MIHAI CODREANU
SCRIERI
Ediţie de CONST. CIOPRAGA
5<
ILIE DAN Studiu   introduci jV de
CONbT. CIOPRAGA
2-
I
VERSURI ORIGINALE
EDITURA PENTRU LITERATURA • 1963
STUDIU INTRODUCTIV
La intrarea in \:la lui D'Annunzio, bizarul poet Italian pusese sa se graveze i:i latineşte o inscripţie i"onică : „Cave canem ct patronetn" (Pă-_ojte-te de c'ine 51 de scipin). ln;rînd în casa în care a trăit'la laţi Mihiî Codreanu, vegheata de doi buldog de bronz, te 'întîmpină, fixata în mozaic, inscripţia ; „Vila Sonet". 5aîz.eci de ani poetul s-a consacrat so-ne:ului, cu perseverenţa cu care un om de ştiinţă îţi închina toată viaţa une: probleme. Se poate spune, că versurile de aspect liber : „evadări din .onct", nu-1 repre;imă. In concepţia Ini, sonetul constituie un summum, poezia de maximi virtuozitate ; paisprezece versuri în ritm iambic endecasilab, în total g sută cincizeci si patru de silabe, pot concura cu micile piese instrumentale lăsate de un Schubcrr.
Mediul familial în care s-.i format sonetistul, născut la Li;i la 25 iulie 1876, avea, cel puţin după spiţa maternă, o tenta boierească. în-tr-un tablou de epocă, De mod.î veche, apare bunica „foşnind mătăsuri ■noi pc malacov0 ; cadru! c rafinat „îi flutură batista eî uşoară / Şi-n Sold i-atîrnă liliacul mov". Tatăl. Miri ai! Constantin Codreanu, personaj distins, era profesor de latină la Liceul Naţional si judecător la tribunal, (.împărţea, aşadar, dreptatea la judecătorie şi în clasă", va scrie despre el sonetistul. Tuberculoza !-i ripn; în 1877, la patruzeci fi doi de ani, copilul râmînînd orfan i.i un in si jumătate împreună cu o seri mal mare. Mama, Natal;a, descendentă din vechea familie moldovenească Mirzes.-j, devine Inspectoare de orfelinat la Institutul Gregorian, cres-cîndu-si cOp::i cu îng-iiire. Vi--Ltl poet îţi începe studiile la iuţ:itutul iernii viului Sc\\en.k. 11:1 .\: dii pr:mul an face cunoştinţă cu limba lui
5
Goethe. Trece la Institutele Unite, continuând învăţătura limbii ge-rmaine cu ursuzul Freihube. poate cel satirizat de D. Anghel în amintirile din Arca lui Noe. Liceanul era refractar disciplinei, de aceea peregrincază pe la diverse şcoli ; absolvind clasa întîi la Bacău, revine la Iaşi, la Liceul Naţional, avlnd ca profesori pe V. Burlă, filologul junimist, pe dr. V. Brândză, naturalist renumit, şi alţii. Un timp îl găsim ca elev „particular" la Gimnaziul Alexandru cel Bun, de unde se întoarce Ja Naţional. Atras de „mirajul teatrului, de vraja decorurilor scrălucico.i-e sî a luminilor scenei", liceanul frecventează, cucerit, spectacolele Naţionalului în sălile Patria şi Sidoli ; edificiul vechiului teatru de la Copou arsese, Iar cel nou nu era terminat. „Mi-au rămas vii în amintire, preci-?f.iză poetul, spectacolele date de Grlgote Manolescu si Arlstizza Ro-maneicu. Turneele marilor actori 'bucurcşccni poposeau în oraşul nostru vreme mai 'îndelungată, jueînd aproape tot repertoriul clasic şi mai cu seamă Shakcspeare... Se urca atunci pe scenă şi un tînăr mai puţin cunoscut în provincie. Se numea Nortara Şi cu toţii am urmărit cu respiraţia oprită acel foimidabil duel artistic din actul IU al lui Rny Blas. Nottara era Don Sal'luste, iar Manolescu — Ruy Blas..." (Amintirile unui vechi profesor).
De prin clasa a patra, liceanul scria versuri. în clasa a cineca compusese, după modelul eminescian, o GloftS si un sonet, ambele publica:-.; sub semnătura Mihaiî M. Codreanu în Lumea ilustrată (1391), La Viaţa lui Ylahuţă trimite alte două poezii : Unei visătoare (1893) ţi Diem per-didi (1S94), semnalate de redactorul revistei la rubrica : „Anunciu-i de talente™. Printre talentele noi era menţionat ş\ D. Nanu. Prin 1894, elev al Liceului modern din Bucureşti, secondat de un coleg, face să apară două numere ale unei mici reviste litografiate : Intim. Devenit „repetitor" la clasa a patra, absolvă, într-un singur an, la cursuri şi în particular, ultimele două clase de liceu. După bacalaureat, în ! studiază dreptul l.t Iaşi, în 1900 fiind licenţiat. In acelaşi timp frecventa ca audient Cursurile Facultăţii de filozofie, precum si cursurile Iui Al. Philîp-pide de la litere, înarm'ndu-se cu toate „inscripţiile" Certificatei doveditoare. Din inte-t1. pentru ană, urmează de tsemene: -ccţla de dramă a Conservatorului, clisa profesorului Gulino, „actor scibiu, reţinut", sub îndrumarea căruia pregătejte meticulos rolul iui Horaţlu din Fintiru Blartdiuiei. La Par_s ia lecţii de la marele actor Sylvain. pedagog excelent, insă „rob al un:i cumplite nm-J."răţi, al spaimei de a înfrunta publicul", nu va d.-veni actor. Programe'; Teatrului Naţional din Inşi înregibtrează totuşi participarea ja, In stagiunea 1912—1913, în rolul lui Zituphanc-s d:n Martiră  lui Jean Richepin. Drama în versuri, tradusă de Mihai
Codreanu, se jucase în premieră cu mult înainte (la 22 octombrie 1901, tu Siaţc Dragomir. A glie Pruteanu şi Vinci Cuiinschi in rolurile principale).
La 1900 debutantul încredinţase tiparului primul său volum. Intre <.clc ş.iptcieci şi două de poezii din Diafani' eiau }l încercări din anii liceului. Prinrre ele, O zi pierdută, titlu schimbat de Vlahuţă în loc de Diem per didi. Tipograful Goldncr, om cu experienţă, îl sfătui ca pe copertă să tresei drept dată de apariţie anul 1901 pentru ca volumul tras în o mîe de exemplare să fie „nou" şi în anul următor ! Tînărul autor voia să epateze, căci la sfîrjitul Diafanelor îl găsim anunţînd „în pre-paraţie" şase volume originale şi unul de tălmăciri. Titlurile lor, pretenţioase, 'slnt de altminteri conforme vîrstei ; Venena, dramă în şase acte, în versuri, Scorpii, 'Oman istoric (două volume), Fulgere, poem în proză, Filozofia nimicului, studii filozofice (două volume). Cit despre operele filozofice, acestea au devenit, cu timpul, aforisme ţi comentarii, risipite în ziarele Ieşene Opinia şi Evenimentul sau în Adevărul din Bucureşti, în care a publicat şi versuri. Un al doilea volum de versuri, unele apărute iniţial în Convorbiri literare, avea să fie lansat în 1903 sub titlul Din cind in cînd. Poezii (1901—1903). Deşi remarcat de critica vremii, poetul na-ji găsise încă „sunetul uiic". Coţbuc şi Vlahuţă aparţineau altei generaţii ; Goga. Minulescu. Anghel, Iosif, Cerna urmau să se afirme. Mihai Codreanu se va înrilni în diverse periodice cu toţi aceştia. Două traduceri în versuri, drama Martira de Jean Richepin şi P'inţesa îndepărtata de Edmond Rostind, i.părite în 1903, au atras atenţia mal mult decît volumele originale.
Prieteniile literare ale poetului sînr puţine ; nu era văz.ut des in redacţia Vieţii româneşti, în paginile căreia va publica regulat. Pe Mibail Sadoveanu îl viziteaei Ia Fălticeni, însoţit, după 1911, de G, Topîreeinu. Cunoaşte p: F>. Anghel şi St. O. losif. La întîlnlril: lui Caragialc cu prietenii ieşeni, cînd oaspetele venea de la Berlin, Mihai Codreanu par-r:c!pă, invitit de Trrăileari'.i. La suştitia lui Petre Lncusteanu, redactor la flacăra, Trimite versuri din cînd în cînd la revista bucureşteană. Un concurs pentru o catedră Ia Conservatorul din Iaşi, în 1915, îl determin.; si -nirnţe Li avocatură. întrunind condiţiile, c numit piofcsor de dicţiune, critică şi psihologie teatrala ', fiind -coleg cu bătrînul State Drago-mir, ca Agl.ie Prureanu şi Agatlia Bîrscscu şi avînd ca studenţi pe Victor Ion Popa, C RamaJin, Costadit Anton iu. Ştefan C'mbotaraşu, Aurel Ghiţeicu, George F&povki, Any Braesky, Athena Marcopol şi alţii.
: Tntrc  anii   1932  şi   1939 deţii.e ii  misiuies  de  recii,,   a] Q-nsfrvanimi-ji.
6
7
Notorietatea sonetisruiui începe cu volumul Statui dun 1914, încoronat cti premiul ^Năsturel Herescu" al Academiei. Sonetele au impresionat, autorul fiind remarcat de N. lorga, Tudor Arghezi, Gala Galactîon ţi Izabela Sadoveanu. Un poet dintr-o altă generaţie, Al. A. Philippidc, îşi vi arăta mai tîrziu stima în termeni elogioşi : „Faţă de volumele anterioare, aceste Statui suit o adevărată revelaţie. Se simte că acest volum e rezultatul unei lungi ;i meditate evoluţii ; totul «te îndelung calculat, gândit, cizelat, aranjat. Nicăieri iniei cea mai mică şovăire, nici cel mai mic dafect al compoziţiei ; pretutindeni voinţa de a rămîne într-o anumită atitudine şi într-un anumit «Stimmung»." 1
Un ak moment notabil se leagă de traducerea comediei eroice Cyra-no de Bergerac a lui Edmond Rostand ; începută în 1916, în urma unui concurs organizat de direcţia generală a teatrelor2, tălmăcirea avea să fie publicată în 1920, remareîndu-se prin echivalenţele sprintene, în spiritul originalului rostandian. E una din traducerile excelente din epocă. Ciclul Ctntecul desărtăciunii (sonete şi poezii) din 1921 nu atinge nivelul Statuilor. Turnul de fildeş 11929) va fi ultimul volum, după care publică sporadic la Însemnaţi ieşene ; după moartei Iui G. Topîrceanu va colabora cu Mlhail Sadoveanu la conducerea revistei, înlocuind pe poetul Baladelor. Cariera sonetistului, care în 1939 îşi adună operele într-o „ediţie definitivă" : Statui —- sonete şi evadări din sonet — rcţinînd din primele volume numai oîteva pagini, revăzute — era ca şi încheiată. Pînâ la trecerea la cele eterne, la 23 octombrie 1957, colaborează rar la reviste ; pagini cunoscute, urmate de inedite, vor li retipărite într-o ediţie prezentată de AJ. O. Teodoreanu.
Imaginea tinărului de douăzeci de ani cu care se deschideau Diafanele se remarca prinrr-a armonie impecabilă. Avea ţinuta sigură, îndrăzneaţă, înainte de treizeci de ani, privirea I se înceţoşa treptat ; o maladie ereditară fu declarată de specialiştii europeni iremediabilă. Universul fiindu-i ascuns, omul cu privirile voalate se închide în sine prin forţa lucrurilor. Temperament dionisiac, iubitor de prieteni, volubil şi spiritual, devine taciturn, frământat de probleme, apăsat de întuneric. Scepticismul, cugetarea rece, resemnarea se substitute avinlulul primordial, Va fi contribuit la aceasta şi formaţia intelectuală, Şerban Ciocu-lescu văzând în Mihai Codreanu un -produs al sfirsitului de veac pozitivist", un  „materialist agnostician, în posesia  rezultatelor negative ale
1 Adevărul literar fi art:$t:£, 31  ianuarie [932.
' Inlre anii 1919 ii 192!, poeiui a fust direc:or iii Teiirului Xaţinnal du Iaşi ea luiccjor al lui Miliail Saduvcanu. A tăcui >i ri£ie.
cunoaşterii, rezumate în faimosul : ignorabimus" '. Sigur e însă că infirmitatea fUică a cărei victimă a fost a reprezentat o dramă. Creatorul a încercat o sublimare a durerii, făcând ca accentele tragice să se convertească în ană. Conştiinţa se opune programatic înfrângerii. Totdeauna discret în ce priveşte cecitatea sa, el afirmă că sînt „şi-ntunecimi senine", orbii putând vedea cu ochii minţii : „Cînd Milton, orb, îşi scrie Paradim!, I Vedea prin întuneric foarte bine". Mîngiierile unui orb sînt mîr-rurisiri de )a patruzeci de ani. In ah mod vorbeşte o lămurire de la sfîr-situl ediţiei definitive din 1939 : „Bcn sapete che queste mcde..ime carte io non ho potuto leggere e per emendarle mc convenuto servirmi degli ocehi e della mano d'altri..." Drama e comunicată indirect, prin intermediul unei confesiuni a Iui Leopardi, dizgraţiatul : „Să ştiţi că aceste pagini eu nu le-am putut citi şi pentru a le corecta a trebuit să mă servesc de ochii şi de mina altora". Mai impresionant e sonetul Orbul {laţul literar, 1953, nr. 8), în care octogenarul cufundat de jumătate de veac în beznă îşi denunţă starea reală. Bărbatul înalt, cu ochelari negri, cu nostalgia perpetua a volumelor din propria-i biblioteca, rotind între degetele fine boabele unor metanii negre, îşi exprimă acum neliniştea în ţaţa sfîrjitului, suprema întunecare :
Lumină n-a văzut de multă vreme, Dar de-ntunericul etern se teme Ca de-o viitoare ce l-ar înghiţi...
Si-atuncea ochii îndreptînd spre soare, Deşi nu-1 vede, parcă l-ar privi Acum şi-n veci prin bezna viitoare.
Preferinţa pentru sonet a fost determinată, desigur, şi de acciză infirmitate tragică. Neputînd scrie, versurile erau compuse în minte, apoi dicrate. Conciziunca sonetului se dovedea potrivită pentru o asemenea elaborare dificilă.
într-o convorbire cu noi, autorul Statuilor considera că procesul de creaţie poetică presupune două faze : una spontană, aşa-zisa inspiraţie, alta raţională, de elaborare tehnică. Structura lui Mihai Codreanu e a unui clasic (a unui ..calofil" ar fi spus Camil Petrescu) mai atent la perfecţiuii;a formală decit la substanţa lirică. „Aira, preciza el la bătrîncţe, o Jă numii sentimentul trecut prin raţiune. Cînd sentimentul ţi raţiunea s-au solicitat şi cînd din această solicitare a urmat o atingere,
1 Asptete  '.,<<<?  co-itcnpo'j-ie,  lid.   „Caoa soaielor",   I9J2,   p. 131.
8
9
r
în sclnteia aceea s-a născut o clipă de ană... Lirismul pur este insuficient. Trebuie ca raţiunea să intervie, să supuie sentimentul, si atunci abia vi fi adevărată artă..." {Amintirile unui vechi profesor). Intre poet, organul emiţător, si cititor, factorul care receptează, se cere un acord perfect, în măsură să ducă la fecundarea valorilor. Idcea fusese, de altminteri, exprimată într-un aforism medii : „Nu cele ce scriu poeţii sînt poezie, ci ritmul sufletesc din care izvorăsc cele scrise de dinţii ţi pe care i7butcsc să-1 facă să vibreze-n alţii". Poezia trăieşte numai cînd comunică în formă ideală ceea ce a trăit iniţial poetul. Insa creaţia sonetistului c lipsită de căldură ; lumea se reflectă în sufletul său în nuanţe fumurii. Sentimentele sînt frînate, elanurile risipite. Titluri de volume ca Tumul de fildeş sau Ctntecul deşertăciunii sintetizează o filozofie a singurătăţii, amintitoare de un Vigny, izolat în tăccrca-I orgolioasă. Poetul e un comentator lucid al vieţii şi ai lumii. Mai toţi cei care au scris circ ceva despre poezia sa au citat versul definitoriu din Statui: „Lirismul meu e stăpînit şi rece" (Poem liric).
Principala valoare căreia i se închină Mihai Codreanu st integrează esteticului. Frumosul are în viziunea lui semnificaţia unei „supreme trebuinţe" ; „...'li,psa-i, pentru mine, e-o durere / Şi făr' de el viaţa rnă-nspăimînlă" (Plingerile unui estet). Crezul e reînnoit de cîntă-reţul „cu haină-n veci cernită" şi într-o Autobiografie postuma : „Prea sonora / Şi fastuoasă muza mi-a fost sora ; / Parnasul, — patrie... şi cal, — Pegasul". Puterea cuvîntului rivalizează cu marmura i „Turnăm în spuma lui cea trecătoare / Tăria marmorei ■nepieritoare" (Şarpele cu clopoţei). Moartea e tăcere, cuvîntul „reînviere". Dar cizelat necontenit, cum t cazul lu; Mihai Codreanu, cuvîntul, iniţial vibrant, devine .tot mai rece cu cît se depărtează de emoţia începutului. „Sentimentele la acest poet sînt comprimate, scria G. Ibrăileanu. In subsol dinamul e puternic, dar sus lunrna e albă ţi rece si abia îri'nitc o slabă căldură împiejur."' Mărturie proprie: un Omagiu adresat muzei cuprinde „un '-erb aprins, turnat în forme reci".
Arta poetului e comparabilă cu activitatea păianjenului, „fin ar-trist", făuritor de plnze delicate : „Ţesută-i pînr.i parcă din zefke / într-un superb fior de simetric" (Dura lex). In cele din urmă, frumosul transcendent, nepămînrean, sfîrşeste prin a obosi. „Sînt ostenit de mult de-orice frumos", declara îoneîistul în Umbrei melc. După deziluzii repetate, prezenţa unei femt-i readuce speranţa, fapt c: determină dorinţa de .vi dărui „un nimb de poc/ic sfîniă !" (Unei fe'iei). Ca rever; al so-lirudlnu se iveşte dorul de oameni, pentru că : „sînr. m noi asemănări
1   Sn^iiinii   români  ţi strâini,  Ed.   qViaţa   rur.iăneasc.i".   WKi,   p. 10.
profunde". Chemarea cîntăreţuhii care-şi reneagă singurătatea e patetic umană : „Oricine eşti, întinde-mi niîna, frate..." Fratelui mat cititor). De vreme ce evaziunea în spaţiile siderale s-a dovedit nefecundă, contactul cu viaţa cotidiană reînnoieşte rezervele de energie chiar dacă existenţa implică durere. „Doriţi, urlţi şi rideţi, plîngcţi", sună un îndemn Către poeţi. „Firea ■■' Să-şi ogllndească-n voi nemărginirea / Alcătuirii sale variate." Mal pronunţat încă, sonetul fina! din Statui, T.t in Arcadia ego, reneagă deşartcle tribulaţii în necunoscut :
Spre ţara visurilor înstelate Uinblînd fugar din lumea cea reala. Făcui mult timp fantastica greşală De-a te nesocoti, Realitate...
Fie şi tragică, realitatea e de preferat vidului. Sufeiinţa înseamnă purificare ; din suferinţă, poetul îşi face, asemenea lui Dostoievski, un semn de distincţie. Durerii i se găseşte iustifteare şi pe plan estetic, în măsura in care duce la accente profunde. Dezamăgitul Musset spusese : „Les plus dc-sesperes sont Ies chants lcs plus bcaux / Et j'en sais d'im-morrels qui sont de purs sanglots". Mihai Codreanu exprimă, în Cum dna/me diamantul, acecaji idee :
Iar gemetcle-s armonii pe strune, Căci poezia doarme-n suferinţă, Cum doarme diamantul în cărbune.
Nu e totuşi pledoarie pentru suferinţă, nici resemnare. Lupta apare ca un simbol al demnităţii. Plingerile unui apostat aduc o superbă afirmare a omului :
Am fost şi sint un răzvrătit. Pe mine Nu m-a-ngenuncheat dumnezeirea. Ccrui doar minţii mele tălmăcirea.
Compoi terca sa se va dovedi totuji contradictorie : multe sonete sint confcsiuni'e unui soliioc ; vorbind în numele vreunui personaj mitologic sau istoric, Mihai Codreanu vorbeşte în realitate în numele său. Ca artist, aspiraţia căr-e perfecţiunea neîmplinită îi dâ, in Cîtlecul deşertăciunii, sentimentul neputinţei. Sfişiat de îndoială. Dezmoştenitul (poetul) se consideră „un bastard al sorţii". Alternanţa trhteje-revolt'â e continuă, i arac; eristică.
Precum li tosif şi Anghel, poezia lui Mihai Ccdrear:.! include element? romantice: turnuri părăsire in care bate ,,'inistra Oiă", fantome, cavou/i, demoni. în Vedenii se iveşte un castel „cu turnuri Icudale" ; în Nostalgii medievale se aud ecouri despre castelane nefericite Visele aban-
10
11
donate seamănă cu „corbii cei erişti". In primele volume se simte sarcasmul dc amintire baudelaîreană ji splecn-u\ de aceeaşi obirsie. Adieri simboliste sini sesizabile în Sonet artezian : „plâng apele pe marginea fîiitinii", iar evocarea dragostei devine pretext de muzică. Astfel de corespondenţe simboliste, în Noaptea sonetelor sau în Simbolism de toamnă, dau priorităţi; sugestiei muzicale. Dominantă rămine însă trăsătura parnasiană, sonetistul vrind sa concureze cai arta sculptorului. Iniţiatorul scolii parnasiene, Leconte de Lisle, în tinereţe militant pentru abolirea sclavajului, se ridicase împotriva libertăţilor literare romantice, încercând sa readucă în poezie rigoarea clasică a formei. Mitologia, istoria si geografia exotică deveneau teme curente. Tânărul cu idei fourrierisre se pronunţa pentru o poezie utilă, care să facă legătura între „acţiune si vis" ; artistul, spunea el, are datoria să concureze la „elaborarea timpurilor noi". Evocarea mitologiei si a istoriei avea rolul să redeştepte şi să stimuleze „fondul gînditor" al lumii. Cu timpul insa Leconte de Lisle devine partizan al „artei pentru ană", declarînd că „frumosul nu e servitorul adevărului". Drept urmare, indiferenţa faţă de realităţile sociale, iinpcrsonalismul şi răceala, arborate ca norme. Versul îndelung cizelat rămine de o răceală marmoreană, necomunicativ ; idealul distincţiei devine poză. Th. Gaurior, Tb. de Banvillc, Catulle Mendes, Sullv Prud-liotume, tranco.i Coppec, josc-Maria tir Hcrcdia sînt în proporţii diverse parnasisni. Sub unele aspecte, Mihai Codreanu se alătură idealurilor parnasiene ; subliniat apare în special idealul plastic, poetul dorin-du-şi calităţile unui sculptor. Titlul volumului Statui exprimă un pro-g.-.im plastic reluat mai evplicit în dedicaţia — Cîntăiciul meu :
Stătu: aş vrea sonetele-i să fie, Că nu Ie-a scris cu pana pe hînie, Ci .ic-a sculpta: in marmoră cu dalta.
Dar autorul Statuilor nu e un descriptiv, un imagist. O va recunoaşte in unul din ulrimele sonete, Cum sc căleşte fierul; „Ca pătimaş cu'egaror de vise, / Am cultivat abstractul Sn sonet".
Încă de la primele manifestă/i, căutîndu-şi personalitatea, poetul se arăta captivat de „un cristalin ■sonet" (Tcec fi muză), îar iubitei îi lăsa ca singură amintire „o Llcrimă de jale topită-ntr-un sonet" (Lacrima) Oraţie forme: sale ii.\e, sonetul e o garanţie că sentimentele se vor modela, supuse, în cadrul celor paisprezece versuri. Sonetistul e un paznic sever al formei : „Tu pune peste rana ta adîncă / Olimpica sonetului mâsu-ă". Constrângerile genului, reamintite într-o reflecţie din anul dispariţie: poerului, demonstrează încă o dată că sonetul, cu „metalicul corset", implică o continuă renunţare : „Sub vraja ta, avântul de poet /
Cu ce cruzime mi l-am torturat, / Ca să-1 filtrez senin şi cumpătat / Şi       închid în templul tiu de-ascec" (Către sonet).
Redacţia unei reviste umoristice a avut in anul 1942 fantezia să organizeze un concurs de sonete „cu rime date". Erau însă rime bizare, incompatibile cu demnitatea clasică a sonetului : ■ — brişcă, ■— concerne, — aşterne, — pişcă, — perne, — mişcă, — podisca, — eterne ; — pilă, __ploaie, —- sedilă, — îndoaie, — zambila, — zoaie'- Faţă de tentativa de a se glumi pe seama distincţiei sonetului, Mihai Codreanu făcu apologia acestuia într-un Sonet cure suride ;
Eşti încărcat eleciric ca o pilă Si te descarci ca roditoarea ploaie De-ţi pui pe vers olimpica sediiă...
Dc-aceea gluma seacă nu te-ndoaîe
Şi iertător surişi ca o zambilă,
Cînd vor nătângii sa te-arunce-n zoaie.
Intre modelele urmate de el sine autori de sonete din epoci ji literaturi diferite : Pelraroa, Shikespeare, Eminesou, Heredia. Dispoziţia rimelor în sonetele sale este cea a sonetului clasic. Explicaţia perseverenţei în specia sonet ne-o oferă G. Ibrăileanu. «Paza de personalism e ajutată perfect de forma fisă a sonetului. Cel puţin numărul strofelor ji versurilor, măsura şi orînduirea rimelor sînt impuse. Cel puţin în privinţa aceasta se simte degajat de nevoia unui act personal. Cel puţin în privinţa aceasta îşi declină orice responsabilitate. Altul, în forma libera a poeziei, îşi trădează personalitatea ţi prin lungimei sau scurtimea bucXţii, prin felul strofelor, măsurii, ritmului şi rimei. D-lui Codreanu nu-i rămâne decât si umple această formă dată." ' Trebuie să recunoaştem că .umplutura", în sonetele reprezentative, frapează. La apariţia volumului Stârni, Tudor Arghezi scria : .Poemele lui Codreanu. sînt sonete. Acestei formule convenţionale, a cântecului, care nici el, e drept, nu trece peste şapte coarde, poetul ţi-a supus inspiraţia ca unei dogme, şi el a putut să dea limbii româneşti în dar cele iriai lapidare stihuri ce s-au scris, şi ar trebui să «punem r ce s-au cioplit." 1 N. lorga credea că unele din ele „sîn.t mai bune, mai pline dedît modelul Heredia, pe care-1 plânge poetul român. Iar cântecele de iubire se apropie uneori de ale lui Eminescu," 1
Sonetele lut Mihai Codreanu sînt poeme sintetice. Amănuntele se pierd în unitatea întregului ; imaginile se subordonează unei atitudini. O
1 Scriitori   rcfrt.i'ii fi it'ăini,  Ed.  „Viiţa  rom ine 41 că",  1926,   p. 19.
Z Tăiula i.iij, în ziarul Sura, 25 mii 1*1».
s Mihai Codrttnu, In C»gff ciur, IV, nr. 30, 19K.
13
categorie o iormeaz.i evocările istorico-mitologiec, alta dezvoltă idei in legătură cu e.\:stenţa, unele dez.bat problematica iubirii, altele merg ipre satiră. Cel dinţii volum, Diafane, anunţa mai toate direcţiile ulterioare, dînd însă întîietare temelor livreşti.' Mirologia si istoria culturală furnizează motive, pretexte, idei. Titlurile poeziilor invită in mediile ccJe mai diverse, fiind vorba de Cain nebunul, Endymion către Diana, Bachus, Rugă păgînă, Ultra coellos, Odin, Valsul astrelor. Muzica Iui Wagner, La moartea lui Nietzsche etc. Mitologia, biblia şi istoria se întâlnesc şi în sonetele de mai tîrziu. După exemplul lui Leconte de Lisle — au:orul unor Imnuri pâgine — poetul Diafanelor convoacă la sfat nimfe şi satiri şi sailută Glimpul. Meditează pe onarginea unor vechi legende biblice — Adam către Eva, Potopul, Turnul Babei, Meloterapie biblici — iar din istorie reţine un Suspin neronic. De Ja Baudelaire împrumută satanismul, comun romanticilor şi simboliştilor ; traduce sau adaptează zece poezii, intre care : Beţia asasinului, Mormin-tul unui poet blestemat. Moartea săracilor, Beţia solitarilor. Cîte un intermezzo bacliic (Petiţia Bachus, Cîntec de chef) Face să se risipească preocupările grave. Inter ţacula e un cîntec goliardîc în genul vechiului Gaudeamus igitur: „Osana! Filozofia / Veacurilor care vin .' Vouă toată v-o închin. / Sus uitarea ! Sus beţia !" Acelaşi aer optimist, dionisiac respiră din sonetul De amiciţia.
Cum sînt valorificate motivele livreşti ? Poetul pleacă de Ia un citat, dicton, aforsim, vers celebru, pentru a ajunge Ia o viziune personală de aspect reflexiv. în Diafane trimiterile la autori celebri sînt rare ; in Statui şl în ciclurile următoare ele devin procedeu. Horaţiu, Virgiliu, Cicerone îi recomandă pe rînd seninătatea, echilibrul, filozofia practică. Legislatorul clasicismului francez, Boileau, îi atrage atenţia asupra sonetului : „Un sonnet sans defauts vaut seul un long poeme". Romanticii Musset, Vigny, Leopardt reprezintă solitudinea, scepticismul, sentimentul tragicului. Prin Baudelaire, maestrul ironiei rafinare, se apropie Je stilul marii ■ melancolii ; la Edmoud Rostand admiră spiritul subtil. Din trinitatea Coppee, Mendeî, Heredia, dlrlmul, sonetistul „trofeelor", îi inspiră o stimă durabilă. Din Vasîle Conta citează paradoxul : „O, Nimic, cît eşti de mare !" Pe pagina de titlu a Diafanelor găsim două versuri
t Pit"rCTÎuJ o noua filele, imami poci i>i privea vo'nimu^ rj rrzrr'.f, ince-pînd cu „ciud.nu] i.llu Dtijmt".,. rSpun ciinl.il, pcniru ci amia [nlclrc. islSn de ce l-am ales atunu si nea în fruntea încercărilor mele din adolscentâ ţi-larijJ Tineresc. Să fi fost vocii-Ca lui sonoricaîe în a ? Să ii fosr noţiunea de curat *i limpede (a care cuvîncul acesta duce prin asociaţie de idei }... Poale ci n-ns mai subscrie asiăm multe poeziile în care se Tncredeau pe a:unci si neesperienţa tinereţii,   si   avînrul  naiv   si nestăvilit,"
Qjn Scnsoaiea IV a lui hminescu, iar dedicaţia, de pe pagina următoare oi; s:mnit'icativă \ poetul posteminescîan „închină acem palide vedenii n?intrL-.utu!uî maestru al literaturii româneşti". In epoca debutului, au-li.rul Statuilor îşi împărţea admiraţia între Eminescu şi Baudelaire. Mihai Codreanu ne-a mărturisit că în 19C0, pe cînd se pregătea să tipărească primul său volum, Diafane, s-a adresat pentru o prefaţă lui Titu Maio-rtscu. După ce a cercetat manuscrisul, criticul i-a propus să lase deoparte poeziile baudelaireane : „De ce te taî după decadenţi cînd te-a inspirat uneoii Eminescu, cate a fost un ingenium princeps'.' Prezumpţios, tină-rul poet renunţă la prefaţă, ncomiţind nimic din sumarul proiectat. De alrminten, sarcasmul baudelairean îl va urmări pînă la ultimul volum.
Captivat de literatura de concepţie, în felul unui Cerna, poetul de la Iaşi filozofează căutînd soluţii în legătură cu emitenta şi iubirea. Istoria evoluţiei umanităţii nu-i inspiră concluzii reconfortante. Privirea nu descoperă steaua care să-1 ducă spre vreun port mai fericit. Din vechiul Saturn a rămas o „hîdă şi schiloadă stîrpitură". Ceasornicul din Cbraos aminteşte mereu, cu .legea lui", realitatea „zbucimată". Scurgerea timpului Iasă după sine „spaima golului" ; sonetul Liliecii poartă în subtitlu menţiunea : -•îcce.' de cronofubîe .-
Şi-n noapte secolele mă-mpresoară $i-n lilieci dc-o clipă se prefac — Tic-tac — din veşnicie se desfac... Şi iar in veşnicie se strecoară.
Cicluri ca Eternul cîntec şi Din armoniile durerii (din Statui), multe sonete din Cintecul deşertăciunii şi din Turnul de fildeş sînt compoziţii conceptuale, fără sevă lirică. Istoria şi geografia exotică, devenite motive poetice, nu impresionează. Şi erotica e tot prilej de reflecţie, uneori de pasiune, osciiînd între adoraţie şi pamflet. îngerul devine demon, Iar adoratorul se zbate între divinizare şi izbucniri violente. Ar fî greu să descoperim, ca la Eminescu, tipul femeii iubite. Numai ochii sînt descrişi, în stil de madrigal, de numeroase ori. Ochii sclipitori al enigmaticei Mad —- „de cerul cald îţi amintesc — din patria lui Dante" (Aceea;:). Ochii Lidici sînt :
Mari ca visele cîntate de poeţii nemuririi,
Şi sînt negri ca Infernul din tcrţetelc lui Dante Şi ca graţiile care Iul Macbeth i-au fost amante...
Alţi ochi exprimă reverie şi chemări în exoticul meridional :
Tu ai în ochi adîncuri de păduri ; Iar în priviri, tristeţe de lagune...
14
15
Impresionează deopotrivă si adâncimea, îi culoarea ochilor feminini. Nuanţele variază în raport cu lumina şi cu emoţia privitorului :
Coloarea lor se zbate ca-n licăriri de stele... Şi totuşi... sînt albaştri ca doui viorele.
(l.icl'irO
Oslna, cea mal blondă dintre brune, Cu ochii verzi şi negri rind pe rind 1 (O.'ina) ţii...
într-o declaraţie -sentimentală, Ion Minulescu substituia culorii mu-îiea, o anumită structură sonoră : „Ţi-s ochii verzi, / Culoarea wagneri-enelor motive". Sugestia e indiscutabil puiernică. Mihai Codreanu recurge şi el la comparaţia abstractă, intelectuală, pentru a da versului o voită solemnitate, dar rezultaţi»! e minor. Ochii pot fi :
„Mari ca jertfa, ca iertarea, mari ca sufkntl iubirii..."
„Negri sînt ca remuscarea după crimă..."
„Şi iînt vagi ca-tt căipa morţii viziunea fericirii..."
(Spre locn)
Trubadurul se apropie cu sfială de „îngerul făcut femeie..." (Fan-loma). Iubirea e comunicată în limbaj dantesc ; adoraţia din sonetul Tanto gentile e tanto onesta pare continuă în Unei femei .-
Adeseori, cînd te privesc, îmi pare Că eşti sculptală-n marmura din care A fost sculptată Vene-re Astarte...
Şi-atuncî, slăvlndu-te ca pe-o seînteie Din flacăra nepieritoarei arte, Eu mi cutez să te iubesc, femeie...
Cînd o vede mai de aproape, nu prin ocheanul idcalîzant, iubiră ia forme materiale, fantasticul dispersîndu-sc. Strălucitoarea apariţie feminină din sonetul Mi-aţ pierde paradisul... e una din cele mai graţioase ditn literatura noastră erotică. Metaforele de provenienţă populară compun un portret expresiv :
Privirea ta e trandafir în floare... Şi fruntea, crin... şi zîmbetclc, miere... Şi trupul, val... şi mersul, adiere... Şi glasul, cântec de privighetoare !
Adoraţia aceasta festivă se învecinează cu mînia, întrucît omul se simte într-un fel de sclavie. Fruntea robită „sub jugu-i se nalţă şi se zbate" (De profundis). Sarcasmul romantic indrumează spre blasfemierea
16
femeii frivole. Femeii de salon, gătită „ca o păpuşă minunată", înconjurată de „fanţi", i se contestă fiorul ; c un manechin frumos : „Păcat că nu-i femeie" lPăpuşa).
La Eminescu şi Coşbuc tema iubirii apare indisolubil legată de cea a naturii. La Mihai Codreanu — nu. De o poezie a naturii aproape că nu se poate vorbi la acest poet reflexiv. In cartea debutului e cîntată o Primăvară. într-un Pastel primăvăratec (Cîntccul deşertăciunii) un co-costirc solitar sugerează melancolie. Un instantaneu. La ţari -— pastel, e un imn închinat luminii care transformă rouă în diamante. In Statui, cîteva sonete conţin privelişti de natură şi mai ales simboluri. Plopul, hieratic, fremătător, susură cu mii de înţelesuri. Poezia ilustrează structura compoziţională tipică a mai tuturor sonetelor lui Mihai Codreanu. Catrenele constituie o descripţie a unui obiect, în cazul de faţă un arbore. Terţinele sînt rezervate cugetării, comentariului în legătură cu obiectul prezentat descriptiv în catrene. După imagini evocînd „sobra maiestate"   a   plopului,  iată  reflecţia  privind  concordanţa om-natură :
Ce simţitor e plopul meu din vale : Gud rizi, pătrunde-n ramurile sale Un viu concert de rîsete-n surdină ;
Iar dacă plîngi, în plop ecoul zboară...
Şi, fr.imintat de jale, Sr-nifioară
Din vîrf de crengi şi pîn' la rădăcină...
■Cîteva reflecţii cu semnificaţie socială aparţin etapei debutului, es-primînd dezaprobarea faţă de alcătuirea socială a vremii. In poemul tatitic Post-mo'iem morţii discută ca în Dialogul morţilor al anticului Lu-kian. Mortul vorbitor al lui Mihai Codreanu sesizează diferenţa de clasă, vizibilă şi în cimitire :
Cu „egalitatea-n moarte" mă lăsaţi, vă rog, în pace, sint şi-aici morminte scumpe, dar mai multe sînt sărace. Bănuiam eu că nici moartea nu va fi cu toţi egală, eu şi cel din stingă, drept e, tot aceeaşi faţă pală, către-aceeaşi soartă însă, oare gîndul cum să-mi duc ? putrezesc în lemn de carpăn, cel din srînga-n lemn de nuc, — şi de-s morţi deopotrivă şi cei buni, ca şi cei răi, dar sint morţi de-a treia clasă şi sînt morţi de clasa-ntai 1
Descinzînd din satirele eminesciene, e de amintit o Scrisoare din acelaşi volum Diafane. După ce-şi exprimă îndoiala în puterea ştiinţei, unărul poet trece la critica .saloanalor, a „păpuşilor" si literaţilor „ce pretenţii au de artă". Dar mai accentuată e resemnarea ; „Azi de visuri mi-e ruşine,., şi de gînduri îmi e frică !" Tot sub aapect etico-social e prl-
17
vită societatea contemporană ţi în satira Părintească (Din cînd în cînd). Năzuinţa de i schimba tata lumii « consemnată în altă satiră, Pe hirt-.e -
Străbatem azi prin triste vremuri în care-a ţării noaiirf i;ea Se stinge-n norii umilinţei I — Durerea ca să-i spun as vrea Scîntei să scot din versu-a-cesta, precum din cremene, amnirul, Carpaţii şi-au pierdut condurii şi codrii şi-au pierdut stejarul 1
Revoltă, tu efti soră dreaptă cu plumhii şt cu dinamita...
Toate aceste pagini sînt însă de un prozaism bătător la ochi Laudele iint rezcrv.ire pămîntului natal, frumuseţilor jt c'ntccclar lui Un ciclu din Suim cîniă Puicii, ic-netul ijiular, ci ţi ctlelalte, m-pirînd un paloş neintîlnit în alte pagini. „Ea-i munţii mei 51 cocini plini de vlagă / Şi-a riurilor mele legănare. / Tot ce-i pustiu c'md sînt în depărtare, / Cînd viu spre ea începe >ă m-atragă." Doina e Comoara neamul»: ; cîntecul unei păsări in codru — Sturzul — aminteşte de vitejia haiducilor răzbunători. O altă Doină (Cintecu! deşertăciunii) înregistrează suferinţe naţionale, „numai pătimiri oftare", din alte veacuri.
(naînte de Statui tuseie etapa experienţelor. Dijfj«r 51 Din ci'id ix cînd însumează specii porilce diversei oda, satira, meditaţii, glosa, scrisoarea, elegia, pasrelul, serenada, dialogul între poet si muză (exemplul Musset). în aceeaşi măsură, metrul ji strofele învederau maxima libertate. A fost o etapă în care poetul se pregătea, risipindu-se, pentru rigoarea şî economia sonetului. Ca vocabular, se remarcă utilizarea largă dată neologismului sonor, Hamlet e întîmpinat cu discretă ironie :
Salut, amabil prinţ îndoliat De suferinţă ii de îndoială. Ci porţi cu mor:;a mantie de gală Pe esplanada negrului palat.
Sub.tantive cu majusculă, Timpul, Tăcerea, Întunericul, Nimicul, Etanul, Necunoscuţii, Frumosul ctc., tind, ca la simbolişti, către reprezentări abstracte. Limbajul grav cedează pasul umorului- Câteodată e calamburul sau umorul epigramatk, ca într-un gazel coşbucian : „C-a fost cuminte toţi nebunii spun, / Cel ce-a fugit de dragostea frumoasei. — .■' Iar toţi cuminţii spun c-a fost nebun" (Poze>:t teche). Altădată ironia e densă; cu iMte măsurile de pază, cezarul nu poate înfririge moartfa : „Deschide ochii mari ; apoi s-abate / Precum de trăsnet doborî t stejarul... / Dar unde-ţi fuse garda, majesrate ?" (Fantoma). îngroşată, ironia merge ptna la sarcasm : „Ce bun e Dumnezeu în toate rele : .' Dar mai ales cu cîtă duioşie / Hrăneşte vulturii cu rindunele" (Atotputernicul).
Cu structura lui reflexivă, era de aşteptat ca sonetistul sa cultive ■,t'3-ii!nul. Cuceririle rămase de la Mihai Codreanu sin: paradoxe, cele
multe cu fond etic. îmbibate de o ironie rec?. Scrise in tinereţe, clc ;.. iieadrcază într-o epoci în care A. Vlahuţă, N. Iorga, G. Ibrăileanu şi alţii se îndeletniceau cu exerciţiul aforistic, văzind în el un mijloc de ^trîrierizarc a umanităţii. La G. Ibrăileanu. în Pricind viaţa, se distinge fineţea unui ginditor preocupat necontenit de autoperfecţionare. Para-J<iy.ele lui Mihai Codreanu lasă după ele ecoul unei disperări continue. Cst- interesant d; ubiervru că, de multe Ori, 1,1 el. un paradox ,mteti--ejiă o idee absorbită în vreun iotwi. „Minciva — -.ctie autor.it Je aforism; — s-a născut din creierul lui Jupitcr într-o zi cînd îl durta cipjl ; asta înseamnă că dacă n-ar fi fost suferinţa, nu era nevoie de rnţ-lepciune." Iată si sonetul bazai pe aceeaşi idee :
Duiretilc-mi de cap nesuferite Mă-ncintă mult, — căci Jupitcr, odată, Avu ji A o criză blestemată : Val;arT îl vjndecă pc nesimţite.
