ft DIMITRIE BOLINTINEANU OPERE XI CORESPONDENŢĂ Ediţie îngrijită, note şi comentarii de TEODOR VÂRGOLICI 1 > SCRIITORI ROMÂNI EDITURA MINERVA .Hue ur eşti — 19 8 9 J? f NOTA EDITORULUI Volumul XI al ediţiei noastre cuprinde Corespondenta lui Dimitrie Bolin-tineanu, emisă între anii 1847—1871. Unele dintre scrisorile incluse în prezentul volum au mai fost publicate, în diverse perioade de timp şi în diferite locuri, fiind reunite acum, pentru prima dată, împreună cu cele inedite, pentru a oferi o imagine completă şi unitară asupra relaţiilor lui Dimitrie Bolinti-neanu cu contemporanii săi, cu diverse instituţii şi publicaţii din epoca în care a trăit. în cazul scrisorilor care au mai fost publicate am mers din nou la sursă, reproducîndu-le după manuscrisele originale, prin respectarea criteriilor de transcriere aplicate în toate volumele anterioare ale ediţiei noastre. în acest mod, am corectat lecţiunile eronate, am introdus cuvintele omise şi pasajele eliminate, am stabilit cu mai multă precizie data emiterii unor scrisori. Am procedat astfel pentru a asigura deplina acurateţe şi integralitate a scrisorilor, pentru a nu perpetua lecţiunile eronate şi pentru a reintroduce în text pasajele eliminate în mod deliberat. De pildă, începînd să publice Scrisori din exil ale lui Dimitrie Bolintineanu, în Neamul românesc literar, an. I, nr. 6, 1 iunie 1909, p. 463, N. Cartojan preciza, într-o scurtă notă introductivă: „în publicarea acestor scrisori se vor omite pasagiile care cuprind amănunte prea intime de familie, sau mici răutăţi privitoare la contemporani, care pot deştepta încă oarecare jigniri." Mergînd direct la sursă, la manuscrise, am mai avut surpriza să constat că, în cazul unor scrisori, N. Cartojan nu a publicat textul original în limba franceză, ci o versiune românească proprie. în volumul de faţă, scrisorile în limba franceză au fost reproduse întocmai, dîndu-le îndată, pe fiecare în parte, şi în traducere. Scrisorile au fost grupate în ordinea alfabetică a destinatarilor şi, în ISBN 973 —21—0075—3 cadrul fiecărei grupe, în ordinea cronologică a emiterii lor. Scrisorile către ISBN 973—21 0074 5 Alexandru Zanne şi soţia sa au fost incluse în aceeaşi grupă deoarece poetul Ie scria, în mod frecvent, amîndurora deodată, unele scrisori continuîndu-se Una pe alta, pe aceeaşi hîrtie. în ultima grupă, Diverse, am inclus scrisori V şi cereri particulare ale lui Dimitrie Bolintineanu adresate unor instituţii sau publicaţii, precum şi circulare, comunicate, apeluri, dispoziţii etc. emise ca ministru de Externe (1861) şi apoi ca ministru al Cultelor şi Instrucţiunii Publice (1863—1864), în timpul Unirii, sub propria sa semnătură. Ele sînt deosebit de interesante pentru cunoaşterea exactă şi adîncită a rolului prestigios îndeplinit de Dimitrie Bolintineanu în epoca marilor reforme sociale şi naţionale, înfăptuite sub domnia lui Alexandru loan Cuza. Comparîndu-le cu circularele şi ordinele semnate de ceilalţi miniştri şi publicate în Monitorul, jurnal oficial al Principatelor Unite Române, se poate constata cu uşurinţă, de la prima lectură, că tot ceea ce purta semnătura poetului, în calitatea sa oficială, era elaborat de el însuşi, că toate circularele, adresele şi apelurile erau scrise cu propria sa mînă, reflectînd întocmai concepţiile sale, modul său personal de a gîndi şi a acţiona, în concordanţă, desigur, cu orientarea generală a guvernului din care făcea parte şi cu politica lui Alexandru loan Cuza, pe care o slujea cu fidelitate. Circularele, adresele şi scrisorile publice ale lui Dimitrie Bolintineanu, ca ministru, nu au nimic din stereotipia actelor oficiale, evită permanent formulele aride, purtînd amprenta vizibilă a propriului său stil. Pentru datarea scrisorilor am adoptat un sistem unitar, trecîndu-le pe toate în colţul din dreapta, sus, însă transcriindu-le întocmai cum au fost notate de scriitor. Unele scrisori, neputînd nici o dată, au fost datate de noi, între paranteze drepte, în funcţie de o serie de elemente care justifică datările respective, explicate în capitolul de Note şi comentarii. Datele incomplete de la alte scrisori au fost întregite potrivit aceluiaşi sistem. De asemenea, am menţionat în capitolul de Note şi comentarii şi alte modalităţi de datare, ca, de pildă, data la care unele cereri au fost înregistrate la instituţiile cărora le erau adresate. în textul scrisorilor, am marcat cu trei puncte între paranteze drepte cuvintele sau frazele pe care nu le-am putut descifra, fie din cauza scrisului complet ilizibil, fie din cauza deteriorării manuscriselor originale. De asemenea, între paranteze drepte am marcat şi cuvintele care lipsesc din textul original, dar pe care le-am introdus noi, fiind cerute cu necesitate de claritatea frazei şi a sensului ei. Textele scrise în limba franceză au fost corectate tacit numai sub aspect ortografic. în cazul unor citate din Note şi comentarii, parantezele drepte cu trei puncte în interiorul lor indică suprimarea unor fraze sau pasaje, pentru a reţine numai ceea ce am considerat necesar şi semnificativ. în fiecare grupă alfabetică, scrisorile sînt numerotate în ordinea cronologică a emiterii lor. Numerotarea corespunde cu aceea din capitolul de Note şi comentarii, unde, la fiecare scrisoare, am repetat şi datarea, pentru a facilita consultarea paralelă a textului şi a notelor. Cifrele din textul fiecărei scrisori corespund cu cele din Note şi comentarii, unde ne-am străduit să dăi» toate lămuririle necesare pentru cunoaşterea exhaustivă a numeroaselor şi variatelor aspecte conţinute de corespondenţa lui Dimitrie Bolintineanu. în capitolul de Note şi comentarii, am indicat mai întîi sursa textului de bază. Cu unele excepţii, scrisorile au fost transcrise direct după manuscrisele originale conservate în arhivele şi bibliotecile publice. Unde a fost cazul, am specificat şi locul unde au mai fost publicate, precizînd dacă s-au tipărit integral sau parţial, iar la cele scrise în limba franceză dacă au apărut numai în traducere. Celelalte scrisori, circulare, comunicate, apeluri şi adrese, al căror manuscris original nu s-a păstrat, au fost transcrise din volumele sau periodicele în care au fost publicate, menţionînd şi locul unde s-au reprodus ulterior. Volumul se încheie cu un Indice de nume din corespondenţa lui Dimitrie Bolintineanu şi din capitolul de Note şi comentarii. TEODOR VÂRGOLICI VI > I CORESPONDENŢĂ Către VASILE ALECSANDRI l 16 martie 1851, Paris Iubite amice, Nu ştiu în credinţă dacă am pus la poştă sau nu scrisoarea ce-ţi făcusem. Atîta ştiu că ţi-am scris. Această îndoială, dacă nu vei fi primit scrisoare de la mine, este pricina neprimirei unui răspuns la scrisoarea ce mi-ai trimis. Oricum o fi, o iau ca cînd nu ţi-aş fi scris şi încep de la început. Am primit o scrisoare grasă şi rătundă, cum poate fi de grasă şi de rătundă suma de patru sute doi franci. îţi mulţumesc iubite şi i-am primit ca de la un prietin ce' stim şi iubesc şi m-am mîngîiat cu speranţa că va veni o zi cînd această sumă de bani voi putea să ţi-o întorc sau a face şi mai bine, ca şi mai mult să te mulţumească, a-i întrebuinţa într-o faptă bună sau în folosul patriei (după cum se exprimă Eliade). îmi cereai la Paris să-ţi spui ce opinie am despre poeziile tale. Crede-mă, iubite, şi e destul a-ţi zice aceasta: că eu nu citesc alte poezii în limba noastră decît poeziile tale. Numai în ele aflu realizarea frumuseţilor ce am visat vreodată despre poezie şi mă despăgubesc ca să zic aşa de necazul şi dezgustul ce-mi pricinuiesc ceialţi poeţi care nu simt nimic. Versurile tale, adică: Dulci-s ochii ca din rai, Dulci ca soarele de mai ş-apoi: Negri-s ochii cu văpăi, Dar pe fruntea ta bălaie Se topesc ca nori de ploaie 3 sînt nişte versuri ce numai Virgil cînd şi cînd ne-a dat cîte-o probă 2. Eu făcusem o critică a poeziilor tale, dar nu o trimisei încă la gazetă, căci voi să o mai complet. Mi-e dor de Negri ca de un frate pe care nu l-am văzut de mulţi ani. Sărută-1 în locul meu. în zilele acestea îi voi seri. Astăzi elecţiile se isprăviră; ele sînt, lucru neaşteptat, în favorul republicanilor. Lumea s-a declarat pentru ei. Te îmbrăţişez d-o mie şi una de ori, al tău sincer prietin, Bolintineanu Versuri adresate ţie, amicul meu Vasilie Alecsandri Tu mă-ntrebai odată de ce muza mea tace? Să scriu? Singurul bine ce poci încă a face Românilor, iubite, nu e decît să tac, Căci versurile mele perdut-a tonul drag, Căci orice lovitură ce patria primit-a, Căzut-a p-a mea viaţă şi inima-mi zdrobit-a. Căci cîntecele mele de vise şi d-amor, Acum, o, dragă frate, sînt ţipete de dor. Şi dacă cîteodată speranţa îmi zîmbeşte Şi harpa-mi să module un cînt suav voieşte, Cîntarea mea recheamă l-ai mei ascultători O buhă care cîntă în seri de sărbători. Dar tu c-eşti favoritul ursiţii, o, poete, Tu ce, născînd, fericirea jucă cu-a tele plete, Tu din a cărui liră se scură etern şi lin Un cînt suav şi dulce ca fumul după crin, Tu ce lăsînd pe coarde o mînă fugătoare, Graţiile în preajmă-ţi trag hora rîzătoare, Tu ce îneînţi chiar urşii prin glasul tău plăcut, O, frate, o, poete, de ce oare-ai tăcut? Am auzit că lira lăsînd-o la o parte, La cîrmuirea ţării ai fi luînd tu parte; Că părăsind eterul cu stele semănat, în delile Arhivei tu capul ai plecat3, Urmînd unei vechi datini sau sîntă datorie De a servi în ţară, servind a ei domnie. O, frate, lasă proza şi-acel guvernămînt! Decît a fi un rege, mai bine-aş vrea să cînt. Şi reluîndu-ţi zborul, ca pasere uşoare, De tina cîrmuirii te şterge pe picioare, Un cînt de libertate e mai folositor Moldovii, decît domnii ce vin şi se strecor, la lira ta, poete, de roze semănată! la fluieru-ţi de aur şi cîntă încă-o dată ! Pe cînd ambiţioşii visează la domnii, îmbată-te de fumul suavei poezii. Pe cînd românul varsă pîraie înfocate, Modulă, o, modulă un imn de libertate. S-auz încă o dată un răcnet vitejesc Chemînd fiii lui Ştefan în cîmpul românesc. Apoi o doină dulce ca fremete uşoare Ce vîntul face-n roze, în seri dezmierdătoare; Un fluier ce suspină lin turburat de vînt, Ce în tăcerea nopţii se joacă p-un mormînt, Şi mîndrile mioriţe ce-aci glasul le strînge, Plîng ciobănelul june, cu lacrime de sînge. Zi, zi încă o dată, cînd sufletul setos Spre o dorinţă dulce s-avîntă graţios, P-un armăsar sălbatic ce ca un cuget zboară Cînd o speranţă dulce o inimă-nconjoară Şi îmbătat de vise, perdut în line seri, Necat în focul lumii, răpit de dulci plăceri, O horă graţioasă de tinere fecioare Aleargă ca să-ţi şteargă a tale lăcrimioare. Apoi cînd al tău suflet s-aprinde de amor, Creezi o Babă Cloanţă — cu inima în dor, Şi-arăţi că supt o formă hidoasă, diavolească, Tot poate ca să arză o patimă cerească. Apoi, cătînd repaos, laşi sufletul rănit Şi formele bizare cu părul lor zbîrlit, Şi p-aripe de graţii, din luncile uscate, Zbori către văi, de fete şi roze semănate; Şi-acolo ne-arăţi nouă o dulce mîndruliţă Cu flori galbeni în coamă, cu roze pe guriţă. Şi-acolo, o, poete, prin fragede cîntări Te-mbeţi p-ale ei buze de calde sărutări. D. Bolintineanu Cher poete, Je te prie de faire imprimer ces vers dans un journal roumain.4 Adieu, pense â moi. Bolintineanu Dragă poete, Te rog fă să se publice aceste versuri într-un ziar românesc.4 La revedere, gîndeşte-te la mine. Bolintineanu 2 1851, Paris, oct. 6 Poetul meu! înainte de vestita bătălie de la Călugăreni, unde armia românească se încunună de o fală nemuritoare, Mihai Viteazul trimise două mii de români, supt comanda hatmanului Udrea, să bată Nicopolul. Oştirea noastră trecu pe gheaţă Dunărea, înconjură şi în mai puţin de şapte ceasuri luă cetatea cu asalt. Iată istoria. Dama mea muză luă sujetul acesta şi în cîteva nopţi de nesomn, născu această poemă.1 Făcută în trei, patru nopţi, va trăi trei, patru zile. Cu toate acestea, trei, patru zile de viaţă, în comparaţie cu o eternitate de moarte, tot este ceva, şi iată pentru ce te rog să o tipăreşti.2 Cît pentru cuvintele ce mă siliră să ţi-o dedic ţie, sînt mai multe: unul este recunoştinţa pentru graţioasele şi armonioasele tale versuri ce mă mîngîie în singurătatea exilului meu; altul, pentru că poema mea îmi pare slabă, şi prin urmare are trebuinţă de protecţia numelui tău într-acea frumoasă Moldovă unde sînt cunoscut mai puţin decît autorul lui Arghir 3. O să mă întrebi rer de pres l'etendue. Le prix que j'attache â 1'opinion du journal auquel vous appar-tenez et le desir que j'ai de conserver â notre pays, des sympathies dont il l'honore, m'ont entraîne, Monsieur, â vous donner ces quelques explications sur les causes qui ont si malheureusement entrave ses efforts. Agreez â cette occasion, Monsieur, l'assurance de ma consideration tres distinguee. Bucureşti, [5] iunie 1861 Domnului Flee, redactor la „Siecle" Domnule redactor, De cînd Puterile garante, luînd în consideraţie dorinţele românilor, s-au preocupat de a face dreptate aici, ţara noastră a trecut prin multe frămîntări, fără să poată încă să se elibereze dintr-o stare de criză foarte supărătoare din atîtea privinţe. Dacă putem regreta aceasta, nu avem dreptul să ne mirăm prea mult, căci orice trecere de la un regim la altul implică în mod necesar perturbaţii analoge; totuşi, trebuie să mărturisim că, la noi, această stare de lucruri persistă într-un mod care ar fi îngrijorător dacă acele cauze care o întreţin nu s-ar vădi de la sine, arătînd de asemenea mijloacele eficiente pentru a-i pune capăt în scurt timp. Datorită condiţiilor care ne-au fost create prin Convenţia de la Paris, ne zbatem într-un cerc vicios de unde numai Puterile garante pot să ne scoată, întrucît mai ales datorită lor am ajuns în această situaţie. De aceea avem dreptul de a crede că, luminate de fapte, ele vor aprecia cum se cuvine dificultăţile care rezultă pentru noi dintr-un sistem ale cărui vicii sînt demonstrate atît de limpede de experienţă. Românii nu sînt mai puţin apţi decît orice alt popor pentru regimul constituţional şi îndrăznesc să afirm că ei o vor dovedi de îndată ce vor fi puşi ei înşişi în situaţia de a manifesta această aptitudine; dar iată tocmai ceea ce dispoziţiile stranii ale Convenţiei nu le-au permis pînă în prezent. în condiţiile respective în care a fost pusă puterea legislativă faţă de puterea executivă, un conflict era inevitabil. Sistemul pe care ni 1-a aplicat este un fel aparte de maşină ale cărei rotiţe se împotrivesc între ele. Mă feresc să pun la îndoială bunele intenţii ale Puterilor, dar nu mă pot abţine să declar — pentru a apăra onoarea ţării mele — că modul în 32 33 care această bunăvoinţă s-a exercitat în favoarea noastră nu putea produce decît tristele rezultate pe care avem durerea să le constatăm. Redus la alternativa de a încredinţa interesele ţării unei majorităţi artificiale prin natura sa, ostilă noului regim, sau de a purta contra ei o luptă din care n-ar putea ieşi decît înfrîntă ca urmare a viciilor legii electorale actuale, domnitorul ales al românilor trebuia să-şi desfăşoare activitatea în eforturi zadarnice. într-adevăr, datorită acestei legi ce nu permite ţării să aibă o reprezentare care să fie expresia sa sinceră, de mai bine de doi ani Camerele au fost continuu compuse în majoritate din reprezentanţi care, timp de treizeci de ani, au fost apărătorii privilegiilor. în tot acest interval, guvernele au fost încredinţate unor oameni liberali, care, neaflînd nici un sprijin în Adunare, au fost puşi în situaţia de a-şi declina voinţa lor în faţa celei a trecutului sau de a renunţa la putere. Cît despre un minister recrutat din majoritatea retrogradă, chiar atunci cînd nu ar fi fost un obstacol în punerea în aplicare a dispoziţiilor Convenţiei, încrederea şi simpatiile naţiunii i-ar fi lipsit cu desăvîrşire. Strîmtoarea politică a ţării se datoreşte cu deosebire acestei cauze, fără a trece cu vederea alte cauze secundare care contribuie la aceasta, de asemenea, într-o anumită măsură, dar care, în orice caz, nu sînt imputabile nici patriotismului nici înţelepciunii naţiunii române. Aceasta, dimpotrivă, în criza pe care a suferit-o şi pe care continuă să o traverseze, a dat dovadă de o cumpătare, de o răbdare cu adevărat demne de o soartă mai bună. Să sperăm că Puterile vor şti să ţină seama de aceasta şi că problema Unirii şi celelalte chestiuni care se leagă de ea vor fi rezolvate, în noua conferinţă, într-un mod care să permită Principatelor, în sfîrşit, să iasă dintr-o stare de lucruri provizorie care paralizează dezvoltarea resurselor lor şi care s-a opus pînă acum consolidării naţionalităţii noastre. Aceasta este voinţa noastră cea mai scumpă şi toate eforturile noastre tind să o înfăptuiască, fără a ne face totuşi iluzii asupra dificultăţilor pe care recenta mea participare la guvernare mi-a permis să le măsor de aproape. Preţul pe care-1 pun pe opinia ziarului căruia îi aparţineţi şi dorinţa pe care o am de a păstra ţării noastre simpatiile cu care o onorează, m-au determinat, domnule, să vă dau aceste cîteva explicaţii asupra cauzelor care au împiedicat atît de nefericit eforturile sale. Primiţi cu acest prilej, domnule, asigurarea prea distinsei mele consideraţii. 34 7 Depeşă telegrafică Sosită la Iaşi în 11 iun. 1861 A Son Altesse le Prince Regnant Jassy Les partisans du prince etranger sont battus. Le parti liberal et tout le pays ont compris que le prince etranger de ces messieurs c'est la separation et deux hospodars roumains. De tous les districts nous recevons des felicitations pour avoir soutenu l'etat actuel. Le pays [se] retrourne encore avec plus d'amour vers son elu du 24 Janvier1. Une seule classe reste encore indecise, celle des fermiers; Votre Altesse peut d'un seul mot les rendre fanati-ques, ce mot, c'est la reduction. J'ai trouve jusqu'â present sept contrats originaux entre les călougares grecs et les fermiers. Sur ces contrats on lit la reduction plus forte encore et plus avantageuse pour les fermiers que celle que nous avons voulu faire. Toute protestation de la part des Puissances contre âa reduction devient impuissante en face de pareils documents. On m'a apporte un placard qu'on a trouve â la metropolie, les idees d'un fou, il n'a aucun sens. On ne sait ce que l'auteur a voulu dire. Aussi, j'ai trouve qu'il ne vaut pas la peine d'etre envoye â Votre Altesse. Je ferai ecrire deux brochures en francais concernant l'Union et tout-â-fait dans l'esprit du memorandum de Votre Altesse 2; car â dire la verite c'est la seule politique saine que je puisse approu-ver. Le metropolitain espere qu'il sera nomme par Votre Altesse vicaire du metropolitain en Moldavie; la mesure serait politique. Mon Prince, soyez sans inquietude sur les choses ici, comptez sur nous; tout va bien. Marsillac demande 100 # comme accompte sur la subvention â venir. Je n'ose rien faire sans l'ordre de Votre Altesse. D. Bolintineanu 11 iun. 1861 Alteţei Sale Domnitorului Iaşi Partizanii prinţului străin sînt învinşi. Partidul liberal şi toată ţara au înţeles că prinţul străin al acestor domni înseamnă dezunirea şi doi domni- 33 tori români. Din toate districtele primim felicitări pentru că am susţinut starea de lucruri prezentă. Ţara se întoarce cu şi mai multă dragoste spre alesul său de la 24 ianuarie.1 O singură clasă rămîne încă nehotărîtă, aceea a moşierilor; Alteţa Voastră poate cu urj singur cuvînt să-i facă fanatici, acest cuvînt este reducerea impozitelor. Am găsit pînă acum şapte contracte autentice între călugării greci şi moşieri. în aceste contracte se poate citi o mai mare şi încă mai avantajoasă reducere a impozitelor pentru moşieri decît aceea pe care am vrut să o facem noi. Orice protest din partea Puterilor contra reducerii impozitelor devine neputincios în faţa unor astfel de documente. Mi s-a adus un afiş găsit la mitropolie, cu ideile unui nebun, fără nici un sens. Nu se ştie ce a vrut să spună autorul. De asemenea, am considerat că nu merită osteneala să fie trimis Alteţei Voastre. Voi pune să fie scrise două broşuri în franceză privitoare la Unire şi cu totul în spiritul memorandumului Alteţei Voastre;2 căci, ca să spunem lucrurilor pe nume, aceasta e singura politică sănătoasă pe care aş putea să o aprob. Mitropolitul speră că va fi numit de Alteţa Voastră vicar al mitropoliei din Moldova; măsura va fi politică; Măria Voastră, fiţi fără grijă în ceea ce priveşte situaţia de aici, contaţi pe noi; totul merge bine. Marsillac cere 100 # ca acont pentru subvenţia viitoare. Nu îndrăznesc să fac nimic fără ordinul Alteţei Voastre. D. Bolintineanu 8 Depeşă telegrafică Sosită la Iaşi în 22/6 1861 A Son Altesse le Prince Regnant Jassy Void la redaction du papier qui va etre signe aujourd'hui par tpute la populace â Philaret1. Le peuple roumain de la capitale, conduit par l'esprit du bien et de la prosperite de la patrie, vient par la presente manifester ses voeux et ses aspirations patrio-tiques; de la maniere la plus legale il declare qu'il soutiendra de toute son energie et sa Constance les voeux suivants: 1. L'Union definitive des deux pays avec un seul ministere et une seule Chambre. 2. L'etendue du cens electoral d'une maniere convenable et qui pourrait representer les interets de toute la nation. 3. Un seul prince regnant pour les deux pays dans la personne de l'elu du 5 et 24 Janvier. J'espere et je suis sur que le peuple se conduira de maniere â donner une preuve de son amour pour le souverain et pour l'ordre public. Toutes les mesures sont prises. D. Bolintineanu 22/6 1861 Alteţei Sale Domnitorului Iaşi Iată redactarea actului care va fi semnat astăzi de toată populaţia la Filaret.1 Poporul român din capitală, condus de spiritul binelui şi prosperităţii patriei, vine prin aceasta să manifeste dorinţele şi aspiraţiile sale patriotice; în modul cel mai legal el declară că va susţine cu toată energia şi consecvenţa sa dorinţele următoare: 1. Unirea definitivă a celor două ţări cu un singur minister şi o singură Cameră. 2. Extinderea censului electoral într-un mod convenabil şi care ar putea să reprezinte interesele întregii naţiuni. 3. Un singur domnitor peste cele două ţări în persoana alesului de la 5 şi 24 ianuarie. Sper şi sînt sigur că poporul se va purta în aşa fel încît îşi va dovedi dragostea sa pîntru suveran şi pentru ordinea publică. Toate măsurile au fost luate. D. Bolintineanu 9 Depeşă telegrafică Sosită la Iaşi în 30 iunie 1861 A Son Altesse le Prince Regnant Jassy Mon Prince! Pour l'amour de Dieu! ne me prenez pas pour un brouillon; j'ai ecrit â Votre Altesse au sujet du prefet, mais je n'ai nullement pretendu le suspendre sans l'ordre du Prince. Je crois meriter moins que tout autre cette reproche, vu mon amour et mon res- 36 37 pect pour mon souverain. Je vous prie, mon Prince, de ne pas douter un seul instant du sentiment d'amour et de respect que je vous porte. D. Bolintineanu 30 iunie 1861 Alteţei Sale Domnitorului Iaşi Măria Voastră! Pentru Dumnezeu ! nu mă luaţi drept un încurcă-lume; v-am scris Alteţei Voastre în privinţa prefectului, dar nicidecum n-am pretins să-1 fi suspendat fără ordinul domnitorului. Cred că merit mai puţin decît oricare altul acest reproş, avînd în vedere dragostea şi respectul ce le am pentru suveranul meu. Vă rog, Măria Voastră, să nu vă îndoiţi un singur moment de sentimentul de dragoste şi de respect pe care vi-1 port. D. Bolintineanu 10 Depeşă telegrafică Sosită la Iaşi în 1 iulie 1861 Mon Prince ! Le directeur du controle vient de donner sa demission pour la raison qu'il a demande sa pension. L'habitude est dans ce ministere qui ne s'occupe que des chiffres, de faire avancer les employes inferieures selon le tour de chacun. II y a deux chefs de section les plus anciens, l'un M. Stanculesco qui compte 23 ans de service, l'autre M. Boziano qui compte quelques mois de moins. Le dernier est frere de Boziano l'avocat; en consequence je prie Votre Altesse de vouloir bien m'indiquer lequel des deux dois-je lui recommander par mon rapport ou si je dois remettre al recommandation pour l'arrivee de Votre Altesse â Bucarest. L'effet produit par la reduction, excellent; une foule de commer-cants sont venus nous feliciter et benir le nom de Votre Altesse. D. Bolintineanu 1 iulie 1861 Măria Voastră! Directorul controlului tocmai şi-a dat demisia pe motiv că şi-a cerut pensionarea. în acest minister care nu se ocupă decît de cifre, obiceiul este de a promova funcţionarii inferiori fiecare la rîndul său. Sînt doi şefi de secţiune cu cea mai mare vechime, unul dl. Stănculescu care numără 23 de ani de serviciu, altul dl. Bozianu care numără cîteva luni mai puţin. Ultimul este fratele avocatului Bozianu; în consecinţă, rog pe Alteţa Voastră să bine-voiască a-mi indica pe cine dintre cei doi să-1 recomand în raportul meu sau dacă trebuie să amîn recomandarea pentru sosirea Alteţei Voastre la Bucureşti. Efectul produs prin reducerea impozitelor, excelent; o mulţime de comercianţi au venit să ne felicite şi să binecuvînteze numele Alteţei Voastre. D. Bolintineanu 11 Depeşă telegrafică Sosită la Iaşi în 3/7 1861 Mon Prince! Dans la crainte que personne ne vous ait ecrit au sujet du dîner que le minist. a donne dernierement â M. Leon Plee, je m'empresse de vous mettre au courant de ce qui s'est passe. Le dîner a eu lieu Chez le ministre des Cultes, on y avait invite toute la mission francaise au service de Votre Altesse. Le premier toast a ete â la sânte de V. A. Rosetti a porte un toast â la France. Leon Plee â V.A. et â la Roumanie unie, le ministre des Cultes â la mission francaise, le ministre des Affaires Etrangeres â la sânte de S.M. l'empereur des Francais. Ces messieurs on ete plus que contents, ils ont ecrit cela en France. Leon Plee est charme de trouver un pays si riche, si avance. 11 nous fait des offres au sujet des chemins de fer, d'une banque etc. II part pour Constantinople. Comme il a ete fete ă l'occasion de son voyage â Turin par les Piemontais, comme il a ete recu â Pesth par les Hongrois d'une maniere briliante, nous avons cru de notre devoir au nom de Votre Altesse de la recevoir avec distinction1. Sa plume sera dorenavant au service du pays et de V.A. II s'est charge une fois â Paris d'ecrire et de faire ecrire dans ies journaux les voeux des Roumains. II a vu par ses propres 38 39 yeux que le peuple roumain aime son prince, et il partit enchante. Mais son enthousiasme pour le pays et surtout ses sympathies pour V.A. lui ont valu des bouderies de la part d'un de ses compatriotes que V.A. pourrait deviner. Malinesco vous a an-nonce la proposition de Catargi. Demain nous devons etre forces de repondre. Un comite central au sujet de la petition est forme â Bucarest, parmi les membres figurant Polichroniadi, Boleac, Melic, Oraşeano, Seruriu, popa Grigoriu, Rosetti C. et [dj'autres. Les comites des districts sont egalement formes. On travaille avec energie. Quatre des premiers membres vont partir pour les districts. Tout en etant sur qu'ils ne vont faire rien de nuisible, nous avons pris des mesures de surveillance severe. Je saisis l'occasion pour prier V.A. de vouloir bien m'autoriser de venir â Buzău ou â.Focshani au-devant d'elle. D. Bolintineanu 3/7 1861 Măria Voastră! Temîndu-vă că nimeni nu v-a scris despre dineul pe care minist. 1-a dat nu de mult d-lui Leon Plee, mă grăbesc de a vă pune la curent cu ceea ce s-a petrecut. Dineul a avut loc la ministrul Cultelor, unde am invitat întreaga misiune franceză aflată în serviciul Alteţei Voastre. Primul toast a fost în sănătatea Alteţei Voastre. Rosetti a ţinut un toast pentru Franţa. Leon Plee pentru Alteţa Voastră şi România unită, ministrul Cultelor pentru misiunea franceză, ministrul Afacerilor Străine în sănătatea M.S. împăratul francezilor. Aceşti domni au fost mai mult decît mulţumiţi, au scris aceasta în Franţa. Leon Plee este încîntat să găsească o ţară aşa de bogată, de înaintată. Ne face oferte în legătură cu drumurile de fier, cu o bancă etc. Pleacă la Con-stantinopol. Avînd în vedere că a fost sărbătorit cu prilejul călătoriei sale la Torino de către piemontezi, că a fost primit la Pesta de către unguri într-un chip strălucit, am crezut că este de datoria noastră să-1 primim, în numele Alteţei Voastre, cu distincţie.1 Pana sa va fi de aici înainte în serviciul ţării şi al A.V. Odată ajuns la Paris, s-a însărcinat să scrie şi să facă să se scrie în ziare dorinţele românilor. El a văzut cu proprii săi ochi că poporul român îşi iubeşte domnitorul, şi plecă încîntat. Dar entuziasmul său pentru ţară şi mai ales simpatiile sale pentru A.V. i-au adus supărări din partea unuia dintre compatrioţii săi pe care A.V. aţi putea să-1 ghiciţi. Mălinescu v-a comunicat propunerea lui Catargi. Mîine noi trebuie să fim forţaţi a răspunde. Un comitet central în legătură cu petiţia s-a format la Bucureşti, printre membrii săi figurînd Polihroniadi, Bolliac, Melic, Orăşanu, Serurie, popa Grigoriu, Rosetti C. şi alţii. Comitetele de districte sînt de asemenea formate. Lucrăm cu energie. Patru din primii membri vor pleca în districte. Fiind siguri că ei nu vor face nimic dăunător, am luat măsuri de supraveghere severă. Profit de ocazie pentru a ruga pe A.V. de a binevoi să mă autorizeze să vin la Buzău sau la Focşani înaintea Alteţei Voastre. D. Bolintineanu 12 Depeşă telegrafică Sosită la Iaşi în 4/7 1861 . Mon Prince ! La seance d'aujourd'hui est devenue orageuse apres l'inter-pellation Stirbey. Malinesco a repondu tres convenablement dans le sens que le gouvernement ne peut donner aucun concours â la petition ni au comite, mais qu'il ne peut non plus empecher, â l'en croire, le droit de petitionner, que la petition ne renferme aucun principe illegal, que tout ce que la petition renferme ne sont que de simples voeux. Mitica Ghica a repondu pour repeter certaines expressions de Stirbey et C. Rosetti, par un discours energique a fait l'historique de la vie des blancs sous les regimes de Lidersoh, de Omer-pacha, sous les drapeaux desquels se trou-vait Stirbey. A. C. Golesco frere de Ştefane, a declare que la Chambre [est] peut-etre legale, mais elle n'est pas naţionale. Mitica Ghica a pris la parole. Entre autres choses desobligeantes pour les ministres de Votre Altesse, il a ajoute: „Dacă am suferit pînă acum pe băncile ministrului atîtea ministere şi cu acesta din urmă am făcut pentru respect pentru domn, dar nu ştim pînă cînd vom avea acest respect."1. En face de ce propos de nature â blesser la dignite supreme et lorsque le president de l'Assemblee ne veut pas rappeler l'ora-teur â l'ordre, le devoir des ministres etait de protester, mais comme quatre autres orateurs avaient [la] parole il fallait attendre une heure encore pour parler. Dans un pareil cas nous nous sommes retires, ne pouvant plus rester dans l'Assemblee ou la dignite du prince a ete blessee. Qu'on attaque les ministres c'est bien, mais il y a un principe que personne ne doit jamais attaquer le prince. La Chambre en majorite est en revolte. On a mis au 40 41 1 vote une proposition basee sur plusieurs articles, comme acte d'accusation du ministere actuel. Entre autres choses on nous reproche de ne pas vouloir ouvrir la Chambre moldave. Le vote de mefiance a ete donne 32 contre 22 voix. Nous prions le telegraphe [de] vous transmettre l'acte en question et [de] prendre les ordres de Votre Altesse si nous devons donner nos demissions. D. Bolintineanu All 1861 Măria Voastră! Şedinţa de astăzi a devenit furtunoasă după interpelarea Ştirbei. Măli-nescu a răspuns foarte convenabil în sensul că guvernul nu poate să dea nici un ajutor petiţiei, nici comitetului, dar că el nu poate nici împiedica, dacă ar fi să-1 credem, dreptul de petiţionare, că petiţia nu cuprinde nici un principiu ilegal, că tot ceea ce petiţia cuprinde nu sînt decît simple dorinţe. Mitică Ghica a răspuns pentru a repeta anumite expresii ale lui Ştirbei şi C. Rosetti, printr-un discurs energic a făcut istoricul vieţii albilor sub regimul lui Lidersoh, al lui Omer-paşa, sub drapelele cărora se află Ştirbei. A. C. Golescu, fratele iui Ştefan, a declarat: Camera este poate legală, dar nu este naţională. Mitică Ghica a luat cuvîntul. între alte lucruri nepoliticoase faţă de miniştrii Alteţei Voastre, a adăugat: „Dacă am suferit pîna acum pe băncile ministrului atîtea ministere şi cu acesta din urmă am făcut pentru respect pentru domn, dar nu ştim pînă cînd vom avea acest respect."1 în faţa acestor vorbe de natură să rănească demnitatea supremă şi cînd preşedintele Adunării nu vrea să cheme oratorul la ordine, datoria miniştrilor era de a protesta, dar cum alţi patru oratori aveau cuvîntul, trebuia să aşteptăm încă o oră pentru a vorbi. într-o asemenea situaţie, ne-am retras, nsmaiputînd rămîne în Adunarea în care demnitatea domnitorului a fost rănită. Că se atacă miniştrii e bine, dar există un principiu că nimeni nu trebuie niciodată să atace domnitorul. Camera în majoritate este în revoltă. S-a pus la vot o propunere bazată pe mai multe articole, ca act de acuzare a ministerului actual. între alte lucruri ni se reproşează că nu vrem să deschidem Camera moldoveana. Votul de neîncredere a fost dat 32 contra 22 voturi. Rugăm telegraful de a vă transmite actul în cauză şi de a lua ordinele Alteţei Voastre dacă noi trebuie să ne dăm demisia. D. Bolintineanu 13 No. 755, 10 iulie 1861 Prea înălţate Doamne, Consiliul Miniştrilor din Ţara Românească, în şedinţa sa de la 5 iuliu curgător, încheind alăturatul aici jurnal, relativ la îmbunătăţirea serviciului Monitorului oficial şi înfiinţarea unei foi săteşti, suprimîndu-se publicarea Monitorului francez ce este astăzi ca netrebuincios, subsemnatul vine a supune plecat la înalta Măriei Voastre aprobare mai sus-zisul jurnal, însoţit de statul personalului acestui serviciu, dupe cea de acum întocmire a lui, şi a înfăţişa la a sa semnătură proiectul de decret pentru numirea d. Al. Zanne1 în postul din nou creat, de şef al cancelariei publi-caţiunilor oficiale, cu leafă de lei 1250 şi diurnă de lei 500 pe lună şi a d. P. Aurelian, de redactor special pentru foaia sătească, însărcinat tot într-un timp cu corispondinţa şi arhivele acestei cancelarii; iar în posturile de corectori d. S. Stilescu şi N. Zotescu, »celălalt personal rămîind cum se află astăzi în fiinţă, afară de cele ■ două posturi ce se desfiinţează prin această nouă combinare, acela de redactor al Monitorului şi acela de ajutor arhivist. Acest cerc este într-adevăr foarte restrîns, dar pentru acum alocaţiunea votată de Cameră, neiertînd a se face mai mult, rămîne ca orice dezvoltare experiinţa va dovedi trebuincioasă, să se introducă la formarea noului buget, cînd va fi să se chib-2uiască şi înfiinţarea buletinului legilor. Sunt cu cel mai profund respect, Prea înălţate Doamne, > al Măriei Voastre prea plecat şi prea supus servitor, ministrul Trebilor Străine şi secretar al statului, D. Bolintineanu 14 29 oct. s.v. [1861]Buiucdere Măria Voastră! D. Negri v-a comunicat cele din urmă noutăţi în privinţa Unirii. Sunt mai bune decît pînă aici. Mă voi mărgini a vă seri 42 43 impresia adîncă ce mi-a făcut opinia lumii diplomatice de aici despre situaţia ţărilor române. Două lucruri ni se impută, întîi că s-a lăsat să se treacă trei ani şi nu s-a organizat nimic în administraţie ; al doile se impută căderea puterii executive. Amîndouă sunt atribuite politicii domnitorului pe care o numesc slăbiciune. Şi iată cum explică lucrul: că domnitorul nu a ştiut sau nu a voit să facă să triumfe prerogativele puterii executive în faţă cu o Adunare ambiţioasă, chiar în condiţiile create de legea electorală. într-una din conferinţele din urmă, apropo de Consiliul de Stat, un ambasador s-a exprimat contra numirii membrilor de domnitor la Consiliul de Stat şi a pus înainte că acel Consiliu, în condiţiile de care este vorba, ar deveni un corp fără nici o voinţă, priimind voinţa de la domnitor care a lăsat Camera să facă totdauna ce a voit. Ştim, a adăogat el, că în aceşti din urmă ani nu a guvernat domnitorul, ci Camera. Asfel nu putem a-i imputa starea de guvernare, dar îi vom imputa că nu a fost destul de avar cu prerogativele sale în faţă cu puterea legiuitoare. Negreşit că unele puteri găsesc plăcere a exprima lucrurile din puntul de vedere al intereselor lor politice. Ele nu ţin nici o socoteală de dificultăţile unei stări de tranziţie îngreuiate încă prin dispoziţii făcute însuşi de puteri şi care toate acestea pentru noi trebuie să aibă oarecare consideraţie, cel puţin pentru cei din urmă trei ani în care situaţia era atît de întunecată. D. Negri se luptă cu puterea ce-i dă buna credinţă şi lealitatea caracterului său a convinge pe toţi despre greutăţile ce se încercară şi care greutăţi în parte suntem datori însuşi puterilor. Lumea începe a se convinge despre aceste greutăţi, dar pe cît ele se vor face a se considera pentru anii din urmă, pe atît pentru viitor vor pierde toată consideraţia lor. Asfel eu care nu m-am înlăturat de politica M.V. în trecut în ceea ce priveşte favoarea libertăţilor constituţionale, de aici înainte, însuşi interesele vitale ale patriii, tărirea ei, respectul ce i se cuvine în Europa, îmi vor impune datoria a vedea lucrurile cu oarecare simpatie pentru ordine şi tăria puterii executive. Trebuiesc lucruri făcute şi ca să ajungem la acel scop, ne trebuie un guvern tare, de acea tărie adevărată ce aduce cu sine faptele şi respectul pentru principiul autorităţii. Cred, Măria Voastră, că dupe ce se va face Unirea, ar trebui să se adopteze politica despre care totdauna mi-aţi vorbit. Cred încă că ar trebui un minister compus din oamenii cei mai capabili ce avem şi devotaţi cu totul tronului M.V. Un asemenea minister ar trebui să rămîie mai mulţi ani, să facă parte din, ca să zic aşa, din puterea M.V., sacrificîndu-se toate Adunările care vor încerca să-1 dărîme. Românii, ştiind această nestrămutată hotărîre a M.V., se vor lipi de acel minister în loc de a-1 combate. Daca însă Adunarea va stărui pe calea cea veche de anarhie, dupe două dizolvări de rînd şi mai ales dupe o călătorie a M.V. prin ţară înaintea alegerilor, maiori ta tea Camerii va fi pentru minister. Dupe cum văz în lume, singura autoritate ce are simpatiile puterilor este numai aceea a domnitorului şi mai mult se întărită cabinetele cînd aud că s-a schimbat un minister decît că s-a dizolvat o Adunare. Lucrul este lesne de înţeles şi mai ales astăzi,, căci toate cabinetele ţin mai mult la întărirea tronurilor decît a parlamentelor. Vederile partidelor politice din ţară n-au nici o însemnătate afară şi mai ales pentru Francia. Conservatori, liberali, nu se ocupă nimeni; nimeni nu vor să ştie. Numai turcii, care vor să ia astă dată rola Rusiii în Principate, caută a sprijini pe boieri şi sunt îndemnaţi de Austria care sprijină pe turci în toate ideile lor. Turcii dar puneau înainte că boierii singuri pot să le garanteze,, cu Unirea, drepturile lor în Principate; atunci ambasadorul Franciii, ca să nu mai afle asemenea pretexte în gura turcilor şi nemţilor, consilia pînă la Unire să se îmbrăţişeze oarecum boierii, apoi în urmă pot să se plimbe. în fine, ţara se personifică numai în M.V., căci Europa nu cunoaşte decît pe M.V. Linia de conduită de mai sus, toată lumea afară o aşteaptă de la M.V. îndată ce se va face Unirea şi toţi o aşteaptă cu o condiţie, fără care viitorul românilor va fi compromis.2 Ceea ce poate să ne scape este energia în idei, nu în forme numai. Şi am văzut cu durere că în pricina popii Costa 3 ministerul nu a procedat asfel. Ministerul din Valahia, deşi pare inspirat de dorinţa d-a face a se respecta autoritatea, însă cade în eroarea guvernului Mânu ce credea că dacă a făcut cîteva loviri de poliţie a făcut acte de mare energie. Chestia municipalităţii, chestia Bolliac *, le-au făcut mult rău. Un punt care ne desconsideră mult afară din ţară şi care face cutezanţa turcilor să devie mai nesuferită decît altădată, un punt funest pe care se reazemă Sir Henri5 ce sprijină toate veleităţile turcilor contra drepturilor noastre totdauna împotriva 44 45. instrucţiilor cabinetului său, este cearta între partide în ţară, în Adunare şi în presă şi de multe ori făcută cunoscut prin scrisori particulare ale conservatorilor către turci şi nemţi chiar astăzi. Acestea trebuiesc puse în hotarele legale; în ziua Unirii, legea presii din Moldova se poate aplica şi în Valahia, fără nici o altă formă. Cît pentru Adunare, se poate pune pe cale prin stăruitoa-rea voinţă a M.V. Cît pentru trădători sunt legi şi înschisori care ar trebui să înceapă să vorbească. Am văzut o listă de persoanele numite în comisia de unificare6: mai toţi oamenii lui Al. Ghica 7 puşi de partida lui din minister. Destul este ca această comisie să hotărască ca cu unirea ministerelor, o parte din foncţionarii ministerialist! să rămîie pe dinafară, ca să compromită Unirea, pe cînd ar fi mijloc a ră-mînea toţi despărţiţi în două divizii, una a lucrurilor din Moldova, ceialtă a celor din Valahia sub un director. M.V. îmi veţi permite încă a spune aici un adevăr: ştiu că vorbesc unui suflet mare care iubeşte a i se spune ceea ce amicii săi cred cel puţin că este adevărul şi iată pentru ce iau îndrăzneala a vorbi asfel. Sunt cu totul convins că înainte de toate M.V. trebuie să vă faceţi o partidă în ţară. Să nu-mi mai vorbiţi de demisionare! Unirea făcută, deveniţi personificarea Unirii şi prin urmare a naţiii noastre. Din acea zi sunteţi legaţi de naţie ca şi Unirea, legaţi pentru toată viaţa, căci Unirea se va da numai pe viaţa M.V. Trebuie dar să lucraţi asfel ca dupe moartea M.V. să lăsaţi aceste două ţări tot atît de doritoare a rămînea unite ca şi astăzi. Misia M.V. este dar dificilă, dar şi frumoasă. Dar să mă întorc la partidă. Toţi domnii români care au plecat, au lăsat dupe ei partidele lor care chiar astăzi îi doresc şi îi servă. M.V. nu aveţi nici o partidă încă nici în Moldova, nici în Valahia şi mîne (ferească Dumnezeu) să vă duceţi din ţară, nu veţi lăsa în urmă decît doi sau trei amici cu inima, amici ai persoanei M.V., nu ai domnitorului, pentru că nu aţi căutat a rădica oameni noi şi mai ales a-i sprijini, a lovi de moarte pe cei ce v-au voit răul, a rădica pînă la picioarele tronului pe cei ce vă vor binele şi a-i sprijini cu energie. Sacrificiul cere sacrificii şi datoria drepturi. M.V. aţi neîngrijit aceasta. Aţi căutat a vă servi cu oamenii ce v-au dat pe rînd toate ministerele de colori diferite care au venit, oameni fără principii, instrumente ale celoralţi trei domni, lepădate însuşi de dînşii şi altele ce le-au rămas credincioase, împinse ca să vă trădeze pe M.V. Cu aceasta urma ca cei ce au arătat simpatii pentru M.V. să fie alungaţi, părăsiţi. Asfel cît am auzit în ţară cu urechile mele, zicîndu-se că domnitorul loveşte pe cei ce îl iubesc şi îmbrăţişează pe cei ce îl urăsc şi mai bine este a-1 combate, căci pe toţi cei ce l-au combătut i-a îmbrăţişat. Dacă Napoleon III nu ar fi căutat a-şi face partida sa, nu ar fi astăzi pe tronul Franciii. Dacă ar fi păstrat pe Changarnier, Lamarciere etc., nu ar fi putut face le coup d'etat8 care 1-a pus în stare să facă gloria Franciii. Spun unii că aceşti oameni-instru-mente sunt trebuincioşi şi nicidecum periculoşi, pentru că sunt oameni de bani sau de posturi. Eu cred că tocmai pentru aceasta sunt periculoşi, căci ei se schimbă îndată ce alţii la oferă mai mult. Politica ce aţi avut pînă acum şi care consistă a împăca toate partidele, toate individele, era bună poate pentru anii din urmă. De la ziua Unirii înainte va deveni periculoasă. D. Lavalette 9 a zis, e cîtva timp, la o persoană de confiinţă: „Quel domage qu'on ne peut compter sur le Prince Couza! On aurait pu fair des grandes choses !"10 Aceste vorbe lasă să se înţeleagă o mare idee. a Franciii în privinţa ţărilor noastre. Ele însă au raport cu politica, nu cu persoana M.V. Acum îmi rămîne a vă copia aici următoarele rînduri dintr-o scrisoare ce priimii de la Paris. „îndată ce am ajuns în Paris, m-am dus să văz pe d. Leon Plee pentru a împlini comisiile cu care m-ai însărcinat către dînsul. Iţi voi spune că toate cele ce doreşti să fac. Niciodată Secolul n-a susţinut cu mai multă ardoare cauza română şi pe domnitorul ei. Toate jurnalele celealte, care de cîtva timp erau în contra ţării, au tăcut în urma unui articol al d-lui Plee cum şi inaugu-raţiii unei noi politici, favorabilă nouă şi ieşită din amicie cu regele Prusiii a guvernului. D. Plee pregăteşte o broşură despre ţara românilor. Săptămîna trecută a fost la Turin de s-a înţeles cu Ricazoli cu o misie secretă în privinţa românilor. Mîine se va tipări în Secolul o scrisoare a lui Mălinescu ce se zice a fi bine scrisă şi răspuns la atacurile Constituţionalului din Paris." Rămîi cu cel mai adînc respect, al M.V. prea plecat şi prea supus D. Bolintineanu P.S. Unirea are să se hotărască aici în curînd. Ambasadorul Franciii, Moustier, s-a oprit pe cale încă douăsprezece zile de astăzi, ca în acest timp să ia conferinţele un sfîrşit cu Lalleman 46 47 care cunoaşte lucrurile Unirii. Dacă în acest timp nu se va face, apoi atunci nu se va mai face aici. Şi caută a o face M.V. Dar M.V., iar nu Camera, înaintea deschiderii Camerii. Aţi lucrat şi aţi suferit prea mult pentru Unire ca să nu vă bucuraţi M.V. de iniţiativă. 15 Depeşă telegrafică Sosită la Iaşi în 1 ianuarie 1862 A Son Altesse le Prince Regnant Jassy II nous est presque impossible d'unir toutes les parties du parti national sur un seul et meme programme. Notre idee speciale a ete d'engager les interets politiques du trone et ceux de l'Union de la Roumanie contre la reaction de l'antinationalisme, arretant aussi quelques principes capitaux pour faire le plus de partisans possible. La fraction Costaforu^Boziano2 nous a tout gate, lis ont emis l'idee de ne pas faire de programme pour le moment, de travailler tacitement selon l'inspiration et de viser [tout] de suite â une solution de la question rurale. Nous croyons le moment inopportun de faire agiter dans la presse et l'Assemblee cette question si importante et qui est de nature â diviser toutes les classes et tous les partis. Nous avons tenu bon; alors ils se sont retires du comite; nous avons fait un programme politique que M. Librecht va vous expedier. II a ete vote et approuve â l'unani-mite par la reunion presente. II devait etre soumis â l'approbation des electeurs de la capitale par leurs deputes. En consequence ces deputes ont demande â la police la permission d'inviter les electeurs â une reunion pour leur en rendre compte. Le ministere refuse cette autorisation; il craint que ce programme ne devienne celui de tout le pays, etant approuve par la capitale. Si nos desirs ne correspondaient pas aux vues de Votre Altesse ou si elle n'approuvait pas nos travaux nous pourrions rectifier. D. Bolintineanu 1 ianuarie 1862 Alteţei Sale Domnitorului Iaşi Ne este aproape imposibil să unim toate grupările partidului naţional sub un singur şi acelaşi program. Ideea noastră specială a fost de a angaja interesele politice ale tronului şi acelea ale Unirii României împotriva reac-ţiunii antinaţionale, hotărînd, de asemenea, cîteva principii capitale pentru a face cît mai mulţi partizani cu putinţă. Fracţiunea Costaforu1 —Bozianu 3 ne-a stricat totul. Ei au emis ideea de a nu face un program pentru moment, de a lucra pe tăcute după inspiraţie şi de a năzui îndată la o soluţionare a chestiunii rurale. Noi credîm momentul nepotrivit de a face să se agite în presă şi Adunare această chestiune atît de importantă şi care e de natură a diviza toate clasele şi toate partidele. Noi am rezistat; atunci ei s-au retras din comitet; noi am făcut un program politic pe care vi-1 va expedia dl. Librecht. El a fost votat şi aprobat in unanimitate de Adunarea prezentă. Tre-buiea să fie supus aprobării alegătorilor din capitală prin deputaţii lor. în consecinţă, aceşti deputaţi au cerut voie de la poliţie să invite alegătorii la o întrunire psntru a le da seamă. Ministerul refuză această autorizaţie; se teme ca acest program să nu devină acela al întregii ţăii, fiind aprobat de capitală. Dacă dorinţele noastre n-ar corespunde vederilor Alteţei Voastre sau dacă n-aţi aproba lucrările noastre, noi am putea rectifica. D. Bolintineanu 16 Depeşă telegrafică Sosită la Iaşi în 19 ianuarie 1862 A Son Altesse le Prince Regnant Jassy Nos travaux ont ete entraves, mais le parti national ne renon-cera pas â son programme. Votre Altesse donnant au pays le Divan ad-hoc, le pays acclamera l'heredite dans sa familie. Je parle avec certitude. Un comite d'hommes qui vous sont devoues et dont j'ai l'honneur de faire pârtie a ete choisi afin de s'occuper des â present de l'invitation des personnes de la capitale et de la province, connus pour leurs sentiments nationaux et leur devoue- 48 49 ment au trone, au nombre de 400, pour un banquet qui doit preceder la premiere seance de l'Assemblee. Lâ notre programme sera lu et de la il se repandra dans le pays et serviră â eclairer la Chambre. Nous ne ferons toutefois pas mention du Divan ad-hoc et de l'heredite avânt de savoir si cela entre dans les vues de Votre Altesse. Mon Prince, n'ayez aucun ombrage de ce banquet. D'ailleurs vous serez â Bucarest alors, et rien ne sera fait sans que vous soyez informe. Si M. Pisotzky1 etait autorise â me dire deux mots de sa part, je saurais ainsi l'opinion de Votre Altesse â ce sujet. D. Bolintineanu 19 ianuarie 1862 Alteţei Sale Domnitorului Iaşi Lucrările noastre au fost împiedicate, dar partidul naţional nu va renunţa la programul său. Alteţa Voastră dînd ţării Divanul ad-hoc, ţara va aclama ereditatea în familia sa. Vorbesc cu certitudine. Un comitet de bărbaţi care vă sînt devotaţi şi din care am cinstea de a face parte a fost ales cu scopul de a se ocupa chiar de acum de invitarea persoanelor din capitală şi din provincie, cunoscute pentru sentimentele lor naţionale şi devotamentul faţă de tron, în număr de 400, la un banchet care trebuie să preceadă prima şedinţă a Adunării. Acolo, programul nostru va fi citit şi de acolo se va răspîndi în ţară şi va servi la luminarea Camerei. Totuşi nu vom face menţiune în Divanul ad-hoc şi de ereditate înainte de a şti dacă aceasta intră în vederile Alteţei Voastre. Măria Voastră, să nu vă supăraţi de acest banchet. De altfel, veţi fi la Bucureşti atunci şi nimic nu va fi făcut fără să fiţi informat. Dacă d. Pi-soţchi1 ar fi fost autorizat să-mi spună două cuvinte, aş şti astfel părerea Alteţei Voastre în această problemă. D. Bolintineanu 17 Le 2 Fevrier 1862, Bucarest Mon Prince, Je voulais savoir ou je me trouve avec les chefs du parti liberal de Valachie, lorsque eux-meme sont venus chez moi me dire que les choses deviennent graves. Je viens de leur declarer que, quant â moi, je suis decide plus que jamais, quelques soient les evenements, de rester devoue au trone d'Alexandre Jean. Voici ce qu'ils viennent de me declarer, tout en m'autorisant non seule-ment de vous en parler, mais encore de vous 1'ecrire: qu'ils ont absolument les memes sentiments que moi et que pour vous donner une preuve de leur devouement pour le vote du 24 Janvier et pour les interets du pays, ils sont prets â faire le plus grand des sacrifices, c'est-â-dire que, dans les circonstances graves ou nous nous trouvons, si Votre Altesse est convaincue que leur absence du pays pouvait etre de quelqu'utilite au trone, au pays, â la marche des choses, ils acceptent avec bonheur de quitter la patrie pour plusieurs annees. Je leur ai conseille de faire mieux que cela: de se rendre utiles â leur pays et au prince, en restant dans le pays, de faire un programme raisonnable, plus modere que celui avec lequel les blancs vont se mettre en route, afin de se reconcilier les sympathies des Puissances garantes par la sagesse et la moderation; de s'unir et s'effacer dans le parti liberal de la Moldavie et [de] ne chercher [â] avoir [d'Jautre chef que le chef naturel: l'elu du 24 Janvier. Ils m'ont dit que c'est lâ ce qu'ils desirent. Je viens d'apprendre que le nouveau chef de la droite, apres son discours qui n'est autre chose qu'une attaque â votre personne, a recu les felicitations du premier ministre! C'est trop! Votre patience, c'est de la vertu, je la comprends et l'admire, mais il faut craindre qu'elle ne soit interpretee par vos ennemis pour de la faiblesse. Permettez-moi, mon Prince, sous 1'impression du profond devouement que je vous porte, de vous avoir envoye cette lettre. De Votre Altesse Serenissime le tres humble et tres obeissant serviteur, D. Bolintineanu P.S. Le prince Grigoire1 vous attaque [pour] avoir demande aux etrangers de reviser la loi electorale. J'ai lu le dernier memorandum de V.A. par lequel vous demandez que cette loi ne soit pas revisee par les conferences, mais bien par le pays. Je crois qu'il faut lui donner un dementi, en le faisant publier ou bien lire â quelques deputes. 50 51 2 februarie 1862, Bucureşti 18 Măria Voastră, Voiam să ştiu unde am ajuns cu şefii partidului liberal din Muntenia, atunci cînd ei înşişi au venit la mine să-mi spună că lucrurile devin grave. Tocmai le-am declarat că, în ceea ce mă priveşte, sînt hotărît mai mult ca oricînd, oricare ar fi evenimentele, să rămîn devotat tronului lui Alexandru loan. Iată ceea ce ei mi-au declarat acum, autorizindu-mă nu numai de a vă vorbi, dar şi de a vă scrie: că ei au absolut aceleaşi sentimente ca mine şi că pentru a vă da o probă de devotamentul lor faţă de votul de la 24 ianuarie şi faţă de interesele ţării, ei sînt gata să facă cel mai mare dintre sacrificii, cu alte cuvinte, în circumstanţele grave în care noi ne găsim, dacă Alteţa Voastră este convinsă că absenţa lor din ţară ar putea fi de oarecare utilitate tronului, ţării, mersului lucrurilor, ei acceptă cu bucurie să părăsească patria pentru mai mulţi ani. I-am sfătuit să facă ceva mai bun decît aceasta: de a deveni utili ţării lor şi domnitorului rămînînd în ţară, de a face un program mai rezonabil, mai moderat decît acela cu care albii vor să pornească la drum, cu scopul de a atrage simpatia Puterilor garante prin înţelepciune şi moderaţie, de a se uni şi de a se contopi în partidul liberal al Moldovei şi de a nu căuta să aibă alt şef decît şeful firesc: alesul de la 24 ianuarie. Mi-au spus că aceasta doresc şi ei. Am aflat acum că noul şef al dreptei, după discursul său care nu este altceva decît un atac la persoana dumneavoastră, a primit felicitări de la primul ministru! E prea mult! Răbdarea dumneavoastră este o virtute, o înţeleg şi o admir, dar trebuie să ne temem ca ea să nu fie interpretată de inamicii dumneavoastră drept slăbiciune. Permiteţi-mi, Măria Voastră, sub impresia profundului devotament ce vă port, de a vă fi trimis această scrisoare. Al Alteţei Voastre Serenisime prea umilul şi prea supusul servitor, D. Bolintineanu P.S. Prinţul Grigore1 vă atacă pentru că aţi cerut străinilor să revizuiască legea electorală. Am citit ultimul memorandum al A.V. prin care cereţi ca această lege să nu fie revizuită de către conferinţe, ci de către ţară. Cred că trebuie să-i daţi o dezminţire, publicînd-o sau mai bine citind-o la cîţiva deputaţi. Bucarest, 9-bre 1862 Altesse! La lettre ci-jointe c'est ce que j'ai ecrit de mieux dans ce genre. Cest une lettre de la part de Votre Altesse au president du Conseil concernant la litterature roumaine, une loi d'admissibilite aux fonctions publiques et l'esprit public en Roumanie, dont j'ai eu l'honneur de parler dans le temps â V.A. Cette lettre, adressee par V.A. au ministre, est destinee â faire un grand bruit dans le pays et â l'etranger, â s'allier les sympathies de tous les hommes de pensee et â occuper une page dans l'histoire de la vie de V.A. Vous m'avez dit une autre fois, â propos de cette sorte de lettres, qu'il ne faut pas avoir l'air de faire du charlatanisme. He-las! le bon Dieu lui-meme, en creant le monde tel qu'il est, a du subir l'influence de ce que V.A. appelle du charlatanisme! Et d'ailleurs, pourquoi Ie chef supreme de la nation n'aurait-il pas le droit de parler en public des moyens â prendre pour ame-liorer le sort de son peuple? Rien ne pourrait tant nuire â Vos ennemis politiques que Ies pensees de cette lettres. Aussi j'ose prier tout particulierement V.A. de jeter les yeux sur les pensees qui font le sujet de Ia lettre, et dans le cas qu'il convient â la sage politique de V.A., de l'envoyer, de la remettre â M. Baligot pour ajouter ou suppri-mer certaines choses que V.A. voudrait bien modifier. Je viens d'envoyer â la Reforma un article concernant la petition des antiunionistes de la Moldavie1. 11 faut les battre en breche. 11 me semble que ce fait doit avoir des ramifications avec l'election [en tant que] depute du prince Bibesco. L'article est un peu violent 2. De Votre Altesse le tres humble et tres obeissant serviteur, Demetre Bolintineano Bucureşti, noiembrie 1862 Alteţă! Scrisoarea aci alăturată este ceea ce am scris mai bine în acest gen. Este o scrisoare din partea Alteţei Voastre către preşedintele Consiliului cu privire 52 53 la literatura română, o lege pentru admisibilitatea în funcţiile publice şi spiritul public în România, despre care am avut onoarea să vorbesc A.V. altădată. Această scrisoare, adresată de către A.V. ministrului, este sortită să facă un mare zgomot în ţara şi în străinătate, să-şi alăture simpatiile tuturor oamenilor de idei şi să ocupe o pagină în istoria vieţii A.V. Mi-aţi spus altă dată, în legătură cu scrisorile de acest fel, că ele nu trebuie să pară că fac şarlatanism. Vai! Bunul Dumnezeu însuşi, creînd lumea aşa cum este, a trebuit să sufere influenţa a ceea ce A.V. numeşte şarlatanism ! Şi de altfel, pentru ce şeful suprem al naţiunii n-ar avea dreptul să vorbească în public despre mijloacele ce trebuie folosite pentru a ameliora soarta poporului său? Nimic n-ar putea vătăma mai mult pe duşmanii dumneavoastră politic: decît ideile din această scrisoare. De aceea îndrăznesc să rog, în mod cu totul deosebit, pe A.V. să-şi arunce ochii pe ideile care fac subiectul scrisorii şi în cazul cînd convine înţeleptei politici a A.V., să o trimiteţi, să o înmînali d-lui Baligot pentru a adăuga sau suprima anumite lucruri pe care A.V. ar binevoi să le modifice. Am trimis la Reforma un articol privitor la petiţia antiunioniştilor din Moldova.1 Trebuie contraatacaţi de îndată. îmi pare că faptul acesta trebuie să aibă legături cu alegerea ca deputat a prinţului Bibescu. Articolul este cam violent.3 Al Alteţei Voastre, prea umilul şi prea supusul servitor, Dimitrie Bolintineanu 19 1 ghenariu 1863 Prea înalte Doamne, Bolnav de două săptămîni, mă grăbesc de a vă ura Măriii Voastre şi M.S. doamnei tot binele de doriţi pentru Anul nou, rugind a priimi cu aceasta expresia simţimîntelor mele de devotament şi respect adînc. Al M.V. prea plecat şi prea supus serv, Dimitrie Bolintineanu 20 No. 1080, 18 octomvrie [1863]1 Prea înălţate Doamne, Prin jurnalul încheiat de Consiliul Miniştrilor în şedinţa de la 23 august expirat, încuviinţîndu-se Regulamentul şi instructive pentru serviciul pădurarilor şi al brigadierilor, predecesorul meu a avut onoare a-1 supune la cunoştinţa Măriei Voastre pe lîngă raportul său no. 406, de la 24 ale aceleeaşi luni, pe care înălţimea Voastră aţi binevoit a-1 aproba prin înaltul decret no. 334, din 31 august anul curent, urmînd acum, Prea înălţate Doamne, ca acest Regulament să se publice sub formă de ordonanţă domnească, am onoare a vă supune cu respect la semnătura Măriei Voastre anexatul aci proiect de decret. Sunt cu cel mai profund respect, Prea înălţate Doamne, al Măriei Voastre prea plecat şi prea supus servitor, ministru secretar de stat la Departamentul Cultelor şi Jnstrucţiunei Publice2 D. Bolintineanu 21 No. 30222, 22 octombre [1863]1 Prea înălţate Doamne, Lipsa cea simţită în învăţătura publică, de a avea profesori bine preparaţi pentru şcoalele secundare şi superioare, a nevoit pe guvern a trimite un număr de tineri în străinătate, cu îndatorirea, cînd se vor întoarce înapoi, de a servi statului în diferitele ramuri ale instrucţiunii publice. Dar cu toate sacrificele care le-a făcut statul pînă acum, scopul abia a putut a se ajunge în parte, din cauză că trebuinţele ţării, de cînd a început a se dezvolta poporul român, sunt cu mult mai mari decît ar putea să se împlinească pe drumul încercat. încă din anul 1860 s-au deschis aici în Bucureşti două cursuri speciale de învăţămîntul superior, adică: cursul de Istoria naţională 54 55 şi cursul de Istoria literaturei clasice, cu scop de a le completa succesiv cu celelalte cursuri indispensabili pentru compunerea unei facultăţi de litere, care va putea să servească de şcoală normală, pentru formarea de profesori gimnaziali. însă completarea aceasta s-a amînat din an în an şi cele două catedre, rămî-nînd izolate, n-au putut să aducă fructul dorit. Subscrisul, încuragiat de înalta solicitudine cu care Măria Voastră aţi binevoit a aproba punerea în lucrare a şcoalei superioare de ştiinţe matematice şi fizice 2, crede că a sosit momentul de a completa şi şcoala superioară de litere cu catedrele cele indispensabile şi de a-i da o direcţiune cît se va putea mai practică pentru formarea de profesori la învăţămîntul secundariu, în ramurile literaturei, filosofiei, istoriei şi geografiei. Punerea ei în lucrare nu cere nici un sacrificiu însemnat. Două catedre există deja, adică aceea de Istoria românilor şi cea de Istoria literaturei clasice, rămîne dar a se acoperi numai remuneraţiunea celorlalte două catedre, adică de Istoria universală critică şi de Istoria filosofiei, ce exist în gimnaziu, şi cărora, pentru lunile noiembre şi decembre, li se va adăogi cile lei 500 pe lună, prevăzîndu-se în anul viitor în budgetul statului salariul întreg pentru aceste două catedre. Asemenea va trebui pentru menţionatele două luni suma de 1500 lei pentru cinci burse, rămîind ca în budgetul anului viitor să se prevază suma pentru 15 burse. în fine, tot în acel budget se va putea prevedea crearea altor catedre pentru cursurile anului 1865. Condus de aceste considerente, viu cu adine respect, Prea înălţate Doamne, a supune spre aprobarea Măriei Voastre alăturatul Regulament pentru şcoala superioară de litere în capitala Bucureşti, în care se cuprinde şi programa elaborată de Consiliul superior de instrucţiune publică, şi vă rog să binevoiţi a decreta instituirea ei3, şi a mă autoriza ca, din rezerva ce lasă budgetul Instrucţiunei Publice, să acopăr spezele de mai sus, în sumă de Iei 3500, pe aceste două luni. Sunt cu cel mai^ profund respect, Prea înălţate Doamne, al Măriei Voastre prea plecat şi prea supus servitor, ministru secretar de stat la Departamentul Cultelor şi Instrucţiunei Publice, D. Bolintineanu 22 [1863]1 Alteţă, Felicit pe Măria Voastră pentru pasul ţeapăn ce aţi luat în privinţa votului adunării proprietăriceşti despre monăstiri. Acest vot este ca cîntecul Iui Don Juan ale cărui vorbe erau vesele şi rîzătoare şi a cărui arie era cu totul melancolică. în cămaşa lui generoasă se ascunde multe patimi strimte şi poate însuşi ideea criminală a compromite Unirea românilor. Către acestea auzii că ministerul ar fi preparînd un proiect de lege întru aceasta. Eu, Alteţă, cred că M.T. ar trebui să nu dai nici o atenţie acestui vot, pînă cînd mai nainte nu se va decide cu cestia cea mai mare, cea mai vitală, cea mai naţională: cestia rurală. Cred că ar fi bine a combate înrîurirea Camerii în acest vot enigmatic şi perfid şi trimiţîndu-i un proiect de lege lămurit şi sincer pentru cestia rurală, mai generos decît acela ce a făcut ea, şi că a doua 2i va cădea masca pretinşilor patrioţi; a doua zi se vor certa şi dezbina între ei, cît va fi un scandal la care vor rîde cinci milioane de ţărani şi toată Europa. Cestia monastirilor închinate este un fapt dobîndit prin urmarea lucrurilor şi trebuinţele de astăzi; se va dobîndi curînd sau mai tîrziu, cu votul sau fără votul dat de Adunare. Apoi este o cestie de interes material şi de puţină importanţă în faţă cu marea cestie de afranchiare a românilor robiţi de români. România nu poate fi liberă din afară pînă mai întîi nu va fi liberă înuntru, adică pînă ce românii nu vor fi afranchiaţi şi cetăţeni, iar nu robi, şerbi. Această mare faptă este lăsată Măriii Voastre să o îndepliniţi şi timpul a sosit a împleti aceasta pe ghirlanda unde este scrisă Unirea românilor. Prin votul monastirilor ei vor să vă puie în luptă cu naţia; printr-un proiect de lege rurală M.V. îi puneţi pe ei în luptă cu naţia şi chiar cu Futerile garante pentru care în aceasta au fost mai generoase decît boierii români. Nu uitaţi că ceea ce ei doresc este numai a vedea Adunarea dizolvată asupra votului monastirilor ca să ajungă la o ţintă ce măguleşte numai ambiţia lor personală. Adunarea însă nu trebuie a fi dizolvată decît asupra respingerii de către dînsa a unui proiect de lege rurală dat de M.V. Şi cu ţinta nobilă a libera pe români mai nainte. 56 57 Vorbesc cu atîta convicţie, că dispreţuiesc şi laudele şi criticele partidelor politice bolnave de popularitatea cea mincinoasă, şi dacă M.V. permiteţi, poci a da publicităţii această idee. Al Măriii Voastre prea plecat şi prea supus serv, Dim. Bolintineanu 23 28 decern. [1863] \ Bucureşti Prea înălţate Doamne, M.S. doamna alaltăieri mi-a vorbit că nu s-a trecut în budget nimic pentru Azilul Elena 2, nici în budgetul anului curent, nici în acela al anului viitor. Greşala ministrului trecut o făcusem şi eu. Dar astăzi am reparat-o; fiind încă timpul, am pus o sumă bunicică în budget pentru Azilul Elena. Ştiind că aceasta face plăcere M.S. doamnei, cu cel mai adînc respect supui aceasta la cunoştinţa M.V. Locuitorii de la Rîmnicul Sărat au trimis aici către d. Simeon 30 galbeni pentru o medalie d-lui Negri. Am zis d-lui Simeon să le scrie din parte-i, că mai nainte eticheta cere să se adrese cu petiţiune către domnitor, cerînd voia a face acest lucru. Aceasta se va face astfel, fără care sunt sigur că d. Negri va refuza. în fine, aceasta este o datină care se face chiar cu decoraţiunele etc. Sunt cu cel mai adînc respect, al M.V. prea plecat şi prea supus servitor, D. Bolintineanu 24 Ian. 14, 1864 Prea înălţate Doamne! Domnişoara Constanţa Dunca a prezentat ministeriului un memoriu asupra educaţiunei populare a fetelor din România. . Această lucrare dîndu-se în deliberarea Consilului superior de instrucţiune, acest corp prin procesul-verbal încheiat în şedinţa de la 19 februariu anul expirat a opinat ca opul în cestiune şă fie imprimat pe spezele statului, iar autoarei să i se facă, spre * încurajare, o recompensă de galbeni una sută. Această dispoziţiune, Prea înălţate Doamne, nu s-a putut executa din cauza lipsei totale de fonduri pentru asemeni încura-jeri; acum însă subsemnatul avînd în vedere poziţiunea d-rei Dunca, cu respect propune înălţimei Voastre să binevoiţi a ordona ca din § de ajutoare lăsat în dispoziţiunea Măriei Voastre, pentru anul curent, să se elibere numitei galbeni una sută. Sunt, Prea înălţate Doamne, cu cel mai profund respect, al Măriei Voastre prea plecat servitor, ministrul Cultelor şi Instrucţiunei Publice, D. Bolintineanu 25 No. 1174, 15 ianuarie [1864]1 Prea înălţate Doamne, în urma raportului ce subsemnatul a avut onoare a vă îndrepta, întemeiat pe un raport al d-lui N. Racoviţă, eforul advocat, prin care arăta că ar fi găsit neregulată cancelaria advocaturei de Dolj, ce pe atunci se ocupa acest post de d. Ştefan Zăgănescu, înălţimea Voastră aţi binevoit, şi prin ordonanţa cu no. 1270, din 7 decemvrie, anul trecut, aţi numit în locul numitului pe d. Nicolae Stanomirescu. Acum prezentîndu-se la minister numitul d. Zăgănescu, cu certificat afirmativ de buna sa conduită şi îndeplinirea datoriilor sale cu exactitate, mai de la toţi miniştrii ce au ocupat fotoliul .acestui ministeriu, din timpul funcţiunei sale în calitate de advocat la acest judeţ, : Subsemnatul cu tot respectul anexează acel certificat în original, şi în temeiul atestaţiei ce se face că numitul şi-a îndeplinit datoriile sale, în tot cursul serviciului său, Vă roagă, Prea înălţate Doamne, să binevoiţi a-1 graţia pentru greşeala ce se impută de ţinerea cancelariei în neregulă, avînd motiv a crede că se va pune de numitul cancelaria în toată regula, binevoind a-1 reintegra 58 59 în postul său; iar d. N. Stanomirescu, ce 1-a înlocuit, să treacă la Romanaţi, în locul d-lui I. Amărăscu, care rămîne în disponibilitate, pentru un alt post de advocat2. Sunt cu cel mai profund respect, Prea înălţate Doamne, al Măriei Voastre prea plecat şi prea supus servitor, ministru secretar de stat la Departamentul Cultelor şi Instrucţiunei Publice, D. Bolintineanu 26 No. 2530, 29 ianuarie 1864 Prea înălţate Doamne, Cu toate silinţele ce pune de la un timp încoace guvernul Măriei Voastre pentru înbunătăţirea soartei persoanelor clericale, unii din aceştia, răuvoitori ţării lor şi spiritului de progres şi îmbunătăţiri morale, tipăriră şi răspîndiră în public o plîn-gere către prea sînţia sa mitropolitul Ungro-Vlahiei, în contra dispoziţiunilor bugetare ale anului curent. Actul acesta necali-ficabil fiind cu totul necompatibil cu caracterul bisericesc cu care sunt investite aceste persoane, cît şi cu disciplina religioasă şi amorul de patrie tradiţional, ce totdeauna a profesat clerul din timpii străbunilor noştri, şi prin care ţara a scăpat din multe pericole; fiind încă şi mai mult, fiind un început de uneltiri sediţioase care ar putea avea consecuenţe triste pentru ordinea publică şi liniştea spiritelor, şi fiind provocat şi uneltit chiar de aceste persoane, din care cea mai mare parte sunt funcţionari publici, şi prin aceasta dînd şi altora exemple de uitarea celui mai sînt din principii, lealitatea, care ar fi un germine coruptor datinilor sociale, subsemnatul am onoare a supune plecat, la aprobarea Măriei Voastre, ca persoanele mai jos însemnate care se află funcţionînd să fie destituite, iar pînă la înlocuirea curatorilor prin alte persoane, secretarii ce se află astăzi funcţionînd la aceste locaşe, să fie însărcinaţi cu privigherea serviciului administrativ, ajutîndu-se în acest serviciu de cel mai bătrîn din preoţii ce se află la fiecare din aceste monastiri. Aceste persoane sunt următoarele: P.S.L. arhiereul Calist Stratonichias, vicar la st. mitropolie şi curator la Snagov; arhiereul lonichie Evantias, curator Ia Cîmpu-Lung; Theodorit Sinadon, curator la Sf. Ecaterina; Athanasie Troados, curator la Sadova şi Zlătari; arhimandriţii Ieronim de la Bistriţa, Inochentie Chiţulescu, curator la Dealu şi rector al seminariului din Bucureşti; Axentie, curator la Radu-Vodă; Nichifor, curator la Văcăreşti şi îngrijitor la biserica Co-mana; Chesarie, curator la Motru; Chesarie, curator la Comana, Iosif Năniescu, curator la Găiseni şi Sărindar; Hipolit, curator la Plumbuita; Eugenie, la Nucetu; protosinghelul Justin, curator la Pătoaria; Ciprian, curator la Măxineni, şi ieromonahul Marti-nian Nisipeanu la Banu. Iar părintele Ambrozie Stavropoleanu, deşi se afla subscris pre prezisul act, fiind însă că acum prin petiţia ce a dat subsemnatului arată că a fost surprins văzînd cuprinderea hîrtiei tipărite, cînd dînsul credea a fi subscris o hîrtie rugătoare către guvern, va rămînea in postul său. Cuvioşii superiori, Onufrie de la Sinaia, Ghervasie de la Recea, şi Ierotei de la Izvoară, vor fi deocamdată suspendaţi din funcţia lor pînă la alte măsuri. Osebit de aceasta, toţi monahii implicaţi în aceste uneltiri, afară de arhiereii cari vor trebui a sta în capitală, se vor trimite toţi de P.S.S. părintele mitropolit, fiecare pe la metaniile lor.1 Sunt cu cel mai^ profund respect, Prea înălţate Doamne, al Măriei Voastre prea plecat şi prea supus servitor, ministru secretar de stat la Departamentul Cultelor şi Instrucţiunei Fublice, D. Bolintineanu 27 No. 2651, 30 ianuarie 1864 Prea înălţate Doamne, Subscrisul, voind a se încredinţa dacă la monastirea Snagov al cărui superior este prea sf. sa arhiereul Calist Stratonichias, se află tot personalul cuprins prin budgetul acei monastiri, şi 60 61 dacă salarele se răspund conform acelui budget, am însărcinat un amploiat al ministeriului ca să meargă la faţa locului şi să se încredinţeze despre aceasta. Din parte-i am priimit raportul cu data de 27 ale curentei, prin care arată că, dupe cercetările locale ce a făcut, a constatat următoarele: I. Din trei preoţi prevăzuţi în budget, numai doi dintr-înşii, şi anume preotul loan şi Constantin, sunt preoţi de mir, cari locuiesc afară din monastire şi cari foarte rar sau numai cînd sunt de rînd, mănîncă la masa comună. II. Numiţii preoţi au declarat că nu şi-au priimit salarele pe trimestrul al patrulea a anului 1863, adăogînd a arăta că şi cînd li se dă priimesc numai pe socoteala de 400 lei pe an, adică cu 50 lei mai puţin decît leafa prevăzută în budget. III. Cîntăreţul din dreapta, anume monahul Silvestru, a declarat că nu şi-a priimit leafa pe şase luni din anul expirat şi că în total priimeşte numai 400 lei pe an, adică cu 200 lei mai puţin decît leafa prevăzută prin budget. IV. Alţi monahi, afară de cei în funcţiune, numitul impiegat n-a găsit în monastire, afară de unul care s-a declarat de econom; prin urmare, numărul de patru monahi a ^cărora îmbrăcăminte şi nutriment se află asignat în budget, nu există, şi în fine numitul arată că în urma acestor constatări, făcînd comparaţie între budgetul lucrătoriu şi statul de prezenţă înaintate de prea sf. superior al zisei monastiri pentru întregul an expirat nu s-au văzut nici o economie, ci din contra, au priimit toate sumele asigurate în budget pînă la finele anului încetat. Descrisele împrejurări, subscrisul supuindu-le la cunoştinţa înălţimei Voastre, cu respect propun ca, aşa precum numitul arhiereu este destituat din funcţia de egumen, dupe raportul no. 2530, pentru alte abătute urmări, apoi să binevoiţi a încuviinţa împlinirea de la el a tutulor sumelor ce se vor constata că le-a primit de la minister si nu le-a întrebuinţat conform menirei lor.1 Sunt cu cel mai_ profund respect, Prea înălţate Doamne, al Măriei Voastre prea plecat şi prea supus servitor, ministru secretar de stat la Departamentul Cultelor şi Instrucţiunei Publice, D. Bolintineanu 28 No. 4192, 12 fevruarie 1864 Prea înălţate Doamne, Comitetul de inspecţiune al şcoalelor din judeţul Argeş, pe lîngă raportul no. 19, a înaintat ministeriului un proces-verbal prin care se constată că părintele Anania Melega, rectorele semi-nariului episcopiei de Argeş, a comis la 22 ianuarie expirat un fapt de natură ce a ocazionat un mare scandal în societate. Observîndu-se acest proces-verbai, s-a văzut că numitul părinte, în ziua de 22 ianuarie spre seară, a venit în oraşul Curtea de Argeş, sub pretext de a-şi tîrgui cele necesare, însoţit fiind de un Dinu Vlădescu, cunoscut de toţi ca omul cel mai corupt şi viţios, s-au dus la un han şi au mîncat şi au băut în cea mai mare dezordine. în urmă, pe la orele 11 din noapte, poliţia oraşului, atrasă de zgomotul şi tapagiul ce se făcea la acel han, a găsit pe părintele Anania în poziţiunea cea mai scandaloasă, dupe cum mai pe larg se constată în alăturatul proces-verbal. Asemenea imorală conduită din partea unei persoane bisericeşti, chemată a priveghea creşterea şi educaţiunea junimei, subsemnatul crede a-şi împlini a sa datorie, rugind pe înălţimea Voastră să binevoiţi a aproba destituirea acestui călugăr din postul de rector şi înlocuirea provizorie prin d. N. Nenciulescu, vechi impiegat în cancelaria acestui minister şi actual îngrijitor al Academiei din Bucureşti, pentru care supun la semnătura Măriei Voastre alăturatul proiect de decret.1 Sunt cu cel mai profund respect, Prea înălţate Doamne, al Măriei Voastre prea plecat şi prea supus servitor, ministru secretar de stat la Departamentul Cultelor şi Instrucţiunei Publice, D. Bolintineanu 29 No. 5219, 21 februarie [186 4 Prea înălţate Doamne, Postul de inspector general al serviciului silvic fiind desfiinţat, prin proiectul de budget pentru exersiciului anului 1864, şi încetat 62 63 în fapt deodată cu încetarea creditelor suplimentare, subsemnatul, cu cel mai profund respect, vă roagă să binevoiţi a încuviinţa ca d-lui M. Rîmniceanu să rămîie simplu cap de secţiune, potrivit cu remunerariul ce i-a rămas.1 Sunt cu cel mai profund respect, Prea înălţate Doamne, al Măriei Voastre prea plecat şi prea supus servitor, ministru secretar de stat la Departamentul Cultelor şi Instrucţiunei Publice, D. Bolintineanu 30 No. 7261, 10 martie [1864] Prea înălţate Doamne, Prin adresa cu no. 9052, din 9 martie curent, domnul ministru de Interne comunică subsemnatului că a luat informări pozitive că în judeţul Buzău e urzită o propagandă, că se subscriu peti-ţiuni prin îmdemnul făţiş al protopopilor, că asemenea propagandă ce neodihenşte spiritele locuitorilor ar fi pornită şi patronată de însuşi p. s.s. locotenintele de episcop al Buzăului Dionisie, şi cere a se lua pe dată cuvenitele măsuri de a se pune înfrînare unor aşa urmări şi tendinţe condamnabile ale clerului din acel udeţ. în vederea unor asemenea acte, provocate şi patronate de un înalt impiegat clerical, subsemnatul este de părere, Prea înălţate Doamne, a se destitui pe dată pr. s.s. părintele locoteninte de episcop al Buzăului şi a se numi în Iocu-i preacuvioşia sa părintele arhimandrit Ghenadie, actualul curator la biserica Sf. Gheorghe Nou, persoană demnă de a împlini cu cuvenita demnitate această înaltă funcţiune, pentru care rog prea plecat pe înălţimea Voastră, ca, de încuviinţaţi, să binevoiţi a subscrie alăturatul proiect de decret ce vi se supune pe lîngă aceasta.1 Sunt cu cel mai profund respect, Prea înălţate Doamne, al Măriei Voastre prea plecat şi prea supus servitor, ministru secretar de stat la Departamentul Cultelor şi Instrucţiunei Publice, D. Bolintineanu 31 No. 7665, 2/14 aprilie 1864 Prea înălţate Doamne, Luîndu-se în privire că toţi funcţionarii statului, ce au manipulaţii băneşti şi sunt depozitari a mai multor obiecte, precum documente şi altele, au depuse garanţii în această categorie sunt şi curatorii civili rînduiţi la bisericile statului, cari, pe lîngă sumele ce li se eliberează din minister pentru întreţinerea bisericilor, Ie sunt încredinţate şi zestrele unor asemine, compuse din odoare pentru serviciul divin şi alte obiecte bisericeşti. Pentru buna întrebuinţare dar a sumelor ce li se încredinţează acestor curatori conform budgetului, şi pentru că nu vor înstrăina nici un obiect din cele ce le sunt încredinţate cu inventării, Subscrisul cu tot respectul propune înălţimei Voastre, rugîn-du-vă să binevoiţi a încuviinţa, ca toţi aceşti curatori să dea o garanţie în valoare de două sute galbeni, care să stea la minister în tot timpul cît vor funcţiona.1 Sunt cu cel mai profund respect, Prea înălţate Doamne, al Măriei Voastre prea plecat şi prea supus servitor, ministru secretar de stat la Departamentul Cultelor şi Instrucţiunei Publice, D. Bolintineanu 65 32 Nr. 13080, 29 aprilie/11 mai 1864 Prea înălţate Doamne ! Subsemnatul are onoare a supune la aprobarea Măriei Voastre, următoarele schimbări de civili la bisericile secularizate, adică: preotul Radu Şapcă să se numească curator civil la monastirea Cozia, al caria curator nu are încrederea guvernului, iar în locul preotului Şapcă, curator la monastirea Hotăranii să se numească părintele Irineu Grădeanu, actualul curator la Snagov, şi în locul acestui din urmă civil la Snagov să se numească preotul Nicolae Caimacamu, şi roagă pe Măria Voastră ca, de veţi binevoi a încuviinţa, să subscrieţi alăturatul proiect de decret.1 Sunt cu cel mai profund respect, Prea înălţate Doamne, al Măriei Voastre prea plecat şi prea supus servitor, ministru secretar de stat la Departamentul Cultelor şi Instruct. Publice, D. Bolintineanu 33 No. 18604, 11 iunie [1864] Prea înălţate Doamne, Informîndu-mă că veniturile monastirei Mărcuţa de lîngă Bucureşti nu se varsă în tezaurul public şi că ea se administra de o epitropie în numele Ipsilanti, am cătat a mă încredinţa, 1-i pe ce baze s-a instituit acea epitropie asupra unei monastiri pe pămîntul României, şi al 2-lea daca în urma legei prin care s-a secularizat toate monastirile din ţară mai poate fi tolerată. Examinînd dar documentele ce am găsit în Arhiva Statului şi din dosarele cancelariei ministeriului relative la zisa monastire, am văzut că acea monastire a fost fondată de români pămînteni şi că servea din vechime de sucursală a mitropoliei; iar din hrisovul răposatului domn Alexandru Ipsilanti cu anul 1780 se vede că acea monastire, prin consimţimîntul mitropolitului de atunci, se trece în administraţia acestui domnitor, de către care se şi înzestrează cu cîteva moşii. Prin acest hrisov se dedică prezisă monastire la o monastire din Constantinopole sub nume de Halchi, însă atîta timp cît şi acea monastire se va afla sub stăpînirea sa; iar întîmplîndu-se a i se lua acea monastire, monastirea Mărcuţa să rămîie de sine independinte, administrîndu-se de către neamul său dupe timp în scopul voinţei sale, adică de a întreţine monastirea dupe toată cuviinţa, de a înfiinţa o şcoală şi alte ajutoare de binefaceri. Din dosar se constată că monastirea Halchi din Constantinopole s-a fost luată din stăpînirea Ipsilanti şi că monastirea Mărcuţa, mai-nainte de anul 1834, se administra de mitropolie, iar de pe la anul 1836, dupe cererea făcută de dumneaei Elisaveta Ipsilanti, se dă prezisă monastire sub administraţia domniei sale, în temeiul zisului hrisov, de guvernul de atunci, cu încuviinţarea Adunării legislative din acea epocă, desfiinţîndu-se totodată şi din rîndul monastirilor pămîntene. Este locul aci a se observa că hrisovul nu da familiei Ipsilanti nici un drept de împărtăşire în venitul prezisei monastiri, ci îl obligă a cheltui tot venitul pentru diferite creaţiuni şi îmbunătăţiri. Asupra acestor împrejurări, consultînd şi pe domnii efori advocaţi asupra chestiunei de drept, dacă funcţionarea acei epitropii mai poate fi valabilă în urma legei posterioară din anul 1863, care ordonă secularizarea tuturor monastirilor din ţară de orice categorie, consiliul, prin jurnalul său îşi exprimă a sa părere că oricare ar fi legalitatea actelor petrecute în anul 1836 prin care s-a recunoscut familiei Ipsilanti dreptul de administraţie a prezisei monastiri, prin legea posterioară din anul 1863 se cunoaşte desfiinţată, şi că dupe art. I din zisa lege, monastirea Mărcuţa se priveşte şi ea secularizată ca toate celealte monastiri. Această opinie împărtăşind-o şi subsemnatul, prin referatul no. 17140 am supus-o în deliberaţia onorabilului Consiliu de Miniştri, care, prin jurnalul no. 2, o şi încuviinţează, hotărînd ca prezisă monastire cu toate proprietăţile ei să intre în administraţia statului, să se ia dispoziţii prin administraţie de a se vărsa în tezaurul public veniturile acei monastiri, luîndu-se şi documentele de la acea epitropie. 67 Acestea, cu tot respectul le supun la cunoştinţa înălţimei Voastre dimpreună cu acel jurnalîn original, pe care, de veţi binevoi a-1 încuviinţa, vă rog a da înalta Măriei Voastre aproba-ţie.1 Sunt cu cel mai profund respect, Prea înălţate Doamne, al Măriei Voastre prea plecat şi prea supus servitor, ministru secretar de stat la Departamentul învăţămîntului Public şi al Cultelor, D. Bolintineanu 34 No. 19999, 20 iunie [1864} Prea înălţate Doamne, Avuţia principală a ţărei constă în producţiunea materielor brute. O puternică sorginte a unei însemnate producţiuni de asemenea natură sunt şi pădurile statului, importante şi pentru salutaria lor influenţă asupra climei. Cu astă credinţă, subsemnatul şi-a îndreptat toată serioasa atenţiune asupra conservărei pădurilor pînă la punerea lor într-o exploataţiune în adevăr sistematică şi pînă la reducerea acestui fond într-un capitol productiv pentru stat, dupe un bun plan economic. Dar, încă de mult nenumărate delicte bîntuie necontenit acele păduri. Drept orice penalitate, delicvenţilor nu se aplică decît art. 7 de la capitolul X, Adaos pentru stricăciuni, partea V, din Condica Iui Caragea. Acest articol însă nu face decît a supune pe delicvent la răspunderea îndoitei valori a lemnului tăiat, şi prin urmare nu prevede decît despăgubirea civilă cuvenită proprietarului lezat prin-tr-un asemenea delict, fără a pedepsi şi delictul. Toate privigherile administrative se sfărîm în deşert în faţa unui asemenea sistem, care, în loc de a stîrpi delictele, este menit a le înmulţi, căci cu cît ele sunt mai puţin pedepsite cu atît cresc în proporţiuni mai mari, încît pînă azi au ajuns a dezmembra masa pădurilor statului. S-au făcut mai multe protestări din partea diferitelor autorităţi, chemate a lua parte la conservarea pădurilor, contra acestui sistem puţin propriu de a înfrîna pe delicvenţi, fără ca fosta administra-ţiune silvică să fi luat vreo altă dispoziţiune întru aceasta şi fără chiar a căuta să aplice pe cele existinte. Apoi chiar acum am întîm-pinat din partea d-lui prefect de Mehedinţi raportul cu no. 3925, şi a d-lui prefect de Argeş cu no. 1746, prin care declară sistemul de imperfect şi impropriu pentru împuţinarea şi stîrpirea delictelor, arătînd încă că cu mulţumire plăteşte delicventul în îndoit materialul tăiat dintr-o pădure a statului, care poate să fie în apropiere şi-1 scuteşte de a-1 cumpăra şi transporta din păduri depărtate. Totdeodată îmi cer şi mezie mai eficace pentru înfrînarea unor asemenea abateri. Avînd dar în vedere deplorabila stare în care au ajuns aceste păduri, stare în care ele n-ar mai putea suferi asemenea tăieri neregulate, fără a ajunge la o ruină completă, şi considerînd că, ca delicte, tăierile de lemne în pădurile poprite sunt prevăzute de Condica penală în alineat II, art. 380, care, fără a exclude sus-zisul art. 7, prescrie amendă către stat sau închisoare, subsemnatul a pus în deliberarea consiliului de advocaţi, de pe lîngă ministeriul ce dirige, cestiunea dacă, conform spiritului legei existente, se pot combina în aplicaţiune art. 7 din Codul lui Caragea cu art. 380, alineat II din Codul penal. Asupra acestora, consiliul, prin jurnalul său de la 16 curent, a opinat a se aplica amîndouă articolele sus-menţionate contra acelora ce comit delicte pădureşti. Supuind Măriei Voastre acestea, vă rog, Prea înălţate Doamne, ca, în considerarea interesului şi utilităţei generale a conservărei pădurilor statului, şi pînă la formarea unei noi şi complete legiuiri pădurare, să binevoiţi a aproba şi Măria Voastră măsura de a se combina cele două articole sus-menţionate în aplicarea lor contra delicventului, şi a mă autoriza ca, conform cu art. 52 şi 53 din procedura Coi.dicei penale, să dau d-lor prefecţi cuvenitele instrucţiuni întru aceasta.1 Sunt cu cel mai profund respect, Prea înălţate Doamne, al Măriei Voastre prea plecat şi prea supus servitor, ministru secretar de stat la Departamentul Cultelor şi Instrucţiunei Publice, D. Bolintineanu 68 69 35 No. 21133, 3 iulie [1864] Prea înălţate Doamne, Instrucţiunea publică, sub înalta protecţiune a Măriei Tale, a dobîndit în anul din urmă dezvoltarea imperios reclamată de epoca actuală. Rămîne acum, Prea înălţate Doamne, ca, dupe modelul celoralte state civilizate, precum învăţămîntul enciclopedic, cel preparatoriu pentru facultăţi, formează o unitate sub numele de gimnaziu, asemenea şi învăţămîntul superior, acela din facultăţi, să formeze un tot, o unitate, un corp universitar, sub numele colectiv de Universitatea din Bucureşti. Spre acest sfîrşit, avînd în vedere şi opiniunea Consiliului superior de instrucţiune, exprimată prin procesul-verbal de la 25 iunie expirat, vin cu respect a Vă ruga, Prea înălţate Doamne, să binevoiţi a da înalta Măriei Voastre aprobare ca facultăţile din Bucureşti, unite împreună, să poarte numirea de: Universitatea din Bucureşti} Profesorii diferitelor facultăţi adunîndu-se împreună să aleagă pe rectorele Universităţii, iar profesorii fiecărei facultăţi în parte, pe decanul facultăţii respective. Dacă, Prea înălţate Doamne, binevoiţi a da acestui raport înalta Măriei Voastre sancţiune, vă rog prea respectuos a semna alăturatul proiect de decret. Sunt cu cel mai profund respect, Prea înălţate Doamne, al Măriei Voastre prea plecat şi prea supus servitor, ministru secretar de stat la Departamentul învăţăm întului Public şi al Cultelor, D. Bolintineanu 36 14 noiem. 1864 Prea înălţate Doamne! Dorind a pune sub tipar toate scrierile mele poetice vechi care s-au epuizat de mult timp, şi scrierile poetice noi, inedite, au o traducţiune în limba franceză, şi neavînd toate mijloacele ce ce cer pentru această tipărire, vin cu adîncă plecăciune a ruga pe Măria Voastră, daca veţi binevoi, să mi se avanseze o sumă de cinci sute galbeni din § din budgetul Instrucţiunii pentru premii de cărţi. Subsemnatul se îndatorează a întoarce aceşti bani cît şi do-bînda lor, în exemplare tipărite din această operă, luîndu-se în vedere preţul unui exemplar şi determinîndu-se numărul exemplarelor ce vor fi a se da, dupe acest preţ, cu suma datorită cu dobînda lor. Acele exemplare vor servi ministerului la împărţirea premiilor ce se dau în toţi anii la examene.1 Al Măriei Voastre prea plecat şi prea supus serv, D. Bolintineanu 70 Către C. ESARCU Către GABRIELY [12 februarie 1871]1 Domnule Ministru, Am onoare a vă înainta pe lîngă aceasta una sută cincizeci şi cinci (155) exemplare din Viaţa lui Traian August2 a un leu şi şaizeci şi opt exemplaru, douăzeci exemplare din Traianida a doi lei şi cincizeci bani exemplaru, cinci exemplare din Conrad a doi lei şi cincizeci bani exemplaru, un exemplar Alexandru Lăpuşneanu a doi lei şi cincizeci bani exemplaru, două exemplare Viaţa şi faptele lui Ştefan-Vodă 3 a un leu şi şaizeci şi opt bani exemplaru, nouă exemplare Ştefan George-Vodă* a doi lei şi cincizeci bani exemplaru, cincisprezece exemplare din Cîmpul şi salonul, poezii, a trei lei şi treizeci şi şase bani exemplaru şi trei exemplare din Plîngerile României a doi lei şi cincizeci bani exemplaru, care toate aceste cărţi fac suma de patru sute nouă lei şi paisprezece bani, şi vă rog, domnule ministru, ca daca găsiţi de cuviinţă a se cumpăra pentru distribuirea premiilor, să binevoiţi a le primi şi a da cuvenitele ordine pentru a mi se emite mandatul de costul lor.5 Primiţi, vă rog, domnule ministru, încredinţarea prea osebitei mele consideraţiuni. Dimitrie Bolintineanu D. Sale D-lui ministru Cultelor si Instrucţiunei Publice 72 15/27 octombrie 1852, Brusa Frate Gabriely, îmi răspunseşi Ia scrisoarea mea şi îmi păru foarte bine; dar nevenirea ta aici îmi displăcu. Burta se vede că nu te lasă a veni, iar nu ciflikulx, căci o săptămînă în Brusa unde să vezi un frate, nu putea să-ţi pricinuiască perderi în comerţul ciflikului. Nu-mi scrii îndestul despre Filomela. O să te însărcinez să mi-o ceri de nevastă tată-său. Aici auzirăm că aţi ars cu totul pe acolo. Fratele Simon îţi trimite multe complimente şi pe aducătorul acestui bilet cu două borcane cu dulceaţă şi o cutie de pastă de gutui ca să le dai d-ei Ghika, buna noastră română. Această dulceaţă şi pasta este făcută de Ghiţă prin influenţa lui Zanne inginerul. Simon îi va trimite mai multă pastă, daca aceasta îi Va place. Dă-i totdeodată şi această scrisoare de la mine. Ce fac fraţii de acolo Creţulescu, prinţipolul etc.? Complimente la toţi. Lui D. Ghika nu-i scrisei astă dată, neavî nd timp, nici destule noutăţi a-i zice. Complimentele mele lui Duranu fiul — şi fetelor — iar mai ales dulcineii imaginaţiei mele Filomela.2 Scrie-mi ce a rămas cu nunta ta, căci bela a trecut pe acolo; Se vede că nu-i placi. Nu te întrista, frate, îţi rămîne timp, căci 73- Ninka este mai bine? La revedere, spune golanilor că-i îmbrăţişez. Bolintineanu P.S. Creţulescu nu s-a catadicsit să-mi răspunză. Iubite Ga-briely, dă şi această scrisoare lui Alexandru Golescu ca să îi puie el adresa către fratele său Ştefan la Paris, şi să o iei să o arunci la poşta franceză, fiind foarte interesantă. Către ION GHICA 22 mai 1847, Paris1 Scumpul meu domn, Trianon îmi comunică ideea întreprinderii sale despre care vei lua mai lămurită înţelegere din chiar scrisoarea sa ce o alătur pe lîngă aceasta. Ca să facă un lucru bun însă, nu rămîne îndoială că avea trebuinţă de concursul bărbaţilor cu capacitate ce posedăm. Asfel se îndreaptă către d-ta care te cunoaşte şi speră că-i vei primi propoziţia. Eu mă grăbesc a-ţi trimite această scrisoare, şi chibzuind dacă se poate pune în lucrare ceva ce cere el, ai bunătatea a-i răspunde. Cu această ocazie mă recomand amiciţiii ce ai avut totdauna pentru mine şi-ţi mulţumesc de cîte faci pentru primirea şi tipărirea poeziilor mele de către comitet.2 Află totdeodată ceva noutăţi după aici. Este o săptămînă de cînd gardienii din Bois de Boulogne au condus la cor de gardă o damă română ce a. avut bizara plăcere să doarmă în braţele amantului său pe iarbă verde. Bărbatul acestii dame s-a dus a doua zi la poliţie şi după ce a aflat cauza, ş-a tras nevasta de la închisoare, cum şi pe amantul ei, — un român, ca să nu se bată în duel a fugit nu se ştie unde. Popescu o să dea un concert. So-ru-sa ia aer seara pe trotoarul bulevardului foarte regulat pînă la 11 ceasuri, după cum am auzit însă. Zinidi au pus decoraţia la mont. de pietate. Isvoranu a fost chemat la duel de un francez cu care jucase cărţi, şi s-a dus la poliţie să-ntrebe dacă legile Franciii opresc duelul. Dar ca să-ţi spui toate cîte s-a făcut de la Paşte pînă acum, ar trebui zece coli. Complimente lui Alexandrescu, S. Golescu, d-lor Voinescu, Predescu şi celoralţi. 75 N. Bălcescu s-a întors din Roma unde a afiat un nou izvor de fapte istorice ale lui Mihai 3. Se ocupă acum cu istoria lui în parte, şi te salută amicalmente. închei pentru astă dată şi aştept cu plăcere o altă ocazie ca să-ţi scriu. Al d-tale slugă, mai mic, sincer amic, Bolintineanu Bălăceanului şi Kogălniceanului complimente, de vor fi pe acolo. Monsieur le spătar Jean Demetre Ghika â Bucarest, en Valachie. 2 Le 5 Novem. 1849, Paris Je ne suis arrive â Paris que le 30 du mois passe.1 J'ai trouve j ici Balcesco et Balaciano. Balaciano partira bientot pour Mont-pellier, lieu d'exil que son pere lui designa. Spleny2 a ete indigne contre Eliade pour avoir fait un bruit d'une chose qu'il lui avait confiee pour son mieux et tout autrement j que ce dernier pretend lui avoir ete dite. lis vont avoir, â ce qu'on m'a fait croire, une explication ensemble.3 Aucun Valaque ou Moldave ne va plus chez Eliade; on le blâme, on le deteste. Du reste, sa conduite, je veux dire la vie qu'il mene â Paris a beaucoup contribue â eloigner de lui tous les gens qui se respectent4. Mais il m'a fait de la peine de voir ; les Golesco non moins ha'is et non moins abandonnes qu'Eliade et Tell par leurs compatriotes et cela â cause de l'amitie que les Golesco n'ont pas encore cesse de leur porter. Aussi ils sont re- | duits â vivre dans un cercle etroit qui ne se compose que de la | lieutenance, plus Aristia5, Grădişteano 8 et Pleşoiano.7 Quant â Alexandre Golesco 8, il a rompu avec ces ms. depuis quelques semaines. Aujourd'hui il les deteste et il m'est arrive de le voir par hasard en presence d'Eliade et de Tell sans leur dire un seul mot et leur tourner le dos. [...]. ; N. Golesco et Tell avouent qu'ils ont signe la circulaire par laquelle ils defendent Eliade. lis ne disent autre chose que jusqu'â present il n'est pas encore prouve qu'Eliade vous ait denonc6. gi vous pouvez, envoyez-nous une copie de cette circulaire. M. Tell pretend en outre que vous aviez promis d'envoyer â Paris une copie du papier d'Eliade depose contre vous, mais que vous ne l'avez pas encore envoyee, preuve que ce papier n'existe pas.9 N. Balcesco, lors de son depart de la Transylvanie, l'annee passee, ayant eu une querelle avec le marechal Tell, vient de provoquer ce dernier, mais le fameux general refuse de lui donner Une pareille satisfaction, sous pretexte que Balcesco est malhon-nete; vu qu'il possede de l'argent de l'Etat et qu'avisant que cet argent ne doit etre depose entre les mains de la lieutenance, il ne pourrait convenir de se lutter.10 Nous allons avoir une nouvelle reunion des Valaques ou nous esperons connaître les deux masques qui se croient encore en carnaval et qui, non contents d'avoir escamote l'argent depose par Constantin Balcesco11 â Cronstadt12, veulent s'approprier la seule somme qui reste encore et qui a une autre destination que de servir â payer les filles publiques de M. Eliade. 11 faut finir une fois avec des gens qui, apres avoir compromis l'avenir du pays par leur incapacity et leur poltron-nerie, cherchent â calomnier ceux qui sont les meilleurs parmi nous. M. Eliade vit maritalement avec une femme de rue nommee Delcaretto, venue de la Moldavie d'ou elle a ete, â ce qu'on dit, chassee par la police.13 J'espere que les Golesco ne tarderont pas â s'apercevoir qu'ils ont ete la dupe de ces ms. Je vois tous les jours Balcesco, Voi'nesco, Alecsandri, Balaciano, — Rosetti et Bratiano rarement. J'ai parle avec Balcesco pour l'affaire du journal, il a eu la meme idee, et nous ne tarderons pas de nous mettre en train de travailler sous la redaction de nous trois. II vous a ecrit â cet effet du reste.14 Mon cher ami, envoyez-moi la lettre de recommandation pour Calimaky15. Je tiens plus que jamais â devenir attache d'ambas-sade, car il y a une emulation deja parmi les freres cauzaşi, et puis cela me donnera en quelque sorte une espece de relief ance. Alecsandri est nomme chef des archives â Jassy, ou il va se rendre dans un mois d'ici. 76 77 Votre frere16 se porte bien ainsi que tous les Valaques qui m'ont charge de les rappeler â votre souvenir. La semaine prochaine je vous donnerai plus de nouvelles et je tâcherai de maniere que dorenavant je vous envoie mes lettres par l'ambassade. Mes amities â Cathargi, Marine et les autres cauzaşi. A Ca-thargi je vais lui ecrire avec l'autre paquebot. Votre ami devoue, Bolintineanu 5 noiem. 1849, Paris N-am sosit la Paris decît la 30 ale lunii trecute.1 Am găsit aici pe Bălcescu şi Bălăceanu. Bâlăceanu va pleca în curînd la Montpellier, locul de exil pe care tatăl său i 1-a desemnat. Spleny2 a fost indignat împotriva lui Eliade care a făcut zgomot în jurul unei chestiuni ce i-o încredinţase spre binele său şi încă cu totul altfel decît acesta din urmă pretinde că i-a fost spusă. Ei vor avea, după cum m-au făcut să cred, o explicaţie împreună.3 Nici un muntean sau moldovean nu mai merge la Eliade; toţi îl blamează, toţi îl detestă. în rest, purtarea sa, vreau să spun viaţa pe care o duce la Paris a contribuit mult să îndepărteze de la el pe toţi oamenii tineri care se respectă.4 Dar m-a îndurerat să văd pe Goleşti nu mai puţin urîţi şi nu mai puţin părăsiţi decît Eliade şi Tell de către compatrioţii lor şi aceasta din cauza prieteniei pe care Goleştii nu au încetat încă să le-o poarte. De aceea ei sînt constrînşi să trăiască într-un cerc strîmt care nu se compune decît de locotenentă, plus Aristia,5 Grădişteanu 6 şi Pleşoianu.7 Cît priveşte pe Alexandru Golescu,8 el a rupt-o cu aceşti domni de cîteva săptamîni. Astăzi îi detestă şi am avut prilejul să-1 văd din întîmplare în prezenţa lui Eliade şi Tell fără să le spună un singur cuvînt şi întorcîndu-le spatele. [...]. N. Golescu şi Tell mărturisesc că ei au semnat circulara prin care apără pe Eliade. Ei nu spun altceva decît că pînă în prezent încă nu s-a dovedit că Eliade te-ar fi denunţat. Dacă poţi, trimite-ne o copie după această circulară. Dl. Tell pretinde mai mult, că promiseseşi şi să trimiţi la Paris copia hîrtiei lui Eliade depusă contra dumitale, dar că nu ai trimis-o încă, dovadă că această hîrtie nu există.9 N. Bălcescu, cu ocazia plecării sale din Transilvania, anul trecut, avînd o ceartă cu mareşalul Tell, 1-a provocat pe acesta din urmă, dar faimosul general refuză să-i dea o asemenea satisfacţie, sub pretextul că Bălcescu este necinstit; avînd în vedere că posedă banii statului şi găsind de cuviinţă că aceşti bani nu trebuie să fie depuşi în mîinile locotenentei, nu putea conveni să se bată.10 Noi vom avea o nouă întrunire a muntenilor unde sperăm să cunoaştem cele două măşti care se cred încă în carnaval şi care, nemulţumite de a fi şterpelit banii depuşi de Constantin Bălcescu11 la Cronstadt,12 vor să-şi însuşească singura sumă care există încă şi care are o altă destinaţie decît de a servi la plata femeilor publice ale d-lui Eliade. Trebuie să se sfîr-şească odată cu oamenii care, după ce au compromis viitorul ţării prin incapacitatea şi laşitatea lor, caută să calomnieze pe cei care sînt cei mai buni printre noi. Dl. Eliade trăieşte în concubinaj cu o femeie de stradă numită Delca-retto, venită din Moldova, de unde a fost, după cum se spune, alungată de poliţie.13 Sper că Goleştii nu vor întîrzia să bage de seamă că au fost înşelaţi de aceşti domni. Văd în fiecare zi pe Bălcescu, Voinescu, Alecsandri, Bălăceanu ,— pe Rosetti şi Brătianu mai rar. Am vorbit cu Bălcescu în problema ziarului, el a avut aceeaşi idee şi nu vom întîrzia să ne punem pe treabă sub redacţia a noi trei. De altfel, el ţi-a scris în această privinţă.14 Dragul meu prieten, trimite-mi scrisoarea de recomandare pentru Caii-machi.15 Ţin mai mult ca oricînd să devin ataşat de ambasadă, căci există deja o întrecere printre fraţii cauzaşi şi apoi aceasta mă va pune oarecum în relief. Alecsandri a fost numit şef al arhivelor la Iaşi unde se va duce peste o lună. Fratele dumitale16 e sănătos ca şi toţi muntenii care m-au însărcinat să-ţi amintesc de ei. Săptămîna viitoare îţi voi da mai multe noutăţi şi mă voi strădui astfel încît de acum înainte să-ţi trimit scrisorile mele prin ambasadă. Salutări lui Cathargi, Marin şi ceilalţi cauzaşi. Lui Cathargi îi voi scrie cu celălalt pachebot. Prietenul dumitale devotat,, Bolintineanu 3 Le 26 Novembre 1849, Paris Cher ami, J'ai recu la lettre que vous m'avez adressee le 5 du mois* Elle m'a cause un inexprimable plaisir. Je vais aussi vous donner 78 79 quelques nouvelles sur Immigration valaque d'ici. Depuis mon arrivee â Paris, il s'est passe bien de choses, et d'abord c'est la brochure de M. Eliade.1 Dans cette brochure, â force de 15 ou 16 pages, l'auteur parle de son voyage â Paris, â Londres et â Marseille. Si vous n'avez pas encore recu la brochure, je vais vous en donner une idee â peu pres, en vous citant quelques passages. L'auteur commence par son voyage et on le voit faire avec l'adresse que nous lui connaissons tous. Je fuyais, dit-il, et la terre disparaissait sous mes pas. Enfin il arrive aux pieds des Carpathes. Lâ il s'arrete, penchant son front sur la pierre, il pleure et chante en meme temps. Mais voyons ce dont il chante. II s'adresse par des strophes plaintives, je ne sais pas â qui. Ce que je sais c'est qu'il finit par un refrain: Vive la republique moscovite! et la tour Severe, ajoute le poete, de repeter: Vite! et le Danube: Vite! On s'est moque beaucoup de ces expressions, mais je comprends tres bien de dire cela, parce qu'il etait si presse d'arriver plus tot â Hermanstadt.2 Mais le calembour? Heureuse-ment que cette fois-ci il n'ait pas recouru ă des mots tu res selon son habitude, car il aurait choisi le mot Elbet! et l'echo de repeter: bete! bete! L'auteur arrive â la douane avec une giberne sur le dos. II s'enquerelle avec les douaniers. Les douaniers, dit-il, sont pires que les brigands. Christ avec tout son amour, les detestait aussi. Et puis il fait des reflexions d'economis politique, c'est ce qui a beaucoup fâche Constantin Balcesco. ^ L'homme d'Etat est presente â Londres chez lord Palmerston.3 Lâ, il parle pour l'integrite de l'empire ottoman. La reception â Londres avait precede son arrivee â Paris (c'est son expression). II arrive â Paris, on le fait presenter chez le ministre. On le recoit en bonnet de nuit, e'etait bien, dit l'auteur, car c'est repu-blicain. Mais l'antichambre! Lâ, il fut recu comme un chien dans une cuisine, ou pour mieux dire, comme M. Eliade dans la diplomatic. Ici viennent les reflexions profondes sur la politico-philosophie, comme s'exprime Beanitz le fameux. L'Anglais — dit le philosophe valaque — calcule, or l'Anglais est Dieu ! Calculer, ajoute-t-il, c'est prouver, prouver c'est arriver â une verite par la demonstration. Demontrer c'est raisonner, raisonner c'est rendre justice, rendre justice, c'est Dieu, or l'Anglais c'est Dieu. Le poete va voir les Champs Elysees; il croit trouver des tombeaux ou voir les ombres des grands hommes de la France. Quelle deconfiture pour lui de n'y trouver qu'un lieu de promenade ! II faut l'entendre comme il est furieux ! 11 s'embarque â Marseille pour Constantinople, l'orage gronde sur sa tete, mais — dit-il — je ne crains point les vagues, je les attends pour venir laver mes pieds de la poussiere que j'avais ramassee en France. 11 dit et se tait, et puisqu'il se tait, je m'arrete aussi.4 A present, passons au seond acte. Je vous ai deja ecrit ou nous en etions avec l'histoire de notre ami Balcesco. Vous savez que j'etais son temoin. Enfin le general Tell, tout en protestant pour son echange, a refuse de se battre, en prenant pour pretexte que l'honneur lui defendait d'aller se mesurer avec un homme malhonnete. La reunion dont je vous avais parle a eu lieu hier au soir. Lâ, apres avoir entendu 1'accusation envoyee par ecrit de la part de Teii contre Balcesco, on a ecoute aussi la defense de ce dernier, apres quoi l'assemblee a vote l'unanimite que Balcesco est l'homme le plus honnete du monde. En meme temps on a decide de nom-mer dans une autre seance une commission pour examiner l'accu-sation portee contre la lieutenance par Balcesco et autres.5 Voici de quoi nous accusons â notre tour: 1. Pour 1 000 ducats donnes â Tell avant la revolution; II. 200 ducats donnes toujours â Tell pour la garde naţionale; III. 90 000 piastres que celui-ci a recu dans le district de Romanatzi; IV. Mille ducats deposes par C Balcesco entre les mains de la lieutenance â Hermanstadt; V. Mille cinq cents ducats qu'on avait laisses â Grant6 pour [les] envoyer â Paris etc. Cette commission sera chargee d'eclairer les points susmentionnes et de faire son compte-rendu â l'emi-gration. Voici, mon cher ami, ou nous en sommes. Avec l'expedition prochaine je vous dirai le resultat. Mes hommages respectueux â Mme Ghika. Votre ami devoue, Bolintineanu J'avais un papier contre la lieutenance portant quelques signatures; il n'est bon â rien, car Andreesco et autres qui l'avaient SO 81 signe, ont ecrit â Golesco qu'on les avait trompes et qu'ils retirent leurs parts. Monsieur Ion Ghika Constantinople Hotel d'Angleterre 26 noiembrie 1849, Paris Dragă prietene, Am primit scrisoarea pe care mi-ai trimis-o la 5 ale lunii. Ea mi-a produs o nespusă plăcere. La fel, am să-ţi dau cîteva noutăţi despre emigraţia mun-teană de aici. De la sosirea mea la Paris s-au petrecut multe lucruri şi mai ini îi este broşura d-lui Eliade.1 în această broşură, sforţîndu-se pe 15 sau 16 pagini, autorul vorbeşte de călătoria sa la Paris, la Londra şi la Marsilia. Dacă nu ai primit încă broşura, am să-ţi dau o idee aproximativă despre ea, citîndu-ţi cîteva pasaje. Autorul începe cu călătoria sa şi se vede că o face cu dibăcia pe care noi toţi i-o cunoaştem. Eu fugeam, zice el, şi pămîntul dispărea sub paşii mei. în sfîrşit, ajunge la poalele Carpaţilor. Acolo se opreşte şi aplecînd fruntea sa pe piatră, plînge şi cîntă în acelaşi timp. Dar să vedem despre ce cîntă. El se adresează prin strofe plîngăreţe, dar nu ştiu cui. Ceea ce ştiu este că el sfîrşeşte printr-un refren: Trăiască republica moscovită! şi turnul lui Sever, adaugă poetul, repetă: repede! şi Dunărea: repede! S-a rîs mult de aceste expresii, dar înţeleg foarte bine că spune aşa pentru că era foarte grăbit să ajungă mai curînd la Hermanstadt.2 Dar calamburul! Noroc că de data aceasta n-a recurs la cuvinte turceşti după obiceiul său, căci ar fi ales cuvîntul El bet! şi ecoul l-ar repeta: prost! prost! Autorul soseşte la urmă cu un patrontaş în spate. Se ceartă cu vameşii. Vameşii, spune el, sînt mai răi decît tîlharii. Cristos, cu toată dragostea sa, îi detesta de asemenea. Şi apoi face reflecţii de economie politică, ceea ce a supărat mult pe Constantin Bălcescu. Omul de stat s-a prezentat la Londra, la lordul Palmerston.3 Acolo el pledează pentru integritatea Imperiului Otoman. Primirea la Londra precedase sosirea sa la Paris (este expresia sal. Soseşte la Paris, este prezentat ministrului, îl primeşte în scufia de noapte, ceea ce era bine, zice autorul, căci acesta este republican. Dar anticamera! Acolo a fost primit ca un cîine într-o bucătărie, sau mai bine zis ca dl. Eliade în diplomaţie. Aici vin reflecţiile profunde asupra politico-filozofiei, cum se exprimă faimosul Beanitz. Englezul — zice filozoful muntean — calculează, deci englezul este Dumnezeu! A calcula, adaugă el, înseamnă a dovedi, a dovedi înseamnă a ajunge la un adevăr prin demonstraţie. A demonstra înseamnă a judeca, a judeca înseamnă a face dreptate, a face dreptate înseamnă Dumnezeu, deci englezul este Dumnezeu. Poetul merge să vadă Champs Elysees; crede să găsească morminte sau să vadă umbrele marilor oameni ai Franţei. Ce decepţie pentru el de a nu găsi acolo decît un loc de plimbare ! Trebuie să-1 auzi cît e de furios ! Se îmbarcă la Marsilia pentru Constantinopol, furtuna mugeşte deasupra capului său, dar — spune el — nu mă tem deloc de valuri, le aştept să vină să-mi spele picioarele de praful pe care-1 strînsesem în Franţa. Spune şi tace, şi deoarece el tace, mă opresc şi eu.1 Acum să trecem la al doilea act. Ţi-am scris deja cum stăteam cu povestea prietenului nostru Bălcescu. Ştii că eram martorul său. în sfîrşit, generalul Tell, protestînd la rîndul său, a refuzat să se bată, pretextînd că onoarea îl oprea să se măsoare cu un om necinstit. Întrunirea de care ţi-am vorbit a avut loc ieri seară. Acolo, după ce am auzit acuzaţia trimisă în scris din partea lui Tell împotriva lui Bălcescu, am ascultat de asemenea apărarea acestuia din urmă, după care adunarea a votat în unanimitate că Bălcescu este omul cel mai cinstit din lume. în acelaşi timp s-a decis să se numească, într-o altă şedinţă, o comisie pentru a examina acuzaţia adusă împotriva locotenentei de către Bălcescu şi alţii.5 Iată de ce o acuzăm la rîndul nostru: 1. Pentru 1000 ducaţi daţi lui Tell înainte de revoluţie ; II. 200 ducaţi daţi tot lui Tell pentru garda naţională; III. 90 000 piaştri pe care acesta i-a primit în districtul Romanaţi; IV. O mie ducaţi depuşi de către C. Bălcescu în mîinile locotenentei la Hermanstadt; V. O mie cinci sute ducaţi pe care-i lăsasem la Grant6 pentru a fi trimişi la Paris etc. Această comisie va fi însărcinată să lumineze punctele mai sus menţionate şi să-şi facă darea de seamă în faţa emigraţiei. Iată, dragul meu, care e situaţia. Cu poşta următoare îţi voi spune rezultatul. Respectuoasele mele omagii d-nei Ghica. Prietenul dumitale devotat, Bolintineanu Aveam o hîrtie contra locotenentei purtînd cîteva semnături; nu e bună de nimic, căci Andreescu şi alţii care o semnaseră au scris lui Golescu că îi înşelaseră şi că îşi retrag părţile lor. Domnului Ion Ghica Constantinopol Hotelul Angliei 82 83 4 26 dekem. 