BALADE POPULARE ROMÎNEŞTI
                II
EDIŢII CRITICE DE FOLCLOR - GENURI
                               19 6 4
EDITURA PENTRU LITERATURĂ
       INTRODUCERE, INDICE TEMATIC ŞI BIBLIOGRAFIC, ANTOLOGIE DE
       AL. I. AMZULESCU
II. Vitejeşti

1. CICLUL COTROPITORILOR
                      (turci — tătari)
             32 (37. I) GRUIA LUI NOVAC
      în munţii Catrinului,
      La pădurea Pinului,
      La cerdacu Lui Novacu,
                  5 La masă de solzi de peşte Beau voinicii boiereşte,
      Beau, glumesc, se veselesc Şi la Dumnezeu gîndesc. Dar Gruiţa, io Novăciţa,
      Nici nu bea, nici nu mînca, Nici voie bună n-avea,
      Ci sta gata de-a pleca.
      Iar Novac, cum îl vedea.
15 Din gură aşa-i grăia:
      —   Măi Gruiţo, fiul meu, Să-ţi ajute Dumnezeu!
      De ce şezi tu supărat, Nebăut şi nemîncat?
20 O’ banii ţi i-ai gătat,
      O* ţi-i gîndul la-nsurat,
      O’ ţi-i dor de Ţarigrad? Gruiţa din grai grăia:
      —       Nici banii nu i-am gătat, 25 Nici mi-i gîndul la-nsurat,
      Ci mi-i dor de Ţarigrad! Novac din cap clătina Şi cătră Gruia zicea:
      —Gruio, Gruio, fiul meu,
7
30 Ascultă de tatăl tău,
     Că el nu-ţi voieşte rău:
     De vei merge-n Ţarigrad,
     Să rămîi tu lingă gard, în oraş să nu te bagi 35 Şi la vin să nu te tragi,
     Că vinu-i cu viclenie,
     El te trage la beţie,
     Beţia trage la somn,
     Lesne pierde-un cap de om 40 Gruiţa, copil zburdat,
     De mic la rele-nvăţat,
     El în seamă nu băga Ce tatăl său îi spunea,
     Ci-şi încingea armele 45 Şi-şi gătea podoabele;
     Apoi murgul şi4 scotea, Slugile i-1 ţesăla,
     Cu şeaua mi-1 înşela,
     Cu frîne mi-1 înfrîna.
50   Gruia pe el se suia,
     Rămas bun că mi-şi lua Ş-apoi ca vîntul pleca Şi nici că se mai oprea Pîn-în Ţarigrad întră,
55 Şi aici ce mi-şi făcea?
     Lua tîrgul tot de-a lungul Şi birturile de-a rîndul,
     Pin’ pe urmă nimerea Şi în birt că se băga,
60 în birtu-mpăratului,
     Din marginea satului,
     La Aniţa,
     Birtăşiţa.
     Lîngă masă se punea 65 Şi Aniţei poruncea:
     — Tu, Aniţă Birtăşiţă,
     Adă-mi vin cît pot eu bea, Că-ţi dau bani cu măsura, 70   Toată cupa — talerul,
     Toată vadra — galbenul! Aniţa, dac-auzea,
8
      Vadra-n mină o prindea Şi-n podrum mi se băga,
75 Şi vin roşu-mi aducea,
      Şi pe masă mi-1 punea. Gruia vadra o prindea Şi dintr-un sorbit o bea,
      Cu fundu-n sus o punea 80 Şi noroc el că-mi zicea, După alta poruncea,
      Dar nici un ban nu plătea. Şi în birt el cît a stat Tot vinul că l-a gătat,
85 Că-n trei zile şi-n trei nopţi A băut sute de zloţi,
      A băut trei buţi de vin,
      Tot vin bătrîn cu pelin,
      Ş-a mîncat trei vaci belite 90 Şi trei cuptoare de pite;
      Nu bea vinul cum se bea, Cu sălicu şi hoalba,
      Ci mi-1 bea el cu vadra,
      Se miră toată lumea!
95 Şi Aniţa,
      Birtăşiţa,
      Dacă vinul că-mi găta Şi bani nu mi-şi căpăta, Tare rău se supăra îoo Şi la oaspeţi le zicea:
      — Dragii mei,
      Oaspeţii mei,
      Faceţi bine şi iertaţi,
      Că luminile-am gătat 105 Şi n-am bani de cumpărat Pin’ m-oi duce-n căpătat.
      Şi Aniţa,
      Birtăşiţa,
      Poale albe sufulca, no Cizme negre sufulca,
      Şi din birt ea că-mi ieşea,
      Şi unde mi se ducea? Deasupra oraşului,
      La curtea-mpăratului: ii5 — înălţate împărate,
9
120
125
130
135
140
145
150
155
    Să trăieşti cu sănătate! Nimerit-au, nimerit,
    La mine-n birt o venit Un voinicel tinerel,
    De toţi se miră de el;
    Că-n trei zile şi-n trei nopţi A băut sute de zloţi,
    A băut trei buţi de vin,
    Vin bătrîn şi cu pelin,
    Ş-a mîncat trei vaci belite Şi trei cuptoare de pite.
    Nu bea vinul cum se bea,
    Cu sălicu şi hoalba,
    Ci mi-şi bea el cu vadra,
    Se miră toată lumea!
    Cum pune vadra la gură, Varsă-n gură ca-ntr-o şură; Vadra cum este de mare,
    El o bea dintr-o gustare,
    Şi pita cît e de lată,
    El o-mbucă totodată;
    Tot vinul cît* am avut,
    Tot dînsul mi l-a băut,
    Şi cînd zic ca să plătească,
    El vrea ca să mă lovească. Tot mîncă şi tot sorbi,
    Dar nimica nu-mi plăti.
    Acum, cînd vinu-am gătat, Spune-mi, doamne, ce să fac?
    —    Tu, Aniţă Birtăşiţă,
    Spune-mi tu făptura lui, C-ăsta-i omul dracului!
    —    înălţate împărate,
    Să trăieşti cu sănătate,
    Eu îţi spun cu direptate:
    De trei palme-i lat în frunte Şi nu prea vorbeşte multe; Apoi căutătura lui Seamănă cu-a lupului;
    Cînd se uită pe sub gene,
    Şi măria-ta te-ai teme. . . Mustăţile-i, ca la rac,
10
      Şi le-nnoadă după cap;
160 Face nodul cît pumnul Şi rînjeşte ca ursul,
      De bubuie tot locul Şi ţi-e groază de dînsul; Lat e-n spate, gros în os, 165 Dar la faţă mi-i frumos, C-are faţă de hîrtie,
      De-ai putea pe ea a scriej Ş-apoi, ochişorii lui,
      Ca murile cîmpului! no împăratul auzind
      Pe Aniţa-aşa vorbind, Puterile îi pierea,
      Măciucă păru-i suia,
      Faţa i se-ngălbinea,
175 începu a tremura Şi Aniţei îi zicea:
      — Tu, Aniţă Birtăşiţă,
      Rogu-te pe Dumnezeu 180 Şi te jur pe capul tău
      Să nu-i spui unde şed eu, C-ala mîncă capul meu! Ăsta-i Gruia lui Novac, Care ţara ne-a prădat,
185 A prădat-o-n lung şi-n lat, De trei ori turcii-a tăiat Şi acum iar o venit Cu gînd rău de prăpădit. Bată-mi-l-ar Dumnezeu 190 Pe el şi pe tatăl său,
      Că ei ne-au făcut mult rău, Că ne-au ţinut drumurile Şi ne-au tăiat capetele!
      Dar, Aniţă 195 Birtăşiţă,
      Ia du-mi-te tu acasă Şi mi-1 pune după masă,
      Şi dă-i vin cu rozolie,
      Ca să-l tragă la beţie;
200 Dă-i vin cît el poate bea, De plată nu întreba,
11
205
210
215
220
225
230
235
240
  Şi dă-i vin cît va pofti,
  De plată nu pomeni.
  Şi cînd vinul vei găta,
  Vin’ la mine, că ţ-oi da, Numai să-l poţi tu-mbăta,
  Că bun preţ îi căpăta!
  Aniţa, dac-auzea,
  Aniţa ce mi-şi făcea?
  Acasă ea alerga
  Şi pe Gruia îl afla
  Cum prin birt se preumbla,
  Că nu mai avea ce bea.
  El atuncea ce făcea?
  Mîna-n pozonar băga,
  Cu galbeni plină-o scotea, Galbeni pe jos resfira Şi din gură că-mi zicea:
  — Tu, Aniţă Birtăşiţă,
  Adă-mi vin cît pot eu bea, Că-ţi dau galbeni cîţi vei vrea; Şi cînd galbeni oi găta,
  Pe uliţă voi pleca,
  De blagă m-oi încărca!
  Iar Aniţa,
  Birtăşiţă,
  Dacă ea mi-şi auzea,
  Bine, Doamne, îi părea, Galbeni de pe jos strîngea Şi vin roşu aducea,
  Vin bătrîn cu rozolie,
  Ca să-l tragă la beţie.
  Şi Gruia ce mi-şi făcea?
  Multe buţi de vin golea,
  Dar pe urmă ameţea,
  Capul pe masă-1 punea Şi curînd că adormea.
  Iar Aniţa,
  Birtăşiţă,
  Dacă ea astea vedea,
  Ferestrile deschidea,
  La turci semn că le făcea. Turcii-ncet s-apropiau
12
245
250
255
260
265
270
275
280
285
Şi în birt că se băgau,
Şi cum pe Gruia-1 vedea,
La el mi se repezea,
Dară vîntul cam bătea,
Părul lui Gruia-1 lăţea,
Iar turcii, dacă vedea,
Vai, Doamne, cum mi-şi fugea! Dar-napoi iar se-ntorcea Şi pe Gruia mi-1 lega Cu trei funii de mătasă,
Ca mîna Gruii de groasă,
Şi cu trei de ibrişin,
Groase ca parii de fîn;
Cu coatele îndărăpt,
Cu mîinile-ntoărse-n piept, Ş-apoi ei pe el îl lua Şi-n temniţă îl ducea,
Intr-o temniţă de . piatră,
Chiar pe seama lui gătată.
Şi aici cît îl ţinea?
Şapte ani şi jumătate,
Pin’ se rupse şuba-n spate; Şapte ani şi două luni,
Mai pe-atîtea săptămîni,
Gruia-n temniţă şedea Pin’ de zile-i se ura.
Şi Novac tot aştepta Ca să-i vină Gruiţa;
Dar în zadar aştepta,
Că Gruia nu mai venea.
Atunci el ce mi-şi făcea?
La un corb el poruncea Şi aşa că mi-i zicea:
— Corbule, puiuţul meu, Ţină-mi-te Dumnezeu!
Tu nu eşti bun de lucrat,
Dară eşti bun de zburat, Du-te,-ncungiură ţara Şi îmi caută pe Gruia,
Doară li-i putea afla,
Că eu bine te-oi ţinea,
Carne de turc îi mînca Şi sînge de turc îi bea!
13
290
295
300
305
310
315
320
325
330
Atunci Corbul ce-mi făcea? Aripile întindea,
Cu ciocul mi-şi cloncănea,
Toată ţara-ncungiura Pin* pe Gruia mi-1 afla,
La fereastră-i s-aşeza Şi căuta şi cloncănea.
Gruiţa Corbul vedea Şi bine mi-1 cunoştea,
Şi din grai aşa grăia:
— Du-te tu la tatăl meu Şi spune-i că am zis eu Să lase hodina toată,
Vină aici să mă scoată!
Şi spune-i tătucului Care-i gîndul turcului,
Că pe vineri dimineaţa Se gătesc să-mi ia viaţa;
Că funarii împletesc Şi bărdaşii tot cioplesc,
Furcile îmi pregătesc.
Şi vineri, la prînzul mare,
Mă vor scoate la pierzare! Corbul, dacă auzea,
Aripile întindea, în văzduh se ridica Şi la Novac se-ntorcea Şi aşa că îi zicea:
—- Lasă cina la Domnul Şi cuţitul la focul,
Că-ţi potopesc feciorul!
Că vineri de dimineaţă Vrea să-i ia a lui viaţă;
Că funarii împletesc Şi bărdaşii tot cioplesc,
Furcile îi pregătesc.
Şi vineri, la prînzul mare, îl vor scoate la pierzare!
Novac, dacă auzea,
Ochii-n lacrămi îşi scălda Şi din grai aşa grăia:
— Te mai scot o dată eu,
Chiar să-mi pierd şi capul meu!
14
335
340
345
350
355
360
365
370
   Apoi iute, cît gîndeşti,
   Ţipa hainele domneşti Şi-mbrăca călugăreşti.
   Moş călugăr se făcea, Armele şi le-ascundea, Murgul îl încăleca Şi îndată el pleca,
   Şi la turci că se ducea,
   Şi aşa că le zicea:
   —   Bună ziua, turcilor, Turcilor, voinicilor! Auzit-am, auzit,
   Lucru mie potrivit,
   C-aveţi un rob de pierzare; Nu l-aţi face de vînzare?
   Că de cumva mi l-aţi da, Bucuros l-aş cumpăra,
   Şi de cumva vi-i de dat, Mie mi-i de cumpărat.
   Şi de-a fi cam tinerel,
   V-aş da mulţi galbeni pe el, Ca să mi-1 fac diecel;
   Că la vreme de slăbie N-are nime să mă ţie Şi mi-a fi spre-ajutorie.
   Ba, de n-ar avea cap greu, L-aş învăţa tot mereu,
   Să rămînă-n locul meu! Turcii, cum îl auzea,
   Toţi din grai aşa grăia:
   —   Părinte, sfinţia-ta,
   Noi robul nu ţi l-om da,
   Că nu-i neam de diecel,
   Ci e neam de Novăcel!
   Şi nouă nu ni-i de dat,
   Că pe el l-am judecat Ca să fie spînzurat,
   Că-i un mare blestemat. Seamănă cu tatăl său, Bate-mi-l-ar Dumnezeu!
   Că de cînd s-a pomenit,
   Tot aşa ne-au prăpădit;
   Că ne ţinea drumurile
15
375
      Şi ne tăia capetele!
      Novac, dacă auzea,
      Turcilor că le zicea:
      —   Dacă nu mi-1 sloboziţi, Vă rog să nu-1 potopiţi Pînă nu l-oi spovedi
380 Şi de moarte l-oi găti!
      Dar turcii se mînia Că prea mult îi năcăjea. Atunci Novac ce-mi făcea? Pozonarele-şi vărsa,
385 Galbeni pe jos răsfira.
      Turcii-a strînge se-ntrecea, Iar Novac se întorcea Şi sabia ş-o scotea Şi pe toţi turcii tăia,
390 Nici unul nu rămînea.
      Apoi afară ieşea,
      La temniţă se ducea,
      Unde era-nchis Gruia, Lăcăţele le rupea 395 Şi pe Gruia îl scotea Şi din grai aşa-i grăia:
      —   Gruiţo, copilul meu,
      Tu faci tot de capul tău Şi n-asculţi cuvîntul meu,
400 Rău te bătu Dumnezeu! Gruia noduri înghiţea,
      Dar nimica nu zicea,
      Că el vina şi-o vedea,
      Apoi amîndoi se lua 405 Şi prin'turci se întorcea Şi pe toţi că mi-i tăia.
      Pe unde Novac mergea, Numai cu cotul cotea,
      Uliţi printre turci făcea.
4io Gruiţa mi-i abătea,
      Iară Novac îi tăia,
      Şi turcii aşa pica Cum pică vara iarba Cînd o ajungi cu coasa.
4i5 Iar un turc cam bătrînel, Vai de el, amar de el,
16
375-/
      Se-nvîrtea şi se codea Şi de Gruia se ruga:
      —   Lasă-mă nevătămat,
420 Să duc veste la-mpărat
      C-ai scăpat din Ţarigrad!
      Iar Gruia că mi-i zicea:
      —   Cline bătrîn şi spurcat, Te-aş lăsa nevătămat,
425 Dar îi spune la-mpărat Că de viteaz ai scăpaţi Apoi sabia trăgea,
      Urechile îi tăia,
      Nasul o ţîră-i cîrnea 430 Ş-apoi scăpat îl făcea*
      Iară Gruia cu Novac Se lua de după cap Şi se săruta cu drag,
      Şi lăuda pe Dumnezeu 435 Că i-a scăpat de la rău. Ş-apoi ei că se lua,
      Pe uliţă că-mi pleca,
      Multă blagă-şi aduna,
      Multe cară încărca 440 Şi dincoace ei venea,
      Cătră Ţara Romînească, Fapta să ş-o povestească La boieri ca dumneavoastră, Dumnezeu să vă trăiască!
445 Şi Novacii, cît trăia,
      Tot mereu se veselea Şi la turci nu mai gîndea!
Cât and, pp. 124 — 139 [Banat].
  5
10
15
20
25
30
35
         33 (37.11) NOVAC
    Cînd oi zice peliniţă,
    La vale, pe Dunăriţă,
    Tare vine-o şeiculiţă;
    Şaica veche, cîrma nouă,
    Zo, taie Dunărea-n două* Dară-n şaică cine-mi şede? Şede Corbea şi Gruia.
    Lină verde măndălac,
    Şi mi-e Corbea mort de beat, Că de cum mi s-a sculat, Multe vinuri a cercat.
    A beut şi s-a-mbătat Şi-n şaică mi s-a culcat.
    Iacă şaica că-mi venea Pănă-n vad la Vidina.
    Cînii, turcii de-1 vedea,
    Toţi în luntrii să punea Şi-naintea lui ieşea,
    Şaica-n Dunăre-i oprea.
    Fereşti deschise erea,
    Turcii pe şaică să suia.
    Cînd la Corbea să uita,
    Sfîntu Gorneac, zo, sufla, Chica pale i-o mîna,
    Turcii mi să spăimînta Şi fugea ca ciorili,
    Să-neca ca vitili. . .
    Da* sluga', nemernica, Mînca-i-ar cînii carnea Şi ţîţa de la dreapta,
    El din gură-aşa-mi zicea:
    — Turcilor, voi, turci agale, Ce fugiţi ca ciorili,
    Vă-necaţi ca vitili?
    Veniţi, că vi-1 dau legat Ca pe-un dobitoc la gard!
    Da’ turcii, dacă-auza,
    Sus pe şaică să suia,
    Pe Corbiţă mi-1 lega
18
40
45
50
55
60
65
70
75
80
     Cu cinci frînghii de mătasă, Tăia carnea păn* la oasă,
     Şi cu alte de Braşov,
     Tăia carnea păn’ la os.
     Şi-l lua pe Corbea legat Şi-l ducea la Călăfat, Călăfat, oraş bogat,
     Piste ţară adăvărat.
     Pe Corbiţă că mi-1 lua Şi-n ţapă că-1 înfigea,
     Da’ pe Gruiţă-1 lega Jos, de ţapa lui Corbiţă,
     II lega turcii pe Gruiţă.
     Pică sînge din Corbiţă, Strică faţa lui Gruiţă!
     Cine că mi-i comanda? Ficioru lui Caragea,
     Un turculeţ mititel,
     Ştia carte giurgiumel.
     El din gură-aşa grăia:
     — Turcilor buni şi agale, Cîţi copii de turc aveţi,
     Pe toţi să-i astrîngeţi, Flinta-n mină să le daţi Şi cărtuşe cu patroane,
     Pe Corbiţă 1-o-mpuşca,
     Să să-nveţe-n el să dea!
     Da* turcii cînd auza,
     Cîţi copii de turc avea Pe toţi îi astrîngea,
     Flinta-n mînă că le da Şi cartuşe cu patroane, Tăbăra de-1 împuşca.
     Dară Corbea ce făcea? Glionţăli le prijunea în potcoava cizmelor Şi-n piatra inelului.
     Copiii de turc împuşcînd Şi deasupra lui venind, Corbu, pasăre neagră,
     Din aripă răzbătînd,
     Da’ din cioc totî crăind Şi la carnea lui rămnind,
19
   85
   90
   95
100
105
110
115
120
125
    Dară Corbea răspunzînd:
    —    Măi vulture, pasăre neagră, Nu rămni la carnea mea
    Şi vino la mine-ncoa’,
    Că de-ajută Precesta,
    Eu ţîe că ţ-oi făcea Stîrv de trii ani să mănînci, Binili meu nu-1 mai uiţi!
    D-al vultur, pasăre neagră,
    Jos, pe ţapa lui şedea,
    Da* Corbiţă di colea Inel de aur scotea Şi pe gheară-i aşeza,
    Din guriţă-i povestea:
    —    Măi vulture dumneata,
    Să te duci pănă colea,
    Colea-n deal, în Stări-deal,
    La casăli lui Novac,
    Ce-are barbă ca un ţap,
    Sare Dunărea-n ciumag Dincoace, la Calafat,
    Unde e un rob legat Şi-unu-n ţapă alinat!
    Vulturu, dacă-mi vedea,
    Din aripi răzbătea,
    El o dată să-ndrepta Colea-n deal, la Stari-deal,
    La casăli lui Novac*
    Da1 Novac, Baba-Novac,
    Tăman bea Ja cafenea Cu frati-su Banabac,
    C-o ploschiţă de dud verde Ce ţinea vro şapte vedre. Tăman pa’r de vin cînd bea, Da’ vulturu di colea Inelu că-1 sloboza,
    Drept în pa’r îl sprijinea. Novac-Baba vinu-1 bea,
    Cînd la fundu paTului Văzu piatra inelului.
    Cînd ş-ardică genili,
    Să-şi vadă potecili,
    Inelu din paJr îl lua
20
130
135
140
145
150
155
160
165
  Şi pe el să zăuita,
  Prea bine mi-1 cunoştea Şi din gură-aşa vorbea:
  —   Doi copilaşi c-am avut,
  Crezi, turcii i-a prăpădit,
  Iacă inelu-a venit!
  Lăpăda ţoale domneşti Şi-mbrăca călugăreşti.
  Pe su’ chivără-atîrna Acea spatie turbată Ce prăpădea lumea toată. Genele-şi ridica,
  Potecile de-şi vedea,
  Colea-n vad, la Dunăriţă,
  Unde-i fiu-su Gruiţă.
  Odată să opintea,
  Dunărea-n ciumag sărea Şi trecu la Calafat De văzu robu legat Şi-unu-n ţapă alinat.
  Dacă văzu şi văzu,
  Bun călugăr să făcea Şi trecu la Vidina,
  L-a mai mică cafenea,
  Cu şaptezăci lingă ea,
  Unde turcii bea cafea,
  Şi din gură-aşa vorbea:
  —   Turcilor, boierilor,
  Am trecut la Calafat Şi văzui un rob legat Ş-altu-n ţapă alinat,
  Ş-oi să am cu ei păcat.
  Vedeţi bine eu că sînt Călugăre pe pămînt.
  Chiar mă rog de dumneavoastră Să-mi daţi o vadră de vin,
  Robii i-oi cuminica,
  Că moare necuminecat Ş-oi să am cu ei păcat!
  Da’ turcii, dacă-auza,
  Vadră de vin cumpăra,
  Lu moşu Novac i-o da. Novac-Baba vadra lua
21
      Şi cu vadra că-mi pleca.
170 Pe margine de Dunăriţă Se mînie pe vedriţă.
      De pămînt cînd o trîntea, Dăogili, zo,-i sărea! Dunărea-n ciumag sărea,
175 Chiar la Călăfat trecea, Frînghiili le tăia Şi din gură-aşa zicea:
      — Măi Corbiţă, taică, mă,
      Să ţineţi marginili,
180 Să le bat mijloacili,
      Că le ştiu soroacili!
      Cînd turcu striga: «Aman!», Să-i bat, taică, de su’mal; Cînd turcu striga: « Amet!», 185 Eu să-i bat, taică, la piept, C-aşa am avut adet!
      Cînd pin turci că abătea,
      Pe toate socacili,
      Zo, le sare fesurli.
190 Tăbăra de-i bulduşa,
      Multă blagă aduna,
      Lua pe Corbea şi pe Gruia, Pe drum la vale-apuca,
      Pănă-n vale, la ceşmea,
195 Unde sta şi odihnea. . . 1
                               Sandu Timoc, pp. 93—98 inf. Sima Prunaru < Alexandrovăţ—Ser b ia >.
1 In continuare, contaminare cu tema nr. 12.1: Novac şi zina.
22
   34 (38) NOVAC BABA-NOVAC
       Foiţică bob secară,
       Nu aseară, alaltăseară, în viitura vacilor, în scapătul soarelui,
                       5 în aprinsul bobotăilor, în jocul copiilor,
       Foaie verde bob năut,
       Mi-a sosit, mi-a poposit Trei voinici închivăraţi, io Călări pe trei pui de haţi. Foaie verde ş-o lalea,
       Dară ei unde mergea?
       Cam la capul dealului,
       La gura Osmolului,
  15 La satul Bîrladului,
       La circiuma Lagului.
       Din bătătură mergea,
       Novac din gură striga:
       — Bre, Lidvă cîrciumăriţă,
  20 Pupu-ţi legea, talăniţă, Scoate-ne-o oca de vin,
       Să cercăm vinul de bun; Dacă vinul ne-o plăcea,
       Jos de pe haţi că ne-om da; 25 Dacă vinul ţi-o fi cald,
       Eu de cale ca să-mi cat! Dară Lidva, d-auzea, într-o cămară intra,
       Frumos că se premenea,
  30 Băga faţa în albeală,
       Buzele în rumeneală.
       Cofa-n mînă c-o lua Şi în pivniţă intra,
       Toate buţi că le cerca 35 Şi vinul că nu-i plăcea.
       Şi ea încă mai ştia,
       Cam la capul buţilor, în fundul pivniţilor,
       Că e un mic bîtlăgel,
23
40
45
50
55
60
65
70
75
80
     Cu pelin băgat în el.
     Nici mai mult, nici mai puţin,
     O   sută de vedre plin.
     Cofuliţa mi-o umplea Şi la dînşii că-mi ieşea,
     Din papucei tropăind,
     Din rochiţă fîlfăind,
     Ocaua nasturi făcînd. în mîna lui Novac o da, Cîteşitrei din ea gusta Şi vinul că le plăcea.
     Cofa-n fund o răsufla Şi de pămînt o trîntea,
     Sări fundul de la ea,
     De-i suna tărtăcuţa,
     Rupse Lidvei inima!
     Novac din gură grăia Şi pe Lidva o-ntreba:
     —    Bre, Lidvă cîrciumăriţă,
     Albă ca ş-o porumbiţă,
     Ai tu grajd de trei cai murgi Şi gazdă de trei voinici?
     Dar Lidva se cam gîndea Şi astfel le răspundea:
     —    Eu am grajd de opt cai murgi Şi gazdă de opt voinici!
     Cum aşa că auzea,
     După cai descăleca,
     Caii la grajd îi băga,
     Fîn cu flori le revărsa,
     Lacătul la grajd punea,
     Şeale pe braţe lua Şi la Lidva că striga:
     —    Ai, ne-arată odaia Care să şedem în ea.
     Şealele jos că punea Şi pe pat să aşeza
     Şi la Lidva că striga:
     —    Dale, Lidvă cîrşmăriţă,
     Blîndă ca o porumbiţă,
     Ado vinul cu vadra,
     Rachiul cu ocaua!
     Şi bea, frate, şi iar bea,
24
        Fiecare cu vadra,
        Pînă cînd să-nturmenta.
   85   După ce să-nturmenta, Iataganele scotea Şi la Lidva că venea Şi către dînsa răgnea:
        —   Ai, ne-arată butia
   90 Care bem noi vin din ea! Lidva cu dînşii mergea, Butia că le-arăta.
        Dar ei, frate, ce-mi făcea? Trei doage că îi scotea,
   95 Capu-n bîtlăgel băga,
        Tot ca boii că sorbea, Numai drojdii rămînea! Şi-nchina cu strachina Pentru Maica Precista, îoo Le-o ajuta undeva,
        Şi pentru Domnul Hristos, Să le fie de folos. . .
        Dară Lidva, de vedea,
        Ea cu firea să-nciuda 105 Şi oftînd aşa grăia:
        —   Cată, bată-i mamă-sa, Singură-mi făcui belea! Ăştia vinul că mi-or bea, P-ici încolo s-or ducea,
   no Fără să-mi dea vreo para! Vinul este stăpînesc,
        M-o apuca să-l plătesc,
        Cu ce foc mă curăţesc? Dară Lidva, de vedea, ii5  Vadra-n mînă că lua,
        Să n-o priceapă cineva.
        La fîntînă că mergea, Vadra jos că o lăsa, Rochia-n brîu sumetea,
   120  Papucii-n mînă lua,
        Trei derele că sărea,
        Trei derele ş-o vâlcea,
        La naşu-său ajungea Şi la poartă că-mi bătea, 125 La naşu-său că striga:
25
130
135
140
145
150
155
160
165
        —   Bre, naşule Lagule,
        Nu aseară, alaltăieri seară Mi-au sosit, mi-au poposit, Foaie verde garoflaţi,
        Trei voinici închivăraţi, Călare pe pui de haţi.
        Haţii la grajd i-a băgat,
        Fîn cu flori le-a revărsat Şi pe pat s-a aşezat,
        Şi bea vin pe rămăşeală, Fără nici o socoteală.
        P-ici încolo s-or ducea,
        Fără să-mi dea o para.
        Vinul este stăpînesc,
        Cu ce foc mă curăţesc,
        Că n-am cu ce să-l plătesc? Dar Lagu, de auzea,
        Puţinei se cam gîndea Şi pe Lidva întreba:
        —   Dale, fină dumneata,
        Ce fel de oameni sînt ăştia? Lidva sta şi răspundea:
        —   Sînt oameni de stat înalt, Umblă cu mîrtacii-n cap ! Unul are văz de lup,
        Aşa cată d-amărît!
        Unul mi-are văz de urs, Aşa-i de posomorit!
        Altu-i nalt şi subţirel, îmbrăcat într-un ilecel, Numai cu fir şi cu tel,
        Cu căciuliţă de jder!
        Dară naşul îi spunea:
        —   Să vezi, fină dumneata,
        E Novac, Baba-Novac,
        Cu nepotul său Ioviţă, Fecioraş de văduviţă,
        Ce umblă pe sub gîrniţă Şi dă bine din suliţă.
        Iar Novac, Baba-Novac,
        Din cincizeci de piei de lup Şi-a făcut cojoc pe trup, Guleraş nu i-a ajuns.
26
              Dar unchiu-său, Bala-Bac, no Din şasezeci de piei de urs Şi-a făcut cojoc pe trup, Mînecă nu i-a ajuns.
              Dă-le tu vin cît or vrea, Nu-ţi mai da socoteala.
         175 D-or sta, de s-or mînia, Foc oraşului i-or da,
              De ne-o arde domnia,
              De s-o duce pomina,
              De ne-o blestema lumea i8o Acum şi totdeauna !
              Lidva-ndărăt să-ntorcea,
              Pe la fîntînă că da,
              Vadra cu apă lua Şi acasă se ducea 185 Şi-n pivniţă că intra.
              Dară ei ce mi-şi făcea?
              Ca gherlanii se juca,
              Că nu avea ce mai bea. . . Le turna apă, se spăla,
         190 Şi Lidvei că îi zicea:
              — Bre, Lidvă cîrciumăriţă, Pupu-te-n ochi şi-n guriţă, Aşterne epingeaua,
              Să ne dăm refeneaua,
         195 Că vinul e stăpînesc,
              Te-apucă ca să-l plăteşti! Dar Novac ce mi-şi făcea? Disagi cu galbeni lua,
              Pe epingea-i răsturna 200 Şi Lidvei, frate, îi da.
              Haţii din grajd că scotea, Şale pe ei că punea, Cîtetrei încăleca,
              Ziua bună că-şi lua,
         205 Din oraş că mi-şi ieşea, P-aci-ncolo să ducea. ..1
                                             Pdsculescu, pp. 255—257; inf. Petre Mirea Ioniţă (Orlea—Corabia—Oltenia).
1 în continuare, contaminare cu tema nr. 39 : însurătoarea lui lovită cu fata Cadiului,
27
                 35 (39) NOVAC* ÎNSURĂTOAREA LUI IOVIŢĂ
                            Munţii Steri-Dealului,
                            Tocmai la muntele-nalt,
                             Unde pazvanţii se bat;
                            Tocmai la muntele sec,
       5 Unde vitejii se-ntrec. . .
                             La cierdacul lui Novac,
           Lui Novac,
           Baba-Novac,
           Car’ trăieşte-acum de-un veac, io Mare masă mi-este-ntinsă,
           De mulţi boieri mi-e cuprinsă.
           Dar la masă cine-mi şade?
                              Şade bătrînul Novac,
                             Cu frate-său Balaban,
      15 Cu nepotu-său Io viţă,
           Ioviţă
           Din Craioviţă,
           Fecioraş de talaniţă,
                            ’Brăcat într-o dulămiţă.
                            20 Toţi boieri1 beau Şi mîncau,
                            Pe gălbenaşi se sfeteau,
           Numai Ioviţă nici nu bea,
           Nici nu mînca,
      25 Numai cu ochii privea.
                            Că şedea de zid răzmat,
           Făr’ de igealîc în cap. . .
           Dară bătrînul Novac ce mi-şi făcea? De la masă se scula,
      30 Din guriţă-aşa-i zicea:
           — Băi nepoate, tu, Ioviţă,
           Ce nu bei, ce nu mănînci,
                            Numai cu ochii te uiţi?
                            Ori bucatele nu-ţi plac,
                       35 Mă rog, şi-altele să-ţi fac?
           Ori gălbenaşi mi-ai sfîrşit,
           Sau mai mulţi c-ai dobîndit?
                           Sau, frate, ţi s-a făcut,
28
40
45
50
55
60
65
70
75
80
             Neică, de căsătorit? î. • .
             —   Măi unchiule dumneata,
             De stătuşi
             De mă-ntrebaşi,
             Adevărul spune-ţi-aş:
             Că eu, frate, m-am plimbat Jn oierit, în dij mărit,
             Pe la Munţii Pindului,
             La Munţii Cădi ului,
             Şi eu, nene, mi-am văzut Pe fata Cadiului, Nepoata-mpăratului,
             Şi din ceas’ car’ mi-am văzut-o La inimă mi-a căzut Ca un nastur de argint Cînd cade la apă-afund,
             Se lipeşte de nisip,
             Şi n-am cal de pristinit!. . .
             —   Măi nepoate, tu, Ioviţă,
             Dacă este vorba-aşa,
             Intră-n grajd de mi-ţi alege,
             Că am freo cincizeci la hrană, Puşi de la Vinerea mare! Cheieru-n mină că-i da:
             Să vezi, cheia cît lopata,
             Lacătul cît baniţa,
             Mititel
             Cît un purcel,
             Să faci cinci căldări din el. . . La grajd, frate, se ducea, încerca albi Şi codalbi, încerca negri şi pegi, încerca surii şi murgi;
             Nici un cal că nu-i plăcea,
             Tot cu palma-i măsura. . . în uşa grajdului că sta,
             O ţigare că fuma,
             Ochii-n cap se lumina.
             Cînd ochi negri şi-arunca, Tocma-n fundul grajdului Zări ochii Albului,
29
85
90
95
100
105
110
115
120
          Albului
          Codalbului,
          Ştii, ca para focului,
          Luceafărul cerului,
          D-înşelat Şi d-înfrînat,
          Cum e bun de-ncălecat;
          Taftorul Şi pohilul
          Car’ plătea ŢarigraduL . .
          De căpăstru că mi-1 lua,
          Afar’ din grajd că mi-1 da Şi Novac că mi-1 vedea:
          —   Măi nepoate, tu, Ioviţă,
          De luaşi pe-Albul,
          Pe Codalbul,
          Mai bin* să-mi fi tăiat capul,
          Că naşul car’ m-a cununat Cu el că m-a-nziestrat,
          Pe el n-am încălecat.
          Să-l păzeşti,
          Să nu-1 sminteşti,
          Că, zic zău, te prăpădesc !
          Dar Ioviţă ce-i zicea?
          —Măi unchiule dumneata,
         [ De-mi deteşi pe-Albul,
         * Pe Codalbul,
          Asta o să-mi scape capul.
          Mi-e cale de nouă zile,
          Poate să vin pînă mîine!
          Picioru-n scară punea,
          Prin curte că mi-1 plimba,
          Spumă albă mi-1 făcea Şi silea
          De mi-ajungea.
          Cînd mi-e soare-n cruci-nămiezi,
          Cînd stau turcii la mecet,
          Şi pe Stanca c-o vedea,
          Prin bagcea că se plimba,
          Cu cinzeci de roabe scumpe după ea. Dar Ioviţă ce-i zicea?
          —   Stanco, verişoara mea,
          Rupe-mi tu d-o floricea
30
          125 Şi dă-mi-o cu mina ta!
                                                                   O floricea Că-i rupea
                Şi pe-o roabă-o trimetea, Dar Ioviţă n-o primea,
          130 La pămînt că mi-o-arunca. Cînd fuse d-al doilea,
                Mai cu milă se ruga Şi din gură-aşa-i zicea:
                —   Stanco, verişoara mea,
          135 Rupe-mi tu d-o floricea
                Şi dă-mi-o cu mina ta! Cînd fuse d-al treilea,
                Mai cu milă se ruga Şi din gură-aşa-i zicea: ho — Stanco, verişoara mea,
                Că tu mi-eşti vară-verişoară, Ruptă de la inimioară!. . . Atunci Stanca ce făcea?
                                                             O floricea H5 C-o rupea,
                C-un fir roşu-o-nfăşura, Peste bagcea Se-ntindea,
                Floarea lui Ioviţă-o da.
          150 Dar Ioviţă ce-mi făcea?
                Cu stînga floarea-i lua,
                Cu dreapta mina i-arunca, îi puse mîna-n paftale,
                O puse pe cal călare. . .
          155 Dară Stanca ce-i zicea?
                —   Măi Ioviţă dumneata, Dacă făcuşi, dragă,-aşa,
                Poate Albul tău ceva?
                Că de ne-o afla taica
          160 Şi-o-ncăleca pe Catîrca,
                Pe Catîrca Nebuna,
                Care fuge cu luna Şi răsuflă cu ziua,
          165 Ne-o răpune viaţa,
                Să vezi, p-a ta Şi p-a mea!
31
170
175
180
185
190
195
200
205
210
              Dar Ioviţă ce zicea?
              —   Măi Albule dumneata,
              Mai poţi tu la bătrîneţe Cît puteai la tinereţe?
              —   Mai mult pot la bătrîneţe Cît puteam la tinereţe.
              Cît eram eu tinerel,
              Mizera carnea Ca rouă,
              Dar acum, la bătrîneţe, Mi-este carnea ca fierul, Măduva, ca oţelul!. . .
              Ioviţă, cînd auzea,
              Drumul Albului că da.
              Dar o roabă ce-mi făcea? Veste Cadiei ducea:
              —   Scoal\ Cadio, nu şedea, C-a furat pe fii-ta
              Şi s-a dus un hoţ cu ea!
              —   Pune masa să mănînc,
              Cînd oi pleca, tot l-ajung! Punea masa
              Şi mînca
              Şi bine că ospăta,
              La grajd de piatră-mi intra,
              La Catîrca se ducea,
              Cam cu şea, cam făr’ de frîu, Numai cu piedica-n gură, Obiceiul cel sîrbesc Şi cu-al nostru, ţigănesc. . . Drumul Catîrcii că da Pe spojarul cîmpului.
              Fugea, nene, nebuna.. .
              Dar bătrînul Novac,
              Ca un puternic ce-mi era,
              Sus în cerdac se urca,
              Cu ocheanul se uita Unde>l căznea Cadia.
              Jos din cerdac că se da,
              La grajd, frate, că-mi venea. Dar pe cine-ncăleca ?
              Pe. . . Şargul de la saca,
32
             Ala-ndeţnînă era. . .
             Fugea şi-ala, bednicul,
             De duduia pămîntul!
             Naintea lui că ieşea,
       215 Din guriţă-aşa-i zicea:
             —   Dur, dur, dur, cuscre Cadio, Nu glumi
             Cu copiii,
             Glumeşte cu bătrînii.
       220 Copiii că-ngîlcevesc,
             Bătrînii că-mpăciuiesc.
             Copiii fac vrăjbur’le,
             Iară bătrînii, păciur’le!
             Iară Cadia ce-i zicea?
       225   — Dur, dur, dur, cuscre Novace,
             Savai, drace,
             Catîrca s-a-nfierbîntat,
             Paloş în sînge s-a spurcat Şi mi-e frică de păcat,
       230 Să nu te las făr’ de cap! . . . Atunci Novac ce-mi făcea? în urmă, nene, rămînea.
             Cînd zise Cadia: « Aman ! »,
             Mi-1 povîrni de pe cal.
       235 Trupul lui cel hărănit
             Şade în drum grămădit!
             De la el ce mi-şi lua?
             Luleaua Şi celmeaua,
       240 Ţigaret de piparos
             Care-n lume n-a mai fost. . .
             Pe Catîrca-ncăleca,
             Pe Şargu-alături lua Şi-acasă că mi-şi venea,
       245 Lui Ioviţă că-i zicea:
             —   Socre-tău te-a-nziestrat Pe tine cu Catîrca,
             Pe mine cu luleaua! . . .
             Şi Stăncuţa c-auzea,
       250 Din ochi negri lăcrăma,
             De la inimă ofta Şi din gură-aşa zicea:
             —   Ale, taică, socru-meu,
33
            Tu tăiaşi pe tatăl meu ! . . .
     255 Mare nuntă că-mi făceau,
            Vin prin pahare puneau . . .
            Şi-am făcut cîntec deplin,
            Mai ziceţi, boieri, amin!
            Şi mai daţi cu udătura,
     260 Să-şi ude Mitică gura ! . * .
                           Vechi cintece de viteji, pp. 67 — inf. D. Burcea
                           (M erenii'de*Sus — Videle — Bucureşti), 24. III. 1951.
    36 (40) GRUIA A LUI NOVAC
          în Ţara Haţegului,
          La biertu-mpăratului, Unde-şi beau ciobanii banii Şi-arghelarii-şi mîncau caii,
      5 Gruia bea cu fetele:
          Una vinu-i îndulceşte,
          Alta patu i-1 chiteşte,
          Şi cu-a treia se iubeşte. Dară mamă-sa auzea, io Către biert ea se pornea; Cînd la biert ajungea,
          Şi lui Gruia aşa-i grăia:
          — O, tu, Gruio, fiul meu, Pentru bunul Dumnezeu,
      15 Părăseşte bierturile, Bierturile, fetele,
          Că-ţi dai, zău, şi hainele,
          Şi te du, maichii, la tîrg, Tot la tîrg, măi, la Arad,
      20 Şi-ţi cumpără boi de-arat. Vinde calul pre doi boi Şi armele pre alţi doi,
34
25
30
35
40
45
50
55
60
65
              Că acasă mai ai doi;
              Ieşi la plug cu şase boi.
              Dară Gruia ce făcea?
              El la tîrg că îmi pornea, Vindea calul pre doi boi Şi armele pre alţi doi,
              Şi acasă el venea,
              Către mamă-sa grăia:
              —    O, muchiţă, muica mea, D-ortac pe cine mi-i da ?
              —    Pre Roxandra, sora ta.
              —    Dară sbici din ce mi-i da ?
              —    Din păr de la sora ta, C-are chica-n şepte viţe De cînd fu ea copiliţă.
              Dară Gruia ce făcea?
              Păr din capu ei rupea
              Şi sbiciul şi-l împletea, Boişorii şi-i prindea Şi s-apuca d-a ara.
              Ara de 1-amiazi pin’ seara.
              Iar Roxandra cîteodată Să ducea s-aducă apă,
              Şi flori mîndre culegea,
              Şi-n cunună le făcea,
              Şi la Gruia le ducea,
              Şi lui din grai îi grăia:
              —    Frate, frăţişorul meu,
              Cînd va fi ospăţul tău,
              Eu cu toate te-oi chiti.
              Dar Gruia, de bucurat,
              Se lua şi-o săruta
              Şi să lăuda c-o juca.
              Iar Roxandra mai o dată Să duse s-aducă apă; Capu-napoi întorcea,
              Un nourel că-mi vedea Şi lui Gruia aşa-i grăia:
              —    Frate, frăţiorul meu,
              Ce se-ntoarce norul greu?
              —    Nu e nour ce priveşti,
              Ci sînt turcii cei păgîni,
              Cari ştiu suge pe romîni.
35
70
75
80
85
90
95
100
105
             Vin să taie ei din mine Că nu le-am făcut vrun bine.
             El nici vorba nu sfîrşea,
             Iacă şi turcii-ajungea.
             Ei « bun lucru » că îi da,
             El frumos le mulţămea.
             —   Bună ziua, măi plugar !
             —   Mulţămesc, măi boieri mari!
             —   N-ai văzut pre-aici călare Gruia lui Novac cel mare?
             —   Ba eu poate l-am văzut,
             Dar nici nu l-am cunoscut,
             C-au trecut cu capu-n sus,
             Ca şi vîntul el s-a dus,
             în Ţara Haţegului,
             La biertu-mpăratului,
             Unde-şi beau ciobanii banii Şi-arghelarii-şi mîncau caii,
             Gruia bea cu fetele:
             Una vinu-i îndulceşte,
             Alta patu i-1 chiteşte Şi cu-a treia se iubeşte Şi de turci nici nu doreşte.
             Dară turcii ce făcea?
             Către biert ei se pornea.
             Dar un turc, ostaş vestit,
             Către turci aşa-a grăit:
             —   Turcilor, nebunilor,
             Staţi pe Iqc, voi n-alergaţi,
             Că de Gruia voi nu daţi;
             Dacă vreţi să-l căpătaţi, Iac,-acesta-i! şi-l legaţi!
             Că-i an de cînd nu l-am văz’t Şi de loc l-am cunoscut,
             De cînd cu el m-am luptat,
             Ţara cînd o am prădat.
             Dară turcii ce făcea?
             O! pe Gruia-ncongiura Şi frumos că mi-1 lega.
             Dar un turc, zmeu blăstămat, Cătră Gruia-aşa-au strigat:
             —   Cum vrei moartea să ţi-o fac: în săbii să te tăiem,
36
110
115
120
125
130
135
140
145
150
             Cu buzdugan să te-omorîm? Dară Gruia-aşa grăia:
             —    Faceţi cu mine ce-ţi vrea,
             Ci iertaţi-mă-a scria,
             Să scriu la muichiţa carte,
             Ca să ştie din departe Că are de ce m-aştepte;
             S-o trimit p-ast fluieraş de vînt, P-astă faţă de pămînt;
             Să bag mîna-n buzunar,
             Să scot peană, călămar;
             Să bag mîna-n pălărie,
             Să scot frunză de hîrtie.
             Dară turcii ce făcea?
             Mina stîngă-i dezlega,
             Şi lui Gruia îi plăcea,
             Că stîngaci dînsul era.
             Nu bagă mîna-n pălărie,
             Să scoată frunza de hîrtie;
             Nu bagă mîna-n buzunar Să scoată peană, călămar;
             Ci scoase-o spadă ascuţită,
             La tăiuş cam ascuţită,
             Şi-au tăiat cum au putut,
             Pe turci grămadă i-au făcut.
             Dar pe care n-au tăiat,
             Numai fuga l-au scăpat;
             Numai pre-unu l-a iertat,
             Ca să ducă* vestea-n sat.
             Unul fuga i-au scăpat Şi pre mulţi i-au spintecat.
             Dar bătrînul Novac auzea,
             Iute calu-ncăleca
             Şi pre drum că îmi pleca,
             Aulind şi chiulind.
             Cînd acolo ajungea,
             De pre cal descăleca,
             Cătră Gruia-aşa grăia:
             —    O! tu Gruio, fiul meu, Pentru bunul Dumnezeu,
             Bate taichii marginile,
             Că eu bat mijloacele.
             Cît-i din sfinţit de soare,
37
          Pînă-n răsărit de soare,
          Nici un turc nu era-n picioare.
          — Soro, sorioara mea,
     155 Trage boii acu-afară,
          Că nu-i ziua, ci e seară,
          Să plecăm acasă iară,
          C-am arat ş-am semănat,
          Că am copt şi-am secerat! t6o Apoi boii îi mina,
          Cătră muma rentorna.
          Dar turcii zăceau ca snopii,
          Pe la gît cu brîne roşii.
                               B ibicescu, pp. 309 — 315 <Banatul Sîrbesc>.
        37  (41) VITEJIA LUI NOVAC ŞI A LUI GRUIA
           Grăia bătrînul de Novac:
           — Gruio, Gruio, puiul taichii, Ia-ncinge-te sus feteşte Şi te-mbrâcă muiereşte;
      5 Şi tu, taichii, să te duci Doi pră Dunăre în sus,
           Şi să puni mînă la chişi,
           Şi tu, taichii, să te cînţi:
           « Dunărice, Dunărice, io Săce-ţi, mîndră, fundurile, Bărbăţelul m-ai-necat,
           Văduviţă m-ai lăsat! »
           Cînd turcii te-or auzi,
           La tine s-or şîrui,
     15 Şi tu, taichii, vei fugi.
           Pin’ turcii s-o şîrui,
           Şi taica i-oi ocupi.
           Tu să iai mijloacele,
38
              Eu oi lua marginele,
          20 Şi pe turci noi i-om tăia Şi galbenii i-om luva !
              Dară Gruia auzea,
              Cîrpă neagră-n cap punea, Săbioara încingea,
          25 Prîngă Dunăre mergea, începea şi să cînta:
              — Dunărice, Dunărice, Săce-mi-ţi vadurile,
              Zău, şi mîndră, fundurile,
          30 Bărbăţelul m-ai-necat, Văduviţă m-ai lăsat!
              Dar turcii cînd auzea,
              După el să înşira Şi din gură-aşa striga:
          35  — Ian aşteaptă, nevestea,
              Ţ-i bărbatu aicea !
              Gruia la fugă o lua,
              Tot fugea,-napoi căuta,
              Pin* turcii să înşira.
          40 Dar bătrînu de Novac,
              Şi bătrîn şi blăstămat,
              El pre turci că-i ocupea,
              Din degete fişconea. Gruia-napoi să-ntorcea,
          45 Săbioara lui trăgea Şi-ncepea de-mi tăia. Gimică-i ca pietrile,
              Pisază-i ca verzile. . . Şi-ncepea de-i burfăia,
          50 Tot nădragii mi-i spărgea Şi galbenii mi-i luva.
              Nici mulţi galbeni nu era: Şapte merniţi măsura,
              Tot de aur şi d-argint,
          55 Ce n-am văzut de cînd sînt! Era, dragă, şi sfănţîci,
              Nişte sfănţîci tot d-ăi mici, Unu de-o sută şi cinci. . .
              Şi acasă că mergea,
          60 La oraş, la Ţăligrad,
              Cam în capul podului,
39
          La birtu sultanului.
          Şi ei bea şi să gosta Şi de nime nu dorea.
                                           P opovici, pp. 111 — 113; inf. Nicolae Bunghi (Ilidia — Oraviţa—Banat), 1906.
          38   (42) ÎNSURĂTOAREA LUI GRUIA AL LUI NOVAC
          La ciardacu lui Novac,
          Gruia din gură grăia:
          —   însoară-mă, neică,-nsoară !
          —       Nu eşti, neichii, de-nsurat 5 Pînă fetele te bat
          Şi nevestele te luptă!
          Gruiţă, cînd auzea,
          El se-ncingea nalt, feteşte,
          Şi se-nvălea nevesteşte, io Şi sub albă rochioară încingea luce săbioară.
          P-îngă Dunăre pleca Şi astfel Gruia cînta:
          —   Dunărice, apă rece,
     i5 Dare-ar Dumnezeu să sece, Să se vadă pietrile,
          Să le ardă soarele,
          Cînd pe mine m-o săcat,
          Că bărbatu mi-o-necat 20 Şi văduvă m-o lăsat!
          Turcii, cînd îl auzea, în luntre că se punea Şi la Gruiţa-mi trecea,
          Pe Gruiţa-1 năvălea.
     25 El toţi turcii îi lua Şi în ciardac îi ducea,
40
                în curte că mi-i băga, Lăcate mari încuia Şi la Novac că-mi striga: 30   — Auzi, neiculiţ’ Novac,
                Eu mi-s Gruia lui Novac, Ian priviţi ce-o să vă fac: Ia-ţi, neicuţă, sabia Şi strînge marginile,
                                        35 Că eu tai mijloacele!
                Pin’ se coâce pînea-n foc, Făcea turcii toţi polog. Atunci Gruiţa-mi zicea:
                —  Auzi, neicuţă Novac,
           40 Ce mie mi-ai poruncit,
                Porunca ţi-am împlinit, Acu-i vremea de-nsurat! Novac din gură grăia:
                -        Gruiţo, te-oi însura 45 Potriva de ţi-oi afla.
                Numai eu am auzit D-un oraş mare,-n Dodrin, Acolo-i o fată de lătîni, Aia e potriva ta!
           5o Gruiţa, cînd auzea,
                El negoţ îşi cîştiga O furchiţă şi un fus,
                De aur şi de argint,
                Şi-o cloţă cu zece pui,
                                                  55 Cu pene strălucitoare Ca zările de la soare.
                El murgu-şi încăleca Şi la Dodrin se pornea, în mijlocu tîrgului 60 Negoţu şi-l întindea,
                                            Toată lumea se mira,
                                           Căci ca soarele lucea !
                Fata de lătîni Slujnica o fost mînat 65 La piaţ*, la cumpărat,
                                            Şi-o şezut pînă-nserat,
                De la Gruia n-o plecat. Acasă cînd se ducea, Stăpînă-sa o lua
41
70
75
80
85
90
95
100
105
110
             Şi-o bătea, şi-o judeca,
             Că de ce o înserat Şi-acasă n-o mai plecat.
             Slujnica aşa ziceaa:
             —   Eu şi-acum am venit,
             Dară tu să fi privit Cine-n piaţ-o venit,
             Nici acum n-ai fi venit:
             O venit un greculeţ
             Cu negoţ strălucitori,
             Nu-1 mai zăuiţi pînă mori!
             Aşa-i grecu de frumos,
             Aşa-i nalt şi subţirel,
             Nici soare nu poate căuta la el! Stăpînă-sa auzea,
             Toată noaptea nu durmea,
             Pînă-n zori se tot schilea.
             Soarele cînd răsărea,
             Pe slujnică o lua,
             Cu ea la piaţ* pornea.
             Gruia cînd că mi-o vedea, Negoţu el şi-l strîngea.
             Cînd fata mi-o ajungea,
             De mină că mi-o lua,
             Pe murguţ o anina Şi fuga cu ea îmi da,
             Pin’ la ciardac nu s-oprea.
             La Novac cînd ajungea,
             De nuntă se apuca,
             La biserică mergea;
             Biserica tremura,
             Icoanele lăcrima,
             Maica Mărie zicea:
             —   Preotule, blăstămate,
             Nu cununa sor’ cu frate,
             Că mai sînt străine fete Şi sărace, şi bogate!
             Preotu nu-i cununa,
             Nunta-napoi întorcea.
             Novac la Dodrin pleca,
             Să-ntrebe pe maică-sa Cu cine-o făcut fata?
             Maică-sa îi răspundea :
42
          — Eu am fost o birtăşiţă,
          Mulţi călători mi-or venit,
                                          115 Eu pe nime n-am primit Făr’ pe bătrînul Novac!
          De nuntă el se lăsa,
          Pe mireasă o ducea De unde Gruia-a furat-o,
     120 Şi acolo a lăsat-o*
                                Novacovici, pp. 24 —27 (Răcăjdia — Oraviţa — Banat).
   39 (43) NOVAC VINDE PE GRUIA
          Colea sus şi mai din sus,
          La cei munţi de sterideal,
          La cerdacul lui Novac,
                                         Mîndră masă este-ntinsă,
                        5 Cu postav verde cuprinsă, Multă ţară este strînsă.
                                         Toţi beau şi se veselesc,
          Pe Dumnezeu pomenesc, Numai Gruia îmi şedea, io Nici nu bea, nici nu mînca, Că îmi era mînios,
          Mînios, cu faţa-n jos,
          Ş-aşa de rău îmi căuta,
          Că Novac îl întreba:
     15 — Ei, tu Gruio, puiul neichii,
          Pentru ce eşti mînios Şi îmi şezi cu faţa-n jos?
          Iară Gruia răspundea:
          — Cum n-oi fi eu mînios 20 Şi n-oi şedea cu faţa-n jos, Cînd multă ţară bagi în iarnă Şi nu-s bani de cheltuială ?! Novac, dacă auzea,
43
25
30
35
40
45
50
55
60
65
              Tare se mai mînia,
              La Gruia se slobozea Şi o palmă îi trăgea, Frumuşel că îl lega,
              Dinapoi că îl lua Şi-n loc de rob îl ducea; Unde, Doamne, îmi pornea? în oraş, în Ţărigrad!
              Dacă-n oraş ajungea, în tîrg, Doamne, îl scotea, Să-l vîndă ca rob voia !
              Toţi robii că se vindeau Care cu cît preţ aveau, Numai Gruia rămînea,
              Că nime nu cuteza Pe Gruia de-a-1 cumpăra, înapoi se întorceau Şi acasă îmi plecau,
              Dar pe cale se-ntîlneau Cu o Bulă-mpărătească, Doamnă din ţara turcească. Cum pe Gruia îl vedea, Frumos cum el îmi era,
              Cătră Novac îmi zicea:
              —   Bună calea, moşule, Moşule, bătrînule,
              O’ ţi-i robu de vînzare,
              Mie mi-i de cumpărare ! Novac aşa-i răspundea:
              —   Zău, mi-i robu de vînzare, Cine mie îmi va da
              Bani cîţi oi putea lua,
              Nouă pungi de bani,
              Nouă şi cu nouă,
              De trei ori mai nouă, Treizeci fără trei,
              Robu-1 las în grijă-sa !
              Bula, cînd îmi auzea,
              Cătră Novac îmi grăia:
              —   Banii vino să ţi-i dau, Robul haida să ţi-1 iau ! Novac după ea pleca,
              La ea acas-ajungea,
44
70
75
80
85
90
95
100
105
           în cămară se băga,
           Aşa Bula îmi grăia:
           —    Aşterne-ţi, moşule, chepeneagul, Să-ţi dau banii cu şineagul!
           Novac chepeneag aşternea,
           îi da banii cu lopata Şi nu îi mai număra;
           Bani, cîţi putea lua,
           Şi acasă îmi pleca;
           Cît mergea, se întrista,
           Şi cu ochii lăcrăma,
           Că la Gruia se gîndea.
           Bula pe Gruia-1 lua Şi pe el îl dezlega, în chilie îl băga,
           După masă îl punea Şi-ncepea de-a-1 îmbia,
           Dară Gruia îmi tăcea Şi tare rău că-mi căuta.
           Bula aşa îi zicea:
           —    Bea, voinice, te gostăşte Şi mi te mai veseleşte,
           Nu-mi căuta aşa de rău,
           Că bine îţi voiesc eu,
           Că nu te-am luat robuleţ,
           Ci te-am luat călăreţ,
           Că vizirul mi-o murit Şi-a rămas cal de călărit,
           Arme bune la oblînc,
           Bani destui de zdrîncănit!
           Gruia, cînd îmi auzea,
           Faţa i se veselea, în picioare se scula Şi din gură-aşa zicea:
           —    Nici n-oi bea,
           Nici n-oi mînca
           Pănă calul n-oi vedea !
           Dar Bula, cînd auzea,
           Măreaţă că îmi era,
           O dată din pălmi plesnea,
           Două slugi că îmi veneau,
           Lor poruncă că le da,
           Calul din grajd îl scoteau,
45
                          no La Gruia îl aduceau.
               Cînd Gruia calul vedea,
               La inimă îl strîcnea,
               Frîul în cap îi punea, Binişor îl înşela, tis Sus pe el se arunca,
               Nişte palme că îi da Pănă firea îi afla,
               Cătră Bula-aşa striga:
               — Auzi, Bulă dumneata,
          120 Dacă e lucrul aşa,
               Adă bani de zdrîncănit,
               Să-i pun lingă şauă,
               Că mie mi s-o urît De cînd n-am mai călărit, 125 Şi hai prin oraş cu mine, Ca să mă probeşti tu bine, Să mă vezi cum m-o şedea, Fi-oi eu frumos sau ba! Bula de loc se punea, no Desagi de galbini umplea Şi la şaua îi punea.
               Porţile le descunea, Bula-nainte mergea,
               Iară Gruia după ea.
          135 Bula măreaţă era,
               Căci calul cînd îmi păşea, Banii tare zdrîncănea,
               Turcii la ea să uitau Şi tare se mai mirau. ho Dară Gruia ce făcea?
               Pinteni calului îi da,
               Fuga mare că îmi da,
               Din oraş afar’ ieşea, înapoi iar se-ntorcea 145 Şi la Bula îmi venea.
               Mai făcea ce îmi făcea,
               Mai o dată fuga da,
               Piaţa o încungiura,
               Napoi iar se întorcea;
                          150 Mîna cu Bula îmi da, Sănătate îşi lua,
               Fuga mare că îmi da,
46
155
160
165
170
175
180
185
190
195
               Din oraş afarJ ieşea Şi napoi nu se-ntorcea;
               Iară turcii se rîdeau,
               Joc de Bula îşi bateau.
               Dacă Bula îmi vedea Că Gruia nu mai venea,
               Ea bine se nădăia, La-mpăratu se ducea, De-mpăratu se ruga,
               Oaste el îmi rădica,
               După Gruia se lua.
               Tot cureau cît îmi cureau, Pe Gruia îl ajungeau, Gruia-napoi se-ntorcea, Săbioara îşi trăgea,
               Mulţi turci el că îmi tăia. Iară fugă că îmi da,
               Tot mergea cît îmi mergea, Pe Novac îl ajungea.
               Dară Novac ce făcea?
               Şedea jos, cu faţa-n jos,
               Tot plîngînd şi suspinînd Şi de Gruia turvinind.
               —   Ei, tu taică, taie’ Novace, Ian deşteaptă-te tu bine,
               Să vezi cine-i lîngă tine! Cînd Novac se rădica Şi pe Gruia îl vedea Călări pe cal cum era, Calu-n frunte-1 săruta,
               Dar Gruia aşa zicea:
               —   Ia-ţi bine sabia ta
               Şi rămîni în urma mea,
               Că tu bine să gosteşti,
               Pe cuscri să-i omeneşti,
               Că cu ei m-am însurat în oraş, în Ţărigrad !
               Novac sabia lua Şi din gură-aşa zicea:
               —   Du-te tu, taichii, acasă, Lasă taica să-i gostască! Gruia-acasă se ducea,
               Novac în urmă-i rămînea,
47
          Şi cum turcii îmi venea,
          Printre ei se slobozea Şi pe toţi îi prăpădea,
          Cît se coace-o turtă-n foc,
     200 Toţi turcii fură polog!
          Cătră casă se ducea,
          Mare gostie făcea,
          Ca şi noi acuma!...
                                 Corcea, pp. 118 — 124 j inf. Vichentie Micu <Coştei — Banatul SîrbesO.
    40 (44) TURCUL ŞI NOVĂCEŞTII
          Pusu-s-a de s-a vorbit, împărat s-a sfătuit C-un turcuţ micuţ, isteţ, Turculeţ cu părul creţ 5 Şi cu cal gălbinior,
          Pe-un picior pincinior,
          Să prindă pe Novăceşti,
          Pe voinicii romîneşti.
          Turcu se prindea, io Planu îi spunea,
          Mîna cu-mpăratul da, Legătuinţă făcea.
          Nici prea mult nu îmi şedea, Sus pe cal se arunca 15 Şi la codru se ducea,
          Şi la munte se suia,
          Şi-ncepea de-mi chiotea,
          De tot tare îmi ţîpa,
          Şi de chiotele lui 20 Pică frunza codrului.
          Tot ţîpa şi chiotea,
          Nime-n lume n-auzea,
          Făr’ bătrînul de Novac,
48
25
30
35
40
45
50
55
60
65
              Din frumosul său cerdac*
              El din gură-aşa zicea:
              —    Ei, tu Gruio, puiul neichii, Ian tu bine îmi porneşte Colo-n vale,-n codru verde, Ca să vezi că cine ţîpă, Liniştea noastră o strică. Dac-o fi vrun rătăcit,
              Bine să-ţi fie venit,
              Calea bună îi arată, înapoi să vini îndată;
              Dacă o fi vrun bolind,
              Să-i dai drumu-n bolînzie; Dac-o fi el vrun flămînd,
              Să-l aduci să-l săturăm,
              Ori dacă o fi vrun gol,
              Să-l aduci să-l îmbrăcăm.
              Iar dac-o fi vrun viteaz,
              Caută, poartă-te cam treaz,
              Tu cu el să te loveşti,
              La min’ să nu te gîndeşti! Gruia, cum îmi auzea,
              Fuga la grajd că îmi da, Scotea murgu ţăsălat,
              Ţăsălat şi înşelat,
              Numai bun de-ncălecat.
              Sus pe murg se arunca Şi prin codru îmi pleca,
              Nici prea mult nu îmi umbla, Cu turcu se întîlnea Şi din gură-aşa zicea:
              —    Turcule, bolîndule,
              Bată-te legea turcească,
              Dar ce ţîpi şi chioteşti, Liniştea noastr-o răpeşti?
              Vin’ cu mine la război,
              Să ne lovim amîndoi!
              Dar turcu-i ca cînele,
              Scurte-i Domnul zilele,
              Nimica nu îmi vorbea,
              De Gruia s-apropia,
              Mîna la brîu îşi punea, Buzduganul îşi trăgea,
49
70
75
80
85
90
95
100
105
              O dată îl răsucea,
              Ochii Gruii îi fura,
              Şi-unde, Doamne, că îmi da? De la vale de buric,
              Unde-i moartea de voinic. Ţapăn Gruia poticnea,
              Curea turcu şi-l lega,
              Şi mi-1 lega prîngă cal,
              Prîngă cal, ca p-un ogar. Şi-ncepea de a ţipa,
              Tot ţîpa şi chiotea,
              Nime-n lume n-auzea,
              Făr’ bătrînul de Novac,
              Din frumosul său cerdac.
              El în gînd aşa-şi gîndea:
              « Iar a-nceput a ţîpa;
              Un fecior eu am avut,
              Poate că o fi pierdut! »
              Apoi din gură striga:
              —    Ei, Iovo, nepotul meu, Ascultă ce îţi zic eu:
              Ian tu bine să te duci Colo-n vale,-n codru verde, Ca să vezi că cine ţîpă, Liniştea noastră o strîcă,
              Că pe Gruia l-am trimis,
              Şi Gruia n-a mai venit,
              Poate că o fi pierit!
              Iar Iova, cînd auzea,
              Aşa de rău că-i părea,
              Fără voie că pleca.
              Tot mergea cît îmi mergea, PănJ cu turcu se-ntîlnea,
              Bună calea că îi da Şi aşa îi cuvînta:
              —    Bată-mi-te Dumnezeu,
              Cum ai prins pe văru-meu Şi ca bine l-ai legat
              Ca p-un mare blăstămat; Vin-încoacea la război,
              Să ne lovim amîndoi!
              Dar turcu-i ca cînele,
              Scurte-i Domnul zilele,
50
110
115
120
125
130
135
140
145
150
              Nimica nu îmi vorbea,
              De Iova s-apropia,
              Mîna la brîu îşi punea, Buzduganul îşi trăgea,
              O dată îl răsucea,
              Ochii Iovii îi fura,
              Şi-unde-n Iova, Doamne, da? De la vale de buric,
              Unde-i moartea de voinic. Ţapăn Iova poticnea,
              Curea turcu şi-l lega;
              Dinapoi că mi-i lua,
              Dinapoi,
              Ca pe doi boi.
              Turcu iarăşi se punea Şi mai tare îmi ţipa.
              Nime-n lume n-auzea,
              Făr’ bătrînul de Novac,
              Din frumosul său cerdac.
              El din gură-aşa zicea:
              « Dar ce-o mai fi şi asta ?
              Doi feciori eu am avut, Pr-amîndoi eu i-am pierdut, Singur numai am rămas,
              Ca să mă lupt cu năcaz, Singurel cu capul meu,
              Fie ce-o vrea Dumnezeu! » Sabia-n mînă-şi lua,
              Buzdugan la brîu punea Şi prin codru îmi pleca.
              Nici prea mult nu îmi umbla, Păn’ cu turcu se-ntîlnea:
              — Bună calea, turcule, Turcule, viteazule,
              Bată-te legea turcească,
              Dar ce bine i-ai legat,
              Dinapoi că i-ai luat,
              Dinapoi,
              Ca pe doi boi,
              Vin-încoacea la război,
              Să ne lovim ş-amîndoi!
              Dar turcul, dacă-1 vedea,
              Zău, şi lui frică-i era,
51
155
160
165
170
175
180
185
190
195
              Nimica nu îmi zicea,
              De Novac s-apropia, Buzduganul îl trăgea,
              Ş-unde-n Novac că îmi da, Novac’n mînă-1 sprijonea.
              Din mină Novac se punea, Buzduganul răsucea,
              Şi unde-n turc, Doamne, da, Turcu-n pumni îl sprijonea. Turcul mi se cam temea, Buzduganul îl lua,
              Napoi în Novac îmi da, Novac în dinţi îl sprijonea. Dacă turcul îmi vedea,
              Tare se mai spăria;
              Făcea turcul cum făcea,
              Ochii lui Novac fura,
              Ş-unde-n Novac că îmi da Tocma-n capul pieptului, Unde-i păs voinicului.
              Novac jos că îmi cădea Şi din gură-aşa striga:
              —    Stăi, turcule, nu mai da, Că-s bătrîn, nu pot răbda! Venea turcul şi-l lega;
              Dinapoi că mi-i lua,
              Dinapoi,
              Ca pe trei boi.
              La-mpăratu se-ntorcea,
              Nici prea mult nu îmi umbla, Dar cu cine se-ntîlnea?
              Cu Bădiţa codrilor,
              Stăpînul moşiilor,
              Drăgălaşul fetelor,
              Ibovnic nevestelor Şi spaima voinicilor!
              —    Bună calea, turcule,
              Turcule, viteazule,
              Bată-te legea turcească,
              Dar ce bine i-ai legat,
              Dinapoi că i-ai luat,
              Dinapoi,
              Ca pe trei boi,
52
               Vin-încoacea la război,
               Să ne lovim ş-amîndoi I La război că se prindeau, Cu suliţele-ncepeau,
         200 Suliţele se frîngeau, în lături le lăpădau. Buzduganele trăgeau Şi-ncepeau de se loveau. Turcul cînd îmi lovea,
         205 Făcea el cum ştia,
               Ochii Badii îi fura,
               Săbioara îşi trăgea,
               Peste foaie îl lovea, Măţişoare îi vărsa.
         210 Novac atunci îi striga:
               —   Bată-mi-te Dumnezeu, C-ai tăiat pe frate-tău!
               Iar turcul, dac-auzea,
               Capul în pămînt punea
         215 Şi aminte-şi aducea
               Că-un frate cîndva avea Cînd încă creştin era;
               Dar de cînd el s-a turcit, Frate-so l-a părăsit.
         220 El din gură-aşa striga:
               —   Ei, tu taică, taie’ Novace, Putea-l-ai tu să-l învii,
               Eu pe voi v-oi slobozi,
               V-oi da drumul la toţi trii! 225 Novac de loc se prindea Şi pe el îl dezlega,
               La Bădiţa se ducea,
               Un bît de sînger tăia,
               La mâţă se slobozea 230 Şi-ncepea de le strîngea Cam cu paie, cu gunoaie,
               Le băga cu tot în foaie. C-un ac d-argint le cosea, Peste foaie îl lovea,
         235 De pielea se vindeca.
               Prin urechii îi sufla Şi pe Badea învia.
               Sărea Badea cît colea
53
240
                Şi la ochi că se freca Şi din gură-aşa zicea:
                —    Uite cum am adormit!
                —    Fire-ai, neică, adormit Pănă-i lumea şi pămîntul, Dar Novac te-a pomenit!
          245 Apoi turcul se punea,
                Pe toţi trei îi slobozea, Fraţi toţi cinci ei se făceau Şi-napoi că se-ntorceau.
                La cerdac dac-ajungeau,
          250 începeau de se gostau.
                Cînd îmi fu despre beţie, Despre dalba veselie,
                Ei toţi mi se lăudau Care de ce-s mai viteji.
          255 Se lăuda turcu că ştie Să-nşele cu viclenie;
                Bădiţa se lăuda Că-i vînător num-aşa;
                Ioviţă mi se lăuda 260 Că ştie bine-a lupta;
                Gruia jos nu se lăsa,
                Ci şi el mi se lăuda Că ştie bine-a tăia;
                Novac şi el se lăuda 265 Că ştie bine-a striga,
                De răsuna văile,
                Se cutremur’ pietrile,
                Se spăimîntă fiarăle Şi se-omoară oamenii!
          270 Dacă turcul auzea,
                Cătră Novac îmi zicea:
                —    Ian strigă dară o dată,
                Să văd ori de mor îndată! Dar Novac aşa-i zicea:
          275   — Ba eu, zău, nu oi striga,
                Că de pe scaun ţi-i da, Mort la pămînt vei cădea! Turcul se cam vrîstuia,
                Iar Novac se cam temea 280 Şi aşa lui îi zicea:
                —    Las’ să meargă ăşti-afară,
54
          C-a lor viaţa nu-i povară!
          Ei afară că-mi ieşeau,
          Novac şi turc rămîneau.
    285   — Bagă samă c-oi striga
          Şi tu mort îi rămînea !
          Turcul din nou îl ruga,
          Şi Novac se opintea Şi începea a striga,
    290 Turcul de pe scaun sărea,
          Cu capul în grindă-şi da,
          Mort la pămînt jos cădea!
          Şi cînd cei trei s-au întors,
          Pe turc mort l-au aflat jos 295 Şi pe Novac mînios,
          C-a strigat şi-a omorît Pe fratele lor cel turcit.
          Apoi toţi mi l-au jălit C-a fost voinic ş-a pierit!
    300 Nu vă stricaţi voia bună Pentru mica mea minciună,
          Minciună lăutărească De-o-ntîmplare novăcească !. . .
                                Corcea, pp. 108 — 117; inf. Vichentie Micu <Coştei—Banatul SîrbesO
     41 (45) NOVAC ŞI BALABAN
          Sub seninul cerului,
          La aripa norului,
          La ciardacu lui Novac, Mare masă-mi este-ntinsă.
       5 Dar la masă cine-mi şade? Şade bătrînul Novac,
          Cu frate-său Balaban,
          Vesel beau şi ospătau, Teamă de nimeni n-aveau.
55
10
15
20
25
30
35
40
45
50
               Cînd fuse cam la beţie, Colea-n dalba veselie, Novac, măre, se scula, Afară că mi-şi ieşea,
               Cu urechea că trăgea. Colea, la muntele sec, Unde voinicii se-ntrec,
               Tare strigă d-un voinic, Strigă noaptea tot şoimeşte Şi-ncă ziua voiniceşte,
               Cu cine să se lovească, Inima să-şi izbîndească? în casă Novac întră Şi lui frate-său spunea:
               —    Alei, frate Balabane,
               Nu mă vezi c-am maturit Ş-alt voinic nu m-a răzbit? Colea, la muntele sec,
               Unde voinicii se-ntrec,
               Tare strigă d-un voinic, Strigă noaptea tot şoimeşte, încă ziua voiniceşte,
               Cu cine să se lovească, Inimii să-şi izbîndească? Novac atunci ce-mi făcea? în celar că mi-şi întră,
               Din cinci sute buzdugane Alegea unul mai mare,
               La cîntar că mi-1 punea, Cinci sute oca trăgea,
               De genuche că-1 trîntea,
               De rugină-1 scutura,
               Ca laptele îl făcea,
               Ca soarele strălucea, în buzunar că-1 băga.
               De loc dosu că mi-şi da Şi din guriţă striga:
               —    Alei, tu, voinic sărac,
               Ce nu ai minte de leac,
               Ce tot strigi la viteaz bun Cu care să te loveşti,
               Inimii să-ţi izbîndeşti?
               Nu mă vezi c-am maturit
56
                 Ş-alt voinic nu m-a răzbit ?
                 De Novac n-ai auzit?
            55   — Dacă eşti, crezi, tu Novac,
                 Nu-ţi bag seama ca 1-un dovleac,
                 O să-ţi trag un buzdugan Să mă ţii minte un an !
                 Dar Novac     se necăjea,
            60   Buzduganu     că scotea,
                 De codiţă-1   apuca
                 Şi-n voinic îl îndrepta;
                 Mergea pe cer văjăind1,
                 Ca Sfete-Petre trăsnind.
            65 Dar voinicul sărac în călcîi se răsucea,
                 Buzduganu că-1 prindea Şi-ndărăt că-1 trimetea;
                 De tare ce    l-a azvîrlit,
            70   Trei peniţe   i-a sărit,
                 Pe Novac mi l-a lovit,
                 L-a lovit, l-a mîntuit,
                 La trei zile s-a trezit. . .
                 Cînd el, frate, se trezea,
            75 Buzduganu că-şi lua,
                 După el că-mi şi-l trăgea,
                 La ciardac că ajungea Şi din gură că-mi zicea:
                 — Alei, frate Balabane,
            80 Nu mă vezi c-am maturit Ş-alt voinic nu m-a răzbit?
                 Dară asta ce să fie?
                 Balaban nu adăsta, în celar că mi-şi întră,
            85 Din opt sute buzdugane Alegea pe cel mai mare.
                 La cîntar că mi-1 punea,
                 Trăgea opt sute oca.
                 De genuche mi-1 trîntea,
            90 Ca laptele-1 făcea,
                 Ca soarele strălucea.
                 La muntele sec alerga,
                 Tare din gură striga:
    1 Am corectat: văjăind, în loc de văpăind, deoarece aşa apare mai departe, la repetarea motivului.
57
95
100
105
110
115
120
125
130
135
                 —    Alei, tu, voinic sărac,
                 Care n-ai minte de leac,
                 Ce strigi noaptea tot şoimeşte, Ziua încă voiniceşte,
                 Mereu strigi la viteaz bun,
                 Cu care să te loveşti,
                 Inimii să-ţi izbîndeşti,
                 Nu mă vezi c-am maturit Ş-alt voinic nu m-a răzbit?
                 De Balaban n-ai auzit?
                 —    Măi frăţie Balaban,
                 Cînd ţi-oi da un buzdugan!... Balaban se necăjea,
                 Mîna-n buzunar băga, Buzduganu că scotea, în voinic că-1 îndrepta;
                 Mergea pe cer văjăind,
                 Ca Sfete-Petre trăsnind.
                 Dar voinicul sărac în călcîi se răsucea,
                 Buzduganu că-1 prindea Şi-ndărăt 1-âzvîrlea.
                 De tare ce l-a azvîrlit,
                 Cinci peniţe i-a sărit,
                 Pe Balaban l-a lovit,
                 L-a lovit, l-a mîntuit,
                 Ceas de moarte l-a găsit, Pulberea l-a acoperit,
                 La opt zile s-a trezit. . .
                 Dacă el se deştepta,
                 Buzduganu că-şi lua,
                 De codiţă că-1 trăgea,
                 La ciardac că mi-şi mergea Şi lui Novac că-i zicea:
                 —    Alei, frate, crez, Novace, Dar aceasta ce să fie?
                 Hai, frate, să-l întrebăm,
                 Cu dinadins să-l cercetăm, C-ori ne-o fi vrun verişor,
                 Ori, frate, vrun nepoţel,
                 Că prea este viteaz el!
                 Acolo ei deci mergeau
                 Şi pe voinic întrebau:
58
                 —   Alei, tu, voinic sărac,
                 Care n-ai minte de leac,
                 Am venit să te-ntrebăm,
            ho Cu dinadins să cercetăm,
                 C-or ne-i fi vrun verişor,
                 Ori, frate, vrun nepoţel,
                 Căci nu vezi c-am maturit Ş-alţi voinici nu ne-au răzbit? 145 Voinicul le răspundea Că Io viţă îl chema,
                 Ş-apoi, măre, cuvînta:
                 —   Alei, bătrîne Novace,
                 Şi tu, frate Balabane,
            150 Maica mi-a fost văduviţă La uliţă,
                 în drumu Ţarigradului,
                 La schelea-mpăratului;
                 Maicăi că i-a nemerit,
            155 într-o zi că i-a sosit Doi delii împărăteşti:
                 Unul, nalt şi subţirel,
                 Parcă-i tras printr-un inel, Altul, nalt şi cocoşat 160 Şi de piept mi-e găvănat,
                 De genuche-apropiat.
                 Barba-i era cît grapa,
                 Sămăna cu dumneata.
                 Cu maica s-a măritat,
            165 Din cel voinic sînt eu fapt! Novac seama că-i lua,
                 Inelul că-1 cunoştea, în braţe că mi-1 lua, în faţă mi-1 săruta,
            170 Cu toţi la ciardac mergea, Auru de-1 împărţea,
                 C-o baniţă de argint,
                 Luată din jăcmănit.
                 Şi-mi beau şi-mi chefuiau,
            175 La nimic nu mai gîndeau. . . 1
                                                          Negoescu, pp. 118 — 124; [Muntenia].
                   1 în continuare, contaminare cu tema nr. 39: însurătoarea lui Qruia cu fata Cadiului.
59
42 (47) DOICIN BOLNAVUL
                 Foaie verde mărăcine, Ascultaţi, boieri, la mine, Să vă cînt de-o istorie Din mica copilărie!
            5 Mai uşurel cu vorba, Ascultaţi la noi încoa’, Unde noi vom cuvînta. Foaie verde viorea,
                 Pe Doicin că voi cînta; io Cînd oi zice viorea, Dimineaţă l-oi ţinea,
                 Ori oi bea,
                 Ori nu ţi-oi bea! .. ♦
                 Foaie verde ca lipanul,
            15 Este tot Doicin bolnavul: Cînd oi zice trei spanace, De nouă ani, de cînd zace. Şi nimica nu* ştia,
                 Numai sor’sa Ilinca 20 Pe braţe că mi-1 purta,
                 De la umbră pin’ la soare, Pe-ăle dalbe brăţişoare.
                 Pe perini că mi-1 punea Şi pe el că mi-1 muta 25 Şi din gură se ruga:
                 —   Nene Doicin, dumneata Din ochi negri lăcrăma
                 Şi din suflet suspina,
                 Frate, ea nu-i cuteza 30 Ca să-i spună altceva.
                 Dar Doicin că mi-o-ntreba
                 -   Ilincuţo, soru-mea,
                 De cînd maica te-a făcut Tristă-aşa nu te-am văzut.
            35 Ori ţie ţi s-a urît Perioara mea mutînd De la umbră pin* la soare Pe-ăle dalbe brăţişoare;
                 Ori ţie, neică, ţi-a venit
60
40
45
50
55
60
65
70
75
80
                 Vremea de căsătorit? Ilincuţa-i răspundea:
                 —   N-auzi, neică, dumneata, Cum stătuşi de mă-ntrebaşi, Adevărul spune-ţi-aş:
                 N-auzi, nene, dumneata,
                 în ţară că mi-a sosit,
                 Neică, un arap,
                 Mare sangeap,
                 Cu solzi galbeni după cap, Neică, pai’că mi-e de crap; Ochii-n cap ca sitele, Măsele,
                 Rîşniţele !. . . înaintea-mpărăţiei,
                 Faţa Ţarigradului, în uşa-mpăratului. Demîncare Ce mi-ş* are?
                 Nouă bivoli demîncare, Nouă cuptoare de pline! Băutură ce mi-ş* bea?
                 Cîte-o bute el c-avea! N-auzi, nene, dumneata, Cu-mpăratul că vorbea, Cîte-o fată el că-i da.
                 Cu care că se culca,
                 Mîine-n ziuă mi-o-ngropa! Cînd oi zice mărgărit, Rîndul la mine-a venit; Cînd oi zice viorea,
                 Mîine seară oi pleca,
                 Rămîi, neicuţ,-acia ! . . .
                 Dar Doicin, cînd auzea:
                 —   Ilincuţo, soru-mea,
                 N-auzi tu, mîndruţa mea?
                 Pe Roşul că l-oi scotea Neadăpat,
                 Neţeselat,
                 Cum e bun de-ncălecat. N-auzi, surioara mea? Ascultă la mine-ncoa,:
                 Şi tu, neică, m-ai încinge
61
  85
  90
  95
100
105
110
115
120
125
                  Cu nouă frîne De brîne;
                  Pe min’ m-ai înfăşură,
                  Că neicuţa te-o scăpa !
                  Dar Ilinca, de-auzea,
                  La grajd, nene, se ducea Şi pe Roşul că-1 scotea,
                  Care fuge cu anul Şi răsuflă cu ceasul.
                  Brînele, neică, le lua,
                  Pe el că mi-1 ’făşura,
                  Oasele de nu-i cădea.
                  Cu Roşul el că vorbea:
                  —    Măi Roşule dumneata, Mai poţi tu la bătrîneaţă Cît puteai la tinereaţă?
                  Dar Roşul că mi-i spunea:
                  —    Măi Doicine dumneata, Cînd eram la tinereaţă Mi-era carnea
                  Ca fraga, 4 Osciorul,
                  Ca măduva;
                  Dar acum, la bătrîneaţă, Mi-este carnea ca fierul, Osciorul,
                  Ca oţelul!
                  Pe cal, neică,-ncăleca,
                  O dată că-1 săruta,
                  Şalele nud mai ţinea. . .
                  Cînd oi zice viorea:
                  —    Ilincuţo, soru-mea,
                  Sai de-mi ţine şalele,
                  Să nu-mi pice oasele! . . . Altceva el că uita:
                  Păloşelul că-1 uita,
                  De-o sută cincizeci de-oca. . . Din guriţă că spunea:
                  —    Ilincuţo dumneata,
                  Păloşel mi-oi aducea;
                  N-ai putea 1-aridica?
                  De-a păstrăgala l-ai da,
                  Pin’ la min’ l-oi aducea!
62
                Ilincuţa ce făcea?
                Nu putea 1-aridica,
                De-o sută cincizeci de-oca. . De-a păstrăgala că-1 da, no De Doicin l-apropia.
                Aşa, bolnav cum era, într-o scară se lăsa,
                Cu deştiu-ăl mic 1-ardica, în palmă că-1 fluştura,
           135 O dată că-1 săruta,
                Cu el în sus că mi-ş’ da,
                Cu norii l-amesteca,
                Ca laptele se făcea, în palmă că-1 prijunea,
           140 La ciochină 1-atîrna. . .
                Cu soru-sa se săruta, Drumul, nene, că şi-l lua.
                Pe Roşul că mi-1 smuţa: îi da drumul 145 Lui Roşul,
                Care fuge cu anul Şi răsuflă cu ceasul. La-mpărăţie intra,
                De bună ziua că da.
           150 ’Mpăratul, de mi-1 vedea, ’Mărmurit că rămînea,
                Iar Doicin că mi-ş’ spunea:
                —   ’Mpărate, eşti împărat, Ţi-ai ardicat fesul din cap
           155 Naintea unui arap !
                Cin’ te-a pus pe tine domn N-a mai fost el nici un om! Foaie verde viorea,
                Dar Arapul, de-1 vedea,
           160 Din guriţă că-i spunea:
                   Măi Doicine dumneata,
                Ce vrei, neică, dumneata: în săbii să ne tăiem,
                La luptă să ne luptăm?
           165 Iar Doicin că mi-ş* spunea:
                —   Măi Arape dumneata,
                La luptă, că e mai dreaptă, Că-i mai dreaptă
63
                 Şi-nţeleaptă
            no Şi de Dumnezeu lăsată!
                 La luptă, neică, se lua; împăratul, de-1 vedea,
                 Tare mult că se mira.
                 Dar Arapul ce făcea?
                                            175 Cu solzi galbeni după cap, Neică, pai’că este-un crap;
                 Cu mustăţile de rac,
                 Neică, pai’că este-un drac;
                 Ia vezi, ţeasta capului,
            180 Cît rotila plugului;
                 Ochii-n cap ca sitele,
                 Măsele,
                 Rîşniţele !...
                 La luptă că se lupta,
            185 Pe Doicin că-1 aducea,
                 Cu el în pămînt că da,
                 Pînă-n glezne că intra!
                 Iar Doicin ce mai făcea?
                 Aşa, bolnav cum era,
            190 Pe Arap că-1 aducea,
                 Cu el în pămînt că da,
                 Pînă-n subsuori îl băga. Păloşelul că scotea,
                 Iute capul că-i tăia.
            195 La-mpăratul se ducea,
                 Ţara de el c-o scăpa, Num-atîta că-i spunea:.
                 — Măi împărate, eşti împărat, Ţi-ai ardicat fesul din cap 200 Naintea unui arap !
                 Cin* te-a pus pe tine domn N-a mai fost el nici un om! Acasă, neică, venea,
                 Cu Ilinca că-mi vorbea:
            205 ,— Ilincuţo, soru-mea,
                 Cînd oi zice matostat, .
                 Eu pe tine te-am scăpat De-ăl arap,
                 Mare sangeap !
            210 N-auzi, surioara mea?
                 Tu, Ilinco, să-mi aduci
64
215
220
225
230
235
240
245
             Patruzeci de popi bătrîni,
             Patruzeci de cărturari,
             Şi mie ca să-mi citească,
             Păcatele-mi ispăşească*
             Tu, Roşule, te-oi ducea Unde Dumnezeu ţi-o da!
             Punea capul şi-adormea,
             Somnul morţii că mi-1 lua. . .
             Ilincuţa ce făcea?
             Patruzeci de popi că lua:
             Patruzeci de popi bătrîni,
             Patruzeci de cărturari.
             Mare slujbă că-i făcea,
             Frate, de se pomenea.
             Iară Roşul rămînea, în dinţi, nene, că mi-1 lua,
             Cu el, frate, că pleca,
             Cu piciorul că-mi bătea,
             Mare tainiţă făcea La tulpina cu cinci ulmi,
             Cu cinci ulmi dintr-o tulpină,
             Pai’că sînt fraţi dintr-o mumă.
