Distinşi... u _ Da! (Bellerose apare pe scenă şi rahttă publitid.) VOCI UE PRIN LOJE riellerose! Vorbeşte! 13ELLEROSE (cu eleganţă ) I'AKTERL L (intreruplndii-l) Jod'let să vină! (Apare Jodelet ) PAKTER1L A!... Mihai Codreanu, Scrieri Vel. II, c. — 145) 229 JODEI.LT (cu i.otea nazală) Turmă de viţei! PA UTERUL (jâi-init haz] O, bravo'... 30DELET Fără bravo! Tragedianul ! PARTERUL Ei? JODEI.kT Al cărui pîntec este privit cu simpatie, Avu... P VRTEKUL Ce laş! JonULLT Motive, să ia-â. PARTLKU'L Să revie! M.TE VOCI Nu!... I N TÎNĂR (CtitM Cvti'P.-l) Domnule, la urmă, cu nu-nţeleg deloc De ce-1 nrîti atîta pe... l'VKAMO tiilutdti r i'i'rba «u/ni şt contiuuînd a sta pe scaun) Tinere boboc, Pe Montfleury am două motive de ocară; Deşi ajunge primul: actor de plîns, el zbiară Şi gîfîind ridică greoi ca un apar Ă versului iwiara înaripare; iar Secundul să-mi dai voie *ă-l ţin secret. HĂTKÎNUL BIRGIIEZ (în dosul lai) Ce-mi pasă, -— Eu ţin să văd Cloriza. CYRANO (hitorchid il£?d,ilâ ^cnuiiid spye dlnsal; comic de respectuos) Bătrîn catîr, mai lasă, Nu face nici cît zero tot versul lui Baro, Deci fără remuşcare pot să-ntrerup. PKEŢIOA SELE (din loje, cu admiraţie şi mirate) Oho \ Baro! O, Doamne sfinte! CYRANO (intoreîndu-şi scaunul spre loje. Cu galanterie) Fiinţc-ncîntătoare, Ca florile fiţi veşnic... şi fiţi strălucitoare... Turnaţi prin cupe visuri... chiar moartea ne-o-neîntaţi, Ne inspiraţi şi versuri, dar nu le judecaţi! BELLEROSE ... Şi publicul va cere restituită plata. CYR VNO tîuto>cindu-şi scaunul spre icenă) Păi crea ta isteaţă s-o limpezesc sînt gata! Eu mantia lui Thespis 11-0 găuresc: (Se ridică şi, zoîrlind im săcuşor pe scenă.) Din zbor Tu prinde punga asta şi taci. S \L\ (ittiială / Surprinzător! JODE1.ET (prinzînd l,i moment sâcuşoriil si cîntăriiidn-l în mînâ) A, domnule, cu preţul acesta v-aş permite Să întrerupeţi zilnic Cloriza! SALA (către Jodelet) Nccioplite JODELET (către sală J Chiar dac-ar fi-mpreună să fim apostrofaţi... BELLEROSE Evacuăm tot teatrul acum. JODELET Evacuaţi! (Lumea începe a ieşi. Cyrano priveşte cu aer satisfăcut. Publicat se opreşte in curînd, văzind scena următoare. Femeile de prin loje, tare se ridicaseră si începuseră a se îmbrăca, se opresc s-asculte şi sfîrşe.-c prin a se a^eza ta l^c.) LE BRET (către Cviar.o / A fost o nebunie! UN PLICTICOS (care s-a apropiat de Cyrano) Vai, ce scandal! Se ştie Că Montfleury de-un duce e protejat... CYRANO (cu indiferenţă ) Să fie! Dar cine vi-i patronul?' PLICTICOSUL CYR\NO Eu n-am patron. PLICTICOSUL Cum ? CYKAW N-am. PLICTICOSUL C-aveţi vreun om de vază protector socoteam. CYRANO (iritat) Ti-am spus că n-am nici unul. S-o mai repet vrei oare? Eu n-am nici un protector, fcu mina pe spadă) dar am o protectoare! PLICTICOSUL Veţi părăsi oraşul ? CYRANO Depinde. PLICTICOSUL E vădit, Căci ducele-i cu braţul cam lung! CYRANO Fii liniştit... Mai scurt decît mi-e braţul, (arătînd spada) cînd îl lungesc cu asta... PLICTICOSUL Săd provocaţi pe duce?! Nu cred... CYRANO Eu cred... PLICTICOSUL Dar... CYRANO (cu toni iritat) Basta! PLICTICOSUL Dar... 212 213 CYRANO Şterge-o! sau... hai, spune, de ce te uiţi mereu La nasul meu? PLICXIC OSL i. (tnnăi i>mrufiă ca o pompă; PLICTICOSUL (şi mai îvcmcal) LVRAMO Sau bălăbăneşte şi-i moale ca o trompă? PLICT1LOSL L (acelaşi joc) N-am... CYRANO E-n cîrLig ca pliscul de cucuvea-PLICTICOŞI'!. De iei... CYKANO Sau poate se distinge pe vîrfu-i vreun negel? PLKTICOSUL Dar... CYKANO Vreo muscă poate pe dînsu-i la plimbare5 Hai. spune... PLICTICOSUL (vrh-d <ă pi 11: ?h-e) Mi se pare... c YRAKO Ln ieuomcn iţi pare? PLICTICOŞI L Spre dinsul o privire ,^-arunc n-aş. îndrăzni... lvkano Şi pentru ce motive, mă rog, nu l-ai privi? pi.icticosul Avui... CYKANO Ce, tc dezgustă? PLICTICOSUL Vai!... CYRANO îţi provoacă jenă Culoarea lui? PLICTICOSUL O, Doamne... CYRANO Sau forma e obscenă? PLICTICOSUL Deloc!... CYRANO De ce atuncea cu ochii să-I huleşti -OH poate că, stimate, prea mare-1 socoteşti- 214 215 PLICTICOSUL (bolborosind ) Ba, îl găsesc minuscul!... mic, mic de tot... CYRANO Opreşte I Asemenea ridicol nu mi se potriveşte! Mic, nasul meu? O . Doamne! Din contra,-i colosal. Cirn, prost, fîrnăiturâ, neghiob microcefal! Să ştii ca-mi lace cinste aşa un apendice, ■— Căci nasul cînd c mare e dat ca să indice Un om deştept, afabil, viteaz şi darnic, bun, Curtenitor, în fine, cum sînt şi cum iţi spun Că-n veci nu va sâ fie fiinţa ta stîlcită; Om de nimic, căci faţa de glorie lipsită Ce-o caut peste guler cu mîna mea acum E tot atît de goală. (îl pălmuicite.) PLICTICOSUL Ah! CY'RANO De ori şi ce parfum, De-avînt, lirism, mîndrie, nobleţă, strălucire, — Pe scurt, de nas.., întocmai ca faţa ce-n neştire (îl apucă dc umeri şt-l întoarce cu spatele, completîndu-ţi vorba cu gestul) Va suferi o palmă de cizmă dinapoi! PLICTICOSUL (scăpînd din mîinile lui) Au! Ajutor! CYRANO Reţeta să fie pentru voi, Toţi nesăraţii care veţi mai glumi de-acuma Cu centrul feţei mele! Iar de va fi ca gluma Să vină de la nobili, eu voi obişnui (arătindu-şi spada ) Cu fier, şi nu cu t^ipă (ie cizmă, a-i plăti! DR GUICHE (cave s-a coborît de pe scenă cu marchizii) începe să devină plictisitor. VICONTELE DE VALVERT (ridicind din umeri) Vezi bine, E-un fanfaron! DE GUICHE Şi cine vrei să-i răspundă? VALVERT Cine? Sâ vezi că-i torn eu una de i-o plăcea, socot!... (Înaintează către Cyrano, care-l observă. Stă ca-nfipi în Jaf a lui. Cu aer încrezut.) Hei! ai un nas... nas mare de tot... CYRANO (grav) Atita-i tot?... (Valvert rîde; Cyrano continuă foarte calm.) A, tinere, îmi pare că eşti cam scurt. Se poate, în chestia aceasta, pe lonuri variate, Să spui atîtea lucruri! De pildă, vezi, cu glas Mai agresiv: Eu unul să am aşa un nas, Mi l-aş tăia pe dată. Cu vorbe amicale: De ce să-şi moaie vîrful în ceaşca dumitale? Mai bine ia-ţi o cană, să scapi de orice risc. Şi descriptiv: E stîncă, e promontoriu, pisc,—■ Dar ce spun promontoriu? — peninsulă întreagă! Ori curios: Ce-nseamnâ cutia asta, dragă ? E trusă pentru unghii, sau toc de călimări? Cu graţie: La vrăbii le faceţi cuib îu nări? Ori: Dragi îţi sînt aceste micuţe zburătoare. Că, părinteşte, nasul li-1 faci căţărătoare? Impertinent: Cînd fumul ţi-1 pufăi din lulea, Ia spune.... cu vecinii nu ţi-ai găsit belea, Făcîndu-i să socoată că s-a aprins hogeagul? 216 217 Prevenitor: Ia sama să nu-ţi închine steagul. Xrîntind cu greutatca-i tot capul pe pămînt! Duios: Fă-i umbreluţă, ca să-1 fereşti de vint. Si razele de soare culoarea să nu-i strice! Pedant: Doht animalul ce-Aiistofan ne zice Că fost-a Hippocampelcfantocamclos Sub fruntc-atîta carne avu pc-ntîta o-. Politicos: Cuierul acesta e la modă.J Pc dînsul pălăria ar sta de tot comodă! Emfatic: Ce vînt poate, nas lung şi magistral, Să te. gutunărească afară de mistral?! Dramatic: Marea Roşă nu sîngeră mai vie! Admirator: Ce firmă pentr-o parfumerie! Şi liric: E trompeta de scoici a lui Triton? Naiv: Pot monumentul să-l vizitez ' Cu ton Respectuos: Permiteţi să vă salut, stimate, Sinteţi un om de vază cu-aşa proprietate! Mitocăneşte: Neică, dar âsta-i nas, nu fleac! Kidiche-o fi, măi frate? Ba-i coşcogea dovleac! Milităresc: Du-1 contra întregii cavalerii! Ori practic: Pune-1 iute la loterie; scrii, Biletele s-ar vinde pe-un lot aşa de plin! Parodiind, în fine, Priam, într-un suspin: A, iată nasul care-şi pradă stăpînitorul De armonia feţei! Roşeşte trădătorul!... Şi iată cam ce lucruri să spui acum puteai, Dac-ai fî fost de spirit şi literat; dar n-ai Nici un atom de spirit, cea mai de plins fiinţă... Iar din literatură ai doară cunoştinţă Df literele rare compun aii'intv! : Prost! Şi chiar de, mai la urmă, în stare ai fi fost. Ca faţă cu această distinsă galerie, Să-mi poţi servi întreagă tirada mea hazlie, N-ai fi avut putinţa s-articulezi măcar Un sfert de jumătate din gluma-ntîia chiar, — Cît îmi servesc destule cu vervă-mpărăteascâ, Dai nu permit un altul să mi le mai servească. YAI.V li KT (su/Mat) Ce aere, vizuşi?... Un necioplit ce n-are... :i n-are... nici mănuşi, Nici fiongun, nici cordoane .. şi e de-o aroganţă!. CYKAKO Eu am, moraliceşte, dc-tulă eleganţă: Nu sînt ca moftangiii, gătit şi spilcuit; De nu-s cochet, sînt însă mai bine îngrijit... Şi n-aş uita vreodată să-mi spăl perfect fiinţa De orişice insultă. Să ies cu conştiinţa, în colţ, la ochi, lipită de somnul din ajun; Ori să-mi boţesc onoarea, sau doliu să pun l.a poarta cinstei mele! Dar strălucesc în toate Şi de independenţă şi de sinceritate! Nu talia-mi Inimoasă, ci '■ufletu-mi bogat, Atît de drept păşeşte, ele pare-ncorsetat! Purtînd la piept cordonul isprăvilor din viaţă Şi răsucindu-mi mintea ca vîrful de musteaţă. Fac, străbătînd mulţimea şi-al grupurilor rînd, Să treacă adevărul ca pintenii sunînd. VAI.VEKT Dar... DE Gi 1UIE lipind să ia deoparte pe \aiift etiu Viconte, lasă... haide!... a rămas împietrii) (YKANO N-am mănuşi, viconte?... Ce nostimă-ntîmplare... Îmi rămăsese una mai veche, mî se pare... Şi cam neoportună cindva o socotii, în faţa nu ştiu rănii viconte o zvîrlii... VAI.VEKT Sec! Grosolan! Obraznic! Ridicol! CYKANO (scoţindu-şi pălăria si saluttnd, ea şi cum [vicontele s-ar fi prezentat) Iar pc mine Mă cheamă Savinian de Cyrano, zis bine Printre cădeţi Hercule de Kergerac. ( R'Si'te-i, mulţime.) 2ÎS 219 VALVERT (exaspera!) Smintit! CYRANO ( scoţînd un strigat, ea şi cum ar fi apuca! de-o durere subită) Au! VALVERT (care a vrut să plece, întorcindu-se) Ce mai spune încă? CYRANO (cu strâmbături de durere) O mişc; mi-a amorţit; S-o las neocupată, vedeţi ce va să zică! Au ! VALVERT Ce-ţi mai este oare ? CYRANO Prin spadă mă furnică. VALVERT (seoţindu-si spada) Bun. CYRANO O să-ţi dau acuma o lecţie model! VALVERT ( dispreţuitor ) Poet! CYRANO Da, da — şi încă poet în aşa fei, Că-n timp ce ne vom bate, — hop, zîngănind din spadă, Voi face o baladă deplină. VALVERT O baladă? CYRANO Nu ştiţi ce-nseamnă asta? Vă spun îndată ce-i. VALVERT Dar... CYRANO (recitind ca o lecţie) Domnule, balada compusă e din trei Cuplete de opt versuri şi patru-adăugate într-un final omagiu. (Vicontele, gest de nelinişte.) Făcînd-o, ne vom bate... Şi-n plin te voi atinge la versul ultim. VALVERT (cu neîncredere ) Nu. „ CYRANO (întrebare ironică) Nu? Stai puţin... (Declamînd.) ,,Balada unui duel ce-avu De Bergerac odată c-o puşlama neroadă!" VALVERT Dar, domnule, ce-nsamnă?... CYRANO (tăindu-i vorba) E titlul la baladă. SALA (excitată la culme) l-o: ! Loc! Staţi jos! Tăcere! E nostim de privit! (Tablou. Cerc de curioşi în parter; marchizii şi ofiţerii, amestecaţi cit burghezii şi oamenii din popor. Pajii, ridicaţi unii pe umerii altora, ca să vadă mai bine. Toate femeile în picioare prin loje. La dreapta. De Guiche cu ai săi. la stingă. Le Bret, Ragueneau, Cuigy etc.) 220 221 CYRANO finchizind o clipă ochii) Aşteaptă, caut rime... ( Redeschizînd ochii, sigur pc dînsul.) Aşa... Mi le-am găsit. (Face tot ce spune, treptat, în timpul recitării.) Cu graţie-mi zvîrl pălăria Şi lăs ca să-mi cadă uşor Mantaua ce-mi strînge bărbia; Iar spada mi-o scot binişor. Mai ager ca un scamator, în tact elegant ne-om încinge La luptă, pitic luptător... Şi-n ultimul vers voi atinge. (Prima încrucişare a spadelor.) De ce nu-ţi astîmperi trufia? în inimă spada să-ţi zbor? Din coapsă tâia-voi felia? Pe-albastru cordon ? în picior? Auzi zîngănitul sonor?! Cu vîrful încep a distinge Sub coaste un mic locusor ... Şi-n ultimul vers voi atinge. O rimă-mi mai trebuie-n „ia"... Te clatini, eşti palid; cu zor Mă faci s-o găsesc ; Mişelia! Pac! Apăr! Sînt fulgerător! Tăisu-1 ridic si-1 cobor; Iar'fieru-mi p'e-al tău îl respinge; Atacul mereu ţi-1 dobor... Şi-n ultimul vers voi atinge. (Anunţă eu solemnitate.) O.MAGTU: Prinţ, domnului cere-ajutor... Fandez ! Trec în cuartă spre-a-nvinge! a: Hola! doar ţi-am spus, puişor, Că-n ultimul vers voi atinge.' 'Aplauze şi aclamaţiuni prin loje. Se arunca lui Cyrano flori si batiste. Ofiţerii înconjoară şi felicită pe Cyrano. Ragueneau joacă de entuziasm. Le Bret e fericit, dar contrariat. Amicii lui Valvert îl susţin pe acesta şi-l scol afară.) MULŢIMEA (într-un strigăt unanim) E superb! E nostim! LN CAVALER O FEMEIE RAGUENEAU Piramidal! UN MAKCH1Z E nou! LE BRET Nesăbuit! (imbrînceală în jurul lui Cyrano. Se aud voci, în timp ce i se strînge mina.) VOCI O, bravo! Frumos ! O VOCE DE FEMEIE E un erou! UN MUŞCHETAR {maintînd cu cioiciuna ipre Cyrano, cu mîna întinsă şi vădit emoţionat) par, domnule... permiteţi, a fost cu totul bine! Să sar de bucurie nu m-am putut reţine, ^i... ştiţi... în jocuri dc-astea nu sînt deloc profan. (Se îndepărtează, după ce strînge cu putere mina lui Cyrano.) CYRANO (lui Cuigy) '■"in se numeşte domnul acesta? ct;igy D'Artagnan. le bret (Ini Cvano, iuîndu-i Inatlil) Vrei să vorbim? cyrano Aşteaptă pin' sala se goleşte. (Către Bellerose.) Pot sta? Mă rog...! bellerose (foarte respectuos) (Zgomot mare afară.) jodelet (care a privit într-acolo) Mulţimea pe Montfleury-1 goneşte. bellerose (cu solemnitate) Sic transît!... (Schimbind tonul, către parter şi aprinzătorii de lumini.) Să se-nchidă şi măturaţi; mîncăm Şi revenim îndată cu toţi să repetăm O farsă nouă. (Către fndelet.) Mergem ? (Către aprinzătorii care vor să coboare policandrul dm mijlocul sălii.) Lăsaţi lumina-n centru. (Jodelct şi Bellerosc ic, după ce fac foarte respectuoase saluturi lu; Cyrano.) Luaţi aicea masa? portarul (lui Cyrano) CVKAM.i Eu?... Nu. (Portarul se te/rage./ lk bret ('ni yiauo) Pentru că?... < vh \no i .. t< m/ndrie ) Pentru... (Schimbă tonul, văstiid că poitaru! .-i dep; . săculeţul lui Pellerose) Dar sacul azvîrlit? fVR\no Simbrie părintească, o zi doar ai trăit! r i brut Vezi ce nesocotinţă... Cum ai >-o duci tot rectul Din luna asta-ntreagă? cykano Eu nu văd decît gestul. vînzAto vrea t Iustini tt: do.ut micidui bufet} Hm!... (Cyrano şi Le Bret se-ntoi.' -pri dînsa. înalntiuză timidă.) Domnule, mă doare să ştiu că vă lăsaţi Plămînd. (Aiâlîr.d bufetul.) Am lucruri bune şi proaspete... (Cu in.:,.:.) Luau! 224 - M.îia. Codreanu, Scrieri Voi. II. r --. 1455 225 CYRANO (scoţindu-si pălăria ) Fetiţo, mi mă lasă gascoana semeţie Să pot primi din parte-ţi vrea mică dărnicie, Şi totuşi, să te f OHei'a la 1. yraiio} Yă caută. cyr a no (tijztnd pe b-Urhia dădacă a Roranei. Foarte mişcat. Aparte.) Bătrîna dădacă! Cu ce veste?... SCENA a Yl-a L'l'JCI.VJ, 7.E BRET, Dădaca. DĂDACA (cu profund salut) Viteazul văr... ea roagă să-i facă cunoscut l.'nde-n secret să fie văzut? cyrano Ifoarte tulburat) Văzut ? DĂDACA ( reverenţă ) Văsuţ. Ar vrea să vă vorbească de multe lucruri. CYRANO I acelaşi joc ) Multe? ( Clătnăndu-se.) Ah ! Doamne! ^-asculte?... DĂDACA (,i!tă reverenţă) Dimineaţa va merge să asculte... CYRANO (acelaşi joc ) DĂDACA Liturghia de la Saint-Rocb. CYRANO (iprijininda-se de Li Biet) Oh! Şi? DĂDACA ^n ce loc, la ieşire, \i s-ar putea vorbi? 23î CYRANO (scos din fire) Ah! Doamne!... Unde? Insă... DĂDACA Grăbiţi-vă... CYRANO La Ragueneau, birtaşul, să vină. DĂDACA Vesteşte... Locuieşte ?... CYRANO în strada... Doamne, Doamne!... Saint-Ffonore. DĂDACA Iplednd ) La şapte, mîini, acolo... (Reverenţă de la uşă.) Veniţi ? CYRANO Da, voi veni. (Dădaca iese.) Va fi SCENA a VH-a CYRANO. LE BRET. apoi: actorii, actriţele, CUIGY, BRISSAILLE, LIGNIERE, portarul, muzicanţii. CYRANO (căzînd în braţele lui Le Bret) Ea... o-ntîlnire... LE BRET Fata deloc nu-ti mai e tristă? CYRANO Fie ce-o fi... dar ştie că vărul ei există. LE BRET pe viitor fii, dragă, mai calm. CYR\NO (ieşil din fire ) Pe viitor... O, nu!... Voi fi frenetic, voi fi fulgerător. Aş spulbera deodată o falnică armată! Am zece inimi! Braţe am douăzeci deodată! Ce-aş face cu piticii ?! (Strigă.) îmi trebui' uriaşi!... (De-un moment, pe scenă, în fund, umbre de actori şi actriţe se agilă, şoptesc; se începe repetiţia. Muzicanta şi-au reluat locurile.) O VOCE (de pe scenă) Tăcere.,, Pst... Acolo... Să repetăm ne laşi? CYRANO (rîzînd ) Plecăm! (Urcă spre fund. Prin uşa mare din fund intră Cuigy, Brissaille, mai mulţi ofiţeri, care-l susţin pe Ligmere, cu totul beat.) CUIGY Cyrano! CYRANO Spune! A. Lip CUIGY Ţi l-am adus; c turtă! CYRANO (recutioscînd pe I.igniere) igniere. Amice... LIGNIERE f bolborosind ) CYRANO Ce-ţi este? Vorbă scurtă. CUIGY Te caută. BRISSAILLE Acasă să intre n-ar putea. CYRANO De ce? LIGNIERE {bolborosind, întinde lui C\rano un bilet cu toiul boţit) Biletul scrie... o sută contra mea... Din cauză... un cîntec făcui... pericol mare... La Nesl' la poartă... trebui' să trec pe-acolo... Oare Dac-aş dormi la tine mai bine nu mi-ar fi .J CYRANO (hotărit) O sută, spui?... Prea bine! La tine vei dormi. LIONTfiRE (inspăimintat) Dar... CYRANO (lu vocea teribilă, at\\tîudu-i. lanterna api-n-yă, pe oare ■? clatină poita-ul. aicitltind curios I Ia lanterna-n mînă >i ţinc-te-n picioare (I.igniire ia grăbii lanterna.) Marş! Jur că-n noaptea asta-ţi voi fi învelitoare! (C.ât'C ofiţeri.) Urmaţi mai de departe şi martori fiţi! CUIGY Dar vin O sută. 236 CYRANO (iutierupbiău-l) Noaptea asta nu-mi trebui' mai puţin. (Aclom ş, actriţele, ccborîţi de. pc scenă, s-au apropiat iti Cum? Aperi,,. costumele lor diferite.) LL BRUT CYRANO Ce tot mîrîi. Le Bret?... LE BRET (continnhiiiii-şi vorba) Pe beţivanul ăsta?... Pe gogomanul. cyrano (bătind peste umăr pe Ligniere) Vezi bine: beţivanul... Balerca asta plină... Butoi de tămîios, Făcu-ntr-o dimineaţă un lucru prea frumos: Văzînd cum bea agheasmă după o liturghie Iubita lui şi-avîntul nemaiputînd să-şi ţie, Deşi-ngrozit de apă, acest superb netot, Luînd aghesmătaml. 1-a dat dc duscă tot. o actruă (in costum dc subretă) Ştii că-i drăguţ aceasta. CYRANO îneîntă chiar subrete. a( tkiţ\ (tui Ligniere) ■' s-au pus o sută în contra ta, poete? (Ligniere pare că n-aude.) De ce 237 CYRANO Plecăm. (Căita ofiţeri.) Şi orişicare pericolul ar fi, în ajutor nici unul din voi nu-mi va veni. O ALTĂ ACTRIŢĂ (săanâ de pe scenă) E de văzut. CYRANO Să mergem! O ALTĂ ACTRIŢĂ (de asemenea sărind de pe scenă; către un bătrîn actor) Hai, vii şi tu, Casandre? CYRANO Veniţi! Hai, lsabelo! Vin, doctore!... Leandre! Veniţi cu toţi! Uni-vom într-un fantastic stol Italiana farsă cu plînsul spaniol... Şi zîngănit zvîrii-vom pe zgomotul bătăii, Precum îşi zîngăneşte dairaua zurgălăii!... TOATE FEMEILE (sar de bucurie) A, bravo! Daţi-mi gluga mai iute! O manta! CYRANO (către muzicanţi ) Iar cei cu violinc tot timpul vor cînta. (Muzicanţii se alipesc de cortegiul care se formează. Se iau luminările aprinse de ta rampă şi se împart. Pare ca o retragere cu torţe.) Soldaţi... femei, se-njgheabă pestriţă caravana. Şi-n frunte, mai departe... (Se aşează precum spune.) Eu singur stau sub pana înfiptă-n pălărie de-ai gloriei fiori; Trufaş ca Scipione, Nasica de trei ori. (Către cirtcgiH.) Xe-am înţeles: nici unul, oricare mi-ar fi soarta, în ajutor nu-mi vină! Portar, deschide poarta! (Portarul deschide ambele canaturi in lături. Apare un coif al vechiului Paris, pitoresc şi luminai de lună.) parisul doarme... sombru şi cvasi nebulos; pe case bate luna şi se revarsă-n jos; Se pregăteşte-un cadru superb acelei scene; Prin neguri văd oglinda tremurătoarei Sene, Ca o misterioasă şi magică perdea! Şi veţi vedea îndată cu toţi, — ce veţi vedea! TOTI Ta poarta NesT mai iute! CYRANO (în picioare pe prag) La Nesl'! TOŢI Ce sărbătoare! CYRANO (întoreîndu-se, înainte de a ieşi. spre subreta care a întrebat pe Ligniere) Ai vrut să ştii, micuţo, de ce vor să doboare Pe-un biet poet o sută de straşnici derbedei? (Scoale sabia şi, foarte liniştit.) Pentru că ştiu că-i unul dintre amicii mei. (Iese. Dup/l ci iese cortegiul, în frunte cu Ligniere, care merge in z*gzag; apoi actriţele la braţul ofiţerilor; apoi actorii, sărind de bucurie. Totul se pune în mişcare şi piere-n noapte, în sunetul violinelor şi-n lumina jucăuşă a luminărilor.) con 1 !]>." a 238 MIHAI CODREANU ACTUL II LOCANTA POEŢILOR /-- Prăvălia lui Ragueneau, birtaş şi cofetar. încăpere vastă, in coli străzilor Saint-Honore şi L' Arbre-Scc. Prin geamlîcul larg din fund, stra se vede cenuşie in primele licăriri ale aurorei. La stînga, plan i, comptuarul, peste care se află suprapus un balda-j chin de fier bătut, de care sînt atlrnate gîşte, raţe, păuni albi. Mari vasej de faianţă cu bogate buchete do flori cîmpeneşti. mai cu scamă floarea-j soarelui, galbenă. Tot la stînga, plan II, o vatră uriaşă. în faţa ei, grătare j foarte mari şi pe fiecare din ele o oală foarte mică. Intre dînsele fripturile] îşi picură zeama în tigăi. La dreapta, plan I, uşă. Plan II, o scară ce duce la o odăiţă joasă-n tavan, al cărei interior se zăreşte prin obloanele deschise.In mijlocul acestei odăiţe e o masă pe care luceşte un mic candelabru flamand. Colţişo retras unde se poate bea şi mînca. O galerie de lemn care continuă scara parc că duce Ia alte asemenea odăiţe. în mijlocul locantei, in plafon, ufl cerc de fier ce se poate cobori cu frînghie, formează ca un policandru, jurul căruia atîrnă vînat mare. Cuptoarele în umbră, sub seară, roşii dej foc. Alămurile strălucesc. Frigări se-nvirtesc prin cuptoare. Bucăţi aşezatei în piramidă. Şunci atîmate. E începutul lucrului de dimineaţă. îrabulzeal&i de şefi bucătari foarte graşi şi de ajutoare şi ucenici slăbuţi toţi abial treziţi din somn. Mişună bonete cu pene de pui şi aripi de pichere. Se aduc pe tave de metal ori împletituri dc răchită, mormane dej pîniţe, prăjituri, pişcoturi. Mese pline de mîncări şi aluaturi. Alte mese cu scaune împrejur) aşteaptă vizitatori. într-un colţ, o măsuţă încărcată de hîrtii. La ridicarea] cortinei, Ragueneau stă la această măsuţa şi scrie. ca o p.;s(!4ţ* du !SS7 240 Coperta volumului Soiitte (1957). y&/a I, conferii podului. J14GUENEAU, cofetari, bucătari; apoi LIZA. Ragneneau, la măsuţa, scrie cu aer inspirat. Numără silabe pe degete. Isuga! ÎNTI1EL COFETAR (aducină o tavă) UN BUCĂTAR (tot cu lavă) Viţel la tavă! AL DOILEA BUCĂTAR (tot cu tavă) Păuni! AL DOILEA COFETAR (tul cu tavă) Budinci! AL TREILEA BUCĂTAR (lot cu tavă) Pastrama! RAGUENEAU (isprăvind de. scris şi ridicînd capul) Argintul aurorei pe-alâmuri se distramă! Zugrumă-n tine zeul ce chită, Ragueneau! ^eni-va ceasul rimei, acuma treci colo... E ceasul vetrei! (Se ridică. Cnui bucătar.) Zeama lungcştc-o. Vezi că-i scurtă! -u cît? BUCĂTARUL RAGUENEAU Cu trei picioare. ( lrece.j hj, Codreanu. Scrieri Voi. II, c. — 145) 241 BUC Vi'ARUL ( nedumerit) Ce spune? i'KI.ML'L COFETAR (Turtind tavă,) Tortă. RAGlENEAU (la vatră ) Te-ndepărteazâ, mu/,ă, ca ochiul lucitor Să nu ţi M'-nnw/ască la focul din cuptor! /Uiiitt cnfetar, aiătîndit-i piuite.) Pîmţcle aceste au dungi de tot piezişe: l.a mijloc fă cezura, — drept între hcmistişe. (Altuia, aiătîudu-i o formJ de aluat nei ipravită.) Palatului de coajă de ce nu-i faci tavan? (L'n'ii iii' turme care, auzul pe podea, înfige păsări in fugare.) Ei, tu, cel cu irigarea! Orice superb curcan :iă-l alternezi cu puiul cel plin de modestie, Precum făcea bătrituil Jlalherbe în poezie, Cînd vewiri mari cu versuri mai mici le alterna, Şi -trofe de friptură ne dă-n frigarea ta. l'N ALT CCEXiC I îitciiuliiid cit o tavă acoperită cit şervetul) Am pentru dumneavoastră ceva care inspiră, Ilustre maistre. Coaptă fără cuMir. ( Desc-jprtă tava şi se crde o liră marc de aluat.) R XGUE.N'EAU ( toarte Uu Uitat) O liră! UCENICUL Din aluat cu lapte şi fructe. RAGCL-NE-UT (adtiniiud, emoţionat) Nobil dar) LCRNICUL Jar coardele făcute din cel mai fin zâhar. RAGUENEAU (eu multă plăcere) Bun. (h dă bacşiş.) Bea în sănătatea iui Ragueneau. (Zărind pe Liza, care intră, face cu degetul pe ucenicului să tacă.) Nevasta! Hai, circulă, şi-ascunde. (Ucenicul lasă lira in mula lui Ragueneau şi pleacă.) LIZA (văzînd pe Ragueneau, care admiră lira) Dar ce-o mai fi şi asta? R\GUENEAU (cu ui.ini) Ceva frumos! LIZA (cu dispreţ) Ridicol! (Pune pe compiuar un vraf de pungi de kîrlic.) RAGUENEAU Pungi Mulţumesc! (Le priveşte.) . O, zei! ţ-ŞTp scumpe, scrise-n versuri dc toţi amicii mei, Distruse! Prefăcute în pungi pentru fondante! (Lălre Liza.) Învii din alta lume pe-Orpheu şi pe Bacante! LIZA (înţepată, cu vocea stmă) Profit Ca -■■■ţi neegate şi plicticoase scrieri! RAGUENEAU Taci. cu drept de ceea ce-ţi lasă deseori singură monedă aceşti mîzgălitori De linii b nu huli, furnică, dumnezeistii grieri! LIZA Pe cînd n-aveai ca astăzi asemenea amici, Tu nu vedeai în mine bacante, nici furnici. RAGUENEAU (arătînd pungile. Cu indignate) Nefericite strofe, va plîng metamorfoza! LIZA (acelaşi dispreţ/ Nu fac mai mult. RAGUENEAL' (cu pornire) Femeie, ce faci atunci cu proza; RAGUENEAU f mişcai, aparte, luind o pungă) Adio, pungă scumpă! (către copil) Să vi le dau închise? (Copiii: semn afirmativ. Ia o pungă, si-nainle de-a pune pâlcurile, ateste.) „Precum de Penelopa s-a despărţit Ulysse"... (O pune deoparte.) Nu asta. (Ia altă pungă, şi-nainte de-a pune pateurile, citeşte) „Blondul Pheobus"... (O dă deoparte.) Nici asta. SCENA a II-a Aceiaşi; doi copii. RAGUENEAU (către cei doi copii abia apăruţi) Ştrengarilor, ce este? (Copiii înaintează.) PRIMUL COPIL Pateuri. AL DOILEA COPIL Trei! RAGUENEAU (pune trei pateuri pe o foaie de hhiie şi le dă) Priviţi, Sînt rumene şi calde. PRIMUL COPIL Vă rog să le-nveliţi. LIZA (nerăbdătoare, arătînd copiii) Ce tot îndrugi acolo? Vezi că stau. RAGUENEAU (cercetind foarte grăbit pungile, una după alta) Le dau, le dau, le dau... (Se hotărăşte, în sfîrşit, şi ia o a treia pungă. Citeşte.) „Către Philis!" (Aparte, cu resemnare.) Sonetul e prea frumos, dar fie... (Pune pateurile înăuntru şi le dă copiilor, care pleacă spre ieşire.) LIZA hotărît o dată. (Ridicînd din umeri.) E plin de nerozie! (Se urcă pe scaun şi orînduieşte farfurii pe bufet.) RAGIENEAL (profilînd de faptul că Liza nu-l vede, fund îiitoarsă eu spatele, recheamă copiii de la uşă) Pst, băieţaşi! Sonetul către Philis de-mi daţi, In loc de'trei pateuri, voi şase căpătaţi. (Copiii ii restituie punga şi, luînd cele şase prăpturi, ies fugind, Desfăcînd punga restituită, citeşte deetamînd.) „Philis"... Ce dulce nume, pătat de unt şi lapte!... „Philis"... (Cytanu intră pe neaşteptate.) A! RAGUENEAU (văzindu-l) S C E. X A a III-a RAGUENEAU, LIZA, CYRANO. Apoi muşchetarul. CYRANO (iui Ragueneau) Cîte ceasuri? RAGUENEAU (salutbidit-1 călduros) Sînt şase. CYKANO (cu -nerăbdare) Pin' la şapte.. (Umblă de eolo-cok-, prin sulă.) RAGUENEAU (nviblină după Cyrano) Văzut-am lupta. Bravo! CYKANO Ce luptă? KAGUENEAU La hotel... Grozav... (YK ANO (cu ntpâ'we) A! da, duelul. KAGUENhAU în versuri : ce duel! LIZA C-a lost o îrumuseţă pe toţi de-aci convinge. CYKANO Cu-atît mai bine... KAGUENL'Al (apucind o frigare şi jandina ) „în ultimul vers voi atinge! în ultimul vers voi atinge!" (Către Cyrano, cu avînt.) Bine l-aţi copt! (Reluînd fandtaca şi mai vioi.) „în ultimul vers"... CYKANO Cîte ceasuri? RAGL'ENEAU (răminhiă fn fanda, ca să consulte ornicul din petele) Şase şi opt minute. ( Reia fundarea ) „Voi atinge!" (Se îndreaptă.) Balada! Ce figură ! LIZA (către Cyrano care, trednd pe lingă comptitar, i-u t-trîns distrat mina) 1); ce-aţi păţit la mină? CYRANO Nimic, o lovitură. RAGUENEAU Avut-aţi vreun pericol? CYRANO Nici unul. EI ZA f dojenindu-l r.u degetul) Aţi minţit. Cunosc. CYRANO Ce, poate nasul cumva mi s-a clintit? Ar trebui să fie minciuna foarte mare! ( Schimblnd tonul). Am o-ntîlnire-aice şi sînt în aşteptare; De va veni, vreau singuri să fim lăsaţi. RAGUENEAU Nu pot. E ceasul cînd poeţii sosesc. LIZA (tu tmnie ) Flamînzi de tot. CYRANO Fac semn... şi-i scoţi pe-o clipă. Ce oră e acuma? RAGUENEAU Şase şi-un sfert. CYRANO (aşezîndu-se nervos la măsula lui Ragueneau şi iuSnd o hirtie de ictisori) O pană! RAGUENEAU (ojenndu-i pana pe care o poartă după ureche) De lebădă; ca spuma! ."li alut! UN MUŞCHETAR (cu tnustăfi supirbe; intră. Cu voce de -tentor) (Liza se duce cu vioiciune la dlnsul.) CYRANO (înlorcindu-se către Ragueneau) Ce este? RAGUENEAU Spune că-î straşnic de voinic. Prietin de-al nevestei. CYRANO (reluind pana, după ce îndepărtează cu gestul pe Ragueneau. Către sine) Nu pot să-i spun nimic. Ii acriu, îi dau scrisoarea, — şi plec... (Aruncînd pana.) De-ar fi să-i spun o vorbă. Ce laş! (Către Ragueneau.) Mi-aş pierde glasul, Vezi cît e ceasul! RAGUENEAU (consultind ornicul) Şi douăzeci. CYRANO (lovindu-se peste piept) O vorbă din cîte fierb aci! ^ cînd într-o scrisoare... (Reluînd pana.) Mai bine-aşa; voi seri Scrisoarea de iubire de mii de ori gîndită Şi râz^indită-n mine, aşa că-i isprăvită; Deci suflerii-mi alături cu fila de-1 aşez, hu nu voi face alta decît s-o copiez. (Scrie. în dosul «tamlicului se văd agitind:i-se siluete slabe şi şovăielnice.) 248 249 S C E N A ti IV-a RAGUENEAU, LIZA, muşchetarul, CYRANO, la mica măsuţa, scriind. Poeţii. îmbrăcaţi In negru, cu ciorapi căzuţi, plini de noroi, LIZA (către Ragueneau. arătînd spre uşă) îţi vin toţi nespălaţii! PRIMUL POET (intrind, tui Ragueneau) Confrate!.,. AL DOILEA POET (de asemenea strîngîndu-t mîna) Scump confrate! AL TREILEA POET (aceiaşi joc ) Şoim al cofetăriei! (Miroase atmosfera din fală.) Miresme parfumate! AL PATRULEA POET Apollo fripturarul! AL CINCILEA POET Orpheu, baş-bucătar. RAGUENEAU (înconjurat, îmbrăţişat, strîns de mînă) Te simţi aşa de bine cu dînşii, lucru rar! PRIMUL POET Ne-a-ntîrziat mulţimea la Nesl-îngrâmâdită. AL DOILEA POET Opt derbedei, pe strada de sînge înroşită, Zăceau, străpunşi de spadă, cu faţa-n sus trîntiţi. CYRANO (ridicînd o clipă capul) Opt? Eu credeam că şapte. (Continuă să scrie.) Eu? Nu... îl ştiţi? RAGl'ENEA L (către Cyrano) Eroul luptei, ştiţi? CYRANO (cu nepăsare } LIZA ( muşchetarului) MUŞCHETARUL (răsucindu-şi mustaţa ) Se poate! CYRANO (scriind. Aparte. Se aude numai din cînd murmurînd cîte ceva.) Cu tainică iubire... PRIMUL POET Un om goni o bandă întreagă. Ce pornire! AI, DOILEA POET Pe drum vezi numai beţe şi bîte. Opt să culci , Cu braţul tău, — ce forţă! CYRANO ( scriind ) ...în ochii voştri dulci!... AL TREILEA POET Pînă pe cheu departe, vezi pălării zburate. PRIMUL POET A fost cruzime mare. 25c 25t CYRANO (acelaşi joc ) ...Pe buzele-adorale... PRIMUL POET E un gigant eroul din groaznicul prăpăd! CYKANO (acelaşi jvc) ...De frică-mi pierd simţirea, frumoaso, cînd vă văd... AL DOILEA POET (înhăţînd o prăjitură, către Ragueneau) Ai mai rimat, poete? CYRANO ( acelaşi joc ) ...Acel ce vă iubeşte... (Se opreşte în momentul de a semna, închide scrisoarea în plic, o pune in haină şi se ridică.) Nu mai semnez. Eu însumi o dau, de mi-o primeşte. RAGUENEAU (către al doilea poet) Am o reţetă-n versuri. AL TREILEA POET (instalîndu-se în faţa unei tăvi de bezele cu cremă) Hai, spunc-o! PRIMUL POET Negreşit. AL PATRULEA POET (uitîndu-se la cozonăcelul pe care l-a luat in mină) Băbuţa asta-şi poartă boneta cam sucit. (Muşcă toată partea de sus.) PRIMUL POET (în faţa unei alte tăvi) Şi turta dulce-aruncă, spre muzele flămînde. Din ochii de migdale, priviri atît de blînde! (la o bucată de turtă dulce.) AL DOILEA POET (lui Ragueneau) Noi te-ascultăm... AL TREILEA POET (făcînd bezele unei tăvi cu bezele) Bezele cu frişca! (la din tavă una.) Le primesc! PRIMUL POET (tnuşcînd din marea liră dală Iui Ragueneau de ucenic) întîia oară-n viaţă cu lira mă hrănesc. AL DOILEA POET (către primul, dîndu-i cu cotul) Cinezi i Şi eu.. RAGUENEAU (care s-a pregătit să reciteze, a tuşit, şi-a aşezat boneta, a luat ţinută) Reţetă-n versuri... PRIMUL POET Prînzesc. Dar dumnetale? AL DOILEA POET RAGUENEAU Cum se prepară turtite cu migdale. Bat albuşul pînă-1 scot Spumă tot; Mestec ca să se-mpreune Cu sirop de chitre noi, Pun apoi Lapte de migdale bune. Am în forme aluat Aşezat Frumuşel pe laturi numa; Iar în mijloc, ca pc fus, Pînă sus, Torn în picuri, picuri, spuma. Dau acest cuprins cu zor în cuptor... Şi cînd s-a prăjit agale, Vesele blondine vezi, în grămezi, Dulci turtite de migdale. POEŢII (ni gura plină) E minunat! Deliciu!... UN POET (înecîudu- cuvîtilul) Neu\ jllettc. cyr \no Atnncea nu-i cadet. roxana (aftttnînd cu capul) ])e azi. Ea căpitanul Castel-Jaloux. cyrano Idilă Prea-n grabă pregătită, sărmana mea copilă. bAtrîna dădacă (dc-chizînd «şrt din fund it aiătînd pungile) I.i'-am isprăvit pe toate, Messir dc Bergerac. cyrano Ceteşte-atuncea versuri pe fiecare sac. / Bal'îna dădacă dispare.) Iubiţi frumoase lucruri, de stil, spirituale... Şi poate vreun sălbatic profan v-a stat în calc. roxana Nu. Părul lui trădează un spirit delicat. i.'vk ano Puţi fi urît la minte, deşi frumos frizat. roxana Presimt că-n tot ce spune fineţa e deplină. cyrano Oricînd c fin cuvîntul cînd e musteaţa fină. ~- Banal si prost de este?... roxana {bătind din picior) Pe loc eu as muri. 362 263 CYRANO (după ■un timp) Şi ca să-mi spuneţi asta, chematu-m-aţi aci? Nu simt destul de bine utilitatea, doamnă. ROXANA Că tremur pentru dînsul, aceste toate-nsamna, Căci mi s-a spus ca-n toată compania sînteţi Numai gasconi cu toţii şi că sînteţi semeţi. CYRANO Da, provocăm pe-oricine ar fi admis să vie Printre gasconi, cînd dînsul n-ar fi gascon. Se ştie. ROXANA Mi-i sufletul de grija aceasta chinuit. CYRANO (printre dmji) Nu fără de dreptate. ROXANA Şi-atuncea m-am gîndit, Cînd ieri, nenvins şi mare, eraţi atît de bine, Lovind pe cei netrebnici aşa cum se cuvine, Da, m-am gîndit: Eroul temut de-orice gascon... CYRANO (întrerupind-o ) Prea bine. o să-1 apăr pe micu-vă baron. ROXANA Oh, sprijiniţi-1, vere, în orice-mprejurare! Ştiţi, v-am păstrat într-una o simpatie mare. CYRANO Da,da... ROXANA Prietin fiţi-i. CY'RANO Amic adevărat. ROXANA Dueluri n-o să aibă cu nimeni. CYRANO (solemn, întinzînd mina) Am jurat. ROXANA Oh, vă iubesc din suflet! Plec foarte mulţumită. (îşi pune repede masca, o dantelă pe frunte, apc-i distrată.) Dar nu mi-aţi spus nimica de lupta cea vestită Din noaptea asta. Lucrul fu groznic, nu-i aşa?!... Şi spuneţi-i să-mi scrie. (îi trimite cu mîna un uşor sărut.) Cît vă iubesc! CYRANO ROXANA Da! da!. O sută contra voastră? şi banda fu bătută?!... Cît vă iubesc!... Să-mi scrie!... CYRANO Da! da!... ROXANA Au fost o sută?. Adio... sînt grăbită, nu pot acum s-ascult... Dar ce curaj... O sută!... CYRANO (salutlnd-o ) De-atunci făcui mai mult... (Roxana iese. Cyrano rămîne nemişcat, cu ochii în pămint. După o tăcere, usa din dreapta se deschide si Ragueneau scoate capul.) S C E N A a Yll-a CYKANO, RAGUENEAU, poeţii, CARBON DE CASTEL- JA1.0UX, cadeţii, mulţi ea etc. A pui DE 0U1CHE. Putem intru ? RAGUENEAU CYKANO (fă ră să se m işte ) Da... (Ragueneau face senin şl intră poeţii. în acelaşi timp, pe poarta din fund apare Carbon de Castel-Jalon v. Costum de căpitan al gaidei. Face gesturi largi văzînd pe Cyrano.) CARBON DE CASTEL-JALOUX Iată-1! CYRANO (ridicînd capul j E căpitanul!... CARBON (abia stâpinindu-şi bucuria) Foarte Frumos! Eroul nostru, ştim tot! O bună parte Dintre cădeţi te-aşteaptâ la circiuma de jos. CYRANO Dar... CARBON (vrîiid să-1 ducă ) Vino! CYRANO (opunîndu-se respectuos) Xu. CARBON (duc'indu-se la uşă şi strigînd tu glas puternic in cantonadă) Eroul e azi morocănos! Refuză. o VOCE (din afară) Drace! (Tumult afară, y.goinot de cizme şi săbii care se apropie.) CARBON (freeîndu-şi miniie) Uite-i că iese toţi în stradă!... (Privind pe uşă.) Se-ndreapta într-acoace! (Trectndu-şi din nou mînile cu mulţumire.) Ha, ha, vin să tc vadă! CADEŢII (rostind, pe măsură ce intră, interjecţiile din versul următor) Sandious! Mii' dious! Mordious! Capdedious! Pocapdeclious! RAGUENEAU (dîndu-se înapoi înspăimlutat) Dar, domnilor, cu toţii sînteţi gasconi?... CADEŢII Toti! RAGUENEAU (către cineva de-alături; cu puţină îndoială) UN CADET (către Cyrano) Nu-s?... Bravo! Baroane! CYRANO ALTUL (i,lrîngindu-i mina) Vivat! CYRANO Baron! 266 267 AL TREILEA CADET (deschiztnd braţele) O-mbrăţişare! CYRANO Baron! MAI MULŢI CĂDEŢI O-mbrăţişare! CY'RANO (neştiind cui să răspundă) Baron!... Baron!... Iertare! RAGUENEAU Dar, domnilor, cu toţii sînteţi baroni? CADEŢII (Ragueneau, figură nedumerită) Cu toţi. PRIMUL CADET Avem coroane-atîtea, de poţi un turn să scoţi. LE BRET (intrînd în fugă, lui Cyrano) E>ti căutat! Mulţimea e în delir afară; Ea a venit condusă de cei ce te-admirarâ La Nesl'. CYRANO (inspăimîntat) Că sînt aicea le-ai spus? LE BRET (frecîndu-şt mînile) Dar negreşit! UN BURGHEZ (intrînd, urmat de un grup) Să \ ă salute lume imensă a venit. (A (ară, strada se umple de lume, sc opresc scaune-purtătoare şt carete.) LE BRET (încet, surîzînd, lui Cyrano) jjoxana ? CYRANO (cu vioiciune) Taci! (Mulţimea se precipită în birt. îmbulzeală, zgomot mare.) RAGUENEAU (in picioare, pe o masă) Năvală mi-au dat în prăvălie, Stricînd tot ce le iese în drum! Ce măreţie! Amice! O! Amice! PERSOANE (în jurul lui Cyrano) CYRANO Ieri o duceam mai greu! N-aveam atîţi prietini. LE BRET (inclntat) Succesul! UN MARCHIZ (mărunt, alergînd cu mînile întinse ) Scumpul meu, Ştii tu... CYRANO Tu? tu? Ce turmă păscut-am împreună? UN ALT MARCHIZ în caretă doamne din lumea foarte bună. iă vă prezint? CYRANO (cu răceală ) Dar mie cine v-a prezentat? 268 269 Ce-ti este? I.E BRET { uimit) CYRANO Taci odată! LX OII DE LITERE (r-itn carnet mate sub braţ, Aş fi prea îneîntat Să capăl amănunte... CYRANO Xu dau. LE BRET 'dindu-i cu iotul) Ce faci? I YHANO Mă lasă' LE RKET /acelaşi joc ) F Kenaudot; gazeta a inventat. CYRANO (iiivd dtn iittn i'j ) Ce-mi pasa? LE BRE! Foiţa lui e astăzi în mîna tuturor, Ideea asta pare să prindă-n viitor! UN l'OF.T ('r.aintind îpic Cyi.ino) L' 11 acrostih \oi face; socot că vă convine, (Cyrano nu-1 ia î» iarnă.) CINEVA (înainiînd spre Cyrano) Stimate domn... CYRANO tfoarte plicli;it) Ajunge! (Mişcare. Toţi sc aşează în grupuri. De t,ita.he apare escortat de • ■iiţi'f!. Cuigy, B> issai//r. Ofiţerii care au urmat pe Cvrano ia Neste. Cuigy :c-«dreaptă cu vioiciune spre Cyrano.) CUIGV (către Cyrano ) Domnul De Guiche... ( Murmiti. 1-joia lumea se gri-peazâ.) ...Ce a ine Trmn- de mareşalul dc Gassion. DE GUICHE (salutînd pe Cyrano) Salut Din partea sa pc omul atît de cunoscut, A cărui vitejie l;i Ne-jl' şi-a dat măsura. ML I,TIME A A, bra\ o! CY'RANO (îneb. n îndu-se ) Mareşalul pricepe ce-i bravura. DL GLlLHE *Wu ti putut să creadă un fapt aşa de rar (arătînd grupul de of den) De nu-1 vedeau şi domnii... CUIGY Cu ochii noştri chiar! ( f-ţi este? LE BRET (încet, hti Cyrano, care fran- absent) CYRANO Taci I LE bret Tu suferi. cyrano (tresărind, ifj îndreaptă ţinuta) Să sufăr, eu, de faţă... (Mu\tcaja i se ridică, secate- pieptul în afară.) Cu-atîta lume? Haide, tu vei vedea. de guiche (căruia Cuigy i-a vorbii la ureche) în viaţă Fâcut-aţi multe fapte frumoase de eroi. Serviţi cu toţi gasconii? cyrano Da, la cădeţi. un cadet (cu glas teribil) La noi! de guiche (privind gasconii, aşetaţi la spatele lui Cyrano) Faimoşii domni de colo, cu aere... un alt cadet (către altul, încet, dindu-i cu cotul) Baroane! carbon DE castel-jaloux Ei, Cyrano, ascultă... cyrano (salutind pe Carbon) Daţi ordin, căpitane! carbon (lui Cyrano ) Compania e-ntreagă de faţă. Aş dori Să fie prezentată şi contelui. cyrano (ac/laşi joc ) Va fi. (înaintează doi paşt spre De Guiche şi, arătind pe cădeţi.) Cadeţii gasconi, muşchetarii, De Castel-Jaloux comandaţi; Ei mint şi se bat ca ştrengarii; Cadeţii gasconi, muşchetarii, Au fumuri de nobili, tîlharji, Şi toţi se pretind blazonaţi. Cadeţii gasconi, muşchetarii, De Castel-Jaloux comandaţi. Ochi de şoim, piciorul cocoarii, Musteţi de cotoi, lupi turbaţi, Ei ţin la distanţă flecarii; Ochi de şoim, piciorul cocoarii, Vinează norocul, pîndarii, Cu penele-n vînt şi-ngîmfaţi; Ochi de şoim, piciorul cocoarii, Musteţi de cotoi, lupi turbaţi. Au multe porecle, hoinarii, De glorii sînt toţi îmbătaţi; în luptă sînt tari ca stejarii, Au multe porecle, hoinarii; De-a valma cu toţi cîrciobarii Se strîng cot la cot adunaţi... Au multe porecle, hoinarii: De glorii sînt toţi îmbătaţi. Cadeţii gasconi, muşchetarii, Fac soţii geloşi, cornoraţi! Femei, v-admiraţi clopotarii! Cadeţii gasconi, muşchetarii, La miere se duc ca ţinţarii! Sunaţi, gornişti, alarmă daţi! Cadeţii gasconi, muşchetarii, Fac soţii geloşi, cornoraţi! 272 273 DE GUICHE (alene răsturnat într-un fotoliu, adia în grabă de Ragueneau) Orice poet e astăzi un lux, şi am dorinţa Să fiţi al meu. CYRANO De nimeni nu vreau să-mi leg fiinţa. DE GUICHE Ieri verva dumneavoastră distra pc cardinal. Vă pot deci introduce la unchiul. LE BRET (iluminat de buiuue) Colosal ! DE GUICHE Aveţi cinci acte-n versuri; e o lucrare fină ... LE BRET (la urechea lui C'.-rano) Voi face să se joace frumo asa-ţi Agrjpinj. DE GUICHE Pot să i-o dau. CYRANO (tentat şi mulţumit) Se poate?! DE GUICHE Aş face eu demer>, Cum e expert, să-ndrepte pe ici-colo vreun vers. CYRAN( i (a cărui figură s-a întuneca! imediat) Cu neputinţă asta! Tot sîngcle-mi se-ncheagă, Gîndind c-ar fi posibil vreo virgulă să dreagă. DE GUICHE Plăteşte bine versul ce-i place. CYRANO Mă-ndoicsc (-5 poate să-1 plătească, atlt cit mi-1 plătesc. pe fac un vers şi-mi place fanfara lui cum sună, Mi-1 spun cu mulţumire, — şi-i plata cea mai bună. DE GUICHE Sînteţi nespus de mîndru, cum văd! CYRANO Aţi observat? UN CADET (tnlrind. )me inftpu in spadă mai mulle păîăni rupte, murdare, cu penele mase. Către Crruuu) Pc cheu azi-dimineaţă noi am găsit vînat Cu pene strălucite. L-au presurat pe stradă Fugarii de-astă-noapte. CARBON E o bogată pradă! Da, ha, ha. ha! TOATA LUMC V ( rîzînd ) CUIGY Desigur, răsuflă foarte greu Cel ce-a trimis bandiţii. BRISSATI.LE Dar, cine-o fi? DE GUICHE Sînt eu. (Rîsul încetează.) l-am pus să pedepsească, — şi nu fără dreptate, — Pe-un beţivan ce face satire nesărate. (Tăcere jenată.) CADETUL (cu jituiitctls de glas către Cyrano. a'ă'înd pălăriile) Sînt bune de-o tocană cu sos de vin. Ce zici ^ cyrano fia -p.ida cu pălării şi, satutind pe De Gniclie, i le scutură tonte la picioare) Restituiţi aceste la vrednicii amki. de gukhe I'r■ idieîndu-se., cu glasul --ce) Să-mi vină purtătorii de scaun. Plec îndată. (Către Cyrano cu violenţă.) Iar dumneata... un purtător (anunţă de la uşă) La scară vi-i scaunul. de guiche (cave s-a stăpânit; cu nn snils) Vreodată De Don Qnichot' citit-aţi? cyrano Desigur, l-am cetit Şi mă descoper faţă de-acest nesocotit. de guiche Sâ meditaţi atuncea, cîndva , cu sînge rece, Al merilor capitol. cyrano (sali'Und) Capitol treisprezece. de guiche Cînd le ataci se-ntîmplâ ades, cu drept cuvînt... cyrano Atac atunci morişte ce umblă după vînt? de guiche Ca braţele de pînzâ a unei spiţe grele în tină sâ v-arunce... cyrano De nu cumva în stele! ji)e Guiche itzc Se vede cu ui se urcă-n scaun. Nobila ii minează i'oibind ina' intre di'iin. le Bret îl conduce piuă la i'id ,\]ultimea ie?e.) h (. K N A a Ylll-a Cl'ff.l.VO, LE BRET. cadeţii, care s-au pus la mese în dreapta i>i stingă, cărora li se serveşte mîncarc băutură. cyrano (-ahitind în l>ăta:> de joc pe cei ce ies fără să cuteze al saluta ) Salut .... la revedere .... cu bine.... l.L BKLT (tii.'ii'î'. i.-f:>tc la Cvtano cu braţele spic cn } L-ai jignii. cyrano Le Bret, într-una mîrîi. i-e bret Convină negreşit Că să ucizi într-una norocul care vine, K o exagerare. cyrano Exagerez. le bret (triumfător ) In fine! cyrano Centru principiu însă şi pildă pentru-a da, Cădesc că foarte bine exagerez aşa. le bret ^e ţi-ai lăsa trufia de muşchetar în pace, Norocul si izbînda si gloria... 27b CYRANO Ce face?... Să-ncolăcesc vreun sprijin puternic, vreun tutor? Ca iedera obscură, pe trunchiul protector Să cresc, lingîndu-i scoarţa, şi-aşa, purtîndu-i jugul, în loc să urc prin forţă, să-mi caţăr vicleşugul? Nu mulţumesc. Ca alţii, bogaţilor, plocon Să-nchin a mele versuri? Ori să mă fac bufon, Cu josnica nădejde că buze de ministru Mi-ar arunca vreun zîmbet. nu prea de tot sinistru? Nu, mulţumesc. Fu silă orice afront să-nghit? Să-mi fie abdomenul dc tîrituri tocit? Să-mi rod mai iute pielea genunchilor şi-n cale Să fac mereu risipă de mlădieri dorsale? Nu, mulţumesc. C-o mînâ să mîngîi capra şi Cu cealaltă varza să caut a stropi ? Sau, dătător de paie, in schimb să capăt iarbă? Cădelniţa să-mi clatin mereu în vreo barbă? Nu, mulţumesc. Prin fuste s-ajung ceea ce sunt? Ori să devin om mare in vreun cerc mărunt11 Să-mi fac la barcă vîsle din madrigale slabe. Iar pînza să mi-o umfle oftatul vreunei babe? Nu, mulţumesc. Ca versuri să pot să tipăresc. Să-mi caut editorul, plătindu-1 ? Mulţumesc. Să mă proclame papă nevolnice concilii Pe care prin taverne le ţin toţi imbecilii? Nu, mulţumesc. Să rumeg din faima ce-mi dădu Vreun sonet, un altul făr-a mai scrie? Nu, îţi mulţumesc. Talente s-atribui la mazete? Să mă terorizeze netrebnice gazete? Să mă gîndesc într-una ce fel m-aş strecura Şi eu la vreo revistă să tipăresc ceva? Nu, mulţumesc. Să tremur pălind ca ci nemernici, Şi-n loc să fac poeme, să vizitez puternici ? Să cer recomandaţii? Cu jalbe să trăiesc? îţi mulţumesc, amice... îţi foarte mulţumesc! Eu vreau să-mi las avîntul să zboare , să vise/..... Şi ochiul să pătrundă .... şi glasul să vibreze.... Să rîd, să cînt... si liber să trec, trezind în mers, Pe-un Da sau Nu, răsunet de spadă ori de vers! yc teafă pălăria curajul să mi-o pună! pentru bani, nici slavă . să scriu: „Un drum în lună". l'n rîud să nu tresară din suflet nepornit, să-nvi spun cu modestie: chiar mic, fii mulţumit pe fructul ori de floarea, de frunza nensemnată, pin propria-ţi grădină cu mîna ta luată! Apoi, dc-o vrea norocul să fiu triumfător. Cezarului nimica să nu-i rămîn dator, — Ci mie însumi totul să-mi datoresc şi-n mine Comun să n-am nimica cu iedera. în fine, I)o n-ar fi ca stejarul sau teiul să-nfloresc, prea sus să nu urc, poate, dar singur să plutesc \ LE BRET Da, insă nu în contra întregii lumi. Cum oare Ai căpătat de-o vreme mania-ngrnzitoare De-aţi face pretutindeni în cale inamici? CYRANO Văzind cum pretutindeni vă cîştigaţi amici Şi căror le surîdeţi mereu c-o gură plină iJc zimbete-nrudite cu do^ul de găină. Ku vreau să-mi fac salutul cit s-ar putea mai rar. Strivind de bucurie: mai mult un adversar! Cc rătăcire! I-E BRET CYRANO Viciul acesta mâ-nfierbîntă, Căci să displac îmi place... şi ura lor mă-neînta. De-ai şti ce-nviorare simţeşti sub reci ochiri Asupra-ţi cînd se-ndreaptă tăioasele priviri ... si cum desfată haina cînd ţi-o pătează-n cale ^enmul pizmuirii şi-a laşităţii bale! Prietenia moale ce v-a înconjurat, Ca gulerul italic deschis şi dantelat, ^ ă lasă liber gîtul , în poză feminină; Te simţi comod într-insul, dar n-ai trufaşă mina, Căci fruntea negăsindu-şi nici legi, nici sprijin greu, Se lasă aplecată în orice sens. Dar eu 278 279 Din ură-mi fac un guler scrobit şi strîns cu drotul, Ce mă sileşte capul să mi-1 ridic cu totul; Cu orice duşmănie un fald mai mult sporesc, Şi-avînd mai mult un ghimpe, o rază cuceresc, Căci sămănînd c-un guler de formă spaniolă, E o cătuşă ura, dar e şi-aureolă! LE BRET (după o tăcere, luînd braţul lui Cvrarto) Poţi face pe-amărîtul şi mîndrul cit îi vrea, — Mărturiseşte însă c-ai fost respins de ea. CYRANO (cu vioiciune) Taci! (Christian a intrat cu o clipă-nainte, duchidu-se printre cădeţi. Aceştia nu-i adresează nici o vorbă. în cele din urmă. s-aşează singur la o măsuţă, unde-i servit de Liza.) SCENA a IX-a CYRANO, LE BRET, cadeţii, CHRISTIAN DL NLU YILLLTTE. ■ UN CADET (de la masa din fund. Cu paharul in nună) Cyrano. (Cyrano se-ntoarce.) Bătaia ne-o povesteşti? CYRANO îndată! (Urcă scena la braţul lui Le Bret. l'orbesc în şoapta.) CADETUL (se ridică si coboară scena) Istorisirea luptei va fi o minunată Povaţă (oprindu-se în faţa mesei unde e Christian şi arătindu-l cadeţii o* ) dată unui şcolar fricos! CHRISTIAN (ridicînd capul) Fricos? ALT CADET (apropiindu-se de Christian) Septentrional bolnăvicios! CHRISTIAN Bolnăvicios ? PRIMUL CADET (în bătaie de ioc) La noi, De Neuvillette, să ştii că sc găseşte Cn lucru despre care nimic nu se vorbeşte, Ca de frînghie-n casa oricărui spînzurat... CHRISTIAN Ce-o fi? UN ALT CADET (eu vocea teribilă) Te uită-ncoace! (îşi pune de trei ori degetul pe nas în chip de tul misterios.) Acum te-ai luminat? CHRISTIAN Cum, despre na... ALT CADET (tăindu-i vorba foarte brusc) Tăcere! Dacă-ţi sfîrşeşti silaba, şi păţeşti. (Arătind pe Cyrano care vorbeşte in fund cu Le Bret.) Cu dînsul urît se-ncurcă treaba. 