1849, Paris Quai Voltaire, hotel Voltaire Iubite amice, Comisia însărcinată cu luarea socotelilor nu ş-a săvîrşit încă lucrările sale. Comitetul nu face încă nimic, din pricină că nu ştie încă daca o să primeşti a face parte din el. De nu vei primi, nici Bălcescu nu primeşte. Magheru scrise ieri lui N. Golescu[ nu ştiu în ce chip, dar gîndesc că nici el nu o să primească, fiind îndoctrinat de scrisorile lui Eliade şi Tell. îţi voi seri rezultatul. Eu în locu-ţi nu aş primi a face parte din acest comitet pentru cuvîntul că nefiind ales cu trîmbiţă, şi fiind singur, poţi face mai mult decît daca erai în comitet, şi mai ales că ţinta adevărată a acestui comitet pentru a cărui alegere am stăruit mult era numai un mijloc ca să cază locotenenta, şi astăzi îmi pare că s-a împlinit, căci după ştirile ce am abia să mai fi rămas 2ece emigraţi în partea lui Eliade. Cînd o fi să numim cu tobe şi surle un comitet cu condiţia ca să facă ceva, atunci orînduiesc unul; însă şi acel unul mai bine poate lucra la umbră decît la lumină unde totdauna s-ar afla ticăloşi să raporteze lui Ştirbei şi altora lucrările lui, apoi socotesc că foloasele ce ar izvorî de aci ar fi prea mici, şi trebuie, mai ales acei dintre noi care au merite, să se păstreze pentru ocazii unde ne-ar aduce mai mari foloase.1 Noi schimbarăm adunările în adunări literare ca să aducem mai mulţi români. Alecsandri citi nişte cîntece poporane tare gingaşe în adevăr, şi se duse; eu citii o apreciaţie asupra poeziii. Zisei că poeziile lui Roset au oarecare graţie şi sunt spirituale. Ionescu răspunse că nu le găseşte spirituale.' Brătianu vorbi despre poezie, şi făcu un discurs politic. Apoi ne despărţirăm, şi nici oratorii nu ştia ce vorbise, nici auditorii ce ascultase. Tot ce rămase încă, era cîntecile cele frumoase ale lui Alecsandri. Aud că ruşii ţin bine, şi unii se bucură legănaţi de speranţa că va fi resbel. Mie mi-e teamă că Divanul să nu fie slab ca totdauna şi să ne sacrifice. La resbel nu cred. Rusia vrea să spăi-mînte pe turci şi să facă a se recunoaşte totdodată dreptul de a ţine garnizoană în principate, de puterile streine. Cere mult, ameninţă, ca să aibă ceva. Franţa şi Englitera nu cred să împingă la resbel şi apariţia flotelor lor acolo e numai o comedie politică. Spiritul de onoare, de glorie nu mai domneşte în aste naţii; numai spiritul burgeoziii cîrmuieşte, şi aceasta va face chiar cu sacrificiul onoarei şi intereselor politice de influenţă etc. Facă dar Rusia un tractat de comerţ în favorul Engliterii, si o să vezi că trage flota şi dă drept ţarului să ţie garnizoană în ţară. Afară numai daca ţarul n-a fi hotărît, caute apoi caute să ia Constantinopolu, daca şi atunci nu le-a veni mai bine să-mpartă Turqnia, decît să se înceapă ostilităţi între puteri. Am văzut azi pe comte Teleki.2 El e plin de speranţă că Const, nu mai există un'an de aici înainte. Mie însă nu-mi vine să mai cred nimic despre viitor, căci tot ce am crezut nu s-a realizat, şi mi s-a urît a călca pe seînduri putrede. Nu mă descurajez către acestea. Reacţionarii erau mai rău decît noi în anii trecuţi, dar nu perduseră curagiul şi au izbutit. Asfel vom izbuti şi noi, însă trebuie să călcăm bine acu şi pe seînduri mai sigure, şi să ne aşteptăm cîtăva vreme încă a vedea reacţia tot creseînd. Asfel mai mult cred că vom rămînea cu garnizoana muscălească. Corali, deputat francez ce i-am făcut cunoştinţa, va redija un jurnal numit Les Nationalites. Am fost chemaţi la dînsul cîţiva români cum şi comte Teleky şi ne-am luat legătură a-i da note despre ţările noastre, legîndu-se însuşi a da totdauna cîte un articol despre noi. Scopul acestei foi este de a propovedui resbelul şi a sprijini naţionalităţile apăsate.3 Scrii lui Bălcescu de am putea pune mîna pe Ciprian Robert.4 El umblă să puie mîna pe noi. A cerut ajutor în bani de la români şi de la unguri, şi se arată foarte doritor a face cunoştinţa românilor. Acum daca vrei ceva noutăţi despre căuzaşii d-aici, Eliade a promis (entre nous soit dit5, căci persoana ce mi-a spus m-a rugat să nu o numesc) să mijlocească a-i face turcii pensie 2 000 lei pe lună, cu condiţie a suscri un act prin care să recunoască pe el, Eliade, cap legitim al emigraţiii. Ce mizerie! Teulescu, C. Bălcescu, Teologu sunt într-o poziţie foarte tristă din pricina neaverii. Sunt între Clichy şi spitalul. Voinescu încă nu e mai fericit. Ar fi bine să faceţi ceva pentru dînşii prin moldoveni. îmi scrii că ai de gînd să faci pe turci a trimite aci cîţiva tineri să înveţe. Ideea este sublimă. Cred însă că nu trebuie să scapi din vedere pe Teulescu care are şi silinţă şi mijloace daca nu mai multe dar tot aşa ca Magheru şi alţii, şi care aici astăzi nu poate face nimic din pricina totalii lipse a mijloacelor de viaţă. Asemenea îţi numesc pe Burely.6 El a luat medalia de la şcoala de 84 I 85 r beaux arts, şi acum va lua încă una; profesorii şi camarazii săi îl arată ca pe cel mai bun student al şcolii aceştia, şi zice oricărui român că Burely va face onoare patriii lui. Către acestea a isprăvit banii săi ce-i avea şi de nu va avea un ajutor, va fi silit a pleca în ţară. E de prisos a ţi-1 recomanda ca un amic al nostru. Cît pentru mine, aştept să-mi faci treaba ce mi-ai făgăduit, măcar de aş fi numit fără nici o retribuţie, numai pentru onoare. Aş putea, odată acolo, face mult pentru stîrpirea intriganţilor ce au înconjurat pe bietul Calimaky.7 Catargiul îţi va spune cauzele pentru care nici un român, afară de moldoveni, nu a fost invitaţi la balul ambasadorului] otoman. C. Russet8 a făcut un răspuns la acuzaţia ce i-a adresat astă-vară Eliade, foarte frumos, şi în care îi ridică masca cu totul. Bengescu vine la Paris cu sora Golescului. lată tot ce poci a-ţi seri deocamdată. La suite 9 cu ceialtă poştă. Salutaţiile mele respectuoase m-mei Ghica. Scrisoarea ce mi-a trimis, deşi plină de descurajare cînd vorbeşte de România şi de români, mi-a pricinuit o mare bucurie. Daca m-me Ghica nu-mi scria că Scarlat Filipescu e la Const[an-tinopol] cînd mi-a scris că un fecior de boier mare ce se află la Const[antinopol] a furat nişte lucruri de la un neguţător, şi daca n-aveam convicţia că eşti onest, te-aş fi luat pe tine de hoţul acela, căci alt fiu de boier mare nu mai ştiam în Constantinopol. Passez-moi cette plaisanterie10 şi primeşte de la mine sincerele încredinţări de devotament şi adevărat prieteşug, Bolintineanu 5 10 genarie 1850, Paris Hotel Voltaire, quai Voltaire Iubite prietene, Cu poştia trecută nu ştiu încă daca mi-ai scris, fiindcă plicul adresat către Bălcescu şi în care cred că ar fi o asemenea carte, s-a trimis, fără a se deschide, la Londra unde se află provizoriu. Am voit să-ţi scriu cu vaporul francez, dar am întîrziat cu o zi, şi acum profit de această ocazie ca să-ţi scriu cîteva rînduri, cu toate că n-am multe a zice. Emigraţia de aici nu e atît de fecundă ca cea de la Brusa; iar cît despre politică nu ştim nimic mai mult decît ce vedem prin gazete. Am primit de la Andreescu o scrisoare unde îmi zice că românii din Brusa a trecut cu arme şi bagajuri de la Eliade, şi totdeodată îţi scrie o carte de mulţumire sau atestat pe care n-am apruvat-o decît pentru că e o dovadă că românii de acolo au început să vază mai bine. Cît meritele tale politice, nu aveai trebuinţă de aprobaţia lor, ca să o ştii. Comitetul s-a dezmădulat fiindcă nu primeşte Magheru, însă şi mai mult din pricină că s-a auzit că nu vei să primeşti, ceea ce a făcut şi pe Bălcescu să se tragă. Cu toate acestea nu-mi pare rău, pentru cuvînt că nici eu nu voiam paradă, nici calabalîc mult. Şi daca am luat parte la a lui numire a fost numai cu scop de a face să cadă locotenenta. Acum dar locotenenta nu mai este şi mai bine aş voi să nu mai avem vătăşei. Ci tu să şezi la Constantinopol şi pe ascuns să lucrezi şi să ne scrii şi nouă aici ce faci şi ce să facem şi noi, căci eu sprijin că daca om avea un cap, trebuie numai unul, şi acel unul să fii tu, daca nu pentru alte cuvinte, cel puţin pentru că eşti la Constantinopol şi acolo este singurul loc unde poate cineva lucra pentru ţară, şi unde nimeni altu nu poate avea nici creditul nici influenţa ta. Eu aş fi început jurnalul, dar n-am bani. Catargiul mi-a scris că m-me Rosnovanu are de gînd să-mi trimită 600 fr. pentru acest jurnal. Daca se va ţine de vorbă, voi începe lucrul. Eu mă cert mereu cu oamenii turcilor pentru politica ce au avut aceştia în principate, şi aceasta, voind să apăr pe Voinescu şi Brătianu. Ieri îmi zicea Baligot că cît a fost locotenenta turcii erau siguri de români; pe urmă însă, căzînd locotenenta, sigur iar că ar fi ieşit alt guvern contra Turciii, dovadă la aceasta este Voinescu şi Rusett care fac propagandă contra turcilor. Prin urmare Turcia nu putea să dea românilor drepturi. Aceasta nu cred că fie sintimentele adevăraţilor turci, dar sunt ale celor mai mulţi ce guvernă astăzi în Turcia. Am aflat că grecul de aici (tartorul) se hrăneşte cu ideea de a se face odată domn în Valahia sau în Moldova.1 Aceasta explică îndestul vorbele amploiaţilor lor. Asfel fiind lucrurile, vezi bine că nu poci a mai dori d-a fi attache.2 Trebuie să am bani, ca să slujesc fără leafă şi să mă bucur de poziţia mea. Şi stare n-am; dar poci fi cu leafă la ambasadă: pentru toată lumea nu voi. Pe bietul Sefels 3 îl tratează ca pe o slugă, trimiţîndu-1 muierea grecului să-i facă 86 87 comisioane. Să fie ambasadorul turc, ar fi altfel, dar grecii ăştia încă sînt nesuferiţi. Cu bucurie însă aş dori un asemenea post la Londra unde ambasadorul e turc. Daca poţi fără să te coste osteneală şi daca aceasta s-ar putea face sigur fără să te refuze, atunci te rog fă-mi această treabă, însă cum zic pentru Londra. Aştept cu nerăbdare să-mi răspunzi. Salutaţii respectuoase m-mei Ghica. Ce face Toto? 4 Adio, adevărat amic, Bolintineanu 6 26 genarie 1850, Paris Iubite amice, De cîteva săptămîni nu am nimic interesant a-ţi seri şi daca astă dată chiar nu aş fi avut să te rog ceva, mai că nu-ţi scriam, fiindcă nu aveam nimic a-ţi spune. Iată de quoi il sagit.1 D. Voinescu a făcut hîrtii către Reşid-paşa 2, ştii în ce pricină (Voinescu mi-a spus că ţi-ar fi scris). Această hîrtie va veni la Constanti-nopole recomandată şi trimisă de ambasadorul turc de aici. însă fiindcă acest din urmă nu prea iubeşte pe d. Voinescu, poate să se întîmple ori să nu o trimită sau să o trimită, dar să o recomande astfel încît în loc să-i facă bine, să nu-i facă mai rău. Pentru aceea eu te rog, de va fi cu putinţă, să cercetezi daca asemenea hîrtie o fi venit acolo şi ce efect a făcut. Despre fraţii cauzaşi, sunt liniştiţi deocamdată. Deconfitura locotenenţii la Brusa a opărit cu totul partida numită Eliade. Noi, adică nu noi, ci cîţiva dintre noi, fac mereu la comisii, asfel cît a ajuns de rîs comisiile. într-una din aceste comisii se numi ca să reguleze chestiunea proprietăţii. Respectuoasele mele salutaţiuni m-mei Ghica. Complimente la fraţii români. Sincer amic, Bolintineanu Cu viitoarea ocazie cred că îţi voi seri mai mult, sperînd în sujetul ce o să-mi dea căuzaşii. 7 6 fevr. 1850, Paris Iubite amice, Am primit scrisoarea ce mi-ai trimis. De la Brusa au venit o hîrtie cu mai multe suscripturi cerînd a se orîndui trei membri şefi ai emigraiiii etc. Eu cred că toate acestea nu sunt ah decît mijloace de a nu putea face niciodată nimic şi a paraliza orice acţiune. Asfel mai bine aş voi să se facă un comitet secret. Aci ar intra chiar din moldoveni, şi atunci ar fi lucrul mai puţin provincialist cum se pare acum, ba încă şi alţi români din alte l părţi ale României şi apoi puind mîna pe moldoveni, vom avea şi bani pentru comitet, căci numai ei sunt în stare a da bani. Românii emigraţi sunt săraci. Negri o să vie peste curînd la Paris. 4 Poate a se forma acest comitet între trei persoane, şi aceste trei să numească pe cine ar voi, şi cu bani, să trimită în urmă com. pe cîţi ar cunoaşte buni, în deosebite părţi pentru deosebite lucrări, cum în Transilvania etc. Asfel vom şi pune aceasta în lucrare cu cea mai mare tăcere şi comptez asupră-ţi că o să primeşti. Scrie-mi. Bălcescu se ceartă cu R[osetti] şi Brătianu pentru comitetele ce se cer să facă cei de la Brusa. Aceşti din urmă pretind că în poziţia noastră trebuie să conspirăm cu jurnalele. Nu ştiu cînd o să dobîndim tact şi şi seriozitate. îmi scrii despre socotelile comisiii că nu trebuie să se tipă rească, şi îmi zici că o să-mi trimiţi socoteala ce o ai regulat. Nu e pentru asta din urmă nici o trebuinţă, fiindcă în lista dată de Russet de cîţi au avut bani ai statului, nu intri nici într-un chip, şi toţi ştiu că ceea ce ţi se trimise la Const[antinopol] ca leafă, s-au întors statului prin seefestru ce ţi s-a pus pe stare1. Aşadar n-ai nici o grijă despre un lucru care nu te mai priveşte. Iar cît despre tipărit, au rămas a nu se mai tipări. Mes hommages respectueux ă M-me Ghica 2. Sincer amic, Bolintineanu 88 89 8 Le 16 Mars 1850, Paris Mon tres cher ami, Je vous ecris sous l'impression des elections qui cette fois-ci ont ete favorables â la cause democratique. Vive la republique! 11 parait que je me suiş mal exprime dans ma lettre lorsque je disais que vous n'etes pas sur la liste des personnes qui ont des comptes â rendre. J'avais dit cela pour repondre â ce que vous me disiez que vos comptes sont prets. Voilâ tout. Mais laissons cela. Le projet de faire publier les comptes est tombe dans l'eau justement parce que nous en aurions fait du scandale. Ici, les royalistes qui se donnent eux-memes le nom de moderes, sont au desespoir par suite du resultat des elections. L'armee, surtout, s'est montree contre le g[ouvernement] par la presqu'una-nimite du suffrage qu'elle a donne aux socialistes. L'emigration valaque s'endort sur ses lauriers. On dirait qu'elle medite un grand coup, tant elle est silencieuse. 11 n'y a que ce pauvre M. Eliade qui se trompa un temps: [il a] fait publier quelques brochures aux applaudissements de Mme. Delcaretto et Gradistiano. II vient de publier le second volume des impressions d'un proscrit. On y reconnait l'auteur par la forme du raisonnement et la hauteur du genie. Ce precieux ou-vrage se trouva depose â la librairie des freres Golesco et c-ia. Je vous avois ecrit quelques lignes il y a un mois, ă propos de Bourely. 11 vient de passer un autre examen, qui lui [valut] une nouvelle medaille. 11 doit rester encore un an et demi â Paris, mais comme il a fini l'argent, il se verra force de retourner plus tot et avânt de terminer ses etudes. Repondez-moi, les Turcs ne voudront lui donner 100 fr. par mois pour deux ans? II s'enga-gerait â tout, pourvu qu'il ne soit force de s'arreter au milieu de son chemin, et [de] perdre le fruit de cinq ans de travail. Vous encouragerez le travail et le talent, surtout lorsqu'il y a si peu de Valaques qui travaillent et qui promettent quelque chose. Salut â Toto qui connait deja plus des langues qu'il n'a de dents. Votre devoue, Bolintineanu Miile salutations de Ia part du jeune Marghiloman. II vous aime beaucoup. 90 16 martie 1850, Paris Mult iubitul meu prieten, îţi scriu sub impresia alegerilor care de data aceasta au fost favorabile cauzei democratice. Trăiască republica î Se pare că m-am exprimat rău în scrisoarea mea atunci cînd spuneam că nu eşti pe lista persoanelor care au de dat seamă. Spuneam aceasta pentru a răspunde la ceea ce îmi spuneai că socotelile dumitale sînt gata. Iată tot. Dar să lăsăm asta. Proiectul de a publica socotelile a căzut baltă, pe bună dreptate, deoarece am fi făcut scandal. Aici, regaliştii, care ei înşişi îşi dau numele de moderaţi, sînt disperaţi în urma rezultatului alegerilor. Armata, mai ales, s-a arătat împotriva guvernului prin aproape unanimitatea sufragiului pe care 1-a dat socialiştilor. Emigraţia munteană se culcă pe laurii săi. S-ar spune că pregăteşte o mare lovitură, atît este de liniştită. Nu este decît acest biet dl. Eliade care se înşelă cînd a publicat cîteva broşuri în aplauzele d-nei Delcaretto şi ale lui Grădişteanu. Acum a publicat al doilea volum din impresiile unui proscris. Recunoaştem aici autorul prin forma raţionamentului şi înălţimea geniului. Această preţioasă lucrare se găseşte depusă la librăria fraţilor Golescu et c-ia. îţi scrisesem cîteva rînduri acum o lună, în legătură cu Bureli. Acum a trecut un alt examen, care i-a adus o nouă medalie. Trebuie să rămînă încă un an şi jumătate la Paris, dar cum a terminat banii, se va vedea forţat să se întoarcă mai devreme şi înainte de a-şi termina studiile. Răspunde-mi, turcii nu vor vrea să-i dea 100 fr. pe lună timp de doi ani? El se va angaja la toate, numai ca să nu fie forţat să se oprească la jumătatea drumului său şi să piardă fructul a cinci ani de muncă. Dumneata încurajezi munca şi talentul, mai ales atunci cînd sînt atît de puţini munteni care muncesc şi care promit ceva. Salutări lui Toto care cunoaşte deja mai multe limbi decît are el dinţi. Al dumitale devotat, Bolintineanu Mii de salutări din partea tînărului Marghiloman. Te iubeşte mult. 9 16 iunie 1850, Paris Iubite amice, îţi scriu şi cu acesta ocaziune, cu toate că n-am multe a-ţi zice. 91 \ Adrian de la Brusa îmi trimise o scrisoare ca s-o împărtăşesc fraţilor de aici pentru organizarea despre care e vorba: vor şi mai multe nu să aleagă un comitet. N-aş vrea aceasta, numai din pricina că nu aş vrea să se deziluzioneze bieţii băieţi de acolo care cred ca misie în numirea unui comitet. Dar să lăsăm acolo. Eu voi să mă duc la Pesta. Bălcescu ţi-o fi scris, poate, pentru ce. Daca nu ţi-a scris, iată-o: A.G. mi-a scris că sunt fonduri la fraţii transilvăneni spre tipărirea unui jurnal român şi că trebuie să mă duc să iau redacţiunea1. Aceasta mi s-a părut mai pozitif şi îndată ce voi avea bani, voi pleca. Atunci îţi voi seri ce politică km de gînd să fac a lua această gazetă, şi îţi voi trimite şi o manieră de scris cu care o să te zici, cînd oi fi acolo, de ceea ce vom face sau s-o face cu noi. Pînă atunci scrie-mi părerea ta asupra acestui lucru şi mai ales ce cugeti despre opiniile acestui jurnal, căci voi, mai nainte de toate, ca el să fie cum am zice glasul nostru a cîţiva care ne înţelegem. Respectele mele m-me Ghica. Pe micul Toto il sărută în locu-mi şi-1 întreabă daca mă ţine minte. Amic sincer, Bolintineanu Monsieur Ion Ghika Constantinople 10 Le 26 J[uin] 1850, Paris Cher ami, Notre petite bruyante colonie Moldo-Valaque s'est reume le 23 du courant pour portes des toasts aux dieux de la revolution, en nombre de 27 sacrificateurs, excellents buveurs et plus ou moins bons patriotes. lis ont bu â la Roumanie et puis â la sânte de Winterhalderx. Brătianu/e grand a tenu un discours et Rosetti en a pris des mots. Quant â moi, je me suiş abstenu d'assister au banquet, pour cause de reaction. Mme" la princesse Aurelie Ghika, autrefois Mme Grasset, enfant de la rue St. Lazare, vient de faire paraître une brochure sous le titre de Valachie moderne2, ouvrage fort amusant par le coloris serieux, les phrases bilingues, le nouveau langage psychc-logique et surtout son style elegant et coulant comme un coupe de remise. Je lui ai deja fait une reponse â pen pres dans le genre suivant. L'auteur part pour la Vaiachie, descend â Giurgevo, d'ou il prend la route de Bucarest â travers une foule de croix de bois qui bordent le chemin. Alors elle s'adrcsse â son mari, livre savant, comme Dante â l'ombre de Virgile, qui le conduisait par tous les coins du paradis, et lui demande la cause de ces monuments. Une noble rougeur colore le front du noble cicerone, et prenant un air grave, [il] laisse tomber les paroles suivantes: „La Valachie et la Moldavie formaient autrefois Ia moitie de I'empire dace, habite par ies Daces, peuple hebreux ou scandinave, que Trajan ou Romulus avait soumis â sa domination. Le bon empereur, suivant le systeme d'un savant russe Machiavel, avait fait peupler la Valachie de colonies roumaines. Ces colonies ont prospere, malgre les invasions des barbares. Les croix de bois que vous voyez sont elevees en memoire des barbares que nous avens tues, pour defendre notre sol. C'est le poeme epique de notre nation". Et l'auteur decrit dans sa brochure: „Depuis Giurgevo jusqu'â Bucarest on ne voit que des croix de bois oii sont enterres les ossements des emigrations barbares, trace du passe, poeme epique des nations."3 M ais, Madame, votre cicerone vous a trompe, trompe par amour pour son pays. Car les croix sont de deux especes. Des croix portent l'image de quelque saint que la veneration du pays a fait elever pour rappeler â l'esprit des voyageurs l'idee de Dieu; et d'autres, elevees depuis le ravage de la peste et du cholera, ces deuxfleaux qui ont seme les champs'd'ossements des malheureux. Mais suivons la gracieuse voyageuse lorsqu'elle fait son entree dans Bucarest. Elle attend qu'on vint !ui presenter les chefs de la ville, qu'on fasse sonner les cloches; mais helas ! rien de tout cela ! car Bucarest est en pleine revolution, et les revolutionnaires, monstres barbares, sont trop betes pour apprecier la beaute. L'auteur entre dans la ville. 11 est frappe â la vue des cocardes, des drapeaux tricolores etc. La livree de carnaval, dit-il, qu'il avait laisse â Vienne, avait passe en Valachie. Cependant il a cru dans la conviction du poete Eliade qui se trouvait etre le chef des autres saltimbanques, parce que, ajoute-t-il, un poete avait joue le meme role en France, et parce que ces joueurs de 93 92 cordes conservent leur origine meme dans l'habitude saltimbanque. Honneur done au poete que l'auteur protege. Quant aux autres revolutionnaires, poursuit-il, je ne [leur] attache pas grande importance, [ils] etaient des jeunes gens qui peuvent changer tres facile-ment. 11 ajoute: avoir l'esprit dans la tete, c'est toucher â la folie; l'avoir dans le coeur, c'est arriver â 1'heroisme. Devinez done quel est 1'endroit ou la gracieuse princesse a-t-elle arrete son esprit? „La liberte de la pensee etant supprimee en Valachie, les Valaques ne s'en trouvent que plus heureux." Madame, supposons que la censure etait etablie en France comme en Valachie; he bien ! nous aurions ete prives du bonheur de lire votre instructif et ingenieux ouvrage. [Cela] aurait ete dommage! „Les femmes moldo-valaques sont musiciennes, mais elles ont le bon esprit de ne l'etre que pour elles et chez elles." Elles font bien; pourquoi done, Madame, n'avez-vous pas profite de cet exemple avant de faire imprimer votre brochure? „Les vieux boyards sont, en diplomaţie, superieurs â Machiavel!" Pauvres boyards! ou pauvre Machiavel! L'auteur decrit le chateau de Colentina, majorat de son mari, et il devient poete en parlant des differents uniformes militai res qui meublaient le salon de ce soit-dit chateau. 11 nous parle de la chatelaine, Mme Marie Ghika qu'il compare â une fee â la main blanche. Une fee? Soit; mais c'est une fee qui pese quatre cent livres comme le boeuf gras de Paris, sans compter les dents. Fuad-effendi4 est beau et galant; mais ces deux qualites sont pour lui comme la reliure doree d'un livre savant et profond. Et pour nous donner un echantillon de son esprit, l'auteur parle de lui â tort. Fuad, devant qui Ton demandait pourquoi le cholera qui sevissait alors â Paris, ne faisait de ravages sur les representants de la gauche, repondait: le cholera ne va pas sur la montagne! Mais qu'est-ce que c'est que ce Fuad, Madame? D'ou vient-il, qu'a-t-il fait? et que veut-il? 11 vient de Constantinople pour sauver la Valachie du com-munisme et il a fait danser quelques femmes que la jeunesse valaque avait abandonnees au repos. Suffit, suffit. A present 94 la chose se comprend. Le temps me manque de vous entretenir jusqu'â la fin, et je cesse. Mes respectueuses salutation â Mme Ghika. Je lui ai ecrit la semaine passee. Bolintineanu 26 i[unie] 1850, Paris Dragă prietene, Mica şi zgomotoasa noastră colonie moldo-munteană s-a reunit la 23 ale curentei pentru a ţine toasturi zeilor revoluţiei, sacrificatorii au fost în număr de 27, excelenţi băutori şi mai mult sau mai puţin buni patrioţi. Au băut în cinstea României şi apoi în sănătatea lui Winterhalder.1 Brătianu cel mare a ţinut un discurs şi Rosetti a reluat cîteva cuvinte din el. Cît despre mine, m-am abţinut de a asista la banchet, din cauza reacţiunii. D-na prinţesă Aurelia Ghica, fostă d-na Grasset, copil al străzii St. Lazare, a scos acum o broşură cu titlul de Muntenia modernă 2, lucrare foarte amuzantă prin coloritul serios, frazele bilingve, noul limbaj psihologic şi mai ales prin stilul său elegant şi curgător ca o caleaşca de casă mare. l-am făcut deja un răspuns cam în felul următor. Autorul pleacă în Muntenia, coboară la Giurgiu, de unde porneşte spre Bucureşti de-a lungul unei mulţimi de cruci de lemn care mărginesc drumul. Atunci ea se adresează soţului său, carte savantă, ca Dante la umbra lui Vir-giliu, care îl conducea prin toate colţurile raiului, şi îl întreabă care e rostul acestor monumente. O nobilă roşeaţă colorează fruntea nobilului cicerone şi, luînd un aer grav, el lasă să-i cadă cuvintele următoare: „Muntenia şi Moldova formau altădată jumătatea imperiului dac, locuie de daci, popor evreu sau scandinav, pe care Traian sau Romulus îl supuseseră sub stăpînirea sa. Bunul împărat, urmînd sistemul unui savant rus Machiavel, populase Muntenia cu clonii româneşti. Aceste colonii au prosperat, în ciuda invaziilor barbarilor. Crucile de lemn pe care le vezi sînt ridicate în memoria barbarilor pe care noi i-am ucis, pentru a apăra pămîntul nostru. Acesta este poemul epic al naţiunii noastre." Şi autorul descrie în broşura sa: „De la Giurgiu pînă la Bucureşti nu se văd decît cruci de lemn unde sînt îngropate osemintele emigraţiilor barbare, urmă a trecutului, poem epic al naţiunilor." 3 Dar, doamnă, ciceronele dumneavoastră v-a înşelat, înşelat de dragostea pentru ţara sa. Căci crucile sînt de două feluri. Cruci purtînd imaginea unor sfinţi pe care veneraţia ţării le-a ridicat pentru a reaminti în cugetul călătorilor ideea de Dumnezeu; şi altele, ridicate după ravajul ciumei şi holerei, aceste două flagele care au semănat cîmpurile cu osemintele nefericiţilor. 95 Dar si urmăm pe graţioasa călătoare atunci cînd îşi face intrarea în Bucureşti. Ea aşteaptă să vină să i se prezinte şefii oraşului, să se tragă clopotele, dar, vai! nimic din toate acestea! căci Bucureştiul este în plină revoluţie şi revoluţionarii, monştri barbari, sînt prea proşti ca să aprecieze frumuseţea. Autorul intră în oraş. Este frapat la vederea cocardelor, drapelelor tricolore etc. Livreaua d; carnaval, spune autorul, pe care o lăsase la Viena, trecuse în Muntenia. Cu toate acestea el a crezut în convingerea lui Eliade, care ss întîmpla să fie şsful celorlalţi saltimbanci, deoarece, adaugă el, un poet jucase acelaşi rol în Franţa şi aceşti jucători pe funii îşi păstrează originea lor chiar în obişnuinţele de saltimbanci. Onoare deci poetului pe care autorul îl protejează. Cît despre ceilalţi revoluţionari, urmează el, nu le acord mare importanţă, fiind oameni tineri care pot să se schimbe foarte uşor. El adaugă: a avea capul pe umeri înseamnă să fii aproape nebun; să asculţi glasul inimii înseamnă să ajungi la eroism. Ghiciţi deci glasul cărei părţi a trupului îl ascultă graţioasa prinţesă? ..Libertatea gîndirii fiind suprimată în Muntenia, muntenii sînt cu atît mai fericiţi". Doamnă, să presupunem că cenzura ar fi instituită în Franţa ca în Muntenia; ei bine! noi am fi fost lipsiţi de fericirea de a citi instructiva şi ingenioasa dumneavoastră lucrare. Ar fi fost păcat! „Femeile moldo-muntene sînt muziciene, dar ele au bunul simţ de a nu fi decît pentru ele şi la ele." Ele fac bine; de ce, doamnă, n-aţi profitat de acest exemplu înainte de a publica broşura dumneavoastră? „Bătrînii boieri sînt, în diplomaţie, superiori lui Machiavel!" Bieţii boieri sau bietul Machiavel! Autorul descrie castelul din Colentina, proprietate a soţului său, şi devine poet vorbind de diferitele uniforme militare care mobilează salonul acestui aşa-zis castel. Ne vorbeşte de castelana, d-na Maria Ghica, pe care o compară cu o zînă neprihănită. O zînă? Fie, dar este o zînă care cîntăreşte patru sute de livre precum un viţel gras de Paris, fără a număra şi dinţii. Fuad-efendi4 este frumos şi curtenitor; dar aceste două calităţi sînt pentru el ca legătura aurită a unei cărţi savante şi profunde. Şi pentru a ne da o probă de spiritul lui, autorul vorbeşte rău de el. în prezenţa lui Fuad, cineva întreba de ce holera care bîntuia atunci la Paris nu făcea ravagii printre reprezentanţii stîngii. El a răspuns : holera nu se leagă de montagnarzi! Dar ce este acest Fuad, doamnă? De unde vine, ce-a făcut? şi ce vrea? Vine de la Constantinopol ca să salveze Muntenia de comunism şi a făcut să danseze cîteva femei pe care tinerimea munteană le lăsase să se odih- nească. De ajuns, de ajuns. Acum lucrul se înţelege. Timpul îmi lipseşte ca să vă vorbesc de aceasta pînă la capăt şi încetez. Respectuoasele mele salutări d-nei Ghica. I-am scris săptămîna trecută. Bolintineanu 11 Le 6 Milet 1850, Paris Mon cher ami, Voici une lettre que je vous avais ecrite la semaine passee, une lettre qui est restee sur ma table jusqu'aujourd'hui ou mon etourdissement me l'avait cachee. Je ne vous dirai rien sur notre petite colonie. Elle est devenue siiencieuse depuis le fameux banquet ou le fameux Bratiano a tenu un fameux discours. 11 parait qu'elle pense encore aux paroles de notre orateur. Les Moldo-Valaques arrivent â Paris pour trepasser; nous en avons deja une execution des deux sexes, une Moldave s'est empoisonnee pour un Francais; une Francaise vient de faire la meme chose pour un Moldave. II y a eu des blesses, mais comme dans le duel de Floresco, personne n'a ete tue. Cela nous fera connaître â Paris. Aussi, en ma qualite de patriote, je suiş fier de nos concitoyens. Si vous voulez savoir quelque chose sur moi, je ne puis vous ecrire autre chose que ces deux mots: je m'ennuie! Ecrivez-moi plus souvent; cela me console. Tout devoue, Bolintineanu J'embrasse mille fois le petit Toto — mais de loin, car d'apres ce que vous m'avez dit de sa main, je crandrais de l'approcher. 6 iulie 1850, Paris Dragul meu prieten, Iată o scrisoare pe care ţi-o scrisesem săptămîna trecută, o scrisoare care a rămas pe masa mea pînă astăzi, unde zăpăceala mea o ascunsese. Nu-ţi voi spune nimic despre mica noastră colonie. A devenit tăcută după faimosul 9C 97 banchet unde faimosul Brătianu a ţinut un faimos discurs. Se pare că ea gîn-deşte încă la cuvintele oratorului nostru. Moldo-muntenii vin la Paris pentru a muri. Avem deja un exemplu pentru fiecare sex, — o moldoveancă s-a otrăvit pentru un francez; o franţuzoaică a făcut acelaşi lucru pentru un moldovean. Au fost şi răniţi, dar ca în duelul lui Florescu, nimeni n-a fost omorît. Asta ne va face cunoscuţi la Paris. Astfel, în calitatea mea de patriot, sînt mîndru de concetăţenii noştri. Dacă vrei să ştii ceva despre mine, n-aş putea să-ţi scriu altceva decît aceste două cuvinte: mă plictisesc! Scrie-mi mai des; asta mă consolează. Devotatul tău, Bolintineanu îmbrăţişez de mii de ori pe micul Toto — dar de departe, căci după ' ce mi-ai spus despre mîna sa, mi-ar fi frică să m-apropii de el. 12 Le 16 Jfuillef] 1850, Paris Mon cher ami, J'ai recu vos deux lettres. Par la premiere vous m'annonciez le depart d'Ionesco, loranu et leur cheval pour la Dobrogea, ainsi que leur projet de conquete. Je ne connais que trop le fameux duel entre Bfălcescu] et T[ell]. On a eu soin de me ccmmuniquer le proces verbal. Je suiş malade depuis quelque temps â cause de la vie seden-taire que je mene et surtout â cause de la mauvaise nourriture. Mais cela passera avec la pauvrete. Je m'occupe serieusement d'ecrire l'histoire de la decadence de l'empire ottoman1, seconde par M. Trianon, qui m'a prie de vous faire ses compliments. Je vais envisager la question de la maniere suivante: quelles sont les causes de la decadence de l'empire? Sont-elles la religion, la corruption des moeurs, Favilis-sement des grands etc. comme plusieurs l'ont pretendu? Je prouve qu'il n'y a rien de tout cela, en demontrant que la corruption des moeurs chez les Turcs commence avec leur histoire etque les Turcs avaient envahi une pârtie de l'Europe, que les vices qui pesent aujourd'hui sur eux etaient tout aussi grands du temps de leur grandeur. J'attribue done la cause de cette decadence â leur politique basee sur le principe des sages qui est attendre tout du benefice du temps. Cette politique qui peut etre utile â certaines nations civilisees, a ete funeste pour les Turcs, car une nation ne peut exister qu'â la condition d'etre forte par les armes ou d'etre eclairee, et les Turcs, nation non eclairee, ne pouvaient exister que par les armes. Quant â la conclusion, je vais leur prouver qu'il n'y a qu'une seule politique bonne â suivre, celle de donner aux peuples qui composent cet empire plus de libertes que la Russie pourrait leur promettre, ce qui ne serait pas beaucoup, et de prendre l'initiative et se mettre â la tete des nations civilisees de 1'Orient. ^ Leon, le colonel Moldave, et le jeune Varnav Costin sont Ml Paris. Negri ne vient pas. M. Odobesco2 doit arriver aujourd'hui. Eliade se trouve presque abandonne par se meilleurs amis qui commencent â voir clair. Quant â la nouvelle que vous me donnez de la non reussite aupres du ministere, je vous laisse maitre absolu d'agir comme vous voulez; mais je pense que nous n'aboutirons â rien par ces gens lâ. Vous me laissez voir, en parlant de l'arrivee de Mme Mavro 3, une tres grande joie; cela ne m'a pas surpris. Cependant j'approuve beaucoup ces sentiments. Vous savez, peut-etre, que votre tante Mme Campineano (autrefois Mme Otethelechanu) se trouve â Paris. Je n'ai rien [d']autre chose â vous dire, sinon que le projet de faire paraitre le journal est tombe dans l'eau. Ecrivez-moi quelque chose sur Toto. Ce gaillard m'interesse beaucoup. Dites-moi s'il a quelque disposition de devenir poete. Je m'en chargerai de lui enseigner l'art de faire des vers. J'ecris â Mme Ghika. Votre ami devoue, Bolintineanu P.S. Kogălniceanu a donne sa demission.4 16 ifulie] 1850, Paris Dragul meu prieten, Am primit cele două scrisori ale dumitale. Prin prima mă anunţi plecarea lui Ionescu, loranu şi calul lor în Dobrogea, potrivit proiectului lor S8 99 de cucerire. Eu cunosc mai mult decît aş vrea faimosul duel dintre Bjalcescu] şi T[ell]. S-a avut grijă să-mi comunice procesul-verbal. Sînt bolnav de cîtva timp din cauza vieţii sedentare pe care o duc şi mai ales din cauza hranei proaste. Dar aceasta va trece odată cu sărăcia. Mă ocup în mod serios să scriu istoria decăderii Imperiului Otoman,1 ajutat de dl. Trianon, care m-a rugat să-ţi transmit complimentele sale. Voi înfăţişa problema în felul următor : care sînt cauzele decăderii imperiului? Sînt ele religia, corupţia moravurilor, înjosirea celor mari etc., aşa cum mai mulţi au pretins? Voi dovedi că nici una dintre aceste variante nu este adevărată, demonstrînd că, la turci, corupţia moravurilor începe cu istoria lor, de pe vremea cînd turcii invadaseră o parte din Europa, că viciile care apasă astăzi asupra lor erau la fel de mari şi pe vremea măreţiei lor. Atribui deci cauza acestei decăderi politicii lor bazate pe principiul înţelepţilor care este: a aştepta totul de la binefacerile timpului. Această politică ce poate fi utilă anumitor naţiuni civilizate a fost funestă pentru turci, căci o naţiune nu poate exista decît cu condiţia de a fi puternică prin arme sau de a fi luminată, şi turcii, naţiune neluminată, nu puteau exista decît prin arme. Cît priveşte concluzia, le voi dovedi că nu există decît o singură politică bună de urmat, aceea de a da popoarelor care compun acest imperiu mai multe libertăţi decît Rusia ar putea să le promită, ceea ce nu va fi mult, şi de a lua iniţiativa de a se pune în fruntea naţiunilor civilizate ale Orientului. Leon, colonelul moldovean, şi tînărul Vîrnav Costin sînt la Paris. Negri nu vine. Dl. Odobescu 2 trebuie să sosească astăzi. Eliade se află aproape părăsit de cei mai buni prieteni ai săi, care încep să vadă limpede. Cît priveşte vestea pe care mi-o dai despre insuccesul de pe lîngă minister, te las stăpîn absolut de a acţiona cum vrei; dar mă gîndesc că nu vom reuşi să ajungem la nimic prin acei oameni. Mă laşi să văd, vorbind despre sosirea d-nei Mavro 3, o foarte mare bucurie; aceasta nu m-a surprins. în acelaşi timp aprob mult aceste sentimente. Ştii, poate, că mătuşa dumitale, d-na Cîmpineanu (altădată d-na Ote-teleşanu), se află la Paris. N-am altceva să-ţi spun, afară de faptul că proiectul de a face să apară ziarul a căzut baltă. Scrie-mi cîte ceva despre Toto. Acest voinic mă interesează mult. Spune-mi dacă are ceva înclinaţie să devină poet. Mă voi însărcina să-1 învăţ arta dc a face versuri. Scriu d-nei Ghica. Prietenul dumitale devotat, Bolintineanu P.S. Kogălniceanu şi-a dat demisia.4 100 13 Le 26 Aoîit 1850, Paris Mon cher ami, Nous avons lu dernierement dans le journal La Ligue des peuples, sous la roubrique de Bucarest, un article oii vous etes trăite d'agent russe1, dans les termes suivants: „Le gendre du general Mavros et le neveu de Campineano qui se trouve â Constantinople comme agent secret de la Russie, avait fait des efforts aupres des detenus valaques de Brousse pour les determiner â prendre part dans une conspiration contre les Turcs." On ajoute que vous avez deja envoye vos emissaires en Tran-sylvanie etc. Cet article a fait une impression si forte sur les jeunes gens d'ici, que dans le premier moment nous avons voulu aller chez Eliade et lui donner une paire des soufflets; d'autres ont voulu tirer le gerant du journal par-devant les jures, si toutefois celui-ci refuserait de faire inserer dans son journal une defense ecrite et signee par plusieurs Valaques que nous avons eu l'intention de lui envoyer. Mais reflechissant mieux, j'ai trouve que la meil-leure chose serait de ne rien faire, et [de] laisser que la calomnie tombe d'elle-meme, tandis qu'en faisant du bruit nous aurions fait la reputation du journal et donne une valeur â cette calomnie. Trianon a ete le premier â adherer â cette proposition. Je suiş convaincu d'avance que vous-meme vous aimez mieux cela. Du reste, nous ne pouvions rien faire avânt de savoir quelle est votre idee lâ-dessus. Pantazaky2, â qui j'avais recommande la prudence, emporte par une juste et honorable colere, s'est rendu chez Eliade [pour] lui demander raison des propos et calomnies qu'il ne cessa pas de tenir â votre compte. A cette apparition inattendue, le roi des Roumains fait le signe de la croix, s'arrache le sein et jure sur ses enfants et sur la reine sa femme que ce n'est pas lui qui a ecrit cet article. Pantazaky quitte le roi des Roumains, va chez le gerant du journal en question, dans l'espoir que celui-ci lui nommerait l'auteur de l'article ou le fournisseur des nouvelles qu'on pretendait etre arrivees de Bucarest. II somme le gerant de lui montrer les lettres. Celui-ci, contre tout, repond qu'il 101 est pret â recevoir dans son journal une reponse, mais â condition que ce soit une preuve contraire de ce qu'on vous accusait, une preuve comme quoi l'accusation n'etait fondee. Quant â moi, je n'ai pas approuve la conduite de Pantazaky, dont je prevoyais le resultat des le commencement. Voilâ oii nous en sommes, c'est-â-dire reduits â garder le silence. Apres cela, si je savais que vous aviez adhere â la proposition de tirer le gerant du journal par-devant les jures, je l'aurais fait. Mais je vous repete qu'une telle conduite n'aurait servi qu'â faire un nom au journal.3 L'auteur de cet article n'est autre qu'Eliade. Zatriano et Magheru etant alles chez Eliade, trois jours avant que cet article ne soit imprime, celui-ci leur a tenu un discours qui ne renfermait autre chose que le contenu de l'article en question; seulement, dans son discours il designait vos emissaires partis pour la Tran-sylvanie sous les noms d'Alexandre Golesco et Bratiano. Je suis sur que cet article, enrichi d'autres commentaires, est deja envoye â Rechid-pacha â Constantinople et connu â Vienne. Le secretaire intime d'Eliade, du reste le seul Valaque qui lui reste encore attache ici â Paris, est Gradistiano. Le pauvre homme est mort lui-meme sous les coups qu'il croyait vous en-voyer. S'il continue cette honorable lutte, je suis sur qu'il finirait tout â fait de se perdre dans l'esprit de tous les hommes honnetes et intelligents. II a voulu vous faire la reputation d'un agent russe, il a fini par se faire connaitre comme calomniateur. II a voulu en meme temps, croyant tirer une vengeance contre les jeunes gens de Brousse qui ont refuse de lui envoyer encore de l'argent, les montrer aux Turcs disposes de prendre part â un mouvement russe dans le pays, par suite de leurs relations avec vous. Je crois que vous ferez bien d'ecrire â Brousse â tous ces jeunes gens en leurs faisant savoir cette nouvelle calomnie et en leur demandant de declarer Eliade comme un calomniateur, et en lui defendant en meme temps d'ecrire ou de faire quelque demarche au nom de l'emigration. Une pareille declaration sera couverte meme ici de nos signatures. Vous m'ecrivez que je puis compter sur vos cent ducats, si je vais en Autriche pour faire paraitre le journal. J'y compte. Mais je ne puis partir avant d'avoir recu de mon beau-frere l'argent du voyage. Je vous avais ecrit dans le temps que je travaille â faire un ouvrage sur la Turquie; il est deja termine.  propos, il y a ici des jeunes gens Valaques comme Teulesco, Teologo, Voinesco, Iscovesco et autres, que le manque les moyens pour vivre, fles] a reduits dans la position de prendre deux resolutions: la mendicite ou la Seine. Les Turcs, si genereux ordinairement envers les revolution-naires Valaques qui leur sont recommandes par l'ambassadeur russe, eux qui dementent dit-on de donner â Tell et Eliade 160 mille piastres pour payer leur [...] et 3 000 piastres par mois, pourquoi ne veulent-ils pas venir en aide â ceux qui, faute de la protection russe, ne savent se recommander que par leurs sympathies pour la Turquie? 11 faut faire quelque chose pour ces jeunes gens. Car au bout de compte ce n'est pas une bonne maniere de s'attacher les Valaques, en les deportant et en les laissant mourir de faim. Pourquoi ne parlez-vous pas â ces messieurs? Car outre la misere dans laquelle se trouvent ces pauvres diables, mais on commence deja â croire ici, que ce n'est pas qu'ils soient malheu-reux, mais parce qu'ils sont mediants, voleurs etc., qu'il ne payent leurs [...]. Veres vient de partir subitement, laissant des crean-ciers, tailleurs, serviteurs d'hotels, chemisiers, cordonniers etc. Teologo va partir ces jours-ci pour son chateau de Clichy. Teulesco manque d'habit et bottes pour sortir, Voinesco ne mange que deux fois par semaine. Quant â Timoleon Paleologo je crois qu'il se nourrit de feuilles et de racines, tant il est devenu irre-connaissable. Ce n'est pas lâ la pauvrete, c'est la plus grande misere, ce qui est presque la mort. Quant â ceux qui ont quelque fortune, parmi les Valaques d'ici, il ne faut pas en compter; ils sont incapables de leur venir en aide. Aussi, s'il ne sont pas encore morts, [c'est] grace â la generosite des Francais. Bratiano, Rosetti, Balcesco et Malinesco vont faire paraitre un journal valaque. lis m'ont propose d'y prendre part, mais j'ai refuse, parce que je ne concois par un journal sans abonnes, ca me fait le meme effet qu'un theatre sans spectateurs, et je vais mieux faire imprimer des brochures (si Ton a la manie d'ecrire toujours) que de parler dans le desert.4 Parce que le gouvernement autrichien me permet de rester â Peste et de faire imprimer un journal, mais j'ai des grandes espe- 102 103 ranees dans une telle entreprise, et j'y tiens d'autant plus que vous-meme, vous paraissez y tenir beaucoup. Mme Laura Paleologue qui vient de partir pour Bucarest, nous a dit que Mme Golesco (Zoe) a recu du hospodar une gratification de mille ducats. Cela m'a paru impossible. Si vous en savez quelque chose, ecrivez-moi; mais je n'y mets aucune foi, connaissant trop les sentiments de cette dame, et j'arrive mieux [a] croire que c'est une calomnie. Parmi les nouveaux arrives de Bucarest on compte Alex. Cali-nesco, N. Balcesco, Gherman le negociant serbe, le fameux Paleo-logo et autres.  present parlons de Toto. Que fait-il? et combien de langues parle-t-il jusqu'â present? Tenez.je parie qu'il sait plus que Marine. A propos de Marine, demandez-lui si la trăite tiree sur mon beau-frere a-t-elle ete payee? et si cette liquidation l'encou-rage-t-elle de m'avancer encore une somme de 30 ducats? On m'a dit qu'il etait parti pour le pays, mais, comme on lui a refuse l'enţree, il est retourne ă Constantinople.  Mme Ghika je viens d'ecrire, ainsi qu'â Catargi. Salut et fraternite, Bolintineanu Ici les affaires commencent â choquer. 26 august 1850, Paris Dragul meu prieten, Am citit de curînd în ziarul La Ligue des peuples, la rubrica Bucureştu un articol unde eşti făcut agent rus,1 în termenii următori: „Ginerele generalului Mavros şi nepotul lui Cîmpineanu, care se află la Constantinopol ca agent secret al Rusiei, făcuse eforturi pe lîngă deţinuţii munteni din Brusa pentru a-i determina să ia parte la o conspiraţie contra urcilor." Se adaugă că ai trimis deja emisarii dumitale în Transilvania etc. Acest articol a făcut o impresie aşa de puternică asupra celor tineri de aici, încît în primul moment noi am vrut să mergem la Eliade şi să-i dăm o pereche de palme; alţii au vrut să-1 aducă pe girantul ziarului în faţa juraţilor, dacă totuşi acesta ar refuza să insereze în ziarul său o apărare scrisă şi semnată de mai mulţi munteni, pe care am avut intenţia să i-o trimitem. Dar gîndind mai bine, am găsit că cel mai bun lucru va fi de a nu întreprinde nimic şi de a lăsa calomnia să cadă de la sine, în timp ce făcînd zgomot am fi făcut reputaţia ziarului şi am fi dat importanţă acestei calomnii. Trianon a fost primul care a aderat la această propunere. Eu sînt convins dinainte că dumneata însuţi preferi aceasta. în rest, nu putem să facem nimic înainte de a şti care este ideea dumitale asupra celor de mai sus. Pantazachi,2 căruia îi recomandasem prudenţa, mînat de o dreaptă şi onorabilă mînie, s-a dus la Eliade pentru a-i cere socoteală de vorbele şi calomniile pe care nu înceta să le arunce în seama dumitale. La această apariţie neaşteptată, regele românilor face semnul crucii, îşi smulge pieptul şi jură pe copiii săi şi pe regina soţia sa că nu el este acela care a scris acest articol. Pantazachi părăseşte pe regele românilor, merge la girantul ziarului în chestiune, în speranţa că acesta îi va numi pe autorul articolului sau pe furnizorul veştilor despre care se pretinde a fi sosite dc la Bucureşti. îl somează pe girant să-i arate scrisorile. Acesta, dimpotrivă, răspunde că e gata să primească în ziarul său un răspuns, dar cu condiţia ca acesta să fie o probă contrarie a ceea ce te-a acuzat, o dovadă cum că acuzaţia nu era întemeiată. în ce mă priveşte, n-am aprobat conduita lui Pantazachi, al cărei rezultat îl prevăzusem de la început. Iată unde am ajuns, adică reduşi la tăcere. în fond, dacă ştiam că ai fi aderat la propunerea de a aduce pe girantul ziarului înaintea juraţilor, aş fi făcut-o. Dar îţi repet că o asemenea conduită n-ar fi servit decît a face renume ziarului. 3 Autorul acestui articol nu este altul decît Eliade. Zatrianu şi Magheru mergînd la Eliade, cu trei zile înainte ca acest articol să fie tipărit, el le-a ţinut un discurs care nu cuprindea altceva decît conţinutul articolului în cauză; însă, în discursul său indica pe emisarii dumitale plecaţi în Transilvania sub numele de Alexandru Golescu şi Brătianu. Sînt sigur că acest articol, îmbogăţit cu alte comentarii, a fost deja trimis lui Reşid-pa.şa la Constantinopol şi este cunoscut la Viena. Secretarul intim al lui Eliade, de altfel singurul muntean care îi rămîne ataşat încă, aici la Paris, este Grădişteanu. Sărmanul om a murit el însuşi sub loviturile pe care credea să ţi le dea. Dacă el continuă această onorabilă luptă, sînt sigur că va sfîrşi prin a dispărea cu totul din spiritul tuturor oamenilor cinstiţi şi inteligenţi. El a vrut să-ţi facă reputaţia de agent rus, dar a sfîrşit prin a se face cunoscut drept calomniator. El a vrut în acelaşi timp, crezînd că poate să se răzbune pe tinerii din Brusa care au refuzat să-i mai trimită bani, să-i arate turcilor gata de a lua parte la o mişcare rusească în ţară, ca urmare a legăturilor lor cu dumneata. 104 105 Cred că vrei face bine să scrii Ia Brusa tuturor acestor tineri, făcîndu-le cunoscută această nouă calomnie şi cerîndu-le să-1 declare pe Eliade calomniator, şi interzicîndu-i totodată să scrie sau să facă vreun demers în numele emigraţiei. O asemenea declaraţie va fi acoperită chiar aici de semnăturile noastre. îmi scrii că pot conta pe o sută de ducaţi de la dumneata, dacă merg în Austria pentru a scoate ziarul. Am de gînd să fac asta. Dar nu pot pleca înainte de a fi primit de la cumnatul meu banii de drum. îţi scrisesem cîndva că pregătesc o lucrare despre Turcia; este deja terminată. Apropo, sînt aici tineri munteni ca Teulescu, Teologu, Voinescu, Isco-vescu şi alţii, pe care lipsa mijloacelor de trai i-a adus în situaţia de a nu mai avea decît două soluţii: cerşetoria sau Sena. Turcii, atît de generoşi în mod obişnuit faţă de revoluţionarii munteni care le sînt recomandaţi de către ambasadorul rus, se spune, deşi ei dezmint, că dau lui Tell şi Eliade 160 mii piaştri pentru a plăti [...] şi 3000 piaştri pe lună. De ce n-ar voi ei să vină în ajutorul celor care, în lipsa protecţiei ruseşti, nu ştiu să se recomandate decît prin simpatia lor pentru Turcia? Trebuie făcut ceva pentru aceşti tineri. Căci, la urma urmelor, acesta nu este un bun mod de a atrage simpatia muntenilor, deportîndu-i şi lăsîndu-i să moară de foame. De ce nu vorbeşti dumneata acestor domni? Căci nu numai că aceşti bieţi nenorociţi se zbat în mizerie, dar unii încep deja să creadă pe aici că ei n-ar fi atît de nefericiţi, ci fiindcă ei sînt răi, hoţi etc., nu-şi plătesc [...]. Vereş a plecat subit, lăsînd neplătiţi creditori, croitori, servitori de hoteluri, len-jerese, cizmari etc. Teologu va pleca în aceste zile la castelul său de la Clichy. Teulescu n-are haină şi cizme ca să iasă, Voinescu nu mănîncă decît de două ori pe săptămîna. Cît priveşte pe Timoleon Paleologu cred că se hrăneşte cu frunze şi rădăcini, atît a devenit de nerecunoscut. Acolo nu e sărăcie, ci cea mai mare mizerie, ceea ce e aproape moartea. Cît priveşte pe cei care au oarecare avere, printre muntenii de aici, nu trebuie să contăm pe ei; sînt incapabili de a veni în ajutorul lor. Dacă ei nu sînt încă morţi, asta se datoreşte generozităţii francezilor. Brătianu, Rosetti, Bălcescu şi Mălinescu vor să scoată un ziar muntean. Mi-au propus să iau şi eu parte, dar am refuzat, deoarece nu concep un ziar fără abonaţi, ceea ce îmi face aceeaşi impresie ca un teatru fără spectatori, şi mai bine voi tipări broşuri (dacă avem mania de a scrie mereu) decît să vorbesc în deşert.4 Deoarece guvernul austriac îmi permite să rămîn la Pesta şi să scot un ziar, am mari speranţe într-o astfel de antrepriză şi ţin la aceasta cu atît mai mult cu cît şi dumneata însuţi pari a ţine. D-na Laura Paleologu care tocmai a plecat spre Bucureşti, ne-a spus că d-na Golescu (Zoe) a primit de la domnitor o gratificaţie de o mie de ducaţi. Dacă ştii ceva, scrie-mi; dar n-am nici o încredere, cunoscînd prea mult sentimentele acestei doamne şi cred mai curînd că este o calomnie. Printre noii sosiţi din Bucureşti se numără Alex. Călinescu, N. Bălcescu, Gherman negustorul sîrb, faimosul Paleologu şi alţii. Şi acum să vorbim de Toto. Ce face? şi cîte limbi vorbeşte pînă acum? Iată, pariez că ştie mai multe decît Marin. Apropo de Marin, întreabă-1 dacă poliţa emisă pe numele cumnatului meu a fost plătită? şi dacă această lichidare îl încurajează să-mi avanseze încă o sumă de 30 ducaţi? Mi s-a spus că era plecat în ţară, dar, cum i s-a refuzat intrarea, s-a întors la Constantinopol. D-nei Ghica tocmai i-am scris, ca şi lui Catargi. Salutare şi frăţie, Bolintineanu Aici, treburile încep să se complice. 14 Le 16 Octobre 1850, Paris Mon cher anii, Je viens d'expedier â Constantinople, â l'adresse de Catargi, deux manifestes au peuple roumain. L'un est du comite revolu-tionnaire et l'autre de la lieutenance premiere, signe Eliade. Le dernier est tres amusant, â force d'etre insolent, tres comique, â force d'etre serieux, et d'un francais si correct que ce pauvre Pascal en est enfonce. Tuer la tete du dragon — a tăia capul balaurului — traduction litterale, il voulait dire abattre la tete de l'hydre. Mais je ne veux m'arreter plus longtemps lâ-dessus. Je vous [l']envoye toutefois [pour] le lire lorsque vous chercherez une occasion de vous distraire, car j'appuie beaucoup sur ces mots: il est tres amusant! Quant â l'autre appel, adresse ou manifeste, quoique beaucoup plus modeste, [il] ne manque pas de poser, et me rappele le grand Napoleon, dans son testament. 106 Je me suis abstenu de le signer par la raison toute simple que je ne suis qu'un petit individu, sans credit dans le monde, abso-lument inconnu par ceux â qui j'aurais parle; de maniere que si j'avais signe, je me serais trouve dans la meme categorie et sur la meme ligne que le Floresco. Cependant ces ms. m'en veulent beaucoup pour n'avoir pas voulu me rendre ridicule, je ne m'en plains pas.  present revenons â notre projet. Je tiens plusque jamais de quitter Paris et d'aller en Autriche, soit â Peste, soit â Buko-vine pour y mettre â execution le projet du journal1. Cependant l'argent que mon beau-frere va envoyer ne suffira qu'â payer mes dettes. Vous m'avez promis pour cette affaire 100 ducats, et j'y tiens, si vous pouvez m'avancer l'argent du voyage, je partirai tout de suite. Si une fois lâ-bas, le gouvernement autrichien refuse de m'accorder la permission de faire imprimer cette feuille, alors j'aurai deux choses â faire, passer en Turquie, â Belgrade, comme vous l'avez dit, ou renoncer â ce projet, et aller en Transylvanie pour faire imprimer l'histoire de la revolution roumaine de 1848. C'est un ouvrage assez long que j'ai deja termine. J'y commence par faire un tableau de l'etat des principautes avant la revolution; j'y donne les portraits de plusieurs boyards, du hospodar Bibesco, [de] sa femme et [de] ceux de nos hommes de la revolution depuis Eliade jusqu'â Christophi. Vous-meme, vous y tenez votre page. Ne m'en voulez pas !2 , Repondez-moi si vous pouvez m'avancer cet argent pour que je fasse mes preparatifs de voyage et me munisse de lettres de recommandation pour le ministere de Vienne. L'Autriche depuis quelque temps voit avec inquietude la marche de l'influence russe en Transylvanie et chez les Slaves, aussi, tout en faisant semblant de ne rien faire pour detruire cette influence. Elle verrait avec joie une feuille qui conseillerait aux Valaques â briser leur idole moscovite. Mes salutations â Mme votre epouse et vous lui direz que la paresse est la mere des âmes delicates et nobles. Salut et fraternite, votre ami devoue, Bolintineanu 16 octombrie 1850, Paris Dragul meu prieten, Acum am expediat la Constantinopol, pe adresa lui Catargi, două manifeste către poporul român. Unul este al comitetului revoluţionar şi altul al locotenentei supreme, semnat de Eliade. Ultimul este foarte amuzant prin insolenţa sa, foarte comic de serios ce e, şi de o franceză atît de corectă încît îl înfruntă şi pe bietul Pascal aici. Tuer la tete du dragon — a tăia capul balaurului — traducere literală — il voulait dire abattre la tete de Vhydre. Dar nu vreau să mă opresc mai mult timp asupra celor de mai sus. Ţi-1 trimit totuşi, pentru a-1 citi atunci cînd vei căuta un prilej de a te distra, căci insist mult pe aceste cuvinte: este foarte amuzant! Cît priveşte celălalt apel, adresă sau manifest, cu toate că e mult mai modest, este emfatic, şi-mi aminteşte de marele Napoleon, în testamentul său. Eu m-am abţinut de a-1 semna din motivul foarte simplu că nu sînt decît un individ mic, fără credit în lume, absolut necunoscut de cei cărora le-aş fi vorbit, încît dacă l-aş fi semnat, m-aş fi aflat în aceeaşi categorie şi pe aceeaşi linie cu Florescu. Totuşi aceşti domni îmi reproşează că nu am vrut să mă fac ridicul; nu mă plîng de asta. Şi acum să revenim la proiectul nostru. Ţin mai mult ca oricînd să părăsesc Parisul şi să merg în Austria, fie la Pesta, fie în Bucovina, pentru a pune în execuţie proiectul ziarului.1 Totuşi banii pe care cumnatul meu mi-i va trimite nu vor ajunge decît ca să-mi plătesc datoriile. Mi-ai promis pentru această treabă 100 de ducaţi, la care ţin, şi dacă poţi să-mi avansezi banii de drum, voi pleca îndată. Dacă odată ajuns acolo, guvernul austriac refuză să-mi acorde permisiunea de a tipări această foaie, atunci voi avea două lucruri de făcut, să trec în Turcia, la Belgrad, cum mi-ai spus, sau să renunţ la acest proiect şi să merg în Transilvania pentru a tipări istoria revoluţiei româneşti de la 1848. Este o lucrare destul de lungă pe care am terminat-o deja. încep prin a face un tablou despre starea principatelor înainte de revoluţie; aici dau portretele mai multor boieri, al domnitorului Bibescu, al soţiei sale şi ale acelor oameni ai revoluţiei de la Eliade pînă la Christofi. Este o pagină chiar despre dumneata. Nu te supăra ! 2 Răspunde-mi dacă poţi să-mi avansezi aceşti bani, ca să fac pregătirile de drum şi să mă înarmez cu scrisori de recomandare pentru ministerul din Viena. De cîtva timp Austria priveşte cu nelinişte evoluţia influenţei ruseşti in Transilvania şi la slavi, de asemenea, prefăcîndu-se a nu face nimic pentru 109 108 'truge această influenţă. Ea ar vedea cu bucurie o foaie care ar sfătui munteni să spargă idolul lor moscovit. Salutările mele soţiei dumitale şi-i vei spune că lenea este mama sufletelor delicate şi nobile. Salutare şi frăţie, al dumitale prieten devotat, Bolintineanu 15 16 iulie 1851, Paris Cu vie mulţumire am primit scrisoarea ce mi-ai adresat. Eu nu ţi-am mai scris din mai multe cauze, şi cea mai întîi este necazurile ce am cercat cu creditorii mei, acei fii obraznici ai aurului. Acum mai răsuflu, nu că poziţia s-ar fi îmbunătăţit, dar pentru că m-am dedat cu aceşti englezi, cum şi cu ideea de a fi sărac. îmi scrii că te-ai lăsat de gîndul de domnie. Cu toate că este o glumă, dar sunt sigur că or să se afle mulţi din burgravi sau ulemale, cărora acest cuvînt le-ar face alt efect ca mie. Ce vrei? asfel este lumea, cu vicisitudinele ei! Pe aici certele a mai contenit între burgravi. Numai Eliade a scris o carte a revol. prin care toţi au o parte, şi nu eşti cruţat.1 Dar crede-mă, aceste lucruri s-au trezit şi nu se mai citesc decît de cei ce nu ştiu să-şi petreacă timpul mai bine. Negri, Alecsandri, m-me Catherine Negri se află aici în Paris. N. Bălcescu e bolnav de pept. O numeroasă colecţie a venit din principate. Cantacozin, caimacamul, Gigiţă, la baronne Rucman, m-me Vacaresco, Bibesco, femeia Iui Ştirbei, cu o numeroasă suită. Coroana a ajuns la Paris o zi înainte, cu train special. N. Creţulescu ţine cheltuiala. O cucoană din suita domnească a furat o bonetă, pentru care a vrut să o trimită la St. Lazare. O adevărată invazie de barbari, în număr de 200. Unii merg pe la cafenele şi se desculţă, alţii se bat pe pod, sparg sticle şi pahare, se judecă la tribunale etc., etc. Este descurajetor a-i vedea; însă, spre răsplătire, avem pe amicii noştri spre exemplu Alecsandri, Negri şi m-me C. Negri care este o femeie plină de cualităţi, modestă şi bine crescută. Acum, să revin la mine. Aveam de gînd, cum ştii, să merg în Austria; dar nu mai lasă nici un român pe acolo, şi aceasta după o poruncă a lui Ştirbei sau Ioanid către împăratul nemţesc! 2 Ieri se adunară românii şi aleseră alt comitet pentru aducerea junilor să înveţe. Deschide-ţi punga, că te va călca focul! Arată m-mei Ghica respectuoase sărutări de mîni. l-am scris de vreo două ori şi nu mi-a răspuns; i-am trimis şi un album de poezii; nu ştiu de 1-a primit. Recheamă-mă la suvenirea rotundului Toto despre care am auzit că ştie limbi peste limbi. Cu altă ocazie îţi voi scrie mai multe. Adevărat prieten, Bolintineanu Constantinople Turquie Monsieur Jean Ghika Pera, hotel d'Angleterre 16 23 septem./5 octom. 1852 Iubite prietene, Sîmbătă venii în munţi unde se află Pădeanu, venii însoţit de un batalion de dame, cavaleri, cai şi măgari. Aici se dete o masă mare şi trecurăm seara înaintea unui foc homeric. De atunci mă aflu aici, prin văi şi prin munţi, trăind supt corturi ca părintele Abraham şi Aaron din Biblie. Persicele s-au trecut şi nu mai este mijloc de a face colecţia despre care era vorbă; dar în locul aceştia am pus eu şi Zanne inginerul pe Ghiţă gîngavul, ce se află conductor la drum, să facă pentru m-me Ghica dulceaţa ce mi-a recomandat. Această dulceaţă, de se va face pînă mîne, o vom trimite împreună cu această scrisoare; iar de nu, cu vaporul celalt. Pleşoianu scrise părintelui popa Radu Şapcă, care se află şi el supt cortul lui Aaron cu mine, că turcii a zis sus-numitului domn că nu pot să facă leafă popii Şapcă, dar nu pot nici să-1 lase să plece din Brusa, unde îl socoteşte ca prins. Se vede că 110 111 aceasta este o măsură energică, inventată de ministrul actual, o nouă invenţie ca să facă să moară de foame condamnaţii. Trebuie să fie ideea prinţului Grigore Ştirbei. Fraţii cauzaşi nu vor să ajute pe popa decît cu condiţii ca să-1 aibă în partida fiecăruia. Dacă te întîlneşti cu cineva din guvernia otomanicească, te rog vorbeşte de popa Şapcă, căci este nedrept şi absurd să refu-zeze omului aceea ce unui prizonier de război chiar nu i se refuză; iar dacă turcii n-au parale să ţie un prizonier, atunci să-1 lase să plece de aici undeva unde să poată cîştiga hrana vieţii; sau dacă nici asta nu se poate, apoi să-i ia capul, şi pace. Nu văz nici o pricină pentru care să nu vrea să dea de mîncare unui arestat, afară numai dacă Aristarhi nu voieşte să poruncească încă ministerului turcesc întru aceasta. Apropo de greci, — am citit aici o broşură grecească făcută de Sutzu prin care zice să facă o Grecie din malurile Rusiei pînă la Nil şi să aibă trei centruri: Atena pentru ştiinţe, Constantino-polul pentru guvernement şi Ierusalimul pentru religie. Ce zice M. de La vaiete? Se vede că bietul autor şi-a perdut minţile, mai ales că pe noi ne ţine de greci şi că vrem să facem parte din acest imperiu imaginar. Eu sunt dezesperat din pricina poziţiei mele, căci am primit o scrisoare din Paris de la creditori ce nu i-am plătit încă. Aceasta mă face să mă gîndesc mai departe. O să îmbătrînesc pe la uşile unora şi altora, fără poziţie nici socială, nici demnitate de om independent. Toate acestea pentru patria care nici nu mă ştie, nici vreun bine nu aştept de la ea. Te încredinţez că sunt minute în care aş fi vrut să fi fost altfel crescut, ca să poci face, fără să roşesc de mine, ceea ce fac toţi oamenii ceialţi, aceia care mă numesc pe unul ca mine vagabond etc.1 într-o zi însă am de gînd să tai nodul gordian. Bolintineanu P.S. Scrie-mi şi mie cîte ceva şi mai ales în pricina lui popa Şapcă. Arată m-mei Ghica respectele mele. Monsieur Jean Ghika Bebek 17 [1856]1 îmi pare foarte rău că nu am putut să vin să te văz la pornire. Cu toate acestea am rugat pe zeul călătoriilor şi mai ales pe Neptun să te ducă sănătos către un ţel care va fi de onoarea tutulor românilor, ce trebuie să fie mîndri că au dat dintre ei un om demn d-a ocupa un loc şi o poziţie onorabilă în Turcia. Raletti ţi-o fi scris despre cele ce s-a mai întîmplat pe aici, de cînd ai plecat. Pentru aceea nu-ţi zic nimica. Vei fi aflat că Napoleon a născut un fiu, rege al Algerului, ceea ce, dupe logica naturală, ar trebui să fie născut cu barbă şi cu mustăţi. Dar lăsînd la o parte glumea, acest copil se născu în minute de glorie pentru Francia. Aşteptă să treacă guvernul lui Louis-Filippe care degradase Francia la străini, guvernul republican care nu făcu nimica, şi se născu cînd francezii se încarcă de glorie! Cezar Bolliac scrie o lungă istorie despre România. Broşura întîi mi se pare foarte bună, citind numai scara în care promite lucruri bune 2. l-am scris să fie nepărtinitor, dacă voieşte să facă ceva bun şi să nu cază în categoria lui Eliade. Cartea mea înaintează, dar a-ţi spune adevărul, mai mai îmi vine s-o rump, căci mi-e teamă să nu fie prea crudă pentru unii oameni politici din ţară. Este un război declarat celor bătrîni şi arăt că numai prin cei tineri se găsesc oameni de a cîrmui.3 Profit de aceasta şi te rog să arăţi d-nei Ghica cele mai respectuoase salutaţii. Am scris şi lui Zâne, trimiţîndu-i o scrisoare de la soacră-sa. Al d-le şerb, Bolintineanu 18 Le 31 Mars 1857, Vathi Mon prince, Je voulais vous ecrire depuis longtemps deja; mais â vous dire la verite, je n'avais rien â dire. Cette fois-ci l'occasion se presente d'une maniere plus favorable. Nous venons de faire 112 113 une tournee de plusieurs jours dans l'île (je dis nous, car Zanne etait aussi de la partie). En verite, cette île renfermait des tresors de beaute, mais ce qui m'a frappe le plus, c'est l'endroit qui se presente sur la route de Pagonda â Pergo. Nous y avons remarque surtout une cascade qui peut prendre sa place â cote des cascades les plus renommees. Partout les villageois semblent bien disposes. [...]. Je viens de fortifier dans mon opinion que c'est â tort que ceux qui gou-vernent se plaignent de l'ingratitude de leurs peuples. Le peuple est mecontent lorsqu'un prince lui donne raison de l'etre; il ne l'est pas quand c'est le contraire et alors les ambitieux eux-memes, quelque grand que soit leur nombre, sont reduits â garder le silence. Ce n'est pas done sans un vif plaisir que j'ai entendu prononcer votre nom partout, avec affection et reconnaissance. On vous y adore. Je vous dis tout cela non pas dans l'intention de vous dire des choses aimables. [...]. Zanne a tâche pendant cette promenade d'examiner le terrain afin de preparer son [travail]. La route locarini atteint deja le jardin d'Orlagos, celle d'Alexis, reveille de son apathie, a pris les mors aux dents. La route de Vathi avec les brigands qui y travaillent, me fait l'effet des tonneaux des Danaîdes. Toutefois le gouffre s'est beaucoup retrace. La route de Tigani a bien commence; celle du haut Vathi sommeille encore, faute d'ouvriers. Je viens de recevoir VEtoile du Danube. J'ai eu la patience de lire tous les n-ros. Ce journal prend, malheureusement, la couleur du journal de Nogues1, sous le rapport de la grossierete et de l'inhabilete. J'ai lu des lettres adressees par des Valaques, l'une au ministre sarde; l'autre â Rechid-pacha, une autre de la part d'un Ion le boeuf anglais et boucher â lord Palmerston. Dans la premiere l'auteur cherche â persuader le ministre qu'une fois les principautes unies, les Roumains vonttomber surl'Autriche, I'ennemi eommun. Dans la troisieme, le signateur Ion Ie boeuf parle de guerre, de commerce, d'industrie, des bouchers, des boeufs et des Roumains qu'il rccommande â lord Palmerston. De tels ecrits font du tort â la cause que ces messieurs defendent ainsi qu'au journal [...]. Je compte quitter Samos bientot. Vos enfants se portent tres bien, ainsi vous pouvez etre tran-quille lâ-dessus. Je les ai vus hier encore. Je vous prie de presenter â Madame mes salutations les plus rcspectueuses. Je lui souhaite bon voyage. Votre devoue serviteur, Bolintineanu P.S. Mile Missir est encore â Samos. Elle s'ennuie ici comme la statue d'Henri IV sur son piedestal. 31 martie 1857, Vathi Prinţe, Voiam sâ-ţi scriu deja de mult timp; dar, îţi spun drept, n-aveam nimic să-ţi spun. De data aceasta ocazia se prezintă într-un mod mai favorabil. Noi am făcut ds curînd un turneu de mai multe zile în insulă (zic noi, căci Zanne era de asemenea părtaş). în adevăr, această insulă conţine tezauri de frumuseţe, dar ceea ce m-a izbit mai mult este locul care se înfăţişează pe drumul de la Pagonda la Pergo. Am remarcat mai ales o cascadă care poate sta alături de cascadele cele mai renumite. Peste tot sătenii par bine dispuşi. [...] Acum mi-am întărit opinia că n-au dreptate coi ce guvernează să se plîngă de ingratitudinea popoarelor lor. Poporul este nsmulţumit atunci cînd un prinţ îi dă motive de a fi nemulţumit; nu este njmulţumit în caz contrar şi atunci ambiţioşii înşişi, oricît de mare ar fi numărul lor, nu pot decît să tacă. Nu fără o vie plăcere am auzit pronun-ţîndu-se numele dumitale peste tot, cu afecţiune şi recunoştinţă. Te adoră aici. îţi spun aceasta nu în intenţia de a-ţi spune lucruri amabile. [...]. Zanne s-a străduit în timpul acestei plimbări să examineze terenul cu scopul de a pregăti lucrul său. Drumul Iocarini atinge deja grădina din Orlagos, aceea a lui Alexis; trezit din apatia sa, s-a pus pe treabă. Drumul de la Vathi, cu tîlharii care lucrează aici, mi-a făcut impresia butoaielor Danaidelor. Totuşi prăpastia s-a mai umplut. Drumul de la Tigani a început bine; acela din sus de Vathi somnolează încă, din lipsă de muncitori. Am primit de curînd Steaua Dunării. Am avut răbdarea să citesc toate numerele. Acest ziar ia, din nenorocire, culoarea ziarului lui Nogues,1 sub aspectul grosolăniei şi al inabilitâţii. Am citit scrisori adresate de munteni, una ministrului sard, alta lui Reşid-paşa, o alta din partea lui Ion boul englez şi măcelar la lordul Palmerston. în prima autorul caută să convingă ministrul că odată principatele unite, românii vor cădea sub Austria, inamicul comun, în a treia, semnatarul Ion boul vorbeşte de război, de comerţ, de industrie, de măcelari, de boi şi de români pe care îi recomandă lordului Palmerston. Astfel de scrieri fac rău cauzei pe care aceşti domni o apără, ca şi ziarului [...]. 114 115 Am de gînd să părăsesc Samosul în curînd. Copiii dumitale sînt foarte bine, aşa că poţi fi liniştit în privinţa aceasta. I-am văzut şi ieri. Te rog să prezinţi doamnei salutările mele cele mai respectuoase. îţi urez drum bun. Al dumitale devotat servitor, Bolintineanu P.S. D-ra Missir este încă la Samos. Se plictiseşte aici ca statuia lui Henric IV pe piedestalul său. 19 Mardi [1857]1 Mon cher prince, Je suis occupe â ecrire des lettres un peu partout, — je ne puis me refuser de repondre aux instances de Baligot. Mais comme vous avez trouve que la publication du discours entier ne peut vous convenir, je vous prie (si toutefois cela ne vous fait rien) de me donner quelques petites notes sur le contenu du discours. Tout â vous, Bolintineanu Son Altesse Le prince J. Ghika Marţi [1857]1 Dragul meu prinţ, Sînt ocupat să scriu scrisori cam peste tot, — n-aş putea să-mi refuz de a răspunde la insistenţele lui Baligot. Dar cum dumneata ai găsit că publicarea întregului discurs nu poate să-ţi convină, te rog (dacă totuşi aceasta nu te încurcă) să-mi dai cîteva mici note despre conţinutul discursului. Al dumitale, Bolintineanu Alteţei sale Prinţului I. Ghica 116 20 Ministerul Cultelor Şi Instrucţiunei Publice No. 121 Bucureşti, 3 ianuarie 1864 Foarte urgent Domnul meu, Vă rog să priimiţi alăturatul testament al ilustrului istoric N. Bălcescu. Vi se trimite d-voastră în original pentru că sunteţi executorul voinţilor sale cele din urmă.1 Şi sunt încredinţat, domnul meu, că în ziua cînd ţara va reclama acest act între actele scumpe ce va voi ea să conserve, domnia voastră veţi avea o mare plăcere a-1 depune în Muzeul Naţiunei. Priimiţi, vă rog, domnul meu, încredinţarea înaltei mele consi-deraţiuni şi stimă. Ministru, D. Bolintineanu Onorabilului domn Ion D. Ghica 21 29 august [1866] \ Tîrgu Jiului Am plecat prin districte ca să mai răsuflu. Pretutindeni pe unde am trecut, toată lumea m-a luat de trimis al d-tale cu misiune politică, lucru ce îmi atrăgeau mulţime de onori din partea locuitorilor şi pe care nu ştiam la ce să le atribuiesc. Aceasta mi-a dat în adevăr ideea a mă informa despre starea districtelor, şi am trimis o serie de articoli pe la jurnale în Bucureşti. Spiritul districtelor ar fi bun, daca nu ar exista temerea despre foamete. Ministerul actual este pretutindeni bine gustat şi ar fi şi mai mult daca le-ar lipsi bănuiala ce au toţi că aţi fi avînd înţelegeri cu roşii, care sunt cu totul morţi în toate districtele, afară de Argeş, unde se mai susţin prin nenumărate rudenii ale Brătianului. Vei şti însă că ministerul este reprezintat în persoana d-tale, pe ceialţi miniştri 117 nu-i prea cunosc. Roşii nu cred să fie aleşi nicăiri, afară numai daca guvernul nu-i va susţine. Desfiinţarea şcoalelor comunale a făcut o tristă impresiune pretutindeni şi a perdut pe Strat în opiniune. în adevăr, mi se pare o idee nenorocită o desfiinţa şcoalele comunale şi a nu pune nimic în loc, şi tocmai atunci cînd instrucţiunea este obligatorie pentru toţi! Aceasta era ideea cneazului la Moldova de a reduce şcoalele comunale, sub cuvînt că nu se găsesc învăţători. Sistemul vechi de a îndatora pe preotul de la fiece biserică de sat a ţine o şcoală spre a învăţa pe copii a seri şi a citi, mi se pare singurul lucru practic la noi astăzi. Cel puţin toţi românii ar învăţa să scrie şi să citească şi statul n-ar avea cheltuială. Oricare ar fi responsabilitatea Ministerului Instrucţiunii, despre instrucţiune, să nu uiţi că domnia ta eşti în faţa ţării responsabil chiar de ceea ce fac ceialţi miniştri. Argeşul a rămas înapoi sub administraţiunea lui Kiriţescu. Nemulţumiri mari şi destituirea lui a făcut plăcere. Rîmnicul Vîlcii cu Golescu pare mulţumit. Omul este onest, dar districtul a amorţit, nu se face nici o îmbunătăţire; prefectul nu are nici un fel de iniţiativă. Doljul este cel mai lesne de administrat, daca va avea un prefect onest. Cu onestitatea impune craiovenilor. Către acestea este acolo o gaşcă de neguţători obicinuită a-şi face trebile în contra intereselor generale şi contra legilor, prin administraţiune. Cu acest preţ vătămător legii şi dreptăţii, ei sunt gata a ajuta guvernul. Dar atunci va ţipa tot districtul şi ajutorul ce poate avea guvernul de la dînşii, cu acest preţ, va fi mai slab decît alienarea simpatiilor poporului. Este însă o junime inteligentă, fără coloare politică, şi pe care guvernul ar putea mai bine să se susţie. Haralambie este un om foarte onest, dar impropriu la serviciu. Gorjul este unul din judeţele cele mai roditoare, dar din cauza lipsii totale de şosele, nu transportă bucatele; cultivă numai porumb pentru trebuinţele lui. Singura ambiţiune a gorjanilor este să aibă o şosea de la Tîrgu Jiului la Turnul Severin pe o distanţă de 35 la 40 kilometri. Toţi orăşanii m-au rugat să vă scriu ca să le începeţi această şosea, adăugind că daca în timpul d-tale nu se va face şoseaua, apoi sunt siguri că niciodată n-are să se mai facă pentru ei nimic. Aici nu este nici un roşu. Către acestea, familiile sunt certate, din cauza femeilor. Măinescu pe care l-ai numit prefect se vede om inteliginte. El a reuşit a-i împăca şi a stîrpi anarhia dintre săteni, izvorîtă din reaua administraţiune a lui Borănescu şi neinteliginţa primarilor de sate. Gorjanii pun mare speranţă în d-ta. Nu ar fi rău să trimiteţi un inginer să studie tărîmul drumului la Turnul de la Tîrgu Jiului. Monastirile sunt căzute cu totul. Ruină şi mizerie peste tot şi critică generală contra guvernului că le lasă să se prăpădească. Ar trebui să faceţi ceva pentru primari. Ei au devenit nişte bice ale populaţiunii rurale. Nu s-ar putea face a se alege oameni mai inteliginţi în locul lor? Spre exemplu ofiţeri din armată care au rămas pe dinafară. în cele mai multe sate sunt mai bine plătiţi decît locoteninţii de armată. Bietul episcop de Rîmnic a căzut în copilărie din cauza bă-trîneţelor, a devenit un obiect de rîs. Şi episcopia se află în mînile unor hoţi de secretari care fac ce vor cu el. Toţi protopopii se plîng despre starea ce s-ar fi făcut preoţilor de la bisericile comunale prin legea rurală. Ei aveau fiecare, dupe regulament, pogoane de pămînt. Astăzi are numai biserica 17 pogoane. Atunci proprietarii le dau cîte ceva, astăzi nu le mai dă nimic. Pe moşiile statului li se dă cîte ceva, chiar prin contracte între arendaşi şi stat. Astăzi cînd se fac contractele, nu li se mai dă nimic, încît se zice că toţi preoţii au să se lepede, şi toate acestea constituie o plîngere generală. Aţi putea vindeca această mare rană printr-un proiect de lege la Camera viitoare prin care să li se dea vechile lor avantage. Pînă atunci nu ar fi rău, printr-o circulară, să liniştiţi această clasă desperată. La Turnu Severinului locuitorii sunt nemulţumiţi de prefect. Ei nu au coloare politică, dar ar voi un prefect dintre dînşii, care să fie interesat a vindeca rănile judeţului, şi cei mai mulţi deseamnă pe Miculescu care, deşi foarte moale, este foarte onest. Am văzut podul de fier de la Slatina. Este foarte bun, daca ar putea rezista la furia apelor. Singura lucrare care miroase a civilizaţiune. Pretutindeni proprietarii cer drumuri de fier. Este o manie astăzi şi atît de mare, încît cei mai mulţi declar că pentru aceasta ar dărui chiar banii ce au să ia de la casa de lichidaţiune dupe bunurile rurale. Partea districtelor despre munte are porumburi bune. Foametea s-ar putea preveni daca s-ar fixa un preţ porumbului de către guvern pînă de primăvară. Ar fi arbitrar, dar nevoia generală ar cere-o. 118 113 Către D. GUŞTI V-aş ruga pentru cumnatul lui Zanne, Philippe Luzatto, care este oficiant de telegraf aici. El mi-a zis că a fost nedespărţit de Librecht, asfel că este cel mai vechi oficiant care a rămas neînaintat, şi se roagă de d-ta a face a se repara această nedreptate, numindu-1 un şef de staţiune, măcar la Găeşti. Văz că se poartă bine pe aici, unde s-a rudit prin nevastă cu toate familiile gorjane. Crezînd că aceste ştiri pot aduce oarecare folos şi guvernului şi ţării, imi voi permite a vă mai seri. Al d-tale serv, Dim. Bolintineanu 1 [16 octombrie 1867]1 Domnule Ministru, Am onoare a vă comunica că publicaţiunea numită Traianida, pe anul întîi va coprinde 48 de coaie de tipar şi va avea o poemă Conrad, şi patru drame histerice în versuri, începînd publicaţiunea de la mai şi terminînd la martie 1868. Preţul unui exemplar pentru anul I este de 2 galbeni, precum s-a şi afişat şi precum s-a dat deja la abonaţi. Poema Traianida va ieşi în anul al doilea daca abonaţii vor veni să încurageze această publicaţiune. Deocamdată au ieşit de sub tipar broşurile promise pentru şase luni, adică pentru mai-iuniu, iuliu-august poema Conrad, sept. şi octom-briu o dramă Mihai Viteazul? Aceasta din urmă este la legator şi se poate în trei, patru zile prezintă împreună cu cele două dinţii broşuri.3 Primiţi încredinţarea deosebitei mele consideraţiuni. D. Bolintineanu 2 [Octcmbrie, 1867] Domnule Ministru, întrebat daca la graţioasa invitaţiune a domniei voastre poci primi dea figura între membrii unei comisiuni onorifice la Teatru nostru Naţional, mă grăbesc a vă anunţa cu aceeaşi graţiozitate că o asemenea misiune ce lasă toată libertatea cugetărilor, nu poate decît să-mi facă o profundă plăcere.2 Sunt simţitor, domnule ministru, la delicata propoziţiune ce-mi faceţi.3 121 Vă rog să primiţi expresiunea simţimentelor mele de cea mai vie consideraţiune. D. Bolintineanu Domnului ministru al Instrucţiunii Publice şi al Cultelor. 3 15 octombrie 1868 Domnule Ministru! Prin adresa cu numărul 10512 îmi faceţi onoarea a-mi aminti că Comitetul teatral, neputîndu-se complecta, mă angajaţi a relua locul de membru la acel comitet. Domnule Ministru! Vă rog să-mi permiteţi a stărui în demisiunea mea care am dat mai nainte. îmi este peste putinţă de a contribui cu lucrarea mea într-un corp menit a lucra pentru dezvoltarea literaturii dramatice şi artei dramatice, cînd nici literatura dramatică, nici arta dramatică nu sunt pe cale de a se dezvolta prin mijloacele luate, cînd nici cea mai mică măsură nu s-a văzut în public pentru încuragiarea literaturii dramatice şi a artei şi cînd subvenţiunea statului servă încă numai spre a face din artiştii dramatici nişte foncţionari ai statului.1 Un stat niciodată nu plăteşte subvenţiune pentru întreţinerea unui teatru la care ar putea să petreacă locuitorii unei cetăţi: aceasta priveşte pe municipalitate. Statul plăteşte numai pentru dezvoltarea artii şi literaturii dramatice, căci din artă şi din literatură dramatică se foloseşte toată ţara care contribuie. Nu este tot astfel cînd prin subvenţiunea dată de stat nu profită nici arta, nici literatura dramatică, ci numai publicul care petrece serile la teatru în ideile, sentimentele, destinele unor naţiuni străine, aduse aici prin piese străine, rău alese, rău traduse. Am văzut cu fericire guvernul actual pătruns de aceleaşi sentimente despre încuragiarea artii dramatice şi literaturii dramatice, dar pentru acestea trebuie o şcoală de artă dramatică care pe tot anul să producă cîte un talent nou; trebuie premii şi încura-gieri pentru piesele dramatice originale. însă frumoasa ideea guvernului şi a d-lui ministru la întemeierea acestui comitet pare, dacă nu înlăturată, dar întîrziată. în condiţiunile care fac începutul acestei frumoase lucrări nu văd că va putea urma altceva decît a face din teatrul român o secţiune a ministerului şi din artişti nişte foncţionari publici. Orice instituţiune de arte cată a fi liberă spre a se dezvolta. Orice artă cată a fi încuragiată prin formarea unei şcoli. Orice literatură dramatică caută a găsi emulaţiune. Primiţi, domnule ministru, încredinţările înaltei mele consideraţiuni. Dim. Bolintineanu 122 Către ALEXANDRU HURMUZACHI Către MIHAIL KOGĂLNICEANU 9 octom. 1850, Paris Domnul meu, După făgăduiala ce v-am dat de a vă trimite cînd şi cînd cîte o poezie spre a o tipări în gazeta domniii voastre, dacă o veţi afla demnă, am onoare a vă saluta trimiţîndu-vă totdeodată aceste neînsemnătoare versuri ce n-au alt merit decît că vin din inima întristată a unui român.1 Eu am scris istoria revoluţiunii clin principate Valahia şi Moldova, din anul 1848, o carte de vreo sută pagine, cu critica ei, cu portretul atît al revoluţionarilor, cît şi al boierilor după atunci, şi cu desluşirea şi soluţionarea mai multor chestiuni.2 Dacă gazeta domniii voastre poate primi în coloanele ei acest neam de scrieri, scriţi-mi, domnul meu, şi vă voi trimite cu plăcere cîte un capitol cîte un capitol, pe care de-1 veţi judeca bun, îl veţi imprima.3 Dacă socotiţi că pana mea poate fi de oarecare ajutor la gazeta domniii voastre şi la dezvoltarea născîndei noastre literaturi, vă rog, domnule, să vă adresaţi către mine nu numai ca către un român, dar ca către al domniii voastre serv, D. Bolintineanu 101, rue St. Lazare 1 20 oct. [1863]1 Domnule Ministru, D. Ion Giuan este unul din cei mai oneşti subadministratori, calitate ce dă drept la noi la nemulţumiri din partea omenirii, fiindu-le frică să nu strice meşteşugul. Acum i se face o cercetare căci a voit să facă o justiţie. VI rog, fiind drept, nu-1 lăsaţi a fi prada intriganţilor. La revedere, D. Bolintineanu 2 Ministeriul Cultelor şi Bucureşti, 1864, ghenarie 29 Instrucţiunei Publice Cabinetul ministrului Iubite preşedinte, M.S. doreşte a face oarecare schimbări în redacţia raportului ce i-am supus despre destituirea călugărilor. Aceste schimbări fiind a le face spre a putea a-i prezintă raportul, sunt silit să nu viu la adunare. Vă cer voia cuviincioasă, al d-1 serv şi amic, D. Bolintineanu 124 125 3 Către GEORGE MARIAN 6 fevruarie [1864] Domnule preşedinte, Vă rog să binevoieşti a citi acest referat şi a-1 aproba, fiind foarte urgent. N-am cutezat a da voie să se dea lemne fără Consiliu, căci şi altă dată tot prin Consiliu s-a făcut. D-acolo se scrie urgenţă şi ameninţare de stricăciuni şi mari despăgubiri dacă nu se va da repede lemnele. Primiţi încredinţarea prea osebitei mele consideraţiuni. D. Bolintineanu 4 Principatele Unite Române Ministeriul Cultelor şi [1864] Instrucţiunei Publice Cabinetul directorului Scumpe preşedinte, M.S. plecînd, mi-a recomandat cu stăruinţă acest referat al arendaşilor pentru care s-a vorbit la consiliu la palat. Fiind foarte urgent, îl supui în cunoştinţa dv. ca daca găseşti de cuviinţă a-1 încuviinţa pe baza că să se scoată din licitaţia moşiilor puse spre rearendare ale acelor posesori care n-au plătit decît suma dupe contract cu călugării greci. La din contra a nu se înapoia. Al d-1 serv, D. Bolintineanu 1 [Decembrie 1864]1 Iubite domnule Mariane, Te rog întreabă pe la tipografiile cele mai bune unde s-ar putea tipări poeziile mele române cu traducţiunea franceză, alături, ediţiune în quarto, cu două coloane, ca aceea a lui Nisard: autori latini traduşi2; însă pe hîrtie velină bună şi cu caractere graţioase căci aici la noi toate caracterele ce se găsesc în tipografii sunt borţoase şi grosolane. Adresează-te mai întîi la Simon Racon, rue d'Erfurth no. 1, care a tipărit traducţia iui Anacreon în 1856, foarte bine. Acele litere şi acea hîrtie aş dori! îţi închi-puieşti, că fiind două coloane pe o pagină, caracterele trebuie mai mici ca să încapă. Trimite-mi te rog îndată modeluri de hîrtie, de caractere şi preţurile lor. Ce ar costa coala cu hîrtia sa, cu tiparul său. Te rog însă ca îndată să-mi faci această treabă, ca daca mi-ar conveni, apoi să te rog a te delega să închei contract cu tipograful acolo. Voi să scoţ un volum în quarto cu două coloane, ediţiune de lux.3 Trimite-mi dar preţurile mai multora, dar îndată, îndată, îndată, şi tare mă vei îndatora. Al d-le frate, D. Bolintineanu Complimente lui Jules. Du-te pe la Leon Plee mai ales cu ocaziunea tipăririi poeziilor mele. Ţi-a da bune informaţiuni. 2 [Ianuarie 1865]1 Iubite Mariane, îţi trimit atît o parte din manuscrisul francez de poezii spre a o da tipografului ca să înceapă tipăritul, cît şi 1500 de franci 127 spre a-i da acompt. Te vei duce dar la d. Pion, tipograful împăratului, şi vei tocmi tipărirea în chipul următor. Ediţiunea română se va tipări aici în Bucureşti. Ediţiunea franceză se va tipări acolo, prin urmare nu mai este nevoie de o ediţiune în două coloane, ediţiune Nisard. Se poate face ediţiune octavo cu o singură coloană. D. Pion în scrisoarea sa zice că tipăreşte cartea pe papier Jesus pr. qualite, foaia dublă, 100 franci şi pentru hîrtie 80 franci, socotindu-se iară foaia dublă, adică în loc de o coală ordinară, două coaie. Aşadar, fiindcă acum nu mai avem ediţiune cu două coloane, ci cu una, poate să se tipărească prea bine cu coala socotită de 8 foi sau 16 pagini ordinare cu reducţiunea preţului. Nu ştiu dacă sunt destul de înţeles? D. Pion zice ediţiunea Nisard, două coloane, 8 coaie sau 16 pagini mari, 100 franci tiparul, 80 franci hîrtia, socotindu-se două topuri, topul 40 de franci. Aceasta va să zică dar că spre exemplu o coală de care vorbeşte d. Pion că costă tipar şi hîrtie 180 franci, este coala cea mare, coala îndoită, unde intră îndoit tipar şi două coloane ordinare pentru o coală ediţiune Nisard. Prin urmare, tipărindu-se acum un format cu o singură coloană, preţul fiecăreia coaie de tipar şi de hîrtie se reduce în proporţiune. Fă dar învoiala cu d. Pion şi dă-i să tipărească ediţiunea franceză, In format cu o coloană de lux, cu caracterele ediţiunii lui Ana-creon de care era vorba şi cu cea mai bună hîrtie Jesus. Aş dori însă ca să nu lase loc gol sau alb şi toate poeziile să se urmeze una dupe alta fără loc gol, oricare ar fi locul unde ar începe. 1000 exemplare mi se pare destul. în ceea ce priveşte gustul acestii ediţiuni, lasă lucrul cu totul asupra d. Pion, cum va şti mai bine!2 Banii 1500 franci i-am trimis d-lui Lemaitre care are a-i depune ori d-le, ori d-lui Pion, îndată ce se va face tîrgul şi va începe tipărirea. Acum ţi-am trimis Les Fleurs du Bosphore. Peste două săptă-mîni vei primi şi celealte. Cartea nu va ieşi mai mare de 12 coaie duble, adică 16 foi sau 32 pagini mici, sau 8 foi şi 16 pagini mari. Te rog însă a se pune caracterele din Anacreon, sau dacă nu acelea, altele, dar elegante. Te mai rog a vorbi cu corectorul spre a îngriji corectura şi îi voi face un cadou. Titrul general al poeziilor îl voi trimite în urmă. lată, dragă amice, ce te rog a-mi face. A veghea cum tipăreşte încă şi a-mi trimite prin poştă cea dinţii coală ca să am o idee. Te mai rog însă a vorbi cu Hachette care este în rivalitate cu Levi şi care tipăresc traducţiuni, dacă poate adopta în biblioteca sa această carte, spuindu-i că-i voi lăsa un beneficiu de 50 la sută la trebuinţă, numai şi numai ca să se poată trece opera. Preţul va fi acela potrivit cu alte cărţi ce au ediţiune de lux şi cere d-lui Pion a-ţi da ideea amicalmente şi la fine, cînd se va tipări. Du-te şi spune d-lui Plee complimente din parte-mi şi eu voi avea onoarea a-i seri o carte lungă. Spune-i lui Jules sărutări dulci şi că îl rog a nu-mi fi recunoscător în nimic; dar a studia bine. Cît pentru domnia ta, eu mă gîndesc şi sper că va veni ziua ca să poci a-ţi face un serviciu, care serviciu va fi bine meritat, căci ştiu că eşti inteliginte şi silitor. Al d-le amic sincer, D. Bolintineanu 3 [Februarie 1865]1 Iubitul meu, Cred că ai primit scrisoarea mea_şi cu începutul manuscrisului, adică cu Les Fleurs du Bosphore. în săptămîna viitoare îţi voi trimite continuaţiunea acestor poezii. D-ta ştii că sunt lucrate în franţozeşte cu Marsillac care le-a tot corectat2. Dar nu ştiu pînă unde merge şi gustul lui Marsillac. Cred că ar fi bine, înainte de a începe a se tipări să le dai unui francez, profesor sau poet, ca să le revizuiască şi pe unde trebuie să le corige, pentru care îi voi plăti preţul cuviincios în aceasta. D. Plee poate să-ţi recomande pe cineva pentru acest lucru. Poţi să-i citeşti ceva din manuscris, ca să aibă idee, dacă trebuie a se mai pune acele versuri sub o pană pariziană. Totul depandă de la talentul individului şi cunoştinţa sa despre limba poeziii. Scrie-mi asemenea ce condiţiuni pune tipograful. Dar ceea ce te rog mai mult este a da manuscrisul în reviziunea unui bun francez, căci Marsillac este Marsillac şi mi-ar părea rău cînd ar ieşi cartea cu erori de franţozeşte. 128 123 Complimente d-lui Plee. Spune-i că tot voi să-i scriu, dar nu i-am scris fiindcă nu am nimic bun a-i seri de aici. Creţulescu şi Steege, oameni oneşti, fură nevoiţi a-şi da demi-siunea, în locul Creţulescului a intrat faimosul Bengescu. Dar mai bine să vorbim alte lucruri mai vesele. Poeziile mele au să iasă în româneşte 3. Să nu te plîngi că nu le tipăresc acolo, îmi vine prea greu cu prescrisul şi corectura în două limbi. Iată ce te rog astă dată, adică să-mi găseşti un bun francez ca să le corige, cu plata cuvenită. Complimente la toţi amicii, D. Bolintineanu 4 24 februarie 1365 Iubite domnule Mariane, lată că îţi trimit şi alte poezii. Mai întîi o urmare de trei poezii care au să se alăture cu Les Fleurs du Bosphore. Dupe ele vin Legendele istorice, apoi Basnele; iar dupe Basne îţi voi trimite mai tîrzior, adică peste o săptămîna, Les Macedoniennes şi mai încolo, celealte poezii diverse. Deşi s-a cam întîrziat, însă această întîr-ziere este bună căci ne dă timp a se face corecţiunea lor de vreun bun francez acolo, înainte de a le tipări. Sunt încîntat de graţioasa oferire a d-lui Plee de a le corecta şi îi voi seri ca să-i mulţumesc pentru această bunăvoinţă. Ştii că nu am prea mare încredere in Marsillac de aici. Ca să nu se dea prea multă bătaie de cap d-lui Plee, înainte de tipărire aş fi dorit a se fi dat la un francez scriitor care pentru plată să le fi revizuit sau franţozit din condei, rămîind ca d. Plee să arunce cea din urmă căutare pe dînsele. Oricum ar fi, eu te rog foarte să se dea a se corige şi face franţozeşte elegant la vreun francez cu plată.1 Te-aş ruga ca cifrele ce am însemnat printre unele din Florile Bosforului şi care trimit la note, să nu se mai puie la tipar şi să se şteargă (acele cifre). Voi face notele fără cifre corispondinte, ci corespunzînd la titrurile poeziilor numai, lată, iubite, tot ce te rog a face, şi îţi mulţumesc pentru cît ai făcut deja. Nu te supăra că d. Lemaître nu a voit sau a lăsat să se înţeleagă că banii trimişi acolo sunt în depozit. Astfel sunt neguţătorii poznaşi. Nu ţi-am trimis acei bani direct, ca să nu-ţi fac ambarale. Te-aş mai ruga să nu uiţi cele ce ţi-am scris mai nainte despre tiparul poeziilor, adică să le tipărească mai descior, căci sunt mărunţele, şi dacă le va tipări altfel, adică rar, ne topesc cu cheltuiala. Tare am umblat pentru o bursă, dar este cu neputinţă. Noul ministru a pus concursul dupe noua lege. Voi căuta altceva a face întru aceasta. Pînă atunci, primeşte o strîngere de mînă. D. Bolintineanu 5 Mart. 1, Bucureşti, 1865 Iubite domnule Mariane, Cum se poate să nu ai nici un rost de acasă? Eu credeam că eşti regulat cu casa. Mi-a părut destul de rău cînd am auzit acest lucru, cu atîta mai mult că ministrul de astăzi nu a voit să se dea bursa, zicînd că legea ordonă concursul şi el nu poate viola legea, deşi a violat-o în alte punturi de vedere. Să vedem ce se va mai face. Pînă atunci te rog să primeşti trei sute de franci de la mine, din banii depuşi la d. Lemaître, ca să-ţi întîmpini cheltuielile. Aceasta nu trebuie să te jicnească, fiindcă şi eu am trăit acolo dintr-o suscripţiune de particulari1. Prezintă această scrisoare d-lui Lemaître care-ţi va număra banii. Dumnezeu e bun. Poate să vie un ministru de Culte care să ia în considerare că mai mulţi juni au plecat de disperare la Paris căci celalt ministru n-a voit să facă concurs. Şi văzînd că a fost o nedreptate pentru cei plecaţi, care astăzi fiind concurs, ei ar fi lipsiţi de dreptul concursului, aflîndu-se depărtaţi, să vă facă vro bursă. Am fi avut ideea unei suscripţiuni, dar ştii cum sunt românii: poţi compta pe suscrierile lor? Cît pentru mine, pe cît timp voi fi în foncţiune, aş putea cu o mare plăcere a vă veni în ajutor cu 50 franci pe lună; aş fi putut oferi mai mult, daca nu aş fi avut o mare datorie la Polichroniadi pe care o plătesc cu ţirîita pe toată luna2. în zilele viitoare îţi voi trimite continuaţiunea poeziilor, întreabă pe d-1 Leon Plee despre vreun poet francez care să corige poeziile. îmi sunt corectate de Marsillac, dar nu mă încred mult. Apropo, şterge din Florile Bosforului pe ici pe colo nişte cifre 130 131 ce-am însemnat eu ca corespunzătoare cu notele, fiindcă la note nu mai pui cifre, ci le voi lăsa numai cu numele lor. Primeşte frăţeşti închinăciuni. D. Bolintineanu P.S. Cei trei sute franci sunt pentru şase luni d-aici înainte. 6 8 martiu 1865, Bucureşti Iubite domnule Mariane, Epitropia Casii Sterescu, prin gura bătrinului Sterescu, oferă a-ţi da de la 1 octomb. 100 (galbeni) pe an pentru ca să urmezi studiile. Eu îţi voi da 60 franci. Sper că vom mai găsi ceva şi că nu vei fi silit a te întoarce fără ispravă. lată că îţi trimit încă o colecţiune de poezii: Macedoniennes. După aceasta şi cea mai din urmă, vei primi o colecţiune de elegii şi se sfirşeşte. Aşadar vei avea în tot patru caiete mai de aceeaşi cantitate: 1. Florile Bosforului, 2. Legendele şi basnele, 3. Mace-donenele, 4. Elegiile. Aşi dori, înainte de ale pune sub tipar, a mai trece sub ochii vreunui poet francez acolo, ca să iasă cel puţin corecte, şi cînd se va face corectura la tipar, să le dai d-!ui Plee precum a avut bunătatea a promite singur şi pe care, dacă îl vei vedea, îi vei zice din parte-mi multe complimente şi mulţumiri. Dacă francezul cărui veţi încredinţa franţozirea poeziilor, va găsi unele bucăţi slabe, puteţi a le arunca afară din colecţiune. Scrie-mi mai des. Fratele d-tale îţi scrie. Bucureştii erau înecaţi, apa şeade, dar nenorocirile ce a produs inundaţiunea sunt fără margini. Altfel, din rău în mai rău; societatea a căzut cu totul în viciu şi neruşinare. Al d-tale frate, D. Bolintineanu P.S. Noul ministru merge tot pe vechea cale. La Instrucţiune a numit pe Laurian1 vicepreşedinte, — membri Pavel Vioreanu, Turnescu, M. Bacaloglu, Massim şi a făcut de critică şi rîde toată lumea aici, căci se vede ce soartă tristă are să aibă instrucţiunea publică chiar cu legea nouă.2 7 16 martie [1865] Domnule Mariane, Vezi că îţi scriu mereu şi d-ta nu. Te vei fi mirînd de atîtea scrisori. Dar este vorba de poezii. Te rog fă bine de şterge din rîndul Florilor Bosforului următoarele poeme, şi anume şi le lasă afară spre a nu se tipări. Şterge dar: 1. Halalie 2. Appelle moi 3. L'île des Princes 4. Barre tes pleurs 5. Oii je vais.1 Nu-mi scrii dacă ai găsit pe francezul care să corige poeziile ca franţozeşte. Dacă nu vei găsi, dă-le d-lui Plee să le citească mai nainte de a se tipări şi vorbeşte cu tipograful despre condiţii, cît costă coala de 16 pagini, o singură coloană, cu hîrtie Jesus, ediţiune in S°? Să te mai rog un lucru. La poema trimisă în urmă şi numită Siana, s-a făcut o greşală. Lipsesc două versuri, alexandrine, şi ca să se repare lucrul este nevoie a se şterge două versuri. Aceste două versuri se află pe a 2 pagină la rîndul numărînd 48. Versurile sunt astea: 11 n'est rien de plus triste, helas! qu'un faux sourire Sur les traits d'un mourant dans son dernier delire! Aceste versuri trebuie şterse 2, fiindcă sunt cu rima femeiască şi vin dupe alte două iară cu rima femeiască, ceea ce este oprit. Aşadar te rog să se şteargă. îţi string mîna cu plăcere, D. Bolintineanu 8 20 martie s.v. [1865] \ Bucureşti Iubite Mariane, Am primit scrisoarea ce mi-ai trimis în urmă. Am văzut tot ce-mi scrii despre cîte ai făcut şi munca ce ţi-ai dat cu atîtea 132 133 alergături, griji şi bătaie de cap. Eu te admir; fac mai mult decît a-ţi mulţumi. îmi place ideea ce ai avut a da manuscrisul să-1 corige un poet. Sunt mulţumit asemenea de preţ: nu e scump; dar ştii că manuscrisul nu se termină cu al doilea caiet. Sunt patru caiete. Nu-mi pasă, cu orice preţ trebuie corectat! Totul ce te rog este să îngrijeşti a-1 corecta bine şi să arăţi corecţiunile făcute de poetul francez, d-lui Plee, ca să arunce o repede privire. Am scris d-lui Lemaître a-ţi pune la dispoziţiune 600 franci, din care poţi a-i da îndată bietului poet liberal, la dar banii şi îi dă unde trebuie! Eram sigur că Marsillac a lucrat numai ca să treacă timpul şi să ia luna, şi pentru aceasta te rugam să dai manuscrisul la vreun poet d-acolo. Cei dintîi lucru ce mă preocupă este corectura poeziilor, căci ar fi păcat să iasă în public o operă ridiculă în privinţa limbei. Cît pentru tipar, va fi mai lesne. îmi scrii de Lamartine c-ai fost la el2. Dar el nu putea să facă nici o treabă întru aceasta, fiind obicinuit cu manuscrise de poezii ce i se trimit, şi ar fi crezut că avem nevoie de prccop-seală de aici înainte. Ai putea însă să-i trimiţi un exemplar, cînd se va tipări, ca din partea mea. lată tot. Cît pentru S.-Marc Girardin3, aş fi fericit dacă ar zice două vorbe de prefaţă şi i-aş rămîne recunoscător, mai ales că este emul care creează astăzi o situaţiune literară. Peste două zile îţi voi trimite cel din urmă caiet de poezii. Pe urmă numai să ai extrema şi frăţeasca amabilitate de a da zor poetului să lucreze. Cînd om trece acest hop, apoi hopul tiparului va fi lesne. Arată d-lui Plee complimentele mele sincere şi spune-i că nu am destule expresiuni spre a-i mulţumi că se gîndeşte la mine. Pe aici sunt toţi bine şi sănătoşi, dar a murit bietul Filimon 4 de apoplexie astă-noapte. La revedere, dragă, ia banii de la Lemaître, şi dă poetului, luînd garanţii morale că va face treabă. Al d-tale fr. D. Bolintineanu Te rog să ştergi după Macedone rîndurile de dedicaţie către persoana acolo însemnată. Am făcut o nerozie şi trebuie reparată. Nu are locul ei. 9 [Martie 1865] Iubite domnule Mariane, Iată cel din urmă caiet de poezii. Dupe acesta îţi voi trimite numai nişte note explicitare. Aşadar te rog dă-le francezului să le corige. Al d-le, D. Bolintineanu 10 22 april. s.v. [1865] Iubite domnule Mariane, Am primit şi scrisoarea şi cartea d-lui Cantel1 ce ai avut bunătatea a-mi trimite prin poştă. Poeziile sale mi-au plăcut, forma este foarte frumoasă şi corectă şi mă mir cum o asemenea carte nu a făcut mai mult zgomot în Paris. Pentru Dumnezeu! Nu lăsa să puie titru: Soleil d'Orient\ Ar fi pretenţios. Nu voi aceasta. Puneţi-i titru de Brises d'Orient2 Acesta este mai modest. Sunt două poezii către C. Negri — una mai mare, ceialtă mai mică. Cea mai mică, din greşeală s-a pus numele lui Negri, puneţi-i numele lui Ştefan Golescu cum este în româneşte. Eu aici cu poeziile române sunt pe la finele tipăririi lor. Cele franceze au să se tipărească pe la august. Tocmai atunci este timpul priincios cînd Parisul începe a citi şi a se reîntoarce de la ţară. Ştiu aceasta de la d. Plee. Apropo, fă complimentele mele d-lui Plee şi-i spune cît sunt recunoscător că se gîndeşte la mine. Pe aici politica merge ca racii. Nenorocirea acestii ţări este că ce face un ministru sau un minister strică celalt minister ce vine în urmă. La 2 mai se deschide Adunarea care are să dea domnului un credit de cîteva milioane spre a merge a face vizite tutulor regilor puterilor garante. O asemenea vizită poate să fie spre binele ţării3. Cel puţin aşa se crede aici. Va veni şi la Paris. Atunci îţi voi da o recomandaţiune să te duci să-1 vezi şi poate că îţi va da o bursă, împotriva voinţii actualului ministru, Brutus 4 cînd este vorba 134 135 de cei ce nu sunt amicii săi. Se vorbeşte iar de schimbarea ministerului. Miniştrii actuali, adică Bozianu, Strat, Vernescu sunt oneşti, dar mai nu fac nimic, nu ştiu să facă nimic. Am să-ţi trimit şi notele la aceste poezii care au să explice multe lucruri, în proză. Nu sunt lungi. Acelea oricine poate să le corige. Dacă voi avea bani pe la iulie poate să mă repez şi eu pentru o lună pe la Paris. Du-te la dama poetă despre care îmi scrii şi fă-i curte dacă este frumoasă. Apropo, trimite-mi volumul din Univers pitoresque despre Asia minoră5, cum şi pe Tasso, Dante, Petrarca traduşi în franţozeşte. Al d-le fratey D. Bolintineanu Dă alăturata carte d. Cantel şi spune-i şi din buze orice te vei pricepe ca complimente, căci ştiu că eşti bun de gură. 11 1865, mai 5 Iubite domnule Mariane, Am primit cu plăcere scrisoarea dumit. din urmă prin care îmi trimiţi o parte din poeziile deja corectate. Părerea mea este că corecţiunea este foarte bine făcută şi sunt mulţumit. Ştiind că mai ai acolo o copie, nu-ţi mai înapoiai pe aceea ce mi-ai trimis. Cred că nu este nevoie să-mi mai trimiteţi continuarea. îmi zici că o să dai poeziile la un copist. Eu te rog chiar ca să o faci, cu un preţ ceva mai ieftior. Te rog fă complimentele mele d-lui Canteî şi mulţumeşte-i pentru că mi-a trimis portretul, lucru ce am să-i întorc în curînd cînd Sathmary îmi va face portretul meu. Complimente d-lui Plee şi alţi amici d-acolo. D-nu şi d-na Zanne sunt duşi la ţară spre Brăila, unde Zanne măsoară la moşii. Speră mai tîrziu să meargă la băi, denaro per-tnettendo1. Dacă d. Cantel ar putea termina mai repede lucrarea, ar fi bine, căci am putea începe tipărirea pe la august. Primeşte închinăciunile mele, D. Bolintineanu 12 28 mai [1865], Bucureşti Iubite domnule Mariane, Am primit scrisorile d-le din urmă. Mai întîi îţi voi spune că Jules amîncat la mine, sunt două zile, şi a dormit. Prin urmare este sănătos şi foarte neodihnit că ar fi auzit că d-ta ai fi închis la Clichy. L-am mîngîiat cît am putut că aceasta nu este. îmi dai o idee bună despre pedagog de limba română la colegiu. Dar această idee cît de bună mi se pare, să vă iasă din cap că poate fi aplicată în cît timp Vernescu va fi la minister. Advocaţii nu fac decît pentru ei şi oamenii lor şi dacă nu eşti din tagma lor, nici nu se uită la tine. Pune toată speranţa în domnitor şi numai în el, căci numai el, din tot guvernul actual, are idei generoase — restul nu face nici două parale. Vernescu nu este capabil nici să înţeleagă instrucţiunea, nici să o guste — nefiind iniţiat la acest templu. îmi scrii despre poezii că Dumbrava Roşie şi Putna sunt prozaice. Aşa este, şi din colecţiunea română eu le-am scos. Fă bine şi le scoate asemenea din cea franceză cu totul.1 în toate celealte privinţi, eu încă îţi arăt că cu Vernescu nu se poate face nimic, căci nu are idei despre instrucţiunea publică. Ai speranţă în domnitor — el va face totul. Despre prefaţa la poezii, eu nu ţiu mult. Dacă aceste poezii trebuie să aibă succes, numai că vor avea o prefaţă, apoi eu nu ţiu la asemenea lucru. Cu toate acestea eu aş ţine mai mult ca d. Leon Plee să facă o mică prefaţă, ca o recomandaţiune sau expli-caţiune a cărţii cu viaţa autorului pe care ţi-o voi trimite şi nimic mai mult. Aceasta îmi va conveni mai bine decît forfanteriile lui St. Marc Girardin despre care sunt încredinţat că nu le va face pentru cartea mea. Spune aceasta d-lui Plee. Dacă ai mare nevoie de bani, din cei 600 franci rămaşi la Lemaître, mai ia trei sute şi fă-ţi trebuinţele. Eu ştiu ce va să zică un june în ţări streine. Am trecut pe acolo şi am suferit; iar dacă trebuie pentru aceasta ca să-ţi fac o scrisoare către Lemaître, scrie-mi îndată. Al d-le, D. Bolintineanu 136 137 P.S. Te rog să-mi cauţi copia dupe Coloana lui Traian. Dar cîte o carte mare, copie complectă şi de mărime însemnată şi cîte alta în abrege şi mică. Voi una mare, ca cea de la biblioteca română din Paris. întreabă cît costă. D. Bolintineanu 13 1865, oct. 16 s.v., Bucureşti Iubite Mariane, Treaba dumitale s-a terminat. îţi dă 500 lei pe lună. Mîne îţi va trimite mandatul. Acum să vorbim de treaba lui Ph. Chasles.1 îndată ce am venit în Bucureşti am căzut bolnav de friguri, ceea ce m-a întîrziat. N-am putut să văz pe domnitor; cu toate astea i-am scris d... ieri. Seara a adunat Consiliul de Miniştri ca să dezbată asupra mijloacelor de a da d-lui Chasles o misiune. Nu cunosc încă rezultatul dezbaterilor Consiliului; pentru aceea nici n-am răspuns d-lui Chasles, voind a-i răspunde cu succes. Trimite-i vorbă câ ieri seară Consiliul de Miniştri a dezbătut chestiunea şi am să-i scriu eu rezultatul acelor dezbateri pe care le cred că vor fi mulţumitoare, căci domnitorul ţine mult la Chasles. în toate cazurile, el nu poate fi numit în locul lui Roger Collard, căci acel loc s-a dat altuia şi leafa lui a scăzut la 2000 franci pe an, căci d-acob îţi dă d-le. Sper să fie numit ca corespondinte politic cu bună retribuţiune.2 întreabă pe librari cît costă un exemplar din scrierile d-nei Romieu. Cărţile ce le-ai trimis prin poştă le-am înapoiat. Mi-a cerut pentru transport 120 franci. Ce faceţi lucruri copilăreşti? Pînă cînd atîta copilărie şi distracţiune? Dacă să franchezi acele două cărţi era să plăteşti patru franci, le-ai dat la poştă nefrancate, îndată costul se urcă la 120 franci. Asfel este legea poştelor. Acum fă ce vei şti, dar eu nu puteam plăti 120 de franci. Complimente lui Cantel şi lui Jules. în zilele viitoare voi trimite din bani lui Laine librarul. Al d-le amic, D. Bolintineanu 14 2 noiemvrie 1865 Iubite Mariane, Lucrul d-tale s-a terminat cum e mai bine. Vei avea încă o lecţiune la fata lui Catargi u dupe cum cată să-ţi fi scris. Trimite-mi 15 exemplare, te rog, din operile d-nei Romieu. Lui Philarete Chasles încă nu i-am scris, căci aştept ca ministrul să termine lucrul. Te rog du-te cît mai curînd în persoană la doctorul Goslan, rue..., no..., şi dîndu-i scrisoarea aici alăturată în mînă, să-i ceri îndată răspuns, dar prin scrisoare, puindu-i în mînă şi 40 de franci, pe care îi vei lua de la d. Lemaître căruia am scris prin aici alăturata scrisoare ce i-o vei da numai pentru aceasta, iar scrisoarea doctorului o vei trimite îndată către mine. Dacă vezi pe tipograful cărţii mele, spune-i că în aceste zile îi voi trimite restul banilor ce îi datoresc. Scrie-mi cît îi sunt dator în tot, căci am uitat. Te rog, la notele poeziilor să se uite Cantel a fi corecte. Al d-tale amic, D. Bolintineanu 15 La 15 noiemvrie s.v. [1865] \ Bucureşti Iubite Mariane, Te rog du-te la doctor şi cere un răspuns în scris care i-am cerut eu şi dupe cum am avut plăcere a-ţi seri încă în zilele trecute. Acea scrisoare luînd-o de la doctor, trimite-mi-o pe dată. Aici avem holeră, cu toate că numai în prostimea de jos mor şi din ebrei şi cu toate că se zice că scade. Scrisoarea lui Vodă către vizirul a făcut mare şi bună senza-ţiune în toată ţara.2 Ceea ce ţi-am scris să zici confidenţial lui Philarete, grăbeşte a o face. Cît? Unde o să scrie dacă o să scrie desigur? Dar în mod mai delicat ca să nu se supere omul acesta. Ieri am mîncat la masă cu fratele dumitale care este foarte bine. 138 139 Te rog în ceea ce priveşte notele să fie ceva reduse, căci poeziile s-au schimbat de atunci şi notele au rămas tot cum au fost. în ceea ce priveşte viaţa mea scrisă în dicţionarul francez, te rog să nu puie că am fost trimis cu speze din suscripţiuni în Paris, nefiind un punt important. Cată a te du la seratele lui Philarete Chasles unde ai să faci bune cunoştinţe, şi nu spune un Cantel cele ce s-ar face cu Philarete Chasles. Vei şti că am vorbit cu Berner librarul ca să aducă mai multe exemplare ale m-me Romieu şi mi-a zis că a şi scris întru aceasta. Voi vorbi şi cu alţii. Cată de vezi des pe Alecsandri3, căci acum eşti foncţionar al statului şi nu face politică cu ceialţi studenţi, căci facem noi aici destulă politică pentru voi d-acolo, de am pricopsit-o la ceafă. Al d-le amic, D. Bolintineanu P.S. Am primit scrisoarea ce mi-ai trimis cu a doctorului. Nu face acolo reţeta, ci mi-o trimite aici să o fac eu. 16 13 decembrie 1865, Bucureşti Iubite Mariane, Am primit cea din urmă scrisoare în care îmi vorbeai despre supărarea tatii Filaret sau Philarete, că nu i-am scris. Cum văzuşi, îi scrisei în fine. Adaugă pe lîngă aceasta scuzele mele că am fost atîta timp malad. Lemaître mi-a scris şi mi-a trimis şi răspica de primire a 1600 franci ce s-au dat tipografului în comptul poeziilor mele. Acum ţi—1 dau pe mînă, să nu-1 slăbeşti un minut, să termine cartea, iar dacă tata Philarete va întîrzia cu prefaţa, d-ta stăruieşte de tipograf a tipări opera şi chiar fără prefaţa lui tata Philarete care, dacă poeziile ar fi bune, pot avea succes şi fără ea, şi dacă vor fi proaste, nu vor avea succes nici cu ea. Ştii că nu trebuie să avem aerul de a cere milă. Eu însă voi face pentru el ce am promis. Aştept numai să-mi răspundă dacă voieşte sau poate să scrie cîte ceva în Debats sau nu, căci ţin aici mult a vedea măcar două rîn-duri în acea foaie şi ei sunt dispuşi a face sacrifice. Trimite-mi doctoriile prin d. Lemaître. Reţeta am primit-o. Pentru toate aceste servicii eu îţi mulţumesc neîncetat şi îţi voi mulţumi şi mai mult cînd te vei însura, la nuntă, unde voi veni să car apă cu ciurul, cum zice vorba. Complimente lui Jules Zanne. Fratele d-le pe care îl văz cu plăcere în toate duminicile, este sănătos şi te iubeşte. Baligot a venit ieri la mine şi m-a întrebat, nu este cu putinţă ca prin tata Philarete să se tipărească scrisoarea domnitorului către vizir? l-am răspuns că n-am primit încă răspunsul lui Philarete la întrebările făcute de mine la care are a răspunde categoric, şi că eu, îndată ce voi primi un răspuns pozitiv, îi voi comunica. Cu toate astea tata Philarete ar putea reproduce acea scrisoare vizirială în Debats, cauza lui este cîştigată aici, sau dacă nu în Debats, cel puţin în alt jurnal sau broşură, la vorba cu el, dar cu sul subţire şi diplomatic, întrebuinţînd fineţă ascunsă ca să nu se rănească muritorul.1 Zanne a sosit sănătos din călătorie. Al d-ie amic, D. Bolintineanu 17 [Martie 1866] Iubite amice, Am primit cartea ce mi-ai trimis prin poştă. înainte de toate spune d-lui Philarete Chasles că-i mulţumesc foarte mult pentru graţioasa prefaţă. Am întîrziat a-i răspunde pînă poimîne din cauză că colonii români macedoneni din Bucureşti, văzînd că în prefaţă se vorbeşte atît de bine de ţara lor, au făcut o scrisoare de mulţumire către d. Chasles suscrisă de toţi şi aştept ca să o suscrie toţi şi să i-o trimit.1 împrejurările politice nu au putut schimba ideea mea de a încredinţa d-lui Chasles ceea ce i s-a promis, dar a făcut a se întîrzia din cauza nehotărîrii încă a unui guvern stabil.2 MO 141 Te rog să primeşti 100 franci de la Kohn Reinach et compagnie pentru cheltuielile cu publicitatea poeziilor. Este tot ce avui în buzunar deocamdată. Te rog trimite în Turcia prin ambasadă lui Fuad-paşa, lui Ali-paşa, lui Vefic-efendi şi la alţi turci mari, cum şi lui Bur-deanu 3 şi madamii Louise Gropler 4 prin Burdeanu. Trimite la Paris la toţi miniştrii şi ambasadorii sau femeilor lor ca din partea autorului. Trimite asemenea împărătesei cu mult omagiu scris dasupra. Trimite lui Lamartine, Victor Hugo, doi Girardini, la toţi jurnaliştii şi damele scriitoare, chiar şi lui Jules Janin 5 şi sileşte pe români să meargă să cumpere, căci tot ce se va vinde la librar este al dumitale şi al lui Cantel pe din două, cum v-am promis. Mie trimite-mi numai 10 volume bune şi 10 ordinare şi restul pînă la 250, care nu am să le dau la librar, împarte-le la persoane însemnate şi mai ales la femei, căci ele le gustă mai bine. Ambasadorului turc din Paris, lui Fuad şi Aii trimite-le ca din partea autorului cu omagiu de stimă şi trimite încă unul lui Lamermore în Italia, lui Vegezzi Ruscala6 pentru fie-sa. Trimite în Londra pe la miniştri englezi. Poimîne iar îţi scriu. Apropo, prefaţa s-a tipărit în gazete aici unde a făcut mare zgomot. D. Bolintineanu P.S. Poliţa ţi-o trimisei cu această ocaziune. Du-te de ia banii de la bancher, d. Kohn Reinach et compagnie la Paris. Spune lui Cantel complimente. Mîine îi voi seri. 18 [Martie—aprilie 1866] Iubite Mariane, Mandatul s-a luat şi banii ţi s-a trimis de Zanne. Primeşte o scrisoare către d. Chasles împreună cu adresa macedonoromâ-nilor pe care i-o vei da singur. Te rog a-i spune în particular că este o bună idee care a făcut zgomot aici că d. Chasles va face un curs de literatură română la Sorbona. Făcînd aceasta, poate că guvernul de aici îl va numi ca pe Ruscala profesore. Te rog dă la Debats, Press, Siecle, Constitutionnel cîte un prea mic anunţiu despre Brises d'Orient între anunţurile de boale venerice ce ei tipăresc. Dar fă-o îndată. Aceasta nu costă mult. Două, trei rînduri. Ai făcut cunoştinţă cu d-na Emerat, amică a d-nei Zanne? Spune-mi cum îţi place şi cine este ea acolo? Al d-le amic, D. Bolintineanu 19 20 septemvrie 1866, Bucureşti Iubite Mariane, Dacă nu-ţi scriu, nu-mi scrii, lată un mare defect de care voi să te dezbar. Numai neguţătorii au obiceiul a nu seri decît numai cînd au vreo treabă. Te-am lăsat înadins atîta timp fără să-ţi scriu, ca să văz ce o să faci. Leneşule! Şezi ca o tărăbuţă, ocupat cu amoruri platonice după nepoatele profesorilor şi uiţi amicii. Dacă vezi pe d. Chasles nu înceta a mă rechema în suvenirea sa şi a-i repeta toate mulţumirile şi recunoştinţa mea pentru cele ce a făcut în privinţa poeziilor mele, cum şi părerea de rău ce am că mi s-a stricat planul cu cele întîmplate la 11 februariu. Acum trebuie să treacă ' timp ca guvernul să poată gîndi a face o catedră de literatură română în Paris, căci nu are parale, reduce budgetul pretutindeni, întinde în dreapta, în stingă, şi degeaba, gaura rămîne, ba încă creşte. Apropo, cine te-a pus să suscrii hîrtia către Cremieux? Naţiunea noastră nu împărtăşeşte ideea generoasă de a se vinde evreilor. Mai lăsaţi politica, căci facem noi aici destul şi pentru voi d-acolo, politică farsă, farsă şi atît de bine cît s-a dus dracului ţara. Acum peste roşii ne mai veni şi foametea pe ţară. De primăvară avem să cîntăm cu De-mboro macatula vo!1 al grecilor şi să ne mîncăm talpele de la cizme unul altuia. Ai dat să lege cartea de poezii pentru ipochimena cea mare? Ai dat ambasadorului turc poeziile? Nu mi-ai scris ritos. Poţi să trimiţi ceva poezii la librarii din Bucureşti, căci văz că mulţi întreabă de ele. Mie era să-mi mai trimiţi zece. Nu au sosit încă. Jules este bine şi voios. Nu-ţi scriu nimic de familia Zanne căci 142 143 ştiu că sunteţi în corispondinţă. Ce face madame Emerat? Iţi place? Fă-i ceva curte. Sau pe greceşte olastiseală. Am scos un ziar, Eumenidele, satire politice ". Roşii s-au turburat foarte, căci cartea a avut un mare succes. Ei au pus de au făcut un alt jurnal numit Bolintineadele înadins; dar nu se vinde căci e rău scris, fără spirit, fără talent. Fac o suscripţie ca să tipăresc Traianida3. Epopee mare şi şase drame istorice, nu ştiu dacă voi reuşi. La revedere, dragă Mariane. Scrie-mi şi spune-mi novele multe. Al d-le amic, D. Bolintineanu 20 Octombrie 1866 Iubite Mariane, Am primit scrisoarea d-le din urmă. îmi vesteşti multe, între altele îmi zici că mi-ai trimis un no. din Illustration. Nu l-am primit, îmi scrii asemenea să-ţi dau voie a trimite 80 volume spre a le vinde în ţară în beneficiul d-le. în aceasta am a-ţi vorbi în mai multe rînduri. Ştii prea bine că, cînd am tipărit acele poezii, n-am făcut-o pentru speculaţiune, ci numai pentru ca să-mi fac cunoscut numele ca poet în Francia. De aici veni că v-am abandonat cele 500 exemplare de la librari în beneficiul dv., rămînînd ca cele 250 să se împartă gratis şi în Francia, iar nu în România, căci dacă ar fi fost lucrul ca să le vînz aceste poezii în România, nu mai era trebuinţă a le traduce în limba franceză şi a le tipări la Paris cu atîta cheltuială. De aici veni că te-am rugat a trimite din cele 250 la toţi ambasadorii şi miniştrii şi oamenii de litere, gratis, în Paris, ca să se împrăştie. Aşadar, mi s-a părut ciudat cererea ce-mi faci din două punturi de vedere. 1. Căci ea dovedeşte că acele 250 exemplare nu s-au împărţit gratis la nimeni. 2-lea. Că dintr-o chestie de propagandă voim a face o chestie de speculaţie. Acum să admitem c-am trece peste toate acestea şi ai trimite în ţară 80 exemplare unui amic ca să le vînză. Ştii ce are să se întîmple? Vei pierde şi cărţile şi banii. Ori de au să zacă în vreun district, ori au să se vînză şi amicul are să mănînce banii, ceea ce mi se întîmplă mie cu cărţile aici şi cu cei mai buni amici. Cu toate acestea, eu nu voi să te mîhnesc şi în aceasta doresc a găsi un mijloc de împăciuire. Poţi dar pentru încercare să trimiţi 20 de exemplare amicului şi 10 mie, căci îmi trebuie, iar cele-alte pînă la 250 să le împărţi gratis în Paris dupe cum te-am rugat. Te rugasem să trimiteţi ia Ministerul Instrucţiunii Publice şi la cel al "Afacerilor Străine al Franciei, la ambasada otomană etc., etc. Acum iar repet cu adăugire a împărţi la dreapta şi la stînga la francezi, a da lui Bălăceanu la care vei merge singur din partea mea ca să te cunoască. Dă un volum să-1 lege frumos şi trimite-1 împărăteşti, cum am vorbit. 