I. BUDAI-DELEANU OPERE 2 I. BUDAI-DELEANU I. BUDAI-DELEANU OPERE OPERE 2 ŢIGANIADA (A) TREI VITEJI Ediţie critică de FLOREA FUGARIU Studiu introductiv de AL. PIRU EDITURA MINERVA, BUCUREŞTI - 1975 EDIŢII CRITICE Supracoperta: Teodor Salar I ŢIGANIADA SAU TABĂRA ŢIGANILOR POEM AXION IROI-COMICO-SATIRIC, ALCĂTUIT ÎN DOAOSPREZECE CÎNTECE, DE MAESTRUL CÎNTĂREŢ, LEONACHI DIANEU, ÎMBOGĂŢIT CU MULTE ÎNSĂMNĂRI ŞI BĂGĂRI DE SAMĂ: CRITICE, FILOSOFICE, ISTORICE, FILOLOGICE ŞI THEOLOGHICE, DE CĂTRĂ MITRU PEREA, şi s'au dat afară LA PIRAMIDĂ Toate drepturile rezervate Editurii Minerva II PROLOG Să fie preceput toate neamurile preţul voroavei şi dulceaţa graiurilor bine rînduite, cum au preceputu-o grecii şi romanii,o! cîţi iroi slăviţi se-ar ivi dintre varvâri sau doară din cei pe cari noi astezi numim sălbateci. Pe cari oameni luminaţi, lipsîndu-le viersul unui Omir sau condeiul unui Virghiliu, acum vecinică i-au acoperit uităciune. Unde era Ector şi Ahilevs, de nu să năştea cîntăreţul Omir? Deci, nu pentru că numa Ellâda şi Roma au putut naşte oameni înalţi şi viteji luminaţi, ne mirăm noi cetind vieţile slăviţilor iroi elineşti şi romani, ci mai vîrtos pentru că Ellada şi Roma au crescut oameni întru podoaba şi măestria voroavei deplin săvîrşiţi, carii cu supţirimea, şi gingăşia condeiului IIV lor / au ştiut întru atîta frumsăţa pe iroii săi, cît noi, acum, necunoscînd pe alţii asemene, ne-uimim de maresufleţia, naltă cugetarea, bărbăţia şi alte vărtuţi a lor, şi nu luom sama că mai mare parte la aceasta este a scriptoriului. Luînd firul istoriei neamului romanesc de cînd se-au aşezat în Dachia, cîţi şi mai cîţi bărbaţi cu tot feliu de vărtute strălucitori, am cunoaşte doar acum, deacă se-ar fi aflat între romîni, din vreme în vreme, oameni cari să fie scris viaţa lor şi cu maestru condeiu împodobindu-le fapte, să îi fie rădicat după vrednicie! în loc că acum, lipsind acest feliu de meşteri întru alcătuirea voroavei, pre toate acele persoane luminate din cărunta vechime, ceaţa nepomenirii i-au întunecat; puţine raze a mărimii lor, cu care vieţuind strălucea, au putut străbate la noi. Şi unde aflăm la istorie un iroe asemenea lui Stefan, principul Moldaviei, sau unui Mihaiu, domnului III Ugrovlahii, cărora nu lipsea / numai un Omir, ca să fie nălţaţi preste toţi iroii. Răvărsindu-se întru mine neşte scîntei din focul ceresc a muselor, bucuros aş fi cîntat doară pre vreun irou dintru mai sus numiţi, dar fiind că neamul romanesc au ajuns acum (mai vîrtos în cît pentru poleirea limbii), la atare spiţă de giosime, cît doară nu se-ar putea alătura cu neşte varvare 7 neamuri a vechimii, iar iroismul lui să vede a fi fost îngropat atunce, cînd se-au supus neamului străin, deci nesocotinţă ar fi să cînt eu fapte iroice, a cărora precepere nu are omul care să născu şerb; ba nice să află în limba lui cuvinte nălţă-toare de suflet spre vărtuţi luminate. Drept aceasta, apucîndu-mă nespusă poftă de a cînta ceva, mă văd silit a cînta; însă, la mare lipsă aflîndu-mă de-ascultători, simţind şi neajungerea limbii romaneşti spre cîntări iroice, am izvodit această poeticească alcătuire, sau mai bine zîcînd jucăreaie, vrînd a formui şi a introduce un gust nou de poezia romanească. Apoi şi dat fiind că limba noastră s'află pană acum la cea mai părăsită stare şi încă nelucrată, ca să să poată întrînsa alcătui acest feliu de poesie, IIP precum să zice, epicească, / ca prin acest feliu mai uşoare înainte deprinderi să să înveţe iubitorii de limbă a cerca şi cele mai rădicate şi mai ascunse desişuri a Parnâsului, unde lăcuiesc musele lui Omir şi a lui Virghiliu. Eu (spuind adevărul!) vrui să mă răped întro zburată tocma la vîrvu muntelui acestui, unde e sîntâriul maselor, ca să mă deprind întru armonia viersului ceresc a lor. Dar ce folos! căzuiu şi eu cu mulţi alţi depreună, şi căzuiu tocma întru o baltă! unde nu auzii numa broaşte cîntînd. Pentru aceasta, pană la un alt prilegiu, cînd mi să va lovi să bieu din fîntîna curatelor surori, primeşte, iubite cetitoriu, cu bună voinţă această izvoditură şi socoteşte cu priinţă, adu-cîndu-ţi purure aminte că apa de baltă nice odenioară nu este limpede ca de fîntîna. LEON AC HI DI AN. EU IV EPISTOLIE ÎNCHINĂTOARE CĂTRĂ MITRU PEREA, VESTIT CÎNTĂREŢ! Doisprezece anni au trecut, drăguţ Pereo! de cînd eu fui silit a mă înstrăina din ţara mea; şi de atunci încoace usăbite ţări am trăpădat; dar, ca să-ţi arăt, în scurt, toate păţirile mele, ascultă şi apoi judecă. întei învitîndu-mă zburătoria minţii mele încă necoapte, cînd se începu bătaia cea mai de pe urmă a nemţilor cu turcii, mă făcuiu volentiriu; iară păciuindu-să lucrurile, precum şti, pribegind eu din ţară, primii slujbă la nemţi. De-acî, în războiul cu franţezii^ supt Mântua, căzuiu rob şi fui trimis IVV în Gallia, unde dobîndii prilej de a învăţa carte / şi limbi; şi procopsindu-mă în tot feliu de ştiinţe, precum şi întru măestria ostenească, luai slujbă acolo. în scurtă vreme ajunsăi căpitan şi fui trimis la Eghipet, unde acu petrec doi ani întregi. O! Cu cită bucurie făceam eu acea călătorie, socotind că aice voi afla doară cuibul strămoşilor noştrii!... şi neamul nostru adevărat, căci aşa am auzit tot de una şi' de obşte să zice că soiul nostru ţigănesc purcede dela Eghipet L.' şi de la faraoni!... însă, iubite Pereo! în zădar fu toată cercarea mea, că nu aflai nice o urmă de adevăraţi strămoşii noştri şi mă încredinţai, spre mîhnirea mea, cum că ţiganii noştrii şi la Eghipet tot aceiaş' sînt, ca şi la noi, adecă defăimaţi şi urgisiţi, şi nu vor să pă-V zască nice o rînduială sau să / se mai îmbunătăţeze cu năravuri mai alese şi poleite sau să-şi lumineze mintea cu învăţături bune. Fiind eu în Eghipet mai la toate bătăile de faţă, s-au întîmplat pe mine nenorocire, că trecînd un glonţ de tun aproape, mi-au usucat un picior şi m-au făcut invalid; deci, acum trăesc în slobozie, nice sînt mai mult legat a slugi la oaste. Atîta mi-am agonisit, de poci trăi fără de grijă, dar, crezi-mă sau ba ? cu toate aceste nu-mi pot scoate din inimă dorul ţării în care me-am născut...! spre fericirea deplin a mea, una, şi aceasta-mi lipseşte!... 9 Avînd aici vreme de ajuns, mă îndeletnicesc mai mult cu cetera şi cu cîntări. Am dat în cunoştinţă cu mulţi de ai Vv noştri, / iar mai vîrtos cu Geanald... 01 să-1 cunoşti! ce om e acest, doară nu te-ai sătura de dîns. Acesta mi-au deschis mie ochii în multe, iar mai vîrtos pentru purcederea noastră, căci au fost născut şi crescut acolo, de-unde ne-am desghinat noi, nefericiţii! După cum spune el, noi sîntem tocma din India, şi limba noastră să vorbeşte acolo şi astezi, însă pentru aceasta ţi-oi scrie de altă dată. întru altele, şi această istorie care ţi-o trimit şi pe care am titluit-o Ţiganiada, mai mare parte este alcătuită din spusurile lui Geanalo, căci un strămoş a lui (pre cum spune el) au fost, pe vremea lui Vlad-Vodă, cu turcii în Ţara Muntenească ; din gura acelui o luat-o moşu-său, de la acesta apoi, tatul său şi au venit pană la dînsul. Drept aceasta, aducîndu-mi aminte de ţara în care m'am născut (măcârcă noao ne este tirană), multe cîntam eu de ale noastre, amegind vremea în ceasurile mele mîhnicioase! VI Aceasta / fu pricina şi aceştii izvodiri poeticeşti, care în ce dată o adusăi la cevaş' rînduială, mai întei gîndii la tine, drăguţ Pereo! şi atuncea hotărîi ca, de s'ar tîmpla acest făt întei născut al mieu să iasă cîndva la lumină, ţie să ţi-1 închin, care te-am cunoscut maestru şi viersuitoriu, mai ales a vremilor noastre. Primeşte dară! în semnul vechii pretenii, ca un dar, pîrga ostănelii mele!... şi-ţi adă aminte, în zilele tale fericite, de prietenul tău! Adevărat! că de pe numele de acum nu mă vei cunoaşte, căci pribegind eu din ţară l'am schimbat. Dar ţie-ţi poci da chieie ca să poţi întră la taină. Eu mă chiem acu Leon Dianeu sau Leonachi Dianeu (precum şti tu bine că la noi, în Ţara Muntenească, ba şi la Moldova, toţi îşi adaugă numele cu âchi sau cdchi, după grecie, fiind că merge mai cilibiu> adecă, VP în loc de Leon, Leonachi, în loc de Duca, Ducachi, \ şi alte ca de aceste). Deci, să şti că acest nume Leonachi Dianeu, sau mai vîrtos Leon Dianeu, cuprinde în sine, întreg numele mieu, care Taveam în Ţara Muntenească, numai trebue puţinei să strămuţi slovele prin anagrama. Deacă-ţi vei aduce aminte de toţi cunoscuţii şi prietenii, doară nu-ţi vei fi uitat de unul care era ceteraş şi slugea împreună cu tine la mănăstirea din Jublaa cărui multe cîntări din ceteră îţi plăcea şi te răpea cu totul... De-acolo ne-am şi despărţit, şi pricina pribegirii mele fu voivoda 1 Anagrama: Blaju nostru care nu iubea cetera, ci numai parale! pe ţiganii noştri nu suferea şi ţinea cu boierii... Scrie-m rogu-te, cum vă mai aflaţi, că eu încă mă ţin de ceata voastră, măcarcă, sînt înstrăinat. în cît e pentru firea aceştii alcătuiri a mele, adecă a VII Ţiganiadei, am să-ţi aduc aminte cum că eu învăţind / ellinica şi latina, precum şi alte limbi mai politicite, am vrut să fac cu aceasta numai o cercare: de s-ar putea obicinui şi în limba romanească aceiaş' poesie mai rădicată şi supţire, cum se află la alte neamuri. Şi fiind că ţiganii noştrii au fost pană acum, ba singuri sînt poieticii şi musicii romaneşti şi rămîn singuri izvoditori de stihuri pre limba aceasta, am socotit să-i povăţuiesc cu o treaptă mai sus şi mai aproape de poesia altor neamuri politicite, ca de-acu înainte să nu scornească numai cîntări de uliţă, de cricîmă şi ţărăneşti, ci să să rădice? prin aceasta, la o stare, ca să fie mai primiţi la boieri; în urmă, căştigînd poesia romanească noao podoabă, ca purure să să zică că şi aceasta nu de la alt cineva, ci dela ţigani au purces, şi în acest chip să rămîe numele nostru slăvit, încalete în poesie. / VIP Izvoditura aceasta carea, după limba învăţată, am numit-o poemation (sau mică alcătuire poeticească), este o povestire de şagă, însă încolea şi încoace sămănată cu oareş-care gînduri serioase (de grea şi mâtoră socoteală), iar pre-tutindine plină de critică, pentru a căror bună înţălegere şi dreaptă noimă, te poftesc să adaugi neşte luări aminte, fiind că ştiu, de bună samă, că tu mă vei precepe. Eu socotesc că ţiganii noştrii sînt foarte bine zugrăviţi întrînsa şi vor cunoaşte lesne pre strămoşii săi; însă, bagă de samă bine! că aceasta e numai o alegorie, şi prin ţigani să înţăleg şi alţii carii tocma aşa au făcut şi fac, ca şi ţiganii de-atunce. Cel înţălept va înţălege... Cît priveşte istoria lui Becicherec, aceasta am vîrît-o eu aici, ca şi un episod, vrînd prin aceasta să urmez lui Omir şi altor poeţi de frunte care la poesia sa, multe băga poveşti străine. Iar poveste aceasta am aflat-o scrisă, pe cum o am alcătuit aici; şi fiind că mai cătră fîrşit era pre roasă de moli, să vede că nu este cu totul fîrşită. Despre acest Becicherec cei din Ţara noastră Muntenească puţin vor înţălege, iar ardelenii, pentru carii să vede a fi scrisă, vor înţălege foarte bine! în urmă, trebue să şti, bade Pereo!... cumcă această alcătuire nu este furată sau tălmăcită de pre altă limbă, ci 10 11 VIII chiar izvoditură noao şi orighinală / romanească, deci, bună sau rea, cum este, aduce în limba aceasta un product nou. Iară soiul alcătuirii aceştii să află şi întralte limbi: însuş Omir cel vestit, moşul tuturor poeţilor (sau cîntăreţilor în stihuri), au alcătuit Bătaia şoarecelor cu broaştele; şi el este, de bună samă, începătoriul, precum acelii înnalte poesii a Illiadei şi Odisii, aşa şi aceştii mai gioase şi şuguitoarei a noastre. Iar după dînsul (în cît ştiu eu), pre limba italienească au scris Tassoni un poimă numit La sechia rapita (la sechia rapita), adecă Vadra răpită; la franţozi au alcătuit Volter, întru acelaş gust, o izvoditură intitulată: La piusel d' Orlean (La pucelle d'Orlean), adecă Vier gura din Orlean. Altele asemenea nu ştiu să se fie făcut. însă pentru ţigani nu am cetit nice întro limbă; şi nice poate să fie, căci la alte neamuri evropene, puţin sînt cunoscuţi ţiganii. Drept aceasta, o alcătuire ca aceasta, la dînşii nu ar avea haz, dară la boierii noştri care trăesc, mîncă, beu, dorm şi petrec cu ţiganii, şi F/LPcunosc toată firea noastră, / trebue să fie primită o izvoditură ca această, cu atîta, cu cît eu me-am silit, în cît se poate, la poesie a mă slugi cu multe cuvinte şi voroave chiar ţigăneşti, mai vîrtos unde vorbesc ţiganii între sine. Cu toate aceste, dragul mieu Pereo, multe am scris acolo care doară la mulţi nu le va plăcea, însă toate adevărate!... Ce-oi se fac, deacă am o fire blăstămată, de nu pot ţinea întru ascuns adevărul; dar, nice puteam întralt chip, căci aşa aflai scris la Cronica din mănăstirea dela Zănoagă şi de la Cioara; cele alalte apoi le-am luat din gura lui Gea-nalo. Fiind eu, cum bine ştii, ţigan ca şi tine, am socotit cuvios lucru să scriu şi pentru ţiganii noştri ceva, ca să să preceapă ce feliu de strămoşi au avut şi prin asta să se înveţe să nu facă şi ei cîndva o nebunie asemene. Adevărat că aş fi putut să scriu multe minciuni lăudînd pre ţigani şi scornind lucruri care ei nu le au făcut, precum s-au obicinuit mulţi a face, cînd scriu pentru neamul său. Dar eu iubesc adevărul! De-oi vedea că află priinţă această ostăneală a mea, vei dobîndi şi alte alcătuiri, însă nu mai mult de şagă, ci serioase şi adevărat iroice. Fi sănătos şi-mi scrie răspuns tocma la piramidă. LEONACHI DIANEU ŢIGANIADA * SAU TABĂRA ŢIGANILOR * Ţiganiada se-au numit de la ţigani, adecă lucrul, poveste sau cîntare pentru ţigani. Omir încă au scris bătaia dela Troâda, pe carea dela Illion, ce era tăria Troadei, au numit-o Illiada. Virghiliu, de la Enea au numit istoria aceluiş' irou, Eneada; deci şi autoriul (adecă izvoditoriul) cărţii aceştii, au numit istoria ţiganilor, Ţiganiada. CÎNTECU I ARGUMÎNTU 1 Păn ce creştinii cătră lună zboară Cu gîndurile sale-aţiţate, Şi-osîndesc eritlci în săboară, Turcul o ţară după-alta bate. Vlad împotrivă-îi stă cu vitează Inimă şi pre ţigani armează. 1 7 Musă! 2 lui Omir care-odenioară Cîntaşi a broaştelor bătălie, Cîntă şi mie, fi bunişoară! Ce să tîmpla-în mîndra Muntenie, Cînd înarma Vlad-Vodă cu silă Viteaza lui faraon prăsilă./ 2 13 Zi cum vrură ţiganii se-aşeze 1 Craiu de-al său şi ţară de moşie, Cum încinseră-armele viteze Ba-în ce chip şi cu ce bărbăţie, îndrăzniră ei şi la bătaie, Oblicind că turcii vor să-îi taie, 2 Musă este cuvînt grecesc, obicinuit de cătră toţi poeţii (adecă alcătuitorii de stihuri). Din mithologhie se arată cumcă la ellini au fost mai multe muse, şi noao la număr, precum: Clio, Evterpe, Thalia, Melpomene, Ter-psihore, Erato, Pclimnia, Urania şi Calliope. Aceste se zic a fi zelele (sau zînele) învăţăturilor şi a ştiinţelor, născute din Joie (Iupiter sau Dia) şi fecioare viergure. Iară mai vîrtos şi deosăbit se socotesc a fi aflătoare de musică, şi poetică. Pentru aceasta vrînd se înceapă fieşte care poet (poie-tic) le chiamă întru ajutoriu; iar poetul nostru chiamă îndeosăbit pre acea musă carea au cînţat lui Omir bătălia broaştelor, adecă Vatrahomiomahia, Bătaia broaştelor cu şoarecii./ 1 Rîndul noimii este ca cînd ar zice poietul: tu musă, cea care oare cînd lui Omir cîntaşi sau izvodişi prin dînsul Bătaia broaştelor cu şoarecii, izvodeşte-mi. şi mie care voiu să cînt pentru întîmplările ţiganilor; spune-m în 15 19 Dar apoi prin o gîlceavă-amară (Căci nu să nărăviea de preună) Toţi cari-încătro să-împrăştiară, Lăsîndu-şi craiu, ţară şi corună. însă toate-aceste să făcură Din dievoleasoa îndemnătură, 25 Căci măcar acel ne prieten mare A neamului omenesc, Satana,2 Purure-în iad lăcaşul său are, Iar focul nestins îi este hrana, Totuş' el să fură cîte-odată Şi răzvrătind lumea să desfată./ 31 O tu, hîrtie mult răbdătoare,1 Care pe spate-ţi, cu voie bună, Toată-înţălepţia de supt soare Cu nebunia porţi depreună, Poartă şi-aceste viersuri a mele Şi fii-încredinţată că nu-s grele. ce chip ţiganii au vrut să-ş' aleagă craiu etc., etc., etc. Prin strofa a 2 şi a 3 face poetul cunoscut tot planul său şi tot lucrul pentru care va se cînte. însă trebue a lua sama cumcă a spune sau a alcătui ceva în viersuri sau stihuri, se zice poieticeşte a cînta; şi, precum sînt deosăbite lucruri asupra cărora să fac stihuri, aşa de osăbită alcătuire poftesc. Deci, fiind că această istorie care şi-au ales poetul a o pune în stihuri, este mai cu samă şugui-toare, pentru aceasta au ales un feliu de stihuri potrivite materii; şi pentru mai lesne înţălegere le-au despărţit în strofe, după gustul italienesc. 2 Satana este / cuvînt sirienesc şi însărcinează prctivnic. Şi fiind că purure protivnicul omului este Diavolul, să zice Diavolul de cătră creştini Satana; iar anteriul înţălege prin numele acesta, pre căpetenia diavolilor, care cînd era înger să numea Luceafărul. 1 Hîrtie mult / răbdătoare. Aici poetul închină viersurile sale hîrtii şi spune pricina, adecă căci dînsa este foarte răbdătoare şi poate cineva să scrie pe dînsa ce vrea, iar ia poartă cele scrise fără cîrteală. Ia poartă în cîrca sa toată înţălepţia lumească şi toată nebunia, căci mulţi lucruri înţă-lepte şi mulţi scriu nebunii, însă toţi aceşti scriu pe hîrtie. 6 37 Apoi zică cine cîte ştie, Eu cu mîndru Solomon oi zice: „Toate-s deşerte şi nebunie!.." Şi numa de-acela e ferice Care-e mai puţin nebun şi-începe Dintru nebunie-a să precepe. 7 43 Ascultaţi, dară, cu socotinţă, Cum era lucrurile pe lume, Cînd murga lui faraon sămînţă Nevrînd a precepe multe glume, întradins cugeta de domnie Si vitează dede bătălie. 49 Acum a lui Constantin cetate Supt mînile căzuse-agarene, Pentru că grecii-uitase-a se bate Şi le-era mai drag a zăcea-în pene Şi-a face săboare pe-întrecute, De cît săbii a purta şi scute./ 55 Domnul Romei cu fulgeru-în brîncă Lega şi deslega după voie Şezînd pe vîrtoasa Chiefii stîncă; Se bucura-în sine că pe-al doie Frate-al său muftea-în Vizant alege, Iar sultanul grecilor dă lege. 10 61 între cei alalţi creştini o ceartă 1 Să-aţiţa, de mare socoteală: Unii zicea că luna e deşartă, Alţii dovedea mai cu tocmeală Cumcă sînt lăcuitori întrînsă ... De-unde mai mare sfadă se-aprinsă, 1 Aici arată poetul deşertarea desputelor theologhice care era pe acele vrerni./ 17 11 15 67 Căci altă de-aci năştea-întrebare: De se află-oameni sau alte vite Ca şi pre pămînt acolo? şi-oare Putea-vor fi, cu drept, osîndite Lunarele suflete? la care Nu fu trimis un spăsitoriu mare; 12 6 73 Iar turcul îngînfat deatîte Biruinţe mari şi luminoase, La toate ţările creştinite Surpăciune şi moarte jurase; Cu şireaguri crude,-întărîtate, Jecuiea-împregiur ţările toate./ 13 79 Aştepta numai o norocită Prilej ire, ca şi Muntenia Să-i cadă-în mini, căci necontenită Vrajbă turburase boieria,1 Şi socotea că cu-îmbieciune Venind ei însuş' ţara-ş' vor supune, 14 85 Aşa sta lucrurile evropene Cînd să tîmpla ceasta minunată Ist6rie,-întra Ţării Muntene Ţinut, precum să vede sămnată La Cronica Cioarei,-în pargamină,2 De-unde are şi credinţă deplină. 1 Cunoscut lucru este din istorie, că, pe acele vremi, boierii era purure vrăjbiţi pentru domnie şi unul goniea pe altul din domnie; care neunire fu pricina supunerii ţării lor şi, în urmă, pierderea de tot a stăpîniei romaneşti. 2 Mănăstirea Cioarei este în Ardeal, lîngă Vinerea şi Tărtăria, vestită pentru un călugăr, numit Sofronie, ce eşind de acolo, au învrăjbit Ardealu şi au rădicat războiu asupra uniţilor. 91 Vlad întei (zis Cumplit), pe-acea vreme,3 Era domn în Ţara Muntenească, Vrednic un irou ca să se chieme; Nu fu el din cei ce numa cască La venituri şi pungi, iar de ţară Nu le pasă, tocma să şi piară;/ 16 97 Ci mai vîrtos după ce el stete Dregătoriul trebilor muntene, Făr a căuta de-al său îndelete, Zioa şi noaptea fără de lene Cugeta pentru de-obştele bine Aşezind legi drepte şi creştine, 17 103 Silinţă puind întei de toate Spre-a-învăţa pe junia romînă, Cu ce chipuri armele nălţate Să-întrebnicească mai cu-îndemînă, Steaguri se-urmeze, la rînd se steie închieaţi, şi cum războiu să deie.1 18 109 Apoi văzind că fără credinţă Turceştile noroade spurcate, Pretutindene cu biruinţă Au început pe creştini a bate, N'au putut suferi, ci curîndă Jurat-au asupra lor izbîndă./ 3 Vlad. Unii au lăsat / scris că acest Vlad ar fi fost mare tiran, însă cad supt prepus cumcă aceste ori au fost nepretenii lui, ori cumpăraţi despre aceşti, ca să scrie aşa. Cea mai sănătoasă parte a tălmacilor istoriei să împreună întru aceasta, cumcă Vlad au fost, în tot chipul, viteaz, ş'unul singur care putea, cu vreme, se scoată pe munteni din supunerea turcului, şi toate a lui fapte cumplite au fost spre scoposul de obşte şi trebuincioasă la o bună stăpînie. 1 Vlad fu cel întei care începu a procopsi pre tinerii munteni în arme şi strinse pe lîngă sine o gardă aleasă, învăţată la toată meşteria războiului./ 18 19 19 115 Deci la toate lor împrotivă stete, Ceruţii harâci nu vru să le dese, Dorind cu sabia să le-arete Că el e bărbat şi nu femeie, Şi cumcă-un norod cu bărbăţie Supus altui nu poate să fie. 20 121 Era Vlad pe vremile acele Căpitan de mare hărnicie, Ştiind a taberilor tocmele, Precepînd adînca măestrie Trebilor oştene,-ură de moarte Hrănind asupra-Otomanii Poarte; 1 21 127 Dar, precum să tîmplă tot de una Că cel ce va să scoată la cale Pre-un norod> şi apucă săi pună La rînduială, pentru-ale sale Ostăneli, bun scopos şi mari trude, El mai mult rău decît bine aude,/ 22 133 Aşa fu şi cu Vlad odenioară: Mulţi îl ţinea de tiran şi multe Scornisă asupra lui de-ocară, 1 După ce Vlad, cu strînsă paza legilor, fără ertare şi cu apregie pedepsind pe toţi călcătorii de lege, aşa puse ţara la rînduială, cît nu să auzea de nice o tîlhărie sau altă faptă rea, supt toată stăpînia lui, îndată-şi întoarse tot gîndul său asupra turcilor şi cînd se simţi în stare de a se putea împro-tivi, nu vru să dee nimic. După aceasta de multe ori umblă sultanul cu multe meşterii să-1 apuce în mîni, dar nu putu, că toate laţurile lui, Vlad frinse, iar trimisele asupra lui oşti învinse. Şi fiind că atunci turcii toate / ţările pustiea şi robea, Vlad pe cei care prindea prădînd în acest chip, ca pe neşte tîlhari făcea să-i tragă în ţapă. Caută la isterie. Dar fiind că pe mulţi boieri pedepsise, fără a căuta la ranga lor, mulţi avea clevetitori şi-1 striga de tiran, căci ei voiea să domnească înşi şi să tirănească, iară lor să nu poruncească nime. Unul alerga la unguri, altu la turci, al treilea la Ieşi, cerînd. ajutoriu asupra lui Vlad, sau, mai bine zicînd, asupra patrii sale şi vînzindu-o la mîni streine!.../ Ca-în urmă ţara să nu-1 asculte, Mai vîrtos asupra-i să să-învite Crezind clevetirilor giosite; 23 139 Totuş el cu mare sufleţie Fiind împodobit de la fire, N'au căutat la ceasta mişelie, Ci, tocma şi prin a sa perire, Vru să mîntue draga sa ţară De jugul turcesc şi din ocară. 24 145 Pentru-aceasta dar, cu bună pază, Formuindu-şi el oaste-neînvinsă, Gloate păgîne cu mînă vitează De multe ori înfuga şi prinsă, Iar pre cei prinşi, cu moarte sureapă Făcea să-i tragă de vii în ţapă./ 25 151 Acum Ia treizăci de mii aproape, De tîlhari agareni împărasă, Nici lăsa pe nime sa-i îngroape, Ci vulturilor mîncare-aleasă Şi corbilor de jaf ca să fie, Poruncea ne-îngropaţi să rămîe. 26 167 Pan fu el în Ţara Muntenească Nu-îndreznea turcii să pue mîna Ca nainte şi se-o jefuiească, Căci foarte le-era fără-îndemînă A fi traşi ca purceii-în frigare, Şi socotea bine, cum îmi pare. 20 21 27 31 163 Mahomet al doile cu nume 1 Stăpînea la Poarta D'otomană, Care pănă-aci gîndea că-s glume, Ce făcea Vlad cu oastea munteană; Iară mai pre-urmă, spre-a sa mâhnire, El să-încredinţa cu bună ştire, 28 169 Mirâ-să de-ocarnica-îndrăznire Şi luînd lucru la socoteală (Cum avea-în sine cumplită fire) Arsă cu manie ca şi-o bală, Hotărînd a face-izbîndă-amară Pentru-atîta suferita-ocară./ 29 175 Era tocma pe la Sîngiene, Cînd a prigori soarele-începe, Cînd zăfiru florile cîmpene 1 Stimpără, iar strechile surepe Dela păşune vitele-alungă, Păstoriul şede-a'umbră pe dungă. 30 181 Iacă zburînd Vestea-în trîmbă sună: 2 Că vin turcii cît frunză şi iarbă, Ca robiei ţara să supună! Toţi boierii să scarpină-în barbă, Cocoanele-şi frîng albe mînuţe, Lacreme din ochi le merg unduţe; 1 Acesta era Mahomet care au luat Ţarigrâdul şi au surpat împărăţia grecească. Asupra lui Vlad-Vodă defăimîndu-1, el trimise întîi numa neşte paşi, şi în multe rînduri, dar în urmă văzind că Vlad tot deuna ese deasupra şi biruieşte, hotărî să meargă însuş'; deci luă cu sine oaste, aproape de doao sute de mii, şi năpădi cu aceste Ţara Muntenească./ 1 Zefir se chiamă poeticeşte vîntucelu de vară şi lin care suflă afară, la cîmp, şi răcoreşte. 2 Fiind că poieticii şi zugravii sînt obicinuiţi a închipui şi la lucruri neînsufleţite şi fără de trup ca cînd / ar avea trup şi suflet, drept aceasta şi aici să închipuieşte vestea ca vie şi zburătoare, carea suflă în trîmbiţă vestind lucrurile. 187 Numai Vlad cu d'inimă nefrîntă Şi-înarmat pre păgînul asteapta> Nimic de la scopos nu-1 desmîntă> Toate-orînduieşte, toate-îndreaptă Spre perirea păgînelor gloate, Măcar să fie nenumărate. 32 193 Toate-întei la munţi trage bucate, Femei, copii şi fără putere Moşnegi, părăsind pustie sate, Şi toate ce sîrguinţa cere Spre-apărarea sa şi-a ţării face, însă numai una lui nu-i place:/ 11 33 199 Adecă că-în Ţara Muntenească S'afla multă, netrebnică laie De viţa murgie, ţigănească, Care nici în arme, la bătaie, Nici în alt chip slujea pentru ţară, Ci era mai vîrtos de povară. 34 205 De mult acum el o rînduială Socotisă cu dînşii să facă, Dară văzînd că multă cîrteală Ar avea pentru-asta să petreacă Dela călugări şi boierie, Carii toţi razămă-în ţigănie, 35 211 Lăsasă treabă pe-altă mai bună Vreme şi iată, acum socoate Că-ar fi vremea ca la rînd să pună Ţiganele ticăloase gloate^ Că-încâi, de nu pot ţării s'ajute, De-a nu-i strica să fie ţinute. 22 23 36 217 Că ţiganii minte-avînd isteaţă, Drumurile pe munţi ştiea toate Şi lesne putea fi de povaţă Vrăşmaşului, fiind ei prin sate împrăştiaţi; asta dar îi pare Lui Vlad că ar fi greşală mare./ 12 37 223 Şi-adevărat! lesne la robie Putea să cadă ei, iar sultanul Ar fi putut printrenşii să ştie Toate, fiind că bietu ţiganul E fricos, dar, şi-afară de frică, El nu poate tăinui nimica. 38 229 Vrînd să ferească Vlad asta, dară,1 Află-o mijlocire minunată: S'adune pre toţi puii de cioară Şi să facă-o ţigănie-armată, Care-întrun loc osăbit să fie, Ce-în tară să face să nu ştie. 39 235 Deci poruncă dete-în toată parte Ca ţiganii la-un loc să se-adune, De Cetatea Neagră nu departe, Între-Alba şi Flămînda, cum spune 2 Hronica, iar mai pre larg hîrţoaga Din mănăstirea dela Zănoaga.3 72 1 Gîndul lui Vlad, precum să vede şi precum se-au şi întîmplat, era să fie tăinuită turcilor oastea muntenească, şi ca el, de prin ascunse locuri năvălind osăbite stoluri turceşti, mai curund să-ş' poată izbîndi, căci almin-trele nebunie ar fi fost pe dînsul se să fie arătat faţă armiei turceşti carea era de 30 de ori mai mare de cum era oastea lui. 2 Alba şi Flămînda sînt doao locuri, şi astezi în Ţara Muntenească. 3 Zănoaga, este o mănăstire aşa numită./ 40 241 Destul! că peste puţine zile, Acolo ţigănia să strînsă Cu şetre, copii şi copile; încingînd apoi arma-neînvînsă, Jurară lui Vlad Vodă credinţă, Cu toata lor premurgă sămînţă./ 13 41 247 Atunci principul ceată de ceată, Porunci să iasă la priveală Ţigănimea voinică-întrarmată, Apoi cu căzuta rînduială Să treacă, ca şi gata de cale, Pre de naintea mării sale. 42 253 O musă! fă-mi acu pieptul tare 1 Ca de-aramă! dă-m de taure glasul, Ca să poci cînta cîte şi care Cete viteze-au rădicat pasul, Dintru D'alba eşind ţigănie, Că vrednice-s lumea să le stie! 43 259 întei, dară, de toţi purceasă Ceata lui Gulimanu vestită, Toţi ciurari şi feciori de acasă; Vai de-acela care-îi întărită! Trei sute era ei pe-îndelete, Afară de prunci, muieri şi fete. 44 265 Dar armele lor cele-îngrozite Era neşte mari furce de şatră, Pe la vîrvuri cu fierr agerite, 13 1 Poietul chiamă pe musă şi cere să îi facă pieptul tare şi glasul mare, ca să poată cînta bine cele ce urmează. Acest e obiceaiu poieţilor, ca la un lucru greu sau înălţat tot una dechiamă deosăbit ajutoriul muselor./ 24 25 Cu care-îndată trîntea de vatră Pe vrăjmaş de-aproape sau departe; Acolo să vezi capete sparte! 45 271 Ce să mai zic de-a lor voivod mare, Guliman voinicul! oh, acela (De nu-1 va prăpădi vreo tîmplare) Nu va bate el în zădar lela, Nice va zăcea prăvălit pe spate, Neavînd el doară-în traistă bucate./ 46 277 După-aceşti veniră înainte Armaţi şi-în rînduri tocmite bine Zlătarii, de inele şi ţinte Făcători, doâo sute; iar cine îi duce şi le este povaţă? Tinăr Parpangel şi mîndru-în faţă. 47 283 Acesta rudea în dreaptă spiţă Cu craiu Zîndadel, a cărui mare 1 Şi preste toţi înălţată viţă, Tocma de-unde soarele răsare, Cu soarele împreună eşisă (Precum el, pană trăi, să scrisă). 48 289 Drept astă, tot dintracea nălţată Rudă (păn ce-au stat împărăţia Ţiganilor!) pogoriea din tată Pe fii, schiptru şi toată domnia. Aşa dintru-început ei domniră Pană cînd ţara sa prăpădiră. 15 1 Să ştie din istoriile ce s-au scris asupra ţiganilor, că aievea au fost Zîndadel, ori Ţîndadel, un viteaz a lor de demult. Apoi să ştie acum, de bună samă, că ţiganii nu sînt eghipteni, ci indieni, adecă din Indostan, carii au eşit din ţara lor, atunci cînd Ginghişhân au năpădit India cu ostile sale prădătoare; iar împăraţii indienilor şi păn astezi îşi dau minunate titule, adecă născuţi de soare, fii soarelui, de o potrivă cu soarele şi ca de-aceste. Pentru acea poietul aici zice că viţa lui Zîndadel eşisă şi răsărisă împreună cu soarele (adecă început luasă)./ 49 295 Din astă viţă dar cel de pe-urmă Craiu a lor Zîndadel fusese, Care,-a sa după ce-şi pierdu turmă (Căci Ginghişhân ţara-i supusese), Au mers şi dînsul în pribegie Cu cei ce scăpasă de robie./ 50 301 Parpangel despre moş să născusă Din cea mai frumoasă ţiitoare A lui Zîndadel; aşa să dusă Apoi pogorînd raza de soare Păn la dînsu, şi care nu crede, Caute la el, că-în faţă i-o vede. 51 307 Cel mai bun el cîntăreţ din gură Şi din lăută era, minte-isteaţă Avînd şi tot feliu de-învăţătură, Ce place la boieri, în paiaţă. Acel feliu-era voivodul mare A zlătarilor mergînd călare. 52 313 Iar după dînsul tot alese Şireaguri din singura lui ceată, Să ducea-întrun rînd tot cîte şese, Căror urma ceia laltă gloată, în pielcuţa goală-golişoară Şi scripind de neagră ca şi-o cioară.1 53 319 Cei întrarmaţi ayea buzdugane De-aramă si bine ţintuite, 15 1 Ştiut lucru că indienii, arapii, mâvrii, sarachinii şi alte neamuri negre, cu atîta să ţin mai frumoase, cu cît sînt mai negre; şi pielea sau faţa albă, la dînşii aşa e ocărită, precum la noi cea neagră. Pentru aceasta şi ceata lui Parpangel trebue să fie fost una din cele mai de frunte, fiind că scripea de neagră./ 26 27 17 Toţi oameni tari şi groşi în ciolane, ) Cu păru-îmburzit, barbe sperlite, j Haine-avea lungi, scurte şi-învrîstate, Unii fără mîneci, alţii rupte-în spate./ . 54 325 A treia cu păsuri măsurate, Căldărarii nalţi de stat se-iviră: Toţi căciulaţi, cu barbe-afumate, De tăriea lor lumea să miră, Taie-arama ca neşte şindile Şi rabdă foame cîte trei zile. 55 331 Armătura lor era ciocane Ferecate, toţi era călare; Dar unde mă tragi, o Bălăbane! I Ducătoriul acestor pretare! De-ascultâ ţigănia de tine, Cu mult era de dînsa mai bine. 56 1 337 A patra venind să văzură Fierrarii cu-ale sale baroase, Arzătorii de cărbuni şi zgură! întrarmaţi era ei şi cu coase, Pe neşte druguri lungi îndreptate Şi-în forma lăncilor ferecate. 57 343 Ducul lor era Drăghici cu minte,1 . Carele multe veacuri văzuse, Şi totuş' din gură nici un dinte s încă păn acoleâ nu-i căzuse; Acum ţinea el a şepte muiere Si-încă să sîmtea bine-în putere./ I _!_ ' 17 1 Ducul. Acest cuvînt chiar românesc şi mai de cătră mulţi pană acum obicinuit, însemnează povăţuitoriu sau voievod şi răspunde italienescului duca, latinescului dux. De nu mă înşală socotinţa! eu socotesc că autoriu aici au vrut se urmeze lui Omir care încă au pus pe Nistor că ar fi trăit trei veacuri de oameni./ 58 349 Trei sute de-armaţi număra ceata: Pedestrime-aleasă; fieşcare Mergea voios şi de războiu gata. Purta ei cu sine, de vînzare, Seceri, cuţite, foarfece, zale, Şi nu le lipsea numa parale. 59 355 Sosiră-apoi, în şireaguri groase, Lingurarii cu scuturi pe spate, Toţi bine-îmbrăcaţi, cu barbe rase, Şi la brîu avînd neşte barzi late Ce toate soiuri de lemne taie, Armă pre bună şi de bătaie. 60 361 Povaţa lor şi vrednicul jude Era Niagul, iubeţ de dreptate, însă-acum numai de stînga-aude,1 Şi-e cel mai bun meşter de covate, De scafe, câuce, linguri, tăiere, Răvâre, hîmbare şi cuiere. 61 367 Dar cine va spune cum să cade, Ceata slăvită ce-acuma vine? O! tu Apolloâne, drăguţ bade! Şopteşte-mi ce voiu să zic bine, Că, fără de-a ta naltă-însuflare, Poetul haz şi priinţă n'are./ 62 373 Aceşti era (pre limba-învăţată Grăind) airari, pre limba gioasă însă, băiaşi le-au zis proasta gloată ; 1 Aici (cum socotesc eu) este ascunsă o satiră mare, atît asupra Nia-gului, cît şi asupra tuturor judecătorilor îndeobşte, pentru că zice cumcă Niagul ar fi fost iubitoriu de dreptate, şi apoi adaugă: însă-acum numa de-a stînga audel... Foarte supţire să vede a-1 vinui precum ar face s trim bă ta te, cînd vra să facă etc./ 29 28 Aceasta era cea mai aleasă Ceată dintru toata ţigănie, De-armaţi număra mai la o mie. 379 Avea la dreapta suliţe lunge Şi neşte săbii de stînga, scurte; Care ştiea cum suliţa-împunge, Cum de sabie trupul amurte, Acela trebuiea se-aibă frică Şi groază de-astă ceată voinică. 64 385 Iară pre-aceştea cu fală duce! Tandaler inimosul, de care Nu cutează nime să să-apuce! Aşa este de harnic şi tare; Frică nu cunoaşte, nice spaimă, Că-ar umbla cu dracul^ pisma'l defăima.1 65 391 Pe-urmă,-în stoluri groase, neaşezate, Mergiea lăeţii, goleţii, droaie,2 Ca neşte păzitori de bucate, întrarmaţi cu măciuce şi maie, Muierile cu prunci mici în spate, Unî de tot goli, alţi de jumătate./ 66 397 Corcodel pre dînşi avea poruncă Să-i povăţuiască-în rînduială, Corcodel! care cu bobi aruncă 1 Şi cu vrăjituri oameni înşală; 1 Pisma îl defăima este voroavă poeticească şi va să zică pismaşii îl defăima. 2 Lăeţii, gcleţii. Sînt un feliu de ţigani care dintru toţi să află mai cu puţină rînduială şi umblă purure pribegind dintrun loc întraltu, vorbesc mai toate limbile şi trăesc cu amegiri etc./ 1 Ce este a arunca cu bcbii, fieste care ştie, însă Corcodel să vede a fi fost nu numai vrăjitoriu, ci şi tîlhariu şi fur; sau încai părtaş cu acest feliu de oameni, căci amintrile cum ar fi putut şti toate cele furate; cu adevărat! Ori cine ce va fura el ştie, Spuindu-i Dracu din răspî'ntie. 67 403 După ce toţi în giur s'aşezară, Puindu-se în formă de cunună; Lăuda principul adevară Ascultarea lor şi voia bună, Apoi, deacă pe toţi gata vede, El de-aci-întraltă parte purcede. 68 409 Cărţile din Cioara nu spun aice Mai multe, iar cele din Zănoaga Mai adăugă-încă (prin un să zice)) Şi-o voroavă-a lui Vlad-Vodă-întreagă, Care el la cea tîmplare-o zisă, Iacăt'o, precum o aflai scrisă: 69 415 „Ascultaţi voi, cioare blăstămate! Iată că vam dat arme voinice, Precum şi tot feliu de bucate ; însă, ca-în zadar să nu vă pice Piara-în gură, zăcînd voi pe spate, Olaturi v'oi da, ţarine şi sate./ 20 70 421 Iar de-acu nainte ca ţăranii Cei alalţi, în mîndra Muntenie, Veţi fi socotiţi şi voi, ţiganii, Deacă veţi arăta hărnicie; Numa cît trebue, lîngă-acele, Să pliniţi ş'alte porunci a mele: că de obşte să zice cumcă Dracul mai cu samă să ţine la răspîntii, şi să află 20 şi la Pravilă / o rugăciune asupra dracilor din răspîntii. însă, cu - anevoie este a crede ca lui Corcodel să îi fie fost Dracul aşa de bucuros spre slujbă şi să îi spue toate. Cu toate aceste, nu voiu a tăgădui. 31 71 21 426 între Bărbăteşti şi-între-Inimoasa 1 Este-un loc care Spaterii să chiamă, Acolo ţigănia stremţoasă Tăbărînd va fi şi luînd samă De-a face toate cîte domnească Măria-mea va să-i poruncească. 72 432 Să ştiţi că turcii acum în ţară Au întrat, că toate-ard şi prădează; Pentru-acea fuga v'ar fi zădară, Ci mai vîrtos cu d'arma vitează A s'apăra e silit fieşcare Şi nici vă rămîne-altă scăpare. 73 439 Pentru-aceasta eu, ca şi-un părinte Al ţării şi stăpîn, v'am dat arme, Ca să vă-apăraţi (deacă-aveţi minte!), Cînd ar căuta turcii să vă sfarme, Căci aflînd ei ţigănia nearmată, Ar putea-o prăpădi deodată./ 74 445 Luâţi-vă dar aminte bine, Ca nu doar să vi să-acheţe-în floace Nescâi ghierre turceşti şi păgîne, Că apoi fără cap ce aţi face? Deci, cînd ar da turcii să vă bată, Nici voi să staţi cu gura căscată! 75 451 Datu-v-am tot feliu de bucate: Multe legumi, oară şi poame,1 Doao mii de slănini afumate, Să nu răbdaţi în tabără foame, 1 Bărbăteşti şi Inimoasa sînt doao sate care şi acum se află în Ţara Muntenească./ 27 1 Oară să zic toate jivinele zburătoare casnice, adecă care să ţin pe lingă casă, precum: găini, gîşte, reţe etc./ Zăr destul, lapte-acru şi rachie, Ca mai dragi armele să vă fie; 76 457 Lîngă-aceste, coşuri de făină Pentru mămăligă, multe sute, Să vă fie la prînz şi la cină, Atîteşi de-urde putini umplute; Iară voi încărcînd toate-aceste, Mergeţi far' a face mare veste. 77 463 îmbrăcîndu-vă-în arme viteze Ce v'am dat, purcedeţi înainte, Iară nimene să nu cuteze Rămînea-înapoi (de are minte!), Că-amintere va trebui să moară, Fiind împuşcat ca ş'o cioară."/ 22 78 469 Atunci întro gură gloata zisă: „Mulţămim foarte mării tale Dă toate, iar mai vîrtos dă clisă! 1 Ian vie-acum dă hăi cu cealmale, Şi-înceapă cu-a noastră ţigănie, l-om sătura noi dă bătălie!" 79 475 Apucînd apoi Drăghici voroava: „Luminate doamne !-în ţara toată (Zise) ştim că ţi-au răzbătut slava Şi nu este cineva să poată Călca porunca mării tale, Ba nici pe departe să te-înşale! 22 1 Clisă se zice româneşte; însă tot aceiaş' să chiamă pe alte locuri slănină sau si lard. 32 33 23 23 24 80 481 Dar, să ierţi măria ta! să zice Că-ar fi dă tîlhari căile pline ; Noi nam vrea să-avem cu dînşii price, Ci-am trăi cu toată lumea bine, Şi ne temem să nu ne sluţască Ori ucidă laia tîlhărească.2 81 487 Rugăm dară pre măria sa foarte Ca să ne dee pe drum vreo pază, Ori oşteni ce n'au frică dă moarte; Sau haiduci cu groaznice obraze, Şi (deacă-ar fi domneasca-îndurare) Doao sute-or ajunge, ne pare"./ 82 493 Principului nu păru străină,1 Această cerere ţigănească, Căci (drept vorbind) era de sfat plină ; Pentru-aceasta, din garda domnească, Porunci călăreţi să-i petreacă O sută, pană la Valea Seacă. 83 499 Cu cîntări de drîmbe şi-alăute Ţigănimea cu toate-ale sale încă-întracea zi fu petrecută De ostaşi la hotărîta vale. Pănă-aici cartea Zănoaghei spune Ce-întralte hronice nu să pune. 84 505 Iar cele care de-acum urmează, ,,( într-un chip s'află-în cărţjile toate, Şi fieşcine poate să crează , ,; Cest or întîmplări adevărate, Ce să vor spune de-acu nainte, v De nu cumva toată cartea minte. 511 2 De nu aş' şti eu, din ispitire, cît sînt de minunaţi ţiganii la vorbe şi gîndurile sale, mai că nu aş' crede să fie zis Drăghici unele ca aceste. Insă autoriu zice că din cronică au luat aceste, deci nu văd pricine pentruce să nu îi credem./ 1 Străină, adecă nu îi păru noao şi neaşteptată. Dar, să mă erte autortul (măcar îmi este prieten), căci această cerere ţigănească, tocma fără sfat era si fără minte, adecă ca trei, pană la patru mii de oameni armaţi să să teamă de neste tîlhari, tocma să fie o sută. Şi apoi pe atîte mii să păzască o sută de ostaşi!... De-aici să poate cunoaşte că Vlad le ştiea bine năravul şi nu au vrut el întradins să îi facă / ostaşi, ci mai vîrtos ca să îi stringă la un ioc, să nu ştie dînşii ce să face în ţară, ca să nu se poată vădi printrînşi cele ce-au socotit el a orîndui cu ostile sale./ 24 ; 85 întracea vine cu pasul iute Vrăjmaşul păgîn suflînd izbîndă. Nice Vlad (prin locuri cunoscute Nevăzut urmînd) vremea-şi tămîndă, Ci năvălind stoluri osăbite, Morţii negre toate le trimite./ 517 Ca lupul flămînd care supt deasă Tufă ciulit, pre pîntece zace, Cînd vede trecînd o turmă groasă De-oi sau alte slabe dobitoace, Pe cea mai de-aproape sîngurată, Răpeşte şi fuge cu ia-îndată, 87 523 Aşa Vlad urmînd oastea cea mare Turcească,-ordiilor despărţite, Neaşteptat înainte le sare De prin locuri ascunse, dosite; Şi-aşa le ştie zătigni bine, Cît nici măcar unul viu rămîne. 529 Mahomet nici pe vr'un muntean vede, Nici de pierdutele gloate ştie, Ci neoprit înainte purcede Păn la Tîrgoveşti, unde pustie Află cetatea; să miră foarte, Dar nu vra să meargă mai departe. 35 34 89 535 Şi tu, musă dragă, fă hodină, Că destul cîntaşi într-o suflată; Deci, să nu te vatemi la plumînă, Fie-ţi destul acuma, de-o dată; Peste puţină-apoi răsuflare Ne vei spune şi-a doao cîntare. FlRŞITUL ClNTECULUI 1/ 25 CÎNTECU A II ARGUMINTU 541 Un viteaz cu mintea fluturată, Porneşte şi el în pribegie, Iar ţigănimea noastră-înarmată Trimite la Vlad-Vodă solie, Să ceară vreo cale mai scurtată Şi tot cîte trei hodini odată. 1 547 Bine-au zis odată, nu ştiu cine: Deacă nu e minte, nici cap să fie, Căci din mintea slabă pe cap vine Tot răul. Fericit care ştie A-ş' procopsi mintea-în cele bune Şi-a nu-o-învăţa la gînduri nebune. 2 553 Mintea e ca ceara molişoară, Ce formă-îi apeşi, acea rămîne, Şi iarăş' e ca şi-o peană-uşoară Care-anevoie-într-un loc se ţine: Măcar ce vîntucel o răpeşte Şi-apdi cine ştie-unde să trezeşte. 3 559 De pildă-întru-aceasta să vă fie Un viteaz cu mintea schimosită, A cărui minunată-istorie, Aici vroiu să fie povestită, 37 8 Căci (măcar, cevaş' Cam pe departe) Are la ţiganii noştrii parte 1./ 4 565 Tocma pe-aceiaş' vreme şi viteaza Cade pomenirea celui mare Becicherec Iştoc diri Uramhaza Ce, din rîvnă făr asemănare De-a face-un lucru de vitejie, Acuma pornisă-în pribegie. ' 5 571 în Ardeal, pe Murăş, el de-acasă Era, precum ne mărturiseşte O hîrţoagă vechie, de moli roasă, Ce Sofronie-au scris-o româneşte,1 Cînd era la Cioara-în mănăstire, Propovăduind sfînta neunire. 6 577 Golea căpitan apoi (pe care Streamţa căpitanul încă-1 chiamă) 2 Cetind amărunt acea scrisoare, Afla că Becicherec, de pe mamă, I-ar fi strămoş, şi-aceasta e pricina Că şi el puse pe-unire mîna. 7 583 Becicherec să trăgiea dintru-o viţă (Despre strămoşii lui) ţigănească, Dar moşu-său ajunsese-în spiţă De nemeş, prin o carte domnească, Căci mulţi ani cu lăuta şi tîndale • Desfăta curtea mării sale./ 1 Precum văd, autorul împletind această de osăbită istorie la istoria cea de frunte a ţiganilor, au vrut să facă asemene altor poetici care la poveştile sale mestecă unele ce nu să ţin de firul istoriei ceii de frunte. Acest feliu de istorii vîrrîte să numesc episoade. Cu toate aceste, minunată / aflu eu nebunia lui Becicherec, carea să vede a fi scrisă numai pentru ardeleni. 1 Sofronie este Un călugăr cunoscut foarte de nume, în Ardeal, şi călugărit la mănăstirea Cicarei ; şi au sculat mare vrajbă asupra uniţilor. 2 Mai tot pe aceiaş' vreme se-au sculat şi altul asupra uniţilor, care de obşte să numea Golea căpitan./ 589 După-acea dobîndind el moşie, Să ţinea romîn (căci ungureşte Nu ştiea), măcarcă pe-ungurie îi mai plăcea decît româneşte, Cum şi-astezi, nemeşii mai cu samă, Tot pe-ungurie trag şi să chiamă.1 9 595 Pentru-aceasta şi-un unguresc nume Fiului său Mişca el pusese; Acest Mişca apoi eşind în lume, Nu ştiu-în ce chip aminte-ş' aduse Că-ar fi ţigan, de unde se zice Că-au întrat cu tată-său în price, 10 601 Grăindu-i: „Tată! mie-mi pare Că nu m/ai născut tu, dar un craiu Sau, de bună samă, un domn mare, Căci nu sîmţ în mine spre mălaiu Sau mămăligă nice-o plăcere, Şi gura mea tot plăcintă cere. 11 607 „Hâctmore!.. (bătrînul de-alta parte Zicea:) bine că lumea nu ştie Că-au fost cîrpitoriu de ciure sparte Moşu-tăuL acum de nemeşie Te ţine şi taci, âz erdegăta! Nu mai întreba cine ţ'e tata!.. 12 613 Că ţi-oi lăsa cu limbă de moarte, Să nu pomeneşti a noastră viţă La copii şi nepoţii departe,/ 27 1 Nu să poate [şti?] de familia acestui Becicherec astezi în Ardeal. Poate că se-au fi fîrşit, însă atîta să culege, că au fost din comitâtu Hinedorii, unde şi acum sînt mai toţi nemeşii de romîn sau trăgîndu-să din romîni; nu ştiu ungureşte, dar vor să fie unguri./ 39 38. 28 Ci mai vîrtos că dintru-o domniţă Şi de la Negru-Vodă purcede Neamul nostru să zici, şi ţi-or crede. 13 619 Cunoşti tu, fătu-mieu, pe Vintilă? 1 Care-acum aşa se ţine mare? Moşu-seu cerşea pe-uliţă milă, Apoi încăpînd prin o tîmplare, La slujbă-în domneasca pitărie, în urmă-au căpătat nemeşie.2 625 Şi-acum nepoţii lui cu mărime Fălescu-se că neam le purcede De la Balambir cel din vechime, Craiul unnilor!!... de-aci se vede Că tot nemeşul vra să rudească Din oareşcare viţă domnească. 15 631 Pentru ce şi noi nalta prăsire A noastră să nu-o luăm de parte? Ca toţi viitorii să se mire (Mai vîrtos cei ce nu ştiu carte) Iar copii noştri însuş' or crede Că Negru-Vodă-început le dede. 637 Cînd eram în Ţara Muntenească Şi-încă prunc am auzit odată De-un Negru-Vodă ce din crăiască Viţă-ar fi fost născut, luminată, Şi-ar fi fost un viteaz foarte mare Ce-au domnit din munţi pană la mare./ 28 1 Un nume a oareşcărui nemeş de pe acea vreme. 2 întii am socotit că autoriul numai au vrut, aici, să satirisască, însă cetind multe în istorii vechi, de pre vremea principilor din Ardeal, am aflat că împărţea foarte lesne nemeşiile şi mulţi slugi a lor cele mai de gios, în urmă dobîndea această vrednicie./ 29 17 643 Socotind eu de-unde mai cu cale Ar putea şi purcederea noastră Să fie,-aflai (măcarcă la scoale N-am umblat), cu mintea mea cea proastă, Ca de la Negru-Vodă să fie Toată neagra noastră seminţie,1 18 649 Căci, aşa, va crede fieşcare Văzindu-ne neagra familie, Cumcă dînsa-începutul său are De la Negru-Vodă ;-asta-ţi spun ţie Ca să şti tu şi să spunî la toţi Copii de copii şi de strănepoţi. 19 655 Aceste ziciea moşul celuia, De care vom să cîntăm aice, Şi să chiema Becicherecu Gruia, Iar fiul său, Mişca, tot ce zice Bătrînu, bine-şi astupă-în minte Ca să facă aşa, de-acu nainte. 20 661 îndată cît îi născu cocoana Un cocon frumos, numele-i puse Iştoc, sil dede-apoi la Tismeana 2 (După ce mai mărişor crescuse), La mănăstire, se-înveţe carte Şi să mai vadă şi ţări de parte. 20 1 Negru-Vodă să zice de obşte cel întîi princip a Ţării Munteneşti, Radu-Vodă cel cu porecla Negru, care este întemeitoriu stăpînirii munteneşti. 2 Tismeana se chiamă o mănăstire pe Jiîu... doară cale de trei zile din Ardeal./ 40 41 21 667 întro iarnă ş'întro jumătate, Pruncul păn la psâltire-aj unsese, Ştiea de rost ceasurile toate Şi cînta pană la glas a şese; Patima lui din toate mai mare Spre poveşti era şi spre cîntare./ 30 21 673 Destul că-învăţasă ca trei alţii Şi-acum cetisă şi-Alexandria; 1 Mult să mira el de toţi înnalţii Voinici, dar mai vîrtos vitejia Lui Alexandru-în cap îi întrasă Şi nu vra nice de cum să iasă. 22 24 691 Dar ii plăcea lui şi cele lalte Istorii, pe \mgk-Alexandrie, De mari viteji sau de fapte nalte: Voinici năzdrăvani în pribegie Umblînd şi bătîndu-se cu zmeii, Ucigînd balaurii şi leii,/ 31 25 697 Sau fii de-împărat cercînd frumoase Fete-împărăteşti, de zmei răpite, Zine-ajutătoare şi miloase. Una din cele-a lui mai iubite JLra.-IIleana Cosinteană care îi căşuna multă suspinare, 679 Lîngă-acele,-apoi să mestecară Ş'alte poveşti care el auzise Pe-orbeţi cîntînd la tîrguri de ţară (Că toate le-avea la sine scrise), Cum sînt: Mîrza, lovan şi lovită 2 Cu-Aniţa, draga lui crîcîmăriţă, 23 26 703 Căci avuse şi el, în junie, O ibovnică,-anume-Anghelină, Care de-un lobonţ, în curuţie,1 Fu răpită fără de-a ei vină, Nici se-auzise de atunci încoace, Unde-e? de trăieşte şi ce face. 685 Apoi, Novac, bătrînul cel tare, Şi Român cu Goia nerănitul Şi mai mulţi voinici viteji, de care îi cîntasă lui Danciu vestitul. Toţi aceşti jurase-arme să poarte Asupra turcilor pană la moarte. 1 Alexandria, cartea prin care s-au tălmăcit româneşte faptele lui Alexandru împărat; însă este mestecată cu multe basne. Poate că pe acele vremi era singură care se avea pe limba romanească, precum nici astezi să află premultă cărţi învăţate, în această limbă. 2 lovan, Mîrza, Novac, lovită şi ca de aceşti, sînt oareşcare viteji / pe care îi pomenesc şi acum, în părţile acele, oamenii în cîntece; mai vîrtos orbii cînd cîntă prin tîrguri şi cer milă, mai vîrtos eîntă istoriile acestor oameni viteji ce să bătea cu turcii şi cu tătarii. 42 27 709 Iar el săracu-atîta durere Prinsă-în inima lui cea rănită, Cît, de multe-ori îi vinea a mere în lume, căutînd fata dorită; Iar cîte-odată de dor şi greaţă Să cumpenea să-şi curme viaţă. 