             Şi el, măre, se ducea Unde Dumnezeu că-i da. . .
             Şi, frate, s-o pomeni Cît soare pe cer va fi.
             Frate, să se pomenească,
             Boieri, pe la dumneavoastră.
             Şi, frate, s-o pomeni Cît soare pe cer va fi!
             Neică, să se povestească,
             Boieri, pe la dumneavoastră,
             De-o poveste haiducească! . . . închei c-un pahar de vin,
             Să vă fac altul mai bun,
             Şi mai bun, şi drăgăstos,
             Să vă fie de folos. . .
                           Vechi cîntece de viteji, pp. 73 — 76; inf. Ion Oprişoreanu (Rudari—Băileşti—Oltenia).
                           8. XII. 1951.
65
43 (48) MARCUL VITEAZUL
                   Foicica macului,
                   ’N drumul Ţarigradului, La schela-mpăratului,
                   E circiuma Marcului,
              5 Marcului viteazului, Voinicul voinicilor, Tăietorul frîncilor, Măcelarul turcilor* Circiuma cine-mi ţinea io Şi de ea cine-ngrijea? Lidva, muma Marcului, Ţiitoarea Turcului, Turcului bolînului.
                   Lidva, cu sprinceana trasă 15 Şi cu chip de puic-aleasă, Lidva mi-e cîrciumăreasă. Marcul ziua-i cîrciumar, Noaptea mi-este măcelar, Bea, măre, făr’ de Habar. 20 La cîrciuir\a Marcului, Marcului viteazului,
                   ’N drumul Ţarigradului, La schela-mpăratului, Nemerit-a,
              25 Poposit<a,
                   Savai, Turcul Bolînul,
                   Ce se-ntîlnea cu Marcul, Cu Marcul,
              30 Cu viteazul.
                   La circiumă de-mi trăgea, La circiumă de-mi venea, Ei tot bea Şi se cinstea,
              35 La nimica Nu gîndea;
                   Şi iar bea,
                   Se-nveselea,
                   La nimic
66
            40 Seama nu lua.
                 Daca bea, măre, şi bea Vro trei zile, vro trei nopţi, Şi nimeni nu se-mbăta,
                 Şi de vin poftă c-avea,
            45 Iată, măre, se prindea,
                 Mare rămăşag făcea,
                 Şi iar bea,
                 Se-nveselea,
                 Nici unul nu se-mbăta:
            50 Bea-mi-şi Turcul Cu papucul,
                 Bea-mi-şi Marcul Cu carîmbul.
                 După ce bea şi iar bea,
            55 Nici unul nu se-mbăta. Foicică ş-o lalea,
                 Marcul, măre, de-mi vedea Că Turcul cu el ţinea,
                 Unde, măre, se scula 60 Şi pe mă-sa c-o chema Şi din gură mi-o-nvăţa:
                 —   Maică, măiculiţa mea, Vino tu şi fă pacea,
                 Să contenim beţiia,
            65 Că e lungă, pustiia!
                 Dar măicuţa Marcului, Ibovnică-i Turcului,
                 Turcului bolînului.
                 Ea, măre, de-1 auzea,
            70 Ea, măre, de-1 asculta,
                 Şi mai bine că-i părea;
                 Că ea pace nu făcea,
                 Nici beţiia contenea,
                 Ci-ntre ei s-amesteca,
            75 La prinsoare-i îndemna Şi din gură-i învăţa:
                 —   Să vă pui eu rămăşag, Rămăşag pe cap tăiat,
                 Că la cine s-o-mbăta
            80 Alalt capul i-o tăia.
                 Rămăşag daca făcea,
                 La beţiie se-ndîrjea,
67
  85
  90
  95
100
105
110
115
120
125
                 La băut că se silea:
                 Şi bea Turcul Cu papucul,
                 Şi bea Marcul Cu carîmbul.
                 Daca bea şi iar mai bea, Marcul că se furişea,
                 Pe mă-sa că mi-o chema,
                 La ureche că-i şoptea Şi din gură mi-o-nvăţa:
                 — Maică, ce m-am gîndit eu Ca să-mi scapi tu capul meu? Ia, tu, maică, să te scoli Şi paharul Turcului,
                 Turcului bolînului,
                 Cu catran să-l cătrăneşti Şi cu spirt să-l împlineşti,
                 Cu rachiu să-l întăreşti,
                 Să dai Turcului să bea,
                 Doar i-o potoli setea; Păhărelul Marcului,
                 Marcului viteazului,
                 Cu miere mi-1 îndulceşte,
                 Cu apă-1 jumătăţeşte;
                 Marcul, daca 1-o-nghiţi, Marcul, măre, s-o trezi Şi pe Turc o birui*
                 Dară muma Marcului,
                 Ibovnica Turcului,
                 Turcului bolînului,
                 Turcului păgînului,
                 Ea, măre, de se scula Şi paharele-mi lua,
                 Mai doparte mi se da,
                 Că ei seama nu-i băga,
                 Şi ea, măre, ce-mi făcea? Păhărelul Marcului,
                 Marcului voinicului,
                 Cu catran i-1 cătrănea Şi cu spirt i-1 împlinea,
                 Cu rachiu i-1 întărea Şi-l da Marcului să bea* Marcul, daca mi-1 lua
68
                  Şi la gură mi-1 ducea, Jumătate că mi-1 bea,
                  Pe loc se cutremura Şi pe loc că se-mbăta;
             130 Dar el, măre, tot gîndea Şi cu mintea judeca:
                  « S-a uluit maică-mea ! Păhărelul Turcului, Turcului bolînului,
             135 Turcului păgînului,
                  Cu apă-1 jumătăţea,
                  Cu miere că-1 îndulcea Şi-l da Turcului să bea. Turcul, daca mi-1 lua ho Şi la gură mi-1 ducea, Peste cap o dată-1 da Şi pe loc mi se trezea... Al doilea de-ncepea Precum le erea vorba,
             H5 Mă-sa tot aşa făcea:
                  Da paharul Turcului Tot în n^iîna Marcului,
                  Şi paharul Marcului,
                  Tot în mina Turcului.
             150 Al treilea daca-mi bea, Marcul, măre, se-mbăta Şi cocă mi se făcea:
                  Cotul pe masă trîntea, Mîna la obraz punea 155 Şi greu somn că adormea. Atunci muma Marcului, Ibovnica Turcului,
                  ’N gura mare că striga Şi cu vorba ce-i zicea? i6o — Turcule Bolînule,
                  Ştii c-a fost rămăşagul, Rămăşagul şi capul:
                  La cine s-o îmbăta 165 Ălalt capul i-o tăia! Turcul, dac-o auzea,
                  Mîna pe hanger punea, Paloş din teacă scotea,
69
170
                   Pe amnar că-1 ascuţea Şi, măre, se tot gîndea,
                   Se gîndea, se socotea Să-i taie capul au ba;
                   Că Turcul este păgîn,
                   Dar de inimă blajin,
              175 Şi cugetul că-1 mustra Şi inima nu-1 lăsa Să-l omoare ameţit,
                   Să-l omoare adormit.
                   Dar tot muma Marcului, i8o Marcului voinicului,
                   Care bea Şi chiuia
                   Şi cu Turcul se iubea,
                   Ea da ghesul 185 Turcului
                   Să ia capul Marcului.
                   Şi Turcul mi se scula, Şi-n picioare că sărea,
              190 Mina pe paloş punea,
                   De Marcul s-apropia. Foicică, foicea,
                   Iacă, măre, se-ntîmpla Că şi Marcul îşi avea 195 Slugă dreaptă Şi-nţeleaptă,
                   De Dumnezeu înţeleasă Şi de Dumnezeu trimeasă. Sluga, măre, c-asculta 200 Tot ce-n casă se vorbea, Şi prin uşe că vedea Tot ce-n casă se făcea.
                   Şi el, măre, de-mi vedea Că se-ngroaşe 205 Rău gluma,
                   Uşe
                   Cu picior spărgea,
                   Doar Marcul s-o deştepta, Şi-n gura mare striga 210 Şi pe Turc îl speria:
                   — Turcule
70
215
220
225
230
235
240
245
250
                 Bolînule,
                 Nu pripi la cap tăiat,
                 Că e lucru cu păcat!
                 Turcul, măre,-ncremenea, Paloş pe masă punea,
                 La Mărculeasa privea;
                 Iar sluga, daca-mi vedea Pe Marcul că tot dormea, Sluga-n casă că intra,
                 La icoane se-nchina Şi la Domnul se ruga Şi din gură ce-mi zicea?
                 —   Iartă-mi, Doamne, greşeala Să trag Marcului palma,
                 Că mi-o fi mare păcat;
                 Plinea, sarea i-am mîncat Nouă ani şi jumătate,
                 Şi simbria nu mi-a dat! Palma bici că mi-şi făcea Şi cu dreapta aducea,
                 Pe Turc la o parte-1 da,
                 De Marcul s-apropia,
                 Mîna bine-şi încorda,
                 Pe la ochi i-o repezea,
                 O palmă Marcului da,
                 Drept la ochi că mi-1 lovea. Marcul mi se deştepta, Ochii-şi negri deschidea Şi din gură ce-mi zicea?
                 —   Nu ţi-e frică de păcat ? Pîinea, sarea mi-ai mîncat,
                 Şi tu,-ri loc să-mi mulţămeşti, Tu cil palma îmi plăteşti! Slugă, măre, ce-i zicea?
                 Din guriţă-i răspundea:
                 —   Iartă, Marcule, palma,
                 Că ri-â fost cu voia mea,
                 Că ştii ce zicea mă-ta,
                 Ce zicea şi ce-mi făcea?
                 Ea pe Turc îl tot silea,
                 îl silea şi-l învăţa Cap cu paloşul să-ţi ia,
                 C-aşea v-a fost prinsoarea:
71
             255 Cui întîi s-o îmbăta Ălalt capul să mi-i ia.
                   Am strigat Ş-am alergat,
                   Pe Turcul l-am speriat,
             260 Palmă ţie că ţi-am dat
                   Şi de moarte te-am scăpat! Marcul mi se deştepta, Vorba slugii asculta,
                   De la masă se scula,
             265 La o parte că-1 chema,
                   La ureche că-i şoptea.
                   Sluga, măre, de-mi ieşea, C-q funie se-ntorcea,
                   Un cearşeaf verde lua,
             270 Şi pe Turc daca-1 lega,
                   Şi pe Turc daca-1 bătea,
                   In cearşeaf îl înfăşea.
                   Apoi Marcul că-mi ieşea Şi pe slugă-1 învăţa,
             275 Groapă mare-mi destupa, Lemne-ntr-însa grămădea, Lemnelor foc că dedea Pînă roşie-o făcea.
                   Apoi pe mă-sa lua,
             280  Frumuşel că mi-o lega,
                   De steajer că mi-o strîngea, Cu catran că mi-o ungea vŞi din poale foc îi da. Foicică solz de peşte,
             285  Marcul bea, se veseleşte,
                   Mă-sa ţipă şi răcneşte, Păcatele-şi ispăşeşte.
                   Şi cînd mă-sa-n foc ardea, El pe Turc că-1 aducea,
             290  Lîngă groapă că-1 punea
                   Şi din gură că-i zicea:
                   — Ia să-mi săruţi pe maica, Ia să-ţi iei ibovnica!
                   Bine vorba nu sfîrşea,
             295  Şi pe mă-sa dezlega,
                   în groapă c-o arunca;
                   Apoi pe Turc apuca,
72
             Tot în groapă-1 arunca, Amîndoi se-mbrăţişea,
       300 Amîndoi că se topea.
             Şi cînd, măre, mi-i scotea, Carnea pe la cîini o da, Oasele că-mi alegea,
             Cu ciurul le ciuruia 305 Şi pe gîrlă le zvîrlea,
             Scrumul că mi-1 ciuruia Şi la vînt că-1 arunca, Numai pulberea-i mergea. Apoi, Marcul, de-mi vedea 3io Singurel că rămînea,
             Marcul, măre, se-nsura, Mîndră soţioară-şi lua, Frumoasă nuntă-şi făcea Şi numai atunci mai bea, 315 Apoi mi se pocăia,
             Băutură nu mai bea,
             Nu mai bea Pînă trăia.
                                                Teodorescu, pp. 663 — 667; inf. Petrea Creţul Şolcan (Lacul-Sărat — Brăila — Galaţi), 14. VIII. 1883.
          44 (49) IANCUL MARE\^
             Foaie verde-a briiului, Strigă paşea-al Diiului Din vîrful mecetului:
             — Turceşte-te, Iancule,
         5 Turceşte-te, beiule,
             Beiule, creştinule;
             Lasă-ţi legea romînească Şi dă-te-n legea turcească,
73
                  Că-i de Dumnezeu lăsată io   Şi  mai mult îndestulată
                  Şi  de aur, şi de-argint,
                  Şi  de miere, şi de unt,
                  Turceşte-te, Iancule, Turceşte-te, beiule,
             15 'Beiule, creştinule!
                  Iancul, măre, d-auzea,
                  Paşii din gură-i grăia:
                  —   De, paşe, să mă turcesc, D-oi putea să mă-nvoiesc.
             20 Ia să-mi daţi, daca mă vreţi Turc ca voi să mă vedeţi, Vro cincizeci De berbeci Berci,
             25 Cu coarnele răsucite,
                  La gîturi cu pietre scumpe, Şi-n vîrful corniţelor, în chipul boldurilor,
                  Cîte-o piatră nestemată 30 De plăteşte lumea toată. Paşea, daca-1 asculta,
                  La vizirul că vestea, La-mpăratul că scriia,
                  Toate că i le dedea,
             35 Iancul tot nu se turcea. Atunci paşea se suia în vîrful mecetului Din mijlocul Diiului,
                  Şi din gură iar striga,
             40 Şi din gură se ruga:
                  —   Turceşte-te, Iancule,
                  Turceşte-te, beiule,
                  Beiule, creştinule;
                  Lasă-ţi legea romînească
             45 Şi dă-te-n legea turcească,
                  Că e turcul omenos, Viteazului de folos!
                  Iancul, măre, l-asculta Şi din gură-i cuvînta:
             50   — De turcit eu m-aş turci,
                  Cînd cu voi m-aş învoi.
74
55
60
65
70
75
80
85
90
                 Ia, voi, turcilor, să-mi daţi Vro cincizeci de boi bălţaţi, Cu vărgi negre pe spinare, Rotogoale Pe subt poale,
                 Şi-n vîrful corniţelor, Smarandul haznalelor Din darul cadînelor.
                 Paşa bine-1 asculta,
                 Paşa toate i le da,
                 Iancul tot nu se turcea.
                 A treia oară-1 ruga,
                 A treia oară-i cerea,
                 Şi Iancul, daca vedea,
                 Din gură le răspundea:
                 —   Bucuros io m-aş turci Cu voi de m-aş învoi:
                 Ia să-mi daţi cincizeci de iepe, Iepe tinere, sirepe,
                 Cu dungi negre pe spinare, Strănutînd de cîte-o nare;
                 Cu frînele Zugrăvite,
                 Cu şelele ’Mpodobite,
                 Din grajdu ’Mpăratului,
                 Din fundu Buceagului!
                 Făcea paşa ce făcea,
                 Toate că i le-mplinea,
                 Şi Iancul, daca vedea Că-ncotro nu mai avea,
                 Din gură le poruncea:
                 —   D-alei, paşe, daca vreţi Turc ca voi să mă vedeţi,
                 Ia faceţi de-mi trimeteţi Cam vro cincizeci de agale, Cam vro cincizeci de paşale, Cît agaua,
                 Şi cealmaua,
                 Ca s-astup ferestrele Numai cu cealmalele
75
95
                   Şi cu iataganele,
                   Că nu voi să mă vădesc Cînd o fi să mă turcesc! Iată cincizeci de agale,
                   Iată cincizeci de paşale 100 Că veneau la lancul Mare, Să-l treacă-n legea turcească Dintr-a lui, a creştinească. Dar lancul ce mi-şi făcea? La porcari că poruncea,
             105 Cincizeci de porci că frigea, La conac că-i aducea,
                   La conac, lingă geamie, Fripţi d-a-ntregul pe tipsie, în geamie de intra, no lancul din gură zicea:
                   —  Ia-ncepeţi, agalelor, Ia-ncepeţi, paşalelor, Descingeţi
                   Sabiele,
             115 Dezlegaţi Cealmalele,
                   S-astupaţi Ferestrele,
                   Că cine mi se turceşte 120 Cu greu se mai romîneşte! Turcii săbii descingeau Şi cealmale-şi dezlegau, Slugile că le cărau.
                   Apoi lancul ce făcea?
             125 La argaţi că poruncea, Purceluşii c-aducea Din conac pin* la geamie, Fripţi d-a-ntregul pe tipsie. Cînd frumos îi aşeza,
             130 Lată sabie scotea,
                   Spatele-n uşe punea Şi din gură mi-şi striga:
                   —  Cărui n-o mînca purcelul I se duce sufleţelul!
             135 Daca vedeau şi vedeau,
                   Turcii din purcei mîncau,
                   De lege se lepădau.
76
             Iancul sta De mi-i privea, mo Cu hartane-i îmbiia;
             La cîţi carne n-ajungea,
             Oase-n gură le punea Şi de lege-i lepăda.
             Din geamie cînd ieşea,
        145 La-mpăratul se ducea,
             Cu toţii se jeluia, împăratul, de-i vedea,
             Din gură că-i întreba:
             —   Dintre cincizeci de agale,
        150 Dintre cincizeci de paşeale,
             Care-mi este Iancul Mare?
             Iară paşa-al Diiului,
             Din vîrful mecetului,
             Greu oftat din piept scotea,
        155 Temeneaua că-şi făcea,
             Poala, mîna-i săruta Şi din gură scurt grăia:
             —   Să trăieşti, măria-ta,
             Noi pe el nu l-am turcit,
        160 El pe noi ne-a romînit!
                                Teodorescu, pp. 480 — 482 inf. Şerban Muşat,
                                (Bucureşti),
                                28. XII. 1884.
       45 (50.1) BÎCUL HAIDUCUL
            Foicică de pe lac, Cine-mi suie la ceardac Mai în jos de Ţarigrad? înălţatul de-mpărat 5 De cu noaptea s-a sculat Şi divan şi-a adunat,
77
                      Că el, măre, mi-a aflat De numele Bîcului,
                      Bîcului
                 io Haiducului,
                      Bîcului
                      Viteazului,
                      Ce-a pus streajă drumului Din dealul Odriiului 15 Pînă-n preajma Diiului. împăratul, d-auzea,
                      Ciudă mare-1 coprindea, Şapte pungi făgăduia Ori la cine s-o afla,
                 20 S-o afla ş-adevara Să se ducă Să-l aducă Din fundul Ceardacului,
                 25 Din marginea Drumului,
                      De subt umbra Teiului,
                                                                  Din floarea 30 Ghizdeiului,
                      Unde-i gazda Bîcului,
                      Bîcului
                      Haiducului,
                 35 Bîcului Viteazului,
                      Ce-a pus streajă drumului Din dealul Odriiului Pînă-n preajma Diiului.
                 40 împăratul se-ndîrjea, Şeapte pungi făgăduia,
                      Dar nimenea nu s-afla, Nimenea s-adevăra Să se ducă 45 Să-l aducă,
                      Făr’ de numai trei beşlii, Care ţin raiaua-n Dii,
                      Buni
                      De mînă,
78
                50 Tari
                     De vînă Şi porniţi Tot pe pricină.
                     Trei beşlii se aduna,
                55 La Ţarigrad Se ducea,
                     La-mpărat îngenuchea Şi pe lege se jura 60 Pe Bîcul că l-or lua Din fundul Ceardacului,
                     Din marginea Drumului,
                65 De la umbra Teiului,
                     Din floarea Ghizdeiului. împăratul, d-auzea,
                70 Zece pungi făgăduia Şi din gură le zicea:
                     :— Trei beşlii Şi trei delii Ce ţineţi raiaua-n Dii, 75 Să vă duceţi,
                     Să-l aduceţi,
                     Dar nici de coate Legat,
                     Nici de paloşe 80 Crestat,
                     Ci om viu, nevătămat, Să-l pot
                     Pune la-ncercare,
                     Să văd
                85 De e viteaz mare! Beşliii se chibzuia Şi pe lege se jura Că nici coate I-or lega,
                90 Nici paloşe L-or cresta, împăratul, d-auzea,
79
                   « Işala » ca le zicea,
                   Pe umere că-i batea,
              95 Cîte-o pungă le dedea. Trei beşlii Şi trei delii,
                   Care ţin raiaua-n Dii,
                   Din ceardac se scobora, 100 Pe cai negri-ncălica
                   Şi mergea, măre, mergea Pînă iată c-ajungea La ceardacul Bîcului, Bîcului
                                                 105 Haiducului,
                   Bîcului
                   Viteazului,
                   Ce-a pus streajă drumului Din dealul Odriiului no Pînă-n preajma Diiului. Acolo cînd ajungea,
                   Pe haiduc că mi-1 găsea în floarea Ghizdeiului ii5 Şi la umbra Teiului,
                   De trei zile Adormit,
                   Pe baltace tolănit 120 Şi cu murgul priponit în pripoane de argint. Turcii, măre,
                                                              Cînd vedea Că de veste 125 Nu prindea,
                   Că din somn Nu se trezea,
                   Drept la murg Se repezea, no Din pripon
                   Că mi-1 scotea,
                   Un iatac Pe el lega,
                                                                De stăpîn 135 L-apropia
80
                  Şi-n iatac
                  Frumos punea
                  Tot pe Bîcul adormit,
                  Pe baltace tolănit. mo Pe murgul de frîu lua, Pe cărare Se-ndrepta,
                  Drumul mare C-apuca
             145 Pînă iată c-ajungea
                  Mai în jos de Ţarigrad, La nălţatul de-mpărat. Bîcul nu se deştepta, Bîcul trei zile dormea,
             150 Iar cînd fu a patrulea, Numai ochii-şi deschidea Şi dodată se trezea; Mina pe baltag punea, La beşlii se repezea 155 Şi din gură le zicea:
                  — Cine-aicea m-a adus Capul lui şi l-a răpus! Unde Bîcul Se răstea,
             160 Haremul Se speria,
                  Cadînimea Leşina Şi turcimea 165 Alerga
                  Pe el mîna De punea Şi din gură Mi-i spunea no Că-i poruncă , Mpărătească De viteaz să-l ispitească Şi să-l puie la-ncercare Cît a fost şi e de mare. 175 Foaie verde ş-o lalea, Bîcul, măre, n-asculta: Num-o dată se smîcea, Num-o dată se-ntorcea,
81
180
185
190
195
200
205
210
215
220
                  La pămînt pe turci culca Şi d-a dreptul se ducea Tocmai la măria-sa,
                  Iar din gură ce-i grăia?
                  —    împărate înălţate,
                  M-ai furat,
                  Ori m-ai chemat Cu oştire să mă bat,
                  Ca să cunoască şi turcul Cine e Bîcul Haiducul ?
                  împăratul, de-1 vedea,
                  Semn ceauşului făcea,
                  Jos cu toţii se dedea
                  Şi pe Bîcul mi-1 lega
                  D-un copaci cu foaie lată,
                  Cu tulpina
                  Vîrtoşată
                  Şi cu umbra
                  Resfirată;
                  Mi-1 lega tot cu mătase împletită-n cîte şease,
                  Mi-1 lega tot cu arnici împletit în cîte cinci;
                  Şi cînd bine mi-1 lega,
                  Şi cînd bine mi-1 strîngea, Al ceauş îi tot striga:
                  —    Haide, bre, rupe frînghia, Ca să-ţi arăţi bărbăţia,
                  Să-ţi cunoaştem vitejia ! Bîcul, măre,
                  De vedea,
                  Cu zîmbire Răspundea,
                  Num-o dată se smîcea,
                  O dată se opintea,
                  Şi frînghia cînd rupea, Copaci din pămînt scotea, La pămînt îl dobora Şi din gură iar zicea:
                  —    împărate înălţate,
82
                  M-ai furat,
                  Ori m-ai chemat Cu oştire să mă bat,
            225 Ca să cunoască şi turcul Cine e Bîcul Haiducul ?
                  împăratul, de vedea,
                  Nici p-atît nu să lăsa:
            230 Semn ceauşului făcea Şi degrabă c-aducea Un cal negru, bididiu,
                  Prins atunci de prin pustiu, Iar din gură-i tot zicea:
            235   — L-ăi prinde şi-ncălica
                  Ca să-ţi arăţi bărbăţia,
                  Să-ţi cunoaştem vitejia! Bîcul, măre,
                  De-mi vedea,
                                                             240 Cu zîmbire Răspundea,
                  După cal că-mi alerga, Dreapta-n coamă Că-i punea,
                                                            245 Şi cu stînga Mi-1 zvîrlea,
                  Peste zid că-1 arunca,
                  Şi din gură iar grăia:
                  — împărate 250 înălţate,
                  M-ai furat,
                  Ori m-ai chemat Cu oştire să mă bat,
                  Ca să cunoască şi turcul 255 Cine e Bîcul Haiducul ?
                  împăratul, de vedea,
                  Semn ceauşului făcea,
                  Patru mii 260 Spahii Scotea;
                  Dar Bîcul Nici c-aştepta;
                  Ca vîntul
83
265
                    Se repezea,
                    Capetele le lua,
                    Grămadă le aşeza, La-mpăratul se-ntorcea Şi din gură-i mai zicea:
              270   — împărate
                    înălţate,
                    Copaciul Ţi-am răsturnat,
                    Calul
              275 Ţi l-am aruncat,
                    Spahiii
                    Ţi i-am culcat.
                    Acum, d-o vrea Dumnezeu, Ţi-o veni şi rîndul tău,
              280 Că prea m-ai furat Hoţeşte Şi m-ai ispitit Turceşte! împăratul,
              285 D-auzea,
                    Groaza-ntr-însul Că intra:
                    Semn ceauşului făcea,
                    Şi pe umeri că-1 batea,
              290 Şi de mînă-1 apuca,
                    La ceardac că mi-1 urca, Dăsăgei cu bani umplea, Dăsăgei Cu gălbinei,
              295 Să trăiască tot din ei,
                    Şi obiele Cu rubiele,
                    Să trăiască tot cu ele.
                    Bîcul, măre, ce făcea?
              3oo El obiele că-şi strîngea, Dăsăgeii că-şi lua,
                    Jos cu ei că se dedea Şi pe murg că mi-i lega, Ziua bună că-şi lua.
              305 împăratul ce-i zicea?
                    — Bîcule, fecior de zmeu, Dar-ar bunul Dumnezeu
84
310
315
320
325
330
335
340
345
              Cît oi fi io-n-mpărăţie Să fii şi tu-n haiducie!
              Bîcul, măre,-ncălica,
              Pinteni murgului dedea,
              Iar pe poartă cînd ieşea,
              Bună ziua că-şi lua Şi din gură ce zicea?
              — împărate înălţate,
              Mi-am arătat Bărbăţia,
              Mi-ai cunoscut Vitejia Şi ţi-ai făcut Omenia*
              Acum rămîi Sănătos,
              Că la bune mîini Ţî-am fost!
              Bîcul, măre, defini pleca,
              Drumul murgului că da,
              La pistoale slobozea Şi din gură chiuia*
              Zbura murgul Pe pămînt Ca şi fulgul Sus în vînt,
              Pînă, măre, c-ajungea
              La marginea
              Drumului
              Şi la umbra
              Teiului
              Din floarea
              Ghizdeiului,
              Iar acolo ce-mi făcea? în ceardac dăsagi vărsa,
              Haiduciei iar se da,
              Şi iar streajă că punea Din munţii Odriiului Pînă-n preajma Diiului*
                              T eodorescu, pp. 605 —609
                              (Valea-Lungă—Tîrgovişte—Ploieşti),
                              1870.
85
46 (51) VÎLCAN
                    în sfînta zi a vinerii,
                    Pe luciul Dunării,
                    De departe se zăreşte Şi-mi tot vine, şi-mi soseşte,
               5 Şi la mal mi se opreşte Un caic înzăvonit,
                    Din afară zugrăvit,
                    Prin năuntru podobit,
                    Cu covoare învălit io Şi cu sîrmă îngrădit,
                    Cum e bine de trăit,
                    Pe apă de haiducit.
                    Dar într-însul cine-mi şade Cînd p-o rînă, cînd pe coate, 15 Pe covoare verzi culcaţi Şi de arme încărcaţi?
                    Vro cincizeci de ieniceri, Groşi la cap, cărunţi la peri, Cu hangere 20 Ascuţite,
                    Cu pistoale Ruginite.
                    Bine, măre, nu-mi sosea,
                    Şi caic de mal lega.
               25 II lega ori nu-1 lega,
                    Că grămadă se pornea:
                    Unii laturi Ispitea,
                    Alţii-n drumuri 30 Alerga
                    Şi pe toţi îi întreba D-au văzut pe ăl Vîlcan, Puişor de ortoman,
                    Copt la minte, copt la os,
               35 Om de treabă şi chipos, Ortoman, voinic de frunte, Nalt ca bradul de la munte, Cu mustaţa-n barbarie,
                    Cum stă bine la voinic,
86
              40 Cu chică
                   ’Mpletită-n coadă,
                   Cu barbă
                   Ce-n brîu o-nnoadă. Foaie verde ş-o lalea,
              45 Dimineaţa cit ţinea întreba, tot întreba,
                   Pînă iată c-ajungea Colo-n vale la cişmea, Unde fetele 50 Spăla,
                   Pînzele
                   De-şi înălbea,
                   Pe răzoare Le-ntindea 55 Şi la soare Le usca.
                   Ieniceri s-apropia,
                   Bună ziua că le da Şi cu bine le-ntreba,
              60 Şi din gură le zicea:
                   — Bună ziua, fetelor, Fetelor frumoaselor, Care-nălbiţi Pînzele,
                                  65 De-mpărţiţi Livezile.
                   N-aţi văzut pe ăl Vîlcan, Puişor de ortoman,
                   Om de treabă şi chipos, 70 Copt la minte şi la os, Cu mustaţa-n barbarie, Cum stă bine la voinic, Cu chică
                   ’Mpletită-n coadă,
              75 Cu barba
                   Ce-n brîu o-nnoadă?
                   El cunoaşte Dunărea Pînă-n vale,
              80 La Slina,
                   Şi malurile Turceşti,
87
                  Şi schelele Bogdăneşti.
                                                    85 El înoată ca un peşte Şi ca plutele pluteşte:
                  Stă omul de mi-1 priveşte, Stă omul de se cruceşte.
                  De ne-ţi spune cu dreptate, 90 Să vă vedem măritate într-o lună jumătate,
                  Cu pînzele înălbite,
                                                                 Ca florile 95 Podobite,
                  Să se ducă pomina Dincolo de Padina,
                  Dincolo de Silistra;
                  De-ţi spune cu nedreptate, îoo De bărbaţi să n-aveţi parte Zece ani şi jumătate,
                  Pînza vi se-ngălbinească, Florile vi se-nnegrească, Păru-n cap vi se albească! 105 Fetele, daca-i vedea,
                  Fetele, de-i auzea,
                  Reci fiori le coprindea,
                  Cam cu frică răspundea Şi din gură le zicea: no — Turcilor,
                  Agalelor,
                  N-am dat ochii cu Vîlcan De-i mai bine de un an; Nu ştim, dusu-s-a-n pustie, H5 Ori e dus în haiducie!
                  Dar i-am văzut slugile Cărîndu-i averile, ham văzut ibovnica Tot măsurînd Dunărea,
             120 ham văzut pe maică-sa Colo-n vale la cişmea,
                  Una din furcă Torcînd,
                  Alta din drugă 125 ’Ndrugînd,
88
130
135
140
145
150
155
160
165
                 Dar mai bine de un an N-am dat ochii cu Vîlcan! Cei cincizeci de ieniceri,
                 Groşi la trup, cărunţi la peri,
                 Cu hangere
                 Ascuţite,
                 Cu pistoale Ruginite,
                 Dac-aşa că-mi auzea, înainte c-apuca Şi mergea, măre, mergea,
                 Pînă iată c-ajungea Jos în vale la cişmea,
                 Und’ s-aude Dunărea.
                 La cişmeaua Lui Bolan Şedea muma Lui Vîlcan,
                 Din drugă Tot îndrugînd Şi din gură Tot cîntînd Bătaia Voinicilor împrotiva Frîncilor,
                 Isprava
                 Haiducilor
                 împrotiva
                 Turcilor.
                 Şi cum sta Şi cum cînta,
                 Cu turcii se pomenea,
                 Cu cincizeci de ieniceri,
                 Groşi la trup, cărunţi la peri. Ienicerii, de-mi sosea,
                 Bună ziua că-i dedea Şi frumos se temenea,
                 Ei la ea
                 Cu « bun găsit »,
                 Ea la ei
                 Cu « bun venit ».
                 Iar ius^başa
89
170
175
180
185
190
195
200
205
210
                  Ce-mi făcea?
                  Drept la dînsa Se ducea Şi din gură Mi-i zicea:
                  — Ascultă-ne, babo, fa, Lungă fie viaţa ta De ne-i spune tu ceva.
                  Am avut de căpitan Pe viteazul de Vîlcan,
                  Puişor de ortoman,
                  Om de treabă şi chipos, Copt la minte, copt la os, Cu mustaţa-n barbarie,
                  Cum stă bine la voinic,
                  Cu chică
                  ’Mpletită-n coadă,
                  Cu barbă
                  Ce-n brîu o-nnoadă;
                  El cunoaşte Dunărea Pînă-n vale,
                  La Slina,
                  Şi malurile Turceşti
                  Şi schelele bogdăneşti;
                  El înoată ca un peşte Şi ca plutele pluteşte,
                  De stă omul şi-l priveşte, Şade-n loc şi se cruceşte;
                  El nu ştie Ce e frica,
                  Habar n-are De nimica,
                  Că-i voinic, viteaz de frunte, Nalt ca bradul de la munte; Cînd de pleanuri se apucă, Vîlcănaş e o nălucă,
                  De nu-1 ştie Dunărea,
                  De nu-1 prinde Nimenea.
                  Noi cu el am haiducit,
90
                   Noi cu el am chiaburit; Dar de cînd s-a hainit Şi de cînd ne-a oropsit,
             215 Mai de tot am calicit:
                   Iată haine Jerpelite Şi pistoale Ruginite,
             220 Plăsele
                   Nepoleite,
                   Hangere Neascuţite!
                   Partea lui de nouă ani,
             225 Parte-n vite, parte-n bani, Am mîncat-o,
                   De săraci,
                   Am plătit-o,
                   De haraci.
             230 Acum, babo, am găsit Plean bogat de plenuit: Colo-n schelă, la Galaţi, Lipovenii Sînt bogaţi,
             235 Cazacliii — îngrăşaţi,
                   Negustorii — încărcaţi
                   De postavuri ungureşti,
             240 De arme persieneşti
                   Şi de blăni lipoveneşti;
                   Dar n-avem un căpitan, Puişor de ortoman,
                   Cum ne-a fost nouă Vîlcan. 245 Ţu eşti măiculiţa lui,
                   Tu ştii, babo, să ne spui Cum să dăm de urma lui. D-om lua Averile,
             250 Ne-om întrema Stările,
                   Ne-om îmbuna Zilele
                   Şi i-om da
91
             255 Dobînzile!
                  Baba, daca-i auzea,
                  Babei bine că-i părea,
                  Că femeia, tot femeie: Poale lungi şi minte scurtă, 260 La nimic nepricepută.
                  Ea nu sta,
                  Nu se gîndea,
                  Ci guriţa-şi deschidea Şi din gură le zicea:
             265  — Turcilor,
                  Agalelor,
                  De-mi cătaţi voi pe Vîlcan, Fătul mamei ortoman,
                  Ca să-l puneţi căpitan,
             270 Cerul
                  Vă blagoslovească,
                  Gîndul
                  Să vi se-mplinească! Apucaţi
             275 Pe drum la vale,
                  Mergeţi
                  De trei zile cale Tot pe malul Dunării:
             280 Din schela Corăbiei,
                  La cotul Scripetului,
                  La Fîntîna Banului,
                  La vadul 285 Pristolului,
                  Din dreptul Izvorului,
                  La vadul Scăpăului,
                  C-o să găsiţi pe Vîlcan,
             290 Fătul mamei ortoman,
                  Cu caicul descărcat,
                  Printre sălcii acioat.
                  Turcii, unde-o auzea,
                  Bine, măre, le părea:
             295 Temenele Că-i făcea Şi paftale-i
92
300
305
310
315
320
325
330
335
340
                  Dăruia,
                  Şi d-aci, măre, pornea Tot pe malul Dunării:
                  Din schela Corăbiei,
                  La cotul Scripetului,
                  La Fîntîna Banului,
                  La vadul Pristolului,
                  Din dreptul Izvorului,
                  La vadul Scăpăului,
                  Să găsească pe Vîlcan,
                  Puişor de ortoman,
                  Cu caicul descărcat,
                  Printre sălcii acioat.
                  Acolo dac-ajungea,
                  Mai căta cît mai căta Şi iată că se-ntîmpla Peste dînsul că dedea:
                  Pe Vîlcan că mi-1 găsea Cu caicul descărcat,
                  Printre sălcii acioat Şi d-o salcie legat.
                  Vîlcănaş şedea întins Şi cu greu de somn coprins, Cu baltacul La călcîi,
                  Cu hangerul Căpătîi,
                  Cu mustaţa Răsfirată Şi cu barba Destrămată.
                  Ieniceri s-apropia,
                  Lîngă dînsul că venea:
                  Pe Vîlcan unde-1 vedea, Inima le îngheţa,
                  Că nici singur nu-1 găsea,
                  Ci cu sluga lui, Nedea.
                  Dacă vedea şi vedea,
93
                  Turcii nici că s-arăta,
                  Ci la sfaturi se punea,
                  Taină mare că-ntocmea,
                  Unii p-alţii se-ntreba:
             345 Să dea focuri Să-i omoare,
                  Ori topuzuri Să-i doboare?
                  Unii ziceau 350 Ca să-i prinză,
                  Alţii ziceau Să-i aprinză! *
                  Dar ius-başa, om cu minte, Luă vorba mai-nainte 355 Şi le zise: — Cum vreţi voi Să dăm piept cu amîndoi? Nedea-i grec şi om viclean, Şoim vestit este Vîlcan, Suflet dres şi trup vrăjit,
             360 Nici de paloşe Rănit,
                  Nici de gloanţe Ciuruit,
                  Nici de cloanţe 365 Cătrănit!
                  Turcii, unde-1 auzea,
                  Planul, măre, că-şi schimba: Aşteamăt s-apropia,
                  Semn lui Nedea că-i făcea, 370 Pungi de bani îi arăta.
                  Şi Nedea se-ndupleca,
                  Că aşa e sluga rea:
                  D-ai hrănit-o Cu credinţă,
             375 Ea te vinde Făr’ căinţă;
                  D-ai cinstit-o Ca pe frate,
                                                              Ea te-njură 380 Şi te bate !
                  Nedea, măre, ce-mi făcea? Pe Vîlcan îl părăsea Şi-n orta că se băga,
94
385
390
395
400
405
410
415
420
425
                  Iar ius-başa mi-i zicea:
                  — D-alei, Nedeo, dumneta, Ţi-ai părăsit nevasta,
                  Nevasta şi căsuţa,
                  Şi pe bieţii copilaşi I-ai lăsat golani, drumaşi,
                  Ca să stai în haiducie,
                  Ca şi robul la robie,
                  Slugă proastă la Vîlcan, Puişor de hoţoman!
                  Na cinci pungi de irmilici, Să ni-1 dai legat aici;
                  Na cinci pungi de gălbenaşi, Numa-n mînă să ni-1 laşi; Mai na ş-alte, de iusluci,
                  Să ni-1 dai şi să, te duci,
                  Că din toată haiducia Nu ţi-e mai mare simbria! Nedea, grec fără credinţă, Puse banii-n socotinţă Şi-i cără în pungi grămadă Pin’ la stana a de piatră.
                  La caic apoi se-ntoarse Şi din fundul lăzii scoase Şapte funii de mătase, împletită viţa-n şase.
                  Făr’ de cap şi făr’ de milă Se munci, munci în silă Şi-nnodă ca un arcan Pentru gîtul lui Vîlcan, Puişor de ortoman,
                  Ce dormea ca un buştean. Frunză verde lemn uscat,
                  Iată Nedea c-a legat,
                  Fără teamă de păcat,
                  P-un stăpîn nevinovat.
                  L-a legat, nu l-a legat,
                  Că de mîini l-a încordat,
                  De picior 1-a-mpiedicat.
                  Unde bine mi-1 lega, într-o fugă se ducea Şi pe turci îi asmuţea,
                  Iar el drumul apuca:
95
                   Lua drumul Cu fuga,
                   Şi codrul 430 Cu poteca*
                   Turcii, măre, cînd vedea, Paloşele că-şi scotea:
                   Unii-n pază Rămînea,
             435 Alţii-n preajmă Rătăcea
                   Şi-n caic năvală da.
                   Ce să-i facă nu ştia,
                   Că e dres şi fermecat,
             440 Nici de paloşe tăiat,
                   Nici de puşcă împuşcat,
                   De muieri nu e stricat.
                   De l-or da afund în ape,
                   O să-noate ş-o să scape;
             445 De i-or da foc, se aprinde Funia care-1 coprinde!
                   Foaie verde de cicoare,
                   Subt un deal, lîngă Izvoare, Piatră mare 450 Sta trîntită,
                   De ciocane Ispitită,
                   De veacuri Părăginită 455 Şi cu slove Rîcîită.
                   Deli-başa se-ncerca,
                   Dar s-o mişte nu putea. Ienicerii
             460 Că-şi chema,
                   Şi cu toţii Se-nhăma
                   Şi d-abia că mi-o mişca,
                   Şi d-abia mi-o răsturna:
             465 Pînă ce-o rostogolea, Năduşelile-i trecea.
                   Şi striga,
                   Se opintea,
                   Vîlcănaş nici nu visa,
96
             470 Vîlcănaş adînc dormea. Daca, măre, isprăvea Şi de piatră mi-1 lega, Frumuşel îl ridica,
                  Sus pe mal îl aşeza,
             475 Brînci în Dunăre că-i da, Şi unde cădea Vîlcanul,
                  Tîra
                  Cu el bolovanul,
             48o Urla apa,
                  Urla malul;
                  Iar cînd Dunărea-1 simţea, Apa-n două-şi despica,
                  Pe haiduc că mi-1 primea 485 Şi frumos îl aşeza Tocma-n fundul Fundului,
                  Pe stratul Morunului,
             490 Unde-i dulce somnului.
                  Să s-aşeze n-apuca,
                  Şi iată că se-ntîmpla Că Vîlcan un vis visa: Ploaie
             495 Rece şi turbată, în caic Marfă Udată,
                  Şi pe mîndra 500 Lăcrămînd,
                  Şi pe mă-sa Suspinînd.
                  Vîlcănaş se deştepta Şi, cînd colo, ce vedea?
             505 Dunărea se văieta Că nu-1 ştie ospăta. Speriat, se opintea, Piatra-n spate ridica Şi dasupra se sălta,
             5io Şi ca peştele-nota Din vadul Scăpăului,
97
515
520
525
530
535
540
545
550
555
                  La cotul Crucerului.
                  Foaie verde de sînger,
                  Pe la cotul lui Crucer,
                  Cine cîntă, cine plînge Tot cu lacrăme de sînge,
                  La caice numărînd,
                  Dunărea tot blestemînd? Iacă-i mîndra lui Vîlcan,
                  Că nu 1-a văzut d-un an*
                  Şi cum sta De tot ofta,
                  Iată, măre, se-ntîmpla Pe Vîlcan că mi-1 zărea Ca un peşte înotînd Şi cu greu abia suflînd.
                  Iar mîndruţa ce-mi făcea? Vreme multă Nu pierdea,
                  Din brîu furcă Arunca,
                  Fuga-acasă Mi-alerga
                  Şi lui frate-su-i zicea:
                  — Neică, neiculiţ-al meu, Noroci-te-ar Dumnezeu,
                  Ai milă de soră-ta Şi-mi ascultă ruga mea!
                  Nişte negustori de boi,
                  Ce trag în gazdă la noi,
                  A vîndut cirezile,
                  Dar şi-a-necat pungile,
                  Şi mi le-a găsit Vîlcan, Puişor de ortoman,
                  Şi Vîlcan din fund le scoate, Dar el singur nu se poate Să le dea la mal pe toate! Sandul, măre, d-auzea,
                  Drept la Dunăre pornea, în luntriţă s-arunca Şi, mîna ori nu mîna,
                  Că sor-sa parc-o tîra,
                  La Vîlcan că-mi ajungea*
98
560
565
570
575
580
585
590
595
                 Abia mîna-i întindea,
                 Dar să-l scoaţă nu putea: Bolovanu-n jos trăgea.
                 Atunci Sandul ce-i zicea?
                 —   Las-o, vere, la naiba,
                 Că te-neacă Dunărea !
                 —   Nu pot, Dunărea s-o bată, Că de mine e legată! Ado-ncoace paloşul,
                 Să-i retez, vere, ştreangul! Sandul, măre, se pleca, Paloşul că-i întindea,
                 Dar luntriţa se clătea,
                 Valurile o-mpingea,
                 Să-l ajungă nu putea:
                 Puţinei, şi se-neca!
                 Atunci, mîndra, de vedea, Frumuşel se repezea,
                 Paloş în mină lua, în Dunăre s-arunca, Voiniceşte că-nota,
                 Funiele că-i tăia Şi cu viaţa-1 dăruia.
                 Vîlcănaş, daca-mi ieşea,
                 Tot mîndruţii-i mulţumea Şi cu dînsa se vorbea.
                 La Sandul acas’ mergea,
                 Rasă şi potcap punea, într-o luntre se suia,
                 Ziua bună că-şi lua,
                 După turci că se lua.
                 Şi mîna, măre, mîna
                 Din vadul
                 Crucerului
                 Pînă-ntr-al
                 Pristolului
                 Şi-ntr-al
                 Negotinului.
                 Foaie verde de pe lac,
                 La circiuma cu ceardac,
                 Unde beau Agalele Pînă-şi dau
99
                                                        Pistoalele,
            -600 S-opreşte Călugărul Ca să guste Rachiul,
                                                               Pelinaşul 605 Şi vinul.
                 Gust-o dată şi de două, Gustă, măre, pin’ la nouă; Iar cînd fu d-a zecea oară, Cheam-afar’ din cîrciumioară •6io P-a dalbă cîrciumăriţă, Rumeioară La guriţă,
                 Negriioară La cosiţă,
            ■615 Şi din gură ce-i zicea?
                 — Ia fii bună dumneata De nu-mi da Cu ocaua;
                 Cară vinul «o Cu vadra,
                                                        Pelinul—
                 Cu doniţa,
                 C-am sfinţit d-o leturghie Cu părintele Ilie 625 Ş-am rugat pe Dumnezeu
                 Ca să-mi dea pe gîndul meu Cîrciumăreasa scotea,
                 Vin cu vadra că-i dedea Şi la dînsul se uita.
            630 El la gură d-o ducea,
                 Tocma-n fund îi răsufla,
                 Şi cînd fundul îi vedea,
                 Cît colo c-o arunca,
                                                        Cercurile
            *35 De-i plesnea,
                 Doagele I se dogea.
                 Cîrciumăreasa ieşea:
                 Vadra doage de-şi vedea,
            640 De foc mare s-aprindea,
                 Şi din gură-1 blestema,
100
645
650
655
660
665
670
675
680
                  Şi cu vorba-i tot zicea:
                  —    Moş călugăr, de eşti beat, Du-te de te culcă-n sat,
                  Ori te du la mînăstire De-ţi citeşte pe saltire,
                  C-am p-aci nişte băieţi, Ieniceri, turlaci şi beţi,
                  Şi daca-i vei deştepta,
                  O să dai din rasa ta Şi mai mult cît vadra mea ! Moş călugăr, d-auzea,
                  Şi mai mult se-nveselea: Rasa-n brîu îşi ridica, Mînicile-şi sumetea Şi-ncepea De chiuia
                  Şi pe turci mi-i deştepta. Ienicerii, d-auzea,
                  Pe mînică o băga,
                  Să creadă nu le venea,
                  Cînd ius-başa le zicea:
                  —    A înviat ghiaurul!
                  El este, balaurul!
                  Bine vorba nu sfîrşea,
                  Şi Vîlcan ce mai făcea?
                  Paloş mare că scotea,
                  După ei se repezea:
                  Cînd pe unii-i reteza,
                  Cînd pe alţii-i spinteca,
                  Şi din cincizeci, cîţi era»
                  Nici unul nu rămînea.
                  Foaie verde ş-o lalea, Vîlcănaş mi se-ntorcea, în luntriţă că intra, Dunărea-n două tăia,
                  Pe malul stîng că trecea Şi poteca-mi apuca înspre casa lui Nedea,
                  Prin şesul motrenilor,
                  Sub munţii oltenilor.
                  Şi umbla Din vale-n vale,
                  Cu dăsaga
101
685
                  La spinare,
                  Şi umbla Din stînă-n stînă,
                  Cu măciuca După mină*
            690 Colo, măre,-ntr-o vâlcea, Chiar cu Nedea se-ntîlnea. Grecu,-ndată Ce-1 vedea,
                  Ca o stană 695 ’Ncremenea.
                  Vîlcănaş, dacă-1 oprea,
                  Din guriţă-1 judeca:
                  — D-alei, Nedeo, fiară rea, Asta-ţi fuse credinţa?
            700 De cîţi ani tu m-ai slujit Simbrioara ţi-am plătit Şi cu cinste te-am cinstit, Iar tu, Nedeo, om spurcat, M-ai vîndut şi m-ai legat,
            705 La păgîn dormind m-ai dat, Fără teamă de păcat.
                  Nu ştiai tu, fătul meu,
                  Că din cer un dumnezeu Vede fapta şi-o pîndeşte 710 Ş-apoi dă şi răsplăteşte? Bine vorba nu sfîrşea: Paloşul Cînd aducea,
                  Capul
            715 Lui Nedea sărea,
                  Trupu-n sînge se bătea.
                  Dar p-atît nu se lăsa: Bucăţele mi-1 tăia,
                  Cincizeci de părţi că-1 făcea, 720 Că cincizeci fusese turcii, Tot cincizeci să fie corbii. Vîlcănaş mi se-ntorcea,
                  La mîndruţa se ducea,
                  Tot lu Sandu-i mulţumea 725 Şi pe sor-sa i-o peţea.
                  Apoi nuntă Că făcea,
102
730
735
   5
10
15
20
             Cu popă Se cununa,
             Iar chiulhanul Cît ţinea?
             Cîte zile-s într-un an,
             Că nu-i altul Ca Vîlcan,
             Puişor de ortoman!
                         Teodorescu, pp. 550 — 558;
                         inf. moş Niţul, «lăutar de origină cin
                         Teleorman »,
                         1880.
            47 (52) BADIUL
            Frunzuliţă mărăcine, Mărăcine cu gheorghine, Ascultaţi, boieri, la mine, Să vă spui pe Badiul bine! Foaie verde şi-o lalea, îmi umbla, măre, umbla, Umbla turcii d-aiurea, D-aiurea prin plaiurea. De-mi umbla cît îmi umbla Şi-mi căta cît îmi căta,
            Ei de cine-mi întreba?
            Tot de Badiul cîrciumarul, Tot de Badiul măcelarul: Cîrciumarul Frîncilor,
            Măcelarul
            Turcilor
            Şi găzdui holteilor.
            Badiul ce-mi agoniseşte?
            El ziua
            Cîrciumăreşte,
103
                   Seara bea Şi chiuieşte,
                   Iar noaptea 25 Măcelăreşte,
                   Cu cincizeci de măcelari, Tot agale şi turci mari. Badiul tot măcelăreşte, Gălbenet
               30 Că dobîndeşte,
                   Cu bănet Se-mbogăţeşte,
                   Mulţi duşmani agoniseşte. Foicică ş-o lalea,
               35 Turcii, măre, că umbla, Tot umbla pe aiurea, Măre, tot din sat în sat,
                   Măre, tot din vad 40 în vad,
                   Şi de Badiul întreba,
                   Pînă, iată, se-ntîmpla Că la casă-i nemerea, Peste cîrciumă-i dedea.
               45 Turcii, daca nemerea, înăuntru de intra,
                   Pe Bădiuleasa .găsea.
                   Dar pe ea unde-o găsea? La surcele,
               50 ’N bătătură,
                   La cepele Din grădină,
                   De ridichi cu poala plină. Şi la dînsa se ducea,
               55 Şi la dînsa-nainta, Temenele că-i făcea Şi din gură mi-i zicea:
                   — Bună ziua,
                   Bădiuleasă,
               60 Cu port
                   De cîrciumăreasă,
                   Cu stat
                   Ca de jupîneasă,
                   Cu ochi mari
104
65
                   De puioaleasă!
                   Bădiuleasa, de-i vedea,
                   Cu guriţa răspundea:
                   —   Mulţumim, agalelor, Cinstiţi caimacanilor,
              70 Vouă, ienicerilor,
                   Şi vouă, spahiilor.
                   Dar ceauşul ce-mi făcea? Dintre turci se alegea, Bădiulesei că-i vorbea 75 Şi din gură mi-o-ntreba:
                   —   Bădiuleasă Mult frumoasă,
                   Cu port
                   De cîrciumăreasă,
              80 Cu stat
                   Ca de jupîneasă,
                   Cu ochi mari De puic-aleasă,
                   Unde este Badiul tău,
              85 Savai, frăţiorul meu?
                   De e-n tîrg, la carne grasă, Zi-i să vie iute-acasă;
                   De e dus Badiul la vie, Trimite ca-n pas să vie,
              90 C-avem sfat de sfătuit Ş-avem vorbe de vorbiţi Bădiuleasa se uita Şi din gură răspundea:
                   —   Turcilor,
              95 Agalelor,
                   Şi voi, caimacanilor, Turcilor, spahiilor,
                   Şi voi, ienicerilor,
                                                              De-1 cătaţi îoo Cu răutate,
                   Nu v-ar face sfîntul parte; De-1 cătaţi cu bunătate,
                   Să vă dea gînduri curate! Iar ceauşul răspundea,
             105 Bădiulesei că-i zicea:
                   —   Ba-1 cătăm cu bunătate, Că ne-i Badiul ca un frate:
105
110
115
120
125
130
135
140
145
150
                 La negoţ negustorim Şi cu el măcelărim,
                 Gălbenet
                 Agonisim,
                 Cu bănet îl bogăţim!
                 Bădiuleasa, mult frumoasă,
                 Cu port
                 De cîrciumăreasă,
                 Cu stat
                 Ca de jupîneasă,
                 Cu ochii De puic-aleasă,
                 Pe turci daca-i auzea, în cuvinte se-ncredea Şi din gură le zicea:
                 —    Turcilor,
                 Agalelor,
                 Cinstiţi caimac anilor,
                 Şi voi, ienicerilor,
                 Şi voi toţi, spahiilor,
                 De-1 cătaţi pentru vrun bine, Aflaţi lucru de la mine:
                 Nu e-n tîrg la carne grasă, Ca să vie Badiu-acasă,
                 Nu e dus Badiul la vie,
                 Ca d-acolo-n pas să vie,
                 Ci aseară, pe-nnoptat, Bădişorul s-a-mbătat,
                 Somnul greu 1-a apucat Şi-acum şade răsturnat, Numai singur într-un pat. Turcii, dac-o auzea,
                 Ceauşul o ispitea Şi din gură o-ntreba,
                 Şi cu vorba-i tot zicea:
                 —    Bine că se odihneşte,
                 Că destul Măcelăreşte,
                 Că destul Se-mbogăţeşte,
                 Dar de ce e Badiul beat, Ce-a băut de s-a-mbătat?
106
155
160
165
170
175
180
185
190
                  Bădiuleasa le spunea,
                  Cu guriţa le zicea:
                  —   A băut vin hermîsiu, Cu răvac şi baş-rachiu, Ş-acum doarme într-un pat
                  Pe trei perne Răsturnat,
                  Cu arme Pline la cap,
                  Cu pistoale La picioare
                  Şi cu paloş gol pe piept, De mi-e frică să-l deştept! Dar ceauşul mărunţel, Mărunţel şi ochieşel, Bădiulesei răspundea Şi din gură mi-i zicea:
                  —   Lasă, că s-o deştepta Cînd om deschide uşa!
                  Şi turcii se grămădea,
                  La iatac i se ducea,
                  Uşa casei deschidea,
                  Dar pe Badiul cînd vedea Pe pistoale Cum dormea,
                  Paloşe
                  Cum strălucea, îndărăt că se trăgea,
                  Uşa la loc închidea Şi de frică tremura. Ceauşul, daca vedea, Cumpătul că nu-şi pierdea Mîna-n pozunar băga,
                  Scul de mătase Scotea,
                  Viţa-n şase Că-mpletea,
                  Sfoara-n nouă că-ndoia,
                  Cu arcanul O-nnoda Şi ca lanţul O făcea,
107
195
200
205
210
215
220
225
230
235
                  Şi la Badiul alerga,
                  După gît i-1 arunca,
                  Iară turcii mi-1 trăgea*
                  Badiul somnul că-şi dormea, Vis frumos că mi-şi visa. Rece la gît cînd simţea Şi puţin de se mişca,
                  Sfoara de pe gît sărea,
                  Turcii cu dînsa cădea,
                  Mare spaimă că-şi făcea.
                  Dar ceauşul, de vedea Că tot nu se deştepta, înc-o dată se ducea,
                  Laţ
                  Pe gît îi potrivea,
                  Nod
                  Mai bine că-i strîngea,
                  Sfoara de turci o lega,
                  Pe umeri le-o rezima:
                  Cu toţii Se opintea,
                  De frica morţii Trăgea.
                  Badiul mi se deştepta Şi-ntr-o clipă se trezea,
                  Dar să strige nu putea,
                  Că turcii Unde-1 trăgea,
                  Că turcii Unde-1 ducea,
                  Că turcii Unde-1 lega?
                  De piciorul Hornului,
                  La dogorul Focului,
                  Unde-i păs voinicului;
                  Şi-l lega Tot cu mătase,
                  Cu sfoara Tletită-n şase,
                  Cu arcanul Cît otgonul,
108
240
245
250
255
260
265
270
275
                  Să nu se mai mişte omul. Iar pe Badiul de-1 lega, Masă mare că-ntindea Şi la chefuri se punea. Foicică solz de peşte,
                  Turcul
                  Bea,
                  Se veseleşte,
                  Badiul
                  Ţipă
                  Şi răcneşte,
                  Bădiuleasa . Mi-1 priveşte,
                  La nimica Foloseşte Şi nimica Nu-ndrăzneşte.
                  Badiul, măre, de-mi vedea, Semn cu ochiul că-i făcea Şi din gură mi-i zicea:
                  — Bădiuleasă, soaţa mea, Ce-mi stai, neică,
                  De priveşti Şi nimica Nu-ndrăzneşti,
                  La nimica Foloseşti,
                  La nimica Nu gîndeşti?
                  Vezi că turcii mă căznesc, Mă căznesc, mă chinuiesc, La focuri mă dogoresc Şi de moartea mea vorbesc I Ia intră-n odaia mea,
                  Umple cu galbeni poala,
                  Tot cu galbeni venetici,
                  De cîte-o sută şi cinci,
                  Cu mahmudele Turceşti,
                  Cu rubiele Arăpeşti,
                  Cu groşe Lipoveneşti,
109
280
285
290
295
300
305
310
315
320
                   Cu dinari Moldoveneşti Şi cu grivne Munteneşti; în casă cînd ăi intra,
                   Să te faci a mătura,
                   Bani prin casă că-i vărsa,
                   Bani prin colţuri că-i lăsa
                   Bădiuleasa
                   L-asculta,
                   în odaie
                   Că intra,
                   Poală
                   De bănet umplea,
                   Şi-n casă Daca intra,
                   Mătura ’N mină lua,
                   Se făcea Că mătura,
                   Bani prin casă Presăra,
                   Bani prin colţuri Că lăsa,
                   Dar nimic nu folosea: Turcii banii că vedea,
                   De la chef nu se clintea, Nici pe Badiul dezlega,
                   Ci mai tare mi-1 bătea Cu sfîrcul Paloşului Pe creştetul Capului,
                   Unde-i greu voinicului. Foicică solz de peşte, Turcul Bea,
                   Se veseleşte,
                   Badiul
                   Ţipă
                   Şi răcneşte,
                   Bădiuleasa Mi-1 priveşte,
110
                  Dar nimica Foloseşte 325 Şi nimica
                  Nu-ndrăzneşte.
                  Atunci Badiul, de vedea, Bâdiulesei semn făcea Şi din gură mi-i şoptea:
             330  — Bădiuleasă, soaţa mea,
                  Nu mai sta De te uita,
                  Negîndind la   nimica.
                  Vezi că turcii  mă  muncesc,
             335  Mă muncesc,    mă  chinuiesc
                  Şi de moarte   mă gătesc !
                  Fă-te că mai ieşi p-afară Şi te du în chilioară:
                  Pune faţă 340  La nălbeală,
                  Buze moi La rumeneală,
                  Unghiele La chileală,
             345  Sprîncenele
                  La negreală;
                  Ia-ţi o iie Dintr-o mie Şi roche de coroftie,
                                              350 D-ale cum îmi place mie, Cotul cinci galbeni luat,
                  Cu papuci De Ţarigrad,
                  Cum de Paşti 355 Te-am îmbrăcat !
                  Bădiuleasa l-asculta, în chilie că intra Şi frumos mi se gătea: Punea faţa 360 La nălbeală,
                  Buzele
                  La rumenelă,
                  Sprîncenele La negreală,
             365 . Unghiele la chileală;
111
                   Lua iie
                   Dintr-o mie
                   Şi roche de coroftie,
                   Cu papuci 370 De Ţarigrad,
                   Cum de Paşti S-a îmbrăcat,
                   Ş-afară daca-mi ieşea,
                   La turci de se arăta,
             375 Turcilor că le plăcea,
                   Cu galbeni o dăruia,
                   Dar de rugă n-asculta,
                   Pe Badiul nu-1 dezlega: La flacăre-1 dogorea 38o Şi de moarte mi-1 gătea. Foicică solz de peşte, Turcul Bea,
                   Se veseleşte,
             385 Badiul Ţipă
                   Şi răcneşte,
                   Bădiuleasa Mi-1 priveşte,
             390 Că nimica
                   Nu-ndrăzneşte,
                   La nimic Nu se gîndeşte,
                   La nimic
             395 Nu foloseşte.
                   Badiul, dac-aşa vedea, Semn cu ochiul îi făcea, Cu guriţa îi şoptea Şi cu vorba mi-i zicea: 400   — Bădiuleasă, soaţa mea,
                   Nu mai sta De te uita,
                   Că se duce viaţa mea. Sumete-ţi mînicele 405 Şi-nhaţă cofiţele:
                   Cofele,
                   Garoafele,
                   Cobiliţa
112
                    Ca creiţa;
              410 La Dunăre să te duci, Apă rece să aduci,
                    Apă rece pentru turci. Cobiliţa d-ăi lua,
                    Cofele d-ăi atîrna,
              415 S-o iei, dragă, d-a razna. Să iei tîrgul Tot d-a lungul Şi uliţi d-a curmezişul. Dreapta tîrgului s-apuci 420 Şi tu, dragă, să te duci La căsuţa mititică,
                    Care-ţi pare de nimica, P-afar* c-o sută de uşi, Şi-n pivniţă, mii de buţi, 425 Cu uşile Mititele,
                    Ferestrele Cu zăbrele,
                    Buţile
              430 Mai mărişoare,
                    Umbli pe ele-n picioare. Acolo, dacă-i sosi,
                    Pe Neculcea 1-ăi găsi, Fecioraş de sîrb bogat,
              435 Mare veste-n Ţarigrad.
                    Pe Neculcea să-ntîlneşti, Cu Neculcea să vorbeşti, Că Neculcea s-o scula Şi pe mine m-o scăpa!
              440 Bădiuleasa, d-auzea,
                    Cofele că apuca,
                    Cobiliţa că lua,
                    Ienicerilor spunea Că se duce la cişmea,
              445 Dar în tîrg dac-ajungea, Ea la dreapta c-o lua, Toate casele-mi căta, Toată lumea că-ntreba, Pînă, măre, c-ajungea 450 La casa cu multe uşi Şi la pivniţa cu buţi.
113
455
460
465
470
475
480
485
490
                înăuntru de intra,
                Toate casele-mi căta,
                Pe Neculcea nu-1 găsea.
                Daca vedea şi vedea,
                Bădiuleasa ce-mi făcea? îndărăt nu se-ntorcea,
                Seama bine Că lua Şi-n pivniţe Că intra,
                Iar acolo ce vedea?
                Pe Neculcea mi-1 găsea în pivniţa mititică,
                Mititică şi pitică,
                Ţiind cada la o bute De vro şapte palme-n frunţi,
                Şi de dînsa rezimat,
                Rezimat, cam aplecat,
                Cu trei-patru brăilence,
                Cu cinci-şase gălăţence Şi cu zece selinence:
                Una tace,
                Alta-i place;
                Una-1 mişcă,
                Alta-1 pişcă;
                Una
                Cu vin îl stropeşte,
                Alta
                Din buze-i zîmbeşte;
                Una bea Şi chiuieşte,
                Alta stă
                De mi-i vorbeşte
                Şi-i tot spune, şi-i tot zice:
                — Strînge-ţi punga, măi voinice, Că banii ţi-or face price!
                Iar Neculcea le vorbea,
                C-o mînă Le mîngîia,
                Cu alta Pahar le da,
                Ori să guste, ori să bea. Bădiuleasa, de-1 vedea,
114
              495 Bădiuleasa ce-mi făcea? Pînă-n suflet se mîhnea, Pîn, la dînsul se ducea, Seama nimeni nu-i lua,
                   Iar la el cînd ajungea,
              500 Palma bici că mi-o făcea, Ca sfîrcul mi-o aducea,
                   Pe Neculcea-1 nemerea, în ochi negri că-1 lovea, Din beţie că-1 trezea 505 Şi din gură mi-i striga:
                   —   Fecioraş de sîrb bogat, Veste mare-n Ţarigrad, Stai de bei
                   Şi de cinsteşti,
              5io Cu femei
                   De chefuieşti,
                   De noi nu te sinchiseşti Şi la Badiul nici gîndeşti. Sai, nepot al Badiului,
              515 Că se duce viaţa lui!
                   Dar Neculcea ce făcea,
                   Ce făcea şi ce zicea? Palmă bună de mînca,
                   Din beţie se trezea,
              520 Bădiulesei că-i zicea:
                   —   Aferim, cumnata mea, Grea mai e şi palma ta, Dar îţi mulţumesc de ea, Că mi-o prinde la ceva.
              525 Pe la noi de ce-ai venit, Unchiul Badiul ce-a păţit? Bădiuleasa, d-auzea,
                   Toate i le povestea: Ieniceri
              530 Cum au venit,
                   Turcii
                   Cum au poposit Şi pe Badiul l-au găsit,
                   Şi pe Badiul l-au legat 535 La piciorul Hornului, în dogorul
115
                  Focului,
                  Unde-i păs voinicului;
            540 Cum bănet A risipit,
                  Gălbenet
                  A răspîndit
                  Şi cu roche s-a gătit,
            545 Turcii nu s-au domolit; Cum cu apa i-a minţit Şi la dînsul c-a venit,
                  Să mai lase Paharul
            550 Şi să scape Pe Badiul,
                  Că se află la vîlvoare,
                  La vîlvoare, la păs mare. Iar Neculcea, d-asculta,
            555 Bădiulesei răspundea:
                  — D-alelei, cumnata mea, Nu-ţi mai frămînta firea, Că-i p-aicea Neculcea.
                  Apă la turci 560 Tot să duci Şi pe prispă Să te culci.
                  Io, cumnată,
                  O să viu
            565 Cum mă vezi, aşa chefliu, Şi din gură chiuind, Buzduganul Azvîrlind Şi paloşul 570 Răsucind.
                  Turcii, de s-or spăimînta, Pe tine
                  Te-or întreba:
                  « Ce e, bre, cine-i ăla ? » 575 Tu selamalîc le-i da Şi le-i zice Cu gura:
                  « Ia, un grec, neguţător, De vite cumpărător;
            580 Cumpără cirezi de boi
116
585
590
595
600
605
610
615
620
                  Şi vine-n gazdă la noi! »
                  Buzdugan
                  D-oi azvîrli,
                  Şi mai mult Oi chiui,
                  Turcii iar s-or speria Şi pe tine te-o-ntreba:
                  « Ce e, bre, cine-i ăla ? *
                  Al doilea d-o-ntreba,
                  Selamlîc nu le-i mai da,
                  Ci le-i spune cu gura:
                  « E un grec neguţător,
                  De vite cumpărător;
                  A vîndut cirezi de boi Şi trage-n gazdă la noi; îmi vine cam veselior, C-astăzi a fost vînzător:
                  A vîndut cirezile,
                  Şi-o fi scos capetele Ş-acum bea dobînzile,
                  De nu-1 ţin drumurile.
                  Ştiţi-mi, voi, agalelor,
                  Cinstiţi caimacanilor,
                  Cu grecul ce s-a-ntîmplat într-o vară pe-nserat ?
                  A băut pin’ s-a-mbătat Colo-n circiuma din sat,
                  Şi d-acolo s-a luat
                  Din cîrciume-n cîrciumioare*.
                  Să-ncerce vinul de-i tare,
                  Cercurile
                  La buţi groase,
                  Cîrcimăriţele
                  Frumoase.
                  Daca grecul beat o fi,
                  Rîndul mie mi-o veni:
                  Vai de mine ce-oi păţi! >x Auzi tu, cumnata mea?
                  Pin’ de vorbă i-ei ţinea,
                  O sosi şi Neculcea,
                  Că tot mai e p-aicea! Bădiuleasa, d-auzea,
                  Iute d-acolo pleca,
117
                    Pe Dunăre se ducea,
              625 Pe Dunăre, la cişmea; Cofe cu apă umplea, Cobiliţa-şi ridica, Ap-acasă că ducea.
                    Dar acas’ pîn-ajungea 630 Şi pe prispă le punea, Iată chiot s-auzea, Buzduganul vîjiia,
                    Drept în uşă că pocnea. Turcii, unde-1 auzea,
              635 De la masă Se scula Şi cu vorbă O-ntreba;
                    Ea din gură răspundea 640 Cum zisese Neculcea. Turcii-n casă De intra,
                    Chiotele se-nteţea, Buzduganul duduia,
              645 Tot în uşă Că pocnea.
                    Turcii iar se speria, Turcii-afară că ieşea,
                    Al doilea că-ntreba,
              650 Ea d-al doilea vorbea Şi de vorbă mi-i ţinea; Iar cînd vorba Isprăvea,
                    Iacă sosea 655 Neculcea,
                    Cam băut şi cam chefliu, Cu cheful de zurbagiu. Foicică ş-o lalea,
                    Bine, măre, n-ajungea,
              660 Şi din drum că se răstea Şi d-aproape că răcnea: — Ia ascultă, Bădiuleasă, Ascultă, cîrciumăreasă,
                    Cu port
              665 De cîrciumăreasă,
                    Cu stat
118
                   Ca de jupîneasă,
                   Cu ochi
                   Ca de puic-aleasă,
             670 Scoate-mi o cupă De vin,
                   Să-ţi dau o grivnă De plin,
                   Ş-o vedriţă 675 De răvac
                   Să-ţi dau leiţă Cu drag,
                   C-am vîndut cirezile Şi mi-am scos capetele 680 Ş-am să beau dobînzile
                   Cu nea Badiul, cîrciumarul, Cu nea Badiul, măcelarul, Măcelarul Frîncilor,
             685 Prietenul Turcilor!
                   Bădiuleasa, d-auzea, în pivniţă c-alerga,
                   Vorba, măre, că ştia ;
             690 Cofă mare ea lua,
                   Cincispreci oca vin turna, Lui Neculcea i-aducea Şi-nainte i-o punea,
                   Iar Neculcea, d-o vedea,
             695 ’N gura mare striga:
                   — Cară vin cu vedriţa, Să-mi potolesc inima!
                   Apoi, măre, ce-mi făcea? Mina pe cofă 700 Punea,
                   De toartă C-o apuca,
                   La gură Mi-o ridica,
             705 Jumătate mi-o sorbea, Jumătate că mi-o bea Şi-n pămînt goal-o trîntea, Ceartă turcilor căta. Neculcea se răcorea,
119
             ?io Neculcea se îndîrjea,
                   Dar tot el se înfrîna Şi cu turcii că-mi vorbea. Cu binele se lua,
                   Pin’ la Badiul se ducea,
             715 Şi turcilor le zicea:
                   —   Turcilor,
                   Spahiilor,
                   Cinstiţi
                   Caimacanilor,
             720 Şi voi,
                   Ienicerilor,
                   Io mă plec Pin’ la pămînt,
                   Ca să-mi trec 725 Doar un cuvînt:
                   Nu vă-i omul De iertare,
                   Nu vă-i robul De vînzare?
             730 Că dau galbeni şi parale,
                   Ca să-l iau cu mine-n sat, Să-mi slujească de argat Cînd oi fi şi io-mbătat. Turcii, daca-1 auzea,
             735 Lui Neculcea răspundea:
                   —    Nu ne-i omul De iertare,
                   Nu ne-i robul De vînzare,
             740 Ci' ne-i numai de pierzare, Că-i prieten Frîncilor Şi măcelar Turcilor:
             745 Ziua
                   Este cîrciumar,
                   Noaptea Este măcelar,
                   Măcelar de turci d-ăi mari! 750 Neculcea, de-i auzea, în genuchie le cădea Şi cu lacrămi se ruga,
120
                   Şi cu lacrămi li-1 cerea Să le fie 755 De iertare Şi să-l facă De vînzare,
                   C-o da galbeni şi parale Ca să-l aibă de argat 760 Cînd o fi prin tîrguri beat. Dar turcii nu se-ndura,
                   Ci din gură-i răspundea Că nu-i omul De iertare,
             765 Că nu-i omul De scăpare,
                   Că nu-i robul De vînzare,
                   Ci le-i Badiul 770 De pierzare.
                   Dar Neculcea, de-mi vedea Că turci* nu se-ndupleca,
                   A treia oară-ncerca,
                   D-a treilea-ngenuchea 775 Şi cu vorba le zicea:
                   — Turcilor,
                   Agalelor,
                   Şi voi, caimacanilor, Turcilor,
             780 Spahiilor,
                   Şi voi,
                   Ienicerilor,
                   De vă-i omul De pierzare,
             785 De nu-i robul De vînzare,
                   O să-ngenuchi la pămînt, Să-mi iertaţi înc-un cuvînt: Cum e Badiul pus la chin, 790 Să-i dau un pahar cu vin, De certuri Să ne-mpăcăm,
                   De greşeli Să ne iertăm,
             795 Că la el am fost băgat
121
                   Şi mi-o fi mare Păcat:
                   Pîine, sare I-am mîncat
              8oo Şi m-a plătit cu dreptate Nouă ani şi jumătate! Foicică de pelin,
                   Turcul, măre, e hain, Turcul, măre, e păgîn, sos Pe urmă, milostivit,
                   De Dumnezeu potolit, în genuchie de-1 vedea, Slobozenie că-i da,
                   Şi Neculcea ce-mi făcea? 8io Paharul
                   De vin turna,
                   Lingă Badiul Se ducea Şi la gură 8i5  14 punea,
                   Iar cu vorbă L-îmbia:
                   — De certuri Se ne-mpăcăm,
              820 Păcate
                   Să ne iertăm!
                   Pînă Badiul
                   Vinul
                   Bea,
                                                                825 Neculcea Se căuta,
                   Mina sub brîu Că băga,
                   Cuţitaşul 830 Că scotea,
                   Sfori de mătase tăia, Badiul că se desfăcea, Badiul că se dezlega.
                   Iar daca se dezlega,
              835 în picioare Drept sărea,
                   ’N gura mare Că striga,
122
840
                  ’N gura mare că răcnea:
                  — D-alei, frate Neculcea, Acu-mi scapă viaţa mea! Propteşte-ţi spatele uşii,
                  Ca să nu mai iasă turcii, Că oricare mi-o scăpa,
                    845 Şapte bucăţi l-oi tăia! Foicică ş-o lalea,
                  Neculcea uşa proptea,
                  Zid cu spatele   făcea,
                  Pe toţi turcii-i  închidea,
             850  Iar Badiul, de   se scula-,
                  Drept la cofă c-alerga,
                  Apă rece că turna,
                  Cu apă se răcorea,
                  Cu apă gura 855  Şi-uda,
                  Arsura Şi-o potolea,
                  Apoi Badiul ce făcea? Mîna-n paloşe    punea,
             860  P-ăl tăios mi-1  alegea,
                  Uşa mare deschidea, în pragul ei se oprea Şi pe turci că suduia,
                  Cîte unul că-i chema.
             865 Turcii se cutremura,
                  Cîte unul se ducea,
                  Iar Badiul, de-1 ajungea, Numai de păr l-apuca, în bătătură-1 ducea,
             870 Pe tăietor îl punea,
                  Cu paloş îl reteza,
                  Capul
                  Că i-1 arunca,
                  Trupul
             875 Jos că rămînea.
                  Tăia un cap, tăia două, Tăia nouăzeci şi nouă,
                  Că e Badiul măcelar, Măcelar de turci d-ăi mari. 880 După ce mi-i omora,
                  După ce mi-i isprăvea,
123
                   Cu Neculcea se cinstea, Lui Neciilcea-i mulţumea, Lui Neculcea dezbătat,
                                                   885 Fecioraş de sîrb bogat, Mare veste-n Ţari grad.
                   Iar Neculcea ce făcea? Ziua bună că-şi lua Şi la pivniţi se-ntorcea,
              890 Buzduganul azvîrlind Şi din gură chiuind. Badiul, daca rămînea,
                   Puse turcii d-a căra Şi prin poduri d-a-i urca. 895  Nu fuse greu la   tăiat
                   Cum era greu la    cărat.
                   Cară Badiul cîte   doi,
                   Bădiuleasa cîte trei, Capetele
              900  Cu cealmale,
                   Trupurile Cu pistoale.
                                                        Nici puţin că nu căra, Podul casei se umplea,
              905 Turcii nu mai încăpea. Dacă vedea şi vedea, Badiul, măre, se          oprea
                   Şi pe gînduri se   punea,
                   Bădiulesei că-i vorbea 9io Şi cu ea se sfătuia,
                   Appi, măre, ce-mi făcea? Armele că-şi aduna,
                   Tot bănetul că-şi scotea, Lîngă horn că se ducea, 915 Un cărbune că lua,
                   Foc la case că dedea,
                   Să arză zalhanaua,
                   Cu toată turcimea-n ea. Focul mare s-aprindea,
              920 Flăcările pîlpîia,
                   Carnea grasă se frigea,
                   Iar pe drum cine trecea Tot pe Badiu-1 sărăcea, Tot pe Badiul mi-1 căia
124
925
                   Şi din gură tot zicea:
                   — Vai, sărace Badiule,
                   Cum îţi arde Casele,
             930 Casele, averile
                   Şi toate strînsurile;
                   Vai, săracă Bădiuleasă,
                   Cu port
                   De cîrciumăreasă,
             935   Cu stat
                   Ca de jupîneasă,
                   Cu ochi
                   Ca de puic-aleasă,
                   Cum îţi arde 940   Biata casă
                   Şi te vezi Pe drum rămasă!
                   Badiul, măre, d-auzea,
                   La drumeţi   că   răspundea:
             945   — Las-o să   se   facă scrum,
                   C-o pusesem cam la drum, Tot pe placul frîncilor Şi-n pofida turcilor.
                   Mulţi galbeni am cheltuit, 950 Multe buţi am risipit,
                   Dar fie, că mi-a plătit! Astă noapte, pe-nserat,
                   Cu turcii M-am îmbătat 955 Şi-n poduri
                   Că i-am culcat,
                   Dar turcul Tot turc, ursuz,
                   Foc la case că mi-a pus,
             960 Să-şi facă cheful De sus.
                   Arde casa, ori nu arde,
                   Dar de foc au turcii parte! Daca focul se sfîrşea,
             965 Turcii scrum că se făcea Şi Badiul se apuca ^ Cu lopata de-i strîngea:
125
                   Oasele, cîte găsea,
                   Tot doparte le punea;
              970 Scrum negru,
                   Cît rămînea,
                   Tot cu ciur îl ciuruia.
                   Bădiuleasa scrum lua,
              975 Badiul oasele-ncărca,
                   La Dunăre le ducea Şi-n Dunăre le-arunca. Oase-n Dunăre Cădea,
              980 Scrum pe vînturi Se ducea,
                   Tocmai dincolo cădea;
                   Pe cîmpuri Se semăna,
              985 în cîrduri Că răsărea,
                   Turci la loc că se făcea, De mergea, măre, mergea, De mergea şi pomina 990 D-aici pînă-n Ianina,
                   Din Ianina-n Ţarigrad Şi d-acolo la Bagdad,
                   Că Badiul I-a semănat 995 Şi pămîntul I-a-nviat.
                   Foaie verde ş-o zorea, Apoi Badiul ce-mi făcea? De circiumă se lăsa, îooo Măcelar nu mai erea,
                   Pe Bădiuleasa Lua,
                   La Neculcea Se ducea
              1005 Şi pe chefuri se punea,
                   Şi tot bea şi chiuia Lingă pită Voinicească, în grădină îoio ’Mpărătească,
126
             Vestea-n lume să pornească,
             Numele să-i pomenească Tot la cruce de voinici,
             Ca boierii dă p-aici.
                                 Teodorescu, pp. 53S—550; inf. Petrea Creţul Şolcan (Lacul-Sărat — Brăila — Galaţi), 11. V. 1884.
                      48 (53) KIRA
             în vadul Brăilii,
             ’N scursul Dunării, Printre caicele,
             Mai în jos de schele,
         5 ’Carcă-mi-se^ncarcă, Două-trei sandale, Nouă galioane.
             Dar ce mi se-ncarcă? Fir şi ibrişin io Cu postav d-ăl bun.
             Şi cine le-ncarcă?
             Un arap buzat,
             Negru şi ciudat,
             Cu solzi după cap,
        15 Parcă sînt de crap,
             Cu solzi mai pe burtă, Parcă sînt de ştiucă,
             Şi cînd îmi strănută, Cîinii că-ntărîtă.
        20 Pînă le-ncărca,
             Pînă le umplea,
             Vin de unde bea?
             Tot din Brăila,
             Şi de la Kira,
        25 Kira Kiralină,
127
                       Floare din grădină, Rumenă călină,
                       Fata Chiţului Din Kara-ghiusele,
                  30 Nume frumuşele. După ce-mi tot bea Pînă se-ncălzea, Arap ce-mi făcea? Pe Kira-mi privea 35 Şi mi-o-ndrăgostea, Din gură-i zicea:
                       — Kiră Kiralină, Floare din grădină, Rumenă călină,
                  40 Ia-mă tu pe mine Ca să trăieşti bine, Că mi te-oi purta Oricum ţi-o plăcea, Bine ţi-o şedea !
                  45 Dar Kira-mi rîdea Şi nici n-asculta,
                       De vin îşi vedea. Arapul buzat,
                       Negru şi ciudat,
                  50 Iar vin mai cerea, Vin ca să mai bea, Vin şi pe Kira,
                       Şi iar o ruga,
                       Şi iar îi zicea:
                  55  —- Kiră Kiralină,
                       Floare din grădină, Rumenă călină, Ia-mă tu pe mine De vrei să fii bine, 60 Că io mi ţi-oi face Brîie
                       Şi marame,
                       Roche Şi năframe,
                  65 Paftale De aur,
                       Cu zolzi De balaur,
128
70
75
80
85
90
95
100
105
110
                      Şi haine De aur,
                      Cu pene De graur,
                      Şi te-oi dezmierda Ziua
                      Şi noaptea!
                      Dar Kira-mi rîdea Şi nu-1 asculta,
                      De casă-şi vedea. Arapul buzat,
                      Negru şi spurcat,
                      Iar vin mai cerea,
                      Vin ca să mai bea, Vin şi pe Kira;
                      Şi iar o privea,
                      Şi iar o ruga,
                      Şi iar îi zicea:
                      — Kiră Kiralină, Floare din grădină, Rumenă călină, Haide-mi tu cu mine De vrei să fii bine, Că io mi te-oi duce ’N ţara arăpească,
                      Să se pomenească,
                      Şi io ţi-oi aşterne Trei rînduri de perne Aşternutul tău,
                      Parale mărunte,
                      Pe sîrmă ţesute; Coperişul tău,
                      Galbeni venetici,
                      Care sînt mai mici, D-o sută şi cinci,
                      D-o sută cincisprece, Stă inimii rece !
                      Kira tot rîdea,
                      Nici că-1 asculta,
                      De treabă-şi vedea. Aşa de-mi vedea, Arapul buzat,
                      Negru şi ciudat,
129
                        Cu solzi după cap, Parcă sînt de crap, El se repezea, ii5 Măre, la Kira,
                        Şi mi-o-mbrăţişa ’N braţe cu sila;
                        ’N caic o ducea Şi mi-o arunca 120 Sus, peste sandale Şi pe bolozale,
                        Pe vraf de nafele Şi pe malotele. Apoi mi-o lega 125 Cu plete din cap De vîrf de catarg, Şi cu ea-mi pleca, Iute se ducea Tăind Dunărea, no Iar daca-mi pornea, Iar daca-mi mergea Pin’ se depărta, Ciubuc aprindea, Lingă ea venea 135  Şi iar o   privea,
                        Şi iar îi vorbea,
                        Şi iar o  ruga,
                        Şi mi-o  săruta
                        Pînă-şi adormea ho în 'poală la ea. Foaie ş-o lalea, Mult că nu trecea, Soare scăpăta,
                        Cînd iată sosea H5   Şi fraţii
                        Kirii,
                        Hoţii
                        Brăilii,
                        Şerpii
                  i5o  Dunării.
                        Ei, daca  sosea,
                        La poartă bătea,
                        Şi unul din trei, Puişiori de zmei,
130
155
                     Pe Kira striga,
                     Din gură zicea:
                     —    Kira Kirioară,
                     Kiră surioară,
                     Kiră Kiralină,
                    160 Floare din grădină, Rumenă călină,
                     A neichii copilă,
                     Descuie
                     Poarta,
                                                                    165 C-aduc Averea,
                     Deschide
                     Uşea,
                     Să bag
                no Haznaua!
                     Kira nu răspunde,
                     Că n-are de unde, Făr’ de răspundea Numai maică-sa:
                175  — Dine,
                     Costandine,
                     Kira nu răspunde,
                     Că n-are de unde. Arapul buzat,
                180  Negru şi   spurcat,
                    ■ Cu solzi  după cap,
                     Pe Kir-a   luat,
                     Pe Kir-a   furat,
                     Şi-n sandal a pus-o 185 Şi cu el a dus-o ! Unde-mi auzea,
                     Din
                     Şi Costandin Mă-sii ce-i aicea 190 Şi cum o ruga?
                     —    Maică, maica mea, Ieşi tu pîn-afară
                     De spune cu gura Ş-arată cu mina 195 ’Cotro a luat Kira? Mă-sa răspundea,
                     Din gură zicea:
131
200
                     — Pe Dunăre-n jos S-a dus de folos!
                     Trei fraţi Ai Kirii,
                     Hoţii Brăilii,
                     Şerpii 205 Dunării,
                     Unde mi-auzea,
                     Ei se necăjea,
                     Vreme nu pierdea, în apă sărea,
               210 Afund că se da,
                     Din coate-nota,
                     Dunărea tăia,
                     Iute se ducea.
                     Mult că nu mergea,
               215 Şi se-mpiedica,
                     Şi mi-şi întîlnea Un cin de alamă,
                     De nu-i bagi de seamă, Cu vîsle d-argint 220 Cum n-am mai văzut, Boieri, de cînd sînt; C-un arap buzat,
                     Negru şi ciudat,
                     Cu solzi după cap,
               225 Parcă sînt de crap,
                     Cu solzi mai pe burtă, Parcă sînt de ştiucă,
                     Şi cînd îmi strănută, Cîinii că-ntărîtă.
               230 Iar fraţii Kirii,
                     Hoţii
                     Brăilii,
                     Şerpii
               235 Dunării,
                     Unde l-ajungea Şi sora-şi vedea,
                     Din
                     Şi Costandin 240 Mi-o tot întreba,
132
                     Din gură-i zicea:
                     —    Kiră Kiralină, Floare din grădină, Rumenă călină,
                245 A neichii copilă,
                     Cum de mi-ai plecat Cu-arapul buzat? Kiră, sora mea,
                     E cu voia ta 250 Ori e cu sila?
                     Şi ea, vai de ea,
                     Din gură-i zicea:
                     —    Nene Costandine, Crede-mă pe mine:
                255 De-mi erea voia,
                     Nu mă mai lega Cu plete din cap De vîrf de catarg,
                     Cu sfori de mătase, 260 împletite-n şase,
                     Cu sfori de bumbac, Strînse de catarg!
                     Din şi Costandin, Unde-o auzea,
                265 Iar îi răspundea Şi iar îi zicea:
                     —    Daca e aşa,
                     Dă-ne dovada:
                     Ia tu
                270 Hangerul,
                     Să tai Arapul,
                     Să-i iei Ierchezul,
                275 Să-i retezi Capul!
                     Ea, cînd auzea,
                     Ce le răspundea, Sărmana de ea?
                280  — Dine,
                     Costandine,
                     Nu pot, vai de mine, S-apuc
133
                        Hangerul,
                  285 Să-i tai Ierchezul,
                        Să-i retez Capul,
                        C-arapul e beat,
                  290 In poală-mi culcat,
                        Şi el mi-a legat Pletele din cap De vîrf de catarg.