1 nteresul meu este ca acele 250 exemplare să nu stea închise, ci să fie deschise pe mesele francezilor, date gratis, căci numai aşa se va popula. Trimite unul d-ei Alecsandri, dă 5 d-ei Emerat a împărţi pe la rudele ei etc., etc. Trimite unul lui Burdeanu şi altul d-ei Gropler la Constantinopol şi oricui imaginaţiunea d-le bogată te va îndemna. Vei avea blagoslovenia mea în vecii vecilor şi blestemul meu dacă vei ţine cărţile închise în casă. Spune-i fratelui Cantel complimente şi întreabă-1 dacă nu este bine a face d-lui Henri Lavoix un bilet de mulţumire? Acest articol, tradus şi tipărit în Voix de la Roumanie, în Trompeta Carpaţilor şi în Reforma a produs mare senzaţiune pe aici, fiind mai ales ieşit din Monitorul francez.1 Aştept răspunsul la macedoneni şi cursul d-lui Chasles ca să le reproduc. Planul meu este a-1 face cunoscut aici că se ocupă cu literatura română, ca într-o zi presa să pretindă de la ministrul a face cu Chasles ce a făcut în Italia cu Ruscala, adică a-i plăti spre a face un curs de literatură română. Deja în Reforma s-a vorbit uşor despre cursul făcut deja de Chasles şi foarte lung despre viaţa şi scrierile marelui critic literat. Românii încep să-1 cunoască şi să-1 iubească. Nu uita cartea împărătesii, legată spilcă. Voi da ordin a o plăti la Lemaître cu 100 franci, însă te vei consulta cu d-na Emerat cum să intre chiar în mîna împărătesii. lată, iubite Mariane, ce-ţi răspund. Trimite 20 sau 30 exemplare amicului d-le de aici. Dar fii sigur că o să-ţi mănînce paralele. Mai bine ai face a trimite cîteva exemplare la librarii din Con-stantinopole şi Smirna şi Alexandria, d-a dreptul, fără Dantu, din cele 250 — iar puţine cu o scrisoare la adresa lor. Bolintineanu 144 14î 21 Bucureşti, decembr. 24 [1866] Iubite Mariane, Ţi-am trimis prin poştă o carte din Călătoriile în Macedonia1 ce mi-ai cerut pentru d. Philarete Chasles. Românii macedoni, coloni aici, cum şi alţii din Macedonia, doresc a face o scrisoare d-lui Chasles, rugîndu-1 a se însărcina în Francia cu sprijinirea drepturilor lor naţionale. Mi-ai scris ce vei face cu cărţile mele de poezii şi nu ţi-am răspuns încă. Eu credeam că toate acele cărţi sunt împărţite. Dă una sută de volume la d-1 Lemaître să le trimită în Bucureşti la adresa mea. Cît pentru celealte, trimite doi comisionari pe două părţi ale bulevardelor să le împartă gratis. Pentru aceea s-a şi tipărit cum ştii a fi împărţite, căci a le vinde este greu lucru. în fine, trimite-mi aici 100 sau şi 150, dacă aş putea trece la minister cîteva din ele, trimiţîndu-ţi şi d-le un mititel remunerar, cît pentru rest fă cu ele ce vei voi, împarte-le fără milă. Dă pe la amici cîte zece-cincisprezece să împartă la alţii, lată ce cred că este de făcut. Grăbeşte a trece examenele şi a lua licenţa mai curînd. Aici omenirea zice că eşti cheltuitor şi te plimbi mult. Cată de dezminte aceste calomnii prin fapte, să rămîie mută gura paginilor. Spune d-lui Chasles complimentele mele, precum şi iubitei d-lui, căruia îi mulţumesc pentru toată amabilitatea şi bunătatea care a avut în privinţa scrierilor mele. Al d-le amic, Dim. Bolintineanu Trimite îndată cărţile 150 exem. prin d. Lemaître. 22 15 febr. s.v. [1867],1 Bucureşti Domnule Mariane, Nu-ţi fac reproşuri că nu-mi mai scrii. Astfel este lumea, nu e vina mea 2. Dar astă dată o să te rog să ai bunătatea a-mi trimite 10 volume de poezii din cele ce sunt la domnia ta. Am pri- mit numai zece printr-un craiovean. Celealte zece despre care scrii că mi-ai mai trimis, nu le-am primit, nu au ajuns în Bucureşti. Totdeodată vă rog să nu vă supăraţi cu cererile mele de serviţii. Bunătatea ce aţi avut altădată, mă face să sper că şi acum o s-o aveţi pentru mine, deşi timpurile s-au schimbat. Dacă însă ocupaţiunile dvs. nu vă lasă mult timp, vă rog a încredinţa d-lui Cantel 10 exempl. spre a le da d-lui la d-nu Lemaître ca să mi le trimită aici la Bucureşti, fiindu-mi foarte trebuincioase. Am auzit că nu s-au vîndut poeziile de la librar. Aceasta nu putea fi altfel, o ştiam, ideea mea era să le împart, de aceea v-am şi rugat a le împărţi 250 pe la diferite persoane. Vă rog, daca vedeţi pe d. Chasles, a-i spune respectele mele, asemenea şi spiritualei d-ei Emerat. Mă scuzaţi, domnul meu, despre supărarea ce vă fac cu fel de fel de cereri. Sunt al d-tale serv, D. Bolintineanu P.S. Mi-ar face mare plăcere dacă mi-aţi trimite art. despre care mi-aţi zis că a apărut în urmă într-o revistă despre poezii. Aici nu primeşti nimic. 146 Către COSTACHE NEGRI 2 1 Brusa, 19 sept. s.n. [1S55]1 Domnule Negri, îţi scriu numai să-ţi arăt cită plăcere şi mulţumire am ca să mă rechem în aducerea-aminte a d-le 2. Eu sînt sănătos. Dar trei părţi din lăcuitorii Brusei sînt bolnavi din pricina lungei şederi sub corturi. Joi abia venisem în Brusa şi seara s-a cutremurat pămîntul cu trei zguduituri. Am scris şi am trimis acolo lui Marin 3 nişte schiţe pentru România literară4; dar fiindcă plicul este prea gros, iau îndrăzneala să te rog pe d-ta a i-1 trimite prin tătarul de la laşi, ca să nu plătească, căci i se duce leafa pe trei 2ile, şi pentru patrie. Te rog foarte mult daca o să fie să veniţi aici, să daţi ştire înainte. Madame Zanne vă aşteaptă pentru botezul copilului cu cea mai mare plăcere şi bucurie, şi a pus de a spoit casele. Zanne mă însărcinează să vă arăt din parte-i cuviincioasele închinăciuni, precum şi toţi românii ceialţi. Brusa nu mai este aceea ce ai cunoscut-o altădată, ci misterioasă, care contrastă şi mai mult cu frumuseţea cîmpiilor ei. Persicele cele vestite au trecut; peste 20 de zile se zice că are să iasă altele. Atunci vi se va trimite negreşit. Pînă atunci mă ocup să vă string sîmburi de persică. însărcinează pe Marin să-mi scrie daca o să veniţi aici. Aşteptînd timpul să te revăz, te rog să nu mă uiţi. Al d-le şerb, Bolintineanu 13/25 7-br.,1 Brusa, [1855] Am primit cu mare bucurie scrisoarea d-le de la 11/23 7-br. Cu mihnire însă vă vestesc că am să fiu laconic, din pricină că sîni bolnav de friguri, dar friguri cu delir. Sper însă să scap curînd. Să va trimite marţi trăsura la Gemlek; dacă nu voi putea veni eu, va veni Pădeanu şi Zanne.2 De aci vă puneţi în trăsură şi veniţi aici pe la 10 oare seara cel mai tîrziu. La revedere, Bolintineanu 3 17 oct. s.n., Brusa, 1855 Domnule Negri, Am primit cu bucurie, ca totdeuna, scrisoarea prin care vesteşti colectiv că eşti sănătos. Eu şi Zanne de cinci zile am scăpat dar de friguri; nu ştiu însă daca am scăpat de tot. Aş fi venit astăzi într-acolo, dar lipsa mijloacelor m-a oprit şi eram încă slab. Voi mai sta pînă voi avea ceva bani să plătesc doctorii. Madame Zanne vă trimite multe complimente. M-a însărcinat să vă supăr din parte-i, întîi să-i faci onoare cu a doua vizită la Brusa; al doilea, cînd îi veni, să-i dai de veste, că zice cum că la întîia oară se teme că primirea ce v-a făcut n-o vă fi mulţumit poate. îmi pare foarte bine că ai să vii. Ne vom întoarce împreună, dacă pînă atunci nu voi veni acolo. D-nu Tirk vă trimite complimente şi vă roagă să nu-1 uitaţi. M-e Tirk s-a bolnăvit de friguri, Pădeanu este la Brusa. Este sănătos însă. îmi pare bine de venirea lui Vasilicăl. Nu o vrea să te însoţească la Brusa. o zi, mai mult nici nu este de şezut, cu toate că de cîteva zile a început a se împuţina cazurile de friguri. Complimente milioane d-lui Ralet. Spuneţi-i că călătoria merge înainte. Mai am partea Egiptului de prescris2. Complimente d-lui Mariani. Aş dori mult să văz cît mai curînd pe Vasilică. 148 149 îţi sînt recunoscător, între altele că totdauna ne scrii. Ieri seară a venit aici şi familia consulului englez. Al d-le şerb, Nr. 1392 Bolintineanu 3 septem. 1857, Constantinopole Iubite amice1, Sunt sigur că nu mai ştii ce m-am făcut pe faţa lumei unde vînturile capriţioase ale evenimentelor împinseră barca mea uşoară. Acuma s-a schimbat şi soarta noastră şi sunt sigur că avem a ne revedea în curînd. Peste cîteva zile voi pleca către căminul părintesc; dar mai înainte am de gînd să viu să vă văd prin Moldova, să văd ţara ce am cîntat-o odată, fără să o cunosc, şi mai ales locurile memorabiie unde străluciră odată armele moldovenilor români.2 Cele ce ţi s-au întîmplat cu boala la Stambul, mi-au dat nişte emoţii care nu aş voi să le mai încerc. Aş fi vrut să viu îndată spre Bosfor, dar vapor nu era la Samos. Nevasta lui Zanne, mi-aduc aminte, a fost dat paraclise la biserică. Vei arăta d-ei Caterinei Negri cele mai respectuoase salutaţii din parte-mi, unite cu cea mai înaltă stimă ce îi port. Luai îndrăzneala a-ţi trimite, prin amicul Marin Naţionalul, o copie a chipului meu. Ea îţi va aduce aminte, din timp în timp, zile frumoase şi dureroase ce trecurăm de multe ori împreună prin lumea streină. în cauza ţărilor noastre, în streinătate, este linişte. Toate căutările sunt întoarse într-acolo; cred că o să fii ales deputat.3 Iată tot ce-ţi scriu deocamdată, plin de bucurie, de mai nainte, că am să te văz în curînd. Pînă atunci, îţi string cu amicie şi plăcere mîna. Al d-le serv şi amic, Bolintineanu Bucureşti, [24 ianuarie 1859]' 8h. 50' nuit expedie 8 h. matin M. Constantin Negri Depute de la Moldavie Varna A. Cuza vient d'etre elu Prince de Valachie â l'hunanimite et acclamation aujourd'hui â 3 heurs. Bolintineano Bucureşti, [24 ianuarie 1859]1 8 h. 50' noaptea expediată 8 h. dimineaţa D-lui Constantin Negri Deputat din Moldova Varna A. Cuza a fost ales domnitor al Munteniei în unanimitate şi aclamaţie astăzi la ora 3. Bolintineanu 6 4 iuliu [1861]1 Scumpe şi respectuosule amic, Am primit cu bucurie toate scrisorile cs mi-ai trimis pînă acum. Nu poci decit a-ţi fi recunoscător pentru osteneala ce îţi dai cu dînsele. Pe aici iată ce s-a mai întîmplat. Va porni o deputăţie să felicite pe sultanul, compusă de Docan şi doi bătrîni octogenari T. Balş şi C. Corneanu din Valahia. Dorinţa nestrămutată a domnitorului este ca să trimiţi aici pe Baligot cu întoarcerea deputa- 150 151 ţilor celor trei. I se va trimite pentru aceasta 200 galbeni. Odată la Bucureşti, îl va porni la Paris cu o misiune pe care M.S. o să ţi-o facă cunoscut. Domnitorul mi-a declarat că nu schimbă ministerul; dar Adunarea ce mai are numai trei seanţe va lua va-canţiile şi asfel, în loc să se întoarcă peste trei luni cu idei de biruitoare şi să facă alte noi nerozii, (dacă ar dizolva-o) va veni tocmai peste şase luni, şi pînă atunci bun este Dumnezeu, poate să se îmbunătăţească poziţia. Domnul niciodată nu a fost mai tare decît astăzi şi va fi şi de aici înainte pe cît timp va merge cu o partidă, cu partea vîncasă şi mai mare a naţiune:. Liberalii au şi ei multe cusururi; cel puţin nu sînt trădători, şi aceasta pare mult astăzi ia noi aici unde oamenii cinstiţi sînt rari. Dorinţa tutulor aici este Unirea ţărilor, adică că daca Puterile nu o vor face într-un termin oarecare, să o facem noi. Ca ministru tremur la această idee, deşi ca român îmi piace tare mult." Pentru Dumnezeu ! nu-mi mai da numele de excelenţă în scrisori oficiale! căci voi fi silit a o lua pentru o ironie. Uită-te la mine şi mă întreabă dacă seamăn a excelenţă! Trebuie să fi cunoscut pe Leon Plee căruia i-am dat o carte de recomandaţie. Ştii că l-am priimit aici foarte bine şi i-am dat şi bani. Reacţia este cu totul furioasă; ar crede cineva că a turbat. Ai dreptate: joacă tot pentru tot. Despre 1. Ghica, în adevăr, nu-1 mai înţeleg.3 Al d-le serv, D. Bolintineanu Complimente de la d-na şi dl. Zanne. Către G. SION l 6 iunie 1856, Constantinopole Iubite Sioane, Am primit scrisoarea ta cu bucurie. Am văzut cele ce îmi scrii şi m-am bucurat. Am văzut încă gazeta Steaua Dunărei şi am înţeles că presa este liberă la voi, din scrierile voastre. Cu toate astea nu-mi place cum debutaţi, căci aţi umplut gazeta cu ben-chete şi toaste, cu idei de cârdăşie. Era un timp cînd românii cinta pe învingători, o victorie mare asupra enimicilor, un general care îşi expunea viaţa pentru patrie cu armele în mînă şi cădea sub greutatea rănilor. Cîtă deosebire astăzi şi ce cădere! Noi cîntăm, nu pe învingători şi căpitani, nu victoriile, ci pe cei care, fiind militari, nu s-au bătut! Asfel este istoria voastră cu acel Filipescu, care poate să fie brav şi loial, dar nu a dat ocazie de a-1 cinta şi a-1 festa. Lasă această mulţumire să i-o facă turcii, iar nu românii. Un militar se bate, nu face politică, şi cînd face politică nu este militar. Sioane, Sioane, pînă cînd să fim copii, frate iubite! Asfel am făcut noi toţi şi eu cel dintîi, lăsîndu-ne să ne fure inimile şi să facem popularitate celor ce nu o merită. Cîntă, frate, dar cîntă pe românul care se bate, iar nu pe cel ce nu se bate. Daca francezii ar fi făcut ca noi, nu s-ar fi luat Sevastopolu, căci ar fi rezonat şi ar fi găsit că nu-i interesează acest război. Sfîr-şesc însă zicîndu-ţi că daca Ştefan cel Mare ar fi putut să iasă din mormînt să vază benchetui vostru, v-ar fi tras de barbă şi pe tine şi pe Negri, căruia să-i citeşti aceste rînduri. Nu zic mai mult, fiindcă inimile voastre au făcut-o din curăţenie şi patriotism.1 Lui Ralet i-am scris. Mi-a zis că ţi-a cerut Voiajul să-1 citească. Apropo — ce-ai făcut cu el? Să nu-1 trimiţi la Bucureşti, căci acolo nu-1 va lăsa să-1 tipărească.- 153 Turcii sunt tare contra unirei, dar şi speriaţi că [românii] vor să o ceară. Cereţi unirea, dar nu o definiţi cum, cu prinţ strein sau pămîntean. De va fi strein, din ce familie? Gazetele nemţeşti zic că Austria primeşte, cu condiţie să dea un prinţ din familia austriacă, care are să vie acolo cu zece generali, 100 ofiţeri şi amploiaţi — şi iată-ne nemţiţi! Aşadar, cerînd unirea, cereţi totodată şi felul ei, ca să nu vă prindă la mînă şi să fie sfîr-şitul mai rău decît începutul. Ai dat lui Vogoridis3 scrisoarea mea? Ce răspuns a dat? Scrie-mi" Daca tomul de călătorie va place, voi tipări şi al doilea tom pe Nil în sus pînă la cataracte şi Teba unde sunt cele mai interesante lucruri de văzut şi admirat, şi încotro am de gînd să plec.4 Apropo, daca te înlesneşti de bani, dă 15 galbeni d-nei Luzat-tos, asfel îmi scrie m-me Zanne, pentru soru-sa Paulina, cadou frăţesc, şi tu trage-mi aici o poliţă îndată, căci banii sunt aici la Polichroniadis depuşi; cinsiprezece galbeni, ai auzit? Ţi-am scris să-mi găseşti o fată bogată să mă însor şi să mi-o trimiţi aici, şi tu nici nu te gîndeşti. Află că sunt de treizeci şi unul de ani şi trei luni şi jumătate.6 Chipul, nici frumos, nici urît; nalt; cu ochii negri; cu un dinte rumpt, cu barbă neagră încă, cu păr cam lung, dar cam rar, prost, palavatic, sărac ca un beduin etc. Poţi să o dai în Steaua Dunării daca se va găsi o fată nebună cu bani, fie cît de urîtă, nu face nimica, numai să aibă spirit şi [...], două calităţi foarte rari a se găsi împreună cu bogăţia la o femeie. Lui Alecsandri nu-i scrisei, căci I-am crezut plecat la Paris. Pe Negri îl sărut dulce. Ar fi bine ca Vogoridis, daca o fi să dea demisia, să-1 recomande la Poartă caimacam pe el. Este bine văzut aici de toată lumea, mici şi mari. Dar Balş are galbeni şi ar fi o norocire să fie Negri caimacam, el care nu este omul Moldovei, dar al tutulor românilor şi, ceea ce este mai mult, al tutulor inimilor. Aici se 2ice că un moldovean care se află aici ar fi promis în numele Sturzei şi al lui T. Balş, lui Bosstan-bey să-i dea o fată din Moldova cu zestre de 800 mii galbeni, daca va mijloci să se facă caimacam B. şi umblă pe moarte mumă-sa la turci cu toate armencile ale bătrîne spre acest pezevenglîc. Ce fată este aceea? 154 Ferice de ea ! Spune-i să se bucure; dar nu spune nimănui că aceasta vine de la mine. Al tău frate, Bolintineanu De ce ai lăsat să treacă o poştă fără să-mi scrii? Scrie lui Alecsandri că am dat scrisoarea şi muzica lui m-lle Moler, care a plîns de bucurie. 'Jassy — Moldavie Monsieur G. Sion Chef des Archives de la Moldavie 2 28 august 1858, Bucureşti Iubite Sioane, Ce te faci? Unde eşti? Mi-ai scris de la Paris şi mi-ai recomandat să nu-ţi răspund din cauză că scrisoarea mea nu te-ar mai găsi la Paris. îţi scriu dar la laşi unde poate că te vei fi întors. Pe la noi lucrurile merg asfel încît socoteşti sau ghiceşti că pot să meargă adică certe cine să fie domn. Principurile, ideile nu mai sunt pentru nimic. Toată lumea aici strigă că oamenii de la 48 au dat mîna cu guvernul, alţii zic că e calomnie; guvernul se ocupă cu schimbarea administratorilor etc. şi aşteaptă din zi în zi ca să depuie puterea. Tot ce-mi pare rău este că in loc să stăruiască ca să se aleagă Ia Adunare oameni cu cunoştinţe şi sentimente frumoase şi patriotice, toţi se ocupă a recomanda oameni de partidă, de clică, deşi Adunarea are a fi chemată să facă legi şi reforme; mi-e teamă să nu se aleagă o Adunare care prin deputaţii săi, să ajungă de rîsul străinilor. Eu am tipărit o programă, un proiect de o bibliotecă clasică1, am găsit un capital. Vezi programa, îmi pare rău că nu eşti aici. îmi trec timpul alergînd după abonaţi, căci deşi este un capital, dar concursul abonaţilor tot este necesar. Cînd o să vii pe aici. scrie-mi. Scrie-mi asemenea după ce vei cerceta, cine şi cu ce ordin a tipărit pe Manoil, căci am să-i fac proces, de va fi tipărit fără ordinul tău sau fără ordinul Iui Alecsandri.2 ; 155 Astăzi plec la Bolintin. Adelaida nu s-a mai măritat. Banii i-a luat, dar se vede că fata a început să se dezguste de promisul cel interesat. Mariţa şi Frosa au fost la Rîmnic şi s-au înturnat. Lili a fost cerută de un bogat, feciorul lui Petrovici, dar nu a voit să-1 ia nicidecum. Sitza Genaoglo s-a îngrăşat puţintel împrejurul nasului, Ia Penteleu. Predescu s-a înturnat de la munte gras. Mr. et m-e Steriadi sunt sănătoşi, i-am văzut acum patru 2ile. Vorbim mult de voi, şi cu mare interes, precum poţi să-ţi închipuieşti. Aseară am văzut la grădină pe Guguţă, cumnatul tău, pe care îl iubesc mult, şi mi-a spus că toţi ai voştri sunt sănătoşi. M-lle loranu ce asemenea a fost la munte, s-a întremat. Ştii că Caliopi, fata aceea de la Rîmnic, a luat pe 1. Brătianu. Este urîtă şi necioplită, dar se vede că banii au facultatea de a face frumoase cele mai slute lucruri, la ochii unor oameni. Au fost aici Ia Bucureşti şi acum au plecat iar la ţară. Sora mea şi toată familia te salută amicalmente, — iar eu te rog să arăţi respectuoasele mele salutaţii d-nei Sion. Complimente la toţi amicii şi cunoscuţii mei de pe acolo. Am tipărit o colecţie de poezii, Melodii române 3, nu ştiu dacă le vei fi primit. Cu aceasta îţi trimit cîteva programe. Vezi dă lui Hurmuzachi şi celorlalţi amici. Şi scrie-mi părerea ta asupra acestui lucru, căci vreau să te pui la muncă rău. Ion Ghica şi Ion Eliade te aşteaptă să vii aici. Zi lui Alecsandri, dacă are ceva de tipărit, poezie sau proză, să le trimită să i le tipărească Societatea noastră, asemenea şi altora. încă o dată recheamă-mă în suvenirea d-nei Sion şi îmi răspunde îndată. Hotel Bossel. Al tău frate, Bolintineanu Către ANIBAL STRAMBIO 8/20 Juin 1861 Monsieur l'Agent, Je me fais un devoir de vous communiquer le vote unanime emis par l'Assemblee legislative de Valachie, â l'occasion de la douloureuse nouveîle qui consterne le peuple italien. „L'Assemblee naţionale de Valachie unit sa douleur â cei le de l'Italie pour la perte du Comte de Cavour1, dont la memoire sera toujours vivante parmi nous, â cause de la sollicitude que ce grand homme d'Etat a montree pour la nation roumaine." En me chargeant, Monsieur 1'Agent, de vous faire connaître ce vote de l'Assemblee, M. le President du Conseil m'invite en meme temps â vous donner, au nom du gouvernement de S.A., l'assurance qu'il n'est pas moins penetre que l'Assemblee, des sentiments de douleur exprimes dans son vote. Les sympathies efficaces que l'illustre defunt manifesta toujours pour les Princi-pautes, et celles que nous avons reciproquement pour la noble cause qu'il soutenait avec tant d'habilete, peuvent vous etre un sur garant de la part bien vive que le gouvernement et le pays ont â la tristesse si pleinement justifiee en ces circonstances et dont je vous prie de vouloir bien transmettre l'expression au gouvernement de S.M. le Roi Victor-Emmanuell. Veuillez, Monsieur l'Agent, en cette triste occasion, recevoir en meme temps, avec l'expression bien sentie de nos sinceres regrets, l'assurance de ma haute consideration. D. Bolintineanu 8/20 iunie 1861 Domnule Agent, îmi revine datoria de a vă comunica votul unanim al Adunării legislative a Munteniei, cu prilejul dureroasei veşti care încearcă poporul italian. 157 „Adunarea naţională a Munteniei îşi uneşte durerea sa cu aceea a Italiei pentru pierderea contelui de Cavour,1 a cărui amintire va fi întotdeauna vie printre noi, datorită solicitudinii pe care acest mare om de stat a arătat-o faţă de naţiunea română." însărcinîndu-mă, domnule agent, să vă fac cunoscut acest vot al Adunării, d. preşedinte al Consiliului mă invită în acelaşi timp să vă asigur, în numele guvernului A.S., că nu este mai puţin pătruns de sentimente de durere decît Adunarea, ce şi le-a exprimat prin votul său. Simpatiile eficace pe care ilustrul defunct le-a manifestat întotdeauna faţă de Principate, şi pe care le nutrim în mod reciproc faţă de nobila cauză pe care a susţinut-o cu atîta pricepere, pot să constituie pentru dumneavoastră o garanţie sigură a viei tristeţi resimţite de guvern şi de ţară, pe deplin justificată în aceste circumstanţe şi a cărei expresie vă rog să binevoiţi a o transmite guvernului M.S. regele Victor Etnmanuell. Vă rog, domnule agent, în această tristă împrejurare, să primiţi în acelaşi timp, alături de expresia sincerelor noastre regrete, asigurarea înaltei mele consideraţiuni. D. Bolintineanu Către CHRISTIAN TELL l 3 genarie 1856, Constantinopol Domnul meu, Nu ştiu cum să încep această scrisoare ca să mă justific pentru tăcerea mea, căci sunt cel întîi a mărturisi că am făcut o impo-liteţă precum şi o lipsă de recunoştinţă pentru amabila amicie ce mi-ai arătat. îţi voi spune că am avut multe necazuri şi supărări şi nu am fost tot în Constantinopol. Eram, precum ştii, ho-tărît a merge în Moldova şi a lua foc. lată ce s-a întîmplat. Cu toate făgăduielile miniştrilor, nu s-a putut dobîndi voia, căci această voie am dorit s-o am, fără încuviinţarea domnului Ştirbei. Se vede că vodă din Moldova nu va să facă nimica fără ordinul lui Ştirbei.1 Cît pentru gazetă, Alecsandri şi-a schimbat opinia, apoi ieri veni veste că d. Ghica-Vodă, pe cînd dă ordin să libereze robii, dă altul să închiză România literară.'2, Ionescu a scris un art. despre robi unde zicea: robii negri să slobod; să aşteptăm oare să vedem liberaţi şi robii albi? Ciocoii s-au dus de s-au plîns la vodă şi aceasta a închis gazeta. Aici nimica nou; politica este ca totdauna încurcată şi întunecoasă atît pentru profani cît şi pentru iniţiaţii în cele sacre. Russo ne-a batjocorit printr-o broşură.3 Dar lucru de jos — cum zice Marin. Spune în[tre] alte prostii că din toţi emigraţii români numai Zosima şi Grădiştianu au rămas independenţi. Oameni stricaţi — şi nu merită să-i mai critice cineva. De primăvară am de gînd să viu într-acolo. Pînă atunci arată d-nei Tell respectuoasele mele închinăciuni, precum şi la toată familia. în ţară pînea scumpă. Se vede că părintescul guvern al lui Ştirbei nu va să lase să mănînce multă pine pe români, ca să nu 159 li se vatăme sănătatea, uimind unei opinii a unui doctor mare care a scris o carte despre regimul sănătăţii. Fata lui C. Cantacuzino are să ia pe feciorul Bibescului; logodna s-a săvîrşit; tot universul înoată în bucurie. Se vede că în Moldova s-a bătut de păr nemţii cu românii. Marţi plec la Brussa. Cu toate acestea, mare mulţumire mi-ai face cînd mi-ai seri cum vă aflaţi. Credeţi că vă stim şi rămîi al d-tale frate şi şerb, Bolintineanu 2 8 fevruarie 1856, Constantinopol Domnule Tell, V-am trimis o carte din poeziile mele, ce din păcate au ieşit cu o mulţime de greşale de tipar.1 î\u ştiu dacă aţi primit-o. Eu voi veni acolo să mă aşez, căci nefiind din cei ce umblă cu miniştrii şi cu posturile, nu văz cuvînt pentru ce să stau în capitală. Viaţa e tare scumpă. Pe urmă am scris o carte pe care voi să o tipăresc, portretele politice aie oamenilor noştri de stat.2 în multe, voi să te consult pe d-ta ca unul ce cunoşti bine pe mulţi din aceşti eroi politici. Tot cu această ocazie, te rog, daca se poate, să-mi îndrepţi această scrisoare către tînărul Zanne care trebuie să fie la Samos, şi foarte mă veţi îndatora. Complimente respectuoase d-nei şi damicelelor Tell. Ion Ghica s-a făcut prins de Samos, cu ferman. Eliade nevoind să rămîie în urmă, îşi dă nume de prinţ (bey), fără ferman. Conferinţele de aici au hotărît ca domnii să înceteze în iunie; dar să aibă dreptul a fi aleşi de {ară pentru domni3. Aleşi vor fi trei candidaţi şi din trei Poarta va numi pe unul. Domnii vor trimite în curînd deputaţi să facă aici un nou regulament. Toate merg sucite. Oamenii, chiar între noi ce avem oarecare greutate, se uzază. O să vie timpul oamenilor ce nu şi-au schimbat ideile lor Edificiul lumei politice este putred, fără îndoială. Pentru aceea, în loc să mă întristez de ceea ce se întîmplă cu pacea, mă bucur. Este oricum un pas înainte. Românii nu au făcut nimic, dar cred că vor face odată. Pină să am plăcerea a-ţi stringe mina, te salut frăţeşte şi cu cea mai mare sinceritate. Al d-tale şerb, Bolintineanu Srayrne Monsieur le general Tell 3 [Iulic-august 1856]1 Domnule Tell, Din graţia Celui-de-sus şi mai ales a micului vapor al lui Witel, am ajuns sănătos la Samos împreună cu o mulţime de ciachşirgii2. Samosul este o insolă frumoasă, dar săracă. Oamenii, mai ales, mizerabili. Lenea îi face tîlhari şi nerodirea locului încă contribuie la nenorocirile lor. Cu toate acestea privesc Samosul mai mult cu ochii trecutului, cînd era în splendoarea lui, decît a prezentului. Am găsit pe Zanne şi pe soţia lui sănătoşi. Rachiul 1-a trimis doctorul Parascheva, dar a costat mai mult, am dat banii ce mai trebuiau, şi ne vom socoti noi mai încolo. Pe prinţesa Ghica am văzut-o. Pe vodă nu l-am văzut încă, fiind dus în insolă, nu ştiu unde. Zanne a plecat la drum astăzi miercuri. Am tocmit o pereche de cizme la Palamari.3 Te rog pe d-ta, dacă îl vei vedea, să-i zici să mi le trimită aici. Banii voi trimite oricum, cu cel întîi ocazion. Am plătit la vapor 150 lei; mîncarea de două ori pe zi costă 30 lei, dar este proastă; ajunge la Hio la 5 oare; trece şi la 6 oare ajunge la Ieşme, de unde pleacă la miezul nopţii şi la 6 oare dimineaţa ajunge la Samos. Acestea vi le scriu spre ştiinţa dv. în Hio rămîne numai cîteva minute. La Samos două oare. Mai încolo am să viu la Smirna. Mi-e teamă mult să nu mi se urască. Norocire însă cu Zanne şi familia sa care au pentru mine toată îngrijirea şi amabilitatea unui frate şi unei surori. Mai am ° speranţă, adică vînătoarea. Aici prepeliţele sunt dese ca coţo-fenele. 160 161 Respectele mele d-ei Tell şi damicelelor, iar lui Ştefănică cel glumeţ îi recomand să aibă grijă de vîrful nasului, căci altfel n-o să poci să-1 sărut cînd voi veni acolo. Adio, d-1 meu, la revedere, al d-le serv, Bolintineanu 4 15 oct. 1856, Vathi Domnul meu, îţi mulţumesc cu recunoştinţă pentru bunătatea ce ai avut a-mi face acele comisioane, pe care le-am priimit aici. Este de prisos a-ţi mai zice că daca am îndrăznit să te supăr, cauza vine de acolo că sunt sigur de bunătatea şi amabilitatea d-tale. Iată îţi trimit şi eu o scrisoare de la amicul Baligot, venită aici cu poşta trecută şi întîrziată, se vede la poşta vaporului. Am terminat o călătorie cu toate mărimile din Samos în insolă. Am văzut locul unde a fost vechiul Samos, cele trei minuni de care vorbeşte Herodot, adică canalul pe sub un munte; molo sau zidul din mare care forma portul şi care astăzi este ruinat; templul lui Junon, sau locul unde a fost zidit; abia a mai rămas o colină în picioare, dar numai o colină, celealte sunt îngropate în pămînt. Am cerut voie de la vodă grecesc să sap. Zice că se poate. Să vedem. Madame Zanne şi Zanne mă însărcinează să vă arăt cuvenitele sincere amiciţii, atît d-tale cît şi madamei Tell şi fetelor. Din partea mea cele mai respectuoase închinăciuni d-nei Tell şi damicelelor. Iar pe Ştefănică, daca i-a trecut vîrful nasului, îl sărut dulce. Basta! Marin îmi scrie că o să vie pe aici să mă ia să mergem în Grecia1. Eu îl aştept. Primeşte din parte-mi sincerile mele încredinţări de amicie şi stimă. Al d-tale şerb, Bolintineanu S-a primit: botine, tutun, pălărie, o broşură. 5 Samos, 3 nov. 1856 Eu încă mă închin dumitale cu plecăciune1. De aici de la Samos nu am mare lucru să-ţi vestesc, afară numai de un foca care s-a arătat în portul de la Vathi, ca să complecte lista dobitoacelor. „L'île de Samos, dit le journal de Baligot, est condamnee aux betes." 2 Eu am fost tot mereu prin insolă şi mine iar mă duc cu tînărul Zanne la ruinele de la Ţigani. Din ţară, proaste lucruri, nu se poate mai proaste. Aflu că Christofi şi Serurius au intrat în ţară 3. Marin îmi scrie că ministerul are să se schimbe în Turcia. Eu sunt tare bine în sănătate. Se zice că mă îngraş. Respectele mele doamnei Tell şi damicelelor. Am de gînd să mă reped într-acolo. Al d-tale şerb, Bolintineanu 6 11 noiem. s.n. 1856, Vathi Domnul meu, Ţi-am scris de trei ori şi numai o scrisoare am primit, ceea ce mi-a părut rău; dar nu am dreptul de a mă plînge, fiindcă ştiu că ocaziile lipsesc şi că poate să fii ocupat. Pe aici petrecem nici rău, nici bine, mai mult pe la ţară, ceea ce mă mîngîie de ale monotoniei. La Vathi mă duc cîteodată pe la ispravnicul locului. M-a invitat de două ori la masă. Marin mi-a scris că are să-ţi facă o frumoasă surpriză, dar nu ştiu ce surpriză. De n-ar fi zis frumoasă, aş fi crezut că înţelege venirea lui acolo la Smyrna. Zanne a plecat astăzi la drum şi vine diseară. M-a însărcinat să vă fac complimente şi să vă rog, mai întîi să-1 iertaţi de îndrăzneala ce ia de vă supără cu comisioane şi altele, dar are trebuinţă, n-are alt pe nimini acolo şi ştie că eşti bun. Marin a scris că a trimis pe un tapiţer român la Smyrna cu o poliţă de 2000 lei ai lui Zanne către d-ta trasă asupra socrului lui Macarie, şi din care bani să se plătească datoriile lui către d. Eugeniu. De vor fi venit acei bani şi va rămînea vreun rest, eu iau îndrăzneala, în numele lui 162 163 Zanne, să te rog a trimite trei oca de tutun ca acela ce aţi avut bunătatea a mai trimite, — atîta numai că acela mai mult de jumătate era pulbere; şiretul de tutunar a făcut aceasta. De puteţi a-1 trimite prin curierul de uscat, fie măcar o oca deocamdată, căci eu unul sufăr rău în lipsă de tutun bun şi fum tutun ţigănesc. Ştiri de prin ţară nu ştiu altele decît cele ce scrie Baligot prin gazetă şi care trebuie să le cunoşti şi d-ta. Te rog să arăţi respectele mele familiei d-tale, iar pe Ştefănică cel mucalit îl sărut dulce. Daca ai trebuinţă de ceva articole dupe aici, scrie-mi şi-ţi trimit cu vaporul ce se vede că are să mai urmeze călătoriile. Complimente de la madame Zanne pentru d-ta, doamna Teii şi toată familia. Al d-tale şerb, D. Bolintineanu 7 10 dechem. s.n. 1856, Vathi Domnul meu, în fine, cum zice Eliade şi comp., am avut ieri plăcerea a priimi scrisoarea de la d-ta. A-ţi mai spune cît de mulţumit am fost, este de prisos. Nu poci însă să mă opresc a-ţi mulţumi pentru tutunul ce ai avut bunătatea a trimite; este excelent, mai bun decît acela ce fumă Marin şi care, în mărirea lui, îl plăteşte 100 lei oca. Pentru I. tapiţerul care în adevăr este un băiat tare onest şi demn de amicie şi stimă, nu poci să-i dau alt decît complimente. Scrisoarea de la vodă este peste putinţă şi iată pentru ce: Gandon, secretarul acestui domn, dupe cererea ce-i făcuse Zanne, îmi trimisese, în numele lui, o scrisoare la Smirna pentru consolul de acolo. Cînd a înţeles vodă una ca aceasta, a sărit în grădină, s-a turburat şi a mustrat pe al lui secretar căci a îndrăznit să recomande oameni ca mine la oameni ca consolii. închipuieşte-ţi dar daca poci să-i cer o scrisoare de recomandaţie pentru altul! Zanne este amărît rău, dar nu are ce să facă, suferă şi tace pînă cînd o lumina şi pentru el soarele patriei lui. Ştirile ce priimesc din ţară sunt foarte proaste. Loviturile ce ne vin de la străini sunt grele; dar cele mai amare sunt acelea ce noi înşine ne dăm. Se vede că românii sunt Sodoma şi Gomora. Oamenii se vînd pe posturi asfel cum nu s-a mai făcut pînă aici. Schimb credinţele politice dupe chiverniseala ce li se dă. Nu găseşti trei oameni care să facă altfel şi tinerii cei mai buni încă au picat sub această ciumă a inimei. Toţi astăzi cheamă pe Ştirbei, Bibescu etc. Dumnezeu singur va mai putea face ceva şi Dumnezeu este revoluţia europeană. Nu-mi scrii ce se face Pleşoianu? A intrat în ţară sau nu? Se zice că Eliade speră să se facă caimacam la Valahia; dar pe Ghica ce are să-1 facă? Samosul merge bine, dar multe încă trebuiesc. Ştii că binele aici este totdauna în comparaţie cu cel mai mare rău posibil, adică avînd în vedere acel rău, este astăzi oarecare îmbunătăţire în insolă. Ghica are dorinţa d-a face, dar n-are curaj, tremură înaintea celor mai mici raisons d'etat1. Multă înţelepciune este slăbiciune, zice vorba. Pe urmă nu are amici, nu este sprijinit şi lipsa amicilor vine iar din slăbiciuni personale. Decît cu trei familii nu se mai vede în insolă. Nu este acesta mijlocul cel mai bun de a guverna în scurt, lucrurile merg bine, însă nu asfel cum se crede prin lume. Marin îmi scrie şi mie că are să vă trimită pentru mine un pachet sau prin vaporul francez, sau prin cel austriac 2. Te voi ruga şi ca atunci ca să mi-1 înaintaţi aici Ia Samos. Adevărul să-ţi spui, mi s-a urît aici cu mărimile aristocratice, cu coroanele, armele şi vorbele trezite de boierii ce dezgustă pe oameni. Dar Zanne mă ţine cu dinţii şi Marin mă condamnă la exil. Petrec zilele cu cititul şi scrisul. Din timp în timp fac cîte o călătorie prin ţară. Natura aici este încă verde ca primăvara. Te voi însărcina cu plăcere să arăţi complimentele mele d-luj Cugina, iar d-nei Teii cele mai respectuoase salutaţii. Pe toată familia d-tale o salut, pe micul Ştefan îl îmbrăţişez — cum îi merge nasul? Aşteptînd a doua ocazie de a vă seri, mă subinsemn Al d-tale serv, Bolintineanu 164 165 8 16 dechem. s.n. [1856] \ Vathi Domnule Tell, Iau pana, şi nu ca să vorbesc de ale trebilor, căci nu prea am trebi mari; dar să mă inform despre sănătatea dv. a tutulor, şi să vă încunoştiinţez şi eu că sunt sănătos şi vă doresc. Numai Zanne şi madame Zanne sunt foarte trişti din cauză că Virginia se află rău bolnavă de angină, sau amigdale, asfel încît dupe mai multe operaţii făcute la gît, abia mai poate răsufla; iar ceea ce este mai prost decît toate este că aici nu sunt doctori mai meşteri în această artă decît mine. Să ferească Dumnezeu pe omenire a se bolnăvi aici! Pentru aceasta tînărul Zanne nu v-a scris cu această poştă; dar m-au însărcinat să vă scriu complimente la toţi dupe cuviinţă. Marin îmi scrie că s-au trimis acolo, prin vaporul austriac sau francez, către d-ta adres. Milo sau casa lui Travi, nişte comisioane. Rogu-te, domnule Tell, la asemenea întîmplare să mi le trimiteţi sau să-mi scriţi de nu s-au priimit ca să scriu la Pera dupe ele, să nu o fi rămas la vapor. A ieşit o nouă broşură de un Boeresco — drepturile ţărei. Se zice că este bine scrisă. Cred că acest Boeresco este un pseudonim 2. St.-Marc Girardin s-a pus în Debats să critice toate aceste broşuri orientale, scrise în limba occidentală. Criticele sunt bune pentru ţară din cauză că autorul este favorabil ţărei. Acuma a rămas iar la conferinţe a se hotărî soarta ţărei noastre. Sunt însă sigur că despre unire nu are să fie nimica. Englezii au stricat lucru. Să le fie pe gît! Scrisorile venite din ţară sunt proaste ca cei care guvernă acolo şi ca cei care se supun. Opoziţia nu vine din patriotism, în urma faptelor celor mici sau urîte ale guvernului, dar din nemulţumirile celor ce nu au posturi etc. Şi aceasta este cu atît mai trist că dovedeşte o corupţie adîncă care se întinde preste toţi. Nici o opinie publică! Cu toate acestea să sperăm în zile mai bune. Cine ştie ce are să se mai întîmple? V-am scris că despre tapiţerul Ion, nu se poate a i se da scrisoare. Ar face mai bine să se înturne la Constantinopol unde lucrul este sigur şi abondent şi unde cînd se afla, mergea binişor. Respectuoase salutarii d-nei Tell şi damicelelor d-le, iar pe cei mici copilaşi îi îmbrăţişez, mai ales pe amicul meu Ştefănică Scrisorile d-le îmi fac mare plăcere; asfel, te rog să-mi scrii şi cît de mult. Eu în credinţă aş voi să-ţi scriu trei coli, dar aici nu este nimica, sălbătăcie, tăcere, întunerec; acolo ştiţi mai multe şi toate înainte de noi. Pe prinţul3 de aici îl văd o dată pe săptămîna. Undelemnul merge bine astă dată. Iată pentru această poştă tot. Ţi-aş fi scris meditaţii filosofice, ca să lungesc scrisoarea, dar ştiu că nu-ţi plac asfel de pehlivanii ale poeţilor. Al d-le serv, Bolintineanu 9 25 dechem. 1856 s.v., Samos Domnul meu, Iau pana ca să vă felieitez despre sărbătorile Crăciunului. Arătaţi dar respectuoasele mele felicitaţii familiei dv. Vodă de aici pleacă la Constantinopol cu familia în viitoarea săptămîna, poate pentru ca să se aşaze cu totul acolo. Zanne rămîne încă la drum; dar cum mi se pare, acest drum poate să înceteze. Pachetul ce-mi trimiţi, încă nu a sosit. Marin îmi scrie că-mi trimite 5 ludovici de aur. Vă rog să-i priimiţi de la socrul lui Macarie de acolo. Eu sunt foarte sănătos, dar foarte mi s-a urît aici; mă con-sol numai cu muza. Scriţi-ne cînd aveţi timp. Scrisorile dv. ne fac mare plăcere şi nu au trebuinţă să se facă a se dori mult timp pentru aceasta, din contra. Sunt dezgustat de tot de omenire. Cum zice Marin: omenirea are păcatele ei, tolba cu păcatele etc. Nu vă scriu mai mult căci nu am ce mai zice. Aici suntem cu totul arieraţi în cele ce se fac prin lume. Marin îmi scrie că la conferinţe s-a hotărît ca Divanul să aibă dreptul a priimi sau nu unirea ţărilor, că la Constantinopol s-a făcut un consiliu unde s-a hotărît ca Divanul din ţară să fie făcut pe baze largi. Daca s-o face vreo sermotaţie, atîta mai rău ne vom recomanda, căci avînd apă, nu ne-a umblat moara. Adio, domnul meu, scriţi-ne, Al d-tale serv, Bolintineanu 166 167 10 11 30 dechemv. s.n. [1856],1 Vathi Iubitul meu domn, Am priimit cu plăcere scrisoarea d-tale din urmă. îmi pare bine mai nainte de toate că vă aflaţi toţi sănătoşi. Zanne şi soţia sa sunt foarte trişti din cauză că a murit Virginia, fiica lor. Pachetul ce-mi scrii că îmi trimiţi, nu a venit. Se vede că Giovanaky nu a putut să-1 trimită prin curier şi aşteaptă altă ocazie. Oricum, îţi mulţumesc foarte mult despre această bunătate nouă din partea d-tale. Aici nu avem nimica nou: monotonie şi sălbătăcie. Din ţară noutăţi trebuie să le ştiţi mai bine decît noi aici. Te voi ruga să arăţi d-nei Teii respectele mele, precum şi damicelelor. Ce face iubitul Ştefănică? Eu mă gîndesc adesea la el; dar el sunt sigur că m-a uitat. Ieri a plecat de aici vaporul „Prometeu" ce şezu 24 de ore numai. Marin îmi scrie despre nişte comitete şi statute ce s-au tipărit Ia Paris. Ce idei! îmi pare bine că Christofi s-a însurat, dar rău îmi pare că Pleşoianu este bolnav, sărmanul. Sper că Italia îi va face mult bine. Viaţa Rusciucului 1-a bolnăvit. Un lucru numai o să vă rog, daca se poate. De veţi vedea pe ambasadorul de la Samos, întrebaţi-1 daca a pornit pachetul, căci poate să se greşască să-1 uite întru ale sale. Madame Zanne, deşi este cu totul tristă, dar scrise d-nei Tell. Adio, domnul meu. Al d-tale şerb, Bolintineanu Scriţi-mi, nu mă uitaţi! Smyrne Monsieur Christian Tell 168 2 genarie 1857, Samos Domnul meu, Iau pana să vă urez cele dorite şi înturnare în patrie de anul nou grecesc. Totdodată să vă mulţumesc pentru trimiterea banilor veniţi din Constantinopol. Am priimit 4 lire turceşti şi bucăţi de argint, o bucată rusă, alta de doi franci, alta de 10 solde şi un pătrar de rublă, prin comisarul (de la vaporul) „Prometeu". Zanne a priimit asemenea pachetul. Vă scrie. Cit pentru casa [?] ce aşteptam, nu am priimit-o încă pînă astăzi. Se vede că trimisul Samosului a dat-o la vreo corabie care, neavînd vînt favorabil, a rămas încă în vreun port intre Smirna şi Samos. Eu însă îndată ce o voi priimi, vă voi seri. Aţi auzit poate că Bibescu a sosit Ia Constantinopol să ia pîne? S-a unit toţi ciocoii vechi. La alegere de domn, o să ajungă chestie de princip, îndată ce Bibescu va fi între candidaţi, căci va veni ideile de la 48. Eu sunt de părere la asfel de întîmplare să se arunce ochii pe un om de la 48, oricare ar fi, nu-mi pasă, căci eu nu am nici un candidat în posinar. Ar fi un al zecelea triumf al revoluţiei de la 48. Altfel ne vor încăleca ciocoii. Complimente şi respectele mele familiei dv. Al d-tale serv, Bolintineanu 12 8/20 genarie 1857, Samos. i Domnul meu, Am priimit scrisoarea d-le din urmă, cu multă plăcere şi mulţumire. Banii i-am priimit de la vapor. Corabia lui Barbuni I ce-mi aduce hainele se află de o lună adăstînd într-un port, 1 vîntul de nord el singur poate să o scoată de acolo. Negreşit că vreo zeitate geloasă de hainele mele, a cerut lui Neptun ca să sufle numai vîntul de sud şi să-mi rămînă lucrurile închise pe mare. Eu îi mulţumesc că a avut bunătatea şi nu a cerut ca să le înece. Dar mă opresc aci, ca să nu întăresc expresiile ce îmi zici că I 169- vorbesc în poezii limba zeilor. Secretele ce vă scrie Marin cu rugăciune a nu le spune la nimeni, neapărat că mi le-a scris şi mie şi la alţii. Aştept bani ca să poci pleca. Zanne şi nevasta sa mă ţin aici pînă va veni timpul de botez; dar â part cela1, nu ştiu daca, văzînd banii de plecare, voi avea curajul a mai sta pe aici. Steaua Dunării mi se pare bine rediguită, cu toate că se mărgineşte numai în cele despre principate. Sunt acolo cîteva articole bune şi raportul către ambasadorul turc ar fi fost de minune; din nenorocire autorul se vede că a fost supărat, apoi a pus poezie înuntru. Se vede că Bibescu şi Sturza au să fie candidaţii ciocoilor la neunirea principatelor, şi ai celor cu idei mai generale, Gr. Ghica la Moldova şi N. Golescu la Valahia, şi asfel să facă din aceasta chestie de princip. Eu nu am nici un candidat; dar daca mi s-ar cere votul, nu l-aş refuza acestor oameni din urmă, în adevăr. Nu pentru caracterul oamenilor atîta, ca pentru idei. Ce zici? Cred că formînd comitetul ştiut, au să-şi facă popularitate. Vodă de aici2 a plecat la Constantinopol cu soţia şi un copil, cu un vapor turc, d-a dreptul şi repede, foarte supărat pe Zanne şi pe soţia sa, că nu i se închină prea mult. Te rog, domnule Tell, să arătaţi respectele mele familiei d-le, iar pe Ştefănică îl sărut dulce. Rog cerul şi toate zeităţile vechi, precum şi toţi sfinţii christianismului, să poci într-o zi pleca către ţară. Pînă atunci, sunt al d-le serv, Bolintineanu 13 12/24 fevruariu 1857 Domnul meu. Iluziile lui Marin, cu fermanul pentru Divan, au început să mai se topească. N-am văzut nimica mai mucalit ca scrisoarea sa din urmă! Ţi-am scris cu poşta trecută, trimiţîndu-ţi un plan de bătălie ca să-1 descurci, căci autorul a găsit, se vede, de cuviinţă să fie încurcat ca să aibă merit. Marin îmi scrie că îmi trimite 10 ludovici de aur. De vor sosi, am să te rog un lucru, şi ştiind că eşti bun, îndrăznesc de confienţă. Din aceşti bani să daţi 50 franci lui Travi, din socoteala cărţilor venite lui Zanne; aceşti 50 franci sunt cărţi ale mele. Pe urmă să-mi cumpăraţi o pălărie, dar de cele mai bune; apoi două oca tutun bun şi o oca de cofeturi pentru botez, afară din cele ce voieşte Zanne, căci am să botez acuma, aici copilul (fată) s-a născut, şi apoi să mă reped într-acolo. Se vede că vorbele ce mi-a zis Thouvenel1 au să iasă adevărate, lată ce mi-a zis sunt 6 luni. „Monsieur l'ambassadeur (i-am zis), les idees des emigres Valaques manifestees en 1848, font aujourd'hui la base des pensees de l'empereur en ce qui concerne la Valachie. Toute la politique europeenne s'en est emparee. Pourquoi les emigres doivent-ils rester encore hors de leur pays et, ce qui est encore pire, hors la loi?" „II est vrai que les idees des emigres de 1848 font aujourd'hui la base des pensees de la France; plus que cela, la conduite de ces emigres ne saurait qu'attirer les sympathies des cabinets europeens; et s'il ne dependait que du sultan, ils seraient deja rentres dans leur pays. Mais voici ce qu'il en est. La Porte en donnant un ferman de proscription, a viole les droits de ce pays; donner un autre ferman concernant leur rentree, ce serait violer de nouveau ce droit, et nous autres ambassadeurs, conseillant la Porte de le faire, ce serait nous rendre complices de ces violations. Done, comme cette affaire concerne l'administration du pays, le pays seul doit decider lâ-dessus. II faut done attendre la decision du Divan ad-hoc." „Ce que vous dites lâ est juste et sense, et si les cabinets europeens tenaient le meme langage toutes les fois que la Turquie a viole nos droits, la chose aurait ete consequente, mais, mal-heureusement, lorsqu'il s'agit de violer un droit de ce pays, la Turquie le fait et personne ne lui rappele son devoir; toutes les fois qu'il s'agit de faire du bien pour ce pays, la Turquie ne doit pas le faire, car s'est une violation de ses droits, et les ambassades se mettent â protester." Aici amb. a tăcut, apoi a zis: de aici înainte vor merge bine lucrurile. Din acestea eu am înţeles că emigranţii au să mai şază şi că Marin cînd zice că o să iasă ferman pentru a lor mergere în ţară 170 171 se bazează neapărat pe o schimbare în politica înaltă. Poate omul să ştie secrete mai adinei. Toate aceste baliverne le zic ca să vin acolo că avem să mai şedem un an în streinătate; că la asfel de întîmplare, la luna de aprilie, eu, supusul d-le, vin, te iau şi mergem, dimpreună cu bă-trînul Marin, în ţara cozovlahilor, să vedem ce leghioane vor mai fi şi acei români. Pînă atunci găteşte-te despre cele trebuincioase, în bani, care nu vor trebui prea mulţi. La revedere. Respectele mele familiei d-le. Pe Ştefan îl sărut. Al d-le serv, Bolintineanu Te rog, domnule Tell, dacă veţi vedea pe lovanaky, spuneţi-i de ce îmi opreşte acolo gazeta lui Baligot, care o trimite regulat la el; dar de acolo aici nu vine deloc. „Domnule ambasador, ideile emigraţilor munteni, manifestate în 1848, stau astăzi la baza gîndurilor împăratului în ceea ce priveşte Muntenia. Toată politica europeană şi le-a însuşit. De ce emigraţii trebuie să rămînă încă în afara ţării lor şi, ceea ce este şi mai rău, în afara legii?" „Este adevărat că ideile emigraţilor de la 1848 stau astăzi la baza gîndurilor Franţei; mai mult decît aceasta, conduita emigraţilor nu ar putea decît să atragă simpatiile cabinetelor europene; şi dacă nu ar fi depins decît de sultan, ei ar fi fost deja reîntorşi în ţara lor. Dar iată ce este. Poarta, dînd un ferman de exilare, a violat drepturile acestei ţări; a da un alt ferman privind reîntoarcerea lor, înseamnă a viola din nou acest drept şi noi ambasadorii, sfătuind Poarta să o facă, ar însemna a ne face complici la aceste violări. Deci, cum această problemă priveşte administraţia ţării, ţara singură trebuie să decidă asupra celor de mai sus. Trebuie deci să aşteptăm decizia Divanului ad-hoc." „Ceea ce spuneţi este drept şi raţional şi în cazul în care cabinetele europene ar fi folosit acelaşi limbaj de cîte ori Turcia a violat drepturile noastre, lucrul ar fi avut urmări, dar, din nenorocire, atunci cînd e vorba de a viola un drept al acestei ţări, Turcia o face şi nimeni nu-i reaminteşte datoria ei: de cîte ori e vorba de a face un bine pentru această ţară, Turcia nu trebuie să o facă, pentru că este o violare a drepturilor sale şi ambasadorii încep să protesteze." 14 10 martie s.n. [1857],1 Vathi Domnul meu, Am priimit scrisoarea d-tale din urmă, la care nu am avut timpul a-ţi răspunde, căci poşta pleacă repede. V-am rugat săptămîna trecută, daca vor veni 200 franci, în 10 ludovici de la Constantinopol, să daţi lui Travi 50 franci şi să-mi trimiteţi două oca tutun, cofeturi şi o pălărie. Marin mi-a scris ieri că a trimis acei 10 ludovici către dv. Astăzi dar vă rog foarte mult să daţi lui Travi, în loc de 50 franci, 170 de franci, adică una sută şaptezeci de franci peste tot, socotiţi în franci iar nu deloc în lei, ca acompt din datoria lui Zanne către Travi, pentru cărţi, în care am şi eu o parte, şi care bani i-am priimit eu aici mai nainte, ca să nu fie silit a-i trimite acolo. Aşadar din restul de 30 franci, veţi avea bunătate a-mi trimite cofeturi şi tutun, şi pălărie cenuşie republicană. Comptul lui Travi este trimis în franci, şi în franci se plăteşte. Mi se pare că am o mică datorie către d-ta. De vor prisosi bani, te-aş ruga să desfaci acea datorie. Lucrurile ce era să vie de acolo, adică hainele şi altele, s-au priimit de mult timp. Trimite-ne şi nouă gazeta Steaua [Dunării] daca o primeşti d-ta precum şi cartea de călătorie a mea 2, numai să-mi mulţumesc curiozitatea de autor. Aici suntem orbi; închipuieşte-ţi că sunt abonat la gazeta lui Baligot pe care o trimite regulat recomandată lui lovanaky la Smirna, dar ginere-său o priimeşte şi o opreşte şi tace, încît de trei luni n-am văzut-o cu ochii. Dacă îl vedeţi, spuneţi-i că sunt aici şi nu am murit, ca să-mi moştenească. Am scris pe d-altă. parte lui Marin să zică să ţi-o trimită recomandată d-tale. Marin îmi scrie că Balş caimacamul Moldovei a murit şi Negri poate să se puie în locul său. Respectuoase salutaţii familiei d-tale. în curînd sper să ne revedem sănătoşi, al d-tale serv,. Bolintineanu 172 173 15 5/17 martie 1857, Vathi Domnul meu, Am priimit cea din urmă scrisoare a d-le cu bucuria ce totdauna încerc la asfel de ocazii. Am scos două măsele şi mi se umflase obrazul; dar astăzi sunt vindecat. îmi scriţi să vă răspund daca am priimit cutia cu haine de la Mir, venită pe acolo. Am priimit-o, de sunt două luni, lucrurile toate fiind în bună stare, şi îndată v-am scris; dar se vede că nu aţi priimit acea scrisoare. Raportul paşii turc în cauza bătăliei de la Cetate vorbeşte de toate, afară de bătaia din plan, prin urmare de prisos este a vi-1 mai trimite. Se scrie de la Constantinopol că Vogoridi (cel tînăr) s-a făcut caimacam, cu alte vorbe, pe bieţii moldoveni i-au dat la greci, sau mai bine la bulgari. O dată avură şi turcii ocazie să numească acolo căpetenii şi au spurcat-o. Va să zică să fie liberi a face ce voiesc, ne-ar trimite domn pe Rusten-bei — â la bonheure au moins!1 Ce ştii şi asta la ce o fi bună. Cum trebuie să rîdă moscalii de cele ce se fac pe la noi! V-am scris cu poşta trecută, din 200 franci ce or să vă vie acolo să daţi 170 lui Travi, căci i-am priimit aici; iar ceialţi să se ia tutun, o pălărie şi cofeturi, daca vor ajunge — mai repet şi astă dată a mea rugăciune tot în acel fel. Gazeta Steaua Dunării o priimeşti d-ta? Este ceva de ea? Arătaţi respectuoasele mele salutaţii familiei d-le. Nu mă uitaţi. Sunt al d-le serv, Bolintineanu 16 24 martie 1857, Vathi Domnul meu, Zanne nu ţi-a scris, căci s-a dus de dimineaţă la drum, dupe treabă. Mi-a zis numai să vă fac complimente din parte-i. Copila nu s-a botezat încă, căci nu sunt cofeturi, lovanaky a oprit acolo tot ce scrii d-ta că ai trimis, împreună cu gazeta mea — le mal- heureux1. De s-ar putea scoate din sacul cu sămînţă şi trimite aici, bine ar fi. Bătrînul Marin îmi scrie că s-a trimis 10 ludovici de aur pentru mine, prin Macarie către socră-său de acolo, şi a scris şi d-tale de mai multe ori. Poate scrisorile să se afle la acel neguţător. Iarăşi repet rugăciunea mea, ca priimind acei 10 luigi, să daţi lui Travi franci 170, iar cu restul să-mi luaţi cele ce v-am scris. De aş fi botezat, aş fi plecat astăzi, căci mi s-a urît aici, fără nici o ştire de ce se mai face prin lume. Zanne a trimis giletca, crezînd că este luată de la haine gata şi că poate să se schimbe. Acuma rămîne lucru să o ia şi asfel, mai ales că n-are să fie ginere, poate socru, dar va fi tîrziu. Tot acest bătrîn roşu la faţă şi la inimă, Marin, îmi vesteşte că-mi trimite şi alţi 10 luigi de aur — joi — care joi nu ştiu, căci este inimos şi n-are răbdare să vorbească lămurit. Te rog să-mi faci respectele mele familiei domniei tale. Ce face micul Ştefănică? Complimente de la m-me Zanne pentru dv. toţi, cum şi de la Zanne. Apropo, îmi mai scrie bătrînul Naţionalul cel roşu, că-mi trimite două perechi cizme prin canalul cunoscut. Nu ştiu care canal, căci nu-1 definează. Dar rău mă munceşte 1 ovanaki cu gazeta. Am să reclam formal la guvern că mi-a oprit-o, atît eu cît şi Baligot care are să-i ceară preţul abonamentului pe trei luni. Nu-ţi mai bate capul cu planul de la cetatea, căci voi veni eu într-acolo în curînd, să mi-1 explici, în conversaţie. Adio, iubitul meu domn. Cu poşta trecută nu mi-ai scris. Al d-tale serv, Bolintineanu 17 31 martie 1857, Vathi Domnul meu, Vă mulţumesc foarte mult de scrisoarea ce mi-ai trimis. Am priimit asemenea şi grupul cu bani în păr. lovanaky nu a vrut să trimită celealte lucruri; dar va veni la d-ta poştaşul care s-a catehisit aici. Steaua Dunării am priimit-o toată pînă acuma. Am citit cu părere de rău acolo o scrisoare nu ştiu a cui către ministru sard 174 175 prin care îi zice că trebuie să priimească Piemontul unirea, ca pe urmă cu toţii să batem pe austriaci; altă scrisoare iar de român făcută ca din partea unui măcelar englez numit Ion Boul sau Bivolu către Palmerston, vorbindu-i de boi englezi şi recoman-dîndu-i pe români să-i unească. Astea sunt copilării; dar ce este mai rău, copilării proaste de tot şi care pot să ne facă rău. Dar este putinţa să încredinţezi pe unii oameni că fac prosteşte? Am făcut în insolă o călătorie de mai multe zile. în adevăr, sunt lucruri foarte frumoase şi cu atît mi s-au părut mai frumoase, că seamănă cu multe locuri din munţii noştri. într-un loc mi s-a părut că mă aflu pe Prahova. Eu încă nu am botezat copilul lui Zanne, nefiind lucrurile aici, fără care întîmplare aş fi şi plecat. Mi-a părut bine că d. Pleşoianu şi doamna sa sunt sănătoşi şi că se află acolo, că o să am norocire să-i văz. Te rog arată boierului sincere amicii, iar cocoanei sale cele mai respectuoase salutaţii, precum şi d-ei Tell. îmi scriţi că d-nu Pleşoianu cu soţia şi soru-sa sunt aici. Nu ştiu din aceasta a cui soră din doi şi care. Ce face Ion Albu? Marin mi-a scris că pleacă pentru o lună într-un loc unde interesele cele mai înalte ale patriei cheamă aflarea lui de faţă; dar nu-mi spune unde. Mi se pare că se duce să cumpere ceva şunci sau brînzeturi de la hotarele patriei. Vă trimisei şi măsura de pălărie. Mi s-a urît aici, unde nu este nici o distracţie. Cred că Smirna este frumoasă în acest timp. Grecii de aici spun că făcînd Napoleon1 mijlocire de pace între englezi şi perşi, a pus Engliterii condiţii să priimească unirea principatelor şi s-a priimit [...]. Din ţară nimica nou care să nu ştii şi d-ta, căci şi eu le ştiu din gazete. Al d-le serv, Bolintineanu 18 9/21 apr. [1857]1 Domnul meu, Nu v-am scris de mult, poşta fiind neregulată din cauza venirei lui vodă de aici. Sunt două zile de cînd am priimit în sfîrşit comisioanele, adică cofeturi, o oca pentru Zanne cu alte mărunţişuri, iar pentru mine numai cizmele venite de la Constantinopol; nimic alt. Ieri în sfîrşit am botezat pe fata lui Zanne, dindu-i nume de Eugenia. Se zice că are să vie în săptămîna aceasta de la Smirna un mic vapor de comerţ cu misie de a face trajetul regulat de aci înainte între aceste două oraşe. îl aştept cu plăcere. Ştiri politice nu am, căci curierul de ieri nu a adus nici scrisori nici gazete pentru nimeni. Am aflat numai că Negri C. a venit la Constantinopol şi pe vapor s-a bolnăvit rău de şarbon (serpingea) şi era pe ceasui morţii; cu toate că Creţulescu scria apoi că „a sărit groapa", Dumnezeu să-i dea sănătate. Vă întorc aceas a broşură. A lui Eliade este, o cunosc dupe stil. Are cîteva lucruri drepte, dar rău exprimate, şi o mulţime de lucruri iar ce numai din capul unui nebun pot ieşi. Sujetul principal al broşurei îmi pare să fie călcarea autonomiei ţărei de puteri, prin ferman. Are dreptate — in princip; dar luînd cineva în băgare de seamă, că cie nu s-ar trimite comisari prive-gheîori şi nu s-ar hotărî principii de o alegere pe baze întinse, cu impunere, ciocoii ar fi făcut o veche obştească adunare de boieri, — găsesc protestul nu la locul lui. Pe urmă, maniera ca care exprimă ideile lui, strică lucru. Complimente respectuoase d-ei Tell şi d-ei Pleşoianu, iar pe boieri îi îmbrăţişez, aşteptînd momentul cînd să am onoare a le strînge mîna. Al d-le serv, Bolintineanu 176 Către ALEXANDRU ZANNE şi SOŢIA SA 2 1 2 iunie 1852, Constantinople Iubite Zanne1, Mîne plec la Mehadia, cu orice preţ, voind a întîlni pe soru-mea Mi-e vizat paşaportul, fără nici o observaţie. Bălcescu te doreşte foarte mult; se află mai bine; dar scăpare nu este. Sunt foarte trist la plecare-mi, fiindcă am un presimtiment că n-o să poci să mă înturn la iarnă, să fiu cu voi. îţi las portretul lui Alecsandri poetul. Ţi-am trimis o mică broşură din giurnalul ce s-a oprit la Moldova, din pricină că a scris într-insul Bălcescu supt nume de Conrad Albrecht şi eu supt nume de (Valentin.3 N-am putut să-ţi fac comisioanele, neavînd o lăscaie. Oriunde voi fi, îţi voi seri cîteodată, cum şi lui Serghiad. Lucrurile merg rău în Francia pentru noi; însă mie îmi pare rău că opresia nu este încă destul de mare, fiindcă atunci ar ieşi dracul. Daca m-o lăsa să şed în Transilvania, am să tipăresc manuscrisele ce le tîrăsc dupe mine ca pe copiii mei.4 Adio, frate Zanne, iubeşte-mă, Bolintineanu Fraţilor Rousso, Deivos, Padeano-porumbiţa şi Magheru Niţu — complimente. Dă această scrisoare lui Magheru, pe care a primit-o Golescu, despecetluită, în plicul său. Primeşte şi această cărticică cu cîntece româneşti de Alecsandri. 5 178 4 decembrie 1852, Constantinopole Iubite Zanne, Nu ţi-am scris încă, fiindcă voiam a-ţi scrie un rezultat plăcut în pricina ta cea mai interesantă. îndată ce am ajuns, am zis d-ei Ghica întru această pricină1. D-na Ghica a fost îneîntată; însă, spuind lui Ghica, acest băiat a făcut oarecare observaţii că adică tu n-ai stare, ea n-are, şi, încetînd drumul2, o să ră-mîneţi calici; însă, după mai multă gîndire, a consimţit şi el; mai mult pentru alte merite ale fetii. M-me Ghica a chemat pe fată la Bebeck şi i-a propus. Aceasta te văzuse odată. Pe dînsa o ceruse doi neguţători din Pera, dar i-a refuzat. Pe tine însă — alfel. A zis că despre ea primeşte, şi fiindcă nu ar voi să rămînă datoare bărbatului ei, va da şi ea lecţii de piano şi va lua 1600 lei pe lună, la orice rea întîmplare. Apoi a scris mume-sei, ce se află în Moldova, dîndu-i de ştire că un român îi cere mîna şi că ea primeşte. Acum rămîne la mă-sa şi la tine. Socot că nu te-ai schimbat, ca să mă dai de ruşine şi pe mine şi pe m-me Ghica. De atunci m-me Ghica o ia cu dînsa la teatru totdauna. Eu am cercetat în Pera despre purtarea fetii: un înger în gura tutulor. Să vezi cît e de frumoasă! Ieri seară la teatru, toate ocheanele se îndreptau către ea. Acum dar este trebuinţă cît de curînd să vii aici măcar o săptămîna, să vă cunoaşteţi. De aceea nu-ţi trimit gerocul. M-me Ghica te aşteaptă.3 Cît pentru răspunsul la art. grecesc ce mi-1 trimiţi, lucrul s-a trezit şi s-a uitat. Răspunzînd, îl pui din nou pe tapet şi o să afle şi cei care nu ştiau încă. Guvernul n-are nici un habar de aceasta, în scurt, fiindcă te aştept aici, nu fac nici o urmare; însă vino îndată şi ia şi pe Pădeanu cu orice preţ. Adio Zanne, al tău amic, Bolintineanu P.S. Am uitat nasturii de aur cei de la mînă şi cei de la pept la Simon. Cînd îi veni însă să mi-i aduci negreşit, fiindcă azi plec. Brusa Monsieur Alexandre Zanne Ingineur du gouvernement 179 3 Le 5 Fevrier 1855, Constantinople Ma tres chare Madame Zanne Vos commissions sont faites depuis une semaine et restent chez moi. Le garcon du Polichronius, qui devait les porter au bateau, est malade. Cette fois-ci vous les aurez â Brousse; au i moins, je l'espere. S'il manque quelque chose â la liste des com- ' missions, vous m'ecrirez pour vous envoyer ces restes. Envoyez toujours â la poşte demander des commissions. Vous saurez que je regrette beaucoup d'etre parti de Brousse, d'abord parce que je m'etais habitue avec vous autres et puis parce que la vie ici est tres chere. Je depense 40 piastres par jour rien que pour ia nourriture. Dans toute la ville on a de la peine â trouver une chambre. Je loge pour le moment dans une armoire chez Sophie. Mme Ghika se porte bien et s'ennuie beaucoup â Samos. | Pour s'en distraire, elle vient d'instituer un pensionnat pour les jeunnes demoiselles samiotes; cela lui rendra de la popularity. Balaciano, qui arrive de Samos, m'a donne toutes ces nouvelles. Ce dernier partira apres-demain dans le pays avec Serghiad qui part et laisse plusieurs coeurs brises dans la ville de Pera. Ghika va etre nomme bientot prince de Samos. Gabriely vint d'avoir une nouvelle attaque d'apoplexie, — il vit tres mal. il ira in cielo. La jolie Ninka, fille de Dobokey, est morte et enter-ree depuis trois jours. Prusnaire vint de partir pour Smyrne, d'ou il compte se rendre â Samos. Je lui ai donne une lettre d'intro-duction pour Mme Ghika. Cette derniere m'engage d'aller â Samos. Jusqu'â ce jour je n'ai pas encore vu Mme Gropler. J'ai rencontre son mari qui etait îres aimable avec moi. Je lui ai donne les chemises; je ne sais pas encore l'effet qu'elles ont pu faire; je les ai donnees de votre part. Si eile ne vous ecrit pas une lettre, elle aura tort. Je pense que je n'irai plus chez eux, parce que j'ai entendu en arrivant qu'on avait tenu des propos tres desobligeants contre tous les Valaques, devant des etrangers. Toutefois je voudrais savoir d'abord si c'est la verite ou une calomnie. Mme Gropler est tombee dernierement avec son mari dans la mer, en allant conduire au bateau le general Wissosky.1 Le cai'que a verse et tous les deux sont alles au fond de la mer. Heureusement des matelots francais se sont jetes â l'eau et les ont retires evanouis. Depuis cette aventure, il me semble qu'elle a perdu en quelque sorte le prestige poetique. lonesco est â Constantinople; il pretend etre marie avec une allemande de Stutgart — une grosse servante â ce qu'il parait. Dans tous les cas depuis ce manage il s'est un peu civilise sous les auspices de cette cuisiniere. Polichronius, d'apres l'invitation que je lui ai faite en votre Dom de baptiser l'enfant futur, m'a promis tres gracieusement, s'il est â cette epoque lâ, â Constantinople, de venir â Brousse pour le bapteme et de se charger de tenir dans ses bras l'enfant inconnu. Sa femme est en ce moment dans un etat interessant. Cependant nous comptons de faire ensemble l'ete prochain un voyage en France, en italie, en Angleterre et [end']autres pays.2 Je crois que Mme votre mere ne pourra pas venir vous voir ce printemps, vu que la navigation du Danube est suspendue pour tout le temps que durera la guerre 3. Elle sera forcee de venir par Bucarest, Rouschiuk et Varna; cela est fatiguant. On ecrit de Moldavie que Mile Pauline, votre soeur, est la plus jolie demoiselle de Moldavie. Polichronius dit qu'il faut que je 1'epouse â tout prix si elle vient ici et qu'il faudrait prendre un „cifiik ".* Je vous assure que j'y pense, mais les moyens de lui plaire? Je suis alle trois fois au theatre, mais la troupe est tres mau-vaise et la plupart des personnes qui frequentent cet etablisse-ment sont dignes de la troupe. On fume et l'on bois dans le parterre. C'est joli. Les etrangers vont civiliser les Turcs de toutes les manieres. Sion a quitte la Moldavie, il est â Bucarest en qualite d'agent du prince Ghika 5. Par consequent il ne faut plus ecrire pour les chemises. Si Mme votre mere arrive, vous lui ecrirez de s'adres-ser â moi. Si je suis â Constantinople, je lui donnerai ma chambre et je l'accompagnerai jusqu'â Ghemlec, surtout si Mile Pauline, ma douce fiancee, l'accompagne. Les expressions me manquent pour pouvoir vous dire ici toute ma reconnaissance pour la gracieuse et franche hospitalite que j'ai recue chez vous ou je me suis bien reellement [senti] dans la familie de ma soeur et de mon beau-frere. Aussi je vous traite tout â fait comme ma soeur et telle je vous ecris et j'en suis fier et heureux. 181 180 J'ai encore dans la tete quelques projets de voyages, mais comme tous les projets-lâ viennent et s'en vont, je n'y pense pas. Et puis, l'arrivee de Mile Pauline! Je resterai done ici. Embrassez en mon nom la petite Virginie la folle et recom-mandez-lui de ne pas m'oublier. Mes salutations ă toutes les dames de Brousse, laides et jolies, mais particulierement â celles qui sont laides. Elles m'inspirent plus de sympathies, c'est peut-etre parce que je suis de leur espece. Dans le prochain no. de la Presse vous verrez un article de moi sur les dames de Brousse.6 Le docteur Hisbach est nomme medecin â l'hopital de Varna avec 1800 par mois y compris ses rations militaires, apres un examen. J'en suis content. Votre tout devoue serviteur, Bolintineanu Şi acum â toi, mon gargon Alexandre! Sion vient de m'ecrire qu'il va m'envoyer les chroniques 7 par M. Poujade 8 qui doit arriver dans quelques jours â Constantinople. Hier au soir Aleon m'a dit que Poujade va rester â Bucarest dans son ancienne qualite de consul, car le g.f. a change d'avis. Une lettre arrivee hier de Bucarest annonce l'arrestation par ordre du prince Stirbey du censeur valaque et [la] suspension de ses fonctions pour avoir permis l'impression dans le journal Timpul d'un article reproduit des journaux autrichiens concernant la nouvelle donnee que le consul anglais avait invite le sous-dit Stirbey de renoncer au protectorat russe. Le journal a ete sus-pendu aussi 9. Pour chaque journal ont doit depasser 400 ducats de cauţionnement; il doit etre soumis ă la censure. Le journal Timpul appartenait â Polichronius qui avait charge le redacteur de la faire paraître. Les negotiants sont alles chez Colquhoun10 pour se plaindre contre cette mesure arbitraire. loranu m'a ecrit qu'il a trouve 400 ducats pour faire paraître un journal. Les redacteurs seront loranu, Teulesco, Nenovicz, Baronzi, Maximes, Creţesco et autres u. Mais il parait que le projet est tombe dans l'eau. Des nouvelles de Constantinople il n'y en a pas. Cependant les troupes francaises et anglaises ne souffrent plus. 11 n'y a que 12 â 15 miile Anglais qui sont sous les armes. Le reste n'existe plus et sont malades. li y a rien qu'ă Constantinople 8 000 Fran-cais dans les hopitaux. On dit que les Russes veulent livrer une 182 nouvelle bataille. L'Europe est indignee de la conduite de l'Au-triche. L'Autriche devient insensiblement russe. Elle attend le resultat d'une bataille â Sebastopol pour se decider. Pera est encombree de Francais. La police est toujours entre les mains des Turcs. Avant-hier le soir j'ai rencontre un voleur qui m'a demande de l'argent, mais j'etais â la porte de Polichronius, on m'a ouvert â temps. S'il te reste â faire d'autres commissions, ecrivez-moi. Bolintineanu 5 februarie 1855, Constantinopol Scumpa mea doamnă Zanne, Comisioanele dumneavoastră sînt făcute de o săptămîna şi rămîn la mine. Băiatul lui Polichronie, care trebuia să le ducă la vapor, e bolnav. De data aceasta le veţi avea la Brusa; cel puţin, sper. Dacă lipseşte ceva din lista comisioanelor, îmi veţi scrie, pentru a vă trimite restul. Trimiteţi în permanenţă la poştă să întrebe de comisioane. Veţi şti că regret mult că am plecat din Brusa, mai întîi pentru că mă obişnuisem cu dumneavoastră toţi şi apoi pentru că viaţa aici este foarte scumpă. Cheltuiesc 40 de piaştri pe zi numai cu hrana. în tot oraşul cu greu găseşti o cameră. Locuiesc deocamdată într-un dulap la Sofia. D-na Ghica e bine şi se plictiseşte mult la Samos. Ca să se distreze, a instituit un pensionat pentru tinerele domnişoare samiote; aceasta îi va do-bîndi popularitatea. Bălăceanu. care vine din Samos, mi-a dat toate aceste noutăţi. Acesta din urmă va pleca poimîine în ţară cu Serghiad, care pleacă şi lasă mai multe inimi zdrobite în oraşul Pera. Ghica va fi numit în curînd prinţ de Samos. Gabriely a avut un atac de apoplexie, — se simte foarte rău, va merge în cer. Frumoasa Ninka, fiica lui Dobokey, a murit şi a fost îngropată acum trei zile. Prusnaire a plecat acum la Smirna, de unde crede că se va duce la Samos. I-am dat o scrisoare de recomandare pentru d-na Ghica. Aceasta din urmă mă îndatorează să merg la Samos. Pînă azi nu am văzut-o încă pe d-na Gropler. Am întîlnit pe soţul său, care a fost foarte amabil cu mine. I-am dat cămăşile; nu ştiu încă efectul pe care au putut să-1 facă; le-am dat din partea dumneavoastră. Dacă dînsa nu vă scrie o scrisoare, va fi nedreaptă. Cred că nu mă voi mai duce pe la ei. Pentru că am aflat, sosind aici, că ar fi spus cuvinte neplăcute contra tuturor valahilor, faţă de străini. Totuşi aş voi să ştiu mai întîi dacă este adevărat sau o calomnie. D-na Gropler a căzut acum in urmă cu soţul său în mare, 183 mergînd să conducă la vapor pe generalul Wissosky.1 Caicul s-a răsturnat şi araîndoi au căzut în fundul mării. Din fericire, niateloţii francezi s-au aruncat în apă şi i-au scos leşinaţi. în urma acestei aventuri, mi se pare că dînsa a pierdut oarecum prestigiul poetic. Ionescu se află la Constantinopol; pretinde că s-a căsătorit cu o nemţoaică din Stutgart — o servantă grasă, după cîte se pare. în orice caz, în urma acestei căsătorii el s-a civilizat puţin sub auspiciile acestei bucătărese. Polichrcnie, după invitaţia pe care i-am făcut-o în numele dumneavoastră de a boteza viitorul copil, mi-a promis foarte graţios, dacă se va afla în acea vreme la Constantinopol, să vină la Brusa pentru botez şi să se însărcineze a ţine în braţele sale copilul necunoscut. Soţia sa este în acest moment într-o stare interesantă. Totuşi noi credem că vom face împreună vara viitoare o călătorie în Franţa, în Italia, în Anglia şi alte ţări.2 Cred că mama dumneavoastră nu va putea veni să vă vadă în primăvara aceasta, avînd în vedere că navigaţia pe Dunăre este suspendată pe tot timpul cît va dura războiul.3 Ea va fi nevoită să vină prin Bucureşti, Rusciuc şi Varna; aceasta este însă obositor. Mi se scrie din Moldova că d-ra Paulina, sora dumneavoastră, este cea mai frumoasă domnişoară din Moldova, Polichronie zice că trebuie să o cer în căsătorie cu orice preţ dacă vine aici şi că va trebui să iau un „ciflik". 4 Vă asigur că mă gîndesc şi eu la aceasta, dar unde-s mijloacele de a-i plăcea? Am mers de trei ori la teatru, dar trupa este foarte rea şi cea mai mare parte din persoanele care frecventează acest stabiliment sînt vrednice de trupă. Se fumează şi se bea la parter. E nostim. Străinii vor cu orice chip să civilizeze pe turci. Sion a părăsit Moldova, este la Bucureşti în calitate de agent al prinţului Ghica. » în consecinţă, nu mai trebuie să-i scrieţi despre cămăşi. Dacă mama dumneavoastră vine, îi veţi scrie să se adreseze mie. Dacă sînt la Constantinopol, îi voi da camera mea şi o voi însoţi pînă la Ghemlec, mai ales dacă d-ra Paulina, drăgălaşa mea logodnică, o acompaniază. Cuvintele îmi lipsesc pentru a vă putea spune aici toată recunoştinţa mea pentru graţioasa şi sincera ospitalitate pe care am primit-o Ia dumneavoastră, unde m-am simţit cu adevărat ca în familia sorei mele şi a cumnatului meu. De aceea vă tratez întocmai ca pe sora mea şi tot astfel vă scriu şi sînt mindru şi fericit de aceasta. Am încă în cap cîteva proiecte de călătorie, dar cum toate aceste proiecte vin şi se duc, nu mă mai gîndesc la ele. Şi apoi, sosirea d-rei Paulina! Voi rămîne deci aici. îmbrăţişaţi în numele meu pe mica Virginia nebunatica şi sfătuiţi-o să nu mă uite. Salutările mele tuturor doamnelor din Brusa. urîte şi frumoase, dar mai ales acelora caie sînt urîte. Ele îmi inspiră mai multă simpatie, poate pentru că fac parte din categoria lor. în viitorul nr. din Presse veţi vedea un articol de mine asupra doamenelor din Brusa0. Doctorul Hisbach este numit medic la spitalul din Varna cu 1800 pe lună, în care intră şi raţiile sale militare, după un examen. Sînt mulţumit de aceasta. Al dumneavoastră cu totul devotat servitor, Bolintineanu Şi acum lie. prietene Alexandru ! Sion mi-a scris că-mi va uimite cronicile 7 prin d. Poujade 8 care trebuie să sosească în cîteva zile la Constantinopol. Ieri seara Aleon mi-a spus că Poujade va rămîne la Bucureşti în vechea sa calitate de consul, căci g[uvernul] f[rancez] şi-a schimbat hotărîrea. O scrisoare sosită ieri din Bucureşti anunţă arestarea din ordinul prinţului Ştirbei a cenzorului valah şi suspendarea din funcţiile sale pentru că a permis imprimarea în ziarul Timpul a unui articol reprodus din ziarele austriece privitor la ştirea că consulul englez invitase pe sus-numitul Ştirbei să renunţe la protectoratul rusesc. Ziarul a fost suspendat, de asemenea 9. Pentru fiecare ziar trebuie să depui 400 ducaţi cauţiune ; trebuie să fie apoi supus cenzurii. Ziarul Timj-ulaparţine lui Polichrcnie, care însărcinase un redactor să-1 scoată. Negustorii au mers la Colquhoun10 să se plîngă împotriva acestei măsuri arbitrare. loranu mi-a scris că el a găsit 400 ducaţi ca să scoată un ziar. Redactorii vor fi loranu, Teulescu, Nenovici, Baronzi, Maxim, Creţescu şi alţii." Dar sc parc că proiectul a căzut în baltă. Noutăţi din Constantinopol nu sînt. Totuşi trupele franceze şi engleze nu mai suferă. Nu mai sînt decît 12 pînă la 15 mii de englezi sub arme. Restul nu mai există şi sînt bolnavi. Numai la Constantinopol sînt 8000 francezi în spitale. Se zice că ruşii vor să dea o nouă luptă. Europa este indignată de conduita Austriei. Austria devine pe nesimţite rusească. Ea aşteaptă rezultatul unei lupte la Sevastopol pentru a se decide. Pera este înconjurată de francezi. Poliţia e tot în mîinile turcilor. Alaltăieri seara am întîlnit un hoţ care mi-a cerut bani. dar eram la uşa lui Polichronie. mi s-a deschis la vreme. Dacă îţi rămîn de făcut alte comisioane, scrie-mi. Bolintinecmi 4 Le 14 Juillet 1857, Smyrne Madame, Je dots vraiment vous exprimer toute ma reconnaissance pour l'aimable intention que vous avez pour moi. D'abord pour la 184 185 gracieuse hospitalite que j'ai recue chez vous, puis pour l'amabi-lite que vous mettez quand vous faites ces petites affaires concernant mes effets restes lâ. Je viens de recevoir avec une petite lettre de vous, deux pant[alons] et un gilet. Malheureusement un de ces objets fut tâche par suite de l'adresse que portait le paquet et qui s'est imprimee sur lui, ainsi que de la cire du cachet qui a brule un pant. Mais tout cela ne sera rien. Le bateau de Bakaliar qui avait mes effets â bord n'est pas encore venu ici. Toutefois je partirai pour sur [le] dimanche matin par le bateau qui va â Constantinople. Monsieur Tell n'est pas encore arrive. Ses dames vous presentent leurs amities. J'ai beaucoup souffert pendant mon voyage, et Smyme m'ennuie d'une maniere affreuse, au point de crier comme les chiens de la rue. Quoique vous ne m'ayez pas charge d'acheter de i'arraroot — mais sachant que vous en aurez besoin, je vous envoie un petit paquet. On m'a dit que c'est du veritable. Pourvu toutefois que lovanescu vous le fasse parvenir. Mile Octavie a quatre autres soeurs et non pas deux, bătrîne, urîte, coclite. Je n'ai pas recu [d']autre lettre de vous et de Zanne aucune. Mais je sais aussi qu'il n'ecrit que lorsqu'il a besoin de quelqu'un. C'est 1'opinion de tous ses commissionaires ici. Voyez-vous comme je suis mechant! Lisez-lui cela. Par le caique de M. Missir je vous ai envoye deux lits, 1'un pour Jules, un autre pour Alexandre, un beau chapeau pour lui, des bonbons et biscuits pour vous et les enfants dans mon vieux sac qu'on gardera lâ, il n'est plus bon que pour de tels envois. Je viens de voir Mile Octavie, Elle m'a dit qu'elle va vous ecrire. Trimiteţi comisioanele de acum înainte la Tell, căci Missirii se cam supără şi vorbesc. Tout le compte a ete paye â Mile Octavie. Vous avez â vous entendre avec M. Missir â Samos. Pour l'etoffe de pantalon d'A-lexandre j'ai paye ici 20 pieces d'etoffe. Si reellement vous avez quelque com. de Const, comme corset etc., demandez-moi ce petit service, sans vous gener, pourvu qu'il y ait une occasion et je vous enverrai le compte en regie. Voilâ tout ce qu j'ai â vous ecrire pour le moment. J'ai oublie de prendre avec moi vos portraits en partant. De Constantinople je n'ai recu aucune lettre, ni pour vous ni pour moi. 186 Rappelez-moi au souvenir de Jules. Cela dit, j'ai l'honneur d'etre votre tres humble serviteur, Bolintineanu P.S. L'habitude de vivre ensemble avec du bruit, me fait, dans la solitude, rappeler avec plaisir la vie de Samos et regretter mes bons amis. Ici je n'ai personne avec qui me quercller, ni vous ni Alexandre avec ses nerfs, ce qui m'ennuie. Je tenais beaucoup â vous envoyer un peu de fromage, mais figurez-vous qu'il est impossible de s'en procurer (dans cette saison â Smyrne). J'ai ecrit egalement â Mme Ghika. 14 iulie 1857, Smirna Doamnă, Trebuie într-adevăr să vă exprim toată recunoştinţa mea pentru amabila intenţie pe care o aveţi pentru mine. Mai întîi pentru graţioasa ospitalitate pe care am primit-o la dumneavoastră, apoi pentru amabilitatea pe care o puneţi cînd faceţi aceste mici treburi privind lucrurile mele rămase acolo. Acum am primit o mică scrisoare de la dumneavoastră, doi pantaloni şi o jiletcă. Din nenorocire, unul din aceste obiecte fu pătat din cauza adresei de pe pachet şi care s-a imprimat asupra lui, ca şi din cauza cerei de la pecete care a ars un pantalon. Dar nu face nimic. Vaporul lui Bakaliar, care avea la bord lucrurile mele, nu a sosit încă aici. Totuşi, voi pleca sigur duminică dimineaţă cu vaporul care merge la Constantinopol. Domnul Tell nu a sosit încă. Doamnele sale vă trimit prieteniile lor. Am suferit mult în timpul călătoriei mele şi Smirna mă plictiseşte aşa de groaznic, că-mi vine să urlu ca şi cîinii din stradă. Cu toate că nu m-aţi însărcinat să cumpăr arraroot — dar ştiind că aveţi nevoie de acesta, vă trimit un mic pachet. Mi s-a spus că este veritabil. Cu condiţia totuşi ca Iovănescu să facă să vă parvină. D-ra Octavia are alte patru surori şi nu două, bătrîne, urîte, coclite. Nu am primit altă scrisoare de la dumneavoastră şi de la Zanne nici una. Dar ştiu însă că el nu scrie decît atunci cînd are nevoie de cineva. Aceasta este părerea tuturor comisionarilor săi de aici. Citiţi-i aceasta. Cu caicul d-lui Missir v-am trimis două paturi, unul pentru Jules şi altul pentru Alexandru, o pălărie frumoasă pentru el, bomboane şi biscuiţi 187 pentru dumneavoastră şi copii, în vechea mea geantă care se păstrează acolo, nemaifiind bună decît pentru astfel de trimiteri. Am văzut-o pe d-ra Octavia. Mi-a spus că vă va scrie. Trimiteţi comisioanele de acum înainte la Tell, căci Missirii se cam supără şi vorbesc. Tot contul a fost plătit d-rei Octavia. Aveţi să vă înţelegeţi cu dl. Missir la Samos. Pentru stofa pantalonilor lui Alexandru am plătit aici 20 bucăţi de stofă. Dacă într-adevăr aveţi ceva comisioane din Constantinopol precum corset etc., cercii-mi mie acest mic serviciu, fără a vă jena, numai să fie o ocazie şi vă voi trimite socoteala în regulă. Iată tot ce am a vă scrie pentru moment. Am uitat să iau cu mine, la plecare, portretele dumneavoastră. Din Constantinopol n-am primit nici o scrisoare, nici pentru dumneavoastră, nici pentru mine. Amintiţi-i de mine lui Jules. Aceasta fiind zis, am onoarea de a fi foarte umilul dumneavoastră servitor, Bolintineanu P.S. Obişnuinţa de a trăi împreună zgomotos mă face, în singurătate, să-mi amintesc cu plăcere viaţa din Samos şi să regret pe bunii mei prieteni. Aici nu am pe nimeni cu care să mă cert, nici p; dumneavoastră şi pe Alexandru cu nervii săi, ceea ce mă plictiseşte. Ţineam mult să vă trimit puţină brînză, dar închipuiţi-vă că este imposibil de a o procura (în acest sezon la Smirna). Am scris de asemenea d-nei Ghica. 5 Le samedi, 24 Juillet 1857, Smyrne Madame, J'ai eu l'honneur de recevoir vos deux lettres. Je n'ai pas recu cependant mon petit sac de voyage avec les effets oublies. L'individu a laisse la lettre â l'hotel et [ii] est parti. Par le bateau â cocons de M. Missir je vous ai envoye deux lits en fer, un cha-peau pour Zanne, [des] bonbons et biscuits pour vous et Jules. Par la poşte je vous ai envoye une lettre pour vous, une autre pour Alexandre, YEtoile du Danube et un paquet d'arraroot de 10 piastres. Par la presente je vous envoie une ocque de fromage de Suisse que vous aimez — afin de le partager avec Zanne. Vous me dites de vous ecrire beaucoup de choses sur mon voyage.1 En quoi cela peut vous interesser? Au contraire, ce sont lâ des choses qui doivent assez ennuyer les personnes etrangeres au sujet, que d'entendre parier longtemps des choses qui n'inter-ressent qu'une personne eîrangere. Toutefois, dans le cas que vous fassiez exception â la regie, dcmandcz cela â Madame Ghika â qui j'ai raconte tous mes inconvenients du voyage. Vous devez savoir que je suis tres fâche, mais tres fâche contre vous — au point que j'etais decide de ne jamais vous ecrire, et j'aurais tenu ma premiere resolution, sans la politesso qui exige de repondre aux lettres qu'on recott, et maintenant que nous soyons quittes, lettre pour lettre, je ne vous ecrirai plus, meme quand vcus m'ecrivez; ă moins toutefois que vous ne remediez le plus tot possible votre tort. Peut-on promettre et ne pas tenir ses promesses? Une personne qui fait cela, pour moi est jugee et condamnee. Mais je ne veux [pas] vous dire quel en est le motif. Je vous laisse [â] le deviner, afin de vous punir par la peine que je veux vous donner â penser. Dans tous les cas, si vous ne remediez pas â la chose, soycz sur que toutes vos lettres resteront sans reponse et que celle-ci sera la derniere, c'est pour-quoi jc tâche dc l'etendre en contenu. Dans vos deux lettres vous avez eie si laconiquc, qu'on aurait dit que Taction, c'est â dire i'ecriture de ces lettres, par rapport au sujet, vous inspirait du degcut. Ion le tapissier, ce pauvre garcon est venu m'apporter un... mais je ne vous dis pas toute la phrase, car je veux que vous de-viniez vous-meme le motif qui fait que je suis fâche contre vous. Si vous voulez que je retourne â Samos, tâchez de me marier â Ia brune, la fille de Fours, celle qui est fiancee. Dites-Iui que je deviendrai prince de Moldavie, afin de rompre les fiancailles avec l'autre. Comment se porte votre belle voisine d'en face? A-t-elle pleure des pleurs de sang quand j'ai quitte Vathi? Mes amities â toutes mes connaissances — M.etMme Missir. Romano et don Nicol. Enfin le pauvre Gandon est parti. A-t-il pris en voyage son vieux pantalon afin d'avoir de quoi changer de toilette deux fois par jour? Orcum eu nu-i iubesc. Mi se pare că nu este om cinstit, căci foarte avar este. Lorsque le corps est tellement impur, comme [chez] lui, l'âme ne peut pas etre plus propre. En revanche, j'aime beaucoup don Nicol. Zanne m'a envoye le rouleau de papier, mais j'ai oublie ce qu'il m'a dit d'en faire. Je crois qu'il a oublie lui-meme de me 188 159 [le] dire. Est-ce pour Travi? Travi est en France, tres fâche de n'avoir pas encore ete paye. Je le laisse chez Tell, que Zanne ecrive â Tell ce qu'il y a â faire lâ-dessus. Vous devez encore assez d'argent â Tell. Sîmbătă, 24 iulie 1857, Smirna Doamnă, Am avut onoarea să primesc cele două scrisori de la dumneavoastră. Nu am primit totuşi mica mea geantă de călătorie cu efectele uitate. Individul a lăsat scrisoarea la hotel şi a plecat. Prin vaporul cu coconi al d-lui Missir v-am trimis două paturi de fier, o pălărie pentru Zanne, bomboane şi biscuiţi pentru dumneavoastră şi Jules. Prin poştă v-am trimis o scrisoare pentru dumneavoastră, o alta pentru Alexandru, Steaua Dunării şi un pachet de arraroot de 10 piaştri. Acum vă trimit o oca de brînză de Elveţia care vă place — cu scopul să o împărţiţi cu Zanne. îmi spuneţi să vă scriu multe lucruri despre călătoria mea.1 în ce poate să vă intereseze aceasta? Dimpotrivă, acestea sînt lucruri care trebuie că plictisesc îndeajuns persoanele străine de subiect, să auzi vorbindu-se îndelung de lucruri care nu interesează decît o persoană. Totuşi, în cazul că dumneavoastră faceţi excepţie de la regulă, cereţi aceasta doamnei Ghica, căreia i-am povestit toate păţaniile călătoriei mele. Trebuie să ştiţi că sînt foarte supărat, dar foarte supărat pe dumneavoastră — pînă într-atît că eram decis să nu vă mai scriu niciodată şi mi-aş fi ţinut prima mea hotărîre, fără politeţea care cere să răspundem la scrisorile pe care le primim, şi acum că sîntem chit, scrisoare pentru scrisoare, nu vă voi mai scrie, chiar cînd dumneavoastră îmi scrieţi, decît dacă nu vă îndreptaţi cît mai curînd posibil greşala. Se poate să promiteţi şi să nu vă ţineţi promisiunile? O persoană care face aceasta, pentru mine este judecată şi condamnată. Dar nu vreau să vă spun care este motivul. Vă las să-1 ghiciţi, cu scopul de a vă pedepsi cu o pedeapsă pe care vă las să o găsiţi singură, în tot cazul, dacă nu îndreptaţi lucrul, fiţi sigură că toate scrisorile dumneavoastră vor rămîne fără răspuns şi că aceasta va fi ultima, iată de ce mă strădui s-o lungesc în conţinut. în cele două scrisori ale dumneavoastră aţi fost atît de laconică, încît s-ar fi zis că acţiunea, adică scrierea acestei scrisori, în raport cu subiectul, vă inspira dezgust. Ion tapiţerul, acest biet băiat a venit să-mi aducă un... dar nu vă spun . toată fraza, căci vreau să ghiciţi chiar dumneavoastră motivul pentru care sînt supărat. Dacă vreţi să mă întorc la Samos, străduiţi-vă să mă căsătoriţi cu bruneta, fiica ursului, aceea care este logodită. Spuneţi-i că voi deveni prinţ de Moldova, ca să rupă logodna cu celălalt. Ce mai face frumoasa dumneavoastră vecină din faţă? A plîns cu lacrimi de sînge cînd am părăsit Vathi? Complimente la toate cunoştinţele mele, dl. şi d-na Missir, Romano şi don Nicol. în sfîrşit, săracul Gandon a plecat. A luat în călătorie vechiul său pantalon cu scopul de a avea ce toaletă să schimbe de două ori pe zi ... Atunci cînd corpul este atît de impur, ca al lui, sufletul nu poate fi mai curat, în schimb, îl iubesc mult pe don Nicol. Zanne mi-a trimis sulul de hîrtie, dar am uitat ce mi-a spus să fac cu el. Cred că el însuşi a uitat să-mi spună. Este pentru Travi? Travi este în Franţa, foarte supărat pentru că n-a fost încă plătit. L-am lăsat la Tell, ca Zanne să scrie lui Tell ceea ce are de făcut în această privinţă. Datoraţi încă destui bani lui Tell. 21 august 1857, Constantinopole Iubite Zanne, Am primit cu plăcere scrisoarea ta cu alăturata către Pădeanu şi cu articolul dacic1. Am mai văzut o scrisoare către Marin, dascălul din ţară. înţeleg supărarea ta pentru netrimiterea banilor la timp de la Brusa, dar iată ce se întîmplă: însuşi Pădeanu, însuşi ceialţi emigraţi, de patru luni n-au putut lua un ban de la Sărai, sub cuvînt că nu sunt docamdată bani. O ştiu aceasta foarte bine. Am văzut cu mare durere cîte îmi scrii despre viitor, mai ales în privinţa copiilor tăi, ce vor fi siliţi să se expatrieze prin greutatea poziţiei tale, departe de biata ţară, cum şi dorinţa ta d-a te duce în ţară într-o zi. C. Polichroniadi, amicul meu şi al tău, a luat o moşie mare în arendă spre Buzău, de 6 000 galbeni pe an, şi are să o dea unui om credincios şi onest să o caute. Mi-a zis să-ţi scriu ţie daca vrei să te însărcinezi cu aceasta, cu bună plată, şi, deşi nu cunoşti încă mecanismul moşiilor, dar el tot mai bine ar dori să fii tu acolo, căci eşti onest şi nu o să-i răpeşti banii lui, decît oricare altul care i-ar mînca două-trei 190 191 i L mii galbeni pe an. Totdodată a scris frate-său Christake, ce te cunoaşte bine din nume, pentru aceasta şi aşteaptă răspuns. O astfel de poziţie ar fi tot ce-ţi trebuie, căci pe lîngă o viaţă cam-pină, frumoasă, liniştită şi îndestulată, vei avea timpul a lucra şi la dicţionar 2 şi a face, spre iarnă, excursii oriunde îţi place. Vei avea leafă bună, casă, mîncare ca la ţară şi chiar trăsură. Moşia este luată pe cinci ani. Acuma cît pentru Ghica cu drumul, este om destul de rezonabil şi-ţi este destul de binevoitor, ca în loc d-a se supăra, să-i pară bine din contra. Se aşteaptă răspunsul lui Christake. De va fi bun, ţi se va comunica şi atunci să nu mai balansezi un singur minut d-a pleca înaintea iernei. Cred că Costake, care îi cunosc delicateţa simtimentelor, la trebuinţă, ca să vrei, ar putea să-ţi înlesnească călătoria în socoteală. Totul este să priimească şi Christake. La întîmplare însă d-a nu priimi, alt mijloc pentru tine nu văz decît d-a rămînea acolo eternellement. Trimite-mi îndată celealte articole de jurnal istorice şi dă-le ia toate o turnură ca să iasă cu numele tău. Lefile emigraţilor, deşi a ieşit un firman, nu s-au întrerupt încă; însă se vor întrerupe curînd. Pe Ghica o dată l-am văzut de cînd sunt aici, un minut. Teii, cu familia, Magheru bătrînul şi cel tînăr, Perez au plecat în ţară. Marin şi Creţulescu vor pleca în curînd, poate odată cu mine. Ceialţi fraţi, cum Zosima, Rusu, Eliade, Duţă şi Giurescu nu vor să recunoască aministia dată, zicînd că Poarta nu a avut drept. Eliade a plecat la Londra. Simon se află aici cu familia. Complimente de la Polichroniadi, Gropler, Marin. Dupe plecarea lui Costake d-aici, care va fi peste o lună, mă tot gîndesc prin ce mijloc să vă mai scriu. Va fi foarte greu. Ceea ce-mi scrii pentru Jules şi Eugenia mi-a făcut mare plăcere. Lui m-me Zanne îi scriu în dos. Tu fă căzutele mele complimente acolo, la Missir, la don Nicol şi la ceialţi. Elecţiile din Valahia vor fi bune, dupe cum scrie Pleşoianu; cele din Moldova au să se facă din nou. Vogoridi nu îl scoate încă 3. Iată toate novelele politice. Acuma să vedem dacă Vogoridi va face iar secături cu elecţiile, ce o să mai facă Thouvenel.4 Scrie-mi încă — poate plec săptămîna viitoare.5 La revedere, Bolintineanu Zanne, vei găsi în posunarul paltonului tău portretul meu — fotografie nouă — dar vezi să-1 păstrezi ca pe mine însumi, să nu laşi pe Jules să-i scoată ochii. P.S. Ce portrait est reste pour vous l'envoyer par la poşte. Ma chere Madame Zanne, J'ai recu aussi votre aimable lettre. La semaine prochaine je compte partir pour la Moldavie, ou je verrai pour sur Mme votre mere er Mile Pauline, votre aimable soeur (â ce que je suppose). Je lui porterai le loucoum en question. J'ai oublie de dire â Alexandre que je lui ai deja envoye un paletot, un gilet et un pantalon, de chez Mir et filles, par M. Catzalidi qui m'a assure qu'il va vous expedier tout cela par un navire samien partant dans quatre ou cinq jours. Je suis fatigue de la vie des îles des Princes, oii je me suis assez ennuye. 11 y avait â l'hotel lâ-bas deux dames moldaves, Mme Rosnovano, dont le mari est mort, et Mme Beldiman, une jolie femme, mais bete â ce qu'on dit, car moi je ne lui ai jamais parle, quoique je demeurais dans le meme hotel. Samedi soir il y avait un bal â l'île, â l'hotel, toute la viile de Pera y etait. Mile Bereta aussi, ainsi que Mile Mir; mais moi je suis alle sur la Bosphore pour trois jours, ne voulant pas aller au bal, vu que la maison ou le bal devait avoir lieu n'etait pas solide. J'avais dit d'avance cette pensee â qui voulut m'enten-dre et ma prophetie s'est realisee, car des qu'on se mit â danser, la maison dansa aussi; plus que la moitie du monde se retira et on ne permit plus aux danseurs de danser autre chose que la contredanse. Les trois jours de mon absence je les ai passes â Bebek, chez Mme Gropler qui est toujours aimable... Elle s'inte-resse beaucoup â vous. Je lui ai raconte beaucoup de choses qui vous concernent. Elle me charge de vous presenter ses amities et surtout ses sympathies. Elle est un peu souffrante.  l'heure qu'il est je reste â Pera, Hotel du globe, ou je m'en-nuie comme un chien de berger enferme dans le chalet. L'autre jour je suis alle â Therapia. J'ai passe la nuit â l'hotel.  table j'ai vu Stourza. Mme Balch y etait aussi (la femme du caimacam, 50 ans). Elle exprima son deşir de faire ma connaissance. Apres dîner, Stourza me presenta â cette dame chez elle. Elle fut tres aimable et figurez-vous quel ennui de passer toute une soiree avec une vieille femme comme elle, â l'entendre parler politique, 192 193 de la haute politique. Voilâ en quelques lignes ma vie â Constantinople, elle n'est pas fameuse. Au moins, dans la solitude de Samos je me trouvais avec des amis comme des freres, et nous nous querellions souvent pour egayer la vie tranquille et pai-sible. Qui sait ce que m'attend â Bucarest — peut-etre la mort — qui sait?  propos de mort. Vu que nous sommes mortels et que nous mourrons un jour, je vous enverrai aussi mon portrait en photographic J'en ai fait plusieurs exemplaires. J'en donnerai un aussi aux Gropler et un autre â ma soeur afin qu'apres moi on puisse avoir la frimousse du poete de Bolintin, qui brilla comme une etoile dans les nuages, mais une etoile qui trainait apres elle une malle de voyage en bois et un sac, ses seules proprietes. Mme Ghika m'a ecrit une lettre froide, sans bonjour et sans adieu. C'est la mode anglaise. Leur maison n'est pas encore prete pour recevoir la familie, il y a beaucoup de choses â faire encore. Mme Polichroniadi aussi me charge de vous faire dcs compliments. J'ai recu le petit paquet avec le gilet et le portrait. Ecrivez-moi, cela me fait infiniment de plaisir. J'embrasse vos petites souris d'enfants. Adieu. Votre tres humblre serviteur, Bolintineanu P.S. Acest portret a rămas să vi-1 trimit prin poştă. Scumpa mea doamnă Zanne, Am primit de asemenea amabila dumneavoastră scrisoare. Săptămîna viitoare cred că voi pleca în Moldova unde voi vedea cu siguranţă pe mama dumneavoastră şi pe d-ra Paulina, amabila dumneavoastră soră (pe cît presupun), îi voi duce loucoumul despre care e vorba. Am uitat să-i spun lui Alexandru că i-am trimis deja un palton, o jiletcă şi un pantalon, de la Mir şi fiicele, prin dl. Catzalidi care m-a asigurat că va expedia totul printr-o navă samiotă care va pleca în patru sau cinci zile. Sînt obosit de viaţa din Insulele Principilor, unde m-am plictisit destul. Erau acolo la hotel două doamne moldovence, d-na Rosnovanu, al cărei soţ a murit, şi d-na Beldiman, o femeie frumoasă, dar proastă după cum se spune, căci eu nu i-am vorbit niciodată, cu toate că locuiam în acelaşi hotel. Sîmbătă seara a fost un bal în insulă, la hotel, tot oraşul Pera era acolo. D-ra Bereta de asemenea, ca şi d-ra Mir; dar eu m-am dus pe Bosfor pentru trei zile, nevoind să merg la bal, deoarece casa în care trebuia să aibă loc balul, nu era solidă. Am spus dinainte acest gînd cui a vrut să mă asculte şi profeţia mea s-a realizat, câci îndată ce s-a început dansul, casa dansa şi ea; mai mult de jumătate lumea s» retrase şi nu s-a mai permis dansatorilor să danseze altceva decît contra-dansul. Cele trei zile ale absenţei mele le-am petrecut la Bebek, la d-na Gropler care este întotdeauna amabilă. Ea se interesează mult de dumneavoastră. I-am povestit multe lucruri despre dumneavoastră. M-a însărcinat să vă prezint prieteniile sale şi mai ales simpatiile sale. Ea este puţin suferindă. Acum rămîn la Pera, Hotel du globe, unde mă plictisesc ca un cîine ciobănesc închis într-o colibă. Ziua trecută am fost la Terapia. Am petrecut noaptea la hotel. La masă am văzut, pe Sturza. D-na Balş era de asemenea acolo (soţia caimacamului, 50 de ani). Ea şi-a exprimat dorinţa de a mă cunoaşte. După cină, Sturza m-a prezentat acestei doamne, la dînsa. A fost foarte amabilă şi închipuiţi-vă ce plictiseală să petreci toată seara cu o femeie bătrînă ca ea, ascultînd-o vorbind politică, politică înaltă. Iată în cîteva rînduri viaţa mea la Constantinopol, nu e faimoasă. Cel puţin, în singurătatea din Samos mă găseam cu prieteni ca nişte fraţi şi ne certam adesea ca să ne mai înveselim viaţa liniştită şi paşnică. Cine ştie ce mă aşteaptă la Bucureşti — poate moartea — cine ştie? Apropo de moarte. Fiindcă sîntem muritori şi fiindcă vom muri într-o zi, vă voi trimite şi portretul meu în fotografie. Am făcut mai multe exemplare. Voi da unul familiei Gropler şi altul sorei mele, pentru ca după mine să poată avea mutra poetului din Bolintin, care a strălucit ca o stea printre nori, dar ca o stea care trăgea după ca o ladă de călătorie din lemn şi o geantă, singurele proprietăţi. D-na Ghica mi-a scris o scrisoare rece, fără bună ziua şi fără adio. Asta-i moda englezească. Casa lor nu este încă gata pentru a primi familia, sînt încă de făcut multe lucruri. D-na Polichroniadi m-a însărcinat şi dînsa să vă trimit complimente. Am primit micul pachet cu jiletca şi portretul. Scrieţi-mi, aceasta îmi face o infinită plăcere. îmbrăţişez micii dumneavoastră copilaşi. Adio. Al dumneavoastră prea umil servitor, Bolintineanu Le 2 Septembre 1857, Constantinople Madame, Je suis reellement tout etonne d'entendre que vous n'avez recu qu'une seule lettre depuis mon arrivee ici. II parait que mes 194 190 lettres ne peuvent pas parvenir jusque dans cette île-lâ. II y a quinze jours, en ecrivant ă Alexandre, je vous avais ecrit une lettre monstre, oii je vous parlais de toute chose et particuliere-ment des choses qui concernaient le sejour enchante des îles du Princes. Comment se fait-il que vous n'ayez pas recu cette lettre? Le costume d'ete d'Alexandre, c'est-â-dire, un paletot, un giiet et un pantalon, a ete expedie depuis 15 jours pour Samos par un navire samien. 11 faut s'informer sur l'arrivee d'un tel navire, Sion se îrouve en ce moment-ci â Bucarest, — par consequent il n'a pas pu me donner de nouvelles sur votre familie de Jassy. 11 m'a ecrit relativement au journal et autres choses qui me re-gardent pariiculierement. Je compte partir dans une dizaine de jours pour Jassy. Je porterai les loucoums â Mile Pauline et vos salutations aussi, ainsi qu'ă Mme votre mere. Je Iui porterai en meme temps votre portrait qui lui fera bien plaisir. Mais voilâ ce qui arrive. Par suite des souffrances qu'il a du subir, ii vient de se casser un coin. Je suis alle, selon le deşir d'Alexandre, chez un photographe, pour essayer s'il y a moyen d'avoir une copie. 11 m'a promis d'une maniere afirmative. J'irai voir ce soir s'ii a reussi. En ce cas je donnera la daguerreotypie â Mme votre mere. Je garderai une copie photographe pour moi, et je vous enverrai une autre copie en photographic. J'ai fait mon portrait en photographie, tire â 10 copies. 11 a tres bien reussi de trois formats differents. Je vous enverrai aussi une copie. J'en ai deja donne deux copies chez des amis ici. Voilâ assez pour les portraits. Maintenant je vous dirai que le petit sac contenant un gilet et autres effets doit etre perdu, car je ne l'ai pas vu. Vous m'annoncez que Mme Ghika est de nouveau tombee malade. Cela me fait reellement de la peine. Elle est trop souvent malade et il faudrait prendre bien garde. L'air de Samos ne lui va point. Mme Gropler, que je vois tous les huit jours, me charge de vous presenter ses amities avec beaucoup d'interet. La maison Ghica d'Issar a une charmante position; mais la maison par elle-meme ne vaut rien, â moins qu'on ne de-pense 10 miile ducats pour la reparer. Les reparations ne seront terminees que l'annee prochaine. M. Ghica y demeure tout seul, dans une petite chambre, la seule disponible, mangeant toujours en ville. II m'a dit qu'il regrette beaucoup ses enfants; il a raison. 196 Maintenant, parlons de la societe de Vathi. Que fait Mel-pomine, Elenko, miss Ecoq etc. etc.? Je vous prie de presenter mes salutations repsectueuses â Mme Ghika et â Mme Missir. Mile Missir s'est-elle deja mariee? Gandon est-il arrive? et monsieur Popesco a-t-il toujours le mal du pays? Helas! qui le con-solera, dans le pays etranger? 11 n'y aura qu'un seul moyen, d'apprendre la langue anglaise [...]. Vous devez etre contente d'avoir echappee â la servitude d'un mauvais piano, n'est-ce pas? Je crois vous avoir dit tout ce que je voulais vous dire, et dans la crainte d'avoir oublie quelque chose, j'y pense et je n'en trouve plus rien, rien qui puisse vous interesser. Permettez-moi de vous ecrire encore. J'en prends la liberte au risque de vous ennuyer avec mes bavardages. J'ai ecrit â Alexandre ce que Polichroni m'a communique relativement â sa terre; toutefois pas un deşir, pas d'allusion avânt que son frere ne repondre, car il est possible aussi qu'il ait deja nomme un autre. Je dirai â Mme votre mere combien vous seriez heureuse si votre position vous permettait de la voir parmi vous et je tâ-cherai de la consoler pour l'avenir. Sion m'a ecrit dernierement. 11 est encore â Bucarest ou il m'attend, lui ayant donne rendezvous, et je crois que j'irai â Jassy, en voilâ une distraction. Mme Balch m'a engage d'aller en Moldavie pour me marier avanta-geusement; mais bien sur que je n'y vais pas pour cela. Figurez-vous, cependant, si vous receviez une lettre de votre soeur signee Mme Pauline Bolintineanu? N'est ce pas que cela vous ferait plaisir? Je crois que je serais un bon mari, n'est-ce pas? et que mon seul defaut n'est autre que le manque de richesses? Rappeiez-moi toujours au gros Jules-Niano. Mais apprenez-lui sa langue et le francais. Pourquoi ne prenez-vous plutot la maison de la Russe au lieu de vous encombrer dans les ruines de la vieille Gregarine? Je prevois une chose, que Zanne aura des scenes avec elle au point de la rosser, car la vieille est mechante et foile.  propos, comme je ne puis pas ecrire, pour le moment, â Mme Ghica, dites-lui beaucoup de choses de ma part, en attendant, comme par exemple mes salutations respectueuses. Elle ne me trouvera plus â Constantinople. Tâchez d'etre aimable avec tout le monde. Mes complements â M. Popesco, a-t-il le mal du pays reellement ou bien le mal anglais? le spleen, je veux dire. 197 Si vous pouvez avoir le bonheur de voir la patrie, vous y j vivrez au moins avec votre bonne mere, deja vieille. — Est-ce que ma presence la n'est pas encore necessaire, comme parrain? Ah! pardon, c'est plutot â Alexandre que je puis adresser cela, — j'avais oublie que vous vous fâchez. La pauvre Mme Gropler a trois chiens qu'elle aime comme ses enfants. Voilâ un malheur. M. Gropler est â la veille de devenir millionnaire, dans une entre-prise de marbre. La fille cadette de Polichroniadi sera une beaute et sa soeur ainee en est jalouse au point qu'elle est tombee sou- j vent malade. Jules, cependant, a la nuque un peu dure, il ne s'inquiete pas beaucoup s'il a une soeur cadette ou non. Sa Zisso ' iui suffit. ! Comment se portent la belle Melpomine et Elenco? Dites-leurs beaucoup de choses de ma part. Comment se fait-il que Mme Svorono demande des nouvelles de moi? Est-ce que le promis est mort? De Mile Octavie je n'ai aucune nouvelle ici. Mme Tei! m'a charge de vous presenter ses amities lors de son passage et | M. Tell etait desespere de vous avoir laisse de l'inquietude pour 1'affaire de mon argent, mais que cela m'a pas ete avec intention etc. J'ai trouve l'occasion de les voir â la fin. Je ne sais pas si je ne vous ai deja ecrit que le commissaire , francais de Bucarest va epouser Mile Cantacuzene ou son million ' de dot? Les emigres qui sont entres dans le pays, au lieu d'etre utiles, se mettent â faire des intrigues et de la division. Cela les a fait deconsiderer, on me l'a ecrit de Bucarest. A Ployesti on a recu le commissaire francais tel qu'on ne se rappelle pas avoir fait des ovations de cette [sorte] jamais â un autre. A Bucarest, le peuple, au nombre de dix mille hommes sont partis de Cis-medji pour la maison du commissaire avec la musique, des flambeaux et un gros bouquet pour le jour anniv. de 1'emp. Napoleon. L'Autrichien, le Turc et l'Anglais en ont proteste. Enfin je suis au bout des nouvelles, il ne me reste plus qu'â vous dire de faire plus que jamais des economies, afin de pouvoir i payer toutes vos dettes lâ-bas. Ne faites pas attention si je vous ' recommande d'y aller — je l'ai fait sans intention, par distraction. Je vous ai ecrit que le duel Perez n'a pas eu lieu, car dans ces | circonstances politiques, il aurait ete funeste. J'ai oublie de dire â Zanne si Gandon a deja vendu son huile. Sinon, qu'il ecrive (lui, Alexandre, â Polich. apres avoir demande â Louis Marc le prix et un echantillon) sur cette affaire. Il voudrait l'acheter, mais il faut qu'il en ait une idee. Outre cela, dites-lui de se preparer pour l'agronomie par [la] theorie et [la] pratique, afin de savoir comment faire. 11 en a des livres, et vous, preparez-vous â apprendre la maniere d'elever des vers â soie, tout en vous occupant du piano. J'ai voulu vous envoyer de la musique, mais ici elle cotite trop cher; il faudrait en trouver d'occasion. Si je pars la semaine prochaine, je vous ecrirai encore. La semaine passe je ne vous ai pas ecrit, non que la bonne volonte m'ait manquee, mais â cause de cette maudite tie. Vous voyez reellement comme je suis bon et gentil? Quel dommage que tant de qualites restent inconnues, — un bien que j'aurai pu, en me mariant, rendre la vie heureuse â ma femme. Comme personne jamais ne me fait des compliments, je m'en fais moi-meme, au risque de [...]• Comment va la partie de dames? Mile Catinca? Demse et son frere et la belle Aspasie, ma passion â moi? Lorsque le vent m'a jete, en partant, â Cocari, je suis alle avec Costaky chez un Grec pour [me] reposer un instant. J'y ai vu une jeune fille si belle, que j'ai eu l'idee d'y rester encore un jour, mais le maudit-lâ d'ici voulut que nous partions malgre la tempete qui, apres 12 heures nous jeta sur une ile pres de Con-chadassi, ou nous passâmes la nuit comme des malheureux. Ainsi vous voyez que je vous ecris longuement. Dans la poche du paletot d'Alexandre, dites-lui de chercher mon portrait, pourvu qu'il ne le maltraite pas comme l'autre, ou plutot que vous ne le maltraitez pas, car c'est vous qui [...]. Quant â ma personne peu significative, je vais [â] vous dire que lundi prochain je prendrai le bateau de Galatz. Je desire-rais beaucoup de vous ecrire, mais je ne crois pas que vos lettres de Samos puissent parvenir jusqu'â moi, du jour ou Polichroniade ne sera plus â Stamboul. Aussi ne vous donnez plus la peine de m'ecrire, puisque je crains de ne pas pouvoir recevoir vos lettres. Les lettres de M. Popesco, d'apres ce que j'ai appris, ne sont pas encore en train de partir pour la Valachie, Dieu sait ce qu'elles sont devenues. Je vous envoie deux portraits. Vous garderez le plus grand et vous ferez cadeau du petit â Mme Ghika ou â M. Missir, selon le plaisir que l'une de ces deux personnes montrerait d'avoir 1'ombre de mon museau pour decorer le mur d'une antichambre. Le semaine prochaine vous recevrez aussi le votre, iln'etaitpas 198 199 encore pret. J'espere qu'il sera bon. Alexandre en sera tres contant. J'aurais pu vous envoyer plusieurs copies, mais du moment que vous en avez une, cela suffit pour vous. Je m'ennuie, mon Dieu, dans cette miserable ville de Pera. et je suis force d'y rester encore huit jours, malgre moi. Je m'ennuie partout, egalement. J'espere que cette fois-ci je fus assez long? Dans la lettre â Alexandre je vous ecrivais beaucoup plus. Pourquoi me faire des reproches que ce n'etaient que quelques lignes? Demain j'irai passer la journee â Bebek. Mme Gropler vous aime beaucoup. Elle me parle souvent de vous avec avantage. C'est reellement une personne bien charmante que cette dame! Adieu, Madame, je tâcherai de faire en sorte que les lettres de Samos puissent arriver en Valachie. J'en ai prie M. Ion Simo-nidi, Krambour-han Const.-ple de se charger de cela. 11 me l'a promis. D'un autre cote, Polichroni ne partira que dans 20 iours. Si Alexandre veut m'ecrire, peut-etre que ses lettres me trouveront encore ici. Vous savez que le prince Gr. Ghika s'est brule Ia cervelle â Paris? Je n'ai pas vu Mme Nogues. Son fils est toujours malade. Padeano ne m'a ecrit qu'une seule fois depuis que je suis ici. Avec tout cela, moi j'ai 1'honneur de signer votre tres humble serviteur, D. Bolintineami  propos, mon compte fait, je partirai lundi ou mercredi de la semaine prochaine et ma lettre arrivera lâ dimanche, par consequent votre reponse trouvera Polichroniade encore ici. Vous pouvez done m'envoyer une lettre pour Mme votre mere. Cette lettre pourrait me trouver â Galatz, ou je compte rester quelques jours. Ecrivez-moi done de suite. J'embrasse votre petit Jules et Eugenie. J'espere que Jules se rappelle encore Niano? J'avais oublie de vous prier de presenter mes amities â don Nicol et â Mme et M. Missir ainsi qu'ă la belle Mme Svorono. Et ma petite brune d'en face que fait-elle? J'allais vous de-mander: m'a-t-elle oublie? Je ferais mieux de demander: m'a-t-elle connu jamais? Zosima pretend que M. Ghica a recu de la Porte [l'ordre] de retourner tout [de] suite â Samos. Ce pauvre Zosima est amoureux fou d'une femme que vous connaissez, — quelle betise d'aimer des femmes ! et surtout â cet âge-lâ. Mais il parait que le pauvre homme aime avec passion, car il ne peut pas quitter la Turquie et veut rester ici pour le reste de ses jours [...]. Dites â Alexandre de ne pas essayer de colorier ces portraits, car ils ont deja du vernis et on les gâtera. 2 septembrie 1857, Constantinopol Doamnă, Sînt într-adevăr foarte uimit să aud că n-aţi primit decît o singură scrisoare de la sosirea mea aici. Se pare că scrisorile mele nu pot să ajungă pînă în insula aceea. Acum cincisprezece zile, scriindu-i lui Alexandru, vă scrisesem o scrisoare enormă, în care vă vorbeam de toate lucrurile şi în mod special de cele care priveau şederea îneîntătoare în Insula Prinţilor. Cum se face că nu aţi primit această scrisoare? Costumul de vară al lui Alexandru, adică un palton, o vestă şi un pantalon, a fost expediat de 15 zile la Samos printr-o navă samiotă. Trebuie să se informeze despre sosirea unei astfel de nave. Sion se găseşte în acest moment la Bucureşti, — prin urmare n-a putut să-mi dea veşti despre familia dumneavoastră din Iaşi. Mi-a scris în legătură cu ziarul şi alte lucruri care mă privesc în mod particular. Cred că am să plec peste vreo zece zile la Iaşi. Voi duce rahatul d-rei Paulina şi salutările dumneavoastră, de asemenea, ca şi mamei dumneavoastră. Totodată îi voi duce portretul dumneavoastră, care îi va face multă plăcere. Dar iată ce se întîmplă. în urma suferinţelor pe care a trebuit să le sufere, acum i s-a rupt un colţ. După dorinţa lui Alexandru, am mers la un fotograf pentru a încerca dacă există vreun mijloc de a avea o copie. Mi-a promis în mod afirmativ. Voi merge astă seară să văd dacă a reuşit. în acest caz voi da dagherotipia mamei dumneavoastră. Eu voi păstra o copie fotografică pentru mine şi vă voi trimite o altă copie în fotografie. Mi-am făcut portretul în fotografie, tras în 10 copii. A reuşit foarte bine, în trei formate diferite. De asemenea, vă voi trimite o copie. Am dat deja două copii la prieteni aici. Destul despre portrete. Acum vă voi spune că mica geantă conţinînd o vestă şi alte efecte trebuie să se fi pierdut, căci n-am văzut-o. Mă anunţaţi că d-na Ghica este din nou bolnavă. Aceasta realmente mă îndurerează. E prea des bolnavă şi va trebui să fie mai prevăzătoare. Aerul din Samos nu-i prieşte deloc. D-na Gropler, pe care o văd la fiecare săptămînă, mă însărcinează să vă prezint omagiile sale cu multă afecţiune. Casa Ghica din Issar are o poziţie îneîntătoare; dar casa în sine nu valorează nimic dacă nu se cheltuiesc 10 mii de ducaţi pentru a o repara. Reparaţiile nu vor fi terminate decît anul viitor. Dl. Ghica locuieşte aici singur, 200 201 într-o cameră mică, singura disponibilă, luînd masa mereu în oraş. Mi-a spus că regretă mult copiii săi; are dreptate. Acum să vorbim despre societatea din Vathi. Ce face Melpomena, Elenca, miss Ecoq etc., etc.? Vă rog să prezentaţi salutările mele respectuoase d-nei Ghica şi d-nei Missir. D-ra Missir s-a măritat deja? Gandon a sosit? şi domnul Poposcu tot are dorul de ţară? Vai! cine îl va consola într-o ţară străină? Nu va fi decît un singur mijloc, de a învăţa limba engleză [...]. Trebuie să fiţi mulţumită că aţi scăpat de robia unui pian prost, nu-i aşa? Cred că v-am spus tot ceea ce voiam să vă spun şi de teamă a nu fi uitat ceva, mă gîndesc şi nu mai găsesc nimic, nimic ceea ce ar putea să vă intereseze. Permiteţi-mi să vă scriu încă. îmi iau libertatea de a vă scrie cu riscul de a vă plictisi cu vorbăria mea. I-am scris lui Alexandru ceea ce Polichroni mi-a comunicat relativ la pămîntul său; totuşi nici o dorinţă, nici o aluzie pînă nu răspunde fratele său, căci e posibil de asemenea ca el să fi numit un altul. îi voi spune mamei dumneavoastră că aţi fi fericită dacă situaţia v-ar permite să o vedeţi printre dumneavoastră şi mă voi strădui să o consolez pentru viitor. Sion mi-a scris de curînd. Este încă la Bucureşti unde mă aşteaptă, căci i-am dat întîlnire, şi cred că voi merge la Iaşi, iată ce distracţie. D-na Balş m-a invitat să merg în Moldova ca să mă însor în mod avantajos; dar desigur că nu merg acolo pentru aceasta. Ce-aţi zice, totuşi, să primiţi o scrisoare de la sora dumneavoastră semnată d-na Paulina Bolintineanu? Nu-i aşa că aceasta v-ar face plăcere? Cred că aş fi un bun soţ, nu-i aşa? şi că singurul meu defect nu este altul decît că-mi lipseşte bogăţia? Amintiţi-i mereu de mine grasului Jules-Niano. Dar învăţaţi-1 limba lui şi franceza. De ce nu luaţi mai degrabă casa rusoaicei în loc de a vă încurca în ruinele bătrînei Gregarine? Prevăd un lucru, că Zanne va avea scene cu ea, va ajunge să o bată, căci bătrîna este rea şi nebună. Apropo, deoarece nu pot să scriu, pentru moment, d-nei Ghica, spuneţi-i multe lucruri din partea mea, aşteptînd de pildă salutările mele respectuoase. Dînsa nu mă va mai găsi la Constantinopol. Străduiţi-vă să fiţi amabilă cu toată lumea. Complimentele mele d-lui Popescu, îi e dor de ţară în adevăr sau dorul englez? plictisul, vreau să spun. Dacă puteţi avea fericirea de a vedea patria, acolo trăiţi cel puţin cu buna dumneavoastră mamă, deja bătrînă. Prezenţa mea acolo nu este încă necesară ca naş? Ah! iertare, mai degrabă lui Alexandru pot să adresez aceasta, uitasem că vă supăraţi. Biata d-nă Gropler are trei cîini pe care îi iubeşte ca pe copiii săi. lată o nenorocire. Dl. Gropler este pe punctul de a deveni milionar, într-o întreprindere de marmoră. Fiica mezină a lui Polichroniadi va fi o frumuseţe şi sora sa mai mare este atît de geloasă că adesea se îmbol- 202 năveşte. Jules, totuşi, cu ceafa puţin tare, nu se nelinişteşte mult dacă are o soră mai mică sau nu. Zisso a sa îi ajunge. Ce face frumoasa Melpomena şi Elenco. Spuneţi-le toate cele bune din partea mea. Cum se face că d-na Svorono cere veşti despre mine? Oare i-a murit logodnicul? Despre d-ra Octavia n-am nici o veste aici. D-na Tell m-a însărcinat să vă prezint omagiile sale, în timpul trecerii sale, şi dl. Tell era disperat de a vă fi lăsat neliniştită în problema banilor mei, dar aceasta n-a fost cu intenţie etc. Am găsit ocazia de a-i vedea pînă la urmă. Nu ştiu dacă nu v-am scris deja, comisarul francez din Bucureşti va lua în căsătorie pe d-ra Cantacuzen sau zestrea sa de un milion? Emigraţii care au intrat în ţară, în loc de a fi utili, se pun de fac intrigi şi divizare. Aceasta i-a făcut să fie desconsideraţi, cum mi s-a scris din Bucureşti. La Ploieşti, comisarul francez a fost primit cum nu s-a mai pomenit niciodată să se facă ovaţii altuia. La Bucureşti, poporul, în număr de zece mii de oameni, a plecat de la Cişmigiu la casa comisarului cu muzică, torţe şi un mare buchet pentru ziua aniversară a împăratului Napoleon. Austriacul, turcul şi englezul au protestat. în sfîrşit, sînt la capătul veştilor, nu-mi mai rămîne decît să vă spun să faceţi economii mai mult ca oricînd, cu scopul ca să vă puteţi plăti toate datoriile acolo. Nu daţi atenţie dacă vă recomand să mergeţi acolo — am făcut-o fără intenţie, din distracţie. V-am scris că duelul Perez n-a avut lcc, căci în aceste împrejurări politice ar fi fost funest. Am uitat să-i spun lui Zanne dacă Gandon a vîndut deja uleiul său. Dacă nu, să-i scrie (el, Alexandru, lui Polichr., după ce va fi cerut lui Louis Marc preţul şi un eşantion) în legătură cu această problemă. El ar fi vrut să-1 cumpere, dar trebuie să-şi facă o idee. Afară de aceasta, spuneţi-i să se pregătească la agronomie prin teorie şi practică, cu scopul de a şti cum să procedeze. Are cărţi şi dumneavoastră preparaţi-vă să învăţaţi modul de a creşte viermi de mătase, continuînd să vă ocupaţi şi de pian. Am vrut să vă trimit partituri, dar aici costă prea scump; ar trebui să găsesc de ocazie. Dacă plec săptămîna următoare, am să vă mai scriu. Săptămîna trecută nu v-am scris, nu pentru că mi-a lipsit bunăvoinţa, dar din cauza acestei blestemate insule. Vedeţi într-adevăr cum sînt de bun şi gentil? Ce păcat că atîtea calităţi rămîn necunoscute, — un bine cu care aş fi putut, căsătorindu-mă, să fac viaţa fericită soţiei mele. Cum nimeni nu-mi face complimente, îmi fac eu însumi cu riscul de [...]