0 UN ALT CADET (care, în timp ce Christian era întors către ceilalţi cădeţi, s-a apropiat fără zgomot şi s-a aşezat pe masă, în dosul lui) Doi fîrniţi răpuse ■— şi moartea li s-a tras, Hindcă lui nu-i place ca să vorbeşti pe nas. UN ALTUI. (cu glas cavernos, ieşind de sub masă, unde se strecurase în patru labe) De vrei să mori cu zile, fă cel mai mic adagiu. Ce poate s-amintească fatalul cartilagiu. UN ALTUL (punîndu-i mîna pe umăr) Ajunge-o vorbă... Una! Un gest măcar! Ştiu toţi. Că dacă-ţi scoţi batista, linţoliul ţi-1 scoţi. (Tăcere. To/i în jurul iui, cu braţele încrucişate, îl privesc. Ckristian se ridică şl se duce la Castel-Jaloux, care, vorbind cu un ofiţer, are aerul de a nu fi văzut nimic.) CHRISTIAN Rog, căpitane! Spune. CARBON (îulorcindu-se şi măsur'tndu-l cu privirea ) CHRISTIAN Cînd de curaj paradă Fac meridionalii, ce faci? CARBON Le dai dovadă Că poate da şi nordul viteze viţe. (Ii întoarce spatele.) CHRISTIAN Bun. INTIIUL CADET (lui Cyrano) Acum ne spune lupta! TOŢI CADEŢII Ne-o spune! CYRANO Da, v-o spun. (loţi îşi apropie scaunele; se grupează în jurul lui Cyrano; se pregătesc foarte atenţi s-asculte cu gîlul întins, Christian se pune călare pe un scaun.) Mergeam spre dînşii singur, cu pasul meu statornic; pe cer, departe, luna sclipea ca un ceasornic; Deodată, nu ştiu care ceasornicar profund, Cutia argintată a ceasului rotund O-nvălui-ntr-o pînză din nouri adunată... Si sc făcu o noapte grozav de-ntunecată; Iar dibuind prin beznă, înaintam la pas, Căci nu vedeam nimica mai depărtat... CHRISTIAN De nas. (Tăcere. Toată lumea se ridică încet. Toţi privesc pe Cyrano cu teroare. Acesta s-a întrerupt încremenit. Aşteptare.) CYRANO Dar cine-i omul ăsta? De astăzi dimineaţă. UN CADET (cu jumătate de voce) Un om ce ne soseşte CYRANO (făcînd un pas spre Christian) De astăzi? ■Baron de Ncuvi... CARBON (cu jumătate de voce) Se numeşte CYKANO (tâind repede vorba lui (. uibon) Bine. (Păleşte, se-nroşeşte. Apoi se slăpiiieşte şi cu voci-a surdă.) Spuneam... (încurcat.) Prea bine. \Fari nici o m.ştaie de a \e zvîrli tisiipia hu Clmstian.) '1 Prea... (Se stăplueşte din nou şi-şi reia povestirea, j Cum vă .-puneam... (Cu izbucnire de mhiie în gla'.j Hei drace! .... (Continuă cu tonul naluial ) Nimic nu sc vedea.... (ioţi rămhi încrfineii'ţi. Se aşează privindu-se între ei.) Şi mă gîndeam in mersu-mi că pentr-un tip de glume, Voi provoca desigur vreun prinţ, vreun om de lume. Să-mi taie... CHRISTIAN Nasul. (Toată lumea t.» ridică, Christian se leagănă pe scaun.) C VRANO (cu vocea sugrumată) Pofta, să-mi taie la moment; Da, o să-mi taie pofta de-a fi un imprudent Ce-şi viră... CHRISTÎ-VX Nasul ! CYRANO Braţul în foc cu Îndrăzneală... Şi că acel puternic , cerîndu-mi socoteală De toate, o să-mi deie tot..... 2s4 CHRISTIAN Peste nas. CVRANO (ştcrgîndu-şi sudoarea de pe frunte) La cap. par inii spuneam : rezerve de-acestea nu se-ncap. jjâl-v înainte, haide, gasconule, ce dracul! Cînd cineva din umbră îmi dă... CHRISTIAN Cu bobîrnacul! CYRANO Mă apăr şi-ntr-o clipă mă aflu... CHRISTIAN Nas în nas. CYRANO (aruticindu-se spre dînsul) Arhangheli! f Te/' gJiconii se precipită să i'ada. Ajun", lingă Chiistian. t'vrmiii sc .'tăpîneşte .st continuă ) Cu vreo sută de bestii; am rămas Trăsnit. CHRISTIAN în nas. CYRANO (pălind st surîzînd) Dc duhuri, de drojdii şi ue ceapă, ^-artinc cu fruntea-n aer... CHRISTIAN Şi nasu-n vînt. CYRANO în ţeapă ..aS doi. Atac grămada şi curăţ unul. Paf, ^u altul mă ocheşte şi-1 culc... 285 CHRISTIAN Cu nasu-n praf. CYRANO (izbucnind. Cu glasul tunător) Destul ! Ieşiţi cu toţii! (Toţi cadeţii se precipită la uşă.) PRIMUL CADET Se redcşteaptă fiara. CYRANO Toţi . Vreau cu dînsul singur să mă lăsaţi. AL DOILEA CADET Ca ceara îl va topi. îl taie bucăţi. UN ALT CADET (către Ragueneau ) îl vom găsi Tocat în vreo plăcintă de-a tale. RAGUENEAU (comic de-nspăimhitat) Nu vorbi. Că-s moale ca o cîrpă şi tremur tot de frică. CARBON Să mergem. ALT CADET Nu rămîne din el o bucăţică. ALT CADET O să turbeze tigrul, de-o să ne-nspăimîntăm. ALT CADET (închizind poarta din dreapta) Va fi o grozăvie! (Au ieşit toţi, fie prin fund, fie prin părţile lateral'. Unii au dispărut pe scări. Cyrano şi Christian rămîn faţă-n pată şi se privesc un moment.) 286 SCENA a X-a CYRANO, CHRISTIAN. CYRANO Vin' să ne-mbrăţişăm. CHRISTIAN Dar, domnule... Brav! CYRANO CHRISTIAN însă... CYRANO Viteaz, — avea dreptate. CHRISTIAN Cum... Cuî ? Ei. CYRANO Da, mă-mbrăţişează... şi află că-i sînt frate. CHRISTIAN CYRANO Ce-aţi spus? CHRISTIAN CYRANO Roxanei. CHRISTIAN (fugind spre dînsul) Cu dînsa, frate?! Dar... CYRANO A aproape ca şi frate. 287 CHRISTIAN O, Doamne! CYRANO Văr primar. CHRISTIAN Şi dînsa v-a spus?... CYRANO Totul. CHRISTIAN îi plac?... CYRANO (cu discreţie afectată) E cu putinţă. CHRISTIAN (luîndti-i rninile) îmi pare foarte bine că facem cunoştinţă. CYRANO A! Iată ce-nsemnează un sentiment spontan. CHRISTIAN Iertaţi-mă ! CYRANO (pr/vindu-l şi punîndu-i mina pe umăr) Nici vorbă că-i nostim băietan. CHRISTIAN Oh! Vă iubesc din suflet şi vă admir! CYRANO Se poate ■ Dar toate-acele nasuri ce... CHRISTIAN Le retrag pe toate. CYRANO Roxana o scrisoare aşteaptă. CHRISTIAN E-n zădar. Mă pierd! Căci nu-s în stare să scriu un rînd măcar. CYRANO Cum ? CHRISTIAN Sînt un prost, şi veşnic că spun prostii mi-e teamă. CYRANO Nu eşti deloc de vreme ce-ţi dai de asta seamă; De altfel, foarte bine m-ai atacat acum. CHRISTIAN Cînd mergi să dai asalturi, găseşti cuvinte-n drum. Am oarecare glume uşoare, militare; Cînd sînt femei, simt însă că spiritu-mi dispare. Cu toate că-mi aruncă, de trec, priviri cereşti. CYRANO Dar inima li-i stinsă pe loc cînd te opreşti? CHRISTIAN Da. Sînt din rindul celor cu osîndită fire, Ce nu ştiu să vorbească deloc despre iubire. CYRANO Eu, modelat cu grijă mai multă de-aş fi fost, Jmi pare că de asta aş fi vorbit cu rost. CHRISTIAN ^ă spui cu gingăşie ce-n suflet se petrece!.. CYRANO ai drăguţă faţă de muşchetar ce trece!.. CHRISTIAN ^oxana-i preţioasă. Cu stîngăcia mea * °> depărta-o sigur de mine. 288 Mmai Cod.'eanu, Scrieri Voi. II, c. 1453 2*9 CYRANO (privind pe Chnit/anj De-as avea, Ca să-mi exprim simţirea, un interpret ca tine! CHRISTIAN (Cil disperare ) Să am eu clarul vorbei! CYRANO (cit hotârîre, lovindu-ie peste piept) Ţi-1 împrumut din mine! Tu dă-mi al frumuseţei puternic talisman. S-alcătuim un singur erou ca dc roman! CYRANO Cum? CHRISTIAN CYRANO Te simţeşti destoinic în orice zi a-i spune Cuvinte învăţate de mine? CHRISTIAN Mi-ai propune?.. CYRANO (întrerupindu-i vorba) Decepţii n-o să aibă aşa de ne unim! Şi astfel sedueînd-o , vrei tu s-o cucerim? Vrei tu să simţi cum trece tot sufletu-mi în taină Din haina mea de bivol în dantelata-ti haină? Dar, Cyrano !.. CHRTSTIAN CYRANO Răspunde, vrei tu ? CHRISTIAN pe vreme ce ţi-e teamă ca pieptul să-i răceşti, Vrei tu colaborarea de-nfierbîntate raze pin ale tale buze cu ale mele fraze? CHRISTIAN Privirca-ti arde... CYRANO Spune, vrei tu? CHRISTIAN Te-ar îneînta Aceasta mult? Vai, mă-ngrozesti. CYRANO (ti ansportat) Aceasta ?!... ( Reluindii-şi calmul şi vorbind cu aer de ailisl.) Aceasta m-ar distra. K o experienţă ce pe poeţi tentează: Ku completez pe unul şi el mă completează; Vei merge înainte şi-n umbră-ţi voi veghea ; Ku spiritul tău fi-voi, — tu, frumuseţea mea. CHRISTIAN Ea o scrisoarc-aşteaptă deseară, şi mă doare Că nu-i pot seri nimica. CYRANO fscC'ţînd din buzunar scrisoarea pe care n seiisese Roxanei) Da, ţine şi-o scrisoare. CHRISTI \N Ce fc.l? CYRANO ^ecît adresa, nimica nu-i omis. CHRISTLAN Ku... SCENA a XLa CYRANO Tu trimite-o -n pace. E bună de trimis. CHRISTIAN Aveţi? CYRANO Prin buzunare avem doar rătăcite, Scrisori către fluide Clorize-nchipuite... Căci noi avem de-amantă doar visul nebulos In golul vreunui nume închis misterios. (Intmzinău-i scrisoarea.) Ia!.. Schimbă-n adevăruri aceste vagi răsfringeri! Zvîrleam la întîmplare mărturisiri şi plingeri; Pribege paseri, fă-le să steie undeva!.. Vedea-vei că-n scrisoarea aceasta mică... (întînzînău-i din nou scrisoarea.) Ia'! Pe cît n-am fost de sincer, pe-atît avut-am vervă. (Acelaşi joc cu scrisoarea, glas mai autoritar.) Ia! Să sfîrsim odată! CHRl STIAN Dar poate că observă... Să mai schimbăm dintr-însa cîte-un cuvînt măcar.. S-ar potrivi Koxanei? CYRANO Ca o mănuşă. CHRISTIAN Dar... CYRANO (tâindu-i vorba) Amorul propriu are credulităţi de-aceste, încît va fi convinsă ca pentru dînsa este. CHRISTIAN (luind scrisoarea) Amice! (Se aruncă în braţele lui Cyrano, Rămîn îmbrăţişaţi.) CYRANO, CHRISTIAN, gasconii, muşchetarul. UZA. UN CADET (deschizind foarte puţin uşa) Ce tăcere! De viu l-o fi-nghiţit! >'ici nu-ndrăznesc privirea... (Scoate puţin capul, şi foarte surprins.) Ce?! TOŢI CA DEŢII (intrînd si văzînd cum se-mbrâţişează Cvrano cu thtiiliait) Al!" Ho UN CADET ( Consternare.) 11U ŞCHET A R L' T, (batjocurilor ) CARBON Se călugăreşte de-acuma dracu-n baltă : Nemaipomenit! Cînd îl loveşti pe-o nare, întinde şi cealaltă. MUŞCHETARUL (aparte, mai încet) Putem vorbi de-acuma de nasul lui cel gros. (Mai tare, chemînd pe Liza, cu aer triumfător.) Hei. Lizo, vină-ncoace să vezi ceva frumos! (Respirînd atmosfera cu afectare.) E-un aer ce irită chiar nările mai calme. (Conlinuînd a respira afectat aerul, cu nasul in oint. se-ndreaptă către Cyrano.) A ce miroase oare, stimabile? CYRANO (pălmuindu-l) A palme. (Veselie. Caăeţii, regăsind pe Cvrano dc altădată, sar bucuroşi.) COKTIX A 292 ACTUL IU s'Vrutul roxanli o mică piaţă în vechiul cartier Marais. Case in slil vechi. Perspectivei 'Ic stradele. La dreapta e casa Koxanei şi zidul grădinii, incărcat cu frun-| ?iş"uri desr. Deasupra uşii, fereastră şi balcon. o banră in laţa pragului.] I'e zid se caţără iederă. Balconul e încununai de iasomie, ce cadej ircraălind in ic. Ajutai de bancă şi pietrele colţuroase ale zidului, te| poţi uşor sui in balcon. in laţi, o casă veche în acelaşi stil, făcută din pidtră şi cărămidă.! Poarlă la intrare. Ciocanul dc bătut in poartă <• înfăşurat in cîrpe, ca| im (legn bolnav. La ridicarea cortinei, bătrina dădăci -=tă pe -.lanj). La balconul Ro-| x-iUei fereastr;i '' larg deschidă. Lingă dădacă e R?cueneau. în picioare, îmbrăcat ui un mu delnrea.] Isprăveşti.- <[<• iitocisiit ceva. ştergîndu-şi ochii. S C E N a 1-a RAL-CEXEAU, bătrina dădacă; apoi ROXANA, CYliA^O, doi paji. ragueneau ... Şi-a fost aşa: nevasta c-un muşchetar plecat-a ! Stingher, sărac, —■ mă spînzur. Eram aproape gata; Dar Mnghia tăindu-mi, Messir de Bergerac M-a pus pe intendentul la vară-sa să-1 tac. dădaca Şi cum \-cni ruina să-ţi strice rostul vieţii? 294 RAGUENEAU Iubea soldaţii Liza, — şi eu iubeam poeţii. Din ce lăsa Apollo făcea şi Marte uz... Dar cu sistemul ăsta, eu m-am trezit mofluz. DĂDACA (>,duhui::-i( şi tkimir.d împle ftnovia âifthisă) Roxana tic aşteaptă. Eşti gata? VOCEA ROXANEI (prin fereastră) Vin îndată. DĂDACA (către Ragueneau, arătîndu-i poarta din faţă) Xe-aşteaptă la Clomira, în faţă. E fixată Acolo intîlnirea. Vin mulţi: vom discuta Despre iubire astăzi. RAGUENEAU Despre iubire? dădaca (cu coehftăuc) Da. [Strigînd spre fereasliă.) Coboară-te, Roxana, te rog, mai cu grăbire. Căci vom scăpa frumosul discurs despre iubire. VOCEA ROXANEI îndată. [Se aiu/e un zgomot de instrumente de coarde, cate se apropie.'ţ VOCEA lut CYRANO (cîntînd între culise) La, la. la, la... DĂDACA (cu surprindere ) Ne cîntă ?! 295 CVRANO (urma! de doi paji eu leorbe Unuia din ei) Iar greşeşti Nu vezi că-i triplă cioşa, triplu nerod ev eşti? PRIMUL PAJ (/•unic) Cunoaşteţi teoria? Lui: Gassendi. CYRANO I-am fost discipol doară PRIMUL PAJ {ciută Jiu gură ţi teorbă) La, la, la... CYRANO {stnulgîndu-i teorba) E-o frază prea uşoară. {Continui fraza ct"t'«d.) La, la, la, la, vezi bine. o pot continua. E vărul meu ROXAN A. (apărînd în balcon) CYRANO întocmai. (Continuă, cîntînd pi aria începută) Şi vi» a saluta C-o serenadă crinii şi ale voastre roze! Cobor! ROXAN \ (Pleaei din balcon.) DĂDACA {arătînd pajii) Dar cine-s pajii cu virtuoase poze? CYRANO ^vut-am o prinsoare cu D'Assoucy: pierdu. JŢu susţineam un lucru gramatical, — el, nu. ,\ti!»c'. chemînd aceste maimuţe lungăreţe '(•(, scotocesc pe coarde zbîrnîituri isteţe, pin care-o muzicală escortă şi-a făcut, Mi-a spus : ,,0 zi să-ţi cinre de-oi pierde " , . Şi-a pierdut. r>ei, pin' ce-orbita Phoebus va fi să-şi isprăvească. Cu diblele lor sparte sînt puşi să m-ameţească, Fiitidu-mi mărturie sonoră-n tot ce fac. jli-au fost plăcuţi deodată... şi-acuma nu-mi mai plac. {Către paji.) La Montfleury vă duceţi: cîntaţi-i o pavană. \Pajii pleacă spre ieşire. Către dădiică.) Viu iar să-ntreb ţj-acuma pe gingaşa Roxană. Ca-n fiecare seară... !Pajilor, ce ie< i Cintaţi-i mult şi rău! [Către dădacă.) De-i tot fără defecte şi-acum iubitul său? ROXANA {ieşind din ca^ă] Mi-e drag. Frumos şi tînâr... şi-atîta spirit are! CYRANO [surizînd\ C Uiristun de spirit,1 ROXANA Mai mult ca voi, îmi pare! CYRANO en-imt. C ROXANA Mai fin ca dînsul, un altul nu socot j?â spună drăgălaşe nimicuri ce sînt tot. h'tiat, rămme-adese cu muzele absente; deodată-mi spune iar lucruri excelente! cyrano {neincrezătai) Nu! roxana {proU iţind i Asta-i! Toţi bărbaţii sînteţi un aluat: Nu-i chip să fii de spirit cînd eşti frumos băiat! cyrano De inimă vorbeşte-n expert? roxana Te corectează! De asca nu vorbeşte, amice ... disertează! cyrano Cum, scrie? roxana Şi mai bine. Vreţi s-ascultaţi ? cyrano Ascult. roxana Icfrclamtnd) „Cu cit îmi iai din suflet, cu-atîta am mai mult." (Pniyşte triumfător pc Cyrano ) Ei bine? cyrano Moft!.... roxana {dedamiud din nou) Dar asta? „Ca să-mi mai sufăr rana Cînd sufletu-mi luat-aţî, pe-al vostru-mi daţi, Roxana \\ cyrano Cînd are prea mult suflet, cînd prea puţin. Nu ştiţi Cam cît anume are? 298 gf-marc că gelozia. 1- oxana Destui. Mă plictisiţi. cyrano (tresărind) Cer roxana {--ubtinund uşor tit-vintnt\ De-autor... vă doare! par a*t^a nu >ir\t încă şi mai drăguţe oare? (Det-iumind din nou.) „Spre \oi, de-un singur strigăt mi-e sufletul trimis, îm:ît, de sar trimite şi sărutări prin scris, Scrisoarea mi-aţi citi-o cu buzele-adorate!" ... cyr\no ['ttrizînd, fără voia lui, cu saiisjacj rO Ha, ha! Aceste rînduri... He, he! Sînt afectate! roxana Dar astea? cyrano (hitintat) Ştiţi la toate, cum văd, cuprinsul lor? roxana (cu avint) toate! cyrano N-am ce zice... e chiar măgulitor! rox vna E-im maistru! ?i>,mL-. ROXANA ţIm Dc Guiche. făcinJu-i reneienţâ) De-acasâ ieşeam. DE GE1CHE \'in a-mi lua Adio. Plec deseară. 300 ROXANA Plecaţi? DE GUICHE La lupta. ROXANA DE GUICHE împresurăm Arasul. Duc ordine. ROXANA A! Al DE GUICHE Pare Câ-nTÎnipinaţi prea rece grăbita mea plecare. ROXANA O! PE GUICHE Sufăr mult. Cînd oare să vă revăd mi-e dat? Un regiment acolo comand. ROXANA (cu indiferenţă) E minunat. I>a. Regimentul gardei. DE GUICHE ROXANA (surprinsă) Al gardei? DE GUICHE „ Se va bate vărul vostru, omul cu frazele umflate. ^ să-mi răzbun pe dînsul deloc nu-mi va fi greu. ROXANA ( sufocată ) Cum, garda pleacă-n luptă? DE GUICHE ( rîzînd) E regimentul meu! ROXANA (tăzind jos pe bancă, aparte) Oh, Christian! DE GUICHE Ce este? ROXANA (foarte mişcată] Mi-e inima ca suptă De grijă că iubitul îmi ia pleca la luptă. DE GUICHE (surprins şi încintafi O vorbă-atit de dulce să-mi spuneţi tocmai cînd Sînt gata de plecare! ROXANA (schimbind fonul. Ca indiferenţă şi făcîndu-şi vhit cu evantaiul) Mă rog... şi-aveţi de gînd Să-mi ardeţi bine vărul? DE GUICHE ( surîzînd ) N-aţi vrea? ROXANA Ba dimpotrivă! DE GUICHE Vă vede? ROXAX\ DE GUICHE Oriunde, făptura-i guralivă £ de-un cadet alături. (Căutînd să-şi amintească numele.) Un Neuvillen ... Neuvi ... Nalt. ROXANA DE GUICHE Blond. ROXANA Roşcat. DE GUICHE ROXANA DE GUICHE ROXANA Frumos. Uf! Prostut. Cam pare-a fi. (Srkimbind tonul.) L îmi veţi expune vărul în foc cu-nverşunare? Dar îl adoră. Asta-i o blîndă răzbunare. Cunosc eu, pentru dînsul, un joc mai crud. DE GUICHE Rar. Ce joc? ROXANA ^-i plece regimentul şi să-1 lăsaţi pe loc! Ţ-1 braţe-ncrucişate să stea cu toţi cadeţii pcun Paris. să-şi toarcă în pace firul vieţii ■p": va dura războiul. De moarte îl răniţi! rivaţi-l de pericol, de vreţi să-1 pedepsiţi. 102 303 DE GUICHE Femeia... oh, femeia! Numai femeia ştie Să născocească farse cu-atîta viclenie! ROXANA Da, va turba văzîndu-şi nevolnicul destin... Şi iată răzbunarea! DE GUICHE f apropiindu-se ) Tot mă iubiţi puţin. (Roxanx surîde.) De-mpărtăşiţi cu mine aprinsa mea pornire, E-o probă de iubire, Koxanaî... ROXANA De iubire... DE GUICHE (arătînd mai multe hiriii sigilate) Am ordine la mine ce-ndatâ trebuiesc Trimise la companii. (Arătînd un ordin.) Pe-acesta îl opresc. E cel care priveşte cadeţii... ( Punîndu-l în buzunar.) Se păstrează! (Stând.) A! Cyrano, de-acuma asalturi mai visează!... (Către Soxana.) Jucaţi la oameni feste, cum văd !... ROXANA Din cînd în cînd. DE GUICHE (foarte aproape de ea) Mă-nnebuniţi! Deseară nu plec. E prea curînd Plecarea asta, tocmai cînd vă simţesc mişcată! peci ascultaţi; în strada de-aci apropiată (_-]âdi o mînăstire un frate capucin, păiintele-Athanase. Nu intră vreun străin, par eu dacă le-aş cere, chiar zidul o să-1 spargă, Ca să m-ascundâ bine sub rasa lor, — e largă! pe cardinal părinţii îl proslăvesc în tot; par cum de unchi au teamă, se tem şi de nepot. Voi fi crezut departe... şi voi veni sub mască!.. 0 zi îngăduiţi-mi, prea scumpa mea fantasca !... ROXANA Dai gloria o pierdeţi, de s-ar afla. DE GUICHE O! ROXANA Asediul... Arabul ? Dar DE GUICHE Permiteţi !... ROXANA E-n zadar.. DE GUICHE Permite... Vâ Ti ROXANA (cu duioşie) Sînt datoare să vă-ntreţin avîntul, (cu vocea mai ridicată.) ■'reau eroic, Antoniu! rinoţi ia el? DE GUICHE Ceresc vă e cuvîntul ! ROXANA O, tremur! DE GUICHE Plec! ROXANA (aparte, foarte satisfăcută) Christian aci! DE GUICHE ( sdrutindu-i mina) Veţi fi, cred, mulţumită ■-■ ROXANA Amicul meu. voi fi. (De Guiche iese.) DĂDACA [făcînd in dosul lui De Guiche a reverenţă comică I Amicul meu! ROXANA (către dădacă) Tăcere... căci Cyrano, de ştie, în veci n-o să mă ierte că-i fur o bătălie! (Strigînd spre casă.) Hei, vere! SCEN A a III-* ROXANa, dădaca, CYRANO. ROXANA La Clomira ne ducem astăzi; ţin; (arătînd poarta din fa(i) Discursuri Lisimona şi Alcandru. DĂDACA (punîndu-şi degetul ..V mie la tticihe) Vă previn Că am un semn la deget de mare-ntîrziere. CYRANO (care a intrat de-un moment, Roxanei) Grăbiţi-vă, căci pierdeţi retorica plăcere. (Roxana şi dădaca sînt în faţa porfii Clomirei). DĂDACA (i'ăzînd ciocanul înfăşată!, încîntată) Au învelit în cirpe ciocanul de metal ... (Către ciocan.) Să nu le tulburi glasul, micuţule brutal ! (Ridică ciocanul cu foarte multă băgare de cearnă şt loveşte inceti-.pi ) ROXANA (văzînd că se deschide poarta, către dădacă) Intrăm! (Către Cyrano din P>ag 1 Aci reţineţi pe Christian, dc vine. CYKANO (cu grabă, în clipa cînd Roxana e aproape dispărută] A! (Roxana .3e întoarce.) \â gîndiţi a-i pune... cam ce-ntrebări? ROXANA Ei bine... CYRANO (grăbit) ROXANA (cu degetul pe buze ) Dar... tăcere ... CYRANO Tăcere de moniunt'. ROXANA ^•i bine, îi voi spune: Porniţi ! Luaţi avînt! provizaţi ! Fiţi splendid! Vorbiţi-mi de iubire! £i bine?... Im 306 307 CYRANO ( surîztnd) Bun. ROXANA (acelaşi joc cu degetul) Sst... dar nici o vorbă!... CYRANO (pitnindu-şi şi el degetul pe buze) Sst.... ROXANA Dacă-i dati de ştire. ilă supăr... Sst ... CYRANO şi ROXANA (aminăoi au degetele pe buze) (Roxana intră şi închide uşa.) CYRANO (salittînd graţios spre uşă, hi urma ei. Cu irrmeă satisfacţie ) Signora, vă mulţumesc. ROXANA (redeschisînd poarta şi trechtd capul) Vreau să-mi vorbească astăzi. Spontan CYRANO (aceeaşi ironie) Nici vorbă. (Poaita se închide definitiv). CYRANO ( chemînd ) Christian! S fii N A a IV-a CYliAXO, CHRISr/AX. CYKANO Ştiu tot! Ascute-ţi bine memoria şi-n\aţă, t ăci azi vei pune lauri pe fruntea ta măreaţă! Şi nu mai pierde vremea. Norocul s-abătu Pc noi. Nu fă pe ursul şi hai de-nvaţă... CHRISTIAN CYRANO Nu. Ce vîrteje < u m' CHRISTIAN Nu... Aştept să vină Roxana. CYKANO Tc-au prins aşa deodată? CHRISTIAN Nu ! Vreau să-ţi scap din mreje. Nu-mi trebuiesc de-acuma discursuri de-mprumut... Şi nici scrisori, nici rolul acesta prefăcut; De (rică nu mai tremur. La început, fireşte, Mergea... acuma însă simţesc că mă iubeşte ; Deci voi vorbi eu însumi. CYRANO Ei, as ! CHRISTIAN Voi izbuti, ' ăci mai la urma urmei aşa de prost n-oi ii! Mi-ai dat şi sfaturi bune şi lecţiuni dibace; ^ oi şti vorbi eu însumi cît voi pofti şi... drace!... ^ oi şti s-o strîng în braţe chiar fără şcoala ta. (Zărind pe Roxana, care iese de la Cianura ) ^>u. Cyrano, e dînsa ! Te rog nu mă lăsa. CYRANO (salutîndu-l) Salut, vorbeşte singur. (Dispare în dosul zidului grădinii.) SCENA a V-a CHRISTIAN, ROXANA, dădaca, o clipa. ( Roxana şi dădaca, însoţite de mai multă lume, viii dinspre Clomira. înainte de a intra, ambele se despart de grup. Reverenţe şi saluturi.) DĂDACA (intrind în scenă cu Roxana. Disperată) Văzuşi ce presimţire! Oh ! Am scăpat frumosul discurs despre iubire... (Inlră-n casa Roxanei.) ROXANA (spre grupul de lume ce se vede depărtîndu-se în stradă. Din canto-nadă. Salutînd cu mina) Pe mîini, Barthenoîda şi-Alcandru. (Coborind scena si observînd pe Christian. se duce spre dînsul.) Aţi venit? Se-ndepărtează paşii. Ce tainic asfinţit ! Să stăm, nu trece nimeni. Ascult. Vorbiţi!... CHRISTIAN (se aşează pe bancă lingă ea. O tăcere.) Mi-eşti dragă. ROXANA (închizind ochii) Vorbiţi-mi de iubire. CHRISTIAN Mi-eşti dragă. ROXANA Tema-i vagă... Brodaţi, brodaţi... 310 CHRISTIAN Mi-eşti ... ROXANA (întrerupindu-l) Bine brodaţi... CHRISTIAN ROXANA Fără-ndoială, însă continuaţi. CHRISTIAN Doresc Să-mi spui şi tu, Roxana, că mă iubeşti. ROXANA Cît vă iubesc.. Dar iată Că-mi daţi în loc de cremă o supă nesărată. Vă lămuriţi mai bine: cum mă iubiţi? CHRISTIAN ROXANA Atît! Fiţi mai poet! O, Christian! CHRISTIAN Dă-mi voie să te sărut pe gît. ROXANA CHRISTIAN Mi-eşti dragă. ROXANA (vrtnd să plece) Iar?! CHRISTIAN (cu emoţie, rejinind-o) Nu-mi eşti dragă. 311 ROXANA (aşezîndu-se din r.au ) CHRISTIAN Bine! Te-ador! HOXAN\ (uşoară nome} Ce fericire! CHRISTIAN (abătut) în minte nu-mi mai vine Nimic. Sînt prost. ROXANA (ridiciiidu-se şi plecînd, cu icaa s,:i, rj Aceasta îmi este displăcut, Fe cît mi-ar fi acuma de-aţi deveni şi slut. CHRISTIAN Dar... ROXANA Noapte buna. Verva nu vi-i deloc uşoară. CHRISTIAN Dar... ROXANA (pornind spre caia) Mă iubiţi ? Ştiu asta. CHRISTIAN Oh, nu plecaţi. Ştiţi doară... ROXANA Că m-adoraţi ? Şi asta mi-aţi spus-o foarte des. (Deschide uşa, vrind să iasă./ CHRISTIAN (rechemînd-o j Roxana! ROXANA (inchizindu-i uşa in nas) Noapte bună! CHRISTIAN (cu disperat e) Roxana! CYR\MO (cate a intrat dc un m onent, fără ~d fie văzut) Ce succes! SCENA a Yl-a (. IIRISTIAX, CYRAXO, pa|.i. xm moment. CHR1S1I \N Pe dată LX* nu-i reintru-n graţii, simt c-aş muri. ' * CY'R ANO Ciudată Pretenţie! Cum oare, aşa... deodată... vrai Să-nveţi ?! CHRISTIAN (apucîndn-l de bial şi a>ătînâu-i (treaştia R^iunei, care şa luminat) Oh ! vezi? ! CYRANO ( mişcat) Fereastra! (Către Christian,) Coboară glasul... Hai ! CHR1ST1 \N Mă pierd! C noapte neagră. CYRANO 312 313 CHRISTIAN Şi... CYRANO Şi e reparabil. Nu meriţi asta, însă... ( Arătîndu-i un loc tn faţa balconului.) Stai colo, mizerabil ! Eu, sub balcon, tu-n faţă. (După ce. s-au aşezat. ) Aşa ! CHRISTIAN Ce vrei să faci? CYRANO îţi voi sufla din umbTă cuvintele. CHRISTIAN Dar... CYRANO Taci! Hep! PAJII (apărînd în fund, lui Cyrano) CYRANO Nu cricniti! Lui Montfleury. (Le face semn si vorbească încet.) PRIMI'L PAJ Cîntat-am o lungă serenadă CYRANO (în şoaptă; repede) Bun. Mergeţi de staţi la pîndâ-n stradă; Unu-ntr-un colţ şi altul în celatt colţ. Uşor Cintaţi o melodie, de-apare-un trecător. 314 AL DOILEA PAJ Ce melodie, maistre din şcoala gassendistă? CYRANO Mai veselă de-i doamnă, — iar de-i bărbat, mai tristă. (Pajii dispar fiecare la cîte un coif de stradă. Către Christian.) O poţi striga! (Opttndu-l o clipă cu gestul.) Aşteaptă s-arunc puţin prundiş în geam! (După ce a adunat puţin prundiş şi l-a aruncat în geamul Roxanei.) Acum! CHRISTIAN Roxana! ROXANA (deschizînd puţin fereastra) E cineva-n frunziş? CHRISTIAN Eu. Christian. O clipă, ROXANA (cu dispreţ) Ce vreţi? CYRANO (de ;«6 balcon, lui Christian, cu Bocea înăbuşită) Vorbeşti prea tare! Voi oiam... CHRISTIAN ROXANA (acelaşi dispreţ ) Plecaţi... vi-i vorba stîngace. CHRISTIAN îndurare! 315 ROXAN A (acelaşi joc) Nu; nu vă mai sînt dragă! CHRISTIAN (căruia Cyrano ii suflă cuvinte!-:) Cînd ard mai mult de dor, Mă-nvinuiţi că dorul mi-e stins! ROXANA (care vuia să-nchidă fereastra, oprindu-se) Mai binişor! CHRISTIAN /acelaşi joc cu Cyrano) Crescînd, îmi sfarmă pieptul amorul meu fanatic, Căci sufletu-mi e leagăn copilului sălbatic. ROXANA (inaintind in balcon) Mai bine. Dar cruzimea aceasta de-i simţiţi, De ce amorul vostru din leagăn nu-1 striviţi? CHRISTIAN (acelaşi joc cu Cyrano) Am încercat adese; dar... tentative nule, Căci nou-născutul, doamnă, e. un micuţ Hercule. ROXANA (îneînlată ) E şi mai bine! CHRTSTIAN (acelaşi joc cu Cyrano ) Astfel că lesne-a şi răpus Pe cei doi şerpi: Orgoliul şi îndoiala. ROXANA (cu coaiele pe balcon. Din ce în ce mai îneînlală) Spus Cu totul bine; însă vi-i replica tardivă. Ori suferiţi de gută, ştiţi... imaginativă? CYRANO (trăgînd pe Christian sub balcon şi strceur'tr.du-. da! Şi orice vorbă mai grea de mi-aţi zvîrli Din înălţimea asta pe suflet... aş muri! Cobor... ROXANA (făclnd o mişcare) CYRANO (cu vioiciune ) Nu, nu! 316 317 ROXANA (arătîndu-i banca de sub balcon) Atuncea, urcaţi pe bancă iute! CYRANO (dîndn-se înapoi cu spaimă în noapte) Nu. ROXANA Pentru ce? CYRANO (cuprins din ce în ce mai late de emo(ie) Acestor dumnezeieşti minute Lăsaţi-le fiorul suav dc-a ne putea Şopti pe nevăzute. ROXANA Cum, făr-a ne vedea? CY\RANO O, dai E adorabil! Ca printr-un văl misteric, Zăriţi o mantă neagră pierdută-n întuneric... Şi-o rochie văd, albă, ce fluturâ-ntre foi; Eu nu-s decît o umbră... şi-o strălucire, voi. Oh, dac-aţi şti ce-nsamnă acestea pentru mine!. De-avui vreodată vervă... ROXANA Vorbiţi ades prea bine ! CYRANO Cuvîntul, pînă astăzi, nicicînd nu mi-1 scoteam Cu-adevărat din suflet. ROXANA De ce? CYRANO Căci vă vorbeam Tot prin... ROXANA Prin? CYRANO Prin vîrtejul ce-1 simte orişicare pătruns de ochii voştri; pe cînd acum îmi pare Că pentru-ntîia oară, Roxana, vă vorbesc. ROXAN A £ drept! Cu totul altul şi glasul vi-1 găsesc. CYRANO (aproptsndu-se înfrigurat) Aşa-i, cu totul altul! în noaptea protectoare Cutez sâ fiu eu însumi... Cutez... Dar ce spun oare?. Na ştiu nimic... Iertaţi-mi emoţia... Nu pot... Momentu-i pentru mine frumos şi nou de tot! ROXANA E nou? CYRANO (tulburat şi căulînd mereu să se rectdeagă) E nou, căci teama-n suflet mi se zbate, De-a-mi fi în rîs luată orice sinceritate... De ce, în rîs luată? ROXANA CYRANO (cu avînl. Gata a se da pe faţă ) De... (Reculegîndit-se iar.) p De-orişice avînt! un spirit pe simţire, ca un discret vesmînt, ^aci mintea-mi se opreşte din zboru-i către stele & frică de ridicol... şi smulge floricele. Dar ROXANA spiritul îneîntă. CYRANO Acum nu-i nimerit. ROXANA Oh! Niciodată încă aşa nu mi-aţi vorbit! CYRANO Dac-am fugi o clipă de tolbă, de săgeată Şi faclă, într-o sferă cu totu-mprospătată!... De n-am sorbi pîrîul cel fad, în picături. Cu degetar de aur, — dar însetatei guri I-am da cu prisosinţă să bea cu înfocare, Nectarul fără seamăn din fluviul cel mare! Dar spiritul ? ROXAN A CYRANO Cu stilul de ce să ne jucăm? V-am prins cu el, ajunge,.. Şi-ar fi să insultăm Parfumul, noaptea, ceasul acesta, toată Firea, Strimbînd ca-n bileţele de-a lui Voiture iubirea! Deci astrele stropite pe-al cerului cristal Să ne dezbrace-acuma de artificial: Căci teamă mi-e că verbul cu dulcea-i alchimie Ne volatilizează a inimei tărie, Golindu-ne simţirea puţin cîte puţin, Pin' ce-n cuvinte fine vezi finele deplin. Cum, spiritul!?. ROXAN\ CYRANO {tuwdu-i vorba) Iubirea-1 urăşte.,, şi e crimă Să prelungeşti cu-amorul prea mult această scrimă! Dar trebuie să vină momentul suculent, — Şi plîng pe cei la care nu vine-acest moment, — Cînd ştim că o iubire mâreaţâ-n noi veghează, Pe care orice vorbă galantă o-ntristca?,ă. 320 ROXANA Yi;m acum momentul şi pentru noi, socot: X>eci ce-mi veţi spune oare? CYRANO O, totul, totul, tot! V-arunc aşa, de-a valma, cuvfntele-n grămadă, pâră să fac din ele buchete de paradă. Mâ-năbuş şi-mi pierd mintea, mi-eşti dragă, n-am alt ţel, Purt numele-ţi în suflet ca şi-nlr-un clopoţel... Şi cum mereu tot tremur de dragostea-mi nebuna, ş.-agită clopoţelul şi numele tău sună!. Nn uit nimic din tine şi tot ador! Ce vrai, Ştiu zi cu zi trecutul! Vezi, an, la şapte mai, Ciud ai ieşit de-acasă, schimbaşi pieptănătura... Şi-atita drept lumină eu ţi-am luat figura, încît, precum spre soare cînd te-ai uitat profund,.. ■-. Pr- urmă vezi oriunde un cerc de foc rotund, Ă~.i, de cat la tine, privirea-mi vagabondă tot ce-i iese-n cale străvede-o pată blondă ! ROXANA (ca voc^a tulburataJ CYRANO lubire-i negreşit! Dj, apriga simţire de care-s stăpinit, Cumplită şi geloasă în furia ei tristă, Iubire e, şi totuşi, deloc nu-i egoistă! Oii. toată fericirea mi-aş da-o pentru-a ta, Chiar dacă niciodată nimic tu n-ai afla, ^-ascult măcar în taină c-o mulţumire mută Cnni ride fericirea din jertfa mea născută! Mereu cu-a ta privire în inimă-mi trezeşti Virtuţi şi-avînturi nouă! începi să desluşeşti Cv s- petrece-n mine?.., îţi dai tu samă bine?,.. Simţeşti zburînd din umbră tot sufletu-mi spre tine? Cjh, prea-i frumoasă noaptea!... Prea-i dulce visul meu! 1 spun aceste toate şi m-ascultaţi... Voi... Eu... ^ ljrea mult... Nici în gînduri cît mai puţin modeste Da ! E iubire asta! M li- nii Codreanu, Scrieri Val. II, _ e. 1453 321 N-am cutezat vreodată să sper la toate-aceste! Oh, pot muri de-acuma, căci printre ramuri, sus, Ea tremură de vraja cuvintelor ce-am spus! Căci tremuraţi ca frunza-ntre frunze-nfiorată! Da, tremuri; Şi simţit-am, de vrai sau nu, deodată, Al mînii tale tremur cu farmecu-i sfios Pe-un ram de iasomie cum se coboară-n jos... ( Sărută ca scos din fire o ramură ce cade-n jos.) ROXANA Da, te iubesc... şi tremur... şi-a ta sînt pe vecie... Şi plîng... şi-s îmbătată!... CYRANO Atuncea moartea vie!... Căci în beţia asta, eu... eu te-am abătut! Atît îmi mai râmîne a cere! CHRISTIAN (de sub balcon) Un sărut. ROXANA (dînd îndărăt, sttprinsă) Ce? A! CYRANO ROXANA îmi cereţi? CYR-VNO însă... (Către Christian, încet) O iai prea iute, frate... CHRISTIAN (încet tui Cyrano) Vreau să profit de-aceste momente-nfierbintate CYRANO ( Roianei) Aşa-i. eu... eu... cerusem, oh, cerule măreţ! par văd destul de bine c-am fost prea îndrăzneţ! ROXAN A (puţin dezamăgita) Nu stăruiţi în asta mai mult? CYRANO (încurcat) O stăiui... dară... Eără sâ stărui; poate ciudat să vi se pară; Ei bine, dar sărutul să nu mi-1 acordaţi. CHRISTIAN (încet lai Cyrano, trăgîndu-l de manta) De ce să nu-1 acorde? CYRANO Taci, Christian! ROXANA (plecindu-se peste balcon ) Spuneaţi?... CYRANO Mă ocăram în şoaptă c-am prea luat-o-n pripă, Spunîndu-mi mie însumi: taci, Christian. (Pajii încep să tîrde.) O clipă! E cineva! (Roxana teinchide fereastra. Cyrano ascultă pajii, din care unul citită vesel, iar celălalt lugubru.) Ton vesel! Iar colo trist suspin? te-o fi, bărbat sau doamnă? (Intră un capucin cu spinarea încovoiată de vremi şi merge de la cast la casă cu o lanternă in mînă, privind porţile.) Oho, e-un capucin! 322 323 SCENA a V(I-a CYRANO. CIIRISTIAX, un capucin. CVRANO (către capucin j Dar ce-i fînarul ăsta, vlăstar din Diogene? CArUCINUL Mă rog, pe-aci e casa signorei Madelcnc Robin ? CHRIbTIAN (încet. lut C) mito) Ne-ncurcă popa. Ce vrea? CVRANO (arătînd capucinului o stradă care urcă la deal) La deal, mereu. CAPUCINUL Vă mulţumesc. 0 rugă ţi-oi spune, fiul meu, Pe sfintele metanii, pînă la boaba mare. CYRANO Iţi aibă domnu-n pază cucuiul din spinare. (Capucinul iese. Cyrano coboară scena spre Christian.) SCENA a VlII-a CYRANO, CHRISTIAN. CHRISTIAN Obţine-mi sărutarea! CYRANO Nul CHRISTIAN Azi, ori mai tîrziu... 324 CYRANO pa! Va veni momentul ameţitor, o ştiu, Cînd va uni motivul atracţiei fatale, Mu~teaţa ta cea blondă cu rozul gurii sale! (Către sine.) Aş prefera motivul.,, [Zgomotul obloanelor ce se tedeschid. Christian se ascunde sub balcon.) SCENA a IX-a CYRANO, CHRISTIAN, ROXANA. ROXANA (înaintUid în bale n ) Signore (Uşoară mişcare a lui Cyrano, jos.) Mi-ati vorbit De...dc... CYRANO Sărut. Cuvîntul e dulce, negreşit! De ce dar gura voastră a-1 spune se reţine! < înd el vă arde buza, ce-ar fi chiar faptu-n sine ? 1 0! Nu vedeţi în asta ceva de-nspăimîntat ... Pe nesimţite oare uşor n-aţi lunecat, Trecînd din joc de vorbe printr-un vîrtej de patimi Din zîmbet la suspine... şi din suspin la lacrimi? f'e nesimţite încă mai lunecaţi uşor: Din plîns la sărutare e numai un fior! T ăceţi, vă rog 1 ROXANA CYRANO Sărutul, la urmă, ce-i? Dorinţă ■Expusă mai de-aproape. E o făgăduinţă ■"'recisă. Jurămîntul ce vrem a-1 consfinţi, punctul roz ce-1 punem pe i din a iubi. 325 Secret cc-1 spunem gurii cu tainică surdină. E-o clipă de vecie cu murmur de albină. Nectar divin ce-acuză un gust suav de flori. Printr-însul se respiră ai inimii fiori Cind sufletul pe buze parfumul şi-1 însamnă. ROXANA Vai, nu vorbiţi... CVRANO Sărutul e-atit de nobil, doamnă, încît regina Franţei, regina chiar, pe-un lord C-o sărutare-odată 1-a fericit. ROXANA (binevoitoare ) De-a cord! CVRANO [cu aviitt dm ce In ce mai mare) Ca Buckingham port mute durerea mea şi plînsul, 0 gingaşă regină ador şi eu ca dînsul... Şi-ntocmai ca şi dînsul sînt trist şi credincios... ROXANA Şi eşti frumos ca dînsul. CVRANO (aparte, revamidu-şt în sine) Uitam că sînt frumos. ROXANA Veniţi, culegeţi mierea acestei flori divine... CVRANO (impingind pe Christian spre balcon ) Sus! ROXANA Consumaţi nectarul... CYRANO (acelaşi joc cu Christian J Sus... ROXANA CYRANO (acelaşi joc ) Murmurul de-albine. Sus!... CHRISTIAN (slînă ia îndoială) Mi se pare-acuma că prea devin real! ROXANA O clipă de vecie ... CYKANO (impingindul -pre balcon mai cu tărie) Sus, iute, ■— animal! (Christian se aruncă şi, de pe bancă, frunziş si stîlpi, escaladează balus trăda balconului.) Roxana! CHRISTIAN (O cuprinde cu pat/mă şi o cârtită. ) CYRANO Ai! în suflet bizară-nţepătură Banchet de-amor la care sînt Lazăr din Scriptură, Sărut, o fărmătură din tine mi-ai zvîrlit... Căci inima-mi în umbră simţesc că te-a primit; De vreme ce Roxana pe-o buză prefăcută Cu\jntele rostite de mine le sărută!... (Se aud teorbe. Cyrano ascuitînd nedumerit ) Şi trist... şi vesel... iarăşi vreun capucin. (Simulează că fuge. ca şi cînd ar veni de departe. Apei cu vocea clară.) Hola! 326 ROXANA Ce-i? CYRANO Christian pe-aiee n-a mai rămas cumva? CHRISTIAN (foarte mirat j A, Cyrano! Ce-i, vere? ROXANA CYRANO Cu bine, verişoară. ROXANA Cobor 1 f Dispare în casă. Înfund intră capucinul.) CHRISTIAN (zărindit-l) Iar vine popa! (Urmează pe Roxana.) SCENA a X-a CYRANO, CHRISTIAN, ROXANA, capucinul, RAGUENEAU. CAPUCINUL Susţin a doua oară C-aici stă Madelena Robin! CYRANO Ai spus Ro-/m CAPUCINUL Nu: Bin; destul de bine v-am spus: B,i,n, — bin! ROXANA (apârtnd in pragul uşii, urmată de Ragueneau, care tine o lanternă, şi de Christian) Ce este? CAPUCINUL O scrisoare. (Chiistian faee un ge.il de. nemulţumire.) E-un nobil ce vă scrie, Desigur, lucruri sfinte. ROXANA (către Christian) De Guiche! CHRISTIAN Obrăznicie! ROXANA Cu plictiseala asta nu va sfîrşi? (Deschizînă scrisoarea, către Christian.) Te-ador... Şi dacă... (La lumina lanternei lui Ragueneau, citeşte deoparte încet.) „Domnişoară, Răsună tobe-n cor; îmi pleacă regimentul; şi-a strins echipamentul; Dar eu rămîn; cu toate că-mi pleacă regimentul. Mă cred pe front. Permiteţi să nu v-ascult. Voi sta Ascuns în mînăstire şi mă voi prezenta Curînd la o-ntîlnire. Vă dau această veste Printr-un călugăr care nimic din toate-aceste poate să priceapă. E tont ca oaia. Sclav Al zimbetului vostru, vreau să-1 revăd, suav! Deci m-aşteptaţi acasă, iertînd mai dinainte •^meţu) ce subscrie, et eaetera".,. (Către capucin, i c . Părinte, crisoarea asta iată ce-mi spune, ascultaţi (Toţi se apropie. Ea citeşte tare.) „Distinsă domnişoară, Y . vă rog să vă plecaţi oinţei ce-o exprimă prin mine cardinalul, 329 Oricît de mult aceasta v-ar zdruncina moralul. Trimit să execute porunca la moment Un preot prea cucernic, discret, inteligent, Ce chiar la voi în casa, va celebra pe dată (întoarce pagina) Căsătoria voastră, de unchiul meu fixată. Pe Christian în taină de soţ o să-1 luaţi. YT-1 şi trimit. Chiar dacă nu-1 vreţi, vă resemnaţi C-un'dar ce Providenţa asupră-vă coboară... Si-o dată cu aceste, distinsă domnişoară, Păstraţi încredinţarea câ-n veci vă voi purta Respectuoasă stima. Primiţi... et caetera"... CAPUCINUL (radios) Ce nobil om!... Y-am spus-o! E plin de vrednicie Şi numai lucruri sfinte e-n stare să vă scrie. ROXANA (încet, către Christian) Aşa-i că foarte bine citesc scrisori? CHRISTIAN Frumos! Grozav! ROXANA (tare, eu dispreţ) CAPUCINUL (care a îndreptat spre Cyrano lumina felinarului) E domnul? CHKISTLYNT Eu sînt. CAPIU'IN UI. lîntordnd lumina felinarului spre dînsul şi ca si cum i-ar fi veii't o îndoia/ă, văzindu-i frumuseţea) Dar! ROXANA (cu grabă) E-un post-scriflum, jos: Dati mînăstirii daruri şi bani. CAPUCINUL Ce vorbe sfinte! Va resemnaţi, signora! ROXAN A (cu aer de martiră) Mă resemnez, părinte! (în timp ce Ragueneau deschide poarta capucinului, pe care Christian îl invită să intre, spune încet lut Cyrano.) De Guiche mi-a scris că vine. Opriţi-l de-a intra Cît va dura... CYRANO (tăindu-i vorba, cu galanterie) Oficiul! (Către capucin.) Spre-a-i binecuvînta, Vă trebuie?... CAPUCINUL Aproape un sfert dc oră. CYRANO (îi împinge pe loţt înăuntru. în urma celorlalţi, Roxana ia de mînă pe Chri'lian şi toţi dispar. Rămas singur, pate încurcai) Drace ... De Guiche un sfert de oră să piardă,,. cum aş face? (După o clipă de cugetare, se precipită pe barcă, se agaţă de zid, spre balcon.) Am planul meu... la lucru... (Teorbele încep a cînta o frază lugubră.) Bărbat! (Tremolo devine sinistru.) i Oho, m-am dus ! ^ta-i bărbat, nu glumă! 1 C-îj balcon, îşi trage pălăria pe ochi, îşi scoate sabia, apoi se pleacă şi priveşte înafară.) Nu, nu e tocmai sus! pe °'!'<'<' balustrada şi, Irăgind spre el ramura lungă a unui arbore ^ zidul grădinii, se agaţă cu amîndouă mî'nile, gata a se lăsa să ■ 0l' înfiora-voi această atmosferă. ce trece-cadă. ţ 330 331 SCENA a Xl-a CYJiAXu, DE I.V1CHE DE GUICHE (^jre intră, mascat, dibimtd prin noapte) Al naibii popă! Unde s-a stins ca o himeră? CYRANO De-mi recunoaşte glasul, se strică tot! tgesl din mină, ca şi cum ar întoarce o cheie nevăzută.) Cric-crac... I Solemn.) la-ţi, Cyrano, accentul avut la Bergerac. PE GUICHE Iprivind caia) E-aci. Văd prost. Mi-e masca de tot inoportună! (E gaia să intre în casă. Cyrano sare din balcon ţinînău-se de ramura cărei se-ndoaie şi-l depune între uşă şi J)e Guiche. Face ca şi cum ar cădea greoi foarte sus. Se-ntinde la pămînt, tămînînd i.emişeat, ca zăpăcit. De Guiche fact ■ un \a/t îndăiât ) Ai! Ce ?! (Cînd ridică ochii, ramura s-a îndreptat. Nu vede decit cerul; nu pricepe nimic ) De unde cade acest strigoi? CYRANO (de jos. cu vocea prefă/uiă) Din lună! DE GUICHE De unde? CYRANO (cu vocea de vis) Cît e ceasul? DE GUICHE Vreun smintit o fi! C.YRA NO Ce; oră e? Ce ţara? Ce anotimp? Ce zi? Dar... DK GUICHE CYR \NO Sint năuc cu totul. DE GUICHE Dâ-mi voie! CYRANO Ca o bombă. Din lună cad! DE GUICHE (pierdîndu-si lăbdarea) Dă-mi voie CYRANO (ridieîndu-se. Cu vocea teribilă şi privind întunericul dimprejur) Cad într-o catacombă! DE GUICHli (dînd îndură!) Bun, bun! Cădeţi desigur! E vreun dement socoti CYRANO (inaintind îp'C dînsul) Si nu cad metaforic, ci cad real de tot. Dar... DE GUICHE CYRANO S-o fi scurs vreun secol, ori numai o secunda? Nu ştiu de cînd durează căderea mea profunda Călătoream prin spaţiu pe mingea de şufran! 333 332 Asa-i. DE GUICHE (ridicînd dat umeri) ţ Vrînd să treacă,) Dar daţi-mî drumul! CYRANO (afinhidu-t calea) Fiţi sincer! în ce an Sîntem? Oh, nu-mi ascundeţi nimic! în cc poziţii Cad, domnul meu, din sfere, cum cad aeroliţii?! La dracu!... DE GUICHE CYRANO Fui tot timpul vertiginos nomad Şi nu-mi putui alege ţinutul unde cad! Deci, rogu-vă, pe dată să-mi luminaţi misterul; în ce Pămînt sau Lună mi-am prăbuşit posterul? DE GUICHE V-am spus... CYRANO (cil un strigăt dc teroare ce face pe De Guiche să dea îndărăt) O, Doamne sfinte! Dar ştii că are haz: în ţara asta omul e negru la obraz! Cum? DE GUICHE (dudndu~şi nuna la fală) CYRANO (afccltnd o spaimă emfatică) în Alger, la Mauri, mi-am semnalat prezenţa?. DE GUICHE (care-şi pipăie masca) E masca! CY'RANO (părînd ceva mai asigurat ) Sînt la Roma? Ori poate la Florenţa? DE GUICHE (vrînd iu treacă) M-aştcaptă o femeie! CYRANO (cu totul asigurat) Atunci sînt la Paris. (De Guiche rîde făiă voie.) Ce rîdeţi? DE GUICHE Rîd că-i nostim, dar drumu-1 vreau deschis. CYRANO (radios/ Deci, să revăd Parisul, căzut-am ca o bombă! (Cu totul degajat, rîzînă, ştergînd-u-se de praf şi sahitînd.) Scuzaţi, sosesc în Franţa cu cea din urmă trombă. Mi-a mai rămas pe haină din spuma de eter. Ce drum! Mă-nţeapă ochii de praf de astre! Sper Că-mi observaţi la pinteni (arătînd pintenii) peri aspri de planetă. (Culegînd ceva de pe guler.) Priviţi: pe guler fire de coamă de cometă!... (Suflă ca şi cum ar face să zboare firele dintre degete.) DE GUICHE (ieşit din fire şi vrînd să treacă) Dar... CYRANO (înttnzhid piciorul, ca şi cum ar vrea să arate ceva.il opreşte pe De Guiche) Ursa mare-n pulpă un dinte mi-a lăsat; Iar evitînd Tridentul, pentru-a nu fi-nţepat, 334 335 Trecui pe lingă dînsul uşor ca o săgeată Şi-n braţele Balanţei m-am pomenit deodată, Al cărei ac notează pc- cer cît sînt de greu. (Oprind cu insistentă pe De Guiche să treacă şt apucindu-l dc un bumb de la haină.) Cu degetele-acuma de strîngeţi nasul meu, Ţî.şneştc lapte! DE GUICHE ( uimit) Lapte? CYRANO (afirmind cu capul) Din Căile-Lactee!... DE GUICHE Tot iadul! CYRANO Ba tot cerul, în hmga-mi odisee M-a iost trimis! (Incruaş'md braţele.) în calc văzui si-un musulman Pe Sirius, ce poartă pe fruntea lui turban. ( Confidenţial.) Cealaltă Ursă-i mică, pentru a muşca la rîndu-i! (Rîzînd.) Am străbătut şi Lyra, vreo două corzi strîcîndu-i ( Superb.) O carte despre asta să scriu o să m-apuc; Iar stelele de aur ce-n mantie le-aduc Pe propriile mele pericole şi riscuri în cartea tipărită servi-vor de-asteriscuri! DE GUICHE Destul! Voiesc... CYRANO în fine! Acum vă lămuriţi! 336 DE GUICHE par, domnule... CYRANO Desigur, că să aflaţi doriţi Cum e făcută luna, ori sînt înfăptuite Fiinţe pe rotundul acestei curcubite? DE GUICHE (strigînd) Deloc! Voiesc... CYRANO Indicii de cum m-am fost urcat în luna? Printr-un mijloc de mine inventat. DE GUICHE (descurajat) Nebun! CYRANO (dispreţuitor ) Eu nu fac vulturi cu-nfăţişări stupide, Ca Regiomontanus, nici porumbiţi timide, Ca Archytâs. DE GUICHE Nebunul! Dar un nebun savant! CYRANO N-am imitat pe nimeni ureîndu-mă-n neant! (De Guiche a izbutit să treacă, înaintind spre aşa Roxanei, Cyrano il urmează, gata să pună mina pe el.) Spre-a viola eu singur a sferei feciorie. Am şase moduri! DE GUICHE (întoreîndu-se ) Sase? — Mihai Codceanu. Stfitri Voi. ii. — t 1453 CYRANO (cu volubilităţi) Gol tot, ca o făclie, Pe trup mi-aş pune-n pături Jiole de cristal Umplute ochi cu lacrimi de cer matutinal. Şi-aş sta expus Ja soare cu-această haină nouă, Ca astrul să m-absoarbă, sorbind curata rouă. DE GUICHE (surprins -i făcind un pas către Cyrano) E drept că e un mijloc! CYRANO (dind îndărăt, ca să-l atragă în cealaltă parte) Un altul: strîng din vînt Colecţiuni de aer şi, ca să-mi iau a vînt, îl pot rări-ntr-un cufăr făcut din lemn de cedru. Cu foc de-oghnzî dispuse în vast icosaedru! DE GUICHE (tnaintînd încă un pas) Fac două! CYRANO (continuind a da-ndirit) Bun mecanic şi-artilerist model. Călare pe-o lăcustă cu-antenele dp-oţel, O zvîrl cu praf de puşcă în cîmpurile-albastre, De-a dreptul în azurul pâşunelor de astre. DE GUICHE (wmirindu-l, ţâră sâ-şi de.a seama şi numărlnd pe degett) Trei! CYRANO Fumul manifestă tendinţa de-a urca; Deci, într-un glob pun nouri de fum, — şi voi zbura! DE GUICHE (acelaşi ioc, din ce îa ce mai uimit) Fac patru-aşa! 338 13».i. CYRANO Cum Phoebe, cînd aicu-i mic ajunge, (asupra lui TJe Guiche) ( Ton natural) Măduva v-0 suge, — cu măduvă m-aş unge! Sini cinci! DE GUICHE (încremenit) CYRANO (caic, i/olbi'id, la atras pî>iu-n calallă punt- a pitpi, lingă o bancă) Mă pun in fine pe-un scăuuaş de fier, 7au un magnet în mină şi-1 tot arunc =pre cer! Aşa-i perfect: căci fierul, atras, se năpusteşte După magnet şi zborul mereu id urmăreşte, în aer zvîrl magnetul din nou... şi, negreşit, Cu mijlocul acesta mă urc la infinit. DE GUICHE Sînt şase foarte bune sisteme! Şi pe care Din şase 31 alegeţi? CYRANO Pc-al şaptelea. DE GUICHE Cum oare? CYRANO (tainu -i fsgimjai) Nu mulţi problema asta s-o descîlcească pot! DE GUICHE Dcvine-afurisitul interesant de tot! CYRANO (inntî'td zgomotul laturilor cu gesturi misterioa-.e) Huuuu, huuuu... PE GUICHE Ce-nsamnă asta? CYRANO Ghiciţi? PE GUICHE CYRANO Nu. Fluxul mării!,..-^ Cînd luna-nalţă valuri în ceasul înserării, După o baie bună, eu pe nisip m-am pus, Pornind întîi cu capul, stimate domn, în sus, Căci apa strinsă-n plete uşor nu se usucă!.., M-am ridicat în haos, stînd drept ca o nălucă Urcam, urcam într-una, dar am simţit curînd O lovitură bruscă, pe cînd.,. DE GUKHE (cuprins de curiozitate şi aşezîndu-se pe bancă) Pe cînd?, , CYRANO Pe cînd,.. i rehiîmlu-şi vocea obişnuită) S-a dus un sfert dc oră. Puteţi în libertate Să treceţi. Nunta-î gatd. DE GUICHE (,ărmd in sus) Mi-s minţile /.burate?!... Această voce ? (Uşa casei se de.-chide; apar lachei ducind candelabre aprinse: se face lumină. Cyrano î-i 'toate pălăria trasă pe ochi ) Nasul! E Cyrano ! CYRANO (salutind ) Plecat, V-anunţ că-n clipa asta inelele-au schimbat. DE GUICHE Cum? Cine? jSe-ntoarce. Tablou: în urma lacheilor, Roxana şi Christian se fin de mină. Capucinul ii urmează surîztnd radios. Ragueneau ridică şi el o faclă Dădaca încheie cortegiul, zăpăcită de somn, în costum de noapte.) SCENA a NU-a Aceiaşi, ROXAN-i, CHRISTIAN. capucinul, RAGVE-,\EA U. lachei, dS-Jac». DE GUICHE (Ro xanei) Voi! (Recunoscînd pe Christian. încremenit de uimire.) Şi dînsul? (Saluiind pe Roxana tu admiiaţie.) Aveţi mijloace fine! (Către Cyiano.) Vă felicit! Frumoase invenţii de maşine! Năzdrăvănii dc-aceste aşa cum le-aţi descris Pot chiar şi sfinţi s-oprească in prag de paradis! Şi-i drept că se cuvine s-alcătuiţi o carte... CYRANO (înclinîndu-sc ) Vă voi urma povaţa în foarte bună parte! CAPUCINI L (arătînd pe Roxana şi Chiistian lui De Guiche şi ridicînd cu satisfacţie lunga lui baibă albă) 0, fiule, frumoasă pereche aţi unit! DE GUICHE (prmindu-l cu ochi dc gheată) Da! ( Cătie Roxana.) Vă luaţi adio de la un sot iubit. ROXANA Cum ? DE GUICHE (lui Christian ) Regimentul pleacă. Ajuiigeţi-1 îndată. ROXANA (deznădăjduita ) Pentru-a pleca la luptă? DE GUICHE Aşa-i porunca dată. ROXANA Spuneaţi că stau cadeţii? ! DE GUICHE Am cam schimbat de ton. (Seoţînd hîrtia pusă-n buznar.) Port ordinul cu mine. fCătre Christian.) Du-1 dumneata, baron. ROXANA (aruveindu-se iu braţele lui Christian) Oh, Christian! DE GUICHE (surîzînd sarcastic lui Cxrano) Departe c noaptea lor de nuntă! CYRANO (aparte ) Socoate-a-mi da cu asta o lovitură cruntă! CHRISTIAN (către Roxana, sărutind-o) Oh, gura ta! CYRANO (privindu-l) Ajunge! CHRISTIAN (continuind a săruta pe Roxana) Tu nu ştii ce pustiu îţi lasă despărţirea de ce ţi-i drag! CYRANO (căutînd să-l ducă) Ea ştiu! tobe, băttnd în marş.) (Se aud de DE GUICHE (care s-a urcat în fund) £ garda care pleacă! ROXANA (către Cyrano şi rejinînd pe Christian, pe care Cyrano caută mereu să-l depărteze} Vi-1 las în mînă bună, Promiteţi că-n pericol viaţa n-o să-şi pună! CYRANO Voi încerca, dar totuşi de orişice moment Xu garantez. ROXANA (acelaşi joc ) Promiteţi că el va fi prudent. CYRANO Voi căuta şi asta, dar... ROXANA (acelaşi joc) Că-n acest teribil Asalt n-o să răcească! 342 343 Dar... CYRANO (acelaşi joc ) Pe cit va fi posibil. ROXANA (acelaşi joc ) Credincios să-mi fie în tot. CYRANO Dar.. Da... negreşit. ROXANA (acelaşi joc) Cît mai des să-mi scrie! CYRANO (oprindu-se) Aceasta, v-o promit. CORTINA ACTUL IV CADEŢII GASCONI Pi>stul ocupat de compania Ini Carbon dc Castel-Jaloux la asediu Arasului. în fund, panta de şanţ (taius) strâbâtînd in curmeziş toată vi_cna. Dincolo de şanţ, orizont de cîmpie. Pretutindeni, lucrări de asediu. Foarte departe, sul) cer, zidurile Arasului şi siluete de acoperişuri. Corturi, arme împrăştiate, tobe ctc. Se /ace ziuă. Răsărit galben. Ici-colo, santinele, Focun aprinse, înfăşuraţi în mantale, cadeţii gasconi dorm. Carbon de Castel-Jaioux şi Lc Bret veghează. Sint foarte slăbiţi M palizi. In primul plan, printre ceilalţi, Christian doarme cu gluga ridicată şi figura luminată dc luminişul focurilor. Tăcere. SCENA I-a CHRISTIAN, CARBON DE CA STEI.