MĂSURĂTOAREA PĂMÂNTULUI LA ROMÂNI DIN YECH1ME PÂNĂ LA PUNEREA IN APLICARE A SISTEMULUI METRIC DE ION BRĂESCU INGINER HOTARNIC FOST INGINER DIRIGINTE LA MINISTERUL DOMENIILOR Extras clin Buletinul Societăţii Regale Române de geografie, No. i din 4943 (■o .n\ U ACADEM1S1 *] BUCUREŞTI Atelierele grafice SOCEC & Ca, Societate anonimă 1913 Preţul Lei 1. fir V\ * ACADEMIEI *J MĂSURĂTOAREA PĂMÂNTULUI LA ROMÂNI din vechime până la punerea în aplicare a sistemului metric Măsurile noastre de câmp şi, în genere, întreaga serie de măsuri şi greutăţi întrebuinţate înainte de introducerea sistemului metric, au dispărut aproape nu numai din uz, dar şi din memoria noastră; dramul şi oca, cotul şi rupul, au cedat de mult locul gramului şi kilogramului, metrului şi centimetrului, şi cuvintele: delniţă, jerebie, ughi, ort, stamboală, dimerlie şi altele, sunt pentru cei mai mulţi exprlşii arhaice, fără nici un înţeles. Ca unul ce in’am îndeletnicit o viaţă întreagă cu măsurătoarea câmpului şi cu tălmăcirea documentelor vechi, în momentul când multe din acele expresii, de cari m’am servit până mai deunăzi, dispar nu numai din cărţile de hotărnicii, dar şi din toate scrierile şi transacţiile relative Ia pământ, pentru a-şi luă locul de odihnă în dicţionarul Academiei, am crezut că n’ar fi lipsit de interes de a adună toate datinele privitoare la fazele, prin care a trecut în ţara noastră arta măsurătoarei pământului, ca tradiţii şi obiceiuri, ca tehnică şi ca legislaţie. Arta măsurătoarei câmpului foarte veche; răvărsările, periodice ale Nilului distrugând semnele de hotare, Egiptenii au fost din vreme siliţi să caute mijloace pentru ca fiecare să-şi poată r^gă^i ogorul ce ocupă înaintea inundaţiei; aceasta a dat naştere geometriei. Mult mai târziu, se zice că Grecii acuzând pe Alcibiadc că acaparează prea mult pământ, acesta figură pe harta ţării proprietăţile sale şi dovedi astfel concetăţenilor săi, că nu stăpâneă decât o neînsemnată părticică din solul patriei; de unde s'ar deduce că pe timpul lui xllcibiade, adică cu 400 ani înaintea lui Crist, 62525 1 2 I. BHĂESCU nu numai că se întocmeau planuri pentru proprietăţi private, dar că ar fi existat chiar un fel de hartă a Greciei întregi, sau cel puţin a teritoriului Republicei Ateniene. In privinţa Romanilor, vom vedea mai la vale, că încă din timpul Republicei ei ajunsese la o tehnică şi regulamentare cadastrală cât se poate de înaintată. Foarte interesant ar fi de a urmări pas cu pas această artă a măsurătoarei la diferitele popoare, din antichitate şi până în zilele noastre, şi mai ales la vechii Slavi, apoi, în veacul de mijloc şi în timpii moderni la Bulgari şi Bizantini, la Poloni, Ruşi şi Unguri, care au avut atâta înrâurire asupra obiceiurilor noastre. Un asemenea studiu, însă, întrece cu mult nu numai cadrul modestei lucrări ce mi-am propus, dar şi cunoştinţele, şi mijloacele mele de cercetare; mă voi mărgini dar a arătă pe scurt câteva din datinele şi obiceiurile vechi, neapărat trebuincioase pentru a se înţelege ale noastre. Cât de încet şi cu câtă greutate îşi schimbă omenirea obiceiurile, rezultă dintre multe altele şi din faptul, că unităţile de măsură au luat foarte puţină prefacere în cursul veacurilor; cu toată independenţa învăţaţilor Francezi, însărcinaţi cu întocmirea sistemului metric la finele secolului al XVIII-lea, cu toate ideile de reformă dela acea epocă, acest sistem este departe de a fi o inovaţie; el purcede direct dela vechiul sistem de măsuri a lui Carol cel Mare; dacă s’a adoptat ca unitate metrul, este că lungimea lui reprezintă aproape jumătatea stânjenului vechi (toise); litrul este pinta veche; kilogramul reprezintă două livre; francul aproape livra de 20 solde (livre tournois). Schimbând la fiecare moment unitatea de lungime, sistemul metric pleacă dela decimetru pentru a formă litrul, dela centimetru pentru formarea gramului, dela decametru pentru unitatea de suprafaţă sau aria; la urmă, părăseşte chiar, sistemul decimal, căci, pentru a formă unitatea monetară, francul ia 5 grame, în loc de 1, 10 sau 100. Cu toate criticile ce i se pot aduce, acest sistem, cel mai practic şi mai raţional pe care l-a putut închipui omenirea, a întâmpinat atâtea greutăţi la aplicarea lui, încât guvernul francez a trebuit să steâ la tocmeală cu rutina. Crezând că oareşeare concesii ar înlesni adoptarea lui, se învoi mai întâi să se aplice nu-. mirile vechi, noilor măsuri, apoi, prin decretul imperial dela 12 Fe--braiarie 1812, se înfîinţă un pretins sistem mixt: stânjenul (toise) de 2m, cotul metric de 120cm, livra metrică de 500 gr.1), baniţa metrică (boisseau) de 12 V2 litri, adică V8 hectolitrii. Aceasta nu avu alt rezultat decât mărirea confuziei; abiâ la 1840 se putu pune în vigoare sistemul nou, înterzicându-se cu totul întrebuinţarea măsurilor vechi. *) *) Se întrebuinţează şi astăzi. MĂSURĂTOAREA PĂMÂNTULUI LA ROMÂNI 3 Sistemul lui Carol cel Mare la rândul sau, nu era decât o amestecătură a sistemelor preexistente; piciorul său e piciorul arab; prăjina (de suprafaţă) — actus al romanilor; pinta—cabul evreu; livra de 12 uncii — livra arabă. Mult mai simplu şi mai raţional era sistemul primitiv al egiptenilor, intrebuinţat şi de fenicieni, de cartaginezi, şi de mai toate popoarele mediteraneene. Piciorul natural, din călcâi până în vârful degetului cel mare, fiind unitatea de lungime, cubul acestui picior eră unitatea de volum, numită de Evrei bath sau efa. Greutatea de apă cuprinsă în acel volum, era unitatea de greutate, talantul; în fine aceiaşi masă de argint reprezenta unitatea monetară. Fapt curios; tocmai în ţara în care se zice că a luat naştere geometria, măsurile agrare nu se exprimau în suprafaţă, ci în valoarea reală a pământului, adică prin cantitatea de sămânţă ce putea primi1). Sistemul Roman se deosebea prin clasificarea sa metodică, cea întâi pe care ne-o prezintă istoria; această clasificare constă în faptul că pentru orice măsură, unitatea era asul împărţit în 12 uncii, şi fiecare uncie în 24 scrupule, astfel că asul are 288 scrupule. Pentru lungime asul este piciorul împărţit în 12 degete; pentru suprafaţă asul este jugerul împărţit în 288 prăjini pătrate. Ca probă de tăria înrădăcinărei tradiţiilor, putem cita că: astăzi chiar în Anglia, livra de 373 gr. este întocmai livra veche stabilită de Romani în Asia; în Spania se păstrează încă cu o precizie uimitoare aproape toate măsurile diferitelor popoare, care au cutreerat această ţară, iar arşina. rusdsc* este întocmai cotul cel mare egigtian de 2 picioare. Unitatea de* lungime Orice măsură agrară având de bază unitatea de lungime, să vedem care a fost acea unitate la Români. Atât în Moldova, cât şi în Muntenia, unitatea de lungime a fost stânjenul, împărţit în 8 palme, palma în 8—10 sau 12 degete, degetul în linii dela 4 la 10. Cuvântul stânjen este slav, sagenâ, având acelaşi înţeles. Pentru subdiviziune (în realitate adevărata unitate) Românii au păstrat vechea denumire romană de palmă în loc de picior, adoptat de celelalte popoare, chiar de Romani. Etalonul care servea de bază şi de control eră când palma, când stânjenul (care în timpii din urmă se păstră în visteria ţărei). Din vechi, se socotea ca unitate palma unui om de mijloc *) *) Saigey: Mesures, Metrologie. I. BRĂESCU deschisă pe cât se putea întinde, şi măsurată din vârful degetului cel mare până în vârful degetului cel mic. 1740, Martie 4. Mărturie hotarnică a lui Ştefan Catargiu şi alţii: „au mers de au hotărît o bucată de loc ce se chemă Pă^ rincea la ţinutul Putnei, şi au făcut funie de 20 stânjini şi stân-jinul de 8 palme a om de mijlocw. Se înţelege că o asemenea măsură eră lipsită de orice precizie. Aceasta a şi dat loc mai târziu la multe greutăţi pentru fixarea hotarelor. -Jln Muntenia, unitatea de lungime s’a stabilit cu exactitate mult mai ’nainte decât în Moldova; aceasta s’a făcut cu ocazia zidirei Mânăstirei Cotroceni de către Domnul Şerban Cantacuzino (1682), de unde numele de stânjen Şerban-Vodâ^în adevăr, stâlpii colonadei dela poarta *Mânăstirei Cotroceni au înălţime uniformă de 1m, 96, lungimea oficială a stânjenului muntenesc. Afară de di-mensiile stâlpilor, este foarte probabil că cu acea ocazie să se fi luat şi oareşicare dispoziţii pentru statornicirea acelei lungimi ca unitate de măsură, de oarece numirea de stânjen Şerban-Vodă a străbătut mai bine de două veacuri; n’am găsit însă nici un etalon, nici vre-un act care să pomenească de aceasta, deşi răposatul Al. Zâne în baremul său de măsuri şi greutăţi arată că la 1835 s’a fixat lungimea stânjenului la i m,962 după etalomd delă Mănăstirea Cotroceni. Asemenea n’am găsit nimic relativ la modificarea stânjenului sub domnia următoare a lui Brâncovanu; acest stânjen numit a lui Constantin-Vodă avea lungime de 2m,02şis’a întrebuinţat puţin. La 1855 s’a întrodus în Muntenia sistemul metric, însă numai pentru măsurile de lungime, hotărându-se a fi stânjenul exact de 2m. Consiliul administrativ extraordinar, prin jurnalul dela 6 April 1856, unindu-se cu această dispoziţie, propune să se facă modele de fer exacte, spre a se împărţi la autorităţi, şi să se numească acest stânjen—stânjenul lui Ştirbei-Vodă. Această măsură a rămas însă ca un simplu act de deferenţă la adresa Domnitorului, căci cu mult înainte, atât hotărnicii care începuse a face operaţii trigonometrice, cât şi inginerii civili şi arhitecţii, se serveau sau direct de metru, sau de stânjenul Şerban-V., împărţit în palme, degete şi linii decimale. In fine la 1864, prin decizia ministerială dela 3 Decembre, fixâudu-se bazele pentru transformarea măsurilor vechi în noi, s’a stabilit pentru măsurile de lungime următoarele dimensii: stânjenul Şerban -V. = 1 m, 9665, stânjenul Constantin-V. = 2m, 02, stânjenul Moldovei = 2 m, 23. Fie rutină din partea hotarnicilor, care continuau a se servi de măsuri arbitrare sau speciale unor anume localităţi, fie negli- f;enţă din partea autorităţilor, care nu erau în stare să păstreze taloanele, chw la un secol după statornicirea stânjenului de Domnii Cantacuzino şi Brâncovanu vedem ivindu-se certuri şi gâlcevi din MĂSURĂTOAREA PĂMÂNTULUI LA ROMÂNI 5 cauza lipsei de uniformitate în măsuri. Aceasta atrage atenţia lui Vodă Caragea, care la 12 Iunie 1815, dă următoarea poruncă: „Cinstiţi şi credincioşi D-voastră veliţilor boeri a Divanului Domniei Mele! fiindcă pentru stânjenul cu care se măsoară moşiile, se întâmplă multe pricini şi judecăţi, atât că nu se găseşte un temeiu sau o măsură care să fie cunoscută de dreaptă, şi pentru stânjenul răposatului Şerban-V.1) şi pentru stânjenul răposatului Constantin-V. Brâneovanul, care se văd ca se obicinuiesc; al doilea, care dintr’aceşti doi stânjeni să se metahirisască, şi unde unul, şi unde altul; poruncim D.-Voastre să faceţi scumpă cercetare, prin orice dovezi veţi socoti că sunt trebuincioase, ca să găsiţi adevărata măsură acelor stânjeni şi mijlocul, care se cuvine a se păstra măsura, şi a fi totdeauna crezută şi fără bănuială: deosebit şi pentru a se metahirisi, şi unde se cuvine, şi care, şi să faceţi Domniei Mele arătare prin anaforâ". Cu toată porunca lui Caragea de a se păstră măsurile, peripeţiile prin care erau menite sa treacă bietele etaloane, nu se sfârşesc. Decizi unea ministerială dela 1864, prin care s’a stabilit lungimea stânjenului, a dat loc la discuţii; unii susţineau lungimea de l™, 962, iîxată la 1835, şi controlată din nou de celebrul inginer Lalanne; alţii, pe acea de lm,9665, care s’a şi adoptat* 2 3). Fiind consultat, şi răposatul Simeon Zefchide, care pe atunci avea deja o practică îndelungată şi mare reputaţie în materie de hotărnicii, el îşi aminti cala Ministerul de Justiţie se păstră un stânjen etalon; acest stânjen nu s’a putut găsi, iar un aprod bătrân, vechiu servitor în Minister, a spus că-şi aduce aminte de un cot de fer cu increstuturi, jnsă că eră îndoit la capăt şi serveă de vătrai*8). Consiliul technic al lăsărilor publice, care a fost însărcinat cu lucrările de transformare a măsurilor vechi, pare să nu fî avut nici-o cunoştinţă nici de lucrările dela 1835 de care pomeneşte răposatul Zâne, nici măcar de stâlpii dela Cotroceni; dealminterea, pentru a tranşă o chestiune de milimetri, aceşti stâlpi, roşi de intemperii, nu prezintă mai multă garanţie de exactitate, decât etaloanele trimise de Municipalităţile de Iaşi şi Bucureşti, palme sau stânjeni de fer, cu încres-tături groase de câte un milimetru, pe care Consiliul arată că şi-a întemeiat lucrările4). Pentru Moldova există încă câteva etaloane de palme şi stânjeni; ele s’au adunat şi se păstrează astăzi de Serviciul de măsuri şi greutăţi, şi mi-au fost puse la dispoziţie cu cea mai mare amabilitate de simpaticul şi distinsul director al acelui Serviciu, D-nul St. Murat. Din comparaţia acestor etaloane, rezultă că lungimea stânjenului de 2 m, 23 sau palma de 0 m, 27875 stabilită la 1864, *) Se uitase stâlpii Mânăstirei Cotroceni. 2) Vezi AL Zâne: Barem de măsuri şi greutăţi. Capitolul: Etaloane. 3) Aceasta mi s’a spus textual de răposatul Zefchide. 4) Vezi jurnalul Cons. technic. Dos. 21/64, fila 137: Măsuri şi greutăţi 6 I. BRĂESCU este în adevăr acea a stânjenului Moldovenesc întrebuinţat dela Regulamentul Organic înainte, afară de stânjenul oraşului Galaţi, care este de 2m, 296; se ştie că în acest oraş, nu numai unitatea de lungime, dar şi cursul monetelor nu eră acelaşi ca în restul Moldovei. Despre statornicia unităţei de lungime în Moldova, avem următoarele date: 1837. Circularnicul ordin Domnesc poruncind „să se măsoare locuitorilor drept, cu palma gospod ce se păstrează din vechime, în această de Dumnezeu păzită ţară, care se va împărţi în toate satelew. Codrescu, în Uricarul său, la epoca Regulamentului Organic arată că palma gospod este de 15 72 cuadraţi (pătrate) de tipografie, caracterul Cicero. Pătratul Cicero, care nu s’aHschimbat, are lungime de foarte aproape 18mm; această lungime, îmulţită cu 1572 ne dă 0m,2790, adică cât se poate de exact lungimea palmei Domneşti. Dar cel nfai interesant document în privinţa unităţei de lungime în Moldova (deşi departe de a ne da o lămurire exactă), este cartea Episcopului Anfîlofie din 1795*)• Prea Sf. Părinte nu numai că ne dă desluşiri în privinţa măsurilor noastre, în raport cu acele ale altor ţări, dar în avântul său patriotic ne arată uimirea ce l-a cuprins, constatând că unitatea noastră de măsură este tot aceea a vechei Rome. La capitolul pentru măsurile care se obiş-nuesc în geometria practică (pag. 132) ne arată că: „începutul de toate măsurile este un grăunte de orz numindu-1 Geometricii linie plină; 4 din aceste linii au grăunţe fac un deget, 4 degete fac un lat de mână; cu 3 laturi de mână, au 12 degete, fac un picior, care noi îl numim palmă Domnească; cu 6 de aceste picioare au palme fac un pas geometric. Geometrii cei vechi făceau pas de 5 picioare, iar acuma se obişnueşte de 6, după cum şi alţii, la noi în Moldova, că se face de 6 palme Domneşti. Cu 3 de aceşti paşi fac o prăjină de a Parijului, însă cu a lor măsură de picior u,£A.răta apoi diferite măsuri de Jungime: stadie, verstă, milă şi grad meridian, estimate în paşi/şi urmează astfel: „In multe şi multe chipuri măsoară oamenii in lume, iar noi să căutăm a noastre obiceiuri, şi să vedem de se potrivesc cu a altora^. După ce înseamnă prin linii măsura de un deget a măsurei de piciorul Împăratului Vespasian, măsura de un deget a măsurii piciorului Parijilor, şi măsura de un deget din palma Domnească, constată următoarele: „Luând măsură de pe palma Domnească dreaptă, care se afla însemnată pe fer în Yisteria Curţii Domneşti din Eşi, am împărţit în degete, dupe obicei în 12, şi l-am întocmit (comparat) cu a 7 7 Elemente aritmetice arătate fireşti, de Anfîlofie Episcopul Hotinului, ti părite la Eşi la 11 Dec. 1795. Acad. Kom. Colecţia Alex. Papadopol Calimah. MĂSURĂTOAREA PĂMÂNTULUI LA ROMÂNI 7 Romei şi a Parijului; şi cu a Parijului vine mai mare, iar cu a Romei vine tocmai, că este o minune cum s^au păzit întru această ţară, o măsură atât de veche, potrivindu-se cu a lui Yespasian împărat^. In realitate, piciorul Roman fiind de 0m,29632, şi palma Domnească de 0m,27875, este o diferenţă de 17Vomm între ambele măsuri, iar dacă ne servim, pentru a compară între ele aceste măsuri, de lungimele respective ale degetelor însemnate în cartea Episcopului, diferenţa este şi mai mare. Singura ştiinţă ce ne aduce această carte este că stânjenul întrebuinţat la acea epocă, eră mai mic, ceeace rezultă şi din numeroasele documente, hotărnicii şi chiar planuri dela finele secolului al XVIII-lea şi începutul secolului al XlX-lea. Am arătat mai sus că din vechime ca unitate de lungime se socoteâ palma omului de mijloc; lungimea ei se însemnă mai totdeauna pe inargina actului de măsurătoare, t* .1759 lidie 77. Mărturie hotarnică a lui Const. Balş postelnic, pentru alegerea trupurilor din moşia Horodiştea din Dorohoi. „Am făcut otgon de 30 stj. şi stânjenul de 8 palme, cu palma care sa însemnat pe aceasta“. Uneori se menţiona şi persoana cu a cărei palmă se întocmeâ stânjenul; acel stânjen se numeă al hotarului, la măsura căruia se întrebuinţă; şi se întrebuinţează şi astăzi, la toate cercetările şi 1a, toate transacţiile relative la acel hotar. Palma omului de mijloc (aprox. 25(m) socotindu-se prea mică în practică, şi în raport, fie prin tradiţie cu piciorul Roman după patriotica versiune a Episcopului de Hotin, fie mai probabil prin relaţii de vecinătate, cu piciorul Polonilor1), dela cari Moldovenii au împrumutM multe obiceiuri şi elemente ale civilizaţiei lor, cele mai multe masuri sunt făcute cu o unitate de lungime mai mare, căreia s’a zis palmă îngenunchiatăj fiindcă pentru măsurătoarea ei, după ce se întinde, mâna, se îndoae, se îngenunchiază degetul cel mare adăogându-se astfel jumătatea acestui deget (aprox. 3cm) la lungimea palmei. Această măsură s’a numit palma gospod sau Domnească, în opoziţie cu palma naturală, numită palmă proastă, şi s’a luat mai târziu de normă pentru stabilirea etalonului de 0m,27875. Cu toată existenţa etalonului de măsură în Visterie şi pe la autorităţile din provincie încă din secolul al XVIII-lea, a fost imposibil să se stabilească în Moldova o unitate pentru măsurile de câmp; am controlat lungimea palmelor la câteva sute de hotărnicii şi planuri şi am constatat, că se schimbă necontenit şi variază între 0m,250, palma însemnată pe mărturia mai sus pomenită din 1759, şi chiar 0m,233 palma de pe planul unui loc de casă a Spătarului Vasile Andrieşi din Iaşi din 1824, şi între 0m,2790, palma întrebuinţată de inginerul Agioglu pe la 1859; aceasta din urmă 0 Piciorul Polon 0^,297. 8 I. BRĂESCIT este chiar mai mare decât palma Domnească oficială, bine stabilită cel puţin dela Regulamentul Organic încoace. Această anomalie se explică prin faptul mai sus arătat, că din vechime, măsurile fiind făcute cu un stânjen arbitrar, întocmit după palma unuia din asistenţi, orice lucrare ulterioară la aceiaşi moşie, la acelaşi hotar■, nu se putea face decât cu aceiaşi măsură. Mai târziu, când unitatea de măsură s’a stabilit în mod oficial, s’au luat masuri pentru a se pune capăt unei asemenea stări de lucruri; astfel vedem că, în pravilniceasca condică a lui Ipsilant, la capitolul Pentru hotărnicii, să prescrie că „Moşia să se tragă cu stânjenul cel vechiu, cu care se dovedeşte şi se arată suma acelor stânjeni, iar suma stânjenilor'ce este, să se scrie acum în cartea de hotărnicie, să se scrie după stânjinul de acumu. De aceea, pe multe planuri se văd reproduse două palme: aceea a hotarului, cu care s’a făcut măsurătoarea primitivă, şi palma gospod sau Domnească. Ca multipli şi submultipli a stânjenul ui şi palmei, se întrebuinţează la măsurătoarea câmpului, pumnul, pasul, prăjina şi funia. Pumnul, măsură fără nici o precizie, se estimă la 2/s de palmă. Pasul se socotea 4—5 sau 6 palme, după localitate. Prăjina eră în ambele ţări de 3 stânjeni, sau 24 palme. In Muntenia se mai întrebuinţa pentru vii, prăjina de 18 palme, sau de 18 palme şi un pumn. Funia, sfoară sau otgonul ţinea locul lanţului modern; se făcea de obicei de 10 stânjeni, de multe ori însă i se da şi altă lungime. * 1765 Octomvrie 25. Hotărnicia moşiei Sinăuţi (Dorohoi): „şi sV făcut otgon de 33 stânjeni şi stânjenul de 8 palme“. 