. Ce face partida doamnelor? D-ra Catinca? Denisa şi fratele său şi frumoasa Aspasia, iubirea mea? Cînd vîntul m-a aruncat, plecînd, la Cocari, am mers cu Costache la un grec ca să ne odihnim un moment. Aici am văzut o fată aşa de frumoasă încît am avut ideea de a mai rămîne o zi, dar blestematul de aici voi ca să 203 plecăm, în ciuda furtunii care, după 12 ore ne arunca pe o insulă lîngă Con-chadassi, unde petrecurăm noaptea ca nişte nefericiţi. Astfel, vedeţi că vă scriu mult. în buzunarul paltonului lui Alexandru, spuneţi-i să să caute portretul meu. numai să nu-1 maltrateze ca pe celălalt, sau mai degrabă să nu-1 maltrataţi dumneavoastră, căci dumneavoastră sînteţi cea care [...]. Cit priveşte persoana mea puţin semnificativă, vă voi spune că lunea următoare voi lua vaporul de Galaţi. Voi dori mult să vă scriu, dar nu cred că scrisorile dumneavoastră din Samos să poată ajunge pînă la mine, din ziua în care Polichroniade nu va mai fi la Stambul. Astfel, nu vă mai străduiţi să-mi scrieţi, deoarece mă tem că nu voi putea să primesc scrisorile dumneavoastră. Scrisorile d-lui Popescu, după cîte am aflat, nu sînt încă pe cale de a pleca în Muntenia, Dumnezeu ştie ce s-a întîmplat cu ele. Vă trimit două portrete. Păstraţi pe cel mai mare şi faceţi cadou pe cel mic d-nei Ghica sau d-lui Missir, după plăcerea pe care una din aceste două persoane o va arăta de a avea umbra mutrei mele pentru a decora peretele unei anticamere. Săptămîna viitoare veţi primi de asemenea pe al dumneavoastră, nefiind încă gata. Sper că va fi bun. Alexandru va fi foarte mulţumit. Aş fi putut să vă trimit mai multe copii, dar din moment ce aveţi una, aceasta e de ajuns pentru dumneavoastră. Mă plictisesc, Dumnezeule, în acest mizerabil oraş Pera şi sînt forţat să rămîn aici încă opt zile, împotriva voinţei mele. Mă plictisesc peste tot la fel. Sper că de data aceasta am fost destul de lung? în scrisoarea către Alexandru vă scriam mult mai mult. De ce îmi faceţi reproşuri că nu erau decît cîteva rinduri? Mîine mă voi duce să petrec ziua la Bebek. D-na Gropler vă iubeşte mult. îmi vorbeşte adesea bine de dumneavoastră. Este într-adevăr o persoană îneîntătoare această doamnă. La revedere, doamnă, mă voi strădui să fac astfel ca scrisorile din Samos să poată sosi în Muntenia. Pentru aceasta am rugat pe dl. Ion Simonidi, kambur-hanul Constantinopolului, să se însărcineze cu aceasta. Mi-a promis. Pe de altă parte, Polichroni nu va pleca decît peste 20 de zile. Dacă Alexandru vrea să-mi scrie, poate că scrisorile sale mă vor găsi încă aici. Ştiţi că prinţul Gr. Ghica s-a împuşcat la Paris? N-am văzut-o pe d-na Nogues. Fiul său este tot bolnav. Pădeanu nu m:-a scris decît o singură dată de cînd sînt aici. în orice caz, am onoarea de a semna al dumnevoastră prea umil servitor, D. Bolintineam 204 Apropo, încheindu-mi socotelile, voi pleca luni sau miercuri săptămîna următoare şi scrisoarea mea va sosi acolo duminică, prin urmare răspunsul dumneavoastră îl va găsi pe Polichroniade încă aici. Puteţi deci să-mi trimiteţi o scrisoare pentru mama dumneavoastră. Această scrisoare ar putea să mă găsească la Galaţi unde am de gînd să rămîn cîteva zile. Scrieţi-mi deci îndată, îmbrăţişez pe micul Jules şi Eugenia. Sper că Jules îşi aminteşte încă de Niano ? Uitasem să vă rog să prezentaţi omagiile melc lui don Nicol şi d-nei şi d-lui Missir, ca şi frumoasei doamne Svorono. Şi mica brunetă din faţă ce face? Vroiam să vă întreb: m-a uitat? Mai bine aş întreba: m-a cunoscut vreodată? Zosima pretinde că dl. Ghica a primit ordin de la Poartă să se întoarcă îndată la Samos. Acest biet Zosima este îndrăgostit nebun de o femeie pe care o cunoaşteţi, — ce prostie să iubeşti femei! şi mai ales la această vîrstă. Dar se pare că bietul om iubeşte cu pasiune, căci nu poate să părăsească Turcia şi vrea să rămînâ aici pentru restul zilelor sale [...] Spuneţi-i lui Alexandru să nu mai încerce să coloreze aceste portrete, căci au deja lac şi le va strica. [Septembre, 1857] Ma chere Madame Zanne Vous ne m'ecrivez pas, je vous ecris, et c'est encore vous qui vous plaignez de ce que je ne vous ecris pas. Quelle est done cette maniere de voir les choses? 11 paraît que mes lettres ne vous parviennent pas! S'il est arrive une semaine ou je ne vous ai pas ecrit, croyez-moi, et je vous parle sincerement, que cela ne m'a pas emeche de penser â mes seuls et mes meilleurs amis. Je n'ai jamais fait de distinction entre vous et ma soeur. Je vous estime egalement et je peux meme dire qu'il se passe des mois, sans que j'ecrive â ma pauvre soeur, tandis qu'â vous autres je vous ecris. Ne prenez done plus ma paresse pour de l'indiffe-rence. Demain je pars; quand vous aurez recu cette lettre, je serai deja parti chez Mme votre mere et votre soeur. Je porte â la jolie Pauline 3 oka de loucoum de votre part; â Mme votre mere, votre portrait en photographic Je vous ecrirai de Jassy [tout] de suite, en vous disant l'effet que Mile Pauline m'aura fait. Qui sait si nous ne deviendrons un jour beaux-freres? La mere de Mme Nogues, la vieille sourde, a ete ecrasee par une voiture et tuee sur place dernierement. Le prince Join-ville 2 est ici. Sa femme est affreusement laide. Je ferai le voyage avec la vieille Mme Balch et sa jolie niece, Mme Coumbari, 205. qui doit, dit-on, divorcer de son mari. Le temps ici est excellent. Souvent si ce n'est pas toujours, j'ai regrette le tranquille sejour de Samos, surtout lorsque je me vois tout seul dans un hotel, n'ayant autre ami que les rats. C'est lâ une des causes qui m'ont determine â quitter Constantinople. Je garderai toujours le souvenir de vous partout ou je serai, de votre brave et bon Alexandre et de vos petits enfants. Je me rappelle quand j'etais de mauvaise humeur et que j'avais besoin de me quereller, combien j'etais content d'avoir quelqu'un contre qui eclater. Alexandre etait souvant l'objet de mes inno-centes coleres, vous, le pauvre Jules surtout â qui je faisais la vie dure et il m'aimait tant, malgre cela. J'aurai tous les agre-ments dans la familie de ma soeur, au moins pour quelque temps, car le printemps je partirai pour Paris. J'ai beaucoup maigri et il faut aller me soigner en France 3. J'ai une maladie qui n'est pas dangereuse, mais qu'il faut guerir toujours. Mais je crois que j'ai parle trop de moi-meme. Rappellez-moi au souvenir de Mme Ghika, de M. et Mme. Missir, de la familie Louis Marc et d'Aspasie, Romano, don Nicol, Hadji, Catherina, sa soeur et leurs maris, Mme et Mile Svorano, la belle Grecque, enfin toute la boutique, M. et Mme. Stamatiade etc. Vous donnerez mon petit portrait â Missir. Ghika m'en a pris un, des miens toujours. Je vous envoie une lettre de Nedeno â propos de votre argent que, d'apres les arrangements, Alexandre ne pourrait avoir que dans 30 jours lâ-bas. Le petit sac que vous m'aviez envoye â Smyrne, je ne l'ai pas encore recu. J'embrasse vos petits anges, comme on dit. Jules doit m'avoir oublie. Je quitte Constantinople avec plaisir, mais je n'eprouve pas de plaisir â l'idee de rentrer dans mon pays ou je ne connais presque personne. Je verrai lâ, si je dois m'y attacher ou m'expatrier pour toujours. Votre devoue serviteur, Bolintineanu La copie no. II n'a pas bien reussi. No. HI que je vais donner â Mme votre mere a admirablement reussi. [Septembrie, 1857] 1 Scumpa mea doamnă Zanne, Dumneavoastră nu-mi scrieţi, eu vă scriu, şi tot dumneavoastră sînteţi aceea care vă plîngeţi că nu vă scriu. Ce fel de a vedea lucrurile este acesta? Se pare că scrisorile mele nu vă parvin! Dacă s-a întîmplat o săptămîna în care nu v-am scris, credeţi-mă, şi vă spun sincer, că aceasta nu m-a împiedicat de a mă gîndi la singurii şi cei mai buni prieteni ai mei. Niciodată nu am făcut deosebire între dumneavoastră şi sora mea. Vă stimez deopotrivă şi pot spune chiar că trec luni fără să fi scris bietei mele surori, în timp ce dumneavoastră celorlalţi vă scriu. Nu mai luaţi deci lenea mea drept indiferenţă. Mîine plec; cînd veţi fi primit această scrisoare, voi fi deja plecat la mama şi sora dumneavoastră. Duc frumoasei Paulina 3 oka de loucoum din partea dumneavoastră; mamei, portretul dumneavoastră în fotografie. Vă voi scrie din laşi de îndată, spunîndu-vă impresia pe care mi-o va fi făcut d-ra Paulina. Cine ştie dacă nu vom deveni într-o zi cumnaţi? Mama d-nei Nogues, bătrîna surdă, a fost strivită de o trăsură şi omorîtă pe loc, acum în urmă. Prinţul Joinville 2 este aici. Soţia sa este groaznic de urîtă. Eu voi face călătoria cu bătrîna d-nă Balş şi cu frumoasa sa nepoată, d-na Cumbari, care se zice că va divorţa de soţul său. Vremea este aici excelentă. Adesea, dacă nu întotdeauna, am regretat liniştitul sejur din Samos, mai ales cînd mă văd singur de tot într-un hotel, neavînd alt prieten decît şoarecii. Aceasta e una din cauzele care m-au determinat să părăsesc Constan-tinopolul. Voi păstra întotdeauna amintirea dumneavoastră pretutindeni unde voi fi, a bravului şi bunului Alexandru şi a micilor dumneavoastră copii. îmi amintesc, cînd eram în proastă dispoziţie şi cînd aveam nevoie de ceartă, cît eram de mulţumit să am pe cineva împotriva căruia să izbucnesc. Alexandru era adesea obiectul nevinovatelor mele mînii, dumneavoastră, bietul Jules mai ales, căruia îi făceam viaţa grea şi care mă iubea atîta, în ciuda acestui fapt. Voi avea toate mulţumirile în familia sorei mele, cel puţin pentru cîtva timp, pentru că la primăvară voi pleca la Paris. Am slăbit mult şi trebuie să merg să mă îngrijesc în Franţa.3 Am o boală care nu este periculoasă, dar pe care trebuie să o tratez continuu. Dar cred că am vorbit prea mult despre mine însumi. Amintiţi-i de mine d-nei Ghica, d-lui şi d-nei Missir, familiei Louis Marc şi Aspasiei, Romano, don Nicol, Hadji, Caterinei, sora sa şi soţii lor, d-nei şi d-rei Svorono, frumoasa grecoaică. în fine întregului grup, d-lui şi d-nei Stamatiade etc. Veţi da micul meu portret lui Missir. Ghica a luat unul, tot din ale mele. Vă trimit o scrisoare de la Nedeanu, în legătură cu banii dumneavoastră care, după cele aranjate, Alexandru n-ar putea să-i aibă acolo decît în 30 de zile. Mica geantă pe care mi-aţi trimis-o la Smirna, încă nu am primit-o. îmbrăţişez îngeraşii dumneavoastră, cum se zice. Jules trebuie să mă fi uitat. Eu părăsesc Constantinopolul cu plăcere, dar nu mă bucur la ideea de a mă 206 207 întoarce în ţară unde nu cunosc aproape pe nimeni. Voi vedea acolo dacă trebuie să mă stabilesc sau să mă expatriez pentru totdeauna. Al dumneavoastră devotat servitor, Bolintineanu Copia nr. !I n-a reuşit bine. Nr. UI. pe care o voi da mamei dumneavoastră, a reuşit admirabil. 9 [Septembre, 1857]1 j Madame, Je me decide enfin de vous dire deux mots, au risque de perdre le bateau. J'aurais l'honneur de vous ecrire une plus longue lettre demain. Pour le moment c'est tout ce que je peux vous dire. La lettre â Mme Luzatto est envoyee â son adresse. Je compte partir dans quelques jours pour le pays (Jassy y compris). Je ferai j avec un veritable plaisir votre commission aupres Mile Luzatto. ! Le sejour de l'île m'ennuie. A l'hotel j'ai le plaisir de voir Mme Rosnovano et Mme Beldiman, la derniere est charmante. Elles y sont pour prendre des bains, accompagnees d'une demoiselle : de comp. anglaise. Des cancans et autres choses pareilles arrivent ; tous les jours â l'île comme par le passe. Tout le monde qui vous connait m'a demande de vos nouvelles. J'aurais done le j plaisir de voir Mile Pauline ă Jassy. Je vous ecrirai ce que j'en j pense. 11 faut que je reste ici et c'est reellement assez [de] peine que je m'y arrete, mais le bateau m'appelle. L'île est pleine de Moldaves. Agreez, Madame, mes sentiments respectueux. Votre tres humble serviteur. Bolintineanu [Septembrie, 1857]1 Doamnă, în sfîrşit, mă decid să vă scriu două cuvinte, cu riscul de a pierde vaporul-Voi avea onoarea să vă scriu mîine o scrisoare mai lungă. Pentru moment este tot ceea ce pot să vă spun. Scrisoarea către d-na Luzatto este trimisă la adresa 208 ei. Am de gînd să plec peste cîteva zile în ţară (la Iaşi inclusiv). Voi face cu o reală plăcere comisioanele dumneavoastră pe Ungă d-na Luzatto. Şederea în insulă mă plictiseşte. La hotel am plăcerea să văd pe d-na Rosnovanu şi d-na Beldiman, ultima este îneîntătoare. Ele sînt aici pentru a face băi, acompaniate de o domnişoară de comp. englezoaică. Cancanuri şi alte lucruri asemănătoare sosesc în toate zilele în insulă ca şi în trecut. Toată lumea care vă cunoaşte mi-a cerut veşti despre dumneavoastră. Voi avea deci plăcerea de a vedea pe d-ra Paulina la Iaşi. Vă voi scrie ce cred în această privinţă. Trebuie să încetez aici şi este realmente destul de greu ca să mă opresc, dar vaporul mă cheamă. Insula este plină de moldoveni. Primiţi, doamnă, sentimentele mele respectuoase. Prea umilul dumneavoastră servitor, Bolintineanu 10 24 octombrie v.s. [1857],1 Galaţi Alexandre dragă, Am primit o scrisoare de la tine astăzi ajungînd la Galaţi de lalaşivenind, o scrisoare prin care îmi trimiţi un articol asupra drumurilor romane şi cu data de la 1/13 octomvrie. Mi s-a spus aici că sunt 2 săptămîni de cînd veniseră pentru mine încă două scrisori, nu ştiu de unde, şi pe care neguţătorul de aici le-a fost trimis la Iaşi într-un plic către Sion; dar Sion este la Bucureşti şi asfel n-am putut da cu ochii de ele. La Iaşi aflîndu-mă şi spuind ideea mea, despre o foaie literară, Kogălniceanu, Hurmuzaki, Laurian etc. mi-au promis concursul lor intelectual. Numai cu Sion nu ştiu cum să fac, căci este cam rău văzut de toţi şi cam la o parte. A fost aici oameni care a adunat bani de la public şi de la cîteva persoane cu care am vorbit, ca să tipărească poeziile şi Călătoria mea. De la unul a luat 100 galbeni, de la alţii 50, 40, 30, 60 etc. şi cu toate acestea cheltuiala tiparului s-a pus la socoteală mie 2. îţi închipuieşti acuma cu ce oameni avem a face pe aici! Moralul este cu totul căzut în Moldova. Tot laşul este un bordel infam. Fraţii fac curte cumnatelor; despărţeniile sunt pe toată ziua; orice căsătorie nu ţine mai mult de trei luni; nici o femeie nu este sigură cît de onestă ar fi. Banii 2D.T joacă mare rolă spre corupţie. Oamenii sunt demni de femei. In scurt, ce-am văzut m-a înspăimîntat. Şi de va fi şi în Valahia tot asfel, apoi îţi spui cu încredinţare că mă voi înturna la Constantinopol în singurătatea mea. Viaţa este mai scumpă aici decît la Londra. La un otel S lei o cafea cu lapte, 30 lei camera singură pe o noapte. Despre cele politice vei şti că eram în Iaşi cînd s-a pronunţat unirea de Divan; m-am aflat chiar la Divan cu Marin pe care l-am găsit la laşi. Toţi au fost de unire, afară de A. Balş şi un călugăr Hermeziu: dar amîndoi s-au făcut de batjocură în faţa lumei întregi. Negri viceprezidentul a fost salutat cu intuziasm de popor 3. Ralet a scos o hîrtie pe care călugărul antiunist suscrisese înainte cu jurămînt pe Dumnezeu că va fi pentru unire. Hunmu- i şi Kogălniceanu au făcut două cuvinte, cuvîntul celui din urmă a fost foarte frumos. De atunci s-a mai hotărît încă 12 punturi, adică armia, libertatea tutulor culturilor, neatîrnarea bisericii etc., dar în asta din urmă are să fie mari certe. Reacţionarii fac intrigi şi caută să paralize lucrările Divanului; însă nu vor izbuti. Negri şi Ralet vă trimit complimente. Am văzut toată Moldova şi chiar pe Daciadi 4 care acum are casă, trei trăsuri cu armăsari, servi şi trăieşte ca Sardanapal, cu osebire că acuma lucră ca avocat şi cîştigă 10 sau 15 mii de galbeni pe an. Pe un milion şi jumătate de suflete în Moldova se află 500 mii ebrei. La Iaşi sunt 45 de mii. Pe urmă, în orice oraş, în orice sat sunt mulţime. Am văzut oraşe numai şi numai de jidani curaţi. N-am văzut aşa lucru de cînd trăiesc. Am vizitat mănăstirile de călugăriţe de la munţi cu Marin şi vestita mănăstire Neamţu, Cetăţuia Neamţului etc. Călugăriţele sunt frumoase şi ca mice lorete; dar nu am vrut să ne folosim de slăbiciunea lor, par degoîit6. Toată lumea mă cunoaşte aici din nume şi unde mă duceam ne ieşea înainte fel de fel de oameni. Am avut, este drept, o primire care nu o aşteptam. Astăzi sau mîine plec la Giurgiu de unde voi porni îndată către Bucureşti. Voi vedea ce este şi pe acolo; dar nu mă învoiesc cu două lucruri aici, frigul şi trista demoralizaţie ce este în ţară. Nu pui piciorul într-un otel, fără să nu vie îndată un blestemat de ebreu care îţi propune o femeie publică. Cîteodată stăpînul birtului face această propoziţie. Cu toate că nu sunt o virtute, dar viaţa lungă trăită în Orient m-a făcut de mă scîrbesc rău cînd aud şi văd asfel de blestemăţii şi roşesc ca o fată mare. Mare gust să fi avut a mă însura aici, încă l-aş fi perdut acuma, văzînd cele ce se întîmplă pe aici. La Moldova se plăteşte un inginer puţin; sînt cîteva şosele, dar în stare tare proastă. Am văzut pe soacră-ta şi pe cumnată-ta. Paulina este foarte urîtă, ba chiar dizgraţioasă. Scurtă, groasă şi aşa de stricată de vărsat încît trece drept un monstru. Am vorbit cu dînsa şi nu credeam să fie ea soră cu nevasta ta. Acuma înţeleg pentru ce nu a voit să vă trimită portretul ei. De la Bucureşti îţi voi seri mai multe despre politică şi despre literatură. Vei şti numai că cărţile mele tipărite s-au vîndut toate şi banii s-au mîncat de fraţii dupe aici. Alecsandri, deşi este deputat, dar nu a venit la Iaşi. Se află la Paris alergînd dupe o femeie; alţii spun că este bolnav rău; eu cred însă mai mult aceasta 8. Pe Vogoridi l-am întîlnit la G. Sturdza. Cum m-a văzut mi s-a aruncat în braţe şi m-a sărutat. A doua zi m-a invitat la masă la el, unde era şi Negri, sora sa Zulnia şi călugăriţa şi unde toate onoarele erau pentru mosafiri. Marin se afla asemenea. Zulnia, sora lui Negri, m-a invitat să merg la ţară la dînsa, la nunta fiicei sale vitregă Ema, fata lui Vasilică Sturdza, dar nu am putut să mă duc, fiindu-mi peste mînâ. Negri este trist şi i-a intrat în cap că are să moară în curînd, cu toate că s-a îngrăşat foarte mult şi se sparge de multă sănătate. Toată lumea, bărbaţi şi femei, mă încarcă de daruri pe care nu le priimesc. Nu poci însă să le refuz pe toate. închipuieşte-ţi că unul mi-a dat un inel de briliant de 100 galbeni; mi-a fost peste putinţă a nu-1 priimi, dupe ce l-am refuzat o dată. Am atîtea pungi ce mi-au dat damele, încît aş putea să le vînd la magazin 7. Din ţară sper să-ţi trimit ceva cărţi, dacă nu se va întrerumpe comunicaţia. Acuma te-aş povăţui să nu vii în ţară, Alexandre, — mare ticăloşie, se află pe aici. Eu însumi am de gînd să mă trag la Hio, unde, din banii dupe cărţile ce voi tipări, să-mi cumpăr o grădină şi o casă şi să trăiesc în curăţenia trupului şi a sufletului, însurîndu-mă cu o fată onestă şi sărmană, greacă. Am văzut aici ce va să zică a lua femeie bogată. Adio. Scrie-mi la Bucureşti, la Polichroniadi cantor. Al tău amic, Bolintineanu 210 I 211 Ma chere madame, Enfin, j'ai recu une lettre de vous dans cette miserable ville de Galatz. Je m'empresse de vous envoyer une lettre de Mme votre mere. Elle est un peu ancienne, mais cela ne fait rien â la chose, vu que c'est moi qui suis la cause du retard et que vous n'aurez pas la coeur de m'en vouloir pour une telle faute. J'ai vu Mme votre mere. Elle est vieille mais belle encore. J'ai trouve en outre que c'est une tres bonne personne, le contraire de ce que j'avais pense avant de la voir (permettez-moi d'avoir eu une telle pensee). Quant â Mile Pauline, vous savez que je ne vous cache jamais rien, ni â vous ni â Alexandre. He bien! elle est tres laide, plusoue laide, la pauvre enfant, mais elle al'air d'une bonne fille ! J'ai donne â Mme Luzalto votre portrait (la copie toujours.) Elle s'est ecriee: «Non, non! Ma fille est jolie, tres jolie. Le portrait n'a pas reussi, certainement! Mais je le gard erai. tout de meme.» Elle m'a repondu en outre qu'elle ne peut pas venir â Samos avant le mois de mai, mais qu'alors meme elle preferait vous voir dans le pays que dans une ile eloignee. Elle m'a beaucoup questionne sur votre mari: est-i! bon garcon? delicat avec sa femme? l'aime-t-il beaucoup, car voyez-vous, monsieur, ma Victoire c'est un ange de fille et puis elle est encore une enfant. Enfin je vous fais savoir toutes ses expressions. Elle craint beaucoup que votre mari ne vienne pas un jour â vous detester et puis qu'un divorce ait lieu. Que voulez-vous, elle voit ici dans le pays quinze divorces par mois et elle en est effrayee. Je l'ai rassuree cependant en lui disant que sa fille n'est pas comme les dames moldaves et que son gendre est un garcon charmant, plein d'amour et d'ama-bilite pour sa femme, la seule personne qu'il a dans le monde. Voyez-vous comme j'ai vante votre Alexandre? J'espere qu'il ne me dementira jamais. Je suis cajole par les grandes dames moldaves. J'ai recu tant de petits cadeaux que je n'ai pas de place oil les mettre. Une semaine apres mon arrivee â lassi, je suis parti avec Marin pour visiter les monasteres de la montagne. Je suis alle avec une voiture et un cocher juif, d'abord â Războieni, monastere de femmes, bati sur l'endroit d'une bataille qui se donna sous Etienne le Grand entre les Turcs et les Moldaves. Dans ce monastere j'ai fait la connaissance des trois soeurs Milo, dont l'une est tres jolie; de la sceur cadette de Mme Coumbari, nee Negel, qui est aussi tres jolie, de Agafia Botez, qui est assez laide et autres. 212 On dit tant de choses desobligeantes sur le compte de ces dames religieuses. Moi je les ai trouvees tres aimables toutes, voilâ tout. J'ai passe la nuit chez Agafia Milo avec Marin qui pendant tout mon sejour dans le monastere ne faisait que faire de la morale â ces pauvres filles, mais qui les amusait beaucoup par sa maniere toute originale. Dans tout les cas nous avons du leur laisser apres nous un souvenir d'honnetes garcons, ce qu'on voit rarement dans ces contrees-ci. De lâ nous sommes alies â Tîrgu Neamţului. Vers le nord de ce miserable village il y a un rocher. Sur ce rocher un voit les mines du chateau d'Etienne le Grand, que j'avais chante en vers sans î'avoir vu. Nous le visitâmes. Le lendemain nous sommes alles â Varatec voir la soeur de Negri. Nous rencontrâmes Mme Eugenie en route allant â Iaşi. Elle voulut retourner avec nous au monastere, mais nous ne voulumes pas qu'elle fit cette amabi-lite. Alors elle nous donna une vieille religieuse, son vatafiţa, qui retourna au monastere, nous recut dans la maison de maica Eugenie et nous fit les honneurs. Nous y fumes traites d'une maniere royale. La maison de maica Eugenie se compose de six chambres, meublees avec un luxe tout â fait exquis: tableaux d'art, bibliotheque de tous les livres valaques qui aient paru. Les murs tapisses partout de beaux tapis de Turquie sont couverts de portraits des amis de Negri. J'y ai vu meme I. Ghica de Samos. La chambre â coucher de la maîtresse de la maison et son lit fut mis â ma disposition. C'est une chambre â coucher meublee d'une maniere tout â fait royale. Jamais je n'avait couche dans un lit aussi beau et aussi riche. 11 me semble que j'etais un jeune mărie, et cette illusion ne s'evanouit que lorsque je suis revenit et j'ai vu que j'etais seul avec ma bougie. Marin passalanuit dans la chambre d'â cote. Le lendemain matin nous partîmes pour un autre monastere, Agapia, apres avoir dejeune toujours et recu la visite de deux religieuses jeunes dont l'une etait tres gentille, spirituelle et patriote. Elles vinrent nous voir comme des curiosites, — je vous dirai au risque de passer â vos yeux pour un homme vaniteux; mais je suis tres connu en Moldavie; toutes ces religieuses me connaissaient comme poete deja. Au monastere d'Agapia nous allâmes accompagnes de notre maica vatafiţa. Lâ, nous ne vîmes que l'eglise et la superieure du couvent. Le soir nous allâmes â Neamţu, d'oii nous partîmes de lendemain pour le monastere 213 qui porte ce nom. C'est un grand monastere de religieux. De Neamţu, nous primes la route de Botoşani — en voici la raison: des que je suis alle â Iaşi, Ralet, qui m'a pris par force chez lui, m'a dit qu'il veut me retenir en Moldavie et pour cela il a concu Ie projet de me marier â une jeune et jolie fille de Botoşani qui a 20 miile ducats de dot. 11 m'avait donne une lettre pour le pere de Ia jeune fille et deux autres pour deux families de Botoşani qui etaient, selon lui, dans le secret. Nous voilâ en route, moi, pensant â la jolie fille que je ne connaissais pas, Marin pensant aux vingt miile ducats qu'il n'avait jamais vus. Le soir nous arri-vons â Fălticeni, ville chef-lieu â quatre heures de Botoşani. Lâ, on nous conduisit chez le chef de [la] police ou nous recumes la plus mesquine hospitalite qu'on puisse jamais recevoir, et cela pour la raison que notre hote etait dans la misere. Le lende-main nous partîmes pour Botoşani, mais â peine etions-nous en route, qu'un cheval de la voiture tomba par terre et creva. Alors nous nous decidâmes de retourner â Baia et de quitter le projet de voir Botoşani. Je fis mes adieux â la jeune fiancee et Marin aux 20 miile ducats. Nous vîmes, ensuite, les ruines de Baia et nous retournâmes â laşi. Apres une semaine nous voilâ de retour â Galatz d'ou je compte â l'instant aller â Giurgevo et puis â Bucarest. Je suis accompagne de M. Coumbari, dont la femme l'a quitte ces jours-ci, selon l'habitude du pays. 11 s'en plaint et souffre, car il l'aime. Voici le resultat des manages des Moldaves ou Valaques, et vous voulez encore que je me marie. Mais ce serait un mariage de trois mois. Le temps que je suis reste en Moldavie, il [y] a eu quinze divorces et cela dans le monde connu. Tout cela et la corruption sans exemple qu'il y a dans ce pays, ainsi que le froid terrible qui y regne, m'ont fait penser de faire quelqu'argent et d'aller â Chio ou â Rode, acheter un jardin et une maison et vivre lâ toute ma vie dans la solitude et la tranquillite. Maintenant plus que jamais, si vous voulez absolument que je me marie, allez parler ou de droit et faites — moi epouser la brune petite Svorono, car j'aime epouser une femme pour tout le temps que je vivrai et non pas pour trois mois ou trois semaines, comme cela se pratique ici, et surtout l'epouser pour moi et non pas pour d'autres. Si ma femme me trompait, je la tuerais. J'ai connu la soeur de Mălinesco, une charmante personne. Elle aussi a ete abandonnee par son mari, une heure apres le 214 mariage. J'ai connu la soeur de Sion, — les deux soeurs de Sion, egalement divorcees. J'ai connu aussi Mile Dunka qui chante et joue bien du piano. On dit que celle-ci encore avait divorce avec les amants. Vous voyez qu'ici, quand meme une femme echappe-rait â la maladie qui y regne, elle n'echapperait pas â la calomnie. Si la Valachie me fait la meme impression que la Moldavie, je retourne [tout] de suite â Constantinople. Je crois que, bon gre, mal gre, je serai force de renoncer au voyage de Paris. Vous m'ecrivez que vous souffrez toujours des yeux et qu'en veut vous droguer. Mon Dieu! ne vous aban-donnez pas aux drogues, cela va vous faire mal, et gardez-vous de travailler ou de lire le soir â la bougie. Promenez-vous beaucoup, allez avec Alexandre souvent, tres souvent â la route et vous vous porterez bien. La premiere chose c'est de se donner du mouvement. Moi-meme j'etais menace d'une cruelle maladie, mais il parait que ce n'etait pas cela; les medecins m'avaient effraye. J'ai donne le loucoum â Mile Pauline. Faîtes-moi epouser Ia Svorono â laquelle vous pouvez dire que je lui suis reste fidele, quoique eloigne depuis 6 mois de Samos. Je ne pense qu'â ses beaux yeux ardents; est-elle toujours aussi bete? J'aime les filles qui sont betes comme elle. Je devais aller â une noce chez la soeur de Negri, Zulnie, â Blînzi, ou je devais voir aussi la fille de Negri; mais je ne suis pas alle. J'ai connu votre amie, l'ex Mme Stourdza, Cleopatre; elle a epouse un de mes amis, Paladi. Cleopatra Rousso fait des folies, on le dit [...]. Mais je ne crois pas. C'est pour vous donner une idee de ce qui se passe ici. Que fait le petit gros de Jules et Eugenie? Je pense souvent â ce petit drole, il m'amusait tant, surtout quand je le surprenais la main dans le pot de confiture. Mes compliments â Mme Ghika, Missir, don Nicol, Romano et les autres. Pensez-vous quelques fois â moi dans votre societe en jouant au domino? Je vous ecrirai une plus longue lettre de Bucarest. Votre tres devoue serviteur, Bolintineanu Scumpa mea doamnă, în sfirşit, am primit o scrisoare de la dumneavoastră în acest mizerabil oraş Galaţi. Mă grăbesc a vă trimite o scrisoare de la mama dumneavoastră. 215 E puţin cam veche, dar asta nu face nimic, avînd în vedere că eu sînt cauza întîrzierii şi că dumneavoastră nu veţi avea inima de a-mi cere socoteală pentru o astfel de greşeală. Am văzut pe mama dumneavoastră. Este bătrîna, dar încă frumoasă. Am găsit chiar că este o persoană foarte bună, contrariu de ceea ce crezusem înainte de a o vedea (permiteţi-mi să fi avut o astfel de părere). Cît despre d-ra Paulina, ştiţi că nu v-am ascuns niciodată nimic, nici dumneavoastră, nici lui Alexandru. Ei bine ! este foarte urîtă, mai mult decît urîtă, biata copilă, dar pare a fi o fată bună ! I-am dat d-nei Luzatto portretul dumneavoastră (tot copia). A strigat: „Nu, nu! Fiica mea este frumoasă, foarte frumoasă! Portretul n-a reuşit, desigur! Dar îl voi păstra totuşi." în afară de aceasta mi-a răspuns că nu poate să vină la Samos înainte de luna mai, dar că atunci chiar dînsa ar prefera să vă vadă în ţară decît într-o insulă depărtată. M-a chestionat mult despre soţul dumneavoastră: este băiat bun? delicat cu soţia sa? o iubeşte mult, căci vedeţi, domnule, Victoria mea este un înger de fată şi apoi încă este un copil. în sfîrşit, v-am făcut cunoscut toate expresiile sale. Dînsa se teme mult ca soţul dumneavoastră să nu vă'deteste într-o zi şi apoi să aibă loc un divorţ. Ce vreţi, dînsa vede aici în ţară cincisprezece divorţuri pe lună şi e speriată de aceasta. Am asigurat-o însă spunîndu-i că fiica sa nu este ca doamnele moldovene şi că ginerele său este un băiat îneîntător, plin de iubire şi de amabilitate pentru solia sa, singura fiinţă pe care o are în lume. Vedeţi cum l-am lăudat pe Alexandru al dumneavoastră? Sper că nu mă va dezminţi niciodată. Sînt răsfăţat de marile doamne moldovene. Am primit atîtea mici cadouri încît nu am loc unde să le pun. La o săptămîna după sosirea mea la Iaşi, am plecat cu Marin să vizităm mînăstirile din munţi. Am mers cu o trăsură şi un vizitiu evreu, mai întîi la Războieni, mînăstire de maici, zidită pe locul unei bătălii care s-a dat sub Ştefan cel Mare între turci şi moldoveni, în această mînăstire am făcut cunoştinţa a trei surori Milo, dintre care una este foarte frumoasă; cu sora mai mică a d-nei Cumbari, născută Nege!, care este de asemenea foarte frumoasă, cu Agafia Botez, care este destul de urîtă, şi altele. Se spun atîtea lucruri neplăcute pe seama acestor doamne călugăriţe. Dar eu le-am găsit foarte amabile pe toate, iată tot. Am petrecut noaptea la Agafia Milo cu Marin, care în tot timpul şederii mele în mînăstirie nu făcea altceva decît să facă morală acestor biete fete, dar pe care le amuza mult prin felul său cu totul original. în orice caz, trebuie că le-am lăsat după noi o amintire de băieţi cinstiţi, ceea ce se vede rar prin aceste locuri. De acolo am mers la Tîrgu Neamţului. Spre nord de acest mizerabil tîrg se află o stîncă. Pe această stincă se văd ruinele cetăţii lui Ştefan cel Mare, pe care am cîntat-o în versuri fără să o fi văzut. Am vizitat-o. A doua zi am mers la Văratec să vedem pe sora lui Negri. Am întîlnit pe d-na Eugenia pe 216 drum, mergînd la Iaşi. Dînsa vru să se întoarcă cu noi la mînăstire, dar noi nu vroirăm să facă această amabilitate. Atunci dînsa ne dădu o bătrîna călugăriţă, vătăfiţa sa, care se întoarse la mînăstire, ne primi în casa maicii Eugenia şi ne făcu onorurile. Aici an: fost trataţi într-un chip regesc. Casa maicii Eugenia se compune din şase camere, mobilate cu un lux foarte ales: tablouri de artă, bibliotecă de toate cărţile romfineşti care au apărut. Pereţii, tapisaţi pretutindeni cu frumoase covoare tuiceşl'. sînt acoperiţi de poitretelc prietenilor lui Negri. Am văzu rt'ci chiar pe 1. Ghica din Samcs. Dormitorul stăpînei casei şi patul său au fost puse la dispoziţia mea. Este un dormitor mobilat într-un chip ci: iotul regesc. Niciodată nu m-am culcat într-un pat aşa de frumos şi aşa de logat. Mi se părea cu eram un tînăr căsătorit si r.ceaslă iluzie nu s-a şter» decît cînd rn-nm întors şi ani văzut că eram singur cu luminarea. Marin a petrecut noaptea în camera de alături. A doua zi dimineaţa am plecat la o altă mînăstire, Agapia, după ce am prînzit iarăşi şi am primit vizita a două tinere călugăriţe, dintre care una era foarte drăguţă, spirituală şi patriotă. Ele veniră să nc vadă din curiozitate, — vă spun cu riscul de a trece în ochii dumneavoastră drept un om vanitos; dar eu sînt foarte cunoscut în Moldova; toate aceste călugăriţe rnă cunosc deja ca poet. La mînăstirea Agapia am mers însoţită de maica noastră vătăfiţa. Acolo nu am văzut dscil biserica şi pe stareţa mînăstirii. Seara am mers la Neamţu, de unde am plecat a doua zi la mînăstirea care poartă acest nume. Este o mare mînăstire de călugări. De la Neamţu am luat drumul spre Botoşani — iată pentru ce: de cînd am mers la Iaşi, Ralet, care m-a luat cu forţa la el, mi-a spus că vrea să mă reţină în Moldova şi că, pentru aceasta, a conceput proiectul de a mă însura cu o lînârâ şi frumoasă fată din Botoşani care are 20 de mii de ducaţi ca zestre. Mi-a dat o scrisoare pentru tatăl tinerei fete şi alte două familii din Botoşani care, potrivit lui, cunoşteau secretul. Iată-ne pe drum, cu gîndinda-mă la frumoasa fată pe care nu o cunoşteam, Marin gîndindu-se la cei douăzeci de mii de ducaţi, pe care nu i-a văzut niciodată. Seara sosim la Fălticeni, capitală veche la patru orc departe de Botoşani. Acolo ne-au condus la şeful poliţiei unde primirăm cea mai meschină ospitalitate din cîte se pot primi vreodată, şi aceasta pentru motivul că gazda noastră se afla în mizerie. A doua zi plecarăm la Botoşani, dar abia eram pe drum cînd un ca! de la trăsură căzu la pămînt şi crăpă. Atunci ne-am decis să ne întoarcem la Baia şi să părăsim proiectul de a vedea Botoşanii. Eu mi-am luat adio de la tînăra logodnică şi Marin dc la cei 20 de mii de duca; i. Văzurăm, după aceea, ruinele de la Gaia şi ne întoarserăm la Iaşi. După o săptămîna ■ată-ne întorşi la Galaţi, de unde socotesc să merg la Giurgiu şi apoi la Bucureşti. Sînt însoţit de dl. Cumbari. pe care soţia 1-a părăsit zilele acestea, după obiceiul locului. El se tînguic şi suferă, pentru că o iubeşte. Iată rezultatul 217 căsătoriilor moldovenilor şi valahilor şi dumneavoastră mai vreţi să mă însor. Dar aceasta va fi o căsătorie de trei luni. în timpul în care am rămas în Mol-dova au avut loc cincisprezece divorţuri şi aceasta în lumea cunoscută. Toate acestea şi corupţia fără seamăn care există în această ţară, ca şi frigul teribil care domneşte aici, m-au determinat să mă gîndesc să string ceva bani şi să merg la Chios sau la Rodos, să-mi cumpăr o grădină şi o casă şi să trăiesc acolo toată viaţa mea în singurătate şi în linişte. Acum, mai mult ca oricînd, dacă voiţi cu tot dinadinsul să mă însor, mergeţi şi vorbiţi unde trebuie şi faceţi să mă însor cu mica brunetă Svorono, căci doresc să mă însor cu o femeie pentru tot timpul cît voi trăi şi nu pentru trei luni sau trei săptămîai, cum se obişnuieşte aici, şi mai ales să o iau în căsătorie pentru mine şi nu pentru alţii. Dacă soţia mă înşeală, o voi ucide. Am cunoscut pe sora lui Mălincscu, o fiinţă îneîntătoare. Dînsa de asemenea a fost abandonată de soţul său, o oră după căsătorie. Am cunoscut pe sora lui Sion, — cele două surori ale lui Sion, de asemenea divorţate. Am cunoscut şi pe d-na Dunka, care cîntă bine din voce şi la pian. Se spune că şi aceasta a divorţat, cu amanţii. Vedeţi că aici, chiar cînd o femeie scapă de boala care domneşte, nu ar scăpa de calomnie. Daci Valahia mi-ar face aceeaşi impresie ca Moldova, mă întorc îndată la Constantinopol. Cred că, de bine, de rău, voi fi silit să renunţ la călătoria la Paris. îmi scrieţi că suferiţi încă de ochi şi că vă drogaţi. Doamne! nu vă abandonaţi drogurilor, aceasta vă face rău, şi păziţi-vă de a lucra sau de a citi seara la luminare. Plimbaţi-vă mult, mergeţi adesea cu Alexandru, foarte adesea la drum şi o să vă simţiţi bine. Primul lucru este să facîţi mişcare. Eu însumi am fost amsninţat de o boală crudă, dar se pare că nu a fost aşa; medicii m-au înspăimîntat. Am dat loeoamul d-rei Paulina. Ajutaţi-mă să mă însor cu Svorono căreia îi puteţi spune că i-am rămas credincios, deşi depărtat de şase luni din, Samos. Nu mă gîndesc decît la frumoşii ei ochi arzători; tot aşa proastă e? îmi plac fetele care sînt proaste ca ea. Trebuia să mă duc la o nuntă, la sora lui Negri, Zulnia, la Blînzi, unde trebuia de asemenea să văd pe fiica lui Negri; dar nu m-am dus. Am cunos-cut-o pe prietena dumneavoastră, fostă d-na Sturdza Cleopatra; s-a căsătorit cu unul din prietenii mei, Paladi. Cleopatra Rousso face nebunii, se zice [...]■ Dar eu nu cred. Asta pentru a vă da o idee de ce se petrece aici. Ce face micul gras Jules şi Eugenia? Mă gîndesc adesea la acest mic caraghios, mă amuza atîta, mai ales cînd îl surprindeam cu mîna în borcanul cu dulceaţă. Complimentele mele d-nei Ghica, Missir, don Nicol, Romano şj alţii- Vă gîndiţi cîleodată la mine în cercul dumneavoastră jucînd domino? Vă voi scrie o mai lungă scrisoare din Bucureşti. Al dumneavoastră prea devotat servitor, Bolintineanu 11 Le 12 Decembre 1857, Bucarest Ma chere amie, Je viens de recevoir votre charmante lettre. Elle m'a trouve au lit. Un de mes pieds s'est engorge â la suite de la soiree que j'ai passe au bal du comissaire francais. On m'a martyrise — applique des sangsues. Je garde le lit depuis deux semaines, â la fin je vais etre debarasse. Beaucoup des gens sent malades ici de la petite verole. Le directeur du theatre italien, un certain Dantermy, en est mort hier. J'espere passer les fetes de Noel â Bolintin. Je m'ennuie â Bucarest et je ne m'amuse pas â la campagne. Je travaille comme toujours. Quand je suis bien portant, je passe mon temps chez Steriadi. Sa femme est une ce mes parentes. Elle et lui me de-mandent toujours des nouvelles de Zanne. 1'Îs ont deux grandes demoiselles, dont Tune est une beaute, selon le gof.it des hommes du pays. Je suis invite â diner tous les jours chez eux. Quand je n'y viens pas, on se fâche au point que cela me fait de la peine d'avoir manque. Tout le monde m'aime dans la maison. Je (•> mir re e Bucarest dans la maisen Bossel, en face du theatre. Ma sceur demeure â Bolintin avec son mari. Lâ, j'ai ma chambre et j'irai rester quelque temps. Ma soeur vous aime beaucoup. La troupe d'opera est detestable, la cemeciie valaque abominable et le vaudeville francais execrable. 11 y a aussi un cirque olympique et dix bals-masoucs publics vent cemmencer. On se marie et on divorce, on s'amuse, on se [...], on s'eiourdit et la societe entiere s'en va toute ivre dans le precipice qui gronde sous ses pieds et qu'elle ne voit pas. La vie est tres chere â Bucarest, plus chere qu'â Constantinople. Pour une place il y a 1CC0 amateurs, prets â offrir leurs 218 219 âmcs au diable. Si quelque femme echt'ppc e la corruption generale, ellle n'echappe â la ctloronie. Les hommes voîent, les femines se prostituent, tout cela pour vivre dans le luxe. Cest triste! Comment se portent nos amis l:\-bas? J'ai ecrit â Mme Ghika. Presentcz mes amities â Mme Missir, Romano, M. Romano et Missir, don Nicol. J'ai recu le Christ de don Nicol et la carte de M. Missir. Jc vous prie de leur montrer mes remerciements. Qu'avez-vous fait avec l'affairc Svorono? Rien n'est ce pas? La Grecque veut un epieier. Je ne resterai pas longtemps cn Valachie. Jules et Eugenie sont bien? Je les embrasse. Comment se portent ies soeurs Parmeksidi? Mes amities â tous ces gens lâ. Votre devoue serviteur, Bolintineanu Aujourd'hui j'ai quitte la chambre, eiant malade d'un engorgement aux pieds. Aujourd'hui le riche isvorano, beau-pere de Boliac, est tombe dans ie couleau d'un Grec ou plutot dans son pistolet. C'eiait î'homme le plus odieux du pays. Aussi per-sonno ne regrette sa mort. 11 avait deshoncre ia femme du Grec et viole sa fiiie. [. . .]. Alexandre, Am priimit scrisorile tale toate. Toată lumea mă întreabă de tine pe aici. Foaia literară n-a ieşit încă, căci trebuie a depune la guvern 400 galbeni şi, cu politica, nu sunt amatori de citit. Vom mai sta. Ţi-am găsit ceva carii, dar nu mare lucru; dar ac.im nu-i mijloc a ţi le trimite. Eu, frate, tc-aş angaja să mai stai pc-acoio. Ştii ce este aici? Toate slujbele se dau pe bani. Cu toate astea cumnată-meu a luat o moşie mare în arendă şi ai putea s-o cauţi tu, căci el n-are timp. Ai putea şedea la Bolintin mai mult d-un an ca ia tine acasă, iar la o trebuinţă ai putea veni aici ca la fraţii tăi. Cum vrei tu, aşa vei face. Dar are să ţi se urască al dracului p-aici. Fumez tutun prost; bun nu se află. Pe îorano l-am văzut o dată prin tîrg, el este din camaraderia lui Brătianu şi nu-1 lasă să vie pe la mine, fiindcă războiesc pe cel dintîi. Ad-hocui este în ceartă cu comisarii. A prostit-o rău. Emigranţii din el şi-au dat coatele cu ciocoii. Divanul Moldovei a luat un drum şi ai Valahiei alt drum. Unul tratează chestiile din lăuntru, 220 celalt, al Valahiei, s-a oprit la cele patru punturi şi a compromis lucrurile. A ieşit un nou jurnal guvernamental, Naţionalii!, al lui Boerescu şi Anghelescu — prost.1 Paleologu este inginer particular al casei lui Milosh. Fotescu este conductor cu 500 iei pe lună. Serghiad inginer cu 1500 şi cu 3000 galbeni datorii. Perez V. 700.. . Mai sînt vro 30 de ingineri, dar şosea nu se vede nicăieri, ca în timpul dacilor. Mizerie ! mizerie! Scrie-mi mereu. La revedere, Bolintineanu P.S. Voi pune în curînd poeziile mele sub tipar.2 Cele vechi s-au vîndut, dar bani nu am văzut. Zanne, pe poeziile cele râmase am luat 200 galbeni. Este speranţă pentru jurnal.3 12 decembre 1857, Bucuroşii Scumpa mea prietenă. Acum am primit incirttătoarca dumneavoastră scrisoare. Ea m-a găsit în pat. Unul din picioarele mele s-a scrîntit în urma seratei pe care am pe-trecut-o la balul comisarului francez. M-au martirizat, mi-au pus lipitori. Stau în pat ds două săptirnîni, — pînă la urmă voi fi scăpat de asta. Mulţi oim;.ii sînt bolnavi aici de vărsat. Directorul teatrului italian, un oarecare Dantermy, a murit ieri din această cauză. Sper să petrec sărbătorile Crăciunului la Bolintin. Mă plictisesc la Bucureşti şi nu mă distrez la ţară. Lucrez mereu. Cînd mă simt bine, îmi petrec timpul la Steriadi. Soţia sa este o rudă a mea. Ea şi el îmi cer întotdeauna noutăţi despre Zanne. Au două domnişoare mari, dintre care una este o frumuseţe, după gustul oamenilor din ţară. Sînt invitat la ci la cină în toate zilele. Cînd nu mă duc, se supără într-atît încît aceasta mă mîhneşte că am lipsit. Toată lumea din casă mă iubeşte. La Bucureşti locuiesc în casa Bossel, în faţa teatrului. Sora mea locuieşte la Bolintin, cu soţul ei. Acolo am camera mea, şi mă voi duce să stau cîtva timp. Sora mea vă iubeşte mult. Trupa de la operă este detestabilă, comedia valahă groaznică şi vodevilul francez execrabil. Se află aici şi un circ olimpic şi zece baluri mascate publice vor începe. Lumea se căsătoreşte şi se divorţează, petrece, [...], se ameţeşte şi societatea întreagă se îndreaptă beată spre prăpastia care vuieşte sub picioarele ei şi pe care nu o vede. 221 Viata este foarte scumpă la Bucureşti, mai scumpă decît la Constantinopol. Pentru un loc sînt 1000 de amatori, gata să-şi ofere sufletele diavolului. Dacă vreo cîteva femei scapă de corupţia generală, ele nu scapă de calomnie. Bărbaţii fură, femeile se prostituează, toate acestea pentru a trăi în lux. E trist ! Cum o duc prietenii noştri de acolo? I-am scris d-nei Ghica. Prezentaţi complimentele mele d-nei Missir, Romano, d-lui Romano, şi Missir, don Nicol. Am primit Cristul lui don Nicol şi cartea (poştală) de la dl. Missir. Vă rog să le arătaţi mulţumirile mele. Ce-aţi făcut cu afacerea Svorono? Nimic, nu-i aşa? Grecoaica vrea un băcan. Eu nu voi rămîne mult timp în Valahia. Jules şi Eugenia sînt bine? îi îmbrăţişez. Ce fac surorile Parmexidi? Complimentele mele tuturor acestor oameni. Al dumneavoastră devotat servitor, Bolintineanu Astăzi am părăsit camera, fiind bolnav de o scrîntitură la picior. Astăzi bogatul Isvorano, socrul lui Bolliac, a căzut în cuţitul sau mai degrabă în pistolul unui grec. Era omul cel mai odios din ţară. Nimeni nu-i regretă moartea. A dezonorat soţia grecului şi a violat-o pe fiica sa. [...]. 12 Le 17 Mars v.s. [1858],1 Bucarest Ma chere amie Madame Zanne, Vos deux lettres me sont deja parvenues dans ma solitude de Bucarest. Autant la premiere de vos lettres m'a fait plaisir, autant la derniere m'a fait de la peine, vu qu'elle m'annonce que vous etes malade au lit. J'espere toutefois que ce ne sera qu'une legere indisposition. Mais aussi pourquoi ne vous donnez-vous pas la peine de menager votre sânte? C'est une chose si precieuse que cette bonne et chere sânte! surtout quand on a des enfants et un mari.  propos de mari; on veut en faire un de moi. Deux propositions de mariage, l'une pour une jeune fille de 19 ans, de la province, sachant un peu le francais, mais rien d'autre chose, beaucoup d' esprit naturel et 2500 ducats de rente en terres. L'autre, pour une fille de 21 ans, instruite et tres jolie — je la connais — avec 700 ducats de rente. Toutes les deux d'ailleurs 222 d'une reputation â toute epreuve. A quoi je reponds: mai bine aş mînca caşcaval. Cependant, on m'en parle tant, que je pourrais bien finir par faire quelque betise, et de poete melancolique devenir un jour un gros rentier et vieux papa. En meme temps je fais des prepa-ratifs de depart pour Constantinople. Marin vient de partir deja pour la Moldavie et puis il ira de nouveau â Galata. Polihroniadi s'est etabli â Brăila dans ses penates de familie. Je m'ennuie beaucoup ici. Je vois tres peu de monde, mais au moins des honnetes gens, chose rare ici. Sion va se marier une semaine apres Pâques. Sa fiancee est tres gentille. Elle a 450 ducats de rente, 18 ans et une vieille ca-leche. Elle s'appelle Lise Marculesco. Ma soeur vient d'accoucher d'un gros garcon. Elle a ete en danger comme cela lui arrive toujours en pareille occasion; mais â present elle est tres bien et va retourner â Bolintin oii j'irai la rejoindre pour la fete de Pâques. J'ai ecrit en meme temps une autre lettre â Mme Ghika. Si vous voyez don Nicol, Madame Missir, M. Missir, M. Louis Marc et Melpcmine, Helene et Aspasie, Jcan Ie juge et sa femme et ses filles et Constantin et sa femme, Denis, le beau Denis et toute la boutique, sans exception, rappelez-moi â leur souvenir. J'avais oublie M. Fopesco et Miss Eccq, mais vous ne les oublierez pas pour moi. Marin viendra â Samos, d'apres ce qu'il dit, et moi aux lies des Princes, peut—etre marie. Oh mon Dieu ! que j'aurais l'air bete! Mais je crois que je n'aurai pas l'honneur de donner le bras â ma tres chere moitie. Je n'ai aucune nouvelle de Mme Gropler depuis mon depart de Constantinople. Ici â Bucarest nous avons enfin quelques beaux jours, mais c'est compter sans la poussiere. Une troupe iialienne, un vaudeville francais et une comedie valaque, mais tout cela est mauvais comme Ie pave de la ville, cette viile qui etait sur Ie point de devenir la capitale de deux principautes unies. Je suis en train de faire publier mes poesies 2. Je vous enverrai un exemplaire. On m'a presente â Mademoiselle lorano. Elle est jolie et bien sous tous les rapports. Malheureusement elle est poitrinaire, â ce que dit Sion le poete. Elle m'a charge de vous dire ce qu'on peut vous dire de sa part et je m'acquite, ccmme vous voyez. 222 Je fini rai pour vous dire que toutes les fois qui je pense â Samos (ce qui m'arrive tres souvent), je pense avec un vif plaisir. Je voudrais me troaver lâ, ne fut-cc que pour vous gronder d'economies â faire. Vos enfants doivent etre gentiis, j'en suis sur. Que faites-vous de votre temps? Vous m'ecrivez cies lettres si courtes. 31 faut renoncer absolument â i'idee de venir en Valachie. Vous y sericz ! tres mal, tres mal. Au fait, c'est degoutant que de vivre au milieu d'une societe plus que degoutante comme celle-ci, et puis ici il manque la mer, Fair, l'indepenclance de i'esprit. l£crivez-moi et bien vite pour me donner de vos nouvelles. Votre tout devoue serviteur, Bolintineanu 17 martie s.v. [1858],1 Bucureşti S;umpa mea prietenă doamnă Zanne, , Amîndouă scrisorile dumneavoastră mi-au sosit în singurătatea mea din Bucureşti. Pe cît mi-a făcut plăcere prima dintre scrisorile dumneavoastră, pe atît m-a mîfinit ultima, întrucît mă anunţă că sînteţi bolnavă în pat. Sper totuşi că aceasta nu va fi decît o uşoară indispoziţie. Dar. iarăşi, pentru ce nu vă daţi osteneala să vă îngrijiţi sănătatea? Este un lucru atît de preţios această bană şi scumpă sănătate! mai ales cînd are cineva copii şi un soţ. Apropo de soţ; vor să facă din mine unul. Două propuneri de căsătorie, una pentru o fată de 19 ani, din provincie, ştiind puţin franceza, dar nimic altceva, mult spirit natural şi 2509 de ducaţi rentă în moşie. Cealaltă, pentru o fată de 21 de ani, instruită şi foarte frumoasă — o cunosc — cu 700 de ducaţi rentă. Amîndouă de altfel de o reputaţie în afară de orice îndoială. La care răspund: mai bine aş mînca caşcaval. Totuşi, mi se vorbeşte atîta încît aş putea foarte bine să săvîrşesc o prostie, şi din po;t melancolic să ajung într-o zi un mare rentier şi bătrîn papa. în acelaşi timp fac pregătiri de plecare la Constantinopol. Marin a plecat deja în Moldova şi apoi va merge din nou la Galata. Polichroniadi s-a stabilit la Brăila, la penaţii săi de familie. Mă plictisesc mult aici. Văd foarte puţină lume, dar cel puţin oameni oneşti, lucru rar aici. Sion se va căsători la o săptămîna după Taşti. Logodnica sa este foarte drăguţă. Ea are 450 de ducaţi rentă, 18 ani şi o caleaşca veche. Se numeşte Lisa Mărculescu. Sora mea a născut un băiat. A fost în primejdie, cum i se întîmplă mereu în asemenea împrejurare; dar acum este foarte bine şi s-a întors la Bolintin, unde voi merge să o reîntîlnesc de sărbătoarea Paştelui. 224 Am scris în acelaşi timp o altă scrisoare d-nei Ghica. Dacă-i vedeţi pe don Nicol, doamna Missir, dl Missir, dl. Louis Marc şi Melpomena, Elena şi Aspazia, Ion judecătorul şi soţia şi fiicele sale şi Constantin cu soţia sa, Dionisie. frumosul Dionisie şi întregul grup. fără excepţie, aduceţi-le aminte de mine. Uitasem pe dl. Popescu şi miss Ecoq, dar dumneavoastră nu-i uitaţi pentru mine. Marin va veni la Samos, după cum spune, şi eu în Insulele Principilor, poate căsătorit. O, Doamne! ce aer de prost aş avea! Dar cred că n-am să am onoarea să-i dau braţul scumpei mele jumătăţi. Nu am nici o noutate de la domana Gropler, de la plecarea mea din Constantinopol. Aici la Bucureşti avem în sfîrşit cîteva zile frumoase, dar fără să socotim praful. O trupă italiană, un vodevil francez şi o comedie valahă, dar toată aceasta este rea ca şi pavajul oraşului, acest oraş care era pe punctul de a deveni capitala celor două principate unite. Sînt pe cale de a publica poeziile mele. - Vă voi trimite un exemplar. Am fost prezentat domnişoarei loranu. Este frumoasă şi bine sub toate aspectele. Din nefericire, este bolnavă de piept, după cum spune Sion poetul. M-a însărcinat să vă spun tot ceea ce se poate spune din partea sa şi mă achit, după cum vedeţi. Voi sfîrşi prin a vă spune că de cile ori mă gîndesc la Samos (ceea ce mi s; întîmplă foarte des), mă gîndesc cu o vie plăcere. Aş vrea să mă găsesc acolo, numai să vă dojenesc cu privire la economii. Copiii dumneavoastră trebuie să fie drăgălaşi, sînt sigur. Ce faceţi cu timpul dumneavoastră? îmi scrieţi scrisori aşa de scurte. Trebuie să renunţaţi cu totul la ideea de a veni în Valahia. Aici veţi fi foarte rău, foarte rău. De fapt, e dezgustător a trăi în mijlocul unei societăţi mai mult decît dezgustătoare, ca aceasta de aici, şi apoi aici lipseşte marea, aerul, independenţa spiritului. Scrieţi-mi şi cît mai repede, pentru a-mi da noutăţi despre dumneavoastră. Al dumneavoastră prea devotat servitor, Bolintineanu 13 [17 martie 1858, Bucureşti]1 Iubite Alexandre, în sfîrşit, guvernul nu va să ne dea voie să facem gazeta proiectată 2. Răbdare dar şi consolaţiune pentru venitor. Aceasta 22f> m-a dezgustat încă o toană de Bucureşti. Am văzut pe d-nu loranu, mi-a zis să-ţi scriu că omul acela cu care te judecai pentru casa ta, a murit. Prin iirmare, daca el ţi-este rudă şi n-are alte rude mai d-aproape, tu ca moştenitor intri în stăpînirea casei şi procesul cade. Daca însă nu ţi-e rudă şi omul are alţi moştenitori, se schimbă lucru; daca n-are moştenitori, apoi iar cade procesul, căci epitropia obştească ce i-ar moşteni trebuie, ca să moştenească, să fie moştenirea cel puţin de 4000 lei venit. Am vorbit cu loranu să vorbească cu Ferikidi despre aceasta. îţi voi seri despre rezultat îndată. Locul tot face vro 1000 galbeni. La tribunal sunt vro 70 galbeni; are să-i ia în zilele astea Polihroniadi. D-nu şi d-na Steriadi m-au însărcinat să-ţi fac sau mai bine să vă spun complimenturi şi tot felul de amicii. Politica a tăcut pe aici. Este o apatie spăimintătoare în toată ţara, — nici chiar cancanuri de mahala nu se vorbesc deocamdată. Comisarii au să plece peste curînd, dupe cum se crede. Dar Dumnezeu ştie cînd vor începe conferinţele3. Speranţa despre unire aici s-a perdut între patrioţi. Văzînd îndoioasa politică a Fran-ciei, comisarii s-au ciocoit de tot, afară de cel rus şi de cel englez. Cei democraţi s-au pîngărit. Tu vei face bine a sta p-acolo. Aici sunt vro zece locuri de ingineri şi patru sute de ingineri. Serviţurile sau posturile sunt anevoie de luat, cu mare ciocoie şi închinăciuni, şi după mult timp de aşteptare. Lefile sunt mici şi toţi inginerii fură de sting, pămîntul. Pe urmă, te încredinţez că viaţa e mai scumpă decît la Londra. Cea mai proastă casă, cu trei odăi, in mahala, are chirie 200 galbeni pe an. Zece sfanţihi pe zi nu ajung la bucătărie. Mie mi-este dor foarte de mare. Ce noroi! Ce praf! este pe aici. Oamenii sunt demni de elementul în care tăiesc. Văzînd Bucureştii înotînd cu fericire în noroi, ai zice că se trag din porci. Am două partide de însurătoare, — una foarte bogată. Dar mi-e frică să fac un asfel de pas, să nu dau peste vro cherază. Ce zici tu? Daca oi lua bani dupe scrierile mele, mă voi duce la Paris şi voi trece prin Constantinopol. Tot este căzut aici şi chiar literatura, căci o mulţime de autori a scîrbit pe oameni de citit şi a stricat şi gustul. Teatru român este în stare de saltimbancie. Scrie-mi, Alexandre, şi cît mai curînd. Cred că madame Zanne este bine acuma? Jules trebuie să fie negustor gras şi vorbitor şi Eugenia frumuşică. O să aduceţi acolo pe soacră-ta? Eu crez că ar fi mai bine să le lăsaţi tot la laşi unde amîndouă au ocupaţiunele lor, cel puţin pînă te vei mai împicioroga şi tu. Cumnată-ta (asta între noi) este un monstru de urîciune. Complimente d-nei Ghica şi la toţi amicii şi cunoscuţii, fără osebire.  bientot 4, al tău amic, Bolintineanu 14 Le 24 Avril 1858 v.s., Bucarest Ma chere amie, Jl faut sa voir que je recois tres rarement vos lettres. La der-niere m'a fait un vif plaisir, d'autant plus qu'elle m'annoncait que votre sânte est retablie. Avant de la recevoir j'etais bien in-quiet, car nous autres mortels nous avons le defaut de nous dnteresser â nos amis de pres et de loin egalement. Je continue de m'ennuyer dans la ville de Bucarest et quand l'ennuisurpasse les bornes de la delicatesse, je pars tout de suite pour Bolintin. Je vois peu de monde, tres peu meme; je ne vais nulle part, pas meme chez des honnetes gens qui ont la bonte de venir me voir. Je travaille beaucoup; je fais parler les mahalas de moi, en leur donnant â lire des vers, et voilâ tout. Je vous assure que je re-grette beaucoup le temps que j'ai passe â Samos. La solitude n'est pas ce qu'il y a de plus mauvais dans ce monde; elle a cela de bon qu'elle ne trouble pas le ruisseau tranquille de notre existence. Vos petits-enfants doivent etre gentils comme des perles fines. Je compte (si mes moyens me le permettent) de faire une excursion â Constantinople, â l'île des Princes. Qui sait? Peut-etre (toujours tempo permettendo) que je viendrais meme â Samos; mais ce serait toujours pour peu de temps. Lorsque je dis â m soeur que je vais quitter le pays, cela lui arrache de grosses larmes. 22G 227 r Je ne suis pas decide pour faire un mariage, d'autant plus que je n'aimc aucune syiphide. Toutefois, comme dit Ic proverbe, ii ne faut pas se douter de rien. Mais je vous promcts une chose: que je battrai ma femme, si par hasard elle vient â me trahlr, en fait de tendresse. Mais parions d'autres choses. Je vous ai ecrit dans le temps que Sion est marie; ii part pour Paris avec sa chere moifie. Elle est gentiiie, mais pas assez serieuse, ni pas assez âgee pour un homme comme lui. Je voulais ecrire â Madame Ghika. nrjis le temps me manque matericiiement parlant. Aussi je ne ;ui ecrirai quo la semaine prochaine. En ailcndani, jc voi:s prie de me rappeler â sou souvenir, moi et mes homniages respectueux, accornpagnes d'un million de joiis compliments tous dc la premiere amabilile et surtout vrais. Mais n'oublicz pas de dire â M. Ghika dc bonnes et amicaies choses de ms pan. Mes ami'ties â M. et Madame Missir, don Nicel, M. Romano, Ia familie Louis Marc etc. etc. etc., meme a la belle Aspasie et â la petite Svorono, que j'ai oubiiee, pour stir, i'ingrate! La semaine deraiere j'ai recu dans une lettre de Samos une lettre pour Madame votre mere. Le meme jour Mine votre mere m'a ecrit une lettre, mais pleine de desespoir ct de mefiance. 11 parait qu'elle n'avail pas de vos nouvelles depuis longtemps, car elle me priait de lui repondre si vous etes morie ou vivt-nte, cu si ses lettres ne vous font aucun plaisir, vu que vous ne lui ecrivez plus. Jc me suis em presse de la tirer de son desespoir, en lui ecrivant que vous etiez bien portante et en iui envcyacl voire lettre. Figurez-vous done votre pauvre mere, qui vous croyait morte!... Mais aussi pourquoi ne lui eerivez-vous pas plus souveni? Je finis en vous priant de m'ecrire toutes les semaines. Votre tout devoue, Bolintineanu 24 aprilie 1S58 s.v., Bucureşti Scumpa mea prietenă, Trebuie să ştiţi că primesc foarte rar scrisorile dumneavoastră. Ultima mi-a făcut o vie plăcere, cu atît mai mult cu cît îmi anunţa că sănătatea dum- 228 neavoastră s-a restabilit. înainte de a o primi eram foarte neliniştit, fiindcă noi cei muritori avem defectul de a ne interesa de prietenii noştri din apropiere ca şi din depărtare. Continuu să mă plictisesc în oraşul Bucureşti şi cînd plictiseala depăşeşte limitele delicateţei, plec de îndată la Bolintii. Văd puţină lume, chiar foarte puţină: nu mă duc nicăieri, nici chiar la oamenii oneşti care au bunătatea să vină să mă vadă. Lucrez mult; fac să vorbească mahalalele de mine. dîndu-ie să citească versuri, şi iată tot. Vă asigur că regret mult timpul pe care l-am petrecut la Samos. Singurătatea nu e tot ce poate fi mai rău în această lume; are acest bun că nu tulbură rîul liniştit al existenţei noastre. Micii dumneavoastră copilaşi trebuie să fie drăguţi ca nişte perle fine. Cred (dsei mijloacele mele îmi vor permite) că am să fac o excursie la Constantinopol, la insula Principilor. Cine ştie? Poate (totdeauna clacă permite timpul) că voi veni chiar la Samos; dar va fi totuşi pentru puţin timp. Cînd î: spun serei mele că voi părăsi ţara, plînge în hohote. Nu sînt hotărît să mă însor, cu atît mai mult cu cît nu iubesc nici o silfidă. Totuşi, cam spune proverbul, nu trJouie să te îndoieşti de nimic. Dar vă promit un lucru: am să-mi bal nevasta, dacă din întfraplarc mă va trăda, în ciuda aparenţelor de tandreţe. Dar să vorbim de alte lucruri. V-am scris între timp că Sion s-a însurat; plecă ia Paris cu scumpa sa jumătate. Ea este drăguţă, dar nu destul dc serioasă, nici aşa de în vîrstă pentru un bărbat ca el. Voiam să scriu d-nei Ghica, dar îmi lipseşte timpul, materialmente vorbind. Astfel nu-i voi scrie decît săptămîna viitoare. în aşteptare, vă rog amintiţi-! de mine şi-i transmiteţi omagiile mele respectuoase, însoţite de un milion de frumoase complimente, toate de c:a mai aleasă amabilitate şi mai ales adevărate. Dar r.u uitaţi să-i spune!' d-lui Ghica lucruri bune şi prieteneşti din panca mea. Sentimentele mele de prietenie d-lui şi doamnei Missir, don Nicol, dl. Romano, familiei Louis Mire etc., etc., etc., chiar şi frumoasei Aspazia şi micuţei Svorono. pe care am uitat-o. desigur, ingratul! Săptămîna trecută am primit. într-o scrisoare din Samos, o scrisoare pentru mama dumneavoastră. în aceeaşi zi mama dumneavoastră rni-a scris o scrisoare, dar plină de deznădejde şi de neîncredere. Se pare că nu avea noutăţi de la dumneavoastră de mult timp, căci mă ruga să-i răspund dacă aţi murit sau trăiţi, sau dacă scrisorile sale nu fac nici o plăcere, fiindcă nu i-aţi mai scris. M-am grăbit să o scot din deznădejdea sa, scriindu-i că sînteţi bine şi trimiţîndu-i scrisoarea dumneavoastră. închipuiti-vă deci pe 229 biata dumneavoastră mamă, care vă credea moartă !... Dar de ce nu îi scrieţi mai des? închei rugîndu-vă să-mi scriţi în toate săptămînile. AI dumneavoastră prea devotat, Bolintineanu 15 Le 15 Juin, v.s. 1858. Bucarest Ma chere amie, En arrivant de la campagne j'ai trouve votre lettre et celle d'Alexandre. Elles m'ont cause un vif plaisir, comme cela devrait etre, d'autant plus qu'elles me font savoir que vous vous portez bien. Mais je vous l'avoue, que la nouvelle de la mort de la petite Pepine1 m'a fait mal. La pauvre enfant! ou plutot la pauvre mere ! car elle doit etre exasperee. C'est un coup terrible et d'autant plus affreux, qu'on ne peut reparer la perte qu'il a laisse. Je vou-drais ecrire â Madame Ghika, mais croyez-moi, le moment serait mal choisi; je ne sais que dire; toute espece de consolation, dans un parei 1 cas, est un supplice. La viile de Bucarest est [en] ce moment-ci le theatre de plu-sieurs epidemies. La rougeole cependant fait du ravage. 11 n'y a pas une seule maison oii elle ne regne. Je viens d'assister â l'enterrement d'une de mes cousines, une fille de quinze ans, victime de cette affreuse maladie. Voyons maintenant: me croyez-vous marie ou non mărie? Je voudrais bien faire un mariage, pour cause d'ennui, mais je ne trouve pas de compagne. J'en cherche cependant, il faut bien en trouver une jusqu'â la fin. Je m'occupe beaucoup de mes travaux litteraires. Les occupations me prennent tout le temps au point que je ne vais nulle part. Je deviens mysanthrope, mais je n'y perds rien. Les chaleurs sont plus fortes â Bucarest qu'â Samos: ici point de brise rafraichissante. On etouffe, mais en revanche, les soirees sont froides et on risque de refroidir. Que faites-vous maintenant â Samos? Pensez-vous quelquefois â votre vieil ami? Vos enfants sont-ils bien portants et le petit Jules est-il toujours aussi coquin? Toutes les fois que je me le rappelle monte sur la table, apres sa partie de sommeil, et la patte dans le pot de confiture, j'en ris comme un fou. Que devient le pauvre Gandon? Est-ce qu'il serait mort? Cela me fait de la peine, le pauvre homme! M. Popesco s'est-il marie â Miss Ecoq, comme on me 1'a dit dernierement, ou ce ne fut qu'une invention de Marin? Ecrivez-moi, je vous prie, comment se portent M. et Mme Missir? Dites-leurs beaucoup de choses de ma part, ainsi qu'â tous nos amis et connaissances, sans oublier les Svorono (femmes), Melpomene, Denise, loan et sa femme et ses filles, M. Romano et le pretre don Nicol. Par grace! n'allez pas m'envoyer de la confiture. Ce serait dommage, elle se perdrait en route, pour sur. Mais gardez-la moi, je la mangerai quand je viendrai â Samos. Je compte venir 1'hiver prochain, pour echapper au froid de ce pays, si Dieu le veut. Je n'ai pas renonce â l'idee de planter des amandiers avec votre Alexandre. Vos lettres on ete expedites â Madame votre mere â Jassy. J'embrasse vos petits-enfants. Dites â Jules que je lui apporterai un grand cheval en bois, s'il est sage. Sinon, c'est Eugenie qui l'aura. Je vous prie, en outre, de dire â Madame Ghika que je suis tres peine â la suite du malheur qui vient de les frapper et que je vais bientot lui ecrire. Mes compliments â M. Ghika. Aîecsandri Basile vient de quitter Bucarest. On dit qu'il va epouser Marie Floresco, une grosse carcasse dont les chairs ont etc devorees par les occupations etrangeres. Quelle betise! Tout cela pour entrer dans ia protipendade des koyards.2 Ma soeur vous fait des compliments. Elle est â Bolintin, rete-nue lâ par l'arrivee de M. Izesco avec sa femme, ses six enfants et quatre domestiques, quatre betes de voiture, et decides de rester en quartier toute la saison, et cela, [chez] des gens qu'on connait â peine, et que personne n'y a invites. Mais je dois finir car l'espace me manque. 11 faut bien ecrire aussi â ce cher Alexandre Zanne, qui sera un keau jour pro-prietaire d'une maison delabree. Votre tres humble serviteur, Bolintineanu 230 231 15 iunie s.v. 1858, Bucureşti Scumpa mea prietenă, Sosind dc la ţară, am găsit scrisoarea dumneavoastră şi aceea a lui Alexandru. Mi-au făcut o vie plăcere, cum trebuia să fie, cu atît mai mult cu cît mă înştiinţau că vă simţiţi bine. Dar vă mărturisesc că vestea despre moartea micuţei Pepina1 m-a îndurerat. Bietul copii! sau, mai bine zis. biata mamă! căci trebuie să fie disperată. Este o lovitură teribilă şi cu atît mai chinuitoare cu cît nu se poate repara pierderea pe care a lăsat-o. Aş \ rea să-i scriu doamnei Ghica. dar, credeţi-mă, momentul va fi rău ales; nu ştiu ce să spun; orice fel de mîngîiere, într-un asemenea caz, este un chin. Oraşul Bucureşti este în acest moment teatrul mai multor epidemii. Vărsatul însă face ravagii. Nu e o singură casă în care să nu domnească. Am aistat, de curînd, la înmormîntarea uneia dintre verişoarele mele, o fată de cincisprezece ani, victimă a acestei groaznice boli. Să vedem acum: mă credeţi însurat sau neînsurat? Aş dori foarte mult să mă însor, din cauza plictiselii, dar nu-mi găsesc tovarăşă. Caut însă, trebuie să găsesc una pînă la urmă. Mă ocup mult cu lucrările mele literare. Aceste ocupaţii îmi răpesc tot timpul, încît nu mai mă duc nicăieri. Am devenit mizantrop, dar nu pierd nimic. Căldurile sînt mai puternice la Bucureşti decît la Samos; aici, nici un suflu răcoritor. Ne sufocăm. Dar, în schimb, serile sînt friguroase şi rişti să răceşti. Ce faceţi acum la Samos? Vă gîndiţi vreodată la vechiul dumneavoastră prieten? Copiii dumneavoastră sînt bine şi micul Jules este tot aşa de ştrengar? De cîte ori mi-1 aduc aminte urcat pe masă, după porţia sa de somn, şi cu mîna în borcanul cu dulceaţă, rîd ca un nebun. Ce s-a întîmplat cu bietul Gandon? A murit? Aceasta mă îndurerează, bietul om! Dl. Popescu s-a însurat cu miss Ecoq, cum mi s-a spus acum în urmă, sau asta n-a fost decît o invenţie a lui Marin T Scrieţi-mi, vă rog, ce mai fac dl. şi d-na Missir. Spuneţi-le toate cele bune din partea mea, ca şi tutoror prietenilor şi cunoştinţelor, fără a uita pe Svorono (doamnele), Melpomena, Denisa, loan şi soţia şi fiicele sale, dl. Romano şi părintele don Nicol. Pentru Dumnezeu! nu-mi trimeţi dulceaţă. Ar fi păcat, se va pierde pe drum, negreşit. Dar păstraţi-mi-o acolo, o voi mînca atunci cînd voi veni la Samos. Cred că voi veni iarna viitoare, pentru a scăpa de frigul din ţară. dacă va vrea Dumnezeu. Nu am renunţat la ideea de a planta migdali cu Alexandru al dumneavoastră. 232 Scrisorile dumneavoastră au fost expediate mamei dumneavoastră la Iaşi. îmbrăţişez micii dumneavoastră copilaşi. Spuneţi-i lui Jules că îi voi aduce un mare cal de lemn, dacă este cuminte. Dacă nu, îl va avea Eugenia. Vă rog, între altele, să-i spuneţi d-nei Ghica că sînt foarte mthnit pentru nenorocirea care a lovit-o şi că îi voi scrie în curînd. Complimentele mele d-lui Ghica. Alecsandri Vasile a părăsit acum Bucureştii. Se spune că va lua în căsătorie pe Maria Horescu, o mare carcasă ale cărei cărnuri au fost devorate de ocupanţii străin:. Ce prostie! Toate acestea pentru a intra în protipendada boierilor. - Sora mea vă trimite complimente. Ea se află la Bolintin. reţinută de sesi rea d-lui Izescu cu soţia se;, cei şase copii şi patru servitori, patru cai de trăsură, hotărîţi să rămînă acolo toată vara, oameni pe care de-abia îi cunoşti şi pe care nimeni nu i-a invitat. Dar trebuie să închei căci îmi lipseşte spaţiul. Trebuie să-i scriu, de asemenea, şi scumpului Alexandru Zanne, care va fi într-o zi proprietarul unei case şubrezite. Al dumneavoastră prea umil servitor. Bolintineanu 16 15 iunie 1858, Bucureşti Iubite Alexandre' Nu crede că tc-am uitat; am lipsit pe la ţară, — iată tot. Am început să mă îngraş; dar nu mă tem, căci nu va merge departe. Am priimit scrisoarea ta pe care am dat-o îndată lui loranu. Nu am luat încă răspuns de ce a făcut, dar eu îi dau lui zor să facă. Auz că drumul tău merge bine. Pe aici, cu o mulţime de mijloace, cu cincizeci de ingineri, cu 80 milioane cheltuite, nu avem încă o şosea de trei oare cale. Politica este încă tăcută în străinătate; în ţară a încetat cu totul. Daca priimiţi acolo gazetele române, vedeţi poate dezbaterea dintre Ruset şi popii — şi critica lui Brătianu despre istorie. Apropo de istorie. Cum merge lucrarea ta? Nu ar trebui să o pui la ciochină, ci din contra, să lucrezi mereu, căci este singurul lucru serios ce ar putea face astăzi un român. 23 j Cărţile tale - Preludele - ce ai văzut la Roset, sînt puţine ;i vechi exemplare date, nu şe ştie de cine, rămase la Grand, trecute lui Roset şi care nu însumează zece sfanţihi toate, — preţul lor. Fă tu istoricul tău dicţionar şi vei cîştiga mai mult de o mie de galbeni pe sigur cu timpul. Ce fac copiii? şi amicii? şi brînduşa mea cea neagră Svorono? A mai învăţat carte? Ori aşteaptă să înveţe mai întîi dăscăliţa sa Safo, cea cu prune în obraz? Eu lucrez amarnic ca să-mi poci plăti datoria la Polichronie. Nu am renunţat la sădirea migdalilor, cu tine. Apropo: scrie-mi îndată cum se chema sămînţa lui Gandon? Cum se pune în pairi înt etc. Ştii că aici au crescut moşiile numai din cauză că arendaşii seamănă rapiţă sau huille de colza ce dau un mare venit. Sămînţa aceea a lui Gandon trebuie să fie încă mai bună. M-a cerut o fată de peste Olt de bărbat şi, între altele, are o mare pădure de migdali. Se fac migdale şi pe aici, dar sînt mai mici. Numai pentru migdali ar trebui să o luăm. Bine faci să stai acolo. Aici este care mai de care să se vîre în noroi, ca să apuce o tristă pînişoară. Mi-este dor de mare grozav! îmi scrii că ai luat casa lui Markidi. Bine ai făcut căci este frumoasă şi la aer curat, — şi sănătatea înainte de toate. Tare rău mi-a părut de moartea Pipinii! Tot Paraschiva a căutat-o? Spune-i d-nei Ghica toate părerile mele de rău. Faceţi voi băi de mare pe acolo? Eu fac de Dîmboviţa, dar lucru prost, parcă mă scald într-un pahar cu apă. Adio, Alexandre. Scrie-mi şi. mai curînd şi mult. Banii tăi de la tribunal încă nu s-au ridicat, — este în trataţiune. Sion, însurat, s-a dus la Paris, cu trei sute galbeni venit pe an să-i mănînce. Ce mai lucru! Mai bine nimic şi o femeie bună, ce se mulţumeşte cu puţin decît o femeie cu fumuri multe şi puţine parale. O să-1 vezi dat cu totul unchiului său loanid şi lucrînd în partea lui. în otelul unde şez, sade şi cinstitul Pantazake1, cu doi feciori, o ţigancă bătrînă şi un cîne roşu. Adio, iubite Zanne, scrie-mi. Te sărut, al tău amic, Bolintineanu n Le 30 Aout v.s. 1858, Bucarest Ma chere am ie, Je viens d'arriver et je trouve vos charmantes lettres qui m'ont fait un plaisir immense. Je trouve aussi entr'autres une lettre de vous pour Mme Louzatto et une lettre de cette dame pour vous. Je vous les renvoie toutes les deux, car dans la lettre non cachetee de Mme Louzatto il est dit qu'elle va se rendre â Samos. Elle doit etre deja dans vos bras. Par consequent ces deux lettres deviennent nulles. Alexandre m'a ecrit au sujet du prochain bapteme. Savez-vous qu'il m'est impossible de venir â Samos cet hiver? Je suis entre dans une grande entreprise litteraire qui me retient ici au moins pour quelques mois1. Toutefois, puisque Madame Louzatto et Mademoiselle votre soeur sont â Samos, vous n'aurez pas besoin de vous adressez pour l'affaire en question â des gens du pays. Je n'ai aucune nouvelle de Mme Ghika; quant â Mme Gropler, elle m'a ecrit vers le commencement de cette annee et depuis je n'ai rien su sur sa sânte. Le petit sac, expedie de Samos, je l'ai recu depuis longtemps; la confiture est encore â attendre. Pas de lettre. J'ai envoye ce matin un express pour aller s'informer au comptoir de l'homme par l'entremise duquel la confiture doit parvenir â mon adresse. Ce M. n'a rien recu encore. Tout de meme, je vous en remercie un million de fois pour la confiture et l'intention aimable que vous en avez eu. Je ne vous parle plus de mon mariage, car la jeune personne que j'avais refuse, par desespoir, vient d'epouser ]. Brătiano. Je l'ai vu dernierement â Bucarest. Elle est laide et inculte comme les pasteques de Rîmnic, mais ses trois miile ducats de rente la font belle aux yeux de Brătianu, le grand patriote democrate. Ma soeur vous remercie pour la confiture, c'est-â-dire pour votre intention et me charge de vous dire miile choses aimables de sa part. Elle est venue avec moi â Bucarest. Plus de dix person-nes me demandent deja pour un pot de cette confiture. Le printemps prochain me vera peut-etre â Samos, mais, pour prudence, j'aime mieux ne plus fixer de terme â mon voyage, car il m'arrive toujours de faire le contraire de ce que je desire. 234 235 Je vous prie en outre de me rappeler au souvenir de tout le monde de Samos, amis et connaissances, et surtout au souvenir de \{. et Mme Missir, les Romano, don Nicol, les Louis Marc-pere et fils et fille et niece, et Aspasie, Miss Ecoq et M. Topesco. Mais particulierement â Mme et Mile Svorono, mes sympathies. Vous devez avoir une charmante vue sur la mer dans votre nouveau domicile. Quand je pense â cette position et de plus â l'hiver de Samos si doux, il me prend envie de faire viser mon passeport et [...], mais I'entreprise litteraire me retient ici et j'enrage. Faites-vous parfois [...] de campagne dans les environs? Je pense souvent au pauvre Gandon, que devient-ii done? Est-i! mort? S'est-il noye pendant sa traversee? Et vos petis-enfants sont-ils bien portants au moins? Jules doit etre maintenant un grand et gros garcon, parlant trois langues et disputant â son pere le droit au ventre? Padeano ne m'ecrit pas. Je n'ai aucune nouvelle de M. et Mme Tire, ni de la familie Sandesson. Ces dames sont-elles de retour d'Angleterre? Sont-elles mariees â Londres? Je n'en sais rien. Pour la pauvre Marie, il n'en reste aucun doute, elle n'est pas mar table. A propos de demoiselle â marier. Mile Missir est-elle deja femme mariee? Et la petite Melpomene a-t-elle change sa qualite de vieille fille en dame, en Madame Liquiardopolo ou Conacaglo ou bien Cianacoglo? Ecrivez-moi et donncz-moi de nouvelles de Mme Ghika. On dit ici que M. Ghika a donne sa demission de prince de Samos ec qu'il va venir hientot s'etablir a Bucarest pour toujours. Mais on dit beaucoup de choses ici, que je ne sais ce que je dois croire. Cela dit, je vous prie de me repondre et de penser toujours â ceux qui pensent â vous. Et j'ai l'honneur d'etre votre serviteur devoue, Bolintineanu 30 august s.v. 1358. Bucureşti Scumpa mea prietena. Am sosit acum şi găsesc î.icîntătoare'.e dumneavoastră scrisori care mi-au făcut o plăcere imensă. Găsesc, între altele, o scrisoare a dumneavoastră pentru d-na Luzatto şi o scrisoare de la această doamnă pentru dumneavoastră. 236 Vi le înapoiez pe amîndouă, deoarece în scrisoarea deschisă a d-nei Luzatto se spune că dînsa se va duce 'a Samos. Trebuie să fie deja în braţele dumneavoastră. Prin urmare, aceste două scrisori devin nule. Alexandru mi-a scris în privinţa viitorului botez. Ştiţi că-mi este imposibil să vm la Samos în iarna aceasta? Am intrat într-o marc întreprindere literară care mă reţine aici cel puţin pentru cîteva luni.1 Totuşi, pentru că doamna Luzatto şi domnişoara, sora dumneavoastră, sînt la Samos, nu veţi avea nevoie să vă adresaţi, periru afacerea în chestiune, la oameni din ţară. Nu am nici o nout'iîc de la d-na Ghica; cît despre d-na Gropler. dînsa mi-a scris pe \.\ începutul acestui ar. şi de atunci nu mai ştiu nimic despre sănătatea sa. Mica geantă, expediată din Samos, am primit-o de mult timp; dulceaţa e încă de aştepta. Nici o scrisoare. Am trimis, astăzi dimineaţă, unul într-adins ca să se informeze !a contuar despre omul prin mijlocirea căruia trebuie să sosească dulcc.ita la :idresa mea. Acest domn n-a primit încă nimic. Totuşi, vă mulţumesc d« urt milion de ori pentru dulceaţă şi pentru amabila intenţie pe care aţi avut-o. Nu vă mai vorbesc despre călătoria mea, căci tînăra persoană pe care o refuzasem, din disperare, s-a căsătorit cu 1. Brătianu. Am văzut-o în urmă la Bucureşti. Este urîtă şi incultă ca pepenii de Rîmnic. dar cei trei mii de ducaţi rentă o fac frumoasă în ochii lui Brătianu, marele patriot democrat. Sora mea vă mulţumeşte pentru dulceaţă, adică pentru intenţia dumneavoastră, şi mă însărcinează să vă spun mii de lucruri amabile din partea sa. Ea a venit cu mine la Bucureşti. Mai mult de zece persoane îmi cer cîte un borcan din această dulceaţă. Primăvara viitoare mă va vedea poate la Samos, dar. din prudenţă, prefer să nu mai fixez nici un termen călătoriei mele, căci mi se întîmplă totdeauna să fac contrariu! de ceea ce doresc. Vă rog, între altele, să amintiţi de mine întregii lumi din Samos, prieteni şi cunoscuţi, şi mai ales d-lui şi doamnei Missir, Romano, don Nicol. Louis Marc-tatâl, fiul, fiica şi nepoata, şi Aspasiei. miss Ecoq şi d-lui Popescu. Dar, îndeosebi, d-nei şi d-rei Svorono, simpatiile mele. Trebuie să aveţi o vedere îneîntătoare spre mare din noua dumneavoastră locuinţă. Cînd mă gîndesc la această poziţie, şi mai ales la iarna din Samos atît de blîndă, mă cuprinde dorinţa de a-mi viza paşaportul si [...], dar întreprinderea literară mă reţine aici şi înnebunesc. Faceţi cîteodată [...] plimbări prin împrejurimi? Mă gîndesc adesea la bietul Gandon. ce s-a întîmplat cu el oare? A murit? S-a înecat în timpul traversării? 237 Copilaşii dumneavoastră sînt cel puţin bine? Jules trebuie să fie acum un băiat mare, vorbind trei limbi şi disputînd cu tatăl său dreptul la burtă. Pădeanu nu-mi scrie. N-am nici o noutate de la dl. şi d-na Tire, nici de la familia Sandexon. Aceste doamne s-au întors din Anglia? S-au măritat la Londra? Nu ştiu nimic. Pentru biata Maria, nu rămîne nici o îndoială, ea nu este de măritat. Apropo de domnişoare de măritat. D-ra Missir s-a măritat? Şi micuţa Melpomeiva şi-a schimbat calitatea de fată bltrînă în doamnă, în doamna Lichiardopolo sau Conacaglo sau poate Cianacoglo? Scrieţi-mi şi daţi-mi noutăţi despre d-na Ghica. Se spune aici că dl. Ghica şi-a dat demisia din prinţ de Samos şi că va veni în curînd să se stabilească la Bucureşti pentru totdeauna. Dar se spun multe lucruri aici, încît nu ştiu ce să cred. Acestea fiind zise, vă rog să-mi răspundeţi şi să vă gîndiţt mereu la cei care se gîndesc la dumneavoastră. Şi am onoarea de a fi al dumneavoastră servitor devotat, Bolintineanu. 18 30 sept. 1861, Buiukdere Alexandre dragă, Am ajuns la Constantinopole duminecă.1 Trei zile am şezut în Giurgiu aşteptînd vaporul. Aici şed la Negri, unde se află şi Costaforul care pleacă poimîne. Venise aici pentru plimbare. Trebile Unirii. Vei şti că conferinţele s-au suspendat pînă va veni dezlegare de la cabinete daca trebuie să priimească sau nu propunerea Turciei de a interveni numai ea singură în Principate la caz de revoluţiune etc. Se crede că Francia ar fi dat in-strucţii ambasadorului ei ca, la caz cînd Austria ar stărui în ideea ca ţările unite să se dezunească iară după moartea principelui Cuza, a nu mai merge la conferinţe, ceea ce va să zică cu alte vorbe că Unirea să o facă România singură. în fine, aşteptăm în curînd ori una ori alta, dar crez că au să înceapă conferinţele şi că au să facă Unirea în curînd. Toată diplomaţia aici zice şi face să se zică că Europa nu cunoaşte altă autoritate în Principate decît a domnitorului şi îndatorează pe toţi a-i da ascultare. Ai găsit casa? Scrie-mi? Scrie-mi asemenea ce se mai face pe acolo. La revedere, Bolintineanu Am făcut cunoştinţa ministrului italian şi francez. Madame Zanne, Des lignes qui precedent vous avez vu que je suis reste trois jours â Giurgevo, pour attendre Ie bateau â vapeur. Vendredi je suis descendu â bord. A peine j'ai mis le pied dans le bateau, J devinez oui j'ai vu? Je vous Ie dorme en douze. Gropler! 11 reve-nait d'un voyage qu'il avait fait en Pologne ou il avait conduit sa femme malade, Gropler etait seul. Sa femme est restee â Cracovia. Elle est un peu mieux, m'a-t-i! dit, mais on a peu d'espoir de la voir retablie. J'ai vu â bord du bateau des dames Moldaves et Russes. En arrivant â Buiukdere, j'ai remis le coussin â M. Negri qui a ete enchanîe en ajoutant ceci: qu'ai-je fait pour meri-ter des soins aussi distingues? A Pera je ne suis pas encore alle; mais en revanche, je suis aiie aux îles des Princes. Grand change-ment; c'est â peine que j'ai pu connaître les îles; partout des maisons. Les personnes connues ont Iaisse Ia place â des personnes que je ne connais pas. M. Negri me charge, avânt que de vous remercier lui-meme pour le coussin, de vous exprimer toute sa | reconnaissance et [de] vous saluer de sa part. Le Bosphore est toujours beau, mais je ne le vois plus avec l'ardente poesie d'autrefois. Autre temps, autres moeurs! Quand je suis â Bucarest, je desire le Bosphore; ici je desire Bucarest. Tâchez de me rendre agreable et poii envers nos dames de Buca- , rest que nous connaissons, en me rappelant â leur souvenir. I N'oubliez surtout [pas] Mme Steriadi et ses filles, Mme Alexan-dresco, M. Librecht et mes cheres parentes civiles et militaires, aussi que Mme Ghika, si vous la voyez. Sa maison d'Issar est en bon etat, quoiqu'il y ait quelques carreaux casses. Si vous voyez Lili dites-lui que je vais lui apporter de tres jolies petites • choses d'ici, pour lui prouver queje ne l'oublie pas comme elle l'avait pense. 238 239 Mon tartan est perdu en route; ie pauvre petit objet! J'ai ecrit une depeche telegraphique â Galatz au capitaine du bateau. Je ne sais ce qu'on fera. | Vous savez que le monde politique eurcpeen est tout â fait pour le prince Couza, ce qui m'a fait un grand plaisir. Les que-relles politiques des partis chez nous nous font beaucoup de tort. C'est lâ notre faiblesse; c'est sur ces divisions que nos ennemis comptent le plus pour nous laisser dans i'etat pitoyable de peuple perdu. Si vous voyez Alexandre Golesco recommandez-lui de consciller ses amis d'etre un peu plus reserves. Nos ennemis etrangers se scntiront faiblcs ic jour ou ik nous croiront plus unis enlre nous, que par consequence il faut sacrifier, pour quelque temps au moins, certaines fantaisies de parti en faveur de notre nationalite qui doit passer toujours en avant. lei on n'a pas plus de sympathie pour les blancs que pour les rouges. 11 ne faut pas se tromper. Ce que les puissance amies veulent, c'est de nous voir plus unis, quand ce ne serait que pour quelque temps, le temps destine â traverser Forage qui doit preceder le jour de l'union. On pense ici qu'avec la division des partis dans le pays, il n'y aura aucune chance de reussite pour Funion en cas qu'eile soit proclamee par le pays. Cela fait que quelques puissances soient recalcitrantes, tandis que ci'autres restent dans un certain doute sur la reussite de la chose. îl faut savoir une chose qu'on a perdu tout espoir dans notre merite de pouvoir nous organiser. On ne veut pas nous faire avancer par rapport aux luttes de partis. Pour ('Europe il n'y a ni blancs ni liberaux, il n'y a que des Roumains, — et les Roumains ne font rien, disent-ils, pour s'organiser. Ce jugement est un peu inquietant il est vrai, mais il est malheureusement reel. Mais j'espere que je vous ai [assez] fait de la politique. Je m'arrete lâ. Je vais vous donner la nouvelle que la derniere mode de Faris quant â la coiffure des dames, c'est de porter un filet noir sur Ia tete, lequel filet a un petit capuchon qui tombe sur la nuque et qui enferme dans son centre les bouts des cheveux aranges, mais non tresses. Quant â la tete, elle est couverte d'un tout petit chapeau Garibaldi. Tâchez de trouver une bonne maison, quand meme il faudrait p-.tyer quelque chose de plus. J'aurais besoin de deux chambres. Quant â moi je suis bien portant et je desire avoir de vos bonnes nouvelles. Tâchez de me repondre â Fadresse de M. Negri, sur enveloppe, par la poste autrichienne. Je vais vous apporter des barbouni marinade. Je suis votre tout devoue serviteur, D. Bolintineanu Doamnă Zanne, Din rîndurile care preced aţi văzut că am rămas trei ziie la Giurgiu, pentru a aştepta vaporul. Vineri am coborît la bord. Abia am pus piciorul în vapor, ghiciţi pe cine am văzut? Precis că nu ştiţi. Gropler ! Revenea dintr-o călătorie pe care o făcuse în Polonia, unde condusese pe soţia sa bolnavă. Gropler era singur. Soţia sa a rămas la Cracovia. Ea e puţin mai bine, mi-a spus el, dar are puţină speranţă de a o vedea restabilită. Am văzut la bordul vaporului doamne moldovene şi rusoaice. Sosind la Buiukdere, am transmis perna d-lui Negri care a fost îneîntat, adăugind aceasta: ce am făcut pentru a merita îngrijiri aşa de distinse? Nu am mers încă la Pera; dar, în schimb, am mers în Insula Prinţilor. Mare schimbare; cu greu am putut cunoaşte insula; peste tot case. Persoanele cunoscute au lăsat locul la persoane pe care nu le cunosc. Dl. Negri mă însărcinează, înainte ca să vă mulţumească el însuşi pentru pernă, să vă exprim toată recunoştinţa lui şi să vă salut din partea sa. Bosforul este frumos ca întotdeauna, dar nu-1 mai văd cu poezia ardentă de altădată. Alte timpuri, alte obiceiuri! Cînd sîn i la Bucureşti doresc Bosforul; aici. doresc Bucureştiul. Străduiţi-vă de a mă face plăcut şi politicos faţă de doamnele noastre din Bucureşti pe care le cunoaştem, amintindu-lc de mine. Nu uitaţi mai ales pe d-na Steriadi şi fiicele sale, d-na Alexandrcscu, dl. Librecht şi dragele mele rude civile şi militare, ca şi pe d-na Ghica, dacă o vedeţi. Casa sa din Issar este în stare bună. cu toate că are cîteva ferestre sparte. Dacă o vedeţi pe Lili spuneţi-i că am să-i aduc foarte frumoase lucratoare de aici, pentru a-i dovedi că nu o uit, cum îşi închipuise. Pledul meu s-a pierdut pe drum; bietul lucruşor! Am scris o depeşă telegrafică la Galaţi, căpitanului vasului. Nu ştiu ce va face. Ştiţi că lumea politică europeană este cu totul pentru prinţul Cuza, ceea ce mi-a făcut o marc plăcere. Certurile politice ale partidelor la noi ne fac mult rău. Aceasta este slăbiciunea noastră; pe aceste divizări contează cel mai mult inamicii noştri pentru a ne lăsa în starea jalnică de popor pierdut. Dacă-1 vedeţi pe Alexandru Golescu recomandaţi-i să-şi sfătuiască prietenii să fie puţin mai rezervaţi. Inamicii noştri străini se vor simţi slabi în ziua in care ne vor crede mai uniţi între noi şi prin urmare trebuie să sacrificăm 241 cel puţin pentru cîtva timp, unele fantezii, în favoarea naţionalităţii noastre care trebuie să treacă mereu înainte. Aici nu e mai multă simpatie pentru albi decît pentru roşii. Nu trebuie să ne înşelăm. Ceea ce vor puterile prietene este de a ne vedea mai uniţi, chiar dacă aceasta nu va fi decît pentru oarecare timp, timpul destinat a străbate furtuna care trebuie să preceadă ziua Unirii. Pe aici se gîndeşte că prin divizarea partidelor în ţară nu va fi nici o şansă de reuşită pentru Unire, în cazul că ea ar fi proclamată de către iară. Aceasta face ca unele puteri să fie recalcitrante, în timp ce altele rămîn într-o anumită îndoială asupra reuşitei acestui lucru. Trebuie să ştim un lucru, că s-a pierdut toată speranţa în capacitatea noastră de a ne putea organiza. Nu se vrea să avansăm în luptele de partide. Pentru Europa nu există nici albi nici liberali, ci există numai români, — şi românii, spun ei, nu fac nimic pentru a se organiza. Această judecată este puţin neliniştitoare, în adevăr, dar din nenorocire este reală. Dar sper că v-am făcut destulă politică. Mă opresc aici. Am să vă dau ştirea că ultima modă la Paris în ceea ce priveşte coafura doamnelor este de a purta un fileu negru pe cap, care fileu are o mică glugă ce cade pe ceafă şi care închide înăuntrul său vîrfurile părului, aranjate dar nu împletite. Cît priveşte capul, el este acoperit de o foarte mică pălărie Garibaldi. Străduiţi-vă să găsiţi o casă bună, chiar dacă va trebui să plătiţi ceva în plus. Aş avea nevoie de două camere. în ce mă priveşte sînt tine şi doresc să am veşti bune de la voi. Străduiţi-vă să-mi răspundeţi la adresa d-lui Negri, pe plic, prin poşta austriacă. Vă voi aduce barbuni marinată. Sînt al dumneavoastră devotat servitor, D. Bolintineanu 19 29 Oct. v.s. [1S61],1 Buiukdere Cher Alexandre, Dans quinze jours d'ici je serai â Bucarest. Dans dix jours nous aurons l'union, mais dans de tonnes conditions. La France s'est surpassee en generosite envers les Roumains cette fois-ci. L'ambassadeur francais qui devait arriver depuis quelques jours, va rester encore en route une douzaine de jours, terme jusqu'auquel on espere avoir l'union faite. Si jusqu'â ce terme, on ne fait rien. alors le Prince devrait proclamer l'union dans le pays. Allez dire cette nouvelle au ministre. Elle est vraie. Dites â M. Van Sanen beaucoup de choses de ma part. Je le felicite pour la note admirable qu'il a ecrite au consul d'Angle-terre au sujet de la pederastie. C'est dommage que le sujet ne soit plus propre !  propos, dites-lui serieusement ceci, que M. Negri2 avec son caractere ne voudrait jamais demander l'argent que l'Etat lui doit pour les mois passes et prefere de se trouver dans la gene que [de] repeter une telle demande. 11 faut qu'on lui envoie les arrieres. Le gouvernement moldave fait la meme chose; depuis six mois ces messieurs ne lui ont rien envoye. Quant â la Valachie, depuis l'envois de 2000 ducats sous mon ministere 3, l'agent [d'jici n'a pas recu un sou, je crois. Jl y a grande gene. 11 faut se depecher le plus tot possible et avant toute autre chose. Mais n'oubliez pas â dire cela â M. Van Sanen et â insister qu'il fasse les papiers. Le jour de la St. Demetre nous l'avons bien passe. 11 a eu dîner â l'agent et nous avons leve quelques toasts. Ecrivez-moi encore tout ce que se passe lâ-bas. Sachez une chose: nous sommes tres deconsideres â l'etranger, on nous accuse d'etre incapables de nous gouverner nous-memes, vu que depuis trois ans nous ne faisons que nous disputer le pouvoir. La Chambre et les journaux qui revelent d'une maniere si violente nos luttes interieures de partis nous ont fait un grand mal et surtout le changement des ministeres. Tout â vous, D. Bolintineanu 29 oct. s.v. [1861],1 Buiukdere Dragă Alexandru, Peste cincisprezece zile voi fi la Bucureşti. în aece zile vom avea Unirea, dar în bune condiţii. De data aceasta. Franţa s-a întrecut în generozitate faţă de români. Ambasadorul francez care trebuia să sosească de cîteva zile, va rămîne încă pe drum vreo zece zile, termen pînă la care sperăm să avem Unirea înfăptuită. Dacă pînă la acest termen nu se face nimic, atunci domnitorul va trebui să proclame Unirea în ţară. Mergi şi spune această ştire ministrului. Este adevărată. Spune-i d-lui Van Sanen multe salutări din partea mea. îl felicit pentru admirabila notă pe care a scris-o consulului Angliei în legătură cu pederastia. Păcat că subiectul nu e mai curat! Apropo, spune-i aceasta în mod serios, căci 242 243 dl Negri,2 cu caracterul său, n-ar vrea niciodată să ceară banii pe care statul îi datorează pentru lunile trecute şi prefera să se afle în jenă decît să repete o astfel de cerere. Trebuie să i se trimită restank'e. Guvernul moldovean face acelaşi lucru; de şase luni aceşti domni nu i-au trimis nimic. Cît priveşte Muntenia, de cînd i-a trimis 2000 de ducaţi sub ministeriatul meu,3 agentul de aici n-a primit un ban, cred. E o mare lipsă. Trebuie să-i expedieze cît mai curînd posibil şi înaintea oricărui alt lucru. Dar nu uita să-i spui aceasta d-lui Van Sanen şi să insişti ca el să întocmească actele. Ziua de Sf. Dumitru am petrecut-o bine. A fost un dineu la agent şi am închinat cîteva toasturi. Mai scrie-mi tot ce se petrece acolo. Să ştii un lucru: sîntem foarte desconsideraţi în străinătate, ne acuză a fi incapabili să ne guvernăm noi înşine, avînd în vedere că de trei ani noi nu facem decît să nc certăm pe putere. Camera şi ziarele care dau în vileag, într-o manieră atît de violentă, luptele noastre interne de partide, ne-au făcut un mare rău şi mai ales schimbarea ministerelor. Al tău, D. Bolim <.i'.:\mu 20 Oetom. 16/28 [1S61],1 Buiukdere Iubite Zanne, Am primit cu o vie plăcere scrisoarea ce tni-ui trimis. Nu poţi însă să-ţi faci idee de impresia ce mi-a făcut stilul ziarelor române în privinţa Unirei. Este trist a citi o mie de declaraţii care toate sunt bazate pe minciuni. Toate puterile au fost şi sunt pentru Unire, nici una contrarie. Rusia pe care o acuză că ar Ti contra Unirii, sprijină Unirea mai mult decît celealte. Iată cum merge lucru. în conferinţele trecute, Poarta, sprijinită de Austria şi ambasadorul anglu mai ales (în contra instrucţiilor ce avea acesta), a propus printr-un protocol ca Unirea să fie numai pe viaţa domnului Cuza, stipulîndu'-se de acum cu hotărîre acest lucru: pe urmă să poată interveni ea numai în ţară cu armele cînd va fi Convenţia ameninţată. Conferinţele, la această cerere, s-au suspendat, raportîndu-se la cabinete. Rusia a propus ca chiar dupe moartea domnului Cuza, daca românii vor voi să rămîie uniţi, să se decidă de acum ca uniţi să rămîie. în fine, propunerile Porţii s-au înlăturat. 244 Cred că propunerea Rusiii se va priimi. Cred că în ceea ce priveşte intervenţia străină, va rămînea la vechea hotărîre luată de puteri la alegerea domnului. Astăzi este să se mai facă o conferinţă, apoi peste cîteva zile încă una, care va fi definitivă şi în care va întră şi ambasadorul Ita'i-j. lată tot ce s-a urmat şi nu văz poziţia perdută. Sper că ţcAî: două săplămîni să se efectuieze Unirea. '' reouie a vorbi cu ministru spre a dezminţi în Monitor toate ştirsie din siare care toate sunt mincinoase. Poimîne iţi voi seri mai cu siguranţă. banii din leafa mea pe septemvriu şi întrebuinţează-i la casa. rină la venirea mea acolo, lucru ce are a se face în curînd, să nu-mi duceţi bagajele din casa Steriadi, căci voi să mobiliez al'.Aî noul locaş. Aşadar, voi trage tot la casa Steriacii. Mai este ceva: trebuie să fiu acolo ca să plătesc mai întîi ce sunt dator Iui Steriadi, să nu zică că am plecat fără să plătesc. Pe Pădeanu nu l-am văzut. Tot speram să merg la Brusa, dar m-a oprit timpul cel rău, căci aici plouă mereu. Ce stai de-ţi faci venin cu Steriadi şi Ghica? Lasă-i în pace şi nici nu te turbura. Daca Ghica era gentilman cum îi place să ereazâ. auzind că l-am înjuriat, ar fi venit singur să se explice; nu a făcut-o, deci este rea voinţă din parte-i. Se află sub papucul cuiva. Nici nu mai te gîndi, nici nu mai vorbi de el2. Complimente lui Van Sanen din parte-mi. Spune-i că poziţia noastră aici nu este rea şi că tot ce s-a scris de ziare sunt minciuni. Spune asemenea şi lui Al. Golescu cele cc ţi-am scris. Am văzut toate protocoalele şi să afle că nimeni mai mult decît Rusia nu sprijină Unirea. Recomandă-i reledarea. Salută din parte-mi pe toţi ceialţi şi că îndată ce se va decide Un'r.u aici, voi seri o depeşă telegrafică. Sper că aceasta va fi în această săptămîna. Adio, la revedere, D. Bolintineanu P.S. Spune lui Marin că s-a cerut decoraţia pentru mitropolit!;! şi are să se trimită îndată. Balş a luat clasa II iar nu 1. Am citit Independinţa lui loncscu 3. Ştiri noi. Luni la 29 a fost conferinţe oficiale.1 Iată ce s-a decis: să se adune la 4 noiemvr. s.n. Poarta s-a plîns că nu i se ia în băgare de seamă cererile. Francia si Analia au trimis instrucţii să rămîie 245 în cele două cereri turceşti în spiritul protocolului, adică nu pri-imesc propunerile Porţii. Prusia şi Rusia sunt cu Francia. Poarta are să facă un ferman care va fi dezbătut în sesia viitoare. Bulwer ţine cu turcii contra instrucţiilor de la cabinetul său. Pe italian încă 1-a refuzat Austria a-1 admite în conferinţe.5 21 [Octobre 1861]1 Ma chere Madame Zanne, Bientot je vais etre â Bucarest. Decidement, Constantinople a perdu ses charmes pour moi! Le temps este devenu beau. Mais de tous ceux qui habitaient Buiukdere, nous seuls y restons encore. Pas une âme de plus ! J'ai achete unebeile montre en or pour moi chez Gropler, un chronometre, j'ai achete deux couvertures de taleles turques, un chal de Perse (petit), deux bournous, l'un blanc, l'autre noir; des testemeles, des bracelets, des paputzi et une foule de petites choses agreables. Mile Campineano a aussi une part â tout cela. Etes-vous amenages dans la nouvelle maison? Je vous prie de me donner un logement clair, expose au solei). D'ici je n'ai plus rien â vous dire si ce n'est que je m'ennuie af-freusement, ne voyant presque personne, excepte M. Negri, Bordeano et Calimaki, ses secretaires. Notre maison est un cou-vent, — jamais femme n'y a mis le pied. Mile Anticham Leony va epouser un jeune Grec qui s'appelle, je crois, Coronio, un tout petit homme, mais gentil. Sa mere s'y oppose, mais la fille le veut absolument. Mile Mir qui m'a raconte ce fait a vieilli demoiselle. Fadeano ne m'a pas ecrit. Je me proposals d'aller â Brousse, mais je crois que cela me sera impossible maintenant, car la saison [est avancee] et il faut retourner â Bucarest. Mes compliments â ma soeur et â tout le monde que je connais. Mile Beretta n'est pas mariee, mais je ne Tai pas vue. Mme Gecobs a vieilli affreusement, j'ai l'ai vue au theatre. J'ai l'intention de meubler une chambre â la turque. Trois jours apres mon arrivee â Bucarest, je viendrai loger avec vous, s'il y a de place pour moi. Je tiendrai peu de place et je fera* peu de bruit. Ecrivez-moi. Mes hommages â Mme Luzzato. Que fait Mme Ghika? Este-ce qu'elle attend qu'elle vieillisse â la campagne, afin qu'en arrivant â Bucarest, elle soit tout â fait en dehors de toute mauvaise pensee? Votre tout devoue, D. Bolintineanu [Octombrie 1861]1 Dragă doamnă Zanne, In curînd voi fi la Bucureşti. Hotărît, Constantinopolul a pierdut formele sale pentru mine! Timpul s-a făcut frumos. Dar din toţi cei ce locuiau în Buiukdere, noi singuri am rămas încă. Nu mai e nici un suflet! Am cumpărat un frumos ceas de aur pentru mine de la Gropler, un cronometru. Am cumpărat două cuverturi de talele turceşti, un şal de Persia (mic), două burnuse, unul alb, altul negru; testemele, lirăţări, papuci şi o mulţime de mărunţişuri plăcute. D-ra Cîmpineanu are de asemenea o parte la aceasta. V-aţi aranjat în noua locuinţă? Vă rog să-mi daţi o încăpere luminoasă, expusă la soare. De aici nu mai am nimic să vă spun în afară de faptul că mă plictisesc groaznic, nevăzînd aproape pe nimeni, în afară de dl. Negri, Bordeanu şi Calimachi, secretarii săi. Locuinţa noastră este o mînăstire, — niciodată o femeie n-a pus piciorul aici. D-ra Anticham Leony se va căsători cu un tînăr grec care se numeşte, cred. Coronio, un om mărunt, dar amabil. Mamă-sa se opune la aceasta, dar fiica îl vrea în mod absolut. D-ra Mir care mi-a povestit acest fapt a îmbătrînit domnişoară. Pădeanu nu mi-a scris. îmi propusesem să merg la Brusa, dar cred că aceasta îmi va fi imposibil acum, căci e tîrziu şi trebuie să mă întorc la Bucureşti. Complimente sorei mele şi la toată lumea pe care o cunosc. D-ra Beretta nu s-a măritat, dar nu am văzut-o. D-na Gecobs a îmbătrînit groaznic, am văzut-o la teatru. Am intenţia să mobilez o cameră turceşte. Trei ?.ile după sosirea mea la Bucureşti, voi veni să locuiesc la dumneavoastră, dacă e loc pentru mine. Voi ocupa puţin loc şi voi face zgomot puţin. Scrieţi-mi. Omagiile mele d-nei Luzatto. Ce face d-na Ghica? Aşteaptă să îmbătrînească la ţară, cu scopul ca, sosind la Bucureşti, să fie cu totul în afara oricărui gînd rău? Al dumneavoastră devotat, D. Bolintineanu 24G 247 22 Le 30 Oct. n.s. [1861],1 Buiukdere Madame Zanne, Votre lettre comme de raison m"a fait un plaisir qu'on a de la peine ă le dire. Elle est pleine de choses. L'histcire ue Mme Librecht m'a beaucoup amuse; lorsque je me figurais la frayeur de Mme Alexandresco, de se voir rasec par le mari, je me suis mis â rire comme un fou. Pourquci tant de peine â prcpos des paroles de Mme Steriadi? Pourquoi faire un si grand cas de cette affaire? Tant pis pour Mme Ghika si elle a [...] tout ce qu'on lui a dit! Mais il parait qu'eile se grise de haine et de l'idee qu'clle ne vous verrait plus. Cela arrange sa politique acfuelle. Aussi laissez-lă â sa liberte sans y periser le moins du mene'e. En enler.-dant que vous avez torn centre elle ou son mari des prcpos desavantageux, en femme bien elevee, en amie, elle aurait du vous demander une explication. Elle ne l'a pas fait. Cela prouve qu'eile ne veut plus de vous. Aiors on dit adieu et tout est fini. 11 faut savoir que je m'ennuie â mourir ici, â cause du mauvais temps. Dspuis douze jours je reste enferme dans ma chambre, ne pouvant niettre le nez dehors a cause du mauvais temps — il fy a du] vent et [il] pleut continuellement. A Buiukdere la saison est terminee. La societe cl'ici a fait deja chiociri. 11 ne reste plus que Mme Hadjar, une jolie Armc-nienne, mais tres jolie et tres bete. Tout ie monde [lui] court apres et la belle ne manque pas de ccqucUerie. 11 y a â cote de nous ies Demoiselles Friveligio auxquelies notre ami Bourdeano fait une cour tout â faire poetique. II n'est jamais alic les voir. Quand il les rencontre, il ne le salue pas et cependant il leur envok tous les matins des bouquets. II faut rester en Orient pour avoir de telles idees. Apres-demain j'irai â Pera pour la premiere fois. Gropler, je ne l'ai pas vu depuis. Je sais seulement qu'il a ete depcuille par des voleurs la nuit passee. Bulwer habile â Scutari aupres de Mme Aristarky. lis vivent presque maritalement. Sa femme sait tout et malgre cela va pourtant en compagnie de Mme Aristarky. Elle vient d'urriver de son voyage â Londres. Si vous faites demerager mon bagage de la maison Steriadi avant mon arrivee lâ, les gens sont capables de crier que je leur ai soustrait le loyer. Outre cela, je vais arranger autrement mon nouveau domicile. Aussi je vous prie de ne rien changer avant mon arrivee lâ. Si je ne vous ecris rien sur certaines personnes connues de Constantinople ou de Brousse, c'est que reellement je n'ai vu personne. Je passe mon temps â lire des romans ! Moi lire des romans! J'ai lu trois voyages autour du monde; les mysteres de la Chine, quatre romans d'Alexandre Dumas etc. etc. Je mange toute la journee. Lire et manger, voici ma vie ici! Vie tellement aride de tout que je n'ai pas une seule nouvelle â vous donner. Aussi je reste lâ votre devoue serviteur, Bolintineanu 30 oct. s.n. [1861],1 Buiukdere Doamnă Zanne, Scrisoarea dumneavoastră cu atît mi-a făcut plăcere cu cît mi-e greu să o spun. E plină de lucruri. Povestea d-nei Librecht m-a amuzat mult; atunci cînd îmi imaginam spaima d-nei Alexandrescu, de a se vedea rasă de soţ, m-am pus pe rîs ca un nebun. De ce atîta zîzanie în legătură cu cuvintele d-nei Steriadi? De ce se face un caz aşa de mare din această chestiune? Cu atît mai rău pentru d-na Ghica dacă a crezut tot ceea ce i s-a spus ! Dar se pare că ea se îmbată de ură şi de ideea că nu vă va mai vedea. Aceasta convine politicii sale actuale. De aceea, lăsaţi-o în pace şi nu vă mai gîndiţi la ea cîtuşi de puţin. Auzind că aţi spus împotriva ei sau a soţului vorbe neplăcute, ca o femeie bine crescută, ca prietenă ar fi trebuit să vă ceară o explicaţie. Ea n-a făcut-o. Aceasta dovedeşte că nu mai vrea să aibă de-a face cu dumneavoastră. Atunci se spune adio şi totul este terminat. Trebuie să ştiţi că mă plictisesc de moarte aici, din cauza timpului rău. De douăsprezece zile stau închis în camera mea, neputînd băga nasul afară din cauza vremii urîte, — bate vîntul şi plouă necontenit. La Buiukdere sezonul s-a terminat. Societatea de aici a făcut deja chiociri. Nu mai rămîne decît d-na Hadjar, o frumoasă armeanca, dar foarte frumoasă Şi foarte proastă. Toată lumea aleargă după dînsa şi frumoasa este foarte cochetă. Se află alături de noi domnişoarele Priveligio cărora prietenul nostru Bordeanu le face o curte cu totul poetică. N-a mers niciodată să le vadă. Cînd le întîlneste, nu le salută şi totuşi le trimite în fiecare dimineaţă buchete. Trebuie să stai în Orient ca să ai astfel de idei. 2-18 249 Poimîine voi merge la Pera pentru prima dată. Pe Gropler nu l-am mai văzut dc atunci. Ştiu numai că a fost jefuit de hoţi noaptea trecută. Bukver locuieşte la Scutari, lîngă d-na Aristarky. Trăiesc ca şi căsătoriţi Soţia sa ştie tot şi în ciuda acestora merge totuşi în compania d-nei Aristarky Acum tocmai a sosit din călătoria sa la Londra. Dacă îmi mutaţi bagajele din casa Steriadi înainte de sosirea mea acolo, oamenii sînt capabili să strige că le-am sustras chiria. Pe lîngă aceasta, îmi voi aranja altfel noul meu domiciliu. De asemenea, vă rog să nu schimbaţi nimic înainte de sosirea mea acolo. Dacă nu vă scriu nimic despre oarecare persoane cunoscute din Constantinopol sau din Brusa este realmente din cauză că n-am văzut pe nimeni. Îmi petrec timpul citind romane ! Eu să citesc romane? ! Am citit trei călătorii în jurul lumii; misterele Chinei, patru romane de Alexandre Dumas etc., etc. Mănînc toată ziua. Citesc şi mânînc, iată viaţa mea aici. Viaţă atît de aridă încît nu am nici o veste să vă dau. La fel, rămîn al dumneavoastră devotat servitor, Bolintineanu 23 10 mai 1865, Bucureşti Alexandre sau doamnă Zanne — cine va fi din doi? lată vă trimit cu această ocaziune mai multe scrisori de la j Paris şi de la Filip din România. Am fost nevoit a le desigila, căci erau plicuri mari, purtînd înuntru scrisori deosebite către m-me Luzatto şi către mine. Dar fiţi încredinţaţi că nu le-am citit. Pe aici bine, foarte bine. Dupe plecarea dv. de aici, Victoritza a avut un fel de suită la boala ei, dar a fost voioasă mereu şi acum este cu totul bine. Ea întreabă mereu: Mama! Mama ! Acum tot mai întreabă, dar rar şi aceasta n-o opreşte de a rîde şi de a gon-goni. Am învaţat-o la ciocolată, deşi îi dau foarte puţin şi numai să fie vorbă. într-o zi, luînd-o în braţe, mi-a cerut ţîţă şi mă căta în sin. Nicu şi Take au mîncat astăzi la noi, trimişi fiind a se mai plimba. Take nu a vrut să vie, ci numai Nicu, dar a venit în fine. Take se place între fete, pe care !e apucă de rochie şi nici habar nu mai are de mama. Dar scriind această scrisoare cu el de faţă şi citindu-i-o, mi-a zis că lui îi este dor de papa şi de mama şi că le sărută mînile, cum şi Nicu care învaţă bine şi vă doreşte şi care mi-a dictat a vă seri vorbele de: învaţă şi doreşte. Noutăţi dupe aici, mai nimic. Davila a fost bolnav de moarte, dar a scăpat. Fata lui Teodori de junghiuri a scăpat. Capeleanu s-a pus în locul lui Grecianu. Zaharia mănîncă des pe aici. Simon e cam bolnav. într-o duminică am dat un dineu unde au fost m-lle Pauline, mr. et madame Simon, Zaharia, Leon şi eu. Lisandru a fugit de la grădină. O udă Clementin. S-a mai pus flori din nou de grădinarul de la chosse. Cartea mea iese peste cîteva zile.1 Take îmi zice să scriu multă sănătate lui Emil, iar Nicu îmi zice că-1 sărută pe gură. Jul e voinic. D. Lemaître ce a avut bunătate să-mi facă o vesiţă, mi-a adus între altele şi portretul lui Jul coloriat în fotografie. Vi l-aş fi trimis, dar este gros şi cu sticlă şi prin urmare nu merge cu poşta. Leon vine de mănîncă toate zilele aici. lată tot ce am a vă spune deocamdată, afară numai că prost lucru este a ţine menagiul şi a avea a face cu servitorii. îi îndop cu carne, asfel că de nu se vor îngraşă ca nişte porci acum, apoi nu se vor mai îngraşă altă dată. Vă doresc şi mi-e urît. D. Bolintineanu 24 24 Mai 1865 Madame Zanne, Vous vous plaignez de ce que je ne veux pas vous ecrire. Vous avez du recevoir mes lettres, c'est-â-dire celles de Paris, de Philippe et les miennes par lesquelles je vous avertissais que tout le monde se porte bien ici. Cette fois-ci je vous annonce que tout va bien comme autrefois. Victoritza seule est un peu indisposee de nouveau par suite de ses dents. Nous la soignons beaucoup. Madame Louzatto gronde deja sur la longueur de votre absence. Aujourd'hui j'invite â dîner chez moi Mme Louzatto, Pauline, Simon, Jules, Marian, Take et Kaloyan Bolintineano, Nicolas et Taky Zanne, Mile Eugenie Zanne et une autre demoiselle du pensionnat, 250 231 sans parler de M. Leon qui y dine regulierement. La semaine deraiere j'ai invite â diner plus de monde, entre autres l'eveque Ghenadius et M. Caliman, Ionesco est arrive iei. Simon avait fait la plaisanterie de dire â Pauline que M. Ionesco est mort. Pauline l'a pris pour de bon. Elle est venue chez nous et pour s'en assurer, elle a envoye Jouja chez la mere d'Ionesco s'informer sur le fait. Celle-ci une fois en face de Mme Yonesco mere, a demande si elle a des nouvelles d'Ionesco, en ajoutant ces paroles: „Dar n-a murit?" Ces paroles ont produit un terrible effet. La mere d'Ionesco est tom bee evanouie. Son frere aussi. Ce dernier, sachant que c'est notre servante qui est venue leur donner la triste nouvelle. est venu chez nous, en criant et en sanglottant. Cette scene a dure trois jours jusqu'â ce que Ionesco [soit] arrive d'Ibraila. Voilâ du comique — n'est-ce pas, Madame? Depuis la deraiere lettre de Paris que je vous ai deja expediee, je n'ai pas recu d'autre. Probablement on vous sait partie pour la campagne. Nous avons charge le frere de Goudjon de parler â ce dignitaire sur l'affaire dont Zanne m'a ecrit dejâ. Je ne vous donne pas de nouvelles pDlitiques. Les nouvelles-la sont mieux connues â la campagne qu'ici. Je vous dirai seulement que les Roumains sont devenus la capricieux, qu'ils ne trouvent jamais un ministere qui soit de leur gout. Dans quelques jours d'ici je compte partir pour Sinaia, puis pour les eaux d'Alopatek. Je suis bien portant et j'ai engraisse un peu. Mes amities â Zanne. Votre tout devoue serviteur, D. Bolintineanu 24 mai 1865 Doamnă Zanne, Vă plîngeţi că nu vreau să vă scriu. Trebuie să fi primit scrisorile mele, adică acelea din Paris, de la Filip şi ale mele prin care vă avertizez că toată lumea se simte bine aici. De data aceasta vă anunţ că totul merge bine ca altădată. Victoriţa singură este puţin indispusă din nou din cauza dinţilor. Noi o îngrijim mult. Doamna Luzatto bombăne deja datorită îndelungatei dumneavoastră absenţe. Astăzi invit la cină la mine pe d-na Luzatto, Paulina, Simon, Jules, Marian, Tache şi Caloian Bolintineanu, Nicolae şi Tache Zanne, d-ra Eugenia Zanne şi o altă domnişoară din pensionat, fără a mai vorbi de dl. Leon care cinează aici în mod regulat. Săptămîna trecută am invitat la cină mai multă lume, între alţii episcopul Ghenadie şi dl. Căliman. Ionescu a sosit aici. Simon făcuse gluma să spună Paulinei că dl. Ionescu a murit. Paulina a luat-o de bună. A venit la noi şi pentru a fi sigură a trimis pe Juja la mama lui Ionescu să se informeze asupra situaţiei. Aceasta, odată în faţa d-nei Ionescu-mama a întrebat-o dacă are veşti de la Ionescu, adăugind aceste cuvinte: „Dar n-a murit?" Aceste cuvinte au produs un efect teribil. Mama lui Ionescu a căzut leşinată. Fratele său la fel. Acesta din urmă, ştiind că este servanta noastră aceea care a venit să le dea vestea tristă, a venit la noi strigînd şi plîngînd în hohote. Această scenă a durat trei zile, pînă cînd Ionescu a venit din Brăila. Iată ce comicărie — nu-i aşa, doamnă? După ultima scrisoare din Paris pe care v-am expediat-o deja, nu am primit alta. Probabil că lumea vă ştie plecată la ţară. Am însărcinat pe fratele lui Goudjon să vorbească acestui demnitar în legătură cu afacerea despre care Zanne mi-a scris deja. Nu vă dau veşti politice. Veştile sînt mai bine cunoscute acolo la ţară decît aici. Vă voi spune numai că românii au devenit capricioşi, că nu găsesc niciodată un minister care să fie pe gustul lor. Peste cîteva zile am de gînd să plec la Sinaia, apoi la băile din Alopatek. Totuşi sînt bine şi m-am îngrăşat puţin. Salutări lui Zanne. Al dumneavoastră devotat servitor, D. Bolintineanu 25 27 mai [Î8]65 Zanne! lată o scrisoare de la Marian şi de la Jules venite chiar astăzi prin poştă în plicul meu. Vei lua cunoştinţă de cele zise într-însa. Aici acasă lucrurile merg bine. Victoriţa a fost bolnavă de dinţi în aceste zile. Acum însă este bine. Dars-a răsfăţat şi s-a făcut aşa de capricioasă încît bate pe mama-doică, şi cînd nu poate să o bată, se bate singură, îşi smulge părul, se tăvăleşte pe jos. Ea înţelege tot ca un copil mare. Madame Luzatto mi-a zis că are să meargă în vacanţă, la Filip, la ţară, cu Paulina şi cu Leon. 2 S3 Grădina face progres, dar nu sunt flori multe, deşi eu am pus în brazdele cele deşarte verbine. O ud eu în toate serile. Fragii, cei puşi la umbră, n-au dat rod, şi cei puşi la soare şi care au dat rod i-a mîncât Eugenia şi Victoriţa. Simon şi Zaharia vin aici în toate zilele, precum şi tînărul Leon, care nu a reuşit nimic la visterie şi acum caută în altă parte un serviciu. lonescu a demisionat şi a venit aici. Melic e tare şi mare. Marin puternic. Creţulescu în opoziţiune. Tell patriot mare, dar tot prost. Boliac flămînd. Costaforul ahtiat de minister. Eu am făcut o vizită domnitorului de condoleanţă. Se zice că este tare afectat pentru moartea maicii sale. La 1 iulie plec la 1;ăi la Alopatek, să-mi curăţ stomahul de tot veninul ce-am strîns în aceşti timpi din urmă prin înalta politică a lui Creţulescu, Tell, Boliac. Madame Zanne, Que vous dirai-je? Pendant les fetes des Messes i! a piu, selon l'habitude. Votre maison est en bon etat. Mes poesies sont ter-minees, imprimees et reliees. Je vais envoyer â Ciochină ies exem-plaires qu'il me demande. Zisso est revenii de Craiova degonfle. Le jeune Marian est venu dîner chez moi et y [estj reste deux jours. 