-JA LOUX, LE BRET, eadeţii. \poi CYRANO Grozav! LE BRET CARBON Da. Storsi. LE BRET Toti dracii! 345 CARBON (făcîndu-i semn să vorbească mai încet) înjură în surdină, Să nu-i trezeşti degeaba. (Căite cade/i.) Dormiţi! Sst! (Către Le Br.-i.) Somnu-i cină! T.K BRET Cînd lupţi cu insomnia, găseşti că nu-i deloc! Ce foamete! (Se aud clteva lovituri de foc în depărtare.) CARBON La naiba! Iar lovituri de foc! îmi pot trezi copiii! (Către cădeţi, care ridică capul.) Dormit i! (Cadeţii îşi pleacă iar capul. Loiliuii de foc mai apropiate ) UN CADET (mişeîndu-se ) Din nou îi toamă! C.XRBON Nu e nimic! Se vede că Cyrano se-ntoarnă. (Capetele ridicole se culcă din nou- ) O SANTINELA ( de-afară) Hola! Cine-i acolo? Cine-i acolo? VOCEA LII CYRANO De Bergerac! SANTINELA (de pe marginea şanţului) Hola! Rănit ? CYR AN O {apărînd pe creastă) Gîscă! Sînt Bergerac! (Se coboară.) LE BRET (leţmdu-i înainte îngrijorat) Cumva CYRANO ( lăcindu-i semn să tacă) Tăcere! (Cu vocea scăzută.) Zilnic Uiat-au obiceiul Să nu mă nimerească, cum vezi. LE BRET Nu văd temeiul De ce pentru a duce râva-e-n orice zori, Să rişti... CYRANO (optindu-sc în faţa lui Christian) Mt-am dat cuvin tul să-i scrie deseori! (Piivindu-l.) Slăbit şi palid. Doarme. Sărmana! Nici gîndeşte Q moare-aci de foame,.. Dar tot frumos! LE BRET Grăbeşte Mai bine de te culcă! CYRANO Le Bret, nu mîrii! Prin rînduri spaniole pentru-a putea răzbi, Ştiu locul unde noaptea fac chef şi somnu-i prinde. LE BRET Dar într-o zi fă bine dc adă şi merinde. 346 347 CVRAMO E vorba să fii sprinten cinci treci! Se-va-ntîmpla Un lucru nou diseară: francezii vor mînca, Sau vor muri,—îmi pare... LE BRET Explică-te mai bine! CYRANO Nu. încă nu sînt sigur... dar veţi vedea... Ruşine: CARBON Să n-ai la un asediu provizii! LE BRET E-un impas Prea complicat asediul acesta din Aras: împresurăm Arasul pe cînd ne împresoară Un cardinal. Infante de Spania, pe-afară. CYRANO Ar fi frumos să fie şi el împresurat. LE BRET Nu rid. CYRANO O! 0! LE BRET Vezi bine că te socot ingrat. Cînd rişti aşa o viaţă cum e a ta într-una, Ca să tot duci... (Văzînd că Cyrano ie inSicaplă ,pre uit lori ) Pleci? Unde? CYRANO Mă duc să-i mai scriu unai (Ridică pînza cortului st dispare.) SCENA a IJ-a Aceiaşi, afară de CYRANO. (S-a mai luminai de ziuă. Lumină roză Apare Aia-ttl în orizont aurit Se aude o lovitură de tun, urmată imediat de bătăi de tobe, foarte depaite, la stingă. Alte tobe bat mai aproape. Tobele îşi răspund şt, apropiindu-se, izbucnesc Ungă scenă; apoi se depărtează spre dreapta, strâbâtînd lagărul. Larmă de trezire. Voci de ofiţeri, mai depărtate.) CARBON ( oftînd ) JUiana!... Vai!... (Cadejii se mişcă sub maritale. Se-ntind.) Adio, somn suculent! Ghicesc Vi vor striga pe dată! UN CADET (ridieîndu-se puţin şi şezhid pe pămint) Mi-e foame! ALTEL TOTI Mă sfîrşesc! Oh! C\RRON Sus, băieţi! AL TRETLEA CADET Nu facem un pas. AL PATRULEA CADET Un gest! CARBON (autot itat) Ce este? PRIMUL (prii'indu-şt limba într-o bucată de zale) Mi-e limba-ngălbenită: ce vremuri indigeste! 348 34» ALTUL Coroana baroniei pentru puţin Chester! ALTUL îmi seacă sucul gastric... şi dacă nu-i ofer Ceva să-şi secreteze lichidele fertile, Sub cort mă voi retrage îndată, ca Achile ALTUL Vrem pîne! CARBON (se duce la ceriul unde a mirai Cvtano. Cu glasul pe jumătate) Cyrano! ALŢII Mor! CARBON (tot cu glasul pe jumătate la uşa cortului) Mai iute! Ajutor! Tu, care ştii cu glume să-n vesel eşti uşor, înviorează-i! AL DOILEA CADET ( precipitîndu-se spre înti.ul, care mulccă ceva) Ronţăi ? PRIMUL Rod cîlţi de tun, pe care l-am pus să se prăjească in coifu-mi, cu unsoare De uns butucul roţii. ALT CADET E sosul minunat. PRIMUL Arasul nu prea are în jurul lui vinat. ALTUL (mtrind în ^cenă) Am dat în plin cu pu?cP ALTUL (tot intrînd) Am prins în Scarpa peşte! TOŢI (în picioare, rePezindu-se la noi:-veniţi, cînd la unul, cînd la altul) Cum? Ce-aţi adus? AratăJ Fazani? Vreun crap ? Vorbeşte! Un vrăbioi? Zvîrl ugâ! VINÂTORIJL (arătînd) PESCARUL (acelaşi joc ) TOŢI ( exasperaţi) , Destul! Nu-i încotro!... Ne revoltam de-acumaf CARBON Ajută-mi, Cyrano! /5-a făcut ziuă deplină.) SCENA a ni-a Aceiaşi, CVtlANO. CYRANO (ieşind din cort, hnislit, cu pana după ureche si carle-n mină) Cl acere. Primului cadet, care de-abta umblă.) Pasul tău, băiete, se cam tărăgănează. CADETUL uc astăzi în câlcîie ceva ce mă jenează!... 350 351 CVRANO Ce-o fi? CADETUL Stomahul! CVRANO Mofturi! Şi-al meu e atîrnat! CADETUL Te simţi jenat, probabil. CYRANO Din contra: înălţat, AL DOILEA CADET Mi s-au lungit toţi dinţii1 CVRANO E ca să muşti mai tare! AL TREILEA CADET A gol îmi sună burta I CYRANO Vom bate de-adunare. ALl'l'L îmi vîjîie-n ureche de foame. C V RANG Gărgăuni, Flâminzii n-au ureche de auzit, — minciuni! ALTUL I i/tind) Sâ fie vreo salată cu untdelemn! CYRANO (descopcindu-l şt purtindu-i casca în mină) Iâ-ţi prada! j52 Ui / ivic -vinii 1 "lii]m un iri^ini^cTi.-j al poctuhii- AI.TCL (tul ojl'nid) Ce-aş înghiţi acuma cu poftă?! CYKANO (zvîriiitfht-; cart''<( pe inii. o ţwict* în mii.li ) Iliada'. AI/1 l L Ministrul patru mese ia zilnic la Paris! CYRVNu Să-i cerem prepeliţe! ACELAŞI Şi-un vin să fi trimis! CYRANO Trimiteţi eminenţa, Kichelieu! ACELAŞI Să vie C-un vin bătrîn. CYRANO Ne-ar face vederea cenuşie. ALTEI. Ce-nghit ca un balaur ?! CYKANO Răbdări prăji te-n vînt! PK1M1T. CADET (rulichid d;ii umeri) Mereu cuvîntul, gluma,.. CYRANO Da, gluma la euvînt! Să mori atunci cînd cerul apusul roz îşi lasă, tăcînd o glumă bună pe-o cauză frumoasă! Şă te doboare arma, dar nobilă s-o ştii! '--un duşman demn de tine în luptă pi^pt sa ţii! Pc-o brazdă glorioasă, nu-n fnguri dus pe targa, Ci-n piept c-un vîrf de spadă, făcînd o glumă largă!... i: — iMiliai Codreanu, Scrieri Voi, II, c. — 1453 353 Mi-c foame! TOŢI (.strlgînd ) CVRANO (incrucişînd braţele) Asta-i I Gîndul vi-i numai la ciolan! Hei... Benrandou, surlistul! Aproape!... Vechi cioban! Din dublu toc de piele un fluier scoate-ndata Şi suflă... şi le cîntâ mîncăilor din gloată Vechi arii dc la ţară cu ritmul obsesor. In care orice notă i-o surioara-n zbor, Şi-n care dorm închise chemări de voci iubite... Vechi arii ce se-nalţă ca fumuri liniştite, Plutind pe coperişuri, departe-n sat la noi... Vechi arii spuse-n graiul păstorului de oi! (Bătrînul se aşează şi îşi pregăteşte fluierai. J Iar fluierul de-acuma, înduioşat războinic, Cînd degetcle-ţi zboară pe el în joc destoinic Ca-n menuet de vrăbii, să spună graţios, C-a fost întîi de trestii şi-apoi de abanos!... Uimeşte-1 cu-al tău cîntec şi dă-i din vremi apuse Ecoul blînd şi rustic al tinereţii duse!... (Bătrînul începe .să cînte am din Languedoc.) Gasconi, luaţi aminte; căci degetcle-i strîng Nu flautul din lagăr, ci fluierul din crîng... Nu-i şuierat de luptă, ci dornică zăbavă, Cînd baciul înnoptează cu turmelc-n dumbravă!... Luaţi aminte: este poiană, lan, imaş; Cu roşa lui beretă e brunul păstoraş; E verdele-n ser arii pe limpedea Dordona... Gasconi, luaţi aminte: e patria gasconâ!... (Toate capetele s-au plecai. Toţi ochii visează. Lacrimi se şterg pe furiş cu dosul mînecii ori colţul mantalei.) CARBON (încet, lui Cyrano) Dar plîng! CVRANO Dc nostalgie! E mai puţin banal, jjaî nobil decît foamea: nu-i fizic, ci moral! Jnii place că-şi strămută durerea în organe 5i inima e-acuma ce-i doare, căpitane! CARBON înduioşîndu-i astfel, îi poţi slăbi uşor! CVRANO (care a făcut seinii toboşarului să se apropie) Nu te-ngriji; eroii ce dorm în pieptul lor Se redeşteaptă iute! De-ajuns... (Face un semn. Toboşarul bate toba.) TOŢI {ridieîndu-se îmbulziţi şi repezindu-se la arme) Ce ? Cum ? CVRANO (surîzînd ) Vezi? Proba: îi înfierbînţi îndată, — de-ajuns să bată toba! Amor, regrete, visuri, privelişti dragi, zburaţi! Ce-ai strîns cu surla lesne la darabană baţi! l'N CADET (cc se iţită în fund) A! A! Domnul Dc Guiche ! TOŢI CA DEŢII ( mur murind ) Huu! CYRANO (zîmbind ) Voci măgulitoare! UN CADET ^'fc plictiseşte! ALTUL Face cu-a lui dantelă mare. Drept guler la armură, pe mhidrul cavaler! altul Vrea omul să se poarte cu rufe peste fier. PRIMUL De ai vreun coş la ceafă, aşa-1 ascun/.i cu totul. AL DOILEA CADET Un curtezan cu fumuri! ALTUL E-al unchiului, nepotul! CARBON Gascon cu toate-aceste... primul Dar falş, să crezi ce spun: Gasconul se cuvine să fie cam nebun; Periculos e însă gasconui rezonabil. E palid! LE BRET ALTUL Flămînzeşte ca orice mizerabil, Dar ţintele pe zale şi-a poleit cu lac, Ca să-i sclipească-u soare şi crampa de stomac. CYRANO (grăbit) Nici noi să n-avem aer, că nu ne merge bine! Voi.,, zaruri, cărţi şi pipe!... (Toţi, grăbiţi, încep să joace căiţi şt larmi, pc tobe, pe .Hiîmiaşe şi pe jn:., inttuşi pe manlale. îşi apund pipele.) Eu... am Descartes la mine-('Se plimbă în lung şi-n lai, citind o cărticică pe care-a scos-o din buzunar. Tablou. I ntră De Guiche. Ţoală lumea pare absorbită şi mulţumită. De liuiche e foarte palid. Si duce spre Carbon.) SCENA .1 IV-a Aceiaşi. DE GUICHE. DE GUICHE (către Carbon) _\\ Bună dimineaţa! ! Se obsemâ amîndoi. Aparte, cu satisfacţie.) E verde. CARBON (acelaşi joc) E topit. DE GUICHE (privind pe cădeţi) Deci iată-mi zvînturaţii!... Da, domnilor, vestit Sint de pe front câ-ntr-una mă faceţi de ocară, Cadeţii... Dumneavoastră... nobleţe de la ţară. Blazoane bearneze, baroni perigurdini, Bîrfindu-şi colonelul de răutate plini, Spun că mă ţin de intrigi... s-au pus să protesteze Că port mereu la guler dantele genoveze Şi toţi se indignează ca de ceva profan. De eşti gascon ca dînşii, să nu fii hoţoman! (Tăcere. Se joacă cărţi şi zar mi. Se fumează.) Pe căpitan pedepse să pun să vă aplice? Nu. CARBON Numai eu am dreptul să pedepsesc aice. DE GUICHE A ! CARBON Garda mî-am plătit-o. E-a mea. Puteţi dicta Doar ordine de luptă: atît! 356 357 J>E Gt tCHE A ! Bun şi-aşa! Mi-ajunge-aţît. (Cdlu cădeţi.) Curaju-mi uşor poate să sfarme Palavrele. Se ştie de faptele-mi de arme: Ieri, la Bapaume, cunoaşteţi cît fui de-nverşunat Cînd de BuCquoi cu sila'terenul mi-a cedat.' Am năpustit asupra-i pe-ai mei, ca strinşi în salbă, Şarjînd a treia oară... cyrano (fără a-şi ridica nasul de pe carte) Citaţi eşarpa albă. DE GUICHE (surprins şi satisfăcut) Cunoaşteţi amănuntul?... într-adevăr, pe cînd Mă întorceam călare, soldaţii aduuînd Pentru a treia şarjă, am fost luat in goană De cetele fugare spre tabăra duşmană. Eram de tot aproape şi gata să fiu prins Şi împuşcat. în minte ce-mi vine?... Mi-am desprins, Lăsînd pe jos să-mi cadă, eşarpa militară Ce gradul mi-1 denotă. încît putui afară Din rînduri spaniole sa ies neurmărit... Şi-mbărbătînd în grabă pe-ai mei, am izbutit Să-i zvirl din nou în luptă şi-aşa sâ-nving. Ei bine, Ce-a veţi de spus?!... (Cadejti par că nu ascultă. Dai tărjile şi cornetele dl saturi rămîn in aer. Fitnntl pipelor răntîiie prin guri. Aşteptare.) CVRANO Ca Enric al patrulea, oricine De-1 copleşea ca număr, ar fi ţinut, trufaş. Să nu se degradeze de albul său panaş! (Bucuiie tactilă. Cărţile sc abat. St du cu zaiuiile Fumul iese de pun guri.) DE GUICHE Vedeţi c-a prins! (Aceeaşi aşteptare. Suspendate căiţile, zarurile şi fumatul.) 358 CYRANO Sc poate! Dar cind ţi se prezintă. S-abdici de la onoarea de. a servi drept ţintă. (Cărţi, zaruri, fumuri de pipă se abat, cad, zboară cu satisfacţie creschida.) Eu de vedeam eşarpa cînd s-a desprins de gît, — Curajul nostru, conte, diferă într-atît,— () ridicam în grabă, să mi-o înfăşur mie. DE GUICHE E-o laudă gasconâ!-.. CVRANO O laudă să fie ? Mi-o-mprumutaţi disearâ. Cu nerăbdare-astept Să dau asalt întiiul, cu ea cruciş pe piept. DE GUICHE Tot laudă gasconă! Ştiţi bine că ejarpa Ca inamic rămase pe-un dîmb de ltngă Scarpa, Pe care noi şi dînşii cu gloanţe-1 ciuruim, — Deci nimeni nu s-ar duce s-o caute' CYRANO (scoate din buzunar eşarfa şi i-o dă) Poftim. (Tăcere. Cadeţit îş: înăbuşă rîsul îu căiţi şi în cometele ervicii mari. E-un sol Prin care orice slin- ce-aş vrea o pot transmite l.j inamic ... Şi modul acesta îmi permite Să intervin în multe decizii ce-ar lua. CVRANO E-nn licâlo- l)E i.UICHE I' punUidit-şi alene eşaifa) E foarte comod. Spuneam? A, da!... Un tapt -.ă vă comunic: ca si găsim mîncare, Făcnt-a mareşalul o ultimâ-ncTcare Şi -pn- Dourlen-' ari-noapte porniră pe furiş; A colo-s marchitanii regeşti, s-a dus pieziş, Prin arături, la dînşii. Dar ca la-ntors să poată Netulburat e guiche Nici nu pretind că dacă v-aşi fi iubit mai mult, v-aş fi ales... (Arătind cadeţii.) Cu garda. Pe cînd aşa, ascult pe laima nentrecută ce-aveţi în vitejie,.. Şi-mi pot servi pe rege, servind a mea mînie. cyr\no Dacă-mi permiteţi, conte, vi-s recunoscător. de guiche ^înteţi de lupte, unul c-o sută, amator: nu vă dau dc lucru, deci, nu se poate spune. (Utcă scena ca Caibon.) 3t>0 361 CYRANO (cadetiloi) Ei bine! Pe blazonul Gasconiei vom pune, Pe lîngă cele şase de aur şi de-azur, Un roş galon dc sînge, carc-i lipsea-n contur! (De Guiche wrrbeştt încet cu Carbon, în fund. Se dau ordine. Se pregăteşte rezistenta. Cyrano se dine spre Christian, care-a lămas nemişcat, cu brtiţele-ncntcişate. lipune mîna peumăr.) Hei, Christian! CHRISTIAN (dînd din cap) Roxana! CYRANO Vai!... CHRISTIAN Tristul meu adio Să-1 pun intr-o scrisoare inimoasă!... Cum i-aş scri-o ? CYRANO Cam bănuiam să fie pe astăzi ... şi i-am scris (Scoate un bilet din tunică,j Salutul tău din urmă. CHRISTIAN Arată!..... CYRANO Vrai?.... CHRISTIAN (luîndu-i hotărî! scrisoarea) Decis! (Deschide biletul. Citeşte şi se opreşte ) CY'RANO CHKISTI \N O pată: Cum!. Ce? CYRANO (Itiînd cu vioiciune scrisoarea şi pricindu-t c-un aer naiv) Pată? CHRISTIAN E-o lacrimă! CYRANO Poetul Ades sc fascinează el însuşi ! ... E secretul! ... Pricepi ?... Biletul ăsta ... fu emoţionant ... Şi m-a făcut , scriindu-l , să plîng ca un amant. CHRISTIAN Să plîngi? CYRANO De bună scamă... Să mori nu e teribil! Să n-o mai vezi de-a pururi, — aceasta c oribil! Căci eu .... (Christian îl priveşte.) Noi... (Cu vioiciune ) Tu... de-acuma... CHRISTIAN (srnulgîndu-i biletul) Redă-mi scrisoarea ta! (Se aude un zgomot îndepărtat în lagăi.) VOCEA UN Iii SANTINELE Hola ! Cine-i acolo ? (Lovituri de foc. Zgomot de voci. Clopofei.) CARBON (Sp;e vocea santinelei) Cine-a trecut ? Hola! 363 363 SANTINEL \ (de pc -■mut) E o caretă ! I Toţi se îmbulzesc sd vadă ce-i.) STRIGĂTE Trece de front! Se-ndreaptă-ncoace! Se pare că-i trimisă de inamic! Ei drace! Daţi foc! Nu! Vizitiul strigat-a' Ce-a strigat? A spus: servim pe rege! (Ţoală lumea e pe creasta şanţului, privind în afară. Clopoţeii se apropie ) DE GUICHE Pe rege? o vocr. A intrat! ( Toţi Descoperiţi! coboară. Tac jionl. Se aliniază.) CARBON DE GUICHE (în cantonadă ) Pe rege! în rind, nătîngă gloată, Careta să-şi descrie cu pompă curba toată! (Careta inlii iu trap mare. E acoperită de noroi şi praf. Storurile sint trase. Doi lachei Ia spate. Se opreşte scurt.) CARBON (comandind ) Sunaţi din tobă marşul! (Uruit de tobe. Toţi cadeju se descopăr.) DE GUICHE Daţi treapta-n jos! (Doi oameni se precipită să deschidă portiţa caretei.) 304 ROXANA (şăiind a/ară) Salut (Sunetul unei voci feminine ridică diodată toată lumea aceasta, profund înclinată. Toţi întremenesc de mirare.) SCENA a Va \coiaţi. ROXANA. DE GUICHF Serviţi pe rege, doamnă? ROXANA Pe cel mai cunoscut Monarc: Amorul. CVRANO Doamne! CHRISTIAN (ulergînd spre dînsa ) Voi ? pentru ce? ROXANA Prea tine De mult acest asediu. CHRISTIAN De ce? ROXANA Vei şti! CVRANO (care la sunetul acetei voci a rămas pironit, nemişcat, fără a îndrăzni să-şi întoarcă privirea spre dînsa) Că n-am să-nfrunt privirea-i. Simt bine DE GUICHE /cihc froiinm. Ingiria!) Să mergem! ROXANA (fără gruâ. re-ulâ. Adirsindu-se în general) Nici giMcbţ! Fiţi buni de-mi daţi o lobă. A, iat-o ! (Aşezîndn-se pe toba ce i s-a adus.) Mulţumesc! (Rîde ) Au tras asupra noastră! (Cii mîndnf. ) Patrule.! (Privind pc De Guiche.) Cum arată? Parcă-i dovleac .... ca-n basme... Te-aştepţi să vezi o ceată De şoareci împrejuru-i purtînd livrea! .... (Trimiţind cu degetul o sărutare lui Christian.) Salut! (Privindu-i pe tofi.) Nici unul n-are aer de-a fi satisfăcut! Ştiţi că-i departe-A rasul ? (Văzîiiă pe Cp ano ) A ! îneîntată, vere! Dar cum? CYRANO (inaintînd ) ROXANA Cum poţi ajunge pînă-n aceste sfere? Ei, Doamne!.... Foarte simplu, amice; m-am pornit ... Şi m-am tot dus pe unde vedeam că-i pustiit. Ah, ce orori! N-aş crede, de nu vedeam! De este Că regele vă cere serviciile-aceste, — Al meu e mai de treabă! CYRANO Nepomenit! Cc drum ! Cum .iţi putut străbate? ... Pc unde naiba? ROXANA Cum? Prin zona spaniolă. TRIMUU CADET Vai, cît sînt de poznaşe! UE GUICHE Dar ce-aţi făcut să treceţi prin trupele vrăjmaşe? LE BRET E foarte greu, desigur! ROXANA Ca mai uşor să scap, Am poruncit să meargă careta mea la trap. De vreun semeţ hidalgo îşi arăta figura, li luminam c-un zîmbet cît mai drăguţ trăsura; Iar aceşti domni — nu fie in Franţa displăcut — Cum sint galanţi ca nimeni pe lume . . am trecut!" CARBON Cu-aşa surîs , nici vorbă c-aţi trece orişiunde ! Dar \-au somat adese, pe drum, a le răspunde Unde vă duceţi, doamnă? ROXANA Adese, cred şi eu. Le răspundeam atuncea: „Să văd pe-amantul meu" Pe dată spaniolul, cel mai sălbatec poate. Portiţa la trăsură ijăcînd gestul inJiulem) prindea cu gravitate; C-un gest pe care-un rege l-ar fi rîvnit , oprea Musch^tele-ndreptate de-ai săi în contra mea; De graţie şi morgă, supeib delaolaltă, îşi modula-n dantele postura lui malta ... Şi-n vînt cu pălăria, de pana-i palpita, •Mâ saluta, spunîndu-mi: „Drum bun, senorita!" 366 Roxana, dar ... CHRISTIAN ROXANA „Amantul" , am spus? Scuzaţi. Vezi bine De le spuneam că... „soţul", m-ar fi oprit oricine. CIIRIST tAX Dar... ROXANA Ce vă este oare.-1 Eu? Fără-ntîrzierc 1 Dat... Cum? Căci DE GUICHE De front vă depărtaţi! ROXANA CYRANO LE BRET Cît mai curînd plecaţi! CHRISTIAN ROXANA CHRISTIAN (încurcat) CYRANO (acelaşi joc ) în trei sferturi de oră ... T)E GUICHE (acelaşi joc) Patru, fie .... 'j Ultima fotografie: septembrie 1957. 368 Miirmîntul lui Mihai Codtvanu la cimitirul ,,Eternitatea" din I»?1- Mai bine-ar fi... CARBON LE BRET (acelaşi joc ) Se poate... ROXANA Kăraîn. E-o bătălie. TOŢI O! Nu! ROXANA Aci mi-e soţul! (Se aruncă in braţele lui Christian.) Cu tine vreau să mor! Ce ochi aveţi! îngrozitor? CHRISTIAN ROXANA Ti-oi spune! DE GUICHE (cu disperare) E-un post îngrozitor! ROXANA ( inter cîndu-se spre din sul) CYRANO (arătînd ironic pe De Guiche I Dovada vi-i dată: Ne invită Pe noi să stăm de pază. ROXAN\ (citire De Guiche) M-aţi vrea, deci . văduvită? î> - Mikai Codreanu, Scrieri Voi. ii, c, — 1453 369 DO! ar vă jur.... DE GUICHE ROXANA Zadarnic! îmi ies din minţi! Nu pot... Rămîn aci!... De altfel, e-atrâgător de tot. CYRANO Cum, preţioasa noastră e dintre eroine? ROXANA Sînt vara dumneavoastră, De Bergerac, ştiţi bine. CADETII Vă apărăm cu toţii! ROXANA (înjierbîntîndii-se mai mirii) Yă cred, iubiţi copii. ALTUL (cu tunul transportat) S-a parfumat tot frontul!.... ROXANA Şi-ace st ci pălării I-ar sta în cadrul luptei cu-nfiorări de glonte! ... ( Pricindu-t pe De- Guiche.) Dar poate că e timpul să plece domnul conte ... Posibil să se-nceapă. DE GUICHE Destul! Trec un moment Să-mi inspectez tunarii. Mî-ntorc! Ar fi prudent Să vă schimbaţi părerea. E timp! ROXANA Deloc, (Dc Guiche iese.) 37C Nu! A rămas! SCENA a VI-a Aceiaşi, afară de DE GUICHE. C HRTSTIAN (rugător ) ROXANA PRIMUL CADET (către ceilalţi ) Roxana!... toţi (îmbulzeală. îşi fac tualeta.) Săpunul! Un pieptene ! Dă-mi pana! Mi-e ruptă haina! Acul! Oglinda! Uite-o ici! Manşetele! Dă-mi drotul pentru musteţi! Un brici! roxana (către Cyrano, care mai caută s-o înduplece) Nu ! Şi nimic nu poate din loc să mă clintească !.... CARBON (după ce s-a încins, s-a scuturat pe haine, şi-a periat pălăria ca toţi ceilalţi; după ce şi-a îndreptat pana, şi-a tras manşetele, înaintează spre Roxana, ceremonios) Ar fi de cuviinţă ca doamna să cunoască —-De vreme ce rămîne pe unii dintre cei Ce vor avea onoarea sâ moară-n faţa ei. (Roxana se înclină şi aşteaptă în picioare, la braţul lui Christian, Carbon prezintă. Cei prezenţi salută foarte respectuos, pe măsură ce li se spune numele.) Baronul De Peyrescous de Colignac! Din neamul Baronilor Casterac de Cahuzac! Vidamul De MalgouyTe-Estressac-Lesbas d'Escarabiot! Cavalerul d'Antignac-Juzct! Baron Hillot De Blagnac de Salcchan de Castel-Crabioules! ROXANA Dar cîtă-ngrămădire de nume-aveţi? 371 BARONUL H1LLOT Destulă! CARBON (către Roxana) Deschideţi mîna-n care-i batista. ROXANA (curioasă) Cum? (Desckizînd mîna, din cate ii cade batista.) Aşa? (Toată compania face o mişcate grăbită s-o ridice.) CARBON (ridicînd-o grăbit) N-avem drapel în trupă: acum va flutura Cel mai frumos din toate în fruntea gardei mele. ROXANA (surîzînd ) Dar e prea mic. CARBON (legînd batista intre virful şi coada lăncii sale de căpitan) E însă din spumă de dantele. UN CADET (către, ceilalţi) Drăguţă foc! La moarte m-aş duce bucuros, De-ar fi să am o nucă măcar acum de ros!.... CARBON (care l-a auzit. Indignat) Vorbiţi de hrană faţă de-atîta gingăşie? ROXANA Pe front e-un aer tare. Mi-e foame-acum şi mie. Fripturi şi vinuri fine şi prăjituri aş vrea, Să mi se dea mai iute! ( Co nslernare.) 372 UN CADET Dar cum să vi se dea? De unde să le-aducem? ALTUL Ce?! ROXANA (cu sînge rece) îmi cercetaţi trăsura! TOŢI ROXANA Trebuiesc servite; e de tăiat friptura Priviţi-mi vizitiu] în chip mai curios, Veţi recunoaşte-ndată un meşter preţios-El sosurile poate şi calde să 'vă deie' ' £ Ragueneau! Da, domnilor CADEŢII (imbulzindu-se la trăsură) ( A ţlamafiwni.) A! Ute-1! ROXANA (itrmărindu-i cu ochii) Bieţi oameni! CYRANO (sărutinăa-i mîna) Bună fee! RAGUENEAU in picioare pe capră, ca un şarlatan ta bîlci) (Entuziasm.) CADEŢII Bun ! Bravo! 373 RAGUENEAU f arătind .-/iii' ftiU-aua,/ O ziuă ne-a scăpat Ca n-am pâpat papară şi-aduci-ru de papat!.. . (Apia uz,, j C YRANu (încet, tătre Christian) O vorbă I RAGUENEAU Spaniolii, cînd mi-au \âzut regina. Cu-a lor galanterie (scoate un pachet dc 'ui nipn'i s:-l arată) uiiară galanîina. (Aplauze. Oalauima tftet1 dm inină-n mină.) i_ yraso (încet, citii ChrisHaii. ) Să-ţi spun ceia!.... ragueneau La Vcnus priveau aşa superb, Că pe furiş Diana şi-a strecurat .... (intinzisid un but) un cerb! (Entuziasm. Butul au uputal de ;<-<-; de mini, care se întina spre divsul ) cvrano (incet, lui Chriştiun) Vreau să-ţi vorbesc o clipă! ROX \n \. (cadeţiloi, care coboară scena încărcaţi de merinde) Bun! Daţi-nii-k-ncoace! (Pune masa pe iarbă, ajutată de. cei doi lachei rămaşi pînă atunci nemişcaţi la spatele cinetci Către Christian, î» momentul în care Cvrano roia să-l ia deoparte.) Ci vino de-mi ajută! (Christian te duce s-o ajute ('t'ano. mistuie ngrtjoiată.) 171 K^GUr.NEAU Păun cu tiule! PRIMUL CAPL I (care coboară .na, In^itnual la ţaţă, tăind o giousă J.-ti< jambon ) Drace'. Nu ne riscăm momentul din urmă aşadar Fără de-mi chef la toartă... (Recutegîndii-se imediat, văzînd pi Roxana.) Pardon: un balla/ar! RAGUUNEAU ( vi unchi J pi nu Ir tră>::i i' I în perine nu-s pene, ci paseri! {'lnmitll: se deşailn panele h'i-t.'-. F'iii;,/, rc-J-i j Ce extaze! (După .■ pauză, sttititui sticle di cin jh^.J Flacoane de rubine! ... (Ui vin alb.) Flacoane de topaze!.... ( Sticlei? trec din mina în mhtă) roxan a (aruncind în jatii Im Cyrano o fald de n:o<ă stiînsă întindeţi faţa asta de masă!... Hop!.... (Cyrano jaf o g- ibită m.scare '.tîngau.) încet!... Racunneau (clătinînd lanternă pe care a unuls-o de la trăsură) Şi orişice lanternă e un mărunt bufet! CVRANO (încet, lui Christian, in timp ce aşează faţa de ina'ă) Să nu vorbeşti cu dînsa pîn'nu vorbeşti cu mine! ragueneau (din te î. ce mm liric) Iar coada la biciuşca c nn cîrnat! ROXANA Ei bine, De vreme ce ne pune să fim ucişi, baroni, -— Să rabde-armata-ntreagă! — dăm tot pentru gasconi! De Guiche cînd sc va-ntoarce sâ nud poftim Ia masă! (Trecind de la unu! Ia altul şi văzîndu-i mîncînd cu lăcomie.) Mai este încă vreme. Nu vă grăbiţi! Mai lasă, Şi bea puţin . Cum, plîngeţi? Ce-nsamnă? PRIMUL CADET Tare-i bun! ROXANA (acelaşi joc) Sst! Alb sau roş? Puţină friptură să mai pun? Vreţi pîne, căpitane ? Cuţit? Farfurioare? Şampanie? Pateuri doriţi? CYRANO (care-o urmează cu brajele încărcate şi o ajută să servească) E-ncîntătoare! ROXANA (ăucîndu-sc spre Christian) Şi dumneata? Nimica. Cu tort. CHRISTIAN ROXANA Un pic de tămîios.... CHRISTIAN (cercind s-o refie) De ce venirăţi? ROXANA Acum sînt de folos Acestor bieţi prietini .... Vei şti ... LE BRET (care urcase scena in jună ca să treacă mantinelei de pe creasta şanţului o pine înfiptă în vîrful lăncii) De Guiche! CYRANO Hai! Iute! Gărăfi, panere, blide, — le faceţi nevăzute. Ascunderi tot, de parcă nimic nu s-a-ntîmplat! (Către Hagueneau.) Tu stai pe capră! (Se aăreseazâ-n generai.) Gata? (într-o clipă, lot a josl dosit prin corturi, ascuns pe sub hanie, în pălării. De Guiche intră repede şt s-opreşte deodată, mirosind cu nâiile deschise. Tăcere.) SCENA a VH-a] Aceiaşi, DF. GUICHE. DE GUICHE Ce miros minunat! UN CADET (cîntînă cu tonul degajat) To—lo—lo! DE GUICHE (se opreşte, pritiindu-l) Cum ? Ce-nsamnă? Eşti ros! CADETUL Eu? Nu! Mă pişcă Apropierea luptei!... Ştiţi, sîngele... se mişcă! ALTUL (acelaşi joc) Pum, pum, pum .... 376 377 f DE GUICHE (întorăndu-se. ) Ce? Ce-i asta?! CADETUL (cam chefliiiJ Mimica! Zic şi eu Un cîntec mic, mic tare... DE GUICHE Eşti vesel, fătul meu ! CADETUL Aşa-s eu la pericol! DE GUICHE (chemînd pe Carbon de Castel-J aloux, ea să-i dea un ordin} Ei, căpitane!... (Se opreşie văzindu-l.) Drace! Şi dumneata eşti bine! CARBON (Îmbujorat şi ascimzînd o sticlă la spate. Cu u% gest evazh} OL. DE GUICHE Prin mişcări dibace Un tun (arătînd un loc între culise) în colţul cela putui dosi: s-o ştiţi, Şi-n caz de-o fi nevoie de el sâ vă serviţi, UN CADET (legănîndti-se alene) Ce-atenţie frumoasă! UN ALTUL (sttrîzind graţios } Ce dulce îngrijire! DE GUICHE Parcă-s smintiţi cu toţii! (Schimbînd tonul. înţepai.) Daţi foc cu prevenire Căci tunul sc smuceşte-napoi. PRIMUL CADET Pfft! DE GUICHE (mergînd spre dînsul. Furios j Ce-i cu voi? CADETUL Un tun gascon nu ştie sâ deie înapoi. DE GUICHE (apucîndu-l de braţ şi scuhrrîndii-l) Eşti ameţit!..... CADETUL (superb j De miros de pulbere! DE GUICHE (ridicînd din umeri, îl dă la o parte si se duce repede la Roxana) îmi pare C-ar fi prielnic, doamna, momentul de plecare! Rămîn, Fugiţi! ROXANA DE GUICHE EOX\NA Nici vorbă! DE GUICHE De stăruiţi mereu... Mi-aduceti o muschetă. (Către cădeţi.) 37V CARBON De ce? DE GUICHE Rămîn şi eu. CVRANO în fine, iat-o notă de vitejie pură! PRIMUL CADET Să fiţi gascon, cu toată dantela dc pe-armură? ... DE GUICHE (către Roxana, făcindu-se- că n-a auzit ce-a spus cadetul) Fem-eile-n pericol eu nu le pot lăsa. AL DOIEEA CADET (intîiuhit) Ce zici ? Să-i dăm să guste şi lui cîte ceva! (Toate merindele reapar ca prin farmec.) DE GUICHE (sticliitdu-i ochii) Merinde! AL TREILEA Toţi vă-ndeamna cu nutritive gesturi! DE GUICHE (stăpinindu-se. Cu ifos) Şi credeţi să-mi iau masa din ale voastre resturi ? CYRANO (salutindu-l) Dar aţi făcut progrese! DE GUICHE (acelaşi joc) Flămînd mă voi lupta... PRIMUL CADET (foarte vesel) Flămînd? Mai vii de-acasă!... (Către celălalt cu satisfacţie.) De-ai noştri! DE GUICHE ( rîzind ) Eu? CADETUL Da! Da! (Toţi sar, jucînd de bucurie.) CARBON DE CA5TEL-JALOUX (care a dispărut un moment în dosul şanţului, apare pe creaslă) Sînt gata lăncierii. Curajul lor persistă! (Arată o linte de vîrfuri dc lănci tnai înalte decît creasta.) DE GUICHE Bun! (Către Roxana, înclinindu-se.) Acceptaţi-mi braţul, să-i trecem în revistă. (Ea-l primeşte; ambii urcă scena spre şanţ. 2'oată lumea se descoperă şi-i urmează.) CHRISTIAN (ducîndu-se grăbit Ia Cyrano) Vorbeşte iute! (în momentul în care Roxana apare pe creastă, lăncile dispar, aplecate i-o salute: un strigăt se ridică. Ea se înclină mulţumind.) LĂNCIERII (dc afară) Vivat! CHRISTIAN Secretul tău... Ce-o fi? CYRANO I n cazul cînd Roxana ... 381 3S0 CHRISTIAN Ei, da... CVRANO îti va vorbi Stii, de scrisori.... CHRISTIAN (grăbit) Ştiri, spune. De te-ai mira... CYRANO Ai face o prostie CHRISTIAN (acelaşi joc) Cum asta? CYRANO E bine sâ se Ttie... O, Doamne... Foarte simplu... şi-acuma ca prin vis 3iCam amintit, văzînd-o; i-ai scris.... CHRISTIAN joc ) Ei, da.... CYRANO Mai des d^cît ai crcd<". .. (Chri.tian jiiiv nu s?'1 dc mirare.) De ce te-a prins uimirea? Mâ-nsărcinasem doară --ă-ţi tălmăcesc simţirea.... Scriam, \ezi, cîteodată, iară să-ţi spun că-i >cri CHRISTIAN (aritînJu-i un grup de cădeţi în juni) Vezi, de lîngă dînşii eu te-am făcut să pleci .. Treci dar de le suride în ceasul morţii... treci! 386 ROXANA (mişcală ) Da! (Urci din nou scena spre gasconi, care se grămădesc respectuoşi In jurul său.) SCENA a IX-a CHRISTIAN, CYRANO. în fund, ROXANA, stind de vorba cu CARBON şi cîţiva cădeţi. CHRISTIAN (ckemînd spre cortul lui Cyrano) Cyrano! CYRANO (reapărind înarmat pentru luptă) Ce este ? Figura ta păleşte. CHRISTIAN Ea nu mă mai iubeşte! CYRANO Cum? CHRISTIAN Sigur, te iubeşte! CYRANO Nu! CHRISTIAN Sufletul, — atîta-mi iubeşte! CYRANO Nu! CHRISTIAN Ba da! încît ţi-a dat iubirea... şi tu i-ai dat pe-a ta ! CYRANO Eu? CHRISTIAN Ştiu! CYRANO E drept. CHRISTIAN Te scoate din minţi. CYRANO Peste măsură. CHRISTIAN I-o spune deci! CYRANO Nu merge! CHRISTIAN De ce? CYRANO Cu-aşa figură!... CHRISTIAN Chiar slut i-aş fi drag! CYRANO Dînsa ţi-a spus-o? CHRISTIAN Negreşit! CYRANO Oh! Că ţi-a spus-o asta sînt foarte mulţumit! Dar nu, nu crede-această iluzie nebună. Oricum, îmi pare bine. că s-a gîndit s-o spună ... Ci, Doamne, basmul ăsta... să-l crezi nu te grăbi... Şi nu fi slut, amice, căci prea m-ar duşmăni. 388 CHRISTIAN Să văd de ai dreptate! CYRANO Nu! Nu! CHRISTIAN E un indiciu! I-o spune,— şi s-aleagă! CYRANO Nu, nu acest supliciu! CHRISTIAN Cum, să-ţi ucid norocul, frumos fiindcă sînt? Nu-i drept! CYRANO Şi eu de-acuma voi coborî-n mormînt Pe-al tău, fiindcă soarta mi-a hărăzit în toate A exprima mai lesne ... ce simţi ca mine, poate? CHRISTIAN I-o spune! CYRANO ( aparte ) îşi menţine ispita ... e fatal! CHRISTIAN M-am plictisit să sufăr în mine un rival! CYRANO Taci, Christian! CHRISTIAN Asemeni contracte clandestine, De vom trăi, se sfarmă! CYRANO (aparte ) Ispita şi-o menţine! 39: CHRISTIAN Da, vreau să fiu în totul iubit, — sau nicidecum!.. Mă duc pînă la capăt să văd cum merge-acum Tot postul... şi pe urmă revin. O fă sa ştie Şi-apoi să hotărască! CYRANO Te va alege. CHRISTIAN Fie! (O cheamă.) Roxana! CYRANO Nu! ROXANA (venind în grabă) Ce este? CHRISTIAN E important de spus ... Şi Cyrano v-aşteaptă... (Roxana se duce repede la Cyrano. Christian pleacă.) SCENA a X-a ROXANA, CYRANO. pe urma LE BRET, CARBON DE CASTEL-JALOUX, cadeţii. RAGUENEAU. DE GUICHE etc. ROXANA Cum important? CYRANO (foarte tulburat) S-a dus!... (Către Roxana.) Nimic !... Dă importanţă ... la lucruri prea uşoare... Ei, Doamne, îl cunoaşteţi!... ROXANA (cu aprindere) Cum, se-ndoieşte oare De ce i-am spus acuma?... Părea nencredinţat... CYRANO (tuîndu-i mîna) Sînteţi convinsă oare c-aţi spus adevărat? ROXANA Da, l-aş iubi într-una chiar... (Clipă de ezitare.) CYRANO (surîde cu tristeţe) Văd că vă opreşte, In faţa mea, cuvîntul; dar ştiţi... nu mă jigneşte: Chiar slut? ROXANA Chiar slut... (Focuri de muschetă afară.) Se-ncepe! Trag foc! Aţi auzit ? CYRANO (cu căldură) Chiar groaznic?. ROXANA Da, chiar groaznic! CYRANO Pocit ? ROXANA CYRANO Da, chiar pocit! Grotesc? CYRANO Dar baţi iubi şi-atuncea? ROXANA încă mai tare, parcă! CYRANO (pierzîiidu-ş: capul. Aparte) Vai!... Vine fericirea ... să fie oare-aşa? F.u... m-ascultaţi... Roxana!... LE BRET (intrînd repede, cheamă cu jumătate de voce) Ei , Cyrano! CYRANO (înlorcîndu-se) Ce-i? (Le Bret ii face semn să tacă şi-i şopteşte, ceva la ureche, Cyrano scapă mina llcxanti şi c-un strigăt înăbuşit.) Ce-aveţi?... ROXANA Nimic nu poate grotesc să mi-1 întoarcă! A! ROXANA CYRANO (către sine Ca trăsnit) Sfîrşit e totul. (Alte împuşcături.) ROXANA Iar focuri... Oare unde? (Urcă scena spre a privi afară.) CYRANO Sfîrşit e tot: iubirea pe veci mi-o voi ascunde! ROXANA (vrînd să sc arunce afară) Ce-o fi? 392 393 CYRANO ( oprind-o) îs i mic! (Ciţiva radei* intră, "•'.unzînd ceva ce-au adus cu dinşit. Formează un grup, oprind-o pe Roxana să se apropie.) ROXANA Dar dînşii de ce-au venit? CVRANO (îndep,'rlînd-o ) ROXANA Lăsaţi... Ce-aveţi de spus? CVRANO Nimica... O, Doamne... Mă-ntrebaţi! Ce-aveam de spus? Nimica.. Vă jur... vă jur, o, doamnă! ( Cu. solemnitate.) Că sufletul, că mintea lui Cristian, insanuiă .... Au l'ost... ( Reculegîndu-se cu teioarr.) Sînt nentrecute... ROXANA Au fost?... (Cu un strigăt puternic ) A! (Se aruncă şi dă deoparte ioală lumea ) CYRANO S-a sfîrşit! ROXANA (văzină pe Christian întins pe mantaua sa) Oh! Christian! LE BRET (către Cyrano ) De focul întîi a fost lovit! (Roxana se arunci asupra corpului lui Christian, Alte lovituri de foc. Zingănit de aime. Larmă. Tobe.) CARBON DE CASTEL-J ALOUX (cu sabia în mină) Ne-atacâ la muschete! (Urmat de cădeţi, trece de cealaltă parte a pantei.) ROXANA Oh! Christian! (Către Cyrano, cu disperare.) Scăpa ţi—1! VOCEA LUI CARBON (comandînd după pantă) V-aliniaţi ! ROXANA (aplecată pe Christian) Iubite! CARBON Fitilul măsurati-l.' (Ragueneau a venit în grabă, aductnd apă într-o cască.) CHRISTIAN (cu vocea de muribund) Roxana! CYRANO (şoptind repede la urechea lui Christian, in timp ce Roxana, scoasă din minţi, moaie în apă o bucată de piază ce şi-a rupt de la sîn. ca să lege rana) Ştie totul... şi tu eşti cel iubit! (Christian închide ochii.) ROXANA Oh, Christian, vorbeşte-mi.... CARBON Sus varga.' 393 ROXAN\ (cate s-a aplecat asupra figurii lui Christian, către Cyrano) A murit ?.... CARBON Turnaţi şi bateţi praful! HOXANA Simţesc cum se sfîrşeşte... Şi-obrazul lui alături de-a! meu cum se răceşte! La ochi! CARBON ROXANA (obsernind o scrisoare la sinul lui Christian) Un plic! (îl descinde.) îmi scrie! CYRANO ( aparte ) Scrisoarea mea! CARBON Daţi foc! (împuşcături; shtgătc; zgomot de luptă.) CYRANO (vrînd să-şi retragă mîna. pe cate Roxana. îngenuncheată. i-o reţine) Roxana, ci se luptă! ROXANA (reţinindu-t) Mai stai puţin pe loc. E mort! Să recunoaşteţi sînteţi mai în putinţă (plînge in tăcere) Că pierdem o fiinţă distinsă, o fiinţă Sublimă! De frunte! CYRANO (in picioare; descoperit) Da, Roxana! ROXANA Printre poeţi era Da, Roxana! Roxana. CYRANO ROXANA Profund ca spirit! CYRANO ROXANA Da, Suflet mare şi căruia profana Mulţime nu-i ştiuse valoarea! CYRANO (hotărî!) Da, Roxana! ROXANA (aruneîndu-se asupra trupului lui Christian) E mort! CY'RANO (aparte. Scoţînd sabia) Şi nu-mi rămîne decît sa mor la fel, — Căci fără să-şi dea samă , mă plînge-acum în el! (Trompete-n depărtare.) DE GEICHE (care reapare pe creasta şanţului, zbuilit, rănit la frunte; cu vocea tun&toait) Semnal de prevestire, fanfarele de-aramă! Francezii cu provizii se-ntorc de bună samă Mai ţineţi piept! 396 397 ROXANA (privind scrisoarea găsiţi la Christian) îmi scrie cu sînge şi cu plîns! O VOCE (strigind de-afară) Predaţi-vă! Nu! VOCI DE CĂDEŢI RAGUENEAU (care, urcai pe caretă, priveşte lupta pe deasupra paulei) Creşte pericolul! Ne-am stîns! CYRANO (către De Guiche, arâtîndu-i pe Roxana) Luaţi-o! Fac o şarjă! ROXANA (sărutînd scrisoarea; cu glasul pierdut) Pîîns... Sînge... RAGUENEAU (privind afară) Creşte larma! (Sărind jos de pe caretă si fugind la Roxana.) îşi pierde cunoştinţa! DE GUICHE (pe creasta şanţului, către cădeţi, cu furie) Nu vă lăsaţi! O VOCE (din afară) Jos arma! VOCI DE CĂDEŢI Nu! CVRANO (către De Guiche) Domnule, curajul v-aţi arătat deplin. (Arătîndu-t pe Roxana.) Fugiţi, ^alvind-o! DE GUICHE (fugind la Roxana si luînd-o Ut braţe) Fie! De mai ţineţi puţin, î nvingem Cyrano Foarte bine! (Strigind cătie Roxana, pe care De Guiche, ajutat de Ragueneau, o ndică, leşinată) Adio, dar, Roxana! (Tumult. Stngăte. Cadeţii reapar răniţi şt vin să cadă pe scenă. Cyrano, aruncindu-se în luptă, este oprit pe creastă de Carbon de Castel-Jalou.t, umplut de sînge.) CARBON Ne zvîntă! Şi ce groaznic îmi sîngereazâ rana! cyrano (strigîwd către toţi) Curaj, băieţi! (Către Cat boit, pe care-l sioţine.) Fiţi sigur de noi, brav căpitan! Răzbun doi morţi; norocu-mi pierdut şi Christian! (Se coboară aminăoi. G'vawj agilă-n aer lancea de care-i atîruată batista Roxana.) Drapelul-i de dantelă la luptă să ne-avînte! (O înfige in pămint. Strigă către cădeţi.) Pe ei! Muşcaţi cu dinţii! (Cătie Bertrandou.) Iar fluierul să cînte! (Bertrandou ciulă din fluier. Răniţi se ridică. Cădeţi, rosto-golindu-se de pe pantă, vin să se grupeze in jurul lui Cyrano şi al drapelului improvizat. Careta se umple şi se acoperă de oameni; îngrădită de muschete ridicate, se transformă in redută.) 398 399 UN CADET (apariţii de-a-niărătul pe creastă şi luplînd me'tn. strigă) Vrăjmaşii urcă şanţul! (Cade mort.) CYRANO Bun! îi vom saluta! (Creasta pantei se-ncwtitvxă inl'-o clipi dt-nn rind tenbd de duşmani. Mari stindarde ale imperialilor flutură.) CYRANO Foc! (Descărcare generală. Strigate. în rîndttrile inamice.) Foc! (Ripostă mortali. Cadetii cai din toate părţile. j UN OFIŢER SPANIOL (discoperrndu -se ) Ce fel de oameni la moarte merg aşa? CYRANO (recitind in picioare, in mijlocul gloanţelor) Cadeţii gasconi, muşchetarii, De Castel-Jaloux comandaţi; Ei mint şi se bat ca ştrengarii. (Se aruncă, urmat de cîţiva rămaşi în viaţă.) Cadeţii gasconi ... (Restul se pierde in zgomotul luptei.) CCBUHft ACTUL V GAZETA LUI CYRANO Cincisprezece ani în urmă. In 1655. Parcul mînăstirii pe care-o locuiau Ia Paris călugăriţele din „Ordinul Crucii" (Les Dames de la Croix). Umbrişuri superbe. La stingă, casa. Peron vast, spre care se deschid mai multe uşi. Un copac enorm în mijlocul scenei, izolat tn centrul unui mic loc oval. La dreapta., plan 1, printre mari tuîe de mentor, o banca do piatra semicirculară. Tot fundul teatrului e străbătut de-o alee de castani ce duce spre dreapta, plan IV, la uşa unei capele, ce se străvede printre ramuri. Prin îndoita perdea de arbori din această alee se zăresc perspective de pajişti, alte alei, boschete, profunzimi de parc, cerul. Capela are o mica uşă laterală la o colonadă cu ghirlănzi de viţă roşietică, care se pierde la dreapta, planul 1, tn dosul tufelor de merişor. E toamnă. Tot frunzişul e ruginiu, deasupra pajiştilor înverzite încâ. Pete întunecate de merişor şi tisS, copăcei ramaşi verzi. O pătură de frunze îngălbenite sub fiecare copac. Foile, împrăştiate pretutindeni, foşnesc sub paşi pe alei şi acopăr pe jumătate peronul şi băncile. între banca din dreapta, ţi arborele din mijloc, un mare gherghef de brodat. In faţa căruia s-a adus scâunaş. Paneraşe pline de jerbiuţe şi ghemuri. Canva începută. La ridicarea cortinei, surorile umblă încolo şi încoace prin parc. Unele din ele stau pe bancă în jurul unei călugăriţe mai în vîrsta. Cad frunze. îb — M,hai CodftraDU, Scrieri Voi. 11, c. — 1453 «1 SCENA a I-a Maica MARGARETA, sora MARTA, sera CLARA, surori. SORA MARTA (către maica Margareta) Azi iarăşi sora Clara-n oglindă s-a uitat. Să vadă' cum o prinde boneta. MAICA MARGARETA (către soia Clara) E păcat! SORA CLARA Şi sora Marta iarăşi, dacă deschide cearta, A scos din tort o prună. MAICA MARGARETA (către sura Marta) Ruşine, soră Marta! SORA CLARA Ochire-n treacăt! SORA MARTA (făcînd un semn din degete, care arată ceva foarte mic) Prună, cît sîmbure de mac! MAICA MARGARETA Diseară ce-o să spună messir de Bergerac? SORA CLARA (inspâiminiată ) O, nu! Să nu ne afle! Ne-ar rîde! Călugăriţi cochete... SORA MARTA Şi ne-ar spune: SORA CLARA Şi lacome.... MAICA MARGARETA (surlslnd ) Şi bune. SORA CLARA Dar, maică Margareta, la noi pe sub castani El sîmbetele vine... MAICA MARGARETA (îuindu-i vorba) Dc paisprezece ani. De cînd Roxana-n doliu, printre scufii de maice Amestecînd broboada durerii sale laice, S-a abătut aice în văluri ce-o absorb. Ca printre paseri albe, un mare negru corb. SORA MARTA De cînd ni-i locatară, doar dînsul izbuteşte Puţin s-o mai distreze de-un chin cc nu descreşte! TOATE SURORILE Aşa-i de nostim! Foarte plăcut! Cînd ne-ntîlnim Ne tachinează, rîde, glumeşte... Şi-1 iubim! îi pregătim pişcoturi şi prăjituri cînd vine!... SORA MARTA Nu-i tocmai bun catolic. SORA CLARA Să-1 convertim mai bine... SURORILE Da! Da! MAICA MARGARETA Pe-această temă, copii, să vă feriţi A sta cu el de vorbă. De ce să-1 necăjiţi? Aşa l-aţi face poate mai rar la noi să vie! SORA MARTA (arătînd spre cer) Dar... Domnul?!... 402 a01 MAICA MARGARETA Fiţi pe pace, că Dumnezeu îl ştie. SORA MARTA Cînd sîmbetele întră, c-un aer mulţumit îmi spune: „Soră Marta, ieri, ştii ca n-am postit!" MAICA MARGARETA A, spune-aşa? Ei bine, c-o sîmbăta-nainte Veni de două zile flâmînd. SORA MARTA O, Doamne sfinte! MAICA MARGARETA E-un om sărac. SORA MARTA Da? MAICA MARGARETA Domnul Le Bret mi-a spus aşa. SORA MARTA Şi nu-1 ajută nimeni? MAICA MARGARETA Deloc: s-ar supăra. f/tili-o alee din fund se vtdt apărtnd Roxana, imbricaţi in negru, cu broboadă — coajă — şi văluri lungi de văduvă; De Guiche, pompos şi tomnatic, merge lingă dînsa. Amindoi păşesc încet. Maica Margareta se ridică.) E timp să ne retragem... Un oaspe de-altădată, Cu doamna Madelena în fund în parc s-arată. SORA MARTA (încei, spre sora Clara ) E Mareşalul-duce sir de Grammont? SORA CLARA fprivind ) Chiar el. SORA MARTA De luni întregi s-o vadă n-a mai venit de fel! SURORILE E ocupat... La curte! Cu frontul! SORA CLARA Prin saloane 1 (Ies toate. De Guiche ţi Roxana coboară In tiare ţi se opresc lingă gherghef. Un timp.) SCENA a II-a ROXANA, DUCELE DE GRAMMONT, aKâdati conte DE GUICHE; In urmă LE BRET ţi RAGUENEAU. DUCELE ?i-n van atît de blondă, veţi sta printre icoane în doliu veşnic? Veşnic! Dar m-aţi iertat? ROXANA DE GUICHE Şi credincioasă. ROXANA DUCELE (după o pauză) Si. ROXANA De vreme ce mă găsesc aci. (Nouă tăcere.) DUCELE Era o fire-aleasă? ROXANA Ce trebuia-nteleasă! 404 DUCELE A! „Trebuia!" Posibil că să fi fost de rasă... Biletul lui din urmă Ia piept vă stă mereu? ROXANA E ca o moaşte sfîntă lipit de sînul meu. DUCELE Chiar mort vi-i drag? ROXANA Adesea, că nu e mort Îmi pare... Că inima-mi alături de inima-i tresare... Şi viu pluteşte-n juru-mi amorul său ales! DUCELE (iarasi după o tăcere) Dar Cyrano, vă vede şi-acum tot des? ROXANA Da, des. Un vechi amic ce-mi ţine şi locul de gazete. Mereu acelaşi: vine... i-aducem pe-ndelete Sub arbore-un fotoliu... cînd e frumos, brodind. Stau aşteptînd; iar ceasul cum bate, răsunînd I-aud — nici nu-ntorc capul! —- bastonul ce străbate Peronul... se aşează... începe joc a-şi bate De-a mea tapiţerie eternă... face-apoi A săptămînii cronici şi... (Le Bret apare pe peron.) A! Le Bret la noi! (Le Bret coboară. Schimb de saluturi în tăcere.) Cum merge-amicul nostru? LE BRET Rău! DUCELE Oh! ROXANA (către duce) Exagerează! LE BRET Tot ce-am prezis: pe drumuri, mizeria-1 minează, Stîrneşte cu satire noi duşmani numeroşi, Atacă falşii nobili şi falşii cuvioşi Şi falşii bravi şi scribii plagiatori, — o lume. § ROXANA Dar spada lui inspiră o groază fără nume. Nu vor ieşi la capăt cu dînsul. DUCELE (ridiclnd capul) Mă-ndoiesc. | LE BRET I Mi-e teamă nu de-atacuri; mai lesne bănuiesc Singurătatea, foamea şi golul ce-1 apasă. Decembrie, ce-i intră cu paşi de lup în casă, — A, iată spadasinii ce-n grabă-1 vor găti!... De-un deget centironul îşi strînge-n orice zi; Iar nasul lui, sărmanul, s-a-ngălbenit ca lutul Şi-o biată haină neagră îi este tot avutul. DUCELE N-a parvenit acesta în viaţă! E egal! Prea mult să nu-I deplîngeţi. LE BRET î (cu un mhs amar) | Cum? Domnul mareşal!... ţ DUCELE I Da, mult să nu-1 deplîngeţi: trăit-a fără pacte, f Şi-n cugetare liber, şi-ntr-ale sale acte. i LE BRET I (acelaşi joc ) i A, domnul duce!... 407 406 DUCELE (cu ifos) Sigur: stau sus şi el e jos... Cu loate-aceste, mina i-aş strînge bucuros. (Gata de plecare, salută pe Roxana.) Salut. ROXANA Va voi conduce. (Ducele salută pe Le Bret şi se-ndreoptă cu Roxana către peron.) DUCELE (se opreşte pe gtnduri, tn timp ce Roxana urcă peronul) Da, soarta lui mă-nvaţă Sâ i-o rîvnesc. Prea multe cînd izbuteşti în viaţă. Chiar nepătat la suflet, simţeşti în chip fatal Atîtea mici dezgusturi de sine, ce-n total Nu-ţi dau vreo remuşcare, dar o ascunsă jenă... Şi-a ducilor mantale cu-a lor blănită trenă Tîrăsc, în timp ce urcă pe trepte de măriri, Iluzii vestejite şi foşnet de-amăgiri. Precum la deal cînd pasul lăsaţi ca să vă poarte, Cu rochia de doliu tîrîţi şi frunze moarte. ROXANA (ironică ) Aţi cam căzut pe gînduri... DUCELE Da! (Pe neaşteptate, tn momentul de a ieşi.) Domnule Le Bret! (Către Roxana, indidnd pe Le Bret.) Vă rog... O vorbă. (Se duce Ia Le Bret şi-i vorbeşte cu jumătate de voce.) Vajnic prietenul vă e... Dar mulţi îl pasc din umbră cu ura lor haină Şi mi s-a spus de dînsul aseară la regină: „Un Cyrano... mai poate muri şi de-accident". LE BRET A !? DUCELE Cît mai rar să iasă şi mai prudent. LE BRET V»-icînd braţele spre cer) Prudent! O sa-1 vestesc cum vine, dar e-n zădar!... ROXANA (cart a. rămas pe peron, către o soră care vine spre dinsa) Ce este? SORA E Ragueneau. Vă-ntreabâ. ROXANA Să intre. (Către duce şi Lc Bret.) Iar vreo veste De jalnica Iui soartă. De cînd şi-a pus în gînd Să facă pe-autorul, ajuns-a rînd pe rînd Pedel... LE BRET Băieş... ROXANA Şi dascăl... LE BRET Ţinu bărbierie... ROXANA Fu maistru de teorbe... LE BRET Şi-actor... ROXANA Ce-o să mai fie? 408 409 A, doamnă! RAGUENEAU (intră precipitat) (Zăreşte pe Le Bret.) Uite domnul!... ROXANA ( surîzînd ) Te poţi spovedui (Gata să plece cu ducele, se-ntoarce către Ragueneau, care-i urmează.) Şi lui Le Bret. ple, Aşteaptă. RAGUENEAU (cu insistenţă) Dar, doamnă... (Roxana iese cu ducele, fără să-l asculte. Ragueneau coboară spre Le Bret.) SCENA a Hl-a LE BRET, RAGUENEAU, RAGUENEAU Nu va Şti Nimic. Cu-atît mai bine. Voiam acum o clipă Pe-amicui dumneavoastră să-l vizitez. în pripă îl văd ieşind de-acasă. Dau să-î ajung. Fiind La cîţiva paşi de dinsul, în colţ, îl văd cotind; Fug după el. Deodată-—să fie vreo-ntîmplare?!-De la un geam sub care trecea, cu groază mare Văd un lacheu dînd drumul unei bucăţi de lemn! LE BRET Laşi!... Cyrano! RAGUENEAU M-apropii... şi văd ceva nedemn... 41(1 E-ngrozitor! LE BRET RAGUENEAU Amicul, poetul de elită, Zăcea pe jos în sînge, cu ţeasta găurită. LE BRET E mort? RAGUENEAU Nu! însă... Doamne! L-am transportat la el, Oh! Biata lui odaie... plăcută nu-i de fel! Şi suferă? Un medic? LE BRET RAGUENEAU Nu. Este căzut în grea absenţă. LE BRET RAGUENEAU Fost-a unul, aşa, de complezenţă, LE BRET Vai, Cyrano, sărmane!... Roxanei bine-ar fi Cît mai tîrziu sâ-i spunem!... Şi medicul? RAGUENEAU Vorbi De friguri, de meninge, dc viaţă-ameninţată! De l-aţi vedea cu fruntea în pînze-nfăşurată!... Să alergăm la dînsul... De nimeni nu-i vegheat!... Şi s-ar putea să moară de s-ar scula din pat! LE BRET (luîndu-l in grabă si indicîndu-i drumul) La dreapta, prin capelă, mai lesne vom pătrunde! 411 ROXANA (apărînd pe peron şi văzînd pe Le Bret Indepăriîndu-se prin colonada ce duce la portiţa capelei, il strigă) Messir Le Bret! (Le Bret şi Ragueneau dispar fără să răspundă. Surprinsă.) Cum? Pleacă Le Bret şi nu-mi răspunde? Iar Ragueneau cu basme de-a lui va fi venit. (Coboară peronul.) SCENA a IV-a ROXANA, singură, apoi dona surori, pentru o clipă. ROXANA (pe ginduti) Septembrie se duce.,, şi ce frumos sfîrşit... Tristeţa mea surîde... April o prea ofusca, Dar o cîştigă toamna, ce nu-i atît de bruscă. (S-aşeazâ la gherghef. Două surori ies din casă, aduetnd sub copac un mare fotoliu.) E clasicul fotoliu ce-aşteaptă. primitor Pe-amicul meu! SORA MARTA Nu-i altul mai bun în vorbitor! ROXANA Ştiu, mulţumesc. (Surorile ies.) E vremea cînd vine. {Se pregăteşti de lutru. Se aude bătind ceasul.) Bate ceasul. Dar ghemul? (Căutîndu-şi ghemul.) Unde-i? (îl găseşte. După uri timp, pe cînd lucreaiă) \\1 Ceasul bătu!... Mă mir că pasul Nu i se-aude încă... Nu-i punctual?.,. Ciudat... Vreo maică,.. (Negâsind degetarul.) Degetarul ? (Căutîndtt-l.) Din nou s-o fi-ncercat Să-1 convertească,,. (Găseşte degetarul.) Uite-1! (în timp ce continuă lucrul.) Şi-a-ntîrziat la poartă. Dar trebuie să vină curînd. (Aruncînd cu degetul o frunză veştedă ce-a căzut pe gherghef.) O frunză moartă!.., (După vn timp.) Nimic n-ar fi în stare... (Ctutînd inir-un săcuşor de luau.) Sînt foarfecele-n sac? (Relutnd firul cugetării.) Sâ-1 facă să nu vie. o SORA. (apărînd pe peron, anunţă) Messir de Bergerac. SCENA a V-a ROXANA, CVRANO, şi un moment sora MARTA. ROXANA (fără sâ se-ntoarcă) ştiam. (Brodează. Cyrano, foarte palid, cu pălăria trasă pe ochi, apare. Sora care l-a introdus se retrage. El coboară peronul încet, cu sforţări vizibile de a se ţine în picioare şi sprijt-nindu-se de baston. Roxana, alăturînd nişte tină la o figură de broderie începută, pentru aşi da sama de efectul de culori, rosteşte următoarele.) 