9 1784 Ianuarie 18. Mărturie hotarnieă a lui loniţă Ralea şi Gb Leondari: „sau făcut funie de 20 paşi şi pasul de 6 palme a, om de mijloc. Modul de apreciere a întinderilor şi de împărţire a pământului Deşi este dovedit că arta măsurătoarei câmpului şi aprecierei întinderilor de pământ în unităţi de suprafaţă eră cunoscută din vechime, şi că Romanii o dusese la ultimul grad de perfecţie în raport cu cunoştinţele timpului, totuşi, pe lângă adevăratul mod de măsurătoare geometricesc, s’a întrebuinţat şi se întrebuinţează încă şi altul, empiric, acel ăi măsurătoarei pe o singură dimensie: a lăţimei, abstracţie făcând de lungime, şi prin urmare de suprafaţă. Acest mod de măsurătoare s’a întrebuinţat de multe popoare, fie paralel cu adevărata geometrie, fie în mod exclusiv. MĂSURĂTOAREA PĂMÂNTULUI LA ROMÂNI 9 In studiul său de „Colonizare şi economie rurală14 Meitzen *), comparând ambele sisteme, arată că măsura pe o singură dimensie este în adevăr foarte practică şi la îndemâna ori cui, fără nici o ştiinţă de carte, însă numai măsura pe suprafaţă permite să se aprecieze lucrul pământului şi să se preţuiască sămânţa şi recolta; deci, acesta este singurul sistem de măsurătoare raţional şi natural. „Nach morgen wird angebaut, nach breiten nur gemcssen“, adică „lucrul pământului se face pogoneşte; pe lăţime se măsoară numaiw, zice el, şi arătând după Waitz2), că din timpurile cele mai vechi se găsesc documente de transacţii pe suprafaţă, copcii ide că acest mod de măsurătoare e mai vechi decât cel pe o singură dimensie. Cu toate arătările lui Waitz şi aprecierile lui Meitzen, cred că e mai natural să admitem .ca măsurătoarea unilaterală ş’a cunoscut înaintea celei pe două dimensii, după cum operaţia adu-nâreî a precedat pe a înmulţirei, şi că, înainte de a proceda la lucrări geometriceşti şi alcătuiri de planuri, Egiptenii din timpurile străvechi trebue să fi început mai întâi 11 să-şi racordeze ogoarele la puncte fixe de reper, prin măsurătoarea distanţelor, adică să facă agrimensura pe o singura dimensie; documentele despre care pomeneşte Waitz, şi aprecierile lui Meitzen se referă probabil numai la popoarele germane, dela care nu există documente decât posterioare înrăurirei romane asupra obiceiurilor lor. Măsuri şi agrimensură în vechime Pătratul unităţei de lungime: picior, palmă, sau stânjin, cuprins între T^ecim. patr. şi maximum 5 metri patr., reprezentând o întindere prea mică pentru aprecierea întinderilor de pământ, nici un popor n’a adoptat această măsură ca unitate de suprafaţă agrară; chiar sistemul metric a trebuit să părăsească unitatea primordială: metrul, şi să ia ca unitate de suprafaţă decametrul pătrat— arul sau aria de 100 m. patr. De altminterea, afară de sistemul metric a cărui autori au ştiut cu atâta dibăcie să adapteze exigenţele practice admirabilului sistem decimal, toate sistemele vechi, fie raţionale, pe suprafaţă, fie empirice, n’au plecat dela unitatea de lungime pentru a-şi stabili unitatea de întindere agrară, ci s’au povăţuit de consideraţii trase din practica lucrului. Unitatea de suprafaţă agrară s’a socotit totdeauna după întinderea de pământ îndestulătoare pentru hrana unei familii, sau după puterea de muncă a vitelor. Expresiile: jugerum latin, 767] grec, mansus medieval, morgen german, wlok polon, arpent, hommee1 journel şi altele franceze, deşi reprezentând întinderi diferite, au toate acest r) A. Meitzen. Siedelung und agrarwesen. V. I. pag-. 107 şi următoare. 2) Waitz. Untersuchung uber die altdeutsche Huffe (după Meitzen). 10 I. BRĂESCU înţeles. Mansus: villa aut locus familiae — aşezare sau loc cuprins de o familie. Villula coloni unius habitationi propria — aşezare îndestulătoare pentru un locuitor; quantitas terrae quoe sufficit duobus bovis în anno ad laborandum — întindere de pământ ce se poate ară cu doi boi într’un an. Arapennis, arpennis, arpentum. „Mensura qua finitores et agrimensores agros inetiuntur, quam cum jugero vel jurnalis vulgo confundimur“; măsură cu care hotărnicii şi geometrii măsoară holdele, pe care de obicei o confundăm cu jugerul sau jurnelul 1). In privinţa Romanilor, Yarron ne arată următoarele: „nos, in agro romano, ac latino, metiuntur jugeris, Jugum vocant quod juneţi boves, uno die exarare possint; jugerum: quod quadratos duosactus habeat. Actus quadratus: qui et latus est pedes CXX et longus totidemu. Adică: „la noi, în câmpiile romane şi latine se măsoară cu jugerul; se chiarnă jug ceeace se poate ară într’o zi cu o pereche de boi; jug ev: întindere de două actus patrate; actus patrat are lăţime 120 picioare şi lungime tot. atât * 2)“. Unitatea de lungime romană fiind piciorul de 0m,296, având ca multiplu prăjina de 10 picioare—jertfea, întinderea, subîmpăr-ţirea şi multiplii jugerului primitiv erau: Scripulum prăjina patrată=100 picioare patr.=8m2,78. Actus minimus, o suprafaţă de 120 picioare lungime pe 4 lă-ţime=42m2,15. Actus quadratus = un patrat cu latura de 120 picioare= 14400 picioare patrate=144 scripule=1264m2,49. Actus quadratus duplicatus sau jugerum=un dreptunghiu de 240X120 pic.=288 scripule sau 2528m2,98. Heredium=2 jugere=5057m2,97. Centuria = 200 jugere. Centuria se făceă şi de 100—320 şi 400 jugere. Pentru măsura câmpului* Romanii se serveau de un fel de echer de arpentor rudimentul^ numit stella, adică o simplă cruce de lemn, aşezată pe un picior de fer, ferramentum, pe care se putea învârti; la cele patru capete ale stelei erau patru pinule pentru vizat—cornicula; aparatul se aşeză orizontal cu ajutorul, firului de plumb. Distanţele se măsurau cu pertica; alinierile se făceau cu signa şi metod jaloane, semnale (prăjini, momâi). Geometrii romani puteau dar ridică în plan şi parcelă întinderi cât de mari, ceeace şi făceau îndată ce se aşezau colonii în provinciile cucerite. Ei întocmeau fie adevărate planuri la scară redusă pe placă de bronz sau pe pânză, fie simple schiţe cotate, ceeace eră suficient, de oarece întreg planul eră compus numai din patrate; acest plan sau schiţă se nuineă forma ; figirile extreme *) Dncange. Clossarium media et infima latinitatis: arapennis. 2) Varro. De re rustica. I—10 după Meitzen. MĂSURĂTOAREA PĂMÂNTULUI LA ROMÂNI 11 neregulate le desfăceau în triunghiuri sau le estimau cu aproximaţie. Se procedă în lucrare astfel: se aşeză stella în mijlocul câmpului ce trebuiâ parcelat, se trăgea o linie dreaptă în direcţia răsărit—apus, decumanus magnus, si altă linie perpendiculară în direcţia m.-noapte—m.-zi, cardo maximus. Aceste două linii la care se racorda reţeaua întregei parcelări, formau axele a două drumuri de 20 picioare lăţime; tarlalele erau despărţite prin linii şi drumuri secundare, decumani minores sau limites prorsi (drepte) şi cardines minores sau limites transversi. Lăţimea acestor drumuri, intră în întinderea parcelelor, proprietarii respectivi erau datori să le prun-duiască şi să le întreţină. Pietiele de hotar dela capete şi încrucişarea drumurilor principale se aşezau cu mare solemnitate; această practică a consacrărei drumurilor eră foarte veche, anterioară chiar legei celor XII table, după cum probă cultul semnelor de hotare: termini et lares compitales; divinităţi de hotare şi de răspântii. Aceasta operaţie se numeă divisio et asignatio per krigas et scamna: parcelare şi punere în stăpânire prin brazde şi movile. Urme de asemenea parcelări romane se văd şi astăzi în comunele Campo St. Pierro şi Yilla Nova de lângă Padova *). Romanii, îndată ce ocupau o regiune, procedau la aceste lucrări, pe care le complectau mai mult sau mai puţin după mijloacele şi timpul, de care dispuneau, şi după cerinţele loealităţei; de aceea Frontin* 2) ne arată că proprietatea cadastrală se împărţeâ în 3 categorii. Agri divisi et assignati: pământ parcelat, împietrit şi dat în stăpânire celor î^v drept după plan (forma). Agri, menswrU per extremitatem comprehensi: pământ delimitat de jur împrejur, adică ridicat în plan dar neparcelat, şi dat astfel în stăpânire deavalma celor în drept. Frontin adaogă, că aşa eră obiceiul în Lusitania şi alte provincii tributare, unde pământul „per universitatem populis est definitumu adică se dă locuitorilor în devălmăşie. 3) Agri ar ei finii: ager est arcifinius, qui nulla mensura con-tinetur; finitur secundum antiquam observationem: fiuminibus, fossis, montibus, viis, arboribus ante missis, aquarum divergiis, et, si qua loca a vetere possessore potuerunt obţineri. Adică pământ neocolit de nici un fel de măsurătoare, mărginit după cum s’a apucat din vechime prin râuri, şanţuri, munţi, drumuri, pomi sădiţi mai dinaiute, prevaluri de apă, sau semne de hotare, dacă erau puse de vechii proprietari. Arta măsurătoarei se consideră de Romani ca foarte veche, *) Annali di Statistica, Sect. IV, fasc. 37. Roma 1900. 2) Libri de coloniis et de limitibus agrorum. 12 I. HRĂESCU anterioară chiar fondaţiunei Romei; la început se exercită de către Auguri; în urmă însă de un personal de geometri. Primul nume de geometru păstrat de Istorie, este Saxa, însărcinat de Marc-A n-toniu cu alinierea lagărilor^NSub imperiu există o şcoală de geometrie, din care eşeau projessi practicanţi şi auctores, maeştri cu caracter oficial; aceştia din urmă se specializau şi se împărţeau apoi în: gromaticus—geometru, decempedator ad litt—prăjinar, mensor— măsurător — şi jinitor hotarnic, care desbăteă hotarele şi punea pietrele *). Grecii n’aveau nicio instituţie comparabilă cu aceea a agri-mensorilor romani; hotărniciile lor se făceau în mod practic şi empiric de oricine se socoteă mai priceput pentru asemenea lucru ; hotarnicul — opior/jc— eră întotdeauna ales de popor şi misiunea lui eră vremelnică. > Proprietatea fiind în genere mică se luase din cele mai vechi timpuri obiceiul de a se îngrădi hotarele ; pe de alta parte, terenul fiind foarte accidentat, îndată ce proprietatea eră ceva mai mare, se loveâ de vre-un semn natural: stâncă, culme de deal, apă curgătoare, adesea chiar malul mărei. Hotărniciile se mărgineau dar de cele mai multe ori la simple descrieri, sau la regăsirea semnelor de hotare, după descrieri anterioare, cazul de agri arcifinii a Romanilor. Idioţii însă, aveau funcţionari permanenţi Gopo®&a£s;-apGUO[j.oi=paznicii de hotare, paznicii câmpeni, oXo)poi= pădurari *). Modul de măsură roman, impus de imperiu tutulor popoarelor de sub dominaţia sa, nu s’a păstrat mtiltă vreme intact; cauza nu trebue căutată în oareşi care aversiune a popoarelor în potriva Romanilor, ci în greutăţile ce această măsură prezentă în practică; în adevăr forma rigidă, matematiceşte patrată a modului de împărţire roman, şi lungimea foarte mică a tarlalei, care nu putea trece peste 120 picioare, erau cu totul împotriva obiceiurilor celorlalte popoare. Colu meii a (40-J50 ani după Crist.) ne arată că : Sulcum autem ducere longiorem/quam pedum CXX contrarium pecori est: adică a trage brazda mai lungă de 120 picioare, este vătămător pentru vite* 2 3). Cu toate acestea, arepinul gallic se introduce în Italia pe la acea epocă, întocmindu-se însă după unitatea romana, adică: împărţind u-se j ugerul nu în două actus patrate de 120X120 picioare, ci în două dreptunghiuri de 240X60 picioare; aripeni agri, illi dicuntur, qui non quadrati, sed in lungo sunt, după cum ne arată Papias in „elementarium doctrinoe rudimentum“ 4). Lungimea tarlalei de 120 picioare (abia 36 m.) putea fi suficientă în Italia, unde căldura şi solul mai mult pietros oboseau lesne vi- *) Paul Wissowa. Real Encvclopedie der classischen altertlmmw’issenschaft. 2) Paul Guirard. La propriete fonciere en Grece, pag. 183 şi următoare. 8) Columella. De re rustica—(după Meitzen). Op. cit., I, pag. 560. 4) Ducange. Op. cit., arrapennis. MĂSURĂTOAREA PĂMÂNTULUI LA ROMÂNI 13 tele; în climele mai temperate însă, unde se lucră cu cai în loc de boi, şi mai ales în urma introducerei plugului cu roate, tarlalele se făceau mai lungi. Suprafaţa unitaţei de măsură însă eră aceeaşi (oficial — juger, vulgar — arpent-morgen-mansus) în toată întinderea Imperiului, şi sa păstrat astfel cât a ţinut influenţa romană. Insă în urma desmembrărei imperiului lui Carol cel Mare, şi mai ales pe timpul feodalităţei, fiecare provincie îşi avea sistemul ei special de măsuri, variind măsura agrară între 1702m2 feldmorgeniil prusian, 2040m2—pezza Romei şi 8127m2—morgenul holandez 1). Măsurătoarea pământului pe o singură dimensie Pela începutul secolului trecut, geometrul danez Oluffsen (1764—1827) în urină profesor şi academician, în cursul lucrărilor sale de cadastral e arată * 2) ca a dat peste nişte sate împărţite în-tr’un mod cu totul deosebit : casele aşezate la linie, dealungul şi de ambele părţi ale drumului; la spatele caselor grădini, a căror laturi se prelungesc la câmp paralel, cât ţine hotarul comunei. I s’a spus că din vechime, întreaga întindere a comunei a fost îm^ părţită în fâşii egale de anumită lăţime, între toţi locuitorii; că acest mod de împărţire se păstrează şi astăzi, posedând însă unii câte una sau mai multe făşii, alţii numai câte o fracţiune. In unele comuni a găsit pământul împărţit mai întâi pe categorii şi calităţi—loc de cultură, păşune, grădina de zarzavat, sau pe simple tarlale: acestea apoi, subîmpărţite între locuitori, ceeace permitea să se f$că cultură rotativă pe cele mai mici parcele. Oluffsen im arată în ce parte a Danemarcei a întâlnit acest mod de împârţală, care nu se potriveşte de loc cu configuraţia neregulată a satelor germane din Schleswig Holstein, Jutland şi din insulele daneze. Hanssen însă, care cel întâiu a dat la lumină lucrările lui Oluffsen 3), constată o mare asemănare cu configuraţia satelor slave şi a coloniilor germane, aşezate din secolul al Xll-lea în părţile slave: în Wagria-Mecklemburg-Silesia-Pomerania-Prnsia şi Posen. El conchide că arătările lui Oluffsen se raportă la satele din Wagria şi din insula Fehmarn, şi semnalează asemănarea acestor aşezăminte cu acele din Prusia Rhenană (de pe valea Mozelei) în împrejurimile oraşului Trier, şi câmpiile de sub poalele dealurilor Eifel şi Hunsruck). In aceste localităţi sunt în adevăr câmpii întinse şi bogate, care din vechime şi până astăzi se împart periodic Pentru mai multe amănunte, vezi Al. Zâne'. Barem de masuri şi greutăţi. 2) Birtrag til oplysing om Danrmarks, 1821, după Meitzen I, pag. 20. 3) Meitzen, op. cit. I, pag. 20-23. 14 I. BRĂESCU din nou la 3—6 sau 12 ani, pe lăţime, proporţional cu dreptul fiecăruia, regulându-se şi modul de cultură pe noul period. Toate aceste observaţii au aruncat mare lumină asupra aşezământului Ericoseelandes din 1120, asupra Low-ului lutic din 1240—şi asupra colecţiei de obiceiuri (gewohnheitsrecht=coutumes) din 1204—1215, care până atunci erau neînţelese, şi explică şi unele arătări a le lui Cesar şi Tacit asupra economiei rurale şi agri-culturei Germanilor1). Tacit arată că: agri •pro numero cultorum ab universis in vices occupantur, quos mox inter se, secundum di-gnitatem partiuntur; adică: câmpiile se stăpâneau de toţi, pe rând, în proporţie cu numărul locuitorilor şi mai târziu s'au împărţit după dreptul fiecăruia. Iulius Cezar vorbind despre Suevi, zice: Privaţi ac separaţi agri apud eos nihil est, neque longius anno rema-nere uno in loco, incolendi cauza, licet, adică: ogor privat şi deosebit la dânşii nu există, nici nu poate cineva să rămâe mai mult. de un an în acelaş loc. Haxthausen, în urma unei călătorii în Rusia * 2) fu cel dintâiu care făcu cunoscut aşezământul agrar al Mirului Rusesc; el arătă asemănarea acestui aşezământ cu obiceiurile de pe Rhin, atât ca mod de împărţală numai pe lăţime, cât şi ca mod de cultură rotativă. In fine W. Roscher3) aduce exemple de asemenea aşezăminte agrare din Polonia, Peninsula Balcanică, Scoţia, Islanda şi Scandinavia, precum şi din China, Afganistan şi India şi chiar dela Indienii americani din Imperiul Peruvian, şi le consideră ca consecinţa unui principiu general social, ca o treaptă a cui turei omeneşti, ca* o fază intermediară între* starea nomadă şi proprietatea individuală. La întemeierea unui sat se fixă mai întâi conturul lanului sau diferitelor lanuri, cari alcătuiau întinderea cultivabilă a conni-nitâţei; aceasta în figuri cât se putea de regulate. Se măsură apoi fiecare lan, însă numai pe lăţime, şi se împărţea deopotrivă la toţi locuitorii; numărul de prăjini (stânjini sau picioare), ce se cuvenea fiecăruia, constituia unitatea/de întindere agrară a localităţei, numită de Germani hufă. Grimm în Dicţionarul său arată denumirea de hufă ca cea mai veche, şi o defineşte astfel: hufe-huova-hoba: întindere de pământ nedeterminată, dela habere, a avea, a posedă. Din cele mai vechi isvoare, anterioare capitulărilor lui Carol cel Mare, rezultă că hufa aveă din vechime acelaş înţeles ca toate expresiile mai sus citate, adică: întindere de pământ necesară între-ţinerei unei familii. împărţeala se făceă prin tragere la sorţi, de unde numele de sortes dat câteodată parcelelor. Astfel procedau şi x) Meitzen, op. cit. I, pag. 23—24. 2) Meitzen, op. cit. I, pag. 25. 3) Meitzen, op. cit. I, pag. 25. MĂSURĂTOAREA PĂMÂNTULUI LA ROMÂNI 15 Romanii în provinciile cucerite. „Sortem enim proprie appellabant Romani, agros quos in provinciis a se devictis occuparant, sorte mi-litibus divisos ac assignatos“ !) adică: Romanii numeau sorţi câmpiile din provinciile cucerite, pe cari le împărţeau şi le atribuiau prin sorţi ostaşilor. Tot astfel trebue să se fi petrecut lucrurile pretutindeni, şi în mod fatal îndată ce pământul nemai fiind încăpător pentru traiul păstoresc, popoarele erau silite să se îndrumeze mai întâiu spre cultură, apoi spre proprietatea individuală. De multe ori expresiile: hufă şi sorţi cu înţeles vag, de întindere nedeterminată, se confundau cu adevăratele unităţi de suprafaţă de pe vremuri; iată un exemplu din secolul Xl-lea. 1007. Charta Brunonis abb. Dervensis in tabula ejusdem Monasterii..... Scilicet duo manşa cum terris adjacentibus, quas nos sorţes vocamu£* 2 *). „Actul lui Brunone, abatele de Derby în condica acelei Monastiri.... adică două manşe cu pământurile dimprejur, pe care noi le numim sorţi“. Apoi în multe documente din secolul YHI-lea şi al IX-lea întâlnim expresiile de: hoba legalis, mansus legitimus, hoba legitime dimensa, hoba plena, cu înţelesul de măsură de suprafaţă; cu timpul însă, aceste expresii au rămas numai cu sensul lor primitiv de: măsură pe lăţime; sub acest înţeles s’au păstrat până astăzi în Transilvania: fâneaţa de pe lunca comunei Paloşi din Târnava mică este împărţită în făşii numite sorţi. Lăţimea bufei varia, se înţelege, dela o localitate la alta după întinderea teritoriului comunei, lungimea tarlalei şi numărul locuitorilor; ea se subîmparţea în: Gelănge-ein ackerstiick von un-bestimmter lăifcp, welcher aber 4 rutheti breit ist (o bucată de arătură de lungime nehotărîtă, dar care are 4 prăjini lăţime). Gewende: asemenea: litt. brazdă-răzor, dreigerte: ein acker der 3 gerten (ruthen) breit ist; es mag so lang sein als er ivill (sic) o arătură de 3 prăjini lăţime — poate să fie lungă cât o pofti. Hufa se împărţea însă şi direct în stânjeni, paşi, funii sau prăjini. In Transilvania de exemplu, unitatea de întindere agrară, stabilită la aşezarea Saşilor, pare a fi o parcelă de 12 paşi lăţime 8). Ambele moduri de măsurătoare: geometricesc, moştenit dela Romani, şi cel pe curmeziş împrumutat dela Slavi, s’au întrebuinţat paralel; măsurătoarea pe o singură dimensie pare însă să fi fost în Occident mai mult o măsură economică, înlesnitoare aplicaţiei rotaţiei la cultură 4). In Franţa măsura pe curmeziş pare a fi fost • introdusă în mod excepţional de Normanzi în secolul al X-lea; Augustin Thierry arată că Rollon după ce se aşeză definitiv în *) Ducange, op. cit. Sors. 2) Ducange, loc cit. — Meitzen, op. cit., pag. 559—560. â) Siebenburgische Landwirtschaft. i) Meitzen, op. cit. I, pag. 113. 16 I. BRĂESCU acea provincie, împărţi pământul între tovarăşii săi. Le pays fut divibe au cordeau, cetait la maniere dfarpenter usitee en Scandinavic: ţara fu împărţită cu sfoara, aşa se măsură pământul în Scandinavia. Măsurătoarea pe teren se făcea cu unitatea de lungime legală: prăjina de 10—20 picioare* după localitate. Se întrebuinţa *şi un fel de compas de câmp —Erdzirkel— a cărui deschidere între vârfuri eră de jumătate de prăjină. Sfoara sau funia— zona-funis-funiculum, apare în sec. al Xll-lea, iar lanţul abia în secolul al XVI-lea. Funia, ca şi prăjina, se luă de multeori în înţelesul de întindere de pământ. 1214 Boleslaus Episcopus Vagriensis, proeposituram de Lelesz munificente dotat, Andrea Rege confirmante; insuper, in eadem villa preter tertiam partein, dedit unum, funiculum, emtum a Kezula, filio Pongrati; adică: Boleslav, Episcopul de Vacz, înzestrează foarte bogat intendenţa (prevote) de Lelecz, Regele Andrea întărind această danie ... şi peste aceasta, în aceiaşi moşie, afară de a treia parte, a dat una funie cumpărată dela Kezula, feciorul lui Pangrati !). 