11 se porte bien. Jougea est malade d'un point de cote sans inflamation. Coloman vient tous les jours chez moi. Marian ne vient plus. Votre tout devoue serviteur, D. Bolintineano Doamnă Zanne, Ce vreţi să vă spun? în timpul sărbătorilor Paştilor a plouat, ca de obicei. Casa dumneavoastră este în stare bună. Poeziile mele sînt terminate, tipărite şi legate. îi voi trimite d-lui Ciochină exemplarele pe care mi le cere. Zisso s-a întors dezumflat de la Craiova. Tînărul Marian a venit să cineze la mine şi a rămas două zile. Se simte bine. Jugea este bolnav, are junghi intercostal, fără inflamaţie. Coloman vine în fiecare zi la mine. Marian nu mai vine. Foarte devotatul dumneavoastră servitor, D. Bolintineanu 26 Le 25 Juillet [?]\ Constantineple Madame Zanne, J'ai ecrit â Alexandre en le priant de demander 40 # au frere d'loanin sur l'argent qu'il me doit. Je ne sais si cette affaire est terminee? Je suis bien portant. A peine j'ai pu prendre un seul hain, en attendant d'aller â Buiukdere [ce] qui sera bientet. i Figurez-vous que cet animal de Louis Marc n'a pas envoye ma lettre â Negri! Personne ne l'a vu ici! Est-ce qu'il est encore lâ-bas? ' Ici on parle beaucoup de la guerre — Francais, Anglais, Turcs, Italiens etc. Si la guerre a lieu, il n'est pas etonnant de voir un echantillon de ces messieurs â Bucarest, — avis aux vieilles demoiselles â marier. Que faites-vous de beau par lâ? Comment va Leon, les enfants, Mme S. et Mile Louzatto? Alexandre? Rappeiez-moi â leur souvenir avec une foule de compliments pour cortege. N'oubliez pas de faire la meme chose en face de Mme Steriadi, de Lili et d'Euphrosine ainsi qu'en face de leurs chers epoux. Mme Gropler est aux eaux d'Allemagne oii Gradovitz est alle la chercher. Son mari qui vient d'arriver ici m'a dit qu'eile est | presque retablie. A fadeano je vais ecrire. A Pera je ne connais plus tout ce S monde. Vous savez que ia population de Pera est une population 1 flottante. I Vendredi j'irai â Buiukdere oii il va avoir des courses sur l'eau fin bateaux. M. Negri vous fait ses compliments ainsi qu'â toute la familie, j Maintenant parlons d'affaires. ' Faites amboîter la petite pierre de jaspe et lorsqu'elie pre-sentera quelque chose de gentil, je vous souhaite de la porter en bonne sânte â votre joii cou. | Voilâ un compliment. Cela prouve que je suis gai, par suite d'un envahissement de punaises. ! Le projet du chemin de fer de Bucarest â Jassy est en train i d'etre execute. Dites â Lili qui etait si indecise de quelle maniere 254 r elle se rendrait â Jassy, d'attendre que le chemin de fer soit termine. Je voudrais vous dire encore un million de choses, mais voiei que le papier manque et pour qu'il ne me quitte [pas] au beau moment, je vais le quitter moi â temps. Un de vos adora teu rs, D. Bolintineanu Voici pour Alexandre. Puiule, nu lăsa să plece Bordeanu de acolo fără să-mi aducă banii de la Ioanin, ca şi eu să poci a veni mai curînd acasă. Dacă se poate, dă ordin să se puie geamurile la dulapul meu. Proiectul drumului de fier de la Bucureşti la Iaşi este pe cale de a fi executat. Spuneţi-i lui Lili care era atît de indecisă în ce mod se va duce la Iaşi, să aştepte ca drumul de fier să fie terminat. Aş vrea să vă spun încă un milion de lucruri, dar iată că îmi lipseşte hîrtia, şi pentru ca să nu mă părăsească atunci cînd mi-o fi mai drag, o voi părăsi eu la timp. Unul dintre adoratorii dumneavoastră, D. Bolintineanu Iată pentru Alexandru. 25 iulie [?] *, Constantinopol Doamnă Zanne, I-am scris lui Alexandru rugîndu-1 să ceară 40 de galbeni fratelui lui Ioanin din banii pe care mi-i datorează. Nu ştiu dacă această afacere este terminată. Mă simt bine. De-abia am putut să fac o singură baie, aşteptînd să merg la Buiukdere, care va fi curînd. închipuieşte-ţi că acest animal de Louis Marc nu a trimis scrisoarea lui Negri! Nimeni nu 1-a văzut aici! Este încă acolo? Aici se vorbeşte mult de război — francezi, englezi, turci, italieni etc. Dacă se face război, nu este de mirare de a vedea un eşantion de aceşti domni la Bucureşti, — aviz domnişoarelor bătrîne la măritiş. Ce faceţi frumos pe acolo? Ce face Leon, copiii, d-na S. şi d-ra Luzatto? Alexandru? Amintiţi-le de mine cu o mie de complimente în cortegiu. Nu uitaţi să faceţi acelaşi lucru faţă de d-na Steriadi, de Lili şi de Eufrosina, ca şi faţă de dragii lor soţi. D-na Gropler este la băi în Germania, unde Gradovitz a mers să o caute. Soţul său care tocmai a sosit aici mi-a spus că ea este aproape restabilită. îi voi scrie lui Pădeanu. La Pera nu mai cunosc toată această lume. Ştiţi că populaţia din Pera este o populaţie flotantă. Vineri voi merge la Buiukdere unde vor avea loc curse pe apă în corăbii- Dl. Negri vă transmite complimentele sale, ca şi întregii familii. Acum să vorbim de afaceri. încastraţi mica piatră de jasp şi cînd va arăta drăguţ, vă urez să o purtaţi sănătoasă la frumosul dumneavoastră gît. Iată un compliment. Asta dovedeşte că sînt vesel, ca urmare a unei invazii de ploşniţe. 256 DIVERSE 2 1 Bucureşti, 22 mai 1861 Principatele Unite Ministerul Treburilor Străine şi Secretariat al Statului Al Ţărei Româneşti No. 1121 Domnule Ministru 1, Nota d-lui agent şi consul general al Franciei, sub no. 415, împreună cu depeşa d-lui mareşal Randon adresată d-lui Thou-venel, priimită la acest ministeriu la 19 mai corent, relativă la nouile avantagii ce M.S. a binevoit a acorda d-lui Le Cler şi d-lui Mengel, crez de a mea datorie a vi le transmite pe lîngă aceasta, în copie, şi a vă ruga, domnule ministru, să binevoiţi a le supune la cunoştinţa prea înălţatului nostru domn spre a li se da în urmă cursul ce se va găsi necesariu. Priimiţi, vă rog, domnule ministru, încredinţarea prea osebitei mele consideraţii. Ministru, D. Bolintineanu Şeful hiuroului, M. I Mitilinescu D-lui ministru secretar de stat li Departamentul Trebilor Străine din ţara suroră. S iunie 1861 Către Consiliul de Miniştri Dintr-o comunicaţiune a onor. Ministeriu de Resbel sub no. 1815, rezultă că dl. inspector general al serviciului sanitar a fost însărcinat a face la Paris o comandă de o cătăţime de cîrpe vechi, destinate a se transforma aici în şarpie pentru trebuinţa spita-lurilor militare ale ţărei; acum însă dintr-o depeşă se află că autorităţile duaniere ale Franciei a oprit exportul acelei mărfi pe temeiul chiar al legiuirii franceze care proibă această exportaţiune, pentru care subsemnatul a şi intervenit pe lîngă onor. agenţie a Franciei spre a obţine ieşirea excepţională, de va fi cu putinţă, a comandei în cestiune şi îmbarcarea-i pentru Ţara Românească. Pentru a evita dar pe viitor guvernul asemenea dificultăţi opuse din partea ţărilor străine în virtutea legilor acelor ţări, subsemnatul crede de a sa datorie d-a arăta această împrejurare onorabilului Consiliu, pentru ca de acum înainte orice cerere de asemenea natură să se facă prin canalul Ministenului Trebilor Străine care este organul obligat între guvernul ţărei şi reprezin-tanţii statelor străine în ţară, spre a se putea lua cu chipul acesta totdauna, în prealabil, o asigurare formală asupra vericării împiedicări s-ar ivi, precum în cazul de faţă. Totdeodată subsemnatul este de părere ca, pînă a nu se face comande în ţări străine, ar fi just şi mai avantagios încă de a se adresa comerţului local carele va avea facultatea de a concura şi căruia, oferind preţuri şi cualitatea egală, s-ar cuveni d-a i se da preferinţă; prin care mod s-ar favoriza şi înlesni dezvoltarea comerţului şi industriei naţionale şi s-ar evita orice plîngeri fondate din parte-i. Subsemnatul are onoare de a supune cele ce preced la chib-zuirea onor. Consiliu spre luarea dispoziţiunilor ce va găsi de cuviinţă într-aceasta. Ministru secretar de stat la Departamentul Trebilor Externe, D. Bolintineanu 258 259 10 decembrie 1861 1863, ghenar. 3 La redactor, Am cetit, în serioasa foaie Ţăranul român, întrebarea ce mi se face daca eu am comunicat Independinţei ştiri privitoare la Unirea Ţărilor Române. Vă poci încredinţa că pe tot timpul cît m-am aflat la Conslantinopole nu am comunicat nici o ştire nici Independinţei, nici vreunui alt ziar, pentru cuvîntul că chestia era încă pendinte şi tot ce se propunea astăzi se schimba a doua zi.1 Asfel văzurăm toate ştirile date atunci dezminţite îndată de fapţi; iar altele, precum cei doi guvernori, o simplă invenţie, nefiind propus decît un singur guvernor pentru Moldova, care şi acela a căzut de atunci. Al d-le, D. Bolintineanu 4 1862, decembre 17 Domnului redactor al „Romanului" Aţi avut gingăşia a recomanda publicului subscrierea la tipărirea poeziilor subsemnatului. Această culegere de poezii era să coprindă: o serie de poezii lirice, elegii, balade, legende, ode, cîntece, melodii, macedone, libiene, apoi poeme şi opt drame din istoria românilor. Dar fiindcă de un an aproape, numai ţara legală, prin deputaţii Camerei legislative au răspuns la acest apel, ceea ce nu a putut face nici jumătate din numărul trebuincios pentru tipărire, această subscripţiune se anulează cu desăvîrşire. Nu avem a face nici o plîngere. Se înţelege negreşit că, dacă ţara nu a încurajat această întreprindere, vina este a autorului al cărui talent şi simţiminte par să nu fie la înălţimea gustului şi simţi-mintelor românilor în această nouă eră de progres.1 Domnii ce au binevoit a se însărcina cu liste de subscripţiune, sunt rugaţi să le rupă. Al domniii-tale serv, Dim. Bolintineanu 260 Domnule redactor, Vin să vă mulţumesc pentru maniera graţioasă ce aţi luat în privinţa suspendării listelor pentru poeziile mele. Această suspendare nu merită atîta atenţie din partea ziarelor, este un fapt natural. Voind a face o ediţie de lux, s-a făcut apel la clasa avută, care avea dreptul a răspunde sau a nu răspunde. Pentru numele lui Dumnezeu, amice, faceţi osebire în ziar de poporul român şi acei ce nu răspund la întreprinderi de literatură naţională, căci toate cărţile mele tipărite pînă astăzi s-au trecut în poporul român pînă la 1500 exemplare. Următoarea scrisoare a editorului d. Cr. Ioanin, ce primii acum, este atît o explicare pentru ce ediţiile de lux nu izbutesc, cum şi o dovadă de mare credinţă a unui fiu din popor în poporul român. Vă rog a tipări această scrisoare.1 Al d-tale confrate, D. Bolintineanu 6 17 octombrie 1863 Ministeriul Cultelor şi Instrucţiunei Publice ORDIN CIRCULAR CĂTRE TOŢI D-NII PREFECŢI DE DISTRICTE Domnule prefect, D-voastră aveţi o mare parte de veghere asupra şcoalelor de sate1. Iată pentru care cuvînt vă îndreptez următoarele rînduri: Instrucţiunile, ce regulă aceste frumoase şi utile aşezăminte, nu s-au putut încă pune în executare în toată plinătatea lor. Starea actuală a şcoalelor săteşti lasă mult de dorit, atît în raport cu regulamentul în fiinţă cît şi cu starea lor de complectă îmbunătăţire, ce este via noastră dorinţă de viitor. Sunteţi rugat, domnule prefect, nu numai spre a da aginţilor acestor şcoli mînă de ajutor şi protecţiunea d-voastră, spre executarea ordinilor lor, în privinţa materială, dar încă a lua o parte de veghere în privinţa morală a acestor aşezăminte. 261 Toţi ţăranii nu sunt chemaţi a deveni erudiţi; dar cată a-i scoate din ignoranţa barbară, prin noţiunile ce vor căpăta în şcoală, despre ce este bine, ce este drept, ce este adevărat. Aceste scoale cată să fie iniţiaţiunea către cunoştinţi, dar şi către virtuţi, către drepturi şi datorii; cată a da învăţămîntul trebuincios pentru oamenii liberi, dar cu o cugetare de bun ordin, a regenera datinile şi ideile, dar a dispune pe oameni să practice virtuţile. Astfel vor fi iniţiaţi învăţătorii viitori ai acestor scoale. Pe aceste baze sînte, şi mai ales cu împărtăşirea la acest învăţămînt a amîndurora sexe, înmulţirea şi dezvoltarea acestor scoale, în toate satele României, nu numai că nu vor deveni o cauză de vătămare, precum pretind inemicii luminilor, ba încă vor fi mijlocul prin care poporul se va face demn de aspirările popoarelor celor mai civilizate şi mai fericite. Nu este nici o cugetare politică în aceste idei, ţinta noastră a fost a vă iniţia în dorinţele guvernului Măriei Sale domnitorului în această privinţă, şi a vă ruga particular spre a îndoi partea de contribuire şi veghere ce vi s-au dat de legi, asupra lucrărilor privitoare la aceste aşezăminte. Preoţii satelor vor fi asemenea iniţiaţi prin prea sînţia sa mitropolitul. Vi se va comunica în curînd hotărîrea guvernului pentru măsura binefăcătoare ce consistă în a face să se priimească şi fetele ţăranilor în şcoalele de sate. Priimiţi, domnule prefect, încredinţarea osebitei mele consideraţii. Ministru, D. Bolintineanu No. 29801 7 22 octomvrie 1863 Ministeriul Cultelor şi Instrucţiunei Publice CIRCULARĂ CĂTRE D.D. INSPECTORI AI ŞCOALELOR COMUNALE Domnule inspector, Scopul pentru care guvernul a instituit serviciul inspectorilor a fost de a controla cu înlesnire învăţămîntul public şi a putea să aibă pururea încredinţarea că toate legiuirile şi dispoziţiunile privitoare la învăţămîntul public se observă şi se aplică pretutindeni strict şi în spiritul dupe care au fost dictate. Şcoalele săteşti, domnule, sunt menite a dezvolta inteligenţa ţăranului şi a-i înlesni oarecum mijloacele traiului. Starea actuală a acestor scoale lasă mult de dorit sub toate rapoartele; de la energia însă şi bunul d-voastră simţ depinde ca ele să atingă ţinta pentru care au fost create. Atrag dar toată atenţiunea d-voastră şi vă invit, domnule, a îndoi privegherea în funcţiunea ce vă este încredinţată şi a face ca învăţătorii comunali să-şi îndeplinească cu religiozitate dato-riele lor. Acestea sunt deocamdată observaţiunile ce fac şi sper, domnule, că vă veţi pune tot zelul şi activitatea în îndeplinirea funcţiunei d-voastră, spre a nu-mi da neplăcuta ocaziune de a lua măsuri de destituire, pentru acei din d-voastră carii nu se vor pătrunde de delicata misiune ce le este încredinţată. Ministru, D. Bolintineanu No. 30018 8 22 octomvrie 1863 Ministeriul Cultelor şi Instrucţiunei Publice CIRCULARĂ CĂTRE DOMNII SILVICULTORI1 Domnule, Bunăvoinţă a Măriei Sale domnitorului, încredinţîndu-mi portofoliul Ministeriului Cultelor şi Instrucţiunei Publice, subsemnatul nu poate trece cu vederea solicitudinea ce cată să aibă atît pentru conservarea cît şi ameliorarea pădurelor de mînă-moartă. Pădurele, domnule, dupe cum cunoaşteţi, sunt nu numai de un interes privat pentru proprietate, dar încă şi de un interes general pentru ţară, căci ele influenţează asupra climei, igienei, 262 263 asupra regimului apelor şi consolidărei terenului, şi asupra apărării teritoriului. Conservarea şi ameliorarea lor cată dar să fie întîia preocupa-ţiune a d-voastră. De aceea dar vă invit, domnule, a lua cele mai energice măsuri, prin excursiuni dese ce cată să faceţi în pădurile de mînă-moartă din circumscripţia silvică ce vă este încredinţată, de a nu se tăia o nuia măcar de nimeni, oricine va fi, fără specială autorizare, care vi se va face totdauna cunoscută, în caz de a se da prin direcţia generală a administraţiei silvice, căci la din contra mă voi vedea silit a lua măsuri severe pentru orice abatere, şi responsabilitatea va privi asupră-vă. îmi place a crede, domnule, că pătrunşi de misia ce vă este încredinţată, nu-mi veţi da ocazie de a vă observa nestăruinţa d-voastră în îndeplinirea datoriilor funcţiei ce ocupaţi. Priimiţi, domnule, încredinţarea deplinei mele consideraţii. Ministru, D. Bolintineanu No. 1108 9 25 octomvrie 1863 Ministeriul Cultelor şi Instrucţiunei Publice CIRCULARĂ CĂTRE D.D. INSTITUTORI SUPERIORI AI ŞCOALELOR Domnule, D. ministru de Interne, cu adresa no. 26336, din 16 octomvrie curent, inserată şi în Monitorul oficial no. 207, de la 18 octomvrie, a comunicat subscrisului că la invitarea ce s-a făcut prin prefecturi institutorilor superiori de prin districte a se însărcina cu priimirea şi desfacerea cărţilor didactice, tipărite de stat pentru trebuinţa şi înlesnirea şcoalelor publice, dupe anume regule comunicate de ia direcţiunea Imprimeriei Statului în exemplare imprimate, institutorii din cele mai multe districte nu au voit a priimi această insărcinare reclamată de interesul public. Subscrisul nu a putut vedea decît cu părere de rău că institutorii publici, carii trebuie să fie cei întîi la orice lucru cerut pentru binele ţării, refuză concursul cerut lor în o lucrare ce se află în cele mai de aproape legături cu însuşi misiunea lor specială ca învăţători, şi deci, considerînd că şi în trecut aprovizionarea şcoalelor cu cărţile didactice trebuitoare a fost pururea una din serviciile purtate de institutorele superior al fiecărui district, că nu este alt mijloc de a se garanta ca judeţele să fie pe viitor îndestulate cu cărţile didactice trebuincioase învăţămîntului public, şi că prin regulele comunicate de direcţia Imprimeriei se ofereşte institutorilor pentru asemenea însărcinare şi un premiu de 12% din vînzarea cărţilor, am onoare a vă pune cu aceasta d-voastră, ca institutor superior, secretar comitetului local de inspecţiune, obligatorie însărcinare de a priimi să ţineţi depozitul de cărţi didactice trebuitoare şcolarilor din acel district, prin înţelegerea cu prefectul respectiv şi conform regulelor mai sus citate, comunicate d-voastră de la direcţiunea Imprimeriei Statului, îngrijind pe a d-voastră răspundere de a nu lipsi niciodată şcolarilor districtului asemenea cărţi. Priimiţi, domnule, încredinţările consideraţiei mele. Ministru, D. Bolintineanu 10 29 octomvrie 1863 Ministeriul Cultelor şi Instrucţiunei Publice D. N. lonescu, profesore la Universitatea din Iaşi, însărcinat cu aducerea rămăşiţelor mortale ale eminentului istoric N. Băl-cescu, mort şi înmormîntat în exil Ia Palermo, dupe dispoziţiu-nile regulate de minister Ia 8 iunie, anul curent1, şi aprobate prin decretul înălţimei Sale Domnitorului, no. 521, face cunoscut, prin relaţiunea dată acum2, că spoliele răposatului Bâlcescu au fost aruncate în cimetirul săracilor din monastirea Capucinilor de lîngă Palermo, şi astfel i-a fost peste putinţă a le găsi, dupe un timp de 11 ani trecuţi. Spre cuonstatarea acestei triste împrejurări, d. lonescu a produs următoarele acte, autentice însă: 264 265 1. Declararea albergatorului de la stabilimentul „Trinacria", d. Salvatore Ragusa, în casa căruia a locuit răposatul, de la 17 octomvrie 1852 pînă la trecerea din viaţă, 29 noiemvrie acelaş an.3 2. Declararea capelanului sacramental.4 3. Certificatul municipalităţii din Palermo.5 4. Chitanţe pe numele răposatului, pentru plata taxei de cimeteriu la Capucini, în fosa comună.6 Aceste acte, dimpreună cu raportul d-lui Ionescu, relativ la această chestiune, precum şi testamentul răposatului Bălcescu,7 se publică în întregul lor, spre cunoştinţa tutulor; iar pasportul răposatului s-a depus la Muzeul Naţional din Bucureşti 8. Ministru, D. Bolintineanu No. 31046 11 5 noiemvrie 1863 Ministeriul Cultelor şi Instrucţiunei Publice CIRCULARĂ CĂTRE TOATE MUNICIPALITĂŢILE ORAŞELOR Domnilor, Din cuprinsul referatului prezentat de ministeriu în mai contenit şi a încheierei Consiliului Miniştrilor, aprobată de Măria Sa principele domnitor, publicate acestea şi în Monitorul oficial, v-aţi putut lămuri de obligaţiunea şi datoria ce priveşte pe municipalităţi de a întreţine toate şcoalele publice primare a oraşelor cu tot materialul trebuitoriu pentru a lor funcţionare, precum şi despre timpul lăsat municipalităţilor pînă la finele anului curent spre a-şi crea veniturile trebuitoare pentru aceasta, dupe latitudinea acordată de Cameră şi promulgată în no. 51 al Monitorului de la 12 martie contenit. Văzînd dar că acum, pe de o parte, este sosit timpul pentru pregătirea budgetelor pe anul următoriu 1864, iar pe de alta, că acest ministeriu nu va mai putea continua purtarea de la sine a cheltuielilor întreţinerei materiale a şcoalelor orăşeneşti, sub- 266 scrisul, raportîndu-se şi la circulara no. 8620/52 de la 3 martie, adaogă a vă preveni şi prin aceasta ca, prin înţelegere cu comitetele de inspecţiune locală şi institutorii principali ai fiecărei scoale, să calculaţi şi să prevedeţi în budgetul acelei municipalităţi toate cheltuielile de întreţinere materială trebuitoare pentru buna şi regulata funcţionare a tuturor şcoalelor publice primare de băieţi şi fete ce se găsesc înfiinţate în acel oraş, dupe trebuinţele şi împrejurările locale ale fiecărei scoale. Convins că, pătrunşi cu deplinătate şi de datoria d-voastră ca reprezentanţi ai acelui oraş, şi de simţul devotamentului datorit de oricare cetăţean pentru binele public şi progresul român, veţi regula cu cea mai deplină bunăvoinţă şi preferinţă această lucrare privitoare la importantul obiect al invăţămîntului, nu-mi rămîne, domnilor, decît a vă recomanda să îngrijiţi îndeajuns toate trebuinţele, precum: local, încălzire, luminare, servitori, mobilare, reparaţiuni etc. ca nu cumva prin spirit de o economie rău înţeleasă să sufere din cauza unei chibzuiri parcimonioasă, sau să fie reduse a se închide, ştiind că, în nici un caz, ministeriul nu va mai purta în anul următoriu vreo cheltuială de material pentru ele. Priimiţi, domnilor, asigurarea distinsei mele consideraţiuni. Ministru, D. Bolintineanu No. 31700 12 9 noiemvrie 1863 Ministeriul Cultelor şi Instrucţiunei Publice CIRCULARĂ CĂTRE D.D. I'REFECŢI Domnule prefect, Către cele comunicate d-voastră cu circulara no. 29810, în privinţa învăţămîntului din şcoalele comunale, am onoare prin aceasta de faţă a atrage atenţiunea d-voastră special asupra unei chestiuni nu mai puţin importante, nu mai puţin aşteptate de toată ţara. Aceasta este educaţiunea fiicelor locuitorilor de ţară; căci pe cînd în oraşe au început, de sunt acum patru ani trecuţi, a se folosi şi acest sex de imensele beneficii ale învăţămîntului, 2S7 în sate numai această binefăcătoare instituţiune nu s-a realizat încă. D-voastră, domnule prefect, cunoaşteţi că numai prin formare de bune soţii şi mume de familie se pot consolida legăturile familiei prin care apoi se regenerează şi prosperează o naţiune. Guvernul actual al Măriei Sale Alexandru loan 1 doreşte cu energie a răspîndi o deopotrivă luminare pentru ambele sexe în toate clasele societăţii, fiindcă fără aceasta nu ar putea exista armonia cerută la desăvîrşita ei prosperare. Subscrisul vă recomandă dar, domnule prefect, ca, pînă la o lege care va regula în mod mai special învăţămîntul fetelor pentru sate, să stăruiţi prin mijloacele morale de care puteţi dispune, şi mai cu seamă prin reprezentanţii comunelor sâtene, a povăţui pe locuitori să trimită şi fetele la învăţătură în şcoalele existente astăzi pentru băieţi, unde veţi fi cu osebită priveghere ca frecventarea lor să se urmeze în modul cel mai cuviincios şi mai potrivit. Convins că veţi şti a vă pătrunde de toată importanţa acestei însărcinări, subscrisul aşteaptă raportul ce-i veţi comunica pentru îndeplinirea ei, şi pune încredere în buna chibzuinţă cu care veţi privighea ca măsura aceasta să producă rezultate bune şi folositoare. Priimiţi, domnule prefect, asigurarea osebitei mele conside-raţiuni. Ministru, D. Bolintineanu No. 32114 13 15 noiemvrie 1863 Ministeriul Cultelor şi Instrucţiunei Publice ORDIN CIRCULAR CĂTRE PREFECTURE Domnule prefect, In urma mai multor informaţiuni indirecte, venite la minister, despre înstreinarea unor averi mişcătoare şi nemişcătoare din r trecut ale Ministerului Cultelor, mă grăbesc, domnule prefect, a vă încunoştiinţa ca, îndată dupe priimirea aceştia, să vă consultaţi cu preşedintele municipalităţii şi comisarul de recenziune, spre a forma comisiunea ce trebuie a cerceta cu scumpătate asupra tutulor averilor mişcătoare şi nemişcătoare ale monastirilor pămîntene, închinate şi neînchinate, din districtul d-voastră1. Domnul ministru primar, care este iniţiat în această idee, şi a cărui bunăvoinţă şi stăruire spre descoperirea abuzurilor este cunoscută, vă va trimete cu această ocaziune instrucţiunele trebuitoare. Pînă atunci, ca ministru al averilor monastireşti, vă invit, domnule prefect, a vă înţelege cu persoanele mai sus numite, spre a forma această comisiune şi a întră îndată în cercetarea averilor monastireşti înstreinate. Priimiţi, domnule prefect, încredinţarea osebitei mele consi-deraţiuni. Ministru, D. Bolintineanu ' No. 32649 14 27 noiemvrie 1863 Ministeriul Cultelor şi Instrucţiunei Publice Prea sînţia sa arhiereul Filaret Scriban, domnii Ştefan Grecianu şi loan Brezoianu, foşti membri ai comisiunei însărcinate cu re-gularea documentelor şi averilor monastirelor zise închinate, cum şi d. Hajdău, actual membru al acei comisiuni, făcînd ofrandă portretul lui Mihai Vv. Viteazul şi al soţiei sale doamna Stanca, ctitorii monastirei Mihai-Vodă, copiat cu a d-lor cheltuială, dupe desemnul ce se afla în zisa monastire, spre a se depune în Muzeul Naţional, ministeriul arată via sa mulţumire prin organul publicităţii pentru această binevoitoare şi patriotică faptă. Ministru, D. Bolintineanu No. 33972 268 269 15 Ministeriul Cultelor şi Instrucţiunei i'ublice 5 dechemvrie 1863 CIRCULARĂ ADRESATĂ COMITETELOR DE INSPECŢIUNE DISTRICTUALE A ŞCOALELOR DE FETE Domnilor membri, Serviciul instrucţiunei publice are menirea cea mai importantă, aceea adecă de a lucra pentru pregătirea viitoriului naţiunei. Puteţi judeca, domnilor, cită îngrijire şi stăruinţă se cere de la acei chemaţi a priveghea şi a îndeplini în totul sau în parte acest serviciu. Pentru mine, care astăzi mă găsesc chemat la direcţiunea supremă, privesc de trebuinţă să vă fac cunoscut că sunt bine decis a îngriji prin toate mijloacele putincioase ca învăţămîntul public să intre şi să fie menţinut în cea mai deplină stare de activitate şi progres. Pentru aceste însă am nevoie de un întreg şi neobosit concurs din partea d-voastră, cari aveţi mai mult şi decît mine misiunea a priveghea de aproape şi la faţa locului progresul unei părţi hotărîte de învăţămîntul ce se urmează în aşezămintele locale. Am onoare deci să deştept o îndoită din partea d-voastrâ atenţiune asupra bunei stări materiale şi morale a şcoalelor publice sau private puse sub directa d-voastră inspecţiune şi a funcţionarei lor regulate de toată ziua şi de toată ora; nu mă îndoiesc cîtuşi de puţin că profesorii şi învăţătorii noştri de toate condi-ţiunile şi de toate gradele sunt pătrunşi, ca şi mine, de importanţa şi datoriile nobilei misiuni ce avem ca agenţi mijlociţi şi nemijlociţi ai culturei naţionale. Guvernul cunoaşte chiar şi apreţuieşte meritele fiecui şi dovezile ce corpul profesoral a dat în multe ocaziuni despre devotamentul său pentru binele public. însă totuşi, domnilor, numai o priveghere continuă şi inteligintă pot menţine în stare de progres real şi neîntrerupt un serviciu aşa de întins şi de divers ca acel al şcoalelor publice, şi a înlătura prin mijloace bine chibzuite anomaliile, greutăţile sau neajunsurile de tot felul ce prezintă încă Ia noi starea generală de tranziţiune din care ne silim cu toate puterile noastre a ieşi. Dacă însă îngrijirea noastră pentru toate şcoalele trebuie să fie în genere activă şi zeloasă, este o parte din eie asupra cărora 270 trebuie să fim mai cu osebire neadormiţi. Aceste, domnilor, sunt şcoalele de fete menite a pregăti soţiile şi mumele generaţiu-DÎlor următoare, care, la rîndul lor, să crească chiar din faşă pe acele generaţiuni în modul cuvenit pentru acel viitor român, la care noi vom fi deplin fericiţi dacă vom putea aşeza numai un început. Pentru aceste institute, domnilor, nu ajunge numai îngrijirea şi privegherea de funcţionari şi agenţi publici; trebuie o îngrijire de inimă părintească, o astfel dc îngrijire îmi propun a avea pentru ele şi o astfel de îngrijire aştept şi din partea d-voastră. Dorind dar să am cît mai curînd o cunoştinţă de aproape şi exactă pentru starea morală şi materială a şcoalelor de fete de acolo, precum şi despre modul cum institutricele şi institutorii respectivi îşi îndeplinesc îndatorirele, de se conformă întocmai cu programul şi instrucţiunile in vigoare şi de opiniunea de care se bucură ei în societatea locală, vă invit odată cu aceasta ca cer-cetînd toate prin o inspecţiune înadins şi cu de-amănuntul, să-mi daţi de îndată toate aceste informaţiuni. Priimiţi, domnilor membri, încredinţarea pre osebitei mele consideraţiuni. Ministru, D. Bolintineanu No. 34678 20 decemvrie 1863 Ministeriul Cultelor şi Instrucţiunei Publice Ministerul Cultelor şi Instrucţiunei Publice anunţă, spre ştiinţa tutulor, că este dispus a aduna şi a tipări documente privitoare la istoria naţiunei române, care nu sunt cunoscute încă. Remunerariul pentru o asemenea adunare se va decide dupe I ce se va cunoaşte şi apreţui importanţa acelor documente prin ! oameni sperienţi. I Cîţi posed asemenea documente şi sunt şezători în ţară, pot ; sâ le trimită la ministeriu spre a le cerceta; cei ce posed asemenea 271 i 1 r documente şi locuiesc în ţări străine, pot întii să vestească prin scrisori ce fel de documente posed. Ministru, D. Bolintineanu 17 28 decemvrie 1863 Ministeriul Cultelor şi Instrucţiunei Publice Acest ministeriu, dorind a îmbunătăţi atît galeria de tablouri din Iaşi cît şi acea din Bucureşti, care deopotrivă lasă atît de mult de dorit, a decis a da două sau trei sale din Academia Sf. Sava din Bucureşti în dispoziţiunea pictorilor şi neguţătorilor de tablouri, cari, expunîndu-le cîtva timp sub ochii publicului, guvernul să poată cumpăra pe acelea asupra cărora gustul publicului şi alegerea artei ar putea să cadă. ' | Spre realizarea acestui scop, ministeriul a şi depus în dispoziţia persoanelor de mai sus două din şalele Academiei Sf. Sava, care vor sta deschise de la 2 pînă la 20 ianuarie inclusiv, dupe care nu se va mai putea prelungi această expoziţiune.1 i Pînă la arătatul timp, d-nii amatori vor putea să viziteze i expoziţia menţionată în fiecare zi, de la 5 pînă la 20 ianuarie inclusiv, şi de la orele 9 de dimineaţă şi pînă la 2 ore dupe amiazi. Ministru, i D. Bolintineanu No. 36602 18 28 decemvrie 1863 Ministeriul Cultelor şi instrucţiunei Publice NOTĂ ADRESATĂ D-LOR MEMBRI AI CONSILIULUI SUPERIOR DE INSTRUCŢIUNE Domnilor, Frumoasele scrieri istorice ale răposatului N. Bălcescu, între care este Vieaţa lui Mihai Viteazul, sunt cu drept cuvint o podoaba a literaturei române. Acest ministeriu, dorind a le tipări din fondurile ce-i sunt date de Adunare pentru asemenea lucruri, crede că nu face alt decît a împlini dorinţa publicului român. Cu toate acestea, înainte de a lua o deciziune, subsemnatul are onoare a vă invita pe d-voastre să binevoiţi a cerceta toate aceste scrieri risipite şi a decide care din ele să se tipărească de preferinţă. Sunteţi încă rugaţi a vă înţelege întru aceasta cu d. Ion Ghica, însărcinat prin testamentul răposatului a îngrija de scrierile sale.1 Priimiţi, domnilor, asigurarea distinsei mele consideraţiuni. Ministru, D. Bolintineanu No. 36599 19 31 decemvrie 1863 Ministeriul Cultelor şi Instrucţiunei Publice Toţi advocaţii ai fostelor monastiri zise închinate1, recunoscuţi sau autorizaţi de acest ministeriu a apăra interesele acelor monastiri, conform cu contractele ce aveau, vor priimi din casa fiscului remunerariul lor pe cele şase din urmă luni, adică de la 23 aprilie 1863 pînă la 23 octomvrie acelaşi an. Advocaţii acestor monastiri, cari vor pretinde remunerariul lor şi pe trecut, nu vor putea dobîndi nimic de nu vor constata legaimente înaintea acestui ministeriu titlurile ce au şi cauza ce i-a împedecat de a-şi priimi apuntamentele lor Ia timp. Nici o răspundere de bani nu se va face acestor advocaţi de nu vor depune contractele ce au la acest ministeriu, împreună şi cu toate hîrtiile, documentele, planurile ce li se vor fi încredinţat cu ocaziunea proceselor cu care au fost însărcinaţi. Advocaţii cari au fost însărcinaţi de către superiorii ziselor monastiri a pleda un proces determinat, şi cari au şi priimiţ în total sau în parte remunerariul lor, vor da acestea în cunoştinţa ministeriului, depunînd şi contractul ce a încheiat, spre a putea 272 273 fi autorizaţi cu continuarea pledoariei procesului ce şi-au luat asupră-le, se înţelege însă că guvernul îşi rezervă dreptul de a apreţia validaţia sau nulitatea unor asemenea contracte. Aceste se publică spre cunoştinţa tutulor, şi d-lor d-nii advocaţi sunt rugaţi a se conforma cu dînsele cît mai neîntîrziat. Ministru, D. Bolintineanu No. 36809 20 14 ianuarie 1864 Ministeriul Cultelor şi Instrucţiunei I'ublice CIRCULARĂ CĂTRE D.D. I'REFECŢI Domnule prefect, Sunteţi invitat ca îndată dupe priimirea acestii adrese, în toate stabilimentele ce depind de acest minister, precum: scoale, internate, seminarii, monastiri de tot feliul ce ţin de stat, să cercetaţi cu cea mai mare luare-aminte numărul persoanelor de care se compun şi dacă se află în fiinţă, dupe statul fiecărui stabiliment, şi să ne raportaţi în cel mai scurt timp. Priimiţi, domnilor, încredinţarea osebitei mele consideraţiuni. Ministru, D. Bolintineanu No. 1051 21 15 ianuarie 1864 Ministeriul Cultelor şi Instrucţiunei Publice ORDIN CIRCULAR LA TOŢI CURATORII MONASTIRILOR FOSTE ÎNCHINATE DIN CAPITALĂ Prea cuvioase părinte, Credeam că preoţii de mir, cari îndeplinesc serviciul divin la acea biserică, îşi au locuinţa lor în casele din năuntru ei şi că chiar pe preoţii aceia a cărora locuinţă o veţi fi găsit în altă parte, 274 în case închiriete, îi veţi fi chemat a se aşeza în încăperile de care dispuneţi. Dar aflînd cu mîhnire că unii din preoţii cari servă la acea biserică nu-şi au domiciliul lor în încăperile de acolo, îmi dete prilej a vă atrage băgarea de seamă asupra acestei stări de lucruri nemulţumitoare şi totodată a vă invita ca de îndată să oferiţi preoţilor servitori la acea biserică casă de locuit; căci prea cuvioşia voastră urmează să cunoaşteţi mai bine decît oricine că unde este altarul cată să fie şi preotul, pentru a cărora soartă guvernul are toată solicitudinea, şi de urmare, conform acestei dispoziţii, veţi binevoi a-mi răspunde cît mai neîntîrziat. Priimiţi, prea cuvioase părinte, încredinţarea osebitei mele consideraţii. Ministru, D. Bolintineanu 22 15 ianuarie 1864 Ministeriul Cultelor şi Instrucţiunei Publice Dupe dispoziţiunile onorabilelui Consiliu de Miniştri, luate cu jurnalul din 23 decemvrie 1863, no. 14, şi sancţionate cu decretul domnesc no. 6, din 4 ianuarie 1864, fiind oprit profesorilor publici, retribuiţi de stat, şi cari se găsesc totdeodată şi advocaţi, a pleda pe la curţi şi tribunale în procese civile contra statului, ministeriul publică această dispoziţiune spre cunoştinţa celor ce se cuvine. Ministru, D. Bolintineanu No. 1204 23 17/29 ianuarie 1864 Ministeriul Cultelor şi Instrucţiunei Publice CIRCULARĂ CĂTRE STABILIMENTELE DEPENDINŢE Deşi subsemnatul, de la venirea sa în acest ministeriu, prin ordin către comptabilul general, a oprit toate viramentele, crede 1 de datorie şi astă dată a seri în parte la fiecare aşezămînt ce depinde de acest ministeriu, a observa această regulă cu severitate, ' căci la dimpotrivă se va vedea silit a lua cele mai severe măsuri contra celor ce se vor abate de la dînsa. Ministru, I D. Bolintineanu 22 ianuarie 1864 Ministerial Cultelor şi Instrucţiunei Publice Conform decretului domnesc no. 503, din 17 octomvrie anul trecut 1863, şi în vederea opiniunei exprimată de Consiliul Superior de Instrucţiune Publică, prin procesul-verbal încheiat în şedinţa de la 16 ale curentei, subsemnatul publică concurs: I. Pentru cea mai bună Gramatică română, pînă la 31 decemvrie 1865, premiu din fondul Evangele Zapa1, două sute galbeni. II. Pentru cel mai bun Dicţionar român, în care se vor coprinde toate vorbele române cîte încep cu litera A, pînă la 31 decemvrie 1865, premiu din fondul Evangele Zapa, trei sute galbeni.2 PROGRAM rENTRU COMPUNEREA „GRAMATICII LIMBEI ROMÂNE" Autorele va avea a dezvolta cu judecată critică regulile pe cari se bazează limba română, a) dupe geniul limbei, precum se vorbeşte de poporul român în genere; b) dupe cărţile cele vechi româneşti; c) dupe autorii cei mai acreditaţi moderni cari s-au ţinut mai strict de geniul limbei. Gramatica va coprinde: I. Partea analitică sau etimologică, care va dezvolta cu de-amă-nuntul toate formele cele proprii limbei române, atît moderne cît şi vechi, în flexiune, derivaţiune şi compoziţiune, însoţindu-le cu exemple cît se va putea mai numeroase. II. Partea sintactică, care va dezvolta toate regulile cons-trucţiunei, de la frazile cele mai simple pînă la cele mai com- 27d plexe, şi le va însoţi de exemple numeroase luate din regulile limbei. Lucrarea aceasta va coprinde minimum pînă la cinsprezece coaie, tipărite în format S ordinariu. PROGRAM rENTRU COMPUNEREA „DICŢIONARULUI ROMÂN" Autoriul va avea a culege toate vorbele române cari încep cu litera A şi le va înşira dupe ordinea alfabetică, punînd: A. Vorba română; 2. derivaţiunea ei, sau afinitatea ei cu alte limbi. B. Traducţiunea ei în limba latină, sau italiană, sau franceză, sau germană, în asemănarea generală a vorbei; 2. defi-niţiunea ei, făcută în limba română, dupe însemnarea ei generală; 3. figurarea ei în fraze, în acea însemnare. C. însemnările speciale, fiecare cu traducţiunea în una din limbile mai sus numite ; 2. definiţiunea ei în limba română, tot în special; 3. figurarea ei în fraze, în fiecare însemnare specială. Lucrarea aceasta va coprinde cel puţin pînă la 6 coaie, tipărite în format de lexicon cu litere garmond. Autorii vor depune lucrările lor la Ministeriul Instrucţiunei Publice pînă la 31 decemvrie 1865, însoţite de un moto, şi de o epistolă sigilată pe a cărei copertă se va coprinde acelaşi moto, iar în întrul ei numele şi locuinţa autoriului. Lucrările se vor cerceta de către Consiliul Superior de Instrucţiune Publică, prin comisiuni compuse din oameni speciali, pre-şezute de cîte unul din membrii Consiliului, pînă la 1 martiu 1866. în urma raportului comisiunilor, premiul se va decerne celei mai meritate lucrări, şi dupe aprobarea domnitorului se va da de către Ministeriul Instrucţiunei Publice autorelui respectiv. Numai dupe declaraţiunea expusă asupra preferinţei lucrărei se va deschide epistola sigilată, pe a cărei copertă se coprinde moţul care figurează şi pe manuscriptul preferit. Manuscriptul preferit se va tipări cu spezele statului şi va rămînea proprietatea statului. Manuscriptele care n-au obţinut premiul se vor putea recere de către autorii lor. La întîmplare însă de a nu se recere pînă la 30 iuniu 1866, se vor depune la biblioteca statului, iar epistolele însoţitoare se vor arde. Ministru, D. Bolintineanu No. 2159 277 25 23 ianuarie/4 februarie 1864 Ministeriul Cultelor şi Instrucţiune! Publice ADRESĂ CĂTRE D-NÎI G. BURCHI, BERENDEI, M. CĂPĂŢÎ-NEANU ŞI G. VERNESCU Domnilor, Ministeriul, văzînd că proiectul reedificării st. mitropolii din capitală se află în cea mai complectă uitare şi abandonat de mult, astfel încît nu se poate afla un rezultat definitiv al lucrărilor celor pînă aci executate, nici chiar proiectul primitiv, vă roagă, domnilor, ca întrunindu-vă să binevoiţi a vă ocupa cu constatarea lucrărilor pînă aci executate, şi de nu se va putea găsi proiectul primitiv, să procedaţi la facerea unui nou proiect al rectifi-cărei mitropoliei, în condiţiuniie cele mai satisfăcătoare pentru epoca de renaştere în care ne aflăm. Totodată vă veţi ocupa şi cu căutarea socotelilor lucrărilor executate pînă acum. Ministeriul, bazat pe patriotismul d-voastră, cere în această lucrare concursul cel mai energic ce are drept a aştepta de la d-voastră. Priimiţi, domnilor, încredinţarea deosebitei mele considera-ţiuni. Ministru, D. Bolintineanu No. 1952 26 24 fevruarie 1864 Ministeriul Cultelor şi Instrucţiunei Publice ORDIN CIRCULAR ADRESAT TUTULOR INSPECTORILOR AI ŞCOALELOR COMUNALE DIN PRINCIPATELE UNITE Domnule, De cîte ori cugetările mele se lasă asupra stărei şcoalelor săteşti de dincoace de Milcov, mi se prezintă ideea că aceste şcoli nu dau încă tot fructul ce naţiunea şi guvernul sunt în drept a aştepta dupe toate sacrificiile ce se face pentru ele; ştiu foarte bine că sis- temul actual al organizaţi unei lasă mult de dorit. Guvernul si Adunarea se ocupă cu reforma acestui sistem în general, şi generozitatea lor nu se pleacă în faţa nici unui sacrificiu; dară o priveghere activă şi energică din partea d-voastră, unită cu multa bunăvoinţă pentru progresul acestui frumos şi util aşezămînt, poate să suplinească la defectele sistemului actual. Din nefericire, raporturile ce avem din diferite părţi ale ţărei ne încredinţează că toată ştiinţa şi energia acestui ministeriu s-au sfărîmat înaintea unor încăpăţînări fără exemplu! Toţi cer dezvoltarea învăţămîntului public, toţi însă nu cer învăţămîntul pentru învăţămînt. Mulţi nu văd în crearea şcoalelor decît crearea de posturi bogat retribuite. Spiritul de sim-ţualism ameninţă a intra în locaşul unde simplitatea şi virtuţile antice singure trebuiesc să prezide. Generaţiunile viitoare vor fi cum vor fi şcoalele. Nu este destul a-şi împlini cineva datoria prescrisă de recile regulamente şcolare; mai trebuie ceva: trebuie convicţiunea adîncă că un învăţător nu este un salariat, ci un apostol a cărui misiune este a comunica celorlalţi cunoştinţele în interesul progresului societăţii, îmi place a fi franc, nu văz în misiunea care vă este încredinţată a transpira această ardoare proprie unor convicţiuni adînci. Nu este aici locul a spune anume toate deserturile ce se lasă în serviciul ce vă este încredinţat, vi se zice numai că ministeriul nu este pe deplin mulţămit. Este încă timp a îndoi energia d-voastră spre ridicarea şcoalelor săteşti. De veţi amîna a reintra cu energie în datoria d-voastră, ministeriul va fi nevoit a lua măsuri care, deşi ar putea displace unor persoane, dară care ar fi impuse de datoria sa şi cerute de opiniunea publică. Veţi revizui toate şcoalele de sate, veţi vedea starea lor, veţi arăta lipsele şi trebuinţele lor, veţi face cunoscute calităţile sau defectele profesorilor, păstrînd cea mai mare nepărtinire; învăţătorii să fie plătiţi la timp; ne veţi raporta care sunt şcoalele unde numărul copiilor este mic, care sunt acelea ce au trebuinţă de reparaţiune, şi în scurt tot ce instrucţiunile vă impun, precum şi daca fetele sunt priimite în şcoli. Priimiţi, domnule, încredinţarea osebitei mele consideraţii. Ministru, D. Bolintineanu Nr. 5685 278 273 27 5 martie 1864 Ministeriul Cultelor şi Instrucţiunei Publice CIRCULARĂ CĂTRE CURATORII CIVILI AI MONASTIRI LOR SECULARIZATE Sînte părinte! Mai înainte de a intra în chestiunea ce face sujetul acestei circulari, mă cred dator a vă da definiţiunea vorbei „secularizare" pe care cei mai mulţi din servitorii bisericei par că nu o au înţeles încă. Secularizare este actul prin care se mireneşte, se face a statului o proprietate, un aşezămînt, un sat care mai înainte fusese al bisericei, este confiscarea bunurilor ecleziastice în favorul statului sau al naţiunei, în fine, este tot ce este al statului civil şi politic. Astfel, votul patriotic de la 13 decemvrie al Adunării României, sancţionat de Măria Sa Domnitorul, a fost schimbarea tutu-lor posesiunilor clerului în domenuri ale statului.1 Prin aceasta chiar, acest act al celor două mari puteri ale statului a fost faptul cel mai mare, cel mai patriotic, cel mai civilizator ce România a făcut de trei secoli. Dupe acest mare act, Ministeriul Cultelor, ce cîrmuia averile bisericeşti, cată să înceteze de a le administra sub acest titlu; aceste averi trec în domenurile statului. Monaslirile cată asemenea a se schimba în biserici, Egumenii ce le administra, cînd bunăvoinţă a guvernului şi a Adunării ar fi de a le mai păstra locurile lor, rămîn nişte simpli curatori civili. Procesele, arendările moşiilor, viilor, privegherea chiar asupra altor lucruri decît a administraţiunii serviciului bisericesc, trec la Ministeriul Domenurilor Statului. Chinoviile încă sunt secularizate, cu această diferinţă că statul va îngriji de prosperitate cu toţi monahii ce le locuiesc şi aşeză-mintele lor democratice. Atribuţiunele sînţiei voastre în viitor sunt a priimi banii trebuitori pentru serviciul bisericei şi a-i împărţi după ştat, a îngriji ca tot ce se dă pentru personalul şi materialul bisericei a se face cu punctualitate, a păstra, sub cea mai mare răspundere, zestrea bisericei, dupe inventare, cum ornamente, vase sacre, odoare, cărţi etc., a raporta ministeriului trebuinţele de reparaţiuni ale edificiului, trebuinţele de vestminte sacre şi cărţi ale bisericei. Misiunea curatorilor civili este frumoasă. Liber de greutăţile ce fiecare minut aduce oamenilor din societate, curatorul este omul cel mai independinte. Timpul vieţei sale poate, dacă va voi, a-1 întrebuinţa la studiu sau la fapte utile societăţii. Preot sau monah, el are o datorie mai mult decît a face serviciul impus de legi: umanitatea pretutindeni are nevoie de consolaţiune şi conso-laţiunea confesorului este pretutindeni un balsam pentru sufletele zdrobite. Am văzut cu durere mulţi din clerici înţelegînd îmbunătăţirea şi ridicarea Bisericei Române în sporirea beneficielor materiale ale clericilor. Astfel nu au fost cugetările bisericei creştine în cei cinci secoli dupe Christ, acest timp de mărire al bisericei! Aceste sunt simtimentele unei societăţi ce se abate, mînată de bă-trîneţe, unei clase ce se duce, ucisă de materialism. Acest aşezămînt a avut o idee la început, idee morală, idee mare; această idee se află în Evanghelie: este Christ, este morala sa sublimă. Nimeni nu a combătut mai mult aurul decît Christ, şi aceasta pentru că ştia că cugetările mîntuitoare nu au trebuinţă de aur ca să convingă. Negreşit că acest timp, în care mai toate cugetările se înturnâ cu lăcomie, cerînd hrana lor de la budgetul statului, va trece şi va fi uitat între relele trecutului. Ştim că tot ministrul, care va avea o inimă pentru interesele ţărei, va fi martirul simţimentelor sale în faţă cu atîtea trebuinţi individuale de mulţumit, dar nu este mai puţin adevărat că naţiunea nu va şti a judeca şi a da dreptate. A fost dureroasă pentru naţiunea română impresiunea ce i-a făcut cînd unii din clerici au venit să se plîngă că budgetul nu a fost prevăzut toate trebuinţele proprii unei vieţi ocolite de lux. Acest fapt pentru întîia oară s-a văzut în istoria Bisericii Române. Sperăm că va fi şi cel după urmă. Nu am condamnat mai puţin spiritul de ură ce se introdusese între clerul monahal şi clerul laie. De mult timp era o tendinţă din partea clerului monahal spre a depărta pe clerul laic de la toate poziţiunile mai înalte. Astfel, preoţii de mir erau depărtaţi de la egumeniile monasti-rilor. Simtimentele guvernului Măriei Sale Domnitorului, asupra 280 231 acestui punct, au nepărtinirea ce se cuvine. Nu am voit a crea privilegiuri pentru unul din aceste două clase; am zdrobit ura care exista înainte intre clerul monahal şi clerul laic, chemînd, la cura-toriile civile, monahi şi laici deopotrivă. Sînte părinte ! Starea clerului lasă mult de dorit şi guvernul se ocupă cu îmbunătăţirea ei. Să sperăm că se va îmbunătăţi. O junime mai învăţată, mai generoasă, se ridică din şcoalele clerului; din zi în zi spiritul de materialism perde din tărîmul ce cuprinsese ; legi binefăcătoare ce aşteptăm a se vota de Adunare vor da cugetărilor mărirea şi generozitatea ce lipsesc încă. Ministru, D. Bolintineanu No. 6767 28 7 martie 1864 Ministeriul Cultelor şi Instrucţiunei Publice CIRCULARĂ CĂTRE PREA SÎNŢITUL MITROPOLIT ŞI PREA SÎNŢII EPISCOPI EPARHIOŢI DE DINCOACE DE MILCOV Ministeriul luînd ştiinţă că la mai multe monastiri, atît de monahi cît şi de monahii, se călugăresc nişte persoane tinere, urmare cu totul contrarie canoanelor monahale, precum de exemplu s-au urmat în monastirile Căldăruşani şi Ţigăneşti, tunzîndu-se la cea întîi vreo 50 şi la cea a doua 30 persoane cu totul tinere. Pe asemenea temei, subscrisul cu onoare vă roagă, prea sînte părinte, ca, pînă la votarea legei de călugărie, nici o persoană, atît parte bărbătească cît şi femeiască să nu se călugărească fără ştirea ministeriului. Priimiţi, vă rog, prea sînte părinte, încredinţarea prea osebitei mele consideraţii. Ministru, D. Bolintineanu No. 7044 29 21 martie 1864 Ministeriul Cultelor şi Instrucţiunei Publice Mai mulţi profesori de la facultăţile din Bucureşti, trecuţi cu remunerarie de două mii lei pe lună, aflîndu-se şi profesori în clasele gimnaziale cu remunerarie de una mie cinci sute lei pe lună, care peste tot fac 3500 lei pe lună, şi unii din aceştia avînd şi alte însărcinări salariate la scoale, fapt ce constituie un cumul care, daca a fost tolerat la început, cînd oamenii speciali lipseau, astăzi devine o anomalie, cînd tineri de diferite specialităţi se întoarnă de la universităţile străine şi cînd profesorii gimnaziului din Iaşi sunt atît de rău plătiţi. Ministeriul Instrucţiunei Publice este de părere că d-nii profesori ce ocupă şi catedre la gimnaziu, şi catedre la facultăţi, să se socotească demisionaţi de la 1 septemvrie de la gimnaziu, ră-mîind numai la facultăţi; iar pentru acele catedre să se hotărască de acum concurs pentru 1 septemvrie. Pînă atunci, dacă d-nii profesori trebuie a priimi remunerariul întreg sau jumătate ca profesori de gimnaziu, aceasta se lasă la discreţiunea şi patriotismul d-lor. Ministru, D. Bolintineanu No. 8861 30 5/17 mai 1864 Ministeriul Cultelor şi Instrucţiunei Publice CĂTRE EMINENŢA SA MITROPOLITUL ŞI EPISCOPII DE EPARHII Prea sînte părinte, Prea sînţia voastră cunoaşteţi atît starea de dezorganizare a lucrurilor cît şi cauza ei. Un regim constituţional, dar care făcea trei mii de cetăţeni şi cinci milioane de români, este această cauză. 282 283 Cu toate stăruinţele guvernelor Măriei Sale domnitorului spre a păşi înainte, nimic n-a putut a se face; toate stăruinţele s-au sfă-rîmat împotriva opoziţiunei pusă în sistem şi purcedînd parte din ambiţiuni personale, parte din credinţe ce-şi făcuseră timpul. Ca toate celealte îmbunătăţiri ce s-au văzut neîmplinite, îmbunătăţirea soartei clerului ea însăşi a rămas nefăcută. Să nu regretăm însă. Dumnezeu a voit poate ca îmbunătăţirea soartei clerului român să se facă printr-o Adunare aleasă de toată naţiunea. Această îmbunătăţire cerută de timp este un fapt prea mare, prea frumos ca să poată a se face numai de o mică facţiune a unei clase. Făcută de toată ţara, îmbunătăţirea soartei clerului va fi mai dreaptă, căci va fi voinţa întregei naţiuni, acestei naţiuni pioase şi mărinimoase. Prea sînţia voastră cunoaşteţi proclamaţiunea Măriei Sale domnitorului către români.1 Aţi admirat frumoasele şi generoasele simţimente ale Alesului Naţiunei. Ştiţi asemenea că ţara este chemată a se pronunţa între regimul oligarhic şi noua eră de egalitate în care intrăm. Veţi vedea din aşezămîntul legii electorale ce parte largă se face clerului mirean. Noua eră va face a se deschide poarta în lucrurile ţărei servitorilor lui Christ. Clerul, chemat deopotrivă cu ceilalţi să-şi ia locul său la lucrurile publice, va putea spune trebuinţele sale cele adevărate şi, prin aceasta, îmbunătăţirea soartei clerului va fi asigurată. In epocele cele mari, de cîte ori inima ţărei s-a vărsat în as-piraţiuni nobile, clerul român nu numai că nu a rămas nesimţitor, dar încă, cată a mărturisi, el a fost cu inima acolo unde au fost ideile cele mărinimoase, adică acolo unde a fost partea cea mare a naţiunei suferindă. Cu partea cea mare a naţiunei suferinde este dar Alesul Naţiunei, este guvernul său; originea sa, aspiraţiunele, credinţele sale îi fac o lege să se afle acolo unde se află ideile generoase, unde se află durerile încă nevindecate. în aceste împrejurări grele, menite să figureze în istorie, sunt încredinţat că clerul român va avea una din paginele cele frumoase ale istoriei şi va şti a-şi crea un nou titlu la stima naţiunei. Sunteţi dar invitat a preveni pe toţi protoireii ce depind de prea sînţia voastră împotriva intrigilor meşteşugite şi cuvintelor gingaşe ce pot să uneltească adversarii principiilor mărinimoase. Trebuie ca sufletul lor să rămîie tare în credinţele naţiunei şi îndoiala să nu le facă a se înturna nici măcar un minut de la dato- riile lor, de la naţiune şi de la domnitor. Veţi stărui a se citi în toate bisericele eparhiii proclamaţiunea domnitorului către ţară, noul statut dezvoltător Convenţiunei. Vă veţi uni asemenea cu ceilalţi demnitari ai guvernului şi veţi priimi adeziunele clerului la noua stare de lucruri, pe care le veţi înainta Ministeriului Cultelor în Bucureşti şi prefecţilor în districte. Veţi binevoi a vă pune în capul marei reforme. Daţi exemplu cu cuvîntul şi cu fapta clerului dependinţe de prea sînţia voastră. Ministru, D. Bolintineanu 31 5/17 mai 1864 CĂTRE PROFESORI Domnule, Camera s-a dizolvat. M. Sa domnitorul a chemat ţara să se pronunţe între regimul oligarhic, în care naţiunea era mărginită în trei mii de alegători, şi între regimul constituţional, în care toate interesele naţiunei vor fi reprezintate în Adunare.1 Noua lege electorală, ce se va supune la aprobarea naţiunei, vă este cunoscută. Cunoaşteţi asemenea deosebitele faze prin care ţara a avut a trece de cinci ani. Instituţiuni constituţionale, neîndestulătoare la trebuinţele naţiunei, au adus în Cameră neîncetat elementul ideilor contrarii atît principielor de libertate şi egalitate, proclamate prin art. 46 al Convenţiunei, cît şi organizărei ţărei. Un sistem de precugetată paralizare a tutulor lucrurilor nu putea să nu se aşeze şi să nu triumfe neîncetat. Ar fi lung a enumera aci toate aceste faze. Mă voi mărgini a zice numai că toate ministeriele ce au trecut au trebuit să vază toate speranţele lor de organizare sfărâmate şi să se zdrobească ele înşile contra voinţei acestui spirit de paralizare. De patru ani ţara este fără budgete. Constituţiunea n-a fost înţeleasă decît pentru alegători şi aleşi; ţăranii n-au putut să vază nici o îmbunătăţire în soarta lor; instrucţiunea publică a trebuit ea însuşi să sufere în dezvoltarea ei progresivă şi binefăcătoare ca toate celealte instituţiuni. Astfel, inima voastră, chemată a se vărsa în inimile cele tinere, a trebuit să aibă momente de amare încercări, văzînd că sămînţa divină 234 235 a instrucţiunei, ce semănaţi neîncetat pe tărîmul patriei, este îndată spulberată. Guvernul a fost neîncetat acuzat de amicii oligarhiei că nu îmbunătăţeşte soarta şcoalelor, şi aceasta pe cînd acest guvern în budgetele prezintate în toţi anii Adunării prevedea neîncetat sume pentru şcoalele poporului, pe cînd aceste budgete putrezeau nevotate de Adunare. Instrucţiunea este un templu şi profesorii sunt preoţii lui. Acest templu nu este încă terminat şi preoţii săi sunt încă risipiţi împregiuaul său. Acest templu trebuie să se înalţe în toată strălucirea sa. Noua eră în care intrăm este o garantă pentru dezvoltarea instrucţiunei publice. Cu noua lege electorală, ce cheamă în Adunarea ţărei toate interesele, învăţămîntul nu va mai fi în societatea română un oaspe indiscret, cînd era cea nouă, celor ce posedă cunoştinţele le-a însemnat cu mîndrie scaunele lor în Adunarea naţională. Acum, orice vorbă cată să se schimbe îndată în faptă. Viaţa ţărei se dezvoltă, se varsă cu energie. Tot ce este viaţă devine acţiune. Acţiunea este în toate inimele unde se află viaţă, credinţă, putere, şi domnia voastră, cei dintîi soldaţi ai civilizaţiunei, aveţi cea mai mare parte de acţiune la lucrarea viitorului patriei. Grăbiţi dar a vă uni cugetările cu acelea ale naţiunei. Grăbiţi a trimite Ministeriului Instrucţiunei Publice şi în districtele prefecture! adeziunea domniei voastre la noua stare de lucruri menită a regenera patria. Grăbiţi a mulţumi domnitorului care, în amorul său pentru organizarea ţărei şi întinderea libertăţilor constituţionale la toată naţiunea, a ştiut să se ridice mai presus de toate consideraţiunile personale. Ministru, D. Bolintineanu 32 7 mai 1864 CĂTRE D.D. MEMBRI AI CONSILIULUI SUPERIOR DE INSTRUCŢIUNE PUBLICĂ Domnilor, Văzînd procesul-verbal încheiat de d-voastră în şedinţa din 28 aprilie expirat, prin care propuneţi a se pune în concurs cate- drele gimnaziale, ce pînă acum se ocupau prin cumul, subscrisul pe de o parte are onoare a vă face cunoscut că aprobă în totul propunerea d-voastră, iar pe de alta se grăbeşte a vă arăta mulţumirea guvernului, şi aceasta cu atît mai mult cu cît unii din d-voastră, fiind în categoria celor cu două posturi, vin de la sine a face această oferire cu o abnegaţie exemplară ce le face onoare şi pe care subscrisul speră că va veni ocaziunea a le apreţia dupe adevăratul lor merit. Priimiţi, domnilor, asigurarea distinsei mele consideraţiuni. Ministru, D. Bolintineanu No. 14324 33 30 mai'11 iunie 1864 Ministeriul Cultelor şi Instrucţiunei Publice CIRCULARĂ CĂTRE D-NII PREFECŢI DE DINCOACE DE MILCOV ŞI CĂTRE D-NII SILVICULTORI DE PESTE MILCOV Domnule, Baza pe care s-ar putea fonda orice lucrare mai importantă, relativ la pădurile statului, e o statistică completă a tutulor acestor păduri. Nişte notiţe cu totul imperfecte, nişte însemnări parţiale ale unora numai din pădurile statului, şi acestea în număr foarte res-trîns, e tot ceea ce se poate găsi astăzi în ministeriu pentru formarea unei asemeni statistice, fără ca chiar acelea să prezinte ceva uniform, ceva pozitiv. Considerînd însă importanţa acestor lucrări şi starea de dezmembrare în care au ajuns unele din pădurile statului, stare ce nu s-ar mai putea prelungi, şi avînd trebuinţă de o statistică mai completă, spre a se putea lua orice dispoziţiuni de reorganizare, subsemnatul apelează la zelosul d-voastră concurs. Prin urmare, în ceea ce se atinge de statistica pădurilor statului din acel judeţ, vă invit, domnule, ca, dupe modelul anexat aci, să binevoiţi a-mi 286 287 înainta de urgenţă un tablou statistic cu toate notiţele însemnate într-insul, în modul cel mai exact posibil, şi pentru toate pădurile. Convins de importanţa unei atît de însemnate lucrări, şi de un mare interes public, sper, domnule, că veţi pune toată silinţa ca ministeriul să poată avea un rezultat prompt şi cît se va putea mai satisfăcător. Primiţi, domnule, încredinţarea osebitei mele consideraţiuni. Ministru, D. Bolintineanu 34 17/29 iunie 1864 Ministeriul Cultelor şi instrucţiunei Publice în vederea propunerei făcută de Consiliul Superior de Instrucţiune, prin procesul-verbal încheiat în şedinţa de la 5 ale curentei, se publică spre cunoştinţa celor ce se cuvine, că Ia 5 septemvrie viitor se va ţine concurs atît la Iaşi cît şi la Bucureşti pentru trimiterea de tineri pe la universităţile din străinătate cu spezele statului.1 Condiţiunile de admitere la concurs sunt cele următoare, prevăzute de legea stipendiilor din 28 mai 1861. Stipendiile se vor da la elevii ce vor fi terminat cursul învăţăturilor din facultăţile indigene şi vor voi să meargă a asculta şi alte cursuri prin facultăţile străine. Nu se vor acorda burse decît la acei elevi cari, dînd examen pentru învăţăturile gimnaziale, vor avea necesitate să se perfecţioneze în facultăţi străine, pentru specialităţile ce nu vor fi exis-tînd încă în şcoalele din Principatele Unite, sau cari vor voi a se prefecţiona în specialităţi ce au urmat în facultăţile indigene. Concursul va consista: 1. din o probă în scris, 2. din o probă orală asupra obiectelor respective. Aspiranţii, pînă la epoca fixată pentru concurs, pot a se prezenta la minister spre înscriere. Ministru, D. Bolintineanu 288 35 4 iulie 1864 Ministeriul învăţămîntului Public şi al Cultelor CIRCULARĂ CĂTRE TOATE AUTORITĂŢILE DEPENDINŢE DE ACEST MINISTER în vederea art. 14 din Convenţiunea din 7/19 august 1858, care otărăşte ca toţi impiegaţii publici să fie numiţi cu decrete j domneşti, ministeriul anunţă pe toate autorităţile dependinţe de ' el, că orice funcţionar ar fi să se numească din nou la un post, al căruia salariu ar trece peste suma de 300 lei pe lună, va fi mai întîi recomandat prin raportul ministeriului spre a se supune sanc-ţiunei înălţimei Sale domnitorului. Publicarea de faţă se va observa cu cea mai mare strictitate. Ministru, D. Bolintineanu No. 21345 25 6 iulie 1864 Ministeriul învăţămîntului Public şi al Cultelor ORDIN CIRCULAR CĂTRE D-NII PREFECŢI DE DISTRICTE Domnule prefect, încă de la intrarea mea în Ministeriul Cultelor şi instrucţiunei Publice, prin ordinul circular de la 22 octomvrie, sub no. 1107, am avut în grije de a vă comunica intenţiunile mele în privinţa pădurilor statului. Interesul cel mare ce cată a avea pentru conservarea lor îl cunoaşteţi îndestul spre a vi-1 mai reaminti şi sper că întotdeauna veţi avea o vie privighere asupra conservărei acestui fond, care neapărat va deveni o însemnată sorginte de avuţie pentru stat. 230 Un număr însă enorm de delicte s-au constatat comise în ultimii patru ani şi mai cu seamă în 1862 şi 1863, a căror valoare se urcă la suma de 1 302 639 lei, 18 parale, şi din care trebuie să v-o arăt cu mîhnire numai 120532 lei, 3 parale, s-au împlinit pînă acum. în numărul acestora nu intră delictele mari pentru care s-au intentat procese, actele puse la dosar sub diferite motive şi multe tăieri care poate nu s-au constatat încă, precum trebuie a mai observa că multe din estimaţiuni se fac într-un chip dezavan-tagios pentru fisc. Aceasta a făcut pe subsemnatul să ia măsuri mai energice pentru represiunea unor asemenea abateri, al căror rezultat final era să fie completa şi neapărata ruină a pădurilor. Un alt motiv puternic ce m-a îndemnat la aceasta a fost mai multe raporturi ale unora din d-nii prefecţi, prin care se plîng de insuficienţa sistemului întrebuinţat pînă aci contra acestor abateri, sistem care consta în a supune pe delicvent, în virtutea art. 7 de la partea V, cap. X din Condica civilă, la despăgubire numai, la plata îndoit a stricăciunei făcute. Cu acest sistem nu se putea ajunge decît scopul contrariu; căci, dupe cum cu drept cuvînt mi s-a observat, cu mulţumire poate plăteşte un delicvent îndoit preţul unor lemne tăiate dintr-o pădure a statului, care se află în apropiere, în locul unui transport mult mai costisitor, ce ar trebui să plătească spre a le aduce dintr-o pădure mai depărtată. Mi s-a plîns zic contra acestui sistem şi mi s-a cerut mijloace mai eficace pentru înfrînarea delicvenţilor. Considerînd dar că starea lucrurilor nu se mai putea prelungi fără completa dezmembrare şi ruină a pădurilor, şi avînd în vedere că, ca delicte, legiuitorul pedepseşte tăierile de lemne în pădurile oprite, prin art. 380, alineatul II, din Codul penal, cu amendă sau închisoare, am pus în deliberaţiunea onorabilului consiliu de advocaţi de pe lîngă ministeriu cestiunea dacă e în spiritul legei şi prin urmare se poate combina în aplicaţiune contra delicventului art. 380, alineatul II, cu art. 7 de la partea V, cap. X, din Condica civilă, şi consiliul a opinat, prin jurnalul său de la 16 iunie trecut, că pe viitor amîndouă aceste articole trebuiesc aplicate contra celor ce comit delicte pădureşti. Această măsură, subsemnatul, prin raportul său no. 19999, a supus-o Măriei Sale domnitorului, care, prin decretul no. 735, de la 23 iunie, anul curent, publicat şi în Monitorul oficial cu no. 144, a binevoit a-i da sancţiunea cerută. Vă notific dar aceasta şi vă invit ca mai întîi să binevoiţi a preveni lucrul, dînd cea mai întinsă publicitate acestei măsuri, şi avînd strictă priveghere asupra pădurarilor spre a-şi împlini cu sînţenie datoriele. Iar în caz de a se mai comite asemenea delicte veţi aplica riguros măsura ce s-a dispus. Prin urmare, în virtutea art. 52 şi 53 din procedura Codului penal, îndată ce se va constata în toate formele cerute delictul, încheindu-se şi actul de estima-ţiune, conform instrucţiunilor ce v-am dat mai dinainte, veţi supune pe delicvent penalităţii prevăzute prin alineatul II a art. 380 din Condica penală, aplicînd amenda sau închisoarea dupe importanţa şi gravitatea delictului. Cît pentru despăgubirea cuvenită fiscului, veţi împlini în urmă sumele cerute, iar în caz de opunere, numai pînă în concurenţa maximului fixat de lege, spre a se împlini prin autorităţile administrative. Pe viitor însă veţi binevoi a face un act în parte pentru fiecare delicvent. Pînă la formarea unei noi şi complete legiuiri pădurare, sper, domnule prefect, că cu această măsură şi privegherea ce sunt sigur că veţi depune, voi putea obţine nişte rezultate mai fericite. Priimiţi, domnule prefect, încredinţarea osebitei mele consi-deraţiuni. Ministru, D. Bolintineanu No. 21460 37 Bucureşti, anul 1864, luna iulie 8 Principatele Unite Române Ministerul Cultelor şi Instrucţiunei Publice Secţiunea clerului No. 21659 Prea sînte părinte! Spre răspuns la adresa Prea sînţiei voastre no. 2322 şi pînă a trimiterea unui budget cuprinzător de toate cheltuielile sfinte 290 291 mitropolii, vă facem cunoscut prea sînte că onorariul unui protopop este de 500 lei pe lună, a proestosului 100 şi secretariului 150 lei, organizarea consistoriului veţi face în mărginirea fără a numi pe procuror, care este a se rîndui de minister, iar pe revizorul bisericesc îl veţi recomanda ministeriului spre a se supune la întărirea domnească. Priimiţi, vă rog, prea sînte părinte, încredinţarea prea osebitei mele consideraţii. Ministru, D. Bolintineanu Prea siriei sale Părintelui mitropolit al Ungro-Valahiei 38 9 iulie 1864 Ministeriul învăţămîntului Public şi al Cultelor Marţi, la 7 ale curentei, deschizindu-se un sarcofag depeatră ce s-a găsit de d. maior Papazoglu în judeţul Romanaţi, s-au aflat într-însul următoarele obiecte: Oasele unui copil Două inele de aur Şasesprezece frunzuliţe de aur O pietricică verde Una rozetă mică de aur Nişte fărîmături ce seamănă de fer şi una monedă veche ce nu se poate cunoaşte, fiind ruginită. Aceste obiecte s-au depus în cabinetul de antichităţi la Muzeul Naţional din Bucureşti. Ministru, D. Bolintineanu No. 21753 292 39 18 iulie 1864 DOMNILOR MEMBRI AI CONSILIULUI SUPERIOR AL INSTRUCŢIUNEI PUBLICE, DECANILOR DE FACULTĂŢI, RECTORULUI DE UNIVERSITATE DIN IAŞI, DIRECTORILOR DE GIMNAZII ŞI RECTORILOR DE SEMINARE Graţie particularei buneivoinţi a M.S. domnitorului şi miniştrilor actuali, toate îmbunătăţirile propuse de noi în budgetul acestui an al Instrucţiunei Publice s-au adoptat. îmi rămîne a vă mulţumi pentru concursul luminat ce mi-a ţi dat la noile crea-ţiuni ce am propus.1 Pe cînd România de dincoace de Milcov avea 2075 de şcoli comunale, România de dincolo de Milcov nu avea decît 75. S-au mai adăogat dar 1000 de şcoli comunale în Moldova. Au rămas puţine comune încă fără şcoli; aceste lacune le-am fi coperit încă de astăzi dacă am fi avut institutorii necesari. Prin noua lege a instrucţiunei publice, instrucţia devine obligatoare pentru amîndouă sexele. Sperăm mult că prin aceasta, şcoalele comunale au să prospere în toată România. Eu pui mare preţ pe instrucţiunea poporului rural. Cînd baza edificiului social va fi luminată, însufleţită de sîntele precepte ale moralei, va fi o garanţie pentru prosperitatea României şi demnitatea cetăţenilor ei. Aceste şcoli însă trebuie să privească pe seama comunelor. Guvernul tot ce poate face este să le vie în ajutor cu o subvenţiune. Această subvenţiune se urcă deja mai mult de cinci milioane; aceasta este mult, este enorm pentru stat, este cel mai mare sacrificiu ce poate face guvernul. Şcoalele primare de oraşe lăsau asemenea mult de dorit; cele din Moldova mai ales, cu patru clase şi un profesor de fiece clasă, retribuiţi ca servitori, pe cînd în Valahia erau patru clase cu trei profesori bine retribuiţi. Era o anomalie. Sumele totale pentru toate aceste scoale din toată România s-au egalizat, numărul profesorilor s-a făcut de trei la toate aceste scoale şi deopotrivă retribuiţi dupe clase. Şcoalele de fete de oraşe în R. de dincolo de Milcov aveau cîte trei profe-soriţe; dincoace de Milcov cîte una şi o directriţă. Acum s-au făcut şi dincoace de Milcov trei profesoriţe la aceste Şcoli, mărindu-se şi egalizîndu-se apuntamentele. 293 în mai multe oraşe s-au mai adăogat şcoaie primare de băieţi, în Bucureşti cu cinci, în Iaşi cu trei. în orăşelele unde nu au existat şcoaie, s-au creat din nou. Instrucţiunea secundară, gimnaziile din Bucureşti mai ales aveau trebuinţă de îmbunătăţire. Deja prin buget starea lor era neîndestulătoare, în practică erau mai părăsite. Internatele din Bucureşti, ce lăsau foarte mult de dorit, unele nu aveau nici numărul elevilor trecuţi în buget. Gimnaziul „Matei Basarab", pe lîngă patru clase inferioare, primeşte acum trei alte clase superioare. Gimnaziul „St. Sava", cu opt clase, se reduce la şapte, ca cel din laşi, pentru că dezvoltarea învăţăturilor din această clasă este la facultăţi. Gimnaziul din laşi de şapte clase avea profesorii săi retribuiţi foarte rău în comparare cu cei din Bucureşti. De acum vor fi retribuiţi deopotrivă cu cei din Bucureşti. Seminarul din Bucureşti părăsit, încetase de a mai da semne de viaţă, nu avea decît patru clase, patru profesori. Astăzi primeşte încă trei clase superioare, ca cel din Socola. Pe lîngă noua episcopie ce s-a creat la Ismail, se creează asemenea un seminar cu internat. La toate seminarele s-au dat cîte o sumă pentru remontă, fiind toate lucrurile lor învechite. Gimnaziul din Craiova s-a adăogat pînă la şapte clase. Un gimnaziu s-a creat la Ploieşti şi altul la Galaţi; cel din Galaţi va purta numele de „Alexandru loan". Internatele centrale de fete din Bucureşti şi din Craiova, ce erau pînă astăzi în condiţiuni destul de modeste, s-au îmbunătăţit după modelul şcoalei centrale de fete din laşi. în internatul central de fete din Bucureşti erau 30 bursiere întregi şi 30 semibursiere; astăzi s-au făcut 100 bursiere întregi; asemenea s-a făcut şi pentru cel de la Craiova. Pe lîngă cel din Bucureşti statul menţine încă un număr de fete de familii de foncţionari sărmani cu aşa cheltuială în două internate particulare, şi un număr de băieţi bursieri începători în alte două internate private, lucru a cărui trebuinţă era atît de simţită. Instrucţiunea superioară sau facultăţile, iar cea de drept şi cea mai bine organizată cea de ştiinţă, au început sub inteligintele ministru Odobescu, şi cea de litere în timpul nostru; acum au primit mai multă dezvoltare. Pe lîngă aceste trei facultăţi s-a adaos o facultate de teologie superioară şi o şcoală de arte frumoase: pictura, arhitectura, sculptura, gravure pe lemn şi aramă. Sperăm în curînd să se facă şi o facultate de medicină. Pentru aceste facultăţi şi pentru cele de la Iaşi s-au trecut în buget mai multe burse. Cea mai utilă creaţiune însă va fi şcoala normală superioară. Această şcoală va avea de scop a crea profesori pentru gimnaziile superioare şi pentru facultăţi. Elevii, ca să fie admişi, vor trebui să dea garanţie că vor servi ca profesori zece ani, să aibă atestate că au trecut cu succes cursurile gimnaziale superioare şi facultăţile sau numai gimnaziile superioare, după un proiect de lege ce am alăturat la legea generală a instrucţiunei publice. Profesorii vor fi aduşi dintre cei mai buni discipoli ai şcoalei normale superioare din Paris. S-au prevăzut fonduri pentru crearea unei şcoli române la monastirea română de la Muntele Atos. Corul vocal s-a reînfiinţat în Bucureşti. Pe lîngă mitropolia de Iaşi s-a înfiinţat un nou cor vocal. S-a înfiinţat încă o şcoală de surori de caritate, atît de necesare spre uşurarea durerilor ome-nirei suferinde, sub patronagiul M. S. doamnei Elena. Lîngă facultăţi s-a adaos încă o clasă de comptabilitate practică şi facultativă. Nu s-a uitat nici căutarea şi tipărirea documentelor istorice, nici achiziţionarea de tablouri, nici pentru strîngerea obiectelor de numismatică şi arheologie, nici premii pentru oamenii de litere cari ar compune cele mai bune opere originale. S-a prevăzut asemenea două ziare, unul pentru trebuinţele instrucţiunei publice, ce va fi redigeat de corpul academic, şi altul pentru documentele arhivelor. Pentru a ţine buna orînduială şi a hrăni activitatea în toate aceste şcoli, s-au înfiinţat 2 inspectori generali, unul în Rom. de dincolo de Milcov şi altul în R. de dincoace, pentru instrucţiunea superioară, 16 revizori de districte şi 85 revizori de plăşi pentru instrucţiunea primară. Instrucţiunea superioară din Bucureşti, fiind formată din mai multe facultăţi, va lua numele de Universitatea Bucureştilor. Dacă îmbunătăţirile făcute în instrucţiunea publică par a fi mai multe şcoaie superioare din Rom. de dincoace de Milcov, cauza este că instrucţiunea superioară de dincolo era deja mai bine organizată de cînd cu ministrul Kogălniceanu. Acum rămîne, domnilor, ca aceste mari reforme să se puie în practică fără în-tîrziere. Domnia voastră sunteţi chemaţi a contribui la punerea lor în execuţiune şi sînt sigur de mai nainte că prin a domniei 294 295 voastre activitate veţi răspunde la dorinţele M.S. domnitorului şi guvernului său. Facă cerul ca şi succesorii noştri în ministeriu să fie aprinşi de aceeaşi dragoste ce am avut noi pentru instrucţiune, spre a nu lăsa nici o lacunţi în punerea în practică a tutor aceste reforme.2 Vacanţiile, uşurîndu-vă de greutăţile studiului, au să vă dea timpul a lucra pentru execuţiunea acestor reforme introduse în noul buget al instrucţiunii publice. Ministru, D. Bolintineanu 40 [3 iulie 1867]1 Domnule Ministru ! Predînd acestui ministeriu cu ccaziunea examenilor nouă exemplare din poeziile mele în două volume 2 a lei 54 exemplarul şi 20 exemplare ediţiune de lux din Florile Bosforului2 a lei 9, vă rog, binevoiţi a ordona eliberarea mandatului cuvenit. Primiţi, d-!e ministru, asecurarea distinsei mele considera-ţiuni. D. Bolintineanu 41 [28 noiembrie/10 decembrie 186711 Domnule redactor, Văzînd numele meu într-o listă de candidaţi pentru alegerile viitoare ai capitalei, vă rog să binevoiţi a publica în stimabilele d-le ziar că dorinţa mea este a lăsa locul meu la alţi bărbaţi mai cunoscuţi şi cari pot fi mai apţi decît mine în misiunea ce îşi propun.2 Primiţi, d-le redactor, încredinţarea deosebitei mele consi-deraţiuni. Dimitrie Bolintineanu 296 42 (30 noiembric/12 decembrie 1867]1 Domnule redactor, S-a vorbit în mai multe ziare de un articol linguşitor pentru ruşi cînd erau să vină în ţară la 1848, publicat în Popolul suveran.2 Erau redactori la Popolul suveran: D. Bolintineanu, Nicolae Băl-cescu, istoricul românilor, Cezar Bolliac şi Al. Zanne. Mai toţi redactorii, în urma hotărîrii guvernului de a se retrage la munţi, părăsiră capitala şi intrară în Braşov împreună cu d. loan Bălă-ceanu, Dim. Kreţuiescu, Gr. Peretz, Al. Paleologu; în Braşov, domnule redactor, unde găsiră mulţime de români preparînd un banchet monstru în onoarea intrării ruşilor în ţară. Acest banchet nu se făcu căci o nouă ştire veni să spună că ruşii nu vor mai intra, dar vor intra revoluţionarii români spre a guverna Ţara Românească. Banchetul se stinse; unii rîdeau, alţii plîngeau, unii se întor-nau în ţară, alţii rămîneau in Braşov. în lipsa redactorilor Popolului suveran din Bucureşti, acea 1 foaie era părăsită d-lui Kopainig tipograful. Atunci ieşi acel articol linguşitor pentru ruşi, sub impresiunea unei dulci ocupa-ţiuni militare, scris de o peana care era străină cu totul redac-ţiunii. Nici unul din cei patru redactori nu a scris acel articol; nici d. Ai. Zanne, şi deşi numele d-lui Zanne este asupra jurnalului ca responsabil, d. Zanne nu a scris nici un articol în acel număr. Aceasta s-a constatat la întoarcerea redacţiunii în capitală, cînd am şi dezminţit acel articol. Autorele articolului 1-a mărturisit singur. Nu este trebuinţă a spune cine este; toată trebuinţa era a aşeza adevărul că autorele articolului era străin redacţiunii Popolului suveran. Dim. Bolintineanu | 43 [23 ianuarie/4 februarie 1868]1 ! . Domnii mei, Nu am venit la serbarea memoriei eroilor poloni, la care mi-aţi făcut onoare a mă invita, căci am fost reţinut în casă de o indis- i 297 poziţiune oarecare. Dar inima mea a fost între voi, a fost între fiii nobilei şi neperitoarei Polonii, intuziasmată de fazele de glorie ale trecutului şi zdrobită de ignorarea acestor timpuri de încercări. Această sărbătoare la memoria eroilor poloni a făcut să-mi treacă pre sub ochi epocele de mărire şi de libertate cu figurele eroilor ca nişte orizonte semănate de raze, luminînd încă pînă în nenorocire copiii marii naţiuni pre calea însemnată de Dumnezeu către mărire şi libertate. Europa datorează Poloniei torente de sînge vărsate pentru apărarea libertăţilor sale şi pentru creştinătate. Această datorie sîntă nu este încă plătită. Suferinţele eroicei naţiuni sunt ruşinea Europei. Nedreptăţile ce i s-au făcut au condamnat umanitatea la credinţa că nu are nici o misiune generoasă. Dumnezeu însă răzbună Polonia, hrănind în inima fiilor şi fiicelor ei amorul patriei, libertăţii şi gloriei şi acel sentiment sublim ce nici temerea de moarte, nici corumpţiunea nu au putut ucide. Polonia nu va peri; per naţiunile unde oamenii uită datoria lor către patrie şi care uită pre eroii lor. Glorie dar la memoria eroilor poloni şi onoare acelora cari ştiu să apreţuiască în străbunii lor virtuţile şi patriotismul. Al domniei voastre, Dim. Bolintineanu cu o scădere de 1 leu nou, în loc de 2 sfanţi, daca ministerul binevoieşte a le cumpăra şi crede că această operă poate a se introduce în spiritul junilor români.3 Primiţi, domnule ministru, încredinţarea înaltei considera-ţiuni ce vă port.4 Dimitrie Bolintineanu D-lui ministru al Cultelor şi Instrucţiunei Publice. 44 [26 februarie 1870]1 Domnule Ministru! Publicînd Viaţa lui Traian fondatorul naţiunei noastre2 cu cele două spediţiuni în Dacia, urmînd gravurele Columnei lui Traian, ca actul cel mai sigur, mi-au rămas 800 exemplare pe care le cred că s-ar putea da la elevii români şi răspîndi ceva lumini despre originea naţiunei române. Această istorie este cea mai detaliată ce este scrisă despre viaţa lui Traian. Cartea în public s-a vîndut cu doi sfanţi exemplaru. Ministerului poci oferi 800 exemp. 298 1 NOTE ŞI COMENTARII Către VASILE ALECSANDRI 1 16 martie 1851, Paris Biblioteca Centrală de Stat. Arhiva Kogălniceanu, XC, doc. 2. Scrisori către Vasile Alecsandri, ediţie îngrijită, prefaţă, note, traduceri de Marta Anineanu, Bucureşti, Editura Minerva, 1978, p. 135. 1. Prezenţa lui Dimitrie Bolintineanu la Paris, de unde expediază lui Vasile Alecsandri această scrisoare, se datoreşte peregrinărilor la care a fost supus după înăbuşirea revoluţiei de la 1848, la care participase activ, îndeosebi ca redactor responsabil al gazetei Poporul suveran. Timpul de nouă ani, destinul său a urmat o traiectorie zbuciumată, adesea dramatică. Poetul va purta, cu durere şi stoicism, stigmatul proscrisului, izgonit din patria pe care nu va înceta niciodată să o iubească cu ardoare, va fi supus permanent suferinţelor morale şi fizice ale exilului, dar fără să abdice vreodată de la ţelurile sublime ale luptei pentru dreptatea şi libertatea poporului român. Multe din scrisorile sale, emise în lunga perioadă a exilului, reunite pentru prima dată în acest volum, sînt pe deplin edificatoare. După ce izbuteşte, împreună cu alţi revoluţionari români, să evadeze din ghimia otomană care îi transporta pe Dunăre, Dimitrie Bolintineanu trece în Transilvania, alături de Nicolae Bălcescu, Cezar Bolliac şi A. C. Golescu-Albu. Aici se integrează activ în acţiunile întreprinse în comun de proscrişii munteni şi moldoveni cu scopul de a servi mai departe cauza revoluţiei şi dezideratele naţionale ale românilor. Ei aleg un comitet mixt, însărcinat cu trimiterea de delegaţi pe lîngă guvernele ţărilor europene, pentru a le solicita sprijinul în favoarea naţiunii române. în acest sens, generalul Magheru îl informa pe Ion Ghica, printr-o scrisoare din 24 ianuarie/5 februarie 1849: „Comitetul acesta va fi mixt, va fi compus adică din români şi moldoveni, căci ar fi foarte impolitic şi foarte imprudent ca noi de sine-ne să facem o despărţire între interesele omogene ale ţărilor România şi Moldavia. Acest comitet va denumi delegaţi la toate cabinetele puterilor europene, oriunde va găsi de cuviinţă. Folitica comitetului va fi determinată de voturile majori- 393 taţii membrilor lui. Se va ocupa în numele naţiunii române de toate mijloacele atît materiale cît şi morale pentru triumful cauzei noastre şi pentru întreţinerea fraţilor emigraţi" (Ion Ghica: Amintiri din pribegia după 1848, Bucureşti, Socec, 1889, p. 155). Ajungînd la concluzia că sprijinul marilor puteri îl vor putea obţine mult mai lesne prin intervenţii directe, emigraţii din Transilvania încep să se dirijeze către cele două mari centre unde puteau desfăşura o activitate mai eficace, şi anume la Paris şi Constantinopol. Ideea de a merge la Constantinopol, unde Ion Ghica se afla încă de la 17 mai 1848, ca împuternicit al Ţării Româneşti, trimis de fruntaşii revoluţiei, era susţinută în primul rînd de Nicolae Bălcescu. Ajungînd în capitala Imperiului Otoman, la 23 februarie 1849, Nicolae Bălcescu începe de îndată o acţiune febrilă de organizare a emigraţiei române. Scopul său era de a întemeia o partidă naţională „cinstită şi înţeleaptă." Pentru realizarea acesteia, se baza şi pe Dimitrie Bolintineanu, acordîneu-i o mare încredere şi preţuire, convins fiind că poetul împărtăşea aceleaşi convingeri şi sentimente. Astfel, Nicolae Bălcescu îi scria, din Constantinopol, lui A. G. Golescu-Negru, la 12/24 martie 1849: „Sîntem mai mulţi care, crez, că ne asemănăm mai mult în idei şi simţimente. Mai întîi eu, care ţi-am făgăduit că voi lucra cu tine şi ca tine dinaintea revoluţiei, şi cugetul nu mă mustră că mi-am călcat făgăduiala. Apoi Ghica, Magheru [...]. Apoi Bolintineanu şi atîţi alţii. în care am multă încredere, şi care ne-ar seconda la trebuinţă ca să întocmim o partidă cinstită şi înţeleaptă" (Nicolae Bălcescu: Opere, vol. (V, ediţie critică de G. Zâne. Bucureşti, Editura Academiei R. S. România, 1964, p. 143). Pentru a răspunde planurilor şi acţiunilor lui Nicolae Bălcescu, Dimitrie Bolintineanu părăseşte Transilvania, spre a merge la Constantinopol. La 7/19 iulie 1S49, D. Carionfil îi comunica generalului Magheru că aşteaptă la Triest să se îmbarce pentru Constantinopol, împreună cu Dimitrie Bolintineanu, care era „în poziţie foarte critică" (Alexandru Bălintescu: Arhiva generalului Gheorghe Magheru, Bucureşti, Direcţia Generală a Arhivelor Statului, 1968, p. 77). Probabil că starea critică a poetului era determinată de îngrijorarea ce o avea faţă de modul în care va fi tratat în capitala Imperiului Otoman, deoarece, cu puţin timp înainte, sultanul semnase Fermanul pentru exilarea capilor revoluţiimii din Ţara Românească, publicat în Buletinulofiţial al Prinţipatului Ţării Româneşti, nr. 63, din 6 iulie 1849. Fermanul, redactat în termeni violenţi, punea în vedere domnitorului Barbu Ştirbei să interzică intrarea în ţară a exilaţilor, printre aceştia fiind trecut şi Dimitrie Bolintineanu. în aceste împrejurări, poetul ajunge la Constantinopol. Condiţiile de aici nu-i sînt însă favorabile. Aşa că, în scurt timp, în toamna anului 1849, se îndreaptă spre Paris. într-o scrisoare adresată lui Ion Ghica. din Paris, la5 noiembrie 1849. inclusă în acest volum, Dimitrie Bolintineanu il informa: „Je ne suis arrive â Paris que le 30 du mois passc", adică la 30 octombrie 1849. 2. Versurile lui Vasile Ahcsandri citate de Dimitrie Bolintineanu în această scrisoare sînt din paezia Maghiara. Scrisă la mînăstirea Slatina, în 1843, după propria datare a lui Vasile Alecsandri, poezia a fost publicată pentru prima dată în volumul său Doine şi lăcrimioare, apărut la Paris, în 1853. Rezultă, deci, că Dimitrie Bolintineanu a cunoscut-o în manuscris, citind aceste versuri, probabil, din memorie, pentru că ele prezintă unele diferenţe faţă de textul din volum: Mindri-s ochii ca din rai. Dulci ca soarele din mai. Negri-s ochii, cu văpaie, Dar pe faţa ei bălaie Se topesc ca nori de ploaie. 3. Dimitrie Bolintineanu face aluzie la faptul că Vasile Alecsandri fusese numit, la 3 februarie 1850, director al Arhivelor Statului din laşi. în Viaţa lui Vasile Alecsandri (Bucureşti, Editura pentru literatură, 1962, p. 192), G. C. Nicolescu subliniază: „Nu era o slujbă din cale-afară de ispititoare pentru tînărul şi plinul de viaţă Alecsandri slujba aceasta printre actele învechite şi fără viaţă ale arhivei. Ea desigur îi va fi plăcut mai puţin chiar decît mult mai modesta funcţie din 1840, la masa pensiilor, care, dealtfel, îi fusese | şi mai folositoare, punîndu-1 în contact mai îndeaproape cu împrejurări pe care el nu le cunoştea suficient, cu viaţa socială reală a Moldovei, cu suferinţele, nedreptăţile, speranţele atîtor şi atîtor oameni simpli şi necăjiţi. E drept, prea multă pasiune nici nu se pare să fi pus în această funcţiune de arhivist al statului, care totuşi îl aşeza printre demnitarii Moldovei. Numirea lui a avut şi un ecou literar. Nemulţumit de tăcerea literară a lui Vasile Alecsandri din anii din urmă, îndeosebi în lirică, Bolintineanu, aflînd de noul post al amicului său. îi adresează o poezie plină de admiraţie, dar şi de imputări." 4. Poezia nu a fost publicată în nici o gazetă din ţară. Operînd numeroase modificări, Dimitrie Bolintineanu a tipărit-o el însuşi, în Albumul pelerinilor români, Paris, foaia I, 15 aprilie 1851, p. 4. Ulterior, transformînd-o structural, a insclus-o, cu titlul Lui V. Alecsandri, în volumul Poeziile vechi si noi ale d-lui Dimitrie Bolintineanu. Edate sub îngrijirea d. G. Sion, Bucureşti, Tipografia bisericească din St. Mitropolie, 1855, (vezi primul volum al ediţiei noastre, textul la p. 564 şi nota la p. 973). 304 305 2 1851, Paris, oct. 6 Biblioteca Academiei R.S.R. Ms. rom. 235, p. 118, însoţită de poemul Andrei sau Luarea Nieopolului de români. 1. în manuscrisul original, poemul poartă menţiunea: „Dedicată lui V. Alecsandri". în volumul Cintecc şiplîngeri. Edate sub îngrijirea d. G. Sion, Iaşi, Tipografia „Buciumului român", 1852, p. 117, poartă dedicaţia „Domnului V. Alecsandri", iar în volumul Poeziile vechi şi noi ale d-lui Dimitrie Bolintineanu. Edate sub îngrijirea d. G. Sion, Bucureşti, Tipografia kiseri-cească din St. Mitropolie, 1855, p. 299, se schimbă iar dedicaţia: „Lui V. Alecsandri." (T) într-adevăr, Vasile Alecsandri a satisfăcut dorinţa lui Dimitrie Bolintineanu. publicînd poemul, însă cu titlul Luarea Rusciucului, în unicul număr al revistei sale România literară, din februarie 1852, sub semnătura D. Va-lentin. Timp de aproape un secol s-a crezut că acest unic număr, confiscat de cenzură, a dispărut cu desăvîrşire, toţi istoricii literari care s-au referit la această chestiune bazîndu-se exclusiv pe informaţii adiacente (N. Cartojan: I O revistă literară din 1851, în Drum drept, an. II, 1913, p. 141; 1. Mirea: Lupta j pentru „România literară'1, în Convorbiri literare, an. II, 1919, p. 382; N. Za-j haria: Vasile Alecsandri, viaţa şi opera lui, Bucureşti, 1919, p. 42; G. Bogdan-j_Duică: Vasile Alecsandri, Bucureşti, 1926, p. 165). Abia în 1940, Nestor Camariano a descoperit, într-o bibliotecă particulară, unicul număr din 1852 al României literare, prezentîndu-1 detaliat în Revista Fundaţiilor regale, t~ nr. 10, octombrie 1940, p. 132. în aprilie 1852, Vasile Alecsandri îi comunica lui Nicolae Bălcescu: „Este adevărat că nenorocitul meu jurnal au fost suspendat pană a nu se naşte măcar şi aceasta din mai multe pricini, unele mai dobitoceşti decît altele. Una din rezoanele pentru care mi-au închis gazeta au fost articolul tău: Răzvan-Vodă, carele fiindcă au fost scris de tine, s-au socotit de către domnul Ştirbei ca un pamflet împotriva lui. Viţa ţigănească a acelui nenorocit domn au atins ambiţia stăpînitorului Ţării Româneşti. Nime nu apucase încă a citi gazeta mea cînd au fost suspendată, căci numărul 1 nu ieşise" (Vasile Alecsandri, Opere, voi. VIII, ediţie îngrijită, traduceri, note şi indici de Marta Anineanu, Bucureşti, Editura Minerva 1981, p. 189). în acelaşi sens, într-o scrisoare adresată lui Alexandru Zanne, la 2 iunie 1852, inclusă în acest volum, Dimitrie Bolintineanu îl înştiinţa: „Ţi-am trimes o | mică broşură din jurnalul ce s-a oprit la Moldova, din pricină că a scris într-în-I sul Bălcescu supt numele de Conrad Albrecht şi eu supt numele de Valentin." ' 3. Se referă la loan Barac (1776-1848), autor ai povestei versificate Istorie despre Arghir cel frumos şi despre Elena cea frumoasă şi pustiită căriasă, apărută la Sibiu, în 1801. Această alegorie a cuceririi Daciei de către Traian, prin simplitatea şi fluiditatea versurilor ei de factură populară, i-a creat au-prului o mare popularitate în epocă. 3 30 mai [1867], Bucureşti 4 Biblioteca Academiei R.S.R. S - CCXXXIII Documente şi manuscrise literare, voi. !, alese, publicate, adnotate şi comentate de Paul Cornea şi Elena Piru. Cu un cuvînt înainte de prof. univ. Alexandru Dima. Bucureşti, Editura Academiei R.S.R., 1967, p. 116. 1. Scrisoarea datează din 1867, deoarece, aşa cum menţionează şi Dimitrie Bolintineanu în finalul ei, la începutul acelui an Vasile Alecsandri se afla la Paris, ca să viziteze Expoziţia universală (G. C. Nicol'seu: Viaţa lui Vasile Alecsandri, Bucureşti, Editura pentru literatură, 1962, p. 402). în sprijinul acestei datări vine şi faptul că poemul Conrad al lui Dimitrie Bolintineanu, pe care i-1 trimite lui Vasile Alecsandri, a apărut în primăvara anului 1867. 2. Studentul român George Marian s-a ocupat de tipărirea volumului de poezii în limba franceză al lui Dimitrie Bolintineanu, Brises d'Orient, apărut la Paris, în 1866. Relaţii complete vom da ceva mai departe, la grupajul scrisorilor lui Dimitrie Bolintineanu către George Marian, incluse în acest volum. 3. Primele fragmente din cînturile I şt II ale poemului Conrad au apărut în Atheneul român, an. I, nr. 10 şi 11, martie şi aprilie 1867, p. 363, însoţite de următoarea notă din partea redacţiei: „D. Bolintineanu n-a părăsit niciodată cîmpul literar şi poetic unde a cules atîţia lauri şi de unde a cîştigat atîtea titluri la admiraţiunea şi recunoştinţa românilor. Mai multe poeme sunt deja terminate şi unele dintr-însele sunt acum subt tipar. Cele dintîi broşuri vor cuprinde o poemă în patru cînturi. Scena se petrece în lonia, Siria, Egip, Francia, Anglia şi Italia. Eroul poemei este un exilat român. El moare în Italia. Sceptic, descuragiat, el parcură lumea veche, meditînd asupra destinului acestor naţiuni care nu mai sunt, revine necontenit la patria sa. O femeie pură, sublimă, înaintea morţii lui, îl ridică, îl împacă cu credinţele, cu Dumnezeu. Aici poetul este pus în contact neîncetat cu umanitatea, cu natura, cu infinitul. Am avut fericirea a ne procura de la autor următoarele versuri ce fac parte din cîntul întîi şi al doilea al uneia din suscitatele poeme." 306 307 Noi fragmente din cînturile 1 şi II se publică, peste scurt timp, în Trompeta Carpaţilor, an. V, nr. 515, 7/19 mai 1867, p. 2059, anunţîndu-se totodată apariţia integrală a acestor cînturi în volum aparte, distribuit cititorilor numai pe bază de abonamente: „Anunţăm cu plăcere că în această săptămîna iesă de sub tipar marea publicaţiune de poezii noi ale d-lui Bolintineanu, pentru care s-a văzut liste de abonamente, căci numai prin abonamente se va putea avea, vînzarea în parte fiind oprită. Va apărea 1 şi 2 cîntece dintr-o poemă Conrad, în patru cînturi mari. Este un român exilat, călătorind în Asia, Siria, Palestina, Egipt, Francia, Englitera şi Italia; descriind lumea veche şi lumea nouă. Eroul este un fiu al societăţii sceptice. El se purifică, se înalţă prin înturnarea la ideele de religiune, graţie unei femei extraordinare, unui amor divin, şi merge să moară la Neapol." Apariţia cînturilor III şi IV, în volum aparte, este precedată de publicarea unor pasaje din cîntul III în Trompeta Carpaţilor, an. V, nr. 530, 6/18 iulie 1867, p. 2119, unde se anunţa: ..Cîntul ill şi IV din Conrad de d. D. Bolintineanu va ieşi în aceste zile de sub tipar. Autorele a binevoit a ne permite spre a trage din cîntul III următoarele pasage." Fasajele respective au fost însă greşit puse în pagină, inversîndu-se, ceea ce deteimină redacţia să le publice încă o dată, în mod corect, în Trompeta Carpaţilor, an. V, nr. 531, 9/21 iulie 1867, p. 2124, cu scuzele de rigoare: „Reproducem din nou extractul poezielor din poema Conrad, cîntul III al d. D. Bolintineanu, din cauză că în no. trecut, din eroarea tipografiei s-au amestecat strofele, tipărind pe cele de jos, sus, şi viceversa, încît s-a desfigurat opera". La apariţia în volum a cînturilor III şi IV. în Trompeta Carpaţilor, an. V, nr. 542, 17/29 august 1867, p. 2167, se publică extrase din cîntul IV, împreună cu următoarea notiţă: „Al treilea şi al patrulea cînt din poema Conrad de d. Dim. Bolintineanu a ieşit de sub tipar şi s-a împărţit pre la abonaţi. Autorele a binevoit a ne comunica şi nouă un exemplar. Din acest exemplar, din cîntul IV-lea, care ni se pare cel mai accentat, vom extrage şi vom reproduce în Trompeta cîteva mice pasage cari vor da idee cititorilor despre maturitatea poeziei la români. Cititorii inteligenţi vor judica singuri." Conrad a apărut în intervalul de timp dintre lunile mai şi august 1867, în două volume, primul volum conţinînd cînturile I şi II, iar volumul al doilea cînturile III şi IV. 4. Potrivit propriilor mărturii ale lui Dimitrie Bolintineanu, eroul central al poemului său, Conrad, întrupează ceva din biografia, trăsăturile morale şi structura caracterologică a lui Nicolae Bălcescu. Menţionăm că însuşi Nicolae Bălcescu folosea numele de Conrad Albrecht ca nume conspirativ, după revoluţia din 1848, sau ca pseudonim literar. De pildă, la 6 ianuarie 1849 îi comunica lui A. G. Golescu: „Scrie-mi la Constantinopol subt adresa: Conrad Albrecht" (N. Bălcescu; Opere, vol. IV. Corespondenţă, ediţie critică de G. Zâne, Bucureşti, Editura Academiei R.S.R., 1964, p. 126). Tot astfel, la 11 februarie 1850 îi scria, din Paris, lui Vasile Alecsandri: „Quand vous m'enverrez des lettres par la poşte, ecrivez-moi sous l'un de ces deux noms: Conrad Albrecht ou Michel Marlehac" (op. cit., p. 270). Din Paris, la 23 februarie 1850, îi comunica şi lui Ion Ghica: „Eu am scris la Moldova, la Panaioti Balş, ce se află lîngă Galaţi, ca să fie în corespondinţă cu mine şi să ne scrie despre ale terii. I-am zis să-mi trimită scrisorile la tine, supt numele meu Conrad Albrecht" (op. cit., p. 275). Nicolae Bălcescu a semnat cu pseudonimul Conrad Albrecht în primul număr al revistei România literară, scoasă de Vasile Alecsandri în 1852, dar confiscată de cenzură. 5. Primul volum din Conrad poartă următoarea dedicaţie: „Lui Constantin Negri şi Vasile Alecsandri, voi prin care am cunoscut pe românii de peste Milcov cînd s-a aruncat în Paris cea dintîi sămînţa a unirii românilor, permiteţi a pune în capul acestii poeme numele vostru." 6. Halcinski, consul general al Rusiei ţariste la Bucureşti, ostil personalităţilor româneşti cu activitate democratică şi progresistă. A cerut confiscarea averilor revoluţionarilor de la 1848. La 15 martie 1850, Ion Ghica îi scria lui Nicolae Bălcescu, din capitala Imperiului Otoman: „Halcinski, fostul consilier de ambasadă la Constantinopol, s-a numit consul general rusesc la noi; este un cîne" (Ion Ghica: Opere, vol. IV, ediţie, note şi comentarii de Ion Roman, Bucureşti, Editura Minerva, 1985, p. 647). Plecarea acestuia din ţara noastră, în 1854, a fost consemnată de Grigore Alexandrescu prin poemul-invectivă Adio, al cărui manuscris, cu precizarea: „Pentru plecarea procon-solului Halcinski", a fost anexat unei scrisori adresate lui Ion Ghica, la 22 august 1854 (Grigore Alexandrescu: Opere, vol. 1, ediţie de I. Fischer, studiu introductiv de Ion Roman, Bucureşti, Editura Minerva, 1972, p. 209): Pocit, faimos proconsol, mode! de tiranie, Cumplită fie calea pe care ai plecat, Cu apa consacrată prin somnul de vecie Vom curaţi pămîntul ce tu ai întinat. . . Adio! lung adio! şi fără revedere, Departe, mult departe te du din ţara mea, Pustiul Siberiii te-aşteaptă cu plăcere, Fămîntul să te-nghită şi dracul să te ia. 7. După ce tipăreşte, în 1852—1853, cele două părţi ale culegerii sale de Balade (cîntice bătrineşti), Vasile Alecsandri îşi propune să reunească toate poeziile populare într-o ediţie impunătoare, care să ofere tot ceea ce este 308 309 reprezentativ pentru geniul creator al poporului român. Monumentala sa culegere, pentru epoca respectivă, Poezii populare ale românilor, apărută la începutul anului 1867, era pregătită încă din 1862. Scrisoarea adresată doamnei Elena Cuza, împreună cu manuscrisul culegerii, poartă data: „Octomvrie, 1862", precizînd: „Complectînd acum, precît mi-au fost în putinţă, colecţia începută şi dorind a face ca să contribuie însuşi geniul poporului în folosul Azilului de copii găsiţi ce poartă numele înălţimei Voastre, iau îndrăzneala a dărui acestui aşezămînt manuscrisul meu de poezii culese din gura poporului. Ele coprind glasurile intime ale sufletului său şi merită de a fi unite cu glasurile de recunoştinţă şi de binecuvîntare ce răsun împregiurul numelui înălţimei Voastre. Ele sînt copii găsiţi ai geniului românesc şi dar au dreptul a se bucura de îmbrăţişarea înaltei protectoare a Azilului Elena." Ediţia proiectată în 1862 urma să aibă un studiu introductiv semnat de Dimitrie Bolintineanu. Din diverse motive, ediţia nu a putut apare în 1862, însă Dimitrie Bolintineanu şi-a publicat studiul în Reforma din 18 octombrie 1862, cu titlul Prefaţă la cîntecele poporane ale d. V. Alecsandri. 8. Este neîndoielnic că Dimitrie Bolintineanu se referea la revista Convorbiri literare, apărută la 1 martie 1867, la laşi. Nemulţumirea poetului era provocată, evident, de amplul studiu al lui Titu Maiorescu Despre poezia română, cunoscut ulterior sub titlul O cercetare critică asupra poeziei române de la 1867, publicat în Convorbiri literare de la nr. 1, din 1 martie 1867, pînă la nr. 8, din 15 iunie 1867. în acest studiu, Titu Maiorescu îl cita de cîteva ori în mod pozitiv pe Dimitrie Bolintineanu, dar, în general, îl deprecia. De pildă. într-o notă, criticul preciza că are în vedere pe Bolintineanu „de mai nainte, pînă la 1852, cînd se făcu publicarea primelor sale poezii; căci peste ultimele lucrări ale sale (Eumenidele etc.) trebuie să aruncăm un văl." în alt loc, reproducînd versuri din poezia La Constantin Negri a lui Dimitrie Bolintineanu, Titu Maiorescu scria sentenţios: „Toate aceste strofe cuprindt un şir de cuvinte reci, fără imagine, şi prin urmare nici nu sunt poezie; sun un articol de jurnal pus în rime — o monstruozitate literară." Alături de Dimitrie Bolintineanu erau depreciaţi şi alţi scriitori reprezentativi ai generaţiei de la 1848, în primul rînd Ion Heliade Rădulescu şi Andrei Mureşanu. în Junimea şi junimismul (Bucureşti, Editura Minerva, 1975, p. 70), Z. Ornea subliniază, referitor la atitudinea criticistă a lui Titu Maiorescu: „Opiniile sale antipaşoptiste, ca şi, mai ales, blamarea violentă a postpaşoptismului (caricatură hilară a tradiţiei paşoptiste), altfel spus a liberalismului de acum, în 1866 au început să se configureze." Către BALIGOT DE BEYNE 1 Le 19 Oct. 1857, Jassy Biblioteca Academiei R.S.R. Coresp. înv. 80298. Documente privind Unirea Principatelor, vol. III. Corespondenţă politică (1855—1859). Culegerea documentelor, studiul introductiv, rezumatele, notele şi indicele de Cornelia C. Bodea, Bucureşti, Editura Academiei R.S.R., 1963, p. 325. Baligot de Beyne (7—1883), ziarist şi diplomat francez. în anii 1848—1849 a colaborat cu Vasile Alecsandri la propaganda făcută în presa franceză în favoarea Principatelor Române. A ocupat funcţia de secretar al consulatului francez din Constantinopol, bine informat asupra complicatelor probleme politice din Orient. A editat şi a condus ziarul Presse d'Orient. Recomandat de Vasile Alecsandri şi Costache Negri, a fost numit secretarul lui Alexandru loan Cuza, venind în ţara noastră în I860, unde a rămas pînă la detronarea domnitorului. Retras la Paris, a continuat să se ocupe de interesele familiei Cuza. 1. După încheierea Tratatului de la Paris, la 30 martie 1856, în urma războiului Crimeii, Principatele Române intră într-o nouă fază de dezvoltare. Ieşind de sub protectoratul ţarist, rămîn numai sub suzeranitatea Porţii Otomane, asigurate de garanţia marilor puteri europene. în fiecare principat urma să se convoace cîte un Divan ad-hoc, cu reprezentanţi din toate clasele sociale, iar dorinţele exprimate în aceste Divanuri aveau să fie examinate de marile puteri şi consemnate într-o Convenţie, ce se va încheia tot la Paris, la 7/19 august 1858. Pînă la semnarea Convenţiei, ţările româneşti erau conduse de un caimacam (locţiitor de domn). Problema fundamentală pusă după Tratatul de la Paris era insă Unirea Principatelor Române. Lupta pentru unitatea naţională capătă în această perioadă o largă amploare, o sporită intensitate, dinamizînd toate forţele patriotice, redeşteptînd conştiinţele, stimulînd energiile creatoare, pentru a servi propăşirea ţării, pe multiple planuri. Este o perioadă de adevărată regenerare naţională, de avînt patriotic, luminată de nobilul ideal al unităţii tuturor românilor, de ridicare pe noi trepte de civilizaţie. în această perioadă, cînd se impunea cu necesitate o acţiune unitară a tuturor forţelor patriotice, a tuturor spiritelor luminate şi inimilor devotate propăşirii naţionale, începe să fie din ce în ce mai viu şi mai categoric exprimată dorinţa de a li se acorda exilaţilor de la 1848 libertatea de a se întoarce în ţară. Toţi cei angrenaţi în entuziastul efort de regenerare naţională erau conştienţi ea exilaţii de la 1848, care timp de aproape zece ani, în condiţii 310 311 grele, nu încetaseră a trudi pentru binele patriei, erau acum, în perioada respectivă, cei mai indicaţi să stimuleze şi să fortifice, prin devotamentul, clarviziunea şi abnegaţia lor, lupta cu perspective atît de luminoase. Demersuri pentru întoarcerea exilaţilor se fac încă de la începutul anului 1856, în primul rînd pe lîngă guvernul Franţei şi Napoleon al 111-lea, care aderaseră deschis şi sprijineau efectiv lupta românilor pentru unitate şi prosperitate naţională. Invocînd demnitatea sa de fost membru al locotenentei domneşti, N. Golcscu se adresa în scris, la 2 februarie 1856, contelui W'alewski, ministru secretar de stat la Departamentul Afacerilor Străine al Franţei, solicitînd sprijinul în obţinerea dreptului de întoarcere în patrie a exilaţilor: „La constante sollicitude du gouvernement de Sa Majeste l'Empercur des Francais pour les Principautes Danubiennes me donne la hardiesse de venir appeler l'attention de Votre Excellence sur un objet qui interesse au plus haut degre ces Principautes. mon pays [...]. Mais maintenant que Sa Majeste l'Empereur et ses augustes allies semblent resolus d'etablir dans les Principautes un nouvel ordre de choses, conforme â leurs interets et â la justice, les patriotes roumains sentent qu'il est de leur devoir d'apporter leur concours â l'oeuvre de reconstitution de leur pays, et j'ose dire que les Principautes aussi les desirent, eprouvent le besoin de leur presence, parcequ'clles ont confiance dans leur devouement et parcequ'elles comptent parmi eux leurs hommes les plus eclaires. L'insigne honheur que j'ai eu d'ttre â une epoque memorable l'elu de ma nation et d'etre reconnu dans la Lieutenance Prindere de la Valachie par la Sublime Porte et par les Grandes Puissances ses alliees actuelles, me faut esperer que Votre Excellence ne me refusera pas le droit de parler en cette occasion au nom de mes compatriotes. Je me flatte aussi de l'espoir que Votre Excellence voudra reconnaître la justice et la necessite de la mesure en fayeur de laquelle j'invoque sa puissante intervention; car, il est incontestable que le gouvernement de Sa Majeste l'Empereur des Frangais serait trompe dans ses bonnes intentions et que l'avenir des Principautes serait gravement compromis, si les patriotes roumains continuaient â rester hors de leur pays' (N. Corvian Din activitatea emigraţilor români in A/us (1853—1857), Bucureşti, Cartea Românească, 1931, p. 39). Intervenţii similare se fac şi în Anglia. La 18 iulie 1856, în Camera Comunelor din Londra, deputatul Otway pledează pentru Întoarcerea emigraţilor români în patrie, comunieîndu-i apoi, la 19 iulie 1856, lui D. Brătianu: „Quoi-que lord Palmerston ne m'a pas repondu hier au sujet des refugies roumains, ayant ete empeche par un point d'ordre, je puis vous assurer que j'ai eu une conversation avec lui qui ne me laisse aucun deute qu'il s'interesse â fair donner â tous ceux qui se sont compromis dans les evenements de 48—49 la liberte 312 de rentre dans leur pays" (Al. Cretzianu: Din arhiva lui Dumitru Brătianu. Bucureşti. Imprimeriile Independenţa, 1933, vol. II, p. 117). Pentru a obţine sprijinul Angliei, în această chestiune, D. Brătianu apelează la toate persoanele influente, cu care se afla în relaţii ihai mult sau mai puţin amicale. Unul din prietenii săi apropiaţi, E. Crowe, corespondentul din Paris al ziarului Morning Chronicle, îi comunica la 8 septembrie 1856: „J'ai dine avec lord de Redcliffe vendredi et j'ai cause avec lui toute la soiree [...]. Je lui disais que les proscrits etaient des hommes murs et, apres tout, plus senses et plus moderes que les patriotes qui etaient maintenant â Bucharest et â Jassy, et libres d'agir. Lord Redcliffe m'a dit qu'il avait demande leur rentree, mais qu'il ne croyait pas que la Porte l'accordera" (Ihid., p. 145). De asemenea, D. Brătianu intervine direct la Foreign Office, din partea căruia primeşte, la 10 februarie 1857, următorul răspuns, semnat de E. Hammond: „Refe-rindu-mă la scrisoarea dvs. din 6 curent, am primit instrucţiuni din partea lui lord Clarendon de a vă ruga să binevoiţi a da informaţiuni Excelenţei Sale în privinţa numărului emigraţilor a căror situaţiunei-aţi semnalat, precum şi asupra locului unde se află acum acei emigraţi, asupra motivelor pentru care au fost obligaţi să-şi părăsească patria, cît şi asupra piedicei ce se opune actualmente înapoierii lor." Bineînţeles, D. Brătianu răspunde îndată lordului Clarendon, la 1! februarie 1857, arătînd motivele exilării şi locul unde se află cei exilaţi, pledînd cu convingere pentru revizuirea unor hotărîri arbitrare, perpetuate injust timp de aproape zece ani: „En reponse â ma supplique concernant les emigres roumains, Votre Excellence m'a fait l'honneur hier de me faire demander le nombre de ces emigres, leurs residences actuelles, les motifs de leur exil et l'obstacle qui s'oppose aujourd'hui â leur rentree dans les Principautes. Je m'empresse done de soumettre â Votre Excellence l'expose suivant sur la matiere: 1) Le mois de septembre de l'annee 1848, les Turcs en occupant Bucharest â la demande du general russe Duhamel, qui les aceompagnait, ont eloigne des Trincipautes les Roumains en question pour avoir tente d'introduire â cette epoque dans leur pays des reformes, qui avaient cependant recu l'appro-bation de la Porte, aussi bien que celles des gouvernements d'Angleterre et de France. Quelques mois apres, sans les avoir juges, pas meme par contu-mace. et au mepris de l'autonomie de la Moldo-Valachie, un firman a converti leur eloignement temporaire en un exil indetermine. 2) L'obstacle qui s'ppose aujourd'hui au retour des emigres dans leur pays est l'ordre donne en 1848 de ne pas leur laisser franchir les frontieres des Principautes. l'ordre qui est encore en vigueur. 3) Les Roumains exiles en 1848 en vertu du firman dont je viens d'entre-tenir Votre Excellence etaient au nombre de 35. Cinq d'entre eux sont morts 313 en exil. Cinq autres sont rentres â differentes epoques dans leur pays au moyen de faveurs spiciales. II en reste done encore en exil 25; voinci le tableau de jeurs noms et de leurs residjnces respectives" (Al. Cretzianu: Din arhiva jiti Dumitru Brătianu, vol. II, p. 197). Printre aceştia figura şi D. Bolintineanu. în ţările româneşti, intervenţiile în sprijinul întoarcerii exilaţilor erau numeroase şi din ce în ce mai categorice. începe chiar o acţiune deschisă în presa vremii, curajoasă, toţi semnatarii pledoariilor vorbind în numele opiniei publice, relevînd necesitatea prezenţei, în momentul istoric respectiv, a celor ce se dovediseră devotaţi patriei şi în afara hotarelor ei. într-un articol publicat în Concordia, an. 1, nr. 6, din 23 februarie 1857, p. 2, C. A. Cretzu-lescu afirma lapidar că „întoarcerea exilaţilor, precum vedem, este dorită de toată lumea". Aceştia, se spunea mai departe în articol, „au dat dovadă de un bun simţ practic, care îi onoară şi care arată că cauza naţională are numai de cîştigat cu întoarcerea lor". într-un alt articol, publicat în Concordia, an. I, nr. 23. din 27 aprilie 1857, p. 89, dezideratul era şi mai accentuat: „Intrarea emigraţilor ar fi o măsură de o bună şi dreaptă politică în aceste zile de regenerare naţională. Inimile noastre sîngerează cu atît mai mult văzînd că porţile patriei stau încă închise pentru persoane cu un caracter onorabilf. . . ]. Sperăm că guvernul, care în această privinţă s-a arătat insuflat de o părintească binevoinţă, va stărui spre a se ridica fără întîrziere orice împedicare, şi a face ca familiele să poată îmbrăţişa pe fiii şi fraţii lor despărţiţi de dulcele sîn al patriei de nouă ani de zile. Această măsură va avea cea mai vie şi mulţumitoare întipărire asupra opiniunii publice". în ziarul Secuiul, an. I, nr. 33, din 2 mai 1857, p. 1, G. R. Bosueceanu semnează un articol cu modulaţii patetice, invocînd suferinţele fizice şi morale ale exilaţilor, clamînd pentru întoarcerea lor în patria pentru care s-au sacrificat: „Sunt opt ani de zile de cînd unii dintre cei mai aleşi fii ai României rătăcesc pe ţărmuri streine şi sufere toate asprimele unui exiliu. Opt ani, fără casă, despărţiţi, tatăl de copil, şi copilul de mumă; lipsiţi adesea de pîinea din toate zilele, şi bâtînd cu sfială la uşa streinului ca sâ-i ceară un pahar de apă refuzat şi aceasta mai mult decît o dată, 8 ani de nesiguranţă, de lipsă, de persecuţii, de durere; goniţi din loc în loc şi rătăcind din ţară în ţară; trecînd pragurile miniştrilor şi diplomaţilor, cerînd la toată lumea o protecţiune. şi niciodată pentru dînşii, care aveau destule trebuinţe, ci pentru ţara lor, pe care o ştiau în lacrămi şi în apăsare [...]. Multe voce se stinseră pe tărî-muri streine, multe corpuri de-abia putură căpăta o groapă spre a se repauza în ţări depărtate, pe cînd patria lor nu putu avea nici chiar satisfacţiunea a priimi în sînul său, cel puţin morţi dacă nu vii, pe aceşti fii ce se sacrificaseră cu atîta nobleţe pentru binele şi fericirea ei." Un vibrant apel publică şi M. Costiescu în ziarul România, an. I, nr. 9, din 7 mai 1857, p. 33: „Sunt 314 nouă ani de cînd România se văzu despuiată de o parte din fiii săi, sunt nouă ani de cînd aceşti oameni rătăcesc pe tărîmuri streine lîncezind de amorul patriei, pe care încă n-o pot vedea! . . . Fără a mai zice alt, chemăm privirea părintescului guvern asupra unei chestii atît de nobilă şi atît de dreaptă; îl rugăm în numele omeniei, în numele Patriei, în numele amorului părintesc şi frăţesc ca să ia măsuri pentru ca să facă. să mijlocească ca aceşti oameni să vie în fine, ei cari sunt atît de trebuincioşi, pentru ca să conlucrăm cu toţii la marea operă la care suntem chemaţi, regenerarea naţiunii noastre!" în acţiunea desfăşurată în presa vremii, în favoarea întoarcerii exilaţilor, s-au făcut şi intervenţii care îl priveau direct pe Dimitrie Bolintineanu. De pildă, articolul Dorul de Patrie, apărut în Concordia, an. 1, nr. 16, din 30 martie 1857, p. 61, era consacrat în întregime poetului, argumentat cu propria sa operă: „Un om al cărui amor patriotic s-a tradus prin versurile cele mai elegante şi mai armonioase cu care se află înzestrată literatura română, fu aruncat de luptele partidelor afară din sînul patriei. în îndelungatul său timp de pelerinagiu pe tărîmuri streine, a publicat un uvragiu întitulat Călătorii in Palestina si Egipt. Deschizînd această carte nu poate citi cineva o pa-gine făr-a vedea că ea a fost dictată de acea sete divină cu care se nutresc inimele cele devotate ţărei lor. Citind lamentarea ce poetul român adresează României din fundul Egiptului, pe ruinele monastirei Sîntului George, şi pe care nu ne putem opri d-a o transmite aici cititorilor noştri, ne întrebăm cu durere, oare pentru ce amorul ţărei să fie o cauză de nenorocire pentru cei înzestraţi cu dorul d-a cînta faptele patriei şi regenerarea poporului?" Şi după ce transcrie pasajul din însemnările de călătorie ale lui D. Bolintineanu („O patria mea! ţară frumoasă şi întristată! poci eu vorbi de o mare suferinţă, fără să-mi aduc aminte de tine?" . . . etc.), articolul din Concordia încheia astfel: „A ţine pe aceşti bărbaţi într-un aşa de îndelungat chin este o osîndă care nu se poate împăca cu nici un principiu de umanitate şt echitate". Dimitrie Bolintineanu acţionează şi e! însuşi pentru a se reîntoarce în patrie. Din Constantinopol, unde aştepta acest moment fericit, trimite poeziile Odă Ia România şi Tu erai frumoasă, o, Patria mea !, care apar în ziarul Concordia, an. I, nr. 27, din 11 mai 1857, p. 107, cu următoarea notă din partea redacţiei: „Amicul nostru Bolintineanu ne trimite de la Constanti-nopole cîteva poezii noi din care publicăm deocamdată pe celeurmătoare. Cînd vedem un bărbat cu un aşa de frumos talent suspinînd în streinătate, nu putem decît a ne revolta în contra unor combinări politice care ţin departe, de ţară pe unii din cei mai aleşi ai săi fii. Ce argument mai puternic în favorul intrării emigraţilor decît capacitatea şi talentele celor mai mulţi din ei?" Tot din Constantinopol, D. Bolintineanu mai trimite poeziile Palatul domnilor 315 români şi Exilatul, precum şi Cugetări trase din „Cîntana României", puse în versuri, cire apar în Concordia, între 15 mai şi 8 iulie 1857. în vara anului 1857, demersurile pentru întoarcerea emigraţilor capătă forme organizate, mobilizînd întreaga opinie publică, apelîndu-se direct la ocirmuire sau la reprezentanţii puterilor garante. La 8 iunie 1857, beizadea Grigore Ghica, Grigore filipescu, membri ai înaltei Curţi, Arion, şef de secţie la Departamentul Justiţiei, şi bancherul Polihroniade, prezintă caimacamului o petiţie cu mai multe mii de semnături, prin care reclamau libertatea exilaţilor de a reveni în patrie. în momentul atît de important al regenerării naţionale, după Tratatul de la Paris, cînd se punea cu atîta acuitate problema Unirii ţăriior româneşti şi a reorganizării statului şi naţiunii române pe baze moderne. .,în ajunul unei ere nouă ce se deschide pentru naţia noastră, — se spunea în petiţie — românii simt trebuinţa d-a o inaugura prin concordie. Ei vin să ceară de la înălţimea Voastră reîntoarcerea exilaţilor, ca o consfinţire de uitarea trecutului, ca un semn că toţi voiesc binele comun lăsînd orice spirit de partid. Opt ani de exil i-au apucat; familiile lor sufăr de aceasta, noi suntem pe lîngă înălţimea Voastră interpreţii durerii şi dorinţelor lor. Către aceste ne zicem: că oricare ar fi mersul cu care faptele lor s-a preţuit, nimeni nu poate tăgădui că n-au fost inspiraţi de amorul pentru ţară ; că Tratatul de la Paris a realizat mai multe din lucrurile pentru cari ei au suferit; că toţi sunt cuprinşi de art. V al Tratatului ce acordă tuturor amnistie, mai cu seamă prin făgăduielile solemne ale Congresului, că ţara va fi consultată într-o întreagă libertate, cu o dreptate nepărtinitoare. Spre a fonda noua sa destinaţie, Fatria are trebuinţă de luminele şi patriotismul tuturor fiilor săi. O singură escluzie am privi-o ca un semn de nenorocire. Să reintre dară fraţii noştri exilaţi!" (Lui C. A. Rosetti, p. 279). Caimacamul refuză însă această petiţie. Apropiindu-se alegerile, care, conform Tratatului de la Paris, urmau să desemneze Divanurile ad-hoc, cu reprezentanţii tuturor claselor sociale, trebuia acţionat energic şi rapid, partida naţională avînd mari speranţe în prestigiul, patriotismul şi devotamentul fruntaşilor de la 1848, aflaţi încă în exil. De aceea, îndată ce caimacamul refuză să dea ascultare opiniei publice, se înaintează o nouă petiţie, la 10 iunie 1857, către Comisiunea Europeană din Bucureşti, în care se spunea: „O petiţie, acoperită de semnăturile a mai multor sute de oameni onorabili, aparţinînd tuturor claselor societăţii, a fost remisă Excelenţei sale prinţului-caimacam. Obiectul acestei petiţiuni este de a cere repatrierea exilaţilor din 1848, pentru a putea lua parte şi ei la alegerile generale, cari vor hotărî de soarta patriei. Alteţa sa caimacamul n-a crezut de cuviinţă a primi acea petiţiune. Totuşi, cererea era conformă cu spiritul Tractatului de la Paris, care vrea ca toate opimunile şi toate interesele să fie admise a concura la libera expre-siune a dorinţelor ţărei. Oamenii, a căror rechemare o cer petiţionarii, nu sunt exilaţi propriu-zişi, deoarece expatrierea lor, considerată de la început ca o simplă măsură de poliţie, trebuia să fie provizorie şi să înceteze o dată cu împrejurările cari au motivat-o [...]