413 Nuanţa-i ştearsă... (Privind mai departe.) Dar bine asortată. (Către Cyrano, fit ton dc prietenească imputare.) De lungă vreme, astăzi e pentru-ntîia dată Că-ntîrziaţi. Cum asta?... c Y li A NO (care a ajuns la fotoliu şi s-a aşezat, cu o voce veselă, coniraitînd cu figura) Da! Nemaipomenit! Am fost silit să-ntîrzii. Turbez!... ROXANA Aţi fost silit? CYRANO De-o vizită — la naiba!-—dc tot nepotrivită! ROXANA (distrată. Continuînd să lucreze) Vreun nepoftit fu, vere? CYR\NU Ea nu... o nepoftită. ROXANA (acelaşi joc) Şi aţi expediat-o? CYRANO l-am spus-o hotărit: Scuzaţi, vă rog; dar astăzi c sîmbătâ. încît Sînt aşteptat aiurea... şi forţa e majoră... Nimic nu mă opreşte!... Să treceţi peste-o oră. roxana (cu neglijenţă) Persoana ceea astăzi mai mult va aştepta, Căci pînă pe-nnoptate de-aci nu veţi pleca. 4)4 CYRANO Momentul de plecare nu-i poate-aşa departe. (închide ochii. L'n timp tăcere. Sora Marta trece prin parc de la capelă %pre peron. Roxana o zăreşte şi-i face un uşor semn cu capul să se apropie.) roxana (către Cyrano) Nu spuneţi sorei Marta nimica? CYRANO (cu vioiciune, rede-schizînd ochii) Sorei Marta ? Da! (îngroşîndu-şi vocea în chip comic şi făcînd semn sorei Marta să se apropie de dînsul. Sora se strecoară spre dînsul.) Ha, ha, ha!... Aproape... ochi dulci, plecaţi în jos! Dar... SORA MARTA (ridicînd ochii şi surîzînd) (Vede faţa lui Cyrano .şi jace un gest de mirare) 01... CYRANO (încet, arătîndu-i pe Roxana şi făcîndu-i semn să taci) Sst! Nu-i nimica! (Tare, cu fanjaronaâă.) feri n-am postit. SORA MARTA (tare, cu prietenească dojana) Frumos! (Aparte, cu jumătate de voce.) De asta-i slab şi palid. (Ceva mai 'arc, către Cyrano.) în sala dc mîncare V-aştept c-o supă caldă... Veţi trece la plecare, O să vă facă bine... Veţi trece? 415 C.Y li ANO Da, da, da! SORA MARTA Sînteţi cuminte astăzi... vă sta mai bine-aşa! ROXANA (văzîndu-i cum vorbesc în şoapte j Vă converteşte sora? SORA MARTA Pierdută tentativă! CYRANO Aşa-i! în cele sfinte atît de guralivă, Aţi renunţat la predici?... Şi nu vă vine greu?... (Cu o furie bufonii.) E uimitor! La rindu-mi vă voi uimi şi eu: Da, vă permit. (Avînd aerul de a căuta o bună zeflemea şi de a o găsi.) Şi lucrul e nou de tot! Fidelă, Diseară pentru mine rugaţi-vă-n capelă. ROXANA O! O! CYRANO ( rîzînd ) Pe sora Marta o văd c-a-ncremenit! SORA MARTA (c:< blinda dojana) Puteţi sa nu-mi permiteţi, mă rog necontenit. (Se retrage.) CYRANO (adresindu-se Ro.\anei, aplecată pe gherghef) Nu cred să-ţi văd sfîrşitul în veci, tapiţerie! ROXANA Mă aşteptam ca gluma aceasta să revie. (în clipa aceasta o adiere de vînt satură frunze.) CYRANO Cad frunze! ROXANA (ridicind capul şi privind în gol prin alei) Au din blondul veneţian ceva. Priviţide căderea. CYRANO Ce bine cad aşa!... în drumul scurt, din ramuri pînă ce-ating pâmîntul, Cu cîtă frumuseta finală-şi stîng avîntul... Şi-oricît de-nspâimîntate de putrezirea lor, Pun în căderea asta o graţie de zbor. ROXANA Cum, melancolic? CYRANO (reculegîndu-se ) Asta nu i-ar plăcea Roxanei? ROXANA Lăsaţi să se despoaie de frunza lor platanii Şi mai curînd îmi spuneţi ce-i nou: gazeta mea. CYRANO Bun! (Din ce în ce mai palid şi luptindu-se cu durerea.) Sîmbăta trecută, mîncînd dintr-o beltea De struguri, suveranul fu apucat de friguri; Pe dată, c-o lanţetă împuns de medici siguri, Fu drept les-majestate tot răul condamnat Şi-augustul puls de-atuncea n-a mai febricitat. Duminica: la balul reginei luminară, în totul, şapte sute şaizeci făclii de ceara. Au spînziuat o bandă de patru vrăjitori. Ioan Austriacul fu-nvins. De două ori Căţelului frumoasei cl' Athis, ce-avea căldură, l-au aplicat cliştirul... ROXANA (cu o us oară dojana) Tăceţi, vă rog, din gură! CYRANO Luni: Lygdamira iarăşi schimbă amantul. ROXANA O! CYRANO (a cărui faţă se diîtrează treptat) Marţi, curtea toată ziua fu la Fdhtaineble.au. Lui de Fiesque, miercuri, Montglat i-a spus grăbită: Nu! Joi, Mancini-n Franţa regină-i socotită. Montglat lui de Fiesque îi spune vineri: Da! Şi-n douăzeci şi şase, azi, sîmbătă... (închide ochii, i se clatină capul. Tăcere.) ROXANA (surprinsă de a nu-l mai auzi vorbind, întoarce capul spre el, il priveşte, se ridtcă-nsp&imîniată şi se icpede la dînsul strigind) Cumva A leşinat? CYRANO (pe jumătate trezit de sttigăt, redesckizînd ochii, apoi cu vocea vagă) Cejeste ? (Vede pa Rotaţia plecată asupra lut; îşi revine cu totul; işi îndeasă pălăria pe frunte şi se dă cu spaimă în fundul fotoliului.) Nimic!... Fiţi liniştită... ROXANA Dar... CYRANO Nu-i nimic... v-asigur.,. c rana învechită De la Aras... se-ntîmplă... ROXANA Amice! CYRANO Negreşit Se va sfirşi... va trece şi asta... (Surîde cu sforţare.) S-a sfîrşit. ROX XNA (in pictrdre lingă dînsul) De răni scutit nu-i nimeni în viaţa lui sărmană! Şi-a mea e încă vie... {Punîndu-şi mina pe piept) Colea e vechea rană... Colea... e sub scrisoarea ce-a-ngălbenit treptat, Dar urmele de lacrimi şi sînge le-a păstrat. (Lumina devine crepusculară.) CYRANO Scrisoarea lui... din vremuri apuse... n-aţi spus oare C-odată voi citi-o? ROXANA Doriţi acea scrisoare? CYRANO Da... aş dori-o... astăzi... ROXANA (intinzindu-i plicul pe care-l purta la sin) Poftim. CYRANO (luînd plicul) O pot citi? ROXANA Citiţi-o dar!... (Revine la gherghef , il închide, îşi strînge ghemurile.) CYRANO (cetind tare ) „Roxana, adio... voi muri!"... 418 419 ROXANA (tntrerupîndu-se din ocupaţia ei. i mirată că Cvrano citeşte tare) Cum, tare? CVRANO (continuînd să citească) „Cred că astăzi e ultima-mi sclipire! Ce greu mi-apasă pieptul nespusa mea iubire... Şi mor... şi niciodată... şi niciodată iar, Privirea-mi îmbătată de voi şi pusă"... ROXANA Dar Cum îi citiţi scrisoarea! CYRANO (continuînd ) „Şi pusă-n sărbătoare, Din zbor n-o să v-alinte mişcările uşoare! Revăd un gest al vostru de tot atrăgător, Cînd fruntea v-o atingeţi... şi-aş vrea sâ strig de dor"... ROXANA Dar cum citiţi scrisoarea! (Noaptea se lasă pe nesimţite. ) CYRANO ,,Si strig cu nebunie: Adio!" ROXANA (aparte ) Cum citeşte... CYRANO „Iubito!... Scumpă mie!... Comoara mea!" ROXANA Cu glasul... cyrano „Amorul meu!"... 420 ROXANA C-un glas... Ce parcă de-altădată în minte mi-a rămas! (Se apropie cu-ncetul, fără ca să fie observată. Trece în dosul fotoliului, s-apleacă fără zgomot, priveşte scrisoarea. Umbra sporeşte.) CYRANO „Nu mi-aţi ieşit din suflet măcar nici o secundă! Şi sînt... şi voi fi veşnic, cu patimă profundă, Cel care-o să v-adore şi după moarte, cel"... ROXANA (punîndu-i mîna pe umăr) Darjcum citiţi? E noapte... şi nu vedeţi de fel... (Cyrano tresare, sc-nloarce, o vede aproape de el, face un gest de spaimă, pleacă fruntea. Tăcere lungă. Apoi, în umbra lăsată pe deplin, Roxana rosteşte incet, cu rnîinile împreunate.) Şi-s paisprezece ani... de cînd păstrează tonul De vechi amic, ce vine să facă pe bufonul! CYRANO Dar... ROXANA (luîndu-i vorba) Voi aţi fost acela. CYRANO Nu, nu, Roxana, nu! ROXANA Şi n-am simţit tot timpul că el se prefăcu! CY"RANO Nu! N-am fost eu ! ROXANA Voi furăţi! CYRANO Nu, inima-mi v-o jură!... 421 ROXANA Văd azi ce generoasă fu-ntreaga impor-tură: Scrisoiilc-s a voastre... CVRANO Xu! ROXANA Voi mă fascinaţi Cu stilul!... CVRANO ROXANA Şi vocea din noapte voi eraţi! CVRANO Vă jur că nu! ROXANA AI nistru fu sufletul şi plinsul... cvr\no Nu v-am iubit! ROXANA Văd bine că m-aţi iubit! CYRANO Fu dînsul'. ROX AX A Ba m-ati iubit! CYRANO (iieşatiune mai pufni puleii.tcâ) Nu! ROXANA Glasul acum \-a dezminţit! CYRANO Nu, scumpa mea iubire, de Ioc nu v-am iubit! ROXANA A! Citc lucruri moarte... ce-au renăscut deodată! Dc cf-aţi tăcut o vreme atît de-ndeluugată. Cînd în scrisoarea-n care un rînd de dînsul nu-i, Sînt lacrimile voastre?! CYRANO (întiwzînd scrisoarea) Dar sîngele-i al lui. ROXANA Atunci tăcerea asta atît de-nălţâtoare Cum de-aţi sfărmat-o astăzi? CYRANO Cum? f7.il Bret şi Ragueneau intră fugind, j SCENA a Yl-a Aceiaşi, LE BRET şi RA G UFXFA I' LE BRET Imprudenţă mare! Ştiam cu siguranţă că este-aci. CYRANO (suriz-înd şi reluindu-.şi în fotoliu ţinuta dreapta) Asa-i LL RKET S-a omorît cu-această venire, doamnă! ROXANA Vai! (L'ătrt Le Bret. ipei''oli.) Deci leşinul acela pc cînd vorbea eu mine... CYRANO (tăindu-i^vorba ) E drept, nu-mi completasem gazeta pin' la fine: Şi-n douăzeci şi şase, azi, sîmbâtă curat, De Bergerac spre sară muri asasinat. (St descopere. ! se vede rapid înfăşurat în pinze.) ROXANA Cum, fruntea-nfăşuratâ! Avut-aţi iar vreo sfadă?... Aţi fost rănit? Ce-nsamnă?... CYRANO „în piept c-un vîrf de spadă. Lovit de-un duşman vrednic" — aşa visam să mor!... Ei dai... Destinul însă e batjocoritor... Şi-am fost pîndit mişelnic, pe dindărăt, de-o slugă, Ce m-a ucis trîntindu-mi în cap o buturugă. E foarte bine. Totul, chiar moartea, mi-am greşit. RAGUENEAU (ptîngind in hohote) O!... CYRANO Ragueneau, nu plînge aşa nepotolit. (Regueneau continuă, gemind însă mai domol.) Ce te mai faci, confrate? Răspunde şi nu geme. RAGUENEAU (printre lacrimi) Acuma sînt mucarmţ la Moliere de-o vreme. CYRANO La Moliere?!... RAGUENEAU Dar mîne îl las. Sînt indignat: Scapin s-a dat aseară... şi-o scenă v-a luat! LE BRET întreagă! Mi-am dat sama şi cu la premieră. RAGUENEAU Da, domnule, faimosul: „Ce căuta-n galeră?"... LE BRET Moliere şi-1 însuşeşte! CYRANO Tăcere! E perfect! (Călre Ragueneau.) Aşa-i că scena asta produce mult efect? RAGUENEAU fprmtie suspine) S-a rîs! S-a rîs cu hohot! CYRANO E-a mea jiredestinare: Să fiu acel ce suflă—şi trece la uitare!... (Către Roxana.) Vă amintiţi de sara cînd Christian vorbea De sub balcon? întreaga-mi viaţă este-n ea: Cînd jos în umbra neagră stătea necunoscutul. Spre glorie un altul urca să ia sărutul! Murind, salut în toate un sens misterios; E Moliere de geniu; fu Christian frumos (In acest moment stinînd clopotul capelei, sc văd lucind in fund, alee, călugărite ce merg la rugăciune.) Să meargă să se-nchinc cînd clopotul le cheamă! hox.vn \ (ridicîndu-sc să cheme ajutor) O soră! CYRANO (opiind-o cu gestul) Nu vă duceţi! La-ntors de buna seamă Nu voi mai fi aicea. (Călugăriţe continuă a trece spre capelă. ) Nu le strigaţi din drum. (Toate călugăriţele au intrat in capelă. Se aude orga.) Puţină armonie lipsea... o am acum. 424 roxana Vă dan iubire.1-mi toată! Trăiţi1 cykano în basme doară Acest cuvînt de soare pe prinţ de-1 înfioară, îşi simte uriciunea topindu-se... dar eu în ochii tăi acelaşi voi răminea mereu. roxana V-am fost nefericirea eu! cyr \no Voi?... Socot contrarul! Blîndrţei feminine nu-i cunoscusem harul. N-,ijn fost plăcut nici mamei., şi soră n-am avut... De ochii de amantă, ironici, m-am temut... Voi singură pe lume mi-aţi dat prietenie... Şi-o rochie trecut-a prin viata mea pustie. le bret (arălhidu-i clarul de lună ce străbate printre ramuri) 0 altă vcche-amică! cyrano 0 văd ca printre nori. rox vna Iubit-am o fiinţă, — şi-o pierd de două ori! cyrano Le Bret, mă-nalţ de-acuma în Luna opalină, Făr-a mai li nevoie să fabric vreo maşină... ROX \NA Ce spuneţi? cyrano Da, acolo \oi fi de-aeum trimis, Netulburat să-mi aflu seninul paradis. Văd lullete iubite, c-acolo-s exilate: Pc (iahleu găsî-voi euiind... şi pe Sonate! le bret (revoltat) Dar e stupid destinul şi e nedrept, vă spun... Poet distins şi suflet aşa măreţ şi bun! cyrano Le Bret, într-una mirii! la rret (apa' Ir 1 L-au omorît tîlharii! (Izbucnind în lacrimi, către Ciiano.) Iubite-amice... cyr \no (ridicindu-se eu privirea rătăcită) Cadeţii gasconi, muşchetarii... KI'Ttientara masă... c nepătrunsul hic... le bret Chiar şi-n delir stiinţa-1 frămîntă! cyrano Copernic Ne spune... roxana O! cyr \no De-ascmcni, ttecînd în altă sferă: Ce căuta... la dracu, ce căuta-n galeră? Filozof şi fizician, Rima. lupta, muzician... Şi călător aerian... A ripostat din tac în tac... Amant, dar mi-ntr-al său roman .. S-a stins Hercul-Saviman De Cyrano de Bergerac, Ce-a fost nimic şi tot. în van. Nu pot să fac s-aştepte; iertaţi, dar plec de-aice... Priviţi cum raza Lunci veni să mă ridice! (A tecăzut in fotoliu. Plinsul Hoxanri II cheamă la realitate. 0 p\ alintinău-i vălul.) N-aş vrea de-acum >ă plingeli ni mai puţin elan Pe-ncîntâtorul, bunul, frumosul Christian, Dar cînd îngheţul morţii îmi va intra-n vertebre. Daţi o-ndoită normă broboadelor funebre, Ca doliul său să fie şi doliul meu puţin! roxana Vă jur!... 426 CYRANO (e zguduit de un puternic jior .-i se ridică brusc) a'u in fotoliu! (Cei de faţă :e aruncă su-l .ijute. el ii \p>c:W cit gestul.) Nu! Singur mă susţin! (Se. duce şi se reazămă de copac.) Nimic decît copacul! Aci mă va răpune! ( Tăcere.) S-apropie, mă-ncalţă cu marmoră şi-mi pune Mănuşi de plumb... (îşi îndreaptă statuia.} Sînt gata! Să vie! O aştept (Scoate sabia.) Cu sabia în mînă, stind hi picioare, drept! ROXANA Vai! Cyrano! LE BRET Amice! CYRANO Cutează la tot pasul, Cutează cîrna asta să-mi tot privească na>ul! (Ridică sabia. ) Ce spuneţi?... E zadarnic?... Aşa-i, binenţeles! Dar nu tc lupţi într-una cu gîndul la succes! E mai frumos atuneca cînd ştii că e zadarnic. A, mă pîndiţi cu toţii... şi mă urîţi amarnic? Vă ştiu, sînteţi o mie cu sufletul vrăjmaş! Minciuna ?! (Loveşte cu sabta-n gol.) Ţine! Ţine! Şi compromisul laş! (Acelaşi jac.) Prejudecăţi! (Acelaşi ioc.) Tranzacţii nu fac cu Miselia! (Acelaşi joc ) în veci.,. în veci! A, iată că vine şi Prostia! (Acelaşi joc.) 428 Ştiu bine pin' la urmă că jos voi fi culcat. Dar nu importă asta: mă bat! mă bat! mă bat! (Face cu sabia volte enorme ii te opreşte gî fiind I Luaţi-mi tot... şi lauri şi roze; foarte bine! Luaţi! Neatins de nimeni, tot voi purta cu mine Ceva, ce cînd disearâ la domnul voi intra, C-un larg salut albastrul din prag va mătura, Ceva, ce fără pată va flutura-n sălaşul Etern, neatins de nimeni... (Se avintă cu sabia ridicată.) Şi e... ( ^abia îi scapă din mînă. se clatină, cade in braţele lui Le Bret şi Ragueneau.) ROXANA (aplecindu-se spre el şi sănttinăn-i fruntea) Şi e? CYRANO (redeschide ochii, o recunoaşte şi spune surîzlnd) Panaşul. l'ltima c o r,t i n a ' 1 Propunerea de a traduce comedia eroică Cyrano de Bergerac fusese adresată iniţial lui G.Topîrceanu. La 16 iunie 1916, prozatorul Petre Locus-leanu, director general al teatrelor, îi scria lui G.Topîrceanu: „Comitetul nostru a hotărît sâ facem uit fel de concurs pentru a avea cea mai bună traducere pe care actuala generaţie ne-o poate da din Cyrano de Bergerac. Condiţiile concursului sînt următoarele: Se vor traduce de probă Tirada nasului, tirada A"o«, merţi, balada cadeţilor şi scena balconului din actul al II I-lca. Eu cred că ar fi bine să participi, deoarece sînt sigur că vei reuşi." întâlnirea cu Cyrano era ispititoare, însă poetul era convocat sub arme, războiul fiind aproape. G. Topîrceanu trecu propunerea lui Mihai Codrcanu, care traduse* Prinţesa îndepărtată a aceluiaşi Edmond Rostand (autor al lui Cyrano) şi Martira lui Jean Richepin. învingător la concursul instituit de Direcţiunea generală a teatrelor, lui Mihai Codrcanu i se atribui în 1919 premiul de zece mii de lei, spre supărarea unui alt concurent, N.N. Botez, care, în ziarulIzbinda, suspecta buna-credinţă a juriului . G. Topîrceanu îi ripostează intr-o notă. în chestia traducerii lui,.Cvrano de Bergerac" (însemnări literare, 1919, nr. 37,i, publicind si două fragmente (lin traducerea premiată. Primul interpret al lui Cyrano la Teatrul Naţional din Iaşi a.Iost renumitul State Dragomir, profesor la Conservator. 1-a urmat apoi Aurel Ghiţescu. La Bucureşti acelaşi rol a fost deţinut întîi de Tony Bulandra (n.cd.). 429 POST-SCRIPTUM MI HAI CODREAN U ÎN CONŞTIINŢA CRITICII Acest poem etern L-ara spus Roxanei mele în graiul ei matern, Ca s-o înalţ spre stele; Iar ea, cui niciodată Iubirea-mi n-am s-o spui, Se va-ntreba mirată: ,.Cine-i Roxana lui?"... M.C. I zabela S a do v ea nu M. CODREANU, DIN CÎND ÎN ClND. POEZII 1901—1903 D-l Codreanu nu e un făuritor de versuri, ci un poet, un gingaş şi armonios poet. Versurile din micul volum te cuceresc de la început cu accentul lor de sinceritate. Ele par atît de necăutate, atît de instinctive şi de fireşti, încît chiar neglijenţa formei şi banalitatea unor expresii te lovesc mai puţin în ele decît în oricare altele. Te ademenesc cu muzica lor tărăgănată şi domoală, îţi furişează în suflet cu eleganţa lor, cam dulceagă, acea stare căreia îi zic italienii „morbidezza", tc acompaniază în surdină, ca pe coardele unei mandoline, cu muzicalitatea ritmului lor, Într-un cuvint. te farmecă şi te fac să primeşti neologisme îndrăzneţe, simţiri ce nu prea cadrează cu forma poetică, prozaice aluzii, ce abia se pol strecura în poleita limbă franceză fără să jignească gustul şi delicateţea. O altă calitate cc te cîştigă în versurile acestui poet, şi care e semnul firilor ade\ărat artistice, e îndoiala de sine, sirnţâmîntul ascuţit al puţinului ce poate realiza cu arta sa un poet care are conştiinţa deplină de frumuseţea şi desăvîrşirca idealului de artă. 2J — M'Iji Codrean:]. Sciicri V<î[. ll. c. — 433 Ci kiî,i-mă-s acuma căzut din amăgirea Nesocotinţei mele -l purti'i osindit Sa MinT ' .1 11 piept inii arde i u flăcări amintirea I.uectcrilor falnici spre care-.iui năruit. Snpile mi s moarto . -i ,iuzul stiii;.. secată Dc-,n uneea nn-e }>n\îrca, şi-n mnbră-n ^ eei apus ln\ăţ ■'mu că aşteaptă o groaznică răsplată l'c-acci ce vor să /boare făr-a putea prea >usL1. Ace.i»>tă nobilă năzuinţă de a voi să zboare cit mai sus îl \a feri, desigur, pe viitor, de a mai aluneca spre forme banale, expresii neîngrijite, versuri superficiale, ce sună frumos m nu prea zic mare lucru, şi spre care e adeseori ademenit, din cauza uşurinţei excepţionale cu care \ersifică. în versuri ca acele din Beţia vechilor amanţi, Mandolinata cic... eîntul <>■■ revarsă •lin plinul sufletului poetului, armonios şi fiie-c, parc c-.ir fi cînţarea izvorîtâ din gitlejul fermecat al unei i)riT,dghi. tori: Al nopţii fermecat mister Cobo.'irâ-ii jos din înălţime: Iar printr-a stelelor mulţime, l.ucealăml, trccînd stingher. Cunună liniştea din cer Cu-a ?7t\ llor întunecime 1 ... i'eeind m mărgini Iu-mi dor Lingă fereastra ta-şi suspină Din coardele de mandolină 1 nfitrrbinfiitul său fim". \i-ează n pace! Siuiin uşor . , Şi linişte pe veri senină... Altele sint drăgălaş ri şăgalnice în tonul şi forma elegantă n madrigalului, şi altele toarte gingaşe. S-a rupt un colţ odată din cerul înstelat. Ca ?.ă--ii >ărbfi [iiiL-a^eă col'mi ca lui blaj mă. Jjjîii.L-ilefe-i f.irniee şi tamiovi lumina In ocini Tăi albaştri ca-ntr-ml safir curat. Şi eu. imbătrînilul in rele şi păcat, Dar însetat de-a pururi do-o lume mai senină, Crezui cănii aflu rlntui iu liniştea deplină Din ochii tăi albaştri ca mana pe-nserat. Dai după cum oceanul perfid în el adună. Sub rjlmul suprafeţei, profunde vijelii. Sub liniştea albastră din ochii-ţi e iurtijnâ. Culoarea lor se zbate ca-n licăriri dc stele... Şi-s verzi, şi-a negri parcă -i parcă sînt capiii, Şi totuşi sint aloj;U"i ai două > iorele. Dar pentru versurile de cugetare se cere altă formă, altă putere de expresie şi altă profunzime. Acolo neologismul, expresia comună ce vine uşor sub condei, cuvîntul banalizat prin uzul zilnic dă uşor poemului culoarea unui articol de gazete. Uşurinţa versificării e funestă, deşi întîlnim chiar în acele poezii imagini foarte frumoase, şi unele cugetări a căror formă şi fond dovedesc talentul adevărat al poetului, firea lui adevărat artistică. Probabil că nu are nici temperamentul unui răzvrătit, e un visător cum se poate vedea din tot volumul şi chiar din încercarea de inovaţie a versurilor sale; se mărginesc cu îndărătnicie a începe cu literă mică, dar nu merg pînă la forma versului liber din Apus. în mijlocul atitor volume de versuri ticluite în forme desăvîrşite, dar lipsite de orice culoare şi viaţă proprie, volumul delicatului poet de la lari cu nota lui personala şi sinceritatea accentului repanzează şi surprinde plăcut pe cititorul care mai are încă curajul sâ mai deschidă un volum nou de versuri. 434 Gala G alac tio n SONETELE LUI MIHAIL CODREANU De-a binelea printre tomuri brăcuite, zăcea pînă mai dăunăzi în rafturile mele un pachet pătrat. Erau nişte foiletoane strînse în patru pe care mi le dăduseră, cu mult îndemn, să le citesc, doi buni amici ai mei, soţ şi soţie. în aceste foiletoane erau sonetele lui M. Codreanu. Oprit de treburi, nu le-am cetit decît tîrziu şi am făcut rău. Azi nu mai pot să împărtăşesc impresiile mele decît unuia dintre cei doi soţi, admiratori ai poetului, fiindcă celălalt — soţia —■ a trecut în altă lume mai bună şi mai frumoasă ca a noastră. Impunerea unui nume literar seamănă cu formarea stalactitelor. Cîte picături trebuie să lăcrămeze bolta peşterilor calcaroasc, ca să crească, în taina veacurilor de întuneric, acele conuri bizare ce se vor uni într-o zî şi vor face o columnă? De cîte ori trebuie- să pice în ochi şi în urechea d-tale numele unui scriitor pînă să te hotărăşti să-i citeşti prima bucată? Şi cît trebuie să mai treacă pînă cînd să-i citeşti pe a doua ? Urmează apoi un timp de confuziune şi de gestaţie, în care tot citind pe acest scriitor nou, nu ştii dacă va avea norocul să-ţi impună şi să-ţi placă, ori dacă vei rupe cu el orice prieteşug. Şi într-o bună zi, întilnind încă o bucată. 4Î6 proxă ori poezie, ţi se pjie că este minunată, că e cea mai bună din cîte ai citit. Scriitorul nostru şi-a cucerit un loc în academia ta personală. Bucata lui de azi poate este mai .-labă decit cea dinţii pe care ai citit-o, dar stalactitul nu se face cu o singură picătură. Numele poetului Codreanu plutea pentru mine între numele haiducului anonim şi numele altor scriitori dc versuri, unu poeţi adevăraţi, dar cei mai mulţi haiduci. împrejurarea mărturisită a grăbit momentul clarificării. Am luat cele 16 foiletoane >i le-arn citit cu sîrguinţă. Sint numai sonete, cîte 5 pe foileton. 16 >; 5 = 80. Şi cu alte vreo 10, foi răzleţe, pe care mi le-am procurat în urmă, fac 90. Poetul are astăzi 90 sonete şi nu se va opri decît cînd va avea 100. Prima impresie pe care mi-o fac atitea sonete este o impresie dc copleşire. Risipindu-le înaintea mea, parcă aş risipi dintr-o cutie 90 de monede, toate cu acelaşi diametru. Este o ambiţie, este poate o vitejie literară să cultivi atît de exclusiv şi de bogat această formă de poezie. Nemuritorii maeştri în timpul Renaşterii şi alţi maeştri în timpul nostru au iubit cu fidelitatea lui Codreanu elegantul şi dificilul sonet. Preferinţa aceasta are desigur motivele şi frumuseţea ei. După ce am citit prima dată sonetele lui Codreanu, biruind oboseala acestei uniformităţi de înfăţişare, am înţeles că acele 90 de monede egale din comparaţia mea erau 90 de medalii, cîteva de argint, cîteva de bronz, dar cele mai multe de aur. De la bucată la bucată, inscripţiile şi formele gravate sînt mult variate şi distinse. Ca într-un adevărat tezaur de medalii antice, te cufunzi în pipăirea acestor medalii literare, admirînd dc la sonet la sonet frumuseţi mereu deosebite şi o artă generală într-adevăr siracuzană. M. Codreanu este poet de neam şi un rar meşteşugar. Cu nimic nu pot să comentez mai bine ideea mea şi să vă fac să simţiţi subt degete parcă relieful delicat al unei medalii decît cu acest sonet, Somnul rozelor: Dorm trantlaiirii, dorm. . O violin& Ingină dulci preludii dc iubire;" Iar noaptea-şi ţese negura, subţire. Pe care-o argintează luna plină. 437 Din înstelară a cerului senimi Cad stropi de diamanre-n licărire Şi troc prm crengi în aurite iire, Ce pe cărări far pete rle rugina.. îţi parc noaptea ca. din trini sculptată. Atît dc fină e şi de curată Aroma ce din sîmi-i se. ridică. Dorm trandafirii, dorm... pe cînd zefirii Adie-ncet încetineL cu frică, Din somn să nu-mi trezească trandafirii. Cum a ajuns Codreanu la această treaptă dc meserie? Deşi nu cunosc mai nimic din trecutu-i literar pînă la aceste 90 sonete, răspund cu siguranţă: muncind ziua şi noaptea. Adevărata şcoală unde se formează scriitorul este şcoala sîrguinţei ascunse. Cînd o pagină de poezie ori de proză te midţumeşte în chip deosebit şi te cheamă să o reciteşti, este semn că pagina aceea înfăţişează multă muncă prezentă şi trecută. Printr-o pagină măiastră, trebuie să vezi, ca printr-o oglindă de vrăjitor, un şir nenumărat de ore petrecute pe file mereu scrise, mereu şterse şi multă vreme aruncate în foc. Ştiinţa formelor literare onduloase se cîştigă cu greu şi după multă luptă cu elementul lexical, aşa după cum meşteşugul vîslittilui frumos se cîştigă după mult război cu apele. E netăgăduit că mai înainte de orice trebuie talent şi iarăşi talent. Dar e o copilărie să-ţi închipuieşti că acesta n-are decît să ţîşnească în lume pentru ca stropii lui să fie mărgăritare, iar meandrele, rîuri dc argint. Aşa cred acei frumoşi imberbi care pe la 20 ani, biruind orice sfială şi asediind cîteva luni coşul unei redacţii literare, ajung să copleşească pe director şi să invadeze paginile revistei. Dar aceşti vor fi pedepsiţi mai tîrziu chiar de conştiinţa lor. Dacă au într-adevăr talent, după mai mulţi ani de pro-ducţiuni acide — fiindcă sînt necoapte — vor ajunge să-şi dea seama ce este o pagină într-adevăr bine scrisă şi vor regreta amar graba lor literară. Atunci va răsări pentru ei lumina adevărului că tot ceea ce au scris pînă atunci trebuiau să scrie acasă pe caiete, iar aceste caiete să fie nimicite. Sînt însă alţii care scriu din viciu necombătut la vreme — tulburi, abondenţi, supărători ca gîrlele după ploaie Aceştia nu se mai pot vindeca. Ei nu au talent şi vor muri fără să fi văzut o singură zi din viaţa lor lumina adevărului, că adică ci n-ar fi trebuit să scrie niciodată. Mihai Codreanu este dintre aceia care au cîtc\a volume nu pe conştiinţă, ci în cenuşa din sobă. Acest poet e un parnasian. Vor zice unii: prin urmare, Codreanu este un poet înapoiat. Harfa lui nu interceptează din atmosfera ceasului de faţă tumultul, stridenţele şi măreaţa dezordine a poeziei revoluţionare. Oricît aş admira pe superbii condotieri ai versului emancipat, nu pot să refuz stima mea metricei celei vechi. Dacă aş fi poate si intolerant, şi exclusivist. Dar în modesta mea situaţie de prozator cred că îmi este iertat să citesc şi să iubesc deopotrivă şi pc Le-conte dc Lisle şi pe \ crhaeren şi tot aşa şi pe emulii lor din Ţara Românească. Mal cred că îmi este iertat să spun că un robust talent poetic, prin urmare bogat îu idei, puternic în simţire, poate să-şi aleagă ca să exprime ce-1 framîntă şi ce-1 doare si formele tradiţionale şi pe cele secesioniste. Au mult mai mare importanţă timbrul, forţa, profunzimea şi transparenţele vieţii sufleteşti, pe care o închizi în versul tău parnasian sau liber. Ce viaţă sufletească, ce gînduri şi ce preocupări a închis Codreanu în sonetele lui o spune el însuşi în sonetul Flori de seră, menit să încheie viitorul volum: Culcsu-v-am sămînţa de prin stele Şi am răsădito-n brazdele durerii; V-am încălzit cu razele Himerei, Şi v-am stropit cu lacrimile mele. . .Şi-aţi străbătut aţa prin zile grele, Crescute in singurătatea serii. Şi-n veci rîvninrl seninul primăverii Şi soarta liberelor viorele: Căci am infrlnt a voastră-nsingerare. Tar dae-am plîns şi eu ca fiecare Pc lumea asta plină de suspine, 43S N-am vrut să gera io jalnice cuplete. Ci vrut-am să rămină după miue O rtLe armonie de sonete. Ceea ce Înseamnă că acest poet este în cele 90 de sonete ale lui — 100 cînd vor îi complete ■— un discret şi un mandarin. Poezia lui este, după cum, ca formă, ciocănită, dăltuită, tot aşa, ca fond, mîndră şi strînsă în frîu. Mare izvor de frumuseţi, dar ri neajunsuri, această atitudine aleasă (şi oarecum preţioasă). în faţa vieţii iţi aduce armonie şi prestanţă, dar îţi micşorează căldura şi avîntul. Aşa e.^tc- soarta, acesta este semnul şcoalei parnasiene. Cu toate acestea, recunosc cu plăcere că în multe din sonetele lui Codreanu, deşi într-o unitate îngustă ca nişte ceşti japoneze, fierbe mustul unei simţiri nedomolite. Vezi: Sturzul, Satan, Fulgerul, Statuia lui Miron Costin, Statuia lui Ştefan cel Mare, Statuia lui Alecsandri, Patria şi altele. Sonetul este formă rigidă şi avară. în 154 de silabe trebuie să ştii tot ce ai de spus şl trebuie să-ţi stringi ideea în chingi, ca nimic să nu ramînă umflat sau de prisos. într-un ]>oem, într-o poezie cu strofe numeroase, ai cu totul altă libertate decît în carcera unui sonet. Dacă nu cu dreptate, cel puţin cu spirit, poetul M. Sevastos îi spunea dăunăzi lui Codreanu: Sonetul e o cuşcă susperdată Din fir de aur, unde zhueiumată Privighetoarea I;i zugruuiă trilul. Sonctu-i racla strimtă si ngidâ în care un nebun şi-a-nchis copilul — Sub tirania formei să-1 ucidă. Tocmai de aceea, c mare meşteşug şi un merit special să scrii sonete. Un sonet magistral îi sade bine poetului ca un diamant prins în cravată. însă din nevoia aceasta să acumulezi si sâ comprimi ideea, ca s-o faci destul de sprintenă şi de scânteietoare, cum se. cere într-un sonet, mie mi se parc că rezultă iarăşi un neajuns. Trebuie să fii dc multe ori luminos, fără căldură şi virtuos, pe nemîncate. O spun aceasta în general, fiindcă Mihai Codreanu e o inimă prea aprinsă şi un cuget prea legat durerii ca să învîrtească în gol morişca lui <\f aur. Sînt puţine sonetele-i în care impre--iunea să obosească după cîţiva paşi de la pornirea cuvîntului, in care să ne găsim stind placizi, ca pe o bancă înaintea unei grile familiare. Mai totdeauna Codreanu este ori plin de comunicativă simţire, ori filozof — şi anume, pesimist — ori înamorat —- şi anume, platonic. Iată pe Codreanu, încă o dată, artistul simţirilor fecioare, maestrul armoniilor auguste (sonetul 0 noapte)'. S-apropie eu umbre uşurele E'e-a lacului oglindă şi, senină, îşi irvirlc în apă diadema JijiS. Bătuta nnma-n preţioase stele. Cad piele negre atunci în bucle negre Şi-ascunde în ele tainica lumină A undelor, ce-n linişte deplină, înmărmuresc în cercuri de dantele. Cit de sotemnâ-i despletita noapte. N-duzi în jur mei zgomot şi nici şoapte. Nici tresăriri de sălcii, nici de. valuri. E parc-un vis, un ultim vis ev piere Şi peste-un gol dc stinse ideahLri Aştcmc-ncet suprema lui tăcere. După cum această rară delicateţă de evocaţie şi de expresiune, tot aşa caracteristice sint la M. Codreanu o filozofie întunecată şi un sentimentalism înalt platonic. Eterna trinitate, Dura lex. Atotputernicul, Dumnezeul ateului, Rigoletto şi altele încă mărturisesc cum că poetul a detronat pe Dumnezeu din scaunul de slavă şi a stins această slavă sub draperii de doliu. Codreanu a mers departe pe calea cugetării şi a întrebării. E frumos şi semnificativ sonetul Poem feeric. Ultima lui strofă sună: Şi-i ceasul îndoielilor de sine, Cînd te frâmintă tainele întrebării: în lume eşti, sau lumcs c in tine?... Acest frumos copil al muzelor a hoinărit prea mult, a auzit şi a citit prea multe lucruri, ca să mai pot să-1 pun la catehism. 440 Totuşi, nu pot să-mi ţin pe loc regretul că pe aceste culmi descununate şi cernite n-a mai coborît nici o divinitate, nici un fel de ideal, ca să-i dea poetului tablele vreunei alte legi entuziaste si fecunde. Iremediabila tristeţe a lui Codreanu trebuie să aibă cauze mari şi profunde, pe cart le las pe scama criticilor. Mie îmi pare rău că atîtea pietre scumpe stau mereu parcă închise în scrinul unei văduve. Vei căuta zadarnic în sonetele lui M. Codreanu ceva să aibă asemănare de pildă cu: Pc genunchii mei şedea-vei, "Vom fi singuri-singurei, Iar în păr înfiorate Or să-ţi cadă flori dc tei. Eruntea albă-n părul galben Pe-a.1 meu braţ încet s-u culci, Lăsînd pradă gurii mele Ale talc buze dulci Poetul Codreanu este poetul cel mai cast pe care l-am citit vreodată, e aproape monastic. Un călugăr, privind din întîmplare pe o seducătoare, fiică a Evei, n-ar putea să se laude cu nişte sentimente mai suprapămîntesti decît ale lui M. Codreanu: Adeseori, cîud tc privesc îmi pare Că eşti sculptată-n marmora dm care A fost sculptată Venera Astarte... Şi-atunci slăvindu-te ca pe-o seinteie Din flacăra nepientoar^i arte. Eu nu cutez să te iubesc, femeie... în sonetul Poem dric poetul nc spune lămurit cîtă rezervă, cită timiditate şi cîtă simţire adincă, dar cu mască de gheaţă, e în atitudinea lui sentimentală: Lirismul meu e stăpînit ţi rece' Nici un suris măcar nu vă cerneşte. Şi-adescori în drum de vă-ntîlneşte, Nepăsător pt'-alâturi a vă trece Iar de-aţi trecut... cu fruntea, abătută Intr-un sonet umil îngenunchează Şi urma voastră, doamnă, v-o sărută. 442 Dacă am numărat bine, între cele 90 sonete ale lui Codreanu de-abia patru sînt închinate iubirii. Din sonetele Unei femei si Poem liric am făcut citaţiile de mai sus. De Profmidis e'un sonet straniu. Dar tocmai din această pricină sonetul se til. A căuta drumul indirect ce duce la o idee, a cumpăni cuvintele într-un oarecare fel, a sprijini fraza undeva, a da Ioc în gîndirc acelei obscurităţi totuşi, care, îmbelşugată dc intuiţii numeroase, circulă prin univers, a nu ceda emoţiei \ ulgare şj a valorifica pe un plan înalt şi abstract toate noţiunile şi impresiile şi multe alte lucruri mai mărunte şi mai mari ale imponderabilului artistic sint de resortul unui stilist. Neapărat că stilul vine cu scriitorul, dar e un stil al stilului, care e al scriitorului de rasă, şi stilul acesta e poetul Codreanu. Sînt castele în adîncimea Galici pâduroase, de cîteva veacuri. O grilă de fior înaltă însîngercază parcul şi castelul, cu arme pe frontispiciuri. Insul modern a legat intrarea cu clădirea printr-o sonerie care răspunde zgomotoasă în interiorul veciilor de castel. Nu-1 mai tulburaţi. D. Dubois e la Paris. Ne pare rău că trebuie să ieşim din arhitectura tăcerii şi să scoatem pentru poetul Codreanu aceste chiote de laudă stridentă. Eugen Lovinescu POETUL MIHAI CODREANU Nu e în intenţia mea sâ scriu un articol de critică despre StatuiL d-lui M. Codreanu... Şi nici n-aş şti cum... Sonetele d-lui Codreanu sînt o cetate întărită; le-ai crede muiate în apa nemuririi, ca şi eroul homeric. E greu să nimereşti călcîiul pe unde să poată pătrunde critica... Sub învelişul lor solid, aceste sonete par nişte cavaleri medievali ferecaţi în armură metalica din tălpi şi pînă-n creştet, cu scutul într-o mînă şi cu lancea în cealaltă, cu viziera coifului trasă peste figură... Pe unde să vîri ascuţişul săbiei? Cavalerul se mişcă poate greu, dar e bine păzit. Sprijinit în pulparele lui de oţel, crestează muchea văzduhului ca un trofeu viu ridicai în urma unei biruinţe. Căci poeziile d-lui Codreanu sînt o biruinţă: biruinţa asupra hmbii, asupra versului, asupra formei... Rar ai putea găsi în limba română pilda unei forme mai desăvîrşite: cîteva sonete ale lui Eminescu şi Vlăhuţă, vreo patru ale lui St. O. Iosif şi prea puţine altele. Prin abundenţa şi prin frumuseţea versului, d. Codreanu trebuie privit ca cel dintâi sonet ist român. Dacă „un bun sonet ar preţui cit un lung poem , multe din sonetele poetului nostru ar preţui cît nişte lungi poeme... Cred însă că Boileau a trecut dincolo de marginea adeva- 447 rnlui. Un sonet t sonet: adică patrusprezece versuri, cu anumite rime şi cu un anumit număr de silabe; c o idee concentrată într-o formă hotărîtă şi stăpînită de legi statornice, într-un poem sînt mai multe idei; apoi, o formă hotărîtă nu e totdeauna o piedică. Dimpotrivă. Nevoia unei rime poate aduce după ea o icoană noua ori o asociaţie nebănuită de idei... Cred, deci, că i se dă sonetului o mai mare însemnătate decît o are; pînă la „un lung poem" mai e destulă cale. Dar din neschimbarea formei mai iese o impresie: impresia unei transpuneri de artă; poezia devine o artă plastică. Un sonet poate trece încă nebăgat în seamă; pe al doilea îl vezi cum începe să se desprindă de pe hîrtie; al treilea s-a desprins cu totul... După un şirag mai mare, sonetele merg cu paşi de marmură şi se urci pe socluri de. piatră; ele se prefac astfel în statui în chip firesc. Imaginea nu e prea îndrăzneaţă. Volumul poetului e o lungă galerie de muzeu, în care stau înşiruite chipurile sculptate de un meşter statuar. Seamănă între ele şi au ceva hieratic în gest şi in privire. Oricum, titlul nu depăşeşte cuprinsul; dimpotrivă, îi răspunde pe de-a-ntregul. D. Codreanu este un sculptor, şi, pot adăuga, un sculptor foarte dibaci al versului românesc. Fiecare sonet este lucrat de o mînă de artist iscusit, dacă nu pornit totdeauna şi dintr-o inspiraţie de poet; fiecare sonet este o operă de artă desăvîrşită sub raportul formei, tăiată pînă în cele mai mici amănunte într-o marmură cu grăuntele des şi strălucitor. Toate la un loc, prin mulţimea, prin regularitatea lor fatală, prin rectitudinea lor trufaşă fac o galerie de marmoră, în care ai uneori un fior de îngheţ, deşi sfîrşesc prin a te stăpîni, după cum te stăpînesc perfecţia, de orice natură ar fi ea, munca şi stăruinţa meşterului ce se cheltuiesc pentru clădirea unei opere, pe îndelete, în lungi sforţări. Nimic nu ne mişcă mai mult decît gestul unui om încovoiat o viaţă întreagă deasupra materiei inerte ce prinde viaţă sub degetele lui, şi iscusite, dar şi răbdătoare... * O critică chiar de la început. Artistul e în plină maturitate a artei sale, împinsă pînă îu cel mai neînsemnat vers; poetul, după cum vom vedea. e inspirat în multe din sonete. Nu-i pot descoperi însă şi o personalitate felurită, dar armonică. Un critic deprins să pătrundă sufletul scriitorului din opera lui va fi puţin luminat asupra personalităţii poetului statuilor... Cu ce ochi priveşte d. Codreanu lumea — vorbesc de ochii minţii? De ce probleme albastre sau omeneşti e frămintat ? Cum vede viaţa? Se va zice: poeziile n-au nevoie de idei. Poate. Dar au nevoie de sentimente. Originalitatea le stă in simţire. Ideile sînt de folos obştesc; fără coloare şi fără viaţă, ele călătoresc dintr-o minte în alta, fără a îmbrăca haina personalităţii. La poeţi, aceste idei ale tuturor, trecute printr-o .-imţh-e originală, devin idei-forţe. „Viaţa e nn rău"—iată u idee la indemîna oricui. Strâbătînd prin simţirea lui Emi-nescu, se înalţă la puterea unui principiu dominator ce se prelungeşte pînă în cele mai îndepărtate răsfirări ale cugetului si ale inimii... Toată activitatea cerebrală a poetului se roteşte în jurul acestei axe. Din abstractă şi obştească, ideea „nefiinţei" devine personală şi originală, aruneînd asupra problemelor vieţii o lumină puternică. Nu orice poet e Eminescu. Fireşte. Dar orice poet îşi proiectează sufletul peste lucruri. însemnătatea lui stă în intensitatea acestei proiecţii. în ?ădar am încerca să găsim lumina pe care o anmcâ d. Codreanu asupra lumii. Cînd am înaintea mea un poet, doresc sâ-i fac ocolul personalităţii. Mă întreb: ce cîntâ? Care sînt notele liricii lui?: eun erotic? e un pesimist? încotro îi merge inspiraţia: spre natură? spre dragoste? spre ţară? Se răsfringe asupra iui ori se revarsă în afară? A studia un poet înseamnă a studia gama întreagă a fiinţei lui morale. Criticul e nedumerit dinaintea Statuilor d-Iui Codreanu. Nu găseşte un fel nou de a simţi, şi în lipsă dc noutate, nici un fel hotărît şi intens. Nicăieri nu e nota stăpînitoare ce face personalitatea unui scriitor... Motivele de inspiraţie n-au unitate şi nici originalitate de simţire. Cu greu, deci, am putea defini pe d. Codreanu. Cîte coarde are lira lui: patru sau şapte? Nu ştim. Şi aceasta, şi dintr-o lipsă sufletească, dar şi dintr-o teorie de artă. D. Codreanu e un parnasian. Maestrul său e Pleredia. dinaintea căruia se închină mulţi. Nu sint dintre aceştia. Artist mare, da. Poet însă, cît de mic. Poezia nu este o artă ît — Mihai Cudrejnu. icritri Voi 11, c. — 145) 4-19 plastică. Dacă n-am şti demult, de la Homer, ar trebui s-o ştim cel puţin de la Lessing. Fiecare artă, după cum are şi mijloace proprii de expresie, are şi un obiect propriu. Artele plastice, fiind întinse în spaţiu, reproduc natura în nemişcarea ei. Poezia, ieşind din urmarea cuvintelor, ne dă o succesiune de momente sufleteşti. A face din poezie o artă plastică înseamnă a trece dincolo de hotarele ei. Heredia şi alţi parnasiani au făcut acest pas, luîndu-se la întrecere cu pictura şi sculptura. în dauna poeziei însă. Trofeele pot înminuna prin arta lor desăvîrşită, dar nu ne pot încălzi. Vorbesc ochiului şi urechii, nu şi inimii; trezesc admiraţie, nu şi emoţia. Pe urma acestui maestru a mers şi d. Codreanu. Unele din sonetele lui sînt staturii, adică ne dau o descripţie în versuri, în loc să fie în marmură sau în ulei; de unde un amestec supărător de arte. Poezia tinzînd astfel să fie obiectivă, nu mai e expresia unui suflet, ci a unui meşteşug. Ea îşi pierde însuşirea de a fi lirică, adecă de a fi subiectivă, superbă revărsare a unei minţi ce cugetă şi a unei inimi ce simte în chip personal. Ea nu mai e protectoarea unei individualităţi asupra lumii, ci vrea să fie o rece reproducere a anumitor colţuri din natură. E drept că în sonetele d-lui Codreanu e o gradaţie; nu toate au aceeaşi valoare. Desăvîrşite ca formă, unele au suflet, altele nu; unele sînt reci, altele ne pot cuceri. Pe treapta de jos sînt sonetele ce se mărginesc la o simplă evocare a unui lucru sau a unui moment din trecut, fără cuprins emoţional şi fără noutatea ideii. Iată o pildă: VEDENII Castelul vechi cu turnuri feudale E părăsit acum de generaţii: Baroni şi conţi şi duci şi toţi magnaţii S-au stins din fastul încăperii sale. E-un gol imens cu bolţi monumentale, Ce dau fantastice halucinaţii. Pe ziduri: arme, cadre, decoraţii. Uitate de pe vremi medievale. 450 în nopţile cînd luna nu s-arată, Pustietatea asta-ntunecată îşi pierde cu desăvirşire lustrul: Iar către parcul unde mor castanii, Se furişează umbre: Castelanii Ascultă frământ în du-sc austrul... Evocarea unui castel medieval: turnuri, arme, cadre, bolţi, luna, parcul, austrul... Nimic nou. Emoţie nu e, vreo idee poetică originală, nici atîta. Ca acest sonet mai sînt şi altele, de pildă: Atila, Nostalgii medievale. Statuia lui Alecsandri, Doina, Piramida leilor, Statuia lui Miron Costin, In părăsire etc. Literatura nu cîştigă mult cu astfel de poezii. Pe o treaptă mai sus sînt cîteva sonete care, deşi descriptive, sînt totuşi însufleţite de o idee poetică nouă, ce le ridică însemnătatea. Iată o pildă: STATUIA LUI ŞTEl'AN însufleţit în bronzul nemuririi, Eroul vremilor medievale. Cu buzduganu-ntins şi-ncins de zale. Se-nalţă ca fantoma răzvrătirii. Şi-un harmăsar mai sprinten ca zefirii Stă-n frîu ţinut şi spumegă-n zăbale; Iar fastul mantiei voievodale îşi strînge-n falduri nimbul strălucirii. Din soare, sîngerînd pe după dealuri, Ale Moldovei sfinte idealuri, Coboară pe figură-i ca o slavă... ...Şi razele coroanei domnitoare Iau tonuri de rubin, pe cînd, sub soare, S-aprinde-n zări o Roşie Dumbravă... Tertetul din urmă înalţă întregul sonet: asociaţia între statuia domnitorului şi „Dumbrava roşie", aprinsă de soare, c atît de nouă şi de fericită, încît fecundează şi încălzeşte descripţia rece a statuii voievodului. în Meloterapie biblică David cîntă din harpă pentru a potoli nebunia lui Saul: 451 Toţi demonii din inima regală Adorm in atmosfera muzicală Şi epilepticul se reculege,—- Dar cînd David zîmbeşte-n colţul buzei, Frumusul cîntâreţ la braţul muzei, Se urcă-n vis spre purpura dc rege. Icoana visului lui David, aşternută peste cîntecul harfei, dă o nouă perspectivă întregului tablou. în acelaşi gen mai sînt Moartea anahoretului, Sturzul şi chiar Gioconda etc. Din fericire, d. Codreanu se ridică şi la înălţimi mai mari. Vreo douăzeci din sonetele lui sînt adevărate juvaeruri nu numai de formă plastică şi uneori de armonie, dar chiar de simţire şi de noutate a imaginilor. Iată o pildă de concentrare de simţire: DE PROFUNDIS Mi-e hra-n părăsire azvîrlită De cînd spre tine suflctu-ini s-abate, Căci n-am putut pe coarde numărate Sâ cînt iubirea mea nemărginită. Dar fruntea-mi, de privirea ta robită, Sub jugu-i se revoltă şi ac zbate: Ce vultur cu aripele tăiate Nu-şi geme soarta lui înlănţuită?... în ochii tăi mi-am îngropat avintul,— Deşi, ca-n ei să nu-mi găsesc mormintul, Mâ lupt cu mine şi cu voia sorţii I... ...Şi te iubesc cu-nfiorarea vagă Pc care-o dă presentimentul morţii... Şi te urăsc că-mi eşti atit de dragă!... Cu deosebire armonia primei strofe e minunată. Iată un alt sonet, în care fineţea simţirii e împerecheată cu o mare eleganţă de formă şi cu o muzicalitate îneîntătoare: SONET ARTliZlAN In parcul meu sentimental, femeie. Deşi se veştejiră trandafirii, Sînt clipe cînd fîntîna amintirii Aruncă sclipitoare curcubcie; Lc smulge din adîncuri ca să-mi deie Din cînd in cind iluzia iubirii, Si-atunci prin toamnâ-inprăştie zefirii Aroma primăverii pe alee. Iar din amurgul tainic cînd coboară Stăpîna vremilor de-odinioar», In valuri limpezi pletele-şi răsfiră... Şi toată noaptea împrejurul zinei. Cu sunete melodice de liră, Plîng apele pc marmora fîntînei... în acest gen s-ar mai putea cita pe de-a-ntrcgul Sonata lunii. Călăreţul {cu mici preţiozităţi), Plopul (o minune de descripţie sensibilizată), Efect de lună, Prier, 0 noapte. Unei părăsite. Testamentul unui poet necunoscut. Cum doarme diamantul, Mi-aş pierde paradisul şi alte cîteva adevărate bucăţi de antologie, care vor fi mîine în albumul şi pe buzele tuturor. Volumul d-lui Codreanu este, deci, un eveniment literar; prin el literatura noastră se îmbogăţeşte cu un şir de sonete întotdeauna desăvîrşite ca formă elegantă şi armonioasă, şi uneori frumoase chiar şi prin ideea lor poetică. 452 Octav Botez MIHAI CODREANU, STATUI, SONETE Sonetul e un gen literar dificil şi ingrat. El cere de la un poet puterea de a condensa un sentiment sau o idee într-o formă severă şi rigidă, puţin prielnică largilor avînturi şi liberei expansiuni a eului. în nevoia ei de exteriorizare, rareori o personalitate puternică şi bogată se poate limita la dînsul. De la Eminescu ne-au rămas în acest gen cîteva modele nepieritoare, de la Vlăhuţă şi O. Carp cîteva remarcabile. Unele din cele o sută de sonete ale d-lui Codreanu pot sta fără sfială alături de cele ale înaintaşilor săi. Poetul Iaşilor e din familia parnasienilor (unul din sonetele sale slăveşte pe Heredia) prin forma sculpturală şi caracterul plastic al versurilor sale, „săpate în marmură cu dalta", prin factura lor meşteşugită — produs al unei conştiinţe artistice scrupuloase — , prin conturul lor maiestuos, precis si dur, care evocă mai mult decît sugerează, prin efortul continuu către impersonal ism, intelectualizare şi înfrînare a simţirii intime care apare în ele... Lirismul meu e stăpînit şi rece... Taci. nu striga revolta mea. Pe liră Nu vreau stridenţa gemetelor tale... Tema sonetelor e variată. Unele sînt tablouri istorice din mitologie, din evul mediu sau din trecutul Iaşilor, altele evocă aspecte din natură, în care sînt proiectate stări de sentiment. în aceste din urma reuşeşte mai ales poetul, şi unul din cele mai bune sonete ale sale e acel frumos Simbolism de toamnă, care începe cu versurile pline de vigoare şi de sonoritate: Ascultă glasul frunzelor bronzate, Cînd aspru vint de toamnă le frămîntă; E un suspin metalic ce-nspăimîntă, Pornit din mii de strune discordate. Sonetele cu conţinut filozofic, cum e Poem feeric, care sfîrşeşte astfel: Te vezi fugind prin golul dintre stele Pe-un strop de lut rătăcitor ca ele. Minat de vîntul sterp al întî mp larii... Şi-i ceasul îndoielilor de sine, Cînd te frămîntă tainelc-ntrebării: în Lume eşti, sau Lumea e în tine?.,. deşi cuprind ades imagini alese şi frumuseţi incontestabile de detaliu, le gust mai puţin. Sînt atît de rari poeţii care să poată cristaliza în versuri sentenţioase gîndiri care deschid asupra sufletului nostru sau asupra raporturilor metafizice dintre om şi univers o nouă şi vastă perspectivă!... Şi e poate de ajuns cînd un poet ştie să exprime într-o formă personală o cugetare pe care alţii au avut-o înaintea sa, mai ales cînd acea cugetare nu poate intra în domeniul curent şi nu se poate banaliza cu uşurinţă. Concepţia filozofică asupra vieţii care se degajează din versurile d-lui Codreanu e o reminiscenţă din budhism, din Schopenhauer şi din Eminescu. Lumea cu ale ei „nesfîrşite panorame", şi zadarnic se lasă omul mînat în nebuna lui goană, de acea himeră, care e fericirea: — Amici, v-am spus povestea fericirii; Ne vine doar pe razele-amintirii, în zborul ei himeric de nălucă,,. ...