Cu muchea unei barde ascuţite l-ovit-a-n creştet pe cercscu-i tata ; Dar, fulgerînd, din ridva-nsînstrată Ţîşni Mincrva-n scîuteieri .■-ubiie.
Fieraru-ncremenl văzînd minunea Şi fruntea-şi prosternă. înţelepciunea liosti aruneea strania sentinţă :
„De mine-n lume .n-ar fi fost nevoie, De n-ar fi fost suprema suferinţă Şi capul -nu l-ar li durut pe ]oe."
(M S'f-iâ uL.tmpivă}
Alte aforisme configurează atitudini în faţa vieţii. Fondul grav, îcept:: adesea, a-jtă contacte cu Schopenhauer 1
-Durerea e o facultate a oricărei energii vitale, întocmai cum cîl-dara ■• o facultate a lumii."
.'■iată noastră e un simplu carnaval, în care n-au ce căuta ,ri ce '"iJ 'tiu sa poarte mască."
„Oamenii cu adevărat de spirit glumesc mai mult pc propria lor -- j-otjală decît pe socoteala altora."
18
19
„Viaţa nu-i nici tragedie, nici comedie, ei mai curînd o farsă bufă, dc vreme ce tragedia ei ne face de multe ori să 'ridem şi comedia ne face sa plîngem de multe ori."
„C:nc-şi cugetă prea mult sentimentele sfirşeşte prin a-sî sentimentaliza cugetările."
Izolarea a făcut din Mîhai Codreanu un poet al stărilor intime, frînat de scepticism. Marile avînturi lirice lipsesc. Există insă, cum remarca Al. O. Teodoreanu, „o tonalitate Mihai Codreanu. care, plasată in imponderabil, scapă analizei şi contrafacerii". Poetului Statuilor îi revine meritul de a fi construit sonetului românesc un monument de proporţii, motiv care-i .asigură atenţia posterităţii. Meşter al versului elegant, parnasianul dc la Iaşi a deschis drum sonetlştilor V. Voiculescu şi Victor Efrimiu.
CON'ST. CIOPRAGA
TABEL CRONOLOGIC
1835 La 6 martie se naşte la Tîrgu-Ocna, Miliail (Costachc) Codreanu, tatăl poetului.
1843 Se naşte la 20 iulie Natalia Mîrzescu. Fiică a preotului Dimitrie Mînzariu (care-şi schimbă numele în Mîrzescu), ea se va căsători cu Mihail Codreanu, viitor profesor de limba latină la Liceul Naţional, apoi preşedinte al secţiei a IlI-a a Tribunalului Iaşi.
1876 La 25 iulie, in casa magistratului Mihail Codreanu, din strada Petru
Rareş, nr. 3, se naşte al doilea copil, viitorul poet.
1877 La 2 septembrie se stinge dc tuberculoză tatăl poetului, în vîrstă
dc 42 de ani.
1887—1894 Poetul urmează cursurile liceale la Liceul Naţional din Iaşi, la Bacău şi Bucureşti, manîfestînd interes pentru literatură.
1891 Revista bucureşteană Lumea ilustrată (condusă de A. de Hcrz) îi publică primele poezii : Sonet (nr. 17, p. 462), Gloaa (nr. 18, p. 495).
1893—1894 Liceanul Mihai Codreanu colaborează la revista Viaţa, scoasă de Vlahuţă, unde-i apar două poezii în spirit eminescian : Unei visătoare (nr, 2, 5 decembrie 1893, p. 8), Diem perdidi (nr. 45, 18 decembrie 1894, p. 8).
21
1896, octombrie 11 Bacalaureat în litere ţi ştiinţe, Mihai Codreanu se înscrie Ia Facultatea de drept din Iaşi. Urmează, paralel, cursurile Facultăţii de medicină şi de filozofie ; aud;ază prelegeri de filologie română, ţinute dc ■savantul Aii. Philippide.
1897 Se înscrie ia clasa de declamaţie a Conservatorului din Iaşi. Elev al actorului Galino, se remarcă in rolul Horaţiu din Fîntina Blanduziei, ceea ce îl va determina la 3 mai 1S99, înainte de a-st fi dat examenul de absolvire, să solicite Teatrului Naţional din Iaşi angajarea ca „gagîst".
6 februarie—31 decembrieMihai Codreanu este angajat copist la Tribunalul din Iaşi cu un salariu de 110 lei lunar.
1S97—1898 Lucrează în redacţia ziarelor ieşene Noutatea şi Propaganda, în paginile cărora publică articole politice, traduceri (mai ales din Baudelaire), versuri originale, epigrame şi note, semnînd cu pseudonimele : Don Salluste, Cain, Macbcth.
1900, iunie 6 Studentul Mihai Codreanu îşi trece examenul dc licenţă in drept cu teza Puterea părintească în dreptul roman si român, tipărită în acelaşi an de Editura „P. Iliescu & D. Grossu".
începe colaborarea de lungă durată la ziarul ieşean Evenimentul, publicînd versuri originale (numeroase sonete), traduceri, articole şi însemnări.
Către sfîrşitul anului pleacă la Paris, urmînd studii de specializare în arta dramatică cu celebrul actor Sylvain, societar al Comediei Franceze. în capitala Franţei asistă la reprezentarea piesei Cyrano de Bergerac şi se hotărăşte s-o traducă în româneşte.
1901 La sfîrşitul anului 1900, poetul încredinţează tipografului H. Gold-ner primul său volum : Diafane, apărut în 1901. Influenţa lui Eminescu şi Baudelaire e puternică.
septembrie Mihai Codreanu prezintă comitetului Teatrului Naţional din Iaşi traducerea piesei Martira de Jean RIchepin. Apreciată favorabil, în urma unui raport alcătuit de către G. Ibrăileanu, piesa este jucată pe scena teatrului ieşean la 22 octombrie 1901, avînd în distribuţie mari actori ai vremii : Aglae Pruteanu, State Dragoimir, Vlad Cuzinschi.
1903 In Editura „Progresul" din Iaşi apare cel de-ai doilea volum : Din cînd în cînd. Poezii (1901—1903). Peste doi ani, în „Biblioteca pentru toţi", nr. 630, se tipăreşte ediţia a doua
Tot la Iaşi se publică, în traducerea lui Mihai Codreanu, piesa Piinţesa îndepărtată de Edmond Rostand. O nouă ediţie va apărea la Edîtu.-a „Aleaiay", Bucureşti, 1907.
1905, decembrie .! La Teatrul Naţional din Iaşi se reprezintă cu un mare
succes Prinţesa îndepărtată, în versiunea lui Mihai Codreanu. Din distribuţie făceau parte Aglae Pruteau, State Dragomir, I. Profir, Al. Mavrodi, C. B. Penel, Vlad Cuzinschi, C. Momuleanu.
Poetul este lovit de o maladie de ochi incurabilă, în urma căreia nu mai poate să scrie şi să citească.
1906, martie 1 Apare la Iaşi, sub conducerea lui C. Stere şi Paul Bujor,
revista Viaţa românească.
aprilie 8 Mihai Codreanu se căsătoreşte cu Sofia Betina Veker. Colaborează activ la revista Viaţa literară.
octombrie 15 Cu prilejui inaugurării la laşi a statuii lui Vasile Alccsandri (în faţa Teatrului Naţional), sonetul lui Mihai Codreanu — Statuia lui Alecsandri — a fos: tipărit pe mătase.
1908, august cu Sonetele Corbii, Aman, Sturzul, Somnul rozelor. Călăreţul,
Codreanu îşi începe colaborarea la Viaţa românească.
1909, septembrie 1 Se numără printre redactorii ziarului ieşean Mişcarea
(alături de C. Sătcanu, Mihail Sevastos şi alţii), în care publica articole politice şi numeroase note şi comentarii la rubrica Din zborul vremii. Semnează : H., Harold, Dragoş.
septembrie 2 Mihai Codreanu participă alături dc alţi 46 de scriitori ia adunarea dc   constituire a Societăţii   scriitorilor români.
1910—1912 Leagă prietenii cu V. Eftimiu, D. Anghel, M. Sorbul, G. Ibrăileanu, G. Topîrceanu, Mihail Sadoveanu, cu unii dintre ei parti-icipînd în anii 1914—1915 Ia şezători literare în Moldova.
1913—1914 Colaborează, cu versuri şi proză, la revista bucureşteană Flacăra.
1914 în editura revistei Viaţa românească apare volumul Statui, cuprinzînd 99 de sonete, care îl vor impune pe Codreanu ca maestru al
22
23
sonetului românesc. Considerate de către Tudor Arghezi drept „cele mai lapidare stihuri ce s-au scris", de Eugen Lovinescu ca „o biruinţă asupra limbii, asupra versului, asupra formei", comentate în numeroase cronici literare si recenzii, sonetele din volumul Statui au constituit un eveniment literar al anului 1914.
aprilie 1 Pentru merite literate, poetul este decorat cu Bene-me-renri, d. I.
noiembrie 26 în urma unui concurs, poetul ocupă, ca profesor suplinitor, catedra de „dicţie, citire expresivă, critică, psihologie teatrală ji scenică" a Conservatorului de muzică şi ană dramatică din Iaşi. Va fi numit profesor titular la 1 februarie 1920 ţi va funcţiona pînă la 1 decembrie 193S, avînd colegi pe State Drago-mir, Aglae Pruteanu, Agatha Bîrsescu. Dintre elevii săi s-au remarcat ; Victor Ion Popa, C. Ramadân, Costache Amoniu, Ştefan Ciubotăraju, N. Şubă. Aurel Gbiţescu, Sorana Topa, M. Davi-doglu, A. Braesky, G. Popovici.
1915, mai 23 In urma unui raport al Iui Iacob Negruzzi, Academia Ro-
mână, în şedinţa din 27 mai, acordă volumului Statui premiul „Năsturel Heiescu", în valoare dc 4.000 de lei.
august 23 Alături de N. Gane, Mihail Sadoveanu şi alţii, Codreanu evocă figura bardului de la Mirccştî cu prilejul comemorării lui Vasile Alecsandri la Iaşi.
1916, ianuarie Moare Natalia Codreanu, mama poetului, în vîrstă dc 73
de ani.
1919, martie 12 Mihai Codreanu este sărbătorit de sindicatul ziariştilor din Iaşi.
martie 19 Prin ordinul nr. 8.129 al Ministerului Instrucţiunii şt Cultelor, Codreanu este numit director al Teatrului Naţional din Iaşi, în locul lui Mihail Sadoveanu. Sub directoratul său au văzut lumina rampei, [a Iaşi, piesele Romanţioşii, Vlaicu-~adă, Martttj, Prinţesa îndepărtata, Fîntina Blanduziei, Romeo si Julicta, Rizv,m si Vidra, Cyrano de Bergerac, Rodia de aur. Vicleniile lui Scapm, Hamlet, Faust, Azilul de noapte.
Direcţia generală a teatrelor premiază cu 10.000 de lei traducerea piesei Cyrano de Bergerac, aparţinînd lui Mihai Codreanu.
192? Editura ..Viaţa românească" tipăreşte, în traducerea lui Codreanu, piesa Cyrano de Bergerac de Rostand.
1921 Aceeaşi editură publică al doilea volum de sonete, Cîntecul deşertăciunii.
martie 1 Ministerul Instrucţiunii Publice din Franţa numeşte pe Mihai Codreanu Cavaler al Academiei Franceze.
192.', aprilie Ca dirtcior al Naţionalului ieşean, Codreanu a iniţiat un turneu teatral prin Moldova (Vaslui, Bîrlad, Galaţi, Brăila, Focşani, Bacău, Roman, Botoşani).
1924, ianuarie 1 Mihai Codreanu este numit inspector genera] al teatrelor.
Face parte, alături de prof. univ. I. Bortea, prof. univ. I. Petto-vici, C. Meissncr şi alţi', din comitetul de iniţiativă pentru sărbătorirea la Iaşi a 75 de ani de la naşterea lui Eminescu.
192) Călătoreşte cîteva luni în Italia.
iunie 2 Lui Mihai Codreanu i se atribuie Marele premiu naţional de poezie. Raportul de premiere a fosr alcătuit de O, Goga şi Mihail Sadoveanu (laureaţii anului 1924), Al. Lapedatu (ministrul artelor), Corneliu Moldovanu (reprezentantul Societăţii scriitorilor români).
1928, martie 31 La Iaşi se reprezintă, în traducerea lui Codreanu, Cyrano de Bergerac, cu Tony Bulandra în rolul titular.
1929 la Editura „Cartea românească" apare cel dc-al treilea volum, Turnul de fildeş.
august 6 Mihai Codreanu este decorat cu ordinul naţional al Legiunii de onoare din Franţa.
1932, aprilie 10 Poetul ieşean este numit director al Conservatorului de
mujică şi artă dramatică din Iaşi. De la 5 decembrie 1933 este rector al acestei instituţii, funcţioriînd pînă la 15 ianuarie 1939.
1933, mai 17 Primăria municipiului Iaşi donează lui Mihai Codreanu un
teren în sirada Rece, unde va fi construită în 1934 „Vila Sonet".
1934, mai 26 împreună cu M. Sadoveanu, G. Ibrăiileanu, G. Topîrceanu.
Otilia Cazimir, Ionel Teodoreanu, I. Borcea, P. Andrei şi alţii, Mihai Codreanu este membru de onoare în Comitetul sindicatului ziariştilor profesionişti din Iaşi.
24
25
1936, ianuarie 1 în locul Vieţii române/li, mutată Ia Bucureşti, apare re-
vista însemnări ieşene, la care va colabora ţi Mihai Codreanu. iar din mai 1937 va li codirector, alaiuri de Sadoveanu şi Gr. T. Popa.
1937, decembrie 7 Dezvelirea bustului lui G. Toplrceanu la Copou. Vor-
besc despre personalitatea poetului : M. Sadoveanu, Gr. T. Popa ţi Mihai Codreanu.
1939 Sn Editura „Fundaţiei pentru literatura şi ană" apare ediţia „definitivă", supravegheată de autor, sub titlul Statui — sonete ji evadări din sonet.
1942, mat 23 Prin decizia Ministerului Culturii Naţionale, Mihai Codreanu este numit pe termen dc patru aM „membru reprezentaţi: al laureaţilor premiilor naţionale în comisia speciala p.-iitru abordarea premiilor naţionale pentru poezie", alături de Corneiiu Moldo-vanu, Ion Minulescu, Vasile Voiculescu, Nichifor Crainic.
mai 26 Academia Română, în urma unei elogioase prezentări făcute de Nichifor Crainic, .alege îti secţia literară ca membru corespondent pe Mihai Codreanu, în locul lui GheO'ghc Ad.'.m;ţc"J.
1942—1945 Poetul locuieşte la Bucureşti şi Argeş. Colaborează la Revista fundaţiilor.
1954, decembrie 1 Lui Mihai Codreanu i se acordă o pensie personală îi valoare de 2.000 de lei,
1956, noiembrie 3 Pentru merite deosebite în activitatea literara, poetul
octogenar este decorat cu Ordinul Muncii clasa I.
1957, Editura de stat pentru literatură şi artă, publică un volum ■selectiv
cu titlul Sonete, însoţit de o caldă postfaţă semnată de Al. O. Tcodoreanu.
octombrie 23 în vîrstă de 81 de ani, Mihai Codreanu moare în locuinţa sa din Iaşi. Esic înmormîntat în ziua de 27 octombrie, în cimitirul Eternitatea din Iaşi. Un ultim omagiu este adus de ■către prof. umîv. Const, Ciopraga, D. Corbea, Traîan Ghiţescu (director al Teatrului Naţional) şi Miluţă Gheorghiu, artist al poporului.
LĂMURIRI ASUPRA EDIŢIEI
Ediţia de faţă reprezintă o amplă selecţie din întreaga operă a lui Mihai Codreanu, grupată în două mari secţiuni : I. Versuri originale ; II. Publicistică, Traduceri. Sînt reproduse pagini reprezentative din: Diafane (1901), Din cînd în cînd. Poezii (1901—1903), şi în întregime volumele : Statui (1914), Ctntecul deşertăciunii (1921), Turnul de fildeş (1929).
Volumelor antume le-am adăugat scrieri răzleţe, rămase în periodice (Viaţa românească. Revista Fundaţiilor, laşul literar ş.a.), precum şi uncie inedite. Se tipăreşte pentru prima dată în volumul al doilea al ediţiei de faţi o parte din publicistica scriitorului, grupată de noi în următoarele secţiuni :
1. însemnări despre literatura
2. însemnări despre teatru
3. Reflecţii variate
4. Din carnetul gazetarului
5. Aforisme.
Articolele au fost publicate iniţial în presa ieşeană (Evenimentul, Mişcarea, Lumea), precum ţi în diverse publicaţii literare din epoca. Dintre aforisme, cîteva se reproduc după manuscris.
Intrucît comedia eroică Cyrano de Bergerac, în versiunea lui Mihai Codreanu, se numără printre cele mat bune traduceri în româneşte, o includem în ediţia de faţă, ca o mărturie în plus a preocupărilor variate aîe poetului. In volumul al II-lea se reproduc, de asemenea, traduceri din : Ba-udelaire, J. Ricliepin, F. Coppie.
27
Spre deosebire de ediţia „definitivă" din 1939, îngrijită de autor, ordinea scrierilor in prezenta ediţie urmează — în ceea ce priveşte poezia — criteriul cronologic. Secţiunea Publicistică este grupată potrivit criteriului tematic.
Ca text de bază a fost utilizată ediţia definitivă din 1939, apărută la „Fundaţia pentru literatura si arta", confruntară cu ediţiile princeps. Au fost luate în consideraţie, de asemenea, unele intervenţii ale autorului din ediţia supravegheată do el, Sonete, „Editura de stat pentru literatură ji ană" (1957). în cazul in care pentru aceeaşi poezie există variante, am reprodus ultima formă, potrivit modificărilor efectuate de autor. Traducerea piesei Cyrano de Bergerac urmează textul celei de-a treia ediţii, revăzuta de autor ţi publicată la „Editura Tineretului" în 1955.
Deoarece activitatea poetică a lui Mihai Codreanu evoluează pe parcursul a s/ase decenii, între operele lui sînt diferenţe ortografice explicabile. In privinţa transcrierii, am procedat la unificarea formelor de limba în funcţie de normele ortografice actuale. Astfel, am utilizat peste tot formele : cure, pentru cari, pînă pentru pană. complet pentru complect. în locul genitivului feminin de tipul : firei, in/mei, lamei, nopţei, viefei, am transcris în mod consecvent : fit ii, inimii, lumii, nopţii, vieţii.
S-a înlocuit peste tot forma sunt cu sint. Am păstrat dublete ca ; aripe-aripi, a ceti-a citi, lumine-lum'tni, prietin-prieten, rîdicâ-ndică, alternanţele fiind în spiritul epocii. De asemenea, am menţinut in text fonetisme moldoveneşti precum : coloare, întâi, măcar, nimica, păreche, pine, samă, sară, stins, tristeţi, vrai etc, multe din ele fiind cerute de rimă. S-au conservat îi o seric de forme vechi de plural, curente în limba epocii : inimele. minele, polemicele, şcoalele, verigele.
S-au menţinut formele cu majusculă pentru cuvintele cu valoare simbolică : Eternitatea, Luna, Muza, Natura, Nimicul, Omul, Tăcerea, Visul j. a.
Greşelile de sens, ortografice fi de punctuaţie, strecurate in diversele ediţii, au fost corectate tacit.
Unor scrieri fără titlu li s-a dat unul, potrivit cuprinsului, marcat prin paranteze drepte.
Am inclus în ediţie ;l unele extrase din critica literară, grupate cronologic sub titlul : Mihai Codreanu în conştiinţa criticii.
Ediţia mai cuprinde o bibliografie, însumând scrierile lui Mihai Codreanu ţi referinţe despre scriitor.
CO.VST. CIOPRACA
iLrii dan
DIN VOLUME
DIAFANE
(1901)
SEMĂNĂTORUL
în primăvara vieţii am semănat pe [anul Avîntului meu tînăr speranţe far' de număr : Credeam că pot Pămîntul să-1 sprijinesc pe umăr... Ci greutatea Firii mi-a risipit elanul.
Iar de s-anunţă toamna cu negură ţi brumă, Nu-mi pasa : Rîde-n mine, prin amintiri trecute, Superba primăvară a vremilor pierdute, Cînd nu ştiam că visul în van se zbate-n humă !...
Tîrzîu, strîngîndu-mi dorul pe plaiuri mai înguste Şi sîngerînd, în suflet mî-am năduşit revolta : Din tot ce semănat-am aci culeg recolta Iluziilor mele, mîncată de lăcuste !...
33
OMORÎTOAREA
VALSUL ASTRELOR
Amici, voi n-o cunoaşteţi : în glasul ei zefirul Ca-n faptul primăverii îţi cînta simfonia... Şi toată-a lui splendoare ţi toată gingăşia Pe faţa ei curată ţi-a pus-o trandafirul.
Cît Parcele-şi vor toarce în veşnicie firul, Nu cred să~şi dezvelească sub soare duioşia Ca dînsa altă floare ; e soră cu-armonia Şi toate-a sale graţii sînt rude cu delirul.
Ea trupul ei de spumă 1-a disputat Himerii... Şi-n zgomotul mulţimii ţi în liniştea tăcerii, îmbracă haine cîare de limpede senin.
Iar de-ndrăgesc naivii sirenicu-i suspin,
C-o singură privire-i ucide ca Meduza...
— Amici, voi n-aţi iubit-o ca să muriţi : e Muza.
34
Spre-a le-ntruni pe toate la un fantastic bal, Orchestra nopţii cîntă un vals universal...
Şi sus, pe bolţi albastre,
La-ntrecere se pun.
— "Valsaţi, sărmane astre, Valsaţi un vals nebun...
Aşa la sărbătoarea deşarte! armonii. Brodează Firmamentul cu diamante vii,
Plutind din zare-n zare
Mereu spre Apogeu.
— Valsaţi fără-ncetarc, Prin gol valsaţi mereu...
Urmmd comanda unei hipnotice chemări, Vibraţi cu voluptatea din palpitări de nari
Şi cu ceresc narcotic
Destinul vă-mbătaţi.
— Valsaţi un vals haotic, Absurde lumi, valsaţi...
35
PENTRU BACHUS
SOCI MALORUM
întrupat din foc de soare, E de aur sau rubin... Şi-n ulcior dc-avinturi plin, Sal ta-n spume sclipitoare.
îndulceşte orice chin Taina lui fermecătoare... .Şi dm clipa trecătoare Face veacuri de senin.
Rîsul zgomotos c frate Cu himerele bogate Ale spornicului zeu...
Deci, prietini, sus paharul... Să-mi îngrop în el amarul Şi să rid... să rîd mereu !...
Se nasc : începe agonia ; Trăiesc atît cît ll-i sortit; îi soarbe-n moarte Veşnicia... Şi-aşa dispar cum au venit.
Se zbat, năluci, o viaţă-ntreaga E nostalgia de senin, Pe care fără s-o-nţeleagă, Şi-o scalda-n zilnicul venin.
...Şi mor. Pe urma lor ridică Cei ce i-au blestemat statui ; Iar tîmpu-n zbor de rîndunică Le darmă, — datoria lui.
Dorinţi ce înfloresc să piară, în humă-şi cată adăpost, însufleţind figuri de ceară : Acesta-i omenescul rost.
36
37
...Şi cînd în van se zbate turma Atîtor oarbe năzuinţi, Revoltele răsar pe urma Nendeplmitelor dorinţi;
Le soarbe însă şi pe ele Plăpîndul calm de resemnări, Aşa cum razele de stele Sorb truda frămîntatei mări...
Iar pe deasupra tuturora, Mai sus privirea de-mi ridic, Pluteşte-n goluri aurora Pe fruntea maistrului Nimic.
LACRIMI
Pleoapa tremurînd uşor, îşi stoarce-ntăiul strop alene. Din care tulbure izvor Răsare limpede sub gene, înfierbîntatul beduin Ce din adincuri se iveşte Şi-n colţul ochiului, senin, Precum argintul se topeşte ?...
...Ci uite-apoi cum curg tăcute,
Misterioase dungi lăsînd,
Mărgăritarele născute
în colţul ochiului plăpînd...
Cu aparentă claritate,
Au neguri în străfundul lor :
Sub gene strălucesc curate,
Pe cînd în inimă le dor.
39
LA MOARTEA LUI NIETZSCHE
CUPIDON
Vorbit-a Zaratustra ! — si-auzuri'e noastre Rămaseră-ncîntate Ia glasul Iui divin : „Un suflet încă-n haos, de înţelepciune plin, Străbate-va prin moarte spre nemuriri albastre !
Nici dragoste, nici ură, nici umilit suspin, Ci-nfrîngere de sine ! Din rîndurile voastre, Măreaţa lui figură urca-se-va-ntre astre Lăsîndu-vă mîndria din sufletu-i senin !"
...Şi-a fost aşa, întocmai cum prevestit-a Magul ; Pe culmi de cugetare, căci fîlfîît-a steagul Ce-arareori... prin veacuri... arată-a Iui minuni...
Apoi... stîngîndu-şi facla, cu pasul liniştit, Porni-nspre umbră, umlbra aceluia menit Să lese dungi în urmă-i de clare viziuni.
Spun poeţii că Amorul E un tinerel monarc Ce-şi săgeată veşnic dorul De pe coarda unui arc.
Zîmbete nevinovate în privirea lui de foc Cu aprinsă voluptate Se cunună la un loc.
încîntare e şireata. Pînă cînd te-a fermecat, Dar te-nţapă rău săgeata Prinţului înaripat.
Cu-ale-amurgului suspine Vine sprintenul copil, Paj al viselor senine Şi-al speranţelor de-april...
40
41
Şi-alungînd în noapte somnul Cu meandre de fiori, Pe furiş se face Domnul Inimilor pîna-n zori.
Stea de stea pe cer s-aprinde Cînd zburdalnicul felin Mlădieri de şarpe-ntinde Tăinuit sub baldachin...
Şi cu setea rechemării Sufletelor din trecut, Iscă patima-ncleştării Trupurilor în sărut.
Toate-aceste se adună împrejurul unui basm Dintr-a căruia minciună Adevărul dă-n sarcasm :
Doar se ştie că din spumă Zeia Venus 1-a născut Şi prin lume orb se-ndrumă Copilandrul rău-crescut;
Iar de tată-avu pe Mane, Un războinic zeu păgîn, Rege-al capetelor sparte Şi-al discordiei stăpîn.
Dac-a fost menit să nască D în tr-asemene a tiran, Ce-a putut să moştenească Solitarul suveran ?
Unchiul său ? — Nu ştie timpul Un pungaş mai caraghios Ca Mercur, ce-a-ntors Olimpul Şi pe faţă şi pe dos;
Iar Vulcan a fost bărbatul Mamei sale, — şi amant I-a fost Bachus, zvăpăiatul Cel mai vajnic din neant.
Astfel maistrul în beţie Şi sălbaticul fierar Pururi fost-au pildă vie Micului frumos ştrengar.
Cînd şiretul izbuteşte Să se facă-a fi iubit, Linişte-ţi făgăduieşte, Dar ţi-o fură negreşit...
Şi-aducînd în tolbă miere Şi parfum în plete lungi, Te robeşte cu putere Ca din tine să te-alungî;
Iar la pieptu-i cînd te strînge Răsuflarea de ţi-o .pierzi, îţi răscumperi doar cu sînge Cutezanţa ca-l dezmierzi.
Cîteodată dus pe-aripa Vreunei roze năluciri, Piere, mort-născut, în clipa Fulgerului din priviri...
42
43
DIN CÎND IN ClND
POEZII
(1901—1903)
LIBERTATEA NOPŢII
Cînd Noaptea-si ţese-^n taină .perdelele subţiri, E mai vioi, mai ager şi mai isteţ poetul: Misterioasa Zee i-aduce cu încetul Regenerarea, parcă, a-ntregii sale firi !...
Şi-atuncea, înstelîndu-şi cu ochii ei sonetul, Ii prinde armonia din şoapte de zefiri Şi din grădini de visuri culege trandafiri, Ca să-i anine-n plete, fermecător, buchetul ;
Iar la banchetul umbrei, luceferii, în horă, Punînd pe vasta-i frunte palori de auroră, învăluie-n penumbre conturul ei dheret...
— Nepreţuită noapte, măreaţa ta figura E rama ce-ncadrează mai bine î'n Natura Deplina libertate rîvnită de poet !
47
PE-ALBUMUL UNEI FECIOARE
TURNUL PĂRĂSIT
Această cugetare, ca sfat suprem, o scriu Pe-albumul tău, frumoasă si palidă fecioară : Visăm cu toţi, căci visul e singura comoară A sufletelor noastre, — iar restul c pustiu.
De-aceea treci prin lume cit poţi mai solitară, Avînd de-a pururi visul, drept un luceafăr viu Ca el mai bun prietin şi nici amant nu ştiu, Şi nu ştiu mîngîicre ca dînsul mai uşoară...
E-nşelătoare lumea şi plina de mizerii,
Căci toţi plecăm spinarea sub sarcina durerii, -
Dar visul ne ajută mai lesne-a o trăi.
Te-nchide dar, frumoaso, în el oa-ntr-o cetate. Ca să rămîi neatinsa de-a lumii răutate Şi ca să uiţî ca viaţa înseamnă-a suferi...
E miezul nopţii. Tace bătaia lui sonoră, Că vechiul orologiu din turn e ruginit; Dar simţi după fiorul în noapte răspîndit, C-ar fi gemut în sînu-i acum sinistra oră.
Mucegăite ziduri încing pustie horă De umbre ; pe cînd turnul, de ele-mprejn>uit, Se-nalţă ca un demon în piatră-ncremenit, Bastard al unor timpuri cu moartă auroră...
în aer e adincă tăcere de cavouri. Oprită, respirarea foşneşte cu ecouri, I.ăuntrice-n ureche. Sa şi clipeşti te temi...
Şi ca statuia spaimei rămîi în nemişcare, A inimii zvîcnîre ţi-asculţi... şi ţi se parc Că stai şi tu ca dînsul înmărmurit în vremi.
48
49
IMN
Libertate ! Vorba asta e o vorbă de magie,
Ce ne-nalţă vultureşte sufletul pînă la zei
Şî de fier ne face braţul cînd luptăm sub steagul ei,
Clipei trecătoare dîndu-i colorit de veşnicie.
■— Libertate, eşti unica Universului tărie ;
Pieptul tău respiră aer respirat numai de lei...
Şi chiar munţii, pentru tine, să-i urneşti din Ioc nu-s grei;
Libertate, tu eşti rază... şi parfum... şi melodie !
Fără tine tot neantul sta-n Nimic încremenit : Tu a! îndemnat atomul să se mişte-n Infinit, Ca să-i dai apoi viaţă în vieţi nenumărate.
Libertate, eşti enigma tuturora cîte sînt.
Deci şi ieri şi azi şi pururi, cum în Cer şi pe Pămînt,
Vorba asta e o vorbă de magie : Libertate !...
50
FULGI DE CLIPE
Un fulg ! — E clipa -. S-a născut...
Trăieşte... ţi-a murit ! O alta ! Uite-o... s-a pierdut!
Dar fulgul e un călător
Titan neţărmurit: Trecut... Prezent... ţi Viitor.
El pin' ţi stropilor le dă
Puteri să sfarme stinci ! ...Şi fuge... fuge... pe cînd sta !
E ţi tăcere ţi cuvînt...
Şi-i zile, nopţi adinei... Şi-î aer, apa... şi pămînt !
E miros, văz, auz ţi tact.
F haos şi atom. E lichid ţi solid compact.
E astru, vierme şi e om.
E linişte şi act. E rînd, e filă ţi e tom.
E Timpul, — de-ale clipei reci
înfiorări, călit Şi-mbătrînit din veci de veci...
-— Şi-astfel, moşnege ostenit, Cu secolele treci, De fulgi de clipe-ntroienit !...
52
ENIGMA
îl duşmăneşte tonii : Natura, infinitul îndreaptă împotrivă-î ; finitului din el, în urmă şi-nainte, neantu-i stă drept ţel... Şi-n începutu-i zace, în sîmbure, sfîrşitul.
Cu braţc-ncrucisate stă drept, nedumeritul, Şî-n vid deschide ochii să vadă, dar de fel Nu-si dă-ntr-o parte taina, cortina de oţel Cc-n sinul ei cuprinde nadirul şi zenitul.
Ci va zvîrli mantaua durerii de pe umeri...
Şi iar îi va deschide Eternitatea doma,
Cînd nu vei şti nici paşii, nici clipele să-i numeri.
Enigma — cărei imnuri de slavă nu-i aduc ! — E Omul, — pc cînd lumea în care-i sta fantoma, îmi pare-un vast şi searbăd şi sombru balamuc !...
LUI CATULLE MENDES
Cu prilejul unei conferinţe pe care a ţinut-o în Iaşi
Eu n-am scris niciodată poeme festivale, Nici ode cu tămîie ; si nu ştiu vreun cuvînt AI dragei mele Muze să-1 fi zvîrlit în vînt, Pc rime poruncite şi laude banale.
Deci nu rivnesc triumfuri de imnuri saturnale, Cînd lira-mi iau, poete, şi te slăvesc... şi-ţi cînt Zeiasca strălucire şi-olimpicul avînt Din larga majestaie a operelor tale.
Ne vii din zări senine, o floare parfumată Şi rară ; trandafirul şi crinul dintr-o dată Petalele-şi mărită în ea ca-ntr-un buchet...
Şi eşti bizar amestec de umbre şi Iumine, Ce-atrage şi uimeşte de-a pururi, căci în tine E-o melodie omul... şi-artistul e-un sonet.
54
55
PE STEAGUL
HORA FRUNZELOR
(In formă populară)
»Nil admirări"
Viaţa noastră-ntreagă e doar ; banalitate, Deşertăciuni, nimicuri, himere, amăgiri, — Dar în acest amestec ciudat de năluciri, Orice moment îşi are a lui solemnitate.
îmi par deopotrivă măreţele porniri Din sufletele noastre, cu cele nensemnate, — Căci tot aceeaşi clipă le dă-n Eternitate înfăţişări de spumă şi trup de-nchipuiri.
Ştiu fapte mici, de mijloc şi mari : Aceeaşi lege Spoielii lor uşoare nîmic nu i-a lăsat, — Căci tot se strică-n lume aşa precum se drege.
De-aceea pun în toate aceeaşi nepăsare Şi scriu, cu mîna rece şi gîndul măsurat, Pe steagul vieţii mele, deviza : Nil mirare.
Frunzuliţe-ngălbenite Drept în inimă rănite, De pe creanga lor răpuse Şi pe vîntul toamnei duse, Frunzuliţe, frunze pale, Sufletul mi-1 scaldă-n jale, Cînd le văd căzînd uscate De pe ramuri despoiate, Veştejite rămurele Ca şi dorurile mele, Rămurele veştejite Ca şi visele-mi pălite, Frunzuliţe-ngălbenite...
Frunzuliţe, frunze moarte, Poarte-vă pe vînt, vă poarte... Ducă-vă pe vînt, vă ducă, Toamna care vă usucă...
56 57
Vrînd pc toate sa le-adune, Vîntu-n crengi o horă spune Şi-atunci frunzele ca-n stoluri Hora şi-o-nvîrtesc prin goluri; Cînd mai jalnic stă s-o spuie Frunzuliţele se suie. Iar cînd jalea şi-o doboară Frunzuliţele coboară...
Şi-n vîrtejul ce sporeşte Tot mai iute je-nvirteţte, Se-nvîr teste tot mai iute Hora frunzelor căzute, Ca ţi clipele-mi pierdute, Frunzuliţe abătute... Toamna care vă usucă Ducă-vă pe vînt, vă ducă... Poarte-vă pe vînt, vă poarte, Frunzuliţe, frunze moarte...
SPRE SOARE
Cine vă cunoaşte ochii, — s-a sfîrşit cu el ! Sînt mari. Mari ca taina care-mbracă noaptea codrii seculari, Mari ca visele cîntate de poeţii nemuririi, Mari ca jertfa, ca iertarea, mari ca sufletul iubirii !
...Şi sînt negri ca Infernul din terţetele lui Dante Şi ca graţiile care lui Macbeth i-au fost amante ; Negri sînt ca remuşcarea după crimă ţi ca noni Cînd de-a stelelor lumină au nevoie călătorii !
...Şi sînt vagi ca-n clipa morţii viziunea fericirii, Cînd decorul vieţii trece, vag, pe tremurul sclipirii Unei raze, ce cuprinde tot ce omului fu drag Intr-un vag, ce n-ar întrece al privirii voastre vag !
-..Şi-mi sînt scumpi, precum avarul preţuieşte vreo comoara,
Scumpi ca grierului raza. soarelui de primăvara
Şi ca vulturului ager înălţimi de peste nori,
Scumpi ca noaptea cea din urmă pentru ceJ ce moare-n zori
59
Nu suu să cunosc prăpăstii mai adîncî: Etern drumeţ, M-am suit pe coama-naltă a Ceahlăului semeţ... .Şi privind în jos, în vale, spre adînca-ntunecime, —-N-am văzut ca-n ochii voştri o mai mare adîncime !
Sărbătoarea lor e-un cîntec singuratic de iubire. E-o poveste spusă-n versuri, Nopţii, de Nemărginire ; Sărbătoarea lor e-o caldă armonie de viole, Ce-aţi luat-o din privirea spaniolelor creole !
N-are marea majestaie mai supremă intre maluri. Cind văpăi de lună plină leagă valuri după valuri. Ca sclipirea din privirea celor doi luceferi, doamnă, într-a căror primăvara plîng melancolii de toamnă !
E-un sărut privirea voastră, graţios, de turturele, Luminat de sclnteierea din căderea unei stele, Cînd Natura doarme-n leagăn parfumat şi plin de flori, Legănata lin de triluri calde de privighetori !
Iar cînd genele se mişca, parc-ar adia zefirii Cind se scutură-n virteje de petale trandafirii Şi cînd fluturii s-alunga după fluturi prinşi în horă, De ne par a lor aripe fulgi desprinşi din auroră !
Aita vi-i comoara, doamnă : Ochii ! Ochii voştri mari... Şi puternici... dulci... şi tainici... îndrăzneţi... şi solitari, Ochii voştri ce-s lumina din lumina fericirii Şi-adevăr din adevărul frumuseţii şi-al iubirii !
...Şi mă duc spre ei cu setea primăverii de-nflorire Şi cu-al sufletului nostru larg îndemn înspre iubire, — Căci în zbor mă urc spre dînşii cu aripele puterii Nostalgiei rîndunicii de seninul primăverii !
— Fulgere de dor, legenda clipei voastre de splendoare, E o muzică de raze prinsă din splendori solare, Ce-ţi îngînă bogăţia strălucirii lor supreme lntr-a ochilor acestor hiperbolice poeme !
Căci Monarcul far'de seamăn din singurătăţi albastre îşi pierdu în strop de flăcări în azur, — şt două astre Sc născură din durerea lacrimei de foc căzute, Care-şi plînge-n ochii voştri înălţimile pierdute !
Iată pentru ce tablouri se succed după tablouri,
In decoruri de imagini cu simfonice ecouri...
Si vă-nalţă ochii, doamnă, într-un imn de admirare,
Spre cereasca lor natură, spre izvorul lor, spre soare !
60
BARCAROLA
Cunosc 0 poveste, purtată De vînluri pe-ntinsele mări, De toţi marinarii cîntată Şi-n freamăt de ape-nălţata Spre largul albastrelor zări.
Luceferi pe cer cînd s-adună, Copiii pe punie toţi vin Şi prind între dinţii să-ţi spună, Sub tainice raze de lună. Tot basmul acela senin.
E-un basm de duioasă iubire A unui pribeag marinar, înalt ţi frumos ţi subţire, Cu fulgere-aprinse-n privire Şi braţe de falnic stejar ;
Iar fata era ca o zînă Născută din neam de-mpărat, Menită sa fie stăpînă, Cu alba ţi fina ei mină, Pe ce! mai poetic regat.
Porniră-ntr-o noapte cu barca Să-i spună poeme de-amor... Şi cîte-auzit-a monarca, Nici Laurei spus-a Peirarca Sonete mai pline de dor ; Lopeţile-n voie lăsară, Iar pînza umflînd pe catarg, Pe-ntinderea fără hotară, Condusa dc steaua polară, Pierdutu-s-a barca-nspre larg..
De-atuncea povestea-1 purtata De vînturi pc-ntinsele mări, De toţi marinarii cîntată Şi-n freamăt de ape-nălţată Spre largul albastrelor zări...
62
LICĂRIRI
PE-ALBUMUL UNEI DOAMNE
S-a rupt un colţ odată di» cerul înstelat. Ca sl-ţi sărbătorească coloarea lui blajină... Şi limpedele-! farmec ţi tainica-i lumină, în ochii tăi albaştri, ca-ntr-un safir curat.
Ci eu, îmbăirinitul în rele şi păcat, Dar însetat de-a pururi de-o lume mai senina, Crezuî să-mi aflu dorul în liniştea deplină Din ochii tăi albaştri ca marea pe-nserat.
Dar după cum oceanul perfid în el adună, Sub calmul suprafeţei, profunde vijelii, Sub liniştea albastră din ochii-ţi e furtună.
Coloarea lor se zbate ca-n licăriri de stele... Şi-5 verzi... şî-s negri parcă... şi parcă sînt căprii. Şi, totuşi... sînt albaştri ca dnua viorele...
Eu clipelor cu farmec uitaiu-le-am parfumul, Şi zilete-mi sînt triste, şi nopţile pustii, Şi-mi pare cum că viaţa-mi mai multor veşnicii Le-a străbătut c-o trudă anevoioasă drumul.
Aşa mă ştiu, femeie... Şi tu-mi întinzi albumul, Să prînd pc el o notă din vechlle-armonii ; Dar cîntecelor mele dc altădată, vii. în focul luptei vieţii le-a ars pînă şi scrumul.
Sînt sterp acum de visuri... Şi-avmturile mele
Şi dorurile mele sini moarte, ca să pot
Să mă mai urc cu gînduJ, prin melodii, spre «ele
Am fost poet odată, e drept : Dar fiecare Din clipele de-acuinj. mă-nvaţă si socoi Cum că Tăcerea csie poetul cel mai marc.
64
65
SCORPIA
Cunosc un rău de moarte, a căruia săgeata Ucide cu Încetul pe cei ce i-a atins ; Muşcat de şerpi mai bine-i decît a fi cuprins De-a răului acestui arsură-nveninaiă.
Eu l-am avut în suflet cu naşterea-mi deodată... Şi m-am luptat cu dînsul, dar am căzut învins, Că mi-a pătruns în spirit şi trup cu dinadins, Secîndu-mi tot norocul şi fericirea toată.
Voi, cei cc ca şi mine i-aţi îndrăgit comoara.
Voi toţi nefericiţii ce-n braţe i-aţi căzut,
Cu scrîşnet de blesteme ca să-i purtaţi povoara,
Fugiţi cit mai devreme, fugiţi de paradisul Acestui iad, din lacrimi şi din dureri născut! — Amici, acesiei scorpii îi spun poeţii : Vhul.