1596 . . . Mihnea dela (rlodeanu (Prahova) vinde lui Arbănaş partea lui cât i se va alege de baştină, dela moşi strămoşi din funea Puei2). Este evident că în aceste două* exemple funia este luată în înţelesul de hufă. Măsurătoarea se făcea de anume agenţi: agrimensores, arpen-tatores, arpenteurs — geometri, finitores sau mărker — hotărnici, pfăhler — prăji nari, steinsetzer — pietrari, feldgeschworene — juraţi câmpeni. Aceştia, pe lângă cunoştinţele speciale ce trebuiau să aibă, depuneau jurământ înainte de a procedă la lucrare. Die 21 memis Sep>t 1373. Iohannes dictus Le pere, fecit solită m juramentum de exercendo officium arpentatoris boscorum bailliviae Meldensis. Adecă^ziua21, luna Septemvrie, 1373. Ion zis Le-pere depune cuvenitul jurământ pentru a împlini oficiul de arpentor la pădurile bailiagiului de Meaux 3). Unitatea de măsură liniară, de care se serveau, prăjina sau funia, trebuia asemenea să prezinte toate garanţiile de exactitate. Ducange4) ne da despre aceasta un exemplu din secolul XlII-lea. Per funem S. Petri debet hospes mensurare bona sua (cu funia lui St. Petru trebue să-şi măsoare săteanul locurile). Un alt exemplu din secolul al XlV-lea ne arată cu ce îngrijire se păstrau măsurile în Ungaria; la 1336 se măsoară nişte locuri în comitatul Zemlyn, măsurătoarea se face: „cum zona mens urat ion is, seu fune quam nos *) Codex diplomaticus Hungariae, III—1, pag\ 150. 2) Arehiva statului; din actele Episcopiei Buzău. 3) Ducange, op. cit.: arpentator. Citează şi alt exemplu din 1258. 4) Ducange, op. cit.: funis. ______________MĂSURĂTOAREA PĂMÂNTULUI LA ROMÂNI___________ 17 sub căpiţe sigilii noştri, in trapellum includendo, ad ipsam men-surationem duxerainus destinatam quoad: longitudinem et latitudinem jugerum mensurare voluisfenta *) (cu sfoara de măsurat, sau funie pe oare noi punând-o într’un sac, cu sigiliul nostru am dus-o pentru măsurătoare, şi pentruca voiau să măsoare lungul şi latul j ugerilor). Acest exemplu, nu numai că ne arată cu câtă îngrijire se păstrau măsurile pe acele vremuri, dar, comparat cu actul de danie al Episcopului de Wacz, mai sus citat, ne dovedeşte că în Ungaria se întrebuinţau ambele măsuri — bilaterală, adică geometri ceaşcă, şi unilaterală- Tot asemenea eră şi în Polonia între 1085—1120: se constată pe de o parte că locuitorii din provinciea Cracoviei erau datori să secere abatelui de Tinice 5 jugere, iar pe de alta, într’un act de danie se trece un număr de sorţi împreună cu poporul de rând de pe ele* 2 *). Socoteala măsurătorilor se însemnă pe o şipca de lemn, adevărat răbuş, pe care numărul şi ordina încrestăturilor figură numărul şi ordinea prăjinilor fiecărui părtaş; când tarlaua nu aveă aceiaşi lăţime la ambele capete, se ţineau două răbuşe8). Evaluarea intinderilor de pământ la Români pe o singură dimensie Deşi învecinaţi şi în relaţii strânse cu popoare care, cum am văzut mai sus, aveau cunoştinţă de arta măsurătoarei geometriceşti; deşi numirile curat latine de palmă, pas şi falce, păstrate în popor pentru unităţile de măsură, precum şi modul de a măsură falcea şi pogonul, ne dovedesc că Românii păstrase tradiţiile sistemului de măsuri rom^ţy totuşi influenţa Slavă pe de oparte, iar pe de alta simplicitatea sistemului unilateral de măsură, şi orografia ţărei foarte potrivită acestui sistem, iau împins nu numai să adopte acest mod de măsurătoare, dar să-l şi ducă la o perfecţie4 *), la care nu pare să fi ajuns la alte popoare. In timpii primitivi a închegărei statelor Române, fiind pământ de hrană cu prisosinţă la îndemâna fiecăruia, nu s’a simţit multă vreme nevoie de ocrotirea proprietăţei prin măsurătoare legală. Pentru hotarele proprietăţilor mari, în documentele din secolul XY-lea şi chiar în multe din secolul XYI-lea nu întâlnim decât indicaţii generale şi vagi de localităţi, complectate câte-o dată prin descrieri sumare a hotarelor. 1412 Aprilie 5. Ispisoc a lui Alexandru Y. Y. prin care *) Codex diplom. domus Senioris Corni tuni Ziehy. 2) Joachim Lelevel; Histoire de Pologne, II, pag*. 20—30. s) Meitzen, op. cit.. I, pag. 90. 4) Am putea zice mai bine la o complicaţie. C2525 I. BRĂESCU 18 milueşte pe sluga sa credincioasă Comau din Galeşi: un loc pustiu sâ-şi facă sat, şi hotarul acelui sat să fie: pe unde a umblat Ba-şeul, la o fântână, iar dela fântână drept la Codru; şi dela acea fântână de vale, pe pârâul Başeului până în pârăul Alb, iar dela pârâul Alb în sus la Codru 1). 1436 Iunie 18. Ilie şi Ştefan V. V. hărăzesc lui Stanciu două locuri din pustiu, iar hotarul fiecărui loc să fie, cât va putea aşeză patru sate* 2 *). 1453 Ianuarie 22. Alexandru V. V. hărăzeşte M-rei Probota o pustietate pe apa Neamţului şi pe valea Uhritoaei8). 1455 Mai 12. Alexandru V. V. dărueşte M-rei Neamţu o bucată de pământ4). Alte ori se întrebuinţează termeni de comparaţie pentru a da o idee de întindere; acest mod comparativ de apreciere a întinderilor s’a întrebuinţat şi în urmă, foarte târziu, însă numai pentru întinderi mici de sădiri sau pentru locuri împrejmuite. 15 fî Septemvrie 1. Neagoe Basarab întăreşte jupânului Stanciu, logofăt, o moară şi un vad de moară la Olt, dela vale, opinteală cât poate trage un om cu săgeata5). 1619 Iulie 5. Vornicul Bucioc, Hatmanul Bernard şi alţii adeveresc cuinparătoarea Vornicului Nicoară, dela Vasile Huhulea, din Negreşti, o prisacă cu loc împrejur cât va putea aruncă lin om cu toporul6 7). 1815 Noemvric 19. Stoica Măloiul cu ai săi, vând Egumenului dela St. Iacov, şi altor preoţi franciscani din C. Lung o vie în mărime de 25 oameni de sapă1). Din cele mai sus arătate nu trebue sa conchidem că la des-călicătoare ţara eră aproape pustie, căci din multe documente, chiar din secolul al XV-lea, se constată că Domnii hârâzeau şi întăreau nu numai pustietăţi, ci şi sate de mult înfiinţate şi întărite cu hotărnicii vechi. 1419 Aprilie 8. Alexandru cel bun hărăzeşte boierilor Dra-gomir şi Ionaş trei sate în câmpul lui Dragoş pe Nichidu. Satul Paşcani unde se află casa lor, satul Drăguţeşti, şi încă un sat pe Tazlăul Sărat, anume Provozeşti şi Jj?6iana lui Opriş, iar hotarul acelor sate este după hotarnica boerilor Săndrisor si paharnicul Ilieş8). 1453 Iunie 2. Alexandru V. V. (al doilea) dărueşte lui Sima Colecţia Alexandru Papadopol Oalimah. 2) Badu Bosetti: Pământ şi Săteni. Notă, pag. 338. *) Badu Bosetti'. Pământ şi Săteni. Notă, pag. 338. 4) Badu Bosetti'. Pământ şi Săteni. Notă, pag. 338. 5) Arhiva Statului. Doc. Episcop. Râmnic, pachet 52. 6) Arhiva Istorică. Yol. I, partea II, doc. No. 278. 7) lor ga — Istoria Culturei Catolice, Voi. II, Doc. XCIX. 8) Arhiva Istorică, Doc. 154. MĂSURĂTOAREA. PĂMÂNTULUI LA ROMÂNI 19 şi Ştefan Tunsul, şi Ion Hârjescul un sat pe Bogdana, anume Horjâşti; iar hotarul acelui sat este, pe unde din vechi au umhlat1). 1461 August 17. Ştefan V. V. întăreşte lui Petrişor satul Fîrloeşti pe apa Tazlăului: „iar hotarul acestui sat s’au dat după semnele vechi, carele din vechi sau pojovăitu 2). 1509 Octombrie 29. Mircea Y. Y. întăreşte M-rei Tismana Ceurii toţi şi cu tot hotarul, pentrucă sunt ale S-tei M-ri bătrână şi dreaptă moşie şi moştenire încă din zilele strămoşului Domniei Mele. bătrânul Mircea Y. Y. şi hotarul lor este de unde este Rugina din Polog până ce dă în Jiu; iar de aicea înainte, apa Jiului1 2 3). Documente cu arătare de măsură nu apar decât în sec. XVI-lea. 1517 Iulie 19. Piteşti — Neagoe Basarab întăreşte lui Draica partea lui din Groşani-5 funii, cumpărate cu 925 aspri 4). 1572 Aprilie 25. Hrisovul lui Alexandru Y. Y. (al II-lea) arătând ca funea are 12 stji, şi că moşia să se măsoare numai pe lăţime 5). 1592 Mai 30. Zapisul lui Gradea, prin care-dărueşte lui Popa Stroe 12 siji moşie în Cacă-Mei lângă Cuneşti — (Ialomiţa)6). Cu toate acestea, în tot cursul secolilor XYI şi XYII-lea şi până la finele sec. XYIII-lea, găsim acte de înstrăinare şi chiar de în-părţeală fără nici o menţiune de măsură. împărţeala se făcea pe bătrâni, pe fraţi, pe jumătăţi, treimi, pătrimi, optimi, jumătăţi de treimi, şi aşa mai departe. Aceasta ce e drept nu însemnează o diviziune teritorială, ci o diviziune genealogică 7). 1553 August 1. Yaslui. Yascan şi soţia lui Yarvara vând: din V2 a patra parte a satului ce au cumpărat dela Dumitru, feciorul Fidei: Vs parte; şjj, iarăşi, din V2 a patra parte din Glodeni Vio parte 8). 1789 Ianuarie 29. — Yasile Mărtinescu, braţ Gheorghe şi Ne-cula vând lui Armaş Sandu Degerăţeanu 1 /9 din jumătate moş Fă-ş&scu 9). Pe lângă proprietatea constituită prin danii Domneşti, pe lângă acea ce trebue să mai fi existat din vechi, înainte de des-călicătoare, a mai existat în ţările Române un al treilea mod de constituire a proprietăţei. Este incontestabil, zice d. ^Bogdan 10), că o mare parte din 1) Preotul Antonovici. Istoria Comunei Bogdana (Tutova), Doc. I. 2) Iorgci: „Studii şi doc.“, Voi. VII, doc. 2, din colecţia C. E. Crupensky а) Arhiva Statului, „M-rea Tismana“, XXXVII—2. 4) Ghibânescu: „Şuviţe şi izvoade", Voi. I, pag. 333. 5) „Arhiva Statului", Episcop. Buzău, No. LXXXVI. б) Academia Română, Manuscripte, LXXX—2. 7) Radovici: „Rezeşi şi Moşneni", pag. 44—45. 8) lor ga: op. cit. din Doc. moşiilor D-lui P. P. Carp, No. 8. 9) Hotărnicia moşiei Cloşani~Mehedinţi: 10) I. Bogdan: „Despre cnejii români". 20 I. BRĂESCU satele Moldoveneşti an fost înfiinţate de cneji, juzi sau vătămării, care căpătau dela Domni dreptul de a adună oameni de prin ţară şi de prin ţări streine spre a formă sate noi: aşă Ţigăueşti dela ţigan (1414) Tărnăşi dela Tamaş, Paşcani dela Pascu (1425), Oni-cenidela Onică (1429), Piscani dela Pisc (1533), Piticeai dela Pitic (1548), şi multe altele. Pământul se împarţâ in părţi egale între locuitori. Cneazul sau Judele îşi rezervă o parte mai mare, la lucrul căreia îl ajutau sătenii. In satele Româneşti din Galiţia cneazul aveă 2 sau 4 porţiuni de pământ, numite: avea, mansi, jwrtiones, leşeste: obszary, dworszicza. Asemenea sate cnejeşti erau şi în Muntenia: 1594 Octombrie 7. Mihai V. V. confirmă Vistierului An-dronic (Cantacuzino) satul Groşani cu tot venitul şi cu toţi vecinii; aceştia au fost cnezi pe ocinele lor, ei cari se numesc moştenii satului, mici şi mari. ♦ 1623 Iunie 18. Radu Mihnea confirmă fraţilor Vladul şi Staico, fii lui Teodosie fost mare logofăt, cinci sate întregi: Slătioara, Fo-leşti, Popeşti, Fu moţeşti şi Negrenj, care fuseră toţi cneji sau megieşi si se vânduscră vecini de hună voia lor !). Aceşti cneji sau megiaşi câţi au scăpat de rumân ie, de clă-căşie şi de urgia latifundiară care eoprinsese boerimea în timpii din urmă, reprezintă astăzi parte din mica proprietate ce a mai rămas din vechime: râzâşii din Moldova, moşnenii din Muntenia. Impărţala între locuitorii adunaţi de cneji se făcea în jerebii, D-l Radu Roseti asamănă jerbia cu mansul medieval şi cu hufa germană, şi o defineşte: „întindere de pământ privită ca trebuincioasă pentru întreţinerea unei familii, mărimea acestei întinderi variind cu rodnicia locului de împărţit şi cu celelalte condiţii economice*4 2). t. 10. Hotărnicia Onceştilor (Neamţ) „şi casa lor n’au făcut-o Coceştii pe vatra siliştei, ce au fâcut-o în delniţa, afară din silişte (adică la câmp) neprimindu-i răzaşii cei mai vechi ai satului alăturea cu dânşii; ei sunt cumpărători dela o vreme, nu sunt băştinaşi44 7). In Muntenia, cele mai multe documente ne arată tulpinele primitive: moşi, stâlpi sau tei, împărţite direct în stânjeni, după cum ne dovedeşte zapisul mai sus citat a lui Grradea, care la 1592 Mai 30, vinde lui Popa Stere 12 stânjeni moşie în Cacă-Mei. Delniţa nu pare a avea înţelesul larg a jerebiei moldoveneşti, a hufei medievale, adică întinderea primitivă de pământ atribuită unei familii la întemeierea unui sat, ci mai mult acel de subdiviziune, 1) Arhiva Statului, Actele Bistriţei de peste Olt. No. XXXI. 2) Radu Rosetti: op. citat, pag. 96. 8) Al. Radovici: Bezeşi şi Moşneni, pag. 89. 4) Radu Rosetti: op. citat, pag. 95. 5) Radu Rosetti. op. citat, pag. 95. 6) idem idem idem. 7) lor ga: „Studii şi Doc.“, voi. VII, doc. div. B. No. 12. MĂSURĂTOAREA. PĂMÂNTULUI LA. ROMÂNI 25 şi în genere de întindere mica; de aceea, după cum arată şi Melhi-sedec, cred că trebue asemănată mai mult cu pământul. Dealt-* minterea, delniţa nu se întâlneşte decât în regiunea dealurilor, şi cu toate că în unele documente se arată că delniţa se împărtăşeşte din tot locul, din câmp, din pădure, din apă şi din şăzutul satului, după descrierea localităţei şi alte lămuriri, rezultă că nu poate fi vorba decât de livezi sau de vii, adică de hotare mici. 1572 .... Alexandru V". V. porunceşte să se lase pe seama Călugăriţei Praxia, 7 delniţe din satul Goleşti (Muscel) şi 7 del-niţe de vie1). 1666 Ian. 16. Hrisovul lui Radu V. V. la mâna lui Nanu logofăt din Berevoeşti ot sui Muscel ,,ca să’i fie lui nişte vii şi1/o delniţa din dealul Berevoeştilor, din câmp, din pădure, din apă şi din şăzutul satului, si cu vinăriciul ce i se cuvine de peste tot hotarul'*'* 2). 1713 Sept. 30. Cartea lui Basarab V. V. Constantin, pentru nişte delniţe de moşie şi pentru vinăriciul de pe moşia Cătunul (Muscel). Şi am hotărît ca Luca vistierul să ea vinăriciul numai pe 7 delniţe, iar paharnicul Radu DudeScu pe 10 72, şi să le ţie pe acolo pe unde au viile lui Şerban Slugerul3). 1775 . . . . Moşnenii Arifeni (Argeş) să jeluesc că Iordache (unul dintre ei) le-a cotropit 10 delniţe de pământ, îngrădindu-le, şi făcând case pe ele4). Din toate aceste exemple se vede că nu poate fi vorba decât de întinderi mici, şi aceasta este marea majoritate a cazurilor. Iată însă un exemplu de întindere certă şi foarte mare a delniţei. Hotarnicul N. Chirculescu alegând la 1849, Noem. 20, moşia Bărbuleţul—Râul Alb din Dâmboviţa, citează o serie de documente dela 1533 până la 1743, din care rezultă că întreaga moşie se compune din 28 delniţe, şi anume 13 a moşnenilor, T1/* a boerilor Creţuleşti şi 7V2 a polcovnicesei Iacobson; aceste 7*/2 din urmă delniţe, ridicate acum în plan5) au o suprafaţă totală de 2.300 pog. sau 296 pog. 490 stânj. pătraţi, delniţa. Ca exemple de delniţă întrebuinţată la câmp am întâlnit următoarele. 1800 Aprilie 10. Petre, vinde Coconului Scarlat, fost mare sulger şi logofăt spâtăresc, o delniţă lată de 40 stj. şi lungă de 170 stj. drept taleri 826). 1814 Dec. 4. Diaconul Ion vinde paharnicului Scarlat o delniţă de 3 pogoane din Stoeneşti7). *) Condica M-rei Vieroşă. 2) Arhiva Statului. „Hotărnicia moşiei Bădeşti;t (Muscel). 3) idem „Hotărnicia moşiei Câtunel“ (Muscel). 4) A. Bădulescu:'Din trecutul moşnenilor Arifeni. 5) Hotărnicia moşiei Bărbuleţ de Ing. Sp. Dendrino. 6) Din actele moşiei Stoeneşti, Ilfov, Act. No. 13. 7) „ „ * » „ * No. 28. 26 I. BRĂESCU Este evident că în aceste două exemple nu e vorba de o unitate de măsură, ce dă o bucată de pământ de anumită întindere. Este de regretat că răposatul Zâne în baremul său de măsuri şi greutăţi nu ne arată de unde deduce întinderea de 45 stj. patraţi a delniţei; în tot cazul, aceasta ar dovedi că de obiceiu întinderea delniţei este mică. Un mod original de împărţeală este fracţionarea tulpinei, moş sau tei în ocale, litre şi dramuri, sau în lei şi bani; acest mod de împărţeală se întâlneşte numai în Muntenia, mai ales la munte, unde pe vremuri, neputându-se face măsurători, proprietatea a rămas în i:n-diviziune. Subdiviziunea dram sau ban arată numai dreptul relativ a fiecărui părtaş în raport cu întregul: ocă sau leu, adică proporţia în care el poate să tae pădure şi să se bucure de celelalte venituri ale moşiei, păşune, fâneaţă şi altele. Evaluarea întinderilor de pământ direct în stânjini s’a impus îndată ce pământul a început a fi mai căutat; fracţionarea moştenirilor răzăşeşti a cerut din vreme întrebuinţarea unei unităţi de măsură mai mică; de altă parte, la câmp, în lipsă de semne naturale, hotarele moşiilor trebuiau fixate^prin măsurătoare; estimaţia în pământuri, delniţe sau răzoare s’a restrâns dar, cu încetul, în-locuindu-se cu măsurătoarea direct pe stânjini. • Satele de regulă se aşezau pe văi, pentru înlesnire de apă; hotarul, adică întreaga coprindere a satului, socotit numai pe curmeziş, se măsură pe vale, pe unde, dacă eră răzaşie, se făcea şi împărţala mai întâi pe bătrâni, apoi între coborîtorii acestora. Toate moşiile de pe o vale, sau dintr’o regiune, în formă de făşii pe cât se putea paralele, se întindeau în lung de o parte sau de amândouă părţile satului, după cum acesta eră aşezat la capul sau la mijlocul moşiei, şi mergeau astfel înjugate până ce dădeau de capetele altor moşii, venind din direcţie opusă: când satul eră aşezat la mijloc, moşia se împărţea câteodată în două hotare. Locul de întâlnire a capetelor moşiilor (şi prin urmare lungimea hotarelor) nestrămutat în cursul veacurilor a( fost determinat de configuraţia terenului şi de condiţiile economice a localităţei. Scurte, câteodată chiar mai late decât lungi*), moşiile din regiunile accidentate au la capăt hotare bine determinate: zări de deal sau ape curgătoare. Iată un exemplu curios de precizare a hotarului: 1637 Maiu 26. Petru ot Negoeşti şi frate-său Apostol, vând un plai de vie .... „şi le-am vândut din vârful dealului unde am pus apa de au curs spre apa Colnicului, si spre apa Ţofrei1 2)“. La câmp moşiile sunt în genere foarte lungi şi, în lipsă de semne naturale, se despart la capete prin drumuri, care prin acest 1) Moşiile de pe v&ile înguste ale Tutovei şi Tecuciului. 2) Iorga, Doc. muzeului Gorj. No. 76. MĂSURĂTOAREA PĂMÂNTULUI LA ROMÂNI 27 fapt dobândesc o mare însemnătate, şi au de obiceiu şi nume speciale1). Acesta eră modul primitiv de măsurătoare şi împărţeală pe care ’l întâlnim la origina tutulor proprietăţilor. Din diferite împrejurări, de cele mai multe ori moşia nu putea şă aibă la capăt aceiaşi lăţime ca la sat; se făcea atunci o altă măsurătoare, o altă trăsură, şi o a doua împărţeală, după cum am văzut că se practică la Germani pentru hufâ; pe de altă parte, îndată ce terenul eră cât de puţin accidentat, sau hotarul ceva mai lung, eră greu de dus linia dreaptă din cap în cap; pentru înlesnirea tragerei liniilor despărţitoare de multe ori, pentru a se conformă configuraţiei terenului, hotărnicii erau siliţi să facă una sau chiar mai multe trăsuri intermediare; aceste trăsuri se măsurau, şi suma stânjinilor se împărţeă între cei în drept, ca şi la cele două trăsuri dela capete. 1779 . . . . Carte de alegere a lui Sandu Polcovnicul, şi Sandu Degerăţeanu la mâna Să voilor „făcând măsurătoarea cu stânjinul pe 3 locuri, s’au găsit: la trăsura despre mijloc 1396 stânjeni; la răsărit 1243; la apus 2040; care împărţindu-se pe 4 moşi, mari, ce s’au aflat că sunt în acel hotar, în teiul Milcovesc, i teiul Şuşinesc i «teiul Cărăbăsc i teiul Ropăesc, vine de un tei mare: la mijloc: 349 stânjeni; la răsărit 230; la apus 375 stj.* 2 3). Fracţionarea pământului în făşii din ce în ce mai mici pe de o parte, iar pe de alta complicaţia calculelor, a făcut ca din vreme hotărnicii să se gândească la simplificarea operaţiilor; pentru care finit s’a adoptat sistemul de comasare a trăsurilor, adică: moşia având 3—4 sau mai multe lăţimi, se măsură fiecare lăţime (trăsură) în parte, şi se făceă suma tuturor trăsurilor; această sumă se împărţeă4 cu numărul trăsurilor, iar rezultatul (media trăsurilor) se numstânjini masă. Pe această sumă de stânjini masă se făceă împărţeala şi subîmpărţeala, pe baza ei se făceau hotărniciile şi se încheiau toate transacţiile. 1768 August 1. Alexandru Ghica V. V. dărueşte M-rei Sf. Spiridon şi Visarion din Bucureşti 2000 stânjeni moşie masă din moşia Domnească, dela oraşul Floci (Călăraşi), jud. Ialomiţa8). O expresie curioasă am întâlnit într’un document din ce-colul al XVII-lea. 1677 Iulie 19. „Adică eu Neculai Şerpe, feciorul lui Iosip, nepot Malii, din sat din Crângesti, din ţinutul Tecuciului, scriu şi mărturisesc cu acest adevărat zapis al nostru, că de a noastră bună voe am vândut a mea dreaptă moşie ce am intre Şireturi 20 stânjeni răstigniţi“ 4). Din toată cuprinderea documentului nu *) Drumul Luminei (Putna), drumul Bogdanului (Buzău şi R.-Sărat), drumul Elanului (Covurlui), drumul Sărei, drumul Subţire (Ialomiţa). 2) Acad. Rom., Hotărnicia Sura (Mehedinţi). 3) lorga. Studii şi Doc. Documentele Muzeului Sinaia, No. 4. 4) Acad. Rom., Manuscripte, XCIX—179. 28 I. BRÂESCU se lămureşte ce înţeles poate avea această expresie; probabil că sunt stânjeni masă. In principiu, după obicei, cum glâsuesc actele vechi, moşia să trăgea pe 3 locuri: la capete şi la mijloc; cil timpul, când terenul eră accidentat sau moşia foarte lungă, şi nu se vedea dela la mijloc la capete, sau, când din diferite împrejurări hotarul eră prea cotit, se sporea numărul trăsurilor; astfel găsim moşii trase pe 3—5 şi chiar 7 locuri; mai târziu, pentru a se îndreptă pe cât era cu putinţă erorile inherente unui asemenea sistem de măsurătoare, se făceau chiar trăsuri suplimentare, peste numărul celor hotărâte prin actele vechi; pentru a nu se aduce însă perturbaţie în calculele destul de complicate a stânjinilor masă, trăsura suplimentară, numită trăsură oarbă, nu se introducea în calcule, ci servea numai la aplicarea liniilor pe teren pentru a fi trase absolut drepte dela o trăsură la alta. 1844 Aprilie 5. Hotărnicia moşiei Batoţi (Mehedinţi) 1). Ho-tarnicul Vâlceleanu stabileşte astfel trăsurile: Trăsura l-a la Dunăre...............:..... 