. Afară de aceasta, n-a intervenit nici o judecată nici înainte, nici după expulzare, pentru a pronunţa în contra lor o suspendare, chiar temporară, a drepturilor lor de cetăţeni români. A le interzice astăzi exerciţiul celui mai însemnai din aceste drepturi, ar fi o violare flagrantă a legilor noastre, şi în acelaşi timp o măsură de rigoare inutilă, şi cu totul în opunere cu spiritul de echitate, care a prezidat la conferinţa de la Paris" (Lui CA. Rose'ti, p. 280). Noua petiţie, adresată Gomisiunii Europene din Bucureşti, care reprezenta puterile garante, avu un ecou favorabil. Prin intermediul acestei Comi-siuni, Poarta Otomană dădu în sfîrşit decretul prin care se permitea intrarea în tară a exilaţilor. Exprimînd satisfacţia opiniei publice faţă de această măsură, într-un articol publicat în Anunţătorul român, an. IV, nr. 44, din 29 iunie 1857, p. 1, CI. Bădulescu spunea: „Această noutate, răspîndindu-se în tot oraşul nostru, fu prii mită de toţi cu plăcere, mulţumind din tot sufletul unor asemenea generoase măsuri. Nici unul din fiii României nu va avea dar în viitor să plângă în ţâri streine neputinţa de a intra în patria sa, şi astfel vor fi toţi faţă de solemna zi ce se pregăteşte pentru regenerarea patriei lor !" în urma decretului de amnistie dat de Poarta Otomană, revin în ţară amai întîi fraţii Nicolae şi Ştefan Golescu, D. Brătianu şi CA. Rosetti, în iua de 26 iunie 1857 [Secuiul, an. I, nr. 48, 26 iunie 1857, p. 3), iar la cîteva zile după aceştia soseşte Cezar Bolliac {Secuiul, an. I, nr. 51, 8 iulie 1857, p. 2), urmat de Christian Tell, Gh. Magheiu, Ion Heliade Rădulescu, ion Brătianu, Al. Paleologu, arhimandritul losafat Znagoveanul şi C. Bălcescu. La Constantinopol, unde aştepta momentul reîntoarcerii în patrie, D. Bolintineanu suportă cu greu trecerea timpului. Intenţia sa era de a merge întîi în Moldova, unde se afla bunul său prieten Costache Negri şi unde G. Sion îi editase un număr de volume. într-o scrisoare adresată lui Costache Negri, la 3 septembrie 1857, inclusă în acest volum, îi împărtăşea: „Sunt sigur că nu mai ştii ce m-am făcut pe faţa lumei unde vînturile capriţioase ale evenimentelor împinseră barca mea uşoară. Acuma s-a schimbat şi soarta noastră Şi sunt sigur că avem a ne revedea în curînd. Peste cîteva zile voi pleca către căminul părintesc; dar mai înainte, am de gînd să viu să vă văd prin Moldova. Să văd ţara ce am cîntat-o odată, fără să o cunosc, şi mai ales locurile memorabile unde străluciră odată armele moldovenilor români". Dimitrie Bolintineanu părăseşte Constantinopolul în ziua de 20 septembrie 1857, pornind spre patrie. Cei nouă ani de exil, de zbucium şi peregri- 316 317 nari, ds suferinţa morali şi fizică, luară sfîrşit. Poetul se îndrepta spre pămîn-tul strămoşesc cu entuziasmul patriotic ce 1-a caracterizat întotdeauna, cu dorinţa fierbinte de a se dărui propăşirii ţării şi poporului român. în timpul drumului cu vaporul pe Marea Neagră şi apoi pe Dunăre, D. Bolintineanu avea impresia că timpul trece enorm de încet, era muncit de gîndul reîntîlnirii cu cei dragi şi apropiaţi odinioară. Mărturie stau în acest sens însemnările din Călătorii in Moldova, publicate în Calendar istoric şi literar pe anul 1859, din care cităm: „Este peste putinţă a descri impresia ce încearcă cineva, după o lipsă de zece ani, înturnîndu-se în patria sa. Mi se părea că vaporul umblă prea încet şi cugetele mele zburau înaintea lui, să întîlnească rude, amici, cunoscuţi, mulţime dorită, ce ni se pare că aşteaptă cu braţele deschise, cu lacrimi de bucurie în ochi. Astă dată îmi aduceam aminte că timpul schimbase faţa şi inima celor ce iubeam căci nu mă vor recunoaşte încă şi voi fi mai strein între ai mei, decît în streinătate, şi atunci aş fi dorit să mă înturn de unde plecasem. Se uită cel ce lipseşte. Locul său la banchetul amiciei se pierde, numele său se şterge; şi cînd se înturnă, se află strein între ai săi, si de multe ori întoarcerea lui este privită ca o indiscreţie". Aceste gînduri negre aveau insă să-i fie spulberate de îndată ce va păşi pe pămîntul patriei. Ajungînd la Galaţi, întrerupse călătoria şi merse la Brăila, spre a-şi revedea nişte vechi prieteni. în port, „omul cu legile", probabil ofiţerul de grăniceri, ..ce nu avea mai mult de nouăsprezece ani", fu cuprins de o adîncă emoţie cînd citi pe paşaport numele lui D. Bolintineanu: „Mă luă de mînă. câtă să mă sărute", notează poetul. întorcîndu-se la Galaţi, pleacă cu diligenta spre Iaşi. în capitala Moldovei fu primit cu entuziasm, cu căldură prietenească. îndată după sosire, este invitat în cercul deputaţilor din partida naţională, în fruntea cărora se aflau Mihail Kogălniceanu şi Costache Negri. Asisîînd la discuţii, e impresionat de modul în care aceştia stabileau unitatea punctului de vedere ce trebuia apărat în Divanul ad-hoc: „Ca să nu se întîmple certe sau discuţii în Divan asupra unor chestii noi, se adunau să le dezbată în particular, unde se vărsa toată furia deputaţilor şi sfîrşeau prin a se înţelege într-un fel: asfel a doua zi erau toţi uniţi". Din scrisoarea adresată lui Baligot de Beyne aflăm că D. Bolintineanu împreună cu Marin Serghiescu-Naţionalul, au asistat la memorabila şedinţă din 7/19 octombrie 1857 a Divanului ad-hoc din Moldova, în care s-a votat Unirea ţărilor româneşti (Documente privind Unirea Principatelor, vol. III, p. 325). Despre această şedinţă vorbeşte şi în Călătorii "in Moldcva: „Moldova îşi aduse aminte de vechea sa mărire. De mulţi sccoli nu se arătase a fi atît de frumoasă pentru această ţară, căci într-acea zi sufletul lui Ştefan trecuse 318 în sufletele deputaţilor. Bucuria strălucea pe toate feţele moldave; poporul se îmbăta de speranţa fericirilor ce strălucesc în viitor." 2. Marin Serghiescu-Naţionalul (? — 1872), funcţionar în Ministerul de Finanţe. Participant la acţiunile revoluţionare din Ţara Românească premergătoare anului 1848. în 1840 a făcut parte, împreună cu Nicolae Bălcescu, din mişcarea secretă a lui Dimitrie Filipescu, din care cauză a fost condamnat. A îndeplinit un rol activ în timpul revoluţiei de la 1848, fiind apoi exilat, întors în ţară împreună cu Dimitrie Bolintineanu, a militat activ pentru Unire. Sub Alexandru loan Cuza a îndeplinit funcţia de revizor în Ministerul de Interne şi de intendent al palatului domnesc din Cotroceni. 3. Dimitrie Rallet (sau Ralet) (1816—1858). Jurist şi scriitor. Studiile de specialitate şi le-a făcut în Germania şi Franţa, devenind judecător şi preşedinte de tribunal în Botoşani. A participat la revoluţia de la 1848. în 1849 ocupat funcţia de director al Departamentului Dreptăţii din Moldova, în 1854 a fost numit ministru al Cultelor şi Instrucţiunii Publice. A militat -activ pentru Unirea Principatelor Române, făcînd parte din Comitetul central al Unirii. A scris nuvele, schiţe de moravuri, piese de teatru şi Suvenire şi impresii de călătorie în România, Bulgaria şi Constantinopol, apărute la Paris, în 1858. 4. Alexandru Hurmuzachi (1823—1871). A urmat cursurile Facultăţii de Drept din Viena, pe care a absolvit-o în 1845. întors în ţară, a făcut parte din redacţia a farului Bucovina, pe care 1-a condus apoi singur, începînd din 1850. A militat activ pentru libertate şi unitate naţională, desfăşurînd o bogată activitate în cadrul Societăţii pentru cultura şi literatura română în Bucovina. 5. Constantin Rolla. Participant la revoluţia de la 1848 din Moldova. Membru al Comitetului central al Unirii din iaşi şi deputat în Divanul ad-hoc din Moldova în 1857. Sub Alexandru loan Cuza a fost ministrul Cultelor şi Instrucţiunii Publice în 1859 şi ministru de Externe în 1861, în guvernul Moldovei. 6. Anastase Panu (1810—1867). Participant la revoluţia de la 1848 din Moldova. Deputat în Divanul ad-hoc în 1857 şi membru al căimăcămiei din Moldova, în 1858—1859. Militant pentru Unire şi sprijinitor al partidei naţionale în alegerile pentru Adunarea electivă. A avut apoi o evoluţie contradictorie, din adept al lui Alexandru loan Cuza devenind adversar al domnitorului şi părtaş al complotiştilor de la 11 februarie 1866 care l-au detronat. 7. Petre Mavrogheni (1819—1887). Militant pentru Unire, candidat la domnie în Moldova, în 1859. în 1866 a devenit ministru de Finanţe. Ulterior a fost ministru plenipotenţiar la Roma, Constantinopol şi Viena. 3 lit 8. Vasile Mălinescu (1817—1866). Participant la revoluţia de la 1848 din care cauză a fost exilat. După reîntoarcerea în ţară a fost ales deputat în Divanul ad-hoc din Moldova. în 1857, militînd pentru Unire. '■). Alexandru Balş (1801 — 1864). Mare moşier, adversar al Unirii. Le vendredi, [Nov. 1857], Calatz Biblioteca Academiei R.S.R. Coresp. inv. 20 299. Documente privind Unirea Principatelor, voi. IU. Corespondenţă politică (1355 — 1859). Culegerea documentelor, studiul introductiv, rezumatele, notele şi indicele de Cornelia C. Bodea, Bucureşti, Editura Academiei R.S.R., 1963, p. 333. 1. Am datat această scrisoare: noiembrie 1857, deoarece este foarte asemănătoare în conţinut cu scrisoarea pe care Dimitrie Bolintineanu i-a tri-' mis-o lui Alexandru Zanne, la 24 octombrie/5 noiembrie 1857, tot din Galaţi, scrisoare inclusă în' acest volum. 2. Marin Serghiescu-Naţionalul. Vezi nota 2 la scrisoarea anterioară. 3. Presse d'Orient, ;:iar condus de Baligot de Beyne. Vezi nota introductivă la scrisoarea anterioară. 4. August Treboniu Laurian (1810-1881). Filolog şi istoric. Şi-a făcut studiile la Cluj şi Viena. în 1842 a devenit profesor la gimnaziul „Sf. Sava" din Bucureşti. împreună cu Nicolae Bălcescu a editat, în 1845, Magazin istoric pentru Dacia. A luat parte activă la revoluţia de la 1848 din Transilvania. La sfîrşitul anului 1855 vine Ia !aşi şi apoi e numit, la 4 ianuarie 1857, inspector general al şcolilor din Moldova. Nemulţumiţi de măsurile severe luate de August Treboniu Laurian în vederea îmbunătăţirii învăţămîntului public, unii profesori se coalizează contra lui, trimiţînd ministerului o recla-maţie care, aşa cum arată Ilie Popescu Teiuşan şi Vasile Netea, „poate fi rezumată în următoarele fraze scoase din conţinutul ei: «Tot cursul funcţionării domnului Laurian ca inspector al şcoalelor acestei ţări este o persecutare, o maltratare şi o injurie continuă a profesorilor, atît pămînteni cît şi nepă-mînteni, aşa încît nu există nici un profesor în capitală care să nu fi fost injuriat, disputat şi dezonorat [...]. Datoria care şi-o făcea umblînd din şcoală în şcoală nu o făcea cu blîndeţea cuvenită unui inspector şcolar şi cerută de natura muzelor...»" (August Treboniu Laurian, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică, 1970, p. 160). Reclamaţia, precizează llie Popescu Teiuşan şi Vasile Netea „era evident exagerată. Oricît ar fi fost Laurian de 320 exigent şi de sever, şi temperamentul său impulsiv se preta la aceasta, totuşi e greu de admis că autoritatea sa se manifesta exclusiv prin « persecutarea» şi « maltratarea» sistematică a colegilor săi, şi că, datorită comportamentului său, n-ar fi rămas « nici un profesor» în capitala Moldovei care să nu fi fost «injuriat» sau «dezonorat», i'atima reclamaţiilor depăşea limitele obiectivitătii şi ale adevărului. La originea ei se afla nu dorinţa sinceră de îndreptare a unei situaţii considerate dăunătoare dezvoltării normale a învăţămîntului, ci în primul rînd dorinţa de răzbunare a unor elemente lovite de dispoziţiile severe ale lui Laurian. în fruntea lor găsim pe preotul lonescu, pe care Laurian nu-1 găsise apt pentru catedră, precum şi pe Nicolae Mâcărescu, pe care inspectorul îl descoperise că, deşi preda la gimnaziu, nu cunoştea declinările limbii latine." 5. în alegerile care au avut loc între 7/19 şi 17/29 septembrie 1857, în Moldova, unioniştii au obţinut o majoritate zdrobitoare: 83 deputaţi unionişti şi numai 4 nesiguri, dintre aceştia doar doi dovedindu-se antiunionişti. în sesiunea Divanului ad-hoc ce s-a deschis la 23 septembrie/4 octombrie 1857, Vasile Alecsandri era ales deputat în judeţul Bacău, cu 47 voturi din 58 de votanţi. Dar, precizează G. C. Nicolescu în Viaţa lui Vasile Alecsandri (Bucureşti, Editura pentru literatură, 1962, p. 271), „la prima şedinţă ca şi la cele din 27 sept. şi 4 oct. st. v., el lipseşte, dec!arîndu-se că e bolnav. în cea din 1 octombrie se spune că « e încă bolnav în Franţa», iar în şedinţa din 10 octombrie st. v., în urma comunicării lui Alecsandri că demisionează, întrucît starea sănătăţii nu-i îngăduie să ia parte la lucrările Adunării, se hotărăşte alegerea unui alt deputat în locul său". Vasile Alecsandri considera totodată că era mai necesar ca propagandist al Unirii la i'aris decît ca deputat într-un Divan compus aproape exclusiv din unionişti la laşi. în acest sens, el stabilise legături strînse cu ,:iarele franceze Le Siecle. Le Constitutional, La Presse, La Patrie, Journal des Debats, care deveniseră apărătorii cei mai credincioşi ai cauzei românilor. 6. Detalii numeroase ne oferă Dimitrie Bolintineanu în memorialul Călătorii in Moldova, publicat în Calendar istoric şi literar pe anul 1859 (v. Opere, vol. VI, p. 475). Vezi şi scrisoarea către Alexandru Zanne, din 24 octombrie [7557] inclusă în acest volum. 1. în timp ce se afla în exil, lui Dimitrie Bolintineanu i s-au publicat romanul Manoil, iaşi, Tipografia româno-franceză, 1855, volumele de poezii Cintece şi plîngeri. Edate sub îngrijirea d. G. Sion, Iaşi, Tipografia „Buciumului român", 1852, Poeziile vechi şi noi ale d-lui Dimitrie Bolintineanu. Edate sub îngrijirea d. G. Sion, Bucureşti, Tipografia bisericească din St. Mitropolie, 1855, şi memorialul Călătorii in Palestina şi Egipt, Iaşi, Tipografia „Buciumului român", 1856. Cel ce s-a ocupat de tipărirea volumelor lui 321 Dimitrie Bolintineanu a fost, aşadar, G. Sion, cum lasă să se înţeleagă şi din scrisoarea adresată lui Alexandru Zanne, la 24 octombrie 1857, inclusă în acest volum. 3 Boukarest, 16128 Fevrier [18]64 Biblioteca Academiei R.S.R. Arhiva Cuza, mapa LII, f. 49. I. La 12 octombrie 1863, prin decretul nr. 976, semnat de Alexandru loan Cuza, se formează un nou guvern al Principatelor Române Unite, sub preşedinţia lui Mihail Kogălniceanu, guvern care avea să înscrie cel mai luminos moment din timpul Unirii, îndeplinind un rol hotărîtor, de însemnătate istorică, prin legile şi reformele realizate. Din acest guvern face parte şi Dimitrie Bolintineanu, ca ministru al Cultelor şi Instrucţiunii Publice, alături de Ludovic Steege la Finanţe, Al. Papiu-Ilarian la Justiţie, N. Rosetti Bălă-nescu la Externe, Petre Orbescu la Lucrări Publice şi Alexandru Iacovache la Război. încă din primele zile ale instalării sale ca ministru, poetul inaugurează un complex program de activitate, în multiple direcţii, dînd dovadă de iniţiativă, curaj, clarviziune, spirit de organizare. Dar, mai presus de toate, se afirmă acelaşi continuator al idealurilor de Ia 1848, cum vom arăta mai departe, în notele şi comentariile altor scrisori. Către PHILARETE CHASLES Le 21 Avril [1866], Bucarest Dim. Pâcurariu-Claude Pichois: O carte şi şapte personaje, Bucureşti, Editura Cartea Românească, 1976, p. 140. 1. Scrisoarea datează din 1866, deoarece, aşa cum se precizează în cuprinsul ei, Carol de Hohenzollern a fost adus în România în primăvara acelui an, în urma detronării lui Alexandru lean Cuza, la 11 februarie 1866. 2. Aşa cum vom arăta mai pe larg la grupajul scrisorilor adresate lui George Marian, Philarete Chasles a prefaţat volumul de poezii Brises d'Orient al lui Dimitrie Bolintineanu, apărut la Paris, în martie 1866. La mijlocul secolului al XIX-lea, Philarete Chasles (1798— 1873) se număra printre reprezentanţii de seamă ai culturii şi literaturii franceze, profesor la College de France, publicist şi eseist, critic şi istoric literar, unul din întemeietorii literaturii comparate. După volumul de debut La Financee de Benaris (1825), o mixtură de proză şi poezie, şi-a început cariera de critic şi istoric literar cu Tableau de la marche et des progres de la litterature francaise au XVI-e siecle (1828). A continuat cu studii despre literaturile engleză şi germană, incluse în volumul Caracteres et paysages (1833), apoi despre literaturile spaniolă şi italiană. Notorietatea sa în epocă a fost relevată de E. Margaret Phillips în teza de doctorat Philarete Chasles, critique et historien de la litterature anglaise (Paris, E. Droz, 1933), şi de Claude Pichois în exegeza Philarete Chasles et la vie litteraire au temps du romantisme (Paris, Jose Corti, 1965). Cum vom arăta mai departe, a manifestat un viu interes şi pentru istoria, cultura şi literatura română, bucurîndu-se de o vie preţuire în ţara noastră. La 9 septembrie 1871 a fost ales membru de onoare al Academiei Române (Analele Societăţii Academiei Romane. Sesiunea anului 1871, tom. IV, Bucureşti, 1872, p. 132). La scurt timp după aceea a fost ales membru de onoare şi al Ateneului Român (Claudio Isopescu: Philarete Chasles e i romeni, în L'Observatore romano, 19 februarie 1950). La moartea lui Philarete Chasles, ziarul Romanul, din 16—17 iulie 1873, scria: „Om instruit şi dădat mai cu osebire studielor literaturelor străine, el fu unul din acei francezi filo-români, carii se ocupă de ţara noastră, studiindu-i limba, literatura, moravurile, originea şi făcîndu-le cunoscute prin esplicaţiuni şi critice, în tot Occidentele. Perderea lui este şi trebuie să fie simţită cu durere nu numai de toată lumea literară din Francia, dar şt din România, care nu poate decît să-i poarte o eternă recunoştinţă pentru binefacerile ce i-a adus." 3. Pentru a cunoaşte istoria, limba şi literatura română, Philarete Chasles a apelat la Ulysse de Marsillac. Născut în 1821, la Montpellier, Ulysse de Marsillac s-a stabilit în România în 1852, fiind mai întîi profesor de limba şi literatura franceză la Colegiul Naţional şi la Şcoala militară din Bucureşti. Ulterior, în 1864, a devenit profesor la Facultatea de Litere din capitala ţării noastre. A desfăşurat o vie şi bogată activitate publicistică în sprijinul dezideratelor fundamentale din acea epocă ale naţiunii române, susţinînd Unirea Principatelor Române şi reformele întreprinse de Alexandru loan Cuza. A întemeiat şi a condus gazetele La Voix Roumaine (1861), La Voix de la /îonnwrae (1861 —1866). Le Pays Roumain (1867 — 1871), Le Moniteur Roumain (1868-1870) şi Le Journal dc Bucarest (1870-1877). Prelegerile sale de teoria literaturii şi le-a reunit în volumul Lecons de litterature, apărut în 1859. A mai publicat şi o Histoire dc l'armee roumaine, în 1871. A murit la Bucureşti, în 1877. La solicitarea lui Philarete Chasles, Ulysse de Marsillac a început să publice, de la 4 septembrie 1862, în ziarul La Voix de la Roumanie, un ciclu 323 322 de articole cu titlul general Lettres sur la litterature roumaine. A Monsieur Philarete Chasles. I'e baza acestor articole şi a cărţilor primite de la Ulysse de Marsillac, l'.iilarete Chasles şi-a propus să ţină la College de France, din Paris, un curs despre literatura română. In Buletinul Ins'rucţiuniiPublice, din 1 — 31 martie 1866, p. 406, se publica următorul anunţ: ,.Cu cea mai vie plăcere comunicăm că d. Philarete Chasles, celebrul profesor de la Collegiul de Francia din Paris, urmează a deschide un curs de istoria literaturii române; el mai cu seamă va vorbi despre poezia română. Iaca a treia universitate mare în care frumoasa noastră limbă va fi admirată în producerile sale literarii". într-adevăr, la 20 martie 1866 Philarete Chasles ţine la College de France o prelegere despre poezia română, în care analizează pe larg versurile lui Bolintineanu din Briscs d'Orient. Prelegerea s-a tipărit mai întîi în Revue des cours litteraires, troisieme annee, numere 29, 16 Tuin 1866, p. 473. în traducere românească integrală a apărut in Buletinul instrucţiunii Publice. din 1 —30 iunie 1866, p. 50S, cu notele lui V. A. Urechiă. Se reproduce apoi în Trompeta Carpaţilor, an. IV, nr. 464, 20 octombrie 1866, p. 1851, cu acest comentariu: „D. Philarete Chasles, unul din cei mai mari critici ai secului XIX-lea, profesore de literatură la Collegiul de Francia, şi prim-bibliotecar al Institutului Franciei din Taris, ingeniosul şi spiritualele şef al unei scoale care este a sa proprie, unde cugetările filosofice se mărită cu plăcutul; fiul generalului din marea revoluţiune franceză, amicul lui Chateaubriand, autorele a patrusprezece volume şi a unor opere de mare însemnătate ce sunt sub tipar în acest moment; pe cînd toate naţiunile în Europa pare că şi-a dat vorba să arunce asupra românilor vălul mortuariu, vine, apucă şi rupe ace! văl cu o mînă cutezătoare, şi zice Europei latine: Aici este un popul latin şi populii latini nu mor! Acest popul latin, această sentinelă a Romei, uitată, abandonată, nu are spre a-şi mărturisi viaţa sa latină, decît urmele romanilor în limba sa: limba. D. Philarete Chasles cutează să ia de mînă acest popor latin şi, nu să-1 ducă pe la uşele miniştrilor Franciei, nici prin antecamerele jurnaliştilor politici, mai dificili de a fi văzuţi decît miniştrii, dară la Collegiul Franciei, în acest focar al ideelor de civilizaţiune, care a dat Franciei atîta lumină, atîta glorie! Da, d. Philarete Chasles este singurul francez din familia zeilor celor mai sus-puşi în literatură, care a introdus în şcoalele Franciei ideea că există o limbă română-latină. Atragem luarea-aminte a actualului ministru de la Instrucţiunea Publică şi il rugăm să se gîndească a pune pe d. Chasles în rîndul celor care au obţinut naturalizaţiunea mare." Iar în final, pleda pentru ideea ca Philarete Chasles să fie subvenţionat de guvernul român, ca şi Vegezzi Ruscalla, pentru a ţine la universitatea din Taris un curs despre literatura română: „Pretindem de la d-1 Strat a face cu d. Chasles în Paris, ceea ce a făcut d. Tell cu d. Ruscalla în Turin". 324 Prelegerea Iui Philarete Chasles a fost reprodusă, după traducerea din Buletinul Instrucţiunii Publice, integral, şi în ziarul Ordinea, nr. 26, din 16 octombrie 1866, p. 103. La începutul prelegerii sale de la College de France, Philarete Chasles creiona o succintă caracterizare a poporului român: « N'allez jamais demander aux oeuvres solennelles, aux poesies d'agre-ment et d'imitation le secret de la vie naţionale; si vous voulez connaître l'Angleterre, lisez Chaucer et Shakespeare; lTtalie, lisez Dante et l'Arioste; la France, Jean la Fontaine, Marot, Montaigne et meme Remy Belleau; mais surtout remontez aux sources vives; voyez l'onde jaillir limpide et mur-murante du fond populaire, du fond sauvage, du creux des roches myste-rieuses et obscures. Ecoutez les premiers souffles de la poesie qui, â l'aube des societes, native, incivilisee, intacte, fraîche, respire â peine. Pour la Roumanie ces documents ne nous font point defaut; grâce ă eux nous pourrons nous renseigner exactement sur la nationalite, le genie et les tendances de ces huit millions d'âmes, filles robustes et ingenues des vieilles colonies de Trajan". Ideea lui Philarete Chasles era aceea că «il y a un genie special, tout ă fait roumain», a cărui expresie fundamentală este latinitatea: «La note dominante est l'element latin. C'est le latin qui constitue les assises meme du langage, de la poesie et de la vie naţionale». Pentru exemplificare, Philarete Chasles recurge la versurile lui D. Bolintineanu din Brises d'Orient: «Pour que vous vous fassiez quelque idee de la langue, de sa sonorite et de son rhythme, je detache un fragment excellent et particulierement roumain, emprun-te au recueil de Demetre Bolintiniano». Poezia larg analizată era Mihnea şi baba. Alăturînd versurilor româneşti echivalentele în franceză şi latină, Philarete Chasles demonstra latinitatea limbii române; « Sans nous arreter â la forme poetique, sans nous occuper du mouvement pittoresque et de la vive peinture contenus dans ces vers, soumettons-les â la simple analyse phi-lologique», conchizînd: «Tout y est latin». La 16 aprilie 1866, Philarete Chasles a mai ţinut la College de France o prelegere despre literatura română, analizînd baladele populare din culegerea lui Vasile Alecsandri, Ballades et chants populaires de la Roumanie, avec une introduction de A. Ubicini, Paris, Dentu, 1855. Cea de a doua prelegere a fost publicită ulterior în Rsvue des cours litteraires din 13 octombrie 1866. 4. Prefaţa lui Pliilarete Chasles la volumul Brises d'Orient al lui Dimitrie Bolintineanu a avut un viu ecou în ţara noastră. La numai cîteva zile de la apariţia volumului, ziarul Reforma, în nr. 18, din 13 martie 1866, p. 2, o reproduce în întregime, în traducere românească, însoţită de acest comentariu: „D. Dimitrie Bolintineanu a tradus şi tipărit poeziile sale în limba 325 franceză. Primirăm un exemplar prin poştă de la Paris. Aceste poezii sunt precedate de o prefaţă de unul din cei dinţii critici francezi, d. Philarete Chasles, profesor la Colegiul Francii şi conservator al bibliotecii Mazarine." De asemenea, prefaţa e reprodusă şi în La Voix de la Roumanie, în nr. 22, din 4 aprilie 1866. Românii macedoneni, sensibili la cuvintele spuse asupra lor de Philarete Chasles în prefaţă, redactează o scrisoare de mulţumire, semnată de vreo patruzeci de persoane, pe care i-o transmite prin intermediul lui Dimitrie Bolintineanu, avînd acest conţinut: « Monsieur, La colonie des Roumains de la Macedoine, se trouvant â Bucarest, capitale des Principautes Unies, a lu une preface que vous avez bien voulu joindre â l'edition francaise des poesies de M. Bolintineanou et dans laquelle votre plume puissante a su faire ressortir avec la grace et le genie qui lui sont propres, la figure d'un peuple qui, jadis, joua un role dans la drame de l'Empire d'Orient et qui fut depuis condamne â l'oublie et voue au malheur. Vous etes venu, Monsieur, le premier en France relever la pierre sepulcrale qui nous cachait et sur laquelle nos ennemis avait ecrit: « Morts». — Vous etes le premier qui avez efface de votre plume ce mot fatal et qui Pavez remplace par le mot: «Vivants ». Au nom de nos compatriotes de la Macedoine, de l'Epire et de la Thessalie. nous venous vous remercier, Monsieur, pour les paroles tienveillantes que vous avez consacrees â notre nationality. Veuillez bien, Monsieur, agreer nos sentiments de la plus vraie et la plus profonde reconnaissance. A verchie Arhimandritu Demetrius Cosacovici A Monsieur Philarete Chasles, Professeur au College de France, Conser-vateur â la Bibliotheque Mazarine» (Dim. Păcurariu-Claude Pichois: op. cit., p. 142). 5. în vara anului 1865, Dimitrie Bolintineanu întreprinde o călătorie la Paris, din însărcinarea domnitorului Alexandru loan Cuza, preocupîndu-se de aflarea unei personalităţi care să accepte funcţia de corespondent politic, de sprijinitor şi apărător al intereselor României în presa franceză. Cu acest prilej solicită şi prefaţa pentru volumul său Brises d'Orient, de la aceeaşi personalitate franceză, care avea să fie Philarete Chasles. Problema investirii acestuia cu funcţia de corespondent politic se tergiversează însă, nemaiputînd fi realizată după detronarea lui Alexandru loan Cuza, la 11 februarie 1866. Asupra acestei chestiuni vom reveni pe larg la grupajul scrisorilor către George Marian. Către SOŢIA lui N. CREŢULESCU Le 3 Nov. 1856, Samos, Vathi Muzeul Literaturii Române. Cota 17198. N. Creţulescu (1812-1900). Medic, cu studii la Paris. A luat parte activă la revoluţia din 1848, fiind apoi exilat la Constantinopol. întors în ţară în 1850, devine ministru sub căimăcămia lui Alexandru Ghica. S-a situat ferm pe poziţii unioniste, sprijinind domnia lui Alexandru loan Cuza, în timpul căreia e numit prim-ministru, la 6 iulie 1862, şi apoi în 1865—1866. 1. Vathi, capitala insulei Samos, unde Ion Ghica a fost numit guvernator, în primăvara anului 1854, în împrejurările descrise în scrisoarea Căpitanul Laurent. în februarie 1856 a primit titlul de lei (prinţ) de Samos, deţinînd această funcţie pînă la sfîrşitul anului 1858. în Samos, Dimitrie Bolintineanu a stat aproape un an, găzduit de Alexandru Zanne, pe care Ion Ghica îl adusese aici ca inginer de şosele. 2. Soţii Gropler, polonezi refugiaţi mai întîi Ia Bucureşti, apoi la Constantinopol. 3. Jean-Pierre Claris de Florian (1755-1794), scriitor francez, autor de fabule, pastorale, idile şi romane sentimentale. A influenţat pe mulţi scriitori români din prima jumătate a secolului al XIX-lea, îndeosebi pe Ion Heliade Rădulescu şi Grigore Alexandrescu. I Către ALEXANDRU IOAN CUZA Perioada domniei lui Alexandru loan Cuza, 24 ianuarie 1859 — 11 fe-Iruarie 1866, reprezintă cea mai bogată perioadă din viaţa şi activitatea lui Dimitrie Bolintineanu, apogeul rolului politic jucat în epocă. întors în ţară după nouă ani de exil, într-o vreme în care se hotăra destinul naţiunii române, poetul află momentul prielnic să pună în practică idealurile revoluţiei de la 1848, în noile condiţii istorice, dăruindu-se cu abnegaţie, alături de alţi vechi tovarăşi de luptă, înfăptuirii unităţii naţionale şi realizării dezideratelor fundamentale ale epocii. în ceea ce priveşte activitatea social-politică, Dimitrie Bolintineanu s-a situat, în perioada domniei lui Cuza, printre cele mai de seamă figuri de patrioţi care au ctitorit România modernă. Fie ca ministru, fie ca prieten şi colaborator intim al lui Cuza, atunci cînd nu deţinea nici o funcţie oficială, Dimitrie Bolintineanu s-a numărat printre principalii pro- 327 326 motori şi realizatori ai marilor reforme din timpul Unirii, care au înscris pagini luminoase în istoria poporului român. Potrivit propriilor sale mărturii, din memoriul istoric Cuza-Vodă şi oamenii săi, Dimitrie Bolintineanu 1-a cunoscut prima dată pe Alexandru I oan Cuza la scurt timp după revenirea în ţară, în timpul vizitei pe care a întreprins-o în Moldova, la Iaşi. Desigur, afinităţile sufleteşti şi spirituale, dar mai ales identitatea convingerilor şi aspiraţiilor patriotice i-au apropiat de îndată, i-au unit într-o nobilă prietenie. în care poetul a făcut dovada celor mai alese trăsături de caracter, celui mai dezinteresat devotament. Pe Alexandru loan Cuza, ca om şi ca domnitor, 1-a privit întotdeauna cu dragoste şi respect. 1-a admirat cu sinceritate şi încredere, 1-a slujit cu abnegaţie şi modestie, dar niciodată nu a ezitat să-i spună demn adevărul în faţă, să-1 sfătuiască şi mai ales sâ-1 mustre cu curaj şi loialitate, să-i dezaprobe slăbiciunile şi excesele. La rîndul său, Alexandru loan Cuza a manifestat de la început o deplină încredere în fostul exilat, 1-a preţuit fără echivoc, dîndu-şi seama că este unul dintre cei mai oneşti, mai capabili şi mai devotaţi slujitori ai intereselor naţionale şi patriotice. Acest fapt a reieşit limpede după ce Costache Negri a fost numit, în octombrie 1859, agent al Principatelor Unite Ia Constantinopol şi acreditat în mod separat ca agent al Moldovei şi ad-interim al Ţării Româneşti (G. G. Florescu: Aspecte privind dezvoltarea relaţiilor internaţionale ale Principatelor Unite (1859-1866), în Studii, an. XVII, nr. 1, 1964, p. 76). Avînd sarcina dificilă de a conduce cele două cancelarii diplomatice. Costache Negri s-a gîndit că cel mai indicat colaborator şi locţiitor al său ar fi Dimitrie Bolintineanu şi de aceea îi scria lui Vasile Alecsandri, la 14/26 decembrie 1859: « Je desirerais avoir Bolintineano au printemps, pour le mettre â la tete des deux chancelleries et me remplacer en cas d'absence. C'est mon ami, je l'estime. et d'ailleurs, j'ai tout confiance en lui» (Costache Negri: Scrieri, vol. I, Bucureşti, Editura pentru literatură, 1966, p. 167). Propunerea îl îneînta pe autorul Florilor Bosforului, căci, la 4 ianuarie 1860, Vasile Alecsandri îi comunica, din Bucureşti, lui Costache Negri: « J'ai sonde Bolintineano au sujet du poşte que tu veux lui confier, il m'a semble assez dispose â aller te rejoindre â Constantinople des que le beau temps sera revenu, c'est-â-dire au printemps prochain» (Vasile Alecsandri: Documente literare inedite. Corespondenţă, Bucureşti, E.S.P.L.A., 1960, p. 190). Domnitorul Alexandru loan Cuza nu a dat însă curs acestei propuneri, vroind să-1 aibă pe Dimitrie Bolintineanu printre consilierii săi apropiaţi şi să-i ofere o funcţie oficială, atît pentru încrederea şi preţuirea ce i le acorda, cît şi pentru a-i asigura o poziţie materială stabilă. în acest scop, făcîndu-se purtătorul de cuvînt al lui Alexandru loan Cuza, Vasile Alecsandri îl ruga pe Costache Negri să cîştige asentimentul P jrţii Otomane, în legătură cu numirea lui Dimitrie Bolintineanu, scriindu-i la 20 februarie I860: « Le Prince ayant pour Bolintineano une estime toute particuliere et placant toute la confiance en lui, desire le garder en Valachie; mais voulant en meme temps lui creer une position independante, il lui destine Ie poşte de membre de la Commission riverain du Danube. Ce poşte bien retribue mettra notre ami dans une position convenable sous tous les rapports, et le Prince gardera ainsi un excellent conseiller. Tu es done charge de sonder le terrain â Constantinople, et de le preparer meme de facon â ce que la nomination de Bolintineano ne subisse pas le meme echec que celle de Balaciano» / 33(11)1 j Biblioteca Academiei R.S.R. S- \ LVIII Depeşă telegrafică Sosită Ia laşi în 14 nov. 1860 Biblioteca Academiei R.S.R. Arhiva Cuza, mapa XIV, f. 206. 1. Dimitrie Bolintineanu este numit mai întîi, la 21 aprilie 1860, efor la Eforia spitalelor civile, în locul Iui Grigore Alexandrescu, devenit membru al Comisiei centrale, de la Focşani (Monitorul, ziar oficial al Ţării Romaneşti, nr. 104, 4 mai 1860, p. 433). Peste o lună, la 23 mai 1860, prin decretul nr. 205, semnat de Alexandru loan Cuza şi de Vasile Alecsandri, ca ministru secretar de stat la Departamentul Trebilor Streine, Dimitrie Bolintineanu este numit „comisar din partea Ţărei Româneşti, la Comisia Dunăreană" (Monitorul, ziar oficial al Ţărei Româneşti, nr. 133, 8 iunie 1860, p. 549). Depeşă telegrafică Sosită la Iaşi în [mai 1861] Biblioteca Academiei R.S.R. S- 50 LXXVII 1. Depeşa telegrafică este, în mod cert, din luna mai 1861, deoarece, la 12 mai 1861 s-a format un nou guvern, sub preşedinţia lui Ştefan Golescu din care a făcut parte şi Dimitrie Bolintineanu, ca ministru secretar de stat la Departamentul Trebilor Streine şi ad-interim la Departamentul Controlului, alături de Vasile Mălinescu la Departamentul Cultelor şi Instrucţiunii Publice, C. Bălcescu la Departamentul Finanţelor, Grigore Arghiropol la Departamentul Justiţiei (Monitorul , ziar oficial al Ţărei Româneşti, nr. 105, 13 mai 1861, p. 417). încă de la început, guvernul lui Ştefan Golescu s-a con- 328 329 siderat un guvern de tranziţie, în aşteptareamomentului istoric al Unirii depline, cînd urma să nu mai existe două guverne separate, unul în Moldova şi altul în Muntenia, ci unul singur pentru toată România. în declaraţia dată în faţa Adunării deputaţilor, în numele tuturor membrilor guvernului pe care îl prezida, Ştefan Golescu spunea: „în aşteptarea realizării Unirei unanim simţită de naţiunea română şi de mai multe ori rostită de ambele Adunări surori, M. S. Domnitorul a binevoit a ne însărcina cu administraţiunea ţărei. Programa noului ministeriu este foarte restrînsă. Ca ministeriu de tranziţiune misiunea sa nu poate fi decît a administra ţara pe calea legală pentru ca ea să poată trece în linişte scurtul timp ce ne desparte de marea şi mult dorita zi în care se va putea proclama Unirea deplină. Ca ministeriu constituţional el va fi şi numai el răspunzătoriu de actele guvernului M.S." (Monitorul, ziar oficial al Ţărei Româneşti, nr. 106, 15 mai 1861, p. 421). Guvernul lui Ştefan Golescu nu s-a putut menţine însă nici două luni. La 24 iunie 1861 îşi înaintează demisia, care e acceptată la 11 iulie 1861. La 19 iulie e instalat alt guvern, prezidat de Dimitrie Ghica, din care Dimitrie Bolintineanu nu a mai făcut parte. Acesta este ultimul guvern separat al Munteniei. La 11 decembrie 1861 se realizează unirea administrativă a celor două ţări, iar la 22 ianuarie 1862 se formează primul guvern unit al României (Dan Berindei: Guvernele lui Alexandru loan Cuza, în Revista arhivelor, an. II, nr. 1, 1959, p. 147). 2. Componenţa şi atitudinea Camerei deputaţilor a constituit una dintre cele mai grave probleme din întreaga perioadă a domniei lui Alexandru loan Cuza. Aleşi în liaza legii electorale cenzitare din acea vreme, deputaţii reprezentau, în marea lor majoritate, interesele boierimii şi ale marilor proprietari ostili reformelor democratice, unii dintre ei lipsiţi de orice sentimente pario-tice. Iniţiativele, proiectele de lege elaborate de Cuza şi de colaboratojii săi apropiaţi erau sistematic boicotate. Guvernele întîmpinau o rezistenţă adesea îndîrjită, din care cauză erau supuse votului de neîncredere, demisionînd la numai cîteva luni de la instalarea lor. Schimbarea continuă a guvernelor producea mari perturbări în administrarea ţării şi în aplicarea reformelor, crea o atmosferă de instabilitate politică, submina unitatea de acţiune. în faţa acestei situaţii, Dimitrie Bolintineanu îl sfătuia pe Alexandru loan Cuza cum ar trebui să procedeze. 3. în depeşă, text în limba română. 4. loanEm. Florescu (1819—1893), general, ministru de Război în timpul Unirii. 330 5. Depeşa conţinea, în final, următorul text în limba română, semnat de Marghiloman, în sensul celor comunicate de Dimitrie Bolintineanu: „Modul în care Camera a format votul său da loc la diferite interpelaţii. Naţia aştepta interpelaţia ce-i veţi da Măria Voastră întru înalta înţelepciune spre a adopta şi a se însuşi această augustă interpelaţie. Ca credincios nestrămutat al înălţimei Voastre am datoria a ruga din nou plecat pe Măria Voastră ca să binevoiţi a da ordinele de-a dreptul către capite de regiment, despre a căror devotament aveţi mai multe probe, căci în coştiinţa mea ministrul de Resbel nu corespunde prin purtarea sa la înalta încredere a înălţimei Voastre." Depeşă telegrafică Sosită la Iaşi în 1\6 1861 Biblioteca Academiei R.S.R. Arhiva Cuza, mapa XLVII, doc. 63. 1. Finalul depeşei cu cifru secret. Depeşă telegrafică Sosită la Iaşi în 1/6 1861 Biblioteca Academiei R.S.R. Arhiva Cuza. mapa XLVII, doc. 64. 1. Ca ministru de Externe, Dimitrie Bolintineanu a reglementat raporturile cu Statele Ioniene, încheind o convenţie cu guvernul englez, prin care acesta renunţa de a mai interveni în numele lor pe cale diplomatică. Merită să amintim că în articolul Tractatul cu Insulele Ioniene, publicat în Independinţa, nr. 11, din 13 octombrie 1861, p. 37, Ion Ghica scria: „Dl. D. Bolintineanu, într-o şedinţă din luna iuniu trecut, a depus pe biroul Adunării hîrtiele atin-gătoare de o convenţiune încheiată cu guvernul englez în numele Statelor Ioniane, prin care românii pot moşteni în acel stat, şi ionianii pot moşteni în Principate. Noi credem că guvernul a făcut foarte bine de a încheiat acea convenţiune, încredinţaţi că se constată dreptul de reciprocitate şi lepădarea Engliterei de la orice intervenţiune consulară în pricinile ionianilor. încheierea unui tractat este totdeauna un semn de viaţă, un act care întăreşte drepturile naţionale." 331 s Depeşă telegrafică Sosită la Iaşi in 2j6 1861 Biblioteca Academiei R.S.R. Arhiva Cuza, mapa XLVII, doc. 71. 6 5 iunie 1861 15(1) Biblioteca Academiei R.S.R. S - LXXIV Teodor Vârgolici: Corespondenţă inedită D. Bolintineanu, în voi. Comentarii literare, Bucureşti. Editura Eminescu, 1971, p. 190. în scurta perioadă în care a fost titularul Departamentului Trebilor Străine, adică ministru de Externe, Dimitrie Bolintineanu nu a avut pos ibi-litatea să realizeze prea multe lucruri. Totuşi, din corelarea datelor sumare şi izolate, rămase în cea mai mare parte necunoscute pînă acum, putem reconstitui activitatea sa din această perioadă, observînd că a rost preocupat de multiple şi importante probleme, acţionind febril, căutînd să răspundă unor necesităţi curente. 1. Na sînt puternici. în scrisoare, în limba franceză. 2. Ca ministru de Externe, Dimitrie Bolintineanu era atent la toate evenimintele internaţionale, pentru a adopta faţă de ele o atitudine corespunzătoare şi mai ales favorabilă Principatelor Române. Conferinţa puterilor girante era evenimentul internaţional cel mai important pentru Principatele Române, deoarece la această Conferinţă urma să fie dezbătută problema Unirii depline. în funcţia sa oficială, poetul se preocupa în cel mai înalt grad de locul, data şi buna desfăşurare a Conferinţei, de atitudinea pe care o vor adopta ;.ăr:le europene participante. Concludent, în acest sens, este răspunsul primit din partea lui Costache Negri, ag:ntul Principatelor Române la Constantinopol, prin scrisoarea din 14/26 iunie 1861: «Vous m'avez demands par depeche telegraphique â quel jour se reunirait Ia Conference pour l'Union, et je ne vous ai point repondu parce que j'ai calcule que ma lettre precedente arriverait le lendemain de votre depeche et vous mettrait au fait de la situation plus en detail. Je suis toujours â croire que la Conference de l'Union se tiendra â Paris; pour ma part, j'en suis bien plus aise que si elle avait lieu ici, car nous y aurions le stimulant de la presse. et puis la chose serait plus sollennellement consacree dans cette capitale qu'ici, oii la politique est plus individuelle et n'a point les allures larges de celle qu'on fait sous les inspirations de l'empereur Napoleon.» în finalul scrisorii, Cos- 332 tache Negri îl asigura că-1 va ţine la curent cu mersul evenimentelor şi-1 ruga să privească cu încredere rezultatele: « Sous peu je saurai vous dire oii et quand se tiendra la Conference. Ayez de la patience, comme moi, que cette question de l'Union a jien balnchi, je vous assure sans compter le reste» (Biblioteca Academiei R.S.R. Ms. rom. 235, f. 24). Dimitrie Bolintineanu era, desigur, îngrijorat de amînarea Conferinţei, cerea mereu informaţii de la Costache Negri, acesta trimiţîndu-i o nouă scrisoare de răspuns, la 20 iunie/l iulie 1861: « On ne saint point encore ici ou se tiendra la Conference. Tous sont bien occupes tant de leurs propres affaires, que de celles des autres, et quoique notre question soit une des plus urgentes, elle subit les fluctuations des evenements majeurs. La reconnaissance du nouveau royaume d'Italie par la France accelerera sans doute la Conference, dont la reunion seule est necessaire pour obtenir le resultat que nous desirons; si cette Conference tarde, je vous le repete, ce retard n'a point d'autre cause que le choix du lieu et surtout les autres nombreuses et importantes question qui surgissent de tout cote» (Biblioteca Academiei R.S.R. Ms. rom. 235, f. 72). Conferinţa puterilor garante se va deschide abia în toamnă, la 13/25 septembrie 1861, cînd Dimitrie Bolintineanu nu va mai fi ministru de Externe. Totuşi, după cum vom vedea, el va primi, cu acest prilej, pe cale particulară, însărcinări importante din partea lui Alexandru loan Cuza. 3. Caricatura a apărut în revista satirică Nichipercea, an. II, nr. C, 27 mai 1861, p. 64, cu următoarea legendă: „Iată, cinstiţi boieri, alesul nostru viitor care ne va conduce la fericire pe calea regulamentară. Trăiască prinţul strein !" 4. Saint-Marc Girardin (1801 — 1873), scriitor şi om politic francez, profesor Ia Sorbona, membru al Academiei Franceze. A călătorit în Principatele Române, în 1836, publicîndu-şi înseninările în cele două volume de Souvenirs de voyages et cVetudes, apărute la Paris, în 1852—1853. Manifestînd interes Şi simpatie faţă de ţările româneşti, a intervenit în favoarea cauzei lor prin articolul Les Principautes du Danube, apărut în Revue des Deux Mondes, tom. XVIII, din 15 noiembrie 1858, prin care susţinea Unirea şi drepturile românilor în faţa Europei. 5. Leon Plee (1815—1879), publicist francez, unul dintre cei mai activi filo-români din Franţa, întemeietor al publicaţiei Revue des auteurs unis Şi secretar de redacţie al ziarului Le Siecle, în ale cărui pagini au fost apărate drepturile naţionale ale românilor. Unul din articolele sale, apărut în Le Siecle din 3 martie 1859, a fost tradus în limba română şi tipărit în broşură aparte, la Bucureşti, cu titlul Chestia Principatelor înaintea Europei, în care sublinia: ..Poporul român voieşte Unirea. Unirea deplină, întreagă şi desăvîrşită, Unirea militară, Unirea administrativă. Unirea politică." în încheiere, no„ 1 scria: „Patrioţilor români! Aveţi mai multă încredere, voi aţi făcut toate cîte aţi fost datori a face; Dumnezeul popoarelor vă va îndeplini lucrarea." 6. Aianasie (Tănase) B Aintineanu, coborîtor dintr-o altă familie cu acelaşi name, fiul paharnicului Dinu Bolintineanu (N. Petraşcu: Dimitrie Bol inii-nsanu, Bucureşti, „Bucovina", 1932, p. 11). în timpul revoluţiei din 1848, numele său figurează în caseta primelor numere din Poporul suveran, ca fondator al acestei gazete, alături de St. Bolintineanu, T. Piscupescu şi C. Mănciu-lescu. în 1857 avea rangul de pitar, posesor al unei proprietăţi denumită „Bolintin", cum rezultă din Lista proprietarilor din districtul Ilfov carenu s-au prezentat spre a se înscrie în listele electorale (Documente privind Unirea P-inHpatelor, Bucureşti, Editura Academiei R.S.R., 1961, p. 417). în 1859 locuia în Bucureşti, făcînd abonamente printre cunoştinţele sale la Marea bibliotecă clasică universală, pe care o iniţiase Dimitrie Bolintineanu şi care consemna acest fapt la sfîrşitul volumului său Bătăliile românilor, apărut în acel an, în Lista d-lor abonaţi. într-adevăr, Alexandru loan Cuza 1-a numit directorul poştei din Bucureşti. A murit la începutul anului 1862, iar peste un an şi ceva, în iunie 1863, şi-a sfîrşit viaţa şi soţia sa, Ecaterina, sora lui Dimitrie Bolintineanu (Buciumul, an. I, nr. 50. 20 iunie 1863, p. 199). 7. Cezar Libreclit, figură de tristă amintire din timpul Unirii, care a influenţat în mod negativ domnia lui Alexandru loan Cuza şi a contribuit la detronarea sa. în lucrarea Viaţa şi opera lui Cuza-Vodă (Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1966. p. 355), Constantin C. Giurescu precizează: „I se reproşa apoi, lui Cuza — şi din păcate acest reproş era în parte fundat — că se înconjurase de o «camarilă», adică de o clică ce izbutise să-i cîştige încrederea şi care. folosindu-se de această încredere, făcea trafic de influenţă şi se îmbogăţea, în fruntea acestei camarile se găsea Cezar Librecht, directorul general al poştelor şi telegrafului, străin de origine — era de fel din Belgia — şi care, inteligent, abil şi curtean, ştiind să se facă util, ajunsese să aibă o reală putere, sugerînd soluţii, determinînd numiri, înaintări şi destituiri, supraveghind din umbră pe miniştri şi mai ales înbogăţtndu-se, în văzul şi în indignarea lumii. Librecht, prin reţeaua sa de subalterni, şi prin legăturile sale personale, informa pe domn asupra prefecţilor, şefilor de instituţii, miniştrilor şi chiar asupra primului-ministru. Dar şeful telegrafului şi poştelor nu informa numai; adeseori, el formula şi aprecieri, sugera şi soluţii [...]. Librecht ridică în 1864—1865 o casă somptuoasă: e casa de astăzi a Universităţii, de pe strada Dionisie Lupu. Construcţia acestei case a reclamat sume importante." 8. Petrache Nenişor, registrator la Departamentul Dinlăuntru. A luat parte la revoluţia de la 1848 din Ţara Românească, fiind apoi exilat. în vara anului 1849 1-a însoţit pe Nicolae Bălcescu în Transilvania. 334 7 Depeşă telegrafică Sosită la Iaşi în 11 iun. 1861 Biblioteca Academiei R.S.R. Arhiva Cuza, mapa XLVII, doc. 225. 1. în primăvara şi vara anului 1861, în perspectiva Conferinţei puterilor garante, doi adversari ai lui Cuza, Lascăr Catargiu, in Moldova, şi Gheorghe Ştirbei, în Muntenia, încep să făcă agitaţie în problema aducerii unui prinţ străin. Acţiunile lor ostile au fost însă învinse. în lucrarea Domnia lui Cuza-Vodă(yo\. I, Iaşi, Tipografia editoare „Dacia", 1903, p. 198), A. D. Xenopol precizează: „Domnitorul care singur cunoştea pe deplin starea negocierilor întru dobîndirea Unirei, ştia totodată ce periculoasă era, pentru obţinerea unui rezultat favorabil, reînvierea chestiunei principelui străin. Trebuia deci căutat de înăbuşit pe cît se putea atare manifestare, şi din conţi a, să se arate că ţara s-ar fi lepădat acuma de această năzuinţă şi că era mulţumită cu Unirea sub principele pămîntean pe care îl dobîndise. De aceea ocîrmuirea, pe de o parte, inserează în Monitorul oficial al Ţărei Româneşti \in comunicat prin care spune că « cele din urmă ştiri ale agentului ţărei la Paris sunt că chestia principelui străin este neadmisibilă; că nimene nu s-a gîndit la aceasta şi că va fi opoziţie la o asemenea propunere ori de unde ar veni»; iar pe de alta, nu ne vom mira dacă vom vedea manifestîndu-se în Principate o mişcare pentru susţinerea domnului băştinaş, mişcare a cărei legătură cu guvernul, ba poate chiar inspirare din partea lui nu se poate cu totul tăgădui. Dar mai este apoi de luat în băgare de seamă şi ambiţia domnitorului, care acum tocmai, cînd era în ajunul de a izbuti, după silinţi urieşe şi o frămîntare atît de îndelungă, să realizeze Unirea, nu putea fi dispus a se coborî de pe tron, pentru ca altul să se folosească de munca şi de chinurile lui. Mai dorea apoi ca prin Unire să ajungă mai departe, la realizarea cîtorva reforme mari, de care inima lui era alipită, şi pentru a căror împlinire tocmai Unirea deschidea o luminoasă perspectivă." La interpelarea lui Gheorghe Ştirbei, în dezbaterile Adunării deputaţilor din 18 mai 1861, Dimitrie Bolintineanu îi răspunde că „în urma demersurilor şi stăruinţelor necurmate ale Î.S. domnitorului. Poarta a încuviinţat Unirea deplină a ambelor Principate. Puterile se vor întruni în Conferinţă, pentru a hotărî această chestiune (Monitorul oficial al Ţărei Româneşti. 20 mai 1861). 2. Lovindu-se necontenit de opoziţia Adunărilor de deputaţi, alcătuite în marea lor majoritate din boieri şi mari proprietari adversari ai legilor şi reformelor iniţiate atunci, în primul rînd ai legii electorale, Alexandru loan Cuza adresează Porţii Otomane şi puterilor garante un memorandum în care analiza obiectiv această stare de lucruri şi solicita rezolvarea ei prin 335 elaborarea unei noi legi electorale şi înfăptuirea Unirii depline. în acest memorandum, precizează A. D. Xenopol (op. cit., p. 204), „Domnitorul arăta întăi cum el a ştiut a reţinea puternica mişcare către Unire, ce începuse cu alegerea lui, care mişcare voia să meargă mai departe, ameninţînd să complice războiul Italiei cu o serioasă conflagraţie orientală. Această purtare a domnitorului, ţinută de el în interesul Europei, expunea guvernul lui la izbucnirea unor nemulţumiri lăuntrice, ceea ce era cu atîta mai rău cu cît, avînd a aplica principiile civilizatoare ale Convenţiei şi a dezrădăcina abuzurile unui trecut deplorabil, avea nevoie de tot prestigiul, pe care numai încrederea în alesul ţărilor putea să i-1 deie; apoi alegerea lui, lovind în ambiţiile multor altora, şi recunoaşterea ei întîmpinînd greutăţi la oarecare puteri, chiar după dobîn-direa învestiturei de la Poartă, tot rămăsese în ţară minţi nemulţămite de noua stare a lucrurilor. Pe lîngă aceste cauze de îngreuiere, se mai adăuga complicata maşină guvernamentală şi faptul că Convenţia, concentrînd reprezentaţia naţională în mînile unui mic număr de vechi privilegiaţi, aceştia se foloseau de nerealizarea Unirei, spre a ridica adeseori glasuri, personal interesate, îmbrăcate în mantia interesului obştesc. Dovadă a fost proiectul de constituţie al Comisiei centrale, pe care domnitorul a fost nevoit a-1 respinge şi a dizolva Adunările care, cu toate aceste îl aleseseră pe el." în memorandum se demonstra, mai departe, că „dreptul Adunărilor de a pune în acuzare pe miniştri a devenit un izvor de abuzuri, la nişte Adunări ale cărora majorităţi se compuneau din vechi privilegiaţi, regretînd trecutul şi conduşi cu iscusinţă de nişte năzuitori la tron. Aşa a fost atacată dispoziţia luată de miniştrii lui, de a întinde legile de impozite la toate clasele societăţei deocamdată prin ordonanţe, spunînd că se calcă Convenţia, impunîndu-se o dare fără să fie votată de Adunări, cînd prin acele ordonanţe nu se făcea decît a se înlătura privilegiul de a nu plăti toţi locuitorii dările existente, mai ales că complicata maşină guvernamentală trebuia să întîrzie foarte mult votarea noilor legi. Cînd foştii privilegiaţi nu puteau face altfeliu, trăgănau la nemărginire dezbaterile, apoi răsturnau minister peste minister, aşa că mersul propăşirei era împiedecat prin repeţitele crize de guvernămînt. Se poate întreba, întrucît o aşa purtare a foştilor privilegiaţi le este ea folositoare, sau singurul lor scop este mai mult a-şi sătura patima lor urîcioasă şi personală? Apoi cum se poate spera o sinceră aplicare a art. 46 din Convenţie, cînd acesta depărtează de reprezentaţia naţională pe toţi cei ce aveau de aşteptat ceva de la reformele sociale impuse de ea, şi se încredinţează dezbaterea organică a marilor principii civilizatoare chiar în mîna acelora pe care îi lipseşte de la avantajele exclusive de care s-au bucurat pînă acum? Analizînd apoi legea electorală impusă de Convenţie, domnitorul arăta neputinţa aplicărei ei din cauza prea restrînsului număr de alegători şi citează mai ales cazul ridicol 336 al colegiului din Ismail, compus de un singur alegător, care alegîndu-se el singur, în colegiul direct ce el concentra în persoana sa, trimitea astfeliu el singur un deputat în Adunarea generală." în continuare, A. D. Xenopol precizează: „După această analiză a elementelor guvernamentale pe care Convenţia le punea la îndemîna domnului, memorandul arăta neputinţa în care se afla acest din urmă de a conduce afacerile şi cere, ca leac al acestei ştiri de lucruri, unirea ministeriilor şi a Came-rilor şi reforma legii electorale. Dacă în puntul cel dintâi, acel al unirei, urmează memorandul, foştii privilegiaţi se arătau a nu găsi un motiv de nemulţumire, ei nu puteau deloc să încuviinţeze reforma sistemului electoral, mai ales că domnitorul rostea îndoiala dacă această reformă ar putea fi îndeplinită de Adunările române, deoarece cu greu se putea aştepta ca reprezentanţii actuali ai naţiunei să împingă abnegaţia pină acolo încît să se sinucidă ei înşişi politiceşte, şi că deci nu ar fi mijloc a se aştepta reforma legii electorale de la deputaţii ieşiţi din colegiile de astăzi. Este însă tot atît de greu puterci executive a lucra cu un sistem electoral protivnic transformărei sociale stipulate de Convenţia de Paris. în scopul deci de a arăta faptele ce se petrec în Principate, domnitorul însărcinează pe agentul său să aducă la cunoştinţa puterilor garante cuprinderea memorandului." Depeşă telegrafică Sosită la Iaşi în 22\6 1861 Biblioteca Academiei R.S.R. Arhiva Cuza, mapa XLVII, doc. 227. 1. Pentru a-1 susţine pe Alexandru loan Cuza şi reformele pe care le iniţiase, arată A. D. Xenopol (op. cit., p. 199), „se subscrisese două petiţiuni din partea poporului, una pe cîmpia de la Filaret în Bucureşti, alta, tot în cuprinsul celei din Bucureşti, pe cîmpia de la Frumoasa, la Iaşi, prin care petiţii se cerea respingerea domnului străin şi constituirea statului unitar sub alesul din 5 şi 24 ianuarie, ca o reprezentare adevărat naţională, prin lărgirea dreptului electoral. O alta asemene petiţie circula prin districte." Depeşă telegrafică Sosită la Iaşi în 30 iunie 1861 Biblioteca Academiei R.S.R. Arhiva Cuza, mapa XLVII, doc. 233 337 10 Depeşă telegrafică Sosită la Iaşi în 1 iulie 1861 Biblioteca Academiei R.S.R. Arhiva Cuza, mapa XLVII, doc. 235. 11 Depeşă telegrafică Sosită la Iaşi în 3j7 1861 Biblioteca Academiei R.S.R. Arhiva Cuza, mapa XV, f. 515. 1. După vizita sa în Principatele Române, Leon Plee îi scrie lui Alexandru loan Cuza, la 29 iunie 1861: « II me reste â remercier encore une fois Votre Altesse de la mission que son gouvernement m'a confie et ses bontes que ses ministres et les autorites de Bucharest ont eues pour moi»(Biblioteca Academiei R.S.R. Arhiva Cuza, mapa XLVII, f. 130). 12 Depeşă telegrafică Sosită la Iaşi în 4j7 1861 Biblioteca Academiei R.S.R. Arhiva Cuza, mapa XVI, f. 23. 1. în depeşă, text în limba română. 13 No. 755, 10 iulie 1861 Monitorul, jurnal oficial al Ţărei Româneşti, nr. 154, 14 iulie 1861, p. 612. 1. Alexandru Zanne (1821-1880). în 1848 a fost redactor la Poporul suveran şi comisar al guvernului revoluţionar la Piteşti. Din această cauză a fost exilat la Constantinopol şi Brusa. lucrînd ca inginer al administraţiei turceşti. Chemat de Ion Ghica în Samos, a condus aici lucrările de drumuri şi şosele pînă în 1859, cînd se întoarce în ţară. Primeşte mai întîi funcţia de şef de divizie în Departamentul Lucrărilor Publice, în 1859. La propunerea 338 lui Dimitrie Bolintineanu este numit de Cuza şef al cancelariei publicaţiunilor oficiale. Devine apoi inginer şef al oraşului Bucureşti (1862—1864), director în Ministerul Cultelor şi Instrucţiunii Publice (1863—1864), cînd Dimitrie Bolintineanu este titularul acestui minister. L'lterior ajunge director al Arhivelor Statului din Bucureşti. în 1845 şi-a publicat volumul de poezii Din pre-ludările lui Alexandru Zâne. împreună cu Dimitrie Bolintineanu şi M. Costi-escu a tradus romanul Mizerabilii de Victor Hugo, în 1862. 14 29 oct. s.v. [1861] Buiucdere Biblioteca Academiei R.S.R. Arhiva Cuza, mapa XV, f. 516 — 520. Documente şi manuscrise literare, vol. 1, alese, publicate, adnotate şi comentate de Paul Cornea şi Elena Piru. Cu un cuvînt înainte de prof. univ. Alexandru Dima, Bucureşti, Editura Academiei R.S.R., 1967, p. 95. 1. Fiind vorba în această scrisoare de Conferinţa puterilor garante privind Unirea deplină a Principatelor Române, care a început la 13/25 septembrie 1861, la Constantinopol, c clar că scrisoarea datează din acest an. 2. Alexandru loan Cuza a aprobat demisia cabinetului lui Ştefan Golescu, din care făcea parte şi Dimitrie Bolintineanu, la 11 iulie 1861 {Monitorul, jurnal oficial al Ţărei Româneşti, nr. 152, 12 iulie 1861, p. 603). La numai cîteva zile îl reintegrează însă pe poet în postul de comisar al Ţării Româneşti în Comisiunea Dunării, „cu retribuţiunea acestui post de la ziua priimirei de către Noi a demisiunei sale din funcţiunile de ministru al Trebilor Străine", prin decretul nr. 363, din 16 iulie 1861 C Monitorul jurnal oficial al Ţărei Româneşti, nr. 157, 18 iulie 1861, p. 624). Potrivit mărturiilor lui Dimitrie Bolintineanu din memoriul istoric Cuza-Vodă şi oamenii săi, domnitorul a regretat demisia cabinetului Ştefan Golescu şi mai ales a poetului şi a lui Vasile Mălinescu. in care avea mare încredere, amîndoi fiind reprezentanţii şi continuatorii idealurilor de la 1848. Chemîndu-1 la Iaşi pe Dimitrie Bolintineanu, domnitorul i s-a confesat cu amărăciune şi cu ton de reproş: „Pusesem în voi. liberali, oameni de la 1848, toate speranţele mele spre mîntuirea relelor ţărei. Voiesc a da libertatea celor cinci milioane de români clăcaşi de la o clasă de oameni cari răpind libertăţile interioare ale patriei, n-au ştiut a-i da în schimb nici ce! puţin întărirea naţionalităţei. Acea castă este moartă, pe ea nu mă pot sprijini; viaţa fuge de moarte. Pe străini nu mă pot sprijini prea mult şi alături de voinţa naţiei, căci interesele Europei trec la ei asupra intereselor ţărei mele. în ţară nu mă rezemam decît pe partida 339 cea mai jună, aceea care are mai multă viaţă şi generozitate. Astfel mă sprijinirăţi voi, încît astăzi, ca să nu compromit armonia, să fiu nevoit a alerga din nou la casta care nu mai are nimic a face în viitor?" Consecvent principiului său de a nu comite nici o ilegalitate, D. Bolintineanu a răspuns domnitorului că, în urma votului de neîncredere asupra guvernului din care făcea parte, nu avea altă soluţie decît demisia: „îi spusei că noi nu puteam face altfel pe cît eram pe tărîmul legalităţei, pc care domnul însuşi ne silise a rămînea nestrămutaţi; că nu era din partea noastră rea-voinţă. ci din contra alergasem la acel mijloc tocmai spre a înlesni poziţia domnului pe cale legală." Bucurîndu-se în continuare de încrederea si preţuirea lui Cuza, D. Bolintineanu nu numai că e repus în postul său, ce-i drept mai mult onorific, din Comisiunea Dunării, dar primeşte o serie de misiuni importante, considerat fiind un consilier intim, clarvăzător şi devotat, al domnitorului şi al politicii sale. Cînd se deschide Conferinţa puterilor garante, la 13/25 septembrie 1861, la Constantinopol, Cuza îl trimite pe Bolintineanu ca reprezentant personal al său, pentru a-1 ţine la curent cu mersul lucrărilor şi totodată pentru a fi util acţiunilor întreprinse de Costache Negri. Multe detalii deosebit de interesante, în această direcţie, le aflăm în lucrarea lui D. Bolintineanu Cestiunea Unirii la Constantinopcle, apărută în 1861. Problema Unirii depline a ţărilor româneşti era tratată diferit de marile puteri. Poarta Otomană, prin ministrul de externe Aali-paşa, invoca dreptul de a interveni pe cale militară în Principate în eventualitatea unei nerespectări a Convenţiei de la Paris. Pe de altă parte, Austria pretindea ca Unirea să fie admisă numai pe timpul domniei lui Cuza, urmînd ca după aceea Principatele Române să fie din nou separate. Ca reprezentant al ţărilor româneşti, C. Negri protestă contra ambelor propuneri, „cu energia şi convicţiunea ce dă amoarea patriei", cum spune D. Bolintineanu. Singura putere europeană care susţinea cauza românilor, unirea deplină, era Franţa, prin guvernul Iui Napoleon ai îll-lea. Dacă Austria, mai ales, nu-şi schimba punctul de vedere, Franţa urma să nu mai participe la Conferinţă, în semn de protest, lăsînd Principatelor Române dreptul de a-şi hotărî singure soarta. Ideea că Unirea deplină trebuia proclamată de însăşi naţiunea română, în numele dreptului de autonomie şi independenţă, era îmbrăţişată de D. Bolintineanu încă din perioada cînd era ministru de Externe. în lucrarea sa Ces. tiunea Unirii la Cons'an'inopole pleda pentru aceeaşi idee. demonstrînd compatrioţilor săi că numai ei sînt chemaţi să-şi impună voinţa în faţa puterilor străine: „Unirea este cum românii vor voi să fie. Cine poate vreodată să ne oprească de a fi uniţi, cînd noi vom voi a rămîne uniţi? Să ne violeze dreptul de autonomie, cînd noi vom voi să fie respectat?" D. Bolintineanu nu se mul- 340 ţumea însă a formula întrebări, ci îndemna la acţiune, cu aceeaşi luciditate: „Dar românii ce fac? Aici este întrebarea cea mai serioasă. O naţiune nu-şi asigură pentru mult timp libertăţile sale prin tractate; între streini tractatele devin nule cînd nu sunt sprijinite de puterile morale şi materiale. Străinii se introduc în lucrările noastre din întru prin poarta ce certele şi diviziunile noastre le lasă deschisă, istoria ne spune că niciodată românii au nu fost învinşi cu armele, ci cu intrigile. Dar mi se răspunde că toate aceste diviziuni se sting şi toate partidele vor fi unite cînd este vorba de patrie. Se poate; dar timpul nu ne-a lipsit spre a dovedi aceasta: ce am făcut? Şi ce ne rămîne a face în faţă cu Unirea? Unii găsesc că fermanul prin oarecare article violează drepturile de autonomie, şi trebuie a protesta. Suntem cu totul de această părere, însă iată cum. Unirea este recunoscută de puterile garanţi. Românii nu au decît să o proclame." în timp ce se afla la Constantinopol, ca trimis personal al lui Cuza ia Conferinţa puterilor garante, D. Bolintineanu are prilejul să confrunte opiniile diplomaţiei străine cu realităţile politice din ţară, să discearnă în mod obiectiv care erau meritele şi ezitările domnitorului, să mediteze asupra măsurilor ce trebuiau luate. La 29 octombrie 1861 îi trimite lui Cuza această scrisoare, cu un conţinut deosebit de interesant şi revelatoriu, din care putem deduce lesne atît relaţiile intime dintre poet şi domnitor, cît şi convingerile ferme în numele cărora acţiona fostul ministru de Externe. Cu sinceritate şi obiectivitate, loial şi deschis, D. Bolintineanu aducea în faţa domnitorului probleme de hotărîtoare însemnătate pentru acea epocă, pentru bunul mers al ţării. D. Bolintineanu împărtăşea punctul de vedere că puterea executivă, adică guvernul, rămăsese la discreţia şi jocul retrograd al Adunării legislative, alcătuită din mari proprietari şi boieri ostili regimului lui Cuza. Cu un uşor ton de mustrare, îl sfătuia pe domnitor să procedeze energic, să asigure stabilitatea guvernului, în care să intre oameni devotaţi şi cu sentimente patriotice, să contracareze opoziţia Adunării şi, la nevoie, să o dizolve. Cu alte cuvinte, pregătea terenul pentru lovitura de stat din 2 mai 1864. în scrisoarea lui D. Bolintineanu pulsează convingerea profundă că Alexandru loan Cuza, în condiţiile istorice ale epocii, trebuia să întrupeze prin faptele sale idealul sublim al unităţii naţionale. Pentru aceasta, îl îndemna pe domnitor să-şi alcătuiască un partid de adevăraţi şi devotaţi patrioţi, pe care să se bazeze şi care, la rîndul lui, să-i sprijine eforturile nobile pentru ridicarea ţării pe înalte trepte de civilizaţie modernă. Cuvintele lui D. Bolintineanu erau grave, severe, dar depărtate de patetismul gratuit şi retorismu de paradă, adresîndu-i-se domnitorului cu sufletul deschis, stăpînit de emoţie. în final, Dimitrie Bolintineanu revenea la problema fundamentală a acelei vremi, Unirea deplină. Consecvent convingerii sale, îl îndemna pe Cuza ca, 341 în caz că puterile garante vor tergiversa acest lucru. Unirea deplină să fie consfinţită de însăşi naţiunea română, personificată în domnitor, chiar fără a mai fi consultată Camera deputaţilor, care putea fi dizolvată. Evoluţia ulterioară a evenimentelor va confirma punctele de vedere ale lui Dimitrie Bolintineanu. 3. Constantin Duca, zis popa Costa. Supus rus, fost preot şi fost voluntar în armata ţaristă în timpul războiului Crimeii. Incidentul a avut loc în septembrie 1861, prezentat astfel de A. D. Xenopol (op. cit.,p. 212): „Un arnăut popa Constantin, maior în armata rusească, venise în Iaşi pentru o pricină a lui şi ceruse la ministrul Justiţiei, Rolla, să-i aducă nişte acte de la un tribunal de judeţ. Avind rusul o purtare puţin cuviincioasă, în audienţa ce o ceruse la ministru, acesta îl dădu afară. Popa Constantin provocă pe Rolla la duel; iar Consiliul Miniştrilor dispuse darea lui afară din ţară. Cînd fu să se execute hotărîrea, popa Constantin se opuse cu putere, împuşcă un ofiţer şi un soldat şi numai după o luptă înverşunată fu rănit şi prins. Domnul, care era în Bucureşti, simţi îndată greaua poziţie în care-1 pusese afacerea Iui popa Costa. Pe de o parte se temea de a nu-şi înduşmăni pe Rusia, tocmai în momentul cînd avea mai mare nevoie de sprijinul ei, în chestia Unirii, pe de alta, avea de apărat onoarea ţării. El scăpă din încurcătură, ordonînd preşedintelui Divanului ca în 24 de ore popa Costa să fie judecat şi condamnat la moarte, ceea ce se şi face; iar după aceea domnul îl graţiază. Cînd primi vizita consulului, totul era sfîrşit." 4. Reconstituim, pe scurt, după temeinica monografie a lui Ovidiu Papa-dima, Cezar Bolliac, Bucureşti, Editura Academiei R.S.R., 1966, obsedanta poveste a bijuteriilor, care a planat mult timp asupra poetului, creîndu-i numeroase dificultăţi în viaţa şi activitatea sa. în vara anului 1849, aflîndu-se cu Nicolae Bălcescu în Transilvania, Cezar Bolliac primeşte misiunea, din partea revoluţionarilor maghiari, de a cumpăra bunăvoinţa lui Omer-paşa, comandantul armatei otomane, oferindu-i bijuteriile contelui Zichy, executat prin spînzurătoare. La 8 august 1849 se semnează o chitanţă de primire pentru nouă butoni cu briliante şi o pereche de pinteni de aur cu briliante, de la ministrul de Finanţe al guvernului revoluţionar maghiar, Duschek, la ordinul lui Kossuth. Totodată se redactează o notă amănunţită despre natura obiectelor date lui Bolliac: numărul briliantelor, calitatea şi mărimea lor etc. Nota e semnată de Fiilepp Lupoh, comisar al guvernului maghiar. Evenimentele din Transilvania s-au precipitat însă brusc şi Cezar Bolliac nu şi-a mai putut îndeplini misiunea, restituind lui Kossuth bijuteriile. în ciuda declaraţiilor lui Cezar Bolliac şi a numeroaselor intervenţii în apărarea sa datorate lui Nicolae Bălcescu şi Ion Ghica, acuzaţia calomnioasă că şi-a însuşit aceste bijuterii a continuat să amărască existenţa poetului. Ori de cîte ori aveau ocazia, adversarii politici ai lui Cezar Bolliac nu ezitau să aducă în discuţie această problemă, zădârnicindu-i acţiunile. Astfel s-a întîmplat şi în timpul alegerilor din iunie 1860, cînd poetul a candidat la Giurgiu. A fost ales deputat cu 9 voturi din 12, iar Adunarea Naţională, în şedinţa din 5 iulie 1860, nu validează alegerea sa, aducîndu-se iarăşi în discuţie chestiunea bijuteriilor contelui Zichy, prolifcrînd calomnia şi punîndu-1 într-o situaţie critică. 5. Sir Henry Bulwer (1801— 1873), om politic englez, venit în Principatele Române după 1856, în vederea clarificării situaţiei politice. A devenit apoi ambasador al Angliei la Constantinopol. 6. în timpul Conferinţei puterilor garante, de la Constantinopol, precizează A. D. Xenopol (op. cit., p. 222), „Domnitorul se putea aştepta la o dezlegare favorabilă în chestiunei Unirei. De aceea el şi ia oarecare măsuri, în vederea acestei îndepliniri. Ministerul muntean ia dispoziţii ca, prin înţelegere cu preşedintele Consiliului din Moldova, în prevederea Unirei definitive a Principatelor şi spre înlăturarea oarecăror piedici la punerea ei în lucrare, să se numească o comisie mixtă, compusă din 8 membri moldoveni şi 8 munteni, care să proceadă, fără întîrziere, la unificarea legiuirilor şi regulamentelor administrative." 7. Alexandru Dim. Ghica (1795-1862), fost domn al Ţării Româneşti (aprilie 1834 — octombrie 1842), apoi caimacam în 1856. 8. Lovitură de stat. în scrisoare, în limba franceză. Se referă la lovitura de stat din Franţa, de la 2 decembrie 1852, cînd Napoleon III s-a proclamat împărat. 9. Lavalette, ambasadorul Franţei la Constantinopol. 10. „Ce păcat că nu putem conta pe prinţul Cuza! S-ar fi putut face mari lucruri!" în scrisoare, în limba franceză. 15 Depeşă telegrafică Sosită la Iaşi în 1 ianuarie 1862 15(2) Biblioteca Academiei R.S.R. S - LXXIV Scrisoarea este edificatoare pentru raporturile intime de colaborare dintre Alexandru loan Cuza şi Dimitrie Bolintineanu, la acea dată poetul nemaide-ţinînd nici o funcţie oficială. 1. Gh. Costaforu (1821-1876), jurist, proftsor universitar de Drept, om politic conservator. 343 342 2. C. Bozianu (1815— 1882), jurist profesor universitar de Drept, om politic conservator. în 1865 a devenit secretar de stat la Interne, Agricultură şi Lucrări Publice. 16 Depeşă telegrafică Sosită la laşi in 19 ianuarie 1862 15(3) Biblioteca Academiei R.S.R. S - LXXIB 1. Nicolae Pisoţchi, locotenent-coionel, rudă cu Alexandr11 loan Cuza, membru influent al camarilei. 17 Le 2 Fevrier 1862, Bucarest 15(4) Biblioteca Academiei R.S.R. S-- LXXIV 1. Grigore Bibescu-Brincoveanu, fiul fostului domnitor Gheorghe Bibescu. îşi spunea Brîncoveanu după mama sa, Zoe, născută Mavrocordat, dar înfiată de banul Brîncoveanu. 18 Bukarest, 9-bre 1862 Biblioteca Academiei R.S.R. Arhiva Cuza. mapa XLVII, dec. 189. Documente şi manuscrise literare, vol. I, p. 99. 1. După înfăptuirea Unirii depline, la 26 ianuarie/7 februarie 1862 se desfiinţează ministerele din Moldova, instituindu-se, în locul lor, ca o măsură de tranziţie, directorate. Şcoala militară din Iaşi se mută în Bucureşti, conto-pindu-se cu cea de aici. Se mută, de asemenea, administraţia poştelor. Iaşii nu mai au calificativul de capitală. în lucrarea Viaţa şi opera lui Cuza Vodă (p. 129), Constantin C. Giurescu precizează: „Evident, toate aceste schimbări, consecinţe inevitabile ale Unirii depline, creează o stare de agitaţie şi nemulţumire între unii ieşeni; nu era vorba numai de o scădere de rang, de prestigiu, ci şi de una cu caracter economic, comerţul şi meşteşugurile fiind atinse prin desfiinţarea, strămutarea sau reducerea a o sumă de instituţii, cu personalul aferent. Spre a se acorda o compensaţie fostei capitale, se propune în Cameră — mai întîi în şedinţa din 18 februarie, de către deputatul P. Cazimir, apoi în şedinţa din 9 martie, de către deputatul Văsescu — instalarea la Iaşi a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ce urma tocmai să-şi înceapă funcţionarea. Această propunere este combătută însă, pentru raţiuni de stat, nu numai de către deputaţii munteni, dar chiar de către exponenţii deputaţilor moldoveni, de ieşenii Kogălniceanu şi Anastase Panu. Propunerea, pusă la vot. cade neîntrunind decît 36 voturi pentru faţă de 52 contra. Reacţia la Iaşi este vie; se ard în piaţă portretele celor doi fruntaşi care combătuseră propunerea; mişcarea cuprinde chiar şi pe C. Rolla, fost ministru şi unul din cei mai activi unionişti de odinioară. El întocmeşte o petiţie de protest, care urmează a fi iscălită, nu numai în Iaşi, dar şi în ţinuturi." 2. Un articol referitor la petiţia antiunioniştilor din Moldova a apărut în Reforma, nr. 35, din 30 august 1862, dar nesemnat. Foarte drastic în ton, articolul reclama numirea unei comisii de medici care să cerceteze starea mintală a semnatarilor petiţiei, adăogînd: „Orice act de această natură este o trădare naţională. Orice român ar subscri un asemenea act este un trădător de patrie." 19 1 ghenariu 1863 Biblioteca Academiei R.S.R. Arhiva Cuza, mapa L, f. 230. 20 No. 1080, 18 octomvrie [1863] Monitorul, jurnal oficial al Principatelor Unite Române, nr. 210, 22 octombrie 1863, p. 873. 1. Scrisoarea datează, evident, din 1863. 2. La 12 octombrie 1863, prin decretul nr. 976, semnat de Alexandru loan Cuza, se formează un nou guvern, sub preşedinţia lui Mihail Kogălniceanu (Monitorul, jurnal oficial al Principatelor Unite Române, nr. 202,12 octombrie 1863, p. 841). Noul guvern avea să înscrie cel mai luminos moment din timpul Unirii, îndeplinind un rol hotărîtor, de însemnătate istorică, prin legile şi reformele realizate. Din acest guvern a făcut parte şi Dimitrie Bolin- 344 345 tineanu, ocupînd importanta funcţie de ministru al Cultelor şi Instrucţiunii Publice, alături de Ludovic Steege la Finanţe, Al. Papiu-Ilarian la Justiţie N. Rosetti Bălănescu la Externe, Petre Orbescu la Lucrări publice şi Alexandru Iacovache la Război. Primind această funcţie de mare încredere şi răspundere, Dimitrie Bolintineanu devine principalul colaborator şi sprijin al ilustrului om de stat Mihail Kogălniceanu, amîndoi fiind cei mai de nădejde sfetnici ai domnitorului, încă de la primele zile ale instalării sale ca ministru, poetul inaugurează un complex program de activitate, în multiple direcţii, inclusiv în domeniul silvic, care îi revenea tot lui, dînd dovadă de iniţiativă, curaj, clarviziune, spirit de organizare. Dar, mai presus de toate, se afirmă acelaşi continuatoi al idealurilor de la 1848. Ca ministru al Instrucţiunii Publice s-a ilustrat printr-o serie de reforme şi realizări care i-au înscris definitiv numele printre cei mai de seamă promotori ai învăţămîntului din ţara noastră. Iniţiativele şi acţiunile sale au cuprins întreaga sferă a învăţămîntului public, de la cel sătesc şi pînă la cel universitar, fiind dominate toate de ideea culturalizării poporului, de a asigura condiţii favorabile tuturor celor destoinici, de a crea instituţii la nivelul civilizaţiei moderne. Modestia, probitatea morală, spiritul de echitate şi de dăruire au fost atributele fundamentale care l-au caracterizat pe Dimitrie Bolintineanu în timpul activităţii sale ministeriale, ca de altfel în tot restul vieţii. Pentru a cunoaşte, măcar în parte, exemplara sa comportare, reproducem o succintă evocare publicată de Duiliu Zamfirescu, sub pseudonimul Don Padil, în România liberă, nr. 1938, din 18 decembrie 1883: ,,Se povesteşte, între altele, că fiind indus în eroare de unul din subalternii săi, trimise lui vodă să iscălească un decret prin care se făcea o mare nedreptate. Cîteva minute mai tîrziu veni un prieten, şi, dintr-o vorbă într-alta, îi spuse despre mişelia care era gata să se sancţioneze de domn. Bolintineanu tocmai se îmbrăca. Fărăsă mai asculte nici un cuvînt, sări în trăsură cum se afla şi ţintă la palat! Vodă era gata să iscălească. — Stăi, Măria ta! Vodă, mirat, se opri. Cînd îşi aruncă ochii la el, ministrul era numai în ciorapi. Cuza rîse cu plăcere şi nu iscăli." La 19 iulie 1864, fără nici un motiv explicit, Dimitrie Bolintineanu îşi dădu demisia din guvernul prezidat de Mihail Kogălniceanu. în memoriul istoric Cuza-Vodă şi oamenii săi, poetul nu insistă asupra acestei împrejurări. Principala cauză care 1-a determinat la acest gest se pare a fi refuzul domnitorului de a sancţiona legea Instrucţiunii Publice, elaborată în timpul ministeriatului său. în lucrarea Viaţa şi opera lui Cuza-Vodă (Bucureşti, Editura 346 \ Ştiinţifică, 1966, p. 268), Constantin C. Giurescu susţine că, pe lîngă aceasta, ar mai fi fost şi „dezacordul cu atitudinea dură adoptată de primul-ministru şi ministrul de Interne Kogălniceanu faţă de presă." într-adevăr, la scurt timp după lovitura de stat din 2 mai 1864, începuse suprimarea unor periodice. La 22 mai/3 iunie a fost interzisă revista satirică Nichipercca a lui N. T. Orăşanu, iar Ia 29 mai/10 iunie Aghiuţă al lui B. F. Hasdeu. Organul liberalilor radicali, Românul, de sub conducerea lui C. A. Rosetti, e suprimat la 9/21 iulie. Libertatea, care înlocuise Românul, încetează la 23 iulie/4 august. în urma demisiei lui Dimitrie Bolintineanu, Cuza numeşte pe Nicolae, Creţulescu în funcţia de ministru al Cultelor şi Instrucţiunii Publice. în aceeaşi Zi, 19 iulie 1864, prin decretul nr. 859, domnitorul îl numeşte pe Dimitrie Bolintineanu membru al Consiliului de Stat (Monitorul, jurnal oficial al Principatelor Unite Române, nr. 160, 20 iulie/l august 1864, p. 719). Era, desigur, o nouă dovadă a preţuirii deosebite de care se bucura poetul din partea lui Alexandru loan Cuza. Una dintre cele mai frumoase şi mai emoţionante recompense morale primite pentru activitatea sa ca ministru al Instrucţiunii Publice a fost scrisoarea deschisă a studenţilor din Bucureşti, adresată în semn de omagiu şi de simpatie, publicată în Dîmboviţa, an. VI, nr. 34, 29 iulie 1864, p. 134: „Junimea studioasă te-a iubit ca poet, te-a adorat ca ministru al Instruc-iunii Publice. Ca poet i-ai înflăcărat sentimentele nobile. Ca ministru ai fă-cut-o să crează că junimea studioasă nu mai e dispreţuită. Cari din junii studenţi nu a tresărit de bucurie văzîndu-te numit la Ministerul Instrucţiunii Publice? Cari din junii studenţi nu avură speranţa că dv. veţi ridica Instrucţiunea la înălţimea meritată? Ei nu se amăgeau în speranţele lor. Ministru al Instrucţiunei, fuseşi părintele ei! Organizarea făcută de dv. Instrucţiunei, adăogirea gimnazielor, înfiinţarea Şcoalei Normale, atît de necesare, vorbesc cu destulă elocinţă despre amoarea ce aveţi de Instrucţiune. Subscrişii studenţi îşi îndeplinesc o datorie adueîndu-vă, prin publicitate, mulţumirile lor cel: mai respectuoase pentru dorinţa ce a-i avut. pe cînd vă aflaţi ministru, ce a înălţa Instrucţiunea. Dar toate aceste nu sunt puse încă în fapt, să sperăm că actialul d. ministru va termina cele proiectate de dv. Dar de ce vă retraserăţi mai-nainte de a vă termina opera? Cel i ţin de ce nu vă vedem membru al Consiliului superior, ca să ştim că n-am perdut pe părintele studenţilor? Dar de ce retragerea dv. de la Ministerul Instrucţiunii Publice produse întristare în junii studenţi? Fiindcă junimea studioasă de astăzi şi cea viitoare consideră pe Dimitrie Bolintineanu de amicul şcoalelor." 347 21 No. 30222, 22 octombre [1863] Monitorul, jurnal oficial al Principatelor Unite Române, nr. 219, 2 noiembrie 1863, p. 911. 1. Publicarea scrisorii atestă datarea ei în 1863. 2. Deşi poet, Dimitrie Bolintineanu nu şi-a limitat raza activităţii sale ministeriale numai la domeniul ştiinţelor umaniste. O egală atenţie a acordat învăţămîtului în domeniul ştiinţific. Dintr-un comentariu publicat în Bu- ! ciumul, nr. 193, din 13/25 februarie 1864, aflăm că „ministrul amic al poporului, amic al luminii şi al şcoalelor" a reorganizat cabinetul de fizică, „a luat toate măsurile pentru repararea aparatelor şi pentru înălţarea lor din starea de ruine în care le-a lăsat indiferenţa timpilor ce au trecut." 3. Dimitrie Bolintineanu a acordat o mare atenţie dezvoltării învăţămîntului superior, din dorinţa de a da un nou impuls propăşirii culturale şi ştiinţifice a ţării noastre, de a crea instituţii similare celor din alte ţări cu veche tradiţie în această direcţie. Ca ministru al Instrucţiunii Publice a avut marele merit, printre altele, de a întemeia cea dintîi Facultate de Litere, Ia Bucureşti. La numai zece zile de la numirea sa în guvern înaintează lui Alexandru loan Cuza această scrisoare. Domnitorul a aprobat propunerea prin decretul nr. 1047, din 30 octombrie 1863, precum şi regulamentul de funcţionare, ambele publicîndu-se în acelaşi număr din Monitor: „Se instituie la Academia din Bucureşti o Şcoală superioară de litere, în scop de a forma profesori gimnaziali în ramurile limbilor clasice şi moderne, ale literaturei şi filosofiei, istoriei şi geografiei." Pentru început, se prevedea ca Şcoala superioară de litere să-şi organizeze cursurile pentru anii I şi II. în primul an, studenţii urmau să frecventeze ,,a) Istoria filosofiei, b) Istoria literaturei clasice, c) Istoria critică universală antică, d) Istoria critică a ţărilor române". în cel de al doilea an, cursurile aveau ca obiect „a) Filosofia (psihologia, logica, metafizica şi etica), b) Istoria literaturei moderne, c) Istoria critică universală medie şi modernă, d) Istoria critică a ţărilor române şi a literaturei române, e) Gramatica comparativă a limbilor elene, latine, române, italiene, ispanice şi portugalice, f) Arheologia clasică, g) Pedagogia şi metodica." In regulament ne preciza că „fiecare materie din programa prescrisă i se va prepune de trei ori pe săptămîna, adică: profesorii vor ţine fiecare cîte | două lecţiuni şi cîte o conferinţă cu studenţii lor", iar „studenţii vor fi datori a urma regulat cursurile şi a face toate lucrările prescrise". Pentru a promova, studenţii urmau să fie „supuşi la două examene pe an, atît în scris cît şi orale, iar profesorii vor califica după meritele lor." De asemenea, pentru a facilita 348 , accesul la această nouă şi de viitor instituţiune de învăţâmînt superior, se acordau cincisprezece burse, „de cîte 150 lei pe lună", pentru studenţii lipsiţi (Je mijloace materiale, iar „obţinerea burselor va urma prin concurs." După absolvire, beneficiarii acestor burse aveau obligaţia ca, timp de zece ani, să fie în serviciul statului." 22 [1863] Biblioteca Academiei R.S.R. Arhiva Cuza, mapa XVI, f. 114. Teodor Vârgolici: Corespondenţă inedită D. Bolintineanu, învoi. Comentarii literare, p. 192. 1. Scrisoarea datează, evident, din 1863, cînd se pregăteau marile reforme sociale din timpul Unirii, împroprietărirea ţăranilor şi secularizarea averilor mînăstireşti, reforme care au marcat momentele culminante ale domniei lui Alexandru loan Cuza, ale epocii de la începutul celei de a doua jumătăţi a secolului al XIX-lea, cu consecinţe profunde în întreaga evoluţie social-econo-mică şi politică a ţării noastre. Dimitrie Bolintineanu era de părere că întîi de toate trebuia înfăptuită legea rurală, a împroprietăririi ţăranilor. 23 28 decern. [ 1863], Bucureşti Biblioteca Academiei R.S.R. Arhiva Cuza, mapa XI, f. 531. 1. Cu certitudine, scrisoarea e din 1863, deoarece la data de 28 decembrie din acel an era ministru al Cultelor şi Instrucţiunii Publice. 2. Azilul Elena Doamna a fost înfiinţat în toamna anului 1862 (A. D Xenopol: op. cit., vol. II, p. 221). 24 Ian. 14, 1864 Arhivele Statului Bucureşti, Ministerul Cultelor şi Instrucţiunii Publice, dosar 418, 1864, vol. I, f. 63. 347 I. Constanţa Dunca-Schiau (15 februarie 1843 — ?) A studiat la Viena şi Paris. în 1863 a ocupat prin concurs catedra de morală şi pedagogie la Şcoala centrală de fete din Bucureşti. Tot în 1863 a prezentat domnitorului şi Camerei legislative un proiect de organizare a învăţămîntului pentru fete. Alexandru loan Cuza a fost receptiv la propunerea lui Dimitrie Bolintineanu şi i-a acordat Constanţei Dunca un premiu de 100 de galbeni pentru această lucrare, publicată cu titlul Femeia femeiei, în 1863. A editat şi a condus publicaţia Amicul familiei, între anii 1863—1865 şi în 1868, în care a publicat scrieri originale şi numeroase traduceri din literatura universală. A mai publicat comediile Martirainimei (1870) şi Motiv de despărţenie sau Ce deputat! (1871), povestirile pentru copii La Alma (1881), Feminismul în România (1904). 28 No. 4192, 12 fevruarie 1864 Monitorul, jurnal oficial al Principatelor Unite Române, nr. 73, 30 martie/l 1 aprilie 1864, p. 333. 1. Prin decretul nr. 385, publicat în acelaşi număr din Monitor, Alexandru loan Cuza aprobă propunerea lui Dimitrie Bolintineanu. 29 25 No. 1174, 15 ianuarie [1864] Monitorul, jurnal oficial al Principatelor Unite Române, nr. 13, 18/30 ianuarie 1864, p. 56. 1. Data publicării atestă anul 1864. 2. Prin decretul nr. 60, din 15 ianuarie 1864, publicat în acelaşi număr din Monitor, Alexandru loan Cuza aprobă propunerea lui Dimitrie Bolintineanu. 26 No. 2530, 29 ianuarie 1864 Monitorul, jurnal oficial al Principatelor Unite Române, nr. 25, 1/13 februarie 1864, p. 107. 1. Prin decretul nr. 136, din 30 ianuarie 1864, publicat în acelaşi număr din Monitor, Alexandru loan Cuza aprobă propunerile lui Dimitrie Bolintineanu. 27 No. 2651, 30 ianuarie 1864 Monitorul, jurnal oficial al Principalelor Unite Române, nr. 30, 7/19 februarie 1864, p. 127. 1. Rezoluţia lui Cuza: „Se aprobă". No. 5219, 21 februarie [1864] Monitorul, jurnal oficial al Principatelor Unite Române, nr. 47, 27 februarie/10 martie 1864, p. 197. 1. Rezoluţia lui Cuza: „Se aprobă". No. 7261, 10 martie [1864] Monitorul, jurnal oficial al Principatelor Unite Române, nr. 60, 13/25 martie 1864, p. 257. 1. Rezoluţia lui Cuza: „Se aprobă." No. 7665, 2114 aprilie 1864 Monitorul, jurnal oficial al Principatelor Unite Române, nr. 76, 2/14 aprilie 1864, p. 355. 1. Rezoluţia lui Cuza: „Se aprobă." 32 No. 13080, 29 aprilie 111 mai 1864 Arhivele Statului Bucureşti, Ministerul Cultelor şi Instrucţiunii Publice, Ţara Românească, dosar 1503, 1864, f. 3. 350 351 1. Rezoluţia lui Cuza: „Se aprobă". Dimitrie Bolintineanu adaugă-„Deocamdată se va publica numai pentru numirea p. Radu Şapcă." ' 33 No. 18604, 11 iunie [1864] Monitorul, jurnal oficial al Principatelor Unite Române, nr. 15- 10/2-iulie 1864, p. 679. ' ' 1. Rezoluţia lui Cuza: „Se aprobă". 34 No. 19999,20 iunie [1864] Monitorul, jurnal oficial al Principatelor Unite Române, nr. 144, 1/13 iulie 1864, p. 652. 1. Prin decretul nr. 735, publicat în acelaşi număr din Monitor, Alexandru loan Cuza aprobă propunerile lui Dimitrie Bolintineanu. 35 No. 21133, 3 iulie [1864] Monitorul, jurnal oficial al Principatelor Unite Române, nr. 149, /19 iulie 1864, p. 663. 1. Cea mai de seamă realizare a lui Dimitrie Bolintineanu, ca ministru al Instrucţiunii Publice, a fost întemeierea Universităţii din Bucureşti, act de însemnătate istorică şi de valoare naţională. Prin decretul nr. 765, din 4 iulie 1864, Alexandru loan Cuza aprobă acest act. La 7 iulie 1864, Dimitrie Bolintineanu prezidează solemnitatea oficială a deschiderii Universităţii din Bucureşti. 36 14 noiem. 1864 ^Ministerul Cultelor ş, Instrucţiunii Publice, 352 1. Rezoluţia lui Alexandru loan Cuza: „Se recomandă ministrului nostru secretar de stat la Departamentul de Culte şi Instrucţie." O altă rezoluţie, semnată indescifrabil: „Avînd în vedere că zisul uvragiu ar putea fi cu mulţumire distribuit ca premiu la elevi, avînd în vedere că autoru merită încuragiare pentru lucrările sale, din paragrafu premiilor literale se va da autorului lei cinci mii, iar din paragrafu premiilor anului corent i se va da lei nouă mii, conform angajamentului aci exprimat." împrumutul obţinut a fost de bun augur. în primăvara anului următor vede lumina tiparului ediţia în două volume Poezii de D. Bolintineanu atît cunoscute cît şi inedite, Bucureşti, Tipografia lucrătorilor asociaţi, 1865, iar peste încă un an apare volumul Brises d'Orient, Poesies roumaines, traduites par l'auteur lui-meme, precedees d' une preface de M. Philarete Chasles, Paris, E. Dentu, 1866. Către C. ESARCU [12 februarie 1871 ] Arhivele Statului Bucureşti, Ministerul Cultelor şi Instrucţiunii Publice, dosar 782, 1871, f. 2. Constantin Esarcu (1836—1898), a fost profesor de zoologie şi Botanică la Universitatea din Bucureşti. în 1871 era ministru al Cultelor şi Instrucţiunii Publice. în 1865 a întemeiat, împreună cu V. A. Urechiă, societatea „Ateneul Român", iniţiind o subscripţie publică de amploare pentru construirea clădirii Ateneului Român. A editat şi revista Ateneul Român în 1866— 1869 şi 1894— 1895. 1. Scrisoarea lui Dimitrie Bolintineanu este înregistrată la această dată. 2. Titlul corect: Viaţa lui Traian August, fondatorul neamului românesc. 3. Titlul corect al ediţiei a doua, din 1870: Viaţa şifaptele lui Ştefan-Vodă cel Mare. 4. Titlul corect: Ştefan Gheorghe-Vodă sau Voi face doamnei tale ce ai făcut tu juplnesei mele. 5. Rezoluţia lui C. Esarcu: „Avînd în vedere serviciile aduse literaturii şi limbii române de către d-nu D. Bolintineanu; Avînd în vedere mijloacele restrînse ale numitului şi nemulţumitoarea poziţiune în care se află actualmente dupe mai mulţi ani de muncă literară Şi servicii publice; Avînd în vedere utilitatea cărţilor ce propune ministerului a se cumpăra pentru distribuţiune de premii; 353 Pentru aceste motive decidem a se cumpăra cărţile indicate în aceasta, pentru care i se va emite mandatul cuvenit de patru sute şi nouă lei, bani patrusprezece (409, 14), şi aceasta din cumpărări de cărţi şi premii." Către GABRIELY 15J27 octombrie 1852, Brusa 46 Biblioteca Academiei R.S.R. S- DCVIII Nu ştim precis cine era acest Gabriely. Numele său îl mai întîlnim într-o scrisoare a lui Ion Ghica trimisă lui Dimitrie A. Creţulescu, la 27 februarie 1855, din Samos: „Ma femme, Gabriely et moi nous vous souhaitons de Ia gloire, des grades et des decorations" (Ion Ghica." Opere, vol. V, ediţie îngrijită note şi comentarii de Ion Roman, Bucureşti, Editura Minerva, 1988, p. 131) 1. Cuvînt turcesc, însemnînd moşie mare, lucrată printr-o învoială cu ţăranii. 2. în timpul exilului în Turcia, la Brusa, Dimitrie Bolintineanu se simte puternic încercat de vâpăile erosului. în 1852 ne apare îndrăgostit de fiica lui Costache Negri, losefina, stăpînit chiar de dorinţa de a o cere în căsătorie. Născută prin 1835—1836, din legătura nelegitimă a lui Costache Negri cu cîntăreaţa Sabina Heinefitter, dar recunoscută apoi legal, losefina nu dispunea de nici o avere materială, situaţie care-1 determina pe tatăl ei să fie foarte reţinut faţă de insistenţele poetului, peregrin sărac şi chinuit pe drumurile nesigure ale exilului. La 22 septembrie 1852, Costache Negri îi scria Iui Ion Ghica: „Iată că-ţi trimet teatrul lui Alecsandri şi poeziile lui Bolintineanu. Cît pentru acest din urmă, ştii că au îndrăgit să vede pe fata me. Eu am agiuns de sînt sărac, el asăminea, şi pentru că viitorul să nu mă apuce blăstămat de către ei, a me datorie este a gîndi la dînsul cu acel singe race şi înţâlepciune ce nu are poezia care priveşte toate în floare trandafirie. Mai cu vreme, cînd să vor mai preface încungiurările proaste în care astăzi mă aflu, şi înainte de toate cu învoirea fetii, nu mă voi împotrivi, iar păr-atunce voi lucra după cum cer adevăratele îndatoriri părinteşti — adică mai întîi de toate a sigurepsi o pîine permanentă bieţii fetii mele. Aceste ţi le scriu ţie, iubite Ion Ghica, ca unul ce eşti cu minte bărbat, nevroind asăminea a le scrie Bolintineanului, cu care în asăminea pricină eu nu pot să am dreptate din orbirea cu care îl bagă înşălătoarele iluzii ale poeziei" (Costache Negri: Scrieri, vol. II, Bucureşti, Editura pentru literatură, 1966, p. 51). Ulterior, cînd şi iluziile lui Dimitrie Bolintineanu se spulberaseră, losefina s-a căsătorit cu Vasile Romalo, fiul prietenului lui Vasile Alecsandri, la moartea căruia, întîmplată la Constantinopol, în 1849, poetul scrisese poezia La mormîntul lui Gr. Romalo. Sentimental şi nestatornic, permanent îndrăgostit, cum va rămîne tot restul vieţii, dar necăsătorindu-se niciodată, Dimitrie Bolintineanu a înlocuit-o în scurt timp pe Josefina cu Filomela, cum reiese din această scrisoare către Gabriely. Către ION GHICA 1 22 mai 1847, Paris 47(1) Biblioteca Academiei R.S.R. S- DCVIII Teodor Vârgolici: Corespondenţă inedită D. Bolintineanu, în voi. Comentam literare, p. 184. 1. Printre elementele importante din biografia lui Dimitrie Bolintineanu, mult timp controversate, se numără şi data plecării poetului la studii, în capitala Franţei. Dincolo de rigoarea reclamată de exactitatea istorico-literară, precizarea acestei date oferă posibilitatea de a cunoaşte atmosfera în care s-a aflat tînărul poet român la College de France, ce cursuri a audiat, ce influenţă au exercitat asupra sa agitaţiile revoluţionare din jurul iluştrilorprofe-sori Jules Michelet, Edgar Quinet şi Adam Mickiewicz, din anii 1845—1847, activitatea depusă în cadrul Societăţii Studenţilor Români din Paris etc., toate acestea constituind cea mai importantă perioadă din existenţa poetului înainte de 1848, perioada adevăratei sale formări spirituale şi morale. Această dată a fost vehiculată confuz încă din timpul vieţii lui Dimitrie Bolintineanu, chiar de către unii din contemporanii săi apropiaţi, comentatorii şi biografii ulteriori preluînd-o cu aceeaşi incertitudine. în Biografia oamenilor mari scrisă de un om mic (Paris, 1859, p. 37), 1. G. Valentineanu afirmă, pentru prima dată, că autorul Legendelor istorice a plecat în Franţa, pentru completarea studiilor, în anul 1847. Aceeaşi dată este susţinută apoi de Aron Pumnul în Lepturariu românesc (tom. IV, partea 1, Viena, 1864, p. 406), de losif Vulcan în Panteorul român, portretele şi biograf iele celebrităţilor române (Pesta, 1869, p. 97), iar după moartea poetului de către Vasile Gr. Popu în Conspect asupra literaturii române şi literaţilor ei de la început şi pînă astăzi in ordine cronologică (Bucureşti, Tipografia Alessandru A. Grecescu, 1875, vol. 1, p. 124), de George Popescu în cea dintîi prezentare monografică Dimitrie Bolintineanu, viaţa şi operile sale) Bucureşti, Noua tipografie a labo-ratorilor români, 1876, p. 6), de G. Sion în prefaţa la Poezii de D. Bolinti- 355 354 neanu (Bucureşti, Socec, 1877, p. VII), precum şi de loan Lăzăriciu, în Istoria literaturii române (Sibiu, W. Krafft, 1892, p. 133). O opinie cu totul izolată a făcut N. Petraşcu, în monografia închinată, în 1932, lui D. Bolintineanu, afirmînd, iarăşi fără nici o probă, că poetul a plecat la Paris în 1844. Cei mai mulţi biografi şi exegeţi ai lui Dimitrie Bolintineanu au indicat însă anul 1845. Această dată a fost pusă în circulaţie de Anghel Demetriescu. în studiul său publicat în Analele literare din 15 ianuarie 1886. Exegezele recente, datorate lui G. Călinescu (Studiişi comunicări, culegere, cuvînt înainte şi note de Al. Piru, Bucureşti, Editura Tineretului, 1966, p. 15), Ion Roman (Bolintineanu, Editura Tineretului, 1962, p. 30), D. Păcurariu (D. Bolintineanu, Editura Tineretului, 1969, p. 13), consimt că anul plecării lui D. Bolintineanu în capitala Franţei ar fi tot 1845. Anghel Demetriescu susţinea că anul 1845 „rezultă în modul cel mai neîndoios" din poeziile lui D. Bolintineanu Un june român murind la Paris şi La ziua mea aniversală, ambele purtînd ca dată acest an. Argumentele au fost preluate apoi de cei care au încercat, într-un fel sau altul, să-şi spună cuvîntul asupra poetului. Confruntările de date pe care le-am întreprins m-au dus însă la concluzia că D. Bolintineanu a plecat la Paris nu în 1847, nici în 1844, şi nici în 1845. ci în anul 1846. Mai întîi e de precizat că datarea celor două poezii cu anul 1845 este făcută prima dată în ediţia Poeziile vechi şi noi ale d-lui Dimitrie Bolintineanu. Edate sub îngrijirea d. G. Sion (Bucureşti, Tipografia bisericească din St. Mitropolie, 1855). La apariţia ediţiei, D. Bolintineanu nu era însă în ţară, ci în exil. Peste zece ani, cînd îşi editează singur volumul Poezii atît cunoscute cit şi inedite (Bucureşti, Tipografia lucrătorilor asociaţi, 1865), în notele finale redactate de el însuşi precizează: „Autorul acestor poezii, espuls din ţara sa, în anul 1848, compromis în mişcarea politică de atunci, se duse în Transilvania, apoi la Constantinopol, de unde înainta la Paris, spre a-şi urma studiile începute acolo în 1846 şi întrerupte de revoluţiunea din februariu". Cînd George Marian îi furnizează lui Philarete Chasles datele necesare pentru prefaţa la volumul Brises d'Orient, apărut la Paris, în 1866, traduce exact în limba franceză pasajul respectiv din notele lui D. Bolintineanu. Faptul că doar cu cîteva rînduri mai sus Philarete Chasles menţionează anul 1847, pare a fi o scăpare din vedere sau o eroare tipografică. Convingerea mea că D. Bolintineanu a plecat la Paris în 1846 se bazează pe următoarele argumente: 1) în Almanah al statului pe anul 1846 (p. 97), „pitarul" D. Bolintineanu figurează ca funcţionar Ia Secretariatul Statului, secţia Il-a, a „pricinilor sudiţeşti", adică a supuşilor străini, „masa 11-a", a „translaţiei româneşti". 356 2) Poezia Un june român murind la Paris a apărut prima dată, cu titlul Un june murind în streinătate, în Curierul românesc, an. XVIII, nr. 86, 9 noiembrie 1846, p. 344, însoţită de o notă a lui P. Teulescu în care se arăta că tînărul român decedat la Paris era „Mihail Goga, elev trimis în anul 1840 cu cheltuiala şcoalelor ca să studieze la Berlin ştiinţele naturale [...]. în anul trecut merse la facultăţile Parisului şi la aprilie 1846 a murit". Data morţii şi înmormîntării lui Mihail Goga, la Paris, este atestată şi de C. A. Rosetti, în Note intime, în ziua de 18/30 aprilie 1846 (vol. I, 1902, p. 115). Deci, D. Bolintineanu nu putuse să scrie poezia în 1845, cum o datase G. Sion, pentru motivul foarte clar că Mihail Goga murise la Faris în aprilie 1846. 3) Poezia lui D. Bolintineanu O noapte pe malul Dunării apărută în Foaie pentru minte, inimă şi literatură, nr. 47, 18 noiembrie 1846, p. 376, era însoţită de o altă notă lămuritoare a lui P. Teulescu, în care se spunea: „Sunt cîteva luni de cînd junele poet Bolintineanu, abandonat la amorul studiului, s-a dus ca să-şi orneze geniul cu roze din facultăţile de instrucţie ale Fari-sului. .. " Deci, în noiembrie 1846, P. Teulescu informa că de la plecarea lui D. Bolintineanu la Faris trecuseră doar „cîteva luni". 4) Asociaţia pentru înaintarea literaturii româneşti ţine în Bucureşti, la 19 februarie 1846, o şedinţă în care alege încă opt membri noi, şi anume pe loan Văcărescu, C. G. Filipescu, Grigore Alexandrescu, Predescu, Radu Rosetti, C. Brăiloiu, loan Voinescu II, C. N. Filipescu, Procesul-verbal al acestei şedinţe, aflat în manuscris la Biblioteca Academiei R.S.R. (Ms. rom. 4633, f. 4), poartă şi semnătura autografă a lui D. Bolintineanu, ceea ce demonstrează fără nici un dubiu că la 19 februarie 1846 el încă se afla la Bucureşti. 5) în Subscripţia Asociaţiei literare pe anul al 2-lea, de la 1 martie 1846 şi pînă la 1 martie 1847, reprodusă în colecţia de documente Anul 1848 în Principatele Române (Bucureşti, Carol Gobi. 1902, tom. I, p. 58), D. Bolintineanu nu mai figurează printre cotizanţi. 6) în Lista de subscriptorii Societăţii Studenţilor Români din Paris> reprodusă de asemenea în colecţia de documente Anul 1848 în Principatele Române, (tom. 1, p. 8 2), în care se menţionează cît a cotizat lunar fiecare membru al Societăţii, începînd din decembrie 1845 şi pînă în februarie 1848, D. Bolintineanu apare pentru prima dată în luna august 1846. Aşadar, în baza argumentelor de mai sus, putem conchide că D. Bolin, tineanu a plecat la Paris în anul 1846, în intervalul de timp dintre 19 februarie, cînd încă se afla în Bucureşti şi semna procesul-verbal amintit, şi aprilie 1846, cînd scrie, la moartea lui Mihail Goga, poezia Un june român murind la Paris. Dacă ţinem seama şi de faptul că, de la 1 martie 1846, nu mai figurează în Subscripţia Asociaţiei literare pe anul al 2-lea, putem preciza că 357 i D. Bolintineanu a plecat la Faris la sfîrşitul lunii februarie sau începutul lui martie 1846. Versiunea de circumstanţă lansată la plecarea lui D. Bolintineanu la Paris era aceea a unei burse de studii oferită de Asociaţia literară. în rcalilate, trimiterea tînărului poet în capitala Franţei se datora iniţiativei lăudabile a lui A. C. Golescu-Albu şi Ştefan Golescu, care s-au străduit să Tealizeze o subscripţie colectivă, cu condiţia ca beneficiarul să nu afle cine au fost generoşii săi protectori. Abia mai tirziu a devenit cunoscut acest lucru, însuşi D. Bolintineanu menţionînd, în notele finale de la volumul Poezii atit cunoscute cit şi inedite, apărut în 1865 (p. 293), că a plecat la studii prin contribuţia lui A. C. Golescu-Albu şi Ştefan Golescu „cu condiţiune ca autorul să nu ştie niciodată cine au fost suscriptorii". Aceeaşi precizare este făcută, aproape identic, şi într-un articol publicat în Albina Pindului, an. 1, nr. 4, 1 augus 1868, p. 85. Demersurile făcute pentru obţinerea unei sume satisfăcătoare, care să asigure existenţa tînărului poet la Paris, ne-au devenit cunoscute, în hună măsură, dintr-o scrisoare a lui A. C. Golescu-Albu către Ştefan Golescu. Din ea rezultă că cei doi Goleşti se preocupau în egală măsură şi de un alt tînăr de talent, viitorul pictor 1. D. Negulici (participant la revoluţia din 1848 şi mort în exil. la Constantinopol, în 1851), în strădania acestuia de a edita un Magazin pitoresc, după modelul periodicului ilustrat Le Magasin pittoresquc, scos de Edouard Charton în 1833. Reproducem un pasaj edificator din scrisoarea lui A. C. Golescu-Albu către Ştefan Golescu: «Le prince Ghyka (et cela s'adresse â Nicolas) c'est engage en ce qui touche Bolintineano pour la somme de 50 ducats par an et cela pendant trois annees. Voici, Nicolas, ses propres paroles: « Venez voir par vous-memes, tenez, je viens de noter dans mon porte-feuille 50 ducats par an pour le compte de Bolintineano, afin qu'il puisse faire ses etudes â Paris, et 50 autres ducats pour Negoulitch pour l'aider dans son entreprise du Magasinpittoresque; je lui en parlerai dans ma premiere lettre que je lui ecrirai. Faites en autant...» Voila done 50 ducats de bien sur. Philippesco (Vulpoi) c'est aussi engage de l'aider; de combien, ne nous eri a rien dit, mais il nous a promis de signer une somme respectable. Je me rappele encore qu'avant de nous separer, les dernieres paroles que nous lui adressâmes furent les suivantes: « Jean, rappele-toi bien, lorsque tu souscriras, que tu fais un bienfait â tes deux amis; qu'en consequence, plus la somme que tu signeras sera grande, plus le bienfait sera grand et plus nous teserons reconnaissants». Insiste done aupres de lui pour qu'il contribue d'une somme d'au moins de 50 ducats. Barkanesco m'a promis â Saîzon de souscrire pour la somme de 12 ducats par an; je crois qu'en eveillant et flattant un petit peu son amour-propre tu parviendras facilement ă lui arracher Ie nombre rond de 20 ducats; essaie toutefois. Enfin, je me suis adresse encore â Ottetelechano. Apres quelques resistances et la forte, la terrible objection: qu'il soutenait deja un jeune homme â Taris, je reussis â la faire souscrire. En ce moment entre aussi Jean Bibesco; de suite on lui fait la proposition et sans trop faire des difficultes il s'engage â son tour pour la somme de 20 ducats et, pour plus de facilite, ils arretent et conviennent ensemble que c'est au premier, c.â.d. â Ottetelechano, â debourser annuellement les 20 ducats. Enfin Ottetelechano s'engage, de plus, de faire la proposition â son ami Michalesco et m'assure d'avance du succes. En leur disant done que Bolintineano n'a rien â esperer de ce cote-lâ, qu'il a tente voie sans le moindre succes et que maintenant toute la reussite de cette lionne oeuvre dependait d'eux suivant qu'ils debourseraient ou non cette somme, je crois que tu parviendras facilement â les determiner au sacrifice annuel de 80 ducats. De la sorte, Bolintineano aura 220 ducats par an; c'est tout ce qu'il lui faut, avec de l'economie et de l'ordre. AUons, mon cher Etienne, du courage et â l'oeuvre. Sois eloquent, sois tenace et obtiens-nous cet argent. Ne te laisse rebuter par aucun obstacle, aucun ennui... Qui sait le bien, tout le bien qu'il pourra en resulter pour le pays par le seul envoi de ce jeune homme â Paris?... Non! Etienne! ne negligeons pas ce jeune homme et un si bonne occasion de faire le bien" (George Fotino: Din vremea renaşterii naţionale a Ţării Româneşti. Boierii Goleşti Bucureşti, Imprimeria Naţională, 1939, vol. II, p. 123—125). Trimiţîndu-1 pe D. Bolintineanu la Paris, pentru desăvîrşirea studiilor, A. C. Golescu-Albu şi Ştefan Golescu făceau nu numai un bine uman, ci şi un real serviciu patriei, literaturii române. încrederea cu care l-au onorat pe tînărul poet nu avea să fie dezminţită, ci va rodi în întreaga sa activitate literară, civică şi politică. Nu peste mult timp, A. C. Golescu-Albu şi Ştefan Golescu îl vor simţi pe D. Bolintineanu alături de ei, în timpul revoluţiei de Ia 1848, vor împărţi împreună plinea amară a exilului, iar apoi, după înfăptuirea Unirii, în guvernul prezidat de Ştefan Golescu va intra şi cel ce se bucurase de generoasa lui solicitudine. 2. în timpul studiilor la Paris, Dimitrie Bolintineanu continuă cu pasiune activitatea creatoare şi publicistică, menţinînd un contact permanent cu gazetele din ţară şi cu prietenii apropiaţi de aici, care îi puteau facilita tipărirea versurilor. După cum am văzut, poeziile Un june murind în streină-tate şi O noapte pe malul Dunării au apărut prin intermediul lui P. Teulescu. Aşa cum însuşi Dimitrie Bolintineanu precizează, în notele finale din volumul Poezii atît cunoscute cît şi inedite, din 1865, poezia Cea din urmă noapte a lui Mihai a fost „scrisă în 1846, la Paris." în această perioadă, tînărul poet renunţă în bună măsură la tonul elegiac-sentimental, orientîndu-şi inspiraţia 359 358 din ce în ce mai mult spre istoria naţională, introducînd în lirica sa tot mai numeroase accente patriotice, corespunzătoare stării de spirit prerevoluţio-nare, luptei pentru libertate şi unitate naţională. In Curierul românesc şi Foaie pentru minte, inimă şi literatură, publică, în 1846, poeziile Doamna lui Negru şi bardul, Trei cintece, O noapte pe malul Dunării, Ferentarul, Radu-Vodă şi fata din casă, iar în 1847 Lăcustele şi graurii. Ana şi arapul, Carpaţi şi altele. în timp ce se afla la Paris, Dimitrie Bolintineanu alcătuieşte şi primul său volum de versuri, care apare la Bucureşti, în 1847, în tipografia lui C. A. Rosetti şi Vinterhalder, cu titlul Colecţie din poeziile domnului D.Bolintineanu. Aşa cum se specifica chiar pe copertă, volumul s-a tipărit „cu fondurile Asociaţiei literare." Cel ce s-a ocupat îndeaproape de apariţia volumului a fost Ion Ghica, cum rezultă din această scrisoare. 3. Nicolae Bălcescu se documenta pentru fundamentala sa operă Românii supt Mihai- Voievod Viteazul. 2 Le 5 Novem. 1849, Paris Biblioteca Academiei R.S.R. S — DCVIII 1. Asupra împrejurărilor în care Dimitrie Bolintineanu a ajuns Ia Paris, după revoluţia din 1848, vezi nota 1 la scrisoarea 1 către Vasile Alecsandri. 2. Lajos Spleny (1817—1860), publicist maghiar, participant la revoluţia de la 1848 din Ungaria, trimis ca reprezentant diplomatic la Constantinopol şi Faris. în conflictul care s-a iscat, în timpul exilului, între Ion Ghica şi Ion Heliade Rădulescu, acesta din urmă îl acuza pe cel dintîi că a intenţionat să „vîndă ţara ungurilor" prin intermediul baronului Spleny. Acuzaţia a făcut mare vîlvă printre românii exilaţi. Ion Heliade Rădulescu a pretins, prin declaraţii publice şi scrisori, că ştie acest lucru de la Spleny. De pildă, la 15/27 decembrie 1849 îi scria, din Paris, lui I. D. Negulici: „D. Ghica se abucă cu d. Spleni cînd era acesta în Constantinople. Eu îl întîlnii îndată după venirea lui în Paris, şi aflai demarşa d-lui Ghica pe la începutul lui iulie. După datorie o comunicai colegilor mei, pentru că Locotenenta sau Comitetul e una, şi n-avem ascunse între noi alte lucruri de mai mică importanţă, necum aceasta" (Ion Heliade Rădulescu: Scrisori şi acte, ediţie îngrijită de George Potra, Nicolae Simache şi George E. Potra, Bucureşti, Editura Minerva, 1972, p. 84). Afectat de această acuzaţie nedreaptă, Ion Ghica s-a explicat stăruitor faţă de exilaţii cu care era în raporturi cordiale. Astfel, la 3 decembrie 1849 îi scria lui Iancu I. Filipescu: „Je ne saurais vous donner une idee exacte des infames menees de M. Eliad contre moi, qu'en vous envo-yant une copie d'apres ses circulaires et d'apres les lettres d'Alexandre Golesco, Balcesco et Bolintineano. Je vous estime trop pour supposer que j'aurai be-soin de me rehabiliter aupres de vous de calomnies aussi indignes. [...]. Une lettre qu'Alex. Golesco vient de m'ecrire de Paris,par laquelle il me dit qu'il n'a aucun tort â mon egard, que lui avait rompu completement avec Eliad depuis que celui-ci avait tenu sur mon compte des propos qui ont ete dementis par le baron Spleny, qui avait nie en sa presence et celle de Etienne et Nicolas Golesco d'avoir jamais recu de moi un papier de la nature de ceux dont avait parle M. Eliad" (Ion Ghica: Opere, vol. V, ediţie îngrijită, note şi comentarii de Ion Roman, Bucureşti, Editura Minerva, 1988, p. 163). De asemenea, la 5 noiembrie 1849 îi scria lui Nicolae Bălcescu: „Je t'attendais ici pour nous concerter sur ce qu'il y avait â faire; j'attends maintenant de l'argent pour quitter, car tu sais que j'ai ete declare traitre â la patrie par l'honorable lieutenance. II a ete prouve que j'ai vendu la patrie au baron Spleny; heureusement pour la patrie, le Isaron n'a pas voulu l'acheter" (Ion Ghica: Opere, vol. IV, ediţie îngrijită, note şi comentarii de Ion Roman, Bucureşti, Editura Minerva, 1985, p. 595). 3. Baronul Spleny avea să nege acuzaţiile aduse lui Ion Ghica, supă-rîndu-se pe Ion Heliade Rădulescu, căruia, se pare, i-a cerut satisfacţie. Ca şi Dimitrie Bolintineanu, Nicolae Bălcescu îi scria lui Ion Ghica, din Paris, la 6 noiembrie 1849: „Am văzut pe baron Spleny, la Brown, şi mi-a zis că are să ceară satisfacţie lui Eliad pentru pricina ce ştii" (N. Bălcescu, Opere, vol. IV, Bucureşti, Editura Academiei R.S.R., 1964, p. 232). 4. îndată după sosirea sa la Paris, Dimitrie Bolintineanu ia contact nemijlocit cu emigraţia română, discerne cu luciditate diferitele tendinţe contrarii manifestate în cadrul ei, stabilindu-şi clar şi categoric poziţia sa. Intrînd imediat în acţiune, se preocupă atît de activitatea emigraţilor cît şi de repercusiunile acestei activităţi asupra destinului ţărilor româneşti. Sesi-zînd manifestările pernicioase ale lui Ion Healide Rădulescu, ce se erija în conducător al emigraţiei, ca fost membru al locotenentei domneşti din timpul revoluţiei de la 1848, împreună cu Christian Tell şi Nicolae Golescu, şi care întreţinea o atmosferă de suspiciuni, de intrigi şi disensiuni printre emigraţi, Dimitrie Bolintineanu se desolidarizează de acesta. în Amintiri din pribegia după 1848, Ion Ghica releva rolul nefast al lui Ion Heliade Rădulescu, „ale cărui invective şi bănuieli ne făceau să ne îndoim unii de alţii", ocupîndu-se cu „acuzări copilăreşti în contra lui N. Bălcescu, lui Rosetti, a Brătienilor şi în general în contra tuturor acelora cari nu se plecau talentului său politic; toţi cîţi îndrăzneam a vorbi sau a scrie fără ştirea şi încuviinţarea lui, eram 360 361 în ochii lui trădători şi spioni muscăleşti. Această purtare a lui Eliad ne-a făcut pe mai mulţi a lua hotărîrea a ne ţinea cu totul afară de acţiunea celor trei membri ai fostei locotenente, cari îşi adjudecase lor lucrările şi conducerea emigraţiunii" (Ion Ghica: Opere, vol. III, ediţie îngrijită, note şi comentarii de Ion Roman, Bucureşti, Editura Minerva, 1973, p. 158). Analizînd cu obiectivitate comportamentul lui Ion Heliade Rădulescu şi atitudinea celorlalţi faţă de el, Mircea Anghelescu precizează: „Bineînţeles, Heliade nu este cu totul nevinovat de tratamentul la care este supus. încă de la Bucureşti, din timpul revoluţiei, poza lui celebră, în mantie albă, a stîrnit destule animozităţi şi nu e imposibil ca el să se fi gîndit într-adevăr la domnie; în exil, lipsa de flexibilitate, tendinţa autoritară, uşurinţa cu care folosea verbul muşcător, i-au închis pe rînd căile de comunicaţie şi i-au îndepărtat pe oamenii de valoare, pe care — date fiind poziţiile principiale — i-ar fi putut apropia, măcar atît cît să fie posibilă o colaborare" (Ion Heliade Rădulescu, Bucureşti. Editura Minerva, 1986, p. 267). 