32 1 Lobonţ şi curuţ, cuvinte cunoscute în Ardeal. Curuţii era împro- tiva împăratului / şi lobonţii pentru împărat; curuţie va să zică: vremea curuţilor. Acest cuvînt vine de la cruce, adecă de la cunoscuţii în istorie cruciferi carii purta arme împrotiva paginilor, ca să iae dela dînşii Ierusalimul, adecă să oştea pentru credinţă, iar în Ardeal era aceşti curuţ, care zicea să să bată cu nemţii pentru ale sale privileghii şi pentru ţară; şi să pot asemăna cu confederaţii (confederaţi) leşilor./ 43 28 715 De-aci-îricold rău cuget îş puse, Ca să nu se-însoare nice-odată, Şi-aşa el tristă viaţă duse Păn' la vîrsta de-acum adîncată Care, precum la cronică scrie, La cincizăci de-ani trebuiea să fie./ 29 721 Jele adîncă, lîngă singurată Şi trîndava lui vieţuire, Cu mintea de mulţi ani aţiţată Prin poveşti, în urmă, schimosire La crieri i-au adus, dar, cum să ştie, N'avea numa-un feliu de nebunie. 30 727 în toate-alte era el cu minte, Numa una i să năzărisă, De care nu putea să-1 desmînte Nime,-adecă, pe-Anghelina-închisă Că-ar ţinea un zmeu întro cetate, Şi numai el ar putea-o scoate. 31 733 Sîlindu-şi el toata sa gîndire Afla că numa prin vitejie Să poate-învinge-a zmeilor fire, Că ştiea şi din Alexandrie, Că-Alexandru să bătea cu racii Ce era mai răi de cît dracii, 32 39 Apoi cu furnice şi-alte bale; Şi pe toate el, sau cu putere Sau cu sfatul bun, urni din cale. Aceste-învîrtea el cu plăcere Prin mintea făr ahea prigorită, Hotărîndu-şi să facă ispită./ 33 33 745 Zioa, noaptea gîndea cum ar face Se-ajungă şi el odinioară Coiful, zoâo şi scutul să-înbrace;1 Ca mergînd şi el din ţară-în ţară, Bătălii să facă cu furnice, Pe crai streini din tron să rădice. 34 751 Iată-acum prilejul i să4mbie, După cugetu lui, tocma bine: Cît aude că pe-a lui ţigănie, Turcul cu mare putere vine (Fiindu-i mintea de mult aprinsă), îndată şi el armele prinsă. 757 Cu cămeşe de zale să-îmbracă, Care-încă tată-său cumpărase, De la-un bătăcuiu din Petrilăca ; 2 în loc de coif, chivără miţoasă, Naltă, îş' pune-în cap, ce să zice Că-ar fi fost pe multe frunţi voinice. 36 763 întei o purtase, cum îmi pare, Craiul Cordocuba,-apoi viteazul3 Novac şi Iorgovan cel Mare, Mai pe urmă-aj unsese la cneazul Gugulenilor, care pe-un viţăl 4 O scîmbâ cu-un olătâş din Săcel. 5 / 1 Scut este cuvînt curat romanesc ce să află şi în cărţile de demult şi însemnează arma apărătoare a celor vechi ostaş', ce acum de cătră unii să zice platoşă sau şi paveză... 2 Petrilăca, sat în Ardeal; iar bătăcuiu însemnează nemeşi mai de rînd, precum la Moldova răzeşii. 34 3 Ccrdccuba. Aşa s-au chiemat / un craiu a bulgarilor şi a romînilor, care din păcurariu au ajuns la domnie şi au scos pe tătari din Bulgaria. 4 Guguleni să chiamă în Bănat romînii cei pădureni despre munţi, mai vîrtos carii sînt pe apa Timişului. 5 Olătaş să chiamă nemeşu cu daturi, adecă cu pămînturi şi moşii./ 45 44 37 769 Destul! că mergînd ia mai de parte, De la Mândra pană la Nândra,-ajunse în urmă (măcar-, cu neşte boarte) Şi la Becicherec; care-o ascunse în ladă, grijind-o foarte bine, Ca să nu mai cadă-în mîni Străine. 38 775 De-a stînga-încinsă-o sabie lungă, Care-în pod, sub streşină,-aruncată De mult acum zăcuse pe-o dungă; De rugină era cam stricată, Totuş, cum să-arăta la făptură, Era din pre bună armătură, 39 781 Dar păcat! că greu să putea scoate Din teacă,-aşa-o prinsese rugina, Un om slab de-abea o purta-în spate, Şi-această greutate e pricina Din care sîntem siliţi a crede Că de la hantătâr ia purcede. 40 787 Căci hanul zătignit la strîmtoarea , Jibetului de-oştile-ardelene 1 Şi pierzind acolo toată floarea ^Gloatelor sale, el ca prin pene Scăpă, lăsînd sabia de jac Unui nemeş din Vâidei sărac,/ 41 793 Dela care tată-său, pe-o pipă De spumă, prin schimb> o căpătasă, 1 Strâmtoarea Jibetului să zice şi astezi în Ardeal şi este un / cîmp larg, unde au bătut Cheneji Pavel şi cu Batoreâ pe turci şi pe tătari, strîm-torindu-i spre Murăş. Jibetul este un sat aproajpe] de-acel cîmp, precum şi satul Vâidei nu este departe de-acolo, în sus, cătră munte. 46 36 Iar sosind acasă, în pripă, Supt streşină,-în pod, o aruncasă; Unde zăcea de mulţi arii încoace, Vîrrîtă-între neşte poloboace. 42 799 Acuma era Becicherec bine întrarmat şi destul de odată, Dar încă nu precum să cuvine . Şi precum cetisă el, odată, Că de trebuinţă încă este Un scut şi suliţă, lîngă-aceste. 43 805 De suliţă nu iera sminteală, Că măcar ce ţigan o ştiea face, Iar a scutului bună tocmeală îl mincă pe dîns, aceasta-i zace Acum adînc în minte şi-i pare Că făr scut nu e nici un viteaz mare. 44 811 Spre norocul său vede-o tipsie Mare, de-aramă şi-îndată, iacă, în scut o preface, cum el ştie, Apoi pe mîna stingă o-îmbracă; Acum era şi suliţa gata Şi iacă-ţi voinicul, azebdta.1/ 45 817 O slugă-avea foarte credincioasă, Bucur frătuţ să chiema, pe care 1 în slujbă de copil mic luasă, Om scunducel de stat, însă tare Şi foarte deşenţat la cuvinte, Avea (-în cît, de sama lui) şi minte. 1 Azebăta, cuvînt unguresc de sudalmă, dar să obicinuieşte adese în şagă, precum romănescu, /. tu-i masa / 36 ' 1 Frătuţi să chieamă de cătră ardeleni, bănăţenii de pe margine, în mie-m pare că-s tot una cu gugulenii. 47 46 50 823 Acestui striga Becicherec îndată: „Bucure, pe Ducipal adu-încoace,2 Apoi tu, pe loc, de drum te gată", Bucur caută la dînsul şi tace, Văzîndu-1 aşa de minunat Din cap pănă-n picioare-întrarmat. 47 829 în urmă zîmbind zise: „Stăpîne (De nu mă-înşel), noi, ca din poveste, Vom să trăpădăm la ţări străine, De balauri mîntuind neveste, Căci cu ceste-arme-aşa-înfricoşate Măcar cu ce zmeu te poţi tu bate/' 847 Cine ştie, doar şi-au pus în minte Să-şi caute pe-Anghelina furată, De carea el cu multe cuvinte, Toată zioa-mi spune cîte-odată!... îmi zice să fiu gata de cale... Hum! hum! (cum văd) estea nu-s tîndale! 51 853 Aşa dar îmi caută de la tine Să mă duc, dulcea mea Sîmziană 2...! Şi să te părăsesc! ba mai bine Piară cea pribeagă-a lui flioncană,3 De cît să las eu pe-a mea drăguţă, Pe tine,-ah! Sîmziană dulcuţă." 52 48 835 Becicherec acuma plin de sine, Ce zice Haicu nu bagă-în samă, Ci să caută cum i stă de bine, însă mai vîrtos scutul de-aramă Dintru toate-i place; Haicul, cruce Făcîndu-ş', de-aci mâhnit se duce:/ 37 49 841 „De bună samă! (grăind cu sine) Iară-împresoară cele vîntoase 1 Pe stăpînul! zieu, nu-mi pare bine! De cîndu-1 ştiu, aşa spulbăroasă Cugete eu n'oblicii la dîns! De bună samă, iară l'au prins. 2 Ducipal chiamă în Ardeal, pe calul lui Alexandru, care ar trebui să sa zică Buchefâl sau Bucefal, de pe grecie sau letenie./ 3J 1 Cele vîntcase, tot aceiaş' se vede a însemna ca cele frumoase. Norodul crede, în Ardeal (doară şi pe alte locuri!), cumcă sînt nişte zine care să ţin în văzduh şi zboară mai vîrtos ncapte; şi aceste ar avea putere a strămuta minte la oameni şi a-i căzni în multe chipuri. 859 Socotind frătuţu-în sine-aceste, Iar să-întoarse cu inima frîntă La stăpînu-său spuind cum este Treaba şi jurîndu-să pe Sfîntă Vinerea, pe care el păzeşte, Cumcă pe Sîmziană iubeşte/ 38 53 865 Şi cumcă, de-1 va duce cu sine, De-acasă,-ajungînd la cea dintie Apă, prăpaşte, şi-orce topilă, Va sări de viu în ia; să ştie Stăpînu-său chiar curat această! Pentru ce l'aduce la năpastă. 54 871 în urmă zisă: ,,-încai, o, drag stăpîne! Deacă-au ajuns lucru păn întratîta, Fă ca nunta să ne fie mîne, 2 Sîmziană, este nume femeiesc, obicinuit în Ardeal. 3 Flicncână. Acest cuvînt foarte giosit, să poate erta în gura frătu-ţnlui./ 48 49 Apoi, cînd îi vrea,-în toată clipita, Mă duc măcar prin ce ţări străine, Păn la marginea lumii cu tine." 54 877 Nemeşul în gînduri fluturate Cufundat fiind, abea l'înţăleasă, Lîngă-acea să trudea cum ar scoate Din teacă, sabia ruginoasă; Deci mănios şi cu nerăbdare Sudui toti morţii cui o are.1 895 55 Iar, după ce-o scoasă-apreg să scoală Pe frătuţ, ca cînd ar vra să-i zboare Capul, învîrtind sabia goală ; Sluga spăimîntat îndată sare Şi luînd uşa cît e de largă, Foarte spăimîntat la grajd aleargă. 56 „Aşteaptă, tîlhariule de munte (Răgni după dîns), ţi-oi da eu ţie, Nevastă, Sîmziană şi nuntă!" Nici Haicu la suduit să-îmbie, Ci morţii şi cu rugile toate Suduind, îş' pune gluga-în spate./ 57 Era-în grajd un armăsar bătrîn, Şoreciu, cui şi coama-i picasă Şi-a nevoie putea roade fîn, Ducipal de mult acu-1 chiemasă, Căci, precum istoria lui spuse, Şi-Aiexandru-un Ducipal avuse. 38 1 Foarte obicinuită sudalmă în Ardeal: f...-ţi morţi cui te arel însă aici, ne luînd sama Becicherec se suduia pe sine, căci a lui era sabia. însă, cu toate aceste, de-aici să vede cît de acurat sau cu de-amăruntul au silit autoriul nostru a scrie această istorie, căci nici sudălmile hu le-au lăsat afară, ci le-au pus, măcar nu cu aceleş' cuvinte, dar totuş', poate înţălege măcar cine, cum au suduit./ 58 901 Pe-aceşt Haicul înşelat aduse, Iar domnu său nezichind nimica, Lucrurile toate la rînd puse Şi-îmbrăcînd apoi arma voinică, Să-arunca lui Ducipal în dos, Care gemînd pleca capu-în gios.1 59 907 Iar Haicului dede-o iapă sură, Pe care el însuşi călărisă, Cînd înlibovit făr de măsură, ^ Pe-Anghelina frumoasă peţisă ; Abea să clătea de vitioană, Şi de pre păr să chiema Surană. 60 913 Ca şi vitejii cei din vechie, Florii scutul şi suliţa dede Şi-i porunci ca el să le ţie, De-aci făcîndu-şi cruce purcede; Bietul Floarea după dînsul merge Şi de lacremi ochişori îşi şterge./ 40 61 919 „Ah! (oftînd şi zicînd în sine), Rămîni, Sîmziană, sănătoasă, Deacă nu fusei harnic de tine! Florea tău de-a pururea te lasă Şi doar nu te-a vedea nice-odată, Sau încai fată nemăritată." 3Q 1 Ca să arete autoriul cît au fost Ducipal de bătrîn, au pus cumcă suindu-se pe dînsu Becicherec, el au gemut şi au plecat capu în gios. In :■ orighinal mai-sînt oarecîte viersuri, prin care autoriul au arătat cumcă acest Ducipal, mai o jumătate de mii tot întins au pîrţăit, însă pentru necu-vininţa s-au lăsat afară./ 51 50 62 925 Aşa merge Becicherec nainte, Florea după dînsu cu-întristare; Amîndoi multe-învîrtind în minte, Trecură prin Haţeg tot călare,1 , Neabătînd nicăiri păn la munte, Unde-în doao drum li să răspînte. 63 931 Lăsămu-1 să meargă-încătro ştie, Că i-om da noi acuş, în cărare, Cînd o vrea să facă voinicie; Deci, tu, musă, pleacă-a ta cîntare Spre ţigănia noastră-înarmată, Care pe drum era-împrăştiată. 64 937 Grija ţiganilor cea mai mare Acum răzăma toată-în bucate, A rămînea-îndărăt fieşcare Să silea, lîngă cele-încărcate Carră cu mîncări, iar la-împărţală Era multă sfadă si cîrteală.2/ 42 65 943 Dar şi-altă nevoie le sta-în cale, Căci pe nemîncat nu putea merge, Zicînd ca li-e greaţă cu gol foaie Să trapede-atîta şi s'alerge. Cînd era sătui, punea pricină Că le-ar fi rău şi făcea hodină. 1 Haţeg, orăşel în Ardeal, dela care să numeşte un ţinut întreg, tocma la marginea munţilor Ţării Munteneşti. 2 Fieşcare poate să-şi închipuiască ce strigare au trebuit să fie la împăr • ^ tala bucatelor! şi cîtă pază vor fi căutat cetele ca să nu se depărteze de bucate!/ 52 66 949 Aşa făcînd, abea cîte-o milă Călătorea pe zi, xpăn ce-odată Bunul Drăghici chiemâ pe Ciurilă (Era-întro zi spre-hodină-aşezată): „Pasă (grăi), strigă să să-adune Toţi voivozi şi feţele bătrîne, 67 955 Că bune lucruri eu am şi multe De-a le zice şi-a pune-înainte, Deacă-or voi doar să mă asculte, Şi m'or asculta, de-or avea minte!" Ciurila-îndată mearsă de-acia Şi striga-întru toată ţigănia: 68 961 „Tot omul să-audă şi să ştie Că moşul Drăghici să strîg mă mînă, Ca tot îns la cortul lui să vie, Cei care-s de vîrstă mai bătrînă, Că multe are el să vă zică, Dar veniţi curund, futu-1 în tică." 1f 69 967 Cum s'auzi ceasta, în ţigănie, La Drăghici din toată partea vine Şi s'adiină murga boierie Cu feţele cele mai bătrîne, Iar după ce toţi în jur statură, într-această formă Drăghici ură: 70 973 „Voi, bărbaţi buni ş'oameni d'omenie, Dă mult am vrut să v'aduc aminte 1 Măcar că acest de pe urmă stih, pentru cuvîntul cel necuviincios, nu trebuiea să se pue, sau să se strămute amintrile, însă vrînd eu să rămîiu credincios istoriei, nu m-am îndurat a-1 lăsa afară, socotind că acel cuvînt de multe ori şi întru adunări mai alese iese din multe guri cinstite; deci, cu mult mai puţin va sta rău în gura lui Ciurilâ.j 53 43 Dă hele ce-umblă pîn cuget mie, Iară, dintru toate mai nainte Pare-mi-să că-ar hi mai cu treabă Să călătorim noi mai în grabă, 71 979 Că, dacă-ţi umbla durmind pă cale, Cum voi făcurăt păn aice, Nu-împliniţi voia mării sale, Deci câută-a vă teme dă cerbice, Că, vai noao, dă cumva-ar înţălege Vodă că voi durmiţizile-întrege." 1 72 985 Aici Ghiolban căldărariu-începe (Necăutînd că Drăghici nu gătasă Cu zisul): „Toţi, carii vreau să crepe Dă căldură, grăbească, nu-mi pasă! Dar eu n'oi merge d'a năduşită, 2 D'ar mai hi Vlad-Vodă p'atîta./ 73 991 Iar, dă vreţi a face cum voi spune. Să ştiţi că vom nimeri mai bine: Să-arătăm, adecă-în plecăciune, Domnii, ca să nu ne mai mîne Dă-acum, aşa dă parte şi iute, Ci mai bine drumul să ne scurte. 74 997 Să-ş arete-a sa domnească milă Şi să poruncească ca să fie D'aici păn la Spăteni numa-o milă; 1 4.2 1 Poftesc să iea cetitoriul aminte că şi vorba ţiganilor de atuncea au pus-o autoriul, precum era. Deci nu să poate îndoi nime pentru adevărul aceştii istorii. 2 A merge de-a năduşită, va să zică Ghiolban, adecă a merge pană 43 ^a / neduşare, sau pană să va năduşi. 1 Mulţi or rîde doară de cererea ţiganilor; însă, deacă vă gîndi cineva că ţiganii socotea cumcă vodă poate face din doao miluri unu, tocma nu 44 este de mirat. Mulţi, şi din creştini, cred, şi acum* / cumcă solomonarii călăresc în văzduh, pe balauri şi aduc grindină. Care lucru e şi mai minunat de cît a ţiganilor! , Apoi să ne dee slobozie Dă-a face tot trei hodini odată!..." Aici voroava lui fu curmată, 75 1003 Căci Avei striga din gura mare: „Ahăsta mi sfat! ahasta-i minte!.. De-aici toată mulţimea-adunată Lăudă vorba şi sfatul cuminte A lui Ghiolban şi-îndată-aşezară Solii să pornească pănă-în sară. 76 1009 Lîngă-acele ei mai hotărîră, După-a lui Drăghici bună părere, Totuş, să tot meargă cîte-o ţiră, Dar, ca să poată mai cu plăcere Călători ţiganele gloate Au pus în frunte să meargă bucate,/ 44 77 1015 Socotind bătrînii-înţălepţeşte Cumcă gloata, silită de foame, Va căuta să meargă bărbăteşte, Ca flămînd pîntece să-şi întrame. Hotărînd asta tot îns întoarsă Acasă şi-adunarea să sparsă. 78 1021 în cea zi şi numita solie Purceasă, ce fu din doao feţe, Cele mai harnice-în ţigănie, La cuvinte şi gînduri isteţe: Unul Gîrdea cel cu gura strîmbă, Celâlt Găvan, cîntăreţ în drîmbă. 79 1027 Făcînd ei cale de multe zile, Dederă-în urmă, prin o tîmplare, De stragea lui Vlad, lîngă-o moghilă, Ce cătră dînşii striga: „cătare!" 1 1 Cătare era de mult un cuvînt obicinuit la oşteni, prin care întreba, străjile pe cel ce să apropia; va să zică acătare eşti sau cine eşti.j 55 54 Iar deacă pricina le-auziră, Pană la Vlad îi povăţuiră, CÎNTECU A III 80 1033 Care-în puţine vorbe le zise: „Mergeţi voi la ceialalţi în pace! Spuneţi că-aşa poruncă se scrise, Ca, deintru-acel loc, unde-acum zace Hodinind a voastră ţigănie, Păn la Spăteni o milă să fie!"/ 45 81 1039 Cu-acest bun răspuns mîndra solie, Cît mai de grabă de-aci purceasă Drept cătră-înarmata ţigănie Carea, de locul unde-o lăsasă, De parte-acu mergea pe-apucate, Vrînd să nu rămîe de bucate. 82 1045 Auzind această milostivă Poruncă, de strigături şi-uite 1 De la mic şi mare deopotrivă, Răsunară tufele-înfrunzite; Şi-întracea zi păn se făcu seară, Tot întins beliră si mîncară. 83 1051 Ian se-abâtem şi noi, musişoară, La cea cricîmă colea, nu de parte, Ca să bei un sau doao păhară De vin, deacă ţi-ar fi sete foarte, Că, precum văd eu, aici ţ'e voia Se curmi si tu cîntecul a doia. F î R Ş I T. CÎNT. A I 1/ 45 1 Uite este cuvînt făcut de la fireasca strigare şi chiuire; se zice uiesc, adecă strig cu glas mare, de unde uet, plur. uete sau uitul, plur. uite.j ARGUMINTU 1057 Urgia slută dintru nălţime Vede toate şi rău se-întărîtă; Oblicind armata ţigănime Merge la iad, pe Sătâna-învită, Care ieşind pe ţigani desmîntă; Lui Parpangel rău cărţile cîntă/ 46 1 1063 De-ar fi muritorii între sine Sinceri, nevicleni şi cu dreptate, 1 Poftitori unul altuia de bine, O, ce traiu şi zile desfătate Ar putea pe pămînt se petreacă Semintia-omenească săracă. 1069 Nu-ar fi-atunce bătăi, nice războaie, Clevetiri, pismă şi dujmănie, Nu-ar căuta unul pe-altui să despoaie De viaţă, de-averi şi moşie; Nu-ar striga'ţăranul cu plînsoare: „Boierii beu crunta mea sudoare". 1075 Urgia de nu-ar fi, blăstămată, Care pe-oameni turbură si face 46 1 Sincer sau sincer este cuvînt latinesc, întrebnicit aice, cu atît mai vîrtos cu trebuinţă, fiindcă limba romanească nu are nici un cuvînt asemene în limba sa, care să aibă aceiaş' noimă; care întru noima sa firească însemnează neamestecat cu vreun lucru stnin, şi ne viclenit, iar în noima morale însemnează drept la inimă, care spune adevărat toate ce gîndeşte, şi întru faptele sale direpţi. Este adiectivă: sincer, sinceră. 56 57 47 Nepriitori, ce cu-întărîtată Minte, preste tot locul, nepace Samănă, mai puţin amară Viaţă noi am petrece doară. 1081 Colo, spre miază-noapte, cam departe, Sus, în văzduhul întunecos, Este-un loc (precum scrie la carte) Căutînd cătcăunilor în dos, 2 Unde neîncetat bătălie Face-asupra stihii stihie./ 1087 O zină rea, ţara stăpîneşte, Care nu sufere nice-un bine, Toate spulbără şi desuneşte, Alungă, sfarmă, strică ce-îi vine înainte, şi-Urgia să chiamă, 1 Rea prăsilă din tată şi mamă. 1093 Vînturi pe lîngă dînsa turbate Vicolind în volbure se-întoarnă, Balauri şi alte înveninate Bale şuieră, noapte şi iarnă Este-acolo, iar zi-însărinată Nu se-au pomenit nice odată; 47 2 Cătcăuni se zic pe unele / locuri oamenii cei care mîncă oameni, şi aceasta este o poveste foarte vechie întru norod, cumcă tătarii, cînd prăda ţările, vindea pe oameni la cătcăuni sau, precum într-alte părţi să zic căp-cîni, adecă ca cînd acei ar fi cu capete de cîne. Frănţozeşte cannibale. 1 Urgia. Autoriul nostru, după obiciaiul poieticesc, face din idea 48 cuvîntului acestui, o persoană, adecă o zînă, şi fiind că urgia, după / noima ce cuprinde în sine acel cuvînt, însemnează cea mai mare neiubire şi nepri-inţă, el încă, ca să o tipărească mai bine, o zugrăveşte ca pre-o zînă rea ce nu sufere nimic ce e bun şi toate răzvrăteşte. Şi, cu adevărat, luînd filoso-ficeşte libovul sau iubirea nu este altă fără împreunarea, unirea şi năzuirea la o laltă; iară urgia sau ura cea mare, este desunire, despărţire şi stricare sau turburare. 58 1099 Pămîntu-împregiur e făr de roade, Aduce numa brumă şi ghiaţă, Fieri sălbatece-una pe-alta pradă, Una pe-alta sfarmă şi desmaţă, Căci nepoftind una-altia bine, Vecinică luptă fac între sine. 48 1105 Privind aceasta de sus la toate Ce-în lum£ să fac, văzu sfremţoase Gloatele ţigăneşti întrarmate Cu securi, ciocane şi baroase; îndată se-împlu de crudă fiere Şi rîngind colţii să roasă-în ghiere./ 1111 Pentru că nu rabdă sluta zină Ca rînd bun oamenii să păzască, Drept acea de mînie-acum plină, Nu căută numa să-şi izbîndească Asupra ţiganilor; şi iacă, întro deasă negură să-îmbracă 10 1117 Şi pe-aripi de volburi cu fortuna Incălecînd, gios, la iad pogoară; Pe-unde merge vîgeie şi sună, Vîntură,-împinge toate şi-oboară. însuşi pre diavoli prinsă mirare De-această cumplită-înviforare. 11 1123 Iar' după ce stete cu-îndrăzneală, înnaintea negrii mării sale, 1 Satanei, care cu multă fală Stăpîneşte-a tartarului vale, Rădicînd ia sprinceana sumeaţă, Zise amenitind cestui în fată:/ 1 Precum s-au zis întru cele de înnainte, Satana s-au pus de cătră autoriul nostru, cel mai mare dintru duhurile osîndite, căci aşa să pune şi la Scriptură.I 59 12 ) 1129 „Sătano! de nu mi-ai fi părinte Şi de n'aş fi-întei născută ţie, Cînd căzuşi din ceriu (de ţii tu minte), M'avu cu tine-oarba Nebunie, 1 N'aşi căuta că-aici este-a ta ţară, Ci-aş' grăi cu tine-întralt chip doară. 13 ! 1135 Unde-i inima ta cea neînvinsă? Dece nu ieşi în lume? Ce frică i întratîta sufletu-ţi cuprinsă? Nu vezi ce năpraznă să rădică Asupra ta pre pămînt, afară, Şi cum vor să te facă de-ocară? 14 1141 încă şi ţiganii mişei caută A să-apuca de vreo rînduială Părăsindu-şi ciocane şi lăută Şi-înarmaţi pe Mahomet să scoală ; îi văzuiu sfătuind cum să-ajute Lui Vlad cu sfatul şi cu vărtute. 15 1147 Iar tu şezi aici, fără de grijă, Ne căutînd unde Vlad scoposeşte, -7 Care acuma şi pe turci îngrijă Pierzîndu-i cu ţapa tirăneşte; Şi să poate zice cu de-adins, Că Vlad-Vodă-încă n'au fost învins./ 16 1153 Singur acesta, de-1 laşi în pace, Gata e-a stinge toată turcimea! _ 50 1 Aici, iară trebue să să înţăleagă poeticeşte, cumcă Satana este tatul Urgiei, care vra să zică: Satana încă fiind în ceriu şi înger, să mîndri şi nebuneşte gîndi să să nalţă mai sus decît Dumnezieu ce l-au zidit. Din această nebunie a lui, să născu ura care o poartă el asupra făpturilor lui Dumnezieu, deci Urgia este fiica lui./ Iar iadul tău atunci ce va face? Unde-ţi va fi slava şi mărimea Că-ai scornit legea mahometană? 1 înţălesu-m-ai, acum, Satană?". 17 1159 Aceste grăind, ca şi curcanul întărîtat, să gînfă şi-însuflă Celuia-în inimă tot catranul Său turbat, iar Sătana-abea suflă Acum, de venin şi de manie; Luînd-o de mînă-apoi: „O, mie! 18 1165 (Răsuflînd zise), fiică iubită! Pe-aceasta te cunosc adevărată Prăsila mea! dar, fi odihnită! Acuş' vei cunoaşte că-al tău tată, Tot acela-i, care-odenioară Vru pre Cel înalt din tron s'oboară!.." 2 19 1171 Urgia de-aci să-întoarsă-îndată, Iar Satana, iute ca vîntul Sau slobozită din arc săgeată, Pătrunzind în curmeziş pămîntul, Eşi-în lumea cu oameni afară, în chip de fum mestecat cu pară./ 20 1177 Iar după ce pămîntească boare, De-oarecîteva-ori răsufla-întru sine, Păn ce i să făcu mai răcoare, Să socoti cum ar fi mai bine, Ca ne văzut, toate să-iscodească Şi străjile sfinte să nu-1 zărească. 1 Toate ieresurile sînt dela Satana, cu mult mai vîrtos legea mahometană, după cum învaţă cărţile besericeşti... 2 După cărţile Sfinţilor Părinţi, Satana fiind în ceriu şi dintru îngerii cei mai aleşi, s-au înmîndrit în sine şi au vrut să-şi înalţă scaunul său mai sus decît Dumnezieu./ 61 60 1183 Ştiind el foarte bine că-afară De ceata-îngerească pînditoare Ce prejur toată lumea zboară, Sîntilie proroc încă are * Asupra lui pază foarte bună Şi-unde-îl zăreşte,-acolea-1 detună, 22 1189 Deci, o pîclă luă prejur sine, întunecată, ca să nu vază Soarele, căci (cum la cărţi bătrîne S-au scris) nu sufere el vreo rază. Acest chip sue cătră nălţime Vicleanul duh nevăzut de nime. 20 1195 Cum vulturu silit de foame, Jur împrejur, pană la nori zboară, Apoi codri, cîmpi ş'ogrăzi cu poame Străbate cu vederea, ca doară Va zări stîrvuri sau mortăciune Sau ceva vrednic de vînăciune, 1 21 1201 Aşa Satana cu faţă viclenită, Iute să rădică-întru nălţime, De unde căutînd întro clipită Văzu de la-Ochian pănă-în Tătărîme, Pe toţi mîncătorii de pîne, încă şi pe cei cu cap de cîne. 2 22 1207 De-acolo văzu nenumărată Oastea lui Mahomet cum prădează, • 1 Precum se zice de cătră Cunoscătorii firii lucrurilor, vulturul are mai străbătătoare vedere dintru toate paserile, ca şi şoimul; drept aceasta foarte bună asămănare face aici autoriul.,, 2 După poveştile celor bătrîni, acei căpcîni sau cătcăuni era cu capete de cîne şi mîncători de oameni, hotărînd cu tătarii./ 62 Cum pîrleşte Muntenia toată Şi nime-a sta-împotrivă-i cutează ; Să bucura Vicleanul în sine, Moarte jurînd limbelor creştine. 23 1213 Cercetînd apoi cu de-amărunt (Cum era viclean), precepu-îndată, De pe faţă şi de pe văştmînt, Ţigănimea unde-ar fi-adunată ; Şi iacă! firea cea rea Limbic Să facă cu dînsa-o mişelie./ 52 - 24 1219 Bieţii faraoneni ajunsese La Inimoasa, dela Flămînda Venind şi mult s'apropiese De' Spăteni, cînd spre a lor osîndă Răul Satana cu-înşelăminte Hotărîsă-a le turbura minte. 1 25 1225 Tocma era-întro zi de hodină, Tabăra păusa de cale lungă, Iar cei de vîrstă mai bătrînă Adunaţi fiind zăcea pe dungă Şi-începuse-a grăi cu-isteţie Pentru-arme şi pentru bătălie. 26 1231 Voivod Guliman purta cuvîntul, Sfătuindu-le cu-încredinţare Cum (fiind legaţi cu jurămîntul Să-aibă pentru toate pază mare) Ar trebui lucru să tocmească, Ca vrăjmaşul să nu-i năpădească: 52 1 Mă tem fcarte să nu gîndească aici mulţi cumcă autoriul au vrut să facă numai şagă, zicînd că ţiganii au venit dela Flămînda şi au sosit la Inimoasa şi se apropiese de Spăteni! căci, cum poate să să tîmple^ca dînşii 5J dintru / at'îte sate, tocma prin aceste minunate şi mult înseninătoare la întîmplările lor să fie trecut. Şi adevărat: la Flămînda ţiganii capătară bucate, la Inimoasa apucară inimă şi aprcape de Spăteni să bătură! 63 27 1237 „Bărbaţi buni, oare n'ar hi mai bine, Zisă, păn' a păşi mai dăparte, Aici să ne-armăm cum să cuvine? Că nu să ştie din care parte Vrăjmaşul vine şi-i d'a să teme Doară-apoi să nu ne-ajungă vreme./ 53 28 1243 Trăbue dar ca toţi hăi călare, Naintea taberii să purceadă Armaţi, cercetînd oare dîn care Lăture turcii taie şi pradă; Văzîndu-i apoi, cum pot dă tare S'alerge dîndu-ne-înştiinţare; 29 1249 Iar noi cu tabăra hea groasă, Atunci auzind că vin dincoace, S'apucăm fuga hea sănătoasă, încolo, şi să mergem în pace, Pînă cînd ne vor purta picioare, Numa să scăpăm dă la strîmtoare''. 30 1255 Răzvan fierrariul atunci să scoală Şi-întracest chip rostul său deschide: „Bine să zice" «la fală goală Traîsta-i uşoară! », zieu! că-i d'a rîde, Cum Guliman a fugi ne-învaţă, După ce ne-arma cu mintea-îndrăzneaţă! 31 1261 Dar, căz! dă navem chief dă bătaie, La ce să purtăm atîta pază, Ca doară turcii să nu ne taie? La ce s'apucăm arma vitează? 64 54 Cînd făr' arme, ca fără povară, Fuga vine cu mult mai uşoară! 1/ 32 1267 Aici, Gulimane,-altă putere Nu ieste fără, sau a te bate Păntru piele, copii şi muiere, Cum şi pentru dragile bucate, Sau aruncîndu-ţi arme necrunte, A fugi gol-golişor la munte". 33 1273 Răzvan era ceva să mai zică, Cînd Vlaicu lingurariul începe A rîde şi glasul său rădică: „Eu nice-întrun chip nu poci precepe Ce să-învîrteşte voao pîn minte, Ca cînd aţi avea boală herbinte. 34 1279 încă nice veste nu-i să vie Turcii şi iacă-unii că să gată Dă fugă cu mare vitejie, Iar alţii să cocoresc îndată Şi vor să taie-în vrăjmaşi ca-în clisă, Dar amîndoao părţile visă! 35 1285 în ce chip am venit păn aice, Aşa să mergem dar şi d'acie, Iar dă ni s-ar pune doar' în price Cineva pă drum, cu vrăjmăşie, Totdăună-are să se păzască Răgula noastră ţigănească, 1j 54 55 1 Răzvan au trebuit, de bună samă, să fie la vreo bătaie, de ştie aşa / bine cumcă e mai uşor a fugi fără arme. Nici noi trebue să ne mirăm astezi, cînd auzim că la ceasta sau cea bătaie au mers în răsipă oastea, şi drumul, pe unde fugea, era plin de arme aruncate... 1 Noi gîndim de obşte că ţiganii nu au nice o regulă, însă foarte / smintim întru aceste, căci, precum să vede de aici, ei au multe regule, după care îşi înpodobesc lucrările lor; precum să vede din cele următoare, regu-lele lor nu sînt rele, încâi sănătoase!/ 65 36 1291 Adecă: fruntea hălui mai tare Să plecăm cu multe rugăminte (De-om vedea că-în fugă nu-i scăpare), Iară cînd cu năvală herbinte Ar da pă noi mai puţînă laie, Să stăm şi noi vîrtos la bătaie!" 37 1297 „Să mă bată Dumnezău! că bine O nimerişi, Vlaice! tocma-în gură Ahasta-mi eră, dar şi-alta-mi vine Lîngă-ahaia-în gînd! (barba cea sură Ştergîndu-şi Gogu zise) ce-om face Făr dobe şi trîmbiţi răgace? 38 1303 Apoi, şi fără steaguri sau povaţă Şi măcar un bucin, mie-m pare Că nu-i nice-o povaţă-îndrăzneaţă!... D'ellea-întii să faceţi însămnare, Helelalte apoi, pot să fie Cum Vlaicu v-au zis pă dăscălie. 39 1309 Numai cît încă-o răgiilă bună, Ţigănească,-am să v'-aduc aminte, Ca să călătorim tot daună, Aproape dă păduri, căci nu minte Zisa vechie, cum că paza bună Fereşte primejdia totdeună./ 40 1315 întrahăst chip văzind noi dăparte, Că vine vrăjmaşul cu putere, Apucînd tufa scăpăm dă moarte, Iară pă cîmp (după-a mea părere), Ca un iepure, fuga d'ai întinde, Totuş' iuţii gonaci te vor prinde." 57 41 1321 Guliman era să mai înceapă Că-încă tot sfatu său nu spusese. „Toate-aheste nu plătesc o ceapă!", Zisă el; şi-abea din gură-i iese Acel cuvînt, cînd dintru nălţime, Rău Satana privind cu iuţime, 42 1327 Mai jos să slobozi şi deodată Mutîndu-şi în corb fisiognomia, Făcu deasupra lor, o zburată, 1 Rătund împregiur, ca ciocîrlia, vŞi lui Guliman care pe iarbă Şezind ura, să cufuri-în barbă. 43 1333 Croncănind apoi, cha ! cîr ! îndată 2 Peri şi mearsă dintra lor faţă. De-această-arătare minunată, La toată-adunarea căzu greaţă, Iar ştergîndu-şi barba Guliman Sudui de mamă pe croncan!/ 44 1339 Toţi statură cu gura căscată, Ochi învolbindu-şi cătră stele, Pănce Drăghici, după o bucată De vreme, suspinînd cu gele Grăi: „hăi! mult mă tem d'ahastă, Să nu cadă pă noi vo năpastă!" 56 57 1 Zburată, adecă zburăciune, zburare. 2 A croncănire să zice numai de corbi, vrînd a însemna cîntecul lor; iar cha! cîr! sînt vorbe obicinuite, cînd vra cineva se facă asemene cu glasul, cum fac cioarele sau corbii. Eu am socotit întei că autoriu au pus aceasta de la sine vrînd să batgiocurească pe ţigani, fiindcă unii ţărani tineri aşa cîrăesc pre săracii ţigani! însă căutînd la / Cronica de la Zănoaga, m'am încredinţat că tocma aşa s-au întîmplat din cuvînt în cuvînt. 66 67 45 1345 Drăghici era, pe vremile-acele, Cel mai bătrîn din cetele toate, Care prorocea bune şi rele Ce să tîmplase-în ţară şi prin sate; 1 Toţi pre-acesta, ca pre-un proroc mare, Asculta cu multă-încredinţare. 46 1351 „Auzît-am (zise el) odată, Dela dada, Dumnezău să-1 ierte! Că mare nevoie-are să pată, Ba şi cu moartea va să să certe, Ahâl p'a cui cap să spurcă doară, Ori croncăneşte un corb sau cioară. 47 1357 Păntr-ahaia vă luaţi aminte, Ca nu cumva diript ha bătaie, Dă care vă sfătuiaţi mainte, Lui Guladel bine să nu-i paie Şi pîn hastră-arătare cerească Va dă primejde să vă ferească"./ 58 48 1363 Iar Niagul, judecătoriu supţire (Cum avea năravul cîte-odată), La dînsul cu ciudoasă zîmbire Căutînd grăi: „Dar ian mai înceată, Badeo Drăghici, a proroci rele Şi-a ne mai dăscînta dintru iele. 1 58 i Eu (spun dirept!) nu precep ce va să zică aici autorm şi socotesc că ar trebui să să cetească în loc de întîmplasâ: ce avea să să întîmple, caci amintrile de rîs lucru este a numi proroc mare pe cineva care in loc ae cele viitoare spune cele trecute./ . _ , 1 i Se zice în obşte de cineva care vorbeşte multe şi fara de cale, curtica descîntă; iar a descînta dintru elle, însemnează a descînta unui pe care l-au stricat zînele, sau cele frumoase care să numesc şi elle. Insă vorba Neagulm va să zică atîta: nu mai vorbi de-acele nimicuri. 49 1375 1381 59 1369 Ahaia noi ştim şi fără tine, Cumcă hălui p'a cui creştet şede Un corb sau cioară nu-i merge bine; D'ai vorbi tu la nişte cirede Dă boi, lesne ţî s-ar crede doară, Dar noi nam mîncat ceapă dă cioară". 2 50 Pană să sfădesc ceşti între sine, Iacă Zăgan ursariul aleargă întrun suflet, iar dacă vine La cea şeştină mare şi largă, Unde s'afla cinstita-adunare, Abea răsuflînd zise:-„oh, tîmplare!" 51 Cu-ochii spărioşi, gură-înspumată, Mai năduşindu-1 suflarea deasă, Vru el încă să grăiască odată, Dar în gură ş'atuncea-i rămasă Toată ceialaltă cuvîntare, Numai cît putu zice:-„oh, tîmplare!"/ 52 întracea mirînd gloata murgie Sta cu gura de-o palmă căscată Şi-ochi bolboiaţi aşteptînd să vie Doară lui Zăgan graiul odată, în urmă, după multă silire, Ursariul îş' vini ceva-în fire. 53 „Oh! strigă iei, voi nu ştiţi nimica! Ce tîmplare voiu spune geloasă; Vâileo! că vi s-au răpit Romica Lui Răzvan, Romica ha frumoasă!" Asta-auzind toţi ca muţi statură Spînzurînd dintru-a lui Zăgan gură. 1387 1393 59 2 Aici va să zică Niagul cumcă nu au nebunit, fiind că de / obşte să zice că care mîncă ceapă ciorască nebuneşte. 68 69 54 1399 Cei mai mulţi îndată să sculară Şi-adunarea era să să spargă, Cînd sumeţul Tandaler în poară Să pune zîcînd: „Lăsaţi să meargă Pă hăi căror dă dînsa le pasă, Ce-aveti voi cu Romica frumoasă? 55 1405 Fugit-o fi doar cine ştie Cu ce feliu dă ţăngău, pentru care 1 Dor va fi simţind şi libovie, Iar noao, pentru-o fată fugare, Nu să cade-a lăsa lucru-în doao; 2 Aşa grăeşte Tandaler voao"./ 60 56 1411 „Ba latră Tandaler ca şi-un cîne", Tinăr Parpangel atuncea zise. „Un fleac! şi-om dă nimic el rămîne 1 Pană va dovedi cele zise". Aceasta ^grăind, cu buzduganul Ameninţă mănios ţiganul. 57 1417 Iară mîndrul băiaş lung stete Zăpăcit, neştiind ce să facă, Căci mai bine voiea să-i arete Cu mîna, de cît prin vorbă seacă, Cumcă Parpangel n'are dreptate, De nul apuca Braţul de spate. 60 1 Ţăngău se zice pe une locuri, şi însemnează un copilandru, însă mai tot de una să înţălege unul care umblă fără lucru şi îşi pierde vremea în zădar. 2 A lăsa lucrul în doao, să zice de-obşte şi va să zică nehotărît, neaşezat./ 1 Fleacă şi fleac se zice pretutindine; însemnează un lucru netrebnic, de nimic, nebăgat în samă. Un fleac de om, adecă un om neharnic, defăimat. 1423 1429 61 1435 58 Acest şi cu mulţi alţi îl opriră Şi nu putu la cela pătrunde, Dară nici lui Parpangel slăbiră 2 Coardele văzînd că nu răspunde Vrăjmaşul; deci la dîns cu iuţime Sări bulzindu-se prin mulţime. 59 îi zdrobiea capul tot bucăţele, Cu greu buzduganul său de-aramă, De nu-1 sprijineai tu, Viorele, Care bine băgaseşi de samă Că Parpangel să gată să deie, Şi-1 oprişi ţiindu-1 de minteie!.../ 60 Apoi, mai mulţi de-o parte şi-alaltă, Mestecîndu-se de-abea-i despărţiră, Că, de nu, doară sîngele baltă Curgea şi-un pe-altu făcea tot ţiră; Totuş', măcar ei despărţiţi fură, A sudui nu-înceta din gură: 61 62 1441 61 „Aşteaptă, tîlhariule dă cîne, Aşa nu-i scăpa tu tot dă una!" Striga Tandaler pe care ţine Braţul, Danciul, şi mai mulţi-împreună. Dar zlătariul zicea: „Vină-încoace, Cioroiule, deacă moartea-ţi place" 2. 2 Slăbiră coardele, adecă va să zică că şi la Parpangel era coardele întinsă; este o vorbă figurată care la o poesie de şagă, ca aceasta, să trece, însă la alte nu se-ar putea primi./ 1 De oi vini la tine, te fac tot ţiră; aceasta zic întrune părţi, vorbă gioasă şi proastă, însă la Ţiganiada să poate pune, şi mai ales cînd vorbesc ţiganii. 2 De-aici să vede că Parpangel să ţinea mai bun de cît alţii / căci numi pe Tandaler, cioroiu, ca cînd însuş Parpangel nu ar fi fost ţigan! De bună samă mumă-sa îi va fi spus cumcă el să trage din viţă împărătească!/ 70 71 62 1447 Aşa, dintro micşoară scînteie, Să scornea doară-o mare bătaie!... Pentru-o mîndră, tinără femeie, Era doi viteji mai să să taie, De nu-şi aducea zlătariul aminte De-a lui Zăgan groaznice cuvinte, 63 1453 Adecă, pe draga sa Romica Că-o furasă cineva cu silă; Deci, nezîcînd nimărui nimica, Gîndi să meargă după copilă, Apoi, aflînd-o să-întoarcă iară, Să facă pe băiaş de mascara./ 64 1459 Era, cum s-au zis, Romica fată în toată tabăra mai frumoasă, Fată-în păr şi-încă nemăritată, Parpangel pe-ascuns o-încredinţasă Şi tocma-întracea zi cununie, Şi fără de popă-era să fie. 65 1465 Pogorînd Cel rău dintru nălţime, Hotărîsă cu chipuri viclene Ca să smomească pe ţigănime, Văzindu-i zburătoare, ca pene, Mintea şi vrea din drum să-i abată Prin o tîmplare vederată. 66 1471 Ştiind el că-a Romicii frumsaţă, Mai la mulţi tineri ţigani plăcuse, învălindu-o-întro neagră ceaţă, O răpi din tabără ş'o dusă, Gîndînd prin aceasta s'oprească Dela drum tabăra ţigănească. 63 67 1477 Lîngă tabără, cam după spate, Un codru des era şi foarte Bătrîn; să zicea-împregiur, prin sate, Că tăiate, frînte sau întoarte Ramurile lui pot fi de nime, Precum s-au pomenit din vechime./ 68 1483 Multe năluci acolo s'arată Ce pe-oameni sparie şi-înfioară, Iar care cutezînd întră-odată, Ori că el nu nimereşte afară, Veri, deşi iese, totuş' oricîtă Vreme-îi rămîne firea smintită.1 69 1489 Acolo, pe Romica stăpînul Umbrelor negre duse şi-îndată Desfăcîndu-ş' groasa ceaţă sînul, Copila să trezi-întro poiată Mîndru şi domneşte-împodobită, Păn şi vatra era poleită. 70 1495 Cest lucru pe mulţi, în ţigănie, împlusă de jele şi de frică, Dar, o, tinăr Parpangele, ţie Nu-ţi mai tîhneşte-în lume nimica Şi te mistui cu gele nespusă, De cînd Romica ta să răpusă. 63 1 Codrul acesta să vede a fi fost încîntat (vrăjit) de cătră Cel rău, ca să amegească pe oameni; nu se-au auzit de un codru ca acesta în Ţara Muntenească! de unde eu socotesc că este o alegorie poeticească./ 72 73 71 1501 După ce prin tabără ş'afară, Pe luncă, prin văi şi la dumbrava, Pîrlitul o căută pănă-în sară, Slăbindu-i picioarele cimpave, în urmă, de dor şi jele mare, Să trînti jos şi vru să să-omoare./ 64 72 1507 „Ah! ursită neagră şi pagină 1 (Striga cu lacremi şi plînsoare), Cum de-mi răpiş' tu iubita zînă! Ah! cum de-mi întunecaşi al mieu soare, Iar, de-mi iai a traiului dulceaţă, Pentru ce-mi cruţi ahastă viaţă? 73 1513 O! mie ca sufletu Romica, Dragă, neasămănată copila, Dă mursa proaspătă mai dulcică, Dă cît turtureaua mai cu mila, Dă cît o mieluşică mai blîndă, Mai netedă şi dă cît oglindă, 74 1519 Mai oftată dă cît umbra dă vară, Mai dragă de cît vremea sărinăi Mai lucedă de cît steaua dă sară! Deh! vină-m, o, drag suflete, vină! Dulce Romică, şi bunişoară Nu lăsa pe Parpangel să moară." 2 aa i Ursită neaeră adecă ursită rea, fiind că după cugetul de obşte, 64 tot ce e negru? este nepriit; iar poieticeste, pnn metafora, negru înSe"D^c1aUstt ţintare a lui Parpangel se vede că el au fost pro-copsit la poiesie./ 65 75 1525 Doară-atunci săracu-şi făcea moarte, Să fie-avut un cuţit la sine, însă tabăra era de parte Şi-împregiur nu vedea nice-un spine Să să-împungă, nici groapă sau apă, Sărind întrînsa să să potoapă./ 76 1531 Dar, ce-mi şopteşti, musă, în urechie, Cîntecul doară să fîrşesc? însă, Nu vezi tu cum Pegazul îmi strechie ? 1 Cum căpăstru şi zăbele frînsă? Nice vra de poposit să ştie, Păn va sosi în d'alba ţigănie. 77 1537 Căci tinărul Parpangel rămasă Sîngur-singurel în cea pădure, Mumă-sa-în zădar l'aşteaptă-acasă; De piatră-ar fi cine să se-îndure A-l lăsa de jaf sau a nu spune De-au ajuns el încă zile bune. 78 1543 După ce el mult jeli şi plînsă, în zădar moarte dorind amară, în urmă, cît e de lung, se tinsă Pe iarbă, iar somnul ce-înde sară Zburînd adoarme toate jivine, Şi pe dîns coperi cu-arepi line. 79 1549 însă lucrul cel mai de mirare E cumcă bietul ţigănaş aice, Unde să culcasă-în supărare, Află zioa cea mai de ferice, Căci a doaole zi, dimineaţă, El să trezi la Romica-în braţă./ 65 1 Pegăz este la poetici un cal maestru, cu aripi, pe care au călărit Bellerofon şi au ucis Himera; ce este apoi strechia ştie fieşcare./ 74 75 66 80 1555 Mulţi or zice: cum poate să fie? Dar eu zic: foarte lesne! şi iacă, în ce chip, adecă, prin drăcie (Şi ce nu poate Dracu să facă!),1 Satana, tot întraceă poiată, îl duse-unde-era-a lui Răzvan fată. 1561 Asta-mi căuta să vă spuiu nainte, Ca să ne putem la viitoare, Mai pe lesne-înţălege-în cuvinte, Căci cîntecul aici fîrşit' are, Iară cîntăreţul bărbăteşte De-a patra cîntare să găteşte. FÎRŞIT. CÎNT. A III/ CÎNTECUL A IV ARGUMINTU 1567 Sfinţii din raiu spre-ajutoriu aleargă Muntenilor, iar o vrăjitoare în zădar pe draci bate cu veargă De sînger; rău Satana se spare De fulgerarea lui Sîntilie; Sînmihaiu merge spre bătălie. 1 1573 O, fericite timpuri bătrîne! Cînd se mai pogorea cîte-odată,/ 67 Pre pămînt strălucind cu lumină Sfinţii, sau ca pe cei răi să bată, Sau ca celor credincioşi se-ajute în scîrbe si se le dea vărtute.1 2 1579 Acum pare că ceriul de lume Şi-au uitat cu tot şi nu mai bagă Samă de-oameni, lăsînd să-îi sugrume Nevoile-întru viaţa-întreagă!... îngeri nice-în vis acum se-arată, Se ne-înveţe vreo taină ciudată. 66 -^^^noscutşi din Sor^ cum pangel la Romica./ 1585 Cu-adevărat, eu altă pricină Nu-aflu făr că, sau nice-o credinţă Noi avem acu, sau pre puţină; Q7 1 Care nu crede doară cumcă în vremile de demult să pogoriea sfinţit pre pămînt, acela să cetească Vieţile Sfinţilor şi să va încredinţa. 77 însă-a bătrînilor socotinţă Răzăma pururea-în lucruri sfinte, Ceriul avînd în suflet şi minte.2/ 1591 Dar, ori de-unde-aceasta să purceadă, Destul! că pe vremea lui Vlad încă, Sfinţii oblicind atîta pradă ' Ce făcea turcii-în creştini şi-adîncă Răutate, pre pămînt veniră Şi muntenii prin ei biruiră.1 1597 Aceasta nu numai că să zice, Dar să-află şi la cronică scrisă, Pentru-acea scrisăi şi eu aice, Cum Geanalo maestrul mi-o zisă Şi cum se-află-în cărţile cioreşti Carele, zieu! că nu spun poveşti. 1603 Luna scăzuse de-a treia oară Şi iară crescînd se făcea plină, De cînd oastea turcească, varvâră, Jecuiea stăpînia romînă. De robiri multe şi de cruzie Rămăsese ţara mai pustie. 2 Eu însuş' nu ştiu ce pricină poate să fie, de acum nu se aude nice de un sfînt, ca să se pogoară din raiu la oameni, cum să tîmpla mai nainte; poate că adevărat zice autoriul cumcă pentru aceia că acum oamenii n-au nice o credinţă; şi adevărat! că vedem şi din Evanghelie cumcă fără credinţă nu va putea face cineva nice o minune. însuş' Hs. vrînd să facă vreo minune, mai întei întreba de credinţă şi numai acelor făcea minuni, cari §S credea, căci nu trebue a arunca / mărgăritariul în gunoiu! 1 Poetul nostru cu adevărat ţine tare şi vîrtos cumcă pe vremea lui Vlad s-au pogorît sfinţii, dar mie tot să pare cumcă aceasta este o alegorie poeticească, vrînd el, prin aceasta, să arete cumcă Dumnezieu şi sfinţii §9 ajuta / creştinilor, adecă împrotiva turcilor, prin puterea lui Dumnezieu şi prin rugăciunile lor, iar precum este obiceaiu la poeţi, de şi măcar ce lucruri numai gîndite, ei le personisesc, adecă le fac ca vii şi lucrătoare, întracest chip cred eu şi pentru acest lucru. 1609 69 1615 Numa ţigănia noastră-armată, întratîte valuri şi-asuprele, Era-întreagă şi ne vătămată, Scăpînd oarecum ca pintre iele. Era-întro zi de vară, sănină, Cînd dintru a raiului grădină,/ Sînspiridon, prin o tîmplare, 1 Privind în jos ca să mai vadă Ce fac muntenii, „au! văileo!" tare Strigâ-înspăimîntat, iar o grămadă De sfinţi de pre-împregiur îl întreabă: „Ce ţ'e, Spiridoane, şi ce treabă?" 70 1621 „Oh! zise, dar nu vedeţi ce-mi este? Perit-au Ţara mea Romanească! Piere şi cinstea mea la neveste ; Nu fu ţară-unde să mă cinstească Ca Muntenia, şi-acuma toată O văzuiu de Mahomet prădată". 10 1627 Toţi sfinţii caută-apoi şi să miră De mulţimea taberii păgîne, Toţi umerii şi capete clătiră, Păn ce Sînnicoară-adînc în sine Cugetînd, din buzele sfinte Următoare slobozi cuvinte:/ 11 1633 „O ! cuvioşilor! mie-mi pare Că nu-i vreme de-a clăti din spate Sau a jelui fără de-ajutare, Aşteptînd pană vor fi surpate Besericile noastre de păgîni, Dar ian să-ajutăm şi noi pe romîni. 1 Sînspiridon va să zică Sfîntul Spiridon, fiind că strămoşii noştri nu zicea sfînt, ci sînt sau sîn, precum Sînpetru, Sîntă Mărie... j 78 79 12 16 1639 Drept aceasta, tu, Spiridoane, dară, Luînd voinicii noştri în soţie, Pe Giorgiu cu Medru, jos te pogoară Şi-ajută lui Vlad în bătălie. Aşa gîndesc eu că-ar fi mai bine, însă n'aşteptaţi de-azi pană mîne, 13 1645 Ci, cît mai curund trebue-a merge Că-amintere poate fi zădară Ajutarea; ceşti doi pot s'alerge De grabă, fiind călăreţi, iară, Tu, pedestru (precum, din canoane) Trebue să mergi, o, Spiridoane!" 1 14 1651 Sîngiorgiu cu Sînmedru fiind de faţă, întărea sfatu lui Sînnicoară, Numa Sînspiridon avea greaţă. Căci nu văzuse nici odenioară Vreun războiu, avînd inimă blîndă Din fire şi neiubind izbîndă./ 15 1657 Sîngiorgiu-îndată sabia cinsă 1 Şi zoaa-îmbrăcă nestrăbătută, Coiful,' scutul, suliţa nevinsă; Iar îmbrăcîndu-le toată sărută, Nu pentrucă-s bune şi frumoase, Ci că de mult el nu le purtase. 1 Precum am zis mai sus, poetul au vrut aici să urmeze întru scornitură lui Omir carele încă arată în ce chip zieii elinilor să sfătuiea pentru 72 lucrurile omeneşti; / şi acest e chipul de-a vorbi poieticeşte. Insă aceia rămîne tot de una adevărat, cumcă întru cei alalţi sfinţi, Sfîntu Nicolae, Spiridon, Gheorghie şi Dimitrie tot de una au fost cinstiţi de munteni. 1 Sîngiorgiă să zice prosteşte, însă acum zic Sfetigheorghie!...; aşa şi Sînmedru va să zică Sfîntu Dimitrie. 1663 Aşijdere Sînmedru să-armează Şi-amîndoi de-aci să pun călare: Sînmedru pe iapa sa cea brează, 2 Iar Sîngiorgiu pe murgul său, care îmbe dobitoace minunate Era premăestre şi-aripate. 17 1669 însemnîndu-se cu sfînta cruce Cuvioşii călăreţi plecară ; Sînspiridion după iei să duce Pogorînd pe cea tainică scară 3 Care lacov pribegind de-acasă, De frica lui Isâv, o visasă. 18 1675 Dar părîndu-i cale delungată, Pe-încet a păşi din spiţă-în spiţă (Măcarcă nu fusese nici odată Călare) tot, de-ar fi-o măgăriţă Sau puiu de asin, socotea-în sine Că-ar putea călători mai bine./ 19 1681 Şi iacă:-o! minune! ce zăreşte, O asină despre mîna dreaptă, Grăind cătră dînsul omeneşte: „Sînspiridoane, dar ian aşteaptă! Şi, de voieşti a merge mai tare, Nu întreba nimic, ci sui călare! 2 Este o vechie poveste între norod, că Sînmedru vine pe iapă brează,, şi să pare că această zicere trebue să să înţăleagă alegoriceşte, fiind că sărbătoarea Sfîntului Dimitrie cade toamna, cînd începe codrul a-ş' schimba frunza, adecă să face galbenă de jumătate, ca şi brează; de-aci au luat şi poetul alegoria sa. / 3 Scara lui Iaccv. Se ştie din Scriptură cumcă fugind lacov de acasă, de frica fratelui său, Isâv, au adormit noaptea întrun cîmp şi atuncea au văzut în vis o scară care să întindea din pămînt pană la ceriu şi au văzut pe dînsa suind şi pogorînd îngerii. Poetul nostru, cu minunată zburătăţie de minte, acum nu ştie cum se pogoare pre pămînt pe Sînspiridon şi, iacă„ aleargă la cea scară de taină. 80 81 20 1687 Asina lui Valaâm sînt eu, care Pentru că potignind odenioară îngerului ferii din cărare (Ai auzit povestea mea doară?), Rămăsăi păn acum în viaţă, Ca oamenii limbă-avînd vorbeaţă" 1 21 1693 Sînspiridon, făr a pierde vreme, Pe loc încalecă măgăriţa, Şuieră-în giur văzduhul şi geme, Iar sfîntului trecsare căiţa, Aşa de rapede-âsina zboară Drept cătră Munteneasca Ţară./ 22 1699 întracea-a lui biet Parpangel mamă, Pană tîrziu, după cina mare, Aşteptînd cu luare de samă, Minunat acest lucru-i pare, Că pre fiul cu a sa mireasă încă nu vede sosind acasă. 23 1705 Deci Brînduşa (că-aşa, după nume, Să chiema) fiind fermecătoare, Doară-atunci cea mai vestită-în lume, Ce sitirea dracii din viitoare, 1 Poetul nostru, precum văd, şi-au pus în gînd, întru toate să urmeze lui Omir care ne-au spus de un Pegaz ce era cal maestru şi cu ârepi, deci el neputînd zice de un Pegaz / scornit, ca a lui Omir, iarăş' au aflat, prin isteţime, din Sfînta Scriptură, pre măgăriţă lui Valaâm. Istoria lui Valam să ştie, iarăş' din Scriptură, adecă mergînd Valam să blasteme pe izraeliteni, i-au stat îngerul în cale; şi măgăriţa lui văzîndu-1 s-au închinat lui şi au stătut, iară Valam o bătu şi ia grăi cătră dînsul cu graiu omenesc: „pentru ce mă baţi?". Cu toate aceste să nu gîndească cineva că autoriul doară şi-au făcut rîs spuind aceste, căci cunoscut este căci, după canoane, episcopilor nu este slobod a călări pe cal, iar pe măgariu (precum este obiciaiu în ţările / călduroase) au obicinuit şi episcopii şi călugării a călări. însuş' Mîntuitoriul nostru nu au călărit pe cal sureap, ci pe puiu de asin! Iară ce zice mai încolo poetul, trebue să să ia tot deuna ca o alegorie şi neşte gînduri cam fluturate a izvoditoriului. 74 Din rîpe, tauri şi prăpaşte Ca să să-adune şi să să-împraşte 24 1711 Cum însa voiea, apoi să facă Toate, cîte le poruncea,-îndată; Cînd vra lac, baltă, rîuri seacă, Ba ţ'o face şi mai minunată: Cu fermecăturile-neauzite! Strămută oameni în fieri şi vite./ 25 1717 Tot feliul-încintă ia de jivină 1 Şi cumu-i vine-în minte-o preface, Apoi descînta, cît baţi în mînă, Strămutatele jivini sărace; Şi nu este-un feliu de măestrie La care-învătată să nu fie. 26 1723 Deci vrăjitoarea vrînd să ştie, Unde fiiul ei atîta rămîne Şi doar de este Romica vie? Luă doao fermecate frîne Din roşii făcute strămătură Şoptind cu sine ceva din gură. 27 1729 Cum sfîrşi neînţălese cuvinte, Iaca doao pregroaznice bale Fără veste-i steteră-înainte; 75 1 A incinta va să zică a vrăji sau fermeca ceva prin cîntare sau spunerea nescâi viersuri de taină, de unde a deslega de pe cineva fermecătura,. să, zice a descînta; iară cumcă Brînduşa, prin încîntături, putea să mute oamenii / în vite şi jivine, creadă cine va vrea, eu nu cred. Cu adevărat că Omir încă zice despre Circe (sau Chirche) că au făcut acest feliu cu soţii lui Ulis (Odisef), însă eu tot deuna cred că Omir au vrut prin aceasta altă ceva să zică: adecă prin Chirche au însemnat patima omului cea rea şi. precum patimile alăturează pre om dobitocului. Iar Ulis care au fost înţălept şi şi-au înfrînat patima nu au putut să să strămute în dobitoc.!.../ 82 83 Guşi avea pestricate şi foaie, însă cu-arepi şi solzuri pe spate Şi neşte coade lungi, cîrlibate./ 28 1735 Puindu-le-apoi frîne de lină, Obrăzui-în pulberă-o căruţă Cu toiagu-învrîstat ce-avea-în mină, Pe care şezind, bale sumuţă Şi iacă-în cotigă fără de roate, Vrăjitoarea văzduhul străbate! 29 1741 Bălauri-înhămaţi zboară ca vîntul, Precum strîga-i mînă şi-i duce, întru un ceas cungiură pămîntul Muntean, dar nice-o nedejde-i luce De-a-şi găsi fiiul dorit, în urmă, Foarte-amărîtă cursul său curmă. 