SEMINŢE
DIN
AGRUL LUI CHRISTOS.
CUVÂNTĂRI BISERJCESCI
ne tete duminecile, prasnicele şi serbătorile de jreste an, precum şi Ia casuale bisericeşti, police şi nrivate,
de
ZACHARIA BOIU,
Asesor consistorial, protopresbiter, membru coresp. al Academiei Române, fost profesor seminarial şi paroch al bisericei ort. din Sibiiu-cetate, etc.
în trei tomuiL Cu binecuvântare arehiereseâ Tomul II.
Cuvântări la prasnicele şi sărbătorile de preste an, precum şi la casuale bisericesci.
--~-4- ■■'rî-&4&-&&--%^------
SIBIIU, 1898.
Ti pariul tipografici archidieccHiiiie. IC«11turii autorului.
present, care sub titlulSeminţe din agrul lui
Christos" cuprinde în trei tomuri cuvântări evangelice pe Duminecile şi Serbătorile de preste an, precum şi la alte ocasiuni în vieţa socialâ-bisericescă, compus de asesorul consistorial, onorabilul protoiereu Zacharia Boiu, şi trecut prin, revisiunea canonică, 7 aprob, şi împărtăşind totodată bine-cuventare archieresaî pentru edarea lui în tipariu, 7 recomand cu totadinsid clerului şi poporului ortodox român spre folosire în deprinderile sale religiâse.
Sibiiu, 16/28 Iuniu 1898.
\ Miron Romanul m. p.,
Tj- s,      \ archiepiscop şi mriropolit.
PREFAŢA.
Cuvântările bisericesci dela Prasnicele şi sgrbătorile de preste an sunt o continuare şi completare a cuvântărilor pentru dumineci, cari le-am publicat în tomul prim.
Se scie, că după terminologia bisericâscă prasnice numim dilele cele sfinte, ce le serbeză biserica întru cinstirea momentelor principale din viaţa Mântuitoriului, şi adecă: Nascerea, Tăierea-împregiur, Botezul, Intimpinarea, Bunavestire, Patimile, Mortea, înviierea şi înălţarea la cer a lui Christos, Pogorîrea Du-chului sfânt, apoi schimbarea la faţă a Domnului, la cari biserica în cursul seculilor a mai adaus cele privitore la Născetorea de Dumnedeu şi la Crucea lui Christos. Tote celelalte dile sfinte le numim simplu serbâtori şi le ţinem întru pomenirea sfinţilor.
Prasnicele sunt de însemnătatea cea mai mare în biserica creştină, şi unele din ele, cu deosebire cele trei principale: al Nascerei şi înviiărei Domnului şi al Pogorîrei Duchului sfânt ţin mai multe d'le- De aceea, ca colecţiunea presentă se fia cât se pote de completă, am adaus la acelea şi cuvântări pentru diua a doua a acestor prasnice şi eventual şi pentru diua a treia. Şi acesta cu atât mai vârtos, căci în însăşi diua prasnicului ritualele sunt lungi şi dureză mult, ear a doua şi respective a treia di sunt mai puţine şi mai scurte.
Asemenea am adaus la cuvântările pentru serbătorile proprii bisericesci şi cuvântări pentru casuale, adecă serbări improprii, locale ale unei comune bisericesci, precum : la sfinţirea bisericei, la sfinţirea şcolei, la alegerea de Paroch seu Protoiereu, la intrarea Parochului în parochiâ, eşirea Parochului din parochiă ş. a., cari sunt acte de interes public pentru o comună bisericescă şi cari pe lângă ceremoniile rituale cer neaperat şi un cuvânt festiv, de învâţătură, îmbărbătare ş. a.
Ba am mers şi mai departe şi am adaus câteva cuvântări scurte şi la casuale private, precum la botez şi la cununia, căci la celelalte 5 taine nu mi s'au părut a fi de lipsă, ajungând la acelea câteva cuvinte din partea preotului.
V!
'Iote acestea mi le-a dictat praxa oficiului parochial şi celelalte, ce am purtat, care tote mi-au aretat, că săvârşirea ss. taine şi funcţiuni sacre fără un cuvânt de învăţătură lesne p6te degenera în împlinirea unor forme gole mechanice, lipsite de spiritul vivil'ăcetoriu al actului religios. încât ac6stă părere şi procedere a mea corespunde spiritului evangelic, vor judeca cei competenţi.
Şi aşa şi^oi cuvântări la prasnice, serbători şi casuale, tot „seminţe din agrul lui Christos", ca şi sororile vostre dela dumineci, continuaţi a lucra şi voi partea vostră în serviciul bisericei creştinesci, căreia v'am devotat!
Sibiiu, 1898.
Autorul.
„Ear în diua cea mai de pe urmă, cea mare a prasnicului, stă lisus şi strigă grăind: De înseteză cineva, se uină la mine şi se bel"
Ioan 7, 37.
Lăudaţi pre Domnul întru sfinţii Lui, lăudaţi'L pre El întru tăria puterei Lui!
Psalm 150, 1.
I. Luni a doua di de ss. Paşci.
„Precum Christos s'a sculat din morţi prin mărirea Tatălui, aşa şi noi întru înnoirea vieţii se umblăm."
Apost. Pavel c&trâ Rom. o. 6, v. 4.
Cu înaltă bucuria am serbat şi noi, creştini iubiţi, în luminata di de eri, şi serbăm şi astădi şi t6tă septe-mâna cea luminată mărita înviiere din morţi a Domnului şi Mântuitoriului nostru Iisus Christos. Apoi în semn de bucuria, că cu Christos împreună am înviiat şi noi credincioşii Lui, prin baia sântului botez, portă in şi noi, preoţi şi mireni, totă septemâna acesta haine luminate şi cântăm în loc de „sfinte Dumnezeule" : „Câţi în Christos v'aţi botezat, în Christos v'aţi şi îmbrăcat. Aliluia!"
Cu frică şi cu bucuria vestesc mai ântâiu mironosiţele muieri, cari des de dimineţă au mers la mormânt, ca, se ungă cu miresme trupul cel preacurat al celui cro-<|ut mort, apoi vestesc înveţăceii Lui unul altuia novela cea. marc: A înviiat Domnul! Eară noi, următorii lor, Imicvcsfim cuvântul dela o margine a pământului pană la. eeealalfă, cântând şi strigând: Christos au înviiat din morţi, cu m6rtea pre morte călcând, şi celor din monnenturi vieţă dăruindu-le! Căci acesta este bucuria, şi mfuigăieroa, nostră, acesta patra cea din capul unghiului a credinţei nostre, acesta întărirea puterilor iluntre în luptele dilnice ale vieţei, acesta dulcâţa speranţei nostre în ora morţii, că Christos a înviiat, că lumina a, triumfat asupra întunerecului, adevorul şi dreptatea asupra vicleniei şi strâmbătă,ţii, şi că, în-viiorea, lui Christos osto şi prevestirea şi asiguraroa înviiărei nostre.   Da,, creştini  iubiţi,  de aici încolo
ii. l
morte a. a, perdut ghimpele seu, şi în lumina înviiărei lui Christos ea nu mai este pentru noi credincioşii Lui decât o trecere dela o vieţă mai de jos la alta mai înaltă, o împreunare mai intimă, mai curată, mai spirituală ca Christos, aşa precum o vedea fericitul Pavel, când cu puţin înainte de mortea sa scria mbiţilor sei Filipeni: (1, 24): „Dor avend se me slobodesc şi se fiu cu Christos".   Şi acesta, cu puţină variaţi une în cuvinte, dar întruniţi în credinţă şi speranţă, o repeţiră în curs de optsprădece, în curend de noues-predece veacuri, toţi bărbaţii şi păstorii cei chiămaţi dela Dumne4eu ai bisericei, toţi servitorii cei credincioşi ai dumnedeescului lor Domn şi înveţătoiiu, şi o repeţesc şi astădi toţi câţi iubesc pre Dumnecjeu şi umblă întru lumina poruncilor Lui.
Aşa, creştini iubiţi, „raide'ţi este morte acul ? unde'ţi este iadule biruinţa?" strigăm şi noi împreună, cu archipăstoriul şi retorul bisericei Ioan Gură de aur şi împreună cu marele proroc Isaia: Christos a înviiat, acul morţii s'a tîmpit, biruinţa iadului s'a surpat şi înfricoşările morţii au perit. Christos a înviiat, şi credinţa nostră s'a întărit şi s'a făcut nefrântă, şi no-clătita. Christos a înviat, şi noi vom înviia împreună, cu Densul.
Drept aceea, iubitul meu, pană când sorele vieţii încă nu ţi a apus, păşesce şi tu în urmele cele luniiiioNO ale Domnului teu! N'ai cunoscut încă de ajuns pre Părintele teu cel ceresc? Rogă pre Christos, ca 6rn~ când Filip, se ţi'l arete; şi ţi'l va aretâ ca şi aceluia,. Şi din ce mai bine '1 vei cunosce, din ce mai mult '1 vei iubi. Şi din ce mai mult '1 vei iubi, din ce mai mult '1 vei asculta. Şi din ce mai bine '1 vei asculta, tot mai mult şi mai sigur vei merge spre fericirea ta. Ai umblat pană acum întru omul cel vechiu al păcatului şi al morţii, umblă de acum întru înnoirea vieţei. Ai superat pro
lhunuo(|ou prin laptele fale, prin vieţata; Christos ţi-a, ileHchis calea, cutremurul de pămont dela, mortoa Lui a Miupal, cafapefesina, bisericei, ce to despărţia do iihinla sfintelor, şi cată, cu iubire fiiescă, poţi alorga mi■ 11111 in braţele cele deschise alo Tatălui teu şi a, liM.a făptura. Ai urgisit, ai asuprit, ai persecutat şi viifeiiiai pre fratele teu; ori ai fost tu urgisit şi persecutat din partea lui, iertaţi-ve unul pre altul, uiilira(işaţi-ve, sărutaţi-ve cu sărutarea cea sfântă a păcii, pentru înviierea Domnului nostru: se iortăm Inie pentru învii ere! Aşa cântăm întru aceste ss. dilo, aşa se şi facem. Căci Acela, fhul lui Dumnedeu, pini nil, pe cruce, în suferinţele morţii celei mai duro-ri'mi', s'a rugat Tatălui seu pentru iertarea celor co'l eliminau. „Părinte", strigă, „Părinte iertă-le lor, căci ii ii si'iu ce au făcut!"
Ear decă ai umblat şi pană acum în cărările Lui, nu slăbi şi nu obosi a umblă şi mai departe întru cele bune, chiar şi atunci, când nesuinţele tale nu s'ar apreţui la moment, când nisuinţele tale nu s'ar recunosce după merit, ba chiar când binele teu pentru acum s'ar resplăti cu reu. Ai cădut cu inima în valul greutăţilor vieţei, — crede în Christos, şi te va rădica. Ai retăcit din calea lui Dumnedeu; — caută pre Christos, calea şi adevărul, şi afiându'l pre Densul ai reaflat şi calea cea dreptă. Ai bolit asemenea slăbănogului din evangeliă, — alergă la Christos, doftorul sufletelor şi al trupurilor, şi El te va rădica, vei luă patul teu şi vei umblă; ai fost mort sufletesce, — prinde mâna cea dătătore de vieţă, ce ţi o tinde Christos, şi vei reînviia. „Eu sum învierea şi vieţa; cel-ce crede întru mine, de va şi muri, viu va fi!". Christos a înviiat, şi noi vom înviia întru înnoirea vieţii şi vom petrece cu Densul întru împerăţia Lui cea fără de sfârşit.
l*
4
Fiă, (raţi iubiţi, ca acest lori cit cuvânt din gura Lui cea dumnedeoseă se no îndulcescă aceste sfinte ser-bători, ce prăsnuim; se ne lumineze drumul vieţei ceii pământesci; şi când Tatăl va binevoi a ne chiămâ din ceste de aici, Christos se ne deschidă şi none uşile împărăţiei sale, carea nu este din lumea acesta. Ear acesta scurtă privire asupra dilei de astădi, scurtă faţă cu mărirea prasnicului şi cu micimea vestitorului,  se o încheiam cu cântarea cea înaltă a bisericei dintru aceste înalte dile, din carea mai nainte am scos numai câteva cuvinte, ear acum şi dela acest sfânt loc, ca o iconă a iubirei creştinesci, o presentăm întregă. Eată-o!   „piua înviiărei, şi se ne luminăm cu serbarea, şi unul pre altul se ne îmbrăţişăm; se dicem fraţilor şi celor-ce ne uresc pre noi: se iertăm tote pentru înviiere. Şi aşa se strigăm: Christos a înviiat din morţi, cu mortea pre morte călcând, şi celor din mormânturi vieţă dăruindu-le!" Amin!
II. La serbât6rea S. M. Mucenic Georgie.
(23 Aprile).
„ Sco'te-vâ-vor pre voi din sinagoga; şi va veni vreme, că tot cine vâ va ucide pe voi, i-se va pâre" că aduce slujbă lui JDumne4eu.a
Ev. Ioan 16, 2.
„Celce face ângerii sei duchuri şi slugile sale [tară de foc", acela Preaputernicul, Preabunul, Proa-înduratul a ales nenumerate feluri şi chipuri, a ne vesti noue voia sa şi poruncile sale. Şi cel-ce în logea vechia a luminat minţile şi a încăldit inimile plăcuţilor sei Moise şi Aron, Ilie şi Eliseiu, David şi lesoi şi ale tuturor sfinţilor proroci, ca se vestescă 6menilor legile şi îndreptările sale, în legea nouă ni-a trimis noue pre însuşi Fiiul seu cel iubit, întru carele bine a voit, ca acela întru sine se ne arete chipul Tatălui, care l'a trimis; — căci Tatăl şi Fiiul una sunt, şi cel-co vede pre Fiiul, vede pre Tatăl. Şi când Fiiul, Domnul şi Mântuitoriul nostru Iisus Christos, la patrudeci de dile după înviiere s'a înălţat la ceruri şi şede de-a drepta Tatălui, a trămis învăţăceilor sei alt Mân-găitoriu, Duchul adevărului, carele dela Tatăl purcede, şi acela în chipul limbilor de foc a şedut preste capetele ss. Apostoli, i-a luminat şi i-a.îmbrăcat cu putere de sus, ca se mergă în t6tă lumea şi se ducă vestirea evangeliei lui Christos pană la marginile pământului.
Dar eată, cei-ce persecutaseră pre Christos, curend începură a persecuta şi pre învăţăceii Lui, şi cei-ce înfipseră pe cruce pre Fiiul lui Dumnedeu cel preacurat şi fără de pecat, aceia în curând începură gone
<•>
7
si asupra color puşi de însuşi Domnul, a vesti evan-golia sa,, a pasco turma, sa,, a purta numele seu chiar şi cu jertfirea vieţei lor. Neam de neam, veac de veac curge şir6ie sângele celor-ce mârturisiau pre Christos, şi astfel se adeveresce şi aici cuvântul Lui: că pre cei-ce'l vor mărturisi pre El, 'i vor scote din sinagoge, ba va veni un timp, când cei-ce i vor ucide pre ei, vor cugeta, că fac un lucru bun, că aduc jertfă lui Dumnedeu.
Un esemplu despre împlinirea acestei prorocii dumnedeesci este şi s. marele Martir seu Mucenic Georgie, a cărui pomenire o sevârşim astădi, carele mărturisirea Iui Christos a fost gata a o plăti chiar cu vieţa sa.
S. marele Mucenic Georgie s'a născut în Capadocia din familia nobilă de tribun, adecă mai-mare preste cetele ostăşesci. Eră cătră sfârşitul veacului al treilea după Christos, şi persecuţiunile creştinilor, acuşi dela Evrei, acuşi dela păgâni în tot timpul acesta încă tot nu mai încetau. împăratul Diocleţian, ca şi când ar li căutat un merit cu aceste persecuţiuni, şi n'ar fi voit se rămână nici el mai pe jos de înaintaşii sei întru persecutarea creştinilor, dete ordine aspre în totă împărăţia romană, carea pe atunci cuprindea aprope tote ţerile cunoscute, ca creştinismul se se stârpescă din rădăcină. La ordinul împăratului se dedu foc bisericei creştine din Nicomedia, pomposa clădire arse pană în pământ, şi acesta fu signalul, a se urma tot asemenea în t6tă împărăţia. Bisericile au fost arse, jefuite şi ruinate, sfintele cărţi sfărticate şi arse, creştinii despoiaţi de casele şi moşiile lor, depuşi din diregătorii, alungaţi din ţâră, întemniţaţi, bătuţi, chinuiţi şi omorîţi în modul cel mai grozav. O întunecime a minţii şi mărime a răutăţii omenesci: credinţa creştinescă, modelul virtuţii, se polecresce periculosă statului; evangelia lui Christos, lumina şi vieţa, se opresc a nu străbate la inimile omenesci!
Pe când aceste svaturi şi planuri negre clociau la curtea împerătâscă, pe atunci sfântul marele Mucenic Georgie se rădică între svetnicii împăratului, apără credinţa creştinâscă ca cea adevărată şi dătă-t6re de viaţă şi combate păgânismul ca o credinţă greşită şkrătăcită, care în loc de a se închina unui Dumnedeu adevărat, cinstesce idolii, chipurile cele cioplite şi tămăieză statuelor împăraţilor, 6meni muritori, păcătoşi şi neputincioşi ca toţi omenii. împăratul se aprinse de măniă; dar iubind pre tinerul cel frumos, curagios şi din familia nobilă, cercă mai în-tâiu cu laude, linguşiri şi felurite promisiuni de onoruri şi ranguri militare, născocind feluri şi chipuri, ca să-1 înduplece a se lăpăda de Christos şi a se închina la idoli. Dar t6te îndeşert. Tiner de ani, dar bărbat desăvârşit în credinţă, după cuvântul lui Christos, mai bine voi a-şi da vieţa cea trecătore şi a fi cu Christos, decât a câştigă cea scurtă trecătore şi a perde cea nestricăciosă şi vecînică. Acum dar se începură şi pentru dînsul suferinţele şi chinurile cele de multe feluri, ce le iscodia răutatea: împungerea cu lancea, rostogolirea într'o bute ţintuită cu cuie, şi multe altele, de cari şi numai aucjindu-le te îngro-zesci, în urmă, la ordinul împăratului, înteritat de ginerele seu Magnenţiu, i-se tăia capul. Şi t6te acestea tinărul Georgie le rabdă cu atâta statornicia, încât mulţi păgâni vădând şi admirând acel eroism al credinţei creştineşci, se făcură şi ei creştini. Una dintre aceste nobile jertfe aduse la Christos, a fost chiar împerătâsa Alexandra, soţia crudelului împărat, carea mărturisindu-se şi ea creştină, îndată fu dusă în prin-sore, — audiţi, iubiţilor, împăratesă în prinsore! — dar înainte de a se esecuta şi asupra ei sentinţa de m6rte, ea stând la rugăciune 'şi dedu sufletul lui Dumnezeu.
H
Creştinătatea onoreză pro marele martir Georgie, serbând pomenirea, Ini, cu flori şi cu ramuri verdi, ca încej)utul primăverei ceii desfetate după earna cea lungă şi posomorită. Biserica închipuesce pre sântul „capre un vitez între mucenici", ca pre un călăreţ tiner, frumos şi -curagios, care a ucis pre balaurul cel vedut, ce ameninţă vieţile omenesci, precum şi pre balaurul cel ne vedut, care umblă prin lume ca un leu răcnind şi căutând pre cine se înghită. Tradiţiunea creştină ne spune mulţime de minuni, cari atotputernicia lui Dumnedeu le-a lucrat şi după mortea cea muce-nicescă a tinerului Georgie, şi mai multe teri creştine onoreză pre marele mucenic Georgie ca pre patronul armatelor lor.
De aceea şi noi, creştini iubiţi, onorând pre sfinţi ca pre servi credincioşi ai lui Dumnedeu, ca vestitori ai voii Lui şi împlinitori ai poruncilor Lui, se serbăm cu evlavia creştinescă diua morţii lor, şi se ne facem următori vieţii lor ceii curate şi bineplăcute lui Dumnedeu. Căci murind sântul marele mucenic Georgie pentru Christos, el a dobândit vieţa cea fără de sfârşit, carea este în ceruri; supus şi ucis de păgâni, credinţa lui a triumfat de necredinţa lor; per-dend cele trecătore şi stricăciose pământesci, a dobândit cele nestricăci6se ceresci. Căci insuşi Domnul a dis: „Celce me va mărturisi pre mine înaintea ome-nilor, mărturisi-1 voiu şi eu pre acela, înaintea Tatălui meu, carele este în ceruri". Căruia mărire şi cinste şi închinăciune, împreună cu cel fără de început al Lui Părinte, şi cu preasântul şi bunul şi de vieţă ia-cătoriul Duchul Lui, acum şi în veci. Amin!
III. La ss. împeraţi Constantin şi Elena.
(21 Maiu).
„Pentru aceea ((ic voue~, că sc va lua dela voi împărăţia lui Dumnezeu şi se va da neamului, care va face rodurile cia.
Mateiu 21, 43
Piua sfinţilor împeraţi şi întocmai cu Apostolii Constantin şi maică-sa. Elena, este pentru totă biserica creştină o di de bucuria şi de triumf. Trei secuii îndelungaţi, ba cari păreau nesfârşiţi, se strecuraseră. şi apropo an de an biserica era lovită de cele mai felurite por-secuţiuni seu gone: adunările la rugăciune oprite şi risipite cu arma, bisericile arse şi derimate, cărţi Ui cele sfinte arse, rupte, sfâşiate şi date pradă vânturilor; archiereii, preoţii şi slujitorii bisericei bătuţi, încarceraţi, alungaţi din ţâră 'n ţeră, despoiaţi de averi, ucişi de sabia, aruncaţi în foc şi în apă, cu un cuvânt persecutaţi şi omorîţi în cele mai felurite moduri, aşa încât se părea, că numai după nume vor se mai audă următorii, că a fost odată biserică creştinâscă pe pământ.
Inse o adâncul bogăţiei şi al înţelepciunei şi al şciinţei lui Dumnedeu, cât sunt de necuprinse judecăţile Lui şi neurmate căile Lui! După trei sute de ani pline de lupte şi de suferinţe, în cari se jertfesc sute şi mii, ba deci şi sute de mii de creştini, bărbaţi şi femei, păgânismul dispare, ear biserica creştină reese neînvinsă, şi acesta nu prin puterea armelor, ci prin darul lui Dumnedeu, care este întru dînsa prin Iisus Christos.
Iudeii şi păgânii lucră împreună, ca evangelia lui Christos se nu se mai vestâscă în lume, ba numele
T
10
11
lui Clirisfos ho nu so mai numosoă; dar sângele mucenicilor îngraşă pământul şi produce şiruri şi şiruri de noi martiri s6u mucenici. Numele lui Christos străbate prin t6te uşile încuiate : prin colibile săracilor, prin casele avuţilor, prin şirurile cele încheiate şi armatura cea de fer a ostaşilor. Şi ce voiu dice, o împeraţi orbiţi de vanitate omenescă, voi ridicaţi persecuţiuni asupra creştinilor, şi adeseori curtenii voştri, ba chiar împe-rătesele vostre sunt creştine şi portă chipul lui Christos în inimile lor! O atare femee^era şi fericita Elena, soţia lui Constantin Chloru; acesta era păgân, dar nu inimic creştinilor; ear soţia lui de timpuriu plantă în inima fiiul ui seu Constantin seminţe din agrul lui Christos, — seminţe, din cari într'o di eată resare toiagul crucei: medul nopţii trecuse, şi pe cer se arăta aurora, ce prevestia lumina c]\\ei, libertatea bisericei lui Christos!
Acesta este, iubiţi creştini, însemnătatea dilei de astădi, di de bucuria şi săltare.
Fiind Constantin şi Maxentiu rivali, adecă competitori la scaunul împărăţiei romane, şi oştirile lor stând faţă în faţa, Constantin vedu în vis o cruce de stele pe cer şi împregiurul ei scris: Intru acesta vei învinge ! Meditând asupra acestei vederi minunate, el dete ordin a se pune pe steagurile legiunilor sale semnul crucei, şi ostaşii lui însufleţiţi deteră atac asupra armatei duşmane, o învinseră, şi Constantin întră cu triumf în Roma. Unul din actele cele d'intâiu ale noului împărat a fost proclamarea libertăţii religiunei creştine, şi cu acesta milione de creştini, după o lungă încătuşare de trei sute de ani, acum pentru prima-dată răsunară liber, şi numele lui Christos sboră fără oprire, fără temere de pedepsă, pană la marginile pământului. „Că se va luă — dicea Christos fariseilor şi cărturarilor, „se va luâ dela voi împărăţia lui Dumnedeu şi se va dâ neamului, care va face rodurile ei".
Eată cuvântul împlinit, şi eată cel d'antâiu împărat creştin, Constantin, fiiul cel credincios al maicei salo Elena, pre cari biserica îi onorâză împreună cu numirea „Sfinţii împeraţi şi întocmai cu Apostolii", şi a căror pomenire o săvârşim noi astădi. Acum lăţirea creştinătăţii înainteză cu paşi repedi, biserica creştină se declară biserică a statului roman, păgânismul scade vădind cu  ochii, pe la sfârşitul vea-
cului aprope numai pe la sate mai erau „păgâni", care în limba romană însemneză săteni, locuitori ai / satelor.
Cât de mult bine a adus împărăţia lui Constantin asupra omenimei, e greu a o spune în puţine cuvinte: în locul întunerecului lumină, în locul sclaviei libertatea, în locul urei iubirea lui Dumnedeu şi a dea-propelui, — iubirea, de carea, după cuvântulDomnului, atârnă totă legea şi prorocii! Societatea omenâscă se pune pe alte base: creştinii pot ocupa acum ori-co oficiu în stat, moravurile omenilor se îmblândesc şi se nobilâză, căsătoria devine un act sfânt şi durabil pentru totă vieţa, sclavia cea ruşinosă, prin carea o parte a omenimei se condamnă a fi robă celei-lalte, înceteză, cinstirea părinţilor din partea fiilor şi îngrijirea părinţilor pentru buna crescere a copiilor, biserica le concrede slujitorilor sei, şi preste tot se pun temeiuri sănetose culturei neamului omenesc: lumina lui Christos Ivmineză tuturor!
Dar nu mimai din afară: cu mulţimea terilor şi cu numărul sufletelor se îmmulţesce şi cresce biserica, ci şi în cele dinlăuntru. Una din datorinţele principale, ce impunea Christos următorilor sei, era buna înţelegere, iubire şi svătuire frăţescă întru tot ce pri-vesce cele sufletesci, „adunarea a doi seu trei întru numele Seu". Acesta „poruncă nouă, ca se ne iubim unul pre altul, precum Christos ne-a iubit pre noi",
r 12
po timpul gonolor nu se puteapuno pe deplin în lucrare; caci ss. părinţi, nu din totă lumea, ci nici dintr'un ţinut, dintr'un oraş nu se puteau aduna laolaltă, pentrucă îndată so descepta suspiciunea păgânilor, că creştinii plănuiesc cine scie ce planuri ascunse şi pericul6se asupra ţerei, — şi în curend era preste ei o nouă gonă sângerosă. Acestea acum au încetat, şi însuşi Constantin, care într'aceea strămutase scaunul împărătesc dela Roma la Bizanţiu, acum Constantinopole, conchiămâ pre ss. părinţi la cel dintâiu Sinod de a totă lumea la oraşul Nicea. Aici ss. părinţi, 318 la numer, aduseră legi numite canone, pentru ţinerea ss. Pasci, pentru cinstirea duminecilor şi sărbătorilor, pentru posturi şi rugăciuni, pentru mărturisirea credinţei şi curăţirea ei de învăţături mincinose, ce începuseră a se înfurişa întrensa, şi multe alte hotărîri şi rendueli, pe cari razimă credinţa creştinescă pană în diua de astădi-
Dar pe când împăratul Constantin în 42 ani ai domniei sale lucra pentru întărirea bisericei, zidind biserici şi înzestrându-le cu cele de lipsă, dând legi bineprecugetate, susţinând pacea şi liniştea în împărăţia, pe atunci maică-sa fericita Elena călători la Ierusalim, unde căută şi află crucea lui Christos şi zidi deasupra s. mormânt o biserică pomposă, carea stă în parte încă şi astăcji, şi tot asemenea în muntele măslinilor, în Yitleem şi multe alte locuri, şi preste tot ducea o vieţă nobilă, plină de fapte bune creştinesc!.
Acestea, creştini evlavioşi, m'am credut datoriu a Vi-le aduce aminte iară şi iară întru acesta frumosă sărbătore de astădi, ca să cun6scem cât mai bine însemnătatea ei, şi cunoscându-o să o cinstim după vrednicia cu cântări de laudă şi mulţemită cătră Dumnedeu.  Căci precum de demult prin Moise a scăpat
Dumnedeu pre poporul israiltean din robia Egiptului, aşa acum prin mâna lui Constantin a scăpat pro creştini din robia gonelor păgânesci, ca după cuvântul prorocului seu Ioil, turnând din duchul seu peste tot trupul, fiii lor şi fiicele lor să potă proroci şi vesti liber numele lui Christos în totă lumea.
Şi acum, după-ce am vec|ut, cum Dumnedeu a scutit biserica întemeiată pe pământ de însuşi fiiul seu, Domnul nostru Iisus Christos, se ne ţinem de sântă datorinţă, ca pe cât se pote în tote Zilele» dar mai cu seamă în Zilele cele sfinte se lăsăm la o parte lucrurile cele lumesci, să alergăm la casa lui DumneZeu, să îndreptăm inimile nostre ca o tămâia cu bun miros spre cer, să ascultăm cu evlavia sfintele rugăciuni şi cântări, ce se înalţă, aici, şi să ne înarmăm, ca 6re-când ss. împăraţi şi întocmai cu Apostolii Constantin şi Elena, cu s. cruce a lui Christos contra tuturor ispitelor celor stricătore de suflet. Eară când Tu D6mne ne vei chiăma şi pre noi din ceste pămentesci, învrednicesce-ne a afla deschisă uşa bisericei ceresci, unde strălucesce lumina mărirei Tale ceii negrăite, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!
15
IV. La rjrasnicul înălţârei la cer a lui Christos.
„Şi râdicăndti-' şi manile Sale i-a binecuvântat pre dânşii. Şi a fost când i-a binecuvântat pre ei, s'a depărtat dela dânşii şi s'a înălţat la ceriu.
Ev. Luca cap 24, v. 51 şi 52.
Cu înaltul nostru prasnitf de astădi. al înălţârei Domnului, onorăm, iubiţilor, încheerea vieţei pămen-tesci a Mântuitoriului nostru. Ce vieţă înaltă şi sfântă şi dumnedeescă, precum n'a mai vedut lumea nici pană atunci, nici de atunci încoce. Intrupându-se din sfânta fecioră Măria, Fiiul lui Dumnedeu cel mai presus de tote a venit în lume cu cea mai aduncă smerenia şi umilinţă, s'a născut în pesceră şi a fost pus în iesle, a binevoit a se tăia împregiur şi a se aduce în biserică după legea lui Moise, a se supune ascultării fiiesci în versta prunciei şi a copilăriei, la plinirea vîrstei de 30 ani a priimit a se boteza în Iordan, a se ispiti de diavolul în pustia şi astfel începuse dumnedeescă sa lucrare, pentru carea venise pe pământ. Trei ani neîntrerupt călătorise prin Gralileea, Samaria şi Iudeea, învăţând împărăţia lui Dumnedeu, vindecând pre cei bolnavi, căutând pre cei rătăciţi, rădicând pre cei căduţi, cu un cuvânt umplând tot locul de binefacerile sale dumnedeesci. Eara mai pe urmă, ca se se plinâscă totă rânduiala Părintelui ceresc, se deduse însuşi de bună voia spre patima cea mai înfricoşată, spre mortea cea mai durerosă, ca prin scump sângele Seu se stergă păcatele lumei şi se reîmpreune pre om cu Dumnedeu. Inse pre Domnul vieţii mortea nu '1 putuse ţînâ sub stăpânirea sa; Christos a înviiat a treia di cu preamărire. Apoi
după-ce petrece încă 40 dile în trup preamărit cu învăţăceii sei, învăţându-i, întărindu-i, îmbărbătându-i: eată astădi diua, m care părăsesce pământul şi se în-torce la scaunul dumnedeesc, Ia mărirea ce o avuse la Tatăl înainte de întemeierea lumei. Şi se fiă ore numai întîmplare, că înălţarea Lui la ceriu urmâză tot de pe muntele măslinilor, în faţa Ierusalimului, undo începuse şi patima sa cea mântuitore? Credem cu siguritate că nu ; ci precum t6> e în viaţa Mântuitoriului, aşa şi acesta a fost o lucrare a proniei dumnedeesci. /Oăci binevoit Dumnedeu, ca locul pătimirei lui
Iisus Christos se fiă şi locul înălţărei şi preamărirei Lui. Muntele măslinilor fusese martor orei celei înfricoşato, când îngenunchiat, cu faţa la pământ, cu manile spro care se rugase Părintelui, se trecă dela Dânsul pă-charul cel amar al patimei, când dumnedeescile Lui buze pronunţaseră cuvântul: „întristat este sufletul meu pană la morte;" când sudorile Lui curgeau ca stropurile de sânge, ce pică pe pământ; acelaşi munte al măslinilor era se vadă acuma pre acel Iisus întru preamărirea Lui, înviiat din morţi, desbrăcat de firea omenescă, strălucit de gloria cerului, încungiurat de sfinţii ângeri, înălţându-se la ceriu la părintele seu.
Deci precum am însoţît pre Mântuitoriul nostru dela nascere pană la morte şi iarăşi dela înviiere pană acum: aşa veniţi, iubiţilor, să'l însoţim şi la înălţare împreună cu Măria, cu mironosiţele şi cu învăţăceii, cari toţi sunt aci, dintre cari nici unul nu lipsesce, afară de fiiul perdărei, ca să se plinâscă Scriptura. Mântuitoriul stă pe muntele măslinilor şi vorbesce încă odată învăţăceilor Săi; să ne apropiam şi noi, să audim, se înţelegem bine dumnedeescile Lui cuvinte din urmă, ca să nu ne scape nimic dintr'ânsele, şi să le îngropăm în adilncul sufletelor n6stre, ca se ne fiă isv6re de apă viuă în vieţa de veci. Aceste cuvinte,
1(5
pe temeiul evangelici nostre, le putem reduce la trei: Cuvinte de învăţătură, de deniandare şi de promisiune.
„Şi a deschis, dice Evang. Luca, a deschis „mintea lor, ca se înţelegă, scripturile. Şi a dis lor: Că aşa este scris, şi aşa trebuia se pătimescă Christos, şi a treia di se înviieze din morţi. Şi se se propoveduiască întru numele Lui pocăinţa şi iertarea pecatelor în tote neamurile, %ncepend din Ierusalim11. înviierea lui Christos fusese un fapt atât de mare şi de sublim, încât învăţăceii Lui mai nu'l puteau cuprinde, ba 'mi vine a dice, că chiar ochilor lor nu cutezau se credă. Muierile mironosiţe le spuseseră, că L'au vedut, şi ei totuşi nu puteau crede; învăţăceii Luca şi Cleopa, mergând la satul Emaus, îl văduseră, şi ei totuşi se îndoiau; lui Petru şi înşişi lor, celor Unspredece, să arătase, ba Toma pipăise costa Lui împunsă de suliţa ostaşului, şi totuşi credinţa lor încă se clătina, din care causă, precum ne spune Marcu Evangelistul, le şi împuta Christos necredinţă şi învârtoşarea inimei. Dar fără credinţă, şi încă credinţă tare şi ferbinte întru Densul, nu era cu putinţă, ca ei se binevestescă evangelia Lui, cu atât mai puţîn să pătimescă şi să moră pentru numele Lui. Mântuitoriul îi trămise ca nisce oi în mijlocul lupilor; singura lor armă era credinţa în Christos; cu acesta aveau ei, cei doispredece Galileeni necărturari, se cucerescă o lume; ce ar fi făcut, dacă nu ar fi purtat în sufletele lor credinţa cea viuă în Christos? Ar fi mărturisit p6te numele Lui, pană când n'ar fi dat de greutăţi; îndată însă ce li s'ar fi întâmplat ceva contrariu, s'ar fi retras, şi gurile lor ar fi amuţit. De aceea Christos, prevădând cele venit6re ca şi când ar fi de faţă, îi întăresce mai ântâiu, ba 'i face neclătiţi în credinţa acâsta; de aceea deschide acum mintea lor, ca să înţelâgă scripturile şi se ne convingă odată pe deplin, că El osto acela, do care au vorbit Moise şi
17
prorocii şi psalmii. Şi decă întrebăm Istoria bisericei, ea ne spune, cât de trebuinciosă, cât de mân-tuitore a fost acesta din urmă învăţătură a lui Christos. Căci nu trece mult timp, şi vedem sculându-se christoşi mincinoşi, răsvretitori şi turburători, lupi înverşunaţi, gata a risipi şi a sfăşiâ turma lui Christos; dar totdeodată vedem pre Apostolii, întăriţi şi luminaţi în-tr'aceea şi prin pogorîrea Duchului Sfânt, ca pre nişco păstori priveghitori şi credincioşi păscând şi aperând turma credincioşilor. Nu trece mult, şi vedem pro apostolii şi învăţăceii Domnului îmbrăcaţi cu putero de sus, umplând nu numai Iudeea, ci şi Siria şi Egiptul şi Asia şi totă lumea cu predicarea evangeliei. Şi iarăşi nu trece mult, şi i vedem prin prinsori, în lanţuri şi obedi, ba la chinuri şi morte, şi cu tote acestea nu andini din gura lor cuvinte de văietare seu de părere do rău, ci numai de laudă şi de mulţemită cătră Dumnedeu, căci i-a făcut vrednici şi pre ei a pătimi şi a muri pentru Christos, carele a pătimit şi a murit pentru ei şi pentru totă lumea. Acesta este, iubiţilor, puterea credinţei, ce o a întărit Domnul în inimile lor prin cuvintele dela înălţarea Sa. Şi acesta putere n'a murit cu Apostolii; ea lucreză şi astădi, şi între noi, deşi pote nu în aceeaşi formă, nici în aceeaşi măsură. Şi astădi, iubiţilor, ca şi atunci, este adevărat, că Christos este fiiul lui Dumnedeu şi Mântuitoriul lumei; şi astădi, ca şi atunci, este adevărat, că întru numele Lui prin credinţă şi pocăinţă priimim iertarea păcatelor; şi astădj, ca şi atunci, este adevărat, că nu este alt nume, nici în ceriu, nici pe pământ, întru caro se ne mântuim, fără numai numele lui Iisus Christos. In sfârşit şi astădi, ca şi atunci, şi pentru totdeuna, temeiul şi începutul mântnirei este credinţa, în Christos, car începutul osândirei necredinţa şi lăpedarea do densul.
II. 2
18
1!)
Al doilea cuveni al Mântuitoriului în ora dos-părţirei de pe pământ este o demandare cătră htvelăeei. Evangelistul jLuca în evangelia de astădi ne aduce numai simplu şi pe scurt acesta demandare: „voi sunteţi mărturii acestora11, adecă acestor lucruri, ce le-aţi veclut întru mine; dar din Faptele Apostolilor dela acelaşi Evangelist învăţăm, că cuvintele acestea au se însemne: „voi veţi fi mie mărturii!-1. Şi în consonanţă cu Luca sunt şi Evangelistii Mateiu şi Marcu. La Ma-teiu se dice: „Drept aceea mergând învăţaţi tote neamurile, botezându-i pe ei în numele Tatălui şi al Fiiului şi al Sfântului Ducii, învăţându-i pre dânşii se păzâscâ tote câte am poruncit voue". (Mateiu 28, 30). La Marcu se dice: „Mergeţi în totă lumea şi binevestiţi evangelia la t6tă zidirea; cel-ce va crede şi se va boteza, mântui-se-va; eară cel-ce nu va crede, osândi-se-va". (Marcu 16, 16). Prin cuvintele acestea dar de-mandâ Christos învăţăceilor Săi, să mârgă în lume, să predice Evangelia împărăţiei lui Dumne4eu pretutindeni. Şi cumcă ei au urmat cu credinţă de-mandărei învăţătoriului lor, cine din noi nu scie? Cui nu-i e cunoscut, cum ei au străbătut ţerile, pretu-tindenea predicând măririle lui Dumne4eu ? Istoria şi tradiţiunea ne spun, că Pavel a percurs — îmi vine a 4ice — ca un ostaş neobosit tote ţările dela Palestina şi Siria pană la apusul Europei; că Petru şi Iacob cel bătrân au învăţat în Palestina, Marcu în Egipt, Andreiu în Scitia, Vartolomeiu în India, Toma în Pârtia şi iarăşi alţii în alte părţi, aşa încât după măsura firei omenesci ei în adevăr au umplut pământul de numele lui Christos. Şi eată pe urma pro-poveduirei lor a răsărit pretutindeni sămânţa creştinătăţii ; şi indivi4i şi popore, cari la început îşi băteau joc ca de o nebunia de propoveduirea lor, curând după aceea îşi placă inimile şi genunchii înaintea
lui Christos celui răstignit. O, iubiţilor, cât de mare şi preste măsură minunată s'a arătat propoveduirea cuvântului lui Dumne(jeu! V'aşi putea aduce multe esemple, cum prin puterea acestui cuvânt din tâlchari şi ucigători s'au făcut sfinţi, cum din femei că(lute s'au făcut muceniţe şi euviose, cum din păgâni duşmănoşi s'au făcut teologi şi dascăli ai bisericei! Dar ca să nu lungesc preste măsură cuvântul, las timpul trecut, şi venind la cel de faţă 4i°> °ă şi astă4i pre-dicarea cuvântului lui Dumne4eu face minuni şi lucră necurmat pentru luminarea, fericirea şi mântuirea geamului omenesc. De câte-ori şi astă4i un cuvânt, un singur cuvânt din cuvântul lui Dumne4eu, că4ut ca o sămânţă şi dusă de vânt în inima unui om, lucră acolo într'atâta, încât în mod minunat o face din nedreptă dreptă, din trufaşă smerită, din necurată curată. Şi acesta o lucră Dumne4eu minunat prin toţi omenii, pre cari îi alege după svatul Seu, ca se vestescă cuvântul Seu. Căci nu numai prin noi preoţii, slujitorii cuvântului Seu, cari suntem puşi anumit la diregătoria acesta, ci prin fiă-care creştin adevărat se vestesce cuvântul lui Dumne4eu; fiă-care creştin, după starea şi puterea sa, este un predicator al Evan-geliei lui Christos. Şi tu învăţătoriule în şcola ta, şi tu comerciantule în neguţătoria t (Xj Şl tu meşterule în lucrătorea ta, şi tu plugariule la lucrul tău, în mijlocul câmpului, în fundul pădurei, poţi face locul, pe care stai, biserică, inima ta altariu, gura ta organ al cuvântului lui Dumiwjeu. Rămâne numai, ca se voiesci! Şi în adevăr nimica nu este atât de trebuincios, ca acest cuvânt, fără de care nu este fericire pe pământ, nu este mântuire în ceriu. De aceea, iubiţilor, să ne rugăm totdeauna Părintelui ceresc, să ne dea cuvântul Seu să locuiască de-apururea întru
noi; să ne dee preoţi şi învăţători, judecători şi dire-
2*
20
21
gStori, părinţi şi fii, amici şi rudenii petrunşi do cuvântul Lui; se ne rugăm, se nu lipsescă nicicând din bisericile noastre, din şcolele nostre, din casele nostre, din inimile nostre cuvântul Lui cel sfânt, carele ne este mai de lipsă decât pânea, ce o mâncăm, apa ce o bem şi aerul ce'l inspirăm.