Şi-n veci gonind spre fermecata-i domă, Tot braţu-ntins ce crede c-o apucă Cuprinde-n vid o umbră de fantomă... 454 455 Această filozofie c io armonie ca temperamentul de un pesimism pasiv si resemnat al poetului, temperament lipsit de orice pornire dinamică, şi în care asprul vînt al destinului a îngheţat parcă izvoarele vieţii. El îşi face loc în sonetele în care poetul îşi aduce aminte de iubirea lui moartă, pe care o cîntă c-o calmi şi discretă melancolie: ...Pătrunsă de-o suavă tresărire, începe inima Încet să-ţi bată Ca o privighetoare minunată Suspinâ-n tine dukea amintire... Şi-atunci... tristeţea ta suride parcă: Prin Iacul ei trecutul, ca o barcă. Alunecă pc-a apelor oglindă .. Sau în acele în care vorbeşte regretul tinereţii pierdute... Contemplînd portretul adolescentului care a fost el odată, acest poet măsurat şi rece găseşte accente dc o sinceritate profundă şi pătrunzătoare... — Ţi-e milă poate, tinere, de mine, On poate că revolta Iierbc-n tine, Sau dc dispreţ tresari, ori de mînie? Sau poate că-n sărmana mea ruină Vezi toată tinereţea ta senină Inmovmintatâ-n sufletu-mi de vie... Recea armonie dc sonete a d-!ui Codreanu, colecţie aleasă de flori delicate de seră, nu va spune poate mult acelora care cer poeziei pasiunea, avîntul, vigoarea gîndirii sau sentimentul vag al misterului. Iubitorii adevăratei arte se vor simţi însă aproape de acest poet sobru, de acest artist de o rară probitate, care în cîmpul literelor noastre, invadată de un exotism factice sau profanat de industrie şi de reclamă, a ştiut să rămînă un fidel al ei şi nu s-a închinat decît unui singur dumnezeu: frumosul. Ion Minuleseu POETUL MIHAI CODREANU Printre premiaţii Academici din anul acesta se află şi poetul Mihai Codreanu, autorul somptuosului volum de sonete intitulat Statui. în cazuri identice, se obişnuieşte să se felicite premiaţii. Nu mă îndoiesc, de altfel, că poetul Codreanu a şi primit telegramele de rigoare şi nenumăratele strângeri de mină, a căror căldură, la multele, abia acum a cunoscut-o, poate, Eu însă, care n-am aşteptat să i se premieze volumul pentru a-1 felicita, ci mi-am permis să fac lucrul acesta pe măsură ce Statuile sale apăreau, nu în volum, ci in coloanele revistei Viaţa românească, eu de data asta mă voi abate din drumul exigenţelor unei vechi prietenii şi voi felicita numai Academia. Socotesc, de altfel, că atît unul, cît şi alta le-a meritat cu prisosinţă: Codreanu — fiindcă a scris această minunată serie de so'nete-statui calde, reconstituite din ruina rece a unor visuri de artă spulberate şi ele ca orice lucru fragil; şi Academia — fiindcă a ştiut să facă un gest rar, gestul pescuitorului de perle care nu se scufundă in mare pentru scoicile pline de nămol, ci pentru comoara ascunsă in ele. Premiind pc Mihai Codreanu, Academia Română a înţeles, desigur, să-şi legitimeze în mod ferm existenţa şi 457 în acelaşi timp să-şi repare o mulţime de nedreptăţi care-i copleşesc trecutul, dar de care, bineînţeles, nu nemuritorii trebuiesc făcuţi răspunzători, ci oamenii ce continuă să trăiască sub haina şi titlul de nemuritor. Şi Codreanu a fost premiat de Academie. Statuile sale n-au fost decît un pretext fericit. Ele sînt produsul unei firi de o delicateţă şi sensibilitate extremă, o fire însă pentru care exteriorizarea sa artistică îmbracă numai forma clasică a celei mai înalte şi mai definitive manifestaţii literare. Atît mai bine, dar, dacă Academia a început să judece şi din punctul de vedere literar operile ce-i sînt prezentate pentru premiare. Premierea lui Mihai Codreanu ne bucură şi ne îndrituieşte să întrevedem vremuri din ce în ce mai bune. Literatura şi mai ales poezia adevărată începe să-şi reclame şi ea dreptul la binevoitoarea atenţie a nemuritorilor. Codreanu păşeşte printre cei dintîi... Fie, dar, ca pasul lui să-1 ducă şi mai departe. Cupola nemuririi poate adăposti sub ea după nevoie oricît de mulţi scriitori s-ar găsi demni de ea. A7. Davidescu- MIHAI CODREANU: CÎNTECUL DEŞERTĂCIUNII Poezia d-lui Codreanu, de la apariţia ei, a provocat mai întîi simpatia legitimă a unei frumoase atitudini. Autorul Statuilor venea în literatură cu o ţinută sobră în raporturile Iui cu publicul şi cu editorii publicaţiilor de pe vremuri şi legitima impresia unei aristocraţii intelectuale. Primul său volum de sonete, Statui, a fost astfel primit înainte de toate cu prietenia calmă pe care, într-un timp de dezmăţată reclamă scriitoricească, în chip firesc, o poate inspira nu modestia, ci mîndria unui autor. Critica a găsit, o dată alunecată pe această pantă, în scurtele, pînă la cele 14 rînduri ale sonetului, poeme ale d-lui Codreanu, acelaşi caracter cu care omul ne deprinsese, de nobilă ţinută intelectuală. Sonetul, de fapt, este nu atît o formă fixă de poezie, cît mai ales o formă imuabilă de gîndire şi de simţire: forma aceasta de poezie cristalizează, cînd autorul ci o zămisleşte în chip firesc, ca o necesitate imperioasă, epigrama, ca sinteză intelectuală, lirismul, ca stare sufletească. Sonetul poate ajunge astfel mînuit de un predestinat poet al formei acesteia, însăşi poezia. Şi d. Codreanu a fost astfel confundat la un moment dat cu însăşi poezia. Critica a trecut, fireşte, peste cît în volumul Statui; rigiditatea 45? intelectuală, inerentă sonetului, era înlocuită cu o nativă uscăciune de inspiraţie, pentru a se extazia în faţa unei forme, care, din punct de vedere formal, atingea, într-adevăr, reale frumuseţi marmoreene. Caracterul acesta de sonoritate verbală a mers de atunci crescînd la d. Codreanu. Cîntecul deşertăciunii, care reprezintă pînă astăzi ultima etapă a poeziei autorului Statuilor, învederează în chip convingător afirmaţiile noastre. Dovadă următorul sonet: SPLEEN Sinteză sub soare De neurastenie fugărit, M-am dus sâ caut linişte ia ţară; Dar monotona pace seculară, Cintată de poeţi, m-a plictisit, Lumine-n zori şi umlirc-n asfinţit... Şi toamnă, iarnă, primăvară, vară... Şi-n casă gol... şi-acclaşi gol afară. Şi totul repetat necontenit. Oraş ori sat,—-netrebnice fermente, Aeelcaşi în palate turbulente Şi-n paşnicul colibelor azil. Oriunde trudă fără de repaos... Şi-n sfere vide: astrul inutil, Perpctuînd banalitatea-n haos. Am ales poezia aceasta, desigur, nu din cele mai bune din volum, dar în chip incontestabil una din cele mai sintetice ale materialului poetic al autorului. De la început şi pînă la sfîrşit, d. Codreanu, spunîndu-şi deplin gîndul, un gînd care prin el însuşi nu are nimic interesant, omenesc, generos, nu a reuşit să alcătuiască o singură imagine sau măcar comparaţie Totul sc petrece fără nici o sugestie, din cuvînt, în cuvînt, în limitele stricte ale sensurilor date de dicţionarele uzuale cuvintelor. Sîntem gata să acordăm o remarcabilă tensiune de voinţă, ca prim mobil de inspiraţie al acestei bucăţi: nu putem însă vedea nici umbra unei emoţii reale. Or, poezia care trebuie să fie intelectuală nu poate purcede decît dintr-o emoţie. Inteligenţa îşi are rostul de organizator, de precipitant, de puitor în scenă, în sfîrşit, dc valorificator al emoţiei primitive. D. Codreanu, cu cea mai constructivă logică, are un întreg arsenal de inteligenţă creatoare, însă nu reuşeşte în lipsă de material să închege poezia pe care am fi fost îndreptăţiţi să o aşteptăm de la d-sa. Nu ne vom opri la bucăţile bune, sau la strofele frumoase care se pot găsi în volumul d-lui Codreanu. Autorul CAnte-cului deşertăciunii, fără să fie carcaterizat printr-o bucată oarecare, dă impresia că părţile reuşite, şi sînt multe, din lucrarea sa sînt nişte fericite accidente, în afară de temperamentul său; ceea ce caracterizează poezia d-lui Codreanu e o lipsă imperceptibilă, care împiedică fiecare vers al d-sale, în ciuda unei vecinătăţi permanente, de a face parte din marea poezie. Poezia d-lui Codreanu se ţine astfel, prin atitudine, dincolo de banalitatea zilnică a liricii noastre, neputînd fi accesibilă marelui public, fără a pătrunde în poezia cea mare şi a se impune cititorului cult. Observaţiile noastre, aspre poate, în aparenţă, implică, în fond, stimă. Am vorbit despre insuficienţa poeziei d-lui Codreanu cu toată greutatea şi amploarea cu care am fi vorbit, de pildă, de surplusul dc calităţi al poeziei lui Heredia sau Lenau.„A tout Senior, tout honneur". Nici într-un caz însă nu am fi putut păstra atîta severitate faţă de un alt scriitor mai puţin dotat. 460 M. CODREANT'. G. Ibrăileanu .STATUI" ŞI „CÎNTECUL DEŞERTĂCIUNII" De la aceşti scriitori care pun criticului probleme de sociologie, să trecem acum la unul pentru care societatea nici nu există. La unul pentru care lumea nu are altă importanţă decît prin rezonanţa ce i-o produce în suflet. La unul pentru care, ca să schimbăm termenii, lumea se reduce la propriul lui suflet. Voim să vorbim de M. Codreanu, autorul Statuilor şi al Cîntecului deşertăciunii şi traducătorul Iui Cyrano de Bergerac. D-l Codreanu este un sonetist, este sonetistul nostru. Sonetul e un domeniu care aproape îi aparţine. La un concurs de sonete aproape toţi concurenţii erau ucenici ai d-lui Codreanu. Toate lucrurile au cauză. D. Codreanu nu este sonetist prin liber arbitru. Dl Codreanu trebuia să cultive sonetul, trebuia să adopte forma aceasta fixă, pentru a-şi exprima ideile şi sentimentele sale. D-l Codreanu are puternic sentimentul distanţei, sau poate, mai exact, o totală discreţie — faţă cu cititorul. Sentimentele la acc-st poet sînt comprimate, în subsol dinamul e puternic, dar sus lumina e albă şi rece, şi abia trimite o slabă căldură împrejur. De aici şi natura lirismului său, căci d. Codreanu este un liric. El îşi exprimă mai rar sentimentele direct. De obicei dă o imagine, adesea un simbol al unei stări de sentiment pe care se fereşte s-o declare a sa. Lirismul, personal pînă la subiect ivi-, mul cel mai desă-vîrşit, redat sub forma unor tablouri şi scene împrumutate din natură, din mitologie, din istorie, din artă. S-ar zice că d-l Codreanu înăbuşe poetul din el, ca să scoată la iveală ori să lase liber cu totul pe artist. Paza de personalism e ajutată perfect de forma fixă a sonetului. Cel puţin numărul strofelor şi al versurilor, măsura şi orînduirea rimelor ii sînt impuse. Cel puţin se simte degajat dc nevoia unui act personal. Altul, în forma liberă a poeziei, îşi trădează personalitatea şi prin lungimea sau scurtimea bucăţii, prin felul strofelor, măsurii, ritmului şi rimei. D-lui Codreanu nu-i rămînc decît să umple această formă dată — s-ar zice, impusă. Iar această formă îi serveşte de minune ca haină pentru înfăţişarea în care ţine să se drapeze pe lumea aceasta, în faţa oamenilor, ca şi în faţa vieţii, şi poate că în ochii săi proprii. Atitudinea obişnuită a d-lui Codreanu este o mindră prestanţă, care merge uneori pînă la poză —o poză care nu-i şade rău, poza fiind una din virtuţile aristocratice. Etern „vetu de noir", palid şi cu ochii lui albaştri, omul are un aspect fatal. Şi-aşa m-am strecurat ca o nălucă Miop şi slut, cu liaina-n -veci cernită, din care al doilea calificativ e o autocalomnie şi o cochetărie. Altădată îl vedem veşnic umblînd cu Filozofia inconştientului cu împătrita rădăcină a raţiunei sufteie şi cu alte opere cu titlul teribil. Cândva a anunţat o operă de cugetare Filozofia nimicului. Unul din sonetele sale are ca motto versul lui Conta: O, nimic, cît eşti de mare. întotdeauna pe d-l Codreanu 1-a atras ceea ce e îndrăzneţ, neobişnuit, enigmatic. D-sa a simţit întotdeauna tandreţă pentru Cain şi a dispreţuit pe Abel. S-a socotit ucenicul lui Angroman'ius si a fluierat pe Ahuramazda. ■462 în atitudinea aceasta, expresia temperamentului său revoltat, pesimist şi atins de anxietate s-a amestecat mereu şi cu o oarecare doză de naivitate — şi de sinceră, inconştientă şi magnifică paradare. La această paradare ii serveşte admirabil forma sonetului prin scurtimea, prin distincţia şi prin ceea ce are oarecum fatal această formă. D. Codreanu scrie parcă ar mînui o floretă. Din patru mişcări a mîntuit. Cu o graţioasă eleganţă şi-a înfipt poanta în sufletul cititorului (şi atunci se putea să nu-1 traducă pe Cyrano ?). Dar, la urma urmelor, aceasta nu e decît definiţia sonetului- Aceasta nu înseamnă decît că d-1 Codreanu scrie sonete nu numai pentru că scrie în patru strofe, alcătuite din cîte 4 şi 3 versuri iambice endecasilabice, ci şi pentru că subiectul său şi atitudinea sa faţă cu subiectul este un subiect de sonet şi o atitudine de sonctist. Dar acest sentiment dezvoltat al artei presupune o lungă intelectualizare, şi dacă exista la noi o poezie in-lectualizată, apoi de bună seamă aceea a d-lui Codreanu stă pe primul plan. Necontenitul şi variatul său comerţ cu cărţile nu a rămas fără un puternic efect asupra concepţiei sale artistice. Fireşte, d-1 Codreanu nu scrie poezie filozofică decît incidental. Gîndirea la d-sa e numai un factor al poeziei, şi un factor care numai rareori devine aparent. Gîndirea la d-sa e numai tonalitatea sufletească din momentul în care primeşte impresiile ori îşi exprimă sentimentele. Poezia d-lui Codreanu e poezia unui om curios şi îndrăgostit de idei, a unui om pentru care ideea are un prestigiu deosebit, uneori exagerat. în literatura noastră primitivă şi de obicei oarecum instabilă, această însuşire a d-lui Codreanu este preţioasă. D-1 Codreanu în toate însuşirile sale artistice este un poet original în literatura română şi o unitate indispensabilă a tezaurului nostru literar. Sînt poeţi de talent, care dacă ar lipsi literatura ar sărăci, desigur, dar nu în varietatea ei. Dacă d-1 Codreanu n-ar fi existat, literatura română ar fi mai puţin diversă. 464 Acest poet, de care am vorbit pînă aici, e poetul Cîit/e-cultii deşertăciunilor şi mai ales al Statuilor. în adevăr, în Statui, d-1 Codreanu e un sculptor, un parnasian; în Cintecul deşertăciunii e mai puţin sculptor şi mai mult cîntăreţ. Dar înainte de Statui, d-1 Codreanu a sens Diajane, o operă din prima tinereţe. Pe atunci era un poet revoltat, blasfemator, zgomotos, departe de impasibilitatea sau pretenţia de impasibilitate de mai pe urmă. Mai tîrziu numai a ajuns la acea comprimare — şi deci condensare — de sentimente, pe care am relevat-o şi pe care o proclamă însuşi. Tu pune peste rana ta adînca. Olimpica sonetului măsură. Iar mai încoace, —stă mărturie Cintecul deşertăciunii,— în sufletul poetului s-a produs o schimbare. D-î Codreanu a devenit în revolta şi pesimismul său mai vibrant, mai întreprid... Iar în versurile erotice, nuntiră sa cranerie a dispărut. E drept că şi în Statui cuirasa lui nu era toată rezistentă la săgeţile lui Eros. Acum poetul depune armele în faţa „tiranului oamenilor şi a zeilor": At ochilor tăi limpede zenit O clipă sâ-1 ating... şi-n adîncime Să cad pe veşnicie prăbuşit, Pe cind icoana ta din înălţime, Privind căderea bietului Icar, Ar străluci-n cascada mea de rime. Oh, versul meu cu braţe de stejar. Vitindu-şi şi trecutul şi mindna, E azi de-abia înmugurit vlăstar... în Cintecul deşertăciunii d-1 Codreanu ne dă cîteva cîntece în care sentimentul de iubire este exprimat direct, cu efuziune, şi pe care nu ne sfiim sâ le socotim printre cele mai frumoase poezii de dragoste scrise în româneşte. Aşadar, pe poetul impasibil îl găsim mai cu seamă spre exuberanţă „mezzo dela cămin" al vieţii sale. în prima tinereţe prin dincolo (sau dincoace) de tinereţă, printr-un zdruncin al echilibrului şi printr-o înmuiere de suflet, d-1 Codreanu e mai aproape de psihologia obişnuită. ir- — Mihai Codrranu. Scrin] Voi. II, c — HSJ 46S Arta d-lui Codreanu însă a fost în continuu progres. Locvace, prolix şi retoric în Diafane, deşi lapidar şi concis în Statui, în Cîntecul deşertăciunii d. Codreanu duce calităţile din Statui spre perfecţie şi le valorifică prin tragicul atitudinii, din care acum lipseşte orice urmă de manieră. Calitatea însă prin care d. Codreanu excelează în literatura noastră — un poet, dacă nu are o calitate prin care întrece pe ceilalţi, nu e un poet de rasă — calitatea aceasta este, ca să întrebuinţăm un termen din domeniul altei arte, fineţă de tuşeu, combinaţie de măsură şi delicateţă în imaginaţie, de distincţie în sentiment şi de armonie discretă în expresie. In sfîrşit, pentru „situarea" acestui poet, trebuie să avem în vedere un fapt esenţial. Stînd, prin natura operei sale, în afară de curentele literare cîte au venit şi s-au dus de douăzeci şi cinci de ani încoace, d-l Codreanu n-a fost niciodată un poet reprezentativ al „momentului", în schimb, formula sa de artă, în care s-a mişcat liber, fără să iasă vreodată din ea, fiind dintre cele care „nu pot trece", d. Codreanu a fost necontenit un poet de actualitate, poetul acelor care cer artei mai multă emoţie estetică decît expresia propriilor lor sentimente. Emoţiile, sentimentele şi ideile nu sînt pentru d-l Codreanu decît materialul brut, din care, prin ulterioare operaţii, îşi modelează „statuile" sale. Statui este mai mult decît un titlu. Este o definiţie. Pompiliu Constantinescu MIHAI CODREANU Debutul literar al d-lui Codreanu a avut toate atributele manifestărilor juvenile; imitaţia, afectarea şi prezumţia personală nu au lipsit nici Diafanelor sale, care aduceau toată atmosfera macabră a lui Baudelaire şi blazarea filtrată în versuri, în care sinceritatea fondului era simulată de pretenţia verbală. Le-a urmat, apoi, colecţia intitulată Din cînd în cînd, unde simţirea simplă îşi găseşte expresia poetică; dar şi aici retorismul stăruia ostentativ. D. Codreanu se căuta pe sine; în cele din urmă, s-a statornicit în forma severă a sonetului; Statuilor le-a urmat Cîntecul deşertăciunii. * Dacă preceptul Iui Boileau ar fi mai mult decît o graţio-zitate, d, Codreanu ar fi un mare poet; e totuşi un distins parnasian; neaducînd o sensibilitate nouă şi adîncă, ne-a dăruit, însă, o artă rafinată de intelectualitate. în spaţiul strimt al sonetului, cizelînd migălos, şi-a pus arta la cea mai trudnică încercare: prin arabescuri de linii şi culori zugrăveşte plastic Statuia lui Ştefan cel Mare, în lumina însîngerată a unui apus; evocă pe biblicul David, halucinat de viziunea regalităţii; şopteşte încetişor moartea lină, ca o rugăciune, a anahoretului; plouă peste trunchiul 467 trăsnit al unui stejar efectele de fantasmă ale lunii, sau sensibilizează descripţii personale, ca în Sonet artezian şi Plopul; alteori desenează stări vagi de plictiseală chinuitoare, ca în Liliecii, şi ne fulgeră pe dinaintea ochilor tabloul idilic şi păgîn dintre o nimfă şi Eachus, ca în Voluptate. Din cînd în cînd, sub viziuni de trubadur, îşi strecoară suspinele într-un plic sentimental, şi îşi cerne, stăruitor, dorinţa, ca în Obsesia, în care îşi ameninţă iubita: Şi-oricît de-această clipă vei fugi, Ea va veni, căci trebuie să vie... — M-auzi tu, draga mea? Aşa va fi... şi căreia, înlănţuit de patimă, îi aminteşte de-o noapte de poezie, cînd: ...Dominat de-a inimii furtună, Simţeam eă tremur sub privirea ta, Precum pădurea tremură sub lună. Iată cele mai energice accente de lirism la care s-a ridicat d. Codreanu! Imaginea finală, procedeu împrumutat de la maestrul Heredia, iluminează tabloul, animînd descrierea. * Abstract şi intclectualist, d. Codreanu se mărgineşte adesea să analizeze noţiuni, ca în Adam şi Eva, Don Juan, Uraganul, Rugăciunea lui Cain etc, ducînd parnasianismul pînă la ultima raţiune: procedeul mecanic, în care meşteşugul e totul. Şi totuşi, afară de arta plasticizării statuare, d. Codreanu are o notă proprie dc fantezie umoristică, amestec de patetic şi glumeţ, ca în Rigoletto, Pajul Cupidon, Scrisoare postumă, şi în următoarea Autobiografie postumă, care toarnă, ca într-o efigie de preţ, portretul celui mai virtuos dintre parnasienii noştri: Nu mai rămîne nici o îndoială C-am suferit mereu de plictiseală Ca un englez cu splina ostenită... Şi-aşa m-am strecurat ca o nălucă. Miop şi slut, cu haina-n veci cernită: Iar semn particular, — purtam perucă. Izabela Sadoveanu M. CODREANU, TURNUL DE FILDEŞ închizînd volumul de versuri al d-lui Ion Barbu Joc secund, am deschis volumul d-lui Mihai Codreanu, Turnul de fildeş. A fost acesta un gest instinctiv, pornit din inconştient, o întrebare neformulată, la care am primit răspunsul imediat: Zeiţa veche dăinuieşte pururi Şi treceţi în absurd din evident, în forme nouă de-i găsiţi cusururi. Am pătruns în „turnul de fildeş" şi am găsit la poetul în „definitiva lui izolare" formula anticii înţelepciuni pentru frumuseta eternă sub orice formă s-ar îmbrăca. Am înţeles de ce puteam trece de la Ion Barbu la Mihai Codreanu, fără nici o ezitare, deşi nu fără nuanţe în preferinţa mea interioară. în clipa în care Mihai Codreanu se reîntoarce în „turnul de fildeş" pe care a fost ispitit o clipă a-1 părăsi pentru a scăpa ...de marmora^ln care Vedeniile şi le-a-ntrupat, talentul sau se manifestă, cu mai multă putere decît oricînd, ca un destin care 1-a menit să fie un făuritor desavîrşit şi plin de fineţă al formei. Pateticul sufletului, oricît de sfîşietor ar fi, nu poate fi exprimat în opera lui M. Codreanu decît 469 sub forma unui sonet desăvârşit- în fiecare sonet, însă, ceea ce îl fereşte de a fi şi a rămânea o simplă strălucitoare formă a retorismului e un suflu al spiritului, elanul unui lirism stăpînit. controlat şi dirijat, dar real. Această viaţă interioară hrăneşte forma „statuară" în care-şi modelează el cîntecul şi face ca adesea forma şi frumuseţea să facă una şi aceeaşi creaţiune. Rădăcina şi principiul inspiraţiei sale, punctul de plecare al sonetului pe care el îl făureşte minuţios şi desăvirşit, ca „un meşter din alte stihii", este în această lume adine tăinuită, în adîncurile lui interioare. Sufletul acesta e, desigur, un suflet care a suferit, care sufere încă, dar care nu-şi pierde nici o clipă controlul de sine. Din decepţiile, iubirile şi chinurile sale nu cunoaştem decît reflexul unei lumini pure, răsfrîntă în cristalul desă-vîrşit al sonetului, în bijuteria preţios şlefuită a imaginii, în ritmul impecabil al versului. Mai mult decît suferinţa ţwetului, simţim plăcerea sa amară de a lupta cu această suferinţă, a o învinge şi a o stăpîni în forma desăvîrşită, statuară. Dar această formă desăvîrşită, frumuseţea sub haina ei veche, ca şi sub aparenţa sa nouă nu se poate realiza printr-un joc uşurel şi lăsat la voia intîmplării. Blocul de marmură în care el îşi lucrează inspiraţia din fiece sonet cere o muncă stăruitoare, plină de răbdare şi de meşteşug. Versul său nu poate fi decît lucrat după o tehnică savantă, stăpînită cu putere de maestru, şi dovada o avem în fiece stanţă, în fiecare poem, în impecabilele sale sonete, ca şi în acea piesă în care atinge virtuozitatea şi care este „un sonet invers", în ritm libertin, şi se numeşte Cioclul: Trec visuri le-albe ca lebede pe lac ■— Şi rnor... şi-n clipa morţii ca lebedele cîntă. Iar etntecele-n limpezi poeme se prefac... Şi-aţa, pe-altarul Muzei, jertfitul vis s-avîntă. Prin fum de poezie către senin zburînd, Tund sortit să moară ca lebăda, cintînd. De-aceea tot poetul e-un cioclu care-şi strînge în ritmice sicrie cadavrele de dor: Tar cînd le-a-nchis pe toate în versul lui sonor. Cu resemnare mută durerea şi-o înfrînge. El ştie că viaţa de ride-n el ori plinge, Cu-acelasi rost sc toarce în fir nepieritor, Stidind Eternitatea cu clipe care mor Şi-amestecind silabe cu lacrime de sînge. Mihai Codreanu e un sculptor al frumuseţii şi, dacă nu ne destăinuieşte nimic din durerile sale personale, a pătruns totuşi adânc universalul şi veşnicul din simţirea omenească, iar versurile sale ne redau, într-o formă savantă şi rafinată, una din feţele acestui omenesc. 470 Al. Philippide MIHAI CODREANU Rar carieră literară care să arate mai multă consecvenţă decît arată cariera de poet a lui Miliai Codreanu. De obicei, şi mai ales in epoca de după război, scriitorii noştri încearcă toate genurile, sînt ispitiţi să se exprime cît mai felurit şi să se supună la cît mai multe formule şi discipline literare. Sînt mînaţi de un spirit de aventură, care, de altfel, nu-i duet întotdeauna spre limanuri fericite, ba chiar, dimpotrivă, îi face cîteodată să sufere naufragii ridicole sau penibile. Nimic din toate acestea la Mihai Codreanu. La dînsul consecvenţa cea mai desăvîrşitâ ordonează o artă făcută din măsură, eleganţă şi distincţie. Temperamentul său poetic I-a făcut să-şi aleagă încă de acum 20 ani sonetul drept forma de expresie adecvată ritmului lăuntric al inspiraţiei sale ponderate şi meticuloase. Pe vremea cînd a publicat Statui, acum vreo două decenii, Mihai Codreanu avea deja în urma tui o activitate bogată. Primele lui două volume, Diafane şi Din cind în cînd, sînt în bună parte produsul a două puternice influenţe. Una eminesciană şi alta baudrlerianâ Se pot lămuri totuşi în acest complex de influenţe contradictorii licărirea unui temperament poetic original şi o inspiraţie personală care bijbîie încă să-şi găsească o directivă sigură şi o formă definitivă. 472 O dată cu Statui, această formulă şi această directivă apar, deodată, puternice şi hotărîte. Faţă de volumele anterioare, aceste Statui sînt o adevărată revelaţie. Se simte că acest volum e rezultatul unei lungi şi meditate evoluţii; totul este îndelung calculat, gîndit, cizelat, aranjat. Nicăieri nici cea mai mică şovăire, nici cel mai mic defect de compoziţie; pretutindeni voinţa de a rămîne într-o anumită atitudine şi într-un anumit „stimung". Această impresie de perfectă corespundere între un talent şi forma pe care şi-a ales-o rămîne constantă la cititorul lui Mihai Codreanu. îţi dai seama că Mihai Codreanu scrie sonete dintr-o adînca necesitate. Sonetul nu este pentru el o formă fixă de poezie, pe care o cultivă la întîmplare. Este un mod de expresie, creat parcă anume pentru dînsul. Dacă sonetul n-ar fi existat, Mihai Codreanu l-ar fi inventat ca să se poată exprima. Sonetul îi convine pentru că e scurt, concis şi sobru. Inspiraţia lui Mihai Codreanu este scurtă; gîndirea lui poetică apare în fulgere subite şi puternice, la intervale rare; viaţa lăuntrică a lui Codreanu n-are nevoie pentru a se exprima de planuri largi şi de perspective imense. Firea lui respinge lungile poeme discursive, aşa cum le iubea Victor Hugo. îl plictiseşte tot ce e retoric. Mai ales orice retorică sentimentală. Singur şi-a afirmat această plictiseală într-un vers lucid, care-1 defineşte: Lirismul meu e stipinit şi rece şi pe care îl completează alte două stihuri: Taci. Nu striga revolta mea. Pe lirâ. Nu vreau stridenţa gemetelor tale... Discret faţă de el însuşi şi prudent faţă de alţii, Mihai Codreanu a introdus in poezia noastră, la o epocă de întirziat eminescianism şi de destrăbălat ctalaj de sentimente, o disciplină nouă şi o perfectă distincţie. A îmbrăcat în haina de ceremonie a sonetului o simţire adînca şi profundă, ponderată, fără elanuri prea mari, dar în acelaşi timp fără scăderi şi fără poticniri. Asta nu înseamnă că Mihai Codreanu e partizanul unei arte obiective. Dimpotrivă, Codreanu este un liric în cel mai curat înţeles al cu\rntului. Lirismul lui, totuşi, este cîteodată încadrat de o logică perfectă; Codreanu este un poet care ştie să şi gîndească, un om pe care-1 pasionează jocul subtil şi dezinteresat al ideilor. Pentru un poet aceasta poate constitui cîteodată o primejdie. Riscă în astfel de cazuri să cadă în cursa poeziei de idei, aşa-zisei poezii filozofice. Mihai Codreanu a scăpat pînă acum de această cursă, sau chiar atunci cînd a căzut, a ştiut să cadă cu cinste şi cu prestanţă; a izbutit să se ridice imediat şi să distrugă printr-un vers sonor, subtil şi elegant impresia hibridă pe care o lasă orice poezie filozofică, fie ea semnată de Goethe, Vigny sau Hugo. Mihai Codreanu, cu astfel de calităţi, era destinat să rămână un izolat, şi a rămas. Este o izolare pe care singur si-a voit-o. Ca poet a trăit toată viaţa in turnul de fildeş {Turnul de fildeş se numeşte de altfel şi ultimul lui volum de sonete). Această izolare dovedeşte orgoliu şi o oarecare mizantropie. Sc simte aceasta şi în versurile lui; oarecare lipsă esenţială de căldură şi interes pentru lumea exterioară. Din acesta pricină, Codreanu nici n-a făcut şcoală. Totuşi, după Codreanu nimeni nu mai poate scrie sonete în româneşte, fără să nu-i sufere, cît de puţin, influenţa. Din acest punct de vedere, Codreanu e sigur mereu că va exercita o tiranică obsesie asupra generaţiilor de poeţi. Dacă nu cumva sonetul — ca toate formele fixe de poezie — este menit cîndva să dispară, căzînd în desuetudine. N. lor ga POEZIA D-LUI MIHAI CODREANU Ni se da în luxoasa ediţie a Fundaţiei „Regele Carol II" opera poetică a d-lui Codreanu. Se ştie la ce perfecţie a dus scriitorul ieşan sonetul. El nu e insă la dînsul o simplă jucărie tehnică reuşită, ci prinde adesea realităţi vii şi simţiri sincere, oricît ar declara acum bătrânul cîntăreţ că „lirismul său e stăpînit şi rece". Atitudinile cavalereşti cu floarea în vîrful spadei nu lipsesc, ca în cea mai bună poezie franceză, de la care se inspiră scriitorul, luînd de la dînsa mai ales onestitatea muncii şi siguranţa definitivă a formei (v. Efect de lună), Sînt alături de glume nereuşite şi ironii ca seînteieri de vechi pumnale rare, pe lîngă o filozofie de adînc înţeles ca a omului ce trăieşte cu sine. Unele sonete sînt ce poate da mai frumos acest gen dificil. Astfel, Stîlpul de sare sau Pastorală, Sturzul, Hamlet, Barcarolă, De modă veche, Solul Golgothei. Sînt mai bune, mai pline decît modelul Heredia pe care îl plînge poetul român. Iar cântecele de iubire se apropie de ale lui Eminescu : Simţeam că tremur sub privirea ta. Precum pădurea tremură sub lună. Se aduce mare serviciu cititorului de gust, adunînd o preţioasă operă împrăştiată în curs de atîţia ani prin reviste 475 mtate. Aceasta nobila poezie e un model pentru orice vreme ca tot ce-i sănătos şi solid pe cînd în van se zbat în ae Si-timbancn; ca poate f. privită ca o veşnică învăţătură închid Z poem: ^ ^ ttre ta P^icitatea lor Plîng apele pe marmora fîntînii. Mai ales, însă, este pretutindeni acea sacră moştenire moldoveneasca a unei armonii care izvorăşte de la sine! VIad imir Streinu MIHAI CODREANU, „STATUI", EDIŢIE DEFINITIVĂ Pentru un poet ajuns )a sfîrşitul neîndoielnic al carierii, o „ediţie definitivă", întocmită chiar de el însuşi, e tot ceea ce poate fi mai de dorit. D. Mihai Codreanu, ca şi d. Minu-lescu, a avut acest îndoit noroc; căci a-şi fi încheiat, în deplină conştiinţă, rostul literar, este, desigur, prima satisfacţie a oricărui poet, a doua fiind împrejurarea editorială ca Fundaţia pentru literatură şi artă „Regele Carol II" să aibe în acelaşi timp un program admirabil de „ediţii definitive". D. Mihai Codreanu şi-a putut strînge, aşadar, aproape întreaga producţie poetică a celor patruzeci de ani, cîţi sînt de Ia debutul său, distribuind-o în noua culegere globală pe trei „cărţi". Cartea I cuprinde Statui (1914), volumul d-sale cel mai trainic ca totalitate, avînd următoarele capitole: Prefaţă, laşul. Lumi uitate, Medalii, Anotimpuri, Patria, Satan, Eternul cintec. Colori şi linii, Din armoniile durerii şi încheiere; Cartea II e formată din volumul imediat de după război, Cîntecul deşertăciunii (1921), cu subîmpăr-ţirea: Prefaţă, Acorduri triste, Clipe de vis. Din cartea vremii. Imnuri senine, Aqna forte, Decepţiuni sonore. Săgeţi pe liră. Sonetul liber. Anacreontice, Evadări din sonet şi încheiere; iar Cartea III reprezintă ultima culegere, Turnul de fildeş (1929), grupată după cum urmează: Prefaţă, Gînduri sonore. Psalmodii, Game variate, Omagii, Pentru Cupidon, Studii de sonete. Lira neagră şi încheiere. Are vreo însemnătate această reproducere a „tablei de materie" pe capitole? Se înţelege; altfel n-am fi mai făcut-o. Cititorul nemergînd dincolo de compunerea „ediţiei definitive", ar putea ciede două lucruri: întîi, că d. Codreanu debutează abia în 1914 cu „sonetele-statui", si al doilea, că dezvoltarea sa formală, care nu e de nesocotit, s-a petrecut de la sonetul riguros la felurite libertăţi de versificaţie, cum parc a sugera aşezarea Evadările din sonet după „cartea" de Statui. Ar fi o greşală, şi într-un caz şi în altul, despre care prevenim pe cititor. So-netistul nostru debutează în 1901 cu volumul Diafane, închinat memoriei lui Eminescu, şi în care, ca „sonetist", era aproape de neprevăzut, şi mai tipăreşte, înainte de Statui, volumaşul fără milesim Din cînd în cînd, probabil spre 1908, dată la care Biblioteca Academiei îl înregistrează, şi cînd poezia autorului, în general, este menţionată printre altele, într-o notă la prefaţa mai veche a Criticelor de Titu Maiorescu. Titlurile acestor două culegeri de tinereţe, după cum se vede, nu figurează în cuprinsul „ediţiei definitive" ; nici materia lor nu s-a bucurat prea mult de îngăduinţa autorului. A lc răsfoi însă este foarte profitabil. Căpătăm astfel putinţa sâ evitam cea de a doua greşală. pe care am face-o, dacă ne-am rezuma numai la „ediţia definitivă", greşală care este mult mai însemnata decît aceea privitoare la data debutului, deoarece ea schimbă însuşi punctul de vedere asupra evoluţiei poetului, dînd naştere alteia, cu totul gravă, referitoare la natura inspiraţiei d-lui Codreanu; iar apoi mai putem observa şi că anumite bucăţi din volumele dintîi au fost trecute totuşi în ultima retipărire. într-adevăr. Evadări din sonet, cum se numeşte un capitol din Cartea II a actualei ediţii, fac să se înţeleagă greşit că d. Codreanu, simţindu-sc stingherit la un moment dat de măsura strimtă şi intolerantă a sonetului, şi-a rupt încin-gâtorile formale, platoşa şi coiful, pentru a se dezlănţui în forme mai convenabile. Volumele Diafane şi Din cînd in cind aveau o tendinţă foarte pronunţată la versificaţia uşoară şi incoeribilă, care s-a disciplinat încetul cu încetul pînă sâ se deprindă cu economia vorbelor şi a ritmurilor din Statui. Aşa încît evoluţia firească a poetului este alta, exact cea inversă, decît aceea pe care o sugerează compunerea ediţiei de azi. Dar are faptul de a crede câ poetul a mers de la sonet la forme mai puţin strînse atîta însemnătate? Negreşit că da, fiindcă mai întîi nu corespunde cu realitatea, iar apoi fiindcă eroarea, oriunde ar apărea, atrage după sine o mai gravă eroare. Luînd ca bună dezvoltarea talentului d-lui Codreanu, aşa cum ne-o prezintă „ediţia definitivă", adică de la rigoare la libertate, aceasta ne falsifică oarecum chiar ideea despre firea talentului său, fire cumpătată, nu eruptivă, cum ar urma să înţelegem. Şi nu numai că d-sa ar fi aspirat evolutiv să „evadeze" în libertatea formală —nu e adevărat, dar abundenţa lirică sau tumultul interior, care l-ar ft silit sâ părăsească sonetul, şi care, acestea, ne introduc în însăşi natura unei inspiraţii, nici ele nu corespund cu adevărul, lirismul d-lui Codreanu fiind mai mult „rece" decît „stăpînit" şi, in orice caz, niciodată năvalnic. De aceea, cunoaşterea culegerii de debut şi a celei următoare, în amîn-două dominînd poemul întins, este folositoare, pentru că restabileşte, faţă de ediţia prezentă, evoluţia reală a formalismului d-lui Codreanu. Nu e fără interes nici observarea, pe care aceleaşi volume de asemenea o înlesnesc, că anumite bucăţi din ele au avut parte de consideraţia matură a poetului, fiind primite alături de cele de mai tîrziu. Astfel, din Diafane au fost păstrate: Sonet, Valsul astrelor, Grcşala florilor, Lacrime ş.a.; din celălalt volum, Din cînd în chuî: — Imn, Licăriri, Pe-albu-mul unei doamne, Libertatea nopţii. Pe steagul. Enigma, Scorpia, Inter pocula. Hora frunzelor, Barcarolă, Spre soare. Fulgi de clipe şi poate încă altele. Unora dintre poeziile vechi li se respectă forma cunoscuta şi sînt admise fără nici o modificare; altora Ii se modernizează cîte un vers sau li schimbă numai titlul, ca Omorîtoarea în loc de Sonet; dar sînt multe şi acelea care, prelucrate superior faţă de cum se înfăţişau, primesc o formă nouă. Pentru acestea exemplul cel mai vorbitor este Valsid astrelor, care în Diafane suna după cum urmează: 478 479 Furtuna dc aseară cinta un vals! — La voi Ajuna-a melodia îngrozitoarei ploi?... ...Şi-n lumile albastre Cu miile s-adun... — Valsaţi, sărmane astre, Valsaţi un vals nebun!... De-o veşnicie astfel vi chinuiţi zburiud Prin sten nemărginite şi-n noapte suriijnd Destinului despotic Pe care-1 înfruntaţi. — Valsaţi un vals haotic Pierdute lumi, —valsaţi!... Vin una cîte una ditt goluri răsărite. Ca rînd pe rînd să piară de vreme mistuite!... Prin spaţiul i albastre Zadarnic alergaţi... — Valsaţi, sărmane astre. Pierdute lumi, valsaţi]... Cu toată naivitatea punctuaţiei şi, mai ales, cu toată-insuficienţa de expresie a acestor versuri de tinereţe, ele opresc totuşi pe cititorul cultivat, prin intuiţia ce conţin în chip neîndoielnic. Spectacolul ceresc văzut ca bal 'al nimicniciei, deşi fără un anumit fast, care i-ar fi stat atît de bine, reţine atenţia şi aproape o siderează. D. Codreanu şi-a dat seama, desigur, cel dinţii, de valoarea şi defectele bucăţii şi, prelucrînd-o, a scris-o ca şi din nou, păstrîndu-i numai motivul principal. 0 regăsim în „ediţia definitivă", cu forma: Spre-a le-ntruni pc toate la un fantastic bal, Orchestra nopţii citită un vals universal. ' Şi sus, pe bolţi albastre, La-întrecere se pun, —■ Valsaţi, sărmane astre. Valsaţi un vals nebun.,. Asa Ia sărbătoarea deşartei armonii. Brodează firmamentul cu diamante vii, Plutind din zare-n zare Mereu spre Apogeu. — Valsaţi fără - ncetare, Prin gol valsaţi mereu... ■480 Uimind comanda unei hipnotice chemări. Vibraţi cu voluptate din palpitări de nîTi Şi cu ceresc narcotic Destinul vâ-mbătaţi. — Valsaţi un vals haotic, Absurde lumi, valsaţi... Dintr-o bucată interesantă, poetul, după cum se vede, a scos una antologică. Intuiţia lirică, incontestabil valoroasă, de. la început, s-a limpezit printr-o operaţie ulterioară, mai mult de natură critică. Tot ceea ce putea fi obiectat pe drept cu vînt primei forme a fost înlăturat cu marc siguranţă şi remarcabil simţ al perfecţionării. Ori tocmai prezenţa acestui simţ autocritic în alegerea cc d. Codreanu a efectuat vechilor poezii este demnă de reţinut, atît pentru rezultatele la cate a ajuns şi care sînt cu totul notabile, ca în cazul Vahul astrelor, cit şi pentru semnificaţia ei în ceea ce priveşte felul intim de a fi al poetului nostru. Cercetarea cîtimii de criticism în lirica d-hu Codreanu susţine puternic concluzia că inspiraţia d-sale are mai mult decît o latură intelectuală, fiind adesea numai un joc delectabil al facultăţii inteleetive. Şi în măsura în care prelucrarea unui vechi material poetic, combinată cu impresia generală de frigiditate, poate deschide singura perspectivă adevărată asupra naturii acestui talent, am crezut că trebuia semnalată. Evoluţia reală, aşadar, privită în desfăşurarea ei istorică, ne descopere formalismul ca ideal poetic, iar modul reluării unora din poeziile vechi, mod eminamente critic — raţionalitatea inspiraţiei. Formalismul, care e poate cea mai puternică tendinţă a talentului d-lui M. Codreanu, şi care, în bună parte, e rezultatul indirect al unui lirism cam secetos, ca şi stăruinţa în autocritică şi, în general, în operaţii poetice de ordin lucid, aceste trăsături singure, fiindcă am fost aduşi să Ie numim, compun poetului, în ciuda rămînerii sale pînă la sfîrsitul carierii lîngă „legenda strălucirii" laşului, o fizionomie oarecum „muntenească". Parc a fi un poet „muntean" d. Mihai Codreanu. Este adevărat că, in ceea ce ne priveşte, noi nu prea credem în tipurile provinciale de scriitori şi cu atît mai puţin în diferenţele lirice ale provinciilor. întim-plarea fericită ni se pare mai stăpînă peste suflete decît 31 — Milia. Codi Voi. II. c. — 1453 481 orice determinism. Cu toate acestea, dacă în contra convingerii ar fi să luăm de bună distincţia aproape curentă că numai sufletul moldovean, dolent şi contemplativ, a putut da pe Eminescu (deşi cel muntenesc a dat totuşi pe Arghezi), în timp ce Muntenia, vioaie şi superficială, a produs poeţi formali ca Bolintineanu — Macedonski (deşi Moldova a produs totuşi pe Alecsandri), d. Codreanu ar urma să fie aşezat în linia formaliştilor „munteni". îl apropie de ei cultivarea cîteodată exclusivă a formei, fie că această formă îngheaţă în rigiditatea sonetului, fie că ea, cînd poetul „evadează", se răsfaţă în mari sonorităţi şi în ritmuri variate; îl apropie de ei calităţile compensatoare ale lipsei de adîncime lirică, adică graţia madrigalescă, preţiozitatea exprimării, parada atitudinilor etc.; îl apropie, în sfirşit {cum am putea uita?) cultura îndeosebi franceză, în care, ca şi ei, s-a format personalitatea de poet a d-lui M. Codreanu. Dar să nu întîrziem în considerente a căror putere de a defini pe un scriitor am socotit-o, de cum am şi anunţat-o, ca fără efect probabil; să profităm, mai bine, de întîmpla-rea care nc-a dus gindul la cultura franceză, aceasta fiind în adevăr o împrejurare obiectivă cu care putem aproxima strins poezia d-sale. Heredia, desigur, îşi va spune cititorul avizat. Şi are dreptate să-şi spună astfel. Critica literară 1-a familiarizat îndestul cu paralela ce se poate face între ilustrul autor al Trofeelor şi d. Codreanu. care însuşi a susţinut-o într-un fel, scriind sonetul omagial La moartea lui Heredia, Iar, după cum cititorul nu greşeşte, gîndind că la aceeaşi comparaţie se ţinteşte din nou, nici critica n-a greşit, cînd a instituit această paralelă. Căci sînt între sonetele poetului nostru cîteva, ca, de ex. Statuia lui Ştefan, Piramida leilor, Iasul (amintind mai mult Veneţia lui Eminescu), Nostalgii medievale. Poveste veche. Beţia amantului părăsit şi încă altele, dar mai cu seamă Voluptate, care, prin deosebita lor artă a limitelor, ca şi, uneori, prin materialul caracteristic, stau foarte bine alături de „reuşitele" maestrului francez. Şi cum nu şi-ar recunoaşte Heredia însuşi arta procedeelor şi scumpa sa lume antică, putînd să citească Voluptate ? Venea spre ţărm o nimfă către marc... Şi-un ţap, amic lui Bachus, pe furiş Sărea din stîncă-n stîncă prin pietriş. Pîndind-o pas cu pas din depărtare. Ka se scaldă. Apoi pe mal, în zare Privind al apei vînăt oglindiş, întinse-alene pe-aurit prundiş Trup gol, tăiat în linii statuare. Deodată, tresări: Un brusc fior Pătrunse-a coapsa ei zguduitor, Prin palpitarea nărilor umflate... Căci o frigea cu pătimaş delir Sub casca părului lăsat pe spate O răsuflare caldă de satir. în sonetul reprodus, ca şi în cele numai arătate, prin titlu, viziunea lurninind în trecut, ştiinţa contururilor subţiri, dar precise, siguranţa întregului şi finalul scăpărător îndreptăţesc încercările de a defini pe d. Codreanu prin Heredia. Totuşi, nu la acesta, al cărui vers, întotdeauna sonor, este de asemeni întotdeauna de o densitate insolubilă, ne-am gîndit noi, venind vorba de cultura franceză. Faptul exterior de a fi scris amîndoi sonete îi asociază în mintea cititorilor poate mai mult decît ar îngădui natura intimă a operei lor. D. Codreanu e atît de felurit în atitudinile sufleteşti, pe care le ia rînd pe rînd în sonetele sale, fiind parnasian, bineînţeles, dar şi romantic de atîtea ori, senin şi plastic, evident, dar de cîte ori întunecat şi muzical, încît modul presupusului maestru nu îl caracterizează deplin. De n-ar fi în plus, la autorul Statuilor, decît timbruî tînguios de cantilenă, erotismul direct, cînd pasionat şi umbrit, cînd luminos, madrigalesc şi „preţios", de n-ar fi încă decît ritmurile sale bachice, tendinţa foarte evidentă la lirismul meditativ, pornirea cam intelectuală la poezia filozofică, deza-buzarea, ironia şi sarcasmul — şi încă ar fi suficient pentru a-1 scoate din tipologia lui Heredia. Din acest punct de vedere al diversităţii motivelor, care nu pot face corp decît silite de disciplina formală a sonetului, dar care, ca Lichide de densităţi felurite, cărora li s-ar sparge vasul în care au fost 482 483 turnate împreună, s-ar împrăştia în direcţii independente, dacă le-am anula forma de sonet, poezia d-lui Codreanu e pusă mai în lumină, comparînd-o cu aceea a lui Edmond Rostand. Căci n-a fost numai simplă întîmplare că d-sa a tradus La princesse lointaine şi Cyrano de Bergerac, aşa cum este, în Diafane, cazul traducerilor din Baudelaire. Afinităţi numeroase l-au dus )a adevăratul sau prototip literar. De la culegerea de poezii Lcs musardises şi pînă la ultima piesă de teatru în versuri, Rostand, după cum precizează Faguet. a profitat de întreaga experienţă a literaturii franceze, ancxîndu-şi toate formele poetice, însuşindu-şi toate motivele: e clasic, adică romantic, ca „primii romantici francezi de la 1630", în felul eroic al lui Corneillc, c galant, salonard, artificial şi „preţios" în stilul factice al secolului XVIII, e romantic încă o dală, teatral şi grandilocvent, ca Hugo, sentimental şi versificau! ca Musset, e formal şi estetizant, ca parnasienii şi mai ales ca Banvillc, e imagist şi nuanţat, ca simboliştii, t'n cuprins literar mai eteroclit nici un alt scriitor n-a arătat pînă acum, deşi fondul lui sufletesc era funciarmente arid. De la noi, poate, Macedonski să-i semene mai mult, în privinţa felurimii inspiraţiei. Din aceeaşi categorie rostandiană face parte însă şi d. M. Codreanu. Ceea ce îl separă dc Rostand, al cărui muşchetarism literar, care nu devine niciodată don-chijotism, i se poate uşor recunoaşte, este minusul de exuberanţă şi improvizaţie şi este plusul de intelectualitate. Lăsînd deoparte virtuozitatea rostandiană, ncmaisusţinuta de nimeni cu aceeaşi strălucire după autorul Puiului de vultur, d. Codreanu are în adevăr mişcarea distinctivă de a trata cîteva din marile teme lirice. Spectacolul eternităţii goale, dc dincolo dc viaţa Materiei, spectacolul nimicniciei acesteia şi. deci, al deşertăciunii vieţii omeneşti, atitudinea hamletică în faţa Morţii, pe. alocurea ceva faustism şi atîtea alte chestiuni importante de cugetare (nu lipseşte nici „curgerea''' hcraclitică şi nici cîte o întrebare a metafizicei schopenhauriene), dau forma-liimului ca şi cliletantic al poeziei sale un accent cu totul deosebit dc acela al operei lui Rostand. Cît priveşte ideile. după cum bolta înstelată, privită cu ochi de astronom, adică mişcindă, îi trezeşte în Valsul astrelor reprezentări oarecum dc salon, ele sînt exprimate de asemenea, în contra gravităţii lor, într-un mod cochet. Să ascultăm, de exemplu, pe Rigo'etto, ..făcînd paradoxe recelui său": Nu-i, sire, tragedie, nu-i nici dramă. Nici comedie mii, — po\ est ea „Lume"; Ci e baraca unei proasti.1 glume \va cnvd... ca-n bilei o panorama. Hat clovnii toţi din talgere de-aramă Şi fac paiaţii toţi la gura spume; Dc-ntreagă farsa asta lăr' dc nume Ţi-e scirhă, dacă-ţi dai mai bine seamă Purtind ciudată liaină dc paradă, Trec regii cu bufonii in grămadă, Dr nu ştii, sire. carc-i er] cuminte! ...Şi-aşa Deşertăciune an lor sc mişcă, Fugind în chip rotund tot înainte ru zgomot monoton ca 'lc morişcă .. Dar în poezia sa, căreia i s-ar zice filozofică, ceea ce trebuie să ne intereseze îndeosebi nu sînt atitudinile intelectuale, ci este acel accent original de sensibilitate, anume sarcasmul jovial, care, în aceeaşi măsură şi în aceeaşi compoziţie intimă, nu se mai găseşte, nu numai la Rostand, dar la nici un alt poet. Este, după noi. elementul cel mai de preţ al operei d-lui Codreanu. Aerul dc petrecere sarcastică pe seama vieţii proprii şi a tuturor, din Fantorn.i, uşor dc identificat in numeroase alte poezii, e însăşi substanţa lirică, singura — credem noi, a operei d->ale întregi. Sonetul numit aici, cu amarele, dar si voioasele, lui măsuri, comentează edictul unui împărat, care ar fi poruncit ca „spre mai bună pază a persoanei noastre să se îndoiască garda palatului"; intră însă, nestinjenită, „fantoma Morţii"; Trezit din somn, st zguduie Cezarul; Deschide ochii mari. apm -,-al>ate. Precum de trăsnet doborit. stejarul... — Dar unde-ţi fuse s'arda, maiestate? Conştiinţa sonetistului nostru e disputată, aşadar, dc un sentimental, de un intelectual cu înclinări filozofice şi JS5 de un sarcastic. Toate nuanţele poeziei d-lui Codreanu, pe care le-am indicat in paginile de mai sus, chiar numai cu cîte un cuvînt, sînt combinări ale cultului formei cu sentimentalismul, sugestia livrească şi sarcasmul, cu fiecare în parte sau cu toate la un loc. Cititorul nu poate fi decît de acord cu poetul însuşi, care, în Osînăiţii, vede atît de limpede în sine: De poţi să-nfrunţi infernul bărbăteşte, Cn mine vin pe-ntunecata cale Din adîncimile fiinţei tale; Se zbat acolo trei damnaţi. Priveşte: E unul care-osînda şi-o trăieşte, Urmînd îndemnurile firii sale. Şi-ascuns mereu sub măşti sentimentale. Prin bal-mascatul lumii rătăceşte. Al doilea pe cel dintîi îl cercetează Şi cu înţelepciunea lui deşartă îi otrăveşte orişice dorinţă... Iar altul stă-ntre victimă şi gîde; La cei doi fraţi ai săi de suferinţă Se uită mut... şi cu dispreţ surîde... Se pare însă că, dintre cei „trei damnaţi", sarcasticul va salva de la uitare pe ceilalţi doi. Şerb an Cioculescu MIHAI CODREANU, STATUI, SONETE ŞI EVADĂRI DIN SONET D. Mihai Codreanu are o reputaţie stabilită de sonetist impecabil. în această formulă portativă, de altfel justă, se închid şi limitele unui poet de structură formală. în Statui, Cîntecul deşertăciunii şi Tumul de fildeş se manifestă adeseori atitudini lirice, dar nu se revelează o substanţă lirică. Aşadar, subiectivismul nu lipseşte acestui parnasian, crescut în cultul lui Heredia; el constă în afirmări de sine şi în manifeste de artă, în enunţări de credinţe filozofice şi de disperări metafizice; acestea toate sînt seninele unui temperament romantic, căruia nu i-au lipsit decît marile pasiuni şi suflul larg, corespunzător. Dacă într-adevăr, cum citim în poema liminară din Statui, poetul ar fi închis într-însul un „visător haotic", acesta nu s-ar fi exprimat în „limbă de sonete", nu şi-ar fi ales constrângerea formală ca sa fixeze nefixabilul însuşi, adică demersurile spontane ale visului. Idealul artistic al poetului, sedus de perfecţiune, după încercări de tinereţe, nediferenţiate, s-a orientat în ordinea formală. Cine nu-şi aminteşte de terţetul ultim din acelaşi sonet? 