                        Voi v-apropiaţi 295 De mă dezlegaţi, C-acum arapul, C-acum buzatul îmi doarme prea bine Aci, lingă mine I 3oo Trei fraţi Ai Kirii,
                        Hoţii
                        Brăilii,
                        Şerpii
                  305 Dunării,
                        Unde-o auzea,
                        Iar se arunca,
                        Din coate-nota,
                        Din gură-mi striga,
                  3io P-arap deştepta.
                        Arapul buzat,
                        Negru şi ciudat,
                        Cu solzi după cap,
                        Mi se deştepta,
                  315 Paloş c-apuca,
                        Pistoale trăgea;
                        Dar geaba trăgea,
                        Că nu nemerea.
                        Iar daca vedea 320 Că-1 apropia,
                        Caicul lăsa, în apă sărea,
                        Din coate-nota,
                        Ca vîntul fugea.
                  325 Trei fraţii Kirii,
134
                      Hoţii
                      Brăilii,
                      Şerpii
                 330 Dunării,
                      Apa cunoştea,
                      Şi cînd s-arunca, Iute-1 ajungea,
                      De păr l-apuca,
                 335 La mal că-1 trăgea.
                      La mal d-ajungea,
                      Ei mi-1 judeca,
                      Ei mi-1 osîndea; Paloşe scotea,
                 340 Bucăţi îl făcea,
                      La cîini îl dedea;
                      Dar cîini nu-1 mînca, De negru ce-erea, Şi-n foc l-arunca,
                 345 Focul de-1 topea.
                      Trei fraţii Kirii,
                      Hoţii
                      Brăilii,
                 350 Şerpii Dunării,
                      Lua
                      Pe Kira,
                      Lua
                 355 Pe sor-sa,
                      Ş-acas-o ducea,
                      Tot la maică-sa. Mă-sa, d-o vedea, Bine că-i părea.
                 360 Nu mai zăbăvea,
                      Vreme nu pierdea: Nunta-i pregătea, Lăutari tocmea,
                      Lume c-aduna,
                 365 Flăcăi că chema,
                      Hori de-mi întindea, Hori de-mi învîrtea. Atunci maică-sa Pe Kira scotea,
135
370
              Din gură-i zicea:
              - Kiră, fata mea,
              Seama la toţi ia La cîţi or juca,
              Şi cin’ ţi-o plăcea,
        375 Bărbat ţi l-oi da!
              Kira, d-auzea,
              Kira ce-mi făcea?
              Ochii-şi arunca,
              Seama că lua 380 La toţi cîţi juca,
              Şi din cîţi vedea,
              Unul că-i plăcea,
              Unul c-alegea,
              Un voinicel nalt,
        385 Nalt şi sprîncenat,
              Avînd semnişor,
              Numit Nenişor.
              Aşa de-mi vedea,
              Fraţii şi mă-sa 390 De mînă-i lua Şi mi-i cununa ’N grădina crăia:că,
              Să se pomenească La cruci de voinici,
        395 La boieri, p-aici.
                                T eodorescu, pp. 643—647 inf. Petrea Creţul Şolcan (Lacul'Sâiat— Brăila—Galaţi),
                                9. VIII. 1883.
49 (54) ILINCUŢA SANDULUI
                 Frunzuliţa bobului,
                 Sus, pe malul Oltului,
                 La casele Sandului,
                 Sandului bogatului 5 De pe malul Oltului, Nemerit-a,
                 Poposit-a Lume multă Şi măruntă, io  Pe picioare
                 Şi călare.
                 Dar ce e, ce s-a-ntîmplat Lumea de s-a adunat?
                 Foaie verde salbă moale,
            15 Are Sandul fată mare,
                 Frumoasă cum nu e-n lume, Ş-o cheamă, măre, pe nume, O cheamă tot Ilinca:
                 Seacă la turci inima!
            20  De frumoasă ce-mi erea,
                 Se ducea vestea de ea,
                 Şi vestea şi pomina,
                 De la Olt la Orava,
                 Din Orava-n Ţarigrad,
            25 La feciorul de>mpărat. Frunzuliţă lemn uscat, Fecioraşul de-mpărat Toată lumea a-ntrebat,
                 Toată lumea a cătat,
            30  A cătat ş-a ispitit,
                 Dar ca dînsa n-a găsit Mai chipoasă,
                 Mai frumoasă,
                 Mai cu chip de puic-aleasă,
            35 Ca fata de Sănduleasă.
                 El la Dunăre pornea,
                 El la Dunăre-mi sosea,
                 Pe Ilinca c-o vedea,
                 Şi unde mi-o întîlnea,
137
              40 Chipul ei îl săgeta,
                   Dragostea îl coprindea.
                   La Ţarigrad se-ntorcea,
                   Tot lui tat-su că-i spunea, Iară tat-su poruncea,
              45 Poruncea lui beşleagă Şi lui caimacam-aga,
                   De colo din Orava, S-aducă pe Ilinca.
                   Foicică izmă-creaţă,
              50 într-o joi de dimineaţă Tuturor le-i cu dulceaţă, Dar Ilinchii-i cade greaţă, Şi greaţa De dimineaţă 55 E scurtare de viaţă. Dimineaţa s-a sculat, Curţile c-a măturat,
                   Pe ochi negri s-a spălat, Cosiţa
              60 Şi-a pieptănat,
                   Cobiliţa Şi-a luat,
                   Cobiliţa Ca creiţa,
              65 Cofele,
                   Garoafele.
                   Cobiliţa de-şi lua,
                   La Dunăre Se ducea,
                                     70 Apă-n cofe Că lua,
                   Pe ochi negri se spăla, Cruce dalbă că-şi făcea, ' La Dumnezeu se ruga.
              75 Ochi negri de-şi arunca, De departe ce-mi vedea? Pe luciul Dunării, în scursurile apei,
                   Tare-mi vine d-un caic,
              80 Cu postav verde-nvălit, Prin năuntru zugrăvit,
                   Prin afară şinuit,
138
                  Cu covoare-mpodobit. în caic cine mi-şi sînt,
             85 Duşi pe apă, duşi de vînt? Vro cincizeci de brăileni, Şaizeci de turci gălăţeni,
                  Cu optzeci ţarigrădeni Şi c-o sută giurgiuveni,
             90 Adunaţi de beşleagă, Beşleagă din Orava.
                  Foaie verde foi de treste, Dar mai mare cine-mi este? Turculeţul 95 Mărunţel,
                  Feciorul Lui Ciupăgel,
                  Se teme Giurgiul De el.
             îoo Ei pe Dunăre-mi sosea,
                  Şi la mal Dac-a jungea,
                  Caicul
                  De mal lega,
                                                               105 La fîntînă Se ducea,
                  Pe Ilinca C-o vedea:
                  De frumoasă no Ce erea,
                  Inima Le săgeta.
                  Şi ei, măre, ce-mi făcea? După dînsa se lua, ii5 Pîn-acasă că mergea, Pîn-acasă c-ajungea,
                  La casele Sandului,
                  De pe malul Oltului.
                  Foicică
             120 Ş-o lalea,
                  Cînd Ilinca Ajungea,
                  Turci aşteamăt se vedea. Sănduleasa,
             125 De-i simţea,
139
130
135
140
145
150
155
160
165
                   Nici o clipă Nu pierdea;
                   Pe Ilinca Ascundea Şi-nainte le ieşea.
                   Unde turcii mi-ajungea, Bună ziua nu-i dedea,
                   Ci din gură se răstea:
                   —   Să ne dai pe Ilinca, Pe Ilinca, fiică-ta,
                   Că a secat inima Feciorului de-mpărat, De-mpărat din Ţarigrad. Să ne dai pe Ilinca,
                   C-o pofteşte beşleagă, Beşleagă din Or ava, C-aşa este porunca! Sănduleasa, d-auzea,
                   Tot din gură le grăia:
                   —   Turcilor,
                   Agalelor,
                   Pe Ilinca nu v-aş da O dată cu viaţa mea; Dar nu mai e Ilinca, Căci Ilinca Ne-a murit,
                   Inimioara Ne-a pîrlit.
                   Dacă nu-mi credeţi Cuvîntul,
                   Haide de-i vedeţi Mormîntul l Turcii,
                   Dac-o auzea,
                   Unii
                   L-alţii se uita.
                   Sănduleasa ce-mi făcea? Vreme multă nu pierdea înainte C-apuca,
                   La morminte Că-i ducea
                   Ş-un mormînt le arăta.
140
170
                  Rău la turci Că le părea:
                  Crezămîntul Toţi îi da;
                  Numai unul Nu credea:
                                                              175 Turculeţul Mărunţel,
                  Feciorul Lui Ciupăgel,
                  Se teme Giurgiul i8o De eL
                  Turculeţul se gîndea Şi, de sta pînă mai sta, Sabia-n mină lua, în mormînt că înţepa,
            185 Din mormînt că dezgropa, Oase şi pietre găsea, Săndulesei că-i striga:
                  —   Nu-i aicea fiică-ta !
                  Să ne dai pe Ilinca
            190 O dată cu viaţa ta ! Sănduleasa ce făcea? Sănduleasa cea frumoasă,
                  Cu statul de jupîneasă,
                  Cu ochi mari de puic-aleasă? 195 La mormînt că-ngenuchea,
                  Pe Ilinca de-mi plîngea.
                  Dară turcul n-o credea,
                  Pe ea mîna că punea,
                  Cot la cot că mi-o lega,
            200 Paloş, măre, că scotea,
                  Ţîţele că-i despica Şi cu sare le săra,
                  Iar din gură ce-i zicea?
                  —        Să ne dai pe Ilinca 205 O dată cu viaţa ta,
                  Că a secat inima Feciorului de-mpărat, De-mpărat din Ţarigrad! Sănduleasa 210 Suspina,
                  Pe Ilinca
141
215
220
225
230
235
240
245
250
                   Nu spunea,
                   Ci le arăta Mormîntul,
                   Doar i-or asculta CuvîntuL
                   Turcii, dac-aşa vedea,
                   Iar acasă se-ntorcea,
                   La casele Sandului,
                   De pe malul Oltului* Pretutindeni căuta,
                   Dar nimica nu găsea.
                   De cătară Cît cătară,
                   Zi de vară Pînă-n seară,
                   Drumul turcii că-şi luară. Dar ăl turc cam mărunţel, Feciorul Lui Ciupăgel,
                   Se teme Giurgiul De el,
                   Nici p-atît nu se lăsa,
                   Ci cu mina mi-i oprea,
                   D-o scăriţă căuta,
                   D-o scăriţă că găsea, Tocma-n pod că se suia. Căuta Ce căuta,
                   Pe Ilinca N-o găsea;
                   Fierea-ntr-însul se umfla ! Foicică ş-o lalea,
                   Iată ce se întîmpla:
                   Turcul, jos cînd se dedea,
                   Mai colo se-mpiedica
                   D-o lădiţă
                   ’Ncuietoare,
                   învelită
                   Cu fuioare.
                   El lădiţa cît vedea,
                   ’N braţ degrabă c-o lua,
                   Jos pe scară c-o dedea,
                   Şi-n pămînt cînd o trîntea,
142
255
                    Iată, măre, se spărgea Şi dintr-însa ce-mi ieşea? Frumoasa De Ilinca.
                    Unde turcii mi-o vedea, 260 Inimioară le venea,
                    La obraz se-nveselea Şi din gură suduia:
                    — Anasîni Ilinca,
                    Mult ne-ai secat inima ! 265 Ei în braţe c-o lua,
                    C-o tîrsînă mi-o lega, Spre Dunăre c-o ducea; în caice c-o suia Şi pe Dunăre pornea,
              270 C-aşa erea porunca Beşlegii din Orava. Dunărea se despica,
                    Drum caicului lăsa Şi pe apă îl ducea,
              275 Cînd Ilinca ce făcea?
                    Cu guriţa se ruga Şi mereu le tot zicea:
                    -- Turcilor,
                    Agalelor,
              280 Soarele m-a dogorit,
                    Faţă
                    Alba
                    Mi-a pîrlit,
                    Părul mi s-a despletit*
              285 Dezlegaţi-mi mîinile,
                    Să-mi dreg cosicioarele, Să-mi potrivesc florile. Turcii, unde-o auzea,
                    Milă că li se făcea,
              290 Mîinile că-i dezlega,
                    Să-şi facă Cosiţele Şi să-şi dreagă Florile*
              295 Ilincuţa ce făcea? Cosicioare Ş-împletea,
143
                   Floricele
                   Potrivea
              300 Şi la Domnul se ruga. Dumnezeu o asculta,
                   Duh din cer îi trimetea Şi ea-n minte se gîndea: « Decît roabă 305 Turcilor Şi slugă Cadînelor,
                   D-o masă Morunilor,
              310 Cină Bună Peştilor Şi mîncare Racilor! »
              3i5 Cum şedea Şi se gîndea,
                   Jos în apă Că sărea:
                   Dunărea
              320 Se despica,
                   Dunărea C-o înghiţea.
                   Turcii-n apă Că sărea,
              325 Turcii-n pripă Că-nota,
                   Dar s-o prinză Nu putea:
                   Numai moartă 330 C-o găsea.
                   Apoi, măre, de-mi vedea, Frumos capul că-i tăia Şi în suliţă-1 punea, La-mpăratul îl ducea,
              335 C-aşa erea porunca Beşlegii din Orava.
                   Dar feciorul de-mpărat, De-mpărat din Ţarigrad, Numai capul de-i vedea, 340 Pe hanger mînă
144
                                                                                            345
                                                                                            350
                                                                                            355
                                                                                              5
                                                                                             10
                                                                                             15
                Punea
                Şi din teacă Mi-1 scotea,
                Singur seamă Că-şi făcea Numai pentru Ilinca,
                Frumuşica Sandului,
                De pe malul Oltului.
                Foicică ş-o lalea,
                Capul unde-i îngropa? în grădină la Baccea, în grădina-mpărătească,
                Tot de ea să pomenească Pe la cruce de voinici,
                La boierii de pe-aici!
                           Teodorescu, pp. 635—639.
                  50 (56) MARCU
                 Cărpiniş, pădure deasă, Mărculeţ s-a dus de-acasă, Şi Turcu a d-oblicit Şi la el d-a drept a vint Şi rău l-a batjocorit: Cetatea prădatu-i-a, Măicuţa călcatu-i-a Cu copita calului Tocma-n capu pieptului. Foaie verde lemn sucit,
                 Şi păgînul încînit Cu-atît nu s-a-ndestulit, Mai rău l-a batjocorit: Nevasta robitu-i-a,
                 Departe pornitu-o-a. Marcu, biet, o auzit
145
20
25
30
35
40
45
50
55
                  De potopul cel cumplit Ce casa i-a pustiit.
                  El acas’ s-a repezit,
                  Ş-acasă cum a sosit,
                  Ţîpat-a haină mărcească Ş-a luat călugărească,
                  Nime* să nu mi-1 cunoască, Şi pe murg a-ncălecat Şi în grabă c-a plecat Chiar colo, la Ţărigrad.
                  Şi s-a pus Mărcuţ în silă Să ceară mereu la milă, Precum cer călugării Pe seama mănăstirii.
                  Astăzi ici, mîne colea,
                  Vreme bună, vreme rea,
                  La Ţărigrad ajungea Şi la Turc că să ducea,
                  Sub fereastră să punea Şi din gură cuvînta:
                  —  Hai de dă, Turcule, dă, Hai de dă şi milă-ţi fă De sufletu Marcului, Marcului, bogatului;
                  Hai de dă, Turcule, dă,
                  Hai de dă şi milă-ţi fă,
                  Nu din averea turcească,
                  Ci din avere mărcească.
                  Dă, Turcule, sărindare,
                  Să-i facem slujba cea mare, Că murgu mi s-a venit Pentru că l-am prohodit! Turcu-n uşă că ieşea Şi din grai aşa grăia:
                  —  Alelei, măi părinţele, D-auzi cuvintele mele: Murguleţu tare-mi place, Spune-mi mie cîţi bani face? Marcu bine-mi auzea,
                  Dar surduţ mi să făcea Şi iar Turcului zicea:
                  —  Hai de dă, Turcule, dă, Hai de dă şi milă-ţi fă
146
60
65
70
75
80
85
90
95
100
                  De sufletu Marcului, Marcului bogatului;
                  Hai de dă, Turcule, dă,
                  Hai de dă şi milă-ţi fă,
                  Nu din avere turcească,
                  Ci din avere mărcească! Turcu mi s-apropia Şi Marcului că-i grăia:
                  —   Părinţele, părinţele,
                  D-auzi cuvintele mele,
                  Că nu grăiesc vorbe rele! Morţi cu morţi şi vii cu vii, Noi murguţu vom tocmi,
                  Şi pînă ne-om învoi, Amîndoi că vom cinsti, Vinişor vom gustări:
                  Vinişor Dă-1 roşior,
                  Vinişor de nouă ai,
                  Cum e mai bun pentru trai, Nouă ai şi nouă luni,
                  Cum e bun pentru bătrîni! Turcu-afară că ieşea Şi-n pivniţă să ducea,
                  Iar Mărculeţ rămînea Şi prin casă să primbla Şi jur-împrejur căta,
                  Şi căta şi prea căta,
                  Căci deodată ce vedea? Vedea mîndră soţioară,
                  Cu jelită feţişoară;
                  Sînişoru-i suspina,
                  Ochişorii-i lăcrima*
                  Marcu, biet, să-nduioşa, Inima îi să sfîrşea,
                  Dar îndat’ să stăpînea Şi durerii nu să da,
                  Ci din grai aşa grăia:
                  —   Alelei, tu, nevestică, Nevestică mîndrulică,
                  Cum creştinii ai urît Şi păgîn ai îndrăgit?
                  —   Eu creştinii n-am urît
147
                   Şi păgîn n-am îndrăgit, Că-s nevasta Marcului,
             105 Marcului viteazului;
                   Eu creştinii n-am urît Şi păgîn n-am îndrăgit, Dară turcii m-au robit! Marcu iar să-nduioşa, no Dar de nou să stăpînea. Turcu-n casă că tuna Şi vin roşu aducea,
                   O ploschiţă De-o vedriţă;
             H5 Plosca pe masă punea,
                   Pe divan să aşeza Şi murguleţul tocmea. Turcu bea şi să-mbăta, Marcu bea şi nu prea bea, 120 Căci amar grija-1 rodea; Turcu bea şi să-mbăta Şi din gură cuvînta:
                   —  Părinţele, părinţele, D-auzi cuvintele mele,
                 125 Că nu grăiesc vorbe rele ! Ian aruncă-te la joc,
                   Dar la joc colea cu foc,
                   S-o aduci tot la soroc,
                   Că de cînd pe lume sînt, 130 N-am văs’t călugăr jucînd ! Mărculeţ să ridica Şi din grai aşa grăia:
                   —   Alelei, măi Turcule, Turcule, hainule,
             135 Eu joc ţie ţ-oi juca,
                   Dar mi-e că te-i supăra,
                   Că jocu nostru-i ciudat Şi cu dracu mestecat ! Şi-ncepu Marcu-a juca ho Şi cîte-o hain-a ţîpa,
                   Pin’ să zări sabia.
                   Turcu rău încremenea,
                   Şi-n fire dacă-şi venea,
                   El de Marcu să ruga:
             145   — Alelei, măi Marcule,
148
             Marcule, vicleanule,
             Ian aruncă ochii tăi Tot de-a lungul celei văi Şi priveşte-a mea cetate,
        150 Că-i plină de bogătate.
             Ţie toată ţ-o voi da Zilele de-mi vei lăsa!
             Mărculeţ nu mai glumea,
             Ci Turcului că-i grăia:
        155 — Cetatea-i pe mina mea,
             Ţie ţ-oi face ce-oi vrea,
             Ce făcut-ai maică-mea !
             Şi vorba nu mai lungea,
             Ci la Turc să repezea 160 Şi capul îi reteza.
             Apoi nevasta-şi lua Şi-napoi cu ea pleca.
                          J ar ni k—B îr s e a n u, pp. 395 — 40).
      51 (57) AGUŞ AL LUI TOPALĂ
             Frunzuliţă sălcioară,
             Cît fuse vara de mare, Aguş nici un lucru n-are, Cu trei hate la coşare,
        5 Puşi de la Vinerea mare Pe grăunţe şi pe sare: Unu-mi este Deleşul,
             I l-a dăruit naşul;
             Unu-mi este Murgu-nchis, io De la vistierul trimis; Unul e Vînăt rotat,
             De la paşa i-a fost dat. Ast Aguş al lui Topală Mi-este voinic fără seamă:
149
15
                    Bate turcii de-i omoară Şi mi-i bagă Prin harale De mi-i dă Pe Olt la vale*
               20 Ăst Aguş al lui Topală A plecat la-nsurătoare,
                    Să ia fata lui Carale,
                    Cu cinci chile De parale,
                                 25 Cu cinci sute De catane
                    Şi cu cinci sute de turci, Şi-ncă pe atîţi beşlii* Unii-mi cîntă 30 Olteneşte,
                    Alţii îmi cîntă Turceşte,
                    Si beşliii,
                    Beşlegeşte,
                                 35 Aguş pistoale Trăsneşte,
                    Nicopole
                    Se-ngrozeşte.
                    Muierile, d-auzea,
               40 Muierile se-ngrozea, îşi încuia Casele Şi înfunda Tufele.
               45   — Ce fugiţi
                    Ca cobele Şi vă-ncuiaţi Casele
                    Şi izbiţi voi tufele?
               50 Că nu este vro răzbală Ca să vă scoată din ţară, Ci-i Aguş al lui Topală,
                    A plecat la-nsurătoare,
                    Să ia fata lui Carale,
               55 Cu cinci chile de parale, Ş-aşa face el prin ţară! Cu toată nunta mergea,
150
  60
  65
  70
  75
  80
  85
  90
  95
100
                 Fata lui Carale lua,
                 Şi acas, de se-ntorcea,
                 Pin’ ce nunta o făcea,
                 Nici mai mult că nu trecea, Nici mai mult, nici mai puţin, Numai trei zile trecea, Cărticică că-i sosea,
                 Carte de la Bucureşti,
                 Cu peceţile domneşti.
                 Da-n carte ce mi-i scriia?
                 « Ia, Aguşe dumneata,
                 Să faci cum bine-i putea Şi să vii pîn-aicea,
                 Că te-a poftit domnia ! »
                 Aguş atunci îmi grăia:
                 —   Hai, Drăghici,
                 Tu, sluga mea,
                 De ţesală
                 Şi înşală,
                 Pe Vînătul Scoate-afară,
                 Lasă pe Murgul Acasă,
                 Pe Deleşul lasă-1 Să pască,
                 Şeaua pe Vînăt aşează,
                 Cu scări dalbe învîrtează,
                 Cu pofilul Numai fluturi,
                 La drum lung Să mi-i tot scuturi.
                 Şi mai intră în celar De scoate un mic cioltar, Cioltarul cel mohorît,
                 Cu ciucurii de argint,
                 Face dîră pe pămînt
                 Cum n-au văzut de cînd sînt!
                 Pe Vînătul i-1 gătea.
                 Aguş, măre,-ncălica Şi cadişca că-i grăia:
                 —   Vai, Aguşe dumneata,
                 Mă luaşi de sînt trei zile Şi te şi duci de la mine.
151
105
110
115
120
125
130
135
140
                Ce ruşine, ce ocară,
                O să iasă vestea-n ţară!
                Aguş din gură-mi grăia:
                —   Cadişco, nu zice-aşa,
                Că mă duc la Bucureşti Să-ţi cumpăr cimbiri şi fes,
                Şi dau pe la « Hanul mare » Să-ţi iau rochii şi paftale!
                Aguş, măre, că pleca,
                La Bucureşti că mergea* Frunzuliţă ş-o lalea,
                La domnie ajungea,
                Bună ziua că-i dedea,
                Mai frumos că-i mulţămea. Domnia că mi-i grăia:
                —   Puneţi Cafea
                ’N filigea Şi daţi
                Lui Aguş să bea !
                Din filigea
                Cafea
                Bea,
                Din ciubuc
                Tutun
                Trăgea,
                C-aşa-i erea Dragă lumea.
                Domnia că-1 întreba:
                —   Ia, Aguşe dumneata,
                Nu ţi-e hatul de vînzare,
                Să-ţi dăm galbeni şi parale, Venetici
                De cîte cinci,
                Să-i tot schimbi şi să-i mănînci ?
                —   O, doamne, măria-ta,
                Nu-mi e hatul de vînzare Să-mi dai galbeni şi parale,
                Mi-e hatul de dăruială,
                *L dăruiesc măriei-tale.
                Domnul, daca auzea,
                Aşa din gură-i grăia:
                —   Ia, Aguşe dumneata,
152
                  Ce boierie pofteşti?
             145  — Ghiulăria,
                  Julăria,
                  Caracalul jumătate,
                  Că mai am şi eu un frate, Mult mai mic 150 Şi mai voinic,
                  Facem ş-aluia mertic! Frunzuliţă ş-o lalea,
                  Hatul, măre, că i-1 da, Boieria că-şi lua.
             155 Nici mai mult că nu trecea, Cărticică că-i sosea,
                  Carte de la beşleagă,
                  Şi-n carte că mi-i scriia:
                  Să facă cum o putea,
             160 Să meargă la beşleagă.
                  El, măre, îmi şi pleca,
                  Hatul însă rămînea.
                  Singur el cînd se vedea,
                                                  O dată că-mi necheza 165 De pămîntul tremura, Geamurile se spărgea,
                  Pe doamna-n groază băga,
                  Şi de la domn ea cerea Drumul calului să dea. no Porţile se deschidea,
                  Drumul hatului că-i da.
                  El slobod cînd se vedea, Tot dup-Aguş se lua.
                  Aguş ’dărăt se uita,
             175 Hatul lui că mi-şi vedea Şi din gur-aşa grăia:
                  —    Biata frică, şi dînsa Ce mai poate, săraca!
                  El pe hat încălica,
             i8o La beşleagă că mergea,
                  Bună ziua că-i dedea,
                  Mai frumos că-i mulţămea. Beşleagă îmi poruncea:
                  —         Puneţi 185 Cafea
                  ’N filigea
153
190
195
200
205
210
215
220
225
                  Şi daţi
                  Lui Aguş să bea!
                  Din filigea
                  Cafea
                  Bea,
                  Din ciubuc Tutun trăgea,
                  Că aşa lui îi erea, îi erea dragă lumea. Frunzuliţă ş-o lalea,
                  Beşleagă îl întreba:
                  —   Dar Aguşe dumneata,
                  Ne vii de la Bucureşti?
                  Mă mir! Ce ne povesteşti ? Aguş, măre, ce-mi făcea? Nici o vorbă nu zicea, Mîna-n dăsagi că băga,
                  Mare firman că scotea
                  Şi pe masă că-1 trîntea,
                  Că el carte nu ştia.
                  Erea mare ca un domn Şi n-avea minte de om! Beşleagă, daca citea Şi ce e-n firman vedea,
                  Din gură aşa-i grăia:
                  —   Săraci oameni de pe vale, Cum aţi trăit cu ocară
                  Cu Aguşul dintr-o ţară ; Săraci oameni de pe Olt, Cum aţi trăit cu mult foc Cu Aguşul dintr-un loc ! Aguş, daca auzea,
                  Paloş din teacă trăgea,
                  Trei deşte că-i crîmpota Lui beşleagă Mustafa.
                  Şi Aguş ce mai făcea?
                  Avea nişte şelvărei Făcuţi cu cincizeci de lei,
                  De umbla vara cu ei. în ei mi se-mpiedica Şi jos, măre, că cădea. Beşleagă se repezea,
                  Din ceafă gîtu-i tăia.
154
230
             Aguş insă se scula,
             Mina la cap îşi punea,
             Grumazul îşi îndrepta,
             Jos pe scară că se da,
             Hatul îşi încălica 235 Şi din gur-aşa grăia:
             — D-alelei, mişel de cîine,
             D-oi mai avea niscai zile,
             Ca mîine Mă-ntorc la tine,
       240 Şi, d-oi avea vrun noroc,
             Ca mîine Sînt iar la loc,
             Să te pîrlesc ca p-un porc !
             Apoi drumul şi-l lua,
       245 Către casă se ducea,
             Tot pe Olt în sus, spre munţi,
             Către munţii cei cărunţi.
             Frunzuliţă ş-o lalea,
             El acas’ cînd ajungea 250 Şi cadişca mi-1 vedea,
             De mult drag ce îi erea,
             Nu mi-1 săruta în gură,
             Ci-1 săruta-n tăietură.
             Ea amar cînd se plîngea,
       255 Aguş tot o mîngîia.
             Ea plîngea,
             El îi vorbea,
             Cu glas de moarte-i lăsa P-al său frate mult mai mic,
       260 Mult mai mic şi mai voinic,
             Ce-a rămas pustiu pe lume,
             Cu al tatălui lor nume.
                               T eodor eseu, pp. 611—614 (Bujoreni — R.-Vîlcea — Argeş).
155
            52 (58) STOIAN-BULIBAŞA
                 Foaie verde micşunea, începu primăvara-a da, Ierbuliţa-a se sălta,
                 Căluşeii-a se-ncura,
            5 Oiţile a-mi zbiera;
                 Dar Stoian-bulibaşa, Căpitanul de Craina,
                 De cînd s-a bulibăşit,
                 Haznale n-a mai venit, io Bugeacul mi-a pustiit, Bugeacul pe jumătate Şi Crîmul a treia parte.
                 Pod pe Nistru mi-a făcut, Nici cu lemne, nici cu crîng, 15 Numai cu carne de turc.
                 Ce turc era mai bogat,
                 La Stoian — băgat argat;
                 Ce turc era mai beşliu,
                 La Stoian — arghelegiu;
            20 Ce cadînă mai frumoasă,
                 La Stoian—'bucătăreasă,
                 De-i pune bucate-n masă, Trăieşte cu drag în casă. Cadînile ce-mi făcea?
            25 Copiii-n braţe-i lua
                 Şi-n Cladova că-mi trecea,
                 La bai-hanul cel bătrîn:
                 — Alei, doamne, han bătrîn, Cu hanger bogat la sîn,
            30 Vezi, Stoian-bulibaşa,
                 De cînd s-a bulibăşit, Turchia mi-a sărăcit,
                 Haznale n-a mai venit!
                 Dară hanu c-auzea,
                 35 D-un firmănaş că-mi scria, Cu slova ca furnica,
                 Să i se crează vorba.
                 Doi panţuri că mi-alegea,
                 La Stoian că-i trimetea.
156
40
45
50
55
60
65
70
75
80
                Cînd Stoian că mi-i vedea, Mîna pe flint-o punea Şi de rugină-o scutura Şi-ndărăt mi-i întorcea.
                Dar Chiran-hanul ce-mi făcea? Alţi panţuri că-mi alegea,
                La Stoian că-i trimetea.
                Cînd Stoian că mi-i vedea, Caii din mînă le lua, în grajd de piatră că-i băga, Şi la masă mi-i poftea.
                Cînd la masă mi-i poftea, Firmanul i-1 arăta.
                Cînd Stoian că mi-1 citea, Lăcrămile-1 podidea Şi din gură că zicea:
                —   ScoaP, nevastă, mă găteşte, Că năşicu mă pofteşte,
                Că naşu m-a cununat,
                Doi copii mi-a creştinat,
                Nici pă la el n-am mai dat. D-o sta de m-o blestema, Două-n tei n-oi mai lega!
                Dar nevasta că-i striga:
                —   Măi Stoiene dumneata,
                Eu aseară m-am culcat Şi-astfel vis că mi-am visat: Visai pistoalile tele Puse-n cui făr’ de oţele, Scurtate-s zilele tele!
                Visai puşculiţa ta Pusă-n cui făr’ de vergea, Scurtată e viaţa ta!
                Şi-astfel vis că mi-am visat: Şapte corbi într-un ciolpan, Foaie verde micşunea,
                P-un şarpe mic se-ntindea,
                Aia este splina ta!
                Dar Stoian ce mi-i zicea?
                —   ScoaP, nevastă, mă găteşte, Că năşicu mă pofteşte!
                Se scula de mi-1 gătea,
                Za de argint îi da,
157
85
90
95
100
105
110
115
120
125
                  Şapte pistoale-i umplea,
                  Băga iarbă cu mina, Gloanţele, cu strachina;
                  Le ungea cu untdelemn,
                  Ga să lovească la semn.
                  Cal din grajd că mi-ş’ scotea Şi la naşă-său pleca.
                  Din guriţă ce zicea?
                  — Foaie verde avrămeasă, Rămîi, casă, sănătoasă;
                  Foaie verde mărăcine,
                  Că pleacă Stoian din tine, Şi-oi să-mi urle cîinii-n tine 1 Dar Stoian ce mi-ş’ făcea? C-un harap că se-ntîlnea,
                  Cu dinţii ca teslele,
                  Cu ochii ca sitile.
                  Ziua bună că mi-i da,
                  Şi harapu-i mulţumea,
                  La naşu-său că-mi pleca. Naşu-său că mi-1 vedea,
                  Cal din mină că-i lua, în grajd de piatră că-1 băga, Şi la masă că-1 poftea, îi da vin de-1 îmbăta.
                  Şedea Stoian răsturnat,
                  Ca un mare blestemat.
                  Dar naşu-său ce-mi făcea? Pistoalile i le lua,
                  De iarbă le dezumplea Şi cu vin i le umplea,
                  Cu pîine le astupa.
                  Voie la turci că-mi da,
                  Toţi turcii că mi-i strîngea, Lui Stoian capu să-i ia. Turcii nu s-apropia,
                  Aşa frică de 1-erea!
                  Dar naşu-său ce-mi făcea? Aşa frică că-i erea,
                  La temniţă trimetea,
                  Doi arestanţi că-mi scotea, Dar pe cine că scotea?
                  Pe popa din Cladova,
158
             C-a urît biserica Şi-a-ndrăgit săbioara,
             Şi la Stoian l-aducea.
             Da’ popa ce mi-şi făcea?
       130 Sama bine că-i lua Şi din gură că zicea:
             —   Asta e Stoian-bulibaşa ?
             Iartă-mi, Doamne, păcatu,
             Plinea, sarea i-am mîncat!
       135 Palma bici că mi-o făcea,
             Peste ochi că mi-1 plesnea,
             Stoian drept în sus sărea.
             Cînd în turci mi se vedea,
             El pistoale nu avea, ho Cizma din picior scotea Şi prin turci se repezea,
             Cîte cinci pe loc trîntea,
             Pînă cizma c-o rupea.
             La un gard se repezea,
       145 D-o proptea că s-apuca,
             Din pămînt că mi-o scotea,
             Din cuie nu se rupea,
             Şi-atunci turcii că-1 prindea.
             Vorba lor ce mi-o vorbea?
       150 Alţii, frate, trimetea
             Tocmai la tîrgu d-afară,
             Şi ei, frate, că-mi bătea Două furci ş-o cumpeioară,
             Să-l puie-n spînzurătoare,
       155 Pe Stoian să mi-1 omoare,
             Unde trec mocani cu sare;
             Să mi-1 bată vînt de vară,
             Să se usuce ca o poamă,
             Fie Stoian de mirare!
       160 Dar Stoian ce mi-ş, zicea?
             —   Turcilor,
             Agalilor,
             Şi mai-mari boierilor,
             Nu mă duceţi noaptea la spînzurătoare, 165 Să mă duceţi ziua-n spînzurătoare, Ca să fiu ca de mirare !
             Stoian vorba n-o sfîrşea,
             Drept în sus că mi-ş* sărea
159
170
175
180
185
190
195
200
205
             Şi-ntr-o groapă că cădea,
             Peste-un turculeţ cădea,
             Şi-un topor în mînă-avea,
             Toporu din mînă-i lua Şi pe turc că mi-1 tăia.
             Afară la turci ieşea Şi pe toţi că mi-i toca,
             Şi ce bruma rămînea,
             Pîn bordeie mi-i toca,
             Drumu la naşu-său lua Şi din .gură că zirea:
             —  Măi naşule dumneata,
             Credeai să-mi scurtezi viaţa?
             O să-ţi scurtez eu p-a ta,
             F. . . -ţi crucea şi legea Şi d-alba-i luminarea!
             —   Aba, fine dumneata,
             Cum s-ar putea vorba-aşa,
             Să se taie năşia,
             Să rămîie finia?
             Dar Stoian ce mi-ş’ făcea?
             Nu-1 tăia, nu-1 omora,
             Numai, frate,-1 canunea,
             De piele mi-1 jupuia,
             Aşa necaz că-i era!
             Pielea cu paie-o umplea,
             Pîn noroi c-o tăvălea,
             D-un paltin o atîrna Şi din gură că grăia:
             —   Măi naşule dumneata,
             Cască ochii-a te uita De-ţi cunoşti tu pielea ta?
             Foaie verde avrămeasă,
             A plecat Stoian acasă,
             La copii şi la nevastă,
             Foaie verde şi-un bujor,
             De nevastă nu mi-e dor,
             Dar de copii mă omor,
             M-ajunge nişte fiori
             Din tălpi pînă-n supţiori!. . .
                              Tocilescu, pp. 58—60; inf. Ion. Stancu
                              (Cucuiefi —R.-de-Vede — Bucureşti).
160
           53 (59) ROMAN VOINICUL
                 Pe şesul Craiovei Stau corturi ca lepedele, Şi^liunyni ca stelele,
                 Şi ^Bff^jFuIgepIe,
            5 Şi suEţi câ trestiile.
                 In mijlocul corturilor Este-un cort ipiare rotat Şi de vîrvuri rotundat,
                 Cu ţăruşe de argint, io Tot din stînjăni în pămînt. Dar în cort cine şedea?
                 Şedea Din cu Constantin Şi cu voinicel Roman,
                 Care de zile-i mai mic 15 Şr~dm trup e mai voinic^
                 Ei şedeau, la masă beau,
                 Pe Dumnezeu pomeneau,
                 Cu trei fete de-mpărat,
                                                Cari cu sabia le-au luat 20 Din mijloc de Ţerigrad,
                 Una-i fata hanului,
                 Alta-i fata banului Şi-alta-i a sultanului,
                 Stăpîn Ţerigradului,
            25 Ibovnica lui Roman.
                 Cine-n pază că-i păzea?
                 O babă cam bătrînea,
                 Numai cu o cîrje-n mină Şi cu doi dinţi slabi în gură. 30 Ea-nlăuntru se băga Şi din gură-aşa zicea:
                 — Ei, tu, Din şi Constantin Şi cu voinicel Roman,
                 Voi şedeţi, la masă beţi,
            35 ŞHfar seamă nu băgaţi—
                 Că pe valea Nepuşticească Vin turcii să ne robească; Vin turcii,
                 Cresc ca spurcii,
161
            40 Şi tătarii,
                 Ca ţinţarii!
                 Iară Din, cum auzea,
                 Aşa din gură striga:
                 — ^lei, tu, frate Romane,
            45 Care-n zile eşti mai mic,
                 Dar din trup eşti mai voinic, Ian tu bine să te sui , Sus, în naltă de movilă,
                 Să vezi turcii cîţi or fi?
                 50 De-or fi cinci sau şase mii, Numai bine ei ţi-or fi,
                 Iar mai mulţi de vei vedea, De-or fi zece-cinsprezece, Numai veste de ni da,
            55 în ajutor noi ţi-om sta,
                 Păn’ pe toţi îi vom tăia.
                 Cînd Roman că auzea, în picioare se scula,
                 Fuga la grajd că el da,
            60 Grajdul că îl descuia;
                 Scotea murgul ţăsălat,
                 Ţăsălat şi înşelat,
                 Numai bun de-ncălecat.
                 Sus pe murg încăleca,
            65 Pe movilă se suia, în vale mi se uita Şi-ncepea ă-i număra:
                 Cam pe steaguri, pe şireaguri, Nu cinci-şase mii de turci,
            70 Nici zece sau cinsprezece,
                 Ci douăzeci mii de turci!
                 El în sine îşi zicea:
                 « înapoi m-aş înturna,
                 Dar ruşinea m-ar mînca 75 De trei fete de-mpărat,
                 Cari cu sabia le-am luat Din mijloc de Ţerigrad.
                 Fie ce-a da Dumnezeu,
                 Plini-voi cu capul meu! »
            80 De pe murg se cobora,
                 Mîna în dăsagi băga Şi o ploscă îşi scotea,
162
      O ploscă de rosolie,
      Ca voinicului să fie;
85 Plosca la gură punea,
      Toată voinicul o bea. Şi-ngenunchea la pămînt, Se ruga la tatăl sfînt.
      Apoi sabia-şi scotea 90 Şi-o dată o fluştura,
      Sus pe murg se arunca Şi din gură-aşa zicea:
      — Uită-te t murguţul meiL Fă-mi-ţi după jgîndul tău,
95 Pleşţe-te iepureşte
      Şi mi te cearcă cerbeşte, Zău,                lupeşte. 1
      Şi-apoi în turci se slobozeî Ca şi' un vîrit, viorint, îoo Cînd se lasă pe pămînt, într-un pom--înflorit:
      Âşa pica şelmile,
      Ca iQp^affda Jlorile.
                      (Tot Tăia, cît îmi tăia,
105 / Toată ziua păn’nnopta,
                                        \ Şi-alte trei zile şi nopţi,
      Şi trei albe dimineţi,
      Pănă faţa-i gălbinea,
no
Dar cea babă mai bătrînă, Numai cu cîrja în mînă,
ii5 Şi din gură-aşa zicea:
    ' — Ei, tu, Din şi Constantin, Voi şedeţi, la masă beţi,
                Şi seamă nu mai luaţi Că trei zile s-a-mplinit 120 De cînd Roman n-a venit, Poate că va fi pierit!
      Dinu, cum o auzea,
      Cătră Constantin zicea:
      — Măi, tu, frate Constantine, 125 Suie-te sus în movilă
Iar în cort igi_se băga
163
               De vezi, Roman oar’ nu vine? Constantin, cum auzea,
               Zău, cu frica cam pleca, în movilă se suia no Şi în vale se uita.
               Iată, Doamne, ce vedea?
               Venea Roman cucăind,
               Cu murguţul buiestrînd Şi cu gura suduind,
          135 Cu sabia fluşturînd,
               Că i se părea Că tot tăia.
               La Constantin ajungea Şi din gură-aşa-i zicea:
          140  — Ei, tu, frate Constantine,
               Genunche tu la pămînt,
               Ai grije să nu te stric,
               Că eu-s, frate, ciumărat,
               Prea mulţi turci, frate,-am tăiat! 145 Constantin, cum auzea, în genunchi se slobozea Şi făcea cum el putea,
               De sabia-i apuca,
                         Calul la frîu îi lua 150 Şi la cort că se ducea.
               Trei fete de împărat,
               Cînd baba mi le-a chemat,
               Lui înainte-i ieşea,
               Una-n braţe-1 sprijinea,
          155 Una bine-i aşternea,
               Una cu vin îl stropea Păn’ la fire îşi venea,
               Ba mai frumos De cum a fost.
          160  Apoi începeau
               Şi se gostau,
               Tot cîntau Şi chioteau!
               Şi fiţi voi cu veselie,
          165  Cu un cîntec din    vechime,
               Eu cu cîntecu-mi   mă-nchin,
               Ca calul cu tropotul,
               Ca ogarul cu vînatul,
164
              Ca un puşcaş cînd puşcăreşte 170 Şi nimic nu dobîndeşte,
              Ţoalele îşi prăpădeşte,
              Ţoată ziua flămînzeşte.
                                      Corcea, pp. 9 —14; inf. Vichentie Micu <Coştei—Banatul SîrbesO.

         54 (60) TĂTARII ŞI ROBII
             Foaie verde, foaie de alun, Pe vadul bătrîn,
             Pe pod de mălin,
             Vin tătarii, vin,
        5 Foaie de usuc,
             Şi la robi aduc,
             Tot o fată mare,
             Ca o floare-n floare,*
             Şi o nevăstică, io Albă, frumuşică,
             Şi un voinicel,
             Mîndru, tinerel.
             Foaie ş-o lalea,
             Flăcău zicea:
        15    __ Foaie de pelin,
             Măi tătar hain,
             Că am şi o mumă,
             Şi-am lăsat-o-n urmă Tot-spălînd la lină,
        20 Şi-un tată bătrîn,
             Tot strîngînd la fîn!
             Foaie rămurea,
             Tătaru zicea:
             — Mînă, bre,-nainte,
        25 Nu lua aminte,
             Că mă-ta-o spăla
165
                     Făr-a te vedea,
                     Şi tat-to-o strîngea Făr-a te vedea,
                30 N-ai ajutora!
                     Măre, mai mergea, Nevasta-i zicea:
                     —   Foaie de alun,
                     Tu, tătar bătrîn,
                35 Lasă-mă de mină,
                     Să mă-ntorc în urmă, Că eu mi-am lăsat Pruncşor nescăldat, Tot neînfăşat,
                40 Fără ţîţă dat!
                     Foaie rămurea,
                     Tătaru zicea:
                     —   Mînă, bre,-nainte, Nu lua aminte,
                45 Ploaia d-o pica, Pruncu ţ-o scălda, Zăpada d-o ninge, Pruncu ţi l-o unge, Vîntu d-o bătea,
                50 Ti l-o legăna,
                     Tîţă că i-o da Şi l-o înfăşa Maica Precista! Mergea ce mergea 55 Şi fata grăia:
                     —   Foaie de usuc,
                     Măi tătar năuc, Lasă-mă de mînă,
                     Să mă-ntorc în urmă, 60 Că, măre,-am lăsat Cusătura-n pat,
                     Fusu mi s-o pierde Cu mătasă verde,
                     Ş-a da roua-n casă,
                65 Mătasa să-mi iasă !
                     —   Foaie bob de linte, Mînă, bre,-nainte,
                     Nu lua aminte,
                     Că măicuţa ta
166
70
75
80
5
10
15
             Bine a vedea,
             Mătasă ţi-o lua!
             — Foaie colilie,
             Blestemat să fie,
             Capul să nu-ţi ţie,
             Umbră să rămîi!
             Foaie pe răzor,
             Ş-al meu pruncuşor Mi s-o face mare Şi te-o prinde-n gheare,
             Ţi-o face veleatul,
             Şi mie, scăpatul!
                                  B răi l o i u, pp.
                                  (Zlătărei — Drăgăşani
             55 (61) VIŞINA
            în valea Galbenei Şi p-a Gălbenuşei Sînt trei sate iscusate, în vistirie nebăgate.
            Şi zapciii sînt ca dracii,
            Bată-i Dumnezeu, săracii!
            Scrie cărţi în toate părţi,
            Şi răvaşe prin oraşe,
            Şi firman la-mpărăţie,
            De toată lumea să ştie:
            C-ăle trei sate iscusate Nu dau araci de domnie,
            Nici birul la-mpărăţie,
            Spune că n-au datorie.
            Cînd ferman la Bucureşti sosea, Domnul numaidecît să uita,
            Sus în sală să suia,
            Luă, frate, d-o hîrtie Şi mi s-apucă să scrie.
110-112
—Argeş).
167
20
25
30
35
40
45
50
55
60
                Scrise vreo cinci-şase rînduri Şi-l apucă alte gînduri:
                «Of! Ale sate de sînt bogate,
                Să fie ele jurate,
                C-am să le ar cu bucate!
                Ş-ăle sate de sînt pline de miere, de unt, Bunătăţi de pe pămînt,
                Cum sînteţi aşa bogate,
                O să vă pui foc la toate Ş-o să vă ar cu bucate! »
                Dară domnul ce-mi făcea?
                Numaidecît poruncea Să vie unzaru-ncoa’,
                Pîrcălabul, asemenea,
                Ca s-aducă miria Şi toată datoria.
                Unzarul, dac-auzea,
                Cucioara o scotea,
                Iute, frate, o gătea Şi la pîrcălab pleca.
                Numaidecît îl găsea, în bătătura lui trăgea Şi afară mi-1 chema:
                —    Ieşi, pîrcălabe, încoa’,
                Că te cheamă domnia,
                Ca să-i aduci miria!
                Pîrcălabul, d-auzea,
                Afară iute ieşea
                Şi din gură cuvînta:
                —    Of! Săracul, vai de mine,
                N-am strîns nici un ban de la mirie, Că zic că n-au datorie Să dea bani pentru mirie.
                Şi fac săbii fabricate,
                La mănuchi îngenucheate Şi zic: n-au cu cini să bate!
                Iar unzarul, d-auzea,
                Numaidecît poruncea,
                Şi-l luară de pulpană Şi-l aruncă-n cucioară.
                Striga pîrcălabu-n gura mare:
                —    Ieşiţi, copilaşi, afară,
                Mai vedeţi-mă pe mine
168
65
70
75
80
85
90
95
100
105
            Şi daţi taicului iertăciune,
            Că mă duc la-mpărăţie Şi de mine nu să ştie D-oi veni, de n-oi veni!
            Copiii, cînd auziră,
            Cu toţii, frate, ieşiră,
            Pe ta-său îl sărutară Şi cu lacrămi îl udară Şi îi deteră iertare.
            Iute unzarul poruncea La surugii de pornea:
            —   Ridicaţi voi moţurile Şi băteţi cu biciurile.
            Bateţi cu ăle de curea,
            Să curgă părul cu pielea,
            Să mă uit pe cardarmale,
            Să văd din obezi ieşind vîlvare,
            Că-mi vine soarele-n chindie,
            Şi de noi, zău, nu să ştie !
            Cînd pe sub seară era,
            Ei, frate, s-apropia.
            Traseră clopotniţa,
            S-audă-mpărăţia C-a sosit cucioara.
            Iar unzarul că striga:
            —   A venit cucioara,
            Luaţi pîrcălabul d-aicea!
            Şi-l luară de pulpană
            Şi-l ridicară sus, pe scară,
            Şi pîrcălabul să văieta,
            Şi plîngea, şi tot zicea:
            —   D-aici oi să cad bucăcioare,
            Din deal la vale!
            Sus îndată mi-1 suia,
            Şi-mpăratul, de-1 vedea,
            Aşa din gură striga:
            —   Cîine, de ce-ai mîncat banii de pe mirie ? Şi ţine-ţi firea prea bine,
            Să nu plesnească fierea-n tine!
            Bietul pîrcălab să văieta Şi din gură-aşa grăia:
            —   0,-mpărate dumneata,
            La cine mă duc să cer bani de mirie
169
110
115
120
125
130
135
140
145
                Spune că n-au nici o datorie.
                Şi fac săbii fabricate,
                La mănuchi îngenucheate,
                Strigă: n-au cu cin’ să bate! împăratul asculta Şi din gură-aşa zicea:
                —   Aida, pîrcălabe,
                Ale sate-aşa bogate Să fie ele jurate,
                C-oi să le ar cu bucate;
                Şi sînt cu unt şi cu miere,
                Oi să ar eu grîu în ele!
                Drumul pîrcălabului îi da Şi la unzar că striga:
                —   Vino, unzare, încoa’
                Şi apucă d-a scria. —
                Şi-mi scria şi tot plîngea. —
                Să te duci şi să strîngi Tătărimea Crîmului
                Şi a Rosmalinului,
                Nadolii pămîntului.
                Să înceapă a prăda,
                Şi ei, vedeţi, să o ia Tocmai din Roşava-ncoa’.
                S-aud glas de fată mare Văietîndu-se cu jale I Unzarul atunci pornea Firmanul de risipea.
                Şi porni tătărimea Ca frunza şi ca iarba,
                De nu le mai dai seama.
                O luă din Roşava-ncoa’.
                Ardea focul flacăra Şi plîngea fete mari cu jale Şi striga în gura mare:
                —   Au, nene şi frăţioare,
                Ce fuse şi ăst păcat
                D-arde foc la noi în sat ?! . . . Iar mîrzacul auzea Ş-aşa din gură-mi zicea:
                —   Să fie, neică, jurat
                Cine n-a dat supunere la-mpărat Şi n-a vrut să dea miria,
170
            Noi ne facem datoria!
       150 Şi a fost robie mare,
            De la Roşava la vale.
                               Păsculescu, pp. 207 — 209 ; inf. Petre Mirea Ioniţâ (Orlea — Corabir. — Oltenia).
       56 (62) ŞIRET PÎRCĂLABUL
             Foaie verde trei lalele,
             Colea, măre, colea, vere, Unde tufele răreşte,
             Unde sate îndeşăşte,
         5 Şapte sate neprădate,
             Nici cu bani la zărăfie, *
             Nici plată la-mpărăţie.
             Dar tătarii, de-auza,
             Scrisori în ţară că da, io Tot scrisori di la ciocoi Şi răvaşe pin oraşe.
             Toţi tătarii mi-i strîngea, Cînd, în vale, la cişmea,
             O ruşculiţă găsa,
        15 Cu feţişoara plăviţă,
             Surioara Iu’ Şiret,
             Lu’ Şiret pîrcălabu,
             Care-a săcat bugetu.
             Frumos, frate, e legat,
        20 Scurt, cu mîinile-ndărăt,
             De-i plesnea şi chiept şi tot, Şi mîinile pănă-n cot. Ruşculiţă că grăia:
             —         De ce, hane, tu mă legi, 25 Sau de bani, sau de comori,
             Sau de dalbele puteri?
             —    Iar tu, frate, ca să spui
171
30
35
40
45
50
55
60
65
70
                  Tot căşile lui Şiret,
                  Lu’ Şiret pîrcălabu,
                  Care-a săcat bugetu.
                  —  Dacă este, măre,-aşa, Dezlegaţî-mi mîinile,
                  Că mi-a plesnit ţîţele;
                  Că de-aţi loa-o pe vîlcea Şi, măre, că le-aţi vedea Cum sclipesc ca stelele Cînd cad noaptea negurile. Dar tătarii, de vedea, într-acolo mi-şi pleca.
                  Dar Şiret ce mi-şi făcea?
                  El puţin somn că-mi somna Şi urît vis că visa,
                  Pe Şiretiţă-o chema:
                  —   Şiretiţo dumneata,
                  Eu puţin somn că somnai Şi urît vis că visai;
                  Visai un roi de albine, Geamăn să pune pe mine! Şiretiţa că-i spunea:
                  —   Măi Şirete dumneata, Alea nu sînt roi de-albine, Şi vin tătarii la tine,
                  Pe tine să te prăpădească, Pe mine să mă robească, Copilaşii să-mi răpească 1 Da* Şiret ce mi-şi făcea? Ochean la ochi aşeza,
                  Cînd departe să uita,
                  Cam departe, di la vale, încotro soare răsare,
                  Pin cel verde răchitiş,
                  Cum vin tătarii pitiş !
                  Da’ Şiret ce mi-şi făcea? Jos în sală că să da Şi la poartă s-aşeza Cu puştile de săgeţi.
                  Avea săgeata Cît lopata,
                  Arca—cît cobiliţa I Punea săgeţi cîte doo,
172
75
80
85
90
95
100
105
110
                  Dobora tătari tot noo.
                  Veni soarele la prînz, îi fu bruşala cu rîs;
                  Veni soarele-n amiaz*,
                  Nu măi ştia de năcaz;
                  Cînd fu soarele-n chindie, Doborî optzăci de mie. . ♦ Numai unu să găsa:
                  Fecioru lui Ciupăgel,
                  Cu cojocu scurticel,
                  Cu cizmele novăceşti,
                  Cu pintenii ungureşti,
                  Dai cu glonţu, nu-1 loveşti! Avea săgeata ca undreaua,
                  Şi arcu, ca lingura. Pe-alături, pe-alăturea,
                  Pe lîngă poartă se-ndrepta, Pe Şiret mi-1 dobora.
                  Cura tătarii ca ploaia Şi păgînii, ca bruma.
                  Care peste zid sărea,
                  Care porţi îmi dobora.
                  Pe Şiretiţa o lega De ostreţî coşului, în bătaia fumului.
                  Şiretiţa că zîcea:
                  —    De ce, hane tătărăsc,
                  De ce, frate, să mă legi,
                  Sau de bani, sau de comori, Sau de dalbele puteri?
                  —    Iar tu, frate, ca să spui Unde-i grajdu Negrului, Năzdrăvanu drumului,
                  Carele pe drum cînd merge Din picioare azvîfclind,
                  Din pămînt brazde-aruncînd Şi cîte-un parcei zburînd !
                  —    Dacă este, măre,-aşa, Dezlegaţî-mi mîinile,
                  Că mi-a plesnit ţîţele,
                  Că-n paiştea boilor,
                  în priveala soarelui Şi în locul mieilor
173
115
120
125
130
135
140
145
150
155
                  Este grajdu Negrului, Năzdrăvanu drumului!
                  Dar tătarii, de-auza,
                  Acolo că şi pleca*
                  Care cu sape că săpa,
                  Care cu gheare zgîria,
                  Păn, de stîlp de piatră da Şi pe Negru mi-1 găsa*
                  Care tătar că intra,
                  Cu dinţi că mi 4 rupea,
                  Cu picioarele-1 pisa!
                  Veni soarele la prînz, îi fu bruşala de rîs;
                  Veni soarele amiază îi fu bruşala cu năcaz;
                  Cînd fu soarele-n chindie, Doborî optzăci de mie, Pedestraşi, nu să mai ştie. . . Sapa-n sînge înota,
                  De nimini grije n-avea, Numai unu să găsa:
                  Fecioru Iu’ Ciupăgel,
                  Cu cojocu scurticel,
                  Cu cizmele novăceşti,
                  Cu pintenii ungureşti,
                  Dai cu glonţu, nu-1 loveşti! El la Negru că mergea, îi floiera haiduceşte, Răspundea pe novăceşte, Inima Iu1 Negru creşte.
                  Tot pe spate mi-1 bătea,
                  Păn* la căpăstru-ajungea, Şapte frîne i-aşeza,
                  Şea pe el că arunca,
                  Şapte chingi îl închinga, Picioru-n scară punea Şi pe Negru-ncăleca.
                  Cînd deodată că răcnea, Şapte hotare sărea,
                  Iară el îmi şi cădea La locu ocorului, în marginea drumului, Unde-i păs voinicului,
174
160
165
170
175
180
185
190
195
             Cu Ciochin, bun de mînă, Fecioru Iu’ Şiret,
             Lu’ Şiret pîrcălabu,
             Care-a săcat bugetu.
             Da’ Ciochin, de mi-1 vedea:
             —    Sărăcuţ de maica mea,
             Tu pe tata l-ai tăiat,
             Tu pe Negru mi l-ai loat! Da* Ciochin pe cine ia?
             Tot pe mama Negrului, Năzdrăvana drumului.
             Dară Neagra, de-1 vedea, Cînd o dată necheza,
             Negru din loc nu urnea!
             Da’ Ciochin ce mi-şi făcea? Mina în pozînar băga,
             Mică sabie scotea,
             Pe arcer că o trăgea,
             Un fir de păr că rupea,
             Pe guriţă că-1 punea.
             Sufletu aburea,
             Drept în două spinteca Şi-i părea că nu tăia,
             Aşa de frică-i era,
             La Ciupag să sloboza.
             Cînd o dată fluştura,
             Capu Iu’ Ciupag sărea Cît dai cu zburătura,
             Şi pe Negru mi-1 scotea,
             Tot mai bine îl strîngea Şi pe el încăleca,
             Pin oştire apuca.
             El tăia, nu prea tăia,
             Negru trei părţi dobora. . . Toată oştirea-o tăia Şi la-mpărat că mergea, Către împărat rostea:
             —    Da-mpărate luminate, Fă-ne şi nouă dreptate: Toată oştire-ai ridicat Şi pe taica ai tăiat,
             Şi pe Negru mi l-ai luat.
             Să se taie împăratu,
175
200
             Crez că ţ-aş lua capu!
             - Măi Ciochine bun de mină, Feciorelu Iu’ Şiret,
             Fie, frate, di la mine,
             Fie-ţi, frate, dăruite 205 Şapte sate neprădate,
             Nici cu bani la zărăfie,
             Nici clacă la-mpărăţîie!
             Da’ Ciochin ce mi-şi făcea?
             El, de bine ce-i părea,
       210 Pi la stupini să ducea,
             Toată ceara o-aduna,
             Tron de ceară că-i făcea,
             Ţinte de-aur căpăta Şi pe Şiret mi-1 pornea,
       215 La biserică-1 ducea,
             La biserica domnească,
             Frate, să să pomenească,
             Şi, frate, s-o pomeni Cit soare pe cer va fi!
                         Monografia judeţului Dolj, v. I, partea II, pp. 107-110.
     57 (63) MOLDOVEAN DOBROGEAN
             Frunzuliţă de lipan,
             Pe cel deal, pe cel măidan, Plimbă-mi-se d-un mocan P-un cal negru dobrogean,
                        5 C-un galben de buzdugan Atîrnat intr-un găitan.
             Se plimba cit se plimba, Vremea prînzului venea,
             La un tufan că trăgea, io După cal descăleca Şi calul îl priponea.
176
15
20
25
30
35
40
45
50
                 îi dete iarbă cu palma,
                 Să nu strice undeva,
                 Să nu dea de vreo belea*
                 Luă merinda de la şea,
                 Şi cînd întinse masa,
                 Seama codrului lua*
                 Văzu codrul ofilit,
                 Toată frunza-a-ngălbenit,
                 Pe pămînt s-a aşternut,
                 Parcă vîntul l-a bătut.
                 Crăcile s-a ofilit,
                 Parcă bruma a căzut Şi coaja i-a înnegrit,
                 Parcă focul l-a pîrlit!
                 Aşa din gură-mi striga, Codrului că mi-i zicea:
                 —    Dale, coadre, frate coadre, în tine m-am pomenit,
                 în tine eu am crescut,
                 Aşa trist nu te-am văzut 1 Frunza de ţi-a-ngălbenit,
                 Pe pămînt s-a aşternut,
                 Parcă vîntul te-a bătut! Crăcile ţi-ai ofilit,
                 Parcă bruma te-a bătut!
                 Dară codrul, d-auzea,
                 Aşa-mi sta şi răspundea:
                 —    Foaie verde de lipan, Tinerel de Moldovean,
                 P-un cal negru dobrogean, C-un galben de buzdugan Atîrnat într-un găitan,
                 De stătuşi de mă-ntrebaşi, Mai cu dreptul spune-ţi-aş: Foiţică tămăioară,
                 Aseară, pe chindioară,
                 Prin mine că mi-a trecut Trei singiruri de robii!
                 Alea mi-a plătit cu foc,
                 Că-n singirul dinainte Era juni fără mustaţă,
                 Ce acum, frate, să-nvaţă Să strîngă copile-n braţă;
177
55
60
65
70
75
80
85
90
95
                Şi-n singirul din mijloc Era fete cu bani pe cap,
                Unde le vezi, mori de drag;
                La capul singirului Era o fată smedişoară,
                Cu cosiţa gălbioară,
                O trăgea tătar la scară,
                O săruta-n gurişoară.
                Striga fata-n gura mare:
                « Lelea mea şi măiculiţă,
                Cu milă şi cu credinţă! »
                Şi-n singirul de pe urmă Erau neveste tinerele,
                Măritate de iarna,
                De le e dragă viaţa.
                D-aia mi-a căzut frunza!. . . Voinicel puţin şedea,
                Măre, de să odihnea Şi calul de mai păştea,
                Şi calul de-1 adăpa,
                Frumuşel că-1 închinga,
                . în catarămi îl strîngea Şi pe el încăleca,
                Cruce cu dreapta-şi făcea Şi din gură-aşa zicea:
                — Ajută-mi, Doamne, cu bine, Acum sînt voinic în fire Să scot robi de la robie,
                Să mă-nsor, să-mi iau soţie! Un drumuleţ apuca,
                Şi mîna, şi iar mina Pe un mic drum părăsit,
                Cu troscot verde-nvelit.
                Dar pe ce, frate, mergea?
                Pe chite de floricele Şi pe frînturi de inele,
                Şi pe boabe de mărgele. . . Frunzuliţa nucului,
                Cînd fu-n valea Dimanului, Tătarii că îi sosea Şi prin ei că mi-şi mergea Şi tot-nainte trăgea,
                Toate singirurile privea.
178
100
105
110
115
120
125
130
135
140
                 Cînd la fată ajungea,
                 Striga fata-n gura mare:
                 —    Dalea, nene, frăţioare,
                 Nu ţi-e milă şi păcat,
                 Nu vezi tătarii cum ne-a legat? Scoate robi de la robie,
                 Şi să-ţi fiu ţie soţie,
                 Şi să-ţi dea tata moşie. Moldovean calu-şi bătea Şi-nainte tot ţinea,
                 In tătari că mi-şi ieşea.
                 Mai rnîna o milă de loc Şi-i ardea trupşoru-n foc.
                 Jos după cal că să da,
                 Puţinei că răsufla, în trei chingi calu-nchinga, în catarămi îl strîngea Şi pe el încăleca,
                 Şi-ndărăt că să-ntorcea,
                 Şi striga iortomăneşte,
                 Săvai, ca Doamne fereşte!
                 Calul fugea iepureşte,
                 Voinicul da voiniceşte.
                 Cînd în frunte le ieşea Şi seama că le lua,
                 Nu mai avea ce tăia.
                 Parcă bătu un viforos,
                 De vine vara din jos Şi îmi bate florile De umple cărările,
                 Aşa stau celmelele.
                 Dar voinicul ce-mi făcea? îndărăt că să uita Şi din gură-aşa zicea:
                 —    Cată, bată-1 Precista,
                 Lesne fuse la tăiat,
                 Anevoie de scurmat!
                 Şi la robi că mi-şi striga:
                 —    Să trageţi, copii, încoa*,
                 Să vă odihniţi ceva Pîn-oi scorfoli de parale! Gălbiorii ce-i găsea
                 îi aşeza pe la şea;
179
                                                                                               145
                                                                                                 5
                                                                                                10
                                                                                                15
                                                                                                20
                                                                                                 4
                                                                                                25
                Paralele mărunţele Le făcea grămăjele,
                Le punea pe la răspîntii,
                Să le găsească ş-alţi voinici Ce or fi de bani lipsiţi, . ,
                                       Pdsculescu, pp. 265 — 266; inf. F&nicfi Radu (Silisttaru—Brfiila—Galaţi).
           58 (66) CORBAC
             Corbac zace la-nchisoare De trei ani lipsiţi de soare, în oraş la Ţarigrad, în beci la sultan Murad,
             El oftează şi jăleşte Şi prin gratii tot priveşte Cînd la nori purtaţi de vînt Care ploă pe pămînt,
             Cînd la cîrduri de cucoare Ce mereu zbor cătră soare. Iată, mări, că-ntr-un nor El zărea un corbuşor Ce pe sus tot cronconea Şi din aripi tot bătea,
             — Alelei — Corbac zicea — Căci n-am durdă, pui de corb, Sîngele să mi ţi 4 sorb!
             Ce tot zbori şi cronconeşti? Ori pe mine mă jăleşti,
             Ori de mine tu-ţi baţi gioc? Rămîneare-ai fără cioc,
             Şi ţi-ar cădea unghile,
             Să n-acaţi cu dînsele!
             Corbul, cît îl auzea,
             Din cel nor se repezea,
180
30
35
40
45
50
55
60
65
                Pe fereastă se lăsa Şi pe limbă-i cuvînta:
                —   Corbăcele, dragul meu,
                Ce mă blestemi aşa rău?
                Că îmblu de rîndul tău De trei ani fără-ncetare,
                De cînd zaci la închisoare. Maică-ta mi-a poruncit
                Să tot zbor neobosit Pe spinarea vîntului, în giurul pămîntului,
                Să te aflu, ca să ştiu
                De eşti mort, sau de eşti viu!
                —    Alei, Corbi, de-i aşa,
                Eu nu te-oi mai blăstema,
                Ci cu lacrimi te-oi ruga Ca să faci pe gîndul meu, Să-mi aduci cu pliscul tău Cinci fuioare de mătasă De la mama, de acasă,
                Ş-încă iarba-fierului
                Din codrul Neferului!
                Corbul iute-n zbor sărea,
                Cît pe cer el se zărea Mai întîi ca un porumb,
                Apoi numai cît un plumb,
                Pin’ ce-n zare agiungea Şi din zare se ştergea.
                Doă zile nu trecea,
                Corbuşorul se-ntorcea Şi cu pliscul aducea Cinci fuioare de mătasă,
                Cea mai bună şi aleasă,
                Ş-încă iarba-fierului Din codrul Neferului.
                —    Alei, Corbuşorul meu,
                De-a vrea sfîntul Dumnezeu în cea lume să scap eu,
                Giur să mi te înfrăţesc
                Şi să mi te tot hrănesc,
                Nu cu carne păsărească,
                Ci cu carne păgînească,
                Nici cu sînge păsăresc,
181
            Dar cu sînge păgînesc!
       70   Cor bea timpul nu pierdea,
            El mătasa o torcea,
            Lungă funie-o făcea Şi de gratii o prindea.
            Apoi cînd noaptea cădea,
       75 El cu iarba cea de fier Atingea gratii de fier;
            Gratiile, ca de foc,
            Se topea toate pe loc.
            Numai una rămînea,
       80 Care funia ţinea.
            Dacă videa şi videa,
            Corbac timpul nu pierdea.
            Funia şi-o apuca,
            Pe funie luneca,
       85 Legănat mereu în vînt,
            Pînă ce da de pămînt.
            Apoi el se depărta Şi din gură cuvînta:
            — Corbi, Corbi, frăţior,
       90 Mergi la maica cea cu dor Şi-i du veste c-am scăpat De la loc întunecat,
            Şi de-acum, ca să mă-mpac,
            Eu din funie-am să fac 95 Colan mîndru pentru turci,
            Ca să mi-i rădic în furci!
                               A lecsandri, pp. 141 — 142.
182
59 (67) SERB-SĂRAC
              Pen mijloc de Ţarigrad,
              La ceşmeaoa lui Murad, Primblă-mi-se Serb-Sărac Pe-un cal negru din Bugeac,
         5 Voinicel şi sprintinel,
              Dar sărac ca vai de el!
              Cu saia îmbăirată,
              Cu şalvari de ciorcă lată,
              Cotul cinci galbini luată; io Cu cămeşa de mătasă, Viţele-mpletite-n şase;
              Cu picioarele-ncălţate în opinci înhîrzobate:
              Hîrzobul 15 Şi galbinul,
              Nojiţa Şi leiţa,
              Curaua Şi paraua.
         20 Primblă-mi-se-n sus şi-n gios • Pe fugaru-i cel frumos.
              Unde Negrul nechezea,
              Ţarigradul se trezea,
              Turcii toţi că alerga 25 Şi pe Serbu-1 întreba:
              —    Copilaş de Serb-Sărac,
              Nu-ţi e Negrul din Bugeac?
              De-ţi e Negrul vînzător,
              Eu îţi sînt cumpărător,
         30 Că vreu bine să-l plătesc,
              Cu aur să-l cumpănesc!
              —    Nu-mi e Negrul de vînzare,
              Nici mi-e Negrul de schimbare, Că-i voinic, şi-i pui de zmeu,
         35 Şi-i fugar pe placul meu!
              Nepoata sultanului,
              Copiliţa hanului,
              Hanului tătarului,
              Pe Şerb iată că-1 zărea
183
            40 Din sarai, de la zăbrea,
                 Şi din gură-aşa grăia:
                 —   Copilaş de Serb-Sărac,
                 Mult eşti mîndru şi pe plac!
                 Vin’ colea, lingă zăbrea,
            45 Să-ţi dau iuzluci cit îi vrea,
                 Negrul tău să-l primineşti Şi pe mini să-l potcoveşti,
                 Cu potcoave de argint Ce sînt spornici la fugit.
            50 Că ştii, frate, pe la noi
                 Azi e mercuri, mini e gioi,
                 Mini ies turcii la halca,
                 Sus, în Haidar-Paşa,
                 Şi oricine-a cîştiga,
            55 Roabă lui hanul m-a da!
                 —   Floricică din zăbrea,
                 Răsărită-n calea mea,
                 De-ţi sînt drag, de-ţi sînt pe plac, Mîni vîrtej am să mă fac,
            60 Să vin turcilor de hac!
                 —   Copilaş de Serb-Sărac,
                 Mult mi-eşti drag şi-mi eşti pe plac, Dar eu, frate, mult mă tem De căzlariul din harem,
            65 Cel cu chipul de arap,
                 Buzat, negru, ras pe cap Şi cu solzii mari de crap.
                 El că-şi are-un bidiviu Cu sînge de argint-viu,
            70 Un fugar neîntrecut,
                 Care soare n-^a văzut De cînd mă-sa l-a făcut!
                 —   De ţinut unde şi-l ţine ?
                 —        De trei ani e ţinut bine 75 într-o boltă-ntunecată,
                 Sub pămînt, în grajdi de piatră!
                 —   De hrănit cu ce-1 hrăneşte ?
                 —   De doi ani îl întăreşte Cu floarea trifoiului,
            80 Hrana dulce-a roiului!
                 —   De-adăpat cu ce-1 adapă ?
                 —   Tot cu lăpteşor de iapă,
184
                  De şi-l face lat pe sapă. Ş-aşa, frate, mult mă tem 85 De căzlariul din harem Şi de mîndru-i bidiviu Cu sînge de argint-viu;
                  Că pe el de-a-ncăleca Mini, la giocul de halca,
             90 Roabă lui hanul m-a da!
                  — Floricică din zăbrea Răsărită-n calea mea,
                  Să n-ai frică De nimică,
             95 Că nu-i cal împărătesc Ca Negrul ist voinicesc! Orice-alung,
                  Cu el agiung;
                                                            Oricînd plec, îoo Pasări întrec!
                  Trecea mercuri, venea gioi, Turcii mergea cîte doi,
                  Ca să gioace la halca,
                  Sus, în Haidar-Paşa,
             105 Şi deodată toţi pleca,
                  La fugă se arunca,
                  Pe cîmp luciu se-nşira.
                  Iar sultanul, stînd pe cal, Sub un verde cort de şal, no Barbă neagră-şi netezea Şi cu ochii urmărea.
                  Alalah! cai arăpeşti,
                  Alalah ! cai tătărăşti!
                  Cum mişca copitele H5 Ca şoimii aripele !
                  Dar căzlariul se-ncrunta, Bidiviu-şi întărta,
                  Pe toţi turcii-i întrecea Şi-nainte se ducea.
             120 Vai de fata hanului,
                  Hanului tătarului,
                  Nepoata sultanului!
                  Iată, iată Serb-Sărac Pe-un Şoimuţ de la Bugeac, 125 Că venea, mări, venea
185
                   Cuvîntul de-şi împlinea*
                   Pe căzlariu-1 agiungea, Agiungea şi întrecea!
                   Iar căzlariu-1 viclenea no Şi din urmă-i tot răcnea: — Copilaş cu cal de foc, Opreşte Negrul pe loc,
                   Că-i pică potcoavele Şi-ţi răpune zilele!
                                                    135 Serb-Sărac descăleca, Potcoavele cerceta. . .
                   Nici un cui nu le cădea! Dacă videa şi videa,
                   Bici de sîrmă el scotea ho Şi pe Negrul opintea,
                   Şepte stînjini că sărea,
                   Pe arapu-1 urmărea.
                   Punea scară Lîngă scară,
             145 Şi oblînc
                   Lîngă oblînc,
                   Şi dărlog Lîngă dărlog,
                   Şi din fugă cum venea,
             150 El în scări se-nţepenea,
                   De căzlari s-apropia,
                   Doă palme-n ceafă-i da,
                   De pe cal îl rădica Şi pe cîmp îl arunca!
                                                    155 Se ducea bietul arap Rostogolul peste cap,
                   Şi pe cîmp se răstignea,
                   Şi în urmă rămînea,
                   Buzat, negru, părăsit,
             160 Tocmai ca un ciung pîrlit! Iar Şerbul se tot ducea, De halca s-apropia Şi din fugă azvîrlea Djeridul său chiar prin ea. 165 Apoi vesel se-nturna La sultan de se-nchina Cu adîncă temena.
                   Iar copila hanului,
186
                    Hanului tătarului,
              170 Nepoata sultanului,
                    Cu ocheana prin zăbrea Pe voinicu-1 urmărea,
                    Şi cînd Şerbul se-ntorcea,
                    Ea nainte-i se ducea,
              175 Cu năstrapa mi-1 stropea,
                    Cu năframa-1 răcorea.
                    Apoi nunta se făcea,
                    Şi la nuntă petrecea In cîntări şi veselie, i8o Cum e rîndul la domnie. . . Faceţi-mi parte şi mie!
                                Alecsandri, pp. 105 — 108
          60 (68) COPILAŞUL LUI ROMAN
                    Foaie verde-a bobului,
                    La capul pămîntului, Cînd oi zice-a murelor, în dosul pădurilor,
                5 Multe cortuleţe sînt, Multe sînt,
                    Mărunte sînt.
                    Da-n mijloc de cortuleţe Este-un cort mare, rotat, io Cu creştetul nărînzat.
                    Dar în el cine şedea? Şedea Cerchez viteazul, Care-a speriat Diiul.
                    Da răvaşe 15 Prin oraşe Şi hîrtii Prin primării,
                    Care-o fi şi s-o afla,
187
20
25
30
35
40
45
50
55
60
              Cu el la luptă să ia?
              Nimenea nu se găsea,
              Cînd oi zice de-un lipan, Copilaşul lui Roman Numai de cinsprece ani,
              El, dragă, cînd auzea, Lacrimile-1 podidea, într-un păr că se suia, De-acolo că fluiera,
              Herghelia şi-o strîngea,
              De-un cal bun că-şi alegea Şi pe el încăleca:
              Tot pe Albul, bătrînul,
              Care fuge cu anul Şi răsuflă cu ceasul.
              El bine că se-narma Şi pe cal încăleca,
              Drumul spre Cerchez că-şi lua. îndemna ce mi-şi-demna, Unde-i iarba necălcată Şi rouă nescuturată.
              La masă cînd îl găsea,
              Să vezi, Cerchez că-1 vedea, îi pica pîinea din mînă Şi bucătura din gură.
              Şi din gură că-i zicea:
              — Măi băiete,-ascultă-ncoa\ Cine naiba ţi-a şoptit,
              Tu la mine de-ai venit?
              La luptă să ne luăm,
              Ori în cai să ne-ntrecem? Rămăşagul rămînea La-ntrecere să se ia.
              Să vezi Cerchez ce făcea:
              La vizir el comanda,
              Calul din grajd că-i scotea. Şapte inşi că mi-1 ţinea Pin* Cerchez încăleca! La-ntrecere se lua:
              Fugea Cerchez ca dracul,
              Că-1 întrece copilul!
              Copilaş îl întrecea,
              Sabia că mi-o scotea,
188
65
70
75
80
85
90
95
100
                 Capul lui Cerchez tăia.
                 Toată lumea de vedea,
                 Pe copilaş mi-1 cinstea.
                 Dar Roman, cînd auzea,
                 El, de mare bucurie,
                 Făcea mare veselie.
                 Dar Roman ce mai făcea? Trei săptămîni petrecea,
                 Cu copilul că-mi vorbea:
                 —    Ia ascultă, taică,-ncoa’,
                 Ia sui-te tu-n păru-ăl mare Şi uită-te mai la vale,
                 Vezi, bujorul mi-a-nflorit,
                 Ori turcii ne-au cotropit?
                 Dar băiatul ce făcea?
                 El în păr că se suia Şi la vale se uita,
                 Şi turcii că-i năzărea,
                 Şi lui ta-său că-i spunea:
                 —    Dar n-auzi tu, taică,-ncoa’? Bujorul nu ţi-a-nflorit,
                 Dar turcii ne-au cotropit!
                 Dar Roman ce mai zicea?
                 —    Ia-ascultă tu, taică,-ncoa’,
                 Ia numără steagurile;
                 De-or fi, taică, şapte mie,
                 Abi’ ţi-ajung numai ţie.
                 Dar de-or fi cincizeci de mie, Să-ţi dau ajutor şi ţie! Copilaşul ce făcea?
                 Steagurile număra,
                 Cinzeci de mii că găsea.
                 Lui ta-său nu-i mai spunea, De-acolo că fluiera,
                 Herghelia şi-o strîngea,
                 De-un cal bun că-şi alegea: Tot pe Albul, bătrînul,
                 Care fuge cu anul Şi răsuflă cu ceasul,
                 Şi bine că se-aşeza,
                 Cu turcii se-amesteca. Dimineaţă pînă-n prînz,
                 Tăia copil tot cu rîs;
189
                                                                                            105
                                                                                            110
                                                                                            115
                                                                                              5
                                                                                             10
                                                                                             15
              De la prînz pin’ la namiaz,
              Tăia copil cu necaz;
              Cînd soarele scăpăta,
              Copilaşul termina.
              Dar Roman, cînd auzea,
              Mare bucurie-avea,
              Petrecere că făcea Cu boierii tîrgului,
              Cu vizirii laşului.
              Mă plătii cu cîntecul Ca lupul cu urletul;
              Şi mai daţi cu băutura,
              Să-şi ude şi Petre gura. . .
                                 Balade populare, pp. 202 — 205;
                                 inf. Petre Matei
                                 (Craiova),
                                 23. XI. 1951.
             61 (69) IBRAIM
             Bate vîntul tufele,
             Tufele şi sălcile,
             Să-mi pornească şăicile; Bate-mi vîntul salcia,
             Salcia şi trestia,
             Să îlţînă papura,
             Să-mi pornesc cu şaica mea, Să mă duc la Cladova,
             La leliţa Stăncuţa,
             Ce femeie, sîrmana!
             De vede călătorul,
             Degrab* ia cîrpătorul,
             Sumete rochiţa-n brîu, Frămîntă pîine de grîu,
             Şi aşterne rochiţa,
             Pune capăt televechia,
190
20
25
30
35
40
45
50
55
                M-acopere cu gheorghia. Gheorghia cu flori mărunte, Nu-mi ajunse pe la frunte; Gheorghia cu floricele,
                Nu-mi ajunse la picioare.
                Foaie verde bob năut,
                Cînd fu soarele la răsărit,
                Văzui şăicile venind,
                Ibraim n-a mai sosit.
                Verde floare, flori mărunte,
                Dar venea şi şăici mai multe. Cînd oi zice ş-o lalea,
                Şi Ibraim că-mi sosea.
                Foiţică lemn de sus,
                Şi nu-mi vine cum s-a dus:
                Că s-a dus c-o şaică veche Şi c-o floare la ureche,
                Şi-mi venea cu una nouă Şi cu flori la amîndouă.
                Cum în schelă el trăgea,
                Parul şăicii îl bătea Şi la Stăncuţa trăgea,
                Şi la poartă că bătea,
                Şi din gură-aşa striga,
                Pe Stăncuţa mi-o chema:
                —   Stanco, Stanco Ardeleanco,
                Ia ieşi, Stanco, pîn-afară,
                C-am să-ţi spun d-o vorbişoară, Să o pui Ia inimioară!
                Stanca din cas-auzea Şi din gură cuvînta:
                —   Nu poci, nu poci, Ibraime, Că sînt cu mîinile-n pîine.
                Mai învîrteşte şaica-n loc Pîn-oi băga turta-n foc !
                Ibraim iar că striga,
                Către Stăncuţa grăia:
                —   Stanco, Stanco Ardeleanco, Ieşi, Stăncuţo, pîn-afară,
                Ca să-ţi spun d-o vorbişoară,
                Să o pui la inimioară,
                Atît te rog, surioară!
                Stanca iar îi răspundea:
191
60
65
70
75
80
85
90
95
100
                —   Frunzuliţă mărăcine,
                Nu poci, nu poci, Ibraime. Frunzuliţă foi de tat,
                Că e bărbatu-meu beat Şi este culcat în pat!
                Ibraim, dac-auzea,
                El din gură iar zicea:
                —   Stanco, Stanco Ardeleanco,
                Ia ieşi, Stanco, pîn-afară,
                C-am să-ţi spun d-o vorbişoară, Să o-nnozi în batiscioară,
                Să o bagi la inimioară!
                Iar Stanca să văieta Şi din gură-aşa zicea:
                —   Sărăcuţ de maica mea! Frunzuliţă trei căline,
                Nu poci, nu poci, Ibraime,
                Ca să ies afar’ la tine*
                E-o boldeică lătrătoare,
                O uşă scîrţăietoare Şi o soacră simţitoare,
                Nu poci, nu poci, frăţioare! Dar Ibraim că-mi striga,
                Pe Stăncuţa c-o-nşela:
                —   Stanco, Stanco Ardeleanco, Pune mîna sus pe grindă,
                Ia un codru de slănină,
                Unge uşa la ţîţînă,
                Să nu scîrţiie o lună.
                Pune mîna pe corlată Şi ia o coajă uscată Şi mi-o-moie-n lapte dulce,
                Dă boldeicei să mănînce!
                Aşa pe Stanca-nşela,
                Uşa nu mai scîrţîia,
                Boldeică nu mai lătra,
                Soacră-sa nu o simţea,
                Stanca afară ieşea,
                Sus pe schelă să suia Şi în şaică că intra*
                Foiţică ş-o lalea,
                Ibraim ce mi-şi făcea?
                Drumul şăicei el că da.
192
5
10
15
20
25
              Verde, verde de rogoz,
              Mergea Ibraim în jos,
              Mergea, frate, cu folos,
              Căci bătea ş-un vînt în jos.
                                 Pdsculescu, pp. 294 — 295; inf. Iordache Mirea Ioniţâ (Orlea—Corabia—Oltenia).
           62 (70) NICULCA
            Foaie verde-a bobului,
            Jos, la lunca Giurgiului,
            La odaia turcului,
            Turcului lui Mustafa,
            Care-mi ţine Palanga Şi din Or ea va ceva,
            C-a poftit la Niculca.
            Foaie verde porumb verde, Şi-are Sîrba două fete,
            De frumoase,-ncondeiete,
            Dar pe nume cum le cheamă? P-a mai mare — Rădiţa,
            P-a mai mică — Niculca,
            C-a poftit turcu la ea, *
            Să se iubească cu ea.
            Că vezi, turcul Mustafa,
            Tot de foc de Niculca,
            Bani pe sapă slobozea.
            Cîte fete-n Cîrtojani,
            Toate primiră la bani;
            Dar Niculca nu primea,
            Că Niculca bani avea.
            Dar Niculca ce-mi făcea? Sapa-n mînă c-o lua,
            Lua sapa şi coada Şi da dosul în Năprîsca,
193
30
35
40
45
50
55
60
65
                 Pin’ la unchiu-său Oprea,
                 Şi sapa că i-o ascuţea,
                 Şi coada că io punea,
                 Şi la clacă se ducea.
                 Claca toată cît mi-era Se punea po lăturea;
                 Dar Niculca singurea Se punea po lăturea,
                 Naintea clăcii erea;
                 Mergea cu săpătura Cît dai cu zburătura.
                 Dar vezi, turcul Mustafa,
                 Tot de foc de Niculca,
                 La paharnic trimetea,
                 De tot omul un pahar îi da, Dar Niculchii două-i da:
                 — Ţine, fa, Niculco, fa,
                 Că mi-ai secat inima Tot de dor de dumneata!
                 Fa, Niculco, dumneata,
                 Ia năstrapa de colea Şi dă dosul la ceşmea.
                 Dar Niculca ce-mi făcea? Năstrapa-n mînă lua,
                 Dosul la ceşmea că-mi da Şi de apă c-o umplea,
                 Pă căpăcel că mi-o punea,
                 Pă picere se spăla.
                 Iară turcu ce-mi făcea?
                 El pe cal că-ncăleca,
                 După Niculca-mi pleca,
                 La ceşmea că mi-o-ajungea, Năstrapa că mi-o cerea. Niculca-n mînă i-o da,
                 Şi bea turcul, nu prea bea, Mai mult în gură-o oprea, Pe Niculca c-o stropea;
                 Şi Niculca se rîdea,
                 Voia turcului făcea.
                 Dară turcu ce-mi făcea? Mîna-n brîu că i-o-nfigea Şi pe cal că mi-o punea,
                 La Dunăre că mi-o ducea
194
70
                   Şi-n caic că mi-o punea, Cu opt curele-o lega.
                   Dar Niculca ce-mi făcea? Faţa albă-şi zgîria,
                   Păr galben dărăpăna,
              75 Pînă turcu mi-o vedea Şi din gură că-i zicea:
                   —   Ce ţi-e, fa, Niculco, fa ?
                   —   Măi turcule dumneata, Săruta-ţi-aş mustaţa,
              80 Mai slăbeşte-mi cureaua, Să-mi revenesc ţîţica!
                   Iar Niculca se gîndea Şi din gură cuvînta:
                   —       Decît slugă turcilor 85 Şi vătrai cadînilor,
                   Mai bine, frate, să fiu Tot bătaie peştilor,
                   Şi răceală pietrilor,
                   Şi ciupeala racilor,
              90 Şi masă cosacilor !
                   Iară turcu ce-mi făcea? Curelile i le lua.
                   Dar Niculca ce-mi făcea? Drept în Dunăre sărea.
              95 Dar vezi, turcu Mustafa, Tot de foc de Niculca, D-un burghiaş că-mi căta, Gaură-n caic că da,
                   Apa-n dînsu că intra, îoo Toţi turcii că-i îneca.
                   Dară Sîrba ce-mi făcea? Ea-n sus, frate, se scula, Năstrapa-n mînă-o lua,
                   P-o potecuţă o-apuca,
              105 Din guriţă ce-mi zicea?
                   —   Asta e potecuţa
                   Pe care-a mers Niculca. Drept la Dunăre-mi trăgea Şi năstrapa o-arunca, no Pîn Dunăre mi-o trăgea Şi afar’ că mi-o scotea Şi acas’ că mi-şi venea,
19 5
                  Pe laviţă c-o punea.
                  Niculca jos că-mi sărea,
             115 Frumoasă, nu prea frumoasă. Dar de ce nu prea frumoasă? De bătaia peştilor,
                  De răceala pietrilor,
                  De ciupeala racilor.
             120 Dară ele ce-mi făcea? Niculca-n sus se scula,
                  Pe bordei sus se suia,
                  Spre răsărit se uita.