în fine al treilea curent al -Mântuitoriului la despărţire este un cuvânt de promisiune, şi prin acesta de întărire şi îmbărbătare. „Eată, le dice, eu trămit făgăduinţa Tatălui meu întru voi, eară voi şedeţi în cetatea Ierusalimului, pană ce ve veţi îmbrăca cu putere de sus". T6te, câte înveţase Domnul pre Apostolii sei în vieţă, erau sfinte şi mântuit6re; acum înse va se-i încredinţeze despre acesta încă odată, — ca se vorbesc omenesce — şi prin o mărturia străină, ca astfel precum îi legase de sine în vieţă, aşa se'i ţînă legaţi de sine şi după înălţarea Sa. De aceea le disese ma[ nainte cu suflet părintesc: „Nu ve voiu lăsa pre voi orfani" ; ear aici le înnoiesce acesta promisiune, dicând că le va trămite făgăduinţa Tatălui Seu; adecă le va trămite pre Duchul sfânt, pre Mângăitoriul, Duchul a deverului, carele dela Tatăl purcede, ca acela se-i încredinţeze pe deplin despre unitatea Sa cu Tatăl şi cu Duchul, se-i înveţe, se-i întărescă, se-i lumineze şi se îndeplinescă într'enşii aceea, ce Mântuitoriul pentru debilitatea priceperei lor nu le mai putuse împărtăşi. Multe, le disese, are a le mai spune, însă acum nu pot purta. Cât de neasemenată, iubiţilor, ni se arată şi aici bunătatea şi iubirea de omeni a Mântuitoriului nostru! Precum în noptea patimilor pre sine se deduse crudilor ostaşi şi slugi ai Archie-reilor, ear pentru Apostoli se rugase se i lase se mergă; precum pe cruce, în chinurile morţii, de sine uitase, şi purtase grijă de sfânta Sa Maică: aşa acum, în 6ra despărţirei, obiectul îngrijirei Lui din urmă sunt
înveţăceii Lui, credincioşii Lui, prietenii Lui, precum îi numise însuşi. O iubiţilor, care tată, care mamă de pe pământ se îngrijesce în ora morţii pentru îiii sei aşa, precum se îngrijesce Mântuitoriul pentru credincioşii Sei? Eu dic, că puţini; dee Dumnedeu se fiă mulţi, cât de mulţi! Şi ceea-ce a promis Domnul prietenilor Sei, aceea după puţine dile s'a şi împlinit. La dece (|ile după înălţarea lui Christos, sedând oi împreună, s'a pogorît Duchul Sfânt cu sunare ca do vifor repede peste dânşii, li s'a împărţit în chipul unor limbi de foc, şi i-a făcut acei înţelepţi, acei puternici, acei sfinţi, cari, precum vedem, au schimbat faţa pământului şi firea omenilor. Şi eată prin venirea Du-chului Sfânt împlinită nu numai acâsta, ci t6te promisiunile lui Christos cătră dânşii. Şi care fuseră acolo făgăduinţe? Eată-le la Evang. Marcu : „Şi semne, dice, celor-ce vor crede, acestea vor urma: întru numele meu draci vor scote, în limbi noue vor grăi, şerpi vor lua, şi de vor be ceva de m6rte, nu'i va vătema pre ei; pe bolnavi manile 'şi vor pune, şi bine le va fi."
împlinirea acestor cuvinte! In Filipii, ne spun Faptele Apostolilor, era o servit6re cu ducii necurat, „duch pitonicesc" ; Pavel certă duchul în numele lui Christos, şi îndată ese dintr'ânsa. Se mergem la Ierusalim. Acolo după pogorîrea Duchului sfânt audim pre Apostolii vorbind în limbile tuturor pop6-relor adunate la prasnic, încât toţi se cuprind de mirare şi spaimă, audind pre aceşti Galileeni vorbind măririle lui Dumnedeu în limba fiă-cărui dintrînşii. în insula Melita, eşind Pavel din corabia şi stând cu corăbierii lângă foc, ese o viperă şi se înfăşură îm-pregiurul manei lui, încât toţi cred, că acesta este un om criminal, pre care'l gonesce mania lui Dumnedeu; însă Pavel scutură şerpele în foc şi nu pătimesce nici un reu. în g6na lui Domiţian Sf. Ioan Evangelistul
22
se adapă cu otravă; el face semnul crucii peste pahar şi bea, şi remâne nevătemat. Petru şi loan vindecă în Ierusalim pre ian slăbănog, Pavel înviia în Troada pre Eutichiu, Petru în Jopia pre Tavita; ba înaintea lui Petru scot Ierusamitanii pre bolnavii lor la uliţe, ca barem umbra lui se-i ajungă, şi se însănătoşau. Atât de mare a fost puterea promisiunei atunci; atât de mare e şi astădi, şi între noi, dacă după înălţarea lui Christos şi noi vom remâne în Ierusalim împreună cu învăţăceii Lui, adecă vom remâne întru împlinirea poruncilor Lui.
Şi acum, după-ce Mântuitoriul dă învăţăceilor săi aceste învăţături, demândări şi promisiuni, activitatea Lui pământescă este încheiată. Acum, ca acela, căruia i s'a dat totă puterea în cer şi pe pământ, rădică manile Sale preste ei şi-i binecuvîntă, şi nuor luminos 'L ia dela vederea lor; eară doi ângeri în vestminte luminate le spun, că acest Iisus iară va veni aşa, precum l'au văclut pre El mergând la cer. Atunci Apostolii se întorc în Ierusalim cu bucuria mare şi petrec împreună în rugăciune, lăudând şi bine-cuvîntând pre Dumnedeu. Să le urmăm şi noi, iubiţilor, şi plecând astădi, în diua înălţârei Domnului, genunchii noştri înaintea Lui, să ne rugăm : Domne Iisuse Christose, fiiul lui Dumnedeu, carele pentru noi, oile cele rătăcite şi robi ai păcatului, ai venit în lume, şi plinind totă rânduiala părintescă pentru mântuirea nostră, Te-ai înălţat la cer şi şedi de-a drâpta Tatălui, şi odinioră iarăşi vei veni, să judeci viii şi morţii, întinde şi asupra nostră manile Tale cele dumnedeesci şi ne binecuvânta pre noi. Binecuvânta preoţi şi mireni, binecuvânta bărbaţi şi femei, binecuvânta bătrâni şi tineri, binecuvânta părinţi şi prunci, binecuvânta învăţători şi învăţăcei, binecuvânta domnitori şi supuşi, mari şi mici. Binecuvânta pre toţi
23
cei ce Te'cunosc pre Tine, ca să Te cunoscă tot mai bino din ce în ce; binecuvânta şi pre cei ce încă nu Te cunosc, ca se Te cunoscă. Binecuvânta D6mne t6tă biserica Ta şi ne trămite şi n6uă credincioşilor Tei Duchul Teu cel sfânt, ca precum atunci pre Apostolii Tei, aşa acum şi pre noi următorii Tei şi ai acelora, se ne poveţuiâscă întru tot adeverul. Că Tu eşti calea şi adeverul şi vieţa, şi Ţie mărire se cuvine, împreună cu Părintele Teu cel fără de 'nceput, cu preasfântul şi bunul şi de viaţă făcătoriul Teu Duch, acum şi în veci. Amin.
V. Alta tot la Prasnicul înălţârei Domnului.
„Şi eată eu cu voi sum în tote 4'Uele, până la sfârşitul veacului,
Amin".        Mateiu cap 28, vers 20.
Mântuitoriul plinise sublima Sa chiămare pe pământ, lucrul săvârşise, pentru care l'a fost trămis Tatăl în lume, sămânţa Evangeliei era aruncată în pământ, jertfa cea mare o jertfise pe altariul Golgotei, vieţa triumfase asupra morţii şi stricăciunei, şi acum sosise momentul, ca fiul se se reîntorcă în sinurile cerescului seu Părinte, dela care spiritual nici când nu se depărtase. Şi precum a fost admirabilă nascerea Lui pe pământ, tot asemenea este minunată şi eşirea Lui. Angerii lui Dumnedeu vestiseră atunci păstorilor din Vitleem nascerea Lui; ângerii, solii ceresci, se aretă şi astădi Apostolilor celor uimiţi, spunându-le, că Iisus, pre carele '1 văd acum cu mărire mergând la ceriu, iarăşi va veni întru acesta mărire. In liniscea pescerei din Vitleem nascerea Lui, în liniscea muntelui măslinilor înălţarea Lui la ceriu. Aici adună Mântuitoriul lumei încă odată pre iubiţii sei învăţăcei, pre cari 'i deduse Tatăl din lume; aici deschide încă odată gura Sa cea dumnedeescă, le descopere tainele împărăţiei lui Dumnedeu, şi apoi încredinţându-i purtărei de grijă a Părintelui seu, se înalţă pe nuor uşor dela ochii lor, asigurându-i de ajutoriul seu pentru totdeauna. „Şi eată" — le dice — „eată eu cu voi sum în tote dilele, pană la sfârşitul vâcului!"
Se mergem şi noi, creştini iubiţi, pre cari darul lui Dumnedeu ne-a întrunit astădi aici, se mergem şi noi cu Apostolii Lui, se fim de faţă la eşirea din lume a Domnului nostru! Şi precum altă dată am
ascultat cu bucuria glasul Angerilor, cari vcstiau nascerea Lui; precum l'am însoţit la Iordan la botez; precum am plecat inimile nostre la învăţătura Lui cea minunată; precum am plâns cu învăţăceii şi cu mironosiţele la patima şi mortea şi îngroparea Lui: astfeliu veniţi să însoţim pre Domnul şi în acâstă ultimă călătoria pământescă. Veniţi să audim din rostul Lui încă odată cuvântul cel fericitoriu al Evangeliei ; să ne împărtăşim încă odată de binecuvântarea manilor, ce le rădică spre credincioşii Săi; să priimim încă odată încredinţarea, că deşi trupesce se duce dela noi, dar duchovnicesce rămâne cu noi în veci! Da, Domnul remâne în veci cu noi, decă noi ^om fi şi vom remâne învăţăceii Lui.
Şi ce e acesta? Este, ca mai întâi de tote sei cu-nosceml Cum? Acuşi se împlinesc 1900 ani, de când a umblat Domnul pe pământ, şi se vestesce între noi numele Lui, şi încă să nu'l cunoscem ? Da, sânt 1900 de ani dela venirea lui Christos, şi încă câţi omeni sunt pe pământ, cari n'au audit de numele Lui, seu decă au şi audit, încă n'au credut, şi decă au şi credut, încă nu s'au botezat, sâu dacă chiar s'au şi botezat, totuşi încă nu cunosc pe deplin pre Acela, întru carele s'au botezat şi al cărui nume '1 portă! Trei ani umblaseră Apostolii cu Christos, audind di de di cuvântul Lui, vădând necontenit minunile Lui, răsunând de-a pururea în urechile lor vestirea Lui despre voia Tatălui, puterea, înţelepciunea, bunătatea, iubirea şi mărirea Tatălui, şi cu tote acestea puţin înainte de patimă 'L rogă Eilip: Domne, arată-ne nouă pre Tatăl! — Ce fel Filipe? De atâta vreme eşti cu mine, şi încă nu cunosci pre Tatăl? şi nu scii, că Tatăl este întru mine şi eu întru Dânsul? — Şi iarăşi altă dată: „Cine dic omenii că sum eu?" întrebă Domnul pre Apostolii sei. „Unii — răspund ei — dic, ca
26
oşti Ionii Botezătoriul, alţii că eşti Ilie, alţii că eşti loreinia seu unul din Proroci. — „Dar voi cine diceţi că sum?" Şi eată din cei doisprezece, cari în tote dilele erau cu El şi toţi '1 cunosceau, precum li se părea, unul singur, adecă Simon Petru îndrăsnesce a mărturisi: „Tu eşti Christos, fiiul lui Dumnedeu celui viu !" Eată, fraţilor, cunoscinţa nostră despre Christos: unul din doisprecjece!
Dar de l'am şi cunosce şi l'am şi mărturisi ca Petru, totuşi nu e de ajuns, decă nul vom şi iubi. A cunosce însă pre Christos şi a'l iubi, este forte aprope seu mai vârtos este imposibil a'l cunosce şi a nu'l iubi. Ba un renumit părinte bisericesc*) dicea f6rte adevărat şi frumos, că pe atâta cunoscem pre Dumnedeu, pe cât '1 iubim/11 Căci a iubi pre Christos, este a iubi binele. Ear a cunosce lumina şi a iubi întune-recul; a cunosce dreptatea şi adeverul şi a iubi minciuna şi falsitatea; a cunosce binele şi a iubi răul, — cum ar pute un astfel de om a se numi învăţăcelul lui Christos? Fariseii credeau că cunosc scripturile, şi nu le cunosceau; de aceea nu cunosceau şi nu iubiau nici pre Christos, prevestirea şi dorirea scripturilor. „Pre omul acesta — diceau — nu'l seim de unde este!" Moise şi toţi Prorocii '1 preveduseră şi'l prevestiseră; scriptura era plină de numele lui Mesia, şi ei nu'l cunosceau! Şi cătră cine Ziceau, că nu sciu, cine este Christos ? Cătră sărmanul om, ce fusese orb din nascere, după cum audirăm în Evangelia nostră de curend, pre care '1 vindecase Christos, şi carele '1 cunoscea. O căile lui Dumnedeu! Cel necărturar '1 cunosce, şi cei cărturari nu; cel neînveţat îl mărtu-risesce, '1 doresce, i să închină, — cei învăţaţi '1 des-preţuesc şi să lapădă de Densul; cel orb vede, — şi cei cu ochi sunt orbi! Şi unde este cheea acestui
*) A se vede nota 1. dela fine.
27
secret? în două cuvinte: Acesta 'L iubia, aceia '/v nrian! Eată, fraţilor, cunoscinţa fără iubire!
Dar în fine iubirea acesta să nu se mărgineseă, numai pe lângă simţemintele inimei, nici chiar pe lângă cuvintele gurei; ci să se manifesteze seu arete şi prin faptele nostre, prin urmarea lui Christos, „Nu tot cel-ce 'mi dice mie: „Domne, Domne!" va întră întru împărăţia ceriului, ci cel ce face voia Tatălui meu!" Şi iarăşi: „Cel ce va să vină după mine, să se lapede de sine, să'şi ia crucea sa şi să'mi urm.eze mie!" Sunt frum6se cunoscinţele, sunt lăudabile simţemintele bune, sunt plăcute şi folositore cuvintele; dar coverşitoro preste tote sunt faptele'-'-! Deci de voim se fim învăţăcei ai lui Christos; de dorim, ca şi cu noi se fiă. Domnul, precum a promis a fi cu Apostolii săi, apoi să ne silim, tot mai bine a'l cunosce, tot mai cu căldură a'l iubi, tot mai mult a urma Lui? Apostolul Pavel mustră pre Corinteni (I. Cor. 11, 30), că sunt între ei mulţi neputincioşi şi bolnavi şi dorm mulţi" ; adecă mulţi creştini cu numele, dar nu şi cu faptele. Ferice decă cuvântul acesta nu se va putea aplica, şi la noi! Dar decă voim să ne numim creştini, se urmăm blândeţele, dreptatea, smerenia, iubirea de 6meni a lui Christos, şi atunci Christos va fi şi cu noi, ca cu învăţăceii săi.
Ear Tu fiul lui Dumnedeu, Mântuitoriul lumei, carele mergi astădi cu preamărire la Tatăl, — Tu, al cărui dar a făcut din pescari Apostoli şi din păgâni Mucenici, lumineză mintea nostră spre cunoscinţa Ta, aprinde inimile nostre spre iubirea Ta, întăresce puterea nostră şi mai vârtos neputinţa nostră spre urmarea Ta, ca să ne învrednicim şi noi a ii cu cu-ventul şi cu fapta învăţăcei ai Tăi. Nu ne lăsa orfani nici pre noi, precum u'ai părăsit pre Apostolii Tăi.   Binceuventă-ne şi pre noi, cari  serbăm astădi
28
împreună cu maica nostră biserică mărită Înălţarea Ta la ceriu, precum ai binecuvântat în muntele măslinilor pre iubiţii Tei învăţăcei, pre cari i-ai cheiă-mat a mărturisi pentru Tine şi a binevesti evangelia Ta în totă lumea, la totă zidirea. Trămite-ne şi noue, precum acelora, pre Mângăitoriul, duchul adevărului, carele dela Tatăl purcede, ca se ne povăţuiescă spre tot adeverul; şi fii cu noi şi cu sântă biserica Ta, precum ai promis credincioşilor Tei, pană la sfârşitul veacului. Amin!
VI. A doua di de Rosalii. *)
„Şi s'au umplut toţi de Duchul Sfânt, şi au început a vorbi într'alle limbi, precum le da lor Duchul a grăi!" Fapt. Apost. z, 4.
Ceea-ce este pentru o familia diua nascerei capului ei, aceea este, iubiţilor, pentru familia cea maro a creştinilor diua de eri, ce se continuă şi astădi şi încă şi mâne; căci acum serbâză biserica creştinâscă sărbătorea nascerei sale. Astădi câta cea mică a credincioşilor lui Christos, — cu totul 120 suflete, — până acum ascunsă şi fricosă, ese la lumina c\\\e\ şi se în-iaţişeză lumei ca societate solidară, încheiată, ca bisericii christiană. Şi precum fiii şi fiicele la dma natală a părinţilor lor alârgă a le încununa frunţile iubite cu cununi de flori şi a le înveseli inimile prin urări şi fori-citări: aşa şi noi eată am încununat şi am împodobit astădi pre maica nostră sufletescă cu verdâţă şi cu flori, şi'i aducem cântări sfinte de bucuria şi de vo-seliă. Fiă, ca aceste jertfe fiieşci ale nostre se pur-câdă din inimi curate! Fiă, ca buna nostră maică să le priimescă cu plăcere şi bucuria. Fiă, ca precum iîii de mama lor, aşa şi mama să se potă bucura astădi cu bucuria sfântă de fiii sei! Da, bucură-te maică sfântă, bucură-te biserică de fiii tei! Bucură-te, căci ceea-ce la început păreai stârpă, astădi numeri fiii tei nu după sute său mii, ci după milione şi sute de mili6ne, pentru-câ tot pământul este plin de dânşii. Ceea-ce la început erai defăimată şi persecutată, astădi eşti lăudată şi glorificată ca începăt6rea unei ore nouă de fericire în viaţa neamului omenesc! Ceoa-co la început, ca şi dumnedeescul teu întemeiatoriu, im
*)  A 80 vede nota 2 dela fine.
30
31
aveai unde se-ţi pleci capul, astădi şedi pe scaune împerătesci. Bucură-te, bucură-te biserică, mamă fericită, bucură-te de fiii Tei! Bucuraţi-ve fii de mama vostră! Astădi sunt Rosaliele, serbătorea roşelor, diua, nascerei bisericei creştinesci!
Precum le demandase dumiiedeescul înveţătoriu înainte de  preamărita sa înălţare, Apostolii şi ceilalţi înveţăcei ai Domnului erau în Ierusalim, ascep-tând împlinirea făgăduinţei date lor.   Cum se va fi amestecat în inimile lor în decursul acestor noue dile bucuria cu întristarea! Bucuria, căci veduseră împlinit minunat ceea-ce predisese Christos despre mortea, înviierea şi înălţarea sa, şi se convinseseră cu dese-vîrşire, că Christos este fiiul lui Dumnedeu, Mântuitoriul lumei.  Ear întristarea, pentrucă se vedeau pre sineşi ca pre nisce prunci orfani, lipsiţi de părintele lor, lipsiţi de înveţătura şi poveţuirea Lui, — de pânea cea cerescă, ce nutrise până acum sufletele lor. Inse întristarea lor nu dură mult. Căci la dece c]ile după înălţarea Domnului, fiind ei adunaţi cu toţii la un loc, s'a făcut deodată o suflare ca de vifor, ce vine repede, şi a umplut casa unde şedeau, şi Duchul Sfânt în formă de, limbi de foc s'a pogorît piteşte denşii, şedend pe jiâcarele din ei.   Şi s'au umplut toţi de Duchul şi au început a grăi în alte limbi, precum le dedea lor Duchul a grăi. Mulţimile celor adunaţi în Ierusalim, Iudei din totă lumea, se spăimentară de acesta vedere străină; ear alţii, necunoscend puterea lui Dumnedeu,  'şi aflau batere de joc de denşii, dicând, că sunt plini de vin, mă-carcă eră de dimineţă, încă numai la a treia oră din di. Atunci Petru, acel Petru, care 'n noptea ss. patimi se lăpedase de Domnul seu, ba se jurase că nici că'l cunosce, — acel Petru acum păşesce la mijloc între popor şi le arată din sânta Scriptură, că acesta nu este beţia, ci este plinirea cuvântului Prorocului Ioil,
(2, 28), carele cu multe sute de ani mainainte pre Zisese acesta profusiune a Duchului lui Dumnedeu; apoi le vorbi cu atâta însufleţire, încât mulţi se petrunseră de cuvintele lui şi'l rugară, se le arete calea cătră mântuire. El le respunse: „Botezaţi-ve şi credeţi în Evangelia, şi veţi lua puterea Duchului sfânt" ! Şi în ora aceea se botezară ca la trei mii de suflete şi se umplură toţi de Duchul sfânt. Astfel vedem aici, tot într'o oră, cea d'antâi semenătură, şi cel d'antâi seceriş în agrul lui Christos. Ear de atunci încoce aflăm pre Apostolii, precum disese Domnul la chiămarea lui Petru, ca pre nisce vânători, cari întind mrejile cuvântului lui Dumnedeu în tote părţile, spre a vena pre toţi cei doritori de mântuire şi a-i aduce la Christos. Căci de atunci ei se risipiră prin lume, încătrău 'i poveţuia Duchul lui Dumnedeu, vestind cuvântul vieţei de veci şi botezând. Şi cuvântul lui Dumnedeu sporia în mod minunat, şi numerul credincioşilor se îmmulţia din di în di? şi virtuţile creştinesci resăriau ca spice frum6se din pământul cel până aci înţelenit, ce nu producea făr spini şi polomidă. Ear acestea tote se făceau, pentrucă Apostolii Domnului se îmbrăcaseră cu putero de sus, pentru-cd Duchid sfânt îi luminase, îi întărise şi i sfinţise.
Trei ani fuseră Apostolii împreună cu Christos, martori faptelor Lui, ascultători cuvintelor Lui, şi totuşi încă atât de puţin au fost înţeles trămiterea Lui cea dumnedeescă, încât cu puţin înainte de patimă Filip, confundând cele ceresci cu cele pământesci, 'L rugase: Domne, aretă noue pre Tatăl; ear fiii lui Zevedeiu, cugetând la ranguri lumesci, ceruseră a şede deadrâpta şi deastânga Lui întru mărirea Lui. Acesta necunoscinţă a lor prin pogorîrea Duchului sfânt a încetat. Ca o lumină, s'a aretat Duchul Sfânt, şi ca o lumină a luminat, a strălucit şi a petruns min-
32
ţile şi inimile lor. Acum, precum cântă frumosele n6stre cântări despre Moise, se scutură tina de pe ochii minţei lor, şi ei ved pre cel-ce este, şi se învaţă cunoscinţa Duchului. De aici încolo ei nu mai sunt pescarii cei neînveţaţi, ci sunt comori de înţelepciune şi începătorii teologilor şi retorilor bisericei. Tainele lui Dumnedeu stau acum ca nisce cărţi deschise şi ceteţe dinaintea ochilor lor sufletesci, şi ceea-ce mai nainte le era enigmă seu gâcitură, de arii încolo le este realitate, lucru aievea, adever, lumină. Acum înţeleg prorociile cele întunecate ale Prorocilor, petrund Ia înţelesul cel adeverat al cuvintelor lui Christos, — cunosc pre Tatăl, pre carele dorise Filip să'l cunoscă. Acum înţeleg, că este o vieţă mai înaltă pentru om, decât a mânca şi a be ;■ cunosc, că creştinătatea cea ade-verată este, a împlini voia lui Dumnedeu; sunt convinşi, că tot neamul omenesc de sub cer este chiămat la ospeţul cel mare al împerăţiei lui Dumnedeu. Aşa iubiţilor, căci aşa a fost voia lui Dumnedeu, ca tainele Lui cele mari se se acopere dinaintea învăţaţilor lumei, şi se se descopere pruncilor, adecă Apostolilor celor necărturari, ca astfel se nu se sumeţescă omul cu sciinţa sa, ci se cunoscă şi se mărturisescă, că tote întru tote le lucreză darul lui Dumnedeu. Şi precum minţile Apostolilor Duchul Sfânt le-a luminat spre tote cele mântuitore, aşa şi astădi, creştini evlavioşi, totă luminarea nostră, spre tot, ce este bun şi folositoriu şi sfânt, o lucreză Duchul acesta. Duchul lui Dumnedeu este luminarea cea adeverată a minţei n6stre. De cuprindem lucrurile, ce ne sunt de trebuinţă şi de folos în vieţă; de înţelegem cuvântul lui Dumnedeu şi petrundem adeverurile Lui cele vecînice şi neschim-băci6se; de ne rădicăm prin luminarea minţei nostre tot la mai înalte şi mai înalte trepte ale cunoscinţei şi ale lucrărei; de cunoscem adeveratul nostru bine
_ 33_
şi tindem spre ajungerea lui, seu de pricepem reul, ce ne ameninţă, şi seim a ne feri de dînsul, tote acestea sunt lucrări ale Duchului Sfânt, carele astiel, după mesura credinţei nostre, se revarsă asupra celor aleşi de Dumne4eu. Da iubiţilor, Duchul sfânt este luminarea minţilor nostre.
Şi precum vedem pre Apostolii Domnului lumi-nându-se prin Duchul Sfânt, aşa-i vedem şi întărindu-se, ba devenind supra-omenesci şi neînvingibili prin puterea acestui Duch. „Tote" — dice Apostolul Pavel — „tote le pot întru Christos, cel-ce me întăresce!" Ei, cari în noptea patimilor lui Christos, învinşi de slăbiciunea firei omenesci, fugiseră şi se împrăsciaseră, acum se întăresc în credinţă întru atâta, încât se readună, se constituesc în societate deosebită, păşesc în faţa lumei cu numele lui Christos, şi în timpul îndelungatelor şi grelelor ispite nimic nu mai este în stare a-i despărţi de Densul. Petru, carele în ora periclului cu jurământ se lăpedase, că nu e dintre învăţăceii lui Iisus, ba nici că cunosce pre omul acela, acum ia îndrăsnelă a-'l vesti în public. „Simon Petru, servul şi apostolul lui Iisus Christos" se numesce el de aici înainte, şi acuşi '1 vom vede dându-şi şi viaţa sa pentru Christos. Ei, cari mai înainte şedeau numai cu uşile încuiate pentru frica Iudeilor, acum mărturisesc pre Christos înaintea archiereilor şi boierilor poporului, şi cu tote că li se opresce a mai pomeni numele acesta, ei '1 predică în biserica cea mare din Ierusalim. Soborului, care i ameninţă cu pedepse aspre, de vor mai numi numele acela, i respund în faţă: „Judecaţi, de este drept înaintea lui Dumne4eu, pre voi a vă asculta mai vârtos, decât pre Dumne4eu!" (Fapt. Apost. 4, 19). Ba după-ce se pun în prinsore, se legă cu lanţuri şi se bat cu toiege ca nisce criminali, ei se bucură şi mulţemesc lui Duumecjeu, că
11 3
M
n'au învrednicit,  a fi batjocuriţi şi maltrataţi pentru numele lui Christos.   Şi acesta tăria a credinţei, ce li-a insuflat Duchul slânt, nu i-a mai părăsit totă vieţa lor, ci i-a însoţit pană în momentele cele din urmă şi li-a recorit frunţile de sudorile morţii. Nenumărate au fost suferinţele lor: persecuţiuni pe faţă dela inimici, persecuţiuni ascunse dela prietenii cei mincinoşi, persecuţiuni dela Iudei şi dela păgânii, persecuţiuni dinafară şi dinlăuntru.  Fometea şi setea, frigul şi zeduful, golătatea şi lipsa, bătăile şi închisorile, ameninţările cu mortea şi periculii de morte de multe feluri, tote le sufer, tote le suportă,  tote le înving cu puterea priimită astădi dela Duchul Sfânt. Cu acesta tăria ei au învins lumea,  şi tot asemenea şi astădi numai tăria aceea pote triumfa asupra patimilor şi ispitelor lumei.   Căci de unde ar ave cel drept cu-ragiul, a suporta în lume neîndreptăţirile, ce i se fac, decă nu l'ar întări duchul lui Dumnedeu ?  De unde cel bun îndrăsnela, de a nu se teme de celreu? De unde cel iubitoriu de adever şi dreptate tăria aceea de diamant, a nu pleca genunchii sei înaintea min-ciunei şi a făţăriei ? Da, iubiţilor, Duchul Sfânt a fost şi este nu numai luminarea minţilor nostre, ci şi întărirea inimilor nostre!
în sfârşit Duchul Sfânt a sfinţit pre Apostoli, fă-cendu-i după cuvântul scripturei vase de bună trebă spre plinirea evangeliei lui Iisus Christos. In formă de foc s'a arătat Duchul Sfânt, şi în forma focului, ce curăţesce aurul şi argintul de alte soiuri de pământ, cu cari se află amestecate, a curăţit minţile şi inimile lor de tot ce era material, pământesc şi de jos. „Eu — dice Apost. Pavel (Galat. 2, 19) — eu prin lege legei am murit, ca se vioz lui Dumnedeu". Şi în adever că de aici încolo ei nu mai vieză loruşi, ci lui Dumnedeu şi evangeliei lui Christos. Mania,
_3B_
ura, resbunarea, iubirea de argint, nedreptatea şi câte alte patimi domnesc în lume, turbură fericirea nostră şi ne depărteză de D-deu, ei în urma acestei sfinţiri le au depus cu totul, de tote s'au desbrăcat, tote le au şters din inimile lor, şi s'au îmbrăcat în vestmântul acela curat şi nemaculat al sfinţeniei, ce-i face pentru toţi vecii stele luminose ale bisericei lui Christos. Ei, cari mai nainte erau bântuiţi de multe feluri de neputinţe omenesci,  acum se fac esemple şi modele vii de virtute pentru totă creştinătatea; şi cu drept pot provoca pre credincioşii lor, a li se face următori. De aici încolo  ei sunt ângeri în trup omenesc, fiinţe apropiate de Dumnedeu, cari trăiesc pe pământ, dar sufletele lor deapururea sunt în ceriu. De aici încolo ei nu mai cugetă, nu mai simţesc, nu mai doresc şi nu mai voiesc cele omenesci şi de jos,  ci totă cugetarea şi  simţirea şi voinţa lor este aţintită spre cele mai înalte şi ddeesci.   0 fericiţi noi creştinii, cari avem  astfel de esemple strălucitore dinaintea ochilor noştri!   Apostolii   au  fost  omeni asemenea noue, născuţi cu tote neputinţele firei nostre, supuşi tuturor patimilor asemenea noue.   Şi eată, luminaţi şi întăriţi de Duchul Sfânt, la ce înălţime a perfec-ţiunei s'au urcat! Fericiţi noi, cari vedem firea nostră atât de nobilitată, cari vedem pre om atât de aprope de D-deu!   Dar mai fericiţi, decă ne vom petrunde şi noi de sfinţenia lor!  Şi deplin fericiţi,   decă ne vom face revnitori şi următori acestei sfinţenia  Da, creştini iubiţi, căci numai atunci vom pute călca sub piciorele nostre, ca  pre nisce fere   deapururea revoltante, patimile acelea,  cari  resvrătesc lumea,  cari strică fericirea nostră şi a, altora şi ne închid uşile raiului celui gătit noue.   Numai atunci  va domni în casele şi familiile şi cărările vieţei nostre modestia,, cumpetul, dreptatea, sineoritatoa,   adeverul,   curăţia, îndolungă-răbdarea,
3*
36
iubirea lui Dumnedeu şi a deapropelui, şi totă fapta bună, cari tote Apostolul Pavel le numesce rodurile Duchului Sfânt. Numai atunci vor merita societăţile nostre, fiă familii, comune, teri, staturi seu de ori-ce fel numele de societăţi creştinesci. Numai atunci vom pute dice, că conlucrăm la împărăţia lui Dumnedeu, pentru carea Christos şi-a vărsat sângele, pentru carea s'a pogorît Duchul Sfânt preste credincioşii lui Christos. Da, iubiţilor, căci Duchul Sfânt atunci a fost, şi acum este şi deapururea va fi sfinţirea sufletelor nostre!
Ear ca să vină, să vină cât mai curend, mai ântâiu în inimile nostre, apoi în casele nostre şi în fine asupra tuturor cugetărilor şi lucrurilor nostre acest dumnedeesc şi Sfânt Duch, care-le a luminat, a întărit şi a sfinţit pre Apostolii Domnului, să ne rugăm cu deosebire astădi cu acel pătrun datori u cuvânt, ce ni-1 cântă biserica mai vârtos în dilele acestea: „Duchul Sfânt eră şi este şi va fi, nici început având nici încetând, ci pururea cu Tatăl şi cu Fiiul este împreunat şi împreună numărat: vieţă şi de viaţă făcătoriu, lumină şi din lumină purcedătoriu; însuşi bun şi isvor bunătăţii, prin carele Tatăl se cunosce şi Fiiul se prea-măresce şi de toţi să scie: o putere, o împreunare, o închinăciune a Sfintei Treimi". Căreia întreit sântă cântare, cinste şi preamărire, dela noi şi dela totă suflarea în veci!  Amin!
VII. La sărbătorea Nascerei Sfântului Ioan Botezâtoriul.
(24 Iunie).
„Şi tu, pruncuţe, proroc Celui Prealnalt te vei chiăma, că vei merge înaintea feţei Domnului, sil gătesci căile Lui!" Ev. Luca, 1, 78.
Când se apropia plinirea vremei, ca Dumnedeu să trămită în lume pre Mesia cel promis, era în Iudeea un preot cu numele Zacharia, şi muierea lui Elisaveta. Şi erau ei omeni buni şi drepţi înaintea lui Dumnedou, şi îmbătrâniseră amândoi, dar nu aveau prunci. Atunci odată, pecând Zacharia slujia în biserică înaintea Domnului, după rânduela preoţiei, eată un ânger doa-drâpta altarului, şi el s'a spăimântat. Şi i-a dis fulgerul: „Nu te teme Zacharie, pentru-că s'a audit rugăciunea ta, şi muierea ta Elisaveta va nasce ţio fiiu, şi vei pune numele lui Ioan. Şi va fi ţie bucuria şi veselia, şi mulţi de nascerea lui se vor bucura. Că va fi mare înaintea Domnului, şi vin şi beutură beţivă nu va be, şi se va umple de Duchul Sfânt încă din pântecele maicei sale" ; apoi spunându-i, că va merge înaintea Domnului cu duchul şi cu puterea lui Ilio, termină cu cuvântul, că pruncul acesta va găti Domnului popor desăvârşit. Şi întrebând Zacharia, cum va cunosce el acesta? căci şi el şi Elisavota sunt bătrâni, trecuţi din Zilele lor, 'i djse ângerul: „Eu sum Gavriil, cel-ce stau înaintea lui Dumnedou şi sunt trămis a grăi cătră tine şi a bine vesti ţio acestea. Şi eată vei tace şi nu vei putâ grăi pănă'n (|iua aceea, când vor fi acestea, pentru-că n'ai orodut cuvintelor inele, care se vor împlini la vremea lor". Şi aşa s'a şi întâmplat.  Zacharia rămase mut, şi po-
porul mirându-so, eunoseu, că a v<1<]ut vedenia. Kară la timpul seu Elisaveta născu  prunc do partea băr-bătâsoă, şi era plină de bucuria, că a luat Dumnedou ocara ei dintre omeni,  căci Evreii credeau, că soţii, cari n'au prunci, nu sunt buni la Dumnedeu.   Şi când după legea lui Moise la opt cţile era se se taie îm-pregiur pruncul şi se i se pună nume,   atunci se Iacii dispută între rudenii pentru numele pruncului. Unii diceau:  Zacharia,  ca  al tatălui seu, ear Elisaveta : Ioan,  care în limba evreescă va se dica : Darul lui Dumne4eu.  Şi aşa făcând semn la tatăl pruncului,  acesta ceru tăbliţă   şi   scrise: Ioan se fiă numele lui! Atunci dintr'odată se deslegâ limba lui, şi bătrânul preot începii a mări pre Dumne4eu şi a proroci despre acest prunc minunat: că Domnul a cercetat cu milă pre poporul seu şi i-a făcut mântuire, precum s'a promis lui Avraam,  părintelui poporului seu.  „Şi tu, pruncule", — 4ise — „prorocul Celui Preaînalt te vei chiăma, că vei merge înaintea feţei Domnului, se gătesci căile lui, ca se dai cunoscinţa mântuirei poporului lui, întru iertarea păcatelor lor.  Pentru milostivirile milei Dumne4eului nostru, în care ne-a cercetat pre noi răsăritul cel din înălţime.  Ca să lumineze celor-ce şedeau întru întunerec şi în umbra morţii, se îndrepteze piciorele nostre în calea păcei".   Astfel apoi a fost tăiat pruncul îm-pregiur şi a priimit numele Ioan; şi evangelistul Luca nu lipsesce a adauge: că „pruncul crescea şi se întăria cu duchul, şi a fost în pustia pană în iţiua, arătărei lui cătră Israil".
Acesta 4i de bucuria, chua nascerei s. Ioan pro-rocului, înainte - mergătoriului şi botezătoriului Domnului nostru Iisus Christos, o sărbăm noi astă4i, creştini iubiţi, — 4ma pi'orocului, pre care însuşi Domnul '1 numesce cel mai mare între cei născuţi din muieri.
Bisoriea închipuiesoo pre s. Ioan Potezătoriul ca purtând aripi la. umerii sei, şi-'l numesce „ânger în trup, temeiul proroeilor, înainte mergătoriu al venirei lui Christos". Căci minunată întru adevăr este dela început pană la sfârşit vieţa acestui proroc. îmbrăcat în haină de peri de cămilă, brâu de curea preste mijlocul seu, mâncând aguridă şi miere sălbatică, el petrece cu o fiinţă din altă lume, în pustiiul Iordanului şi strigă poporelor: „Pocăiţi-vă, că s'a apropiat împărăţia cerurilor!" Şi veniau la densul mulţime de omeni din tote părţile, şi-'şi mărturisiau păcatele lor, şi se botezau dela densul în apele Iordanului. Şi împreună cu alţii veniau şi din Farisei şi Saducei; şi Ioan îi cunoscea pre ei' cu duchul şi 4icea lor: „Pui de năpârci, cine v'a arătat vouă, ca să fugiţi de mania cea fiitore ? Faceţi dar roduri vrednice de pocăinţă!" Apoi îi învăţa, să nu se laude tot cu aceea, că tatăl lor este Avraam, căci Dumne4eu şi din petrile acestea pote să rădice fii lui Avraam. Ci mai vârtos să cugete, că săcurea este la rădăcina pomului, şi tot pomul, care nu face rod bun, se taiă şi se aruncă în foc. — Ear când '1 întreba, că doră el este Iisus? Ioan mărturisia, că nu este, ci el e glasul celui-ce strigă în pustia : Gătiţi calea Domnului,
— că după El vine cel mai mare decât densul, căruia el nu e vrednic a-i deslega curelele încălţămintelor,
— că el boteză cu apă spre pocăinţă, dar acela, adecă celce vine după densul, va boteza cu Duch sfânt şi cu foc, şi multe altele, cu cari mângâia poporul. Intr'aceea venind si Iisus din Galilea la Iordan să se boteze, Ioan din descoperire dunme4eescă '1 cunoscu şi-1 numi „mielul lui Dumne4eu, care portă păcatele lumei", căci Duchul lui Dumne4eu se va po-gori preste densul şi va odichni preste densul. Şi aşa, ca să se plinescă,  după cuvântul lui Iisus, t6tă
40_
dreptatea, Ioan boteza pre Iisus în Iordan, şi Duchul în chip de porumb se pogori preste Densul şi se făcu glas din cer: „Acesta este fiiul meu cel iubit, întru carele bine am voit" !
Dar destul, iubită obşte creştinescă, destul până aci astădi, la dina nascerei Sftlui Ioan; ear mai mult despre vieţa şi mortea lui nu preste multe dile.
Căci şi din cele de pân' aici am putut cunosce, că Ioan a fost trămis dela Dumnedeu ca petra de hotar între legea vechia şi legea nouă: aceea a fost trecut, şi acesta a fost venit; „trecut-a, — după cântarea nostră bisericescă, „trecut-a umbra legei, şi darul a venit!" Ioan prin inspirarea dumnedeescă o cunosce acesta şi vine a găti calea spre priimirea lui Iisus. Serios, strins împlinitoriu al legei, modest, abstinent ca un pustnic, — străin de vin şi beutură beţivă, după prevestirea ângerului, Ioan a petrecut vieţa sa ca un ânger în trup omenesc, în post şi rugăciune, în propoveduirea pocăinţei, botezarea lui Christos şi îndreptarea la Christos a tuturor celor-ce doriau mântuirea, carea venise.
Pentru aceea, iubiţi fii ai bisericei, se ne bucurăm astădi şi noi împreună cu maica nostră biserică, şi se serbăm împreună cu densa nascerea celui mai mare dintre toţi prorocii, ba a celui mai mare decât toţi cei născuţi din muieri. Şi precum la nascerea lui Ioan s'au bucurat tote rudeniile lor şi tot ţinutul acela, că a căutat Domnul cu îndurare spre robii sei, drepţii Zacharia şi Elisaveta, aşa se ne bucurăm şi noi de minunata nascere a acestui prunc, care avea se fiă premergetoriu şi prevestitorii! al venirei lui Christos, calea şi adeverul, vieţa şi mântuirea sufletelor nostre. Căruia mărire şi preamărire, dela noi şi dela toţi, cei-ce cred întru Densul, în veci! Amin.
VIII. La sărbătorea ss. Apostoli Petru şi Pavel.
(29 Iuniu).