30 1747 Supt o rîpă-adîncă să pogoară, Şi luînd de pre balauri căpestre, Le face semn ca din ochi să piară ; Ducîndu-se-apoi fierile măiestre, Scoasă-o vrăjită din sin piscoaie Şi cît poate, de trei ori lipoaie./ 31 1753 Mai de grabă de cît o clipită, Mulţime de duhuri necurate, Din toate laturi vinea pornită; însa-începe-a-i blăstăma şi-a-i bate Cu nuiea de sînger încîntată, 1 Pană cînd strigară: „-înceată !-înceată ! 77 32 1759 Tot ce vrei om face, numa spune Dorinţa ta, babă blăstămată!" Iar ea grăi: „Deacă pană mîne, Pe-al mieu fiiu şi a lui Răzvan [fată] Aflînd voi nu veţi aduce-încoace, Vai de pieile voastre sărace." 33 1765 Cu zvonete ca roiul de-albină Turma dracilor să răsipeşte, Toată laturea de dînş' e plină ; Brînduşa puţin să socoteşte, Apoi trei ori peste cap îşi dede Şi-în formă de pricolici purcede. 2/ 34 1771 Acest chip, în formă ia de lupă, Nice-o tufă lasă necăutată; Inima-i pare că-o să să rupă Văzind că tot în zădar cată, Iară cînd era de zori aproape, De manie mai nu se potoape. 35 1777 Deci luîndu-şi iară forma-întie, De trei ori suflâ-în trişca vrăjită. 1 Ca lăcustele, iacă, negrie, Drăculeţii-aleargă-întro clipită, Iar dînsa răstindu-se întreabă: „Noa! cum aţi isprăvit acea treabă!" 1 Pană în zica de astezi ţin bătrînele şi moaşele noastre cumcă nuiaua de sînger (lemn cunoscut) este f carie temută de draci si strigoi, precum şi strămătura roşie... Eu, cu adevărat nu ştiu din ce pricină, dar totuş' cred că trebue să fie o tradiţie (pridânie) foarte vechie. întru altele, ce zice poetul aici (cum socotesc eu), au luat din credinţa de obşte, fiind că de obşte să zice cumcă babele ştiu blăstăma, lega şi sili pe draci întru atîta, cît să tem de dînsele şi fac toate ce li să porunceşte. 1 77 2 Pricolici, iar moldoveneşte tricclici, este, după părerea de obşte, un strigoi care să face lup şi mîncă oameni. / Frănţozeşte îi zic lo up-gar ou ; iară este o părere foarte vechie, pentru care se află urme tocma la Petronie Arbitru, în Satir icon : căci se credea mai nainte cumcă sînt strigi şi strige care îşi strămută forma şi statul omenesc în tot feliul de jivină, însă acum oamenii au aflat că nimic dintru aceste nu este adevărat şi să află numa la poveşti. 1 Trişcă va să zică flueriţă mică sau, precum zic alţii, piscoaie./ 84 85 36 1783 Ei răspund: „Fiul tău încă-în viaţă Şi cu Romica-împreună şede întru neşte mari, domneşti paiaţe, Dar nime nu ştie, nice vede Acele curţi! că-o vîlfă mai mare De cît noi, aci degetul are!". 37 1789 De-aci Brînduşa să duse-acasă, Multe gînduri trecîndu-i prin minte, Dar în urmă cu totul să lasă Pe noroc, ori cum de-aci-înainte Va fi, şi nu să temu nimica Auzind că-i fiiul său la Romica./ 78 38 1795 Pentru-aceasta liniştită-în sine Mearsă drept'la tabăra murgie, 1 Unde toate-afla de gîlceavă pline, Căci o parte voiea să rămîe, Alta să grăbea să meargă tare, După-a lui vodă poruncă mare. 39 1801 Din bătrîni încă mai mare parte Sta pe-aceia, ca cît mai de grabă Să meargă la Spăteni, nici să-întarte Domnia, prin zăbavă fără treabă; Acum sosisă şi la sfadă Strîngîndu-se ţiganii grămadă. 40 1807 Unii striga cumcă pentru-o fată A unui fierrariu nu să cuvine Să zăbovească tabăra toată, yg 1 Această istorie pentru Brînduşa, mi să pare că au vîrrît-o aici auto- riul numai ca să ne arete cum era, pe acele vremi, socotelile oamenilor pentru strige şi fermecători, care acum, despre cei cu precepere sănătoasă, să lapădă cu totul./ Alţii răspundea că fieşcine Datoriu e păn atunci să rămîe, Păn să va şti de-e Romica vie. 41 1813 Poate că să tîmpla şi bătaie, De nu sosea tocma-în cea clipită Un călugăr, şi pornita laie Văzind această faţă cinstită Şi căutînd la dînsa cu mirare, Nu şi-ar fi uitat a sa certare!/ 79 42 1819 Dar Năsturel cu Trandafir, iată! S'apucasă acum şi de piică, 1 Pentru-a lui Răzvan frumoasă fată; Fieşcare vrea, mîndra Romică Numa-întrînsul să fie-îndrăjită Şi să nu fie de-altul iubită. 43 1825 După ce destul să depărare, Neputînd un pe-altul să supună Sau la pămînt oarecum s'oboare, Dederă-a să prici de preună, Care-întei (de voie, nu de frică!) Trebue să-şi ia mîna din piică. 1831 44 „Lasă-mă dă păr" (Trandafir zisă). „Lasă tu-întei" (Năsturel răspunde). Cela: „ba tu", cesta: „ba tu" şi să Tot depăra mustrîndu-se; păn unde, După multă şi grea depărată, Amîndoi să lăsară deodată. 79 1 Unii zic: tică, alţii chică, însă adevărat trebue să se zică piică, şi însemnează părul împletit sau legat la olaltă. Bătaia lui Năsturel cu Trandafir e şoadă, însă de multe ori să tîmplă tocma aşa./ 36 87 45 SO 1837 Atunci netezîndu-şi barbă lungă Călugărul gura sa deschisă Zicînd: „ajungă, fiilor, ajungă! Voao la Spăteni moartea v'e scrisă, Nice va fi de voi vreo ferice, De-îţi păşi mai încolo de-aice./ 46 1843 Aiuri v'aşteaptă pe voi norocul; Acuş' veţi vedea ce să v'alege Cu muntenii, dar voi păziţi locul Cesta, vă-încredinţăz, pe-a mea lege, Că doară pană poimîne seară, Nici un muntean nu va fi în ţară. 47 1849 Nu fîrşisă-încă-a sa cuvîntare, Cînd dintru alb nuor Sîntilie, Trosc!... aşa detuna de tare, 1 Cît s-au prăvălit mai mulţi de-o mie. Călugăr peri ca ş'o nălucă Şi păru că focu l'îmbucă. 48 1855 în toată tabăra mare frică Să lăţi, dar, print'o norocire, Nu să tîmplă nimărui nimica; în scurt!... prăvăliţii să treziră: Tunetul puţin îi ameţisă Şi de urechi îi cam asurzisă. 49 1861 De-aci care-încătro să-împrăştiară Mergînd pe la corturile sale, 80 -81 1 Fiind Illie proroc, s-au înălţat de pe pămînt la ceriu cu căruţă de foo. Norodul crede şi acum că acest proroc umblă şi acum hurducînd cu căruţa prin nuori, cînd este vreme slabă, şi cumcă cearcă după Diavolul, iară cînd îl află undeva, îndată îl săgeată! Aşa crede norodul! bine sau rău, eu nu voiu să hotăresc, destul / că poetul nostru se [-au] slugit cu această idee foarte bine spre izvoditură poesii sale. 81 1867 Că-acum pornisă-a să face seară ; Unii mergea-în sus, alţii la vale, Dar toţi cu inimi amurţite, Atîte iei oblicind ispite./ 50 Sătana-în călugăr să mutase Vrînd pe ţigănime s'amegească, Dar Sîntilie cu luminoasă Săgeata sa l-au treznit cerească, Totuş' sîmţisă el mai nainte Ş'acuma să răsipisă-n vinte. 51 1873 Iar Mihail arhanghel, întie Cereştilor oştitori povaţă, Auzind tunetu lui Sîntilie, 1 Cu privire căutînd ispiteaţă, Văzu că Sătana-în vînt s'ascunde, Dar nu ştiea-încătro s au dus şi-unde; 52 1879 Deci, strigă-îndată: „la arme,-afară" Şi luîndu-şi o ceată cu sine, îngerească, cu săbii de pară, Cîteva tunuri de fulgeri pline Şi multă-artelerie cerească, Ca pre vrăjmaşul să biruiască. 1 Cumcă sfîntul arhanghel Mihail este arhistratigul oştilor îngereşti, aceasta e un lucru cunoscut, că aşa ne învaţă cărţile sfinte; însă poetul aice, ca mai lesne să cuprindem noi, cu mintea noastră pămîntească, lucrurile 82 netrupeşti, au personisit şi astă dată pe îngeri, ca pe neşte ostaşi, / şi ţiind această idee, le-au dat acele lucruri ostăşeşti a căror noi putem să avem înţălegere, adecă că Sînmihai au ispitit cu privirea după Satana, că au strigat la arme, că au luat cu sine o ceată îngerească cu săbii de pară şi cu artelerie etc. etc. Aceste zise despre îngeri sînt numai închipuiri şi zugrăviri omeneşti, fiind că noi, întralt chip nu am putea înţălege lucrările îngerilor 83 carn sînt fără trup. Aşijdere trebue să să înţeleagă / pentru arteleria, căci, deacă au pus odată poetul pe îngeri ca ostaşi împrotiva Diavolului, dar trebuiea să le deie şi tunuri, şi cum putea fi mai asemănate îngerilor să fie alte tunuri, de cît cele cu fulgere pline, apoi crucea, evanghelia, sărindarele etc. etc., de care toate fuge Dracu!... 88 89 53 1885 Era de viaţă dătătoare Cruci acolo şi-evanghelii sfinte, Moaşte, metanii şi sărindare, Posturi cu rugăciune fierbinte, Sfeştanii, paraclise, liturghii, Afurisiri, aghiazmă şi tămîi./ 83 58 1915 Romica durmea numa-în cămeşe, Pe divan văpsit şi răzvălită, Şi visa că mestecă coleşe Ţiind o căldăruşe-încălzită, în poală, cînd aripată fiară, Fără veste cătră dînsa zboară 82 54 59 1891 Cu ceste purceasă far zăbavă, Oastea-îngerească spre bătălie, Cîntînd Troiţii prenalte slavă; Iară Satana din răspîntie Oblicind că nu-i şagă, să trasă în pămînt, grăbind la iad, acasă. 55 1897 Dracu nu doarme!., cine-întii zisă, Bine-o nimeri, căci aşa este! Pană noi durmim cu geana-închisă, El turbură fete şi neveste Şi-osăbite feliuri de năluce, în vis şi-în a iavea le aduce. 56 1903 Cine-ar fi gîndit mai adenioară Văzind pe Parpangel plin de gele, Cum el era gata să să-omoară (De nu i-ar fi fost milă de piele!), Că-în puţine ceasuri va să fie Cu Romica sa numai în ie ? 57 1909 însă numa diavolu de-aceste Poate să facă,-adecă-împreună Pe feciori cu fete sau neveste întrun aşternut noaptea să pună, Căci tot însul ştie foarte bine, Cîte de-aci s'ar isca pricine./ 84 1921 Şi răpindu-i mestecuş din mîne, Mearsă în văzduh, iar căldăruşa în adîncă să schimbă fîntîna, Şi mama lui Parpangel, Brînduşa, Părea că fiului său arată Fîntîna şi zice:„-acolea, cată!"1 60 1927 Tocma cînd aceste buiguieşte Copila-în somnul greu afundată Iacă zlătariul să şi trezeşte Şi privind împrejur o bucată De vreme,-încă nu să poate-încrede Că-întradevăr pe Romica vede; 61 1933 Iar apoi de pe semnele toate Să-încredinţa şi prin ispitire; Nice mai mult a să răbda poate Ca să n'o sărute cu simţire Zîcînd: „Ah! Romică, dar unde Te-aflai? şi ce loc mie te-ascunde ?"/ 62 1939 Dar întracea fata să trezeşte Şi văzindu-si ibovnicul fată, 84 1 Tot visul Romicii (îm pare mie că) are o însemnare spre cele / ce avea să să tîmple cu dînsa; şi aici au vrut poetul să glumească puţinei, însă, aşa de acoperit, cît puţini vor lua sama ! 90 91 85 Nimica de dînsul să sfieşte, Ci-în grumazii lui îmbe-şi acaţă Mînile grăind: „o, Parpangele! Ah! cîtă-mi pricinuiş tu, gele!". 63 1945 Cu mintea de libov îmbătată Cela nu poate să mai grăiască, Ci privind oftează cîte-odată Şi-îndestul nu poate să privească La frumseţele toate văzute Şi păn' aci lui necunoscute. 64 1951 Romica cu totul roşi-în faţă Şi-i arsără buzele ca focul, Junele-încă nu iera de ghiaţă Şi nu să-ajunsă ca nătîntocul,1 Numai cu d'o seacă sărutare, Ci căuta patimii stîmpărare. 65 1957 Cum era pe divan de mătasă Amîndoi zăcînd, iacă le-arată Diavolul cărarea lunecoasă! Şi cu-îndemn ascuns îi îmbărbăta. „Vai de mine! ce faci?" fata zice Spăimîntată vrînd să să rădice./ 66 1963 S'âpără ca cînd nu i-ar fi voia Şi-apărîndu-se-1 stringe la sine. Ce-i de-a face cînd vine nevoia Pe om! voi ştiţi, dragi neveste, bine Că la-împregiurări cum este-această, Tot de-una vi să tîmplă năpastă. 86 67 1969 însă, spre-a Romicii norocire, Tocma-întracel ceas, dintru nălţime, A fecioriei sosi scutire: Sînspiridon nevăzut de nime, Pe măgăriţa lui Valam, iute Zburînd pe lîngă-încîntata curte, 68 1975 Văzu de sus pe ceasta părechie Care-încă fiind necununată, Porunca-întie din legea vechie Să găteşte-a o-împlini, şi-îndată Făcu de-asupra semnul de cruce Şi, caută! pălaţu-în fum să duce.1 69 1981 Parpangel să trezeşte-întro baltă Plină de broaşte şi puturoasă; Pană el încolea şi-încoace saltă Vrînd a ieşi, pe Romica scoasă Măgăriţa cu-a sfîntului ştire Şi-o dusă tocma-întro mănăstire./ 70 19S7 Iar ţigănaşul cu multă trudă, Abea să rîcăi din băltoacă,1 Plin de tină şi cu haina udă; Tot trupul îi tremură şi joacă De spaima şi-ostăneala trecută Şi lung stete cu gura mută. 85 86 Nătîntcc va să zică nătărău./ 1 Aici să vede că palatul acela au fost numa nălucit, iar nu adevărat, căci Diavolul tot cu năluciri amegeşte! Să află şi la Vieţile Sfinţilcr cumcă cu semnul crucii toate nălucirile să gonesc!/ 1 Rîcăire este cuvînt prost şi foarte giosit, însă la un feliu de alcătuiri ca aceste nu s-ar lovi alt cuvînt mai politicit. Se rîcăi însemnează aici a'să tîrî, mcrsccă, trăgîndu-să afară. 92 93 71 1993 întracea sfinţii călăreţi toată Nevăzuţi încungiurară ţara, Oastea lui Mahomet întrarmată De-amărunt iscodind, care-aflară Acum nu de parte tăbărîtă De oastea ţigănească vestită; 72 1999 Iar Vlad-Vodă-în bună rînduială Să sfătuiea şezind la divan, Cu boierii săi, cînd la iveală Eşi strălucind patronul muntean, Sfîntul Spiridon, fără veste,2 în scurte vorbe grăind aceste: 73 2005 „Pace voao şi la toată ţara! Nu vă temeţi, iată, veţi învinge Gonind pe turcul păgîn afară, Iar tu, Vlade, scoală şi te-încinge. Sîngiorgiu cu Sînmedru lîngă tine Vor fi, numa tu te poartă bine!/ 87 74 2011 Eu, Sînspiridon, rămîn acasă, Pană ce voi pe vrăjmaşi veţi bate, Mîngăind cocoanele frumoase Şi fecioarele voastre curate". Grăind sfîntu aceste cuvinte, Asina cu iei zbură-înainte. 2 Adecă Sfîntul Spiridon deodată au eşit la iveală şi au grăit acele cuvinte. Poate că şi prin asta vra poetul să zică cumcă Vlad-Vodă sfătuin- gy du-să cu ai săi, cum / să cade, ş-au pus nedejdea în Dumnezieu şi întru rugăciunile sfinţilor pre care îndeosăbit cinstea muntenii. In cît este pentru cocoane, ce se adaugă aici, trebue (precum socotesc eu) că cocoanele munteneşti, pe acea vreme, avea de osebită cinste cătră Sfîntul Spiridon, căci să g§ zicea cumcă el ajută / celor sterpe... pentru care lucru şi acum în Ţara Muntenească, multe să povestesc. 94 75 2017 Toţi cu evlavie cucerită Văzind această minune mare, Să-închinară şi cruce-întreită Făcînd, de mătănii s'apucară. însă destul!., rîndul nostru cere Să spunem pe-unde Becicherec mere. 76 2023 Becicherec (cum s'au zis) n'abătusă Nicăiri, nici cuvînt din gură Pe tot drumul încă nu deduse, Pană ce-ajunsă supt o măgură, Unde era calea răspîndită, Stînd acolo cu mintea-îndoită. 77 2029 Şi-întorcîndu-să la Haicul care Durmita cu capul întro parte, Pe Surana: „Haice! cumu-ţi pare (Grăi), noi trebue-acum departe Să fim de la draga noastră ţară, în oareşcare ţară frumoasă!"/ 78 2035 „De bună samă! (ştergîndu-şi gene Haicu răspunsă) că nu văd altă Aice, fără pietri şi lemne, Una prăvălită peste-alaltă! Cine ştie ce jivini aice Lăcuiesc şi doar să nu ne strice!" 79 2041 „Asta mă gîndesc şi eu acuma, Haice, dar de pe semne s'aratâ Că-în ţara zinelor sintem, numa Mă mir că nu să-iveşte vreo fată De-acele, ca să ne spuie,-oare-unde Pe-Anghelina mea zmeul ascunde".1 1 Multor va părea ciudată voroava lui Becicherec, dar care îş va aduce aminte cumcă tocma aceasta era nebunia lui şi nu avea altă în cap, fără numai zme si zmei! 95 80 84 2047 „Vai de mine! ce grăeşti, stăpîne? (Răspunsă Haicu spăimîntat foarte) Nu şti tu că măestrele zine în voinici frumoşi pană la moarte Să-îndrăgesc, apoi mintea le strică Sau trupu le face de nimica? 81 2053 Ori că fură-a ochilor lumină, Ori că luîndu-le adevărată Inima lor, alta iele-anină De putrigaiu, sau cu strămutată Minte-i lasă, ca să nu să poată Mai mult însura cu nice-o fată.2)/ 2071 Zinele ştiu toate şi-îmi vor spune, De bună samă,-unde năcăjeşte Puiul mieu!.. şi, de nu-or vrea cu bune Chipuri, în silă şi putereşte Vor trebui să mărturisască; Aşa Dumnezieu să mă trăiască!" 85 2077 Aceasta zicînd ochi îşi învoalse Cătră ceriu şi lungile musteţe Pregiur degîte-înfăşurînd adâuse: „însă mie nici frunte-îş încreţe 1 Zînele, deacă Te lumea dragă, Căci arma mea nu precepe şagă!/ 90 86 82 2059 Să fugim dar, stăpîne, de-aice Ca să nu ne-îndrăjască v'o zînă, Că dracu nu doarme (cum să zice), Şi cine-apoi ne va fi de vină, De să-ar tîmpla să-întoarcem acasă Avînd inimă putrigăioasă!" 83 2065 „Dar ce-mi înşiri tu, Haice, de-acele (Zice voinicul din Uramhâză) ? Să şti, vai de capu tău, mişele! Că de-aice să-începe-a mea rază Care strălucindu-mi ca lumină Mă va duce pană la-Anghelină. 2 Este o de obşte deşartă credinţă, şi mai vîrtos pe / acele locuri, de unde era Haicul, adecă că zînele să îndrăgesc în oameni, iar mai vîrtos în feciori tineri şi, ca să îi aibă pentru sine numai, îi strică, ba cîteodată le iau şi inima şi le pun alta de putrigaiu. Deci, pentru aceasta s-au. spăriat Haicul aşa tare. 2083 Cel viteaz de nime nu se teme, Cu tot ce-îi stă-împrotivă să bate (Că-almintre nu-ar putea să să chieme Viteaz); deci, cui a mînca bucate E drag şi nu-are minte ponivă, Acel nu mi să puie-împrotivă. 87 2089 Una este ce mintea îndoită îmi ţine!., că doao mi se-arată Cărări de nainte, ce mă-învită: Una să vede largă şi-îmblată, Iar alta strimtă şi colţuroasă, Şi nu ştiu care-e mai norocoasă! 1 1 Nici frunte îsi încrete (încretască), va să zică: să nu cuteze nice a 90 căuta la mine cu faţă posomorită. Trebuie a şti că / Becicherec să ţinea foarte viteaz şi, precum auzise din poveşti, că vitezii silea şi pre zîne; deci şi el aici să laudă! 1 Aici iarăş' îm pare că acele doao cărări trebue să să înţăleagă alegori-ceşte: adecă o cărare strimtă şi colţuroase va se însemneze cele nălţate 97 fapte a adevăraţilor iroi / carii mergînd pe calea sînceloasă a vărtuţii au ajuns la slavă; iară calea ce largă va să zică cea de obşte vieţuire în lume, prin care nime nu se deosăbeşte de cătră cea alaltă gloată. 96 97 88 92 2095 Sau pe care mergînd mai în grabă Se-ajung lăcaşul mîndrelor fete Ce ştiu bine-unde rămîne roabă Comoara mea, şi pot să-mi arete. Cum socoti şi tu, Haice? ian spune, Poate că-ai neşte cugete bune". 89 2101 Iară frătuţul oftînd cu gele Grăi: „Mi să vede, drag stăpîne, Că, de ţ'e voia să mergi la cele Frumoase, mai drept şi mai bine Nu vei nimeri, ca pe bătută Cale mergînd, şi una pe-o sută/ 2119 Pinteni dede calului îndată Spre drumul ales, nici mai grăeşte Ceva, dară cu fruntea-nălţată Şi cu-o mină pe şold, voiniceşte, Merge, luînd sama-în toată parte, De nu e ceva care să l'întarte. 93 2125 Ce se-au tîmplat mai încolo iară Cu dînsul, şi de-aflâ el vreo zînă, Vom cînta, dragilor, de-altă oară Că e măsura cîntecului plină; Şî-aici vra musa să poposască Puţinei şi pegazul să-ş' pască. F î R Ş I T. C î N T. A IV/ 90 2107 Pun eu, că calea cea desfătată Ce (pe cum văd) pintre munţi apucă, A zînelor este-adevărată!.. Iar ceiea! (de nu mi să nălucă!) Este-a strîgelor, pe care doară Merg iele cînd la Rătezat zboară".1 91 2113 Iştoc cercetînd cum să cuvine Locul şi-a frătuţului său zisă, Să-încredinţă cumcă-au grăit bine Haicul (care-aceasta sfătuisă Numa să tragă din munţi afară Pe stăpînu-său, la drum de ţară). 1 Rătezatul, este un munte între Ţara Muntenească şi între Ardeal, foarte nalt şi cunoscut, căci este rătund şi nu are vîrvul ascuţit, ci ca cînd ar fi rătezat; să zice că în vîrvul lui să fie un lac şi loc foarte neted, de unde să crede în norod că strîgile zboară noaptea la Rătezat şi acolo joacă, etc. 98 92 CÎNTECUL A V 4 ARGUMINTU 2131 Nemeşul pe un balaur alungă Şi dela-o zînă-ajutoriu îş' cere> Apoi cu sluga sa ceartă lungă începe, iar Parpangel putere Voiniceasă şi armătura-apucă Fiind în codrul cel cu nălucă. 1 2137 De nu-ar fi pene, nu-ar fi condeie, Fără condeiu nice-ar fi scrisoare, Nici ar avea cei înţălepţi chieie Să deschidă lumii viitoare Arhivele vremilor trecute, Prin înşirarea slovelor mute. 2 2143 Deci, tuturor care poartă pene De condeiu, trebue să să-închine Oamenii cei mari; gîştelor sătene 1 Mai vîrtos cinstea li se cuvine Dintru toate, căci fără de-aceste, Unde-ar fi-a lui Becicherec poveste? 3 2149 Dară şi-a lui Sofronie-ostăneală Laudă-are-întru-aceasta nu puţină, Că-au ştiut pune la rînduială Şi-a scoate din noapte la lumină Istoria cestui viteaz mare Ce fu-în toate far- asămănare. 92 1 Sătene să zice, căci gîştele să cresc mai cu samă la sate./, 2155 Auzirăt voi cum el să dusă, După bunul sfat a slugii sale, Pe drum larg, cu fală nespusă, Aşteptînd să-îi iasă ceva-în cale... Acum dară-ascultaţi, că voi spune O tîmplare tocma de minune./ 5 2161 După ce-între munţi şi văi adînce, El oarăcîte zile purceasă, Stete-întrun loc şi privind la stînce, Agrămădite şi colţuroase, Strigă cătră Haicu-său de-odată, Ce-i urma cu faţa lăcrămată: 6 2167 „Adu suliţa şi scutu-încoace î Iar tu fi gata, de-arme te-apucă, Nu vezi tu, colo, pintre copace, Cum, a soare, pîntece-şi usucă Balaurul!./' Făcînd după poruncă Haicul cătră bală-ochi-şi aruncă. 7 Era de-aci nu de parte-o stînă, De unde-o d'albă păcurăriţă, Se pogorîsă-în drum, la fîntîna Limpede, după-apă, iar o mîţă Pestricată, mare, ce cu dînsă Venisă, zăcea pre-un carpen întinsă. 8 Şi fiind lemnul, prin o tîmplare, Prăvălit cît e lung pre o stîncă, Albastru, rătund şi cătră soare Zăcînd, să nălucea tocma cumcă 2173 2179 100 101 Ar fi balaur şi vie jivină, Iar mîţa durmea pe rădăcină.1/ 9 2185 Dar lui Becicherec să năluceşte Mai lesne decît altor, căci plină Mintea de poveşti nu-i buiguieşte Făr cîte un viteaz şi o zină, Sau şi balauri, zmei, cu răpite Domniţe,-în palaturi măestrite, 10 2191 Fiind capul pisicii spre soare, Să părea de doao ori atîta Şi cumcă pară clin ochi îi sare; Deci Haicul aruncînd clipita Şi fiind încredinţat, nainte De-a vedea, crezu cu bună minte 11 2197 Şi zise: „drag stăpînu-mieu, lasă La pustia cea vrăjmaşe bală,1 Mai bine să-întoarcem noi acasă, Că-acela ne-îmbucă-întro clipeală^ Cu cai şi-arme cu tot, pe-amîndoi, Şi pagubă-ar fi de voinici ca noi". 12 2203 „Halgâş (striga Becicherec), mişele! 2 Şi să nu mai cîrcăeşti nimica. 1 Precum se vede, această în tîmplare au trebuit să fie dimineaţă, pentru că soarele slobozind razele lăturiş', arată lucrurile mai mari de cum sînt, mai vîrtos cînd caută cineva la dînse asupra soarelui privind; o vrabie să vede aşa de mare ca şi un porumb. Poate să facă cineva cercetare. Deci, deacă vom socoti că un carpen uscat zăcea prăvălit pe stîncă, iar miţa tocma. la rădăcina lui zăcea întinsă asoare, lesne să putea năzări lui Becicherec că vede un balaur, cu atîta mai vîrtos / căci el să credea acum în ţara zînelor şi însuş căuta să se întîmpine cu balauri şi cu zmei. 1 Bală să zice foarte bine româneşte şi vine dela lătenescu bellua ; însemnează o jivină groaznică şi necurată. 2 Cuvînt unguresc care însemnează taci, căci nemeşii de pe acele locuri, măcarcă nu ştiu ungureşte, totuş' învaţă/ cîte un cuvînt şi apoi îl obici-nuiesc la vorbele lor, ca prin aceasta să să usebeasca de norodul prost!... 102 Ţine pe Ducipal de zăbele! Şi rămîni aici, inimă-înfricată!". Asta zicînd, de pe cal pogoară, Pedestru mergînd pe zmeu s'omoară./ 95 13 2209 întrarmat voinicul, făr a face Vrun sunet, încetunel păşeşte, îndreptîndu-şi suliţa pungace Şi ţiind-o gata, voiniceşte. Iar Haicu-întracea, de mare frică, Nu mai ştiea de sine nimica. 14 2215 între cai săracul să vîreşte Şi-aşteaptă fîrşitul cu-îndoială, Cînd şi cînd scoţind capu clipeşte Şi-întratîta vederea-1 înşeală, Cît, de bună samă,-în sine crede Că nu altă, ci balaur el vede. 15 2221 Becicherec acum s'alăturasă După-un copaci trupinos, aproape, Unde zăcea pe stînca vîrtoasă Balaurul şi temînd să nu-i scape De suliţa lui, socotea-în minte, Ca tocma supt guşe să i-o-împlînte. 16 2227 Chibzuindu-1 cum să cade, iute Să slobozi spre dînsul şi lungă Suliţa sa cu-atîta vărtute Aieptâ, cît putea să-1 străpungă 1 Păn la maţă şi doar să străbată Pană la coada lui cîrlibată,/ 1 Aieptare este cuvînt curat romanesc: chibzuire cu zvîrlirea sau aruncarea, a îndrepta aruncatul; răspunde la noimă lătenescului jacio, impello, iar însuş' vorba aiept s-au ales din latinescul jacto,-as,-aret şi cu preposiţie: adi, aâjecto, dar fiind că romînii lasă pe d afară (precum în toate asemene 96 cuvinte, / adecă dela adsono, assun, dela adstupo, astup, dela adprendo, aprind etc.) şi apoi, în loc de ct lătenesc, romînii au pus pretutindene pt sau fiT, deci, în loc de adjectare (adiectare), au rămas aieptare (ajeptâre), precum în loc de nocte, romînii zic noapte (nopte), în loc de lacte (a^kie), romînii zic lapte (lapte) şi ca de aceste mai multe. 103 96 17 2233 Dar, spre-a lui mare foarte mîhnire, Tocma cînd dete, păşind orbeşte Şi răpit fiind de-oarba pornire, Căzu cît e de lung peste neşte Lemne putrede ce-i sta-înnainte. Ce nu face rîvna pre fierbinte! 18 2239 Groaznic foarte striga el atunce, Iar mîţa sărind înspăimîntată, Cu mare ţipet mearsă-între stînce, Greu răsuna valea-împregiur toată!.. De-abea Becicherec apoi să scoală Mirîndu-se-unde scăpă cea bală. 19 2245 Vrînd apoi să dea slugii de ştire, Ca nu cumva pe iei să lovească Bălauru fără veste, în fire îi vini, tare să chiuiască; Şi zberă cît putu: „ţîn-te bine! 1 Haicule, că drept la tine vine". 20 2251 Iar cesta nimica nu răspunde, Ci la coada cailor să trage, în pripă, neavînd aierile-unde, Denaintea balei să să bage Şi gîndind că la perirea-întie Mai bine a fi caii să rămîe./ 97 21 2257 întracea biata păcurăriţă Care tocma să privea-în fîntîna, Auzind groaznic ţipetul de mîţă, Toată trecsări şi-urcior din mină Scăpă de spaimă, stînd o bucată De vreme ca cînd ar fi-împlîntată ; 1 Ţin-te bine va să zică ţine-te bine, căci cînd strigă cineva, mai vîrtos să mîncă cuvîntul şi să scurtează./ 22 2263 Iar, deacă zări chivără mare A lui Iştoc şi suliţa lungă, Ca şi-o căprioară-în laturi sare, Silind cît mai de grabă s'ajungă La o mare peştere de-aproape, Unde s'afla mai multe vîrtoape,1 23 2269 Dintru carile prin cea mai mică Putea cineva lesne să iasă Dîndu-şi ostăneală puţinică, De-asupra, pe stînca sînceloasă 2. Păcurăriţă ştiind această, Acolo scăpă de la năpastă. 24 2275 Stînd în vîrvu stîncii mîngăioasă Sigură la Becicherec priveşte, Iar cesta văzind fata frumoasă, Că nu e zînă nici să-îndoieşte, Ştiind că pe stînce-aşa de nalte Nu lăcuiesc fetele cele-alte./ 98 25 2281 Deci, apropiindu-se mai bine, Cît putea vorba să să-înţăleagă, Arunca suliţa de la sine Şi-îngenunchiend zise:-„0, zină dragă!1 Ce eşti astor locuri păzitoare, Ascultă-m cerere şi plînsoare: 97 98 1 Vîrtcapă este dela vîrăsc sau de la învîrtesc; iară mai cu samă însemnează crepături de stînce şi boarte, care merg învîrtindu-se încoace şi încolea. Va să zică aice că păcurăriţă au scăpat la o peşteră cunoscută ce nu era de parte şi avea multe boarte lăturişe şi crepături, pentru pitulare. 2 Adecă pe boar ta cea mai mică a peşterii aceştii, putea cineva să iasă afară din peşteră, deasupra pe stîncă, şi ajungînd acolo, apoi nu să temea şi era sigur./ 1 Eu nu pociu îmbina la o laltă această faptă a lui Becicherec cu vo r-bele lui cele mai denainte, unde zicea că zînele nice fruntea să-ş încreţască înaintea lui; şi, iacătă-1, acum că aruncă suliţa şi îngenunchie înaintea zinii. Deci, ori că Becicherec vazînd aşa sus pe stîncă s-au preceput că cu 104 105 26 2287 Eu-s Becicherec din Uram hâză, Olătaş în Turdâş, iară viţa 2 Mea de nemeş naltă şi vitează, Purcede tocma dintru domniţa Negrului-Vodă cea mai frumoasă, Cum spun cărţile noastre de-acasă; 27 2293 Dar ce folos de această slavă, Deacă nu-i viaţă fericită, Deacă-în loc de mursă numa-otravă Pismoasa mi-au hotărît ursită. Sîlindu-mă-a pribegi de-acasă, Pentru doi ochi s'o fată frumoasă. 28 99 2299 Cînd eram în vîrstă junişană, Aveam şi eu, ca lumea, drăguţă* Pe-o copilă tinără săteană; în faţa ei rumenă ş'aibuţă, Mestecat era trandafir cu crin, Iar ochii rîdea ca ceriu sărin./ 29 2305 Buzele roşi părea de corele, Dinţi albaştri de mărgăritare, Ca neaua de munţi mîni rătunzele, Ghizdâvă şi năltuţă la stare; Ţiţişoarele-în sin durducuţe, Vîrtoşele ca şi gutiuţe. 99 sila nu ar putea face nimica şi de-acea să apucă de rugăminte, ori că socotea ca întei să o roage şi, deacă nu ar putea cu buna, apoi să înceapă cu rău, sau doară că viteazul nostru din Uramhaza fiind acum holteiu / bătrîn, au socotit că mai bine e a să luare pe lîngă neveste cu măguliri şi vorbe bune, decît cu surepie, cum fac tinerii; şi doar din ispitire au cunoscut că întracest chip mai mult să câştigă. 2 Turdâş este un sat pe Murăş, nu departe de Deva. 30 2311 îsTau zorile-aşa lină privire, Nici soarele-aşa frumos răsare, Cumu-i a mîndrii mele zîmbire, Cumu-i a mîndrii mele căutare; Iar, de vrei să şti toate mai bine, Era de mîndră,-o zînă, ca tine!1 31 2317 Pe-această dar o răpi ş'o dusă Un zmeu pizmaş cine ştie unde! Iar eu suferind gele nespusă, Umblu cercînd ca doar voi pătrunde Unde s'află iubita copilă Şi cer de la tine,-o, dragă, milă. 32 2323 Ah! fi bună, spune şi-mi arată (De eşti priitoare, cum frumoasă! Şi deacă-ai iubit şi tu vrodată) Unde e-acea fericită casă în care-Anghelina lăcuieşte, De custă? şi ce zmeu o păzeşte"./ 100 33 2329 întracea Haicu neauzind nimica Mai mult şi toate-în giur liniştite Văzind (măcar, cevaş' cam cu frică), Se sculă şi-în toate părţi clipite Aruncînd, pe-urma domnu-său mearsă, Cruce făcîndu-si multă si deasă. 1 Să nu se minuneze cineva de vorba lui Becicherec, socotind că An-ghelina lui acum, cît de puţin, au trebuit să fie peste patru zeci de ani, şi el tot aşa o scrie şi o zugrăveşte, ca cînd ar fi o faţă de 15 ani, căci avem 100 şi la Omir aceasta, / unde Odisef (Ulis) mergînd ia Troada, şi-au lăsat femeia tinără acasă şi întorcîndu-să, după doaozeci de ani, acasă, în gîndul lui era Penelope încă tot aşa tinără cum o lăsase, pentrucă oprindu-1 cele mai tinere şi mai frumoase zine pe drum, el nu vru să rămîe, ci să grăbea ta Penelopea sa, acasă, ce, de bună samă, atunci era babă bătrînă!/ 106 107 34 2335 Dară ce bucurie-1 cuprinsă Cînd văzu că stăpînul trăeşte Şi-îngenunchiind cu voroavă-adinsă, Cătră mîndra zină să geleşte. Stete puţinei ca să-înţăleagă Cererea lui Becicherec întreagă. 35 2341 Fata de pe stîncă gurguiată, Lui încă-i părea că este-o zînă, Deci şi el pogorîndu-se-îndată, De pe iapă, celia să-închină Şi lîngă domnu-său, după spate, îngenunchiind pe piept să bate. 36 2347 Iar după ce Becicherec cuvîntul Săvîrşi, el încă-începu şi zisă: „Doamnă zînă, caria pămîntul Cesta să închină! pare-mi-să Că (de n'ai inimă împietrită) Ne vei ajuta şi nesilită!/ 37 2353 Că stăpînu-mieu nu ştie şagă Şi de nice-o zină nu să teme, Păn' îi rămîne suliţa-întreagă ; Deci mai bine Tajută din vreme, N'aştepta doară să te silească, Că mă tem apoi să nu-ţi tihnească!" 38 2359 „Taci, boule (strigă cu mînie Nemeşult) nu te mesteca-în treabă! Unde-ai învăţat cea măgărie, Să vorbeşti cînd nime nu te-întreabă?". Atunci Haicu-în laturi să fereşte Şi stăpînului încet şopteşte: 108 702 39 2365 „Lasă-mă, ştiu eu ce fac, stăpîne! Să preceapă ia că n'avem teamă De nice-un feliu de fete şi zine Şi cumcă sînge-în trup, dar nu zamă De prune,-avem; deci, încâi din gură Să fie-a noastră de cătră pădură". 40 2371 Pană ceşti între sine să ceartă, Copila nu ştiea ce să facă; Era-îngrijată pentru cea boartă, Ca prin dînsa cumva să nu treacă, Mai vîrtos cel cu suliţa lungă Strîmtorindu-o ca şi la strungă.1/ 41 2377 însă fiind vicleană şi-isteaţă Precepu-în ce le stă nebunia (Chiemînd'o ei: doamnă zînă,-în faţă); Toată treaba şi călătoria Le-înţăleasă, deci tocma zîneşte 1 Răspunzînd, acest chip le grăeşte: 42 2383 „Grea gele porţi, dragu mieu jupîne, Şi Dumnezieu aici te trimisă, Că eu, pe rînd, toate ţi le-oi spune, Că ştiu toate ca cînd ar fi scrisă; Să şti dar că-Anghelina frumoasă încă trăeste si-i sănătoasă. 101 102 1 Aici mi să pare că poietul au vrut să şuguiască puţinei, puind neşte cuvinte ce să pot înţălege în doao chipuri (echivoce), căci, măcarcă noima cea întie şi adevărată este aceasta: cumcă pană să certa ceia între sine, păcurăriţă era îngrijată ca să nu meargă cumva Becicherec în peştere şi să să dovedească de boarta cea care ducea deasupra pe stîncă, însă, cu toate aceste, cuvintele acele să pot / întoarce şi spre altă noimă şi pare că autoriul anume au vrut ca să aibe doao înţălesuri, căci amintrele nu ar fi de rîs. 1 Zîneşte, adecă ca cînd ar fi zînă, căci, precum să vedea, fata isteaţă au preceput că ei socotesc cumcă ia este o zînă; şi ca să scape de dînşii, ia încă au scornit asa. 109 47 2389 Nici un zmeu pe dînsa nu păzeşte, Ci să-âflă-întro sfîntă mănăstire, Acolo după tine geleşte Ne-avînd de viaţa ta vreo ştire; Iar tu mergi bărbăteşte-înainte, Nimic din drum să te desmînte, 44 2395 Pană ce-i da de cea mănăstire Care de-aici nu-i aşa departe; însă, pentru-a mea bună voire, Tu de-argatul tău făcîndu-mi parte,2 Să mi-1 aduci iar aici, la mine, Deacă ţ'e voia să-ţi meargă bine"./ 103 45 2401 Asta zicînd fata, păn viteazul Becicherec la Haicu caută, iară Haicu la dînsu, mare necazul Arătîndu-şi care-îi împresoară, Le peri din ochi întro clipită, Şezind supt o tufşoară pitită.1 46 2407 Iar Haicu după ce înţăleasă Că zîna-1 cere, de spaimă mare, Tot încremeni şi piîca deasă I să-înţăpoşa, ca şi-o spinare De gligan, apoi venindu-i fire Pe-încet, striga cu multă suspire: 2 De-aci să vede cumcă fata vicleană au vrut să-ş' izbîndească asupra/ 1Q3 Haicului care se lăudase (precum să vede mai sus) şi vrea se o sparie cu vitejia stăpînu-său! însă poate că au şi plăcut pe Haicul, căci era fecior tinăr şi nu urîcios. 1 Vrînd fata să facă comedia întreagă, au chibzuit vremea pană ce ei să sfădea între sine şi nu căuta la dînsa şi s-au pitit supt o tufşoară; de bună samă ca să gîndească dînşii că au perit denaintea lor. Şi, precum socotesc eu, ia a fi căutat, de după tufă şi nevăzută, la dînşii şi va fi rîs!.../ 110 2413 „Vai, măicuţa mea, la ce pe lume Mă născuşi! au! săracu-mi de mine! Mai nainte de ce mi-ai pus nume, Cu mult era, măicuţă, mai bine în scalda dentei să mă fii-înecat Sau cu faşa-în leagăn sugrumat!" 48 2419 De-aci cu ciudă şi măhniciune Cătră stăpînu-său aşa zice: „Nu ţi-am spus de-atîte ori, stăpîne, Că zînele numa ca să strice Oamenilor caută? acum vez, dară, La ce m'ai adus din a mea ţară!/ 104 49 2425 Ca să-mi răpui capu fără milă? Şi pentru-asta ţi-am slujit eu, ţie, Să mă dai zînelor, ca pe-o schilă?1 Eu să rabd pentru-a ta nebunie. Asta ţ'e mulţămita, jupîne? Dar să şti că eu încă nu-s cîne!" 50 2431 încă-ar fi zis Haicu şi mai multe, Că-acum rînza toată-i să vărsasă, Dar Becicherec nevrînd să-1 asculte, Aspru strigă: „măi! limbâ-ţi apasă! Şi caută cine eşti şi cu cine Grăeşti tu, mojicule de romîne! 2 104 1 Schilă să zice mai vîrtos de căţăi; de-acolea să zice schilălăesc, adecă scîncesc ca şi căţălu; să zice apoi, în noimă figurată sau strămutată, orce jivină netrebnică, urîtă şi defăimată. 2 în Ardeal, şi mai vîrtos în părţile de unde e Becicherec, nemeşii 1 05 (măcarcă sînt romîni) nu să zic romîni, şi cuvînt acesta / îl au necinstit; pentru aceasta zice Becicherec: mojicule de romîn, căci la dînşii nemeşia mută neamul, precum şi legea. Spre pildă: deacă s-au făcut un romîn nemeş (boieriu sau mazil), atunce să zice ungur; aşijdere, cînd să face careva păpistaş sau calvin, nu să zice mai mult romîn, ci ungur; şi întracest chip s-au făcut în Ardeal mii de unguri din romîni!.../ 111 51 56 2437 Nu ştii tu că eu-s nemeş, iară Tu romîn ploat şi-iobagiu mieu? Domnu pe iobagiu poate să-omoară, Să-1 vîndă şi, după cugetul său, Cu dînsul să facă ce voieşte. Aşa pravila noastră grăeşte". 52 2443 Haicul pe care-acum învinsese Mania şi capu-întro urechie Asupra stăpînu-său pusese, Sărea-încoace-încoleă, ca ş'o strechie, Şi-a grăi de grabă neputînd, îşi trînti căciula de pămînt:/ 105 53 2449 „Na! zicînd, deacă-i pănă-întratîta! Caută-ţi nebun ca să te slujască! Din ce oară-aşa m'e hotărîta, După pravila ta nemeşască ... Că eu nu-s Ducipal, nici Surană, Ci-s om, măcar nu port dulmană. 54 2455 Mai bine mă duc de voie bună, Acu-îndată la cea zînişoară, De-oi şti că tocma pe jar mă pune, De cît să trapăd din ţară-în ţară Cu tine, ce-în loc de mulţămită, în urmă m'ai vinde ca pre-o vită". 55 2461 Becicherec precepu că frătuţul Ce zice-întradins va şi să facă Şi că prin silă pe iobăgiuţul Cu greu îl va putea băga-în teacă; Socoti să-şi mute-acuma struna Şi să-1 iea pe de parte, cu buna; 106 2467 Deci, cătră dîns (ce-întorcîndu-ş spate, O luasă-în tufă, pe picioare): „Aşteaptă puţinei (zise), frate! Şi-încai, deacă-inima nu te doare A mă părăsi-în ţară streină, Ai milă de mama-ta, Tindină/1 57 2473 Şi n'o părăsi la bătrîneţe, Că-ar muri de gele, ticăloasa, Şi te-ar blăstăma, că-în pădureţe Zîne-îndrăgindu-te lăsaşi casa Şi ţara. Sîmziana-încă-ar plînge Pană doar în lacreme s'ar stinge". 58 2479 Haicul pe care-întia porneală De manie,-întracel ceas lăsasă Şi cu sine a face socoteală începusă-în inima geloasă, Oare bine sau rău el lucrează Dîndu-să supt a zînii pază, 59 2485 Cît auzi de draga Sîmziană Şi de mamă-sa, locului stete Necăutînd la-îndemnarea vicleană Din care Becicherec sfatu-i dete (Căci prin asta căuta să-1 înşale), Ca ceara-inima-i să făcu moale, 60 2491 Şi-începu ca ş'un copil a plînge, Cu-ochii plini de lacremi, între dese Suspinuri grăind, gîndeai că rînge 1 (Plînsoarea graiul îi închisese). 106 hului./ 1 Tindină, nume femeiesc./ 1 Rînge, adecă rîngeşte. S-au pus mai scurt, pentru asămănarea sti- 112 113 Deci ţiindu-şi încă faţa-ascunsă, Stăpînului său aşa răspunsă:/ 65 107 61 2497 „Dar spune-m ce ţi-am făcut, stăpîne, De m-ai adus aice de-acasă, Ca să mă previnzi mîndrelor zîne, Ca şi pre-o custură ruginoasă, Căci eu încă-am suflet şi viaţă Ca măcar ce nemeşască faţă?" 62 2503 „No! no! (Becicherec de ceia parte, Zisă) nu fi tu copil! ci vină Să ne-împăcăm! şi eu ţi-oi da carte 1 De slobozie, cît pe-Angheiină Vom afla; şi-atuncea jumătate De nemeş vei fi şi tu, fărtate!". 63 2509 Frătuţul prin vorbe moi şi blînde Să plecă şi la slujba sa-întoarsă, Iar Becicherec că nu-1 va vinde Făgăduindu-i, de-acolea mearsă înainte, tot prin codruri dese, Precum zîna măiastră-i spusese. 64 2515 Dragi ascultători, ştiu că mulţi doară Aşteaptă cu gurile căscate Să le spun cele ce să tîmplară Cu Parpangel, cînd căzu pe spate, Din poiata cea măiastră, naltă, Şi să trezi-în puturoasă baltă./ 707 1 Carte de slobozie este obicinuită în Ardeal, adecă scrisoare prin care un nemeş sloboade pe un iobagiu ca să nu fie ţinut mai mult a slugi şi îi face om slobod. Să zice amintrele manumi'ssie. Acei manumişi apoi să socotesc ca jumătate de nemeşi./ 2521 După ce toate ce să tîmplasă, El cu de-amăruntul ispiteşte, Ştiind că supt palten să culeasă, Şi-acum în băltoacă să trezeşte, Aceasta nu putea să preceapă, Cum s'au tăvălit el păn în apă,1 66 2527 Fiind că desmirdarea şi toate Care să tîmplasă cu Romica, El gîndea că-au fost lucruri visate! însă, cît îi fu de mare frica Cînd, fără de veste, cătră sine Văzu că-un voinic de grabă vine. 67 2533 Armat era bine şi călare Pe un cal porumb, ca şoimul iute, Alerga voinicul pe cărare, Ca şi-un viteaz de mare vărtute, Cu sabia-în dreapta vitejeşte, Părea că după-oricine goneşte. 68 2539 Ţiganul văzind sabia goală înghieţă, şi graiu-în gură-i stete, Părul îmburzit i să răscoală Şi-ar fugi, dar nu să încumete, Căci ostaşu-îl vede şi din vreme Strigă :-„Orcine eşti, stăi, nu te teme!/ 1QS 1 Din cele întru nainte spuse, să ştie că Parpangel adormisă; şi dur- mind el, Diavolul îl dusese în cel pălaţi, unde era Romica, de-unde căzuse în băltoacă; de aceastfa], el nu să putea desmeteci, mai vîrtos că socotind acum asupra celor trecute, nu putea crede amintrelea, fără cum că ar fi visat; numai de-aceasta să mira, cum au căzut el în apă./ 114 115 109 69 2545 Asupra nearmaţi şi de-a ta samă Argineanul sabia nu scoasă,1 Iar tu-mi spune, n-ai băgat de samă De nu mearsă-o cocoană frumoasă, Pe-aice fugind, iar după dînsă, Doi turci gonind cu sabia strînsă?" 70 2551 Bietul ţigan minte hemeită De cele-avînd ce i să tîmplasă: „Drag (zise) coconaş, o clipită Numa, eu văzuiu pă ha frumoasă, Dară (ca să nu-ţi vorovesc pleve), însumi nu ştiu, în vis sau aieve!'\ 71 2557 Voinicul cunoscu din cuvinte, Că bietul ţigan ş'acu visază; Stete puţin cu-îndoită minte, Dar porumbu-îi sare şi rîntează, Flutură cu capul, înspumate Zăbele roade, pămîntu bate. 72 2563 Acest era viteazul de care Oastea turcească tremura toată, Doară cel mai harnic şi mai tare Din toţi ce-au purtat lance şi spată2; Mult îmblasă pribegind în lume, Vrăjmaş neîmblînzit turcului nume./ 110 73 2569 înţălegînd el acum că vine Mahomet cu toată-a sa putere, 109 1 Vrednic cuvînt de un adevărat irou şi viteaz. O, de ar ţinea aceasta în inima lor toţi ostaşii şi cei înarmaţi!... 2 Spată va să zică un feliu de sabie drepte care sînt mai vîrtos pentru împuns de cît pentru tăiat. Italieneşte, spada./ 116 Să jefuiască ţările creştine, Părăsindu-şi tinera muiere (Fără-a zice ceva cătră dînsă), Arme-asupra paginilor prinsă. 74 2575 Singur de sine, făr de soţie, Hotărî pe turci să năvălească, Fie dînşi măcar cîţi vor să fie!.. Acum de trei ori pe-oastea turcească El singur faţă-făţiş lovisă, Făcîndu-şi prin ia cale deschisă. 75 2581 Nici unul putu mîna să pune Pe dînsul sau rană să-i aducă, Iar el ca fulgerul detună, între-înşii cînd sabia-şi apucă! Şi pare că-împregiurul lui ploâă Trupuri de păgîni tăiate-în doao.1 76 2587 Tocma să tîmpinasă cu-o ceată De-arapi, pe care-o dede-în răsipă, Tăind partea ei cea mai bărbată, Iară el ostănit, poftind în pripă Să-odihnească-a umbră răcuroasă, Mearsă drept cătr'o pădure deasă,/ 111 11 2592 Dar, spre răul său şi soarte-amară, Era pădurea cea fermecată! Cum intra şi vru să se pogoară Supt un păltinaş, iacă, de-odată Doi turci vede gonind o copilă Carea-1 ruga de-ajutoriu şi milă. 110 1 Aceasta, ce să zice aici de Argineanul, nu trebue să să socotească întru tot poveste, şi mai vîrtos vitejia lui, că aflăm urmele vitejii lui în cîntecele ţărăneşti; dar, cele ce mai în gios urmează, pentru schimbarea, inimii lui, trebue să să socotească ca o alegorie poeticească./ 117 78 82 2599 El neştiind că este nălucă, După dînşii nencetat aleargă Şi-i pare că-acuş'-acuş' apucă ^Pe gonaci, iar cînd vrea să ie şteargă Capete, toţi deodată periră. De-acea stă el acum şi să miră!1 79 2605 De-acolea era nu prea de parte Supt un fag umbros o fîntînioară, Dintrensa curgînd apa să-împarte în doao ramuri, ca din izvoară Osăbite:-apă bună, dulcie, Iar una e de-împrotivă-altie. 80 2611 Care bea din cea de pe mîna dreaptă, Duhuri nalte-îndată-îl împresoară, Mintea, nu ştiu cum, i să deşteaptă Şi pare că sus, pe nouri zboară; Face dintrun-iepure fricos, Leu neînvins şi viteaz inimos./ 81 2617 Iar apa cea de pe mîna stingă, Tot focul sufletului potoale, Face mintea tîmpă şi nătîngă, Iar toată firea trîndă şi moale. Unul ş'altul părăuaş mic, Era între-Parpangel şi voinic.1 1 Aici să cunoaşte cumcă Argineanul venise în codrul cel cu năluci; şi această arătare era numai o nălucire!/ 1 Această istorie de o fîntîna din care curg doao izvoară, usăbite la firea lor, trebue iarăş' să să înţăleagă alegoriceşte. Şi doară au vrut prin aceasta poietul să arete în ce chip, din aceaiâş' inimă omenească izvoresc şi bune şi rele./ 2623 Vede, limpede ca şi vioară> Apa voinicul şi frînt de sete, De pe cal îndată să pogoară, Nici o minută răgaz îş' dete Şi beu cu multă lăcomie De-a stînga, dintru ticăloşie. 83 2629 Sărace-Arginene, ce minută Nefericită-acolea te-adusă, La cest urît părău ş'apă slută! Iacă vitejia ta răpusă. Dar, ce folos, abea cît înghite Şi, iacă, toate-în iei schimosite. 84 2635 Lasă calul, armele desbracă, Merge de-aci şi-în codru s'ascunde. Parpangel tocma era să treacă Părăul şi văzind limpede-unde, Nu să putu răbda să nu guste Din apa cu ţărmurile-înguste./ 113 85 2641 Cit putu el în palma cufundă, Luă deodată şi-o sorbi toată. Şi-iacă! să-i cauţi în faţa rătundă, Ai vedea schimbarea minunată, Că-ochii, nu ştiu cum, i să-înfocară Şi-întralt chip ca nainte căutară. 86 2647 Cu stat liră mîndră şi vitează,1 Tocma ca ş'un altul, acum stete, Mintea i să lumina cu trează Istăţime şi-osăbită sete în inimă sîmte, carea-i bate Spre lucruri de slavă şi nălţate. 113 1 Statură, adecă stare sau statul. Va să zică stătu îndată almintrele adecă înălţindu-ş' faţa şi îndreptîndu-şi tot trupul, ca şi un viteaz. 118 119 87 2653 Caută la sine şi să ruşina2 Văzîndu-să-în hainele mişele, Toate ude şi pline de tină: „Nu d-aheste, nu, ci d-ahele! Să cade-a purta" (zice) şi-arată La haina dă voinic aruncată. f/4 2659 înde grabă păraiele trece Şi cu toată-armătura să-îmbracă Şi părea că nu să teme de zece, Deacă trasă sabia din teacă; Iar apoi văzîndu-să călare, Nici de-o oaste-întreagă frică n-are./ 89 2665 De-aci zlătariul fără zăbavă Luînd calea bătută purceasă Prin cea necunoscută dumbravă, Şi-acuma şi de Romica-ş' uitasă, De nu-i pomenea lui o tîmplare, De dînsa,-aducîndu-i gele mare. 90 2671 însă, ce feliu au fost de tîmplare, Eu acum nam chieful de-a vă spune, Poate la cîntecele-următoare, Vă veţi face cruce de minune, Cîte-au păţit bietul Parpangel, Căci mai pe urmă fu vai de iei. 1 F î R Ş I T. C î N T. A V/ IU 2 Să ruşina, tot aceiaş' ca şi să ruşinează.I 1 Precum s-au ivit pană acum şi să va vedea din cele viitoare, poietul nostru au împărţit lui Parpangel un haractir de osăbit, întru această izvoditură; şi îl face un viteaz, dar rămîind tot de una pe lîngă firea izvodirii carea este de soiul şuguitoriu, nu face dintrînsul viteaz întru adins, ci viteaz ca acela ce este potrivit cu Ţiganiada. Şi face asemene lui Omir care încă au cîntat usăbiţi viteji, dar fieste cărui au dat despărţită fire şi haractir. Parpangel să vede a răspunde lui Ahil, însă Ahil răprezentuieşte un viteaz întru adins, iar Parpangel, un viteaz satiricesc şi de şagă. Şi, precum descrie-ciunea lui Ahil este potrivită cu scoposul înaltei Illiade, aşa a lui Parpangel răspunde Ţiganiadei. Fîrşit. cînt. a V.j 115 CINTECUL A VI ARGUMINTU 2677 Ţiganii şed la sfat bărbăteşte, Mestecînd cornurate-în rătunde, Iară muntenii-îmbrăcaţi turceşte Dau pe dînşii; Neicu le răspunde. Zlătariu-îş' plînge drăguţa moartă» Becicherec cu Haicu iar să ceartă. 1 2683 Mulţi bucătari pre sară bucate, Prin multe moaşe copilu piere, Unde-s doftori mulţi bolnavul pate Mai mult; asta e-o vechie părere. Deci poate, cu dreptul, a să zice Că nici în sfat mult este ferice! 2689 „Una şi bună!" era cuvîntul Tatălui mieu (fi ertat!), şi bine Socotea, că de cînd stă pămîntul Nice-odată n'au stricat puţine Şi bune, ci tot cele mai multe! Care nu crede numa să-asculte.1 2695 Ţiganii noştrii-acum s-adunasă, După-obiceaiu, a doao zi, iară, 115 1 Eu nu ştiu de au zis tatul autori ului de acele, dară ştiu că foarte bună regulă este: vina şi bună! Precum să vede, tot cîntecui să începe cu oare care cuvîntare înainte şi neşte pilde! / 121 116 2701 Şî multă vorbă cu sfadă deasă Făcînd toată zioa pănă-în sară, încă nu ştiea să hotărască, De trebue să călătorească/ Sau doară-acolea, pe loc, să şadă. Pentru şi-împrotivă multe fură1 Zise şi strigate; să purceadă, Mai vîrtos Drăghici îndemnătură Le era, iar Niagul sfătuieşte Să rămîe, şi-acest chip grăeşte: 2707 „D'aţi cutriera voi toată ţara, O lăcuiremai dăsfătată (întradins căutînd), nici odinioară Nu veţi afla, deci avînd bucate în traistă, să rămînem aice Si să trăim zile de ferice, 2713 Că (spuindu-vă cu dreptate), 2 Zău! mie drumu lung nu-mi place, Urît-am atîte trăpădate> Mai bine-e dar să şedem în pace, Pană cînd nu ne urneşte-o silă Şi ne prieşte-a ceriului milă. 2719 Au n'aveţi voi aice dă toate, Cîte ţiganul întei pofteşte? Codrul, iacătă-vă, după spate, Iarba dă păşune prisoseşte Păntru cai, apă dă băut bună. Toate-aceste le-aveţi împreună./ 77g 1 Pentru şi împrotivă, va să zică pentru călătorit şi împrotiva călăto- rit ului. 2 Spuindu-vă cu dreptate, adecă spuind în adevăr; trebue să iaie sama că norodul aceste doao cuvinte le mestecă./ 777 2725 Iară la Spăteni cine mai ştie Ce locuri sînt şi poate că doară Va fi numai o goală cîmpie, Făr umbră, tufă şi făr apşoară! Pentru ce dar, unde n'e mai bine Să nu rămînem şi din ce pricine? 2731 La ce să ne ducem mai dăparte. Strîcîndu-ne haine şi picioare Şi-întradins doar cercîndu-ne moarte? Eu nu ştiu carte, nice scrisoare, Dar înţăleg atîta ţigăneşte, Că-omul numai o dată trăieşte. 10 2737 Au nu putem noi păzi ş'aice, Ca ş'acolo, porunca domnească? De-om vrea cu turcii să facem price, Ce-a fi după-acea să ne lovească, Lovi-ne-va, fără de scăpare, 1 Că nu şti de-unde primejdia sare. 11 2743 Deacă însuşi Vlad-Vodă să teme Şi de la noi ajutoriu aşteaptă, Trebue-a să precepe din vreme (Avînd cît de cît, minte deşteaptă) 2 Că, cu toata noastră bărbăţie, N'om scăpa de moarte sau robie./ 777 1 Noima este: iar, ce va fi să ni să întîmplă, de bună samă ni să va întîmpla, ori aici, ori acolo; căci nu să ştie dincătro primejdie vine pe om, 2 Deşteaptă, adecă deşteptată, pentru că vine dela deştept,~ă, adj., om deştept etc./ 122 123 118 12 119 16 2749 Aici dar să rămînem cu toată Tabăra,-aşteptînd pînă ce doară Va trece-astă vreme turburată Şi să va-întoarce linişte-în ţară. De-acolea înainte să fie Cum va Dumnezieu şi cum ştie". 13 2755 întrun ceas bun asta Niagul zisă, Că toţi îndată sfat îi primiră, Ori că de drum lung lor li se-urîsă, Ori că-aşa din sine socotiră. Destul că-în Inimoasa rămasă Tabăra ţigănească voioasă. 14 2761 Singur Drăghici în contră să pusă 1 Şi-a le număra din vremi bătrîne Multe-întîmplări acuma-începusă, Zîcînd că tot deuna e mai bine A păzi domneştile cuvinte Şi-a primi sfatul celor cu minte. 15 2767 Dar, ce folos, toţi strigară: „Aice, Aici să şedem!" şi-ţi astupară Gura, tu tăcuşi, o, bun Drăghice! Bratu lingurariu-apoi cu sfară 2 Rostul său deschide bărbăteşte Şi tocma-întracest chip să chiereşte:/ 7/5 1 în contră, cuvînt vechiu romanesc şi obicinuit în obşte, mai vîitos cînd vor să arete vreo împrotivire. Să zice: el mi să pune tot de una în coantrâ, ei stau unul cu altul purure în coântră. 