                  Niculca nu-ş’ ce vedea,
             125 De ea, frate, se-ngrozea?
                  Dosu la mă-sa-n cas* da:
                  —    Mamă, măiculiţa mea, încotro soare răsare,
                  Nu ştiu, soare    răsărit,
             130  Nu ştiu, bojor    înflorit,
                  Nu ştiu, capete de turci?
                  Dară mă-sa c-auzea,
                  Păn-afară că ieşea,
                  Spre răsărit se   uita
             135  Şi din gură că    zicea:
                  —    Aba, fa, Niculco, fa,
                  Nu e soare răsărit,
                  Nici bujor nu e-nflorit,
                  Ci sînt capete de turci!
             ho   —■ Mamă, măiculiţa mea,
                  Ia sapa şi lopata Şi mă-ngroapă la fereastră,
                  Să v-ascult vorba din casă! Floare verde micşunea,
             145 Iată turcii că-mi sosea,
                  De Niculca că-ntreba.
                  Dară mă-sa ce-mi zicea?
                  —    Foaie verde matostat, Niculca mi-a răposat!
             150 Floare verde şi-o lalea,
                  Toţi turcii că se-ncredea.
                  Cînd fu unu mititel,
                  Cu căciula de cinci piei,
                  De pe cal descăleca,
196
         155 La fereastră că-mi trăgea,
              Pe Niculca mi-o scotea Şi pe cal că mi-o punea,
              Pe Dunăre că-mi pleca.
                                  Tocilescu, pp. 36—37; inf. Ion Stancu
                                  (Cucuieti-R.'de«Vede—Bucureşti).
     63 (71) GHEORGHIŢĂ ZĂTREANU
            Foaie trei agude,
            Pe picior de munte,
            Pe dealuri mărunte Cu păduri cărunte,
        5 De ani mii şi sute,
            Pe deal şi pe vale Plimbă-mi-se, plimbă Un om c-o leliţă,
            Un domn c-o domniţă, io Din oameni de viţă.
            Şi ei mi se plimbă Pe doi cai voinici,
            De nu sînt pe-aici;
            Pe doi cai de munte,
       15 D-ei ţintaţi în frunte Şi cu pete-n frunte. Unu-i cal bugean,
            Unu-i degiughean,
            Al mai ortoman,
       20 Cumpărat de-un an De la un itean,
            Fără nici un ban. în mijloc de plai, Verde, tot să stai 25 Ca-n mijloc de rai, Este-mi de-o boltiţă,
197
                    Făcută de viţă De-un pui de leliţă, Frumos la peliţă,
               30 Pe nume Gheorghiţă, Gheorghiţă Zătrean, Fecior de mocan,
                    Pui de moldovean, Pripăşit de-un an 35 De dor şi alean.
                    Şi el de-mi avea De-o zînă tretină,
                    De-o puică dulcie Ca poama de vie,
               40 Tînără copilă,
                    Frumoasă mezină, Floare de grădină De pus la inimă.
                    Şi ea se chema,
               45 Şi ea se striga:
                    Mezina Dobriţa,
                    De la Ialomiţa,
                    Fată de fruntaş De la Călăraşi.
               50 Şi ea mi-a lăsat Fetele din sat Şi s-a depărtat De mamă, de tată,
                    De fraţi, de surori,
               55 De era jurată !
                    A lăsat mamă plîngînd, A lăsat tată jelind, Frate gemînd Şi surată suspinînd,
               60 Pe gură pară ieşind, în mijloc de plai,
                    Vere, tot să stai Ca-n mijloc de rai,
                    La umbră de viţă,
               65 Sub neagră boltiţă,
                    Ei descălecau,
                    Pagii slobozeau;
                    De ospăţ le da Ovăz de la şes,
198
                70 Fînaţuri de munte, Din poieni tăcute,
                     De vînturi bătute,
                     De nimeni păscute.
                     Şi ei mi se da 75 Sub neagra boltiţă, Făcută din viţă De-1 voinic Gheorghiţ Fecior de leliţă.
                     Şi nici mai gîndea,
                80 Ci mîna-şi băga în ăl buzunar, Scoase-un amînar Şi un creminar.
                     De cremeni izbea,
                85 Scîntei răsărea, Iasca-mi aprindea,
                     Foc de-mi aţîţa, Lemne mi-şi trîntea, De te îngrozea!
                90 Şi cine vedea Cruce îşi făcea!
                     Para se nălţa,
                     Lozbele sărea, Lemnele-mi ardea,
                95 Jar că rămînea, Groază te-apuca!
                * Iar, mări, Zătrean, Feciorel bălan,
                     Pui de moldovan, îoo Deoparte se da, în dăsagi căta,
                     Căta şi nu prea, De-un purcel afla, De-un purcel grijit,
                105 Grijit, curăţit,
                     De ospăţ gătit.
                     Şi mi-1 ciopăţea,
                     Şi mi-1 înfingea,
                     Pe jar îl punea, no Carnea sfîrîia Şi se ruminea.
                     Friptă de-mi era,
199
115
                  Zătrean de-mi vedea, Căta şi nu prea,
                  Şi scoase de-o pită, Coaptă, rumenită,
                  De ospăţ gătită.
                  Şi el mai căta Prin neagra boltiţă,
             120 Prin desiş de viţă,
                  Găsi de-o ploscuţă,
                  Nu aşa micuţă,
                  Şi, mări, de-o vedriţă. Marama-ntindea,
             125 Masa pregătea Şi se ospăta,
                  Din pită rupea,
                  Din purcel muşca,
                  Vin din ploscă bea. no Şi, mări, de ce bea,
                  De ce să mai bea! Faţa-nveselea,
                  Cheful că venea,
                  Coraşi că făcea 135 Şi-odată zicea:
                  — Hai, dragă fetiţă, Drăguţă Dobriţă,
                  Floare de crăiţă,
                  Bună de domniţă, mo De cînd te-am luat,
                  Tu nu mi-ai cîntat;
                  De cînd te-am adus, Cîntec nu mi-ai spus, Viersul ţi-ai ascuns 145 Şi n-am ascultat Cîntec dezmierdat De la voi din sat.
                  Acuşi mi-a venit Haz de chefuit,
             150 Coraj de cîntat,
                  Mai mult de^ascultat! Ia-mi cîntă de-un cîntec, De-un cîntec de-a tale, De-un cîntec de jale,
             155 Să stea om pe cale
200
                           Şi apa din vale!
                           Fetiţa Dobriţa De la Ialomiţa,
                           De mi-şi pricepea,
                     160 Sta şi se gîndea,
                           Viersul de-1 dregea, Cîntec începea,
                           Cîntec de-mi cînta;
                           Un cîntec de jale,
                     165 De sta om pe cale.
                           Apele săltau,
                           Valuri ascultau,
                           Codrul răsuna,
                           Frunza şoşotea,
                     170 Cîntec de-aievea:
                           — « Foaie de bujor,
                           Mult mi-i dor, mi-i dor, De frate, de sor\
                           De maică, de taică,
                     175 De surata mea,
                           Vai de viaţa mea ! Lega-te-aş cu ea,
                           Toată viaţa mea!
                           Să trăim surori,
                     180 Ca şi două flori,
                           Două lămuriţă Tot dintr-o crănguţă.
                           Şi fusem jurate,
                           Şi fusem legate 185 Să fim tot surate,
                           Surate şi-un sînge Pînă ce ne-om stinge. Foaie de alice, Inimioara-mi plînge,
                     190 Cugetul îmi zice Că făcui păcat,
                           Păcat neiertat,
                           De m-am lepădat Şi m-am depărtat,
                     195 Surat-am lăsat!
                           De ea-am fost jurat! » Mezina Dobriţa De la Ialomiţa
201
                    Cîntecul curma,
              200 Din ochi lăcrăma Şi se tot gîndea,
                    Şi se frămînta,
                    Şi tot asculta,
                    I se năzărea 205 Cai din bătătură Din tain stătură,
                    Urechi că ciuliră,
                    Capul sus săltau Şi tot nechezeau,
              210 Zătrean, de vedea, Dobrinei zicea:
                    —   Dobriţă, Dobriţă,
                    Dalbă copiliţă,
                    Tînără fetiţă,
              215 Bună de domniţă,
                    Au tu ce-ai zărit,
                    Sau s-a năzărit,
                    Cîntec de-ai sfîrşit?
                    Ori eu ţi-am căzut,
              220 Dobriţo, urît?
                    Io-ţi dau cuvîntu,
                    Spune-ţi cîntecu Şi spune-ţi păsu;
                    Spune-ţi păsul tău,
              225 Ca să-l ştiu şi eu!
                    —   Bădiţă, bădiţă,
                    Bădiţă Gheorghiţă,
                    Fecioraş bălan,
                    Fecior de mocan,
              230 Ce-mi eşti drag de-un an! Cîntec n-am sfîrşit,
                    Nici nu mi-ai căzut Leliţei urît,
                    Ci am auzit,
              235 Sau mi s-a părut Tot la Stînca-mare,
                    La apus de soare,
                    Glas de fată mare;
                    Şi-un glas răguşit,
              240 Glasul unui turc,
                    Şi-un nechez de murg !
202
                    Zătrean bănuia,
                    Tăcere dădea,
                                                            Urechi aţintea 245 Şi tot asculta;
                    Iată c-auzea Şi nu-nţelegea Vorba aievea:
                    —    Turcilor haini,
               250 Turcilor păgîni,
                    Vouă mă închin Cu glas şi suspin,
                    Să nu mă luaţi Şi să nu mă daţi,
               255  Şi să nu mă duci
                    Unde-s numai turci Şi capete mici De turci bazbuzuci! Voiniceii mei,
               260  Voinici feciorei,
                    Nu mai ascultau,
                    Nici mai ospătau,
                    Nici masă strîngeau,
                    Pe cai s-aruncau,
               265  Fără frîu şi şea,
                    Caii îndemna:
                    —    Dea, murgule, dea, Cînii v-ar mînca!
                    Şi căluţii pagi 270 Fug ca nişte draci; Dealul părea şes,
                    Codrul — drum frumos; Tot la Stînca-mare,
                    La apus de soare.
                  275 Ei din mers mi-şi stau, Urechi le lungeau,
                    Ochii înroteau,
                    Şi zăreau, zăreau,
                    Şi vedeau, vedeau 280 Ce mi-şi căutau:
                    Din mijloc de crîng,
                    Din dos de colnic,
                    Doi turci se ridic’,
                    De mijloc mi-şi strîng
203
285
                     Şi tot mi-şi sărut De-o dalbă fetiţă, Dalbă copiliţă,
                     Floare de crăiţă De la Ialomiţă,
                290 Tot din Călăraşi,
                     Fată de fruntaş,
                     De boierănaş.
                     De mijloc mi-o strîng, Pe cal mi-o ridic,
                295 Nimica nu-i zic. Voiniceii mei,
                     Voinici feciorei,
                     Ei de mi-şi vedea, Mila-i cuprindea,
                300 Ochii-şi lăcrămau, Pinteni le dădeau, Păgînii soseau.
                     Şi de mi-i soseau,
                     Din drum îi opreau, 305 Samasalîc dau ;
                     Dar turcii stăteau,
                     Nici nu mulţămeau, Cuvînt nu rosteau, Vorbă nu scoteau,
                310 Ci-mi încremeneau Cu ciubucu-n gură,
                     Cu frîul pe mînă. Mezina Dobra,
                     Voinica de ea,
                315 La ochi se ştergea, Bine se uita,
                     Vedea şi vedea,
                     Vedea aievea în tînăra fată,
                320 Vedea pe surată,
                     Slabă şi uscată;
                     Uscată de chin,
                     Slabă de suspin.
                     Şi de mi-şi vedea,
                325 De mi-o cunoştea, Nimic nu zicea,
                     Numai doar fierbea
204
                      De-a o răzbuna. Lîng-un turc se da, 330 Bine că-i venea, Paloşul scotea Şi mi-şi izbîndea: Un cap dobora, Capul mi-şi pica,
                335 Trup se prăvălea; Trupuşor de turc, Cît era de lung,
                      Pica jos sub murg. Iar, mări, Zătrean, 340 Fecior de mocan,
                      El de mi-şi vedea, Bine nu-i părea,
                      Din gură zicea:
                      —        Leleo, draga mea, 345 Opreşte arma,
                      Nu-mi fă voie rea, Că, pe legea mea, De n-ăi asculta, Capul ţi-oi tăia!
                350 Dobra, de-auzea,
                      Nu se-mpotrivea, Deoparte se da, Sora-şi dezlega Şi mi-o mîngîia 355 Şi-o tot întreba.
                      Iar, mări, Zătrean, Voinic moldovan, Turcului grăia:
                      —  Turcule hain,
                360 Străin şi păgîn,
                      Tu, mări,-ai picat în negru păcat, în ţar-ai intrat,
                      Sora mi-ai furat 365 Şi mi v-aţi gătat Pentru Ţarigrad. Dumnezeu a vrut Şi v-am găbuit,
                      Şi-ai văzut acuş 370 Un cap sub tăiuş,
205
                      Şi-a trece şi-al tău Dacă eşti om rău.
                      De te ţii curat Şi fără păcat,
                 375 Să te dai legat,
                      Că noi ne-om lupta Luptă cu dreptate, Fără strîmbătate, Cum scrie la carte. 380 Şi zicînd cuvîntul, Lepădă armîntul, Braţele-ntindea,
                      Pe turc cuprindea Şi îl apuca,
                 385 Şi vînt că-i făcea.
                      Şi turcul voinic Nu-i păşea nimic.
                      Şi el s-apuca La trînta dreapta,
                 390 C-aşa Domnul vrea Şi cu Precesta.
                      Bine s-apuca,
                      Bine că-i venea, Braţele-ncorda,
                 395 Pe Zătrean lovea Cît ce mi-şi putea. Zătrean, de vedea, Nu se sinchisa; Cruce că-şi făcea,
                 400 Braţele-ncorda,
                      Bine s-anina Şi se tot lupta. Soarele lucea,
                      Şi ei se lupta;
                 405 Soarele apune,
                      Zătrean mi-1 răpune. Bine că-i venea Şi se opintea,
                      Şi cînd mi-1 izbea, 410 Ţărnă mi-1 făcea,
                      De nu mai sufla! Zătrean, de vedea, Paloşul scotea,
206
415
             Capu-i răteza,
             C-aşa Domnul vra!
             Groapă că-i făcea,
             Şi mi-1 îngropa,
             C-aşa-i datina !
             Foaie trei crăiţă,
       420 Sub neagra boltiţă,
             Făcută din viţă
             De-1 voinic Gheorghiţă,
             Fecior de leliţă,
             Masă mare-mi este,
       425 Masă ca-n poveste,
             Dar cine-mi cinsteşte?
             Tot Gheorghe Zătrean,
             Fecior moldovan,
             Cu dalba Dobriţa 430 De la Ialomiţa,
             Cu dalba surată De la turci luată,
             De moarte scăpată!
             V-am cîntat cîntec deplin,
       435 Să ziceţi, boieri, amin.
             Eu mă-nchin cu sănătate,
             Să vă facă Domnul parte Şi la mic, ca şi la mare,
             Şi la slab, ca şi la tare !
                                     P am f il e, pp. 43 - 48 (Ţepu—Tecuci— Galaţi).
        64 (72) A LUI ŞOIMĂNEL
              Puişorul Şoimănel Vineri niă-sa l-o făcut,
              Şi mulţi turci că i-o venit, Şi pe crai mi l-o robit,
          5 De viaţă l-o gătit.
207
10
15
20
25
30
35
40
45
                 Pe băieţel l-o luat, în lădiţă l-o turnat Şi în marea că l-o dat.
                 Pe maică-sa o robit Şi-n temniţă mi-o vîrît,
                 Ţîţele că-i spinteca,
                 Tot cu sare le săra,
                 De la inimă ofta,
                 La Dumnezeu se ruga Ca să-i stingă viaţa,
                 Că nu mai putea răbda Usturimi şi bătăi mari,
                 Mai rău decît pe tîlhari. Băieţelu-n marea Mergea-n jos şi nu mai sta, Pîn-ajungea la beşleagă,
                 La fata-mpăratului.
                 Fata la scăldat mergea,
                 Un lemn pe apă vedea,
                 Către slugi aşa zicea:
                 —   Alelei, slugile mele, Oare-aceP ce lemn se vede?
                 —   Alei, fată de-mpărat,
                 Acela nu-i lemn curat,
                 Ci-i lădiţă, şi-nfundat* !
                 Dar fata aşa zicea:
                 —   Doamne, ce-a fi în lădiţă, Dăruit al meu să fie:
                 De-i flăcău, fie-mi soţie;
                 De-i fată, soră să-mi fie! Lădiţă pe mal venea,
                 Chiar încuiat-o vedea.
                 Ea lăcata mi-o strica,
                 Pe băiat jucînd găsea.
                 Ea-n braţe că mi-1 lua
                 ?i la-mpărat alerga.
                       mpăratul o-ntreba:
                 — Ce-aduci, fiică, dumneata ? — Ah, babacă, ce-am găsit, Chiar în ap-o fost zvîrlit:
                 Un copil aşa frumos,
                 Ca luna de luminos.
                 Of, babacă, dăruit,
208
50
55
60
65
70
75
80
85
90
               Pentru el mor în pămînt!
               —    Alei, fiică, nu fi proastă,
               Că holteiu vi s-a creşte Şi-n mina ta ţi s-a da,
               Şi tu-i fi soţia sa!
               Fata, ea, cînd auzea,
               Cinci dădace mi-i tocmea,
               Patru mance de sugea.
               Apoi băiatul creştea într-o lună ca-n trei ani,
               Şi-n trei ani ca-n cinsprezece. Dar de ce elu creştea,
               Nici frumuseţe ce-avea,
               Vestea-n lume se ducea.
               Dar fata aşa zicea:
               —    Of, babacă, fătul meu,
               Să-mi găteşti şi să-mi faci nuntă, Că eu vreau să mă mărit,
               Nu să mă spurc pe pămînt! Tată-său, cînd auzea,
               Multe muzici că-i tocmea,
               Nuntă pe plac îi făcea. Băietanu-aşa zicea:
               —    Alelei, cucoana mea, îmi pare bine de-aiasta,
               Că cu tin’ m-am cununat.
               Eu fecior de crai am fost,
               A mea maică n-o venit,
               La-a mea nuntă n-o fos’ poftit’ !
               —    Unde-ţi este maică-ta ? în ţara Vidinului,
               în mîna străinului.
               Trei luni de zile-i răbda,
               Pin’ ce peste maica-oi da! Atunci ea aşa zicea:
               —    Ah, iubite, fătul meu,
               Tu vrei ca să mă laşi, zău;
               Cînd am plăcere de tine,
               Tu vrei să mă laşi pe mine?
               Dar el nici mult nu vorbea, Mîna pe paloş punea
               Şi-n Dunăre se trîntea,
               Prin ţări străine mergea,
209
95
100
105
110
115
120
125
130
               Pin’ la Vidin ajungea,
               Turci mulţi-nainte-i ieşea.
               Chiar care cum turc ieşea,
               Capul repede-i tăia,
               Tot Vidinul mi-1 tăia,
               Nici un turc nu rămînea.
               Apoi pe mă-sa găsea în cămară, spintecată,
               Şi cum îi un ciung uscată.
               Din ce loc că mi-o văzut-o,
               El prea bine-o cunoscut-o.
               Ea, cum îndat* l-o văzut,
               La rugăminte-o picat, în genunchi o-ngenuncheat Şi o prins a se ruga:
               —    Cuconaş, măria-ta,
               Faceţi-vă voi o milă
               Şi nu mă prea tot munciţi Şi mai bine mă pierdeţi,
               Chiar mare poman-aveţi!
               Atunci el, cînd auzea,
               Numa-n braţe-o cuprindea, Sforile i le tăia Şi din gur-aşa zicea:
               —    Of, mămucă, draga mea,
               Că din ce ceas m-ai făcut Eu ţîţa nu ţi-am mai supt,
               Făr’ turcii m-o aruncat,
               Chiar în marea m-o dat.
               Să vezi cît am necăjit. . .
               Ş-amu chiar împărat sînt Ş-am venit şi te-am găsit,
               Dar pe turci i-am mîntuit!
               Apoi mă-sa ce făcea?
               îl prindea şi-l cuprindea:
               —    Dragul mamii, chiar aşa ?
               —    De-amu, hai, mamă, cu mine, Să te duc să-ţi fie bine.
               Mi te-o muncit păgînii Şi te-o mai gătit cînii.
               Eu Vidinul l-am tăiat Şi de turci l-am despuiat!
               Din ce cale s-o pornit,
210
             La soaţa lui o venit.
             Pe ea-n ce stare-o găsea?
             Aşa plînsă şi scîrbită Şi la straie ponosită.
             Deodată cînd s-o uitat,
             Nu-1 cunoştea de bărbat.
             Bine, bine-o priceput,
             Pe vorbă l-o cunoscut.
             Plîngeri multe, jale mare,
             Apoi bucurie iară.
             Cu gura mi-1 întreba:
             —   Asta-mi este soacră-mea ?
             —   Asta-ţi este soacră ţie,
             Dreaptă mamă mi-o fost mie!
             Atunci ea, de bucurie,
             Iară masă că punea,
             Muzicile le-aducea.
             Tot cînta şi ospăta,
             De chiar lumea se mira. . .
                                   Vas iii ut pp. 36—37; inf. Toader Mihai Buchilă (Tătăruşi — Paşcani — Iaşi), 29. IX. 1897.
          65 (74) SAVETCUŢA
            Frunză verde de bujor, Fost-a fost un bădişor,
            El de tînăr s-a-nsurat, Mîndră fată şi-a luat. Cînd fu după cununat, Lui o carte i-a picat, Carte mare,-mpărătească, în tabără să pornească.
            El din grai aşa zicea:
            — Savetcuţo, dulcea mea,
15
20
25
30
35
40
45
50
                Eu în tabără pornesc,
                De tine mă despărţesc,
                Dar de-o fi ca să nu vin,
                Fă-ţi o bîtă de pelin Şi te suie-ntre Muncei,
                Unde beau apă doi zmei,
                Şi-ţi dă ochişorii roată Şi te uită-n lumea toată;
                De-i vedea codrul ciungit,
                Să ştii, mîndro, c-am murit! Frunză verde mătrăgună,
                Mulţi voinici frumoşi s-adună Şi-ntr-o ceată se-mpreună.
                Toţi plecară la bătaie Intre sunet de cimpoaie:
                Cîte opt alăturea,
                Cîte şese-asemenea,
                Şi Lascu mergea cu ei,
                Pe cai murgi şi porumbei* Savetcuţa îl ochea Pîn, ce-n codru s-afunda Şi-apoi grabnic a-ncingat Un cal negru, nenvăţat,
                Şi pre Muncei a plecat.
                Cînd zorile s-au ivit,
                Ea pe Muncei a sosit Şi de-acolo a zărit Codrul veşted şi ciungit;
                Iară murgul, singurel,
                Obosit, ca vai de el, Venea-ncet şi rînchezînd,
                Din copite scăpărînd,
                Cu tarniţa pe sub foaie,
                Cu frîu galbîn în picioare.
                —    Ho, ho, ho, murguţul meu, Unde-ai lăsat domnul tău, Spune-mi, murgule, curat, Badiul unde mi-ai lăsat?
                —    Eu pe dînsul l-am lăsat La hotarul încruntat,
                Din puşcuţă împuşcat,
                Din paloşe demicat.
                El de-acoP ţi-a poruncit:
212
                                            Din partea lui de iosag 55 Să-i faci o masă de fag,
            Iar din partea-i de moşie Să-i faci masă pe vecie!
                                   Bugnariu, pp. 16 — 18 (Coşbuc — Năsăud — Cluj).
         66 (76) STRIGĂ IACOB
             Strigă Iacob viteazul Cătră Turcul bogatul:
             —    Turcule,
             Bogatule,
         5 Ce vii aşa tulburat,
             Chepeneagul rourat Şi murguţul asudat?
             —    Ştii tu bine,
             Ca şi mine,
        io Calea mi-e de nouă zile Şi-am călcat-o în trei zile:
             Una-n mers, una-n venit,
             Un-am şăzut şi-am peţit Pe fata-mpăratului 15 Din Ţara Haţegului!
             Strig-o fată Dintr-o poartă.
             —    Taci, tu, fată, nu striga,
             Că ţi-oi tăia cosiţa
        20 Şi-oi-gropa-o-n Turnumele,
             Să ţi-o scurme păsărele,
             Să ţi-o bată gînduri grele,
             Ca pe ficiori de-nsurat Şi fete de măritat!
                                         R u s u, pp. 18 — 19 [Transilvania].
213
67 (77) VOINA ŞI MÎNDRA LUI
                  Pe uliţa armenească,
                  La o casă ţigănească,
                  Voina calu-şi potcoveşte,
                  Iar mîndruţa mi-1 pîndeşte:
             5   — Dali, bade, dragul meu,
                  Unde găţi tu murgul tău? Doar ţi-i dor de pribegit,
                  Ori ţi-i dor de cătănit?
                  —        Ori mi-i dor de pribegit, io Ori mi-i dor de cătănit,
                  Eu trebuie să mă duc,
                  Cale lungă să apuc!
                  —   Dacă e, bade, să mergi, Dar pre mine cui mă Ieşi?
             15  — Şezi acasă, puiul meu,
                  Că pe unde mă duc eu Să ferească Dumnezeu,
                  Nu-i nici apă,
                  Nu-i nici iarbă,
             20 Numai, mîndră, piatră sacă!
                  —   Decît, frate, să rămîi Ca o pasăre-n pustiu,
                  Fă cu mine-atîta bine De mă ia pe cal cu tine,
             25 Căci singură, vai de mine!
                  —   Te-aş lua, dar mi-i ruşine
                  —   De ţi-i ruşine de mine, Fă-mă brîu pe lingă tine;
                  De ţi-i ruşine de brîu,
             30 Fă-m-o lumină de său Şi mă pune-n sinul tău,
                  Că sara, unde-i cina,
                  Mîndru eu ţ-oi lumina; Bade, de ţ-a fi ruşine 35 Şi-ntr-acesta chip de mine, Fă-m-o lumină de ceară Şi mă pune susuoară,
                  Că ţ-oi prinde tare bine Unde-a fi mai rău de tine,
214
40
45
50
55
60
65
70
75
80
                 Că sprîncenuţele mele Vor fi două cîmpurele De va paşte murgu-n ele,
                 Iar, frate, guriţa mea Se va face-o fîntînea De va bea murgul din ea! Frunză verde de alună,
                 Mulţi feciori frumoşi s-adună Şi-ntr-o ceată se-mpreună; Toţi îmi pleacă la bătaie, între sunet de cimpoaie,
                 Cîte şasă-alăturea,
                 Cîte patru-asăminea,
                 Şi Voina mergea cu ei,
                 Pe cai iuţi şi porumbei.
                 Iară mîndra-i rămînea, Rămînea ca vai de ea! Supărată, amărîtă,
                 Ca o floare dogorită, Tînăreaţa ei pierea,
                 Ca lumina se topea,
                 Ca lumina cea de ceară Cînd bate vîntul de-afară.
                 Se bocea, se tînguia Şi din ochi amar plîngea,
                 La fereastă se punea,
                 Toată ziua se uita,
                 Doară Voina s-a-nturna. Dimineaţa, pe răcoare,
                 Cînd răsare sfîntul soare,
                 Pe cel plai, pe cea vîlcea, Toţi voinicii se ivea,
                 La hotar se-nţepenea Şi de luptă s-aprindea, Tunurile duruia,
                 Săbiile îmi sclipea Şi de sînge se roşea,
                 Corbii grămadă buia,
                 Peste taberi se-nvîrtea Şi cu groază croncănea,
                 Mulţi voinici frumoşi cădea, Numai Voina rămînea; Amărît în loc şedea,
215
85
90
95
100
105
110
115
120
125
                 Pe spatele murgului, în sîngele turcului,
                 Tot în sînge pînă-n brîu,
                 Că cura sînge pîrîu!
                 Cîţi oşteni au mai scăpat, Toţi acasă mi-au plecat, Numai Voina rămînea,
                 El acasă nu mergea,
                 Numai calu-şi trimitea. Voinicii cari se duceau,
                 Cînd acasă ajungeau, în căile lor ieşeau Fete albe, tinerele,
                 Pe obraz cu lăcrămele,
                 Pre feciori mi-i apuca Şi în braţe mi-i strîngea. Toată fata cunoştea Pre drăguţul ce iubea,
                 Pe sclipetul armelor,
                 Pe bumbii doloamelor,
                 Pe schinteaua cailor,
                 Dar cea fată, albă, blîndă,
                 Cu inima de dor frîntă, în deşert în cale sta,
                 Căci drăguţu-i nu sosea, Numai murgul singurel, Obosit, ca vai de el, Vinea-ncet şi şchiopătînd Şi din gură rînchezînd,
                 Cu şeuţa pe sub foaie,
                 Cu frîu galbăn în picioare.
                 —    Dai, murgule, dragul meu, Ce rău-i pe capul tău? Coama-i cruntă,
                 Şaua-i ruptă,
                 Vai, cum vii tu de la luptă! Spune-mi, murgule, curat, Badiul unde mi-ai lăsat?
                 —    Eu stăpînul mi-am lăsat La hotarul încruntat,
                 Tot în sînge pînă-n brîu,
                 Că sîngeie me* pîrîu! Mîndruţa se jeluia,
216
             Din suflet adînc ofta Şi din grai aşa grăia:
             —   Fă-mă, Doamne, -n mila ta,
             Fă-mă-o roică,
        130 Păsăroică,
             Ca să zbor cu dorul meu Unde trage Voina-n rău,
             Să-l mai poci vedea o dată,
             Căci mi-i irima săcată,
        135 De jele nestîmpărată !
             Bine vorba nu găta, în pasăre se schimba Şi pe sus se rădica,
             Şi ca gîndul se ducea, ho Şi la bade-i ajungea.
             Voinicul, cum o vedea,
             Cu glas de dor îi zicea:
             —   Dali, dragă păsărea,
             Doară eşti din ţara mea?
        145 Doară glasul tău mi-aduce De la mîndra vorbă dulce?
             Mitutica păsărea Peste cap se întorcea,
             Fată albă se făcea 150 Şi pre Voina mi-l scotea Din sîngele închegat în care zăcea-mplîntat,
             Apoi ei se sărutau Şi acasă se-ntorceau.
                                   Pompiliu, pp. 75 — 81 (Stei — Beiuş —Crişana).
217
68 (78) ANA ARDELEANA
                                          #
                  Colo josu, măi din jos, Iăst-on vad mare, frumos, Dar în vad cine spăla?
                  Spală Ana Ardeleana.
             5 Ea tăt spală şi izbeşte, Tabără de turci soseşte:
                  —    înceată-ţi, fată, lacrimile Pănă trecem iazurile!
                  —         Lesne, turcule,-a-nceta, io Da’ a sîlă m-oi zoita,
                  Num-on frate am d-avut,
                  Şi ala că l-am pierdut. P-one, turcule,-ai trecut, Ştiu că nu li-i fi văzut!
             15   — Noi şi de l-om fi văzut,
                  Noi tăt nu l-am cunoscut!
                  —    Da* fratile, dragu miău, Că-i înalt şi îmbrăcat:
                  Tăt în dosu fratelui,
             20 Scrisă-i peana codrului;
                  Şi d-în faţa fratelui,
                  Scrisă-i raza soarelui;
                  Şi-n umerii fratelui,
                  Scriş’ îs doi luceferei;
             25 Şi pă mînicele-n jos,
                  Scrisă-s stele mărunţele!
                  —    Dacă-i, fată, lucru-aşa, Să-s faci podu păstă codru, Să-s faci scară păstă ţară,
             30 Să te duci la frati-to, C-ala-i îngropat în sînge.
                  —    Frate, nu măi tăia,
                  Că sabia-i taie tare Şi pă tine te-o tăia!
             35   — Apăi dacă m-oi tăia,
                  Tu, soro, mi-i îngropa în merjocu drumului:
218
             Cîţi drumari pă drum trecea,
             Ei tăt bine-aşa zicea:
        40   — Asta-i milă de la sor’
             Şi dor de la frăţior!
                         Popovici, pp. 14 — 15; inf. Opriţa Rădos
                        ' (Poiana-Răchiţelii— Hunedoara—Hunedoara), 1903,
     69 (80) MANUILĂ ŞI MUSTAFA
            Sus la munte ninge, plouă, Jos la ţară cade rouă,
            Rouă cade peste flori,
            Pe feciori îi prind fiori,
        5 Că-n Moldova-i vremea rea, Şi la toţi viaţa grea! Moldova-i ţară creştină Şi de turci n-are odihnă,
            Că de Vrancea mai la vale io Strigă turcii-n gura mare:
            « Aida, frate, la vînzare, Toată roaba cinci parale,
            Şi doi robi cu şepte lei, C-am gătat din cheltuieli! » 15 Cînd fu joi de dimineaţă, Inima Moldovei-ngheaţă,
            Că feciorii pe deal, sus, Răsuna un glas de plîns;
            Iar cînd fu de cătră seară,
        20 Se găta cu toţi să piară, Coborînd din deal în vale, Răsunînd un plîns cu jale:
            « Vai de noi, de moldoveni, Că-n zadar sîntem creştini,
        25 C-acum turcii ne robesc,
219
30
35
40
45
50
55
60
65
                 Tîlhăresc şi prăpădesc,
                 Că ne mîncă vitele,
                 Ne culeg bucatele,
                 Şi ne duc paralele,
                 Şi ne iau şi fetele,
                 Şi ne taie capetele!
                 Cît e lumea lungă, lată,
                 Ca robia nu-i spurcată! » Duba bate pe uliţă,
                 E război în Cameniţă;
                 Cîtu-i lumea de romîni, S-alunga după păgînL Manuilă sta în frunte,
                 Cu feciorii de la munte,
                 Cine casa n-a găsi Nici un bine nu i-a fi! Manuilă,
                 Bun de mină,
                 Gros la vînă,
                 Stăjăr drept,
                 Tare-n piept,
                 Bun de scafă,
                 Lat la ceafă,
                 Gros în dos,
                 Făcut de os,
                 La Aniţa se ducea Şi din grai aşa zîcea:
                 —   Să-mi dai casă de-un voinic Şi staul de un murg mic !
                 Dar Aniţa îi grăia:
                 —   Nu te pot, frate, lăsa,
                 Că la mine a venit
                 Şi s-a pus de-a odihnit Mustafa, paşă spurcat,
                 Şi cînd el mi s-a culcat,
                 Aşa vorbă mi-a lăsat,
                 Că cine l-a pomeni Nici un bine nu i-a fi! Manuilă, ca voinic,
                 Nu se spărie de nimic,
                 Ci în casă se băga Şi pe turc mi-1 deştepta, Turcul tare se mînia.
220
             — Alelei, turc blestemat,
        70  Bine că te-am apucat!
             Şi de piept că mi-1 luva,
             Şi de pămînt îl trîntea,
             Şi lui capul îi tăia,
             Pe fereastă-1 arunca,
        75 La feciori îl arăta,
             Pace-n ţară îmi făcea,
             Pe romîni el îi scăpa Şi de turci, şi de robie,
             De duşmani, de păgînie !
                             M arie nes cu, II, pp. 112 — 115.

      70 (82) IONHASA CÎRCIMĂREASA
             Sub poale de codru verde, Care prin văi mi se pierde, Fuge-un voinic călăreşte, în goană cine-1 goneşte?
                                               5 Iaga-al mare cu tătarii Şi Neaga cu ienicerii.
             Pentru cine îl goneau,
             Pentru cine-1 urmăreau? Pentru-o fată de tătar, io Care-i la voinic pe cal. Voinicul aşa striga:
             — Murgule, nu te lăsa,
             Că ne-ajunge potera,
             Şi-i poteră necurată,
        15  Tare-i rea şi   blăstămată,
             De   la paşa e  minată.
             Dar ce-i, murgule, cu tine, De-mi poticneşti tu sub mine, Au  ţi-s grele  potcoavele,
        20  Au   ţi-s grele  scările,
. 221
25
30
35
40
45
50
55
60
                 Au ţi-e greu pocladul tău,
                 Au ţi-e greu trupşorul meu ?
                 —   Nu mi-s grele potcoavele, Nici mi-s grele scările,
                 Nici mi-e greu pocladul meu, Ci mi-e greu năravul tău,
                 Şi nu-mi place nicicît mie Unde-ţi place tare ţie,
                 La Ioneasă Cîrcimăreasă,
                 Că-i fată de jupîneasă,
                 Cu ochii de mîndră-aleasă, Golitoarea buţilor,
                 Săcătoarea pungilor,
                 Dragostea voinicilor*
                 Tu în birt o să te bagi,
                 Şi pe mine-o să mă laşi Pe-o proptă a gardului,
                 De povestea satului,
                 De flămînd Potcoave-mi mînc, în loc de zob Zăbale-mi rod, în loc de-apă Bale-mi beau!
                 Nici vorba nu şi-o sfîrşea,
                 La Ioneasă ajungea,
                 Bună ziua că îi da Şi din gură-aşa zicea:
                 —   Ei, Ioneasă Cîrcimăreasă,
                 Ai grajd bun De-un cal nebun?
                 —   Am grajd bun De mulţi cai buni!
                 —   Dar ai vin bun De-un voinic bun?
                 —   Am vin bun De voinici buni,
                 Dară vinul s-a scumpit,
                 Preţul lui tare-a sărit,
                 Picătura-i
                 Potora,
222 .
65
70
75
80
85
90
95
100
105
               Dar sălicu-i Florintu,
               Toată olba —
               Doi florinţi!
               Voinicul se pricepea C-avea-n birt pe cineva,
               Şi din gură-aşa-i zicea:
               —    Ei, Ioneasă Cîrcimăreasă,
               Adă-mi vin cu vedriţa,
               Ţi-oi plăti cum voi putea ! Ioneasă aşa zicea:
               —    Ei, voinice, voinicele,
               Să ai trup de floricele,
               Iubi-s-ar doica cu ele,
               Multe vedre eu ţi-oi da,
               Dar în birt nu te băga,
               C-am un turc şi-i mort de beat, Şede în birtu-mi culcat,
               Cu coatele-ntins pe masă,
               Cu mîni albe-n berberi grase, Hangeru-i înfipt în masă;
               Şi turcul s-a pomeni Şi pe tine te-a zări,
               Şi s-a pune, te-a tăia,
               Făr’ de tine-oi rămînea,
               De-mi va rupe inima!
               Voinicul, cum auzea,
               Tare se mai mînia Şi din gură-aşa striga:
               —    Ei, Ioneasă Cîrcimăreasă,
               Adă-mi vadra tu de vin,
               Pănă la turc eu să-ţi vin,
               Să beau să mă zămoresc,
               De turcului să-ndrăznesc,
               Că ştiu taina turcului,
               Că doară io-s popa lui!
               Ioneasă se cam trecea,
               Voinicul mi se răstea,
               O vadră de vin scotea, Voinicu-n mîni o lua Şi la gură o ducea,
223
110
115
120
125
130
135
140
145
                 Nici un pic nu răsufla Pănă vinul tot îl bea.
                 De pe murg se cobora, Săbioara îmi trăgea Şi în birt mi se băga,
                 Afla turcul adormit,
                 Adormit şi zămosit,
                 Cu coatele-ntinse pe masă,
                 Cu mîni albe-n berberi grase; La turc mi se slobozea,
                 Cu o mînă îl boldea,
                 De turcul se pomenea,
                 Ochii abia-i deschidea, Voinicul napoi se da,
                 Cu sabia în turc da,
                 Capul turcului tăia,
                 Trupul i se răsturna,
                 Limba-n gură tot vorbea. Ioneasă, dacă vedea,
                 Aşa din gură grăia:
                 — Ei, voinice, voinicele,
                 Să ai trup de floricele, Iubi-s-ar doica cu ele,
                 Mai bine că l-ai tăiat,
                 De trei zile-a tot mîncat,
                 De trei nopţi e mort de beat, Atîta s-a veselit,
                 Şi nimic nu mi-a plătit! Voinicul mi se-ntorcea,
                 Mîna la brîu îşi punea, Buzduganul îşi trăgea,
                 Şi unde-n Ioneasă-mi da,
                 O mînă că îi frîngea,
                 Iar Ioneasă jos cădea;
                 Şi voinicul se punea,
                 Tot birtul că îmi scobea, Multă blagă el strîngea, în desagi că mi-o băga Şi la gură mi-i lega,
                 Sus pe cal îi arunca.
224
              Pleca apoi şuierînd,
              Cu murguţul buiestrînd,
              Pe mîndruţa-şi sărutînd 150 Şi cu banii zdrîncănind.
                                      Corcea, pp. 60 — 64; inf. Vichentie Micu <Coştei—Banatul Sîrbesc>
        71 (83) SORA ŞI FRATELE
             Mă şuii la codru verde Cu puşchiţa d-întă spete:
             —   Coadre, coadre, dragu-mi coadre, Ce vîrvuri ţi-or gălbenit,
        5 Rădăcini ţi s-or dripit?
             —   Da’ vîrvuri or gălbenit De doru surori-ta,
             Cum să duc turcii cu ea !
             —        Coadre, coadre, şi-a mieu frate, io Da’ fi-or tare departe?
             —   Ba nu mi-or fi baş departe,
             D-în cîmpu oimacului,
             Inde-i prînzu turcului!
             D-acolo mi să ducea:
        15   — Da’ fi-o slobod o ba
             Să-mpart blaga cu sora?
             —   Alele, voinicele,
             Dacă ţie ţ-o trebui,
             Da* şi noi că te-am cinsti!
        20     - Da’ fi-o slobod o ba
             Să mă iert io cu sora?
             —   Slobozenie, voinicele,
             Iar cu tătă voia mele !
             Şi de ea s-apropia,
        25 Mîna-n brîu că i-o punea Şi pe murg o d-arunca
225
            Şi cu ea că mi-ş’ pleca.
            —    Frate, frate, dragu-mi frate,
            Lasă-mă pe mine jos,
        30 Că cură turcii ca şi spurcii,
            Şi tătarii ca ogarii,
            Şi lătînii ca şi cînii.
            Şi pe noi ne or d-ajunge,
            Pe mine m-or d-omorî 35 Şi pe tine te-or robi!
            —    Nu-s fie, soro, d-aia,
            Că de cînd murgu mi-1 ţin,
            Nici un pinten nu i-am dat,
            Dar acum pinteni i-oi da,
        40 Şi noi codru l-om zbura!
                                   Popovici, pp. 51—52; inf. Maria Popescu (Cliciova - Făget- Banat), 1898.
        72 (84) IANCU ŞI TURCU
            Frunză verde şi iar verde, Vede-mi-se, mi se vede Pe drumul mare venind Voinici mîndri, călărind.
        5 Cei voinici cine-mi era?
            Era Iancu Cu turcu.
            Iancu fugea Cu Murgu, io Turcu curea Cu Suru.
            Iancu fugea păn-acasă,
            Să-şi vadă de jupîneasă,
            Şi din grai aşa-i zicea:
       15   — Auzi, Leno, doamna mea,
226
20
25
30
35
40
45
50
55
               Ian deschide-mi portiţa!
               Iară Lena-i răspundea:
               —    Iancule, Iancuţul meu,
               Să-ţi ajute Dumnezeu,
               Porţile nu pot deschide,
               Că nu-s cheile la mine!
               El şedea cît mai şedea,
               Şi-napoi se întorcea
               Şi din grai aşa grăia:
               —    Turcule, vină-napoi,
               Să ne batem amîndoi! Turcu-napoi se-ntorcea,
               Ca să-l bată Precesta*
               Iancul paloşul scotea,
               Capul turcului tăia,
               De pe cal se cobora,
               Ţoale turceşti îmbrăca Şi pe Suru se suia,
               Acasă aşa venea,
               Cătră Lena cuvînta:
               —    Auzi, Leno, curva mea,
               Ian deschide-mi portiţa,
               Că pe Iancu l-am tăiat,
               Colo, d-alături de sat!
               Lena, cînd îl auzea,
               Porţile le deschidea
               Şi din grai aşa-i grăia:
               —    Du-te, turcule, în casă Şi te pune după masă,
               Bea rachie ustuită,
               Că-i de Iancu-al meu prefriptă! Iară Lena cînd venea Şi în casă că-mi întră,
               Pe Iancu mi-1 cunoştea Şi din gură cuvînta:
               —    Iancule, tu, domnul meu,
               Să te rabde Dumnezeu!
               Fie asta trecătoare,
               Că mi-a fi de-nvăţătoare!
               Iară Iancu ce făcea?
               El în podrum o ducea,
               Cu reşină o ungea Şi foc din jos îi dădea.
227
            Iară Lena îi grăia:
       60   — Iancule, Iancuţul meu,
            Să te ierte Dumnezeu,
            Nu ţi-a fi ţie păcat ?!
            Te uiţi la mine cum ard, Cum arde trupşorul meu,
                         65 Care te iubeai cu el!... Dară Iancu îi grăia:
            — Las’ să ardă, draga mea, Nu arde pe vina mea,
            Arde pentru fapta ta!
      73 (87) PĂTRU DI LA IZVOR
            Cînd oi zîce di-un bujor, Venea carte din Stambol La Pătru di la Izvor. Carte albă, slove negre,
         5 Ce spunea inime rele: îl chema la miliţîie, Slujească la-mpărăţie,
            Să slujească pe dreptate Nouă ai şi jumătate, io La poarta-mpăratului, Proptă Ţăligradului.
            Iacă Pătru cînd pleca,
            Şi acasă că-mi lăsa Nevastă cu doi copii,
15 Şi copiii mărunţăi,
îşi bat sătenii joc de ei. Da’ la el în sat venea Un arnăut mai bogat,
           Să scoată biru din sat.
       20 Duşmanu-n sat cînd venea,
                                                     H o d o ş, pp. 46 — 48 (Drăgoieşti — Lugoj — Banat
228
25
30
35
40
45
50
55
60
                Toată lumea-n sat venea Şi la horă, zo, juca;
                Toată lumea premenită,
                D-a lu Pătru e cernită;
                Tot plînge şi să gîndeşte Unde Pătru să căzneşte. Arnăutu o vedea,
                Pe toţi oaminii-ntreba:
                —    Ce şede mîndruţa-aşa, Toată lumea premenită,
                Numa ea şede cernită?
                Dară cînii-ai de săteni,
                De săteni şi vameci mari,
                Că sînt oamini toţi de-ai tari, Pe nevastă o spunea:
                —    Măi arnăut al bogat,
                Ce ne scoţi biru din sat,
                Asta cea bună nevastă Are doi copii în casă,
                Si copiii mărunţăi, îşi bat sătenii joc de ei.
                Că bărbatu i-o plecat,
                A plecat el la armată, La-mpăratu să o facă; La-mpăratu, la Stambol, Pătruţă di la Izvor,
                Să slujească pe dreptate Nouă ai şi jumătate!
                Arnăutu, de-auza,
                Azi aşa şi mîne-aşa,
                La nevastă să ducea Şi din gură-aşa-i zicea:
                —    Vai, nevastă cea curată Ce stai aşa lăcrămată,
                De purtare te cerneşti,
                Or’ pe care mi-1 jeleşti?
                Să te duci, te premeneşti,
                Să pui faţa pe albeală,
                Buză moi la rumineală,
                Că de-oi sta, de nu oi face, N-ai face porînca mea,
                Capu di la trup ţ-oi lua! Nevasta să speria,
229
                       Ea acasă să ducea,
                   65 Nici la horă nu ieşea. Arnăutu mi-o căta,
                          Mi-o căta şi n-o găsa,
                          Să dusă-n casă la ea.
                          Cînili mi-o năcăjea 70 Şi-şi făcu voia cu ea.
                          Da’ nevasta rău plîngea, Arnăutu di colea,
                       El cu sila că o lua Şi cu nevasta pleca,
                     75 îi lua şi copiii cu ea.
                          Unde cu ea să ducea? Unde-i codru-ncocîrlat,
                          Cînili s-a scufundat, în poală de codru-avea,
                     80 Avea turcu o băştea;
                          Da’ nevasta, sărmana,
                          Toată zîua suspinînd,
                          Pe-al ei Pătruţă dorind, îl dorea azi, şi-l dorea mine, 85 Pan’ la nouă ai de zîle.
                          Pe-al de zece-a povîrnit, Pătruţă-acasă-a venit.
                       Găsa casa părăsită,
                          De porci toată rimată.
                     90 Cum tăbăra, să văita,
                          Multă lume-1 asculta,
                       El mi să văita aşa:
                          « Oi, sărac de maica mea, Unde mi-e nevasta mea?
                     95 Nevasta cu doi copii,
                          Că, zo,-mi pare rău de ei! » Fămeiili povestea:
                          — Măi Pătruţă, făt-frumos, Care-n lume n-ai mai fost îoo Aşa voinicel frumos,
                      Băiete, nevasta ta ’Ntotdeauna plîngea,
                       Şi pe tine te-a jelit,
                          Tu mi-te-acuşa-ai venit.
                  105 Dar pe dînsa mi-a sîlit Un arnăut bogat,
                                 230
*
                 Şi nevestica ţi-a luat; Nevestica cu copii,
                 *Şi bate el joc de ii. no Arnăutu mi-a vorbit,
                 Şi pe-aici n-a mai venit, Unde mi s-a scufundat, Domnu ştie ştirea lui,
                 Şi nevasta cu copii! ii5 Cum tăbăra de plîngea,
                 O săcure-n mină lua Şi cu săcurea pleca.
                 Călca ici, călca colea, Unde-i codru-ncîrligat,
           120 Cînili s-a scufundat, Arnăutu al bogat.
                 Pe su’ codru că-mi avea O micuţă de băştea;
                 Iacă Pătru mi-1 găsa.
           125 Arnăutu unde sta?
                 La umbriţa nucului,
                 El şedea şi-mi odinea,
                 Da’ nevasta, zo,-mi săpa, Arnăutu cucăia.
           130 Pătruţă din crîng ieşea,
                 Cu săcurea cînd măi da, Capu di la trup îi lua,
                 Nici nevasta nu vedea. Sărea capu ici, colea,
           135 Trupu mătănii făcea,
                 Da’ Pătruţă, zo, striga:
                 — Aoleo, nevasta mea,
                                             Vino pin’ la mine-ncoa’, Văd turcu bolborosăşte, ho Vino cu el de vorbeşte,
                 Că nu ştiu de loc turceşte ! Nevasta, cînd auza,
                 La Pătruţă să uita Şi pe gură-1 cunoştea.
           145 Cînd vorbi vorba cu ea, Tocma-atunci să pricepea Că Pătruţă a venit, Arnăutu-a prăpădit.
                 Ea din gură-aşa zîcea:
231
      150  — Bată-1 Dumnezău de turc,
           Lasă-1 să bolborosasca, Bărbatu meu să trăiască! Ăsta cine m-a robit Şi sîngili mi 1-a supt,
      155 M-am făcut neagră pămînt! Copilu o-ntreba:
           —   Care, mumă, e ăsta ?
           —   Muică, copilaşii mei,
           Ăsta este taica-1 tău
      160 Şi e bărbăţălu meu,
           Cu care m-am cununat Şi pe voi v-am căpătat. Ârnăutu al din sat Pe cîstrii ne-a robit,
      165 Ne-a ţînut aici, la crîng! Pătruţă, dacă-auza, îşi lua mîndra şi pleca.
           Să dusă iar la Izvor,
                        Casăli şi le dregea 170 Şi-mi ierna cu nevasta.
           Cînd veni primăvara,
           El de muncă s-apuca;
           Şi munceşte vara toată, Umplea curtea de bucate 175' Şi trăia pe ţară-n pace,
           N-are turcu ce-i mai face !
                                          Sandu T i mo c, pp. 63 —63 inf. Sîma Prunaru < Alexandro văţ— Serbia>.
                   2. HAIDUCII
                     74 (88) CORBEA
               Foicica mărăcine,
               Ascultaţi, boieri, la mine,
               Să vă spui pe Corbea bine! Frunză verde peliniţă,
                      5 Zace-mi, zace în temniţă,
               Pus de vodă Ştefăniţă,
               Zace-mi Corbea viteazul, Zace-mi Corbea haiducul, în temniţă la Opriş, io Unde-mi zace Corbea-nchis, Şade-n apă Pînă-n sapă,
               Şi-n noroi Pînă-n ţurloi,
           15 Cu lacăte pe la uşe,
               Cu mini dalbe în cătuşe,
               Iar la gît pecetluit Cu cinci litre de argint,
               Cum n-am văzut de cînd sînt.
          . 20 Frunzuliţă trei foi late,
               De ce în temniţă-mi şade? Pentr-un paloş ferecat Numa-n aur îmbrăcat,
                          De nu ştiu cine furat;
           25 Pentr-un roşiu bidiviu,
               Cal nebun, roşiu zglobiu,
               Ce-a fost prins de prin pustiu. Şi-n temniţă de cînd şade?
                          De nouă ani jumătate
233
30
                 Ş-alte trei zile de vară: Numele-i merge prin ţară. Frunză verde de cicoară, Tot mai zace-n temnicioară Nouă ani şi jumătate 35 Şi alţi nouă îmi mai şade: De trei ori tot cîte nouă îmi fac douăzeci şi şapte De cînd în temniţă şade. Azi e sfînta sîmbătă,
            40 Mîine mi-e duminică,
                 Chiar duminica cea mare, Zi de sfîntă sărbătoare.
                 Ies din sfînta mînăstire,
                 De la sfînta leturghie,
            45 Toţi boierii la plimbare,
                 Şi vodă, la vînătoare. Frunzuliţă lemn uscat,
                 Iacă, măre, s-a-ntîmplat Că chiar măiculiţa Corbii, 50 Fugită-n ţara Moldovii, Babă Slabă
                 Şi-nfocată,
                 Dar la minte 55 înţeleaptă,
                 La cuvinte Propiată
                 Şi-n zarafir îmbrăcată,
                 Vro trei-patru ouşoare 60 Duce Corbii la-nchisoare Şi-n temniţă de mîncare. Lua tîrgul Tot d-a lungul,
                 Şi uliţi, d-a curmezişul.
            65 Pe unele Se-ndrepta,
                 P-altele Se rătăcea,
                 Pin’ la temniţ-aj ungea.
            70 Iar daca mi-şi ajungea, Baba Slabă
234
75
80
85
90
95
100
105
110
115
                Şi-nfocată,
                Dar la minte înţeleaptă,
                La cuvinte Propiată,
                Cu zarafir îmbrăcată,
                La fereastră s-aşeza Şi din gură tot striga:
                —    Corbeo, maică, aici eşti ? Corbeo, maică, mai trăieşti? Spune-mi, maică, de eşti viu, Spune maichii, ca să ştiu;
                Că, d-ăi fi, măicuţă, mort,
                Să dau la popa d-un ort,
                Cu popă să te citesc,
                De pomeni să-ţi îngrijesc ! Corbea, dac-o auzea,
                Glasul că-i înţelegea Şi din gură-i răspundea:
                —    Maică, măiculiţa mea, Maică, parcă tot sînt viu,
                Dar numai sufletu-mi ţiu. în temniţă m-am uscat,
                Că-n ea, de cînd am intrat, Din chica ce mi-a crescut Mi-am făcut
                De aşternut,
                Cu barba m-am învelit,
                Cu mustăţi m-am ştergărit. Aicea cînd am intrat,
                Ce-am văzut cînd m-am uitat?
                Bîjbîiau
                Şerpoaicele
                Şi ereau
                Ca acele,
                Broaştele —
                Ca nucile,
                Năpîrci — ca undrelele.
                Acum sînt şerpoaicele,
                Maică, sînt ca grinzile, Broaştele —
                Ca ploscile,
                Şi năpîrci — ca buţile.
235
                 De cînd, maică, am intrat, Pic de vin n-am mai gustat, Somn nu m-a mai apucat. Pe toate că le-am răbdat 120 Şi pe toate le-aş răbda De n-ar fi una mai rea,
                 C-o drăcoaică De şerpoaică,
                 Bat-o Maica Precista,
           125 S-a-ncuibat în barba mea. Ea, maică, că mi-a ouat, Ouăle şi le-a lăsat în fundul şalvarului,
                 Fundul pozunarului;
           130 în sînul meu c-a clocit Şi puii şi-a colăcit; în sînul meu că şi-i creşte Şi de coaste mă ciupeşte. Unde, maică, se zgîrceşte,
           135 Inimioara mi-o răceşte; Unde, maică, se întinde, Inimioara mi-o cuprinde! Mă-sa, daca-1 auzea,
                 Mă-sa, măre, ce-mi făcea? ho Nici o clipă nu pierdea,
                 Ci degrabă că-mi pleca,
                 La circiumă se ducea,
                 Mîna p-o cofă punea, Cincispreci oca vin turna, 145 Iute-napoi se-ntorcea,
                 La fereastră c-o ducea Şi-n mîna Corbii c-o da. Corbea, daca mi-o vedea, Tocmai din adînc ofta.
           150 Ochii la cer îndrepta,
                 La Dumnezeu se gîndea,
                 La Dumnezeu se uita. Dumnezeu că se-ndura, Dumnezeu l-învrednicea 155 Şi putere că-i dedea.
                 El, daca se odihnea,
                 Cu ochi negri se uita,
                 Cofa cu mîna lua,
236
160
165
170
175
180
185
190
195
200
                într-o parte se lăsa,
                Cam într-o rină Se da,
                Cofa la gură Ducea,
                Buze pe cofă Punea,
                Şi din cofă cînd sorbea, Tocma-n fund că-i răsufla.
                Şi cînd cofa arunca,
                Peste cap cofa cînd da, Paisprece hoţi dobora Şi pe loc îi omora. ,
                Apoi cu mă-sa vorbea Şi din gură ce-i zicea?
                — Maică, măiculiţa mea, Nu-i păcat de viaţa mea? Stau în temniţă băgat Pentr-un paloş ferecat,
                De nu ştiu cine furat,
                Pentru Roşul bidiviu,
                Pentru Roşul meu zglobiu; Altă vină nu mai ştiu.
                M-am gîndit,
                M-am răzgîndit Şi iată ce-am plănuit:
                Azi e sfînta sîmbătă,
                Mîine e duminică,
                Chiar duminica cea mare,
                Zi de sfîntă sărbătoare,
                Cînd ies domni la vînătoare Şi boierii la plimbare.
                Tu, măicuţă, să te duci Şi pe vodă să-l apuci,
                De departe să-ngenuchi, Mîna, poala să-i săruţi,
                De d-aproape să te rogi Şi din gură tu să-i zici:
                « Iartă, doamne Ştefan-vodă, Iartă, doamne, pe Corbea, C-o da bir ca birnicii, Găleata ca nemeşii,
                Bănetul ca vameşii
237
               Ş-o fi-n rînd cu boierii! » Du-te, maică, şi te-ntoarce, Doar mînia i s-o-ntoarce.
          205 Baba, unde-1 auzea,
               Baba nu mai aştepta:
               Chiar atuncea se ducea, Drumul lui vodă-i ţinea,
               De departe-ngenuchea,
                                      210 Mina, poala-i săruta,
               De d-aproape se ruga Şi din gură mi-i zicea:
               —    Iartă, doamne Ştefan-vodă, Iartă, doamne, pe Corbea,
                                       215 Sărăcuţ de maică-sa,
               C-o da bir ca birnicii,
               Găleata ca nemeşii,
               Bănetul ca vameşii Ş-o fi-n rînd cu boierii!
                                                220 Ştefan-vodă-nţelegea Unde baba-1 atingea,
               Şi-n gura mare-i zicea:
               —    Babă Slabă
          225 Şi-nfocată,
               Dar la minte înţeleaptă,
               La cuvinte Propiată,
          .230 Ascultă, babo, la mine,
               C-o să-ţi spui de Corbea bine. Azi e sfînta sîmbătă,
               Mîine e duminică,
               Chiar duminica cea mare,
          235 Zi de sfîntă sărbătoare,
               Ş-ai să fii d-o soacră mare.
               Lui Corbea, pecetluit Cu cinci litre de argint,
               Fată mare i-am găsit,
          240 Frumoasă cum nu e-n lume, Ş-o cheamă, babo, pe nume Jupîneasa Carpena,
               Adusă
238
            245 Din Slatina,
                 Numai din topor cioplită Şi din bardă bărduită,
                 Pe la vîrf cam ascuţită,
                 Pe la mijloc e strujită,
            250 La tulpină văruită,
                 Pentru Corbe-al tău gătită* Babo, am mai îngrijit Lăutari de i-am tocmit, Lăutari de Bucureşti,
            255 Pe galbeni împărăteşti,
                 Cu papucii Gălbiori,
                 Cu ceacşirii Roşiori,
            260 Cînd îi vezi, te înfiori
                 Şi te cutremuri să mori! Cît erea ea de bătrînă, Sărea mai ca o copilă: într-o fugă alerga 265 Şi la Corbea se ducea,
                 La temniţă ajungea,
                 De fereastră se lipea,
                 Toate i le povestea.
                 Corbea, daca-mi asculta,
            270 Corbea greu se necăjea Şi oftînd îi răspundea:
                 — Ci taci, maică, la naiba, Că aşa e femeia:
                 Poale lungi şi minte scurtă, 275 Judecată mai măruntă,
                 Cap legat, inimă-ncinsă,
                 Şi de minte necoprinsă.
                 Eu ţi-am zis duminică,
                 Tu mi te-ai dus sîmbătă.
                                                               280 Jupîneasa Carpena,
                 Adusă Din Slatina,
                 Nu mi-e, maică, soţia,
            285 Ci-mi este, maică, ţeapa,
                 Să mă cunune cu ea, Sărăcuţ de viaţa mea.
239
290
295
300
305
310
315
320
325
330
                Lăutarii Cine-mi sînt?
                Vulturii,
                Ce zboară-n vînt Cu penele zugrăvite,
                Cu boturi de pietre scumpe,
                Cu picioare
                Gălbioare
                Şi de sînge roşioare.
                Ei pe mine s-or lăsa,
                Cu carnea-mi s-or sătura,
                Cu sînge s-or adăpa:
                Iacă, maică, nunta mea! Mă-sa, unde-1 auzea, îmi ofta Şi îmi plîngea,
                Cu pumnii-n cap se bătea, Iar Corbea ce mi-i zicea?
                — Lasă, maică, bocetul,
                Ca să nu-ţi pierzi cumpătul, Că de păcatele mele Oi da seama eu de ele.
                Văz că nu vrea Dumnezeu Ca să scape Roşul meu:
                D-o scăpa el, mă duc eu.
                De vrei, maică, eu să scap, Du-te iute şi degrab’, Du-te-n ţara Moldovii,
                Du-te la grajdul Corbii,
                La groapa cu şapte nuci,
                Pe Roşul să mi-1 aduci,
                Desşelat
                Şi desţolat,
                Ca păunul nerotat;
                Dar să nu uiţi, maica mea, O perniţă de subt şea,
                Nici prea lungă,
                Nici prea scurtă,
                Cusută
                Cu pietre multe,
                Bîcsită
                Cu pietre scumpe,
                Şi cioltarul de argint,
240
335
340
345
350
355
360
365
370
                Face dîră pe pămînt
                Cum n-au văzut de cînd sînt.
                Şi, cu el de te-i întoarce,
                Să vii la oraş încoace,
                Cu Roşul Legat de frîu,
                Cu frîul Legat de brîu.
                Pe vodă, de l-o vedea,
                La suflet l-o săgeta:
                El pe mine m-o chema,
                Să-i încalec pe Roşul,
                Ca să-i vază umbletul.
                Du-te, maică, şi să vii,
                Că tot oi fi printre vii.
                Unde baba l-auzea,
                Tistimel îmbrobodea, Cărăruia-şi apuca Şi mergea, măre, mergea Pînă colo-n Moldova,
                Cum îi zisese Corbea.
                Acolo de-mi ajungea,
                Sapa-n mină că lua,
                Tot gunoiul răscolea,
                Şi trei ceasuri de-mi săpa, Grajd de piatră că găsea Şi pe Roşu-1 destupa.
                La uşe cînd ajungea,
                Lacăt la uşe găsea,
                Lacăt mare cît cofa.
                Pe cheier, măre, chema, Douăsprece chei căta Pînă cînd le potrivea,
                Lacătul că-i descuia.
                Baba uşea deschidea,
                Şi pe Roşul cînd vedea,
                Ochii i se-ntuneca.
                Cu jeratec îl hrănea,
                Cu apă îl adăpa,
                Cu vinişor îl spăla.
                Baba, măre, că-mi lua Şi perniţa de subt şea,
                Cusută
241
375
380
385
390
305
400
405
410
415
                Cu pietre multe,
                Bîcsită
                Cu pietre scumpe,
                Şi cioltarul de argint,
                Face dîră pe pămînt.
                Roşul din gură-i zicea:
                —   Şterge-mă, bătrîna mea,
                Ca v-o fi, babo, păcat Aici de cînd m-aţi băgat;
                Că mi-am intrat tretior, Ş-acum ies bătrîior.
                De căpăstru de-1 lua Ş-afară de mi-1 scotea,
                Vînt de vară Mi-1 batea,
                Vînt de seară L-adiia.
                Roşul mi se-nviora,
                Ochii roată că-şi făcea, Pretutindeni se uita,
                Toată ţara coprindea,
                Şi-n tafturi De se umfla,
                Pămînturi
                Cutremura,
                Şi-ncepea De rîncheza,
                Casele că răsuna,
                Casele se dărîma,
                Numai stîlpii rămînea.
                Rîncheza
                Şi se uita:
                Căta, măre, pe Corbea!
                Baba pe Roşu-1 lua,
                De căpăstru-1 aducea,
                La oraş că-mi ajungea.
                Cînd pe uliţă intra,
                Roşul, măre, rîncheza: Negustori se spăimînta,
                Boieri afară-mi ieşea,
                Toţi de Corbea că-mi vorbea Şi din gură mi-şi zicea:
                —   Parc-ar fi scăpat Corbea !
242
420
425
430
435
440
445
450
455
              Cine pe babă-ntîlnea,
              Cine pe Roşul vedea,
              Tot mereu că-mi întreba:
              —   Nu ţi-e Roşul de vînzare, Să-ţi dăm galbeni şi parale,
              Ori să faci d-un schimb cu noi, Pentru unul să-ţi dăm doi, Ţi-om plini pînă la trei?
              Dar baba ce răspundea,
              Dar baba ce le grăia?
              —   Nu mi-e Roşul de vînzare, Nu mi-e Roşul de schimbare, Ci-mi este de dăruială
              Cui o da pe Corbe-afară ! Negustori, cînd auzea,
              Boieri, cînd înţelegea,
              Babei, măre, răspundea:
              —   Du-te, babo, la naiba,
              Nu ţi s-ar plini vorba!
              Cînd erea
              Corbea prin ţară,
              Ne făcea Şi de ocară,
              Că daca ne jăfuia Şi daca ne înmuia,
              Cînd îi mai ziceam ceva, Măciuca că-mi scutura Şi de spete Ne-ndoia,
              Şi neveste Ne răpea,
              Şi cu ele Se plimba!
              Ea la temniţă mergea Şi lui Corbea-1 arăta,
              Iară Corbea mi-o-nvăţa Ce să facă maică-sa*
              Foicică ş-o lalea,
              Baba ici, baba colea,
              Baba-mi bate uliţa Tot cu Roşul după ea,
              Pe Roşul Trăgînd de frîu,
243
460
465
470
475
480
485
490
495
500
                Cu frîul Legat de brîu.
                Şi mergea, măre, mergea,
                Pin’ la curte mi-ajungea.
                Dar la curte ce erea,
                Dar la curte ce găsea?
                Vodă-n palme că bătea,
                Divan mare c-aduna:
                Toţi boierii că-şi chema,
                Toţi boierii că-mi venea Ca să-nsoare pe Corbea Cu mireasa Carpena,
                Adusă Din Slatina,
                Şi să-i facă nuntă mare Ca-ntr-o zi de sărbătoare. Iacă, măre, se-ntîmpla Că şi baba mi-şi trecea,
                Pe Roşul Trăgînd de frîu,
                Cu frîul Legat de brîu.
                Ştefan-vodă, de-1 vedea,
                De fereastră Se lipea,
                Barba-n gură Sumetea,
                La boieri că-1 arăta,
                Rîvna-n suflet le intra.
                Şi ei, măre, ce-mi făcea? Sluguliţele ce-avea,
                Călăraşii ce-i slujea Ei la babă-i trimitea Ca să-ntrebe pe baba De-i e Roşul de vînzare,
                Tot pe galbeni şi parale,
                De-i e Roşul de schimbare, Pentru unul să-i dea doi,
                Să-i plinească pin’ la trei.
                Dar baba ce răspundea?
                Baba una c-o ţinea:
                — Nu mi-e Roşul de vînzare,
244
505
510
515
520
525
530
535
540
545
                Nu mi-e Roşul de schimbare, Ci-mi este de dăruială Cui mi-o sta pe el călare. Vodă, dac-o auzea,
                Boierii, dacă vedea,
                Pe slujbaşi că trimetea Să-ncalice pe Roşul,
                Să le-arate umbletul,
                Că le-a rîmnit sufletul.
                Slugi la Roşul se ducea,
                Slugi la el năvală da,
                Mina pe dîrlogi punea,
                Pe spate mi-1 netezea,
                De şea că se sprijinea.
                Roşul nimic nu făcea,
                Făr’ de numai c-aştepta Călăreţul cînd sărea,
                Ş-atunci bine că-i venea, Numa-n tafturi se umfla Şi departe-1 azvîrlea, Fierea-ntr-însul cătrănea,
                Mort pe jos îl aşternea.
                Trînti o dată, de două,
                Trînti, măre, pin’ la nouă, Cînd baba, daca-şi vedea,
                Milă că i se făcea,
                La Ştefan-vodă mergea Şi din gură mi-i zicea:
                — D-alei, doamne Ştefan-vodă, Copil eşti,
                Ori tot mai creşti?
                Nu-ţi mai fărîma oastea,
                Că nimeni n-o-ncălica,
                Afar’ numai de Corbea !
                El singur 1-o-ncălica,
                Să v-arate umbletul Cum n-a mai văzut omul! Ştefan-vodă mi-auzea Şi din palme că-mi bătea, Poruncă la slugi dedea Ca s-aducă pe Corbea,
                Că-1 aşteaptă şi curtea,
                Şi curtea şi mireasa.
245
550
555
560
565
570
575
580
585
                Slujitorii că-mi pornea Şi-pe Corbea că-1 scotea,
                Şi pe Corbea-1 aducea Pe două roate de plug,
                Cu lănţuşul pus la gît Şi la piept pecetluit Cu cinci litre de argint,
                Cum n-am văzut de cînd sînt. Corbea-n curte cînd intra, Cocoane se spăimînta,
                Boierii cruce-şi făcea De urît ce mi-1 vedea:
                Barba
                ’I bate genuchiul,
                Chica
                ’I bate călcîiul;
                Barba şi mustăţile I-acopere mîinile;
                Genele,
                Sprincenele I-nfăşoară braţele.
                Atunci vodă, de-1 vedea,
                Ce din gură că-i zicea?
                —   Corbea, nu mai suspina, C-a sosit şi ziua ta;
                Că azi mi te-om cununa,
                Ca să joci la nunta ta.
                Pin’ s-o găti mireasa,
                Ia-ncalică pe Roşul,
                De ne-arată umbletul,
                Că ne-a secat sufletul.
                Dar Corbea ce-i răspundea Şi din gură ce-i zicea?
                —   Cum o vrea măria-ta,
                Dar să-ncalic n-oi putea,
                Că mi-e legată mina;
                Iar d-ai frică c-oi scăpa,
                Zi să-mi lege
                Pe dreapta,
                Să-mi dezlege Pe stînga.
                Şi cînd vorba-şi isprăvea, Ştefan-vodă poruncea
246
590
595
600
605
610
615
620
625
630
               Şi pe stînga-i slobozea, Corbea, măre, ce făcea?
               Iar la vodă se-ntorcea Şi din gură-i mai zicea:
               —   Să-ncalic, măria-ta,
               Teamă mi-e că n-oi putea. Cînd pe Roşu-ncălicam, Mîinile-n câtuşi n-aveam,
               Nici eream pecetluit
               Cu cinci litre de argint De la piept şi pin* la gît. Ştefan-vodă, d-auzea, Ştefan-vodă poruncea,
               Pe toate le fărîma.
               —   Incalică! îi zicea.
               Corbea, măre,-i răspundea:
               —   De ţi-e frică c-oi scăpa, Leagă-mi, doamne, pe dreapta, Dar să-ncalic n-oi putea.
               Cînd pe Roşu-ncălicam, Frumuşel că mă tundeam: Rădeam
               Barba
               Voiniceşte,
               Lăsam
               Chica
               Haiduceşte,
               Dar acum nu mă cunoaşte Şi la mine nu se lasă ! Ştefan-vodă ce făcea? Ştefan-vodă poruncea Şi pe Corbea că-1 tundea,
               Şi pe Corbea că-1 rădea,
               Că cu mintea judeca Că tot l-aşteaptă ţeapa.
               Corbea se mai învîrtea,
               Corbea pe Roşu-1 privea Şi din gură ce zicea?
               —   Gata sînt, măria-ta,
               Dar ştii, doamne, au nu ştii, Cînd pe Roşu-ncălicam Ce fel de haine purtam?
               Pe Roşul, doamne, puneam
247
635
640
645
650
655
660
665
670
                Ăst cioltar> tot de argint, Lat şi lung pînă-n pămînt, Ş-astă pernă tescuită,
                Cu pietre scumpe-mbîcsită, Şi mă armam Soldăţeşte,
                Şi mă-mbrăcam Chip domneşte:
                Roşul că mă cunoştea, Roşul singur se pleca. Ştefan-vodă, d-auzea,
                Şi mai mult se-nfierbînta,
                Şi mai mult la cal poftea. Hainele
                Că-şi dezbrăca,
                Armele
                Că mi-şi scotea
                Şi lui Corbea le-arunca.
                - Ci-ncalică! îi zicea. Corbea, măre, se pleca, Corbea, măre, le-mbrăca,
                De Roşul s-apropia,
                Cruce mare că-şi făcea Şi-n minte că mi-şi zicea:
                « Mulţumesc lui Dumnezeu Şi de bine, şi de rău! De-ncalic pe Roşul meu, Acu-mi scapă capul meu! » El la Roşul se ducea, Frumuşel că-1 netezea, Haiduceşte-i fluiera,
                Iar Roşul că-i rîncheza. Picioru-n scară punea,
                Dar piciorul Nu-ncăpea,
                Ş-atunci semnul Că-i făcea:
                Roşul, măre,-ngenuchea Pînă Corbea ’Ncălica.
                Toată curtea Se mira!
                Dar Corbea ce mai făcea?
248
675
680
685
690
695
700
705
710
715
                Către vodă se-ntorcea Şi din gură-i mai zicea:
                —   D-alei, doamne Ştefan-vodă, De ţi-e frică c-oi scăpa, Zăvoreşte-ţi
                Curţile Şi închide-ţi Porţile,
                De la poarta cea mai mică Pin’ la poarta cea mai mare, Fiindcă Corbea e călare;
                Mai armează-ţi Slugile Şi-ntăreşte-ţi Strejile,
                Să te lase grijile;
                Pune, doamne, dorobanţi,
                Mai mărunţi şi mai înalţi,
                Unii
                Tot cu puşcă Plină,
                Alţii Cu sabie ’N mină,
                Să dau Roşului drumul,
                Să v-arate umbletul,
                De ţi-e drag ca sufletul! Ştefan-vodă se-ntorcea,
                Cu boieri se sfătuia,
                Şi boierii ce-i zicea?
                —   Dac-ăi face, doamne,-aşa, N-are pe unde scăpa,
                Că nu-i Ucigă-l-crucea! Ştefan-vodă i-asculta Şi poruncă poruncea:
                Strejile Că întărea,
                Porţile Că încuia,
                Curţile Că zăvora
                Şi cu mintea cugeta:
                « N-are pe unde scăpa,
249
720
725
730
735
740
745
750
755
760
               Că nu-i Ucigă-l-crucea! »
               Iată Corbea că-ncerca,
               Iată Corbea că-mi pornea. Drumul Roşului cînd da, Brazdă neagră răvărsa;
               Cînd pe Roşu-1 frîncuia,
               Cu copita cînd lovea,
               Pietrele că scăpăra,
               Brazdă roşie vărsa:
               Cît e brazda plugului,
               Atît e a Roşului!
               O dată curtea-nvîrtea,
               Iar cînd fu d-a doilea,
               Printre lume se băga,
               De mă-sa s-apropia,
               Nimeni seamă nu-i băga;
               Iar dacă s-apropia,
               Mîna pe mă-sa punea, D-a-ncălare-o arunca,
               Lîngă el c-o aşeza.
               Şi-mi pornea, măre, pornea, Curtea mare de-nvîrtea,
               Curtea mare ocolea,
               Ocolea d-a doilea.
               Dar pe cînd se învîrtea, Ochii-şi negri d-arunca,
               Zid d-a curmeziş îmi sta.
               Şi cînd bine că-i venea,
               Unde zidul Nalt era,
               Pe Roşul Că-1 sprijinea,
               Pe Roşul că-1 repezea,
               Şi Roşul că-mi sforăia,
               Dincolo de zid sărea Cu Corbea şi cu mă-sa:
               Toată curtea-nmărmurea ! Atunci Corbea se oprea,
               Cu Ştefan-vodă vorbea Şi din gură-1 judeca:
               — D-alei, doamne Ştefan-vodă, Ce ţi-am fost eu vinovat De-n temniţă mai băgat?
250
765
770
775
780
785
790
795
800
               Telegari nu ţi-am furat, Cucoana nu ţi-am luat,
               Copiii nu ţi-am prădat:
               Tu-n temniţă m-ai băgat Şi m-ai ţinut nemîncat, Nemîncat, neadăpat,
               Ca p-un mare vinovat,
               Să stau cu şerpoaicele Şi să-mi cînte broaştele,
               Să hrănesc năpîrcile.
               Acum, doamne Ştefan-vodă, Ai oameni Ca să-ndrăznească Cu cai buni Să mă gonească,
               Ca să mă mai logodească Cu mireasa cea domnească,
               Cu mireasa Carpena,
               Adusă
               Din Slatina?
               Cum zicea Şi cum vorbea,
               Pinteni Roşului că da Şi, măre, daca-mi pleca,
               Inc-o dată-i mai zicea:
               —   Rămîi, doamne, sănătos,
               Că la bune mîini ţi-am fost! Iară vpdă-i răspundea:
               —   Nu este din vina ta,
               Ci mi-e chiar greşeala mea. Umblă, Corbeo, sănătos,
               Ca un trandafir frumos,
               Că la bune mîini mi-ai fost!
               Şi cînd Corbea se ducea, Corbea, măre, tot zicea:
               —   D-alei, doamne Ştefan-vodă, D-o da bunul Dumnezeu
               Să facă pe gîndul meu,
               Ştiu că bine ţi-ar mai fi Şi de mine-ai pomeni,
               Numai eu să mi te-apuc De vro doi-trei paşi la cîmp !
251
805
810
815
820
825
830
835
840
845
                Corbea, măre, ce-mi făcea?
                El p-atît nu se lăsa.
                La temniţă se ducea,
                O oca de vin umplea,
                Pe vătaf că mi-1 chema Şi din gură mi-i zicea:
                —   Poftim, vere, vin de bea, Că şi eu m-am îmbătat, Fiindcă vodă m-a iertat! Vătaful, cînd auzea,
                Vătaful se bucura:
                Oca din mînă-i lua Şi la gură c-o ducea.
                O ducea, ori n-o ducea,
                Că Corbea nu-1 adăsta! Mîna-n păr că mi-i punea,
                Cu gura mi-1 judeca:
                —   Nu ţi-a fost, măi, de păcat Că de viu*tu m-ai mîncat? Douăzeci şi şapte ai
                Ştii cum mă mai chinuiai! Cum din gură-1 judeca, Paloşul domnesc scotea:
                Şapte bucăţi îl făcea,
                Şi de păr îl apuca,
                Capu-n temniţă-i zvîrlea, Trupu-afară rîmînea Şi la cîini, măre, că-1 da,
                Iar din gură-i mai zicea:
                —   Măi vătaf, minte să ţii, L-altul de hac să nu vii Şi să-nveţe de la mine Cine-o mai face ca tine!
                Iar d-aci daca pornea
                Şi pe Roşu-ncălica,
                Tot la curte se-ntorcea:
                Drept pe poartă că intra,
                Că nimeni nu-1 aştepta. Ştefan-vodă ce-mi făcea?
                Cu boieri se sfătuia Şi la masă-i ospăta.
                Corbea, daca-mi ajungea,
                De pe cal descălica,
252
            Tocma-n casă că-mi intra. Ştefan-vodă tremura,
            Boierii încremenea.
      850 De frică ce le erea,
            Ei la masă că-1 poftea.
            Dar Corbea ce mi-şi făcea?
            El la masă nu şedea,
            ’N pragul
      855 Uşii se punea,
            Paloşul în mîini lua,
            Mînecele-şi sumetea,
            Pe boieri că mi-i tăia:
      860 Sînge la glezne erea.
            Apoi Corbea se scula,
            Iar pe Roşu-ncălica,
            Şi pe Roşu-1 repezea,
            Ş-apuca de mi-şi mergea 865 Tot în ţara ungurească,
            Acolo să haiducească.
                               Teodorescu, pp. 517 — 5 inf. Petrea Crepul Şolcan (Lacul-Sărat—Brăila—Galaţi), 9. VIII. 1883.
        75 (89) TOMA ALIMOŞ
            Foicica fagului,
            La poalele muntelui, Muntelui Pleşuvului, în mijlocul 5 Cîmpului,
            La puţul Porumbului,
            Pe cîmpia verde,-ntinsă, Şi de cetine coprinsă,
253
            io Şade Toma Alimoş,
                 Haiduc din Ţara-de-Jos, Nalt la stat,
                 Mare la sfat
                 Şi viteaz cum n-a mai stat. 15 Sade Toma tolănit
                 Şi cu murgul priponit în pripoane de argint,
                 Şi mănîncă frumuşel,
                 Şi bea vin din burduşel,
            20 Şi grăieşte în ast fel:
                 — închinar-aş, şi n-am cui! închinar-aş murgului, Murgului sirepului,
                 Dar mi-e murgul vită mută, 25 Mă priveşte şi m-ascultă, N-are gură să-mi răspundă! închinar-aş armelor, Armelor drăguţelor, Armelor surorilor,
            30 Dar şi ele-s fiare reci, Puse-n teci De lemne seci! închinar-oi codrilor, Ulmilor 35 Şi fagilor,
                 Brazilor,
                 Paltinilor,
                 Că-mi sînt mie frăţiori,
                 De poteri ascunzători;
            40 D-oi muri,
                 M-or tot umbri,
                 Cu frunza m-or învăli,
                 Cu freamătul m-or jeli!
                                                               Şi cum sta 45 De închina,
                 Codrul se cutremura,
                 Ulmi şi brazi Se cletina,
                 Fagi şi paltini 50 Se pleca,
                 Fruntea
                 De i-o răcorea,
254
                Mîna
                De i-o săruta;
                                                  55 Armele din teci ieşea, Murguleţu-i rîncheza.
                Pînă vorba-şi isprăvea,
                Burduşelul
                Ridica,
                                                             ' 60 Vinişorul Că gusta
                Şi-n picioare se scula. Ochii-şi negri d-arunca,
                Peste cîmpuri se uita 65 Şi departe ce-mi zărea?
                Că-mi venea, măre, venea Stăpînul Moşiilor Şi domnul 70 Cîmpiilor,
                Manea, slutul Şi urîtul;
                Manea, grosul Ş-arţăgosul;
           75 Venea, măre, ca vîntul,
                Ca vîntul şi ca gîndul,
                Cu părul lăsat în vînt,
                Cu măciuca de pămînt.
                Pîn’ la Toma cînd sosea,
                                       80 Din guriţă mi-i grăia:
                —   Bună ziua, verişcane !
                —   Mulţămescu-ţi, frate Mane
                —   D-alei, Tomo Alimoş, Haiduc din Ţara-de-Jos,
           85 Nalt la stat,
                Mare la sfat,
                Pe la mine ce-ai cătat?
                Copile
                Mi-ai înşelat,
           90 Florile
                Mi le-ai călcat,
                Apele mi-ai turburat,
                Livezi
                Verzi
           95 Mi-ai încurcat,
255
100
105
110
115
120
125
130
135
                Păduri
                Mari
                Mi-ai dărîmat.
                Ia să-mi dai tu mie seamă,
                Ia să-mi dai pe murgul vamă! Toma, măre, d-auzea,
                Din guriţă-i cuvînta:
                — Ce-ai văzut Om mai vedea,
                Ce-am făcut Om judeca;
                Pîn-atuncea, măi fîrtate,
                Dă-ţi mînia la o parte Şi bea ici pe jumătate,
                Ca să ne facem dreptate! Toma, pîn’să isprăvească, îi da plosca haiducească Pe jumate s-o golească,
                Mînia să-şi potolească,
                Ca c-un frate să vorbească. Manea stînga Şi-ntindea,
                Să ia plosca Şi să bea,
                Iar cu dreapta Ce-mi făcea?
                Paloş mic că răsucea,
                Pîntecele
                I-atingea,
                Maţele
                I le vărsa
                Şi pe cal încălica,
                Şi fugea, nene, fugea,
                Vitejia Cu fuga!
                Foicică de rogoz,
                Savai, Toma Alimoş,
                Haiduc din Ţara-de-Jos,
                Nalt la stat,
                Mare la sfat
                Şi viteaz cum n-a mai stat, Cumpătul că nu-şi pierdea, Mîna
256
140
145
150
155
160
165
170
175
180
                La rană Punea
                Şi din gură cuvînta:
                —   D-alelei, fecior de lele Şi viteaz ca o muiere,
                Nu fugi, că n-am dat vamă, Nu fugi, c-o să-mi dai seamă! Vreme multă nu pierdea, Maţele că-şi aduna,
                Cu brîu lat se încingea, Mijlocelul că-şi strîngea Şi la murgul se ducea,
                Şi pe murg încălica,
                Iar din gură mi-i grăia:
                —   Murgule, murguţul meu, Datu-mi-te-a taică-tău
                Ca să-mi fii de ajutor La nevoie şi la zor,
                Să te-ntreci cu şoimii-n zbor Pîn-o fi ca să nu mor.
                Tinerel că m-ai slujit,
                Dar ş-acum, îmbătrînit,
                Să te-ncerci la bătrîneţe Cît puteai la tinereţe.
                Azi te jur pe Dumnezeu Să mă porţi ca gîndul meu Şi s-ajungi p-ăl cîine rău,
                Că mi-a răpus zilele,
                Zilele, ca cîinele,
                Pentru tine, murgule!
                Pînă Toma se găteşte,
                Murgul coama-şi netezeşte Şi din gură mi-i grăieşte:
                —   Lasă şeaua, sai pe mine,
                Şi de coamă ţin-te bine,
                Ca s-arăt la bătrîneţe Ce-am plătit la tinereţe!
                Pînă Toma se ţinea,
                Murgul, măre, şi zbura;
                Şi zbura tocmai ca vîntul, Fără s-atingă pămîntuL Cît o clipă de zbura,
                Mult pe Manea-1 întrecea,
257
185
190
195
200
205
210
215
220
               Iară Toma, de-1 vedea, îndărăt se întorcea Şi din fugă-i cuvînta:
               —   Maneo, Maneo, fiară rea, Vitejia ţi-e fuga,
               Că, de m-ai junghiat hoţeşte, Mi-ai fugit şi mişeleşte.
               Ia mai stai ca să-ţi vorbesc, Pagubele să-ţi plătesc,
               Pagubele Cu tăişul,
               Faptele Cu ascuţişul!
               Bine vorba nu sfîrşea, Murguleţu-şi repezea Şi cu sete mi-1 lovea;
               Capu-n pulbere-i cădea,
               Iar cu trupul sus, pe şea, Calu-n lume se ducea.
               Foicică micşunea,
               Vreme multă nu trecea Şi pe Toma-1 ajungea Moartea neagră, moartea grea. De pe cal descălica,
               Ochiul
               Se-mpăiejena,
               Capul
               I se învîrtea
               Şi-n des codru se pleca,
               Iar din gură ce-mi grăia?
               —   D-alelei, murguţule,
               D-alelei, drăguţule,
               Ce-am gîndit
               Am izbîndit,
               Dar şi ceasul mi-a sosit. Sapă-mi groapă din picior Şi-mi aşterne fînişor,
               Iar la cap şi la picioare Pune-mi, pune-mi cîte-o floare: La cap, floare De bujor,
               Să mi-o ia mîndra cu dor,
               La picioare,
258
225
230
235
240
245
250
255
260
            Busuioc,
            Să mă plîngă mai cu foc.
            Apoi, măre, să te duci,
            Drumu-n codri să apuci Pîn, la paltinii trăzniţi,
            Unde-s fraţii poposiţi.
            Nimeni frîul să nu-ţi puie,
            Nici pe tine să se suie,
            Făr’ d-un tînăr sprîncenat Şi cu semne de vărsat,
            Cu păr lung şi gălbior,
            Care-mi este frăţior,
            Frăţior de vitejie,
            Tovarăş de haiducie.
            Numai el frîul să-ţi puie Şi pe tine să se suie;
            Tu să-l porţi şi pe el bine,
            Cum m-ai purtat şi pe mine!
            Bine vorba nu sfîrşea,
            Sufleţelul că-şi dedea:
            Codrul se cutremura,
            Ulmi şi brazi Se cletina,
            Fagi şi paltini Se pleca,
            Fruntea
            De i-o răcorea,
            Mina
            De i-o săruta,
            Şi cu freamăt îl plîngea.
            Murgul jalnic rîncheza,
            Cu copita că-mi săpa,
            Groapă mică că-i făcea,
            Fînişor îi aşternea,
            Floricele că-i sădea,
            Cu trei lacrămi le stropea,
            Drumu-n codri c-apuca Şi mergea, măre, mergea Pin’ la paltinii trăzniţi,
            La voinicii poposiţi.