66
Prefaţă
CÎNTAREŢUL MEU
în mine doarme-un   isător haotic. Un cintăreţ de mistice cuplete. Care-mi vorbeşte-n limbă de soneU-, Cînd îl trezesc din somnul său hipnotic.
Pe sufletit-mi e suveran despotic Si glasul său c strigat de trompete, Cînd regele-mi, tnv.it, ca sa mă-mbetc, îmi di să beau puternicu-i narcotic...
El pune-n vers o muzică mai lina Ca de zefir cînd printre flori s-alma, Smulgînd petale una după alta :
Statui aş vrea soneiele-i să fie. Că nu le-a scris cu pana pe hîriie, Ci le-a sculptat în marmora cu dalta.
',9
FRATELUI   MEU CITITOR
DECOR SIMBOLIC
Criticului
Eu nu te-ntreb de unde vii şi unde Te duce nenţeleasa ta menire : Tu eşii un strop etern de rătăcire Pe care-n veci nu-I voi putea pătrunde;
Dar sînt în noi asemănări profunde, Căci orice-ai fi şi-n orişice-amăgire Te duce goana ta spre fericire, Acelaşi om într-amîndoi s-ascunde.
Visezi şi tu în clipe mai senine, Şi chinuit de setea de mai bine, îţi sorbi încet paharul de otravă...
...Şj trec şi eu prin clipe nourate
Cînd zvîrl din piept clocotitoare lavă !.
•— Oricine eşti, întinde-mi mina, frate..
Ascultă-mi cîntecul ; E o poveste Şoptită Lunei de-un izvor sălbatic, Care-şi îneacă plînsul singuratic în valuri reci ca rîndurile-aceste.
Doar de-1 asculţi mai bine, prinzi de veste Că freamătul izvorului lunatic Ascunde sub cenuşa lui jăratic, Deşi ca gheaţa glasul parcă-i este...
El poartă-n vers metalice ecouri
Sorbite din libaţiuni de nouri,
Pe care Ie-a făcut în vîrf de munte...
...Şi cade-n văi cu ritmice meandre, Ca o cascadă peste-a cărei frunte S-aprind în noapte mii de policandre...
70
^1
laţul
STATUIA IUI ŞTEFAN
într-un apjs de soire
însulleţit in bronzul nemuririi, Eroul vramilor medievale, Cu buzduganu-ntins si-ncins de zale, Se-nalţă ca fantoma răzvrătirii.
Şi-un harmăsar mai sprinten ca zefirii Stă-n frîu ţinut şi spumegă-n zăbale ; Iar fastul mantiei voievodale îşi strînge-n falduri nimbul strălucirii.
Din soare, sîngerind pe după dealuri, Ale Moldovei sfinte idealuri Coboară pe figura-i ca o slavă...
...Şi razele coroanei domnitoare
Iau tonuri de rubin, — pe cînd, sub soare,
S-apriride-n zări o Roşie Dumbravă...
PIRAMIDA LEILOR In grădina Copou
în mijlocul aleii de intrare, C-o eleganţă simplă modelată, Se-nalţa piramida-n sus, purtată De patru lei de piatra în spinare.
Nenvinşii regi ai Hmpedei Sahare, Domesticiţi dc-o mînă inspirata, Păstrează-n ochi mîndria de-ahădat! Şi-şi poartă sarcina cu nepăsare.
Ei îşi păzesc comoara cu tărie, Visînd să şi-o păzească-n veşnicie. — Dar timpul de-orice visuri joc îşi bat;
Căci netezind buclatele lor coame, Manîncă piramida lor cu foame, Furîndu-le-o cu-ncetul de pe spate...
72
73
STATUIA LUI ALECSANDRi
Intr-o auroră de primăvară
E viu în bronz. Pe fruntea Iui senină Ard razele superbei sale glorii, Pe cind răsar încet cu-ncetul zorii Şi umplu primăvara de lumină.
Atunci, cu inima de-avînturi plină. Măreţul bard privindu-şi cîntătorii Din ţara lui de-acum, îl prind fiorii Şi fruntea pentr-o clipă ţi-o înclină.
Apoi se reculege. Piedestalul
îi simte parcă tremurînd metalul,
Şi-Alecsandri, în auroră, cîntă...
Iar glasu-î, peste veacuri înainte, înalţl-n cer c-o pietate sfîntă Eternii lauri ai latinei gînte.
Bahluiul curge-ncet. Ca o reptilă Cu solzii plini de stropituri murdare, Tîrîndu-se prin vesperala zare, Pe-ntinsul ţes purcede parcă-n silă.
Te simţi cuprins de dureroasă milă, Şi cu dezgust privindu-1. ţi se pare Că-n apa lui chiar luna cind răsare, Nu-i glob de-argint, ci bulgăre de-argila.
Sărmana mea zeiţă fermecată Vazut-o-am în Mare altădată, Scăldînd în larg splendoarea ei divină...
Şi-n ce-atmosferă plină de miasme Văd astăzi chipul palidei fantasme !... —- Diana, tu... tu nu-mi mai eşti regină.
74
75
STATUIA LUI  MIRON COSTIN
într-un clar d= lună
IA SUL
Intr-un miez de noapte de vară
Apărătorul datinei române Şî-a apucat fermecătoarea-i pană Şi-a-ncremenit în bronz ea o icoană Uitată-n vremi şi-n cronice bătrîne ;
Iar razele privirii lui stapine Lucesc, de foc, în noaptea diafană, De-ţi pare ea o glorie romană Profetul sfînt al vremilor de mine.
...Şi soclul se-nfioară de mîndrie Şi toată strămoşeasca bărbăţie S-aprinde-n nimb pe fruntea lui vitează
Priviţi-1 toţi : Ca un stindard de fală îi flutură mantaua triumfală Sub razele de Luna ce-1 veghează.
Din deal, de pe Galata, umbre pale Se-ntind în jos ; pe drum clipesc lumine ; Iar laşul, îngrădit de verzi coline. Sub raze dc luceferi doarme-n vale.
Pieri legenda strălucirii sale... ...Şi-nmormîntată-n scumpele ruine, Povestea vremilor celor senine Surîde-n somn cu zîmbete de jale ;
Iar noaptea drept în două cînd se taie, Saturn, cu nemiloasa Iui bătaie, Sentinţa morţii zvîrle-n tot oraşul...
Şi-asupra ei ca-n veci să nu revină, Sinistrul zeu, cu dangăte-n surdină, Vibrează-ncet, — să nu trezească laşul.
76
77
Lumi uitate
ÎN PARADIS
POTOPUL
...Şi Eva tresari : Dintr-o alee, Satan in chip de şarpe se ivise Si demonul ţinu ca două vise, Doi ochi frumoşi spre palida femeie.
Apoi vorbi. Uimitei dumnezee O lume nouă-n piept i se deschise, — Adam nicicînd mai dulce nu-i vorbise ■Şi-n glas n-avu mai caldă melopee.
Spuuîndu-şi diabolica iscoadă, Reptila, sprijinindu-se pe coada, Se-nalţă drept şi triumfal zîmbeşie :
Femeia-n faţa lui se pleacă-nvinsa. De-atunci, in mrejele pcirii prinsa. Cu Lucifer mereu păcătuieşte.
...Dar glas de tunete i-a spus cuvîntul Şî-a poruncit torentelor să cadă, Cînd Dumnezeu n-a mai putut sa vadă Păcatele ce-ntunecau Pămîntul...
Şi s-a pornit atuncea, groaznic, vîntul... Si fost-au norii trăsnetelor pradă... Şi-a fost potop... ţi-a turmelor grămadă Sub munţi de valuri şi-a găsit mormintul.
Apoi înalta Providenţei voie S-a-nduplecat şi 1-a iertat pe Noe, Ca-n veacuri să-şi slăvească Dumnezeul ;
Cu toate că haotica Putere,
De nu zvîrlea pe ceruri curcubeul,
I-ar fi scutit urmaţii de durere.
73
7<i
TURNUL BABEI.
STÎLPUL DE SARE
Cu îndrăzneala. Punct de întrebare Sfrunta, pe vremi, a Cerului mistere ; Să-i rabde, Dumnezeu avu putere. Destul de mult. semeaţa-i încercare.
Dar îl npn din falnica-nălţare Cînd îi iîmţi nesocotită \ rere... Şi orice gînd, de-atunci, zadarnic cerc Atii de sus să se ridice-n zare.
— Babelic turn, măreaţa ta ruina Născutu-s-a din setea de lumina Ce pururea pe om va să-I ucidă, —
Ca visul lâu în veci n să rîvnească Spre lumi de unde să se prăbuşească Din cărămidă peste cărămidă.
80
...Şi-arunci... Cetăţile, străfulgerate De-a cerului sălbatică minie, Luară foc. Era o vijelie De trăsnete cu fum amestecate.
Fierbeau ca-n iaduri negrele păcate A unei lumi demult în agonie, Şi zidurile pînă-n temelie Se mistuiau, de flăcări consumate.
Vestit fusese numai Lot să plece, Că peste-ai săi o cumpănă va trece, Şi el fugi. Spre geana aurorei
Oprindu-se, privi cu groază-n zare în arderea Sodomei ţi-a Gomorei Lăsase doar ţi el un stîlp de sare.
MELOTERAPIE BIBLICA
AMON
Da vid cînta. Cînta cu măiestrie Din nentrecuta-i harfă fermecată... Si Saul, cu privirea-nourata, îi asculta senina simfonie.
Cînta acum aţa ca niciodată. Iar posedatul prinţ părea că-nvie ; Adie-ncet... ca un zefir adie Frumoasa melodie-naripată.
Toţi demonii din inima regala Adorm în atmosfera muzicală Si epilepticul se reculege, —
Pe cînd David zîmbeste-n colţul buzei Frumosul cîntăreţ, la braţul muzei, Se urcă-n vis spre purpura de rege.
Sînt zi(e-n care Soarele se stinge. Cuprins de-a resemnării duioşie ; El umple cerul de melancolie Şi-apusu-i palid... e-un apus ce plînge.
Iar uneori în dungi de foc îţi frînge Revolta din suprema-i agonie : E cerul parcă vînăt de minte Şi-apusu-i roţ... E un apus de singe.
Dar totdeauna stingerea solară Se-nvălui'e-n adînci tăceri de sară Şi-Aman, în faţa morţii, nu se teme.
E calm ţi rece prin genuni cînd piere ■Şi chiar de-1 doare sufletul, nu geme : Aţa mor înţelepţii, — în tăcere.
S3
SFINXUL
MIGRENA OLIMPICĂ
Şi Labirint şi temple şi palate, Osiris, Boul Apis, Crocodilul... Si Memfis, Teba, Sais, pin' şi Nilul, Par azi mumii în secole-ngropate.
în faţa piramidelor bogate,
Doar Sfinxu-ndreaptă, zîmbitor, profilul
Surîde cu sarcasm etern copilul
Cel răsfăţat al vremilor uitate.
Lumina claselor sacerdotale Şi pompele măririlor regale. De-acesi suiis sînt toate chitanţe :
Că de-a pierit Egiptu-n noapte-adîncă, Pe urma gloriilor Im cernite, Eternul Sfinx şi-acum surîde încă...
84
Durerile-mi de cap nesuferite Mă-ndntă mult, — căci Jupitcr odată, Avu ţi el o criză blestemată : Vulcan îl vindecă pe nesimţite.
Cu muchea unei barde ascuţite Lovit-a-n creştet pe cerescu-i tată ; Dar, fulgerind. din tidva-nsîngerată Ţîţni Minerva-n seînteieri subite.
Fieraru-neremeni văzînd minunea Şi fruntea-ţi prosterna. înţelepciunea Rosti atuncea strania sentinţă :
„De.mine-n lume n-ar fi fost nevoie, De n-ar fi fost suprema suferinţă Şi capul nu l-ar fi durut pe Joe."
35
SPRE VENUS
IN PETTO
în clipa ceea valurile mării Erau clc cristalină limpezime ; Din faţa apei pînă-n adîncinie Se reflectau misterele-nserării.
Un vînt porni din libertatea zării Si. răzvrătind a undelor mulţime, Din frămîntarea spumelor sublime Trezi pe dumnezeea desfătării.
De-atunci în fiece senin de sară O stea, trecînd pe cer mat solitară, Cu raza-i stăpîneştc Veşnicia,
Silind pc zei şi oameni să-şi prosterne — Eterni fugari spre Venere eterne — Genunchii lor spre Veuus-Urania.
86
„Ea pune-n mers superba majestate Din clocotul talazurilor mării Şi-i simt din agitarea respirării Că-i toată numai nervi ţi voluptate.
în ochii ei dorm ape-ntunecate Ca-n infernalul fluviu al uitării Şi de parfumul cald al sărutării Sînt buzcle-i de-a pururi însetate ;
Iar zîmbetu-i e plin de-atîta soare Cîtpune Primăvara-n orice floare" : Aşa vedea Hercul că e Omfala.
Dar lînga ea, toreînd, gemea în sine : „De n-ar fi fost aşa, era mai bine, Căci îmi păstram, fără de pată. fala."
87
SUSPIN NERONIC
Unei vestale
ATILA
în fiţi Romei
Din casa ei fugise-nspăimintaiă Cum o prinsese focul, despletită... Şi sta-n amurg, privind încremenită Cum se topea zidirea-nflacărată.
Părea că c durerea întrupată
în albă marmoră desăvîrşită...
Şi simt c-asa de bine izbutită
N-am s-o mai văd de-acuma niciodată.
Dar ce-i mai dureros e că de-o vreme De-un dor smintit tot sufletul îmi geme.. ...Şt-1 tot gonesc... şi-n pace nu mă lasă.
—- Aruncă-mi joe-n Stix pe veci fiinţa, Dar ca s-o văd din nou aşa frumoasă, Aprinde iar vestalei locuinţa...
SI
Coroana lui de fier e ruginită Şi-n mînă poartă sabia lui Mar te, Iar ochii mici arunca pin' departe Săgeata lor din fulgere topită.
Abia zăreşte Roma strălucită, Pe coamă-şi bate calul la o parte ; De hoarde harmasarul se desparte, Nechează-n vînt... şi scapâră-n copită.
Mai repede-n galop ca vijelia, Pe cîmpuri trece hunul ca minia Şi-n faţa veşnicei citaţi s-opreşte.
Apar, atunci, apostolii din noapte, Iar Petru către Pavel spune-n şoapte : „Vezi, calul lui Atila poticneşte".
39
MINUNEA PROFETULUI
Nimic din zbuciumul de altădată Nu mai frămîntă azi bătrinul munte... Şi tot mai grea, pe culmile-i cărunte, Uitarea-şi lasă pacea-ntunecată.
Pc Jupiter, sărbătoritul tată, De-acuma Chronos poate să-1 înfrunte, Căci el i-a smuls cununa de pe frunte, Ba i-a cernit chiar fruntea luminată.
Pe unde-a fost recoltă strălucită. Azi creşte buruiană neplivită !... ...Şi tot mai crunt se năpusteşte timpul...
...Şi clipe trec în zbor de rîndunele... ...Şi-n veacuri se prefac... şi-nghit Olimpul. — Aşa insultă moartea toate cele.
La şolduri poartă spada strîns încinsă Şi fruntea lui o-nfăşură turbanul; Iar mintea care-a conceput Coranul De fulgere se pare că-i aprinsă.
în preajma lui, mulţimea necuprinsă Aşteaptă-n van minunea, că titanul, Din zări, stă-n loc şî-nfruntă pe sărmanul Profet. E-nvins. O vijelie-ntinsă
De strigăte şi hohote porneşte
Şi gluma-n tot norodul clocoteşte ;
Iar el, plecînd încet, ca s-o înfrunte,
Scandează rar silabele divine : „Cînd muntele la Mahomet nu vine. Se duce singur Mahomet la munte."
90
91
NOSTALGII MEDIEVALE
VEDENII
Mi-i dor de lumi trăite prin romane Cu trubaduri ce intră pe-nserate în tainice castele fermecate Şi sc-ndrăgcsc cu blonde castelane :
S-aud bătăi, la poartă, de ciocane Şi-un paj discret, cu pletele buclate, Dezleagă lanţul punţii ridicate, Cu roze-mpodobita şi liane.
Apoi, pe sub umbritele cupole,
S-aud misterioasele viole
în duo de săruturi cum răsună...
Că de urît pe-acolo nu se moare, Cînd Don Ruiz, bătrinul soţ, pe-o lună, Cu regele e dus la vînatoare.
Castelul vechi cu turnuri feudale E părăsit acum de generaţii : Baroni şi conţi ţi duci şi toţi magnaţii S-au stins din fastul încăperii sale.
E-un gol imens cu bolţi monumentale Ce dau fantastice halucinaţii. Pe ziduri : arme, cadre, decoraţii, Uitate de pe vremi medievale.
în nopţile cind luna nu s-arată,
Pustietatea asta-ntunecată
îţi pierde cu desăvîrşire lustrul ;
Iar către parcul unde mor castanii, Se furiţeaza umbre : Castelanii Ascultă frămintîndu-se austrul...
92
93
Medali
STATUII LUI EMINESCU
Neridicată încă. Ia un sfert de vej; dup3 moarte
LA MOARTEA LUI HEREDIA
în sufletul român adine răsună Cintarea ta măreaţă si duioasă ; Ea-i diadema cea mai luminoasă. Ce neamul tău pe frunte va s-o pună.
...Şi va-nfrunta a timpului furtuna Şi-n veacuri va străbate glorioasă, — Deci e-ntruparea ta cea mai frumoasă Şi-ţi este cea mai nobili cunună.
Nu-ţi trebuie statui, nici osanale, Căci versul tău cel ferecat în zale Mai tare-i decît bronzul si granitul...
El e statuia vie-a-ntregii naţii
Şi marmora-i dur3-va-n nesfîrşitul
Atîtor viitoare generaţii !
Heredia s-a dus  — Cind trista veste Mi-a fulgerat sărmana cugetare, Şoptii încetişor, într-o oftare : „S-a dus cum a trăit, ca-ntr-o poveste"
Figura lui, în timpurile-aceste. Părea ca o vedenie din zare, Din depărtate clipe legendare, Pe vremea lui Pilade ţi Orestc.
— Silvani, centauri, nimfe ţi naiade, Cupole vechi ţi mai străvechi arcade, Treziţi-vă pierduta epopee,
Pentru-a-nălţa de-acum spre nemurire Pe Cel ce v-a lăsat ca moştenire Răsunetul măreţelor Trofee...
94
95
Anotimpuri
ATOTPUTERNICUL
POEM FEERIC
Din primăvara caldă se ridică Molatice mi re sme-m bătătoare ; Iar peste limpezi valuri călătoare, Ca o săgeată, trece-o rîndunică.
Dar spre încintătoarea păsărică,
Desprins din zări, din sfere largi, din soare.
S-abatc-n repezirc-ameţitoare
Un vuit Lire. si... nu mai văd nimica...
Iar dinspre sat, pioasă, toaca sună Si credincioşi la rugaciune-adună, Căci azi e zî de sfîntă liturghie.
Ce bun e Dumnezeu în toate cele ; Dar. mai ales, cu cîtă duioşie I Irăneşte vulturii cu rîndunclc.
Ştiţi vot simţi coloarea şi parfumul Şi melodia nopţilor de vară ? E-atîta calm în liniştea dc-afară, De parcă Timpul îşi opreşte drumul.
în pulbere de foc îşi strîng volumul Luceferi cu sclipiri de piatră rară... Şi-n clipa care-ţi pare seculară Trec veacurile-n mintea ta ca fumul.
Te vezi fugind prin golul dintre stele Pe-un strop de lut rătăcitor ca ele, Mînat dc vîntul sterp al întîmplării...
Şi-i ceasul îndoielilor de sine, Cînd te frămîntă tainele-ntrebării : îi; Lume eşti, sau Lumea e în tine
96
97.
CORBII
Din iarna sufletului meu porneşte Un stol de corbi spre zările cernite ; Sînt dorurile mele nemplinite ; ...Şi-n iarnă cugetarea-mi viscoleşte.
în gemete pustii se prelungeşte Ca-n golul unei vetre părăsite ; ...Şi corbi sporesc în cete înmiite... Şi stolul (ot mai jalnic croncăneşte !...
Nu văd în zări nici urma unei stele :
Doar viscolul din gîndurile mele
Tot mai pornit prin gerul lui mă poartă...
...Iar corbii, presimţindu-şi trista pradă, Spre mima-mi pe jumătate moartă îşi năpustesc sălbatica grămadă...
99
Pa t r i
COMOARA NEAMULUI
PASTORALA
Poporul meu cunoaşte-o suferinţă Nemărginit de dulce şi de blîndă, Ce-n vremuri grele, ca şi de izbindă 1-a mîngiiat sărmana lui fiinţă.
Durere e şi-i chin şi e dorinţă, — Dar inima de dînsa ţî-i flămîndă ; Iar taina sa e-atîta de plapîndă, încît te soarbe-n ea cu uşurinţă.
Din văi şi munţi şi valurile-albastre Se-nalţă-n zbor de doine către astre C-o gingăşie-atit de-armomoasă,
Cum nici un neam nu i-a simţit fiorul Şi n-a pătruns comoara cea duioasă Din sfîniul şi supremu-i farmec : Dorul
„Cu bună-vremea, rumenă leliţă !" Iar ea-i răspunde-n treacăt : „Bună fie". Şi fuge ca o ciută de zglobie, Pe cind zefiru-i tremură-n altiţa.
Flăcăul stă pe Ioc lîngă portiţă, Cu plete lungi, musteaţa aurie. Cu pană de păun la pălărie, Cuţit la brîu şi fluturi pe 'bondiţă.
E horă-n sat. Flăcăi voioşi şi fete Răsar mereu în zgomotoase cete Şi crîngul tot e cîntec de sirene...
Iar eu, culcat în iarba cu sulcină. Mă uit ca-n vis la lumea asta plina De feţi-frumoşi şi mîndre eosînzcne.
100
101
ŢEPEŞ-VODA
ÎN PĂRĂSIRE
„Memc quand il a. tort, U poete a raison"
S-aşază-n rind boierii cu-nchmare. Căci însuţi domnu-n fruntea adunării Va priveghea măcelul înţepării. ...Si vodă Ţepeţ, încruntat, apare.
Norodul e cuprins de-nfiorare Şi clocoteţte ca furtuna mării j Apoi, pătruns de spaima-nsîngerării. Stă muc, solemn ca-n clipe funerare.
De groază fuge-n urmă toi norodul Şi-s numai sfetnicii cu voievodul Pe cimpul ce de singe străluceşte...
Alunei de mila sufletu-i se strînge
Şi aspru tuturor le porunceşte :
„Plecaţi ş: voi 1"... simţind că-i vine-a plinge.
Nici preoţi nu-s la rugă să mai cheme. Nici credincioşi prin strane nu s-adună Să intre în biserica sirăbună, Drumeţul rătăcit parca se teme.
Clopotniţa încremenita-n vreme. Slăvire către Domnul nu mai sună ; Doar noaptea cîteodată, pe furtună. Batrînul clopot de aramă geme.
Iar in altar dc-acuma pe toţi vecii, Doar bufniţele ţi cu liliecii Vor stăpîni potirele golite...
Pe cînd guzganii rod din S fin ta Carte Şi-un duh greoi de-odajdii mucezîte Se-mprăţtie prin geamurile sparte...
102
103
STURZUL
SPRE DOMNUL
într-insul parcă supravieţuieşte Un dor de strămoşească haiducie, Că fluiera cu-atîta voinicie, încît poîana-ntreagă clocoteşte.
Dc-un freamăt vechi toi codrul se trezeşte Şi-nvîe-n el pierduta poezie : Bujor nu-i mort ; în munţi Jianu-nvîc ; La Şanta-n văi Codreanu se iveşte.
Ca azi, căluţul meu, de vreme multă Urechea nu-şi îndreaptă şi n-ascultă... —• Mai fluieră-mi, măi sturzule, o dată...
Mai fluieră... ca-n vînt să se stîrnească Un duh viteaz dc flintă descărcată în inima de liftă păgîneascâ !...
înalţ spre Tine ca o rugăciune Suspinul meu păgîn şi plin de ură, Pornit din pătimaşa mea natură, într-un ecou de suferind străbune...
Ne bîntuie vrăjmaşii cu furtune Şi-ogorul părintesc mereu ni-1 fură ; De plînsul nostru nimeni nu se-ndură, Iar printre noi nu-i nimeni să-1 răzbune !
Mi-i neamul, Doamne, pleavă şi ruină, Că braţul lui de fier e azi rugină Şt-a veacurilor lui mîndrie-i moartă...
Sînt ale mele-aceste generaţii, — Dar ca să stingi nevolnica lor soartă, Mai bine, Doamne, fulgeră-mi toţi fraţii I
104
105
S a t a n
PATRIA
Eu n-o slăvesc ca pe-o icoană vagă, Ci-n iot ce văd ea capătă-ntrupare ; în toc ce simt, fiorul ei tresare Şi-n tot ce am, fiinţa ei mi-i dragă !
Ea-Î munţii mei ţi codrii plini de vlagă Şi-a nurilor mele legănare. Tot ce-i pustiu, cînd sînt în depărtare. Cind vin spre ea, începe să m-airagă !
Mîndria ei sînt eu în mii de feţe, Trecut prin legiunile semeţe Ce-Î cuceriră soarta triumfală-
Prin ea mă simt turnat ca din aramă... Şi parcă-mi fierbe sîngele de fală Că-i sînt copil şi ea că-mi este mamă !
ÎN CEASUL ÎNTAt
Cînd apăru Lumina-ntăia dată Cu-ntregul ei cortegiu de mistere, De sterpe frămîntări ţi de durere, Saun dormea în Pacea-n'.unecată.
Stridentul zgomot îl trezi deodată Şi, părăsind adJnca lui tăcere, Porni să vadă larga-nvăpăiere Şi-a Razei sărbătoare minunată.
Ci iată-1 sus, pe culmi de cureubeie.
Privind a suferinţei odisee.
Cu ochi ce fulgeră dispreţ şi ură.
Cu pumnii strînţi... statura ţi-o înclină, Răcnind prin gol ca-mr-o detunătura ■. „Iţi jur război pc veci de veci, Lumină !'
106
107
Eternul cînte
ÎN CEASUL DE-APOI
POEM LIRIC
„Dies irjc, diei MU, Soliei vafclujn in fjvilla. Teste Da"id cum Sibylla.'
E-u flăcări toată trăinicia Firii Şi secolele din Eternitate Dc strigăte de goarnă vin chemate, In sus, spre treptele dumnezeirii.
Se zguduie amestecul clădirii întregii Lumi. Din bolţi întunecate. Vin sufletele toate, rentrupate... Şi trec în zbor spre tronul mîntuirii.
Născutul din fosif teslarul ţine în mină cumpăna de Rău şi Bine, Şi-i rîndul lui Satan. în neclintire
Balanţa stă ; Satan spre Crist zimbeţte ; Iar Dumnezeu, cu braţu-ntins, rosteşte : „Pe-acesta... j] scutesc de cîntărire"...
Lirismul meu e stăpînit ţi rece : Nici un surîs măcar nti vă cerşeşte... Şt-adeseori în drum de vă-ntîlneşte. Nepăsător pe-alăturea vă trece.
Dar tot ce-n mîne-atuncea petrece, Pe voi, frumoaso, vă sărbătoreşte ; Iar dacă ochiul meu nu vă priveşte. E că se teme-n jos să nu se plece.
Lirismul meu pe suflet stă să-mi cada Cu sclipituri sălbatice de spadă, Prezenţa voastră cind îl fascinează...
Iar de-aţi trecut... cu fruntea abătuta, într-un sonet umil îngenunchează Şi urma voastră, doamnă, v-o săruta.
108
109
UNEI FEMEI
.CA NU MAI RÎD
Vezi tu o slabă raza ce s-avînu ? Oh, de-ai simţi că raza asia vine Din dorul unor lumi cîc mai senine Ce sufletul de-a pururi mi-1 frămimă !
Ea se topeşte toată-n vers si cînta Frumosul cel etern ce doarme-n tine. îngaduie-i în plete să-ţi anine Un nimb curat de poezie sfintă !
Adeseori, cînd te privesc, îmi pare Că eşti sculptată-n marmora din care A fost sculptată Venere Astarte...
Şi-atunci, slăvindu-te ca pe-o scînteie Din flacăra nepieritoarei arte. Eu nu cutez să te iubesc, femeie...
Din primăvara zîmbetelor tale Cules-am numai crini şi viorele ; Iar tu din toamna zîmbetelor mele Cules-ai numai veştede petale.
Tu ca un înger mi-ai ieşit în cale, Purtînd pe fruntea ta cununi de stele ; Eu ca un demon vin din lumi rebele, Ca-n drumul tău să samăn numai jaie.
Ca nimfele tu străluceşti de graţii Şi-n jurul tău fac fluturii ovaţii, Atîi te potriveşti cu trandafirii ;
Iar pieptul meu e clocot de suspine Şi m-au gonit din ceata Ji>r satirii, Că nu mai rid de cînd te ştiu pe tine.
110
111
SONATA LUNII
CĂLĂREŢUL
Ridică-ncet lăsatele perdele Cu mina ta uşor înfiorată Şi de misterul umbrei încadrata, Răsări în spuma albă de dantele.
E-un cer albastru ca de peruzele Şi-n noaptea de luceferi presurată, Mireasma finului cosit îmbată Ca un narcotic visurile mele.
De-ai şti ce triscă-i fără tme Luna, Tu ai veni la geam întotdeauna Să-ti scalde păru-n blondele ei raze..
Şi-n ochii tăi, haotica pribeagă, Cu străluciri de tainice topaze, Ar îngropa comoara ei întreagă...
Din fund de zări vîrtejuri se ridică Şi-n norii lor un călăreţ apare ; E-n zare-acum... e-aici... şi iar e-n zare, De parc-un fulger aerul despică.
Dar cine e fugarul far' de frică Trecut într-o suprema săgctarc ? E dorul meu pe suflctu-mi călare, Fugind spre tine-n zbor de rîndunică.
E! ştie foarte bine ce-1 aşteaptă Şi totuşi ţine-n goană cale dreaptă Spre-a nepăsării tale neagră stîncă...
Pri veste-1 de granit cum se izbeşte
Şi cade în prăpastia adîncă
Din ochii tăi... Nu da-ndărat... Priveşte !.
U3
MI-AŞ PIERDE PARADISUL..
NOAPTEA SONETELOR
Privirea ta e trandafir în floare... Şi fruntea, crin... şi zîmbeiele, miere.. Şi trupul, val... şî mersul, adiere... Şi glasul, cîntec de privighetoare !
fu es/,3 a mele sărbătoare
Şi-a bietului meu suflet renviere, Căci mă renaşti cu alba mîngîîcre Din graţiile tale-ncîntătoare.
Dar de-as atinge scumpa ta fiinţă Cu cea mai mică umbră de dorinţa, Aş profana iubirea mea curată :
Căci mi-as muşca pe-a tale buze visul. Şi-n sărutarea mea nccumpăiată, Ca-ntîîul om, mi-aş pierde paradisul...
Cînd crinii işi deschid în primăvara Petalele mai albe ca zăpada, V-aduceţi oare-aminte serenada Pe care v-am clntat-o-ntaia oară }...
Suspinele din tainica vioară Zburau înspre fereastră >cu grămada Şi-n cadrul geamului plîngeaţi, în prada Acordurilor ce vă-nfiorară.
Era o noapte de sonete plină
Şi le prindeam, cu farmec de surdină,
Pe-a strunelor uşoară mlădiere...
Dar au pierit duioasele cuplete. Şi-au stins misterioasa adiere In noaptea ceea plină de sonete.
114
115
DF.  PROFUND IS
SONET ARTEZIAN
Mi-e lira-n părăsire azvîrlită De cînd spre tîne sufletu-mi s-abate, Că n-am putut pe coarde numărare Să cmc iubirea mea nemărginită.
Dar fruntea-mi, de privirea ta robita, Sub iugu-î se revoltă şi se zbate : Ce vultur cu aripele tăiate Nu-sî geme soarta lui înlănţuită ?
în ochu tăi mi-am îngropat avîntul, -— Deşi, ca-n ei să nu-mi găsesc mormîntul. Mă lupt cu mine şi cu voia sorţii !...
...Şi te iubesc cu-nfiorarea vagă
Pe care-o dă presentimentul morţii...
Şi te urăsc eă-mi eşti atit de dragă
în parcul meu sentimental, femeie, Deşi se veştejiră trandafirii, Sînt clipe cînd fîntîna amintirii Aruncă sclipitoare curcubeie ;
Le smulge din adîncurî ca să-mi deie Din cînd în cînd iluzia iubirii, Şi-atunci prin toamnă-mprăştie zrfirii Aroma primăverii pe alee.
Iar din amurgul tainic cînd coboară
Stăpîna vremilor de-odinioară,
în valuri limpezi pletele-şi răsfiră...
Şi toată noaptea împrejurul zînei, Cu sunete melodice de liră, Pling apele pe marmora fintînei...
116
117
Colori şi lin
FULGERUL
SOMNUL ROZELOR
îl vezi aşa, deodată : Şerpuieşte Prin frămîntări de nouri si... dispare. Văzduhul tace-n clipa cîc apare Şi-n urma lui tot cerul clocoteşte.
Săgeata lui de flăcări biciuieşte Nemărginirea toată cu turbare Şi-n zbatere de sclipituri solare, Cu nimb de foc furtuna-mpodobeste.
E parcă rupt din sufletul Miniei Şi aruncat în spasmul vijeliei, Să-i tacă măreţia mai grozavă ;
Căci lumea, cu prelungi ecouri stranii, O zguduie din fund şi pină-n slavă, Iar din Olimp se prăbuşesc Titanii.
Dorm trandafirii, dorm... O violină îngtnă dulci preludii de iubire ; Iar noaptea-şi ţese negura subţire, Pe care-o argimează luna plină.
Din însielarea cerului senină Cad stropi de diamante-n licărire Şi trec prin crengi în aurite fire Ce pe cărări fac pete de rugină.
îţi pare noaptea ca din crini sculptată, Atit de fină e şi de curată Aroma ce din sînu-i se ridică !...
Dorm trandafirii, dorm... pe cînd zefirii
Adie-ncet, încetinel, cu frică.
Din somn să nu-mi trezească trandafirii.
118
119
GIOCONDA
MOARTEA ANAHORETULUI
Dc ce surîdcri. Monna Lisa ? Oare Plutind uşor pe raze de lumină, Se lasă Cupidon ca o albină Pe-a zîmbemlui vostru dulce floare >
Sau poate cugetări înălţătoare Vă poartă-n atmosfera lor senină r Doriţi ? Visaţi ? Ce patimă suspină Sub crinul leţei voastre zîmbitoare >
De ce surîdeţi, Monna Lisa i1 Spasmul Din colţul gurii voastre e sarcasmul Trădării poate ?... Unde e misterul ?
Eu ştiu atît: Ca zîmbetul acesta Cuprinde-n el tot Iadul şi tot Cerul ; E Mesalina-n el, dar e şi Vesta !...
Călugărul bătrîn cu vechi metanii Pe-un jîlţ străvechi ades încremeneşte •Si, numărind mărgelele, gîndeşte Ca boabele pe sfoară curg ca anii.
Din rostul înţeleptelor citanii, El a-nvăţat că totul se sfîrşcşte, Că fierul chiar, cu vremea, rugineşte Şi că se pleacă Morţii chiar Titanii.
Hai... una, două, şapte, nouă, zece... Şi nouăzeci... şi tot şiragul trece... Şi-ncepe de la capăt iar şiragul.
Sînt anii lui. în mînă bine-i strînge ;
Dar, aţipind, îi scapă şi se stinge.
— Vorbiţi încetişor, că doarme magul.
120
121
DURA LEX
PLOPUL
Paingănul torcea cu vrednicie Şi trudă grea ; iar mreaja lui subţire Creştea mereu în delicate fire Şi se Iărgea-n rotundă bogăţie.
Ce fin artist şi ce filozofie înalta-n felul său de-alcăruire ; Ţesută-i pînza parcă din zefire într-un suprem fior de simetrie.
Ascuns în colţ stă maistrul şi pîndeşte Pîn' ce-n reţea o muscă se-ncîlceşte Şi-n scenă-ngrozitor din nou apare.
Pîndim cu toţi paingăneasca mană, Căci legea ei stă-n goala transformare A omului în fiară, — pentru hrană.
Stă drept în sus ; — iar sobra majestate A ramurilor sale-n mlădiere Vibrează calm în magica tăcere Din visătoarea lui singurătate.
în crengi, uşor... tot mai uşor, străbate Incctinel zefiru-n adiere... Şi-un freamăt lin, un freamăt de mistere, Foşneşte-n frunze-alene clătinate.
Ce simţitor e plopul meu din vale : Cind rîzi, pătrunde-n ramurile sale Un viu concert de rîsete-n surdină ;
Iar dacă plîngi, în plop ecoul zboară...
Şi, frămîntat de jale, se-nfioară
Din virf de crengi şi pîn1 la rădăcină.
122
123
MĂRIA MAGDALENA
Slăvită fii de-a pururi, curtezană, Cu z îmbete superbe de regină, Cu ochii blînzi de palidă creţtină Şi cu profil sever ca de romană.
în cadrul ei cel mistic de icoana, Figura ta perversă si senină Plmeşte-n vremi scăldată de-o lumină Delaolaltă sfîntă si profană.
Cea mai frumoasă floare a Iudeii, Tu por|î in trup păcatele Itmeii Şi-n suflet caste visuri de fecioară ;
Iar peste vina ta originala, Iertarea marelui Isus coboară Un nimb suav de pace ideală.
125
PRIER
STOL A
Cînta privighetoarea-n crîng. Seninul Din luna liliecilor în floare \ înra de irilurile-ncîmătoare în care pasărea-şi topea suspinul.
Pe-ntinsuri se cernea, solemn, declinul Părintelui suprem, slăvitul Soare... Şi-n goluri largi, Diana călătoare Plutea aşa de alba cum c crinul.
De undeva, din văi, porni deodată
O melodîe-atita de curată,
De parc-un înger dorul sta să-sî spună.
Păreau că-s armonii din Prier smuîte, -Pe cînd in cringul poleit de luna Tăcu privighetoarea, să le-asculte...
S-aude-ncet o arie discreta, De farmecul surdinei tăinuită, Şi, rînd pe rind, în noaptea liniştita, S-aprind făclii pe Stoîa violetă.
Un biet ţigan mi-apare-n silueta Strîngînd la piept vioara măiestrită ; Nocturna Iui, în aer răsptnduă,
Se-ngînă cu ecoul ce-o repetă.
Iar sus de tot, pe doma înstelată, Destinul cîntăreţului s-arată : L'n stăpînit de ritmice suspine.
Menit să rătăcească fără nume Şi-n pribegia lui să ducă-n lume Yibraţîuni de suflet mozartine.
126
12?
O STATUETA SIRIANA
Dintr-un salon modern
Tăceţi : începe valsul şi suspină Ca freamătul de ramuri primăvara. Adie lin... şi tot mai lin, chitara, Cu şoapte dulci de tainică surdină.
Din grupul de statui, o balerină. Tumată-n albă spumă de Carrara, întinde pasul ; ochii ard ca para ; Iar trupul zvelt ca salcia se-ncîină.
Cu braţele prin aer ondulate Şi-n fîlfîirea pletelor bogate, Se duce-n zbor, ca dus de vinturi, valul.
Şi-atuncl... Încerci iluzia reala Că-şi sare peste veacuri piedestalul Şi bostonează valsu-n larga sală...
Cînd ochii tăi ca două mau pumnale Se-mplîntă-n suflete şi le doboară, Eu singur dintre cei ce te-nconjoara înfrunt trufia frumuseţii tale.
Ţinută, gest, oftări sentimentale, Şi-armoniosul glas ca de vioară. Şi pasul tău uşor de parcă zboară, — Sînt toate, doamnă, comedii banale.
De-aceea prin saloane cîteodată
De treci ca o păpuşă minunată
Şi fanţi in )urul uu s-aprind ca para,
Cînd întâlnesc privirea-ţi ce scânteie, Fumîndu-mi într-un colţ tihnit ţigara, îmi spun încet : „Păcat că nu-i femeie"
123
129
ETERNA TRINITATE
FANTOMA
„Was, von Menschen nicht
gewusst
Oder nicht bedacht,
Durch dai Labyrinth dcr Brust
Wandclt in der Nacnt."
Gocche
Era-n puterea nopţii. Luna plină Ardea-n eter cu tainică mîndrie, însufleţind cu-avîm de poezie Amestecul de umbră şi lumină ;
Iar stelele, în liniştea deplină, Se desprindeau din larga Veşnicie Şi, săgetînd pe-ntinderea pustie, Piereau în noaptea caldă si senină.
Solemnitatea clipelor acele Pătrunsc-adinc în gîndurile mele Şi-n sufletu-imi port urmele-i săpate.
Ea m-a-nvăţat a şti cum că unicul Statornic Zeu e-n oarba trinitate : Tăcerea —- întunericul — Nimicul.
IJO
„Spre mai bună pază a persoanei Noastre, să se-ndoiască garda palatului."
£<l.ct impirjlc*c
Izbeşte poarta... şi, spaimantătoare. Cu coasa-n mini, o umbră-naintează înspre palat. Acum se furişează Prin lungi şi-ntunecate coridoare.
Prin vaste săli cu bolţi răsunătoare S-aud sinistre foşnete. Vibrează Ceva solemn prin aer şi-ncleştează, Cu veşnicia, clipa trecătoare.
Apare-atunei în prag fantoma Morţii, Cerind. sălbatică, tributul sorţii. Trezit din somn, se zguduie Cezarul ;
Deschide ochii mari; apoi s-abate Precum dc trăsnet doborît stejarul... — Dar unde-ţi fuse garda, majestate ?
131
MAREA
O NOAPTE...
Văzut-aţi voi cum marea-nfuriată Frămîntă-n valuri urletul mîniei Şi-aruncă-n sus, spre largul veşniciei. Revolta ei cu spumă-ncununată ?
Admir în ea creaţiunea toată
— Căci viaţa-i doară... spuma energiei — Si cind o văd mă-nchin sălbătăciei
în sufletu-i de-a pururi adunată.
— Să sfarmi, să-neei, să-nghiţi eu lăcomie în sînu-ţî siăpînit de vijelie
Tot ce-o-nfrunta eterua-ţi încordare !...
Că viaţă vreau, — dar viaţa e-o furtuna Ce samănă cu furia-ţi nebună, — Şi-aşa te vreau, nemărginită mare !
132
S-apropîe eu umbre uşurele De-a lacului oglindă şi, senină, îşi zvîrle-n apă diadema fină Bătută numa-n preţioase stele.
Cad plete negre-atunci în bucle grele Şi-ascund în ele tainica lumină A undelor, ce-n linişte deplină, înmărmuresc în cercuri de dantele.
Cit de solemnă-i despletita noapte ! N-auzi în jur nici freamăt şi nici şoapte, Nici tresăriri de sălcii, nici de valuri.
E parc-un vis, un ultim vis ce piere... Şi pcite-un gol de stinse idealuri Aşieme-ncet suprema lui tăcere...