„Tu eşti Petru, şi pe acistă petră voiu zidi biserica mea, şi porţile iadului nu o vor biruipe ea"!
Mateiu 16, 18.
Precum înainte cu puţine c\\\q a serbat biserica nascerea s. Ioan Botezătoriului, aşa continuă astădi cu cinstirea sfinţilor şi plăcuţilor lui Dumnedeu. Astătli ne pune înainte pomenirea ss. mai marilor apostoli Petru şi Pavel, cari despărţiţi cu trupul, dar împreunaţi cu duchul, au lucrat fiăcare în parte, dar ambii spre acelaşi scop, pentru întărirea bisericei, ca după cuvântul lui Christos nici porţile iadului se n'o potă sfărma. Biserica serbeză astădi pre amândoi împreună, ca prin acesta se ne arete neschimbata, neîntrerupta şi nealterata unitate a bisericei: căci unul este capul bisericei, unul întemeiătorul şi domnul ei, Iisus Christos, care promite a fi cu dânsa pană la sfârşitul veacului; şi una şi nedespărţită este şi biserica, trupul lui Christos: nici unul fără altul.
Petru numit şi Simon, împreună cu fratele seu Andreiu, au fost fii ai lui Iona, toţi pescari. Pro amândoi fraţii i-a aflat Iisus întocmindu-şi mrejile, şi i-a chiămat după sine, ca se-i facă vânători de omeni, şi ei lăsându-şi mrejile şi pre tatăl lor, au mers după dânsul. După evangelistul Ioan înse mai ântâiu a aflat Iisus pre Andreiu şi '1-a chiămat după dânsul ; apoi Andreiu s'a întâlnit cu Petru, 'i-a spus că a aflat pre Mesia şi '1-a chiămat şi pre el la dânsul. Aşa înţelege acostă chiăinare şi biserica nostră, căci pro Andreiu '1 niimesoe „cel ântâiu chiămat". Destul că Petru, (iă pentru botrânoţo, fiă după rîvna sa întru
42
43
lăţirea evangeliei, a fost împreună cu Iacob şi Ioan, fiii lui Zevedeiu, unul din cei mai de aprope ai lui Christos şi martor ocular al actelor şi minunilor Lui, precum la înviierea fiicei lui Iair, la schimbarea Lui la faţă în muntele Tavorului, la începutul dumnede-escilor patimi şi altele. Cuvântul însă, care l-am pus în fruntea meditărei nostre de astădi, este acesta. Aflându-se Iisus cu învăţăceii sei în părţile Cesareei lui Filip, i-a întrebat pre ei, cine dic omenii că este El, fiiul omului. Eară ei au dis: Unii dic că eşti Ilie, alţii că eşti Iremiă seu unul din proroci. Dis'a lor: Dar voi cine diceţi că sum? Şi a răspuns Si-mon Petru: Tu eşti Christos, fiiul lui Dumnedeu celui viu! Dis'a Iisus lui: „Fericit eşti Simone, fiiul lui Iona, că trupul şi sângele nu ţi-a descoperit ţie, ci Tatăl meu cel din ceruri. Şi eu dic ţie, că tu eşti Petru, şi pe acâstă petră voiu zidi biserica mea, şi porţile iadului nu o vor birui pre ea. Şi voiu da ţie cheile împărăţiei ceriurilor, şi ori-ce vei lega pre pământ, va fi legat şi în ceriuri, şi ori-ce vei deslega pe pământ, va fi deslegat şi în ceriuri". Şi acesta este puterea cea mare, neînvingibilă, a bisericei lui Christos, Cel Gel este întemeiată pe mărturisirea lui Petru : Tu eşti Christos, fiiul lui Dumnedeu. Insemneză bine, iubite creştine, pe mărturisirea lui Petru, ear nu precum dic unii, pe persona lui, carea este greşită şi muritore, ca a tuturor omenilor. Ia, de poţi, mărturisirea acesta a lui Petru: că Christos este fiiul lui Dumnedeu celui viu, ia-o, c\ic, în laturi, — şi biserica creştină, ca atâte şi atâte alte instituţiuni omenesci, ar fi sguduită din temeliile sale!
Şi acâsta o seim din S. Scriptură şi chiar din acelaşi cap, unde Christos dă lui Petru acâstă putere a cheilor. Căci îndată după acest cuvânt Christos spune apostolilor do patimile, ce-1 asoeptă, în Ie-
rusalim dela bătrâni şi archierei şi farisei; şi conju-rându-1 Petru, să nu mai mergă acolo, Christos '1 mustră: Mergi după mine Satano, smintâlă 'mi eşti mie ; că nu gândesci cele-ce sunt ale lui Dumnedeu, ci cele-ce sunt ale omenilor, — o mustrare, carea ar fi un lucru cu neputinţă, decă Domnul ar fi zidit biserica sa pe persona lui Petru. Şi aşa încă odată: nu pe persana, lui Petru, ci pe mĂrturisirea lui a zidit Christos biserica sa, — pe mărturisirea, carea nu trupul şi sângele i-a inspirat-o lui: că Christos este fiiul lui Dumnedeu celui viu ! — Petru după căderea sa în noptea patimilor lui Christos, şi după rădicarea şi repriimirea sa după înviierea lui Christos, a fost pană la mortea sa unul dintre cei mai credincioşi ai Lui învăţăcei; ba când Domnul după cina cea de taină spuse învăţăceilor, — că întru acâstă nopte toţi se vor sminti întru Dânsul, Petru răspunse, că măcar toţi de se vor sminti, el nici odată nu se va sminti. Dar vai, cât de curând se împlini şi la dânsul cuvântul lui Christos, că întru acesta nopte, înainte de a cânta cocoşul, Petru de trei ori se va lăpeda de Dânsul! Da, de trei ori se şi lăpeda Petru întru acea nopte de Christos, dar după înviierea Domnului iară de trei ori so lip) de Dînsul, 'i mărturisi iubirea sa şi iar a fost priim.it în câta Apostolilor. „Petre, iubesci-me? —Pasce oile mele". De aici încolo aflăm pre Petru pană la morte în fruntea Apostolilor şi a obştei creştinesci, învăţând şi botezând pre cei-ce veniau la Christos, svătuind şi îndreptând, ocrotind şi apărând pre creştini şi răbdând cu bucuria închisori şi lanţuri, bătăi cu toiege şi mârto pe cruce pentru Christos, ba după tradiţiune, dorind a fi răstignit cu capul în jos, ca să vadă pre Christos, cel-ce s'a răstignit pentru noi şi s'a înălţat la ceriu.
Dar ani  zăbovit p6te prea, mult la Petru, nu dor cu privire la vrednicia, lui, carea este fără îndoială,,
44
4B
oi mimai la scurtimea timpului, care ne admoneză, a nu uita nici de celalalt erou al dilei de astădi, ba al creştinătăţii întregi, de minunatul Pavel. Acesta s'a născut din părinţi iudei de secta Fariseilor în oraşul Tarsu în Cilicia. El, tiner învăţat în tote cu-noscinţele timpului seu şi cu deosebire în legea lui Moise şi „rîvnitoriu părintescilor sale obiceiuri", era la început un înfocat inimic al evangeliei lui Christos; şi sânta Scriptură, când ne istorisesce uciderea cu petri a ântâiului mucenic şi archidiacon Ştefan, ne amintesce şi de un tînăr Saul, care mai târdiu s'a numit Paul seu Pavel. Când se începură în Ierusalim persecuţiuni]e asupra creştinilor, Saul priimi însărcinarea dela svatul evreesc, a călători la Damasc, a spiona după creştini, apoi a-i prinde şi a-i da spre pedepsire. Dar o svaturi omenesci! In drum spre Damasc i se arată o lumină cerescă, carea '1 orbesce; şi un glas din înălţime, care dice că este al lui Christos,'1 întrebă, pentru ce'l gonesce ? şi ajungând în Damasc '1 întâmpină apostolul Anania, '1 priimesce în casa sa, '1 învaţă tainele credinţei creştinesci, '1 botâză, şi atunci i revine lumina ochilor, — şi minunea e vădită: a adormit Iudeu şi s'a desceptat creştin! A venit duşman să prindă pre creştini, şi însuşi e creştin, aşa încât acum creştinii trebue să'l apere de furia Iudeilor, cari '1 caută să '1 omore, şi creştinii '1 slobod noptea într'o coşniţă preste zidul cetăţii şi astfel '1 scapă de morte.
Acum se 'ncepe o activitate admirabilă din partea lui întru lăţirea şi întărirea creştinismului. Nu ajunge o oră, ci ni-ar trebui dile, a areta isprăvile şi suferinţele acestui om minunat, care după cuvântul obştesc se părea că are mai multo vieţi. Dar să ascultăm însăşi mărturisirea lui, ce-o face creştinilor din Corint (IT. Cor. I 1, 24   152). De cinci ori, spune, a fost bătut de Kvroi ca un
făcătoriu de rele, de trei ori cu toiege, odată ucis cu petri şi lăsat ca mort, de trei ori s'a sfărmat corabia cu dânsul şi a fost o di şi o nopte plutind pe mare; „în călătorii, dice însuşi adeseori, cu primejdii în ape, în necazuri de cătră tâlhari, în necazuri de cătră neamuri, în necazuri de cătră păgâni; în nevoi în cetăţi, în nevoi în pustia, cu primejdia în mare, în nevoi între fraţii cei mincinoşi, în ostenele şi în supărare, în prive-ghiări de multe ori, în fome şi în sete, în posturi de multe ori, în frig şi în golătate, fără de cele din afară, năvălire asupra mea în tote dilele şi grijă de tote bisericile!" Mai ia lângă tote acestea călătoriile cele multe, întemeierea bisericilor, învăţarea cea multă de di şi de nopte, cu cuvântul şi în scris, de cari învăţături în cetirea apostolului ne împărtăşim şi noi, creştini iubiţi, aprope anul întreg.
Şi cu tote acestea modestia lui cea mare: De mi-se cade, dice, a mă lăuda, de neputinţele mele me voiu lăuda. Eată, iubiţilor, în puţine cuvinte vieţa lui Pavel, vasul alegerei, servul cel credincios al lui Christos, carele mai mult decât toţi împre-ună-apostolii sei a alergat, pană când în fine, într'o di cu Petru, cela pe cruce, cesta prin sabia au luat dela Dumnedeu cununa dreptăţii.
Aceluia dar, după însuşi cuvântul lor, al sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, mărire, cinste şi închinăciune, precum dela totă făptura, aşa şi dela noi. cari săvârşim astădi cinstită pomenirea lor.   Amin!
IX. La serbâtorea S. Proroc Ilie.
(20 Iuliu).
„Şi li-a cţis lor llie: Până când veţi schiopeta îiitr'amândoue glcs-nele vostre? ])e este Domnul Dumnezeu, mergeţi după Densul; eară de este Vaal, mergeţi după densul. Şi n'a respuns lui poporul cuvânt".
IV. tmp. 18, 21.
Moise şi Ilie — eată cele două sentinele seu străji, puse de Dumnedeu la intrarea şi la eşirea legei vechi! Unul, prin carele a dat Dumnedeu poporului lui Israil legea în muntele Sinai, ear celalalt, pre care l'a trimis a aduce poporul cel rătăcit dela închinarea idolilor la închinarea unui Dumnedeu adevărat, amintindu-i: „Eu sunt Domnul Dumnedeul tău; să nu ai alţi dumnedei străini afară de mine!" Unul se luptă, a introduce la poporul cel nemulţămitoriu şi îndărătnic legea lui Dumnedeu; celalalt a'l ţine în legea părintescă şi a'l abate dela închinarea idolilor, spre carea e aplecat. Unul rugând pre Dumnec|eu, a-i scurta dilele şi a nu'l mai lăsă să se chinuescă cu acest popor rău şi nestatornic, care pe când el petrece în post şi rugăciune în munte, ca să ceră dela Dumnedeu legea, 'şi face viţel de aur după asemănarea celor ce-i văduse în Egipt, — celalalt fugind de împăratul Achav, pre care '1 mustrase pentru răutăţile, cu cari întrecea pre toţi înaintaşii sei, şi răbdând fome şi sete în muntele Carmilului, unde un corb 'i aducea pâne, şi părăul Horat i stemperâ setea. O omule, eată şi aici doi bărbaţi plăcuţi lui Dumnecjeu, trămişi la tine, ca să te 'nveţe a cunosce pre Dumnedeu; şi tu ascuncŢi faţa ta de cătră denşii şi o 'ntorci spre idolii cei pă-gânesci; ei vor se te ducă la bine, şi tu tragi tot
spre rău; ei 'ţi vorbesc tot cu blândeţe, şi tu 'i ucidi cu petri! „Ce este Dâmne", întrebăm şi noi cu pro-rocul, „ce este, că calea necredincioşilor sporesce?"...
Dar fără de a, considera pre Moise, omul lui Dumnedeu, să ne ocupăm astădi, la djua lui, cu deosebire de s. Proroc llie, pre carele biserica '1 numesce mergetoriu înainte al venirei lui Christos.
S. Proroc Ilie a trăit pe timpul lui Achav, împăratul lui Israil; căci precum se scie, după mortea lui Solomon,  sub domnirea răsfeţatului seu fiiu E,o-voam, împărăţia se despărţise, rămânând la împărăţia cea vechia,  numită împărăţia lui Iuda, numai două neamuri: Iuda şi Veniamin, ear celelalte dece neamuri  şi-au fost ales împărat pe Ierovoam,  şi împărăţia acâstă nouă o chiămară împărăţia lui Israil. împăraţii lui Iuda tot mai ţineau cât de cât la legea lui Moise, ear ai lui Israil, amestecându-se cu păgânii şi luându-şi şi soţii din ţerile  păgânilor, se plecau tot mai mult spre idololatriă,  adecă închinarea la idoli, după cuvântul prorocului Ilie „şchiopătând într'a-mândouă gleshele",  adecă cât spre Dumnedeu, cât spre idoli.  Unul dintre cei mai răi împăraţi ai lui Israil a fost acest Achav, care luase de tot idololatriă soţiei sale Isavela, răsturnă altarele lui Dumnedeu şi rădică în locul lor altare idolului Vaal,  ba şi ucise pre preoţii Lui şi puse în locul lor patrusute cincideci preoţi păgânesci. Atunci Ilie prorocul făcu mântuire Căci luând ordin dela Dumne4eu şi ca pedâpsă dela Dânsul pentru prevesti o secetă înfricoşată de trei Achav însă, ca toţi tiranii, în loc de calea cea  dreptă, '1 ameninţa cu mortea, şi aşa Ilie fugi în muntele Carmilului, unde bea apă din părăul Horat, ear pâne şi carne 'i duceau corbii îu ciocurile lor. Seceta ţinea mereu, aşa
poporului Israil. întră la Achav, fărădelegile lor i ani şi jumetate. a se întorce la
48
încât seca şi păreiil din munte. Atunci Dumnedeu '1 tramise la veduva Şareta Sidonului, carea '1 va chrăni. Rugându-se Ilie de acea veduvă pentru o bucată de pâne şi un păchar de apă, aceea se jură pe Dumnedeu, că nu are far' o mână de făină şi puţintel unt de lemn într'un urcior; „şi eată — dice — eu aduc vr'o doue lemnişore şi voiu merge şi voiu face acesta mie şi fiilor mei, şi vom mânca şi vom muri". Aşa sărmana femee, ca-şi-când mortea de fome aista deja la uşa ei. Ilie o 'ncuragiâ, ca se facă aşa, dar se-i facă şi lui o pânişoră; că Dumnedeu 'i Va spori făina şi untul de lemn. Veduva făcu după disa prorocului, şi eată mâna de făină şi stropul de oleu nu se gătâ cât ţinu fometea; căci Cel-ce săturase mainainte poporul cu mană în pustia şi-i isvorise apă din petră, ear mai târdiu sătura cu cinci pani şi doi pesci în pustia cinci mii de omeni, afară de femei şi de copii, acela şi aici chrăni cu o mâna de făină şi cu puţintel unt de lemn o casă de omeni, şi încă pe deasupra şi pre prorocul seu. Ba bolnăvindu-se fiiul văduvei şi fiind de morte, Dumnedeu prin rugăciunile lui Ilie '1 scăpă din gura morţii.
Şi tot asemenea arătă Dumnedeu atotputerea sa şi faţă cu jertfa, ce-i aduse Ilie, când provocă pre Achav de o parte, ca preoţii lui se jertfescă în Cârmii lui Vaal, eară el de altă parte va jertfi lui Dumnedeu celui adevărat. Şi tăind fiă-care parte câte un bou, preoţii lui Vaal făcură jertfelnic, puseră jertfa pe el şi începură a cânta şi a striga şi a-şi sfâşia trupul cu cuţite, se vină foc din ceriu şi se ardă jertfa lor. în deşert. Când însă Ilie puse jertfa sa pe altar şi se rugă lui Dumnedeu, ca spre a cunosce poporul şi a se întorce iară la Dumnedeul seu, se se aprindă jertfa lui: atunci repede cădu foc din cer, arse jertfa şi tot ce era pe altar, poporul preamări pre Dumne4eu,
4«.)
ear pre slujitorii cei mincinoşi 'i ucise la rîul Chison. Şi eată deodată cerul se întunecă, Ilie provâcă pre Achav, se grăbescă spre casă, ca se nu'l ajungă pl6ia pe drum ; căci ca-şi-când s'ar fi descuiat cerul, cade o ploiă torenţială, pământul cel fript de sete se adapă şi în scurt timp fometea iară face loc rodirei pământului şi mulţemirei de mainainte a omenilor.
Şi spunând Achav Isavelei tote cele întâmplate cu preoţii lui Vaal, acesta s'a umplut de mania şi a dat ordin se prindă pre Ilie şi se-1 aducă la ea, ca se facă şi ea lui, precum a făcut el prorocilor ei; dar Ilie a fugit în pustia şi a scăpat din manile ei. Şi era obosit Ilie şi flămând şi setos şi sătul de vieţă şi a cerut morte sufletului seu şi a dis: „Destul 'mi este mie acum Domne, ia sufletul meu dela mine, că nu sum eu mai bun decât părinţii mei". Şi astfel adormind, când se desceptâ, află la capul seu acolo în pustia o azi mă şi un ulcior de apă: şi glasul lui Dumnedeu îi (lise se mănânce şi se bea, că departe i este calea; şi în virtutea măncărei aceleia merse prorocul până la muntele Horiv. Acolo a vedut mărirea Domnului trecând prin munte: nu în vânt mare şi tare, care sfarmă munţii; nu în cutremur, nu în foc, cari urmeză unul după altul, ci în adierea cea lină de vânt, acolo era Domnul.
Astfel după multe semne şi minuni, ce a făcut Domnul prin manile lui Ilie: trecerea Iordanului, aflarea şi ungerea luiEliseiu, ca se rămână proroc după dânsul, Ilie a fost luat la ceriu în căruţă de foc, în vederea lui Eliseiu; şi scris este, ca iară va veni pe pământ în (filele cele de apoi, ca se lupte cu Antichrist. Şi precum în vieţă, aşa şi la morte, Moise şi Ilie au multă asemănare: Moise a murit în munte, şi nimeni nu scie mormântul lui până în dma de astădi, — Ilie a fost luat spre ceriu în căruţă de foc; ear la schimbarea
50
la faţă a lui Christos în muntele Tavorului Apostolilor li-s'a vedut Iisus ca vorbind cu Moise şi cu Ilie, şi Petru a 41S: „Domne, bine este noue a fi aicea; de-ţi este voia, se facem aicea trei colibi: ţie una şi lui Moise una şi una lui Ilie".
Deci prorocul lui Dumnedeu Ilie, prealăudate, care totdeuna ai fost gata a-ţi da vieţa pentru legea lui Dumnedeu, priimesce evlaviosele cântări, cari Ţi-le aducem la diua pomenirei tale, şi Te rogă lui Dumnedeu, care Te-a îmbrăcat cu putere de sus, r6gă-te şi pentru noi, cari cinstim pomenirea Ta. Rogăte ca în vieţa n6stră se nu schiopetăm şi noi ca poporul lui Israil de pe timpul teu, întru amând6ue glesnele: când spre Dumnedeu când spre Vaal, ci la bine şi la rău, în vieţă şi la m6rte, se ne închinăm unui Dumnedeu în Sfânta Treime: Tatăl, Fiiul şi Sfântul Duch, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
X. La prasnicul Schimbârei la faţa a Domnului.
— Cliramul bisericei din Sibiiu-eetate — (6/18 August).*)
„Domne, bine este noue a fi aicea!"
Mateiu 17, 4.
Trei rade de lumină se întrunesc, pentru de a ne face diua de astădi mare şi strălucită.
împreună cu biserica răsăriteană universală săr-băm şi noi, ca parte a ei, mărita schimbare la faţă a Domnului nostru Iisus Christos în muntele Tavorului, — acea memorabilă di în vieţa Mântuitoriului, când El a arătat învăţăceilor sei mărirea sa supraomenescă, ca să-i întă-rescă în credinţă şi să nu-i lase a cade cu inima în momentele cele grele ale patimelor, ce-'L asceptau. Ear împreună cu totă monarchia nostră ne bucurăm făcând astădi aniversarea natală a gloriosului nostru Domnitoriu Francisc-Iosif L, carele în timpuri grele a fost chiămat de provedinţă, a guverna acest mare complex de ţări şi pop6re, şi carele totdeuna cu iubire pârintescă a lucrat şi lucră pentru prosperarea şi fericirea acelora, în fine pentru noi fiii acestei sfinte biserici are diua de astădi încă o însemnătate deosebită, căci este diua chramului bisericei nostre, diua aceea pentru noi mult îm-bucurătore, carea ne aduce aminte, că înainte cu 79 ani părinţii şi înaintaşii noştri au sfinţit acesta frumosă casă închinărei lui Dumnedeu, că înainte cu 79 ani s'a născut acesta maică a nostră sufletescă, carea i-a nutrit pre ei, ne nutresce pre noi, şi vrând D-deu va nutri încă şi pre fiii şi nepoţii noştri cu pânea cuvântului lui D-deu.
în adevăr mare şi mărită di pentru noi ! în adevăr una din dilele acelea,, la cari se pate aplica cuvântul I'salmisfului, că <>-a făcut Domnul ca so no bucurăm şi se ne  veselim  inti'ânsa. — sân cuvântul
*) Vudi noln 4 ilulu umili.
4+
52
53
lui Petru din evangelia de astădi: „Domne bine este noue a fi aici!" în adever o di, carea ne dă bogată materia a medita asupra trecutului nostru, a cunosce presintele nostru, a privi în faţa viitorului nostru.
O veniţi dar, timpuri de mult trecute, veniţi şi umpleţi astădi cu deosebire sufletele nostre cu icona vostră! Trămite, Părinte ceresc, şi asupra Tavorului acestuia spiritual, asupra acestei biserici vii, ce este adunată aici, o radă din lumina aceea admirabilă, ce s'a reversat atunci în Tavor preste fiiul Teu cel iubit, întru carele bine ai voit! O veniţi, asemenea lui Moise şi Ilie din legea vechia, veniţi iubite fiinţe de mult prefăcute în cenuşă, cari aţi zidit acest sfânt locaş, veniţi de mărturisiţi, precum atunci Moise şi Ilie de mărirea lui Christos, astfel voi despre credinţa vostră, despre pietatea vostră, despre dragostea vostră cătră Dumnedeu şi omenime! Voi aţi plăsmuit ideea, de a rădica din pământ acâstă sfântă casă; voi mai ântâiu cu rîvnă d-deescă o-aţi zidit în inimile vostre, apoi o-aţi făcut realitate prin lucrul manilor vostre! Veniţi şi prin cuvântul vostru, seu mai vîrtos prin exemplul cel viu, prin faptele vostre aprindeţi şi în inimile nostre, cari sunt ameninţate de lânce-direa şi amorţirea timpului, aprindeţi, cj^ic, focul cel lucrătoriu al iubirei lui Dumnedeu, al iubirei de-apropelui nostru, al jertfirei de bună voia, al vieţuirei nu pentru noi numai, ci pentru totă societatea ome-nescă, în carea ne-a pus Creatoriul, al vieţuirei nu pentru astădi numai, ci pentru eternitate!
O iubiţilor! de ar pute vorbi din mormintele lor ctitorii şi întemeiătorii şi binefăcătorii acestei sfinte biserici, cât de multe ni-ar sci ei istorisi despre timpurile lor! Ei ni-ar spune mai ântâiu, că mâna de omeni, immigraţi aici din Macedonia şi alte teri de preste Dunăre, prin mintea şi bărbăţia lor şi-au sci ut
câştiga aici frum6se drepturi şi privilegii, au devenit primii şi principalii comercianţi ai ţerei, au adunat averi forte considerabile, au format corporaţiuni asemenea celor nobilitare, au întemeiat biserici, şcole şi fundaţiuni, ce stârnesc încă şi astădi admiraţiunea nostră! Dar ni-ar sci istorisi şi despre greutăţile cele estraordinare, cu cari au avut ei a se lupta în t6tă vieţa lor. Pecând ei zidiau acesta sfântă biserică, pe atunci ardea deja cu flăcări ameninţătore resbe-lul acela mare, ce mai târdiu ca un incendiu înfricoşat a încins totă Europa. Şi eată, în mijlocul res-belului ei rădicară acâstă drăgălaşă locuinţă a păcei. Dar câte alte greutăţi mai întîmpinară ei! Pe atunci biserica nostră resăritenă era socotită în ţâra nostră numai ca suferită, şi legile cele nedrepte ale acelui timp nu iertau a se zidi biserici de-ale nostre prin cetăţi, ci numai prin suburbii şi maierii domnesci. Ba şi după ce întemeiătorii ei, prin judecată purtată până la curtea împerătâscă din Viena, câştigară sub scutul privilegiilor lor dreptul de a zidi biserică în cetate, nicî atunci nu li se concese, a-i da numele de biserică, ci numai de casă de rugăciune; nu li se concese, a o zidi la stradă, în faţa lumei, ci numai înderept, ascunsă în curte. Şi ca-şi-când pe aici n'ar fi domnit Evangelia, ci Coranul, nu li-se concese, a o înzestra cu fruniosele ornamente ale bisericei creştinesci, cu turn şi clopote, ci a o face numai ca o zidire profană, lipsită de acestea. Şi totuşi cât de frumos, cât de potrivit şi de gustuos au zidit'o ei! Pare-că şi acum, şi cu deosebire astădh vedem manile lor cele bărbate adăugând petră la pâtră, spre a rădica aceste zidiri puternice, a face acoste boite proporţionate, a deplini acest frumos edificiu. După aceea cu ce râvnă concurseră ei la înzestrarea acestei sfinte case!   In adever treime se admirăm
54
zelul lor cel neobosit, bunăvoinţa lor cea veselă întru a sacrifică pentru casa lui Dumnedeu. Cel dăntâî preot al acestei biserici noue — căci biserica vechia a stat în strada cea mare a Poplăciî, — pe la anul 1760 este lacob Olimpiacul. Apoi iirmă Archiman-dritul Neofit, carele a servit bisericei cu mare zel la 24 ani, şi al cărui tip în mărime naturală orneză pană în dma de astădi chorul bisericei; acesta dăruiesce întreg rendul acela de vestminte preţiose preotesei, grele de artificiăse cusuturi cu mărgele, argint şi aur, cari astădi le admirăm şi le luăm înainte numai odată pe an, în dma de Pasci. Familia Macle, dintr'ai cărei următori sunt încă şi astădi între noi, oferesce crucea aceea de aur şi lemn de cipres, carea asemenea numai la Sft. Pasci o espunem şi carea este un cap de operă de frumseţe şi preţiositate. Familiile Dutca, Manicaţi, Safran, Nicu, Vasiliu înzestreză biserica cu acest poli-candru mare de argint, un lucru atât de frumos şi de rar, încât ar putea servi drept ornament la ori-ce catedrală! Familia Ilagi Pop dăruiesce bisericei candela cea mare de argint cu patru flăcări, carea asemenea este un ornament rar şi forte preţios, Ştefan Costa Evangelia cea ferecată întregă în argint şi aur, familiile Todoran, Cincu, Marcu, Eacoviţa, Petru şi Stamati Albanochorit cele patru icone principale, ce strălucesc până astădi biserica nostră; Michail Alexiu cu soţia sa Măria potirul cel de argint aurit, precum şi candela cea mare de argint dela răstignire; familia Leca, Petcu, Meleniceanu, şi mulţi alţii, ale căror venerabile nume nu mă ajută memoria a le enumera tote aici, precând numele familiilor mai noue le trec cu totul, ca se nu va-tem modestia lor, pare că au emulat a înzestra biserica cu sânţite icone, candele, cârti, vase, vestminte, — tote din materiile cele mai alese şi mai preţiose. — Astfel ei aduc acesta casă ddoăscă în starea acooa, încât pe
55
lângă t6tă micimea ei ea încă şi astădi ocupă un loc onorific între bisericile archidiecesei n6stre, şi n6ue privind la ea, iară şi iară ne vine a dice cu Petru: „D6mne, bine este noue a fi aici!" Alăturea cu bărbaţii emulau, precum parte vedurăm deja, femeile acelui timp întru înfrumseţarea casei lui Dumnedeu, şi alesele cusături, chindeseli şi brodării cu mătase, mărgăritare, argint şi aur, ce se văd încă pe feluritele vestminte ş. a. ale acestei biserici, dovedesc forte frumos şi în mod demn de imitat zelul lor cel viu şi rîvna lor cea creştinescă. Ba tinerii, luând exemplu dela bătrâni, nu voiră nici ei să rămână îndărăpt întru înfrumseţarea bisericei lor; şi epitafiul cel scump, ce '1 espunem la Vinerea-mare, şi care representă o va-lore de preste o miiă de floreni, un adevărat decor al bisericei nostre —, dupăcum arată inscripţiunea lui dela anul 1767, este făcut pe spesele calfelor ne-guţătoresci din Sibiiu de pe acel timp.
Mână în mână cu zidirea şi înzestrarea bisericei mergea îngrijirea pentru personalul aceleia: preoţi cari mai totdeauna au fost Archimandriţi, apoi diaconi, învăţători, cântăreţi ş. a. Ear ca să dee dovadă, că onorând pre Dumnedeu, nu uită nici de iubirea deapropelui, făcură adăpostirî pentru bătrâni, omeni scăpetaţi şi nenorociţi, văduve şi seraci; şi fundaţiunea Constantin Copano-Sevlepo, mai dintr'un an cu biserica, din care până în diua de astădi se împărtăşesc seracii din Sibiiu, Braşov, Serres şi Melenicu cu ajutore pentru pâne, haine, lemne de foc şi plătirea dărei, — după-cum dispune evlaviosul fundator, — ne atesteză prea frumos despre nobilele simţeminte, de cari erau inspiraţi acei creştini.
Pontru acooa, săvârşind astădi chramul bisericei nc')stre, cu drept cuveni- amintim de fericiţii şi deapururea pomeniţii ctitorii şi slujitorii şi binofăcetorii oi,
56
57
cu drept cuvânt numim şi onorăm numele lor, scrise cu litere de aur pe un părete al s. altariu, scriindu-le iară şi iară cu litere neşterse pe tablele inimilor nostre mulţemitore; cu drept cuvent nu încetăm a ne ruga Părintelui ceresc la tote ss. rugăciuni, pentru iertarea păcatelor lor şi fericita lor odichnă împreună cu toţi sfinţii şi drepţii din veac. Da, odichniţi în pace, creştini evlavioşi, suflete nobile, cari ni-aţi lăsat aceste monumente sfinte, ni-aţi lăsat acesta uşă a raiului, acest Tavor, unde îndulcindu-ne de cuvântul lui Dumnedeu, de ss. cântări şi rugăciuni şi de dumnedeescile Taine, dicem: Domne, bine este noue a fi aici! Dormiţi în pace! Fiă vecinică amintirea vostră!
Insă, iubiţilor! cu onorea şi pomenirea în rugăciunile n6stre a ctitorilor acestei sfinte biserici am împlinit numai una parte a datorinţei nostre ; remâne a o împlini şi ceealaltă. Şi carea este aceea ? A imita faptele lor da pietate! A ne face următori lor ! A îndeplini ceea-ce ei din causa nedreptăţii timpurilor au trebuit se lase neîndeplinit!
Şi o cât de larg teren avem spre lucrarea acâstă! Timpul ni-a adus libertatea generală, ni-a adus egalitatea în drept a tuturor bisericilor creştine, ni-a adus totdeodată lumina şi posibilitatea de a se face multe, cari, pecând s'a zidit acâstă biserică, erau cu neputinţă. Chiar biserica însăşi — ca se 'ncep de aci — este ea ore de tot gata? Cutez a dice, că nu. Pentrucă i lipsesce încă turnul — degetul arătător spre cer, lipsesc clopotele, chiămătorele cele sfinte dela sgo-motul lumei la limanul cel lin al odichnei sufletelor; dar lipsesce încă şi o reparatură generală, prin carea tote se se înnoiască şi se se apropie de statul primitiv. După aceea lipsesce încă cu deosebire o scală propria a nostră, scolă, ce a apus prin vitregitatea timpurilor, — scolă, una din recerinţele nostre principale, unde
tinerimea nostră se priimâscă în limba sa învăţătură, luminare, cultură, fără cari nu avem vieţă, nu avem vii-toriu ! Lipsesce un cimiteriu corăspundătoriu posiţiunei acestei parochii cetăţenesci, unde se gătim cu demnitate locuri de odichnă pentru răposaţii noştri. Lipsesce un orfanotrofeu, unde se adunăm de pe strade pre nefericiţii prunci fără părinţi, se le dăm pâne şi înveţătură şi crescere creştinescă, şi se nu-i lăsăm se cadă victime proletarismului şi criminalităţii. Lipsesce un asii pentru bătrâni neputincioşi, pentru văduve sărace, pentru omeni necapabili de lucru şi de ostenâlă, — lipsesc încă atâtea şi atâtea, cari nu le amintesc astădi, căci nu voiu se ve îngreuez, ci se ve îmbucur şi se ve însufleţesc. Eată dar, iubitul meu, atâtea şi atâtea altare, cari asceptă jertfa ta: — nu întârdia a o aduce de bună voia! nu refusa a da când ţi se cere. S'au făcut deja bune începuturi: S'a pus temeiu unei fun-daţiuni pentru turn şi clopote, carea încet, dar sigur se continuă din an în an; s'a înfiinţat un fond şcolar, care astădi deja arată — asemenea unui pomişor tiner — cele dăntâi ale sale fructe drăgălaşe; s'a pus petra fundamentală pentru pregătirea cu timp a unui orfanotrofeu, care decă nu noi, barem următorii noştri '1 vor vede, şi gustând din beneficiile lui, vor binecuvânta cenuşa nostră, precum binecuvântăm şi noi astădi cenuşa întemeiătorilor acestei sfinte biserici. Fiă, ca chiar şi aceste începuturi se contribuescă, a ne face diua de astădi di de bucuria! fiă, ca tot insul dintre noi, care a depus barem un filer spre aceste scopuri sfinte în vistieria bisericei, se se mângâie astădi, an-dind în inima sa vocea ctitorilor primitivi <]icend: Şi tu ai călcat în urmele nostre! Şi tu ai făcut ce ai putut pentru casa, lui Dumnedou, pentru numele lui Chrisfos, pentru împărăţia, lui Dumnezeu pe  pământ,!   Intră  in cofa,   nostră,!   Bucură-te îm-
B8
preună cu noi de săvârşirea unei fapte bune, — carea remâne şi după mortea Ta şi vieză din neam în neam! Fiă ca aceste începuturi se ne încurăgeze şi în-sufleţâscă, a merge şi mai departe pe calea cea bună! Dar fiă, ca şi aceia dintre noi, cari din una ori altă causă au întârcfiat cu jertfa lor, se se îmbărbăteze a o aduce, ca nici unul din noi se nu rămână eschis din chorul cel fericit al ctitorilor şi binefăcătorilor bisericei ! Da, creştini iubiţi, la mai multe lucruri bune s'au făcut bune începuturi: se continuăm cu bucuria, fără cârtire, şi se zidim înainte pană unde ne va învrednici Dumnedeu-a duce zidirea! Nimenea din noi se nu se escuze cu greutatea timpurilor, căci celor ce nu vor se facă binele, timpurile totdeuna li-au fost şi le sunt grele! Nimenea se nu se retragă sub cuvent de neavere, căci numai cel-ce nu voiesce a da, nu are nici odată, barem de ar înnota în avuţia! Dă, iubite creştine, dă pentru un scop bun şi sfânt totdeauna: dă mult seu puţin, după putinţa ta; dă barem doi fileri, un filer, dar dă cu inima curată, ca veduva din Evangelia, despre carea a dis Mântuitoriul, că a dat mai mult decât toţi!
Astfel făcând, iubiţilor, ne vom arăta următori vrednici ai ctitorilor sfintei nostre biserici, cari au făcut lucruri atât de multe, atât de mari şi folosi-tore ! Ne vom areta vrednici de numele cel scump de creştini, de următori ai lui Christos, nu cu cuvântul numai, ci şi cu fapta! Ne vom areta vrednici şi ne vom bucura în tot anul de chramul acestei sfinte biserici pe pământ. Ear când ne va suna ora, şi de chramul bisericei celei nefăcute de mâni omenesci, de Tavorul cel de sus, unde ne va chiăma Domnul şi Mântuitoriul nostru la mărirea s'a, ne vom bucura ca binecuvântaţii Părintelui seu, unde cu nedescrip-tibilă şi nesfârşită bucuria se cântăm şi se dicem şi noi: D6mne, bine este noue a îi aicea! Amin!
XI. La prasnicul Adormirei Maicei Preacurate.
(15 August).
„ Că mi-a făcut mie mărire cel puternic, şi sfânt numele Lui, şi mila Lui din neam In spre cei-ce
Se tem de El" !      Luca I., 49-50.
Cu cântări de laudă şi preamărire însoţim astădi tote cetele creştinesci ducerea dela noi şi înălţarea la ceriu a preacuratei Maicei lui Christos, pururea fe-ci6rei Măria. Născută din împărătesca viţă a neamului lui David, din cuvioşii părinţi Ioaohim şi Ana, şi crescută în biserica lui Dumnedeu, sub îngrijirea preoţilor şi archiereilor, feciora cea preacurată, prin umbrirea Duchului Sfânt a născut lumei pre Mântuitoriul lumei, pre Domnul nostru Iisus Christos, carele s'a născut mainainte de veci din Tatăl ceresc fără mamă, ear la plinirea vremei s'a născut din mamă pă-mântâscă fără tată pământesc. Şi astfel s'a plinit întru dânsul cuvântul S. Evangelist Ioan, — că l'a născut nu din sânge, nici din voia trupescă, nici din poftă bărbă-tescă, ci dela Dumnedeu.
Acâstă dar, maica cea preacurată, pentru fecioria şi modestia şi tote virtuţile ei, a fost alâsă de Dumnedeu din tote neamurile şi destinată, a se nasce dintru dânsa Christos Domnul, fiul lui Dumnedeu celui viu. De aceea Dumnedeu a trămis la dânsa în Vitleem pre archangelul Gavriil, care o a salutat: Bucură-Te cea plină de dar, Domnul este cu Tine! şi i-a vestit, că dintr'ânsa se va nasce Christos. Uimită de cele ce vede şi aude, Măria se pătrunde de frică şi de spaimă pentru vestirea arohangclului, dar supusă şi plecată totdeuna voii lui Dumnedou, dice în cele din urmă: „Kată roba Domnului, liă mio după cuvântul tău" ! Ear
61
credinţa ei cea neclintită şi încrederea cea nemărginită în Dumnezeu se vede din cântarea cea pro-rocescă, ce a pronunciat iară, când Elisaveta o salută cu cuvântul: „Şi de unde mie acesta, ca se vină maica Domnului meu la mine?" Căci inspirată de sus, ea cântă atunci înaltul cuvânt prorocesc: „Mă-resce suflete al meu pe Domnul, şi s'a bucurat duchul meu de Dumnezeu mântuitoriul meu!" care biserica '1 cântă totdeuna, când se gătesce a aduce lui Dum-ne4eu jertfa cea fără de sânge a S. Liturgii, — cântare, ce arată, că Preacurata avea presimţire de minunea, ce lucră Dumnec|eu întru densa.
Dela nascerea lui Christos Măria aprope necontenit este pe lângă fiiul seu unul născut: la tăierea împregiur, la întimpinarea lui, la ducerea lui în biserică ca prunc de doispre4ece ani, la înveţăturile şi minunile lui începând dela nunta din Cana Galileii, cu cari cercetă Dumne4eu pre poporul seu; şi plină de fericire ea punea la inima sa tot ce vedea şi au4ia dela Densul şi despre Densul.  (Luca 2, 51).
Dar la trei4eci şi trei de ani ai vieţei pământesci a fiiului ei începură filele cele grele şi înfricoşate, de cari nimeni nu-şi aducea aminte, deşi Christos le prevestise adeseori; căci avea se se plinescă întru densa prorocia Dreptului Simeon, că prin însuşi sufletul ei va trece sabia, ca se se descopere dela multe inimi cugetele. (Luca 2, 35). Ea a fost cea mai deaprope martoră patimilor şi morţii pre cruce a dum-ne4eescului ei fim, carele până în momentele din urmă a purtat grija de densa, încredinţându-o de pe cruce, cu puţin înainte de adormirea sa, învăţăcelului, pre care '1 iubia: „Muiere, eată fiiul teu!" — „Eată mama ta !" Şi 1-a înţeles înveţăcelul cel iubit, şi din <Jiua aceea a luat pre maica Domnului întru ale sale, unde după tradiţiunea bisericoi a remas pană la morte.
Acesta este pe scurt vieţa pămentescă a feciorei preacurate, pre carea Dumne4eu o a destinat a fi maica lui Iisus Christos. Ear adormirea ei, a cărei pomenire o prăsnuim astă4i, şi cu noi împreună o prăsnuiesce totă creştinătatea de pe faţa pământului, a fost aşa, că ajungând la adunci botrânoţe, ea a adormit cu pace, rugând pre dumne4eescul seu fiiu, a priimi duchul ei. Er Apostolii, cari erau risipiţi prin tote ţerile pământului, au fost luaţi ca de un vifor repede şi adunaţi cu toţii în satul Grhetsimani, unde zăcea mortă Preacurata Fecioră; şi aşa cu toţii împreună, însoţiţi de nenumăratele cete de creştini, între şiroie de lacrimi şi cântări duchovnicesci au îngropat trupul ei cel preacurat. Ear unui necredincios, pre care reutatea '1 împinse a se atinge de venerabilul ei sicriu ca se-1 necinstescă, îi râmaseră amândoue manile lipite de sicriu, şi numai rugăciunile Apostolilor i le aduseră iară la loc.
Minunile, ce s'au făcut prin bisericile creştinesci pe la iconele dăruite întru pomenirea Maicei preacurate, sunt fară numer, şi biserica cinstesce pre Născe-torea de Dumnetjeu şi Maica luminei cu rugăciuni şi cântări, paraclise, acatisme, canone şi altele de acest fel pană în 4iua de astă4i şi pentru toţi vecii.