                           T eodorescu, pp. 581 — 584 («Scris în Bucureşti, la 1867, dup; repausatul meu tată »).
259
76 (90) MIUL COBIUL
                 Frunză d-alunică,
                 Cine se-ntunică Şi nu mai mînică 1 Sfînta duminică?
            5 Miul Cobiul,
                 Ăla zglobiul.
                 Foicică creaţă,
                 Joi de dimineaţă, io Pe nor şi pe ceaţă,
                 El mi s-a sculat,
                 Faţa şi-a spălat, Murgul şi-a-nşeuat, Tot pentru vînat,
            15 Şi el mi-a plecat Pe murgul călare,
                 Cu durda-n spinare, *N codrii Mielului Ş-ai Muscelului.
            20 Şi el mi-a vînat
                 Codrii-n lung şi-n lat, Zi mare de vară Pînă în deseară.
                 După ce-mi umbla,
            25 După ce-mi vina, Soare scăpăta, Murgului păsa;
                 Voinic aromea,
                 Frîul
            30 Că slăbea,
                 Pe cal Adormea,
                 Greu somn Că-1 fura.
            35 Murgului păsa,
                 Semn i se făcea
1 Am transcris mînică, în loc de mănîncd, eroare evidentă a textului original.
260
                   Şi drumul cotea, Drumul că lăsa, Cîmpul apuca,
              40 Cîmpul
                   D-a lungul*
                   Foaie ş-o lalea,
                   Miul ce-mi făcea, Miul ce-mi dregea,
              45 Că se deştepta.
                   Din gură-mi grăia:
                   —   Călişorul meu, Becheraşul meu,
                   Ce ţie că-ţi pasă?
                                                                50 Au şeaua Te-apasă,
                   Au iarba Nu-i grasă,
                   Pajiştea
              55 Frumoasă ?
                   Cînd te-am cumpărat, Mulţi galbeni am dat, Galbeni venetici,
                   D-o sută şi cinci*
              60 De nu te luam,
                   De nu te-ngrijeam, Furi te-ar fi furat, Cîini te-ar fi mîncat; Ş-acum, fătul meu,
              65 Mergi pe placul tău, Nu cum te mîn eu, C-ai lăsat Drumul Ş-ai luat 70 Cîmpul,
                   Cîmpul d-a lungul* Murgul ce-i vorbea, Murgul ce-i zicea?
                   —   Stăpîne, stăpîne,
              75 Drag stăpîn al meu
                   Dat de Dumnezeu, Şeaua
                   Nu m-apasă,
                   Iarba
261
80
                  Mijeşte grasă,
                  Pajiştea Frumoasă,
                  Dar ştii, au nu ştii Drum că se-nfunda 85 Şi-n codru intra,
                  Soare scăpăta?
                  Miul ce-mi făcea?
                  Miul că-i vorbea,
                  Iar mi-1 întreba:
             90   — Murgule, ce-ţi pasă ?
                  Ori şeaua,
                  Ori zeaua,
                  Ori dalbii podlînci,
                  Ori armele mele 95 Ţi se par cam grele, Ori trupşorul meu îţi pare prea greu,
                  Că e nensurat,
                  De nimic stricat? îoo Murgu-i răspundea Şi iar îi zicea:
                  — Stăpîne, stăpîne, Drag stăpîn al meu Dat de Dumnezeu,
             105 Măre, nu m-apasă Nici şeaua,
                  Nici zeaua,
                  Nici dalbii podlînci, Nici armele tele no Nu mi se par grele, Nici trupşorul tău Nu-mi pare prea greu, Că e nensurat,
                  De nimic stricat, ii5 Dar soare sfinţeşte, Umbra se-ndeseşte, Drumul se opreşte, Prin codru coteşte Ş-aici se numeşte 120 La Vadul Săpat,
                  La Malul
262
                    Surpat,
                    La Teiul 125 Plecat,
                    De arme-ncărcat.
                    Şi p-aici s-aţin,
                    Calea că mi-ţi ţin Patruzeci şi cinci,
               130 Cincizeci fără cinci De voinici Levinţi,
                    Străini de părinţi De cînd ereau mici. 135 Şi e-n capul lor, Pornit pe omor,
                    Ianoş Ungurul,
                    Ianoş bătrînul,
                    Barba cît brîul, ho Bată-1 tunetul!
                    Miul
                    Cobiul,
                    Ala zglobiul,
                    Daca-mi auzea,
               145 Murgului vorbea,
                    Din gură-i zicea:
                    —    Hai, murgule, hai, Grija mea să n-ai!
                    Şi daca-i vorbea,
               150 Pinteni că-i dedea, Frîul că-i lăsa.
                    Murgul că-mi pornea, Murgul că-mi zbura, Pasul ca vîntul,
               155 Fuga ca gîndul.
                    Iar Miul striga,
                    Din gură-i zicea:
                    —    Hai, murgule, hai, Grija mea să n-ai!
               160 Hai la Malul Spart,
                    La Vadul Săpat,
                    Din ciocane fapt;
               165 La Teiul-plecat,
263
                     De arme-ncărcat;
                     La poteca strimtă, Strimtă şi cotită,
                     Cu frunză boltită, no Unde mi s-aţine, Calea că mi-şi ţine Ianoş Ungurul,
                     Ianoş bătrînul,
                     Barba cît brîul,
               175 Cu cincizeci voinici, Cincizeci fără cinci, Patruzeci şi cinci,
                     Tot voinici Levinţi,
               180 Străini de părinţi De cînd ereau mici, Mult mai buni De gură,
                     Mult mai lungi 185 De mină,
                     Buni tot de pricină! Miul nu-mi sfîrşea, Murgul că-mi sosea Şi-n loc se oprea,
               190 Iar Miu-i striga:
                     — Hai, murgule, hai, Grija mea să n-ai! Miul Cobiul,
               195 Ăla zglobiul,
                     Măre, ce-mi făcea Daca-mi ajungea? Bine se-ncingea,
                     Bine se-narma,
               200 ’N mină Că-mi lua,
                     ’N gură Că-mi punea Ăl cobuz de soc,
               205 Mult zice cu foc;
                     Ăl cobuz de os, Mult zice duios;
                     Ăl cobuz cu fire,
264
:io
                   Mult zice subţire.
                   Lin pe cal mergea, Dulce că-mi cînta, Frunza ţiuind,
                   Codrul ispitind.
                   Ianoş Ungurul,
              215 Ianoş bătrînul,
                   El se deştepta Şi mi-1 auzea Pe la miez de noapte, Cu sudori de moarte, 220 Şi mi se ducea De mi-şi deştepta Patruzeci şi cinci, Cincizeci fără cinci De copii levinţi,
              225 Străini de părinţi De cînd ereau mici.
                   El mi-i deştepta Şi mi-i judeca:
                   — Voi, d-aseară-ncoace, 230 Toţi dormiţi în pace, De nimic grijiţi,
                   La nimic gîndiţi.
                   Ia vă deşteptaţi Şi mi-vă sculaţi,
              235 Că, d-o vreme-ncoa,) Zău, pre legea mea,
                   Eu nu pot dormi,
                   Nici pot aţipi D-un nichez de cal,
              240 Dincoace de Mal,
                   D-un mîndru cîntic, Cîntic de voinic:
                   Din cobuz de soc,
                   Mult zice cu foc;
              245 Din cobuz de os,
                   Mult zice duios;
                   Din cobuz cu fire,
                   Mult zice subţire, Frunza ţiuind,
              250 Codrul ispitind.
                   Doi-trei să-mi plecaţi,
265
                     Drum să-i astupaţi, Calea să-i tăiaţi Şi să-l întrebaţi,
               255 Şi să-l cercetaţi.
                     D-o fi vrun drumeţ Prost şi nătăfleţ,
                     O palmă să-i daţi, Drum să-i arătaţi,
               260 Slobod să-l lăsaţi.
                     D-o fi vrun beţiv Sec şi guraliv,
                     Palmă să mi-i daţi, Drum să-i arătaţi,
               265 Slobod să-l lăsaţi.
                     D-o fi vrun holtei, Capiu de femei,
                     Ori vrun fermecat De vinuri stricat,
               270 De babe vrăjit,
                     De duhuri muncit, Drum să-i arătaţi Şi să mi-1 lăsaţi.
                     D-o fi vrun viteaz 275 Chipeş, viu şi treaz, Palmă să nu-i daţi,
                     Ci să mi-1 legaţi Frumuşel şi bine Pîn-aici la mine!
               280 Ianoş cît vorbea,
                     Toţi se deştepta Şi toţi se scula: Patruzeci şi cinci, Cincizeci fără cinci,
               285 Tot voinici levinţi, Străini de părinţi De cînd ereau mici. Doi-trei s-alegea, Doi-trei că-mi pornea. 290 Caii-şi repezea,
                     Iute c-ajungea,
                     Drumul că-i tăia.
                     Ei dac-ajungea,
                     Ei mi-1 cunoştea,
266
                                       295 Vorbe că-i vorbea:
                  —   D-alei, Miule,
                  Măi Cobiule,
                  Ştii cin’ ne-a-ndemnat,
                  Ştii cin, ne-a minat ?
            300 Ianoş Ungurul,
                  Ăla bătrînul,
                  Barba cit brîul:
                  Iute să venim,
                  Calea să-ţi oprim;
                                                   305 D-ăi fi vrun stricat Ori vrun fermecat,
                  Vrun sec de drumeţ, Vrun beţiv semeţ,
                  O palmă să-ţi dăm,
            3io Drumul să-ţi lăsăm;
                  D-ăi fi vrun viteaz Chipeş, viu şi treaz,
                  Noi să te legăm,
                  Bine, frumuşel,
            315 D-aici pin’ la el!
                  Unde-i auzea Şi unde-i privea,
                  Miul le zicea:
                  —         Voi, măre, de-mi vreţi, 320 Măre, de-mi puteţi,
                  Voi să vă-ncercaţi Durda să-mi luaţi Şi s-o ridicaţi,
                  Că-i greu murgului 325 Drumul codrului!
                  Ei că mi-şi rîdea Şi s-apropia S-apuce durda,
                  Dar geaba-ncerca,
                                        330 Că nici n-o mişca.
                                             Miul, de-mi vedea,
                  Miul ce-mi făcea?
                  Cal descălica,
                  Frîu-i apuca,
            335 La levinţi că-1 da Şi pe jos pleca ’N spate cu durda.
267
                    Iar de-mi ajungea,
                    Jos că mi-şi şedea*
              340 Ianoş se-ncrunta Şi mi-1 întreba Cine e, ce va?
                    Şi Miu-i vorbea,
                    Din gură-i grăia:
              345   — Iaca sînt Miul,
                    Miul Cobiul,
                    Ăla zglobiul,
                    Ş-am venit p-aici Să-mi găsesc voinici 350 Mîndri şi spătoşi,
                    Nu moşnegi fricoşi* D-aud cobuzul,
                    I-apucă plînsul;
                    De mişcă frunza,
              355 îşi lasă buza;
                    D-aud ninchezul,
                    Le trece somnul!
                    Ianoş Ungurul,
                    Ăla bătrînul,
              360 Barba cît brîul,
                    Bată-1 tunetul,
                    Unde-1 auzea,
                    Din barbă-şi rodea Şi se năcăjea,
              365 Şi mi-i răspundea:
                    — Nu te lăuda Tu cu gura ta,
                    Că viteji mai sînt Ş-alţii pe pămînt,
              370 Ce nici ştiu să plîngă, Ce nici ştiu să fugă, De nimeni n-au frică! Şi Miu-i zicea,
                    Din gură-i grăia:
              375   — Frică de n-aveai,
                    Singur tu veneai;
                    Nu mai trimeteai Copii făr* de minte Să-mi iasă-nainte 380 Cu proaste cuvinte !
268
                      Ianoş, d-auzea,
                          Iar se necăjea Şi mi-1 suduia.
                      In grab’ se ducea,
                385 Brîul că-ncingea, Buzdugan lua Şi mi-1 opintea,
                      Şi mi-1 învîrtea,
                      Şi mi-1 azvîrlea,
                390 Şi din grai zicea:
                      — D-alei, Miule,
                      Măi Cobiule,
                      Măi zglobiule,
                      Na, şi ţine bine 395 Ăst dar de la mine! Şi cînd 1-azvîrlea, Vîntul vîjiia,
                      Frunza şuiera, Codrul răsuna;
                400 Iar Miul rîdea,
                      Mina că-ntindea, Buzdugan prindea,
                      ’N palmăd sprijinea, Şi, unded sălta,
                405 Sus căd azvîrlea,
                      Pe Ianoş lovea:
                      Nu ştiu, mid lovea, Ori mid ameţea,
                      Că Ianoş cădea,
                4io Barbad tremura, Greu se văieta.
                      Miul ce-mi făcea?
                      El s-apropia,
                      Cu apă-1 uda,
                     4i5 Cu vin că-1 stropea Pînă mi-1 trezea;
                      Iar daca-1 trezea, Lingă el şedea,
                      La vorbă se da 420 Mai toată noaptea. Vorbe ce-şi vorbea, Glume ce-şi spunea, Că iată-nspre zori,
269
425
430
435
440
445
450
455
460
465
După cîntători,
Miul aromea,
Miul adormea, Somnul că-1 fura. Ianoş Ungurul,
Ăla bătrînul,
Barba cît brîul,
Bată-1 păcatul,
El, daca-mi vedea Că Miul dormea,
Pe brînci se tîra, Paloş c-apuca Şi s-apropia Să-i ia suflarea,
Să-i curme viaţa. Măre, se-ntîmpla Că murgul păştea,
Şi murgul vedea Ce Ianoş făcea. Murgul că sărea, Murgul sforăia, Murgul nîncheza, Miul se trezea,
Şi, de se trezea, Miul ce-mi făcea? Vorbă nu zicea,
Pe Ianoş lua, în sus 1-azvîrlea, în mîini îl prindea, Şi cînd îl trîntea, Zobit că-1 lăsa;
Paloş că scotea, Capul că-i tăia,
Trup bucăţi făcea,
Pe foc le-arunca, Voinici speria, Pădurea-mi umplea. Foaie ş-o lalea,
Miul se scula,
Ăl cobuz lua Şi din el cînta. Levinţi că-mi chema, Din gură vorbea,
270
                     Pe toţi întreba:
                     — D-alei, măi levinţi, Cincizeci fără cinci, 470 Patruzeci şi cinci, Străini de părinţi De cînd ereaţi mici; D-alei, măi voinici, Duşi pe la potici 475 De cînd ereaţi mici, Care vă-ţi găsi Şi vă-ţi bizui Ca să-mi ajutaţi,
                     Şea să-mi ridicaţi?
               480 Că cine-o putea,
                     Zău, pre legea mea, Cu mine-o pleca! Vorba nu sfîrşea, Şeaua c-apuca,
               485 Jos că mi-o punea,
                     Şi toţi se-ncerca, Doar d-o ridica; Geaba se-ncerca,
                     Că nici n-o mişca.
               490 Patruzeci şi cinci, Cincizeci fără cinci De voinici levinţi, Toţi se încerca Şi nimeni putea 495 Să mişte şeaua.
                     Unul rămînea Să-ncerce ş-ala.
                     Dar cine-mi erea?
                     Un fost bucătar,
               500 Negru şi pîrlit,
                     De pirostrii fript!
                     El mîna punea,
                     Şeaua că mişca,
                     Şeaua că muta,
               505 Dar n-o ridica,
                     Că nu mi-şi putea. Miul, de-mi vedea, Bine că-i părea Şi de atîta.
271
      510 Cal îi dăruia,
            Cu el îl lua Şi mi se-ntorcea,
            La ăilalţi zicea:
            — Voi, neputincioşi 515 Şi nepricopsiţi,
            Codru-1 părăsiţi,
            Vii ca să pliviţi,
            Porumb să prăşiţi,
            Fîn ca să cosiţi,
      520 Iarna
            Să-mi tuşiţi,
            Vara
            Să-mi ihniţi!
            Şi daca zicea,
      525   Murgu-ncălica,
            Durda-şi apuca,
            Cobuz îşi lua,
            Drumu-şi îndrepta,
            Iar, în urma lui,
      530 Frunza codrului Dulce-mi răsuna D-un dulce cîntic,
            Cîntic de voinic,
            Din cobuz de soc,
      535 Mult zice cu foc;
            Din cobuz de os,
            Mult zice duios;
            Din cobuz cu fire,
            Mult zice subţire.
                                T eodorescu, pp. 490 — 496; inf. Petrea Creţul Şolcan (Lacul-Sărat — Brăila—Galaţi),
                                6. VIII. 1883.
272
77 (91) ŞTEFAN-VODĂ
                 în oraş în Bucureşti,
                 La casele mari domneşti, în curte la Ştefan-vodă, Mare masă mi-e întinsă 5 Şi de mari boieri coprinsă, De boierii Sfatului,
                 Stîlpii
                 Ţarigradului, io Sfetnicii
                 ’Mpăratului.
                 Ei la masă ce mănîncă? Numai ştiucă Şi păstrungă,
            15 Şi galbenă caracudă,
                 Cu peşte d-ăl mărunţel, Mor boierii după el.
                 Din pahare ce-mi înghit? Vinul alb şi rumenit 20 De la vii
                 Moldoveneşti,
                 Din podgorii Munteneşti
                 Şi din pivniţe domneşti.
                                                              25 Daca vorba Conteneşte,
                 Foamea
                 Se mai potoleşte Şi mîncarea 30 Se sfîrşeşte,
                 Iară vodă ce-mi grăieşte? — Beţi, boieri, vă ospătaţi! Mîine-n zori să vă sculaţi Şi frumos să vă armaţi,
                                                 35 Pe la brîne cu pistoale, După mîini cu iatagane,
                 La picior cu sulicioare,
                 C-o să facem vînătoare
273
40
45
50
55
60
65
70
75
80
               D-un voinic ce seamăn n-are: Pin’ la fagul Miului Din codrii Cobiului,
               Să-i vedem fagu-ncărcat Şi de arme-mbrebenat,
               Cu suliţi şi cu pistoale Ce lucesc frumos la soare,
               Iar pe Miul spînzurat Unde-o fi fagul mai nalt, Că-mi bate poterile Şi-mi scurtează zilele.
               Beţi, boieri, vă ospătaţi: Mîine-aici să vă aflaţi!
               Foicică salbă moale,
               Iată Calea, fată mare,
               Surioara Miului,
               Ce slujeşte domnului,
               Ea, pe dată ce-auzea,
               Printre slugi se furişea,
               La picior că mi-o lua Şi din fugă potrivea Cîte-un deal, cîte-o vâlcea, Pin* la codru d-ajungea;
               Iar în codru cînd intra,
               Mîna dreaptă ridica,
               Frunză de la fag rupea Şi-n guriţă c-o punea,
               De şuiera voiniceşte,
               Ca s-o-nţeleagă frăţeşte.
               Miul, unde-o auzea, înainte că-i ieşea Şi din gură mi-i grăia:
               —    Dar tu, surioara mea ? Neică nu te aştepta!
               La mine de ce-ai venit?
               Au haine ţi-ai ponosit,
               Au vodă mi te-a gonit,
               Au ţie ţi-o fi sosit Vremea de căsătorit?
               Calea vremea nu pierdea,
               Ci din gură mi-i grăia:
               —    Nici haine n-am ponosit, Nici vodă nu m-a gonit,
274
85
90
95
100
105
110
115
120
               Nici mie nu mi-a sosit Vremea de căsătorit.
               Ascultă de ce-am venit: Aseară, la Ştefan-vodă,
               Fost-a sfat cu mare vorbă. Masă mare-a fost întinsă Şi de mari boieri coprinsă, De boierii Sfatului,
               Stîlpii
               Ţarigradului,
               Sfetnicii
               ’Mpăratului,
               Trimişi la domn cu solie De la nalta-mpărăţie;
               Ş-au să facă vînătoare Pin’ la fagul dumitale,
               D-un voinic ce seamăn n-are, Să-ţi vază fagu-ncărcat Şi de arme-mbrebenat,
               Iar pe tine spînzurat Unde-o fi fagul mai nalt! Miul, unde-o auzea,
               Din guriţă-i răspundea:
               —   D-alei, surioara mea,
               Nu ştii că-s bală de drac Şi viu domnilor de hac? Potecuţa să-ţi apuci,
               Îndărît să mi te duci Şi-n curte de mi-ei intra,
               Să te faci a mătura;
               Nimeni seama să nu-ţi ia C-ai lipsit pe undeva,
               Şi las’, că sîntem ştiuţi Pentru turci şi amăuţi!
               Calea drumu-şi apuca,
               La domnie se-ntorcea,
               Iar Miul se-mpodobea, Cărăruia c-apuca,
               Ciobănaş că-mi întîlnea Şi din gură mi-i grăia:
               —   Ferice de cin’ te-a fapt Şi de cin* te-a legănat,
275
125
                    Că mult o să-ţi fie bine D-ăi asculta tu de mine. Să-mi dai gluga Ciobănească,
                    Ca să-ţi dau saia no Domnească;
                    Să-mi mai dai cioarecii tăi, Ca să-ţi dau şalvarii mei, Verzui ca foaia de tei,
                    De nu trece glonţ prin ei;
               135 Dă-mi opinca Ţărănească,
                    Cu tîrsîna Mocănească,
                    Şi na-ţi cizmele-mi de ţap, ho De ţap de la capră stearpă, Ce la apă mult mai rabdă; Dă-mi căciula Ţurcănească,
                    Ca să-ţi dau cuca 145 Domnească;
                    Şi mai dă-mi caţa Pîrlită,
                    Să-ţi dau puşca Ghintuită,
               150 Că mi-am pus în gînd şi eu Să-nvăţ meşteşugul tău. Ciobănaşul, d-auzea,
                    Din guriţă mi-i grăia:
                    — D-alei, doamne Miule,
               155 Miule voinicule,
                    Da-ţi-oi toate ţoalele,
                    Ţoalele şi oile,
                     Să nu-mi scurtezi zilele î Foaie verde ş-o lalea,
               160 Miul mi se ciobănea,
                     Cu oiţele-mi pornea Şi-n păşune le mîna,
                     Tot prin albă Colilie,
               165 Unde fir de iarbă Nu e.
                     Ştefan-vodă, cînd sosea,
276
170
175
180
185
190
195
200
205
210
              Cu oastea,
              Cu liota,
              Pe voinic îl întîlnea Şi din gură-i cuvînta:
              —   Bună ziua, flăcăiaş,
              Bună ziua, ciobănaş!
              Ciobanul, cu blîndă vorbă:
              —    Mulţumescu-ţi, Ştefan-vodă!
              —    De unde ştii cum mă cheamă ?
              —    După oaste luai seamă Că eşti domn la Bucureşti, în mulţi ani să-l stăpîneşti; Numele-ţi l-am auzit
              La biser’că pomenit,
              Că m-am dus la-nchinătoare în zile de sărbătoare!
              Vodă-n Miul se-ncredea,
              De cioban îl socotea Şi frumos îl întreba:
              —    Spune-mi mie, flăcăiaş, Spune-mi mie, ciobănaş,
              Ştii tu drumul Codrului
              Pin’ la fagul Miului,
              Miului
              Zglobiului,
              Miului Haiducului ?
              Iar ciobanu-i răspundea:
              —    îl cunosc, măria-ta,
              Dar să merg
              N-oi cam putea,
              Că nu-mi pot Lăsa turma,
              Ştefan-vodă-i poruncea,
              Dar ciobanu-i răspundea:
              —   Daca vrei, lasă-ţi oastea Să-mi păzeasc-aici turma,
              Că sînt oile turceşti,
              Cu nimic nu le plăteşti,
              Ş-apoi codrul se-ndeseşte,
              Oastea nu-ţi mai trebuieşte,
277
215
220
225
230
235
240
245
250
                Că prin codru nu răzbeşte! Ştefan-vodă s-amăgea,
                Pe cioban că-1 asculta,
                După dînsul se lua:
                El pe jos, vodă călare,
                Pe potecă la strimtoare.
                De mergea ce mai mergea,
                Pin’ de oaste-1 depărta,
                Prin rărişe Mi-1 sucea,
                Prin cotişe Mi-1 cotea,
                Prin răchite Mi-1 băga,
                Şi din gură Mi-i grăia:
                —   D-alei, doamne Ştefan-vodă, Să mai ridici
                Scările,
                Să nu baţi Smicelele,
                Că d-or simţi cetele,
                Ne scurtează zilele! Ştefan-vodă, d-auzea,
                De groază se îngrozea:
                Limba-n gură că-şi muşca, Sînge roşiu că-mi curgea,
                Pe caftan verde pica*
                La fag, măre, d-ajungea,
                Fagul de i-1 arăta,
                Ce vedea, se spăimînta,
                Că Miul ce mi-şi făcea?
                Mîna dreaptă Că punea,
                Din tulpină Că-1 scotea,
                Ca tulpina din pămînt Să-i fie de şezămînt,
                Apoi sta cu el de vorbă:
                —   D-alei, doamne Ştefan-vodă, Asear-ai fost la beţie,
                Acuma eşti la trezie*
                Ai plecat la vînătoare
278
255
260
265
270
275
280
285
290
            D-un voinic ce seamăn n-are,
            Ca să-l arăţi spînzurat Unde-o fi fagul mai nalt.
            Că sînt voinic, ai văzut;
            Că sînt Miul, n-ai ştiut,
            Dar la mînă mi-ai căzut!
            Apoi Miul ce-mi făcea?
            Numai o palmă că-i da,
            Paloş din teacă scotea,
            Bucăţele-1 bucăţea, în dăsagi le aşeza,
            Dăsagii pe cal punea,
            Una bună că-i dedea Şi din gură mi-şi grăia:
            —    Poartă-1 şi mort, bidiviu,
            Pe unde l-ai purtat viu:
            La slugile turcilor Ş-ale arnăuţilor,
            Nu-n calea voinicilor Şi-n codrul haiducilor!
            Calul fuga c-apuca,
            Pe potecă se-ntorcea,
            Şi la oaste cînd ieşea,
            Boierii Se minuna,
            Sfetnicii Se îngrozea,
            Solii
            Se cutremura
            Şi din gură ce-mi zicea?
            —    Lucrul nu prea e curat:
            Calul lui vod-a scăpat!
            Ia cătaţi în desăgiori,
            C-or fi plini de gălbiori. . . în dăsagi de se uita,
            Ciozvîrţi de carne vedea,
            Şi pe fugă se pornea,
            Dunărea de nemerea,
            Peste Dunăre trecea,
            Vestea-n Ţarigrad ducea.
                                T eodorescu, pp. 500 — 503 ; inf. Şerban Muşat (Bucureşti),
                                27. XII. 1884.
279
78 (92) BABA SÎRBA
                — Frunzuliţă foaie lată, Vine vîntul după baltă,
                Cu viscol şi cu zăpadă,
                Ieşi, Dumitre, de te pradă!
            5 Dumitre, ciocoi turcit,
                Ce te porţi aşa urît,
                Numai aur şi argint?
                Foiţică salbă neagră,
                Ieşi, Dumitre, de te pradă! io — Decît carte de predare, Mai bine-ntr-o vale mare, Cu capu-n spînzurătoare, Cu mîinile pe pistoale,
                Să fiu la lume de jale,
            15 La fetiţe de mirare!
                Bate vîntul salcia,
                Salcia şi trestia,
                Să hălţînă papura,
                Şi Surdanul se gătea 20 Ca să treacă Dunărea La Baba Sîrba, colea* Dunărea unde-o trecea?
                Pe la moara lui Mola,
                Că i-a luat şaştina 25 Ca să treacă Dunărea* Dunărea că o trecea,
                La Baba Sîrba mergea, în scăpătatul soarelui, în intratul vitelor,
            30 în sunatul clopotelor, în stinsul bobotărilor*
                La Baba Sîrba mergea,
                Doi la coş streajă punea, Căpitanu-n casă-ntra,
            35 Tocmai la masă era,
                Bună seară că îi da.
                Baba Sîrba mulţămea Şi la masă că-1 poftea. Căpitanul sta, zicea:
280
40
                 —    Nu scrie pravila mea Să mănînc la masa ta, Bată-te-ar crucea, căţea ! Cîte haznale-au trecut,
                 Tot tu că le-ai chirdosit,
             45 Şi Stanciu le-a cheltuit. Ado bani cu chivără,
                 Ca să umplu haznaua! Baba Sîrba, d-auzea,
                 Aşa, frate, răspundea:
             50  — Mă puteţi pune pe foc,
                 Eu parale n-am de loc ! Căpitanul sta, striga,
                 La gealapi le poruncea. Unii la teie scotea,
             55 Alţii teile muia,
                 Alţii la teie-mpletea,
                 Alţii pe baba lega,
                 Cu baltagul o bătea Pe cărarea capului,
             60 Pe faţa obrazului,
                 Cu capul zgîrbaciului. Curgea sîngele-nchiegat,
                 Cu creieri amestecat! Atunci baba sta, striga:
             65  — Nu ţi-i, Surdane, păcat
                 Şi frică de blestemat? Apoi iarăşi se ruga Şi plîngînd aşa zicea:
                 —    Căpitane Surdule,
             70 Trăi-ţi-ar catanele,
                 Toate surioarele,
                 Mai lungeşte-mi zilele,
                 Să-ţi spun eu paralele, Toate legăturele.
             75 Zi-i o dată de căpuşă,
                 Cată colo, după uşă, într-un coscior cu cenuşă, Că este o căldăruşă Cu cîteva părăluşe.
             80 Căpitanul mi-auzea,
                 La gealaţi le poruncea, Coscioarele de lua,
281
                 în bătătură le trîntea, Căldăruşa mi-o găsea 85 Şi-n hazna că mi-o trîntea, Nici fundul nu-1 cutropea. Atunci la baba mergea Şi pe baba mi-o lega,
                 Mi-o lega, mi-o fereca,
            90 Şi mi-o lega cot la cot, De-i plesnise pieptul tot! Baba Sîrba greu ofta,
                 La căpitan să ruga:
                 —   Căpitane Surdule,
            95 Trăi-ţi-ar catanele,
                 Toate surioarele,
                 Mai slăbeşte-mă din tei, Să-ţi dau o mie de lei, I-am luat pe nişte viţei, îoo Că mai am un putinei Cu vreo cinci mii de lei, I-am luat pe nişte miei, Ştiam bine că sînt ai tăL Căpitanul, d-auzea,
            105 La gealaţi că poruncea, Căzmăluţele lua,
                 Şi ei, frate, să ducea,
                 Să ducea în joc de miei, Ca să scoaţă mii de lei. no Ş-o lalea, ş-o catifea, Putineiul mi-1 scotea Şi-n hazna că mi-1 trîntea, Abia fundu-i cutropea. Atunci la baba mergea, ii5 Cu baltacul mi-o bătea, Mi-o bătea, mi-o chinuia, De parale-o suduia. Căpitanul sta, zicea:
                 —   Bată-te crucea, căţea,
            120 Cîte haznale-au trecut,
                 Tot tu că le-ai sprijinit,
                 Şi Stanciu le-a chirdosit. Baba Sîrba, d-auzea,
                 Ea din gură răspundea:
            125   — Căpitane Surdule,
282
                   Trăi-ţi-ar catanele,
                   Toate surioarele,
                   Mai lungeşte-mi zilele, Să-ţi spun eu paralele,
             130 Să-ţi umpli haznalele. Căpitanul, d-auzea,
                   Şi firea i se strica, Ochii-n cap i se turbura. Atunci pe baba lega,
             135 Şi mi-o lega cot la cot, Cu mîinile dindărăt.
                   Ş-o lalea, ş-o catifea, Ţîţele-i le despica,
                   Cu sare le presăra, ho Perdaf cu piper le da Şi la foc că le pripea, De-i secase inima!
                   Baba Sîrba sta, zicea:
                   —   Căpitane Surdule,
             145 Trăi<ţi-ar catanele,
                   Toate surioarele,
                   Că mi-ai secat zilele!
                   Zi-i o dată de arţar,
                   Cată colo,-n bălegar, i5o Că este un poloveac, Poloveacul costorit, Numai aur şi argint, în lume nu s-a pomenit! Căpitanul, d-auzea,
             155 La gealapi că poruncea, Poloveacul de-1 scotea Şi-n hazna că-1 răsturna, D-abia o-njumătăţea.
                   Apoi verde foi de tei,
             160 O strînsă bine-n curmei, De-i plesnise coastele,
                   De-i pîrîia oasele.
                   Verde floare ş-o lalea,
                   Ş-o lalea, ş-o micşunea,
             165 Iar Sîrboaica sta, zicea:
                   —   Oh, căpitane Surdule, Trăi-ţi-ar catanele,
                   Toate surioarele,
283
                  Nu ţi-e frică de păcat,
            170 De păcat, de blestemat?
                  C-am trei fetiţe ca ulcelele, Ş-a umplut vâlcelele,
                  Ce păcat, sărmanele!
                  Cînd oi zice ş-altă floare,
            175 Jur pe pîine şi pe sare Că eu nu mai am parale, Decît trei sălbi de la fete, Care sînt ici, pe părete. Biata Sîrba, cum era,
            180 Drumul din teie că-i da, Punea băieţi şi căuta, Sălbiţele le găsea.
                  Verde floare castravete,
                  Luă sălbi de la trei fete,
            185 Intră-n codru, nu să vede. Foicică ş-o lalea,
                   Miez de noapte cum era, Feciorii Sîrbei venea Şi la geamuri că bătea,
            190 Şi la mamă-sa striga:
                  —   Ia ieşi, mamă, d-acilea, De ne deşchide uşa,
                   Ca să băgăm haznaua,
                   Că ne apucă ziua,
             195 Că am spart noi Brăila Şi dăm de vreo mascara, De s-o rîde şi lumea! Baba Sîrba auzea,
                   Prea bine îi cunoştea 200 Şi astfel le răspundea:
                   —   Bunii maicăi fraţi, Geaba, surda alergaţi! Verde floare de năut,
                   Că Surdanul a venit,
             205 Toţi banii mi-a scotocit; Verde floare ş-o lalea, Mi-a scurtat şi viaţa. Băieţii, dac-auzea,
                   Haznaua pe coş lăsa,
             210 Fuga-n codru alerga, După Surdan să lua;
284
215
220
225
230
  235
  240
  245
  250
              Cînd zorile să vărsa,
              Pe Surdan îl ocolea.
              Iar Surdanul că dormea,
              Cu capul pus pe hazna,
              Grijă de nimeni n-avea.
              Da-n streajă cine-1 păzea?
              Verde floare bob năut,
              Dumitru, ciocoi turcit.
              Cum pe fii că îi simţea.
              Şi o puşcă slobozea,
              Ei-nainte năvălea,
              De puşcă nu să ferea.
              Dumitru la ei sărea,
              Puşca de ţavă lua,
              Cu feciorii să-nfurcea,
              Pe Dumitru-1 cutropea Şi o dată că răcnea.
              Cînd Surdanul c-auzea,
              Aşa din somn că sărea,
              Şi turbat cum el mergea,
              Pe cîte trei că-i tăia;
              D-abia Dumitru scăpa.
              Şi sta şi îngenunchea,
              Poală, braţe-i săruta,
              De Surdanul să ruga,
              Că turbat cum el era,
              Pesemne nu-1 cunoştea :
              — Căpitane Surdule,
              Mai lungeşte-mi zilele,
              Că eu sînt Dumitru, ciocoi turcit, Ce mă port aşa urît,
              Din creştet pînă-n pămînt Numai aur şi argint!
              Nu-mi e frică de pierit,
               Iată că te-am strejuit,
               Iată eu te-am pricopsit, întinde epingelele,
               Ca să vărs haznalele,
               Să-mpărţim paralele.
               Verde floare bob năut,
               Surdan că s-a socotit,
               Adevărul c-a-mplinit Şi toamna că a venit,
285
      255 Frunza-n codru-a-ngălbinit,
            Pe pămînt mi s-aşternut,
            Iar haiducii şi-a-mpărţit,
            Vezi, frate, ce-au haiducit.
            Şi îndată au pornit 260 Fiecare l-a lui vatră,
            La copii şi la nevastă,
            La blîndele copiliţe,
            La grasele cîrciumăriţe.
            Şi cînd vine-a primăvară,
      265 Să intre în codru iară,
            Zi şi noapte să haiducească Şi moşia să-şi păzească*
            Mă plătii cu cîntecul,
            Ca lupul cu urletul. ♦ .
                                 Păsculescu, pp. 247 — 250; inf. Petre Mirea Ioniţă (Orlea— Corabia—Oltenia).
           79 (93) GOLEA
            în joia Joimarilor, în vinerea Ouălor,
                                  5 în sîmbăta Paştilor,
            Stan al Bratei s-a sculat Cu capul de somn umflat Şi la minte cam turlac, io Să facă d-un bairac,
            Să viie la turci de hac. Foicică ş-o lalea,
            Bairacul cum făcea? Cincizeci voinici că strîngea, 15 Cincizeci, măre, fără cinci,
286
20
25
30
35
40
45
50
55
                Tocmai patruzeci şi cinci, Tot voinici D-ai Oltului,
                Cum îi place Codrului,
                Cum nu-i vine Cîmpului:
                Lungi De mină,
                Tari
                De vină,
                Tot porniţi pentru pricină
                Lungi
                în coate,
                Laţi
                în spate,
                Cu hangere Ferecate;
                Cu mustaţa-n barbarie, Cum stă bine La voinic;
                Cu mustaţă Cît o coadă,
                Două la ceafă Le-nnoadă,
                Şi face nodul cît pumnul, De se sperie păgînul,
                De-şi face cruce creştinul* Foaie verde ş-o lalea,
                Stan al Bratei se scula Şi pe gînduri se punea, Că pe voinici îi strîngea, Dar un harabaci n-avea. Se gîndea, se răzgîndea, Harabaci că nu-şi găsea,
                Şi puse gînd la Golea. Stan al Bratei ce făcea? Vreme multă nu pierdea, Pe voinici că-i aduna, între ei se sfătuia Şi din gură le grăia:
                — Hai să mergem La Golea,
287
                Să-ntîlnim 60 Pe maică-sa Şi să-i facem Roche nouă,
                Pe Golea să ni-1 dea nouă, Roche nouă-n patru foi,
                       65 Golea să meargă cu noi,
                Să ne fie harabaci,
                Bun la minte şi dibaci!
                Stan al Bratei le zicea,
                Cu voinicii că pornea,
                      70 Şi mergea, măre, mergea Pîn-acasă la Golea.
                Acolo, de-mi ajungea,
                Pe muma Golii-ntîlnea;
                Cu cinste i se-nchina,
            75 Bună ziua Că-i dedea Şi din gură Că-i zicea:
                —        Bună ziua, muma Golii 80 Tocmai din ţara Moldovii!
                Iar dînsa le răspundea Şi din gură le zicea:
                —   îţi mulţămesc ţie, Stane, Şi ţie, şi cetei tale,
            85 Te ştiu din ţara Moldovei, Fecior al mătuşii Bratei.
                Pe la noi ce-mi căutaţi,
                Ce-mi cătaţi şi ce-mi umblaţi Unii
            90 Pe cai înşelaţi,
                Alţii
                Pe cai deşelaţi,
                Care mai bine-nţoliţi,
                  Care rupţi şi jerpeliţi.7 95 Au nu vă mai merge bine, Ş-aţi înemerit la mine,
                Ca să vă dau demîncare, Parale de cheltuială Şi haine de premeneală? îoo Dar ce stau eu de vorbesc Şi-n casă nu vă poftesc?
288
105
110
115
120
125
130
135
140
                Drumul v-o fi. obosit,
                Soarele v-o fi pripit;
                Hai la masă să şedem,
                Hai să bem Şi să mîncăm!
                Stan al Bratei, d-auzea, Tapinos îi mulţămea Şi din gură-i răspundea:
                —   Nici drumul ne-a ostenit, Nici soare nu ne-a pripit,
                Nici la tine n-am venit
                Ca să ne dai demîncare, Parale de cheltuială Şi haine de premeneală, Ci-am venit, măre, să-ţi dăm, Măre, d-o rochiţă nouă,
                Pe Golea să ni-1 dai nouă, Roche nouă,-n patru foi,
                Să laşi pe Golea cu noi,
                Ca să-l avem harabaci,
                Bun la minte şi dibaci, Pentr-un pui de bairac Să venim la turci de hac! Baba, daca mi-asculta,
                Ea lui Stan îi răspundea Şi din gură mi-i zicea:
                —   De n-ăş puţta roche nouă, Pe Golea nu vi-1 dau vouă, C-a mai avut şapte fraţi, Şapte fraţi ca şapte brazi,
                Ş-a murit toţi într-o marţi, Care de puşcă
                ’Mpuşcaţi,
                Cari de sabie Tăiaţi.
                De n-aş purta roche nouă,
                Pe Golea nu vi-1 dau vouă, Că numai el mi-a rămas De la tat-su ca miras,
                Mititel
                Şi-nfăşăţel,
                Mor fetele după el.
                De n-aş purta roche nouă,
289
1 45
                Pe Golea nu vi-1 dau vouă,
                Că şi turci, şi arnăuţi Tot de Golea sînt bătuţi,
                Şi cu Golea învrăjbiţi,
                Şi pe Golea îndîrjiţi;
          150 Voi s-aduc o noră-n şatră, Să-mi aprinză foc pe vatră Şi să-mi facă Subt firidă Cîte-o turtă 155 Nedospită I
                Stan al Bratei, d-auzea,
                Trist pe gînduri se punea Şi cu baba mai vorbea,
                Şi pe baba mai ruga.
          160 Foicică micşunea,
                Golea-n casă că-mi dormea, îmi dormea, ori nu-mi dormea, Ori aşea se prefăcea,
                Că pe Stan cînd auzea,
          165 Din somnat se deştepta,
                Cu urechea mi-asculta Cîte vorbise Mă-sa,
                Cîte sporise 170 Ceata;
                Ş-afară daca-nii ieşea,
                Pe lîngă mă-sa trecea,
                ’N grajd de piatră că intra,
                Cu trei deşte fluiera,
          175 Pe roibul şi-l deştepta Şi pe roibul că-1 lua, înşelat Şi înfrînat,
                Cum e bun de-ncălicat, i8o Lung în trup Şi scurt în gît,
                Cum e bun de zurbalîc.
          185 Golea mi-1 încălica,
                Ş-afară daca ieşea,
                Mă-sei din gură-i grăia:
290
190
195
200
205
210
215
220
225
230
                  —   Maică, măiculiţa mea, Maică, orice-i vrea să zici,
                  Io nu rămîi de voinici,
                  De ăşti cincizeci fără cinci, Tocmai patruzeci şi cinci,
                  Ci mă duc Ia bairac,
                  Să mai viu la turci de hac, Lui Stan cheful să i-1 fac, Să-mi fiu şi mie pe plac!
                  Şi după ce cuvînta,
                  Vorba mă-sei n-aştepta, Pinteni roibului că da Şi ca vîntul se ducea,
                  De se vedea Pulberea
                  După ceata de voinici, Cincizeci, măre, fără cinci, Ce-mi fac patruzeci şi cinci, De copii d-ai Oltului,
                  Cum îi place codrului,
                  Unii
                  Pe cai înşelaţi,
                  Alţii
                  Pe cai deşelaţi,
                  Care mai bine-nţoliţi,
                  Care rupţi şi jerpeliţi.
                  Baba, dac-aşea Vedea,
                  Că nu-i asculta Vorba,
                  Că nu-i aştepta Ruga,
                  Baba din cap cletina,
                  La Dumnezeu se uita,
                  Cruce sfîntă că-şi făcea Şi din gur-aşea grăia Şi cti foc îl blestema:
                  —   Goleo, maică, să n-apuci Mult departe să te duci, Decît numai pin’ la turci, Nici mai mult să haiduceşti, Nici mai mult să zăboveşti Decît şase săptămîni!
291
235
240
245
250
255
260
265
270
                  Foaie verde ş-o. lalea, Golea, după ce pornea, Haiducia că-ncepea:
                  Turci Bogaţi Că sărăcea,
                  Şi veste Mi se ducea De cete Şi de Golea.
                  Sangiacul, cînd auzea,
                  Cinci sute de turci pornea, Numai turci şi arnăuţi,
                  Tot de Golea greu bătuţi, Tot cu Golea învrăjbiţi,
                  Tot pe Golea îndîrjiţi. Dincolo de Valea-Rea,
                  La Nedelea Văduva,
                  Golea-mi sta Şi petrecea,
                  Bînd la vin Şi la pelin,
                  Bînd la vin cu vedrile, Pelin cu ocalele,
                  Şi iar bea Şi chefuia,
                  Pîn’ la unul se-mbăta,
                  Iar cînd potera sosea,
                  Nici unul n-o mai simţea, Afar’ numai de Golea. Gole-afară că-mi ieşea,
                  Cu turci Se încăiera,
                  Pe arnăuţi Că-i tăia,
                  Şi unul, care scăpa,
                  Veste la sangiac ducea Că nu-i glumă cu Golea! Sangiacul, daca vedea, Sangiacul se necăjea,
                  Altă poteră strîngea,
                  Şi mai mulţi turci trimetea
292
275
280
285
290
295
300
305
310
            Dar nici ei nu izbîndea,
            Tot bătuţi se întorcea.
            Şase săptămîni trecea,
            Şi blestemul se-mplinea.
            Iată, măre, se-ntîmpla Că Dumnezeu se-ndura De Golea şi de mă-sa.
            Ce-i erea,
            Ce nu-i erea,
            Că Golii i se ura,
            Haiducia că lăsa,
            Ziua bună că-şi lua,
            Pe roibul încălica Şi la mă-sa se-ntorcea.
            Iar cînd potera venea,
            Pe voinici că mi-i găsea,
            Gazda le împresura,
            De nici veste că prindea.
            ’Nainte cin* le ieşea?
            Stan al Bratei cu voinicii,
            Ca să se lupte cu turcii,
            Cu turcii, cu arnăuţii.
            Se lua Şi se bătea,
            Dar turcii mi-i biruia,
            Pin’ la unul că-i tăia.
            Golea, măre, de-mi scăpa,
            După urma mîni-sa,
            Mai şedea Ce mai şedea,
            O fată Că-şi alegea,
            Nuntă mîndră Că făcea,
            Şi mă-sii că-i aducea,
            I-aducea o noră-n şatră,
            Să-i aprinză foc pe vatră Şi să-i facă subt firidă Cîte-o turtă nedospită.
                                T eodorescu, pp. 584—588; inf. Vasile Moscu (Bucureşti),
                                1869.
293
80 (94) STANCIU AL BRAŢULUI
               Foicica bobului,
               Sus, la plaiul muntelui,
               La hotarul Branului,
               Subt cetina bradului,
          5 Mi-e cerdacul Stanciului, Stanciului d-al Braţului.
               Nud cerdacul Stanciului,
               Ci mi-e cuibul dracului.
               Mai la vale de cerdac, io Mi-e d-un molift, zău, plecat Şi de arme încărcat.
               La umbra moliftului,
               Frumoasă masă e-ntinsă Şi de mulţi haiduci cuprinsă.
          15 Dar la masă cine-mi şade?
               Şade Stanciu-al Braţului,
               Mărin al Şelarului,
               Cu Dobre-al Ploscarului,
               Şi cu Niţă Comăniţă,
          20  Şi-mi bea vin dintr-o ploschiţă,
               Săvai, mică mititea,
               D-o vadră şi cinci oca. Şi-nchina Stanciu cu ea,
               Să nu-1 prinză potera.
          25  Stanciu bea şi mi-şi mînca
               Cu haiducii-alăturea;
               Strajă bună că-şi d-avea Pe soră-sa Ilinca,
               Bat-o Maica Precista 30  Şi Sfînta Duminica,
               Că bună strajă ţinea.
               Stanciu bea şi mi-şi mînca,
               Dar Ilinca ce-mi făcea? în căfas mi se urca,
          35  Lua ochean şi se uita,
               Şapte poteri că-mi vedea,
               Fuga la Stanciu că-mi da Şi Stanciului că-i spunea.
               Dară Stanciu ce-mi făcea?
294
40
45
50
55
60
65
70
75
80
               Mina pe ploscă punea,
               Un păhar de vin umplea Şi Ilincăi că mi-1 da.
               Dete unu,
               Dete două,
               Dete patruzeci şi nouă.
               Dar cînd fu despre beţie, Despre dalba veselie,
               Ilinca că mi-şi zicea:
               —    Alei, neică Stanciule,
               Tu mi-ţi bei şi-mi chefuieşti, De poteră nici gîndeşti.
               Ia mănîncă, nu prea bea,
               Că fusei mai cît-colea Ş-auzii d-o vorbă rea,
               Că te-a prinde potera;
               Potera lui Oprian,
               Te caută de-i un an.
               Aşa Stanciu mi-auzea Şi din gură că-mi grăia:
               —    Ai, tu, surioara mea,
               M-ai văzut la băutură
               Cu mulţi fraţi d-adunătură, Nu-mi venişi c-o vorbă bună; M-ai văzut la refenea Cu mulţi fraţi de seama mea Şi-mi venişi c-o vorbă rea.
               Ai, Ilinco, soră-mea,
               De nu poţi în haiducie, Du-te-acasă şi-ţi ia iie,
               Nu umbla în haiducie,
               Că ea nu ţi-e dată ţie,
               Ci mi-e dăruită mie Din mica-mi copilărie. Du-te-acasă, ia-ţi bărbat,
               Să-ţi fie ciocan în cap.
               Eu nu-s muiere cu conci,
               La poteră să nu poci;
               Nu sînt femeie fricoasă,
               Ca de poteră să-mi pasă. Ilincuţa că-mi zicea:
               —    Alei, neică Stanciule,
               Nu m-oi duce să-mi iau iie,
295
85
90
95
100
105
110
115
120
125
               Ci-oi să stau în haiducie;
               Nu m-oi duce la bărbat,
               Să-mi fie ciocan în cap,
               Ci-oi să-mi pun d-un comănac, Verde ca foaia de fag,
               Să intru-n codru cu drag.
               Nici mai mult că nu trecea, Şapte poteri că-mi sosea,
               Cu Oprian alăturea,
               Şi la Stanciu îndrăznea,
               Şi Stanciu că mi-i vedea,
               Aşa Stanciu că-mi zicea:
               —   Căpitane dumneata, Cheamă-ţi ceata să mîncăm Ş-un pahar de vin să bem,
               Că-i fi tare ostenit
               Tot umblînd şi căutînd Şi de Stanciu întrebînd. Căpitanul ce-mi zicea?
               —   Ai, Stanciule dumneata, N-am venit ca să mîncăm Şi-mpreună vin să bem,
               Ci-am venit să te legăm,
               Că spătarul ne-a minat Şi-aşa poruncă ne-a dat,
               Să te ducem, mări, legat.
               Dară Stanciu ce-mi zicea?
               —   Căpitane dumneata,
               Mai încet cu potera,
               Că d-oi sta a mă jnînia, Pune-oi mina pe durda,
               Pe durda, pe nebuna,
               Că-i bag praful cu mîna, Gloanţele, cu chivără,
               Fierul, cu zburătura.
               Şi mi-oi lua-o la obraz,
               Şi mi-oi trage cu năcaz,
               Nici pe unul nu vă las.
               Aşa Stanciu că zicea:
               —   Căpitane dumneata,
               Mai aşteaptă puţintel,
               Ca să spui şi eu niţel:
               Ce-am furat şi ce-am mîncat,
296
130
135
140
145
150
155
160
165
                Să mă dau ţie legat?
                Ia dă tu cu gloanţe-n mine, Să ai la spătar ce spune. Căpitanul ce-mi făcea ?
                La poteră poruncea,
                Cura gloanţele ca ploaia.
                Aşa, Stanciu ce-mi făcea? Gura, frate, că-şi căsca, Gloanţe-n gură sprijinea Şi-n palmă le aduna, Şi-ndărăt le azvîrlea,
                Şi rîzînd aşa grăia:
                —    Ţine-ţi, frate, gloanţele,
                De vă umpleţi puştile,
                Că sînt tari pădurile
                Şi vă-or mînca holile.
                Aşa Stanciu ce zicea?
                —    Căpitane dumneata,
                Mai încet cu potera,
                Că mi-ai stricat mescioara Şi toată refeneaua;
                Că d-oi sta a mă mînia, Pune-oi mîna pe durda,
                Pe durda, pe nebuna.
                Nici mai mult că nu trecea, Mîna pe durdă punea,
                La obraz o-alătura,
                Tot în carne că nu da,
                Ci prin frunze-o slobozea, Crăci din copaci dobora,
                Pe poteră că-mi cădea.
                O cracă că mi-şi venea,
                Pe căpitan mi-1 lovea Tocma-n furca pieptului, Văzu lucru dracului. Căpitanul ce-mi zicea?
                —    Fraţilor, ne pierdem capu, Lăsaţi pe Stanciu la dracu. Am auzit, n-am crezut,
                Acu cu ochii-am văzut. Vinele mi s-a muiat,
                Ochii mi s-a tulburat,
                Mîinile mi s-a legat.
297
                                                                                  170
                                                                                  175
                                                                                  180
                                                                                  185
                                                                                  190
                                                                                    5
           Poteraşii că-mi fugea,
           D-a-ndaratele-mi fugea,
           Joc de fugă nu-şi bătea.
           Haiduceii că-mi rîdea,
           De rîs mi se prăpădea,
           De ce fuge potera,
           Că n-a păţit nimica.
           Dară Stanciu ce-mi făcea?
           Mai tare masă-ntărea.
           El la masă că-mi şedea Cu haiducii-alăturea,
           Şi mi-şi bea şi mi-şi mînca,
           Şi tare se veselea.
           Dar cînd fu despre beţie,
           Despre dalba veselie,
           Aşa Stanciu că-mi grăia:
           — Fa Ilinco, fata mea,
           Bagă mîna-n scorburea Şi scoate-mi pe durda mea,
           Să-i mai auz guriţa,
           Să îndemnăm potera,
           Cînd s-o întîlni cu alta,
           Să spuie de noi ceva,
           Să se ducă pomina I
                                M ateescu, pp. 79—85
                                (Albeşti— C-de-Argeş—Argeş ).
        81 (94) VOICA BĂLACA
           Foiţic-a bobului,
           Sus, în plaiul muntelui, La circiuma Radului,
           La otacul Stanciului, Şăd băieţii Braţului Şi-ai Dobre Ploscarului,
298
                 Ion al Sărarului,
                 Copilaşii dracului !
                 Ei bea şi să-nveselesc, io Din pistoale slobozesc Şi din pahare plesnesc,
                 De nimica nu grijesc!
                 Foiţică ş-o lalea,
                 Streaja cin’le strejuia?
            15 Săvai, Voica Bălaca, Care-a-mprăştiat ţara Şi-a speriat domnia.
                 Să vezi, Voica, fată mare,
                 De umblă pe hat călare,
            20 înconjorată de pistoale
                 De lucesc ca sfîntul soare, Cu şeapte coade pe spinare, înţăsate de parale,
                 Tot parale turalii,
            25 Luate de la agii,
                 Socotite de zapcii.
                 Ea la Stanciu că mergea Şi din gură îi zicea:
                 — Dale, neică Stanciule,
            30 Stanciule haiducule,
                 Voi beţi şi vă veseliţi Şi de nimeni nu grijiţi.
                 Foaie verde trei smicele,
                 Eu, de la un cîrd de vreme, 35 Visez nişte vise rele,
                 Vai de păcatele mele!
                 Să vezi, neică Stanciule,
                 Nu aseară, alalteri seară, în flintă m-am rezemat,
            40 Puţinei somn m-a furat, Grele vise-am mai visat.
                 Să vezi, neică Stanciule, Stanciule, bujorule,
                 Puşculiţa ta cea nouă,
            .45 Frîntă, neică,-n trei şi două; Neică, pistoalele tele Şede-n cui fără oţele, Scurtate-s zilele mele!
                 Şi eu, neică,-am mai visat
299
           50 Trei ciolpani şi trei curcani;
                Şi nu sînt, neică, curcani,
                Ci sînt boieri de divan;
                Şi eu, neică,-am mai visat Intr-un ciolpan 55 înc-un curcan,
                Un curcan c-un maţ în gură; Nu-i curcan cu maţu-n gură,
                E gîdea cu ştreangu-n mînă; Ş-încă, neică,-am mai visat 60 Trei viguri de pînză lată,
                Calea noastră depărtată.
                Bine vorba n-o sfîrşea,
                Potera că-i ocolea;
                Potera de Bucureşti,
           65 Unde-i vezi, te îngrozeşti.
                Dar căpitan Balaura,
                El din gură că striga:
                — Dă-te, Stanciule, legat,
                Ca un mare vinovat.
           70 Nu ştiu tu ce ai stricat,
                Aşa ordin ni s-a dat,
                .Să te ducem la-mpărat.
                Dar Voica că răspundea Şi din gură că-mi zicea:
           75   — Căpitan Balaura,
                Cum să se dea Stanciu legat Ca un mare vinovat?
                Că nu-i femeie cu cîrpă-n cap, Şi e voinic cu comănac,
           80 Verde ca frunza de fag,
                De dă poterei de cap!
                Căpitan Balaura,
                Dacă este vorba aşa,
                Să împuşti tu raţa mea,
           85 P-aceea care ţi-oi da,
                Eu pe Stanciu ţi l-oi da Nelegat, neveregat,
                Numai călare pe hat,
                Ca să-l duceţi la-mpărat 90 Cum e bun de judecat,
                Frate, şi de spînzurat!
                Dară Voica ce făcea?
300
                 D-o răţişoară prindea, într-o chilie intra,
           95 Maţele i le scQtea,
                 Cu iarbă că mi-o umplea, Cu cartuşe mi-o bătea, Afară cu ea ieşea, Căpitanului striga:
           100  — Căpitan Balaura,
                 Ia pune tu oastea ta Ca să-mpuşte raţa mea.
                 Dar căpitan Balaura Puterea Voicăi n-o ştia,
           105 Şi cu Voica să prindea.
                 Să vezi Voica ce făcea ? Raţa-n braţe că lua, Drumu-n poteră că-i da, Toţi cu puştile trăgea, no Cura gloanţe ca ploaia, Nimenea că n-o pica.
                 Raţa pe pămînt umbla,
                 Din guriţă măcănea,
                 Din aripi că fîlfăia, ii5 De nimic grijă n-avea. Potera că să punea,
                 Toţi cu puştile că da,
                 Cura gloanţele ca ploaia, Nimenea că n-o pica,
           120 Nici un fulg că nu-i strica, Aşa putere mi-avea.
                 Dară Voica, de vedea Că putere ei n-avea,
                 La Stanciu ea că striga:
           125  —Nea Stanciule dumneata,
                 Ad-o tu pe durda mea, C-oi să-i fac de mascara. Foaie verde măr creţesc, Nu pot să mă odihnesc, no Pe durda că-i aducea,
                 Cu untdelemn o ungea.
                 Ş-o ungea cu untdelemn,
                 Să bată bine la semn.
                 Tot la falcă mi-o punea,
           135 Deget la trăgaci punea.
301
140
145
150
155
160
165
170
175
                 Cînd o dată că-mi trăgea, Raţa-n patru c-o făcea Şi pe *toţi că-i omora.
                 Care din ei că scăpa,
                 Pe sub tufe să băga,
                 Ca să nu-i prindă Voica. Căpitan Balaura Numai cu capul scăpa,
                 Şi la-mpărat să ducea Şi din gură-aşa-mi grăia:
                 —   împărate luminate, Trupuşor fără păcate,
                 Verde foaie tiriplic,
                 Stanciu nu mi-a fost nimic, Voica — sîrmă de haiduc ! Cîte haznale-a pierit,
                 Tot Voica le-a sprijinit Şi Stanciu le-a chirdosit! împăratul, d-auzea,
                 Sta, din gură cuvînta:
                 —   Căpitane dumneata, Căpitan Balaura,
                 Ia fă tu cum oi putea Să-mi aduci pe Voica-ncoa’, Ne-a făcut de mascara,
                 Ne-a prăpădit oştirea! Căpitan Balaura,
                 El pe cal încăleca Şi la Voica că-mi pleca. Cînd în codru că intra,
                 La bordeiaş că mergea, Voica la masă şedea.
                 Dacă pe el îl vedea,
                 Mîna pe durda punea Să-i scurteze viaţa.
                 Căpitan Balaura,
                 Dacă astea le vedea,
                 Către Voica el striga:
                 —   Şi stăi, Voico, de nu da, Că nu sînt cu vreo zurba, Ci m-a trimis domnia,
                 Că te pofteşte la ea.
                 Dară Voica, d-auzea,
302
180
185
190
195
200
205
210
215
220
               Inima-n ea că creştea,
               Loc la masă că-i făcea,
               Bune bucate punea,
               Tot bucate şofrănite,
               Ca la domnie gătite*
               Apoi Voica ce-mi făcea?
               Şeaua pe hat că punea;
               Punea şea moldovenească,
               Cu scări dalbe în vîrteajă, Pofilul numai fluturi;
               Dar cioltarul de pe cal,
               Aur şi mărgăritar,
               Plătea şapte pungi de bani!
               Cu căpitanul pleca,
               La-mpăratul să ducea.
               Cînd la poartă că-mi intra Şi-mpăratul mi-o vedea,
               El din gură-aşa-mi zicea:
               —    Cată, bată-1 mama sa,
               Singur detei de belea,
               Băgai pe dracu-n casa mea, Să-mi răpuie viaţa!
               Voica la-mpărat mergea,
               Bună ziua îi zicea,
               Mîna cu-mpăratul da. împăratul că-i zicea Şi cu blîndeţe-i vorbea:
               —    Să vezi, Voico dumneata, Foiţică mîndălac,
               Te-am chemat să-ţi dau bărbat. Voica, d-auzea aşa, Ea-mpăratului zicea:
               —    Ba, împărate dumneata, Bărbatul cere cămaşă,
               Fi-i-ar sufletul în oasă,
               Voica nu ştie să ţasă.
               Decît Voica cu bărbat,
               Mai bine c-un comănac,
               Verde ca frunza de fag;
               Decît cu picioare-n iţe,
               Mai bine c-o flintuliţă,
               Că mult mi-este drăguliţă De cînd eram copiliţă;
303
225
230
235
240
245
250
255
260
                Decît Voica în argea,
                Mai bine cum o putea,
                Să comande la haiduci Peste o sută şi cinci; Să-mprăştie potera Şi să ia cîte-o hazna! împăratul ce-mi făcea? într-o chilie o-nchidea,
                D-un arnăut mi-aducea Şi la Voica că-1 băga.
                Dară Voica de-1 vedea,
                Ea din gură că zicea:
                —   Ia vin’ tu la daica-ncoa’, Pupu-ţi crucea şi legea,
                Foaie verde de-avrămeasă,
                Să te satur de nevastă!
                Şi de păr că mi-1 lua,
                Bune palme că-i trăgea,
                Cu dinţii de blană-1 da, Scăpat pe uşă-1 făcea,
                Foaie verde usturoi,
                Cu părul făcut vîlvoi.
                Dar armeanul ce-mi făcea? La-mpăratul să ducea Şi-mpăratului spunea:
                —   împărate dumneata,
                Biata Voica ce mi-a fapt,
                Cu dinţii-n blană m-a dat. Frunză verde sămurastră,
                M-a săturat de nevastă. Oasele mi le-a sdroşit,
                Dinţii din gură mi-a rupt! Dară Voica că-mi striga Şi-mpăratului zicea:
                —   Mă-mpărate dumneata, Ado oaste să mă bat,
                C-oi să-ţi tai şi p-al tău cap ! Dar Stanciu ce mi-şi făcea? La brutărie mergea Şi d-o pită că-mi lua,
                Miezul din ea că scotea,
                Cu galbeni că mi-o umplea; El prin gunoaie-mi pleca,
304
265
270
275
280
285
290
295
300
305
               Petecele d-aduna,
               Din ele haină-şi făcea,
               El milog să prefăcea Şi la-mpăratul mergea,
               La Voica voie-şi cerea Şi la fereastră mergea,
               Unde Voica-nchisă sta, întinse mina pit-a-i da,
               Din gură Voică-i zicea:
               —    Ţine, Voico, pit-asta,
               Să-ţi mai ţii tu inima*
               Dară Voica răspundea Şi Stanciului ea zicea:
               r— Bre, măi neică Stanciule, Ţine-ţi tu paralele,
               Te strîmtează vremile.
               Eu pe mîine ori poimîine, Cînd oi zice mîndălac,
               Eu d-aicea oi şă scap Ş-oi să-ţi tai şi pe-mpărat,
               Că prea mult m-a supărat! Aşa Stanciu că-mi pleca Şi-n codri că mi-şi intra. Voica, frate, ce-mi făcea?
               Ea la-mpărat că striga Şi din gură-aşa zicea:
               —    Mă-mpărate dumneata,
               Ado oaste să mă bat,
               C-am să-ţi tai şi p-al tău cap ! împăratul, de vedea,
               El, frate, ce mi-şi făcea?
               Scria cărţi în toate părţi Şi răvaşe prin oraşe,
               Toţi vitejii s-adunase.
               Cînd fu joi de dimineaţă,
               Cu Voica sta faţă-n faţă.
               Dară Voica ce-mi făcea?
               Un ostaş din ei lua,
               De-o sută de paşi îl da,
               Un ou în creştet îi punea, Toţi cu puştile că da,
               Nici unul nu-1 nemerea.
305
310
315
320
325
330
335
340
345
               Să vezi, Voica ce-mi făcea? Mina pe durdă punea,
               Cu untdelemn mi-o ungea,
               La crăcan mi-o aşeza,
               Patul la falcă punea.
               Cînd durda o slobozea, în patru ou-1 făcea,
               Chipiul nu mi-1 smintea.
               Nici p-aia că nu-i lăsa,
               Ou-n praştie lua Şi-n slavă că-1 arunca,
               Cu suliţa ca să-l ia,
               Niminea că nu-mi putea, Numai singură Voica.
               Dar Voica să necăjea,
               Unde-i lua la stingă,
               Cînd să-ntorcea la dreapta, N-avea Voica ce tăia. Şi-mpăratul, de-mi vedea, în chilie să-nchidea,
               Zăvoarele le-ntărea.
               Voica la uşă mergea,
               Cînd cu piciorul că da,
               Mergea uşile sunînd,
               Balamale trăncănind, Şi-mpăratul, speriat,
               Tocmai sub pat s-a băgat. Voica, dacă mi-1 vedea,
               Ea din gură mi-i zicea:
               — Ia ieşi, cîine, d-acilea! Spune-mi, Stanciu ce-a stricat? Cucoana nu ţLa pupat,
               Telegari nu ţi-a furat,
               Cîte-o hazna ţi-a luat,
               Ca să aibă ce mînca,
               Să-şi susţie viaţa.
               Foiţică bob areu,
               Ţie de ce-ţi pare rău?
               Foiţică bob secară,
               Ţie-ţi curge-n gură-o ţară,
               Şi de ăst bine al tău Nouă nu ne pare rău.
306
350
355
360
365
370
375
380
385
390
               De urechi că îl lua,
               Afar’ tîrîş îl trăgea,
               Şi de sub pat îl trăgea, împăratul tremura Şi de Voica să ruga:
               —    Să-mi ierţi, Voico, greşeala, Nu ţi-am ştiut puterea.
               Foaie verde colelie,
               Să fii cu mine tovarăş pe moşie. Dar Voica că mi-i zicea:
               —    Pişu-mă-n moşia ta,
               Să mai am grijă de ea;
               Că cît iei tu într-o vară,
               Beau cu băieţii-ntr-o seară;
               Dar cît iau eu într-o seară,
               Beau cu băieţii-ntr-o vară! împăratul, d-auzea,
               Către Voica să ruga Şi din gură-aşa grăia:
               —    Să-mi ierţi, Voico, greşeala, Nu ţi-am ştiut puterea!
               Voica sta şi răspundea:
               —    Bine,-afurisitule,
               De iertat o să te iert,
               Dar la catastif te trec.
               Cînd n-oi avea eu parale,
               Tu să-mi dai de cheltuiala!
               Ziua bună că-şi lua
               Şi-n codru că mi-şi intra.
               Cînd în codru că intra,
               De-o frunză de fag lua, începea Voica a şuiera Şi Stanciu mi-o auzea.
               El prea mult că să mira Şi din gură că-mi zicea:
               —    Cată, bată-1 mamă-sa,
               Că mi-a scăpat Voichiţa De la dalba-mpărăţie
               Şi de la neagra urgie!
               La bordei că să ducea Şi lui Stanciu că-i spunea:
               —    Dale, neică Stanciule,
307
            Haiduceşte-ţi ţara-n pace,
            N-are nimica ce-ţi face;
            Pe-mpăratul l-am supus Şi l-am jucat ca p-un urs !
                                 Pâsculescu, pp. 239 — 243; inf. Petre Mirea Ioniţă (Orlea—Corabia—Oltenia).
    82 (95) BOGATUL ŞI SĂRACUL
           Foaie verde ca spanacu, în circiumă la fîrtatu Sta bogatu cu săracu.
           Bogatu bea, chefuia,
       5 Şi săracu se uita,
           Că n-avea chioară para.
           Dar bogatu ce făcea?
           Pe sărac îl dojenea Şi din gură că-i zicea: io — Măi sărace, sărăcilă,
           Nu-ţi pune mintea cu mine, Că n-ai cămaşă pe tine.
           Eu am vii şi am moşii, Buzunarele cu mii,
      15 Şi am care ferecate,
           Numai cu fiare legate!
           Dar săracu ce făcea?
           Vai, amar se necăjea,
           Către bogat cuvînta:
      20   — Măi bogate dumneata,
           Nu face-mpotriva mea,
           Că mă scoţi din balamale Şi-ţi pui măciuca pă şale. Şi-apăi, neică,
      25 Cit fier e pe roata ta,
           N-am să-mi leg măciuca mea,
308
           Ruptă pă spinarea ta!
           Foaie verde colelie,
           Mi-a venit rîndu şi mie,
       30 Alelei, ciocoi, ciocoi,
           Să mă răfuiesc cu voi,
           Că m-aţi pus să trag la plug,
           M-aţi luat cu prăjina-n lung,
           V-am muncit, v-am alergat,
       35 Nebeut şi nemîncat.
           Venea soar’le-n prînzu mare,
           Şi nu mai puteam de foame.
           Mă uitam pe drum la vale,
           Vedeam stăpînu călare 40 Aducîndu-mi demîncare.
           Demîncare ce-a adus ?
           Nişte mălai necernut,
           Stricat şi mucigăit,
           Nişte lapte oţeţit.
       45 Şi cînd fu să stau la masă,
           Văzui mucigaiu-n lapte,
           Cum să mai mănînc eu, frate?
           Dacă văzui şi văzui, îmi luai drumul codrului.
       50 Eu ochesc, durda pocneşte,
           Ciocoiul se zvîrcoleşte. . .
           Las’ să moară ca un cîine,
           Că i-am zis mereu: «Jupîne,
           Nu-ţi mai bate joc de mine,
       55 C-o veni ziua de mîine Şi m-oi răfui cu tine! »
                            200 cîntece doine, pp. 37--38; inf. I. Sima
                            (Stro ieşti— Horezu — Argeş),
                            1951.
309
83 (96.1) ŢĂRANUL ŞI CIOCOIUL
                Foaie verde foi trifoi,
                Pe deal pe la Barlaboi Trece-un car cu şease boi; Caru-i plin de păpuşoi,
            5 Iar pe urma carului, Arîndaşul satului.
                —   Bună ziua, măi ţărane!
                —   Mulţumim ţie, cocoane !
                —        Mă ţărane, tu eşti beat ? io —Sictir, ciocoi gulerat,
                Tu mă faci pe mine beat?! Trei pogoane ţi-am arat, Boii nu i-am dejugat, Demîncare nu le-am dat!
            15 Iar ciocoiu,- al dracului, Nu-şi lăsa năravu lui,
                Trage biciu calului Şi-i trage ţăranului,
                Şi-i trage-o sută şi cinci,
            20 De căzu ţăranu-n brînci.
                Iar ţăran, sărac de el, Taie-o tufă cam tufoasă Şi la cap căpăţînoasă,
                Şi-i trage-o sută şi şapte,
            25 De cade ciocoi pe spate.
                Iar ciocoiu ce-mi făcea?
                El pe cal încăleca Şi la Barlabon mergea:
                —   Ioane, Ioane,
            30 Barlaboane,
                Deschide poarta mai tare Ş-aprinde d-o luminare,
                Şi te uită la spinare De vezi că-i o vargă mare, 35 Aolică, rău mă doare!
                Ia te du la han în vale Şi ia spirt de cinci parale
310
40
            Şi mă udă pe spinare,
            M-a bătut ţăranu-n şale.
            — Bine ţi-a făcut, cucoane !
                                    Tocilescu, pp. 136 (Novaci—Gilort - Oltenia ).
        84 (96.11) ŢĂRANUL ŞI ZAPCIUL
           Frunzuliţă de nalt plop,
           Peste mine-a dat potop.
           Am sfîrşit orice parale,
           Tot plătind la angarale.
       5   îmi intră în casă zbirul,
           Vîndui vaca, plătii biru Vătăşelu cu turbare îmi luă doniţa cu căldare.
           La zapciu, pîntru dreptate, io  Geaba mă dusei, măi frate.
           Şi d-acolo,-ntr-o mînie,
           Mă dusei pin’ la domnie, Credeam c-acolo să fie Oameni mai dă omenie.
       15  Cînd în uşă, la pălat,
           Şedea un grec gulerat:
           —    Ce câţi tu, măi opincare ?
           —    Cat dreptate, boier mare !
           —    Păi tu, dăsculţ şi dăzbrăcat,
       20  Cum să intri în pălat?
           Vodă acum chefuieşte,
           Şade la masă, prînzeşte!
           —    Atunci mîine voi veni, Doară timpu oi găsi!
       25  — Ba p-aici să nu mai vii
           Dacă vreai viu să mai fii!
           —    Arz-o focu de dreptate,
311
             Nici p-aicea nu-i, măi frate!
             Poate n-aveam nici o vină 30 De vineam cu vo găină.
             Da’ pentru că-mi lipsea ploconu, N-avea vreme nici coconu!
                                Tocilescu, pp. 734; inf. Stancu Ioan
                                (Cu cuieţi—R.-de-Vede—Bucureşti).
          85 (97) IANCU JIIANUL
           Foicică trei gutui,
           Trei gutui, trei alămii, Iancule, de unde vii?
           —    Ia, d-aci, de peste Jii!
       5   — Iancule, ce-ai tîrguit ? *
           —    Dat-am aur şi argint
           Pe vro cinci oca de plumb, Să duc la băieţi în crîng; Că băieţii, făr’ de minte, io Risipesc la gloanţe multe, Nu le stă nimeni-nainte Şi nu ştiu trage la ţinte;
           Că băieţii, cam zglobii,
           Trag la naiba, prin pustii,
       15 Nu ca mine,-n cărnuri vii! Pînă vorba nu-mi sfîrşea, lacăte-mi şi potera,
           Bat-o Maica Precista!
           Iar ceauşul poterii,
       20 Slujitorul domniei,
           De-1 vedea, îi tot zicea:
           —    Iancule,
           Jiianule,
       25 Ado-ncoace povara,
312
30
35
40
45
50
55
60
65
             C-o să-ţi vie greu cu ea,
             Şi dă-te de voia ta,
             Să ne scapi de vro belea!
             —    Ba de voie nu m-oi da,
             Nici povara nu mi-ăţi lua,
             Că mi-am dat bănuţi pe ea !
             —    Iancule, romîn turcit,
             Ce te porţi aşa gătit,
             Numa-n aur şi argint
             Din creştet pînă-n pămînt?
             —    De mă port aşa gătit, Dumnezeu m-a dăruit!
             —    Iancule, romîn turcit,
             Lasă-te de haiducit,
             Lasă-ţi nebuniele,
             Lasă-ţi haiduciele,
             Să-ţi dau boieriele !
             —    Ba eu, zău, nu m-oi lăsa:
             Tu cu boieria ta,
             Eu cu haiducia mea;
             Că ce cîştigi tu-ntr-o vară,
             Eu cîştig numa-ntr-o seară Şi beau cu mîndra-ntr-o toamnă î M-a făcut maica voinic,
             Să n-am frică de nimic;
             M-a făcut maica fecior,
             Să dau taichii ajutor:
             Să mă ţiu pe la strimtori,
             Pe la munţi, în trecători, în drum, pe la negustori,
             Cînd se-ntorc din Rîureni Cu punga de gălbiori Şi cu murgii sprinteori!
             Şi cum sta,
             Şi cum vorbea,
             Bine vorba nu-mi sfîrşea,
             Pinteni murgului că da,
             Trei pistoale slobozea,
             Nevăzut că se făcea,
             Şi gonea, măre, gonea,
             Pin’ la Olt că-mi ajungea,
             Dincolo de Slatina;
             Pînă-n malul Oltului,
313
70
75
80
85
90
95
100
105
110
              La capătul podului.
              —    Foicică de lipan,
              Măi podar,
              Măi cîrciumar,
              Ttage podul,
              Să trec Oltul!
              —    L-oi trage
              De mi-ei da ortul!
              —    Măi podar,
              Măi cîrciumar,
              Ai auzit d-un Jiian,
              D-un puişor de oltean Şi d-un hoţ de căpitan Ce căzneşte pe podari,
              Bea vin de la cîrciumari,
              Ia mieii de la ciobani Şi pîinea de la brutari,
              Bea, mănîncă, nu dă bani?
              Că d-oi sta să tot plătesc,
              Geaba că mai haiducesc !
              Măi podar,
              Măi cîrciumar,
              Trage podul,
              Să trec Oltul,
              C-aicea te calcă focul Şi te prăpădesc cu totul.
              Trage podul mai d-a drept,
              Că-ţi trimet un plumb în piept; Trage podul mai la vale,
              Că-ţi trimet un plumb în şale! Dar decît para la pod,
              Mai bine cu murgu-not,
              Că mi-e murgul nescăldat,
              Astăzi l-am încălicat,
              Trec prin Olt ca pe uscat;
              Că mi-e murgul scurt în gît, Scurt în gît şi lung în trup, Trec prin Olt de nu mă ud! Foicică trei granate,
              Trecu Oltu d-aia parte,
              Ciocoi l-întreabă de carte,
              El i-arată puşca-n spate,
              Şi din ochi daca-1 priveşte,
314
            Pleacă şi mi-1 spovedeşte:
            — Floricică usturoi,
            Usturoi în patru foi,
      U5 Bată-te crucea, ciocoi,
            De te-oi prinde-n sat la noi,
            Să-ţi dau măciuci, să te-moi!
            Unde văz ciocoi pe drum,
            Şi mi-1 văz mai albăstrîn,
      120 Mă fac broască pe pămînt,
            Numai cît un pui de cuc,
            Şi iau puşca să-l împuşc,
            Să-l lovesc unde mi-1 doare,
            La netezul părului,
      125 Unde-i păs ciocoiului,
            Unde-i greu voinicului, în calea sufletului.
            Frunzuliţă lemn uscat,
            Aoleo, ciocoi bălţat,
      130 Sînt trei ani de cînd te cat,
            Sînt trei ani ş-o săptămînă,
            Pîn, te-oi dobîndi la mină,
            Să-ţi iau pielea de pe cap,
            Să-mi fac toc la măzărac,
      135 Şi pielea de pe picioare,
            Să-mi fac tocuri la pistoale î
                              T eodorescu, pp. 291—293; inf. Petrea Creţul Şolcan (Lacul-Sărat—Brăila — Galaţi), 1883.
      86 (98) CÎNTECUL LUI TUNSU
           Foaie verde bob năut,
           O veste-n ţară-a ajuns De un hoţ ce-i zice Tuns, Care-n codru a ieşit
315
5
10
15
20
25
5
           Cu şeapte întovărăşit,
           Tot tineri, aleşi panduri,
           Tîlhari neaoşi dă păduri.
           Und’ cu gîndu nu gîndeşti,
           Cu ei în drum te-ntîlneşti Şi te-ntreabă binişor, ’
           C-un cuvînt blînd, dulcişor:
           — De unde vii, creştinaş,
           Boieraş, negustoraş,
           Din ce sat, din ce oraş?
           Ori birul unde ţi-1 dai?
           Luat-ai de drum răvaş?
           Jură-te p-arma din piept Şi să-mi spui mie cu drept De ai bani mai multicei,
           Dă-mi jumătate dîn ei;
           Dar de ai mai puţintei,
           Dă-mi-i toţi, să fie-ai mei,
           Că-ţi dau la mînă răvaş Să nu rămîi păgubaş,
           Că d-oi trăi, îţi voi plăti;
           De cumva oi muri eu, îţi va plăti Dumnezeu!
                                    Tocilescu, p. 1071 [Ploieşti]
        87 (99) GHEORGHIŢĂ
           Foaie verde ş-o crăiţă, Cine-mi urcă la Istreţ, Săvai, căpitan Gheorghiţă, Feciorul lui Negoiţă, Negoiţă din Cislău,
           Că i-a ieşit nume rău. Foaie verde ş-o lalea,
316
10
15
20
25
30
35
40
45
50
                N-avu Gheorghe ce lucra!
                De tinerel să-nsura,
                Frumoasă mîndră-şi lua.
                De frumoasă ce era,
                Macovei că mi-o-ndrăgea,
                Şi pe Gheorghe mi-1 scria,
                Şi la cislă-1 aşeza.
                Pe-o sudulă de cinci lei, N-avea nimica-n bordei,
                Făr’ d-o miţă ş-un cotei, Căpătîi, un val de tei;
                Mai avea el şi o gîscă,
                Şi p-aia-a pus-o la cislă; Avea numai un cocoş,
                Ş-ala-1 puse la răboj;
                Mai avea el şi o oaie,
                Şi p-aia o puse-n foaie.
                Iar Gheorghilaş ce-mi făcea? El, mări, că să scula,
                Şi de frica birului,
                De groaza zapciului,
                Băjenar să ridica Şi la Moldova trecea. Macovei că rămînea,
                La Bucureşti să ducea, Armăşia cumpăra.
                Unde lua armăşia,
                Parcă lua zapcieria!
                După Gheorghe se lua,
                Pe hotar că mi-1 prindea,
                Mai frumos că mi-1 lega C-o curea verde de vacă. Cînd soarele că lucea, Cureluşa, se zbîrcea,
                Pieptul lui Gheorghe plesnea. S-apleca el să bea apă, îi dedea cu cizma-n ceafă,
                De da cu dinţii de piatră Şi bea apă sîngerată,
                Cu măsele-amestecată.
                Verde foaie izmă-creaţă,
                Cînd fu joi de dimineaţă, Făcea Gheorghe cum putea,
317
55
60
65
70
75
80
85
90
                Din legături el scăpa, Codrilor să limpezea.
                Dar Macovei rămînea,
                Lui semne i se făcea, în grajd de piatră intra Şi pe murgul că-1 scotea. Trei foarfeci că-mi alegea,
                La disagi le aşeza,
                Ş-apuca de pribegea La stîna din Padina,
                Acolo avea turma,
                Foaie verde d-o răsură,
                La moş Radu, barbă sură, La cîrlani să miţuiască,
                La galbeni s-agonisească. Cînd miţele le-a vîndut, Negustorii i-au sosit.
                El acolo c-ajungea,
                El din gură ce-mi zicea?
                — Moş Radule, barbă sură, Ia ia-ţi, frate, bîta-n mînă Şi-mi apucă prin dumbravă, Şi strînge, mări, cîrlanii Şi mi-i bagă la ocol,
                Să m-apuc de miţuit,
                Că miţele le-am vîndut.
                Moş Radu, dac-auzea,
                Bîta-n mînă că lua,
                Toţi cîrlanii aduna,
                La ocol că mi-i băga, Frumuşel îi număra,
                Şi Macovei să scula,
                De miţuit s-apuca.
                Miţuia cît miţuia,
                Toţi cîrlanii isprăvea,
                Numai unul rămînea,
                Şi p-acela-1 isprăvea,
                Numai la coadă avea.
                Dar el, măre, ce-mi făcea? Ochi negri că-şi arunca Prin gardul saielelor,
                Prin teiul ciobanilor, Drumul Penteleului,
318
95
100
105
110
115
120
125
130
135
               Zări ceata lui Gheorghiţă, Nepotul lui Negoiţă, încărcat numai de arme Ce lucesc ca sfîntul soare! Chica-n vînt îi fîlfîieşte,
               Paloşul îi trăncăneşte!
               Dar Macovei că-1 vedea,
               Pe moş Radu că-1 chema Şi aşa că mi-i grăia:
               —   Moş Radule, barbă sură,
               Ia te uită pe Sireu,
               Parcă-i Gheorghe-Gheorghilaş! Moş Radu îi răspundea Şi din gură cuvînta:
               —   Nu e Gheorghe-Gheorghilaş, Ci e stăpînul moşiii,
               Să ia seama stînilor,
               A vaietul oilor;
               Ş-umblă din perdea-n perdea, Să-şi aleagă de-o pielcea,
               De-o pielcea cam brumărea, Să-şi facă cuşmă din ea,
               C-aşa-i cere inima;
               Şi umblă din stînă-n stînă, S-aleagă brînză de-a bună Şi-urdă, mări, din zăghirlă. il lăsa, s-apropia,
               Foarte bine-1 cunoştea.
               Dar Macovei ce-mi făcea? Foarfeci din mînă scăpa,
               Vinele nu-1 mai ţinea.
               D-a buşele să tîra Şi-n stînă că s-ascundea,
               Trei putini mi-alătura Şi-ntre ele să băga,
               Ş-acolo că să pitea,
               Să nu-1 vază cineva.
               Iacă Gheorghe că sosea Şi din gură că-mi zicea:
               —   Moş Radu, bărbuţă sură,
               Să n-ai pe cineva-n stînă,
               Să-mi fac eu vreo pricină.
               Dar moş Radu sta, zicea:
319
140
145
150
155
160
165
170
175
               —   Ale, Gheorghe-Gheorghilaş, Frumos ca un năsturaş,
               La inimă om vrăjmaş,
               N-am pe niminea în stînă,
               Făr’ d-un mic de ciobănaş,
               A mîncat aseară janţ,
               A .mîncat, i s-aplecat,
               Ş-acuma şade culcat!
               Dar Gheorghe ce mi-şi făcea? Murgu-ntr-un loc că băga, în uşa stînii venea Şi-n stînă că să uita,
               Numai moţul că-i zărea Şi din gură că-i zicea:
               —   Bine, frate Macovei,
               Cin’ te scoase-n ochii mei? Cine naiba ţi-a şoptit D-ai venit la miţuit?
               Păcatele mele fuşi,
               Zilele ţi le răpuşi!
               Dar Macovei ce-mi zicea?
               —   Ale, frate Gheorghelaş, Frumos ca un păunaş,
               Na calul cu armele,
               Şi lungeşte-mi zilele,
               Să-mi scot datoriile Şi să-mi văd copilele,
               Să trăiesc cu dînsele. Gheorghilaş îi răspundea Şi frumos îl judeca:
               —   Ale, frate Macovei,
               Cum eu, frate, te-aş ierta, Cînd tu ai vrut moartea mea? Foiţică mere dulci,
               Dar aminte nu-ţi aduci Cînd tînăr voinic eram,
               Nici un lucru nu aveam,
               De tinerel mă-nsuram, Frumoasă mîndră-mi luam?
               Tu pe mîndra îndrăgeai,
               Şi pe mine mă urai Şi la cislă mă puneai.
               Bată-te Domnul, păgîne,
320
180
               Dă-te-aproape, lingă mine,
               Să mi te-mpuşc ca p-un cîine, C-ai mîncat carne din mine! Dacă vedea şi vedea,
               Jos de pe murgul să da 185 Şi de chică mi-1 lua,
               La prepeleag mi-1 trăgea,
               Din guriţă-1 judeca,
               Din paloş mi-1 ceoşvîrţea.
               Dar moş Radu nu venea,
          190 După stînă apuca.
               Gheorghilaş, măre,-i zicea:
               —   Moş Radule, barbă sură, Fâ-te-ncoace de pe stînă,
               Să-mi dai cinci sute de lei,
          195 Să nu păţi ca Macovei!
               Dar moş Radu sta, zicea:
               —   Ale, Gheorghe-Gheorghilaş, Frumos ca un năsturaş,
               Acum n-am două parale,
          200 Rog bunătatea matale Ca să vii la casa mea,
               Te-oi milui cu ceva.
               Să bagi mîna-n putinei,
               Să-ţi iei cinci sute de lei,
          205 Că sînt bănişorii tăi.
               Gheorghilaş că-i răspundea Şi din gură că-i zicea:
               —   Dacă este vorba-aşa,
               Na calul cu armele
          210 Ş-arată-mi potecele,
               Ca să-mi văd prăsilele. Gheorghilaş, frate, pleca,
               Dară el ce mai făcea?
               La perdea că se ducea,
          215 Ochii-n cîrd că-şi arunca Şi o oaie că-şi vedea.
               Lui moş Radu că-i spunea:
               —   Prindeţi cea oaie oacheşă ! El, frate, că o prindea,
          220 în mina lui Gheorghe-o da. Dară Gheorghe se scula, în guriţă că-i sufla,
321
225
230
235
240
245
250
255
260
265
               Peste ea în piez sărea,
               O vrăjea, o fermeca,
               Şi drumul în cîrd îi da Şi din gură el zicea:
               —   Moş Radu, bărbuţă sură,
               Să nu mă dai de pricină. Dac-o veni potera,
               Şi ea că s-o apuca,
               După mine s-o lua,
               Tu să nu spui nimica. Gheorghilaş, frate, pleca,
               Cu potera să-ntîlnea,
               La moş Radu că venea,
               Pe moş Radu întreba De Gheorghiţă-Gheorghilaş, Tînăr, mîndru păunaş.