133
Din armoniile durerii SONETISTUL
POVESTEA PĂSARARULUI
Taci, nu striga, Revolta mea. Pe liră Nu vreau stridenţa gemetelor tale. îţi strînge-n frîu nemărginita jale, Rabdind arsura ei ca o martiră.
Din orice frămîntări te zguduiră, Să-ţi împleteşti covoare de petale Şi să le-aşterni pe-ntunecata cale Pe care Parcele ţi-o hărăziră.
Precum David din ropot de suspine
Şi-a tăurit cîntăr.ile senine,
Tu fă din plînsul tău literatură...
Tu pune peste rana ta adinei
Olimpica sonetului măsură. —
Şi de mai poţi zîmbi... zîmbeşte încă.
13+
Plătiia-am scump — aduşi din zări străine Şi cardinali, şi papagali de rasă, Şi canaraşi, ce-mi răspîndeau prin casa Parfum de flaute şi violine.
Ci, însetat de triluri mai senine, întins-am mreajă fină de mătasă Şi-am prins într-un huceag cu frunză deasă Un cîntăreţ de armonii divine.
Dar pe cînd celelalte păsărele Cînuu de se-ntreceau parcă-ntre ele. Privighetoarea mea tăcea ca mută...
Tăcea mereu, deşi-n belşug nutrită, Tăcea mereu stînd veşnic abătută. Privighetoarea mea nenorocită...
135
CUM DOARME DIAMANTUL
II
Atunci, cuprins dc milă, într-o sară Pc cind rîdea de trandafiri boschetul, M-am hotărit să-mi liberez poetul. Ca să-1 împac cu soarta-i seculară.
Pornii cu mica închisoare-afara. Si deschi^hid portiţa cu încetul, I.ăsai să zboare liberă-n banchetul De flori dc mai duioasa solitară.
S-a aşezat pe-un vîrf de plop. şi-ndată A si-nceput să ciute. Niciodată N-am au^it mai sinul melodie !...
Tăceţi, s-ascult : S-acuma parcă-mi cînta Şi-mi umple sufletul de armonie, .A Libertăţii melodie sfîntă !...
Nu te-ngrozi, poete, de durere Şi nu fugi de dînsa niciodată : Ea face poezia mai curată Şi-Î dă o mai statornică putere.
Tu n-ai avea în vers o adiere Atît de calda si de parfumată, De n-ar veni din zarea-ndepărtată Pe-a suferinţei rază de mistere.
în piept suspinele cînd se frămîntă. Pe liră dulce, tot mai dulce cîntă... Şi-n melodii durerea-si ia fiinţă...
Iar gemetele-s armonii pe strune, — Căci poezia doarme-n suferinţă. Cum doarme diamantul în cărbune.
137
DUMNEZEUL ATEULUI
CHRONOS
.O, NimL, cîc ejti de mit' '■' Codea
E-n tot si-i tot. în roza ce-nfloreşre E sevă şi-i parfum si e coloare, E melodie-n cîntec de vioare... Şi noapte si lumină se numeşte.
în lutul-oin vrea, simte si gândeşte. Eterna lui fiinţă trecătoare îngheaţă-n lună şi s-aprinde-n soare, Aleargă-n val şi-n stincă-ncremeneşte.
E univers şi-atom, — şi e Natura.
E Creatorul şi e creatura.
E rau şi bine... faptă, năzuinţă.
E Da şi Nu. E leagănul şi dricul.
E Dumnezcu-Satau într-o fiinţă...
— Salut şi slavă lui pe veci : Nimicul.
Eu mi-am oprit ceasornicul să bata Tic-tacul său lugubru mă-ngrozeşte Cu legea lui, prin care mi-aminteşte Realitatea mea cea zbuciumată.
Dar, în tăcerea Iui întunecată. Sinistrul zeu se pare că-mi vorbeşte „Puterea ta, deşi mă stăpîneşie, De clipa mea râmîne suspendată ;
Tăcut-am pentru tine-o veşnicie
Şi-o altă veşnicie va să vie
în care nu voi mai vorbi cu tins ;
Te-agaţă dar de clipa-mi şi, cumiut Himera ta o-nsufleţeşte-n mine. I.ăsindu-mă să bai tot înainte"...
138
139
HUHUREZUL
ŞI CîTE BĂRCI.
E-n stingere clădirea părăsită Cu ziduri mucede şi ruinate : Iar toaiă jalnica pustietate De-un singur huhurez e locuită.
Pe-o grindă ori pe alta-ncremenită Sta zilele, lugubra vietate... Şi-n funerara ci singurătate, Cit rine noaptea, geme ingrorită.
Ca şi-n ruina ce se prăbuşeşte. L n huhurez în mine locuieşte : E sufleiu-mi pusiiti şi singuratic.
El fuge de lumină şi de şoapte Şi-ascuh mereu cum geme de sălbatic Sinistrul glas al păsării de noapte.
Alunccînd pe-a sufletului mare,
A cug-eiării barcă uşurică,
In zbor fulgerător de rindunică
Se pierde cu-ndrăzneală-n fund de zare.
Cit e senin, in dulce legănare. Oglinda apelor cochet despică ; Dar cînd talazurile se ridică, îneacă-» ele biata cugetare !
Căci care gînd se luptă eu simţirea Şi poate sa-i înfrunte răzvrătirea, Cînd se frămîntă-n suflet uraganul
...Şi cîte bărci s-au depărtat de maluri, Dar neputind străbate oceanul, S-au mistuit in lacomele valuri...
141
140
ŞARPELE CU CLOPOŢEI
AMURGUL SOLITARULUI
„Şi Dumnezeu zise şarpelui : Pentru că tu ai făcut aceasta, blestemat să fii întru toate ale Pămîn-lului; pe pînwcelf tiu tc vei tiri îi pulbere vei rnînca în toate îilele vieţii tale-"
GrOf.-a,   3, 14
Pueti, cunosc un demon ce ne pradă A sufletului limpede comoară Şi cu sonoritatea lui uşoară, O dă-n vileag, în haina de paradă.
Sub uriaşa gîndului cascadă Se-nvîrte ca o fermecată moară ; E trandafir în zîmbet de fecioară $i-n mină de viteaz se face spadă.
Turnam în spuma lui cea trecătoare
Tăria marmorei nepieritoare,
De-i toarcem rostul cu înţelepciune ;
De nu. — ne prăbuşim din zbor avîntul
în tîrîtoarea lui deşertăciune...
— Acest demonii" şarpe e Cuvîntul.
.Seul le silence est grand, toul le resie est iaiblesse."
Alfrrd  dc v;g0y
Senin amurg, cohoara-ţi lin tăcerea Pe inima-mi de doruri chinuită... >i-n măreţia ia nemărginilă, îmi laiziecă ţi-nvăluie-mi durerea.
î" tine doar de aflu mîngîierea De-a nu mai şti de soarta mea trudită, Căci mintea îmi adoarme liniştită Şi ţi sorb numai prin simţuri adierea.
Nici visuri n-am, mei cugetări deşarte ; De lumea-ntreaga nu mă mai desparte Nici fericirea, nici nefericirea ;
Nu simt atunci iubire şi nici ură, Mă soarbe-n largul ei nemărginirea Şi mă topesc în sinul tău, Natură...
142
143
STRIGOII
RUG AŢI-V A..
Eu nu-i văd noaptea-n mantii funerare. Nici fugăriţi, de cîntă-n zori cocoşii, — Ci-n strănepoţi învie toţi strămoşii; Strigoii mei trăiesc în ziua mare.
Căci toţi sîntem fantome seculare, Sîntem damnaţii veşnici, păcătoşii Cu-albastre suflete şi ("înduri roşii, Ce ne purtăm tot neamul în spinare.
...Şi tot aşa sorbindu^rte paharul, Din tată-n fiu ne reurcăm Calvarul, Purtînd la piept blazonul sufermţii...
Şi toţi sîntem cu frunţile umile.
De jos 'din plebe, ori de sus ca prinţii,
Strigoii preistoricei gorile.
„Nou mi sa piu dolere. miei cari amici ; c la coscienza che ho delii grindina delii mii infeli-citi, non comporia l'uio delle querclc."
Leopard i
Dac-aş putea să plîng ca altădată, M-aş afunda-n durere ca-ntr-o mare, Ca să culeg din ea mărgăritare. Sub geana mea de lacrîme secată.
Dar mîma-mi e azi înspăimântată De-a firii sale groaznică-ngheţ are : La nici o suferinţă nu tresare, Ci-n fata ei rămîne ca bronzată.
— Voi, cei ce mai aveţi, ca să vă mişte. A plinsului putere în restrişte, Rugaţi-vă pentru naturi slăbite...
Rugaţi-vă pentru durerea vie A celui ce din genele-mpietrite Nu poa'.e stoarce-a lacrimei tărie...
144
145
MÎXGÎIERILE UNUI ORB
CANTILENA MAMEI
Pe cinei vedeam si eu odinioară, Priveam la lumea asta cu uimire Si. Uscînat de-ntinsa-i strălucire, Credeam cum că lumina e-o comoara.
Dar azi. cind cugetarea mea măsoară Deşertul din trecuta amăgire. Eu n-aş schimba a zilei nălucire Pe-adineul nopţii care mă-nfăşoară.
Pătrund mai bine-.tcuni realitatea Şi-i cintăresc mai bine vanitatea, Căci astăzi nu mă mai înşală Visul.
Şi-apoi... cunosc şi-ntunecimi senine : Cind Milion, orb. îşi scrise Paradisul, \ edea prin întuneric foarte bine.
146
Iluminînd cu raze aurite
A sufletului meu pustietate.
Un cîntec vechi prin anii mu străbate
Ca luna printre ramuri veştejite.
E-un cintec vechi din vremuri fericite, Din lumi eu visuri roze colorate. De braţul mamei tainic legănate Şi-ncetişor pe sînu-i adormiie.
îl ciniă-n vînl un flaşnetar pe stradă. Se cern prin toamnă fulgii de zăpadă Ca-n sufle tu-mi aducerile-aminte...
...Şi-ascuh... şi sorb motivul cantilenei. Şi-n dorul vremilor de mai 'nainte. Mă frige-o lacrimă din colţul genei.
14T
NĂLUCA
PLÎNGERILE UNUI APOSTAT
Ea a trecut prin sufletu-mi în pripă, Cum trec prin toamnă păsări călătoare. Şi mi-a lăsat doar amintiri uşoare Pe-un fulg din efemera ei aripă ;
Iar asiăzî, printr-a anilor risipă îmi las avântul dorului să zboare... Şi din trecutul fulg, un strop de soare. în gândurile mele se-nfiripa.
■— Amici, v-am spus povestea fericirii : Ne vine doar pe razele-amintiriî, în zborul ei himeric de nălucă...
...Şi-n veci gonind spre lermccata-i doină. Tot braţu-ntms ce crede c-0 apucă Cupnnde-n vid o umbră de fantomă...
148
Am fost şi sînt un răzvrătit. Pe mine Nu m>a-ngenuncheat dumnezeirea. Cerui doar minţii mele tălmăcirea... Şi ea mi-a spus : „Nimic nu-i rău. nici bine ;
Nu te conduce nimeni ; stai de sine... Şi-ţi eşti tu singur Dumnezeu... şi Firea E un pustiu pe care nălucirea II umple cu castele ori ruine."
Dar ce stingher şi ce străin îşi zbate, în urgisita lui singurătate, Sărmanu-mi suflet, clipele-ngrozite...
Şi cum n-aş vrea sa cred... şi-n prosternare
Să-nalţ spre Tatăl braţe umilite,
Să plîng... şi să mă rog să-mi dea iertare.
149
IUBIREA MOARTA
Ce crud am fost cu biata mea iubire : Cînd a murit, î-am aruncat inelul... Şi-n loc s-o plîng, eu am luat scalpelul Şi-am disecat întreaga ei simţire.
Avui o dureroasă presimţire, Cînd am întins pe marmora modelul. Ca-n sufletu-i găsi-va viermi oţelul Şi-n fiecare nerv, o amăgire.
...Şi-a fost aşa. Cu înima-ngheţată, în cugetarea mea întunecată înmormîntat-am trista ei poveste.
De-atunct cresc spini pe groipă ; şi mă doare Să ştiu că, poate, nefăcind aceste, Ii presuram pe lespezi lăcrămioare...
O RUINA
CĂTRE POEŢI
Privesc ades c-o rece-nfîorare Un vechi portret: Privire liniştită ; Surîs pe buze ; fruntea descreţită. Sînt eu. adolescentul. Ce schimbare !
Iar cel de-atunci se uită cu mirare La umbra lui de-acuma : Istovită Fantomă palidă şi veştejită... ...Şi-n cadrul sau, portretul vechi tresare
— Ţi-e milă poate, tinere, de mine, Ori poate că revolta fierbe-n tine, Sau de dispreţ tresari, ori de nun ie ?
Sau poate că-n sărmana mea ruina, Vezi toată tinereţea ta senină înmormîntată-n sufletu-mi de vie...
Vă vreau, poeţi, cu inimi frămîntatc : Doriţi, visaţi şi rideţi, plângeţi. Firea Să-şi oglindească-n voi nemărginirea Alcătuirii sale variate.
Si sufletele fie-vă-ncercate
De patimi cil de multe. Fericirea.
Durerea şi mînia şi iubirea
Să clocotească-n voi amestecate.
Precum de fulgere se-ncarcă norul,
Aşa să vi se-ncarce-n suflet dorul
De-a vă-nălţa prin cunoştinţi cuvîntul, —
Ca-n armonii sa-i întrupaţi prisosul, Slăvind un singur paradis ; Avîntul... Şi-avîmd un singur Dumnezeu : Frumosul.
152
153
DE INIMA-ALBASTRA
PĂCATUL
Trudite Cititor, la fericiri: De poţi să mai visezi ca altădată, Ascultă iar romanţa fermecată Cintată-ncet de-ntăia ta iubire.
Pătrunsă de-o suavă tresărire, începe inima uşor să-ţi bata : Ca o privighetoare minunata Suspină-n dne dulcea amintire...
Şi-aiunci..- irisieţa ta surîde parcă : Pe Iacul ei, trecutul, ca o barcă, Alunecă pc-a apelor oglindă...
Iar gîndul tău e freamăt de chitară Si-atît cîc poate ochiul să cuprindă E numai cer senin de primăvară.
Zadarnic tragi la uşa ta zăvorul,
Cind singurică soţul tau te lasă, Că pe furiş tot îţi patrunde-n casa Tîlharul cel mai iscusit, Amorul.
Auzi foşnind încetişor covorul Şi-o mină caldă sufletul ţi-apasă ; în clipa asta de nimic nu-ţî pasă Şi-asculţi ce-ţi spune-n taină vrăjitorul
Ba chiar cînd soţul tău e lingă tine. Prin vis amantul cîteodată vine De stinge din ietacul tău lumina.
Iar versul meu pe-acest terţet misteric Cu răutaic-şi lasă brusc cortina Şi ca Mefisto r'îde-n întuneric.
15+
155
L'XEI POETICE FBCIOARE
ÎN FAŢA MORŢII
Legendele ce-ţi cînta osanale îmi par nedrepte, prefăcută Lună, Căci eu socoto stranie minciună Toi basmul nevinovăţiei tale.
Poeţii toţi, de ţi-au ieşit în calc. Ţi-au fost amanţi. Iubiţii cînd s-adună Prin crînguri, noaptea, dragostea să-şi spună, Prin sfatul tău cad în pătat şi-n jale.
Tu ştii la timp să te ascunzi prin nouri, Spre-a tăinui erotice tablouri Sub umbra ta de castă poezie.
...Şi le-ncununi, mediatoare pală, C-un nimb amăgitor de feciorie... — Jos masca dar, făţarnică vestală.
156
Eu te cunosc. Tu te numeşti Tăcerea $i porţi o haina neagră ca mormîiituî ! „Tc-nşcli, amicul meu ; eu sînt Cuvîntul Şi port o haină albă : Renvierea.
Nu te-ngrozi de mine ; ia-ţi puterea De-a-mi cerceta mai de aproape-avîtitui Deşi cu dreapta secer tot Pămintul, Vezi tu, cu stînga-i reculeg averea.
De n-ar fi braţul meu ca să cosească, Ar fi-ncetat de mult să mai trăiască A lumii ncstîrşite panorame...
Căci eu, din forma ta de te- voi scoate, în mii de altele Naturii-mame Te voi reda... şi vei trăi în toate"...
157
OSÎNDIŢII
NICIODATĂ
Dc poţi să-nfrunţi infernul bărbăteşte, Cu mine vin' pe-ntunccata cale Din adîncimile fiinţei tale ; Se zbat acolo trei damnaţi. Priveşte :
E imul carc-osinda şi-o trăieşte, Urmind îndemnurile firii sale. Şi-aţ.cuns mereu sub măşti sentimentale, Prin bal-tnascatul lumii rătăceşte.
_\j doilea pe cel dintăi ii ceartă Si cu înţelepciunea lui deşartă li otrăveşte orişice dorinţă...
Iar altul stâ-mre victimă şi gîde ; La cei doi fraţi ai săi în suferinţă Se unâ mui,.. şi -ai dispreţ suiîde...
158
Amicî, am fost şi cu poet odată Oftam pe-atunci la Lună şi la stele, Pe cînd sorbeam din ochii dragei mele Poeme dulci de dragoste curata.
Din vremea ceea-n suflet îngropată Răsar aceste strofe uşurele, Cum pe morminte iesă viorele Şi rîd în primăvara parfumată.
— Ca floarea veştejită între file, Sonet rămas din fericite zile. îmi amimeşii pierduta poezie.
Credeam pe-atunci în visuri şi-n iubire ; Dar niciodată n-o să mai ren vie Trecutul mort cu scnmpa-i amăgire.
159
RIGOLETTO
Făcînd paradoxe regelui său
Nu-i. Sire, tragedie, nu-i nici dramă, Nici comedie nu-i, — povestea „Lume" ; Ci c baraca unei proaste glume : Aţa ceva... ca-n bîlcî o panoramă.
Bat clovnii toţi din talgere de-ar ama Şi fac paiaţii toţi la gură spume ; De-ntrea^ă farsa asta far' de nume Ţi-e scîrbă, dacă-ţi dai mai bine samă.
Purtînd ciudată haină de paradă, Trec regii cu bufonii în grămadă. De nu ştii, Sire, care-i cel cuminte !
...Şi-aşa Deşertăciunea-n loc se mişca, Fugind în chip rotund tot înainte Cu 7gomot monoton ca de morijeă...
160
1l
i! IV.1 r] u .   .(HM VKk\
l(> ini
UNEI PĂRĂSITE
Ştii tu, Durerea mea, cc rău îmi pare Că te-am lăsat să pleci de lingă mine ? Te mai aveam în lume doar pe tine... Şi te-am gonit cu aspra cugetare.
De-atunci, cuprins de-o rece nepăsare, Mă-nalţ pe-a sufletului meu ruine ; Dar ce pustii sînt sferele senine, Lipsite de trecuta frămîntare.
De poezia lacrimei lipsita, Privirea mea de-acum e liniştită ; Dar ochiul meu c sec ca de statuie
Şi-avîntul meu, lipsit de mlădiere, Spre nici un ideal nu se mai suie... — Dă-mi înapoi suspinele, Durere
161
PAJUL CUPIDON
SCRISOARE POSTUMA
Găsita \i un sinucis
Cînd cruntul fiu al aprigului Marte Nc săgetează pieptu-ntăia oară, Sub sarcina durerii ne doboară Din sufletele noastre-o bună parte.
Ne vindecăm apoi şi ca-mr-o carte închidem rănile de-odinioară ; Iar mai tîrziu, cind anii ne-iripresoară, Ni>i filuîm poveşiile-î deşarte.
Dar gravele trecutului romanţe,
Topice-acum în uşurele stanţe,
în chîp glumeţ ne farmecă timpanul-..
Si-atunci, zîmbind, ne dăm mai bine samă Că pajul Cupidon, tragedianul, E un banal actor de melodramă.
Viaţa e o sărbătoare plină De cîntcce, de jocuri, veselie, De flori, de sărutări, de poezie. De visuri, de-armonii şi de lumină !
E-un ba] ; e o petrecere deplină ; Alai de zgomotoasă frenezie ; E un banchet superb ; e o beţie Cu vin gustos, în spuma cristalină !
Iar moartea-i somnul ; e admca pace ,■ E-odaia ta în care totul tace ; Ţi-e patul ce te-aşteaptă cu odihnă.
Frumos, virte/nl vieţii I — dar te-apasa. Şi doritor atunci de-a morţii tihnă, Te furişezi din bal şi pleci acasă.
162
163
TERRA
CONCERT SIMFONIC
Din clîpa-n care tos t-a să răsară Şi pînă-n dipa-n care va apune, Minciuna, zbucium şi deşertăciune, Atît produce scoarţa ta murdară...
Şi-atît cit binefacerea solara Noroiul tău va fi să-1 încunune, Sigilul suferinţei şi-l va pune Peste fiinţa ta parazitară.
învins de-o neprielnică ursită, înduri osînda ta neizbăvită, Gemînd de cruntă deznădăjduire.
Cu toatc-acesie-mpodobind neantul Cu stropul tău de falsă strălucire, Prin noapte licăreşti ca diamantul.
164
„Le remecîe au melancoliquc Cest la musique...'
A[fred Jc Musset
De-ai fost vreodatâ-n patria durerii, Sărmane cititor, o, scumpe frate, închide ochii, şi-n singurătate, Ascultă bine muzica tăcerii...
Ascult-o : Parcă-n taina primăverii, Prin golul sufletului tău străbate Un ţîrîit de greieri pe-nserate Şi-ţi cîntă-ncet poemul mîngiierii.
Simţeşti topindu-se-ntr-o dulce jale
Deşertăciunea suferinţei tale
Şi-o soarbe-apoi simfonica tăcere...
Iar doruri noi prin inima-ţi s-avinta... S-avintă-n armonii de renviere... Şi cîntă-n jurul tău tăcerea... cîntă...
165
TESTAMENTUL UNUI POET NECUNOSCUT
ET IN ARCADIA EGO !
Las florilor iubirea mea, ca-n ele în mau primăvara să-ntlorească ; Iar dorul, vîntul si mi-1 stapineasca 5i să mi-l spună nopţilor cu stek...
Las setea mea de-a?ur la rindunele ; Avîntul, vulturii mi-1 moştenească ; Rîvoha-mî, fulgerele s-o-mpărţeasîâ ; Izvoarelor las cîntecelc mele.
Durerea visurilor necîutate
O las întreaga mării zbuciumate,
Ca-n ea să-şi întrupeze zguduirea...
Şi mor. gemind că n-am puiuţ pe lume Să c.'.ceresc din clipa-mi nemurirea Si-aceluia ce-am iost să-i las un nume...
Spre tara visurilor înstelate Umblînd fugar din lumea cea reali, Făcui mult timp fantastica gresală De-a ţe nesocoti. Realitate...
Dar tu m-ai prins cu gheare-nversunate Şi m-ai remon in temniţa tataia, — Căci Poezia nu-i decît spoiala De forme seci pe miezul tau brodate.
ImpydobîriJu-ţi timp L1 Ie supreme Cu-ale himerei albe diademe, Eşti şi cuprinsul, şi decorul vieţii.
...Şi pururea sărbătorindu-ţi proza,
Te cîntă-n visurile lor poeţii
Şi-n spinii săi te poartă pîn! şi roza.
166
167
încheie
FLORI DE SERA
Sonetelor din acest volum
Culesu-v-am săminţa ile prin stele Şi-am răsădit-o-n brazdele durerii j V-am încălzit cu razele Himerii Şi v-am stropit cu lacrimile mele.
...Şi-aţi străbătut aţa prin zile grele, Crescute în singurătatea serii Şi-n veci rîvnind seninul primăverii Şi soarta liberelor viorele :
Căci am inîm a voastră-nsingerare ; Iar dac-am plîns şi eu ca fiecare Pe lumea asia plina de suspine,
NT-am vrut să gem în jalnice cuplete, Ci \ rut-am sa rămîna după mine O rece armonie de sonete...
ClNTECUL DEŞERTĂCIUNII
fi 9211
168
Prefaţă
ClNTECUL DEŞERTĂCIUNII
Sonetul meu acesta e suspin Pornit din frămintari dc suflet crunte ; E piatra lui Sisif, din vîrf de munte Rostogolită veşnic spre declin.
E dorul de-a zbura către senin, Nesusţinut de-aripile-mi mărunte ; E spasmul valului de-a vrea să-nfrunte Zăgazul propriului său destin.
Nu mi-am putut îndeplini chemarea, Precum nemărginirea sa nici Marea Nu-şi poate trece peste ţărmul el...
Dar chinuit de visul meu de artă, Ca cel mai umilit dintre pigmei. Rencep mereu cîntarea mea deşartă.
171
Acorduri triste
OSANA ŢIE...
DEZMOŞTENITUL
Prea graţioasei inele si prea bune, Aceleia cu zîmbetul plăpînd. Ce-nseninează-nouraiu-mi gînd Şi toate sufleteşiile-mi furtune !
Osana, cea mai blondă dintre brune, Cu ochii verzi ţi negri rind pe rînd ! Tu care-mi stingi delirul, fredonînd Metalice înfiorări de strune !
Osana ţie, Muza mea, pe veci !
Tu, verb aprins turnat în forme reci
Ca o medalie patriciană.
Osana idol sfînt de sanctuar, Osana ţie, sobră curtezana, Cu suflet de vestala din altar !
172
Cunoaşteţi voi un biet copil pribeag în veci cu sufletul fugar spre stele, Cu zimbete naive ori rebele Şi totdeauna mîndru ca un steag ?
Din armoniile ce dă-n vileag, Voi vă brodaţi a viselor danrele ; Iar de cuvin tul lui, in clipe grele, Va sprijiniţi ades ca de-un toiag.
El trece printre voi ca o cernită Fantoma tristă şi dezmoştenită, Cu spini pe cap şi fulgere-n priviri.
Doar viitorul de va şti secretul încununării lui cu trandafiri: Acest bastard al sorţii e Poetul.
173
MELANCOLIE
Studiu psihiatric
NEMURIREA
Pe lespedea ce pieptul îmi apasă, Mi-ascult lovind al inimei ciocan ; Iar .<ângole-mi foşneşte pe timpan. Ca ploaia pe umbrelă de mătasă.
.,.Si sufletu-mi, în corporala-i casă, îşi deapănă extazul diafan, Ca-ntr-o pagodă un bătrîn brahman. Asupra lui Nirvana cînd se lasă.
Mă simt cu totul ncmaterial : Un strop sorbit de oceanic val Si spulberat în goluri cristaline...
Aşa moment nu poate fi trăit Decît în clipa morţii de oricine, Şi-n clipa ceea sigur c-am murit.
Trecu un veac dc cînd, încremenit
în marmoră (de proastă calitate),
Te-nfrunt, sărmana mea eternitate,
Cu chipul meu (de-un sculptor prost cioplit).
Si cuget c-ar fi fost mai nimerit De mă năşteam o mediocritate : Căci, cel puţin, întins comod pe spate, Obştescul somn acum mi-aş fi dormit.
Pe cînd aşa, ascult cum flaşnetarii îmi schingiuiesc pe demodate arii Romanţele subtile de amor...
Şi-ndur şi ger şt arşiţă cumplită ; Iar cioacele îmi murdăresc din zbor Cununa mea de lauri învechită...
174
175
LILIECII
Acces de cronafobie
HAMLET
Imperator sine imperiu
Ascult cum veacul pasul şi-1 măsoară Cu-al ornicului monoton tic-tac ; Iar clipa, ca un negru liliac — Tic-tac — uşor pe zidul vremii zboară.
...Şi-n noapte secolele mă-mpresoară Şi-n lilieci de-o clipă se prefac — Tic-tac — din veşnicie se desfac... Si iar în veşnicie se strecoară.
Iar umbra zburătorilor pe zid Se protectează-n pete mari de vid. Ca nişte guri enorme de ruine,
Ce-nghit mereu din largul viitor Pe toţi demenţii obsedaţi ca mine De spaima golului din jurul lor.
Salut, amabil prinţ îndoliat De suferinţă şi de îndoială, Ce porţî cu morgă mantie de galS Pe esplanada negrului palat.
Asculta : Miezul nopţii a sunat, Iar umbra părintească şi regală Vorbeşte c-a fost victimă fatală într-un incestuos asasinat.
Ci du-te la Ofelia şi spune-i
Că viaţa-i legea crimei şi-a minciunei
Şi lumea e-un imperiu de noroi;
Iar cu ingenioasa ta fineţa, Ucide-1 pe Polonius, — şi-apoi La sînul mamei tale plîngi, alteţă.
177
UMBREI MELE
„...peîrecerea noas:ră e gîadul posomorit... Dacă culegem cîie o floare, dacă vrem cîteodată să iubim, facem... o esperîenţă... o studie a inimei
Alecu Rdmo
Dormi, umbra mea, în patul tău eteric ; Prin lume pentru ce să te mai port ?... Demult nu-s decît trup cu suflet mort, La fel cu sfinxul tău de întuneric.
Eu ştiu că gloria e un vis himeric... Şi poezia, şubred fir de tort... Şi-amorul pentru mine e un sport... Şi-nţelepciunea, un deşert misieric.
Sint ostenit demult dc-orice „frumos"... Şi-n lucruri nu mai văd nici un folos... Şi-n oameni nu mai am nici o credinţă.
— Dormi, timbra mea, in propriul tău gol Şi treacă peste neagra-ţi nefiinţă Eternitatea clipelor în stol...
178
UXUI ICONOCLAST
Aruncă-ţi idolii în foc şi-n vînt Aruncă scrumul lor. — ca-n veci sa piară Şi urma vechilor păpuşi de ceară, De pe cuprinsul noului pămînt '■
Apoi, pe drumuri noi şi-n nou vestmint Şi renegînd părinţii tăi de fiara Şi liberat din propria ta gheaiă. — Deasupra ta te-nahă-n sus cu-avînt!
Iar cînd în faţa Lui. acelui Unul, Vei învăţa cum fuge tot nebunul Zadarnic de fireştii lui strigoi. —
îţi vei privi cu deznădejde lutul Şi-nspăîmintat uitîndu-te-napoî, Vei adora. îngenuncheat, trecutul.
179
Clipe  de vis
SPLEEN
Sinteză sub soare
SOLILOCUL LUNI]
De neurastenie fugărit, M-am dus să caut linişte la ţară ; Dar monotona pace seculară, Cîntată de poeţi, — m-a plictisit.
Lumine-n zori şi umbre-n asfinţit... Si toamnă, iarnă, primăvară, vară... Şi-n casă gol... şi-acelaşi gol afară... Şi totul repetat necontenit.
Oraş ori sat, — netrebnice fermente. Aceleaşi în palate turbulente Şî-n paşnicul colibelor azil.
Oriunde truda fără de repaos... Şi-n stere vide : Astrul inutil. Perpeiuind banalitatea-n haos.
180
In mine simt ciudate frământări, Cînd dusă de cortegiul meu de astre, Alunec peste valurile-albastre Pe calmul vast al nesfîrşitei mări.
Respir atunci cu dilatate nări Parfum de voluptăţi pe după glastre, Prin umbrele castelelor sihastre Uitate pe-ale ţărmului cărări...
Şi-mi port aşa torrura printre stele, Perverşii nervi ai simţurilor mele Topindu-i într-un zîmbet de Isus, —
Pe cînd în valuri se răsfrînge vina De-a vrea să fug din templul meu de sus, Spre-a mă-ntrupa în Venus-Florentin a.
ISl
UNEI VIOLONISTE
Intr-un album
DE MODA VECHE
A fost un trubadur odinioară Ce s-a-ndrigit de-o castelană ; dar inchisă-n tumul ei de fildeş rar, Frumoasa lui zăcea ca o comoară.
Auincea şi-a-ntrupat într-o vioară întregul sufletului său amar Şi 1-a trimis iubitei sale-n dar. Lăsmdu-se de dragul ei să moară.
1 e-ascult cîmînd un tainic menuet... Şî-mi pare ca fantasticul poet Şi-a-ncredinţat vioarei tale rana ;
Te-ascult cîntînd cu gîndul în trecut Şi-mi pare că suspină castelana De dorul trubadurului pierdut.
Foşnind mătăsuri moi pe malacov, Din cadrul său bunica se coboară ; îi flutura batista ei uşoară Şi-n şold i-atîrnă liliacul mov.
Mî s-a desprins dantela la alcov Şi ea s-apropie de pat... că doară îmi bate lampa-n ochi. De-odinioară Citeste-apoi un psalm dinir-un ceaslov.
„Ai fost cuminte azi ? Dă-ţi bine sama.
N-ai supărat pe tata şî pe mama ?
De pozne mîni din nou ai să te-apuci ?".
„Am fost cuminte toată săptămina Şi mini bomboane multe să-mi aduci... Acum mi-i somn, bunică... Sărut mîna."
182
183
VOLUPTATE
DE AMICIŢIA
Venea spre ţărm o nimfa către mare.. Şi-un ţap, amic lui Bachus, pe furiş Sărea din stîncă-n stâncă prin pietriş, Pindind-o pas cu pas din depărtare.
Ea se scălda. Apoi pe mal, în zare Privind al apei vînăt oglindiş, Intinse-alene pe-aurit prundiş Trup gol, tăiat în linii statuare.
Deodată, tresări : Un brusc fior Pătrunse-n coapsa eî zguduitor Prin palpitarea nărilor umflate...
Căci o frigea cu pătimaş delir, Sub casca părului lăsat pe spate, O răsuflare caldă de satîr.
184
„Otium cum digniiaiB "
dat ro
Vin vechi, vin generos, buchet de vise, Bătrîn sfătos de-nţelepciune plin, Rugină nobilă, Cotnar senin, Tu porţi blazon de Soare-n sticle-ncnîse '.
Uitarea-n pivniţă te prăfuise, Dar înfruntând al anilor declin, Ţi-ai distilat dîn ce in ce mai fin Suavul tău parfum de zări deschise.
Salut, tovarăş şi prieten bun, Cui bucuria ori durerea-mi spun în zile fericite ori de doliu...
Şi-aşa cum stăm de vorbă amîndoi, Redeşteptând pierdutul meu orgoliu, Trezeşti în sufletu-mî speranţe noî...
VIS
.Ibant obscuri joia sub nocie"
Vir^iHu
Cădeau pe luncă-nvăluiri de-apus; Tar noî, lîngă pirău, priveam în valuri. Privi gri etoarea, dincolo de maluri, Zvîrlea rachetek-i sonore-n sus.
Un cuc. trccînd pe Ungă noi, dus Să doarmă sub a crengilor portaluri. Apoi pe cîmp, pe crîng. pe văi, pe dealuri, Sub bolta sării, linişte s-a pus-
Cîţi alţii, după noi, or sa mai vină, Chemaţi de primăvara cea senina, Să se iubeasca-n palidul amurg...
Şi ca şi-al nistru, visul lor eteric, împrăştiiiidu-se în Demiurg, Va decora al nopţii întuneric
Din cartea vremii
POVESTE VECHE
Pc cind lehova pregătea Iudeia, Trăia-n Egîpet guardul Potifar, Ce-şi stăpînea supuşii bine, dar Nu prea-si putuse stăpîn! femeia.
Avea guard i« a ţinge-.iprins; de-aceea Privirea graţiosului chelar îosif şi braţul lui ea de stejar Frigeau a doamnei simţuri ca seînteia.
Atunci chemă pe-adolescent la ci Şi cu de-a sila vru sa i se dea ; Dar el respinse trupul ticăloasei.
C-a fost cuminte toţi nebunii spun, Cel ce-a fugit de dragostea frumoasei, Iar toţi cuminţii spun c-a fost nebun.
186
167
RUGĂCIUNEA LUI CAIN
ADAM CĂTRE EVA
Dupî păcat
Părinte sfim al celor cu dreptate, Primeşte fumul şi din jertfa mea... Şi da-mi şi mie-o rătăcită stea Pe cerul tău cel plin de bunătate.
Cu-aceleaşi mini ca frate-mcu, curate, Ţi-am pus pe rug tributul meu. II ia Şi vîniurilor ipune-Je să stea. Să nu se-nalţe flăcări clătinate.
îţi ard din snopi de griu, pe cei mai plini. Şi crengi din cei mai roditori smochini... Şi fînul tot, cel moale ca o pernă ;
Iar darul de nici azi nu-mi vei primi, Din piept voi smulge dragostea fraternă Şi chiar pe Abel mim ţi-1 voi jertfi ],..
1SS
Pe buza ta muşc piersici-nrouate Şi sorb Ia sinul tău parfum de crin ; Dar nu culeg din zîmbetu-ţi, seanin, Nici vis... nici clipe de-nălţări curate.
Tu-mi eşti doar un moment de voluptate Şi ceasuri de trmeţă-n urma vin, în care sufletul mi-1 simt străin Şl copleşit de grea singurătate.
De cînd am fost goniţi din Paradis,
Aşa ne este-amîndurora scris,
Sa ne-mplinim numai trupeşte dorul.■-
Şi-un înger stă cu sabie de foc, Păzind îă nu-şi recucerească-Amorul, în veci de veci, primordialul loc.
189
Imnuri senin
SONETUL  UNUI CREŞTIN Gloria Dei
STEAUA MAGILOR
în ajunul Crăciunului
Părinte-al tuturor, porunca Ta Pe cer ţi-ai scris-o-n litere de stele : îngăduie dar slăbiciunii mele Spre tot ce porunceşti a se-nălţa...
Si dă-mi tăria de-a nu protesta Cu lacrime ori gemete rebele, Cînd simt acum că sarcinile-ţi grele Abia le pot pe umere purta.
De mă-ntîlnesc cu suferinţa-n cale Din ordinul înalt al voiei Talc, E răzvrătit blestem orice suspin ;
E)e-aeeea-n faţa ta cu umilinţă Genunchii plec si fruntea mi-o înclin, Slăvind pe veci suprema Ta fiinţă.
190
în noapte sus, pe bolta de-ametist, O stea strălucitoare-acum s-aprinde ; Iar voci nevinovate de colinde Pe străzi salută naşterea lui Crist.
— Bolnăvicioasa fire de artist, Ştii tu de ce tnisteţa te cuprinde ? Cînd veselîa-n jurul tău se-ntinde, Nici un motiv n-ai poate să fii trist.
— Nefericit copil născut in staul, Coborîmr din David şi din Saul, Tu Rege-al regilor de pe pămînt,
La tine gindul meu acum se duce Şi cîntărind iubirea ta de sfint, Pricep că oamenii te-au pus pe cruce.
191
Aqua forte
SOLUL GOLGOTHEI
Isus veni şi-n casa mea-ntr-o sari : Era-ntr-un tainic şi suav apus... Şi-am stat în casă singur cu Isus... Şi-afară era blondă primăvară.
Atunci mi-a spus cu vocea lui cea clară Că oamenii sînt buni, deşi I-au dus Să-1 bata-n cuie pe Golgotha sus, Fiindcă i-a iubit din cale-afară.
Şi mi-a mai spus că poate fi iertat Chiar Iuda, ee-1 vîndu c-un sărutat, Ca să-şi sporească cu treizeci argintii.
Apoi, plecînd, din prag mi-a spus aşa : „Comoara sufletului, ca şi-a minţii, E să iubeşti pentru-a putea ierta".
AUTOBIOGRAFIE POSTUMA
Cît mi-am purtat prin lumea voastră pasul, Povestea-mi fu povestea tuturora : Născut la anul, luna, ziua, ora... Şi mort la anul, luna, ziua, ceasul...
Mustcţi şi barbă, rase. Fruntea, nasul Şi gura, potrivite. Prea sonora Şi fastuoasă Muză mi-a fost sora : Parnasul, patrie... şi cal, Pegasul.
Nu mai rămine nici o îndoială C-am suferit mereu de plictiseală Ca un englez cu splina ostenită...
Şi-aşa m-am strecurat ca o nălucă, Miop şi slut, cu haină-n veci cernita ; Iar semn particular, — purtam perucă.
192
193
Dccepţiuni CRINUL UNUI SCEPTIC
son
SONETUL UNUI CINTC
Fecioară palidă, cu-adevărat Că zîmbetele tale inocente \u-s sucul paiimelor \iolentc Ce-n firea ta se luptă-nverşunat5
O crin, cît eşti de gingaş şi curat Sub ale soarelui fierbinţi accente ' Din negrele pământului fermente, Ce alb răsări şi ce nevinovat '
Fecioară palidă, din ce petale Suavul cer al zîmbetelor tale îşi distilează stropul de senin ?
Sau poale că-n esenţa lui divină. Ca şi-n făptura misticului crin, F. multă negura la rădăcină...
L'hommc ivre d'une ombre qui paue Porte toujours Ie ch&timent D'.ivoir voulu chmgcr de place."
Am toate viciile. Doamna mea ; Beau vin, fumez, joc cărţi, iubesc femeia Dispreţuiesc lumina, — şi de-aceea Deschid în noapte ochi de cucuvea.
Cu roate-aceste nu-s făptură rea : Deşi mai mult mă-neînta Salomcia. Fecioarei preacurate din ludeia Închin pe veci a vieţii mele stea.
Iar cînd va li în clipa cea supremă Să-mi cînt şi eu a lebedei poemă, Ca cel din urmă umilit creştin. —
Sătul tic-? viciului poezie
Si lacom de nemărginit senin,
Sorbi-voi a virtuţii inerţie.
195
BEŢIA AMANTULUI PĂRĂSIT
EVADATUL
Adio ! Dorul mi s-a stins pe veci ; Nimic în pieptul meu nu mai tresare... Şi-n treacăt de schimbam priviri fugare, Se-acrucitează-n vid oţele reci.
Prin bezna nopţii, negrii lilieci Ai amintirii zboară spre uitare... Şi ştearsă tot mai mult de nepăsare, Prin sufletu-mi icoana ţi-o petreci.
Am evadat din temniţa iubirii...
Şi liber azi în libertatea Firii,
îmi scutur lanţul de la glezne smult !
Durerea mea, dacă mai poţi, învie-o ; Încearcă, scumpa mea, oricît de mult S-aprînzi din nou vulcanul stîns. Adio !
.O fcmmc, adorablr carogne !"
Eduvond Rost aed
Mi-e astăzi sufletul amar ca fierea Şi versul meu c-aproape trivial ; Iar tot avintul meu sentimental Mi 1-a-năcrit şi vinul şi muierea.
Băut-am mult ca să-mi îmbăt durerea. Şi-n urmă cu sarcasmul meu brutal, Să-mi biciuiesc pierdutul ideal, Că doar aşa să-mi aflu mîngiierea.
Dar în narcoza vinului găsii Doi ochi duiosi ea ochii de copii Şi tainici ca nemărginita Mare.
Băut-am ca suspinul să-mi înfrîng, Băut-am mult ca să găsesc uitare. Băut-am ca sa rid, — şi văd ca plîng.
196
197
URAGANUL
f_u le-am iubii pe toate. Le-am iubit Cu-nircg avîniul înşelării melc De-.i-mi înălţa tot visul înspre stele, Precum se-nalţă şoimul spre zenit.
Dar vrednică de-tin dor nemărginit Cum n-am găsit mei una dintre ele, Mi-am rupt tot sufletul in bucăţele Şl tuturora mi l-am împărţit.