1852 stj. „ 2-a oarbă făcută, fiind că drumul despre apus este cotit...........‘«..1710 — „ 3-a la mijloc......................... 1872 „ „ 4-a la capăt, despre Devesel........... 1750 ,, 5474 stj. Sauţ împărţit în £m;stănjeni masă 1824, palme 4; trecând apoi la împărţală, care la această moşie eră din vechi făcută pe ocale, litre şi dramuri, hotarnicul fixează valoarea litrei la 86 stj. 7 palme masă, însă: La trăsura despre Dunăre .... 88 stj. palme D/2 La mijloc........................... 89 „ „ 1V2 La capăt despre Devesel . . . . / 83 „ „ 2V2 Total . . . 260 stj. palme 572 sau Vs adică stj. masă......... 86 „ „ 7 de unde se vede, că la stabilirea stânjenilor masă, hotarnicul 11’a trecut trăsura oarba de cât pro memoria, ne introducând-o în calculul mediei, iar la transformarea litrei în stânjeni nici nu pomeneşte de acea trăsură. Cel mai mare obstacol, ce hotărnicii întâmpinau în lucrările lor, era pădurea; destul de dibaci în cele mai multe cazuri pentru a face o aliniere, şi a trage o linie dreaptă între puncte visibile, l) Hot. moşiei Batoţi de Ing. Pascal Budeanu. MĂSURĂTOARE/V PĂMÂNTULUI LA ROMÂNI 29 ei erau cu totul incapabili, în lipsă de instrumente, de a operă în pădure, şi se mulţumeau să semnaleze dificultatea în cartea de hotărnicie, adăogând: iar la capăt, despre pădure, se va măsură ca şi la câmp, făcând câteodată o trăsură în marginea pădurei: sub pădure, sau conchizând că—pădurea se va stăpâni cu analogiile. Prevederea hotarnicilor, de a se măsură (când se va puteă) trăsura dela capăt ca la câmp, a dat loc la procese, care au durat secole întregi, iar stăpânirea cu analogiile a pădurei, a fost şi este încă şi astă-zi în multe locuri, un isvor nesecat de abuzuri şi judecăţi. lata ce ne spun acte vechi in această privinţă: 1) In hotărnicia moşiei Cobăleni (Vaslui) din 1801 se citează un act din 1662, Dec. 11, pentru Frenţă Vistierul, în care se arată că: după cum s’au adeverit dela câţiva oameni bătrâni, că în vechile vremi pădurile nu erau socotite, nici împărţite cu stânjenul sau cu altfel de împărţire, decât că cine pe cât loc puteă, în vârtutea sa de a tăiă copaci, şi deschideă curătură şi poem de cosit şi de arat, şi de prisaca, şi răsădea vie şi pomeţi de roade, sau în sălbătăciune, pe unde hultuia copaci, tot locul acela al său eră; nimeni altul din răzeşi nu puteă să-l ea; de îl vindea, ca al său loc îl vindea “ 1). 2) 1764 Iulie. Ştefan Chiper şi fiul sşu, şi fetele, vând partea lor din Tatomireşti, despre Rebricea (Vaslui) 10 pământuri, şi pământul să fie de 20 paşi şi pasul de 8 palme „aşişderea şi o livadă le-am vândut, care livadă am făcut-o eu din curătură, şi alţi răzaşi n’au treabă la livadă, fiindcă^eu singur cu mâna mea am făcut-o din curătură“ 2). Acestei stări (iţe-lucruri anormale nu s’au putut remediă decât târziu, când au început a se ridică moşiile în plan; despre aceasta iată un exemplu: 1830 Noemvrie 18. Hotărnicia moşiei Silivestri (Bacău) de Aleeu Stamati..... „prin inginer s’au ridicat în plan geometricesc cursul întrupărei acestei moşii, şi s’au aflat în curmeziş lăţimea câmpului, în tot locul, din hotarul Odobeştilor şi până in linia de sub pădure, ce‘merge până în zarea despre Câmpeni, 1318 stj. de câte 7 palme gospod, adeveriţi prin hotărniciile pomenitului Cheşcu uri-earul din 1740; care stânjini de câmp apoi, cu dreaptă chibzuinţă li s’au dat şi li s’au împărţit răzăşilor, M-rei Doljeşri şi D-sale paharnicului Ioniţă Lupaşcu; si locul de analog ce este din linia despărţitoare câmpului până în zarea moşiilor Câmpeni şi Săcueni, care loc de analog socotindu-se prin meşteşugul geometricesc, s’au găsit pe fiecare stânjin de câmp câte 40 prăjini (fălceeşti) de analog; *) *) lorga. Studii şi Doc. Voi. VI doc. 4 P. P. Carp No. f86. 2) lorga. Studii şi Doc. Voi. VI doc. 2 Ermil Pangrati No. 74. 30. I. BRĂESCU care prăjini făcându-se şi în stânjini, iarăşi de câte 7 palme gospod, li s’au dat şi li s’au hlizuit în osebi fiecărui moş părtaş, şi li s’au stâlpit cu voe cu mulţumirea lor, după cum arată ţidulele hotarnice ce le-am dat“ 1). 3) 1844 April 5. In hotărnicia mai sus citită a moşiei Batoţi (Mehedinţi) hotarnicul Yâlceleanu arată că: pentru înfundături a dat loc pentru loc în f iecare fâşie. Am văzut mai sus, că hotarnicul Stamati măsoară moşia Sili vestri cu stânjinlul de 7 palme conform hotărniciei din 1740; în exemplele de măsurători, citate în cursul acestei lucrări, am văzut că funia să făcea de 10 — 20 sau şi mai mulţi stânjeni, ca pământul se împarţâ într’un număr arbitrar de paşi, şi, la rândul său, pasul în 4—5 sau 6 palme, după localitate; stânjinul însă, unitate de măsură oficială, deşi întocmit de multe ori cu palmă arbitrară, se înpărţea totdeauna în* 8 palme. Cazul de la Si-livestri, deşi rar, nu este unic, şi faptul de a modifică în anume împrejurări lungimea stânjinului, constitue un artificiu ingenios, la care recurgeau bătrânii pentru a ocoli dificultăţi şi complicaţii în calculul stânjinilor masă. Iată ce a provocat această măsura: judecăţile pentru contestaţii de hotare, ’se încheiau de multe ori prin consfinţirea unei călcări, care desfigura mai mult sau mai puţin proprietatea păgubaşului, ştirbindui una sau chiar mai multe din trăsurile moşiei. Când această proprietate eră boerească, paguba nu eră de cât materială; când se atacă însă un hotar ră-zăşesc, pe lângă paguba materială ar mai fi urmat să se prefacă toate actele de proprietate, scăzându-se numărul stânjinilor fiecărui partaş în proporţie cu scurtarea trăsurei, râşluită de vecin. Calculele cu fracţiuni şi subîmpărţeli de. fracţiuni optimale, la care ar fi dat loc asemenea operaţii, ar fi fost din cale afară complicate; în tot cazul ar fi avut drept rezultat să întrerupă orice legătură în şirul actelor de proprietate, care' ar fi trebuit să se prefacă cu totul. Bătrânii, după cum am zis, au ocolit dificultatea, socotind trăsura ştirbită tot de numărul de stânjini ce avea înaintea căi cărei, micşorând însă stânjinul în proporţie cu scurtarea trăsurei atinsă, astfel că fiecare partaş, având tot numărul de stânjini ce i se cuvinea la acea trăsură şi prin urmare şi numărul sau primitiv de stânjeni masă, actele de proprietate rămâneau neatinse, şi calculele de împărţalâ urmau ca şi în trecut. Un caz analog să întâlneşte la unul din hotarele răzâşilor de Vârlezi din judeţul Covurlui; dar cazul cel mai curios ’l întâlnim în altă localitate tot din judeţul Bacău; Răzăşii de Năneşti, urmăriţi de puternicul lor vecin, Banul Nastasache Ion, proprietarul moşiei Părincea, au stat în judecată cu acesta timp de 40—50 ani; rezultatul a fost, *) *) Minist. Domenilor — Actele moşiei Tisa — Silivestri. MĂSURĂTOAREA. PĂMÂNTULUI LA ROMÂNI 31 pe de o parte ruina Banului Nastasache, iar pe de alta răşluirea trupurilor răzăşeşti. Judecata s’a terminat prin transacţie cu urmaşii Banului. In cursul judecăţei unele hlize au fost atât de desfigurate, în cât numai la câteva trăsuri se mai întrebuinţează stân-jinul de 8 palme; la cele mai multe s’a redus la 7 şi chiar la 5 palme, iar la una s’a mărit stânjinul la 9 palme. Măsura pe suprafaţă Românii au adoptat foarte târziu măsura pe două dimensii: valoarea fâlcei şi a pogonului, ca unităţi de suprafaţă agrară nu s’a fixat în mod legal de cât prin Regulamentul Organic. Ârt. 118 d. de sub Capit. III, secţia VII, din Reg. Moldovei, glăsueşte astfel: „Măsura obicinuită în ţară este jaicea, care cuprinde loc de 80 prăjini lung şi 4 prăjini larg, sau 320 prăjini patr. Prăjina este o măsură de 3 stj.; stânjenul cuprinde 8 palme domneşti u. In Muntenia, acelaş lucru se stabileşte prin art. 139, Capit. III, secţia VII, al Reg. Organic. „Obicinuită măsură în ţară este pogonul, care are 24 prj. în lung şi 6 în lat; fieşte care prăjină este de 3 stj. Domneşti, socotindu-se de măsură statornică stânje-nul Şerban-Vodă“. Cuvântul falce> este latinul falx: coasă unealtă de tăiat iarba; de unde, la început probabil, întindere de pământ cât se putea cosi într’o zi? într’o dimineaţă?. Spaniolul haz însemnează de asemenea coasă şi întindere de pământ. Pogon este cuvânt slav, de la slavul goniţi = a urmări, adică a înşiră (unităţi de ffiasură) una după alta = a măsură. Ca întindere, nu este nici o relaţie între ambele măsuri, falcea având 14322 mp, iar pogonul 5012 mp *). Pogonul aminteşte cu destulă aproximaţie măsura romană hercdium de 5057 mp, falcea pare a fi inspirată de deseatina rusească de 14.566 mp; de almin-terea, după cum s’a arătat mai sus, Românii au păstrat prin tradiţie dela vechea Roma nu numai numirile latine de Palmă, pas şi falce, dar şi modul de a măsură unităţile de suprafaţă. In adevăr, pogonul se măsoară întocmai ca arpentul introdus în Italia de Gali, adică: 24 prj. în lung şi 6 în lăţime sau 144 prj. ptr., iar numărul de 2880 de stânjini pătraţi, ce conţine falcea, este multiplul numărului de 288 prj. ptr., conţinute în jugar, măsurându-se falcea întocmai ca jugarul, pe 240 unităţi lungime, iar în lat numai 12 in loc de 120, conformându-se întru aceasta iarăşi obiceiului galic de a lungi brazda. Regulamentul organic n'a făcut dar de cât să consfinţească tradiţii vechi. 0 Exact: 14321 m p. 952 şi 5011 m p. 79. * academiei* 32 I. BRĂESCU Cu toate aceste probe de păstrarea prin tradiţie a noţiunei de suprafaţă, şi, cu toate că expresiile de falce şi pogon, sau echivalentul lor slavon, se înlâlnesc în cele mai vechi scrieri., abia spre finele .-ec. al XVIII-lea întâlnim câteva indicaţii, şi acestea foarte vagi, despre valoarea unitaţei de suprafaţă. Ademeniţi de uşurinţa sistemului de măsurătoare pe o singură dimensie, Ro-mânii au neglijat cu totul arta măsurătoarei geometriceşti, astfel că în multe cazuri falcea şi pogonul se văd luate în înţelesul de unitate de măsură unilaterală, ca răzorul, delniţa, hliza sau pământul. In resturile cărţei de donaţie din 1348 a Craiului sârbesc Duşan relativ la starea socială a Românilor de peste Dunăre, la Capit. 111— „ Despre proprietate" —se vorbeşte pogoane de vie; traducătorul adaugă: „în privinţa viei nam putut traduce cuvântul leahă decât prin pogon — în Muntenegru se întrebuinţează şi astăzi în sensul de brazdă — răzor. Mielosich îl traduce prin rcpaoia — area — adică suprafaţă"1). Exemple de asemenea confusie între aceste expresii găsim şi mult mai târziu. 1665 Iunie 1. Radu Leon Y. V7.. întăreşte lui Preda şi fraţilor săi din Cernădia stăpânire pe o falce loc în hotarul Yăde-nilor, în lat de 8 funii, în lung de 12, iar funia de 12 coţi"). Este evident că în acest caz falcea este luata în înţelesul de bucată de pământ — răzor—hliză. I neori întâlnim două feluri de unităţi în aceiaşi localitate şi în acel aş act. 1515 Aprilie 7. Petru V. Y. dărueşte lui Andrei Postelnicul 5 fălci şi 18 răzoare de vie în târgul Cotnar8). Ceiace rezultă însă în mod pozitiv din toate documentele, este că evaluarea pământului în fălci sau pogoane nu s’a aplicat în vechime, decât la întinderi mici şi la culturi speciale: vii, livezi, fâneaţă, mai târziu porumly şi tutun; niciodată la moşii întregi sau la trupuri mari de moşii. Falcea se întrebuinţa în ambele ţări pentru fâneaţă, in Moldova de sus se întrebuinţa şi pentru vii; pogonul eră în uz în ambele ţări pentru vii şi pentru întinderi mici oarecare: împrejmuiri, locuri de casă. 1470 Mai. 28. Trie sârbesc a lui Ştefan Y. Y. cum că au cumpărat dela Corlac Laslov şi alţii din Hârlău o vie de 9 fălci, şi 4 corocini drept 544 zloţi tătăraşti; şi au dat’o danie Sfintei Mănăstiri Putna* 2 3 4). M Arhiva Istorică. 2) Stefalescu: Op. citat. 3) Arhiva Statului. Mănăstirea Pănjrăraţi, III — 2. 4) Iorga. Studii si Doc., Voi. XIV, pag'. 208. MĂSURĂTOAREA PĂMÂNTULUI LA ROMÂNI 33 1521 Aprilie 30. Hrisovul lui Neagoe Basarab V. V. să fie lui Stanciu din Corlaţi l/z falce dintr’un loc arător1) (Gorj). 1616 August 23. Radu V. V. întăreşte stăpânirea Mânăstirei Sf. Ilie din Suceava, peste 24 fălci fâneaţă în hotarul târgului* 2 3). 1618 . . . vânzare a 1 pogon vie la Yoevodu (Teleorman8). 1684 Aprilie 3. Ştefan, feciorul popii Pătrăşcan din Bodeşti (Neamţ), vinde lui Vasile din Soci 2 fălci de iarbă cu pământ4 5). 1684 Decemvrie 27. Nicolae Dan vinde 2 pogoane de vie la Păţăşti (Putna) cu 5 zloţi bătuţi6). 1703 Iulie 14. „Compera fatta con le mie elemosine, d'una mezza fălce di livada con vigna“. Io fra Felice Tavoli, minore conventuale, e prefetto delle missione catoliche in Moldo-Yalahia e Transylvania6). 1716 Iulie 26. Nică Cupeţul din Buzău cumpără 5 pogoane loc sterp în dealul Jidenilor (podgorie în marginea Oraşului R.-Sărat7). 1727 Iulie 21. Foae de satele (din Vâlcea) care s’au rânduit să dea iarbă soldaţilor nemţi: Dobriceni — 3V2 falei, Stoeneşti— 3 72 fălci, Cacova — 3 72 fălci, Foleştii de sus— 1 falce, Foleştii de jos — 1 falce 8). Pe la finele sec. al XVIII-lea, se introduce pogonul şi în Moldova de sus. 1786 Februarie 28. Vasile Toader Gupăţul vinde 1 pogon vie în dealul Mândreştilor (Iaşi9). 1798 Octombrie 4. Aniţa lui Sandu Şlicarul din Iaşi, pune amanet 5 pogoane vie şi livadă drept 525 1.10 *). 1824 . . . Locul caselor D-lui Spătarului Vasile Andrieş din Oraşul Iaşi: pogoane 2, firte 3, prăjini 3; măsurat de Const. Panu, Inginer11). 7 Prima noţiune de întindere a fălcei şi pogonului, şi aceasta combinată cu măsura pe o singură diinensie, ne-o da aşezământul lui Gr. Ghica V. V. din Moldova, din 1766, pentru boeresc (clacă). Art. XI. „De va fi trebuinţă de arat, câte pluguri vor eşi în sat, să are tot plugul pe zi 10 paşi, şi pasul să fie de 6 palme; iar de va fi arătura în ţălină, să are 8 paşi*. *) Stefulescu: Op. citat. 2) Academia Română, Manuscripte LXXXIV—60. 3) „Uricar", Voi. XVIII, notă la pag 370. *) Academia Română, Manuscripte LXXIX—158. 5) „Uricar," Voi. XVII, pag. 185. fl) „Arhiva Episcop. Catol. Iaşi“, doc. XVI. 7) „Academia Română", Manuscript LXXXVII — 96. 8) lor ga: „Stud. şi doc.", Voi. XIV, pag. 275. ®) „Uricar". Voi. X, pag. 111. 10) „Uricar". Voi. X, pag 111. u) „Academia Română". Planuri. 62525 8 34 I. BRĂESGU Art. XII. — De va fi trebuinţă de. prăşit, să prăşască fîeşte care om pe zi o firtă, adică 7* parte de pogon, socotindu-se pogonul 48 prăj. fălceşti*. Art. XIV. — „De va fi trebuinţă de cosit fân, să cosască pe zi fieşte care l/2 falce“. Un alt exemplu, tot din Moldova, mai precis, căci ne arată şi cum trebue măsurat pogonul, este porunca lui Alexandru Calimach V. V. din 13 Iulie 1797. „Pogonul de tiutiun rotund este să fie l) de 48 prăjini, după sfoara ce se dă din visterie, adică: se măsoară o margine a lungului şi un capăt, şi viind fieşte care măsură câte 12 prăj., apoi este pogon deplin; dar unde sunt pogoanele lungi, vine latul mai îngust, şi se face analoghie, tot pe socoteala arătată mai sus; asemenea se va măsură şi pogonul de vie şi pogonul de păpuşoi“ 1 2). Această definiţie, şi mai ales denumirea de fălceascâ, atribuită prăjinei prin aşezământul din 1766, în loc să ne lămurească asupra întinderei pogonului, ne pune în mai mare nedumerire; în adevăr, pe deoparte, un patrat de 12 prj. sau 36 stj. pe lăture ne dă 1296 stj. patr., întocmai cât se socoteşte şi astă-zi pogonul în ambele ţări, cu deosebire că: Muntenii socotesc pogonul de 24 prj. a 54 stj. patraţi, pe când Moldovenii îl socotesc de 36 prj. a 36 stj. patr. adică de 36 prj. fălceşti; pe de altă parte, 48 prj. fălceşti, după cum prevede aşezământul, ne-ar da un pogon de 1728 stj. patr. Un asemenea pogon, pe lângă că nu are nici un raport raţional nici cu falcea, nici cu pogonul obicinuit, apoi nici într’un chip rotund nu poate să fie, căci numărul 1728, nu este pătratul unui număr întreg şi nu poate avea laturile de căte 12 prj. Este probabil, că nu poate fi vorba decât de pogonul obicinuit în ambele ţări, măsurat cu prăjina legală de 3 stj., ceace ne dă un patrat perfect de 12 pe 12 prăjini. In cât priveşte împărţala acestui pogon în 48 *prăj. în loc de 24 sau 36, trebue să ne amintim întâi, că întrebuinţarea lui eră mărginităT la culturi speciale, care se făceau pe întinderi mici, şi pentru aprecierea cărora se simţea nevoe de o unitate mai mică de măsură; al doilea, obiceiul păstrat şi astăzi în popor, mai ales în Moldova, de a aprecia şi exprimă întinderi chiar mai mari de pământ nu în fălci sau în pogoane şi fracţiuni ale acestor unităţi, ci direct în subdiviziunea lor, adică în prăjini. Astfel, un sătean în Moldova nu zice: o falce şi jumătate, sau 2 fălci 15 prj., ci: 120 prj. sau 175 prj.. Pogonul de vie, de tutun, de păpuşoi (pe atunci cultură nouă) s’a împărţit dâr în 48 prj. de câte ZU prăjină obicinuită, adică 27 stj. patr., socotindu-se prăjina: 3 în lung pe una curmeziş, sau, fiind că în practică mă- 1) Adică patrat. 2) Acad. Rom», Condica de Manuscripte, No. 95. MĂSURĂTOAREA PĂMÂNTULUI LA ROMÂNI 35 sura se făcea, după cum vom vedea mai la vale, cu prăjina de câmp (haragul de 1 stj. V2): 12 în lung pe una curmeziş. Obiceiul de a se exprimă de preferinţă în prăjini se adevereşte şi prin acte: 1804 Martie 1. Hotarnica lui Conache pentru mai multe moşii din Botoşani; după ridicarea planului de către inginer, arată suprafaţa moşiilor şi trece Plopenii drept i905 fălci şi 82 prăjini1). 1805 Ianuarie 3. Anaforaoa Divanului şi scrisoarea lui Alex. Moruz V. Y. pentru pontul boerescului; art. 1; fiecare locuitor cu plug să are proprietarutui 80 prăjini fălceşti gospod* 2). Obiceiul de a întrebuinţa o unitate de măsură mai mică — deci mai exactă — s’a păstrat până în zilele noastre pentru vii3). In Muntenia se întrebuinţa: 1) Pogonul măsurat cu prăjina de 18 palme: acest pogon are 729 stj. pătr. sau 2819 m. p. şi se împarte în 24 prăjini de câte 308/g stânjeni pătraţi. 2) Pogonul măsurat cu prăjina de 18 palme şi 1 pumn: adică 24 prăjini a 322/8 stânjeni pătraţi, în total 784 stânjeni pătraţi sau 3032. m. p. 1834 Octomvrie 6. Dumneaei cocoana Tiţa Văcărească, poftind a-şi măsură via ce o are pe valea Mantei, ca să ştie ca câte pogoane le are, au orânduit omul d-sale pe Kir Panait, arendaşul, poftindu-mă; şi am făcut măsurătoarea numai viei lucrătoare cu prăjina de 18 palme şi un pumn, după cotul cu pecetea Măriei sale Ghica; şi au eşit 12 pog. şi V2 şi 4 prăjini şi 6 palme, faţă fiind şi omul d-sale; şi cu toată plecăciunea sunt preaplecat: Radu Vasii 4). 3) Pogonul măsurat cu prăjina de 2 stj. adică 24 prj. a 24 stj. □ sau 57o'stj. □ = 2227 m. □. In privinţa acestei măsuri iată ce găsim în Dicţionarul limbei Române a lui Iordache Golescu:5) * Pogon-Pogoane: o măsură de pământ pentru vii şi sămănă-turi de 24 de prăjini, însă: 12 în lung şi 12 în lat, sau 18 în lung şi 8 în lat, sau 24 în lung şi 6 în lat, sau 72 în lung şi 2 în lat, sau 144 în lung şi 1 în lat; care fac prăjini cvadrate 144; iar prăjina se socoteşte de 2 stj., şi stânjinul de 8 palme, care vine pogonul de 576 stj. cvadraţi, iar palme cvadrate 2304. Acest pogon acum l’au mărit, făcând prăjina de 3 stj. şi se asamănă cu măgura grecească ce se numeşte axotvoa—rcap«aa777)s—7rXsopov^§ooÂoo(x^*jo:a. Din această definiţie a pogonului se constată că GoTescu, ') „Uricar“, Voi XVI, pag. 345. 2) „Acad. Rom.“, Manuscript. 3) Dela reconstituirea viilor filoxerate s’a părăsit cu totul măsura pogonească. 4) Actul viei lui Ghiţă Andreescu de pe valea Mantei (V. Câlugărească-Prahovai). 5) Acad. Rom. Manuscris No. 848, file 97. 