48-7 r ritdtuj dş vrea 'ifjnctclc-i să fu?. nu le-a sens cu pana pe tilrtie. Ci Le-a sculptat in mim oră cu dalta. fClnttîreţMl meu, Cu toată limpezimea acestui deziderat, surprindem în terţetul precedent afirmaţia că aceeaşi poezie s-ar distinge prin muzicalitate: i:i punc-n vers o muzici m.ii lină, La Je zefir, eind printre flori s-alină. Smutgind petale una după alia. Este interesant de constatat ca dezideratul plastic, sculptural, este mai conform realizărilor artistice ale poetului decît afirmarea încrezătoare a muzicalităţii. Poezia d-lui Mihai Codreanu ţine, aşadar, mai mult de domeniul plastic decît de acela muzical. Prin desenul precis al versului ne evocă mai curind forme conturate decît substanţa fluidă a cin tecului. Este însă adevărat că idealul complet al autorului constituie dorinţa unei sinteze de natură muzicală şi plastică. In serviciul celui dintîi termen al sintezei au fost convocate epitetele sonore, trîmbiţătoare. Poetul le-a găsit mai ales în vocabularul neologistic, care era o raritate, în primul deceniu al secolului nostru. Cuvinte ca: etern, suprem, mister, splendoare, fantomă, superb, sarcasm, înainte de a se uza prin întrebuinţare abuzivă, au putut avea oarecare sugestivitate muzicală. în caracterul lor abstract, trebuia să se prevadă principiul perieiunii, care Ic pîndca. Este dc remarcat totodată preferinţa autorului pentru epitetele sonore, îndeosebi pentru cele terminate în -ic: haotic, hipnotic, mistic, ritmic, fantastic, feeric, himeric, demonic si a.m.d. într-atît a suferit dc prestigiul acestei desinenţe, încît a încercat să ticluiască prin analogie altele neizbutite, ca: sirenicu-i suspin (Omorîtoarea) şi misteric (terţet mis-teric— Păcatul., şi deşert misteric — l'm^rei mele). întreg acest aparat de sonorităţi, după ce si-a sleit succesul de noutate, datează. Alături de acest adjectivalism se mai întîlneşte predilecţia scriitorului pentru substantivele abstracte, din domeniul cultural, care merge împotriva finalităţii lor practice, de a sugera nesfîrşitul: realitate-va-nitate, eternitate-umanitate, deliciu-viciu, apostrof-filozof, Tâ- riti-Vepucia, Poezia-mâiestrni, Naiură-măsurii etc. Aceste ruvinte, chemate să :tementul surprinder. cuvinte, chemate să rimeze, pe lingă că dau rime lipsite de tindere, cînd nu sunt sărace, se vădesc orisi- ciim antipoetice. Alegerea lor denotă, desigur, întreprinderea mai adesea iluzorie de a anexa lirismului domeniul gîndirii abstracte. De aceea vom zăbovi, în marginea sonetelor, care conţin indicaţii asupra definirii de sine, a poetului, în ipostaza de „cîntâreţ de mistice sonete", am identificat un îndoit ideal dc artă, muzicală şi plastică totodată. Ce conţine însă misticismul autorului nc-ar rămîne nelămurit, dacă nu i-am cunoaşte sensul, al filozofării, fără atingerea Limanului credinţii sau măcar al certitudinii. Produs al sfîrşitului de veac pozitivist, d. Mihai Codreanu este un materialist agnostician, în posesia rezultatelor negative ale cunoaşterii, rezumate în faimosul: ignorabimus. Disperarea din întinsele poeme filozofice, cu care a debutat, în Diafane (1901), e rodul setei de cunoaştere, nesatisfăcută. Ecouri ale aceluiaşi spiri: se întîlnesc şi în producţia maturităţii. 1-a rămas totuşi, poetului, credinţa în prestigiul ideii si, ca un coral liric, convingerea că ideea nu poate lipsi din substanţa unei poezii. Acestei poziţii lirice îi răspunde sonetul de ironică apologie a prostiei: Proslii', sevă binefăcătoare, Centratoarea lumii, te salut' Tu Iriri iluzia să creascS-n lut, [ar lutului dai fier bei i creatoare Inteligenţa ta strălucitoare Tronea?ă-n nepătrunsul Absolut. Şt din cenuşa clipei ce-a trecut, Kenasti în spuma clipei viitoare. Ingenuă naiva, peste tot ln>iinuindn-ti /imbetul despot, Sărbătoreşti cu brio poezia. De-aeeea înţeleptul cititor, Din \eriuri izgonind filozofia, Vrea să-l adormi cu ritmul lău uşor. tApulouu-. Turnul dc fildtşl 489 Cu toate că întreaga poezie a d-lui Mihai Codrearui e pătrunsă de ambiţia problematicii destinului, cu o atitudine sceptică pînă la nihilism, nu întîlrurn recomandarea expresă a liricii de gîndire. Izvorul poeziei, după eresul romantic, rămîne suferinţa; Precum David din ropot dc suspine Şi-a făurit cîntările senine, Tu fâ dra pilosul tău literatură. Sonetul din care am extras terţina începe însă cu recomandarea parnasiană: Taci. nu striga revolta mea. Pe liră Nu vreau stridenţa gemetelor tale. îţi stitoge-n frlu nemărginita jal«, Răbdînd arsura ei ca o martiră. A face din plîns literatură nu echivalează cu confesiunea suferinţelor, ci cu sublimarea lor Sntr-un formalism ornamental : Din orice fcamîtttări te zguduiră. Să-ţi împleteşti covoare de petale... f Sandul*!) Gîndul se precizează în definirea propriuhri lirism: Lirismul meu e stăpînit şi rece. (Pom linrj Experienţa durerii trebuie să se resoarbă într-o transpunere muzicală, înşelătoare: Nu te-ngroti, poete, de durere Şi nu fugi de dlnsa niciodată: Ea face poezia mai cuiaU Şi-i dă o mai statornică putere. Tu n-ai avea în vers o adiere Atît de caldă şi de parfumată, De n-ar veni din zarea-ndepartată Pe-a suiennlei raaâ de raisleie. în piept suspinele cînd se îramlnta. Pe ]iră dulce, tot mai dulce cintă... Şi-n melodu durerea-şi ia Jiinţa... 490 Iar gemetele-s armonii pe strune, — Căci poezia doarme-n suferinţă. Curo doarme diamantul în cărbune. (Cum doarme diamantul. Statui} Această recomandare teoretică se însoţeşte cu mărturia procedării personale a autorului: C5ci am Infrînt a voastră-nsîngerare; Iar dac-am plîns şi eu ca fiecare Pe lumea asta plină de suspine, N-am vrut să gem în jalnice cuplete. Ci vrut-am să r&mînâ după mine O tece armonie de sonete. {FItiii ii uri, Slatial Din toate aceste citate, se învederează limpede un ideal romantic, filtrat printr-o disciplină parnasiană. Ce este turnul de fildeş, care i-a împrumutat autorului titlul unei culegeri, decît o atitudine individualistă, de provenienţă romantică, dar practicată cu mai multă consecvenţă de generaţia ulterioară, parnasiană? Ea imprimă sonetistului iluzia în „pătimaşa sa natură" (Spre Domnul, Statui) şi mai în genere credinţa bovarică într-un dualism interesant, ai cărui termeni antinomici ar fi temperamentul şi disciplina. In realitate, poetul de „clocotitoare lavă" (Fratelui meu cititor, Statui) este prin natura lirismului său un spontan, nesupus disciplinei artistice, sau care găseşte modul de expresie adecvat vulcanismului său structural. Un Walt Whitman sau un Verhaeren, într-adevăr poeţi de erupţie elementară, nu stau să-şi comprime volumul „lavei clocotitoare" în sonete sau să dea expresie indirectă şi minoră mesajului lor. Sonetul d-lui Mihai Codreanu este puţin apt să capteze suferinţe de ordin vital sau metafizic, sublimate. Prin însăşi virtuozitatea sa formală, dă în vileag preocuparea permanentă a autorului de a realiza perfecţiunea în limite propuse. O asemenea artă implica de asemenea indiierenti;mul raţă de motivele poetice şi precumpănirea inteligenţei artistice. Primatul meşteşugului .se vădeşte şi din plasticitatea scriitorului, care rivalizează involuntar cu unii autori prea statornic frecventaţi. Astfel, Pajul Cupidon, eminescian, 491 1 se prelungeşte în Cupidon, una din inspiraţiile d-lui Mihai Codreanu, din tinereţe, cînd primul volum era dedicat „memoriei neîntrecutului maestru al literaturii româneşti, Mihail Eminescu". în Cintec dc chef \ Cintecul- deşertăciunii) surprindem cadenţa cuşbuciană şi chiar nota de umor a baladistului ardelean. „Visul" aminteşte de „urîtul" baude-lairian, în Scorpia {ciudat lucru, obsesia lui Baudelaire e mai accentuata decît reminiscenţele din Heredia, modelul mărturisit !). Galanteria erotică, deşi indică familiaritatea cu o întreagă filieră de poeţi francezi, este aspectul cel mai natural din ava tarele cl-lui Mihai Codreanu. Iată, bunăoară, cum versul mai sus citat, de o atît de semeaţă atitudine, preludează totuşi unei inspiraţii curtenitoare. Lirismul meu e stăpînit ţi rece: Nici un surii măcar nu vă cerşeşte, , Şi-adeseon in ilrum de lă-nlilncşte. Nepăsător pe-alâturca vă trece. Dar tot ce-n mine-atuneca se petrece. Pc voi, frumoaso, vă ,-iărliătoreşte ; Iar daca ochiul meu nu \ă priveşte. E că se tenie-n jos să nu se plece. Lirismul meu pc suflet stă să-mi cadă Cu schpiturt sălbatice de >[>adă, Prezenţa voastră cind iJ fascinează . Iar de-aţi trecut. . cu fruntea abătută, Intr-un sonet umil îngenunchează ?t urma soastră. doamnă, v-o sărută, S-a mai exprimat vreodată, în literatura noastră, cu o asemenea perfecţiune, stilul madrigalesc al marelui veac? Credem că nu Nici chiar mîndrul Alceste n-ar fi găsit ceva dc obiectat acestui sonet. De la madrigal (vezi şi Ouaşi una fantasia, Cintecul deşertăciunii), trecerea la serenadă se face fără efort. D. Mihai Codreanu excelează şi în acest gen, adaptîndu-i sonetul: Cînd crinii Sşi deschid în primăvară Petalele mai albe ca zăpada, V-aduceji oare-aminte serenada Pe care v-ani cîntat-o-ntiia oară? Suspinele din tainica vioară Zburau înspre fereastră cu grimada Şi-n cadrul geamului plmgeaţi, în prada Acoidurilor ce vă-niioară. Era o noapte dc sonete plină Şi le prindeam cu farmec dc surdină Pc-a strunelor uşoară mlădiere... Dar au pierit duioasele cuplete Şi-au stîn= misterioasa adiere In noaptea ceea plini dc sunete. (Neiaptt'a bonetelor. Statui) Se poate vorbi fără sfială despre trubadurul care zace în sonetist. Este un cintăreţ mai vechi decît evul romantic şi care supravieţuieşte, cu un farmec real, deşi desuet. O asemenea poezie de album este Vnei violoniste, din Cintecul deşertăciunii. A lost un trubadur odinioară Ce s-a-ndrăgit de-o castelană, dar închisă-n turnul ei dc fildeş rar. Frumoasa lui zăcea ea o comoară. Aluneca, şia-ntrupat intr-o vioară Întregul sufletului său amar — Şi la trimis iubitei sale-n ilar. Lăsindu-se de dragul ei să moară. Te-ascult cîntînd un tainic menuet... Şi-nii pare că fantasticul poet Şi-a-ncredinţat vioarei tale rana; Tc-avcult cîntînd cu gindiil in trecut Şi-mi parc că suspină castelana Dc dorul trubadurului pierdui. 492 493. Trubadurul revine, ca o obsesie verbală, în Solie nouă şi Scrisoarea către Ly (amîndouă din Cîntecul deşertăciunii), revelînd subconştienta consubstanţialitate. Cîntăreţul de romanţe e de aceeaşi bună calitate, in marginile unui gen astăzi socotit neliterar. Vrai Ui »S nr-nvilsim disuS, tpune... Să stăm. [a gura sobei singurei, Cu mina mea-ntr-a ta. iar ochii mei Din ochii tAi comori de vis s-adune? îţi voi desprinde-n ondulaţii brune Mătasa pletelor dc funigei Şi peste umere, parfumul ei în bucle mari dc umbră ţi-1 voi pune Apoi, sub raza din privirea ta, Tristeţa frunţii mele voi lăsa Să-şi limpezească-n tu necaţii nouri, Şi-n toamna neagră, roz buchet de mai Vom împleti din sufleteşti ecouri... — Să nc-ntllnim. disarâ, spune, vrai? (în loarnni tîrite, Cîntecul deţertdeiunii) Pro vinci alismelc moldoveneşti, distonante în poeziile cu ambiţii filozofice, adaogă sunetul lor vechi, spre a reconstitui întreaga atmosferă de epocă a romanţei. S-ar spune că vetustatea e însuşi climatul cîntecului romanţios, al serenadei şi al madrigalului. Altminteri, stăruinţa unor forme lexicale ca a stinge, smult (eminescian), sălbăticie, mini (mîine), voace, ztnăul, iesă (plural), ietac, jăle, făţarnic, calare, şi ortografice ca scrâşnet, pană, pîrău etc. nu se justifică esteticeşte. Un alt sector în care autorul se realizează e domeniul umorului: gluma, ironia, sarcasmul, pînă în pragul crispării tragice. Tonul solemn, al meditaţiei filozofice, îi reuşeşte mai puţin, cu tot concursul majusculelor şi al punctelor dc suspensie. Din bucăţile închinate deşertăciunii universale reţinem însă comentariul motivului heraclitian, panta rei. Curg ape curg...şi-n drumul către mări îşi plîng pe lună trista lor pgveste. ,,Scrum, tot; alţi zei, alţi oameni, alte ţări. Din tot cc-a fost, nimic nu mai este; Alţi zel. alţi oameni, alte ţări; tot, scrum.. Şi-aşa vor fi şi vremurilc-aceste". Şi-n \aluri stele picură pe drum Şt trista lor poveste-şi plîng pe lună; „Tn Cer, ca pe Pămînt. sînt toate fum''. ...Şi cu neant, neantul sc-ncunună... Şi orice răsărit îţi are-amurg... Şi glasul undelor litanie suiv&... Şi-n drumul către mări, curg ape, curg.. Sensul minor al artei sale i se destăinuieşte poetului formal în caracterul decorativ al viziunii sale, precum şi în iluzia marilor pasiuni: Vad curcubeie-n pene de păun Şi uragan In şubicdâ furtună-, (Patul, Turnul dc ]iUl() Nu se cuvine să încheiem fără a releva credinţa în frumos şi conştiinţa artistică, cei doi pilaştri ai poeziei d-lui Mihai Codreanu, care conferă prestigiu fizionomiei sale literare. 494 Victor Ion Popa MIHAI CODREANU, PROFESORUL MEU... Mi-i sărac condeiul peste măsură în clipa aceasta. Recunoştinţa care a putut dospi într-o inimă de om, vreme dc aproape treizeci de ani — curînd se împlinesc ace.ştia — anevoie prinde glasul ce .şi l-ar dori. E lesne să spui cuvinte de laudă omului căruia nu-i datorezi mare lucru. Tai din grădina altuia flori pc alese şi te duci cu braţele încărcate de ele să faci o faptă de civilitate cu limpedele gînd că întorci mai mult decît ai primit. Dar cînd cu măsura grea a anilor tăi trebuie să masori cît rost a avut altul în tine, ţelină aspră şi neştiută care ai fost, cuvîntul tremură, inima tresare. Iar scrisul ţi-i searbăd şi ruşinat. S-ar mulţumi să fie o gură sfioasă care se pleacă şi sărută mîna dascălului cel bătrîn. Ca orice licean din laşul adolescenţei mele, am crescut sub porunca scriitoricească a Vieţii româneşti. Acela era Olimpul literaturii noastre. Acolo, între răvăşala bărbilor sălbatice ale lui Constantin Stere şi Garabet Ibrăilcanu, se făureau sau se definitivau zeii. Putea fi un scriitor cît de mare, puteau inimile noastre să tresară oricît pc lectura unei pagini înalte, mintea noastră punea sticlă între noi sî autor, dacă Viaţa românească nu-şi spusese cuvîntul dc aprobare a talentului său, sau dacă—mai rău — îl negase. într-un cuvînt, Viaţa românească nu putea greşi. Drept era că numărai pe degete scriitorii cu vază care n-au avut parte de ospeţia revistei ieşene. Iar dintre aceştia trebuiesc osebiţi uneori anume firi maî greu de mulţumit sau de acceptat, oameni pidosnici ori mai simţitori decît îngăduie tovărăşia scrisului, unde, oricît de mare ai fi, tot trebuie să admiri că nu sc poate publica decît o singură bucată în capul revistei. Oricum ar fi fost vremea care ştie să se arate şi mai neîndurată decît Viaţa românească, a dovedit nu numai că fiecare „Junime" îşi are pe Bodnărescu al ei, dar şi că unii scriitori cu vază, nedreptăţiţi de redacţie, nu aveau să mai fie crezuţi nici aşa de scriitori, nici aşa de nedreptăţiţi. De bună seamă, tot ce spun aici nu-i cuvînt de evanghelie. Pecetea Vieţii româneşti stăruie pe deasupra oricăror veleităţi de scuturare a influenţelor, pe deasupra oricărei dorinţi' de obiectivism. Dar la cine este altfel? Cine nu-i robul'formaţiei sale? Şi-apoi, de vreme ce în agenţii de formaţie îţi stau deopotrivă Brătescu-Voineşti, Goga, Stere, Anghel,'iosif, Mihai Sadoveanu, Calistrat Hogaş, Ibrăileanu şi atîţia alţii asemeni lor, ai puţintel dreptul să nu te simţi prea sărac şi nici să ruşinezi mărturisindu-i. De altminteri, stau şi mă întreb, cum ai putea să te ruşinezi cînd toată tinereţea sufletului ţi-a crescut pe ei? Cum mai scoţi din mintea unde s-au înfipt pentru totdeauna paginile lor acea atmosferă şi acel ritm interior pe care l-au trecut în tine? Adolescenţa vremii mele nu glumea citind. Se nutrea. Rupînd somnului şi recreaţiilor ceasuri scumpe, cartea frumuseţilor scrise era o nevoie pentru care nu se simţea greutatea nici unui sacrificiu, oricît de marc s-ar fi cerut. Nu era de ajuns că Liceul Internat îşi avea biblioteca lui şi că alături de ea găseai o bogată bibliotecă a elevilor, dar fiecare clasă îşi avea mica ei bibliotecă de cărţi ieftine cumpărate la zi. Şi nu apărea revistă pentru literatură să nu circule din mînă în mînă la fiecare pupitru şcolăresc, chit că bursucul de pedagog, care ne supraveghea meditaţiile, avea să ne urechească în prealabil, înainte de a ne trece la raportul directorului, unde ne aştepta urecheala definitivă... 496 32 — Mihai Codreanu, Scrieri Voi. II, c. — 1453 497 Fireşte, noi nu aveam nici atîtea cinematografe, nici atîtea meciuri. Oraşul avea străzi mai puţine. Şi pe ele doar ■cîteva cofetării. în schimb, de sus, din' creasta Copoului, ţara se deschidea vastă şi învălurată în liniştita-i măreţie şi frumuseţe, care-ţi ispitea sufletul spre depărtări şi za-rişti noi. Dar dincolo dc dîlma aburie a Repedei ochiul nu mai avea ce să mai vadă. De la ea mai departe venea cartea să împlinească neogoita dorinţă de evadare din îngustimea zilelor noastre mărunte. Era rîndul şi harul minţii să trăiască frumuseţea ce nu se poate pipăi şi să crească sufletul în slava ei paşnică şi bună. Mihai Codreanu a fost zeul cel mai credincios însetări noastre de citit. Şi cel mai favorizat. Credincios, fiindcă publica în fiecare număr al Vieţii româneşti, şi favorizat, fiindcă ne aducea sonete subţiri şi limpezi cum. e. cleştarul, bucăţi care se învăţau de la sine pe de rost... în două zile de la apariţia revistei, jumătate din clasă se întrecea spunînd versurile clare şi sonore pe care pînă azi nimeni dintre noi nu le-a uitat. între zeii noştri, Mihai Codreanu era cel dintîi... înfăţişarea lui ciudată, silueta aceea neagră şi ţinută într-o eleganţă sobră, de nimic contrazisă, era o continuare, o realizare în fizic a sonetului său. Era armonie fără greş. Ne opream în drum, văzîndu-1 cum trecea înalt şi drept, ■cu capul puţintel plecat in căutare, cu ochii duşi, pe jumătate orbi, furat parcă pămîntului pe care lunecă. „E ca un preoţi" mi-a şoptit odată colegul cu care ieşisem în oraş. Iar vorba lui aveam să mi-o limpezesc tăios şi deplin mult mai tîrziu, cînd într-un muzeu din Piaţa Domului berlinez am văzut tulburătoarea mumie a unui preot egiptean, descoperit din bandajele lui. Acelaşi profil, aceeaşi gură strinsâ, aceeaşi frunte concentrată. Prin ce hărăzire ciudată preotul acesta de acum şase mii de ani avea să-şi împrurrfute înfăţişarea şi, poate, misterul sufletului său poetului care slujea frumuseţii, pentru credinţa inimilor noastre dc adolescenţi?,.. Cînd am dezbrăcat haina de licean si m-am întors la Iaşi să-mî urmez cartea, înainte de a mă duce să-mi fac înscrierea la Universitate, m-am dus la Conservator. Patima mea de teatru, născută la unsprezece ani în Galaţi, unde la Manevrele de toamnă, jucată de Nora Mariuescu în trupa tatălui său, descoperisem pentru întîia oară minunata putinţă de amăgire a scenei, mi-a bîrjonittoţi anii de mai tîrziu. Ca în orice patimi, eu nu m-am putut mulţumi să fiu un îndrăgostit vag şi platonic, privitor dintr-un stal comod. Am luptat să mă apropii de el şi să-l fac pentru ca să-l înţeleg şi să-l simt. Dar nu să fiu un simplu interpret. Asta îmi era prea puţin. în clasa întîia de liceu am dat primul spectacol pentru colegi, cu o piesă compusă, regizată şi jucată de mine... Piesa nu a fost scrisă. Era un scenariu pe care se spunea un text pe jumătate hotărît. Deci începeam normal, cu commedia dell' arte... Cum se vede, cei treizeci şi cinci de ani care au trecut n-au dezis prea mult începutul... Negreşit, în Conservator m-am înscris în clasa lui Mihai Codreanu, Pînă la proba dc admitere, poetul a fost înlocuit de Demetrescu Radu. Profesorul meu de mai tîrziu nu s-a ivit decît în comisia de examen, alături dc Mihai! Sadoveanu, pe atunci director al Teatrului Naţional. Eram puţini candidaţi: Ramadan, Meicu, Gică Po-povici — azi tustrei societari la Iaşi —şi eu. Cînd mi-a venit rîndul, am ieşit să-mi spun versurile, şi fireşte, de Coşbuc: Ce ştiu nu vreau să ţin secret: Te rog să Iaşi in pace muza. Că tu eşti ce] mai prost poet Din Syracuza... Bineînţeles, ca să mă dovedesc dezgheţat, am făcut şi un gest. Dar brusc Mihai Codreanu bufneşte în rîs şi mă întrerupe: — Şi de ce arăţi la mine cînd spui asta, dragă domnule Au urmat apoi anii de scoală, în clasa restrînsâ la ore puţine, în care era ucenicie practică, pe scenuţa de o şchioapă a Conservatorului. Şi vremea cealaltă, multă şi rodnică, în care noi, ciracii, întovărăşeam plimbările meşterului de-a lungul uliţelor goale ale laşului, discutînd fără sfîrşit toate mărunţişurile tainelor de teatru. Atunci, de sub învelişul sobru şi cu aer restrîns al poetului realizat, a ieşit la iveală „profesorul meu". Clocot dc patimă conţinută, — pentru că nu-şi găsise putinţa să fie faptă, o înţelegere şi o putere neobişnuită de dezghiocare a teatrului, privit aşa, că dezvoltarea de astăzi e doar vagă 498 +99 intrezăiire a restului şi a tăriei pe care scena poate sâ o năzuiască în viitor. Dincolo tle arta integrală a lui Hoffman, care aT iTebui să fie un maximum de înfăptuire, de vreme ce-i o sinteză a tuturor celorlalte arte: literatura, plastica, muzica — se poate aşeza teatrul, dacă aceea ce este muzica în operă ajunge a se izbuti prin muzica dificilă a cuvîntului. Pe deasupra acesteia se poate adăugi ideea — cu înălţimea unică a emoţiei cerebrale — căreia numai folosirea cuvîntului pur ii poate fi prielnică. Aşadar, lupta pentru aşezarea teatrului în rostul cel mai de seamă purcede de la reîntronarea cuvîntului în drepturile lui de muzică lucidă. Teatrul trebuieste să ajungă a face nu numai cuvîntul sâ exprime — cum sc întimplâ de obicei — ci mai mult să sc exprime pe el însuşi. Astfel, cuvîntul să izbutească a împlini pe scenă şi rostul lui armonic din poezia pură. în apropierea scestor rînduri, sonetul lui Mihai Codreanu apare nu o derogare, ci dimpotrivă, legătura strînsă între omul de teatru şi poet. în acest chip pornită, „Vasta cunoaştere, a teatrului" era profesorului meu o ridicare a scenei cu mult deasupra uşurătâţilor — care prezidau — şi încă prezidează spectacolul contemporan. Greu realizabile — dar tocmai prin asta mai ispititoare — principiile profesorului de teatru Mihai Codreanu poartă în ele îndepărtarea şi atracţia a tot ce depăşeşte timpul. Dar în umbra lor, sub vraja lor, puterile se încordează, voinţa nu oboseşte. Treapta creşte pînă la treapta de religie nouă. Pentru ea nici o măcinare de energie, nici o ruinare de viaţă nu-i prea mult. Iar meschinăria luptelor de toată ziua. durerile de azi, dc mîine nu mai au nici o însemnătate. Pentru soarele pe care mîine vor ajunge sâ-1 vadă alţii, noi tTebuie să pregătim calea .şi ochii celor de azi, ca nişte roboţi neînsemnaţi ce sîntem, umili hărăziţi pe veci umbrei asemeni rădăcinilor mîndrului pom în creştere ce trebuie să dea roade în viitor. Cine dintre noi se socoate vrednic să ducă mai departe făclia grea a gîndurilor lui Mihai Codreanu5 Cine are înălţimea să ia în pumnul său boabele de aur şi să se facă semănător în locul lui? în ogorul teatrului — şi mai cu seamă aici, la noi —au crescut flori de mare frumuseţe. Dar rostul adevărat şi desăvirşirea sînt obositor de depaTte. Avem oameni excelenţi şi vedem de multe ori realizări de seamă. Numai că ele sînt numai tresăriri şi prevestiri. O credinţă în teatru ■— cîteodată au fost şi astfel de mărturisiri — nu a trăit decît pe răstimpuri scurte. Nu din aceste zvîcniri nestatornice poate să iasă biruinţa şi progresul cel mare. în ceea ce va fi rostul teatrului peste cincizeci de ani se poate bănui numai asemuind starea de azi cu starea din 1890. E o desfigurare, e o creştere aproape de neînţeles. Ce-ar fi însă dacă alături de înmulţirea spectacolelor şi a publicului ar veni şi acea ralionare, acea adîncire a artei dramatice visată de Mihai Codreanu şi propovăduită de el? Fără îndoială că nu în spaţiul restrîns al rindurilor acestora se poate desfăşura viziunea întreagă a marelui om de teatru din Iaşi. Nici n-ar putea s-o facă altul afară de el. El însă n-o va face. Mi-am dorit ani lungi de zile s-o fac eu, dar nu m-am încumetat. Ştiam prea bine că voi transcrie cu puteri scăzute şi fără limpezime aceea ce era tot pe atît de înalt pe cît era de lămurit şi de puternic in cugetarea profesorului. Astăzi am renunţat cu tot ui. Dar poate tocmai de aceea —■ şi văzînd cum se răstoarnă acum şi stările teatrului, tot mai spre bine de a ajunge o unealtă socială din simplul divertisment de odinioară — mă doare lipsa lui Mihai Codreanu din ogorul prielnic al scenei româneşti. Şi atunci dascălul meu capătă din nou înfăţişarea înaltă şi misterioasă care mă vrăjea odinioară. îl văd subţiratec şi puţintel încovoiat, ca o enigmă în mers, adîn-cind din ochii care abia desluşesc formele sensul tainic al atîtor şi atît or lucruri, ce sînt toate porţi către viitor. Astăzi ştiu că meşterul meu citea limpede în vremi. Ştiu ca lucra pentru ele cu eleganţa şi nepăsarea celui ce se dăruieşte dincolo de datoriile omeneşti. Şhattmci, în ureche, îmi răsună din nou şoapta de acum treizeci de ani a colegului: — E ca un preot... Iar inima tălăzuită între nădejde, îndoieli şi rîvnă spre mai bine, trimite un gînd să se plece în faţa celui care a slujit o credinţă nouă,,. 5CC BIBLIOGRAFIE [. OFEKA scai ir o u v i.v i Bibliografia ediţiei este alcătuită de Ilie Dan A. VOLUME DIAFANE, laşi. Tipografia H. Goldner-rditor. 1901, 136 p. Cuprinsul: Prefaţă (Semănătorul), Anch'io, Sonet, O zi pierdută, Poet şi muză, Primăvară, Valsul astrelor, Endymion către Diana, Odă, Bal mascat.Odm, Stanţe. Mindrie, La ţară (pastel). Serenadă, Amantă, Simfonii de noapte, Statuie. Iar urma..., Xostatgie, Muzica Iui Wagner, Orgie, Betina, Aceeaşi, Aceeaşi. Afagdalena, Aceeaşi, Aceeaşi, Iarna, iiugă pagină (la >noaitea lui Crist), Aceluiaşi. Ultra coellos, Sfat, Imn, Visul, Lacrimă, Post-mortem, Bachus, La moartea sărmanului Lelian, Discreţi, Soci malorum. Diabolici, Cain nebunul, Plicuri, O baie, Fedora, Poveste, Minluire, De Anul nou, Plingerile unui Icar (Baudelaire ), Strigoiul (Baudelaire) . Beţia asasinului (Baudetaire), Miezul nopţii (Baudelaire), Mormtntul unul poet blestemat (Baudelaire), Prăpastia (Baudelaire), Beţia solitarului (Baudelaire), Moartea sărac/lor (Baudelaire), Inlr-o noapte (Baudelaire), Peisaj (Baudelaire), Greşala florilor, Tuast, Povestea viperei, Lacrimi, Moartea lebedei. La moartea lui Xietzîche. Scnsoa>e. Cttpidon, Doamnei Spovedanie (fragment), Cucuveaua, Balada fulgerului. Liliacul, Sufletului meu. DIN CiND ÎN CÎND, Poezii (1901—1903), Iaşi, Kditura tipografici „Progresul'. I9l)3, 85 p. Cuprinsul: Libertatea nopţii. Căderea vulturului, Mandolinată, intîiu! sărut. Amintiri (după Francois Copee), Beţia vechilor amanţi, Furtună, Saturn, Pe albumul unei fecioare. Turnul părăsit, Imn, Inter pocula. Fantoma, Prun album. Sonetul jertfit, Totuna, Şi clnt, Fulgi de clipe, Enigma, Lui Catulle 505 Mendes, Părintească, Pe-albumul logodnicii unui drag prieten, Pe iteagut. Hora frunzelor, Spre soaie, Barcaioli, Pe hirtie, Licăriri, Pe albumul unei doamne. Scorpia. DIN CÎND ÎN CÎND. Poezii (1901—^1903), ediţia a IT-a. Bucureşti. Editura librăriei Leon ALalay, Riblioteca pentru toţi, ni. $30, s. a . IW p Se adaugă primei ediţu Romanţă de mai şi Omul. Nu mai apare Părintească. STATUI, Sonete, laţi , Edilura revistei Viata românească. 19H. 138 p. Cuprinsul: Prefaţă (Cîntăreţul meu, Fratelui meu cititor, Decor simbolic). i a ş u 1 (Statuia tui Ştefan. Piramida leilo'. Statuia tui .Viran Cosim, laşul). Lumi uitate (în paradis. Potopul, Turnul Babei, Stîlpul de sare. Meluterapie fiifclidiî. Aman, S/111.111I, Migrenă olimpică, Spre Venus, In petto, Suspin neronic, Atila, Olympul, Minunea profetului, Nostalgii medievale, Ve-dtnii I, Medalii (Statuii lui F.mivtseu. La moartea lui Heredia ), A n o -timpuri (Atotputernicul, Poem feeric. Simbolism dc toamnă. Corbii) , Patria (Comoara neamului. Pastoralii, Ţepeş- Vodă, In părăsire. Sturzul, Spre domnul, Patria), S a t a n (In ceaiul inlii, în ceasul de-apoi). Eternul r î n t e c ... (Poem Ura. L'nei femei. Elegie, Sonata lumi. Călăreţul, Mi-aş pierde paradisul. Noaptea ionelelor, De profundis, Sonet artezian). Culori şi linii (Fulgnul Somnul rozelor, Gioconda, Moaitea anahoretului, Dura lex. Plopul, Efect de lună. Măria Magdalenă, Prier, Stola, 0 Statuetă siriană, Păpuşa, Eterna trinitate, Fantoma, Marea, 0 noapte) Din arm iniile durerii (Sonetistul, Povestea păsărarului, Cum doarme diamantul, Dumnezeul ateului, Ckronos, Huhurezul. Barcarolă. Şarpele Cu clopoţei, A murgul solitarului, Strigoii, Rugaţi-vă, Mîngîierilc unul orb. Cantilena mamei. Năluca, Plîngerils unui apostat, Plingerile unui estet, Iubirea moartă. Către poeţi. De tnimâ-albastră. Păcatul, Unei poetice fecioare. In jaţa morţii, Osindiţii, Niciodată, Rigoletto, V nei părăsite. Pajul Cupidon, Sci iscare pOiiumâ. Terra, Conctil simjenii, Tcitam/ntul unui poet necunoscut, Et in Arcadia ego 1), încheiere (Flori de seră). STATUI , Sonete, ediţia i Il-a , laşi , Viaţa româneascj, 1921, 134 p. Reproduce în întregime ediţia întîi. CÎNTECUL DEŞERTĂCIUNII, Iaşi, Institutul de arte grafice si editură Viaţa romanească, 1921. 124 p. Cuprinsul: P r e f a ţ ă (Cintecul deşertăciunii. Omagiu) , Ac orduri triste (Dezmoştenitul. Melancolic, Nemurirea, Liliecii, Hamlet, Umbrei mele, în faţa adevărului, Sptetn J,Clipe de vis j Sohlocut lunii, Unei violoniste, De modă veche, Voluptate. De amiciţia. EiţJ, Din cartea vremii (Poveste veche. Rugăciunea lui Cain, Adam către Eva ), I ro n u t i 506 senine (Sonetul unui creştin, Steaua magilor, Solul Golgothei J, Acjua forte (A utobiografie postumă), Decepţiuni sonore (Crinul unui sceptic. Sonetul unui cinic, Evadatul, Beţia amantului părăsit. Donjuan, Uraganul, Mesagiu), Săgeţi pc liră (Soţie nouă. De unde vil.1..., l'iolete, Madrigal, într-un plic sentimental. Fascmatorul, Obsesia, Ser iscare către Ly, în toamnă tfrzio . Oncaple la ţară), Romanţe Jibe-r r (Amurg de noiembrie, Quasi una fantasia. Vioara, Din sfinta scriptură. Roman/ă banală. Elegie), î n c h c i e i e (Moartea crinului), TUHNEL DE FILDEŞ, Bucureşti, Editura Cartea românească, 1929, 134 p. Cuprinsul: Prefaţă (Tumul de fildeş), Introducere (7-eiţaveche, Poetul, Muzei, Inspiraţia), Gînduri sonore (Carmen saeculart, Summa lex, Moartea lui Buda, Flux macabru. Netrebnicul, Flota vieţii. Amintirea, Glossă banală J.Psalmoilii (Candela, îngerul măsurii. Răstignire. Rtquiem. Rugăciunea unui creştin), Game variate (7.măul, Palinodie, Actorul, Odă grotescă, Bti.ua. Siesta craiului tomnatic, Paia/ul), Medalie (Glasul neamului), Pentru Cupidon (Eternul narcotic. Răzbunarea, Bacanta. Romanţă. Faust/.Studii de sottlr (La teatru. Reticenţe, Egotism), Lir» neagră (Otrava, Digestia lui Yorick, Nervi tn noapte. Pescarul detractor. Ruine, Memciilc, Metamorfoză, Stigmata diavoli. Odă profană. Apologie, Oamenii, Trandafirii ), încheiere (Cioclu!). STATUI, Sonete şi evadări din sonet, ediţie definitivă, îngrijită de autor, Bucureşti, Fundaţia pentru literatură şi artă, 1939, 359 p. Reproduce în întregime ediţia întîi Statui fl914J. Apar cu titlul schimbat: Elegie — Că nu mai rid; Barcarolă -— Şi cile bărci; în întregime ediţia întîi Cintecul deşertăciunii (19211. Apar cu titlul schimbat. Omagiu—Osana ţie ; In faţa adevărului — Unui iconoclast. Ca încheiere li acest ciclu apare poezia Cioclul din Turnul de fildeş ; ediţia intii Tumul de fildeş (1929), cu excepţia pocr.iei Egotism. Ca încheiere la acest ciclu apare pociia Moartea crinului din Cintecul deşertăciunii; din volumul de debut Diafane (1901]: Sonet, Bachus, Valsul astrelor, Greşală florilor, Cupidon, S^ci malorum. Apar cu titlul schimbat : Sonrt — Omoritoarea; Bachus — Pentru Bachus; din volumul Din cînd în cind (1903): Libertatea nop/ii. Tumul părăsii. Imn, Inter pocula. Pe un album, Fulgi de clipe. Enigma, Pe steagul. Hora frunzelor. Spre soare. Licăriri, Pe albumul unii doamne, Scprpia. Lucrările din volumele Diafane şi Din cînd in cind sint reproduse in ediţia definitivă in cadrul cărţii a Il-a, Ctnte cui deşertăciunii. în ciclurile. Sonetul liber. Anacreontice, Evadări din sonet; din periodice: In biserică, Cintec de chef. Fum.... Doină, Pastel primăvăratec, Sfrrt de iarnă. înmormtntarr. Cintecul omului. Către Buda, Omagiu 507 .sterp, Către pont, toga, într-un miez de noapte, Peccavi .., înde irae. Lut Emî-nescu. Stejarul, Omagiu. .Schiţă maj.i.l. SONETE, ru o prjţtiaţâ dc Al. O Teodoreanii. Bucureşti. Editura do stat pentru liUrjiură ş) artă. 1957, ','72 p. Reproduce selectiv ediţia Statui (19391, căreia i se adaugă fabule, sonete şi versuri din periodice ş-i inedite" Către ionel. Ornicul şi calendarul de perete. Fabula şi sonetul, Copilul şi dulceaţa, Dialog, Sonetul cintâ, Melancolie, Ura, Spre culmi, Orbul, Crainicul nopţii. Cum se căleşte fierul. Iarba dracului. De gardă. Sonetul unui octogenar, Strigoiul, Scăpărătorul, Unui critic. R. ÎN PERIODICE a. V c r s u r i Sonet, Lumea ilustrată, I. 17, 1891, p. 462, semnată Mihail M. Codreanu. Glosa , Lumea ilustrată, I, 18. 1891, p. 495. Cnei visătoare. Vieaţa, 1. 2, 5 decembrie 1893, p S (la rubrica Anunciun dc talente). S-a [«publicat in Prppaganij. i, 143. 24 decembrie 1898, p.2. semnată C. O zi pierdută, Visata, I. 45, 18 decembrie 1894, p. 8. S-a republicat cu titlul Bifvn perdidi, in Piopaganda, I, 143, 24 decembrie 1898, p. 2, semnată C. B e 1 a , Noutatea. I, 34, 31 iulie 1897, p 1, semnată M C. Mi-ar fi ruşine. Noutatea. I, 35, 1 august 1897, p.2. Odă, Noutatea, I, 40, 8 august 1897, p.2. Surorile, Noutatea, l, -13, 12 august 1897, p.I. O maia. de maus, Noutatea, I, 40, 20 augiM 1897, p.I; 50, 21 august, p. 1; 51, 22 august, p.I; 52,23 august, p.I. Moartea magului, Noutatea,!, 51, 22 august 1897. p.I, nesemnată. S p 1 e e n, Noutatea, I, 62, 5 septembrie 1897, p 2. După B y r o n, Noutatea . I. 74. '20 septembrie 1897. p.2. B e t i, Noutatea, I, 76, 23 septembrie 1897, p.I, semnata M. B. V.. Noutatea, I, 77, 24 septembrie 1897, p.I, semnată M. în loc de medalion. Noutatea, I, 84, 2 octombrie 1897, p.I. Duduia, Noutatea, I, 88, 7 octombrie 1897, p I, semnată Cod. M a r g Noutatea, I, 89. 8 octombrie 1897, p.I, semnată C. O poirtite, Noutatea. [, 9U. 9 octombrie 1897, p.2. 508 Riraîn, Noutatea, I, 95, 16 octombrie 1897, p.I. Măria Z . Noutatea, I, 97, 18 octombrie 1897, p 1, semnată Mihai. Plicuri, \'oi,i,ilea, I. 110, 3 noiembrie L897. p 2, semnată Cod. ,1 i n t I j, Noutatea, I, 112, S noiembrie 1897, p 1, semnată C. Colega, Noutatea, I, 116. 11 noiembrie 1897, p 1. Sfat, Noutatea. I, 132, 30 noiembrie 1897, p. 2. S-a republicat în Evenimentul, sena a Il-a, IX, 20, 17 lebruarie 1901, p.I. Sofia, Noutatea, i, 134, 1 decembrie 1897. p.I, semnatS C. Universitare, Noutatea, I, 140, 11 decembrie 1897, p.I. Noutatea, I, 142, 13 decembrie 1897, p.2. r. a. Noutatea, 1, 145, 17 decembrie 1897. p. 2. ,M a g d a 1 e n a. Noutatea, I, 148. Ii) decembrie 1897, p.I. M a d e 1 e î n e. Noutatea, I, 150, 23 decembrie JP97, p. 1, semnată. Cod. fi Pribecg. Ana, Noutatea, I, 151, 24 decembrie 1897, p.I, semnată Cod. şi Prib. Stea? Vis?. Noutatea, I, 152, 25 decembrie 1897, p. 2. Unui volum dc vers » ii Noutatea, 1, 152. -5 decembrie 1897, p. 2. semnată Cod. Adio. NautaUa, I, 155. 1 ianuarie 1898. p. 2 S-a republicat în Opinia, I, 278, 10 aprihe 1K98, p.2. A n u i nou. Noutatea, I, 155. 1 ianuarie 1898, p. 1, semnată Cod. în volumul Diafane (1901), s-a reprodus Cu titlul De Anul nou. Iar urma.., Propaganda, 1, 2, 2 iulie 1898, p. 2, semnată Cain. O baie, Propaganda, I. 4, 4 iulie 1898, p.I, semnată Cam. D e - a r veni, Propaganda, I, 5, 5 iulie 1898, p.I. -tmnată Cain. Primăvară, Propaganda. I, 10, II iulie 1898, p.I, semnată Cain. Avram avarul. Propaganda, I, 12, 14 iulie 1898, p.I. semnată Cain. F e d o r a. Propaganda, I, 13. 15 iulie 1898, p. 1, semnată Cam. Plîngerile unui Icar, Propaganda, I, 14, 16 iulie 1898, p.I. semnată Cain. La ţari, Piopaganda, 1, lfi, 18 iulie 1898, p 2, semnată Cain. S-a republicat in Mişcarea literară şi arti.-tuă, I, 1. 15 lebruarie I9U1, p.I I, şi, cu textul modificat. In Flatăm, III. 34, 7 iunie 1914. p. 27rî 1 d i 1 a. Propaganda, T, 17, 19 iulie 1898, p. 1, semnată Jlacbcth. Muzica lui Wagner. Propaganda, I. 20, 24 iulie 1898, p.I, semnată Cain. Pe aceeaşi stradă, Propaganda, I, 21. 25 iulie 1898, p.I, semnată Macbeth 5C9 , I, 39. 18 august 1898. p.l, semnată 1' n altul de-acuma. Propaganda, I, 23, 28 iulie 1898, p.l, semnată Cain. D e - al morţii chip. Propaganda. I, 27. 1 august 1898, p.l, semnată Macbeth. Beţia amanţilor. Propaganda, I, 23, 2 august 1898 p.l, semnată Caiu. S-a republicat in Evenimentul, seria a Il-a , X, 62, 14 apiihe 1902, p. 2; Epigonii, I, 2, 15 decembrie 1903, p. 30. M a n o n, Propaganda, I, 3-, 8 august 1898 , p.l, semnată Macbeth. L a c r i ni e. Propaganda. I. 33. 9 august 1898. p.l, semnată Cain. S-a republicat in Adevărul litera- .it artistic. \ 1, 264, 27 noiembrie 1925, p. 6; însemnări ieşene, IV, J, 1 ianuarie 1939, p. 9. Ritmurile versurilor mele, Propaganda, I, 36, 13 august 1R9S, p.2, semnată Cam Sliolt, Propaganda. 1, 37, 14 iugust 1898, p 2. semnată Macbeth. Criticilor. Codreanu-Cain. O Diafană, Propaganda, I. 41, 20 au*ust 1898, p. i, semnată Cain. N i n a, Propaganda, 1, 51, 2 septembrie 1898, p.l. Valsul astrelor, Propaganda, I , 52, 3 septembrie 1893. p.l, S-a republicat in Evenimentul, seria I. VIII, 234, 24 noiembrie 1900, p l ; Lumea. II, 51, l aţinlLe I92eria a Il-a, IX. 20. 17 februarie L901, p.l; Insemnăii ieşene. II. 12, 15 lume 1937, p.1008—1010 (text modificat şi dedicaţia „Iul G. Topî'ceanu"). Statuie, Micul eveitiinen!, 1 1.8 mai 1900, p. 1. Moartea lebedei, Evenimentul, seria a Il-a. VIII, 104, 2 iunie 1900, p.l. Cain nebunul. Evenimentul, scria a H-a, VIII. 119, 20 iunie 1900, p.l. Femeii. Evenimentul, seria a Tl-a, VIII, 132, 7 iulie 1900 , p. 1. Nocturnă, Evenimentul, scria a Il-a, VIII, 132, 7 iuhe 1900, p.l. 511 Tn Kallo in Maschcra, Evenimentul, scria a Il-a. VIII, 155, i august 1900 , p.I. Tu a si. Evenimentul, scria a 11-a, VIII, 184, 22 septembrie 1900 P I. K â s p u n s n I magului, Evenimentul, scria a Il-a. VIII, 210, 31 oUombne 190(1, p.I; 224, 19 noiembrie 1900. p.I. Povestea viperei, Evenimentul, seria a Il-a. 218, 8 noiembrie 1900, p.I A n t h' ) o . . , Evenimentul, seria I, VIII, 234, 24 noiembrie 1900, p.I. Ea. Evenimentul, seria I, VIII, 234, 24 mucmbrie 1900, p 1. Grefai a florilor. Evenimentul, scria I, VIU, 234, 24 noiembrie 1900, p.J. Odă, Evenimentul, seria I, VIII, 234, 24 noiembrie 1900, p.I. Orgie, Evenimentul, seria a Il-a, VIII, 262, 31 decembrie 1900, p.I. Sufletului meu, Evenimentul, scria a 11-a, IX, 2, 26 ianuarie 1901, p.I Poveste, Evenimentul, seria a Il-a, IX. 20, 17 februarie 1901, p.I. Cucuveaua, Evenimentul, seria a Il-a, IX, 67, 13 aprilie 1901, p.I. Doamnei Evenimentul, seria a Il-a, IX, 67, 13 aprilie 1901, pl. Soci malorum. Evenimentul, seria a Il-a, IX. 67. 13 aprilie 1901. p.I. S-a republicat în însemnări ieşene, III, 11, 1 noiembrie 1938, p 199—200. Sonet, Revista modernă, I, 20, 2 iulie 1901, p ). B a c h u s, Revuta modernă, I, 21, 9 iulie 1901, p.4. Balada fulgerului, Evenimentul, seria a 11-a, IX, 171, 21 august 1901, p.2. Cîntecul Sirenei (Scena revederii), Evi n-.inentul, scria a 11-a, IX, 277, 1 ianuarie 1902, p.2. S-a republicat în Mişcarea, V, 292, 25 decembrie 1913, p. 1—2. Lui Saturn. Evenimentul, scria a Il-a, X, 20, 24 februarie 1902, p.2. în volumul Din cînd in cînd s-a reprodus cu titlul Saturn. Sonetul jertfit. Evenimentul, scria a Il-a, X, 20, 24 februarie 1902. p 2, S-a republicat în Evenimentul, XV, 252, 25 decembrie 1907, p.I. Fantoma, Evenimentul, seria a Il-a, X. 100. 5 iunie 1902, p.I; S-a republicat in Evenimentul, sena a Il-a, XII, 161, 28 august 1904, p.I; Evenimentul, seria a Il-a. XIII, 246, 15 ianuarie 1906. p.I; Viaţa literară şt artistică, I. 11, 25 martie 1907. p. 81; Evenimentul. XV, 159, 29 august 1907, p, 1 ; Viaţa românească, V, 10, 1910, p.21 ; Flacăra, 1. 13,28martie 1948. p. 7. 51 > Şi c i n t , Evenimentul, seria a 11-a, X, 104, 9 iunie 1902, p.I. P e-o bancă. Evenimentul, seria a Il-a, X, 112, 19 iunie 1902, p.I. Pe h i r t i e, Evenimentul, seria a Il-a, X, 152, 8 august 1902, p.2. S-a republicat in laşul literar, VIII, 7, 1956, p. 78—79. Enigma. Evenimentul, seria a Il-a, X, 185, 17 septembrie 1902, p.2. Libertatea nopţii. Evenimentul, scria a ll-a, X, 185. 17 septembrie 1902, p.2 S-a republicat în Viaţa literara şi artistică, 1, 1, 7 ianuarie 1907, p.2. Pe-albumul logodnicei, Evenimentul, sena a ITa, X, 18S. 17 septembrie 1902, p.2. Pc albumul unei necunoscute, Evenimentul, sena a Il-a, X, 185, 17 septembrie 1902, p.2. M a n d o 1 i n a t ă. Evenimentul, scria a Il-a, X, 266, 25 decembrie 1902, p.I. S-a republicat în Evenimentul, seria a Il-a, XII, 170, 8 septembrie 1904, p.I. Fulgi de clipe, Evenimentul, seria a Il-a, X. 269, l ianuarie 1903, p.I. Scorpia, Evenimentul, scria a Il-a, X, 274, 10 ianuarie 1903, p.2. S-a republicat in Evenimentul, seria a Il-a, XII, 188, 8 octombrie 1904, p.2. Părintească, Evenimentul, scria a Il-a, XI, 63, 22 aprilie 1903, p.2. Spre soare. Revista idealistă, I, 5 iulie 1903. p. 378—380. S-a republicat în Evenimentul, XV, 166, 22 iunie 1907, p.2. Son el. Evenimentul, seria a ll-a, XI, 169, J septembrie 1903, p 1. Sonet, Arta, 1, 2, 9 noiembrie 1903, p.5. Căderea vulturului, Epigonii, 1, 25 noiembrie 1903, p.24. Puţin imi pasă, Epigonii, 2, 15 decembrie 1903, p.30. * * *, Epigonii, 2, 15 decembrie 1903, p.30. în arderea Sodomei şi Gomorci, Evenimentul, seria a Il-a, XI, 286, 1 februarie 1904. p.2. Meloterapie biblică. Evenimentul, seria a ll-a, XI, 286, 1 februarie 1904. p.2. S-a republicat in Arta, 11. 14, 9 februarie 1904, p.3; Evenimentul, seria a Il-a, XII, 248, 14 decembrie 1904, p.I, Viaţa românească, V, 8. 1910. p.179. Statuia lui Miron Costin, Evenimentul, seria a Il-a, XI, 286, 1 februarie 1904, p.2. S-a republicat in Evenimentul, seria a Il-a, XII, 240, 3 decembrie 1904, p.I; Viaţa remânească, V, 3, 1910, p.360. Statuia lui Ştefan, Evenimentul, seria a I[-a, XI, 286, 1 februarie 1904, p 2. S-a republicat în Evenimentul, seria a Il-a, XII, 114, 2 iulie 1904, p.I, Evenimentul, seria a Il-a. XII, 240. 3 decembrie 1904, 33 — y.ihii Ccdninu, Sctia. Voi. II, c. — MS3 ilî p.I; îndrumarea. I, 1 aprilie 1908, p.18 (cu titlul Sialuia lui Ştefan cel Mare); Viaţa romanească, V, 3. 1910, p.358; Falanga, seria a Il-a, I, '21, 1 mai 1927, p.2; Omagiu lin Mihai Diagomirescu, Bucureşti, 1928, p.121. Turnul lui Babei, Evenimentul, seria a Il-a, XI, 286. 1 februarie 1934, p.2. S-a republicat in Viaţa românească, V, 4, 1910, p.57 (cu titlul Turnul Babei, aţa cum a apărut şi in volumul Statui). Plopul, Epigonii, II. 16, '23 februarie 1904, p.3. S-a republicat in Evenimentul, seria a Il-a, XII, 19, 4 martie 1904, p.I; Evenimentul, seria a U-a, XII, 248, 14 decembrie 1904, p.I; Viaţa românească, V, 9, 1910, p.360. In ceasul de-apoi. Arta, li, 17, 1 martie 1904. p.I. S-a republicat în Evenimentul, seria a Il-a, XII, 19, 4 martie 1904, p.I; Evenimentul, seria a Il-a, XII, 24S, 14 decembrie 1904, p.I; Viaţa literară şi artistică, 1, 25, 1 iulie 1937, p.199; Viaţa rominească, V, 5, 1910, p.196. D i a n e i, Evenimentul, seria a Il-a, XII, 19, 4 martie 1904, p.I. S-a republicat in Epigonii, H, 18, 9 martie 1904, p.8; Evenimentul, scria a Il-a, XII, 240, 3 decembrie 1904, p.I; Viaţa românească, V, 3. 1910, p.360. Mării, Evenimentul, sena a Il-a, XII, 19, 4 martie 1904, p.I. Minunea profetului. Evenimentul, seria a Il-a, XII, 19, 4 martie 19!>4, p.I, S-a republicat în Evenimentul, seria a IT-a, XII. 248, 14 decembrie 19U4, p.I; Viaţa romlneasc.i, V, S, 1910, p.178. laşul. Evenimentul, seria a Il-a, XII, 22, 7 martie 1904, p.2. S-a republicat în Evenimentul, seria a Il-a, Xll, 240, 3 decembrie 1904, p.I; Viaţa literară şi artistică, I, 27. 15 iulie 1907. p.217. Viaţa românească, V, 3. 1910, p.361; Zorile, I, 2, 5 iunie 1914, p.17. Piramida leilor, Evenimentul, seria a Il-a, XII, 39, 28 martie 1904, p.2. S-a republicat în Evenimentul, scria a Il-a, XII, 240. 3 decembrie 1904. p.I; Viaţa romanească, V, 3, 1910, p.359. Sonet, Epigonii. II, 25, 8 mai 1904, p.4. Sonet, Arta, II, 9, 4 iunie 1904, p.7. Sonet, Evenimentul, sena a Il-a, XII, 99, 13 iunie 1904, p.2, în volumul Din cină in cind apare cu titlul Licăriri, Sonet, Evenimentul, seria a Il-a, XII, 154, 20 august 1904, p.I. Pllnsul nopţii, Evenimentul, seria a Il-a, XII, 159, 26 august 1904, p.I. Atila, Evenimentul, seria a H-a, XII, 237, 30 noiembrie 1904, p.I. S-a republicat în Viaţa românească, IV, 10. 1909, p.60. Chronos, Evenimentul, seria a Il-a, XII. 237, 30 noiembrie 1904, p.I. S-a republicat In Viaţa românească, IV, 9. 1909, p.372; Mişcarea, VI, 77, 5 aprilie 1914, p.I. 514 Migrenă olimpică. Evenimentul, sena a Il-a, XII, 237, 30 noiembrie 1904. p.I. S-a republicat în Viaţa literară şi artistică, I, 25, 1 iulie 1907, p. 199; Viaţa românească, V, 12, 1910, p.374. Spre Venus, Evenimentul, seria a Il-a, XII, 237, 30 noiembrie 1904, p 1. S-a republicat în Viaţa literară şi artistică. I. 39. 7 octombrie 1907, p.312; Viaţa românească, IV, 9, 1909, p371. S t o 1 a, Evenimentul, seria a Il-a, XII, 237, 30 noiembrie 1904, p.I. S-a republicat în Viaţa românească, IV, 10, 1909, p. 61. CSntăreţul meu. Evenimentul, seria a Tl-a, XII. 248, 14 decembrie 1904, p.I. S-a republicat în Viaţa romanească, VI, 2, 1911, p.l99r Enigmă, Evenimentul, seria a Il-a, XII, 261, 1 ianuarie 1905, p.2. Lui C r i s t, Evenimentul, seria a Il-a, XIII, 54, 17 aprilie 1905, ţ».h Barcarolă, Evenimentul, seria a Il-a, XIII, 145, 14 august 1906i p.I. S-a republicat în Evenimentul, seria a II-â. XIII, 264, 15 ianuartiş 1906, p.I; Evenimentul, XVI, 131, 16 iulie 1908, p.2; Viaţa românească, V, 7, 1910, p.59. La moartea lui Jose-Măria de Heredia, Evenimentul. seria a Il-a, XIII, 181, 30 septembrie 1905, p.2. S-a republicat In Evenimentul, seria a Il-a, XIII, 250, 25 decembrie 1905, p.I; Viaţa liter^ă şi artistică, I, 30, 5 august 1907, p. 238; Viaţa româneasca, VI, 2, 1911,^.198, Imn p S g i n. Evenimentul, seria a Il-a, XIII, 250, 25 decembrie 1905, p.I. ' "£ In p e 11 o. Evenimentul, seria a Il-a, XIII, 250, 25 decembneWyţff, p.I. S-a republicat în Viaţa românească, IV, 8, 1909, p.195. ■ ; 1 y- Moartea anahoretului. Evenimentul.' seria a ri-âV icni. 250, 25 decembrie 1905. p.I. S-a republicat In Viaţa literară ii'~'ărfistică, I, 39, 7 octombrie 1907, p. 312; Viaţa românească, V, 7, 19K>-;-'p.60v -:-■: O ruina, Evenimentul, seria a Il-a, XIII, 250, 25 deceMbric 1905, p I. S-a republicat in Viaţa românească, IV, 8, 1909, p. [97. n- rn-cUi.^-. Inter pocula. Evenimentul, seria a Il-a, XIII, 264,;' 15'ianuarie 1906, p.i. ; - -t Pe steagul. Evenimentul, srna a Il-a. XIII, 261, 'iS'^anuarieT 1906, p.I. S-a republicat in Viaţa literară şi artistică, I, 5, 4 febfifari* 1907, p.34. 11 ; "T[ Atotpu ternicul. Evenimentul, seria a Il-a, XJvV.i41,/r3rftprilie 1906, p.I. S-a repubiicat in Evenimentul, XIV, 91, 6 iuiu* ,191)6, , K'0'° românească, VI. 1, 1911, p.23; Mişcarea, VI, 37, 20 aRriljei'9>,4,.^I.,y , Pllngerile unui estet. Evenimentul, seria a" II-a,i,;XlV,, 41, 2 aprilie 1906, p.I. S-a republicat în Evenimentul^.SlV, :92,i 7 iunie 515 1906, p.l; îndrumarea, I, 2 mai 1908, p. 73 (cu tulul Tlnguirca unui estet); V\a\a ronijiuascâ, IV, 11. 