5. Contanţin Aristia (1800—1880), poet, profesor la colegiul „Sf. Sava" din Bucureşti. în 1837 a publicat prima traducere în româneşte a Iliadei lui Homer. A luat parte la revoluţia de la 1848 din Ţara Românească, fiind comandantul Gărzii Naţionale. în timpul exilului a fost apropiat de Ion Heliade Rădulescu. în 1851 s-a reîntors în ţară. 6. Grigore Grădişteanu (1816—1893). Participant la revoluţia de la 1848 La Paris, în exil, s-a situat de partea lui Ion Heliade Rădulescu. în 1858 s-a reîntors în ţară. 7. Nicolae Pleşoianu, ofiţer, participant la revoluţia de la 1848. S-a reîntors în ţară în 1857, sfîrşindu-şi viaţa în 1859. 8. Alexandru Golescu-Negru sau Arâpilă (1819—1881). Unul din conducătorii revoluţiei de la 1848 din Ţara Românească, secretar al guvernului provizoriu, prieten şi colaborator apropiat al lui Nicolae Bălcescu, de partea căruia s-a situat şi în timpul exilului. S-a reîntors în ţară în 1857, militînd pentru Unire. în 1860, sub Alexandru loan Cuza, a fost ministrul Cultelor şi Instrucţiunii Publice, în guvernul de la Bucureşti. 9. în aceeaşi scrisoare către Iancu I. Filipescu (vezi mai sus nota 2), Ion Ghica îl anunţa că îi trimite „Une circulaire autographe de M. Eliad aux emigres, dans laquelle il fait savoir que j'ai remis un papier, portant plusieurs signatures, â des Hongrois, par lequel je demandais l'incorporation des Principautes â la Hongrie. Le papier est ecrit de maniere â etre vu par les Turcs. J'en posede l'original autographe." 10. La Paris, D. Bolintineanu se bucură de stima şi încrederea compatrioţilor săi, fiind considerat un om integru, sincer şi modest. A reieşit limpede acest lucru cu prilejul discuţiilor referitoare la fondurile băneşti avute 362 asupra lor de emigraţi, în timpul revoluţiei. Sub presiunea boierilor din Bucureşti, caimacamul C. Cantacuzino numise, în octombrie 1848, o comisie •pentru cercetarea cheltuielilor zise nelegale, făcute de comitetul şi guvernul revoluţionar. Comisia, alcătuită din I. C. Borănescu şi N. Pîclenu, depune lucrarea Ia 2 noiembrie 1848, acuzîndu-i pe revoluţionari de a fi cheltuit ilegal şi fără acte justificative suma de 1.390.006 lei şi 30 parale (C. D. Ari-cescu: Corespondinţa secretă şi acte inedite ale capilor revoluţiunii române de la 1848. Bucureşti, Tipografia Antoniu Mănescu, 1873, partea 1, p. 52). Consiliul de Miniştri decisese ca acea sumă să fie recuperată prin confiscarea averii revoluţionarilor. Caimacamul îşi dădu aprobarea, la 23 februarie 1849, printr-o Delă pentru împlinirea sumelor cheltuite pe vremea nepravil-nicului căzut guvern şi hotărîtc a se întoarce în casa visteriei. Domnitorul Ştirbei-Vodă a revocat însă, tacit, această „delă". Cu toate acestea, acuzaţia plana asupra revoluţionarilor, aflaţi în emigraţie. La agravarea ei contribuiau şi intrigile întreţinute de Ion Heliade Rădulescu. în plus. C. A. Rosetti, ca fost casier al comitetului revoluţionar din 1848, ceru socoteala banilor printr-un Apel la oamenii cei liberi, care a circulat ca foaie volantă în toamna anului 1849, Ia Paris, printre emigraţi. Neliniştiţi de disensiunile care periclitau unitatea de acţiune a compatrioţilor lor din Paris, emigraţii români din Brusa trimit acestora propunerea de a se institui o comisie, alcătuită din oameni de încredere şi de onoare, care să cerceteze problema fondurilor băneşti şi să aplaneze fricţiunile. „Fraţilor emigraţi, — scriau cei din Brusa — cu mare durere vedem că este o fatalitate ce ne persecută neîncetat pentru a menţine discordia între noi, în emigraţiunea noastră. Din ce în ce, cu creşterea certurilor particulare, pe cari unii vor a le mesteca, a le înveli cu cauzele publice, disperarea noastră creşte şi mai mult de a vedea odată realizată între noi $i concordia, numai prin care am putea abia corespunde la nemărginitele datorii ce ne-am impus asupră-ne pentru salvarea patriei şi naţiunii noastre [...]. Aşadar, fraţilor emigraţi, fiindcă după cum vedeţi, din cearta d.d. Tell Şi N. Bălcescu, a ieşit pe tapet cauza sumelor publice ieşite din ţara noastră; adică a se da emigraţiunei un cont despre cheltuirea lor, vă rugăm ca, îm preună cu noi, să concurgeţi spre a numi o comisiune provizorie care să fie încărcată de a lua cont de la toate persoanele din emigraţiune, cite vor fi cunoscute că au avut bani publici asupră-le. Această comisiune trebuie să fie compusă de oameni de încredere publică, şi care să nu fi avut asemenea sume asupra lor" (Al. Cretzianu: Din arhiva lui Dumitru Brătianu, Bucureşti, Imprimeriile Independenţa, 1933, vol. I, p. 219). Scrisoarea era semnată de G. Adrianu, Alexandru Golescu, Dumitru Florescu, C. Racoviţă, P. Cerne-tescu, Radu Golescu, I. Deivos, Al. Zanne, C. G. Florescu, C. Tădeanu, 3'63 C. Serghiade, Joranu, G. Magheru, I. Ionescu, I. Simion, Al. Manno, Cezar Bolliac, P. P. Ferez. 11. Constantin Bălcescu (1813—1902), fratele mai mare al lui Nicolae Bălcescu, om politic şi specialist în probleme financiare. în timpul revoluţiei de la 1848 a fost director la Departamentul de Finanţe. Exilat la Paris. Reîntors în ţară, a militat pentru Unire, fiind apoi ministru de Finanţe în timpul domniei lui Alexandru loan Cuza. 12. Denumirea germană a oraşului Braşov. 13. Despre relaţiile extraconjugale ale lui Ion Heliade Rădulescu îi scria şi Vasile Alecsandri lui Ion Ghica, la 1 decembrie 1849, din Paris: „Je suis vexe pour une foule de raisons: [... ] de laisser au beau milieu le spectacle comique que l'illustre Eliade nous donne depuis quelque temps, en association de la comtesse de Turnberg, nee contesse Delcaretto, ex-maîtresse de Corradini. Cette interessante aventuriere, que tu connais sans doute de reputation, a deja improvise plusieurs odes ă Eliade, lequel lui a repondu en valaque-italien par des strophes brvilantes. On les voit ensemble toujours et partout, comme deux âmes en peine, devorees de besoines pressants..." (Vasile Alecsandri: Opere, voi. VIII, ediţie îngrijită, traduceri şi note de Marta Ani-neanu, Bucureşti, Editura Minerva, 1981, p. 149). 14. La 26 octombrie 1849, Nicolae Bălcescu îi scrie lui Ion Ghica: „De se va declara resboi, cum nu cred, apoi eu viu la Constantinopol, de nu, apoi cred că tu vei veni aci. Aş vrea în această din urmă întîmplare, să ne apucăm aci a scrie o revistă românească serioasă, care să ne dezmeticească pe toţ românii din ameţeala în care sîntem şi să ne îndrepteze pe o cale bună. Pentru aceasta ne trebuie fonduri. Eu voi seri lui Negri în Moldova. Asemenea socot că, de n-ai întrebuinţat toţi banii, ce cred poate că i-ai priimit acum de la mumă-mea, apoi îi putem întrebuinţa în treaba aceasta" (N. Bălcescu: Opere, vol. IV, p. 229). 15. Alexandru Callimachi, ambasadorul Turciei la Paris. 16. Pantazi Ghica (1831 — 1882), publicist şi scriitor. Secretar particular al lui Nicolae Bălcescu, apoi secretar de redacţie al Magazinului istoric pentru Dacia, în 1847. în timpul revoluţiei de la 1848 a fost comisar de propagandă în judeţele Prahova şi Buzău. Exilat la Paris. A revenit în ţară în 1853, des-făşurînd o bogată activitate publicistică. Ca scriitor, s-a făcut cunoscut îndeosebi prin romanul Un boem român, apărut în 1860. 364 r J Le 26 Novembre 1849, Paris Biblioteca Academiei R.S.R. S —IZ®— DCVIII 1. Se referă la scrierea lui Ion Heliade Rădulescu Souvenirs et impressions d'un proscrit, apărută la Paris, în noiembrie 1849, dar purtînd pe copertă data de 1850. 2. Denumirea germană a oraşului Sibiu. I 3. Henry John Temple Palmerston (1784—1865), om politic englez, mi- nistru de Externe (1830-1834, 1835-1841, 1846-1851), ministru [de Interne (1852-1855), prim-ministru (1855-1858, 1859-1865). 4. Scrierea lui Ion Heliade Rădulescu Souvenirs et impressions d'un proscrit a fost dezaprobată de mulţi revoluţionari români. Astfel, Ia 16 februarie 1850, din Paris, Nicolae Bălcescu îi scria lui Ion Ghica: „Eliad asemenea a publicat în franţozeşte o urmare a scrierii lui ce a anunciat. Este foarte ticăloasă şi plină de minciuni şi contraziceri [...] Sistema lui Eliad este ca să arate intrigi mari ale Rusiei în toate părţile, ca să conclue că numai el le-a putut pricepe, ca să-şi dea laude nemăsurate" (N. Bălcescu: Opere, vol. IV, p. 271). în acelaşi spirit, într-o scrisoare adresată Iui Ion Ghica, la 1 decembrie 1849, din Paris, Vasile Alecsandri numea această scriere o ,.ridicule agglomeration de betises" (Vasile Alecsandri: Opere, voi. VIII, p. 150). 5. Convocaţi într-o adunare generală, la 28 noiembrie 1849, emigraţii din Paris aleg o comisie pentru cercetarea fondurilor băneşti avute asupra lor de participanţii la revoluţia din 1848. în această comisie este ales şi D. Bolintineanu, împreună cu I. Voinescu II şi Gr. Marghiloman (C. D. Aricescu: Corespondinţa secretă şi acte inedite ale capilor revoluţiuniirencne de la 1848, parte I, p. 60). Pe lîngă calităţile Iui morale, poetul era considerat demn de a face parte din comisia de anchetă deoarece nu primise nici o sumă la 1848,. cum se constată din Lista de cei ce au prirr.it bani, pentru ce trebuinţă şidupă care temei, in vremea revoluţiei de la 1848, reprodusă de C. D. Aricescu în volumul I din Corespondinţa secretă şi acte inedite ale capilcr revoluţiur.ii ' române de la 1848 (p. 93 şi urm.). în raportul întocmit după îndeplinirea delicatei lor misiuni, D. Bolintineanu. I. Voinescu II şi Gr. Marghiloman spuneau, cu amărăciune: „Abia frumoasa şi sacra noastră revoluţie fu la 13 septembrie 1848 înecată în sînge, abia oamenii revoluţiei apucasă să puie piciorul pe pămînt strein, şi îndată detractorii mişcării patriotice din iunie aruncară cu mîini pline în faţa căpeteniilor ei defăima şi calomnia; îi acuzară, zicem, că ar fi jefuit, ridicînd din visterie milioane pentru ca să le împartă între dînşii 365 1 în strcinâtate. Asemenea calomnii nu pot pune în mirare pe nimeni. Oamenii care le făceau sunt oameni deprinşi în acest fel de fapte şi au dat dovezi despre aceasta: căci orişicînd s-a aflat la cîrma trebilor publice, ei nu au făcut decît trebile lor însuşi." în finalul raportului, cei trei membri ai comisiei precizau însă, cu satisfacţie: „Pentru milioanele ce detractorii revoluţiei pretind că s-ar fi luat din visteria ţărei, aţi văzut că ele se reduc la suma neînsemnată de vreo şase mii galbeni, daţi pe la cei trimişi cu deosebite misii în streinătate." 6. Effingham Grant (1820—1892), secretar al consulatului englez din Bucureşti, căsătorit în 1850 cu o româncă. Sora sa, Maria Grant, s-a căsătorit cu C.A. Rosetti. Effingham Grant se ocupa de administrarea averii din ţară a lui Ion Ghica. 4 26 dekem. 1849, Paris 47 (4) Biblioteca Academiei R.S.R. S- DCVIII Teodor Vârgolici: Corespondenţă inedită D. Bolintineanu, în voi. Comentarii literare, p. 186. 1. Eforturi pentru organizarea emigraţiei române şi stabilirea unităţii ei de acţiune se depuneau, concomitent, şi din partea celor aflaţi la Brusa şi din partea celor din Paris, în aceste eforturi fiind angienat şi D. Bolintineanu, hucurîndu-se de aceeaşi încredere din partea compatrioţilor săi. Astfel, la 5/17 decembrie 1849, emigraţii din Brusa trimit un apel celor din Paris, propunîndu-le înfiinţarea unei organizaţii, condusă de un comitet format din cinci persoane. Iar acestea „prin majoritatea voturilor să aleagă pe unul dintr-înşii de cap al emigraţiei, şi capul îşi va asocia doi din cei cinci ca să conlucre ca comitet responsabil, şi numai capul să aibă executarea proiectelor, a lucrărilor politice şi a tot ce se atinge de binele cauzei noastre." Apelul invita pe emigraţii din Paris şi Constantinopol să-şi trimită voturile la Paris, comisiei însărcinate cu tragerea scrutinului. Pentru această comisie, emigraţii din Brusa propuneau pe St. Golescu şi D. Brătianu, iar în lipsa acestuia din urmă, pe D. Bolintineanu (ton Ghica: Amintiri din pribegia după 1848, p. 783). La 2 decembrie 1849 se constituie, la Paris, „Asociaţia română", cu scopul de a organiza emigraţia, de a imprima activităţii ei o înaltă finalitate revoluţionară şi patriotică. în numele adunării generale a românilor din Paris, 366 I. Voinescu II scria astfel celor din Brusa, la 6 decembrie 1849: „Cinsprezece luni au trecut de cînd fatala lovire ce vrăjmaşii au dat patriei noastre, şi emigraţia română, răspîndită în toate părţile Europei pînă şi în Asia-mică, a încetat de a da vreun semn de viaţă, astfel încît înaintea patriei cît şi în afară ar zice cineva că românul s-a lepădat de principiele în numele cărora a făcut una din cele mai frumoase revoluţii, prin care s-a însemnat anul 1848 [...]. Pentru aceste consideraţii emigraţii şezători în Paris, chibzuind că e vremea a lepăda din cestiile de princip orice cestie de personalitate, ca c-o neapărată trebuinţă a face să reînvieze spiritul de unire şi dorinţa de lucrare, — după mai multe dezbateri în seanţa de la 2 decembrie, a găsit de cuviinţă a se consti-tua într-o societate sub titlul de „Asociaţia română" şi a alege un comitet executif al voinţei ei, alcătuind nişte statute prin care totdeodată lasă în parte fiecăruia o largă parte de lucrare prin iniţiativa ce i se acordează." Membrii comitetului erau Ion Ghica, generalul Magheru, Nicolae Bălcescu, C.A. Rosetti şi D. Brătianu. Statutele „Asociaţiei române" au fost semnate şi de Dimitrie Bolintineanu, alături de I. Voinescu II, C. Bălcescu, A. Faleologu,. I. Brătianu, Gr. Marghiloman, A. G. Golescu, D. Brătianu, C. A. Rosetti, D. Berindei, N. Bălcescu, G. Creţeanu, G. Magheru, Ion Ghica (din Constantinopol), I. Bălăceanu şi D. Cretzulescu (din Geneva) şi alţii. Unii emigraţi din Paris, şi în primul rînd N. Bălcescu, deşi pledau şi trudeau cu înflăcărare pentru organizarea emigraţiei, nu erau însă de părere să se constituie o „Asociaţie română" legală, ci una secretă, pentru a nu i se îngrădi cîmpul de acţiune. La 7 decembrie 1849, din Paris, N. Bălcescu îi scria lui Ion Ghica: „Simţeam şi simt trebuinţa unei organizaţii care să ne dea o poziţie nu atît către streini, cît către români, ca să putem avea oarecare înacţie în părţile române. Dar eram de opinie d-a forma o soţietate secretă" (N. Bălcescu: Opere, vol. IV, p. 235). Opinia lui N. Bălcescu şi-a însuşit-o şi D. Bolintineanu. Poetul era de acord că alegerea comitetului executiv din cinci personae a servit în primul rînd la anihilarea celor trei foşti locotenenţi domneşti care îşi arogau dreptul de capi ai emigraţiei. Totodată, sprijinea hotărîrea lui N. Bălcescu de a nu primi să facă parte din acest comitet, atît timp cît „Asociaţia română" nu era o organizaţie secretă. Sfatul dat de Dimitrie Bolintineanu lui Ion Ghica a avut efectul cuvenit. La 6 februarie 1850, N. Bălcescu îi comunica prietenului său din Constantinopol: „Eu mi-am dat demisia din comitet [...] pentru că tu şi Magheru n-aţi primit. Nu văd mari foloase de Ia întocmirea unui comitet public, şi cred că e mai bine a face un comitet secret" (N. Bălcescu: Opere, vol. IV, p. 267). 2. Teleki Lăszlo (1811 — 1861), conte, participant la revoluţia de la 1848 din Ungaria, reprezentant al guvernului revoluţionar maghiar la Paris şi apoi exilat aici. 36r 1 3. în urma cercetărilor pe care le-am întreprins în bibliotecile din Paris » consultînd şi Le Catalogue collectif des periodiques du debut du XVll-e siecle ă 1939 conserves dans les Bibliotheques de Paris et dans les Bibliotheques uni-versitaires des dipartements, am constatat că proiectata publicaţiei Les Natio-nalites nu a mai văzut lumina tiparului. în Bibliotheque Naţionale din Paris se află doar cîteva numere dintr-o publicaţie cu titlul Les Nationalites, care a apărut însă cu un an mai devreme, adică la sfîrşitul anului 1848 şi începutul lui 1849. în paginile acesteia, subintitulată Feuille hebdomadaire, scenique artistique, iniustrielle, nu întîlnim niciodată numele deputatului francez Corali. Ca redactor-şef este înscris Brun, iar singura semnătură care revine în fiecare număr este a lui Theophile Gautier, deţinătorul cronicii teatrale. 4. Cyprien Robert (1807—?), profesor la College de France, redactor-şef al ziarului La Pologne. La 16 decembrie 1849, din Paris, Nicolae Bălcescu îi scria lui Ion Ghica: „Despre jurnaluri, aci putem tipări în oricare, numai scrisul e cam anevoie. Ba încă mai mult, se bat dupe noi, care mai de care, mai cu seamă dupe mine, parce que je blague sur la Hongrie. Deunăzi am avut nişte scene ciudate. Unii din vechii redactori ai Tribunei popolilor vor să reînceapă acest jurnal. Vreo cîţiva deputaţi de opoziţie şi Colson vrea să facă un jurnal tot de asemenea fel şi tendinţă. Apoi luptă, certe, hule între ambele redacţii, care să puie mîna pe concursul nostru şi al ungurilor. în sfîrşit eu m-am declarat pentru cea din urmă redacţie. Asemenea am luat oarecare îndatoriri reciproce cu foia La Pologne a lui Cyprien Robert, care se va modifica oarecum într-un sens mai general, pentru toate naţionalităţile, iar nu numai pentru slavi" (N. Bălcescu: Opere, vol. IV, p. 251). 5. între noi fie vorba. în scrisoare, în limba franceză. 6. Tînărul student la şcoa.a de ,,beaux arts" este Gaetano Burelly, viitorul socru al lui I. L. Caragiale. Devenise unul din cei mai apreciaţi arhitecţi din Bucureşti (Şerban Cioculescu: Viaţa lui l.L. Caragiale, Bucureşti, Editura pentru literatură, 1969, p. 146). 7. Pentru a apăra cauza revoluţiei de la 1848 şi a înlătura din rîndurile emigraţiei române tendinţele pernicioase, Dimitrie Bolintineanu apelează la cele mai variate mijloace. O cale eficace i se părea a fi obţinerea unei misiuni, chiar onorifice, pe lîngă ambasadorul Turciei la Paris, Callimachi, cu scopul de a exercita o influenţă pozitivă asupra acestuia, în apărarea intereselor românilor. 8. C. A. Rosetti. 9. Urmarea. în scrisoare, în limba franceză. 10. Scuză-mi această glumă. în scrisoare, în limba franceză. 10 genarie 1850, Paris Biblioteca Academiei R.S.R. S - 47 (5) DCVIII 1. Se referă la Callimachi, care era de origine greacă. 2. Ataşat. în scrisoare, în limba franceză. 3. Soltenhof de Sefels, secretar al ambasadei Turciei din Paris, în bune relaţii cu emigraţii români. 4. Toto, primul copil al lui Ion Ghica, Dimitrie (1848—1914). Şi-a făcut studiile în Anglia. A tradus Istoriile lui Herodot, Romeo şi Julieta şi Hamlet de Shakespeare. 26 genarie 1850, Paris Biblioteca Academiei R.S.R. S 47 (6) DCVIII 1. Despre ce este vorba. în scrisoare, în limba franceză. 2. Reşid-paşa (1802—1858), ambasador al Turciei la Londra, mare vizir (1846-1852) şi ministru de Externe (1853- 1856). 6 fevr. 1850, Paris Biblioteca Academiei R.S.R. S 46 (7) DCVIII Teodor Vârgolici: Corespondenţă inedită D. Bolintineanu, în voi. Comentarii literare, p. 188. 1. în acest sens, Ion Ghica îi scria lui Nicolae Bălcescu, la 15 ianuarie 1850, din Constantinopol: „Vă sfătuiesc să nu publicaţi cheltuielile şi socotelile ce dau unii, alţii, după cum văz că scrie Bolintineanu lui Marin. Să face •nare scandal. Eu o să-ţi trimit cu poştia viitoare socotelile mele, dar ţie, şj 368 I 369 cu condiţie să nu le dai decît cu condiţie d-a rămînea secrete" (Ion Ghica: Opere, vol. IV, p. 630). 2. Respectuoasele mele omagii d-nei Ghica. în scrisoare, în limba franceză. Le 16 Mars 1850, Paris Biblioteca Academiei R.S.R. S 47 (8) DCVIII 16 iunie 1850, Paris Biblioteca Academiei R.S.R. S 47 (10) DCVIII 1. Neavînd posibilitatea să desfăşoare o activitate publicistică în Franţa, Dimitrie Bolintineanu e entuziasmat de perspectiva ce i se oferea de a scoate un ziar în Transilvania, unde putea interveni mai eficient în propagarea dezideratelor revoluţionare şi patriotice pe care le slujea cu devotament. Intenţia sa de a pleca în Transilvania e confirmată şi de Ion Heliade Rădulescu, într-o scrisoare către Grigore Zossima, din 6 august 1850: „Să prepară să plece în Transilvania mai mulţi: Rusetache, Bolintineanu şi alţii" (Ion Heliade Rădulescu: Scrisori din exil, cu note de N. B. Locusteanu, Bucureşti, Tipografia modernă, 1891,,p. 40). Biblioteca Academiei R.S.R. S 70 47 (11) Le 26 Jfuin] 1850, Paris DCVIII 1. Enric Winterhalder (1808-1889), tipograf, librar, publicist, de origine austriacă. A participat la revoluţia de la 1848 din Ţara Românească, fiind apoi exilat. Bun prieten şi colaborator al lui C. A. Rosetti. 370 2. La princesse Aurelie Ghika: La Valachie moderne. Paris, Au comptoir des imprimeurs, Comon editeur, 1850. 3. Dimitrie Bolintineanu parodiază inepţiile din carte: „Toutes les migrations barbares qui depuis le commencement du monde ont passe par lâ y ont laisse, comme des jalons, les ossemens de leurs peres. Ces sont des tumulus surmontes des grossieres croix de bois couvertes d'une espece d'auvent qui les preserve de la pluie et de Ia dissolution. Ces sepultures primitives que la superstition a respectees sont, avec quelques ruines sans indication direct, les seules traces d'un passe qui est comme le poeme epique des nations" (p. 41). 4. Fuad-efendi (1814—1869), general, om politic otoman, comisar imperial în Principatele Române în 1848, unul din organizatorii înăbuşirii armate a revoluţiei din Ţara Românească. Biblioteca Academiei R.S.R. S Biblioteca Academiei R.S.R. S 11 47 (12) DCVIII 12 47 (9) Le 6 Juillet 1850, Paris Le 16 J[uillet] 1850, Paris DCVIII 1. Lucrarea proiectată nu a mai fost realizată. 2. în vara anului 1850. Alexandru Odobescu soseşte la Paris, pentru studii, alăturîndu-se patrioţilor români aflaţi aici. 3. Doamna Mavros, soacra lui Ion Ghica, soţia lui Nicolae Mavros (1782—1868), secretar al lui Alexandru Suţu, fost domn al Ţării Româneşti între anii 1818—1821. După căderea acestuia, a plecat în Rusia, unde a devenit general. A revenit în ţară în timpul războiului ruso-turc din 1828 — 1829. 4. Mihail Kogălniceanu s-a întors din exil în 1849, devenind director al Departamentului Lucrărilor Publice pînă în 1850, cînd demisionează. în 1851 a fost numit director al Departamentului Treburilor din Lăuntru, din Moldova. 371 13 Le 26 Aout 1850, Paris 47 (13) Biblioteca Academiei R.S.R. S- DCVIII 1. în studiul Vactivite de journaliste d'Eliade Rădulescu pendants son exil â Paris, publicat în Dacoromania, vol. IV, 1924—1926, p. 72, George Oprescu precizează că revista La Ligue des peuples a apărut în mai 1850, la Paris, avînd ca director pe Eugene Carpentier, vechi prieten al scriitorului nostru. Articolul la care se referă Dimitrie Bolintineanu se intitulează Galerie des agents russes şi a fost publicat în numerele 2, 3 şi 4 ale acestei reviste. 2. Pantazi Ghica, fratele lui Ion Ghica. 3. în legătură cu această chestiune, Ion Ghica ii scria lui Nicolae Bălcescu, la 15 septembrie 1850: „Nu am timp să răspund Bolintineanului la scrisoarea ce mi-a scris, pentru că am de scris mult pentru curierul de Bucureşti. Spune-i, din parte-mi, că, pentru ceea ce priveşte articolele lui Eliad din jurnalul La Ligue des peuples, sunt cu totul de părerea lui; nu trebuie făcut nimic. împotriva părerii mele, acei de la Brusa au scris redacţiii o scrisoare, pe care nu am văzut-o, dar aş dori mult, de se va putea, să nu se tipărească. Frati-meo a făcut o copilărie şi o să-i scriu de ce să nu te consulte, cînd a vrut să facă un asemenea pas" (Ion Ghica: Opere, vol. IV, p. 670). 4. în această perioadă are loc pregătirea revistei România viitoare, al cărei prim număr apare, la Paris, în noiembrie 1850, sub conducerea şi îndrumarea directă a lui N. Bălcescu. Pe de altă parte, încă de la începutul anului, D. Bolintineanu intenţiona să scoată şi el o publicaţie. Cunoscînd şi preocuparea lui Bălcescu de a edita un organ al emigraţiei, Ion Ghica nu era de părere de a se diviza forţele în două publicaţii diferite. De aceea, la 24 septembrie 1850, îi scria lui N. Bălcescu: „De ce nu te înţelegi cu Bolintineanu, ca să nu se facă decît un jurnal, iar nu două?" (N. Cartojan: Scrisori inedite de la N. Bălcescu şi 1. Ghica, Bucureşti, 1913, p. 45). Poetul rămîne însă constant în intenţia sa. Aşa se explică de ce proclamaţia Poporului român, din fruntea primului număr al României viitoare, scrisă, aşa cum s-a demonstrat, de N. Bălcescu, nu e semnată şi de Dimitrie Bolintineanu, ci numai de C. Bălcescu, N. Bălcescu, D. Brătianu, C. G. Florescu, St. Golescu, N. Golescu, G. Magheru, V. Mălinescu, A. Paleologu, C. A. Rosetti şi I. Voinescu. Cu toate acestea, D. Bolintineanu nu putea rămîne străin de spiritul acestei proclamaţii, în care se spunea: „Doi ani trecură de cînd, printr-o trădare mişelească, smulşi din sînul popolului, lipsiţi de dulcea căldură a soarelui patriei, zăcem, suferind pe pămîntul strein, pe pămîntul exilului. Dar niciodată inima noastră Tf nu se simte mai dureros frămîntată decît în minutele acelea, cînd imaginaţia pe aripile sale ne strămută în mijlocul acelui popor mare şi bun, pe care l-am iubit, căruia am slujit cu credinţă şi de la care, o mărturisim cu mindrie, c-ara priimit dovezi netăgăduite de dragoste, căci sprijinul şi ajutorul lui nu ne-au lipsit, oricînd în lucrările, în întreprinderile noastre a socotit că vede un semn de rîvna noastră pentru binele obştesc; niciodată, zicem, inima noastră nu sîngerează mai mult decît cînd în fiecare suflare a vîntului ce trece peste Carpaţii noştri şi ajunge pînă la noi, auzim un suspin, un răcnet al suferinţelor ţării.. . Fraţilor români! Niciodată încrederea în viitorul României, una, mare şi nedespărţită, nu a ieşit din inima noastră. Niciodată dezunirea nu va fi păcatul la care vom cădea. Datoriile cari le avem către patrie nu sînt încă împlinite, sîngele nostru este al vostru, virtutea noastră e a voastră, noi le cruţăm pentru voi, pentru mîntuirea ţării, cînd ceasul sculării popoarelor şi al biruinţei lor va suna; şi acest ceas nu este departe... " Că Dimitrie Bolintineanu nu a rămas străin de spiritul proclamaţiei şi nu s-a detaşat de eforturile compatrioţilor săi o demonstrează faptul că, în România viitoare, el e prezent cu poezia La o paseră trecătoare (intitulată mai tîrziu La o rindunelă), în care exprima tristeţea exilatului în faţa suferinţelor patriei şi dorul de pămîntul ţării. 14 Le 16 Octobre 1850, Paris 47 (14) Biblioteca Academiei R.S.R. S - DCVIII 1. Amînarea plecării lui D. Bolintineanu în Transilvania s-a datorat, poate, şi următorului fapt. Ahmet-efendi, comisarul turc în Principatele Române, îi comunică lui Sefels, secretar al ambasadei otomane din Faris, că Ştirbei-Vodă, domnitorul Munteniei, ar acorda amnistie românilor emigraţi: „Les Valaques qui desirent rentres dans le pays, n'ont qu'â adresser une lettre â Stirbey, sans aucune protestation, mais seulement pour prendre l'engagement de ne rien entreprendre contre l'orde des choses etabli. Le pays leur sera ouvert." Dar N. Bălcescu, în numele emigraţilor politici, îl roagă pe Sefels să ceară la rîndu-i desluşiri: „1. Dacă aceasta coprinde şi pe-i expatriaţi cu firman; 2. Dacă vreunul din noi, mergînd în Moldova, poate fi îndatorat a face cererea cerută către Ştirbey sau Ghica, de vreme ce, cînd merge în Constantinopol sau într-altă parte a Turchiei nu ni se cere nici o declaraţie" 372 373 (N. Bălcescu: Opere, vol. (V, p. 327). Se pare că răspunsul a fost negativ, deoarece exilaţii nu se pot întoarce în Muntenia. Neavînd posibilitatea de a reveni în ţară, D. Bolintineanu stăruie şi mai mult în ideea de a scoate o gazetă fie în Transilvania, fie în Bucovina. Solicită chiar sprijinul material al lui Vasile Alecsandri. Acesta îi scria lui Ion Ghica, din Iaşi, la 3 octombrie 1850: „J'ai recu une lettre de Bolintineano, dans laquelle il me demande de l'argent. Je lui en enverrai par le prochain courrier, et en attendant qu'il arrive â Test pour ce que tu sais, je travaillerai de mon cote autant qu'il sera en mon faible pouvoir" (V. Alecsandri: Documente literare inedite. Corespondenţă. Ediţie îngrijită şi note de Marta Anineanu, cu o prefaţă de G. C. Ni-colescu, Bucureşti, E.S.P.L.A., 1960, p. 61). Perseverînd în intenţia sa, D. Bolintineanu apelează la ajutorul bănesc al lui Ion Ghica, scriindu-i acestuia, la 16 octombrie 1850. Ideea că revoluţionarii exilaţi să sprijine lupta românilor din Transilvania era susţinută şi de N. Bălcescu. care îi scria lui Ion Ghica, în acest sens, la 6 decembrie 1850: „Eu cred că mijloacele noastre de lucrare, punctul de reazăm este în Transilvania; numai cu românii de acolo vom putea odată pune ţările în picioare, printr-înşii chestia noastră se leagă cu a Europei, fără dînşii sîntem izolaţi" (N. Bălcescu: Opere, vol. IV, p. 348). Dorinţa lui Bolintineanu de a părăsi Parisul se datora însă şi intrării sale în conflict cu unii exilaţi, accentuării disensiunilor din cadrul emigraţiei, unele din acţiunile sale nefiind aprobate nici de Bălcescu. La 6 decembrie 1850, N. Bălcescu îi comunica lui Ion Ghica: „Aicea s-au adunat duminecă căuzaşii, s-au înjurat şi s-au despărţit mai învierşunaţi cum n-au fost niciodată. Bolintineanu însuşi s-au purtat foarte mişeleşte. Intriga dezunirii acestiea a venit de la Boliak, Rosset, Voinesco, Teulescu şi Ionescu" (Ibid., p. 349). Lucrurile se agravează în aşa măsură, încît are loc şi un duel între Bolintineanu şi Mălinescu. La 17 decembrie 1850, N. Bălcescu îl informa pe Ion Ghica: „Ieri a fost aci un duel între Mălinescu şi Bolintineanu. Acest din urmă dedese de faţă un angajament secret, luat între vro cîţiva de aci, de sînt acum mai multe luni. Era o faptă necinstită, şi Mălinescu a calificat-o asfel. D-aci duel. Bolintineanu n-a nemerit şi Mălinescu a slobozit în vînt, zicîndu-i Bol. că numai cu o purtare cinstită va şterge acea pată ce şi-a făcut. Asfel nu s-a vărsat sînge" (N. Bălcescu: Opere, vol. IV, p. 350). 2. Această scriere a lui Dimitrie Bolintineanu avea să fie publicată mai tîrziu, în 1856, tot la Paris, cu titlul VAutriche, la Turquie et les Moldo-Va-laques. 15 16 iulie 1851, Paris 47 (15) Biblioteca Academiei R.S.R. S- DCVIII 1. Se referă la Memoircs sur Vhistoire de la regeneration roumaine ou sur les evenements de 1848 accomplis en Valachie par J. Heliade Radulesco, apărută la Paris, în 1851. 2. Neputînd să meargă în Transilvania, pentru a tipări ziarul proiectat, Dimitrie Bolintineanu izbuteşte, în cele din urmă, să scoată singur, la Paris, în 1851, o publicaţie proprie, cu tilul Albumul pelerinilor romani, care aminteşte de Cartea pelerinilor polonezi a lui Mickiewicz. Albumul... a apărut în trei numere, la 15 aprilie, 30 mai şi 30 iunie 1851, fiind scris în întregime de Dimitrie Bolintineanu, cuprinzînd numai versuri. în primul număr publica poemul Sorin sau Tăierea boierilor la Tirgovişte şi poeziile în exil, Fluierul şi buciumul, La B. Alecsandri-poetul Moldovii. La o damă mare română şi Pandurul. La G. Magheru. în cel de al doilea număr continuă poemul Sorin sau Tăierea boierilor la Tirgovişte şi introduce poeziile La C... N..., Călătorul, Marş de război şi O scrisoare de la Bucureşti. Al treilea număr conţine, în continuare, poemul Sorin sau Tăierea boierilor la Tirgovişte, şi poeziile Visul lui Ştefan cel Mare, Dochia, Vîrful cu dorul, La români şi Răspuns la scrisoarea din Bucureşti. Atît la Paris cît şi în ţară, Albumul pelerinilor români s-a bucurat de interes şi preţuire. De pildă, la 27 septembrie 1851, Gh. Gh. Magheru îi scria, din Paris, sorei sale Alexandrina, că-i trimite portretul pe care i 1-a făcut Tattarescu, învelit în mai multe exemplare din publicaţia lui Dimitrie Bolintineanu, cerîndu-i să le distribuie pe unde va crede că e mai bine (Alexandru Bălintescu: Arhiva generalului Magheru, Bucureşti, Direcţia Generală a Arhivelor Statului, 1968, p. 86). 16 23 septem.jS oct om. 1852 Al (16) Biblioteca Academiei R.S.R. S - DCVIII 1. Spre sfîrşitul anului 1851, Dimitrie Bolintineanu intenţionează să se întoarcă în ţară. La 15 noiembrie era la Orşova, dar intrarea pe pămîntul natal îi e oprită, rămtnînd să rătăcească „încă pe pămînturi streine, aşteptînd 375 374 ca porţile patriei să se deschidă proscrişilor politici sau ca pămîntul strein să le dea cîte un mormînt", cum spune în memorialul Călătorii pe Dunăre şi în Bulgaria. De la Orşova ajunge la Cladova, aici aşteptînd patru 2ile, pînă să poată lua mai departe vaporul, pe Dunăre. La Rusciuc îşi întrerupe călătoria, cu speranţa că o va putea reîntîlni pe sora sa, Ecaterina, „căci de la anul 1848 nu-i auzisem vocea decît prin scrisori stropite cu lacrimi." Timp de aproape o lună de zile, în care a redactat, într-o primă formă, romanul Manoil, poetul a aşteptat zadarnic venirea sorei sale. într-o mărturie publicată mai tîrziu, în Dîmboviţa, nr. 1, din 22 martie 1870, p. 10, îşi amintea: „Această carte fu scrisă în exil. La Rusciuc, unde, venit din Paris, apropiei o lună aşteptînd să vie sora mea Ecaterina să o văz. Dar domnul ţării Ştirbei nu permise aceasta." La începutul anului 1852, Dimitrie Bolintineanu soseşte la Constantinopol. în Turcia, găzduit de Ion Ghica şi apoi de Alexandru Zanne, îşi va continua exilul timp de peste cinci ani. în primăvara anului 1852 urma să întreprindă o călătorie la Atena. Din capitala Greciei, Nicolae Golescu îl înştiinţa pe Ştefan Golescu, la 6 aprilie 1852: „Bolintineano est â Constantinople. 11 va venir bientot â Athene" (George Fotino: Din vremea renaşterii naţionale a Ţării Româneşti. Boierii Goleşti, vol. III, 1850—1852, Bucureşti, Imprimeria naţională, 1939, p. 321). Nu putem preciza dacă a realizat sau nu această călătorie. Ceea ce ştim sigur e faptul că, în vara lui 1852 a făcut o călătorie în Transilvania, stînd cîtva timp la Mehadia, cum rezultă dintr-o scrisoare adresată Iui A. Zanne, la 2 iunie 1852, inclusă în acest volum. Biblioteca Academiei R.S.R. S 17 47 (17) [1856] DCVIII 1. Scrisoarea datează sigur din anul 1856, ţinînd seama de relatările din cuprinsul ei. în luna februarie a acestui an, Ion Ghica a fost numit bei al insulei Samos, fapt pentru care îl felicită Dimitrie Bolintineanu. Tot în 1856 s-a născut Louis Napoleon, fiul unic al lui Napoleon III şi al Eugeniei de Montijo. 2. Se referă Ia Itroşura litografiată a Iui Cezar Bolliac, Choix des Lettres et Memoires sur la Question Roumaine, Goyar, 1856. 3. Este vorba de cartea lui Dimitrie Bolintineanu, VAutriche, la Turquic et les Moldo- Valaques, Paris, Imprimerie Bailly, Divry et C-ie, 1856. Partea 376 a doua a cărţii cuprinde un amplu capitol intitulat Les Hommes politiques des Principautes. Scopul acestui capitol era, pe de o parte, de a aduce la cunoştinţa opiniei publice din străinătate şi din ţară, a reprezentanţilor marilor puteri, care erau oamenii politici români pe care se puteau baza cu adevărat, exprimînd interesele şi aspiraţiile naţionale în mod just şi demn; iar pe de altă parte, de a dezvălui adevărata faţă a falşilor patrioţi, de a discredita pe cei care puneau mai presus interesele personale celor naţionale. In culori negative îi prezintă pe caimacamul Constantin Cantacuzino, prinţul Barbu Ştirbey, Plaiano, domnitorul Gheorghe Bibescu, Emanoil Băleanu („un vieux boyard valaque, une nullite rcvoltante"), Ion Mânu, George Ştirbey, fiul domnitorului, Ion Bibescu („personnage ridicule"), Costin Catargi, P. Rosetti-Bălănescu („point d'esprit, mais ils sont habiles en fait d'intrigues") etc. în schimb, aduce un cald elogiu lui Mihail Kogălniceanu, Costache Negri, Iancu Văcărescu, Ion Ghica. în concluzie, Dimitrie Bolintineanu demonstra că oamenii politici demni de încredere, chemaţi să vegheze asupra soartei ţării, puteau şi trebuiau să fie aleşi nu numai din rîndurile boierimii, ci din toate categoriile sociale: „La classe des grands boyards ne peut pas fournir seule tous les hommes necessaires aux premieres fonctions. Les hommes de talent, de probite, de coeur, ne sont pas le produit exclusif de cette classe; ils appartiennent â toutes les classes. C'est done dans toutes les classes ega-lement qu'il faudrait les chercher, quels que soient leur grade, leur naissance, leur position sociale." întrucît lucrarea a apărut semnată numai cu iniţiala B., paternitatea lui Dimitrie Bolintineanu este confirmată de această scrisoare. în mod public, în scris, identificarea lui Dimitrie Bolintineanu ca autor a fost făcută prima dată de C. D. Aricescu în cartea Capiirevoluţiuniiromâne de la 1848judecaţi de propriile lor acte (Bucureşti, Tipografia Ştefan Rassidescu, 1866, p. 10), unde afirmă că poetul „a adus patriei sale mare serviciu cu acea operă." Le 31 Mars 1857, Vath 47(18) Biblioteca Academiei R.S.R. S DCVIII 1. Nogues, ziarist francez, director al gazetei Journal de Constantinople. 377 Mardi [1857 Biblioteca Academiei R.S.R. S 47(20) DCVIII 1. Presupunem că scrisoarea datează din anul 1857. Ion Ghica era atunci prinţ de Samos şi Dimitrie Bolintineanu îi cerea permisiunea să-i publice un discurs în gazeta lui Baligot de Beyne, Presse d'Orient. 20 Bucureşti, 3 ianuarie 1864 Arhivele Statului Bucureşti, Ministerul Instrucţiunii Publice, dosar 601, 1863-1864, f. 83. N. Bălcescu: Opere, vol. IV, ediţie critică de G. Zâne, Bucureşti, Editura Academiei R.S.R., 1964, p. 428. 1. Aşa cum vom arăta mai departe. Dimitrie Bolintineanu s-a ocupat, ca ministru al Cultelor şi Instrucţiunii Publice, de publicarea documentelor referitoare la încercarea de a aduce în ţară osemintele lui Nicolae Bălcescu de la Palermo şi de a publica scrierile marelui istoric sub îngrijirea unei comisii prezidată de Ion Ghica, legatarul său testamentar. 29 august [1866] Biblioteca Academiei R.S.R. S 47(19) DCVIII 1. Scrisoarea datează sigur din anul 1866 deoarece conţinutul et este foarte asemănător cu al articolului lui Dimitrie Bolintineanu intitulat de noi [Situaţiaîn ţară], publicat în Trompeta Carpaţilor, an IV, nr. 450, 13 septembrie 1866, p. 1798 (v. Opere, vol. X, Bucureşti, Editura Minerva, 1988, p. 231). La acea dată, Ion Ghica era prim-ministru. 378 Către D. GUŞTI D. Guşti (1818— 1887), profesor de filosofie, în 1845, la Academia Mihăi-leană din Iaşi. Inspector, director al Departamentului Şcolilor, ministrul Cultelor şi Instrucţiunii Publice (1867—1868), de mai multe ori primar al laşului. A colaborat îndeosebi la Albina românească a lui Gh. Asachi, semnînd poezii, nuvele, traduceri şi cronici dramatice. Este autorul poemului închinare lui Ştefan-Vodă, atribuit mult timp lui Eminescu, răspîndit pe foi volante în timpul serbării de la Putna. A publicat şi o lucrare utilă pentru acea vreme, Ritorica română pentru tinerime, în 1852. [16 octombrie, 1867] Arhivele Statului Bucureşti, Ministerul Cultelor şi Instrucţiunii Publice, dosar 664, 1867, f. 105. 1. înregistrată la minister la această dată. 2. Mihai Viteazul condamnat la moarte. Dramă în trei acte, Bucureşti, Imprimeria naţională, 1867. 3. Rezoluţia lui D. Guşti: „Se vor lua una sută exemplare din § premiilor literare." [Octombrie 1867] Arhivele Statului Bucureşti, Ministerul Cultelor şi Instrucţiunii Publice, dosar 491, 1867, f. 168. 1. Datarea corespunde conţinutului scrisorii. 2. în şedinţa Consiliului de Miniştri din 18 august 1867, D. Guşti prezintă un proiect de reorganizare, în care susţinea ca „teatrele să treacă sub privegherea şi conducerea Ministerului Instrucţiunii". Aşa cum arată Dimitrie C. Ollănescu în lucrarea Teatrul la români (Partea II, Teatrul în Ţara Românească, 1798—1898, al doilea memoriu, Bucureşti, Inst, de arte grafice Carol Gobi, 1898, p. 90), „pe lingă fuzionarea tuturor forţelor noastre artistice, ceea ce preocupa însă pe ministrul Guşti, în solicitudinea sa pentru teatru, 379 era formarea unui repertoriu « în totul conform cu scopul moral şi eminamente naţional ce trebuia să aibă teatrul.» Pentru rezolvireaacestei cestiuni' el chibzui « instituirea unei Cotri.siuni a teatrului, care să aibă de misiune privigherea şi conducerea acestei instituţiuni, alegerea unui repertoriu bun, în vedere cu scopul scenei naţionale şi controlul, pentru ca execuţiunea acestui repertor să se facă cu toată corecţiunea posibilă. într-un cuvînt, reorganizarea şi înflorirea acestei însemnate instituţiuni de educaţiune publică.» " De asemenea, „ţinta de căpetenie" a lui D. Guşti era „de a asigura şi îmbunătăţi starea materială a actorilor, cari, scăpaţi de grija zilei de mîne, să se poată devota fără rezervă artei lor, ridicînd astfel nivelul scenei naţionale." Comisiunea teatrului, preconizată de D. Guşti, a luat fiinţă, într-adevăr, în toamna anului 1867, fiind compusă din Ion Heliade Rădulescu, Mihail Kogălniceanu, Dimitrie Bolintineanu, A. Odobescu, V. A. Urechiă, C. Stăn-cescu, Grigore Bengescu şi Simion Mihălescu (loan Massoff: Teatrulromânesc, vol. II, Bucureşti, Editura pentru literatură, 1966. p. 259). 3. Rezoluţia lui D. Guşti: „Se va trece în decretul domnesc." 3 15 octombrie 1868 Arhivele Statului Bucureşti. Ministerul Instrucţiunii Publice şi al Cultelor, Direcţia a 11-a, dosar 563, 1868, f. 437. Documente şi manuscrise literare, vol. I, p. 117. 1. Timp de un an de zile, cît a făcut parte din Comisiunea teatrului, Dimitrie Bolintineanu s-a străduit, alături de ceilalţi membri ai ei, să alcătuiască un repertoriu naţional capabil să instruiască şi să educe publicul, să asigure actorilor o independenţă materială şi spirituală. Constatînd însă, cu regret, că oficialitatea politică a vremii manifesta indiferenţă faţă de scena naţională şi producţiile dramatice originale, tratînd pe actori ca pe simpli funcţionari ai statului, scriitorul, neabdicînd niciodată de la demnitatea sa, îşi dă demisia din Comisiune. Solicitat de D. Guşti să-şi reia locul în cadrul ei, Dimitrie Bolintineanu înaintează această nouă cerere de demisie. Dimitrie Bolintineanu aprecia iniţiativa lui D. Guşti, însă considera că nu se acordase suficientă atenţie dezvoltării literaturii şi artei dramatice naţionale, propunînd, în acest scop, înfiinţarea unei şcoli de artă dramatică, premii stimulative pentru creaţia dramatică originală. D. Guşti îşi exprima regretul pentru demisia lui Dimitrie Bolintineanu, însă îi împărtăşea punctele de vedere, pe cererea sa punînd următoarea rezoluţie: „Cu cea mai mare părere de rău se admite stăruitorul refuz al on. d. D. Bolintineanu. Tentru şcoala aceasta s-a prevăzut în organizarea teatrului, numindu-se un vechi artist profesor. Pentru ridicarea pieselor mari dramatice şi naţionale, direcţiunea tinde la aceasta, deşi cu greu." în locul lui Dimitrie Bolintineanu a fost numit B. P. Hasdeu (Documente şi manuscrise literare, p. 117J. Motivele expuse în cererea de demisie au fost reluate de Dimitrie Eolin-tineanu în lucrarea Cuza-Vodă şi oamenii săi. Rămînînd devotat lui Alexandru loan Cuza, scriitorul se declara nemulţumit de situaţia teatrului românesc de după detronarea acestuia, scriind: „Teatrul român, instituţie liberă, cu mare subvenţie, se pune sub guvern. Actorii sunt salariaţi de guvern şi declaraţi ca funcţionari dintr-o secţie a ministerului, un comitet revede piesele dramatice şi ia rola de cenzor al poliţiei, în ceea ce priveşte piesele de repre-zintat. Nici o şcoală spre a forma artişti, spre a forma gustul şi artele. Subvenţiile date de stat la teatru au un scop, a forma arta, iar nu a face să petreacă publicul unui oraş, căci atunci ar trebui să plătească şi pe Raşca ce face deliciul băutorilor de bere." Către ALEXANDRU HURMUZACHI 9 oct om. 1850, Paris Biblioteca Academiei R.S.R. Ms. rom. 3349, f. 85. 1. în gazeta Bucovina a lui Alexandru Hurmuzachi i se reproduse poeziile Invocaţie (nr. 15, 18 mai 1849), Mircea cel Mare şi solii (nr. 16, 27 mai 1849) şi Ştefan cel Mare şi maica sa (nr. 23, 29 iulie 1849), din volumul Colecţie din poeziile domnului D. Bolintineanu. în tipografia lui C. A. Rosetti & Vinter-halder, 1847. 2. Se referă la lucrarea VAutriche, la Turquie et les Moldo-Valaques, apărută ulterior la Paris, în 1856. 3. în gazeta Bucovina, apărută la 4 octombrie 1848, Dimitrie Bolintineanu nu a putut să mai publice nimic, deoarece şi-a încetat apariţia, la 20 septembrie 1850. La Paris, poetul încă nu aflase acest lucru. Către MIHAIL KOGĂLNICEANU 1 20 oct. [1863] 22(4) Biblioteca Academiei R.S.R. S - DCC VII 1. După cum am mai arătat, la 12 octombrie 1863 Dimitrie Bolintineanu a fost numit ministrul Cultelor şi Instrucţiunii Publice, în guvernul prezidat de Mihail Kogălniceanu. 380 381 Bucureşti, 1864, ghenarie 29 Biblioteca Academiei R.S.R. S 22 (1) DDCVII 6 fevruarie [1864] Biblioteca Academiei R.S.R. S DCCVII r 18641 Biblioteca Academiei R.S.R. S 22 (2) DCCVII Către GEORGE MARIAN După ce demisionează, la 19 iulie 1864, din funcţia de ministru al Cultelor şi Instrucţiunii Publice, pe care o deţinuse în guvernul prezidat de Mihail Kogălniceanu, Dimitrie Bolintineanu revine la masa de scris, preocupat, printre altele, şi de traducerea operei sale poetice în limba franceză. Nu era determinat dc nici un scop mercantil, ci numai de dorinţa de a se face cunoscut în Franţa şi, implicit, de a contribui la răspîndirea literaturii române peste hotare. Ideea de a-şi traduce poeziile în limba franceză a început să-1 stâpînească în toamna anului 1864. I'rintr-o petiţie adresată domnitorului Cuza, la 14 noiembrie 1864, (inclusă în acest volum), poetul solicita un împrumut de 500 de galbeni, ca să poată tipări o culegere de versuri originale, vechi şi noi, precum şi o ediţie a versurilor sale în traducere franceză. împrumutul se obliga să-1 restituie sub formă de exemplare tipărite, pentru a fi distribuite ca premii şcolare, ceea ce Cuza-Vodă aprobă. 382 în această frumoasă, dar dificilă întreprindere, Dimitrie Bolintineanu apelează la serviciile unui tînăr student român din Paris, George Marian, care se dedică împlinirii dorinţei poetului cu un pilduitor entuziasm, cu o generoasă şi respectuoasă afecţiune. George Marian (1843— 1900) a devenit ulterior judecător la Bucureşti, îndeletnicindu-se şi cu literatura. A colaborat la Revista contimporană, Traian, Presa. în 1884 atipărit piesa de teatru După despărţenie iar postum, în 1933, i-a apărut volumul de poezii Lumină nouă. [Decembrie 1864] Biblioteca Academiei R.S.R. S- 3 (17) CCXXXIII Documente şi manuscrise literare, vol. 1, alese, publicate, adnotate şi comentate de Paul Cornea şi Elena Piru. Cu un cuvînt înainte de prof. univ. Alexandru Dima, Bucureşti, Editura Academiei R.S.R., 1967, p. 100. 1. Conţinutul scrisorii îndreptăţeşte această datare. 2. Dimitrie Bolintineanu se referea la Collection des auteurs latins avec la traduction en francais, dirijată de Nisard, cu colaborarea lui Littre, Fou-quier, Elias Regnault şi alţii, din care apăruseră 27 de volume, între 1838— 1850. Poetul nostru poseda, în biblioteca sa, 19 volume din această serie, cum rezultă din inventarul făcut la moartea sa (Biblioteca Academiei R.S.R. Ms. rom. 235, f. 117. Vezi şi Augustin Z. N. Pop: Soarta bibliotecii lui Dimitrie Bolintineanu, în Prima sesiune ştiinţifică de bibliologie şi documentare, Bucureşti, Editura Academiei R.S.R., 1957, p. 343). 3. în scrisoarea de răspuns, trimisă din Paris, la 22 decembrie 1864, George Marian îl informa pe Dimitrie Bolintineanu despre demersurile sale pe la tipografii parizieni: „La fiecare dintr-înşii le-am exprimat tot ceea ce-mi ziceţi prin scrisoare. D. Pion, către care am avut o recomandaţiune din partea d-lui Leon Plee, ca imprimarul împăratului, mai dificil se vede, nu mi-a dat decît preţul pe care vi-1 şi alătur; cît pentru model de hîrtie şi de caractere de litere, s-a scuzat că nu are la dispoziţie, dar m-a asigurat că cu preţul arătat de 180 franci coala a 1000 exemplare, veţi avea hîrtia calitatea cea mai bună, numită Jesus, mărimea traducţiunii lui Nisard şi caracterile literilor lui Ana-creon tipărit în 1856, fiindu-i cunoscute amîndouă aceste opere. Adresîndu-mă apoi şi la d-nu Simon Ragon (rue d'Erfurth, 1) pe care mi-1 recomandaţi prin epistola dv., mi-a trimis acasă alăturatul deviz şi model de litere şi hîrtia, care dacă vi se pare oarecum ordinară, poate prea bine să puie 383 alta mai bună. în fine, vă mai trimit şi alăturatul deviz al d-lui J. Claye însoţit de un model de caractere de litere, pe care mi 1-a rupt dintr-o carte, neavînd pe nici o foaie tipărite literele ce ar fi voit să mi le arate, precum şi de un model de hîrtie care iar se poate schimba în mai bună. Trebuie însă a vă spune că atît d-nu Pion, cît şi ceilalţi tipografi mi-au zis că, spre a fi operă de lux, nu se cuvine a se tipări în două coloane, ci textul p-o faţă şi traducţiunea pe cealaltă. Rămîne la dv. s-alegeţi, deşi atunci vă va costa mai mult, opera fiind mai voluminoasă; precum rămîne a vă alege pentru tipograf acela care vă va conveni" (Dim. Păcurariu-Claude Pichois: O carte şi şapte personaje, Bucureşti Cartea Românească, 1976, p. 105). în aceeaşi scrisoare de răspuns, George Marian îl informa pe Dimitrie Bolintineanu şi despre alte probleme discutate cu tipografii parizieni: „Toţi tipografii-mi răspundeau că ar trebui să-i prezint manuscrisul, spre a vedea de trebuie a pune litere mai mari sau mai mici cînd versurile ar fi alexandrine, că ar trebui să vază dacă textul e scris desluşit, spre a nu avea lucrătorii dificultate mai cu seamă pentru o limbă pe care n-o cunosc, că nu ştiu dacă traducţiunea va fi sus şi versurile române jos, cum sunt la traducţiunea clasicilor latini de Nisard, şi altele asemenea." 4. Despre Leon Plee vezi nota 5 la scrisoarea 6 către Alexandru loan Cuza. în scrisoarea de răspuns, George Marian îi transmitea lui Dimitrie Bolintineanu: „Mai înainte d-a termina, daţi-mi voie, d. B., a vă mulţumi pentru bunăvoinţa ce aţi avut de a mă recomanda d-lui Leon Plee care m-a primit destul de bine şi care a fost aşa de bun de a-mi zice că oricînd voi avea vro necesitate în privinţa studiului să m-adresez către d-lui, precum şi cînd voi voi a avea vro recomandaţiune către cineva." 2 [ Ianuarie 1865] 3 (13) Biblioteca Academiei R.S.R. S-- CCXXX1II Documente şi manuscrise literare, vol. 1, p. 101. 1. Dat fiind faptul că George Marian îi răspunde lui Dimitrie Bolintineanu pe data de 4 februarie 1865, această scrisoare nu putea fi trimisă decît în ianuarie 1865. 2. în scrisoarea de răspuns, George Marian îi comunică: „D. Plee a avut marea bunăvoinţă de a-mi propune să meargă împreună cu mine spre a ne înţelege cu d. Pion şi spre a alege caracterile literelor astfel după cum dv. doriţi; rămîind ca eu să mă duc la d. Pion de a-1 ruga să-mi spuie ora la care-1 putem găsi spre a trata această afacere şi în urmă a anunţa printr-o epistolă pe d. Plee de a ne întîlni cu toţi. Din nenorocire însă împăratul d-aici s-a apucat de autorlîc, a dat d-lui Pion să-i imprime Historia lui Cezar pe care a lucrat-o, după unii, cu fostul secretar al său, iar după alţii, cu d. Duruy, pe care se zice că 1-a chemat la Minist. Instr. Publice, spre a-1 avea mai aproape de sine şi a-1 putea consulta ca historic, în privinţa operei sale; astfel, d. Pion, ocupat cu imprimarea acestei opere, îmi zice că nu poate intra cu mine în asemenea afacere decît numai la finitul lunei aceştia sau poate pe la 20, cînd atunci m-a asigurat că se va ocupa cu dinadinsul cu imprimarea poeziilor dv." în legătură cu celelalte probleme, George Marian scria: „D. Plee mi-a propus ca, de vreţi voi şi dv., să se ocupe d-lui cu corectarea tiparului, a frazelor franceze de va fi necesariu; toate acestea, zice d-lui, pentru onoarea unui vechi ministru şi amic al meu. Văzînd atîta amabilitate din partea d-lui Plee, mi-am permis de a-1 ruga ca, după imprimarea poeziilor, să propuie şi d-lui, d-lui Hachette de a adopta această operă în biblioteca-i. D. Plee a acceptat cu cea mai mare bunăvoinţă, zicîndu-mi că cînd va veni timpul vom merge împreună să-i propună şi sper că d. Hachette va priimi, avînd adesea necesitate de jurnalişti" (Dim. Păcurariu-Claude Pichois: op. cit., p. 108). 3 [Februarie 1865] 3 (19) Biblioteca Academiei R.S.R. S - CCXXXIII Documente şi manuscrise literare, vol. 1, p. 103. 1. Această scrisoare a lui Dimitrie Bolintineanu către George Marian este anterioară celei imediat următoare, emisă la 24 februarie 1865. Deci, prin conţinutul ei, poate fi datată în februarie 1865. 2. După ce îşi traduce singur poeziile în limba franceză, Dimitrie Bolintineanu vrea să aibă certitudinea că a respectat întocmai limba lui Victor Hugo Şi atunci le încredinţează, spre a fi corectate, lui Ulysse de Marsillac (vezi nota 3 la scrisoarea către Philarete Chasles). 3. Poeziile sale apar în ediţia în două volume Poezii de D. Bolintineanu atît cunoscute cit şi inedite, Bucureşti, Tipografia lucrătorilor asociaţi, 1865_ 384 380 24 februarie 1865 3 (I) Biblioteca Academiei R.S.R. S CCXXXIII Documente şi manuscrise literare, vol. I, p. 103. 1. Este evident că Dimitrie Bolintineanu nu a fost mulţumit de modul în care Ulysse de Marsillac i-a revăzut poeziile traduse în limba franceză şi de aceea îl roagă din nou pe George Marian să caute pe altcineva, la Paris, care să-i corijeze versurile cu mai multă grijă şi pricepere pentru acurateţea expresivităţii franceze, operaţiune ce urma să fie remunerată. Mart. 1, Bucureşti, 1865 3 (2) Biblioteca Academici R.S.R. S CCXXXIII Documente şi manuscrise literare, vol. I, p. 104. 1. Vezi nota 1 la scrisoarea 1 către Ion Ghica. 2. In m;morialul Călătorii la românii din Macedonia şi Muntele Athos sau Santa Agora, publicat în 1863, Dimitrie Bolintineanu scria: „A nu avea nici un venit din ţara sa, a trăi exilat în streinătate, şi cu toate acestea a călători în ţări depărtate. Asia, Siria, Egipt, ţările locuite de români, a seri broşuri în limba franceză despre drepturile patriii care te goneşte, cu jumătate preţul din modesta hrană a vieţii sale de exilat, ca să te înturni odată în sînul patriii, unde poate că te aşteaptă persecuţiile consîngenilor tăi, hula şi calomniile confraţilor tăi, sînt lucruri ce trebuie a fi cineva exilat, ca să i se întîmple. Dar să uităm lucrurile ce sfîşie inima. Era în Constantinopoli un român cu nume Constantin Polihroniade. Patriotismul acestui om a fost cauza tutulor acestor fapţi, neînţeleşi împreună. Acest om a împrumutat toată emigraţia română. Toate aceste lucruri se făceau cu o sumă mare ce mi-a împrumutat şt care pînă astăzi nu i-am plătit încă cu desăvîrşire." 8 martin 1865, Bucureşti Biblioteca Academiei R.S.R. S 3 (3) CCXXXIII Teodor Vârgolici: Corespondenţă inedită D. Bolintineanu, în voi. Comentarii literare, p. 194. 1. August Treboniu Laurian. Vezi nota 4 Ia scrisoarea 2 către Baligot de Beyne. 2. O contribuţie substanţială a avut D. Bolintineanu la elaborarea legii Instrucţiunii Publice, una dintre cele mai însemnate realizări din timpul domniei lui Cuza. Legea a fost proiectată după venirea poetului ca titular al ministerului. Proiectul iniţial a fost elaborat de Vasile Boerescu, membru al Consiliului superior al instrucţiunii, din însărcinarea acestuia (Ilie Popescu-Teiu-şan: Contribuţii la studiul legislaţiei şcolare româneşti. Legea Instrucţiei Publice din 1864, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică, 1963, p. 41). La 17 decembrie 1863, D. Bolintineanu face cunoscut proiectul de lege Consiliului de Miniştri, care îl aprobă, hotărînd să fie trimis spre deliberare Camerei legiuitoare. Proiectul este adoptat de Consiliul de Miniştri la 31 ianuarie 1864, sub preşedinţia lui Cuza. Camera, după ce introduce mai multe amendamente, îl votează la 16/28 martie 1864. Pentru a fi sancţionat, D. Bolintineanu redactează un raport, pe care îl înaintează domnitorului. Dar Cuza nu iscăleşte decretul. în lucrarea sa Viaţa şi opera lui Cuza-Vodă (p. 225), Constantin C. Giurescu dă două explicaţii ale acestui refuz: „Prima, că nu era de acord cu modificările introduse prin amendamentele Camerei. Cea de a doua, că nu voia să lase acestei Camere — care-i făcuse o opoziţie îndîrjită atît în privinţa legii rurale, cît şi a celei electorale, şi pe care urma s-o dizolve peste cîteva zile — putinţa de a-şi atrage vreun merit în privinţa legii instrucţiunii, putinţa de a arăta opiniei publice că era în stare şi de o atitudine constructivă, nu numai de o opoziţie sistematică." La 20 iunie 1864, D. Bolintineanu face un nou raport către domnitor, rugîndu-1 să dea proiectul în cercetarea Consiliului de Stat, ceea ce Cuza aprobă. Consiliul de Stat începe examinarea proiectului de lege abia la mijlocul lunii iulie 1864, adueîndu-i numeroase modificări. Din păcate, D. Bolintineanu nu a mai avut satisfacţia personală de a vedea proiectul de lege aprobat, deoarece îşi dăduse demisia din guvernul lui Mihail Kogălniceanu. Legea a fost aprobată în şedinţa Consiliului de Miniştri din 24 noiembrie 1864, prezidat de Cuza, care a sancţionat-o în aceeaşi zi, succesorul lui D. Bolintineanu la Instrucţiunea Publică fiind N. Creţulescu. Cu toate că ulterior i s-a atribuit numai acestuia meritul realizării legii, totuşi un rol important i-a revenit şi poetului. Sintetizînd concepţia lui Cuza şi a princi- 387 386 palilor săi colaboratori, legea a avut cea mai lungă durată din istoria noastră modernă, regenerînd învăţămîntul public şi guvernîndu-1 timp de aproape patru decenii. 7 16 martie [1865] 3 (4) Biblioteca Academiei R.S.R. S -—- CCXXXIII Teodor Vârgolici: Corespondenţă inedită D. Bolintineanu, în voi. Comentarii literare, p. 195. 1. George Marian nu a respectat întocmai dorinţa lui Dimitrie Bolintineanu. în volumul Brises d'Orient nu a inclus poeziile Halalie ,V île des Princes şi Barre tespleurs, dar a păstrat Appelle-moi şi pe ultima, cu titlul schimbat, Ou aller? 2. Versurile au fost eliminate din volum. 8 20 martie s.v. [1865], Bucureşti 3 (5) Biblioteca Academiei R.S.R. S -—- CCXXXIII Documente şi manuscrise literare, vol. I, p. 105. 1. Evident, scrisorile sînt din 1865. 2. La 23 martie 1865, George Marian ii scria lui Dimitrie Bolintineanu: „Intr-una din zile decisesem a le arăta d-lui Lamartine, a-i vorbi de poet, a-1 ruga să le corige, dar chiar în ziua cînd plecasem spre dînsul, aflai că nu pri-imeşte streini decît pre aceia cari sunt curioşi de a-i vedea faţa, mi-adusei aminte că mi-ar trebui o recomandaţie, nu o aveam şi necurios de a-i vedea faţa, nu mă mai dusei" (Dim. I'ăcurariu-Claude Pichois: op. cit., p. 112). 3. Vezi nota 4 Ia scrisoarea 6 către Alexandru loan Cuza. 4. La 19 martie 1865 s-a stins din viaţă Nicolae Filimon (G. Călinescu: N. Filimon, în Opere, voi. 17, Bucureşti, Editura Minerva, 1983, p. 216). 388 9 [Martie 1865] 3 (18) Biblioteca Academiei R.S.R. S- CCXXXIII 10 22 april s.v. [1865 3 (16) Biblioteca Academiei R.S.R. S - CCXXXIII Documente şi manuscrise literare, vol. 1. p. 106. 1. La sugestia lui Delacourt, membru al Academiei Franceze, George Marian apelează la Henri Cantel, poet cu mult mai modest, desigur, decît Lamartine, dar bun meşteşugar al versului francez. Astăzi, la noi, ca de altfel şi în Franţa, nu se mai ştie aproape deloc cine a fost Henri Cantel. A trăit între anii 1825-1878. A colaborat la Revue fran caise, Revue contemporaine, Revue des deux monies, Le Correspondant, Revue de France, Revue gauloise şi Le Moniteur universel. Primul său volum de versuri, Impressions et visions, vede lumina tiparului în 1859, după care tipăreşte volumul de sonete Amours et Priapees în 1860, un „poeme galant" cu titlul Son mouchoir în 1868 şi Les Poemes du souvenir în 1876. Postum, în 1879, îi apare romanul Le Roi Poly-cârpe, subintitulat „moeurs du temps". Posteritatea 1-a acoperit complet de uitare, şi pe bună dreptate, fiind un poet modest, cu predilecţii pentru galanterii sentimentale şi senzualiste, însă în epoca lui s-a bucurat de unele aprecieri pozitive, chiar elogioase. în articolul Les Poites nouveaux, publicat în Revue du XlX-e siecle, tom. III, octombrie 1866, p. 188, Theodore de Banville îl definea drept „un de nos poetes plus brillants". Mai echilibrat în aprecieri era Barbey d'Aurevilly, care scria astfel despre volumul de debut al lui Henri Cantel: „Dans ce recueil, la langue est prete. Comme une cire vermeille et parfume, qui bout ici et flambe lâ, elle est prete â recevoir la cachet qui lui donnera son empreinte. Elle a partout de la souplesse et des grosses et opu-lentes plenitudes. Le rhythme y joue en miile plis charmants ou profonds. 11 y a le nombre et I'harmonie. Beau milieu d'accords, mais milieu, et milieu en tout. Le poete plane, mais pas assez haut. II n'a pas cette force aquiline qui perce le bleu de l'ether. Sa fantasie est comme sa richesse, sa passion, sa 389 Tf melancolie. Cela n'eclate point, cela ne poigne ni les yeux, ni les oreilles, ni le coeur. Cela ne fait pas morsure" (J. Barbey d'Aurevilly: Poesie et poetes. Paris, Alphonse Lemerre, 1906, p. 139). Primind unul din volumele lui Henri Cantel, spre edificare, D. Bolintineanu rămîne încîntat. G. Marian îi încredinţează lui Henri Cantel versurile poetului nostru, mai întîi cu titlu informativ, spre a vedea dacă acceptă sau nu misiunea de a le îndrepta din punct de vedere al limbii franceze. Henri Cantel este de acord cu această întreprindere, comunieîndu-i lui G. Marian, la 18 martie 1865: „J'ai parcouru attcntivement les poesies que vous m'avez confiees. II me semble avoir retrouve la pensee originale du poete, arrete par les difficultes d'une langue qu'il connaît mais qui ne lui est pas familiere comme la langue natale. Je serai heureux de preter â une pensee briliante, â une inspiration vaillante les efforts de mes habitudes de versificateur assez habile pour admirer les pretres de l'art. II y a des beautes rayonnantes dans les poesies que j'ai lues; il y a des splendeurs â mettre en lumiere par une reparation de metrique ct de rimes. Le travail me plaît et je l'entreprendrai avec plaisir" (Biblioteca Academiei R.S.R. Coresp. inv. 19979). Totodată, stabileşte şi condiţiile de remunerare a muncii sale: „Je ne crois pas exagerer mes pretentions en demandant six cents francs: 200 fr. en commencant le travail, 200 fr. en remettant la premiere moitie, 200 fr. â la fin de marche", adăugind: „En France les poetes n'ont guere de richesse que dans la rime; c'est parceque je suis dans ces conditions et que j'interromp pour un confrere differents travaux retribues que je suis oblige d'assurer, des aujourd'hui, la tranquillite de ma vie materielle". Avînd procură din partea lui D. Bolintineanu, G. Marian acceptă condiţiile lui Henri Cantel, îndemnîndu-1 printr-o altă scrisoare: „Ainsi done, cher Monsieur Cantel, â l'oeuvre, travaillez, je vous prie, conti-nuellement et esperons que nous serons tous les deux contents; moi, de votre travail, et vous, de la recompense bien meritee" (Biblioteca Academiei R. S.R. Coresp. inv. 20040). Henri Cantel avea multe afinităţi cu poeziile lui D. Bolintineanu din volumul Brises d'Orient, deoarece călătorise şi el în Orient şi-1 cîntase în versurile sale. In volumul Les Poemes du souvenir are un ciclu intitulat Nuits d'Orient, din datarea poeziilor rezultînd că întreprinsese voiajul în Orient înainte de a lua contact cu lirica poetului român. 2. Poate că, la sugestia lui Henri Cantel, volumul lui D. Bolintineanu urma să fie intitulat Soleil d'Orient. Acest titlu displăcu însă poetului nostru. Titlul Brises d'Orient pare să-1 fi împrumutat de la culegerea de melodii orientale a muzicianului Felicien David, intitulată exact Brises d'Orient, apărută la Paris în 1835. Melodiile orientale pentru pian poartă denumiri ca Dans orientale. Smyrne, Vicux Caire, Fantasie Harabi, La Sultane, Le Harem, L'Al- mee, Reverie etc.. care pot fi asociate cu titlurile, numele proprii şi atmosfera versurilor lui D. Bolintineanu din Brises d'Orient. 3. în lucrarea Viaţa şi opera lui Cuza-Vodă (p. 337), Constantin C. Giu-rescu precizează că Alexandru' loan Cuza a renunţat la acest proiect, „din cau za repercusiunilor pe care le-ar fi avut asupra relaţiilor sale cu Franţa o vizită la St. Petersburg, unde ştia că va fi foarte bine primit." 4. Prin „Brutus" e înţeles aici Gheorghe Vernescu (1830—1900), avocat şi om politic, ministru la Culte şi Justiţie în guvernul prezidat de C. Bozianu, care s-a menţinut de la 26 ianuarie/7 februarie la 14/26 iunie 1865. 5. în timpul exilului, Dimitrie Bolintineanu şi Ion Ghica, pe atunci bei al insulei Samos, au întreprins o călătorie pe coastele Asiei Mici. în 1865 poetul a început să descrie acest periplu în memorialul Călătoriiin Asia Mică, publicat mai întîi în Trompeta Carpaţilor, de la nr. 458, din 11 octombrie 1866, p. 1825, pînă la nr. 471, din 24 noiembrie/6 decembrie 1866, p.1877, şi apoi în volum aparte, la începutul anului 1867. Cunoscînd lista celor 101 volume din biblioteca lui Dimitrie Bolintineanu, scoasă la licitaţie, împreună cu puţinul său mobilier, în împrejurările dramatice ale îmbolnăvirii şi internării sale în spitalul Pantelimon, unde şi-a sfîrşit viaţa, putem preciza că volumul solicitat lui George Marian, care i 1-a trimis, este Asie Mineure de Charles Texier, apărut în 1862, cum atestă lista amintită (Biblioteca Academiei R.S.R. Ms. rom. 235, p. 117. Vezi şi Augustin Z. N. Pop: loc. cit., p. 343). 11 1865, mai 5 3 (6) Biblioteca Academiei R.S.R. S - CCXXXIII Teodor Vârgolici: Corespondenţă inedită D. Bolintineanu, în voi. Comentarii literare, p. 196. 1. în sensul." dacă voi avea bani. 12 28 mai [1865], Bucureşti 3 (12) Biblioteca Academiei R.S.R. S-- CCXXXIII Documente şi manuscrise literare, vol. 1, p. 107. 1. Poeziile Dumbrava Roşie şi Monastirea Putna au fost eliminate, într-adevăr, din Brises d'Orient, dar, contrar celor afirmate de poet, au fost menţinute în ediţia Poezii de D. Bolintineanu atît cunoscute cît şi inedite, din 1865, 3,91 390 1 3 1865, oct. 16 s.v., Bucur "CŞtl Biblioteca Academiei R.S.R. S 3 (7) CCXXXIII Documente şi manuscrise literare, vol. I, p. 108. 1. Vezi şi notele 2, 3, 4 şi 5 la scrisoarea către Philarete Chasles. 2. După ce se întoarce de la Paris, unde tratase cu Philarete Chasles problema prefeţei şi a corespondenţelor politice în favoarea României, D. Bolintineanu aşteaptă răspunsul definitiv al acestuia, prin intermediul lui G. Marian. Tînărul său prieten îi scria, din Paris, la 7 octombrie 1865." „Peste o oră d. Chasles mă cheamă d-o parte, îmi luă braţul şi plecă cu mine prin grădină, întrebîndu-mă dacă mai am să-i spun ceva şi la răspunsul meu că nu doresc altceva decît a vedea odată prefaţa făcută, îmi adaogă că să vă spui că dînsul n-a luat propunerea dv, de legere — ca să mă exprim pe limba sa — şi că s-ar simţi foarte onorat să poată aduce un serviciu ţărei noastre" (Biblioteca Academiei R.S.R. Coresp. inv. 20029). îmbolnăvindu-se, D. Bolintineanu nu-1 poate înştiinţa îndată pe Cuza despre demersurile sale pe lîngă Philarete Chasles, în chestiunea corespondenţelor politice, mai ales că poetul nu mai deţinea nici o funcţie oficială. Abia la 16 octombrie 1865 îi scria lui G. Marian, la Paris, că a intervenit pe lîngă Cuza pentru a-i oferi lui Philarete Chasles misiunea de corespondent politic, mai avantajoasă decît aceea de supraveghetor al bursierilor din capitala Franţei, deţinută pînă atunci de Roger Collard. La 8 noiembrie 1865, G. Marian îl informează pe D. Bolintineanu că Philarete Chasles acceptă misiunea pe care intenţiona să i-o încredinţeze Cuza, însă fără titulatura prea frapantă de „corespondent politic" (Biblioteca Academiei R.S.R., Coresp. inv. 20030). Văzînd însă că guvernul de la Bucureşti întîrzie să ia o hotărîre definitivă, D. Bolintineanu încearcă să menţină încrederea şi simpatia lui Philarete Chasles prin organizarea vînzării, în librăriile de la noi, a cărţilor acestuia şi ale soţiei sale, M-me Romieu, autoarea volumului Des paysans et de Vagriculture en France au XlX-e siecle (Paris, 1865). în acest sens, G. Marian îi scria lui Philarete Chasles, în numele poetului nostru: „Avant de finir ma lettre, j'ajoute que M. Bol. sera tres honore d'en avoir une de votre part qui pourra lui permettre de vous rendre un service en s'adres-sant â une librairie de Bucarest pour faire repandre quelques volumes traitant Pagriculture, l'oeuvre si interessant fait par l'auteur si aimable que j'ai eu l'hon-neur de connaître " (Biblioteca Academiei R.S.R. Coresp. inv. 20059). în cele din urmă, la insistenţele lui D. Bolintineanu pe lîngă domnitor, guvernul e de acord de a-1 subvenţiona pe Philarete Chasles, pentru a între- ţine în presa franceză interesul şi simpatia faţă de cauza românilor şi domnia lui Cuza. Evitînd să-i comunice oficial lui Philarete Chasles această hotărîre, poetul îi încredinţează tot lui G. Marian delicata misiune, cum rezultă din scrisoarea celui din urmă adresată profesorului de la College de France: „La distance et le rapport qui existe entre Mr. B. et moi me defendent de juger pourquoi il ne vous ecrit pas, mais m'obligent en meme temps de vous informer que dans quelque endroit que vous soyez de tout ce qu'il me dit dans sa confidente lettre. Je ne ferai, M. tr. M., que copier ce que M. B. me charge de vous dire sans employer avec votre permission la langue diplomatique qui me fait defaut. M. le ministre des Affaires Etrangeres est venu chez M. B. pour lui dire qu'il a l'ordre du Prince â vous donner six ou huit miile francs par annee, non pour louer le gouvernement, mais en exilant, selon votre deşir, le titre de correspondent politique, pour soutenir en principe les droits du pays en ecrivant de temps en temps dans les Debats et autre revistes [sic !J et meme dans les brochures, dont leur impression sera payee â part; seule-ment M. le Ministre ne sait pas si vous y consentez. Aussi, Mr. B. a l'honneur de vous prier par moi de vouloir bien lui ecrire si vous etes content d'une remuneration de six ou huit miile fr. par annee et si vous acceptez cette condition. De mon cote, dans le desir de vous prouver que les paroles du jeune inter-mediaire assez discret et assez muet, qui voudrait meriter, une fois votre con-fiance,, n'etaient pas volants, je vous en supplie d'ecrir immediatement â M. B-une lettre â ce sujet qu'il puisse assurer M. le Ministre que vous acceptez et puis M. le M. angajera de suite notre Agent de Faris s'entendre confidentie-lement avec vous sur ce point et finir plus vite cette affaire promise. Les paroles roumaines ne s'enfuient jamais. Daignez M. tres honore M. m'informer si vous voulez bien ecrire â M.B. qui me demande une reponse subite afin que sache ce qu'il faut lui dire et agrees toujours mes hommages les plus respectueux avec lesquels je suis votre tres humble et tres obeissant serviteur" (Biblioteca Academiei R.S.R. Coresp. inv. 20055). 14 Biblioteca Academiei R.S.R. S 2 noiemvrie 1865 3(8) CCXXXIII 392 393 A 15 La 15 noiemvrie s.v. [1865], Bucureşti Biblioteca Academiei R.S.R. S 3 (9) CCXXX1IT Documente şi manuscrise literare, vol. 1, p. 109. 1. Este în legătură directă cu scrisoarea anterioară, din 2 noiembrie 1865. 2. La 29 octombrie/10 noiembrie 1865 Alexandru loan Cuza a răspuns unei scrisori impertinente a vizirului Fuad-paşa, redactată sub presiunea şi amestecul reprezentanţilor Angliei şi Rusiei la Constantinopol, care-i aducea critici grave în legătură cu tulburările ce avuseseră loc la Bucureşti în 3/15 august 1865. Acestea au fost puse la cale de opoziţie, de adversarii lui Cuza, care unelteau să-1 detroneze, l'rofitînd de faptul că domnitorul se afla la Ems, pentru tratament medical, opoziţia organizează „o încercare de răsturnare", cum demonstrează Constantin C. Giurescu în Viaţa şi opera lui Cuza-Vodă (p. 338). Această tentativă eşuată era taxată în scrisoarea vizirului drept „expresiunea brutală a unei nemulţumiri generale", recomandîndu-i-se domnitorului „să nu mai întîrzie" cu adoptarea măsurilor destinate a curma nemulţumirile. Răspunsul lui Alexandru loan Cuza, publicat în Monitorul din 9 noiembrie 1865, apăra cu multă demnitate autonomia ţării noastre, res-pingînd atît în fond, cît şi în formă, pretenţiile otomane, calificate drept amestec în afacerile interne. „De cîte ori liniştea României va fi compromisă, — arăta domnitorul — ori de unde ar veni primejdia, eu nu voi consulta decît datoria mea, drepturile mele şi interesele noastre comune" (Scrisoarea marelui vizir şi răspunsul Măriei Sale domnitorului românilor Alexandru loan atingă-toare de evenimentele din 3J15 august, Bucureşti, 1865, p. 41). 3. lancu Alecsandri (1826—1884), fratele lui Vasile Alecsandri. Se afla la Paris în calitate de agent diplomatic. Deţinea această funcţie încă din 1859, cînd fusese numit reprezentant al guvernului Moldovei la Paris şi Londra, dar de la 1 iulie 1860 fusese oficializat ca agent diplomatic al Principatelor Române Unite în capitala Franţei. A îndeplinit această misiune pînă în 1866 (R. V. Bossy: Agenţia diplomatică a României in Paris şi legăturile politice franco-romăne sub Cuza-Vodă, Bucureşti, 1931, p. 10). 13 decembrie 1865, Bucureşti Biblioteca Academiei R.S.R. S 3 ^ CCXXXIII 394 Documente şi manuscrise literare, vol. I, p. 110. 1. Cu toate demersurile lui D. Bolintineanu, Philarete Chasles întîrzie şi prefaţa la Brises d'Orient şi răspunsul privitor la misiunea pe care voia să i-o încredinţeze Alexandru loan Cuza. Pentru a avea certitudinea că Philarete Chasles acceptă propunerea lui Cuza, D. Bolintineanu îi solicită o intervenţie concretă în presa franceză, de acută însemnătate pentru domnitorul român şi prestigiul ţării noastre. Spre a face cunoscut pe plan european atitudinea şi scrisoarea lui Cuza către Fuad-paşa, D. Bolintineanu, la sugestia lui Baligot de Beyne, secretarul domnitorului, îl roagă pe Philarete Chasles să o publice în Journal des debats, această acţiune urmînd să constituie răspunsul tacit al profesorului de la College de France faţă de propunerea venită din partea românilor. La rîndul său, G. Marian îi comunica, de îndată, lui Philarete Chasles, la 26 decembrie 1865: „Tout est pour le mieux ! Voilâ ce que Mr. B. me charge de vous dire dans la lettre que je viens de recevoir â l'instant-meme. On tient beaucoup â votre personne, si savante, si distinguee et si desinteressee. Le secretaire du Prince s'est rendu chez M.B. pour lui demander si c'est possible d'inserer, par votre influence, dans le journal dont nous avons parle, la lettre du L'rince adressee au vizir, cette lettre pleine de dignite et qui pretând de la Turquie â respecter notre autonomie. M.B. a repondu qu'il n'a pas encore recu votre lettre d'acceptation. Cependant en attendant M.B. a cru necessaire de m'ecrire que si vous pouviez reproduire cette lettre dans le journal en question ou meme dans un autre on verrait que vous avez bien voulu accepter, la cause serait gagnee surtout lorsqu'on est dispose ă faire meme des sacrifices pour votre noble mission" (Biblioteca Academiei R.S.R. Coresp. inv. 20051). Se pare însă că l'hilarete Chasles nu a putut îndeplini dorinţa lui Cuza de a-i publica scrisoarea către vizirul Fuad-paşa, în Journal des debats. în scrisorile schimbate ulterior între D. Bolintineanu — G. Marian — Philarete Chasles nu se mai aminteşte de această chestiune, totul limitîndu-se la obţinerea prefeţei pentru Brises d'Orient. Văzînd că Philarete Chasles întîrzie prefaţa, D. Bolintineanu îi scrie lui G. Marian să publice volumul fără prefaţă. G. Marian îi comunică întocmai dispoziţia poetului nostru, dar, cu diplomaţie, încearcă să-1 măgulească pe Philarete Chasles. în scrisoarea pe care i-o adresează, la 17 ianuarie 1866, reproduce mai întîi dispoziţia lui D. Bolintineanu: „Si â Ia fin de l'impression vous ne recevez pas la preface, etant peut-etre une promesse arrachee, publiez l'ouvrage tout de meme", după care adaugă: „Mais mo:, convencu, mon respectable Monsieur, de votre genereuse âme, de la noblesse de caractere qui vous personifie et rassure par plusieurs de vos aimables lettres que j'aurai cette preface, j'ai eu la hardiesse, hasardee peut-etre, de lui annoncer que cette fois-ci, pour la premiere fois, je ne suivrai pas son conseil. 395- Aujourd'hui, mon tres respectable Monsier, pardonnez-moi si j'ose vous ■demander votre dernier mot ă ce sujet. Que me conseillez-vous â faire? Avant de passer outre j'ai cru necessaire et prudent de vous demander votre avis car le role que j'ai l'honneur d'avoir envers Mr. Bolintineanu, que je respecte, et envers vous, que je venere, m'oblige â le remplir consciencieusement et je ne vous demande que votre indulgence pour me pardonner de mon importunite" (Biblioteca Academiei R.S.R. Coresp. inv. 20045). în sfîrşit, la 24 februarie 1866 G. Marian îi comunică lui D. Bolintineanu că a obţinut prefaţa lui Philarete Chasles, iar la 10 martie 1866 îl înştiinţează că volumul Brises d'Orient a apărut (Biblioteca Academiei R.S.R. Coresp. inv. 20034). 17 [Martie 1866] 3 (14) Biblioteca Academiei R.S.R. S- CCXXXIII Documente şi manuscrise literare, vol. I, p. 111. 1. Vezi nota 4 la scrisoarea către Philarete Chasles. 2. După detronarea lui Alexandru loan Cuza, la 11 februarie 1866, Dimitrie Bolintineanu nu renunţă la ideea de a-i încredinţa lui Philarete Chasles o misiune semioficială, în favoarea românilor, remunerată de guvern. Poetul considera că momentul potrivit pentru a obţine din partea guvernului român asentimentul faţă de misiunea proiectată a fi încredinţată lui Philarete Chasles, îl constituia intenţia acestuia de a ţine la College de France un curs despre literatura română (vezi şi nota 3 la scrisoarea către Philarete Chasles). 3. Nicolae Burdeanu, locţiitorul lui Costache Negri la agenţia diplomatică a României la Constantinopol. 4. Louise Gropler, soţia exilatului polonez Gropler (vezi nota 2 la scrisoarea către soţia lui N. Creţulescu). în Brises d'Orient indusese poezia A Madame Louise Gropler. 5. Jules Janin (1804—1874), scriitor, membru al Academiei Franceze, între 1851 —1855 apublicat şase volume din Histoire de la litterature drama-tique, iar în 1859, două volume de Varietes litteraires. 6. Giovenale Vegezzi Ruscala (1798—1886), om politic şi scriitor italian. A intervenit eficient pentru realizarea năzuinţelor patrioţilor români în cursul evenimentelor premergătoare Unirii. în 1866 i s-a acordat titlul de cetăţean de onoare al ţării noastre. 18 [ Martie-aprilie 1866]' 3(21) Biblioteca Academiei R.S.R. S - CCXXXIII Documente şi manuscrise literare, vol. I, p. 112. 19 20 septemvrie 1866, Bucureşti Biblioteca Academiei R.S.R. Coresp. inv. 106681. Documente şi manuscrise literare, vol. I, p. 113. 1. Nu pot să fac aşa ceva. în text, în limba greacă. 2. S-au publicat iniţial cu titlul Eumenidele sau Satire politice. Jurnal în versuri. Redactor D.B., Bucureşti, Tipografia Naţională, 1866. Au apărut zece broşuri, numerotate. Publicarea Eumenidclcr a început în a doua jumătate a lunii iulie 1866, cum ne informează următorul anunţ apărut în Trompeta Cârpacilor, an. IV, nr. 438, 22 iulie 1866, p. 1752; „Eumenidele. Satire politice. Jurnal în versuri de D. B. Iese de două ori pe lună. Freţul este de 24 sfanţihi pe an. Broşura un sfanţih. S-a depus chiar astăzi broşura 1 la d. George loanide, librar, unde se fac şi abonamentele." Din anunţurile succesive inserate în Trompeta Cârpacilor rezultă că broşurile nu apăreau cu o periodicitate prea idne precizată. Astfel, în Trompeta Carpaţilor, an. IV, nr. 443, 19 august 1866, p. 1772, repetîndu-se prima parte a anunţului, se menţiona: „S-a depus chiar astăzi broşura II la d. George loanide, librar, unde se fac ţi abonamentele". Broşura nr. 3 era anunţată, cu aceeaşi formulă, în Trompeta Carpaţilor, an. IV, nr. 445, 26 august 1866, p. 1780, iar broşura nr. 4, fn Trompeta Carpaţilor, an. IV, nr. 459, 14 octombrie 1866, p. 1832. Despre broşura nr. 5 nu întîlnim însă nici un anunţ. Ultima broşură anunţată, din cele zece apărute, este broşura nr. 6, în Trompeta Carpaţilor, an. IV, nr. 463, 16/28 octombrie 1866, p. 1848. Primele cinci broşuri au apărut cu titlul Eumenidele sau Satire politice-Jurnal în versuri. Redactor D.B. Broşura nr. 6 are titlul uşor modificat: Eumenidele. Satire politice. Broşurile nr. 7, 8 şi 9 poartă numai titlul Eumenidele, dispărînd precizările „Satire politice" şi „Jurnal în versuri", iar în loc de redactor se menţionează: „Proprietar D.B." Broşura nr. 10 se intitulează concis Eumenidele, toate celelalte elemente fiind eliminate complet. 396 Intenţionînd să contracareze Eumenidele, adversarii politici vizaţi în aceste satire au apelat la publicistul umorist N. T. Orăşanu. care tipăreşte, ca replică, un alt „jurnal în versuri" intitulat Bolintineadele (Bucureşti, Tipografia Naţională, 1866), în două broşuri. Induşi în eroare de titlu şi de unele clemente formale asemănătoare cu Eumenidele. mulţi istorici literari au crezut că Bolintineadele aparţin tot lui Dimitrie Bolintineanu. Chiar şi G. Călinescu, în Istoria literaturii române, ca şi în studiul dedicat poetului, publicat în Steaua, nr. 11 şi 12, noiembrie şi decembrie 1959, şi nr. 3, martie 1960, reprodus apoi de Al. Piru în volumul Studii şi comunicări (Bucureşti, Editura Tineretului, 1966), menţionează Bolintineadele alături de celelalte scrieri satirice ale autorului Eumenidelor. Că acest jurnal satiric nu aparţine lui Dimitrie Bolintineanu, ci adversarilor săi politici, o declară însuşi poetul. De asemenea, tntr-o notiţă publicată în Sentinela română, an. V, nr. 10, 5 septembrie 1866, nr. 39, se preciza: „A apărut o nouă publicaţiune în versuri, sub titlul Bolintineadele, care va ieşi o dată pe lună. Această publicaţiune, după cît vedem, este un răspuns la Eumenidele domnului D.B. Nu putem recomanda mai bine publicului această întîia broşură, decît reproducînd următoarea plină de spirit şi originală descriere a lui 3 august, coprinsă într-însa." Prima broşură din Bolintineadele conţine Epistola întîia. D. Dimitrie Bolintineanu, în care, prin insinuări şi ironii mai puţin controlate, îl acuză pe poet că ar fi profitat de funcţiile avute în timpul domniei lui Cuza, spre a se îmbogăţi, şi de aceea lua apărarea domnitorului detronat. Evident, asemenea acuze nu corespundeau cîtuşi de puţin adevărului, Dimitrie Bolintineanu fiind, ca ministru în timpul lui Cuza, de o ireproşabilă conduită etică şi civică. La fel de nedrepte erau şi acuzaţiile din Epistola a doua. D. Dimitrie Bolintineanu, apărută în broşura nr. 2 din Bolintineadele, potrivit cărora poetul ar fi urmărit să fie ales deputat. Adevărul este că Dimitrie Bolintineanu a respins întotdeauna, în mod categoric, orice încălcare a legalităţii, orice tentativă de a trage profituri personale prin escamotarea adevărului. în primăvara anului 1861, de pildă, cînd se punea problema alegerii unor noi deputaţi în Adunarea legislativă. Comitetul oficios central îl propune candidat şi pe Dimitrie Bolintineanu, printre alţi reprezentanţi ai partidei naţionale independente. în manifestul Către alegători, publicat în Românul, an. V, nr. 74, 15 martie 1861, p. 237, se spunea: „Credem de a noastră datorie a alătura aci lista persoanelor, prezinţi astăzi la memoria noastră, care pot avea sorţi d-a fi aleşii partidei naţionale independinţi pentru viitoarea Adunare legislativă". Dimitrie Bolintineanu nu era însă omul care să fie sedus uşor şi să renunţe la principiile sale îneîntat de astfel de propuneri. Printr-o scrisoare deschisă, adresată „Onor membri ai Comitetului electoral central", publicată în Uniunea română, an. I, nr. 4, 22 martie 1861, p. 14. refuză categoric can- 398 didatura sa pentru locul de deputat în Adunarea legislativă. Refuzul său constituia un protest declarat împotriva legii electorale din acea vreme, care, bazată pe sistemul cenzitar, avea un caracter retrograd, antipopular, acordînd dreptul de vot şi de a fi ales numai celor care dispuneau de avere materială. Cum poetul era într-o stare de pauperitate cronică, se solidariza cu masa imensă a celor lipsiţi de drepturi electorale. Ba mai mult, declara că şi în cazul în care ar fi îndeplinit condiţiile impuse de legea electorală, tot nu ar fi acceptat propunerea de candidat atît timp cît nu era abolită legea respectivă, ce îngrădea libertăţile cetăţeneşti. Scrisoarea de refuz reprezintă o adevărată profesiune de credinţă: „Domnii mei, nu mi-a plăcut niciodată a îmbrăţişa o lege care n-a avut simpatiele mele. Chiar atunci cînd aş avea calităţile cerute de. legea electorală în fiinţă, încă n-aş primi a fi deputat, căci această lege este diametral opusă cu principiele melc. Doresc o lege electorală care să dea drepturi de alegători şi aleşi tuturor românilor cărora legile cer datorii, şi, permi-teţi-mi a observa aici, că oricare va fi votul ieşit din urna proprietarilor, nu va avea nici meritul de a ne face să sperăm la cea mai mică îmbunătăţire în această lege." în epoca apariţiei lor. Eumenidele au avut un viu ecou printre contemporanii lui Dimitrie Bolintineanu, fiind apreciate îndeosebi de cei ce păstrau o imagine luminoasă despre domnia lui Alexandru loan Cuza. O mărturie elocventă ni s-a transmis de la Al. Macedonski, într-o Analiză critică, publicată în Literatorul, an. ill, nr. 8, august 1882, p. 454: „Tatăl meu dar citise pe Bolintineanu şi îmi aduc aminte că era abonat pînă şi la faimoasele sale Eumenide, publicaţiune lunară, uitată, dar ce va reînvia într-o zi, spre a rămîne pentru noi aceea ce pentru latini rămăseseră versurile lui Juvenal". 3. Potrivit propriei mărturii a lui Dimitrie Bolintineanu. prima versiune a epopeii Traianida a fost concepută şi, probabil, scrisă, încă din 1866. Ca şi în cazul altor scrieri ale sale, intenţiona să-şi asigure publicarea şi difuzarea ei pe baza unor liste de abonaţi, procedeu frecvent în epocă. Primul cînt din Traianida s-a publicat în vara anului 1867, sub formă de broşură, distribuindu-se celor înscrişi pe listele de abonaţi. Se pare însă că mulţi dintre aceştia nu şi-au respectat angajamentul de a achita suma cuvenită, poetul fiind nevoit să dea următorul anunţ, în Trompeta Carpaţilor, an. V, nr. 542, 17/29 august 1867, p. 2168: „Domnii cari au subscris la publicaţiunea numită Traianida, care au primit întîia broşură şi nu au trimis preţul abonamentului după angajament, sunt rugaţi a face onoarea iscăliturii d-lor trimi-ţînd banii". Apelul lui Dimitrie Bolintineanu a rămas, din păcate, fără ecou, nemaiputînd continua tipărirea celorlalte cînturi. Pentru a-i stimula pe cei abonaţi şi a trezi interesul altor cititori, selectează din primul cînt cîteva fragmente şi le retipăreşte în Albina Pindului, an. I, nr. 2, 1 iulie 1868, p. 30, 399- însoţite de această noti din partea redacţiei: „Extragem următoarele fragmente din Cintul I ce autorul a binevoit să ne comunice. în numărul viitor, vorbind n genere despre poezia epică ne vom întinde cu observaţiile noastre şi asupra epopeii domnului Bolintineanu, unicul monument complet de asemenea gen ,c~ domnia-sa ridică în literatura română." Redacţia gazetei Albina Pindului n-a mai revenit în numerele următoare, aşa cum promisese, asupra epopeii lui Dimitrie Bolintineanu. Ceva mai tîrziu, din cauză că poetul nu putea si-şi mai tipărească Traianida în broşuri aparte, din lipsă de abonaţi, Albina Pindului îi oferă coloanele sale şi astfel epopeea apare mai întîi în această gazetă, începînd de la nr. 11, 15 noiembrie 1868, p. 257, pînă la nr. 2, 16-30 iunie 1869, p. 40. Prima parte a epopeii, publicată în Albina Pindului, pînă în februarie 1869, apare, în luna martie, în volum: Traianida, poemă epică, broşura I, Bucureşti, Tipografia lucrătorilor asociaţi, 1869. Apariţia e anunţată, la rubrica de „Bibliografie", în Românul, an. XIII, 2 martie 1869, 195: „A ieşit de supt tiparul Lucrătorilor asociaţi întîia parte din Traianida, poemă epică de Dimitrie Bolintineanu. Se află de vînzare numai la biuroul gazetei Albina Pindului, în Fasagiul Român. Preţul este trei sfanţi." Apariţia Traianidei în Albina Pindului şi în volum aparte nu a avut ecoul scontat printre abonaţi. Cu amărăciunea speranţelor înşelate, Dimitrie Bolintineanu publică, sub propria sa semnătură, următorul anunţ,în^/6;>w Pindului an. II, nr. 2, 16-30 iunie 1869, p. 39: „Pentru a vedea starea de decadinţă în care am ajuns, unde naţia şi guvernul nu mai au simţimîntul literilor României, vom zice că am avut patruzeci de abonaţi la această poemă, dintre cari numai douăzeci au făcut onoare subscrierii lor. Acestor abonaţi se va da restul Traianidei prin caiete din Albina Pindului unde se va publica regulat. Dacă însă din acest mic număr de abonaţi, vor fi unii nemulţumiţi cu această decizie, sunt rugaţi să ne înştiinţeze spre a li se înapoia partea din bani ce au plătit şi care priveşte Traianida." în acelaşi număr din Albina Pindului, Grigore H. Grandea. conducătorul gazetei, intervenea prin articolul Publicaţia operilordomnului Dimitrie Bolintineanu, acuzînd în primul rînd oficialitatea vremii de vinovată atitudine nepă-sătoare faţă de un poet care adusese mari servicii patriei şi literaturii române: „Iacă un poet ca Bolintineanu care în lunga lui viaţă da dureri şi privaţii n-a avut alt scop decît deşteptarea simţimîntelor nobile şi patriotice la români. Pentru tot ce a făcut, n-a fost răsplătit decît cu sudori de sînge. Şi toţi acei cari, mai mult sau mai puţin, au simţit în inima lor nobilă setea d-a păşi pe această cale spinoasă, nu credeţi că au izbutit mai bine. Dar ce să mai zicem noi? Lăsăm pe poet singur să vorbească cu acea răceală a unui suflet mîndru. Să vă spună el în cîţi români avu răsunet chemarea lui pentru publicarea operilor sale cari sunt o avuţie sîntă a naţiei." 20 Octombrie 1866 3(22) Biblioteca Academiei R.S.R. S-- CCXXXIII Documente şi manuscrise literare, vol. I, p. 114. 1. La apariţie, în 1866, volumul Brises d'Orient s-a bucurat de o primire favorabilă şi de aprecieri pozitive din partea scriitorilor şi criticilor francezi. Comentariile din presa franceză au fost parţial traduse şi reproduse în presa românească a epocii, rămînînd greu accesibile. Ele au fost prezentate prima dată de Aurel Martin în articolul Bolintineanu văzut de scriitorii francezi, publicat în Gazetaliterară, nr. 40, din 1 octombrie 1964, şi nr. 41, din 8 octom-Irie 1964, inclus apoi în volumul Metonimii, Bucureşti, Editura Eminescu, 1974, p. 147. Cercetările pe care le-am întreprins personal în Bibliotheque Naţionale din Paris m-au condus însă la cunoaşterea integrală a comentariilor franceze despre volumul lui Dimitrie Bolintineanu, precum şi la descoperirea unora necunoscute şi nemenţionate de nici un cercetător al vieţii şi operei poetului nostru. Toate aceste comentarii franceze le-am reprodus integral în capitolul de Note şi comentarii din volumul IV al ediţiei noastre, în care am inclus Brises d'Orient. Aici, le menţionez numai, cu titlu informativ. în ordine cronologică, primul comentariu francez este publicat de Henri Lavoix în Le Moniteur Universe!, nr. 128, 8 mai 1866, p. 551. în versiune românească a apărut în Trompeta Carpaţilor, an. IV, nr. 424, 31 mai 1866, p. 1695. Al doilea comentariu francez, semnat cu iniţialele A.G., s-a publicat în Athenaeum Fvancais. Bulletin Bibliographique de la Revue Contemporaine, 2-e serie, no. 2, 15 mai 1866, p. 16. Al treilea comentariu francez e datorat lui Andre Lefevre, mVIllustration, 24-e annee, voi. XLVII, no. 1212, 19 mai 1866, p. 314. Versiunea românească s-a tipărit în Trompeta Carpaţilor, an. IV, nr. 427, 14 iunie 1866, p. 1708. Cel de al patrulea comentariu aparţine lui Theodore de Ban-ville, apărut în Revue du XlX-e siecle, tom. III, octobre 1866, p. 138. Traducerea românească s-a publicat în Trompeta Carpaţilor, an. IV, nr. 464, 13/25 octombrie 1866, p. 1893. Dintre comentariile franceze despre Dimitrie Bolintineanu, rămase necunoscute, pe care le-am descoperit personal în Bibliotheque Naţionale din Paris, menţionez pe cel din ampla lucrare a lui Vir-gile Rossel, Histoire de la litterature francaise hors de France, apărută la Paris, 400 40.1 în 1895, la editura Alfred Schlachter. De asemenea, Virgile Rossel a consacrat lui Dimitrie Bolintineanu o amplă analiză în studiul La Poesie francaise en Roumanie, în Revue d'histoire litteraire de la France, an. V, nr. 1, 15 ianuarie 1898, p. 125. 21 Biblioteca Academiei R.S.R. S Bucureşti, decembr. 24 [1866] 3(H) CCXXXIII Documente şi manuscrise literare, vol. 1, p. 115. 1. Titlul corect al cărţii: Călătorii la românii din Macedonia şi Muntele Athos sau Santa Agora, apărută în 1863. 22 15 febr. s.v. [1867], Bucureşti Biblioteca Academiei R.S.R. S 3(15) CCXXXIII Teodor Vârgolici: Corespondenţă inedităD.Bolintineanu, în voi. Comentarii literare, p. 197. 1. In raport cu conţinutul scrisorilor anterioare, aceasta datează evident din 1867. 2. Dimitrie Bolintineanu parafrazează cunoscutele versuri ale lui C. A. Rosetti din romanţa A cui e vina, de largă circulaţie în epocă: „Astfel merge lumea, nu e vina ta"; „Astfel ţi-este sexul, nu e vina ta" ; „Astfel e amorul, nu e vina mea", fiecare din aceste versuri încheind cîte o strofă Către COSTACHE NEGRI Brusa, 19 sept. s.n. [1855] Biblioteca Academiei R.S.R. S 4(5) LXV 402 1. Scrisoarea datează din 1855, în cuprinsul ei fiind vorba de revista România literară a Iui Vasile Alecsandri, care apărea în acest an. De asemenea, se referă la botezul copilului lui A. Zanne, care nu putea fi decît Jules (Iuliu A. Zanne), născut în acest an. 2. în 1855 Costache Negri se afla la Constantinopol, trimis de domnitorul Moldovei, Grigore Ghica, spre a-1 informa asupra atmosferei din capitala Imperiului Otoman privitoare Ia situaţia Principatelor Române. Aici, Costache Negri stă aproape un an. 3. Marin Serghiescu-Naţionalul. Vezi nota 2 la scrisoarea 1 către Baligot de Beyne. 4. în afară de poezii, Dimitrie Bolintineanu a publicat în România literară din 1855 numai romanul ManoiI, începînd de la nr. 27, din 16 iulie 1855, pînă la nr. 40, din 15 octombrie 1855. 13/25 7-br., Brusa, [1855] Biblioteca Academiei R.S.R. S 1. Ca şi alţi scriitori din aceeaşi epocă, Dimitrie Bolintineanu notează unele luni ale anului printr-o cifră corespunzătoare pronunţiei franceze, deci 7-br. semnifică luna septembrie. Scrisoarea datează din 1855, deoarece în cea imediat următoare, din 17 octombrie 1855, îi comunică lui Costache Negri că a scăpat de friguri. 2. C. Pădeanu şi A. Zanne conduceau lucrările de construire a şoselei dintre Brusa şi Ghemlek. 17 oct. s.n., Brusa, 1855 Biblioteca Academiei R.S.R. S 4(2) LXV 1. Este vorba de Vasile Alecsandri. în octombrie 1855, aflîndu-se în Franţa, Vasile Alecsandri porneşte spre ţară prin Marsilia, ajungînd la Constantinopol. De aici întreprinde o călătorie în Crimeea, unde vizitează cîmpul de luptă de la Sevastopol, scriind apoi poezia La Sevastopol. întorcîndu-se 403 1 la Constantinopol, petrece aici revelionul împrenă cu Ion Ghica, Costache Negri, D. Ralet şi Baligot de Beyne. 2. în urma unei călătorii întreprinse în primăvara anului 1854, Dimitrie Bolintineanu redacta atunci memorialul Călătorii în Palestina si Egipt, va apărea în 1856. 4 3 septem. 1857, Constantinopole 4(7) Biblioteca Academiei R.S.R. S - LXV 1. în martie 1856 Costache Negri s-a înapoiat în Moldova, unde îi scrie Dimitrie Bolintineanu. 2. în legătură cu apropiata întoarcere în ţară a lui Dimitrie Bolintineanu, în toamna anului 1857, după nouă ani de exil, vezi nota 1 la scrisoarea 1 către Baligot de Beyne. 3. La 25 mai/6 iunie 1856, Costache Negri şi alţi militanţi unionişti, ca Mihail Kogălniceanu, Vasile Alecsandri, N. Docan, D. Ralet, C. Rolla, pun bazele societăţii „Unirea". Bucurîndu-se de un deosebit prestigiu, e ales deputat. 5 Bucureşti, [24 ianuarie 1859J Biblioteca Academiei R.S.R. Ms. 4643, f. 160. Telegramă. Documente privind Unirea Principatelor, vol. III. Corespondenţă politică (1855—1859). Culegerea documentelor, studiul introductiv, rezumatele, notele şi indicele de Cornelia C. Bodea, Bucureşti, Editura Academiei R.S.R., 1963, p. 425. 1. Conţinutul telegramei justifică această datare. 6 4 iuliu [18611 4(4) Biblioteca Academiei R.S.R. S - LXV 1. Scrisoarea datează din 1861, din perioada cînd Dimitrie Bolintineanu era ministru de Externe şi Costache Negri se afla la Constantinopol ca agent diplomatic al Principatelor Române Unite. 2. în legătură cu conferinţa puterilor garante privind Unirea deplină, vezi nota 2 la scrisoarea 6 către Alexandru loan Cuza. 3. După întoarcerea sa în ţară, în perioada frămîntată a Unirii, Ion Ghica adoptă, într-adevăr o atitudine echivocă, ce-1 va determina, în cele din urmă, să se plaseze pe o poziţie ostilă lui Alexandru loan Cuza. Analizînd cu obiectivitate manifestările lui Ion Ghica din această perioadă, în studiul introductiv la ediţia critică de Opere (vol. I, Bucureşti, Editura pentru literatură, 1967, p. 37), Ion Roman precizează: „în tot acest timp, deşi a făcut politică liberală, s-a găsit în conflict adesea cu propriul partid, deoarece a fost unul dintre fruntaşii aripii de dreapta, înclinată să împartă puterea politică cu boierimea şi neinteresată în rezolvarea celor două probleme fundamentale puse după Unire: lărgirea bazei electorale şi împroprietărirea clăcaşilor." în scurtul interval de la începutul lunii martie pînă la 29 aprilie 1859, cînd a fost prim-ministru în Moldova, Ion Ghica a cerut Unirea cu principe străin, fapt jignitor pentru Alexandru loan Cuza. „Ion Ghica dovedi aşadar de la bun început că nu înţelege să fie devotat domnului", arată Ion Roman, adău-gînd: „După ce, către sfîrşitul anului 1861, Poarta recunoscu Unirea deplină a Moldovei cu Ţara Românească şi se putu forma cel dintîi guvern unic al Principatelor Unite, Cuza nu mai face apel niciodată la serviciile lui Ion Ghica, ar acesta trece făţiş de partea adversarilor săi." Către G. SION 1 6 iunie 1856, Constantinopole Biblioteca Academiei R.S.R. Ms. rom. 235; f. 21-22. N. Cartojan: D. Bolintineanu. Scrisori din exil, în Neamul românesc literar, an. I, nr. 6, 1 iunie 1909, p. 469. 1. în legătură cu această împrejurare, N. Cartojan precizează: „Steaua Dunării din 26 mai 1856 cuprinde dări de seamă asupra banchetului dat la 22 mai la via lui Kogălniceanu în onoarea maiorului Filipescu. Căpitanul Filipescu refuzase, fiind comandant al bateriei moldovene, să se supună ordinului, dat de guvernul provizoriu, în septembrie 1854, de a se retrage cu armata rusească şi trupele moldoveneşti peste Prut. Luat atunci de ruşi ca prins de război, izbuteşte să se întoarcă în ţară, după o petrecere de aproape doi 404 405 ani în cetăţile Bobruisc şi Costroma. în frămîntarea care cuprinsese sufletele atunci, în preajma Unirii, întoarcerea căpitanului Filipescu a fost sărbăloriiă cu căldură în toată Moldova. Domnul îl înălţă la rangul de maior şi-i acordă o remuneraţie de 800 de galbeni. Prietenii îi dau un banchet în via lui Kogălniceanu, unde ţin toasturi, între alţii, Kogălniceanu, A. Panu, Ralet şi C. Negri." în Steaua Dunării, nr. 26. din 29 mai 1856, p. 104, G. Sion publică poezia La maiorul G. Filipescu, în care accentua că locul de onoare al ostaşului trebuia să fie în lupta pentru Unire: Fraţii tăi toaste-nchină Ţie şi-n unirea lor, Căci la toţi inima plină Este-acum de acest dor. Şi oşteanul prin Unire Poate-n lupte-a străluci, Căci n-ar căpăta mărire Neputîndu-se uni. în acelaşi număr din Steaua Dunării, maiorul G. Filipescu îi răspunde lui G. Sion: „Inima cătră inimă se lipeşte cînd o sîntă datorie cheamă pe toţi a face jertfe pentru patrie, care jertfe atunci sînt şi mai uşoare. Foete amice! tu, ca şi oşteanul arăţi astăzi simţirea ta: unul îşi face datoria, altul o cîntă; cu toţii servim aceieşi cauze." Din depărtarea exilului, fiind şi prea exigent, Dimitrie Bolintineanu nu agrea astfel de manifestări. 2. într-adevăr, memorialul Călătorii în Palestina şi Egipt nu a apărut la Bucureşti, ci la laşi, în Tipografia „Buciumului român", în 1856. 3. Nicolae Vogoride (1820—1863), caimacam al Moldovei între anii 1856- 1858. 4. Dimitrie Bolintineanu nu a mai întreprins această călătorie. A doua ediţie a memorialului a apărut cu titlul Călătorii la Ierusalim în sărbătorile Paştelui şi în Egipt, Bucureşti, Tipografia lucrătorilor asociaţi, 1867. 5. Doamna Luzatto, mama soţiei lui A. Zanne. 6. Data naşterii lui Dimitrie Bolintineanu a fost mult timp controversată. Pentru a simplifica problema, Ovid Densusianu declara categoric: „Nu putem preciza anul naşterii lui Bolintineanu" (Literatura română, curs litografiat, vol. II, 1900—1901, p. 925). încă din timpul vieţii poetului s-a propus ca dată a naşterii sale anul 1826. Cea dintîi menţiune a acestui an o întîlnim în lucrarea lui I. G. Valentineanu, Biografiea oamenilor mari scrisă de un om mic (Paris, 1859, p. 37). O singură dată a fost propus anul 1823, de către P. Chiţiu în Dimitrie Bolintineanu, conferinţă publică ţinută la 5 aprilie 1886 (Craiova, Tipo-litografia naţională Ralian şi Ignat Samitea, 1886, p. 12), 406 cu precizarea că această dată i-a fost comunicată de vărul poetului, 1. Bolintineanu. în monografia Dimitrie Bolintineanu (Bucureşti, Editura Tineretului, 1962, p. 14), ton Roman a pledat pentru anul 1824. Data care a fost oarecum oficializată în istoria literaturii române este anul 1819. Această dată a fost pusă în circulaţie de Anghel Demetriescu, în articolul publicat în Analele literare, an. I, nr. 2, din 15 ianuarie 1886, p. 69. De atunci încoace, aproape toţi cei ce au scris despre Dimitrie Bolintineanu, inclusiv principalii săi exegeţi, consimt că anul naşterii poetului este 1819. în studiul Scriitori progresişti între anii 1848 —1859: D. Bolintineanu, apărut în Steaua, nr. 11 — 12 din 1858 şi nr. 3 din 1959, care reprezintă forma revizuită şi completată a capitolului respectiv din Istoria literaturii române, G. Călinescu admite tot anul 1819. De asemenea, D. Păcurariu, în monografia Dimitrie Bolintineanu (Bucureşti, Editura Tineretului, 1969, p. 9), subscrie la aceeaşi dată. După părerea mea, nici una din datele enumerate mai sus nu este cea reală. Convingerea mea e că Dimitrie Bolintineanu s-a născut în 1825. Voi încerca, în cele ce urmează, să demonstrez acest lucru. în lipsa unui act oficial, trebuie în primul rînd să luăm în considerare propriile mărturii ale scriitorului. Astfel, în această scrisoare adresată Iui G. Sion, D. Bolintineanu preciza: „Află că sînt de treizeci şi unu de ani şi trei luni şi jumătate". Printr-un calcul aritmetic se poate deduce aşadar că autorul legendelor istorice s-a născut în anul 1825, prin luna februarie. Această dată este însă contrazisă de poet în ziarul său Dîmboviţa, an. II, nr. 2, 21 octombrie 1859, p. 6, în care întîlnim notiţa următoare: „Redactorul nu s-a schimbat, este tot cel vechi, D. Bolintineanu, din satul Bolintinul din Vale, de ani 35, de lege creştină ortodoxă... " Din această notiţă ar rezulta că poetul s-a născut în 1824. Dacă ne bazăm însă pe declaraţia din scrisoarea către G. Sion, din care reiese că s-a născut în 1825, prin februarie, înseamnă că în octombrie 1859, cînd publica notiţa din Dîmboviţa, D. Bolintineanu era în vîrstă de 34 ani şi 8 luni, ceea ce 1-a determinat probabil să nu mai acorde atenţie unei diferenţe de 4 luni şi să declare cifra rotundă de 35 de ani. Propun înd ca dată a naşterii anul 1819, Anghel Demetriescu se baza pe următorul argument. în volumul Poeziile vechi şi noi ale d-lui Bolintineanu, apărut sub îngrijirea lui G. Sion, în 1855, în timp ce poetul era în emigraţie, se află poezia La ziua aniversată, datată 1845, care începe cu aceste două versuri: Douăzeci şi şase astăzi au bătut Ani ai vieţii mele ce-n dar au trecut. 407 Anghel Demetriescu scădea 26 din 1845 şi conchidea că D. Bolintineanu s-a născut în 1819. După opinia mea şi potrivit unor noi fapte de istorie lite-rară pe care le vom expune mai jos, G. Sion a datat poezia La ziua aniversată cu anul 1845, în mod eronat. De altfel nu e singura eroare de datare pe care o săvîrşeşte în această ediţie. Convingerea mea este că poezia La ziua aniversată, în care D. Bolintineanu îşi preciza vîrsta de 26 de ani, a fost scrisă la Faris, în timpul exilului, în anul 1851. De aici rezultă, iarăşi printr-un calcul aritmetic, că poetul s-a născut în 1825, dată ce corespunde şi declaraţiei din scrisoarea ce i-o va adresa, cîţiva ani mai tîrziu, Ia 6 iunie 1856, lui G. Sion. Din manuscrisul 3349, f. 85, aflat astăzi în Biblioteca Academiei R.S.R., constatăm că, la 9 octombrie 1850, din Paris, D. Bolintineanu îi trimite lui A. Hurmuzachi, pentru gazeta Bucovina, poeziile La o paseră de pasagiu, Sărbătoarea exilatului, De ce sînt tăcut şi Răsura. Ceea ce ne reţine atenţia cu deosebire este poezia Sărbătoarea exilatului, din care cităm: Zi aniversală, te salut în chin, Te salut în lacrimi p-ăst pămînt strein! Astăzi 1-a mea masă nimeni nu s-adună, Harpa este moartă, cupa nu mai sună. Oaspeţii cei veseli poate nu mai sînt, Pe a lor ţărînă sufl-al iernii vînt, Casa mea se surpă, cade în tăcere, Poarta-i pe ţîţîne geme cu durere. Paserile nopţii pe-nvelişu-i cînt, Iarba creşte verde pe coperămînt. Cînele ce latră acolo cu teamă în tăcerea nopţii în deşert mă cheamă! Cînd se va întoarce tînăru-i stăpîn, Nu-1 va recunoaşte, căci va fi bătrîn, Căci exilul stinge mîndra tinereţe... Zi aniversală — tu mă afli-n chin, în exil şi-n lacrimi, pe pămînt strein. Poezia Sărbătoarea exilatului este însă reluată, sub o formă mult modificată, dar şi cu unele versuri transpuse identic, peste un an de zile, în 1851, în poezia cu titlul La ziua aniversală, în care poetul îşi precizează etatea de 26 de ani: Douăzeci şi şase astăzi au bătut Ani ai vieţii mele ce-n dar au trecut! Zi aniversală! Zi de bucurie Ce-aşteptam atîta într-a mea junie! Ce-mi vesteşti tu oare pe acest pămînt, Dulce fericire sau al meu mormînt? Cînd veneai odată, zi de bucurie, Cîte dulci dorinţe n-aduceai tu mie! Cîte mîni iubite mîna-mi nu strîngea! Cupa unui frate cupa mea lovea; Ochii unei mume, plini de lăcrimioare Mă cătau pe mine ca pe-o dulce floare! Astăzi eu sînt singur, pe străin pămînt; Maica mea iubită doarme în mormînt; Oaspeţii, în preajmă-mi nu se mai adun; Cupele, la masa-mi, vai! nu mai răsun! Casa părintească cade la pămînt; Iarba verde creşte pe coperămînt; Paserea de noapte geme fără seamă; Cînele, în lanţuri, cînd şi cînd mă cheamă; Cînd se va întoarce tînăru-i stăpîn, Nu-1 va mai cunoaşte, căci va fi bătrîn. Cînd se va întoarce-n casa părintească, Ochii săi în lacrimi or să se topească ! Zi aniversală, ce-mi aduci tu mie, Lacrimi şi mormăitul? dulce bucurie? Dulce bucurie? o, deşert cuvînt!... Poezia La ziua aniversală a fost scrisă în 1851. La 6 octombrie 1851 D. Bolintineanu o expedia, din Paris, lui Vasile Alecsandri, împreună cu alte poezii. Manuscrisul autograf al poeziei La ziua aniversală se află astăzi în Biblioteca Academiei R.S.R., la cota Ms. rom. 235, f. 118, f. 133. Să recapitulăm. La 9 octombrie 1850 D. Bolintineanu îi trimite lui A. Hurmuzachi poezia Sărbătoarea exilatului. Peste un an, la 6 octombrie 1851, îi expediază lui V. Alecsandri poezia La ziua aniversală, în care reia motivul şi unele versuri din Sărbătoarea exilatului. Aşadar, poezia La ziua aniversală nu a fost scrisă în 1845, cum credeau G. Sion şi Anghel Demetriescu, ci în 1851. Dacă ar fi fost scrisă în 1845, poetul ar fi introdus-o, neapărat, în Colecţie din poeziile domnului D. Bolintineanu, volum apărut în 1847 şi cuprinzînd întreaga sa producţie poetică de pînă atunci. Poezia La ziua aniversală a fost inclusă prima dată în volumul Cîntece şi plîngeri, apărut în 1852. Din precizarea, în primele două versuri ale acestei poezii, scrisă în 1851, că aniversează vîrsta de 26 de ani, rezultă că Dimitrie Bolintineanu s-a născut în anul 1825. 408 409 28 august 1858, Bucureşti Ştefan Meteş: Din relaţiile şi corespondenţa poetului Gheorghe Sion cu contemporanii săi, Cluj, Tipografia „Pallas", 1939, p. 19. 1. în vara anului 1858, dăruindu-se unei activităţi febrile, D. Bolintineanu îşi propune să iniţieze o bibliotecă clasică, o suită de ediţii din operele reprezentative ale literaturii universale şi române, distribuite cititorilor prin abonament, în această direcţie, D. Bolintineanu continua o preocupare mai veche a cărturarilor noştri. în 1821, Zaharia Carcalechi scosese, la Buda, Biblioteca românească. în 1830, Stanciu Căpăţîneanu inaugura Biblioteca desfătătoare şi plină de învăţătură, declarînd că vroia să tipărească, printre altele, Mărimea romanilor de Montesquieu, Zadig sau Ursitoarele de Voltaire, Contractul social de Jean-Jacques Rousseau, Ruinele lui Volney etc. Tot în 1830, Ion Heliade Rădulescu dădu la lumină Adaosul literar la Curierul românesc, în mai multe volume, în care publică traduceri din Marmontel, Levizac, Lamartine, "precum" şTWopţile lui Young în tălmăcirea Iui Simion Marcovici. La scurt timp, Ion Heliade Rădulescu a iniţiat o nouă Colecţie de autori clasici, în care a introdus traduceri din Homer, Alfieri, Byron, Hugo, Rousseau. în 1843, continuînd preocupările în acest domeniu, autorul Zburătorului lansează o Chemare către folos, facere de bine şi glorie, tot pentru alcătuirea unei biblioteci de literatură universală, dar rămîne fără ecou. în 1846, revine cu o altă Chemare, publicată în Curierul romanesc, nr. 26, din 25 martie, în care spunea: „A înţelege o naţie mai multe limbi este mai anevoie; a se traduce mai mulţi şi varii autori într-o limbă este mai cu putinţă; şi aceasta din urmă şi-a propus jos-însemnatul, cugetînd a da naţiunii un început de Bibliotecă universală. într-însa se vor coprinde cei mai remarcabili autori antici şi moderni, ale căror scrieri au contribuit spre împlinirea faptei mari a civilizaţiunii, spre formarea minţii şi inimii umane, spre perfecţia 'omului". în acelaşi an, pictorul I. D. Negulici publică în Curierul românesc (nr. 98, din 27 decembrie 1846), un Plan de o mică bibliotecă universală, religioasă, morală, literară, petrecătoare, ştiinţifică etc., etc. pentru educaţia omului de toate clasele mirene si ecleziastice şi pentru ambele sexe, începînd de la vîrsta copilăriei şi pînă la vîrsta coaptă. Pictorul I. D. Negulici avea drept model pe Aime Martin, profesor de literatură la Athenee şi la Ecole Polytechnique din Paris, director al bibliotecii Sainte-Genevieve, care iniţiase, în 1836, Le Pantheon litteraire, o vastă bibliotecă de literatură universală. Acelaşi model îi servise şi Iui Ion Heliade Rădulescu. Abia în 1858, un nou proiect de bibliotecă clasică universală este lansat de Dimitrie Bolintineanu şi editorul Hristu Ioanin. Din „grecii vechi" îşi propuneau să traducă lliada şi Odissea de Homer, „Descrierea asupra dacilor 410 sau geţilor după timpul cînd Dariu trecu cu oştiri Dunărea !a noi" de Herodot, Republica lui Platon, precum şi opere ale lui Tucidide, Anacreon şi Safo. Din scriitorii latini erau prevăzuţi Virgiliu, Cicero, Juvenal, Ovidiu. Literaturile europene erau reprezentate prin Shakespeare, Byron. Jean-Jacques, La Bruyere, Victor Hugo, Lamartine, Musset, Goethe, Schiller, Burger, Klopstock, Dante, Tasso, Manzoni, MachiaveUi etc. De asemenea, îşi mai propuneau să tipărească „Cîntiee poporane, colecţii de poezii lirice de mai mulţi autori români, călătorii în Principate şi în ţări străine", teatru original, scrieri şi documente istorice, precum şi „scrierile din toate limbile, ve:hi şi noi, ce au raport cu ţările românilor", apoi un „mare dicţionar istoric şi geografic despre lucrurile românilor, încă din timpii antici şi pînă astăzi", elaborat de A. Zanne (Dîmboviţa, an. 1, nr. 7, 1 noiembrie 1858, p. 28). Din acest vast proiect al Bibliotecii clasice universale, D. Bolintineanu nu a putut realiza decît două cărţi, şi anume Istoriile Iui Herodot şi volumul său de versuri Bătăliile românilor, ambele apărute în primăvara anului 1859. Poate că nerealizarea acestui proiect s-a datorat şi faptului că, îndată după Unire, D. Bolintineanu e absorbit din ce în ce mai mult de activitatea politică, numărîndu-se printre cei mai apropiaţi şi mai devotaţi sfetnici ai domnitorului Alexandru loan Cuza. 2. Manoil, roman naţional, laşi, Tipografia româno-franceză, 1855. Este cert că romanul a fost tipărit de G. Sion, care s-a ocupat şi de publicarea altor volume ale poetului, în timpul exilului său. Astfel, în articolul Manoel sau Căderea şi înălţarea omului prin femeie, apărut în Gazeta de Moldavia, an. XXV, nr. II, 5 februarie 1853, p. 41, G. Sion informa cititorii că romanul urma să apară într-o elegantă ediţie, chemîndu-i să se înscrie pe listele de „pre-numeranţi", după un procedeu al epocii, adică de abonaţi: „Cartea se va tipări într-un frumos format, pe hîrtie velină, în Tipografia româno-franceză. Pentru a întîmpina cheltuielile tiparului şi beneficiul autorului, s-au deschis de cătră subscrisul prenumeraţie; în Iaşi la librăria d. Henig şi la aceea a d. Hristofor, iar în ţinuturi la domnii profesori, şi îndeosebi la persoanele ce se vor însărcina cu asemenea bine." 3. Melodii române, Bucureşti, Imprimeria C. A. Rosetti, 1858. Către ANIBAL STRAMBIO 5/20 Juin 1861 La Voix de la Roumanie, I annee, no. 20, 8/20 Juin 1861, p. 78, cu următoarea notă din partea redacţiei: „M. Bolintineano, ministre des Affaires Etrangeres, a adresse â M. Strambio, consul general d'Italie, la lettre suivante." 411 1. Camillo Benso di Cavour, născut în 1810, a murit la 6 iunie 1861 Patriot italian, militant de frunte pentru unitatea naţională a ţării sale. în 1847 a editat ziarul II Risorgimento, pus în slujba acestei cauze. Lupta sa s-a desfăşurat îndeosebi în Sardinia, făcînd-o principala forţă unificatoare a Italiei. A privit cu simpatie şi a sprijinit activ lupta poporului român pentru libertate şi unitate naţională. Către CHRISTIAN TELL 1 3 genarie 1856, Constantinopol Biblioteca Academiei R.S.R. S ^—L) C 1. La acea dată, domnitor în Moldova era Grigore Ghica, iar în Ţara Românească Barbu Ştirbei. Bucurîndu-se de un binemeritat prestigiu, Dimitrie Bolintineanu primise, în 1855, din partea lui Grigore Ghica, propunerea de a ocupa catedra de literatură română la Academia Mihăileană din Iaşi, Desigur, era entuziasmat de această ofertă, aşteptînd cu nerăbdare să se întoarcă în patrie, dar, şi de astă dată, speranţele i-au fost spulberate. Poarta Otomană i-a refuzat intrarea în Moldova (I. G. Valentineanu: Biografiea oamenilor mari scrisă de un om mic, p. 38). 2. La 6 decembrie 1855, România literară a fost suspendată, deoarece Nicolae lonescu, cronicarul politic al revistei, reproducînd ofisul domnesc prin care se hotăra eliberarea ţiganilor robi, îşi încheia comentariul său astfel: „Astăzi cade şi se defiinţează sclavia cea neagră; mîne caută să cadă şi să se desfiinţeze serbia cea albă... căci almintrele cum vom începe a fi o societate?" Evident, pleda pentru eliberarea şi împroprietărirea ţăranilor. 3. Broşura nu a fost scrisă de Alecu Russo şi nici de Ion Heliade Rădulescu, cum se credea în acel timp, ci de un alt emigrant român, N. Lăcusteanu. La 5 decembrie 1855, din Terapia, Ion Ghica îi scria soţiei sale, Alexandrina Ghica: „J'ai fait la conquete de Monsieur Thouvenel, malgre la nouvelle brochure d'Heliad, signee Rousso, ou peut-etre â cause de la brochure qui fait de moi l'homme le plus infame de la terre, mais en meme temps l'homme le plus capable et le plus habile que la terre ait porte" (Ion Ghica: Opere, vol. IV, ediţie îngrijită, note şi comentarii de Ion Roman, Bucureşti, Editura Minerva, 412 1985, p. 229). Broşura, care avea de fapt 215 pagini, a apărut la Bruxelles, îu 1855, cu titlul Suite ou supplement a l'histoire politique el sociale des Principautes Danubiennes de M. Elias Regnault. Lucrarea lui Elias Regnault apăruse tot în 1855, la Paris. în cartea sa, Russo-Lăcusteanu elogia excesiv pe Ion Heliade Rădulescu şi acoperea de injurii pe oponenţii acestuia, ceea ce a produs o vie indignare. în Steaua Dunării, nr. 13, din 7 februarie 1856, p. 52, se scria: „Dacă Eliade a fost instigatorul acestei scrieri — cum zic unii — atunci a avut o rea inspiraţie, căci s-a omorît pe sine însuşi." 