2 Iarăş' cuvînt umilit şi doar pe puţine locuri obicinuit; sfară, va să zică aici cu sfadă şi manie! însuş nu ştiu de unde au apucat autoriu acest cuvînt./ 124 2773 „în adevăr poate să să zîcă Că voi sînteţi tocma-în Inimoasa, Căci (precum văd) aţi uitat dă frică! Dar, fie oriunde va fi casa Voastră cu şederea, tot cu pază Trebue-a fi şi cu minte trează. 17 2779 Ce au fost au trecut, acum cioare Nu sîntem mai mult, ci lăudată Oastea lui Vlad, căci el dă mîncare Vă dete şi v'armâ d'astă dată; 1 Daci, trebue-a ne socoti bine Ca să nu păţim cumva ruşine. 18 2785 Iar eu vă zic rupt, ales, în faţă, Că-aşa, fără dă nice-o rînduială, Nu putem nice pînă dimineaţă Rămînea. Ce duh pă voi vă-înşeală? Cît e zioa gura nu vă tace, Dar a-închiea ceva nu vă place! 19 2791 Şi deacă-aţi luat armele-odată, Trehue-întrînsele-a vă deprinde, Căci arma nu este voao dată Ca pe mălaiu doară să-o puteţi vinde, Ci să tăiaţi capete vrăjmaşe Cu dînsa, şi gloatele jecaşe 2j 119 1 Dă mîncare. Nu trebue să cetească aici dă de la dau, ci dela prep. des ca cînd ar zice: de mîncare, fiind că ţiganii aici vorbesc după dialectul muntenesc. 2 Jecaş, jecaşă, adiectivă ce însemnează tot aceîaş cu jecuitoriu,-oare sau jefuitoriu,-oare./ 125 120 20 2797 Măcarcă eu, în cît dă-a mea parte, De mult aş fi aruncat la dracul Scula-astă-aducătoare dă moarte, Dă nu mi-ar hi dă dada, săracul, 1 Care, pă cum ştiţi, e bătrîn tare Şi-afară dă la mine, hrană n'are. 21 2803 Iară, deacă dorinţa vă duce Armele-a purta, spuneţi cum dară Trăbue ţigănia s'apuce Pe dînse, ca să scape dă-ocară, Ca vitejeşte războiu să bată, Dă tot să nu hie doar tăiată?". 22 2809 Atuncea sculîndu-să-în picioare Fălos Boroşmîndru-apucă graiul 2 Şi zice: „Fraţilor, mie-m pare Că, dă n'ar avea ţăpuşe, scaiul N'ar punge; ţăpuşa dar face Firea lui cea dîrză şi pungace. 23 2815 Arma la om este ca ţăpuşa La scaiu, păntru-ahea-armatul arată Cu-îndrăznire hiecărui uşa, Ş'e tot dă una dă războiu gata. Ahăl acu mai tare să ţine, Care să sîmte-întrarmat mai bine./ 121 24 2821 Daci dar, întii d'armătură bună Să ne grijim cît mai dă grabă!. 120 1 Dada, este ţigăneşte tatul. 2 Familia acestui Boroşmîndru şi acum să află în Moldova. Au trebuit acesta să să ţie pe sine foarte înţălept, că au început cuvîntul său prea pe departe şi afund, adecă dela scaiu pană la armă./ Dă mult un cuget pîn cap îmi sună Cum s'ar putea face mai cu trabă Ca să ne-armăm cu vreo dăscălie, Ş'aflai aşa că-ar putea să fie: 25 2827 Ca tot însul să-aibă-o săbioară în dreapta,-o suliţă-în stînga mîna, Cu ceia să taie şi să-omoară, Iar cu ceasta tot să-împungă pană Cînd poate ;-apoi s'aibă fieşcare Un laţ la sine gata şi mare, 26 2833 Ca văzînd că acum nu mai poate, întii de-a-ş lua picioare-în fugă, Să-arunce laţu-în vrăjmaşe gloate, Smîcindu-1 apoi tare să fugă Şi pe vrăjmaşul să tîrnosască Pană la tabăra ţigănească. 27 2839 Cum vă place dar a mea părere Şi d'aveţi ei împrotivă-a zice?". Dragomir atunci cuvîntul cere Scornindu-să-întrînşii-o mică price. 1 Iar după ce tot îns gura-închisă, Dragomir iară tăcu şi rîsă./ 122 28 2845 Iacă Dondu cel cu fruntea lată, Dondu lingurariu, şi el zisă (Barbă netezîndu-şi afumată): „Boroşmîndru taie-în turci ca-în clisă, Ba tîrnoseşte pe-unul şi-acasă, Cu armătura lui ha frumoasă. 727 1 Fiind eu foarte curios a şti ce feliu de price să născu aici, între ţigani, am căutat la hronică şi am aflat că sfada era a unora cu Boroşmîndru, 722 pentru laţul, căci zicea ei că, deacă cineva se-ar bate pană cînd poate / (precum au zis Boroşmîndru), iar cînd acum nu mai poate şi îi caută să dee fuga, atuncea nice n-are vreme să arunce laţul şi nice putere să tragă, după sine pe vrăjmaş!/ 126 127 123 29 2851 Fraţilor, sfatul acel şi multe Ce-aţi vorbit pănă-acum nice-o zală N'ajung, iar dacă-ar vrea să mă-asculte Cu toţii, eu ştiu o rînduială După care noi, cu dăscălie, Putem să facem şi bătălie. 30 2857 Adecă-împregiur dă ţigănie Să săpăm tot neşte gropi afunde, Ca venind turcii cu răpezie Să cadă-în ielle şi să să-afunde, Ca şi lupii ce-umblă după pradă. Iar ca gropile să nu se vadă 31 2863 Trăbue să hie-acoperite Cu frunzare, paie şi nuiele, Numai decît să pice-oborîte, Cînd ar călca, cineva pă iele; Şi vă-încredinţăz, dă bună samă, Că n'om avea-în ţigănie teamă"./ 32 2869 Atuncea şi Tandaler să scoală Grăind: „Şi-ahasta chemi tu, bătaie, Dondule? cînd tu şezind în poală La muiere, vrăjmaşul să saie în gropile tale, tocma-orbeşte ? Fraţilor, zieu, Dondu buiguieşte!" 33 2875 întracea strigare neaşteptată Să-auzi: „turcii! turci vin, iacă!' Şi sfătuirea le fu curmată Tot însul sare şi-încolo pleacă, XJetui de-unde vinea mai mare. Toti vedea turcii venind călare. 124 34 2881 Era Vlad cu călărime-aleasă Muntenească care, ca mai lesne! Să poată cerceta, să-îmbrăcasă Turceşte, din cap pană în glesne, Şi hotărîsă-întradins s'abată La ţigănia noastră-întrarmată. 1 35 2887 Ţiganii deacă-aproape văzură Turcimea venind, de spaimă mare, Toţi îşi uitară limbile-în gură, Ţiindu-să fără de scăpare Periţi; acum armele-ş'uitasă Şi căuta numa la tufă deasă./ 36 2893 însă văzind că nu e cu putinţă Să dee fuga sau să să-ascundă, Fieşte care cu năzuinţă, Acolo să bagă şi s'afundă, Unde vede grămada mai mare Şi-unde altul să-îmbulde mai tare. 37 2899 Cum oile blînde prin ocoale Şi-în staul cînd aulmă de-aproape Vreun lup sau alte prădace bale, Care de care, pre cît încape, între celelalte săvîreşte, Iar de-apărarea sa nu gîndeşte, 1 123 1 Acesta este lucru cunoscut, cumcă Vlad-Vodă de multe ori îşi îmbrăca turceşte ostaşii cu care voiea să iscodească de-aproape tabăra vrăjmaşului./ 1 Aceasta, care să zice aici de oi, aşa este de adevărat! cît oricine, la o 124 asemene tîmplare, să poate încredinţa cu ochii; şi este de mirare blîndeţele oii, cînd un lup singur la o mie de oi întră, iară dînsele numai cît să string grămadă şi să vîrăsc una pe alta, bătînd pămîntul cu picioarele./ 128 129 38 2905 Aşa ţiganii, săracii, grămadă îmbulzîndu-se-întrun loc s'adună Şi-ş* ascund capete să nu vadă Cum turcii vin în chip de fortuna, Hei! pe dînşii-acuş-acuş să dee, Dulce viaţă ca să le iae. 39 2911 După ce sosi vrăjmaşu-în faţă, Toţi la pămînt căzind îşi plecară Grumazii şi întinsără braţă, Milă cerşind cu lacremi amară: „Vâileo! văleo! (striga plîngînd) iacă, Piere şi ţigănia săracă!"/ 125 40 2917 Era Neicul pe vremile-acele, Unul din ţigani care-osăbite Ţări umblase şi-avea socotele Bune-în sine şi la multe-ispite S'aflasă; acest luînd cu sine Oarecîte persoane bătrîne, 41 2923 Oştilor mearsă-întru-întimpinare. Muntenii văzind aşa turburată Ţigănia şi-auzind vaet mare, Steteră-în loc, iar deacă bărbată Solia veni, pană ei să miră, Aşa Neicu pricina răsfiră: 42 2929 „Domnilor turci, deh! fie-vă milă Dă ţigănia noastră săracă! Nu dă voie bună, ci dă silă (Ca mai rău doară să nu petreacă) Au trăbuit armele să-îmbrace, Neavînd dă năvoie ce mai face! 2935 126 125 126 127 2941 2947 2953 43 Iertaţi dară, luna să v'ajute, Mahomet mulţi ani să vă trăiască Hie uitate hele trecute, Că, zău! Dumnăzău să ne trăzniască, Dă sîntem noi vină într-ahastă! Ci, iacă,-au fost pă noi o năpastă. */ 44 Tot Vlad-Vodă e-ahăstor dă vină, Numa Dumnăzău lui să plătească, Căci el ne-au băgat în hastă tină, Dară viţa noastră ţigănească Cu toată lumea vra să fie-în pace Şi, zău! că bătălia nu-i place". 45 Vlad-Vodă lucrul fără de-ispravă, Ţigănesc văzind şi mişelie, Poruncă dete fără zăbavă Ca toţi ostaşii gata să fie, Făcînd să bucine de bătaie, Ca cînd pre toţi ar vrea să-i taie. 1 46 Ţiganii înţălegînd aceste, Slăbiră la inimă de frică, Cesta leşină fără de veste, Cela-amurte, nu sîmte nimica, Altul să vaită în gura mare, Iar altul plînge cu suspinare. 1 Ori cum laudă autoriul aici pe Neicu; dar eu zic că şi el să vede a fire ţigan ca şi ceialalţi. întia nebunie a lui este că să roagă turcilor să ierte pentrucă s-au armat ţiganii şi nu au socotit cumcă turcii nice ştiea de aceasta; deci, cu aceasta mai vîrtos ar fi stricat ţiganilor, să fie fost aici, în loc de munteni, adevăraţi turci, pentru că turcii înţălegînd dintrînsul că ţiganii asupra lor s-au înarmat, i-ar fi pus pe toţi supt sabie./ 1 A bucinare, să zice a sufla în bucin. Insă să nu gîndească cineva că bucinul este numai cornul obicinuit la vînători, ce să chiamă bucin! ci mai vîrtos supt numele acesta se cuprind tot feliu de unelte fără de cimpoaie,, în care cîntă cineva suflînd; deci, în sine, şi trîmbiţă este un feliu de bucin,. pentru că nu are cimpoaie, iară fluieru nu este bucin, că are un chip de cimpoaie. însă la Moldova rău să zice bucium, în / loc de bucin, căci vine de la lătenie buccinum sau buccina. 130 131 47 2959 Mai toţi acu de sine-şi uitasă, Numa Neicul încă firea-ş ţine (Adevărat! cu faţă geloasă Şi trăgînd adînce suspine, Dar tot, o dată mai deschisă Rostul său şi cu nedejde zisă): 127 48 2965 „Dăh! nu vă lăcomiţi într-atîta La ţigane suflete mişele, Luaţi-ne-averea toată şi pita, Desbrăcaţi-ne [pană la piele], Numa ne lăsaţi dă mîngăiere Viaţă, copii şi muiere. 49 2971 Ştiţi bine că şi la voi, săracii Ţigani trăesc numa dîn milă, Făcînd slujbă şi plătind haracii; Dar aceasta fu pe noi o silă, însă ertaţi-ne-acum, deodată, Să vă ierte Maica Pre curată! 50 2977 Şi ce folos de-acolea vă este Dacă ne luaţi dulcea viaţă, Şi-a noastre vor rămînea neveste Cu mititei copilaşi în braţă? Noi om muri (cu dreptul!), dar iele Purta-vor după noi lungă jele". 51 2983 Principul atuncea nu mai poate Să să ţie ca să nu zîmbească, Cu dînsul şireagurile toate Rîsără de-această ţigănească întîmplare foarte minunată Şi de vitejia deşenţată. 1j 1 Deşenţatră, adiectivă, şi însemnează de şagă, de rîs etc./ 128 52 2989 Neicu încă era să mai zică, Cînd Vlad-Vodă-1 curma zicînd:„Dară Voi, mişei ş'oameni de nimica, Aşa vă bateţi voi pentru ţară? Pentru-aceasta v-am dat eu bucate Şi vă hrănesc ? cioare blăstămate! 1 53 2995 Iată că vă ert acum deodată, Dar, de-ţi mai face a doao oară, Oi porunci să spînzure toată Ţigănia> nice să vă pară Glumă.-Aceasta Vlad-Vodă vă zice, Carele cu voi grăeşte aice". 3001 54 Ţiganii ca din somn să treziră Cunoscînd atunci înşălămîntul, Toti caută-iinul la-altul si să miră Cum ş'au schimbat muntenii văşmîntul. Pană ce toţi să miră de-aceasta, Iacă Neicul rădicîndu-şi creasta: 3007 55 „Să ierte măria sa (el zisă), Noi sîntem fără de nice-o vină, Că cine-ar fi socotit să ni să Tîmple-una ca-aceasta şi să vină Pă noi muntenii-îmbrăcaţi turceşte? însuşi măria ta socoteşte! 2/ 129 3013 56 însă, de-am fi preceput noi cumcă Nu sînteţi turci, doară si moarte 128 1 Cunoscut lucru este că boierii nu chiamă întralt pe ţigani, ci numai cu numele acesta: cioară ! 2 Ciudata este desvinovăţirea Neicului!/ 132 133 130 Să-întîmpla, că, dă voi, nici o pruncă Nu s'ar fi temut; apoi ce soarte Urma-între noi, încă nu să ştie, Destul! că s'alegea dă voinicie''. 1 57 3019 Rîsă principul, nici să mai dede în vorbă cu dînşii, nătîngie Văzîndu-le, ci pe loc purcede Şi le poftoreşte cu tărie, Cît mai de grabă drumul s'apuce, Deacă Te voia să mai îmbuce. 58 3025 Ce s-au tîmplat apoi mai departe, Cu vitejii ţigani, eu voi spune După-acea, căci mă grăbeşte foarte Parpangel, care acu-în haine bune Ş'arme-îmbrăcat viteze, să duce Prin cel codrişor plin de năluce, 59 3031 Măcarcă calul inimos îl duce Rapede şi cum să cade-în spate, Totuş el băgînd sabia luce în teacă, la un tufariu s'abate Şi rumpe-o nuiea, dar o ! vedere, Sînge iasă cu glas de durere:/ 60 3037 „Nu mă fringe, ci mă lasă-în pace, S'odihnesc, Parpangele iubite! Trupul Romicii tale-aici zace 1 îngropat, alţii mai fericite Decît mine libovul te-aşteaptă, Soartea mea fu crudă şi nedreaptă. 131 129 130 131 i Se alegea de vcinicie, adecă se alegea între noi şi între munteni, carii pe carii ar fi biruit. Cumcă aceasta, de bună samă, s-au întîmplat cu ţiganii, si afară de Cronica de la Zănoaga, este o poveste vechie./ i Aici (lăsînd de o parte de să tîmplă aceasta în aiavea sau de este numai scornit si trebue să să înţăleagă allegoriceşte) au imitat (făcut asemene) lui Virghiliu, unde umbra lui Polidor, asemene, dm nişte nuiele, esi: quid miserum, Aenea, laceras? / iam parce sepultol 61 3043 Eu de Boroşmîndru fui răpită, Aici poftii să mă lase-o ţiră Să răsuflu, supt astă răchită, Cînd turcii tîlhari ne năpădiră, Boroşmîndru scăpă, iar pe mine Mă lăsă supt mînile păgîne. 62 3049 Oh! şi-aceia... care numa ţie Şi lui Boroşmîndru-am dat eu voie„ Adecă draga mea feciorie! Luară-în silă şi de nevoie, Tinzîndu-mă pe dos şi pe faţă, Pană cînd fui lipsită de viaţă. 63 3055 Atunci o măgăriţă-aripată, Nu ştiu de unde sosi şi-mi fece, Fără sapă şi fără lopată, Groapă aici şi, ca să n'adulmece Vreo hiară mădulările mele, Făcu să crească-aceste nuielle"./ 64 3061 Glasul tăcu. Cu scîrbă-înţăleasă Parpangel a Romicii-întîmplare. Stete-împietrit, cu faţa geloasă, Inima supt piept îi bate tare; Izbucnind în urmă jelea-închisă, Rîu de lacrimi vărsă şi zisă: 65 3067 „Tu eşti, dragă Romică dorită? Vaileo, vai, ticălosul dă mine! Cum dă groaznică ţi-au fost ursită! Ah! nu pot eu trăi fără de tine;; Iacă, firul vieţii mi-oi rupe, Pe-amîndoi o groapă să ne-astupe". 134 135 66 3073 Zicînd aceasta sabia scoasă Şi vru gîtlejul în doao să-ş taie, Dar cu farmece trup îi legasă 1 Brînduşa, ca-în bătăi si războaie, Nici un feliu de-armă să nu-1 atingă, Vateme, pătrundă sau învingă. 67 3079 Deci sabia lunecă pre piele, Ca pre marmură nestrăbătută ; Parpangel de mult bănat şi gele, Lung stete-ochi înfipţi şi limbă mută., Apoi păru că nimica nu sîmte, în urmă tocma-ş eşi din minte./ 68 3085 Strîngînd calul în călcîni aleargă încoace-încolea,-în lat şi lărgime, Cruciş, curmeziş', cîmpia largă; Cu tot feliu de nebune shime, Cu ochii sălbateci ca ş'o fiară Spumăgă, răcneşte, ţipă, zbiară! 69 3091 Unde vede tuie sau copace, întracolo să răpede-îndată Şi cu dînse bătălie face, Socotindu-le că sînt o ceată De turci armaţi ce vor să răpească Pe Romica,-Ellina ţigănească: 70 3097 „Staţi, tîlharilor fără de lege (Strigă el fiind încă departe), Suflete păgîne şi pribege, Pe toţi v'aşteaptă cumplită moarte; Iară, deacă-mi veţi da pe Romică, lacătă, nu v-oi face nimica". 1 Mulţi zic şi astezi că să pot oameni cu farmece lega, ca să nu le strice nice o armă!/ 71 3103 De-aceste lui în cap îi puiază Nebunia, dar în urmă-i pare Că vede pe Romica cu groază De dînsul fugind, el pe cărare îi merge şi purure-o-înteţeşte, însă ia tot fuge bărbăteşte. lj 133 72 3109 Aşa făcînd pană cînd înnoaptă, Adeseori strigă: „Dulcea mea zînă, Nu mă fugi, deh! Romică,-aşteaptă, Eu-s Parpangelu tău, deci, vină Să mergem la ţigănia-acasă, Vină, dragă Romică, frumoasă!". 73 3115 Rău-m pare> drăguţ Parpangele, Că-atîte pătimeşti pentru-o fată, Că nu-s vrednice de nice-o jele Fetele, nu plînşi eu nice-odată Pentru vreuna, nice n'oi plînge, Ci păn oi putea-în braţe le-oi strînge. 74 3121 Rămîi sănătos, o ticăloase, Pană cînd ne vom întîlni iară, Acuma vom, prin locuri muntoase, Să trecem într-a zînelor ţară, Unde Becicherec tot bărbăteşte Cu frătuţul său călătoreşte. 132 1 Bine au zugrăvit aice poietul nebunia lui Parpangel, însă de vom căuta bine, această nu au fost o simplă, singură nebunie, ci mestecată cu 133 turbare Şi» precum latinii zic, furor, adecă / furoare. Iarăş' au imitat aic i poetul nostru pre Ariosto, poet italienesc, care au scris istoria numită Orlando furioso, adecă Orlandul turbat sau ce şi-au eşit din minte / 136 137 75 3127 Nemeşul viteaz după cea sfară, în care cu Haicul să pusese, împăcîndu-se purceasă iară, Ş'acuş trăpăda prin păduri dese, Netrecîndu-i altele prin fire, Făr Anghelina şi-o mănăstire./ 134 16 3133 Iar Haicu ce nimic nu gustasă întracea zi (şi era-îndesară), De-abea pe Surana suspinoasă Să ţinea, cu picioarele-în scară, Lîngezit de foame şi de sete> în urmă-oprind pe Surana stete 77 3139 Şi cătră stăpînul său cu gele Grăi: „Mergi tu, sănătos, stăpîne, Că eu nu mai pot şi văd că-a mele S-au fîrşit! Ah! săracu-m de mine. Ce păcate m'adusere-aice, Să-m fîrşesc eu zilele voinice?". 78 3145 „Ce ţi-i, Haicule", striga şi stete Nemeşul, păn Haicu să pogoară, Care-îi răspunsă: „Foamea mă-amete, Că-încă n'am mîncat nimic de-asară, Maţele-mi ard de sete şi-mi pare Că-aş bea Murăşul, cît e de mare" 1 . 79 3151 După-acea pe iarbă să trînteşte Şi multe să cîntă şi să plînge, 2 Blăstămîndu-să chiar frătuţeşte. 134 1 Murăş să chiamă apa cea mai mare în Ardeal şi trece prin mijlocul tării. A . , 2 Trebue a şti că alta va să zică a cînta şi alta, a să cmta; cea mai de pe urmă însemnează a să gelui cu glas mare şi cu cîntec./ 135 3157 3163 3169 3175 Becicherec acuma capu-ş' fringe Cum ar putea Haicului s'ajute Văzindu-1 că-au slăbit din vărtute./ 80 Spre norocul său ş'aduce aminte Cumcă-în desagi cu sine de-acasă, O pogace cu neşte plăcinte 1 Şi-un ponteriu cu rachie luasă; 2 Deci pogorînd de pe cal îndată, Desagii scurmînd, acele caută. 81 Dîndu-i ponteriu: „Na, sărace (Zisă Haicului), bea şi te-întramă!" Apoi rupsă-un dărâb de pogace Ce era-învălită-întro năframă Şi-i dede; dar maţele-opărite Avînd cela, mereu tot înghite. 82 Şi gîndeai că n'oi să mai încete, Pană nu va scură de tot vasul, Aşa era-înnontru frînt de sete; Iară Becicherec sucind cu nasul: „Hăi! măi! destul! ian lasă-mi şi mie", Şi luă ponteriul cu tărie. 83 „Eech!" răgni Haicu strîmbîndu-şi faţă 3 Şi-ochii lăcrămîndu-i de puterea Rachiei,-apoi ştergîndu-şi mustaţa, Toată i să dusă voia cea rea, Şi, măcar des îmbuca pogace, Totuş gura vorbeaţă nu-i tace:/ 135 1 Pogace este un fel de aluat ne dospit, copt în spuză. în Ardeal este foarte de obşte merinde pe drum, pogace şi plăcinte. 2 Ponteriu va să zică un potiriu. însemnează în Ardeal, un vas de cusutor, întru care poartă rachie. 136 3 Eechl însemnează glasul şi shima ce face unul / ce bea vreo băutură tare, pre cum rachia. Autoriul nostru au vrut să arete aici, şi în ce chip şi-au strîmbat Haicu gura. Cu adevărat, pre de-amăruntă zugrăvire! 138 139 136 84 3181 „Ba că, stăpîne, să duce rugă1 De vitejia noastră (el zisă)! Cine-ar fi socotit ca să fugă Bălauru de noi cu gura-închisă ? Eu mă temeam că va să ne-îmbuce, Dar el peri ca dracu de cruce. 85 3187 Ei!., pagubă că mort nu rămasă, Că l'aşi fi belit cum să cuvine, Scoţindu-i apoi untura grasă, Aşi fi luat-o toată cu mine; Să zice că-ungîndu-ţi cu ia picioare, Ca de iepure să fac uşoare. 86 3193 Cumcă sînt şolomonariu mi-ar zice 2 Oamenii, avînd teamă de mine, Şi m'ar cinsti ca să nu strice Grindina hotarăle cu pîne". Pană el blâtără late, rătunde, Nemeşul era-în gînduri afunde, 87 3199 Căci pană cu zîna să-înţăleasă, Apoi cu Haicul în vorbe-îş dede, De balaur el tocma îşi uitasă Ş'acum aceasta-în inimă-i şede, Drept ce nu l-au gonit mai departe, Să-i aducă de săvîrşit moarte./ 1 Ba că să duce rugă ! Aceasta trebue să tălmăcesc, fiindcă / mulţi doară nu vor înţălege. Ba că aici să pune după obiciaiul norodului de-a vorbi, căci ei acest cuvînt fără de nice o trebuinţă, de multe ori îl pun unde nu i-ar fi locul. Ba că ci vedea eu, ba că să şti, ba că aşa iar nu vreau eu ! şi ca de aceste; iar cuvintele să duce rugă, în cît ştiu eu, este un idiotism numai ardelenesc şi numai la ţărani obicinuit! şi va să zică atîta: să duce minune ! sau, mai bine: aceasta e minune ! Ţăranii, în Ardeal, zic: să duce rugă ce au făcut cela şi cela, să duce rugă de ceia şi ceasta etc. 2 Şolomonariu sau solomonar iu, iarăş' un cuvînt cu care să chiamă în Ardeal, ceia care călăresc pe balauri şi poartă grindina (basne ţărăneşti), şi învăţătura lor o zic solomonie. 137 88 3205 Deci, cătră frătuţul cu mîhnire întorcîndu-să grăi: „Vezi, dară, Ce făcuşi cu-a ta-îndărătnicire! Căci eu la balaur întorceam iară, De nu mă sminteai cu-a ta jevreală, Prin care eu mi-am uitat de bală". 89 3211 Aici iară-o ceartă să-începusă între-amîndoi, cu mare gîlceavă, Că frătutul aminte-s aduse De zînă şi cum fără de-ispravă I-au zis stăpînul că-1 poate vinde, Şi-aceasta el nu putea cuprinde! 90 3217 Iară,-în ce le stete desputarea, Acum de-a vă cînta eu n'am vreme, Că-aici (fie zisa cu iertare) Mi să frînsără şi cătăreme1 De strigatul mult şi cîntătură, Şi mă tem să nu capăt ruptură. F î R Ş I T. C î N T. A VI 1 Este o zisă, iar ţărănească. Cînd cineva nu poate ţinea vîntul din lăuntru şi îl sloboade, zic ei: i sâfrînsere cătăremele ! Fîrş. cînt. a. VII 140 CÎNTECUL A VII Aşa fu şi Becicherec odată, Precum istoria lui ne-arată./ 139 3247 ARGUM1NTU 2223 Frătuţul cu Becicherec despută 1 întradins, apoi, de jumătate Nemeş e făcut, întro minută, Şi pre stăpîn din strîmtoare scoate; Iar ţiganii uitîndu-şi de frică, Pre muntini sfaturi şi-arme rădică. 3229 O, tu noblătate adevărată, Pe care dintru domnie scoasă Preputinţa cea privileghiată! Cînd va sosi zioa luminoasă Ce defăimînd trufaşa minciună, Celor vrednici să-împartă cunună? 3235 Acum tu şezi numa prin bordeie, La neamuri de noi varvdri chiemate, A căror merituri nu să-închiee în hîrtii cu slove-înaurite, Carii nu să laudă-în pargamine, Nici să vintă-în vrednicii străine. 3241 La noi noblu e fieste care, Să-aibă cît inima ticăloasă, Deacă vreo hîrţoagă domnească-are. O, lume-întoarsă !-o, vreme jeloasă! 3253 3259 3265 Ştiţi (im pare!) cum treaba-încîlcită între stăpîn şi slugă rămasă: Cela zicea că iobagiu e vită Cesta-încă nu voiea să să lasă Mai rău şi zise celuia-în barbă Că nice iobagii nu pasc iarbă. Deci, după multă vorbă năsprită (Că lui Becicherec iar îi sărisă 1 nemeşu-în cap), Haicu să-întărîtă Şi el şi cu nerăbdare zisă: „Fie toate, măcar cum să fie, Eu ştiu că-s om asemene tie. Spune-mi, cu ce feliu de dreptate (Deacă-au venit pană întratîta!..) Şed nemeşii la iobagi-în spate Şi-i socotesc mai rău de cît vita? Au nu-s iobagii oameni ca voi, Ci doară dobitoace si boi?" „Tu vorbeşti acu tocma boieşte, Haicule, nu şti tu că strămoşii Noştri (nemeşul zîmbind grăeşte) Au supus pe-a voştri în' Cîmpii Roşii ? 2 Şi de-atunci a voastră săminţie Au căzut supt a noastră robie"./ 1 [...Beci]cherec să ne arete un feliu de Denckişbt ardelenesc. Fieşte care om cevaş procopsit au trebuit să auză de istoria minunată, istoria lui Donquihct dela Mancha, ce se-au izvodit întii pe spaniolie, iar acum să află tălmăcită şi întralte limbi. 1 Iară îi sărisă nemeşul în cap, va să zică iar îşi adusese aminte că este nemeş şi să însumeţisă. 140 2 Unde să fie Cîmpii acei Roşii şi ce feliu de bătaie au fost acolo, / eu destul mi-am bătut capu şi am cetit hronica, dar nu am putut să cetesc. De unde socotesc că Becicherec numai au bîrfit, ca să astupe gura frătu-ţului care îl luasă de scurt, şi nemeşul nu avea ce zice împrotivă... 142 143 2371 „Ei!., bine/spune-mi dar! (că-a fi-în carte Şi-aceaia), cine-întei fu de vină (Zisă Haicu) pentru-atîta moarte?". Iar Becicherec (socotind puţină Vreme) :„ Strămoşii voştri (răspunsă) Cu mintea lor slabă şi neajunsă. 3277 Căci trăpădînd cu sabia-în mînă Moşii noştri şi cu traista-în spate, Cerca lăcaş sau loc de hodină, Năvălind pe neamurile toate, Pînă ce-au ajuns în astă ţară, Pe care-îndată-o şi-îndrăgoşară. 10 3283 Iar strămoşii voştri cu nebună Minte lor împrotivă statură, Nici voioşi au vrut să să supună; Pentru-aceasta, deacă bătuţi fură, Pe toţi care-încă vii rămăsese Căuta iobăgia să-i apese". 11 3289 „Bine pe-aceia..!(Haicu răspunsă) Dar ce-au fost copii lor de vină, De şi la dînşii pedeapsa-ajunsă ? Eu nu văd acolea v'o pricină, Că cine văzu şi-auzi vro dată Să spînzure pre fiiu pentru tată! xj 12 3295 Rogu-mă, ian spune-mi, stăpîne! Cum ţi-ar fi la inimă să-ţi zică Cineva: «Dar şti tu, măi jupîne, Că strămoşu-tău luă de piică 142 Pe-al mieu şi-P bătu? pentru-acea, iacă, Boata mea pe tine-acum te freacă ». 13 3301 Şi-aceasta zicînd el să te bată Binişor. Oare fi ar cu cale?". Iştoc nu putu răspunde-îndată-, Dar gîndindu-se: „Tot de-ale tale, Haice (grăi-în urmă), fără minte, Proaste, neprecepute cuvinte. 14 3307 Alta care spui tu, şi-alta este Iobăgia ce pe prunci rămîne 1 De la părinţi! însă tu de-aceste Nu-înţălegi, de-aş vorbi pană mîne; Iar, de-ai şti tu carte sau scrisoare, Ai căuta la dînsa ca la soare". 15 3313 Cu toate-aceste nu-îi întra-în minte Frătuţului, cum poate să fie Ca iobăgia de pre-un părinte Să cadă pe toata săminţia. Deci mîhnit: „Dracu vă ştie (zise), Ce mai stă la cartea voastră scrisă. 2/ 16 3319 însă, de-aş fi scris-o ieu, ştiu bine Că-întralt feliu era". Cînd ei de-acele Sfătuiea, un glas în urechi le vine, Din vecine tufe si nuiele; 141 1 Cît e de prost Haicu, dar totuş aici merge cu vorba tot în fir./ 1 Icbăgia, sa zice numa în Ardeal şi în părţile ungureşti; şi este un feliu de robie. La Moldova zic podan, podănie. 2 Cu adevărat! este greu a înţălege în ce chip să să pedepsască copii pentru părinţi, dar totuş' lesne poate cineva să-ş închipuiască iobăgia asemănîndu-o păcatului strămoşesc!/ 144 145 De-abea nemeşul ochi îşi întoarsă Şi-îndată puse mîna pe cioarsă, 1 17 3325 Căci văzu pre-un călăreţ de-aproape Năvălind asupră-i cu năprasnă; Şi nice mai mult putea să scape De moarte sau doară de vreo caznă, Fiindu-i vrăjmaşul după spate, Strigînd cu ceste vorbe-înfocate: 18 3331 „Aha, tîlharilor făr de lege! Dede-mi-vă Dumnezău în mînă! Pe Romica-mi daţi., ori nu s'alege De voi nice prav, nice ţărînă". Iar Iştoc din teaca ruginită Nu-şi putea smulge spata vestită. 19 3337 Deci, nainte de-a să pune-în pază, Protivnicul sabia nălţasă Şi dete-o lovitură vitează Tocma peste chivără lînoasă, Pe care crepă-n doao-douţă, Păn la moalea capului pielcuţă./ 143 20 3343 Becicherec ce suliţa pusese Pe-oblînc, întracolo iute-aleargă, Dar Haicu mai curund ajunsese Şi-acum chibzuiea tocma să spargă Capul vrăjmaşului, ca ş'o nucă, Aşa de mare corage îl apucă. 1 142 1 Cioarsă, este cuvînt prefăcut dela cicrsăiesc, iar acest cuvînt însemnează a tăiare cu vreo unialtă tăicioasă, însă tîmpită; şi să vede a fi luată din sunetul ce face o unialtă tăicioasă rea, adecă cicrs, ciors. De-acolea s-au zis ciorsăesc. Insă aici cioarsă însămnează o sabia rea şi ruginită, pe cum, de obşte, să chiamă în Ardeal./ 143 1 Corage. Măcarcă acest cuvînt nu este romanesc, totuş' în Ardeal să obicinuieste. însemnează inimă si îndrăzneală!... 21 3349 însă, spre nenoroc, lovitura Toată căzu pe-a calului şele, Care spărios smucind în gura Tare frîul şi muşcînd zăbele, Duse pe călăraş fără voie Şi prin aceasta-1 scăpă de nevoie. 22 3355 Nemeşul caută lung şi să miră De inima Haicului şi fuga Celui călăreţ groaznic şi-o ţiră Mai răsuflă, dar Haicul ruga, Morţii si lumina, frătuteste De-a sudui nu să mai opreşte, 23 3361 Pană cînd stăpînu la dîns vine Şi bătîndu-1 cu mîna pe spate: „Asta-mi place (zise) foarte bine! Haicule, zieu! n'aş da pentru-o cetate Văzind că am o slugă vitează, Care-a oşti şi cu zmei cutează". 2/ 144 24 3367 însă cesta-întorcîndu-să vede Chivără stăpînu-său crepată în doao! şi cum ciudat îi şede! Deci rîzind, cu degetul arată: „Dar ţie, stăpîne, cine-ţi fece Dintro chivără doao turece? 25 3373 Ha! ha! ha! de te-ai vedea-în oglindă, Rîdere-ai tu doar însus' de tine. 2 De-aici să vede că Becicherec, măcarcă avea întrunele mintea fluturată, totuş' era om voinic şi harnic şi iubea vitejia./ 144 1 Tureac însămnează acea parte a cioboatelor sau cismelor, care vine împrejur de fluerul piciorului. Tureci de fierr se zicea mai de mult, armătura picioarelor care era îmbrăcate cu fierr. 146 147 145 Zieu! cel tîlhariu ţi-aduse osîndă Ca-această!". Nemeşul gîndea-în sine Cumcă Haicu joc de dînsu-şi bate Şi-acum avea strunele-încordate, 2 26 3379 Dară chivără luînd amînă, Văzu că nu-în zădar sluga rîde, Şi-un teremtete după-altul mînă, 3 De manie mai că s-ar ucide> De nu i-ar fi de-Anghelina milă, Pe care-o cunoştea de copilă. 27 3385 Gîndul acesta-în urmă l'adusă Să trăiască şi sparta să-ş dreagă Chivără; şi, deacă iar o pusă La rînd, aşa ca cînd ar fi-întreagă, Suspinînd şi cu faţă duioasă Grăi cătră sluga credincioasă:/ 28 3391 „Hei!., foarte mă tem eu să nu fie Acesta zmeul cel care ţine Pe dragă-Anghelina mea-în robie, Şi de-acea fu mănios pe mine Şi vru doară să-mi stîngă viaţă, De nu-1 oprea mîna ta-îndrăzneaţă. 29 3397 Drept astă, Haice! de-acu nainte Nu eşti iobagiu, ci fecior de curte, 1 Şi fiind că te purtaşi cu minte, Vei purta mintea şi haine scurte; 2 745 2 Strunele încordate, adecă, acum începusă a să mania. 3 Teremtetel Este sudalmă ungurească./ 1 Fecioriu de curte, adecă curtean, căci curtenii, pe acea vreme, era socotiţi cu cevaş' mai de cît iobagii, măcarcă din iobagi era făcuţi. 2 Mintea sau, precum unii zic, mintie. Este haina cea deasupra, adecă hlamida; curtenii toţi poartă minteie scurtă! Fîrtate, va să zică soţul sau frate./ Te voi chiema pururea: fîrtate, Fiind tu nemeş de jumătate". 30 3403 Sluga mulţămi, cum să cuvine, Şi mai bînd încă-odată rachie, Amîndoi înşelînd caii bine, Iar să puseră-în călătorie, Cu gîndul după zmeu să gonească Ori unde vor putea să-1 găsască. 31 3409 Haicu voios vorbea tot întruna, Cîte ştiea şi-i răsărea-în minte, Iştoc încă-era cu voie bună Şi-acum nu să mai certa-în cuvinte, Ci mergea-încătro-îi ducea cărarea. Cîndu-şi pedestri, cîndu-ş' călare./ 146 32 3415 Tocma prin o tîmplare venisă în prejma celui loc, unde Tabăra ţigănească sosisă, Cînd văzură-între tufe rătunde Hărţuind pe cel călăreţ care Tăiasă-în-doao chivără mare. 33 3421 Nemeşul oblicind stringe-îndată Pe Ducipal în pinteni şi-aleargă Spre dîns cu suliţă rădicată, Haicul încă sileşte să meargă, Dară Surana fiind spetită, Abea să mişcă cîte-o păşită. 34 3427 Acel călăreţ, precum să ştie, Parpangel era făcînd cu cele Tufe, după-obiceaiu, bătălie; Care zburînd oar cîte smicele 148 149 Cu sabia, de-aci mearsă iară, Aşa iute, cît gîndeai că zboară.1 Furiş' a veni cu-înşălăciuni Şi-a spăria pruncii din tăciuni".2 35 3433 Becicherec tot de dînsul să ţine Pană cînd cu vederea-P ajunge. Dar fiind că-în părţile vecine A sale ţiganii sfaturi-lunge Ţinea, ian să vedem ce lucrează Şi de-au pus doar vreo faptă vitează?/ 147 36 3439 Vlad-Vodă cu ceata strămutată, Acum pe murgii ţigani lăsasă, Totuş', de tîmplarea neaşteptată, Toată gura ca mută rămasă Şi, măcar avea multe să zică, Dar toate le uitasă de frică. 1 37 3445 Ci, peste puţin întoarsă iară Bărbăţia lor cea de după-uşă. Cît călăreţii să depărtară Cei munteneşti, ca şi din culcuşe Iepurii scorniţi, aşa eşiră Uitîndu-şi de frica ce păţiră. 38 3451 Pană ce Mutul rupsă tăcerea: „Dar ian întoarceţi acuma-încoace, Vitejilor (din toată puterea Strigînd)! voi, care numa vă place 7 4(5 1 Aici să vede că Parpangel săracu, încă tot era întru a sa nebunie şi îmbla alergînd încoace şi încolea, unde îl ducea oarba tîmplare. Iar Becicherec care nu ştiea de aceasta, socotea, de bună samă, cumcă este zmeu, fiind că (precum din poveşti) el încă credea că zmeii să pot preface pre sine în voinici!/ 747 1 Autoriul iar începe firul povestirii pentru întîmplările din tabăra ţigănească! şi fiind că îi lăsasă cînd Vlad-Vodă dela dînşii se dusese, acum iară de acolo începe. 39 3457 De-acolea-îndemnîndu-se mai toată Murga ţigănime-inimă prinsă Ş'acum avea chief să să şi bată, Dar ceata muntenească fuga-întinsă Ş'altul nu era nime cu care Stîmpăra să-ş poată rîvna mare./ 148 40 3463 însă, de-ar fi-inima şi vărtute La om tot întraceias măsură Cu vorba,-o! cîte şi cîte sute Prin o singură s'ar bate gură! Atunci ăl cu gura cea mai mare Ar fi doar viteazul cel mai tare. 41 3469 Dară, cumcă nu e-aşa, s'arată Din cele ce eu acuş' voi spune. Tocma cînd avea chief să să bată Ţiganii, fără de-îmbieciune, De-a-şi stîmpăra curagea nespusă, Un prilej bun tîmplarea le-adusă. 42 3475 Căci Omăr Paşă iacă le vine Cu-o ordie groasă tocma-în faţă. Omar care-a oştilor păgîne Atuncea era-întia povaţă, Eşisă din tabăra turcească Locuri împregiur să iscodească. 1 148 2 Precum să vede, Muţu striga aceasta cătră munteni care acum / era de parte şi nu auzea nimic de laudele aceste. 1 Această să poate vedea şi din istorie, că Omar Paşa era atunci un povâţuitoriu a oştilor turceşti./ 150 151 43 750 47 3481 Cum ţiganii zăriră de parte, Atîta venind oaste vărvârâ, înghieţară şi fiori de moarte îi apucasă cu gele-amară, Păn Boroşmîndru glasul rădică Şi bun sfatul său aşa răspică:/ 44 3487 „Tot omul s'audă, să-înţăleagă Că Vlad-Vodă iarăş pă noi vine Şi vra doară să-ş mai facă-o şagă, Dar fiţi bărbaţi şi vă ţineţi bine! Nice vă daţi cu-una sau cu doao, Că voi încă nu sînteţi din oao". 1 45 3493 Mergînd aceasta din gură-n gură Şi din om în om prin ţigănie, Mare la toţi făcu-îndemnătură Şi gîndeai că morţii iară-învie; Fieşcare, cum poate, s-armează Şi-a eşi la bătaie cutează. 46 3499 Pana ceşti să-înarmă pe-apucate, Turcii-acum foarte-aproape sosisă, Dar oblicind ţiganele gloate 757 Omar stete şi-o ceată trimisă Să-i aducă oar' cîţva nainte, Ca să-i cerceteze din cuvinte. 2/ 1 Cum să amegesc minţile omeneşti! Boroşmîndru, de bună samă, crezu că Omar Paşa cu turcii săi, iarăş' sînt munteni îmbrăcaţi turceşte, căci almintrea nu ar fi vorbit el aşa! Iar va întreba cineva, doară de unde vine de ţiganii de munteni nu să temea aşa tare, de cît de turci? imdejştim că atunci muntenii şi pe turci bătea! Minunat lucru întru adevăr! Insă, tot de una de neamul cu care noi împreună vieţuim, mai puţin avem frică de cît de un neam străin necunoscut; apoi, doară ţiganii ştiea că muntenii nu le vor face nimic şi vra să-ş arete şi ei vitejia. 2 Omar au trimis doară o sută / sau doao din ceata sa spre ţigani, cu poruncă să îi aducă pre oarecîţva, ca să-i cerceteze (precum este obiciaiul la războae) pentru oastea lui Vlad, unde şi cîtă ar fi! 3505 întracea laia cea mai voinică Eşisă lor întru tîmpinare, Ca cînd n'ar cunoaşte nice-o frică, Aşa era rîvna lor de mare; Iară de liete şi strigate Suna-împrejur locurile toate. 48 3511 Năvălind pe turci de toată parte, Era tocma să să şi lovască, Cînd Parpangel sărind îi desparte, Parpangel ce-întra sa nebunească Buiguire, tîmplăţiş', pe-acie Alerga cu multă surepie. 49 3517 Oblicind păgînii-atîta gloată Asupră-le venind cu tărie, Iar mai vîrtos armătura toată Lui Arginean, nu vrură să ţie Nice-o minută locul, ci-îndată Fugiră la turma lor lăsată. 1j 50 3523 Parpangel după dînşii s'alungă Dar, oh, tîmplare nenorocită! Sărind calu peste-o rîpă lungă, Căzu călăreţul fără-ispită, Cu capu-în gios şi-în tină rămasă, Iar cal fuge ca cînd nu i-ar pasă. 1 Cu adevărat, minunată întîmplare spre norocul ţiganilor! Căci precum să ştie, Parpangel avea aici calul şi toată armătura lui Arginean ce era cunoscute de cătră turci; deci, văzind ei pe-acel viteaz să spăriară, mai vîrtos că vedea multă gloată asupra lor năpădind şi să trasere înapoi, la cei alalţi ce rămăsese cu Omâr./ 152 153 51 3529 în urmă şi cel din Uramhasa Trăpădînd cu Ducipal soseşte, Şi, măcarcă-are el toată paza Cătră zmeul pe care-înteţeşte, Totuş' vrăjmaşu-îi peri deodată Denainte şi-în zădar îl cată. 1 52 3535 Plin de zmeu, el încă n'oblicisă Cum l-au încungiurat murga laie Şi că pe Haicu şi zătignisă Lăudîndu-să că vor să-1 taie, Deacă pe loc nu le va răspunde Ce feliu de om ar fi el si de-unde. 152 53 3541 Bietul frătuţ n'avu ce să facă, Stătu, dar cu minte-îngăimăcită; Şi-acum le băgasă toate-în teacă, De nu-i vinea, tocma-în cea clipită, O gîndire-iscusită şi bună Care-almintre să chiamă minciună:/ 54 3547 „Eu-s (grăi) sluga celui mare Viteaz ce vedeţi colo, nainte, Acela-aşa e de cumplit şi tare, Cît, întru mania sa fierbinte, Taie oşti întregi ne numărate, Ba şi cu balauri să bate. 55 3553 De poftiţi dar încă să să ţie De grumazi a voastre căpăţine, Tot însu luîndu-şi pălărie Lui cu plecăciune să să-închine, 151 1 Becicherec gonea după Parpangel, gîndînd că este zmeu, iară căzînd Parpangel în groapă, Becicherec au socotit că i-au perit de înnainte. Şi nu luasă sama că ţiganii îl năpădea de toate părţile./ 153 Pană ce mania nu-1 apucă, Că, de nu, vă sfarmă ca pe-o nucă!". 56 3559 Pană Haicul de-aceste bîrfeste, Stăpînul spre-ajutoriu încă vine, Suliţa dreptîndu-şi voiniceşte Şi de parte strigă: „Dară cine A să scula pe mine cutează? Eu-s Becicherec din Uramhază!''. 57 3565 Lîngă ciudatele-îmbrăcăminte Şi minunata lui armătură, Groaznic sunară-aceste cuvinte, 1 Iar ţiganii toate le crezură, Cîte Haicu viclean le-înşirasă, Şi fieşcare-înapoi să-îndeasă./ 58 3571 Toţi plecîndu-şi capu-îngenunchiară Rugîndu-să pentru iertăciune. „Ertată vă fie de-astă dată Pentru buna voastră plecăciune'' Zisă viteazul; „Mergeţi în pace Iar tu, pasă după mine, Haice !". 59 3577 Ţiganii-abea răsuflînd să miră De-această făptură minunată ; întracea şi ceialâlţi sosiră Care-înfugasă-a lui Omar ceată, Iar ei socotea cu mintea proastă Cumcă-au alungat pe-a lui Vlad oaste. 1 152 1 Ţiganii lesne crezind vorbelor Haicului, văzînd apoi minunată figura lui Becicherec, nice să îndoiră ca să nu fie aşa toate, cum au zis Haicu./ 153 1 Să vede că ţiganii au trebuit, cît de cît, să gonească după turcii carii întorsese dosul şi cumcă ei, de bună samă, socotea că au înfugat pe munteni ce era îmbrăcaţi turceşte! 154 155 60 3583 Toţi privea la nemeş cum să duce, Şi-unul altuia şoptea-în urechie: Cum tipsia de-aramă-i străluce!... Cît e de lungă chivără vechie! Şi cît e de cumplit la manie, Că nu să teme nice de-o mie! 61 3589 Aşa ei cu ochii-1 petrecură Păn să pierdu-în tufele vecine, Apoi cu multă chiuitură Pentru vinsele 2 cete romîne Mearsără pană la ţigănie Povestindu-şi a sa. vitejie./ 154 62 3595 Bine să zice: cui vra norocul, Şi dormind îi cade piara-în gură! A norocului fu ş'aici jocul, însă ţiganii nu precepură!.. Căci, tocma cînd Omar cu toată-ordia Era să-împresoare ţigănia, 63 3601 Vlad-Vodă cu ceata sa voinică, Fără veste eşind îl navale, Multe sute-i taie şi-i dimică, Strîmtorindu-1 întro-îngustă vale, Ş'abea singur Omar cu puţine Au putut scăpa gloate păgîne. 64 3607 Dar ţiganii noştri credea tare Şi vîrtos că munteni acei fură Ce pe dînşi venisă să-i omoare Si numa turceşte să-învăscură. 155 Aceasta povestea ei cu fală; într-atîta nemintea-îi înşală! 1/ 65 3613 Toată bătaia numa-în cuvinte Lăuduroase fîrşindu-se mere, Iar Dragomir aducîndu-şi aminte De vorbit, graiu şi-ascultare cere Şi văzind că nime nu-1 sminteşte, Rădicînd glasul aşa rosteşte: 1 66 3619 „Bărbaţi buni! mai nainte de toate, Cred eu că-ar trebui să să-aşeze, Oare sînt aheste-adevărate Ce buiguim cu minţile treze> Adecă,-oare poate-ahasta să fie, Ca să-ş' facă ţiganii domnie? 67 3625 Pentruce Vodă-aici ne trimisă? Pentruce ne pusă-arma-în spinare Şi ne dede mălae cu clisă ? Asta ştiţi voi bine, cum îmi pare, Cumcă nu-în zădar sîntem aice, Ci ca să ne punem cuiva-în price, 68 3631 Adecă turcilor păgîni care Acum în ţară, de toată parte, Năpădiră şi fără scăpare Vor pe Vlad şi pe munteni să cearte, Şi doară să le deie răsplată Pentru-atîta turcime-înţăpată./ 754 755 2 Vinsele va să zîcă biruitele./ 1 Precum se arată, Omar paşa, întorcînd la dîns ceata cea înainte trimisă şi spuindu-i de îndrăzneala ţiganilor, să gătisă să împresoare tabăra ţiganilor şi să pue supt sabie. Dară, spre norocul ţiganilor, tocma atunci Vlad care să tîmplasă cu ai săi, i-au eşit înainte şi l-au tăiat! Dar, destul că ţiganii noştri crezură că au alungat pe munteni! Cîte asemene fapte să tîmplă şi astezi la bătăi!/ 1 Trebue să ne aducem aminte că Dragomir au vrut, întru cele de nainte, să vorbească, dar nu au putut şi s-au însemnat acolo cumcă ar fi rîs numai şi ar fi tăcut; iar aici văzind că nu îl curmă nime, iar au început; şi întru 156 157 156 69 3637 Acuma, dară, spiineţi-m cine Este-între voi aşa făr de minte, Cu voia-în picior să-şi bage spine? Şi fieştecare dintre voi sîmte Că-asupra turcilor cu tărie A ne cocori este nebunie. 70 3643 Aşijdere şi pe stăpînie A ne răzvrăti nu să loveşte, Şi-ar fi despre noi o mişelie, Asupra hălui ce ne hrăneşte A ne scula; iar, de cumva-am face, Vai de pieile noastre sărace! 1 71 3949 Deci, mai pe urmă nu ne rămîne Decît a ne chivernisi-în pace, Grijindu-ne de-astăzi pană mîne Să nu-înformeze gura mîncace, Şi lăsînd războaiele cumplite Neamurilor celor neodihnite. 72 3655 Că, ce folos avem noi de-acia, De birue turcul sau munteanul? Tot deuna cazna şi robia Aşteaptă pe ticălos ţiganul. Ori aici, ori în ţara turcească, Eli totuş trebue să slujască./ 757 73 3661 Deci, eu socotesc că-ar fi mai bine Să ne tragem în sus, cătră munte, adevăr să vede că Dragomir avea minte, dar ce folos! Precum de obşte se tîmplâ că mulţimea tot pe cei cu gura mare, iar nu pe cei cu minte mare, ascultă! / 756 1 De bună samă trebue să să fie lăudat ţiganii înaintea lui Dragomir, de cele ce să întîmplasă între dînşi şi între turci. Şi doar o fi zis că vor să să bată ori cu fieşcare acum. Pentru aceasta Dragomir fu silit să vorbească şi să le arete nebunia lor! precum şi le arată!/ Să nu-aşteptăm pană turcul vine, în sîngele nostru să să-încrunte; 1 Şi Cetatea Neagră este locul, Unde ne vom aştepta norocul 74 3667 Bun sau rău, cum ursitele firul Vieţii torcînd au zis din gură, 2 Căci de-ar umbla cît oamenii şirul întîmplărilor din ursitură Nu-1 vor putea să-1 scîmbe sau mute, Nici prin minte sa, nici prin vărtute". 75 3673 Deacă fîrşi Dragomir cuvîntul, Toţi tăcură-o bucată de vreme, Dîndu-i întru toate crezămîntul; Şi-acu mulţi începusă-a să teme Să nu cumva turcii năvălească Săracă tabăra ţigănească. 76 3679 Bălăban încă-atunci deopotrivă întracest chip rostul său deschisă: „Tot care n'are minte ponivă Şi privind cu-ochii doară nu visă, Trebue să vadă, să înţăleagă Că Vlad-Vodă au făcut cu noi o şagă./ 757 1 Să să încrunte, adecă să să încrunteze. 2 Ursitcrile. între romîni este un crezămînt vechiu, cumcă după ce să naşte copilul, a doao sau a treia, vin ursitorile şi îi ursăsc, adecă îi prorocesc din gură ce are să să tîmple cu dînsul în viată./ 158 Pentru aceasta babele sau moaşele romaneşti, şi acum, pe multe locuri, gată masă ursitorilor, adecă pun un blid (stratină) cu apă curată şi trei linguri noao; care lucru eu am văzut cu ochii miei; şi zic că ursitorile care sînt trei la număr, vin noaptea. Şi şed lîngă masă, una toarce, alta spune 159 din gură păţirile celui nou născut, a tre[a] rumpă aţa, / şi acolo, unde să rumpă aţa, va muri şi acel nou născut; deci, acea ce au tors şi au zis ursitorile că are să păţască pruncul, să chiamă ursita şi trebue să să împlinească, de-ar vra omul ori cum să să ferească. La romani să chiema aceste parce (parcae ). 158 159 158 11 3685 Au socotiţi voi că el nu ştie Cu cită putere turcu vine Ca să pue ţara supt robie? Pentru ce dar (de ni-au voit bine) Ne-au armat fără a noastră voie, Deacă nu să ne bage la nevoie? 3715 Că, de nom face-aşa, perim de tot Şi nu e pentru noi altă scăpare! Iar pă Vlad... (aici, îl sudui în bot) 1 Bată-să el cu ha gură mare, Nu-înşale pe biata ţigănie, Deacă are suflet şi-omenie". 78 83 159 3691 Adecă^ turcii venind să lovească întii pe noi şi-întia năvală Oastea ţigană s'o sprijinească, El, apoi, fără de nice-o ostăneală, Să dee pe turci, de-a noastră moarte Slăbiţi, şi biruinţă să poarte. 79 Spuneţi, acu pentruce s'ascunde? 3697 Pentru ce_ nu sînt oameni prin sate? Toţi au fugit şi nu să ştie-unde, Ducînd cu sine toate bucate. Au văzurăţi trecînd din loc în loc Vreun om, vreo găină sau dobitoc? 80 Cum dară să putem noi a crede 3703 Că nu sîntem amînaţi la moarte, Ca şi neşte mişele cirede? Oh, amară şi cumplită soarte, Inima-m pare că să despică De mare gele, bănat şi frică!/ 81 3709 însă-ascultaţi cum sfatul mieu este: Să-alegem pe doi bărbaţi cuminte Carii mergînd să ne-aducă veste, Oare departe-s turcii-înnainte, Şi deacă-om vedea că nu-s departe, Noi să fugim într-altă parte, 160 3721 Aci curma Bălăban uratul Ştergîndu-şi sudoarea de pe frunte, Şi căuta cum să va primi sfatul; Toţi voivozii cu barbe cărunte întăriră cu capul şi cu gura Vorba lui Bălăban şi-învăţătura, 84 3727 Numa Tandaler cu sumeţie Sculîndu-se: - „O voi toţi, iepuri fricoşi, (Zisă,) cîţi sînteţi în ţigănie! Dar de voi mă mir, bătrînilor moşi, Cum puteţi asculta cu răbdare Tot dă frică şi dă spăimîntare./ 85 3733 Noi să fugim! încătro? dar unde? Şi pentru ce? sau doară de frică? Care să teme, să poate-ascunde, Iacă codru! dar cărui voinică încă-în sînişor inima-i bate, Locului va sta pană cînd poate. 86 3739 Nu văzut cum luarăm izbîndă Supra celor ce-au fost să ne taie! 1 Bct> va să zică nasul sau gura unui dobitoc, ce amintrele să zice şi 760 plit sau//î7, mai vîrtcs la porc, de unde să arată / cumcă Bălăban aici foarte mojiceşte suduie, şi trebue să fie fost tare rhănios, de ş'aii uitat întru atîta de cuvinintă ! 160 161 Numa bătrînii ceva-îndoială Avea de-această noao tocmală. 91 3769 însă, destul fie-acum, deodată, Fiind că şi ţiganii statură Pe-a lui bun Tandaler judecată; De-aci voi spune ce mai făcură Apoi, tot sfaturi grele şi-adînce! Toate cu coarne şi întru brînce.2 FÎRŞIT. CÎNT. A VII/ 3751 Să punem că pă Vlad-Vodă-or bate Turcii puind ţara la robie, Cine (grăind după dreptate) Ar domni hastă ţară pustie? Ian luaţi cam binişor aminte, Căci trebue-a căuta şi nainte./ 89 3757 Au n'ar fi cu mult mai drept şi bine S'alegem pe-unul care să fie Peste voivozi capul cel mai mare, Apoi să căutăm loc de moşie Care de-acuma să să numască Chiar şi curat Ţara Ţigănească?".1 90 3763 Abea fîrşi Tandaler cuvîntarea Cînd iată, cu mare bucurie, Sfatu-îi întări toată-adunarea Cea mai multă şi mai tinerie, Iar de-au gîndit Vodă să ne vîndă Pentru neşte clise şi mălaie, Să-i arete-acum ţiganii, dară, Că nici ei sînt pui dă căprioară. 87 3745 Mie-m vine, fraţilor, în minte, Un cuget mare ... mare ca ş'un munte! 1 Ştiţi a călugărului cuvinte, Ce grăi scărpinîndu-să-în frunte. Deci, dacă s'ar face-ahele-aieve! Cine-ar zice că-au vorbit el pleve? 88 1 Mare şi înalt gînd au trebuit să steie în mintea lui Tandaler, fiind că el uimit fiind de acel gînd, nu ştiu / întralt chip să să tălmăcească, ci zise că are în minte un gînd aşa de mare, cît un munte! 1 Mulţi au judecat foarte rău pentru ţigani, zîcînd cumcă dinşiî au vrut să tragă la sine stăpînia Ţării Munteneşti, dar de-aici să vede că dînşii au avut gînd numai să-ş' aleagă un loc în ţară şi acolo să-ş aşeze stăpînia sa, iar numai întru acea nedejde, cînd ar birui turcii pe munteni şi i-ar tăia cu totul. Drept grăind, eu întru aceasta nu văd nice o răzvrătire sau ha inie 1 2 Aici cam şuguieste poietul zicînd că sfaturile ţiganilor sînt cornurate, în patru brînce, care va să zică că sînt dobitoceşti. Fîrşit. cînt. a VIIj 162 CÎNTECUL A VIII Şi-încălecînd mături sau lopată, Cătră Rătezat strîgele zboară, Cînd îmbla pre sus cele frumoase Strîmbînd oamenilor dreptele-oase 2./ 163 3775 ARGUMINTUL Pe Sătana-în iad urgia roade, Un sobor mare de draci s'adună Ferirea creştinelor noroade Sfătuind; multor păru mai bună Vicleana Mamonii socoteală Decît a lui Velzevuv năvală. 3799 Toate-adecă-odihnea cele bune, Numa cele rele, blăstămate, îmbla după-a lor înşelăciune, Cum sînt duhurile necurate Care nu dorm nice-odinioară, Ci noaptea-în toate părţile zboară. 5 1 3781 Acum peste-Ochian şoimanul soare 1 Strălucea dositelor ostroave, Noaptea cu neagra sa-învălitoare Cîmpi acoperisă şi dumbrave, Iar de grele-ostăneli obosita Dulce răpăusa prin st aure vita. 3805 Tocma pe-aceia vreme, supt afunda Tartarului peşteră, Satana Scoţind afară capul din unda Văpăii nestinse, cu tirana Sa privire, pe diavoli învită Să muncească făptura-osîndită. 1 6 2 3787 Numa fieri priveghiea răpitoare Şi bărbaţii cu cugete rele, Lupul gonea după căprioare, Buha vîna-în tufe păsărele, Bietul iepure nu putea paşte Pentru cel ocăcăit de broaşte. 3 3793 Era vremea tocma-întiaş' dată, Cînd cîntă cocoşii de cu sară 1 Şciman,-ă este un epithet care să pune şi să dă numai lucrurilor curate şi oarecum sfinte, precum este soarele, albina şi pînea. Iar prin dositele ostroave înţelege poetul aicea a patra parte a lumii, adecă Americă care să alcătuieşte'clin multe şi mari ostroave şi este dosită de cătră noi, căci vine tocma supt pămînt şi supt picioarele noastre. 3811 Iar el prin aceasta să desfată Ca şi-un craiu tiran după bătaie, Cînd vede-oastea vrăjmaşe junghiată-, Cînd noroade-întregi strică şi taie/ Şi e mâhnit numa că nu poate, Aşa prăpădi neamurile toate! 2 Prin toate cele ce se-au zis pană aici pcetul obrăzuieşte vremea nopţii, însă cu un chip ciudat! ca cînd ar zice: după ce-au apus soarele şi au venit întunerecul, toate jivinele blînde pe pămînt, odihnea, numai cele rele şi 103 prădătoare umbla, / precum sînt furii, tîlharii lupii, buha, duhurile necurate, strîgele (strigoii) şi cele frumoase, adecă zînele din văzduh care strică pe oameni! 1 După ce au spus deamăruntul autoriul ce să tîmplă, în vremea nopţii, pe pămînt, şi, după ce au arătat prin împregiurări, cumcă vreme de care grăeşte el este împreajma miezului nopţii, iată, să coboară la scoposul său, spre care trimesese aceste întru înainte, şi zice: tocmaş' pe aceie vreme, şi Satana, în iad, învită pe diavoli ca să chinuiască pe cei osîndiţi... şi el atunci să desfată! 