Eară noi, creştini iubiţi, cari împreună cu fraţii noştri din totă lumea creştină serbăm astă4i prasni-cul adormirei ei, a Preasfmtei Născetorei de Dum-ne4eu şi pururea feciorei Măriei, se o rugăm, ca stând înaintea tronului dumne4eirei, se se r6ge pentru iertare pecatelor nostre şi pentru mântuirea sufletelor nostre.
O prea lori cită, preacurată, preasfântă do Dum-neejeu Năseelore, carea, eşti mai cinstită de cât Chcruvimii, şi mai mărită Iară de asemânare de cât Serafimii, rogăto liiiilui Teu şi Dumno4ou, ca ao dă-
62
ruescă iertare păcatelor n6stre, vieţă bună creştinescă după învăţăturile Lui, priimite şi aduse la Tatăl, şi la diua înfricoşatului judeţ, care Tatăl i l'a dat Lui, se ne învrednicescă şi pre noi, a sta de-a drepta Lui şi a audi din gura Lui cea dumnedeescă ferici-torea sentinţă: „Veniţi binecuvântaţii Părintelui meu, de moşteniţi împărăţia, care este gătită voue mai nainte de întemeierea lumei!"
Da, creştini evlavioşi veniţi cu glasul bisericei, pre Născătorea de Dumnedeu şi Maica luminei întru cântări se o mărim, acum şi totdeauna. Căci precum prin neascultarea Evei a întrat pecatul în lume, şi s'a transplantat în omeni din neam în neam, aşa prin ascultarea şi sfinţenia Măriei s'a născut în lume graţia dumnedeească, Iisus Christos, carele este eri şi adj şi acelaşi în veci. Să cântăm şi noi astădi cu maica nostră biserică: „întru nascere fecioria ai păzit, întru adormire lumea nu o ai părăsit, de Dumnedeu Născătore. Mutatu-te-ai la vieţă, fiind maica vieţii" ... şi Te rogă pentru sufletele nostre, acum şi în veci! Amin!
XII. La tăierea capului S. Ioan Botezătoriul.
(29 August).
„Şi trâmiţend  (împeratul), au tăiat capul lui Ioan în temniţă".
Mateiu 14, 10.
Biserica, îmbrăcată în doliu, ne chiamă astădi la o sărbătore de întristare şi de jale, amintindu-ne adecă un eveniment, durere nu tocmai rare în lume, pană şi chiar în dilele nostre, cum vanitatea şi ambiţia, ura şi răutatea omenescă cere o vieţă sfântă, care lor le este urgisită şi nesuferită. Din evangelia dilei, care ne-am învrednicit a o asculta astădi, am vădut, că Irod cel tiner, fiiul ucigaşului pruncilor din Vitleem, audind de vestea lui Iisus, a tresărit ca dintr'un vis, credând, că Iisus este Ioan, pre care el '1 ucisese şi care acum ar fi înviiat din morţi. Ear uciderea acesta, de care de multe ori am audit şi noi, şi pentru care acum pre Irod '1 mustra con-sciinţa cea rea, a fost aşa.
Trăind acest desfrănat Irod în fărădelege cu Iro-diada, soţia fratelui seu Filip, Ioan Botezătoriul, ca proroc al lui Dumnedeu, mustra cu asprimea cuvenită păcatul lui; eară el, în loc de a se îndreptă, '1 prinse şi-1 aruncă în temniţă. A '1 omorî 'i era frică de Dumnedeu, căci pe-lungă tată stricăciunea năravurilor tot se vede că mai era încă în inima lui o schîntee de consciinţă, care-i spunea, că Ioan are drept şi e om sfânt şi trămis de Dumnedeu şi de aceea nu cuteza a'l omorî, ci asculta din când în când învăţăturile lui, şi precum ne spune Sfântul evangelist Marcu (cap G) chiar şi lăcea multo după svatul lui. Dar încât acâstă uci-doro' nu o ar li făcut din consciinţă şi frica lui Dumnedou, n'o făcea nici de frica omenilor, pentru-că
64
65
poporul avea pre Ioan în mare cinste, şi Irod se temea de popor a ucide pe Ioan. în fine vei întreba tu, iubite creştine, dâcă-i era frica de Dumnedeu şi de popor, a omorî pre Ioan; — dar pentru-ce nu-1 elibera? Pentru-că-i era frică de limba Irodiadei, şi acesta frică la omenii cei slabi de ânger, căntăresce forte mult: de frica omenilor nu cuteză nici a se împrotivi răului, nici a face binele. Şi aşa clătinân-du-se: se fac? se nu fac? nici nu ucidea pre Ioan, nici nu-1 eliberă, ci-1 ţinea prins de adi pe mâne.
împregiurările în curend 'i dedură ocasiune a se areta şi de bun şi de rău. Căci sărbându-şi odată diua nascerei, şi făcând ospăţ mare curtenilor şi boierilor sei, fiica Irodiadei, pote la îndemnul mamei sale, întră la mijloc şi juca înaintea împăratului şi a ospe-ţilor lui; şi împăratului într'atâta 'i plăcii jocul acela răsfeţat, încât provocă pre fată să ceră dela el ori-ce va vre, şi el 'i va da; ba cu jurământ 'i promise, că ori-ce va cere dela dânsul, pană la jumătate din împărăţia sa, 'i va da. Aucjiţi, iubiţilor, pană la jumătate împărăţia pentru o nimica de joc! O minte ome-nescă, \inde te abaţi, şi corabia fără cârmă, unde rătăcesci? — Fata se duce şi întrebă pre mamă-sa, ce să ceră? şi acesta — o răutate, tu întreci şi nebunia! — acâstă, c]ic, învaţă pre fata, să câră capul lui Ioan! Aşadară nu argint şi aur, — căci de acela este destul la curtea împărătâscă, nici jumătate împărăţia, căci aceea o avea deja, ci capul lui Ioan/ Capul lui Ioan! Căci Ioan acesta, Ioan singur îndrăs-nise a întră la Irod şi a-1 mustra, căci ţine pre soţia fratelui seu Filip; aşadară jos cu capul lui Ioan! Acuma vedi tu, Irode, ce ai făcut: promiţi ce-'ţi va cere pentru o scrintitură de joc, ba promiţi cu jurământ, pană la jumătate împărăţia, fa! O Irode,' de-ac6ptă-te şi-ţi vină in lire! încă nu o tânjiu. Nebu-
nescă a fost promisiunea ta, şi jurământul tău o luare în deşert a numelui lui Dumnedeu; dar vinurile cele multe, ce ţi le-ai adunat cine scie de prin ce depărtări, de preste teri şi mări, ţi-au fost întunecat mintea, tu n'ai sciut ce faci. întorce-te, fă pocăinţă, îndreptă vieţa ta! Iudeşert, când Satana a ocupat şi a robit chiar inima omului, atunci glasul minţei, al raţiunei, al consciinţei nu mai află loc în mintea şi inima lui! Aşa şi aici. în fine când Irod aude, ce cere fata Irodiadei, se întristeză şi'i pare rău; dar precum ântâiu se temea de Dumnedeu şi de omeni, a ucide pre pro-rocul Ioan, aşa acum iarăşi se teme de călcarea jurământului şi se ruşineză de ospeţii sei a'şi călca vorba întărită chiar cu jurământ, ce o a dat jucă-torei, — şi aşa trămite pre străjuitoriul temniţei, ca să taie capul lui Ioan; şi acesta aducându'l îl dă fetei, eară fata '1 dă maicei sale. O Irodiado, acum eşti mulţemită? împăcatu-ţi-ai ura şi resbunarea diavo-lescă? O ospăţ urît şi sângeros, cum te-ai sfârşit! O faptă îngrozitore: pentru un joc spurcat capul unui sfânt, trămis ele Dumnedeu se gătescă calea lui Iisus ! — Ear învăţăceii lui Ioan merg la Irod, cer trupul în-văţătoriului lor şi'l îngropa cu evlavia; apoi merg la Iisus, 'i vestesc mortea lui Ioan, şi schimbând bunul cu mai bun, se fac din învăţăceii lui Ioan învăţăceii lui Iisus.
Acesta este vieţa şi mortea s. măritului proroc, înainte mergătoriului şi botezătoriului Ioan, a fratelui mirelui Christos, şi după mărturisirea acestuia a celui mai mare dintre cei născuţi din muieri. Vieţa lui viaţă de ânger pământesc: străină de tote cele pă-mântesci, el e predicătoriu al pocăinţei şi gătitoriu al căii Domnului, dupăeum în sfântă înspiraţiune '1 numise cuviosul seu părinte încă la nascerea lui. Cu curagiul acela superior, care isvoresce din adâncul
H 5
66
sunetului, şi cu acea seriositate şi iubire de dreptate, care nu caută ale sale, ci ale iui Dumned^u, şi carea nu caută în faţa omenilor, Ioan aduce aminte poporului, că securea e la rădăcina pomului celui-ce nu face rod, el numesce pre farisei pui de năpârci şi-i ameninţă cu judecata gheenei, de nu se vor lăpeda de vanitatea şi făţărnicia lor. Tot cu acea seriositate mustră şi pre cel-ce şede pe scaunul împărătesc, pe Irod cel fără de lege. Căci uitând cu totul legea lui Dumne4eu, acesta în rând cu domnitorii păgânesci de pre acel timp, n'a dat poporului seu esemple de virtuţi, ci de petreceri scelerate şi desfrânate; şi în fine pe mai marele proroc, pre care Dumne4eu '1 trămite la dînsul să'l dojenescă şi să'l întorcă din calea rătăcirei şi a per4ărei, îl prinde şi'l dă spre morte ca pre un făcătoriu de rele.
Se săvârşim dar cu credinţă pomenirea acestui sfânt între sfinţi, care pentru dreptate şi adevăr şi-a dat vieţa cea pămentescă şi vremelnică, ca se do-bândescă cea vecfnică împreună cu Christos, pre care l'a prevestit şi l'a botezat în Iordan. „Pomenirea dreptului cu laudă", — aşa cântă astă4i biserica — „pomenirea dreptului cu laudă, dară ţie destul 'ţi este mărturia Domnului, mergătoriule înainte; că te-ai arătat cu adevărat şi decât prorocii mai cinstit, că şi a boteza în răpejuni pre cel propoveduit te-ai învrednicit!" Acesta pentru adevăr, dreptate, şi legea lui Dumne4eu s'a nevoit, a pătimit şi a murit; în-vrednicesce-ne Domne şi pre noi a umbla în urmele sfinţilor şi drepţilor Tei, cari după promisiunea unuia născut Fiiului Teu, Domnului nostru Iisus Christos, se bucură şi se veselesc, că plata lor pentru tot ce au făcut şi au pătimit pe pământ, multă este în ceruri, Amin!
XIII. La prasnicul Nascerei Maicei Domnului.
(8 Septembre).
„Bucurâ-te ceea-ce eşti plină de dar, Domnul e cu tine! Binecuvântata eşti tu între muieri!"
Luca 1. 28.
Cu aceste cuvinte, cu cari a salutat archangelul Gavriil pre fecioră Măria din Nazaretul Galileii, când veni în casa ei să-i vestescă întruparea dintr'ânsa a lui Iisus, — cu aceste cuvinte se salutăm, creştini iubiţi, şi noi acesta frumosă 4* a nascerei s. feciore, numită în limba poporului „Sântă-Măria mică", pi de bucuria şi de prasnic este (\iua Bunei-vestiri, 4i de bucuria şi de prasnic şi cea de astă4i, când s'a născut ceea-ce avea să priimescă orecând bunăvestirea Archangelului. Di de bucuria a fost nascerea fiicei Măria în casa sfinţilor şi drepţilor Ioachim şi Ana, părinţilor ei, cari necontenit se rugau lui Dumne4eu: Ioachim în munte, Au a în grădina casei sale, ca se-i binecuvinte şi pre ei cu prunci şi următori după dânşii; 4i de bucuria pentru toţi, cari s'au învrednicit a vedâ pre prunca Măria, dată lor dela Dumne4eu, şi 4i de bucuria pentru noi şi pentru totă creştinătatea, cari ne-am învrednicit a cunosce, că din acesta preacurată Fecioră, adumbrită de Duch sfânt, s'a născut Iisus Christos, fiiul lui Dumne4eu, Mântuitoriul nostru şi a totă lumea Iisus Christos.
Cu durere şi întristare, cu post şi cu ajun am sărbat cu puţin mainainte <|iua, când răsbunarca cea nedrâptă şi răutatea, rea, n oi n Tronată a, unei femei fărădelege a, împins |>ro Irod cel asomonoa, lărădolego,
a tăia capul h. Ioan Hote/ătoriului; ear aHtăiji cu bufi*
68
69
curia serbăm nascerea aceleia, carea a fost alesă dela Dumne4eu din tote neamurile, ca se se nască din-tr'ânsa per4ătoriul răutăţii, deslegătoriul osândei şi îm-plinitoriul împăcărei omului cu Dumne4cu.
Cum a fost pruncia feciorei Măria, s. Scriptură nu ne spune îndeosebi; tradiţiunea bisericei însă, adecă povestirea aceea, ce se pestreză prin cuvânt dela tată la fiiu şi dela fiiu la nepot, şi aşa mai departe din neam în neam, ne împărtăşesce, că fiind prunca Măria în etate de trei ani o au dus părinţii în biserică după legea lui Moise, şi după mortea părinţilor a rămas acolo pană la logodirea cu Iosif; atunci apoi archangelul Gavriil i-a adus bunavestire, că va nasce fiiu şi va chiăma numele lui Iisus. Ear cumcă vieţa ei a fost sfântă şi fără întinăciune, ne arată urmările, cari ne spun, că densa împreună cu muierile mironosiţe, ce urmaseră lui Iisus din Galilea, slujind lui, a iost nedespărţită de preaiubitul seu fiiu în totă vremea, începând dela prima Lui arătare în Israil pană la patimile, mortea, înviierea, înălţarea Lui la ceriu şi pogorîrea Duchului sfânt preste Apostoli; căci la Fapt. Apost. 1, 14. se amintesce, că Apostolii erau în Ierusalim toţi împreună, cu o inimă în rugăciune şi în cerere, împreună cu muierile şi cu Măria maica lui Iisus.
Atâta seim despre nascerea şi copilăria Născă-torei de Dumne4eu şi pururea feciorei Măria. Puţin cu adevărat, mult mai puţin decum am dori se seim despre maica lui Christos. Dar şi puţinul acesta ne va fi de folos, decă '1 vom privi mai de aprope. E-vlavioşii părinţi Ioachim şi Ana aduc pe fiica lor, ca pârga unei jertfe de mulţemită lui l)umiie(]eu, în biserică şi o 'nchină lui Dumne4cu, cel-ce o a dat lor la etate înaintată, ba tânjiu în tomna vieţei lor pă-mentesci. Şi acâstă credinţă ne dă îndemn a întreba
şi pre părinţii creştinesci de astă4i, dacă se silesc şi ei a aduce pruncii lor la Dumne4eu? Adecă dâcă-i învaţă a iubi şi a cinsti pre Dumne4eu, a se ruga Lui, a se încrede Lui, a onora preasfânt numele Lui, a nu pomeni numele Lui unde nu se cuvine şi cum nu se cuvine, cu un cuvânt a cunosce pre Dunme4eu ca pre făcetoriul, chivernisitoriul şi purtătoriul de grijă al lor şi a totă lume 1 ceriului şi pământului şi al tuturor celor ve4ute şi al celor neve^ute, câte sunt în ceriu şi pe pământ? 0 creştini iubiţi, cu durere tre-bue se mărturisesc, că mulţi părinţi nu se îngrijesc în măsura cerută de buna crescere şi învăţătură a copiilor lor, purtând grijă mai mult pentru cele din afară decât cele din lăuntru, mai mult pentru chrana şi îmbrăcămintea trupului, decât pentru ale sufletului, mai mult pentru cele trupeşei şi trecătore, decât pentru cele sufletesci şi nestricăciose. Căci decă nu ar fi aşa, precum durere este, de unde ar veni în lume multele vorbe netrebnice şi fapte necuviose : înjurături şi sudalme păgânesci, minciunile, beţiile, necurăţiile, înşelăciunile, furturile şi câte alte păcate şi călcări ale poruncilor lui Dumne4eu? De sigur n'ar fi atâtea, decă părinţii s'ar sili din tote puterile, a da copiilor lor învăţăturile cele mai bune şi eseinplele cele mai frumose! 0 legea lui Dumnezeu, fericirea nostră pe pământ şi chizeşia fericire! nostre dincolo de mormânt! Decă te-am ţine noi părinţii şi tot asemenea am învăţa şi pre copiii noştri a te ţine şi a te urma, ce fericiţi am fi şi noi şi ei! Atunci părinţii creştinesci, urmând temătorilor de Dumne4eu părinţi Ioachim şi Ana, pre cari 'i pomenim la tote ss. rugăciuni, s'ar pute bucura şi ei, ca şi aceia, de rodurile osteno-lelor lor; şi când la judecata cea dumne4eâscă vor fi întrebaţi <le jitdo.oătoriul, cum au lucrat cu tal an ţii, ce li-a dai Domnul? ar putea, răspunde şi ei cu bu-
70
curia împreună cu prorocul Isaia şi cu Apost. Pavel: „Eată eu, D6mne, şi pruncii, cari mi 'i-ai dat!"
Aşa, creştini iubiţi, serbeză astădi biserica pras-nicul cel de bucuria al Nascerei Măriei, chiămate şi destinate dela Dumnedeu, a fi orecând maică după trup a lui Christos, Fiiul lui Dumnedeu. Aşa dar de o parte bucurându-ne şi lăudând împreună cu cetele ângeresci nascerea Preacuratei, de altă parte se privim la credincioşii ei părinţi, betrânii Ioachim şi Ana, amândoi de viţa împerătescă, cari amândoi se rugau lui Dumnedeu pentru dobândirea de prunci; şi când au dobândit dela Domnul dorirea lor, iară lui D-deu au adus darul priimit: ale Tale dintru ale Tale. Aşa şi noi, serbând astădi nascerea Născetorei de Dumnedeu, se o serbăm cu vrednicia şi cu mulţămită cătră dătătoriul tuturor bunătăţilor; căci prin nascerea ei a îmbucurat Dumnedeu înainte de toţi pre evlavioşii ei părinţi, ear prin nascerea dintru densa a fiiului seu a umplut totă lumea cu raclele sorelui celui neapus. Aceluia dar împreună cu Tatăl şi cu Duchul sfânt mărire, cinste şi închinăciune dela noi şi dela totă suflarea, în ceriu şi pe pământ! Amin!
XIV. La prasnicul înălţârei s. Cruci.
(14 Septembre).
„ Cuvântul crucei celor peritori nebunia este, ear noue celor-ce ne mân-tuim, puterea lui Dumnezeu este".
1. Cor. 1,18.
Crucea lui Christos e semnul de învingerea creştinătăţii asupra credinţelor celor deşerte ale păgânilor şi a formelor celor din afară ale Iudeilor. „Cuvântul crucei — dice Apostolul Pavel — celor peritori nebunia este, eară noue celor-ce ne mântuim puterea lui Dumnedeu este!" Căci ce le era crucea păgânilor şi Iudeilor şi tuturor poporelor înainte de Christos alta, decât lemnul de batjocură, şi de ocară şi de osândă, pe care se înfigeau cei mai mari făce-tori de rele, criminalii şi sceleraţii, cari pentru fărădelegile lor se judecau la morte şi aveau se rabde mortea acesta târdiă şi plină de dureri şi chinuri. Şi eată la o astfel de morte a fost judecat mielul lui D-deu cel preacurat şi fără de pecat, care portă pecatele lumei, fiiul lui D-deu şi Mântuitoriul lumei Iisus Christos! Dar eată lemnul cel înfricoşat, a cărui cinstire celor necredincioşi, — după cuvântul Apostolului : celor peritori le era nebunia, acela noue celor credincioşi — iar după cuvântul apostolesc: celor-ce ne mântuim — puterea lui D-deu este ! Eată, lemnul cel batjocorit şi despreţuit, noue următorilor lui Christos, semnul de învingere şi de laudă. „Eară mie — dice Pavel — se nu-mi mai fiă a me lăuda, fără numai în crucea Domnului nostru Iisus Christos, prin caro mie lumea, s'a, restignit şi eu lumei". (Calat. (>, 14). Căci aşa a binevoit I >-<]<»u, ca liiul seu unulnăscut şi
72
73
mainainte de toţi vecii, se vină pe pământ în cea mai de jos smerenia, — se se nască în pesceră, şi se se culce în ieslea dobitocelor, — ca umblând pe păment se nu aibă unde se-şi plece capul, — ca viaţa pă-mentescă se şi-o închee cu m6rtea cea mai durerosă pe cruce, — spre mărturia celor-ce o au cerut, şi spre mântuire tuturor, cari cred întru densul, cel-ce cu vieţa sa a răscumpărat vieţa neamului omenesc!
Da, creştini iubiţi, nouă credincioşilor ni s'a făcut crucea lui Christos puterea lui D-4eu. Căci precum a 41S Domnul învăţăceilor sei: Indrăsniţi, eu am biruit lumea! — aşa credem şi mărturisim şi c]icem şi noi credincioşii: Crucea ta Christose puterea lui Dumne4eu este: ruşinarea diavolului, triumful adevărului, lumina lumei! Căci cei ce cred întru tine, Mântuitoriul lumei, aceia se lapădă de sine, 'şi iau crucea lor şi-'ţi urmeză Ţie; aceia, lăpădându-se de sine, adecă de păcat, 'şi iau crucea lor, adecă crucea ce Tu li-ai rânduit lor, şi-ţi urmeză Ţie, cela-ce eşti fără de păcat, şi unii ca aceia fără frică vor merge şi la morte împreună cu Tine, şi vor şi înviia împreună cu Tine. Că Tu ai 4is: Părinte, voesc ca unde voiu fi eu, se fia şi cel-ce m'a priimit pre mine". Da, cel-ce crede întru Tine, va fi acolo unde eşti Tu!
Eată dar, creştini iubiţi, mărimea şi înălţimea prasnicului nostru de astă4i! încă odată în şirul anului bisericesc, şi anume în dumineca a treia a s. marelui post, maica biserică ne arată înălţarea sfintei şi de viaţă făcetorei cruci, precum ni-o a arătat şi în sfânta şi marea Vineri, şi ne aduce aminte de patimile şi mortea lui Christos, întocmai precum a făcut atunci; şi noi cunoscând şi înţelegând glasul maicei, am plecat capetele şi genunchii noştri şi ne-am închinat lemnului celui făcătoriu de vieţa. Şi aşa, ea-tă-ne în deplin acord cu minunatul  Pavel, dinfr'al
cărui cuvânt cătră Corinteni am luat cuvântul nostru pe astăzi, cu Pavel, carele a fost trămis de Christos la neamuri, nu ca să boteze, ci ca mai ântâiu se le vestescă evangelia Lui. Căci din vestirea evangeliei se nasce prin îndurarea lui Dumne4eu credinţa; ear din credinţă urmeză de sine botezul: — Cel-ce va crede şi se va boteza, mântui-se-va. Şi astfel eată că nici pentru noi, cari facem parte din credincioşii lui Christos, cuvântul crucei nu este lucru mic sâu doră chiar o nebunia, precum se părea păgânilor, şi necredincioşilor, ci ne este „puterea lui Dumne4eu!", care cele mici şi nebăgate în semă de omeni le-a arătat mari şi minunate.
Ear decă privim îndeosebi la începutul şi însemnătatea prasnicului de astă4i, apoi istoria bisericei ne spune, că în vălmăşela timpurilor şi urmând la 37 ani după mortea lui Christos şi risipirea Ierusalimului, unde după cuvântul cel profetic al Domnului nu rămase petră pe petră, atunci împreună cu multe alte lucruri scumpe şi sfinte, se perduse şi crucea lui Christos din muntele Golgota. Insă precum trupul cel preacurat al lui Iisus nu '1 ţinu pământul, aşa şi crucea Lui după aprope treisute de ani iar eşi la lumina cailei întregă şi neatinsă de stricăciune. Ear fericitul muritorii!, pre care '1 învrednici Dumne4eu, ca prin manile lui să se redee lumei acest odor nepreţuit, a fost evlaviosa împărătesă Elena, maica primului împărat creştinesc Constantin. Căci aceea mergând la Ierusalim, spre a se închina la sf. locuri, a aflat Ierusalimul ca un câmp pustiit de tempestă, abia recule-gendu-se din ruine; şi căutând muntele Golgota cu crucea lui Christos, după multă căutare şi săpătură în fine află afund în sinul pământului trei cruci: una era, pe care Iisus preabunul versaso preacuratul seu sânge pentru mântuirea, nostru, ear celelalte erau ale
74
7B
celor doi tâlhari, cari au fost răstigniţi împreună cu Densul. Dar acum ore care din cele trei era crucea lui Iisus? Fericitul Macariu, patriarchul de atunci al Ierusalimului, se rugă lui Dumnedeu se arete pre cea adevărată; şi aşa punând pe o femee de neam mare, carea era bolnavă de morte, una câte una crucile, două din ele nici o schimbare; când însă
crucea a treia se atinse de bolnava, atunci acesta dintr'odată se 'nsănătoşâ şi se rădică. Plin de mirare poporul alergă să vadă cinstita cruce, şi neputându-o vede cu toţii, Patriarchul o luă în braţe şi urcându-se pe amvonul din mijlocul bisericei, o ridică însus, ca toţi să o potă vede; şi binecuvântând poporul, acesta se închina pană la pământ şi striga cu mii de glasuri : Domne miluiesce-ne! Acum fericita Elena de-mandâ, a se aşeza crucea lui Christos în biserica sf. mormânt din Ierusalim, ear pironele din preacuratele mâni şi piciore le trămise fii ului seu Constantin, care le puse printre petrile scumpe ale coronei împărătesei. Astfel apoi biserica proclamă acâstă di de 14 Septembre prăsiric, în care s. cruce să se înalţe în mijlocul tuturor bisericilor creştine, spre vederea, închinarea şi sărutarea tuturor, şi ca o aducere-aminte de Vinerea ss. patimi, a căror s. evangelia se cetesce astădi, şi să se serbeze acesta di, ca şi aceea, totdeuna cu post şi cu rugăciune.
Acâstă s. di o sărbăm şi noi astădi, fraţilor; şi acest cuvânt despre crucea Domnului l'am audit astădi şi noi cu apostolul dilei. De aceea şi noi, iubiţilor, cari întru Christos ne-am botezat, în Christos ne-am şi îmbrăcat, onorăm s. cruce, nu ca păgânii, cari o batjocoriau, — nu ca Iudeii, cari se ruşinau de ea, ci ca puterea lui Dumnedeu, ca comora, cu carea se laudă Apostolul Pavel, ca steagul, sub care se în-trunesce totă creştinătatea.   Să întrunim dar şi noi
inimile nostre cu inimile tuturor, cari portă numele lui Christos, şi cu credinţă să plecăm genunchii noştri înaintea cinstitei şi de viaţă făcătorei cruci, pe care Tu, fiiul lui Dumnedeu, Ţi-ai întins manile cele preacurate pentru tot neamul omenesc.
Decă însă onorăm s. cruce din inimă şi cu cuvântul şi cu sărutarea din nevrednicele nostre buze, apoi luăm asuprăne şi obligământul, ca să ne ferim de păcatul acela adevărat păgânesc, a o despreţul, a o batjocuri, a o necinsti cu înjurături şi sudalme, precum se aude astădi, durere nu arareori, între creştini ! Decă eşti creştin, iubitul meu, apoi fi creştin întreg, creştin dela inimă, nu numai dela gură, creştin cu fapta, nu numai cu cuvântul. Credi într'unul Dumnedeu? Cinstesci pre Dumnedeu? iubesci pre Dumnedeu? Forte bine! Cinstesce dar şi iubesce şi tote cele sfinte şi dumnedeesci, şi te feresce a le trage în noroiul celor de jos şi dobitocesci, la cari te împinge păcatul !
Cu aceste simţeminte creştinesci, cu frică şi cu cutremur mă apropiu astădi şi eu, Iisuse fiiul lui Dumnedeu, de cinstită şi de vieţă făcătore crucea Ta, dorind a o îmbrăţişa şi a o săruta. Şi precum orecând Iosif şi Nicodim şi sfintele muieri mironosiţe cu sfânt fior Te luau de pe cruce pre Tine înviierea şi vieţa, şi diceau înnecaţi în lacrimi: Cum Te voiu îngropa Dumnedeul meu? Sau cum Te voiu înfăşură cu giolgiuri? Sau cu ce mâni mă voiu atinge de trupul Tău cel nestricat? Sau ce cântări voiu cânta ducerei Tale de aicea îndurate? — aşa, prea dulce lisuse, priimesce şi dela mine cel mai mic între credincioşii Tei umilita cântare şi rugăciune a bisericei Tale: „Crucei Tale ne închinam Stăpâne, şi sfântă învierea Ta o cântăm şi o mărim!" Amin!
1
77
XV. La sărbătorea cuv. maicei nostre Paraschiva.
(14 Octobre).
„Eară feciorele cele înţelepte au hiat unt de lemn cu sine în vasele sale cu candelele saleu. Mateiu 25 4.
La trei4eci de c]\ie după prasnicul înălţărei cinstitei şi de viaţă făcetorei Cruci biserica nostră ser-beză pomenirea cuviosei maicei nostre Paraschiva, Acesta serbătore, ca tote cele asemenea ei din cursul anului bisericesc, o a aşezat biserica întru pomenirea unui sfânt seu a unei sfinte, care a petrecut vieţa sa întru credinţă şi în fapte bune şi plăcute lui Dumnezeu, punendu-se pre sine esemplu şi model vrednic de urmat înaintea celor-ce vor vieţui după dânşii. Un astfel de model a fost şi cuviosa maica nostră Paraschiva, a cărei pomenire o sevârşim întru acesta 4i-
Născută din părinţi creştini în satul Epivat aprope de oraşul Policraţia în Sârbia, Paraschiva încă din copilăria iubia vieţa liniştită şi nesgomotosă, petrecea în retragere, în rugăciune şi post, căuta cu drag casa lui Dumne4eu şi atât de mult miluia pre cei săraci şi lipsiţi, încât împărţia cu dânşii tot ce avea, pană chiar şi hainele de pe densa.
Ajungând la statul fecioriei, gândul ei nu se răpi de frumseţi şi sburdări tineresci, ba odată fără veste facându-se perdută dela casa părintescă, se retrase în pustia şi începu a petrece şi mai cu osârdie vieţa sa în singurătate, în post şi rugăciune, în îugenun-chiări şi metanii, în povestiri evlaviose cu alte puţine soţii asemenea, ci şi cu tăcute gândiri la cele mai bune şi diunno(]eosoi,      ca una din feciorele cele în-
ţelepte din evangeliă, cari descepte, cu candelele aprinse şi cu untul de lemn îndemână, asceptau pre mirele Christos.
Ear când mirele se apropia, adecă vieţa ei pă-mântescă mergea spre apus, atunci cuviosa se reîn-torse la casa părintescă, la pământul patriei, unde doria se odichnescă la sinul maicei sale, şi acolo o şi ajunse fericitul sfârşit. Creştinii o îngropară cu cinste, ca pre o femee evlaviosă şi sfântă, care a închinat vieţa sa slujirei lui Dumne4eu şi a omenilor, fraţilor sei, surorilor sale. Şi cinstirea acâsta crescu încă şi mai mult, când vă4ură omenii, că la mormântul ei, prin darul lui Dumne4eu, se sevârşiau şi vindecări minunate. De aceea principele Moldovei Vasilie transpuse sicriul moştelor ei la Iaşi şi acolo le aşeză cu mare cinste în biserica s. Trei Ierarchi, unde evlavia credincioşilor le păstreză şi onoreză pană astă4i.
Acesta este, iubiţi creştini, în puţine cuvinte vieţa şi mortea cuviosei maicei nostre Paraschiva.
t Şi dacă este datorinţă sfântă pentru fiă-ce creştin, a cinsti pre sfinţi ca pre nisce aleşi şi plăcuţi ai lui Dumne4eu, cari prin faptă şi prin cuvânt au învăţat pre omeni a cugeta, a simţi, a vorbi şi a face cele bineplăcute lui Dumne4eu, apoi tot asemenea sfântă datorinţă este, a cinsti pre plăcuţii lui Dumne4eu şi prin faptele nostre. „Nu tot celce 'mi va 4i°e mie Domne Domne — ne învaţă Christos — va întră întru împărăţia cerurilor, ci care plinesce voia Tatălui meu, carele este în ceruri!"... Cea mai adevărată cinstire, ce o pot arăta cuiva, este a urma faptele lui cele bune şi vrednice de laudă: credinţa lor, iubirea lui Dumne4eu şi a deapropelui, modestia, blândeţele, în-delungă-răbdarea,. dreptatea, îndurarea şi câte alto fapte bune ne învaţă, legea lui Diuimccjeii. Aşa e, iubiţilor creştini, şi cu cinstirea sfinţilor şi plăcuţilor
78
lui Dumnedeu.. Aduceţi-vă aminte numai, cum cinstesc mulţi din creştinii noştri de astădi pre sfinţi şi cele sfinte. Cinstim, dicem, pomenirea cutărui sfânt, îi ţinem dma, 'i pomenim numele, 'i sărutăm chipul; dar acum se răspundem şi la a doua întrebare: ore nu adeseori tot cu aceeaşi gură, cu carea'i sărutăm chipul, îl şi necinstim, ba chiar '1 hulim şi batjocorim cu cuvintele cele mai josnice şi mai urîte? Care este acum cinstirea ta cea adevărată? Cea dintâiu ori cea de a doua? Decă cea dintâiu, decă cinstesci din inimă pre cutare sfânt, apoi cum îndrăsnesci a-'l înjura? — Eată că atunci nu eşti creştin adevărat! Ear decă necinstesci pre sfinţii lui Dumnedeu, apoi pentru-ce dici că-i cinstesci? Eată că una gândesci şi alta vorbeşti!
Păzesce-ne Domne, ca se nu cădem în ispită, de a cinsti pre sfinţii şi plăcuţii Tei numai dela gură, er' nu şi dela inimă. Ci ne lumineză cu lumina Ta cea cerescă, precum ai luminat şi pre roba Ta, cu-viosa maica nostră Paraschivă, ca cu inima se credem şi cu gura se mărturisim, că prorocii şi apostolii, mucenicii şi mărturisitorii, pustnicii şi preacuvioşii şi toţi sfinţii au fost şi sunt servi şi trămişi ai Tei, veniţi la noi a ne vesti mărirea Ta, a ne învăţa poruncile Tale şi prin vieţa lor a ne da esemple şi modele, ca astfel se vieţuim şi noi şi astfel bine se plăcem Ţie. Că Ţie se cuvine totă mărirea, cinstea şi închinăciunea, precum dela aceia, aşa şi dela noi, acum si în veci! Amin.
XVI. La sărbătorea S. Marelui Mucenic Dimitrie.
(26 Octobre).
„Eară semne celor-ce vor crede, acestea vor urma: Cu numele meu draci vor scote, in limbi noue vor grăi, şerpi vor lua, şi de ar bea ceva de morte, nu le va strica, pe bolnavi manile 'şi vor pune, şi bine
le va fi". Marcu 16, 17-18.
Acestea sunt, iubiţi ascultători, după s. Evange-list Marcu, unele din ultimele cuvinte, cu cari Mântuitoriul Christos înainte de mărita sa înălţare la cer a mângâiat şi întărit pre învăţăceii sei, cari acum preste câteva (]ile aveau se re mână orfani. Aceste promisiuni în curend s'au şi adeverit întru învăţăceii sei, şi în cursul timpului s'au împlinit în cele mai felurite moduri întru credincioşii sei. Au nu era pe timpul lui Pavel în cetatea Eilipi o servitore cu „duch pito-nicesc", care cu vrăjitul ei aducea mare câştig stăpânilor sei, eară, Pavel în numele lui Iisus Christos a, scos dintr'onsa pre duchul cel rău? Eată cuvântul Domnului: intru numele meu draci veţi scote! Au nu după, pogorîrea Duchului sfânt Apostolii, Gralileenii cei neînvăţaţi, începură a vorbi în limbi străine, precum duchul le dedea lor? Eată cuventul Domnului, ca învăţăceii sei vor vorbi în limbi străine! — Au nu vipera, cea veniuosă, ce în călătoria spre Roma se înlaşurase pe după mâna lui Pavel, acesta o scutură in foc şi rema.se nevătămat? Eată şi aici cuventul lui Christos, că, "învăţăceii sei şorpi vor lua, şi vor rămânea nevătămaţi! Au nu evangelistul Ioan pentru numele lui Cluistos, a lost aruncat în unt de lemn
80
81
ferbinte, şi rămase nevătămat? Eată cuvântul lui Christos, că pe credincioşii, chiar şi de vor be ceva de morte, 'i va păzi nevătămaţi. In fine au nu pre slăbănogul, care cerşia la uşa cea frumosă a bisericei din Ierusalim, Petru şi Ioan l'au rădicat întru numele lui Iisus Christos Nazareneanul ? „Argint şi aur nu este mie, — 'i djse Petru — eară ceea-ce am 'ţi dau: In numele lui Iisus Christos Nazareneanul scolă si umblă!" Nu făceau Apostolii vindecări şi tămăduiri în numele lui Christos, aşa încât poporul scotea în uliţe pre bolnavii sei, culcaţi pe rogojini, ca barem marginea veştmintelor Apostolilor seu chiar şi numai umbra lor se-i ajungă? Eată, creştini iubiţi, împlinirea cuvântului lui Christos, eată puterea cea dumne4eescă, ce o a dat Domnul învăţăceilor sei, cari l-au mărturisit pre El înaintea omenilor!
Şi acesta putere s'a transplantat şi asupra următorilor Apostolilor, a sfinţilor şi plăcuţilor lui Dumnezeu din neam în neam. Nenumărate sunt minunile, prin cari Christos a apărat biserica sa pe timpul go-nelor, când se părea că se rădică totă lumea pentru stârpirea de pe pământ a numelui lui Christos. Şi după persecuţiuni de treisute de ani, când în cele din urmă păgânii şi bucatele din târguri le stropiau cu rămăşiţe din jertfele idolesci, ca creştinii să nu mai potă ţine nici posturile lor, biserica ese triumfă-tore; căci nu arareori alăturea cu creştinul mucenic merge la morte şi păgânul, care era rânduit să omore pre creştinul, şi aşa mergeau deodată doi mucenici la Christos, întru împărăţia Lui!
Un astfel de ostaş al lui Christos a fost, iubiţilor, şi s. Marele Mucenic Dimitrie, a cărui pomenire o săvârşim astă4i. El a fost proconsul al provinciei Macedonia şi locuia în oraşul Tesalonic. Ajungând la cii-noscinţa împăratului Maximian vestea, că unul din
fruntaşii lui, şi anume proconsulul Dimitrie, e creştin, tiranul îndată demandâ a se prinde şi a se arunca în temniţă. Dar şi mai mult se înfuria asupra lui, căci Dimitrie din temniţă îndemnase pre tinărul Nestor, a se lupta cu sumeţul Lie, care'şi bătea joc de religia creştinescă, şi pre care Nestor îl învinse şi omorî. Atunci împăratul demandâ, a se străpunge Dimitrie cu suliţa, ear lui Nestor a i se tăia capul; şi aşa se îmmulţi numărul martirilor lui Christos iarăşi dintr'odată cu doi: cu Dimitrie şi cu Nestor.
Ceea-ce admirăm mai ântâiu la s. Martir Dimitrio şi la toţi martirii bisericei nostre creştinesci, mai mult ori mai puţin, este credinţa lor cea neclătită. „Cine — 4i°e minunatul Pavel, — cine ne va despărţi pre noi de dragostea lui Dumne4eu? Năcazul? au îmbulzeala? au gona? au fometea? au golătatoa ? au perirea? au sabia? ... Ci întru tote acestea biruim pentru cel ce ne-a iubit pre noi. Pentru-că taro cred eu, că nici m6rtea, nici ângerii, nici căpeteniilo, nici puterile, nici cele-ce sunt acum, nici cele veni-tore, nici înălţimea, nici aduncul, nici ori-ce altă făptură nu pote să ne despartă pre noi de dragostea lui Dumne4eu, carea este întru Christos Iisus Domnul nostru". (Rom. 8, 36.) . . Aşa şi eroul 4ilei de astă4i-Câţi alţii, cu deosebire aflându-se în onoruri publico, de dragul averilor, rangurilor şi altor bunătăţi lu-mesci, s'ar fi depărtat de Christos, ar fi jertfit idolilor şi 'şi-ar fi plecat genunchii înaintea statuelor, cu cari ambiţiile şi deşertăciunile împăraţilor păgâni umpleau oraşele terilor lor? S. Dimitrie însă nicidecum! Ci ol făcu ca Moise acela măritul, carolo mai bucuros a voit a împărţi năcazurile şi apesărilo şi tot amarul străinătăţii alăturea cu poporul son, decât să lăcomoscă la, dosmordărilo şi onorurile curţii împorăfoHci din Kgipt.   Seu ca Apostolii, cari
82
83
înfricaţi şi opriţi de svatul jidovesc, ca se nu mai vorbescă nimenui de Christos, au răspuns, că „nu este drept a asculta mai mult de omeni decât de Dumnedeu! (Fapt. Apost. 4, 19); ear când 'i băteau ca pe nisce criminali, ei mulţămiau lui Dumnedeu, căci s'au învrednicit a lua bătăi pentru numele lui Christos. (Fapt. Apost. 4, 41).
Grele cu adevărat şi forte grele au fost timpurile, când a trăit şi a murit M. M. Dimitrie; dar mul-ţemită cerului, acelea pe atunci se apropiau deja de sfârşit, şi finisor, pe nesimţite se apropia diua cea serină, când pe steagurile armatei romane avea se strălucescă crucea, şi împăratul Constantin se proclame libertatea religiunei creştine. Grele timpuri cu adeverat, dar mare, admirabilă chiar s'a arătat credinţa oreştinâscă, carea a învins lumea.
La acâstă credinţă ne chiamă şi pre noi, creştini iubiţi, esemplele şi vieţile sfinţilor, între cari şi esem-plul marelui Mucenic Dimitrie, a cărui pomenire o serbăm astădi. Adeverat că după cursul timpurilor dela noi cei de astădi nu se cer în unele privinţe jertfele acelea, ce se cereau pe atunci dela următorii lui Christos; dar cu atâta mai grea este răspunderea nâstră, pentru împlinirea sâu neîmplinirea celor-ce ni se cer astădi. Nu ni se cere sâu mai vârtos nu ni se impune şi noue astădi adeseori, a ne lăpăda de convingerile nostre, de legea şi limba nostră strămoşescă şi a primi convingeri străine, legi şi limbi şi obiceiuri, cari nu sunt ale nostre? Nu ni se cer jertfe de averi, de ostenele, de stăruinţe pentru nisce scopuri, cari nu se unesc cu convingerile nostre ? Nu ni se impune, a tămăia idolilor celor ciopliţi, şi a ne lăpăda de unul adevăratul Dumnedeu, carele a scris sfântă legea sa pe lespo<|ii inimilor nostre? Şi nu este şi datorinţa nostră, a urma osomplul Ma-
relui Martir Dimitrie, mai bine a despreţul şi averi şi onoruri şi tote cele lumesci, decât a ne lăpeda de Christos? Praf şi cenuşă sunt cele pământesci, cari se împrotivesc evangeliei lui Christos, şi nicicând nu vom lăpăda pentru sclipiciunile pământesci mărimea celor eterne şi nestricăciose!