               Moş Radu le răspundea Şi din gură le zicea:
               —.Poteraşi, copii iubiţi,
               De la mine voi să ştiţi Că Gheorghe, cînd a plecat, Cuvînt mie mi-a lăsat Că dacă oaia-ţi împuşca,
               După el vă veţi lua.
               Unde potera-auzea,
               Oaia-n ţintă-o aşeza, Gloanţele-n ea pîrîia,
               Oaia numai să scutura,
               Nimica că nu-i păsa.
               Potera nu să lăsa,
               Toţi dupe Gheorghe pleca. Gheorghe ici, Gheorghe colea, Gheorghe este-n Valea-Rea,
               La mumă-sa Rusanda.
               Iată potera sosea,
               Şi casa mi-o ocolea,
               Şi la uşă că striga,
               Şi din gură că-mi zicea:
               —   Ale, Gheorghe-Gheorghilaş, Frumos ca un fluturaş,
               Ia să te dai tu legat,
               Să nu te ducem stricat,
               Vezi, stricat şi vătămat.
322
270
275
280
285
290
295
           Gheorghilaş, unde-auzea,
           Drept în picioare sărea Şi poterei răspundea:
           — Ba eu legat nu m-oi da O dată cu viaţa mea;
           Că nU'S femeie cu cîrpă-n cap,
           Să nu pot ca să mă bat;
           Şi-s voinic cu comănac,
           Verde ca frunza de fag,'
           Cu şeapte poteri mă bat!
           Potera nu-nţelegea,
           Armele le încărca
           Şi-n Gheorghe, frate, trăgea.
           Gheorghe că să supăra,
           Punea mîna pe durda,
           Pe durda, pe nebuna.
           Turna praful cu mîna,
           Zburături cu chivără,
           Şeapte gloanţe dasupra,
           Şi-ndesa cu măciuca.
           D-un genunchi îngenuchea,
           La obraz o-alătura.
           Cînd o dată drum îi da,
           Potera mi-o-mprăştia,
           Numai unul rămînea:
           Harambaşă de haiduci,
           Peste patruzeci şi cinci.
           Vreo trei palme i-aşeza Şi vreo cinci asemenea.
           Calea-napoi i-arăta,
           Şi p-acilea că-mi pleca,
           Ruşinat, de mascara,
           Că aşa i-a fost mintea.
                              Păsculescu, pp. 275 — 278; inf. Fănică Radu (Silistraru—Brăila— Galaţi).
323
5
10
15
20
25
30
35
88 (100) ION ĂL MARE
                 Lele verde de-un pelin,
                 Ia s-ascultaţi la Călin,
                 La Călin, sărdar Călin!
                 Cînd oi zice peliniţă,
                 ’Şi lua drumul la Pleniţă,
                 Cu şase cai la căruţă, în Pleniţă de-ajungea,
                 ’N dealul viilor suia, Vinurile le-ncerca:
                 Care vin că mi-i plăcea, Punea bivoli şi-l trăgea,
                 Cu slugile-1 împărţea;
                 Care vin că nu-i plăcea, Trăgea ieteganele Şi-mi tăia cepurile Şi spărgea dăogile Şi-mi vărsa vinurile.
                 Lele verde buruiană,
                 9 Şi lua drumul la Poiană.
                 ’N Poiană la cin’ trăgea?
                 La logofătul Neţa,
                 Că cu el ştia vorba Şi toată socoteala.
                 Dor pe poartă că-mi intra, Nici caii nu-i deshama Şi-aşa din gură grăia:
                 —   Logofete dumneata, Socotit-ai Poiana?
                 —   Măi Căline dumneata, Poiana c-am socotit,
                 Trei calici că n-au plătit.
                 Şi de nu mă crezi pe mine, Ţi i-oi spune Şi pe nume:
                 Cînd oi zice de-un lipan, Unul este Băldăran,
                 N-a plătit claca de an, Bate-l-ai, Doamne, duşman! Altul e Ghiţă Chiriş,
324
40
45
50
55
60
65
70
75
80
               De an n-a mai dat pe-aici, Ţine bănişorii-nchişi,
               De se uită cam chiordiş,
               Intră pe coş tăvăliş.
               Cînd oi zice trei migdale,
               Unul este Ion ăl Mare:
               Ion ăl Mare din Poiană,
               Car’ n-a dat nici cinci parale; Ion ăl Mare din Popeşti, De-ncalecă cît clipeşti,
               Cu cizmele lectineşti!
               —   Logofete dumneata,
               Ia să mi-i aduci încoa>,
               Ca să-i fac de mascara,
               Să-i afle mahalaua!
               Logofătul ce-mi făcea? Bastonu-n mină şi-l lua,
               La Băldăran că-mi pleca Şi la poartă că-i bătea. Băldăran, cînd îl vedea,
               Bună ziua că mi-i da:
               —   Logofete dumneata,
               Ce-o mai fi, frate, asta?
               —   Băldărane dumneata,
               Hai, că te cheamă Călin,
               Să-ţi dea un pahar de vin,
               Că prea eşti al om din plin 1
               —    Dar la ce m-o mai chema ? Că, nu ştii, anul trecut
               De trei ori clac-am plătit,
               Nici nu m-ai mai socotit,
               Nici chitanţă n-am primit! Lele verde viorea,
               La nevastă că-mi intra:
               —   Fa nevastă dumneata,
               Ia dă punga-n mîna mea,
               C-oi încăpea
               ’N freo belea,
               Oi da punga Şi-oi scăpa!
               Punga la brîu c-o băga,
               La Călin că-mi ajungea, Acolo, cînd ajungea,
325
  85
  90
  95
100
105
110
115
120
125
              Bună ziua că mi-i da:
              —    Bună ziua, măi Căline !
              —    Mulţămincu-ţi, porc-de-cîine!
              —    Daleleo, sărdar Căline,
              De ce mă faci porc-de-cîine,
              Că sînt voinic ca şi tine?
              Că, nu ştii, anul trecut
              De trei ori clac-am plătit,
              Nici nu m-ai mai socotit,
              Nici chitanţă n-am primit! Pentru-o oală de urzici Mi-ai luat vaca din gîrlici,
              Plîng copiii pe bordei Că n-au lapte-n putinei,
              Să te lucrez cu temei!
              Pe catastiv el căta,
              Patru galbeni mi-1 găsea.
              Scotea banii şi plătea:
              —    Măi Căline dumneata, Bănişorii cari ţi-i dau,
              Peste-un ceas iar să ţi-i iau!
              Lele verde viorea,
              Sictir, pe uşă că-1 da,
              —    Logofete dumneata,
              Cînd oi zice de-un sporici,
              S-aduci pe Ghiţă Chiriş,
              De an n-a mai dat pe-aici,
              Ţine bănişorii-nchişi,
              Intră pe coş tăvăliş !
              Lele verde viorea,
              La Ghiţă Chiriş pleca Şi la poartă că-i bătea:
              —    Frate Ghiţă dumneata,
              Hai, că te cheamă Călin,
              Să-ţi dea un pahar de vin,
              Că prea eşti al om din plin!
              —    Dar la ce m-o mai chema ? Că, nu ştiţi, anul trecut
              De trei ori clac-am plătit,
              Nici nu m-aţi mai socotit.
              Pentru trei oca de mei Mi-aţi luat cinsprece lei!
              La nevastă că intra:
326
130
135
140
145
150
155
160
165
              —   Măi nevastă dumneata,
              Ia dă punga-n mina mea C-oi încăpea
              ’N freo belea!
              Punga la brîu c-o băga,
              La Călin cînd ajungea Bună ziua că mi-i da:
              —   Bună ziua, măi Căline !
              —    Mulţămincu-ţi, porc-de-cîine! Daleleo, sărdar Căline,
              De ce mă faci porc-de-cîine,
              Că sînt voinic ca şi tine?
              Lele verde viorea,
              Pe catastiv el căta,
              Şase galbeni mi-1 găsea,
              Scotea banii şi plătea.
              —    Măi Căline dumneata, Bănişorii cari ţi-i dau,
              Peste-un ceas iar să ţi-i iau!
              Iar Călin, cînd auzea,
              Sictir, pe uşă că-1 da.
              —    Logofete dumneata,
              Cînd oi zice trei migdale,
              Să-mi aduci pe Ion ăl Mare, Care n-a dat nici trei parale; Ion ăl Mare din Poiana,
              Ion ăl Mare din Popeşti, De-ncalecă cît clipeşti,
              Cu cizmele lectineşti!
              —    Măi Căline dumneata,
              Dau în apă şi mă-nec
              Şi prin mărăcini de-a drept,
              Şi la Ion că nu mai plec.
              Că Ion are-o pandara:
              Ciopleşte cu securea,
              Vai de măiculiţa mea!
              Catastivele lua
              Şi-n spinare mi-1 lovea,
              ’N pragul căşii-1 dobora. Logofătul ce-mi făcea? Bastonaşul şi-l lua,
              Cam cu strîmbul că era ...
              Cînd oi zice bob năut,
327
170
175
180
185
190
195
200
205
210
              Mă dusei să-mi iau tutun, Mă-ntîlnii cu Ion în drum,
              Se uita ca un nebun.
              —    Frate Ioane dumneata,
              Hai, că te cheamă Călin,
              Să-ţi dea un pahar de vin,
              Că prea eşti al om din plin!
              —    Dar la ce m-o mai chema ? Că, nu ştiţi, anul trecut
              De trei ori clac-am plătit,
              Nici nu m-aţi mai socotit!
              Rău, neică, se necăjea,
              La Călin cînd ajungea,
              Bună ziua că mi-i da:
              —    Bună ziua, măi Căline!
              —    Mulţumincu-ţi, porc-de-cîine! Te-ai făcut un porc-de-cîine
              De nu mai dai pe la mine ?!
              —    Păi m-am ţinut că sînt plătit, Sînt plătit
              De ierbărit,
              De-aia, frate, n-am venit!
              Pe catastiv el căta,
              Nouă galbeni mi-1 găsea.
              —    Nu ţi-e, Căline, păcat ?
              Bani luaţi pe secerat,
              Toată ziua cocoşat
              Pe moşia lui Mucică,
              Bani daţi degeaba, domniţă?
              Ion ăl Mare ce făcea?
              Nouă galbeni că plătea.
              La Băldăran se ducea:
              —    Băldărane dumneata,
              Hai să luăm cîinele,
              Ne-a mîncat cu clăcile,
              Plătim şi urzicile;
              Nu mai nojim car şi boi,
              Nici în obor patru oi!
              Băldăran, cînd l-auzea:
              —    Frate Ioane dumneata,
              Nu vezi c-am îmbătrînit,
              Nu mai sînt bun de nimic? Da-ţi dau copiii-amîndoi,
328
215
220
225
230
235
240
245
250
               Că ştiu seama la război!
               —   Las’ copiii, ca copiii,
               Haideţi noi, ăi mai bătrîni,
               Că ştim bine să luptăm*!
               La Ghiţă Chiriş mergea:
               —   Frate Ghiţă dumneata,
               Hai să luăm cîinele,
               Ne-a mîncat cu clăcile,
               Plătim şi urzicile;
               Nu mai nojim car şi boi,
               Nici în obor patru oi!
               Lele verde viorea,
               Ghiţă Chiriş răspundea:
               —   Frate Ioane dumneata,
               Nu vezi c-am îmbătrînit,
               Nu mai sînt bun de nimic? Da-ţi dau pe Dobriş ăl mic, Face potera colnic;
               Întîlneşte omu-n drum,
               îl cinsteşte,
               L-omeneşte,
               Şi-n pungă mi-1 scherbeleşte,
               Şi-l dezbracă din zăbun, îi trage vreo doi-trei pumni, L-îndreaptă pe drumu-ăl bun. . . Se ţine după căruţă,
               Neică, ca o boldeicuţă,
               Şi sare din spiţă-n spiţă Pînă se suie-n căruţă!
               —   Las’ copiii, ca copiii,
               Haideţi noi, ăi mai bătrîni,
               Că ştim seama să luptăm!
               Pe-ăi bătrîni că mi-i lua.
               Cînd oi zice fir mărar,
               Luau drumul la Tunari.
               Iar Călin ce mi-şi făcea?
               Cînd oi zice de-un sporici,
               ’Şi lua drumul la Ghidici.
               La Ghidici cînd ajungea,
               La Maria văduva,
               La Ilînca Ţiganca,
               Că cu ea ştia vorba
329
          255 Şi toată socoteala*..
               Ion ăl Mare ce-mi făcea?
                        Se ţinea după căruţă * Tomnai ca o boldeicuţă.
               Cînd soarele scăpăta,
          260 La Ghidici că se afla.
               Se plimbau pe bătătură Tot cu lăncişoara-n mînă; Cînd oi zice viorea,
               Lancea pe sub iepîngea.
          265 Ion ăl Mare ce grăia?
               —    Frate Ghiţă dumneata, Intră tu, frate,-n bordei Şi lucrează cu temei!
               —    Frate Ioane, n-oi intra,
          270 Că sînt luat cu sila,
               Frate, tot de dumneata!
               Ion ăl Mare ce-mi făcea?
               El la uşă că trecea,
               Cu picioru-n uşă da,
          275 Sărea uşa şi c-un stîlp,
               Că prea dete necăjit.. .
               Pe Călin că mi-1 găsea, Tomnai la masă era.
               Ion ăl Mare ce grăia?
          280 Bună seara că mi-i da:
               —    Bună seara, măi Căline!
               —    Mulţumincu-ţi, frate Ioane Frate Ioane dumneata,
               Ia hai, frate, să cinăm 285 Şi-amîndoi să ne-mpăcăm ! Ion ăl Mare de-auzea:
               —    Arză-ţi focul cina ta,
               Că-n mine crapă fierea Că n-am cînd te judeca!
          290 Ale bucate rumenite O să le văz pîngărite!
               —    Frate Ioane dumneata, îţi dau aur cît oi vrea,
               Numai lungeşte-mi viaţa!
          295 Nici vorba n-o isprăvea, Lancea-n burtă i-o-arunca,
               Pe Călin îl omora,
330
            Frate, de se pomenea.
            Iar pe el cine-1 plîngea?
      300 Tot Măria văduva Şi Ilinca Ţiganca:
            « Măi Căline dumneata,
            Din butcă, din telegari,
                     305 Cum te duce pe doi pari!... » îl plimba şi prin Craiova,
                           Parcă e venit din Iova. . .
            Iar Călin că mi-a murit,
            Ghidiciul c-a-mbobocit,
      310 Poiana c-a-ntinerit.
            Cînd oi zice trei văpăi,
            Poiana, numai dugăi.
            Are omul cinci parale,
                          Bea-n circiumă pînă moare,
      3i5 Fără nici o supărare...
                           Vechi cîntece de viteji, pp. 108 — 113; inf. Mihai Constantin (Desa— Calafat—Oltenia).
                           21. II. 1951.
      89 (101) RADU LU ANGHEL
            Frunză verde-a bobilor, Bobilor şi-a teilor,
            Sus, pe Dealu Grecilor,
                                                           5 Pîn dreptu Cîndeştilor,
            Dasupra
            Boteştilor,
                              La coada io Strîmptorilor,
331
15
20
25
30
35
40
45
50
                 Puterea
                 Pădurilor,
                 E hotacu Hoţilor,
                 Locaşu
                 Voinicilor,
                 Pieirea ciocoilor.
                 La fagu cel mai rotat,
                 Tot de arme încărcat,
                 La fagu cu frunza Deasă
                 Şi cu umbruliţa Groasă,
                 Şed voiniceii Ca-n casă,
                 Şed haiducii,
                 Nu le pasă;
                 Tot voinici Aleşi,
                 Panduri,
                 Tîlhari Neaoşi De păduri;
                 Raşi
                 La falcă,
                 Groşi la ceafă,
                 Cu mustăţi în varvarichi, Cum stă bine la voinici, Cum stă bine la haiduci... Frunză verde trei dovleci, Radu lu Anghel din Greci, Cu Soare din Hulubeşti Şi cu Udrea din Fureşti, Ioniţă din Conţeşti Şi cu Tudor din Frunzeşti, Cînd îi vezi,
                 Te îngrozeşti,
                 Te cruceşti Şi-ncremeneşti,
                 N-ai, frate, să mai trăieşti, N-ai unde să te cîrmeşti! Sus, în crăcii fagului, Carabina Radului;
332
                 Mai în josu fagului,
            55 Pistoalili Radului;
                 La tulpina Fagului Este flinta Sîrbului,
            60 Ajutoru Radului.
                 Frunză verde şi-o lalea, N-avea Radu ce lucra: Deştili-n gură băga Şi-ncepea 55 D-a şuiera,
                 Doisprezece mi-aduna:
                 Tot voinici Aleşi,
                 Panduri,
            70 Tîlhari Neaoşi De păduri;
                 Cînd îi vezi,
                 Te îngrozeşti,
            75 Te cruceşti
                 Şi-ncremeneşti,
                 N-ai, frate, să mai trăieşti, N-ai să te mai odihneşti. . . Dacă, frate,-i aduna,
            80 Să vezi Radu ce-mi lucra: Frumoasă masă-ntindea,
                 De arme se descingea,
                 Sus, pîn crăci mi le-atîrna, Apoi tovarăşi chema 85 Şi la masă mi-i poftea, Plosca cu vin şi-o scotea, D-o vadră şi cinci oca Şi-ncă mai trecea ceva,
                 Da pe la voinici să bea;
            90 Bea
                 Haiducii,
                 Se-mbăta,
                 Pîn păduri Că se culca.
            95 Singur Radu rămînea Şi pe gînduri se punea.
333
100
105
110
115
120
125
130
135
                Radu-un semn i se făcea,
                El bea, frate, nu prea bea, Apoi iute se pornea,
                Pe voinicei căuta,
                Pe voinicei ocolea,
                Pînă ei se deştepta,
                Şi-atunci Radu le zicea:
                — Bine, voi, haiducilor,
                Şi-ncă voi, femeilor,
                Eu, frate, că v-am cinstit,
                Voi de ce m-aţi ocărit?
                Că fusei Pînă colea Şi-auzii O vorbă rea,
                C-o să vie potera.
                Aţi băut, v-aţi îmbătat,
                Pîn păduri că v-aţi culcat,
                Nu v-a fost, frate, păcat? Frunză verde viorea,
                Cînd aşa Le cuvînta,
                Mîna-n dăsăgei băga,
                Cîte-o rubiea Le da,
                Drumu-n vale le-arăta.
                Singur Radu rămînea,
                Pîn păduri că se plimba,
                Cu armura se-ncingea,
                Tot pe gînduri se punea
                Şi-ncepea
                D-a mi-şi cînta:
                « Frunză verde trei sipici, Dintr-o ceată De voinici,
                Rămăsei singur p-aici;
                Dintr-o sută De becheri,
                Fără griji, fără dureri,
                Rămăsei singur stingher !. . . » Şi-altă foaie de lalea,
                Radu, măre, s-amăra,
                Tot pe gînduri se punea,
334
140
145
150
155
160
165
170
175
180
              Flintuliţa
              Şi-o-ncărca,
              Băga Prafu Cu mina,
              Fieru
              Cu zburătura;
              Drumu pîn crînguri îi da, Crăcile cleanuri venea.
              Lua drumu şi mi-şi pleca, Valea-n jos mi-şi apuca,
              La Preda-n Fureşti trăgea. Prietenu-n casă-1 primea, Omeneşte mi-1 cinstea Pînă cînd Radu pleca.
              Peste deal, frate,-mi trecea Şi-n Negreşti că mi-ajungea,
              La Ghiocel se oprea.
              Ghiocel, cum mi-1 vedea,
              Pe Răducan îl primea,
              Un purceluş îi tăia,
              Frumuşel i-1 mai frigea,
              De merinde i-1 dedea,
              Cu vin dulce se cinstea.
              Apoi Radu ce-mi făcea?
              De la Ghiocel pleca,
              Peste deal că mi-şi trecea Şi-n Rîncăciov mi-şi sosea,
              Pe Căprar Ion găsea,
              El la fîn că mi-şi strîngea.
              Radu, cum îl întîlnea,
              De bună vremea-i dedea Şi Căpraru-i mulţumea:
              —   Bună vremea, nea Ioane !
              —   Mulţumescu-ţi, căpitane, Căpitane
              Răducane!
              —   Ştii ce să-ţi spui, nea Ioane ? Nu-mi mai zice « căpitane », Zi-mi pe nume: Răducane! Căpitanii
              Şed la tîrg Numa-n ciorap
335
185
190
195
200
205
210
215
220
225
              Şi-n papuc;
              Eu sînt Radu cel dîn crîng,
              Care trăiesc amărît;
              Noaptea
              Fur,
              Ziua Mănînc;
              Degeaba Mă ţiu Haiduc:
              La picere Cu curele,
              Şi la piept Cu tapangele,
              Şi la gît Cu iminele,
              De drag să te uiţi la ele!
              La tîrg îţi zic:
              Domnule; în crîng îţi zic:
              Omule!
              Frunză verde şi-o lalea,
              Căpraru mi-1 asculta Şi Răducu mi-i zicea:
              —   Ştii ce să-ţi spui, nea Ioane? Găzduieşti-mă desară,
              Că nu-ţi cer de cheltuială Nici barim o lăscăioară! Căpraru se mai gîndea Şi din gură ce-i zicea?
              —   Căpitane Radule,
              Vestite
              Haiducule,
              Bucuros te-aş găzdui,
              Bucuros te-aş conăci,
              Nici o belea nu mi-ai fi;
              Frate, mi-ai venit Ziua,
              Te-o fi văzut Cineva
336
                 Şi te-o spune undeva Şi te-o găsi-n casa mea,
                 Ce folos de viaţa mea Şi de haiducia ta ?!
            230 Dacă vedea şi vedea Că Răducu se-ntrista, Căpraru se mai gîndea, în altă casă-1 ducea,
                 La o casă 235 Părăsită,
                 Părăsită Şi urîtă,
                 Viaţa Radului Sfîrşită 240 Şi zilili Amărîte,
                 Amărîte,
                 Isprăvite!
                 Luni sară că se ducea,
            245 Marţi la prînz se dovedea. Cine focu mi-l afla?
                 Foicică usturoi,
                 Dumitrache Gungunoi La Cîrstieni mi-şi venea,
            250 La Sorica mi-şi trăgea, Mîndra Radului era.
                 Tot de Radu mi-şi vorbea, Că Sorica cunoştea Unde Radu găzduia.
            255 Dumitrache ce făcea?
                 Un răvăşel mi-şi scria,
                 Pe jupîn Stan căuta, Răvăşelu îi dedea;
                 Jupîn Stan încălica,
            260 Peste deal că mi-şi trecea, Potera o căuta;
                 Potera-n Beleţi era,
                 Tot pe Radud căuta.
                 Jupîn Stan, cum ajungea, 265 Pe comandir căuta, Răvăşelu îi dedea, Comandiru mi-şi citea. Potera
337
270
275
280
285
290
295
300
305
310
                 Şi-o ridica,
                 Peste deal că mi-şi trecea,
                 De Radu s-apropia, în Călineşti că mînea; Noaptea an li se părea Pînă ziuă se făcea!
                 Frunză verde viorea, Comandiru ce făcea? Dimineaţa se scula,
                 Pe ochi negri se spăla,
                 Potera
                 Şi-o ridica,
                 Valea-n sus mi-şi apuca, Drept la Căprar mi-şi trăgea Şi din gură mi-i zicea:
                 — Dă-ne pe Radu legat,
                 Că noi aici l-am aflat, Degeaba n-am trepădat.
                 De nu ni 1-îi da legat,
                 Să nu-1 ducem noi stricat,
                 Să te facem vinovat.
                 Cu vorbili l-ameţea, îl bătea, îl chinuia,
                 El pe Radu nu-1 spunea; Singur moarte-şi aştepta,
                 Tot gîndea Că l-o scăpa,
                 L-o părăsi potera. Comandiru ce făcea?
                 Dacă vedea şi vedea Că nimic nu dezlipea,
                 Potera o despărţea Şi-o parte mi-o trimetea După fiu lui Căprar,
                 După fiu-său Ioan.
                 Poteraşii se pornea,
                 Cu Ioan ini se-ntîlnea,
                 Mina pe el mi-şi punea Şi frumuşel mi-1 lega,
                 La nuiele trimetea;
                 Nici o nuia Nu-i dedea,
338
               El de frică le spunea Unde Radu găzduia,
               Şi-acolo mi-i aducea.
          315 Radu la masă era Şi singur se chefuia Cu butoiu de rachiu Şi cu purceluşu fript,
               C-aşa Radu mi-a trăit 320 Pe cît timp a haiducit.
               Potera cum o simţea,
               Cruce la piept îşi făcea,
               Pe fereastră se uita,
               Multă poteră vedea.
          325 Struţu-n mină apuca,
               Pe ferestruie-1 băga Şi la lume s-arăta,
               Din guriţă cuvînta:
               —   La o parte, lume,
          330 La o parte,
              • Eu din voi nu mai fac parte! Drumu struţului că-i da Să zgornească potera. Dumnezeu nu-i ajuta,
          335 Struţu praf că se făcea Şi-n mînă-i se sfărîma; Tocma-atunci Radu vedea Că i s-a scurtat viaţa!
               El pîn casă se plimba 340 Şi din guriţă cînta:
               —   Bat-o crucea Moartea
               Mea,
               Moartea 345 Mea,
               Pieirea
               Mea,
               C-aici mă-ntîlnii cu ea!
               Am umblat 350 Cît am umblat,
               Dar aici mi s-a-nfundat,
               M-o fi cărat Vrun păcat!
               Frunză verde şi-o lalea,
339
355
360
365
370
375
380
385
390
395
                Comandiru ce făcea? în gura mare striga:
                —   Căpitane Radule,
                Vestite
                Haiducule,
                Ia lapădă-ţi armili,
                Sileaf cu pistoalili,
                Să-ţi mai lungim zilili,
                Şă nu-ţi luăm păcatili!
                Dară Radu ce-i spunea?
                —   Ah, domnule dumneata, Eu armili-oi lăpăda
                Cînd capu jos că mi-o sta Şi mi-ţi răpune viaţa,
                D-o vedea toată lumea! Comandiru mai zicea:
                —   Dă-te, Radule, legat,
                Să nu te dăm spintecat Ca p-un mare vinovat!.
                Iară Radu-i răspundea:
                —   Cum o să mă dau legat Unui ciocoi gulerat,
                Care-1 bag noaptea su’ pat? De frică-mi zice « cocoane », Mai degrab’ îmi dă parale! Şi cum Radu cuvînta,
                Mîna la brîu îşi băga,
                Două pistoale scotea, Drumuleţu le dedea,
                Pîn poteraşi apuca,
                Peste-o vâlcea Mi-şi sărea;
                Nimeni la el nu-ndrăznea, Uliţă că se făcea Pînă cînd Radu trecea,
                Către pădure-apuca. Comandiru comanda, Poteraşii foc trăgea,
                Ceaţă pe cer se făcea!
                De Radu nu se lipea* Comandiru se-ntrista Şi din gură mi-şi zicea:
340
400
405
410
415
420
425
430
435
440
                 —    Luaţi aminte, băieţi, bine, Iar intră hoţu-n pădure Şi-ncă de noi n-o fi bine: Nu zice
                 Că e fugit,
                 Zice
                 Că ne-a mituit!
                 Şi-altă foaie de lalea,
                 Un călăraş ce făcea?
                 Al mai prost că mi-şi era! Mina ’N pungă Mi-şi băga,
                 D-un sfănţişor mi-şi scotea, Dup-un ainine se da,
                 P-o piatră mi-1 aşeza,
                 Patru sferturi îl tăia,
                 La comandir se ducea,
                 La el voie mi-şi cerea Ca să dea, sau să nu dea? Comandiru l-asculta, Comandiru voie-i da* Călăraşu ce făcea?
                 După Răducu se lua,
                 Tot pe nume mi-1 striga; Radu spre el se-ntorcea,
                 Iar călăraşu-1 ochea,
                 Tot pîn piept că mi-1 căta, Drumu puştii că-i dedea Şi prin spate răspundea* Radu pe spate pica Şi din guriţă zicea:
                 —    Ia staţi,
                 Băieţi,
                 Nu mai daţi,
                 Armili jos le lăsaţi,
                 Să vă cînt un cîntecel, S-ascultaţi cu drag la el. Şeapte judeţe-am umblat,
                 Eu pe nimeni n-am stricat, Numai parale mi-am luat. Voi, frate,-aţi făcut păcat Că pe mine m-aţi stricat!
341
445
450
455
460
465
470
475
480
              Frunză verde trei smicele,
              Să vie fetili mele Ca să le spui din avere,
              Ascunsă pîn scorburele,
              Departe de potecele Şi de drumurile rele,
              Strînsă pentru zile grele. . .
              Frunză verde viorea, începea Radu-a cînta,
              Văili mi-şi tremura,
              Şi din guriţă zicea:
              « Frunză verde matostat,
              Cîte case mi-am prădat, în Gorgani mi s-a-nfundat;
              Cîţi ciocoi Am jefuit, în Gorgani I-am isprăvit; în satu Gorganilor Pierdui grija banilor!
              Şi-o foiţă trei smicele,
              Cîte văi, cîte vâlcele,
              Cinci sute de potecele Care mă plimbam pîn ele,
              Toate sînt surorii mele Şi-acu stau pustiu de ele!
              Şi-o foiţă de ghizdei,
              Cîte văi,
              Cîţi copăcei
              Care mă plimbam pîn ei,
              Toţi sînt frăţiori d-ai mei,
              Şi-acu stau pustiu de ei!
              Foaie verde salbă moale,
              Căpitane
              Radule,
              Radule
              Viteazule,
              Vestite
              Haiducule,
              Destul de viteaz mi-ai fost Dar la minte-ai fost cam prost! » Comandiru ce făcea?
              Vorba-n samă nu-i băga,
342
           La poteraşi comanda,
      485 Cu patu puştii-1 izbea,
           Ca p-un cîine-1 omora*
           O căruţă mi-aducea Şi pe Radu-1 aşeza,
           Pe la Căprar s-abătea,
      490 Frumuşel că mi-1 lega Şi-n căruţă-1 aşeza Cu Răducu-alăturea.
           Spre Cîmpulung îi pornea,
           Toţi dorobanţii cînta 495 Şi comandiru-i cinstea:
           « Frunză verde de dudău,
           Radule, sîngili tău A fost rînduit la rău,
           Să zacă pe Rîncăciov! »
      5oo în Cîmpulung mi-i ducea Şi potretu că-i făcea Precum Radu haiducea*
           Frunză verde de pelin,
           De pelin,
      505 De rosmalin,
           Mai ziceţi, boieri, amin,
           Cîntecu mi-a fost deplin,
           Să vă fac altu mai bun,
           Că mai am vro două-n sîn,
      5io Păstrate de la bătrîni,
           Şi mai daţi cu băutura,
           Să ude Ioniţă gura!
                          Co din, Din Muscel, pp. 210 — 229 inf. Ioniţă Zamfir Manea (Beleţi— Găieşti—Argeş).
343
90 (103) BOLBOCEAN HAIDUCUL
                Frunză verde sălcioară,
                La Focşani, între hotară,
                Iese Bolbocean în ţară,
                Bate ciocoii la scară 5 Cerînd bani De cheltuială Şi haine De premeneală.
                Foaie verde ş-un pelin, io La cîrciuma lui Călin Bolboceanul bea la vin; Foaie verde de susai,
                Bea cu Creţul Neculai;
            15 Ş-apoi verde de hamei,
                Bea cu tînărul Matei,
                Bea vinul Cu vedriţa,
            20 Rachiul
                Cu ploschiţa.
                Dar maică-sa ce-mi grăia,
                Şi din gură ce-i zicea?
                —   Măi Vasile Bolbocene,
            25 Bolbocene
                Rîmnicene,
                Ia bea, maică, nu prea bea,
                Că vinul
                E-mbătător,
            30 Rachiul Amăgitor,
                Puitor
                De cap de om,
                Că, nu ştiu, să mi se pară, 35 Ori potera vă-mpresoară! Bolbocean, dac-auzea,
                El la mă-sa se răstea Şi din gură-i răspundea:
                —   Taci, măicuţă, gură rea,
344
40
45
50
55
60
65
70
75
80
               Las’ să viie potera,
               Viie, bat-o sfînta cruce,
               Că, cum vine,-aşa s-o duce. Nu-s femeie, conci nu port, Ca să zici că eu nu pot,
               Ci-s voinic cu comănac,
               Cu şeapte poteri mă bat! Bine vorba nu sfîrşea,
               Şi potera că-mi sosea.
               Cum sosea,
               I-neon jura,
               Zapciu din gură-i grăia:
               —    Măi Vasile Bolbocene, Bolbocene Rîmnicene,
               Ia mai stai ca să vorbim, Feţele să ne privim Şi să-mi spui fără păcat De eşti hoţ adevărat:
               Ce nu te laşi Tu de rele,
               Să nu mori în chinuri grele;
               Ce nu te laşi De furat,
               Ca să nu mori împuşcat ?
               Bolbocean, de-1 auzea,
               Din guriţă-i răspundea:
               —    Cum o să mă las de rele, Că-s de mic dădat cu ele: Relele
               Sînt pentru voi,
               Iar bunele,
               Pentru noi!
               Zapciul iar îi grăia,
               Lui Bolbocean îi zicea:
               —    Ia să mi te dai legat,
               Să te ducem nestricat,
               C-am poruncă de-mplinit, Poteră de hărţuit.
               Bolbocean, de-1 auzea, Zapciului răspundea:
345
85
90
95
100
105
110
115
120
            — Cum o să mă dau legat,
            Cînd eu nu sînt vinovat?
            Nu sînt femeie cu conci,
            Să zic că-n luptă nu poci,
            Ci-s voinic cu comănac,
            Cu nouă zapcii mă bat!
            Şi, cînd astfel îi vorbea,
            Mîna pe baltac punea,
            Drept către zapciu pornea,
            Binişor se lătura;
            Cu baltac cînd aducea,
            Mîna dreaptă Că-i frîngea Şi p-a stingă Io scrîntea,
            De pe cal jos îl trîntea, Poteraşii-ncremenea.
            Apoi calul că-1 lua Şi pe el încălica,
            Drumul mare c-apuca. Poteraşii-ncremenea,
            După dînsul lung privea.
            Prin perdele s-abătea,
            Pelceluşe cumpăra.
            Pelceluşe brumării,
            Le vindea la cazaclii;
            Pelceluşe mai de soi,
            Le vindea pe la ciocoi;
            Pelceluşe de mieoare,
            Le vindea pe la hotare.
            Bolbocean negustorea,
            Dar bănet ce cîştiga Cu săracii-1 împărţea,
            De se ducea pomina De la Rîmnicul-Sărat Dincolo de Calafat Şi-n Brăila pe uscat,
            De Vasile Bolboceanul,
            De Vasile Rîmniceanul.
                                T eodorescu, pp. 602—604 (Bogza—R.-Sărat—Ploieşti).
346
91 (104) BOŢEA
            Frunză verde De sulfină,
            Boţea doarme La stupină,
        5 Cu capul P-o rădăcină,
            Cu paloşul Pus pe mină,
            Cu durda io Pe lîngă rînă,
            Cu flinta Lîngă tîrsînă,
            Nu ştiu, goală,
            Ori e plină!
       15 Cine-1 vede, nu-i d-a bună,
            Fuge potera nebună*
            Potera mi-e spătărească,
            Fuge să se prăpădească,
            Locul să nu-şi mai găsească,
       20 Boţea să nu mi-o sosească!
            Boţea, cînd se deştepta Şi pe cal încălica,
            Vesel, măre, că-mi pleca Şi-nainte se ducea 25 Pînă colo,-n Valea-Rea;
            Cu trei poteri se-ntîlnea Şi cu ele se lupta*
            Din cîţi poteraşi erea,
            Numai unul s-alegea 30 Şi cu Boţea se vorbea,
            Şi după ce se-nvoia,
            Şi după ce isprăvea,
            Şeapte sute lei îi da Şi la săraci împărţea.
                                   Teodorescut p. 604 (Bogza—R.-Sărat—Ploieşti).
347
92 (105) PETRE BUSUIOC
                Foiliţă păr uscat, Astă-noapte m-am culcat într-un vîrf de munte nalt Şi rău vis am mai visat:
            5 Buzduganul meu sfărmat, Puşca mea cea bună, nouă, Am visat-o ruptă-n două, Pistoalele subţirele Le-am visat făr’ de oţele, io Puşca mea cea ghintuită Am visat-o ruginită.
                Bine visul n-am visat, Poteraşi m-a-ncunjurat. în picioare m-am sculat,
                                                15 Ochii roată-am aruncat Şi din gură am strigat:
                —   Căpitane poteraş,
                Cu numele Toderaş, Du-te-napoi la oraş
            20 Şi-ţi mai strînge poteraşi, Că nu-s femeie cu cîrpă, Să-i ştiu poterei de frică, Da-s băietul Busuioc,
                Cu opt poteri stau pe loc! 25  — Petre, Petre, Petrişoare,
                Fecioraş mîndrei fecioare, Dă-te de voie legat,
                Că de vodă eşti iertat Şi de lume lăudat!
            30 El cu vorba s-a-ngăimat,
                De voie s-a dat legat,
                Şi la vodă cînd s-a dus, Din gură aşa i-a spus:
                —        Vodă, vodă, boier mare, 35 V-aş pofti să am iertare!
                —   Apoi, bine, te-oi ierta Cu trei lemne-a codrului, Frînghia Braşovului,
                Sus, pe dealul Oltului. . .
348
        40 Ca să vadă toţi muntenii Cum se spînzură oltenii!
             —    Veniţi, fete,-n calea mea,
             De-ţi vedea de-o moarte grea, Şi-aduceţi-mi pe Surea,
        45 Să-mi răcoresc inima !
             Cînd pe Surea i-a adus,
             El picioru-n scară-a pus Şi din gură-aşa a zis:
             —         Acum staţi şi judecaţi 50 Şi la Surea vă uitaţi:
             Cînd aruncă copita,
             Cum îi sare brăzdiţa,
             Trecem valea şi-o luncuţă,
             Hai, Surcuţă, hai, drăguţă,
        55 în codru cu iarbă verde,
             C-acolo nouă ni şăde !
                                  Furtună, pp. 125 — 127 (Vlăsineşti—Săveni — Suceava).
    93 (105) PETRU PETRIŞOR HAIDUCUL
             Petre spune, mă-sa plînge Cu lacrimi şiroi de sînge:
             —    Aseară, de la o vreme, Visam nişte vise rele:
         5 * Păreau pistoalele mele, Şedeau-n cui fără oţele.
             —    Petre, dragă Petrişor, Rupt dintr-al meu trupuşor, Visul care l-ai visat
        io O să-ţi fie-adevărat! Petre-aşa cînd auzea:
             —    Maică, măiculiţa mea, Cînd am căta viselor,
             N-am sluji-mpăraţilor!
349
15
20
25
30
35
40
45
50
55
                Eu, maică, am mai visat, Cînd ziua s-a luminat,
                Un val de pînză tot albă,
                Pe la căpătîie arsă.
                Maică-sa-i zicea cu jale:
                —   E scurtarea vieţii tale !
                —   Maică, eu am mai visat, Ziua cînd s-a luminat,
                Şerpi negri se-ncolăceau,
                Pe mine mă coprindeau.
                —   Alea sînt frînghiele Ce-o să-ţi curme braţele!
                —   Am visat iar, maică bună, O pădure deasă-n urmă.
                —   Aia-i Ţara Romînească Ce la tine-o să privească! Haideţi, Petre, să fugim,
                Că pe-aici nu mai trăim,
                Că satu mi s-a mărit, Duşmanii s-a înmulţit.
                Unde este unul, doi,
                L-este vorba tot de noi,
                Ca să ne bage-n nevoi, Sărăcuţi, săraci de noi,
                Şi se uită ca la urs Şi vorbesc întru ascuns. Petre-aşa cînd auzea,
                Mina pe durdă punea, Frumuşel c-o încărca,
                Băga iarba cu căciula, Gloanţe cu pumnu turna, Săraca, nimic lua!
                Frumuşel că o prindea, între spete-o aşeza Ş-apuca de se ducea,
                Şapte potire-ntîlnea.
                El, măre, cum le zărea, Cizma din picior scotea^ D-azvîrlitele mi-o da,
                Şapte colnice făcea.
                Potera că-mi rămînea,
                De el se apropia,
350
60
65
70
75
5
10
           Frumuşel că mi-1 lega.
           Iată maică-sa vinea Şi din gură îl plîngea:
           —   Uite-ţi visul ce-ai visat C-a fost cu adevărat!
           Petre, cît eşti tu de nalt,
           Tot mă mir, cum te-au legat?
           Şi cit eşti, Petre, de gros,
           Tot mă mir, cum te-au pus jos?
           —   Ei, maică, m-au înşelat Pînă ce eu am fost beat Şi atuncea m-au legat.
           El se făcea leu turbat:
           Din spete cînd se umfla,
           Legăturile plesnea,
           Dosul codrului că-mi da,
           Nime-n lume-i potrivea.
           Haiduceşte Petre-n pace,
           N-are nimeni ce-i mai face!
                                  V u l p ia n, pp. 91—92.
          94 (105) BUSUIOC
           « Busuioace, Busuioace, Busuioace, nu te-ai coace, Nici sămînţă n-ai mai face! » Foaie verde siminoc,
           Multă lume-i cu noroc,
           Dar nimeni ca Busuioc.
           Busuioc
           Şeade la foc
           De-şi uscă obielele
           Şi numără zilele
           Cînd sosesc poterile.
           Pîn-obielele
351
15
20
25
30
35
40
45
50
55
                Usca Şi zilele Socotea,
                Iată potera sosea Şi potera-1 coprindea.
                Foicica ş-o lalea,
                Busuioc ce mi-şi făcea? Cumpătul nu mi-şi pierdea, In picioare se scula,
                Cizmele şi le trăgea Şi la durdă mi-alerga*
                Durda Cu stingă Lua
                Şi cu dreapta Mi-o umplea,
                Mi-o umplea şi mi-o-ncărca, Că numai gloanţe băga,
                Băga gloanţe cu mina,
                Şi iarba Cu căciula.
                Potera-1 înconjura,
                Potera mi-1 căuta Ca să-i scurteze viaţa,
                Dar Busuioc ce făcea?
                Mina pe durdă punea,
                De amnare mi-o-ntindea, Cremenea că-i potrivea, Drept afară că-mi ieşea; Potera se spăimînta Pe Busuioc cînd vedea!
                Dar el, măre, nici vorbea, Nici vreme nu zăbăvea: Unde durda-şi slobozea, Drum prin poteră făcea,
                Şi dac-o mai încărca Ş-înc-o dată de mai da, Potera că-mi biruia,
                Drum bătut că-i arăta. Potera
                Din Mehedinţi Fuge cu iarba Prin dinţi,
352
60
65
5
10
15
           Potera
           De la Gornet Fuge cu mina La piept,
           Şi care cum rămînea De Busuioc pomenea Şi lui Busuioc cînta:
           « Busuioace, Busuioace,
           Busuioace, nu te-ai coace,
           Nici sămînţă n-ai mai face! »
                              T eodorescu, pp. 604—605 inf. Petrea Creţul Şolcan (Lacul'Sărat— Brăila—Gala ţii.
                              7. V. 1884.
                 95  (106) BUJOR
           Frunză verde de negară,
           A ieşit Bujor în ţeară! Bate, pradă, nu omoară,
           Pe ciocoi îi bagă-n fiare Să-i dea bani de cheltuială Şi haine de primineală. Bujor iese, Bujor zice:
           — Halal de tine, voinice! Haideţi, copii, după mine, Că ştiu calea-n codru bine, Şi ştiu turme de berbeci, Izvoare cu ape reci,
           Şi neveste frumuşele,
           Şi desagi cu rubiele!
           Ici în vale, colea-n vale, Sună-un glas duios cu jale, Glas frumos de fată mare, Bujor prinde-o sărutare!
           Ici în vale, la pîrîu,
353
20
25
30
35
40
45
50
55
60
                Două fete spală grîu,
                Bujor le ţine de brîu!
                Ici în vale, la fîntînă,
                Două fete spală lînă,
                Bujor le strînge de mînă!
                Ici, în valea lui Terinte, Două fete culeg linte,
                Bujor le scoate din minte! Frunză verde de negară,
                La Focşani, între hotară, Este-un bordei cam plecat, De copaci încungiurat. Acolo-i Bujor culcat,
                La Aniţa, văduviţa,
                Ce-i dă vin tot cu vădriţa Şi-l îmbată cu guriţa:
                —    Aniţico, draga mea,
                Mult mi-e dor de-o floricea, Floricică rumeoară;
                Care-o porţi în buzişoară!
                —    Ştefănică Bujoraş,
                Floricica da-ţi-o-aş,
                Na şi na guriţa mea,
                De-o sărută cît îi vrea,
                Iar de beut nu mai bea,
                Că potira-i cît colea!
                —    Las’ să vie, că nu-mi pasă Cînd mi-e paloşul pe masă Şi mîndruţa drăgăstoasă! Sărutatul n-au sfîrşit,
                Potira c-au şi sosit.
                Luptat-au Bujor, luptat,
                De potiră n-a scăpat!
                Frunză verde de negară,
                Pe Bujor mi-1 duc pin ţeară, De-1 arată ca pe-o fiară!
                Şi mi-1 pun la închisoare, Fără arme, fără soare! Oliolio! codru frunzos,
                Cît eşti vara de frumos, Iarna putrezeşti tu gios!
                Ca tine, Bujor, în gros,
                Stă culcat cu faţa-n gios.
354
           Frunză verde de negară,
           Pe Bujor mi4 giudecară,
      65 La divan îl întrebară:
           Mulţi creştini de-a omorît Cît pin ţeară a hoţit?
           Iar Bujor cruce-şi făcea Şi cu dreptul răspundea:
      70   — Mort de om eu n-am făcut,
           Dar ciocoi mulţi am bătut!
           — Ştefane Bujorule,
           Unde-ţi sînt averile,
           Ca să-ţi scapi tu zilele?
      75   — Le-am ascuns pe la copaci,
           De-agiutor la cei săraci,
           Să-şi cumpere boi şi vaci!
           Frunză verde de negară,
           Bujor se suie pe-o scară* * .
      80 Plîng săraci cu jale-amară,
           Că nu-i scara domnilor,
           Şi e scara hoţilor,
           Calea neagră-a morţilor!
                              Alecsandri, pp. 156 —157.
        96 (107) ION PIETRARU
          Frunzuleana bradului,
          Ionu Pietrarului,
          Din ţinutul Neamţului,
          Bea la crîşma bradului 5 Cu fata Olteanului.
          Dar din gur-aşa zicea:
          — Bea, bea, bea, Ioane, bea, Bea, bea, bea, dar nici prea, Că potera-i pe-acolea! io Cine doarme-n cea grădină,
355
15
20
25
30
35
40
45
           Aşternut-o rogojină,
           Cu carabina pe mină?
           —   Scoal\ Ioane, nu dormi,
           Potera te-a-nconjurat!
           —   Ş-apoi, las’să vie, ♦ . .t-o-n cruce,
           Că cum vine,-aşa s-o duce!
           Potera-1 înconjura.
           Cînd carabina pocnea,
           Poteraş nu rămînea;
           Numai unu rămînea,
           Ş-acel bolnav se făcea De-o mină şi de-un picior,
           Era puşcat de Ion.
           Dar Ion aşa zicea:
           —   Vai, sărace poteraş,
           Na-ţi, eu, galbeni cu mîna,
           Mergi pin’ la femeia ta,
           S-ai cu ce te comînda!
           Ş-apoi cine trece lunca mare?
           Ion Pietraru călare, înconjurat de pistoale
           Şi frică de nime n-are. în codrii Bîrladului,
           Ionu Pietrarului Face sama banii lui Pe poala mantălii lui.
           Sama de banii făcea,
           La oameni îi dăruia,
           Că lui nu-i mai trebuia.
           Cine trece pe la iaz?
           Ionel cu calul breaz,
           Şi se pleacă de pe breaz Şi se spală pe obraz Şi se şterge de dulamă,
           Să-i deie puicuţa seamă Că nu i-o cusut năframă...
                                  Vas iii u, pp. 56 — 57; inf. Toader Mihai Buchilă (Tătăruşi—Paşcani — Iaşi), 1897.
356
97 (108) DRAGOŞ
           Foaie verde iasomie,
           Dragoş pleacă-n haiducie Cu trei frăţiori de-ai lui,
           Toţi voinici de-ai codrului:
      5 Unu-1 cheamă Mănăilă,
           Care poartă armă-n mină,
           Ce la poteră dărîmă;
           Unu-1 cheamă Castravete,
           Umblă cu gloanţele-n bete; io Unu-1 cheamă Ivan Spinul,
           Care le arată drumul,
           Dă cu puşca ca cu tunul!
           Foaie verde salbă moale,
           Peste deal, în ceea vale, îs Se plimbă Dragoş călare,
           Cu cămeşa albă floare,
           Cusută de-o fată mare.
           Din ţigară trăgea pale,
           De poteră habar n-are;
      20 Din ţigară fum trăgînd Şi cu murgul lui grăind:
           — Murgule, să mă porţi lin,
           Să strîng bani cîte puţin;
           Să strîng zece miişoare,
      2  5 Ca să dau la surioare.
           Foaie verde măr maşcat,
           Murgul meu m-a ascultat,
           Şi tot lin că m-a purtat,
           Părăluţe-am cîşligat,
      30 De băut şi de mîncat,
           Cum şi straie de purtat Şi săraci de ajutat!
                                    Pflm/il e, p. 68 (Ţepu—Tecuci—Galaţi).
357
  5
10
15
20
25
30
35
98 (110) DARIE
              Frunză verde foi rotate,
              Cîtu-s şaptezeci de sate,
              Toate-s de Darie-umblate, îmbiate şi răzbătute;
              Şaptezeci, poate mai multe,
              C-are Darie drumuri multe,
              Are Darie treburi multe.
              Tot îmblă cărările Şi păzeşte drumurile,
              Drumurile cele mari,
              Bătute de domni tîlhari,
              Cu bani mulţi şi cu pungi mari; Cu bani mulţi, cu pungi bătute, Tot pe-nşelăciuni făcute, Pe-nşelăciuni şi nedrept,
              Scoase-s de la noi din piept; Pe-nşelăciuni şi prădare,
              Pe muncă şi pe sudoare,
              Cit îi anu-ntreg de mare,
              Da’ folos de ea îmi are Numai cel cu punga mare,
              Ce trece pe drumu mare Şi-l are Darie-n păstrare.
              Ajunge la pod să treacă,
              Darie-1 opreşte-oleacă,
              Poftă de vorbă să-i facă, Vămuiala să i-o-ntoarcă,
              Inima să-i facă leoarcă De sudoare, de temut Că-1 trimite Darie-n lut, în lutu de lîngă drum,
              Să nu iasă foc, nici fum;
              Să iasă numai un spin,
              C-o avut suflet hain,
              Nu inimă de creştin.
              Şi iar verde măr crengos,
              Nu-i. ca Darie om frumos Cîtu-i ţara-n sus şi-n jos;
              Cîtu-i ţara-n jos şi-n sus,
358
40
45
50
55
60
65
70
75
80
               Numele lui i s-o dus Ori ca spin,
               Ori ca venin,
               Ori ca leac La om sărac.
               Din Straja pînă-n Hadic,
               Nu-i ca Darie om voinic;
               De la Dorna la Dorneşti,
               Om ca Darie nu găseşti.
               Să mergi şi să oboseşti,
               Iar să mergi, să poposeşti, Altu-n lume nu găseşti,
               Cu cuvînt Ca frunza-n vînt,
               Şi cu glas De suflet ars,
               Cîntat vara printre brazi,
               De-1 auzi, la pămînt cazi.
               Cîntă Darie haiduceşte,
               Codru sună, clocoteşte,
               Săracu inima-i creşte,
               Cel bogat încremeneşte — Darie mi-1 strîmtoreşte;
               Und’ nu s-aşteaptă,-1 păzeşte, îl prinde şi-l spovedeşte,
               Către pămînt îl smunceşte Şi de rele-1 lecuieşte;
               Şi drumu el îi strîmtează,
               Şi zilele mi-i scurtează.
               De Darie cel vestit Şi-mpăratu-o auzit.
               Din Viana o pornit Şi-aici, la noi, s-o oprit, Cu-armată — frunză şi iarbă — Şi toţi de Darie-ntreabă; Cu-armată — iarbă şi frunză,
               Şi cu arme pînă-n bugjj Pe Darie să-l găsească,
               Ce-o făcut să-i pomenească,
               Cu capu să-l pedepsească. Şi-o-mblat husarii prin munţi, Erau ca iarba de mulţi, O-mblat armate prin sate,
359
85
                 Erau ca apa de late,
                 Şi de lungi Să nu le-ajungi,
                 Cîtu-s drumurile de lungi. O îmbiat în sus şi-n jos,
                 Pe Darie nu l-o scos.
                 Că l-o păzit cine-o vrut 90 Şi cine nici n-o crezut,
                 Că li-i drag aşa de mult: De la frunza codrului,
                 Pin’ la casa omului,
                 Şi florile cîmpului,
            95 Şi stîncile muntelui,
                 Şi sfatul săracului,
                 Şi apele codrului.
                 Că frunza-1 acoperea, Vîntul de plumbi îl păzea, îoo Omu răii i-i spunea,
                 Stînca lîngă ea-1 pierdea, Apele-n vale creştea,
                 Pe duşmani îi îneca Şi pe Darie-1 scăpa.
            105 Şi pe-mpăratu-1 turba Şi tare mi-1 supăra,
                 Că-n Viana se ducea,
                 Ca din lupta cea mai grea, Fără de folos şi ea. no împăratu, foc turbat,
                 Ordin în ţară o dat:
                 Că cine i-a da legat Pe Darie, cel blestemat,
                 Ce băncile i-o prădat, ii5 Averile i-o mîncat
                 Şi pe la săraci le-o dat; Obrazu i l-o pătat Şi bătut nu s-o lăsat; Oştile i le-o rărit 120 Ca dealu cu fîn cosit Şi codru după rărit;
                 Şi i-o făcut de ocară Mare bucată din ţară; Şapte ani bătuţi ş-o vară 125 De cînd pradă şi omoară
360
130
135
140
145
150
155
160
165
                Şi pe cei nedrepţi îi zboară; Cin’ l-a da pe Darie lui, Legat împăratului, îi dă ţară de domnit,
                Avere de stăpînit, îi dă ţară să domnească Şi-averi să se-mbogăţească,
                Şi cinstire-mpărătească, ‘
                Pe Darie să-l dovedească* Satele dac-auzea,
                Şi mai mult îl ascundea,
                Şi mai mult lumea-1 păzea, Pe Darie să nu-1 deie,
                Pe Darie să nu-1 ieie Oştile-mpăratului,
                Oştile stăpînului,
                Pe Darie-a romînului.
                Da’ un hoţ din ceata lui,
                De dragul aurului Şi golul sufletului,
                L-o dat împăratului Pe Darie şi toţi a lui,
                La marginea satului,
                La umbra paltinului, în plînsu norodului Şi jelea oamenilor,
                Că le-o dat pe Darie-a lor Domnilor,
                Stăpînilor,
                Domnilor,
                Străinilor*
                împăratu l-o cinstit Pe hoţ, şi 1-o-mbogăţit Cu averi, cum i-o juruit. Dar pe Darie l-o dus Pe cărare-n munte, sus,
                Şi pe fraţii lui i-o pus Cu capetele prin stejari,
                Ca pe hoţii cei mai mari,
                Şi cu trupul pe cărări,
                Şi-au trecut domnii călări Cu mîinile-n buzunări.
                Pe Darie-ncă-1 lega,
361
            Stîncă pe piept îi punea:
      170 Cînd Darie răsufla,
            Stînca se cutremura, în cei domni groază băga,
            Şi de frică-1 împuşca,
            Şi capul i-1 răpunea,
      175 Ca să-i piardă suflarea,
            Să-l şteargă cu uitarea.
            Da’ uitarea, basma neagră,
            N-a putut de loc să-l şteargă,
                                              Că toată lumea-1 ştia, i8o Şi toată lumea-1 jelea,
            Şi la alţii povestea:
            Cît de bun Darie-era,
            Din frunză cum le cînta,
            La bine cum învăţa.
      185 De rele cum îi scăpa,—
            Şi lumea nu-1 mai uita.
                                   Muntean, pp. 40—46; inf. Varvara Muntean (Bilca—Rădăuţi—Suceava).
       99 (111) PINTEA VITEAZUL
            Foaie verde-a nucului,
            La curţile Stupului,
            Stupului, bogatului,
            Cine oare că-mi slujea,
        5  Cine toate le   făcea?
            Era Pintea cel tăcut,
            Dar la minte priceput,
            Era Pintea cel voinic, în năcaz trăit  de mic.
        io Şi Stupul că-i    poruncea:
            — Ce stai, Pinteo, degeaba ?. .. Prinde patru boi la jug
362
15
20
25
30
35
40
45
50
55
              Şi te du cu ei la plug,
              Să-mi ari holdele din deal,
              Un’ se face griul rar;
              Să-mi ari holdele din şes,
              Un’ se face griul des.
              De arat dacă-i găta,
              Tu securea vei lua, în pădure vei pleca,
              Car de lemne vei tăia:
              Lemne verzi Pentru obezi,
              Şi uscate Pentru roate,
              Car de lemne pentru foc,
              Şi să mi-te-ntorci pe loc,
              Că apoi mai îndeseară Să duci car de grîu la moară, Car de grîu şi de secară!
              Pintea toate le făcea,
              Nici o vorbă nu scotea,
              Făr-în gîndul lui gîndea:
              « Cine-i slugă la altul Multe rabdă, săracul;
              Las’ să rabde, dacă şede,
              Codru-i mare şi nu-1 vede !. .. » Iată însă că-ntr-o zi Pintea la arat ieşi,
              Şi, zău, nu ştiu cum greşi:
              Ori un bou că s-a smucit,
              Ori că plugul s-a izbit,
              Că din brazdă a sărit*
              Stupul rău se năcăji,
              Pe biet Pintea-1 otigi Şi amar mi-1 sudui.
              Pintea meu se năcăjeşte,
              Boii-n brazdă că-i opreşte,
              Cătră Stupul crunt priveşte Şi aşa că-i glăsuieşte:
              — Hei, Stupule, stăpîn rău, Ascultă ce-ţi grăiesc eu: Coderiştea de la bici,
              Vezi, o-mplînt în brazd-aici; Coderiştea de-o-nfrunzi,
363
60
65
70
75
80
85
90
95
               Eu atunci te-oi mai sluji,
               Zău atunci, şi nici atunci,
               Pin’ ce-o face mere dulci, Pîn-or da din juguri Muguri,
               Din restele Vişinele,
               Să mînci, Stupule, din ele!
               Aste vorbe cum grăia, Coderiştea o-mplînta,
               Cătră codru se-ndrepta,
               Cătră codru cu frunziş,
               La voinici acoperiş;
               Cătră drag de codru verde, Unde urma ţi se pierde;
               Cătră codru, lemne-o mie,
               Cuib de dalbă vitejie.
               Foaie verde iarbă moale, în deluţ, lingă cărare,
               Este-o pară de foc mare; în deluţ, lîngă colnic,
               Este-o pară de foc mic.
               La focuri, la amîndouă,
               Sînt voinici o sută nouă, Voinici de-ai codrului,
               Puişori de-ai lotrului.
               Dintre ei, vreo doisprezece Tot frig carne de berbece,
               Dar n-o frige cum se frige,
               Ci mi-o-ntoarce cu cîrlige Ş-o-nvîrteşte cu belciuge,
               Să fie carnea mai dulce.
               Şi tot frig voinicii mei Un berbece şi opt miei,
               Un juncan şi cinci viţei,
               Să se sature cu ei.
               Carne frig, vin încălzesc Şi din gură chiuiesc:
               — Foaie verde siminic,
               Asta-i viaţa de voinic,
               Că n-ai teamă de nimic:
               Nici de nemeşi, nici de dracul, Trăiască codru, săracul!
364
                  Dar vătaful cel mai mare, 100 Cînd era carnea-n frigare, Se scăpă şi adormi;
                  Dar degrabă se trezi Şi din grai aşa grăi:
                  — Alelei, feciorii mei,
            105   Toţi voinici ca neşte zmei, Beţi voioşi şi ospătaţi, Traiul vostru vid cîntaţi; Iară cînd v-iţi sătura Şi cîntarea veţi găta, no Staţi un pic şi m-ascultaţi, Bine seamă să luaţi:
                  Ziua Crucii nu-i departe, Frunza de pe ramuri cade, Codru prinde-a se rări,
            H5 Ş-aşa, voi nu-ţi mai trăi, Că v-or prinde, v-or robi. Voi cu prînzul să sfîrşiţi, Vinul tot să-l gustăriţi. Mergeţi toţi pe la părinţi; 120 Iar la cei ce părinţi n-au, Iată sfatul ce le dau: Coborîţi la ţară jos,
                  Colo-n cîmpul cel mănos Şi vă faceţi voi dîrjele 125 Din tufe de răchiţele,
                  Şi din tufele de fag Faceţi-vă hădărag;
                  Spate drepte-ncîrligaţi, Mîneci albe sufulcaţi, no îmblătitori vă băgaţi,
                  Pînă colo-n primăvară, Cînd ies vitele pe-afară. Atunci să ne-ntîlnim iară Cînd va fi frunza ca banul 135 Şi iarba ca degetul,
                  S-o poată prinde murgul. Atunci calea s-o ţinem, Pungile să le umplem.
                  Să dăm şi prin Baia-Mare, 140 Să ne gătim demîncare,
                  Să facem ceva parale;
365
145
150
155
160
165
170
175
180
                Prinzăria s-o cercăm,
                De aur s-o uşurăm !.. .
                Şi voinicii-1 ascultau,
                Toamna mi se-mprăştiau Şi prin sate se-mpărţeau Şi-aşa iarna petreceau.
                Iar colea, primăvara,
                Cînd codruţul înspica,
                Iarbă verde cînd ieşea,
                Iar că mi se aduna,
                Cătră Pinte-aşa grăia:
                —   Iacă, Pinteo, c-am venit, Pinteo, cum ne-ai poruncit. Spune: Unde s-o luăm, încătrău să ne-ndreptăm,
                Că de tine ascultăm!
                Iar Pintea, cu chică creaţă,
                Şi cu faţă albeneaţă,
                Şi cu mintea lui isteaţă,
                La voinici aşa grăia Şi pe toţi îi veselea:
                —   Haideţi, feciori, după mine, Să vă-nvăţ a trăi bine;
                Hai, voinici, un* vă duc eu, C-acolo e bine, zău.
                Nu-i năcaz şi nu-i stăpîn,
                Făr’ tot bine de romîn;
                Nu-i nici grijă, nici nevoi,
                Făr’ tot bine pentru noi! Foaie verde lemn dubit, Vestea-n ţară a ieşit De-un viteaz nebiruit Care Pintea e numit,
                De-un viteaz afar’ din seamă Pe care Pintea mi-1 cheamă. Ţine calea la strîmtori Şi opreşte negustori,
                De-i scapă de gălbiori.
                El izbînzi tot face nouă,
                Cu ortaci o sută nouă,
                Şi din ţară-n ţară trece,
                Cu ortaci o sută zece.
                Mers-a vestea, să se ştie,
366
185
190
195
200
205
210
215
220
225
                 Pînă sus, la-mpărăţie,
                 Şi cei domni, cînd auzeau, Oaste mare pregăteau, Oaste mare,-împărătească,
                 Pe Pintea să-l oblicească Şi viaţa să-i sfîrşească:
                 Tot cătane-mpărăteşti Şi panduri orăşeneşti, Cătane cu sutele Şi panduri cu miile.
                 Pintea meu că auzea Că ostaşi mari s-apropia, Dar el nu se spăimînta,
                 Ci din buze cam zîmbea Şi din grai aşa grăia:
                 —   Las’ să vie cit de mulţi, Să ai cu cin’ să te lupţi; Las’ să vie, las’să vie, Corbii de ştire le ştie,
                 Că de venit or veni,
                 Dar nu ştiu cum or porni Şi din gură cum grăia, Bucium de argint scotea Şi ortacii şi-i chema:
                 —   Dragii mei, ortacii mei, Toţi viteji ca nişte zmei, Iată eu ce-am auzit:
                 Oaste mare c-a pornit, Oaste mare,-împărătească, Pe min’ să mă oblicească, Pe voi să vă prăpădească, Cătane cu sutele
                 Şi panduri cu miile.
                 Voi de luptă vă gătaţi, Puştile bine-ncărcaţi,
                 Săbiile ascuţiţi,
                 De luptă gata să fiţi!
                 Bine vorba nu sfîrşea, Oaste mare că sosea De cătane-mpărăteşti Şi panduri orăşeneşti, Cătane cu sutele Şi panduri cu miile.
367
230
235
240
245
250
255
260
265
270
             Şi pandurii-aşa grăia:
             —    Dă-te, măi Pinteo, legat,
             Să nu te ducem stricat!
             Dă-te, Pinteo, pînă-i vreme,
             Şi de moarte nu te teme!
             Pintea însă cam zîmbea
             Şi din grai aşa grăia:
             —    Hai, legaţi-mă de vreţi,
             Ori de vreţi, ori de puteţi,
             Să văz eu cine va fi
             Pe minş, a mă robi!
             Cum zicea, mi se-ncrunta,
             Puşca-n mină că lua,
             Sabia înc-o scotea, în duşmani năvală da Şi amar că mi-i culca,
             Şi pe loc că-i alunga:
             Cătane cu sutele Şi panduri cu miile.
             Domnii, dacă auzea,
             Preţ pe capu lui punea:
             O mie de gălbinei,
             O mie de husoşei,
             Cine capu i-o tăia,
             Viu sau mort la domni l-o da!.. . Cine însă cuteza,
             Cine oare se-ncerca Pe Pintea să-l prăpădească,
             De el lumea s-o lipsească,
             De-un viteaz aşa fălos Şi la inimă milos,
             De-un viteaz aşa de mare,
             La sărmani d-ajutorare ?.. .
             Pintea mult mai vitejea,
             Mulţi duşmani el mai culca Şi nimica nu-i păsa,
             Glonţ pe el nu-1 vătăma,
             Sabia nu mi-1 tăia,
             C-aşa mi l-a fost vrăjit Maică-sa, cînd a fost mic;
             C-aşa mi l-a fermecat Maică-sa, cînd l-a băiat!
             Foaie verde de secară,
368
275
280
285
290
295
300
305
310
                 Colea, despre primăvară, Cînd se-mbracă codrii iară, A ieşit Pintea afară;
                 A lăsat cetăţi şi sate,
                 Că sînt pline de păcate,
                 Şi s-a tras în codrul verde Unde traiul lin se pierde, Colo-n jos de codru verde, Un foc mare mi se vede, Lîngă foc Pintea şedea,
                 Cu ortacii lui vorbea,
                 Tot vorbea şi sfătuia.
                 Erau vreo sută cincizeci Şi frigeau cîţiva berbeci. Cînd berbecii să frigea Şi cînd cina să gătea,
                 Pintea la soţi se-ntorcea Şi din grai aşa grăia:
                 —   Care din voi s-a d-aflare Să meargă la Baia-Mare După pîne, după sare,
                 După praf de cel mai mare, După lin, după pelin,
                 După trei cupe de vin?
                 Bine vorba nu sfîrşea,
                 Un voinic să şi scula,
                 Cătră Pintea cuvînta:
                 —   Ascultă, Pinteo, voinice, Noi la Baia nu ne-om duce, Că viaţa încă-i dulce!... Dar de zici tu să pornim, Vreo cîţiva să ne-nsoţim, Vorba ţi-o vom asculta,
                 Dar de-aici nu vom pleca Pînă ce nu vom afla Moartea ta din ce va sta!
                 —   Fraţilor, fîrtaţilor,
                 Zise Pintea soţilor,
                 Voi de la mine-ţi afla Moartea mea din ce va sta: Din trei fire de grîu sfînt, Dintr-un plumbuţ de argint Bine-n puşcă-nţepenit,
369
315
320
325
330
335
340
345
350
355
                 Subsuoară-mi nimerit, Subsuoară de-a stingă, C-acolo-mi stă puterea!
                 Cînd fîrtaţii-1 auziră,
                 Armele şi le gătiră Şi pe cai mi se suiră,
                 Pînă-n Baie nu s-opriră.
                 Cînd în Baie au sosit, Poarta-nchisă au găsit.
                 Ei cu bărzi dădură-n poartă, De se sparse-n zece toată;
                 Pe la curţi la domni intrară, Pine şi sare luară,
                 Vinul de bun îl gustară.
                 Dar cum bea şi-şi petrecea, Vremea iute le trecea, Pandurii de îi afla Şi după ei şi pornea, inlăuntru ei intrară Şi de arme-i despoiară,
                 Cot la cot că mi-i legară.
                 —   Fraţilor, pandurilor, Daţi-ne voi nouă pace,
                 Că nimica n-om mai face! Dar pandurii răspundea:
                 —  Voi de-aici nu veţi scăpa Pînă-n ştire nu ni-ţi da Moartea Pintii din ce-a sta. Altcum vai de voi va fi,
                 în temniţi veţi putrezi,
                 Pe voi lanţu-a rugini! Pintenii se-nspăimînta Şi din gură cuvînta:
                 —  Fraţilor, pandurilor,
                 De la noi puteţi afla Moartea Pintii din ce-a sta: Din trei fire de grîu sfînt, Dintr-un plumbuţ de argint Bine-n puşcă-nţepenit, Subsuoară nimerit, Subsuoară de-a stînga, C-acolo-i stă puterea! Pandurii se bucurau,
370
                                                       Mai tare că mi -i legau Şi la temniţă-i duceau.
                                                 Apoi iară se-ntorceau 360 Şi de luptă se găteau;
                 Luau fire de grîu sfînt Şi plumbuţul de argint, Gloată mare se-nsoţea,
                 După Pintea se pornea.
                                       365 Foaie verde iarbă-rea,
                                             Pintea soţii-şi aştepta;
                 Ceas pe ceas se alunga,
                                             Dară ei nu mai sosea.
                                             Şi cum sta şi aştepta,
           370 Un somn greu că-1 cuprindea Şi un vis urît visa:
                 Săbioara lui cea nouă O visa că-i ruptă-n două, Săbioara lui cea veche 375 O visa că-i ruptă-n şepte.
                 El îndat’ se deştepta, în picioare drept sărea Şi ortacilor grăia:
                 — Fraţilor, fîrtăţilor,
           380 Armele mi le cătaţi,
                 Calul să mi-1 înşăuaţi,
                 Că urît vis am visat Şi nu ştiu ce s-a-ntîmplat Cu ortacii ce-au pornit,
           385 Că iată, n-au mai venit! Pintea iute-ncăleca,
                 Cătră Baia şe lăsa,
                 Pînă-n Baia nu se-oprea. în oraş dac<ajungea,
           390 Şuiera şi asculta,
                 Doar de soţii lui va da.
                 Dar oricît el şuiera,
                 Soţii nu se arăta.
                 Pandurii din Baia-Mare,
                                      395 Ce erau la privegheare,
                 Pe Pintea cum îl vedeau,
                 Cu toţii-n cale-i ieşeau, Armele şi le găteau Şi din gură-aşa-i strigau:
371
400
405
410
415
420
425
430
435
440
               —   Pinteo, să te dai legat,
               Că de nu, vei fi-mpuşcat Cu trei fire de grîu sfînt Şi c-un plumbuţ de argint Subsuoară de-a stingă, C-acolo-i puterea ta! Pintea-atuncea cuvînta, Pandurilor le zicea:
               —   Fraţilor, pandurilor,
               Spuneţi voi şi domnilor Că eu legat nu mă dau Pînă pe picioare stau,
               Şi că nu mă dau supus Pînă-mi mai stă capul sus; • Că să ştiţi că de prunc mic Pin’ la moarte-am fost voinic ! Eu de moarte nu am frică,
               Că de mult mi-e ibovnică;
               Dar mi-e jale să v-ascult,
               Că fîrtaţii m-au vîndut Şi fîrtaţii mei v-au spus La ce moarte sînt supus.
               De v-au spus ei ca să scape Peste munţi şi peste ape, Doamne,-atunci îi poţi ierta Şi pe mine-a mă certa;
               Dar de-a spus că să mă vînză Şi pandurii să mă prinză, Doamne,-atuncea tu să-i baţi, Că nu-s fraţi adevăraţi!
               Şi vorba cum isprăveşte,
               Iute arma şi-o goleşte,
               Pe panduri îi tăvăleşte.
               Dar scoţînd sabia nouă,
               Iată că se rumpe-n două;
               Şi scoţînd sabia veche,
               Iată că se rumpe-n şepte! Atunci un pandur bătrîn Iute bagă mîna-n sîn,
               Ia trei fire de grîu sfînt Şi plumbuţul de argint,
               Puşca bine-nţepeneşte,
               Pe biet Pintea mi-1 ocheşte,
372
                  Subsuoară-1 nimereşte, Subsuoară de-a stînga,
            445 C-acolo-i stă puterea.
                  Pintea la pămînt cădea, Lumea cu el se-nvîrtea, Calu-i jalnic necheza.
                  Şi cînd sufletul şi-l da,
            450 Pintea astfel cuvînta:
                  — O sută cincizeci ai mei, Toţi voinici ca nişte zmei, Rămîneţi în codru verde, Unde*urma vi se pierde.
            455 Şi ţineţi toţi laolaltă
                  Şi nu vă daţi niciodată!
                  Nu daţi sfatul La fîrtatul,
                  Că fîrtatul 460 Pune capul!
                  Ascultaţi, voinici, de mine, Sfatul nu vi-1 daţi la nime; Cui îi  dai pîne şi  sare,
                  Ăla te    mîncă mai  tare;
            465 Cui eşti frate şi părinte,
                  Ăla mai întîi te vinde !... De azi, Pintea, viteaz mare, N-a tăia domni în cărare; Pintea   a gătat cu  toate
            470  Şi acum trage de     moarte.
                  Dintre voi cin’ mă iubeşte, Cine pe Pintea-1 jeleşte, După ce voi muri eu,
                  Să-mi tunză tot părul meu 475 Şi-n zile de sărbătoare
                  Să-l puie-n poartă la soare, în poarta oraşului, în ochii norodului.
                  Să-l pieptene fetele 480  Toate    duminecile,
                  Să-l sufle vînturile Colea, primăverile!
                  Trei voinici s-au şi d-aflat, Părul lui de i-au tăiat:
            485 Unu-i Gheorghe Sălăgeanul,
373
            Altu-i Mitru Ardeleanul Şi cu Ion MoldovanuL Ei părul că i-au tăiat, în poartă l-au aşezat,
      490 Pintea să se pomenească în cea ţară ungurească Şi-n ţara ardelenească;
            De romîni fie horit Şi de străini pomenit!
                          Din literatura poporală. Pintea viteazul• Baladă poporală. Ed. II, Braşov, 1915.
                 100 (115) MUSCU
           Foaie verde avrămeasă,
           Cînd fu pe optzăci şi şasă, Muscu mi-a plecat de-acasă Cu vo trei de-ai lu Dineaţă 5 Şi vo trei din Purcăreaţă. Neică verde viorea,
           Mare ceată să făcea :
           Unu, Ilie Goşa,
           Şi Lache din Prisăcea, io Mare ceată să făcea.
           Ia vezi, Muscu ce-mi făcea? Suia munte, da’ nu suia,
           Cu trei ciobani se-ntîlnea, Fraţi de cruce să prindea.
      15 Cînd oi zîce ca lipanu,
           Cu Rustincu Ungureanu. Neică verde viorea,
           Fraţi de cruce să prindea,
           La Sinaia de mergea.
      20 Iar ciobanii-1 întreba:
           — Cînd oi zîce trei lămîi,
374
25
30
35
40
45
50
55
60
               Muscule, de unde vii?
               —   Dintr-ale păduri pustii, Dintr-ale plaiuri cu vii!
               —   Cînd oi zice foi de fagi, Dar acuma unde-mi tragi?
               —   Sus la munte, la Novaci, C-a-nfrunzît vo doi-trei fagi Şi vo trei-patru goruni,
               Neşte arsîţi de aluni!
               Ia vezi, Muscu ce-mi făcea La Sinaia de-mi mergea?
               Fraţi de cruce să loa,
               Trei case de le călca Şi c-un popă-alăturea,
               Patru sute de poli loa Şi-n chimir că-i aşeza,
               Pe cei cîmpi că îmi fugea, Singurel că mi-şi vorbea:
               —   Iarbă, iarbă, soru-mea, Culcă-te-naintea mea
               Şi te scoală-n urma mea,
               Mă coprinde potera;
               Potera de Mehedinţi Mănîncă porumbi pîrliţi,
               Cum mă mai trage pin dinţi! Da’ vezi, Muscu ce-mi făcea? La Oprişor că-mi trăgea, Acasă că mi-şi mergea, Copilu-n braţă îşi loa Şi cu fata-alăturea;
               Copiii îşi mîngîia,
               De potere nu-ngrija.
               Iar primam că sîmţa,
               Ordin la poteră-mi da,
               Pe Muscu-1 înconjura.
               Da’ primar cine era?
               Cînd oi zîce de alun,
               Tot Ilie-al lu Crăciun.
               Da’ primaru ce-mi făcea? Ordin la poteră-mi da,
               Cînd oi zîce nucă sacă,
               Foc în Muscu ca să-mi tragă. Ia vezi, Muscu ce-mi făcea?
375
65
70
75
80
85
90
95
100
105
                Mumă-sa că mi-şi sîmţa, Păn-afară că ieşea,
                Potera că mi-o vedea,
                Lu Muscu că mi-şi spunea: — Hai, Dinule dumneata, Te-a-nconjurat potera!
                Ia vezi, Muscu c-auza, Copilu jos mi-1 punea,
                Fuga la puşcă că-mi da* Neică, puşca ş-o loa,
                Afară că mi-şi ieşea,
                Ia vezi, Muscu ce-mi vedea, Ia vezi, Muscu ce-mi făcea? O dată că mi-şi răcnea, Potera să-nspăimînta,
                Drum lui Muscu că-i făcea De trei care-alătura Şi-n osii nu să lovea. *.
                Şi Muscu că mi-şi pleca,
                De trei garduri îmi sărea, Pănă-n şuşea c-ajungea,
                La văru-său că-mi trăgea, în casă că mi-şi intra,
                Frate, masa că-ntindea Şi mi-şi bea, şi mi-şi mînca, De potere nu-ngrijea.
                Potera mi-1 căuta Pin Creţu, pin Ochera.
                Cînd oi zice merişor,
                Muscu este-n Oprişor,
                Cum măi bea la vinişor, Că-şi sîmţa trupu uşor! Potera mi-1 căuta Pin Creţu, pin Ochera,
                Ia vezi, Muscu-mi petrecea Pănă soare scăpăta.
                Cînd soarele scăpăta,
                Atunci Muscu că-mi pleca în Creţu şi-n Ochera, în urma poterii cădea.
                La lacu cu rugi suia,
                La Vlădaia-mi cobora,
                O mîndruţă că-mi avea
376
110
115
120
125
130
135
140
145
150
                De mi-o chema Frîsîna, Prioteasă că-mi erea.
                La mîndruţă că mergea,
                Din guriţă că-i zicea:
                —   N-auzi tu, mîndruţă mea, Potera că m-a gonit,
                Eu la tine de-am venit,
                Cînd oi zice foi de fagi,
                Iar tu, mîndră, ca să-mi faci, Cînd oi zice mărgărit,
                O azmă şi c-un pui fript, Cînd oi zîce ca nucu,
                C-aşa-i place lu Muscu ?!
                Da’ mîndruţă c-auza,
                Bîrdîc ici, bîrdîc colea,
                Doi puişori că-mi tăia,
                De-o azmă că îmi făcea,
                La lacu cu rugi suia;
                Mergea la lacu cu rugi Cu mîncare la haiduci.
                Ia vezi, Muscu ce-mi făcea? Pe mîndruţă c-o vedea,
                Din guriţă c-o striga:
                —   N-auzi tu, mîndruţă mea, Ia vino la neica-ncoa*!
                Da* mîndruţă c-auza,
                La Muscu că să ducea,
                Foarte masă că-ntindea Şi mi-şi bea, şi mi-şi mînca Pănă sama că-şi făcea,
                Drumu mîndruţî că-i da.
                Ia vezi, Muscu ce-mi făcea? La umbră că să trăgea, într-un cot că să răzma, Puţîn somn că mi-şi somna, Muică-sa că mi-şi venea Să-i aducă cămaşa.
                Ia vezi, Muscu c-o vedea, Din guriţă că-i zîcea:
                —   N-auzi tu, muichiţa mea, Puţîn somn c-am însomnat, Urît vis că mi-am visat:
                Visai pistoalele mele,
377
155
160
165
170
175
180
185
190
                Şed în cui făr’ de oţăle, S-a scurtat zilele mele; Visai puşculiţa mea, Şedea-n cui far’ de vergea, S-a scurtat viaţa mea!
                Da’ mumă-sa că-i zicea:
                —  Mă Dinule dumneata, Visă, muică, de noaptea !.. De-i întărea inima.
                Ia vezi, Muscu măi spunea
                —  N-auzi, muichiliţa mea, Şi eu, muică, măi visai Un vultur
                Cu capu sur!
                Da’ muică-sa că-i zicea:
                —  Hai, Dinule dumneata, Nu sînt visă de noaptea, Nu-i vultur
                Cu capu sur.
                Cînd oi zice de-o alună, Barbu cu săcurea-n mină, Costandin cu arma plină! Ia vezi, Muscu auza,
                Puşca pe spate-o loa,
                Drept în picioare sărea. Pe-o măgură să suia, Ochii-n Creţu arunca;
                Pin Creţu, pin Ochera, Unde Muscu că-mi trăia. La Ienaiche-mi cobora, Sama pimniţî ştia.
                Cheiţăle că le loa Şi-n pimniţă că intra,
                Şapte buţi că le-ncerca Şi Muscu că să-mbăta, C-aşa-i erea natura.
                O troacă de vin umplea,
                O troacă de cinci oca,
                Şi-n livezi că cobora, De-un pîndăraş că-mi găsa; Calu-n boiestru lovea, Pecum lu Muscu-i plăcea, îmi găsa de-un pîndăraş,
378
195
200
205
210
215
220
225
230
235
                Calu-i vînăt, cîrlănaş.
                Ia vezi, Muscu ce-mi făcea? Dupe cal îl dobora Şi Muscu că-ncăleca,
                Da’ de tras unde-mi trăgea? Cînd oi zice de spanac,
                Tot la Costea, la conac, C-aşa-i Muscu blestemat, Cînd o fi codru-ncheiat, Muscu să-mi fie plecat! Sîmbăta-n apus de soare Văzui pe Muscu călare Cu cămaşa-i albă, floare, Spălată de-o fată mare, Uscată la luminare,
                Cu foc di la inimioară, Sîmbătă la apus de soare Tot trecîndu-mi peste vale. Da’ de tras unde-mi trăgea? Cînd oi zice de spanac,
                Tot la Costea, la conac.
                Ia vezi, Muscu ce-mi făcea? La conac că mi-şi trăgea, Barbu Penii-1 sprijinea, Barbu Penii din Dobra;
                Calu de dălog ţinea Pănă Muscu descăleca.
                Iată Costandin venea.
                Lu Costandin că-i spunea,
                Ia vezi, Muscu-mi porîncea: — Costandine dumneata,
                Ia leagă pe Vînătu,
                Că mi-e drag ca sufletu Cum măi merge-n buiestru! Dară Costea c-auza,
                Pe Vînătu că-1 lega,
                Şaua dupe el c-o loa,
                Lu Muscu că o ducea.
                Ia vezi, Muscu ce-mi făcea? Şaua căpătîi punea,
                Iebăncile aşternea,
                Cu faţa-n sus că să da,
                Puţin somn că mi-şi somna.
379
240
245
250
255
260
265
270
275
               Barbu Penii mi-1 vedea, Săcurea-n mină c-o loa,
               Lu Costandin că i-o da.
               Da’ Costandin ce mi-şi făcea? începea de-o ascuţa,
               Şi Muscu să deştepta,
               Din guriţă-1 întreba:
               —    Costandine dumneata,
               Ce faci tu cu săcurea?
               —    Mă, Muscule dumneata,
               O să-mi tai lemne cu ea,
               Cînd oi zice sîsînel,
               Să frigem de-un articel,
               Cu vin di la Orodel,
               Unde-şi fac haina cortel!
               Da* vezi, Muscu, de-auza, Credea c-o să fie-aşa,
               Somnu morţi că-1 fura.
               Da’ Costandin ce-mi făcea? De trei ori amelniţa,
               Casa pitită erea,
               Frică-i erea ca să dea.. . Costandin din Scorila Pe Muscu că mi-1 pleznea. De-ngenunchi că-ngenunchea, Pe Muscu că mi-1 pleznea La rătezu părului,
               Cam la dunga fesului,
               La sprinceana ochiului,
               La fîrşitu nasului,
               Unde-i păsu Muscului.
               Verde neică matostat,
               Muscu şede răstornat Tot la Costea, la conac,
               Cu levolveru su’ cap,
               Lumea zîce că-i culcat;
               Cu trăistuţa la picioare,
               Cu gloanţă şi cu patroane, Lumea zîce că el doarme;
               Cu mustaţa-n varbaric,
               Bine, cum stă la voinic.
               De cînd Muscu-a răposat, Plaiurile s-a-ntristat,
380
280
               Viile că s-a uscat;
               De cînd Muscu a murit,
               Viile că s-a pălit.
                      Monografia judeţului Dolj, voi. I, partea a Il-a,
                      pp. 87—91;
                      inf. Ion Dinu Tîrtie
                      (Pleniţa—Calafat—Oltenia).
          101 (117) CÎNTECUL LUI PĂUN HAIDUCUL
            Foaie verde dedeţel,
            Cine trece prin Muscel? Păunei ăl frumuşel,
            Cu doisprece după el,
        5 Cu doisprece catîraşi, încărcaţi de gălbinaşi.
            Foaie verde şi-o lalea,
            Iară Păun ce-mi făcea? în gazdă la   popa trăgea,
       io  La masă că     mi-1 găsea:
            —   ’Ai, Păune, să cinăm !
            —   Nu cinez, popo, cu tine. Ia mai dă-mi cheiţele,
            Să dăscui lădiţele,
       15  Să-mi ridic    cu sutele
            Tot galbeni   şi gălbiori,
            Că sînt la purtat uşor Şi la schimbare cu spor! îară popa nu se da.
       20 Dară Păun ce-mi făcea?
            Cu stingă că mi-1 izbea,
            Cu dreapta mi-1 sprijinea. Iară popa ce zicea?
            —   Iartă-mă, tăicuţule!
       25 Pune mina după uşă,
            Vezi că e o căldăruşă,
381
30
35
40
45
50
55
60
65
                E plină de părăluşă.
                Păun nu se mulţumea,
                Cu stînga că mi-1 izbea,
                Cu dreapta mi-1 sprijinea. Dară popa ce-mi zicea?
                —   Iartă-mă, tăicuţule,
                Că mai am un borcănaş Şi mi-e plin de gălbinaşi!
                Şi p-ala că mi şi-l lua,
                Şi tot nu se mulţumea.
                Dară Păun ce-mi făcea?
                La popa că se răstea Şi cu palma că-1 plesnea. Cînd cu dreapta că-1 izbea, Cu stînga mi-1 sprijinea.
                Dară popa ce-mi zicea?
                —   Iartă-mă, tăicuţule,
                Că mai am un chimiraş Cu dobînda din oraş !
                Dară Păun ce-mi făcea?
                Banii pe murgu-şi punea Şi la colnic se suia.
                Foaie verde lemn de prun, De cînd s-a iscat Păun,
                Nu mai trec ciocoi pe drum, Tot de frica lui Păun.
                Foaie verde şi-o lalea,
                Dară Păun ce-mi zicea?
                F. .u-vă-n lege, ciocoi,
                De v-aş prinde la zăvoi,
                Cu măciuca să va-moi,
                Să vă fac capul Ca bumbacul,
                Şi spinarea Ca căldarea;
                Să vă belesc pe picioare, Să-mi fac teacă la pistoale; Să vă iau pielea după cap, Să-mi fac teacă la baltac! Foaie verde şi-o lalea, Negustori la bîlci trecea; Negustori bucureşteni Trec la bîlci, la Rîureni.
382
       70 Dară Păun ce-mi făcea?
            Calea la strîmtori ţinea Şi d-un negustor prindea.
            De chiotoare mi-1 lua, în valea mare-1 băga,
       75 De parale-1 scutura,
            Tot parale duralii,
            Luate de la zapcii,
            De la hoţi de consilii;
            Tot galbeni şi vineţiei,
       80 Tot de douăzeci şi cinci, Să-mpărţească la voinici.
            Ziua-mi beau cu mîndrele,
            Noaptea-mi izbesc tufele,
            Şi-mi calcă mătuşele,
       85 Şi ridic’ cu sutele!
            Mă plătii cu cîntecu,
            Ca lupu cu urletu;
            Cînd vînătoru-ntîlneşte,
            Dă pielea şi se plăteşte.
                                Tocilescu, pp. 175 — 176; inf. Ghiţă Şchiopu (R.-Vîlcea — R.-Vîlcea—Argeş).
      102 (118) [RADU GROŞANU]
           Frunzuliţă dă mărar,
           S-a iescat şapte tîlhari, Pradă ţara de cinci ani, De cinci ani şi jumătate,
       5 Giurgiuleţu-a treilea parte. Jăluiesc cădînile C-a tăiat agalile Şî le-a loat hăznalile. Dacă-i văzui şî-i văzui, io To’ pă nume să ţî-i spui:
383
15
20
25
30
35
40
           Unu e Radu Groşanu Şî cu Pătru Fetoşanu,
           Cu Niţă din Racoviţă.