164 165 3817 Iară-într-această noapte, de care 2 Zic eu>, după ce oar' cită vreme Satana căuta cu desfătare-, Cum chinuita făptură geme, în gînduri căzu şi socotele Ce-îi pricinuiră multă jele>/ 3823 Pentru că socotind el în sine Cumplita sa din ceriu scăpătate, Apoi tot pierdutul vecinie bine Potrivind cu a sa de-acu stare, Aşa răcni de ciudă şi-urgie, Cît clăti iadul din temelie; 3829 Crunţi învolbind ochi apoi: „Oh mie! Zise, cu totul nesuferită Viaţă şi nemuritorie! Mai bine era-întracea clipită, Cînd fui surpat cu mîndra mea ceată, Să fiu perit cu totul deodată, 10 3835 Că, măcar muream eu fără vîntă, Dar mergînd întru nimica firea, Durerilor să punea-încai ţintă, Nici m'ar ghimpa tristă pomenirea Fericirilor mele trecute, Curmată fiind prin moartea iute! 11 3841 Ci nu mi-au priit varvâra soarte Şi-în războiu îmi fu protivîtoare! Nice-a vince-îmi dede nice moarte, Lăsîndu-mi această rozătoare Şi ne suferită pomenire. Oh, crudă, nespusă pătimire! 1/ 165 12 3847 Această dar aducere-aminte Mă-apasă-acum!.. nu tu, Savaoate!1 Căci însuş' a ta de-acu nainte Atotputernicie nu poate Altă să facă-asupră-mi izbîndă Mai mult cumplită şi mai neblîndă. 13 3853 Deci, sus, Sătano, scoală şi-arată Celui de Sus> că-ai încă putere, Şi, măcar nu poate el să pată, Nice să sîmţască vreo durere, Totuş' cere-a ta spre dînsul ură, Să te izbîndeşti pe-a lui făptură". 14 3859 Aceste zîcînd groaznic urlă, iară Tot iadul răsuna cu greu muget, însuşi diavolii să spăimîntară Şi vrînd să ştie-a Satanei cuget Boierimea tartarului toată întro clipită-au fost adunată. 15 3865 Ochii Sătana-îş' întoarsă roată, Cercetînd pe tot însu de faţă; Inima pare că-i să desfată Văzîndu-şi boierimea sumeaţă. 2 Apropiind poetul mai aproape la scoposul său, zice acum: însăj intru această noapte, de care vă zic eu, Satana nu era vesel, căci îl apucasă neşte gînduri. 765 1 Cumcă aducere aminte chinueşte pre cei răi, netăgăduit lucru este iar pre Satana mai mult trebue să chinuiască, căci este nemuritoriu. Deci el ar pofti ca mai bine să nu trăiască, ci să piară toată fiinţa lui, că, acel chip nu ar pătimi mai mult./ 1 Savaot, este numele unui Dumnezieu; pentru aceasta zice Satana (caic pentru fala şi sumeţia lui au fost osîndit) că nu Savaot îl chinuieşte, ci însuş* aducerea aminte a lui. Ce mîndrie! Cu adevărat dievolească! ' , ' 166 167 166 Apoi, după puţină tăcere, Acest chip grăi rozîndu-şi ghierre: 2/ 16 3871 „O! soţi credincioşi ursitei mele! 1 Viteji protivnici naltei lumine Ce stăpîneşte mai sus de stele, Ştiu că vă-aduceţi aminte bine De cea vecinică zio cumplită, Domnia mea cînd fu cutrupită. 17 3877 Biruiţi fum (cu drept) în bătaie,^ Iar nu supuşi, asupriţi, iară Nice-într-astă pucioasă văpaie Cu vecinică şi nestinsă pară Sîntem plecaţi! unde fără spaimă Făptura pe Făptoriul defăima.2 18 3883 Ştiţi dară că-a noastră mîngăere Este-în izbîndă singur şi-în ură Asupra celia de sus putere Ce pedepseşte şi nu să-îndură, Dar, precum văd, să pare mie Că vă-au apucat o trîndăvie. 19 3889 Nu văd eu acum bujdind pe poarta Iadului suflete ca nainte, Şi-acuş' ne rămîne goală boarta Âceastă-înfocată şi fierbinte, De n'om mai îndrăzni încă-odată A lupta cu oastea luminată./ 166 167 2 Fieşte care vede că toate aceste sînt alegorii poeticeşti şi închipuite, ca să fie mai bine spre înţălesul nostru, toată firea dimonească./ 1 Fiind că, precum s-au zis mai înainte, Satana sau Luceafărul care odată era din îngerii cei mai luminaţi în ceriu, au fost osîndit cu toţi cei ce era xntrun gînd cu dînsul, drept aceasta zice Satana acum cătră cei adunaţi soţi (tovareşi) şi le aduce aminte de zioa, în care ei au fost surpaţi din ceriu. 2 Adecă zice Satana: măcar sîntem biruiţi, dar nu sîntem / plecaţi Celui înalt, căci aici, în iad, făptura pe Făptoriul defăima, adecă să scoală împrotiva lui. m 167 20 3890 Fost-am în lume şi de-amăruntul Toate am-iscodit: adevărat! Că încungiurînd eu tot pămîntul, Mai cu samă-1 văd noao plecat, Iară credincioase ţări creştine Sau nu văzuiu sau foarte puţine, 21 3901 Dar, ce folos, cînd văd omenirea Care fu-în pizma noastră zidită, înnălţîndu-şi pană la ceriu firea, Păn la partea cea mai fericită! Şi râvnind a fi cfndva părtaşă Deşertelor noastre-în ceriu lăcase.1 22 3907 însă nu! nu fie-adevărată Aceasta ... ca Satana să vadă Urgisita făptură vreodată Colo sus, în cereasca livadă, Mai mulţindu-se de-acu nainte, Juru-mă pe tartarul fierbinte. 23 3913 întei creştinătatea să piară, Războiu în tot pămîntul să fie, întunerecul să-întoarcă iară Cu tot feliu de păcat şi-urgie. Aceste-s, în scurt, poftele mele. Ce răspundeţi voi acu la iele?"/ 1 Theologii cei procopsiţi zic cumcă Satana fiind în ceriu cel mai întei arhanghel au văzut mai înainte taina întrupării Fiului lui Dumnezieu şi înmîndrindu-să în sine, l-au defăimat nevrînd a se închina lui, fiind că avea să iae pe sine firea omenească fragedă. Şi pentru aceasta fu osîndit. Iară apoi, acele lacaşe în ceriu a îngerilor celor osîndiţi au fost hotărîte pentru oameni. De-aceasta să mânie acum Satana!/ 169 168 24 3919 Atunci Velzăvuv, hatmanul mare 1 Oştilor negrei. mării-sale: „întunecate doamne! mie-mi pare, Zise, că-ar fi lucru mai cu cale, Lăsînd cestea la vreme-îndelete, Să strîngem îndată-a noastre cete, 3943 întei, cum dintre voi fieşcare Să sileşte spre-a iadului bine, Amegind pre-om şi prin ce cărare? Apoi, în ce chip ni să cuvine Să-ajutăm lui Mahomet, să-îndată? Pre-ascuns? ori cu silă vederată?". 25 3925 Căci eu din iscoade-încredinţate Care trimesesem sus, pe lume, Am înţăles că vor a să bate Vlad-Vodă cu Mahomet, şi-anume De cereştii călăreţi să zice Că vor pe-agareni de tot să strice. 26 3931 Nu să-ar cu vini să lăsăm, dară, Nice noi pe cei de-a noastră parte, Ci-îndata să purcedem afară, Purtînd şi noi creştinilor moarte; Căci, de va birui Mahomet, Cade şi creştinia pe-încet". 27 3937 „Bine, hatmane, că-mi dai de ştire (Zise muşcîndu-şi negrele buze Craiul întunecat cu răstire), Acu-înălţia mea vra să-auză Cum ar fi şi-a noastră socoteală; Şi să-mi spiineţi fără de sfială:/ 1 Numele lui Velzevuv să află la Evanghelie ; aici poetul îl face hatman mare a Satanei. Ta aminte! că, precum la îngeri şi la noi, lumina este căutată, lăudată, aşa la diavoli este întunerecul. Deci, cătră împăratul iadului cu fală zisă Velzevuv: întunecate Doamne!/ 29 3949 Aici să sculă Mamona, mare 1 Vistieriul domnului Satanei; Pe mîna lui sînt toate comoare De supt pămînt, aurul şi banii. „Tot iadul (grăi dîns) bine ştie Cumcă-a mea naltă dregătorie 30 3955 Doar mai mult decît toate-îi ajută Şi mai multă dobîndă-îi aduce; Chipul şi cărarea mea bătută, Care pre-om Ta strîmbătate duce, E lăcomia de-averi, cu dînsa Mă slujesc ca şi luntrea cu vîslă. 31 3961 Omul e plecat spre lăcomie Din leagăn, căci firea bună-îi dede îndemnul curat de a-şi prii sie, Din care, ca din izvor., purcede Cruţarea vieţii şi-o silinţă Spre a-şi plini trupeasca trebuinţă,/ 169 1 Să zice şi la Scriptură ca Mamona este idolul banilor şi a bogăţiilor. Aici poftesc bine să iae cetitoriul [aminte] la tot cuvîntul şi va vede în ce chip diavolii amegesc pre om şi va învăţa toate meşteriile lor! Frumos răsfiră Mamona firea omului! şi însuş' zice cumcă din sine este bună, dar numa lăcomia o strică, sau, mai bine, el însuş prin lăcomie!/ i7a 171 170 32 3967 Dar eu astă fireşe plecare, Cu totul o stric, prin lăcomie, Şi fac pre om de-în urmă el n'are Hotar în pofta sa; iacă-o mie De acolea să nasc fapte rele, Tot fiice-a lăcomii ş'a mele: 33 3973 Tîlhăria, furatul, votriea, înşălarea, strîmba judecată, Răscoale, vinderi şi tirănia> Făţăria, camătă cruntată Şi, pe rînd, faptele rele toate, Mai vîrtos ce trag spre bogătate. 34 3979 Aurul acum stăpîneşte-în lume. Prin acesta cumpăr eu toate Inimile; cu mici sau mari sume Neguţez tot feliu de păcate. Cela-ş' vinde patria pe mită, Cesta spre ucidere să-învită.1 35 3985 Papa vinde darurile sfinte Pentru gălbănaşi, iar patriarhu Din Vizant le cumpără-înainte. Din episcop pană la eclisiarhu, Toţi îşi prevînd cele cumpărate, Ce trebuiea să fie-în dar date.2/ 770 1 Ascultă, ticăloase lacome! şi învaţă a cui fie este lăcomia şi întru a cui mîni ai căzut! 2 Multe să zic în strofa aceasta, dar oare sînt adevărate? va întreba cineva. Eu răspund că nu poate şti mai bine aceste decît Mamona. Deci, deacă zice el, trebue să fie adevărate! Să căutăm noi numa la Evanghelie: unde au luat un apostol ban pentru vreo slujbă duhovnicească! şi apoi să 171 întoarcem ochii / la episcopii noştri de-acuma. Să căutăm cîte some de bani au mers la Roma, pentru drăgătorii duhovniceşti şi pentru ertarea păcatelor ! Să căutăm cîte pungi de bani trebue să deie patriarhu de la Ţari-grâd, ca să ajungă la patriarşie. Cîte pungi de bani merg apoi pentru rnetropoliţi şi episcopii! Şi cîte merg pentru preoţii! Apoi, zică cineva că nu adevărat spune Mamona!.../ 3991 împăraţii, miniştrii pentru sete De-argint aţiţă războaie crunte; Aurul ia cununa de la fete, Sparge căsătorie şi nunte; în scurt, lăcomia nesătulă, Toate ce-s bune le-întoarce-în hulă. 37 3997 Şi cu-aceasta eu orbind prăsila Lui Adam, o-întorc dela cărare Bună şi-o duc pe-încet la topila Noastră-aici. Pre pămînt şi pre mare Mai toţi muritorii despre mine Cu înaurite-s legaţi cătine. 38 4003 Iar, în cît priveşte-ajutorinţa Lui Mahomet şi-a turceştii gloate, Eu spun drept! că nu-s în socotinţa Lui Velzevuv, dar nice să poate, O, hatmane viteaz, asta face, Care ne spui şi, cum văd, îţi place. 39 4009 Lîngă cine puterea şi slava Au rămas, hotărît lucru este; Au gîndeşti că Cel de Sus lăsa-va Să sovîrşim (cum grăeşti) aceste? Foarte te-amegeşti, să cu putere Vrei a da turcilor mîngăiere./ 40 4015 Ce-ajunge-oşteneasca ta-îndrăzneală Asupra puterii-înzăciuite ? Vitejia-înceată-a fi de fală, 172 173 Şi faptele ei cele mai vestite Să numesc oarbă numa dîrzie, Cînd lucrează fără-înţălepţie.1 41 4021 Dar împrotiva celui mai tare, Nu vărtute, ci minte măiastră Trebue-a folosi; de-aci-îm pare Că nu cu vedită şi buiastră Tărie noi să dăm ajutare, Ci pe-ascuns, cu multă supţiare. 42 4027 înşi oamenii prin noi să lucreze Spre-a lor perire necontenită. Nu-ajută-acum armele viteze, Cum punga cu galbeni tecsuită. Aceştii, numa să fie plină, Acuma toţi oamenii să-închină. 44 4039 „Nu pentru că eu sînt logofătul De taină-a mării-sale, dară Pentru că mă ţin şeretul Cel mai mare-în astă neagră ţară,1 îndrăznesc a-m arăta şi eu, Adînc şi maestru sfatu mieu. 1 Frumoasă tălmăcire a adevăratei vitejii. Zice Mamona că vitejiea nii este vitejie, ci numai oarbă dîrzie sau nebună buecie, cînd nu este cîrmuită de minte; o, de ar cumpăni cu mintea cum să cade, zisele aceste tinerii noştri, mai vîrtos carii vor să să facă oşteni! şi să preceapă cumcă a să arunca fără de folos în primejdie şi a face vitejie, unde nu trebue, nebunie este, şi patria de-aceste nu pofteşte!/ 1Şeret, cuvînt turcesc, obicinuit la romînii carii sînt supt părţile cele supuse' Porţii Otomane şi însemnează viclean, însă cu măestrie. Româneşte se-ar putea tălmăci mai bine prin cuvîntul amegeu. 45 4045 Dară, mai nainte de-a răspunde, Lui Mamona fac eu o-întrebare: Pentru ce să-însumeaţă ? şi de-unde Vin acele cuvinte sprinţare A lui? şi pentru ce să rădică, Socotind pe-alalţi întru nimica? 46 4051 Nu vroiu să-i întunec vrednicia, Căci banii au în lume căutare, Dar, ce-ajunge numa bogăţia, De nu-ar fi şi-o vărtute mai mare, Cui şi-însa bogăţie să-închină? Şi-aceasta e mintea cu sfat plină. 47 4057 Mamona cu banii face toate, cei cu lăcomie, : însătate; 2 loar încă nu ştie rebi pe pămînt, prin argint,/ 4063 Ci prin tehne-ascunse şi înşălăminte,1 Prin intrige, cu sfaturi viclene.2 Ceste surpă şi pe cel cuminte, Ceste să-ajute-oştile-agarene ; Şi-acuş' vom vedea, prin ispitire, Care ştie mai bine-a gîcire". 2 De-ar gint însătate. Nu ştiu de unde au luat romînii, în limba sa, de zic: sete de aur sau argint, căci acest feliu de zicere, întraltă limbă nu se-ar lovi. Şi, cu adevărat, după firea lucrului, mai bine se-ar lovi să să zică foame de aur sau de ar gint. j 174 1 Tehne. Cuvînt grecesc. Aici este obicinuit după noima ce o are în limba latinească şi va să zică maeştrii acoperite şi cu iscusinţă aflate spre surparea cuiva. 2 Intrigă. Cuvînt obicinuit mai la toate limbile politicite evropeneşti; însemnează din sine (după rădăcina sa, ce o are în limba latinească) încîlci-tură. Insă aici să ia întru noima morale şi va să zică: o încîlcitură şi încurcare a unii trebi întru ascuns, spre paguba cuiva./ 43 4033 întralte ruşinea mea să fie, Deacă eu cu banii nu voi face Mai mult decît întru voinicie Altor a să lăuda place". Mamona fîrşind, Asmodeu rîsă Si căutînd împregiur aşa zisă:/ Dar numa la La suflete de-argin1 Iar Mamona < Că multe şi mari t: Nu să pot isprăvi 774 48 174 175 49 4069 Veliâl ce peste politie, Are-în iad pază şi priveghiere Şi cu tot feliu de măestrie Lumească care domnia cere, Procopsit, deacă fîrşi-Asmodeu, Să sculă începînd a grăi mereu: 50 4075 „Adevărat! nu s'ar cădea mie A mustra pe cei ce-au zis nainte, Doară cevaş cam cu sumeţie, Dar, ca s'arăt cît poate s'alinte Pe cineva iubirea de sine, Voi mustra cu vedite pricine. 51 4081 Fieşcare să lăudâ-întru-ale sale, Şi cu oareşcare micşorare Ale-altor le socoti tîndale, Şi toţi vă-înşelaţi, precum îm pare, Căci vrednicia voastră-împreună, Iar nu despărţită, să-âflă bună./ ^ 775 52 4087 Voi sînteţi naltele mădulare Aceştii împărăţii de-aice, A căror împreună lucrare Trebue să-o ţie, să-o rădice; Zadarnică e-a voastră putere, Deacă veţi lucra cu-împărechiere.1 775 1 învăţaţi ocîrmuitorii ţărilor, cum şi cei răi, spre dobîndirea scoposului său celui defăimat, află bună uniciunea voinţelor şi a puterii; şi voi, spre scoposul bun fiind orînduiţi, vă împărechiaţi. De unde urmează căderea ţării şi a neamului. Uniţi întro fire spre scoposul bun trebue să fiţi pururea, deacă vă este voia să fiţi fericiţi!/ 53 4093 Deci, socotind eu cele din lume, Care vă-aduc voao supărare, îm par ca neşte deşerte spume Şi fumuri fără de flăcărare; Pentru-aceasta e şi-a mea socoteală Ca să nu eşim noi la iveală, 54 4099 Să nu ne-amestecăm la bătaie, Cu puterea noastră vederată, Ci mergînd din odaie-în odaie, Să vedem pe cine ce desfată Şi-apoi pe om în tot chipul rău, Să-1 otrăvim în cugetul său". 55 4105 Velial fîrşi, iar Moloh încă Rostul său după dînsul deschisă, Moloh, fîntîna cea mai adîncă A desmierdării trupeşti, şi zisă: „Nime pre-om aşa supus nu ţine întru rele năravuri ca mine./ 56 4111 Ştiţi voi bine că eu prin a mele Maeştrii lunecoase şi-ispite, Măguliri, gîdăliri şi momele, Ochituri, zîmbiri, glume-îndrăznite, Pofte fierbinţi şi-îndemnul trupesc, Acum toată lumea stăpînesc. 57 4117 Tinerii mă cer cu înfocare, Bătrînii pe-ascuns îmi voiesc bine, Fetele mă-aşteaptă cu oftare, Neveste să topesc după mine, 176 177 Ba şi călugării mi să-îmbie, Pitulindu-mă-într-a sa chilie.1 4123 58 Deci, nu precep ce-i această frică A voastră, temîndu-vă ca doară Oamenii fiind făptură mică, Să nu să rădice vro dinioarâ La-acătare spiţă de mărime, Cum voi aţi fost întru nălţime. 4129 177 4135 59 Gînduri deşerte! doar nice-a zece Parte din făptura cea iubită A lui Savaot nu va petrece în grădina raiului slăvită. Noi om avea partea cea mai mare, Şi-aceasta-e destulă-izbîndă,-mi pare/'/ 60 Iar Val, stolnicul mare, ce peste 1 Mîncări şi beuturi era pus: „Adevărat!", au zis, „lucru este! Că nu-avem ce să-aşteptăm ca-în sus, Oarecîndva să-ajungem la cele A noastre lăcaşuri supră stele.2 61 4141 Pentru-aceasta şi eu socotesc Zadarnică toată cercetarea Vreunui războiu cu soiul ceresc, Iară pe care-1 mî'ncă spinarea, Cerce şi va vedea din cercare Că nu-e lucru lesne cum îi pare. 176 177 1 Nau trebue să înţăleagă ca cînd aceste toţi, de care Moloh aici, i-ar voi lui, în persoană, bine, ci mai vîrtos va să zică prin aceasta, că toţi aceşti fiind supuşi desmierdării trupeşti cad supt stăpînia lui./ 1 Val sau Vaal şi Vaalim însemnează şi la Scriptură, un idol pâginesc care în limba besericească, tot atît va să zică ca diavol. 2 5upră. Aici însemnează praep. preste sau asupra de. 62 4147 Drept ce să ne punem fără treabă La primejde, să dăm şi cumcă Pre Mihail ombirui-în grabă! Dară cel ce cu fulgere-aruncă Nemuritoare, va răbda doară, Să vă-apropiaţi de nalta sfeară ? 3 63 4153 Un tunet! ca-în zioa cea-îngrozită* Cînd furăm surpaţi dintru nălţie,* Şi toţi> iacătă-vă,-întro clipită Zvîrliţi supt tartar, ba cine ştie Cîte mii de miluri mai afund, Unde-acum nice dracii pătrund./ 178 64 4159 Pentru-aceasta cu Velial şi eu De-împreună socotesc, şi deacă Vreţi doară-a cunoaşte chipul mieu, Prin care suflete vînez, iacă! Vi Toi spune: tot ce întră-în gură> Fără treabă şi fără măsură, 65 4165 Tot aceasta este dela mine, Beţia şi grasa-îmbuibăciune Sînt a mele'şi trag după sine Trî'ndava cu totul uităciune De lucruri bune şi cuvioase, Cele mai alese-a mele vase. 3 Sferă sau sfeară însemnează ori [ce] trup rătund. Aici însemnează naltul ceriului. 4 Aici va să zică Vaal: un tunet numa, de va slobozi Cel înalt între voi, 775 cmJl au slobozit în zioa cea / îngrozită, în care ne izgoni din ceriu, şi iacătă pre toţi prăpădit. De aici să cunoaşte cum tunetele în zioa aceia au trebuit să fie neasemănat mai groaznice de cît ceste de-acum, de toate zilele, cu mult mai vîrtos căci Vaal adauge că doar ar fi ei zvîrliţi doar cu multe mii de miluri mai afund d*3 tartar, unde acum nice diavolii nu pot pătrunde. 178 179 66 179 4171 Dar, să nu mă laud numa din gură, Fiind că eu-s peste bucate, Aici în iad, şi peste băutură; Ca să ştiţi că zic adevărate, Iacă, voiu să vă-astup cele guri , Cu mîncări proaspete şi beuturi. 67 4377 Acum sosiră neşte prelaţi 1 Păpistaşi cu monaci pîntecoşi, Ca nişte mascuri bine-îmbuibaţi ; Dintrînşii voi face cîrtaboşi! Slănina şi grasa lor untură E bună pentru neînvăţătură./ 68 4183 Apoi, am neşte boieri din toate Neamurile, toţi groşi la cer bice, Bine hrăniţi, lăţişori în spate, Ce nainte de-a venire-aice, Tot sînge au beut, şi ian vedeţi: Dintrînşii voi face sîngereţi".1 69 4189 în urmă, Velfegor vorba-apucă, Stăpînul credinţelor deşerte, Zîcînd: „Nu-1 opresc eu să să ducă, Cărui îi voia să să mai certe O dată, dar mie la-împărţire, A fi cu dînsul nu-mi vine-în fire. 179 1 Prelaţi să zic la beserica apusului, un feliu de egumeni / şi arhimandriţi care avînd venituri de prisos, numai pîntecelui şi lui Val jîrtvesc. 1 Precum cea mai de nainte cu prelaţii, aşa această, de aici, cu boierii, trebue să să înţăleagă alegoriceşte, adecă că prin acea, ori cine să va pedepsi, prin care au păcătuit! Care au beut sînge omenesc în lume (adecă au asuprit 180 pre oameni şi au / jefuit, aceia iar printrun asemene chip să vor munci pe ceaialaltă lume. Deci, zice autoriul, sau printrînsul Val, că din oameni sugători de sînge vor face pe ceia lume sîngereţi. Şi prin aceasta satiriseşte. 70 4195 Eu mă sîrguiesc în tot adinsul, Ca cea mai mică rază de lumină Care-în om fu născută cu dînsul, Să-o-întunec, să nu fie sănină, Şi-am făcut acu multe ispite Cu tot feliu de-arătări măestrite. 71 4201 Fieşte care crede-în vreo lege Care-o socoteşte preste toate, Şi tot insul prin mine s'amege Sau lăturiş' din cale să-abate; Aşa-1 întunec, de nice sîmte Că-are vreo precepere sau minte./ 180 72 4207 Fanatismul şi Făţărniciea,1 Ceste-a mele doao slujitoare, îşi lăţesc apoi împărăţiea în tot locul, unde-ajunge soare. Aceste domnia noastră-întramă Făcîndu-ne jirtve fără samă. 73 4213 Cum dară să lăsăm noi aceste Folosuri care ţinem în mîna Şi să ne-aruncăm întru năpeste Şi primejdii, fără de pricină, Să lăsăm dobînzile-apucate, Drept neşte folosuri depărtate?". 74 4219 Satana care cu suferinţă Pănă-acum ascultă:„Tot viclene, (Zise), dar nu spre ajutorinţă Grabnică oştilor agarene> Sfaturi mi-aţi dat, însă mie-m place Acum după gîndul mieu a face. 1 Fanatismul va să zică o rîvnă nebună pentru lucruri deşerte care cineva le socoteşte că sînt sfinte./ 180 181 75 79 4225 Tu, Velzevuve, pasă şi-adună Din cetele cele mai viteze, Aproape de-o leghioană bună ; Toţi apoi îndată să-mi urmeze.,/". Aici tăcu Satana şi-îndată Adunarea mearsă-împrăştiată./ 76 4231 Dar, ce mă tragi de guler, o, musă,1 înţăleg!... spre d'alba ţigănie? Care-acum, ca şi friptă de spuză, Nu ştiea de ce să să mai ţie, Că, cu toate sfaturile sale, încă nu să pusese la cale. 77 4237 Iar, dragă musă! trage-mă-afară Din boarta iadului puturoasă, Că mă năduşesc de fum şi pară Şi n'aş' vrea suflet aici să~ni iasă; Mai bine slugă-în tinda de raiu, Decît în tronul iadului craiu! 78 4243 Apoi ţi-oi cînta, de bună samă, Şi de biata noastră ţigănie Care-acum nici carne-are nici zamâ Şi nici unul de-aceasta nu ştie, Ci să sfătuiesc cum vor să facă Rînduială-în ţara lor săracă. 1 Poetul rămîind pururea la tonul său şuguitoriu, aici face o trecere de la firul voroavei (cîntării) ce avea pană acolea; însă, fiind că la poesie este obicinuit, la asemenea întîmplări, a-şi închipui ca cînd musa l-ar întoarce despre acele ce povesteşte şi l-ar trage spre altele, pentru aceasta poetul nostru trece de-aici la altă povestire./ 4249 Era tocma-în sfatul mai fierbinte, Corcodel cînd spăimîntat aleargă Şî le spune-în puţine cuvinte Ca, de-acu nainte, să să şteargă Pe buze de bucate şi zice: „Şedeţi acum întinşi pe burice/ 182 80 4255 Sfătuindu-vă cu gura goală Şi pîntece flămînde; trecură Babele cu colacii!" Să scoală Ţiganii socotind că-îi înjură1 Corcodel) căci nu putea să creadă Să fie-în bucate-atîta pradă. 81 4261 - Pe lăeţi şi pe goleţi punea vina Toate cele-alalte rînduite Cete si ca să le crepe splina îi blăstăma, că-au mîncat atîte Clise rîncede, mălaiu şi zară> Care-ar fi ajuns şi pentru-o ţară. 82 4267 Tandaler care la-întieţime, De mult acum căsca şi-o-îmbucasă 2 în cugetul său, strigă cu-asprime: „Corcodele, mult îţi e fruntea groasă Şi ne ruşinată, de crezi, doară, A te mîntui cu vorbă-uşoară! 752 1 Trecură babele cu colacii este o zisă de obşte şi va să zică: s-au fîrşit ce au fost. Aşijdere şi ceia ce zisese Corcodel mai nainte, ca să să şteargă pe buze de-acu nainte de bucatei însemnează să-ş' leapede gîndul de-a mai căpăta bucate. 183 2 A căsca spre ceva însemnează aici a pofti cu mare / răvnă. Dar poetul vrînd să arete a lui Tandaler mare poftă spre domnie, zice că el nu numai căsca la dînsa, dar o şi îmbucasă de jumătate. 182 183 83 4273 Pentru ce nu ne-ai spus tu din vreme, Cumcă pe fîrşit merge bucata.? Dar lasă !-acuş'-acuş tu vei screme Toate ce-ai mîncat, numa fi gata! Acuş vom alege pre-un mai mare Şi-atuncea vai şi de-a ta spinare"./ 86 4291 însă golăţimea întărîtată, Multă-acum înpregiur să strînsese Şi era^ de bătaie toţi gata> întratîta treaba le-ajunsese! Dar, deodată-auziră de parte Dobe, sorle si-uet mare foarte: J83 84 4279 Iar Corcodel cu zîmbire-amară Rîngindu-şi dinţii zisă: „De tine, De nu ai sui pre sus, pe scară, Tandalere,-ar fi cu mult mai bine. Dar, cine te-au pus, o! mişele, Să-ţi bagi nasu-în lucrurile mele?"1 85 4285 Aurariul tot să-înfocâ şi puse Mîna pe sabia ruginită, O trase cu iuţime nespusă Şi, de nu-1 ţinea-într-acea clipită Bălăban, doară-atuncea ca napul, Cu floace cu tot îi tăia capul. 87 4297 „Fugiţi, acu, care-încătro poate, Că, iacă, vin turcii să ne taie!", Strigară bătrînii cătră gloate. Iar de frică amurţita laie, în loc de-a-ş' căuta-în grabă scăpare, Sta fără graiu şi fără mişcare./ 184 88 4303 Ce feliu de larmă fu, eu voiu spune La cîntarea care-acum urmează, Unde veţi auzi sfaturi bune A lui Tandaler şi mult vitează Purtare,-însă-acum daţi-m puţină Răsuflare şi ceas de hodină. FÎRŞIT. CÎNT. A VIII/ 1 Cumcă Corcodel au fost unul din cei mai neciopliţi ţigani, să vede din 184 cuvintele lui cele proaste! / Cu toate aceste, precum s-au luat sama mai în sus, trebue a socoti că acest feliu de izvoditură este, din firea sa, spre rîs şi de şagă; unde, deacă ar fi făcut pretutindene cu cuvinte alese, şi mai vîrtos unde vorbesc ţiganii între sine, atunci ar naşte de-acolea doao ne-cuviinţi: întei, că nu ar fi alcătuire de şagă, ci serioasă, a doao, că ţiganii nu ar vorbi după firea şi năravul lor, ci întralt chip; şi, prin aceasta, se-ar strica probabilitatea care este cel mai întei lucru la izvodiri. Apoi, după tltula Poemation irci-comico satiric, să cunoaşte că această alcătuire trebue să fie o mestecat ură din trei feliuri de poesii, adecă din iroicească (ce va. să zică vitejească) comicească (ce va să zică de rîs şi şoadă) şi din satiriceascâ (ce va să zică batjocoritoare), fiind^că bătîndu-şi joc de unele nebunii, depărtează pe om dela urmarea lor. în urmă, precum socotesc eu, toate ce s-au adunat întraceastâ poesie, măcarcă nu să ţin de olaltă, totuş' să vede că autoriul, şi prin aceasta, au satirisit pe-alţi poeţi! Fîrşit. cînt. ,a Vili) 184 185 CÎNTECUL A IX 186 1 6 ARGUMINTU Vîad pe turci noaptea dă năvală; Mahomet unde-1 duc ochii merge; Satanei care făcea răscoală Sînmihai pre aspră palmă-îi şterge, Iar ţiganii viteji dînd războiu, Să lovesc cu-o cireada de boi. 1 4315 Unde sînt vitejii cei din zile! Iroii cei cu multă vărtute, Care trăpăda sute de mile Prin streine ţări şi ne văzute, Luptîndu-să cu lei şi gligani, Curăţind pămîntul de tirani; 1 2 4321 Carii nu suferea strîmbătate Celui nevinovat a să face Şi mîntuiea neamuri apăsate Din jugul şi mînile prădace A crudei robii, iar nice-odată Poftea pentru aceste vreo plată./ 185 1 Poetul scrie aici şi în cele următoare, pre vitejii cei de demult, precum era Iracliu, Perseu şi alţi mai mulţi, carii îşi făcuse o datorie de a curaţi lumea de bale ce era stricătoare oamenilor, de tîlhari şi alţi oameni răi ce tirănea şi muncea pre alţii, măcarcă mulţi înţălepţi zic cumcă acele bale şi lieri sălbatece, pre care să zice că au biruit ei, nu ar fi fost alta fără numai patimile lor, pe care au biruit mergînd spre drumul vărtuţii, fiind că (zic aceiaş' înţălepţi) patima rea tirăneşte pre om mai mult de cît o fiară sălbatecă. Iar tîlharii şi urieşii, precum şi alţi oameni răi, pre care (zic tot aceiaş') au biruit Iracliu, era domni despoteci şi asupritori de mulţime, adecă tirani. Deci, pentru aceasta au avut iroii (vitejii) atîta laudă la urmaşii lor! Iar 186 poeţii au vorbit aceste / prin alegorie, precum s-au arătat, temîndu-se de tirani; şi apoi, în urmă, oamenii neprocopsiţi la istoria vechie au crezut că Irâclis (Ercul) întradevăr s-au bătut cu balauri, lei şi gligani etc. 4327 Ah! căruntă vechime cinstită! Unde-s a tale sfinte tocmele? Ce d'urgie-acum lumea-întărîtă Şi-o înneacă-în cel noian de rele! Perit-au credinţa cea bătrînă, Viclenia pe dreptate îngînă. 4 4333 Dar ce vinuiesc eu vremea? care Nu lucrează, fără numa pate, Martoră fiind şi mustrătoare Faptelor noastre, mult ruşinate; Acestor, oame,-însuţi eşti de vină, Ce-închizi ochii şi fugi de lumină. 5 4339 Ceriu-ţi dede minte şi vărtute, Ceia-întru-întunerec să-ţi lumine, Ceasta la nevoie să-ţi ajute, Ceia să-ţi arete rău şi bine Şi cărarea cătră fericie, Ceasta să frîngă lanţ de serbie.1 6 4345 Iar tu, cu ceste daruri alese, Covîrşeşti însuţi a ta stricare, Mintea ta laţuri neîncetat ţese Ca să te-încurce fără scăpare; Şi ca mai lesne să te supună, Vărtutea-îţi dai la tirani în mină./ 1 Serbie va să zică robie, adecă va să zică poetul, că omul doao povâ-ţuitoare fireşti [are], mintea şi vărtutea; prin minte să aleagă din rău şi bine, prin vărtute să scape de la nevoi./ 186 187 187 7 Jl 4351 Aceşti, apoi te-apasă-în ţarină, Nice-ţi dau să mai cauţi la nălţie, Cu rîs amar vaietu-ţi îngînă 1 Şi lanţuri a săruta te-îmbie. Ah! cine-acu din aceste toate, Oame ticăloase, te va scoate ? 4357 Au doară cea moale de-acu junie 2 Ce n-au învăţat alta nimica, j Făr a vîna după libovie, A maestri gîlceavă şi-întrică, A trîndăvi pe divan cu lene Şi-â căsca gurile prin dughiene, I 9 4363 A să-împodobi cu gingăşie Mai aleasă decît o femeie, A-ş' băga-în haine toată-avuţie ? Aceste sînt faptele holteie Coconaşilor de neam şi de viţă, I Din jupîni păn la cea mare spiţă. 10 4369 Aceşti numa ştiu între cocoane Şi din gură-a-ş' lăuda hărnicia, Iar la fruntea vreunii leghioane, Unde-împroaşcă gloanţele cu mia, Vâileo, săracii! cum le-ar fi greaţă! Cum le-ar fugi sîngele din faţă!/ J87 1 Adecă: tu te vaeţi şi plîngi, iar ei te rîd şi-ţi îngînă vaetul. 2 Junie va să zică tineria, adecă oamenii cei tineri, holteii, junişenii. Moale va să zică: neharnică, trîndâvă. înseamnă bine şi vei afla cumcă ce zice aici autoriul pentru junie de-acum sînt toate adevărate! şi altele era îndeletnicirile tinerilor celor de demult! pană ceşti de-acu îş pierd vremea cu jocul cărţilor şi alte netrebnice lucruri, cei de demult, se învăţa în arme sau alte ştiinţi de obşte folositoare. Pentru aceasta strămoşii noştri 188 avea viteji, / iar noi avem răsipitori, beţii, amegei şi intriganţi. 4375 Un coif în cap, o sabie-în mînă, Un piept neînvins, un scut în stînga; Inimă şi vărtute romînă,1 Aceste numa pot să frîngă Lanţu serbiei tale cumplite, Popoare-al mieu! de tot ovilite! 12 4381 Pană nu va fi cea mai întie Coconilor îndeletnicire, A d'armelor naltă măestrie, De patrie fierbinte iubire, Nu vei putea tu să-ţi vii la tine, Să gustezi slobozie şi bine. 13 4387 Alta era junia romînă Pe vremea lui Vlad-Vodă, ce frînsă Tabăra lui Mahomet păgînă, Cu vărtutea şi-în bătaie-adinsă !2 Dar au perit acea voinicie Şi tu gemi supusă, Muntenie! 14 4393 Iar de-a tei dregători ce voi zice?.. Dobîndaşi urîţi din Ţarigrad!.. Prin mită-aceşti vor să să rădice La scaun domnesc şi-în urmă cad Rumpîndu-şi grumazii mişeleşte, întratîta trufia-îi orbeşte!3/ 1 Romînă. Aici mă rog să nu înţăleagă cineva pe romînii de acum, ci pre cei de demult, adecă pe romani! 2 Bătaia adinsă va să zică bătaie de frunte şi după toată orînduiala ostenească întocmită. 3 însemnează poietul pe mulţi domni munteneşti care nu cu vrednicia, ci prin mită şi danii au ajuns la domnie; şi mulţi dintrînşii au fost surpaţi./ 188 189 189 190 15 4399 Hei, ticăloasă Ţară Munteană, Unde-ţi e vitejia mărită, A sloboziei tale sprijană? Cum ai rămas aşa de-ovilită? Cînd te vei rădica din ţarină? Cine-ţi va da scutitoare mînă? 16 4405 Pană cînd vînzătorii de-ostrige Şi mitarnicii, pentru dobîndă, Nevrednice rane ţi-or înfige? Pană cînd te-or pune supt arîndă Agarenii? Şi-atîta nedreaptă Năcăjire,-încă nu te deşteaptă? 17 4411 Venetici flămînzi de prin ostroave, Greculeţi din Anadol, din Pera, Ţi-au răpit venituri cu hrisoave, Tu le zici arhonda, calismera! Şi te-închini cu multă plecăciune, Crezindu-le toate ce vor spune. 18 4417 Eî ţi-or zice că în dreaptă spiţă Să trage de la-Ahilevs cel mare Sau din Paleologi a lor viţă Sau doar dintru o vară primare A lui Odisef celui maestru Care punea tuturor căpăstru;1/ 191 189 190 1 A punere cuiva căpăstru va să zică a lua de minte pe cineva sau a-J purta ca pre-un dobitoc ori unde vrei. Odisef (sau, cum alţii, de pe lătinie, zic Ulis) să zice a fi fost unul din cei mai înţălepţi (sau, precum să chiamă, politropos, adecă maestru şi prefăcut; cu toate aceste, ce zice aici autoriul pentru greci nu trebue să să înţăleagă îndeobşte pentru tot / neamul grecesc, nu! neamul grecesc are pre multe merituri la norodul omenesc, decît să să poată defăima. Deci nu neamul grecesc, ci mulţi de-acei care viind la Ţara Romanească sau la Moldova de prin ostroave sau alte ţări turceşti, acolo intratîta să însumeţesc şi să trufesc, cît nu să pot suferi. In urmă, înplîndu-să de bani defăima oamenii şi ţările unde se-au fericit. De uni ca aceşti, nemulţămitori, mincinoşi şi nevrednici este vorba./ 190 19 4423 Dar tu (de ai minte) nu le crede, Căci basne-aceste sînt ostrovene! Ci, hoha!... să lăsăm aceste sfede!... Văd pe mulţi că rădică sprincene Şi mă tem ca, necăutînd la rangă, Să nu-mi pue musa supt falangă, 20 4429 De care Dumnezieu să-o ferească ; însă doar vor avea ei minte Şi-or precepe-o glumă ţigănească. Cu toate-aceste, musa mea nu minte, Şi, de nu va crede doară cine, Să vie la Bucureşti cu mine. 21 4435 Era spre-apus, cînd scăpată soare, Iar copacii umbre lungi aruncă Pregătind murgitului răcoare, Cînd Vlad-Vodă trimisă poruncă Să iasă din locurile strimte Oastea sa şi să meargă nainte. 22 4441 Iar după ce eşi la lărgime, în trei de frunte o-împărţi coloane, Potrivită-în arepi călărime La pedestre rînduind leghioane, Dînd poveţelor învăţătură Pentru de obşte năvălit ură./ 23 4447 Aleasă-apoi oarecîte sute De voinici cu mare bărbăţie Şi de ştiută-în arme vărtute, Care luînd tot feliu de chindie 1 Şi-încungiurînd tabăra turcească, Tocma-în dosul ei să să locească, 191 1 Musică ostenească. 191 1 24 4453 Iară cînd pe semne să-ar precepe Că, despre coloane-orînduite A să slobozi năvala-începe, Să facă din părţile dosite Tot feliu de sunet şi strigare, Ca cînd ar fi vreo tabără mare. 25 4459 Merg ascunse, cu păsuri tăcute, Supt a nopţii dîndu-se povaţă Cete viteze, nici precepute Mai nainte fură, păn ce-în faţă Steteră străgii ceii din afară, Pe care iute-o si răsturnară. 4477 Atuncea şi-în văzduh să-arătară Cereştii călăreţi cu grozime, Cu săbii de luminoasă pară; De-o dată vinea şi din dosime, Atîte glasuri şi strigate, Ca cînd oşti ar fi ne numărate, 29 4483 Mahomet văzind aceste toate, Izbînda-şi uita, gelea-1 pătrunsă, Hainele-îşi rumpe şi faţa-şi bate, Temînd el vreo vînzărie-ascunsă, Acum nu cearcă, numa să scape, Părăsind cugetele sureape. 26 4465 încă-înnontru,-în tabără, nimica Să ştiea de năvala-îngrozită, Cînd iacă, de fierul muntean pică O mulţime de turci adormită! Nici altă s'auzea-în corturi vecine, Făr gemetul morţii şi suspine./ 192 27 4471 Iar după ce-între turci mearsă veste Că tabăra le-ar fi-împresorată Şi numa-în fugă scăpare ieste, Fieşcare de fugă să gată, Alergînd ca lipsiţi de minte Sau opăriţi cu apă fierbinte. 2 Coloană. Au obicinuit a se zice acum, în loc de o parte de oaste.. Cuvîntul vine dela lătenescul columna ce va să zică stîlp ; deci, precum stîlpui stă nemişcat, aşa o parte de oaste mergînd închieată, s-au asămănat stîlpu-lui, fiind că merge ca un stîlp. Franţezii zic la colcnne şi dela dînşii s-au şi obicinuit mai întei noima aceasta./ 30 4489 în mijlocul unii groase cete, Caută-a străbate-întracea partea, Pe unde era mai îndelete Şi să vedea mai puţină moarte; întracest chip abea cu puţină El scăpă călărime păgînă. 1j 193 31 4495 Toată tabăra mearsă-în răsipă, Cei scăpaţi fug fără contenire, Morţii zac, răniţii gem şi ţipă, Iar biruitorii cu-îndrăznire Strigă, să-îndeamnă şi să-întărîtă, Urmînd fugarilor pe copită. 1 192 1 Unii istorici spun aici cumcă Mahomet nu ar fi fost biruit şi făcîndu-se zioo, ar fi bătut pe munteni; însă, netăgăduit lucru este că întracea noapte Vlad-Vodă au prins toată tabăra turcească şi de-aci înainte nu au mai cutezat să rămîe Mahomet în Ţara Muntenească./ 193 1 -A merge cuiva pe copită să zice, dar întru vorba foarte giosită. Insă la Ţiganiada poate fi întrebnjcită. 192 193 36 4501 întracea Satana cu-îndrăzneaţă Leghioană iacă şi soseşte Şi pe turci fugari în groasă ceaţă învolgînd de moarte-i ocroteşte; 2 Spumegă de ciudă şi manie Pentru venirea sa cea tîrzie. 33 4507 Dară Sînmihaiu carele-avusă Nainte-înştiinţare de toate, Dela străji pretutindine puse, Cumcă Satana gloate-alungate Turceşti apărînd, asupra vine Să năpădească-oştile creştine, 34 4513 Rapede-împrotiva lui purcede, Iar cînd fu vrăjmaşului în faţă, Semn îndată de bătaie dede; Cu bărbătească-inimă şi-isteaţă Armele-ceata-îngerească prinde Şi groaznică bătaie s'aprinde. 3/ 194 35 4519 Săbii de pară nemuritoare Lucesc şi aduc nevindecate Rane dimoneştilor ciopoare; Cu fulgere cereşti încărcate Tunuri vocnea nespusă văpaie, Şi-acu fierbea groaznică bătaie. 2 Adecă va să zică cumcă Satana sosind au făcut ceaţă sau negură impregiurul oaste turceşti ce fugea, ca să nu o vadă muntenii. 3 Precum s-au semnat la cele mai de nainte, nu trebue să gîndească 194 cineva cumcă între draci şi îngeri au fost aşa bătaia, / precum s-au însemnat aici, căci foarte ar sminti. Poetul au făcut aceasta, după preceperea noastră, fiind că noi întralt chip nu am putea înţălege, în ce chip să bat duhurile cu duhuri şi în ce chip să birue unul pe altul. 4525 Neputînd întia lovitură A iadului cete-întunecoase 1 Sprijinita să-îndupleca-începurăj Cînd Satana cuţitoiul scoase Şi scîrşnind aşa răgni de tare, Cît păru că pămîntul trecsare. 37 4531 Năvălind apoi cu silnicie Asupra cetelor pre sfinţite, Nici un înger cuteză să ţie Drumul sau doară să-îl întărite, Ci toţi plecînd în laturi feriră Şi-în scuturi sfinte să sprijiniră. 38 4537 Iar arhanghelul deacă vede Nebuna Satanei cutezare, Iute ca fulgerul să răpede Şi-atîta-îi şterge-o palmă de tare, Cît Sătana-i căzu denainte, Ca fără suflet şi fără minte./ 39 4543 „Nu e vrednic un tîlhăroiu ca tine Să-mi spurc armele nemuritoare! Dar palma e pentru proaste, haine Suflete" zise şi supt picioare îl calcă ;-apoi luîndu-1 în pinteni L-au zvîrlit ca la-o mie de stîngeni. 40 4549 întracea şi din artelerie începură-a-împroşca sărindare, Sfeştanii, paraclise, tămîe, Moaşte sfinte şi-altele, de care 1 Lroiturâ. Aici va să zică poetul întia izbire sau năvală./ 194 195 196 Fuge diavolul; apa sfinţită Mai vîrtos este lui ne suferită l 1 41 4555 Atunci gloata neagră-întro clipită Cu ţipete mari şi zberătură, De tot în răsipă fu pornită; Şi-acum care-încătro străbătură, Undeva cercîndu-şi să să-ascundă Cu vreo mijlocire mai curundă. 42 4561 Unii-întrară-în pămînt, alţi în stînce, Mulţi în bălţi încă să pitulară, Prin rîpe, lacuri, peşteri adînce, Iar o zătignită cetioară Neputînd scăpa-în alt chip de războiu, S'au băgat întro cireada de boi. 2/ 43 4567 Din aceste, pănă-acum cîntate, Lesne veţi putea, cred, înţălege Ce feliu de-uete şi de strigate Au spăimîntat gloatele viteje, Ţigăneşti, cît era codrul să-împlă, Neştiind ce cu dînşii să tîmplă, 1 44 4573 De nu-ar fi strigat cu voinicie Tandaler cît au putut şi foarte: „Toţi în arme cu mine să vie Ori la biruintă-ori cătră moarte. 197 195 196 1 Cumcă aceste lucruri, în strofa aceasta numărate, sînt foarte puternice asupra diavolilor, să va încredinţa fieşcare dinJVieţile Sfinţilor şi din Pravilă. 2 Un asemene lucru cetim şi la Evanghelie, că o leghioană de duhuri necurate să băgară întro turmă de porci şi săriră în mare./ 1 Poetul face trecere dela bătaia îngerilor la cele ce s-au întimplat cu ţiganii şi zice: „Din cele ce vă povestiiu eu acum, lesne veţi precepe ce uet şi larmă era aceia ce auziră ţiganii, cînd aşa tare să spăimîntare", fiind ca lăsasă pe ţigani tocma acolo, unde ei auzind sunete de oameni şi trîmbiţe nu ştiea ce să facă de frică. Acum dară, iarăş apucă de-acolo firul voroavei şi a povestirii./ Mai bine să murim cu-îndelete, Dăcît să tragem foame şi sete!" 45 4579 Prin acesta bieţii mai luară Inimă ţiganii şi-în puţine Minute, după-obiceaiu, să-armară, Măcarcă nu le pre părea lor bine, Scîrbă-avînd de bătaie şi sînge. Şi părea că inima le plînge. 46 4585 Dar totuş, inimîndu-i din gură Tandaler, nu-şi arăta ei frica. După ce-apoi întrarmaţi statură, Părea că nu să tem acu nimica; Iară scoţind sabia din teacă Aurariul îi învaţă să facă/ 47 4591 Toate după dîns:„Luaţi aminte", Le zise,-„acum voi sînteţi armaţi, Dar trebue-a socoti-înainte Pentruce?-unde mergeţi? ce căutaţi? Să nu ziceţi voi mîne-poimîne: « Tandaler au lătrat ca un cîne » 48 4597 Copii vă cer de mîncare < Şi cătră voi cu lacreme strigă! Aici nu este altă scăpare Fără la mălaiu sau mămăligă! Căci gura pruncilor din tăciuni Nu să poate-astupa cu minciuni. 196 197 49 53 4603 Deci, cui e voia să mai trăiască, După mine vie-întrun noroc! Numai trebue să să păzască Cum l'au păzit mumă-sa de foc, Ca dînd pe noi vro streină gloată, Să nu steie cu gura căscată, 4627 Tandaler fîrşind învăţătura, Porunci să meargă după sine Toţi armaţii> strigînd: hura! hiira! Merg ţiganii spre rău sau spre bine, După Tandaler ca după-un tată, Cu inima de frică-înghieţată. 50 4609 Ci, cînd oi striga eu de la frunte, Toţi în mîni să-ş ţie-armele gata> Şi, de-ar fi vrăjmaşul cît un munte, Să deie-întrînsul de-a dărâmată, închizind ochii şi dînd pe moarte, Crucişi, în curmezişi, în toată parte. 51 4615 Cu ochii-închişi e bine-a sa bate, Că nu cauţi vrăjmaşului în faţă, Nici te temi de-a lui înfricoşate Arme sau şi căutătură îndrăzneaţă, Nu vezi cine lîngă tine pică Şi păn la moarte nu ştii dă frică. 52 4621 Răcniţi, chiuiţi, strigaţi din gură Cît v-a-încăpea pă grumazi dă tare; Asta-încă e bună-învăţătură., Că-aşa să-îmbărbată fieşcare, Iar niepretenul să spăimîntează Şi-a să băga-în războiu nu cutează". 1 Cît au zis Tandaler pană aici, doară va părea cuiva de rîs, însă eu socotind la toate împrejurările în care era el, am aflat că întralt chip nu putea mai cu treabă zice de cît aşa; şi această învăţătură aşa aflai de cu-viinţată ţiganilor, cît nici un filosof ar fi putut mai bună a le face întru o vreme ca acea./ 54 4633 Trăpădînd ei pană lîngă seară,1 Nici oameni nici sate lăcuite, Pe drumul său delungat aflară; Iară de pîne ş'apă lipsite Gurile nici putea să grăiască, Nici picioarele să mai păşască,/ 199 55 4639 Dar totuş', cu silă bărbătească Ajunsără-întro pădure deasă, Toţi să-învoiră să poposască Acolea; fieşcare să lasă Pe iarbă verde şi supt răcoare, Ştergîndu-să de multă sudoare. 56 4645 Nu trecuse-un ceas şi jumătate De cînd ei în codru să băgasă, Cînd uete-adînce şi strigate Le pătrund urechie spărioasă Şi tocma-în cescuţurile scumpe, Odihna linişoară le rumpe.1 198 1 Trăpădare este cuvînt chiar romanesc şi însemnează, după noima lui cea întie, a îmbla mult, a alerga lungă cale; însă să pune şi pentru a călători!/ 199 1 Cescuimile scumpe va să zică că tocma cînd tihnea mai bine ţiganilor odihna, atuncea fu ia curmată! fiind că la omul obosit de drum, sînt foarte dulci şi scumpe ceasurile întru care el apoi odihneşte. Aşijderea zice poetul că odihna lină le rumpă, care va să zică le curmă./ 198 199 57 62 4651 Ei, în loc de-a fugi-într-altă parte, într-acolo mergea bărbăteşte, Dincătro vinea strigatul foarte, Nici însuş Tandaler să trezeşte, Căci de frică-îşi uitasă de minte Şi-în loc de-îndărăpt, mergea-înainte. 4681 Acum la rîndul dintei bătaie Să-începusă groaznică şi tare. Tandaler cu ochii închişi taie Despre toate părţile şi-îi pare Că el cu a sa vitează spată Oboară tot cîte trei odată.1/ 58 4657 Acum era pe la miază-noapte, Cînd ei după-alergare-îndelungă, Dederă de pomi cu roduri coapte Care putea la toţi să le-ajungă, Dar beleaua răgaz nu le dete, încai fripta să-şi stîmpere sete,/ 201 63 4687 Toţi ţiganii-acum oştea de-aproape Şi-închizind ochii da bărbăteşte, Unul mergînd orbiş' cade-în groape, Altul tot dă şi nu nimereşte, Iar mulţi neştiind cum şi-unde sînt, Să treziră prăvăliţi de pămînt. 200 59 4663 Că Tandaler dela frunte strigă: „Staţi, voinicilor, şi daţi pă moarte, Iacă vrăjmaşul va să ne-ucigă". Cei de-aproape-aud, iar cei de parte j încă nu ştiea ce feliu de sfară j Să tîmplă la cele dintei ciopoară. I ; ! 60 I 4669 Toţi nainte-alearga şi să bagă | Unul pe-altul făr de rînduială, Care de care vrînd să-înţaleagă Ce strigare şi ce-învăluială Este aceasta ? păhă în urmă | Să adunară toţi întro turmă. I 61 I i 4675 De-aş avea gît de viţăl şi piept 'De-oţăl, iar glasul de bou de baltă, N'aş putea eu viersuri să-mi aiept, ; . Să cînte căzut bătaia naltă j Carea norodul murg aici fece Şi spun drept că puterea-mi întrece. 64 4693 Spre nenoroc ţiganii dedusă Pe cireada de boi îndrăcită, Carea cu răpezie nespusă , (De diavoli fiind povăţuită), Aşa lovi pre dînşi cu iuţime, Cît prăvăli multă ţigănime. 65 4699 Tandaler gîndind că-i oaste, foarte Vitejeşte-învîrtea arma-în mînă Şi-acum îş uitasă şi de moarte, Cînd, iacă, răsturnat în ţărînă întro clipită el să trezeşte, Măcar să bătea voiniceşte. 200 ..,. 1 Poetul nu ne-au zis noao aiavea unde au sosit ţiganii, iar din toate împrejurările sa vede că ei ajunsese la o poiană sau sălişte, căci zice că aflară ţiganii mulţi pomi! Să însemne aici şi aceasta, că poetul vrînd a cînta pentru bătaia ce începură ţiganii, zice cumcă de-ăr avea gît de viţăl şi piept de-oţăl, 201 iar glas de / bou de baltă, nu ar putea aşa să-ş înalţă glasul, precum se-ar cuvini, spuind fapte viteze a ţiganilor. întru aceasta iar au imitat el pe Omir şi alţi poeţi carii cînd vor să cînte vreun lucru mare şi slăvit, încă îşi poftesc cîte o sută de linibi şi piept vîrtos ca de adamant, ca să poată cînta mai tare. 200 201 70 4705 Era un taure de la Moldova Căruia Tandaler tocma-în frunte (Dînd orbeşte) i-au fost croit slovă,1 ! Iar taurul în coarne crunte I Apucîndu-îl zvîrli cătră stele, \ Cît gîndeai că-1 poartă dintru ele./ 203 202 67 4711 Căzu Tandaler şi-în giur pămîntul Să cutremură, iar lui îi pare ! Că sufletul cel viteaz din frîntul Trup a lui, acuş'-acuş' îi sare; îndată pe nas îl năpădi sînge, De durere nice putea plînge! 68 4717 Măcârcă-acum vitele-înspăimate Fuga luînd, dosul întorsese, Totuş' ţigane gloate bărbate, Cruciş' împărţea lovituri dese; Simţind apoi mulţi că-în vînt loviră, i începură-a clipi cîte-o ţiră. ■ 69 4723 Atunci Guliman să stînginisă 1 Aşa de parte şi cu manie Să taie pe vrăjmaş, ca pe-o clisă! Dar, precum istoria ne scrie, Mergîndu-i deşartă lovitura, Căzu pe faţă şi-îş rupsă gura. ; 201 1 I-au fost crcit slova. Zicere gîoasă. însemnează, l-au fost nimerit.I 202 1 Sâ stînginisă aşa de parte, va să zică: aşa întinsese mîna de parte şi cu atîta manie vrînd a lovi pe vrăjmaşi şi a-1 pătrunde, ca şi pe-o clisă, dar nelovind el altă nimica, fără numai vîntul, însuş de puterea sa lu tras la pămînt. Aceasta să tîmplâ foarte fireşte, căci vrînd cine să lovească în ceva din toată puterea, deacă nu nimereşte şi i să duce lovitura goală, 203 atunci tot / de una cu dînsul să tîmplâ ca şi cu Guliman. 4729 îndată pe dîns mai mulţi grămadă Un de-altul împedecaţi căzură; De-aci să-începu-între dînşi o sfadă, Cunoscîndu-să pe graiu şi făptură. Deschizind apoi ochii mai bine, Vedea fugind gloatele streine./ 71 4735 Atunci Parnavel cu gura mare,1 Care dintru toată ţigănime Sbiera, chiuiea, ţipa mai tare: „Staţi măi (din toată strigă tărime)! Staţi voinici (de a doâlea ţipă)! Iacă-au purces vrăjmaşi în răsipă. 72 4741 Toţi ţiganii de-odată căutară Oare adevărat Parnavel zice; Steteră puţin şi răsuflară, Dar noao născu-între dînşii price: Unii vrea-înapoi, alţii-înainte, Şi nu să putea lovi-în cuvinte, 73 4747 Păn ce Tandaler de jos să scoală Şi zice:-„Ian ascultaţi voi pe mine, Voi! carii vreţi la muieri în poală Să-alergaţi! şi voi la care spine încă-în picior n'au întrat ca mie, Să vă sature de bătălie! 74 4753 Eu aş socoti că-astezi ajunge Noao dă trudă şi dă-ostăneală, Dîn ce oară-au nimerit să-alunge Vărtutea noastră-această năvală; 1 Aici iarăş' poetul au imitat pe Omir, fiind că supt Troada încă era mmul ce să chiema Stentor care striga mai tare decît 24 alţii. Deci şi autoriu pune pe Parnavel cu aceieş' putere. 203 Să fim dar îndestulaţi cu-atîta, Nici să mai zîdărîm ispita/2/ 205 CÎNTECUL A X 204 75 4759 Dar, nici socotesc a-întoarce-acasă, Pană cînd nu să va face zio, Fiind că-am slăbit din trup şi oase, Ca cînd aş fi fost bătut în pio; Au n-ar fi dar cu mult mai bine Să ne culcăm aici, pană mîne? 76 4765 Iacă, ne-om trage în ha pădure Şi-om fi ascunşi, nevăzuţi de nime, Iar, de-a vre Dumnezieu să să-îndure Mîne şi de-a noastră ţigănie, Socotesc că-om afla dă mîncare, Căci mie d'aceasta m-i mai tare". 77 4771 Sfatul acesta tuturor place, Toţi în pădure descălecară, Dară focuri să temură-a face, Ca să nu-i afle vrăjmaşul iară; Toţi cugetînd ca porcul la ghindă, Adormiră cu gura flămînda.1/ FÎRŞIT. C î N T. A IX/ 2 De-ar li urmat mulţi povăţuitori de oşti sfatul lui Tandaler/ şi nu ar fi zîdărît ispita, de mulţi ar fi fost ferice şi nu şi-ar fi pierdut slava! 1 Adecă va să zică: cugetînd ţiganii la mîncare (căci de mult nu mîn-casă), ca şi porcul la ghindă, aşaş' adormiră cu gura flămînda, adecă pînte- 205 cele flămînde. Fiind că stilul poeticesc nu sloboadă ca să grăiască cineva de obşte sau ca şi în voroava de toate zilele, ci mai vîrtos are deosăbite regule şi vorbeşte pe scurt, ba şi multe cuvinte lasă afară şi trebue să înţăleagă ca cînd ar fi puse. Fîrşit. cînt. a IX/ ARGUMINTU 4777 Pe gloata murgă-Asmodeu înşală; Pe-oastea lui Vlad, Mamona desmîntă; Tristă vede Mahomet iveală; Iar pănce Hriza la masă cîntă, Asmodeu în chip de sol să-îmbracă Şi-amege boierimea săracă. 1 4783 In zădar omenirea să plînge Cumcă-a toate groaselor smintele, Dracul poartă vina, care-împinge Pe om la strîmbătate şi rele, Că cercînd lucru-în amărunt bine, întia pricină din om vine! 2 4789 Deacă nu-ar dare-omul ascultare La-întia cercare dimonească, Iadul, cu toată ceata sa mare, Nu-ar nimeri doar să-1 biruiască, Dară noi lucrăm din voie-adinsă Şi totuş' zicem: dracu mă-împinsă!1 1 Poetul (precum am luat eu de mult acu samă) şi-au pus în gînd ca la tot începutul cîntecului, să facă o preurâre şi îş' ia cîte o themă, dintru care apoi se abate spre continuarea poveştii. Aici îşi cam rîde el de cei ce zic: dracu m'au împins, cînd fac ei ceva rău. Deci zice că dracu numai atunci îndeamnă, cînd vede pre om plecat spre ceva./ 205 207 7 4795 Vede lacomul scula străină Şi-îndată-o rîvneşte; dracu-învită Apoi şi nu-îi dă loc de hodină; Iară el din ce din ce să-întărîtă, Pană ce-în urmă pofta-îl învinge Şi de lucru strein el să-atinge./ 206 4 4801 Deci, pentrucă răvni el îndată Cînd văzu, nu este dracu de vină, Ci voia lui spre rău adîncată! Pentru ce-omenirea nu-şi alină întia pornire şi-ş' arată Plecătura-inimii vederată? 