Astfel ne învaţă s. Marele M. Dimitrie şi toţi sfiinţii şi drepţii, din fiă-care seminţia, cari au bine-plăcut lui Dumnedeu. Ajută-ne Domne, a urma esem-plul lor şi împreună cu dânşii a Te afla pre Tine, vi-stieriul tuturor bunătăţilor şi isvorul cel vecinie a totă fericirea omenescă. Că a Ta este împărăţia şi puterea şi mărirea: a Tatălui şi a Fiiului şi a Sfântului Ducii, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
85
XVII. La sărbătorea ss. Archangeli Michail şi
Gavriil.
(8 Novembre).
„Şi respuno]end ângerul a cţis lui (Zacharia) : Eu sum Gavriil, cel-ce stau înaintea lui Dumnezeu, şi sum trâmis a grăi către tine, şi a binevesti ţie acestea".
Ev. Luca 1, 19.
„Mare eşti Domne, .şi minunate sunt lucrurile Tale, şi nici un cuvânt nu este de ajuns spre lauda minunilor Tale !" Aşa cântă biserica creştinescă astăcb, serbând soborul seu adunarea S. Archangeli Michail şi Gavriil şi a tuturor cetelor ângeresci, din cari tră-mite Dumnecjou soli pe păment, a vesti omenilor sfântă voia sa, şi-i îmbracă cu putere de sus, spre a da aju-toriu aleşilor şi iubiţilor sei întru neputinţa firei ome-nesci. Căci înainte de facerea omului, carele împo-porâză şi stăpânesce pământul, a zidit Creatorul cetele ângeresci spre slujba mărirei Sale. Dar precum pre Adam şi pre Eva în raiu i-a ispitit Satana în chipul şerpelui, ca se mănânce din pomul cel oprit, de care Dumne4eu. sub pedepsa morţii, le demandase se nu se atingă, aşa şi Satana însuşi, cercând a pune scaunul seu mai presus de scaunul lui Dumne4eu, a 1'oHt aruncat din cer în cele mai de jos ale pământului, in intunoreeul cel mai din afară, în focul cel iiohIjiih, şi împreună cu dânsul toţi cei-ce slujesc lui. Mar ângerii coi huni, adecă cei-ce ascultă cuvântul lui Ihimnodou şi doapururca alergă a plini ordinele, oo nu priiinil, au rămas la Diimiuujeu, servind Lui totdounn cu totă modestia, şi credinţa, cu frică şi cu cutremur.   Acestea sunt cotele coronei colo lai a nu-
măr, despre cari 4icea Christos pe timpul măritelor sale patimi, că pote se câră dela Tatăl seu mai mult decât douespre4ece legiuni de ângeri; dar cum se vor plini scripturile, că aşa se cade se fiă, ca adecă El se pătimescă şi se moră pe cruce?
Numerose sunt în scriptură, atât a legei vechi cât şi a legei nouă locurile, unde se amintesc mai-marii cetelor ângeresci, archangelii Michail şi Gavriil. în Cartea Facerei aflăm pre Archangelul aretându-se lui Avraam şi lui Lot, prevestindu-le risipirea Sodo-mei şi Gomorei pentru păcatele şi fărădelegile lor; lui Iacob, când fugia de faţa fratelui seu Isav; înaintea Israiltenilor, când au eşit din Egipt; înaintea lui Iisus Navi. In Cărţile Judecătorilor se amintesce un ânger, care îmbărbăteză pre Ghedeon, a lupta contra Ma-diamiţilor; „că cu tine — 4ise — es^e Domnul cel puternic întru tăria!" Şi îndoindu-se Ghedeon, ângerul l'a încuragiat, că „va bate pre poporul lui Madiam ca pre un om" ; ear după învingere a cunoscut Ghedeon, că ângerul Domnului i-a ajutat lui, şi a rădicat altar Domnului şi l'a numit „Pacea Domnului". Asemenea vorbesce Iuda, fratele lui Iacob, întru epistolia seu cartea sa, că Michail Archangelul, luptân-du-se cu diavolul, n'a cutezat să-1 hulâscă, ci i-a 4is: „Certe-te pre tine Domnul!" (Iuda 1, 9.) Ear Archangelul Gavriil este cel trămis dela Dumne4eu, a vesti preotului Zacharia în biserică nascerea lui Ioan, ear feciorei Măriei din Nazaret nascerea dintr'ânsa a lui Iisus, lui Iosif logodnicul i-a demandat, a lua pruncul şi pre mama lui şi a fugi în Egipt, căci va Irod se caute pruncul se-1 perdă, ear după mortea lui Irod i-a demandat, se se întorcă iară în pământul lui Israil.
Şi dacă biserica nostră, voind a se şterge rândul şi numărul şi numele sărbătorilor păgânesci, ce le ţinea poporul în onoroa cutărui 4eu; a introdus ser-
86
87
bători creştinesci, precum şi în locul Sâmbetei evre-esci a introdus Dumineca, diua învierei lui Christos, tot din asemene causă a introdus şi acesta serbătore de astădi întru on6rea puterilor ângeresci. Nu putea dintre multele sărbători ale sfinţilor neamului omenesc se lipsescă o serbătore întru onorea puterilor ângeresci, cari dela 'nceputul operei dumnedeesci a mântuirei neamului omenesc prin Christos, dela Bună-vestirea Măriei pană la înălţarea Domnului, au fost şi sunt minunaţii mijlocitori şi vestitori trămişi omenimei dela însuşi Dumnedeu. Nimeni nu cunosce tainele lui Dumnedeu, fără numai duchul lui Dumnedeu. „Cine — dice Pavel — cine scie din omeni ale omului, fără numai duchul omului, carele este într'ânsul? Aşa şi ale lui Dumnedeu nimeni nu le scie, iară numai duchul lui Dumnedeu". (I. Corint 2, 11).
In mod minunat le-a descoperit acestea duchul ddeesculni David încă în dilele legei vechi. Căci el cântând mărirea lui Dumnedeu, nu începe cu pământul şi cu locuitorii pământului, ci cu cerul şi cu locuitorii cerului: „Lăudaţi pre Domnul din ceruri, lăudaţi-1 pe El întru cei de sus. Lăudaţi-1 pre El toţi ângerii Lui, lăudaţi-1 pre El tote puterile Lui!" Şi aşa continuând din sferă în sferă sborul inspiraţiunei sâu însufiarei ale voii dumnedeesci, încheia provocând tote câte sunt în cer şi pe pământ, a întră în chorul ângeresc si a căntâ:  „Totă suflarea se laude pre Domnul!"
Acelaşi neasemănat cântăreţ al mărirei lui Dumnedeu ne spune în altul din psalmii sei demnitatea omului şi ordinea lui de onore în ordinea lumei, statorită de însuşi Creatorul. „Ce este omul, —■ dice — că-1 pomenesci pre el, seu fiiul omului, că-1 cercetezi pre el? Micşoratul'ai pre el cu puţin oreco decât ângerii; cu mărire şi cu cinste l'ai încununat pre el! Domne I)unine<]cul nostru, cât o de mi-
nunat numele Teu în tot pământul!" (Psalm 8, v. 6, 7, 18).
Decă însă Dumnedeu a aşezat pre om atât de sus, încât numai cu puţin orece l'a micşorat pre el decât pre ângerii, apoi nu este ore, iubiţi creştini, o datorinţă sfântă pentru el, a se ţine din tote puterile sale la înălţimea dată lui dela Dumnedeu, şi după cuvântul scrip-turei a nu da altuia mărirea sa? Fără îndoială ca da. Dumnedeu a pus pre om împărat peste tot pământul: tote ascultă de dânsul, recunosc superioritatea lui, toto se supun lui. Aşa a voit Dumnedeu, celce a făcut pro om din pământ şi l'a pus să domnescă preste pământ. Şi ce frumos, ce înălţătoriu lucru, când el, oon-seiu de chiămarea sa, se silesce, ca prin credinţa, cea. viuă către- Dumnedeu, prin fapte bune din inimă să se apropie de ângerii, cari deapururea văd iaţa, Tatălui lor şi al nostru, carele este în ceruri! Şi cugetaţi iară, cât de josnic, nevrednic, ruşinos şi păcătos lucru, când omul se lasă rob patimilor pământesci, cari '1 degradeză pană '1 pogoră la trepta dobit6celor celor neouvântătorc, ba din ânger luminat '1 iac diavol întunecat!
Dar să ne 'ntorcem dela acostă privelisce nesuferită, şi să îndreptăm faţa nostră, la, cele mai bune. Serbăm astădi întrunirea ss. cete ângeresci, în frunto eu mai-marii voevodi Michail şi Gavriil, pre cari însuşi Duinne<|eu i-a, îmbrăcat cu acesta on6re. Fiă ca pomenirea lor să lumineze şi minţile nostre, să înalţe şi inimile nostre spre cele de sus şi dumnedeesci, întru cari petrec fericitele, cete ângeresci. Stanţă maică, biserică, priiinesce a se întruni şi glasurile nostre liiesci cu glasul teu cel doios de maică şi a, cânta astădi împreună cu fine: „Mai-inarilor voevo<|i ai Iui Dumnedeu, slujitorilor diunnei|eescei măriri, povăţiiiforii omenilor şi căpeteniile ângerilor, eeea.ee este do folos cereţi nouă
88
şi mare mila, ca nisce mai mari vo-evoch' ai celor fără de trupuri".
Domne Dumne4eul nostru, cât e de minunat numele Teu în tot pământul! Cât s'a înălţat mare cuviinţa Ta mai presus de ceruri! Trămite Domne şi la noi pre ângerii Tei, a ne fi vestitori sfintei voii Tale, îndreptători spre Tine ai paşilor noştri şi aducători la Tine ai sufletelor nostre, când vei binevoi a se des-lega acelea de sarcinile pămentesci şi a dori de fericirea cerescă. Amin!
XVIII. La prasnicul Intrărei în biserică a Maicei Preacurate.
(21 Novembre).
„Earâ Măria partea cea bună şi-a ales, care nu se va lua dela
densa". Ev. Luca 10, 42
Cu sărbătărea de astă4i: Intrarea în biserică a, Născetorei de Dumnedeu, se 'ncheiă, după anul solar, şirul sărbătorilor întru cinstea maicei Domnului, şi biserica cu 4iua de astă4i începe cântările cele voso-litore, cari ne prevestesc nascerea lui Christos.
La prasnicul Nascerei Născetorei de Dunme4<ui am ve4ut, iubiţilor creştini, că părinţii ei au fost eu-vioşii şi pururea pomeniţii Ioachim şi Ana. Ei ajunseră la bătrâneţe şi nu aveau prunci, şi acesta, după credinţa poporului evreesc, era causă de întristare, socotindu-se atari părinţi mai puţin iubiţi do Dum-ne4eu decât alţii. Ei însă, bătrânii credincioşi, nu încetau a se ruga lui Dumne4eu pentru binecuvântarea cu prunci a căsătoriei lor, şi Dumne4eu a asculta,!, rugăciunea lor şi i-a dăruit cu o pruncă, căreia, 'i puseră numele Măria, — acea preafericită, pro oarea după prorocia ei înseşi aveau să o fericâscă, toto neamurile, căci ea era chiămată şi alâsă dela I)umno(]nu, a fi maică lui Iisus, mântuitoriului lumei. Pro acostă pruncă părinţii ei, în semn de mulţcmită, o închinară lui Dumne4eu, şi ca pruncă de trei ani o adusoră în biserică, şi preotul Zacharia, care era archioroul anului aceluia, o primii în manile sale, ca să o erosoă pro ea în frica Domnului şi să o sfinţosoă spre slujba lui Dumno4ou. Şi a fost prunca în casa Domnului şi sub îngrijirou preoţilor doispro(|oco ani, pănăoând, murim!
90
91
într'aceea părinţii ei, din manile preoţilor o priimi Io-sif logodnicul ei.
Ear în Nazaret a fost trămis Dumne4eu la densa pre archangelul Gavriil, se-i binevestescă, că va nasce fiiu, şi va chiăma numele lui Iisus. „Şi acesta — 4ise Gavriil — va fi mare şi fiiul Celui Preaînalt se va chiăma, şi-i va da lui Domnul Dumne4eu scaunul lui David tătâne-seu, şi va împăraţi în casa lui Iacob în veci, şi împărăţiei Lui nu va fi sfârşit".
Acesta intrare şi petrecere a Măriei în biserica Domnului o serbăm noi astă4i, creştini iubiţi. Veniţi dar se o însoţim şi noi împreună cu fetiţele, cari cu făclii aprinse merg înaintea ei, şi se fim martori, cum evla-vioşii părinţi o dau în manile archiereului, ca se o pre-gătescă lui Dumne4eu spre lucrul, la care din veci a fost destinată, adecă a se nasce dintr'ânsa ca om fiiul lui Dumne4eu cel născut din Tatăl mainainte de toţi vecii, lumină din lumină, Dumne4eu adevărat din Dumne4eu adevărat. Cu ce cântări vom întimpina pre acesta pruncă curată, ce se aduce astădi ca o pârgă bine-priimită în biserica lui Dumne4eu? Cu ce cântări petrecerea ei în biserică, unde ângerii o chrănesc cu pânea cerescă a charului dumne4eesc, ear preoţii bisericei cu cuvântul lui Dumne4eu : ângerii şi omenii cu aceleaşi mijloce, spre acelaşi scop, necunoscut nimănui, fără numai unui Dumne4eu. Cu ce cântări vestirea, ce'i aduce archangelul Gavriil, că după cuvântul prorocesc (Ezechiil 48, 26) „va fi uşa cea încuiată, carea caută spre răsărituri, prin carea va întră Domnul Dumne4eul lui Israil ?" Cu ce cântări pre ceea-ce vieţa sa a consacrat'o lui Dumne4eu, căruia cu vrednicia, cu modestia, cu curăţia şi cu tote cele bune şi de laudă i-a servit de timpuriu, din pruncia şi copilăria sa?
Cunoscând deci acestea, iubiţilor, să nesuini ale urmă şi noi.   Marfa, în  a cărei casă adeseori întră,
Christos, se silia spre multă slujbă, ear soru-sa mai mică Măria se pusese la piciorele lui Iisus şi ascultă cu fericire d4eescile Lui învăţături. In fine vă4u Marta, că ea a rămas singură la lucru şi la ostenâlă şi rugă pre Christos, să (\ică. Măriei să'i ajute. Iisus însă'i răspunse: „Marto, Marto, te grijesci şi spre multe te si-lesci, ci un lucru trebuesce; eară Măria partea cea bună şi-a ales, care nu se va lua dela dânsa!" Asemenea Măriei acesteia, sororei Martei şi a lui Lazar, pre care l'a înviiat Domnul din morţi, a lucrat şi Măria, Maica preacurată. Din viţă împerătescă se trăgea ea, din neamul lui David, şi cu David 4icea şi ea: „Cât sunt de iubite locaşurile Tale, Domne al putorilor ! Doresce şi se sfârşesce sufletul meu spre curţile Domnului. Inima mea şi trupul meu s'a bucurat de Dumne4eul cel viu! Că pasărea şi-a aflat eişi casă, şi turtureua cuib eişi, unde'şi va pune puii sei. Altarele Tale Domne al puterilor, împăratul meu şi Dumne4eul meu; fericiţi, cari locuesc în casa Ta, în vecii vecilor Te vor lăuda !... Că mai bună este o 4i în curţile Tale decât mii!" (Psalm 83, 1 5, 11). Aşa măria străbunul curţile casei lui Dumne4eu, mai mult decât palaturile împărătesei, de unde privia, el spre poporele, cari le-a fost supus Domnul sub piciorele lui. Şi ca strămoşul cânta şi se ruga şi stră-nepota în curţile casei lui Dumne4eu, şi Dumne(|eu o chiăma la scaunul de împărătesă maică, pre carea, o fericesc tote neamurile.
Aşa, creştini iubiţi, să lucrăm şi noi, şi aşa să deprindem de timpuriu şi pre fiii noştri şi fiicele nostre. Ca pruncă de trei ani a intrat prunca JVIaria, în biserica Domnului, şi a, remas acolo totă copilăria, sa, pănăeând a, mărit I)umne4eu mila sa cu densa,. Aşa şi noi. Do timpuriu, din prima copilăria, îndată în primăvara deseoptarei prieoporoi   lor,   să aducem
92
pruncii noştri la Christos, care-i chiamă la sine şi le promite împărăţia cerurilor; şi ca începutul înţelep-ciunei se sădim în inimile lor cele fragede frica lui Dumnedeu. Şi pe lungă acâstă să-i deprindem totdeodată şi prin esemplul nostru, a căuta lui Dumnedeu, a cânta şi a se ruga lui Dumnedeu, dătăto-riul tuturor bunătăţilor, a ţinâ sfinte şi nevătămate poruncile Lui, şi pe basa acâstă tare şi neclătită a învăţa tote celelalte bune şi de lipsă şi folositore. Atunci apoi, şi când noi nu vom mai fi cu dânşii, şi când şi noi după rânduiela lui Dumnedeu vom fi chiă-maţi la părinţii noştri, darul lui Dumnedeu va fi cu ei în tote dilele vieţei lor.
Şi aşa, iubită tinerime, cari sărbaţi astădi împreună cu noi Intrarea în biserică a Născătorei de Dumnedeu, rădicaţi spre cer glasurile şi inimile vostre şi măriţi pre sicriul cel sfânt, care se aduce astădj ca un sicriu al legei nouă, în biserica Domnului. Amin! (Tinerimea şcolară şi adultă intonâză:
Astădi sicriul cel sfânt,
Maica 'naltului Cuvent,
în biseric' a intrat,
Jertfă Domnului s'a dat.\*J
*) A no vodo nota f> In urmii.
XIX.  La serbâtorea s. Ierarch Nicolae.
(6 Decembre).
„Aşa se lumineze lumina vostră înaintea omenilor, ca vetfend faptele vostre cele bune, se preamărească pe Tatăl vostru cel din ceruri .'" Mateiu 5, 18.
Este o însuşire a faptei bune creştinesci, ca ea, după cuvântul lui Christos, să nu se facă ostentativ, adecă la arătare, cu sgomot, înaintea omenilor, în faţa lumei, ci în tăcere şi linişte, după cuvântul Domnului, „să nu sciă stânga ce face drâpta". Şi acâstă, pentrucă creştinul nu face lucrurile cele bune, ca să secere laudele şi aplausele lumei, ca fariseul din evangelia, care se rogâ lăudându-se că el postesce aşa şi aşa, face milostenii aşa şi aşa, nu este ca ceialalţi omeni aşa şi aşa. Dincontră creştinul face fapte bune, pentrucă cunosce legea lui Dumnedeu şi se nevoiesce, a plini poruncile Lui, cari 'i sunt sfinte, şi nu ascâptă laude şi înălţări dela omeni. Ear când faptele Iui, după natura lor, vin şi la cunoscinţa lumei, ele se presentâză nu pentru lauda făptuitoriului, ci spre mărirea lui Dumnedeu, ca şi cei-ce le văd sâu aud de ele, se le potă lua de model, spre a urma şi ei după ele ; cu un cuvânt, ca lumea, vedându-le, să preamă-rescă pre Tatăl ceresc, carele a dat omenilor atari putori trupeşei şi suiletesci.
Un astfel de model de fapte bune creştinesci a fost, iubiţilor, şi sfântul marele Ierarch Nicolae, archie-piscopul Mi roi Lioioi, făeătoriul de minuni, a cărui pomenire o săvârşim astăxji. Acest fericit archipăs-foiiu a, trăit pe timpul Împăiaţilor Diocleţian şi Ma-xiniian, pe la sfârşitul secuiului III. pe timpul, când
94
95
aceşti împăraţi tirani au pornit o persecuţia n6uă asupra creştinilor, mai grea decât t6te cele de pană atunci: căci aceea se estindea asupra împărăţiei romane întregi; şi furia ei se mai domolia câte puţintel numai prin câte o provincia, unde guvernatorii nu esecutau ordinele împărătesei cu totă rig6rea. Astfel şi venerabilul mult iubitul Nicolae a fost prins şi în fruntea turmei sale a întrat în temniţă, dar fericitul şi de acolo învăţă şi mângăiâ pre poporul seu. Din fericire şi gona acesta luă sfârşit, şi cu ea se încheia şirul cumplitelor persecuţiuni, cari ca porţile iadului sguduiră biserica lui Christos treisute de ani, pănăcând în fine, ca curcubeul pe cer după potopul lui Noie, se arătă crucea Domnului, semnul păcei, în mâna împăratului Constantin. în urma ordinului de toleranţă al lui Constantin, primului împărat creştinesc, ese din prinsore şi omul lui Dumne4eu Nicolae, se re'ntornă la scaunul archieresc şi continuă şi în mai mare măsură păstorirea cea înţeleptă a poporului seu. La sinodul de a totă lumea dela Nicea şi el face parte din oştea lui Christos cea de treisute optspre4ece ss. părinţi, cari cu arma crucei frâng sabia cea ascuţită a eresului lui Arie, care ameninţa unitatea bisericei. Ear în mijlocul turmei sale continuă a străluci cu virtuţile sale archieresci: credinţa, milostenia cătră săraci, cărora pană şi noptea, ca mannă din cer, le arunca în casă darurile sale, ca să'i scape de mortea păcatului, ce'i ameninţă, apoi iubirea, dreptatea, apărarea celor asupriţi şi nevinovaţi, şi tote faptele cele bune, adeverind, ca puţini alţii, cuvântul lui Christos: „Aşa să lumineze lumina vostră înaintea omenilor, ca vă4ând faptele vostre cele bune, se preamărâscă pre tatăl vostru cel din ceruri!" „îndreptătoriu credinţoi şi chip blândeţclor, învăţătorii! înfrenărei te-a arătat pre tine turmei tale
adevărul lucrurilor; pentru aceea ai câştigat cu smerenia cele înalte, cu serăcia cele bogate, sfinţite Ie-rarche Nicolae!" aşa, măiesee biserica pre acest venerabil al .son .-irchipăsLor. Şi aşa petrecând vieţa sa ca un model de fapte bune al credincioşilor sei, şi iubit de ai sei ca un părinte adevărat, la adunci bătrâneţe încheia cu pace viaţa sa, şi poporul '1 cin-stia şi după morte ca pre un credincios archiereu al lui Christos şi facătoriu de minuni.
Astfel, iubiţilor, am ve4ut şi aici, în vieţa s. le-rarch Nicolae, cum lucreză darul lui Dumne4eu în biserica creştinescă, pentru de a lăţi printr'ânsa împărăţia sa pe pământ. Pentru cercarea credinţei nostre a lăsat Dumne4eu să vină asupra nostră grele tentaţiuni şi năpăstuiri şi persecuţiuni îndelungate. Dar pentru întărirea şi mângăierea nostră a făcut sfârşit suferinţelor nostre şi ni-a arătat, cum biserica creştină a eşit învingătore peste toţi vrăjmaşii sei. Pentru perfecţionarea nostră întru cele bune „ni-a pus Dumne4eu în biserică, după cuvântul apostolesc, ân-tâiu pre apostoli, a doua pe proroci, a treia pre dascăli, după aceea pre puteri, apoi darurile tămăduirilor, ajutorinţele, isprăvniciile, felurile limbilor". (I. Cor. 12, 28). Şi tote acestea spre a arăta bunătatea sa spre noi. Eară întru noi a pus credinţa, speranţa şi iubirea, ca să inţelegem voia lui Dumne4eu şi să o adeverim prin faptele nostre, prin vieţa nostră. „Fericiţi, — ne strigă Christos — fericiţi cei-ce aud cuvântul lui Dumne4eu şi-l păzesc pre dânsul!"  (Luca 11, 28).
Am onorat la prasnicele şi sărbătorile din cursul anului nostru bisericesc pre Născătorea de Dumnezeu, pre ss. Archangeli şi Angeri, pre prorocii şi apostolii, pre dascălii bisericei şi ai lumei, pre mucenicii şi mărturisitorii, pre cuvioşii şi de Duinne4eu purtătorii părinţii noştri, pre toţi şi tdte, pre cari
96
Dumnedeu întru svatul seu cel preaînalt i-a trămis la neamul omenesc, să-1 înveţe îndreptările sale şi se'i pre-gătescă cetăţeni împărăţiei sale, aici pe pământ şi acolo dincolo de mormânt. Am numit, iubiţilor, pre sfinţii şi plăcuţii lui Dumnedeu de tot pe scurt, numai după felul şi modul, în care ei au vestit pe pământ voia lui Dumnedeu: nu după numărul şi numele şi vrednicia lor, ci după măsura neajunsurilor nostre. Şi tot după mesura acâstă am arătat şi vredniciile s. Ierarch Nicolae, precum şi minunile de multe feluri, ce Atotputernicul a făcut printr'ânsul.
Şi fiindcă tote câte s'au scris în s. Scriptură s'au scris spre învăţătura nostră, am credut de folos a aminti astădi pre sfinţii şi plăcuţii lui Dumnedeu, ale căror pomeniri le săvârşim în cununa anului nostru bisericesc. Şi încheiând cu diua s. Ierarch Nicolae acest şir de sărbători, să ne aducem aminte, că toţi sfinţii şi drepţii şi plăcuţii lui Dumnedeu, pre cari i-am sărbat şi-i săr-băm, sunt împreună-lucrători la zidirea bisericei ceii vii a lui Christos pe pământ: „Toţi a lui Dumnedeu arătură, a lui Dumnedeu zidire, eară alt temeiu nimeni nu pote pune, afară de cel-ce este pus, carele este Iisus Christos". (I. Cor. 3, 11). Şi iarăşi: „Zidiţi fiind pe temelia apostolilor şi a prorocilor, fiind patra cea din capul unghiului însuşi Iisus Christos". (lOfes. 2, 20.) Căci prorocii şi apostolii şi ierarchii şi dascălii bisericei şi mucenicii şi purtătorii de Dumnedeu părinţi şi toţi sfinţii, tot după cuvântul aposto-losc „sunt osebiri darurilor, dar acelaşi duch, şi osebiri slujbelor, dar acelaşi domn, şi osebiri lucrurilor, dar acelaşi Dumnedeu, carele lucrâză tote întru toţi". (I. Cor. 12,4—5). Acelui unui adevărat Dumnedeu; Tatălui, Fiiului şi Duchului sfânt, mărire, cinste şi închinăciune dela noi şi dela totă suflarea, în cer şi po pământ, în vecii vocilor! Amin.
XX.  La prasnicul Nascerei Domnului.
(25 Decembre).
nŞi îndatăşi s'a făcut împreună cu ângerul mulţime de aste cerescă, lăudând pre Dumnedeu şi dicend : Mărire întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe păment pace, întru omeni bunâvoire" !      Luca 2,14.
Tote bisericile creştinesci din lume răsună astădi de cântarea cea dulce şi preamărită, cu carea venerară ângerii lui Dumnedeu în noptea cea sfântă nascerea lui Christos. Şi 'n adevăr, iubiţilor, cântare ângerâscă este acâstă, un ton din melodiile acelea ceresci, de cari noi pământenii acum încă nu putem ave decât o presimţire întunecosă, cari însă avem fericita nădejde că le vom audi ore-când şi noi de apr6pe, ba că odi-nioră vom lua şi noi parte la ele. Aşa, iubiţilor, cântare ângerâscă este acâstă: o cântare de preamărire lui Dumnedeu în cer, o cântare de salutare plină de iubire cătră neamul omenesc pe pământ. Cum va fi răsunat acea cântare cerescă prin tăcerea nopţii pe câmpiile Vifleemului! Cum vor fi ascultat la ea credincioşii păstori, cari, fiind afară la câmp cu turmele lor, se învredniciră, ei cei d'antâi dintre omeni, a au4i buna vestire, că a venit Mesia cel mult dorit! Cum vor fi strălucit feţele lor, cum vor fi vibrat de frică şi de bucuria şi de admirare inimile lor, când deodată străluci asupră-le lumina Domnului, şi ângerul stătu înaintea lor şi le c]\se : „Nu vă temereţi, că eată vestesc vouă bucuria mare, carea va fi la tot poporul; că s'a născut vouă astă4i Mântuitoriu, carele este Christos Domnul, în cetatea lui David".
7
De aceea veniţi, creştini evlavioşi, se mergem şi noi cu cugetul la aceşti păstori, se audjm şi noi cântarea cea ângerescă, se vedem şi noi lumina Domnului strălucind asupra lor şi asupra nostră, se însoţim pre păstorii pană la Vifleem, cetatea lui David, se aflăm împreună cu ei pruncul cel dumnecjeesc Iisus, culcat în iesle, înfăşat în scutece, purtat în braţe de maică omenescă. în fine se cădem şi noi se ne închinăm Aceluia, care a plecat ceriurile cu bunătatea sa si s'a pogorît la noi. Veniţi se însoţim şi noi cântarea âage-rilor cu glasurile nostre omenesci şi se cântăm împreună cu ei din aduncul inimilor nostre: „Mărire întru cei de sus lui Dumnedeu, şi pe pământ pace, întru omeni bună voire/11
Trei tonuri împreunate, ne spun sciutorii de cântări, dau un acord plin, o cântare armonică, ce împreună în sine puterea şi frumseţea; deci aceste trei tonuri minunate, ce le aflăm întrunite în cântarea ângerilor, ele se fiă obiectul cuvântului, care astăcb, vi'l ofer ca dar de Crăciun, rugându-vă, se'l priimiţi cu acea dragoste, cu carea vi'l dau.
Mărire întru cei de sus lui Dumnedeu,! Ăngerii încep imnul lor cel ceresc cu lauda lui Dumne4eu. Preamărind ăntâiu pre Dumne4eu, făcătoriul lor şi al nostru, ei dau onorea cea mai înaltă Aceluia, căruia 'n adever se cuvine, carele este isvorul şi începătoriul şi părintele tuturor. Da, iubiţilor, pre ângerii în adever 'i vedem împlinind aceea, ce noi cântăm totdeuna înainte de S. Liturgiă: „Lăudaţi pre Domnul toţi ângerii Lui, lăudaţi-L pe El tote puterile Lui; Ţie se cuvine cântare Dumne4eule!" El a făcut cerul şi pământul; El a aşezat la locul lor sorele, luna şi milionele cele nenumărabile de stele. El a aşezat pământul preste ape şi l'a împodobit cu earbă şi cu flori. El a făcut t6te câte sunt în cer şi pe pământ, mari şi mici, ve4ute şi nev§4ute.   El a pus împregiurul scaunului
Seu ângeri, spirite curate, puternice la virtute, cari fac cuvântul Lui, a se au4i in totă lumea glasul cuvântului Lui. El a zidit pe pământ pre omul, ca se fiă stăpânitoriu preste cele pământesci şi se cunoscă şi se iubescă şi se facă cele ceresci. Şi precum a zidit Dumne4eu la început lumea preste tot: aşa cutez a cjice, că a rezidit astă4i omenimea prin trămiterea pe pământ a Fiiului Seu. Cu drept cuvânt numărăm noi creştinii anii evenimentelor omenesci dela nascerea lui Christos; căci cu venirea Lui pe pământ în adevăr se 'ncepe o lume nouă. Decă cineva ar afla 4isa mea prea cutezată, unul ca acela să'şi iee ostenela a face o asemănare între poporele creştine şi cele necreştine, ce locuiesc astă4i pământul. Sper, că prin acesta asemănare ar afla îndată o deosebire prea mare şi s'ar convinge, că acesta deosebire o a produs partea cea mai mare creştinismul, carele pană unde a străbătut cu ra4ele sale, pretutindeni a împrăsciat întunerecul nesciinţei şi deodată cu crucea a plantat flamura culturei şi a umanităţei. Aşa în adevăr. Prin Christos am ajuns a cunosce pre Dumne4eu făcătoriul nostru şi a ne închina Lui într'un mod demn de Dânsul. Prin Christos am ajuns a cunosce adevărata n6stră, stare faţă cu Dumne4eu şi cu deapropele. Prin Christos ne-am învăţat a cunosce, că suntem înzestraţi de făcătoriul cu un suflet nemuritorii!, schinteie din lumina Dumne4eirei. Prin Christos am ajuns a cun6sce, că mortea nu nimicesce fiinţa nostră, ci este numai o transformare, o trecere dela o vieţă mai de jos la alta mai de sus. Prin Christos cu un cuvânt am ajuns la fericirea cea mai înaltă, ce se pote pe pă,ment, la adevărata nobilitate a naturei omenesci, carea, este : a cun6sce pre adevăratul Dumne4eu şi pre cel ce fa trămis El, pre Iisus Christos. De aceea dar, precum Dumne(|cu din libera Sa voia şi bunătate ne-a zidit
7 *
100
101
în lume, şi precum iarăşi din libera Sa voia şi bunătate a trămis pe păment pre unulnăscut Fiiul Seu: aşa se cuvenia ca ângerii se dea ântâia dată preamărire lui Dumne4eu ; aşa se cuvine, ca şi noi urmând esemplul lor, iarăşi Lui se-i dăm ântâia dată mulţe-mită şi preamărire; ba cuvântul cel d'ăntâiu şi cel din urmă al rugăciunilor nostre se fiă lauda Lui. Aşa Părinte ceresc, mărire Ţie celui-ce ni-ai arătat nouă lumină!   Mărire întru cei de sus lui Dumnedeu!
Şi pe pământ pace ! O scumpă şi sfântă în adevărata ta fiinţă locuiesci în ceriu, de carea însă prin venirea lui Christos ne îndulcim şi noi pământenii ! Cât de dorite ne sunt cuvintele ângerilor, cari vestesc venirea ta! Tot universul, creştini evlavioşi, ne predică pace, armonia, ordine. Miile şi milionele de stele şi corpuri ceresci, în depărtări nemăsurate, de mărimi necalculabile, plutesc liber în spaţiul lumei, ca nisce pene uşore ţinute şi purtate numai de mâna cea atotputernică a lui Dumnecjeu, 'şi fac ne'mpiedecate căile lor, se depărteză şi se apropia unele de altele, 'şi schimbă formele şi luminile lor, şi cu tote acestea de sutele de mii de ani, de când stau, nici odată nu s'au sfârmat, ba nici s'au ciocnit seu vătemat, nici s'au atacat duşmănesce una pre alta: tote au deplină libertate în sferele lor, tote sunt în pace. Asemenea se aflau şi pe păment tote în cea mai deplină stare, în pace şi ordine, pănăcând întră prin om păcatul în lume, care îndată se puse a strica acâstă pace dumnec}eescă, a, abusa de darurile naturei, a face din frate ucigătoriu, din amic trădătoriu, din om feră răpitore şi pururea nesăţi6să, a face din câmpiile păcei câmpii de lupte sângerase. O pace dulce şi sfântă, când va reveni odată şi pe păment împărăţia ta, aşa, precum ni-o doresc ostile ceresci în cântarea lor dela nascerea Domnului?!  Răbdare, creştini evlavioşi; acea paco
sfântă va veni, de sigur va veni; nascerea lui Christos ne este cea mai puternică chizăşiă, că va veni. Dupăce' a înnecat Dumne4eu pământul prin potop, a pus pe cer curcubeul, arcul păcei, ca un semn visibil al nestrămutatei Sale iubiri cătră neamul omenesc. „Curcubeul meu — 4i°e Dumne4eu cătră Noe — '1 pun pe nuori şi va fi semn de legătură vecinică între mine şi între pământ. Şi va fi când vor roura nuorii pe păment, se va arăta curcubeul pe nuori, şi 'mi voiu aduce aminte de legătura mea, carea este între mine şi între voi şi între tot sufletul viu în tot trupul, şi nu va mai fi potop de apă, ca să peră tot trupul". (Facere 9, 13—15). Ceea-ce a fost atunci curcubeul, semnul păcei, pus de Dumne4eu spre adeverirea iubirei Sale cătră neamul omenesc: aceea este în măsură neasemănat mai mare nascerea lui Christos: semnul cel mai învederat al împăcărei omului cu Dumne4eu. Păcatul stricase îndată la început acesta legătură sfântă şi depărtase pre om de Dumne4eu, şi neamul omenesc rătăcise mii de ani ca într'o nopte fără stele, lipsit de cunoscinţa lui Dumne4eu, pe căile cele pustii ale întunerecului. în fine însă „adusu-şi-a aminte Domnul, că ţerână suntem", carea nu este în stare a se conduce, nici a se rădica prin puterea propria din căderea sa. Şi eată însuşi Dumne4eu ne 'ntinde îndurată Sa mână părintescă, spre a ne rădica iarăşi la sine; şi astfeliu trămise în lume pre însuşi Fiiul Său, Domnul nostru Iisus Christos, carele ne redete pacea cea de mult perdută, pacea, carea este cea mai scumpă şi mai sfântă din lume : pacea omului cu Dumnedeu şi întru Dumnedeu! Acesta e pacea, de carea ne spune cântarea ângerilor. Să credeţi, iubiţilor, că nu este fericire pe pământ, fără numai în acesta pace cu Dumne4eu, şi tote încordările şi alergările şi frământările nostre în lume fără de acâstă pace cu Dum-
102
nedeu, fără de acesta pace cu consciinţă n6stră, cu sufletul nostru, sunt deşerte. O sfântă pace, de carea cântă cetele ângeresci, vină şi întră şi remâi deapururea în inimile nostre !   „ Şi pe. păment pace /"
întru omeîii buna-voire. Precum conduce şi cresce un tată înţelept, o mamă doiosă pre pruncii sei, aşa a condus şi conduce Dumnedeu sortea neamului omenesc preste tot. Iubirea Lui cătră noi, îngrijirea Lui pentru noi ni se arată în tote 4uele) în totă ora; dar nicicând nu s'a descoperit în atâta mesură, ca prin trămiterea 'n lume a Fiiului Seu, a însuşi chipului fiinţei Sale. „Aşa — c\ice dumne4eescul Ioan — aşa a iubit Dumne4eu lumea, încât pre însuşi Fiiul Seu l'a dat, ca tot, cel-ce crede întru El, se nu peră, ci se aibă vieţă vecinică". (Ioan 3, 16.) Acesta nemărginită bună-voire, creştini evlavioşi, ce ni-o arată Dumne4eu prin întruparea Fiiului Seu, este fericirea şi bucuria nostră, dar se luăm bine aminte! — este totdeodată şi datoria nostră la asemenea iubire. Căci cum am putea noi, ca omeni cugetători, a remâne rei, nepăsători, nesimţitori faţă cu o astfeliu de iubire şi bună-voire? Noi decă nu suntem de tot fără simţ, încă iubim în lume dintre omeni pre acela, care seim că ne este binevoitoriu şi binefăcători u, — şi pre Dumne4eu, care ne arată astă4i culmea bune-voirei Sale, se nu'L iubim?! O decă am fi capabili de acesta, atunci ne-am fi desbrăcat de tot simţământul de om, de fiiu cătră părintele seu, atunci ne-am fi lăpedat de cea dintâiu îndatorire a nostră: de datoria mulţemitei; atunci inima nostră este mortă, sterpă, neproductivă de ori-ce faptă bună în lume. Dar nu, iubiţilor, departe se fiă dela noi una ca acesta ! Vino, iubite frate, iubită soră, vino la Vifleem, întră în acesta peşteră umilită, caută 'n acea iesle simplă şi  săracă,  şi ve4i bună-voirea lui Duume4eu cătră
103
neamul omenesc, ve4i bună-voirea lui Dumne4eu şi cătră tine! Da, iubitul meu, căci pentru tine a venit Christos în lume, ca se te înveţe, se te lumineze, să te mântuiască de păcat şi de morte: pentru tine s'a făcut asemenea ţie, ca se aibi şi tu îndrăsnelă a te apropia de El şi a'L lua, ca dreptul Simeon, în braţele tale ! Pentru tine a flemen4ifî ca pre tine se te sature de pânea cea cerescă, carea este cuventul lui Dum-ne4eu. Pentru tine a pătimit şi a murit pe cruce, ca se te mântuiască de blăstemul, căruia erai vândut prin pecat. O vină şi ve4i şi te convinge aici despre bunăvoirea lui Dumne4eu cătră tine. Ear decă nici atâta bunătate, nici atâta iubire a Lui nu te p6te îndupleca, ca şi tu să'L iubesci pre El, şi prin El pre fratele teu din lume, — atunci, — ce se c}ic? — atunci, frate nefericit, soră nefericită, gătesce-te a răspunde la judecata cea fiitore. Fiiul lui Dumne4eu vine acum se te mântuiescă, atunci va veni se te judece! Cugetă, cum vei sta înaintea Lui în ceasul acela! Deci, pănăcând mai este timp, ascultă cântarea cea ângerâscă: întru omeni bunăvoire!
Domne Iisuse Christose, Fiiul lui Dumne4eu, carele ai 4is : „că de nu ne vom întorce se ne facem ca pruncii, nu vom putea întră întru împerăţia lui Dumne4eu", — dă-ne şi noue inima cea credinciosă şi curată şi fără de răutate a pruncilor, ca împreună cu păstorii cei credincioşi se venim se Te vedem în peşteră şi în iesle, se ne închinăm Ţie ca maghii de la răsărit şi să-'Ţi aducem drept daruri inimi curate şi iubit6re de Dumne4eu şi de omeni. Invrednicesce-ne şi astă4i pe păment, şi odinioră, când ne va fi rînduit de Tatăl ceresc, întru împerăţia Ta cea cerescă, se întrunim glasurile nostre cu ale cetelor ângeresci şi se cântăm din inimă curată şi plină de iubire: „Mărire întru cei de sus lui Dumnedeu, şi pe păment pare, întru âmeni bunăvoire/" Amin. _______
105
XXI. Tot la Prasnicul Nascerei Domnului.
„ Şi a o}is ângerul păstorilor: Nu Ve temeţi, că eată vestesc voui bucuria mare, carea va fi la tot poporul, că s'a născut voue astăzi mântuitoriu, carele este Christos Domnul, în cetatea lui David".
Luca 2, 10 şi 11.