1909, p.234. Statuia lui Metsandi i, J-.vemmenliil. scria a II-a, XI \ , 41,2 aprilie 190ti, p l, S-a republicat în Evenimentul, Xl\ , 196, 1 + octombrie 1906, p.l; Evenimentul, XIV, 255. 31 decembrie 1906, p.l; îndrumarea, I, 1 aprilie 1908. p,18; Viaţa românească. V, 3, 1910, p.359; Mutarea, VII, 185, 23 august 1915, p.l; 1-10 de ani de ta primul spectacol !,; hruba română, Iaşi, 195l\ p, 86. Către poeţi. Evenimentul, XIV, 91, 6 iunie 1906, p.l, S-a i c-publicat în Via/a românească, V, 4, 1910, p,57. Comoara neamului, Evenimentul, XIV, 6 iunie 1906. p 1. S-a republicat in Evenimentul, XIV, 64. 18 aprilie 1908, p.l; Viaţa românească, V, 12, 1910, p.373; Făptămina C.F.R., V, 72, 14 ianuarie 1945, p.5; laşul literar, VIII, 7, 1956, p. 77—78. Huhurezul, Evenimentul, XIV, 91, 6 iunie 1906, p.l. S-a republicat în Viata romanească, V, 9, 1910, p. 361. Nostalgii medievale, Evenimentul, XIV. 91, 6 iunir 1906, p 1. S-a republicat in Viata românească, IV, 12, 1909. p.385. Dura lex, Evenimentul, XIV, 92, 7 iunie 1906, p.l. S-a republicat în îndrumarea. I, 2, mai 1908, p.73; Viaţa românească. VI, I. 1911, p 22 Eterna trinitate, Evenimentul, XIV, 92, 7 iunie 19il(S, p.l. S-a republicat în Viaţa românească, IV, 9, 1909, p.372. N i c i o d a t i. Evenimentul, XIV, 92, 7 iunie 1906, p.l. S-a republicat în Viaţa românească. IV, II. 1909, p 234. Noaptea sonetelor. Evenimentul, XIV, 92, 7 iunie 1906, p.l. S-a republicat in Viaţa românească, IV, 12, 1909, p. 395. fulgerul, Evenimentul, XIV, 255. 31 decembrie 190ti, pl S-a republicat în l'iaţa românească, V, 9. 1910, p. 362. O statuetă siriană. Evenimentul, XIV, 255, 31 decembrie 1906, p.l- S-a republicat în Viaţa literară şi artistică, I, 1, 7 ianuarie 1907, ~%$&ttii.&a romăntaic/i- v> 9- 1910. p.361. ■ŢrjojPa s t o r a 1 â, Evenimentul, XIV, 255, 31 decembrie 1906, p.l S-a republicat in Viaţa\ < omihte.ască. IV, 8, 1909, p.I96, *■ Imn, literară şi artistică, 1. 9. II martie 1907, p. 66. Dumnezeul ateului. Convorbiri critice, I, 4 aprilie 1907, p.180. S-a republicat în Lventnuiiiul, XV, L59, 29 auguvt 1*907, p.l. Viaţa român.a'.că, V, 11, 1910, p. 222. Sonet, Viaţa literară şi artistică, I, 13, 8 aprilie 1907, p.98. Amurgul solitarului. I"ia/a literată şi arti'.'-.că, I. 31, 12 august 1907, p.247. S-a rcpubUrat iu Evenimentul. X\, 159 29 augu?t 1907. pl. Viaţa român.aud, V. 10, 1910, p.22 Iubirea moartă. Viaţa literară şi artistică, 1, 31, 12 august 1907. p.247. S-a republicnl m Evenimentul, XV, 159, 29 august 1907, p I; Viaja roimhitascâ, V. 7, 1910, p 58. Scrisoare postumă, Evenimentul, XV. 159, 29 august 1907. p.l, S-a republicat în V iată lomănească, V, 11. 1910, p.223; Săpiăr.ihia C F.R . IX, 69, 3 decembrie 1944, p 5. Sat an, Viaţa hitraiă şi aitistiră. I, 3» 2 septembrie 1907, p 270 a republicat in fwjiiiiKiiliii, XVI. 131, 16 iuUe 1908. p.2. Barcarola, l'iaţa literară şl artistică, I 36. L6 septembrie 1907, P.2SH Povestea pâsărarulni, îndrumai cu. I, 3, iunie 1908, p.101. S-a republicat In Evenimentul, XVI, 131, 16 iulie 1908, p.2. Viaţa romă-ssearj. V, 10, 1910, p.20, riîngerile unui apostat, Evenimentul, XVI, 131, 16 iulie 1908, p.2, S-a tepubljr at in 1 iiifrj romanţaşi, V, 7. 1910, p.59. Patria. îndrumar,a, I. 4—5, iulie—-lugust, 1908. p 177. Sa republicat in Viaţa românească, V, 11, )910. p.223; laşul literar, VIII. 7, 1956. p.77; Flacăra laşului, 3 175, 9 noiembrie 1956, p.l; Flacăra laşului, X1U. 3.474, 27 octombrie 1957, p 2. Mîngîicrile unui orb. îndrumarea. 1,6, august 1908, p.256, S-a republicat în Evenimentul, XVII, 149, 12 august 1909, p.l; Viaţa românească, V, 8, 1910, pl78 Corbii, Viaţa romanească, III, 8, 1908, plil S-a republicat in Calendar- hkiar şi artistic pe 1909. Bucuri:>ii. Soccc, 1909. p 352; Mişcare*, VI, 77, 5 aprilie 1914. p.l; Mişcarea, VI. 87, 20 aprilie L414, p.l. A m o n, Viaţa roniiucască, 111, 8. 1908. p 172 S-a republicat in Mişiarea, VI. 77. 5 aprilie 1914, p] S tur; al, Viaţa românea.,,ă, LII. 8, 1908, p.172. S-a republicat in Evenimentul, XVII. 149, 12 august 1909, p.l. C ă. 1 ă r e ţ u 1, Viaţa românească, III, 8, 19U8, p,173. S-a republicat in Vişcarta. VT, 77. S aprilie 1914, p.l. Somnul rozelor. Ei .-nimeritul, XA II. 149, 12 august 1908, p l, S-a icpublicat in Vi.iţa românească, III, 8. 1908. p 173, Calendar literar :i artistic pe 1909, Bucureşti, Socec, 1909, p. 353, Zări senine, 1 2. iuli- 1915, p.l Cum doarme diamantul. Viaţa românească, UI, 10, 1908, p22. S-a r.' ..I Fcat în Săptămîna C.F.R., V, 75, 10 februarie 1945, p.5. 516 517 f Ţepcş-vodâ. Viaţa românească, III, iO, 1908. p.20. O ncaplt, Vtulit românească, III, 10, 1908, p.21. Vedenii, Viaţa românească. III. 10, 1908, p.2I. R ti g a ţ i-\ ă, îndrumarea, I, t>. noiembrie, 1908, p, 343. S-a republicat In Viaţa rom&ncaici, VI, 1, 1911, p.2]. în faţa morţii. îndrumarea, I, 9, decembrie, 1908, p.403. S-a republicat in Viaţa românească, VI, 1, 1911, p.22. Omul, îndrumarea, I. 10. ianuarie, 1909, p.440. Concert simfonic. Viaţa românească, IV, 1909, p.77. S-a republicat în Evenimentul, XVII, 149, 12 august 1909, p.I; Falanga, sena a II 3. î. 21, \ mai \927. p.2; Omagiu iui Mikail Dragom'resw. Bucuieţli, 1928. p.125; Săpfimtna CF.lt., IV, 67, 5 noiembrie 1944, p.5. Flori dc seri Evenimentul, XVII. 149, 12 august 1909, p.I. S-a republicat în Viaţa românească, VI, 2. 1911, p. 199. Potopul, Viaţa românească. IV, 8, 1909, p.196. Stîlpul de sale, Viaţa românească, IV, 8, 1909, p.197. In Paradis, Viaţa românească, IV, 11, 1909, p.233. Testamentul tmui poet necunoscut, Convorbiri literate, XLIII, 11, noiembrie, 1909, p.llS2. S-a republicat In Viaţa ro-măneaieâ. V, 11, 1910, p. 224 . Falanga, seria a Il-a. I. 21, 1 mai 1927, p.2. De profundi». Viaţa românească, V, 1, 1910, p.27. S-a republicat în Porunca vremii, XI, 2.413, 5 ianuarie 1943, p.2. Romanţă de mai, Viaţa romanească, V, 1, 1910, p.28. Mi-aş pierde paradisul, Viaţa românească, V, 1, 1910, p.29. L vi i Medi, Falanga literară şi artistici, I, 17, 2 mai 1910. p.I. In volumul Din cînd în etnd are titlul Pe albumul unii fecioare. in ceasul Intii. Viaţa românească, V, 5. 1910, p 195. S : r j g o i i, Viafa românească, V, 6, 1910, p.296. Cantilena mamei. Viaţa româneasca, V, 6, 1910, ţp. 297. Unei poetice lecioare, Viafa romăniasci, V, 8, 1910, p.177. Unei părăsite. Viaţa românească, V, 10, 1910, p.[9. S-a republicat in Mişcarea, III, 135, 23 iunie 1911, p 1. Simbolism d = toamnă. Viaţa româneasd, V. 10. 1910, p. 21. S-a republicat in Mişcarea, III. 135, 23 lume 1911, pl; Mişcarea, V], 87, 20 aprilie 1914. p.I. Sfinxul, 1 ia/n românească, V, 12. ]91l), p.374. Marea, Viaţa românească, VI, 2, 1911, p.200. Et ia Aicadia ego!, Viaţa românească, VI, 3, 1911, p.369. S-a. republicat în Mişcarea, III, 135, 23 iunie 1911, p.I. 5IS Fratelui meu cililor, Viafa rcrnâr.easi 3, \1, 4, 1911, p. 101. S-a republicat în Mişcarea, III, 135, 23 iunie 1911. p.I. Prier, Viaţa romSnea.iă, VI, 5, 1911. p 232. S-a republicat în Mişcarea. III, 135, 23 iunie 1911, p.I. Rigolctto, Viaţa românească, VI, 6, 1911, p.350. S-a republicat in Mişcarea, Uf, 257, 24 noiembrie 1911, p 2. O 1 y m p u 1, Viaţa românească, VI, 7, 1911, p.64. S-a republicat în Mişcarea, III. 257, 24 noiembrie 1911, p 2. Elegie, Viaţa românească, VI, 8, 1911, p.204. S-a republicat In Mişcarea. III, 257, 24 noiembrie 1911, p.2. Unei femei. Viaţa românească, VI, 10, 1911, p.79. S-a republicat în Mişcarea, III, 257, 24 noiembrie 1911, p.2. Statuii lui Eniinescu, Viaţa românească, Y], 9, 1911, p 334. S-a republicat în Mişcarea, III, 257, 24 noiembrie 1911, p.2; Luceafărul, XIII, 12, 16 iunie 1914, p.349 ; însemnări ieşene-, IV. 10, 1 octombrie 1939, p 1. Efect de lună. Viaţa românească. VI, 11, 1911, p.239, S-a republicat în Mişcarea. [V, 135, 20 iunie 1912, p 1. Poem liric, Viaţa românească, VI. 12, 1911, p.422. S-a republicat in Mişcarea, IV, 135, 20 iunie 1912, p.I; Mişcarea, VI, 77, 5 aprilie 1914, p.I. Nil admirări. Viaţa românească, VII, I. ianuarie I9I2, p.I04. Şarpele cu clopoţei, Viaţa românească, Vil, I. ianuarie 1912, p.I82. S-a republicat in Mişcarea, IV, 135, 20 iunie 1912, p.I. Poem feeric. Viaţa românească, VII, 2, 1912, p.335. S-a republicat in Mişcarea, IV, 135, 20 iunie 1912, p 1; Mişcarea. VI, 87, 20 aprilie 1914, p.I. Năluca, Viaţa rem&nească, VII. 4, 1912, p.90 S-a republicat in Mişcarea. IV, 135, 20 iunie 1912, p.I. Decor simbolic. Viaţa românească, VII, 5, 1912, p.191. S-a republicat in Mişcarea, VI, 58, 13 martie 1934, p.I (tu dedicaţia „d-)ui G. Ibrăileanu"). La inaugurarea statuii lui Cuz a-v odă. Neamul românesc literar, V, 20—21, 2 iunie 1912, p.317—318, semnată M. Codreanu — G. Toptrceanu. S-a republicat în Evenimentul, XX, 86, 14 iunie J912, p.I. semnală M. Codreanu—G. Toplrceanu. Suspin neronic. Viaţa românească, VII, 7—8, 1912, p 106 {cu dedicaţia „Clarei"). S-a republicat in Mişcarea, V, 185, 14 august 1913. P.I. Osindiţii, Viaţa românească, VII, 10, 1912, p 30. S-a republica! în Mişcarea, V, 185, 14 august 1913, p.I. 519 T G i o c o n d a, Viaţa rnnâneasiă, VII, 10, 1912, p. 31, S-a republicat in Mişcarea, V, (85, 14 auguu 1913, p.l (cu precizarea „reproducere din Viaţa românească"). De i n i m 3 albastră. Viola românească, VIII. 5. 1913, p.157. S-a republicat in Mişcarea, \ , 185, 14 august 1913, p.l. Păcatul, Viaţa româneasc-î, VIII, 5, 1913, p. 157 S-a republicat in Mişcarea, V. 185. 14 august 1913. p.l. Spre Domnul, Viata românească, VIII, 6. 1913, p 303. S-a republicat în Mişcarea, VI, 37, 16 februarie 1914, p.l. Sonet artezian, Viaţa românească. VIII, II, 1913, p.179. S-a reprodus in Mişcarea, VI, 37. 16 februarie 1914, p (. Păpuşa, Viaţa româneasca. IX, I, 1914. p.Il. S-a republicat tn Mişcarea, VI, 37, 16 februarie 1914, p. 1 (cu precizarea „din Viaţa romanească"}; Zorile, I, 2. 5 iunie 1914, p.17. în părăsire t'diiJ r o>n4if u>£>i, IX, 1, 1914. p 12. S-a republicat în Mişcana, VI, 37, 16 februarie 1914, p.l Sonetistul, Viaţa românească, IX. I, 1914, p. 12. S-a republicat in Mişcarea, VI. 37, 16 februarie H14. p.l. Sonata Junii, Viaţa romlmatcă, IX, 2, 1914, p.I91. S-a republicat In Mişcarea, VI. 58, 13 martie 1914. p 1. Terra, Viaţa românească, IX, 2, 1914, p,195, S-a republicat in Mişcarea, VI, 58, 13 martie 1914, p 1 Măria Magdalenă, Viaţa romanească, IX, 2, 1914, p.195. S-a republicat in Mişcarea, Vi. 58. 13 martie 1914, p.l. Pajul Cupidon, Viaţa 'orninească, IX, 2, 1914. p 196. S-a republicat In Mişcarea, VI, 58, 13, martie 1914, p.l. Poveste veche, Flacăra, IU, 27, 19 aprilie 1914, p.l. E n d y m i o n c â 11 e Dianl Flacăra. III, 31, 17 mai 1914, p.25l. Autobiografie postumă. Flacăra, UI, 34, 7 iunie (914, p,27S, Sa republicat in Euenimmtul. XXII, 97, 11 iunie 1914, p.2, cu titlul Autobiografia poetului Mihail Codreanu. Do unde vii'. Vi.iţa romlnrască, IX. 6. 1914. p.'itiS. Solie nouă, Viaţa rumiir i>iâ, IX, 7, 1914, p.25. Idilă, Flacăra, iii, 48—49, 21) septembrie 1914, p.l, . Elegie, Viaţa rornîneascâ, X, 1, 1915, p 53—55. f, o n i li nui t ii ni e - t. Mişcarea. VII, 65. 22 martie 1915, p. I. Fascinatorul Viaţa rom im ască, X 4. 1915, p 84 în primăvară, Viaţa rom'ineaică, X. 4, 1915, p.34. S-a republicat in Săptămiria C.F R . IV, 63, 8 octombrie 1944, p.3, bl c\. Omorîtoarea, Viaţa românească, X. 4, 1915, p.83. S-a republicat In Mişcarea, XVIII. 97, 28 aprilie 1924, p.l. Dezmoştenitul, Viaţa românea'că, X, 5. 1915, p 166. S-a republicat in Mişcarea, VID, 158, 19 uilu- 1915, p.l. Irit r-u n plic sentimental. Viaţa românească, X, 5, 1915, p.167. S-a republicat în Mişcarea, VIII, 158. 19 iulie 1915, p.l. Obsesia, Viaţa românească, X. 5, 1915, p 167. S-a republicat In Mişcarea, VIII. 158, 19 iulie 1915, p.l. Nemurirea, Viaţa românească, X, 5, 1915, p.168. S-a republicat în Mişcarea, VIII, 158, 19 iulie 1915, p.l. Kugăciunea lui Cam, Viaţa românească. X, 5, 1915. p 168. S-a republicat în Mişcarea, V IU, 158, 19 iulie 1915, p.l. F a n t a z i e. Viaţa românească, X, 7, 1915, p.56-—58. în volumul Cintecul deşertăciunii, sub titlul Quasi una fantasia. în toamnă tîrzie, l'iaţa românească, X, 10, 1915, p, 25. Amurg de noiembrie, Viaţa românească, X. 10, 1915,p 26—27. Sonetul unui cinic, Viaţa roinânească, X, 10, 1915, p.26. Monologul lunii, Viaţa românească, XI, 1, 1916, p.28. Crinul unui s c r p t i r, Viaţa românească. XI, 1, 1916, p.29. Don J u a n. I'iaţa roiuiiniască, XI. 1, 1916, p 29. Sonetul unui creştin. Viaţa românească ,XI, 1, 1916, p.30. Spre Alba-Iulia. Mişcarea, IX, 133, 15 iunie 1917, p.l, semnată Dragoţ S^i Iul cJolgothei, Mişcarea, N 93, 22 aprilie 1918. p 1, S-a republicat in însemnări li/erate, 1, 28, 24 august 1919, p.5; Mişcarea, XIV, 75, 17 aprilie 1920, p.l. De modă veche, Mişcarea, X, 289. 26 decembrie 1918, p.l. S-a republicat în însemnări literare, I, 27 17 august 1919, p.6. Donei M a d, Teatrul de mîine, I. 12,15 ianuarie 1919, p.SS. Cintecul deşertăciunii, Mişcarea, XI, Sti, 13 martie 1919, p.l. S-a republicat în însemnări literare. 1, 27, 17 august 1919. p4 Adam către E v a. Mişcarea. NI. 78, 21 aprilie 1919, p 1. S-a republicat în fjîj'fwiiiăji literare, I, 34, 5 octombrie 1919, p.(i. Omagiu, îndemnări literare, I, 27, 17 august 1919, p.4. Hamlet. îm-emnări hlc-air. I, 27, 17 august 1919, p.5 Liliecii. însemnări literare, 1. 27, 17 august 1919, p.5 De amiciţia, însemnări literare, I, 29, 31 august 1919, p.5. Umbrei mele, însemnări literare, I, 30, 7 septembrie 1919, p.7. 521 Unei violoniste, însemnaţi literare, I, 36, 19 octombrie 1919, p.7. O noapte la ţară, însemnări literare, I, 38, 2 noiembrie 1919, p.9. Beţia amantului părăsit. însemnări literare, I, 39, 9 noiembrie 1919, p.5. Steaua magilor, Viaţa romanească, XII, J, 1920, p.19. S-a republicat în Almanahul ziarului „Opinia", Iaşi, 1924, p.39; Săptămîna C.F.R., IV, 71, 25 decembrie 1944, p.I. Evadatul, Viafa românească, XII, 1, 1920, p.20. Vioara, Viaţa românească, XII, I, 1920, p.20. Din sfînta scriptură, Viafa românească, XII, 1, 1920, p. 21. Moartea crinului, Viaţa românească, XII, ], 1920, p,21—22. Romanţă banală. Viaţa românească, XII, 1, 1920, p.22. Scrisoare către Ly, Viaţa românească, XII, 3, 1920, p.405. Voluptate, Viaţa românească, XII, 5, 1920, p.207. Melancolie, Viaţa românească, XII, 5, 1920, p.208. Vis, Viaţa românească, XII, 5, 1920, p.208. S p 1 e e n. Viaţa românească, XII, 5, 1920, p.209. Uraganul, Viaţa românească, XII, 7, 1920, p.49. Mesagiu, Viaţa românească, XII, 7, 1920, p.50. Odă grotesc ă. Viaţa românească, XII, 10, 1920, p.499—501. Glasul neamului, Viaţa românească, XIII, 1, 1921, p.79. Metamorfoză, Viaţa românească, XIII, 1, 1921, p.79. Digestia lui Yorick, Viaţa românească, XIII, 1, 1921, p.80. Eternul narcotic, Viaţa românească, XIII, 1, 1921, p.80. Zmăul, Viaţa românească, XIII, 1, 1921, p.78. S-a republicat in Mişcarea, XVI, 6, 7 ianuarie 1922, p.I. Bacanta, Viaţa românească, XIII, 3, 1921, p.362. Rsqniem, Viafa românească, XIV, 3, 1922, p.353. Răstignire, Viaţa românească, XIV, 8, 1922, p. 227. Amintirea, Viaţa românească, XIV, 12, 1922, p.373. S-a republicat cu titlul Amintire în Săptămîna C.F.R., III, 43,28 martie 1943, p.5. Pescarul detractor, Viaţa românească, XV, 2, 1923, p. 199. Paiaţul, Viaţa românească, XVI, 2, 1924, p. 197. Inspiraţia, Viaţa românească, XVI, 2, 1924, p.196. Cioclul, Viaţa românească, XVI. 3, 1924, p.349. Faust (către Margareta), Viaţa românească, XVI, 3, 1924, p.350. Oamenii, Viaţa românească, XVI, 3, 1924, p.351. S-a republicat tn Lumea, XII, 3.432, 9 decembrie 1929, p.2. Turnul de fildeş. Cele trei Crişuri, V, 7, 1 august 1924, p.115. Actorul. Clipa, II, 61, 10 august 1924, p.I. Poetul, Clipa, II, 62, 17 august 1924, p.I. Carmen Saeculare, Viaţa românească, XVI, 9, 1924, p.315 —316. Apologie, Viaţa românească, XVI, 9, 1924, p.317. S-a republicat în Lumea, XII, 3432, 9 decembrie 1929, p.2. Flux macabru. Cele trei Crişuri, V, 9, 1 septembrie 1924, p. 130. Candela, Viata românească, XVI, 10, 1924, p.35. S-a republicat In Mişcarea, XVIII, 257, 13 noiembrie 1924, p.I, Otrava, Viaţa românească, XVI, 10, 1924, p. 36. S-a republicat în Mişcarea, XVIII, 257, 13 noiembrie 1924, p.I. Răzbunarea, Viaţa românească, XVI, 10, 1924, p.37. S-a republicat în Mişcarea, XVIII, 257, 13 noiembrie 1924, p.I. Stigmata Diavoli, Viaţa românească, XVI, II, 1924, p.115. S-a republicat in Mişcarea, XVIII, 262, 12 decembrie 1924, p.I. Memento, Lumea-—bazar, I, 15,15 februarie 1925, p.I. Muzei, Lumea-—bazar, I, 15, 15 februarie 1925, p.I. Suma 1 e x. Lumea — bazar, I, 15, 15 februarie 1925, p.I. Flora vieţii, Viaţa românească, XVII, 3, 1925, p.353. S-a republicat în Mişcarea, XIX, 91, 23 aprilie 1925, p.I. Trandafirii, Adevărul literar şi artistic, VI, 239, 5 iulie 1925, p.I. G 1 O s S a. Adevărul literar şi artistic, VI, 255. 25 octombrie 1925, p.I. Moartea lui Buda, Viaţa românească, XVII, 10, 1925, p.32. S-a repnblicat în Almanahul vieţii ieşene. Iaşi, 1931, p.22. Nervi în noapte, Adevărul literar şi artistic, VI, 256, 1 noiembrie 1925, p.I. Odă profană, Viafa românească, XVII, 11—12, 1925, p.257. S-a republicat în Mişcarea, XX, 17, 2 ianuarie 1926, p.I. Hora frunzelor. Lumea—bazar, II, 51, 1 aprilie 1926, p.ll. S-a republicat în însemnări ieşene, I, 24, 15 decembrie 1936, p. 465—466. Autobiografie postumă, Rampa, XI, 2.657, 4 septembrie 1926, p.I. Bestia, Adevărul literar şi artistic, VII, 300, 5 septembrie 1926, p.I. Ruine, Adevărul literar şi artistic, VII, 301, 6 septembrie 1926, p.I. S-a republicat în Săptămîna C.F.R., II, 31, 3 ianuarie 1943, p.2. îngerul măsurii. Viaţa românească, XVIII, 9, 1926, p.296. Netrebnicul, Viafa românească, XVIII, 9, 1926, p.297. 522 521 r Zeiţa veche, Viafa românească, XVIII, 9, 1926, p.297. Siesta (De senectute], Adevărul literar şi artistic, VII, 310, 14 noiembrie 1926. p. 1. în volumul Turnul de fildeş, are titlul Siesta craiului tomnatic. Romanţă, Adevărul literar si artistic, IX, 420, 23 decembrie 1928, p. 5. Egotism, Viaţa românească, XXI, 4, 1929, p. 55. Memoriei lui E m i n e s c u, Adevărul literar si artistic, IX, 445, 16 iunie 1929, p. 1. Poemul spectrului solar. I. Gene.', a curcubeului. Adevărul literar şt artistic, IX, 445, 16 iunie i929, p. I. Reticenţe, Adevărul literar şi artistic, IX, 449, 14 iulie 1929, p. 1. La teatru. Adtvirul literar şi artistic, IX, 452, 4 august 1929, p. 1. S-a republicat în: Almanahul vieţii ieşene. Iaşi, 1931, p. 22 Rugăciunea unui creştin. Adevărul literar şi artistic, IX, 460, 28 septembrie 1929, p. 1. S-a republicat în: Mişcarea, XXIII, 290, 25 decembrie 1929. p. 2. Către poet, Pagini moldovene, I, 7 — 8, 5 — 20 septembrie 1932, p. I. S-a republicat în însemnări ieşene, III, 1, 1 ianuarie 1938, p. 11, cu dedicaţia: „Mie însumi". în miez dc noapte, Revista Fundaţiilor, [I, 2, 1 februarie 1935, p. 257. S-a republicat în: însemnări ieşene, III, 1, 1 ianuarie 1938, p. 13, cu titlul într-un mie: de noapte. Poezie, însemnări ieşene, 1, 10, 15 mai 1936, p. 555. R e î n v i e r c, însemnări ieşeni, ii, 9, 1 mai 1937, p. 706. Cantilena omului, însemnări ieşene, II, 13—14, 15 iulie 1937, p. 9. înde i r a e, însemnări ieşene, 11, 15 -16, 15 august 1937, p. 151. în biserică, însemnări ieşi ne, II, 15—16, 15 august 1937, p. 150. Schiţă majoră. însemnări ieşene, II. 15—16, 15 august 1937, I>. 148. Turnul părăsit, însemnări ieşene, II, 15—16, 15 august 1937, p. 149. Ioga (i| u a 1 i t a s occulta;, însemnări ieşene, II, 17—18, 15 septembrie 1937, p. 245. S-a republicat în îuiemnări ieşene, IU, 1, 1 ianuarie 1938, p. 12. Omagiu t e r p, I n^emnări ieşene, II, 17—18, 15 septembrie 1937, p 246. Doină, însemnări ieşene, II, 19—20, 15 octombrie 1937, p. 361, P e c c a v î, însemnări ieşene, III, l, 1 ianuarie 1938, p. 10. Stejarul, însemnări ieşene, III, 1, 1 ianuarie 1938, p.9, cu dedicaţia: „Lui Mihail Sadoveanu". S-a republicat in însemnări ieşene, IV, 5, 1 mai 1939, p.212. Poemul spectrului solar. II. Cupidon, însemnări ieşene, III, 4, 1 aprilie 1938, p.5—16. Poemul spectrului solar. III. M inerva, însemnări hiene, III, 5, 1 mai 1938, p.185—191. Pastel primă văratic, însemnări ieşene, IV, 1, 1 ianuarie 1939, p.10. Câtră B u d a, însemnări ieşene, IV, 2, 1 februarie 1939, p. 199— 200, Sport de iarnă, Însemnări ieşene, IV, 3, 1 martie 1939, p.385. Omagiu, însemnări ieşene, IV, 5, 1 mai 1939, p.211. S-a republicat în laşul literar, 10, octombrie 1955, p.2). înmormîntare, însemnări ieşene, IV, 9, 1 septembrie 1939, p.253—254. Lui Emincscu, la jumătate de veac după moarte, însemnări ieşene, IV, 10, 1 octombrie 1939, p.2. ?, Revista Fundaţiilor, VII, 1. 1 ianuarie 1940, p.ll. Scap ăf|fc torul, Însemnări ieşene, V, 3, 1 martie 1940, p.417. Prin beznă..., însemnări ieşene, V, 3, 1 martie 1940, p.418. Trece valul..., însemnări ieşene, V, 11, 1 noiembrie 1940, p.177. E i a r a, însemnări ieşene, V, 11, 1 noiembrie 1940, p.178. Sonet care surîde, Gluma, III, 92, 22 februarie 1942, p.6. Pe glob, Revista Fundaţiilor, IX, 12, 1 decembrie 1942, p. 522. S-a republicat in Cronica, I, 25, 30 iulie 1966, p.7. Pipa, Revista Fundaţiilor, IX, 12, î decembrie 1942, p.523. O s î n d ă, Revista Fundaţiilor, IX, 12, 1 decembrie 1942, p.524. S-a republicat în Cronica, I, 25, 30 iulie 1966, p.7. Muzei mele literare, Revista Fundaţiilor, XII, 7, iulie 1945, p.8. Chemarea f lo r i 1 o r, Revista Fundaţiilor, XII, 7, iulie 1945, p.9. Iarba dracului, Revista Fundaţiilor, XII, 7, iulie 1945, p.10. Spre culmi, Revista Fundaţiilor, XII, 7, iulie 1945, p.ll. Autograf, Revista Fundaţiilor, XII, 7, iulie 1945, p.12. Melancolie, Revista Fundaţiilor, XII, 7, iulie 1945, p.13. Invectivă, Revista Fundaţiilor, XII, 7, iulie 1945, p.14. Ura, Revista Fundaţiilor, XII, 8. august 1945, p.249. Strigoiul, Revista Fundaţiilor, XII, 8, august 1945, p.250. 524 J25 Alchimie, Viaţa românească, XXXVIII, 1, ianuarie 1946, p.3. Valuri, Viaţa românească, XXXVIII, 1. ianuarie 1946, p.4, S-a republicat în Tiniiul scriitor, VI, 12, decembrie 1957. p.88. Lună plină-n mai. Via/a românească, XXXVIII, 1, ianuarie 1948. p.5. S-a republicat in laşul literar, IX, 7, iulie 1957, p.3. Dragostea, Viaţa rom'tnească. XXXVIII, 1, ianuarie 1946, p,6. Exiaz, Viaţa românească, XXXVIII, 1, ianuarie 1946, p.7, S-a republicat în laşul literar, IX, 7, iulie 1957, p.3. Ruga, Viaţa românească, XXXVIII, 1, ianuarie 1946, p.8. Se rupe lanţul, Viaţa românească, XXXVIII, I, ianuarie 1946, p.9. Cum sc căleşte fierul. Viaţa românească, XXXVIII, 2, februarie 1946. p.76. Spre ţintă. Viaţa românească, XXXVIII, 2, februarie 1946. p.77. Pentru critic. Viaţa românească, XXXVIII, 2, februarie 1946. p.78, V i 9, Viaţa românească, XXXVIII, 2, februarie 1946, p.79. Crainicul nopţii. Revista Fundaţiilor, XIII, 4, aprilie 1946, P. 721. Balada fulgerului, Opinia, XII. 747, 16 martie 1949, p.2. CIntec pentru pace. Lupta Moldovei, V, 1.148, 16 aprilie. 19S0, p.l. S-a republicat în Tasul nou, II, 3—4, noiembrie 1950, p.154. Ornicul, laşul nou, V, 3—4, decembrie 1953, p.3. Stigleţul şi scatiul, laşul nou, V, 3 —4, decembrie 1953, p.4 . Copilul şi dulceaţa, laşul nou, V. 3—4, decembrie 1953, p.5. Măgarul şi trandafirii, laşul nou, V, 3—4, decembrie 1953, p.6. Dialog, laşul nou, V, 3—4. decembrie 1953, p.7. Fabula şi sonetul, laşul nou, V, 3—4, decembrie 1953, p. 8. Orbul, laşul literar, VII, B, august 1955, p.4. Sonetul cîntâ. Viaţa românească, IX, 3, martie 1956, p.24—25. Sonetul unui octogenar, Viaţa românească, IX, 12, decembrie 1956, p.72. Către sonet, Viaţa românească, X, 5, mai 1957, p.5. S-a republicat in Flacăra laşului, XIII, 3.386, 14 iulie 1957, p.2; Flacăra laşului, XIII, 3.474. 27 octombrie 1957, p.2. Ispăşire, laşul literar, IX. 7, iulie 1957, p.4. Urma. laşul literar, IX, 7, iulie 1957. p.5. b. Articole, evocări, comentarii Cum va plăti Grecia milioanele, Noutatea, I, 9. 2 iulie 1897, p.l. semnat M, Arendarea a c i z e 1 o r. Noutatea, 1, 27, 23 iulie 1897, p I, semnat H. Inaugurarea Universităţii, Noutatea, 1. 102, 24 octombrie 1897, p.l, semnat H Războieni, Noutotea, I, 105, 27 octombrie 1897, p.l, semnat H. Pronostic, Noutatea, I, 112, 5 noiembrie 1897, p.l; 113, 6 noiembrie, p.l; 114, 7 noiembrie, p.l; 115, 8 noiembrie, p.l. Foile găsite. Noutatea, 1, 114, 7 noiembrie 1897, p.l. semnat H. Iftimie a Jidoaiei, Noutatea, I. 137, 6 decembrie 1897, p.l—2. S-a republicat in Mişcarea, III, 252, 17 noiembrie 1911, p.2, semnat H. Scrisori deschise. Noutatea, I. 147,19 decembrie 1897, p 1—2, semnat Don Salluste. Sofia, Propaganda, I, 3, 3 iulie 1898, p.l, semnat Cain. Declinul negării. Propaganda, I, 8, 9 iulie 1898. p 1, semnat Don Sahist. Sirena, Propaganda, I, 60, 13 septembrie 1898, p.2, semnat C. Cronica externă. Propaganda, I, 91, 22 octombrie 1898, p.l, semnat Cod. Cronica externă, Propaganda I, 92, 23 octombrie 1898, p.l—2, semnat Cod. Cronica externă. Propaganda, I, 95, 28 octombrie 1898. p.2, semnat C. Cronica externă. Propaganda, I, 97, 30 octombrie 1898, p.l—2, semnat Cod, Cronica extern 3, Propaganda, I, 109, 12 noiembrie 1898, p.2, semnat Cod. Cronica externi. Propaganda, I, 114, 19 noiembrie 1898, p.2, semnat Cod. Bietul... Bismark, Propaganda, I, 118, 24 noiembrie 1898, p.1-2. Preludiul lupanarilor. Propaganda, I, 119, 26 noiembrie 1898, p.l—2. Cronica externă, Propaganda, I, 119, 26 noiembrie 1898, p.2, semnat Cod, 527 526 Cronica externă, Propaganda, I, 124, 2 decembrie 1898, p.2, semnat Cod. La şatră, Evenimentul, .sena a Tl-a, VIII, 107. 6 iunie 1900, p.I. Scrisoare deschisă, Lve.iiime.ntul, scria a Il-a, Vili, 110. 9 iunie 1900, p 1—2. Furtună, Evenimentul, scria a ll-a, X, 122, 2 uihe 1902, p.I. Diplomaţia ..Liberalului", Evenimentul, scria a Il-a, X, 214, 22 octombrie 1902, p.I, semnat H. Fără patimă, Evenimentul, seria a ll-a, X, 262. 20 decembrie 1902, p.2. Artista, Carmen Sylea, I. o, 20 februarie 1903, p. 105—106. Filozofia budică, Epigonii, I, 1. 25 noiembrie 1903, p. 12— 14; 2,15 decembrie, p. 17—19. S-a republicat in Evenimentul, sena a Il-a, XIV, 267, 17 ianuarie 1907, p.I: 268, 18 ianuarie, p.I. Lui Spiru Frasin. Evenimentul, seria a Il-a, XI. 273. 1& ianuarie 1904, p.I, semnat M. Codreanu—J. Lewin Ploaie şi soare, Ei-tuitueutul, scria a ll-a, XII, IM. 3 martie 1904. p.I—2, semnat 1". S. Prasin ca poet. Evenimentul, seria a ll-a, XII, 269, 14 ianuarie 1905, p.I—2. în Nirvana, Evenimentul, seria a ll-a, XIV, 32, 22 martie 1906, p.I. Masca junimistă. Evenimentul, seria a Il-a, XIV, 34, 24 martie 1906, p.I. Chestia românismului. Evenimentul, seria a ll-a. XIA1, 36, 28 martie 1906, p.I ; 37, 29 martie, p.I; 38, 30 martie, p.I ; 39, 31 martie, p.I; 40, 1 aprilie, p l ; 41, 2 aprilie, p.I; 44, 8 aprilie. p.I. Numărul, Evenimentul, scria a ll-a, XIV, 52, 18 aprilie 1906. p.I. Atacurile personale ale opoziţiei. Evenimentul. sena n ll-a, XIV, 58. 25 aprilie 1906, p.I, semnat C. Dubla personalitate, Evenimentul, XIV, 112, 2 iulie 1906, p 17 semnat Don Salhistc Răzbunare, Evenimentul, XIV. 125, 18 iulie 1906, p.I—2, semnat C. Patriotismul liberal. Evenimentul, XIV, 190, 7 octombrie 1906, p.I, semnat M.C. La inaugurarea statuii lui Alecsandri, Evenimentul, XIV, 197, 17 octombrie 1906, p.3. C o n u Mitica, Evenimentul, XIV, 205, 26 octombrie 1906, p.I. Poeţii şi politica, Evenimentul, seria a Il-a, XIV, 262, 11 ianuarie 1907, p.I. O dilemă. Evenimentul, seria a Il-a. XIV. 283, 8 februarie 1907. p. 1, semnat M.C. Dignui est intrare. Evenimentul, seria a Il-a. XIV, 285, J0 februarie 1907, p.I, semnat M.C. O mică lămurire, Evenimentul. ţena a lT-a, XV, 40, 30 manie 1907, p.I. Pclerinagiul, Evenimentul, seria a Il-a, XV, 63, 28 aprilie 1907, p.I—2, semnat C. Pereat mundus, Evenimentul, seria a Il-a, XV, 107, 23 iunie 1907, p.I, semnat M.C. Lampa lui Diogenc, Evenimentul, seria a H-a, XV, 116, 5 iulie 1907. p.I, semnat M.C. Guvernul in vacanţă. Evenimentul, seria a Il-a, XVI, 57. 8 apnlic 1908, p.I, semnat C. Buletin politic, Evenimentul, seria a Jl-a, XVI, 60, II aprilie 1908, p.I, semnat C. St [linul mort. Evenimentul, sena a Il-a, XVI, 63, 17 aprilie 1908, p.I, semnat C. Triste vremuri, Evenimentul, seria a Il-a, XVI, 95, 31 mai 1908, p.I, semnat C. O perlă de cinism, Evenimentul, seria a Il-a, XVI, 98, 6 iunie 1908. p.I, semnat C, Tachiştii şi ordinea publică. Evenimentul, XVI, 142. 27 iulie [908, p.I, semnat C. Finis c eronat opus, Evenimentul, seria a Il-a, XVI. 148, 3 august 1908, p.I, semnat C. Epilogul aventurii, Evenimentul, sena a Il-a, XVI, 180, 14 septembrie 1908, p.I, semnal C. în jurul unei chestii literare, Mişcarea, I, 1, 1 septembrie 1909, p.I, semnat Harold. Avintul, Mişcarea, I, 2, 2 septembrie 1909, p.I, semnat Harold. Scriitorii români, Mişcarea, I, 3, 3 septembrie 1909, p.I, semnat Harold. O necuviinţă, Mişcarea, I, 4, 4 septembrie 1909, p.I, semnat Harold. Iarăşi concentrările conservatoare, Mişcarea. I, 6, 6 septembrie 1909, p.I, semnat H. Nemurirea, Mişcarea, I, 6, 6 septembrie 19(19. p.I, semnat Harold. 528 — Mlhli Codrimii, Scritri Voi. II, c — H5J 529 Naţionalismul şi specula ce se face cu el. Mutarea. I, 9, 11 septembrie 1909, p.l, semnat H. Sursum corda!. Mişcarea, 1, 9, 11 septembrie 1909, p. 1, semnat Harold. Scrisoare deschisa. Mişcarea, I, 10, 12 septembrie 1909, p.l, semnat Harold, Sinuciderile, Mişcarea, I, 11, 13 septembrie 1909, p.l, semnat Harold, S-a republicat în Mişcarea, II, 218, 5 octombrie 1910, p.l. semnat Harold. Cintecul cizmarilor, Mişcarea, I. 12, 16 septembrie 1909. p.l, semnat Harold S-a republicat in Flacăra, 111, 17, 8 februarie 1911, p.138. Modernizarea presei. Mişcarea, I, 13, 17 septembrie 1909, p.l, semnat H. Omul-şarpe, Mişcarea, I, 13, 17 septembrie 1909, p.l, semnat Harold. S-a republicat în Flacăra, III, 13. 11 ianuarie 1914, p, 106. Juraţii,,,. Mişcarea, I, 14, 18 septembrie 1909, p.l. semnat Harold S-a republicat în Mişcarea, II, 204. 18 septembrie 1910, p.l. semnat Harold. Asupra organizării băncilor populare, Mişcarea. I, 15, 19 septembrie 1909, p.l, semnat H. Mediocrităţile, Mişcarea, I, 15, 19 septembrie 1909, p.l, semnat Harold. Bolta rece, Mişcarea, I, 16, 20 septembrie 1909, p.l, semnat Harold. Societăţile cooperative la noi. Mişcarea. I. 17, 22 septembrie 1909, p.l; 20, 25 septembrie, p.l, semnat C. Gheorghe din Moldova în politică, Mişcarea, I, 19, 24 septembrie 1909, p.l, semnat Harold. Organizarea învăţămintului profesional, Mişcarea, I, 19, 24 septembrie 1909, p.l, semnat H. Nesimţirea morală. Mişcarea. I, 20, 25 septembrie 1909, p.l, semnat Harold. S-a republicat In Mişcarea, III. 258. 25 noiembrie 191?, p.2, semnat H. Conservatorul e folositor?, Mişcarea, I. 21. 26 septembrie 1909, p.l, semnat Harold. înverşunarea piticilor, Mişcarea, I, 21, 26 septembrie 1909, p.l, semnat H. Albatrosul, Mişcarea, I, 22, 27 septembrie 1909. p.l, semnat Harold. S-a republicat In Mişcarea, IV, 8, 13 iume 1912. p.l. semnat Harold. Durere. Mişcarea. 1, 23, 29 septembrie 1909, p.l, semnat Harold, Doliul, Mişcarea, 1, 24, 30 septembrie 1909, p.l, semnat Harold. S-a republicat în Mişcarea, III, 277, 16 decembrie 1911, p.l. Idealul, Mişcarea, I, 25, 1 octombrie 1909, p.l, semnat Harold. Asupra monumentului din Rast, Mişcarea, I, 26, 2 octombrie 1909, p.l, semnat Harold. Consumatum est. Mişcarea, I. 27. 3 octombrie 1909, p.l. semnat Harold. Cavalerul rege, Mişcarea, I, 28, 4 octombrie 1909, p.l, semnat Harold. în patru picioare. Mişcarea, I, 29. 6 octombrie 1909, p.l, semnat Harold. Pedeapsa cu moartea, Mişcarea, I, 30, 7 octombrie 1909, p.l, semnat Harold. Mişcarea opoziţiei si chestia ţărănească, Mişcarea. I, 31. 8 octombrie 1908. p.l, semnat H. Poetul Neculuţă, Mişcarea, I. 31, 8 octombrie 1909, p.l, semnat Harold. Chemarea bisericii noastre, Mişcarea, I, 32, 9 octombrie 1909, p.l, semnat H. Suniata, Mişcarea, I, 32, 9 octombrie 1909. p.l; 33, 10 octombrie, p.l, semnat Harold. Mizerii regale. Mişcarea, I, 34, 11 octombrie 1909, p.l. semnat Harold. Aviatică la Perieni, Mişcarea, 1, 35, 13 octombrie 1909, p 1. semnat Harold. '!, Mişcarea, I, 36. 14 octombrie 1909, p.l. semnat Harold. Literatura noastră şi străinătatea, Mişcarea, . I, 37, 16 octombrie 1909, p.l. semnat Harold. Icari, Mişcarea, I, 38, 17 octombrie 1909, p.l, semnat Harold. Lombroso despre femei. Mişcarea, I, 39, 18 octombrie 1909. p 1, semnat Harold. Către studenţii ţării mele. Mişcarea, I, 40, 20 octombrie 1909, p.l. Sirena, Mişcarea, I, 41, 21 octombrie 1909, p.l, semnat Harold. Variaţiuni pe tema mulţimii, Mişcarea, I, 42, 22 octombrie 1909, p.l, semnat Harold. 530 531 Carnavalul socialist. Mişcarea, 1. 43, 23 octombrie 1909, p.l, semnat H. Dcşteaptă-tC, române. Mişcarea, I, 43, 23 octombrie 1909, p.l, semnat Harold. rairiotismui nostru. Mişcarea, I, 44, 24 octombrie 1909, p.l, semnat Harold. Paharul nostru, Mişcarea, I, 45, 25 octombrie 1909, p.l, semnat Harold. Cel mai bun azil. Mişcarea, I, 46. 28 octombrie 1909, p.l, semnat Harold. S-a republicat in Flaiâra, III. 40. 20 iulie 1913, p.318; Săplămîna C.F.R., IV, 62, 9 ianuarie 1944, p.4. Frumoasa M e y. Mişcarea, I, 47, 29 oclombrie 1909, p.l, semnat Harold. Un trist capitol, Mişcarea, I, 48, 30 octombrie 1909, p.l, semnat Harold. S-a republicat in Mişcarea, III. 254. 19 noiembrie 1911. p.l, semnat 11. Vanitas ante omnia, Mişcarea, I, 48, 30 octombrie 1909, p. J, semnat H. Necunoscuţii. Mişcarea, I, 50, 1 noiembrie 1909, p.l, semnat Harold, în veşnica luptă, Mişcarea, 1. 51, 3 noiembrie 1909, p.l, semnat Harold. în faţa mării. Mişcarea, I, 52, 4 noiembrie 1909, p.l, semnat Harold, Un răspuns. Mişcarea. I, 53, 5 noiembrie 1909, p.l, semnat Harold. Asupra unei grele-nvinuiri, Mişcarea, I, 55, 7 noiembrie 1909, p.l. Curcubeul, Mişcarea, I, 56. 8 noiembrie 1909, p.l, semnat Harold, S-a republicat in Mişcarea, IV, 15, 21 ianuarie 1912, p.l, semnat Harold. Pe două coloane. Mişcarea, I, 57, 10 noiembrie 1909, p.l, semnat Harold. impresii. Mişcarea, 1, 58, 11 noiembrie 1909, p.l, semnat Harold. Cr h e o r g h e d t n Moldova, Mişcarea, 1. 59. 12 noiembrie 1909, p 1. semnat Harold. Asupra unui ceremonial fu neb'u, Mişcarea, I, 62, 15 noiembrie 1909, p.l, semnat Harold. Euforia lui Maxim Gorki. Mişcarea. I, 66, 20 noiembrie 1909, p.l. Cu ochii legaţi. Mişcarea, I, 67, 21 noiembrie 1909, p.l, semnat Harold. Vorbe..., Mişcarea, I, 68, 24 noiembrie 1909, p 1. semnat Harold. S-a republicat in Mişcarea, IU, 285, 29 decembrie 1911. p l, semnat Harold. Clipa, Mişcarea, I, 69, 25 noiembrie 1909, p.l. semnat Harold. Puteri regale. Mişcarea, I, 70, 26 noiembrie 1909. p, 1, semnat Plarold. Domnul Titu Maiorescu, Mişcarea, I. 71, 27 noiembrie 1909, p 1. O problemă. Mişcarea, 1, 72, 28 noiembrie 1909, p.l, semnat Harold. D e m u 11..., Mişcarea, I. 73, 29 noiembrie 1909, p.l, semnat Harold^ Calendare, Mişcarea, I, 75, 2 decembrie 1909, p.l. semnat Harold. S-a. republicat in Mişcarea, II, '276, 16 decembrie 1910, p.l, semnat H.; Flacăra. III, 7, 30 noiembrie 1913, p.60. Aviatori şi scafandrieri. Mişcarea, I, 76, 3 decembrie 1909, p.l, semnat Harold. Kadu Kosettiţi Ghcorghe Asachi, Mişcarea, I, 77, 4 decembrie 1909, p.!, semnat H. Asupra hipnotismului. Mişcarea, 1. 79, 6 decembrie 1909, p.l, semnat H. Asupra lui Iser, Mişcarea, I, 85, 13 decembrie 1909, p.l, semnat H. S-a republicat în Mişcarea, VI, 8, 12 ianuarie 1914, p.l, semnat C. Din filozofia norocului. Mişcarea, [, 90, 19 decembrie 1909. p.l, semnat Harold. Soci malorum. Mişcarea, I, 91, 20 decembrie 1909, p.l, semnat Harold. S-a republicat, cu text modificat, in Săptămîna C.F.R., III, 46, 18 aprilie 1943, p.l. Boules de n e i g e. Mişcarea. I, 92, 22 decembrie 1909, p.l, semnat Harold, H a m 1 e t i s m. Mişcarea, 1, 94, 24 decembrie 1909, p.l, semnat Harold. S-a republicat in Flacăra, II, 42, 3 august 1913. p. 332. Marele iniţiat, Mişcarea, I, 95, 25 decembrie 1909, p. 1, semnat Harold. Codul penal şi literatura. Mişcarea, I, 98, 31 decembrie 1909, p.l, semnat H. înfaţa unui mormint deschis. Mişcarea, II, 3. 5 ianuarie 1910, p.l, semnat Harold. Prin vreme. Mişcarea, 11,4,6 ianuarie 1910, p.l. semnat Harold. 532 533 r Un porte t. Mişcarea, II, 9, 14 ianuarie 1910, p.I, semnat Harold. Cetitorii noştri. Mişcarea, II, 10, 15 ianuarie 1910, p.I, semnat H. Ziaristul, Mişcarea, II, 13, 19 ianuarie 1910, p.I, semnat H. Plouă..., Mişcarea, II, 16, 22 ianuarie 1910, p.I, semnat Harold. Spre Apus, Mişcarea, II, 18, 24 ianuarie 1910, p.I, semnat H. Aria bijuteriilor. Mişcarea, II, 19, 26 ianuarie 1910, p.I, semnat H. Bardul Eus, Mişcarea, II, 20, 27 ianuarie 1910, p.I, semnat H. Politica şi politeţea, Mişcarea, II, 21, 28 ianuarie 1910, p.I, semnat H. M i n u 1 e s c u. Mişcarea, II, 22, 29 ianuarie 1910, p.I, semnat H. Romeo şi Julieta la Mizil, Mişcarea, II, 41, 23 februarie 1910, p.I, semnat H. Plicuri roze. Mişcarea, II, 42, 24 februarie 1910, p.2, semnat H. Reclama, Mişcarea, II, 43, 25 februarie 1910, p.2, semnat H. Din filozofia nimicului. Mişcarea, II, 47, 2 martie 1910, p.I, semnat H. Filozofia nimicului, Mişcarea, II, 48, 3 martie 1910, p.I, semnat H. Filozofia nimicului. Mişcarea, II, 51, 6 martie 1910. p.I, semnat II. Filozofia nimicului, Mişcarea, II, 52, 7 martie 1910, p.I, semnat H. Filozofia nimicului, Mişcarea, II, 53, 9 martie 1910, p.I, semnat H. Filozofia nimicului, Mişcarea, II, 54, 10 martie 1910, p.I, semnat H. Acordul austro-rus. Evenimentul, seria a Il-a, XVIII, 30 _ 11 martie 1910, p.I, semnat C. Filozofia nimicului, Mişcarea, II, 55, 11 martie 1910, p.I, semnat H. Filozofia nimicului. Mişcarea, II, 56, 12 martie 1910, p.I, semnat H. Filozofia nimicului, Mişcarea, II, 59, 16 martie 1910, p.I, semnat II. Filozofia nimicului. Mişcarea, II, 61, 18 martie 1910, p.I, semnat H. Filozofia nimicului. Mişcarea, II, 62, 19 martie 1910, p.I, semnat H. Filozofia nimicului. Mişcarea, II, 63, 20 martie 1910, p.I, semnat H. Filozofia nimicului, Mişcarea, II, 64, 21 martie 1910, p.I, semnat H. Filozofia nimicului, Mişcarea, II, 65, 23 martie 1910, p.I, semnat H. Filozofia nimicului. Mişcarea, II, 67, 25 martie 1910, p.I, semnat H, Filozofia nimicului. Mişcarea, II, 68, 27 martie 1910, p.I, semnat H, Filozofia nimicului, Mişcarea, II, 69, 28 martie 1910, p. 1, semnat H. Filozofia nimicului, Mişcarea, II, 70, 30 martie 1910, p.I, semnat H. Propagarea gustului artistic, Mişcarea, II, 73, 2 aprilie 1910, p.I, semnat H. Filozofia nimicului, Mişcarea, II. 74, 3 aprilie 1910, p.I, semnat H. laşul în mişcare. Mişcarea, II, 75, 4 aprilie 1910, p.I, semnat H. Filozofia nimicului. Mişcarea, II, 76, 6 aprilie 1910,p. ], semnat H. Filozofia nimicului. Mişcarea, II, 81, 11 aprilie 1910, p.I, semnat H. în cimitir. Mişcarea, II, 103, 13 mai 1910, p.I, semnat M.C. Filozofia nimicului. Mişcarea, II, 104, 14 mai 1910, p.I, semnat M. Din vremuri vechi. Mişcarea, II, 107, 18 mai 1910, p.I, La vînătoare. Mişcarea, II, 114, 27 mai 1910, p.I, semnat Harold. S-a republicat în Flacăra, II, 44, 17 august 1913, p. 347; Săptămîna C.F.R., III, 31, 2 ianuarie 1943, p.4. O cunoştinţă veche, Mişcarea, II, 116, 30 mai 1910, p.I, semnat H. O statuie. Mişcarea, II, 138, 27 iunie 1910, p.I, semnat H. Rara a v i s, Mişcarea, II, 140, 1 iulie 1910, p.I, semnat C. Filozofia nimicului, Mişcarea, II, 151, 14 iulie 1910, p.I, semnat H. Intervievul d-lui general Mânu, Evenimentul, seria a Il-a, XVIII, 143, 4 august 1910, p.I, semnat C. Asupra cugetării libere. Mişcarea, II, 170, 6 august 1910, p.I, semnat M.C. 534 535 Cm in eseu şi Alecsandri, Mişcarea, II, 170, 6 august 1910, p.l. semnat H. Inscripţii de clădiri. Mişcarea, 11, 178, 17 august 1910, p.l. semnat H. S-a republicat in Mişcarea, IV, 47, 28 februarie 1913, p.l, semnat C, Tare de s i n g e. Mişcarea, II, 179, 18 august 1910, p.l, semnat H. Filozofia nimicului, Mişcarea, 11. 197, 8 septembrie 1910, p.l, semnat Harold. Filozofia nimicu lui. Mişcarea, II, 199, 11 septembrie 1910, p.l, semnat Harold. Personalitatea toamnei. Mişcarea, II, 207, 22 septem. brie 1910, p.l, semnat Harold. I c a r u 1. Mişcarea, [I. 208, 23 septembrie 1910, p.l, semnat Harold. I.ui N. Volenti, Mişcarea, II, 209, 21 septembrie 1910, p.l. Spre lumină. Mişcarea, II, 210, 25 septembrie 1910, p. 1, semnat Harold. Paradoxe medicale. Mişcarea, II, 211, 26 septembrie 1910, p.l, semnat Harold. Poezii de toamnă, Mişcarea, II, 213, 29 septembrie 1910, p.l, semnat Harold. Copii naturali. Mişcarea, II, 215, 1 octombrie 1910, p.l, semnat Harold. Doua filozofii. Mişcarea, II, 216, 2 octombrie 1910, p, 1. semnat Harold. Un nebun. Mişcarea, II, 217, 3 octombrie 1910, p.l, semnat Harold. Filozofia nimicului. Mişcarea, II, 220, 7 octombrie 1910, p.l. «mnat Harold. înttia decenie, Mişcarea, II, 221, 8 octombrie 1910, p.l, semnat Harold. Filozofia nimicului. Mişcarea, II, 222, 9 octombrie 1910, p.l. semnat Hatold. Lumină din lună. Mişcarea, 11, 223. 10 octombrie. 1910, p.l, semnat H. Estetica lui conu Costache. Mişcarea, II, 224, 12 octombrie 1910, p.l, semnat Harold. Maestrul. Mişcarea, II, 225, 13 octombrie 1910, p.l, semnat Harold. Alcoolismul, Mişcarea, II, 227, 16 octombrie 1910, p.l. semnat Harold. Filozofia nimicului. Mişcarea, II. 228, 17 octombrie 1910, p. T, semnat Haruid. Pedeapsa supremă, Mişcarea, II. 230, 20 octombrie 1910, p.l, semnat Harold. S-a republicat In Flacăra, III, 35, 14 iunie 1914, p.291. Un tempo. Mişcarea, II, 234, 24 octombrie 1910, p.l, semnat Harold. S-a republicat i» SAplămhia C.F.R., III, 50, 16 mai 1943, p 1. Concertul doamnei Lucia Coama, Mişcarea, II. 241, 3 noiembrie 1910, p 1. semnat H. Comedia morţii. Mişcarea, 11, 257, 23 noiembrie 1910, p 1—2, semnat H, Filantropia. Mişcarea, II, 259, 25 noiembrie 1910, p.l, semnat Harold. Un poet, Mişcarea, II, 260, 26 noiembrie 1910, p.l, semnat H. Actorii, Mişcarea, II, 261, 27 noiembrie 1910, p.l, semnat H. Oraşul mort. Mişcarea, II, 263, 30 noiembrie 1910, p.l, semnat H. Un mic răspuns, Mişcarea, II, 264, 1 decembrie 1910, p.l, semnat H. Asupra adevărului. Mişcarea, II. 267, 4 decembrie 1910, p.l, semnat H. Asupra unei reluări. Mişcarea, II, 26B, 5 decembrie 1910, p.l, semnat H. Iilozofia nimicului. Mişcarea, II, 269, 8 decembrie 1910, p.l. semnat H. Imperativul morţii, Mişcarea, II, 270, 9 decembrie 1910, p.l, semnat Harold. Filozofia n i in i c li 1 u i, Mişcarea, II, 271, 10 decembrie 1910, p.l, semnat H. Asupra sentimentului, Mişcarea, II, 272, 11 decembrie 1910, p.l, semnat H. în jurul unei cuvintlri, .lf iscarea, II, 273, 12 decembrie 1910, p.l, semnat Harold, Polemici literare, Mişcarea, II, 275, 15 decembrie 1910, p.l, semnat H. Asupra risiiUi, Mişcarea, II, 277, 17 decembrie 1910, p.l, semnat Harold. S-a republicat in Flacăra, III, 5, 16 noiembrie 1913, p.43; Vremea, XV, 704, 27 iunie 1943, p.l. 537 Na. CI., Mişcarea. II. 279, 19 decembrie 1910, p.I, semnat Harold. S-a republicat in Flacăra. III, 21, 8 martie 1914. p.171. Crist, Mişcarea, II, 283, 24 decembrie 1910, p.I, semnat Harold. S-a republicat in Mişcarea, III, 284, 24 decembrie 1911, p.I, semnat Harold. Alcoolul, Mişcarea, II, 286, 31 decembrie 1910, p.I, semnat Harold. Asupra salutului. Mişcarea, III, 1, 4 ianuarie 1911, p 1, semnat H. Teorii morale, Mişcarea. IU, 4, 6 ianuarie 1911, p.I, semnat H. Cei care se duc. Mişcarea, III, 6, 13 ianuarie 1911, p.I, semnat H. S k a t i n g. Mişcarea, III, 48. 2 martie 1911, p.I, semnat Don. Sal-luste. Rochia pantalon, Mişcarea, III, 50, 4 martie 1911, p.I, semnat Don Salinste. Filozofia nimicului. Mişcarea, III, 54, 9 martie 1911, p, 1, semnat H. Filozofia nimicului, Mişcarea, III, 55, 10 martie 1911. p.I, semnat H. Filozofia nimicului, .1 Uscarea, III, 56, 11 martie 1911 p.I, semnat H. S a i o m c a, Mişcarea. 111, 58. 15 martie 1911, p.I, semnat H. Balada căscatului, Mişcarea, III, 59, 16 martie 1911, p.I, semnat H. Filozofia nimicului, Mişcarea, III, 64, 22 martie 1911, p.I, semnat H. Rataţii, Mişcarea, III, 68, 27 martie 1911, p.I, semnat H. Pentru poetul D. A n g h e l. Mişcarea, III, 71, 31 martie 1911, p.t, semnat H. Un cîntec, Mişcarea, III. 73, 2 aprilie 1911, p.I, semnat H. Filozofia nimicului. Mişcarea, 111, 76, 6 aprilie 1911, p.I, semnat H. I. N. R. L, Mişcarea, IU, 78,8 aprilie 1911, p.I, semnat Harold. S-a republicat in Flacăra, III. 10, 21 decembrie 1913, p.86; însemnări ieşene, V, 5, 1 mai 1940, p.211—212. în lanţuri, Mişcarea, III, 91, 28 aprilie 1911, p.I, semnat Harold. P e-o istorie a literaturii japoneze, Mişcarea, III, 150, 13 iulie 1911, p.I, semnat M.C. Banditul Pantelimon, Mişcarea, III, 184, 24 august 1911, p.I, semnat Harold. 538 Parfumul, Mişcarea, III, 218, 5 octombrie 1911, p.I, semnat Harold. Filozofia nimicului. Mişcarea. III, 239, 2 noiembrie 1911, p.I—2, semnat H. Filozofia nimicului. Mişcarea, 111, 248, 13 noiembrie 1911, p.2, semnat H. La un fulg de gheaţă. Mişcarea, III. 260. 27 noiembrie 1911 p.2, semnat H. Asupra unei condamnări ciudate. Mişcarea, III, 280, 20 decembrie 1911, p.2. semnat H. Simbolul dreptăţii, Mişcarea. III, 281, 21 decembrie 1911, p.I. semnat H. înmormintare veselă. Mişcarea, III, 286, 30 decembrie 1911, p2, semnat C. Intervievuri, Mişcarea, IV, 5, 10 ianuarie 1912, p.I, semnat Harold, Atleţi in luptă, Mişcarea, IV, 7, 12 ianuarie 1912, p.I, semnat Harold. Pauvre Lelian, Mişcarea, IV, 9, 14 ianuarie 1912, p.I, semnat Harold. Cînd se topeşte zăpada, Mişcarea, IV, 10, 15 ianuarie 1912, p.î, semnat Harold. Şovinism literar, Mişcarea, IV, 11, 17 ianuarie 1912, p.I, semnat Harold. Fii ai soarelui. Mişcarea, IV, 12, 18 ianuarie 1912, p.2, semnat Harold. Timpul, Mişcarea, IV, 14, 20 ianuarie 1912, p.I, semnat Harold. Sentimentul naţional. Mişcarea, IV, 16, 22 ianuarie 1912, p.I, semnat Harold. Chestiuni de pedagogie. Mişcarea, IV, 17, 24 ianuarie 1912, p.I, semnat HaTold. Chestia românismului, Mişcarea, IV, 18, 26 ianuarie 1912, p, [, semnat Harold. „Chibiţul" din afacerea Cuza-Socor, Mişcarea, IV, 19, 27 ianuarie 1912, p.I, semnat H. Scrisori de dragoste japoneze, Mişcarea, IV, 20, 28 ianuarie 1912, p.I; 21, 29 ianuarie, p. 1, semnat H. Adnotaţîuni Ia o recentă biografie a Jui Gorki, Via/a romanească, VII, 1, ianuarie, 1912, p. 246—248. 539 i Citind istoria vieţii lui Napoleon 1. Viaţa românească, VII, l, ianuarie, 1912, p.102—104. Mişcări feministe. Mişcarea. IV, 26, 5 februarie 1912, p.I, semnat Harold Sa republicat In \it.taiea. V, 281, 12 decembrie 191a, p.I, semnat C. Patima cea. mare. Mişcarea. IV, 39, 19 februarie [912, p.I, semnat Harold. O mină de aur. Mişcarea. IV, 47, 29 februarie 1912, p.I, semnat Harold. Vălul statuii, Mişcarea. IV, 116, 29 mai 1912, p.I—2, semnat Harold. I'n adio. Mişcarea, IV, 220, S octomurie 1912, p I, semnat C. FlamraeoU, Mişcarea, IV. 267, 2 decembrie 1912, p. [, semnat C. Atena C t- o r g c s c u, Mişcarea, IV, 269. 5 decembrie 1912, p.I. semnat C. , Guvernul şi acţiunea diplomatică. Mişcarea, V, 2, 3 ianuarie 1913, p.(, senmat C. Biblioteca centrală, Mişcarea, V. 7. 10 ianuarie 1913, p.I, semnat C, Promisiuni diplomatice, Mişcarea, V, 8, 11 ianuarie 1913. p.I, semnat C. Nevoile laşului. Mişcarea, V, 9, 12 ianuatie 1913, p. I, semnat C. Redeschiderea Parlamentului, Mişcarea, V, 11, 16 ianuarie 1913, p.I, semnat C. Casa artelor. Mişcarea, V, 13, 17 ianuarie 1913, p.I, semnat C. Fabricile de zahăr şi subscripţia naţionali. Mişcarea, V, IA, 18 ianuarie 1913, p.I, semnat C. Buletinul „tratativelo r", Mişcarea, V, [S, 19 ianuarie 1913, p.I. Simpatii de trei milioane. Mişcarea, V, 17, 22 ianuarie 1913, p.I, semnat C. Iniţiativa pensionarilor diii Iaşi, Mişcarea, V, 18, 23 ianuarie 1913, p.I, semnat C. Libertatea presei. Mişcarea, V, 19, 24 ianuarie 1913, p.I, semnat C. Declaraţiile primulu i-ra mistrii, Mişcarea, V, 20, 26 ianuarie 1913. p.I, semnat C. O societate a pensionarilor din Iaşi, Mişcarea, V, 22, 29 ianuarie 1913, p.I, semnat C. 540 Cine sileşte parca?. Mişiarra, V, 23, 3f> ianuarie 1913, p.I, semnat C. A doua faiă a crizei financiare, Mişcarea, V. 24, 31 ianuarie 1913, p.I, semnat C. Diplomaţia tăcerii. Mişcarea, V, 25, 1 februarie 1913, p.I, semnat C. „Discuţiile" guvernului. Mişcarea, V, 26, 2 februarie 1913, p.I, semnat C. Străinii în armată. Mişcarea, V. 31, 9 kbruarie 1913, p.I, semnat C. Mcditaţiune, Mişcarea, V, 32, 30 februarie 1913, p.I, semnat C. Budgetele s-au votat?. Mişcarea, V, 72, 30 martie 1913, p.I, semnat C. Nici un ecou. Mişcarea, V, 134, 13 august 1913, p.I, semnat C. Moartei vulturului, Flacăra, IU. 42—43, 9 august 1914, p. 346. Alecsandri, Mişcarea, VII. 186, 25 august 1915, p.I în chestia Teatrului Naţional din laşi. Mişcarea, XVI. 197, 10 septembrie 1922, p.I; 204. ÎS septembrie, p.I—2. Prefaţă la fojir de odinioară de RudolI Suţu, Tipograba „Lumina Moldovei", voi. I, 1923. Din filozofia nimicului, Mişcarea, XVIII, 6, 7 ianuarie 1924, p.I. O lămurire. Mişcarea, XIX. 157, 15 iulie 1925, p 1. Sa republicat in Lumea, VIII, 2 [>61, 16 iulie 1925, p.2, Să evităm un ilagel mondial. Universul, LXVIII, 90, 18 aprilie 1951, p.I. Un cintec răsună pe-ntii'gul pâraUt: vrem pace!. România liberă, XIII, 3 229, 22 febmane 1955, p 2. Omagiu lui Sadoveanu, laşul literar, 10, octombrie, 1955, p. 21. La sâi bâtorn ca teatrului. 