36 I. BRĂFSCU deşi om foarte învăţat, era totuşi, strein de practica lucrurilor dela ţară; în adevăr, regulamentul Organic n’a mărit pogonul specificând că se măsoară cu prăjina de 3 stj., ci a consfinţit numai vechea şi obicinuita măsură a ţârei. Pogonul redus se întrebuinţa numai în anumite cazuri, după cum mai sus.s’a arătat. El comite apoi o eroare la calcului palmelor patrate, înmulţind suma de 576 stj. □ numai cu 4, în loc de ^6*Vceia ce i dă 2304, în loc de 36864 palme □, cât ar trebui să aibă pogonul, dacă subîmpărţirea acestei măsuri in palme ar prezentă vre un interes. In Moldova, întrebuinţarea pogonului, târziu introdusă, a rămas foarte restrânsă, chiar pentru vii; în cele mai multe podgorii (afară de jud. Putna) prin pogon se înţelegea un număr de 400 butuci; aceştia, fiind plantaţi după obiceiul; moldovenesc la 2 stj. depărtare unul de altul, suprafaţa ocupată de 400 butuci, corespunde destul de exact cu pogonul obicinuit de 1296 stânjeni pătraţi. Măsura pogonească în Moldova se obicinuiă (şi se obişnueşte încă) numai în partea de jos a judeţului Putna, din Trotuş până în Milcov, unde este o amintire muntenească; în această regiune pogonul se întrebuinţează şi la vii, şi la câmp, şi se socoteşte, după cum am arătat mai sus, de 36 prăjini a 36 stânjeni pătraţi, sau 1296 stânjeni pătraţi, măsura făcută, se înţelege, cu stânjenul Domnesc al Moldovei. La Odobeşti însă, cea mai însemnată podgorie a Moldovei, unde transacţiile au fost de cu vreme foarte mari, s’a simţit nevoe, ca şi la Munteni, de o unitate de măsură mai mică, şi s’a adoptat pogonul muntenesc de 576 stj. p., măsurat cu prăjina de 2 stj., după cum arată Golescu, numindu-se pogonul vânzărei. Măsurătoarea făcându-se cu stânjinul Moldovei de 2 m.. 23, suprafaţa acestui .pogon este de 2864 m. p. Cu toate aceste, măsura pogonului eră departe de a fi statornicită şi răspândită pe la finele sec. aL XVIII-lea; în adevăr, la 1780 vedem pe un Ioniţă A baza, sluger, plângându-se de-a dreptul către Domnitor şi cerând ca starostele de Focşani să pue să’i măsoare via la Odobeşti până trăesc bătrânii, care ştiu cum. umblă pogoanele la locul acela 1). In rezumat, măsura unilaterala a dominat în ţările româneşti în tot cursul veacurilor, de când s’a început a se împărţi şi stâlpi hotarele, până în zilele noastre. Introdusă de Slavi, practica ei s’a răspândit repede şi s’a generalizat, graţie înlesnirei cu care se poate aplică de ori cine fără nici o ştiinţă de carte, graţie însă şi orografiei >|ărei, căreia acest mod de măsurătoare se potriveşte atât de bine. îti adevăr, configuraţia câmpiilor Dunărei, ca şi acea a regiunilor deluroase, străbătute de văi paralele, a impus îndreptarea *) lor ga, Stud. şi Doc. Voi., VlI-doc. Putnene-N,o. 73.; MĂSURĂTOAREA PĂMÂNTULUI LA ROMÂNI 37 hotarelor în sensul perpendicular cursului apelor; apoi, împărţirea şi subîmpărţirea in acelaş sens, în fâşii paralele, pe de o parte înfăţişă în mod destul de exact o dreaptă repartiţie a suprafaţei, iar pe de alta, tăind de-a curmezişul dealurile şi văile, şi străbătând întreg hotarul moşiei din cap în cap, fiecare fâşie aşternută de-a lungul, peste diferitele categorii şi calităţi de pământ, se îm-părtăşâ de o potrivă şi din bun şi din rău, din câmp, din deal din pădure si din apă, de peste tot locul, cum zic vechile documente. Intr’un exemplu mai sus citat de împărţală, am văzut că Paharnicul Vasile Buhăescu, alegând hotarul Oprişeştilor, Ta găsit de 194 pământuri câmp şi 20 pământuri silişte, osebit de bahnă, locuri de fâneaţă, şi săpături, care n9au intrat în măsura cam-pului; pe lângă asemenea locuri excluse din împărţeala generală, se întâmplă să mai fie vii, livezi, grădinării, sau alte culturi speciale, cucerite în genere asupra pădurilor, luncilor sau zăvoaelor; când configuraţia locului nu eră împotrivă, aceste locuri se anexau la câmp, după cum Yisternicul Hrisorcoleu în hotărnicia Oni-cenilor mai sus citată ne arată, că „stâlpul lui Cortan, când l’au cumpărat Duca Yodă, l’au socotit numai 82 pământuri, iar la măsura de acum s’au socotit 88 pământuri, fiind că s’au mai lărgit acum câmpul cu săpături, cu curături, de cum au fost atunci"* Fâneţele, nelipsite celui mai mic centru de locuinţă, şi în proporţie, muit mai întinse ca în zilele noastre, erau în genere întrupate cu câmpul; când erau la o parte, sau împrăştiate în mai multe bucăţi, se repartizau prin analoghie, şi repartiţia se faceâ tot pe stânjini sau paşi. Tot asemenea se repartizau şi viile şi li-vezele de pomi, când erau aşezate la loc potrivit: şes sau deal tră-gănat, unde să putea face măsurătoarea capetelor, şi înpărţeala pe răzoare. Putem oare conchide din toate acestea, că Românii, prin practica îndelungată a sistemului de măsurătoare pe curmeziş, pierduse cu desăvârşire noţiunea măsurei de suprafaţă? Negreşit că nu; în adevăr, de multe ori curăturile—vii sau livezi, erau cu totul izolate unele de altele, aşezate pe corhăni sau prin mijlocul păduri1) şi având configuraţii foarte neregulate; în asemenea caz, măsura unilaterală nu eră de nici un folos, şi când, la o alegere generală,1 venea vremea să se aprecieze întinderea acestor locuri, stăpânite până atunci pe apucate, de cine pe cât putea, în virtutea sa, trebuia neapărat să se recurgă la măsura pe suprafaţă; de acea vedem falcea şi pogonul menţionate în cele mai vechi documente; şi ca dovadă că aceste denumiri, deşi câte odată luate în înţelesul de *) Locurile astfel deschise—curături sau săpături, se numeau câte odată Secăturif fiindcă se seca pădurea prin foc; de unde se trage numele mai multor sate întemeiate pe vremuri, în mijlocul codrilor: Secătura Vâsui îii Putna, Sec» Fântânele în Bacău, . Secătura Oniceni în Boman. <. 38 I. BRĂESCU Miză, răzor sau fâşie, erau menite să exprime ideea de măsură de suprafaţă, este că nu le întâlnim nici odată împărţite în stânjini sau paşi, ca răzorul, delniţa sau pământul, ci in fracţiuni: firte, filere, ceosyârte. Măsurătoarea suprafeţelor In mod practic înainte de a se introduce metoda geometricească de către ingineri, falcea se măsură (şi tot astfel se măsoară şi astăzi la ţară) în modul următor: Prăjina domnească de 3 stânjeni fiind prea lungă şi neîndemânatică, măsurătoarea se face cu o prăjină de 11/2 stânjen, numită în unele locuri harag; prăjina fălcească se socoteşte 16 haragi în lung şi unul în curmeziş adică: 24Xl1/2 = 36 stânjeni patraţi. ^ Fi* i • Fie de măsurat figura dreptunghiulară ABCD (fig. 1) având lungimea AB de 264 stânjeni sau lT^^prăjini, şi lăţimea AC de 99 stânjeni sau 66 prăjini. Lungimea se desface în părţi egale a... a... de câte 16 prăjini lungime, cari se numesc după 176 localitate obraţe, trunchi sau datei în cazul de faţă avem ■ = 11 lo obraţe; poporul, se înţelege, nu face această operaţie de împărţire, ci înseamnă direct numărul obraţelor pe răbuş. Dacă vom da acestor obraţe o lăţime b de una prăjină, vom formă din fiecare I prăjină fălcească; prin urmare din lungimea totală de 11 obraţe: II prăjini fălceşti, iar pentru întreaga figură, de 66 ori 11, adică 726 prăjini fălceşti, său 9 fălci şi 6 prăjini, întocmai cât ne dă şi calculul geometric: IffiŞv* 99 = 26136 stânjeni patraţi. Să luăm un caz mai complicat; fie figura dreptunghiulară AEDF (fig. 2) având lungimea AE de 277 V2 stânjeni sau 185 prăjini, şi lăţimea & de 99 stânjeni sau 66 prăjini; împărţind 185 cu 16, avem: din A până în B: 11 obraţe, plus un rest BE de 9 prăjini; MĂSURĂTOAREA PĂMÂNTULUI LA ROMÂNI 39 11 obraţe de 66 ori, adică figura ABCD, reprezintă 726 prăjini făl ceşti. Pentru a estimă restul, adică figura BCEF, considerăm latura EF ca lungime şi BE ca lăţime şi avem: EF adică 66 prăjini împărţit cu 16=4 trunchi până în G, sau, 4 X 9=36 prăjini făl ceşti pentru fig. BEGH, şi mai avem un rest GF de 2 prăjini adică fig. CFGH; în a-ceastă figură, lungul GH de 9 prăjini pe lăţimea GF de 2 prăjini, reprezintă 1/2 obraţ până în xy plus figura CHxy de 2 prăjini au 185 prj Fig2 cy * lungime xy, pe o lăţime Hx de 1 prăjină care reprezintă Vs pră-jină fălceaseă. In rezumat avem: âg. ABCI)=11 Obraţe a a X 6(5 . fig. BEGH= 4 Obraţe bbX 9. fig. G F x y = V2 Obraţe G x X 2 . fig. CHxy = 2 Prăjini xy X 1 • Total . . 726 prj. fâlceşti . 36 „ • 1 » 7> ♦ Vs n . 763 prj f. Vs care fac 9 fălci 43 prăjini şi 4 72 stânjeni patraţi sau 27472,5 stânjeni patraţi, întocmai cât dă calculul geometric. . • Când figura este neregulată, se desface mai intâi în obraţe, şi se dă curmezişul deatâtejiori câte obraţe sunt; aceste curmezişuri se măsoară la jumătatea obraţului, ceea ce geometri-ceşte revine a desface figura în trapeze; însă, în loc de a luă media laturilor paralele, se măsoară acea medie direct pe teren. In practică se operează în modul următor: plecând din capătul*A al lanului (fig. 3), se măsoară 8 prăjini până în b, şi în acest punct se dă curmezişul bb, 50 prăjini de ex.; apoi se mă- 40 I. BRĂESCU soară înainte alte 8 prăjini, până în B, unde se închee trunchiul ABCD, care se socoteşte 50 prăjini fălceşti; din B se măsoară din nou 8 prăjini până în c, unde se dă iarăşi un curitieziş cc. fie 33 prăjini, apoi măsurându-se înainte 8 prăjini, se închee în EF al 2-lea trun-chiu de 33 prăjini fălceşti; şi aşa mai departe, până în capătul lanului, unde, dacă rămâne un rest EFGrH mai mic de 8 prăjini, se procedează ca în cazul precedent, luăndu-se lungul drept lăţime. Meşteşugul operatorului stă în a lepădă mai întâi colţurile neregulate ale lanului de măsurat, pentru a obţine o figură principală cât se poate de regulată apoi a împărţi atât această figură, cât şi colţurile, în trunchi şi fracţiuni de trunchi, adică în rezumat, a face direct pe teren, ceea ce geometrul face pe plan. Tot asemenea se procedă şi pentru măsurătoarea pogoneascâ, cu deosebire că o braţul în loc de 16 prăjini este de 24; în adevăr 24 prăjini de măsură a 1 V2 stânjen (adică 36 stânjeni) în lungime şi 1 prăjină (adică 1 V2 stânjen) in lat, ne dă 54 stânjeni patraţi: prăjina pogonească. Să luăm ca exemplu un lan de 396 stânjeni sau 264 prăjini lungime, şi 51 stânjini sau 34 prăjini 264 lăţime; socoteala pogonească va fi următoarea: = 11 obraţe, care, înmulţite cu 34, reprezintă 374 prăjini pogoneşti, sau 15 pogoane 14 prăjini = 20196 stânjeni patraţi, întocmai cât ne dă şi calculul geometricesc: 396X 51. Arta geometricească Ridicarea în plan a moşiilor, desbaterea şi fixarea hotarelor prin meşteşugul ingineresc, nu s’au introdus în ţările Româneşti, decât pe la finele sec. al XVIII-lea. Putem ajârxna cu siguranţă că această artă nu s’a practicat mai înainte, căci, după cum s’au păstrat atâtea acte — hrisoave şi anaforale voluminoase, relative la hotărnicii, tot aşa s’ar fi putut păstră şi hărţile respective, dacă ar fi existat; dar nici unul din acele acte nu face măcar menţiune de asemenea lucrări. Cele mai vechi documente ce am găsit, care se pot numi lucrări geometriceşti, deşi foarte rudimentare, sunt 2 planuri ale moşiei Durneşti-Ungureni a Mitropoliei din judeţul BotoşaniV Deşi nu poartă nici dată, nici iscălitură de inginer, totuşi, din actele moşiei rezultă că unul ar fi din anul 1780 şi celalt din 1790; ambele sunt lucrate pe aceiaşi scară — arbitrară — 1000 stj=0,m 0825, figurată numai pe planul din 1790. Palma nu este, după obicei, însemnată; însă, din comparaţia acestor planuri cu alte două posterioare ale aceleaşi moşii, rezultă că palma, întrebuinţată la ridicarea lor, a fost de 0,m 257. Aceste două din urmă planuri sunt: unul dela 1805 lucrat de „Toma Pampul (Pampel) inginer^, şi celalt MĂSURĂTOAREA PĂMÂNTULUI LA ROMÂNI 41 din 1819, iscălit de „Garol Schierl, geometru dela Bucovina". Din comparaţia acestor lucrări cu altele recente dela Ministerul domeniilor rezultă iarăşi, că toate sunt destul de exacte şi ca configuraţie topografică şi ca hotare. Cam pe la aceiaşi epocă, 1780—1790, se pomeneşte de un plan a moşiei Baia şi altele învecinate, din Suceava, pe care se desbat hotarele. Visternicul Enache Cantacuzino la 1789 Dec. 16 arată următoarele: „mergând la moşia mea Brădăţelul, am văzut că linia despărţitoare, după ce trece de colţul moşiei mele, lasă dreptul, şi începe a face un kiklos (cerc, curbă) în moşia mea, cum este arătat în hartă cu înpuncturi“. In genere însă, nu avem dela acea epocă, decât închipuiri de hărţi, croquiuri de mână, fără nici un caracter technic, hotarele fiind reprezentate prin linii paralele şi trăsurile prin cote, fără nici un raport la vre o scară. Primul document deasemenea natură ce am întâlnit, este o împărţeală pe trupuri şi stânjini a mai multor moşii de pe valea Trotuşului, jud. Bacău, din apa Căiuţului în sus, până în Rădiana; data, care nu figurează pe acest plan,.se deduce din iscălitura lui Leon, Episcopul de Roman, care a păstorit în acea eparhie între 1769—1786.!t$ -j Foarte interesante sunt două asemenea lucrări ale lui Ion Ursoianu, treti-logofăt, hotarnic; una din 1792, reprezentând moşiile Săucineşti, Prelipca, Brăeşti, Bereşti, Şerbăneşti, Leverda, cu târgul Dorohoi şi târgul Bucecea; şi alta din 1794 pentru moşiile: Valea Nemernicului, Pulbereni şi altele de pe valea Lăpuşnei, din Basarabia, a d-sale Zoiţa, fiica Spătarului Arbore, cuprinzând şi târgul Lăpuşna. Pe fiecaţe trup de moşie, mărginit prin linii aproape paralele, şi deosebit tot odată şi prin coloraţie, trăsurile sunt cotate; nici o indicaţie de scară sau palmă; satele şi târgurile sunt figurate prin case, desemnate în perspectivă, asemenea şi pădurile, prin pomi coloraţi în verde; toate acestea executate în mod foarte naiv; scrisul curent, de mână; liniile destul de grosiere. Asemenea închipuiri de hartă, cum le numesc chiar unii din autorii lor, sunt destul de numeroase; printre cele mai interesante putem cită următoarele: 1801 Iulie 11. Harta moşiei Poliţeni şi altor, din jud. Tu-tova, de Ştefan Spătarul; moşiile şi trupurile de moşii sunt deosebite prin linii aproape paralele; trăsurile cotate în stânjini. 1805 . . „Hartă închipuitoare de locul ocnei (T.-Ocna, Bacău), cât este gospod, şi cu locul de pricină ce’l trage paharnicul Costache Crupenski"; iscălitura nedescifrabilă. înmulţirea şi complicarea proceselor de hotare, datorită în mare parte sistemului de măsurătoare pe o singură dimensie, nevoia de a fixa în mod precis atât unele semne de hotar, asupra poziţiei cărora se discută de secole, cât şi direcţia exactă a trăsurilor, fac («ACADEMIEI*) V?OMA^.V 42 I. BRAESCU să se simtă în mod din ce în ce mai imperios insuficienţa mijloacelor, de care dispunea hotarnicul pentru aceasta. împinsă de cerinţele timpului şi ajutată de împrejurarea că în urma lucrărilor statului major austriac dela finele sec. al XVIII-lea pentru harta ambelor principate rămăsese în ţară câţiva specialişti, arta geometri ceaşcă ea măre avânt pe la începutul sec. al XlX-lea; Iată câteva din planurile rămase dela acea epocă. 1801 Iunie 2. Planul moşiei Li veni şi altele din ţinutul Ho-tinului; iscălitură nedescifrabilă. 1801 Iunie 14. „Harta moşiei Păltinişul a Sf. Mitropolii ce este pe apa Prutului, în ţinutul Dorohoi, a căria hotare s’au cercetat acum de noi“ Inginer .... Hotărnici Balş, Paharnic, şi Ion Tâutu, sluger. 1805 . . . „Harta geometriceasch a moşiei Lişina-Başău şi altele megieşite, care s’au făcut la anul 1805, s’au măsurat toate de mine: Constantin vel Medelnicertf. Această hartă este cât se poate de bine lucrată; relieful umbrit cu tuş este bine reprodus; râurile, pădurile şi celelalte amănunte figurate după toate regulele topografiei; scara 1000 stj. = 0m,074; semnele naturale, şi în genere toată topografia, corespund destul de exact cu acelea de pe harta Institutului Geografic. 1805 Noemvrie. Planul moşiilor Icuşeni, Orăşeni şi Oncani din ţinutul Botoşani, de Inginer...Consţ.^ Pajrazoglu. Ca şi cel precedent, acest plan este foarte bine lucrat; reîietul foarte fin haşurat; diferitele trupuri deosebite cu colori şi foarte exact. 1806 Iulie 18. Planul moşiilor Săuciniţa, Prelipca pi Broscăuţi din Dorohoi, „aufgenommen von Fra^ Ingenieur“. 1809 Aprilie. Harta moşiei Petia (Suceava) ^cum au rămas împărţită între fraţi (Ciudin) în fălci de mine, inginer al forumlui din Bucovina’^; semnat şi cirilic şi latineşte>Iosif von Braun. Planul este foarte frumos lucrat; este cotat de jur împrejur; suprafaţa părţilor frăţeşti variază dela 230—260 fălci, după calităţi, se vede; scara: 1000 ^stj^CT^GO1)* Aceste *câte-va planuri şi altele dela acea epocă (1800—1810) iscălite: Vasile Bucur, Lupu MavrOdin, Tâutu, Ursoianu, ne dovedesc că străinii rămaşi în ţară pe urma statului major Austriac, sau anume aduşi de peste graniţă, au format în scurt timp buni practicanţi români. Cât de imperioasă eră la acea epocă nevoia de a se răspândi arta geometricească, ne dovedeşte raportul despre şcoli a Mitropolitului Iacov către Domn 2): 1) Pentru planuri am consultat următoarele colecţii: Arhiva Statului, Acad. Română, Minist. Domenilor, Minist. de Externe, Creditul funciar, Eforia Spitalelor. a) Manuscript original în colecţia Acad. Rom. reprodus in Uricar Voi. III, pag. 12. Raportul nu are dată. Iacob Stamati a ocupat scaunul mitropolitan dela 1792—1803. MĂSURĂTOAREA PĂMÂNTULUI LA ROMÂNI 43 Capit. 6 „pentru dăscălii de geometria practică; fiindcă pe cei fără meşteşug, numai pământul îi hrăneşte, şi mai vârtos pe cei mai mulţi ai Moldovei pământeni, din care pricină răsar şi cele din toate zilele sfezi şi judecăţi pentru hotarele moşiilor, urmează dar, că de nu ar fi aflat mai ’nainte geometria Egiptienii tot pentru această tulburare, negreşit trebuia să o afle Dakii, ca să hotărască după regulă pământurile lor. Drept acea dar, au trebuinţă de un, hotarnic după meşteşug; şi acesta este dascălul de geometria cea practică, pe care franţujii îl numesc Inginer, şi carele trebue negreşit să se aşeze în Academie, paradosind epitimia aceasta*) în limba franţuzească, până când cei ce vor învăţa-o, să o ia pe limba lor“. Intemeetorul artei geometriceşti însă, în Moldova, ca şi a multor altora, atât în partea ştiinţifică, cât şi în cea literară, este fără îndoială G. Asaky. Gheorghe Asaky s’a născut la Herţa, la 1 Martie 1788; părintele său, om cu învăţătură, apreciind foloasele educaţiei clasice, s’a mutat cu familia la Lemberg, pentru creşterea copiilor. La 1804, tânărul G. Asaky, încheindu-şi studiile universitare, a căpătat gradul de doctor în filosofie, iar peste un an şi diploma de Inginer-Arhitect, construind chiar în Lemberg o clădire mare în suburbia Halitsch, apoi la Iaşi, casele Elenei Sturza (Păstrăvăniţa). S’a dus apoi la Yiena şi la Roma, unde a urmat mecanica şi pictura până la 1809. Intorcându-se îri ţară, a găsit toate dregătoriile cuprinse de greci; pe una numai nu puteau pune mâna, adică pe acea de hotărnici de moşii, care cerea nu numai cunoştinţa limbei române, ci încă şi descifrare^ vechilor documente. Asaky expune nevoia că hotărnicii trebue să vaibă cunoştinţele matematice, şi propunerea sa fiind primită, el este numit profesor, inaugurând la 15 Noem-vrie 1813 în Academia grecească clasa specială de inginerie. Acest studiu se predă şi din vechi, însă în limba grecească. Asaky întocmeşte cărţi româneşti de aritmetică, algebră, trigonometrie şi geodesie practică; cursul său a fost urmat chiar de mulţi fii de boeri: doi fraţi Balş, G. Yercolici, Fotache Fulger, lamandi, Ca-limah (fiul Domnitorului), Cantacuzino Iordache, Mavrodin Mihail, Pastia Dumitru, Schelet Alex. şi Anton, Sturza, Oswat şi alţi trei? * 2). Patru din aceşti tineri: Fotache Fulger, M. Mavrodin, Dimitrie Pastia şi Scarlat Oswat, au fost geometri de carieră, exercitându-şi meseria ani îndelungaţi. Cu toate sguduirile politice, cu toate nevoile şi greutăţile care apăsau ţara la acea epocă, şcoala merge înainte; printre personalul didactic al Academiei Mihăilene, pe anul 1835—36 găsim *) Predând materia aceasta. 2) Uricar, Voi. IX. pag. 169 —179, Voi. XII, pag. 129 şi următoarea şi Ureche, Ist. Şcoalelor, Voi. 1, pag. 107. I. BRĂESCU pe majorul Singurov, ca profesor de inginerie, şi pe Freiwald profesor de desemn şi arhitectură1). Prin adresa No. 1380 din 8 Iulie 1835, Generalul Inspector al Miliţiei Principatului, mulţumeşte Eforiei Şcoalelor că a primit în clasa de inginerie mai mulţi ofiţeri şi liuncări şi anume: Sta-matin, Codreanu, Pavlov, Cazimir, Frunză, Crupensky, Mavrocordat şi Eugeniu Alcaz l 2). Dintre tinerii primiţi ca bursieri în şcoala Yasiliană la 1828, cei mai buni sunt trimişi în străinătate la 1834; la 1838 Eforia şcoalelor prin anaforaua Nr. 124 arată Domnului, că aceşti tineri s’au. întors în ţară, şi cere numirea lor ca profesori. G. Zefirescu este numit profesor de chimie, iar Alex. Costinescu 3) la catedra cursului deplin de inginerie şi mecanică la ci. IV-a 4 5). Graţie impulsului dat de aceşti tineri, adevăraţi apostoli ai învăţământului, cursurile de inginerie, mărginite până atunci la elementele necesare geometrului, îşi iau zborul spre cunoştinţele mai ’nalte ale ingineriei civile. Ofisul Domnesc (discursul tronului), cetit în şedinţa obşteştei obicinuite Adunări din 26 Febr. 1840, ne arată că: „Clasul ingineresc, care cuprinde temeiuri de propăşirea industriei, a^u căpătat organizaţie înlesnitoare către folosurile ce se culeg din o asemenea învăţătură4*; iar în programul de studii pe anul 1842 găsim: Cursuri de ingineri constructori, lucrări publice, ridicări de planuri, chimie, mecanică aplicată, mine 6). Acest clas dă pe tânărul Giuşcă ca ajutor inginerului Omer, care în anii 1841—43 face studii şi cercetări de navigabilitatea Şiretului şi Prutului 6). De altă parte, măsura, prescrisă de Regulamentul organic pentru stângerea proceselor de împresurare, dă un, impuls atât de mare lucrărilor de topografie, încât pe la mijlocul secolului trecut, aproape toată Moldova eră ridicată în plan. Pe lângă numeroase planuri care cuprind câte 10—15 moşii, avem dela acea epocă două lucrări de mare însemnătate, reprezentând regiuni întregi cu hotarele tutulor moşiilor coprinse în ele. 1. „Planul topografic înfiinţat la 30 Aug. 1839; pe temeiul dovezilor documentate, ce s’au lămurit cu toată amănunţimea în actul cercetărei locale din 10 Oct. aceluiaşi an, şi care în copie adeverită de judecătoria ţinutului Botoşani sub No. 7451, s’au alăturat în pachetul No. 3 din plicul No. 14, pe siliştea Drugeşti4*, lucrat de Alex. Mavrodin 1839 Aug. 14, vizat de G. Trifescu şi Leon von Braun (căminar) 7). l) Analele Acad., Voi. I, pag. 296. a) Analele Acad. Voi. I, pag. 296. #) Tatăl d-lor Emil şi Eugen Costinescu. 