           Frunzuliţă dă lipan,
           Măi e unu şî Coman,
           Nepoţălu Radului,
           Ficioraşu Marcului,
           Puişoru şarpelui.
           Frunzuliţă ş-o lalea,
           N-avea vodă ce lucra,
           Cu Belu să-mpreuna Ş-o scrisoare că făcea,
           La Radu o trimetea:
           « Căpitane Radule,
           Lasă-te de haiducie,
           Lasă-te de calicie
           Şî vin’ să-ţ’ dau boierie!»
           Radu din gură-m’ grăia:
           — Az’ mi-o dai, mîine mi-o iei, Poimîine mă laşi să piei.
           Decît în pat cu papuci,
           Măi bine-n crîng cu opinci,
           Că decît un boier mare Şî-n pungă fără părale,
           Măi bine-nt-un fund dă vale Şî să hurui la pistoale!
           Vale, vale buştenoasă
           Şî la vîrf eşti cam crengoasă,
           La matcă cam izvoroasă,
           Care tu eş’ gazda noastră!
                                V ir col, pp. 22-23;
                                inf. Dincă Popescu Vilău
                                (Cîineni—R. -Vîlcea—Argeş).
334
103 (121) CERNEA
                 Frunzuliţă de ghizdei,
                 Strigă Cernea Pe vălcei,
                                     Cu gluga 5 Plină de lei,
                 Numai lei Şi gălbinei
                 Şi bani d-ăi mai mărunţei, Ca să dea la băieţei; io C-adună la voinicei
                 Să meargă la Chiţu-n Schei, C-are Chiţu fată mare,
                 Pe Paraschiva Din vale,
                                                               15 Cu codiţa Gălbeoară,
                 Pardosită Cu parale:
                                                               Tot parale 20 Gălbeoare,
                 Luate
                 De pe la cocoane,
                 Tot parale Turalii,
            25 Luate
                 De pe la SibiL Dacă vedea Şi vedea
                 Că băieţii nud venea,
            30 Băieţii nu s-aduna,
                 Deştili-n gură băga
                 Şi-ncepea
                 D-a şuiera.
                 Iar cînd bine şuiera,
            35 Toţi băieţii se strîngea,
                 Ca frunza Şi ca iarba.
                 Frunzuliţă şi-o lalea,
                 Din flăcăii ce-i venea
385
40
45
50
55
60
65
70
75
80
               P-ei mai chipeşi alegea:
               Cîte doi Şi cîte trei,
               Mulţime de băieţei,
               Ca să-mi iasă Din vălcei,
               Să meargă La Chiţu-n Schei.
               Bantă mare se făcea,
               Haiduceşte se-narma,
               La Chiţu-n Schei mi-şi pornea, La Chiţu-n Schei că mergea Peste văi,
               Peste păduri,
               Unde nu vezi Arături;
               Pîn tuf ani,
               Pîn aluniş,
               Lua drumu D-a curmeziş.
               La Chiţu-n Schei ajungea Şi la masă mi-1 găsea,
               Cernea « bună vremea »-i da:
               —   Bună vremea,
               Chiţule,
               Chiţule,
               Boierule!
               —   Mulţumescu-ţi, căpitane!
               —   Nu-mi mai zice « Căpitane »,
               Şi zi-mi pe nume:
               Ioane!
               Căpitanii şed la tîrg Numa-n ciorap şi-n papuc; Căpitanii umblă cîrd,
               Eu sînt singurel pîn crîng;
               Căpitanii
               Cu sipici,
               Eu sînt Cernea Cu opinci,
               La picere Cu curele,
               Şi la piept
386
85
90
95
100
105
110
115
120
125
                Cu tapangele,
                Şi la gît Cu iminele,
                De drag să te uiţi la ele. Umblu singur pe vâlcele,
                Că n-am copii şi muiere,
                Nu mă-mpiedică avere! Frunzuliţă şi-o lalea,
                Cînd aşa mi-şi cuvînta, Chiţu, măre, se schimba,
                Mai mare masă-ntindea,
                Pe haiduci că mi-i poftea. Dară Cernea ce zicea?
                — D-alei, frate Chiţule, Chiţule,
                Ciocoiule,
                Nu-mi spune de demîncare,
                Că-ţi fac ceva
                Supărare
                Cu măciuca
                Pe spinare,
                Şi fă-ne rost de parale,
                C-am sfîrşit din cheltuială
                Şi n-avem neam de parale,
                Ne-apilcă
                Vro iarnă
                Lungă,
                Fără neagră Para-n pungă;
                Ne-apucă Vro iarnă Grea,
                Fără chioară De para.
                Foicică mărăcine,
                Or* nu ştii, Chiţule, bine, Cînd păzeam porcii la tine, Cînd îţi băteai joc de mine? Cînd îţi ceream Demîncare,
                Mă luai
                Cu prăjina-n goană;
                Cînd îţi ceream
387
130
135
140
145
150
155
160
165
               De dormit,
               Mă şi luai la biciuit;
               Cînd îţi mai ceream Mălai,
               Mă luai
               Cu cîinii-n halai,
               Iar cînd îţi cerui Parale,
               Mă dedeşi Pe uşă-afară.
               Pentru-o purcea Cam jepată,
               Mi-ai mîncat
               Simbria
               Toată;
               Pentr-un purceluş jepat,
               Nici o para Nu mi-ai dat,
               Simbrioara Mi-ai mîncat,
               Degeaba Erai bogat*
               Eu mi-am lăsat Slugăritul,
               Mi-am apucat'
               Haiducitul.
               Şi-acuma viu nechemat,
               Să te judic minunat,
               Să-mi plăteşti tot ce mi-ai luat. Mult o să te jeluieşti,
               Păcatu-o să ispăşeşti,
               Dar să nu te crezi iertat! Băgaţi-1, băieţi, su* pat!
               Frunză verde şi-o lalea,
               Flăcăii că mi-1 lega,
               Iară Cernea-1 chinuia Ca să-i spuie averea.
               Chiţu, măre, mi-şi gemea, Chiţu, măre, mi-şi grăia:
               — Jur pe legea mea, Ioane,
               Jur pe lege, căpitane,
               Şi pe pîine, şi pe sare,
               Că nu am două parale!
3SS
170
175
180
185
190
195
200
205
                —   Ia mai taci, liftă spurcată, Aşa erai veninată
                Şi cînd la tine slujeam: Munceai
                Pe bietul creştin,
                Pe tinăr şi pe bătrîn,
                Să-i scoţi banii din chimir,
                Şi tot jurai Şi minţeai
                Că nici o para nu ai!
                Cernea iar îl chinuia, Şi-atunci ce mi se-ntîmpla? Măre, mi se deştepta Soaţa caţaonului,
                La Cernea că mi-şi venea Şi din gură mi-i zicea:
                —   Lasă-1, doamne căpitane, Şi cată în lad-a mare,
                Acolo sînt gălbenei
                Şi bani d-ăi mai mărunţei! Cernea-n ladă căuta Şi mulţi bani că mi-şi găsea. Atunci la băieţi zicea:
                —   Afar’ să-l daţi,
                Să-l spînzuraţi,
                Să-l legene mereu vîntul Pînă 1-o-nghiţi pămîntul! Frunză verde şi-o lalea,
                Cînd afară-1 spînzura,
                Chiţu mi se văita Şi fata se deştepta, Paraschiv-afară ieşea Şi pe slugi le deştepta,
                Ca frunza Şi ca iarba.
                Atunci Cernea mi-şi pleca, Către pădure-apuca Şi la băieţi poruncea
389
              Să dea drumu la pistoale,
              Să sperie lumea din vale*
                             Apoi în codru intra 210 Şi mereu mi-şi haiducea.
                                 C o d i nt Din Muscel, pp. 249 — 257 (Zgripceşti—Găieşti—Argeş).
                      104 (122) CĂPITANU
          Foaie verde solz de peşte, Unde Oltul se coteşte, Voinici caii potcoveşte Cu potcoave de argint,
       5 Rabdă bine la nisip;
          Potcoave de sîrmă groasă, Rabdă şi pulberea deasă.
          —   Frunză verde mărăcine, Haideţi, fraţilor, cu mine,
                     io Că ştiu seama-n codru bine. S-o tulim, colea, pe jos,
                          La copacul scorburos,
          Să mergem ca să stăm jos; Să stăm jos, să tăinuim,
      15 Deseară ca să izbim La Dediţă de la Piatra, Unde-a găzduit armata. Frunză verde şi-o lalea, Căpitanu ce-mi făcea?
      20 La Dediţă că-mi mergea, Doar ziua bună că-i da,
          Mai frumos îi mulţumea; Dar ce fel de mulţumit?
          Nu putea de-nmărmurit!
                       25 Frunză verde şi-o lalea,
                         Dar Dediţă ce-mi zicea?
          —   La mine la ce-aţi venit ?
390
30
35
40
45
50
55
60
65
70
               Ori tare mi-aţi sărăcit,
               Ori tare m-am ’bogăţit! Frunză verde şi-o lalea, Căpitanul auzea,
               Mai tare se mima,
               Atunci două palme-i da. Căpitanu ce-mi făcea?
               Cheile că le lua,
               Lada cu bani descuia,
               Banii toţi că i-i lua, în dăsagi că mi-i punea Şi la vale că pleca Şi Dediţă blestema.
               Dar nici valea nu trecea, Potera că mi-1 sosea.
               Foaie verde şi-o lalea, Căpitanul ce-mi făcea?
               Din grai, mări, că-mi grăia;
               —   Faceţi, fraţilor, careu,
               De-mi scăpaţi sufletul meu! Păziţi cu fruntea senină,
               De-o parte nu văd lumină;
               Nu daţi în coajă de lemn,
               Şi daţi în carne de om!
               Foaie verde şi-o lalea, Căpitanu ce-mi făcea?
               Potera mi-o biruia, înainte că pleca,
               La un popă nimerea,
               Bună ziua că îi da,
               Mai frumos îi mulţumea;
               Dar ce fel de mulţumit?
               Nu putea de-ncremenit!
               —   Caută nişte parale,
               Că-mi mor voinicii de foame! Căpitanul că zicea,
               Popa că mi-1 asculta,
               Mîna-n buzunar băga,
               Cheile că le scotea,
               Lada că mi-o descuia,
               Banii din ladă scotea, Căpitanului că-i da, în dăsagi că mi-i punea
391
75
  5
10
15
20
            Şi la vale că pleca*
            Dară popa ce zicea?
            — Mai căutaţi pe-o poliţă Şi-mi mai luaţi vreo sălbiţă; Mai căutaţi cu temei,
            Că mai este-un putinei, Dobînda banilor mei!
Pamf i l e, pp. 38—39 (« Din Dîmbovifa »).
        105 (123) RĂDUCANU
           —   Foaie verde salbă moale, Căpitane Răducane,
           Coboară din deal devale,
           Că-ţi moare murgu de foame!
           —   Las’ să moară la pustii,
           Că mai am eu bidivii,
           Şi mai am pe Vînătul, Care-mi poartă sufletul,
           Şi mai am pe Negru mare, Care mă duce călare!
           —   Foaie verde salbă moale, Căpitane Răducane,
           Coboară din deal devale,
           Că ţ-am gătit demîncare!
           —   Strînge masa, nu mănînc, Pune şeaua, să mă duc,
           Să mă duc la Cîmpulung, Să-mi aleg un cal porumb, Scurt în gît şi lung în trup, Coama să-i dea de pămînt; Şoimuleţ să-mi placă mie, Cum e bun de haiducie!
           —   Foaie verde salbă moale, Căpitane Răducane,
392
        25 E vai de zilele tale,
            Potera-i colea, pe vale !
            — Las’ să vie, las’ să vie,
            Moartea de ştire să-i ştie,
            Că mi-e flinta ghintuită 30 Şi mi-e mina oţelită;
            Las’ să vie, las’ să vie,
            Corbii de ştire să-i ştie,
            Că de venit or veni,
            Da’ nu ştiu cum or porni!
        35  — Foaie verde salbă moale,
            Căpitane Răducane,
            E vai de zilele tale,
            Te topeşti în închisoare!
            Bată-vă crucea, ciocoi,
        40 De-aş mai scăpa de la voi,
            Să mă trag la codru iară Şi să fac dreptate-n ţară:
                       Cînd oi vedea om sărac, în chimir mîna s-o bag 45 Şi de chiu şi vai să-l scap;
            Iar de-oi întîlni ciocoi,
            De piele să mi-1 despoi Şi să fac din ea cimpoi!
                          Jarnik—Bîrseanu, pp. 414—416 (« Din împrejurimile Ploieştiului »).
   106 (124) LA CÎRCIUMA DIN PĂDURE
            Foaie verde mărăcine,
            La circiuma din pădure Beau voinici d-adunătură, Beau voinici de seama mea; 5 Drag mi-a fost la refenea Cu voinici de seama mea, Drag mi-a fost la băutură
393
                    Cu voinici d-adunătură!
                    —    Beţi, copii, şi ospătaţi,
                io Beţi, copii, şi              *,
                    Şi la noapte s-o loviţi Colea jos, la Slătioară,
                    La boieru cel mai mare!
                    Dar băieţii, cînd auzea,
                15 înainte că pleca.
                    Foaie verde şi-o lalea,
                    Acolo cînd ajungea,
                    La poartă că se oprea, Doi-trei în casă intra.
                20 Pe ciocoi cum îl găsea? Tocmai la masă mînca,
                    Şi din gură că-i zicea:
                    —    Bună seara, măi cocoane !
                    —    Mulţumim, măi căpitane !
                25  — Şi iar foaie şi-o lalea,
                    Cată, f.. u-i mumă-sa,
                    Ce stau eu şi mă gîndesc,
                    La toţi să mă căciulesc ? Mîna pe paloş punea,
                30 La boieri se repezea,
                    Către dreapta că-1 lovea.
                    —    Foaie verde şi-o lalea, Căpitane, de oi da,
                    De n-oi da,
                35 Noi ce om avea,
                    Tot ţie ţi-om da!
                    Foaie verde şi-o lalea, Paloşu că mi-1 trăgea,
                    Ochii că mi-şi arunca,
                40 Şi vedea, şi ce-mi vedea? D-o găletuşă,
                    D-o vadră şi cinci oca.
                    Nici p-atît nu mulţumea. Foaie verde şi-o lalea,
                45 Dar cocoana ce zicea?
                    —    Mai am d-o sălbuliţă,
                    Şi s-o dau la copiliţă,
                    Care este pe poliţă.
1 Lipsă în textul original.
394
             Căpitanu, d-auzea,
        50 întindea mina şi-o lua Şi-n pozînar mi-o băga,
             Şi afară că-mi ieşea.
             Haiducii că mi-i strîngea Şi la refenea pleca.
                                         Tocilescu, p, 380 inf. Ion Mihai (Bucureşti).
          107 (126) GRUIAN
           Pe culmiţa dealului, Dealului Ardealului,
           La craca Ciolpanului,
       5 La cuibul Şoimanului,
           Ţipă puiul Corbului,
           Şi pe ploaie, io Şi pe ceaţă,
           Şi-n seară,
           Şi-n dimineaţă.
           Frunză verde de tufan, Iată colo că Gruian,
       15 Gruia, Pazavan Gruian,
           La pui de corb se ducea Şi din gură-1 întreba:
           — Savai, puişor de corb, 20 Ce ţipi, neică, şi ţiveşti Şi-mprejur mi te roteşti, Şi pe ploaie, şi pe ceaţă, Şi-n seară, şi-n dimineaţă,
395
25
30
35
40
45
50
55
60
65
               Şi la prînzurile mari Pe ramure De ciolpani?
               Au ţi-e foame,
               Au ţi-e sete,
               Au ţi-e dor de codru verde? Colo, puişor de corb Din guriţă că-i vorbea Şi cu ciocu-i răspundea:
               —   Savai, mare căpitan,
               Gruio, Pazavan Gruian,
               Nici mi-e foame,
               Nici mi-e sete,
               Ci mi-e dor de codru verde,
               Că mie mi s-a urît
               Şi mie mi s-a făcut
               Să mănînc
               Carne de cuc
               Şi să beau
               Sînge de turc,
               Să mănînc De coţofană,
               Să beau
               Sînge de catană!
               Gruia, unde-1 auzea,
               Pînă-n suflet se-ntrista, Puiului de corb zicea:
               —    Savai, puişor de corb, Vedea-te-aş şchiopat şi orb ! Nu ştii că sînt neam de turc Şi că trăiesc ca un cuc?
               Nu ştii că io sînt catană, Slabă ca o coţofană?
               Tu pe mine mă urseşti,
               Tu pe mine mă cobeşti Să-mi mănînci din cărnişoară Şi să-mi bei din inimioară, Dar zic zău, pre legea mea, Că din mine N-ăi mînca.
               Mai bine Te-oi împuşca,
396
70
75
80
85
90
            Să-ţi vie La cap vorba,
            Sa-ţi iau piept şi aripioară Şi să mi te fac pastramă,
            S-o mănînc la primăvară!
            Bine vorba Nu sfîrşea,
            Mina
            Pe puşcă punea,
            Puiul de corb că ochea, îl ochea, ori nu-1 ochea,
            Puiul de corb că zbura,
            P-altă cracă se punea,
            P-alt ciolpan se ridica,
            Şi-mi ţipa,
            Şi-mi ţiuia,
            Şi din gură tot cînta:
            — Nu mi-e foame,
            Nu mi-e sete,
            Ci mi-e dor de codru verde,
            Că mie mi s-a urît Şi mie mi s-a făcut Să mă aţin la potici,
            Unde s-or lupta voinici,
            C-am să beau sînge de turc,
            Să mănînc carne de cuc,
            Să mănînc d-o coţofană,
            Să beau sînge de catană!
                               T eodorescu, pp. 614 — 615 ;
                               inf. Petrea Creţul Şolcan
                               (Lacul-Sărat—Brăila — Galaţi),
                               Buc., 7. V. 1884.
397
5
10
15
20
25
30
35
108 (127) STAN
           Foicica bobului,
           Sus, pe malul Oltului,
           La circiuma Gogului,
           ’N gura Topologului,
           Beau voinicii codrului Şi cu Stan al Sîrbului,
           Şi cu logofătul Petru,
           Care ştie seama-n codru.
           Foaie verde şi-o lalea,
           Cîrciumăreasa zicea:
           —    Bea, Stănică, nu prea bea,
           Că v-a găsit potera,
           Potera de dorobanţi Şi cu turci amestecaţi!
           —    Ninge, plouă, viscoleşte,
           Şi de gazdă n-am nădejde,
           Gazda mea e-n Valea-Rea Şi-a coprins-o potera;
           Potera nu e curată,
           E cu turci amestecată!
           Foicica şi-o sipică,
           Bat-o legea de răchită,
           De-aş mai vedea-o-nfrunzită,
           Să o fac curea la flintă!
           Foicică d-un scoruş,
           Bată-1 legea curpenuş,
           Că prea-ndată-mbătrînişi,
           Mulţi voinici că-mi prăpădişi, Mergeam prin tine pitiş,
           Cu săbioara tîrîş,
           Cu puşca de-a curmeziş!
           Dintr-o ceată de becheri,
           Rămăsei singur stingher;
           Dintr-o ceată de voinici,
           Rămăsei singur pe-aici!
                      C a n d r e a—D ensusianu. Din popor.
                      pp. 71-72
                      [Muntenia],
398
109 (129) COSTE
                 Foaie verde şi-un bujor, Coste, frate Costişor, Coste-i văr al lupului, Nepoţel al ursului,
                       5 Frate bun al codrului,
                 Tată bun săracului Din ţara munteanului! Foaie verde leuştean,
                 Vine Coste de pe deal io Călare pe-un negru cal,
                 Din ţigară fum trăgînd, Buzduganu-n sus săltînd. Buzduganul arăta,
                 Ciocoii se-nspăimînta,
            15 Pe răi frica-i cuprindea.
                 Pe cari Coste îi găsea,
                 El de jgît mi-i apuca Şi frumos mi-i judeca.
                 De ţurloaie-1 apuca,
            20 Şi de cîni se apăra Pînă, vere, nu sufla.
                 Iar dacă nu mai. sufla,
                 El de murg că mi-1 lega Şi în codru mi-1 ducea,
            25 Unde Coste stăpînea,
                 Un lemn la vîrf ascuţea Şi-acolo îl înfigea,
                 Şi-l lăsa, şi-l tot lăsa,
                 Pînă corbii că veneau 30 Şi din stîrv se ospătau. Foaie verde popuşoi,
                 Nu era Coste ciocoi,
                 Ci-mi era om ca şi noi,
                 Nu cu unul, nu cu doi,
            35 Ci vreo cincisprezece, măi! El nu făcea strîmbătate,
                 Ci făcea numai dreptate.
                 Pe ciocoi îi omora,
                          Pe săraci îi miluia;
399
       40 Era frate robului
           Şi duşman ciocoiului.
           Pe rob el că-1 miluia,
           Miluia cu ce putea;
           Pe ciocoi de mi-1 prindea,
       45 Zilele i le sfîrşea.
           Cînd băiet se ridica,
           La un ciocoieş slujea,
           Dară plată ce-mi lua?
           Nu-mi lua mai nimica,
       50 Ba lua, dar ce lua?
           Mi-1 bătea de-1 omora!
           Cînd flăcău s-a ridicat Şi de ciocoi a scăpat,
           El în codru a intrat.
       55 Pe ciocoi de mi-1 prindea,
           De averi îl jupuia Şi pe sărac miluia,
           De mi se ducea vestea De ce-mi tot făcea Costea 60 în cea ţară romînească,
           Ba şi cea ardelenească!
           Foaie verde şi-o alună,
           Are Coste casă bună,
           Are casă-n codru mare,
                          65 Că era frate mai mare.
           Şi iar verde şi-o lalea,
           El în codru că trăia,
           Unde el stăpîn era.
                          Pe ciocoi îi omora 70 De mi se ducea vestea:
           Coste, văr al lupului,
                               Nepoţel al ursului,
           Frate bun al codrului Şi tat-al săracului!
                                    P am file, pp. 86 — 87 (Ţepu— Tecuci — Galaţi).
400
110 (130) CÎNTECUL LUI IORGOVAN
                Frunză verde odolean,
                Ici în vale, colo-n deal,
                La rateşu de sub mal,
                                                          Bea Iorgovan 5 Şi cu Drăgan,
                Şi Iorguţă Roşcovan;
                Că ei bea şi petrecea,
                De poteră nici gîndea.
                Fraţi de ai lui îi spunea: io — Bea, Iorgovan, nu prea bea, Că-i potera ici, colea!
                — Lasă, vie, că nu-mi pasă,
                Că şed cu fraţii la masă Şi mi-i puşculiţa dreasă.
           15 Şi mai am vro şeapte-acasă,
                Cu cinci rînduri revolvoare, Tot în piedica cea mare;
                Şi cinci rînduri de cuţite,
                Tot au patru ascuţite,
           20 Ascuţite şi iuţitoare,
                Eu fac printr-înşii cărare Şi mi-i omor din picioare,
                Ca pe-o cucută de soare.
                Las’ să vie pe poimîne,
           2  5 Cum vin, aşa se duce,
                Că nu-s fimeie cu cîrpă,
                De poteră nu mi-i frică;
                Şi-s romîn cu cuşmă-n cap,
                Eu cu potera mă trag!
           30 Cine trece luncile?
                Iorgovan cu slugile.
                Cine trece lunca măre? Iorgovan cel tare şi mare, Dimineaţa pe răcoare,
           3  5 Cînd stă rouă pe picioare,
                Cu cinci sute de cătane, Dimineaţa-n prînzu mare.
401
            Nu-s catane boiereşti,
            Ci-s cătane haiduceşti;
       40 Dai cu plumbu, nu-i loveşti,
            N-ai mai văzut de cînd eşti.
                                      Tocilescu, p. 1271 (Docani—Bujor — Galaţi).
          111 (131) IANCUL
              Frunză verde clocotici,
           Ce câţi, Iancule, pre-aici,
           Numai cu palmele goale, Zioa-n-amiaza cea mare?
        5 Că te-a găsi vrun panţir Şi te-a apuca de bir Şi de pozne ce-ai făcut Din Vaslui şi pănă-n Prut!
           — Las’să vie, că nu-mi pasă, io Că şed cu mîndra la masă,
           Ş-am iartagan în curea,
           Şi-s pistoalele la şea,
           Şi mi-s feţii cît colea,
           De mi-nşeală potira; i5 Oliolio, măi lăutar,
           Mult ai tras din cel pahar,
           De ţhe glasul răguşit Şi ţi-e capul ameţit!
           Da’ mai zi, măi, o cîntare,
       20 C-apoi plec în fuga mare,
           Că aud nişte pistoale,
           Şi<s pistoale panţireşti,
           Ntr-s pistoale haiduceşti!
                                     Caranfil, pp. 1 —2 [Moldova].
402
112 (134) STANCIU
               Frunză verde de rosură, Dragu-mi-i la băutură Cu voinici de-avînătură,
               Un’ nu fulgeră, nici tună,
          5 Colo-n vale, la strîmtoare, Unde trec munteni cu sare, Negri ca călugării,
               Mărunţei ca fluturii.
                             Pe pîrăul fagului io Beu voinicii Stanciului.
               Şăde Stanciu-n cap de masă, Cu vedriţa plină rasă,
               Şi strigă Stanciu din gură:
               —   Staţi, feciori, la băutură,
          15 Staţi, feciori, şi vă gîndiţi,
               La vin nu vă lăcomiţi,
               De-ţi be, vă veţi îmbăta,
               Potera ne-a-ncunjura!
               Nici cuvîntul nu-1 sfîrşi,
          20 Şi potera că sosi,
               Şi strigă un căpitan:
               —   Daţi pe Stanciu, că-i talhar I Dă-te, Stanciule, legat,
               Că eşti mare vinovat !
          25   — De ce să mă dau legat ?
               Muiere-s, cu cîrpă-n cap,
               Ori Jiean cu comanac?
               Ştiu poterei ce-am să-i fac!
               Am. pus mina pe baltag 30 Şi m-am ’vîrtit rotiliţă,
               Ş-am scapat de-o poteriţă.
               Staţi, feciori, şi vă gîndiţi,
               La vin nu vă lăcomiţi,
               Desară unde-o să izbiţi?
          35 S-o izbim la Hagean-turc,
               Să luăm grajdiul de-a lung,
               De la uşă păn’la fund,
               Să-mi aleg un cal porumb, Scurt în gît şi lung în trup,
403
40
45
5
10
15
20
            Cum e bun pentru voinic.
            Cînd oi trece Moldova,
            Să nu se ude scara.
            Mult, puţin ce-oi cîştiga,
            Să am cu cine mînca;
            De-aş avea ş-un leuşor,
            Să mi-1 beu c-un frăţior!
                                   S e v a ; t o j, pp. 298 — 300 [Moldova].
       113 (135) RĂSCOLMAN
           Frunză verde lobodă,
           Toată lumea-i slobodă,
           Numai eu stau la-nchisoare Pentr-un frate-al meu mai mare. Dă de ştire maicei mele Să-mi trimată ciubucul,
           Ca să-mi descui butucul. Ciubucul mi l-au trimis,
           Butucul mi l-am dischis Şi afară am ieşit,
           Ochii-n sus am rădicat Şi la soare m-am uitat Şi din gură-am cuvîntat:
           —   Haideţi, fraţi, ca să fugim,
           Că pe-aici n-o să trăim,
           Şi să fugim peste Olt,
           C-au dat frunza peste tot.
           Trecui Oltu-a treia parte,
           Mă trezii c-un glonţ în spate; Trecui Oltu-n jumătate, Răscolman trăgea de moarte Şi din gură aşa zice:
           —   Staţi, fraţilor, şi mîncaţi,
           Şi mîncaţi, şi veseliţi,
404
25
30
35
40
5
10
           La nimic nu vă gîndiţi.
           Cuvîntul nu isprăvi,
           Şi potera că sosi Şi din gură-aşa grăi:
           —    Dă-te, Răscolman, legat,
           Să nu te ducem stricat
           Şi de gloanţă vatamat!
           Răscolman mi să-nvîrti,
           Potera jos o trînti.
           Şi mai merse pe-o cărare,
           Să-ntîlni cu popa-n cale:
           —    Sărut mina, sfînt părinte!
           —    Nu-ţi mulţămesc, hoţ de frunte!
           —    Nu-mi faci bine cu murgu ?
           —    Ba eu murgu nu ţi-oi da,
           Că n-am cu ce mă căra.
           —    Cînd ţi-oi trage şapte palme,
           Ţi-a păre că mergi calare!
                                  S evastos, pp. 306 — 308 [Moldova].
         114 (136) BUGEAN
           Frunză verde odolean,
           La crîşmuţa de sub deal Bea Bugean şi cu Vargan Şi Costache Roşcovan,
           Cu trei fete de arman Şi una de moldovan.
           —    Bea, Bugene, nu prea bea, Că potera-i ici, colea!
           —    Lasă, fie, nici nu-mi pasă, Că mai am vro şapte-acasă, Stau cu coatele pe masă
           Şi cu săbiele scoasă.
           Beţi, copii, şi veseliţi,
405
             Pe la noapte vă gătiţi        #
         15 La grajdiul lui Ianuş-turc,
             Să măsor grajdiul de-a lung,
             De la uşă păn’la fund,
             Să-mi aleg un cal porumb,
             Scurt în gît şi lung în trup,
         20 Cum e bun pentru voinic.
             Să pun şaua căzăceşte,
             Să-ncalec moldoveneşte!
                                        Sevastoî, p. 315 [Moldova].
   115 (137) FOAIE VERDE TREI CASTANE
             Foaie verde trei castane,
             Cîtî-i lumea pe sub soare Nu-i ca Vasîli cel Mari,
             Că iernează iarna-n Eşi 5 Şi vara pe Grinţieş.
             Iară foaie de răgoz,
             Grinţieş, munte frumos,
             Rămîi de azi sănătos,
             Că pe mini mă duc la gros; io Şi iară foaie trei căline,
             N-a mai ci mine, poimîne,
             Cînd mă m-oi plimba prin tine Cu doisprezece lîngă mine!
             Foaie verde trei alune, îs Dragă mi-o fost crîşma-n pădure, Făcută din patru bîrne,
             Să beau vin, să mănînc pîne,
             Cu mîndruţa lîngă mine!
             Da’ puicuţa tot zicea :
         20  — Bea, bea, bea, Vasîli, bea,
             Că potera-i ici, colea!
             — Lasă, cii, că nu-mi pasă,
406
           Că stau cu fraţii la masă Şi mi-i dordolina groasă,
           Şade-n curmeziş pe masă.
           Las’ să beau, să veselesc,
           Di potiră nici gîndesc,
           Că mai am doi mai în sus,
           La potiră nesupuşi:
           Unu-1 cheamă Neculai,
           Harabagiu de cai,
           Şi unu-1 cheamă Duminte.
           Măi căpitane Duminte,
           Ia steagul şi fă-nainte,
           Că rămîi eu mai în urmă,
           Să le mai spui cîte-o glumă!. . .
                                Tocilescu, p. 1277
                                (Bicaz—Piatra-Neamţ— Bacău).
          116 (139) BUFLEA
           Frunză verde de-alunică, Măi drăguţă, şi măi Nică, Cum umbli şi te-mprimblaî Prin hanuri şi prin odăi, Plosca plină de băutură Şi cu inimioara bună;
           Nu te mai gîndeşti pe vale, Vine potera călare Şi pe tin’ te-a dobîndi,
           Şi la gros mi te-a izbi!
           — Neică, neică, dragă fa, Na plosca şi prinde-a bea Şi nimica nu gîndi Că pe min’ m-or dobîndi. Că pe mine m-o cătat Ş-un fecioraş de-mpărat,
           Şi nimic n-o folosit,
            De loc nu m-o dobîndit,
            Numai cît o cheltuit 20 Cu potera ce-o pornit.
            Dară dumneata gîndeşti Şi să stai să mă priveşti:
            Eu sînt puişor de om,
            Buflea mîndru, sprintenel,
       25 Puişor de voinicel.
            Chiar cînd eram mititel,
            Cînd pe cal am încălecat,
            Maică-mea m-a blestemat Să umblu şi prin Bîrlad,
       30 Să bat boieri nencetat Şi fără leac de păcat.
            Of, mult aur am mai luat,
            La mulţi săraci am mai dat;
            Ş-am mai pus gînd, fătul meu,
       35 Şi de-amu am să mai ieu!
            Ici, în vale, ce era?
            Chiar potera-1 căuta.
            La potere c-ajungea,
            Buflea aşa le zicea:
       40   —Măi, pe cine căutaţi?
            —   Un hoţ, mare vinovat!
            —   Hai, măi, să vi-1 dau legat!
            El cu dînşii se pornea,
            La capăt n-o isprăvea.
                                    V a s i l i u, p. 64; inf. Toader Mihai Buchilă (Tâtăruşi—Paşcani — Iaşi), 12. II. 1902.
408
117 (153) VOICU
            Frunză verdi mintă-creaţă,
            Duminică dimineaţă Pi Voicu ni4 cercetează:
            —    Voicule, soţia me,
        5 Cî-ei făcut paralili?
            —    Le-am luat di la bogaţi Şi le-am dat pi Ia sărăci,
            Să-şi cumperi boi şi vaci.
            Boii cînd i-or îngiuga,
       io Tot pi Voicu l-or cînta;
            Vacili cînd ni le-or mulgi,
            Tot pi Voicu ni l-or plîngi!...
                                 C a t d a p. 126 (Broşteni— Fălticeni —Suceava)
     118 (154) LA CURŢILE VÎLCULUI
           Frunză verde şi-un burete, Sub poală de codru verde O zare de foc se vede,
           Nu ştiu,-i zare,
       5 Ori îmi pare,
           Da-mprejurul focului Stau voinicii codrului,
           Nu ştiu, zece sau unsprece Peste sută mai întrece, io Toţi frigea cîte-un berbece; Căpitanul, cel mai mare,
           El frigea o gonitoare,
           Ca s-o aibă de gustare Cînd or ieşi la primblare.
409
15
20
25
5
10
15
            în sus, pe Oltul cel mare,
            Sus, pe malul Oltului,
            La curţile Vîlcului,
            Vîlcul la masă şedea Şi pe dînşii mi-i poftea.
            —    Bună sara, bună masa,
            Pin’ ce-a-mplut voinicii casa.
            —    Iaca, voinici, bani colea,
            Luaţi-vă cît îţi vrea.
            Toţi banii să mi-i luaţi,
            Numai zilele-mi lăsaţi!
            —    Ba noi banii ţi-om lua Şi zile nu ţi-om lăsa!
                                Furtună, pp. 105 — 106; inf. Toader Furtuna (Mînăstireni—Botoşani—Suceava).
             119 (155) [MIHAI]
           Cam pe la Sîntă Mării, Ne-am ivit vreo trei copii: Pe unu-1 chema Ciocan, Avea-n mină buzdugan;
           Pe unu-1 chema Busuioc, Ce ţinea potera-n loc,
           Iar eu mă chemam Mihai, Eram mai mic cu trei ai, Dar săream pe şăpte cai, De striga muntele vai! Şăpte ai am haiducit,
           Toţi codrii am ocolit,
           Pe ciocoi mi i-am rărit, Poterile-am împînzit. D-apoi dacă într-o joi Au căzut doi dintre noi,
410
            Şi-am rămasu singurel,
            Ca pe cîmp un stogurel.
            Deşi singur am rămas,
       20 Dar de codru nu mă las !
                                 Furtună, p. 129; inf. Vasile Suhariuc (Manoleasa— Săvetii— Suceava).
         120 (156) PANTELIMON
           Foaie verde de-afion,
           S-a ivit Pantelimon.
           Sărmanul Pantelimon,
           Cum trăieşte ca un domn,
      5 El bea şi benchetuieşte,
           Dar de ţară tot gîndeşte! Ardă-te-ar focul, pădure,
           Că bine-am trăit în tine!
           Cînd ieşeam din codru-afară, io Mă bătea un vînt de vară, Mă-ntîlneam c-un boier mare:
           —   Bună ziua, măi cucoane !
           —   Mulţămesc, Pantelimoane!
           —       Ia mai stăi şi dă-te jos.. . 15 Vîră mîna-n buzunar,
           Scoate ruble, hîrtii mari,
           Să le dăm pe la sărmani,
           Că-s muncite de ţărani.
           Foaie verde mintă-creaţă,
      20 Ce-am iubit în a mea viaţă?
           O copilă crîşmăreasă.
           Eu am cerut vin de-un ban, Ea mi-aduce-un kilogram;
           Eu cer un sîngeap de vin,
      25 Ea mi-aduce-un litru plin;
           Eu scot banii să-i plătesc,
411
           Ea mă-ntreabă ce poftesc;
           Eu vîr mîna-n punguliţă,
           Ea mă trece-n odăiţă.
       30  — Crîşmăreasă prea frumoasă,
           Să nu fii răutăcioasă,
           De-i vedea că eu mă-mbăt,
           Să mă câţi în punguliţă:
           Dac^a fi punguţa grasă,
       35 Să mă iei la tine-acasă,
           Să mă-ncui în fund la beci,
           Unde-or fi vinuri mai reci. ..
                            Fur tund, pp. 136—137 (Ungureni-Jianu — Săveni — Suceava ).
      121 (157) PRIBEGII LA PODU VENEŢIEI
           Se duc harnici pribegei,
           Cu cuşmă creaţă de miei, Pîn ce pădure de fag,
           Cu puşcă şi cu bîltag,
        5 Li se şede de pribeag;
           Cu păruţu creţ pe spate, Coborea la cele sate. Harnici toţi şi minunaţi, Nu-s feciori ca ei în sat. i o Coborît-o pribegii La podu Veneţii.
           — Hei, tu, fată veneţiancă, Treci >ne Veneţia,
           Focu, mult bine ţi-om da: 15 Husoşii cu felderu,
           Talerii cu chibălu!
           Ea îşi rumpe şi îşi zise:
            — Măi, tu, mare voinicele, îngădui-mă puţintele,
       20 Să mă bag în Veneţie,
412
25
30
35
40
45
50
55
60
             C-am o maică bătrînă,
             Tot şti’ rîndu vadului Şi ovodu murgului*
             Dup-acele şi-o îmbiat,
             Ş-în cîrşmă că s-o băgat.
             Avu şepte frăţurei,
             Tusşepte fu tălhărei.
             Căci pe ea că o văzut,
             Toţi odată i-o-nchinat:
             —   Să trăieşti, soruca mea, Mulţămesc, c-acum aş bea!
             —   Hai, voi, dragi frăţiucii mei, O coborît pribegii
             La podu Vineţiei!
             Ei de-acolo s-o luat,
             La Vineţia-o-alergat.
             Numai ei aşe zicea:
             —   Hei, tu, mare voinicele,
             Cîte morţi tu ai văzut,
             Care voauă v-o plăcut?
             Ori din puşcuţă-mpuşcaţi,
             Ori din sabie tăiaţi?
             Numai ei aşe zicea:
             —   Las’ să fie, la biata-re,
             Că mortiţa-i tot una-re!
             —    Măi, tu, mare voinicele, îngădui-mă puţintele,
             Să-mi bag mîna-n buzunar,
             Să scot mîndru călămar;
             Să-m* bag mîna-n minteuţă,
             Să scot dalbă hîrtiuţă,
             Să-m* scriu doauă-trei slovuţă Tocmai la a mea drăguţă.
             Am păcate-ntunecate,
             Tot cu mîndre-mpreunate! Dup-acele nu şi-o-mblat;
             Băgai mîna-n minteuţă,
             Scosăi dalbă săbiuţă.
             Şi deodată o vrăjit Şi pe cinci i-o oborît;
             Vrăjiră şi-a două oară,
             Toţi îi făcu grămejoară.
             Numai ei aşe zicea:
413
65
            — Morţii tăi, curvă de cine,
            Şi pe tine te-aş tăia,
            Da’ pe tine te-om lăsa,
            Să duci hiruţu în ţară Ce feciori ne-am fost noi iară!
                                 B îrlea, I, pp. 17 — 18; inf. Ştefan Codrea Tomăţ (Berbeşti —Sighet— Maramureş).
      122 (160) STOINICEL VITEAZUL
           Ce s-aude? Ce s-aude?
           Pin’ la mine ce pătrunde? O-i suiiet de clopoţele, Ori-i glas de turturele?
                                            5 Nici e glas de turturele, Nici sunet de clopoţele,
           Ci i mîndru voinicel, Voinicelul Stoinicel,
           Cu mîndruţa după eL io Şi-i ieşi fişpanu-n cale:
           —   Stoinicele, Stoinicele,
           De vrei bine să-ţi mai fie, Dă-mi tu mîndruliţa mie! Dar Stoinicel că rîdea
       15 Şi glumind că răspundea:
           —   Fişpane, măria-ta,
           Eu mîndruţa nu ţ-oi da Pînă capu-n sus mi-a sta, Că mîndruţari frumoasa,
       20 Făcută pe seama mea!
           Şi zice fişpanu-aşa:
           —   Nu te tare supăra,
           Dar să-mi dai puşcuţa mie De vrei bine să-ţi mai fie! 25 Dar Stoinicel iar rîdea
414
                Şi la fişpan răspundea:
                —   Eu puşcuţa nu-ţi voi da Pînă m-oi putea lupta,
                Că i-am jurat pe oţele 30 Să scot capul mîndrei mele. Şi fişpanul se mira Şi cătră voinic zicea:
                —   Stoinicele, Stoinicele,
                Nu te tot mînca-n măsele,
           35 Dă-mi barămi paripul mie De vrei bine să-ţi mai fie. Stoinicel în dinţi crişca Şi cătră fişpan zicea:
                —   Domnule, măria-ta,
           40 Eu paripul nu-ţi voi da, C-am jurat în coama lui, Că-i din ţara turcului;
                Şi-am jurat pe sănătate Să mă scoată de la moarte. 45 Pandurii bine-auziră Şi aproape că veniră,
                Şi ei îşi făcură plan Să vină lîngă fişpan,
                                                 Să prindă pe Stoinicel 50 Şi mîndruţa d-îngă el. Stoinicel, ca un viteaz,
                Nu da la panduri răgaz,
                C-o dată sare pe cal,
                Bagă mîna-n buzunar,
           55 Fluieră una frumos Şi ţipă galbini pe jos. Pandurii tot culegea, Stoinicel capuri tăia,
                Şi mai fluieră o dată,
           60 Să vină şi a lui ceată,
                Cea prin codru-mprăştiată; Apoi, dacă s-astringea, Stoinicel porunci dedea:
                —        Cei mai iuţi, pe dinainte, 6 5 De daţi la fişpan plăcinte;
                Cei mai moi,
                Pe dinapoi,
                Mînaţi domnii ca pe oi.
415
             Să nu le mai vină-n minte,
       70 Că codruţul nu-i domnesc,
             Că codruţu-i romînesc Şi potecu-i voinicesc!
                                     Reteganu, pp. 30 —32 (Bucium—Cîmpeni—Cluj).
     123 (161) CÎNTECUL LUI RADU
           Prin desişul bradului Mergea muma Radului,
           Şi plîngea, şi lăcrăma,
           Şi de Radu se ruga:
       5   — Dragu mamii, Radule,
           Da-ntoarce-te îndărăt,
           Că trei poteri îţi trimet,
           Trei poteri din trei laturi, Tot voinici de cei panduri! io Radu, dacă-mi auzea,
           Mă-sii astfel îi grăia:
           — Maică, măiculeana mea,
           De ce nu m-ai stăpînit Pănă ce-am fost băiat mic?
       15 Cînd eram de-o lună, două, Furam cloşca de pe ouă; Cînd eram de-un an, de doi, Mă-nvăţai a fura boi Şi-i lăsai în grajd la noi;
       20 Cînd eram de zece ai, Mă-nvăţai a fura cai,
           Şi tu nimic nu-mi ziceai; După ce m-am mai mărit, Codru că l-am stăpînit,
       25 El mi-i frate, el mi-i soră,
           El mă culcă, el mă scoală. Du-te, maică,-n treaba ta,
416
30
35
40
45
50
55
60
65
70
                Fă ce-ţi spune inima, Trimete pe cine-i vrea, Trimete şi potera,
                Că eu nu te-oi asculta Şi-napoi n-oi înturna! Radu-n crîşmă că întră, Crîşmăriţa mi-1 vedea,
                Vin pe masă-i aducea,
                Cinci buţi de vin că golea Şi de bani nu-1 întreba. Radu-acasă îmi pleca, Murguleţul şi-l gătea,
                Cu şea verde-1 înşăla Şi cu chinga-1 încingea,
                De piştoale-1 încărca,
                Sus, la codru-1 opintea, în codru nici c-ajungea, Poterile că-mi sosea, Căpitanu-aşa-i striga:
                —   Dă-te, Radule, legat,
                Să nu te ducem stricat,
                De suliţe înţăpat
                Şi de puşcă zgîriat!
                Radu sprînceana-ncrunta Şi-napoi îi răspundea:
                —   Io nu-s nevastă-tivălită,
                Să mă dau legat de frică, Că-s voinic cu comanac,
                Cu şapte poteri mă bat! Căpitanu se-ntorcea, Poteraşilor striga:
                —   Daţi, ficiorii mei, cu foc, Numa-n galbini să mă joc De la Radu Busuioc l Potera sta-ncremenită, Tremurînd toată de frică, Nime nu-ndrăznea să puşte, Nici de pe loc să se mişte. Căpitanu s-aprindea,
                Cătră Radu-aşa striga:
                —   Radule, măi Busuioace, Dă-mi armele toate-ncoace Şi lasă-te de hoţie
417
                De vrei să scapi de robie!
                Dar Radu din grai grăia:
                —    Căpitane, ţine-ţi calea Dacă vrei să nu-ţi duc jalea,
                                      75 Şi lasâ-ţi ficiorii-n pace,
                Că rămîn femei sărace! Căpitanu, năcăjit,
                Strigă Radului răstit:
                —        De ficiori nu-mi duce grijă, 80 Că n-are cine să-i plîngă,
                Ci viaţa ţi-o jeleşte,
                Căci acum ţi se sfîrşeşte!
                —    Hei, copii, măi poteraşi, Voinicii mei ficioraşi,
           85 Daţi într-una, daţi cu foc,
                Să prindem pe Busuioc,
                Şi toţi banii ce-oi primi Eu cu voi i-oi împărţi!
                Radu sprînceana-ncrunta,
           90 Poteraşilor striga:
                —    Dragilor mei poteraşi, Voinicilor ficioraşi,
                Staţi, nu-ncepeţi la-mpuşcat, Că mă dau de-acum legat!
           95 Nici vorba nu-şi isprăvea,
                Un piştol din brîu scotea,
                Un piştol tot ferecat Şi cu aur scump lucrat,
                                               Şi-l îndreaptă-n căpitan, îoo De cade mort de pe cal.
                Apoi fruntea-şi descreţea, Poteraşilor striga:
                —    Acum, mîndri poteraşi, Voinicei de ficioraşi,
           105 De vă sînt dragi zilele, Pune-vă-ţi jos puştile Şi vă-ntoarceţi îndărăpt Pe drumul pe unde-aţi ven’t,
418
              Şi spuneţi din sat în sat no Că căpitanu-i puşcat în mijlocul codrului De piştolul Radului!
                                           Tulbure, pp. 33—37 [Făgăraş].
    124 (163) HARAMBAŞA HÂNŢILĂ
           Foaie verde de cecină,
           Oi, harambaşa Hănţilă,
           Ca Hănţilă n-a mai fos’,
           Să crezi, Doamne, de frumos!
       5 Cu Drăgan din Mărcina,
           El feciori că-şi astrîngea Şi de codru s-apuca.
           Unde, Doamne, că ieşa?
                       Oi, dasupra peste Olt, io C-a-nfrunzit codrul de tot. Foaie verde de cecină,
           Cel harambaşa Hănţilă,
           Ca Hănţilă n-a mai fos’,
           Să crezi, Doamne, de frumos! 15 El feciorii aduna Şi lor le grăia aşa:
           — Oi, fecioraşi drăguţi mie, Dumnezeu să mi vă ţie Şi de mine s-ascultaţi,
       20 într-o urmă să călcaţi,
           Să daţi năvală de tot,
           Oi, dasupra peste Olt!
           Acolo ei că-mi prindea Un văcăraş ce-ntîlnea,
                                             25 Să punea şi-l chinuia Şi rău îl mai judeca,
419
30
35
40
45
50
55
60
65
              Apoi, măre,-l întreba:
              —    A cui-s vacilea d-astea ?
              —    A nemeşoaiei cea bogată,
              Ce o ştie lumea toată.
              —    Tu dacă nu vrei să mori,
              L-a ei curţi să ne cobori; Printre vaci n-om pitula.
              Şi-n oraş că-mi cobora,
              Curţile cînd ocolea,
              Multe streje că punea,
              Cincizeci de feciori tuna,
              Pe nemeşoaie-o lega,
              Popic în gură-i punea,
              Cuie pe tălpi îi bătea Şi din gură o-ntreba:
              —    Unde e comoara ta ?
              Unde sînt cei gălbiori,
              Că-s bani mîndri şi uşori,
              Tot galbini d-o sută cinci,
              Să-i schimbi, bine să-i mănînci. Cînd ei de comoară da,
              Multă blagă că-mi lua,
              Desagii îi încărca,
              Cu toţii bine-mi pleca,
              De codru s-apropia.
              Potera mi-i ocolea, începea de îmi pocnea,
              Multă lume se pierdea,
              Da’ multă trupă era.
              Foaie verde de cecină,
              Da’ harambaşa Hănţilă Tare se mai spăimînta,
              Tot din tufe se uita,
              Multă poteră videa, în ei tot mereu puşca.
              Să mai uita dintr-o vie,
              Ce videa numai el ştie;
              Apoi mergea la un cot Şi-mi zărea o sută opt;
              Iară sus, pe-un vîrf de cleanţ, ’Mi sta un copil de neamţ.
              Un ban de argint scotea Şi dărăburi că-1 făcea,
420
70
75
5
10
15
20
           în puşcă apoi îl băga,
           La ochi puşca drept punea,
           O dată puşca pocnea,
           Pe copil de neamţ lovea,
           Şi cădea din cleanţ în cleanţ,
           Că era copil de neamţ.
           Harambaşa iar hoţea Şi prin lume pribegea.
                                      V u l p i a n, p. 60
                                      [Banat].
             125  (169) AIDUC VELCU
           Lină verde de-un pelin, D-Aiduc Velcu-n Negotin Cu frati-su Milotin Să vorbea, să tăinuia-re Să-s’ ducă la Praova-re,
           Peşte de morun să-mi ia-re, Peşte de morun de-al bun,
           Ca să bea cu vin de-al bun, Vin de-al bun, din Visoca-re. Şi el, Doamne, că-mi pleca-re. Cînd la calea jumătate,
           Un pîlc de turci că-ntîlnea, Bună calea că le da-re.
           Da’ toţi turcii mulţămea-re, Dară turcii că-mi zicea-re:
           —   De unde eşti dumneata-re ? Aiduc Velcu că-mi zicea-re:
           —   Eu sînt di la Craiova-re! Dară turcii, d-auzea-re,
           Frate cu ei că-1 prindea-re Şi-ndărăt că-1 întorcea-re, îndărăt, la Negotin.
421
25
30
35
40
45
50
55
60
65
               La căfenea să ducea-re,
               Tot la cafeneaua mare,
               Unde beau agale tare,
               Cu mînile-n pozînare.
               Verde, verde, ca nălba-re,
               Şi ei bea şi să cinstea-re.
               Iacă sara că-nsăra-re Şi pe cină că-mi punea-re,
               Şi toţi turcii că-mi cina-re,
               Şi ei bea, să-nveselea-re,
               Şi toţi turcii să culca-re. D-Aiduc Velcu ce-mi făcea-re? Pistă noapte să scula-re Şi cu puşca cînd pognea-re,
               Şi toţi urbuguia-re:
               Turc pe turc că să tăia-re,
               Nici picior că nu-mi udea-re. D-Aiduc Velcu ce-mi făcea-re? Şi el, Doamne, să ducea-re,
               El la şanţ că să suia-re,
               Toată voisca mi-aduna-re Şi bine că mi-o-aşăza-re Şi tunurile-aşăza-re.
               Verde, verde viorea-re,
               Mai tăcea vo cîtăva-re,
               Iată turcii că-mi venea-re,
               Ca frunza şi ca iarba-re. D-Aiduc Velcu, de-mi vedea-re, Pi la tunuri să plimba-re Şi pe tunuri să uita-re,
               Vedea, bine nu-i era.
               Şi el tare să năcăjea,
               La un soldat să ducea Ş-o palmă că-i trăgea.
               Dară Stana ce-mi făcea?
               Ea din gură îmi zicea:
               —    Aiduc Velcu dumneata,
               De ce făcuşi, frate,-aşa,
               De-o palmă de-i dideşi?
               Cînd oi zice trii măsline, Rămîne Craina de tine!
               Aiduc Velcu îmi zicea:
               —    Nu te teme, Stano,-aşa,
422
           Capu-oi da,
           Craina n-oi da!
           Da’ voinicu ce-mi făcea?
           El, frate, fuga-mi da 70 Şi la turci că să ducea Şi la turci le spunea:
           —    Pe-Aiduc Velcu să-l păziţi,
           Cînd o fi soarile-n şasă,
           Aiduc Velcu iasă
       75 Şi tunurile le-aşază !
           Şi turcii, de auzea,
           Pe-Aiduc Velcu-1 păzea Pînă el că-mi ieşea,
           Pe-Aiduc Velcu-1 lovea 80 Şi Stana mi-alerga,
           Da* din gură-mi zicea:
           —    Aiduc Velcu dumneata,
           Da’ nu-ţi spuneam, frate,-aşa,
           Cînd oi zice trii măsline
       85 Rămîne Craina de tine?!
           Iară Stana ce-mi făcea? în ţoale’ lui să-mbrăca Şi la voiscă să ducea,
           Pe-Aiduc Velcu l-îngropa.
       90 Şi Stana ce-mi făcea?
           Toată voisca că mi-o loa Şi cu turcii să bătea Şi pe turci că-i bătea.
           Şi cînd prin turci că mergea,
       95 Ca un vînt vivorît
           Printr-un pomet înflorit;
           Cum mai cad florile,
           Aşa le săr celmile.
           Şi nu-i taie cum să taie, îoo Şi mi-i taie ca pe grîu,
           Şi mi-i chicheşte snopeşte,
           Să nu le mai tragi nădejde!
                           Qiuglea — Vilsan, pp. 59—62 inf. Gh. Sîrbu <Văiuga—Serbia>.
423
         3. HOŢOMANII
          126 (171) CODREAN
             Foaie verde şi-un dudău,
             S-a aflat la Movilău De Codreanu cela rău,
             Că se primblă prin ponoare,
         5 Prin potice fără soare,
             Cu sarică mocănească,
             Cu căciulă ţurcănească,
             Nimeni să nu mi-1 cunoască* Şi-mi pornea Codrean din codru, io Pornea Codrean şuierînd,
             Cu murgul sub el gemînd.
             Foicică şi-o lalea,
             Colea-n vale se lăsa,
             Colea-n vale, la strîmtoare,
                  15 Unde-mi trec mocani cu sare, Mocanaşi cu vite multe,
             Cu chimerile ticsite.
             Foiliţă mărăraş,
             Iac-un drac de mocănaş 20 Cu doi cai alăturaşi:
             Unu-i sur şi unu-i pag,
             Cum îi Codreanului drag. Codreanu, cum îl vedea,
             El din gură-aşa-i grăia:
         25  — Bună vremea, măi mocane !
             —   Mulţămim, frate Codreane !
             —   Măi mocane, frăţioare,
             Nu ţi-i pagul de vînzare,
             Să-ţi dau galbeni şi parale?
424
30
35
40
45
50
55
60
65
70
               Nu ţi-i pagul de schimbare, Să-ţi dau unul, să-ţi dau doi, Să-ţi dau patruzeci şi doi?
               —   Măi Codrene, frăţioare,
               Nu mi-i pagul de vînzare,
               Nici mi-i pagul de schimbare, Că cu mama pagului Plătesc valea Oltului,
               Şi de-aş da pe pagul,
               Aş plăti Movilăul. ..
               Codreanu, dacă vedea,
               El din gură-aşa-mi grăia:
               —   Măi mocane, frăţioare, Dă-mi ca să-i cerc umbletul, Ţi-oi da pîn, şi sufletul!
               Foiliţă şi-o lalea,
               Codrenaş s-apropia
               Şi din gură-aşa-mi grăia:
               —   Ie-ţi tu şaua mocănească, S-o pun pe-a mea haiducească. L-a-nchingat, nu 1-a-nchingat, Pe pagul s-a aruncat
               Şi în scări mi s-a nălţat,
               Peste codri mi-a cătat Şi din gură-mi chiuia,
               Văile se limpezea,
               Pagu-n drum că s-aşternea.
               Se ducea Codrean rîzînd,
               Fugea pagul nechezînd, Rămînea mocan plîngînd. în toiag se răzema Şi din gură-aşa-mi zicea:
               —   Măi Codrene, frăţioare, întoarce-te înapoi,
               Ca să faci un schimb cu noi.
               —   Ba fă-ţi cruce, măi mocan, Zi c-ai cinstit pe Codrean.
               Că de-oi veni înapoi,
               Ţi-oi da nişte, pumni zgîrciţi, De ţi-or părea lei bătuţi,
               Ţi-oi da glonţuri şi pistoale,
               De ţi-or părea tot parale!
               Şi s-a dus, s-a dus, s-a dus,
425
75
80
85
90
95
100
105
110
115
                Pin’ ce soarele-a apus.
                Dar mocanul, ca mocanul, Care j intuieşte banul Şi se judecă cu anul,
                Pe surul mi s-arunca,
                Urma lui Codrean călca Şi în codru s-afunda,
                Şi urma că şi-o pierdea. Colo-n vale, la strîmtoare, Golo-n vale, la izvoare, Unde-mi cîntă pupăza Şi mi-o-ngînă presura, Foicică şi-o lalea,
                Trăgea Codrean la perdea,
                La perdea, la Moldova, C-acolo-i dulce urda;
                La perdea, la Ungurean,
                Brui aman, aman, aman! Şi-mi suia, şi-mi chiuia,
                Toţi ciobanii că-mi fugea, Numai unul rămînea,
                Lîngă foc mi se-ntindea, Bolnăvior mi se făcea.
                — Mînca-te-ar lupii, cioban, La ce te mai faci iclean,
                Că ţi-oi trage-un buzdugan De-i sări ca un şoldan! Scoa? de-mi alege-un cîrlan, Cîrlanaş de la Ispas,
                Tinerel, rotund şi gras,
                Şi-o mioară de căldare,
                Şi-un berbece de frigare. Ciobanul, dacă vedea Că de şagă nu era,
                Bucium de aur lua,
                De trei ori că-mi buciuma, Văile se lămurea,
                Oile că le chema Şi în turmă că-mi intra, Şi-un berbece că-mi prindea, Şi-ncă unul de căldare Şi-o mioară de frigare.
                Şi iar foaie şi-o lalea,
426
120
125
130
135
140
145
150
155
                Patru armuri mi-i făcea,
                La ciochine mi-i punea, Colo-n vale se lăsa,
                La mijlocul codrului,
                Scăparea voinicului.
                Acolo de-mi ajungea,
                Mîndră masă-mi întindea Şi tot bea şi veselea.
                Iată vîntul că pornea,
                Vîntul cîmpul c-adia,
                Chica pale că-i făcea.
                Cînd mai bine-mi ospăta, Iacătă-mi şi potera,
                Bat-o Maica Precista Şi Sfînta Duminica!
                Potera din Valea-Seacă,
                Cum te prinde, cum te leagă. Foicică şi-o lalea,
                Potera s-apropia,
                Pe Codrean de mi-1 vedea,
                Ea din gură-aşa-i grăia:
                —   Codrenel, dă-te legat,
                C-aşa poruncă ne-a dat,
                Să nu te ducem stricat,
                Nici de puşcă împuşcat,
                Nici de sabie tăiat,
                Nici de ghioagă sfărîmat!
                Iar Codreanu ce-mi făcea?
                —    De sînteţi niscaiva fraţi,
                Iacă masa şi mîncaţi;
                De sînteţi niscai păgîni,
                Feriţi, că vă dau la cîni,
                Că de-atîta sînteţi buni!
                Iar Leonte arnăutul, înghiţi-mi-l-ar pămîntul, îmi lua o şuşănea,
                Bumb de aur că-mi punea,
                Pe Codreanu mi-1 lovea Tot la furca pieptului, Deasupra buricului,
                La încinsul brîului,
                Unde-i greu Codreanului. Potera, dacă-1 vedea,
427
160
165
170
175
180
185
190
195
200
               Lega-s-ar moartea de ea,
               De dînsul s-apropia Şi-l lega, şi-l fereca,
               Tot cu sîrmă de mătase Ce pătrunde pin’ la oase,
               Şi-l lega, şi-l fereca,
               La domnie mi-1 ducea.
               Foicică măcieş,
               Pe Codrean îl duc la Eş,
               La Eş, la domn Ilieş,
               Ilieş de la domnie,
               Negre zilele să-i fie,
               Care n-a fost de domnie Cum n-am fost eu de popie! Şi iar foaie şi-o lalea,
               Iar domnul, cît îl vedea,
               El din gură-aşa-i zicea:
               —    Alelei, măi Codrenele, Spune tu domniei-mele:
               Mulţi boieri mi-ai omorît Cît în ţară-ai voinicit?
               —    Alelei, măria-ta,
               Jur pe Sfînta Precista,
               Mulţi boieri am omorît Cît în ţară-am voinicit.
               Pe mocan de-1 întîlneam, Mîna-n chimir că-i băgăm, Jumătate-1 deşărtam.
               Cu doi cai de-1 întîlneam, Unu-i dam, unu-i luam.
               Iar unde vedeam săracul,
               Eu îmi ascundeam baltagul Şi-i dam bani de cheltuială,
               Şi haine de primeneală.
               Iară domnul se-nciuda,
               Slugilor că-mi poruncea,
               La temniţă mi-1 punea,
               Cu uşile de argint,
               Cum n-am văzut de cînd sînt. Foicică şi-o cicoare,
               Sade Codrean la-nchisoare Nouă ani şi nouă luni Şi paisprece săptămîni.
428
205
210
215
220
225
230
235
240
            Foiliţă de mohor,
            La biserică-n pridvor Stă Codreanu frăţior,
            Cu butucul de picior*
            Popa slujbele-i ceteşte,
            De moarte mi-1 pregăteşte.
            — Foicică măr creţesc,
            Alelei, popă sîrbesc,
            Dă-mi drum’ să mă spovădesc,
            Şi dezleagă pe dreapta,
            Să-mi fac cruce cu dînsa.
            Popa mîna-i dezlega.
            Codrenel, dacă vedea,
            Mîna-n sîn că mi-o băga,
            Paloşul dalb că-mi scotea Şi butucu-mi sfărîma,
            Şi din gură-mi chiuia;
            Iacă pagul că-mi venea,
            Codrenaş că mi-1 vedea,
            Pe dînsul mi s-arunca,
            Peste ziduri că-mi sărea,
            Domnia se spăimînta,
            Divanul că-mi tremura.
            Se ducea Codrean rîzînd,
            Fugea pagul nechezînd,
            Rămînea domnul plîngînd.
            Codrul frunza-şi îndeseşte,
            Pe Codrean mi-1 mistuieşte. Scăpatu-mi-a voinicul Şi mă-nchin cu cîntecul Ca codrul cu hreamătul,
            Ca murgul cu umbletul,
            Ca şi lupul cu crîngul.
            Cît trăieşte, tot păleşte,
            Dă pielea şi se plăteşte.
            Spusu-v-am cîntec bătrîn Şi mai am vreo două-n sîn,
            De-ţi avea suflete bune,
            Şi pe-acelea vi le-oi spune. ..
                                   Furtună, pp. 89 — 96 (Sineşti— Iaşi— Iaşi).
429
127 (172) CÎNTECUL HAIDUCILOR
               în ăl colţ de codru verde, Mititel focşor să vede.
               Foaie verde mărgărit,
               Nu ştiu, focu-i potolit,
          5 Sau de haiduci ocolit?
               Nu ştiu, zece sau doisprece, Cum mi-şi frige de-un berbece Nu mi-1 frige cum să frige,
               Şi mi-1 frige din belciuge io Şi mid întoarce-n cîrlige Ca săd fie carnea dulce. Frunzuliţă dedeţăi,
               De mic sărac rămăsăi Pe mîinile strinilor, îs în coadele tăciunilor.
               Verde foaie de mătasă,
               Care erea măi mare-n casă, Ala-mi da cîte cinci-şa să;
               Care erea măi mic în casă,
          20 Ala de păr nu mă lasă.
               Dacă văzui ce văzui,
               De-acolo că mi-şi plecai, Sluguliţă mă băgai.
               Foaie verde leuştean,
          25 Dară eu pe ce slujeam?
               Că slujeam pe-un cîrlăior, Cîrlanu creştea, eu creşteam, Pără mare ne făceam.
               Şeaua pe cîrlan puneam 30 Şi la vale-mi apucam,
               Toată ziua că mergeam.
               Să vezi, Doamne, că-nsăram Şi prea bine că-nnoptam; Alături de drum trăgeam,
          35 Dupe cal descălecam,
               Şaua dupe el că loam, Cîrlăioru-1 priponeam,
               Iebănci albe aşterneam,
               Şaua căpătîi puneam.
430
40
45
50
55
60
65
70
75
80
                Să vezi, frate, mă culcam, Puţintel somn îmi dormeam, Mititel vis că-mi visam, Drept în picioare săream, Mîna pe pripon puneam. Pripon trage, pripon vine, Cîrlăioru nu măi vine.
                Verde foaie păr uscat,
                De mi-o fi pripon tăiat, Cîrlăioru mi-e furat;
                De mi-o fi priponu rupt, Cîrlăioru mi-e pierdut.
                Iacătă pripon tăiat,
                Cîrlăioru mi-e furat!
                Dacă văzui ce văzui,
                Iebănci albe că-mi strînsăi, Cu şaua că le legai Şi-n spinare că le loai Şi la vale-mi apucai,
                Pe-o potecă părăsită,
                Cu troscot verde-nvălită,
                Pin năgară, pin săcară,
                Pin năgară descurcam,
                De cîrlăior întrebam.
                Da’ mersăi ce mi-şi mersăi, Peste un stejar dedei,
                Foaie verde dedeţăl,
                Cu trei cai legaţi de el. Da-ntre peagu şi-ntre şargu Iacătă şi cîrlanu.
                La umbra stejarului Durmea furu calului.
                Dară eu ce mi-şi făceam? Lîngă fur m-apropiam,
                Mîna la brîu că-mi puneam, Mare paloş că-mi scoteam. Verde foaie mărgărit,
                Să dau în el adurmit,
                Mi să ţîne-nceluit,
                Nu ştie de ce-a murit!
                Dacă văzui ce văzui,
                Palma bici că mi-o făcui, Peste ochi că mi-1 lovii.
431
85
            Verde foaie şi-o lalea,
            Vezi, furu să deştepta.
            Să vezi eu ce mi-şi făceam:
            Cu paloşu că mi-şi dam,
            Frumos cap că mi-i tăiam,
            La cîrlăior că mergeam,
            Pe obraz îl sărutam,
       90 Şaua pe cîrlan puneam Şi pe el că-ncălecam,
            Doi pogolnici că îmi loam Şi-ndărăt mă-napoiam,
            La o baltă-mi ajungeam,
       95 Cu cîrlăior că-mi vorbeam:
            — Foaie verde păr uscat,
            Tu să mi te pui pe lat Păn’ m-oi scoate la uscat!
                                               Cîrlăioru m-a-ascultat. ioo Hai la bîlci la Ilovăţ,
            Să-mi dau cîrlanii cu preţ.
            Dar la bîlci de-mi ajungeam,
            Cîrlăiorii mi-i vindeam,
                                                Bune parale că loam 105 Şi acas’ mă-napoiam
            Şi de muncă m-apucam,
            Toată treaba mi-o fîrşam.
                        Monografia judeţului Dolj, voi. I, partea
                        I, pp. 2 — 3;
                        inf. Gheorghe Măndoiu
                        (Risipiţi—Calafat—Oltenia),
                        1923.
     128 (173) STAN DIN BĂRĂGAN
           Departe, frate, departe, Nu aşa tocmai departe, La Siliştea cea bătrînă,
432
  5
10
15
20
25
30
35
40
45
                La puţul lui Cioropină, Multe herghelii s-adună.
                Dar de pază cine-mi era Seara şi dimineaţa,
                Peste zi totdauna?
                Ia, nea Stan din Bărăgan, Nepoţelul lui Drăgan,
                Că să poartă vara călăreşte, Săvai, ca Doamne fereşte! Cu cinci frîne la ciochină Şi cu opt pe subt iebînci, Cu cincisprece în turuci; C-un cojoc mare, lăţos,
                De-1 poartă vara pe dos,
                De ţine mai răcoros;
                Cu căciulă nedubită, Dintr-un cîrlănaş făcută,
                Şi c-o ghioagă nestrujită, Numai din topor cioplită. Trei jugănei pripăşea,
                Trei jugănei gălbiori,
                Cu dungi negre pe spinare, Pintenogi de trei picioare Şi strănuţi de cîte-o nare, Şi-mbuieştri-n fuga mare, Fug ca gîndul fiecare.
                Cînd neică Stan că-i vedea, Inimioara-i bîcăia.
                Nici un lucru că n-avea,
                Tot la harcan că-mpletea: Jumătate de negară,
                Jumătate de tîrsînă,
                Că ţinea la udătură. Şi-mpletea noaptea, pe lună, Şi venea bine la mină. Arcanul că-1 isprăvea,
                Pe cărare să lua,
                Pe cărare presura,
                Pe cărare tîrîcioare,
                Pe de mar’ne săricea,
                Pin* la fîntînă mergea, Ciutura hodorogea,
                Uluc de apă umplea.
433
                     Dar juganii, cînd simţea,
                     Pe cărare să lua,
                     De tărîţe că mi-şi da,
                50 De tărîţe, de săricea.
                     Caii, de sare secetoşi,
                     De tărîţe flămîngioşi,
                     Pin’ la fîntînă mergea,
                     Gura pe uluc punea,
                55 într-o clipă îl sorbea*
                     Dar nea Stan că se scula, Hărcănaşul că-1 lua,
                     Trei colaci că mi-1 făcea, De-azvîrlitele că-mi da*
                60 Nu ştiu cum dracul făcea, Pe cîteşitrei că-i prindea, După furcă-i înfăşură,
                     Trei noduri negre făcea.
                     Dar juganii, cînd simţea,
                65 Cînd deodată că smucea, Furca din pămînt scotea,
                     Şi da dosul şi fugea Cam prin cîmpii Nistrului, Coadele Finosului.
                70 Iar nea Stan ce mi-şi făcea? Stetea-n loc, s-olecăia Şi din gură că-mi zicea:
                     — Nu îmi este de jugani Cum îmi este de harcan,
                75 Că-mpletii de vine-un an; Şi-mpleteam seara pe lună, Şi venea bine la mînă!
                     Dacă vedea şi vedea,
                     Stan, frate, că mi-şi pleca,
                80 După cai că să lua.
                     Dară el că îmi mergea Cam pe urma furciei3, Tîrîtura ciuturei.
                     Cînd juganii că-i zărea,
                85 Tocmai colo,-n Valea-Rea, Ia, legaţi şi ferecaţi,
                     Tot în harcan încurcaţi.
1 S-a corectat originalul furcii.
434
90
95
100
105
110
115
120
125
130
                Şi nea Stan s-apropia,
                De departe şuiera Şi d-aproape-i mîngîia,
                Mina pe jugani punea, Căpestrele le-aşeza*
                El pe unu-nc aleea Ş-apuca de pribegea Tocmai în tîrg la Aslăvăţ, Und’ să vînd jugani cu preţ. Găsi un mic de turc sărac, Ce-i era jugani’ pe drag.
                Se făcea de se tocmea,
                Dar ştia socoteala,
                Cît cerea, atîta da.
                Bănişorii că-şi primea,
                Că da juganii cu totul,
                Lua banii cu obrocul.
                Apoi el că mi-şi pleca,
                La cea cîrciumă-ajungea Şi din gură că-mi striga:
                —    Atiniţo, crîşmăriţo,
                Ia scoate-o duşcă de vin, Să-ţi încerc vinul de bun! Cercă-o duşcă, cercă două, Cercă, frate, pînă-n nouă.
                El bea, nene, să cheflea,
                La unchi-său Drăgan venea, Dar unchi-său că-1 vedea, Bucuros că îl primea Şi la masă-1 aşeza,
                Şi din gură îi zicea:
                —    Alelei, nepoate Stane,
                Tot umblînd şi trepădînd, Tu, frate, n-oi fi văzînd Trei jugănei gălbiori,
                Cu dungi negre pe spinare, Pintenogi de trei picioare,
                Şi strănuţi de cîte-o nare, Şi-mbuieştri-n fuga mare? Iară Stan, dac-auzea,
                Aşa din gură-mi zicea:
                —    Alelei, nnche Drăgane,
                Eu, frate, nu i-am văzut,
435
                Dar eu, frate,-am auzit Că-s în tîrg la Aslăvăţ,
                UncT să vînd jugani cu preţ. Unde unchiul d-auzea,
          135 El pe Galbena scotea,
                Să vezi, mama cailor,
                Săvai, şi-a juganilor,
                Nădejdea stăpînului,
                Fala negustorului!
          140 Două frîne că-i punea,
                în trei tafture c-o strîngea Şi pe dînsa-ncăleca.
                Ş-apuca de pribegea Tocma-n tîrg la Aslăvăţ,
          145 Und’ să vînd iepe cu preţ. Dete muma cailor în preţul juganilor.
                La unchi-său că venea,
                Cela tristul şi mîhnitul 150 Şi de Dumnezeu bătutul!
                Dar unchi-său ce-i zicea?
                —   Alelei, nepoate Stane,
                Eu te-aştept să vii rîzînd,
                Şi tu vii trist şi mîhnit,
          155 Ca de Dumnezeu bătut!
                Dar nea Stan ce-i răspundea?
                —   Alelei, unche Drăgane, Ştiuşi iapa de furat,
                La mine la ce o-ai dat?
          160 Păgubaşii m-au găsit,
                M-au bătut, m-au omorît, Oasele mi le-au zdrobit.
                Avui fraţi, avui fîrtaţi,
                Ei pe mine m-au scăpat,
          165 în chizăşie m-au luat.
                Iar Drăgan, unde-auzea,
                Aşa din gură grăia:
                —   Alelei, nepoate Stane, Nu-mi e iapa de furat,
          no Ci este de căpătat.
                Căci ştii, frate, dar nu ştii, Cîrciumar 'la drum am fost, Un olac mare-a trecut
436
            Şi iapa o a obosit,
       175 Pe mine m-a dăruit.
            Trei jugănei mi-a făcut,
            Trei jugănei gălbiori,
            Cu dungi negre pe spinare,
                                           Pintenogi de trei picioare, i8o Şi strănuţi de cîte-o nare, Şi-mbuieştri-n fuga mare,
            La inimă rău mă doare !
            Alelei, nepoate Stane,
                                          Ia mai na cincizeci de lei,
                                     185 Ca să aibi tu să mai bei,
            Şi aideţi noi să fugim,
            Amîndoi să pribegim Tocma-n Ţara Ungurească,
            Unde-i pita voinicească,
       190 Şi cunună şi botează.
            Mă-nchinai cu cîntecul,
            Ca şi lupul cu crîngul.
            Cît trăieşte, liboveşte,
            Dă pielea şi să plăteşte.
       195 Face pielea cinci parale,
            Nici p-acelea nu le are.
                                          Aşa-i săracul din născare !
                                Păsculescu, pp. 308 — 310 inf. Fănică Radu (Silistraru—Brăila—Galaţi).
                         129 (174) CÎNTECUL LUI GHIMIŞ
            Umblă turcii d-alăiurea, Prin răriş, prin cărpiniş, Umblă turcii tot tuchiş, Tot de frica lui Ghimiş, 5 Lui Ghimiş cel mititel, Care tem turcii de el.
437
10
15
20
25
30
35
40
45
                Vo cîţiva din Slatina,
                Ghimiş le-a furat iapa,
                Pe Vînăta cea frumoasă,
                Cu şaua moldovenească, Zalele ca soarele*
                Iar turcii ce mi-şi făcea?
                La rămăşag se lua,
                Nouă buţi c-alătura:
                Care, mări, că s-a găsi Ca buţile să le saie,
                Să dea trei băniţi De galbeni mărunţi,
                Al doilea de bani mărunţi. Nimenea nu se găsea,
                Dar Ghimiş, cu Vînăta,
                O plimba cit o plimba,
                Cînd o dată sumuţea,
                Buţile că le sărea,
                Pe Vînăta mi-o spetea.
                Dacă văzu şi văzu,
                Legă iapa de-un alun Şi-o plîngea ca un nebun.
                Iar Ghimiş ce mi-şi făcea?
                El la drum că mi-şi ieşea Şi care cum mi-şi trecea, Cîte-o palmă că le da, Spui-un cal ca Vînăta,
                Să-i-se dreagă inima.
                Frunză verde pătrunjel,
                Trece de-un mic vătăşel. Două palme că-i dădea,
                Să spui-un cal ca Vînăta. Vătăşelul ce zicea?
                — Stai, Ghimişe, nu mai da, Că-ţi spui cal ca Vînăta.
                Bagă mîna-n sîn la mine, Scoate-o coală de hîrtie Şi-un condei de vişinie,
                Că ţi-am aflat de-un cal bun, Tot la turcul Mahamur! Scrisoarea că i-o făcea Şi la turc că se ducea, Scrisoarea i-o arăta,
438
            so Iar turcul ce mi-şi făcea?
                 —   Asta mi-i hurduc-belea ! A venit calul să-mi ia,
                 Aşa să-l dau de frumos, înşelat şi înfrînat,
            55 Cum e bun de-ncălecat, C-aista capul mi-a scăpat! Vătăşel calu-şi lua,
                 La Ghimiş că se ducea Şi Ghimiş că mi-1 vedea,
            60 Aşa de bine-i părea,
                 Trei băniţi de bani dedea, Pe vătăşel bogăţea.
                 Bate vîntul pulberea Vinerea şi miercurea,
            65 Ghimiş trece Dunărea La soră-sa Rusanda.
                 Soră-sa cînd îl vedea:
                 —   Oileoleo, frate Ghimiş, Bine-mi pare că venişi,
            70 Că cumnatu-tu-i jurat, Pentr-o palmă ce i-ai dat, Să te dea la turci legat! încă el că n-asculta,
                 Se silea şi se-mbăta.
            75 Iar soră-sa ce făcea? Armele i le lua,
                 Frumuşel le descărca,
                 Cu pămînt că le umplea, Veste la turci că-mi dedea, 80 Şi turcii-1 împresura Şi la dînsul se ducea*
                 El putere că n-avea,
                 Şi turcii că mi-1 lega Cu frînghie de mătase,
            85 împletită viţa-n şase.
                 Atunci Ghimiş se trezea Şi legat că se vedea,
                 Cînd o dată-i sumuţea, Cinci sfori la mînă rupea, 90 Una la os l-ajungea Şi putere nu m-avea.
                 El din gură ce zicea?
439
            —   Turcilor, boierilor,
            Mi-aduceţi patruzeci de potropopi,
        95 La biserică să mergem Ca să mă mărturisesc,
            C-am curvit cu soră-mea Ş-am iubit pe maică-mea !
            Cînd la biserică mergea,
                        100 El din gură ce-mi zicea?
            —   Dezlegaţi-mi pe dreapta,
            Ca să-mi fac cruce cu ea!
            Pe dreapta că-i dezlega,
            Cruci la Dumnezeu făcea;
      105 El aminte şi-aducea
            Tot de un mic păloşel De cînd era băieţel.
            El din gură ce-mi zicea?
            Şi paloşul că scotea: no —Turcilor, muierilor,
            Ce-aţi chitit şi-aţi socotit,
            Femeie-s cu cîrpă-n cap,
            Şi nu ştiu ce să vă fac?
            Is voinic cu comănac,
      H5 Să priviţi ce-am să vă fac!
            De trei ori se răsucea,
            Turci ca perele cădea.
            Iar Ghimiş ce mi-şi făcea?
                        La soră-sa se ducea 120 Şi din gură mi-o-ntreba:
            —   Aleo, soro, soră-mea,
            Ce ţi-am fost eu vinovat De m-ai dat la turci legat?
            Nici zăbavă nu era,
                                           125 Frumos capul că-i tăia Şi la cîini c-o arunca.
            Dar Ghimiş ce mi-şi făcea?
            La codri că mi-şi pleca.
                      Diaconu, Ţ. Vrancei, pp. 228 — 231; inf. Vasile Pîrvu (Botiţă)
                      (Tulnici — Focşani — Galaţi).
440
130 (175) LUNIŢĂ, LUNIŢĂ
          Luniţă, luniţă, Fă-mi o luminiţă, Că am însărat La umbră de gard 5 Cu doi căluşei Negri, mititei,
          Şi nu-s de furat, Ci-s de cumpărat De la popa Vlad, io Mărturie-am dat Ieslea cailor,
          Uşa grajdului, Drumul codrului.
Reteganu, pp. 23 — 24 (Cluj).
             131  (175) HOŢUL DE CAI
           —   Verde, verde ş-o răsură, Spune, spune, barbă sură, Căişorii cum se fură,
           Cum se iau din bătătură
       5 Pe negură Şi pe brumă?
           —   Cu ochiul arcanului Prinzi muma juganului,
           Şi duci caii la păduri,
       io Tot la iarbă cu răsuri,
           Iar cu ei călătoreşti Pînă nu te mai zăreşti,
           Şi din gură zici mereu,
441
              Colea, cîntecelul meu:
         15   « Spune, spune, pui de cuc,
              Căişorii und’ se duc?
              Spune, spune, turturea, îngheţată-i Dunărea,
              Să treacă neică pe ea 20 Cu trei suri alăturea,
              Cu muma juganilor Şi cu tatăl surilor?
              Spune, spune, păsărea,
              Pot să merg în Dobrogea 25 La Maria olteanca,
              Să beau vinul Cu vadra,
              Pelinul Cu ocaua,
         30 Să beau vin nemăsurat,
              Să iau pol nenumărat? »
                                    Teodorescu, p. 299; inf. Petrea Creţul Şolcan (Lacul-Sărat—Brăila — Galaţi), 8. V. 1884.
   132 (175) CINE MM VOINIC LOTREAN ?
             Frunzuliţă leuştean,
             Cine mM voinic lotrean Să meargă cu min-un an,
             Să mi-1 pui d-un căpitan?
         5   — Căpitane de judeţ,
             Ce tot mă ţii la coteţ Pentr-un pui de mînzuleţ?
             Şi dă-mi drumu pe la prînz, Ţi-1 aduc, f. ..J de mînz; io Şi dă-mi drumu la amiazi,
             Să ţi-1 aduc murg şi breaz !
442
15
20
25
30
35
40
45
50
                Căpitane de Ardeal,
                Ce mă ţii închis d-un an Pentr-o iapă şi-un cîrlan?
                Şi iapa a murit de slabă, Cîrlanu l-am dat de gloabă* Şi-mi luai şaua la spinare Şi-ajunsei pe drum la vale; Dar un nebun de rumîn Priponise iapa-n drum*
                Mă făcui şaua d-a pune,
                Mă făcui d-a-ncăleca; îi dam pintene să stea,
                Ea mai tare că fugea;
                Iapa Giurgiu apropia,
                Bune parale că lua.
                Dar băiatu ce-mi făcea?
                Şaua din spinare c-o lua Şi-apuca pe Cîmpina, Se-ntîlni cu Galbina.
                Şarga neagră pe spinare,
                Pe supt foaie rotogoale, Pintenoagă de picioare, Stremurată de o nare Şi-n buiestră-n fuga mare* Dar nu era singurea:
                Cu cinci cîrlăi lingă ea, Şi-avea şapte jugaiori,
                Cum ţi-este drăguţ de ei.
                El pe Şarga-ncăleca,
                Drumul d-a lungul că-1 lua. Frunzulină măr de-1 creţ,
                Se ducea la Magloveţi,
                Se face d-un tîrguleţ,
                Und* se vînd cîrlani cu preţ* Acolo cînd mi-ajungea,
                Bune parale că-mi lua; Păgubaşu că-mi sosea,
                Mina cu ciocoii da,
                Frumuşel că mi-1 lega,
                La judecată-1 ducea,
                Acolo că-1 întreba:
                — F... -ţi mama ta de hoţ, Cum faci, cînd furi caii toţi?
443
55
60
65
5
10
15
           —   Frunzuliţă de măslină,
           Eu iau iapa cea bătrînă,
           Şi cîrlanii vin pe urmă;
           Eu merg din gură cîntînd Şi cîrlanii nechezînd !
           Dar băiatul ce-mi făcea?
           Mina stingă c-arunca,
           Bune parale le da
           Şi boierilor le zicea :
           —   Măi boieri, măi dumneata, Să-mi daţi la mină bilet,
           Să trec Dunărea-ndărăt,
           Că am vii, şi am moşii,
           Şi nevastă cu copii!
                                          Tocilescu, pp. 390 — 391; inf. Ion Preuteşescu (Novaci—Gilort—Oltenia).
        133 (175) [HOŢUL DE CAI]
           Foaie verde de susai,
           Sus la munte, jos la plai, Toată noaptea mă luptai Cu neşte lupiţi de cai.
           Io le-arunc grunjuri de sare, Armăsari să mă omoare.
           Doi mă ţîn şi cinci mă leagă Pintr-un pui cu coama neagră. Cîntară cocoşii-o dată,
           Io eream cu ei la baltă; Cîntară de doo ori,
           Număram la gălbiori,
           Că sînt la purtat uşori.
           Foaie verde d-arţăraş,
           Şi cm’ fu la adălmaş,
444
            Nu puteam de păgubaş.
            — Loaţi de beaţi din adălmaş,
            Mi-aţi ţinut bine la grajdi!
                                    V ir c ol, p. 84; inf. M. V. Ciorobea (Zătreni—Olteţu— Oltenia).
       134 (175) [HOŢUL DE CAI]
           — Vere, vere, ş-al meu frate, Spune-mi mie cu dreptate,
           Cu ce hrană te hrăneşti,
           Că tu tot bine trăieşti ?
       5  — îţi spun, frate, cu dreptate:
           îmi pun sare-n merindare,
           Şî tărîţă-n năfrămuţă,
           Ş-o pituţă la trăistuţă,
           Sui la vîrvu muntelui, io La poalele codrului.
           Presăr sare pe cărare,
           Vine murgu cel mai mare, Vine murgu murgilor Şî fruntea costruşilor.
       15 Dinapoi că i-am luat
           Şî la tîrg că i-am minat,
           Tot la tîrg la Ţăligrad. De-acolo am tîrguit Numa’ frîne de mătasă,
       20 împletite-n trei şi şasă,
           Tot ca mina mea de groasă.
           Io dinapoi i-am luat Şi la tîrg că i-am minat,
           Tot la tîrg la Izbîndeţi,
       2 5 C-acolo-s murgii cu preţ. Vîndui murgu cel mai mare
445
            C-o sută şi cinci parale;
            Vîndui murgu cel mai mic C-o sută şi cinci de-argint.
       30 De mîndru şi de avut Nu îmblu făr’ cu căput,
            Cu căput şi cu nădragi,
            La neveste cu fodori largi!
                          M îndrescu, pp. 184 — 185 (Rîpa-de-Jos—Topliţa— Reg. Mureş’Auto-nomă Maghiară).
       135 (175) [HOŢUL DE CAI]
           Nici o muncă nu-i de grea Ca-n temniţă a şedea,
           Că nu-s dealuri, nici păduri,
           Numai hoţii de panduri,
       5 Şed în genguri de uiagă Şi-n toată ziua mă-ntreabă:
           —   Ce-ai furat, măi hoţule ?
           —   Patru cai, măi domnule !
           —        Dar cu caii ce-ai făcut ? io —Peste Mureş i-am trecut
           Şi toţi bine i-am vîndut!
           —   Dar cu banii ce-ai făcut ?
           —   Cu mîndrele i-am băut!
           Mă luară şi mă legară
      15 Şi-n temniţă mă băgară, în temniţă ferecată,
           Şi mîncare-n zi, o dată*
                      D ensusianu, Ţ. Haţegului, pp. 195 — 196; inf. Pătru Levedean (Galaţi—Haţeg—Hunedoara).
446
136 (176) CÎNTECUL LUI SBANGĂ HAIDUCU
                 Frunză verde de savat,
                 Sub un lomuleţ de gard Şeade Sbangă pitulat, Nebăut şi nemîncat;
             5 Trăieşte cu zilele Pîn-apune soarele,
                 Să-şi ia iepingelele,
                 Să-şi umplă pistoalele, Lovească vîlcelele, io Pe la toate gazdele.
                 Frunză verde de-o lalea,
                 La o gazdă că mergea Şi din gură-aşa zicea:
                 — Gazdă, găzdulicea mea,
             15 Dă-mi o coaje de mălai, Să-ţi prinz o stavă de cai, Şi cu-un fir de usturoi Să-ţi aduc pluguri de boi! Frunză verde de susai,
             20 îmi dete coaja de mălai, Mîncai şi mă saturai,
                 Luai căpăstru şi plecai,
                 Mă şuii p-ăl deal de plai, Văzui o stavă de cai 25 Ş-aruncai căpăstru-n ei, Cunoscui că nu-s ai mei, Aruncai ş-un drob de sare, Armăsar nu mă omoare. Frunzuliţă de făsui,
             30 Dacă văzui şi văzui, Aruncai şi o tîrsină,
                 Prinsei iapa cea bătrînă, Nădejdea cîrlanilor,
                 Muma armăsarilor.