— O, blonde, brune, castanii liane, în c.valognl meu de curtezane Gravate ei pe-un soclu de metal.
Drept r,\zbunare-aveţî ca mulţumire Că \*am cerut la toate-un ideal Şi n;. tm-aţi dat deeît o amăcire...
198
Ce crineen bate vimul ! Parc-ar vrea, Din rădăcină descleştînd Păminiul, Să-1 poarte-n Iad. Ce crîncen bate vintul. Prin întuneric, peste spaima mea !
Furtuna-mi spune : „Mi-e osinda grea... Şi însămi mă căznesc să-mi sap mormîntul. Şi gestul mi-e sălbatic ; iar cuvintul Mi-e ţipăt funerar de cucuvea.
Sini Furia de astăzi. Sînt Poporul Cavc-n trecut zvîrlindu-mi viitorul. Reneg tot ce-am făcut şi ce-am visat...
Şi vreau, învăluit în nopţi eterne,
De mine şi de Dumnezeu uilat,
Să tremur iar în strămoşeşti caverne"...
199
Săgeţi pe lira
MESAGIU
SOLIE NOUA
„Qucmodo cecidisti de cotlo. Lucitor,  qui mane  oriebaris î"
Satan. ne eşti simpatic, maistre... şi Căderea ta ne pare-o înălţare ; Tu. pedagogul plin de vervă, care Trezi pc Faust şi-1 întineri !
De cînd fiinţa la se prăbuşi, Un nimb de întreită-ncununare, Panaş obraznic, morgă şi sfidare. Crispat in falduri, fruntea ţi-o-ncreţi.
Sarcasm născut din ageră trufie Şi din omare-adtncă de prostie : Acesta e blazonul tău stingher.
De-aceea verhul ni-1 purtăm spre tine,
întunecat şi nobil cavaler,
Cu ochi apnnşt ca două mari rubine.
200
în aerul din sufletu-mî, stricat Precum e-n camere de mult închise, Un Cupidon cu-aripele deschise Pe nesimţite astăzi a intrat.
Zglobiu şi roz, uşor s-a aşezat
Pc-un trubadur de bronz sculptat din vise,
Pc care vrcmurile-1 prăfuise,
în colţul lui stingher şi-ntunecat.
Apoi, cu gestul graţios, monarcul înspre-o fereastră îşi întinse arcul, Ţintind în ea săgeata lui de zeu ;
Iar prin spărtura geamului, deodată Pătmnse-n umbra sufletului meu L'n val de atmosferă-mprospătata...
30!
DE UNDE VII ?..
VIOLETE
De unde vii sa-m! tulburi pacea, spune... Şî somnul nopţilor de ce mi-1 furi ? Tu ai în ochi adîncuri de păduri ; Iar în priviri, tristeţi de lagune.
Crezînd-o floare, miere vin s-adune Albinele, din sucul dulcii gurii ; Iar părul tău ca griul poţi să juri Că e-mpletit din raza blondei lune.
Vreun demon eşti în calea mea trimis,
Ca-n haina ta de ideal şi \ is
Să-mi iii osindă-n Valea cea de plingeri
Sau poate că din Cer vei fi venit, Dar ţi-ai uitat aripcle-ntre îngeri Şi-acuma versul meu ţi Ic-a găsit...
202
„Meurt ainsi d'une mort cblouis-sante et breve !"
Jas^-Maria  d.'   [ Trlredia
Buchetul mic de flori ce 1 l-am dat Muri-ntr-o agonie furtunoasă : I.-a torturat în mîna ei nervoasa Piu' 1-a distrus. — apoi 1-a aruncat.
Un altul poate s-ar fi întristat. Văzîud cruzimea asta dureroasa ; Eu scot o-nvăţătură mai frumoasă Din gestul el cel crunt de-adevarat.
De mi-ar ii prins la sînul ei buchetul, Oricum se vestejea, murind cu-ncetul, Pe cînd aşa muri fulgerător...
Mai bine lasă clipa să te-mbete Şi mori intr-o crispaţie de dor. Sărmanul meu buchet de violele ..
20Î
MADRIGAL
INTR-UN PLIC SENTIMENTAL
„Le madrigal, plus simple ce plus
oobls cji son cour.
Retpire la douceur, la mollejse et
l'amour."
îmi adusese Hori de mart asară Si mma-i tremura cînd mî Ic-a-niinS ; Apusul îşi cernea din Necuprins Timiditatea lui de primăvara.
Porniri uitate pieptul mi-agiiară Şi-un spasm de viaţă nouă m-a surprins ( Dar am tăcut... şi-n suflet rm-am învins A dorului puternica fanfară.
Tîrziu apoi. cînd singur am râma*. I-am ascultat melodiosul glas Vibrind în goluri ca o psalmodie...
Si primăverii i-am jertfit discret. Pe-altarul unei noprj de insomnie, LTn zimbet de tristeţă, — şi-un sonet...
204
Adeseori cînd te-ntîlnesc pe strada, Tu laşi în urmă-ţî un parfum subiil, Suav ca înverzirea din april Şi alb ca-ntăia floare de zăpadă.
Iar ochiu-mi de se-ntoarce ca sa vadă în treacăt îngerescul tău profil, Răcuîn in loc, vrăjit ca un copil De jocul apelor dintr-o cascadă.
De cîte ori cînd dormi nu-ţi vin la geam. S-ascuk al nopţii trist epitalam Poetizat de vis şi de mistere !...
Ce-ar fi atunci de-ar tresări un zvon Şi mîna ta. prin tainica tăcere, Mi-ar arunca răspunsul din balcon ?
FASCINATORUL
OBSESIA
De nu mă pod Iubi, de-ţi vine greu Spre mine dorul sâ ţi—1 laşi să zboare, îngăduie-mi, frumoasa cititoare, Sa-ţi vin în ajutor cu versul meu.
-\1 frunţii tale gingaş curcubeu
Apleacă-1 Im pe-a mînii talc floare
Şi stai aşa... fixind surîzătoare
Un punct din gol : E umbra mea : sînt eu.
\ ezi tu... nu-ţi spun nimic ; doar cu pri\ irea De-ţi răscolesc pină-n adînc gindirea Şi sufletul întree ti-1 stăpînesc.
...Şi-atunci simţeşti, de friguri străbătută, Ca braţele-mi de toc te-nlănţuiesc, Iar versul meu pe buze te sărută.
206
Ya fi aşa : Se va-ntimpla odată Sa fim o clipă singuri. Mina ta în mîna mea uşor va tremura Ca frunza cea de vîntun clătinată...
Şi ne va chinui o-nflâcâraiă Pornire de-a iubi. Va fi aşa... Furtuna patimei ne va lua Ca apa peste ţărmuri revărsata.
Cu ochii mei demonici pironiţi
Pe ochii tăi cei mari, de dor trudiţi,
Voi aştepta cu îndărătnicie...
Şi-oricit dc-această clipă vei fugi,
Ea va veni, căci trebuie sa vie...
— M-auzi tu, draga mea ? Aşa va f
207
SCRISOARE CĂTRE LY
ÎN TOAMNA TÎRZIE
....prin buzunare avem doar rătăcite, / Scrisori către fluide Clo-rize-nchipuite... / Căci noi avem de-amantă doar visul nebulos / tn golul vreunui nume închis misterios"
Prin crîngul meu de dor iţi treci uşoară Insinuarea ritmicei făpturi, Ca prin desişuri brune de păduri, Un pas discret de zveltă căprioară.
Iar graţiile tale mă-mpresoară Cu roze cîntece de trubaduri; Pe cînd sub ochi, ca-n vechile picturi, Tu ai penumbre largi ce mă-nfioară.
Ca toamna-n parc un fluture zglobiu, Ori ca un strop de soare-ntr-un pustiu, Fiinţa ta mi-e toată poezia ;
Iar lipsa ei mi-e cel mai mare rău... Şi sîrn în clipă după clipă, Lya, Cu gîndul si cu sufletul al tău.
208
Vrai tu să ne-ntîlnîm disara, spune... Să stăm la gura sobei singurei. Cu mina mea-ntr-a ta. iar ochii mei Dm ochii tăi comori de vis s-adune ?
îţi voî desprinde-n ondulaţii brune Mătasa pletelor de funigei
Şi peste umere parfumul ei
în bucle mari de umbră ti-1 voi pune.
Apoi, sub raza din privirea ta,
Tristeţa frunţii mele voi lăsa
Să-şi limpczească-ntunecaţii nouri...
Şi-n toamna neagră, ro* buchet de mai Vom împleti din sufleteşti ecouri,.. — Sa ne-ntîlnim disara, spune, vrai ?
209
O NOAPTE LA ŢARA
Romanţe libere AMURG DE NOIEMBRIE
„Per amica silentla iunie"
Porni din depărtări un vînt uşor... Şi-atunci in cor pădurea cea bâtrînă, Trezită ca de-o nevăzuta mină, A plîns din frunze cîntec lung dc dor.
Părea o rapsodie de îzvoi, Ce freamătul de valuri şi-1 îngînă... Şi inspirat dc-a stelelor stăpîna, ÎSt spune nopţii visul călător.
Prin parc ne riiucisem în noşiire Ca s-ascultăm poemul de iubire, Pe care toată Firea ni-1 cînta...
Si dominat de-aintmei furtuna, Simţeam că tremur sub privirea ta, Precum tremura pădurea sub lună.
210
Cad frunze-ngâlbeniie. cad mereu...
...Si vîntul geme-n toamna-ntîrziata
Si fiecare frunză scuturată
Cuprinde-o lacrimă din pieptul meu.
Mă simt străin de tot ce mâ-ncnnjoară,
De mine însumi chiar mă simt străin...
Şi-aî sării trist si-ntunecat declin
în giulgiul său de nouri mă-nfăsoară. O negura de corbi se-nalca-n stol De pc-un copac cu ramuri despoiate Şi-mr-im potop de strigăte stacate, Sfidînd amurgul, se topeşte-n gol. îmi amintesc de vremea de-nainte, De fluturi şi de flori imi amintesc... Si cum pe drumuri singur rătăcesc. De tine, draga mea, mi-aduc aminte : Cum te-aşteptam în braţe să te st ring Pe banca din aleea solitară. Pe cînd în străvezia primăvară Privighetorile clntau în crîng !
211
Era pe-atunci speranţă-n orice rază
Şi dor în orice floare... şi era
Atâta poezie, draga mea.
...Şi văd cum toate-acum sc-nmorminteaza.
Iar peste moartea sufletului meu.
Ucis şi el de-a Firii grea durere,
încet se lasă noaptea... şi-n tăcere
Cad frunze-ngălbenite, cad mereu...
QUASI UNA FANTASIA
In jilţul Casiopeei, pe spate Stau răsturnat picior peste picior, De parcă sînt atotstăpînitor Pe-ntreg avutul nopţii înstelate...
Şi-aş vrea şi vouă. Doamnă, să vă las Ceva din siderala bogăţie : Doriţi cumva... un ac de pălărie Cu Alfa din Pătratul lui Pegas ?
De mi-aţi întinde mîna, eu v-aş pune
Pe arătător Inelul lui Saturn...
Şi fastul solitarului nocturn
V-ar prinde-acum pe deget de minune
Iar ca sa dau si mai fantastic ton Erebului ce-n păr bogat vă cade, în diabolicele lui cascade Anin un diamant din Scorpion...
213
Şi ca pe fruntea voastră ideală Să văd o diademă Strălucind, Pe boltă braţul va să mi-1 întind Şi să desprind Cununa boreală.
Vi-i rece poate-n sferele de sus : De-aceea peste umereîe voastre. Hlamida străveziei nopţi albastre Ca o regală mantie v-am pus...
Şi cum privirea voastră îmî inspiră Aceste darnice halucinări, Le-armonlzez în strofe de-aiurări Şi vi le scriu eu stelele din I.yră...
Ca-n versul meu spre Cer să vă ridic Şi să vă vad, uşoară ca o zee, Trecînd Ia pas pe Caile-Laetee în landoleiul Carului cel .Mic.
VIOARA
Li-i sufletul un galantar de visuri,
Atrăgător bazar, alcătuit
Din cubni de cer si profunz.imi de-abîsuri,
Darcine-n drumul lui nu 1-a-mîlnit Şi n-a rămas în treacăt la vitrină, Atras de visul fructului oprit !
îl poartă-n ea privirea feminină... Şi-aşteaptă doar prielnicul moment De-a sc lăsa in vota Iui deplină.
Eterna Evă e un instrument Pe care orice-Adam îl înfioara Cind c-annat de-al şarpelui taleni.
Dc-i Mesalină ori de e fecioară, Sînt toate-acelaşi exemplar model : Eternul feminin e o vioară...
Pe care toţi cîntăm, — dar nu la fel.
215
DIN SFINTA SCRIPTURA
ROMANŢA BANALA
„...Si *c deiihiieri ochii Ia amîndoi ;i cunoscînd că erau goi, prinseră frunze de smochin şi-şi făcură pestelce."
Geneza,  1, 3
Nevinovată. Eva trăia in Paradis în haina ei cea albă de nuditate castă, Cu inimă curată si sufletul deschis.
Adam. pe lingă dînsa, trecea-n grădina vastă Neîntinat şi liber de orice gînd pervers, Cucernic preaslăvindu-şi a treisprezecea coastă.
Dar şarpele îşi scoase demonicul său vers; De-atunci, acoperită cu frunza cea de vie, îşi poartă vinovata osînda-n Univers.
Concluzia ; Ruşinea nu-i nevinovăţie.
Soră Clara, sora Clara, Unde-i timpul fericit Cînd, albastră. Primăvara Mă-nvelea cu umbre sara Şi veneam pc-ascuns la schit ?
în stinghera ta chilie Cade astăzi văl cernit, Cade văl de agonie Pe trecuta poezie Şi pe visul veştejit.
Ce faci tu cînd suna-n toamnă Glas de clopote dogit, Pe cînd alba nopţii doamna Cu lumina ei însamna Locul unde ne-am iubit ?
217
ELEGIE
Iubirea mea e-o rană solitară Ce singerează-n orice trandafir Care-nfloreşte-acum în primăvară...
Şi chinuit de tristul eî delir,
Aş vrea să-i sorb ou sete tot veninul
Din otrăvîtul buzelor potir.
De-ar fi să mor, pierzîndu-mă-n iseninul Privirii tale-ntr-un suspin de dor, — Murind, mi-aş binecuvînta suspinul...
Şi mi-aş goli într-un suprem fior, în sănătatea ta, felină blondă, întreg paharul meu liberator.
Visez că-mi lunec mîna vagabondă Prin părul tău cel cu parfum de tei, Subtilă şi poetîcă Giocondă...
Şi simt în piept electrice scîntei, Ca Baudelaire în pervertite clipe. Cînd se zbătea pe sînuri de femei.
Muscîndu-mi buza, doamnă, să nu ţipe,
îţi spun într-un suspin înăbuşit
Că n-am, spre tine să mă-nalţ, aripe...
Al ochilor tăi limpede zenit
O clipă să-1 ating... şi-n adîncîme
Sa cad pe veşnicie prăbuşit,
Pe cînd icoana ia. din înălţime.
Privind căderea bietului Icar,
Ar străluci-n cascada mea de rime.
Oh, versul meu cu braţe de stejar, Uitîndu-şi şi trecutul şi mîndria, E azi de-abia înmugurit vlăstar,
Ce nu-şi mai poate-nfrînge elegia Şi-i umilit că sufere... şi gem Cum geme I.eopardi-n „Aspasia"
— Eu n-am chemat pe nimeni.,, şi te chem.
încheiere
MOARTEA CRINULUI
L-am urmărit cu ochi cercetători, Murind încet petală cu petală ; Cu, tristă, frumuseţalui finală, Ce multe spune crinul uneori !
în poezia morţii unei flori Suspina parcă stingerea totală... Şi-aşa mereu, în ordine fatală, Apusuri negre cad din albii zori.
O clipă doar mi-a parfumat salonul, Dar cărei glorii, dăinuieşte zvonul Mat mtib dccîi o clipa pe Pămînt r...
Apoi s-a stins, sărmanul crin, cu-ncetul.
Dar cine-a cunoscut eternul cînt,
Pe care, pentru veci, 1-a scris poetul r...
221
TURNUL DE FILDEŞ (1929)
TURNUL DE FILDEŞ
în turnul meu de fildeş m-am urcat Păşind timid pe trepte lapidare, Şi-acolo sus, in forme statuare, Mi-ani modelat tot ceea ce-am cîntat.
Sătul apoi de anii cit am stat într-o definitivă izolare, Am vrut să scap dc marmora din care \ edenule mi le-am întrupat.
Atunci pe geam am aruncat tot blocul, Crezînd că voi găsi aşa mijlocul De poezie să mă izbăvesc.
Dar cînd de lespezi s-a zdrobit trecutul, Simţii că însumi eu mă prăbuşesc ,Şi că-mi sugrum şi sufletul şi lutul.
225
Introduc
ZEIŢA VECHE
„Platon, învaţătorule subtil Şi plin de cumpănită-nţclepciune, Tot serioasă-i Poezia, ? Spune... Ori simplă jucărie de copil ?
Crezi tu că Ea mai poate fi azil, Cind suferinţa vieţii ne răpune ? îţi mai adori frumoasa ta minune ?. Ori o socoti ca lucru inutil ?"
Bătrînul grec care-a uimit Helada Şi-atinse barba albă ca zăpada Si mă privi cu zîmbeţ indulgent :
„Zeiţa veche dăinuieşte pururi Şi treceţi în absurd din evident, In forme nouă clc-i găsiţi cusururi."
POETUL
Lirei sale
în glasul tău e suc de mătrăgună, (ar eu că-i otrăvit la lume spun Şi toată lumea spune că-s nebun, De cînd sorbii otrava lui nebună.
Mi-e soarta spînzurată-n veci de struna Şi cred c-adun comori... şi-n tot ce-adun Văd curcubeJe-n pene de păun Şi uragan în şubredă furtună.
Tu mă frămînţi cu acrul simţimînt De-a vrea să zbor zadarnic pe pămînt Spre neajunse palpitări de stele.
De-aceea-ţî sînt un biet copil mort-viu, Iar pentru visul cîntecelor mele, Tu-mi esti deodată leagăn şi sicriu.
227
MUZEI
INSPIRAŢIA
Fiinţa ta îmi este-mbătătoarc Aronu de-ademenitor narcis ; Iar cmd dispari, mă zbat ca un proscris Ce chinuit de dorui ţării moare.
De ne-ntîlnim, îmi pare clipa floare ; Cînd ma priveşti, îmi pare floarea vis ; Cînd inii zimbesii, mi-i visul paradis ; Cîiu1 pleci, mi-i paradisul închisoare.
1 u treci cu dor prin anii mei pustii Cum trece \ intui sării pe cimpii, I.ăsind numai trisieţă după clin sul.
Şi-aşa te-alung pentru-a te căuta,
Ca s^-mi prefaci mereu în cîntec plîusuî.
Şi prin prezenta şi prin lipsa ta.
228
în plină zi s-aştcrne umbra sării Şi sufletul d&Iume izolat, Vibrează-n sine însuşi cufundat, Ca un scafandru-n adincimea mării.
Acolo-n fund, prin scoicile uium. Trecutul doarme-n perle încrustat ; Iar de fiorul clipei evocat, S-absoarbe-n nebuloasele visăm.
E ceasul tulburel nedumeriri Din care verbul cerne amintiri în albă spumă de mărgăritare...
Şi-atunei prin noaptea timpului etern, Cel care-ai fost în cel ce eşti tresare Ca o gavotă-utr-un salon modern.
229
Gînduri senin
CARMEN SAECULARE
Eu cîntecul acesta de izvor
L-am mai cîntat odată.
Pe cind eram un fluviu călător
Spre marea zbuciumată...
Şi cîntecul, luat de vînt, s-a dus
Pe spumă de ecouri, S-a dus spre vîrful cel de munte-n sus Şi s-a topit în nouri ;
[ar nourii plouară pe pământ
In picuri roditoare, Şi-a'unci sSmînţa vechiului meu cint
A răsărit în floare.
în toamnă, floarea cînd s-a vestejit Pc vremea scuturării,
S-a-mprăştiat în vînt ţi s-a topit în frământarea marii ;
Iar marca-n imuri s-a r.in.iitat
Pe spuma de ecouri. Şi primăvara iarăşi a plouat
Cu rod de flori, din nouri ;
Eu cîntecul acesta monot> m
Cu rime repetate, II cîiu mereu trezwidu-i vechiul zvon
Pe căi de mult umblate ;
îl eini mereu cînd \ >n ca sâ-mi ndic Prin vremi din leagăn dricul.
Precum nimicul vine din nimic, Spre-a repeta nimicul.
E cîntecul cel pururi călător
Prin flori st prin izioare,
Căci el e floare-n orişice izvor, Izvor în orice floare...
Şi toţi îl cintă fără de cuv înt, în cor cu toţi poeţii,
Precum în Cer aţa şi pe Pămînt : E cîntecul vieţii.
230
SUMMA LEX
MOARTEA LUI BUDA
„J'airii* l — \t moi que ia
namre cntiere Cric au vent   qui   l'emporte, 1 l'oiseau qui le suit ! Sombre   ec   dertiier   soupir <ţue pOU"£ra  la tcrre Quand elle tombera dans l'eicr-nellc iu'h !"
AflrC<l   Jf   VusjeT Roii*
Se ţese-n jurul meu Nemărginirea Cu fire toarse din necunoscut, Şi ochilor deschişi în nevăzut Cu taina ei le-munecă privirea.
Atîl ştiu doar : Că legea mea-i Iubirea ; Şi-n nesfîrşitul fără de-neeput Ea mi-i săgeată-n lupta şi mi-i scut. Pentru-a putea să-mi împlinesc menirea.
Pot s-o numesc cu orice nume-aş vrea, Chiar ură pot să-i spun. ■— dar e tot Ea. Puierc-n tot ţt-a toaie creatoare.
Ea pân' şi-n Crist eomanda-şi consfinţi, Murind pe crucea Lui nemuritoare, Peniru-a-nvia cu El a treia zi.
232
Din sufletu-i o pajură zbură Şi se roti pe culmea cugetării ; Dar prinsă de beţia Înălţării, Mai sus de cugetare se-nălţă.
Pluti departe-n timp ; apoi plană Deasupra timpului şi-a depărtării Şi ca un Strop in necuprinsul mării, în Providenţa ei se consumă.
Aşa-nţelepiul prinţ, pe veşnicie,
înaripata iui filozofic
De-a drepiul in Nirvana şi-o t\irli.
Apoi, cu dextra-n sus spre cer purtată, Ca un simbol de zeu încremeni, Câlcînd pe-ncindeie şi pe durată.
FLUX MACABRU
In ţintii im
In noapte străvezie de topaz, Se iscă vînt uşor de primăvară $i peste cripta unde mâ-ngropară, Tresare-n crengi cu foşnete de-atlaz.
Pomona proaspătă exala gaz Pătrunzător de sevă funerară, Căci ea ne soarbe din pamînt afară, Cum Luna soarbe-al .apelor talaz.
Din plînsul morţilor. Ia viaţă nouă Renvie lacrima în stropi de rouă Şi fecundează sufletele-n flori...
Apoi albine vin pe-o adiere Şi sug pokn de sepulcralî fiori, Ca să-l renască-n fagure de miere.
NETREBNICUL
Din mine şi spre mine-ml simt temeiul Furat de însumi eu şi dus in vag, Precum ţiganul propriul desag Şi-1 fură ca să-şi facă obiceiul.
Prin vetre las cenuşă ca şi teiul, Ori îas jăratic cind sînt lemn de fag ; Dar tuturor le ard cu-acclaşi drag, în candela destinului, uleiul.
Eu nu sint eu, ci Timpul, gospodar Netrebnic ce-mî mănînc ca un măgar Cu lăcomie-ntreaga rnea recoltă...
Şi cu-ndărătnicie fără scop,
în toate stelele mă zvîrl pc Boltă.
Spre-a mă disuuge-n ele strop cu sirop.
234
235
FLORA VIEŢII
AMINTIREA
„Floare de cring Aja vieţile.,,'
L a început a fost realitate Şi-n spuma ei s-a fecundat cu vis ; [ar din acest haotic compromis Născutu-s-a pe lume vanitate.
Ea smulse timpul din eternitate Şt-mpristiindii-î clipele-n abis. Trimise Evei şarpe-n Paradis, Pentru-a se fermenta umanitate.
Aşa răsar, albastre, din real.
Otrăvitoare flori de ideal.
Cum din pamînt răsare mătrăguna..
Dar toate-n sterp avînt s-ar răsădi, De n-ar avea păcatul şi minciuna Ca dar suprem pentru-a putea rodi.
236
De n-ai fi tu, înveninată muză, Trecutul n-ar avea nici spini, nici flori Sentinţa ta ne umple de fiori, Cînd glasul tău ne iartă ori ne-acuză.
Dar mai ou samă nopţile, Meduză, Ne împietreşti cu ochi tulburători. Cind printre ani, ca raza printre nori, Bronzezi în noi lumina ta difuză.
De-neerci să minţi „d vremii adevăr, Ţi-arunci în Stix reptilele din păr Şi te prefaci în hienă, Amintire.
...Şi-atunci, cu pasul tău din iad trimis, Pătrunzi în suflete ca-n cimitire. Spre-a dezgropa cadavrele de vis.
23?
Psalmodii
GLOSSA
„Ilavra pti"
Viermii, Ob-c*'»t
Curg ape, curg... şi-n drumul către mari îşi pling pe Lună trista lor poveste : „Scrum, tot ; alţi /ei, alţi oameni, alte ţări.
Din tot ce-a fost nimica nu mai este ;
Alţi zei, alţi oameni, alte ţări; tot, scrum...
Şi-aşa vor fi si vremurile-acestc."
Şi-n \ aluri stele picură pe drum
Şi trista lor poveste-ţi plîng pe lună :
„în Cer, ca pe Pămînt, sint toate fum."
...Şi cu neant, neantul se-ncunună... Şi orice răsărit îşi are-amurg... Şi glasul undelor litanie suna...
Şi-n drumul către mari curg ape, curg...
CANDELA
Viaţa nu e tot, ci amănunt ; Nu-i timp, ci clipă ; rază, nu lumină ; Nu-i val, ci strop ; nu-i una, ci duzină ; Nu-i ideal măreţ, ci vis mărunt.
Cu toate-aceste, pentru ce să-nfrunt încrederea-n esenţa ei divină r Oricum ar fi, iluzia senină E binefacere-n măcelul crunt.
De-aceea cînd îmi oglindesc figura Prîn amăgirea ce ne-o da Scriptura, Surîd şl-i iert pioasele minciuni;
Iar pentru imîngîierea ce-mi aduce, Cu-ndcmnul poeziei din străbuni. La pat îmi arde candela sub cruce.
238
239
ÎNGERUL MĂSURII
Vrind să-nţeleg enigma firii mele, M-am coborît cu minrea-n nepătruns Şi-o voce din adîncuri mi-a răspuns: „O ştie Cel de dincolo de stele."
Atunci in zbor m-ani aruncat spre ele ; Dar cînd mă socoteam aproape-ajuns, Cu fulgerc-ndrăzneala mi-a străpuns Dominatorul peste toate cele.
Am vrut sa smulg misterul din mister ; Dar Dumnezeu m-a prăbuşit din Cer, Cu-atotputernica-i Învăţătură.
Dc-atunci oricărui om de pe Pămînt
îi cîiitâresc zadarnica măsuţa
în clipa cînd spre Domnul ia avîm.
RĂSTIGNIRE
Tu, Cel deasupra judecăţii mele, De care insă sufletul mi-1 leg, Mă iartă că nu pot să te-nţeleg Şi-ţi cer lumină cu-ntrebăn rebele :
De ce-ai zvîrlît în gol noroi de stele Şi-n noapte golul l-ai zvîrlît întreg, Absurd şi mut, de nu ştiu să dezleg Enigma ta ascunsă-n toate cele ?
Iar dacă sînt la fel cu chipul Tău, De ce sînt mic şi mărginit şi rău, Cind Tn eşti bun, nemărginit şi mare ?
Şi dacă toate-s după cum voieşti, De ce-mi pui crucea minţii în spinare Şî pe-ndoiala mea mă răstigneşti ?
2-10
241
REQUIEM
RUGĂCIUNEA UNUI CREŞTIN
Te-nveseleşte, suflete, si cîntă Şi-n strai de sărbătoare îmbrăcat, Din lumea, ta de-o clipă liberat, în lumea ta cea veşnică tc-avîntă.
De-acum nu vei mai fi seînteic frîntă Dîntr-un focar de raze întinat, Ci adevăr din adevăr curat, \ ei fi lumină din lumină sfintă.
Nimic împrăştiat in Nicăieri,
Nu vei avea nici Mîni, nici Azi, nici Ieri.
Şi nu vei asculta tăceri, nici şoapte...
Ci dezlegat de cele păminteşti,
în noaptea somnului fără de noapte,
Vei şti prin neştiinţă cine eşti.
242
.Video  meliora   proboque, deteriora sequor."
CWidiu,  Metamorfoze,  VII, 20
Să-mi fie viaţa fără ura Şi de mînie dezbrăcată ; în patimi chiar să am măsura : Rogu-te, Tată.
De nici o clipă zuliara Să nu am inima pătată ; Sa urc spre tine dreaptă scară : Rogu-te, Tată.
Iar de-mi voi apăsa semenii Cu-asupritoare judecată, Să ard în flacăra Gheenii, Rogu-te, Tată.
Să simt ca orice suferinţă Din voia ta îmi este dată Şi s-o îndur cu umilinţa : Rogu-te, Tată.
243
Si fiu neatins de bănuiala Că nu-s făptura ta curată Şi să nu ştiu ce-i îndoiala : Rogu-te, Tată.
□ă-mi pînea zilnică cinstită Şi cu sudoare cîştigată Şi nu mă duce în ispită, Rogu-te, Tata.
Tar cînd voi trece peste punte Din Totdeauna-n Niciodată, Să-mi steie mina ta pe frunte Rogu-te, Tată.
Game variate
ZMAUL
Copii, vreau Libertatea sa v-o cînt: Oricît de sus în sfere zmăul zboară, Avîntul lui e-ntemeiat pe sfoară ; De-o rupe, cade-ndată la pămînt.
Şi-oricare altul, vulturesc a vînt, E susţinut de-aripa lui uşoară ; De apă-i ridicată, pluta, doară... Iar nourii sînt înălţaţi de vînt.
în Haos chiar, fantomele de stele, Legate-n firul forţei dintre ele, Valsează nebulosul lor poem.
...Şi toţi sîntem ca zmăul de hîrtie ; Iar lanţul este sprijinul suprem Al libertăţii noastre-n veşnicie.
245
PALINODIE
...Şi-aşa, crescincl vlăstar după vlăstar,
Durarăm lanţ verigă cu veriga.
Din neam în neam, hotar lingă hotar.
Pe-atuncea nu era supus ori riga, Nici vas de lut ori vas de porţelan Şi toţi mîncam aceeaşi mămăliga ;
Dar cînd în capul nostru de bostan A prins a încolţi filozofia, Ne-am curăţit de bine a.n cu an...
Iar vînturindu-ne-ntre noi prostia, Ştiinţei nu putem să-i dăm de rost Şi masacrăm cu vorbe Poezia.
Am fost odată fericiţi, am fost Pe cînd trăiam ca ursul în pădure, Şub înstelatul nopţii adăpost.
Dar cind veni Minerva să ne fure Şriinia neştiinţei de-a trăi, Ne-a-nchisîn temniţele ei obscure.
De-atuncea, osîndiţi a suferi, Mereu ne-am infiltrat otrava seaca De-a vrea să ştim ce nu se poate şti...
şi i eactiri peste veacuri vor să treacă Prin rătăcirea minţii în delir, Sub care fruntea omului se pleacă.
De-aceea-n versul meu nici nu mă mi Că-nţelepciunea noastrâ-i ca nimicul Ne pare tare, da-i subţire-n fir
De po;i cu dînsa ţese borangicul.
246
ACTORUL
ODA GROTLSCA
Motanului meu
„...Vrut*! Hccuba to him, gr he
Shakesprirt.
Hani'.et,   pri'ice   of Djtiefnjtk
Mi-c sufletul un saltimbanc grotesc. Aşa cum sc-milnesc prin iarmaroace ; Cl — vrea, nu vrea — c nevoit să joace Pentru plăcerea celor ce-1 privesc.
în mine plinge rîsul omenesc Şî ride lacrima, pe cind cu voace Zadarnică de goale poloboace Străine patime maimuţăresc.
Aşa mă ştiu. Vibrez cu toate-aceste
De-a vieţii fiecăruia poveste,
în cbpa cind o spun la spectatori.
Iar dezgustat de-atîtea măşti de vise, Dc-mi pierd în alţii eul uneori, Cind ies din scenă, scuip înne culise.
24K
Omagiu ţie, blondul meu felin, Ce porţi sub blana ta cărămizie, Cu-aristocratică melancolie, Povara monotonului destin.
In tot ce faci, dacă te mişti ori stai, Pui graţii elegante şi uşoare ; Tu porţi în par sclipiri de-apus dc soare Şi-n ochi porţi verdele de cîmp din mai.
înfiorezi cu fantomatic mers Tăcerea liniştită din odaie Şi-ţi luneci silueta ta bălaie Cu leneşe cununii de vers.
Tu u-ai în tot ce eşti nimic plebeu, Patricîană umbră solitară, Ce-ndrepţi mereu spre lumea dinafară Dispreţ olimpic ca un atic zeu.
249
Adese pe sofa lingă birou,
îţi îai molatic poze leonine...
Şi-atunci tresar în jurul tău şi-n tine
Vibraţii de saharian ecou.
Eu scriu... tu torci, — şi-n golul dintre noi,
Foşnirea de peniţa pe velină
Cu torsul tău în duo lin se-mbiru
Şi ţese calm un fir de clipe moi.
Ca un prieten scump m-ai mîngiiat, De eiteori mi-au fost potrivnici zeii... Şi gheara ta ca unghia femeii Inconştient ades m-a zgîriat.
Îmi sari-pe umere... şi pe obraz Nu ştiu ce farmec blînd mi se resfiră, Cînd cu insinuări de hetairă. Mă netezeşti cu alintări de-atlaz.
Iar cînd pe-afara, nobil castelan, Pîndeşti în parc vînatul tău de vrăbii. Sclipeşte-n ochii tăi tăîuş de săbii, Ce-atrage prada-n focul lui duşman...
Şi-n sările cînd seva-şi ia avînt. Fierbînd în tine-n flux de procreare, Ca o sirenă de vapor pe .mare, îţi miauni rutul tau strident prin vînt.
întors apoi, uitînd de feminin, Ca Don Juan de sufletul Elvirii, îţi rumegi poezia amintirii Din proza sexualului festin.
Degenerat din neam de leopard, Te-mbeţi spasmodic: cu valeriană... Şi-n întuneric de te-ating pe blana, Scîntei de fosfor pe spinare-ţi ard.
Ca o idee fixă-mi obsedezi
in chip decorativ interiorul...
Şi-n nopţi cînd mă-ngrozeşte viitorul,
îmi linîşreşti nevroza şi-o veghezi.
De-aceea-n veci ţi-or fi tovarăşi buni Pedanţii mizantropi şi singuratici... Şi-n cor eu-aceşti, mulţimii antipatici, Te cînt şi eu ca alţi po.:ţî nebuni.
250
BESTIA
SIESTA CRAIULUI TOMNATIC
Dc scncctuu*
Simţea că albi cum sînt, mă-nnebuncsc... Şi că, sa vrea, de sîngele-mi avidă. Cu dinţii piepm-n doua să-mi deschidă, Să-mi muşte inima cu ei, — primise...
Şi mă luptam cu suflet bărbătesc Să-nving în mine patima toridă ; Dar ea, ca energia să-mi ucidă. Ridea mereu cu risul ei drăcesc.
Răpus precum sub grindina răsadul, fierbea in mine, cînd ridea. iot iadul Şi totuşi, izbuteam şi-atunci s-o-nfrunt ;
Dar ca, spre-a-mi tulbura lumina minţii, Ridea mereu cu risul ei cel crunt, Ridea meii_u, — ca >ă-şi aiate (bnţn.
Mi-a fost viaţa copios festin Şi-acuma-n prelungirea Iui mai stărui, Ca un batrîn satir pe fruntea cărui Au nins două păinmi de veac în pliu.
Sint la cafea şi la havană, Ţin Pe braţe sex cu blond de soare-n păruşi liniştit cotnarului mă dărui, Uşor tentat de monstrul feminin.
Temeia... Doamne, cit dc bine ştie Să-i soarbă calm suava poezie. Cel potolit de-al vremii aposirof...
Dc-aceea-mi fac cu virtuos deliciu Siesta mea de qitasl filozof. Cîndind că tinereţi e un viciu.
252
253
Medalie
PAIAŢUL
,Mt pinţjuem « niridam b.-iic curata cutş viţe;,
Quum ridere voles, Epicuri de grege porcum."
Quiruu,  Hurar hi tlaccui
Inconştientul meu, morar subţire, E cel mai nostim dintre derbedei : El din simţire-mi macină idei. Iar din idei îmi macină simţire.
Mă-ncîntă generoasa-i rătăcire Şi rid cu hai de ştrengăria ei, Cînd in iubire-mi caută femei, Iar în femei îmi caută iubire.
Naivului paiaţ i-am pus în nas
Verigă de oţel, ţi pas cu pas
îl port prin poezie si prin proza...
...Şi-aşa făcîndu-mi sclav stăpînul meu, Sărbătoresc dualitatea roză Ce-ncheagă-n noi unicul nostru eu.
GLASUL NEAMULUI
Eu sînt copilul mut al disperării -.
Oricît m-atingi. — scrişnesc din dinţi şi tac ;
Dar ca urzeală de Roman şi Dac,
Vărs uneori văpăi prin ţeava nării.
...Şi-aşa, lăsat în voia întîmplării, întind spre Soare ramuri de copac. Şi tot mai largi în juru-mi le desfac, Ca port în crengi vitalitatea mării.
Nu ştiu ce ţintă caut prin pustiu, — Dar asta-i poezia : să n-o ştiu ; De-aceca, fluierînd, merg înainte...
Iar cînd încerci privirea să-mi înfrunţi, Visezi si ui. căci ea ti-aduce-aminie Melancolia codrilor cărunţi.
254
255
P e n tru
ETERNUL NARCOTIC
C u p i d o
RĂZBUNARE
labirinro  intrai,  ne vegfio onrj'esc i."
Amorul e o droga cabotină. Care ne-ncîntă cu-amăgirea sa Şi ne îmbată cum ne-am îmbăta Cu opium, eter sau cocaină.
E-o criză de halucinaţii plină, Ce prinde eul a ni-1 consuma Şi ni-t reduce pîn-a ne lăsa Răpuşi de ea, ca fierul de rugină.
Pentru-a lupta cu-acest vulcanic spasm,
M-am îmbrăcat în zale de sarcasm
Şi mi-am condus cu braţul sigur barca ;
Dar prins în lanţ de-un trandafir de mai, Mă clatin pe prăpăstii ca Petrarca, Stînd atîrnat de-un fir de păr bălai.
25d
„Cu zîmbetele tale de mpil, Îmi renflorestt toţi crinii din grădină ; Prin noaptea mea tu treci ca o lumină Prin toamna mea, ca un fior de-april.
Mi-c visul plin de farmecul subtil, Ce-n preajma ta tristeţa mi-o-nsenină Mi-c toată inima de tine plină, Iar gindul meu iţi este sclav .-urni]"."
Aţa pe-nvingătorul din Nemeia S-a răzbunat un alt felin : Femeia... Şt 1-a ţinut sub jug pin' 1-a răpus.
Dar cine-ar vrea să scape de-o robie Cu mult mai dragă lut şi mai presus De orişicare altă-mpăraţie ?...
257
BACANTA
Era-ntr-o noapte albă ele nevroză Şi-o imîlnisem într-un lupanar ; în jurul ei, ca un suav nectar, Plutea nu ştiu ce-nfiorare roză.
Avea pe frunte nimb de-apoteoza, în colţul gurii zimhet de zăhar... Şi-n ochi sclipiri de cremene pe-amnar, Ce-nviorau poetica ei proză.
Or fi de-amnei vreo douăzeci dc ani ; Poemul viu ce se vindea pe bani Era naiv şi tîtur ca şi mine...
...Şi-n vremi, iubirea cu eterni fiori, Precum o stea-n penumbre de ruine. Luci o noapte, — şi se stinse-n zori.
ROMANŢA
„Suni lacrymae rtmm."
Ascultă cum ride pe coarde subţiri.
Scăpat din a vremii cătuşă, L'n cîntec din focul trecutei iubiri",
Ce-n urmă-i lăsat-a cenuşă.
E cîinecul nostru ; e-al meu. ca şi-al tău.
De ştii ;ă-l asculţi ca şi mine, Cu dor mintuit de părerea de rău,
Că vremea de-atunci nu mai vine.
De ce să se-ntoarcă pe ram, trandafir
Ce-n toamnă sortit fu să moară ?
Vin alţii mereu, răsfăţaţi de zefir,
Cînd iar este-n cring primăvară.
Doar cringul e totul, nu rodul din cring ;
E-aşa cum e-n stupul de-albine : Cu toate fac miere şi-n faguri o strâng,..
Şi nu ştiu măcar pentru cine
258
259
Se duc generaţii si aheie vin,
Şi-n undele .nemărginirii, Pulsează cu acelaşi avînt in senin Armonicul ritm al iubirii.
Zadarnic privim cu tristeţă-napoî, Cînd clipa-nainte s-avîntă ;
Nu trecem prin vreme, ci vremea prin noi Eterna poveste ţi-o ciniă.
De-aceea cind zbori către alte-ndrăgiri.
Castele durînd pe ruine, Ascultă romanţa trecutei iubiri
Şi rizi printre lacrimi ca mine.
FAUST
Către Margareta
Nu. Nu acuma : Raza ne vede, draga mea ; Cî voi veni la tine cînd umbra-i scut iubirii, învăluit de noapte şi ocrotit de ea.
Nu vreau să-mi vezi tăiuşul oţelului privirii Şi nici să-imi vezi sarcasmul surîsului crispat Pe faţa mea brăzdată de anii rătăcirii.
Nu vreau să simţi că vremea de-avînt m-a despoiat; Ci vreau să-ţi las în voie iluzia deplină Că de-amăgirea clipei mai pot fi dominat.
Cînd fruntea-mi, prin accentul trecutului, sc-nclină Sub casca argintării şuviţelor de păr, Mai bine să-şi ascundă a timpului patină.
La noapte dar muşca-vom din otrăvitul măr ; La noapte... da, la noapte năluca mea să-ţi spună Că tot mai am puterea de-a crede-n adevăr...
Şi n-am pierdut tăria de-a crede în minciună.
261
Studii  de son
LA TEATRU
Sună gongul. Sus cortina. Sus ! — Tablou Doi tineri vin să-şi spună-ntr-o grădina, Hronzata de lunatica rugină. Vechiul basm ce pururi înfloreşte nou.
E Romc-o-n noapte sprintenul erou, Iar Julieva-i zvcka eroină. Pe scenă Cupidort încet suspină Şi vibrează-n sală eu suav ecou.