4) Analele Acad. Voi. II, pag. 59. 5) „ „ . „ . 218. „ > » ... 203. 7) Colecţia Acad. Rom. MĂSURĂTOAREA PĂMÂNTULUI LA ROMÂNI 45 Acest plan, întocmit pentru desbaterea actelor moşiei Flămânzi, proprietatea lui Mihai Sturza V. Y., cuprinde peste 100 moşii sau trupuri deosebite de moşii; este foarte bine lucrat, şi atât ca topografie, cât şi ca hotare, este cât se poate de exact. Are 2 scări şi 2 palme: 1) scara de 2500 stj. domneşti = 0m,163, palma = 0m,274 şi 2) scara 2500 stj. proşti = 0m,142, palma proastă = 0m,240. 2. „Planul topografic al întregului ţinut Neamţului, prelucrat de subscrisul geomeţru districtului acest, dela anul 1828 până la anul 1852. Câminar Scarlat Oswat“ 1). Acest plan, pe scara de 5000 stj. = 0,n,130, adică 1000 stj.= 1 ţoii austriac, cuprinde toate moşiile din judeţ cu hotarele lor bine precizate; atât în privinţa hotarelor moşiilor, cât şi a topografiei, comparând mai multe moşii cu lucrări recente, am constatat că sunt figurate cât se poate de exact. Este evident că Oswat, deşi a lucrat foarte mult în partea locului, n’a ridicat singur în plan întreg judeţul Neamţ; el s’a servit şi de planurile altor ingineri; aceasta nu atinge întru nimic meritul său; reducerea, şi în multe cazuri rectificarea hotarelor din acele plapuri, apoi, racordarea lor la o reţea generală de trian-gulaţidyprezintă o lucrare de mare merit. Mai mult ca sigur este, că pentru lucrarea de racordare şi pentru hotarele moşiilor de pe frontieră Oswat s’a ajutat de lucrările Statulni-major Austriac. In Muntenia cea mai veche lucrare geometricească, despre care se face menţiune, ar fi dela 1764—65; aceasta rezultă dintr’o carte cu data de 25 Aprilie 1776 către Iordache Colfescu, Stolnic, să cerceteze pentru împresurarea ce fac serhatlii dela Giurgiu moşiilor ţărei, trecând cu arăturile peste semnele vechi; i se porunceşte să reînoiască „hotarul {lupă cartea de hotărnicie şi harta ce^fi^^ftcjiţă cu închipuire de starea moşiilor în vremea lui Ştefan Eacoviţa Plan 3e moşie n-am găsit înainte de 1810; din acel an există un plan al moşiei Găunoşi, din Ialomiţa, iscălit Ioniţâ Inginer; acest Ioniţă, fără nume de familie, p^ojbabd ardej^n, era în ţară mai de mult, căci la 1803, Ianuarie 29, "vedem pe Const. Alex. Ipsilant Y. Y. poruncind lui vel logofăt de obiceiuri să plătească câte 50 lei pe lună lui Ioniţă Inginerul. Din acelaşi an am mai găsit următorul plan din Muscel. „Plan du Domaine de Bachescht (Băjeşti) dans le district de Mou-schtzel, lev6 par Andre Kovats. Ingenieur — 18.10 Arta măsurătoarei geometriceşti s’a introdus, să vede, ceva mai târziu în Muntenia; moşiile fiind mai mari, pământul avea valoare mai mică decât în Moldova, deci era mai puţin disputat; pe de altă parte, măsura pe o singură dimensie fiind mai potrivită 1 2 3 1) Colecţia Acad.. Romi. 2) Analele Acad. Rom. Voi. XV, Seria II, pag. 832. 3) Ureche. Ist. Şcoalelor, Voi. IV, pag. 125, notă. 46 I. BRĂESCU câmpiilor întinse a Dunărei, neînţelegerile se curmau foarte lesne prin simplă măsurătoare. In Muntenia, cele măi multe hotărnicii se reazemă pe sumă de stânjeni; în Moldova—afară de cele de îm-părţală—pe dovedire de semne vechi; de aceea, pe când în Moldova, găsim până la 1830, 40 geometri, dintre care 25 români şi 15 streini, în Muntenia nu găsim decât 13: 8 români, dacă contăm pe Ioniţă şi pe G. Lazăr, şi 5 streini; dintre streini, unul: Moritz von Ott, iucrează în ambele ţări; Maver şi Freiwald (şi foarte probabil şi Ioniţă) au lucrat mai mult ca ingineri civili. In adevăr, apărarea în contra inundaţiilor Dâinboviţei, facerea şi întreţinerea podurilor care ţineau loc de pavaj, şi a cişmelelor, erau lucrări de prima necesitate, care, după cum ne dovedeşte următorul document, intrau de mult încă în prevederile edililor Capitalei. 18i4 Aprilie 10. „Prea înălţate Doamne, cu plecată anfora arăt Măriei Tale că din vechime a fost necontenit un inginer al Politiei Bucureştilor, care, avându-şi leafa sa dela Stăpânire, să orânduia la cele după vremuri trebuinţe ale ţărei, ce privesc la meşteşugul ingineresc, adică: la măsuri şi trageri de moşii, la facerea şanţurilor Dâmboviţei, la aducere de apă, la zidiri de Curţi Domneşti, şi la facerea de poduri; dar acel inginer (poate Ioniţă)? de vre-o câtă-va vreme, întâmplându-i-se moarte, cu totul să inte-riseşte Politia de acest fel de om trebuincios; pentru care acum, la facerea podurilor Bucureştilor cercetând, am găsit pe un Ernest Maer Inginer, care mă pliroforisii că este cu destulă ştiinţă de inginerie, şi mai vârtos idravlicos bun, adică având bună ştiinţă de măsurătoarea apelor". Maer a fost angajat cu 150 lei pe lună*). La 1816 găsim în serviciul obştilor pe Hartler1 2 3) ca arhitect, apoi pe Giulini şi Faivrat (Freiwald); acest din urmă însărcinat sub Alex. Şuţu V. V. (1818—21) să ridice planul Bucureştilor 8), a trecut în urmă, după cum mai sus am văzut, în Moldova. . ^ Dealminterea, şi în Moldova sa dat de cu vreme atenţie lucrărilor de edilitate. La 1816, Aprilie 27, Scarlat Calimah V. V. porunceşte Ispravnicului de Roman să însărcineze un inginer să ridice planul oraşului4); iar îndată după promulgarea Regulamentului Organic la 1834, se porunceşte pârcâlăbiei de Galaţi să se ia măsuri pentru statornicirea oraşului de porto-franc, şi să însărcineze inginerul statului să ridice planul oraşului, alcătuind şi un plan de aliniere 5). Un alt plan ce am găsit în Muntenia, este de Gheorghe 1) Ureche. Ist. Românilor Yol. X, pag. 746. 2) Harţei. 3) Arhiva Statului. Condica XCV, cap. Edilitatea Bucureştilor, pag. 746. 4) Uricar. Voi. XXIII, pag. 289. 6) Uricar. Voi. XXIII, pag. 289. MĂSURĂTOAREA PĂMÂNTULUI LA ROMÂNI 47 Lazar: „Planul Obislavultfi (Ylaşca) ridicat prin Lazăr Inginer, la 1818“, neprezentând de altminterea nici un interesSŢCa Asaky in Moldova, Lazar a fost în Muntenia întemeetorul nu numai şiartei geometriceşti, dar şi a învăţământului ramurei ce ne ocupăprată ce găsim privitor la Lazăr. La 1817, dec. 10, Eforia Şcoalelor supune Domnului următoarele propuneri „Să se orânduiască trei dăscăli, din care unul să predea geometria, aritmetica, dimineaţa, şi un mic curs de geografie după prânz; tot acest dascal să fie însărcinat cu exercitarea ucenicilor la măsurarea pământului, eşind cu ei în oraş pentru a măsura locuri neregulate de formă“ 1). Lazăr, care stăruia pentru înfiinţarea acestei şcoli, declară Eforiilor că se simte în stare să formeze ingineri hotărnici; el convinge lesne pe Vornicul G. Gol eseu, şi pe logofătul Ştefan Nistor, dar întâmpină mai multă greutate pe lângă al treilea Efor, banul Const. Bălăceanu; acesta nu avea învăţătură, dar era om de inimă, şi de pătrundere în trebile ţârei; luând cunoştinţă de pro-ectul ce prezentase Lazăr Eforiei, nu crezu, deocamdată, că s’ar putea învăţă în limba română ştiinţele filosofice şi matematice, dar, văzând stăruinţele lui Lazăr de a dovedi prin diferite demonstraţii, că ştiinţa, ca şi adevărul, este una şi aceiaşi în orice limbă se arată, boerul bănuitor, vroi mai întâi să se încredinţeze de ştiinţa lui Lazăr, şi-i zise: „Auzi, măi dascale, dacă e adevărat că D-ta, deşi român, ai ştiinţa de care vorbeşti, iacă eu am o grădină aici în oraş, şi voi să cumpăr alăturea un loc ca s’o măresc; l’am măsurat cu un inginer neamţ, şi aşi vrea să mă încredinţez dacă locul e în adevăr de întinderea ce el îmi arată în planul său; măsoară şi D-ta acel loc, şi voi vedea dacă planul D-tale să potriveşte cu al neamţului*. Lazăr măsură locul, iar Bălăceanul dete lucrarea lui în cercetarea lui Golescu, cark avea oareşcare noţiuni de matematică; acesta aprobă lucrarea; la 6 Martie 1818 se deschise şcoala dela Sf. Sava, şi Lazăr fu numit profesor * 2). Ca model de învăţământul practic al lui Lazăr ne-a rămas o lucrare dela 1820: „Planul Fântânelelor, ridicat şi lucrat prin şcoala Sf. Sava“. Acest plan este întocmit după toate regulele to-poprafiei, cu semnele şi culorile convenţionale apropriate. Scara este 0m, 130=5100 stj., adică 1 ţoii vienez. In bugetele casei şcoalelor pe 1824—30, găsim trecuţi ca profesori şi doi ingineri: Răducanu Măinescu cu 1200 lei, şi Teodor Paladi cu J250 lei anual3). Cu toate acestea numărul inginerilor nu sporeşte în acest deceniu, 1820—30, decât cu 4; trei pământeni: Greceanu Enache şi cei doi profesori mai sus arătaţi, şi un străin: 0 Ureche. Ist. Şcoalelor. Voi. IV, pag. 194. 2) Ureche. Ist. Şcoalelor, Voi. IV, pagi 193. 3) Ureche. Ist. Şcoalelor, Voi. IV, pag. 111. I. BRĂESCU Franz Klinger. Ca şi în Moldova însă, dela epoca regulamentară înainte agrimensura ea mare avânt şi în Muntenia. La 1832 Iulie 18, Eforia învăţământului public supune următoarele aprobărei generalului Kiselef: „Pour faire avec succes un cours pratique de topographie et geodesie, l’Ephorie supplie votre Excellence de vouloir bien l’autoriser de faire l’acquisition des instruments suivants: un cercle repetiteur theodolite de 22 c. m. 2200 frcs, un chronomâtre Breguet— 1200 frcs, un thermom&tre id. 50 frcs, 2 graphom&tres:— 550 frcs, 4 planchettes â rouleau: 400 frcs, 4 alidades â lunette acromatique — 320 frcs, 8 bous-soles" ... apoi echere, compasuri, si toate cele necesare pentru desemn *). In programul învăţământului pe anul 1833 se specifică: „Invăţământurile ce s’au aşezat în scoalele naţionale, Secţia IV: cursuri speciale, § 22. CI. I: trigonometria, aplicată la meşteşugul de ridicarea planurilor, şi algebra superioară; CI. II: geodesia, pe cât poate fi trebuincioasă la triangulaţia cea mare, pentru ridicarea planurilor topografice"* 2 *). De aici înainte, lucrările de edilitate şi lucrările publice în genere luând mai mare desvoltare, personalul ingineriei civile începe a se deosebi cu totul de acel al geomet?ilor. O circulară din 1842 a Departamentului trebilor din lăuntru, „către toţi amploiaţii technici ce se află în slujba Statului, atât pe lângă Departament (secţia inginerească), precum şi pe lângă sfatul orăşănesc, cât şi pe afară" este adresată următoarelor persoane*). Tilli Teodor: Inginerul Secţiei. Xavier Villacroz: Arhitectul Oraşului, Popovici Alexandru ?? 4). Gheorghe Roseti: Inginerul Ocolului I. Alex. Golescu: Inginerul Ocolului II. Carol Weirach: Inginerul Ocolului III. Gheorghe Cateluza îndeplinitor datoriilor arhitectului oraşului Brăila5). Constantin Râmniceanu topograful secţiei. Dintr?aceşti 9 Ingineri, numai 3 sunt geometri, ceilalţi 6 nu s’au ocupat nici-o dată cu lucrări de hotărnicii. La 1843 se încep lucrările de ridicare în plan şi niveliment a oraşului Bucureşti, sub direcţia inginerului şef maior Arthur Borozini; este foarte probabil că unii din hotărnici de pe vremuri. *) Ureche. Ist. Şeoalelor, Voi. I, pag. 174—176. 2) Buletinul oficial al Valahiei. No. 27, 1833, Iulie 17. 8) Buletinul oficial al Valahiei, No. 20, 1842, Martie 28. 4) Cunoscut mai mult ca hotarnic. 5\ J » n » » j> MĂSUHĂTOAREA PĂMÂNTULUI LA ROMÂNI 49 să fi luat parte la acea lucrare, dar n'ain găsit nici un act făcând vre-o menţiune de aceasta. Cu toate aceste, din cauza lipsei de personal didactic, încercările de specializare a diferitelor ramuri de învăţământ technic, sunt cât va timp încă foarte timide; în programul de învăţământ pe anul 1850 să arată la capit. II: „un curs special intr'un mod restrâns al ingineriei civile, pentru a forma ingineri topografia ingineri de şosele şi arhitecţi1). Nu este mai puţin adevărat însă, că în acelaş an Eforia Şcoalelor prin jurnalul No. 1544, hotărăşte organizarea „Facultăţei de Inginerie, în care vor fi primiţi tinerii care au urmat cursul desfiinţatului Colegiu“ * 2). Un mare impuls a fost dat învăţământului technic şi lucrărilor publice de celebrul inginer francez Lalanne, adus de Ştirbei-Vodă. Prin decretul No. 1114 din 10 Septemvrie 1852, el este pus în capul direcţiei lucrărilor publice, şi printre atribuţiile ce i se deferă, este şi acea de director al şcoalei de aplicaţie ce va organiza în înţelegere cu Eforia Şcoalelor. Domnitorul, prin decretul cu No. 624 din 7 Februarie 1853, aprobă programul Şcoalei, care în curând a dat cele mai frumoase rezultate. Nu intră în cadrul acestei lucrări de a urmări mersul strălucit — dar de scurtă durată—a şcoalei*lui Lalanne. O pană mai autorizată ca a mea va lua, sper, în curând această frumoasă sarcină, şi, plecând iarăş dela modestele începuturi ale lui Lazăr şi Asaky, dela casele Păs-trăvăniţei construite în Iaşi de acesta, dela şanţurile Dâmboviţei şi podurile Bucureştilor, croite de Ioniţă Inginerul, şi de Idravlicosul Mayer, îşi va încheia povestirea, oprindu-şi cu mândrie privirele asupra şcoalei polyteclinice — podoaba învăţământului nostru naţional — asupra fşlnicei perspective a podului Carol I şi a măreţelor palate şi lucrări de artă din capitală şi din întreaga ţară. La 1855 Corpul de ingineri geografi austriaci întreprinde revizia lucrărilor dela 1790 pentru „îndreptarea şi complectarea hârţei generale a ţăreiu. Ofisele domneşti No. 376 şi 423 din 16 şi 30 Martie acelaşi an, prescriu să se dea acelui personal tot concursul, şi să se ataşeze pe lângă el un număr de 26 elevi din şcoala militară, care terminând cursurile, se înalţă la rangul de praporcic (sub locotenent)3). Câţi-va din aceşti ofiţeri s’au ocupat în urmă cu lucrări de topografie. Regretatul major Alex. Lipoianu, ') Buletirul oficial al Valahiei pag. 99 din 1850, Noemvrie 19. 2) Ureche. Ist. Şcoalelor, Voi. III, pag. 25. 3) Iată numele acestor 26 ofiţeri: G. Slăniceanu, Gr. Borănescu, Const. Barozzi, Baron Oton Sachelarei, Em. Boteanu, G. Angelescu, Vicontele Alex. Grammont, Const. Budişteanu, Alex, Angelescu, Const. Movilă, G. Marculescu, St. Falcoianu, N. Dona, Eustaţie Pencovici, Matei Vlădescu, Alex. Lipoianu, Gr. Ipătescu, Alex. Budişteanu, Ion Algi, Virgil Pleşoianu, Aristid Iarca, Alex. Că-mărâşescu, Cost. Lânaru, Ant. Costiescu, Ion Cuciturov, Alex. Papadopol (Bul. Of., No. 30 din 13 April 1856). 62525 4 50 I. BRĂESCU retrăgându-se din armată, s’a dedat cât-va timp la această meserie, şi a lăsat frumoase lucrări. Răposatul Colonel Alex. Grammont, pe când era căpitan, a editat o hartă a ţărei, care, cu drept cuvânt se poate considera ca prima lucrare de cartografie în ţară 1). Dar mai presus de toţi s’au înălţat şi s’au deosebit domnii generali C. Barozzi şi N. Dona, care, consacrându-şi viaţa întreagă învăţământului şi practicei acestei arte, au făcut educaţia technică a mai multor generaţii de ofiţeri şi au pus bazele Institutului geografic al armatei, de a cărui roade să sperăm că le va fi dat să se mândrească mulţi ani încă. Vorbind de această frumoasă instituţie şi de întemeitorii ei, nu putem să nu ne amintim nobila figură a mult regretatului general C. Brătianu, care în anii din urmă a dat un mare impuls lucrărilor de cartografie şi a contribuit la răspândirea lor, spre marele folos obştesc. Ca şi pentru ingineria civilă, să sperăm că în curând o pană autorizată va întreprinde istoricul acestei instituţii, va descrie cu deamănuntul hărţile naive din veacurile trecute, ale călătorilor, străini prin ţările româneşti, încercările stângace ale statului major Austriac şi Rusesc până la finele secolului al XVIII-lea* 2 *), lucrările dela 1790 şi acele dela 1854, la care au luat parte ofiţerii români, pentru a ajunge la harta ţării ş: la frumoas^ucrări ale Instituluiui geografic. Obiceiuri.—Legiuiri. Din vechi, hotărniciile se făceau de oameni aleşi de părţi, iar în cazuri mai importante de boeri, rânduiţi de Domn, daţi pe răvaşe Domneşti. Una din cele mai vechi hotărnicii este acea a boerilor Şendrişor şi Uieş paharnicul, pentru satele Paşcani şi altele de pe Tazlău, despre care să pomeneşte în actul de danie din 8 april 1419 (mai sus citat) a lui Alexandru cel Bun. r La hotărnicie trebuiau să fie faţă toţi vecinii şi răzăşii. Ho-tărniici procedau pe drese (acte) şi arătările martorilor, apoi se măsura şi se împărţea hotarul8). Când se iveau neînţelegeri, judecata se făcea prin jurători. Jurătorii trebuiau să se bucure de buna reputaţie; actele vechi spun că trebuiau să fie oameni buni (honnâtes gens) 4). 1582 Iulie 5. Mihneâ V. V. pentru moşia Măgureni (Mehe-dinţi): „deci Domnia Mea am căutat, şi am judecat pe dreptate şi pe lege; şi am dat lege la oamenii buni şi drepţi să jure cum că au avut a împărţi... .“ 5). 9 Acad. Rom., colecţia de hărţi. 2) A se vedea foarte interesanta colecţie de hărţi a Acad. Române. *) Radovici, op. cit., pag. 92. 4) Paul Negulescn. Studii de istoria Dreptului. 6) Iorga. Studii şi doc.; doc. diverse. Mehedinţi No. 1. MĂSURĂTOAREA PĂMÂNTULUI LA ROMÂNI 51 1679 Iunie 19. Cartea de alegere a lui Istrati Cerkez şi Ursu Vornicul, pentru satul Dânuţeni din Basarabia, lângă Ţuţora „Facem ştire Măriei Tale, că au venit cinstita carte Măriei Tale la noi, să mergem să hotărâm un sat Dănuţeni a hatmanului Buhuş, despre Ţuţora, cu oameni buni ce am strâns de prin prejur. Deci noi am mers pe unde au mărturisit oamenii buni si bătrâni că merge acel hotar, şi pe unde am găsit semne bătrâne şi am început a hotărî cu acei oameni buniu l). Jurătorii trebuiau să fie de aceiaşi condiţie socială ca părţile; dacă era judecată între doi boeri, sau chiar numai o. parte boer, jurătorii trebuiau să fie boeri; pentru femee trebuiau să fie femei, pentru popă —popi, pentru ţăran—ţărani2). 1461 August 12. Dumitru Crâsnaşul şi Iurga Necorescul se judecă cu Husin şi soţia lui Marişca, pentru Satul Drvi-Colesca şi Stroinţi şi Molniţa, arătând cei dintâi şi un ispisoc dela Ştefan şi Iliaş V. V; dar Husin şi Marişca au zis că şi ei au ispisoc dela Alexandru V. V. cel Bătrân, ce se află la mâna preotului rusesc din mahalaoa târgului; şi venind preotul, a zis că în adevăr au avut acel ispisoc în mâna lui, dar au ars, când au ars biserica din târgul Sucevei, ce s’a aprins din tunet. „Deci cercetând noi împreună cu boerii noştri adevărul, am poruncit preotului rus ca să aducă martori 6 preoţi, şi el al 7-lea, împreună cu dânşii să jure cum că acel ispisoc a fost adevărat. Şi aducând preotul rus în aceiaşi zi alţi 6 preoţi şi el al 7-lea, au jurat pe preoţia lor, precum că acel ispisoc ce era dela Alexandru V. V. pe acele trei sate, a fost adevărat, şi eră scris de mâna lui Brătei, şi au ars împreună cu biserica, de s’au prefăcut în cenuşă. Şi aşa Husin şi soţia sa Marişca, au câştigat toată dreptatea “ 3). Numărul jurătorilor eră determinat de lege, după gravitatea afacerei; jurământul unui număr mai mare de jurători, doborâ pe cel mai mic4). 1490 Ianuarie 7. Vlad V. V. Ţepeş, întăreşte M-rei Tismana hotarul de jos al satului Ceauri „căci s’au fost sculat Petru de au jurat cu 12 boeri, şi au luat hotarul de jos; dar pe urmă iarăşi s’au sculat şi stareţul Matei de au jurat cu 24 boeri şi au luat înapoi acel hotar“5). 1633. Tismana-Grorj. Matei V. V. dă lui Dragomir şi Pârvu, lege peste lege 48 boeri bătrâni şi buni; „şi aşa jurară şi mărturisiră înaintea Domniei Mele, că Dragomir şi Pârvu n’au nici o treabă cu moşia S-tei Mănăstiri, şi aşa au rămas de legea 6). 1 2 3 4 5 6 1) Acad. Rom. Manuscripte, CXXXVII-83. 2) P. Negulescu. Op. cit., pag. 159 şi următoarele. 3) Arhiva Istorică, III, pag. 148. 4) P. Negulescu, op. citat, ibiem. 5) Arhiva Istorică, I, pag. 86. 6) Ştefulescu, op. citat. 52 I. BRĂESCU 1644 Iulie 2. Matei Basarab V. V. pentru moşia Preajba-Moşnenii, sub Radu Şerban V. Y. au avut pâra cu Paraschiv paharnicul. Radu Yodâ la 1610 rândueşte 6 boeri ca sa cerceteze şi să hotărască; „dar Paraschiv au fost luat lege 12 boeri peste acei 6 boeri dinaintea lui Radu Yodă, ca să calce pe acei 6 boeri; dar la zi şi la soroc el nici cum n’a putut să jure, şi au rămas Paraschiv de lege şi de judecată dinaintea celor 12 boeri, cum au fost rămas şi întâi la cei 6 boeriu *). Când jurământul al doilea doborâ pe cel d’intâi, acesta se consideră ca falş; primii jurători erau globiţi* 2 3). 