140 de am de la primul spectacol în limba română, laţi, 1956, p.57. Amintirile unui vechi prulcsor, Teatrul, II, 1, ianuarie 1957. p. 31 — 38. 541 C. Postume în zadar. Tînărul seriilor. VI, 12. decembrie 1957. p. 88. Sonet alb. Viaţa românească, XVII, 9, septembrie 1965. p. 37. Afurisenie, Viaţa românească, XIX, 3, martie 1966, p. 92. Amintire, Viaţa romanească, XIX. 3, martie 1966, p, 93, 3-a republicat in Cronica, I, 25, 30 iulie 1966, p. 7. Replică la replică, Viaţa românească, XIX, 3, martie 1966, p. 94—95. Aforisme (răsfoind manuscrisele pjetului). Cronica, I, 24. 23 iulie 1966, p.3. Bachus. Cronica, I, 25, 30 iulie 1966, p, 7. Brumar, Cronica, I, 25. 30 iulie 1966, p.7. Cerşetoare a. Cronica, I, 25, 30 mite 1966, p.7. Romanţă uşoară din vechime, Ciontea, I, 25. 30 iulie 1966, p.7. Saltul octogenarului, Cronica, I, 25, 30 iulie 1966, p.7. D. Traduceri din poezia lui M. Codreanu in alte limbi  Catulle Mendes (Lui Catulle Mendis), traducere liberă de D. Nanu, Evenimentul, seria a Il-a, XI, 269, îl ianuarie 1904. p,2. Visions (Vedenii), traducere de Th. Aug. Rîşcanu, Mişcarea, III, 60, (7 martie 1911. p.l. A Golgot a kiivete (Solul Golgothei), traducere dc A. Bitay, in voi. Miiforditdsok (Tălmăciri din poeţii români), 1928, p. 130. Ai ismeretlen k o 11 o vegrendelete (Testamentul unui poet necunoscut), traducere de A. Bitaj", Mufordilăsok, 1928, p. 130. Liubiti-proşciati (Solul Golgothei), traducere de Vasili Laşkov. Antologifa rumunskoi poezii, Chişinău, Cartea romînească, 1928, p. 114. A z ismeretlen kdlto vegrendelete (Testamentul unui poet necunoscut), traducere dc Fekete Tivadar, Szerclmes kert (Grădina iubirilor). Arad, 1930, p, 44, A Golgota hirntike (Solul Golgothei), traducere de Sercstely Bela, Vasdrnap. 1931, 22, p. 430. A Golgota kovete (Solul Golgotkei), traducere de Jozsef Attila, Erdelyi Helikon, 1934, p. 359. Ismeretlen k 511 o vegrendelete (Testamentul unui poet necunoscut), traducere dc Kriver Erzsebct, Vasdrnap, 1940, 12, p.366| Te! li sport (Sport de iarnă) traducere de Găldt Lâszldf Lăthatdr, 1940, p, 83. A hazâhaz (Patria), traducere de Molnâr Sândor, A gondolat vira'gai (Florile glndului), 1946, p.29. Az osz szi mbolu ma (Simbolism de toamnă), traducere de Molnâr Săndor, A gondolat virdgai, 1946, p. 31. Boszorkiny (Strigoii), traducere de Molnâr Sindor, A gondolat virdgai, 1946, p.33. Lâtomâs ( Vedenii ). traducere de Molnâr Săndor, A gondolat virdgai, 1946, p. 34. Vegrendelet (Testamentul unui poet necunoscut), traducere de Molnâr Sândor, A gondolat virdgai, 1946, p.38. Ihlet (Inspiraţia), traducere de Franyii Zoltân, Viirbs Lobogo, 1957, 20, ianuarie. Te mc toi szonett (Flux macabru), traducere de Franyo Zoltân, Vorits Lobogo, 1957, 20, ianuarie. A madarâsz meseje (Povestea păsărarului), Antologia literaturii române (în limba maghiară)," Editura pentru literatură, 1963, voi. Iii, p. 332—333. A Mindevhato (Atotputernicul), idem, p. 331. A nyolevanesztendos szoncttje (Sonetul unui octogenar), idem, p.336—337. A szonetlhez (Către sonet), idem. p, 338. A vak {Orbul), idem, p 336. Csiholâ (Scăpărătorul), idem, p. 337. Ihlet (Inspiraţia), idem, p. 334—335. Llrai k o 11 e me" n y (Poem lirici, idem, p. 332. Temetoi szonett (Flux macabru), iJern, p, 335, Cveghăzi vira gok (Flori de seră), idem, p. 334. 542 r II. TRADUCERI BAUDELAIRE, M i e zul nopţii, Prop uganda, I, 8, 9 iulie 1898, p. 2, semnată Cain. 5-a republicat în Evenimentul, seria a Ha, IX, 103, 29 mai 1901, p.I. BAUDELAIRE, întreagă, Propaganda, I, 24, 29 iulie 1898, p.I, semnata Cain, BAUDELAIRE, M o r mi n tul unui poet blestemai. Propaganda, I, 30, 5 august 1898, p.I, semnată Cain. 5-a republicat in Evenimentul, seria a Il-a, VIII, 166, 18 august 1900, p.I. BAUDELAIRE. Ceasornicul, Propaganda. I, 43, 22 august 1898, p.I, BA UDELAIRE, Beţia asasinului, Propaganda, I, 45, 25 august 1898, p.2. S-a republicat în Evenimentul, seria a Il-a, VIII, 166, 18 august 1900, p.I. BAUDELAIRE, Alchimia durerii, Propaganda, I, 48, 28 august 1898, p.2, semnată Cain. BAUDELAIRE, * * *, Propaganda, I, 63, 18 septembrie 1898, p.I, semnată Cain. BAUDELAIRE, Hoitul, Propaganda, I, 78. 6 octombrie 1898, p. 2, semnată Cain. BUDEL Al RE, Peisaj, Propaganda, 1, 89. 20 octombrie 1898, p. 2. semnată Cain. /. RICHEPIN, Martira, actul I, Propaganda, I, 107, 11 noiembrie 1898, p. 1—2; 111, 15 noiembrie, p. 1—2; 114, 19 noiembrie, p.I—2; 124, 2 decembrie, p. 1—2; 128, 6 decembrie, p.2; 130, 9 decembrie, p. I— 2; 135, 15 decembrie, p.2; 139, 19 decembrie, p. 1—2. BAUDELAIRE, Pltngerile unui Ic ar. Evenimentul, heria a Il-a. VIII, 166, 18 august 1900, p.I. BAUDELAIRE, Strigoiul, Evenimentul, seria a ll-a, VIII, 166, 18 august 1900, p.I. BAUDELAIRE, Beţia ««ui solitar. Evenimentul, seria a II- a, IX, 103, 29 mai 1901, p.I. în Diafane, sub titlul Beţia solitarului. BAUDELAIRE, De-ar fi putut, Evenimentul, seria a Il-a, IX, 103, 29 mai 1901, p.I. în Diafane, sub titlul într-o noapte. BAUDELAIRE, Moartea săracilor. Evenimentul, scria a Il-a, IX, 103, 29 mai 1901, p.I. BAUDELAIRE, Prăpastia, Evenimentul, seria a Il-a, IX, 103, 29 mai 1901, p.I. J. RICHEPIN. Martira, actul IV, Evenimentul, seria a Il-a, IX, 234, 4 noiembrie 1901, p. 2; 239, 13 noiembrie. p.I. J. RICHEPIN, Martira, actul I, Evenimentul, seria a Il-a, IX» 257, 4 decembrie 1901, p.2. /. RICHEPIN, Martira, actul 11, Evenimentul, .seria a Il-a, IX, 262, 11 decembrie 1901, p.2. J. RICHEPIN, Martira, actul III, Evenimentul, seria a Il-a, IX, 268, 18 decembrie 1901, p.2. J. RICHEPIN, Martira, actul V, Evenimentul, seria a Il-a, IX, 272, 22 decembrie 1901, p.2. /. RICHEPIN, Martira, actul IV, Evenimentul, seria a Il-a, X, 2,5 februarie 1902, p.2. E. ROSTAND, Prinţes a-n depărtată, actul I, Evenimentul, seria a Il-a, X, 253, 11 decembrie 1902, p.2; 254, 12 decembrie, p.2; 255, 13 decembrie, p. 2; 256, 14 decembrie, p. 2; 257, 15 decembrie, p.2; 258, 16 deeembrie, p.2. E. ROSTAND, Pr i ti f e s a-n dep ir t al ă. actul I, Evenimentul, seria a ll-a, X, 270, 3 ianuarie 1903, p. 2; 271, 4 ianuarie, p. 2; 272, 5 ianuarie, p.2. E, ROSTAND, P r i nţe s a-nde-P Hr t a! ă, actul II, Evenimentul, seria a Il-a, X. 273, 9 ianuarie 1903. p. 2; 286, 24 ianuarie, p.2; 289. 29 ianuarie, p. 2. E. ROSTAND, P r in ţ e s a-n d e p ăr t at ă. actul II, Evenimentul, seria a Ha, XI, 5, II februarie 1903, p.2; 8, 14 februarie, p.2. E, ROSTAND, Prinţes a-n depărtată, actul IV, Evenimentul, seria a Il-a, XI, 9. 15 februarie 1903, p.2; 10, 16 februarie, p.2; 11, 18 544 3S _ Mihai Codrranu, Scfitn Voi. II, c. — H53 februarie, p. 2; 12, 19 februarie, p. 2; 13, 20 februarie, p. 2; 14,21 februarie, p. 2; 15, 22 februarie, p.2. l-R. COPEE, Ultimul sonet. Epigonii, I, 2. L 5 decembrie 1903. p.2. în fJi" cînd în cind. sub titlul Amintiri. ]. RICHEPIN. Martira, dramă în 5 acte, in versuri, prelucrare dc M. Codreanu, Iaşi, Editura Evenimentului, ediţia întîi, l.a. [1903], 140 p, Prinţesa-n depărtat d, piesă în patru acte, in versuri, de EDMOSD ROSTAND, traducere de M, Codreanu, Iaşi, 1903. 150 p. MARTIRA, dramă in 5 acte, în versuri, prelucrare după JEAN RICHEPIN, ediţia a Il-a, Biblioteca pentru toţi, nr. 762, 1905, 140 p. /. RICHEPIN. Martira, actul I, Evenimentul, XIV", 220, 15 noiembrie 1906, p, 1; 221. 16 noiembrie, p. I;, 223, 18 noiembrie, p. 1; 224, 19 noiembrie, p, 1; 225. 21 noiembrie, p. 1; 226, 23 noiembrie, p. 1; 227, 24 noiembrie, p. 1; 228, 25 noiembrie, p. 1; 229, 26 noiembrie, p. 1; 230 28 noiembrie, p. 1 : 231. 29 noiembrie, p. 1; 232, 30 noiembrie, p. 1; 233. I decembrie, p. I; 234, 2 decembrie, p. 1; 235, 3 decembrie, p. I; 236, 5 decembrie, p.l; 237, 6 decembrie, p.l. /. RICHEPIN, Martira, actul II, Evenimentul, seria a Il-a, XIV, 256, 3 ianuarie 1907, p.l; 257, 4 ianuarie, p.l; 258, 5 ianuarie, p, 1; 259, 6 ianuarie, p. 1; 260, 9 ianuarie, p. 1; 261, 10 ianuarie, p. 1; 281, 6 februarie, p. 1; 282, 7 februarie, p. 1; 283, 8 februarie, p. 1; 284, 9 februarie, p.2; 285, 10 februarie, p.2. J. RICHEPIN, Martira, actul II, Evenimentul, seria a Il-a, XV, 2, 14 februarie 1907, p. 1; 5, 16 februarie, p, 1. /. RICHEPIN, Martira, actul III, Evenimentul, scria a Il-a, XV, 6. 18 februarie 1907, p, 2; 7, 20 februarie, p, 1; 8, 21 februarie, p, 1; 9, 22 februarie, p. I; L0, 23 februarie, p. 1; 11, 24 februarie, p. 1; 12, 25 februarie, p. 1 : 13. 27 februarie, p. 1 ; 14, 28 februarie, p 2; 15, l martie, p. 1 ; 16, 2 martie, p. 1 ; 17, 3 manie, p. 1. /. RICHEPIN, Martira, actul IV, Evenimentul, seria a Il-a, XV, 19, 6 martie 1907, p. 1 ; 20, 7 martie, p. 1; 21, 8 martie, p. I ; 22, 9 martie, p. 1; 24, 23 martie, p. 1 ; 25, 24 martie, p. 1; 26, 25 martie, p. 2; 27, 27 martie, p. 2; 28, 28 martie, p. 2; 31, 31 martie, p, 2; 32, 1 aprilie p. 2; 33, 3 aprilie, p. 2; 34, 4 aprilie, p, 2; 89, 31 mai, p. 2; 90, 2 iunie, p. 2. /. RICHEPIN, Martira, actul V, Evenimentul, seria a Il-a, XV, 91. 3 iunie 1907, p, 2; 92, 5 iunie, p. 2; 93, 6 iunie, p. 2; 94, 7 iunie, p,2; 95, 8 iunie, p.2; 96, 9 iunie, p.2; 97, 10 iunie, p.2; 93. 13 iunie, p, 2; 114, 3 iulie, p. 2 ; 115,4 iulie, p. 2 ; 116, 5 iulie, p. 2 ; 117, 6 iulie. p. 2. P r i n f e s a-n d e p ăr t a t ă, piesă în patru acte, in versuri, de EDMOND ROSTAND, traducere de M. Codreanu, ediţia a Il-a, Bucureşti, 546 Editura librăriei Lcon Alcalay, Biblioteca pentru toţi, nr. 304, 1907, 150 p, J. RICHEPIN, Martira, fragment. Mişcarea, IV, 266, 1 dec-m-bne 1912, p. 1—2. FOII.E DE MINTĂ, scenă din Martira, actul IV, Teat-ui. 1, 9, 16 decembrie 1912, p. 3—4. ROSTAND, Pr i n ţ e s and e p ăr t a I o, fragmente din actul II şi IV, Rampa nouă ilustrată, II, 355, 2 decembrie 1918, p. 2. ROSTAND, C y r an o de Bergerac, actul I. scena IV (Tirada nasului), însemnări literare, I, 33, 28 srptembric 1910. p. 6—8, < ROSTAND, Cyrano de Bergerac, actul II, scena a IH-a, I însemnări literare, I, 40, 16 noiembrie 1919, p, 4—6. ROSTAND, Cyrano de Bergerac (Scena balconului). Viaţa românească, XII, 1, 1920, p. 42—50. Cyrano de Bergerac, comedie eroică în 5 acte, în versuri, de EDMOND ROSTAND, româneşte de Mihai Codreanu, ediţia intii. Iaşi, Institutul de arte grafice si editură Viaţa romanească, 1920, 278 p. Cyrano de Bergerac. comedie eroică în 5 acte, in versuri, de EDMOND ROSTAND, româneşte de Mihai Codreanu, ediţia a,II-a, Iaşi. Editura Viaţa romaneasca, 1926. 278 p. Pr i n }e s a-n depărtată, piesă în patru acte, în versuri, de , EDMOND ROSTAND, traducere de M. Codreanu, ediţia a IlI-a, Bucu- i ; reşti, Editura Alcalay, Biblioteca Teatrului Naţional, seria a IH-a, nr. . | 34, 1926, 127 p. , 1 BA UDELAIRE, Albatrosul, Săptămîna C.F.R., II, 29, 20 j decembrie 1942, p. 2. S-a republicat lu Viaţa romanească, XXXVIII, J 4 — 5, apniie—mai 1946, p. 34. 5 ■ Prin ţes a-n depărtată, piesă la patru acte, în versuri, de i EDMOND ROSTAND, traducere de M. Codreanu, ediţia a IV-», Bucu- reşti, Editura Socec, 1943, 167 p. BA UDELAIRE, Reversibilitate, Viaţa romanească, XXXVIII, t 4—5. aprilie—mai 1946, p. 34, Cyrano de Bergerac, comedie eroică în 5 acte, în versuri de EDMOND ROSTAND, româneşte de Mihai Codreanu, ediţia a IH-a, 1 Bucureşti, Editura Tineretului, Biblioteca şcolarului, 1955, 256 p. III. DESPRE SCRIITOR C. SÂTEANU, „Diafane", poezii de M. Codreanu, Revista modernă, I, 34, 14 octombrie 1900, p. 9—10. * * * „D i af ane" (versuri) de M. Codreanu, Noua revistă română, II, 42, 15 octombrie 1901, p. 287—288. HERO, Diafane, Evenimentul, seria a Il-a, IX, 225, 25 octombrie 1901, p. 1—2. *** Critica română; C ai o «—U l ti m a apariţie. Evenimentul, seria a Il-a, IX, 232, 3 noiembrie 1901, p. 1. EMILGAR, Martira, Evenimentul, IX, 275, 29 decembrie 1901, p. 1-2. D. C. OLLĂNESCU, M. Codreanu, „Diafane", versuri. Analele Academiei, tom. XXIV, 1901—1902, p. 375. ŞT. ORÂŞANU. M. Codreanu, Diafane, versuri. Convorbiri literare, 2, februarie 1903, p. 181—187. RUDO, Martira. Evenimentul, seria a Il-a, XI, 18, 26 lebruarie 1903, p. 1—2. RODION, Poezia „M ar tir e i". Evenimentul, seria a Il-a, XI, 19, 27 februarie 1903, p. 1—2. MIRCEA ALDEA, P r i n c e s a-n â e p ăr t at ă, cronici literară. Evenimentul, seria a ll-a, XIII, 212, 8 noiembrie 1905, p. 1—2. HERO, P r i n ţ e s a-n depărtată, cronică literară, Evenimentul. seria a Il-a. XIII, 219, 17 noiembrie 1905, p. 1. A. STEURMAN, Spre romantism. „P r i n ţ e s a-n d ep ăr-lată", cronici literară. Evenimentul, scria a H-a, XIII, 224, 24 noiembrie 1905, p. 1—2. ALEXA NDRU VESNE li, Un vis răcoritor, Evenimentul, îţna a Il-a, XIII, 230, 1 decembrie 1905, p. 1. MIRCEA ALDEA, Gotfrid Rudei, Evenimentul, seria a Il-a, XIII. 232, 3 decembrie 1905, p. 1. C. SÂTEANU, Mihai Codreanu — omul şi poetul, Evenimentul, seria a Il-a, XIII, 235, 8 decembrie 1905, p. 2. MIRCEA ALDEA, Pe un album. Evenimentul, seria a Il-a, XIII, 243, 17 decembrie 1905, p. 1. MIRCEA ALDEA, Atotputernicul, Evenimentul, seria a Il-a, XIII, 260, 11 ianuarie 1906, p. 1. MIRCEA ALDEA, Statuia lui A l e c s an dr i, Evenimentul, seria a Il-a, XIV, 27, 16 martie 1906, p. I. CAION, Varietăţi literare. Românul Iile rar, IV, 1906, p. 72. DE LA ROŞCANI, Mihai Codreanu, Evenimentul, XIV, 93—97. 99—100, 9—11 iunie, 13 iunie, 15—16 iunie 1906, p. 1—2. G. 1BRÂILEANU, Raport despre „Martira", Evenimentul, XIV, 235, 3 decembrie 1906, p, 1—2. EMIL GÎRLEANU, Martira, recenzie. Evenimentul, XIV, 238, 8 decembrie 1906, p. 1—2. Ş,, Martira, cronică teatrală, Evenimentul, XIV, 240, 10 decembrie 1906, p. 1—2. ILARIE CHENDI, Anul trecui, Viaţa literară şi artistică, I, l, 7 ianuarie 1907, p. 1—2. MIRCEA ALDEA, I n gr a l poet, Evenimentul, XV, 35, 24 martie 1907, p. 1. MIRCEA ALDEA, Partea umbrei, Evenimentul, XV. 107, 23 iunie 1907, p.I. MIRCEA ALDEA, A m u r g u I solitarului. Evenimentul, XV, 132, 25 iube 1907, p, 1. MIRCEA ALDEA, Iubire moartă. Evenimentul, XV, 134, 27 iulie 1907, p. 1. MIRCEA ALDEA, Un sonet. Evenimentul, XV, 147, 14 august 1907, p. 1, MIRCEA ALDEA, Satan, Evenimentul, XV, 154, 23 august 1907, p. 1. Dr.ZOSIN. Un poet mare, Opinia, IV. 233, 1 septembrie 1907. p. 1-2. $48 54? MIHAIL DRAGOMIRESCU, „Sonii' de Mihai Codreanu, Convorbiri critice, 1, (907, p. 733. MIHAIL DRAGOMIRESCU, „Fantoma- de Mihai Codrea-n u, Convorbiri critice, I, 1907, p. 46S—469. f. C, NEGRUZZI, M. Codreanu —Martira, Analele Academiei, tom. XXX, 1907—1908, partea administrativă, p. 307. M. DRAGOMIRESCU, „Patria" de Mihail ( '.) Codreanu, cronică, Convorbiri critice, II, 1908, p. 621. M. DRAGOMIRESCU, Mişcarea literară în 10 OS, Convorbiri critice, II, 1908, p. 773. C. SĂTEANU, Un poet al poeţilor — Mihai Codreanu, Pagmi libere, I, 14, 28 septembrie 1908, p, 221—223. Di, P. ZOSIN, „Din cînd în cînd'. Poezii de Mihai Codreanu, îndrumarea, I, 7. octombrie 1908, p. 316—318. I. S.(ADOVEANU), M. Codreanu, Din cînd în cînd. Poezii, 1 9 0 1 — 1 9 0 3, Viaţa românească, III, 11, 1908, p. 302—303. NARCIS, „Cyrano" in româneşte. Opinia, VI, 617, 23 decembrie 1908, p. 2. TITU MAIORESCU, Critice, ediţie completă, Minerva, Bucureşti, voi. I, 1908. Dr. P. ZOSIN, Un plagiat, adică furt literar. Opinia, VI, 863, 6 noiembrie 1909, p. 1—2. Dr. P. ZOSIN, Scrisoare deschisă către poetul Codreanu, Opinia, VI, 865, 8 noiembrie 1909, p. 2. ÎL. CHENDI, Poeziile lui Codreanu, Cumpăna, I, 13, 19 februarie 1910, p. 197—200. A.. Poeţii primăverii. Opinia, VII, 982, 2 aprilie 1910, p. 1. M. DRAGOMIRESCU, „laşul" de Mihail Codreanu, Convorbi'i atice. V, 1910. p. 823—824. CHRISTIAN, Martira, Mişcarea, III, 30. 9 februarie 19U, p.l—2. R1NALDO, închiderea stagiunii, Rampa. I, 130, 29 martie 1912, p. 2, G. TOPÎRCEANU, Cu prilejul unui succes jignitor. Rampa, 1, 171, 18 mai 1912. p. 1. G. TOPÎRCEANU, Cu prilejul unui succes „jignitor". Mişcarea, IV, 108, 18 mai 1912, p, 2. G. IBRĂ1LLANU, Martira, Teatrul, I, 4, II noiembrie 1912, p. 1-2. * • *, Martira, Mişcarea, IV. 265, 30 noiembrie 1912, p. I. RODION. Martira, Opinia, X. 1.751, 30 noiembrie 1912, p. 1—2. RODION, Martira, Teatrul, 1, 7, 2 decembrie J912, p. 1—6, GALA GALACTION. Sonetele lui Mihail /!) Codreanu. Via(a românească. VII, 11—12. 1912, p, 208—216. G. ALEXANDRESCU, Martira, cronică teatrală. Vtafa romanească, VII, 11—12, 1912, p, 360, ARALD, Un „păcat" modern, Mişcarea, V, 131, 16 iunie 1913, p, 1. ARALD, Aniversarea unui furt, Mişcarea, V, 193, 24 august 1913, p. 1. A. N., Sonetele lui M. Codreanu, Românul, IV, 77, 6/19 aprilie 1914, p. 32. SEMPER, Eleganţa sonetului şi arta poetului Codreanu, Românul. XLIV, 20, 20 mai 1914, p. 1- * * *, Statui, recenzie (la rubrica Ecouri), Flacăra, III, 32, 24 mai 1914, p. 264 T. A. (RGHEZ! I, Tabu Ia rasa- Minai Codrean tt, Seara, IV, 1.561, 25 mai 1914. p. 1. ***,Statui, recen?ic, Universul literar, XXXI, 21, 25 mai 1914. p. 1. GR. T., Sonetele lut M. Codreanu, Viitorul, VII, 2,254, 27 mai 1914, p, 1. V.V. P-, M. Codreanu, Statui, Zorile, I, 2, 5 iunie 1914, p. 33—34. RODION, Sla iui, Opinia, XI, 2.191, 5 iunie 1914, p. 1. RODION, Cu dalta. Opinia, XI, 2.192, 6 iunie 1914, p. 2. C. SP. HASNAŞ, „S tatu i", Sonete de Mihai Codreanu, Flacăra, III, 34, 7 iunie 1914, p. 280, RODION, laşul poetizat. Opinia, XI, 2.193, 7 iunie 1914, p 1, E.LOVINESCU, Poetul Mihai Codreanu, Noua revislă • omCină. voi. XVI, 3, 8 iunie 1914, p, 27—39. RODION, într-un miez de noapte. Opinia, XI, 2.194.9 iunie 1914, p, 2. RODION, Poetul nu iubeşte?. Opinia, XI, 2.195, 10 iunie 1914, p. 2. RODION, La început a fost cuvin tu 1, Opinia, XI, 2,196, 11 iunie 1914, p. 1. SEMPER, Graniţele artelor, Românul, XLIV, 41, H iunie 1914, p. 1. TAUŞAN, Vibrantele sonete ale d-lui M. Codreanu vor rămîne In literatul a românească, Viitorul, \ II, 2 275, 12 iunie 1914, p. 1. 551 RODION. Acei ce nu văd, Opinia, XI, 2.200, 15 iunie 1914, p 1 . ***, Adunarea generală a Societăţii scriitorilor români. Românul, XLIV, 54, 24 iunie 1914, p. 3. G, M., Scriitorii noştri: d, M. Codreanu, Dimineaţa, XI, 3.709, 2 iulie 1914, p. 1. PRETOR, „S tatu i", sonete de M, Codreanu, Revista idealistă, XII, 7, iulie 1914, p. 46. IV., Viaţa românească, recenzie, înainte, II, 451, 18 iulie 1914, p. 2. O. D., M. Codreanu, Statui, Viaţa nouă. X, 6—7, I august — 1 septembrie 1914, p. 230—231. /. M. R,. Mihai Codreanu, Statui, Versuri şi protă, [II, 15—16, 1914, p. 464—181. * * *, Pltngerea ziariştilor din Iaşi, Seara, IV, 1.726, 6 noiembrie 1914, p, 2. M. SORBUL, „Statui" de Mihai Codreanu, Scena, I, 1, 6 noiembrie 1914, p. 2, /. C. NEGRUZZI, M. Codreanu, Statui, Son ele. Analele Academiei, seria a Il-a, tom. XXXVII, 1914—1915. partea administrativi, p. 325. ARALD, Activitatea literară a laşului. Mişcarea, VII, 5, 9 ianuarie 1915, p. 1. 0. B.(OTEZ), M. Codreanu, Statui, Sonete, Viaţa românească, X, 1—3, ianuarie—martie 1915, p. 300—301. CONST, T. STOIKA, Mihai Codreanu. S1 a t u i, Poema. I, 3, 1 martie 1915. p. 15. ARALD, Asupra volumului „Statui". Mişcarea, VII, 85, 18 aprilie 1915, p. 1. ARALD, Fascinatorul, Mişcarea, Vil, 107, 17 mai 1915, p. 1. ARALD, Premierea poetului Codreanu, Mişcarea, VII, 117, 30 mai 1915. p. 1. 1. M.. Poetul Mihai C o d r e a n u. Viitorul, VII, 2.626. 2 iunie 1915, p. 1. * * *, U n poet despre altul, Mişcarea, VII, 119, 2 iunie 19)5, p. ). A. BRANIŞTE, „S lat ui". sonete de M. Codreanu, cronică literară. Rampa nouă ilustrată, I, 81, 27 noiembrie 1915, p. 2. CIRIC, M. Codreanu, Versuri şi proză, IV, 17, 5 decembrie 1915, p. 295 -296. ILARIE CHENDI, Portrete literare. Bucureşti, Editura librăriei Leon Alcalay, Biblioteca pentru toţi, nr. 627 (1915), p, 85—90. E. LOVINESCU, M. Codreanu, Critice, voi. III. 1915, p. 218. * * *, Convorbire cu d-l M. Codreanu. Teatrul de mtine, I, 14, 1 martie 1919, p. i. RENOVATUS, Sărbătorirea lui M. Codreanu, Opinia, XV, 3.582, II martie 1919, p. 1. ***, Banchet în onoarea d-lui M. Codreanu, Lumea, II, 127, 12 martie 1919, p. I. * * *, Sărbătorirea d-lui Mihai Codreanu, Presa, l, 31, 12 martie 1919, p. 2. CL. BLUMENFELD, Artist şi gazetar. Opinia. XV, 3.583, 13 martie 1919, p. 1. • • *, Sărbătorirea d-lui Mihai Codreanu, Mişcarea, XI, 56, 13 martie 19)9, p. 2. D. B., Un premiu, însemnări literare, I, 33, 28 septembrie 1919, p. 17. G, T„ în chestia traducerii lui „Cyrano de Bergerac', însemnări literare, l, 37, 26 octombrie 1919. p. 17. • * *, Sărbătorirea poetului Codreanu, Mişcarea, XIV, 26, 15 februarie 1920, p. 1. LUCULLUS (D, ANGHEL), Un sonetist: Mihai Codreanu (I), Rampa, IV, 844, 18 august 1920, p. 1—2. LUCULLUS, Un sonelist: Mihai Codreanu (II). Rampa, IV, 845, 19 august 1920, p. 1—2. LUCULLUS, Un sonetist: Mihai Codreanu (III), Rampa, IV, 847. 21 august 1920. p. 1. F. ADERCA, M. Codreanu, Cyrano de Bergerac, Izbînda, II, 590, 22 august 1920, p. 1. SENEX, Cîntecul deşertăciunii, Avîntul, 1.315, 12 noiembrie 1920, p. 1. ENRIC FU RTUNĂ, Mihai Codreanu, Cyrano de Bergerac, Umanitatea, I, 6, noiembrie 1920, p. 303. F, ADERCA, M. Codreanu, Cîntecul deşertăciunii, tzbinda, II, 677, 4 decembrie 1920, p. 1. ANDREI BRANIŞTE, Poetul blazării: d. Mihai Codreanu, Adevărul literar şi artistic, seria a Il-a, I, 3. 12 decembrie 1920, p. 4. M. D. IOANID, Poezia d-lui M. Codreanu, cu prilejul „Cîn tecului deşertăciunii". Neamul românesc, XV, 284, 26 decembrie 1920, p. 2; 286, decembrie 1920, p. 2. 5S2 553 r C o di r a nu, (_ nlirr. voi. III, 1920, p. Codreanu, Ecoul literar. E. LOV1NESCC, M. ) 19—124. PETRU GRANCEA, Poetul M. artistic, umoristic, 1, 1, 1 ianuarie 1921, p. 5. BENAMURA (A. HEFTER), Cuvinte despre artă. „Mihai Codreanu: Cîntecul deşertăciuni t", Lumea, IV, 678, 24 ianuarie 1921, p. 1. N. DA VIDESCU, Cîntecul deşertăciunii, Ora, I, 9, 15 aprilie 1921, p. 1. ANDREI BRANIŞTE, Sonetul, Rampa. V, 1.100, 30 iunie 1921. p. 5. G. IBRAlLEANU, M. Codreanu, „Statui" şi „Cîntecul deşertăciunii". Viaţa românească, XIII, 12, 1921, p. 419—426. Reprodusă tn Scriitori romani si străini. Iaşi, Editura Viaţa româneasca, 1926, p. 98—104. N. DA VIDESCU, A ţ pecie şi direcţii literare (1914 — 1921), Bucureşti, Editura Viaţa românească, 1921, p. 164—167. ILIE MARIN, „Cyrano de Bergerac" de Rosland, în traducerea d-lui Mihai Codreanu, Transilvania, LII, 4, aprilie 1921, p. 302—304. • * *, De la Teatrul Naţional din laşi, Mişcarea, XVI, 86, 22 aprilie 1922, p. 1. 1. AL. BRÂTESCU'VOINEŞTI, M, Codreanu: Sonete, Analele Academiei, tom. XLI, 1920—1921, partea administrativă, 1922. p. 158—162. TUDOR TEODORESCU-BRANIŞTE, Poetul blazării: Mihai Codreanu, Oameni si cărţi. Editura librăriei Soccc, voi. t, 1922, p. 85—91. S.P., Pescarul detractor, Lumea, VI, 1.349, 13 aprilie 1923, p. 2. GHEORGHE ADAMESCU, C o n t r i b u j i u n e la bibliografia românească, partea a Il-a, Cartea românească, 1923, p. 308. OCTAV BOTEZ, Pe marginea cărţilor, Editura Viaţa românească, 1923, p. 89—92. AGLAE PRUTEANU. A nuntiri din teatru. Editura Viaţa românească, 1923, 252 p. RUDOLF ŞUŢU, Iaşii de odinioară, laşi. Tipografia „Lumina Moldovei", voi. I, 1923, voi. II, Iaşi, Viaţa românească, 1928. * * * , Premierea poetului M. Codreanu, Mişcarea, XIX, 124, 6 iunie 1925, p. 1. * * *, Trei premii na! ion ale, Viitorul, XVIII, 5 174, 6 iunie 1925, p. 1. A'. N. ŞERBĂNESCU, Marele premiu naţional de poezie, Clipa, III, 103, 7 iunie 1925, p. 1. POMPILIV CONSTANTINESCU. Premiile naţionale : M. Codreanu. Mişcarea literară, 31, 13 iunie 1925, p. 1. * • *, Scriitorii premiaţi: d-l Mihai Codreanu, Viitorul, XVIII, 5.131, 13 iunie 1925, p. 2. EUFEM MIHAILEANV, Mihai Codreanu, Clipa, III, 104, 14 iunie 1925, p. 1. EM. S., Un premiat: Mihai Codreanu, Lumea, VIII, 2.027, 14 iunie 1925, p. 2. CONST. T. STOIKA, Ecuaţii: Mihai Codreanu, Mişcarea literară, II, 34—35, 4—11 iulie 1925, p. 1. EMANOIL AL. MANOLIU, O privire retrospectivă asupra teatrului moldovenesc, Tipografia H. Golder, 1925, p. 144—157. ION PILLAT ŞI PERPESSICIUS, Antologia poeţilor de azi. Editura Cartea românească, voi. I, 1925, p. 117—123. * * *, Figuri ieşene. Mişcarea, XX, 243, 22 octombrie 1926, p. 1. * * *, „Cyrano de Bergerac" în româneşte, Rampa, XI, 2.730, 29 noiembrie 1926, p. 3; 2.731, 1 decembrie, p. 3 ; 2.732, 2 decembrie, p, 3; 2.733, 3 decembrie, p. 3; 2.734,4 decembrie, p. 3; 2.736, 6 decembrie, p. 5. * * *, Convorbire cu d. Al. Hodoş, Rampa, XI, 2.732, 2 decembrie 1926, p. 1. G. C.iLINESCU, M ikai Codreanu. „Statui, Cîntecul deşertăciuni i", Sinteza, I, 1 aprilie 1927, p. 15—16. RÂUL TEODORESCU, M. Codreanu, Falanga, seria a Il-a, 21, 1 mai 1927, p. 1. V. L., Mihai Codreanu (medalion). Vitrina literară, I, 4 mai 1927, p. 9. H. T.AZU, „Cyrano de B er g er a c", comedie eroică tn 5 acte, iu versuri, de E dm o n d R o s t a n d, in româneşte de M i h a i I ( !) Codreanu, la Teatrul Naţional, Adevă'ul literar şi artistic, VIII, 355, 25 septembrie 1927, p. 4. M, SEVASTOS, In jurul traducerilor lui „Cyrano da Bergerac", Adevărul literar şi artistic, VIII, 356, 2 uctombrie 1927, p. 1. B1TAY ARPAD, Codreanu Mihai, Irodalni Lexicon. 1927, p. 198. 514 555 P. CONSTANTINESCU, Mihai Codreanu, Mişcarea literară. Editura Ancora, colecţia „Biblioteca universala", 1927, p. 49—50. ION DAFIN, Figuri ieşene, laţi. Viaţa romaneasca, voi, I, 1927, p. 33—35; ediţia a Il-a, Iaşi, Viaţa româneasca, (1928—1929), p. 31—32. M. DRAGOMIRESCU, Critica, Editura Casei şcoalelor. 1927, voi. I (Directive), p. 334—335. MIHAIL IORGULESCU, Marginalia (studii critice), Bucureşti, Editura Ancora, S, Benvenisti § co., voi. I, 1927, p. 40—42. » * *. Noul director al Teatrului Naţional din laş i. Mişcarea, XXII, 7, 11 ianuarie 1928, p. 1. EM, SERGHIE, D. Mihai Codreanu In cî r c a lui M a r-jurius, Lumea. XI, 2 891. 17 martie 1928, p. 2. ARALD. Cyrano de Bergerac. Mişcarea, XX[[, 2.891. 17 martie 1928, p. 2. GEORGE-MIHAIL ZAMFIRESCU, M. Codreanu, Omul şi opera. Complex, ziar artistic literar, II, 1 aprilie 1928, p. 1. **«, Viitorul repertoriu al teatrului din Iaşi, Mişcarea, XXII, 121, 29 mai 1928, p. 1, . * ,, Campania contra Teatrului Naţional din laşi. Mişcarea. XXII, 217, 23 septembrie 1928, p. I. GHEORGHE ADAMESCU, Contribuţii, ne la bibliografia românească, Editura Casei şcoalelor, partea a IlI-a. [928, p. 254—255, ION DAFIN, laşul cultural şi social, Viaţa românească, voi. I, 1928, p. 183—186. p, 218; voi, II, 1929, p. 256—258. E. LOVINESCU, Istoria literaturii române contemporane, Editura Aurora, voi. III, 1928, p. 188—191, PERPESSICIUS, Menţiuni critice. Editura literară a Casei şcoalelor, voi. I, 1928, p. 118. SCARLAT STRUŢEANV, „Turnul de fildeş'' de M. Codreanu, Omul liber, I, 28, 22 decembrie 1929, p. 1—2. CONST. D. IONESCU. M. Codreanu. Turnul de fildeş. Ramuri. XXII, 12, decembrie 1929, p 348—350. T. B.. „T u r nul de fildeş", versuri de M i h a i C o d r e anu. Patria, Cluj, XII, 2, 4 ianuarie 1930, p. 2, ION CANTACUZINO. Mihai Codreanu, Turnul de fildeş, Viitorul, XXII, 6,572, 8 ianuarie 1930, p. 3—4, IZABELA SADOVEANU. M. Codreanu, „Turnul de fildeş". Bucureşti, Cartea romanească, 7 9 2 9, Adevărul literar şi artistic, seria a Il-a, IX, 475, 12 ianuarie 1930, p. 7. D. G., .Mi Aai Codreanu, Turnul de fildeş. Datina, VIII, 1—3, ianuarie—martie 1930, p. 49—51. iV.JV. CANT., Turnul de fildeş, Ritmuri, Braşov, I, 8—9, aprilie 1930, p. 23. C. SÂTEANU, Poetul Mihai Codreanu fi guzganii. Lumea, XIII, 3.641, 15 august 1930. p. 2—3. C. HAMANGIU, Două amintiri. Gazeta noastră, IV, 197, 16 aprilie 1931. p. 8. AL. PHIL1PPIDE. Mihai Codreanu, Adevărul literar şi. artistic, X. 582, 31 ianuarie 1932, p, 3, , * Maestrul Codreanu, Evenimentul laşilor, I, 10, 24 august 1932, p. 2. SANDU TELEAJEN, Teatrul Naţional din Laşi, Boabe de griu, III, 11 noiembrie 1932, p. 521—565. BOGDAN AMARU, Sonete pentru Li a. Tot, seria a Il-a, II, 3), 27 martie 1934, p. 1, 4. HEFAISTOS, Mihai Codreanu, Tot, seria a 11-a, II, 32. 28 martie 1934, p. 2, 4. CEZAR PETRESCU, Un poet care nu glumeşte, Curentul, VII, 2,245, 6 mai 1934, p. 1. • * Cum este cu putinţă, Universul, LI, 121, 7 mai 1934. p. 1. N. IORGA.Istoria literaturii romaneşti contemporane, Editura Adevărul, voi. II, 1934, p. 188—189. MIHAIL IORGULESCU, „Cyrano de Bergerac", în traducerea d-lui M, Codreanu, Marginalia, Bucureşti, voi. II, 1934, p. 101—108. PERPESSICIUS, Menţiuni critice. Fundaţia pentru literatura şi artă. voi. II, 1934, p. 160. 401. PROFIRA SADOVEANU, Domniile lor domnii fi doamnele ... (convorbiri şi portrete). Editura Adevărul (1934), p. 151—163.' SANDU TELEA JEN, De vorbă cu d. Mihai Codreanu. Naţionalul nou, II, 193, 1 ianuarie 1935, p. 5. VALER DON EA, Poetul Mihail Codreanu. Foi de album. Adevărul literar şi artistic, XIV, 782, 1 decembrie 1935, p. 1. 2. PERPESSICIUS, Menţiuni critice. Fundaţia pentru literatură şi artă, voi. III, 1936, p. 181. 556 557 CR., însemnări ieşene, Opinia, VIII, 9.625, 6 mai 1937. p. 1. GH. CARDAŞ, Poezia românească de la origine pînă f» zilele noastre, antologie şi studiu, voi. II, 1937, p. 519—522. E. LOVINESCU, Istoria literaturii române contemporane. Editura librăriei Socec (1937), p. 133—134. * * ", Pagini din viaţa şi opera scriitorilor ieşeni contemporani. Iaşi, Socec, 1937, p. 18—-23. I.M. RAŞCU. Convingeri literare. Bucureşti, 1937, p. 35—49. BAS IE MUNTEANO, Panorama de la litter atur e r o u-m a in e contemporaine. Paris, 1938, p. 148—149. F. V.,însemnări ieşene. Semnalul, I, 3, 3 februarie 1938, p. 2. GH, CA RDAŞ, Istoria literaturii româneşti de la origine pînă in zilele noastre, Bucureşti, Tiparul „Oltenia", 1939, p. 388—389. A7. IORGA, Poezia d-lui Mihai Codreanu, Cuget clar, IV, 30, I februarie 1940, p. 466. DAN PETRAŞINCU, Sonetele d-lui Mihai Codreanu, România literară, 43, 4 februarie 1940, p. 18. MIHAI NICUEESCU, Mihai Codreanu: „Statui" (sonete şi evadări din sonet). Universul, LVII, 48, 19 februarie 1940, p. 4. GEORGE BOŢ A, Mihai Codreanu, „Stătu i", 1 9 3 9, Familia, seria a IH-a, VII, 1—2, ianuarie-februarie 1940, p. 101—103. VLADIMIR STREINU, Mihai Codreanu, „S t a t ui", Ediţie definitivă, cronică literară, Viaţa românească, XXXII, 2 februarie 1940, p, 73—79, VASILE VARTOLOMEI, M. Codreanu, maestrul sonetului roman. Familia, seria a IH-a, VII, 5—6, mai-iunie 1940, p, 69—84. ŞERBAN CIOCULESCU, Aspecte lirice: Mihai Codreanu, „Statui, sonete şi ev a d ăr i din s o n e l", Revista Fundaţiilor, VII, 7, 1 iulie 1940, p. 159—178. VASILE ALEXANDRESCU, Eminescu văzut de poeţii noştri, Cernăuţi, 1940, p. 37, 40—41. Buletinul Cărţii româneşti, XII, 1940, p. 10. CONST. NONEA, Mihai Codreanu, poetul variaţiei artistice, Cuget moldovenesc, X, 4—5, aprilic-mai 1941, p. 133—146. VICTOR ION POPA, Mihai Codreanu, profesorul meu.... Vremea, XIII, 601, 18 mai 1941, p. 9. 558 ERES, „Incultul" Mihai Codreanu, Evenimentul, XXXV, 9.007, 7 octombrie 1941, p. 2, G. CÂI.INESC U, Istoria literaturii romane de la origini pînă in prezent, 1941, p. 576—577, 694, 913, AL. PHILl PPIDE, Mihai Codreanu, Vremea războiului, XIV, 637, 8 februarie 1942, p. 7. ELIZA MÎRZESCU, Despr e... Mihai Codre a n u. Curentul, XV, 5.098, 27 aprilie 1942, p, 2, M,, în oraşul amintirilor, Săptămina C.F.R., II. 16, 20 septembrie 1942, p. 1. /. M,, Tradiţia scrisului românesc, Săptămina C.F.R., II, 28, 13 decembrie 1942, p. 1. I. MAXIM, Dialog cu poetul Mihai Codreanu, Săptămina C.F.R., II. 31, 3 ianuarie 1943, p. 1. TOM A VLÂDESCU, Cyrano de Bergerac, Duminica, II, 10, 9 mai 1943, p. 5. D. MUIiARAŞU, Istoria literaturii române, ediţia a IH-a, Bucureşti, Editura Cartea românească. (1943), p. 328—341, VLADIMIR STREINU, Literatura română contemporană. Editura Dacia, 1943, p. 59—64. IUI-IU LAZAR, Mihai Codreanu, poetul „S t a t u i l o r", Drapelul, I, 35, 31 ianuarie 1945, p. 2. CONST, I.OGHIN, Istoria literaturii române, ediţia a XlV-a, Timişoara, 1945, p. 508—509. LUCIAN PREDESCU, Istoria literaturii române, ediţia a Vl-a, Bucureşti, Cugetarea, 1946, p. 254—255. N. I. P., Din revistele laşului, laşul nou, V, decembrie 1953, p. 346—347. L. GODEANU, Pour la sauvegarde de la cui ture, La Roumanie d' aujourd'hui, 4 aprilie 1955, p. 10. G. GALACTION, Oameni şi gî n d u r i din veacul meu, E.S.P.L.A., 1955, p. 172—181, 199. VALENTIN LIPA TTI, Doi C y r an o — u n singur sol al poporului francez, Gazeta literară, III. 3 (97), 19 ianuarie 1956, p, 6. ADRIAN ANDONIU, Amintiri de la „Viaţa românească", laşul literar, 3, 1956, p. 78—80, DEMOSTENE BOTEZ, Evocări din lainica besacte cu amintiri, Viaţa romanească, 3, martie 1956, p. 46. BORIS BUZILA, De vorbă cu Mihai Codreanu, România liberă, 3.567, 25 martie 1956, p, 2. 559 AL. CONSTANT1NESCU, Aminti, ile unui tipograf, laşul literar, 3, martie 1956. p. 67—68. C. CIOPRAGA, Poetul M. Codreanu la 80 de ani. Flacăra laşului, 22 iulie 1956, p. 2. CON ST. CIOPRAGA, Mihai Codreanu împlineşte optzeci de ani, laşul literar, 7, 1956. p. 74—76. E UGEN L UCA .Mihai Codreanu la 8 0 d e an i, Contemporanul, 32 (514), 10 august 1956, p. 3. C. CIOPRAGA, Mihai Codreanu, sonetistul, Steaua, VII, 10, 1956, p. 70—74. .4 L. JEBELEANU, Mihai Codreanu la 80 de ani. Scrisul bănăţean, VII, 10, 1956, p. 48—51. * * *, Semn de înaltă preţuire (conferirea Ordinului Muncii, ci. L), Flacăra laşului, 3.175, 9 noiembrie 1956, p. 1. DAN HĂULICĂ, Mihai Codreanu (la a 8 0-a aniversare). Caseta literară. III, 48 (L42), 29 noiembrie 1956, p. 2. * * \ înaltă distincţie. Flacăra laşului, XII, 3.215, 26 decembrie 1956, p. 2. CONS T. CIOPRAGA, Poetul M ihai Codreanu, laşul titoar, 12, 1956, p. 62—77. * • *, M ihai Codreanu la 8 0 de ani. Viaţa românească, IX, 12, decembrie 1956, p. 72. MARGARETA BACIU, Cum Sntîmplarea juca odinioară rol în teatru, 140 de ani de la primul spectacol In limba română, Iaşi, 1956. p. 66. GF.ORGE POPOV1C1, O lecţie de te atru car e nu se poate uita, 14 0 de ani de la primul spectacol in limba r o m â ii â. Iaşi, 1956, p, 65-—66. M. SEVASTOS, Amintiri de la „Viafa romăneasc i", E.S.P.L.A., 1956, p. 105—106; ediţia a H-a, EdituTa pentru literatură, 1966, p. 266—270. AL. CLAUDIAN, Scriitori ai unui singur gen, laşul literar, 3, martie 1957, p. 69—74. V1RGIL DĂNCIULESCO, lassy. Ea Roumanie d'aujourd'hui, 9, 1957, p. 25—26. D. SOLOMON, M. Codreanu, Sonete, [Gazeta literară, 41 (187), L0 octombrie 1957, p. 1, 4. * * *, Mihai Codreanu, necrolog, Flacăra laşului, XIV, 3.471. 24 octombrie 1957, p. 2. 560 • * *, Mihai Codreanu, necrolog, ScînU-ia. XXVII, 4.045, 26 octombrie 1957, p. 5. x ' *, U n maestru al sonetului românesc. Flacăra laşului, XIV, 3.474, 27 ortombrie 1957, p. 2. ŞF.RBAN CIOCVLESC', Sonetistul, Gazeta htnaiâ. 44, 31 octombrie 1957, p, 2. CONST. CIOPRAGA, Mihai Codreanu, necrolog, laşul literar, 10, octombrie 1957, p. 83 — 85. DUMITRU CORBEA, Inima poetului. Contemporanul, 44(578), 1 noiembrie 1957, p. 3. D. FLOREA-RA RIŞTE, La moartea s o n e ti s t ul u i. Tribuna, I, 39, 2 noiembrie 1957, p. 2. ŞT. CA7.1MIR, M i h al C o d i e an u (necrolog), Viafa romanească, 11. noiembrie 1957, p. 94-95. AL.DIMA, La moartea foitului, laşul literar, 11. noiembrie 1957, p. 65 — 67 D. FLOREA-RA RIŞTE, M i hai Codreanu, Steaua, VIII, II, 1957, p. 33-37. A'. I, POPA, Mihai Codreanu la „însemnări ieşene", laşul literar, 11, noiembrie 1957, p, 68 — 71. N. ŢAŢOMIlt, în cadenţa endecasilabului, laşul literar, 11, noiembrie 1957, p. 11 —li. \ AGRIP1NA FLOREANU, M ihai Codreanu, Scrisul bănăţean, ■ VIII, 12, 1957, p. 68-70. | PETRE PASCU, Mihai Codreanu, Tînărul scriitor, VI. 12 | 1957, p. 86-87. ; CONST, CIOPRAGA, Mihai Codreanu (necrolog). Analele , ştiinţifice ale Universităţii „Al. I. Ctt:a" din Iaşi (scrie noua), secţiunea III, toin. III, 1957, fasticola 1 -2, p 460-461. ■ I. TEODORE.IN V, Masa umbrelor, E.S.P.L, A., 1957, p. 40, 79. SAVIN BRATU, Ibrăileanu omul, Editura tineretului, 1959, p. 451. J M. SADOVEANU, Anii de ucenicie. Opere, voi. XVI, 1959, p. 502-504. T. VÎRGOL1CI, Scriitori despre un mare scriitor, Scrisul bănăţean, XI, 11, 1960. p. 55-58. OTILIA CAZIMIR. Prietenii mei scriitori. Bucureşti, E.S.P.L.A., 1960, p 173. VASILE SADOVEANU, O partidă de şah la „T r a i a x", Viaţa românească, XIV, 2, februarie 1961. p. 84—87. 36 — Mihai Codreanu, Scncu Voi. II, c. — 14îj 561 ir TU DOR VIAXU, Jurnal, Editura p-.-uttu literaturi. UK-l. [i. 15-16. OTILIA CAZI MIR, B & l rinul meu prieten, Flacăra laşului, XIX, 5.642, 28 octombrie 1964,p. 1. D. MI CU, I s l o r i a literaturii romane, Bucureşti, Editura didactică şi peda-, vică, mîI. I (1900-1918). 1964, p. 212-213. D. MICU, Literatura rom/in,i la începutul s c e o-lului al XlX-lea ( 1 9 0 0—1 910), Editura pcnti u liti r^nră, 1964, p. 15-2R, 39- 131. .V. BARUL, Aglae Pruteanu, Editura Meridiane. 1965. Bibliografia literaturii române, sub redacţia acad. Tudcr Yianu, Bucureşti, Editura Academiei, 1965, p. \ 1, 291 2^2, 461, 878, 888, 899, 1008. GA BRIELA DRACOI, începuturile poetice ale lui Mihai Codreanu, Anuarul de lingvistică şi istorie litera*.i, (aşi, tom, XVI, 1965, p 135-145. GH. BUZA IU, Pagini necunoscute din poeţii „Vieţii româneşti", Cronica, î, 4, 5 martie 1966, p. 11. AL. AL. LEON TLSCU, Mihai Codreanu, Viaţa ro.Kânca'xâ. XIX, 3, jnaitie 1966, p. 205 — 209. A UltET- LEON, Mihai Codreanu, profil în alb si negru, laşul literar, 5 mai 1966, p. 38 — 46. M1RCEA C1VBOTARU, 90 de ani de la naşterea lui Mihai Codrean u, Cronica, I, 24, 23 iulie 1966, p. 3. , * Un sonet puţin cunoscut al lui Mihai Codreanu, Cronici. I. 24, 23 iulie ]£jfifi, p. 8, CONST. CIOPRAGA, Sonetului Mihai Codreanu, Flacăra laşului, XXIf. 6,130, 24 iulie [9(iu, [i 2, t * 9 0 de ani de la naşterea lui Mihai Codreanu, Croi.ica, I, 25, 30 iulie 1966, p. 7. CONST. CIOPRAGA, G. T op îr ce. an u. Editura pentru literatură, 1966. i". DOMONUS. Bibliografia m :i g h i a r ă a literaturii române ( 1 S î 1 — I '' 6 0), Editnr.i pentru literatură, 19b!;, p. 3(38 — 369 CONSTAX1IN CUBLEŞAN, Mihai Codieantt. un litar, Ateneu, IX, 1 (31), februarie 1967, p, 9, 15. GH. BA ILEA NU, V echi local un ale I asului: „Bolta, rece", laşul littiar, 5 mai 1967, p, 51—5iv CONST. CIOPRAGA, A r,: i n I i : e a s ■> n c I i s t u l u !, Cronica, 11, 42 (S9), 21 i,Liumlji;t 19iv, p. 1. AUREL LEON, „Prieten tu.' Cum poţi să-ini fu sonet...", Magazin, XI, 524, 21 octombrie 1967, p. 4, A UREE LEON, Mihai Codreanu (70 am de la moarte), Flacăra laşului, XXIII, 6.565, 22 octombrie 1967, p. 2, ILIE DAN, Maestru al sonetului românesc. Zori noi, XXII, 6.175, 24 octombrie 1967, p. 2. A UREL LEON, Zece ani de la m o a i te a lui Mihai Codreanu: fişă de istorie literară, Cronica, II, 43 (90). 28 octombrie 1967, p. 8. CONS t. CIOPRAGA , S o ne tis tul Mihai Codreanu. Portrete şi reflecţii literare, Editura pentru literatura, 1967, p. 129—144. I. PELTZ, Solemnul în aparenţă Mihai Codrea nu. Amintiri despre..., Editura tineretului, 1967, p. 40 — 44. 5G2 I V. P A E O D I I. PAGINI LITERARE LUI CODREANU DEDICATE RUDO, Povestea tacului (poetului M. C.), Evenimentul, scria a ll-a, XII, 22, 7 martie 1904, p. 1—2. E, CALOGNOMU, Căderea vulturului (amicului M. Codreanu), Epigonii, II, 19. 15 martie 1904, p. 7. A. STEURMAN, P r i n ţ e s a-n d e p ăr t a t ă (lai M. Codreanu), Evenimentul, seria a 11-a, XIII, 227, 27 noiembrie 1905, p.I. S-a rrpuhlicat In Teatrul, I, 6, 25 noiembrie 1912, p. 8. B. NF.MŢF.ANU, O dragoste nouă (lui Mihai Codreanu), Pagini libere, I, 17, 19 octombrie 1908, p. 257—258. AI.. GH. DOINA IIU, Vis şi realitate (lui M. C o d r e an u), Mişcarea, II, 51, 6 martie 1910, p. 1-2. G. TOT'Î RCEANU, Scamatorul (domnului M. Codreanu), Viaţa românească, VI, 2, 1911, p. 269. S-a republicat in Mişcarea, HI, 63, 20 martie 1911. p. 1. G. TO t'l RCEANU, D alila. Viaţa românească, VI, 2, 1911, p. 270. G. TOPÎRCEANU, La cin cm a t o gr a f. Viaţa românească, VI, 2, 1911, p. 270. .1/. SEVASTOS, Sonetul (d-lui M. Codreanu), Viaţa romanească. Vil. 4, aprilie 1912, p. 99. S-a republicat în Rime sprintene. Iaşi, Editura Viaţa românească, 1920, p. 5—6; Cronici rimate, cu o prelată de acatî Al. Philippide, Editura pentru literatură, 1963, p. 38-—39. M, S., O mul (maestrului M. Codreanu), Zorile, I, 2, iunie 1914, p. 28. GARGANTUA , Sonet turmentat (în genul s o n e t i s-tului M. Codreanu), Hiena, II, 4, 11 iulie 1920, p, 2. A, STEURMAN-RODION, Scherzando (lui Mihai Codrean»), Frontul roşu, Iaşi, Institutul dc arte grafice Viaţa românească, 1920, p. 115. GIORDANO, Uzurpare (amicului meu Codreanu), Mişcarea, XVIII, 145, 2 iulie 1924, p. I. S-a republicat în Stihuri şi epigrame, ediţia a IIT-a, [aşi. Tipografia H. Goldner, 1925, p. 134. G. TOPÎRCEANU, Sonete parnasiene (parodii după M. Codreanu), Parodii originale, ediţia a Hl-a, laţi. Viaţa româneasca, 1927, p. 87—89 (Scamatorul, Pagi iacei o, S a ruso ti şi D al i l a, Testamentul unui poet necunoscut). S-au republicat în ediţia a IV-a, Bucureşti, Kditura Cartea românească, 1932, p. 85—89; în ediţia a V-a, Bucureşti, Editura Cartea românească ta., p. 85—89; în Opere alese, ediţie îngrijită, bibliografie 51 studiu introductiv de Al. Săndulcscu, E.S.P.L.A., 1959, voi, I, p. 119—122. I. COLIN, C o n f e s i u n e (ă la maniere de... M. Codreanu), Complex, I, 5, 6 iunie 1927, p. 4. G. T. (OPIRCEANU), Poetului M ihai Codrean u, Lumea, XIII, 3.450, 2 ianuarie 1930, p. 3. t * Autoinstantanee (parodie 11'importe iui), Umorul literar, I, 1, 14 mai 1933, p. 3, AL. P., C a t r e n (ă la maniere de Codreanu), Umorul literar, I, 2, 21 mai 1933, p. 4. AL. O. TEODOREANU, Poveste ieşană, Vin şi apă, Bucureşti, Editura Cultura naţională, 1936, p. 47—48. VICTOR EFTTMJU, Don Quijote (lui Mihai Codrea-11 11), Adevărul literar şi artistic, seria a Il-a, XIX, 894, 23 ianuarie 1938, p.3. AI.. POGON A T, Siesta sonetului (cronică rimată), însemnări ieşene, V, 1, 1 ianuarie 1940, p. 137, AL. O. TEODOREANU, Poem simfonic (maestrului Mihai Codreanu), Gluma, I, 2, 26 mai 1940, p. 1. AL. O. TEODOREANU, Parodie (după Mihai C o d r e a-11 u), Gluma, I, 4, 9 iunie 1940, p. t. N7COLAF. ŢATOMIR, Sonet (lui Mihai Codreanu, in m e m o r i a m), las ui literar, 11, noiembrie 1957, p. 64. MIHAIT. SF.V4STOS, Variantă (s o n e t i s t u l u i M. Codrean u). Cronici rimate, cu o prefaţă de acad. Al. Philippide, Editura pentru literatură, 1963, p. 40- 41. 564 TARLA ILUSTRAŢIILOR Artirol din ziarul ieşean Mişcarea, cu adnotarea din care reiese că Harold este pseudonimul Iui Mihai Codreanu........................... 32-33 în curtea locuinţei âtn strada I.ăpuşneauu, nr. 37, din Iaşi................................... 32-33 Mihai Codreanu, director al Teatrului Naţional din Iaşi, împreună cu actorii Soranalopa, Aurel Ghiţescu şi Maricica Ghiţescu............... 48—49 .Mihai Codreanu Ia 50 de ani................... 48-49 Coperta volumului Statui, sonete si evadări din sonet |1939)................................. 112-113 Masa de lucru a poetului....................... 112—113 Fotografie din timpul celui de-al doilea război mondial: Argeş, 1944........................... 128-12,9 Cu ultima secretară literară (prof. Z. Teodorovici). 128—129 Cyrano de Btrgeruc, exemplar cu adnotările lui Mihai Codreanu din timpul traducerii în româneşte 176—177 Adnotare la traduceau lut Cyrat.-o de Ber^etac 176—177 Poetul, octogenar............................. 240 — 241 Sonet dedicat poetului de Victor Eftimiu, în februarie 1957..............M................ 240-241 Coperta volumului Sonete (1957)............... 256 — 257 „Otdmul Muncii", clasa I. conferit poetului..... 256 — 257 Facsimile după un manuscris al poetului....... 352 — 353 Ultima fotografie: septembrie 1957............. 368 -369 Mormintul lui Mihai Codreanu la cimitirul „Eternitatea" din Iaşi........................... 368 - 369 567 CUPRINSUL PUBLICISTICA însemnări despre literatură [Omagiu lui Vasile Alecsandri] ................ 7 Lumină din lună ............................ 9 în Nirvana .................................. 11 Avîntul .................................... 13 Poetul Neculuţă ............................ iS Ploaie şi soare .............................. 17 S. Prasin ca poet .......................... 20 Poeţii şi politica .......................... 22 Cititorii noştri .............................. 25 Scriitorii români ............................ 27 în jurul unei chestii literare .................. 29 Pentru poetul D. Anghel...................... 32 Domnul Titu Maiorescu ...................... 34 Din vremuri vechi .......................... 37 O lămurire.............................. 39 Omagiu lui Mihail Sadoveanu .............. 42 însemnări despre teatru Salomea........................................ 43 Actorii ........................................ 45 569 Un mic răspuns.......................-...... 47 Artista ....................................... 49 La sărbătorirea teatrului ........................ 51 Amintirile unui vechi profesor .................. 1,3 Reflecţii variate Războieni ...................................... 6.3 [Panoramă ieşeană] .............................. 65 „Bolta rece" .................................. 67 Asupra lui Iser ................................ 69 Sursum cordal ................................ 71 Lampa lui Diogene ............................ 74 Finis coronat opus....................... ..... 76 O perii de cinism ............................. 79 înverşunarea piticilor ............................ SI Organizarea invăţămintului profesional............ 84 Patriotismul nostru .............................. 87 Inscripţii de clădiri .............................. 90 O statuie ...................................... 92 Intervievuri .................................. 84 Calendare .................................... 96 Juraţii ........................................ în lanţuri .................................... 100 Cu ochii legaţi ................................. 102 Geneza unui sonet .............................. 105 Hamlctism.................................... 109 Nici un ecou.................................. "' Alcoolismul .................................... 113 Cel mai bun azil ................................ 115 Cintecul cizmarilor .............................. 118 Omul-şarpe .................................. 120 La vînătoarc..................................... '-2 Na. CI........................................ 124 Moartea vulturului ........................... 126 Din carnetul gazetarului Filozofia budică ................................ 129 Asupra cugetării libere .......................... 135 Asupra rlsului .................................. 138 La şatră .................................... 140 Scrisoare deschisă .............................. 144 Timpul ........................................ 147 Aforisme.................................. 149 TkAlTl I lt> 570 i 11 ,i u d e 1 a i r e Moiiuintul uimi poet liloLoniat Hoitul................. . . . Strigoiul................... Moartea săracilor .......... Prăpastia .......- -......... Albatrosul ................ Re\ ersibilitate .............. I. Richepin Martira (Foile dc minţi; . . . . . o p p c e F C Auii n tii i.................................... I . Rostand (. j rano de lîergerac .......................... MIHAI CODREANU IT. CO.N'ŞTIIXŢA CRITICII Izabela Sadov canu ............................. Gala Galactioa.......-....................... I mior Aryliezi................................. E. Lovinescu.................................. Oct.iv Botez .............................____ Ion Minulescu ................................ N. Davideseu ................................. G. Ibrăileami ................................. Pompiliu Constantinescu ....................... Izabela Sadoveanu ............................. Al. Philippide ................................. K. Iorga ....................................... Yladiniir Streinii.............................. Şerban Cioculescu ............................. Victor Ion Popa.............................. Bihlioviij:? ........................... J/i'ht ..';chatidi,.......................... 163 164 166 167 168 169 170 172 174 175 433 4 36 445 447 454 457 459 462 467 469 472 475 477 487 496 503 566 Redactor: EL ISA Fi ETA BRINCCS Tchiiulî-Jadr.r : MINA CANTEMIR Dat la cules 0i.O4.19CS. Bun de lipar 11.03 1969 Apărut I96'r. Htrtie lipar iaali lip A de 63 g-'m' Tocmai 54OX8IP1I6 Caii ed JS-,72 Coli tipar J5,7J>. Planşe lipo 9. A. nr $17/1668. C.Z pentru bibliotecile mari şi mici bS9—0 Iiltr(?pTinderea Poligraiică „13 Decembrie 1918". str. Griyore Ales;indrt;.cn nr, 8J—T. Bucureşti, Republica £ociali!>tâ România. Comanda nr 1453.