Prin aceste puţine cuvinte, c}ise păstorilor credincioşi, a aretat ângerul Domnului totă însemnătatea înaltei nostre serbări de astăcji. Pentrucă deşi sunt puţine cuvintele acestea, totuşi cuprinsul lor este forte adune. Ele au făcut atunci, în noptea cea sântă, se tresară de admirare, de frică şi de bucuria inimile simplilor păstori; ele facă şi astăch' se salte de sânta bucuria inimele tuturor, celor-ce asceptă şi priimesc mântuirea lor dela Christos Domnul, carele s'a născut în cetatea lui David. Şi cum nu, creştini iubiţi, când nascerea acesta, cântată de âugeri în plaiurile ceresci, ne este resăritul sorelui aceluia, pre carele toţi drepţii şi sfinţii din legea veche doriseră se ajungă a'l vede, şi nu'l veduseră. Adame şi Evo, voi protopărinţii neamului nostru, cu cari a plinit Dumne4eu opera cea mare a creaţiunei pe păment, lăpedaţi acum întristarea, căci raiul cel încuiat prin neascultarea vostră astă4i redeschide porţile sale! Avraame, omul lui Dum-ne4eu, bucură-te şi te veselesce, că eată resare din seminţia ta acela, întru carele după svatul dumne-4eesc au se se binecuvinte tote seminţiile pământului! Moise, prorocul prorocilor, vină şi tu la Vitleem şi depune tablele legei la piciorele pruncului celui dumne4eesc, prin carele, trecând umbra legei, a venit lumina darului. Şi tu, fiiul lui Iessei, prorocule şi îm-perate Davide, şi tu, dumne4eescule Isaia şi Ieremia şi tot venerabilul chor al prorocilor Domnului, cari
cu sute de ani înainte aţi preve4ut şi aţi preamărit acâstă 4b veniţi şi voi împreună cu noi, cetele creştinilor, se ne închinăm astă4i pruncului celui nou născut, carele zace înfăşat în scutece în pescera cea seracă a Vifleemului! Da prunc dumne4eesc şi mai drăgălaş decât toţi pruncii, chizeşia cea mai presus de ori ce preţ a iubirei Tatălui ceresc cătră noi fiii sei de pe păment, priimesce cântările şi închinăciunile nostre, ca şi închinăciunea păstorilor, ca şi darurile maghilor, ca şi cântarea ângerilor! Da, creştini iubiţi, pre cari darul lui Dumnedeu v'a adunat astă4i în acesta sfântă casă, veniţi se ne închinăm şi se cădem la Christos; mântuiescene pre noi fiiul lui Dum-ne4eu, cel-ce Te ai născut din fecioră, pre cei-ce 'Ţi cântăm Ţie : Aliluia !
Veste de bucuria dar este aceea, carea o aduce ângerul păstorilor. „Eată vestesc voue bucuria mare!" De bucuria în adever, de cea mai mare bucuria! Şi cum nu, când ea ne spune, că s'a născut astă4i Christos Domnul, dorirea tuturor prorocilor, bucuria tuturor drepţilor, mântuirea tuturor păcătoşilor! Când corabierul, după o nopte grea furtunosă, în carea pe tot minutul puteau să'l înghită undele nesaţiose, ză-resce deodată lumina farului unui port, şi naia lui, trecută prin mii de periculi. alârgă cu pân4ele umflate în braţele limanului sigur, ce mare, ce dulce, ba ne-descriptibilă trebuie să fiă atunci bucuria lui! Căci luptând o nopte îndelungată între morte şi viaţă, eată în fine a învins viaţa! Ca acesta, iubiţilor este neamul omenesc, carele depărtat şi înstrăinat dela Dumnecjou retăcise mii şi mii de ani prin intunerecul necuno-scinţei de Dumne4eu, al morţii sufietesci — căci a, nu cunosce pre Dumnecjeu este a fi mort sufletesce! şi carele acum prin venirea lui Christos deodată 'şi recâştigă lumina,, scăparea,, viaţa! înstrăinat, (]ic, dela
106
107
Dunme4eu, robit de pecat şi umblând după poftele cele deşerte ale inimei sale, neamul omenesc decă4use într'o miseriă morală atât de mare, încât venirea lui Christos în adever a fost în lumea acesta stricată o lumină mare cerescă în întunerecul nopţii pămân-tesci. „Poporul, cel-ce umblă întru întunerec a ve4ut lumină mare; cei-ce locuiţi în laturea şi în umbra morţii, lumină va străluci preste voi!" (Isaia 9, 2). Religiunea tuturor poporelor din vechime, afară de unicul evreesc, eră idololatria, închinarea la o mulţime de 4ei închipuiţi, împreunată cu o mulţime de jertfe şi alte ceremonii din afară, gole, fără putere, fără vieţă. Sfinţenia familiei seu nu era cunoscută de fel seu decă4use într'o mesură prea mult întristătore. Iubirea cea naturală cătră semenii sei, ce o a sădit Dumne4eu în inima omului, se recise de tot şi făcuse loc unui egoism îngrozitor, carele orb şi surd şi mut pentru durerile altora, căută numai şi numai ale sale. Ambiţiunea, ura, învidia, lăcomia la averi, nesaţiul în mâncări şi beuturi, răpirea, nedreptatea, necurăţia şi tote patimile cele rele ocupaseră într'o mesură înfricoşată inimile omenilor, aşa încât Apost. Pavel, cunoscând acesta stare deplorabilă, (}ice despre ea cu seriositate sfântă, că Dumne4eu a lăsat pre păgânii se umble în înderetnicia inimilor lor. Cu un cuvânt, lumea perduse cunoscinţa lui Dumne4eu şi cunoscinţa sa, şi cu acestea deodată perduse calea binelui, calea virtuţii, şi apucase prin pustietăţile cele morte ale pecatului. Atunci eată resări departe în Iudeea, în orăşelul Vifleem, un sore minunat, carele se rădică tot mai sus şi deveni tot mai luminos şi mai puternic, pănăcând ajungând la înălţimea boitei ceresci, străbătu marginile pământului cu strălucire cl Set. Acest sore, creştini iubiţi, este Christos, a cărui nascere după trup o serbăm astă4i. Prin Christos se înnoiesce neamul
omenesc, după chipul şi asemenarea lui Dumne4eu cea dela început. Prin Christos ochii omenilor, plecaţi tot spre pământ şi spre cele pământesci, se îndrâptă iar' spre cer, ca se caute pre Dumne4eu. Prin Christos ne am înveţat a cunosce pre Dumne4eu şi a ne închina Lui cu duchul şi cu adeverul. Prin Christos am înveţat noi omenii între noi a ne cunosce ca fraţi şi a ne îmbrăţişa la resărit şi la apus, la me4ă4i şi mâ4ă-nopte ca fii întru asemenea iubiţi ai Tatălui ceresc, întru asemenea chiămaţi la fericire pe pământ şi dincolo de mormânt. Prin Christos în sfârşit a că4ut zidul, ce ne despărţiâ de Dumne4eu prin pecat, şi ni s'a deschis viaţa cea unică adeverată, viaţa în Dumnezeu. O cât de multe şi de mari sunt darurile, cari ni le aduse nascerea lui Christos! Şi cu cât drept cântă biserica nostră întru aceste sfinte c]\le: „Nascerea Ta Christose Dumne4eul nostru resărit'a lumei lumina cunoscinţei!" Da, iubiţilor, Evangelia lui Christos a prefăcut lumea şi o preface pretutindeni, pe unde străbate. Şi decă ea încă n'a străbătut în tote colţurile pământului, şi şi unde a străbătut la urechi, încă n'a întrat de ajuns în inimi, acâstă se nu ne confunde; din contră se avem cea mai firmă speranţă, că Dumne4eu în nemărginita sa bunătate va face, ca Evangelia cea fericitore a Aiului seu unulnăscut precum pană acum, aşa şi în venitoriu se petrundă tot mai mult şi mai puternic şi mai adune în inimile şi minţile omenesci şi se rodescă fruptele ei cele dumne4eesci. De aceea, încă odată: „Eată vestesc v6ue bucuria mare!"
Dar precum nascerea lui Christos este un eveniment de bucuria pentru tâtâ omenimea, — bucuria, carea va fi la tot poporul, — aşa este un eveniment de cea mai mare însemnătate îmbucurătâre şi pentru fiăcara om deoschit. Şi acesta, este, fraţi iubiţi, ce ne face acostă serbătore atât de scumpă şi de iubită în
108
109
cununa anului bisericesc, acesta, ce • reversa atâta bucuria sufletescă asupra nostră a tuturor, dela pruncul din braţele mamei pană la bătrânul cu perul argintit. Căci sărbătorea nascerei lui Christos este asemenea unui ospăţ mare, la care sunt chiămaţi toţi âmenii din lume, şi la care are loc fiăcarele, care dă ascultare chiămărei. Religiunile Egiptenilor şi Indienilor, Grecilor şi Romanilor, chiar şi a Evreilor, fuseseră mai mult seu mai puţin credinţe particulare, naţionale, şi ori-cine, care nu se ţinea de cutare popor, se privia şi din partea religiunei lui ca un străin, ba chiar ca un inimic. In religiunea lui Christos, ce răsare astădi, aceste diferinţe de stare, de neam, de limbă, au încetat: religiunea lui Christos este unica universală pe păment: tot neamul omenesc este una familia, al cărei Părinte comun e Dumnedeu; preste toţi se estinde aceeaşi boltime a cerului, pentru toţi lucesce acelaşi s6re, pre toţi 'i recreeză aceeaşi ploiă din ceriu, pre toţi 'i nutresce acelaşi păment, şi pre toţi 'i îmbrăţişeză cu aceeaşi îngrijire acelaşi bun Părinte ceresc. „Nu este aici", după înaltul cuvent al Apost. Pavel cătră Galateni (cap 3, vers 23) „nu este aici Iudeu, nici Elin, nu este rob, nici slobod, nu este parte bărbătescă, nici muierescă, ci toţi unul suntem întru Christos Iisus" ; ear cântarea nostră bisericescă din aceste sfinte dile dice: „împerăţia Ta Christose Dumnedeule împerăţia tuturor veacurilor, şi stăpânia Ta întru tot neamul şi neamul!" Şi precum, dic, mesa acesta sfântă spirituală este gătită pentru toţi omenii îndeobşte, aşa fiăcare află intrare şi loc la densa, şi numai acela remâne eschis, carele se eschide însuşi pre sine. Avutul şi săracul, tinărul şi bătrânul, stăpânul şi servul, învăţătoriul şi învăţăcelul, bărbatul şi femeea, toţi au parte de nascerea lui Christos; căci pentru toţi a venit Christos în lume, pentru toţi a
vieţuit, pre toţi i-a chiămat la sine, pre toţi i-a iubit, pentru toţi a pătimit şi a murit. „Pentru noi s'a născut prunc tiner preavecînicul Dumnedeu!" A venit la cel sărac, ca să'l înavuţâscă cu bunurile vieţei de veci; la cel avut, ca să'l înveţe umilire înaintea lui Dumnedeu şi iubire cătră fratele său; la cel bolnav, ca să'l tămăduiescă; la cel rătăcit, ca să'l caute şi să'l îndrepteze; la cel-ce se află în suferinţă, ca să'l mângâie şi să'l întărâscă; la cel mort sufletesce, ca să'l învieze. Nimeni dar să nu se lipsâscă de bucuria acestei dile, ci toţi cu mulţemită cătră Dumnedeu şi cu iubire frăţâscă între noi să sărbăm întru Domnul, întrunindu-ne cu cetele ângerilor din ceriu şi ale omenilor de pe păment, cari preamăresc acesta di; căci s'a născut nouă tuturor astădi Mântuitoriu!
însă precum împărăţia lui Dumnedeu nu este mâncare şi beutură, aşa şi sărbarea nostră de astădi nu va fi o serbare numai trupâscă, numai materială, ci aşa, după cum se cuvine să sărbeze adevăraţii următori şi învăţăcei ai lui Christos, o sărbare a sufletului. Şi bucurându-ne şi sărbând astfeliu şi noi, căci s'a născut nouă astădi Mântuitoriu, Christos Domnul, apoi să şi sădim iubirea Lui adune în sufletele nostre şi să ne nevoim, fiăcare după darul, cu carele este chiămat, a ne face predicatori vii, apostoli însufleţiţi prin faptă şi cuvent ai învăţăturei Lui celei mântui-tore şi ai nemăsuratei iubiri a lui Dumnedeu cătră noi. Căci acesta una ni-o vestesce cu mii de glasuri şi strălucita di de astădi şi tote dilele anului creştinesc, şi totă cartea vieţei de veci; acâstă, iubite creştine, ţi-o spune totă suflarea, acâstă ţi-o şoptesce şi palpitarea cea veselă a inimei tale, cu deosebire astădi, „că aşa a iubit Dumnedeu lumea, încât şi pre unul-născut Fiiul Său L'a dat, ca tot, cel-ce crede întru Densul, să nu pâră, ci să aibă viaţa de veci". Amin!
111
XXII. A doua cli de Prasnicul Nascerei.
(26 Decembre).
„Că voi toţi unul sunteţi întru
Christos HSUSU. Galat. 3, 28.
„Christos se nasce, măriţi-1; Christos din ceruri, întimpinaţi-1; Christos pe păment, înălţaţi-ve! — aşa cântă astăcji biserica, miresa lui Christos, plină de lumină şi de bucuria, căci Mesia cel dorit, prevestirea prorocilor, asceptarea neamurilor, resăritul cel de sus, Mântuitoriul lumei, s'a născut pe păment. Da, Christos se nasce astăch pe păment, ca pre noi pământenii se ne rădice la cer. Christos se îmbracă în haina cea seracă a omenirei nostre, ca pre noi cei goli se ne îmbrace în haina cea întregă şi curată şi strălucită a dumnec|eirei sale. Christos se pogoră la noi, ca pre noi cei căluţi în aduncul păcatului se ne înalţe la fericirea cea d'ântâiu, perdută prin neascultarea strămoşilor neamului nostru. De aceea bucuria şi veselia şi sărbătorire astăch în totă lumea creştină: avuţi şi săraci, betrâni şi tineri, mari şi mici, toţi înţelegem şi simţim mărimea sărbătorei; toţi priimim ca clisă nâue, vestirea ângerului cătră păstorii din Vifieem: că s'a născut voue astăch' mântuitoriu, carele este Christos Domnul, în cetatea lui David; toţi săltăm, căci după cuvântul Apostolului toţi ne simţim una întru Christos Iisus.
Cu venirea în lume a lui Christos se 'ncepe pentru neamul omenesc o eră nouă, era de lumină, de căldură, de fericire. Umbra legei vechi dispare, şi resare sorele darului legei nouă; ceţa necunoscinţei se resfiră, şi se aretă lumina cunoscinţei lui Dumned_eu; fuge egoismul şi ura, stricătorele fericirei omului pe pământ, şi se întinde, ca un alt curcubeu după potopul
lui Noie, dela resăriturile cerului pană la apusuri, semnul păcei şi al iubirei: al iubirei lui Dumnezeu cătră om, al iubirei omului cătră Dumnezeu, al iubirei omului cătră deapr6pele seu. Om cu om, despărţiţi unul de altul prin munţi şi mări, se recunosc ca fraţi, ca fii ai aceluiaşi părinte ceresc, carele preste toţi deschide mâna sa cea îndurată şi pro toţi 'i satură cu bunăvoinţă.
Dar — vei cjice tu — decă este aşa, cum de mai vedem în lume încă şi astăch atâtea neajunsuri, atâta nedreptate ş 1 «îs u pi*i r6, citieitci miseriă do tot felul? N'a sosit încă nici cu Christos împărăţia mesiană, prevestită de proroci, unde după cuvântul cel îmbrăcat într'o frumosă asemănare a lui Isaia să pască împreună ursul şi boul? Unde mielul şi pardosul să odichnâscă în pace şi linisce unul lângă altul ? Unde pruncul se se joce fără frică la viezunia aspidelor? Unde să fie desfătare vecinică preste capul nostru, şi să ne ajungă lauda şi bucuria şi veselia şi să fugă dela noi durerea şi întristarea şi suspinarea?
O iubiţilor, cât de multe s'ar pute c]ice despre acesta, aşa încât chiar lungimea cailei să fiă prea scurtă pentru lungimea cuvântului. Dar nu la învăţătură lungă şi ostenitâre, ci mai vârtos la bucuria, la mesa plină încărcată de darurile sale ne chiamă astăch biserica. De aceea voiu cerca a răspunde numai în puţine cuvinte la întrebarea de sus: dee cerul, ca ele să fiă un dar binepriimit pentru prasnicul nostru cel strălucit ! Christos a venit în lume, tocmai ca se întemeeze acea minunată împerăţiă mesiană, împărăţia — după cuvântul cântărei nostre bisericesci din aceste fru-mose (\\\e — a tuturor veacurilor şi stăpânia întru tot neamul şi neamul. Şi pe unde a prins rădăcini acâstă împărăţia, în adevăr că şi vedem împlinindu-se, barem în 6re-care parte, prevestirea Prorocului; că mână'n
112
113
mână cu învăţătura lui Christos înaintâză pe păment cultura, nobilitarea şi fericirea 6menilor. Inse câte milione, ba sute de milione de omeni mai sunt pe păment, cărora acest sore seu chiar nici aurora, ce'l prevestesce, încă nu li-a răsărit, cari încă abia au audit de numele lui Christos, seu şi de au audit, n'au audit bine! Eată una causă, pentruce mai este încă pe păment atâta nefericire. Dar credinţa nostră ne şop-tesce, şi istoria ne comprobă, că va veni timpul, când numele lui Christos va răsuna pană la marginile pământului. Căci după cuventul Apostolului nu pentru Evrei seu Elini, nu pentru cutare ţâră sâu pentru cutare popor s'a născut Christos, ci pentru tot neamul omenesc, fără deosebire de origine sâu limbă, de locuinţă sâu obiceiuri, de etate sâu stare. „Nu este Iudeu nici Elin, nu este rob sâu slobod, nu este parte bărbătâscă nici femeâscă, ci voi toţi unul sunteţi întru Christos Iisus". (Gal. 3, 28). Eară El însuşi Mântuitoriul, ne chiamă dicend: „Veniţi cătră mine toţi cei osteniţi şi însărcinaţi, şi eu ve voiu odichni pre voi!"
Dar ca se potă pătrunde numele lui Christos cât mai departe şi să ajungă şi la cunoscinţa acelora, cari încă nu sciu de dânsul, e de lipsă ca noi toţi, câţi ne am botezat întru Dânsul şi purtăm numele Lui, se vieţuim astfel, încât nu numai prin cuvintele nostre — căci cuvântul în sine este o suflare de vânt trecătore, ci mai vârtos prin faptele nostre să facem acel sublim nume onorat şi iubit, mărit şi închinat din partea tuturor. „Aşa" ne dice Domnul — „aşa se lumineze lumina vostră înaintea omenilor, ca vedând ei faptele vostre cele bune, să prâmărâscă pre Tatăl vostru cel din ceruri!" (Mateiu 5, 16). Ca pentru bunătatea învăţăceilor să dorâscă neamurile a cunosce pre însuşi învăţătoriul, şi pentru credinţa slugilor să vină la însuşi stăpânul.
Acâstă cât pentru cei din afară, pentru cari şi tu, iubitul meu, şi toţi creştinii cei adevăraţi sunt datori a conlucra, ca să-i aducă la Christos. Ear cât pentru tine însuţi, carele eşti creştin, şi ca atare cu-nosci darurile cele nepreţuite, ce ai a mulţcmi Domnului şi Mântuitoriului tău, se recere, ca din ce în ce să te perfecţionezi întru cunoscerea, iubirea şi urmarea Lui. Pentrucă nu toţi câţi îmi dic mie: Domne! Domne! vor întră întru împărăţia cerului! — dice Domnul, ear Apostolul se plânge asupra credincioşilor sei Corinteni, că sunt între ei mulţi bolnavi, şi mulţi, cari dorm, — adecă sâu n'au credinţă bună sâu nu probâză prin fapte credinţa lor. Dee cerul, ca acâstă imputare cât mai puţin să ni se potă face şi nâue celor de astădi! Aşa dară cât pentru tine, Christos s'a născut, ca tu să te renasci, adecă din om trupesc se devii om duchovnicesc, să desbraci pre omul cel vechiu al păcatului şi se te îmbraci în omul cel nou al virtuţii; şi atunci precum ai fericit pre deapr6pele tău aducându'l la Christos, vei ferici şi pre
tine urmând lui Christos. Da, renascere, renascere! „De nu se va nasce cineva din apă şi din duch, — dice Christos — nu va putâ întră întru împărăţia lui Dumnedeu!" (Ev. Ioan 3, 5). Şi aşa, iubite creştine, pras-nicul nascerei lui Christos este pentru tine o di de înaltă bucuria, pentru venirea în lume a Mântuitoriului lumei; dar este totdeodată şi o admoniţiune, o chiămare seriosă, la renascerea ta. Şi făcându-o acesta, eată te-ai împărtăşit şi tu de împărăţia lui Christos şi guşti din fericirea ei; dar totdeodată ai adus la Christos şi pre fratele tău, şi astfel, după starea şi puterea dată ţie dela Dumnedeu, te-ai făcut conlucrătoriu la lăţirea şi întărirea împărăţiei lui Christos. Eată dar şi o a doua causă a nefericirei, ba a miserici, ce domnesec încă între omeni: neper-
114
fecţiunea n6stră întru urmarea lui Christos. Şi aşa vech de o parte frumseţea şi strălucirea, ear de altă parte aduncimea cea tainică a prasnicului nostru!
Dar ca se serbăm cu aceste simţeminte mărita Ta nascere, inspiră-ne şi întăresce-ne tu însuţi, fiiul lui Dumne4eu, cel-ce Te-ai născut astădi în pescera cea umilită a Vifleemului, dar ai fost trămis de Tatăl a deveni învingătorul lumei. „Indrăsniţi, (\ici tu la capătul sfintei tale petreceri pe păment credincioşilor tei, — îndrăsniţi, că eu am învins lumea !" Permite-ne şi noue, celor-ce ne aflăm astă4i aici în casa părintelui Teu, a ne apropia de Tine şi a-Ţi aduce credinţă nefaţărită ca păstorii, daruri vrednice ca magii, cântare sfântă ca ângerii: „Mărire întru cei de sus lui Dumne4eu, şi pe păment pace, întru omeni bunăvoire!" Prii-mesce-ne şi pre noi în câta cea fericită a învăţăceilor Tăi, şi ne învrednicesce şi pre noi şi pre toţi, cari cred şi vor crede încă întru Tine, a fi una între noi şi una cu Tine, membri şi cetăţeni, ba fii şi moşteni ai împărăţiei Tale, celei-ce se 'ncepe aici,, dar îşi ia severşirea în lume fiitore, ce o căutăm cu ochii
cei netrupesci ai credinţei întru Tine.   Amin!
XXIII. La ântâiul mucenic şi archidiacon Ştefan.
(27 Decembre).
„Nu ve temereţi de cei-ce ucid trupul, ear sufletul nu'l pot ucide, ci ve temeţi mai vârtos de cel-ce pdte si perdâ şi sufletul şi trupul în gheena /" Mateiu 10, 28.
Cu două 4ue înainte am prăsnuit 4ma nascerei lui Christos Mântuitori ui, ac]i sărbăm mortea ântâiului credincios al Lui, carele şi-a dat viaţa pentru Densul. Aşa de aprope sunt în lume cele două capete, adecă începutul şi sfârşitul vieţei omenesci: 4ma nascerei învăţătoriului şi 4i'ia morţii învăţăcelului!
Astă4i serbăm dar 4ina morţii ântâiului mucenic şi archidiacon Ştefan, — ântâiului, care a murit pentru numele lui Christos. Şi dacă cu tote acestea biserica nu se îmbracă în doliu întru acâstă 4b causa e de o parte, că e prea aprope „lumina cunoscinţei", carea, după cântarea bisericască, a răsărit lumei prin nascerea lui Christos, ear de altă parte, că archidiaconul Ştefan, pătruns de cuvântul lui Christos, a adus cu bucuria jertfă vieţa sa trupâscă, ca să dobândâscă cea mai bună sufletâscă şi să fiă împreună cu Christos, pre care'l vestia soborului evreesc şi'l vedea în taină şe4ând de-a drâpta Tatălui.
Curând adecă după pogorîrea Duchului sfânt, la cuvântul cel însufleţit al lui Petru, într'o 4* se botezară în Ierusalim ca la trei mii de suflete, şi numărul creştinilor crescea vă4ând cu ochii din 4* m 4b şi toţi creştinii, ca fraţi şi sorori întru Domnul, aveau mese comune, şi cei avuţi împărţiau tot ce aveau cu coi seraci şi lipsiţi. Atunci Petru provoca, pre creştini,
8*
116
se alegă şepte bărbaţi mărturisiţi, cari se servâscă la mese, ear Apostolii se potă petrece în rugăciune şi predicarea cuvântului lui Dumnedeu. Şi a plăcut adu-nărei cuvântul, şi au ales pre Ştefan şi alţi şese bărbaţi cuvioşi lângă dânsul şi i-au numit diaconi, fiind Ştefan cel d'ăntâiu între dânşii, adecă archidiacon.
„Şi era, — dice s. evangelist Luca, care a scris evangelia, ce portă numele lui, precum şi Faptele Apostolilor, din cari scotem acestea, — era, c\ic, Ştefan archidiaconul om plin de duchul sfânt şi de înţelepciune şi de putere şi a 'nceput a predica Iudeilor numele lui Christos şi a mustra necredinţa şi îndărătnicia inimicilor lor. Şi disputând unii dintre mai marii lor cu dânsul, Ştefan în rîvna sa cea dumnedeescă a dis, că vede cerurile deschise şi pre Iisus Christos de-adrâpta Tatălui. Atunci ei ca lucrătorii viiei, cari au bătut şi au omorît şi au ucis cu petri pre slugile Domnului lor, s'au înfuriat, au strigat că hulesce pre Dumnedeu şi au aţîţat poporul asupra lui ca asupra unui fărădelege, şi s'au pornit glotele asupra lui să-1 ucidă cu petri. El însă, învăţăcelul fidel al dum-nedeescului seu dascăl, căcţend în genunchi s'a rugat, se nu le socotâscă Dumnedeu păcatul acesta; şi aşa rugându-se pentru ucigaşii sei, şi dicând: „Domne Iisuse priimesce sufletul meu!" şi-a dat duchul.
Aşa s'a săvârşit Ştefan, pre care biserica '1 ono-râză cu numele de ântâhd-mucenic şi archidiacon / şi a luat cununa cea nevestejitore a martiriului pentru Christos bărbatul acela, carele prin însuşi numele seu ne aduce aminte de acâstă cunună, căci în limba gre-câscă Stefanos însemneză cunună.
Tu, fericite Ştefane, ai fost dar cel d'ăntâiu, carele ai murit pentru Christos, tu eşti începetoriul cetelor de mii şi mii de mucenici sâu martiri, cari 'ţi-au urmat ţie, mai cu semă în primii trei secoli creşti-
117
nesci, când sub cruntele lovituri ale păgânismului biserica se sguduia pană 'n adune, ca pământul de cutremur. Da, fericit eşti Ştefane, carele cu putere de sus ai călcat mortea şi frica morţii, şi prin faptă ai adeverit cuvântul lui Pavel, care în curând încă avea să-ţi urmeze, că nici mortea nici viaţa, nici ângerii, nici căpeteniile, nici puterile, nici cele-ce sunt acum nici cele viitore, nici înălţimea, nici adâncul, nici orice altă făptură nu pote se ne despartă pre noi de dragostea lui Dumnedeu, care este în Christos Iisus Domnul nostru!" (Rom. 9, 38—39).
Şi aşa, creştini iubiţi, veniţi şi noi se onorăm întru inimile nostre şi se lăudăm cu cântări evlavi6se pre bărbatul seu dor mai bine tinărul Ştefan, ca pre cel d'ăntâiu, care a adus viaţa sa jertfă pentru Christos. Cât de mult lăudăm noi pre un om, care pentru un lucru bun şi folositoriu ajută cu averea sa, cu oste-nelele sale! Cât de mult onorăm pre unul, care cu răbdare, fără răbştire sufere fonie şi sete, bătăi şi închisori, batjocuri şi defăimări! Cu cât mai mult înse vom onora, vom lăuda şi vom iubi pre aceia, cari pentru un lucru bun şi sfânt dau tot ce au, pană şi viaţa! „Mai mare dragoste decât acesta, — dice Christos — nimeni nu are, ca să-'şi pună cineva sufletul seu pentru prietinii sei!" (Ioan 15, 13). Ear ca pre cel d'ăntâiu erou de felul acesta al ostei împăratului Christos biserica ne pune înainte pre Ştefan. Şi precum Christos Mântuitoriul a suferit morte pentru tot neamul omenesc, aşa eată preste puţine dile un om, tinăr de ani, dar bărbat în credinţă nefrântă, care de loc nu stă la 'ndoială, a răsplăti iubirea Domnului seu cu asemenea iubire. Tu Domne — c]ice el întru sine, — Tu Domne ai murit pentru mine, şi eu mor pentru Tine! Eu cred şi mărturisesc înaintea omenilor. că Tu eşti Christos fiiul lui Dumnedeu, carele ai venit
118
în lume se 'nveţi şi se luminezi şi se aduci pre om iară la fericirea cea d'ăntâiu, de carea l'a lipsit peca-tul. Cred că ai pătimit şi ai murit pentru tot neamul lui Adarn. Cred, că ai înviiat a treia di cu preamărire, Te-ai înălţat la cer, de unde Te-ai şi pogorît, şi şedi deadrepta mărirei. Atunci, fericite Ştefane, strigăte furiose şi ploiă de petri ţi înnecă glasul, şi numai atâta timp şi putere de vieţă 'ţi-a mai rămas, ca rădicând ochii şi manile spre cer, se te rogi pentru ucigaşii tei şi se 'nchini sufletul teu la Dumne4eu, — întocmai precum ai înveţat dela Domnul şi Mântui-toriul teu şi al nostru Iisus Christos.
Acesta, creştini iubiţi, este istoria cea plină de învăţătură, ce ni-o spune sărbătorea de astă4i a ântâiului mucenic şi archidiacon Ştefan. Şi aşa, răsunând încă în inimile nostre glasul dumne4eescei evangelii, ce o am au4it astă4i: se rugăm cu toţii pre Domnul viiei, se nu ne lase a cade şi noi în şirul lucrătorilor celor rei, cari au bătut şi au omorît şi au ucis cu petri pre slugile Domnului lor, precum au făcut acei necredincioşi cu Ştefan; ci se ne facă parte cu cei credincioşi, şi credincioşi pană la morte, cari în vieţa lor au lucrat cu diliginţă viia Domnului lor şi i-au adus la vremea sa rodurile ei.   Amin!
XXIV. La prasnicul Tăiârei împregiur.
(1 Ianuariu, Anul-nou, S. M. Vasilie).
vŞi când s'au plinit opt dile, ca se se taie pruncul împregiur; chiămafau numele lui Iisus".
Luca 2, 21,
Astă4i se plinesc opt d^ile,, decând cu bucuria am serbat prasnicul cel vesel al nascerei pe păment a fiiului lui Dumne4eu unul născut din Tatăl mai nainte de toţi vecii. Ear astă4i, la opt c^ile dela 4ma na" scerei, facem amintire tăiărei împregiur, după legătura cea vecînică, ce a făcut'o Dumne4eu cu Avraam şi seminţia lui după densul, când l'a binecuvântat şi i-a dat lui fiiu pre Isac şi fiiu de fiiu pre Iacob, din care s'au născut doispre4ece patriarchi. Atunci ca semn ve4ut al acestei legături, a aşezat Dumne4eu tăierea împregiur a trupului la toţi pruncii de partea bărbă-tescă. (Moise I, 1712). Acestui ordin al legii vechi s'a supus şi Mesia cel promis şi mult dorit, şi deodată cu trupesca tăiere împregiur a priimit numele Iisus, adecă mântuitoriu, — nume ce-i designase archan-ghelul Cavriil, când a binevestit preacuratei feci6re Măria, că dintrânsa se va nasce Mântuitoriul lumei Christos. Astfel curând după prasnicul nascerei coii după trup a Domnului sărbâză biserica şi al doilea prasnic, al tăiărei împregiur şi tot deodată al punerei numelui Iisus, şi iarăşi în curend se gătesce a serba arătarea în lume şi botezul în Iordan al lui Iisus. Astfel aceste <^il© fac pentru t6tă creştinătatea o cunună de vesele şi înălţătore serbări, şi aceste serbări ne întrunesc şi pro noi şi pre t6tă biserica creştină mai adeseori întru acâstă sântă casă.
120
121
Deodată cu prasnicul domnesc al tăiării împregiur a pruncului Iisus sărbeză biserica astăch şi pomenirea celui dintre sfinţi părintelui nostru Vasilie cel Mare, archiepiscopul Chesariei din Capadochia, a credinciosului serv al lui Christos, pre care biserica cu drept cuvânt '1 numesce „arătătoriul celor ceresci, tainicul stăpânului, sfeşnicul cel luminat", căci o vieţă de tot frumosă şi sfântă a fost vieţa acestui părinte bisericesc.
Născut în Chesaria, însăşi maica lui Emilia şi buna lui Macrina plantară în inima tinărului Vasiliu sămânţa cea roditore a creştinismului, şi căcjend aceea pe pămînt bun, a făcut rod însutit. Ca june cercetă Vasiliu şcolele cele înalte din Atena, cari încă şi acum după trei sute de ani ai erei creştine, erau considerate ca şcola şciinţelor pentru tot orientul. Aici făcând cunoscinţa cu Gregoriu Nazianzenul şi cu Ioan Grură-de aur, cei doi Capadochieni, el îmbrăcă după spiritul timpului tagma călugărescă şi se retrase în singurătate. Fiind chiămat din partea compatrioţilor sei la statul preoţesc, acela '1 începu cu trepta diaconescă, după carea urmă în curend cea presbiterială şi în fine cea archierescă. Totă vieţa acestui bărbat a fost un şir de înaltă învăţătură şi de nobile fapte, — adevărat model de virtuţi creştinesci şi înţelepciune archipăs-torescă. Cu neclintită credinţă a stat marele Vasilie în mijlocul valurilor, ce turburau în secolul acesta pacea bisericei. Ca un adevărat păstor, gata a'şi da vieţa pentru turma, ce'i încredinţase Christos, combătu şi alungă în sinodele de a totă lumea şi în cele locale lupii cei nemăiich ai eresurilor, ce ameninţau biserica. Ca un bun părinte chivernisia casa şi familia sa duchovnicescă cu tote cele de lipsă; şi pe-când el trăia în cea mai mare modestia şi serăciă de bună voia, venitele cele considerabile ale archi episco-
piei sale le întrebuinţa pentru mângâierea săracilor şi străinilor, văduvelor şi orfanilor; şi renumele spitalului din Cesarea, întemeiat de densul, şi deschis tuturor celor lipsiţi şi necăjiţi, în scurt timp trecu departe peste hotarele Capadochiei. Scrierile şi învăţăturile, aşecjămintele şi canonele lui le păstreză biserica cu veneraţiune pană în cJma de astăcji; şi liturgia cu înălţătorele ei cântări şi rugăciuni, ce o am ascultat şi noi astădi ca la cjiua s. Vasilie, — căci şi prin acesta au socotit sfinţii părinţi se'i serbeze cu vrednicia memoria, — vor eternisa numele lui ca un scump tesaur, ce a rămas bisericei. Pentru aceea biserica, urmând cuvântului psalmistului, că pomenirea dreptului e cu laudă, pomenesce astădi cu laudă memoria lui, şi'l onoreză cu un nume, de care puţini sfinţi părinţi s'au învrednicit, cu numele de „mare dascăl al lumei şi ierarch", sevârşind pomenirea lui la prima Ianuariu a fiă-cărui an.
Ear acum, dând mai ântâiu cele-ce sunt ale lui Dumnec|eu lui Dumne4eu, să dăm în puţine cuvinte şi omenilor cele-ce sunt ale omenilor. Astă4i, după rânduiala omenescă, serbăm diua cea dintâiu a anului, după rânduiela cetăţenescă, diua de Anul-nou. Cu serio-sitate privesce plugarul după secerişul anului trecut, dela prima arătură pană la aşezarea clăilor de grâu în grânarele sale. Câtă ostenâlă, câtă sudore a pus el de atunci pană acum, când vede pe masa sa pânea cea nouă, carea i-a dat-o Părintele ceresc, ca să-i fiă spre chrană lui şi familiei sale. Astfel, creştini iubiţi, suntem datori şi noi toţi, de ori-ce vârstă şi stare, a face astă4i o reprivire asupra anului trecut, care ca o picătură de apă s'a scurs acum şi el în marea eter-nităţei, după mii şi mii de fraţi ai săi. O iubiţii moi, — acâstă e cugetarea nostră cea d'ăntâiu la o 4' oa acâstă   - o iubiţii mei, cari acum anul eraţi împreună
122
123
cu mine aici în casa lui Dumnedeu, eraţi în casa mea, la masa mea, şi închinaţi câte un vesel pahar pentru un fericit An-nou, ore mai sunteţi voi şi astădi cu toţii împregiurul meu? Şi decă nu, unde sunteţi? Sunteţi ore sănătoşi ori bolnavi? Sunteţi aprope ori departe ? Ori doră, o D6mne, numai numele v'a mai remas, ear voi aţi sburat din braţele nostre cele iubi-tore la cuiburile ceresci? 0 iubiţii noştri, tată seu mamă, seu amândoi, soţ sâu soţia, fraţi şi sorori, rudenii, amici şi cunoscuţi, astădi la schimbarea anilor mai mult decât preste an 'mi-aduc aminte de voi; ve chiăm, şi voi nu veniţi; ve strig, şi voi nu respundeţi; — nu, iubiţilor, pană orecând la dma cea mare a reve-derei întru împerăţia cea de sus. Dar se ne pogorîm iarăşi pe pământ — lor li a venit rândul, şi noue încă ne va veni; de am fi numai gata, când vom fi chiă-maţi! Din cele de pe pământ iară cugetăm mai ântâiu de tâte la cei mai deaprope ai noştri, de cari Dumnedeu ne-a legat prin legăturile familiei, şi mul-ţemim ceriului pentru viaţa, sănetatea şi bună-aflarea lor, le urăm tot binele şi le aducem cu plăcere, fiă-carele după puterea sa, darurile nostre; ear la caşuri de bole şi alte suferinţe, ne întristăm şi cerem dela Dumnedeu întorcerea lor spre bine. Dar cugetând la cei mai de aprope ai noştri, se nu uităm nici de noi înşine, şi se ne întrebăm, dacă vieţa nostră din anul trecut a fost întru frica lui Dumnedeu, întru cinstirea celor sfinte, întru iubirea lui Dumnedeu şi a deapro-pelui, ori dincontră? Asemenea ne place a face în diua acâstă repriviri şi asupra stărilor nostre materiale : economia de vite seu de câmp, meseria, negu-ţătoriă sâu ori-ce altă stare, la care am fost chiămaţi, dacă acelea au sporit ori au scădut ? dacă am înaintat ori am dat înapoi? dacă causa acestor stări de lucruri este a se căuta în noi ori în alţi âmeni ori în împre-
giurările timpului ? Şi precum ne place a face repriviri asupra trecutului, aşa ne îndâmnă diua de astădi, a face şi planuri şi prejudecări şi povestiri pentru viitoriu : ce ne va aduce anul în care am întrat, viaţă ori morte, bucuria ori întristare, folose ori pagube simţite ? Căci deşi, după cuvântul lui Christos, nu ne este dat nouS a sci anii şi timpurile, cari Tatăl le-a aşezat întru a Sa stăpânire, totuşi curiositatea ne împinge a căuta şi noi barem ca prin oglindă, tainele viitoriului. Oste-nâlă zadarnică! înţelepciunea cea negrăită a Tatălui a voit, tocmai spre binele nostru, a acoperi viitoriul dela ochii noştri; dar fericit cel-ce urmâză cuvântul psalmistului „Aruncă spre Domnul grija ta şi El te va chrăni; nu va da în veac clătire dreptului !■* (Psalm. 54, 23.) Ear Mântuitoriul ne învaţă: „Căutaţi mai ântâiu împerăţia lui Dumnedeu şi dreptatea Lui, şi acestea tote — adecă cele pământesci — se vor adauge voue".
Petr unşi de acâstă dorinţă şi datorinţă înălţăm şi noi, întru acâstă di a începutului anului ochii şi inimile nostre cătră Tine, Preabunule, începutul col adeverat al acestui an şi al tuturor încă înainte de întemeierea lumei; căci dela Tine şi prin Tine şi întru Tine sunt tote. Binecuvântă-ne Domne şi anul acesta, în care am întrat cu diua de astădi- Şi ne rugăm Ţie Domne Dumnedeul nostru, împreună cu credinciosul servul Teu Vasilie, a cărui pomenire o sevîrşim, ţine Domne şi păzesce pre cei buni întru bunătatea Ta, pre cei rei, buni îi fă cu bunătatea
Ta----       Cămerile nostre umple-le Dâmne de tot binele,
căsătoriile în pace, şi întru împreunare le păzesce, pre prunci îi cresce, tinereţele le îndreptâză, bâtrâ-neţele le întăresce, pre cei puţini la suflet îi mângâia, pre cei rătăciţi îi intoree şi-i împreună cu sfânta Ta sobornicâscă şi apostolâscâ  biserică.   Cu coi (tăietori
124
căletoresce împreună, văduvelor le ajută, pre orfani îi apără, pre cei robiţi îi mântuiesce, pre cei bolnavi
îi tămăduiesce..... şi preste toţi varsă mila Ta cea
bogată, dând tuturor cererile cele cătră mântuire. — Ear — adaugem la acestea din partea nostră — ear decă va fi sfântă voia Ta, ca pentru cesta seu cela dintre noi seu ai noştri anul acesta se fiă şi cel din urmă al vieţei pământesci, dă-ne Preaîndurate, ceea-laltă vreme a vieţei nostre se o petrecem în pace şi întru pocăinţă, şi dă domne sfârşit creştinesc vieţei nostre, fără de patimă, neruşinat, cu pace şi răspuns bun la înfricoşatul judeţ al lui Christos. — Aşa Domne binecuvântă-ne Intrările şi eşirile din anul acesta, căci Tu eşti începutul şi sfârşitul nostru, al lumei şi al tuturor celor din lume, vedete şi nevecjute, trecetore şi vecinice. Amin.
XXV. Tot la prasnicul Tăiărei împregiur.
(1 Ianuariu).
„Şi venind a locuit în cetatea, ce se chiamă Nazaret, ca sâ se plhicscâ, ce s'a dis prin proroci, că Nasarinean se va chiăma".
Mateiu 2, 23.