5 4807 Copila ce vede-întii pe-un june Frumos care la inimă-i cade, Ruşeşte-în faţă ca viu cărbune, Ochii scripesc, răsuflarea-îi scade Şi, iacă, dracul de-aci precepe Că ia pe fecior a dori-începe. 6 4813 Apoi, să fie cît de curată Deacă nu-îş va lua sama bine, Fugind şi-uitînd pe-acel june-îndată, Oh! cîtă jele! cîte suspine Şi cîte fierbinţi lăcremioare O aşteaptă-în urmă să-o-împresoare i1/ 206 1 Bine foarte grăeşte aici poetul, căci, deacă am căuta la toate întîm- plările, nici odinioară nu scapă emul mai lesne de libov decît prin fugă. Deci, o, voi, tinerilor, fugiţi şi nu vă încredeţi în putere; şi fugiţi întru întiaş dată, cînd simţiţi că vra să vă apuce libovul cel oprit în laţurile sale, căci mai tîrziu, apoi, în zădar va fi fuga voastră şi mult veţi trebui să suspinaţi!/ 4819 Că diavolul apoi nu-îi dă pace, Ci-în cuget îi pune şi-ună şi-altă, Atîte-arătări viclene-îi face Păn ce-în laţul său o vede-învoaltă ; Atîta lucră şi măestreşte Păn singur cu singură tîlneşte. 8 4825 Atunci ochirile-încep furişe, Line zîmbiri şi vorbe de şagă, Strîngere de mînă,-oftări făţişe: „Eh! numa rămînă-mi floarea-întreagă (din nontru-în sine copila zice)! Ce pot aceste glume să-mi strice ?".2 9 4831 Din rîs în rîs, după şagă multă, Iacă să face mîna-îndrăzneaţă, Nici de cuviniţă mai ascultă, Ci-apucă şi strînge cătră braţă: „Ai! nimica e şi-aceasta de-odată (Iar zice fata cam supărată) !"3 10 4837 Atunci diavolu focul aţiţă: Junele mai încolo cutează, Să fură cu mîna pană la ţiţă! Păn fecioara sînu-şi pune-în pază, Iată voinicul o şi sărută! Ia să-încinde cu pară tăcută./ 207 1 învoaltă va să zică încurcată. 2 Adecă zice poetul cumcă copila socoteşte în sine că acele strîngeri de mînă şi rîsuri nu pot să îi strice nimica. întreagă floarea! va să zic&întrea-gâ fecioria. 3 Adecă cînd strînge tînărul pe copilă în braţă, fetei nu îi pare întru tot bine şi să ruşinează cevaş, dar totuş zice: ei! nimica e şi aceasta de o dată i/ 206 207 208 209 15 4843 Sîngele-i fierbe ca-întro căldare, Inima-i bate ca şi ciocane, Copila-îşi uită draga sa floare,1 Junele scurmă pe la ciolane, Brîul fecioriei să deştinge.2 Căutaţi apoi cine-acolea-împinge! 4867 Că diavolul îndată să precepe Cumcă fratele bucuros vede Femei şi-îi suflă gîndrri surepe; Deci, pentrucă el fuga nu dede Dintru-început, pentru-acea rămîne Pe dîns, vina poftelor păgîne. 12 4849 Zieu! dracu nu, el numai ajută... Iar cînd apoi vintre să durducă, Gura nu-îşi ţine Vestea limbută, Părinţii la cercetare-apucă; Ia, săraca, de jele cuprinsă, Zice: „Dracul la~aceasta mă-împinsă 13 4855 Bine, fătu-mieu! că,-în-urmă, poate Că şi dracu-împinsă, dar întie Vina-au fost a ta, căci dintru toate Nu e mai gingaşe ca fecioria. Trebuieai să fugi atunci, îndată, Cînd erai cu tot nevinovată. 14 4861 Călugărul încă jură curăţie, Iar deacă văzind el o femeie Frumoasă/ venindu-i la chilie, Şi el, în loc ca fuga să deie, Va rămînea cu dînsa-împreună, Pierde-va şi el a sa cunună./ 208 1 Va să zică: duP^ sărutare iacă că să aprinde sîngele tineresc şi diavolul atunci şi mai tare aţiţă; sîngele clocoteşte ca cînd ar fi la foc, întro căldare, inima aşa să clăteşte de tare şi bate supt piept, ca şi neşte ciocane. 2 Brîul fecioriei să deştinge este o zicere poeticească, căci in vremile 209 vechi mirele deştingea brîul fecioresc a/miresii. 16 4873 Nici pentru dievoleasca-îndemnare, De păcat poate să să sloboadă, De-ar face cumva scândală mare Sau tocma doar' mătănii cu coadă! Şi-în zădar zice:„Dracu mă-împinsă Căci pentru ce el fuga nu-întinsă? 17 4879 Dar, aşa nu fu cu ţigănia, Că-aceşte, săracii, nici visasă De-acele spre care măiestria Satanei, pe-încet, pe-încet îi trasă, Şi prin ascunsele-înşălăminte Le turbura crieri în cap şi minte. 18 4885 Tandaler cu voinica sa ceată Eşind a doao zi din desime, Zăreşte cîmpia sămănată Cu trupuri, să miră de mulţime Ce au tăiat, nici putea să creadă Văzind şi turci şi munteni grămadă./ 1 Spre lucrul mai de sus, cu fecioara, aduce poetul acum o pildă şi de călugăr. Şi zice cumcă însuş călugăru care au jurat curăţie, de nu să va păzi şi va obşti singur în chilie cu vreo femeie, îş va pierde cununa. însă, metanii cu coadă a face, în ce chip are să să înţăleagă, eu nu pot să ştiu şi îm pare această vorbă foarte proastă! dar trebue a-ş aduce aminte tot de una de Ţiganiada./ 208 209 210 19 24 211 4891 Dar cetaşii-începîndu-i a spune Fieşcare vitezele sale Fapte de ieri, nu-îi păru minune Mai mult, socotind că vorbe goale Ţiganii nu grăesc, dar nice Afla ceva de-împrotivă-a zice. 20 4897 într-acea, iată că soseşte Un turc întrarmat şi călare, Alergînd spre dînşii voiniceşte Şi, fără de-a face vreo-întrebare, întru-aceste vorbe gura-şi cască, Pe limba curată, ţigănească: 21 4903 „Vitează-eghipteană rămăşiţă! A lui Faraon viţă slăvită! Din vechi iroi tineră mlădiţă! O, dragă ţigănie cernită!1 Prin mine, solul său, vă trimite Sultan Mahomet vorbe cinstite. 22 4909 Vă făgăduieşte har şi pace Pentru bătaia voastră de-asară, Că-aţi bătut rămăşiţa fugace De munteni ce era să vă-omoare. Căutaţi şi vedeţi ce mulţime Aţi prăpădit voi de muntenime!/ 23 4915 Nici vă-amegireţi văzînd pe cîmpie Şi trupuri turceşti de voi tăiate, Căci aceasta fu numai măestrie Dela Vlad, care-oştile-îmbrăcafe Turceşte-avea cu sine, prin iele Ca pre voi şi Mahomet să-înşele. 210 1 Cernită. Aici va să zică neagră. Bucuros aş vrea pre limba ţigănească să fiu auzit eu aceste, căci foarte îm place această strofă./ 4921 Toţi munteni sînt aceşti, pe care Voi aţi biruit; deci, fiţi cu bună Voie, că nu numai de mîncare Aveţi acu, iar, pentru cunună Că aţi biruit ţara întreagă, Mahomet şi cu voi pace leagă. 25 4927 Mahomet aşa vă porunceşte: « Mergeţi acasă cu rînduială, Lăpădaţi baroasele şi cleşte Şi vă faceţi între voi tocmeală, Alegînd pe-un vodă de moşie, Căci a voastră tara va să fie ». 26 4933 Colea, mai din jos, nu de parte, Afla-veţi o tabără lăsată, De-aci, cît poate-ori cine să poarte Haine, vite, scule şi bucate Ducînd şi copiilor acasă" Zisă turcul şi de-aci purceasă.1/ 212 27 4939 îhu!... prihuha! cu toţi deodată A striga, juca, ţiganii începură, Şi-a căra din tabără bucată, Tot feliu de haină şi mundură, Cai, boi, vaci, căruţe, tilege, Iar de grase oi turme întrege. 211 1 Din toate împrejurările să arată cumcă ţiganii aici venisă pe locui unde să făcuse, în noaptea trecută, bătaia lui Vlad cu turcii; şi, de bună samă, n-au fost ei de parte de tabăra cea mare turcească, iară aici să vede a fi fost o tabără mai mică, pe carea fugînd turcii noaptea o părăsisă./ 210 211 28 32 4945 De-aci la tabăra ţigănească De grabă să-întoarsără cu grămada. Nu e condeiu care să zugrăvască Chiotu lor pe cale şi sfada. Un mii în pregiur toate răsună De gura lor şi voia cea bună.1 4969 Pintre şireagurile gonace^ Mestecîndu-să striga deodată: „Fraţilor, ascultaţi, de vă place, Ce socotesc eu: vinsă,-împrăştiată, Fuge turcimea şi nu e de-a crede Că doar' aşteptîndu-ne ia şede; 29 4951 Duceţi-vă, gloate fericite, încătro vă mînă cea tîmplare, Că noi mai avem incă-oare cîte De-a povesti şi, precum îmi pare, Mulţi aşteaptă cu gura căscată, Să cîntăm de-oastea turcească-odată. 30 4957 Satana (precum vam spus) oprisă Turcimea fugare şi cu ceaţă Jur împregiur o ţinu închisă, Iar pre oastea munteană-îndrăzneaţă, Mamona-înşelă cu măestrie, Şoptindu-i cuget de lăcomie./ 275 31 4963 Mamona văzînd aspra pălmită,1 Ce Sînmihaiu Satanei ştearsă, Nu stete mai mult, ci-întro clipită Peri din şireag şi iute mearsă La oastea lui Vlad luînd pe sine Chipul unii cătane bătrîne.2 212 1 Cu adevărat că lesne crezători au fost ţiganii, însă de-aci să cunoaşte că era oameni buni, căci tot omul lesne crezătoriu este bun,/ 213 1 Adecă văzînd ce palmă aspră dede Satanei Sînmihai. 2 Cătanâ. Cuvînt ardelenesc şi va să zică ostaş, oştean. 33 4975 Deci, în zădar gonim după dînsa! Ajungă dar că-a noastră vărtute, Puterea lui Mahomet înfrînsă; Nu e de-a-1 conteni-în fuga iute. Oastei vrăjmaşe-în fugă pornite Trebue-a găti poduri aurite! 3 34 4981 Pană ce noi far de răsuflare Gonim pe fugari, alţii bogată Tabăra vor prăda şi doar' care N'au asudat în astă cruntată Bătălie, răpi-vor aceia toate, Noi om rămînea cu buze-îmflate.4/ 214 35 4987 Aici tace ostaşul şi-arată Mulţime de-argint şi lucruri scumpe; Oastea la pradă-acum invitată, Să desface, rîndurile rumpe,1 Fieşcare merge-acum de sine, Lăsînd scăpare-oştilor păgîne. 3 Aceasta e o zicătoare vechie, adecă oastea nepretene, cînd fuge, nu trebue să să oprească, ci mai vîrtos să îi facă drum. 4 A rămînea cit buzele îmflate va să zică a nu căpăta nimic din ceva, de unde avea cineva nădejde să apuce ceva./ 21-M,, 1 Sâ desface. Oastea bine rînduită este ca şi o mâhină care, deacă se va despreuna, nu va putea face nice o lucrare. Deci să zice aici, desface, în loc de împrăştia şi să sparge. 212 213 36 4993 Mahomet ce cu multă greutate Să tăiasă prin oastea romînă, Apucînd largul, din drum să-abate Şi fuge-încătro norocul Y mînă ; în urmă-întrun des codru s'ascunsă Obosit şi cu-inima pătrunsă. 37 4999 Dintru atîţa numai un arap Credincios cu dînsu rămăsese, Cei alalţi să plătisă cu cap 2 De slujbă, unii-în cîmp, alţii-în dese Tufe zăcea, fîrşiţi de putere, Neputînd înainte-a mai mere. 38 5005 Abea răpăusase-o jumătate De ceas Mahomet, supt umbră lină, Cînd inima-îngrijată-îi străbate Glas de om ce plînge şi suspină.3 Sultanu-îndată capu-îş' rădică Să vază, dar, cuprins de frică)/ 215 39 5011 Faţa cu scîrbită îngrozire, întoarsă dela vederea-amară: I să-arăta-în văzduhul supţire Hamza, pe care-el odenioară, Trimisă la Vlad, ca pre-un capigiu, Dar, apoi, fu tras în ţapă de viu.1 215 2 Să plătisă cu cap, adecă perise sau au fost lipsiţi de viaţă apârînd pe stăpînul lor. 3 Va să zică: păn ce Mahomet era cu inima îngrijată, iată, aude un glas de om care plînge şi suspină./ 1 Hamza sau Hamuza au fost trimis de la Mahomet ca un sol şi păciui-toriu la Vlad, dar vrînd apoi să-1 împresoare cu oastea prin ascunsuri orîn-duită, Vlad-Vodă biruind acea oaste, prinsă viu pe Hamza şi făcu să-1 tragă în ţapă, ca şi pe alţii. 40 5017 Cu faţa cruntă şi-împănginată, Cu ochi afundaţi, barbă sperlită, Acesta-în văzduh acum să-arată, Pe Mahomet cu degetu-învită Şi chiamă să meargă după dîns, Sultanul îi urmează-întradins. 216 41 5023 Nu mearsă doară păsuri trei sute Umbra şi-întinzind mîna îi-arată Un loc, apoi din ochi piere iute. Oh, vedere tristă,-înfiorată ! Aici sultanul vede mulţime De proslăvită-în ţapă turcime. 42 5029 O poiană era-împregiur doară La jumătate de mii aproape,2 Pe care-un codru des împresoară, Iar într-însa mii de mii de ţape Des lîngă-olaltă se-afla-înşirate, Cu trupuri busurmane-încărcate/ 43 5035 Mahomet de scîrbă şi de greaţă, Din inimă slăbind şi picioare, Ameţeşte de cap, cade pre faţă Şi, de nu era sîrguitoare Grija celui arap credincios, Doară nu să mai scula de jos. 44 5041 Acesta-1 trezeşte şi-îl rădică, Apoi luîndu-1 de supt suoară, Dela locul cel făr de ferică, îl întoarce la stratul său iară, 2 Aici cuvîntul aproape însemnează mai de... cam la, adecă în loc de-a 216 zice că poiana era cam de o jumătate de mii,/ poetul zice: poiana era aproape, «le o jumătate de mii aproape. 214 215 Cu balsam stomahu-îi întăreşte Şi cu dulci cuvinte-îl mîngăeşte. 1 45 5047 întracea mulţimea dievolească împrăştiată-acuma prin ţară, în ascuns cearcă să-şi izbîndească Pentru-urgia păţită şi-ocară Şi măestrind în tot feliu viclenie Ca să-s întărească-a sa domnie. 5053 46 Asmodeu viclean minciuni scorneşte, Neagră vînzătură-oarde şi-întramă Boierilor ţării-în gînd şopteşte Frică despre turcime şi teamă, Ură cătră Vlad şi viclenie, Gătindu-i pre-încet, spre vînzărie./ 217 47 5059 Era între boieri un Dănescul Purtînd asupra lui Vlad o mare Pizmire şi-avînd la muntenescul, Tron pretenţia; prin o tîmplare; Acesta cu mai mulţi împreună Să-afla la vin şi la voie bună. 48 5065 Şedea prejur de-aşternută masă Coconite, coconi şi cocoane, Toţi fiind cu minţile voioase, La glas de cetera şi canoane, încoace-încolea zbura închinate Păhară pline de sănătate. 1 Cumcă Mahomet la o vedere ca aceasta ar fi lăcrămat, să află şi intralte cărţi, dar să fie ameţit, eu încă nu am cetit, afară de Hroiiica de la .Zănoaga./ 49 5071 Iar Hriza, cîntăreţul maestru, Care-în ospeţe şi pre la mese, Cînd arma celui Marte buiestru, 1 Cu stihuri nalte cînta şi-alese, Cînd pre fiiul Vinerii frumoase, Cu viersuri line şi mîngăioase. 50 5077 Tot el desfăta şi-această dată, Cu cîntece line simţitoare, Boierimea la masă-adunată, Dragostele cîntînd zburătoare. Iar tineră cocoană îi-adîntă Şi zice:„Pe-Arghin, Hrizo, ne cîntă."/ 218 51 5083 Iar cîntereţul tocmindu-şi strune, Aşa păţirea-începu duioasă: „O! cine, cum să cuvine,-îmi va spune? Patima voastră,-o, părechie-aleasă! Libovul Ilenii cătră tine Şi dorul tău pentru dînsa,-Arghine P1 52 5089 O, tu musă! care cîte-odată A d'umbră şezind în haină-albastră, Colo, supt măgura gemănată,2 Lui Amor, în ceteră măiastră, Cînţi a duor inimi libovite, Dulcile năcazuri suferite! 217 218 219 1 Buestru să zice aici neîmblînzit, fieratec; iar Marte este zieul armelor. Adecă va să zică poetul, în strofa aceasta, cumcă Hriza cîte odată cînta cu glas greu şi demerit lucrurile osteneşti şi faptele vitejilor, iar cîte odată cînta, cu viers dulce, pe fiul Vinerii adecă pe Amor!/ 1 Vechie poveste este îm părţile acele, pentru un Arghin (sau cum zic unii Arghir) şi pentru Ileana cea frumoasă cu cosiţa de aur. Şi să află şi în stihuri proastă alcătuită şi tipărită. însă, aici poetul au tocmit-o întraltă formă de viersuri. 2 Măgura gemănată va să zică Parnâsul, adecă / muntele cel atîta cunoscut de la poeţii, unde lăcuiesc musele. Hriza chiamă pre acea musă întrajutoriu, care lui Amor cîte odată s-au obicinuit a cînta păţirile ibovnicilor! 217 53 5095 Lasă puţinei desişuri umbroase Şi pogoară-încoace aducînd aminte Dorul Ilenii, domniţei frumoase, Şi-a lui bun Arghin dragoste fierbinte, Căci mult amîndoi, dor şi-amar păţiră, Pană cînd tîrziu, iară să tîlniră. 54 5101 Tinărul Arghin, după ce străină, Multă ţară-îmbla, multe-oraşe, sate, Trăpăda, văzind că-în zădar suspină Şi-întreabă-în zădar de Neagra Cetate, Că nime ştiea, cu mic şi cu mare, Să-i spună sau să-1 pue la cărare,/ 219 55 5107 Obosit întro vale-adîncă-ajunsă, De griji, de năcaz, mintea turburată, De jele, de-amar, inima pătrunsă, De pe murg uşor să pogoară-îndată; Desgolind apoi săbioara luce, Mănunchiu în pămînt, vîrv la piept aduce. 56 5113 Ş'ochii lăcrămoşi rădicînd la stele, Cu suspin adînc, rostu său deschisă: „O! ţintă a toate dorinţelor mele,1 Illeană iubită! ah! să şti tu, zisă, Că-Arghinul tău stă la pragul de moarte, Cum te-ar întrista jelnica lui soarte! 57 5119 Dar poate că tu nice-odenioară De tîmplarea mea tristă şi grozită, Nu vei auzi, nice vei şti doară; încâi stîncele, vroiu, ne sufleţite, Jele să-mi audă, martore să-mi fie Că fui credincios păn la moarte ţie. 1 Adecă, tu, în care, sau la care, toate dorinţele mele, ca la cea mai de pe urmă ţintă, aleargă!/ 58 5125 Multe ţări îmblai, dragă, pentru tine, Dar acuma-m văd cărarea curmată; La locuri sosind puste şi străine, Nedejdea-îmi peri de te-afla vreodată, Dar nice a-întoarce fără tine-acasă, Libovul cumplit şi-inima mă lasă./ 220 59 5131 Deci, rămîni în veci, mîndră, sănătoasă, Şi, de vei răsti cumva^odenioară,1 De fîrşitul mieu, de moartea duioasă, Varsă-mi o fierbinte încai lăcrămioară! Şi zi: « Linişor îţi păuseze,-Arghine,2 Oasele!., ce te-ai jertvit pentru mine!» 60 5137 Aceste zîcînd era să-ş afunde în pieptul gingaş', sabie-agerită, Cînd graiu cunoscut urechie-îi pătrunde: « Arghine, ce faci ? » Şi-întracea clipită, Iacă, fierrul crud îi căzu din mînă, Iară el să-aflâ-în braţul tău, Ermină! 61 5143 Ermina de mic cea lui priitoare, Şi din toate mai înţăleaptă zînă, Care învăţă şi-îi fu păzitoare, Deprinzindu-1 în toată fapta bună, Grija lui şi-acum poartă nevăzută, Şi-în ceasul cumplit sare şi-îi ajută. 220 * Răştire. S-au luat după lătenie, adecă de la ştiu (verba) şi ră (prepos.), care însămnează iarâş a şti, mai apei a şti sau a 'să înştiinţa.' 2 Lini$0Y păuseze casele, va să zică linişor îti odihnească oasele 221 precum şi de obşte zic ţăranii: / „fie-ţi pâus !"; de unde să zice de cei ce au murit, că au răpăusat, adecă au mers la odihnă. 218 219 62 5149 Cît graiul suna, voinic ochii-întoarsă, Cu luminile mai întunecate, vSlobozind abea, din buzele d'arse, Un dulce suspin, ah! neşte curmate Cuvinte: «Dar tu-mi eşti, Ermină bună » «Eu, Arghine, eu!» zisă ia-împreună./ 221 63 5155 « Venii să-te-abat de la prag de moarte. Ah! cine ţi-au dat gînduri aşa slute? Ce grea te-apăsa şi varvâră soarte, Cum de ţi-ai uitat de nalta vărtute,1 La care de mic eu-ţi fui povaţă, Şi vruşi a-ţi curma dorita viaţă? 64 5161 Nu ştii tu că nu e vrednic de dulceaţă, ' Care-amar nu-au tras? După zi norată, După vînt cu ploi, negură şi ceaţă, Soare mai frumos strălucind să-arată! Lucru e ticălos inimei giosite, Gînduri a purta deznădăjduite. 65 5167 Deci, sus Arghine! căci încă te-aşteaptă Mult năcaz şi-amar şi lungă-ostăneală, Dar cu vărtute şi minte-înţăleaptă, Toate-îi birui; fi dar cu-îndrăzneală! Că norocul bun nu şede-în unghieţ, Ci pribeag imblă şi călătoreţ. 66 5173 Iar cînd ţi-ar fi greu doar' la vreo tîmplare, Adu-ţi aminte de mine şi-a mele Bune învăţături, avînd cutezare, Nici locul să dai la gînduri mişele Şi fi-încredinţat că-îi scăpa din toate, în urmă-ajungînd la Neagra Cetate! »"./ 1 Aici vărtutea nu să ia în noima fisică, adecă firească, nice însemnează puterea trupească, ci să.ia în noima moralnică şi însemnează putere sufle-, tească, precum la latini virtus./ 222 61 5179 Bunul Hriza era să mai cînte,1 Cînd au fost curmat prin o tîmplare Şi-îi rămasără glas şi cuvinte în gură, că-întrînd în adunare, Un sol neaşteptată veste-aduse, Precum Vlad-Vodă pe turci bătuse. 68 5185 Toţi să bucura, numa Dănescul2 Mîhnirea dinnontru-abea-îş opreşte, Iar după ce să dusă domnescul Trimis de-aci, nu să mai sfieşte, Ci-începînd cu multe vcrbe-amare Defăimază biruinţa mare. 69 5191 Asmodeu ajută şi-1 aţîţă Dîndu-i rîvnă, vorbă şi priinţă ; Iar el, bogat şi de mare viţă, Auz la toţi afla şi credinţă; Iar după ce la divan să-aşază în chipul următoriu cuvintează: 222 70 5197 „Măcar cum (o, dragi prieteni) vă pare De-această biruinţă frumoasă, Dar eu socotesc făr apărare, Cumcă ne-aşteaptă soarte jeloasă Şi-amar în urmă!... Mila cerească Deie! ce zic, să nu se plinească!/ 1 Ce cîntă Hriza pană aici este numai începutul istoriei lui Arghin. 2 Acest Dănescul trebue să fie unul din neamul lui Dan a patrulea, pre care Vlad-Vodă scosese din domnie./ 220 221 223 71 224 75 5203 Am învins adecă! Turcul fuge, Vodă triumfă!., muntenii saltă Şi gătesc paginilor lănţuge! 1 Adevărat! biruinţa-e naltă!., însă, cu toate-aceste privele, întralt chip sînt cugetele mele. 5227 Nu-mi zică nime că-a lega pace Cu păgînul mai rea treabă este, Fiind că de multă vreme-încoace Credinţa nu-îşi ţine şi ca de-aceste, Că-în zădar îl vinuim şi doară Vina pe noi înşine pogoară. 72 5209 Voi ştiţi cîtă greutate trage Ţara de-oştile însuşi a noastre, Iar cînd la războiu trîmbiţa rage, Nice poate cineva să-şi pastre Averea sa, nici dulce viaţă, Fiecare-îşi poartă capu-în braţă. 76 5233 Cine-aleargă la turci cu făgadă Ca, deacă-1 va pune la domnie, Ţara-îi va supune? şi-în dovadă De plecare, cu haraci îmbie? Romînu!... Cine patria sa vinde? Romînu!... Cine-a vrăjbii foc aprinde 73 5215 Aşa trăim de cîţva-ani încoace, Tot întru bătăi primejdioase: Tineri ne să stîng, ţara zace Pustie, numa cu stîrvuri şi-oase Sămănată! Şi dintru-a cui vină? Cine e-acestor toate pricină? 77 5239 Şi-ajutoriu dela păgînul cere, Făcîndu-1 hotărîtoriu şi jude?1 Iar el răzămîndu-să-în putere, După ce sfezile noastre-aude, Celui face dreptate, care I-au dat făgăduinţă mai mare. 74 5221 Vlad-Vodă, din trufie deşartă, Din ura lui Mahomet privată, 2 Asupră-ne pre păgîni întartă; El, apoi, cu firea nealinată, Tinărimea la perire bagă, Iar la primejdie ţara-întreagă!/ 223 1 ^ triumfa va să zică a cînta de biruinţă, a facere prăznuire pentru biruinţă, şi vine de la triumf, adecă prăznuirea biruinţii. 2 Privat,-ă. Este cuvînt latinesc, însă acum obicinuit şi la limba romanească şi însemnează: dccsăbit,-â sau numai sîngur a cuiva, şi să împroti-veşte cu noimă cuvîntului de cbşte.j 78 5245 Şi ce folos, acum a să pune împrotiva celia putinţe Carii toată-Âsia să supune? Nici zece de-aceste biruinţe Ajung a ne pune-în ocrotire De toată temerea-întru venire./ 224 1 Jude v& sa, zică judecătoriu. Iară firul voroavei, în acest loc, merge aşa: cumcă romînii aleargă la turci, pîrînd unul pre altul şi îl fac pre dînsul judecătoriu asupra sa, iar el (adecă sultanul) ascultă şi pe o parte şi pre alta şi celuia face dreptate, care i-au făgăduit mai mult./ 222 223 225 79 5251 Mahomet pană la primăvară Cu mai mare-oaste decît aceasta, Asupra noastră va-întoarce iară; Şi cine-împrotivă-îi atuncea va sta ? Şi-unde este scris că tot deuna A noastră va să fie cununa? 80 5257 O dată numa! singur o dată, Deacă ne va fi fără priinţă Norocul schimbaciu, iacă surpată Ţara din temeiu, nici e putinţă Ca vreo dată să să mai rădice Sau să-ajungă zile de ferice, 81 5263 Ci va rămînea de tot supusă Ca şi Bulgărimea cu Sîrbia Şi-alte robite ţări ..." Abea spuse Dănescul aceste, cînd soliea Dela fratele lui Vlad soseşte Şi cătră strînşii boieri grăeşte: 82 5269 „Mahomet, prin mine, vă trimite, O, boieri cinstiţi! pace, ertare! Afla-veţi aceste-adeverite, Ce vă spun din gură, şi-în scrisoare (De cumva vorbei mele nu-aţi crede), în acest ferman!... (şi fermanul dede).1/ 226 83 5275 Acolo sultanul ţării pace,1 Iar celor care a lui Vlad parte Lăsînd, la dînsul să vor întoarce, Ertare de robie şi de moarte Făgăduiea, voind ca să fie Pus un frate-a lui Vlad la domnie,, 84 5281 Solul apoi încă mai adauge Că turcimea numa răsipită, Iar nu bătută fu, şi să trage La un loc, de unde cu-îndoită Putere va să facă năvală. Aşa solul pe boieri înşală. 85 5287 De sol Asmodeu luasă faţă, Scornind şi scrisoarea viclenită ; El pe boieri ce-au să facă-învaţă Şi pre-ascuns cătră scopos Invită, Pănce feceră şi-o legătură, întărită prin iscălitură.2 86 5293 Voi, dragi boieri! cu gura sătulă> Puteţi vorbi şi mai multe doară, Dar eu alergînd cale destulă Şi gura nestîndu-mi ca şi-o moară, Şi picioare-acum şi graiu îmi stete, Nici pot mai cînta de foame şi sete. F î R Ş I T. C I NT. A X/ 225 1 Ferman. Este poruncă a sultanului. Adecă zice solul: deacă doară nu-mi credeţi mie, iată fermanul; şi zicînd aşa, le-au dat fermanul./ 226 1 Acdo, adecă în acel ferman. 2 Măcar nu spune deschis poetul ce feliu de legătură au făcut boierii, totuş' să înţălege de sine, că au făgăduit în scrisoare, după cererea sultanului. Fîrşit. cînt. a Xj 224 227 CÎNTECUL A XI ARGUMINTU 5299 Mahomet vra să-ş stingă viaţă, Iar Satana fuge-în mănăstire Luînd pe sine tinără faţă De copilă; fraţii să-învrăjbiră.. Vlad-Vodă pureede-în pribegie, Iar Tandaler cască la domnie. 1 5305 La noroc şi zile fericite Fieşcare nebun fire-îş ţine, Dar ian aruncă-1 în grele-ispite, Ca nice-o treabă să-îi meargă Şi-atunci să-mi arete el cea fire, Neschimbat, cum avu-în norocire! bine; 5311 Acel m'e-omul! care neclătită Statornicie şi ne seîmbată Inimă, la vreme norocită, întrun chip ca şi la nevoi arată; Acel, tot ceriu căzind să vază, Totuş va privi cu minte trează. 1 5317 Iar care numa la zile bune Va se custe, dar la nevoi grele, Toată nădejdea în moarte-îş pune, Dintru suflete este mişele; 227 1 Aici va sâ zicâ Pcetul câ un om harnic şi cu mare suflet, tocma să vază că tot ceriu pre dînsul cade, totuş nu-şi va pierde firea sa, ci va aştepta cu îndrăzneală. 228 Că nu e vrednic bărbat să să chieme, 2 Care-în nevoi să vaită şi geme./ 5323 Pentru-aceasta Mahomet la mine Nu e viteaz, nice suflet mare! Precum acuş vom vedea mai bine. După ce boierii-în adunare, Iscăliră neagra vînzărie, lară-începură la veselie. 5329 Asmodeu cu scrisoarea purcede Tocma la Mahomet în pădure, Care-acum deşteptîndu-să şede Şi nu ştie-în ce chip să-îş îngiure Norocul rău şi soartea varvâră, Ce-întru-atîta Tau băgat ocară. 5335 Biruit în urmă de mîhnire, Un cuget cumplit în minte-îi vine, Să-îş rumpă-a vieţii sale fire: 1 „Ha (zise foarte scîrbit în sine)! Mahomet învins!... Mahomet!... care Păn acum pe uscat şi pe mare 5341 Fu cutremur a trei părţi de lume! 2 Acel Mahomet acu, de-o mică Oaste-învins, pierde slavă şi nume!... Ah, nu fie-aşa!... nici să să zică Cîndva, că biruit de-oarecine Au fost, ci singur de sine!/ 2 Adecă acela nu este din sufletele cele mari şi nalte, ci din cele mişele I sau este un om mişel./ 228 1 Fire. Aici poftesc cetitoriu, să bage samă că poetul va să zică cumcă Mahomet era să-ş' rumpă firele vieţii sale, adecă firul vieţii. Deci nu trebue [să] înţăleagă cineva: firea vieţii, că aşa nu se poate zice. 2 Cutremurul a trei părţi de lume, adecă trei părţi de lume să cutremura şi să temea de Mahomet, precum Asia, Africa şi Evropa./ 226 227 229 8 5347 Nici va fi!,., ca vreo dreaptă străină, A custării să-mi rumpă doară-aţă Eu însumi urgisita lumină ! Stîngîndu-mi voiu să ies din viaţă!...". Aceasta zicînd el cu duioasă Tînguire, cuţitoiul scoase 1 9 5353 Şi-acum era gata să să-omoară, Cînd Asmodeu tocma şi soseşte: „Stai, sultane! şi vii astă oară, 2 (Strigă), şi-apoi mori împărăteşte,* Iar acuma cugetu-îţi îndreaptă, Căci mîne biruinţa te-aşteaptă'\ 230 12 5271 Ei!... dar, ian aşteaptă, musă!-îm pare 1 Că noi am uitat ceva de-a spune Pentru-a iadului împărat mare, Cel cu schiptru-în mînă de tăciune; Zvîrlindu-se el aşa de parte! Cine şti ? doară-i să tîmplâ moarte! 13 5377 După ce Satana din căzută Aspră ce fusese,-abea să scoală, Acum gîndul de bătaie-îş mută, Ruşinîndu-1 nebuna sa fală; Deci, nefăcînd la cineva ştire, Mearsă pe-ascuns întro mănăstire. 10 5359 Vicleanul după-aceasta-îl învaţă Cum să facă şi îi spune toate, Mahomet ascultîndu-1 înghiaţă De minunea celor întîmplate; De-unde-îndată, pe cărări ştiute, Cătră-ai săi mearsă cu pasul iute. 11 5365 Asmodeu care-aici chip luasă De-un săhastru turcesc, pe-altă cale Apucă şi pe Mahomet lasă, Ducînclu-să drept la cea vale, Unde era, cum ştiţi, adunată Ţigănia noastră de-astă dată./ 229 1 Cuţitoiul va să zică aici poetul, acel feliu de armă în forma cuţitului care poartă turcii de-a brîu. 2 Vii astă oarăX adecă trâeşte astă cară, fiind că vorba eu viu, ta vii, el vie, tot aceias' va să zică ca şi eu trăesc, tu trăeşti, el trăeşte./ 228 14 5383 Ştiind el acu, de multă vreme, Că fraţii călugări în chilie Au primit Pizma făr a să teme, Iar Pizma, iubita lui fie, Au născut acolo depreună Făţăria şi Vrajba nebună, 15 5389 Luînd chip de tinără copilă, Stete Făţărnicu la portiţă, Rugîndu-să de-ajutoriu şi milă: „Fiind eu (zise) de bună viţă, Turcii păgîni năpădind asară, Fraţi, surori şi părinţi îmi tăiară,/ z 30 1 Fii Este un chip de strigare şi chiemare. larăş poetul mergînd în tonul său şuguitoriul, vorbeşte cu musa lui ca şi cu o tovarăşă. Şi ca cînd şi-ar aduce aminte de ceva! zice ei: dar aşteaptă, că mi să pare că noi am uitat de a spune ce să tîmplă mai încolo cu Satana, cînd fu el zvîrlit aşa de parte. / 229 231 16 21 5395 Numa eu scăpai, nenorocită, Prin a-întunerecului sentinţă; De foame şi trapăd obosită, Toată noaptea, cu mare silinţă, Rătăcind mă-învîrtii prin pădure, Păn sosii la ceste ziduri sure. 5425 O, de-ai şti pe cine-închizi aice, Drăguţ Gherontie! cîte ciude Te-ar împresora!... şi ce-ai mai zice! Insă-acum aş pofti eu un jude Cuminte şi făr de părtenire, Să meargă cu mine la mănăstire, 17 5401 Deci, deacă-aveţi inimă creştină, Scăpaţi-mă de moarte şi-urgie, Daţi-mi să moriu încai fără vină, Decît încăpînd eu la robie, Să-mi pierd curăţie şi viaţă. Ah, jelnică soarte şi scîrbeaţă!" 22 5431 Ca privind la frumoasa copilă, însuşi, după drept, să hotărască Oare putea-va scăpa de silă Şi de puterea călugărească, întreagă şi cu totul curată, Această fetiţă-împeliţată ? 18 5407 Cu lacremi, aceste, mincinoase Zicea suspinînd, iară monacii Privind la dînsa,-acum îş uitasă Mătânile, ceasuri şi condacii! Căuta la păr slobozit pe spate Şi la pieptul gol de jumătate. 19 5413 înţălegînd bătrînul părinte, Egumenul Gherontie-îndată Porunci să-îi o-aducă-înainte, Zicînd că măcarcă este fată, Totuş sloboade, -în tîmplărî de-aceste, Pravila, să-între-în chilii neveste./ 23 5437 Eu zic că nu!., şi cum să arată Din poveste, nu zisăi minciună 1 Dar cine-ar fi socotit vreodată, Judecind cu socoteală bună, Ca diavolului să vie-în fire A să băga-în sfînta mănăstire!/ 233 24 5443 Ajunge-atîta că coconita împrilostită,-aşa e bunişoară, Cît, de nu-ar fi sosit măgăriţa, Ducînd pe sfîntul înapoi iară, Tocma pe-aci, călugării doară Pentru dînsa-ar fi fost să să-omoară. 232 20 5419 După ce de-amărunt ascultată Fu copila, bătrînul o dusă întro chiliuţă sîngurată Şi porunci ca nime să nu să Cerce-a să băga din călugărie, Fără ştirea lui, în cea chilie. 25 5449 După ce-în usăbită chilie, Bătrînul pe fetişoară-închiăă, Fiind că era după chindie, Fieşcare ceasurile-îş zisă; Şi după multe ploşte golite, Toate genele fură-adormite. 230 231 26 31 5455 Dară cînd fu pe la miază noapte, Vicleanul nevăzut pretutinde Umblă şi fieşte cărui şoapte în vis pofte rele şi-îl încinde, Pătrunzind din chilie-în chilie Şi-învitîndu-i spre necurăţie. 235 5461 Feliuri de-închipuiri lunecoase, j Bieţilor monaci aduce-în minte (Ce nu să cuvin la cei cu rase), j Trezindu-să fieşcare sîmte i O nedomolită rea pornire în trupul său, fără de-a sa ştire./ j 234 28 I 5467 Gorgonie-unul mai cu-îndrăzneală, Care mai la trei oce asară De vin sorbisă, curînd se scoală, Venindu-i în minte cea fecioară ; Şi ne gîndind multe, cu-osîrdie Aleargă la poprita chilie. ' 29 5473 Pe-întunerec orbecînd păşeşte Numai în degite, nici cutează A răsufla, iar deacă soseşte La doritu-uştor, oh, cum săltează Inima lui su pieptul fierbinte î Cum fierbe sîngele-în vine sfinte î 30 5479 întei mîna pe vîrtej lin pune Şi cearcă de nu e-uşa-încuiată. Ce noroc! f ăr de încuieciune Află chilia, deci să-îmbărbată Şi ne simţit păn la pat să trage j (Că-acest feliu de pofte dau curâge!). 5485 Pe-întunerec şi fără lumină, Pipăe, cearcă cu rîvnă mare, Desfătata lui Adam grădină Pretutindene şi-într-acea stare Nimeri supt călduţele poale, Mai pe-urmă, de cevaş viu şi moale./ 32 5491 Copila să face că nu sîmte Şi foarte greu somnul are, Dar nici cuviosului părinte Mult îi pasă de-a ei deşteptare, Că-acum era peste gard să sară, De nu-auzea scîrţăind uştoară. 33 5497 Un tropot de-om ce pe furiş vine, Oblici Gorgonie săracu, Dar fiind el inimos în sine, Cît nu se-ar fi temut nici de dracu: „Care eşti? om, diavol, sau nălucă? (Strigă şi-întruna de piept apucă)". 34 5503 Ghierman chielariul era, pe care La poprita dusese chilie, Tot aceaiaş poftă şi tîmplare ; Ghierman la răspuns mult nu să-îmbie, Ci-îndată-îi răspunde cu-o pălmită, Iară diavolul îi întărită. 35 5509 Tocma şi Partenie soseşte Şi deschizind uşa peste dînşi (Pe întunerec mergînd) loveşte: Pănă-s ceşti în bătaie cuprinşi, Iacă Ştefan, Iosofât, Nichita, Pe-unu după-altu-aduce ispita./ 236 36 41 5515 Gorgonie pe chelariu supusese Şi-acu să-începea de-a scărmănată; Unu-altui tufoasă barbă ţese. Nichita era cu pugnul gata, Cînd lovindu-se de neşte Iade, Cît e! peste Gorgonie cade. 37 Chielariu apucînd răsuflare Atunci să zvîrgoli cu putere Şi de-abea să-înciripă-în picioare-, Dă să fugă şi spre uşă mere, Dar bucneşte-în cap, ca şi-un berbece, Pe losofat ce căzu pe spate Şi-începu cu picioarele-a bate. 237 38 5527 Ghierman întinde mîna să vază Cine iarăş lui în drum să pune, Şi pe Ştefan de piept împumnează; Cesta să trage cu-îmbieciune, Dar cela ţiindu-1 strîns, nu lasă, Pentru că foarte să măniasă./ 237 39 5533 Gorgon pe Partenie săracu Năduşea, iar chielariul de guşă Sugruma pe Ştefan, şi boleacu losofat dîndu-şi cu ceafa-în uşă, Ameţit căzu: gîndeai că moare, Că numa zvîrgoiea din picioare. 40 5539 Aşa sta lucrurile cînd, iacă! Uşa fără de veste creapă Şi chilia-în lumină să-îmbracă; Vede bătălia cea sureapă Bătrînul Gherontie şi să miră De-unde toate-aceste săfscorniră. 234 5521 5524bis 5545 „Bohorod ţă, spasi nasi" zise. „O! fiilor, dar ce e aceasta!" într -acea fecioara să trezisă, Dar tot zăcea tinsă ca nevasta. Să făcea ca cînd ar fi-înspăimată Şi de sine cu totul uitată. 42 5551 Bătrînu-într-astă nerînduială Nu ştiea ce-întei are de-a face: Ori să-acopără-a femeii scandâlă, Ori pe fraţii bătoleşi să-împace; Deci lung stete cu minte-îndoită Şi-ochii înfipţi la fata golită./ 43 5557 Tocma pe-acolea-în acea minută, Sînspiridon întorcînd acasă, Trecea, care comedia slută Văzînd pe de-asupra lor trase Cu degete sfinte,-un semn de cruce, De care pier toate năluce. 44 5563 Şi iată ! -o, minune ! fata piere !!!! Ca năluca din ochi... iară fraţii Ca cînd nu-ar avea nice-o putere Slăbesc din mîni şi răsturnaţii Să scoală mirîndu-să de-aceasta, Iar mai vîrtos, cum peri nevasta. 45 5569 Toţi cu Gherontie împreună Cunoscură cumcă-au fost ispita Satanei pre dînşi, de samă bună, Mai vîrtos că fratele Nichita Povestea cumcă dracu nu-odată I s-au arătat în chip de fată. 46 5575 Acum rîndul bun cu sine cere Să zicem ceva şi de munteanul Domn viteaz, în ce chip lucru-îi mere, De nu-înşelâ şi pe dîns Vicleanul? Dar nu!... el ducea cu vitejie La războiu coloana mijlocie/ 238 47 5581 Ce era din toate mai aleasă. Şi văzînd oastea păgînă frîntă, Nici un feliu de măestrie nu lasă Necercată, ca să-îi facă strimtă Scăparea; cu rînduri închieate Alungă, -înteţeşte, -ajunge, bate. 48 5587 Cum rîul de munte primăvara, Cînd în pripă neaua să topeşte, Dintru nălţime urnind povară Apelor, să varsă şi bujdeşte: Toate-înneacă, surpă şi prăvale Şi nu e cine să-îi oprească cale, 49 5593 Aşa Vlad neînvinsul să răpede Cu cetele sale nespăimate; Fringe, taie ce nainte vede, Surpă, răstoarnă, calcă, străbate, Şi nu e vărtute nice tărie Să-îl contenească sau drum să-îi ţie. 50 5599 Fugacilor tot în dos le şede, Răgaz nu le dă să mai răsufle, Păn ce sau morţii sau în obede I-au dat, ori i-au răsipit în tufe. Dar, ce folos? cînd partea mai mare, Prin Mamona dobîndi scăpare./ 236 239 51 5605 Patru mile-acum Vlad era nainte, Din trimişii săi cînd înţăleasă Că din lăcomia fără de minte, Oastea lui din cale să rătrase, Lăsîndu-şi din mînă biruinţă Şi-aducînd turcilor mîntuintă. 52 561L Obosit de lungă trăpădare, Răpâos porunci să bucineze Ca să prindă cevaş răsuflare Şi cele-a lui şireaguri viteze; Soli apoi cu porunci înăsprite, La oastea prădătoare trimite. 53 5617 Aşa trebile sta-în iastă gioasă Lume-a noastră, pe pămînt, cînd iacă, Din nălţimea cea mai luminoasă Ce raze nemuritoare-o-îmbracă, Din tronul său mai sus de stele, Vecinicul împărat privi la iele. 54 5623 Văzu toate, şi-a sale judeţe Vecinice rămîn păzite bine. Văzu cetele iadului îndrăzneţe Amegind sufletele creştine, Văzu păgînele turceşti gloate, Spre perirea lui Vlad adunate./ 240 55 5629 Iar după vecinica hotărîre încă turcilor nu le sosisă Ceasul şi vremea cea de perire, Care le-este din vecie scrisă; Deci chiamă pe Gavriil şi-îi zice, Curînd în ârepi să să rădice: 237 56 61 5635 „Pasă! grăi, cu a mea poruncă La Vlad; arată-i şi îl învaţă Că-în zădar la perire să-aruncă, Căci hotărît este să mai pată Poporul lui încă vreme lungă Jugul turcesc. Şi-atîta-îi ajungă". 57 5641 Apoi cătră Mihail grăeşte: „Iar tu! duhurilor osîndite Ce eşiră din iad vicleneşte Şi pretutindene fac ispite, îndată să-întoarcă-acasă iară Porunceşte,-alungîndu-i astă-oară!" 58 U2 5647 Aşa grăi vecinicul Părinte Iar Gavriil solitoriu îndată Porneşte ţiind porunca-în minte; Şi învăscîndu-să-în rază curată, Luă faţă-asemene celia, Ce-are un june lăsîndu-ş pruncia./ 241 59 5653 în pene uşoare apoi să-înalţă Zburînd, aerul şi nuori străbate, Trece pe lîngă stele şi soare Şi nicăire el nu să-abată, Pană cînd la Vlad-Vodă soseşte Şi cereasca poruncă-îi vesteşte: 60 5659 „Vlade (striga cereasca solie), Aşa zice Făptoriul a toate: ] «Zădarnică-îi a ta măestrie! Vecinice hotărîri, nemutate, Vor poporul tău încă să fie Lungă vreme-în păgînă serbie!»". 5665 Aceste zicînd îngerul purceasă, Ascunzîndu-să-în nuor supţire. Principul înalt deacă-înţăleasă Solia şi sfînta hotărîre, Căzînd pre faţă-îndată să-închină Cu inimă-înfrîntă si creştină. 62 5671 Voios poruncii el să supune, Pre cei mai încrezuţi ai săi chiamă Şi cum să tîmpla, pe rînd le spune, Cu mîngăioase vorbe-îi întramă Şi fugind cu dînşii de robie, Să dusă-în volnică pribegie./ 63 5677 Mergi sănătos, inimă vitează, Căci oameni şi ceriu îţi fu-împrotîvă; Poate că-ţi va mai luci vreo rază Cîndva. Iar noi celui cu ponivă Minte, Bechicherec, eşind în cale Vom cînta puţin şi-a lui tîndale. 64 5683 După ce nemeşul din strîmtoare, Prin sfatul Haicului său scăpasă, Fiind amîndoi plini de sudoare Şi sosind la cea pădure deasă, Unde-atîte năluci să văzuse, Supt un fag a d'umbră ei şezuse. 65 5689 Haicul, după firea sa vorbeaţă, Iară-începe-a-înşira de-ale sale: „Văzuşi, stăpîne, ce minte-isteaţă Arătai, cînd îmi eşiră-în cale, Ţiganii!... de nu-îi amegeam, doară Să cerca ei tocma să ne-omoară! 238 239 244 71 5695 Dar să şti cum i-am luat de minte, însuş tu te-ai mira şi-ai precepe Că nu-în zădar Vinerile Sfinte Ţin eu, postind cu mălaiu şi cepe. Zieu! că numa dînsa-îmi dede gură Şi ne scoasă dela cea strînsură,/ 243 67 5701 Căci acuma le gătasăm toate, Văzind împregiur atîta laie, Măcar ştieam că-s de jumătate Nemeş, totuş mă-aflasă nescaie Fiori, nu puteam grăi nimica Şi sudori mă pornisă de frică. 68 5707 Iar după ce-îm puseră-întrebare, Cine-s eu, deodată să deschisă Mintea mea şi căutînd la cea mare Chivără ce porţi, păru că mi să Desleagă limba şi cu-îndrăzneală începui a zice spre-a ta fală: 69 5713 « Eu-s (strigaiu) sluga celui mare Becicherec Iştoc din Uram hază, Care-aşa e de voinic şi tare, Cît nici zmei a-1 mînia nu cutează, Iar oameni să fie-o oaste-întreagă, Aceasta la dîns e numa-o şagă ». 70 245 5719 Aşa o călii! şi-aceasta ne scoase! Că-amintrile ne dubea spinare Blăstămaţii, ba doară nici oase întregi ne rămînea! Cum îţi pare, Stăpîne, nu mă purtai eu bine?". Nemeşul zisă: „Cum să cuvine!/ 5725 însă tu te-înşeli, de gîndeşti doară Că-aceia-s ţigani, eu îţi voi spune Ce feliu de-oameni sînt ei şi ce ţară Este-asta şi-ţi va părea minune! Noi sîntem în India (pe semne), Unde cură tămîe din lemne. 72 5731 Poriu împărat aici stăpîneşte, Care-au înţăles, de bună samă, De noi, cum ne'purtăm vitejeşte Şi-a fi spus la toţi ca să să teamă De mine şi să nu mă-întărîte, De vreu sa nu iae peste plite." 73 5737 Pană ei cuvintează-împreună, Tot ce mintea clătită le coace, Glas de om din fag aşa răsună: „în zădar te baţi, drăguţ Iştoace, Că-Anghelina ta mai mult nu vie,. Ci s-află-întru-a morţii-împărăţie. 74 5743 Iar tu, mergi acasă, fă pomeană Şi dă să cetească sărindare, La mănăstirea de la Tismeana, Ca sufletul ei să-aibă ertare". Aici glasul înceta jelos Şi-îndată peri fagul umbros./ 75 5749 Haicu sare ca şi-o căprioară Spăimîntată şi de cap să ţine, Iar nemeşul auzind vărvără Soartea doritei sale-Angheline, Păn ce în urmă suspinînd zisă: „Deacă-aşa i-au fost ursita scrisă, 240 241 76 5755 Blem, Haice, să-întoarcem iară-acasă!-Şi-îndată-amîndoi pe cai suiră, De la priveala fugind jeloasă: Iar încătro? şi ce mai păţiră? N'aflai însemnat în cea hîrtie, De-unde scosăi această-istorie, 77 5761 Totuş socotesc eu făr sminteală, Că drept acasă-au mers, însă deacă Cuiva nu place-a mea socoteală Şi pănă-acasă va să-1 petreacă, Nici de cît împrotivă m'oi pune, Dar eu de dînsul mai mult n'oi spune, 78 247 5767 Căci m'aşteaptă colo ţigănia Şi caută să fiu şi eu de faţă, Păn şi-or tocmi ţara şi domnia, Iar acum ei flămîndele maţă Satură cu tot feliu de bucată Ce-au cărat din tabăra lăsată./ 246 79 5773 Nu rămasă-în ţigănie gură, Ca să nu fie fost zătignită Sau de mămăligă cu d'untură Sau de carne pe jar pîrpălită. Şi într-acea zi-îş uitară de toate Ale sale sfaturi minunate. 80 5779 Copii sar pe lîngă mîncare, Chiuiesc şi joacă iepureasca, Iar cei mai bătrîni cu nerebdare Cască şi-o-înghit ca şerpele broasca, Pănce fiind gura săturată, Inima pe-încet li să desfată. 81 5785 Fieşcare povesteşte-a sale Fapte viteze de la bătaie, Cum au vrut vrăjmaşii să navale, Dară tăiaţi au rămas ca paie Şi n'ar putea nimene să creadă Cum i-au polignit pe toţi grămadă. 82 5791 Tocma după ce să săturase Ţiganii şi era-în voie bună, Asmodeu între dînşii să-îndeasă Tot şoptind şi îndemnînd într-ună> Numai decît spre-a lor fericie, Să-ş rădice craiu şi-împărăţie,/ 83 5797 Iar lui Tandaler inima-i coace Demult acu neşte gînduri nalte Care nu-i dau răsuflet şi pace: Părea că din piele va să-şi salte Socotind în sine că-odinioară El poate să-ajungă craiu în ţară. 84 5803 Deci sculîndu-să, fără zăbavă Toţi bătrînii şi voivozii cheamă Zicînd că pentru multe, de-ispravă Lucruri are el să-ş tragă samă Cu dînşii. Iar deacă fură-împreună, întracest chip cu voroava sune: 85 5809 „Aduce-ve-ţi doară voi aminte, Voivozi şi bătrîni cinstiţi, de-a mele Adăiinăzi zise-aici cuvinte, Cînd Drăghici în munţi, după nuiele, Era să vă mîne-, iar prin mine Furat opriţi şi vă mearsă bine. 242 243 91 5815 Toate ce v'am sfătuit atunce, Cu mai multă-acum încredinţare Puteţi primi, nici poate s'arunce Voao doar din munteni oarecare, Cumcă-aţi fost ţării cu strîmbătate, Căci faptele voastre-îs vederate./ 248 87 5821 Vlad întei poruncă ne trimeasă Să ne-adunăm, adunaţi îndată Am fost; zisă armată să iasă Junia ţigănească, şi-armată Eşi; cu-un cuvînt, noi fecem toate, Cîte ne-au fost în poruncă date. 88 5827 Şi ce este de ne-au poruncit încă Şi nam făcut ? Iar, de altă parte Grăind, alta este, şi mă tem că Nu va putea Vlad, nice din carte Să ne-arete că n'au vrut, cu voie, A ne băga pe noi la nevoie. 89 5833 întei, ca mai lesne să ne-înşeie, Ne dede puţinică merinde Care-abea ne-ajunsă pe măsele; Vine-apoi ca-un lotru şi ne prinde Cu înşelămînt şi tîlhăreşte, Cu cetele-îmbrăcate turceşte. 250 90 5839 Să jurui mai multe bucate Că ne va da, noi întrastă Nedejde proptiţi, zile înfornate Petrecurăm şi multă năpastă ; Şi, de nu ne-ajuta voinicia, l Zieu! că pierea dă foame ţigănia./ 5845 Dar, nu e destul !.. Noaptea cu năvală Dede pe noi şi vru să ne stingă. Ce să vă mai spun !.. Ştiţi cu ce fală Vărtutea noastră ştiu să-1 învingă, Cum oastea lui rămasă tăiată De ţigănimea noastră bărbată. 92 5851 Cine acum fu cu necredinţă? Noi sau Vlad? însuş sultanul doară Auzind de-această biruinţă Care n-au fost nici odinioară, Au socotit cu drepte pricine, Că noao-a stăpîni să cuvine. 93 5857 Pentruce să nu urmăm noi, dară, Aceştii sfătuire pre bune, Numai de cît ? Şi pană în sară, Mai nainte ce soarele-apune, Putem avea ţară şi divan, Vodă şi boieri tot de ţigan". 94 5863 Tandaler fîrşind aci cu zisa, Toţi dederă semn de bucurie Pănce Drăghici rostu său deschisă Şi grăi: „O, dragi feţilor! mie, Drept vă spun că nu-mi întră în cap Un gînd aşa străin şi sureap./ 95 5869 Deie Dumnezieu să fie bune, Toate ce-au zis Tandaler aice, Eu împrotivă nu mă voi pune, Numa cît vă zic, v'am zis şi-oi zice Tot de una: luaţi sama bine, Ca nu cumva dracu să vă-îngîne, 245 244 96 101 5875 Că nu pociu eu nici întrun chip crede, Voao, ca Mahomet vro solie Să vă trimită !-Aceasta purcede Tot dintru a lui Vlad măestrie, Ce caută pricini de pedepsire Sau face cu voi o şuguire. 5905 Drăghici tăcu, iar cu nerăbdare împrotivă-i Guliman să scoală Şi zice:-„O, Drăghici! vorba ta n-are Nici un haz! şi e de minte goală! De cînd te cunosc, tot proroceşte Grăişi, dar nici una nu-ţi gîceşte. 97 5881 Cine-auzi sau văzu vreo dată Un vodă sau boieriu dă ţigan? Viţa noastră proastă, neînvăţată, Cum va şedea dînsa la'di van? Gîndiţi voi că-a drege-o ţară-întreagă, E numai aşa, lucru dă şagă? 98 5887 întei, voi nice-înţelegeţi carte. Cum dară veţi face judecate? Iar, care dintre voi va să poarte Domnia şi caftanul în spate, Caută să fie de mare viţă, Născut din doamnă sau domniţă./ 99 5893 Apoi, cîţi sînteţi voi depreună, Ca să puteţi apărare-o ţară? De vreo trei-patru mii o mînă! Pentru că-aţi învins alaltă sară, Nu gîndireţi cu mintea nebună, Că-aşa să va tîmplâ tot deună. 100 102 5911 Deacă nu poţi tu fără cîrteală, Sfatul bun asculta, mergi acasă Şi-ochii roşii de urdori îţi spală, Să vezi mai curat! Dar, ce ne pasă (Grăi-întorcîndu-să spre-adunare), Cînd cu noi e partea cea mai mare?"./ 252 103 5917 Atuncea toţi au strigat:„craiu şi ţară!" Drăghici întorcîndu-le călcîe: „D'aţi avea mămăligă cu zară Destulă!'' răspunsă cu manie, Apoi să dusă din adunare, Mîhnit de cele vorbe sprinţare. 104 5923 Dar, să lăsăm această cinstită Adunare să mai sfătuiască, Că eu m-aş prinde pă rămăşiţă Cumcă multă iarba va să crească !. Pană ce să vor putea-înţălege Sau cevaş hotărît vor alege. F î R Ş I T. C î N T. A XI/ -5899 O sută numa !... dîn călăraşii Lui Vlad asupra voastră să vie. Unde e-atunci Tandaler cu-ostaşii Lui, cei de mărită vitejie? Deci, nu feţii miei! nu vă-amegească Această-îndemnare dievolească". 246 253 CÎNTECUL A XII 4 ARGUMINTU 5929 Ţiganii-întradins se-apucă să facă în ţara gîndită-a lor tocmeală, Dar fieşte cărui alta-îi place Şi nu să pot opri de cîrteală, Păn şe scorni-între dinşii bătaie, în carea mulţi se-ucid şi să taie. 1 ■4935 Mulţi cu socoteală pre nebună Vor să-afle-în multe lucruri făcute Vreun rău, zicînd:„aceasta nu e bună", Neprecepînd că numa părute, Iar nu adevărate smintele Văd ei prin a sale socotele. 2 5941 Pentru ce (zic ei) apele-îneacă Ţarini, dobitoace,-oameni şi sate? Pentru ce focul arde şi seacă Lucrurile bune şi bucate? Ba şi-oraşe-întregi în scrum preface. Deci firea lor e rea şi stricace. 3 255 5947 Spre ce folos bale veninoase S-au zidit? cum vipera şi-aspida, Ori şi-alte fieri crude, răpicioase: Leul, tigrul, de nu spre obida Şi moartea omului, fiind ele Din firea sa cumplite şi rele./ 5953 Pentru ce sînt gerul şi ninsoare, Ce pietrii creapă, lemne despică, Degeră la om nas şi picioare, Ba de tot oameni şi vite strică; Vorbure-apoi şi vînturi turbate Ce răpesc şi spulberă toate? 5 5959 Nu era mai bine ca să fie Tot ami vreme de primăvară Şi toate de sine să să-îmbie Omului, cele ce-s bune, iară Cele rele să-1 fugă, să-1 teamă, Neputînd strica nici cît o scamă? 6 5965 Ape ca pe-uscat să poată trece, Iar focul pielea să nu-i pătrundă, Vîntul să sufle nici cald nici rece, Gerul să zacă-în peşteră-afundă. Adevărat! aceasta-ar fi bună, încalete-în urechi bine sună. 7 5971 Mai zi doar şi: pentru ce nu fece Dumnezieu la om un ochiu în ceafă Sau coarne-în frunte ca de berbece, Iară de-oţăl a capului scafă? Ca să să poată-apăra mai bine,! Să nu-i spargă capu fie cine./ 8 5977 Pentru ce nu-îi dede-ârepi în spate Să poată zbura ca şi cocoară? Colţi ca de gligan? unghi ferecate? O coadă ca şi-a leului tare? Căci avînd acest feliu de-armătură, Nu să-ar teme de nice-o făptură. 248 249 14 5983 O! nebune cugete deşerte ! Aşa gîndi porcul odenioară, Rozind în pădure ghinzi nefierte: „De-ar putea să-mi crească cumva doară, Zise,-un corn în frunte! Măcar cine Apoi steie ia războiu cu mine". 10 5989 Dar (cu folosul nostru) dorinţa Nu i să-asculta, fiind că-almintre în zădar noi, prin toată silinţa, Cu lard am cerca să ne-ungem vintre, Că cine-ar cuteza să să-afrunte Cu gliganul cornurat în frunte? 5995 11 Norodul prost, fără de lumina> Aşa socoteşte mai la toate, Că mintea lui tîmpită nu-îmbină Legile naturii-aşezate Cu scoposul Făptoriului mare, Şi multe cumcă-ar fi rele-îi pare./ 256 12 6001 Aşa se tîmplă şi-în celelalte Lucrări omeneşti volnicite: Ţăranul, ce cugete desvoalte N'are, gîndeşte că fericite Zile domnii trăiesc în poiată Şi nu să supără nici odată. 13 6007 De Tai pune dătătoriu de lege, Au n'ar face lege pentru sine Sau cea mai uşoară şi-ar alege, Căutînd al său numa privat bine? Nu să-ar lega el să deie grele Cîferturi, boierescul şi-împlinele! 6013 Acest chip şi ţiganii făcură Cînd Mahomet voie le dede (Precum ei nebuneşte crezură). Dar, în locul lor cine n-ar crede? Jidovii-încă cred că va să vie Marele-împăratul lor, Mesie, 15 6019 Care din serbie va să-i scoată Şi să-îi strîngă iar la Palestina. Pentru ce ţiganii să nu poată Crede-asemene ? nu văd pricina ! Şi noi multe credem că-or să fie, De care ceriul nici va să ştie./ 257 16 6025 Destul! că ţiganii-în tot adinsul! Satanei şi lui Asmodeu crezură, Iar după ce Tandaler neînvinsul, Oastea-întreagă şi cu prăzi adusă, Atunci toate luară-altă faţă, Fiind ţigănia mai sumeaţă. 17 6031 Dar, cît trăeşti, de barbă căruntă S'asculţi şi de cei copţi la minte, Ca şi de nunu mare la nuntă, Căci zicătoarea vechie nu minte: Cu fată tinără te logodeşte, Iar de sfatul tinăr te fereşte. 