2 8 fevruarie 1856, Constantinopol 45 (2) Biblioteca Academiei R.S.R. S - C 1. Este vorba, desigur, de Poeziile vechi şi noi ale d-lui Dimitrie Bolintineanu. Edate sub îngrijirea d. G. Sion, Bucureşti, Tipografia bisericească din St. Mitropolie, 1855. 2. VAutriche, la Turquie, et les Moldo-Valaques, Paris, Imprimerie Bailly, Divry et C-ie, 1856. 3. La începutul lunii iulie 1856, domnitorul Grigore Ghica din Moldova a fost înlocuit cu caimacamul Toderiţă Balş, iar în locul lui Barbu Ştirbei din Ţara Românească a fost numit caimacam fostul domnitor Alexandru Ghica. 3 [Iulie—august 1856] Muzeul Literaturii Române. Cota 2219. 1. Scrisoarea următoare justifică această datare. 2. Denumirea turcească a pantalonilor largi, de culoare roşie. 3. în Biografia domnului Alex. Christofi, scrisă de el însuşi (Craiova, Tipografia N. 1. Macavei, 1897, p. 41), menţiona: „La Smirna aveam un prieten cizmar grec numit Palamari, om cinstit şi de omenie; prin el se corespondau toţi românii de la Constantinopol şi Paris." 413 4 15 oct. 1856, Vathi Biblioteca Academiei R.S.R. S 45^(3)_ C 1. Impresiile din acest periplu le va relata în Fragment din călătoria d-lui D. Bolintineanu în Arhipel, publicat în Calendar istoric şi literar pe anul 1860. Samos, 3 nov. 1856 Biblioteca Academiei R.S.R. S 45J4) C 1. Rînduri scrise de Dimitrie Bolintineanu pe pagina a patra a unei scrisori a lui A. Zanne către Christian Tell. 2. „Insula Samos, spune jurnalul lui Baligot, este condamnată animalelor". In text, în limba franceză. 3. Potrivit datelor din Biografia domnului Alex. Christofi(p. 49), au intrat în ţară la 14 octombrie 1856. 11 noiem- s.n. 1856, Vathi Biblioteca Academiei R.S.R.. S 45J5) C 10 dechcm. s.n. 1856, Vathi Biblioteca Academiei R.S.R. S 45 (6) Raţiuni de stat. în text, în limba franceză. 2. Pe marginea scrisorii, Christian Tell notează: „I-am trimis pachet, Ia 20, prin Giovanake." 414 16 dechem. s.n. [1856], Vathi Muzeul Literaturii Române. Cota 2220. 1. în succesiunea celorlalte scrisori, aceasta datează, evident, tot din 1856. 2. E vorba de lucrarea lui B. Boeresco: La Roumanie apres le trăite de Paris du 30 mars 1856, prccedee d'une introduction par M. Roycr-Coîlard, professeur du droit des gens â la Facultc de Droit de Paris, Paris, E. Detitu, libraire-editeur, 1856. Semnătura B. Boeresco nu era un pseudonim, ci reprezenta ortografierea franceză a numelui lui Vasile Boerescu (1830—1883), ziarist şi jurist. Şi-a luat licenţa în Drept la Faris, în 1855, şi apoi doctoratul, în 1857. în timpul Unirii a fost ministru! Justiţiei şi unu! dintre cei mai devotaţi colaboratori ai Iui Alexandru loan Cuza. Lucrarea citată a apărut în anul următor, 1857, şi în versiune românească. Publicată în perioada în care marile puteri europene discutau soarta Principatelor Române, lucrarea lui Vasile Boerescu pleda cu însufleţire pentru drepturile legitime ale naţiunii noastre, în prefaţă, Royer-Coilard îşi exprima speranţa că puterile garante „vor lăsa românilor întreaga suveranitate ce le e rezervată şi le vor permite, prin mijlocul developării civilizaţiii şi prin creaţiunea bunelor instituţii interioare, de a merita un loc onorabil şi respectat în marea familie europeană." Susţinînd punctele de vedere ale lui Vasile Boerescu, Royer-Collard sublinia: „Punctul cel mai important este, fără îndoială, amelioraţia soartei ţăranilor, complecta lor dezrobire şi priimirea lor la participaţia drepturilor civile şi politice care se cuvine tutulor." 3. Prinţul este Ion Ghica. 25 dechemv. 1856 s.v., Samos Biblioteca Academici R.S.R. S 45 (7) C 10 30 dechemv. s.n. [1856], Vathi Biblioteca Academiei R.S.R. S 45_(8) C 1. Evident, scrisoarea datează tot din 1856. 415 Biblioteca Academiei R.S.R. S 11 45 (9) 2 genarie 1857, Samos 8/20 genarie 1857, Samos Muzeul Literaturii Române. Cota 2217. 1. Pe lîngă aceasta. în text, în limba franceză. 2. Ion Ghica. 13 12\24 fevruariu 1857 Biblioteca Centrală de Stat. Ms. 3955. 1. Eduard Antoine Thouvenel (1818—1866), diplomat francez. Din 1855 a fost ambasador la Constantinopol, pînă în 1860, cînd a devenit ministrul de Externe al Franţei. 14 10 martie s.n. [1857], Vathi Biblioteca Academiei R.S.R. S 45 (10) 1. Continuînd scrisoarea anterioară, aceasta datează tot din 1857. 2. Memorialul Călătorii în Palestina şi Egipt, apărut în 1856. 15 5117 martie 1857, Vathi Biblioteca Centrală de Stat. Ms. 3956. 1. Ce mai fericire! în text, în limba franceză. 416 16 24 martie 1857, Vathi Biblioteca Academiei R.S.R. S 45 (11) 31 martie 1857, Vathi l. Nefericitul. în text, în limba franceză. 17 Biblioteca Centrală de Stat. Ms. 3957. 1. Napoleon III. 18 9121 apr. [1857] Muzeul Literaturii Române. Cota 2218. 1. Fiind în continuarea scrisorilor anterioare, aceasta datează tot din 1857. Către ALEXANDRU ZANNE şi SOŢIA SA 2 iunie 1852, Constantinopole Biblioteca Academiei R.S.R. Ms. rom. 235, f. 12. N. Cartojan: D. Bolintineanu. Scrisori din exil, în Neamul românesc literar, an. 1, nr. 6, 1 iunie 1909, p. 464. într-o scurtă introducere la aceste scrisori, N. Cartojan preciza: „în manuscriptul cu numărul 235 din Biblioteca Academiei Române se păstrează un număr însemnat de scrisori de la D. Bolintineanu. Scrisorile încep din anul 1852, pe cînd Bolintineanu, exilat din patrie, după o petrecere de trei ani în Paris, călătorea prin Orient, şi se sfîrşesc în 1872, cînd poetul, atins de o boală crudă, e internat în ospiciul Pantelimon, unde-si sfîrseste zilele. Din aceste numeroase scrisori, adresate mai toate fami- 417 liei Zanne, extragem deocamdată scrisorile datate din vremea exilului. între multe nimicuri ale vieţii de toate zilele, se găsesc în aceste scrisori şi, împrăştiate ici şi colo, ştiri interesante privitoare la colonia de emigraţi români din Orient, la mişcarea politică şi culturală din ţară." 1. Despre Alexandru Zanne, vezi şi nota 1 la scrisoarea 13 către Alexandru loan Cuza. în timp ce se afla în exil în Turcia, îndeplinind funcţia de inginer al administraţiei otomane, Alexandru Zanne s-a căsătorit cu Victoria Luzatto, originară din Moldova, căsătorie la realizarea căreia a contribuit şi Dimitrie Bolintineanu. Tînăra familie Zanne a manifestat apoi faţă de poet o dragoste cu adevărat frăţească, găzduindu-1 pînă pe la începutul anului 1855. După întoarcerea în ţară, Dimitrie Bolintineanu s-a bucurat de aceeaşi solicitudine din partea familiei Zanne, mai ales în ultimii ani ai vieţii sale, cînd o boală necruţătoare 1-a ţintuit pe patul de suferinţă, în casa bunilor săi prieteni. Singur pe lume, fără nici un sprijin, nevoind să facă nici un compromis politic cu cei ce-1 detronaseră pe Alexandru loan Cuza, Dimitrie Bolintineanu fusese lăsat în părăsire de oficialitatea vremii. La 25 februarie 1871, Costache Negri îi scrie lui Alexandru Zanne: „Am cetit cu adincă mîhniciune ceea ce-mi scrii despre dumneata şi Bolintineanu, şi mai mult decît totdeauna rămîn înţăpenit în trista mea convingere, cum că oamenii de treabă, în biata noastră ţară, nu numai că sînt înlăturaţi şi nesocotiţi, dar apoi persecutaţi şi apăsaţi cu o scîrboasă perseverenţă" (Scrieri, vol. II, p. 351). Pentru a-1 putea îngriji cum se cuvine, Alexandru Zanne apelează la bunii prieteni ai poetului. Lui Vasile Alecsandri îi trimite o scrisoare zguduitoare, solicitîndu-i sprijinul în a obţine o pensie mai bună pentru nefericitul autor al Legendelor istorice: „Sărmanul nostru amic merge tot degenerînd în toate. Nu mai are nimic din omul ce cunoaşteţi, decît o carcasă zdrobită şi schimonosită. Oasele picioarelor s-au strîmbat, încît picioarele lui reprezintă un O. Capul îl ţine necontenit plecat, ca cînd i-ar fi junghetura frîntă. De multe ori hi ţine capui în mîini, ca cînd i-ar fi frică să nu-1 piarză... Moralul lui este scăzut aşa de jos ! Nu i-a mai rămas decît memoria unor lucruri trecute dar inconteninte.. . Alterarea cea mare a sistemului său nervos nu poate suferi prea mult timp nici o emoţiune. Negaţia a orice simţire este singura stare în care are quietudine. Poate că bietul om a simţit prea mult, a întins poate prea mult coarda simţirii prin imagineţiune şi suferinţe morale, încît aci coarda s-a zdrobit. Am pierdut orice speranţe de îndreptare. .. Tot ce vă rog pe d-voastră este de aveţi vreun bun amic în astă Cameră să-1 îndemnaţi a-i face o pensiune mai potrivită cu trebuinţele ordinare şt extraordinare ce reclamă starea fizică şi morală a acestui om" (Petre Cosîinescu: O mărturie despre D. Bolintineanu, în Tomis, an. II, nr. 8, august 1867, p. 13). Cel ce a pledat în Camera deputaţilor pentru acordarea unei recompense naţionale lui D. Bolintineanu a fost Cezar Bolliac. în şedinţa din 25 iunie 1871, susţinînd propunerea unor deputaţi, Cezar Bolliac arăta răspicat că pentru Bolintineanu „patria nu a făcut încă nimic, deşi toată viaţa lui a lucrat pentru patrie şi a scris cît puţini literaţi au scris. Ei bine, în munca silnică care-şi impunea el pentru a-şi scoate pînea cu sudoarea frunţei, s-a smintit, şi astăzi este într-o mizerie de care nu vă puteţi face idee, nu-1 ţin picioarele, îi tremură muşchii, este ca un copil, şi lipsit chiar de pînea de toate zilele" (Monitorul oficial, nr. 144, 3/15 iulie 1871, p. 779). în faţa acestei intervenţii de natură să zguduie inima oricărui om onest, s-a găsit totuşi un deputat, un Brătianu, cu inima de piatră, care să riposteze cinic: „Ce să facem?" Cezar Bolliac a replicat atunci sever: „D-voastră întrebaţi ce să facem unor ilustraţiuni literare cari mor în mizerie? Ce mai aşteptăm de la un june ca d-ta ca să ne mişte inima, cînd d-ta acum vii şi ne întrebi ce să facem? Ei, d-le Bră-tiene, ce să facem? Să vă spun eu ce trebuie să facem. Dacă nu este nici un ban în visteria ţării, pentru ca să arătăm recunoştinţa naţiunii către un bărbat ca Bolintineanu, care a scris aşa de mult, şi care astăzi este smintit şi se află în starea unui copil, fără conştiinţă de ce mai zice şi ceea ce mai face, atunci noi cu toţii să punem pungile noastre jos pe masă, şi să îndulcim puţin momentele cele lucide ale acestui nenorocit". Preşedintele Camerei trimite însă propunerea să fie analizată în secţiuni, în ciuda protestului vehement al deputatului A. Florescu. Cum era de aşteptat din partea unor deputaţi care reprezentau interesele monstruoasei coaliţii, propunerea de a i se acorda lui D. Bolintineanu o recompensă naţională, în starea tragică în care se afla, a rămas înmormîntată în dosarele secţiunilor, fără nici o rezolvare. Din nenorocire, nici A. Zanne, care-1 găzduia pe poet, nu dispunea de prea multe mijloace materiale, pentru a-i da îngrijirea necesară. Şi atunci, împreună cu alţi devotaţi prieteni, recurge la un gest disperat, de ultimă soluţie, organizînd o loterie publică pentru a vinde biblioteca şi mobilierul ce mai rămăsese de la cel care se afla pe patul morţii. în articolul Poetul Bolintineanu, apărut în Trompeta Carpaţilor, nr. 902. din 4/16 aprilie 1871, se scria: ..Poetul Bolintineanu zace de mai mult timp în casa amicului său Zanne. care şi el nu se bucură de verio favoare a sorţii, cu numeroasa sa familie ce dă ingrijirea de tot momentul acestei ilustraţiuni a naţiunii române care se cheamă Dimitrie Bolintineanu, de la care în puţine case române se va întîm-pla să nu fie o carte. Noi facem apel la toţi românii simţitori să se grăbească a veni să concure la o loterie la care s-a pus mobilierul şi biblioteca Bolintineanului. 419 418 Frumos suvenir în fiece casă de român un scaun, o masă, un obiect oarecare cu care s-a servit poetul... Să ne grăbim cu toţii să aducem un surîs pe buza aceluia care ne-a încîn-tat mai multe zeciuiri de ani. Biletele de loterie se găsesc la biroul Trompetei Carpaţilor, Fasagiul Român, cum şi la toate celelalte birouri de jurnale din Pasagiu. Preţul unui bilet cinci lei noi." Imediat după publicarea acestui anunţ, de tragică semnificaţie, aproape toate publicaţiile oneste sprijină acţiunea de ajutorare a poetului muribund. De pildă, în Columna lui Traian, nr. 14, din 5 aprilie 1871, B.P. Hasdeu lansa primul strigăt de durere: „Bolintineanu, poetul cel mai simpatic, ex-ministrul cel mai naţional, inima cea mai nobilă, mai pură şi mai românească, zace într-o stare oribilă pe patul unei lungi agonii. Biblioteca şi mobilierul său s-a pus la loterie, cîte cu 5 lei noi biletul. Fi-va vreun adevărat român, care să nu vină în agiutorul acestei ilustre suferinţe?" Tot în Columna lui Traian, nr. 16, din 19 aprilie 1871, G. Sion publică poezia Adio la Bolintineanu, izvorîtă dintr-o sinceră compasiune: Te duci, Bolintinene, acolo unde poate Te-aşteaptă fericirea ce-aicea n-ai aflat... Apelul din Trompeta Carpaţilor e reprodus în Presa, nr. 75, din 6 aprilie 1871, în Familia, nr. 5, din 11 /23 aprilie 1871, precum şi în Transilvania, nr. 10, din 15 mai 1871, aici fiind însoţit şi de următorul comentariu: „Este oare român care să ştie ceva carte, şi să nu fi aflat pînă astăzi din foile noastre publice, că Bolintineanu înfrînt de morb fizic, la care se adaose şi morbul spiritului, era în pericul învederat de a muri de frig şi de foame, daca nu i se făcea de vînzare frumoasa bibliotecă? Departe am ajuns ! Pentru că unul din cei mai geniali scriptori ai naţiunei să nu moară de foame, trebuie să vază, încă fiind în vieaţă, cum i se înstrăina biblioteca sa, singura amică, şi daca voiţi consoartă a lui, printre toate vicisitudinile vieţei sale! în acelaşi timp se fac ospeţe, care costă multe mii, se joc comedii politice şi sociali cu timpane şi trîmbiţe, cu flamure şi flacăre, se pradă şi perd zeci de mii în jocuri de cărţi, iară profeţilor poporului Ie lipsesc încă şi cojile care cad de pre mesele celor avuţi, în sînul şerbilor şi al linguşitorilor. Se aruncă sute de mii şi milioane pentru lux şi desfrînări spurcate, rapacitatea îşi serbează bachaniile, orgiile sale; iară literatura naţională este condamnată a sta Ia siervitiul băcanilor si al modistelor. 420 Se edifică palaturi colosali, locuinţa buhelor şi liliecilor... iară adevăraţi1 dascăli, luminători şi liberatori ai naţiunii n-au unde să-şi plece capul." Din Comptu loteriei d-lui D. Bolintineanu, păstrat în manuscris în Biblioteca Academiei (la cota Ms. rom. 235, f. 115), aflăm că Trompeta Carpaţilor a luat 15 bilete, Columna lui Traian 10, Vasile Alecsandri 100, Costache Negri 15, generalul Mânu 20, B. P. Hasdeu 21, Al. Golescu 8, Leon Luzatto 102, N. Creţulescu 10, Ecaterina Balş 15, cu rugămintea de a le distribui şi altor persoane. Oprindu-şi un bilet, Vasile Alecsandri încredinţează lui lacob Negruzzi restul de 99, pentru a le împărţi membrilor „Junimii", scriindu-i, în acest sens, la 4 mai 1871: „Aflu din jurnale şi din scrisorile particulare că Bolintineanu se găseşte în cea mai tristă stare a sănătăţei şi în cea mai completă mizerie. Din cauza lipsei, poetul cel mai poet din Valahia este ameninţat a-şi închide ochii la spital. Ar fi o ruşine pentru noi să lăsăm a fi pradă mizeriei un om care a vărsat pe altarul patriei sale toate comorile sufletului, inteligenţei şi geniului său {...]. Am trimis d-lui Zanne, care găzduieşte pe Bolintineanu, 30 galbeni pentru înlesnirea celor mai neapărate cheltuieli şi cît pentru biletele de loterie am crezut că fac bine trimiţîndu-le „Junimei", care mai bine decît oricine va şti să apreţuiască datoria ce au toţi românii către Bolintineanu. Trebuie numaidecît ca aceste 99 de bilete să fie împărţite şi banii adunaţi cît mai curînd expediaţi d-lui Zanne. Acest ajutor amical va uşura suferinţele unui om care din lucrările sale a meritat o soartă mai bună în lume şi este în drept de-a aştepta din partea compatrioţilor săi adevărate probe de simpatie şi de recunoştinţă" (V. Alecsandri: Scrisori. Publicaţie îngrijită de II. Chendi şi E. Carcalechi, Bucureşti, Socec, 1904, p. 53). între timp, cu ajutorul doctorului Carol Davila şi sprijinul Eforiei spitalelor civile, D. Bolintineanu este internat la Spitalul Pantelimon. Ajunsese o ruină, într-o sărăcie cumplită. în condica de înregistrare a spitalului a rămas înscrisă pentru posteritate, acuzatoare, specificarea: „Dimitrie Bolintineanu, fost ministru de Culte, intrat fără haine". Prin stăruinţa doctorului Davila, poetul este internat „chiar în apartamentul intendentului, şi îi alocă două infirmiere şi un infirmier, cari să n-aibă altă grijă decît ca toate să fie pe placul lui Bolintineanu", îşi amintea dramaturgul Al. Davila (Al. Davila: Din torsul zilelor, vol. 1, Bucureşti, Editura „Oltenia", p. 35). Dacă cercetăm lista obiectelor puse la loterie (păstrată în Biblioteca Academiei, la cota Ms. rom. 235, f. 117), constatăm că nu reprezentau mai nimic, 1 oteria fiind organizată mai mult pentru a aduna o sumă de bani din vînzarea biletelor. Tot mobilierul poetului se reducea la dulapul unei biblioteci, 1 masă, 1 fotoliu mare, 4 fotolii mici şi 3 galerii de ferestre. La acestea se adăugau cele 101 volume din biblioteca lui D. Bolintineanu. 421 La tragerea loteriei, care are loc Ia începutul lunii martie 1872, mobilierul e cîştigat de Ecaterina Balş, dulapul bibliotecii de Vasile Alecsandri şi cărţile de Costache Negri (Augustin Z. N. Pop: Soarta bibliotecii lui Dimitrie Bolintineanu, în Prima sesiune ştiinţifică de bibliologie şi documentare, Bucureşti, Editura Academiei R.S.R., 1957, p. 343). Vechii şi devotaţii săi prieteni, V. Alecsandri şi C. Negri, fac însă dovada unei generoase atitudini umane şi civice, renunţînd Ia obiectele cîştigate, lăsîndu-le să mîngîie mai departe inima nefericitului poet, în camera de spital a ultimelor sale zile. La 30 martie 1872, după ce i-a comunicat telegrafic lui A. Zanne că renunţă la cărţile cîştigate, Costache Negri îi scria soţiei acestuia: „Monsieur votre mari n'a peut-etre recu la telegramme que je lui ai expedie en reponse au sien, qui m'annoncait le gain de la bibliotheque. Aussi je m'empresse de repondre â votre lettre, qui m'est parvenu un peu plus tard, que je ne puis beneficier de ce malencontreux gain sur notre malheureux ami Bolintineano et que sa bibliotheque continue â rester sienne" (C. Negri: Scrieri, vol. II, p. 358). La Biblioteca Academiei se păstrează, în manuscris, Ia cota Ms. rom. 235, f. 110 şi urm., un număr de scrisori schimbate între Eforia spitalelor civile şi A. Zanne, privitoare la internarea şi îngrijirea lui D. Bolintineanu în Spitalul Pantelimon, documente edificatoare pentru împrejurările triste în care poetul şi-a trăit ultimele zile. Prin adresa nr. 1372 din 17 martie 1872, Eforia spitalelor civile îl ruga pe A. Zanne să convoace un consiliu de familie, pentru a decide asupra condiţiilor în care urma să fie îngrijit D. Bolintineanu: „în urma adresei dvs. am luat necesariile dispoziţiuni şi am dat cuvenitele ordini spre a se aşeza d. Dimitrie Bolintineanu în Hospiciul Sf. Pantelimon. însă pe cîtă vreme credem că dvs. nu voiţi a se confunda cu ceilalţi pacienţi din Hospiciu, ci negreşit voiţi ca el să aibă o cameră şi un serviciu deosebit, precum şi o altă hrană de ceea ce se dă în comun, într-un cuvînt a fi tratat în conformitate cu înalta poziţiune ce acest bărbat a avut în ţară, credem, domnule, că puteţi şi pentru această ultimă dovadă de interes ce-i purtaţi să convocaţi un consiliu de familie, Ia care, după legi şi amicii săi de aproape pot lua parte, spre a se hotărî astfel ca din pensiunea ce priimeşte de la stat să fixaţi suma care ar trebui dată ca subvenţiune pentru tratamentul şi căutarea sa în Hospi-cilul Sf. Pantelimon". La această adresă, A. Zanne răspunde cu deplină înţelegere pentru destinul tragic şi demnitatea poetului, argumentînd inutilitatea unui consiliu de familie şi de prieteni, atît timp cît D. Bolintineanu nu era un alienat. Din răspunsul lui A. Zanne aflăm însă şi condiţiile mizere în care poetul se zbătuse în ultimul timp, fiind silit să contracteze datorii sau să-şi amaneteze puţinele obiecte de valoare: „Opinia subsemnatului este a nu se constitui consiliu de familie pentru că legal acesta se face numai pentru alienaţi, şi D. Bolintineanu, pe cît ştiu, în nenorocita poziţiune în care 1-a adus această teribilă boală, conservă inteligenţa şi voinţa. De aceea mai mulţi din amicii săi intimi au şi preparat o declaraţie prin care vă roagă a-1 lua subt a d-voastre deplină îngrijire şi ocrotire, dispozînd de pensiunea sa pentru trebuinţele ce reclamă maladia sa [...]. D. Bolintineanu mai are un cronometru de aur cu lanţ de aur, în valoare cam de 150 galbeni peste tot şi care se află depus la d. Zifen Lideni pentru suma de 2410 lei vechi ce a mai rămas din o veche datorie de 5000 lei din care am plătit pînă acum d-lui Lideni suma de 2590. Plătindu-se dar d-lui Lideni suma de mai sus din pensia d-lui Bolintineanu, va rămînea acest orologiu iar în păstrarea d-voastră spre a dispune cum credeţi de cuviinţă. Un alt ojbet de valoare ce avea D. Bolintineanu era un portcigar de chi-libar negru pur din România, pe care i-1 oferise d. general Acrescu ca suvenir şi care poate valora pînă la 30 galbeni; acest objet s-a luat de d. Ştefan Bolintineanu (bătrînu) cînd a venit în 2ile!e trecute să vază pe D. Bolintineanu la mine acasă. Rămîne ca d-voastră să faceţi şi cu aceasta ce veţi crede de cuviinţă". înţelegînd că zbuciumata existenţă a poetului se apropia implacabil de deznodămîntul suprem, Trompeta Carpaţilor din 20 august 1872, prin pana lui Cezar Bolliac, desigur, anunţa, cu emoţie reţinută: „Poetul Dimitrie Bolintineanu moare zilele acestea şi cei cari voiesc a-1 vedea, pînă mai suflă, să grăbească a se duce să-1 vadă, la spitalul de Ia Pantelimon". Cînd apărea acest anunţ, chiar în ziua de 20 august 1872, Dimitrie Bolintineanu îşi dădu obştescul sfîrşit. 2. Probabil că, prin intermediul sorei sale, Ecaterina, îi transmite lui G. Sion manuscrisul volumului de poezii Cîntece şi plîngeri, care apare la laşi, în 1852. De altfel G. Sion îşi amintea că prietenul său exilat i-a trimis poeziile „netipărite încă, cu rugămintea ca să fac ceva cu ele, spre a-i trimite un ajutor pecuniar. M-am dus de le-am tipărit într-o mie de exemplare cu propriile mele mijloace, şi, după trei luni de la apariţiimea lor, n-am mai avut un exemplar" (G. Sion: Suvenire contimporane, Bucureşti, Minerva, 1915, p. 391). 3. E vorba de unicul număr al revistei România literară a lui Vasile Alecsandri, din februarie 1852, confiscat de cenzură. Detalii mai multe în nota 2 la scrisoarea 2 către Vasile Alecsandri. 4. în Transilvania nu a publicat nimic din manuscrisele sale. 423 422 5. Vasile Alecsandri: Poezii poporale. Balade ( Cîntice bătrîneşti), partea I Iaşi, Tipografia „Buciumului român", 1852. 2 4 decembrie 1852, Constantinopole Biblioteca Academiei R.S.R. Ms. rom. 235, f. 10. N. Cartojan, D. Bolintineanu. Scrisori din exil, în Neamul românesc literar, an, I, nr. 6, 1 iunie 1909, p. 463. 1. De la începutul anului 1852, cînd soseşte Ia Constantinopol, Dimitrie Bolintineanu a locuit la Ion Ghica, „în graţiosul său locaş pe Bosfor", cum va prtciza mai tîrziu, în Dîmboviţa, an. 1, nr. 1, 22 martie 1870, p. 10. 2. E vorba de drumul pe care îl construia Alexandru Zanne, ca inginer al administraţiei otomane. 3. Detalii privitoare la căsătoria lui Alexandru Zanne cu Victoria Luzatto. 3 Le 5 Fevrier 1855, Constantinople Biblioteca Academiei R.S.R. Ms. rom. 235, f. 16. N. Cartojan: D. Bolintineanu. Scrisori din exil, în Neamul românesc literar, an. I, nr. 6, 1 iunie 1909, p. 465. Scrisoarea către doamna Zanne este publicată numai în traducere. 1. Wisofski Josef general polonez în exil la Brusa. 2. Nu a mai făcut această călătorie. 3. Războiul Crimeii, izbucnit la 4 octombrie 1853, între Rusia şi Turcia, şi încheiat prin Tratatul de la Faris, din 30 martie 1856, urmat de Convenţia de la Faris, semnată la 17/19 august 1858. 4. Ciflik. Vezi nota 1 la scrisoarea către Gabriely. 5. Grigore Ghica, domnul Moldovei. 6. Nu am descoperit un astfel de articol în Presse d'Orient. 7. E vorba de Letopiseţele Ţării Moldovii, editate la laşi, în 1852, de Mihail Kogălniceanu. 8. Pierre Eugene Poujade (1813—1885), om politic francez, diplomat, Consul în Ţara Românească între 1849—1854, sprijinitor al românilor. Căsătorit cu Maria Ghica, fiica lui Scarlat Ghica. 9. Ziarul Timpul al lui G. R. Bossueceanu a fost suspendat, într-adevăr, la 20 ianuarie 1855. A reapărut la 17 decembrie 1856, pînă la 5 decembrie 1857. 10. Robert Gilmour Colquhoun (1804—1870), diplomat englez la Bucureşti, în relaţii cu revoluţionarii de la 1848 şi sprijinitor al Unirii Principatelor Române. 11. Ziarul proiectat va apărea abia la 6 februarie 1857, cu titlul Concordia, colaborînd la el G. loranu, G. Baronzi, George Creţeanu, I. Bălăceanu, Nenovici, Grigore Alexandrescu, în spiritul idealului unionist. 4 Le 14 Juillet 1857, Smyrne Biblioteca Academiei R.S.R. Ms. rom. 235, f. 27. N. Cartojan: D. Bolintineanu. Scrisori din exil, în Neamul românesc literar, an. I, nr. 7, 1 iulie 1909, p. 514, numai în traducere. 5 Le samedi, 24 Juillet 1857, Smyrne Biblioteca Academiei R.S.R. Ms. rom. 235, f. 25, nesemnată. 1. Dimitrie Bolintineanu şi Ion Ghica au făcut o călătorie pe coastele Asiei Mici, descrisă apoi în memorialul Călătorii în Asia Mică, apărut în 1867. Tot în această perioadă vizitează insulele Tenedos şi Canaris, despre care va relata în Fragment din călătoria d-lui D. Bolintineanu în Arhipel, publicat în Calendar istoric şi literar pe anul 1860. 6 21 august 1857, Constantinopole Biblioteca Academiei R.S.R. Ms. rom. 235, f. 30—31. N. Cartojan: D. Bolintineanu. Scrisori din exil, în Neamul românesc literar, an. I, nr. 7, 1 iulie 1909, p. 515. Tartea a doua a scrisorii, adresată soţiei lui Alexandru Zanne, publicată numai în traducere. 1. Se referă, probabil, la articolul lui Alexandru Zanne Podul lui Traian peste Danubiu, apărut, ulterior, fără semnătură, în Calendar geografic, istoric 424 425 ţi literar pe anul 1861, unde era însoţit şi de desene explicative. Dimitrie Bolintineanu 1-a reprodus apoi la sfîrşitul lucrării sale Viaţa lui Traian August, fondatorul neantului românesc, Bucureşti, Tipografia naţională, 1869, fără titlu, dar cu semnătura lui Alexandru Zanne. 2. Alexandru Zanne intenţiona să elaboreze un dicţionar istoric. Froiectul n-a mai fost realizat. 3. După ce caimacamul Toderiţă Balş moare pe neaşteptate, la 17 februarie/l martie 1857, Poarta Otomană îl numeşte caimacam al Moldovei pe Nicolae Vogoride, soţul Cocuţei Conachi. Acesta se plasează de la început pe o poziţie ostilă mişcării unioniste. Cu prilejul alegerilor pentru Divanul ad-hoc, Nicolae Vogoride, susţinut de guvernul otoman şi de consulul Austriei de la Iaşi, încurajat în secret prin scrisorile particulare ale fratelui, tatălui şi cumnatului său, acesta din urmă ambasadorul Turciei de la Londra, falsifică listele electorale, înlătură de pe ele, sub pretextele cele mai absurde şi mai ridicule, pe oricine era suspect de a fi cît de puţin favorabil Unirii. Faţă de această măsluire samavolnică a alegerilor din 30 iunie/12 iulie 1857, partida unionistă protestează energic la guvernele puterilor garante. Luînd cunoştinţă de valul de indignare generală, Napoleon III şi regina Victoria a Angliei încheie un acord la Osborne, la 11 august 1857, prin care anulează alegerile din Moldova, în aceste condiţii, Poarta Otomană consimte şi ea să anuleze alegerile şi între 7/19 şi 17/29 septembrie au loc noi alegeri, Nicolae Vogoride rămînînd însă mai departe caimacam al Moldovei, pînă în 1858. 4. Thouvenel — vezi nota 1 la scrisoarea 13 către Christian Tell. 5. Dimitrie Bolintineanu se pregătea să se întoarcă în ţară, dorind să meargă mai întîi în Moldova. Le 2 Septembre 1857, Constantinople Biblioteca Academiei R.S.R. Ms. rom. 235, f. 32. [Septembre, 1857] Biblioteca Academiei R.S.R. Ms. rom. 235, f. 28. N. Cartojan: D. Bolintineanu. Scrisori din exil, în Neamul românesc literar, an. I, nr. 7, 1 iulie 1909, p. 518, numai în traducere. 426 1. Din cuprinsul scrisorii şi mai ales din finalul ei rezultă că a fost expediată cu puţin timp înainte de plecarea lui Dimitrie Bolintineanu în ţară, adică în septembrie 1857. Vezi nota 1 la scrisoarea 1 către Baligot de Beyne. 2. Prinţul de Joinville, fiul regelui Franţei Ludovic-Filip, detronat în timpul revoluţiei de la 1848. 3. întors în ţară, Dimitrie Bolintineanu se integrează activ în lupta pentru Unire şi nu va mai pleca în Franţa. [Septembre 185 7J Biblioteca Academiei R.S.R. Ms. rom. 235, f. 71. 1. Scrisoarea datează tot din preajma întoarcerii sale în ţară. 10 24 octombrie v.s. [1857], Calaţi Biblioteca Academiei R.S.R. Ms. rom. 235, f. 35—36. N. Cartojan: Scrisori ale lui D. Bolintineanu după întoarcerea din exil, în Neamul românesc literar, an. III, nr. 3, 30 ianuarie 1911, p. 44 şi nr. 4, 6 februarie 1911, p. 61. Partea a doua a scrisorii, adresată soţiei lui Alexandru Zanne, a fost publicată numai în traducere. într-o notă introductivă. N. Cartojan scria: „Scrisorile poetului, după întoarcerea în ţară, îşi au şi ele importanţa lor. Trimise celor mai buni prieteni pe cari i-a avut poetul, ele conţin, pe lîngă multe nimicuri ale vieţii de toate zilele, informaţii despre entuziasmul cu care a fost primit poetul în Moldova, păreri asupra mişcării politice şi literare din ţară, destăinuiri asupra proiectelor lui literare, impresii sincere asupra lumii în mijlocul căreia trăia. Scrisorile acestea proiectează dar mai multă lumină asupra vieţii poetului, în fazele ei principale." 1. Avînd un conţinut asemănător cu scrisoarea adresată lui Baligot de Beyne, la 19 octombrie 1857, după întoarcerea sa în ţară, e clar că şi această scrisoare datează din 1857. 2. Dimitrie Bolintineanu a fost nemulţumit de faptul că cei ce se ocupaseră cu tipărirea volumelor sale Poezii vechi şi noi şi Călătorii în Palestina şi Egipt (1856), şi în primul rînd G. Sion, abuzaseră de lipsa sa din ţară, cheltuind sumele încasate, ba mai mult, scoţîndu-1 şi dator. 427 11 3. Vezi nota 1 la scrisoarea 1 către Baligot de Beyne. 4. Se pare că acest Daciadi fost şi el exilat după revoluţia de la 1848, a ajuns în cele din urmă un parvenit, îmbogăţindu-se în chip misterios. Numele lui îl întîlnim şi în corespondenţa lui Ion Ghica. De pildă, în decembrie 1852 îi scria lui Ion Bălăceanu: „Quant aux Golesco, tout en me temoignant beaucoup d'attention et de consideration, ils ne viennent pas me voir de peur de se compromettre dans l'opinion de Daciadi, l'aspirant au role de Tzela moldo-valaque" (Ion Ghica: Opere, vol. IV, p. 577). Tzela a fost un ţăran fruntaş în răscoala din Galiţia, din februarie-martie 1846. Tot Ion Ghica îl informa pe Nicolae Bălcescu, că Cezar Bolliac, sosind la Pera, „a tras în gazdă la Daciadi", adăugind: „Unii zic că i-ar fi dat Daciadi cîteva mii de lei. Ştiu în adevăr că Daciadi are parale, dar de unde le are? căci, cînd a venit aici, n-a avut nici cu ce plăti pasaju pe vapor, şi d-acasă nu a priimit nimic" (Ion Ghica: op. cit., p. 655). 5. Din dezgust. în text, în limba franceză. 6. Vasile Alecsandri a plecat în Franţa pe la sfîrşitul lui iulie sau începutul lui august 1857, sub pretextul că vrea să-şi îngrijească sănătatea şi în acelaşi timp să intervină pe lîngă unele personalităţi din Apus în favoarea Unirii. Aluzia Iui Dimitrie Bolintineanu are alt sens. lată ce presupune G. C. Nicolescu în Viaţa lui Vasile Alecsandri (Bucureşti, Editura pentru literatură, 1962, p. 272): „Plecarea lui Alecsandri se pare că avea şi alte motive decît cele politice sau de sănătate. Spre sfîrşitul anului 1856 şi la începutul anului 1857, se situează idila sa cu tînăra Paulina Lucasiewicz. La un moment dat, }n ce împrejurări anume şi din ce cauză nu ştim, legătura aceasta s-a rupt. De altfel, această legătură începuse şi se desfăşurase fără să se pună vreun moment eventualitatea încheierii ei prin căsătorie. Ca orice celibatar de peste 35 de ani, Alecsandri desigur nu se putea hotărî cu uşurinţă să se căsătorească, Se mai adăuga fără îndoială la această iniţială rezervă faţă de renunţarea la libertate atît o veche făgăduială ce şi-o făcuse după moartea Elenei Negri, aşa cum ne informează mai tîrziu chiar fiica sa, de a nu se căsători niciodată, cît poate şi prejudecăţile vremii, întrucît Paulina era de origine socială foarte modestă. E probabil că dorinţa de a curma definitiv această legătură să fi contribuit într-o bună măsură la plecarea lui din ţară şi la prelungirea şederii în străinătate." 7. Vezi şi memorialul lui Dimitrie Bolintineanu Călătorii în Moldova publicat în Calendar istoric şi literar pe 1859, inclus în vol. VI al ediţiei noastre. 428 Le 21 Decembre 1857, Bucarest Biblioteca Academiei R.S.R. Ms. rom. 235, f. 23. N. Cartojan: Scrisori ale lui D. Bolintineanu după întoarcerea din exil, în Neamul românesc literar, an. III, nr. 4, 6 februarie 1911, p. 78. Prima parte a scrisorii, către soţia lui Alexandru Zanne, publicată numai în traducere. 1. Ziarul Naţionalul al lui Vasile Boerescu a apărut la 5 decembrie 1857 şi a durat pînă la 11 mai 1861. A devenit una din principalele publicaţii ale vremii, în paginile lui colaborînd Cezar Bolliac, C. D. Aricescu, Al. Depă-răţeanu, Nicolae Filimon, I. C. Fundescu, George Baronzi, Atanasie M. Ma-rienescu şi alţii. 2. Dimitrie Bolintineanu pregătea volumele sale de versuri, care vor apărea anul următor: Legende sau basme naţionale în versuri, Bucureşti, Tipografia naţională a lui I. Romanov et Comp. 1858, şi Melodii române, Bucureşti, Imprimeria CA. Rosetti, 1858. 3. Poetul pregătea gazeta Dîmboviţa, al cărei prim număr va apărea la 11 octombrie 1858. 12 Le 17 Mars v.s. [1858], Bucarest Biblioteca Academiei R.S.R. Ms. rom. 235, f. 69. N. Cartojan: Scrisori ale lui D. Bolintineanu după întoarcerea din exil, în Neamul românesc literar, an. III, nr. 21, 5 iunie 1911, p. 333, numai în traducere. 1. Scrisoarea datează din 1858 deoarece, peste o lună şi ceva, Ia 24 aprilie 1858, continuînd unele detalii din această scrisoare, o informa pe soţia lui Alexandru Zanne că G. Sion s-a căsătorit. 2. Vezi nota 2 la scrisoarea precedentă. 13 [17 martie 1858, Bucureşti] Biblioteca Academiei R.S.R. Ms. rom. 235, f. 67. N. Cartojan: Scrisori ale lui D. Bolintineanu după întoarcerea din exil. în Neamul românesc literar, an. III. nr. 21, 5 iunie 1911, p. 335. 420 1 1. A fost expediată odată cu scrisoarea anterioară, către soţia lui Alexandru Zanne, avînd acelaşi format al hîrtiei şi comunicîndu-i amănunte similare. 2. Se referă tot la pregătirea gazetei Dîmboviţa. 3. Convenţia de la Paris se va semna la 7/19 august 1858, hotărînd ca cele două ţări româneşti să poarte denumirea Principatele Unite ale Moldovei şi Ţării Româneşti, rămînînd sub suzeranitatea Porţii Otomane şi sub garanţia colectivă a marilor puteri europene. 4. Pe curînd. în text, în limba franceză. 14 Le 24 Avril 1858 v.s., Bucarest Biblioteca Academiei R.S.R. Ms. rom. 235, f. 40. N. Cartojan: Scrisori ale lui D. Bolintineanu după întoarcerea clin exil, în Neamul românesc literar, an. III, nr. 19, 22 mai 1911, p. 290, numai în traducere. 15 Le 15 Juin v.s. 1858, Bucarest Biblioteca Academiei R.S.R. Ms. rom. 235, f. 36. N. Cartojan: Scrisori ale lui D. Bolintineanu după întoarcerea din exil, în Neamul românesc literar, an. III, nr. 19, 22 mai 1911, p. 291, numai în traducere. 1. Pepina, fiica Iui Ion Ghica. 2. Dimitrie Bolintineanu acredita unele zvonuri neîntemeiate. în toamna anului 1858, Vasile Alecsandri instalează oficial Ia Mirceşti pe Paulina Luca-siewicz, cu copilul lor, Maria (G. C. Nicolescu: op. cit., p. 338). 16 15 iunie 1858. Bucureşti Biblioteca Academiei R.S.R. Ms. rom. 235, p. 38. N. Cartojan: Scrisori ale lui D. Bolintineanu după întoarcerea din exil, în Neamul românesc literar, an. III, nr. 20, 29 mai 1911, p. 316. 1. Pantazi Ghica. Vezi nota 16 la scrisoarea 2 către Ion Ghica. 430 17 Le 30 Aout v.s. 1858, Bucarest Biblioteca Academiei R.S.R. Ms. rom. 235, f. 46. N. Cartojan: Scrisori ale lui D. Bolintineanu după întoarcerea din exil, în Neamul românesc literar, an. III, nr. 20, 29 mai 1911, p. 318, numai în traducere. 1. E vorba de proiectul lui Dimitrie Bolintineanu de a iniţia o Bibliotecă clasică, o suită de ediţii din operele reprezentative ale literaturii universale şi române, distribuite cititorilor prin abonament. Vezi nota 1 la scrisoarea 2 către G. Sion. 18 30 sept. 1861, Buiukdere Biblioteca Academiei R.S.R. Ms. rom. 235, f. 59. 1. Dimitrie Bolintineanu se afla la Constantinopol ca reprezentant personal al lui Alexandru loan Cuza, pentru a-1 ţine la curent cu lucrările Conferinţei puterilor garante, începută la 17/25 septembrie 1861, privitoare la Unirea deplină a Principatelor Române. Detalii mai multe în nota 2 la scrisoarea 14 către Alexandru loan Cuza. 19 29 Oct. v.s. [1861], Buiukdere Biblioteca Academiei R.S.R. Ms. rom. 235, f. 29. 1. Relatînd despre Conferinţa puterilor garante privind Unirea deplină, scrisoarea datează, evident, din 1861. 2. Costache Negri participa la Conferinţa puterilor garante ca agent diplomatic al Principatelor Române Unite. 3. Dimitrie Bolintineanu a fost ministru de Externe între 12 mai—11 iulie 1861. Vezi nota 1 la scrisoarea 2 către Alexandru loan Cuza. 431 1 20 Octom. 16/28 [1861], Buiukdere Biblioteca Academiei R.S.R. Ms. rom. 235, f. 42. 1. Fiind vorba tot de Conferinţa puterilor garante, scrisoarea datează din 1861. Credem că scrisoarea a fost începută la 16/28 octombrie şi apoi întreruptă, fiind reluată după 29 octombrie, cum îl informează pe A. Zanne referitor la Conferinţa puterilor garante. 2. în legătură cu atitudinea lui Ion Ghica din această perioadă, vezi nota 3 la scrisoarea 6 către Costache Negri. 3. Gazeta Dîmboviţa a lui Dimitrie Bolintineanu, scoasă la 11 octombrie 1858, şi-a încheiat prima serie a apariţiei sale la nr. 101, din 19 octombrie 1860, cînd avea ca redactor responsabil pe Radu lonescu. în locul Dîmboviţei, acesta scoate gazeta Independinţa, mai întîi între 23 octombrie—30 noiembrie 1860, şi apoi între 13 aprilie 1861 — 20 noiembrie 1862. 4. Precizarea ne determină să plasăm această scrisoare după cea precedentă. 5. Vezi nota 5 la scrisoarea 14 către Alexandru loan Cuza. 21 [Octobre 1861] Biblioteca Academiei R.S.R. Ms. rom. 235, f. 52. 1. Anunţînd întoarcerea sa în ţară după încheierea Conferinţei puterilor garante, scrisoarea a fost emisă în această perioadă. Le 30 Oct. n.s. [ 1861 ], Buiukdere Biblioteca Academiei R.S.R. Ms. rom. 235, f. 63. 1. Fiind în continuarea scrisorilor anterioare, e cert că datează din 1861 24 Mai 1865 27 mai [18]65 24 Biblioteca Academiei R.S.R. Ms. rom. 235, f. 90. 25 Biblioteca Academiei R.S.R. Ms. rom. 235, f. 94. 26 Le 25 Juillet [?], Constantinople Biblioteca Academiei R.S.R. Ms. rom. 235, f. 65. 1. Am aşezat această scrisoare la sfîrşit deoarece nu am putut stabili anul în care a fost emisă. DIVERSE 1 Bucureşti, 22 mai 1861 Biblioteca Academiei R.S.R. Arhiva Cuza, mapa XLVII, doc. 52. 1. Trimisă omologului său din Moldova, cînd încă existau două guverne separate. 23 10 mai 1865, Bucureşti Biblioteca Academiei R.S.R. Ms. rom. 235, f. 92 1. Poezii de D. Bolintineanu atit cunoscute cît şi inedite, în două volume, apărute în primăvara anului 1865. 8 iunie 1861 Monitorul, jurnal oficial al Ţărei Ronâneşti, nr. 126, 8 iunie 1861, p. 501 432 433 3 10 decembrie 1861 Ţăranul român, an. 1, nr. 5, 10 decemvrie 1861, p. 40. 1. După întoarcerea sa de la Constantinopol, unde fusese trimis de Alexandru loan Cuza ca să-1 ţină la curent cu lucrările Conferinţei puterilor garante privind Unirea deplină, Dimitrie Bolintineanu publică acest răspuns la următoarea notă apărută în Ţăranul român, an. I, nr. 4, 3 decembrie 1861, p. 32: „Pe cînd d. D. Bolintineanu, fundatorul şi redactorul Dîmboviţei, transformată în Independinţa, se afla la Constantinopole, zisul jurnal a publicat corespondinţe pe care lumea le-a atribuit domnului Bolintineanu, bazîndu-se pe relaţiunile ce se află între ambele jurnale. De cîteva zile d. Bolintineanu se află între noi şi aşteptăm cu nerăbdare a se pronunţa, afirmînd sau dezminţind bănuielile ce plană asupra domniei sale în privinţa acestor corespondinţe." în legătură cu relaţia dintre Dîmboviţa şi Independinţa, vezi nota 3 la. scrisoarea 20 către Alexandru Zanne şi soţia sa. 4 1862, decembre 17 Românul, an. VI, nr. 353, 19 decembrie 1862, p. 1153. 1. în 1862, doi dintre scriitorii proeminenţi de la mijlocul secolului al XIX-lea, Dimitrie Bolintineanu şi Grigore Alexandrescu, s-au decis să-şi alcătuiască, fiecare în parte, o ediţie cuprinzătoare şi reprezentativă din creaţia lor lirică de pînă la acea dată. în presa vremii, intenţiile celor doi poeţi au fost aduse de îndată la cunoştinţa cititorilor, cu scopul de a le atrage interesul asupra acestor ediţii, lasîndu-se totodată liste de abonaţi, pentru a se asigura o cît mai largă difuzare a exemplarelor tipărite. Astfel, într-o notă intitulată Despre literatură la noi, apărută în Românul, an. VI, nr. 325, 21 noiembrie 1862, p. 1065, redacţia ziarului arăta că îşi face „datoria de a semnala atenţiunii publice, deşi nu în totul neşte nouă produceri, dară cel puţin două frumoase reproduceri", precizind că e vorba de „retipărirea operilor poeţilor noştri Bolintineanu şi Gr. Alexandrescu". Nota din Românul se oprea mai întii asupra operei poetice a lui Grigore Alexandrescu, relevîndu-i. succint, sensurile şi trăsăturile caracteristice, referindu-se apoi la opera şi personalitatea lui Dimitrie Bolintineanu. Pornind de la premisa că „operile sale sunt destul de bine cunoscute de români", comentariul ziarului exprima convingerea că „toţi şi-aduc aminte de duioasele, melodioasele versuri în cari d. Bolintineanu cinta simţimintele cele mari, patriotismul, virtutea, în cari se nara în tablourile vii faptele eroilor noştri, legendele ce poporul făcu asupra lor". în încheiere, anunţînd că D. Bolintineanu „publică astăzi o ediţiune completă a tuturor operilor sale vechi şi a altor noi", alături de Grigore Alexandrescu, nota din Românul chema publicul cititor „a da ambilor noştri poeţi concursul şi susţinerea sa". Un anunţ similar s-a publicat şi în Buciumul, an. I, nr. 1, 15 decembrie 1862, p. 3, în care se arăta că „doi poeţi eminenţi ai noştri, doi autori clasici ai României, dd. Grigore Alexandrescu şi Dimitrie Bolintineanu, au pus sub tipar în cîte o ediţie completă scrierile lor de pînă astăzi. Bibliotecile noastre se vor înavuţi cu aceste două cărţi mari cari vor coprinde două geniuri diferite ce au binemeritat totdauna din partea patriei. Aceste două nume atît de iubite şi cu drept cuvînt stimate de către români sunt destul să figureze în capul acestor două cărţi spre recomandaţiunea lor." în finalul anunţului se preciza, cu un îndemn subînţeles, că „liste de subscrieri sunt depuse pe la toate librăriile şi administraţiunile ziarelor române". Primul care a izbutit să-şi concretizeze intenţiile, într-o scurtă perioadă de timp, a fost Grigore Alexandrescu. Dispunînd probabil de condiţii materiale mai bune şi de un sprijin mai eficace, are satisfacţia de a-şi vedea apărută, în 1863, la Bucureşti, în Tipografia naţională a lui Ştefan Rassidescu, ediţia completă intitulată Meditaţii, elegii, epistole, satire şi fabule. Ediţia poeziilor lui Dimitrie Bolintineanu a întîmpinat însă numeroase dificultăţi, care i-au întîrziat cîţiva ani apariţia. Fie din lipsa unor posibilităţi pecuniare, fie din insatisfacţia provocată de numărul prea mic de abonaţi la ediţia anunţată, poetul s-a văzut constrîns să renunţe la proiectul său, nu fără amărăciune, cum reiese din această scrisoare. Intervenţia lui Dimitrie Bolintineanu, avînd un evident sens de reproş moralizator, nu a rămas fără ecou. în presa timpului s-a luat îndată atitudine în favoarea sa, în sprijinul tipăririi ediţiei. Situaţia critică în care se afla poetul, nevoit să-şi întrerupă publicarea poeziilor, a fost semnalată cu promptitudine în Buciumul, an. 1, nr. 2. 1 ianuarie 1863, p. 4, la rubrica Revista literară, lansîndu-se din nou publicului cititor un apel cu vibraţii patetice, dar şi cu finalitate critică faţă de dezinteresul cu care unii au întîmpinat pregătirea ediţiei. Comentariul din Buciumul releva, la început, revirimentul produs în lirica românească de cei mai reprezentativi poeţi ai epocii respective, Vasile Alecsandri. Dimitrie Bolintineanu, Grigore Alexandrescu, Alexandra Donici, care ..înălţară şi pişcară de mai multe ori cu frumoasele lor versuri inimile noastre". Se pleda apoi. la modul interogativ, pentru reunirea în volume distincte a tuturor poeziilor acestora, spre a oferi cititorilor o lectură de 435 434 profunzime şi, pe de altă parte, spre a facilita viitorilor cercetători posibilitatea studierii şi cunoaşterii complete a caracteristicilor liricii româneşti din acea epocă: „Dar pentru ca aceste schinteie de geniu, risipite pe foi volante, să nu se adune în flăcări, să nu se adune în cîte un întreg pe care să putem citi pagină cu pagină toate exaltările acestor suflete mari, create spre a înnobila şi a corige inimile noastre printr-un suspin sau printr-un surîs? Pentru ce aceşti poeţi ai unei singure epoce, contimporani, să nu imprime în cîte un volum, întregul lor risipit şi să caracterizeze mai bine, celor ce vor voi să studie o epocă întreagă a literaturii române? Ne mîngîiem la anunţarea că d. Bolintineanu şi d. Gr. Alexandrescu au pus sub tipar operile lor întregi pînă astăzi". Argumentele invocate serveau la demonstrarea necesităţii tipăririi ediţiei lui D. Bolintineanu, arătîndu-se că sistarea acestei ediţii constituia o pierdere pentru literatura română, un motiv de îngrijorare şi mîhnire: „Durerea însă a fost mare cînd am aflat că d. Bolintineanu renunţă la tipărirea operelor sale şi mîhnirea a fost profundă cînd am aflat cauza acestei renunţări." Cei ce rămăseseră impasibili faţă de listele de subscripţie pentru tipărirea ediţiei erau apostrofaţi şi mustraţi pe un ton liric dar ferm, incitîndu-i să-şi revizuiască atitudinea ce putea să pară vinovată faţă de destinul poetului: „Ce feliu! Voi, toţi părinţi şi mume, cari vă mîndriţi, surîdeţi şi sunteţi fericiţi cînd ascultaţi pe pruncii voştri recitind o baladă eroică, o elegie îneîntătoare a poetului Bolintineanu, nu v-aţi crezut datori, nu v-aţi simţit culpabili cînd aţi aflat că poetul Bolintineanu, această pasăre măestră, ce îneîntă căminul vostru, îşi trage de sub tipar poeziile sale pentru că nu se găsesc destui subscriptori spre a se acoperi cheltuielile tiparului? Şi cari sunt aceste cheltuieli ale tiparului? Vreo două-trei sute de galbeni! Ce feliu? în toată România liberă, de cinci milioane de oameni, între toţi românii 14 milioane, nu s-a găsit un singur om, un singur părinte de familie, o singură mumă care să zică: pentru anul nou 1863 un franc mai puţin, o fustă mai puţin; să facem cadou copilului nostru inima, sufletul poetului român Bolintineanu şi să-i zicem: ţine minte bine, să spui copiilor tăi că părinţii ţi-au făcut cadou de anul nou 1863 cartea cea mare a geniului Bolintineanu." Dar nu numai virtualii cititori obişnuiţi erau apostrofaţi, ci şi cei care aveau misiunea să se dedice educaţiei publice, răspîndirii şi preţuirii literaturii române. Erau vizaţi în primul rînd profesorii, a căror nobilă datorie era aceea de a sădi în inima şi conştiinţa tineretului studios nu numai dragostea faţă de literatura naţională, ci şi sensurile patriotice conţinute în mesajul liric al lui D. Bolintineanu: „Trist lucru în adevăr că nici unul din junii noştri, şi ce zic, nici unul din profesorii noştri să nu anunţe, să nu deplîngă de pe catedra sa acest eveniment în literatura română." Interpelarea din Buciumul nu scutea nici forurile 436 oficiale, îndeosebi Ministerul Cultelor şi Instrucţiunii Publice, care „risipeşte pe tot anul 120.000 lei fără să ştie nimeni cum şi pentru ce" şi care ar fi trebuit să ia decizia „să dăm o a 12-a parte din banii încuragierelor pe acest an spre a scăpa din naufragiu geniul unui autor clasic al României". O pledoarie entuziastă în favoarea lui D. Bolintineanu întîlnim şi în Aurora română, an. I, nr. 2, 15/27 ianuarie 1863, p. 22. Dînd relaţii asupra conţinutului ediţiei, ziarul deplînge şi el faptul că „eminentul poet al naţiunii noastre" s-a văzut constrîns, din lipsă de abonaţi, să renunţe la proiectul său: „Foile de prenumeraţiune au ieşit aproape de un an, însă, durere, la poeziile celui mai excelinte poet român se subscriseră atît de puţini, încît nu se acoperiră nici jumătatea spezelor de tipar." Reproducînd scrisoarea deschisă publicată de B. Bolintineanu în Românul, nota din Aurora română încheia cu acelaşi ton de reproş faţă de cei ce nu acordau suficient interes operei unuia dintre cei mai de seamă poeţi ai vremii: „Ce cuvinte modeste sunt aceste! Cît de frumos exprimă ele nobleţea spiritului şi abnegarea poetului .. . Sărmanule poet! de ce n-ai scris opurile tale frînce.şte sau greceşte, atuncea te-ai bucura nesmintit de o îmbrăţişare mai călduroasă din partea multor fii ai României." 5 1863, ghenar. 3 Buciumul, an. 1, nr. 4, 5 ianuarie 1863, p. 4. 1. Faptul că ziarele amintite îşi extindeau reproşurile asupra tuturor categoriilor de cititori 1-a determinat pe D. Bolintineanu să aducă unele clarificări necesare ale problemei în discuţie, printr-o nouă scrisoare deschisă. La sesizarea editorului Christu Ioanin, care cunoştea bine, prin propria sa experienţă, interesul sau dezinteresul diverselor categorii de cititori faţă de operele scriitorilor noştri din acel timp, Dimitrie Bolintineanu precizează, în această nouă scrisoare, că cei ce trebuiau blamaţi nu erau cititorii simpli, oamenii obişnuiţi, preocupaţi continuu de propăşirea literelor româneşti, ci reprezentanţii claselor avute, înstrăinaţi de literatura naţională. Scrisoarea lui D. Bolintineanu era precedată de această notă din partea redacţiei: „Vă-zînd în într-un număr al Românului că d. Dimitrie Bolintineanu îşi trage de sub tipar ediţiunea completă a scrierilor sale din cauza lipsei de subscriptori trebuincioşi pentru acoperirea cheltuielilor acestei ediţiuni, indignaţi, noi am provocat simţimîntele naţionale în termeni ce s-au văzut în Revista literară din no. 2 al Buciumului. Acum d. Bolintineanu ne asigură că lucrul s-a trecut cu totul altfel de cum arătase ziariul Românul. Fericiţi că această culpă se 437 aridică d-asupra naţiunii române, publicăm aci cele ce ne comunică d. Bolintineanu". Poetul aducea ca argument scrisoarea primită de la editorul Christu Ioanin. Scrisoarea lui Christu Ioanin, datată „3 ianuarie 1863", reprodusă în continuarea scrisorii lui D. Bolintineanu, lămurea pe deplin lucrurile, incri-minînd nepăsarea protipendadei faţă de operele scriitorilor români şi de-monstrînd, convingător, că cititorii din masele populare erau cei mai devotaţi iubitori ai literaturii autohtone. „Domnule Dimitrie Bolintinene! — îi scria Christu Ioanin. Am cetit în remarcabilul şi eruditul ziariu Buciumul că listele de subscriere la poeziele dumitale le-ai fi retras. Nu mă prinde mirare, fiindcă de mai multe ori v-am înştiinţat că ediţiile de lux al căror cost este foarte ridicat şi ai căror amatori sunt foarte puţini, după o lungă sperienţă ce am făcut, nu au reuşit. Dar dacă această ediţie ar fi pentru popor, vă asigur că va reuşi precum au reuşit toate operile dumitale ce am editat şi din care unele le-am trecut pînă la no. de 1500 exemplare. Domnul meu ! Să nu se facă ne-dreptăţire poporului român, căci poporul citeşte româneşte, şi pot zice că numai poporul citeşte. Ca librar, cunosc pe amatorii de literatură română; ei sunt numai în popor. Eu însumi m-am lăsat de multe ori a mă amăgi de frumoasa speranţă că clasele avute vor contribui la literatura română; astfel, cînd am voit a edita opere ce se adresa la capitaluri, am rămas cu ele în magazie; cînd însă am editat opere române ce se adresa la popor, prin preţul lor, am reuşit a le trece repede. O repet însă, numai poporul citeşte româneşte." Christu Ioanin îi propune lui D. Bolintineanu să renunţe la ideea unei ediţii de lux, oferindu-se să-i tipărească o ediţie obişnuită, amîndoi avînd de cîştigat de pe urma acestui fapt: „Cît pentru operele dumitale, dacă această ediţie s-ar tipări obicinuit, vă asigur că va reuşi precum au reuşit toate operele dumitale, rămîindu-mi şi mie un profit. Pentru aceea, sigur fiind de o completă reuşită, ca totdauna, mă ofer a edita eu toate poeziile dumitale vechi şi noi, ba încă şi cu o remuneraţie demnă de aceste opere, şi sper, domnul meu, că nu-mi vei refuza propunerea ce vă fac şi-mi veţi da preferinţa ca cel mai vechi editor al scrierilor dumitale." Propunerea lui Christu Ioanin era, desigur, tentantă. Parţial, D. Bolintineanu va ţine seama de ea. Ideea unei ediţii de lux îl va obseda însă, în continuare. Deşi ziarele interveniseră activ în stimularea interesului cititorilor pentru ediţia anunţată, realizarea acesteia a întîmpinat încă foarte mari obstacole. Se pare că sumele rezultate din înscrierile pe listele de abonaţi nu acopereau în suficientă măsură cheltuielile de tipărire, publicarea ediţiei fiind amînată de la an la an. N-ar fi exclus ca însuşi D. Bolintineanu să fi trenat apariţia ediţiei, deoarece în această perioadă devine înalt demnitar de stat al Principatelor Române Unite, şi, cu modestia-i exemplară, ce 1-a caracterizat întot- deauna, desigur că nu vroia să profite de poziţia sa politică. După cîtva timp, pentru a-şi vedea visul împlinit, se adresează chiar Ministerului Cultelor şi Instrucţiunii Publice, al cărui titular fusese, solicitînd un împrumut de 500 de galbeni, în vederea publicării ediţiei din poeziile sale vechi şi noi, obligîndu-se să restituie suma respectivă sub formă de exemplare tipărite, care să fie distribuite ca premii şcolare. Ministerul îi aprobă un împrumut de 1400 Iei {Arhivele Statului Bucureşti. Ministerul Instrucţiunii Publice, 1864, dosar 418, f. 620). Evident, împrumutul obţinut a fost de bun augur. în primăvara anului următor, 1865, ediţia vede, în sfîrşit, lumina tiparului, în două volume, pur-tînd titlul Poezii de D. Bolintineanu atît cunoscute cît şi inedite. A apărut mai întîi o ediţie obişnuită, la Bucureşti, în Tipografia lucrătorilor asociaţi. La foarte scurt timp, utilizîndu-se acelaşi zaţ, dar schimbîndu-se calitatea hîrtiei şi prezentarea grafică, apare mult dorita de poet ediţie de lux, purtînd pe pagina de titlu menţiunea „Ediţiunea a doua". Apariţia ediţiei de lux a fost salutată cu entuziasm în presa vremii. De pildă, în Trompeta Carpaţilor, an. I, nr. 28, 10/22 iunie 1865, p. 109, se scria: „Literatura română îşi urmează precum am mai zis-o, avîntuî ei. Două volume de poezie ale dulcelui nostru poet Bolintineanu ieşiră de sub tiparul cel mai perfect pînă astăzi la noi, de sub tiparul Lucrătorilor asociaţi. Această ediţiune este demnă de ceea ce conţine, de poeziele Bolintineanului. Este, în adevăr, agreabil a citi o poezie suavă pe o hîrtie velino, frumos şi exact tipărită." 6 17 octombrie 1863 Monitorul, jurnal oficial al Principatelor Unite Române, nr. 209, 21 octombrie 1863, p. 869. 1. Ca ministru al Cultelor şi Instrucţiunii Publice, Dimitrie Bolintineanu a acordat o sporită atenţie şcolilor săteşti, văzînd în aceasta un mijloc în plus de a contribui la îmbunătăţirea stării ţăranilor. A înfiinţat peste o mie de şcoli săteşti, îngrijindu-se permanent de buna lor funcţionare. 7 22 octombrie 1863 Monitorul, jurnal oficial al Principatelor Unite Române, nr. 212, 24 octombrie 1863, p. 881. 439 438- 8 22 octomvrie 1863 Monitorul, jurnal oficial al Principatelor Unite Române, nr. 213, 25 octombrie 1863, p. 885. 1. Ca ministru al Cultelor şi Instrucţiunii Publice, Dimitrie Bolintineanu avea în sarcina sa şi domeniul silvic. 9 25 octomvrie 1863 Monitorul, jurnal oficial al Principatelor Unite Române, nr. 213, 25 octombrie 1863, p. 885. 10 29 octomvrie 1863 Monitorul, jurnal oficial al Principatelor Unite Române, nr. 217, 31 octomvrie 1863, p. 903. 1. Acţiunea de a aduce în ţară osemintele lui Nicolae Bălcescu de la Palermo a fost iniţiată de A. Odobescu, predecesorul lui Dimitrie Bolintineanu la portofoliul Ministerului Cultelor şi Instrucţiunii Publice. 2. Raportul lui N. lonescu s-a publicat în acelaşi număr din Monitor: „Domnule Ministru, La 2 octomvrie trecut, din Palermo chiar, trimis fiind în misiunea aducerii oaselor neuitatului patriot Nicolae Bălcescu, în patrie, am avut onoare a adresa predecesorului d-voastră trista ştire că spoliele mortale ale istoricului lui Mihai Viteazul au fost aruncate în cimitirul săracilor din monastirea Capucinilor de lîngă Palermo. Precum v-am spus ieri din viu grai, domnule ministru, astăzi viu a vă raporta în scris că asupra acestui fapt vrednic de jale, dupe actele autentice dobîndite la faţa locului, şi pre care le depun alăturat pe lîngă acest raport, este astăzi definitiv constatat. Iată aceste acte: 1. Declararea albergatorului de la «Trinacria», d. Salvator Ragusa, în casa căruia a locuit răposatul, de la 17 octomvrie 1852, pînă la sfîrşitul său, 29 noiemvrie. 2. Certificatul giuntei municipale din Palermo, dat dupe cererea mea 3. Chitanţa pentru plata tarifei de cimitiriu la Capucini, pentru acei ce se pun în fosa comună, chitanţă pe numele răposatului. Afară de aceste, de la d. Caccia, ce funcţiona atunci ca consul otoman Ia Palermo, am dobindit: a) pasportul răposatului b) un număr de scrisori adresate, parte direct răposatului, parte d-lui Salvator Ragusa, scrisori deschise, în număr de 10, şi nedeschisc 2, în sfîrşit c) inventariul de lucrurile răposatului, rufe, haine, cum şi de lăzile cu cărţi şi manuscripte, inventariu făcut sub ochii răposatului, chiar în cele din urmă momente ale vieţei şi în care este expresa sa voinţă de pe urmă, relativă mai cu seamă la cărţi şi manuscripte, pe care le-a lăsat «cu limbă de moarte» ca să se încredinţeze d. Ion Ghica ce se afla la Constantinopole. Acesta e, domnule ministru, rezultatul misiunei mele la Palermo. ./V. lonescu" 3. Iată această declaraţie, in traducerea apărută în acelaşi număr din Monitor: „Eu, aicea subsemnat, declar că răposatul Nicolae Bălcescu a sosit în casa mea în ziua de 17 octomvrie anul 1852, în o stare foarte critică, şi văzînd că mergea din rău în mai rău, şi avînd a-mi plăti diferite compturi de săptă-mîni la hotel şi pentru medicamente şi vizitele doctorului, l-am întrebat dacă era în stare de a regula acele compturi. D-lui îmi spuse că aşteaptă o poliţă şi că nu-mi putea plăti mai înainte de priimirea acei poliţe. în fine, în ziua de 29 noiemvrie 1852, informîndu-mă că viaţa sa era la termine, am chemat pe d-lui consul otoman, d. Caccia şi pe popa grec, anume Tapa Andrea Cuccia, şi în prezenţa dumnealor a declarat că nu are decît ca 30 franci în bani, diferite obiecte de îmbrăcăminte şi multe cărţi şi manuscripte. O oră pe urmă, a murit în mîinele preotului. Apoi, în prezenţa d-lui consul, s-a pus toate obiectele într-o cămăruţă, şi d. consul le are pecetluite, dînd cei 30 de franci pentru spezele de înmor-mintare, şi corpul a fost dus a doua zi în groapa comună de la monastirea Capucini. Dupe cîteva zile, d. consul mi-a plătit, atît mie cît şi doctorului, precum şi spezele pentru medicamente; în urmă mi-a ordinat de a face o ladă mare spre a-i depune înăuntru toate obiectele răposatului. îndată ce lada a fost gata, d-lui ridică sigiliul şi cu inventariul în mînă s-a depus totul în ladă şi s-a pecetluit şi pornit, silindu-mă a face toate spezele, încă pentru cele de 440 441 expediţiune, carele se urcă la 16 franci aproape şi mi-a promis de a mă despăgubi, dar pînă acuma nu am priimit nici un ban. Salvator Ragusa Birtaş la «Trinacria» Palermo, octomvrie 3, 1863." 4. „Noi, Papa Andrea Cuccia, preot al bisericii Sîntului Nicolae Panormi, atestăm şi declarăm, într-o condică la care se însemnează numele şi pronumele răposaţilor, dupe legile în vigoare: în ziua a douăzecelea şi nouă noiemvrie, anul 1852, Nicolae Bălcescu din Valahia a încetat din viaţă, la etatea de treizeci şi unu de ani, pregătit cu toate rînduielile religioase şi prohodit de preotul [osef Calida, capelanul adjunct. Şi pentru aceasta subsemnăm şi punem sigiliul parohiei. Dat în Panormi, la trei octomvrie 1863. Capelanul sacramental, Iosef Masy." 5. II reproducem, de asemenea, în traducerea din Monitor: „Palermo, 6 octomvrie 1863 Consiliul municipal de Palermo Văzînd raportul asesorelui oficiului, delegat pentru serviciul înmormîn-tărilor, cu care se tăgăduieşte dreptul, ca fiind dus ofiţerul sanitar la monastirea Capucinilor, şi acolo întrebînd pe directorele mormintelor asupra corpului d. Nicolae Bălcescu, i-a declarat prezisul directore încredinţînd că corpul răposatului a fost acolo îngropat la 30 noiemvrie 1852, la groapa comună, unde de la acea epocă pînă astăzi cîtimi de mii de cadavre au fost îngropate, şi pentru aceasta fiind amestecat scheletul d-lui Bălcescu cu acei prea mulţi în aceeaşi groapă, ne vine peste putinţă a recunoaşte măsura sa şi a avea o urmă destinată. Asupra cererei d-lui profesor lonescu, ce s-a prezentat cu misiunea de a găsi şi a reavea corpul de care este vorba, Se adeverează cea de faţă. Preşedintele municipalităţii, A. Kudini Asesorele." 6. în Monitor se publică, în traducere, această chitanţă: „Palermo, 29 noiembrie 1852 Subscrisul, guardian al venerabilului monaster al reverenzilor Capucini, afară din cetatea acestei capitale Palermo, priimesc, prin mîinile lui Masaro. mila de 12 tari (gologani) cari sunt pentru înmormîntarea fostului N. Bălcescu. Guardianul Capucinilor, fratele Gheorghie Datalenio." 7. Testamentul lui Nicolae Bălcescu: „Declar, eu subsemnatul, de a avea un geamantan de piele cu haine purtate, adecă trei haine, două perechi pantaloni, opt giletce, două halate, trei cravate, un ac de argint antic reprezentînd un papagal, izmene şasespre-zece, patrusprezece cămăşi, nouă prosoape de olandă, şease fulare, cinci flanele, una pereche ghete de postav, cinci perechi ciorapi de lînă, cinci perechi ciorapi de bumbac, nouă şervete de bumbac, patrusprezece gulere, patru perechi pantaloni de vară, şease feţe de pernă, două perne, una cutie căptuşită cu catifea cu joc de şah, de fildeş de la China, diferite cărţi de studiu pentru istorie, diferite cărţi în două lădiţe cu catalogul cărţilor. Aceste obiecte vor fi predate la d. lancu Ghica, sau cui se va prezenta pentru dîrtsul. Declar încă a fi dator la d-lui Salvatore Ragusa, locandierul de la «Trinacria», o lună de locuinţă şi nutrimentul învoit cu suma de doi piaştri pe zi, osebite de alte lucruri extraordinare. Mai declar şi voi ca prezisul d. Ragusa să fie răsplătit cu alţi patruzeci piaştri, peste tot 100, pentru indemni-zarea de obiecte prăpădite şi arse sau pentru alte cauze ale maladiei mele. Un orologiu de argint fără lanţ, şi piaştri douăzeci şi cinci, declar a fi dator la d. doctorul Battaglia, cincisprezece piaştri pentru vizitele făcute la mine, precum şi la Tomaso Mallone sluga, trei piaştri şi jumătate, şi în fine alte şease piaştri de bacşiş la servitorii de otel. Palermo, la 29 noiemv. anul 1852. N. Bălcescu Martor, Papa Andrea Cuccia. Idem Nicola Prasso." 8. O nouă cercetare la Palermo a avut loc în 1921. La propunerea lui Vasile Pârvan, Ministerul Cultelor şi Artelor a apelat atunci la arheologul italian Giuseppe Lugli. Acesta, fără să aducă argumente convingătoare, a susţinut că Nicolae Bălcescu a fost înmormîntat în groapa comună a cimitirului Rotoli din Palermo. Mai tîrziu, reluînd această problemă, Al. Balaci a infirmat ipoteza lui Giuseppe Lugli, argumentînd din nou, prin articolul Adevărul asupra mormântului lui Nicolae Bălcescu, publicat în Revista Fundaţiilor regale, an. XIV, nr. 8—9, august—septembrie 1947, că a fost înmormîntat in groapa comună de la Capucini. 442 443 11 5 noiemvrie 1863 Monitorul, jurnal oficial al Principatelor Unite Române, nr. 222, 6 noiemvrie 1863, p. 926. 12 9 noiemvrie J863 Monitorul, jurnal oficial al Principatelor Unite Române, nr. 226, 12 noiemvrie 1863, p. 943. Reforma, an. V, nr. 33, 15 noiembrie 1863, p. 128. 13 15 noiemvrie 1863 Monitorul, jurnal oficial al Principatelor Unite Române, nr. 230, 18 noiemvrie 1863, p. 966. 1. în această perioadă, ca ministru al Cultelor şi Instrucţiunii Publice, Dimitrie Bolintineanu lua măsurile necesare în vederea elaborării legii pentru secularizarea averilor mînăstircşti. Actul secularizării era concluzia firească şi necesară a unui proces care începuse cu decenii înainte, făcînd parte şi din programul revoluţiei de la 1848, în punctul 12 al Proclamaţiei de la Islaz. Pentru prima dată, chestiunea fusese dezbătută public, în baza unor argumente de ordin istoric, documentate temeinic, în lucrarea lui Nicolae Bălcescu Question economique des Principautes Danubiennes, din 1850. Dintre lucrările ulterioare, pe această problemă, mai amintim Memorandum despre bisericile, mînăstirile, bunurile minăstireşti şi în special despre mînăstirile închinate ale domniei Ţării Româneşti de G. Bengescu (1858), Question des monasteres de Moldavie vouâs aux Lieux Saintes de N. Istrati (1860). în 1863, problema averilor mînăstirilor închinate devenise acută, cerea o grabnică soluţionare, mai ales că Poarta Otomană vroia să împiedice această acţiune prin convocarea puterilor garante (Constantin C. Giurescu: Viaţa Şi opera lui Cuza-Vodă, p. 193). v- 14 27 noiemvrie 1863 Monitorul, jurnal oficial al Principatelor Unite Române, nr. 238, 29 noiemvrie 1863, p. 997. 15 5 dechemvrie 1863 Monitorul, jurnal oficial al Principatelor Unite Române, nr. 243, 7 decembrie 1863, p. 1017. 16 20 decemvrie 1863 Monitorul, jurnal oficial al Principatelor Unite Române, nr. 1, 2/14 ianuarie 1864, p. 3. 17 28 decemvrie 1863 Monitorul, jurnal oficial al Principatelor Unite Române, nr. 1, 2/14 ianuarie 1864, p. 3. 1. Pentru organizarea acestei expoziţii, Dimitrie Bolintineanu făcea apel la directorul Academiei de la „Sf. Sava" şi la membrii Consiliului superior al instrucţiei publice, rugîndu-i să acorde „tot concursul în vederea acestui ţel prin deschiderea acestor săli chiar înaintea anului nou" (Arhivele Statului Bucureşti. Ministerul Instrucţiunii Publice, dosar 592, 1863, f. 427). Expoziţia s-a deschis în ianuarie 1864, saloanele fiind decorate „într-un sentiment de frumuseţe severă şi de gravă armonie", iar „pe pereţii pictaţi într-un cenuşiu Închis se detaşau net tablourile", cum precizează Ulysse de Marsillac într-o dare de seamă publicată în La Voix de la Roumanie din 4 februarie 1864. Au expus cu acest prilej Aman, Tattarescu, Trenk, Mişu Pop, Carol Popp de Szatmary (Barbu Brezianu: Rolul şi contribuţia lui Dimitrie Bolintineanu la dezvoltarea artelor frumoase în Principatele Române, în Studii şi cercetări de istoria artei, an. VI, nr. 2, 1959, p. 249). 444 445 Prin insistenţele lui Dimitrie Bolintineanu s-a obţinut şi înfiinţarea Şcolii dc belle-arte. La încheierea anului .şcolar, poetul publică în Dîmboviţa din 29 iunie 1864 o dare de seamă, în care sublinia: „Pe lîngă Facultatea de Drept, Ştiinţe, Litere, s-a adaos şi o şcoală de arte frumoase: pictura, arhitectura, sculptura şi gravura pe lemn şi aramă. Facă cerul ca şi succesorii noştri în ministeriu să fie aprinşi de aceeaşi dragoste pentru instrucţiune, spre a nu lăsa nici o lacună Ia punerea în practică a tuturor acestor reforme introduse în noul buget al Instrucţiei Publice." 18 28 decemvrie 1863 Monitorul, jurnal oficial al Principatelor Unite Române, nr. 4, 8/20 ianuarie 1864, p. 16. 1. Manuscrisul monumentalei sale lucrări Românii supt Mihai-Voievod Viteazul a rămas netipărit, din păcate, o bună bucată de vreme. Primele ei părţi au fost publicate de Alexandru Odobescu, în Revista română din 1861 — 1863, ca un necesar act de pietate şi de justiţie faţă de memoria şi strădania marelui patriot şi revoluţionar. Tot prin grija şi truda lui Alexandru Odobescu, opera capitală a lui Nicolae Bălcescu vede lumina tiparului într-un volum de sin e stătător în 1878, în atmosfera plină de avînt patriotic şi naţional din timpul războiului de independenţă, cînd semnificaţiile majore ale operei sale erau de o stringentă actualitate. în Preacuvîntarea Ia volumul Istoria românilor sub Mihai-Vodă Viteazul, urmată de scrieri diverse de Nicolae Bălcescu, apărută la Bucureşti, în Tipografia Societăţii Academice Române, în 1878, Alexandru Odobescu mărturisea: „îndeplinesc astăzi una din cele mai vii şi mai stăruitoare ale mele dorinţe; aceea de a scoate la lumină Istoria românilor sub Mihai-Vodă Viteazul, lucrarea de căpetenie a eminentului şi mult deplînsului nostru istoric Nicolae Bălcescu, care totdeodată este şi o scriere de frunte în literele româneşti. De douăzeci şi cinci de ani de cînd Nicolae Bălcescu a murit, înstrăinat de preaiubita şi preadorita sa ţară, eu unul n-am pregetat un moment de a căuta mijloc spre a face cunoscută publicului românesc această frumoasă operă, în care îşi pironise mintea şi puterile sale un om de un rar talent, pe care, de copil, încă, mă deprinsesem a-1 respecta, a-1 iubi, a-1 admira. Cincisprezece ani din aceştia, am păstrat cu sînţenie la mine manuscriptele lui, cercîndu-mă, de cîte ori mi-a stat în putere, a da publicităţei cel puţin o parte din ele. Dar, spre ruşinea noastră de pînă acum, a trecut un pătrar 446 de secol de la moartea Bâlcescului mai nainte ca să poată fi pus sub ochii naţiunei române tot ceea ce dînsul lucrase întru cea mai mare a ei onoare. A trebuit ca o rază din acel foc de vitejie strămoşească, care ardea în inima Iui N. Bălcescu, să străbată în sfîrşit în vinele tuturor românilor, pentru ca să afle timpul priincios de a ieşi la iveală patrioticele pagine scrise de peana lui, muiată şi oţelită în sîngele atîtori eroi ai românilor din trecut!" Iar în încheiere, Alexandru Odobescu sublinia: „Noi sperăm şi credem că această carte, aşa cum este, va aduce, în împrejurările de faţă, folos şi întărire cugetului naţional al întregei românimi !" Apariţia lucrării lui Nicolae Bălcescu a avut un amplu ecou în acea vreme, concordînd în substanţă şi semnificaţii cu momentul istoric al cuceriri independenţei naţionale. Demn de reamintit este, în primul rînd, articolul lui Mihai Eminescu intitulat Bălcescu si urmaşii iui, publicat în Timpul din 24 noiembrie 1877, în care releva: „Peste două-trei zile va ieşi de sub tipar Istoria lui Mihai-Vodă Viteazul de Nicolae Bălcescu. Se ştie neobositul zel cu care acest bărbat plin de inimă şi înzestrat de natură, c-o minte pătrunzătoare şi c-o fantezie energică, au lucrat la istoria lui Mihai-Vodă. Din sute de cărţi şi documente el au cules, c-o adevărată avariţie pentru gloria naţiei româneşti, toate colorile din relaţii şi notiţe, cu cari apoi au zugrăvit acea icoană măreaţă, din care figura voievodului românesc iese în prosceniu, vitejească şi mîndră şi vrednică de a se cobori din strălucita viţă a Basarabilor." Conştient de valoarea istorică şi patriotică a lucrării lui Nicolae Bălcescu, Mihai Eminescu îndemna, în final: „Facă-se această scriere evanghelia neamului, fie libertatea adevărată idealul nostru, libertatea ce se cîştigă prin muncă." 19 31 decemvrie 1863 Monitorul, jurnal oficial al Principatelor Unite Române, nr. 2, 3/15 ianuarie 1864, p. 6. 1. La 13 decembrie 1863, guvernul a prezentat Camerei legea secularizării averilor mînăstireşti, care a fost aprobată cu 93 voturi pentru şi 3 contra (Constantin C. Giurescu: op. cit., p. 194). 447 20 14 ianuarie 1864 Monitorul, jurnal oficial al Principatelor Unite Române nr 21 v8 ianuane/9 februarie 1864, p. 90. ' 8 15 ianuarie 1864 ianuartlSt'pT' ^ " '""^ *~ «■ 10< W 15 ianuarie 1864 ianuartlS'r^ ^ " ^ »" ^ ^ 17129 ianuarie 1864 24 22 ianuarie 1864 5 feb^^ffe/e//W',e//,fl''/W i8' 24 ianUari6/ min-V^T^ ZUPPa (I80°-1865)- în septembrie 1860 a donat Ministerul.» Cultelor şt Instrucţiunii Publice, suma de 5000 de galbeni pentru atl tutrea une, gramatici şi a unui dic,ionar a. limbii române 2. Vezi şi articolul lui Dimitrie Bolintineanu Dicţionarul şi Societatea literară, publicat, sub pseudonimul Cosmat, în Trompeta Carpaţilor, an. V, nr. 543, 20 august/l septembrie 1867, p. 2171, inclus în vol. X al ediţiei noastre (p. 495). 23 ianuarie 14 februarie 1864 Monitorul, jurnal oficial al Principatelor Unite Române, nr. 17, 23 ianuarie/4 februarie 1864, p. 74. 26 24 fevruarie 1864 Monitorul, jurnal oficial al Principatelor Unite Române, nr. 47, 27 fe-vruarie/10 martie 1864, p. 198. Reforma, an. VI, nr. 20, 3 martie 1864, p. 78. 27 5 martie 1864 Monitorul, jurnal oficial al Principatelor Unite Române, nr. 55, 7/19 martie 1864, p. 233. Reforma, an. VI, nr. 22, 9 martie 1864, p. 86. 1. Legea s-a aplicat tuturor averilor mînăstireşti, precizînd în primul ei articol: „Toate averile monastireşti din România sînt şi rămîn averi ale statului." Generalizarea legii, arată Constantin C. Giurescu (op. cit., p. 195)' „fusese impusă de considerentul că o secularizare numai a bunurilor mînăstireşti închinate ar fi fost prezentată în faţa forurilor internaţionale de către cei în cauză, ca o măsură discriminatorie, nedreaptă şi xenofobă. Seculari-zînd bunurile tuturor mînăstirilor, se anula din capul locului o asemenea argumentare care, cu siguranţă, ar fi impresionat puterile garante." 448 449 28 7 martie 1864 Monitorul, jurnal oficial al Principatelor Unite Române, nr. 58, 11 /23 martie 1864, p. 251. 29 21 martie 1864 Monitorul, jurnal oficial al Principatelor Unite Române, nr. 68, 23 martie/ 4 aprilie 1864, p. 314. Reforma, an. VI, nr. 29, 9 aprilie 1864, p. 114. Buciumul, nr. 211, 9 aprilie 1864, p. 3. 30 5J17 mai 1864 } Monitorul, jurnal oficial al Principatelor Unite Române, nr. 100, 5/17 mai 1864, p. 459. Dîmboviţa, an. VI, nr. 1, 10 mai 1864, p. 3. Reforma, an. VI, nr. 35, 13 mai 1864, p. 138. | 1. La 2 mai 1864, Alexandru loan Cuza a înfăptuit lovitura de stat, ' determinat de agravarea situaţiei politice interne. Sistemul constituţional stabilit prin Convenţia de Ia Paris era dificultos, ridica obstacole adesea insur- i montabile în calea colaborării dintre puterea legislativă şi cea executivă. O schimbare radicală era necesară, în primul rînd datorită faptului că opoziţia Camerei crescuse, era înverşunată, prin prezenţa reunită a marii boierimi din Moldova şi Muntenia. în plus, se produsese înţelegerea dintre dreapta conservatoare a moşierilor şi stînga radicală a liberalilor, conduşi de Ion Brătianu şi C. A. Rosetti, cunoscută sub denumirea de „monstruoasa coaliţie", care urmărea detronarea lui Cuza, aducerea unui principe străin, împiedicarea reformei agrare şi a celei electorale etc. într-un articol publicat în Buciumul, nr. 15, din 20 februarie 1863, Cezar Bolliac scria: „Coaliţiunea monstruoasă de astăzi nu poate duce la nici un rezultat bun nici naţionalitatea, nici libertatea noastră; şi ni se sfîşie inima cînd vedem talentele cele mai eminente, oratorii cei mari mari ai naţionalităţii şi ai libertăţii române urcîndu-se pe tribuna naţională ardicată de revoluţiunea de la 48 faţă-n faţă. cu tronul României, că se pun în serviciul reacţiunei şi că se sforţa din toate puterile, spre a spăla trecutul condamnaţilor de naţiune, spre a-i pregăti, spre a-i face proprii să mai vie încă o dată în stare a strivi principiele dobîn-dite în 48 şi a înăbuşi şi chiar vocea acestei tribune". Din cauza opoziţiei Camerei, guvernele se schimbau des, se crea instabilitate şi haos politic, se îngreuna înfăptuirea şi aplicarea reformelor. La începutul anului 1864, cînd se punea problema înfăptuirii reformei agrare şi a celei electorale, atitudinea reacţionară a Camerei devenise violentă. Era necesară, aşadar, o modificare radicală a sistemului de guvernare. Singura soluţie adoptată de Cuza şi colaboratorii săi apropiaţi era o lovitură de stat, prin care să dizolve Camera şi domnitorul să-şi asume prerogativele puterii legislative, instaurînd domnia autoritară. Cuza şi sfetnicii săi au plănuit iniţial să dea lovitura de stat la 30 noiembrie/12 decembrie 1863. în Arhiva Cuza (mapa XLVI, documentele 6 şi 7) s-au păstrat două concepte scrise de mîna lui Dimitrie Bolintineanu, la această dată, privind dizolvarea Camerei, noua lege electorală, apelul ministrului de Interne către locuitorii capitalei,, proiectul de proclamaţie a lui Cuza, un plan detailat de măsuri etc. Lovitura s-a amînat însă din motive tactice. Ea a redevenit actuală cu prilejul depunerii în Cameră, spre aprobare, a proiectului de lege rurală, la 13/25 martie 1864. Deputaţii moşieri se opuneau acestei legi şi au dat vot de neîncredere guvernului. Mihail Kogălniceanu intenţiona atunci să-şi dea demisia, dar Cuza i-o refuză, amînînd deschiderea Camerei pînă la 2 mai 1864. La reînceperea lucrărilor, Mihai 1 Kogălniceanu citi mesajul domnitorului de dizolvare a Camerei şi astfel se înfăptui lovitura de stat. îndată după lovitura de stat, Dimitrie Bolintineanu, ca unul care o pregătise, precum şi ca ministru al Cultelor şi Instrucţiunii Publice, se preocupă, în primul rînd în sfera activităţii sale, de justificarea şi însemnătatea ei. Trebuie precizat că nici un alt ministru nu a lansat asemenea apeluri pentru sprijinirea loviturii de stat din 2 mai 1864. 31 J/77 mai 1864' Monitorul, jurnal oficial al Principatelor Unite Române, nr. 100, 5/17 mai 1864, p. 460. Dîmboviţa, an. VI, nr. 1, 10 mai 1864, p. 3. Reforma, an. VI, nr. 35, 13 mai 1864, p. 138. 1. Vezi nota la scrisoarea precedentă. 450 451 32 7 mai 1864 Monitorul, jurnal oficial al Principatelor UniteRomâne, nr. 104, 9/21 imai 1864, p. 475. 33 30 mai\U iunie 1864 Monitorul, jurnal oficial al Principatelor Unite Române, nr. 120, 30 OTai/ll iunie 1864, p. 551. 34 17/29 iunie 1864 Monitorul, jurnal oficial al Principatelor Unite Române, nr. 133, 17/29 'iunie 1864, p. 603. Dîmboviţa, an. VI, nr. 19, 21 iunie/3 iulie 1864, p. 75. Reforma, an. VI, nr. 44, 25 iunie 1864, p. 175. 1. în perioada în care a deţinut portofoliul Ministerului Cultelor şi Instrucţiunii Fublice, D. Bolintineanu s-a remarcat prinlr-o serie de acţiuni cu viu ecou în epocă. Trin grija sa, tineri capabili au beneficiat de burse de studii în străinătate, cu obligaţia ca, la întoarcerea în patrie, să servească inevoilor statului. La un moment dat s-a produs şi o neînţelegere, ministrul-poet ■fiind bănuit de favoritism. într-o notă apărută în Buciumul, nr. 209, •din 2 aprilie 1864, ca urmare a protestelor unor studenţi, se exprima însă deplina încredere în onestitatea şi corectitudinea lui D. Bolintineanu: „Ni se spune, — şi ceea ce ni se spune este foarte grav — că d. ministru al Cultelor şi Instrucţiunii Publice ar fi decis să trimită în străinătate 9 juni Tomâni, fără nici un concurs şi chiar fără nici o alegere. Studenţii vin să ne asigure că au şi văzut decretele de numire ale mai multora din aceşti juni, prin cari decrete li se asigură mijloacele de studiu pentru cîte cinci ani în •cutare facultate, pentru cutare obiect, cu obligaţiunea ca întorcîndu-se să servească zece ani statului. Mai mulţi ne asigură de diferite incapacităţi ale multora din aceşti juni, cari prin subterfugiu voiesc să profite de beneficiile tezaurului statului. Nu putem crede şi nu putem priimi că d. Bolintineanu, al cărui nume se pronunţă cu atîta admiraţiune pe băncile şcoalei, ar fi putut să uite pe junii cu merite, pe junii cu drepturi cîştigate pe aceste bănci. Nu putem crede noi că meritele au putut fi uitate de amicul nostru ministru ; nu putem crede că d. Bolintineanu ar putea lovi în viitorul junimii. Nu, nu credem. Din contra, putem asigura pe junii ce aleargă la noi că nici cea mai mică nedreptate imaginabilă nu li se va face de d. Bolintineanu." Cu spiritul de onestitate ce 1-a caracterizat întotdeauna, D. Bolintineanu răspunde oficial, în Monitorul, nr. 67, din 2 aprilie 1864,p. 307, arătînd deschis motivele pentru care unii bursieri n-au mai fost supuşi unui concurs: „In adevăr, ziarul nu s-a înşelat, căci dacă unii din ei nu au trecut anume concursuri pentru străinătate, trecuseră însă mai înainte concursuri pentru posturi de profesori secundari, care Ii s-au considerat acum, iar alţii afJîndu-se în străinătate, de la sine se înţelege că nu au putut îndeplini condiţiunea cerută, aceasta însă nu se crede a fi o piedică pentru a veni în ajutorul tinerilor sîr-guitori, cînd ei se află odată studiind la cursurile din străinătate şi ale căror atestate sunt excelente". Pentru a nu mai da naştere la nici o neînţelegere, D. Bolintineanu instituie de îndată un concurs pentru toţi solicitanţii de burse în străinătate, publicînd un comunicat „urginte" în Buciumul, nr. 210, din 5 aprilie 1864, p. 849: „La 1 mai se va ţinea un concurs pentru trămiterea în străinătate a şease stipendişti din cari trei în Bucureşti şi trei alţii în laşi. Delaliele acestui concurs, regulat de Consiliul superior, se va tipări în Monitorul oficial". Pe marginea acestui comunicat, aiarul lui Cezar Bolliac făcea următorul comentariu, un adevărat elogiu al lui D. Bolintineanu: „Mulţămim cu toată recunoştinţa d-lui ministru Bolintineanu pentru această deplină satisfacţiune ce vine să dea prin organul nostru studenţilor români, atîtor inime blesate de indignaţiune, atîtor spirite iritate de o idee de nedreptate şi de părtinire, cari se înclina să creadă că ministrul populariu, că ministrul Bolintineanu, al cărui nume este însoţit de atîtea suveniri, că poetul Bolintineanu. care şi-a consecrat vieaţa în cultul muzelor şi a adăpat cu atîta nectar inimele tinere ale României, a putut lăsa pana sa să subsem neze moartea junimii pentru a cărei educaţiune morală şi-a dat toţi anii vieţei sale. lată dară, copii ai României, cum vă deschide uşele concursului d. D. Bolintineanu, cum trămite la luptă cu voi în cîmpul ştiinţelor pe aceia asupra cărora v-aţi indignat voi, crezînd că vor putea pleca în străinătate fără concurs. Nu. Aveam dreptate să nu credem noi că vor pleca pentru studii pe bani1 statului, cînd este ministru d. Bolintineanu... Şi cînd vedem pe generosu' ministru dezminţind toate zgomotele, prin anunţarea unui concurs; cînd îl vedem aşa de simţitoriu la toate simptomele junimii; cînd dupe aceasta ve- 452 453 dem concursul ridicat la toată înălţimea lui, şi toate diplomele, toate titlurile, tot privilegiul, toate gradele, toate examenele absurde, doborîte înaintea meritului, înaintea unui concurs, — unde junii au să se înfăţişeze în luptă cu cunoştinţele lor, cu valoarea lor intrinsecă, iară nu cu hîrtii ridicule, cu titluri, cu grade şi atîtea absurdităţi, — mulţămim încă o dală, şi acum în numele junimii, d-lui Bolintineanu, care introduce deplina egalitate în şcoalele române." 35 4 iulie 1864 Monitorul, jurnal oficial al Principatelor Unite Române, nr. 150, 8/20 iulie 1864, p. 673. 36 6 iulie 1864 Monitorul, jurnal oficial al Principatelor Unite Române, nr. 150, 8/20 iulie 1864, p. 673. 37 Bucureşti, anul 1864, luna iulie 8 Biblioteca Academiei R.S.R. Coresp. inv. 62360. 38 9 iulie 1864 Monitorul, jurnal oficial al Principalelor Unite Române, nr. 153, 11/23 iulie 1864, p. 684. Reforma, an. VI, nr. 46, 18 iulie 1864, p. 182. 13 iulie 1864 Dîmboviţa, an. VI, nr. 23, 13 iulie 1864, p. 90. Reforma, an. VI, nr. 46, 18 iulie 1864, p. 182. 1. Cu puţin timp înainte de a-şi da demisia din funcţia de ministru al Cultelor si Instrucţiunii Publice, Dimitrie Bolintineanu face acest impresionant şi obiectiv bilanţ al activităţii sale. 2. Dimitrie Bolintineanu a avut o contribuţie substanţială la elaborarea legii Instrucţiunii I'ublice, una dintre cele mai însemnate realizări din timpul domniei lui Alexandru loan Cuza. Legea a fost proiectată după venirea poetului ca titular ai ministerului. 40 [3 iulie 1867] Arhivele Statului Bucureşti. Ministerul Cultelor şi Instrucţiunii Publice, dosar 372, 1867. f. 623. 1. Data înregistrării la minister. 2. Ediţia în două volume Poezii de D. Bolintineanu atît cunoscute cît fi inedite, Bucureşti, Tipografia lucrătorilor asociaţi, 1865. 3. Florile Bosforului, Bucureşti, Tipografia lucrătorilor asociaţi, 1866. 41 [28 noiembrie 110 decembrie 1867] Trompeta Carpaţilor, an. V, nr. 578, 28 noiemvrie/10 decemvrie 1867, p. 2305, însoţită de următoarea notă din partea redacţiei: „D. Dimitrie Bolintineanu, amicul nostru, ne-a scris vineri seara tîrziu scrisoarea de mai la vale. Jurnalul fiind sub presă nu s-a putut trece această scrisoare în numărul nostru din urmă." 1. Data publicării în Trompeta Carpaţilor. 2. începînd din 1866, după detronarea Iui Cuza, ostilitatea făţişă a monstruoasei coaliţii se răsfrînge dramatic asupra existenţei lui D. Bolintineanu, provocîndu-i un şir neîntrerupt de suferinţe atît morale cît şi fizice 455 454 care-i vor grăbi sfîrşitul vieţii. îndepărtat din arena activităţii politice, poetul are durerea să-şi vadă ultragiată, treptat, însăşi personalitatea sa literară. Oficialitatea vremii îl ignoră din ce în ce mai mult. în primăvara anului 1866, cînd se pun bazele Societăţii Literare Române, ce se va numi ulterior Societatea Academică şi se va transforma în Academia Română, în presa timpului încep să se facă propuneri de viitori membri ai acestei Societăţi. Ca ministru al Cultelor şi Instrucţiunii Publice, C. A. Rosetti îndemna Ia o astfel de acţiune, în Românul din 10 iunie 1866: „Subsemnatul îşi împlineşte o datorie d-a face d-a dreptul apel la presa din Principatele Unite, ş-a o ruga a face astfeliu ca opiniunea publică să desemne pe bărbaţii cari, prin lucrările d-Ior literare, trebuiesc a fi chemaţi spre a lua parte în Societatea instituită pentru cultura limbei naţionale". în acest context de împrejurări, reprezentanţi ai opiniei publice îl propun şi pe D. Bolintineanu, ca unul care a ctitorit literatura română şi a contribuit la propăşirea patriei. într-o „epistolă deschisă", semnată de St. Rîmniceanu şi A. G. Călinescu, publicată în Familia, nr. 12, din 25 aprilie/ 7 mai 1866, era susţinută şi candidatura celui ce tipărise recent Brises d'Orient, considerat „de două ori poet, adecă român şi francez, precum a 2is ilustrul critic francez Ph. Chasles". De asemenea, într-o „scrisoare către redacţie", apărută în Românul din 6 iulie 1866, un T.Pascal înscria şi numele lui D. Bolintineanu alături de ceilalţi oameni de cultură care meritau să facă parte din Societatea Literară Română. Cu toate acestea, poetul nu va intra în atenţia forurilor oficiale, fiind exclus din decretul pe care Carol I îl va da la 2 iunie 1867, prin care numea pe membrii Societăţii Literare Române (V. A. Urechiă: Actele şi solemnitatea oficiale şi neoficiale a inaugurărei Societăţii Literare Române, Bucureşti, 1867, p. 17). în faţa acestui afront, la care se adăugau şi alte nemulţumiri, D. Bolin-tinaenu se retrage complet din viaţa publică, nu acceptă nici un compromis cu guvernarea complotiştilor de la 11 februarie. Cînd e propus, în „culoarea de albastru" a Bucureştiului, pentru alegerile municipale, refuză prin această scrisoare deschisă. 42 [30 noiembrie jl2 decembrie 1867] Trompeta Carpaţilor, an. V, nr. 579, 30 noiemvrie/12 decemvrie 1867, p. 2309, cu următoarea notă din partea redacţiei: „Ne grăbim a da loc următorii scrisori ce ne adresează amicul nostru d. Bolintineanu." 1. Data publicării în Trompeta Carpaţilor. 2. Detalii privind gazeta Popolul suveran, apărută în timpul revoluţiei; de la 1848, în redacţia căreia Dimitrie Bolintineanu a îndeplinit un rol important, am dat în capitolul de Note şi comentarii din vol. X al ediţiei noastre,. p. 695-699. 43 [23 ianuarie 14 februarie 1868] Trompeta Carpaţilor, an. VI, nr. 596, 23 ianuarie/4 fevruarie 1868,, p. 2278. cu următoarea notă din partea redacţiei: „Publicăm următoarea epistolă ce ne trimite amicul nostru d. Dim. Bolintineanu, adresată către polonii ce locuiesc în Bucureşti." 1. Data publicării în Trompeta Carpaţilor. 44 [26 februarie 1870] Arhivele Statului Bucureşti, Ministerul Cultelor şi Instrucţiunii Publice,, dosar 79, 1870, f. 1. 1. Data înregistrării la minister. 2. Titlul corect: Viaţa lui Traian August, fondatorul neamului românesc. Bucureşti, Tipografia naţională, 1869. 3. în ultimii ani ai vieţii sale, Dimitrie Bolintineanu a cunoscut îndeaproape spectrul sărăciei, fiind constrîns uneori să recurgă la încercări disperate pentru a-şi asigura existenţa. Nu a acceptat însă niciodată filantropismul şi mila altora, ci a oferit întotdeauna un echivalent al sprijinului primit. Pe lîngă condiţiile mizere în care se zbătea, Dimitrie Bolintineanu mai avea de acoperit şi vechea sa datorie către bancherul Constantin Polihroniade, care-1 acreditase în timpul exilului. La un moment dat, acesta nu va ezita să pună proprire chiar pe modesta.pensie a poetului. în aceste triste împrejurări, Dimitrie Bolintineanu îşi oferă mereu cărţile sale spre vînzare. Vezi şi scrisoarea către C. Esarcu din 12 fevruarie 1871. 4. Pe scrisoarea lui Dimitrie Bolintineanu se pune, mai întîi, următoarea rezoluţie, semnată indescifrabil: „Pentru ca ministeriul să poată a se pronunţa asupra meritelor cărţii de faţă, are trebuinţă spre a o studia, pentru ca apoi să avizeze în cunoştinţă de cauză dacă să poate satisface cerirea de faţă." Ridiculă rezoluţie! 456 457 în Arhivele Statului Bucureşti, Ministerul Cultelor şi Instrucţiunii Publice, dosar 79, 1870, f. 2, se păstrează următoarea ciornă de răspuns lui Dimitrie Bolintineanu, din 28 fevruarie 1870: „D-lui Dimitrie Bolintineanu în vederea petiţiunii dv. registrate la nr. 620, prin care propuneţi a vi se cumpăra 800 exemplare din opera Viaţa lui Traian, subsemnatul are onoare a vă ruga să trimiteţi ministeriului un număr de trei exemplare din această carte, spre a se putea studia şi judeca asupra meritului ei, pentru ca apoi să se avizeze în cunoştinţă de cauză dacă se poate accepta propunerea ce faceţi." în acelaşi dosar din Arhivele Statului, f. 4, se află şi următorul „Prescript-verbal Şedinţa din 6 martie 1870 Avînd în vedere adresa sub no. 1773 a d-lui ministru al Cultelor şi Instrucţiunii Publice, Consiliul permanent de instrucţiune, examinînd alăturata broşură a d-lui D. Bolintineanu, intitulată Viaţa lui Traian August, opina a se recomanda la unavoinţă a d-lui ministru, ca din § budgetar respectiv, să dispună a se cumpăra un număr de exemplare ce va chibzui, spre a se îm-■părţi ca premii la examenul de la finele anului şcolar." Semnează Aaron Florian, D. I'etrescu, A. Marin. INDICE DE NUME Aali-pa'şa 142, 340 Aaron, Florian 458 Acrescu 423 Adelaida 156 Adrian 92 Adrianu, G. 363 Ahmet-efendi 373 Albrecht, Conrad 309 Albu, Ion 176 Alecsandri, Iancu 394 Alecsandri, Măria 430 Alecsandri, Paulina 145 Alecsandri, Vasile 3—8, 15, 77, 79, 84, 149, 154, 155, 156, 211,231,233, 303, 307, 309, 310, 311, 328, 329, 354, 355, 365, 374, 375, 394, 410,418,421,422, 428, 430, 435 Aleon 182, 185 Alexandrescu 75, 239. 249 178, 306, 308, 9, 10, 13, 110, 140, 159, 178, 305, 306, 321u 325, 360, 364, 403, 404, 423, 424, 241, 248, Alexandrescu, Grigore 309, 327, 329, 357, 425, 434, 435, 436 Alexis 114, 115 Alfieri 410 Aman, Theodor 445 Amărăscu, I. 60 Anacreon 127, 128, 383, 411 Andreescu 81, 83, 87 Anghelescu 221 Anghelescu, Mircea 362 Anineanu, Marta 303, 306, 364, 374 Arghiropol 25 Arghiropol, Grigore 329 Aricescu, C. D. 363, 365, 377, 429 Arion 316 Ariosto 325 Aristarki 112, 248, 250 Aristia, C. 76, 78, 362 Arsachi 26 Asachi, Gh. 379 Aspasia 199, 203, 206, 207, 223, 225, 228, 229, 236 Aurelian, P. 43 Averchie 326 Axentie 61 459 B Bacaloglu, M. 132 Bailly 376, 413 Bakaliar 186, 187 Balaci, Alexandru 443 Balş, A. 10, 11, 210, 320 Balş (doamna) 113, 195, 197, 202, 205, 207 Balş, Ecaterina 422 Balş, Panaioti 309 Balş, Toderiţă 151, 154, 173, 245, 413, 426 Banville, Theodore de 389, 401 Barac, loan 306 Barbuni 169 Baronzi, George 182, 185, 425, 429 Battaglia 443 Bădulescu, C.I. 317 Bălăceanu, Ion 76, 77, 78, 79, 145, 180, 183, 297, 329, 367, 425, 428 Bălcescu, Constantin 77, 79, 80, 81, 82, 83. 85, 317, 329, 364, 367, 372, Bălcescu, Nicolae 7, 76, 77, 78, 79, 81, 83, 84, 85, 86, 87, 89, 92, 98, 100, 103, 104, 106, 107, 110, 117, 178, 265, 266, 272, 297, 303, 304, 306, 308, 309, 319, 320, 334, 342, 360, 361, 362, 363, 364, 365, 367, 368, 369, 372, 373, 374, 378, 428, 440, 441, 442, 443, 444, 446, 447 Băleanu, Emanoil 377 Bălintescu, Alexandru 304, 375 Bărcămscu 358 Beanitz 80, 82 Beldiman 193, 194, 208, 209 Belleau, Remy 325 Bengescu 86, 130 Bengescu, G. 444 Bengescu, Grigore 380 Berendei 278 Bereta 193, 194, 246, 247 Berindei, Dan 330 Berner 140 Beyne, Baligot de 9-15, 26, 53, 54, 87, 116, 141, 151, 162, 163, 164, 172, 173, 175, 311, 318, 320, 378, 387, 395, 403, 404, 414, 427, 428 Bibescu-Brîncoveanu, Grigore 344 Bibescu, Gheorghe 53, 54, 108, 109, 110, 160, 165, 169, 170, 344, 377 Bibescu, Ion (Jean) 359, 377 Bodea, Cornelia C. 311, 320, 404 Boeresco, B. (v. Boerescu, Vasile) Boerescu, Vasile 166, 221, 387, 415, 429 Bogdan-Duicâ, G. 306 Bolintineanu, Atanasie 27, 251, 252, 334 Bolintineanu, Caloian 251, 252 Bolintineanu, Ecaterina 178. 223, 224, 334. 376, 423 Bolintineanu, I. 407 Bolintineanu, St. 334, 423 Bolintineanu, Tănase (v. Bolintineanu, Atanasie) Bolliac, Cezar 40, 41, 45, 113, 220, 222, 254, 297, 303, 317, 342, 343, 364, 374, 376, 419, 423, 428, 429, 450, 453 Borănescu, I. C. 119, 363 Bossel 219, 221 Bosstan-bey 154 Bossy, R. V. 394 Bosueceanu, G. R. 314, 425 Botez, Agafia 212, 216 Bozianu (frate cu C. Bozianu) 38, 39 Bozianu, C. 38, 39, 48, 49, 136, 344, 391 Brăiloiu, C. 357 Brătianu, D. 312, 314, 317, 363, 366, 367, 372 Brătianu, Ion 7, 77, 79, 84, 87, 89, 92, 95, 97, 98, 102, 103, 105, 106, 117, 156, 220, 233, 235, 237, 317, 361, 367, 450 Brerianu, Barbu 445 Brezoianu, loan 269 Brîncoveanu, banul 344 Brown 361 Brun 368 Brutus 135, 391 Bulwer, Henry 45, 246, 248, 250, 343 Burchi, G. 278 Burdeanu, Nicolae 124, 145, 246, 247, 248, 249, 256, 396 Burelly, Gaetano 85, 86, 90, 91, 368 Biirger 411 Byron 410. 411 C Caccia 441 Caimacamu, Nicolae 66 Calida, Iosef 442 Caliopi 156 Callimachi, Alexandru 77, 79, 86, 246, 247, 364, 368, 369 Camariano, Nestor 306 Cantacuzen 198, 203 Cantacuzin 110 Cantacuzino, C 160, 363, 377 Cantel, Henri 135, 136, 138, 139. 140, 142, 145, 147, 389, 390 Capeleanu 251 Caragea 68, 69 Caragiale, I. L. 368 Carcalechi, E. 421 Carcalechi, Zaharia 410 Carionfil, D. 304 Carpentier, Eugene 372 Cartojan, N. V, 306, 372, 406, 417, 424, 425, 426, 427, 429, 430, 431 Catargi, Costin 377 Catargiu, Lascăr 26, 40, 78, 79, 86, 87, 104, 107, 109, 139, 335 Caterina 206, 207 Catinca 199, 203 Catzalidi 193, 194 Cavour, Camillo Benzo di 157, 158, 412 Cazimir, P. 345 Căliman 252, 253 Călinescu, Alexandru 104, 107 Călinescu, A. G. 456 Călinescu, G. 356, 388, 398, 407 Căpăţîneanu, M. 278 Căpăţîneanu, Stanciu 410 Cernctescu, P. 363 Cezar, Iulius 385 Changarnier 47 C harton, Edouard 358 Chasles, Philarete 16, 17, 138, 139, 140, 141, 142, 143, 145, 146, 1 47, 322, 323, 324, 325, 326, 353, 356, 385, 392, 393, 395, 396, 456 Chateaubriand 324 Chauser 325 460 461 Chelu, Ion 27 Chcndi, Ilarie 421 Chesarie 61 Chiţiu, P. 407 Chiţulescu, Inochentie 61 Christake 192 Christofi, AI. 108, 109, 163, 168, 413, 414 Cianacoglo 236, 238 Cicero 411 Ciochină 254 Cioculescu, Şerban 368 Ciprian 61 Cîmpineanu (doamna) 99, 100 Cîmpineanu (domnişoara) 246, 247 Cîmpineanu, Ion 101, 104 Clarendon 313 Claye, J. 384 Clementin 251 Collard, Rover 138, 392, 415 Coloman 254 Colquhoun, Robert Gilmour 182, 185, 425 Colson 368 Comon 371 Conacaglo 236, 238 Conachi, Cocuţa 426 Constantin 223, 225 Constantin (preot) 62 Corali 85, 368 Corivan, N. 312 Cornea, Paul 307, 338, 383 Corneanu, C. 151 Coronio 246, 247 Corradini 364 Corti, Jose 323 Cosacovici, Demetrius 326 Costa, popa (v. Duca, Constantin) Costache 192, 199, 203 Costaforu 48, 49, 238, 254, 343 462 Costiescu, M. 314, 338 Costinescu, Petre 418 Crăciunescu 15 Cremieux 143 Cretzianu, Al. 313, 314, 363 Cretzulescu, C. A. 314 Cretzulescu, D. 367 Creţeanu, George 367, 425 Creţescu 182, 185 Creţulescu 73, 74 Creţulescu, Dimitrie 354 Creţulescu (soţia lui Creţulescu, N.) 18, 19, 20, 327, 396 Creţulescu, N. 18, 19. 20, 110, 130, 177, 192, 254, 327, 347, 387, 421 Crowe, E. 313 Cuccia, Andrea 441, 442, 443 Cugina 165 Cumbari 205, 207, 212, 214, 216, 217 Cuza, Alexandru loan VI, 21—71, 139, 151, 152, 238, 240, 241, 244, 268, 294, 311, 319, 322, 323, 326, 327-353, 362, 364, 381, 382, 384, 387, 388, 391, 392, 393, 394, 395, 396, 398, 399,405,411,415,418, 431, 432, 433, 434, 444, 450, I 451, 455 Cuza, Elena 58, 295, 310, 349 D Daciadi 210, 428 Dante 93, 95, 136, 325, 411 Dantermy 219, 221 Dantu 145 Darius 411 I Datalenio, Gheorghie 443 D'Aurevilly, Barbey 389, 390 David, Felicien 390 Davila, Al. 421 Davila, Carol 251, 421 Deivos, I. 178, 363 Delacourt 389 Delcaretto 77, 79, 90, 91, 364 Demetriescu, Anghel 356, 407, 408, 410 Denisa 199, 203, 231, 232 Densusianu, Ovid 407 Dentu, E. 325, 353, 415 Depărăţeanu, Al. 429 Dima, Alexandru 307, 338, 383 Dionisie 64, 223, 225 Divry 376. 413 Dobokey 180, 183 Docan, N. 151, 404 Donici, Alexandru 435 Duca 22, 23 Duca, Constantin 45, 342 Duhamel 313 Dumas, Alexandre 249, 250 Dunca, Constanţa 58, 59, 350 Dunka 215, 218 Duranu 73 Duruy 385 Duschek 342 Duţâ 192 E Ecoq 197, 202, 223, 225, 231, 232, 236, 237 Elenca 197, 198, 202, 203, 213, 225 Emerat 143, 144, 145, 147 Emil 251 Eminescu, Mihai 379, 401, 447 Esarcu, Constantin 72, 353, 457 Eufrosina 255, 256 Eugeni u 163 Evantias, loanichie 61 F Ferekidi 326 Filimon, Nicolae 134, 388, 429 Filip 250, 251, 252, 253 Filipescu, C. G. 357 Filipescu, C. N. 357 Filipescu, Dimitrie 319 Filipescu, G. 153, 406 Filipescu, Grigore 316 Filipescu, Iancu I. 361, 362 Filipescu, Scarlat 86 Filipescu, Vulpoi 358 Filomela 73, 355 Fischer, I. 309 Florescu, A. 419 Florescu, C. G. 328, 363, 372 Florescu, Dumitru 363 Florescu, I. 22 Florescu, loan Em. 97, 98, 108, 109, 330 Florescu, Maria 231, 233 Florian, Jean-Pierre Claris de 18, 19, 327 Fote seu 221 Fotino, George 359, 376 Fouquier 383 Frosa 156 Fuad-efendi 94, 96, 142, 371, 394, 395 Fiilepp, Lipoh 342 Fundescu, I. C. 429 G Gabriely 73, 74, 180, 183, 354, 355, 424 463 Gandon 164, 189, 191, 197, 198, 202, 203, 231, 232, 234, 236, 237 Garibaldi 240, 242 Gautier, Theophile 368 Gecobs 246, 247 Geneaglo, Sitza 156 Ghenadie 64 Ghenadi» (episcop) 252, 253 German 104, 107 Ghervasie 61 Ghica, Alexandrina 73, 81, 83, 86, 88, 89, 92, 95, 97, 99, 100, 104, 107, 111, 112, 113, 161, 179, 180, 183, 187, 188, 189, 190, 194, 195, 196, 197, 199, 201, 202, 204, 206, 207, 215, 219, 220, 222, 223, 225, 227, 228, 229, 230, 231, 232, 233, 234, 235, 236, 237, 238, 239, 241, 247, 248, 249, 370, 412 Ghica, Alexandru 19, 20, 46, 159, 327, 358, 373, 413 Ghica, Alexandru Dim. 343 Ghica, Aurelia 92, 95, 371 Ghica, Dimitrie 41, 42, 73, 330 Ghica, Grigore 170, 200, 204, 316, 403, 412, 413, 424 Ghica, Ion 19, 20, 75-120, 152, 156, 160, 165, 167, 170, 179, 180, 183, 192, 196, 200, 201, 205, 206, 207; 213, 217, 228, 229, 231, 233, 236, 238, 245, 273, 303, 304, 305, 309, 327, 331, 335, 342, 354, 355— 378, 386, 391, 404, 405, 412, 415, 416, 424, 425, 428, 430, 432, 441, 443 Ghica, Lucia 18, 19 Ghica, Maria 94, 96, 424 Ghica, Mitică (v. Ghica, Dimitrie) Ghica, Pantazi 101, 102, 105, 234. 364, 372, 430 Ghica, Scarlat 424 Ghiţă 73, 111 Gigiţă 110 Giovanaky (v. Iovanachi) Girardin, Saint-Marc 26, 27, 29, 134, 137, 166, 333 Girardini 142 Giuan, Ion 124 Giurescu 192 Giurescu, Constantin C. 334, 344, 347, 387, 391, 394, 444, 447, 449 Gobi, Carol 357, 379 Goethe 411 Goga, Mihail 357 Golescu-Albu, A. C. 41, 42, 74, 76, 78, 92, 102, 105, 303, 358, 359, 367 Golescu-Negru, Alexandru (Ară- pilă) 240, 241, 245, 304, 308, 361, 362, 363, 421 Golescu, Nicolae 77, 78, 84, 170, 312, 317, 361, 372, 376 Golescu, Radu 363 Golescu, Ştefan 41, 42, 74, 75, 135, 317, 329, 330, 338, 357 359, 361, 366, 372, 376 Golescu, Zoe 104, 107 Goleştii 76, 77, 78, 79, 82, 83, 86, 90, 91, 178, 359, 376, 428 Goslan 139 Goudjon 252, 253 Gradovitz 255, 256 Grandea, Grigore H. 400 Grant, Effingham 81, 83, 234, 366 Grant, Maria 366 Grasset 92, 95 Grădeanu, Irineu 66 Grădişteanu, Grigore 76, 78, 90, 91, 102, 105, 113, 159, 362 Grecescu, Alexandru A. 355 Grecianu 251 Grecianu, Ştefan 269 Gregarine 197, 202 Grigore (prinţul) 51, 52 Grigoriu 40, 41 Gropler 18, 19, 112, 194, 195, 198, 202, 239, 241, 246, 247, 248, 250, 327, 396 Gropler, Louise 18, 19, 142, 145, 180, 183, 193, 195, 196, 198, 200, 202, 204, 223, 225, 235, 237, 255, 256, 396 Guguţă 156 Guşti, D. 121-123, 379-381 H Hachette 129, 385 Hadjar 240, 249 Hadji 206, 207 Halcinski 7, 309 Hammond, E. 313 Haralambie 118 Hasdeu, B. P. 269, 347, 381, 420, 421 Heinefitter, Sabina 354 Heliade Rădulescu, Ion 3, 76, 77, 78, 79, 80, 82, 84, 85, 86, 87, 88, 90, 91, 93, 96, 99, 100, 101, 102, 103, 104, 105, 106, 107, 108, 109, 110, 156, 160, 164, 165, 177, 192, 310, 317, 327, 360, 361, 362, 363, 364, 365, 370, 372, 380, 410, 411, 412, 413 Hening 411 Henri IV 115, 116 Hermeziu 210 Herodot 162, 369, 411 Hipolit 61 Hisbach 182, 185 Hohenzollern, Carol de 16, 17, 322, 456 Homer 362, 410 Hristofor 411 Hugo, Victor 142, 338, 385, 410, 411 Hurmuzachi, Alexandru 9, 10, 11, 12, 14, 124, 156, 209, 210, 319, 381, 408, 410 I Iacovache, Alexandru 322, 346 Ieronim (arhimandrit) 61 Ierotei 61 Ioanid 111, 234 Ioanide, George 397 Ioanin 255, 256 Ioanin, Christu 261, 410, 437, 438 Ion (judecătorul) 223, 225 Ion (preot) 62 Ion (tapiţerul) 166, 189, 191 lonescu 13, 15, 84, 98, 99 lonescu (preot) 321 lonescu, I. 252, 253, 254, 364, 374 lonescu, Nicolae 159, 265, 412, 440, 441, 442 lonescu, Radu 245, 432 loranu (domnişoara) 223, 225 loranu, G. 98, 99, 156, 182, 185, 220, 226, 233, 364, 425 Iovanachi 168, 172, 173, 174, 175, 186, 187, 414 Ipsilanti, Alexandru 66, 67 464 465 Ipsilanti, Elisaveta 67 Iscovescu, Barbu 103, 106 Isopescu, Claudio 323 Istrati, N. 444 Isvoranu 75, 220, 222 Izescu 231, 233 Janin. Jules 142, 396 Joinville 205, 207, 427 Jugea 254 Juja 252, 253 Juvenal 399, 4J1 K Kiriţescu 118 Klopstock 411 Kogălniceanu, Mihail 9, 10, 11, 12 14, 76, 99, 100, 125-126! 209, 210, 295, 303, 318, 345, 346, 347, 371, 377, 380, 381, 382, 387, 404, 406, 424, 451 Kopainig 297 Kossuth 342 Krafft, W. 356 Kreţulescu, Dini. 297 Kudini, A. 442 L La Bruyere 411 La Fontaine 325 Laine 138 Lalleman 47 Lamarciere 47 Lamartine 132, 142, 388, 389, 410, 411 Lamermore 142 Laurent 327 Laurian. August Treboniu 13, 15, 132, 209, 320, 321, 387 Lavalette 47, 112. 343 Lavoix, Henri 145. 401 Lăcusteanu, N. 412, 413 Lăpuşneanu, Alexandru 72 Lăzăriciu, loan 356 Le Cler 258 Lefevre, Andre 401 Lemaître 128, 130, 131. 134, 137, 139, 140, 141. 145, 146, 147,' 251 Lemerre, Alphonse 390 Leon 99, 100, 251, 252, 253, 254 255, 256 Leony, Antichram 246, 247 Levi 129 Levizac 410 Librecht, Cezar 27, 48, 49, 120 239, 241, 334 Librecht (doamna) 248, 249 Lichiardopolo 236, 231 Lideni, Zifen 423 Lidersoh 41, 42 Lili 156, 239, 241, 255, 256, 257 Lisandru 251 Littre 383 Locusteanu, N. B. 370 Louis-Marc 198, 203, 206, 207 223, 225, 228, 229, 236, 255 256 Louis-Philippe 113, 427 Lucasiewicz, Paulina 42S, 430 Lugli, Giuseppe 443 Lupu, Dionisie 334 Luzatto (doamna) 154, 20S, 209, 211, 212, 216, 228, 229, 235, 236, 237, 247, 250, 251, 252, 253, 407 Luzatto, Leon 421 Luzatto, Paulina 154, 181, 182, 184, 193, 194, 196, 197, 200, 202, 205, 207, 208, 209, 211, 212, 215, 216, 218, 235, 237, 251, 252, 253, 255, 256 Luzatto, Philippe 120 M Macarie 163, 167, 175 Macavei, N. I. 413 Macedonski, Al. 399 Machiavelli 93, 94, 95, 96, 411 Magheru, Gheorghe 84, 85, 87, 102, 105, 192, 303, 304, 317, •364, 367, 372, 375 Magheru, Niţu 178 Maiorescu, Titu 310 Mallone, Tomaso 443 Manno, Al. 364 Mânu 45 Mânu, Ion 377 Manzoni 411 Marcovici, Simion 410 Marghiloman, Gr. 90, 91, 331, 365, 367 Marian 251, 252, 253, 254 Marian, George 7, 8, 127-147, 307, 322, 356, 382-4.02 Mariani 149 Marienescu, Atanasie M. 429 Marin, A. 458 Mariţa 156 Markidi 234 Marlehac, Michel 309 Marmontel 410 Marot 325 Marsillac. Ulysse de 35, 36, 129, 130, 131, 134, 323, 324, 385, 386, 445 Martin, Aime 410 Martin, Aurel 401 Masaro 442 Massim 132 Massoff, loan 380 Masy, Josef 442 Matei, Basarab 294 Mavrocordat, Zoe 344 Mavrogheni, Petre 9, 10, 11, 319 Mavros (doamna) 99, 100, 371 Mavros, Nicolae 101, 104, 371 Maxim 182, 185 Măcărescu, Nicolae 321 Măinescu 118 Mălinescu, Vasile 9, 10, 40, 41, 42, 43, 103, 106, 214, 218, 320 329, 338, 372, 374 Mănciulescu, C. 334 Mănescu, Antoniu 363 Mărculescu, Lisa 223, 224 Melega, Anania 63 Melic 40, 41, 254 Melpomena 197, 198, 202, 203 223, 225, 231, 232, 236, 238 Mengel 258 Meteş, Ştefan 410 Michelet, Jules 355 Mickiewicz, Adam 355, 375 Miculescu 119 Mihai Viteazul 6, 76, 121, 269, 272 360, 379, 440, 446, 447 Mihalescu 359 Mihălescu, Simion 380 Milo 166, 212, 216 Milo, Agafia 213, 216 Milosh 221 466 467 Mir 174, 193, 194 Mir (domnişoara) 193, 194 Mircea cel Mare 325, 381 Mirea, I. 306 Missir 115, 116, 186, 187, 188, 189, 190, 191, 192, 200, 204, 205, 206, 207, 215, 219, 220, 222, 223, 225, 228, 229, 231, 232, 236, 237 Missir (doamna) 197, 199, 200, 202, 205, 206, 207, 220, 222, 223, 225, 228, 229, 231, 232, 236, 237 Missir (domnişoara) 197, 202, 236, 238, 246, 247 Mitilinescu, M. I. 258 Moller 155 Montaigne 325 Montesquieu 410 Montijo, Eugenia de 376 Moustier 47 Mureşanu, Andrei 310 Musset, Alfred de 411 N Napoleon, Bonaparte 107, 109 Napoleon Louis 376 Napoleon III 47, 113, 176, 198, 203, 312, 332, 340, 343, 376, 426 Năniescu, Iosif 61 Nedeanu 206, 207 Negel 212, 216 Negri, Caterina 110, 150 Negri, Costache 4, 7, 9, 10, 11, 13, 15, 26, 43, 44, 58, 89, 90, 100, 110, 135, 148-152, 153, 154, 173, 177, 210, 211, 213, 215, 216, 217, 218, 238, 239, 241, 242, 243, 244, 246, 247, 255, 256, 309, 310, 311. 317, 318, 328, 332, 333, 340, 354, 364, 377, 396, 402-405, 406, 418, 422, 431, 432 Negri, Elena 428 Negri, Iosefina 354 Negri, Zulnia 211, 215, 218 Negruzzi, Iacob 421 Negulici, I. D. 358, 360, 410 Nenciulescu, N. 63 Nenişor, Petrache 27, 334 Nenovici 182, 185, 425 Netea, Vasile 320 Nichifor 61 Nicol, don 180, 191, 192, 200, 205, . 206, 207, 215, 219, 220, 222, 223, 225, 228, 229, 231, 232, 236, 237 Nicolescu, G. C. 305, 307, 321, 374, 420, 430 Ninka 74, 180, 183 Nisard 127, 128, 383, 384 Nisipeanu, Martinian 61 Nogues 114, 115, 200, 204, 205, 207, 377 O Octavia 186, 187, 188, 198, 203 Odobescu, Alexandru 99, 100, 294, 371, 380, 440, 446, 447 Ollănescu, Dimitrie C. 379 Omer-paşa 41, 42, 342 Onufrie 61 Oprescu, George 372 Orăşanu, N. T. 26, 40, 41, 347, 398 Orbescu, Petre 322, 346 Ornea, Z. 310 Oteteleşanu 99, 100, 359 Otway 312 Ovidiu 411 P Padil, Don (v. Zamfirescu, Duiliu) Paladi 215, 218 Palamari 161, 413 Paleologu, Al. 297, 317, 367, 372 Paleologu, Laura 104, 107 Paleologu, Timoleon 103, 104, 106, 107, 221 Palmerston 80, 82, 114, 115, 186, 312, 365 Panu, Anastase 9, 10, 319, 345, 406 Papadima, Ovidiu 342 Papazoglu 292 Papiu-Ilarian, Al. 322, 346 | Parascheva 161, 234 Parmexidi 220, 222 Pascal 107, 109 Pascal, T. 456 Păcurariu, Dim. 322, 326, 356, 384, 385, 388, 407 Pădeanu, C. 111,149, 178, 179, 191, 200, 204, 236, 238, 245, 246, 247, 255, 256, 363, 403 Păucescu 22, 23 Pârvan, Vasile 443 Pepina (fiica lui Ion Ghica) 230, 232, 234, 430 Peretz, Gr. 297 Perez, P. P. 192, 198, 203, 221, 364 , Petrarca 136 , Petraşcu, N. 334, 356 | Petrescu, D. 458 Petrovici 156 1 / Philips, Margaret E. 323 Pichois, Claude 322, 326, 384, 385, 388 Pietri 13, 15 Piru, Al. 356, 398 Piru, Elena 307, 338, 383 Piscupescu, T. 334 Pisoţchi, Nicolae 50, 344 Plcleanu, N. 363 Plaiano 377 Platon 411 Plee, Leon 26, 31, 33, 39, 40, 47, 127, 129, 130, 131, 132, 133 134, 135, 136, 137, 152, 333* 335, 383, 384, 385 Pleşoianu, Nicolae 76, 78, 111, 165, 168, 176, 177, 192, 362 Pion 128, 129, 383, 384, 385 Polihroniade, Constantin 40, 41, 131, 154, 180, 181, 182, 183, 184, 185, 191, 192, 197, 198, 199, 200, 202, 203, 204, 205, 211, 223, 224, 226, 234, 316, 386, 457 Polihroniade (doamna) 194, 195 Pop, Augustin Z. N. 383, 391, 422 Pop, Mişu 445 Popescu 75, 197, 199, 202, 204, 223, 225, 231, 232, 236, 237 Popescu, George 355 Popescu-Teiuşan, Ilie 320, 387 Popu, Vasile Gr. 355 Potra, George 360 Potra, George G. 360 Poujade, Pierre Eugene 182, 185,. 424 Prasso, Nicola 443 Predescu 75, 156, 357 Privilegio 248, 249 Prusnarie 180, 183 Pumnul, Aron 355 468 469. f Q 'Quinet, Edgar 355 R Racon, Simon 127, 383 Racoviţă, C. 363 Racoviţă, N. 59 Radu-Vodă 360 Ragusa, Salvatore 266, 440, 441, 442, 443 Ralet, Dimitrie 9, 10, 11, 113, 149, 153, 210, 214, 217, 319, 404, 406 Ralian 407 Randon 258 Rassidescu, Ştefan 377, 435 Redcliffe 313 Kegnault, Elias 383, 413 Reinach, Kohn 142 Reşid-paşa 88, 102, 105, 114, 115, 369 Ricazoli 47 Rimniceanu, M. 64 Rimniceanu, St. 456 Robert, Cyprien 85, 368 Rolla, Constantin 9, 10, 11, 319, 342, 345, 404 Romalo, Gr. 355 Romalo, Vasile 354 Roman. Ion 309, 354, 356, 361, 362, 405, 407, 412 iRomano 189, 191, 206, 207, 215, 219, 220, 222, 228, 229, 231, 232, 236, 237 Romanov, I. 429 Romieu 138, 139, 140, 392 Romulus 93, 95 Rosetti—Bălănescu, N. 322, 346, 377 470 Rosetti, C. A. 7, 39, 40, 41, 42, 77, 79, 84, 86, 87, 89, 92, 95, 103, 106. 233, 234, 316, 31 7, 347, 357, 360, 361, 363, 3 66, 367, 368, 370, 372, 374, 381, 402, 411, 429, 450, 456 Rosetti, Radu 357 Rosnovanu 87, 193, 194, 208, 209 Rossel, Virgile 401, 402 Rousseau. Jean-Jacques 410, 411 Rousso 178 Rousso, Cleopatra 215, 218 Rucman 110 Ruscala, Giovenale Vegezzi 142, 143, 145, 324, 396 Ruset, C. (v. Rosetti, CA.) Russo, Alecu 412 Rusten-bet 174 Rusu 192 S Safo 234, 411 Saizon 358 Sandesson 236, 238 Sanen, Van 243, 244, 245 Samitca, Ignat 407 Săvescu 27 Schiller 411 Schlachter, Alfred 402 Scriban, Filaret 269 Sefels 87, 369, 373 Serghiade, C. 178, 180, 183, 221, 364 Serghiescu-Naţionalul, Marin 9, 10, 11, 12, 14, 78, 79, 104, 107, 148, 150, 159, 162, 163, 164, 165, 166, 167, 168, 170, 17!, 172, 173, 175, 176, 192, 210, 211, 212, 213, 214, 216, 217, 223, 224, 225. 231, 232, 245, 319, 320, 369, 403 Serurie 40, 41, 163 Shakespeare 325, 369, 411 Silvestru 62 Simache, Nicolae 360 Simeon 58 Simion. I. 364 Simon 73, 179, 192, 251, 252, 253, 254 Simonidi, Ion 200, 204 Sinadon, Theodorit 61 Sion, George 153-156, 181, 182, 185, 196, 197, 201. 202, 209, 215, 218, 223, 224, 225, 228, 229, 234, 305, 306, 317, 321, 322, 355, 356, 357, 406-412, 413, 420, 423, 427, 429, 431 Sofia 18 0, 183 Spleny, Lajos 76, 78, 360, 361 Stamatide 206, 207 Stanca, doamna 269 Stanomirescu, Nicolae 59, 60 Stavropoleanu, Ambrozie 61 Stâncescu, C. 380 Stănculescu 38, 39 Steege, Ludovic 130, 322, 346 Sterescu 132 Steriadi 156, 219, 221, 226, 239, 241, 245, 248, 249, 250, 255, 256 Stilescu, S. 43 Strambio, Anibal 157, 412 Strat, I. 118, 324 Stratonichias, Calist 61 Sturdza, Cleopatra 215, 218 Sturdza, Ema 211 Sturdza, G. 211 Sturdza, Vasilică 211 Sturza 154, 170, 193, 195 Sutzu 112 Suţu, Alexandru 371 Svorono (doamna) 198, 200, 203, 205, 206, 207, 214, 237 Svorono (domnişoara) 206, 207, 214, 215, 218, 220, 222, 228, 229, 231, 232, 234, 236, 237 Szathmary, Carol Popp de 136, 445 Ş Şapcă, Radu 66, 111, 112, 352 Ştefan cel Mare 72, 153, 212, 213, 216, 318, 353, 375, 379, 381 Ştefan, Gheorghe-Vodă 72, 353 Ştirbei 26, 41, 42, 84, 110, 111 Ştirbei, Barbu 304, 306, 363, 373, 376, 377, 412, 413 Ştirbei, Gheorghe 159, 165, 182, 185, 335, 377 Ştirbei, Grigore 112 T Tasso, Torquato 136, 411 Tattarescu, Gh. 375, 445 Teleki, Lâszlo 85, 367 Tell (doamna) 198, 203 Tell, Christian 76, 77. 78, 81, 83, 84. 98, 100, 103, 106, 159-177, 186, 187, 188, 190, 191, 198, 203, 254, 317, 324, 361, 363, 412-417, 426 471 If Tell, Ştefan 162, 164, 165, 166, 168, 170, 172, 175 Teodori 251 Teologu 85, 103, 106 Teulescu, P. 85, 103, 106, 182, 185, 357, 359, 374 Texier, Charles 391 Thouvenel 171, 192, 258, 412, 416, 426 Tirk 149, 236, 238 Toto (Dimitrie Ghica, fiul lui Ion Ghica) 88, 90, 91, 92, 97, 98, 99, 100, 104, 107, 111, 369 Traian, August 72, 93, 95, 298, 325, 353, 421, 425, 457, 458 Travi 166, 171, 173, 174, 175, 190, 191 Trenk 445 Trianon 75, 98, 100, 101, 105 Troados, Athanasie 61 Tucidide 411 Turnberg 364 Turnescu 132 Tzela 428 U Ubicini, A. 325 Udrea, hatmanul 6 Urechiă, V. A. 324, 353, 380, 456 Valentin, D. 178, 306 Valentineanu, I. G. 355, 407, 412 Văcărescu 110 Văcărescu, Iancu 357, 377 Văsescu 345 Vârgolici, Teodor 332, 349, 355. 366, 369, 387, 388, 391, 402 Vefic-efendi 142 Vereş 103, 106 Vernescu, Gheorghe 136, 137, 278. 391 Victor Emmanuell 157, 158 Victoria, regina Angliei 426 Vioreanu, Pavel 132 Virgiliu 93, 95, 411 Vîrnav, Costin 99, 100 Vlădescu, Dinu 63 Vogoride, Nicolae 154, 174, 192, 211, 407, 426 Voinescu II, loan 75, 77, 79, 85» 87, 88, 103, 106, 357, 365. 367, 372, 374 Volney 410 Voltaire 84, 86, 410 Vulcan, Iosif 355 W Walewski 312 Winterhalder, Enric 92, 95, 360, 370, 381 Wisofski, Josef 180, 184, 424 Witel 161 Xenopol, A. D. 335, 336, 337, 342, 343, 349 Zaharia 251, 254 Zaharia, N. 306 Zamfirescu, Duiliu (Don Padil) 346 Zâne, G. 304, 309, 378 Zanne, Alexandru V, 43, 73, 111, 113, 114, 115, 120, 136, 141, 142, 143, 148, 149, 152, 160, 161, 162. 163, 164, 165, 166, 167, 168, 169, 170, 171, 173, 174 175, 176, 177, 178-257, 297, 306, 320, 321, 322, \ ' 327, 335, 363, 376, 403, 407, 411, 414, 417-435 Zanne, Eugenia 177, 192, 200, 205, 215, 218, 220, 222, 227, 231, 233, 251, 253, 254 Zanne, Jules (Iuliu) 127, 129, 137, 138, 141, 143, 186, 187, 188, 190, 192, 193, 197, 198, 200, 202, 203, 205, 206, 207, 215, 218, 220, 222, 227, 231, 232, 233, 236, 238, 251, 252, 253, 403 Zanne, Nicolae 250, 251, 252 Zanne, Tache 250, 251, 252 Zanne, Victoria 143, 148, 149, 150, 152, 154, 162, 164, 166, 168, 170, 175, 178-257, 417-435 Zanne, Victoriţa 250, 251, 252, 253, 254 Zanne, Virginia 165, 168, 182, 184 Zappa, Evanghelie 276, 448 Zatrianu 102, 105 Zăgănescu, Ştefan 59 Zichy 342, 343 Zinidi 75 Zisso 198, 207, 254 Zhagoveanu, Iosafat 317 Zossima, Grigore 159, 192, 200, 205, 370 Zotescu, N. 43 Y Young 410 472 473 CUPRINSUL Nota editorului ................................................ V* CORESPONDENŢĂ Către Vasile Alecsandri ........................................ f3 Către Baligot de Beyne ........................................ 9" Către Philarete Chasles ........................................ 16- Către soţia lui N. Creţulescu .................................. 18: Către Alexandru loan Cuza .................................... 21 Către C. Esarcu .............................................. 72 Către Gabriely ................................................ ?3 Către Ion Ghica .............................................. 75- Către D. Guşti................................................ '21 Către Alexandru Hurmuzachi .................................. 124 Către Mihail Kogălniceanu .................................... 125- Către George Marian ........................................ 127 Către Costache Negri ........................................ '48' Către G. Sion ................................................ 153 Către Anibal Strambio ........................................ '57 Către Christian Tell...................................... 159< Către Alexandru Zanne şi soţia sa ............................ 178 Diverse ...................................................... 258; Note fi comentarii ............................................ 30' Indice de nume .............................................. 459'