Trei sărbători se întâlnesc, iubiţilor, ca trei rac}e de lumină, pentru a ne face cjiua de astăch mare şi dorită. Căci lângă serbarea Tăiărei împregiur şi a punerei numelui Dlui şi Mântuitoriului nostru, a supunerei sub lege a celui-ce este dătătoriul legei, se aduuge amintirea celui dintru sfinţi Părintelui nostru Vasiliu, Archiepiscopul Cesariei din Capadocia, carele prin virtuţile sale şi-a câştigat numele de „Mare" ; şi pe ambo acestea le însoţesce din punct de vedere cetăţenesc şi serbarea începerei anidui. Trei rac[e de lumină no strălucesc astăch la începutul unui an nou, ca se privim înderept la pruncul cel nou născut în pescora Vifieemului înainte cu opt cjue> ca s§ vedem de pre-sinte pre acest prunc dumne4eesc subordinându-se preceptelor legei vechi, şi ca se căutăm în venitoriu la acelaşi Iisus, cum ca bărbat desăvîrşit ne deschide la Iordan prin botez uşa legei-noue. Trei racje de lumină ne trămite astădi Tatăl ceresc, ca cu atâta mai bine se ne vedem şi se ne cunoscem drumul vieţei, se nu'l greşim, se nu rătăcim, ci se adeverim prin faptele nostre cuvântul prorocului: „Făclia piciorelor mele e legea Ta, şi lumină cărărilor mele!" (Ps. 118, 105).
Deodată cu sunetul orologiului, ce ni-a vestit mechdnopţii trecute ne-am luat, fraţi iubiţi, rămas hun dela anul vechiu şi am păşit într'un an nou, un nou period al vieţei nostre.  Momentul, ce împreună
126
127
doi ani, ca un moment însemnat al vieţei nostre, ne am îndatinat a'l serba descepţi în societatea familiarilor, amicilor şi cunoscuţilor noştri. Câte dorinţe, câte urări şi fericitări se înalţă în ora aceea şi preste tot în cbua de astădi la cer! Câte daruri se împart între membrii familiilor şi alte fiinţe iubite, ca semne vidjbile ale stimei, iubirei şi recunoscinţei! Şi noi am adus iubitei nostre maice, bisericei, casei lui Dumnedeu, carea ne-a născut sufletesce, ne-a crescut la sinul seu şi ne fericesce prin sânţeniile sale, şi noi dic, am adus maicei nostre spirituale darurile nostre: cântări de laudă şi premarire, rugăciuni şi cereri şi mulţemite din inimă. Şi eată! acum vine ea, a ne dărui pre noi fiii sei cu faţă veselă, dulce, binevoitore, ca o adevărată maică îngrijitore pentru fiii sei, ea ne pune înainte, ne dă în braţe pre pruncul cel dumne-deesc de opt dile, căruia astădi i se pune numele Iisus. Iisus! Mântuitoriu! O nume sfânt şi mai pre sus de ori-ce nume omenesc! O nume lăudat de ângeri şi de omeni! O nume dorit de toţi sfinţii şi drepţii din veac! Iisus, nume mai pre sus decât tot numele! întru carele se plecă cele ceresci şi cele pământesci şi cele de desubt! (Filip. 2, 10.) — Acest nume, dice ea, vil dăruiesc eu vouă astădi, fiii mei. Priimiţi-1 cu bucuria cea sfântă, cu carea vi'l dau; pronunţaţi'l adeseori cu gurile vostre, gravaţi-1 adune în inimile vostre, pestraţi-1 cu veneraţiune în sufletele vostre! Numele acesta vi'l pun, ca un stindard în fruntea armatei, în fruntea anului nou, ce începeţi, — urmaţi acestui stindard ceresc, carele ve duce la învingere şi fericire sigură. Nu puneţi speranţele vostre în visuri şi semne şi în cercări de noroc, cari ca nişte năluciri de nâpte Ve umplu de asceptări deşerte şi turbură pacea sufletelor, ve abat dela calea cea dreptă şi ve duc la prăpastia nefericirei; ci mai vârtos urmaţi lui
Iisus, celui-ce vine la voi, se ve chieme, se ve feri-câscă, se ve mântuiască. Acesta este „alfa şi omega", începutul şi sfârşitul mântuirei vostre; acesta este fiiul lui Dumnedeu, chipul mărirei Tatălui, şi nimeni nu pote merge la Tatăl fără numai prin Fiiul! Urmaţi acestui Iisus, al cărui prâscump nume '1 audiţi în dma cea d'ăntâiu a anului nou, şi faceţi ca numele acesta prâmărit se răsune în inimile vostre şi în ora cea d'ăntâiu a fiă-cărei dile, Ca precum anul nou, aşa şi fiă-care di a anului se o începeţi cu chiămarea numelui lui Iisus. Căci El ve arată pre Tatăl, El vă învaţă a preţui lumea după adevărata ei valore, El vă învaţă a Vă cunosce chiar pre voi înşive. Voi di-ceţi, că timpurile sunt grele, — Iisus vi le va uşora; că omenii sunt răi, Iisus 'i va face buni; că vieţa e tristă şi amară, — Iisus o va înserinâ şi o va îndulci! Căci de unde provine şi greutatea timpurilor şi reu-tatea omenilor şi amărăciunea vieţei? De unde de airea decât de acolo, că am lăsat calea cea drâptă, ce ni o arată Iisus, şi am apucat pe cărările cele ră-tăcitore ale patimilor şi poftelor nostre. în locul blân-deţelor şi iubirei lui Iisus am cuprins mania şi ura, în locul dreptăţii strâmbătatea, în locul adevărului minciuna şi făţăria, în locul smereniei sumeţia şi trufia, în locul generosităţii egoismul, în locul sincerităţii viclenia şi reutatea, prin cari ne persecutăm, ne înjosim şi ne stricăm unul pre altul. Ear' pe lângă astfel de fapte este ore cu putinţă, ca anul nou să ne aducă doritul bine ? Nu, nici decât! îndreptaţi-vă voi, şi se vor îndrepta şi timpurile! ne strigă înţelepciunea esperiinţei; ear Iisus ne dice: „Cel-ce vrâ să vină după mine, să se lapede de sine, să 'şi iee crucea sa şi să'mi urmeze mie!"
Da — voi dieo tu - esto frum6să şi sfântă învăţătura lui  Iisus, însă eu sunt om  neputincios şi
128
129
cuprins de multe valuri. Dar eată maica nostră şi aici ne învaţă şi ne ajută; căci deodată când ne pune înainte pre Iisus, ne pune înainte şi pre servul Lui cel credincios Vasiliu, spre a ne încredinţa că nu este cu neputinţă a ajunge la ţinta propusă, şi a ne îmbărbăta, ca se nu ne spăriăm nici obosim de greutatea calei, ce ne arată. Pentru-că om asemenea nouă a fost şi Vasiliu, născut din părinţi muritori, nutrit cu lapte, îmbrăcat cu tote neputinţele firei omenesci. Dar eată prin urmarea lui Iisus Christos la ce înălţime a cugetărei şi a lucrărei s'a urcat! Crescut în studii seriose şi îndelungate, apoi trăind în retragere pustnicescă, el în fine se devota slujbei bisericei lui Dumne4eu şi deveni presbiter, ear mai târ4iu Archie-piscop al cetăţii sale natale Cesariei Capadociei. Totă vieţa lui este o lumină aprinsă, departe strălucitore, spre mărirea lui Dumne4eu şi spre gloria neamului omenesc. Vieţuind şi ca archiereu în simplitate că-lugărâscă şi în sărăcia de bună voia, el tote bogatele venituri ale episcopiei sale le întrebuinţeză spre aju-toriul, mângâierea şi fericirea omenimei: un spital colosal, înfiinţat şi susţinut de densul, deschide porţile sale tuturor celor bolnavi şi neputincioşi. Sfânta liturgiă, ce portă numele lui şi carea o am ascultat şi noi astă4i, înalţă şi îndulcesce inimile credincioşilor. Bisericile răsăritului sunt pline de învăţătura lui. Scaunul lui archieresc este un amvon, de pe care se predică necontenit cuvântul lui Dumne4eu. Şcolele înfloresc sub îngrijirea lui, sciinţa înaintâză, credinţa cresce, creştinismul se întăresce, învăţătura cea de nimic a sofiştilor şi ereticilor se frânge, ca undele mărei de stânca de granit, de învăţătura lui cea să-nătosă şi de vieţa lui cea sfântă, carea nu cuteză a o ataca nici chiar gonacii bisericei. Timpurile sunt grele şi în 4dele acestui sfânt: de o parte pagânismul,
de altă parte eresia, şi lângă acestea puterea, cea ostilă seu duşmănosă a unui împărat răucredincios ca Valenţe, dau năvală asupra bisericei lui Christos; dar în fruntea ei stau păstori ca cei doi Gregorii de Nazianz şi de Nissa, ca Ioan Gură-de-aur, ca Vasiliu cel mare şi alţii asemenea lor, la răsărit şi la apus, — şi eată biserica ese triumfând din tote aceste lupte, căci pe steagul ei stă scris numele Iisus Christos!
Aceste şi alte asemenea cugetări şi simţăminte să ne însufleţâscă, creştini iubiţi, astă4i la începutul anului nou. Dar scurtez înadins enumerarea şi descrierea lor, ca să nu obosesc atenţiunea vostră bine-voitore; de una însă vă rog, pentru fericirea vostră, să reîntipărim astă4i cu îndoită tăria în inimile n6stre numele lui Iisus ! Da,
lisuse fiiul lui Dumnedeu,
Anul nou îl începem cu numele Teu.
Dă, cu acela se'l şi sfârşim:
Ai Iei suntem, ai Tei se fim! Amin.
131
XXVI. La Prasnicul Botezului Domnului*).
(6 Ianuariu).
„Şi botezându-se Iisus, a eşit îndatăşi din apă, şi eată 'i s'au deschis lui cerurile şi a vermut pre Duchul lui Dumnedeu pogorîndu-se ca un porumb şi venind preste densul. Şi eată glas din ceruri tficend: Acesta este Fiiul meu cel iubit, întru carele bine am voit".
Mateiu 3, 16—17.
Cununa de prasnice vesele, cu care ne dăruesce biserica în şirul acestor 4ile, se încheia astăcji cu prăsnuirea botezului, ce '1-a priimit Domnul dela Ioan în rîul Iordanului. în primii secuii prasnicul de astăch se numia 4ma Aretărei Domnului, după limba grecescă Epifania, care însemna arătarea, adecă începerea vieţei publice a lui Christos, dupăce pană aci petrecuse în Nazaret sub ascultarea părinţilor şi crescea cu versta şi cu înţelepciunea şi cu dar dela Dumne4eu şi dela omeni. Atât de puţin era cunoscut în lume Mântui-toriul lumei, încât şi prorocul Ioan când veni cătră densul la Iordan, numai prin descoperire dumne4eescă îl putu cunosce şi proclama de mielul lui Dumne4eu, cel-ce portă păcatele lumei. Şi fiindcă aretarea lui Christos la Iordan este totodată şi botezarea Lui în rîul Iordanului, pentru aceea numirea „Aretarea Domnului" a rămas numai numire bisericescă şi se pestreză în cărţile bisericesci pană 'n 4iua de astă4i, ear' poporul s'a îndatinat a da acestui prasnic numirea „Botezul Domnului".
') A se ved6 nota 6. dela urma.
Sosise adecă timpul, ca Fiiul lui Dumne4eu, carele a venit în lume pentru mântuirea neamului omenesc, se încapă dumne4eesca Sa chiamare, şi descoperirea cea d'ăntâiu a acestei chiămări ni-o aretâ prin botezul Seu, care prorocul şi înaintemergătoriul Ioan '1 pre-vestia demult, strigând poporelor, ce veniau cătră densul: „Pocăiţi-vă, că s'a apropiat împărăţia cerului!" Astfel între mulţimile, ce veniau din tote părţile cătră Ioan, eată şi Iisus din Galilea, cerând a se boteza dela dânsul. Duchul lui Dumne4eu a luminat pre Ioan, cine este cel-ce vine cătră dânsul, şi mâna lui Ioan se retrage şi nu cutâză a se atinge de crescetul Stăpânului; din contră servul se rogă a fi el botezat de dânsul. Şi numai când Iisus se provocă la dreptatea cea dumne4eâscă, ce trebue a se plini, se plecă Ioan, a boteza servul pre stăpânul. Şi botezându-se Iisus şi eşind din apă, se deschiseră cerurile, Duchul lui Dumne4eu se pogorî ca un porumb preste dânsul şi glas veni din cer: „Acesta este Fiiul meu cel iubit, întru carele bine am voit!"
Iisuse preabunule, carele ai venit în lume să mân-tuesci lumea, şi Te-ai făcut om, ca să eliberi pre om de sub tirania păcatului şi a morţei, Tu ceri a Te boteza dela Ioan, Tu cel preacurat şi fără de păcat ceri botez, care închipuesce spălare şi curăţire de păcat! Ioan să îndoesce, dar Tu-'l provoci a Te boteza, căci aşa se cuvine a se plini totă dreptatea, acea dreptate dumne4eâscă, ca omul cel că4ut prin păcat să se rădice dintr'ânsul prin Dumne4eu-omul Iisus Christos. Şi eată cât de curând se arată dreptatea acesta dumne4eâscă! îndată după eşirea din apă a lui Iisus se deschid cerurile, Duchul lui Dum-ne4eu se pogâră preste Dânsul în chip de porumb şi glas vine din cer: Acesta este Fiiul meu cel iubit, întru carele bine am voit! O prasnic înalt şi minunat:
132
Fiiul lui Dumnedeu se boteză, Tatăl din cer 'L măr-l.urisesce Fiiul Seu, şi Duchul în chip de porumb sboră asupra Lui. Eată sfânta Treime: Tatăl, Fiiul şi Duchul sfânt, căreia ne plecăm şi ne închinăm acum şi în veci.
Dar glasul Tatălui, care a strigat atunci asupra Iordanului, strigă astădi şi asupra nostră. Glasul Domnului preste ape strigă grăind: Veniţi de luaţi toţi duchul înţelepciunei, duchul înţelegerei, duchul temerei de Dumnedeu, al lui Christos, celui-ce s'a arătat!
Se mergem dar şi noi cu taină la Iordan, se audim glasul Tatălui, se vedem botezul Fiiului şi se luăm darul Duchului, carele se pogoră preste Densul şi prin s. botez preste toţi cei-ce cred întru Densul şi printr'ensul întru Tatăl şi întru Duchul sfânt. Amin!
(Trasul clopotelor, intonarea chorului şi începerea litiei la rîu).
XXVII. La serbâtorea sf. Trei-Ierarchi.
(30 Ianuariu).
„Aşa se lumineze lumina vostră înaintea omenilor, ca v^end faptele vostre cele bune, se* măriscă •pre Tatăl vostru cel din ceriuri."
Mateiu 5, 16.
De trei-ori în luna acesta a lui Ianuariu am serbat una câte una pomenirea câte unui s. părinte şi ierarch al bisericei, şi adecă la 1 Ianuariu pomenirea s. marelui Vasilie, la 25 a s. Grigorie numit Teologul şi în 27 a s. Ioan Gură de aur. Pentru-ce dar biserica sărbătoresce astădi pre toţi trei aceşti ss. părinţi încă odată, şi încă pre toţi trei împreună?
Precum sorele şi după apunerea sa mult timp mai auresce marginile ceriului cu porfira ultimelor sale rade, aşa şi pomenirea acestor trei dascăli şi părinţi ai bisericei, cari au trăit în secuiul al patrulea, parte şi al cincilea creştinesc, încă mult timp după adormirea lor trăia în inimile credincioşilor. Ba iubirea lor de viuă, încât pe lângă multele eresuri şi scisiuni ale acestor timpuri era pe aci se mai răsară un eres nou din causa cinstirei şi iubirei, ce arătau creştinii acestor trei părinţi ai bisericei, numindu-se unii următori ai lui Vasilie: Vasilitani, alţii Gregorieni, şi iarăşi alţii Ioaniţi, şi certându-se între denşii, care dintre cei trei sfinţi este mai mare şi mai vrednic de laudă? Dar precum la începutul creştinismului zelosul Pavel curend schi împăca certele Corintenilor, cari se numiau unii ai lui Petru, alţii ai lui Pavel, alţii ai lui Apolos, alţii ai altora, dieendu-lo, că nici Pavel, care a sădit, nici Apolos, caro a udat, sunt ceva, ci totul şi întru
134
135
toţi Dumne4eu, carele dă crescerea (I. Cor. 3, 7): aşa şi aici darul lui Dumne4eu înveţâ pre credincioşi cele mai bune şi curmă totă desbinarea şi vrajba. Căci după. tradiţiunea bisericâscă, într'o nopte se aretară toţi trei ss. părinţi episcopului Ioan Evchaiteanul, descoperindu'i părerea lor de reu pentru certa şi sfada, ce se face pentru dânşii. Căci, 4iceau, nici unul dintre noi nu este mai mare ori mai mic, nici unul cel d'ăn-tâiu ori al doilea ori al treilea, ci una suntem toţi trei întru Dumne4eu, care ne-a inspirat, cum se în-veţăm poporul, şi aşa am urmat!
Pentru aceea sevârşim astă4i pomenirea celor Treisfinţi împreună, ca a unora, cari cu trupul şi cu inima au vieţuit aprope unul de altul şi iar aprope unul de altul, adecă tot într'o lună, au adormit întru Domnul. Acesta dar, iubiţi creştini, este causa, pen-tru-ce biserica serbâză memoria lor astă4i spre încheierea acestei luni: una au fost ei întru Domnul în viaţă, una vor se fiă şi se remână şi după morte. Sunt trei4eci de c]\le, de când la prasnicul tăiărei împregiur a Domnului şi al anului-nou cetăţenesc am serbat şi memoria s. IVI. Vasilie si am făcut o scurtă privire asupra vieţei acestui sfânt bărbat, mare în cuvânt şi în faptă; cu tote acestea, ca se'i amintim şi pre tustrei împreună, repeţim în câteva cuvinte viaţa lui ca o vieţă archierescă de model pentru tote timpurile. — S. M. Vasilie a fost archiepiscop al cetăţii sale natale Chesaria Capadochiei. Cea d'ăntâiu, care a sădit în inima copilului Vasilie simţemintele cele nobile, ce le-a manifestat în totă viaţa sa, a fost evlaviosa sa maică Emilia împreună cu bună-sa asemenea evlaviosa Macrina, pre care mult le-a venerat în viaţa sa şi în scrierile sale. Amiciţia intimă, ce a durat totă vieţa cu compatriotul seu Grigoriu din Nazianz, şi a acestuia şi cu fratele mai mic al lui
Vasilie, Grigoriu Nisenul, ei o lâgă în Atena, unde făcură studiile împreună. După spiritul timpului S. Vasilie petrecu mult timp în retragere şi linişte mo-nachală, dăruind totă considerabila sa avere seracilor. Apoi chiămat de vocea bisericei la trâpta diaconâscă, presbiterală şi la urmă archierescă, aretâ o admirabilă înălţime şi tăria a credinţei şi a iubirei creşti-nesci. Cu seriositate şi demnitate adeverat archie-râscă aperâ biserica în pornirile fanatice ale împera-tului Valenţe, care ţinea la eresul lui Arie, şi ameninţat cu perderea averei şi a vieţei respunse.- „Averea, împerate nu mi-o poţi lua, căci n'am nimic; viaţa mi-o poţi lua, căci sunetul meu doresce de Dumno-4eu". Trăind în serăcia cea de bună voia, tote venitele archiepiscopiei le dona unui mare spital ce rădică în Chesaria, pentru priimirea bolnavilor, betrâ-nilor, seracilor şi străinilor. înveţăturile şi scrierile lui, între cari e a se numerâ şi s. liturgiă, ce p6rtă numele lui, sunt pline de înţelepciune, şi cu drept cuvânt biserica '1 onorâză cu numele Vasilie cel Mare.
Tot asemenea salutiferă activitate archipăstorâscă desvoltâ şi s. Grigoriu din cetatea Nazianz, unde tatăl seu de asemenea nume a fost episcop, şi el i-a urmat în scaun. După-ce se retrase în singurătate, se facil episcop la o mică biserică din Constantinopole, unde s'a distins prin erudiţia şi elocenţa sa bisericescă mai cu seamă în ale credinţei, aşa încât împe-ratul Teodosiu cel Mare '1 înălţă pe scaunul patriar-chal acolo. Având însă mulţi inimici, se retrase şi se rentorse episcop la Nazianz. Dintre scrierile lui cele mai renumite sunt cele pentru aperarea credinţei, şi liturgia înainte sfinţită, ce se sevârşesce în (\i\e\e sep-temânei, cu deosebire Mercurea şi Vinerea, în postul mare. Biserica '1 onoreză cu numele Grigoriu Teologul adecă cuvântătoriul de Dumne4eu.
136
137
Al treilea sfânt părinte, a cărui pomenire o săvârşim astădi, este Ioan Gură de aur, din Antiochia., mai târdiu patriarch al Constantinopolei. Maică-sa Antusa dintr'o familia mare şi avută, r8ma.se de timpuriu veduva, şi nu se mai căsători, ci petrecu pană la morte în văduvia, ca se potă conduce mai bine crescerea şi îngrijirea fiiului seu. Acesta s'a dedicat mai ântâiu carierei juridice, dar abdicând de ea, se face monach şi se retrage în singurătate, şi numai cu mare greu îl pot înduplecă stăruinţele amicilor şi dorinţele poporului, a îmbrăţişa tagma diaconescă şi preoţescă, de carea după modestia sa nu se credea vrednic. Credinţa lui şi cu deosebire distinsa oratoria, cu carea era înzestrat, îl făcură renumit, îl chiămară pe scaunul patriarchal din Constantinopole şi 'i câştigară din partea poporului numele Chrisostom, adecă Gură de aur. El împreună cu Vasilie cel Mare, cei doi Gri-gorii şi Atanasiu au fost stâlpii bisericei în aceste timpiiri pline de lupte dinafară şi dinlăuntru. De repe-ţite ori a căojut Ioan în disgraţia curţii împărătesei şi a fost chiar exilat; dar poporul se revoltă pentru dânsul. „Mai bine se nu vedem sorele, strigau, decât se nu mai audim gura lui Ioan!" Şi întîmplându-se în noptea următâre cutremur de pământ, împăratul repede trămise după dânsul, şi la trei c]ile Ioan reintră cu triumf în capitală şi reocupă scaunul patriarchal. Dar în curând aveau să-i vină furtuni şi mai grele. Acestea îi veniră din partea împărătesei Eudoxia, pre carea, ca orecând Ioan Botezătoriul pre Irodiada, o mustră pentru viaţa ei cea desfrânată; şi când odată la diua tăiărei capului s. Ioan, dise cuvintele: „Iarăşi tur-beză Irodiada, ieră se turbură, iară pândesce a lua pe tipsia capul lui Ioan!" — împărătâsa trămise odată în noptea pascilor cete armate în biserică, care '1 prinseră şi '1 escortară în exil la Cuma în Armonia.,
ear mai târdiu. la Pitia lângă marea nâgră. Obosit de greutatea drumurilor şi de răutatea omenilor, sfântul bărbat adormi, pispăind cu buzele cuvântul său obicinuit: „Mărire lui Dumnedeu pentru tote!" împăratul Teodosiu II aduse mai târdiu moştele iubitului archipăstoriu şi le îngropa cu mare onore în cripta împerătescă. Scrierile lui sunt mai cu seamă distinsele lui învăţături, modele de oratoria bisericescă, cartea despre preoţia, şi mai cunoscută tuturor, chiar şi necărturarilor, s. Liturgiă, de carea ne-am învrednicit şi astădi şi ne învrednicim, cu puţine escepţiuni, peste tot anul a o audi.
Acâstă, iubiţilor, este pe scurt vieţa celor Trei sfinţi: Vasilie cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de aur, a căror amintire o sărbăm astădi.
Cunoscând acum viaţa lor, sciindu-le scrierile, faptele şi suferinţele pentru Christos, nu ne mai rămâne decât a sărba cu vrednicia amintirea lor şi a urma credinţa lor. Căci întru ei s'a adeverit cuvântul lui Christos, că cel ce va face, şi va înveţa acela mare se va chiăma întru împărăţia ceriurilor! Aşa sfinţilor mari dascăli ai lumei şi ierarchi, trei la număr şi unid în cugete şi în simţiri, şi întru voi s'a împlinit cuvântul, care '1 dicea orecând neobositul Pavel, apostolul neamurilor despre sine însuşi: „Luptă bună am luptat, cursul am plinit, credinţa am păzit, şi acum mi s'a ales cununa dreptăţii, carea mi-o dă mie Domnul în diua aceea, şi nu numai mie, ci şi tuturor celor-ce iubesc arătarea Lui. (2. Timoteiu 4, 7). între aceştia, o fiiul lui Dumnedeu, căruia Tatăl i-a dat a judeca viii şi morţii, învrednicesce-ne a fi şi noi, cari purtăm numele Tău şi venerăm memoria tuturor sfinţilor şi drepţilor, pre cari i-ai chiămat, ca pre trei păstori, cu toiagul arohipăstoresc cu o gură şi cu o inimă a păstori sfântă biserica Ta.  Amin!
139
XXVIII- La Prasnicul Intimpinărei Domnului.
(2 Februariu).
„Şi când s'au plinit filele curăţitei ei, după legea lui Moise, Vau suit pre El în Ierusalim, ca se"l pună înaintea Domnului".
Luca 2, 22.
Cu bucuria am serbat, creştini evlavioşi, înainte cu patru4eci de 4ue şi n°i împreună cu ângerii şi cu păstorii, cu maghii dela răsărit şi cu totă creştinătatea, prasnicul nascerei după trup a Domnului şi Mântuitoriului nostru Iisus Christos. Şi tot asemenea am serbat a opta 4i dela nascere tăierea împregiur a Domnului şi punerea numelui Iisus, care în limba evreescă însemnă Mântuitoriu, — acel nume preamărit, care'l pronunţase archangelul Cavriil, când pre foci6ra Măria din Nazaret o numi plină de dar, o încredinţa că a aflat har la Dumne4eu, şi 'i binevesti că pruncul, ce se va nasce dintr'ânsa, va şede pe scaunul lui David tatălui seu, şi împărăţiei lui nu va li sfârşit. Ear astă4i ne-am adunat întru acâstă sfântă casă, ca ârăşi cu toţii dimpreună se ne bucurăm, ve4ând pre Iisus, adus ca prunc de patru4eci de cjile de Preacurata sa Maică la biserica din Ierusalim, spre a, Ii pus înaintea Domnului. Căci credinciosă din inimă legei lui Moise, Măria nu lipsia a împlini tâte câte prescriâ legea vechia, cu tote că purta deja în braţele sale pre cel-ce era plinirea legei şi a prorocilor, ba prin care din provedinţa dumne4eescă avea se dispară umbra legei şi se se arete sorele darului.
Aşa-dar', conform legei lui Moise (Levit. c. 13), Măria şi losif aduc pre pruncul Iisus, ântâiu născut de partea bărbătâscă, la patru4eci de (|ile la biserică,
ca se '1 pună înaintea Domnului, adecă se'l consfin-ţâscă lui Dumne4eu; şi tot după preceptul legei duc jertfă, ca cei săraci şi fără „dare de mână", o păre-che de turturele sâu doi pui de porumb. Preotul priimesce jertfa lor şi cetesce rugăciunile îndatinate asupra mamei şi asupra pruncului. Şi cu acâstă se pare terminat ceremonialul religios.
Dar cine e bătrânul acela venerabil, carele a întrat în biserică şi urmăresce toţi paşii Măriei cu pruncul Iisus în braţe ? Este Sim-eon, pre care biserica spre deosebire de alţii cu acelaşi nume '1 numesce „dreptul Simeon", om în adevăr drept şi temătoriu de Dumne4eu, carele încă era asceptând mântuirea lui Israil, şi duchul sfânt era întru dânsul. Şi era promis lui dela duchul sfânt, că nu va gusta morte, pană nu va vedâ pre Christosul Domnului. Acesta dar a venit cu duchul în biserică, când era adus Iisus ca să se facă pentru dânsul ce demandâ legea; şi luând pruncul în braţele sale, a binecuvântat pre Dumne4eu şi a c]is: „Acum slobo4esci pre robul Tău Stăpâne, după cuvântul Tău cu pace: că văzură ochii mei mântuirea Ta, carea o-ai gătit înaintea feţei tuturor poporelor, lumină spre descoperirea neamurilor şi mărire poporului Tău Israil". Şi losif şi Măria erau mi-rându-se de cele-ce grăia acest bătrân pentru Iisus. Eară Simeon i-a binecuvântat pre ei şi a (\is cătră Măria: „Eată acesta este pus spre căderea şi scularea multora întru Israil, şi spre semnul căruia i se va 4i°e împrotivă; şi prin însuşi sufletul tău va trece sabia, ca să se descopere dela multe inimi cugetele!" Acestea sunt cuvintele prorocesci, ce le-a pronunţat dreptul Simeon, stând în biserică, dar aprope de patul morţii; căci eată i bătuse acum şi lui ceasul, întocmai după cum dorise, ca să fiă slobo4it din cele pămân-tesci, căci s'a învrednicit a vedâ ceea-ce de mult do-
140
141
rise se vadă, fericirea, ce o visase în momentele cele mai sfinte pământesci: ca se nu moră pană nu va vedâ cu ochii sei pre Mesia. Şi o betrân venerabil, cum s'a împlinit prorocia Ta despre Mesia! Căci acela în adever e pus spre căderea şi scularea multora întru Israil: spre căderea celor necredincioşi şi spre scularea celor credincioşi. Şi încă una: prin sufletul teu, maică preacurată, va avâ se trecă sabia; şi aceea o cu ce foc a şi trecut, când ai vedut pe dum-nedeescul teu fhu restignit pe cruce ! Dar aşa era scris în svatul celui preaînalt, ca se se preamărâscă Tatăl întru Fiiul şi Fiiul întru Tatăl.
Intr'aceea întimpinarea Domnului era scris se aibă împreună cu dreptul Simeon şi o mărturia de partea femeâscă. Acâstă era Anna prorocită, fiica lui Fanuil din neamul lui Asir, carea trăise şepte ani în căsătoria şi acum era veduvă şi ca de optcjeci şi patru de ani, şi nu se depărta dela biserică, cu posturi şi cu rugăciuni slujind dma şi noptea. Şi aceea venind întru acel ceas în biserică, se mărturisia Domnului, adecă preamăria pre Dumnedeu, şi vestia pentru pruncul Iisus tuturor celor-ce asceptau, mântuirea în Ierusalim.
Astfel sevârşind tote ale legei, s'au întors Măria şi Iosif cu pruncul la Galileea în cetatea lor Nazaret. Ear pruncul, aşa încheia apostolescul Luca evangelia dilei, pruncul crescea şi se întăria cu duchul, um-plându-se de înţelepciune, şi darul lui Dumnedeu era preste dânsul.
Pictor ai fost cu adeverat, după tradiţiunea bisericei, Luca cel întocmai cu apostolii, şi chiămat a desemna cu penelul teu pictoresc, precum înainte nascerea lui Iisus în peştera din Vitleem, aşa acum întimpinarea Lui în biserica din Ierusalim. Căci aceste modeste şi simple serbări familiare aveau se fiă pre-
vestiri ale 4uel°r celor luminate şi preamărite, cari orecând avea se le serbeze tot neamul omenesc.
Ear noue, creştini iubiţi, nu ne remâne, decât a admira iară şi iară bunătatea şi înţelepciunea şi părin-tâsca purtare de grijă a lui Dumne4eu cea pentru noi: cum Tatăl a trămis pre Fiiul Seu unul născut în lume, şi cum acela întru tote a fost supus legei lui Moise, ascultătoriu fiind pană la mortea, şi încă mortea pe cruce. Şi cum acâstă purtare de grijă ni-se înfă-ţişeză şi la drăgălaşul prasnic de astă4i, când cei doi betrâni evlavioşi: dreptul Simeon şi prorocită Anna sunt trămişi dela Dumne4eu soli înainte vestitori, a pregăti inimile celor credincioşi pentru întimpinarea şi priimirea Mesiei, precum l'au întimpinat şi priimit ca prunc de patru4eci de cţile Simeon în braţele sale, şi cum prorocită Anna s'a bucurat de El întru inima sa şi l'a vestit tuturor celor din Ierusalim. Căci mulţi, forte mulţi, ba milione şi chiar sute de miliâne sunt încă şi astă4i, la cari încă n'a străbătut numele şi spiritul evangeliei lui Christos; mulţi, cari încă şi astă4i se 'nchină la idoli şi cinstesc chipurile cele cioplite, lucruri de mâni omenesci; ba mulţi chiar dintre noi creştinii, cari purtăm, adeverat, numele Lui, dar prin faptele nostre, viaţa nostră încă nu adeverim pe deplin mărimea numelui nostru. Se ne aducem aminte înse, iubiţilor, şi la 4iua prasnicului acestuia, şi în tote 4ile]e vieţei nostre de cuvântul lui Christos „că nu tot cel-ce 'mi dice mie Domne, Domne, va întră întru împerăţia ceriului, ci cel-ce face voia Tatălui meu, carele este în ceriuri". Se rnulţămim Tatălui ceresc, carele ne-a învrednicit la prasnicele trecute a vedâ pre Iisus pruncul nou născut culcat în iesle, şi la opt 4ilo tăiat împregiur şi dăruit cu numele Iisus, astă4i se'l vedem ca prunc de patriufeci de t^ile adus în biserică, închinat lui Dumnc(]ou şi purtat în braţele dreptului
142
Simeon, carele acum doresce a eşi din vieţă, căci i-au vecjut ochii, ce dorind a dorit cu inima: a vede pre Mesia, Mântuitoriul lumei.
Şi aşa se încheiam rugăciunea cea umilită, ce o am adus astăc|i în casa Domnului, cu cântarea cea veselă, la carea ne chiamă maica nostră biserică Zicând: „Bucurate cea plină de dar, Născetore de Dumnedeu fecioră; că din tine a resărit sorele dreptăţii, Christos Dumnealui nostru, luminând pe cei dintru întunerec. Veselesce-te şi tu, betrânule drepte, purtând în braţe pe sloboZitoriul sufletelor nostre, cel-ce ni-a dăruit noue şi învierea!"
Dar, prunc dumneZeesc, dormi liniştit în braţele cele omenesci ale preacuratei Tale maice; cresce şi Te întăresce cu duchul, că darul lui DumneZeu este cu Tine, precum cu altul cu nimeni! Amin!
XXIX. La Prasnicul Bunei-vestiri.
(25 Martiu).
„ Şi respuntţend ângerul a q]is: Duchul sfânt se va pogori preste tine, şi puterea Celui Preaînalt te va umbri; pentru acesta şi sfântul cel-ce va nasce dintru tine, se va chiăma fiul lui Dumnezeu".
Luca, 1, 35.
Prasnicul bunei vestiri, ce ni l'a adus acâstă Zb biserica '1 numesce „începetura mântuirei nâstre şi aretarea tainei ceii din veac". Şi precum '1 numesce, aşa '1 şi serbâză; căci nu cu Zue> °i cu septemâni înainte şi cu septemâni la urmă biserica întimpină şi petrece acest prasnic cu cântări veselitore, âr' însăşi Ziua prasnicului ca un început al primăverei de mântuirea neamului omenesc, o serbâză cu priveghiări, cântări şi laude înalte, cu uşurarea postului şi cu multe alte semne de bucuria şi din afară. Ba sina-xarul Zdei pune Bunavestire, ca o descoperire a eternelor taine dumneZeesci, în rând cu luminata Zi a înviiărei Domnului.
Urmând dar' s. evangelii, ce ne-am învrednicit a o auZi astăZi, se mergem şi noi la Nazaret, oraşul Galileii, şi se cercăm, ca 6recând maghii dela resărit, după minunea, ce ca taină se severşesce astăZi întru dânsul. Acolo aflăm pre Măria fecioră din casa lui David, dar ajunsă la stare de jos, seracă şi umilită, stând la rugăciune. Deodată se presentâză înaintea ei archangelul Gavriil şi o salută: „Bucură-te ceea-ce eşti plină de dai', Domnul este cu tine; binecuvântată eşti tu între muieri!" Ear tu cea preacurată, spăi-mântată do acâstă salutare străină şi cu totul neîndatinată, steteai uimită şi cugetai întru tine, ce va
144
145
fi închinăciunea acesta ? şi care va fi însemnătatea ei ? la tine se refere ? este realitate ori este numai un vis, o nelucire ? Ângerul însă în curend rădică frica ta cjicend: „Nu te teme Mariă, că ai aflat har la Dum-nec|eu, şi eată vei lua în pântece şi vei nasce fiiu, şi vei chiăma numele lui Iisus. Acesta va fi mare şi fiiul celui de sus se va chiăma, şi'i va da lui Domnul Dumne4eu scaunul lui David tătâne-său, şi va împăraţi în casa lui Iacob în veci, şi împărăţiei lui nu va fi sfârşit". Şi mai îndoindu-te tu încă şi acum de aceste prevestiri minunate, şi reflectând, că tu nu eşti căsătorită, archanghelul îţi deslâgă şi acesta taină (|icându-ţi: Duchul sfânt se va pogori preste tine, şi puterea Celui Preaînalt te va umbri; pentru acâstă şi Sfântul, ce se va nasce dintru tine, se va chiăma fiiul lui Dumne4eu!" Şi spre adeverire îi pune înainte pro Elisaveta rudenia ei, carea încă va nasce fiiu acum la botrâneţele ei; „că la DumneZeu, 4ice — nici un cuvânt nu este cu neputinţă". Atunci tu plecându-te cu totul înaintea lui Dumne4eu, ai cjis cu smerenia: „Eată roba Domnului; fiă mie după cuvântul tău!" Şi cu acestea ângerul s'a dus dela tine.
Acesta este, iubiţilor, prasnicul Bunei-vestiri, cel serbâză astă4i biserica creştină, — acel prasnic, când Tatăl a aflat sosit timpul, a realisa svatul său cel neurmat, după cântarea bisericâscă „taina cea din veac ascunsă şi de ângeri nesciută", ca prin trămi-torea în lume a însuşi fiiului său şi prin învăţătura, patima şi mortea cea de bunăvoiă a aceluia să chiame pre omul cel că4ut şi înstrăinat dela dânsul ieră la fericirea cea d'ăntâi şi să'l facă iarăşi ce a fost la început : cetăţân raiului.
înainte de tote dar ne descopere (\iu& de astă(|i nemărginita îndurare şi purtare de grijă a lui Dum-necjeu pentru neamul omenesc, pre care l'a pus se
crâscă, să se îmmulţescă şi să stăpânescă pe păment. Dar călcând Adam, la instigarea Evei, şi Eva la instigarea şerpelui, unicul ordin al Creatoriului, ei au tras asupra lor şi a tot neamul lor pedepsa păcatului neascultărei; şi o singură speranţă le lăsase Cel Prea-îndurat, că semânţa muierei va călca capul şerpelui, că adecă se va trămite lor Mântuitoriu. Acesta promisiune dumne4eâscă astă4i se apropia de realisare: Fiiul lui Dumne4eu Fiiu Feciorei se face, şi Gavriil darul bine'l vestesce. Se întrupâză din fecioră cel-ce este mai nainte de veci din Tată fără de mamă şi se nasce pe pământ din mamă fără de tată; căci Duchul sfânt se pogoră preste fecioră Măria, şi puterea Celui Preaînalt o umbresce; şi astfel se arată în lume cel-ce, după cuvântul evangelistului Ioan, „nu din poftă trupâscă, nici din poftă bărbătâscă, ci dela Dumne4eu s'a născut, şi am vă4ut mărirea Lui, plin de dar şi de adevăr".
Ear ţie fecioră preacurată, carea ai fost alâsă din t6te neamurile de pe pământ, a fi. maica Mântuito-riului lumei, ţie ţi strigăm şi noi cu glasul archan-gelului: „Bucură-te cea plină de dar, Domnul este cu tine; binecuvântată eşti tu între muieri!" Curăţia ta este neasămânată, smerenia ta de model la totă partea femeescă de sub cer, salutarea archangelului te surprinde, te confundă, trecând preste mintea omenescă; dar după-ce solul ceresc 'şi dă solia, tu cu tată smerenia şi umilinţa te pleci sub mâna Tatălui ceresc. „Eată roba Domnului, fiă mie după cuvântul tău!" Ba când Elisaveta, rudenia ta, e cercetată de tine şi te salută cu cuvântul cel prorocesc: „De unde mie acesta, ca să vină Maica Domnului meu la mine?" atunci prorocia descâptă ier prorociă, şi fecioră destinată a fi maică lui Iisus, începe, ca ârecând Mariam, sora lui Moiso, după trecerea poporului prin marea roşia, a lăuda cu glas înalt pre Dumne4eu şi a în-
10
146
dreptâ spre cer psalmul cel minunat, carele este şi astădi şi va fi pentru toţi timpii un decor al bisericei creştine. Căci al ei este cântul psalmodie, de care răsună bisericile totdeuna, când se pregătesc a aduce lui Dumnedeu jertfa cea fără de sânge: „Măresce suflete al meu pre Domnul, şi s'a bucurat duchul meu de Dumnedeu Mântuitoriul meu. Că a căutat spre smerenia robei sale, că eată de acum mă vor ferici t6te neamurile!" Astfel împreună cu cele următ6re a căntat Măria măririle lui Dumnedeu, şi venitoriul cel apropiat a adeverit înălţimea prorociei ei; căci în mod minunat s'a întrupat şi s'a născut dintr'ânsa Fiiul lui Dumnedeu, Dumne4eu-omul Iisus Christos.
De aceea, fraţilor, încheia maica biserică astă4i 4ilele cele seriose şi anevoiose ale postului, ne gătesce ospăţ sufletesc şi ne chiamă la masa cea de bucuria; căci ca aurora cu fata trandafiria, ce se arata la răsărit vestind venirea sorelui, aşa prasnicul Bunei-vestiri ne vestesce venirea mirelui Christos, care are se chiame la lumină şi vieţă nouă pre tot neamul omenesc. Veniţi se gustăm dar cu toţii din acest ospeţ al sufletelor nostre, preamărind pre Tatăl ceresc, care întru nemărginita sa bunătate şi îndurare nu şi-a uitat de noi şi de tot neamul omenesc, făptura manilor sale, precum după 4isa lui Isaia nu uită maica pre pruncul seu, ci totdeuna 'şi aduce aminte de fruptul sinului seu.
Eară pre tine, Preacurată, pre carea Tatăl te-a ales din t6te neamurile pământului şi te-a destinat a deveni maică celui născut din Tatăl mai nainte de toţi vecii, pre tine te fericim şi te mărim şi noi cei adunaţi astă4i aici în casa Domnului, împreună cu archangelul Gravriil şi cu tote cetele ângeresci: „Bucură-te cea plină de dar, Domnul este cu tine !" Atunci, şi acum, şi în veci. Amin.
XXX. La Sfânta Vinerea-mare.
„Părinte, în manile Tale dau
Duchul meu ! Luca 23, 46.