1587 Septembrie 7. Bâleşti-Gorj. „Petre V. V. le-a dat lege 12 boeri, să jure că este al lor acest hotar, şi aşa au jurat; iar apoi Petre şi cu ceata sa, n’au rămas aşa, ce îndată au luat lege peste lege 24 boeri, şi au jurat, si au luat si boii celor 12 boeri“ 8). Find destul de greu a se adună 12—24, necum 48 de persoane, pentru asemenea judecăţi, se ocolea dificultatea luându-se unul drept mai mulţi. 1790 Mai 22. Carte de alegere a moşiei Batogu-R. Sărat (astăzi Brăila) partea lui Zotu căpitan şi nepotul său Neagu. „Leon biv. Medelnicer, Ispravnic marginei drept 6 boeri, şi: G. Ceauşul, Nicolae Pârcălabul, Adamache Căpitan, Lupu Căpitan, Radu Căpitan şi Mihalache Vătaful, care am fost luaţi cu răvaşele prea înălţatului Domnul nostru Grigore Ghica V. V. de Zotul Căpitanul Bueşti, şi am tras moşia pe trei locuri"4 5). 1753 Mai 6. Const. Brâncovanu vel logofăt, şi Ştefan Vă-cărescu vel vistier „drept 24 boeri, adică unul drept câte 12 boeriu sunt rânduiţi de Domn să hotărască moşia Obileasca6). 1754 Octombrie 20. „Noi 24 boeri pă anume: Const. Ca-targiu biv Serdar drept 12 boeri. Ion Foeri nastavnic Sf. Mănăstiri Dealu drept 6 boeri, dinpreuna cu alţi 6 boernaşi, ce suntem rânduiţi hotărnici peste alţi 24 boeri ce au fost rânduiţi înaintea noastră pentru a hotărâ moşia Şotânga^Dâmboviţa). 1781. A doua cercetare la aceiaşi moşie: 24 boeri hotărnici., şi anume: Banul Enaclie drept 12 boeri Medelnicerul Gr. Greceanu drept 6 boeri Cârstică Vornicul drept 3 boeri Matei Fundăţanu drept 3 boeri6) In caz de contestaţie de hotar să presta jurământ cit brazda r) Colecţia Ţigara-Samurcaş. 2) P. Negulescu, op. citat. 3) Ştefulescu, op. citat. 4) Arhiva Statului. Actele moşiei Batogu. 5) Iorga, St. şi Doc. Voi. V. pag. 499. 6) Arhiva Episc. Catolice Bucureşti, No. XVI. MĂSURĂTOAREA PĂMÂNTULUI LA'"ROMÂNI 53 în cap sau cu traistă de pământ îu mână, obicei care exista şi la Romani, la Germani şi la Slavi1). 1667 Iunie 4. Alegerea satului Fruntişăni despre târgul Bârlad, de Bejan Geuca ce au fost Pitar mare: „am strâns preoţi şi boeri, şi orăşăni bătrâni, şi oameni de ţară bătrâni şi tineri, şi aceşti oameni au socotit de au ales doi oameni bătrâni, şi le-au pus brazdă în cap şi au mers înainte* 2). 1720 Mai 30. Târgoveţii de Dorohoi se judecă cu Stroici Spătarul, proprietarul moşiei vecine Cobila; şi fiind neînţelegere şi lipsă de acte, hotarnicul arată că „le-am zis să jure oameni bătrâni şi să meargă cu brazda în cap pe unde merge hotarele, şi au primit Stroici Spătarul să jure Dorohoenii; deci, am socotit şi am ales (> oameni din Dorohoi, şi au jurat aceşti oameni în biserică; şi au purces cu brazda în cap, şi au pus stâlp de piatră în culmea dealului, şi de acolo au purces la vale“ 3). 1724 Octomvrie 24. 12 boeri hotărnici hotărând moşia Băl-ceşti (Gorj), consilierul imperial Ilie Ştirbei au dat martorilor traistă dc pământ4). Hotarele se însemnau cu stâlpi, pietre sau cruci, sub care se punea hârburi, cărbuni sau cenuşă; aceasta se prevede şi în codul Calimah (art. 1130). Un mijloc de a fixa hotarele în mintea generaţiilor viitoare eră obiceiul, păstrat şi astăzi în glumă, de a părui copii, ce se aflau de faţă. 1806 Aug. 25. Cercetare de hotar la Bârseşti (Argeş). Preda Trântuş, martor, arată că: „venind unchiaşul Neaoşii Răglă pentru a arăta hotarul. în capul piscului văii Trestiei, Vau dat de păr, să ţie minte, un Hristea Căpitan“. Acest obicei există şi la Moldova. Am arătat mai sus ca toţi vecinii şi răzaşii trebuiau să fie faţă la hotărnicie şi să’şi prezinte actele; procedura în potriva celor neurmători eră foarte sumară. 1745 Oct. 18. Pătraşco postelnicul Găvănescu, nevoind să’şi aducă actele înaintea hotarnicului rânduit la moşia Vităneşti (Teleorman), Const. Mavrocordat V. V. dă următoarea poruncă. „După hotărârea, ce au făcut d-lor veliţii boeri, să fie volnic sluga domniei mele ftori portar, ce scrie mai jos, să ea pe acest Pătraşco cu voe fără voe, să*l aducă la hotărnicie“. Câte odată chiar se ameninţă cu bătae. De obicei, se supunea la plată de ciobote, care în sensul juridic, eră un fel de îndemnizare pentru alergătură. 1770 Oct. 16. Iaşi „Vom trimete de aicea neşti armaşi de vor *) Paul Negulescu, op. cit., p. 159. 2) Iorga, St. şi Doc. Moşia Zorleni, No. 50. 3) Idem, idem, voi. V, Doc. diverse, pag. 535. 4) Ştefulescu, op. cit. Introducere. 54 I. BRĂESCU aduce cu ciobote şi vom pune în temniţă". Toma Cantacuzino biv. Vornic, Savin vel vist.1). . . . „Marcu şi Petre vor întoarce lui Nicoară şi Ştefan, cei 12 boi, iar pe deasupra mai dându-le pentru osteneala lor 3 galbeni de ciobote“ * 2). Acest fel de dare exista şi în dreptul obicinuelnic (droit cou-tumier) medieval. Ducange îi dă următoarea definiţie: Calciarium-calceradigum-calzarus-calzatus (litt. înălţăminte), Merces-pretium. = salar, preţul (unui obiect). Certa pecunioQpensio, quasi in calceos emendos erogaretur, o anume dare pecuniară destinată, (probabil), pentru cumpărare de încălţăminte. Hâjdău mai citează următoarele exemple: 800?? . . . Act al episcopiei napolitane. „Et nullum impe-dimentum, nos aut posteri noştri eis facere presumamus, aut aliquod calciarium, aut praemium quarere", adică: „şi nu vom cuteză, noi sau urmaşii noştri să le facem vreo piedică- sau să cerem ciobote sau altă dare". 1403 . . . „Comme le prevost de .Bar sur Aube eust fait ad-journer par devant lui tous Ies habitants de Putteville, â laquelle journee il dit aux diz habitants qu’il venait querir ses chciusses...u de unde poate — adaugă Hâjdău — locuţiunea franceză: ă propos de bottes. In fine, sub nume de ferâe-herâe, se înţelegea un fel de taxă asigurătoare care se consemnă de partea câştigătoare: 1604 . . . „şi ş’au pus lor ferâe 12 zloţi". 1621 . . . „şi ce vor fi gloabe ferii, să aibă treabă Vlădica de Huşi". 1646 . . . „s’au pus heriă 12 taleri în Visteria Domnească"3). Un document interesant ne arată ce costă o hotărnicie în Moldova pe la mijlocul sec. al XVIILJea. 1754 Oct. P. Porunca lui Matei Grhica V. V. către Toader Jora biv. Stolnic şi Ştefan Popescu vornic de Poartă: să aleagă şi să hotărească părţile răzăşilor de Tunseşti şi Băloseşti (Tutova). „Şi pe câte pietre veţi pune, să luaţi câte un ughi de jdatră—venitul d-sale vel logofătului, care bani să’i trimiteţi aicea la d-sa; si câte un ughi—obiceiul hotarnicilor^Y. Prima legiuire în materie de hotărnicii este dela Alex. Ipsi-lant V. V. In această pravilnicească condică, la capitolul special „pentru hotărnicii" se face menţiune de o legiuire anterioară a lui Const. Mavrocordat V. V. de a cărei urmă nu s’a putut da. Iată dispoziţiile din acel capitol: >e^r Acad. Rom. Mânuse. LXXVII, 66. 2) Hăjdău. Cuvinte din bătrâni. I, pag. 53—54. 3) Melhisedec. Cronica Huşilor; acte No. 32—71. *) Preotul I. Antonovici. Ist. Comunei Bogdana-Tutova. pag. 362; ug sau ughi vezi monede. MĂSURĂTOAREA PĂMÂNTULUI LA ROMÂNI 55 Art. 1. — ^Hotărnicia să aibă a se urma întocmai după orân-duiala ce au făcut răposatul Const. Vodă Mavrocordat, însă să aibă a se săvârşi prin trei judecăţi, iar nu prin patru; şi judecata cea dintâi să fie alcătuită de 6 boeri, iar cea de a doua de 12 boeri şi cea de a treia de 24, iar cea de a patra, care eră de 48, s’a stricat cu hotărâre de obşte Art. 2. — „Când se face hotărnicie, şi este să se tragă moşia, să aibă a se trage cu stânjinul cel vechiu, cu care se dovedeşte şi se arată suma acelor stânjăni; iar numărul stânjinilor ce este să se scrie acum în cartea de hotărnicie, să se scrie după stânjinul de acum“. Articolele următoare prescriu ca vecinii „să fie faţă cu scrisorile lor“ şi tratează despre punerea pietrelor şi mutarea hotarelor. Art. 6. — „Hotărnicii să se numere după vechiul obicei ce s’a urmat, adică după trepte şi după dregătorii Art. 7. — „Plata hotarnicului să fie în sarcina păgubaşului, sau a ambelor părţi". Aproape aceleaşi dispoziţii se repetă în legiuirile ce urmează: Codul Calimah în Moldova (1817) şi codul Caragea în Muntenia, (1819) cu osebire că, în codul muntenesc se insistă mai mult asupra unităţei de măsură, şi se prevede să se ţină seamă şi de lungul moşiei. * Art. 4 (capit. III, partea II) „Când se măsoară o moşie, măsurătoarea să se facă cu stânjinul ce anume se cuprinde în sineturile sale, adică: de se cuprinde stânjinul lui Const. Vodă Brân-' covanul, cu aceia să se măsoare; iar de se cuprinde a lui Şerban Vodă, cu a lui Şerban Vodă să se măsoare". Art. 5. „Iar când în scrisori nu se va cuprinde stânjin, să se facă măsurătoarea cu stânjinul lui Şerban Vodă". Art. 8. „Pentru mai multă a hotarelor desluşire de acum înainte să se măsoare şi lungul moşiilor, şi să se treacă în cartea de hotărnicie". Art. 9. „De acum înainte în cărţile de hotărnicie şi în za-pisele de vânzare să se scrie stânjinul lui Şerban Vodâ“. Faţă cu înmulţirea proceselor de hotare, Regulamentul Organic nu putea să nu dea o deosebită atenţie lucrărilor de hotărnicii. Capit. VII, Secţia IX, „pentru hotărnicia tuturor moşiilor" din Reg. ţărei Româneşti, şi Capit. VIII, Secţia XIII, „obşteasca hotă-râtură" din Reg. Moldovei, sunt anume consacrate acestor lucrări. Art. 391 Din Reg. Moldovei (343 din Reg. Munteniei) prevăd înfiinţarea de comisii judeţene care, spre contenirea necurmatelor judecăţi de raşluire şi împresurări, vor hotărnici toate moşiile. Art. 392. Mold. (344 Munt). Comisia se va alcătui din 3 boeri, 56 I. BRĂESCU care sâ nu aibă proprietăţi în acel judeţ, şi de un inginer pentru ridicarea planului. Art. 393. Mold. (345 Munt.). Cu un an mai ’nainte de începerea lucrărilor se vor face publicaţii în toate judeţele, pentru ca în această curgere de vreme fieşte care să pornească jalbă de îm-presurare către Domn, care, după ce va orândui clasificarea lor, le va adresă comisiilor spre cercetare. Art. 394. Mold. (345 alin. 2 Munt.). Toate hotarele, asupra cărora nu se vor fi făcut cereri către Domn, în curgerea vremei hotărâte de un an vor rămâne în starea stăpânirei în care se aflau. Art. 395. Mold. (346 Munt.). Aceste comisii, afară de hotărnicii, vor da fieştecărui moşinaş planul moşiei sale, cu însemnarea hotarelor şi a liniilor despărţitoare de moşiile megieşite. Când nu va fi nici o contestaţie, planul se va iscăli de părţi şi se va viză de comisie. Find neînţelegeri, se vor cercetă mai întăi documentele, apoi, neputându-se împăca părţile, se jor înaintă lucrările Diva-nurilor de apel. întâmplându-se nemulţumire, se va apelă la Divanul Domnesc, care „va judecă cu desăvârşire şi va hotărî îndată, pentru totdeauna, hotarele acelor moşiiu. Art. 396. Mold. (347 Munt.). Planurile încredinţate de Divan, se vor dă părţilor; copii întocmai se vor păstră în arhivele Divanului Domnesc. Art. 397. (348 Munt.) Cheltuelele, după o dreaptă analogie făcută de divan, se vor plăti de părţi, Instrucţii speciale vor po-văţui comisiile în lucrările lor. In Moldova, starea proceselor de pământ era mult mai îngrijitoare decât în Muntenia, unde goana în potriva moşnenilor n’a ajuns nici odată la nivelul lăcomiei boerilor moldoveni; şi aceasta se explică prin faptul, că moşiile din Muntenia fiind mult mai mari, şi cu toate aceste în proporţie mai puţin productive la acea epocă, boerii munteni nu numai^că nu se gândeau să le mărească, dar adesea nici nu ştiau de urma lor, lăsându-le pe seama arendaşilor greci şi bulgari, sau a oamenilor de casă, a ciocoilor boereşti, de unde şi întinderea şi aplicarea de către popor a acestei denumiri injurioase: dela slugă la stăpân. Pentru a pune stavilă unei asemenea stări de lucruri, legiuitorii Moldoveni au dat o deosebită atenţie art. 394 din Reg. Organic comentându-1 şi lămurindu-i înţelesul prin „Ţircularnica Logofeţiei Dreptăţei“ din 5 Septembrie 1834, care glăsueşte astfel: „Obşteştei adunări, neîncăpându-i vreme la sesia ce au urmat în anii 1833 şi 1834 a se face hotărâtoarea încheiere asupra proiectului pentru comisiile hotărâturelor, au hotărât prin rezoluţia din 28 Martie trecut ca: prin sfatul ocârmuitor să se facă publicaţii, ca proprietarii de moşii, care ar avea pricini de împresurară a hotarelor, să arăte cu jalbă la divanurile apelative, hotărândn-se MĂSURĂTOAREA PĂMÂNTULUI LA ROMÂNI 57 pentru înfăţişarea cu asemenea jalbe, termenul de un an, socotit dela ziua publicarisirei; după trecerea cărui termen, nu va mai putea reclamă*. Acest termen a fost dela 20 Septembrie 1834 până la 20 Septembrie 1835. Mai târziu găsim: „Legiuirea pentru stingerea proceselor • „ adv.=jumătate, pol stj.=jumătate stj. „ casă de pază la frontieră, la marginea câmpului; sădiţi = a sădi, a planta. „ colaţionare pentru conformitate, slav., litt: vamă, taxă de import, mai ales asupra vitelor şi grânelor „ în vechime: mareşalul curţei domneşti; apoi, Ministru afacerilor străine; rang de boette. „ proiect de lege, procedură, redacţia unui act, autorizaţie de a&ordat, de a face negoţ, jurnal judecătoresc. „ direcţie, regulă; pravo= drept, de unde: pravilă = lege. Ispravnic=administrator. „ subiect, ţel, ordin dela o autoritate. „ scrisoare oficială, ordin. „ pretoriu, sala de şedinţe a tribunalului, a curţei. „ raport. „ adv. peste, prez Olt=peste Olt. „ litigiu, ceartă, proces, enigmă; pricină=ea>uz&, obiect, subiect pretext. „ (vite de)=vite prinse în holde=vite prinse rătăcind. „ vale, coborăş; litt. a sprijini; loc unde trebue sprijinită căruţa, grec., propunere, fapt, a veni la prochimen=a veni la chestiune, franci venir au fait. slav., i proci=şi celelalte, et catera; i=şi, proci, =* următor, rest grec., intenţie, favoare. „ adv.=ex, fost. „ vot; „să se desfacă psiful“=să se despoae scrutinul, turc,, Creştin, supus turc. slav., şanţ mic, scurgere, rigolă. „ luna Septembrie. ^— slav., particulă fixă, indicând contrarul; răspopi, răsturna. „ răstimp, interval. „ şanţ, canal, scurgere de apă. „ vecin; ung: reszes=coproprietar; poate dela latin redire=a întoarce (averea în neam), de unde hereditas. „ carare, potecă, brazdă, spaţiul între două proprietăţi, ung., pădure mică, se zice şi rât» dela ung: retă; „începând hotarul dela râtul lui Petre, până în gârlă", turc., proporţie, analogie de plată. „ mijlocire, intervenire, rugăciune, cerere. „ plur: reghiuluri, sfetnic, consilier, ministru, funcţionar înalt al Porţei; regul=om voinic. slav., Benie, arenă, mal, nisip pe albia unui râu, scruntar. turc., ceremonie, solemnitate. „ cot, măsură. grec., expres, imperativ, numai de cât. slav., loc desfundat, nămolos, băltos. turc., suplică, arab: bucăţică de hârtie, bilet. „ breaslă, corporaţie; rufetaş=breslaş, membru unei corporaţii. MĂSURĂTOAREA PĂMÂNTULUI LA ROMÂNI 71 Rup Rusumat Şah Sait Salaş Salam Sam& Sameş Sangeac Sarai Şart Satară Şatrar Scutelnic Seraschier Serhatli Silişte Silvană Şim Sin Sinet Sinisford Sinoriaş Sinorisi Şiviţă Slam Slemne Şlic Slobozie Sluger Smida Solarit Şoltuz Şomoiog Soroc Stambul Stamboală Stănjin Star Staroste Stepen turc V8 parte din cot. „ dare, taxă, venit. „ prinţ, suveran, parafă, viza; arab: şah=bine, aşa este. „ marele Vizir. * „ trimis, curier. „ locuinţă, familie (de ţigani), cort. „ selem = salutare, selamlâc=salon de primire (a bărbaţilor); s. ceauş, s. agă=om, aprod de siguranţă. Salamalec=pace vouă. ung., cont, raţiune, responsabilitate, cifră, socoteală. „ contabil, apoi casier de judeţ, îndeplinind (mai târziu) şi funcţia de director de prefectură. turc., steag, în special: steagul trimis de Poartă noului Domn. District al unei provincii. „ palat, palatul Sultanului. „ ordină, cuviinţă, rânduială. „ execuţie, confiscare, belea. slav., inspector al corturilor Domneşti, Stara—cort. Rang de boerie (mică). latin., scutit de bir; litt: apărat latin, scutum turc., generalisim, ministru de Răsboi. * „ mărginaş, învecinat, soldat de graniţă; serhat = margine, graniţă. slav., loc unde a fost un sat. lat., poiană (Bucovina). turc., peşim, peşin=îndată, la moment. slav., fiu; Toader sin Gheorghe=T. fiu luiG. turc., act, chitanţă, răvaş, document. grec., contribuţie, raportul bunurilor succesorale la masă. „ vecin. „ verb; a confirma, hotără, limita, restrânge, a fî vecin, slav., sâbă=strâmtoare, vezi Jidovină; după Şeineanu (Dict. univ. al limbei Române) Şiviţa=făşie lungă şi îngustă,; origină necunoscută? slav., sărat; slam — Râmnic=R. Sărat. „ coamă, culme de deal, grindă. „ căciulă în formă de căldare răsturnată; pol. slylk=căciulă de blană, înaltă şi ascuţită. „ sat format de locuitori emigraţi (sloboziţi) din altă localitate: SI. Ciorăşti (R. Sărat), SI. Mielului (Bacău). „ ofiţer însărcinat cu tăerea la masa Domnească, (ecuyer tran-chant); rang de boerie. w pădure arsă (din trăsnet) în care au crescut tufe din nou, S. pentru svidă, sfită=fulger. „ impozit pe sare; v. sl. sol=sare. solar=negustor de sare. germ., schulteiss=administrator, primar, ung., mănunchiu de pae; szomn=pae. slav., termen, turc., ConSTANtinoPOL. „ baniţa (în Moldova); măsură de capacitate pentru grâne. slav., sagenă=măsură de lungime. „ adj :=vechi, bătrân ; Starchiojdu (sat în Prahova) = chiozdu vechi. „ însărcinat, cap de corporaţie, agent consular în provincie— v prefect de judeţ (în Mold. prefect de Putna); v. sl. sta- ric=bătrân, de unde stareţ=superior de mănăstire. „ mai târziu stăpân, cel mai mare, cel ce ordonă; stepenă==grad rang, titlu, „după stepena şi rânduiala fie căruia'. 72 1. BRĂESCU Steriţ â slav., partea, din care vine vântul; „în capul pământului, în steriţa vântului". Steţie „ bucată tăiată (cu sapa, cu toporul), „50 Steţii de sare“=50 drobi de sare Stoliţă „ reşedinţă, capitală. Stolnic „ litt: însărcinat cu masa (domnească), rang de boerie; v. sl: stol = masă; de unde stolonacialnic, şef de masă, şef de birou; stoler = tâmplar; cf: german: tischler. Storos „ păzitor, grădinar, aprod, primar; v. sl. straja = pază, de unde strajă. Subasâ turc., ofiţer de poliţie, primar de sat. Sud slav., prescurtare de sădestvo = juridicţie teritorială, judeţ, usitat numai în Muntenia; Sud Dolj = Jud. Dolj. Sulj „ pentru s'uj, dare pe vaci, văcărit, Sultan turc., impăratul turcesc, hanul tătăresc, principe, suveran, senior. Surdisi „ verb. = amână, „surdisându-se logodna". Suret „ copie. Surind slav., siringă, fâşie îngustă de pământ. Şuşaniţă „ şuviţă = şi viţă, fâşie îngustă de pământ, de pânză, Tacâm turc., cele trebuincioase pentru a alcătui un tot, complect. Tacmin „ aproximaţie. Tacrir ,. int3rogatoriu, proces-verbal; tahregi = scriitor. Tahmin 9 socoteală aproximativă, deviz. Taht „ tach, taft, tron, reşedinţă, locuinţă. Tali „ înfăţişare; a face tali = a se prezintă; se zicea la copii: fa tali, fă pa --- fă un compliment. Tam slav., adv. acolo, ot tam, de acolo, tot de acolo. lârcovnic „ servitor al JBisericei. Tarla turc., loc sădit, bucată de pământ cultivat, lan, rând de parcele, Tarniţa slav., sarcină, povară pusă pe un cal, pe un magar; prin exten¬ siune --- drumul pe care merg acale animale; în genere: c㬠rare de munte bătută de oi, de vite. Telal turc., crainic, vânzător de lucruri vechi, samsar. Terziman „ dragoman, tălmaci, translator: cbald: tarzem = a explică. Teschere „ bilet, înscris, act, foae de drum, pasport. Teslim „ predare; „a face teslim", a da în primire, Tij, Tiz slav., adv. având acelaş nume, mai a Ies acelaş nume de botez ; ase¬ menea. Tist ung., impiegat, ofiţer; tist de dorobanţi. Toancâ slav., cotitura unei ape curgătoare, vârtej; toancele Bistriţei, de unde potop = inundaţie; v. sl: a inunda, a muia în apă, a topi cânepa, a pune cânepa la muiat, şi topliţă = mlaştină, loc băltos. Toloaca „ loc lăsat spre odihnă, nearat. Treti „ adj. num. ord: al treilea, treti logofăt = al treilea logofăt, Tuiu turc., coadă de cal, steag de cozi de cal; „paşă cu trei tuiuri". TJlemă „ ulamă, învăţat, regi st. şcolar. XJmur „ omur, trebile statului, Vrie slav., document, titlu, uricar = cronicar. Uşur turc., dijmă, zeciuala ce plăteau tătarii pentru locurile ce cultivau in Moldova; arab, urs = Vio, de unde uium = zeciuala de măcinat. Ustav slav., ordine regulă; ustavul bisericei = constituţia bisericei. Vacuf turc., aşezământ pios. Vali „ guvernatorul unei provincii, vice rege. Vagaş ung., hogaş, văgăună, loc, drum desfundat, Vârtop slav., hârtop, scorbură, cavitate. MĂSURĂTOAREA PĂMÂNTULUI LA ROMÂNI 78 Vechil Vel Vistier Vizir Volvura Vornic Vnue Za Zabet Zagon Zakere Zapis Zăpodie Zare Zaveră Zăvoi Zbornic Zdelcă Zemli Zet Zlot turc., procurator, împuternicit, mandatar; vechilimfe = procură., slav., adj : velii = mai mare; vel logofăt = logofăt mare, Yelit pentru velic: „Dumnealor veliţii boeri“. grec., visternic, tresorier, Ministru de finanţe, turc., vezir, primul ministru, latin., vezi stolbură. slav., dvornic, zvornic = guvernator, mare judecător, apoi Ministru de interne; vornic de sat = primar; vornicel; v. sl. dvor = curte. nepot, „Radu vnuc popa Gheorghe =Radu nepot lui popa G. „ prep. de, capitan za calaraşi = căpitan de călăraşi, turc., trapei = administrator, cârmuitor, executor; în Muntenia zap-ciu = subprefect. slav., şanţ mic, de unde zagaz = iezătură, dig. turc., zahara, proviziuni, merinde, slav., zapiscă, înscris. „ platou, loc şes pe o înălţime. „ licărijfe de lumină, lumină, culme, vârf. „ revoltă, răscoală (pentru religie); v. sl. vera = credinţa, superstiţie ^ „ pădurice în cotitura unui râu; în genere: pădure de salcie, anin, plop, pe marginea sau în prundişul râurilor. „ colecţie. „ contract, convenţie provizorie. „ pământ, ţară. „ ginere „ zlat aur';, se zicea zlot şi pentru 8/*> după cum se zicea ort pentru */*; 2 lei şi 1 zlot = 2 1. 