\ fost pe-atunci aţa... a fost odată...
Pe urmă ciocîrlia blestemată
Vme-n zori de-si cmtă tragicul ei tril...
...Si-amanţii mor... şi teatrul se goleşte... Şi ne reculegem ; iar bătrînul Will
in sufletele noastre-ntincrcşte.
RETICENŢE 1
262
Lasă-mă să-ţi lunec mina mea prin păr, Ca să torc matasa unui vers frumos... Şi mă iartă dacă gînd voluptuos Muşcă tâlhăreşte din cjenic măr.
Lasă-mă eu ochn lainic adevăr Să-ţi culeg din ochii negri de-abanos Şt dă-mi tot lirismul unui vis duios, De sarcasmul vieţii ca să mă dezbar.
Vreau să nit că-n toamna sufletului meu
Vîntiil ironiei bîntuie mereu
Şi la viaţă nouă caut să mă chem ;
Dar cînd vreau iubirea-mi toata să ţi-o spun,
Mă reţine clipa şi-n tăcere gem
Că e prea cuminte dorul meu nebun.
1 End;cnsila.b cu rime masculine
263
Lira neagră
EGOTISM'
„Der Einzige und sein Eigsntum.'
Pe mine nu mă-ncînU suveranii, Chiar cind împăratul e Napoleon : Măştilor ce poartă purpură pe tron Să lî se plece doară curtezanii.
Ori huni, ori răi, sînt toţi năluce stranii, Sînt făţărnicie, intriga, carton, Sfoară de culise, fard de istrion, Păpuşe bune de uimii profanii.
Ducă-şi cit li-i vremea, paşnici, fastul lor, Stîud ca mărturie pentru viitor Dc tot ce-i uşurinţă omeneasca.
Este, lotuşi, Unul, căruia cu greu Ne-mpotnvim să nu ne stăpinească. Monarhul acela e cinicul Eu.
Endecasilab cu alternanţă de rime.
OTRAVA
„Utroque    claresctre pulcrirum.
Odată. >tind de vorbă cu Socru, Mi 1-a descris aşa pe-Alcibiade : „A fost un tînăr foarte cumsecade, Deşi era puţin cam desfrînat.
în viciu poţi să fii nemăsurat ; De cînţi cu cl virtuţii serenade Pe sub balconul veşnicei Helade, Păşeşti ^pre zei cu pas imaculat...
Şi-acolo sus, pc culmea unde Timpul A nematerializat Olimput, Nimic nu-i imoral cind e Frumos.
El e unicul nostru Drept şi Bine ; tar Lui ca sa te dai întreg prinos, Poete, hai... bea cucută ca mine."
265
DIGESTIA LUI \ORICK
„AJas, poor Yorick ! I knew him, Horatio ; a fellow of infinite jesct of most cscelleni fancy...1'
SiiakMpL'.iic, Hd^ci
...Şi regi slnt de carton, — cu-atît mai bine. Iar eu... eu sint spiritual bufon ; De-aceea-nghit toţi regii de carton Şi-i digerez apoi în glume fine.
De pildă ', Boul Apis, în ruîue. Deşi-a trăit cu fast de faraon, S-a-ntors în grajd din vechiul sau amvon Şi-i azi un simplu bîftec pentru mine.
Sînt idoli, zei şi regi de carnaval;
Iar eu, cu pofta mea de canibal,
Le devorez grăsimea lor prin veacuri
Şi-mi spun, căscînd, sătul dc bunătăţi, Că coate majestăţîk s'mt fleacuri Şi multe dintre fleacuri majestăţi.
NERVI IN NOAPTE
E toamnă. Noapte. Plouă. Insomnie. Deschid albumul cu fotografii : Cei vii sînt morţi, pe cînd cei morţi sînt \ Şi toţi îmi dau o criză de fobie.
îî vad trecind prin vjaţa mea pustie Cu relativul vieţii lor pustii... Şi-n pragul absolutei veşnicii, Aştept să-mi sune ceasul lor şi mie.
Mereu ciocanul vremii cade greu Şi-mi bate cuie la sicriu mereu, Cu iscy.'inţa I«i stăruitoare...
Şi-mi fură somnul spaima de pămînt... Şi mor mvrcu cu clipa care moare... Şi-afară-i toamnă, noapte, ploaie, vînt...
267
PESCARUL DETRACTOR
Tulburat
îJor acestei veac
Oricit te-ai zbate, crincen Ocean. Revolta ta nu poate sa mă mire ; Ea-i mică faţa ele nemărginire. Ca-n faţa vremii, fulgul unui au.
Talazul tău se pierde-n uragan, Precum Neptun picri-n Dumnezeire ; Iar veşnicia ta-i doar o sclipire De fulger din privirea lui Satan.
De-aceea, de pe ţărm, cu nepăsare Privind destrăbălată frămîntare Din mărginitul îău nemărginit.
Mă-nalţ pe fumul ce din pipă-mi scapă
Deasupra ta şi-a mea. — si liniştit
îmi spun ; .,Furuină-ntr-un pahar cu apă'
RUINE
Prin porturi şi prin gări eu s-am văzut, Plecîud spre-atu rea, către fericire ; Dar parcă se duceau spre cimitire, Sorbiţi de marele Necunoscut.
Departe, pîn' ce văzu-mi î-a pierdut, l-am urmărit cu umedă privire, înţelcgind că orice despărţire Dezleagă viitorul de trecut.
Prin gări ş'i porturi albele batiste
îşi flutură saluturile triste,
Şi-n ultim gest definitiv, dispar ;
Iar de se-ntorc, cei duşi găsesc ruins Şi-aduc cu ei momentul funerar Cînd vor simţi că nu se mai revine.
268
269
MEMENTO
Mie şi ruturor
Să ştii ,tşa : C.i ziua (i-i osîndâ Şi noaptea ti-i pedeapsă si ca-n i eci Nu eşti decît un număr care treci Spre-a confirma a lacrimei izbîndă.
Zadarnic iţi înalţi privirea blinda Spre cerul gol şi mut şi fruntea-ţi pled, Gonind prin bolţi de temple imnuri seci N-ascultă nimeni ruga ta plapîndă.
Nu eşti decît o clipa de nimic. In care gindurile contrazic Halucinarea simţurilor tale.,,
Şi-a tale fapte-s jocuri de copii Umplute cu deşertăciuni banale. Ori rit de mari îţi par. Aşa să ştii.
METAMORFOZA
Mă văd un act de farsă... şî trăiesc, în toată goala mea zădărnicie, Ca o stupidă fantasmagorie, Pe care însumi o dispreţuiesc.
Nefericire mie că gîndesc... Şi că simţesc, — nefericire mie ! Mai bine-as fi rămas in veşnicie Nimicul către care năz.uiesc.
...Şi-am fost doar înainte de DeKiviu
O stîncă stearpă lîng-un mal de fluviu, —
Dar am ieşit din visu-mi de granit,
De-atunci mă zbat între Pămint şi astre, Ca o nălucă-n creier de smintit, Bătîndu-mi joc de rostul vieţii noastre.
273
271
STIGMATA DIAVOLI
ODA PROFANA
„Ah ! ne jimais sortir , des Nombres et «des £im" !
f (Lt Gcuţţfe.   Fltwt du
' Eu sînt un strop de Nu, căzut în mine
! Din înălţimea unde Dumnezeu
! Distruge Universul sau ateu.
Pentru-a Se regăsi-n Nimic pe Sine.
"■ De-aceea port în mintea mea lummc
\ Abstracte, din concretul curcubeu ;
\ Iar sufletul mi-c gol, deşi e greu
De cît pustiu de Rău eloceste-n Bine.
Aţa-mi fac iad din propriul meu cer,
Trecînd în togă neagră de mister,
Din minc-n ieri, prin clipa cea prezentă...
Şi mă-nspăimînt că-n veci nu voi scăpa, în existenţa mea neexistentă, De murdăria veşnicului Da.
Minciună, rodnica zeiţă, vina Cu ochii tăi adinei ţi plini de vis Şi-mi umple gindurile de lumină, Şi-mi umple sufletul de paradis.
Te cintă renvicrea-n primăvară Şi vimul toamnei te suspină-n cring ; Tu eşti a rîsului meu piatra rară Şi-mi eşti sub gene lacrimă, de plîng.
De n-ai fi tu, şi-ar pierde cerul domul Şi n-ar mai fi speranţă-n curcubeu ; Nîci Dumnezeu n-ar sri ce este omul, Nici omul nu l-ar şti pe Dumnezeu.
Cu veşnică magia ta sublima, Atimi Neantul tot de-un fir de păr ; Tu eşti în vers avînt, şî ritm, şi rimă, Şî-n proză tu eşti lege şi-adevăr.
272
273
Eternă si temeinică si dreaptă, Rcacţiunea spiritului iau Spre Domnul urcă treaptă după treaptă, Ca să despartă Binele de Rău.
Cînd îţi steeori fantoma prin religii Spre-a consola destinul nostru trist, Tn urma ta laşi vremilor efigii De Buda, Moise, Mahomet ori Crist.
De n-ai fi tu, statornica stăpînă. N-ar li trecut, prezent, nici viitor... Si toate-ar fi menite să rămînă Netul!>urate-n nefiinţa lor.
Tu eşti universala poezie Şi-n lumea asta fără ştirea ta, Nimic nu moare şi nimic nu-nvic Şi toate si rit spre-a te glorifica.
De-aceea-n noaptea albă şi bolnava Nesomnul meu îţi intră-n sanctuar. Ca să te-nalţ cu pietate-n slavă Şi să-ţi aprind tămiie pe altar.
APOLOGIE
Prostie, seva binefăcătoare, Generatoarea lumii, te salut ! Tu faci iluzia să creasca-n lut, Iar lutului dai fierberi creatoare.
Inteligenţa ta strălucitoare Tranează-n nepătrunsul Absolut. Şi din cenuşa clipei ce-a trecut Renaşti in spuma clipei viitoare.
Ingenuă naivă, peste tot Insinuîndu-ţi zîmbetul despot, Sărbătoreşti cu brio poezia.
De-aceea înţeleptul cititor, Din versuri izgonind filozofia. Vrea să-1 adormi cu ritmul tău uşor.
275
OAMENII
TRANDAFIRII
Venind de nu ştiu unde, toţi nebunii în balamucul vieţii se-nmulţesc... Şi cei de ieri in cei de azi trăiesc, împrospătau J mizeria minciunii.
Copii nevolnici ai deşertăciunii, Se zbat, urăsc şi sufăr, năzuiesc... Şi-aşa sub soare ziua rătăcesc, Iar noaptea rătăcesc sub raza Lunii.
Stă pini şi slugi, — acelaşi suflet mic... Şi toţi sînt robi aceluiaşi nimic... Şi peste tot e-aceeaşi mascarada.
Iar cînd, spre golul către care fug. Vlăstar mai bun se-nalţă din grămada, îl pun pe cruce ori il ard pe rug.
27b
Frumoşii trandafiri pe eare-i creşte în parcul meu bătrînnl grădinar Răsar la soare din pămînt murdar, Precum din simţuri dorul se iveşte.
Dar care om mai stă de socoteşte Din ce plămadă florile răsar ? Cînd e să-şi piardă vremea în zadar Cu-asemcnea nimicuri, cit trăieşte...
De-aceea soarbe-le parfumul lor Şi nu privi cu gînd cercetător în ce adîncuri rădacina-si moaie,
Căci e nendeminatic sa te miri Că e-ngrăşat pămîntul eu gunoaie, Spre-a zămisli frumoşii irandafiri.
277
încheie
CIOCLUL
Sonet invers. In ritm libertin
STATUI - SONETE $1 EVADĂRI DIN SONET
(1939)
Trec visurile — albe ca lebede pe lac — Şi mor... şi-n clipa morţii ca lebedele cînta, Iar cîntecele-n limpezi poeme se prefac...
Şi-aşa, pc-aliarul Muzei, jertfitul vis s-avîntă. Prin fum de poezie către senin zburînd, Fiind sortit să moara ca lebăda, cîntînd
De-aceea tot poetul e-un cioclu care-şi strînge In ritmice sicrie cachvrcle de clor ; Iar cînd le-a-nchis pe toate în versul lui sonor. Cu resemnare muta durerea şi-o înfrînge.
Ei ştie ca viaţa, de ride-n el ori plînge, Cu-acelaşî rost se toarce în fir nepieritor, Sfidind F.ternitatea cu clipe care mor Şi-amestecînd silabe cu lacrime de sînge.
27S
i
IN BISERICA
Raba-i ştirbă, dar cu dinţi : Muşcă pin' şi cînd priveşte ; Drept in piept te sfredeleşte Cu ochi reci, deşi fierbinţi.
în genunche pe la sfinţi ; Cruci cu mîna-nşiruieşte... Şi-n gingii bodogăneşte Rugăciune clin părinţi.
Iar cînd batc-n prag metanii, Fruntea-n praf culege anii De pc-obrazul ei zbîrcit...
Si cînd pupă mîna popii,
Vezi aieve c-a ieşit
Un strigoi din fundul gropii.
281
CÎNTEC DE CHEI"-
Amicului PSstorel
La crîşină-i vesel orice gînd Şi-aş vrea sa mov la crişma bind, Că doară ne-am născut sugînd, De-accea mor de sete ; Dar chefu-i fără rost făcut, De nu-s şi fete la băut, Că doar din fete ne-am născut; Să mor la chef cu fete,
Mî-i dragă lumea că-i a mea... Păcat că-i foc de gură rea Şi nici nu ştie cum sa bea, De-accea sta pe-acasă ; Dar de mi-ar da la cap c-un drug, Ori de m-ar pune viu pe rug, Eu ca buretele tot sug Cît vin găsesc pe masa.
Şi daca beau ca un năuc, Doar nu beau singur ca un cuc, Ci cu prietini buni mă duc l.a chef, să-mi cînte-o cioara... C-aşa doar scrie şi-n scripturi. Dc buni prietini să te-nduri. Să saturi cit mai multe guri Şi să nu stringi comoată.
Isus cit fost-a de Isus
La Cana p« băut s-a pus.
Că iartă setea Cel-de-Sus,
De inima ţi-c bună...
— Zi-i, Cioară, pîn'm-oi îmbăia
Şi pui* ce scrlpca ţi-i strica,
Din capul meu şi dibla ta
?ă nu rămîic-o strună
282
FUM...
. î
Mi-am scris povestea-n lung şirag Şi parca pentru-ntăia oară
Povestea-mi scriu : Din tot nelămuritul vag Ce cu mistere mă-mprcsoară
Nimic nu .ştiu...
Uşoarc-mprăşticri de fum, în ]uru-mi amintiri s-aduna
Şi eu le cint; Sînt umbre clătlnate-n drum Pe sub copaci hăţuri de lună
Cind suflă vînt...
DOINA
„Je sais que la douleur est la nobiesse uniquc".
Frunză verde pai uscat, Biet român nemîngîiat Şi de zodii blestemat, Cine să se mai închine Domnului şi pentru tine Ca să ştii şi tu de bine ?... Că dc nu venea cu Molda Dragoş să-şi sporească holda, Afurisita căţea N-ar fi supt din apă stea ; Fost-ar fi să nu mai bea ! Că-ţi bău steaua cea bună, Şi de-atuncca cornu-ţi sună Tot a jăle şi-a furtună, Sună-n tîrguri şi la sate Numai pătimiri oftate De cu zori pin' pe-nnoptate !
284
285
Frunză verde de pelin, Că ţi-a dat amar destin. Xumai lacrima ţi chin, Să Ie răsădeşti cu spor Pe-al durerii tale-ogor, Ca sa crească flori de dor.
PASTEL PRIM A VAR ATIC La ţara
Vezi : Răsăritul ! — Pe cîmpii Răsfaţă părintescul soare Risipa lui dăruitoare; Iar roua-n strop de curcubeie înviorează pe alee Banchetul florilor zglobii.
De jos, din înverzit covor. Aromă proaspătă te-mbată ; Iar pe-o cocioabă dărîmată, Cuprins de grea melancolie, Siă trist, făcînd filozofie. Un cocostirc într-un picior.
287
SPORT DE IARNA
Noapte. Faur Jc jar. Toate apele-s de piatră. Pe furiş, din sloi lunar. Umbre intra-n cîni ţi latră.
Stelele trosnesc de ger. A-ngheţat pină şi vîntul. Doar un noctambul stingher Patinează-n hău : Pămîntul.
A F ANE
i .toi
(IU li.   80LDSER EOITQS
Coperta volumului dc duhni : Diajjtne (1901)
13 .
\     li*: ^
l-î
:; Si'
îl !!:<-:;h*îii
UJ S~ ILl
O
--
m
-: 1
îl'
"ii
iii
m 3 ti
. ;3    V -. -   --i-   t :
lin1H- !!i i:t
M 1 H
HAI COO«EflNU
STATUI
î>GNE-TE
r/ii:iv\ in-vsm ,vui\
kOMANfcASCA"
L
If  <■ — <jtî'.
INMORMÎNTARE 1
r
f,l   ...  v',*L ^t'^.   tf,    ^.it>a„v ^    v-, i,
.Nici un om nu trăieş:; numai pentru sine*.
Gând a murit cucernicul Vasile, „Vulpoiul" de noroade poreclit, Cu steaguri negre Tîrgul s-a cernit Şi clopote-au boncăluit trei zile.
Se cocoţase doar la cinste mare, Fusese şi ministru-n \ remea iui : Dar, zgîriat, trecutul dumnealui Dospea de intrigă şi-acaparare.
Lăsase şi moşii, şi vii, şi case.
Şi aur mult prin lăzi de fier închis :
Belşug agonisit din compromis
Şi plîns de văduve pe drum ramase.
S^iO.ii-i; ilc- la ^iihai!  SjJtrvcanu (IU 15).
i5t„-f To'3te excepţiile, Ia fel cu cea propusă în satir; 6J;s enunţată de d. N. Iorea.
de faţă, confirmă
2S9
Dar n-are-a face. Dumnezeu să-1 ierte... Că de blesteme, toate eu temei, L-au dezlegat sobor de-arhierei... Şi-au dat pomeni ca Iadul sa nu-1 certe.
Aurea luminări au fost trecute Şi-atîta smirnă i-au fost ars pe drum, Că sfintu-Petru chiar, de-atîta fum, La poarta Raiului fu să strănute.
Trei care încărcate de coroane Şi pe sicriu, profuziuni de flori ,■ Alaiul fascina pe trecători, De se-nchinau aşa ca la icoane.
Erau naţionale funeralii, Cum se cuvin unui bărbat de stat, Cu multe cruci şi stele decorat Şi fel de tel de vrednice medalii.
N-a cunoscut nici ce-i Frumos, nici Bine i Din clipa cînd venise din Nimic Şi pină-n clipa cînd porni pe dric, Cel dus trăise numai pentru sine ;
Iar dacă sufletu-i n-ar şti să spuie De-n ceata drepţilor a fost primit, De bună-samâ, chipul său cioplit Se va-ngîmfa semeţ într-o statuie.
CÎNTECUL OMULUI
Eşti menit robiei Şi te crezi stăpîn ; Dai copilăriei Clipe de bătrîn.
Fuge tinereţă Pas cu pas, tiptil... Şi la bătrîneţă Te trezeşti copil.
Zilele ţi-s spumă De unt frumos; Anii trec in glumă Foarte serios.
Iar cind vine dricul. Vezi de nu cumva Pînă şi nimicul Poate fi ceva.
291
CĂTRE BUDA
Prinţ Siddartha si de sînge ţi de minte, Cînd în faţa feţei tale stau întreg Cel ee-am fost ţi sînt şi fi-voi înainte, Cumpănescu-mi bine cumpăna-mi ce minte Şi-nţeleg ca nu se poate să-nţeleg.
Simţuri sterpe, laolaltă prea puţine, Sa euteze-n mine Lumea a-mi crea ? Prrn viitoarea iluzoriei Lumine, Carc-i raza cu pătrundere de sine ? Unde-i văzul ochiului spre-a o vedea ?
First .' Născoctre-absurdă din Ne fire. Pată cc păTr-a-/ă golul nepătat : Irosită-n fum dc Ură şi Iubire. Nălucirea Nălucirii Nălucire Se Lvnsuină-n veşnicul Neconsumat.
Nu-i durere, Budhisattva, să mă doară, Nici iplăcere să-uni mai placă. Prinţul meu Doar adîncă nepăsare ma-mpresoară ; Iar în fiecare clipă mă doboară Spaima spaimei de Nicicînd ţi de Mereu.
Spus-am făr-ascunsuri, Buda, ce m-apasă, Spusu-ţî-am de-a dreptul şî pe faţă tot : Rău nici Bine nu-i demult la mhie-n casă. Tot ce mi se-ntîmplă împietrit mă lasă ; Nici a plînge, nici a rîde nu mai pot.
Tie, care prin nobleţă cugetării. Nu ceri închinării sarbăd ajutor, îţi închin îngenuncherea închinării Si cu fruntea sus, în faţa liberării, îţi aduc omagiul meu liberator.
îmi dizolv fiinţa în abstract de odă Şi ţi-o dărui ţie, cult întru Frumos : El ţi-a fost şi ţie singură metodă Ca să-nalţi Nirvanei trainică pagodă Şi să-nduri căUniversu-i de prisos.1
' Numele proptii M se pronunţe ro'Si\rn;;;c,        ,i^-v,r p
292
OMAGIU STERP
CĂTRE POET
Mie însumi
Mă-ntcrc din cînd în cînd la poezie Cu sufletul de proză învrăjbit... Şi-auinci păcatul vechi e pedepsit Cu zîmbet de supremă ironie.
Aşa-i : Surîd că încă mai pot scrie, Cînd de-orke-avînt mă simt 'de mult lipsit. .Şi totuşi. încă mai sînt ispitit De-a ritmului senină armonie.
Din pana mea nu picura cuvinte, Ci dureroasă lacrimă fierbinte, Cînd versul mă recheamă spre trecut.
-— Sonet, eu te-am iubit catin fanatic. Dar n-am putut să-ţi dau un alt tribut Decît doar stropi de gheaţa pe jăratic.
2<S4
Ştii tu să pui urechea la pămînt, S-asculţi galop de roib din depărtare ? Ştii tu s-abaţi cu puşca de calare Trufaşul zbor de şoim pe culmi de vînt
Ştii tu să pui în creator cuvînt, Esenţă de trăită cugetare r Ştii tu -că sa nu ştii e lucru mare ? Poţi tu sa ştii cc-s toate cîte sînt ?
învaţă toate-aceste ; mai pe urma, în praf te du şi ca găina scurmă Vitalul tau grăunte de-adevăr.
De-abia atunci vei da cu barda-n Lună Şi despic în d în zece, fir de păr, Vei şti că Poezia nu-i minciună.
25 S
IOGA
Qualiras occulta
ÎNTR-UN MIEZ DE NOAPTE
Absoarbe-te-n extazul conştient Al eului eliberat de sine... Şi-n. timp ce trece clipa care vine, Respira calm în veşnicul prezent.
Vei şti atunci că eşti etern moment Şi vei trăi Nemărgimrea-n tine, Că tu eşri Ea cuprinsa-n Rău şi Bine, Eşti Tot din Totul ei cel permanent.
Stîrpeşte-ţî şi voinţă şi dorinţă,
Topind universala ta fiinţă
în curcubeu de-armonios a vînt...
Aşa răsar in riuri de meandre, Din foc, din aer, apă şi pămînt, Silvani, ondine, gnomi şi salamandre.
A mai trecut o zi din viaţa mea Şi-acuma-n miez de noapte-i plîng sfîrşitul ; Dar îmi trimite vorbă Preaslavitul : „Cu ce te-ai fi ales, de nu trecea ?
în vrome clipa dacă-ncremenea. Ţi-ar fi rămas în noapte răsăritul... Şi-n volbură ţi-ar fi rămas zenitul... Şi slava ta-n gheenă râmînea...
Cînd trecerea e singura tărie,
A veşniciei nestatornicie
N-o tîngui cu plînsul lău nerod ;
Ci-ncînta-te că-i clipa trecătoare, Căci, floare de n-ar trece, n-ar fi rod Şi rodul de n-ar trece, n-ar fi floare"..
296
I
297
PECCAVI...
Strigare proaspătă de ciocirlie Anunţă fastul discului solar... Sî-n raza dimineţii, toate par Create-anume pentru poezie.
Deodată, roş pe dungi azurie. S-aprinde răsăritul ca de jar... Şi arde-n hău Pămintul Ia hotaT Ca o vrăjita fantasmagorie.
Dar din lumină, Soare, tu ţi-amnei
Spre noi întunecatele porunci,
Să-şi c-apc-adinc pe fruntea noastră brazda.
De-aceea, otiăvit de gînd profan, Am fluierat în zori pe-Ahura Mazda Şi-am salutat supus pe Ahriman.
INDE 1RAE
„Şi-n ziua aceea va fi ; Pedepsî-va Ie-hovah înaltele oşti, îa înălţime }i pe regii pătiiîrttului, pe părnlni".
Cartea  cărJiUr,   Isiiq,   2A, 21
„$l la moartei me* Va să cadă stea,"
în noaptea asta cerul e dement; Cad stelele-n văzduh ca niciodată : Abia se stinge dungămîlăcărata Şi alta săgetează la moment.
Sînt pe Pămînt războaie în prezent ? Sai) poate molime ? de moartea cată Să-şi ia recoltă-atk de-mbelsugată Din seînteierea de pe Firmament
Ori poate ca ţi astre sînt prea multe Şi nemaivrînd de Cel Suprem s-asculte, De bună sama că L-au niîniat...
Şi-atuncca, stăpînit de clipe rele, Iahvch, pe Univers înfuriat, Ucide oameni ca să cadă stele.
2vn
299
LUI EMINESCU LA JUMĂTATE DE VEAC DUPA MOARTE
....o duc într-o mancă zadarnică...1*
....n-am linişte, n-am rcp.iosul icnin, de care
a$ avea atîca urebuinrâ pentrn ca să mai pot
lucra..."
„...un asemenea repaos n.u-1 pot avea nicăieri si la nimeni..."
ţfrajjmcntc   uL^Pr-n   scn(t>3re   diT 1S82)
Te-aî înălţat vertiginos, zburînd Acolo unde pe-nălţlmi supreme Să te urmeze-avîniul meu se teme De suferinţa marelui tău gînd.
Cu tine nici destjnul n-a fost blînd, Nici oamenii nu te-au cruţat... si geme In plînsul tău blazonul unei steme Ce-ţi arse sufletul, iluminînd.
Acum, tîrziu, cînd ţara te salută, Suspin cu teiul dc pe groapa-ţi muta Mustrări amare pentru neamul tău.
Şi-i spun, îndoliindu-mi azi sonetul, Că-i greu să ierţi cit a greşit de rău Că şi-a înmormintat de viu poetul.
STEJARUL Lui Mihail Sadoveanu
Cum ape limpezi oglindesc Tăria S' rellcctcază-n val misieru-nţreg, Aşa la tîne vorbele culeg, Din clipe trecătoare, Veşnicia.
De-aceea Proza ţi cu Poezia Frumosul d*n viaţa îşi .aleg Şi-n verbul tău rodindu-1, se-nţe!eg, Ca să-ţi sărbătoreasca măiestria.
La tine plaiuri, ape, văi şi munţi, Bătrini... copii... şi tineri... şt cărunţi... Şi plante... şi-animale, — sînt Natură ;
Iar printre veacuri, ncturecut vlăstar, Săclindu-ţi româneasca ta măsura. Vei creşte-n neamul tău ca un stejar.
300
301
OMAGIU
Lui Mihail Sadoveanu
SCHIŢA MAJORA
Un uriaş, cu Neamu-n spate, peste Vremelnicie calci învingător, Pentru-a-i glorifica in viitor, Cu scrisul tău, poetica poveste.
...Şî tot mai sui îl vei urca pe creste, Purtînd pe frunte nimb strălucitor. Căci î-ai durat granit nepieritor, Ca-n vrane tot mai mult să -î meargă veste.
Urmaşi ce după tine vor veni, Cu pînea ta de vis spre-a se nutri. Din cîmpul tău culege-vor recolta ;
Sar cînd in juru-ţi raze se-m plete se, Luceafăr printre stele treci pe bolta Frumosului din Cerul românesc.
„Sînt bolnav de eîntece, mamă. Adu-mj-o, să joace culcată si să geamă".
Tudor Arţţhsti. uluca
„Lcaga-ţi haita şi da-mi drumul in conac Mi-i sîngele jăratic şi te cere ! Ţi-ajunge-urt an de cînd mă dori, muiere ; Doar nu-i vrea, năpîrcă, veac întreg sa zac !
M-ai purtat cu vorbe şi momeli de drac... Şi cînd credeam ca-ţi sorb din coapse miere, M-ai otrăvit cu faguri plini dc fiare, Ca pe-iMî tont ce pcsoiiestc Luna-n lac !
Deschide, ori îji împlinesc veleatul r Dau foc conacului de-aprind tot satul, Că sînt beat de tinc-n doua cu rachiu !*
„Pst L. pst !a ......   . .
......Şi nopţii fără de prihană,
Gudurat de cîne spuse-ntr-un tîrziu C-a fost om bun prin curte de vădana.
302
SONETE
(1957)
CĂTRE SONET
Prieten, tu ?... Cum poţi să-mi fu, Sonet, Cind nopţi intregi tu somnul mi-ai furat Şi ani întregi cu tine m-am luptat, Ca să-ţi străpung metalicul corset...
Sub vraja ta, avîntul de poet Cu ce cruzime mi l-am torturat. Ca să-I filtrez senin şl cumpătat Şi să-1 închid în templul tău de-ascct.
Ca la banchetul marei poezii Să-ţi dai tributul tău de armonii. Frumosului tu sclav m-ai dăruit.
...Şi-asa mereu cu suflet pătimaş,
Tc-ntîmpinam cu gîndul oţelit.
Ca să te-nfrunt, provocator trufaş...
307
ORNICUL ŞI CALENDARUL DE PERETE
FABULA ŞI SONETUL
Odată calendarul plictisit Că ornicul zvicnea necontenit
Tic-tac... ric-tac I-a spus pe ţleau : „Te zbaţi ca un buimac Bodogănind mereu, pe cînd eu tac, Cu toate că eu zile duc pe umeri, Pe cînd uşor, tu numai clipe numeri." Dar ornicul răspunse : „Pe cînd fac
Tic-tac... tic-tac Şi mă-nvîrtesc trudlndu-mă din greu Să smulg din vreme clipele mereu. Tu stai pe loc şi alţii se ocupă De rostul tău ca filele să-ţi rupă ; Ba încă ţi-aş mai spune cam aşa : Tic-tacul meu e toată hrana ta ; Tu iâY de mine nici n-ai exista Ca doar din clipă Ziua se-nfiripă." Tilcul : Vezi să nu dispreţuieşti
Pe cei din truda cărora trăieşti.
308
Azi Fabula Sonetului i-a spus :
„Prea umbli cu nasul pe sus
Şi prea te strîngi in corset,
Tovarăşe Sonet...
Nu vezi că ţi se taie răsuflarea ?
Cum vrei să-ncapă-n baltă toată marea. ?"
Sonetul i-a răspuns curtenitor :
„Iar dumneata prea sari într-un picior,
Stimată Fabula... şi de-anim ale
De cc te legi cînd le-ntîlneşti în calf 5
Doar eşti poetă, nu eşti vina iot.
Nici animalul nu e vorbitor,
Deci îl îmbraci în haine ncrcale,
Cînd şchiopă tind în versuri neegale,
II ponegreşti ca e cuvintător.
Ca să-1 ajute n-a voit furnica
Pe trubadurul greier cu nimica,
Mă iartă, dar mă mir c-o preţuieşti...
309
Şi peste toate-acestea laolaltă,
Mă mir cum poţi să mă-nvinovăţesti
C-as vrea să-ncapă toată marea-n baltă !".
Tâlcul : Cînd poeţii se birfesc,
Nod in papură-şi găsesc...
COPILUL ŞI DULCEAŢA
Un copil neavînd ce faoe, Doar aşa... ca să se Joace, Chiar cu lingura cea mare A pus în dulceaţă sare. Gustînd amestecătura, A scuipat, strîmbîndu-şi gura. Mama Iui în colţ 1-a pus Şi cu dojana i-a spus : ,.Snrea-i buna, din păcate, Pusă numai în bucate... Şi dulceaţa-i foarte bună. Dar nu cu sarca-mpreună, Că la un loc de le-al pus Bunătatea lor s-a dus."
Morala :
N-amesteca halandala.
311
DIALOG
îngăduiţisni, vă rog. De urit ca să vă ţin, Să vă spun un dialog între-un bovin şi-un asin s Bovinul
Măgăruţ, Cu urechi aţa de lungi Cît coarnele dc bouţ, Păcat că nu poţi să-mpungi" Asinul răspunse : „Vai, Bouţule, coarne ai Lungi cît urechile mele, Păcat că n-auzi cu ele".
Tîlcul :
Cînd e critica zăludă, Făr-a-ntinde vorbă lunga, Cere coarnelor s-auda Si urechilor să-mpunga.
SONETUL CÎNTA
Memoriei lui G. IbrSileinu
Da, morţii au putere : Umbra lor Prin nevăzut magnetică pluteşte Şi cu fluidul ei îmi stăpîneşte Al sufletului nebulos fior.
în noaptea asta ei foşnesc uşor Prin nepătrunsul >care-i tăinuieşte... Şi^adînca lor tăcere îmi vorbeşte... Şi mă privesc din gol, fascinator.
Sînteţi aici, toţi cei apuşi scumpi mie, Voi, adorate umbre !... Toţi învie în clipa asta plină de trecut...
Şi-n armonia marilor mistere Din care universul e ţesut, Sonetul cîntă : Morţii au putere...
URA
Fu ştiu că clin nimic mi-am smuls esenţa I
Şi-am intrupat-o-n fulgi de poezii ; j9
Ani stors clin armonie armonii... 9
Şi-aşa-n absent mi-am încrustat prezenţa. M
în insul meu mocneşte Providenţa 9
Cu-ntreg fermentul ei de calorii ■
Si le preface-u fantasmagorii ■
Spre-a-şi tălmăci ei însăşi existenţa. :m
Sînt Universul într-un strop închis B
Şi fantomatic îmi strecor prin vis 9
Iluzia c-aş fi o rentrupare... |
Iar clipe de melancolii adinei îmi sfarmă sufletul de cugetare Ca valul marii cel sfărmat de stînci.
Cînd ura-şî fierbe clocotind acidul Pătrunzător ca virful de pumnal, Nu-n sus se-ualţă aburul fatal. Ci eadon jos, cu      să-şi umple vidul.
£ furia ce prăbuşeşte zidul
Hotarnic dintre om şi animal...
Şi glasul său e urlet bestial...
Şi-i tun şi tanc şi-otravă-i este blidul.
Ea vine de departe, din străfund, De unde-n suflet demonii s-asound. Spre-a-1 pustii, lasîndu-1 în paragini...
Şi totuşi, e superbă uneori... Şi poate da poetice imagini Cînd şerpuieşte-n fulgere prin nori.
314
315
SPRE CULMI
Privea năpîrca-n sus nedumeri că Cum pajura pluteşte-n falnic zbor, Şi cumpăniri du-şi mersul tîrîtor. îşi blestema nevolnica ursită :
„îşi are soartă-a noi deosebită Acelaşi lut zidit de Creator ; Eu în prăpastie-n adînc cobor Şi ea se-nalţa-n sferă strălucită.
Ea, din lumină, eu semeţ avînt. Triumfătoare cală spre pămînt Şi-i cîntec fîlfîirea ei de-aripă...
Dar nu-i nimic, de jos, din bezna mea, Pe cînd în mine decăderea ţipă, Tîriş ajung şi eu pe culmi ca ea."
ORBUL
Sub un copac dc nuc, bătrînul orb Stă-n asfinţitul soarelui de vara ; Viaţa lui, nici dulce, nici amara, I se destramă-n clipe ce-1 absorb.
Tresare : Aspru croncănit de corb S-a-nfi'pt în mintea lui octogenara : E gîndul că-n curînd va să dispară în negre valuri dc neant ce-1 sorb.
Lumină n-a văzut de multă vreme, Dar de-ntunericul etern se teme Ca de-o viitoare ce I-ar înghiţi,..
Şi-atuncea ochii îndreptînd spre soare, Deşi nu-1 vede. parcă î-ar privi Acum şi-n veci prin bezna viitoare.
316
317
ir
CRAINICUL NOPTH
Tăcere-adîncă. Zgomotele toate
Şl toate sunetele dorm în ea.
Prin frumuseţa nopţii cade-o stea...
De-un fulg ce-i pasa bolţii înstelate '■ —
Palpiiă-n nevăzut stihu ciudate
Şi-tin ţipăt ascuţit de cucuvea
înjunghie strident tăcerea grea...
Cine-a strigat ? Iubirea ?... Moartea poate ?..
îşi cheamă pasărea perechea ; Sau Vreun tilc de negre presimţiri să dau Acestui vaiet monstruos şi tainic ?...
Mai ştii... umplînd seninul de fiori,
Îmi spune-acum gemind nocturnul crainic
Ca Moartea cu Iubirea sînt surori.
CUM St CĂLEŞTE FIERUL
Ca pătimaş culegător de vise, Am culti\at abstractul in sonet, Fiindu-mi silă de banal concret Ce zilnic păsurile mi-o\răvis^.
Şi-aşa în templul meu cu porţi închise Frumosului i-am închinat discret Şi-nliorarea caldă de poet. Şi arta rece care-o stăpînise.
Cu mintea sufletul mi l-am călit Cum -se căleşte fierul înroşit Snre-j-i oţeli flevibila substanţă.
Numai aşa am izbutit să-nfrîng Vulgara lacrimei exuberanţi, Cînd suferinţa mă făcea să plin™.
3LS
319
IARBA DRACULUI
DE GARDA
Vorbeam cu pipa mea-ntr-o tristă sară Cînd singur stam la un pahar de vin. Mi-a spus atunci : „Cu dulcele-mi venin Ţi-am uşurat a clipelor povara.
în toate eu ţi-am fost amica rara : Revolte, resemnări, decepţii, chin, Nelinişti, insomnii, dureri, suspin, Prin norii mei ades se-mp răsti ară."
Eantasc prin rotoc^alelc de fum Jucau himere irosind parfum Misterios de blondă nicotină.
Perversa iarbă ce mă otrăvea, întocmai ca otrava feminină. Pc-ascuns muşeîndu-mi inima, zîmbea...
Deodată prin odaia mea sclipi O arzătoare dun^ă de lumină... A fulgerat ? Dar noaptea e senină ; De unde-atuncea fulgerul porni ?...
Apoi în iurul meu sc desluşi Magia unei muzici in surdină... Cine-a cîntat ? Tăcerea e deplină ; De unde-atuncea cîntecul veni ?
Ori poate că strene-n gol sclipiră Şi fredonînd pe-o nevăzută liră. Mă cheamă tainîc în viitoarea lor...
Sau mă pîndesc ca sufletul să-mi ardă Cu fierul înroşit în jar de dor ?... Amici, în noaptea asta stau de gardă.
no
121
SONETUL UNUI OCTOGENAR
„In numele sfîmului, Taci, 5-ami cum litra Căţelul pamîntului Sub crucea de piairă."
rmincHii Strigoii,
Eu in-am Inpvat pc rinei cu opt decenii ; N-a fost uşor, dar tot le-am dovedit... ...Şi-acum, octogenar, privesc uimit Trecutul plin de fumurii vedenii.
Mi-s anii grei la glezne ca buştenii ; Dc cale lunga pasul mi-i trudit ; Iar steaua mea, trecind spre asfinţit, îmi stoarce-o lacrima din colţul genei.
Mă reculeg şi cumpănesc apoi Cum toarce vremea clipele dmnoi Şi cum tot ea pe urmă le distrama ;
Iar pentru a-şi juca eternul rol, Cu bunătatea ei Natura-mamă Ne sfarmă lanţul şi ne cerne-n gol.
STRIGOIUL
De veacuri ştiu ca sînt cu rădăcina înfipt adine în laşul legendar. Şi ca un ultim epigon vlăstar, Mai stărui încă să-i respir lumina.
Socola şi Galata. Niouina,
Copou si Sărăric, Păcurar,
Ani mulţi cu pas liinatic de hoinar.
La braţul Muzei, le-am umblat grilcMna.
Oraşul ca şi mine azi e-apus; Pncîeni, rude, cunoscuţi s-au dus Să-şi doarmă somnul liniştei depline...
Şi tot c stricăciune şi noroi... Şi singur rătăcesc printre ruine, Ca un Străin înlîrziat strigoi.
122
123
SCĂPĂRĂTORUL
UNUI CRITIC
Cu-amnarul mimai nu s-aprinde pipa Iţi trebuie si cremene şi-amnar, Ca din ciocnirea lor să-ţi deie clipa Si ţie strop de prometeic har.
E-aşa, poete : Moare poezia Ctilcata-n leagăn de imagini seci, Cînd sentimentul n-a-ndurat urgia Din ale cugetării forme reci.
Numai simţiri, de gînduri biciuite, Străfulgera poetice idei, Cum din tortura cremenii lovite Amnarul scapără-'nprejur scîntei.
Nu tiu de nici o şcoală literară ; Nici nu imit, nici n-am imitatori. Stau singuratic printre visători, Păstrîndu-mi strict ţinuta solitară.
Din cite tulburări mă frămîntară, Sonete-nfiripat-am uneori, Cum din ţarina se-nfiripă flori Prin largă binefacere solară.
De-i poezie-n parcul meu, nu ştiu ; Am vrut atît : Să-mi fie verbul viu Şi sâ-1 înalţ în limpede-atmosfera.
Cît despre critic, zică lot ce-o vrea. Cînd eu cioplesc granit în carieră, El bate-n toba lui cu truda mea.
DIN PERIODICE
CÎNTECUL SIRENEI
Poem dr mutic într-un act. în versuri. Scena revederii Salmona, Tynd.ir.
TYNDAR
Ca sa trăim trecutul în clipele aceste, Repetă-mi înc-o dată a lacului poveste.
SALMONA
(citită)
Lacu-n care luna plină Visurile ţi le-ascunde îşi spunea povestea-i lină Tremur în d încet din unde : Noapte, cînd întinzi pe maluri Umbra mîndrului castel, Zboară-n răzvrătite valuri Toate visele-mi spre el.
TYNDAR
Mai cîntă-mi, da, mai cîntă-mi frumoasa melodie i
E-atîta vis în noapte şi-atîta poezie,
încît răsar din suflet fioruri de-armonii...
Şi-al lor rellex din s^ele .pe raze argintii
Coboară-n jos alene, diademînd seninul
Ce nu-mi încape dorul, avîntul, nici suspinul !...
U9
SAL MO NA Eu tc-aş voi de-acestc naluce dezbrăcat, Poetul meu, de ochii-mi te lasă inspirai Şi colorînd Erebul din fundul lor, cu-albastrur Din snHeiu-ţi sculptează-1 într-un sonet.
TYNDAR
Cînd astrul
Singurătadi, luna. ne urmăreşte dorul,
înseninind tăcerea acestei nopţi, amorul,
Ca si-trti inspire toată, suiva-i armonie,
Mai cintă-mi, da, mat eintă-ml frumoasa melodie.