             3 5 Frunză verde de susai, Ş-apucai de-ncălecai, Drumu-nainte-mi luai. Frunză verde de sulfină, Descălecai la fîntînă
447
40
45
50
55
60
65
70
           Şi mă uitai după mine.
           Aoleo, ce-mi pare bine,
           Toţi cîrlanii venea bine !
           Frunză verde de-o lalea,
           Boierii cînd auzea,
           Frunză verde trei migdale,
           Că mi-a ieşit Sbangă-n ţară,
           Dar boierii ce-mi făcea?
           Potere că ridica
           Şi pe Sbangă că-1 prindea,
           La coteţ că-1 închidea.
           Frunză verde de-o lalea,
           Sbangă din gură-mi zicea:
           —    Aluniţă de măr creţ,
           Căpitane de judeţ,
           Ce mă tot ţii în coteţ Pentru-ăl pui de murguleţ?
           Că l-am vîndut fără preţ;
           L-am vîndut cu cinci parale,
           Că n-aveam de cheltuială.
           Frunză verde trei migdale,
           Făcu Sbangă de parale Şi se plimba pe culare,
           Să întîlnea cu fraţii în cale.
           Cu fraţii lui se vorbea:
           —    Care plastă s-o lovim ?
           —    Frunză verde busuioc,
           Lovim plasta din mijloc,
           Că sînt popi şi protopopi!
           Verde frunză de-o lalea,
           Sbangă din gură-mi zicea:
           —    Ba, ba, ba, fraţilor, ba,
           Hai în plasa Blahniţa,
           Că luăm franci cu traista,
           Rublele, cu postava!
                               Toci lese u, pp. 1243 —1244; inf. Şerban Vasilescu (Ruptura—Strehaia— Oltenia).
448
137 (177) CÎNTECUL LUI SĂCALĂ
               Pe cel drum cam părăsit, Părăsit cam de demult,
               Cu negare-acoperit,
               Tare-mi vine d-un voinic,
                                            5 D-un voinic cam ortoman, C-un cal negru dobrogean.
               Să făcea de se trăgea La herghelia sultanului, Hanului, sultanului, io Acolo cînd se ducea,
               Ocol hergheliei da,
               Pe herghelegiu nu-1 găsea, în herghelie că intra, în staroştea juganilor,
          15 în fătătoarea iepelor,
               Acolo, frate, îl găsea,
               Adormit, cu faţa-n sus,
               Părea din lume că-i dus,
               Cu arcanul căpătîi,
          20 Cu paloşu-atîrnat în cui.
               Dar Ortoman ce-mi făcea?
               O palmă bună că-i da Şi din somn că mi-1 trezvea.
               El din somn se deştepta 25   Şi lui Ortoman zicea:
               — De ce pe min’ mă suduieşti Şi cu palma mă plesneşti?
               Eu sînt herghelegiu sultanului, Hanului, sultanului.
          3o   Aici sultanul m-a rînduit
               De cînd eream copil mic,
               Ca să stau să stăruiesc, Herghelia să-i păzesc.
               La capul arcanului 35   Este-o iapă vinecioară,
               Pintenoagă de picioare,
               Cînd pe ea îi încăleca,
               Toată herghelia după ea se ia. Dar cel viteaz ce-mi făcea?
449
40
45
50
55
60
65
70
75
           Şaua pe ea că-mi punea Şi pe dînsa-ncăleca.
           Ea trăgea de se ducea,
           Toată herghelia mi-o lua.
           Herghelegiu singur rămînea, începea, frate, d-a plîngea,
           Băga mîinile în sîn Şi plîngea ca un nebun.
           Herghelegiu ce făcea?
           La sultan că se ducea,
           Sultanul bine pricepea Că la dînsu el venea,
           Că i s-a-ntîmplat ceva.
           Sultanu că-1 întreba:
           — Ce-ai păţit, herghelegiu,
           Herghelegiu, ciorbagiu ? începea d-a mi-i spunea Cum el, frate, pătimea.
           Dar sultan ce mi-ş* făcea?
           Potera după el trimetea,
           Pe voinic că mi-1 găsea în tîrgu din Cîmpina,
           Unde jugani că vindea. începea-1 împrejura Şi pe dînsul mi-1 lega,
           Şi frumos, frate,-1 bătea Cu sfîrcul gîrbaciului Pe faţa obrazului.
           Herghelia şi-o aduna, înapoi că se-ntorcea,
           Punea masa şi mînca.
           De steajăr pe el că-1 lega,
           O pînză d-americă lua,
           Frumos, frate,-o cătrănea,
           P-acel hoţ înfăşură,
           Atuncea că mi-1 lumea,
           Cum pe el, frate,-1 chema.
           Turcu-aci bea, chiuia,
           Sacal-ardea şi plesnea,
           F.. . -i crucea mîni-sa !
                                 Tocilescu, p. 186; inf. Cristea Cobzaru (Tg.-Jiu —Tg.- Jiu- Oltenia).
450
138 (178) [PETRE]
             Foaie verde ş-o lalea,
             Haiduc Petre ce făcea?
             Cînd venea primăvara în codru verde intra,
         5 Cu Vulturul se-ntîlnea,
             Se-ntîlnea şi-l întreba:
             —    Vulture, pene-nspicate, Spune-mi drumul un’ se-mparte, Să păzesc cu zi, cu noapte,
         io Pîn-or trece negustori,
             Să le iau geanta cu poli.
             Haiduc Petre ce făcea?
             Iar pe Vultur l-întreba Ca să-i mai spuie ceva,
         15 Şi Vulturu-i răspundea:
             —    Haiduc Petre, hai cu mine, Hai cu mine-n vale,-n lunci, Căluşei buni să-ţi apuci.
             Haiduc Petre ce făcea?
         20 El pe Vultur l-asculta, în luncă,-n vale mergea,
             Pe vînătu-ncăleca,
             Şi pe murgul îl lega,
             Şi caii îi înşira,
         25 Şi Vulturu-1 învăţa:
             —    Haiduc Petre, hai cu mine, Hai cu mine-n deal, pe plai,
             De nimeni frică să n-ai!
             Astăzi luni şi mîine marţi,
         30 Pleacă neică la Galaţi Cu trei cai de apucat Şi cu patru de furat.
             Detei pe la primăraş:
             —    Bună ziua, primăraş,
         3 5 Ia poftim un gălbinaş
             Şi să-mi mai faci un răvaş Pe vro şapte-armăsăraşi!
             Pusei mîna pe răvaş,
451
            Mersei pînă-ntr-un ogaş.
       40 Iac-un hoţ de păgubaş Şi mă-ntreabă de răvaş.
            — Fire-al dracu, păgubaş,
            Ce mă-ntrebi tu de răvaş?
            Ia mai dă-mi un gălbinaş,
       45 Ca să-l beau de adălmaş,
            Că te-azvîrlu-n hal ogaş.
            Eu sînt tat-al cailor,
            Arîmbaşa hoţilor!
                            Qîlcescu, pp. 24 — 25 ;
                            inf. Gheorghe Ciobanu
                            (Godlneşti—Bala-de-Aramă—Oltenia).
     139 (179) CÎNTECUL LUI RADU
           Foaie verde salbă moale,
           De la Bucureşti la vale,
           La Focşani pe valea mare, Cîte care cu povară,
       5 Toate-mi suie şi-mi pogoară; Numai carul Radului Nici nu suie, nici coboară, Bate boii de-i omoară.
                                           Foaie verde şi-o lalea, io Răduleasa ce-mi zicea?
           —   Radule, soţia mea,
           Nu-mi bate bou de cea,
           Că e zestrioara mea,
           Care mi-a dat-o maica
      15 Să m-arînesc eu cu ea,
           Din copilăria mea!
           Iară Radu ce-mi zicea?
           —   Foaie verde trei granate, Cîte drumuri lungi şi late
      20 Tot de Radu sînt călcate
452
            Şi de care ferecate;
            Numai drumul Giurgiului Şi cu-al Calafatului Detei boii dracului!
       25 Foaie verde de năut,
            Hai, puică, la Cîmpulung,
            Să văz caii cum se vînd Şi păgubaşu plîngînd,
            Şi hoţii bînd şi mîncînd;
       30 Iar cînd fu la adălmaş,
            N-aveai loc de păgubaş,
            Şi hoţii bea şi mînca,
            Păgubaşii toţi plîngea,
            Şi Radu se înveselea.
                                Tocilescu, p. 96; inf. Ghiţă Şchiopu (R.*Vîlcea—R.-Vîlcea—Argeş)
     140 (183) ALDE NAE DIN VĂDENI
            Foaie verde trei coceni, Este Nae din Vădeni Şi cu cîţiva orăşeni,
            Cu Ioniţă Piţigoi,
        5 Şi mai e unul, Băloi,
            Ce face dintr-un pol, doi. Ei nu fură, ci hoţesc, Joia-n tîrg, le tălmăcesc Cu Scurtu din Măghereşti io Şi cu Cocoş din Bălceşti. Joia-n tîrg ei se strîngea, La Piţigoi se ducea,
            Mare masă-i aştepta, Gătită de Ilinca.
       15 De la masă se scula,
            Podu Jiului trecea,
453
            La un popă se oprea,
            Doi inşi în curte intra,
            Sus pe scări că se suia,
       20 De uşă că-mi împingea,
            Uşa-nchisă că erea.
            Zamfirache ce-mi făcea?
            Uşa popii că spărgea Şi în casă că-mi intra.
       25 Popa un băiat avea,
            Uşa deschisă vedea,
            Puşca-n mînă c-o lua Şi-ndată o slobozea,
            Pe Zamfirache-mpuşca 30 Şi pe Cocoş îl rănea.
            Iară Cocoş ce-mi făcea?
            Jos pe scară că se da,
            La tovarăşi că mergea Şi din gură-aşa zicea:
       3 5  — încălicaţi
            Şi haideţi,
            C-am hoţit cît am hoţit,
            Aicea ne-am prăpădit!
            Sus pe cai încăleca,
       40 Către oraş că pleca,
            La Piţigoi că mergea,
            Masă mare-i aştepta,
            Gătită de Ilinca.
            Iară Cocoş ce făcea?
       45 De pe cal descălica,
            La hodaie că mergea,
            Aprindea de-o luminare Şi vedea rana lui mare,
            A doua zi Cocoş moare.
                                 Tocilescu, pp. 190 — 191 (Novaci—Gilort—Oltenia).
454
141 (184) [ZDRELEA]
            Verde frunză lin pelin,
            Pe şuşaua Bolintin Patru băieţăi că vin,
            Zdrelea şi cu Mărunţălu,
       5 Dascălu. cu Cimpoieru,
            Că pe-tin popă că4 sosa Şi mi-i da ş-aşa, ş-aşa,
            Ca să spuie banii toţi*
            Dară popa ce grăia? io — Mă rog, Zdrelea dumneata,
            Hai la bisărica mea,
            Bagă mîna su’ prăstol,
            Ia la bani cu capu gol.
            Frunză verde de-un spanac,
       15  Măi Zdrelea, n-o fi păcat
            Să mă laşi aşa sărac?
            — Nu e, părinte, păcat,
            Nu i-ăi loat di pe săpat,
            Şi i-ai loat di pe tocat,
       20  Mătuşile băni ţ-a dat.
            Nu e, părinte, păcat,
            Nu i-ai loat di pe prăşit,
            Şi i-ai loat di pe cetit;
            De-ai cetit, de n-ai cetit,
       25  Toţi săracii ţ-a plătit!
                              Q îl c eseu, pp. 54 — 55;
                              inf. Dumitra Diaconu
                              (Roşia-Amaradia—Gilort—Olten ia).
455
142 (186) GHEORGHE, COSMA ŞI MAFTEI
                Sub cea stîncă-ncremenită, în cărarea prăpădită,
                La umbră de stejăriş,
                Sub a codrului frunziş,
             5 Şede şi se odihneşte
                Şi mi-ţi doarme iepureşte Gheorghe, Cosma şi Maftei, Fraţi în sînge botezaţi Şi de lege lepădaţi, io Că ţin crîngul Şi pămîntul,
                Şi ţin valea Cu cărarea,
                Şi mi-ţi calcă satele,
            15 De răpesc fecioarele,
                Vitele, averile,
                Şi umplu pădurile.
                Iar cel Cosma hoţoman,
                La inimă mai duşman,
            20 El dormea,
                Nu prea dormea,
                Ci hamgeriul îşi scotea Şi pre Gheorghe-njunghia Şi la Maftei se-ntorcea.
            25 Iară Maftei greu visa:
                I părea că mi-1 striga,
                Drept în picioare sărea, Mîna pre baltag punea,
                Cu Cosma se hîrîţea:
            30  — Alei, Cosmo, hoţ bătrîn,
                Om la inimă păgîn,
                Banii vrei să ne răpeşti, Capul să ne prăpădeşti?
                Din baltage se loveau,
            35 Şi baltagele frîngeau.
                Atunci paloşe scoteau;
                Se luptau cît se luptau, Paloşele se rupeau.
456
            Braţ la braţ se apucau.
       40 Spuma Cosma şi turba,
            Iar Maftei să-ngălbinea,
            Ca rănit cu greu era.
            Iacă, mări, cum lupta,
            Un hamgeri pre sus zbura 45 Şi pre Cosma-1 agiungea Şi la pămînt mi -1 culca,
            Cu Maftei alăturea.
            Din frunziş atunci ieşea Un voinic de flăcăoaş,
       50 La trup sprinten şi gingaş,
            Şi-mi dezlegă fetele,
            Şi-mi strînse chimirile,
            Armele, podoabele.
            Iar pre cei de cruce fraţi 55 Şi de lege lepădaţi ’I lăsă colo-n cărare,
            La jîvinii de mîncare.
                                   Caranfil, pp. 90 — 94 [Moldova].
     143 (190) CÎNTECUL LUI DĂIAN
           Foaie verde măgheran,
           N-aţi auzit de-un Dăian,
           De hoţu de Siliştean?
           Că umblă din deal în deal 5 Să-şi cîştige cîte-un ban,
           Şi umblă din stînă-n stînă Cu Ancuţa sa de mînă,
           Să guste brînza, de-i bună, Verze moi cu zăr de oi. io La fîntîniţa din vale
           Mergeau doi jandarmi pe cale, Ei din grai aşa grăia:
457
            —    Dă-te, Dăiene, legat!
            —    Ba io nu, că n-am furat,
       15 Nici nu-s femeie cu cîrpă,
            Să mă dau legat de frică;
            Că-s voinic cu comănac,
            Cu zece poteri mă bat,
            Că cu nouă m-am bătut 20 Şi pe toţi i-am biruit!
            Maică-sa din grai grăia:
            —    Lasă-ţi, Dăiene, hoţia,
            Şi hai de-ţi lucră moşia,
            Că-ţi dau plug şi patru boi
       25 Şi-o turmuliţă de oi.
            —    Mînee-ţi cînii boii tăi,
            Că nu-mi las prietenii mei!
                        Mortografia judeţului Tinuua-Mare, p. 478;
                        inf. Ana Nicula
                        (Paloş—Rupea—Braşov),
                        12. VIII. 1934.
      144 (191) HORA LUI CERCEL
           Decît slugă la popa,
           Mai bine rob în Jula;
           Cine-i slugă nu-i stăpîn, Acăr cît ar fi de bun.
       5 Cine să bagă jinere
           N-are-n lume nici un bine. Mulţămăscu-ţi ţie, soacră, Că-mi dăduşi, cu fata, vacă, Io tăt trag ca calu-n ham io Şi nimică-n lume n-am;
           Io tăt trag ca bou-n jug,
           Cu nimica nu m-ajung; Bate, Doamne, şi socru,
458
            Că n-am nici un norocu,
       15 Bate, Doamne, şi soacra,
            Mai pă urmă şi vaca;
            Vaca-i albă pă spinare,
            Fata nu ştiu ce bai are.
            D-aceie o şi lăsai 20 Şi alta nană-mi luai;
            Mă dusei în codru des,
            Dă unde tare rar ies.
            Pă sub poala codrului Furai porcii domnului,
       25 Spărsăi capu purcarului Cu latu toporului, în marginea Dunării Mă prinsără jendarii.
            Mă bătură, mă legară 30 Şi-n temniţă mă băgară.
            Domnule solgăbirău,
            Nu mă bate tare rău,
            Că-ţi dau doi cai la hinteu,
            Unu negru, unu sur,
       35 Numa mă lasă să-i fur.
            Dă eşti, nană, cu credinţă,
            Vino la mine-n temniţă Şi-ţi vinde mărgelele,
            Şi-mi plăteşte vinuţele,
       40 C-am furat galbini o oală Şi i-am ţîpat la tine-n poală.
            Dacă nu mi şti scăpa, îi destul de-mi săruta!
                                  Hetcou, pp. 62 — 63; inf. Tane Vese (Cresuia— Beiuş—Crişana).
459
145 (193) [HOŢII ŞI POPA DIN BROŞTENI]
             Frunză verde de duhan,
             Vai, sîrmanul Gheorghe Şfan,
             Şi cu Ion Orăvicean,
             Ei că să înţelegeau,
         5 La popa-n Broşteni plecau,
             Pe popa la cin-aflau:
             —    Bună cina, măi părinte !
             —    Mulţămesc, fecior cuminte !
             Hai la cină, măi feciori,
         io —N-am venit la cina ta,
             Ci-am venit la blaga ta;
             Că ai blagă ruginită,
             Nici de un fecior bruşită!
             —    Măi mereu, feciori, cu mine,
         15 Ca să ne-nţelegem bine.
             Mă sui pe scară în pod,
             Să dobor un oboroc.
             Pe popa dracu-1 ştia Că pistoale-n pod avea.
         20 Pocnea unul, pocnea două,
             Pin’ pocnea pe toate nouă.
             Nici un fecior nu lovea,
             Potera să ridica Şi feciorii că fugea 25 Şi lui popa-aşa-i zicea:
             —    Rămîi, popă, sănătos,
             Că nu te-am muiat la os!
                                       Epure, pp. 89—90 [Banat].
460
          III. p ăstoreşti
146 (196) MIORIŢA
     Pe-un picior de plai, Pe-o gură de rai,
     Iată vin în cale,
     Se cobor la vale 5 Trei turme de miei, Cu trei ciobănei. Unu-i moldovan, Unu-i ungurean Şi unu-i vrancean. io Iar cel ungurean Şi cu cel vrancean, Mări, se vorbiră,
     Ei se sfătuiră Pe l-apus de soare 15 Ca să mi-1 omoare Pe cel moldovan,
     Că-i mai ortoman Ş-are oi mai multe, Mîndre şi cornute,
20 Şi cai învăţaţi,
     Şi cîni mai bărbaţi. Dar cea mioriţă,
     Cu lînă plăviţă,
     De trei zile-ncoace 25 Gura nu-i mai tace, Iarba nu-i mai place. — Mioriţă laie,
     Laie, bucălaie,
     De trei zile-ncoace
463
30
      Gura nu-ţi mai tace! Ori iarba nu-ţi place, Ori eşti bolnăvioară, Drăguţă mioară?
      —   Drăguţule bace,
35 Dă-ţi oile-ncoace,
      La negru zăvoi,
      Că-i iarbă de noi Şi umbră de voi. Stăpîne, stăpîne,
40 îţi cheamă ş-un cine, Cel mai bărbătesc Şi cel mai frăţesc,
      Că l-apus de soare Vreau să mi te-omoare 45 Baciul ungurean
      Şi cu cel vrancean!
      —   Oiţă bîrsană,
      De eşti năzdrăvană,
      Şi de-a fi să mor
5o în cîmp de mohor,
      Să spui lui vrancean Şi lui ungurean Ca să mă îngroape Aice, pe-aproape,
55 în strunga de oi,
      Să fiu tot cu voi; în dosul stînii,
      Să-mi aud cînii.
      Aste să le spui,
60 Iar la cap să-mi pui Fluieraş de fag,
      Mult zice cu drag; Fluieraş de os,
      Mult zice duios;
65 Fluieraş de soc,
      Mult zice cu foc! Vîntul, cînd a bate, Prin ele-a răzbate Ş-oile s-or strînge,
70 Pe mine m-or plînge Cu lacrimi de sînge! Iar tu de omor
464
       Să nu le spui lor.
       Să le spui curat 75 Că m-am însurat C-o mîndră crăiasă, A lumii mireasă;
       Că la nunta mea A căzut o stea;
  80 Soarele şi lima
       Mi-au ţinut cununa. Brazi şi păltinaşi I-am avut nuntaşi, Preoţi, munţii mari, 85 Pasări, lăutari, Păsărele mii,
       Şi stele făclii!
       Iar dacă-i zări, Dacă-i întîlni 90 Măicuţă bătrînă,
       Cu brîul de lînă, Din ochi lăcrimînd, Pe cîmp alergînd,
       De toţi întrebînd 95 Şi la toţi zicînd:
       « Cine-a cunoscut, Cine mi-a văzut Mîndru ciobănel, Tras printr-un inel? îoo Feţişoara lui,
       Spuma laptelui; Mustăţioara lui, Spicul griului; Perişorul lui,
  105 Peana corbului; Ochişorii lui,
       Mura cîmpului? » Tu, mioara mea,
       Să te-nduri de ea no Şi-i spune curat Că m-am însurat C-o fată de crai, Pe-o gură de rai.
       Iar la cea măicuţă ii5 Să nu spui, drăguţă,
465
       Că la nunta mea A căzut o stea,
       C-am avut nuntaşi Brazi şi păltinaşi,
120 Preoţi, munţii mari,
       Pasări, lăutari,
       Păsărele mii,
       Şi stele făclii!
                                                   Alecsandri, pp. 1 - 3.
     147 (196) MIORIŢA
      În poiana mare,
      Cea gură de vale, Trei cîrduri de miei, Cu trei ciobănei;
5 Doi sînt tinerei Şi mai sprintenei, Unul mai bătrîn Şi e mai strein.
      Cînd la munţi suiau, io Doi mi se vorbeau Şi se socoteau, Fiindcă ei sînt veri Şi juni în puteri,
      Pe strein s-omoară,
15 Căci are comoară, Are oi mai grase,
      Cu miţe frumoase,
      Şi cai mai dedaţi,
      Şi cîni mai turbaţi,
20 Bani încomîndaţi.
      Cel strein păzea, Apoi că grăia:
466
              —   Mică miorică, Dragă ocheşică,
         25 Coarne răsucite, Unghii poleite,
              Laţe de argint Tîrîi pe pămînt,
              Una dintr-o mie,
         30 Ce poate să fie?
              De trei zile-ncoace Gura nu-ţi mai tace, Ce-i de capul tău Sau ce e de-al meu? 35 Miorica grăia:
              —   De m-ai asculta, Nu-i de capul meu, Ci-i de canul tău,
              Ai tăi ortăcei,
              Ce-s mai tinerei,
              Ca să mi te-omoară Pentr-a ta comoară, 45 Oiţe mai grase,
              Cu miţe frumoase, Şi cai mai dedaţi,
              Şi cîni mai turbaţi, Bani încomîndaţi.
         50 Streinul se mira Şi se supăra,
              Apoi le grăia:
              — Voi, ortacii mei, Ciobani tinerei,
         55 Voi că vă vorbiţi Să mă omorîţi. Gînd de nu lăsaţi, Voi să mă-ngropaţi în strunga oilor,
         60 în jocul mieilor; Buciumaşul meu, Drag sufletul meu, Voi să mi-1 duceţi Şi să mi-l puneţi 65 Pe vîrful de stînă,
40
467
             Stîna, la fîntînă; Fluieraşul meu,
             Drag sufletul meu,
                                                   Voi să mi-1 luaţi 70 Şi să mi-1 legaţi La cea stînişoară,
             La încheietoare;
             Vîntul cînd s-o-nfla, Ele vor sufla,
                                            75 Oile s-or strînge,
             Ele mă vor plînge: Cele mai mărunte M-or plînge pe munte, Cele mărişoare,
        80 Mai prin văişoare,
             Iară cele Şchioape,
             Prin rituri $i groape, Ş-apqi cei cîrlani,
             Tot prin bolovani.
        85 Vinerea mare venea, Ciobanii cobora De pe vîrf de munte Pe plai înainte,
             Trei nu mai erau,
                                            90 Doi se ortăceau.
             O babă bătrînă,
             Cu rochie de lînă,
             Cu brîu de cămilă,
             Cu zeghe de miţe 95 Cusută-n trei iţe,
             De grăbit grăbea,
             De suit suia,
             Din drugă-ndrugînd,
             De fiu întrebînd: ioo — Ciobăneii mei, Dragii-mi nepoţei,
             Pe unde-aţi muntit,
             Pe unde-aţi văit,
             Doară aţi văzut 105 Pe fiu-mi pierdut?
             —    Că nu l-am văzut, Nu l-am cunoscut.
             —    Ochişorii lui,
468
110
       Raza soarelui,
       Sprîncenele lui,
       Pana corbului,
       Şi cam nălticel,
       Ca un brădicel,
       Şi cam frumuşel, ii5 Ca un crinişel.
       —   El că e la stînă,
       Stîna, la fîntina.
       Mama că grăia:
       —   De n-o fi aşa,
120 Atunci mă rog eu
       Să dea Dumnezeu O ploaie cu vînt,
       Trăsnet pe pămînt,
       Şi să vă trăsnească,
125 Să vă prăpădească Cîrdul jumătate,
       Pe voi într-altă parte!
                Denîusiflnu, Vieaţa păstorească, II,
                pp. 130-132
                [Transilvania],
                1867.
     148 (196) MIORIŢA
      Pogoară, pogoară pe plai Tot nouă ciobani,
      De sînt veri primari,
      Şi cu unul, zece;
  5 El e streinior,
      Cu oiţe multe:
      Cîte pietre-n munte, Atîtea-s cornute;
      Cîte pietre-n vale,
469
        io Atîtea-s mioare;
              Cîte pietricele, Atîtea-s mieluşele. Vai, nouă ciobani,
              De sînt veri primari, 15 Ei că s-au vorbit Şi s-au sfătuit,
              La apus de soare Pe el să-l omoare, Bănişori să-i bea,
        20 Oiţe să-i ia,
              Să le împărţească,
              Să le răspîndească. Dar o mieluşică,
              Ea e ocheşică,
        25 Ea mi-şi auzea, Şchioapă se făcea, în urmă rămînea Şi-unde mi-şi zbiera, Locul tremura,
        30 Brazii veştejea,
              Iarba se pîrlea.
              Dar stăpînul ei Cîrlig răsucea Şi în loc stetea,
        35 Oiţa-ntreba:
              —   Oiţă lăiţă,
              Mie drăguliţă,
              De cînd te-am văzut Şi te-am cunoscut,
        40 Aşa n-ai făcut.
              Doar nu v-am păscut Tot prin livezi verzi, Apă nu v-am dat La izvoare reci,
        45 Ori nu v-am culcat Pe-ale vîrfuri nalte, Unde vîntul bate? Oiţa-mi grăia:
              —   Stăpîne, stăpîne,
        50 Stăpîiorul nostru,
              Ba tu ne-ai culcat
470
             Pe-ale vîrfuri nalte, Unde vîntul bate,
             Şi tu ne-ai păscut 55 Tot prin livezi verzi,
             Şi apă ne-ai dat La izvoare reci.
             Stăpîne, stăpîne,
             Vai, nouă ciobani,
        60 De sînt veri primari,
             Ei că s-au vorbit Şi s-au sfătuit,
             La apus de soare Să mi te omoare,
        65 Bănişori să-ţi bea,
             Pe noi să ne ia,
             Să ne împărţească,
             Să ne răspîndească! Stăpînul grăi:
        70   — Oiţă lăiţă,
             Mie drăguliţă,
             *De m-or omorî,
             Voi mi-ţi îngropa în tîrla oilor,
        75 în jocul mieilor, în dosul stînii,
             Să-mi aud cînii. Cîrligelul meu,
             Voi că mi-1 veţi pune 80 Stîlp la căpătîi,
             Iar ca mîngîiere, Fluieraş de soc Ce-mi zice cu foc,
             Voi că mi-1 veţi pune 85 în uşa tîrlei:
             Vîntul mi-o-adia,
             Fluier mi-o mişca, Fluierul mi-o zice,
             Oile s-or strînge,
        90 Pe mine m-or plînge Cu lacrămi de sînge... Ah, strein de mine, Mult strein în lume,
471
       Nici un ajutor 95 De la Dumnezeu Şi stăpînul meu!
                 Dens u si a nu, Vieaţa păstorească, II, pp. 146-147; inf. Mama Bălaşa (Craiova),
                 1881.
149 (196) OATA NĂZDRĂVANĂ
      La picior de munte, Pe dealuri mărunte, Prin plaiuri tăcute, De vînturi bătute,
5 Urcă şi scoboară Şi drumul măsoară Trei turme de oi,
      De oi tot ţigăi,
                    Cu harnici dulăi, io Ş-un mîndru cioban, Tînăr moldovean,
      Cu trei dorojani, Feciori de mocani. Sub poale de munte, 15 Pe dealuri mărunte, Prin crînguri tăcute, Apa-i răcoroasă, Frunza e umbroasă Şi iarba pletoasă:
20 Apa de băut,
      Frunza de şezut, Iarba de păscut. Foaie ş-o lalea, Cioban, d-ajungea,
25 Crîngul de vedea,
472
             Stîn-apropia,
             Semn i se făcea Şi-n loc se oprea, Dulăi odihnea,
        30 Pe gînduri cădea*
             Dar pe cînd şedea De se tot gîndea,
             O oaie bîrsană,
             Oaie năzdrăvană,
        35 Nici iarbă păştea,
             Nici apă nu bea,
             Nici umbra-i plăcea, Ci mereu umbla Şi mereu zbiera.
        40 Cioban, d-o vedea, Lingă ea se da Şi mi-o cerceta,
             Şi mi-o întreba:
             —   Oiţă, oiţă,
        45 Oiţă plăviţă,
             Oiţă bălană,
             Cu lină bîrsană,
             De trei zile-ncoace Guriţa nu-ţi tace!
        5o Apa rău îţi face,
             Ori iarba nu-ţi place, Ori nu-ţi vine bine Să mai fii cu mine? Oiţa bîrsană,
        55 Oaie năzdrăvană, Daca-1 auzea,
             Din gură-i zicea:
             —   Stăpîne, stăpîne, Stăpîne jupîne,
        60 Drag stăpîn al meu, Dat de Dumnezeu, Iarba mie-mi place, Apa rău nu-mi face, Şi mult îmi e bine 65 Să fiu tot cu tine, Dar gura nu-mi tace De trei zile-ncoace, Că semn mi se face:
473
              Că ăi dorojani,
        70 Feciori de mocani, Sînt trei veri primari, Şi ei mi s-au dus, S-au dus în ascuns De s-au domuit,
        75 Şi mi s-au vorbit,
              Şi mi s-au şoptit La apus de soare Să mi te omoare Sub poale de munte, 80 Prin crînguri tăcute, Oi cînd aromesc Şi cîini ostenesc. Cioban, d-auzea,
              Cu oaia vorbea,
        85 Din gură-i grăia:
              — Oiţă, oiţă,
              Oiţă plăviţă,
              Oiţă bălană,
              Cu lînă bîrsană,
        90 De eşti năzdrăvană Şi dac-ai văzut Semn că-ţ’ s-a făcut, Şi d-ai auzit Cum s-au domuit,
        95 Şi cum s-au vorbit, Şi cum s-au şoptit Ai trei dorojani, Feciori de mocani, Slugi de nouă ani, îoo Daca m-or urî Şi m-or omorî,
              Vina lor o fi,
              Păcat ş-or plăti.
              Iar tu, oaia mea,
        105 Să le spui aşa,
              De te-or asculta:
              Io, cît am trăit,
              Oi am îngrijit,
                                                    Cîinii am hrănit, no Pe ei i-am plătit;
              Să le mai spui iar,
474
             De n-o fi-n zadar,
             Ca să mă îngroape De stînă aproape, ii5 Oi ca să-mi privesc, Dor să-mi potolesc, Spre partea de luncă, Aproape de strungă, Strunga oilor,
       120 Jocul mieilor,
             Dorul bacilor, în dosul stînii,
             Să-mi auz cîinii,
             Că ei, d-or lătra,
       125 Stăpîn c-or chema;
             Să le mai spui iar,
             De n-o fi-n zadar,
             Să le spui aşa,
             De te-or asculta:
       130 Cînd m-or îngropa Şi m-or astupa,
             Să-mi puie la cap Ce mi-a fost mai drag: Căvălaş de soc,
       135 Mult zice cu foc; Căvălaş de os,
             Mult zice duios; Căvălaş cu fire,
             Mult zice subţire; ho Vînt cînd o sufla, Fluier o cînta,
             Oile-or sălta Şi s-or aduna,
             Cîinii-or auzi,
       H5   La mine-or veni,
             La mine s-or strînge,
             Pe mine m-or plînge Cu lacrămi de sînge.
             Şi tu, oaia mea,
       150  Tu, dac-ăi   vedea
             O mîndră   fetiţă
             Cu neagră  cosiţă
             Prin crînguri umblînd, Din gură cîntînd,
475
        155 Din ochi lăcrămînd, De mine-ntrebînd,
              Să nud spui că sînt Culcat sub pămînt, Ci că m-am tot dus, i6o Dus pe munte-n sus, Prin vîrfuri cărunte Dincolo de munte, Căvălaş să-mi dreg, Flori ca să-i culeg 165 Pentru nunta mea Ce-o să fac cu ea. Vorba nu sfîrşea, Dorojani venea Şi se repezea, no Şi mi-1 răpunea, Turmele să-i ia. '
              Iar de-1 omora,
              Ei mi-1 îngropa La brîu de perdea, 175 ’N strunga oilor, Jocul mieilor,
              Dorul bacilor; în dosul stînii,
              Unde dorm cîinii. i8o Ei, de-1 îngropa,
              La cap îi punea Căvălaş de soc,
              Mult zice cu foc; Căvălaş de os,
        185 Mult zice frumos; Căvălaş cu fire,
              Mult zice subţire. Vintul, cînd bătea, în caval sufla,
        190 De jale-mi cînta,
              Oi că se strîngea, Cîini că s-aduna, Oile plîngînd,
              Cîinii tot lătrînd,
        195 Pe stăpîn chemînd. Aşa, tot aşa,
              Vremea vremuia,
476
      Dar oaia bîrsană,
      Oaia năzdrăvană,
      Ea se tot uita Şi nu mai vedea Pe mîndra fetiţă,
      Cu neagră cosiţă,
      Prin crînguri umblînd,
      Din gură cîntînd,
      De el întrebînd,
      Să-i spuie că-i dus,
      Dus pe munte-n sus,
      Dincolo de munte,
      Prin vîrfuri cărunte,
      Căvălaş să-şi dreagă Şi flori să-i culeagă.
                       T eodorescu, pp. 435—437 ; inf. Petrea Creţul Şolcaa (Lacul'Sărat—Brăila — Galaţi), 1883-1884.
    150 (196) MIORIŢA
     P-un picior de munte Scoboară oi multe, Multe şi cornute,
     Şi mai multe şute.
     Şi cin’ le trăgea,
     Şi cin’ le mina? Vătafu Ion,
     Ca el nici un om, Fecior de mocan Şi de mocîrţan,
     Adus din Ardeal.
     Da’ Ion mi-avea, Mi-avea o mieluşică, Mîndră, frumuşică,
15
20
25
30
35
40
45
50
55
         Cu lina plăviţă,
         Cu patru corniţe,
         Cu cîte-o piatră nestimată, De-mi lumină noaptea toată. Cînd simţea de vreme rea, Trăgea oile la perdea;
         Şi simţea de vreme bună, Trăgea oile la păşune,
         Unde iarba e mai bună.
         Vin nouă ciobarii De la Poienari,
         Tot prima-primari,
         Cu căciuli de urs,
         Că nu sînt supuşi,
         Nalte şi moţate,
         Pornite pe spate,
         Cată strinătate...
         La Ion mergea,
         La oi că-i băga,
         Cu oile-i pornea.
         Măre, se vorbea Ca ei să-l omoare Pe vătafu Ion,
         Ca el nici un om.
         Miaua mi-auzea Şi mi se-ntrista,
         La Ion mergea.
         Ion mi-o vedea Şi el mi-o-ntreba:
         —   Dragă mioriţă,
         Cu lina plăviţă,
         Ce mi-eşti tristişoară, Drăguţă mioară?
         —   Ioane, Ioane,
         Vătafe Ioane,
         Ai nouă ciobani De la Poienari,
         Tot prima-primari,
         Măre, s-au vorbit Şi s-au sfătuit Şi-au făcut prinsoare Ca să te omoare!
         Ion că-i spunea:
478
60
             — Dragă mioriţă,
             Cu lina plăviţă,
             Ei de m-or urî Şi m-or omorî,
             Ei tot să mă-ngroape La stînă aproape, în strunga de oi,
        65 Să fiu tot cu voi, Cam în dosul stînii, Să-mi aud cîinii.
             Foaie verde micşunea, Ciobanii sosea 70 Şi mi-1 omora.
             Und’ mi-1 îngropa? Cam în dosul stînii, Ca s-auză cîinii.
             Stîlp ce mi-i punea?
        75 Căvălaşul lui,
             Crivăţ că-mi bătea, Cavalul urla,
             Pe Ion jelea.
             Dar ei ce-mi făcea?
        80 Ei mi se uita
             Şi ei că-mi vedea D-o cucie verde Zburînd prin livede, Cu doi căluşei 85 Vineţi, porumbei, Lucii ca şerpii Şi iuţi ca şoimii.
             Dar cine-i mîna, Cine-i biciuia?
        90 D-un mic mocănaş, Cu glugă-ntre spete, Cu baier de bete, Fuge, nu se vede; Biciu cu zorzoane,
        95 Fug caii să moară. Cucia-mi venea,
             Măre, mi-aducea D-o călugăriţă,
             Albă la pieliţă, îoo Neagră la hăiniţă.
479
       La tîrlă-mi trăgea,
       Pe Ion striga:
       — Ioane, Ioane,
       Vătafe Ioane!
105 El nu răspundea.
       La mormînt mergea Şi ea mid jelea Şi mid deştepta, în braţe căd lua, no în cucie mid punea
       Şi-acasă că mid ducea.
                       Tocii eseu, pp. 3—4;
                       inf. L Stancu
                       (Cucuieţi—R.-de-Vede—Bucureşti).
    151 (196) MIORIŢA
      Se-aude, se-aude, Departe, la munte, Gomăn, gomănaş,
      Glas de buciumaş,
  5 De trei ciobănaşi, Gomăn gomonind,
      Oile pornind Pe-un picior de munte, Cu hăţaşuri multe, io Ş-apoi suie şi coboară Zi mare de vară,
      Din vărsat de zori Păn> la ţărcători,
      Şi din ţărcători 15 Pin’ la ciniori,
      Trei cîrduri de oi,
      De oi bucălăi,
      La lină ţigăi,
      La coadă pîrnăi,
480
       20 Cu coarnele şute,
            Cu steluţă-n frunte, Cu trei ciobănei, Tustrei verişori,
            Că-s din trei surori:
       25 Unu-i ungurean,
            Unu-i moldovean Şi unu-i vrîncean.
            Dar cel ungurean Şi cu cel vrîncean 30 Pe cel moldovean Ei mi s-au grăit,
            Mi s-au domuit Ca să mi-1 omoare în apus de soare,
       35 Umbre cînd pornesc, Negure se-opresc Pe munţi şi pe ape... Dorm oile toate.
            Dară cea mioară,
       40 De trei miei în vară, Mult mi-i năzdrăvană: De trei zile-ncoace Iarba nu-i mai place, Gura nu-i mai tace:
       45   — Cioban stăpînesc,
            Fecioraş domnesc, Ciobănaş cu oi De pe aste văi,
            Cu sumanul lăi,
       50 Mîncat de nevoi Şi bătut de ploi, Ciobănaş cu lance, Dă-ţi oile-ncoace,
            La verde zăvoi,
       55 Că-i iarba de noi Şi umbra de voi,
            Sus frunza rotundă, Jos iarba măruntă; Ciobănaş cu glugă,
       60 Dă-ţi oile-n luncă, Luncuţă-nflorită, Inimă-mpărţită,
481
             Luncuţă pletoasă,
             Inimă duioasă,
        65 Că mi s-au vorbit,
             Mi s-au domuit Cei doi ciobănei, Verişorii tăi,
             Ca pe la chindie 70 Ei să te răpuie,
             Şi l-apus de soare Ei să te doboare,
             Să mi te omoare,
             Şi la miez de noapte, 75 Dorm apele toate,
             Să mi te îngroape La valea adîncă,
             La poteca strimtă.
             El din gur-a zis:
        80   — Mioară, mioară,
             De trei miei în vară, De mi-eşti surioară,
             De mi-eşti năzdrăvană, De-s gata de moarte,
        85 Spune-le tu toate:
             Ca să mă îngroape în strunga de oi, în jocul de miei, în dosul stînei,
        90 Să mă urle cînii;
             Iar tu din gluguţă Să-mi faci iconiţă,
             Şi din trişculiţă Să-mi faci cruciliţă,
        95 Şi din buciumaş
             Să-mi faci prapuraş. Tot să mă mîngîi,
             Tu la cap să-mi pui Fluieraş de os, îoo Că zice duios;
             Fluieraş de soc,
             Că zice cu foc; Fluieraş de fag,
             Că zice cu drag.
        105 Oile-or zbiera
482
             Şi m-or căuta;
             Cînd vîntu-o sufla, Fluieru-o cînta.
             Iar dacă-i zări, no Dacă-i întîlni
             Mîndră copiliţă,
             Albă la pieliţă,
             Neagră la cosiţă,
             Boură la ţîţă,
                           115 La straie pestriţă, Băluţă, băluţă,
             Glas de copiliţă,
             Prin munţi alergînd, Din ochi lăcrămînd, no De mine-ntrebînd,
             Să-i spui c-am plecat Departe-n iernat,
             Pe-o gură de rai,
             Cam de peste plai.
       125 Iar de mi-i zări,
          . Dacă-i întîlni Măicuţă bătrînă,
             Cu brîul de lînă,
             Din caier trăgînd,
       130 Din ochi lăcrămînd,
             Din gură-ntrebînd:
             « Cioban ungurean Şi cu cel vrîncean, Mări, n-aţi văzut 135 Şi n-aţi auzit
             De un ciobănaş,
             Tot de-un flăcăuaş Şi de-un fecioraş,
             Pe picior de munte ho Cu oi multe, multe,
             Cu coarnele şute,
             La lină ţigăi,
             La coadă pîrnăi ? ♦ ♦ ♦ Mări, de mi-ţi spune, 145 De voi o fi bine,
             Dar de nu mi-ţi spune, Mult voi lăcrăma Şi v-oi blestema
483
150
155
160
165
170
175
      Şi vi-ţi clătina,
      Mări, ca frunza,
      Şi vi-ţi legăna,
      Mări, ca iarba. »
      « Noi că l-am văzut Şi l-am auzit Seara pe-nserat:
      La dealul bărbat,
      La drumul săpat,
      La bradul plecat El e îngropat, în ţărn-astupat,
      La capăt de deal,
      La muche de mal,
      La valea adîncă,
      La poteca strimtă,
      De vînt nebătută,
      De ochi nevăzută.
      Mătuşe bătrînă,
      Cu brîul de lină,
      Albă la cosiţă,
      Neagră la străiţe,
      Nu mai întreba,
      Nu mai blestema,
      Că vînt s-o porni,
      Pămîntul te-o trînti,
      Pîn-om alerga,
      Mi te-o astupa. »
                Densusianu, Vieaţa păstorească, II,
                pp. 127-130
                [Iaşi].
484
152 (196) MIORIŢA
         Auzi, mîndră, ce se-aude Peste cel vîrfuţ de munte? Trei miori dalbe cornute,
         Trei miori dalbe zbierînd,
                      5 Trei păcurari trîmbiţînd. Numai unu-i streinei,
         Cu trîmbiţa lingă el;
         Ceialalţi trei mi-1 minară,
         Cu două găleţi a-mînă, io Să le-aducă apă lină.
         Pînă streinul venea,
         Ceialalţi legea-i făcea, Mîncînd carne de mioară Şi bînd apă de izvoară, îs Că pe strein să-l omoară. Streinul că i-a rugat Să-l mai lase atîta,
         Să trimbiţ* mamei una. Ceialalţi că l-au lăsat,
    20 El trîmbiţa a luat
         Ş-a-nceput a trîmbita:
         Văile se scutura,
         Munţii se cutremura.
         Şi mă-sa l-a auzit,
    25 La el iute a venit;
         Haine negre că şi-a luat, Cătră el a şi plecat.
         El din gur-a cuvîntat:
         — Eu ştiu, maică, c-oi muri, 30 Si pe*mine mă-ngropaţi In strunguţa oilor, în uşa spătărilor,
         Şi în loc de crucişoară, îmi puneţi o trîmbicioară,
    35 Şi în loc de buhăşel,
         îmi puneţi un buciumel,
         Şi cînd vîntul o sufla, Buciumul o buciuma,
485
     Trîmbiţa o trîmbiţa,
40 Oile cele cornute
     Mîndru m-or cînta pe munte,
     Oile cele bălăi
     Mîndru m-or cînta pe văi.
                Densusianu, Flori alese, pp. 107 —109 (Rodna - Nasăud - Cluj).
    153 (196) CIOBĂNAŞUL
     —    Foaie verde de trei flori, Ciobănaş de la miori,
     Un’ ţi-a fost moartea să mori?
     —    Sus, în vîrful muntelui,
5 în bătaia vîntului,
     La cetina bradului.
     —    Şi de ce moarte-ai murit?
     —    De trăsnet, cînd a trăsnit.
     —         De jelit cin5 te-a jelit? io — Pasările-au ciripit,
     Pe mine că m-au jelit.
     —    De scăldat cin5 te-a scăldat ?
     —    Ploile, cînd au plouat,
     Pe mine că m-au scăldat.
15   — De-mpînzit cin5 te-a-mpînzit ?
     —    Luna, cînd a răsărit,
     Pe mine că m-sr-mpînzit.
     —    Luminarea cin5 ţi-a pus ?
     —    Soarele, cînd a fost sus.
20   — De-ngropat cin5 te-a-ngropat ?
     —    Trei brazi mari s-au răsturnat, Pe mine că m-a-ngropat.
     —    Fluieraşul un5 l-ai pus?
     -în craca bradului, sus,
486
   25 Şi cînd vîntul mi-o batea,
        Fluieraşul mi-o cînta,
        Oile s-or aduna,
        Pe mine că m-or căta...
                   Densusianu, Flori alese, pp. 109 —110 [Muntenia].
154 (197) [CIOBANUL, SORA ŞI ZMEII]
        Pe cel vîrf de munte verde O turmă de oi se vede, Dar la ele cine şede? Frate-său cu soră-sa.
    5 Soră-sa în strungă da Şi frate-său le mulgea. Soră-sa din grai grăia:
        —    Frate, frăţiorul meu, Ţipă nouă, mulge două,
   io Pe cea vale lungă, lată,
        O vreme grea ni se-arată! Frate-său din grai grăia:
        —    Aceea nu-i vreme grea, Că sînt leii şi cu zmeii,
   15 Vin la tine a peţi.
        Oare unde te-aş ascunde?
        —    în funduţul colibii!
        —    Şi acolo te-or găsi!
        Nice vorba n-o sfîrşi,
   20 Cînd leii la ei sosi.
        —    Bună ziua, păcurari!
        —    Hodiniţi, mă generali!
        —    N-am venit să hodinim, Pe sora ta s-o peţim.
487
25
30
35
40
5
10
       —    Pe sora mea nu v-oi da,
       Voi da banii cu mierţa,
       Talerii — cu viderea.
       —    Nouă acelea nu ne trebe,
       Numai tot pe soră-ta.
       Soră-sa din grai grăia:
       —    Frate, frăţiorul meu,
       Taie păr din coada mea Şi fă aţă la găleţi,
       Că de azi nu mă mai vezi!
       Zmeii o lua de mină Şi-au ajuns lîngo fîntînă.
       Ei de mină au lăsat,
       Ea-n fîntînă s-aruncat Şi din gură-a cuvîntat:
       —    Decît roabă zmeilor,
       Mai bine hrană peştilor Şi rugina pietrilor ! ♦. ♦
                                   Precuf), pp. 43—44 [Năsăud].
     155 (199) GEALIP COSTEA
       Foicică de trei brazi,
       Azi e luni şi mîine marţi, Pleacă Costea la Galaţi Cu catîrii-nsămăraţi,
       Să-i aducă-mpovăraţi Cu tărîţe La mieuţe,
       Bolovani Pentru cîrlani,
       Cu opinci Pentru voinici,
       Cu mălai
488
15
20
25
30
35
40
45
50
55
           De lătrători,
           Cu sidile De mulsori.
           Catîraşii-nsămăra Şi pleca Gealip Costea,
           Drăgăstosul
           Fetelor,
           Iubeţul
           Nevestelor,
           Cu ciobani Şi cu cîrlani;
           Iar din stînă Cînd pleca,
           Vorbă-n urmă Că lăsa Şi din gură Mi-şi grăia:
           — Dur la mine, bacilor, Bacilor, voinicilor,
           Voi la turme să-mi tot staţi, Bine seama să-mi luaţi.
           D-o veni Fulga bătrîn,
           Fur bătrîn Şi om capcîn,
           Vătaful
           Haiducilor,
           ’Şelătorul
           Domnilor,
           Voi să-i daţi, pentru mîncare, O mieoară De frigare,
           Pastramă De perpeleală Şi urdă Din igurţeală,
           O butlagă de rachiu Şi vro cinci oca de vin,
           Ca să-i fie de gustare Pîn-o veni prînzul mare.
           De mîncare voi să-i daţi,
           Bine seama să băgaţi La mieoare mititele,
489
50
65
70
75
80
85
90
95
           Ca să nu piară din ele,
           Şi la oaia rucărea,
           Cum n-a fost, nici s-o vedea, Că mult am slujit pe ea Din copilăria mea.
           Gealip Costea cuvînta Şi la schelă se pornea Cu catîrii-nsămăraţi,
           Să-i aducă-mpovăraţi.
           Vreme multă nu trecea,
           Şi în urma lui venea Fulga moţul,
           Fulga hoţul,
           Fulga hoţul, fur bătrîn,
           Fur bătrîn şi om capcîn,
           Vătaful
           Haiducilor,
           ’Şelătorul Domnilor;
           Şi lua, pentru mîncare,
           O mieoară De frigare,
           Pastramă De perpeleală Şi urdă Din igurţeală,
           Cu butlaga de rachiu Şi cu cinci oca de vin.
           Dar p-atît nu se lăsa,
           Ci rupea, măre, rupea Turmele pe jumătate, Jumătate,-a treia parte,
           Cu mieoara rucărea,
           Dragă lui Gealip Costea; C-avea Costea turme multe, Coborîte de la munte,
           Avea Costea Mieluşele Cîte-s vara Brînduşele,
           Avea Costea Mieluşei Cîţi sînt vara
490
100
             Brebenei.
             Azi e luni şi mîine marţi, Vine Costea din Galaţi Ş-a’ce sare La mieoare,
                              Bolovani 105 Pe la cîrlani,
             Sarice
             Pe la ciobani Şi opinci Pe la voinici.
        no Bl acasă de-mi sosea, Catîraşi desămăra,
             Saricele Că-mpărţea Şi opincile ii5 Dedea,
             Buzdugan în mîini lua Şi pleca
             Din stînă-n stînă Cu cîntarul la ciochină.
        120 La mulsoare d-ajungea, Bîrsănele că mulgea,
             Dat lui, măre, nu-i venea Nici lăptuţul La măsură,
        125 Nici caşul
             La-nchegătură.
             Seama bine de-mi băga, Mai vedea, măre, vedea Că, din toate, mai lipsea no Şi mieoara rucărea,
             Dragă lui Gealip Costea, C-alta-n turmă Nu erea Mai isteaţă 135 Decît ea:
             Cînd simţea De vremuri rele,
             Trăgea
             Oile-n perdele; ho Cînd simţea
             De vremuri bune,
491
145
150
155
160
165
170
175
180
            Trăgea
            Oile-n păşune.
            Seama bine de-mi lua,
            Mai vedea, măre, vedea Că din turme cam lipsea Oile pe jumătate,
            Jumătate,-a treia parte:
            Smîntîna
            Mieoarelor,
            Fruntea
            Dobitoacelor,
            Fala
            Negustorilor.
            Ciudă mare că-i erea,
            De nimic rău nu-i părea Ca de oaia rucărea.
            Gealip Costea ce făcea?
            Un zgheab mare c-alegea, Lapte dulce c-aducea,
            Cinci cofiţe-n el vărsa, Puţintel că mi-1 umplea Şi din buze fluiera.
            Cîinii mi 4 înţelegea Şi cu toţii s-aduna.
            Al doilea fluiera,
            Şi iată că-mi şi sosea.
            Al treilea fluiera,
            Şi pe lingă el venea Toţi dulăii de la stînă,
            Cu Dolfa, căţea bătrînă:
            De bătrînă ce erea,
            Păr pe ea Nu mai avea.
            Gealip Costea, d-o vedea,
            Cu gura o judeca:
            — Tu, Dolfo, căţea bătrînă, îmi ştiai seama la stînă; Cum te-a scos Fulga din fire D-ai rămas fără simţire?
            Şi cum sta D-o judeca,
            Cu bună lance-o lovea.
            Dolfa peste cap se da,
492
185
190
195
200
205
210
215
220
225
           Iar Costea ce mi-i grăia?
           —    Tu, Dolfo, căţea bătrînă, Ce ştiai seama la stînă,
           Să iei dîra Oilor
           Pînă-n calea Furilor,
           D-aci, de la codrul Gherghii,
           Pînă la ceardacul Fulghii,
           Ceardacul cam nevăzut, Numai de voinici ştiut!
           Dolfa rău chelălăia Şi-nainte c-apuca,
           Gealip Costea după ea !
           Tot cu dînşii mai pleca Şi Togan, cîine bărbat,
           La nevoie încercat Şi de fiare mursicat.
           Codrii-n lung că apuca,
           Pe potecă se ducea Pînă, măre, c-ajungea La marginea crîngului,
           La capătul codrului.
           Acolo ce mi-şi vedea?
           Unii la berbeci Cojea,
           Alţii lemne Grămădea,
           Alţii carne Perpelea,
           Iară Fulga, fur bătrîn,
           Fur bătrîn şi om capcîn, Răzimat d-un păducel,
           Mînca la carne de miel Şi bea vin din burduşel. Gealip Costea, d-ajungea,
           Din gură mi-1 judeca:
           —    D-alei, Fulgo, fur bătrîn, Fur bătrîn şi om capcîn,
           De ţi-a fost, mări, a mîncare, Ţi-am dat oaie
493
230
235
240
245
250
255
260
265
270
            De frigare,
            Pastrama De perpeleală Şi urdă Din igurţeală,
            C-o butlagă de rachiu Şi cu cinci oca de vin;
            Toate că ţi le-am gătit,
            Cu cinste te-am hărăzit.
            Tu p-atît nu te-ai lăsat,
            Mi-ai luat, nene, luat
            Fruntea
            Dobitoacelor,
            Smîntîna
            Mieoarelor,
            Fala
            Negustorilor,
            Ş-ai rupt turma jumătate, Jumătate,-a treia parte.
            Mare mi-este ciuda, mare,
            De nimica rău nu-mi pare Ca de oaia rucărea Cum n-a stat şi n-o mai sta: Cînd simţea De vremuri rele,
            Trăgea
            Oile-n perdele;
            Cînd simţea De vremuri bune,
            Trăgea
            Oile-n păşune!
            Astfel Costea cuvînta Şi din gură mai grăia:
            — Tu, Dolfo, căţea bătrînă, S-apuci pe Fulga de vină Şi sprijine-1 ciobăneşte,
            Ca să-i trag io haiduceşte Şi negru păcurăreşte!
            Şi Dolfa,
            Cînd auzea,
            La Fulga Se repezea,
            De vînă
494
             Că-1 apuca;
             Şi Togan, cîine bărbat,
             La nevoie încercat,
                               275 D-o lupoaică Mursicat,
             După gît i s-azvîrlea, Ciobăneşte-1 sprijinea;
             Iară Costea,
       280 Cu lancea,
             Numai una Că-i dădea,
             Capul jos că-i reteza, Trupu-n două-i spinteca,
       285 Şi pe foc de-1 arunca,
             Din guriţă mi-i zicea:
             —   Singur de cap ţi-ai făcut, După vina ce-ai avut! Ciobănaşii, cînd vedea,
       290 Tot d-a fuga c-o rupea,
             De umpleau crîngurile 9 Şi toate vîrtoapele*
             Dar cînd Costea şuiera, Furii mi se aduna,
       295 înainte-i genuchea,
             Mina, poala-i săruta Şi din gură se ruga:
             —   D-alei, Costeo dumneata, Noi nu sîntem vinovaţi,
       3oo Ci de Fulga înşelaţi.
             La cine-a fost vinovat Capul, măre, i-ai tăiat, Trupu-n foc i-ai aruncat,
             De belea că ne-ai scăpat,
       305 La bun stăpîn ne-ai băgat. Slugi la Costea se băga, După oi Că-mi alerga,
             De prin văi 3io Le aduna,
             Turma-ntreagă că-mplinea Şi la Costea le ducea. Gealip Costea ce-mi făcea?
495
       La mulsoare le punea,
315 Lapte dulce că strîngea Şi-n măsură că-1 punea:
       Venea lapte la măsură,
       Caş dulce la-nchegătură,
       Brînză albă la-ntăreală 320 Şi urdă la igurţeală.
       Tot umblînd din stînă-n stînă Cu cîntarul la ciochină,
       Turma-ntreagă colinda,
       Oile că-şi număra,
325 Toate-n număr le găsea,
       Cu a oaie rucărea,
       Dragă lui Gealip Costea,
       Că slujise, biet, pe ea Ucenic la ciobănie 330 Din mica copilărie.
       Daca oile-şi găsea,
       Bine, măre, că-i părea,
       Leafa la ciobani sporea,
       Şapte buţi de vin scotea 335 Şi pe drum care trecea,
       La ceardac că mi-i poftea Şi din gură le zicea:
       — Beţi, voinici, şi vă-mbătaţi,
       Joc frumos ca să-mi jucaţi,
340 C-aşa este voia mea,
       C-aşa-i din bătrîni legea,
       Şi legea, şi datina.
                          Teodorescu, pp. 513—517; inf. Ioniţă Nic. Pantelimoneanu (Bucureşti),
                          2. I. 1885.
496
156 (200) POTÎNCU HAIDUCUL
            Foaie verde ş-o lalea,
            Veni şi primăvara,
            Potîncu mi se scula Şi la voinicei strîngea,
       5 Voinicei tot amăuţi,
            Că sînt la bătaie iuţi; Voiniceii toţi călare,
            Pe la brîu iatagane,
            Trece Oltu-n fuga mare. io Voiniceii şi-i strîngea,
            Punea masă şi mînca,
            D-o ploschiţă că-mi scotea Şi da la băieţi să bea,
            Şi din gură-aşa-mi grăia:
       15   — Beţi, băieţi, nu vă-mbătaţi,
            C-aveţi coaste să-mi urcaţi, Văi adînci să coborîţi,
            C-o să mergem la moş Luţă, Să luăm niscai părăluţă!
       20 Dar voinicii ce-mi făcea?
            De la masă se scula Şi la cai mi se ducea,
            Şi pe cai mi-ncăleca,
            La moş Luţă mi-apuca,
       25 La moş Luţă mi-ajungea,
            Pe moş Luţă nu-mi găsea. Baciul singur că-mi era,
            De moş Luţă-1 întreba,
            Dar baciu se cam codea,
       30 De moş Luţă nu spunea.
            Dar fratele baciului,
            Fuse bala dracului,
            Mîna pe baci că-mi punea, Mi-1 bătea, mi-1 chinuia,
                                          35 Cu moartea-1 împotrivea. Dară baciul ce-mi zicea?
            — Nu mă bateţi, măi flăcăi, Că pe* moş Luţă vi-1 spui.
497
40
45
50
55
60
65
70
75
80
            Este-n tîrla oilor,
            Lingă a mioarelor,
            Pitulat pe lingă foc, învălit intr-un cojoc;
            C-o căciulă berbecească, Nimenea să nu-1 cunoască. Foaie verde ş-o lalea, Voiniceii-mi auzea,
            Spre moş Luţă că-mi pleca; Dar moş Luţă mi-i simţea Cînd cîinii la ei se da Şi-mi da dosu-n d-a fuga. Dar fratele baciului,
            Fuse bala dracului,
            Pe moş Luţă mi-1 zărea Cînd da dosu-n d-a fuga Şi din gură-aşa grăia:
            —   Stăi, moş Luţă dumneata, Nu da dosu-n d-a fuga,
            Că nu sîntem oameni răi, Sîntem negustori de miei. Dar moş Luţă mi-auzea Şi-ndărăt mi se-ntorcea,
            Bună seara le dădea Şi spre casă că-mi pornea Şi acasă-mi ajungea.
            —   Fa Ilinco, fata mea, Deschide, taică, uşa,
            Că nu sînt cu oameni răi, Sînt cu negustori de miei; Tot de miei şi de mioare,
            Să mai luăm şi noi parale. Dar a fată ce-mi făcea?
            Uşile le descuia Şi ei în casă-mi intra.
            Dar moş Luţă ce-mi zicea?
            —   Fa Ilinco, fata mea,
            Pune mina pe căldare De fă la flăcăi mîncare.
            Dar fratele baciului,
            Fuse bala dracului,
            Lui moş Luţă că-i zicea:
            —   Măi, moş Luţă dumneata,
498
85
90
95
100
105
110
115
120
            N-am venit pentru mîncare, Ci-am venit pentru parale, Că vine Vinerea mare.
            Dar fratele baciului,
            Tot el bala dracului,
            Mina pe moş că-mi punea, Mi-1 bătea, mi-1 chinuia,
            Cu moartea-1 împotrivea. Dar moş Luţă ce-mi zicea?
            —    Nu mă băteţi, măi băieţi, Ci căutaţi şi vedeţi,
            Căutaţi pe după uşă,
            Că-i d-o mică găletuşă,
            Plină de sfanţi şi leiţe Făcute după oiţe.
            Voiniceii că-mi săpa, Găletuşă mi-o scotea Şi pe masă mi-o vărsa, în dăsagi mi-o aşeza, Mustăcioara-mi răsucea, Unul la altul mijea.
            Dar fratele baciului,
            Tot el bala dracului,
            Iar la bătaie mi-1 lua,
            Mi-1 bătea, mi-1 chinuia,
            Cu moartea-1 împotrivea. Dar moş Luţă ce-mi zicea?
            —    Nu mă bateţi, feţii mei, Ci căutaţi supt temei,
            Că mai e d-un putinei, Mi-este plin cu gălbenei Făcuţi după berbecei. Voiniceii-mi căuta,
            Putineiul mi-1 scotea Şi pe masă mi-1 vărsa,
            Şi-n dăsagi mi-1 aşeza, Mustăcioara-mi răsucea, Unul la altul mijea.
            Dar fratele baciului,
            Tot el bala dracului,
            Iar la bătaie mi-1 lua,
            Mi-1 bătea, mi-1 chinuia,
            Cu moartea-1 împotrivea.
499
125
130
135
140
145
150
155
160
165
            Dar moş Luţă ce-mi zicea?
            —   Nu mă bateţi, măi feciori, Ci cătaţi după cuptor,
            Că mai e d-un hîrdăior; Mi-este plin cu zimţişori Făcuţi după boişori. Voiniceii-mi căuta,
            Hîrdăiaşul mi-1 scotea Şi pe masă mi-1 vărsa,
            Şi-n dăsagi mi-1 aşeza, Mustăcioara-mi răsucea,
            Unul la altul mijea.
            Dar fratele baciului, Haidamacu hoţilor,
            Netotul netoţilor,
            Tot el bala dracului,
            La moş Luţă iar pornea,
            Iar la bătaie mi-1 lua,
            Mi-1 bătea, mii chinuia,
            Cu moartea-1 împotrivea.
            Dar moş Luţă ce-mi zicea?
            —   Nu mă bateţi, tăiculiţă, Mai cătaţi în cea lădiţă,
            Că mai e de o sălbiţă De gălbenei cu tortiţă.
            Dar Ilinca-mi auzea
            Şi din gură-aşa grăia:
            —   Căpitane dumneata,
            De mi-ţi lua şi sălbiţa,
            Să dea Maica Precista Şi Sfînta Duminica
            Să vă prinză potera!
            Potîncu ce mi-şi făcea? în lădiţă căuta Şi sălbiţa mi-o scotea,
            Şi la ea că se uita,
            Mîna-n aur că-mi băga Şi punea şi sălbiţa,
            Şi fetei le dăruia.
            Dar Ilinca ce-mi făcea? Foarte lor le mulţămea.
            Dar fratele baciului,
            Tot el bala dracului,
500
                                                                                             170
                                                                                             175
                                                                                             180
                                                                                                5
                                                                                               10
                                                                                               15
       La moş Luţă se ducea Şi din picior că-mi batea,
       Şi din gură-1 judeca:
       — Foaie verde mărăcine,
       Cînd eram slugă la tine,
       Tu mă ţineai ca p-un cîine.
       Eu veneam să-ţi cei legumă,
       Tu-mi dai palme peste gură;
       Eu veneam să-ţi cei mălai,
       Tu mă dai de păr prin scai;
       Eu veneam să-ţi cei opinci,
       Tu-mi strigai să fug d-aici.
       Foaie verde ş-o lalea,
       Voiniceii că-mi pleca,
       Spre codru se îndruma Şi urma li se pierdea.
                             Mateescu, pp. 61—67 (Pietrari—Tîrgovişte—Ploieşti).
             157 (201) ŞAICU
       —    Şaicu, Şaicu, Şaicule, N-auzi tu, hainule,
       N-auzi ciobani buciumînd, Toate văile sunînd?
       Poate hoţii au venit
       Şi oile ţi-au răpit!
       Iară Şaicu au grăit:
       —   Aşa buciumă ciobanii Cînd îşi prăpădesc cîrlanii Şi s-adune dulăii
       Pe la toate tîrlele.
       Şaicu-n samă n-au bagat, Iar ciobanii-au buciumat. Ş-aşa tare-au buciumat, Buciumaşul au crăpăt,
501
20
25
30
35
40
45
50
55
           Văile s-au răsunat,
           Munţii s-au cutremurat.
           Şaicu că mi s-au sculat Şi la grajd au alergat,
           Nouă uşi au descuiat,
           Pe murg de frîu l-au luat Şi din grajd că au ieşit Şi din gură i-au grăit:
           —   Murgule,
           Voinicule,
           Mai poţi tu la bătrîneţă Cum puteai la tinereţă?
           Iară murgul necheza Şi aşa îi cuvînta:
           —   Cît puteam la tinereţă,
           Mai mult pot la bătrîneţă:
           La tinereţă mi-era Carnea-ntocmai ca spuma, Ciolanul ca măduva;
           Iar acum, la bătrîneţă,
           Nu mai sînt ca-n tinereţă,
           Că mi-i carnea ca şi fierul,
           Iar ciolanul — ca oţălul!
           La Dunărea au sosit,
           Iar Şaicu-aşa i-au grăit:
           —   Murgule,
           Voinicule,
           Haide-n pas cu mult mai tare, Să trec Dunărea ast’ mare! Murgul pasul că l-au dat, Peste Dunăre-au zburat,
           La perdele-au alergat.
           Ciobanii şedeau legaţi,
           Dulăii era-mpuşcaţi,
           Turmele s-amestecasă,
           Tîrlele i le pradasă.
           —   Măi Ioane Caratruci,
           Mai mare peste haiduci,
           Tu ai oaie de caldare
           Şi mioară de frigare.
           De ce mi te-ai apucat Pe ciobani de mi-ai legat, Dulăii mi-ai împuşcat,
502
60
65
70
75
80
85
90
95
       Turmele-ai împrăştiat,
       Tîrlele mi le-ai pradat?
       Ai vrut să-mi răpeşti averea,
       Hai să ne-ncercăm puterea!
       Toate turmele păştea,
       Iar o biată miorea Tot în urmă rămînea.
       Şaicu la dînsa mergea Ş-o-ncepu a întreba:
       —   Mioară, mioară,
       De trei miei la primăvară,
       Fir de iarbă n-ai păscut,
       Pic de apă n-ai băut,
       Turma n-ai inghermicit ?!
       —   Cum oi mînca, cum oi bea,
       Cum să n-am inimă rea
       Dacă pe al meu stăpîn L-omorî negru păgîn,
       Şi de jale eu bolesc Şi de zile mă sfîrşesc ?!
       « ... Iar eu dacă oi muri,
       N-are cine mă boci.
       Spune la flăcăi, în tîrlă,
       Să mă-ngroape lîngă strungă,
       Fluieraş de-argint, frumos,
       Să-mi puie-n plasă,-n gard, jos.
       Şi vîntul a aligni,
       Fluieraşul s-a porni,
       Şi s-a porni ş-a cînta,
       Oiţele or zbiera,
       Mieii-or începe-a juca,
       Iară eu oi suspina. »
       De la tîrlă-n vale Este-o casă mare,
       Cu fereşti la soare.
       Pe prispă, afară,
       O babă bătrînă,
       C-un caier de lînă;
       Din caier trăgînd,
       Din ochi lăcrămînd,
       După fiu plîngînd...
                              Sevastos, pp. 293 — 296 [Moldova].
503
158 (205) CÎNTIC HOŢASC
                 Pe muntele lung Berbecii m-agiung;
                 Pe muntele lat Berbecii se bat.
             5 La vale, pe plai,
                 Cine că-mi umbla, în fluier sufla,
                 Munţii răsuna?
                 Dar gios, hăt, la vale, io Văd un oltenaş Şi c-un ciobănaş.
                 Din fluier cînta,
                 Caii rîncheza,
                 Oile zbiera,
             15 Mieii alegea,
                 La stînă mergea.
                 Dar baciul scutar Ciobani împărţea,
                 La cîrd îi ducea.
             20 în valea hulpască Iacă se-ntîmpla Un hoţ ş-un şoican, Călare pe-un cal.
                 Din gură zicea:
             25  — Măi baci, măi scutar,
                 Oile-ai ales,
                 Berbecii i-ai dat Din cel munte nalt.
                 Tu nici n-ai ştiut 30 Că eu am venit,
                 Chiar am auzit Că mi-ai cîşligat,
                 Tu, cinci mii de zloţi, De la ciobani toţi.
             35 De vrei să te las,
                 Să te las cu zile,
       \         Tu dă-mi banii mie,
                 Că de nu mi-i da,
                 Zile nu-i avea!
504
40
45
50
55
  5
10
       Chiar nici nu gîndi,
       Nici te socoti Că ti-i depărta Pînă ce nu-i da!
       Dar baciul cioban Chiar aşa-i spunea:
       — Voinic iortoman,
       Călare pe cal,
       Nu-mi da pradă mie,
       Nu-ţi sînt vinovat.
       Munţii i-ai călcat,
       La mine-ai venit,
       Mult te-am hodinit Şi te-am ospătat.
       Hai ş-amu cu mine,
       Şi să fie bine!
                                V a s i l i u, p. 68 ; inf. T. M. Buchilă (Tătăruşi—Paşcani—Iaşi), 26. V. 1902.
      159 (206) CODREANU
      Frunză verde de cetină, Cine merge sus, la stînă, Cu mîndruţa lui de mină? E Codreanul voinicel, Poartă arme de oţel,
      Cu Ileana lingă el.
      Cînd la stînă ajungea,
      Bună ziua el dădea,
      Iar baciul îi mulţămea, Scamn la umbră le făcea. Dar Codreanul ce făcea? Baciului îi poruncea Şi din grai aşa-i grăia:
505
15
20
25
30
35
40
45
50
55
          —   Baciule, supusul meu, Ascultă cuvîntul meu:
          Tu nouă să ne cîştigi Un berbece de căldare,
          O mioară de frigare Ş-un caş mare
          De gustare;
          Apă rece să ne-aduci,
          Şi la noi să nu te uiţi!
          Baciul iute cîştiga,
          Pe Codrean îl întreba:
          —   Cam pe care umbră deasă Să vă-ntind o mîndră masă? Codreanul îi răspundea:
          —   Pune-o-n mijloc de poiană, C-aşa-i place la Ileană, Unde-o fi iarba mai deasă
          Şi umbra de fag mai groasă* Ei la masă s-aşeza,
          Şi mînca, şi ospăta,
          Şi cînd masa o sfîrşea, Codreanul iarăşi striga:
          —    Baciule, măi om nebun, Am o vorbă ca să-ţi spun... Baciul iute alerga
          Şi de ei s-apropia;
          Codrean palma zbici făcea Şi trei palme îi rădea.
          Iar baciul aşa-i zicea:
          —   Vai, Codrene, hoţ de rînd Şi cu capul cam bolînd, Palma-n zbici ce ţi-ai făcut De pe mine m-ai bătut,
          O’ ţie nu ţi-a plăcut Toate cîte ţi-am făcut?
          Dar Codreanu-i răspundea:
          —   Toate nouă ne-au plăcut Cîte tu ni le-ai făcut;
          Te-am bătut c-aşa am vrut! Şi te-oi bate, dac-oi vrea, Să-ţi arăt puterea mea!
          Şi Codreanul se pornea Cu mîndra alăturea;
506
      Iar baciul se întorcea Şi, aşa mi-1 blăstăma:
      — Tu, Codrene,
  60 Om viclene!
      Mîncare n-ai mai mînca,
      Apă rece n-ai mai bea,
      Adusă de mina mea;
      Cînd din codru vei pleca,
  65 Şapte focuri te găsească,
      Inima să ţi-o pomnească,
      Mîndra mie să-mi ugească!
      Şi cum baciul a sorţit,
      Aşa mi s-a şi-mplinit:
  70 Mîndruţa lui' i-a ugit,
      Codreanul n-a mai ieşit,
      Ci în codru a pierit Şi mîndra nu l-a jălit.
                              H o do ş, pp. 91—93 (Fîrdea — Făget—Banat).
     160 (207) PĂCURARU
      Foaie verde fir mărar,
      La umbriţă de stejar Mi<auleşte-un păcurar Din floier şi din caval*
  5 Aulea cît aulea,
      Măi la urmă să .culca Şi să vezi că adurmea, Oile că le pierdea.
      Măi tîrzîu, cînd să treza, io Drept în picioare sărea, Nici o oaie nu vedea*
      El pin pădure mi-o loa. Cată ici, cată colea,
      Nici o oaie nu găsa.
507
15
20
25
30
35
40
45
50
55
       Cu lupu-n drum să-ntîlnea,
       Bună sara el că-i da,
       Da’ lupu că-i mulţumea.
       —    Mă lupule dumneata,
       N-ai văzut o turmă-a mea?
       Mă lupule, n-ai văzut tu oile?
       —    Le-am văzut şi le-am păscut,
       Ama nu le-am cunoscut,
       Că pin pîrloage stau plotoage,
       Pin fîntîni stau căpăţîni,
       Iar la coada jgheabului,
       Samaru măgarului,
       Sus în vîrful dealului,
       Cojocu ciobanului...
       —    Ui-ui-ui şi ia-ia-ia,
       Rău mă doare inima Că pierdui turmuliţa! înăinte că mergea,
       Cu neamţu-n drum să-ntîlnea:
       —    Bună ziua, neamţule !
       —    Mulţumesc, ciobanule!
       —    Mă neamţule dumneata,
       Poţi să-mi faci cîntarea mea,
       Să-ţi dau un pol ferecat,
       Pe fund de chimir băgat?
       Hei, şi-ncepea neamţu cu de-ale lui, Să facă inimă bună ciobanului.
       —    Aolele, neamţule,
       Cum îţi cură zdreanţăle!
       —    Las’ să-mi cure, că nu-mi pasă, Că mi-e nemţoaica acasă,
       Eu le rup şi ea le coasă!
       —    Mă neamţule dumneata,
       Asta nu-i cîntarea mea,
       Eu polu nu ţî l-oi da
       Şi de drum că mi-oi vedea. Măi-năinte că mergea,
       Cu popa-n drum să-ntîlnea:
       —    Părinte, sfinţîia-ta,
       Poţi să-mi faci cîntarea mea,
       S^-ţi dau un pol ferecat,
       Pe fund de chimir băgat?
       Hei, şi-ncepea popa cu de-ale lui,
508
60
65
70
75
80
85
90
95
100
      Să facă inima bună ciobanului:
      —    «Voi, fomeilor, făceţi colacii măi mari, Că pîinea mi-e drag să tai,
      Aleluia, aleluia-a-a...»
      —    Hei, părinte dumneata,
      Asta nu-i cîntarea mea,
      Eu polu nu ţî l-oi da
      Şi de drum că mi-oi vedea.
      Măi-năinte că mergea,
      Cu sîrbu-n drum să-ntîlnea:
      —    Mă sîrbule dumneata,
      Poţi să-mi faci cîntarea mea,
      Să-ţi dau un pol ferecat,
      Pe fund de chimir băgat?
      Hei, şi-ncepea sîrbu cu de-ale lui,
      Să facă inima bună ciobanului.
      —    Hei, sîrbule dumneata,
      Asta nu-i cîntarea mea,
      Eu polu nu ţî l-oi da
      Şi de drum că mi-oi vedea.
      Măi-năinte că mergea,
      Cu ţîganu să-ntîlnea:
      —    Mă ţigane dumneata,
      Poţi să-mi faci cîntarea mea,
      Să-ţi dau un pol ferecat,
      Pe fund de chimir băgat?
      Hei, şi-ncepea ţîganu cu de-ale lui,
      Să facă inima bună ciobanului:
      —    « Aida lima, dita lima,
      Tirida, tirida, da-a... »
      —    Mă ţigane dumneata,
      Asta nu-i cîntarea mea,
      Eu polu nu ţî l-oi da
      Şi de drum că mi-oi vedea.
      Măi-năinte că mergea,
      Cu ţăranu să-ntîlnea:
      —    Mă ţărane dumneata,
      Poţi să-mi faci cîntarea mea,
      Să-ţi dau un pol ferecat,
      Pe fund de chimir băgat?
      Hei, şi-ncepea ţăranu cu de-ale lui,
      Să facă inima bună ciobanului:
      —    « A-a-a! Mă şuii cu plugu-n coastă,
509
105
110
115
120
125
130
135
140
       Scoasă naiba o nevastă,
       Tinerică şi frumoasă,
       Eu, cu ochii după ea,
       Strîmbă Murgită brazda,
       Frînsăi la plug trupiţa,
       Trupiţa şi fieru-al lat,
       Mă făcu să plec la sat.
       Cînd o loai în către sat,
       Lunilă s-a sîngerat;
       Cînd intrai măi bine-n sat,
       S-a sîngerat şi-alălalt,
       Auleo, ce-o să mă fac,
       Rămăsăi de boi sărac!... »
       —   Mă ţărane dumneata,
       Asta nu-i cîntarea mea,
       Eu polu nu ţî l-oi da
       Şi de drum că mi-oi vedea.
       Măi-năinte că mergea,
       C-o fomeie să-ntîlnea.
       —   Mă fomeie dumneata,
       Poţi să-mi faci cîntarea mea,
       Să-ţi dau un pol ferecat,
       Pe fund de chimir băgat?
       Hei, şi-ncepea fomeia cu d-ale ei: « Ciobănaş la oi m-aş duce, Ciobănaşule,
       Da’ nu-mi place urda dulce, Ciobănaşule,
       Ziua cu fetiţăle,
       Ciobănaşule,
       Noaptea cu oiţăle,
       Ciobănaşule.
       Dragi îmi sînt oiţăle,
       Ciobănaşule,
       Cînd le cresc corniţăle,
       Ciobănaşule...»
       —   Hei, fomeie dumneata,
       Asta fu cîntarea mea,
       Eu polu că ţî l-oi da
       Şi m-oi duce-unde-oi putea!
                   Monografia jud. Dolj, voi. I, partea a IlI-a, pp. 189-191
                   (Orodel— Băileşti—Oltenia).
510
5
10
15
20
25
30
35
161 (208) CIOBANUL AMĂRÎT
          Sărac, sărăcuţ de mine,
          Crescui tot prin mini străine! Mă băgai ca cioban slugă, îmi dete caţă şi glugă*
          Luai oile-n porneală,
          Să le duc la păşuneală,
          Lupii-n goană le luară, Jumătate le mîncară.
          Cînd văzui la cea din urmă C-o să rămîi fără turmă,
          Pusei cuşma pe teşilă Cu gîndul la băutură,
          Plecai la crîşmă pe urmă*
          Cînd colea, la crîşmă,-n vale, Crîşmăriţa-mi iesă-n cale Şi mă strigă: « Vin’, băiete, Să-ţi dau vin, să iei de sete! » Luai vinul de gustare,
          Băui trei zile de vară,
          Cu lăutari şi cu gloată,
          Băui, bade, turma toată*
          Cînd văzui eu, după toate, încă şi dator mă scoate,
          Mă luai în căutare Cît îi ziulica mare După-o capră ce-mi rămase Şi prin crînguri se luase* Capra-n deal şi capra-n vale, Nici vrea să-mi steie în cale* Azvîrlii măciuca-n sete,
          Capra peste cap se dete, Şi-alergai c-o rugioară S-o-njunghii sub bărbioară,
          Ca să ies la răfuială*
          Şi de-atîta osteneală,
511
       Mă lăsai spre crîşmă-n vale,
       Să las vorbe şi parale,
       C-am să ies din ciobănie,
       Să mă duc în haiducie!
                               Furtună, pp. 100 — 101 (Bozieni—Roman— Bacău).
  162 (209) HOREA LUI ION BERCIU
       Frunză verde de mălin,
       Plecat-a stîna Dunchii Şi cu fratele Bercii,
       Marţi stîna Dunchii a plecat,
   5 Joi Berciu Ion s-a-necat La Luha, din sus de sat,
       Că grea ploaie-a fost plouat, Izvorul s-a turburat Şi Berciu Ion s-a-necat. io Dup-aceea l-au aflat
       La Luha, din jos de sat.
       Şi el, bietul, n-a avut Nice pînză pe obraz,
       Fără scoarţă de buhaş;
  15 Nici scînduri de copîrşeu,
       Fără scoarţă de durzău.
       Numai el şi-a poruncit,
       Pe un fir de iarbă verde,
       Şi la feciori, şi la fete,
  20 Să facă bine să-l ierte;
       Şi soru-sa Pălăguţă
       Tot să-l cînte mîndru-n frunză,
       Tot să-l cînte răspicat,
       Să se-audă peste sat 25 Că Ion s-a înecat.
       Pe Ion că l-or jeli
512
       Fete cu cununile,
       Feciorii cu struţurile, Nevestele cu cepsele.
  30 Coaie la Sîntă Mărie, Vreme-i oile să vie,
       Şi Berciu Ion să rămîie.
       La mormîntul lui au pus Trîmbiţa lui de-a dreapta
  35 Şi fluierul de-a stingă;
       Vînturi mari că şi-or sufla, Trîmbiţa şi-a trîmbiţa, Fluiera şi-a fluiera,
       Mare jele-n lume-a fa.
  40 Tot pe Ion l-au jelit Oile cu lînele,
       Mieii cu jocurile,
       Berbecii cu coamele.
B ud, p. 20 [Maramureş].
CUPRINS
II. VITEJEŞTI
1. Ciclul cotropitorilor (turci — tătari)
32 (37.1) Gruia lui Novac                       ,7 
33 (37.11) Novac                                18 
                                              ,rf  
34 (38)   Novac Baba-Novac                    ' 23 
35 (39)   Novac. însurătoarea lui Ioviţă        28 
36 (40)   Gruia a lui Novac                     34 
37 (41)   Vitejia lui Novac şi a lui Gruia      38 
38 (42)   însurătoarea lui Gruia al lui Novac   40 
39 (43)   Novac vinde pe Gruia                  43 
40 (44)   Turcul şi Novăceştii                  48 
41 (45)   Novac şi Balaban                      55 
42 (47)   Doicin bolnavul                       60 
43 (48)   Marcul viteazul                       66 
44 (49)   Iancul Mare ^                         73 
45 (50.1) Bîcul haiducul                        77 
46 (51)   Vîlcan                                86 
47 (52)   Badiul                               103 
48 (53)   Kira                                 127 
49 (54)   Ilincuţa Sandului                    137 
50 (56)   Marcu                                145 
51 (57)   Aguş al lui Topală                   149 
52 (58)   Stoian-bulibaşa                      156 
53 (59)   Roman voinicul                       161 
54 (60)   Tătarii şi robii                     165 
55 (61) Vişina               167 
56 (62) Şiret pîrcălabul V   171 
57 (63) Moldovean Dobrogean  176 
58 (66) Corbac               180 
59 (67) Serb-Sărac           183 
60 (68) Copilaşul lui Roman  187 
61 (69) Ibraim               190 
62 (70) Niculca              193 
63 (71) Gheorghiţă Zătreanu  197 
64 (72) A lui Şoimănel       207 
65 (74) Savetcuţa            211 
66 (76) Strigă Iacob         213 
67 (77) Voina şi mîndra lui  214 
68 (78) Ana Ardeleana        218 
69 (80) Manuilă şi Mustafa   219 
70 (82) Ioneasa cîrcimăreasa 221 
71 (83) Sora şi fratele      225 
72 (84) Iancu şi turcu       226 
73 (87) Pătru di la Izvor    228 
            2. Haiducii
74 (88)   Corbea               233 
75 (89)   Toma Aliiiioş        253 
76 (90)   Miul Cobiul          260 
77 (91)   Ştefan-vodă          273 
78 (92)   Baba Sîrba           280 
79 (93)   Golea                286 
80 (94)   Stanciu al Braţului  294 
81 (94)   Voica Bălaca         298 
82 (95)   Bogatul şi săracul   308 
83 (96.1) Ţăranul şi ciocoiul  310 
84 (96.11) Ţăranul şi zapciul  311 
85 (97)   Iancu Jiianul        312 
86 (98)   Cîntecul lui Tun s   315 
87 (99)   Gheorghiţă           316 
88   (100) Ion ăl Mare                               324
89   (101) Radu lu Anghel                            331
90   (103) Bolbocean haiducul                        344
91   (104) Boţea                                     347
92   (105) Petre Busuioc                             348
93   (105) Petru Petrişor haiducul                   349
94   (105) Busuioc                                   351
95   (106) Bujor                                     353
96   (107) Ion Pietraru                              355
97   (108) Dragoş                                    357
98   (110) Darie                                     358
99   (111) Pintea viteazul                           362
100  (115) Muscu                                     374
101  (117) Cîntecul lui Păun haiducul                381
102  (118) [Radu Groşanu]                            383
103  (121) Cernea                                    385
104  (122) Căpitanu                                  390
105  (123) Răducanu                                  392
1Q6 (124)  La circiuma din pădure                    393
107  (126) Gruian                                    395
108  (127) Stan                                      398
109  (129) Coste                                     399
110  (130) Cîntecul lui Iorgovan                     401
111  (131) Iancul                                    402
112  (134) Stanciu                                   403
113  (135) Răscolman                                 404
114  (136) Bugean                                    405
115  (137) Foaie verde trei castane                  406
116  (139) Buflea                                    407
117  (153) Voicu                                     409
118  (154) La curţile Vîlcului                       409
119  (155) [Mihai]                                   410
120  (156) Pantelimon                                411
121  (157) Pribegii la podu Veneţiei                 412
122  (160) Stoinicel viteazul                        414
123  (161) Cîntecul lui Radu                         416
124 (163) Harambaşa Hănţilă                          419
125 (169) Aiduc Velcu                                421
           3. Hoţomanii
126  (171) Codrean                                   424
127  (172) Cîntecul haiducilor                       430
128  (173) Stan din Bărăgan                          432
129  (174) Cîntecul lui Ghimiş                       437
130  (175) Luniţă, luniţă                            441
131  (175) Hoţul de cai                              441
132  (175) Cine mi-i voinic lotrean?                 442
133  (175) [Hoţul de cai]                            444
134  (175) [Hoţul de cai]                            445
135  (175) [Hoţul de cai]                            446
136  (176) Cîntecul lui Sbangă haiducu               447
137  (177) Cîntecul lui Săcală                       449
138  (178) [Petre]                                   451
139   (179) Cîntecul lui Radu                        452
140   (183) Alde Nae din Vădeni                      453
141   (184) [Zdrelea]                                455
142   (186) Gheorghe, Cosma şi Maftei                456
143   (190) Cîntecul lui Dăian                       457
144   (191) Hora lui Cercel                          458
145   (193) [Hoţii şi popa din Broşteni]             460
                              III. PĂSTOREŞTI
146   (196) Mioriţa                                  463
147   (196) Mioriţa                                  466
148   (196) Mioriţa                                  469
149   (196) Oaia năzdrăvană                          472
150   (196) Mioriţa                                  477
151   (196) Mioriţa                                  480
152   (196) Mioriţa                                  485
153   (196) Ciobănaşul                               486
154   (197) [Ciobanul, sora şi zmeii]                487
155 (199) Gealip Costea        488 
156 (200) Potîncu haiducul     497 
157 (201) Şaicu                501 
158 (205) Cîntic hoţăsc        504 
159 (206) Codreanu             505 
160 (207) Păcuraru             507 
161 (208) Ciobanul amărît      511 
162 (209) Horea lui Ion Berciu 512 
                            Redactor responsabil: ANDREI RUSU Tehnoredactor: IDA MARCUŞ
Dat la cules 12.01.1963. Bun de tipar 02.12.1963. Apărut 1964. Tiraj 4180 ex. l/i legate. Hîrtie tipar înalt tip A satinat de 63 g!m%. Format 600X920116. Coli ed. 32,75. Coli tipar 33,75. A. nr. 61411963. C.Z. pentru bibliotecile mari 8R. C.Z. pentru bibliotecile mici 8R-18.
                      întreprinderea Poligrafică „Arta Grafică44, Calea Şerban-vodă 133, Bucureşti—R.P.R. Comanda nr.57.