3A, adică 2 1. şi 30 parale; dela moneta turcească de 30 parale, leul având 40 parale; zlotaş, acel care adună dările în zloţi. Despre monede. Una din cele mai mari greutăţi ce întâmpină cetitorul actelor vechi, este, fără îndoială, acea de a nu’şi putea da seamă de valoarea lucrurilor de schimb; în adevăr, estimaţia atâta pământului, cât şi a tuturor mărfurilor, nu numai că este făcută în tot felul de monete, dar valoarea acestor monete şi raportul dintre ele se schimbă necontenit. Astfel, leul, unitatea monetară cea mai întrebuinţată, se socoteşte când în bani, când în aspri, dela 60—100—132; apoi mai târziu în parale, iar asprul din bani de argint ajunge sinonim de leţcae, subdiviziune a paralei; în raport cu galbenul de aur, leul scade dela V4 la V37 şi chiar 1/4e-parte, şi tot asemenea pentru toate monetele cari aveau curs în ţară. Transacţiile cele mai vechi sunt: pentru Moldova în genere în zloţi pentru Muntenia, în ughi, perperi, aspri şi fiorini. Afară de mici excepţii la câteva epoci de scurtă durată şi aproape numai pentru moneta divizionară, banii care circulau în ţările române, erau, străini. Dabija Vodă a bătut galbeni de aur şi taleri de argint. Mihai Viteazu a bătut mai mult medali; din timpul lui 74 L BRĂESCU Brân^ovanu sunt lefţi de aur de 10 şi 5 galbeni şi taleri şi du-blutaleri de argint 1). Pe la finele sec. al XlV-lea, erau în apus următoarele mo-nete de aur, care ajungeau pe la noi: florinul ducatului de Florenţa, de unde şi numele când de florin, când de ducat; genovina ducatului de Genova;ducatul său zechino, de Veneţia; ducaţi de Ho-landa, de Polonia, Ungaria şi din nenumăratele state Germane; valoarea acestor monete varia între 10,90fr. —12 fr., monetă de astăzi. Erau şi fiorini de argint de valoare foarte schimbătoare. Aceşti banii, pe la început genovina, sub nume de zlot tătărăsc, şi zechinul ve-neţian— veneticul — mai târziu florinul de Holanda, şi în timpii din urmă aproape exclusiv ducatul austriac, au constituit, putem zice, baza sistemului nostru monetar sub denumire de galben, care în socoteli se exprimă prin semnul #. Numirea de leu apare prin sec. XVI-lea; negustorii apuseni introduc la acea epocă talerul german, şi una din acele monete (de argint) se numea Ldwenthfoer pentru leul, care eră întipărit pe dânsa; români i’au zis îndată leu\ iau zis însăşi taler * 2). Ambele denumiri au străbătut veacurile, întrebuinţându-se indiferent şi una şi alta în sensul de unitate monetară; unitate fictivă, în curând subdiviziune numai, sau multiplu a monetelor efective, care au avut succesiv curs în ţară, leul a pesistat până în zilele noastre, devenind unitate a noului sistem monetar latin. Talerul dispare pe la mijlocul secolului trecut; cea de pe urmă menţiune despre această numire am intîl-nit-o in următorul document: 1840 Aprilie 29, act de învoiala urmată între moştenitorii lui Grigore Ghica V. V. Beizade Scarlat ea preţul moşieii Caţica din Ilfov. Beizade Costache: Penteleul din Buzău socotit 200# venit!! Beizadelele Grigore, Panait şi Dumitru eau Fundenii şi Corneasca din Ilfov arendate 20.000 taleri. In cursul sec. al XVIII-lea, talerul ^socotea în genere de 4 la galben 3); acest curs se menţine până spre finele secolului, când începe a se ivi agio la aur; probă despre aceasta între multe altele, ne dă următorul document de tristă memorie. 1775 Iulie 3. Raportul lui Thugut, delegatul austriac în Principate, către ministrul Kaunitz „cu socoteala speselor extraordinare şi secrete, cari s’au făcut de subscrisul cu ocazia subscrierei convenţiei privitoare la cedarea Bucovinei, în 7 Mai 1775. Dragomanului C. Moruzi 2500#............ 10,000 1. Agio 5 parale la #.........................312—20 par. restul până la 15012 1. 20 par. la diferite persoane, turci, scriitori, *) Pentru monetele româneşti a se yedeâ: „Uebersicht der Munzen und Me-daillen des fdrstenthums Romanien" de D. A. Sturza, şi Studii privitoare la numismatica ţârei Româneşti" de N. Docan. 2) Iorga. Negoţul şi meşteşugul în trecutul românesc; pag. 216. 8) Vezi galben. MĂSURĂTOAREA PĂMÂNTULUI LA ROMÂNI 75 şi comisari de delimitarea frontierei; 5000#şi o tabachere cu briliante, generalului rus Rumantzow.w De aici înainte, diferenţa de curs merge crescând: la 1806 generalul rus Michelson, guvernator în ambele Principate, decretează cursul de 9 lei la galben; la 1808 juni 8, Divanul Valahiei sloboade următoarea poruncă: „Preţul galbenului Olandez s’au urcat la 10 taleri — sunt negustori, cari cumpără argint a 10 taleri la galben, apoi set duc în Turcia, şi cumpără galbeni numai cu 9 lei; să porunceşte ca cei care trec graniţa, să nu aibă bani de argint mai mult de 10—20 taleri". Să face ştiinţă că galbenul Olandez este „ Veneţian. . „ Austriac . . Rubla................. In curând galbenul se urcă la 12 lei. 1812 Aprilie 1 Raportul lui Fleischhakl asupra arderei bi-bisericei catolice din Bucureşti, pentru reclădirea căria consulul Kirico a dat 2000 1; ademenea D-l consul Ledoux a dat 50 Vlădică 600 piastre; nici ei n’am putut contribui mai puţin de 50# sau 600 piastre. însoţite de tânguirele boerilor, care se plâng necontenit că „banii se sue la preţ mare“ diferenţa merge progresând până la regulamentul organic, care stabileşte cursul de 30/2 lei, şi la publicaţia visteriei Moldovei No. 9758 din 6 Noemvrie 1852, care, mai adaogând 1 leu agio la Yiena, ficsează valoarea galbenului la 32V2 lei; comerţul însă nu poate ţine cont de cursul oficial, şi în curând cursul* pieţei, care de pe la 1845 deja eră de 35 1. se urcă la 37, iar la Galaţi la 46 lei — Astfel leul, care în tot cursul secolului al XVIII-lea se menţinuse la circa 3 fr., valoarea medie a talerului şi florinului apusan, scade progresiv până la 0,37 fc. (0,25 cursul Galaţi) tinzând din ce în ce spre valoarea leului turcesc (0,22), fr. şi adoptând definitiv modul lui de subîmpărţire în 40 de parale, care’şi făcuse deja apariţia spre fi inele secolului al XVIII-lea, fără a înlătura însă împărţeala în bani*). Este evident că scăderea valoarei leului, care de aminterea nici nu avea fiinţă, nu se poate pune numai pe contul agiului; căci agio galbenului, atât acel de 5 parale din socotelile lui Thu-gut, cât şi acel de 1 leu din porunca visteriei dela 1852, reprezintă aprox. 3% în ambele cazuri; alte consideraţii economice, alte interese trebue să fi produs acest fenomen, a cărui explicare rămâne pe sama specialiştilor: economişti şi financiari. In rezumat, pentru a ne putea forma o idee aproximativă de ce reprezintă o sumă de bani din secolul al XVIII-lea în bani de 10 1. 10 1. 10 par. 10 1. 31 par. 3 1. * *) Vezi: leu — taler. 76 I. BRĂESCU astăzi, cred că putem atribui leului dela acea epocă valoarea de 3 franci; pentru finele secolului, de când începe scăderea leului, şi pentru secolul al XlX-lea, există numeroase socoteli, din cari se poate deduce pentru fiecare an raportul dintre leu şi galben. Astfel din cele câteva exemple suscitate, vedem că galbenul de 11,75 fr. umblând 9 lei, la 1806 leul ar reprezenta 1. fr. 30 — la 1808 ar reprezintă 1. fr. 90 şi la 1812, ceva mai puţin de 1. fr. pentru a ajunge la urmă la 37 cent. Pentru epoca anterioară, lucrul e mult mai greu; un asemenea studiu, pe lângă cercetări minuţioase, ar cere şi cunoştinţe speciale; nu ne rămâne deci, decât să rugăm pe d-1 Docan, să binevoiască a’şi împlini cât de curând promisiunea dată la finele suscitatei d-sale lucrări, de a ne da un studiu în privinţa banilor vechi. Tabloul ce urmează, dă valoarea relativă a acestor bani, astfel cum am cules-o, din câte documente am putut consultă. Valoarea banilor vechi la diferite epoci Aspru.—Nummus asper, litt. monetă aspra, neuzată prin frecare, nouă eşită din tipar; trece în greceşte cu înţelesul de monetă în general, apoi, cu acel special de monetă de argint: şi argintul fiind alb, aspros in grec. modern. însemnează alb. Monetă bizantină păstrată de Turci. Aspri s’au bătut şi la Caffa, colonie genoveză de pe coastele Crimeei. 1— 1396 aspri de Caffa; se face menţiune de aceşti bani de argint ca având aceiaşi greutate ca dinarul genovez 1 gr., 10; ar valora deci astăzi 20—22 cent. 2— 1436 se face menţiune de Va şi chiar 7* aspru ; poate că este o alusie la obiceiul de a se tăia monetele in 2, în 4, pentru a să face bucăţi divisionare1)» 3— 1453 — I livră genoveză = 13 aspri 8/io* 2 * 4 *)* 4— 1500— 1 Veneţian s’au Sultanin = 60 aspri. 5— 1600 — idem idem ~ 120 aspri, apoi 130. 6— 1600 — 12 aspri = 1 fl. argint =2 potronici argint. 7— 1730 — 2 aspri = 1 Kreuzer. 8— 1785— 1 aspru = „1 ban d’ai noştri adică Va Krucer“. 9— 1785 — 1 para = 3 aspri. De pe la 1610 asprul nu mai era privit ca bafTcle argint; şi se făcea deosebire între asprul de argint vechiu, şi cel nou, care’şi dădea la iveală metalul său inferior; îşi arătă arama 8). Ban. — Ban însemna monetă Banului, după cum Napoleon-Ludovic-Frederic Sultanin s’au ducat, înseamnă monetă acelor Suverani *). Subdiviziune a leului, talerului, şi altor monete care aveau curs în ţară6). Beşlic. — Monetă turcească de argint de 5 lei turceşti = 1 fr. 12; beş = 5. Birlic.— Berlic, leu turcesc (nou 1850) monetă de‘argint de 40 parale = 0. fr. 22, bir = unu. # Burlinc. — Monetă pomenită In câte-va acte, dar asupra valorei căria nu se pot găsi deşluşiri. Caragroş. —10—1775 — Monetă turcească = 2 zloţi?? = 2 lei, sau 2 1. V2* 11— L784 „ 2 lei. 12— 1812—19 „ 3 lei, 15 parale. Carboavă. — vezi Rublă, *) G. Schlumbergcr. Numismatique de l’orient latin, pag. 461. 2) Idem Idem pag. 419. *) Iorga op. cit. pag. 221. 4) Iorga op. cit. pag. 507. *) „ * 211-713. MĂSURĂTOAREA PĂMÂNTULUI LA ROMÂNI 77 Careliu. — Cireliu: 1812—19=3 lei. Oostandă. —13—1605 — ban de argint 13 la taler. 14—1683 — 10 bani, vezi No. 47. 15 — 1700— 13 bani, vezi No. 48. 16— 1785 — 14 aspri. Crăiţar. — Kreuzer= Vioo florin. Crivac. — ban mic idem V100 florin. Dinar,— Ban Ardelean 1/io apoi V100 Şi chiar 7800 parte a florinului regesc1). Diricliu. — Traducerea turcească a cuvântului st&lpar (vezi) 1812—19, 1 diri-cliu = 12 lei, 20 par. Ducat. — Litt. moneta ducelui, a ducatului, monetă de aur, • cea mai mare care umbla din vechi în ţările noastre. Originară din Veneţia, această monetă s’a bătut apoi în toate ţările din apus pentru valoarea ducatului (vezi galben). In curând însă, acest cuvânt ajunge a însemna bani fără deosebire, şi ehiw~ ban de aur devine ban de argint, corespunzând, după cât se pare, pirului de argint curat, apoi de argint amestecat ca aramă, şi piese de aramă uşor argintată1). 17— 1413—1424, 1 ducat = 1,33—2 bani. Dupcă, — Pentru Dutcă— ban rusesc de aramă; german medieval Dut chen = silbergroschen de 10 p enigi — In jndeţele R.-Sărat, Putna şi Brăila, se zice dupcă piesei de 50 bani. Fertun mor.etă germană (viertel = Vi) adică V* din greutatea mărcei, se socotea une ori egal cu florinul 18— 1413 — 1426—fertun = 24 ducaţi = 36 bani noi2 ). Filer germ: virer. monete de Strassburg de 4 dinari. Firfirică. — Piesă mică de argint, austriacă = 15 par.; id turcească veche=13 par.; în genere piesă mică de argint arab ferfar = uşor. Florin, — monetă de aur—şi de argint; pentru aur vezi galben. Originară din florenţa (1250) această monetă s’a răspândit în Italia, apoi In G-ermania sub nume de gulden. In ţările române apare prin sec.al XV-lea cu numele de florin unguresc. 19— 1439—Vlad Dracul hotăreşte ca negustorii din Galiţia să plătească vama în fi. ungureşti. Li se zicea şi ughi sau galbeni ungureşti; pentru fl. de aur vezi galben; pentru valoarea floriniului de argint avem următoarele date. 20— 1701 — 100 tl. = 15 lei şi 2 constande. 21 —1704—1000 fl. poloni fac în bani de Moldova 161 lei, 4 cost. şi 4 bani. 22— 1775—1 fl.=35Va parte sau în monetă de astăzi 2 fr. 61. Galben. — In privinţa monetelor de aur care au circulat pe vremuri în ţară sub denumire de galben avem următoarele date principale: 23— 1532—Ducat de aur polon sau unguresc, în număr de 56 lei marca de Cracovia valora în moneta de astăzi 10 fr. 90. 24— 1601 1# = 130 aspri. 25— 1617—184^ = 30 taleri: deci 1 # 12/s tal. 26— 1667—14^=180 Kreuzer (Transylvania). 27 — 1736—39—1 44= =4 lei. 28— 1795—64—'1 4£ (ducat rusesc)=ll fr. 78 apoi 11 fr. 90. 29— 1764—ducat de aur 67 la marca Germană = 4 florini. 30— 1775—1 4t = 4 lei după socoteala lui Thugut de mai sus. 31 —1786—lţţ 5 lei— 1797=7 1.- 1802=8 1. până &. & la 32 Va 1. — 37, şi 46 lei. Gresia. — Ban mic de aramă Vioo fl. ? 8). Gripţor. — 1812 — 19—Sgripţor — fl. de Austria cu pajura bicefală=12 lei. 0 lorga op. cit., pag. 211. *)■ . . 212. 8) , , 78 I. BRĂESCU Grivnă. — Ban mic de argint de 10 copeici ruseşti Gros-Grosiţa. — id—id =10 bani; germ. groschen = 3 krz. Grus.—Monetă turcească mai mult Eghiptiană = 40 par. Husăf. — Vezi sfanţ, ung.; hus. = 20 Icosar. — Monetă turcească de argint de 20 lei turc.; grec. oihosi = 20; pentru valoarea în ţară vezi tabloul final. Ikilic. — Id—id de 2 lei, turc $id=2—id de aramă =2 parale * * Irmilic.— Id—id de 20 lei—ir£ftfi=20 (vezi tabl. final). lAAzCt*C- luzluc. — Id — id de aur de 100 lei; id de argint=100 para; 1822 realese = 4 lei 8/** Leu. — Am arătat mai sus de unde vine numirea de leu; pentru votare $i sub-împărţeală vezi taler. Leita. — Ban de aramă de 20 parale. Left. — Ban mic de aur sau de argint. Leţcae. — Ban mic de aramă = V/2 aspru =V* 2 pară. Mahmude.— Monetă de aur 60 lei turc. valorând 13 fr. 30. 32 — 1812—19 1 mahm = 38 1. 1836=401. Mangăr. — Ban — monetă de aramă. ? Marcă. — Unitate de greutate monetară, variind după ţară între 197,68 grame marca de Cracovia şi 280,644 gr. marca ne Austria. Nepomenită la noi 1). Mariaş. — ban ardelean cu chipul Sf. Fecioare = crivac = greşla 2). Menduhie.—Irmilic de aur = 20 lei = 4, fr. 43. Misir. — Monetă de aur de 25 1. turc., 1815 = 7 1. Ort. — Monetă mică turcească de 10 parale numită urup; i s’a zis ort. fiindcă 10 par. = l/i lei (vezi vocabular). Pară. — Turc pâră = bucată, subdiviziune a leului sau a talerului = 7*0 leu=3 aspri = 0,0055. Pendariu. — Pentarion: grec. pente = 5; beşlicul turcesc de 5 ei; 1822 1 pend=6 1. Perper. — Hyperpironf monetă bizantină, la 1392 sub Mircea V. V. eră un perper muntean = V» perp. bizantin = 18 ducaţi de ţară = 24 bani2). Piastră. — Străinii ziceau piastră în loc de lefi sau taler; erau însă şi anume monete cu acest nume; vezi stâlpar. Pitac. — Gologan de 5 parale; rus piati=5. gologan în genere. 33—1700—1 pit=5 polturaci=10 bani. Poltinic — Monetă rusească de l/i Rublă argint, — pol tină. Pol tur ac.— 34—1700—1 polt=2 bani. Potronic.— monetă de argint de origină leşască. 35— 1617—1 potr.=9 şalăi=1/i2 taler. 36— 1621—1 potr.=9 bani. Ai , 37— 1820—30—1 potr.=15 parale. fârteu- Pungă. — Bizantinii aveau o monetă mică de aramă numită follis sau folooti -1/18 aspru; această monetă era atât de mică, încât se număra numai cu pungi de anume greutăţi, lollis=foale, pungă. Turcii au păstrat obiceiul, numărând cu pungi de 500 lei. 1695, — Const. Brâncovanu „am dat Domnia Mea la Sf. Mormânt 3 pungi de bani, adecă 1500 taleri u. Bublă. — unitate monetară rusească approx 4 fr., rubla de hârtie însă = 2,50 fr.—2,60 fr. In secolul XIV şi XV-lea rubla=monetă de argint în genere. 38— 1380—Petru Muşat împrumutând pe ruda sa, Regele polon Vladislav Jagello ei da şi ruble de argint frăncesc. 39— 1808—1 rublă=3 lei, apoi creşte în raport cu galbenul. Rubie. — Monetă mică de aur 9l/2 lei turc. 40— 1822 — 1 R.= în ţară S1/2 lei. 41— 1835—1 R.=6 lei. !) Pentru mai multe lămuriri vezi Al. Zâne, op. cit., capit. greută(i. ponduri. 2) Iorga, op. cit. pag. 2IU. MĂSURĂTOAREA PĂMÂNTULUI LA ROMÂNI 79 Şalău. — Bănuţ mic de aramă, cel din urmă din vremea. lui Dabija V. V. 42— 1617—9 ş.=l potronic; şalău=schilling?? Sfanţ. — Germ. zwanziger; monetă de argint de 20 krz. Sgripţor. — Vezi gripţor. Sorocovăţ. — Monetă de argint din vechime=40 krz. austr.; slav. sorok=40; apoi 20 krz. în Moloova se zicea sorocovăţ, în Muntenia sfanţ monetei austriaco de 20 krz. Speţu. — Probabil speciesthaler, vezi taler. Stambvl. — Galben de aur 30 lei turceşti. Stâlpar.—Monetă spaniolă de argint cu 2 globuri scai 2 coloane, peso duro, piastre â colonnes, valorând 5,50 fr., apoi numai 5,40 fr.; bătută în sec. XVIII-lea de Austria numai pentru Orient 1826—1 St; in Moldova=872 lei. Şustac. — 1700—1 ş.=2 groşi=8 bani=4 polturaci. Taler. — Am văzut în introducere de unde vine numirea de leu şi taler a unităţe noastre monetară; talerii, care s*au introdus în ţară, erau de diferite provenienţe şi epoci, deci, de diferite valori. Fiind dată valoarea aproape constantă de 4 taleri la galben în tot cursul sec. al XVIII-lea, este probabil că s’a adoptat dela început ca unitate talerul curent german de 3 fr.—3,70 fr. sau guldenul, piesă de l/2 Beichsthaler, sau Speciesthaler, aceştia valorând 5,60 fr.— 5,70 fr., rămânând cu timpul unitate fictivă, a cărui raport la monetele efective a fost în cursul veacurilor următorul: 43— 1585—1 Reichstaler=74 krz. 44— 1600—1 taler=80 bănuţi noi de argint1). 45— 1605—1 taler= 130 bani. 46— 1617—1 taler=12 po tron ici. 47— 1683—1 taler=52 bani. Zapis muntenesc dela acea dată „o bute de* vin, vedre 30, vadra 30 bani fac: taleri 15, costande 12“ * 2). 48— 1700—1 letL= 156 bani, resnltă din următoarea soeoteală dela acea dată. 102 1. 8 cost. 8 bani + 51 1. 12 cost. 8 bani, fac 154 lei 8 cost. 4 b. 49— 1731—1 leu=132 bani. 50— 1769—1 leu=40 parale: un pajo di stivalli (o pereche de cisme) per sessanta para (60 parale) 1 leu 20 parale3 4). 51— 1776—1815—1 leu=120 bani: reesă din următoarele2 conturi: 1)299zile baltagii a 40=*=bani. 99 lei 80 bani, 136 zile salahori a 39 bani=44 lei 24 ban *)- 1815. 2) Ofr^tal 87 iiani + 1081 t.—726=1734 t.—39 bani5). ţA 52— 1826 1 Speciesholer=73/i lei. 53— 1826 1 Kronentholer=9 lei=5 fr. 40—1 fiind 20 lei. Talant. — Echivalent de taler sau leu în sec. al XYI-lea în Valahia. Tenchiu. — Monetă de l/2 copek—ban sau lucru mic. Timt. — Monetă mică rusească. Tult. — Se zice (turceşte) la l/a leu. 1785—ban turcesc de argint=15 parale. Tunus. — Tunuh echivalent cu funducliu. Turaliu. — 1785 Monetă turcească de aur=2V* lei, „adică 2 zloţi şi 30 krz. (Transilvania). Ug. — Ughi—„florinii se ziceau în graiul obişnuit şi florini—flurini şi Ughi dela prescurtarea ug pentru slavonul ugârski (unguresc)" 6); se ziceau şi galbeni ungureşti; ughi de aur. 54— 1640—zapis muntenesc dela acea epocă „acest loc Tam cumpărat noi dela !) Iorga op. cit. pag. 219. 2)Arhiva Istorică I pag. 62. 8) Arhiva Episcop. Catol Bucureşti X. 4) Din ămile Moldovei pe 1777—1804. 5) Din actele lui Jianu Haiducul. 6) Iorga op. cit. pag. 215. 80 I. BRĂESCU Dumitru Cojocaru drept ughi 5, iar noi l’am dat părintelui Tanare drept ban gata 700; iar pentru 300 bani, iam lăsat să fie pomană"1); deci 1 ughi=200 bani 55— 1690—1710—1. ughi=lV2 leu sau taler. Zlot. — Monetă genoveza introdusă în ţară de Tătari, de unde numirea de zlot tătărasc; domină în Moldova în sec. XV-lea şi al XVI-lea; la început de aur, e pe urma de argint, desemnând până la o vreme florinul (zlot unguresc) apoi o mică monetă de argint turcească de 30 parale, din care cauză s'a şi adoptat zicerea de zlot pentru zji (vezi vocabular). 56— 1620—7 zloţi=6 florini. 57— 1745—640 zloţi de argint, care fac taleri 450. Zarmacup. — Monetă de aur turcească valorând: 58 -1785—în Transilvania 1 zarm.=572 lei. 59—1822—în ţara==3l/2 lei. Valoarea monetelor Stăine în timpii din urmă, conf. deciziei Ministeriale din 3 Dec. 1864. Greutatea Valoarea în 1 franci | Cursul fis¬ Cursul pieţei Numirea Monetei cului în lei Mu n te¬ Mol¬ Gal şi parale nia dova aţi ■ i Galben austriac..... cc 11 75 32 32 37 w 46 n Sfanţ 20 kr....... 0 84 2 10 2 10 2 20 3 08 Napoleon.......• csr-, 451 20 V 54 54 68 78 Franc argint..... 1 2 28 Galben rusesc (1763) . . 3, 475 11 59 Rubla argint...... 4 10 20 10 20 12 16 Sorocovăţ. 20 kopeice . . 1 32 Lira turcească..... 92 70 89 Icosar ........ 4 44 12 10 12 10 14 17 20 I. Brăescu *) *) Arhiva Istorică I, pag. 2i.