SALMONA (ciută)
Iar cînd blonda castelană Pe terasa se arată, Pare mult mji diafană Libertatea înstelată. Şi din goluri liniştite Către-ntinsele-mi cristaluri. Cad săgcţile-auritc Şi st fring uşor prin valuri ! (Cu ffii.'eiii.)
Si s-a-neeat in tinde atunci o feciorie...
TYNDAR finsinu.int fi i'lfhluind-o cu vorbele)
Mai cîntă-Tii, tU. mai cimă-.nii frumoasa melodie— Şi veri, privind în oehîi-ţi, eu îmi Răsese în ei L'nicn) roii al bieţii, din fundul lor seînlei R ăsar... şi-nseninîndn-mi viata mea pustie, Dau clipelor acestor parlum de veşnicie. Căci dragostea înalţă pe om pînă la zei !
învăluiţi de neguri vor trece anii mei.
Dar vor lăsa In urmă o dungă azurie
într-un sonet, în care înireaga-ţi armonie.
Sărbătorită astăzi de-a florilor petale,
Strabate-ia prin fastul puterii saturnale,
Dînd farmecelor tale tărie de granit
Şi glasului durata în largul infinit !
Mai cîntă-mi. da, mai cmta-mî frumoasa melodie.
SALMONA
Cu-a cintecului moarte, iubirea mea reînvie. (Cîntă.)
Tu eşti singura-mi chemare,
Căci unicu-mi paradis
E sa scald în unde clare
Părul blondului meu vis i
(Fixîndu-l pătimaş. Mirtă-n mina)
îmi readuc aminte de tinipurile-acele
Cind împleteam în noapte cu razele din stele
Avintul tinereţii ! Cînd lacul singuratic,
Pe sub ascuns, în umbra castelului sălbatic
îşi săruta fantoma... şi palida fantomă,
Alunecîndu-şi visul prin vesperala domă,
îşi oglindea In valuri tot aurul din plete !...
Te-ai îndrăgit aiuncea de zîmbetu-i, poete,
Şi te-am pierdut, amice, şi m-ai pîerdui. De-atunci
Spre glastrele stinghere privirea dc-ţî arunci,
Un cimitir castelul îţi pare de departe
Şi cînteceîe-s stînse, şî florile sînt moarte
Si alba feciorie din sînul meu s-a stins !
Am plîns nenorocirea-mi in cor cu-al toamnei plîns
Şi-n toată-acea pustie, de veci, singurătate
Ai fost mult timp lumina din gîiidunle-mi toate.
mt
Apoi. cînd biata mama m-a dăruit, murind, Iubirii lui Virgiliu, urmatu-i-am, zîmbind, Dorinţa cea din urmă, cu inima în doliu, Pe visurile-mi moarte punînd un alb linţoliu.
(Aralîndii-fi pieptul.) Le-am îngropat aice.
TYNDAR
Eu am cules din vînt
în acest timp concertul unui etern avint,
Şi calm de prin poiene... ţi de prin mari, furtună,
Ca să mă-ntorc la tine cu ele dimpreună !
în noaptea despărţirii din vremile de-atunci
Cînta frumos sirena-n valuri... ţi prin lunci
li repeta ecoul melodiosul glas.
Liirind de om, artistul urmat-a pas cu pas
Eterna simfonie ce i-o cînta natura ;
Frumosului în urmă cînd i-ani umplut măsura,
Sătul de nemurire, artistul ostenit,
Ca om, văzînd că are nevoie-a fi iubit,
S-a-ntors din nou la tine.
(Cu avînt.l Dar ţi-am adus în schimb De tot ce suferit-ai, diamantat, un nimb De glorioare raze (cu gingăşie, jucitidtt-se
cu pârul Satmonei) Şi ţi-1 anin în plete Cu tot al lui renume.
SALMONA (dureros)
Ai rătăcit, poete, Lâsind aci iubire... si cîntece... şi jocuri, Ca sa-ţi hrăneşti simţirea prin alte ţări şi locuri
132
Cu alte idealuri. Mi te-a luat Di an a
Şi Bachus şi Venera şi-n veci prea diafana
Miiicr\â. Labirintul întregului Olimp
Mi-a duşmănit norocul. Trecu frumosul timp
Cind cîntecelor tale fui singura regina !...
Găm-ai fericirea •
TYNDAR Am căutat lumină !
Certîndu-mă cu strimtul acestui sobru Iac, M-am dus în lumea larga cu mine să mă-inpac. Îmi trebuia, Salmona, nelinişte !...
SftLMONA
Arena
Triumfului atrage ! (Brusc, deschide caturile uneia din glastre, prin ca'e un val de palida lumini lunara se răspândeşte itiSttnttu. Simfonia seninei nnpli de primăvară pătrunde pin-ari c-un rnvtrmu- vag.)
Iţi cinta iar Sirena f
[PRJMAVARA-I MAI BOGATĂ]
IDILA
Pnmăvara-i mai bogată Astăzi, parcă, în avîrtt... Şi-n mişcare şi-n cuvînt Parc-ai fi mai legănată ;
Iar, sărind... aşa deodată... Peste vremuri, parcă sînt Mai vioi... şi rid... şi cînt. Tînăr iar ca altădată,
Căci de-mi numeri cu grămada Fulgii ce mi-au nins zăpada Firelor de-argmt în păr,
Bachus i-a topit ca spuma Şi mă-ntincreşte-acuma Cu-al iubirii ai!i-văr !
O văzuse într-o sară Singură în poartă seînd. Era cald şi primăvara, Iar prin crengi aşa de blînd Tresărea cu unda-i lină Vîntul adiind domol... Şi-n albastru, luna plină Arginta-nstelatul gol.
Azi, pe-al porţii stîlp, o cioară Ţine-n plîscu-i moarte foi... Şi e frig şi plnuă-afară, Iară prin copacii goi Valul vîntului tomnatic Plînge cu sălbatic grai, Dti amor prima văratic Mort-născut în luna mai.
H5
REÎNVIERE
POEMUL SPECTRULUI SOLAR
Cin
li I
De-ar veni" a doua oara Să-ţi împrospăteze spinii, Pe născutul din Fecioară Azi l-ar răstigni creştinii.
GENEZA CURCUBEULUI
Cel ce-a zvîrlit pe boltă curcubeul Şi-a plîns prin asta propriul păcat De-a-şi cerceta prin sine însuţi Eul.
Prin nouri Unitatea şi-a filtrat. Şi distrămînd lumina din Lumină, Multiplul miez ascuns şi-a denunţat.
De-atunei şi-acuză-n toate prima vină Şi-n tot ce face se preface-n scrum, Că doar s-ar mai reîntoarce-n origină.
Dar cum să-i judec mintea eu şi cum
Pot eu să-i tălmăcesc alcătuirea,
Eu praf din praf, eu cel nimic, eu fum.
El cloâr c-n mic si-n mare toata firea, Omnipotent, etern omniprezent, Şi-n tot ce-i muritor e Nemurirea.
Aşa din timp El s-a făcui: moment, Cum din lumină s-a făcut coloare... Şi din inconştient fu conştient.
...Şi-aşa scornind viitoare rfm viitoare, Prin Sine-n Sine lumea născoci, Precum săminţa zămisleşte floare.
...Şi floarca-i rod şi rodul e spre-a fi Dm nou sămmţă-n ceea ce devine Şi iar se pierde-nspre-a se regăsi.
Sc neagă şi s-afirma-u Rău şi-i Bine Eternul Toi şi-n asta-i dă avînt Nevoia de cunoaştere de sine.
Ea4 doar Ideea primului Cuvînt Şi Ea-n scripturi ne stă generatoare De Soare, Lună, stele şi Pămînt.
...Şi-a fost cuvînt tăcerea creatoare, Aşa cum Timpul s-a făcut moment Şi cum Lumina s-a făcut coloare,
S-a smuls apoi din Vechiul Testament Suprema intuiţie, în clipa Cînd magi zăriră stea la orient,
De-atunci pe seama ei şi-a-ntins aripa Şi-n zboru-i Tatăl dobîndit-a Fiu, Predestinat a-i recolta risipa.
Trompeta Im răsună prin pustiu :
„Cunoaşte-te pe rine prin iubire
Şi moartea-ţi va ii leagăn, nu sicriu."
MS
Ci omul incrusiat în omenire Cu pondere de cruce pe Calvar, Şi-a ispăşit divina-nsnfleţire.
Dar şi-a băut aceticul pahar, Ca-n fiecare spin de pe cunună Să-i străin ce a sc ă-n nimb un solitar.
Vîsînd cu vis în noi să recompună Colonie din spectrul părintesc, Ne-a spus dumnezeiasca lui minciuna.
Căci adevărul nu e omenesc, Ci e sintetica zădărnicie Din analiticul păcat ceresc.
Cu providenţiala lui tărie, Dizolvă veşnicia-n clipă şi Tot El dizolvă ciipa-n veşnicitt.
Iar prin himera lui învaţă-a şti
Că bulgări de pjmînt s-au rupt din soare,
La fel cil globul care ne urzi...
Şi cum pricini la fel iscoditoare Nu pot lă$a diecit urmări ia fel, Sîntem în mii de stele călătoare
De-aceea dextra cle-nălţăm spre Cel Ce-nvîrte-n Hău sincronie Universul, în mii de stele ne-o-nălţăm spre El...
Şi-n clipa cînd îmi plec spre Dinsul mersul, Spre Dînsu-n mii de stele mersu-mi plec Şi-n armoma-I mi se-ncheagă versul.
339
Cu bun.' ştiu că vin şi stau şi trec fiiii proza poeziei Lui constante, Păiruns de muza sufletului grec
Şi-mpră.şim in inii de diamante. Mi-arunc din stele verbul meu nătîng în Iadul florentinului Durante.
...Şi mă grăbeşte clipa mea şi pling Ca timpul tot nu-mi este la-ndămîna, Să pot a-1 pierde, nu mereu să-1 strîng.
Mi-a> sămăna cu mult mai largă mină Oecit Sămăn j'.i'iiu uriaş, Imrea^ă fiunviwrţa lui păgînă.
Bătrinul Chronos, lacomul vrăjmaş. Vrind clipa-n orice clipe sa-1 dispute. Pe om 1-a prins in gheare pătimaş.
E luptă grea-n adîncuri nevăzute : Yimiteam om c să cîştige timp, Şi-a pierde timp e-a zeilor virtute.
Drept Sabaoi, mă iartă că le-nghimp Cu ac mărunt de viespe otrăvită. Cimindu-ţi corileii din Olimp :
Dar mi-a suri' eretica ispita De-a-ţi spun: că-n zadar i-at năruit Sub bunătatea Ta nemărginită-
Din nou de sub milenii de granit, Ca buruiana rea din piatră seacă, iw-se-vor la s iaij negreşit ;
Mo
2
Că toatc-u noi sc-nalţă şi se pleacă, Fertile-n bine şi stenle-n rău, Cu păsul vremii ca să se petreacă.
Să crească-n lume cît de mult dudău, Menit e-n trandafiri să renflorească, Stropit cu lacrima ochiului Tău.
Şi trandafiri oricît de mulţi să crească,
în propriul lor spin s-ar mistui,
De n-ai avea Tu lacrimi să-i stropească.
Că tot cc-a fost şi este şi va fi Stă-u ouclulaţitle revenirii. Aşa cum Zaratustra nc vorbi.
Doar unul duce-n Pronia Zidirii, Ca sfetnic permanent şi ne-adormit, Noroadele pe calea mîntuirii.
Acela pe Isus L-a ispitit;
Dar Cel chemai ispitele să-nfrunte
Cu zor din faţa lui L-a izgonit.
Ya fi simţit adeseori sub frunte Cum îi zvicnea-ndoiala, mai apoi, Că I -a gonit aluneca de pe munte.
Că toate sînt dumnezeieşti nevoi —■ Virtuţi şi vicii — muguri pe tulpina Divinei rădăcini infipte-n noi ;
Colori cc-n roi rîvnesc înspre lumina Din care fost-au a se distrăma, Ca să-şi pătrundă Domnul origina.
241
1
Dar cum şi-a distrămat lumina Sa Cel ce-a zvîrlit pe boltă curcubeul, Crmmcl tropismul de-a se cerceta,
Aşa şi eu, f jltrîndu-m'i Dumnezeul
Prin prisma sufletului apostat,
Mi-am descompus in stropi de zei pro teul,
Ca rind pe rjnd să-i cint, treptat, treptat.
Ciniecul U CJPIDON
Făcut-am chef. Sint in continuare. Ma-ntorc de Ja banchetul lui Platbn 1 Si-:ni trebuie lumină foarte mare.
Mi-zprindeţi toate lăropile-n salon : Vreau, ca Musset, să-mi cint în frac festinul Prezumţiosului meu Cupîdon.
^pumca^ă ca şampania tot vinul Din cupa rom.iniiymuhu sorbit Cu buze ce-au ornat alexandrinul :
citească ria:on, româneşte, cu accentul pe ultima silabă, P ■"* şjrs.Tste ; Platon. £
Dar endecasilabul cumpănit
E mai chemat a limpezi fermentul
Copilului din spumă plămădit;
De-aceea chiar de m-ar lua curentul
Să cint cu sufletul amoml meu.
Cu mintea îmi voi stăpîni momentul,
Dc bună samă c-am iubit şi eu,
Dar mi-am filtrat prin conştient beţia
Cum Domnul s-a filtrat prin curcubeu.,
Şi cercei în J în mine poezia
Acestei aparenţe de senin.
I-am descompus, în tonuri, armonia.
Cînd vine copilandrul androgin, îşi ţese şi-n bordeie ca-n palate, Alcov suav cu tainic baldachin.
Pe pale ori brocarcle parfumate, Ia mlădieri feline şi, galant, Preface visurile-n voluptate.
Pcrpenand neantul în neant, în toţi îndrăgostiţii de pe lume I-<i singură amantă şi-un amant.
Că doar c dat născutului din spume
Sa ne momească spre-a conunua
în om p? tata-n fiu din mime-n nume
A >a e cu Adam şi tot aşa Ainiin.I i.îsfnraza şi pe Eva, F. lanţ de live spre-a o procrea.
342
343
Ananga, Cupidon ori Camadeva, Putem pe Cros să-l numi™ oricum. Tot El e-acel ce-n noi frXmmtă seva.
Aşa-n prezent ce-a fost îşi face drum Spre Domnul, ca să-nalţe-n om Ideea. Şi-n veci de veci va fi precum acum.
Doar preutca.ude H Mantineea. Când m-am aflat Ia dînsa cu Socrat, Ta proslăvit Amorului scînreîa
Şi-apoi ne-a spus că Maisirului fu dat Să-nalţe-n om pornirile-animale Către Frumosul cel adevărat.
De-atunci Iluzia-ntiJni-o-n cale Un strop de Cer, s-a fecundat cu el Şi-a populat a PUsvjcriUv; Vale.
In primul om si-n toţi de-atunci la fel îşi mină Camadev a papagalul, După modelul primului model...
Şi valul după val împinge valul, Şi toţi iubim după comanda-ntăi. Realul ca să toarcă Idealul...
Şi-aşa ne ducem toţi, şi buni şi răi, împinşi din devenire-n devenire, Pe-ale Cyterei nepătrunse căi.
Ea-ntindc-n umbră mreaja ei subţire Şi noi ne prindem lesne-n firul fin Ca să durăm un ciclu de rodire ;
Iar ciclul cînd se va-mplim deplin, în sinc-ntoarce-se-va Curcubeul. Ca Eros sa iecundu-n nou si-nm.
Prîn prisma asta cerectindu-mi eu'
Amorurilor mele din trecut,
Surîd că le-am purai pe umeri greul.
Sub orice formă m-ar fi străhăwt,
O, marc Doamne, dl mî-au dat să sufăr,
Şi eu, Ia nudul meu, cit le-am duait !
Precum pe ape florile de nufăr,
în sutleru-mi, rămase încă vil
Dorm aminuri închise ca-nir-nn cufăr.
Deschid capacu-n nopţi mai azurii Şi zboară Cupidon în fulgi dc fluturi Cu-aripc blonde, brune, castanii ;
Iar cind I Iceata-n negrele-i ţinuturi Mă fură din nocturnul selenar, Plătesc cu lacrime străvechi tributuri.
Că doar Ananga nu vine-n zadar ; Chiar cind amoru-i trecător capriciu, Tot lasă-n urmă picături de-amar.
Dar cind certăm al trupului deliciu, Dispreţuind aceea ce dorim, Devine-Amorul cel mai greu supliciu.
Iubim cu mintea noastră, ori iubim Cu simţurile, ori din vinuaie, Ori numai sufletul ni-1 mistuim. —■
H4
Le-avem în noi pe toate-amestecate. Dar sa ne scoată n-au putut nicicînd Din singuratică singurătate.
Sa fie Cupklon ori crunt, ori blînd, Săgeata lui tot nu ne poate-atinge, Pînă-n străfund, nici suflet ţi nici gînd ;
Chiar dacă Meşterul ne si convinge
Că pentru Dinsul cată să murim,
El ne supune atunci, dar nu ne-nvinge.
Aşa, în rătăcirea spre sublim, Ne-nlănţuim bărbat şi cu femeie, Din nou Olimpul să-1 recucerim ;
Jar cînd va da tot ce i-a fost sa deie, Copilul orb sc va rentoarce-n zbor La sinul Ycnerei, materna zeie.
Se va-nclina în faţa ej uşoi,
Şi scuturîndu-şi dc săgeţi desaga,
I-o va depune goala la picior.
Orice-ndraşit atunci uitîndu-şi draga, Momentul liberării va suna Născuţilor din Venus volgivaga...
Si iarăşi apele s-or tulbura. Deasupra lor să zboare porumbeii... Şj iar celesta Venus va trona.
Vor ţine-atuncea sfat suprem toţi zeii, Văzînd că sa-L renască-i necesar Pe Cupidon din coapsele femeii...
Şi-un ciclu nou va sa renceapa Iar.
Cînrecul III MINER VA
Mă necăjeam s-adorm, cînd o văpaie Al bastră-verde-n ochi îmi fulgera, Ilumimndu-mi bezna din odaie :
Spre mine o bătrînă-nalntă ;
Mă străpungea privirea ei ca spada
Şi-o cucuvea pe umăr îi zbură.
Eu : „Iasmă, cine eşti ?" Ea ■ ,Baba Rada. Minerva toţi latinii m-au numit Şi-Athena-Pilas m-a ştiut Helada."
Am stat în pat de spaima pironit... Şi-aşa i-am ascultat ca-n somn povestea... Şi-n zori cocoşul babei m-a trezit.
Mi-a spus cum i s-a dus în lume vestea... Ş! toate cîte mi le-a spus în vis Le încredinţez terţinelor acestea.
146
Orcanul, ca s-o nască, s-a deschis, Xvîrliud cascada lui multicoloră, Din adîncimi, pc culmi de paradis;
Colorile s-au învîrtit ca-n horă, Dînd curcubeul spectrului solar Topit în alb cu-Athâna-n auroră.
Dar Jupiter a consumat-o sar, Şi-apoi, avînd olimpică migrenă, Tu ^ indecat de-tm urgisit fierar :
Cam şchiopătînJ, V'iican veni-^ arenă, Si dînd cu barda-n creştetul temut, Ţîşni Minerva înarmată-n scenă.
De-atunci toţi oamenii au cunoscut Că numai din supremă suferinţa Pe lumc-nţelepcîu.nea s-a născut.
Dar ne-am lipsi de scumpa ei fiinţă Dc n-ar avea si alte-nsărcinări întru frumos de-naltă iscusinţă.
T ntonia s-a furişat din mări Şi s-a ascuns în mitice tablouri, De unde Jupiter. j scos-o-n zări -.
Izbindu-se cu ţeasta lui de nouri,
Minerva-n ploi de aur răsări.
Ca să-mblînzească mai urriu pe .bouri.
Ea pin' şi cu Neptun se război, Dar din pămîut a născocit măslinul. Ca semn că lumii pace dărui.
34S
Deci, stăpînind furtuna şi seninul,
Simbolizează veşnicul eter
Filtrat prin curcubeu de-Atot-Divinul.
Sanscritul manas, pc Pământ şi-n Cei, Pînă-n străfurtdu-i ca să se pătrundă, Se limpezi-n Minerva de mister :
Ca pentru-a fi, nu poate să s-ascundă
în Unitate, Totul variat,
Cum nu-i dat mării să s-ascundă-n undă.
Aşa lot Universul l-a rreat Tropismul dc cunoaştere de sine, Vital avînt prin curcubeu filtrat.
Nu pricepui pe Babă tocmai bine, Dar îmî părea că creşte-n Parthenon Mai mare decât templul în ruine.
Barbare vremi s-au năpustit eu zvon De-I prefăcură pînă şi-n moschee, Cu tot războinicul Minervei ton.
/'îmbii prin vis la comica idee, C-anume pentru asta Jupiier Pe-nţelepciune o născu femeie.
M-a 1 ript atuncea ca-nroşltul her Privirea arzătoare a Meduzei, Pe scutul Babei. în bandolier.
Dar dominat prin muşcătura buzei, Pc partea ■■lingă m-,im întors în pal Şi friu am pus zburdălniciei Muzei.
349
Gorgona şerpii şi-a astîmpărat ; Iar Baba, potolindu-şi blind scînteia, Cu glas de flaut a continuat:
„Am fost Glaucia si Erganeia... Şi alte nume mi-au împodobit Cu-ncoronări superbe odiseea...
Pe munţi, în temple, tu m-ai întîlnit : Pe Celius şi sus pe Capitol iu, Pc-Acropol şi-Aventin am strălucit;
Iar prin muzee, sufleteşte-n doliu, în Păros .şi Carâra de-am visat, Tresar întrnun marmorean orgoliu."
Părui de-atîtea nume fascinat; Dar ea continuă nctulburaiă : „Ştiinţe, Arte, — tot am dominat L.
Juncana-mi fu pe rug sacrificată ; Iar pe cornuţi i-am pus în jug la plug. Şi pentru cîte n-am mai fost cintată .'
Omer şi Hesiod la sînu-mi sug, Pîndar mi-a fost discipol ca şi tine Şi alţi lipsiţi de-al muzelor belşug."
Aceste vorbe de otravă pline
I le-am iertat cînd iar m-a aruncat
Deodata-n lumi abstracte, mai senine..
M-a dus in V'eda, în sanscrit curat. Jurindu-mi c-a îscat-o Murdha-divah. Supremul element imaculat...
Şi iar Ia greci se-ntoarse guraliva, în lupte de-amazoane şi cyclopi Şî de titani mineîndu-le coliva.
Prin minervalu-acesta dam în gropi. De nu-nvîrtea Thyresias bastonul. Ca să străvad ai dimineţii stropi...
Şi cum s-a luminat în colţ plafonul, Lin brun paingan mi-a vorbit aşa : „Bătrîna asta-şi pierde Parlhenonul...
La tine vine pentru-a te-nşela. Cum a-nşelat-o şi pe Arachneea, Frumos ca dinsa neputind broda ;
O muşcă răutatea şi de-aceea S-a abătut acum pe la români, Ca să le cerceteze epopeea...
Dar nu-i priesc asemenea pagini ; Căci ce-ar putea sa facă-nţelepciunea în ţara-n care toţi se cred stăpîni ?
înghită-i pentru veci pe toţi Genunea, Să nu-şi mai toarcă rostul dureros, Precum îmi torc şi eu deşertăciunea
Zvîrlii din pat cu perna furios în necuviincioasa arachnidă ; Iar Baba disparu-n gheenă-n jos.
Trezit, gindii cu mintea mal lucidă Că lumea asta se clădi-n zadar Cu şubreda Minervei cărămidă...
350
351
...Şi-aţa crescinrj vlăstar clupă vlăstar,
Durarăm lanţ verigă cu verigă.
Din neam în neam, hotar lîngă hotar.
Pe-atunci: a nu era supus ori rigă, Nici \ as de lut ori vas de porţelan... Şi toţi mincam aceeaşi mămăligă.
Dar cînd în capul nostru dc bostan
A prins a încolţi filozofia,
Ne-am curăţat de bine an cu an...
Iar vinturîndu-ne-ntre noi prostia, Ştiinţei nu putem să-i dăm de rost Şi masacram cu vorbe Poezia.
Am fost odată fericiţi, am fost Pe cind trăiam cu ursul în pădure, Sub insielarul nopţii adăpost.
Dar cînd veni Minerva să ne fure Ştiinţa neştiinţei de-a trăi, Ne-a-nchis în temniţele ei obscure.
De-atuncea, osîndiyi a suferi, Mereu nc-am infiltrat otrava seacă De-a vrea să ştim ce nu se poate şti...
Şi veacuri peste veacuri vor să treacă, Prin rătăcirea minţii in delir, Sub care iruniea omului se pleacă.
De-aceea-n versul meu nici nu mă mir Că-nţelepciunea noastră-i ca nimicul : Ne pare tare, da-i subţire fir.
De poţi tu dîrrsa ţese borangicul
• Pr0nttntK iramek Poprii ron.ine*.- Ş« accentuate după «««.««a
ritmică a endecasilabului. Atbtn» derivă dm Athina (Strălucitoarea), nu-mei, Slinicr;t al zeiţei. M^dha-d'^b se oteţtr Murda-div*.
[VISA LA ŢĂRMUL MARII1
PRIN BEZNA..
Visa ia ţărmul mării Un trubadur vestit Şi-n mistica-nserăriî Părea nedumerit ;
Cît timp trăieşte încă Povestea unui val Ce-a-ncremenit în stîncă, Izbindu-se de mal
Mai mult decît fiorul Ce 1-a surprins din mers, Cît timp trăieşte dorul, încremenit în vers ?...
354
înfipt cu creştetul în nori Şi-nfîpt cu gleznele-n pămînt, Am vrut cu trudă şi sudori Să smulg euvîntul din Cuvînt.
M-am opintit din răsputeri Spre frunte inima să-mi trag ; Dar din sforţările de ieri, în suflet am rămas beteag...
Şi-acum, prin 'beznă dibuind, înaintez încet, încet, De cîrja minţii sprijinind Infirmitatea de poet.
355
r
FIARA
Privind harta, ţării
Hotar din aprig singe piămădit, Pe lini; vremuri negre s-abătură, Şi-acum te văd sub greaua-ţi lovitură Pe harta Ţării mele-nghemuîr
Cînd leul aprig este greu rănit, Isi stringc ghem semeaţă lui făptura ; Apei deodată, dinlr-o săritură, Se năpusteste-n cei ce l-au lovit.
Aşa te \ Id acuma, Românie ; Dar vai de clipa cea de vijelie, Cind tiara cruntă se \ a năpusti,
Orieît va fulgera atuncea tunul, Cu braţul de granit il \om zdrobi. Sau vom muri cu toţi pină la unul !
TRECE VALUL.,.
Auzi comanda marelui Traian i .Metalic suna glasul prin ruine : „Române, trece valul peste tine, Atine-te cu pieptul tău roman '
Pe Mircea, pe Mihai şi pe Ştefan, I-au2i strigînd în ceasul care vine i Ca-n Turda, Războieni, ca la Rovine. Ridtcă-ţi oţelîtul buzdugan !
Române, la chemarea strămoşească
Nu-ncepe sîngele să-ţi clocotească
Prin văi şi dealuri, prin păduri şi munţi ?
Ori ţi—ai pierdut de-a pururi idealul ? Ce. nu mai poţi furtunile ja-nfrunţi '■ Române, peste tine trece valul !"
356
357
SONET CARE SURIDE
(Alcătuit cu rimele propuse de revista Gluma)
Bătrin sonet, ca o străveche brişcă Eşti scos din uz... şi-n iot ce te concerne. Pe cînd uitarea praful şi-1 aşterne, Cu rime date puricii te pişcă.
Dar ştiu câ doimi pe strălucite perne Şi tronul tău uzura nu ţi-1 mişcă : X'eclătinat ramii ca 0 podişcă, Peste cascada gloriei eterne.
Eşti încărcat electric ca o pilă Şi te descarci ca roditoarei ploaie, De-ţi pui pe vers olimpica sedila...
De-aceea gluma seacă nu te-ndoaie
Şl LCrtătxir şwrîzi ca o zambilă,
Cînd vor nătingii să te-arunce-n zoaie !
[BLESTEM]
îţi ţii închisă pipa-ntr-un saltar. Nici nu fumezi cu ea, şi nici n-o dăru' Rămîne, deci, la mintea fiecărui Că rostul tu i-l furi ca ur> tilhar.
De porţi ca stridia mărgăritar Şi-al ţine-ascuns. Harpagon, tu stărui, fii blestemat ! Ca Troia să te nărui Şi-n iad să-ţi ardă sufletul pe jar !
E taptă de nebun sărac de vise Să ţii comorile prin scrin închise, Ori pe femei închise prin harem.
Deci nu mai fă, Emil, pe mangafaua Şi da poetului urgent luleaua. Ca te dezleagă popa de blestem '.
353
359
OSÎNDĂ
PE GLOB
A vrut cel tot cu-nverşunare Să-mi dea pedeapsă de titani Şi-un strop a aruncat în mare Să-1 caut mii si mii de ani.
„De-1 vei găsi, ţi-e mîntuirea", Mi-a spus părintele suprem ; Eu, insă, cumpănlndu-mi firea, Sâ-1 cam nu niiez, mă iem.
De I-aţ găsi, şi marea seacă, Ne prăpădim şi eu, şi strop... Mai bine veacuri las' să treacă Şi-n clipă tot mai mult mă-ngrop.
Bălrinii spun că apa trece Şt spun ca pietrele rămin ; Dar jocul altfel se petrece Pe scoarţa globului bătrin ;
Ca piatra, cît ar fi de lare, Se macină ţi trece, stînd ; Iar peste trista măcinare Doar apele rămin, curgind.,
360
361
PIPA
3
ÎN TREN
Fumam ; din pipa, fumul Se-mprăştia pe vînr, l.ăsîud in urmă-i scrumul Să cadă la pămînt.
Zvîrleam deşertăciune Din pipa (nea pe nări ; Iar din amărăciune îmi distilam visări...
Şi-aşa-n pustiu de vreme Umblind pribeag pe drum. Din funduri dc poienc Pe frunte-mi cade scrum.
Cînd sînt în tren pornit la drum, Cum sint atins de miopie, Pâmimu-mi pare ca dc scrum. Iar zarea-mi pare plumburie.
Şi-aşa nedumerit cum sad Lăsînd pe geam sa-mi zboare duh Mi se năzare cum ca-1 văd Prin spaţiu străbăiînd văzduhul.
„De unde vii şi unde mergi, Tulburătoarea mea nălucă... Şi prin meleaguri îţi alergi Nepotolitul dor de ducă
Aşa-mi răspunse la-ntrebare : „Eu vin din intînitul mic Şi zbor spre infinitul mare...
362
363
Din niciodată spre mereu.
Prin veacuri hoinărind pe cîmpuri,
Ne vînturăm şi tu si eu
Mici existenţe de răstimpuri"...
SERVITUTE
Să fie ignoranţă, De soarta m-a respins ? Ori, poate, eleganţă, De m-am lăsat învins ?
Puteam fără-ndoială Şi eu să mă ridic Dar, ve7.î... din plictiseală N-am vrut să fac runde.
Doar m-a chemat Frumosul Cu degetu-i discret, Şi-atunci avui ponosul De-a mă trezi poet.
Şi cultivînd sonetul, Biet făr' de roade pom, Pentru-a servi poetul, Sacrificai pe om.
365
CHEMAREA FLORILOR
Vedeţi, grilajul parc-a fi deschis; Deci in grădina mea cu cer de toamnă Intraţi, vă rog, preagraţioasa doamnă, Intraţi ţi veţi culege flori de vis.
Tentată de veţi fi. ca-n paradis, De mărul şarpelui, nimic nu-nsamnă, Că-n veacul nostru nimeni nu condamnă Pe biata Evă de s-a compromis.
Eu nu văd nici o piedică morală ; Va fi doar o greşală virtuala, Păcătuind cu-absentul autor.
Iertaţi-mi, deci, vă rog, ireverenţa ; Iar de cumva vă par prea muşcător, Sînt gata sa-mi îngenunchez prezenţa.
Nătîngă vi-i chemarea, biete flori Cu nevinovăţie zîrnbitoare Filtraţi imaculat senin de soare într-o dulcegărie de colori.
Aşa-i povestea ; funigei de sori Se tupilează-n fiecare floare Si-nfiripaţi în spumă de coloare îşi plîng metamorfoza zîmbitori.
Aşa-i şi-n nouri, unde curcubeul, în şapte tonuri, sfîşiindu-şi eul, Deplînge raza ce 1-a destrămat...
Dar cine şl ie oare-a cui e vina Că-n lumea asta nu-i nimic curat Şi că ne minte pînă şi Itimina ?...
366
367
INVECTIVA
Veacului meu
ML'ZEI MELE LITERARE
Oribil veac netrebnic si zălud, Cu fiere scriî mişeJnica ta carte Şi, clocotind de urletul lui Marte, Loveşti cu braţ distrugător >i crud...
Pe-ntrcg părtinitul gemete s-aud De suferinţă, de torturi şi moarte ; Ţi-i sufletul de Dumnezeu departe, Incendiar călău de sînge ud.
As eerne-n vînturi pleava ta măruntă, Să piară-n veci povestea ta cea cruntă, Demonic sol venit din fund de iad !
Sta mintea-Ji loc gîndindu-mă la tine
Şi dezgustat de josnicu-ţi răsad,
Că-s om pe-asemeni vremuri mî-i ruşine.
Preascumpă Muză, anii m-au trudit Şi totuşi mai tresar pornind spre tine, Că tu-mi eşti soarele ce prin ruine îşi mai strecoară raza-n asfinţit.
Eşti farul însetării dc zenit Cu-naltul armoniilor senine Şi-apnnzi în suflet u-mi străvechi lumirte. Ce licăresc ca-n magic răsărit.
Mereu, oricum, oriemd şi-oriunde Chemării tale dragi îi voi răspunde Cu-ace-laşi dor, şi nu voi înceta
Decît in clipa saltului cel mare, Cînd ceasul cel din urmă va suna, Ca sa-mi suspin etema renunţare.
368
369
ALCHIMIE
DRAGOSTEA
Azi am fiert un curcubeu în căldarea cea fierbinte Din laboratorul meu
Dc cuvinte.
Şapre-am pus ? Safir, Rubin, Lăcrămioare. Mătrăgună. Aromatice. Senin.
Şi Furtună.
Mai apoi încet, încet, Mestecînd fără-ncetare, A ieşit un biet poet
Din căldare.
Ce-am trezit din curcubeu M-a cuprins atunci mirarea, Cînd văzui că-s însumi eu Arătarea.
O piskă-ndragi}stila Miori*ia pe coperiş ; Asta-i dragostea .- Suiş Spre demonica ispită.
Din nocturna miorlăire Se iscară trei pisoi ; Asta-i dragostea t $uvoi Nesecat de nemurire.
370
371
LUNA PLINA-N MAI
Cînd Frumosul din Natură Singuratic îl admir, Cu nesăţioasă gură II respir.
Şi-mbătat de armonia Ce pătrunde-n mine viu, Simt ca asta-i Poezia.
Nu s-o scriu.
Din sfera blondă, luna opalină Vrăjeşte-n goluri liniştea de-argint... Şi-n noaptea asta plină de lumină Uităm că ea şi stelele ne mint.
Foşnesc tăceri de-armonioasc şoapte Ce din surdina altor lumi pornesc... Sînt îngerii ce fredonează-n noape, Ori sufletele morţilor şoptesc ?...
372
373
RUGA
SE RUPE LANŢUL
Cinele, lovit, urla : îşi striga spre cer durerea ; Dară sus, in cer. Puterea Strigătul nu-i asculta.
Cîncle-a murit. Ei şi !... Parca ce-i de moare-un cine.. — Iartă-i strigătul, Stăpîne, Ca din voia Ta porni!...
Umblăm prin întuneric şi pustiu. Deşi e plin de lămpi tot Universul, Pe dlbuite-n beznă ne e mersul Din zori de leagăn pînă la 'sicriu.
De ce trăim şi cum trăim nu ştiu, Şi pe-ndoieli crucificat mi-i versul. Medaliile toate-şi au reversul, Şi-argintul, chiar, cu vremea-i plumburiu.
Cu gîndul hoinărim pînă Ia stele, Ba-1 fluturăm chiar dincolo de ele, Deşi ne leagă lutul de Pămînt...
Iar cînd ne sună ceasul dezlegării, Se rupe-un lanţ de clipe şi-n marrnmt îi zîngănesc verigele uitării.
375
VALURI
SPRb ŢINTĂ
Ca o nălucă dintr-un gînd Pe lac apare zvelt a barcă. Şi-nclepărtîndu-se, curiud în valuri se cufundă parcă.
Pe urma ri, un joc nebun, A vîntului stridenta larma Frămîmă valuri în Neptun, ,Şi cum le naşte-aşa le farmă.
Pe mal, de plictiseală casc, Torcîndu-mi gindurile-n valuri Din frămîntarca căror nasc Si mor atitea idealuri.
Vin valuri după valuri să te-nece Si voiniceşte către mal înoţi. Birfesc mereu clevetitorii toţi Şi... cînii latră, caravana trece.
Delaolaltă, slugile, stăpînii, Plecmdu-şi fruntea, fericire cer ; Deasupra tace veşnicul mister... Iar jos domneşte tirania pinii.
Te muşcă dinţii clipelor fugare Şi zi cu zi înduri ofensa lor, Plşind ca un bezmetic pc-un covor Pe care-1 simţi fugindu-ţi sub picioare.
Şi-aşa, cu anii. lupta tc-mpietreşte. Te-năbuşi de-al deşertăciunii fum... Să-ţi faci cu toatele-nainte drum Spre viermele ce-n umbră te pîndeştc.
376
377
vis
BALADA FULGERULUI
..Şi fost ar fi mai bine de mă cafteam un fulger'.
Visez ades c-a fost un vis întreg războiul blestemat; Un vis urît de Iad trimis, Pe care treaz l-aş fi visat.
Doar oamenii n-au fost nebuni Să fi făcut atît măcel, Cînd toţî dc-a valma sînt minuni Cu chipul Domnului la fel !
Ca sufletul să mi-I încmt, Visez că vechîul Paradis Mai lasă urme pe Pămînt... Dar ce rămine dintr-un vis
Cînd pe căi întunecate rătăceşte biata-mi muza, Fulgerul îi este-n noapte preţioasă călăuză : De aceea cum prin nouri fulgeră cereasca spadă, Tot aşa şi pe hîrtie pana-mi fulgeră-n baladă.
Se născu Vulcan pe lume slab, diform şi-atât de slut, încît maică-sa, Junona, ca să-1 facă dispărut, Fugări-n Olimp copilul şi, prinzîndu-1 de-un picior, îl zvîrli din înălţimea muntelui strălucitor Drept în Lemnos. Făurarul cel de mai tirziu trecu Prin văzduh o zi întreagă pîn' ce-n insulă căzu. Izbitura fu de moarte, dar ne povesteşte mitul C-a rămas pe veşnicie numai şchiop nefericitul. Totuşi, oameni mai de treabă din ţinutul insular îl primiră, şi-învăţîndu-1 meseria de fierar, Răsădiră-o fire mîndră în băiatul exilat, Ce crescu isteţ la minte şi la trup înfiripat. Mai tîrziu, pornind spre Etna, sub clocotitorul munte, Ajutat de uriaşii ucenici c-un ochi în frunte
378
379
Ce-ntcţeau din foi cărbunii ca să modeleze fier, Aşezară împreună un vestit atelier.
...Şi muncea călitul meşter neclintit păstrîndu-şi locul,
Asudînd din zori in noapte făr-a stinge-n vatră focul
Şj făcînd în minite planuri cum să certe omenirea,
Ga sa-şi aibă toată lumea pe dreptate răsplătirea.
Din furtuni de cugetare, în pornirea lui grozavă,
Furca ce ridică valuri după valuri pîna-n slavă
Născocit-a, dăruind-o lui Neptun ca sa frămînte
Oceanul şi pe oameni cu înec să-i înspaimînte.
Dar nemulţumit cu-atîta, de-ucenici înconjurat
Şi cu sufletul de biciul răzvrătirii întărtat,
îşi privi-ncruniat ilăul printre dinţi scrişnind sudalme...
Şs-apucînd in mîini ciocanul, după ce-şi scuipă în palme,
Cu ciocan Vulcan, lovind-o, nicovala zgudui.
Iar din crîncena lovire, sprinten fulgerul ţîşni
Şi-n zigzag dc foc frîngîndu-şi viguroasa Iui săgeată,
Despica cu violenţă atmosfera-nurne cată,
Luminînd cu măreţie fioroasele tablouri
Şi delirul şi mînîa furtun atici lor nouri,
Căci era furtună-n aer şi furtună în ocean
Şi furtună-n cugetarea viforosului Vulcan,
Care, înfruntîndu-şi soarta cea lipsită dc noroc,
îşi zvîrli răcnind durerea către suliţa de foc :
„Tu ce-ţi fulgeri într-o clipă spasmul zguduind Tăria...
îţi rîvnesc în veci puterea şi-ţi invidiez mînia,
Căci cu cît e mai năprasnic, cu atît e mai frumos
Vajnicu-ţi avînt ce-n spaţiu şerpuieşte fioros
Şi desfide cu înalta-i şi superba-i încordare
Pe acel ce zace-n umbră umilit de resemnare,
Cînd revolta-i năvăleşte prin toţi porii şî-l îneacă
Mulţamit să-şi muşte bu2a pîn' la sînge, — şi să taci !-
Şi-al fierarului sălbatec s-ameninţator aivînţ
Se lărgi-n furtuna-ntinsă, dus pe şuiere de vînt.
Şi-ntărit pe-ntreg pămmtui cu metal.ee ecouri _ Precum roşul întăreşte forţa coamelor de bouri. ^ — Voi ce-aţî stins în rezemare a rmmei voastre para Şi-aţi txăit în întuneric sub osînda seculară, învăţaţi din meşteşugul maistrului fierar Vulcan Cum se face înfrăţirea dintre fulger şi ciocan Şi ea-n nouri zvîcnkura secerii înflăcărate, Despicaţi şi voi prin beznă calea către libertate.
380
CÎNTEC PENTRU PACE
Oricînd şi oriunde, cu-acelaşi avint, Din zori pin' ce noapte se face, Un cîntec răsună pe-ntregul Pămînt : „Vrem pace ! Vrem pace ! Vrem pace
Cind tainic pe holde cad umbre-n apus Si freamătul muncilor tace, Se lasă pe-ntînderi un farmec nespus Si holdele cîntă : „Vrem pace !"
Pe-acasă din fabrici cind seara plecaţi Si vraja maşinilor tace, O clipă Ia poartă tăceţi şi-ascultaţi : Maşinile cintă : „Vrem pace !"
Copii de la şcoală în grupuri cind vin Prin parcuri voioşi să se joace, Priveşte-Î şi-ascultă-le risul senin, Că risul lor cîntă : „Vrem pace !"
Cînd urcă poetul cu-al Păcii stindard Pe culmi vultureşti, sprc-a-1 desface, Lumini sclipitoare pe steagul lui ard Şi cîntă poetul : Vrem pace !
382
MĂGARUL Ş[ TRANDAFIRII
AUTOCRITICA
Un măgar
Cam temerar
Cuteza să pască-n parc
Trandafirii...