18 6037 Care-au păţit multe, ştie multe! Pe-un bătrîn ce-au dus lungă viaţă, Trebue, deci, tinerii să-asculte!... Dar tinăria noastră sumeaţă Nu vra să-auze de sfaturi bune Şi tot împrotiva lor să pune. 250 251 19 6043 Aşa fu şi cu ţiganii care Buna lui Drăghici învăţătură: Să nu creadă la măcar ce-arătare, Că nu din toată pînea, prescură, Nici din tot lemnu să face cruce, Să-urmeze nu să putură-aduce./ 258 20 6049 Pentru-acea Drăghici avu dreptate, Că eşi din sfat şi mearsă-acasă, Cum auzirăt în cele cîntate Mai nainte. Guliman rămasă Tot sfătuind gloatei bărbăteşte Şi-acest chip despiită şi grăeşte: 21 6055 „Adevărat! că-a rîdere-îmi vine Cînd aud că-a stăpîni-întro ţară, Este lucru greu! Din ce pricine ? Au doară pentru că-îi o povară Care să nu-o poată sprijinire Ţigăneasca noastră slabă fire? 22 6061 Spuneţi-mi, rogu-vă! ce greutate Are-un vodă ? Eu voi dezvolbi-o. întei: doarme ca şi noi pe spate Sau cum vra, pănce să face zio,. Apoi, sculîndu-să bea şi mîncă Sau îşi razămă capul în brîncă. 23 6067 D'aci jalbe şi cereri ascultă Şi le hotăreşte cum precepe, Făr de a-ş rumpe capu cu multă învăţătură ce nici îi-închepe Lui în mintea cea domnească, de-alte Griji mai cuvioase şi mai nalte,/ 252 259 24 6073 Precum sînt: cîferturi şi împlinele Şi-alte-a domniei venituri grase! Aceste sînt mai toate-a lor cele Ostăneli şi greutăţi povăroase! întraltele-apoi, cum socoteşte Şi-îi vine-în minte,-aşa porunceşte. 25 6079 Şi-aceasta-o zice Drăghici povară? Dar eu vă zic că-a scobire-o covată, Este-o meşterie mult mai rară Şi mult mai grea de cît în poiată, Pe divan şezind, a porunci: « Eu! Cutare, din mila lui Dumnezieu î 26 6085 Poruncesc aceasta cu tărie! » Şi cum ştiţi voi înşi cele lalte... Iară-în cît e pentru boierie, Grijile-acestor tocma nu-s nalte! Să mă bată Dumnezieu, deacă Ajunge tot lucru lor o fleacă!"./ 260 27 6091 „Bine zici, Dumnezieu să te custe! Gulimane (striga din mulţime Gogul)! căci nădragi largi, dar înguste Socoteli mai toată boierime Are ;-îi cunosc eu din rădăcină ; Aşa Sfînta Vinere mă ţină. 28 6097 Toată zioa cu ciubucu-în gură, Pe divan stîrvesc, iar cîte-odată Totuş a plesni-în palme să-îndură 'Şi-a chiema pe-un argat sau argată: « Bre! cioarî măi (strîgînd plin de rînză) ! Spunî cai la butcă sî prînzî! »". 253 29 6103 Nu mai putu răbda Corcodel Voroava Gogului crîmpiţată: „Dar ce mai tocoroseşte el (Zise), tocma ca moara stricată? Lăsaţi boierii cumu-s, să fie! Ce ne pasă de-a lor trîndăvie? 30 6109 Că noi nu ne-am adunat aice, Să,vărsăm din gură vorbe goale Şi să punem unul altui price, Daci ajunge-o boată la-un car de-oale, Şi-începeţi odată-a lucra şi-a face, Ca să stăpînim ţara cu pace./ 261 31 6115 însă, toate ca toate, dar una Este care voi cu mintea toată, Nu veţi nimeri s-o faceţi bună, Nici cred eu să pot vedea vreodată Şi-întru d'alba noastră ţigănie Vlădici şi-arhimandriţi dă moşie, 32 6121 Precum şi preoţi, ca ţigăneşte Să ne boteze, paşti să ne facă!... Sau călugări ce carne şi peşte Nu mîncă, nici pot să petreacă Cu femei, ci-avînd spre lume greaţă, în mănăstiri duc a sa viată. 34 6133 Vlădici mai lesne s'or afla doară, Şi dîntră noi, pentru că vlădica (Măcârcă nici dînsul să însoară), Totuş nu-i zice nime nimica, Cînd îşi ţine o soră sau nepoată, Ba şi cînd să-înfruptă cîte-odată./ 262 35 6139 Iar preoţii au a lor preutese, Oâspătă la botez şi la nuntă; La zeifeturi, ospeţe şi mese, Tot de una să pun ei în frunte, Blagoslovesc vinul şi mîncare, Luîndu-şi tot partea cea mai mare. 36 6145 Deci vrînd a face-un lucru dă trabă, Să lăpădăm altă nebunie, Popi să ne-alegem cît mai dă grabă, Ca să ne-ajute la cununie, Iar de vlădici şi călugări pare Că n'ar fi trebuinţă pre mare!". 37 9151 Era Corcodel să mai zică, Cînd îmbulzîndu-să Ciuciul în gloată, Strigă şi mîna dreaptă rădică: „Dar ce fleacuri voi, zioa toată, Veţi grăi, făr capet şi-început! Mai bine era de-aţi fi tăcut 11 33 6127 Fraţilor, ahasta-mi pare mie, Că nici unul dintre voi va face, Ca lăsîndu-şi iubita soţie Şi cu toate ce pe lume-îi place, Să să-îngroape de viu în chilie. Aşa să-mi ajute Sîntilie! 263 38 6157 Şi tu, Corcodele,-ar fi mai bine Să mai taci odată, să grăiască Şi-alţii mai cu minte dăcît tine! Dară dă rasa călugărească, Vlădici sau popi dă hăi cu preoteasă, Noao, ţiganilor, ce ne pasă? 254 255 39 6163 Bine că scăpăm dă-o mîncătură! Dumnezău dă ei să ne ferească! Numai la parale şi prescură, Acest feliu de oameni acum cască. Cu o mină te blagoslovesc, Cu-alta dă averi te jecuiesc. 40 6169 Dă să naşte-un copil, nu-îl botează Fără plată; de vra să să-însoare Cineva,-asemenea nu-îl cununează, Nice vrea să-îl îngroape, dacă moare, Pană nu-îşi ia plata legiuită Pentru sfîntul dar, sfînta mită! 41 6175 Daci, or nici un popă !-ori fără plată Să fie la noi, dacă vă place". „Dăh! mai înceată şi tu vrodată (Striga Bălăban) şi ne dă pace Cu sfaturile tale necoapte, Că-aşa n'om fîrşi noi păn la noapte./ 264 42 6181 Bărbaţi buni! ian să luom samă Dă hele ce-s mai dă trăbuinţă, Şi-îm pare că-întii dă toate chiamă Pe-a voastră-înălţată socot[inţă] Alegerea vreunui vodă harnic, Unui ban, vel spătariu şi paharnic! 43 6187 Unui stolnic şi vistieriu mare, Apoi şi-alţi boieri mai mici dă viţă, Ispravnici, vătafi şi dă hăi care Urmă lor, păn la hea mică spiţă Dă străjări şi plăiaşi!.. Asta-întie A voastră hotărîre să fie. 265 44 6193 Iar ca să vă-aduc mai lesne-în cale,. lacătă, voi întreba: pă cine Vreţi a pune pă scaunul moale Dă domnie şi cui să să-închine,. Ca şi-unui vodă, vra ţigănia? Apoi: cui să cuvine bănia?". 43 6199 Atunci Bobul a să răbda nu poate Şi zice: „Dă ţi-ar hi mintea lungă, Bălăbane, ca căciula, poate Că-ar nimeri doar sfatul tău s'ajungă A ne-îndupleca-întraceaiaş parte, Unde vrei să ne duci, pă dă parte./ 46 6205 Dar nam mîncat încă steregoaie, Nici mătrăgună, să nu sîmţim Cînd ar vra cine să ne despoaie!... Şi păntru ce să ne grăbim Aşa dă tare,-într-un lucru care Pofteşte mai multă judecare? 47 6211 Au doară ca să te punem pre tine Vodă, sau doar ban, sau cevaş altă? Şi ţiganii ţie să să-închine? Iar tu la dînşii cu sprinceană naltă Căutînd în jos, să scupii dă parte, Uitîndu-ţi dă opincile sparte? 48 '6217 Dar nu! Dumnezău să mă ferească! Mai bine hălui mai rău muntean Voi să mă-închin şi să-mi poruncească. Dă cît căldărariului Bălăban!". încă Bobul vorba nu fîrşisă Cînd Ciormoiu sculîndu-să-asa zîsă: 256 257 49 267 54 6223 „Dar ian mai muşcă-ţi ha limbă,-o Boabe, Nu tă-acăţa dă-oameni dă-omenie. Gîndăşti tu că-aici făurim la scoabe Sau ceva dîntru-a ta meşterie? Mişăl ce eşti! Dă ţ-ai ţinea gura Şi ţ-ai spăla dă pă faţă zgura"./ 266 50 6229 „Dar tu cine eşti (mănios strigă, Burda fierrariu cu piica mare) ? Adecă rîde ciormoiu dă-opsigă, Cum rîde cazanul dă căldare Sau şi cum dracu dă porumbele, Fiind el mai negru dăcît iele! 51 6235 Dracu mai văzu ciurariu cu minte! Şi vedeţ-îl cum să născocoară, Ca cînd ar îmbuca tot plăcinte Si-ar screme tot aur si comoară!". Iară Tandaler cui o vecie Părea că-aşteaptă păn la domnie, 52 6241 Neputînd atîta răbda vreme, Turburat striga şi cu răstire: „Dar nici odată nu vă veţi teme, Voi oameni fără dă socotire, Dă voivozii voştri încalete, Blătărînd ca neşte muieri bete? 53 268 6247 Daci, iaca vă zîc ha mai dă pă-urmă: Aşa să tăceţi ca peştii-în apă, Că dacă-oi sîmţi că mă mai curmă Cineva-în vorbit şi-un cuvînt scapă Dîn gura lui ha năruşinată, Zău! că-îi voi rumpe fălcile-îndată!/ 6253 Neşte mişei făcători dă ciure, Lăeţi şi mîncători dă mortăciune, încă şi pră hăi cinstiţi să-înjure?... Aşteptaţi numa... că-acuş v'oi pune Eu căpăstru şi zăbele-în gură Şi-ţi juca-a urşilor jucătură". 55 6259 „Dar cine-îţi dede aha putere (Un glas să rădică din grămadă), Să ne batjocoreşti, o, Tandalere?" (Acest era iubitoriu de sfadă Sfîrcul) încă n'au sosit clipita (Adâuse) ca să ne-împarţi tu pita! 56 6265 Ne rugăm, dară, mării-tale Să-ţi laşi aha trufă timpurie Şi-apregimea ha fără dă cale, Că-încă nu. eşti domn în ţigănie! Şi nice vei hi, te poţi încrede, în zădar pohta ţi să repede!". 57 6271 Auzind această defăimare, Lui Tandaler scapă suferinţa; Ca şi turbat împrotrivă sare; Stînginindu-să din toată silinţa, Aşa rasă-o palmă de vărvâră Sfîrcului, cît ochi îi scînteiară./ 58 6277 „Na! Sfîrcule! zise,-ahasta-ţi hie Pană ună-altă, dă-învăţătură, Iar cînd oi ajunge la domnie, Nu-ţi a rămîne nici dinte-în gură!". Nu fîrşi Tandaler încă bine, Cînd, iacă, şi lui o palmă-îi vine, 259 59 6283 Dela Cîrlig (nepotu dă frate A lui Drăghici). Tandaler să-întoarsă Să vadă cine cutează-a-1 bate. Cînd unul din gloată aşa-îl ştearsă Cu un fuste pe ceafă de tare, Cît îl porni sîngele pe nare. 60 6289 Asmodeu care să mestecasă în gloate pe-ascuns, acum învită, Vrăjbă-întrînşii sloboade şi lasă; Şi caută!., mulţimea răzvrătită începu-a să-întărîta-între sine Şi-a bate pe care cum îi vine. 61 i6295 Tandaler ameţit numai caută Cine l'au lovit, ci dă pă-întregu, Şi-acum începea ceată cu ceată A să bate, iar sîngele negru Să varsă; Vrajba, Pizma şi-Urgia Scutură-acum toată ţigănia./ 269 62 6301 Din tabără cei alalţi aleargă Cu ciocane, măciuci şi prăjine, Bătaia din ce în ce mai largă Să face şi nu e cine s'aline Mania ţiganilor amară Sau să stîngă-a războiului pară. 63 6307 Iar Tandaler văzind că nu-i şagă Şi ciurarii vor să-1 împresoare, Puse mîna pe cioarsă să-o tragă Din teacă,-însă fiind la strîmtoare, Cărăbuş zlătariul i-o furasă; De-aceasta el spăimîntat rămasă!.., 270 64 6313 Spre norocul său un ciolan vede Zăcînd pe pămînt, de moartă vită; Luînd acesta-apoi să răpede între ciurărimea grămădită Şi pre unde merge cutrupeşte, Ucide, prăvale şi răneşte. 65 6319 Cum oarecînd jidovul pretare Cu măsaua de-asin, filisteana Oaste-împrăştie, morţii varvâre Dînd multe mii, aşa-întru ţigana Gloată, mănios Tandaler face Şi pe mulţi dede morţii rapace./ 66 6325 întei lui Şugubel capu sparse, Apoi lui Lăpăduş falca dreaptă O făcu strimbă, de-acolea ştearsă Nasu lui Şoşoiu şi iar aieaptă Ciolanul cumplit tocma-în urechie Lui Aordel cel de vită vechie. 67 6331 întracea Guliman spre-ajutare Aleargă-întrarmat ca la bătart\ Purtînd o rudă de şatră mare Şi după dînsul proaspătă laie; Iar sosind, mult nu socoteşte, Ci dă pe-întreg, cum i să loveşte. 68 6337 Lui Ganafir pe creştet prăjina Căzind îi face tot capu fleacă, Rumpe lui Băluţ din umeri mîna, Iar Mutului fringe cioarsa-în teacă Lui Colbeiu zdrobi dinţii din gură. Cîte poate face-o lovitură! 260 261 69 272 IA 6343 De-aci rădicînd ruda cumplită, Vede pe Braţul voinic că vine Cu ceata lui Tandaler vestită; Acestui el acum drumu-îi ţine Şi-îl nimereşte tocma la tîmplâ? Unde grabnică moarte să tîmplă./ 6373 Iar în cîmpul de bătaie-afară, Acuma să făcea mare moarte. Şi, de n'ar fi-întîmpinat vary ară, Pe Tandaler, fără veste, soarte,. Doară că nu rămînea nici un picior Din vrăjmaşa ceata ciurarilor, 271 70 6349 Tandaler văzind trista cădere A Braţului, întracolo pleacă, Căci inima lui izbîndă cere Asupra lui Guliman, iar deacă Sosi-aproape, svîrli cu ciocanu Şi lovi-în frunte pe Gulimanu. 71 6355 Cade ciurariu-ameţit de minte, Iar Tandaler prăjina-îi apucă Şi răpit de patima fierbinte, Cap era să-îi crepe ca ş'd nucă, De nu Far fi năvălit îndată Ceata ciurarilor prebărbată. 75 6379 Cum şi din cele-alalte-împreună, De căldărari, zlătari, fierrari, Care-împrotiva lui a să pune Au cutezat, cu rude şi pari, Căci văzîndu-să el împresurat, Pregroaznic răgni, ca şi-un turbat, 76 6385 Şi-aşa lovi-împregiur cu pîrlita Furcă de cort preste ciurărime, Cît şepte zăcură-întro clipită Prăvăliţi, şi nu cuteză nime Mai mult să steie-înainte, iară Unde dă, tot prăvale şi-omoară. 72 6361 Aceşti cu rude împoncişate, Toţi spre viteazul aurariu săriră; Aici să vezi capete crepate! Amîndoao-acum să-îmbărbăţiră Părţile şi acu depreună Toată tabăra-în arme să-adună. 77 6391 De ruda lui năpraznică cade Ţîncul, făcătoriu ales de-inele, Şi Ch if or ce ştiea bine rade, . Cum şi tu, tinere Viorele, Ce ştieai cînta cu viers maestru, Cad apoi şi Gîrdea> Pleşca, Sestru,/ 73 6367 Muierile fără-învălitoare Plîngînd aleargă, copile fricoase Tremurînd din cap pănă-n picioare Umblă ca neşte oi spărioase, Rătăcindu-să-încoleâ şi-încoace Şi nu ştiu de spaimă ce vor face./ 273 78 6397 Şoldea, Corbul, Vîsa şi cu Nuţul, Covrig, Boboc, Mîndrea şi Ciurilă, Gfaiţu, Doda, Şperlea şi-apoi Struţul; Toţi aceşti loviţi fără milă, Să fîrşiră cu moarte păgînă, De-a lui Tandaler groaznică mînă. 262 79 84 ■6403 întracea de-altă parte să-aude Mare vaiet, ţipet şi strigare: Ceata lui Tandaler era-în trude Acolc% căci o strîmtorea tare Lăeţii şi goleţii de toată Laturea, năvălindu-o-în roată. 80 6409 Cercea, voinicul băiaş, aice Povăţuiea cu multă vărtute Şi tot inimos să pune-în price De-1 şi încungiură multe sute; Iar cînd el să vede mai pre urmă închis de toate părţi cu-a sa turmă, 81 275 6415 Atunci cătră cetaşii săi strigă: „Ochii-închideţi, măi! şi daţi pe moarte! Cruciş, în curmeziş şi cărigă, Iar cetaşii-începură-a da foarte, Cu ochii-închişi mergînd înainte, Tăind în lăeţi ca şi-în plăcinte./ 274 82 6421 Tandaler precepu văzind aceasta, Că ceata lui să-află la strîmtoare, Şi-aruncînd acum arma sa proastă, Apuca neşte-arme mai uşoare, Care Danciu din cort îi aduse, Şi cu iele spre-ajutoriu să duse. 83 6427 încă nu mersese jumătate De cărare, cînd Bălăbanu Acuma-îi sosisă după spate Şi-îl chibzuiea-în ceafă cu ci ocanu; Spre norocul său Tandaler caută înapoi şi viaţa-îi scăpată, 264 6433 Căci îndată scutu său întinsă Şi sprijini groaznica lovire; Scutul de şăitroc bucăţi să frînsă, Ş'aşa fu lovita cu cumplire! Că pătrunzind a scutului scafă, Să opri lui Tandaler în ceafă. 85 6439 Nasu-îi fuma, ochi îi scînteiară; Apucîndu-1 greaţă şi-ameţală Cade pe-un picior, dar venind iară La sine, de gios iute să scoală Şi lucind agera săbioară, Lui Bălăban urechiuşa zboară,/ 86 6445 Apoi lăturiş mînînd lovita, îl nimeri tocma-înfre fălci, unde Măcinează măselele pita; Pană la os fierrul crud pătrunde, Iară lui Bălăban tăietura Pană la urechi îi lărgi gura. 87 6451 Vrea săracul ceva să mai zică, Dar numai urlare neînţăleasă Să-aude, căci limba nu-îi răspică Cuvintele cu vreo noimă-aleasă, Fiindu-i toată falca deschisă. Atunci Tandaler cu amar zisă: 88 6457 „Mergi, Bălăbane,-acu! şi-îţi ajungă Lauda că lui Tandaler în faţă Cutezaşi a sta" ; de-aci să-alungă Şi lui Petcu cel cu barba creaţă, Ce-asupra lui vine cu năpraznă, Nasu-îi taie şi-îl lasă de caznă. 265 94 6463 Lui Burla-apoî care cu măciucă Nodoroasă la dînsul străbate, întro lovită-o mînă ş'o bucă Zboară şi nici caută, nici să-abate, Căci vede pe Năsturel de-o parte, Făcînd între băiaşi mare moarte./ 6493 Bumbu oftînd:„0! Purde iubite, (Grăi) de aşi hi şi-acum în vîrstea Ahaia, cînd Zăgan cu-întreite Puteri grijit şi rudaşul Cîrstea Cu mine la luptat să-apucară! N'as suferi eu-ahastă-ocară; 276 90 6469 Deci, întracolo rapede-aleargă, Iară Purdea din ochi şi de pre faţă Sămuindu-1 tremura ca o varga, Pentru a lui Năsturel viaţă, Şi Bumbului ce era cu dîns, Aşa grăi cu lacremi şi plîns: 95 6499 Dară s'au fîrşit zilele-ahele Şi cu dînse vărtutea săracă! Lăsîndu-mi slăbiciune şi jele, Una şi-alaltă-a bătrînii-ortacă, însă-ori ce-a fi, face-voi cercare, Facă-apoi norocul cum îi pare". 91 6475 „Vezi, Bumbule, Tandaler unde Chibzuieşte şi-unde-izbînda-îl trage ? Iar de cumva el va pătrunde, Zău! că va curma zilele drage Lui Năsturel, cum şi-altora fece, Şi moartea cumplită nu-1 va trece! 96 6505 Aceste zicînd, trupu-ş îndreaptă, Să scutură şi-întinzîndu-şi braţă, Cearcă mai cu stînga, mai cu dreapta, Puterea şi pare că să-învaţă, Apoi, ca cînd cevaş să-ar încrede, Hotărît! spre Tandaler purcede, 92 6481 Dar ian iscuseşte ceva-în tine, Să-împedecăm ahastă tîmplare, Căci almintrele nu rămîne Nici unul întreg de vătămare! Şi păn stă Tandaler pă picioare, Noi nu vom scăpa de la strînsoare. 97 6511 Ce pe mulţi acu morţii deduse, Nice-îi mai sta nimene-împrotivă, Nenorocul în cale-îi adusă Pe Buta cel cu minte ponivă, Cestui Tandaler mîndru strigă: „Feri, de ţ-e să mai mînci mămăligă!"./ 93 6487 Mi-aduc aminte, Bumbule,-odată Că răsturnaşi pe unul mai tare Cum e Tandaler, iar astă dată, Tu nu numai că-îţi vei face-un mare Nume, dar ţigănia toată, Mulţămită îţi va da şi plată"./ 278 98 6517 Atunci Bumbu de-înapoi soseşte Şi chibzuindu-şi treaba sa bine, Din toată sila să răpezeşte Pitindu-să cu capul şi vine Lui Tandaler tocma-între picioare, Dîndu-i o cumplită berbecare. 267 99 6523 Viteazul să răsturnă pe spate, Iar Purdea strigă în gura mare: „Daţi acu, fraţilor, pe-apucate, Că iacă, zace Tandaler- cel tare!"; Şi-aşa-1 toca cu ciocanu-în frunte, Cît îl porniră lacreme crunte, 100 6529 Totuş el cea de pe-urmă putere Culegînd în sine, să rădică, Dară vărtutea din trup îi piere Şi iară îndărăpt pre pămînt pică. Atunci lovituri ne numărate Vin pe el de prăjine şi boate. 101 6535 Capul lui mai mult nu să cunoaşte Şi totuş mania neînsătată Nu să poate-îndeajuns a să paşte, Păn ce sosi-a lui Tandaler ceată. Atunci trupul tot zdrobit lăsară Şi care-încătro să-împr ăst iară./ 102 6541 Doar aci să-aţiţa şi mai mare Vrajbă, de nu-i despărţea făr veste,. O minunată foarte-întîmplare (Aşa-în cronică-aflai şi-aşa este, Că nice samănă-a fi minciună!), Adecă-o-înviforată fortuna. 103 6547 Să zice că-ar fi-adus liniştire între ţiganii-învrăjbiţi, dar fie Măcar cum!... destul că grea perire Zioa-aceasta-adusă-în ţigănie. Şi toţi ţiganii-încă-întracea sară Mearsără care-încătro, la ţară. TREI VITEJI FÎRŞIT. C ÎNT. A XII/ CÎNTECU 1 1 Musă, ce de la bătălia cruntă A ţiganilor odihnişi, ian vină! Şi-mi cîntă> te rog, din vremea căruntă; De cei trei viteji, de-ţ'e cu-îndemînă Carii din trei ţări pribegiră-odată, Fieşcare a sas căutînd dragă fată. 2 Dintr'aceşti voinici cel dinţii să chiamă Beşcherec Iştoc cel din Uramhaza, Iar' al doîle, cel fără de teamă Chir-Calos, voinic de la Cucureaza, Al treile încă nu era de-a jaba, Născocor viteaz de la Cîrlibaba./ 3 Beşcherec era din Ardeal de-acasă Şi nemeş, precum ne mărturiseşte Hîrţoaga de moli acum toată roasă Ce Sofronie-o scrisă româneşte, Cînd la Cioara el era-în mănăstire Propoveduind sfînt a neunire. 4 Golea căpitan iar, apoi, pe care Streamţa căpitan încăş unii-1 chiamă Cetind de-amărunt aceaiaş scrisoare Afla Beşcherec că-ar fi, de pe mamă Un strămoş al lui; ş'aceasta-i pricina Că şi el au pus pe unire mîna. 271 57 25 Beşcherec Iştoc purcedea din viţă, Despre ai săi strămoş', tocma ţigănească; însă moşul lui ajunsese-în spiţă De nemeş prin o hîrtie domnească-, Căci mulţi ani el cu lăuta şi tîndale Desfătasă curtea măriî-sale./ 31 Dup'aceasta el dobîndind moşie Să ţinea romîn, pentru că-ungureşte Nu ştiea, măcar că lui pe-ungurie îi plăcea mai mult decît româneşte; Cum ş'astezî a noştî nemeşi, mai cu samă, Tot pe ungurie să trag şi să chiamă. 37 Pentru-aceasta ş'un chiar unguresc nume Feciorului său Mişca el pusese. Acel Mişca apoi, petrecînd în lume, Nu ştiu în ce chip aminte-şi adusă Cum că-ar fi ţigan, de unde să zice Că cu tatul său au întrat în price. 43 Odată-i grăi: „Tată! mie-mi pare Că eu nu-s al tău, ci-un fecior de craiu, Sau, cît de puţin, de vr'un boieriu mare, Că-în mine nu sîmţ, nice spre mălaiu, Nici spre mămăligă, eu nice-o plăcere, însă gura mea tot plăcintă cere"./ 5T 49 „Hâcitnorel—tatul zicea de-altă parte— Să fii destulat că lumea nu ştie Cumcă cîrpitoriu fu de ciure sparte Moşu-tău!.. Acum, dar' de nemeşie Tu te ţine şi taci, az erdegdta! Nu mai întreba cine ti-au fost tata. 58 10 55 Iacă, ţi-oi lăsa cu limbă de moarte, Să nu pomeneşti ţigăneasca viţă La copii tăi şi nepoţi de parte, Iară mai vîrtos, că dintr'o domniţă Şi de la Negru-vodă că purcede Negrul neamu nost să zici şi ţ'or crede. 11 61 Ştiu că cunoşti pe jupînul Vintilă Care-acum aşa să ţine de mare!.. Moşu-său cerşea prin oraşe milă. .încăpînd apoi peţeriu (cum îmi pare) La curte, fiind cu multă-istăţie, în urmă ajunsă păn' la nemeşie./ 12 67 Acum nepoţii vezi cu ce mărime Să vîntă, ca cînd viţa le-ar purcede De la Balambir, vestit din vechime Craiul hunilor. De-acolea să vede Că toţi nemeşii vor ca să rudească Din oareşcare viţă-împărătească. 13 73 Pentru ce şi noi a noastră prăsire înaltă să n'o luom de departe ? A noşti viitori ca toţi să să mire (Iar' mai vîrtos cei care nu ştiu carte), Iar nepoţii noştri însăş' încă-or crede Că Negru-Vodă-începutul le dede. 14 79 Cînd eram încă-în Ţara Romanească Tinăr copilaş, am auzit odată De-un Negru-Vodă, care din crăiască Viţă s-au născut, foarte luminată, Ş'au fost un viteaz cu putinţă mare, Stăpînind din munţi păn' la Neagra Mare./ 272 273 ■58v 15 • 85 Deci socotind eu de-unde, mai cu cale, S-ar putea trage, purcederea noastră, 0 găsii! (măcar nam umblat la şcoală) Cum mă vezi aici, cu mintea mea proastă: Ca de la Negru-Vodă să ne fie Viţa şi toată neagra săminţie. 16 91 Aşa, lesne va crede fieşcare Văzîndu-ne şi neagra familie, Că, de bună samă, începutul are De la Negru-Vodă; aceasta zic ţie-, Ca să ştii şi să spui pe rînd la toţi, Copii de copii şi la strănepoţi". 17 97 Aceste zicea strămoşul celuia De care noi vom să cîntăm aice, Care să chema Beşcherecul Gruia ; Iară fiiul său, Mişca, tot ce zice Bătrînul, bine-şi bagă-în a sa minte, Ca să facă aşa, de-acum înainte./ 59 18 103 Aceiaş' Mişca fost-au apoi tata Tatălui Iştoc, ce s-au chiemat Mozeş, Care să-însură şi luă pe fata Unui olătăş pădurean din Bozeş; Şi cu ia născu pe viteazul nost, După noao luni, într'o zi de post, 19 109 Cînd fu mărişor, îl dede la carte, Unde într'o iarnă, pană la psaltire Ajunsă, şi-acum nu era departe De'la glasul treti, căci era din fire Foarte-isteţ, iar' mai vîrtos la cîntare Inima-1 trăgea din toate mai tare. 20 115 Destui că-învăţa ca şi trei alalţii, Ş'acum cetisă toata-Alexandria. Mult să mira el de cei toţi înalţii Voinici, însă mai vîrtos vitejia Lui Alexandru-în cap i să băgasă, De unde nu vrea nicidecum să iasă./ 59v 21 121 Lîngă această,-apoi să mai mestecară Şi de-alte poveşti, ce el auzisă Pe orbeţi cîntînd la tîrguri de ţară, De voinici viteji; aceste le scrisă Toate cu mîna sa, cîntîndu-le adese, Uneori fiind vesel, pe la mese. 22 127 De la şcoală-apoi, fiind acum june, Să făcu curiiţ, şi de vitejie Bătu-în lobonţi, cît să dusă minune, în urme luînd de pe podgorie, O copilă, să-întoarsă iară-acasă, Vrînd să ş'o facă dragă jupîneasă. 60 23 133 Dar' lăsîndu-o sîngureauo-odată, Cu-un tinăr lobonţ ia fugi de-acasă, Iar' el minte-avînd pururea-încărcată De poveşti cu zmei, din toate culeasă Că şi mîndra lui de zmeu fu răpită-, Şi-inima-i de-atunci fu tot amărîtă./ 24 139 De-aci-încolo, rău gînd în cap îş pusă, Să nu să însoare, june să rămîe. Aşa sîngurat el viaţă dusă, Precum iscusit Păcală ne scrisă, Păn la vîrsta bine acum căruntă Nevrînd să ştie de soaţă si nuntă. 274 275 25 145 Jele adîncă şi cu sîngurată Viaţa lui cea fără de lucrare, De tinăr avînd şi minte-aţiţată Spre voinicie,-în urmă strămutare De minte-i adusă. însă, cum să ştie, N'avea numai un feliu de nebunie. 26 151 în toate-altele era el cu minte, Una numa cît i să năzărisă, De care nime putea să-1 desmînte: Adecă credea pe-Anghelina-închisă Că păzeşte-un zmeu, la Neagra Cetate, De unde săraca a scăpa nu poate./ 60° • 27 157 Silind el de-aci, toată-a sa gîndire, El află într-o zi că prin vitejie Să poate învinge ş'a zmeilor fire; Mai vîrtos ştiind din Alexandrie, Că-Alexandru să bătu şi cu racii Care-au fost mai răi decît însuş dracii. 28 163 Apoi cu furnice ş'alte matahale; Pe toate răzbind el, sau cu putere, Sau cu sfatul bun, toate-urni din cale, Asta socotind cu multă plăcere, Ş'avînd minte făr' acea prigorită, Hotărî în urmă să facă-o ispită. 29 169 Deci zioa, noaptea, gîndea cum ar face Ca s'ajungă şi el o dinioară Coiful, zoâa şi păveza să-îmbrace; Ca pribegind şi el din ţară-în ţară, Războiu să facă cu negre furnice, Pe craii străini din tron să rădice./ 276 61 30 175 Tocma cînd era-în astă buiguială, Vine vestea că-în Ţara Romanească Turcii pradă şi fac nerînduială. Aceasta fu lui ca ş'un foc în iască: Cu manie tot îndată s'aprinsă, împrotiva lor şi el arme prinsă. 31 181 Iacă cu cămeşe să-îmbracă de zale, Care încă tată-său o cumpărasă De la-un bătăcui, tîlnindu-1 pe cale; Iar , în loc de coif, chivără miţoasă, Naltă-şi pune-în cap, de care să zice Că-ar fi fost mai pe multe frunţi voinice. 32 187 Pe care-o purtasă-întii, pecum îmi pare, Craiu Cordocuba, după dîns viteazul Mîrza şi Novac cel cu nume mare. Destul că în urmă venisă la cneazul Gugulenilor, care pe-un viţel Unui oiătaş o dete din Săcel./ Or 33 193 De acolea mearsă ia şi mai departe, De la Manda la Tanda, pănă-ajunsă, în urmă (măcar că-avea neşte boarte) Şi la Beşcherec; iar el o ascunsă în ladă, grijind'o foarte bine, Să nu mai meargă pe la mîni străine. 34 199 De-a stînga încinsă-o sabie prelungă Care-în pod de mult zăcea lăpădată Şi ruginită cu totul, pe-o dungă, Dar, măcar era-întracest chip stricai?, Totuş', precum s'arăta din făptură, Era pre bună şi la călitură. 277 35 205 însă păcat! că nu să putea scoate Din teacă, atîtă-o prinsese rugina. Un om slab de-abea o purta pe spate, Şi greutatea ceasta e pricina Din care sîntemi noi siliţi a crede Că de la hanul tătăresc purcede./ 62 36 211 Pentru că hanul, zătignit odată De-ardeleni la cea vestită strîmtoare A Jibetului, pierzînd oastea toată, El însuş' abea scăpă de prinsoare, Lăsînd această săbioaie de jac Unui nemeşei de la Vaidei, sărac. 37 217 De la care-apoi, tată-său, pe-o pipă De spumă, prin scîmb, de mult cumpărasă, Ş'aducînd'o cu sine-acasă,-în pripă Supt streşina de pod o aruncasă, Unde-acum zăcea, de mulţi ani încoace, Vîrrîtă pentre neşte poloboace. 38 223 Acum Beşcherec era-înarmat bine, Cum era data, şi destul de-o dată, Dar- lui pare că nu cum să cuvine Şi cum trebue cu zmei să să bată, Sau cum voinicii de demult au avut, Pe lîngă aceste,-o suliţă ş'un scut./ S2V 39 229 Despre suliţă nu era sminteală, Că măcarce faur o ştiea face, Iar' a scutului bună-alcătuială, Asta-1 mîncă-acum, aceasta lui zace Adînc în minte, pentru că-aşa-i pare Că, făr' de scut, nu-i nice-un viteaz mare. 235 40 Spre norocul său, zăreşte-o tipsie Mare, de aramă şi de grabă, iacă, O preface-în scut, în chipul cum ştie, Şi cum să cade, de-a stînga-1 îmbracă. Acuma era şi suliţa gata: lacă-ţi voinicul întreg, azebâta! 241 41 O slugă-avea el, foarte credincioasă, Care Crăciunel să chiema pe nume, Pe care de mic în slujbă luasă; Scunducel de stat, iubitoriu de glume, Foarte deşenţat la port şi cuvinte, Iar' (de sama lui) nu deşert de minte. 247 63 253 42 De naşterea lui, era din Bănat, De cel feliu de oameni ce frătuţi să chiamă,, De unde de mic s-au fost străinat. Beşcherec apoi îl pusă la samă De iobagiu, după-a ţării obiceaiu, Şi-1 hrăni tot cu ceapă şi mălaiu./ 42 Acestui striga Beşcherec îndată: „Crăciune, -adu pe Ducipal încoace, Iară tu pe loc, de drum lung te gată" Crăciunel uimit priveşte şi tace, Neştiind ce-o fi dintr'aceste toate.. Totuş,' în urmă-a să răbda nu poate 43 259 Şi zîmbind zice: „Precum văd, stăpîne, (Şi, de nu mă înşel!) noi, ca din poveste, Vom să trăpădăm pe la ţări streine,. Mîntuind de zmei fete şi neveste; Că-îmbrăcat în arme aşa-înfricoşate, Măcar cu ce zmeu noi ne putem bate." 278 579 44 265 Iară Beşcherec acum plin de sine, Ce' zice Crăciun nu mai bagă-în samă, Ci să caută cum îi stau toate bine, însă, mai vîrtos tipsia de-aramă. Crăciun mai privind, tot îş face cruce Şi plin de gînduri, de-acolea să duce./ 50 296 Şi cum că, de-1 va vrea să-1 ducă-în sîlă De-acasă,-ajungînd la cea mai de-întie Apă, prăpaşte, sau ori ce topilă, Va sări de viu. Aceasta să ştie Stăpînul său chiar' şi, de nu, să-1 bată Pita, sarea cu Maica Precurată. 63° 45 271 „De bună samă! (zicea el,în sine) L-au împresorat iar' cele vîntoase! Ce-i aceasta! Zieu, că nu-mi pare bine! De cînd îl cunosc, aşa spulbăroasă Cugete n'avu nice-odinioară, De bună samă, nebuneşte iară!.. 46 277 Cine ştie doar', i-au vinit aminte Ca să-ş' caute pe-Anghelina furată Ce, de multe ori, cu multe cuvinte, Cu zilele-întregi, spune cîte-odată... îm zisă ca să fiu gata de cale, Hei! precum văd eu, estea nu-s tîndale! 51 301 în urmă zisă:„încăi, o, drag stăpîne! Deacă ne-au ajuns treaba păn la-atîta, Fă întii ca nunta să ne fie mîne, Apoi, cîndu-i vrea şi-în toată clipita, M'oi duce, măcar prin ce ţări străine, Şi păn la marginea lumii, cu tine"./ 52 307 Nemeşu în gînduri acum fluturate Cufundat fiind, abea 1-înţăleasă, Lîngă-acea să şi trudea cum ar scoate Din teacă sabia cea ruginoasă. Aşa mânios şi cu nerăbdare, Suduiea pe toţi morţii cui o are. 47 283 Aşa dar' a merge-îm caută de la tine, O, drăguţa mea, mîndră Sîmziană!... Ah! eu să te las, dragă! Ba, mai bine Piară el cu-a lui pribeagă flioncană, Decît să-mi las eu pe-a mea dulce fată, De-ar fi măcar şi pentru lumea toată!"/ 53 313 Iară, deacă-o scoasă, cătrănit să scoală Pe Crăciun, ca cînd capu-ar vrea să-i zboare Pre giur hărţuind cu sabia goală. Crăciun spăimîntat o ia pe picioare Şi trăgînd uşa după sine,-ascultă Abea răsuflînd de temerea multă. 64 49 289 Crăciun socotind toate-în sine-aceste, Iară să întoarsă cu inima frîntă La stăpînul său, spuind., precum^ este, Şi jurîndu-să pe Vinerea sfîntă, Pe care de mult el acum păzeşte, Pe Sîmziană că foarte iubeşte 54 319 „Aşteaptă! (strigă nemeş cu manie) Acuş' ţi-oi da eu nevastă şi nuntă!" Crăciun la sudălmi încă nu să-îmbie, Ci, morţii, ruga şi mama căruntă Şi-alte suduind, cît ştie şi poate, Merge la grajd şi gluga-ş' pune-în spate./ 280 281 65 55 325 Avea Beşcherec un armăsariu bătrîn, Şoreciu, a cui şi coama picasă, Fără dinţi, ş'abea putea roade fîn, Ducipal de mult acuma-1 chiemasă, Pentru că, precum istoria-i spuse, Aiexandru-încă-un Ducipal avusă. 56 331 Pe-acela Crăciun înşelat aduse, Iară domnu-său nezicînd nimica Lucrurile-întii toate la rînd puse, îmbrăcînd apoi arma sa voinică, Şi să-aruncă lui Ducipal în dos, Care gemînd îş plecă capu-în gios. 57 337 Iară lui Crăciun dede-o iapă sură, Pe care-odinioară însuş călărisă, Cînd înlibovit fără de măsură, Pe Anghelina frumoasă peţisă. Abea să clătea ia de vitioană Şi de pe păr toţi o chiema Surana./ 65v 58 343 Ca şi vitejii cei dintru vechie, Lui Crăciun scutul şi suliţa dede, învăţîndu-1 şi-în ce chip să le ţie. Făcîndu-ş apoi el cruce, purcede; Iar bietul Crăciun după dînsul merge Ş'ochii lăcrămaţi adeseori şterge. 59 1 66v 349 „Ah! (oftînd încet şi zîcînd cu sine) , Sîmziană,-acum rămîi sănătoasă, De vreme ce nam fost harnic de tine! Crăciunul tău de-a pururea te lasă Şi doar' că nu te-o mai vedea vr'odată, Sau încai fată şi nemăritată". 66 ( I i 60 355 Aşa mergînd ei, Beşcherec nainte, Crăciun după el cu gluga-în spinare, Amîndoi mult[e] şi~învîrtea prin minte. Toţi ce-i tîmpina, la dînşi cu mirare Căutînd abea-ş' ţinea rîsu în sine, Vezînd cel port şi armele străine./ 61 361 Trecînd întracea zi prin Hinedoară, Ca mai drept să meargă-în Ţara Romanească, Drumul ce duce la munţi apucară, Iştoc nicăiri vru să hodinească, , Nice s'abată pană lîngă sară ; Crăciun îşi plîngea soartea mult amară. 62 367 Acum soarele frumos apusese, Cînd Beşcherec printre munţi întruna Mergea căutînd la pădurile dese, Şi tot s-ar fi dus el, de samă bună, De nu vrea-însăra; care văzind stete, Că pre întunerec nu să pre-încumete. 63 373 Ş'întorcîndu-să cătră Crăciun care Călare durmea cu capu-întro parte, Pe Surana-şi, zice: „Cumu-ţi pare, Crăciune, că eu gîndesc că departe Undeva sîntem acuma de-acasă, în oareş care ţară prefrumoasă ?"/ 68 379 „De bună samă! (somnuroase gene Frecîndu-ş' Crăciun răspunsă) că altă Eu nu văd aici, făr pietri şi lemne Prevălite, una zăcînd peste-alaltă. Cine ştie ce jivini sînt aice Şi-i de a să teme ca să nu ne strice". 282 283 69 385 „Aceasta şi eu mă gîndesc acuma, Crăciune! dar', de pe semne, s'arată C'aici e ţara zînelor, dar numa Mă mir că nu să iveşte nice-o fată De-acele, ca să-mi spue oare unde Pe-Anghelina mea rău zmeul ascunde". 70 391 „Au! vai de mine! Ce grăeşti, stăpîne!" Răspunsă Crăciun înspăimîntat foarte. „Dar' nu ştii tu că măestrele zîne Pe voinici frumos îndrăgesc de moarte : în urmă-apoi şi mintea le strămută Ş'o parte de trup făcîndu-le slută!../ 67 71 397 Ori că le fură-a ochilor lumină, Ori luîndu-le-inimă-adevărată Şi-în locul aceî, alta ele-anină De putrigaiu, ori îi scrintesc o spată, Sau trupu îi leagă, ca să nu să poată Mai mult însura el cu nice-o fată. 72 403 Să fugim dar' cît mai curînd de-aice, Stăpîne, ca să nu ne vază-o zînă, Pentru că dracu nu doarme (cum să zice), Iară cine-apoi ne va fi de vină, Deacă s'ar tîmplâ să-întoarcem acasă, Cu-altă inimă şi putrigăioasă". 73 409 „Dar', ce-mi înşiri tu, Crăciune, de-acele?" (Zisă voinicul cel din Uramhază). „Să ştii dar, vai de capul tău, mişele, Că-acuma, de-aici începe-a mea rază Care strălucind mie ca lumină, Mă va duce pană la dragă-Angh elină./ 284 6T 74 415 Că zînele ştiu toate şi-mi vor spune Fără de sminteală, unde năcăjeşte Puiul meu! Şi, de nu vor vrea cu bune Chipuri, în sîlă-atuncea, putereşte, Vor căuta toate să-mi mărturisască. Aşa Anghelina mîndră să-mi trăiască". 75 421 Aceasta zicînd, prejur ochi învoalsă Ş'înfăşurîndu-şi lungile musteţe Printre degete,-aceste mai adausă:' „Zînele mie nici fruntea-ş' încreţe, Dacă au minte şi l'e viaţa dragă, Că zieu! arma mea nu precepe şagă. 76 427 Care-i viteaz de nime nu să teme, Cu toate,-ori ce-i stă-împrotivă să bate (Că-almintrele n-ar putea să să chieme Viteaz). Deci, cărui a mînca bucate I drag şi n'are doar' minte ponivă, Acela nu mi să puie împrotivă./ (uS a 433 Dar' una este ce mintea-îndoită îmi ţine! Vezi că doao ni să-arată Denainte căi care-îmbe ne-învită: Una mai largă să vede, ş'îmblată, Alta mai strimtă, ş'aspră, colţuroasă, Nu ştiu care va fi mai norocoasă!.. 78 439 Pe care adecă mergînd mai în grabă, Mai curînd s'ajung la mîndrele fete Care bine ştiu unde este roabă Puiculiţa mea şi pot să-mi arete. Cum socoteşti tu? Ian spune-mi, Crăciune? Poate că ai neşte cugete mai bune". 285 79 84. 445 Frătuţul atunci suspirînd cu jele. Grăi: „Mie-mi pare, dragul mieu stăpîne, Că, de ţi-i voia ca să mergi la cele Frumoase, mai drept şi cu mult mai bine Tu vei nimeri pe cale bătută Mergînd; una mă rămăsese pe-o sută./ 6ST 80 451 Eu-ţi zic că cea cale desfătată Care (pe cum văd) pintre munţi apucă, . A zînelor este cale-adevărată!.. Iară ceaia (de nu mi să nălucă!) Este-a stngelor, pe-unde ele zboară Cătră Rătezat, cînd să face sară". 81 ! 457 Iştoc cercetînd precum să cuvine Locul şi după-a slugii sale zisă, Mearsă. Lui'Crăciun încă-i părea bine, Căci, aşa numa de-acea-i sfătuisă, I Să tragă din munţi pe nemeş afară Şi să-1 abată la drumul de ţară. 82 69v 463 Deci pinteni dede calului îndată Spre drumul ales. însă, fiind sară, , Să sfătuiră lîngă drum s'abată Şi supt un stăjariu amîndoi noptară, Caii slobozînd în tufe să pască Şi de drumul greu să mai odihnească./ 69 83 469 A doao zi cît ziorile frumoase ! Despre răsărit pe ceriu s'arătară, Călătorii noştri aşternutu-ş lasă, Pe cai'înşelaţi încălecînd iară. Becicherec luasama-în toată parte, De nu-i cine să-1 chieme sau întarte. 475 După ce pintre munţi şi văi adînce El oarăcîtă vreme-aşa purceasă, Stete la un loc şi privind la stînce Fără măsură nalte, colţuroasă, Zisă lui Crăciun care de-astă dată De-abea mergea cu Surana spetată: 85 481 „Adu suliţa şi scutul încoace, Iar' tu fi gata şi de-arme te-apucă ; Nu vezi tu colo, prin cele copace, Cum balaurul a soare-ş'usucă Pîntecele răci?" Crăciun ochi aruncă Şi vede [-un balaur] cum zace pe stîncă; 86 487 Vede capul lui şi gura căscată, Ochii seînteioşi, iar dinţii de-un cot, Guşile înfiate, coada cîrlibată!.. Cu un cuvînt, vede balaurul tot. Dar', ce nu vede frica spărioasă, Cînd buna minte să duce de-acasă?/ 87 493 Deci zisă lui: „Drag stăpînul mieu, lasă La pustia pe cea vrăjmaşă bală, Mai bine să ne-întoarcem iar' acasă, Că-aceaia, zieu! ne-îmbucă-întro clipeală, Cu cai ş'arme, cu totul, pe amîndoi, Şi pagubă-ar fi de voinici ca noi". 87 499 „Hălgaş!..(Beşcherec să răsti) mişele, Ca nici un cuvînt din gură să-ţi iasă! Rămîni şi calu-mi ţine de zăbele, Şi, de vrei, te-ascunde, inimă fricoasă!" Aceasta zicînd de pe cal pogoară, Pedestru mergînd, ca pe zmeu s'omoară. i 88 505 Merge-încetunel, că să teme-a face Vreun sunet; iar' cînd aproape soseşte Ş'îndreaptă în mînă suliţa pungace, Ţiind'o ca la războiu voiniceşte; Crăciun, într-acea-împresurat de frică, Acum nu ştiea de sine nimica./ 70 89 511 Denapoi supt cai bietul să vîreşte, La fîrşitul său căutînd cu-îndoială: Cînd şi cînd scoţind el capu clipeşte, Dară întratîta vederea-1 înşală, Cît, întradevăr şi nesmintit crede Că balaur şi nu altă el vede. 90 517 Becicherec acum drept s'alăturasă După-un copăcel trupinos de-aproape, Unde zăcea-întins pe stînca vîrtoasă Balaurul, şi temînd să nu scape De suliţa lui, hotărîsă-în minte, Tocma supt a lui guşă să i-o-împlînte. 91 523 Chibzuind apoi cum să cade, iute Să repezi şi suliţa prelungă Aieptâ în dînsul, cu-atîta vărtute, Cît gîndeai că va tocma să-1 străpungă Pană la maţă, ba să-1 şi străbată, Pană la coada lui cea cîrlibată./ 70v 92 529 Iar, spre mare-a lui foarte supărare, Cînd era să dee, păşind el orbeşte, Răpit fiind de rîvna sa cea mare, Căzu cît era de lung peste neşte Lemne putrede care-i sta-înainte. Vezi ce nu face rîvna pre fierbinte! 93 535 Groaznic au răgnit viteazul atunce; Iară bala rea sări-înspăimîntată Şi meunînd să dusă pintre stînce. Adînc răsuna valea-împregiur toată; în urmă de-abea Beşcherec să scoală Şi se miră cum au scăpat cea bală. 94 541 Vrînd apoi să dee lui Crăciun de ştire, Ca, fără veste, doar' să nu lovească Pe el şi pe cai bălauru, în fire îi vine^ să dea sămn să să păzască, Şi tare striga: „Găteşte-te, bine, Crăciune, că drept fuge cătră tine!.."/ 95 71 547 Crăciun săracul nimic nu răspunde, Ci-în pripă supt cai, mereoâş să trage: Acolo pitit, de frică să-ascunde, La primejdie ne vrînd să să bage Şi socotind că la perirea-întie Mai bine este caii să rămîe. 96 553 Ce nu face aori calda-închipuire: Beşcherec, fiindcă tot zmei în cap are, Că nu-i balaur nice să-îndoieşte. Lui Crăciun încă-aşijdere să pare, Stăpînului său crezînd mai nainte De-a vedea, ş'acum şi-1 formasă-în minte. 97 559 Lucru ciudat şi vrednic de poveste, Ce voi să vă spun; luaţi bine-aminte^ Că doară n'aţi mai auzit de-aceste: Era soarele tocma pe cînd sfinte, Cînd deasupra pe-un stean de piatră mare, Un mîrtan de munţi să pusese-a soare. 288 289 98 103 71v 565 Beşcherec privind întracolo, vede Că să mişcă oarce; stă şi iar priveşte Şi bine-ispitind în urmă să-încrede Cum că-i balaur i să năzăreşte, Pentru că fiara fiind despre soare, I să părea că-i de trei ori mai mare. 571 Dar lîngă aceasta, fu ş'altă tîmplare, Căci un ram uscat pe stean s'aninasă Aşa de ciudat, cît fieştecare Ar fi zis că-i a balei coadă groasă Şi fiind din sus, spre-a soarelui rază, Să părea că ochii mari îi scînteiază. 100 577 Acesta dar fu balaurul mare Ce văzu Crăciun şi Beşcherec, însă Pagubă că-aşa lesne-află scăpare. De asta viteazul cu mintea cuprinsă Stă, caută-împrejur să-1 găsască iară Şi tîmpinîndu-1, de tot să-1 omoară./ 72 101. 583 Era de-acolea nu departe-o stînă, De unde o d'albă, tineră copilă Pogorîsă la de-aproape fîntîna, Ce-atîta-auzînd răsunet şi sîlă, Urciorul scăpă din mînă, săraca, Si nu stiea de frică ce să facă. 589 Iar', deacă văzu chivără cea mare, Zoâa şi scutul, cu suliţa lungă, în laturi ca ş'o căprioară sare, Silind cît mai de grabă ca să-ajungă Şi fuge la cea peştere de-aproape, în care s'afla mai multe vîrtoape, 595 Din care, prin cea ce era mai mică Putea cineva deasupra să iasă Pe stîncă, de-unde-apoi fără de frică-, Putea să scape la pădurea deasă. Păcurăriţă ştiind bine-această, Degrabă-acolo scăpă de năpastă./ 104 601 Şi eşind sus pe stîncă sînceloasă, Fără teamă-acum la nemeş priveşte, Carele-oblicind copila frumoasăi Cum că nu-i zînă nice să-îndoieşte, Mai vîrtos ştiind că pe steanuri nalte Nu prea lăcuiesc fetele cele-alte. 105 607 Apropiindu-să cătră ia mâi bine, Cît vorba putea să i să-înţăleagă, Suiiţă-aruncâ şi scut de la sine, Apoi genunchind zisă:-„0, zînă dragă, Ce eşti acestor' stînce păzitoare, Cerere-mi ascultă şi mare plînsoare. 106 613 Eu-s Beşcherec cel din Uramhază, Olătaş de la Turdâş, iară viţa Mea cea de nemeşi naltă şi vitează, Purcede dirept tocma din domniţa Lui Negru-Vodă ceaia mai frumoasă, Precum spun cărţile noastre de-acasă./ 107 619 Dară ce folos, din toată-acea slavă, Deacă viaţă n'avui fericită, în loc de hrană, cînd numai otravă Mult pizmoasa mi-au hotărît ursită, Sîlindu-mă-a şi pribegi de-acasă, Pentru doi ochişori ş'o faţă frumoasă. 291 i i 108 ! 76 625 Cînd eram încă-în vîrsta junişană, Aveam şi eu ca şi lumea drăguţă, Pe o copilaşă tineră săteană; în faţa ei cea rumenă ş'albuţă, Mestecat era trandafir cu crin, Iar' ochii rîdea ca ceriul sărin ; 109 631 Buze roşiori, ca şi de corale, Dinţi albiori ca de mărgăritare, Ca neaua mînuţe albe, ca ş'a tale, Sulegedă-în trup şi mîndră la stare; Iar ţiţişoarele, în sîn durducuţe, Vîrtoşele ca neşte gutiuţe./ 110 73v 637 A zorilor nu-i zîmbire-aşa lină, Nici soarele-aşa frumos nu răsare, Cum aori zîmbea iubita-Anghelină, Cum era la port, cum şi la căutare; Iară, ca să ţ'o zugrăvesc mai bine, Era frumoasă,-o, zînă, ca şi tine. 111 643 Pe aceasta dară mi-o răpi ş'o dusă Un zmeu pizmătâriu, cine ştie d'unde-, Iară eu jele suferind nespusă, îmblu cercînd ca doară voi pătrunde Unde s'află-acum iubita copilă Şi cer, o, zînă, de la tine milă. 112 649 Ah! de eşti bună, spune şi-mi arată, De eşti miloasă, precum eşti frumoasă Şi de ai iubit.şi tu doar' vr'odată, Spune-uncle-i acea fericită casă, Unde Anghelina mîndră lăcuieşte, De trăeşte şi ce zmeu o păzeşte?"/ i CÎNTECUL A II 1 655 O! noblătate, vechie-adevărată, Pe care dintru stăpînie scoasă Nemeşia cea privileghiată!.. Cînd va răsări zioa luminoasă Care defăimînd trufaşa minciună, Vrednicii va dărui cunună! 2 661 Ah! cînd va sosi cea vreme dorită Care să-ţi întoarcă-întie strălucire, De tot micşorînd namila-urgisită Ce pe tronul tău şede-acum gînfată Şi la noi cei alţi cu pofală caută! S 667 Acuma tu mîi numa prin bordeie, La neamuri de noi vârvare chiemate; Meriturile-a căror nu să-închiee în neşte hîrtii cu slove-aurate, Ce nu să fălesc întru pargamine, Nice să laudă-în vrednicii străine./ 4 673 Acuma noblu este fieşcare Inimă s'aibă-ori cît de ticăloasă) Care o hîrţoagă de nemeşug are. O, lume întoarsă!...-în cărţile de-acasă, Aşa să fălea Becicherec odată, Alta neavînd făr' mintea zbrevuiată. 293 5 679 Pană Beşcherec să roagă la zînă, Crăciun abea răsuflă cîteodată, în urmă, văzînd că larma s'alină, Socoti că doar' şi bală spurcată Acum s-au fi dus; măcar că cu frică, Totuş', de supt cai, pe-încet să rădică» 6 685 Apoi făcîndu-ş adeseori cruce> Merge pe-urma lui Beşcherec nainte, Plin de spaimă şi caii de frîu duce, Rugîndu-să şi zîcîn': „Doamne sfinte! Mîntuieşte-ne de bala spurcată! Ah! apară-ne,-o, Maică Precurată!.."/ 7 Dară, cîtă-atunci bucurie-1 prinsă, Cînd oblici că stăpînul trăieşte, Ş'în genunchi fiind, cu rugare-adinsă Cătră frumoasa zînă să jeleşte. Stete puţinei vrînd ca să-înţăleagă A stăpînului său cerere-întreagâ, 8 Copila de pe stîncă gurguiată, Lui încă părea cumcă este-o zînă; Pentr'acea şi el lasă caii-îndata, îngenunchie şi celia să-închină, în urmă şi el zice: „Dragă domnişoară, Ajute-ne şi nu te pune-în poară, 9 703 Că stăpînul mieu nu ştie de şagă Şi de nice-o zînă ca tine să tenie* Pană cînd suliţă îi rămîne întreagă, Deci, tu mai bine l'ajută din vreme-, N'aştepta doară ca să te silească, Că mă tem apoi ca să nu-ţi tihnească". 77 691 697 77" 10 709 „Taci, boule / (atunci striga cu manie Beşcherec) şi nu te mesteca-în treabă/ Unde-ai învăţat acea măgărie, Ca să răspunzi cînd nime nu te-întreabă ?'-Dar Crăciun cuvînt acum nu primeşte Şi stăpînului cetunel şopteşte: 11 715 „Lasă-mă, că ştiu eu ce fac, stăpîne!.. Să preceapă şi ia că n'avem teamă De nice-un feliu de copile şi zîne Şi că sînge-în trup avem, iar nu zamă De prune; şi-încai, ori muchie,-ori săcure, Să fie a noastră de cătră pădure". 12 Pană iei aşa,-între sine să ceartă, Fata-în sine să gîndea ce să facă Şi-în ce chip ursind să le spue soartă Amînduror ca mai bine să placă, în urmă-aşa lor hotărît grăeşte Cu bizuinţă şi tocma zîneşte:/ 13 „Mare jele porţi, dragu mieu jupîne!.. Dumnezieu la mine> aici te trimise, Că, din fir în păr, eu toate ţ'oi spune> Toate ştiind ca şi cînd ar fi scrise. Şă ştii dară că-Anghelina frumoasă Incă-i în viaţă şi sănătoasă. 14 733 Nice-un zmeu acum pe dînsa păzeşte, Ci vieţuind într'o mănăstire, După tine-întins săraca jeleşte, De viaţa ta neavînd nice-o ştire. Deci, bărbăteşte tu mergi înainte, Toate ce ţ'am spus luînd bine-aminte!.. 721 78 727 294 295 15 739 Pană ce vei da de cea mănăstire Care de-aicea nu-i aşa departe, însă tu pentru-a mea bună voire, Făcîndu-mi de cel argat al tău parte, Să mi-1 aduci iar', aice, la mine, Dacă ţi-i voia ca să-ţi meargă bine"./ 769 încă-ar fi grăit Crăciun şi mai multe, Căci acum toată rînza să vărsasă ; însă Beşcherec ne vrînd să-1 asculte Apreg îi strigă: „Măi! limba-ţi apasă! Şi caută cine eşti tu şi cu cine, Căci, acuş' va fi vai de tine!.. 78° 16 745 După ce Crăciun săracu-înţăleasă Că zîna-1 pofteşte, de groază mare Tot încremeni, iară piica deasă I să-înţăpoşâ, stînd ca ş'o spinare De gligan. în urmă de cap să prinsă Şi strigînd amar, acest chip să plînsă: 17 751 „Vai, măicuţa mea! la ce tu pe lume Mă născuşi! Au! vai, săracu-m de mine! Cînd tu m-ai băiat şi cînd mi-ai pus nume, O! cu mult era, măicuţă, mai bine, în scalda de-întii, să mă fi-înnecat, Sau în leagăn cu faşa sugrumat !" 21 775 Dar', nu ştii tu că eu-s nemeş, iară Tu romîn ploat şi iobagiul mieu? Domnul pe iobagiu poate să-1 omoară, Să-1 vînză şi după cugetul său, Cu dînsul să facă macarce voieşte; Aşa pravila noastră hotăreşte"./ 79v 22 781 Crăciun, pe care mănia-învinsese Ş'acuma capul său într'o urechie împrotiva stăpînului pusese, Sărea-încoace şi-încolea, ca ş'o strechie. în urmă, de jele şi năcaz frînt, Luînd căciulă-o trînti de pămînt, 18 757 Apoi să scoală şi cu-amărăciune Cătră stăpînul întracest chip zice: „Nu ţ'am zis eu de-atîte ori, stăpîne, Cum că zinele numa ca să strice La oameni caută? Vezi acuma dară, La ce m-ai adus din draga mea ţară,/ 23 787 „Na!., (zicind) deacă [-am] sosit păn la-atîta, Caută-ţi alt nebun ca să te slujască, Din ce oară-aşa mi-este hotărîta, După pravila ta nemeşască!.. Că eu nu-s Ducipal, nice Surană, Dară-s om, măcar că nu port dulmană. 79 19 763 Capul să-mi răpui aşa, fără milă!... Şi de-acea slujii cu credinţă ţie, Ca să mă previnzi altor ca pe-o schilă, Iar' eu pentru-a ta să rabd nebunie? Asta-ţi este mulţămita, jupîne? Dară să şti că nice eu-s cîne!" 24 793 Mai bine mă duc, de voia mea bună, Acum îndată, la cea zînişoară, De-ar fi tocma şi pă jar să mă pună, Decît călătorind din ţară-în ţară Cu tine, în locul de-altă mulţămita, în urmă să mă vinzi ca şi pe-o vită"./ 296 297 80 25 799 Temîndu-să-Iştoc că cele ce zice Crăciun mănios întradins va face, Deci a nevoie, cu sîlă şi price La slujba sa iar' îl va putea-întoarce, Socoti în sine să-ş' mute-acum struna Şi pe de parte să-1 iaie cu buna. 26 805 Şi cătră dînsul (ce-întorcîndu-şi spate, în tufe-o luasă acum pe picioare): „Dar, ian aşteaptă puţin (zisă), frate! Ş'a mă părăsi, deacă nu te doare, în ceste pustii ş'în ţară străină, Ai milă-încâi de mama ta, Dafină. 27 811 Singură n'o lăsa la bătrîneţe, Că s'ar fîrşi de jele, ticăloasa, Şi te-ar blăstăma cumcă-în pădureţe Fete-îndrăjîndu-te, ţ'ai lăsat casa Şi ţara; Sînziana-incă ţ-ar plînge, Pană ce doară-în lacreme s'ar stinge''./ 80v 28 817 Iar' Crăciun, pe care întia porneală De mănie-atunci, cevaş' mai lăsasă Ş'altă^cu sine-a face socoteală începusă-acu-în inima jeloasă: Oare-âdecă rău sau bine lucrează*, Pe sine dînd supt a zînelor pază, 29 823 Cum auzi de draga Sînziană Şi de mamă-sa,-îndată pe loc stete, Necunoscînd îndemnarea vicleană. S'ar întoarce, dar nu să pre-încumete, Dar'i drăguţa şi vorbele domoale îl făcură ca si ceara de moale 298 30 829 Şi-începu ca ş'un copil mic a plînge. De lacreme şi de suspinuri dese, Inima gîndeai că i să va fringe, Graiul în grumazi tot i să-închisese, Ş'încă ţiindu-şi faţa tot ascunsă-, în urmă de-abea cu jele răspunsă:/ 81 31 835 „Dară spune-m ce ţ'am făcut, stăpîne, De mă luasi si mă-adusăsi de ~acasa, Ca să mă dai la măestrele zîne, Ca pe vită sau oaie călbegioasă? Că eu încă-am trup> suflet şi viaţă, Ca macarce altă nemesască fată". 32 841 „No! no! (Beşcherec zîse de-altă parte) Nu fi tu copil!... fătu-mieu!... ci, vină* Să ne-împăcăm, că, iacă, ţ'oi da carte De slobozie, cît eu pe-Anghelină Voi afla ş'apoi, atuncea, fîrtate!.. Vei fi nemeş şi tu de jumătate". 33 847 Sluga cu ceste vorbe moi şi blînde Să-înduplecâ şi la slujba sa-întoarsă, Iară Beşcherec cum că nu-1 va vinde Făgăduindu-i, la drumul său mearsă, Că-acuma scăpînd pintre frunze dese, Zîna măiastră de-aci să dusese./ 81n 34 853 Deci amîndoi iar', ca şi mai nainte, Iau drumul ştiut şi merg pănă-în sară, Beşcherec avînd balauri în minte, Iară Crăciun pe cea zînă fecioară, în urmă a nopţii-împresorîndu-i ceaţă, Mâsără-între munţi pană dimineaţă. 