Să nu te miri
Dac-al florilor monarc
Botul i-a însângerat,
Cînd cu ghimpii 1-a-nţepat
Si-acum rage-ntr-un hambar
Ca muşcat de dinţi subţiri.
Tilcul : Dacă eşti măgar, Nu te Ja Ia trandafiri.
Noiembrie. Furtună. Noapte fără lună. Cruntă noapte bruna... ...Şi-n odaia mea Vîntul îmi cobea : „Cum pe astrul tău, Tot aşa şi-n hău, Nici o temelie, Numai jonglerie Cu nimicnicie." ...Şi vîntul gemea... Şi-n odaia mea Noiembrie cobea : „...Orişicîte-ar drege, Bietul om s-alege Cu-o singură lege : Se naşte plîngînd, Trăieşte oftând Şi moare gemând."
334
385
POST-SCRIPTUM
Recitind ce-am scris, Adaug precis : „Cititor cuminte, Sănătos la minte, Vrednic cititor, Dc munceşti cu zor. Fericit să fii, N-ai timp să te ţii De gînduri pustii ; Iar de le citeşti, Le dispreţuieşti ! De-aceca şi-aceste Rătăciri funeste, Rupe-Ie pe loc Şi dă-le pe foc".
ISPĂŞIRE
Citind cronicarii
Că vin din depărtări întunecate Simt bine, însă nu-mi aduc aminte Nimic din tot ce-am fost mai înainte în lanţul cu verigi nenumărate.
Pe căi de toţi strămoşii mei umblate îmi port şi cu străbune oseminte, Căci ei învie-n mine din morminte, Spre ispăşire de străvechi păcate...
De-aceea uneori în clipe sumbre, Tresar în mine-nfiorări de umbre Ca o solie din adînc trimisa...
...Şi-atunci în jilţul meu cioplit din veacuri Mă-nfund citindu-ml veşnicia scrisă Cu litere-n flori te de cerdacuri.
387
URNA
ÎN ZADAR
în crematoriul minţii melc Mi-am ars cadavrele de vis. în setea Iui de Paradis Tot fumul s-a urcat spre stele... Şi-n cartea asta am închis Cenuşa ce-a rămas din ele.
Dacă poetul grădinar A semănat cu mînă plină, Ca florile dintr-o grădină, în vers cuvintele răsar.
Dar uneori, de sterpe par, Numai acela e de vina Ce n-a pătruns a lor lumină Şi Ie citeşte în zadar.
Cuvintele sînt flori de gînduri, Le simţi aroma printre rînduri, De ştii s-o miroşi, cititor.
De nu, rămîn ca flori uscate, Ce şi-au pierdut parfumul Şi printre file dorm uitate.
388
POSTUME
SONET ALB
E ger pe culmi de poezie pură Şi-ngheară lacrima. Nici un avînt. Totală dezlegare de pămînî. Tăcere. Contemplare. Calm. Măsură.
Şi totuşi, atmosfera ei te fură ; Cuvîntul se dezbracă de cuvînt, Pulverizînd parfum, culoare, cînt, Cu rece nepăsare, din natură.
Acolo sus, încremenit în vis. Frumosul, ca un zeu în sine-nchis, Tronează ireal si enigmatic.
Dar se coboară tainic spre poet. Cu pasul cadenţat şi fantomatic In alba lui hlamidă de sonet.
393
AFURISENIE
AMINTIRE
Mă jur pe toate muzele din lume Că bardul Păstorel, amicul meu, S-a înfrăţit cu Bachus si mereu Se ţine numai de beţie si de glume.
Cînd va intra în sferele postume Cu plosca ridicată-n apogeu, Să fie preschimbat în curcubeu, Ca numai aqaa pura să consume.
Cite sonete mi-a parodiat
Aiîţia ani să fie blestemat.
Să n-aibă parte de agheasmă şpriţului.
Nimic ! Nici bere, nici rachiu, nici vin ! In numele Tatălui şi-al Fiului Şi-al Sfîntului Duh. Amin !
-x
C-un drag al meu prieten, Păstorel, Si două foarte nostime femele, Ne-am întâlnit sub baldachin de stele într-o grădină, zisa „Fluturel".
Era o noapte, nopţilor model. Prin toamnă funigei schiţau dantele Sub cer albastru ca de peruzele, Iar noi ne-mprospătam cu tulburel.
Selena plină arginta Pomona
Şi Bachus ne-mbăta ca Celadona...
Şi clipele zburau ca vîntu^n lunci...
în amintirea lor ridic paharul
Şi spre-al goli mereu, precum atunci.
Alung dîn mine septuagenarul.
REPLICA LA REPLICA
BRUMAR
Auzi, tnă rog ? E nemaipomenit1 Poci să-l afuriseşti ţi nici nu-i pasa ! Ce-i de făout"- Să-l pedepsim c-o masă, De leac să-i fie craiului vestit.
De pilda : fie-i vinul oţetit, Să-d fie berea caldă ţi cleioasă Şi să-i deschidă baba fată-n casă, Cînd noaptea va intra beţivănit.
Cu alte parodii de nvameninţă, Doar dc s-âr umili cu pocăinţă, M-as îmbuna să merg cu el la chef.
Must cu cofa bînd din cramă S-a-mbătat de bună samă... Ş-acum cîntă plin de dor Jalea frunzelor ce mor.
Iar în toamna plumburie, Un fior trecu prin vie. Un fîor ca de prohod, îrigînat de-un biet rapsod.
De sfîntu Petru-atunci nu s-aj mai teme Şi bînd Cotnar din cupe de sidef L-as, dezlega de grelele blesteme.
396
Şi-n minte mi-a venit deodată Că poate mina rcce-sloi, Eta cu anii înapoi
CERŞETOAREA ° ^ m™ Parfumată~
Atunci, topindu-se mătuşa în zvelta-i umbră din trecut, Ca mîna goală să-i sărut, îşi scoase graţios mănuşa.
O biată drojdie umana Umbla pe stradă şchiopătînd Şi gheara mînh îminzînd Cerca (a lume de pomană.
>
Obrazul eî ca o smochină
Era de cute-adtnci crestat; ^ Iar trupul ei, încovoiat
Sub greaua anilor patină. ||
Cînd i-am întins şi eu obolul, * Din mînă parcă mi l-a smult, Şi mulţumindu-mi cu tumult, îşi molfăia prin gură golul.
îmi era milă de bătrînă, Dar cînd obolul l-am întins Un şarpe parcă m-a atins Cu noduroasa babei mînă...
393
ROMANŢĂ UŞOARA DIN VECHIME
In maniera Iui Carol Scrob
Văzui doi oohi duioşi asara Curn e cenuşa, plumburii, Pe care încă nu-i cîntară Avîntul vreunei poezii.
Cuvîntătoarea lor tăcere Şi farmecul privirii lor Sînt o grădină de mistere Cu parfumate flori de dor.
Văzui mulţi ochi frumoşi pe lume, Albaştri, negri, verzi, căprii, Dar toţi îmi par deşarte glume Pe lîngă ochîi cenuşii.
400
CUMPĂNA
într-un platan stă focul şi-n celalt Stă gheaţa '• sentiment si minte, Iar Domnul cîntSreşte din înalt.
Focu-i nebun ; gheaţa-i cuminte, Dar adevărul bine cumpănit Stă drept în mîna ta, Părinte.
40J
w
FANFARA PENTRU PATRIE
IMN
(Variantă)
Sărmană Ţară, Ţara mea-n tortura La nord si sud, apus si răsărit., Spre patru vînturi dorul mi-au zvîrlit, De mima mi-i neagra ca de zgura !
Dar îmi înfrîng cu-a buzei muşcătură. Revolta sufletului chinuit, Că-s prea adine de dureros rănir Spre-a-I uşura cu-a lacrimei măsură.
Nu, botărîrea clipei nu-1 destin, Cind viguros avînt către senin Se luptă cu furtuna răbdător
— Române, frate, oţelit ca mine,
Te pregăteşte pentru viitor,
Avînd nădejdea-n Dumnezeu şi-n tine !
De-aici din întuneric, din străfund, Spre rine, Doamne, strig sa-mi dai lumină. Nu pot să te-nţeleg. Sînt eu de vină ? Mă-nireb dc ce ? Şi nu pot să-mi răspund.
Vreau sa te văd, dar neguri mi te-ascund ; Vreau să te-aud, dar taci. De taină plină O simt în suflet umbra ta divină, Cu .mintea, însă, mi pot s-o pătrund.
Numai cu-antenele ce-mi dă Credinţa Pot prin Nimic să-ti pipăi Nefiinţa, Căci eşti, Stăpîne, chiar dacă nu eşti...
Dar nu-mi ajunge-această îneîntarc Şi-ngenuncheat îţi cer să-mi desluşeşti Cum pot sa te slăvesc p-rin Cugetare...
404
405
Deci mai bine-i voi trimite Mine trandafiri, S-o înţepe pasămite Ghimpii lor subţiri.
RĂZBUNARE
P. S. Hat în vremi mă duse valul, Şi-n saltar uitat Am găsit şi madrigalul Maî sus publicat.
De-ntind mîna-n noaptea asta. Pot să prind o stea, Că-i atît de-aproape vasta Cerului perdea.
Chiar şi steaua dragii mele, Mîna dacă-ntiud. De pe bolta cea eu stele Pot acum s-o prind.
Şi cum astăzi, înciudată, Mi-a făcut un rău, Steaua ci cea minunată Aş zvîrli-o-n hău.
însă asta dac-aş face, Mă tem ca ar muri, Ceea ce de loc nu-mi plare A se-nfăptui.
406
ROMANŢA BANALA
PATRU SONETE CARDINALE DE IERI
1. POLITICA
Era pe-aiunci senin -şi cald ŞÎ soare, Şi primăvara era-n toată firea, Şi pasărea purta în glas iubirea. Iar florale haina de sărbătoare.
Şi aur era-n unda de izvoare Din raza ce orbea nemărginirea, Şi pretutindeni domnea fericirea. Himera cea de veci amăgitoare.
Acum e frig şi-i plîns şi pustiire, Iar corbii croncănind, în filfîîre De-aripi. se duc spre-ntunecata zare.
Stăpînitor deplin e numai vîntul, Ce sună jalnic dangăt de-ngropare, Dc -iiid iubirea şi-a găsit mormîntul.
Neruşinata asta mă dezgustă Cu vorbăria ei de precupeaţă. Demagogie deşănţată-n piaţă Şi-acasă val peste morala-ngusră.
Se-ndoapă simulînd că nici nu gustă Şi au mişcări piezişe de paiaţă Prîn balta intrigilor ca o raţă Î51 bălăceşte-nzorzonata fustă.
Tu o cunoşti prea bine, cetăţene :
Te dă-ntr-o parte cînd se umfla-n pene,
Ori saltă peste tine îngîmfată ;
Iar tu, scîrbit de-atita viclenie, Privind-o sus pe culme cocoţată, îţi spui în sinea ta : ce josnicie.'
4C8
409
2. DIPLOMAŢIE
3. ARMATA
Cînd pe pămîni s-a coborît minciuna, A tras în gazdă la un diplomat Şi. după ce-au prinzit, s-au pus la stat, Vorbind politicos ca totdeauna.
Făgăduindti-ne şi soarele, şi luna, Şi libertate, trai îmbelşugat, Au încheiat tratat după tratat. De ne-au înnebunii ca mătrăguna.
Iar cînd războaie grele s-au încins, Privind de după geam ce foc s-a-ntins, Spre-a nu-1 vedea, au tras în jos perdeaua...
Apoi vazînd că lucru-i serios, Spre-a nu pati şi dumnealor beleaua, Au şters-o pe portiţa de din dos.
Să mori pro patria e lucru sfînt. Pe-aicest măreţ ţi nobil ideal, De la soldat şi pîn' la mareşal. Ostaşii toţi fac sacru legămmt.
Dar un soldat, lipsind la jurămint, Fu pedepsit de domnul general Să fie dus pe cîmpul marţial, Să luptc-n prima linie cu-avint.
Cel pedepsit pe front se prăpădi, Slăvit că pentru patrie muri. Eu însă de-o-ntrebare-s tulburat,
Ba ma socot chiar vrednic de dispreţ, Că pîna-acum nu-s încă luminat : Pedeapsă-a fost, sau ideal măreţ ?
■«10
411
BACHUS
4. CLERUL
La masă. Vineri. Zi de post. Prelatul S-a aşezat blagoslovind pios, Şî consumînd tot postul -copios Şi-a binccuvîntart apostolatul.
Apoi, siesta ; foarte săturatul Păstor al turmelor întru Hristos Se-ntinde-alene, cască zgomotos Şi sforăie, cutremurirvd tot parul.
Dar s-a trezit -. dulceaţă şî cafea Şi iapă rece de la gheaţă bea, Ca pe deplin să-ţi răcorească eul,
Că.ci robul crucii celui răstignit, înaltul presfintit arhiereul, Visat-a cîrjă de mitropolit.
De ce te olarâii, sinuos beţiv ?
El : „Toată lumea stă pe-o clătinare...
Apoi etilul fost-a subversiv."
După prielnica lui uşurare,
îşi dete-o clipă de-aspirat răgaz...
Şi iar porrd-n zigzaguri pe cărare.
Nu-ţi înroşi prea cumpătat obraz Şi iarta-mi, cititor, sinceritatea, Cumva de-ţi fac prin asta vreun necaz.
Dar ca să-mi mai alung singurătaiea, Beţivu-aceia fost-am însumi eu Şi-mi disputam cu mine calitatea.
Aşa e-n coloratul curcubeu : Pe Ossa, Pelion, ca şi pe Ida, Toţi zeii fac precum beţivul meu.
412
413
Că doar spre-a îndulci cu vis acida Şi-amara cupă-a vieţii pentru toţi, îşi îndulceşte Bachus agurida.
De-aceea în Olimp poţi să-l socoti De bună scamă stînd cu privilegii în rîndu-ntîi printre compatrioţi.
Ba chiar te-aş acuza de sacrilegii, Dc nu i te-ai pleca pîn' la pămînt, Cînd trece cu menadele-n cortegii.
Ci eu, din Noe generos vlăstar,
Socot că, vrednic dacă eşti, nu-ţi strica
Din cînd în cînd o doza de Cotnar.
Atunci idei şi visuri te furnică, Şi-nsufleţit de sclipitor avînt, Paharul tău spre Domnul te ridică.
Dar dacă n-ai al zeilor vestmînt Şi-ţi treci, nesocotitule, măsura, Legat te ţine Bachus de pămînt !
CONDIŢIILE FERICIRII
Sînt şapte. Iată-Ie : Sa fii frumos Şi sănătos si tînăr şi bogat. Incult şi prost şi singur. Ferecat Cu-aceste zale, 'treci victorios.
Nimic nu-ţi poate fi nepriincios, Cînd eşti de :soartă astfel înzestrat. De nici un lanţ nu eşti împiedicat Şi treci cu pasul ferm şi viguros.
Treci înainte sprinten manechin, Gustmd din rodul vieţii pe deplin, Ca un naiv şi fericit copil.
Treci înainte strălucit model, Eu te salut si te privesc umil, Şi-mi pare rău că nu-ţi pot fi la fel.
415
IARNA
Bobotează. Ger cumplit Peste ape-a pus cătuşă Şi de ger a-ncremenit Pân' si-agheastma-n căldaruşă.
Dar vlădica, bucuros, Geroetîndit-şi damigeana, Mulţumeşte lui Hristos Că nu i-a-ngheţat Crăcăna.
416
PENTRU POET
Atît cît omenirea va dura, Vor dăinui şi farsa şi minciuna. Că ieri şi azi şi mîni şî totdeauna A fost şi este şi va fi aşa.
Dar tu, poete, nu te tulbura, Rămîi senin şi rece cum e luna, Iar lirei tale stăplneşte-i struna Şi linişteşte-o în surdina sa.
Coiistrînge-tc să te strecori în taină, Purtînd în buzunarul de la haină Elogiul nebuniei de Erasm.
.Şi-năbuşind în sufletu-ţi dezgustul,
Surîde cu volterian sarcasm,
Privind în jurul tău cum fierbe mustul.
117
r
TOAMNĂ UNUI CRITIC
Lui G. C.
Lapoviţă. Ploaie rece. Vînt tăios de nord. Polei. Un fior prin noapte trece, Că mîne-i sfintu Andrei.
Dară maica nu se teme (Aţa spune) de strigoi, Pentru că şi-a uns din vreme Utile cu usturoi.
Rimez banal ? Şi n-am cultură ? Şi sufleteşte sînt pigmeu ? Şi-a modernismului măsură Nu şchiopătează-n versul meu ?
O fi ş-aţa cum vi se parc ; Dar eu un singur lucru ştiu : Decît că caut rime rare, Mai bine să gîndesc cînd scriu.
Iar modernisme prea destule, Ca şi cultură, sentiment, Sînt azi adese vorbe nule Ce-aeuză lipsa de talent.
418
419
VANITAS
Ei şi... Ca mîni urca-te-vei în lună, Ba chiar mai sus în stele vei zbura ; Misterul însă tot du-l vei afla, Cu toată cutezanţa ta nebună !
Rămîi mai bine-aici în văgăuna Şi adevărul nu-1 mai căuta ; Nu-neape marea largă-n mintea ta, Măruntă picătură de minciuna.
Nevoie n-ai de-un orizont mai vast
Ca orizontul din Ecleziast,
Chiar de-ai avea nu umul, zeci de creieri.
Dar hai sa spunem că vei izbuti Aşa, tot universul sa-1 cutreieri Şi-n gol să-i depenî rostul tot. Ei şi...
ADEVĂR TRIST
(Sonet pentru Iv.)
Călcînd cu demnitate de felina, în mers elastic muşchii şi-ncordeaza. Privirea lui de jad te săgetează Cu potolită insolenţă, fină.
Un salt, şi rasucindu-se sfîrlează,
în joc perfid, de Lucky se anină ;
Un mîrîit, uşor, ca prin surdină ;
Alt salt, şi-S sus pe-nn scaun, pe spetează.
Cu blana lui de leopard, l-ai crede Că e un prinţ în neamul sau, motanul, Un fericit, şi orişicine-1 vede,
Purtîndu-şi trupul mîndru, găliganul, Cu greu admite şi cu greu concede Că-i un hadîmb, un eunuc, sărmanul.
420
421
VALSUL ÎNGERILOR
BROASCA ŞI BOUL
Visează ?... poate opium fumează, De-aşa vedenii dulci o năpădesc ? Cu miile prin nouri se topesc... Şi alte mii pe loc se-nfiripează...
Valsează-n vînt... valseaza-n gol... valsează Valsează îngeri în vîrtej ceresc... Şi-n sfere pasul for oepămîritesc în umbre fumurii se proiectează...
...Şi-adoarme Monna Lisa surizînd... Pe cînd Da Vinci, tainic fredonînd, Pictează lacom, contemplînd modelul...
Cind visul ei dc Paradis e-avid,
Ce demon, maistre, ţi-a purtat penelul
Pe pînza ceea cu suris perfid ':
Broasca mica cît un ou A văzut păscînd un bou : Ea, luîtidii-1 de model, Vru să fie ca şi el. Şi-aşa s-a tot umflat, S-a umflat pin" a crăpat.
Tîlcul :
Cînd încerci să te repezi, Virful nasului să-1 vezi.
422
FABULĂ C-UN URS ŞI-O VULPE
FLUTURELE
„Frunză verde lobodă, Gur» lumii ilobodS."
Poporul
Vulpe, ştii ce-a spus de tine
Ursul cel morocănos ?
El mi-a spus că nu-i nici bine,
Nici frumos
Din coteţ să furi găine...
Şi-nea mi-a mat spus că ştie
C-ai mîneat cu viclenie
Brînza corbului din pom
Si că eşti o cunoscuta,
Şireată şi prefăcută.
De-1 întreci chiar şi pe om.
Vulpea mi-a răspuns pe dată :
„De mmccine s-agaţă,
Poate chiar să mă şi bată,
Numai sa nu fiu de faţă."
Tîlcul ;
Te bîrfeşte lumea rea, Răspunde ca vulpea mea !
424
Un fluture cam rău crescut,
Căci îi lipseau cei şapte ani de-acasă,
A spus unui vierme -. „Eşti ştiut
Şi mie-mi plac viermii, chiax de nu fac mătasă.
Dar viermele cu pricina
I-a răspuns : „îţi uiţi origina,
Căci toţi netrebnicii ca tine
Descind din mine".
Tîlcul :
Oricît de sus te-ai urca. De părinţi tu nu uita !
VIERMELE
INSOMNIE
Un vierme din gunoi
Cu itos dc ciocoi
Se lăuda : eu sînt de rasă ;
Am rude care tac mătasă
Şi tot din neamul meu cel drag
E marele antropofag
Care domneşte sub pamînt.
Dar n-a mai crîenit un cuvînt.
Podarul cu gunoiul l-a luat
Şi-n canal l-a dat.
Tilcul :
Laudâ-te cit pdieştj,
Tot nu poţi fi decit ce eşti !
Nu ştiu unde... undeva... Poate-o noapte că era. Un cîne care urla... Poate numa-n capul meu, Dar urla mereu, mereu. Un cîne care urla. Nu ştiu unde... undeva...
Cine ştie      Cine ştie Era clipă     Veşnicie ?... Poate cruntă poezie... Ştiu aiîta, că era Lin cîne care urla. Nu ştiu unde... undeva...
426
427
INDICE ALFABETIC AL POEZIILOR (după titlu)
Actoru),
dc noiembrie.........
A
........... 248.
Adam către Eva,......... "-89.
Adevăr trist,........... +21.
Afurisenie, .......... ^94.
Alchimie,........... î7°-
Amintirea,........... 237.
Amintire,........... 395.
Amon, ..... 83. Amurg
Amurgul solitarului,......... "-+3.
Apologie,........... 2/5.
Armata.............
Atila,............. 39.
Atotputernicul........... 96,
Autobiografie postumă.........
Autocritică,........... 385.
Autograf,............
B
Bicanta,...... ..... 25B-
Bachus,............ +13-
Balada fulgerului,......... 379'
Barcarolă,......                                            .... 62.
Bestii,............ 25Z.
429
Beţia amantului pătiilt,........ 197.
Blestem,............ 359.
Broasca şi boul,.......... *23.
Brumar............. 397.
C
Candela,............
Cantilena mamei,........-l-*,.
Carmen Saeculare.......... 230.
Călăreţul,............ 111.
Că nu mai lid ..,..... ■
Către Buda,...........
CStre ipoet............ 295.
Către poeţi,........... 153.
Către sonet,   .... iO'.
Gerşctoarea,.......... ^98.
Chemarea florilor,......... i67'
Chronos..........                                                         ■     • l'9-
Cioclul, ... ........
Cîmăreţul jiicu,   ....          ... tfl.
Cîntec de chef,.......... 2S2.
Cîntec pentru pace,......... '32.
CînteculI deşertăciunii......... 171.
Cîntecul omului...........
Cîntecul Sirenei,.......... 329.
Clerul,............ 4î2-
Comoara neamului,
Concert   simfonic,               ...... !65.
Condiţiile fericirii,    . ....... W1-
Copi'lul si dulcrata,......... 311.
Corbii,............ 99.
Crainicul nopţii,.......... Ut.
Crinul unui sceptic,......... '9*-
Cum doarme diamantul,........ 1-^-
Cumpîna,............ ^03
Cum se căleţte fierul,........ 31q-
Cupidon,  ...    -........ *1 ■
D
De amiciţia,........... '85.
Decor simbolic,........ 71-
430
De gardă, De inimă-albastră De modă veche, De profundis, De unde vii?, De/moj ic ni tul.
Dialog,
Diana,
Digestia lui Yorick,
Din sfînta scripturi
Diplomaţie,
Doină,
Don Juan,
Dragostea, Dumnezeul ateului, Dura Ies,
321. 154. 183.
116.
202.
173.
312.
75. 266. 216. 410. 285.
198.
371.
138.
122.
Efe^t de lună, Egotism, Elogie, Enigma, . Eterna trLniiate, Eternul narcotic, . Et in Arcadîa ego !, Evadatul,  . . Extaz,
124. 264.
219. 54. 130. 256. 167. 196. 372.
Fabula şi sonetul, Fabulă c-un urs ţi-o vulpe, Fanfară pentru patrie Fantoma,   . . Fiicinatornl, . Faust, . . Fiara, . . Flora vieţii, . Flori de seră, Flutuftlc, Itux macabru,
309.
424. 404. 131. 206. 261. 336. 236. 168.
425, 234.
431
Fratelui meu cititor,
Fulgerul. . Fulgi de clipe, . Fum...,
118. 52. 284.
Gioconda, Glasul neamului, Glossa,
Hamlet,   . . Hora frunzeJor, Huhurezul,
H
120.
255, 238.
177.
57. 140.
Lu'bi dricului, Iarnî, . laţul, . Idilă, . Imn, . Imn (variantă înde irae, . In petto, . Insomnie, . Inspiraţia, . Inter  poc ui a Invectivă, . loea,   . . Ispăşire, . Iubirea moartă,
320. 416. 77. 335.
50. 405. 299.
87. 427. 229.
51. 368. 296. 387. 151.
I
în biserică,........... 281.
In ceasul de-apoi,    .     . ...... 108.
In ceasul întâi,.......... '07.
fii f-iţa morţii, ....... 157,
Interul măsurii........... 240.
Inmorrruntare,......... ,so
432
In paradis,
In părăsire.
In toamnă cîrzie,
In tren, ....
într-un miez de noapte,
într-un plic sentimental,
In zadar,
rs
103. 209. 363. 217. 205. 389.
Lacrimi, .... La moartea lui Hi'tedia, La moartea lui Nietzsch Lj. .teatru, Libertatea nopţii, . LkSriri, Liliecii,
Lui Catulle Mendes, Lui Emincscu, Luna plină-n mai,
39. 95.
40. 262.
4'.
64. 17b.
55. 300. 373.
Madrigal, Marea,
Măria Magd.ileni.
M.tgarul  ji traiidafim,
Melancolic,
Melancolie,
Meloterapie biblicii. .
Memento,
Mesagiu,
Metamorfoză,  . . Mi-aş pierde paradisul, Migrenă olimpică, Minunea profetului, . Min^iierile unui orb, Mi>»nrj "inaliDrriulii!. \l<ur[ci crinului, Moartei lui Budi, Muzei, .... Mu/ei melc literare, .
2C4. 132. 125. 384. 174.
314. S2.
273. 2ZQ. 271. 114.
S5.
91. 146.
1:1.
221. 233. 228. 369.
433
N
Năluca. Nemurirea, Nervi în noapte, Netrebnicul, Niciodată, Noaptea -sonetelor, Nostalgii medievale,
148.
175.
267. 235. 159. 115. 92.
O
Oamenii,............ 276.
Obsesia............. 207.
Odă   grotescă,.......... 249.
Oda   .profană,.......... 273.
Olimpul,............ 90.
Omagiu,............ 302.
Omagiu SLerp,........... 294.
Omorîtoarca........... 34.
O noapte...,........... 133.
O noapte la ţară.......... 210.
Orbul............. 117.
Ornicul *i calendarul de perete,..... 30S.
O ruină,............ 152.
Osana ţie............ 172.
Oaînda,    .    . ......... 360.
Osîndiţii,............ 158.
O statuetă siriană....... 12S.
Otrava............ 265.
Q
Quasi una fantasia, ....... 213.
P
Paiaţul............ 254.
Pajul Cupidon...........162.
Palinodie............ 246.
Pastel primăvăratic,......... 287.
Pastorală,........... 101.
Patria............. 106.
Păcatul,............ 155.
Păpuşa,............ 129.
Pe-albumul  unei  d>)anvie,....... 65.
Pe-albnmul unei fecioare......... 48.
Pcccavi,............ 298.
Pe gl.>b,............ 361.
Pentru Bachus,..........
Pentru poet............ 417.
Pescarul detractor,    ,    ,....... 268.
Pc steagul, ..........
Pipa,............. 362.
Piramida leilor,.......... "3.
PIîngcrile unui apostar......... 149.
Plingerile unui estet,....... '50.
Plopul,........... 123.
Poem feeric,........... 97.
Poem liric,........... 109.
Poemul spectruilui solar,.......                                         . 337.
Poetul,........... 217.
Polmca............. 409.
Potopul,............ 79.
Povestea păsărarului, 135.
Poveste veclie,...........187.
Prier,............. 126.
Primăvara-i mai bogată......... 334.
Prin be7.nă,........... 3SS.
R
Răstignire,............241.
Răzbunare,........... 406.
Răzbunare............ 25.-.
Reînviere,........... 336.
Rcquiem............. 242.
Replică la replică,......... 396.
Reticenţe,........... 263.
Rigoletto,..... ...... I60
Romanţă,............ 259.
Romanţă banala,                                  .... 217.
Romanţă banală,.......... 4P8.
Romanţă uşoară din vechime....... 400.
434
435
Ruga..........	.     .     .     . 374.		
Rugaţi-vă,.......	.     .     .     . 145.	Statuia lui Miron Cosiin, ....	.     . 76.
Rugăciunea lui Cain, ....	.     .     .     . 188.		
Rugăciunea unui „rcjtin, ....	.     .     .     . 2+3.	Statuii lui Emintscu,......	94.
-K.uinc,........	269.		.     . 191.
S			.     . 81.
			
			.     . 144.
	.     .     .     . 66.		.     . 323.
			
			.     . 211.
			.     . 88.
			
		ş	
	.     .     . 84. .     .     .     . 253.		.     . 142.
Siesta craiului tomnatic, ....		Şi ci te bărci...,.......	.     . 141.
			
	17		
	. 201.	T	
			
	.     .     .     . 192.	Testamentul unui poet necunoscut,	166.
Somnul rozelor,......	.     .     .     . 119.		
			.     . 277.
	.     .     . 393.		357.
			
	.     .     .     . 358.		.     .     22 5.
			
	"M3.		
Sonetul unui cinic......	.     .     .     . 195.	T	
Sonetul u'iui crcţţin, ....	.     .     .     . IX.		.     . i:2.
			
		V	
			
			.     .     178.
			
		Unei părăsite, .......	.     . 161.
Spre Venus,.......			.     . 156.
	.     .     .     . 86.		.     . IS2.
			325. 419.
437
Ura, .
Uraganul
Urna,
315
199.
388.
TABLA ILUSTRAŢIILOR
V
	
	
	
	.     . 420.
	
	.     .     . 426.
	
	
	.     . 186.
	.     .     . 378.
Visa la ţărmul mări:.....	.     .     .     . 354.
	.     .     . 184.
z
Zeiţa veche,.....
Zmăul,    ... ■ ■
Mihai Codreanu .............................. 2—3
Mihail Costachc Codreanu, tatăl scriitorului..... 16—17
Mama poetului, Naialia Codreanu (niUcutl Mîrzescu) ................................ 16—17
Certificatul de najtere al lui Mihai Codreanu  .. 16—17
Casa poetului : „Villa Sonet" (str. Rece, nr. 5) . . 16—17
Mihai Codreanu la vîrsta de 6 ani ............ 160—161
Natalia Codreanu, sora soncristului, la 16 ani .. 160—161
Mihai Codreanu, student ...................... 176—177
Poetul, cu cîinele favorit ...................... 176—177
Coperta volumului de debut: Diafane fl'JOl) -- 288—289
Prima colaborare la Viaţa româneasca .......... 288—289
Coperta volumului Statui (1914) ........... 304—305
Scrisoare de la Mihail Sadoveanu (1915)....... 304—315
Absolvenţii clasei prof. Mihai Codreanu de la Conservatorul din Iaşi ........................ 416—417
La Copou, cu avocatul Constantin Grigoriu .... 416—417
439
CUPRINSUL
Studiu introductiv......... 5
Tabel cronologic.......... 21
Limuriri asupra edijiei........ 27
DIN VOLUME
DIAFANE [19=1]
Semănătorul........... 33
Omorîtoarea........... 34
Valsul   astrelor.......... 35
Pentru   Bachus.......... 36
Soci   malorum.......... 37
Lacrimi............ 39
La mcurtea lui Nietzsche....... 40
Cupidon........... 41
DIN CIND  IN CÎND.  POEZII  (1901—1903)
Libertatea nopţii.......... +7
Pe-ilbumul unei fecioare....... 48
Turnul părăsit......... +9
Imn............ 50
Inter pocula........... 51
Fulgi de clîpe......... 52
Enigma............ ^
441
Lui Catulie Mendis......... 55
Pe   steagul........... 56
Hora. frunzelor.......... 57
Spre   soare........... 59
Barcarolă ......... 62
Licăriri ........... 64
Pe-albumul   unei   doamne....... 65
Scorpia............ 66
STATUI (1914) Prefaţă
Cîntăreţul meu.......... 69
Fratelui meu ciucor......... 7"
Decor simbolic.......... 71
laşul
Statuia lui Ştefan......... 72
Piramida leilor.......... 73
Statuia lui Alecsandri........ 74
Diana............ 75
Statuia lui Miron Costin........ 76
laţul............. 77
Lumi uitate
In paradis........... 78
Potopul............ 79
Turnu!    Babei.......... 80
Stîlpul de sare.......... 81
Meloterapie biblică......... 82
Amon............ R
Ştiutul............ 84
Migrenă olimpică.......... 85
Spre Venus........... 86
în petto............ 87
Suspin neronie.......... 88
Atila ............ 89
Olimpul.......... ţ0
Minunea profetului......... 91
Nostalgii medievale......... 92
Vedenii............ 93
Medalii
Statuii lui Eniinescu......... 94
La moartea lui Heredia........ 95
Anotimpuri
Atotputernicul.......... 96
Poem feeric........... 97
Simbolism  de toamnă........ 98
Corbii............ 99
Patria
Comoara neamului......... 100
Pastorală ........... 101
Ţepes-vodă .......... 102
In părăsire........... 103
Sturzul............ '04
Spre Domnul........... 105
Patria............ 106
S a t a n
In ceasul întâi.......... 107
In   ceasul   de-apoi......... 108
Eternul cîntec...
Poem  liric........... 109
Unei feanei.......                                                 ,     .     . 110
...Că nu mai rid......... 111
Sonata lunii........... 112
Călăreţul........... 113
Mi-aş; pierde paradisul........... 114
Noaptea   sonetelor......... 115
De profundii........... 116
Sonet artczîan.......... 117
Colori   ţi linii
Fulgerul...... ..... 118
Somnul rozelor.......... 119
Gioconda ........... 120
Moartea anahoretului......... 121
Dura lex ........... 122
Plopul............ 123
Efect de  lună.......... '2+
442
443
Măria Magd.iiena......... 125
Prier............. 126
Stola ............ 127
O statuetă siriană......... 128
Păpuşa............ 129
Eterna trinitate.......... 130
Fantoma......... 131
Marea............ 132
O noapte.............. 133
Din   armoniile durerii
Sonetistul .......                                                   ... 134
Povestea păsărarului (1, 11)   .     .     .     .          .     . 135
Cuin doarme diamantul........ 137
Dumnezeul ateului......... 138
Chronos............ 139
Huhurezul........... 140
Şi cite bărci.............. 141
Şarpele cu clopot?!......... 142
Amurgul soSitaruiji.....                                     ... 143
Strigoii............ 144
Rugaţi-vă.............. 145
Mîngîierile unui orb.....                                    ... 146
Cantilena mame........... 147
Năluca............ 148
Plingerile unui apo>t»t........ 149
Plîngerile unui estet.....                                    ... 150
Iubirea moartă......... 151
O ruină....... 152
Către poeţi........... 153
De inimă-albastră......... 154
Păcatul............ 155
Unei jwctice fe^ijjr*......                                        - 156
In faţa morţii.......... 157
Osîndiţii........... 158
Niciodată........... 159
Rigolmo ........... 360
Unei   părăsite......                                             ... 161
Pajul Cupidon.......... 162
Scrisoare postumă......... 163
Terra............. 164
Concert simfonic.......... 165
Testamentul unui poet necunoscut..... 166
Et in Arcadia ego !......... 167
încheiere
Florî de seră.......... 168
ClNTECUL DEŞERTĂCIUNII (IM') Prefaţă
Cîntecul deşertăciunii........ 171
Osana     ţie............. 172
Acorduri triste
Dezmoştenitul.......... 173
Melancolie........... 174
Nemurirea      ... ..... 175
Liliecii............ 176
Himlet............ 177
Umbrei mele........... 178
Unui iconoclast ....... 179
Spleen............ 180
Clipe   de vis
Solilocul lunii........... 181
Unei violoniste.......... 1S2
modă veclie...... ... 183
Voluptate ........... 184
De amiciţia........... 15^
Vis............. 186
Din   cartea vremii
Poveste veche..... .... 137
Rugăciunea lui Cai:i......... 188
Adam   către   Eva........ . 189
Imnuri senine
Sonetul unul creftin......... 190
Steaua magilor.......... 191
Solul Golgothei.......... 352
Aqua forte h atobiografie postumi........193
445
444
Decepţiuni   son or e
Crinul unui sceptic......... 194
Sonetul unui cinic......... 195
Evadatul ........... 196
Beţia amantului părăsit........ 197
Don Juan........... 198
Uraganul............ 199
Mesagiu............ ZOO
Săgeţi  pc liră
Solie nouă........... 201
De unde vii ?............. 202
Violete............ 203
Madrigal ........... 204
într-un plic sentimental....... 205
Fascinatorul    . ........ 206
Obwsia............ 207
Scrisoite către Ly......... 208
în toamnă tîrzie.......... 209
O noapte la ţară......... 210
Romanţe libere
Amurg de noiembrie......... 211
Quasi una fantasia.........213
Vioara.......... .215
Dim sfînta scriptură   . ....... 216
Romanţă banală.......... 217
Elegie............ 219
încheiere
Moartea crinului.......... 221
TURNUL   DE    FILDEŞ (1979) Prefaţă
Turnul de fildeş........ 225
Introducere
Zeiţa vechr........... 226
Poetul............ 227
Muzei............ 228
Inspiraţia............ 229
446
Gînduri senine
Carmen Saeculare......... 230
Summa lex........... 232
Moartea lui Buda......... 233
Flux macabru.......... 234
Netrebnicul........... 235
Flora vieţii........... 236
-   ■ 237
Amintirea...........
Glossa............ 238
Psalmodii
Candela............ 239
îngerul măsurii.......... 24^
241
Răstignire...........
Requicm............ 242
Rugăciunea unui creştin........
Game variate
Zmaul............ 245
Palinodie............ 246
Actorul............ 248
Odă grotescă.......... 249
Bestia............ 2i2
Sîesta craiului tomnatic........
Paiaţul........... 254
Medalie
Glasul neamului.......... ^s
Pentru Cupidon
Eternul narcotic.......... 256
Răzbunare........... 257
Bacanta............ 258
Romanţă............
Fau.r............. 261
Siudii   de sonete
La  K«ru........... 262
Reticenţe............ 263
r    - .264
Egotism............
447
Lira. neagră
Otrava............ 265
Digestia lui Yorick......... 266
Nervi în noapte.......... 267
Pescarul detractor......... 268
Ruine ............ 2f>9
Memento............ 270
Mrtamorfovă........... -71
Stigmata  diavoli ......... 272
Odă profană......... 27}
Apologie ........... 275
O.imemi .      -.......... 276
Trandafirii........... 277
încheiere
Cioclul............ 278
iTATUl-SONETE SI UVADARI DIN SONET '1=59)
In   biserică........... 2S1
Cinice de chef.......... 282
Furt................ 284
Doi'.â............ 285
Pa;:el primă văratic......... 287
Sporr de iarnă.......... 2SS
Inmormintart .......... 289
Cîntecul omului.......... 291
Către Ruda............ 292
0:ri|iu sterp.......... 294
Către port........... 295
IoSS............. 296
într-un miez de noapte........ 297
Peecavi............... 298
înde L-ac........... 2«
Lui Emini:scn.......... ^®
Stejarul............ 301
Omagiu............ 302
Schiţă majoră...........
WXETE (I55-)
Către sonet........... ^37
Ornicul fi calendarul de perete...... 308
Fabula   fi sonetul.....
Copilul (i dulceaţa.....
Dialog........
Sonetul cîntă.......
Melancolie.......
Ura.........
Sprt culmi.......
Orbul........
Crainicul nopţii......
Cum se căleşte iierul ....
Iarba dracului ......
De gardă.......
Sonetul unui octogenar ....
Strigoiul......
Scăpărătorul ......
Unui critic.......
DIN PERIODKE
Cîntecul Sirenei ....
[Primăvara-i mai bogată]
Idiiâ ........
Reînviere.......
Poemul spectrului solar .... [Visa Li ţărmul mării] .... Prin beznă.........
Fiara ........
Trece valul..........
Sonet  care surîde.....
[Blestem].......
Osîndă........
Pe ţlob........
Pipa.........
1n tren........
Servitute ......
Autograf .......
Chemarea florilor.....
Invectivă.......
Murei melc literare .
Alehimie........
Dragostea.......
449
448
Extaz............ 372
Lună plină-n mii ..... 373
Ruga ............ 374
Se rupe lanţul.......... 375
Valuri.......... .376
Spre ţintă........... 377
Vi,............. 378
Balada fulgerului.......... 379
Cîntec pentru pace......... 382
Măgarul şi trandafirii..... - 384
Autocritică........... 385
Ispitire............ 337
Urna ............ 388
In zadar............ 589
POSTUME
Swiet alb.......... 393
Afurisenie........... 394
Amintire.......... 395
Replică la replică....... ■ 396
Brumar.......... 397
Cerjetoarea......... 39S
Romanţă uşoară din vechime    .... ■ 400
INEDITE
Cumpăna.........:    • 403
Fanfară pentru patrie...... ■ 404
Imn (Variantă)......... +05
Răîbunare........... 406
Romanţă banală ......... +08
Politica............ +09
Diplomaţie........... ^0
Armata............ +11
Clerul........... 41 ■
Bachus............. +13
Condiţiile fericiţii......... +15
Iarnă............
Pentru poet........... +17
Toamnă............ 418
Unui critic........... +19
Vanitas............ 42'
Adevăr trist........... 421
Valsul îngerilor.......... 422
Broasca si boul.......... 423
Fabulă c-un urs ţi-o vulpe....... 424
Fluturele ........ .     . 425
Viermele ........... +26
Insomnie............ +2'
Indice alfabetic al poeziilor (după titlu)        ... +29
Tabla ilustraţiilor......... 439
450
RkI&cKji ELISAftllTA RRANCl^ T< hivjroiacr^l     MINA CAK \1-.W R
L'iii ic citi?.* "/ 04 !')>-' fim.  iU   t'ixir MM.lVffl    Apă'nl h
fitt'te   <<>i,r             <n;' a   iie  t>.i   y m-    Formof
'.o,r   e;'    >1 :--    !."[.'.■. ^y-;    Planar  ;\ro   ' ^
' t?,!cif^.   C      r?-'!' <• btbhoitcile   mari   ţi   nuci ■•'>'>
IljE:'j-[)î"ulcere,*   Pul j grafica   „13  Decfmhnc   JOI* . Sil,   (îi iaurt?  AK^anilrescn   nr.  80--lc   Bucjri -i j, I<ţ_pu bl i m  Soda l îs La Remania, Cu menii] a ii", NT.J.