299 35 859 A doolea zi, fară de hodină Mergînd ei, abea dintre munţi afară Eşiră ş'aproape obliciră-o stînă; Iar bietul Crăciun care de eri sară^ Bucate fîrşind nimic nu mîncasă, De-abea şedea pe iapa suspinoasă. 36 865 în urmă cătră stăpînul cu jele El zîsă: „Mergi tu sănătos, jupîne, Că eu nu mai pociu ş'acum văd c'a mele S'au gătat. O, vai, săracul de mine, Ce păcate m'au adus pănă-aice, Unde să-mi fîrşesc zîlele voinice!"/ 82 37 871 „Ce ţi-i, Crăciune? Rău, cum bag de samă!..." ' Grăi nemeşul, vrînd să să pogoară De pe cal. Sluga răspunsă:„De foame, Pe sufletul tău, eu mor, că de-asară N'am mîncat nimic, iar de sete-îm pare Că-aş bea Murăşul, cît este de mare". 38 877 Atunci Beşcherec îşi aduce-aminte Cum că în desagă cu sine-de-acasă O pogăcioară cu neşte plăcinte Ş'un ponteriu cu vinars de prune băgasă. Pogorîndu-să de pe cal îndată, Scoasă ponteriul şi pogacea lată. 39 883 Şi dîndu-i ponteriu: „Na! şi bea, sărace (Zisă), şi bietul sufletu-ţi întramă !'■ Apoi un dărâb rupsă, de pogace, Care învălită era-întro năframă, Şi-i dede; iară frătuţul sătios, Tot soarbe mereu şi-înghiţeşte gros./ 82v 40 Cînd să satură cum să cade, bine, Alt chief apucă feciorul şi zîsă ; „Pare că nu m-aş teme-acum, stăpîne, Nici de un balaur^ tocma şi să mi să Ivască..."-Apoi mai înghiţind o ţiră, Iar începu şi părea că să miră/ 41 895 „Ba că, stăpîne, zieu, să duce rugă De vitejia noastră" el mai zise. „Cine-ar fi crezut, aşa ca să fugă Balauri de noi cu fălcile închise! Eu mă îngrijasăm ca să nu ne-îmbuce, Dară el peri ca dracu ele cruce./ ■83 42 901 Pagubă că mort pe loc nu rămasă, Că l-aş fi belit cum să cade, bine; Scoţindu-i apoi untura cea grasă, Aş fi luatu-o toată cu mine. Să zice că-ungînd cu dînsa picioare, Ca şi de iepure să fac uşoare. 43 907 Că-s solomonariu toţi apoi mi-ar zice Şi mi-ar plăti, temîndu-să de mine, Ca hotarăle lor să nu le strice Grindina, şi toţi mi-ar zice „jupîne!.." Păn el blatără late şi rătunde, Beşcherec era-întru gînduri afunde, 44 . 913 Căci mai întii cu zîna cea frumoasă, Apoi cu Crăciun dîndu-şi în cuvinte, De cel balaur cu tot îş uitasă ; Ş'acum aceasta şede lui în minte; Pentru ce nu l-au gonit mai departe Şi nu i-au adus de săvîrşit moarte./ 301 f \| BIBLICA 50 83° 45 919 Pentr'acea cătră slugă cu răstire întorcîndu-să grăi: „Vezi, tu^.dară!.. Ce mi-au făcut a ta-îndărătnicire ? Că eu mă-întorceam la balaur iară, De nu mă sminteai cu a ta jevreală, Prin care-apoi eu îmi uitai de bală". r S4V 46 925 De-acolea pricea iară să-începusă Şi era şă să strămute-în gîlceavă, Că bunul Crăciun aminte-ş' adusă De zînă şi-în ce chip fără de-ispravă I-au zîs stăpînul cumcă-1 poate vinde, Ce el nu putea cu mintea cuprinde. 47 931 Destul că treaba iar' foarte-încîlcită între stăpînul şi slugă rămasă: Cela zicea că iobagiu-i o vită, Cesta-încă nu vrea mai rău să să lasă Şi zicea celuia în bar[b]ă, că, dacă Nemeşul e bou, nici iobagiu-i vacă./ 85 84 48 937 După mai multă vorbire năsprită (Căci lui Beşcherec de nou îi sărisă Nemeşul în cap), Crăciun să-întărîtă Şi el, nice mai stă cu gura-închisă, Ci răs'punde-ales şi fără mînie: „Eu stiu că sînt om s'asemene ţie. 49 943 Spune-m dară cu ce feliu de dreptate (Deacă au vinit lucru păn' întratîtă!) S-au pus nemeşii la iobagi în spate, Socotindu-i mai răi decît pe-o vită? Au nu-s iobagii oameni ca şi voi? Pentru ce dară-îi vindeţi ca pre boi?" 949 „Tu vorbeşti acuma tocma boieşte, Crăciune. Să ştii dară că strămoşii Noştri (aşa cartea ne mărturiseşte) Au supus pe-a voşti, în Cî'mpii Roşii; De atuncea-încoace-a voastră săminţie Au căzut supt a noastră iobăgie"./ 51 955 „Ei bine! spune-m dar' (că-a fi la carte Ş'aceaia, cine-întii au fost de vină Crăciun întrebă), pentru-atîta moarte?" Iară Beşcherec socotind puţină Vreme:„Strămoşii voşti!.. răspunsă Cu mintea lor cea slabă şi neajunsă, 52 961 Căci că pribegind cu sabia-în mînă Strămoşii noştri şi cu traista-în spate, îş căuta sălaş şi loc de hodină, Năvălind arrhaţi pe ţările toate, Pană ce-au ajuns şi-într-aiastă ţară Şi, cum o văzură, o şi-îndrăgoşară./ 53 967 Dar', mai-mari voşt' cu minte nebună Lor cu puterea-împrotivă statură, Nici de voie-au vrut ca să să supună. Pentru-asta, după ce biruiţi fură, Toţi care-au scăpat (cum la carte scrie) De moarte-atunci s-au pus la iobăgie". 54 973 „Dar', bine pe-acei (Crăciun iar' răspunsă), însă copii lor ce-au fost de vină, De şi pe dînşii pedepsire-ajunsă. Eu nu văd nice-o direaptă pricină, Că cine-au văzut ş'auzit odată Ca să spînzure pe fiiu pentru tată?/ 303 302 85v 55 979 Rogu-te, drăguţ, ian' spune-mi, stăpîne, Cum ţ-ar fi pe lîngă inimă să-ţi zică Cineva : «Dară, ştii tu, măi jupîne, Că moşul tău au tras pe-al mieu de piică? Pentru-aceasta eu acuma pe tine Te-oi flocăi precum să cuvine! ». 56 985 Ş'acesta zicînd el să te cam bată Binişor... Oare facere-âr cu cale?" Iştoc nu putu să-i răspunză-îndată Şi drept, ci zisă: „Estea tot de-a tale, Crăciune, proaste, vorbe neînvăţate, Alta-i pe-un om ş'alta-i pe-un neam a bate./ 86 51 87 991 Alta-î de care spui tu, ş'alta>-i< este Iobăgia ce pe nepoţi rămîne De la strămoşi; iar'., tu nimic de-aceste Nu înţălegi, tocma să-ţi spuiu pană mîne, Dar', de ai precepe carte şi scrisoare, Ţ'ar părea chiar ca lumina de soare". 58 997 Cu toate aceste, nu-i încăpea-în minte Bunului frătuţ, cum poate să fie Ca, pentru vina de cătră-un părinte, Să să pedepsască a lui seminţie, Deci mîhnit:„Dracu vă mai ştie (zise)! Cîte mai sînt la cartea voastră scrise!/ 86° 59 1003 De-aş fi scris-o eu, atuncea ştiu bine Că-întralt chip era şi, măcar să ţie Toţi înţălepţii din lume cu tine, Chiar curat ei nu vor arăta mie Că nemeşu-i mai bun şi cu dreptate Mîna pe iobagi la lucru şi-i bate. 60 1009 Pentru ce dar' bou pe bou nu supune, Nice cal pe cal sie iobagiu face, Măcar sînt de-un soiu? Cum dară, stăpîne,, Ce nu fac însăş' proaste dobitoace, Noi oamenii să facem, ce de-o samă Sîntem, născuţi dintrun tată ş-o mamă? 61 1015 Să ştiu că pe)-a(-aierile-în lume iese Nemeşul şi pe-aieri mojicul prost, Sau doară că pe-a voastre jupînese, îngerii îngreacă şi vă nasc pe rost, Atunci aş crede cele ce-mi zici toate Şi bucuros te-am purta şi pe spate./ 62 1021 Dară eu ţi-oi spune ş'o altă poveste Care-am auzit din bătrîni: că-odată Venind pe furiş în ţările-aceste Ungurii, pămînt luară şi-îndată Puindu-1 supt tălpi, apoi să jurară Că pe-a lor pămînt stau şi-într-a lor ţară. 63 1027 Aşa jurîndu-să cu viclenie, Au luat ţara şi pe-împăratul nostru L-au scos în urmă din împărăţie; Şi de-atunci au început craiul vostru A stăpîni şi pe romîni a pune La iobăgie, cum povestea spune". 64 1033 Nemeşul, măcar că-avea de-a mai spune Lui Crăciun ş'alte, dară de-astă dată Nu să-încumetea-împrotivă-a să pune, Că vedea mintea celui aţiţată Şi socoti ca mai bine de-aicea Să curmeze cu dînsul toată pricea./ 304 305 65 1039 Deci zisă:„Crăciune, de acu-înainte Nu vei fi iobagiu, ci fecior de curte; Şi, de te-i purta bine şi cu minte; Ţ'oi da mintie şi cu haine scurte Şi te-oi chiema tot deuna « fărtate », Fiind şi tu nemeş de jumătate". 66 1045 Sluga mulţămind, pecum să cuvine, Mîncînd şi mai bind o dată rachie, După ce caii să păscură bine, Iară să luară în călătorie, Cu gîndul pe-Anghelină să găsească, Măcar de-ar fi şi-în Ţara Tătărască./ 67 1051 Lui bun Beşcherec toată-închipuire, Aşa cu-Anghelina să înfocasă, Cît nu gîndea numa de mănăstire. Deci, sosînd într-o vale pre frumoasă Şi zărind o casă cu neşte-odăi, iată, Dă s'între, dar' poarta-i încuiată. 68 1057 A bate începe ş'a striga :„Deschide!.. Deschideţi!.. De nu, vai de cîrca voastă! Curve cernite! şi sfîntoase aspide!... Eu pe toate v-oî spînzura de coastă, Dacă nu-mi veţi da pe dragă-Angh elină", întracea-i deschide o babă bătrînă. 69 1063 El lăsînd caii lui Crăciun în pază, Intră-în curte şi strigă cu răsteală: „Unde-i Anghelina? Unde-i a mea rază?" Baba, de frică şi de-îngăimăceală, Mai nu leşina, ciudata figură Văzînd şi cu tot străină-armătură./ 306 88* 70 1069 Iară Beşcherec turburat o prinde De piept:„Acu-ţi stîng lumina!... Spune-îndată!.. „Dar', ceaia să întinde Pe pămînt ca ş'o broască :„Mărină! Marină!" strigînd. Zarvă şi gîlceavă Să scorneşte şi lucru fără-ispravă, 71 1075 Că din toate părţi cînii alergară, Ş'o nevastă apoi tinără, frumoasă, Cînii toţi de Beşcherec s'apucă, iară Nevasta de sine acuma-ş uitasă Şi nu ştiea ce, degrabă, să facă Ca s-a pere pe soacră-sa săracă. 72 1081 Dar' cela lăsînd baba-acum nu caută Numa cum de cîni să să mîntuiască. Bătrîna-întracea pe noru-sa spăimîntată Luînd fuge de sîla nemeşască. Atunci şi Crăciun tocma-în vreme bună Soseşte ş'află stăpînu-în ţărînă/ 89 73 1087 Şi pe lîngă el zece cîni de ţară Care, dacă pe Crăciun cu măciucă Văzură-alergînd, toţi să-împrăştiară. „Ah, Crăciune!"-strigă ş'arată buca Toată încolţată şi plină de sînge Stăpînul sărac, şi mai că nu plînge. 74 1093 Sluga-1 rădică şi-1 duce de mînă Pănă-în drum la cai, unde rane-i spa Cu vinars şi le leagă.-„Ah, Anghelina, Ţe văzui o dată! Ah, spurcată bală!. (Strigă nemeşul) cum mi-o răpişi iară!... Dar', aşa nu'vei scăpa de-altă oară. 307 75 1099 Pagubă că nu erai tu cu mine, Crăciune, căci cum de samă-am băgat, Zmeii necuraţi au frică de tine, Poate pentru că eşti fecior curat 1 Că, cum te-arătaşi, îndată fugiră." Crăciun caută la dînsul şi să miră./ S9V 76 1105 Şi, măcar că-i spune, cu dovezi arată, Că-altă n'au fost făr' neşte cîni de stînă Şi doao femei, dară el nu caută, Ci să joară că văzu pe-Anghelină!.,. „Ce-mi spui tu, —zisă—Crăciune, de-acele! Eu ştiu ce grăiesc, ascultă ş'a mele: 77 1111 Cît zării departe, astă curţe-îndată M' păru mănăstirea de care zîna Ne spusă, dară-aflînd poarta-încuîată, Cît eu m-atinsăi de dînsa cu mîna, Răsuna toată curtea ş'o zmeioaie îmi stete-înainte cu zmei o droaie. 78 1117 O luai de piept ş'o îngrozii cu moarte, Ca să-mi arete pe-Anghelina dragă ; Dar', iacă zmeuaşii de toată parte Năpădind m-apiică unul de nădragă, Altul de cizme; eu ţiind pe dracă, Nici să-mi scot putui sabia din teacă./ 90 79 1123 întracea frumoasa Anghelină-aude Glasul mieu şi degrabă ese-afară, Şi doar' vrea scăpa din mînile crude, De-apucam să-mi scot lucea săbioară, Dară tocma cînd o trăgeam cu sîla, Zmeoaia îmi dusă cu sine copila. 308 80 1129 Atunci răpezit eu alerg nainte, Vrînd să mîntuiesc copila iubită, Dar' împedecat de neşte sărminte, Cad pe pîntece. Atunci să-întărîtă Zmeii şi cu toţi de nune s'acaţă, Şi, de nu soseai, îmi curma viaţă". 81 1135 Aceasta-auzînd Crăciun, măcarcă văzusă Pe lîngă dînsul de cîni o grămadă Şi muieri fugind, totuş el prepusă Că doară-i aşa, precum cu dovadă Stăpînul său îi arată şi-i spune, Care-îi zicea :„Zieu! crede-mă, Crăciune!".../ 90" 82 1141 Beşcherec dacă să sîmţi mai bine, Era la curte să să-întoarcă iară> Să iscodească prin odăi vecine, Doară ş'ar găsi draga soţioară, Dar' Crăciun viclean vrînd ca să-1 desmînte, Aşa zicîndu-i, alta-i băgă-în minte: 83 1147 „Cine ştie-acum unde-i Anghelina! Au gîndeşti tu că zmeoaia vicleană Aproape-o lăsă ţie pe-îndemînă? Doară-acuma ia-în formă de cocoană, Cine ştie unde-în Ţara Romînească, Va fi-într'un costeiu sau curte domnească... 1153 Să mergem dară cu cît mai degrabă, Că doară vom da de dînsa pe cale, Că-aici, pecum văd, îi nedejdea slabă. Acum şi caii pogorînd la vale, Mai lesne or merge, totuş mie-mi pare Că doar încă astăzi i-om da de cărare,/ 309 85 Că (de nu mă-înşel) zîna-încă ne zisă Că-întro mănăstire, de-aci nu departe, Este Anghelina ta-în chilie-închisă !..." „Bine zici !(Iştoc grăi) şi eu foarte Mă mir cum iară-au ajuns ea pe mîna Zmeilor, sau doară ne minţi zîna!..." 86 Amîndoi de-aci iar' încălecară, Luînd drumul cel ce le sta-înainte Şi pogorea-în gios, dintre munţi la ţară; Beşcherec tot cu Anghelina-în minte, Dar' Crăciun gîndea cum pentru-o mocanâ Stăpînul său ia pe toţi zmei în goană. 87 După multe-apoi nevoi suferite, După multe truzi, multă supărare, Ba şi după mari vitejii slăvite, Beşcherec mergînd tot pe-acea cărare Cu scutariul său în urmă,-ajunsese La cîrcima cea cu doao jupînese./ 90 1189 Iară Beşcherec după ce mîncasă Şi beusă vin, precum să cuvine, Cu pipa în gură şedea după masă, Pe Hriza-ascultînd, ce cu cîntări line, Cînd de jele, cînd şi mai de şagă, Veselea pe toţi, cîtu-i zioa-întreagă./ 92 91 1195 Cîntă-le de dor şi de frunză verde, De leliţa şi tot cîntări voioase ; Dară Beşcherec în gînduri să pierde. Crăciun dînd în chief cu cele frumoase Găzdoi, ce cî'ntă Hriza-abea precepe; în urmă vinul cîntă ş'aşa-începe: 92 1201 „Vinule dulciu, tu roadă de raiu, De la Dumnezieu dată pe pămînt. A toate roduri de pe lume craiu!... Laude ţi-oi cînta, cum pururea cînt, Numa de beut cîndu-mi vine dor, Tu să mi te-îmbii cu plinul urcior. Care mai ales pentru călătoare Feţe cea cîrcîmă luasă-în arîndă. Avea de băut, avea de mîncare, Avea ş'altă cea ele, pe dobîndă; Destul că era suflete creştine Şi mai mult tinere decît bătrîne. 89 Aici Beşcherec descălecâ-îndată Şi-obosit fiind de calea delungă, îşi petrece bind acea zio toată, Mai vîrtos că nu-i lipsea bani în pungă; Iar Crăciun vesel acuma-ş' uitasă De Sîmziană, de mamă; de casă. 310 93 1207 Tu eşti cel mir sînt, dintru toate-ales, Ce viaţă dai şi mîngăi pre toţi!... Fie fericit care te-au cules!... A lui Dioni$ veniţi, o preoţi, Să-închinăm, să bem cu paharul plin: Să trăiască toţi cei care beau vin!/ 92° 94 1213 La toate nevoi tu ne-ajuţi şi dai Putere la slabi, bolnavilor leac, Hrană "la bătrîni; iar' cînd în cap sai, Voie bună faci şi celui sărac. Alb, roşiu ş'ori cum de-ai fi tu-în obraz, La toţi ce te beau, purure faci haz. 311 95 100 1219 Care te-au beut, de-ar fi cît de trist, Prinde voie bună ş'uită de năcaz; Fiece năuc pare-un trismeghist, Fiece mişel să ţine-un viteaz. Să bem, să-închinăm cu paharul plin: Să trăiască toţi cei care beau vin. 96 1225 Veniţi, fraţilor, la cerescul must, Să ne bucurăm bindu-1 ş'închinînd: De sete-un pahar, altul pentru gust, A trea de chief, a patra cîntînd, A cincea de saţ, că-a şasa-i prisos, De-a şepte-încolo n-aduce folos"./ $7 97 98 1231 Cînd Hriza fîrşi, toţi în rînd statură Cu paharul plin şi toţi de-împrumut Inchinîndu-şi a cîntare-începură, Din toate-altele stihul mai plăcut: „Să închinăm, să bem cu paharul plin, Să trăiască toţi cei care beau vin!" 98 1237 Nemeşul care pănă-aci tăcuse, La Hriza căutînd zisă cu bineţe: „Cîntăreţî ales, iubitoriu de muse, Ce ne veseleşti cu stihuri isteţe, Cînte-ne (de-o şti) păţirea jeloasă A lui Arghin ş-a Ilenii frumoasă". 99 1243 Iară Hriza, cel cîntăreţ maestru, Ce prin ospeţe, la vesele mese, Cînd arma naltă-a lui Marte buiestru Cu stihuri cînta mărite ş'alese, Cînd a fiiului Vinerii frumoase Patime, în viersuri line, mîngăioasă,/ 1249 încordînd puţin pe cetera strune, Aşa-începu el păţirea duioasă: „Cine, precum să cuvine, va spune Patimile voastre, o! părechie-aleasă, Mare a Ilenii libov cătră tine Şi lung dorul tău pentru dînsa,-Arghine ? 101 1255 O, musă !-în Parnas care cîte-o dată, în haină-albă şi chivită cu lastră, Ad'umbră supt cea culme gemănată Cînţi lui Amor în ceteră măiastră, A du or inimi simţiri libovite, Dulci năcazuri şi patimi suferite,/ 103 1261 Lasă puţinei desist ri umbroase Şi pogoară-încoace, aducînd aminte Dorul Ilenii, domniţii frumoase, Ş'a lui bun Arghin dragoste fierbinte, Căci mult amîndoi dor ş'amar păţiră, Pană cînd tîrziu iară să tîlniră. 104 1267 Tinărul Arghin, după ce străină Multă ţară-îmbla, multe-craşe, sate, în urmă văzînd că-în zădar suspină Şi-întreabă-în zădar de Neagră Cetate, Că nime ştiea, cu mic şi cu mare, Să-i spuie sau să-1 ducă la cărare, 105 1273 Obosit într'o vale-adîncă-aji nsă. De dor, de năcaz, mintea turburată, De jele, de-amar, inima pătrunsă, De pe murg uşor să pogoară-îndată; Scoţindu-ş apoi sabia-agerită, Se găta s'o-împlnte-în inima pîrlită./ 313 98° 106 1279 Ochii lăcrămoşi rădicînd la stele Cu suspin adine, aşa graiu deschisă: Tu, ţintă a toate dorinţelor mele, Ileana iubită, ah! să şti tu (zisă) Că-Arghinul tău e la pragul de moarte, Cum te-ar întrista jelnica lui soarte!.. 107 1285 Dar' poate că tu niciodinioară, De-a mele tîmplări triste şi cumplite, Niciodată nu vei auzi doară. încai stîncele voiu nensufleţite Să mă-asculte şi marture să-mi fie, Că fui credincios pă la moarte ţie. 108 1291 Multe ţări îmblai, dragă, pentru tine, Dar', acuma-m văd cărarea curmată, La locuri sosind puste şi străine, Nedejdea-mi peri de- te-afla vr' odată, Dar nice a întoarce fără tine-acasă, Libovul aprins şi-inima mă lasă. 99 109 1297 Deci rămîni în veci, dragă, sănătoasă Şi deacă vei şti de mine-odinioară, De fîrşitul mieu, de moartea jeloasă, O fierbinte-încai varsă-mi lăcrămioară Şi zi: 4 Lin oasă-ţi păuseze,-Arghine, Care capul ţi-ai răpus pentru mine! ». 110 1303 Aceste zîcînd era să-şi afunde, în pieptul gingaş, sabia cumplită, Cînd glas cunoscut urechea-i pătrunde: « Arghine, ce faci?» ş'întracea clipită, Iacă fierrul crud îi căzu din mînă, Iar el să trezi-în braţul tău, Ermină. 314 111 1309 Ermina, cea lui de mic priitoare Şi din toate mai priitoare zînă, Ce pe el crescu şi-i fu-învăţătoare Şi-1 deprinsă la toată faptă bună, Grija lui ş'acum poartă nevăzută, Ş'în ceasul cumplit sare şi-i ajută./ 99v 112 1315 Cît glasul sună voinic echii-întoarse, Lumine-i fiind mai întunecate, Slobozind abea din buzele d'arse Un dulce suspin... vorbe-înjumătate: «Ah!... ce văd!... tu-mi eşti, o, Ermină bună?» «Eu, Arghine, eu! (zisă ia împreună). 113 1321 Venii să te-abat de la prag de moarte. Ah! cine ţi-au dat gînduri aşa slute ? Ce rău întratît putu să te-întarte? Cum de ţi-ai uitat de nalta vărtute Spre care de mic eu-ţi fui povaţă, Şi vruş' a-ţi curma dorita viaţă ? 114 1327 Nu ştii tu că nu-i vrednic de dulceaţă Care-amar n'au tras? După zi norată, După vînt cu ploi, negură cu ceaţă, Soare mai frumos strălucind s'arată!... Lucru-i ticălos* de-inime giosite, Gînduri a purta deznădăjduite./ 100 115 1333 Deci, sus, Arghine, căci încă te-aşteaptă Multe supărări şi multă-ostăneală; Dar', cu vărtutea şi mintea-înţăleaptă, Toate-i birui; s'ai numa-îndrăzneală, Că norocul bun nu-i în pat cu pene, Nice să-însoteste cu trîndâva lene! 315 116 CÎNTECUL A III 1339 Iar' cînd far fi greu, doar' la vr'o tîmplare, Adu-ţi aminte de mine ş'a mele Bune-învăţături; fii cu cutezare, Nici locul să dai la gînduri mişele Şi fi-încredinţat că-i scăpa de toate, în urmă ajungînd la Neagra Cetate». 417 1345 Ermina de-aci mearsă nevăzută Lăsînd pe voinic în uimire-adîncă, Cu ochii-în pămînt şi cu gura mută. Şi doară mai mult ar fi stătut încă, De nu vrea zări, stîndu-i înainte, Pre scutariul său lăcrămînd fierbinte.../ 1 1363 Bine Solomon au zis înţăleptul, Că lumea noastră de nebuni îi plină, Căci puţini foarte, de cătră strîmb dreptul Sau de neadevăr, adevăr desbină ; Puţini foarte sînt ce cu minte trează Pot vedea curat a soarelui rază. 100v 118 1351 Atunci tinărul, ca din somn adînc, Să trezi şi far' a zice-un cuvînt, Sabia-întecă şi sări-în oblînc; Iar murgul uşor îl duce ca vînt, îl duce de nou pe dealuri, pe văi, Pe locuri pustii, făr sate şi căi". 2 1369 Vezi cum aleargă toţi după năluce, Cum gonesc mai toţi umbre, fugâtoare! îndemnul pe toţi a poftelor duce. Fieşcare-un feliu de nebunie-are, Care întratîta capul îi amete, Cît nu vede nici pană la părete, 119 1357 Bunul cîntăreţ era să mai cînte, Dar', aici îi fu cîntarea curmată Şi-i rămasără stihuri şi cuvinte în gură, că-atunci fără veste, iată Un armat intrînd, stete lor în faţă, Cu privire-în giur căutînd defăimeaţă. F î R Ş I T 1375 După ce o dată mintea să răpeşte Ori de ce feliu de poftă desfrînată, Atuncea ia-în cap nu mai stăpîneşte, Ci numa este-a poftelor argată ; Ş'ori că la toate ia doarme şi tace, Ori ce-i poruncesc patimile face./ 10 2V 4 1381 Deacă vom privi la faptele toate Şi-ori ce-în lume prin oameni să lucrează, Pre puţine sînt aşa lămurate, Purcezînd curat cum purcede-o rază Din soare, să nu fie sch.imosite, Sau cu nescare nebunii spoite. 317 10 3V 10 1387 Toată osăbirea (precum mi să pare) Este-întru mai mult ş'întru mai puţin. Cesta s-au lovit cu leuca mai tare Şi beu-întradins cu paharul plin; Dară celalalt numai s-au atins Şi doar n'au beut cu totul adins. 6 1393 Pentru-acea să nu vă miraţi de mine Că tot cu nebuni mi-am făcut ş'am treabă: Că voao prebine a şti să cuvine, Că-înţălepţii nu să-află-aşa degrabă, Tocma de i-ai şi căuta cu lumina, Cum Dioghen au făcut în Atina./ 103 7 1399 Deci, care şi cum îmi vine-înainte Şi merge firul istoriii mele, Fie puţin sau cu tot fără minte, Aibă-adînce sau slabe socotele, Pe-acela eu trag şi duc la priveală, Cum a poveştii cere-alcătuială. 104 8 1405 Deci voind a şti cine fu cel care întrâ-în cîrcima cu doao jupînese, Căutînd la toţi cu multă defăimare, Trebue a spune ş'a lui fapte-alese Care-au fost întii scrise-arnăuţeşte, Precum izvodul mieu mărturiseşte. 9 1411 Calos să chiema, de care mainte Pomenii, care acum Caloienî Să numeşte ş'arhonda Prindevinte; însă chir Calos îi zicea muntenii Mai demult, cînd încă aşa viteaz mare Nu era,-în ce chip, acum a fi-i pare./ 318 1417 Calos de copil mititel fusese Vînzătoriu în tîrg de turte> covrige, De plăcinte moi, iară mai adese De pescuţi muraţi şi de cătărige. Cu cest feliu apoi de negostorie îş' făcusă-acum bani buni, lei o mie. 11 1423 Mutîndu-şi apoi lăcaşul său mearsă Din Stambul, locul a naşterii sale, Dunărea pe unde ape-în mare-ş' varsă. Luă pe credit la Galaţ, băcale: Roşcove, piperiu, alămii, smochine, Stafide,-unt de lemn, ciubucuri, măsline, 12 1429 Şi la Bucureşti cu marfa să dusă, Făcîndu-să neguţătoriu de frunte. De-aci chir Calos că să chiamă spusă. Nu v-oi spune-aici toate-a lui mărunte Fapte, ci numa cele mai slăvite, Care-s vrednice de-a fi pomenite./ 13 1435 Era negricios ş'uscăţiv în faţă, Cu păr creţ ş'ochi mari, eşiţi într'afară, Nalt la stat şi cu privire-îndrăzneaţă, Vărsăcios, nas cîrn şi cu barbă rară, Măreţ, lăuduros de multe cuvinte, Dar zbrevuiat cum trebue la minte. 14 1441 împodobit el cu ceste fireşti Bunătăţi, ajunsă în vreme puţină, Neguţătoriu de frunte-în Bucureşti, Pentru că coconita Rusălină, Neputîndu-ş' mai răbda văduvia îi dede mîna cu toată moşia. 319 15 20 1447 Nice te mira, căci nu e pe lume, Neam mai preslăvit ca neamul grecesc; Că, de-ai avea tu de grec singur nume Şi, pe lîngă-acea, năravul turcesc, Apoi, de-ai fi şi cel mai lăpădat, Fi-vei despre toţi cinstit şi căutat,/ 1477 Deci nu suferi mai mult să să chieme Chir Calos, fără-arhonda Caloieni: însă-aceasta nu ţinu multă vreme, Pentru că bagiocoritori muntenii în multe chipuri numele-i mutară, Făcîndu-1 de tot si la toti de-ocară. 104V 16 1453 Dar' mai vîrtos în Bucureşti şi-în laş, în Moldova şi-în Ţara Romanească Adecă.-însă eu doară spune-ţ-aş Şi mai multe, de-ar fi să mă cetească Cineva, dar ştiu cumcă româneşte, Acolo nime bucuros ceteşte. 21 1483 Unii Cîrcalos, alţii Cîr Calau, Ceşti Câliiienî, ceia Câiunenii, Cum vrea-1 poriclea, după gîndul său; Iară-îndeobşte-arhonda Calâuieni îl chiema, chiar pe limba romanească,. Cei ce nuvoiea să-1 bagiocorească./ 17 1459 Mai bine vor ei pe limba grecească Sau pe-elinicâ, care n'o înţăleg, Cu zilele-întregi să sa-aglindisască, Decît a grăi romăneşte-întreg. Ba l'e ruşine-a să zice romîni Ş'în patria sa, ei să fac streini. 105v 22 1489 însă, nu ştiu cum, totdeuna pare Că mintea bună fu cu sărăcia Pretenă, iară tîmpa dezmierdare Cu bogătatea şi cu buiecia; Aşa fu şi cu chir Calos odată, Din istoria lui precum s'arată, 18 1465 Pentru-acea mă-întorc iar la chir Calos Care,-uitînd că-odată au fost covrigariu, Acum dovedea tare şi vîrtos Că de nevoie numa prăvătariu Au căutat să fie ;-însă, de neamul său, E de la-împăratul loan Calau./ 23 1495 Care vestitul polcovnic Ilie Află într'o bute de vin înfundată Ş'îndată-o prefece de pe-arnăuţie Româneşte, şi-în stihuri aşezată Să zice că la tot stihul deplin El bea cîte trei păhară de vin. 105 19 1471 Pentr-aceasta fu socotit boeriu, Fiindcă-arăta cu multe scrisori, Că strămoşul său au fost vistieriu La Paleologi şi că din surori De împăraţi naltă să trage-a lui viţă. Putea logodi şi pe o domniţă. 24 1501 Păn Calăuieni era mai sărac Şi păn' să chiema numa chir Calos, De blînd îl puteai să-1 bagi întrun sac; Iar', deacă ajunsă boieriu şi bănos, Părea că nu-încape în oraşul tot: Ca ş'un craiu mergea, ba ca ş-un despot.J 320 321 106 25 1507 Călare ş'armat să preîmbla turceşte, Iar' după dînsul mergea doisprăzece. Inima gîndeai că pe-atîta-i creşte, Cînd în acest chip el să putea-întrece în călărit, pe su neşte fereşti, Care-îi era mai dragi în Bucureşti. 26 T_ i . 107 1513 Fnndcă-1 ştiea toţi de zbrevuiat, Cei alalţi cu dîns multă-ş' făcea şagă, Fălindu-1 în ochi cum ar fi-întrarmat Şi cum că în Ţara Muntenească toată Altu-asemene lui n'ar fi voinic Care să n-aibă teamă de nimic. 27 1519 Domniţa Smaranda atuncia din toate Cocoane era mai rară frumsaţă; 1549 Mulţi după dînsa începusă-a să bate Şi feciori de domn o cerea de soaţă. Ia zicea că-au fost frumsaţele-odată Celui mai viteaz, cea mai mare plată./ W6V 28 1525 „Inima-mi voi da celuia şi mîna (Zicea) şi-i voi fi vrednică soţie, H55 Care năvălind în oastea păgînă, Cea mai mare va face vitejie; Iară acea faptă mare, voinicească, însuş' Vlad-Vodă-are s'o hotărască". 29 1531 Cîrcalosul nost pe-aceasta-îndrăgisă, Măcar că n'o văzusă niceodată, Ci numa vestea şi nume-i auzisa, Car fi frumoasă şi neasămănată Deci, acuma de toate-alte nu-i pasă, Fără cum ar face-o Călâuieneâsă. 322 30 „Viţa... (socotea cîteodată-în sine) Arăt cu martori şi vechie scrisoare, Că sînge domnesc îmi curge prin vine!.. Vîrsta... cincizăci de-ani, nu e lucru mare, Toate cocoanele zic depreună, Că de iubit e vîrsta cea mai bună"./ 31 însă iubita cea lui domnişoară, De-a să vedea nu era cu putinţă. Bun Cîrcalos cu pîrlită-inimioară, De jele, bănat şi mare dorinţă, Pe-uliţă-alerga încolo ş'încoace; în urmă singur nu ştiea ce face. Dar' tinerii vrînd ca să-ş facă-o şagă, Povestea-în oraş, dînd şi lui de ştire, Cumcă domniţa Smarandă lui dragă S-au băgat acum întro mănăstire, Văzînd că nime din tineri să-îmbie De a face pentru dînsa vitejie. 33 Ca de-aceste ei povestea-între sine, Cînd să tîmpla şi Cîrcalos de faţă, Zîcînd: „Pagubă! şi multă ruşine De-a noştrii coconi cu-inimă de ghiaţă! Acum ar putea ei ca să să-arete Cum că n'au frică, nici mîni de burete"./ 34 Cîrcalos uimit ascultă de-aceste Şi tace înnontru-, dar' inima-i coace Fapte slăvite, vrednice de veste. Aşa cugetînd, încolo ş'încoace îmbla, să primbla, stă şi socoteşte, Şede, să scoală şi iară păşeşte. 323 34 1567 Şi s'ar fi gîndit toată zioa doară, De nu-i sărea-în cap că treaba zăbavă Nu sufere şi mai tîrziu zădară Poate că i-ar fi toată-a lui ispravă. Deci armaşului porunceşte-îndată: „înşală-m calul şi de drum te gată". 35 1573 Iar' din slujitori luă lîngă sine Pre un Trandafir ţînţariul, de care Adevărat a spune să cuvine Că era mîndru făr' asămănare Şi dintru toţi cel mai viteaz din gură, în sine fricos fără de măsură./ W8 36 1579 Pre acest armaş încă-întracea sară Luă ş'înarmat, precum să cuvine, Şi eşind pe-ascuns din oraş afară, Asupra purceasă oştilor păgîne, Cugetînd cîte-odată cu suspire La domnita sa si la mănăstire. 37 1585 Mulţi să vor mira de-astă hotărîre A lui Cîrcalos aşa minunată; Dar orăşenii bine-i ştiea fire Lăuduroasă, de tot fluturată, Şi vrînd s'o facă-încă şi mai nebună, Pururea bîrfind cînta pe-a lui strună. 38 1591 Ştiind că-i era patima cea-întie, Măcarce feliu de mărire deşartă, Mai vîrtos de arme şi de voinicie ; Ca şi beşica ce pe unde-i spartă Pe-acolo răsuflă, aceste el toate în sine credea că-s adevărate./ 108v 39 1597 Zicea şi că în toată ţara nu este Un voinic ca ş'arhonda Caloieni, Şi mai multe-asemene ca de-aceste îi poftorea boierii ş'orăşeni; Ba-i zicea c'ar fi la chip şi purtare Cum au scris Omer de-Ahileu cel mare. 40 1603 Nu cetisă el de-Ahileu nimica, Numa cît auzisă că au fost odată Un grec care pe toţi lua de piică Cei ce cu dîns îndrăznea să să bată Şi care făcea războiu adese Pentru domniţe sau împărătese. 41 1609 Ş'aceasta-i plăcea că şi el chief mare Avea de-a să bate măcar cu cine, Credinţat fiind cumcă şi el are De bună samă-aceaiaş' vîlfă-în sine* Ce-avusă-Ahileu cel mare-odinioară> Cînd ei să bătea pentru v'o fecioară./ 109 42 1615 Aşa Cîrcalos la războiu purceasă Şi mergînd într'o zi şi jumătate Cu Trandafir, cea slugă credincioasă, în urmă văzînd o cîrcimă s'abate„ Caii obosiţi vrînd să'ş mai întrame ;■ Apoi avea şi puţinei foame. 43 1621 Cîrcalos atunci întră fără veste în casă şi stă, căutînd sumeţeşte; Iară Beşcherec, plin de cea poveste, Degrabă sărind: „Dar cine-îndrăzneşte (Strigă) la mine-aşa să caute-aice Si veselia noastră să ne strice?" 324 325 109v 44 1627 Şi pusă mina pe cea ruginoasă, Măcarcă greu o smulgea cîteodată. Dar' acum prin un noroc, lesne-o trasă, Fiindu-i firea foarte-întărîtată... Şi vrea despica doar' pe Cîrcalos în.doao, cît fu de lung şi de gros,/ 45 1633 Deacă n'ar fi fost grecul mai cuminte Şi din vreme nu da pe uşă-afară, Oblicind şi că de pe-îmbrăcăminte #-.; Ş'arme ciudate, cu nemeşu-în poară Şi cu mai mulţi el nu să poate pune. Pentru-aceasta că fugi nu-i minune. 46 1639 Dară nemeşul cu mintea-înfocată, ;j Uitîndu-şi acum şi de jupînese Şi de a lui Hriza cîntare ciudată, Răpezit şi el după cela iese, Dar' grecul sprinten acuma călare Fiind luasă fuga pe cărare. 47 1645 Nice nemeşu vremea sa tămîndă, Ci lui Ducipal iacă sare-în spate, Aşaş Creciun pe Surana flămîndă, ..::. Amîndoi gonind acum pe-alergate, (Cum lui Beşcherec părea) după zmeu Ce fugea, ca şi de cruce hei rău./ 110 48 1651 însă-a zmeului cal era mai bun . |;., Şi ..pe Ducipal departe lăsasă; Dafa ;şi mai departe pe Crăciun, < Căci abea-i păşea iapa suspinoasă. " 'Vesel de vin, sătul de bucate, Avea si el chief cu zmeu a să bate. 49 1657 însă Beşcherec tot de zmeu să ţine Păn' putu şi cu vederea l-ajunsă; Dar' altă belea, iacă, pe dîns vine, Căci un glas de jele urechea-i pătrunse, Un vaiet de muiere sau copilă Care strigă după ajutoriu şi milă. 50 1663 întorcînd ochii, văzu cu degrabă Pe-un arap vrăjmaş alergînd călare, Pe lîngă sine trăgîndu-şi o roabă, Pe care-o bătea să-alerge mai tare. Beşcherec avînd zmei purure-în cap, Socoti c'ar fi zmeu ş'acel arap./ 110v 51 1669 Deacă-apoi privi la femee-în faţă, Să jură în sine cumcă-i Anghelina, Deci îndată supt mima-îndrăzneaţă Să-înfierbîntă cu rînză-amară splina; Ş'îndreptîndu-ş' suliţa vitejeste, Drept cătră dînsul calu-ş' înteţeşte. 52 1675 Socotind cumcă fără de sminteală, Acela-i zmeul cel rău şi năpraznjc, Care făcusă pe dînsul năvală, De parte striga cu glasul pre groaznic: „Stai, bală de zmeu, nice-ţi fie groază, Eu-s Beşcherec cel din Uramhază! 53 1681 Multă vreme eu îmblai după tine, Acuma voi să-ţi plătesc pentru toate" Arapul de-aci pricepu pre bine Cumcă-ar trebui cu doi a să bate.;/ Pentru-acea lăsînd roaba-în slobozie, !• Dete sănătos fuga pe cîmpie./ 326 327 111 54 1687 Atunci nemeşul neavînd îndoială Cumcă acea roabă nu este-Anghelina, Lăsă să fugă cum poate cea bală, Nici mai încolo cerceta pricina, Ci luîndu-ş' pe nevasta frumoasă, Gîndea cu dînsa să să-întoarcă-acasă. 55 1693 Dar' iacă pornit un măzilaş vine, Din fundul Moldovii, tot drumu pedestru; El că-ar fi viteaz şi mare să ţine, Iară ceialalţi îl numesc buiestru Ş-unul dintru cei cu mintea nebună, Ce vreu să zvîrle cu toporu-în lună. 56 H699 Pentru multe-a lui fapte preciudate, Pentru mintea şi mare-învăţătură (Că cetisă-acum cărţile mai toate) Şi multe ştiea măcina din gură) Pentru hatîrul unii jupînese, El căpitan de ţigani ajunsese./ 111v 57 1705 însă, pentrucă multă vitejie Făcusă-în ţinut, dară mai cu samă într'un munte nalt din megieşie, Pe care ş'acum Cîrlibaba-îl chiamă, Au fost numit şi el, cu bună treabă, Marele viteaz de la Cîrlibaba. 58 1711 Şi, măcar că-avea el o moşioară De-un stîngin cu trii coţi şi jumătate, Totuş gîndeai cumcă are-un corn de ţară, Sau doar' vreun ţinut cu triizăci de sate, Aşa era de fudul şi gînfat, Ca cum el ar fi fost Ler împărat. 328 59 1717 Jupea pe bieţii ţigani fără milă, Iar' omenie nu le da de-un ban, Căci că să ţinea mai bună prăsilă A lui Adam de cum este-un ţigan. N'avea el de-acasă nice o păra, Totuş' zeîfeturi adeseori da!/ 112 60 1723 întraltele-îndrăgisă pe-o ţigană, Destul chipeşă, naltă şi sumeaţă, Pre care-o chiema frumoasa Chireană (Pentru că era sprintenă ş'isteaţă), însă-acuma ia fugisă din ţară, Lăsîndu-şi ibovnicul de ocară. 61 1729 Şi ţiganii lui, după vestea bună, Toţi să dusese-în Ţara Romanească; Chireana cu ei mersese-împreună, Auzind că-acolo vor să domnească Ţiganii; gîndea că fiind frumoasă Va fi cocoană sau tocma vodeasă. 62 1735 Pentru-aceasta mulţi pe el să sculară, Ş'îmbla să-1 dovedească la domnie Cumcă el au scos pe ţigani din ţară Şi i-au dat cătră Muntenie; Din care price pe urmă s'aleasă Cumcă şi el au pribegit de-acasă/ 772* 63 1741 Ş'au plecat să dee-în urma mîndrii sale, Nici s-opri păn', la Ţara Romanească; Dară ş'acolo făcu multă cale, La tabăra s'ajungă ţigănească Şi să-ş' mai vază copila dorită, Că acum odihnă n'avea-întro clipită. 329 64 1747 Acum de departe ca prin o ceaţă, Vede-un călăreţ că vine-întradins, Drept pe el ş-avînd o femeie-în braţă. Sosind apoi mai aproape la dîns, Cunoaşte de pe făptură şi haină Pe drăgusa sa, pe mîndră Chireană... 65 1753 Ea, cîtu-1 ochi, cunoscu-1 îndată Şi strigă: „Vai! Ah! Nascocor iubite, Scoate-mă dintru mînă blăstămată Şi nu mă lăsa robii cumplite, Că pururea ţi-oi fi mulţămitoare! Ah! scoate-mă din mînile tîlhare!"/ 66 1759 Iară voinicul de la Cîrlibaba Nu ştiea ce să facă sau să zică; Căci de-o parte-ar vrea să-ajute cu graba, Dară de-alta nu cutează de frică Şi părea că toată inima-i îngheaţă, Căutînd la cel vrăjmaş al său în faţă. 67 1765 îndoit vrea sta şi mai multă vreme, De nu-1 vrea face vrăjmaşul cu sîla încâi s'arete cumcă nu să teme. Căci Iştoc lăsînd de pe cal copila, Scoasă sabia cea mare din teacă Şi căpăţina vru-în doao să-i facă. 68 1771 Şi, de bună samă, îi stingea lumină, De nu-1 mîntuiea ţigana preiute, Ce luînd de zios un pietroiu în mînă Şi ibovnicului grăbind ca s'ajute Lovi-în ceafă-aşa pe vrăjmaş sureap, Cîtu-1 ameţi cu totul de cap./ ssa1 113V 69 1777 Atuncea şi Nascocor să trezeşte Din grea spaimă şi suliţa-ş' rădică Şi navale pe vrăjmaş voiniceşte; Dară nu putu să-i strice nimica, Pentru că prin un tîmplet norocos, Nimeri tocma-în scutu lunecos. 70 1783 Beşcherecul fiind ameţit foarte ; De bolovanul ţigănci întărtate, înduplecîndu-să merge întro parte Ş'în urmă cade răsturnat pe spate. Atunci Chireana cu drăguţul său, Fuga apucară pe-un îngust părău. 1789 114 11 • Că nu departe pe Crăciun zărisă Grăbind stăpînului său spre ajutare, Care de pe Surana pogorîsă, Vrînd să-alerge mai curund pe picioare; Dar' bietul Iştoc rămasă-în ţărînă Şi zmeul vrăjmaş dusă pe-Anghelină./ 72-" 1795 Iară după ce el sosi la faţa Locului, unde fu cea bătălie, Inima lui să făcu ca şi gheaţă, Văzîndu-1 trecut; faţa ca hîrtia, Ochii-întorşi, gura spumînd şi căscată, Căci aşa nu-1 văzusă niceodafă. 73' 1801 „Ah! stăpîne-al mieu mult nenorocite (Strigă, frîngîndu-şi mînuri cu duroare)! Dar' nu ţ'am zis de-atîte ori ş-atîte: « Lasă la dracul pe cele fecioare Pribege şi pe-împrilostite zîne, Căci în urmă, zieu, nu vom păţi bine! »". 331 114v 115 IA 1807 Pană ce Crăciun să cmtă cu jele, Ese şi Beşcherec din ameţală; Dar' sîmţindu-să că-i dor toate cele, Uitîndu-ş' de-Anghelina şi de bală, Abea să trasă la de-aproape-odaie Şi să culcă pe-un aşternut de paie./ 75 1813 Acolo, zdrobit şi-în ceafă cu rană, El multe zile fu sîlit să zacă; Iar' sluga lui la draga Sîmziană Necurmat gîndea neavînd ce să facă Alta şi-i pare c'o vede cum cîntă, Cum toarce, ba şi cum cine-o desmîntă. 76 1819 însă biata fată în Ardeal, acasă, Văzînd că Crăciun după multe zile Nu să mai întoarce, cu totul să lasă Jelii şi nici cu cele-alte copile Vrea să să tîlnească, nici să iasă-afară, Ci plîngea pe-ascuns şi dorea să moară. 77 1825 Iară cînd era ia sîngură-acasă, Să cînta zicînd: „Treceţi, zile bune, Treceţi pentru alta doar' mai norocoasă; Căci fără tine, dragul mieu Crăciune, Nimica în lume nu mă mai desfată Şi doară nu te-oi mai vedea vreodată!"/ 78 1831 Odată,-aşa cînd să cînta cu jele, O auzi mamâ-sa de la fereastă Şi toată-înţăleasă-a fetii tinerele Boala; deci temîndu-să de-o năpastă, Alergă-în vecini, la baba bătrînă Şi-i spusă zicînd:„Lele MărăcinăL. 79 1837 Sîmziuţa mea de-o vreme tîngeşte, Nu mîncă, nu bea, nu rîde, nu joacă Şi plînge pe-ascuns; mă tem. că iubeşte. O ascultai cum să cînta, săracă, Chiemînd pe Crăciun frătuţul, de nume, Cel ce cu Beşcherec s-au dus în lume. 1843 115v 80 Rogu-te, de şti şi de poţi, ne-ajută, Fă-i ceva, că zieu! mă tem de copilă, Că-i mai uscată decît o cucută! Deci să nu moară, lele, fie-ţi milă". Mărăcină-ascultă şi toate aminte Luînd, zice:„Hum! Hum!" şi ceste cuvinte:/ 81 1849 „Lucru-i anevoie, dragă Dafină, Dar' pentru tine, tot ce poci' oi face. Fata ta după cel fecior suspină Şi să teme că doar' nu să va-întoarce; Deci, dacă vrei să ţ'o vezi sănătoasă, Caută să facem să să-întoarcă-acasă". 82 1855 Bătrîna ştiea ierburile toate, A-încînta ş'a descînta dintru iele, A drege făpturi ş'a desface date, Lună-a-întuneca ş'a numera stele, A chiema pribegiţi! prin fumariu, A călări pe-ojog, ca pe-un armăsar! 83 1861 Deci luîndu-şi hîrburi, hîrbuţe ş'ulcuţe Cu unsori, cu sucuri din rădăcine, Ierburi şi flori în cîrpe şi răcluţe> Mearsă cu Dafina şoptind în sine Neşte cuvinte de nime-înţelese, Dar', cum să ştiea, descîntări alese./ 382 333 776 84 ; 1867 Cît intrară-în casă,-acuma fiind sară, Uşile făcu să să-închiză toate; Iară ia luînd de supt susuoară O răcluţă cu rădăcini pisate, Dede-în pahar cu-apă fetei să bee, Apoi fruntea şi mînile să-ş' leie. 1873 O făcu de-aci să se culce-îndată Şi-i acoperi tot capul şi faţa. Cît să^ culcă-în pat dosădita fată, In somn greu căzu pană dimineaţa. Baba să desbracă în pielcuţa goală, îş' dă peste cap şi iară să scoală. 86 I 1879 Apoi Dafinii-împrejur ochii leagă; Luînd-o de mîna, o duce cu sine Afară la gard, smulge-o nuiea-întreagă, I-o dă şi zice:„Ia tu sama bine, Să loveşti cu ia păn' a noao par, La care-apoi, zi:.« Să sari, că eu sar»./ 116" 87 1885 Leagă-1 apoi cu ceasta strămătură". Şi-i dede-o strămătură roşioară. Dafina face cum baba din gură îi spune ş'o-învaţă; apoi întorc iară-, Tot sărind şi făr' a căuta-înapoi, , Baba tot şoptind:„Vină mai apoi!" 88 777" 1891 După ce în casă să-întoarsără iară, Baba luînd a lui Crăciun obdele, Cînd cocoşi cînta de a treia oară, Le bagă-întrun oloiu turnînd pe iele; Le pune la foc mestecînd vîrtos Şi tot descîntînd:,,Vină bucuros!" 89 1897 în urmă să-întoarce cătră Dafina, Zicîndu-i:„Acum, cum vrei tu să vie Şi să ţi-1 aduc:domol şi cu lina> Sau de-a trapăda, pe cal de chirie, Sau pe măciucă?".„Ba, lele Mărtină, Fă ca sănătos şi pe-încet să vină"./ 90 1903 Dupa-aceaşta băgîndu-să-în fumariu Striga de trei ori, sitirind pe toate Duhurile din văzduh, din rîpariu, Din tauri, viitori şi căi împătrate; Şi luînd oala de la foc, o duce La locul unde merge drumu-în cruce. 91 1909 Acolo trîntind'o de vatră o sparge ; Iar luîndu-ş' cămeşa în cap, fuge Apucînd uliţile mai large. Atuncea gîndeai că pămîntul muge De glasuri şi de năluci fricoşate, Ce-o chiema, ca din cale să să-abată. 92 1915 A doo zi, cînd pre-apus grăbea soare Şi pre pămînt umbre să răşchierasă, Crăciun eşisă-afară la răcoare Şi tocma să primbla pe după casă, Cînd s'arătă lui om un mărunţel Zicînd:„Sui curund pe cest căluşel./ 93 1921 Că te-aşteaptă!"... şi dete-i o măciucă, Iar' bietul frătuţ nu zice-un cuvînt, Dar' încălăcînd a sărire-apucă, .Gîndeai că-i pe-un parip ce zboară-în vînt, Tot sărind cu măciuca-între picioare, Ese pe poartă ş'o ia pe cărare. 335 94 118V 1927 Beşcherec ce zăcea bolnav afară, Vede pe Crăciun sărind nebuneşte Şi-întii socotea că glumeşte doară; Iar deacă văzu că el nu să-opreşte; Ci dă pe cel cîmp, apoi cătră munte> Atunci întradins să scărpină-în frunte 95 1933 Şi precepu că nu-i lucru curat, Mai vîrtos a doao zi dimineaţă, Văzînd că nu-întoarce. Deci supărat Şi bolnav, în odaie sîngureaţă, Părăsit, nu ştiea ce să mai facă Şi să jelea că-i trebue să zacă./ 118 96 1939 Dar' socotindu-să că nici el, nice Caii s'aibă-aici grijă şi tihneală, Hotărî, cum poate, să să rădice, Să meargă la vreo curte cu tocmeală; Ş'încălecînd pe Ducipal buiestru, Luă pe Surana de căpăstru. 97 1945 Mergînd aşa pe drum o jumătate De zi, cînd era cătră prînzul mare Dete pe doi voinici care-a să bate începusă-în mijlocul de cărare: Iar' de-o parte, un argat cu-o femeie Depărîndu-să ca la nedeie. 98 1951 Ochind nevasta, lui Beşcherec iară Anghelina îi vini-în minte şi-iacă!. Lasă pe Surana şi ca ş'o fiară Sălbatecă, nici scutul îmbracă, Nici suliţa-ş' ia, ci calu-înteţeşte Şi pe-argat'lovind, zios îl prăvăleşte,/ 119 99 1957 Care căzînd, după sine trasă Pe cea năvastă; şi-o trasă-aşa bine, Cît păn' din sus de brîu goală rămasă, Toate-arătînd ce spun că-s de ruşine. Iştoc atunci vru sabia să scoată Ş' în pieptul zmeului s'o împlînte toată. 100 1963 Iar' cei doi voinici ce să bătea-în cale Aşa era de-înfocaţi în bătălie, Cît alta nu vedea şi-ş' da ca-în oale în capete ;-în urmă, iacă unul taie Altui işlicul în doao ş'o nare, Iar' celalalt atunci s'oţărî tare 101 1969 Şi lucind sabia întradins s'apucă Să căznească pe vrăjmaşul şi-i rasă într-o^ lovită sprinceana ş'o bucă. îmbî atunci de bătălie să lasă, Obidiţi şi-în partea sa fieşcare Luînd fuga, iute caută scăpare./ 102 1975 Beşcherec silind să scoată din teacă Sabia lungă, nu luasă sama Că-întracea-Anghelina era să-1 facă Ca a doo oară să-ş' plătească vama; Căci cu degrabă-acum încălecasă Pe Surana şi fugea sănătoasă. 103 1981 Argatu-încă sărind la cal în spate, După-unul dintre voinici să răpede, Cînd Beşcherec de-abea sabia-ş' scoate, Dară-acuma pe nimene nu vecie 1984 Denaintea sa, ci fugind zăreşte Pe toţi, puindu-să la bună pază. Ducipal după Surana rîntează. 336 337 1987 119V 1993 104 Nemeşul gîndeai că creapă de manie Şi după draga femeie s'alungă. Surana-auzind pe vechea soţie Rîntezînd, să-întoarsă şi vru s'ajungă La Ducipal, ducînd pe cea nevastă înapoi la vrăjmaş şi la năpastă./ 105 De frîu în zădar o trage,-o abate, Că iapa şuvăind cu coada sare încoace-încolea, zvîrle şi cît poate Nu să dă. Deci călăreaţa-altă scăpare Neavînd, să pogoară şi pedestrită Să cară pă drum, cu sîlă-îndoită. 1999 106 Acuma-i vremea ca să vă spuiu cine Fură acei voinici şi ceasta femeie; Cum s-au întîmplat şi din ce pricine Unul pe-altul au vrut morţii să deie? Să ştiţi dară că Nascocor din cale N'au ferit lui Calos, domnii-sale. 2005 120 2011 107 Şi de-acolo să scornisă gîlceavă, întii mustrîndu-să cuvinţeşte, Pentru-întieţime şi pentru slavă. Iară Trandafir striga ţinţăreşte: „Feri, mozicule, de ţi-i să mînţî pită Si nu faţe vitezilor ispită"./ 108 Nascocor încă-avea rînză fierbinte Şi-i zisă: „Drumu-i larg pentru nebuni/ Dintr'aceste puţine cuvinte, S-aprinsă focul cel mare-în tăciuni; Iar vitejii pentru un răstit ş'o ţiră De dîrzie, cu totul să sluţiră. 109 2017 Chireana gîndind că norocul iară îi va sluji ca şi mai nainte, Cu Beşcherec, vru să facă de-ocară Şi pe Cîrcalos. C'o piatră s'opinte Să dea: Trandafir cu pugnu-între spete Aşa o loveşte, cît mai că n'o-amete. 110 2023 Atunci beţii sare piatra din mînă; Dară ţigana, de mică-învăţată La bătăi, prin tîrgu de săptămînă, Nici ia să dă cu una de o dată, Ci-apucînd pe bun Trandafir de piică, Cu unghile toată faţa-îi pitică./ 120° 111 2029 Asa sta lucrurile cînd sosisă Beşcherec la cîmpul de bătălie!... Destul că ţînţariul acum fugisă în urma lui Cîrcalos cu-osîrdie; După Nascocor alerga Chireana, După Ducipal să grăbea Surana. 112 2035 Iară nemeşul, obosit de-atîte Frămîntări, socoti să să abată La ospătărie, unde-oase-obosite Oarcîtă vreme-a-ş' odihni să poată; Căci făr' slugă, c'o povodnică iapă, Acum nu ştiea ce să mai înceapă. F î R Ş 1 T 338 122 CÎNTECUL A IV 5 2065 Ostile-acum sînt ca cărţile cele De jocul a noastre, în care să joaca Comandanţii, ce nici bune, nici rele Din sine-s, nici una poate să întreacă Pe-alta, ci după-a jocului tocmeală./ 1 2041 Fire-ai blăstămat! care-aflaşi odată A pravului crud rea şi stricătoare Putere şi tu, din tartar iscată Puşcă cu tunurile treznitoare! Cu cît era de muritori mai bine Lumii noastre să fiţi rămas străine! 2 2047 Cîţi voinici viteji prin voi de viaţă S'au lipsit, a căror vărtute rară, Bărbăţie şi puternice braţe Ar fi putut să mîntuiască-o ţară, Cari prin voi de o ticăloasă mînă, De-un prunc fură prăvăliţi în ţărînă!/ 122v 3 2053 De cînd pe pămînt furăţi izvodite Voi de-a iadului furie neblîndă, Nu-i vitejie!., nu-s fapte mărite Mai mult, nu-s eroi făcători d'izbindă. Slab sau tare-acum de-o samă să ţine, Cînd are montură cum să cuvine. 4 2059 Acuma plumbul înfocat din sinetul Unui nevoiaş esind nimereşte S'omoară de departe pe isteţul Viteaz, la care-a căuta făţeşte Şi de-aproape nice ar fi cutezat Şi nici era vrednic să-i fie argat. 2071 Deci fericitele vremi întru care Trăiea vitejii noştri din poveste, Cînd încă de prav de tun şi puşcare Puţini ştiea pe locurile-aceste!... Totuş Chircalos cu sine de-acasă, Pe drum şi doao pistoale luasă, 7 2077 Care nu de mult, ca ş'o noătate în Bucureşti păn atunci nevăzută, Cumpărasă, cu prav şi cu toate Trebuincioase.-Acum cu faţa slută Mergînd el şi cercînd s'odihnească La vreo curte sau casă ţărănească, 8 3083 Ş'adusă aminte de doao pistoale Ce Trandafir în desagi le băgasă, Ş'oprindu-şi calul în mijloc de cale îndată căută ş'afară le scoasă, Apoi le pusă-în brîu, cum să cuvine, Ca să l'aibă gata, îngă sine./ 123* 9 2089 Iar Trandafir, sluga credincioasă, Cu faţă zgâriată, mormoia-în sine, Apucîndu-1 ciudă că o ticăloasă De femeie-îi fece atîta ruşine. Deci zisă lui Cîrcalos :„Pre-a mea leze, Arhonda, eu nu te pot înţelege... 340 341 124 10 2095 De-acasă esirăm ca neşte lei, Vream pe turti să tâliem cu o dată; Ş'acuma fugim de nesţe misei. Dar dacă întii fuga n'ai fi dată, Eu uţideam si pe tea si pe ţel, Măcar că avea cămeşe de-oţel". 11 2101 „Ce zici tu, măi! Bre! eu merg, nu fug. Dară Nu văzuşi cum capu crepai în doao? Lîngă aceasta-i spintecai ş-o nară. Dar tu ce făcuşi? O căcăreâuă De femeie te făcu dă mascara, Şi, de nu scăpai, te şi pişa doară"./ 12 2107 Atunci ţînţariul gîndeai că plesneşte De manie, nici să rabdă să nu-i zică: „Arhonda! ţine fugi voiniţeşte Din ţa crîcîmă colo, plin de frică, De omul aţei cu chivără mare, Cu care statui la harţ în cărare? 13 2113 Ei> dacă nu era ţa blăstămată, îl despicam din cap pănă-în piţoare; Dar aţa mi-au zgâriat faţa toată., Ca s'o pisică.-în urmă, nu-i mirare Că nu putui să tâliu pe ţel tîlhariu, Fiind eu pedestru, el pe armăsariu. 14 :2119 Dar, efendili, te bătuş cu-un misei, Sîngur si-ai rămas fără sufărţală; Iară eu l-aş fi zunghieat ca si pe-un niel. Priveşte-acum a cui e mai de fală Fapta?: eu cu doi luptînd întreg rămaşi; Efendili fuşi rănit de-un vrăjmaş"./ 342 124* 15 2125 Atunci Chircalos oglinda scoasă, Să căută, dar', cîtu-i fu de greaţă Cînd sluţită-ş' văzu buca frumoasă, Iar sprinceana spînzurîndu-i pe faţă. „Ah, vedere! Ah, Smarandă iubită, Ce-i zice tu, la faţă-aşa cioplită!.." 16 2131 Aceste cugetînd el în sine, Zisă cătră ţinţariu: „Caută, blăstămate, Ajutorinţa care-am de la tine; Că deacă-ai fi cutezat a te bate Şi tu, stînd stăpînului de-ajutoriu, N'aş' pătimi-acest chip ocărîtoriu". 17 2137 „O! Hriste! (Trandafir cu nerăbdare Strigă) si nu ţ-am dat azutorinţă? Să nu eram eu, aiţi n-ai stare, Ţi de mult ai fi făcut pocăinţă. Nu şti că diavola de muliere Era să-ţi facă mleşniţă din criere;/ 125 2143 Căţ apucasă-o piatră mare-în mînă Si dirept la frunte te măsurasă. Eu văzînd aţasta faptă păgînă, Atunţa mă sculai şi eu de-acasă Si dedî la pumnă, dar atunţi azunsă Călăreţul şi-în ţărînă mă-împinsă. 19 2149 Cu toate aţele, de nu băgăm samă Că tu fuzeai singur, m'apucam iară Şi, de ar fi fost de-oţel sau de-aramă Străinul aţela, îl făţeam de-ocară, Despicîndu-1 din cap pănă-în picioare Şi lăsîndu-1 de zaf negrelor ţoare". 343 20 2155 Chircalos căutînd la dînsul, să pare Că o parte-i crede,-o parte să-îndoieşte, Apoi abătînd cevaş din cărare, După ce rane-ş legă doftoreşte-, Mearsă înainte pe cale-apucată, La Smaranda sa gîndind cîte-odată./ 125° 21 2161 Mergînd ei aşa, cînd fu lîngă sară, Iacă obliciră venind de departe După dînşii, pe drum o cetioară De-armaţi. Trandafir ce gîndeai că-i Marte însuş' mainte,-atunci a schimba feţe începusă-uitîndu-şi vorbe măreţe. NOTE SI COMENTARII 22 2167 „Ah! (zisă) arhonda, să fuzim de-o parte Păn'or treţe tîlharii. Eu de mine Nu mă tem, niţă bag sama de moarte, Dară socotesc că va fi mai bine Ca să nu ne batem în astă sară, Să nu te facă mai mult de mascara-. 1