De unde, o Domne, vom începe şi unde vom sfârşi cuventul acestei 4ile, al sfintei şi marei Vineri, carea pentru noi şi pentru tot neamul creştinesc din lume este 4i de negrăită jale şi de nenumărate lacrimi ? Cu ce ochi vom privi spre crucea Ta, preadulce Iisuse, Fiiul lui Dumne4eu, la a cărui răstignire sorele s'a întunecat şi pământul s'a cutremurat? Cu ce mâni vom lua de pe cruce şi vom pune în mormânt trupul Tău cel preacurat, de carele păcatul nu s'a putut atinge? Ce cântări vom sci cânta îngropărei Tale, Nemuritoriule, din a cărui costă şi după mârte a eşit sânge şi apă? Cu ce buze vom săruta crucea Ta, Preacurate, Preabunule, Preaîndurate, carele Ţi-ai dat viaţa pentru noi şi pentru tot neamul omenesc? Şi cum Te vom lăuda şi Te vom preamări pre Tine, chipul mărirei Tatălui, de carele sutaşul străin dela răstignirea Ta, vă4ând minunile, cu cari făptura a săr-bat mortea Ta, a strigat: Cu adevărat Fiiul lui Dumnezeu a fost acesta!
O minte omenâscă întunecată ce ai născocit? O inimă omenâscă copleşită de patimi, ce ai făcut? Precum orecând şerpele în Edem a aţîţat pre Adam şi Eva, ca să se înalţe a se face asemenea lui Dumnezeu Făcătoriului şi Părintelui lor, aşa şi acum acela aţîţă ambiţia şi sumeţia, invidia şi ura fariseilor şi cărturarilor asupra lui Iisus, ca să'l cumpere dela Iuda cu trei4eci de arginţi, ca să'l prindă noptea în grădină, unde se ruga, să'l ducă dela Anna la Caiafa, dela Caiafa la Pilat, dela Pilat la Irod, ca să'l vedă, să'l pârâscă, să'l asculte, ba nici să'l mai asculte, ci să'l declare
10*
148
149
vinovat morţei şi se'l restignescă. De trei ori se încercă Pilat diregătoriul împărătesc se'l elibere, căci nu află nici o vină într'ânsul; archiereii însă şi bătrânii poporului totdeuna din nou irită poporul, că a hulit şi necinstit pre Dumne4eu, — că s'a numit pre sine Fiiul lui Dumnezeu, că a 4is, că 'n trei (\i\e zidesce biserica, la care Solomon a lucrat totă vieţa sa. Şi când Pilat li-l'a propus spre eliberare şi agraţiare, cum era datina la Pasci, alăturea cu telchariul Varava, ei cer a se elibera telchariul Varava, eară Iisus să se restignescă. Când Pilat îi provocă să aducă martori asupra lui Iisus, ei strigă, că nu le trebue martori, ci numai să se răstignescă. Şi când Pilat continuă a afirma, că nu află vină într'ensul şi întrebă: pre împăratul vostru să'l răstignesc? — poporul înfuriat '1 bănuesce pre el părtinitoriu; căci acesta — (\ice — s'a proclamat pre sine împărat, eară noi n'avem împărat fără numai pre Cesarul; şi cine părtinesce pre Iisus, nu e pretin Cesarului. Au4ind Pilat acestea, se 'mmoiă, şi — o nemernicia omenescă! — ca să nu cadă în disgraţia împăratului, mai bine jertfesce pre Iisus. „Şi luând apă, şi-a spelat manile înaintea lor, 4icend: „Nevinovat sum de sângele dreptului acestuia, voi veţi vede". Ear poporul, ca eşit din minte, strigă: Sângele lui asupra n6stră şi asupra fiilor noştri! — acel popor, care cu cinci c]i\e 'nainte. la intrarea în Ierusalim '1 aclamase cu ramuri şi cu vlâstări: „Osana fiiul lui David! Bine este cuvântat cel-ce vine întru numele Domnului!" Şi dându-1 acum Pilat ostaşilor, cari aveau se esecute sentinţa de m6rte asupra Lui, aceia '1 întimpinară în modul cel mai josnic şi mai brutal, '1 loviră cu palme preste faţă, şi ca la unul, ce s'ar fi numit pre sine împărat, în batjocură 'i pun cor6nă pe cap, adecă cunună de spini, 'i dau trestia în mâni în chip de sceptru împărătesc, '1 îmbracă ca
pre un împărat în trenţe de chlamidă roşia, 'şi plecă genunchii înaintea Lui ca înaintea unui împărat pământesc, apoi '1 desbracă de hainele numite împărătesei şi'l îmbracă iar în hainele Lui; şi astfel Pilat, probabil, ca să descepte milă, compătimire şi domolirea iritaţiunei de mainainte, '1 sc6te încă odată la popor şi-i 4ice: Eată omul! Adecă: Voi învinuiţi pre omul acesta, că e răsvrătitoriu, vrea se revolteze poporul, vrea să se facă împărat: eu am cercetat şi n'am aflat într'ensul nici o vină; eată vedeţi-1 şi voi, şi vă veţi convinge, că pâra vostră este nedrâptă! — Darîndeşert! Ai căror părinţi au omorît pre prorocii şi au ucis cu petri pre cei trămişi la dânşii, întru cele rele rămân neclintiţi, ba precum li-ai spus Tu, dumne4eescule lisuse, înainte de patimă, plinesc mesură părinţilor lor.
Şi aşa luându-1 ostaşii ca pre un judecat la mârto, l'au scos după obiceiu din cetate, purtând însuşi crucea, pe carea avea să fiă răstignit; dar vă4ând că 'i e prea grea, ostaşii au silit pre unul Simon Chirineanul, ce trecea pe acolo, să-i ducă crucea.
Astfel sosind la locul Golgota, care va se 4i°a locul căpăţînei, ostaşii l'au desbrăcat, au împărţit hainele între dânşii, ear pentru cămaşa ce era ţesută într'una şi nu se putea împărţi, au aruncat sorţi. Astfel apoi au răstignit pre Iisus, răstignind acolo şi doi făcători de rele : unul de-a drâpta Lui şi altul de-a stânga, ca după $isa Evangelistului se se plinâscă şi întru acâstă cuvântul prorocului, că între cei fărădelege a fost socotit.
Dar cine va spune, o iubitoriule de 6meni, bunătatea şi îndelungă răbdarea şi îndurarea Ta, pană 'n sfârşit? Pironit pe cruce, în durerile cele mai crâncene, batjocorit şi defăimat de glâtele poporului, ce Te privia, Tu mielul lui Dumne4eu şi aici 'Ţi aduci aminte de mieluşâua eoa procurată, caroa Te-a născut. Şi precum la începutul mântuittirolor Tale patimi ai
150
151
demis pre învăţăceii Tei, ca se nu pătimescă şi ei împreună cu Tine, carele ai pătimit de bună voia pentru toţi, aşa şi acum, ca se nu rămână maica Ta de tot nemângăiată şi neîngrijită, o dai sub ocrotirea învăţăcelului, pre care-1 iubiai, dicând ei: Muiere, eată fiiul teu, eară lui: Eată mama ta! Şi ei amândoi te-au înţeles, căci dintru acel ceas învăţăcelul a luat pre jalnica Ta maică întru ale sale şi o a ţinut la casa sa pană la mârte.
Intr'aceea suferinţele Tale, o Iisuse al meu, cresc din ce în ce : sorele se 'nalţă pe cer şi radele lui ard ca cu săgeţi de foc asupra capului Tău celui dumnedeesc, şi Tu cauţi o mică alin cir© ct chinurilor Tale, de cari noi şi numai audindu-le ne înfiorăm, şi dici: 'Mi e sete! Atunci unul din ostaşi Ţi-a întins un burete îmmuiat în oţet, — îndatinata răcorire a celor răstigniţi; eară Tu gustându-1 nu voiai să bei, pe semne ca şi prin acâstă să areţi superioritatea firei dumnedeesci preste cea inferiâră omenâscă.
Şi acâstă superioritate îndată iară se şi arată. Căci continuând poporul a Te huli, căci Tu Te-ai fi numit — dic ei — Fiiul lui Dumnedeu şi acum nu Te poţi pogorî de pe cruce, Tu, Fiiul cel iubit al Tatălui, Te rogi Lui pentru iertarea păcatelor lor. dicend: „Părinte, iartă-le lor pecatul acesta, căci nu sciu ce au făcut!" Şi când şi unul din tălchari Te batjocuresce, să Te eliberezi pre Tine şi să'i eliberezi şi pre ei, Tu nu '1 mustri pentru defăimarea cea orbă, ci ca mielul lui Dumnedeu, care părtă păcatele lumei, taci şi rabdi; ear când celalalt tălchariu mustră pre soţul său pentru fărădelegea lui, eară pre Tine Te rogă să'l pomenesci întru împărăţia Ta: Tu, Preabunule Iisuse, îndată-i dai răspunsul mângăitoriu: „Astădi împreună cu mine vei fi în raiu /"
Astfel tălcharul cel credincios în momentele din urmă ale păcătosei sale vieţi alârgă la Tine, 'Ţi eero
iertare şi Te rogă să'l pomenesci întru împerăţia Ta. O mărimea credinţei: pre cel împreună cu densul răstignit tălchariul cel credincios '1 numesco Domn, care are împărăţie, şi încă împărăţie, căreia şi ol crede, speră, ba este convins, că se pote face părtaş. Şi Tu fiiul Tatălui, carele ai iertat pre toţi păcătoşii, cari au alergat la Tine, — căci n'ai venit în lumo să cliiănii pe cei drepţi, ci pre cei păcătoşi la pocăinţă, Tu asculţi şi glasul telcharului de pe cruce, priiniosci pocăinţa lui şi'l încredinţezi, că astădi împreună, cu. Tine va fi în raiu. Eată, iubiţi creştini, cari v'aţi adunat astă<|i sub crucea lui Iisus, eată într'o oră şi încă într'una din cele de pe urmă ale vieţei, pocăinţa, mărturisirea, iertarea şi mântuirea păcătosului, aceluia spre mântuire, ear' nouă spre luminare şi întărire pentru totă vieţa.!
Acum însă durerile au devenit nesuportabile, puterile omenesci sunt consumate, suferinţele au ajuns culmea; şi Tu preabunule, carele pre toţi 'i ai căutat şi 'i-ai mângâiat, acum de toţi Te vedi părăsit! Unde eşti ludo, care ai vândut acest sânge nevinovat? Undo eşti Petre, care ca eri te lăudai, că şi viaţa ta o dai pentru Christos? Unde e câta Apostolilor, cari aţi fost martori învăţăturilor şi minunilor Lui? Toţi v'aţi risipit şi l'aţi lăsat singur? Dar nu este singur, căci precum însuşi dise, Tatăl este împreună cu Dânsul, şi în curând suferinţele au să iee sfârşit. Sârele îşi ascunde lumina, lumea se învălesce în întunerec, şi întunecimea ţine dela al şeselea pană la al nouălea ceas; pământul se cutremură, eatapetesma bisericei se rumpe în două de sus pană jos, şi morţii os din mormânturi. Eară la al nouălea ceas a strigat Iisus cu glas maro: „Dumnetlcul meu, DminivdvnJ meu., căci mai UmilDar Tatăl nu l'a, lăsat. Jertfa cea. mare, mai maro din tâte câte a vedut lumea, vată vsle adusă, şi Iisus, jertfa cea vina, care s'a, jertfit pre sine după svatul
1B2
cel vecinie al Tatălui pentru tot neamul omenesc, strigă cu glas mare : „Sevârşitu-sa /" şi iarăşi: „ Părinte, în manile Tale dau duchul meu!" Şi djeend acestea a adormit.
Să'l lăsăm, jalnici creştini, se'l lăsăm se dormă cu pace şi se nu'i stricăm odichna cea sfântă cu plânsurile şi tânguirile n6stre! Sutaşul cu ostaşii dela cruce, vecjend sorele întunecându-se şi pământul cutremu-rându-se, a cjis: Cu adevărat fiiul lui Dumnezeu a fost acesta! însuşi poporul, carele încă cu dâuă trei ore mai nainte, 'şi bătuse joc de dânsul, acum vexând minunea 'şi vine în fire 'şi bat pepturile, se căiau de ce au făcut şi se întorceau.
Şi noi, creştini iubiţi, se rămânem, să putem rămânea nesimţitori, vădind şi audind lucrurile cele minunate, ce de şese c\i\e biserica nu încetâză a ni le cânta şi arăta? Nu, nu se pote! împreună cu maica Ta cea preacurată, cu muierile mironosiţe şi cu fiicele Ierusalimului, cari Te însoţiau la Grol-gota şi plângeau şi se tânguiau pentru Tine, eată plângem şi noi, preadulce Iisuse, carele pentru noi te-ai pogorît din cer, ai luat firea nostră şi pentru noi ai răbdat îndelung, ai pătimit şi ai murit. O în-vrednicesce-ne Domne şi pre noi, a ne închina sfintelor Tale patimi şi a, săruta preacuratele Tale mâni şi piciore străpunse cu pirone. Invrednicesce-ne, împreună cu losif şi cu Nicodim, a Te lua de pe lemn şi a Te pune în mormânt ca pre un mort. Invrednicesce-ne şi pre noi cu mironosiţele şi cu apostolii, a vedâ şi luminata Ta înviiere şi a ne închina Ţie, chipul mărirei Tatălui, şi în viaţă şi la morte a Te mărturisi pe Tine fiiul Tatălui şi Mântuitoriul lumei. Măresc, prâdulce Iisuse, măresc patimile Tale, cu cântări laud îngroparea ta, împreună şi înviierea, ch'cen(i: Dâmne mărire Ţie.  Amin ! Amin !
Cuvântări biserieesei easuale.
XXXI. La sfinţirea bisericei.
„Si fiă Domne ochii Tei şi urechile Tale deschise spre rugăciunea robului Teu, şi spre rugăciunea poporului lui Israil, ca s&i asculţi pre ei întru tâte, pentru cari se vor rugă Ţie".       n. imp. 8, B8
Aşa se ruga 6re-când în aduncă vechime, acuşi vor fi trei -mii de ani, împăratul Solomon înţeleptul, cu genunchii pe pământ, şi ochii şi manile rădicate spre cer, când închină lui Dumne4eu biserica cea minunată din Ierusalim, la carea lucrase 4i de 4i preste patru4eci de ani: el împreună cu poporul seu. Aşa şi noi robii lui Dumne4eu, poporul credincios din comuna (...), cei puţini la număr şi gingaşi la putere. Aşa şi noi, (\ic, cari stăm să nu ne credem ochilor, când vedem acâstă sfântă casă dumne4eâscă, carea atotputernicia şi îndurarea lui Dumne4eu o a rădicat aici prin manile nostre. Când bisericuţa nostră cea vechia, mică, întunecosă şi jumătate în ruine, o mână fără de lege o dete pradă focului, atunci nu credeam se ajungem noi cei bătrâni d'ua cea fericită, ca să vedem rădicându-se din cenuşă aici în comuna nostră altă biserică, întreit mai mare, mai luminosă, şi mai frumosă decât cea d'antâiu. însă: „Eu sum cu voi, şi nimeni în contra vostră!" ne (]\se glasul lui Dumne4eu. Inimile n6stre se umplură de credinţă, minţile nostre se luminară, manile nostre se întăriră, pici6rolo nu so clătinau, şi armonia şi buuaînţologorq
154
155
frăţâscă făcură casă întru noi; şi eată-ne astăcji secerând cu bucuria rodurile ostenelelor n6stre de 4ece ani. Dumne4eu a binecuvântat ostenelele nostre: roua cerului şi rodirea pământului nu ni-au lipsit. Inimile nâstre însetau de dulcâţa casei lui Dumne4eu, unde pruncii noştri prin S. Botez se între în staulul lui Christos, unde tinerii noştri în S. Taină a cununiei se priimescă pe capetele lor din mâna preotului „cununa de petrăscumpă" a căsătoriei creştinesci, unde betrânii noştri din cuvântul lui Dumne4eu, din cântările bisericesci şi din ss. taine se se îndulcâscă de pânea vieţei, carea chrănesce sufletele ; unde rugăciunile nostre pe urma rugei preotului dela s. altar se sbore spre cer şi se implore dela Dumne4eu tote cele bune şi de folos sufletelor şi trupurilor nostre. Şi eată Dumne4eu ni-a ajutat, şi unde nu mai ajungeau puterile nostre, acolo ne trămitea câte un creştin bun, care cu mână deschisă pliniâ cele lipsite ale nostre. Şi aşa s'a terminat lucrarea nostră, şi astă4i ne am întrunit cu toţii: betrâni şi tineri, mari şi mici, bărbaţi şi femei, şi prin mai-marii noştri bisericesci s'a săvârşit sfinţirea acestei case a lui Dumne4eu şi ni s'a dat spre folosire (Ţilnicâ, spre mărirea lui Dumnedeu şi spre zidirea nostră în cele sufletesci.
Eată dar, iubiţi creştini, adeverindu-se şi întru noi cuvântul lui Christos cătră popor, că mulţi drepţi şi sfinţi din veac au dorit se vadă ce vedeau ei cei de atunci, — adecă pre Mesia venit în lume, şi n'au ve4ut, şi se audă ceea-ce aud ei, şi n'au au4it. Aşa şi noi. Mulţi dintre noi au dorit se vedă şi mica nostră comună înzestrată cu o casă dumne4eescă, unde se se adune şi ei în 4uele cele sfinte o oră dâuă, se se odichnescă de grijile cele lumesci şi prin rugăciune şi cântare se se potă înălţa cu mintea şi cu inima la Dumne4eu. Şi mulţi dintre noi, ca, sfinţii
şi drepţii din veac, cu dorul acesta au eşit din lume, şi au lăsat dorul lor moştenire nouă următorilor lor.
Cel d'ăntâiu simţământ dar, care se nasce astă(|i în inimile nostre la vederea acestei sfinte biserici, trebue se fiă, şi este simţământul de mulţemită cătră Dumnedeu, carele ni-a ajutat minunat şi ne-a învrednicit a vedâ cu ochii noştri ceea-ce am dorit cu inimile nostre. De mulţemită, că a îndreptat inimile nostre şi a întărit braţele nostre, ca se putem aduna şi aşeza, pâtră pe pâtră, pănăcând am ve4ut gata acâstă sfântă zidire. Bărbaţi şi femei, betrâni şi tineri, toţi au ajutat la rădicarea acestor scumpe ziduri; ba cu bucuria, sufletescă o mărturisesc astă4i eu păstorul vostru sufletesc, că am ve4ut copii de şcolă cărând pe întrecute cărămidă la zidari, şi moşnegi cu pleto albe mutând de ici colea câte o pâtră sâu lemn, ce nu era, la locul seu. Astă4i dar cu toţii se mulţemim lui Dumne4eu, că ni-a ajutat, se vedem gata lucrul manilor nostre, crucea din vârful-turnului aretând spre cer, se au4im glasul clopotelor chiămându-ne la rugăciune, şi se putem spune cu bucuria fiă-carc copiilor şi nepoţilor noştri, că la zidirea acestei sfinte biserici şi eu, şi eu, şi eu am ajutat! în fine se mulţoniim din inimă şi tuturor acelor creştini înduraţi şi cu tragere de inimă cătră cele sfinte şi bune, cari din apro-piare şi depărtare ni-au dat mână de ajutoriu la lucrul acesta sfânt, şi se rugăm pre Dumne4eu, ca plata, lor multă se fiă în ceruri.
Totdeodată însă veniţi se ne rugăm lui Dumne4eu, ca se pâzescă, acesta sfântă, casă, de tot real; căci după, cuvântul Psalmistului, de nu va păzi Domnul cetatea, îndeşert ar priveghi a cel-oe o păzesce (Ps. 12(>, 2), şi se no ajute, ca precum o ani înfrumseţat ca po o mirâsă a, lui Cliristos, aşa se no dee şi putere, a o cinsti, a o iubi şi a, purta, grijă de doiiHa, şi în viitoriu.
156
157
Căci, iubiţilor, se ne aducem aminte cu deosebire întru acesta frumosă şi sfântă di, că cea mai frumosă podobă a bisericei este plinirea ei din partea credincioşilor, fiilor ei, ca rugăciunile, cetirile, cântările şi celelalte lucrări sfinte, ce se fac într'ensa, se nu fiă ca glasul celui-ce strigă în pustia, şi nu este nimeni se'l audă, să'l înţelegă, se-1 pună la inima sa. Aşa, iubiţii mei fraţi şi fii, ascultaţi glasul păstoriului vostru, care e chiămat dela Dumnedeu, a Ve areta calea cea dreptă a poruncilor lui Dumnedeu şi a Ve feri şi abate dela cea strâmbă a păcatului şi perirei. Iubiţi lui Dumnedeu, carea este porta raiului; căutaţi-o bărbă-tesce în tote dilele, şi cu deosebire în dilele cele sfinte ale duminecilor, prasnicelor şi sărbătorilor, cari ni le-a dat Dumnedeu, ca odichnindu-ne de ostenelele trupeşei, se putem purta grijă de cele sufletesc!. Căci însuşi Domnul şi Mântuitoriul nostru Iisus Christos ne învaţă : Ce va folosi omului, de ar dobândi totă lumea, şi sufletul seu şi '1 va perde ? seu ce va dâ omul schimb pentru sufletul seu?'' (Mateiu 17, 26). Dar nu e destul încă nici cu aceea, ca se căutăm casa lui Dumnedeu şi se ascultăm sfintele cântări şi cetiri, rugăciuni şi învăţături, ce le audim acolo ; ci trebue ca cele audite se le şi urmăm. Odată fiind Christos în casa lui Lazar şi a sororilor lui Marta şi Măria, învăţa poporul, şi o muiere credinciosă nu se putu răbda a nu'l ferici pre El şi încă şi pre maică-sa, care l'a născut şi l'a lăptat. Şi la acesta Christos răspunse : „Fericiţi cei-ce aud cuventul lui Dumnedeu şi'l păzesc pre densul". (Luca 11, 28). Adecă: Nu e destul, a audi cele bune, ci datorinţa ta, o creştine, este, acelea a le şi plini, a le şi urma.
Dar este timpul, a curma ostenela cuvântului şi a ne odichni sufletele întru Domnul. Şi aşa, ca credinciosul Tău David dicem şi noi astădi: „Câtu's do
iubite locaşurile Tale Domne al puterilor; doresce şi se sfârşesce sufletul meu spre curţile Domnului! Inima mea şi trupul meu s'a bucurat de Dumnedeul cel viu !" (Ps. 83, 1—3). Şi ca Solomon înţeleptul Te rugăm pre Tine Domne, pre carele nu te încap cerurile, necum se Te încapă casa acesta făcută de noi 6menii întru mărirea Ta: (II. Paralip. 6, 20—21): „Să fiă ochii Tăi deschişi spre casa acesta diua şi noptea, deschişi spre locul acesta, care ai dis să se chiame numele Tău într'ânsul, ca să asculţi rugăciunea, cu carea se rogă sluga Ta în locul acesta, şi să asculţi rugăciunile slugei Tale şi a poporului Tău Israil. care se va ruga în locul acesta, şi Tu se asculţi din locul locaşului Tău din ceruri, şi să audi şi milostiv să fii!" Amin!
169
XXXII. La sfinţirea şcolei.
„începerea înţelepciunei este frica Domnului, şi cunoscinţa bună este tuturor, celor-ce o fac pre ea".
Pild. Sol. I., 7.
Cu aduncă mulţămită cătră Dumnedeu am se-verşit astădi, iubită comună bisericescă, sfinţirea acestei scumpe şcole a nostre, de care mult am dorit şi acum o vedem înfiinţată. Eată acum lângă sfânta casă a lui Dumnedeu, unde înălţăm la cer rugăciunile nostre, încă şi o casă drăgălaşă, unde pruncii noştri de timpuriu se înveţe a rădica manile şi inimile şi glasurile lor la Părintele ceresc, întrunind rugăciunile lor cu ale n6stre şi aşa cu toţii împreună îndreptând rugăciunile nostre ca tămâia înaintea Ta, Domne, spre a-Ţi fi rădicarea manilor nostre o jertfă bine priimită. Klată lângă sfânta maică biserică şi iubita ei fiică, carea este şcola: doue zidiri, dar un scop, una ţinta.
Căci în adever o fiică a bisericei creştinesci este şc61a, precum o avem noi astădi. La început părinţii bisericesci învăţau într'ensa pre copii mai cu semă numai rugăciunile şi cântările bisericesci, tote de rost. Dar liind acestea multe, în curend s'a arătat necesitatea, a-i învăţa şi a ceti şi a scrie, ca se se p6tă ruga şi a-şi însemna cele cetite, ca se le aibă şi când învă-ţătoriul nu va fi cu ei. Lângă rugăciune şi cetit şi scris se mai adause cu timpul numeratul şi socotitul, ba limba mamei dupăcum se scrie, ba şi limbi străine, ba şi cunoscinţa ţerei proprii, ba şi a terilor învecinate, ba şi a tuturor terilor de pe păment. Şi aşa încet cu încetul, din veac în veac, am ajuns a se putea înveţa în şc61ele nostre t6te câte credem că sunt de lipsă omului în vieţă.
Iubiţi creştini! Prin bună-înţelegere frăţescă am luat asupră-ne de bună-voiă sarcina, a edifica acesta şcolă, a cărei lipsă adune o simţiam, şi care acum împreună cu biserica stau ca două făclii aprinse, puse pe mesă şi luminând comunei nostre, ca toţi se ne vedem calea, şi nimeni se nu umble orbecând în întu-nerecul nesciinţei.
Dar ca se putem umbla astfel, se cuvine se ne îngrijim, ca aceste doue lumini se nu se stingă din causa lipsei de unt-de-lemn, precum se stinseră candelele celor cinci fete nebune din evangelia, cari eşind întru întimpinarea mirelui, n'au luat şi unt-de-lemn cu densele în vasele lor. Din contră se grijim, ca pruncii noştri şi pruncele nostre fără deosebire se se potă împărtăşi cât mai mult şi cât mai bine de lumina acesta. Adecă nici biserica nici şcola se nu stea gole la timpul seu, ci toţi se le cercetăm şi se ascultăm cu drag cele-ce ni-se vestesc într'ensele, căci acelea tote sunt spre binele nostru. Este de ajuns a ne închipui stând unul lângă altul un om cu ochi şi unul orb, ca se cunoscem îndată deosebirea cea mare dintre ei. Şi mai departe. Veţi vede un popor cu şcola şi altul fără şcolă, şi uşor veţi cunosce deosebirea între ele. Cu durere de inimă dic, că unul din aceste popore fără şcolă am fost în veacurile trecute şi noi. De aceea şi sortea nostră a fost una din cele mai triste; şi de aceea trebue se punem acum îndoită silinţă, ca se putem ajunge pre poporele, cari sunt departe înaintea n6stră, şi ajungendu-le, se ţinem bărbătesce pas cu ele.
Dar nu voiu se Ve obosesc astădi cu multă învăţătură, avend a împlini încă şi alte lucrări, la cari ne chianiă maica biserică; nici ve voiu aduce aminte şi de alto datorinţe, co avem faţă cu biserica şi cu şc61a; una însă ve pun la inimă, să nu uitaţi de sluji-
160
torii acelora, ca ei cu inima liniştită şi veselă să-şi p6tă împlini chiămarea lor. ear nu suspinând. Ci întorcen-du-ne la cele-ce ne dicteză cjiua cea veselă de astăcji, ve poftesc, ca Dumne4eu din nemăsurata sa iubire şi îndurare se ve resplătescă tuturor ostenelele, jertfele şi darurile, ce fiăcare de bună-voiă şi fără împrotivire aţi adus pentru acest lucru bun şi folositoriu. Aşa avem datorinţă sfântă, a ne aduce aminte şi de ajutătorii şi binefăcătorii noştri afară de comuna nostră (pre cari 'i numesce cu numele) şi a ne rugă lui Dumne4eu, ca celor vii se le resplătescă binele, ce ni-au făcut, ear pre cei reposaţi să'i odichnâscă în sinul fericirei ceresci. Şi aşa, creştini iubiţi, rădicând ochii inimilor nostre spre cer, cu toţii dimpreună se intonăm cântarea de mulţemită şi preamărire cătră Dumne4eu, precum ne-o învaţă s. maica nostră biserică; şi apoi se mergem cu toţii dimpreună a sfinţi iubita casă, unde tinerimea n6stră se 'nveţe frica lui Dumnedeu şi faptele cele bune creştinesci, şi se ne împărtăşim de s. botez: în numele Tatălui şi al Fiiului şi al Sfântului Duch. Amin.
(Docsologia. Rugăciune cu îngenunchiare, litiă pan' la şcolă, cu tinerimea şcolară în frunte, sfinţirea apei cea mică şi încheerea cu stropirea şcolei şi a poporului).
XXXIII. La alegerea de preot.
„Aşa si ne socotescâ pre noi omenii ca pre nisce slugi ai lui Christos şi întocmitori ai tainelor lui Dumnezeu''. i. Cor. 4,1.
Mă bucur, iubiţilor creştini, ve4§ndu-ve astă4i adunaţi aici în casa lui Dumne4eu într'un număr atât de mare şi de frumos. Căci mare este în adever şi frumos numărul credincioşilor noştri adunaţi astă4i aici, şi puţini din fiii acestei s. biserici vor lipsi întru acâstă 4i dintre fraţii lor. Frumos, 4i°> este numărul celor de faţă; dar frumosă este şi chiămarea, ce cu inima sa de maică ni-o face astă4i sfânta nostră biserică. Căci după rânduiâla lui Dumne4eu bunul vostru păstor şi părinte sufletesc înainte cu un an s'a adaus la părinţii sei, şi noi binecuvântându'i ţerâna şi pestrându'i bună suvenire în inimile nostre, no-am întrunit astă4i aici, ca prin votul nostru să-i alegem următoriu. Să rugăm pre Dumne4eu, dela carele paşii omului se îndreptâză, ca El însuşi, cunoscătoriul inimilor, să ne arete pre bărbatul, pre care Fa chiămat, a ocupa locul cel gol de svătuitoriu şi învăţătoriu, păstor şi părinte al acestei orfane turme a lui Christos.
Onorifică, iubită comunitate creştinâscă, mult onorifică este chiămarea preotului creştinesc, dar nu o uşoră nici sarcina, ce priimesce el asupra sa, când so promite şi se lâgă înaintea lui Dumne4eu, a pasco, a poveţui şi a aperâ turma lui Christos astfel, ca din vina lui să nu pâră nici una din oilo turmoi; căci „sângele oi, <]ico Domnul prin rostul prorocului seu, din manile tale, o păstorulo, '1 voiu cere!"
162
163
Preotul, iubiţi creştini, după cuvântul s. Apostol Pavel este a se socoti ca serv seu slugă al lui Christos şi întocmitoriu al tainelor lui Dumnedeu.
Slugă al lui Christos, c}ice Apostolul. Ce datorinţe mari se impun preotului deja prin aceste puţine cuvinte ! Slugă al lui Christos, — aşadar înainte de tote dară se fiă înveţătoriu: învăţătoriu cu cuvântul, învăţătorul cu fapta, ba mai vărtos cu fapta şi cu cuvântul. „Şi a început" — thce Luca la Fapt. Apost. 1, 1—2. — „a început Iisus a face şi a înveţa; ear Christos Domnul însuşi totdeuna fapta o pune înainte, şi apoi învăţarea: „Cel-ce va face şi va înveţa, acela mare se va chiăma întru împărăţia cerurilor". (Mateiu 5, 19). Ear pre cărturarii şi fariseii 'i mustră, că faptele lor nu consună cu învăţăturile lor: „cjic, şi nu fac"; de aceea se îndrâptă poporul, a ascultă de învăţătura lor, dar după faptele lor a nu se lua. Cu totul alt-mintrea dar, ca cărturarii şi fariseii, se cuvine să urmeze preotul creştinesc, la care învăţătura cea să-năt6să, ce o dă. şi fapta bună, ce o sevârşesce, se cuvine să fiă una. — Biserica nostră ortodoxă răsăriteană, stând neclătită pe temelia prorocilor şi a apostolilor, fiind patra cea din capul unghiului însuşi Christos, a dat voia adunărei creştinilor — sinodului, a alege el însuşi pre păstorii şi învăţătorii sei. De acest frumos drept, iubiţilor, folosiţi-vă cu inimă curată astădi" şi voi. Alegeţi-vă preot şi păstor sufletesc, care să vă povăţuiâscă cu fapta şi cu cuvântul; căci pentru acâstă v'am spus pe scurt datorinţele preotului, ca să sciţi, ce aveţi să alegeţi, şi să sciţi, cum se alegeţi. Să alegeţi un bărbat, care prin viaţa sa cea curată, prin blândeţele, trezvia, modestia, dreptatea, îndelungă-răbdarea şi iubirea sa se stea în fruntea vostră ca un esemplu viu, căruia cu tată încrederea se'i puteţi urmă.  Care şi el să ve potă ch.ce
voue fiilor sei sufletesci, precum chcea 6rocând minunatul Pavel iubiţilor sei Corinteni: „Următori liţi mie fraţilor, precum şi eu lui Christos!" (I. Corinteni II, 1). Care precum cu fapta, aşa şi cu cuvântul son luat din cuvântul lui Dumne4eu, să 'nveţe pre popor legea lui Dumne4eu: să lumineze şi îndrepteze pre coi nesciutori, să descepte pre cei-ce dorm şi trândăvesc, să mângâie pre cei întristaţi, să rădice şi să îmbărbăteze pre cei că4uţi, dar şi să îndemne, dojenâscă şi mustre pre cei rei, neascultători şi înderetnici. Ajută-ne Dâmne, să aflăm pre bărbatul acela, care să ne înveţe pre noi poporul Teu îndreptările Tale.
Mai departe, 4i°e Apostolul, slujitorii bisericei sunt întocmitori ai tainelor lui Dumnecleu. Aşadar preotul este cel-ce se rogă lui Dumne4eu: pentru sine, şi pentru noi şi pentru totă lumea, şi împreună cu sfintolo rugăciuni sevârşesce şi administrâză şi sfintele tain o ale legei noue. Acestea, precum sciţi din învăţătura creştinâscă, sunt următârele şepte, şi anume: botezul, mirul, s. cuminecătură, pocăinţa, preoţia, nunta şi maslul, şi multe alte rugăciuni, slujiri şi lucrări, cari se ţin de oficiul preoţesc şi se sevârşeso în biserică şi afară de biserică, în cimiteriu, prin casele creştinilor, la rîuri, la semenături şi alte locuri, cari evlavia creştinâscă le-a ales spre acâstă. Acum, iubite creştine, sciind tu, că totă darea cea bună şi tot darul deseverşit pogoră de sus dela Dumnezeu, părintele luminilor, apoi uşor vei înţelege, de ce mare drept te învrednicesce pre tine astă4i sfânta maică biserica, când te chiamă, ca în conţelegore cu fraţii tei se alegeţi pre bărbatul, care pate pentru mulţi ani, ba pate pentru t6tă viaţa să ve fiă rugătoriu cătră DumneZeu, mtoeinitoriu al sfintelor taine, păstoriţi,învăţătorii! şi părinte suiletosc, voue şi fiilor voştri. Acela se te chiămo, şi fu, cunoscând glasul lui, so-'i
11*
164
urmezi; se te svătuiescă, şi tu se asculţi; să'ţi tindă mâna, şi tu se o prindi şi se te rădici din cădere. Şi aşa ierăşi dic şi aici: Ajută-ne Domne, se aflăm pre păstorul, care se ne păstorescă cu toiagul crucei şi prin ss. rugăciuni şi ss. taine se ne ţină adunaţi în turma lui Christos.
Şi acum, iubiţilor creştini, ve poftesc, ca cu bună înţelegere frăţescă se 'ncepem lucrarea, pentru carea ne-am întrunit astădi aici întru acesta sfântă casă dumnedeescă! Şi ne dăruiesce Domne, ca lucrarea acesta, ce o începem întru preasfânt numele Teu, se o putem severşi spre mărirea Ta şi spre binele nostru al credinciosului Teu popor. Amin!
(Rugăciunea din genunchi şi cântarea: împerate ceresc).
XXXIV. La intrarea (instalarea) în parochiâ.*)
Chiămat la oficiul de preot al acestei sfinte biserici şi de paroch al credincioşilor ei, păşesc astădi ântâia dată ca preot în mijlocul vostru, iubiţi pa-rochieni, şi ve salut cu salutarea cea sfântă a lui Christos: „Pace v6uă!". Deodată cu pasul acesta simt totă greutatea şi responsabilitatea oficiului, co l'am luat asupra'mi în ora aceea, când s6rtea de ascultător o-am schimbat cu s6rtea de predicator, s6rtoa de oiă a turmei cu sortea de păstor, s6rtea de ostaş de rend cu s6rtea de conducător. înţeleg eu 6ro po deplin însemnătatea acestei misiuni? Am în adevăr chiămarea la o treptă atât de înaltă şi de alăsă, precum e preoţia? Ajunge-vor puterile mele la împlinirea datorinţelor de „serv al lui Christos şi de întocmitori u al tainelor lui Dumnedeu?" (I. Cor. 4, 1.) Mărturisesc, că consideraţiunile acestea mi-au insuflat/ atâta îngrijire şi îndoelă, încât de mine însumi mult timp încă n'aş fi cutezat a 'ntinde mâna după acest dar. Pe când însă cumpăna cugetărilor şi îndoiololor mele se clătina astfel, pe atunci voi, onoraţi paro-chieni, aţi pus în ceealaltă cumpănă iubirea, bunăvoinţa şi încrederea văstră, şi acestea precumpăniră neîn-drăsnela şi îndoielele mele. Astfeliu am priimit po umeri acesta sarcină, am luat în grumazi acest jug, — sarcină însă şi jug, decât cari mai frumoso, mal onorifice, mai înalte şi mai sfinte nu sunt po lume, căci sunt sarcina şi jugul lui Christos. Fericit voiu fi, dacă voiu purta cu credinţă, acest jug, şi dacă asemenea servului din Kvangolio, talanţii, ce mi-i dă
*) A mi vwlt'i iiiiU 7 ilbla urmii.
166
167
astăcji Stăpânul, 'i voiu îmmulţi cu cinci, cu doi, cu unul, — după mesura puterilor mele; şi iarăşi nefericit, îndoit şi întreit nefericit, decă cu talantul încredinţat mie nu voiu sci face alt ceva, decât a '1 îngropa în păment!
Decă voiu imita pre cesta ori pre cela din cele doue sâu slugi din evangelia, — viitoriul va descoperi; una însă mărturisesc înaintea lui Dumne4eu şi înaintea vostră, că nu întru a mea pricepere m'am încre4ut, nu întru ale mele puteri, — seu mai bine 4icend: neputinţe m'am răzimat, când am primit oficiul acesta, ci mi-am căutat şi mi-am ales alte base, alte temelii adun ci şi tari, pe cari se zidesc activitatea mea preo-ţescă. Şi aceste temelii am datorinţă a vi le espune şi v6ue, iubiţi fraţi şi fii sufietesci, ca cu toţii împreună se zidim pe densele şi astei se continuăm şi noi a rădica biserica cea viuă a lui Christos.
Acesta temelia e darul şi ajutoriid lui Dumnedeu. Acest dar de sus, de ca,re m'am rugat totdeuna de când am ales acesta chiemare, şi de care me rog cu deosebire astă4i, e petra fundamentală a zidirei celei spirituale, la care şi eu voiu ave a conlucra. Unde este darul acesta, acolo fundamentul e tare şi neres-turnabil, aşa încât nici porţile iadului nu pot se 'l clătescă; unde e darul acesta, acolo tote lucrurile merg bine şi spre sfârşit bun; acolo inimile se lâgă prin legătura cea neve4ută a bunei-voinţe, a iubirei, a încrederei; acolo pentru purtarea greutăţilor se alătură umer la umer; acolo lucrul sporesce din mână în mână; acolo pedecile se înlătură şi calea se oblesce de sine însăşi preste asceptare. Din contră unde lip-sesce darul acesta, acolo e icona cea tristă a neîn-crederei, neînvoirei, nerăbdărei, pismei şi urei şi a tuturor relelor, cu un cuvânt, e trista iconă a risipirei şi pustiirei. De acest dar de sus dela Dumne4eu me
rog în acâstă oră serbătorâscă, şi câştigând darul acesta, sum sigur, că zidirea nostră va spori şi tot mai mult şi mai mult se va apropia de perfecţiune. Şi eu în darul acesta cred, şi trebue se cred, dacă voiu privi de o parte sortea mea, de altă parte sârtea acestei sfinte biserici, de carea de astă4i încolo e legată şi sortea mea. Căci atunci me conving, că mâna lui Dumne4eu a condus acâstă sfântă casă ca o co-răbioră prin mijlocul valurilor, şi după atâtea timpuri grele de suferinţă şi de patimi o-a scos la liman. Pe timpul când s'a rădicat acâstă sfântă casă, pe atunci credinţa nostră ortodocsă resăritână era numai suferită în patria, şi a se ţinâ de acâstă biserică se socotea ca o dejosire. Din acâstă nopte Dumnezeu ne-a scos, şi astă4i, sub blândul sceptru al unui domnitorii! luminat, sub părintâsca conducere a unui Archipăstor neobosit, sub scutul legilor patriei nâstre, biserica acâstă începe o viaţă nouă- Fiii ei aici în acest oraş sunt puţini, adeverat, dar sunt buni şi credincioşi, şi tari prin legătura întrunirei şi solidarităţii.
A doua pâtră fundamentală, pe carea voiu cerca, a zidi, este încrederea împrumutată între preot şi popor. încrederea este fiica iubirei, ear iubirea Evangelia însăşi o numesce cea mai mare poruncă şi cea mai de frunte virtute. Şi 'n adever, eu despre încrederea vostră nu me pot îndoi, căci altmintrea alogerea vâstră nu ar fi că4ut asupra mea; şi voi despre încrederea mea iarăşi nu puteţi a ve îndoi, căci altmintrea alegerea vostră nu afla atâta simpatia din partea mea. Ceea-ce ne-a întâlnit dar, cea-co ne-a legat într'una, este încrederea împrumutată; şi case fiă şi pe venituriu şi pentru totdâuna ea se fiă tirul, ce ne lâgă. .încrederea., onoraţi Iii ai acestei s. bisorici, şi iubirea sunt colo mai tari legături din lumo. 10lo au croat
168
169
întreprinderile şi resultatele cele mari ale spiritului omenesc, ele apropia pre omeni de omeni, ele îndulcesc amarul vietei pământesci. Cu deosebire înse ele pătrund, împodobesc şi sfinţesc referinţele între fii şi părinţi, prin urmare şi referinţele acelea, ce au se esiste de astădi înainte între noi. Cu încredere alârgă copilul în braţele tatălui, ale mamei; cu încredere povăţuiesc şi cresc părinţii pre fiii lor: ce fericit aş fi eu, când aş pute susţinâ şi între noi asemenea legătură sfântă! Ce fericiţi aţi fi voi, când pre preotul vostru totdâuna l'aţi afla demn de încrederea vostră! Eu, iubiţilor în Christos! vin la voi cu încrederea, că nu veţi defăima tinereţe!e şi neesperiinţa mea, precum nici eu n'am desconsiderat puţinătatea numărului vostru; nu păşesc între voi cu pretensiuni de volniciă şi supremaţia, nu ca şi când aş avea stăpâniă asupra credinţei vostre, ci ca împreună lucrătoriu al bucuriei vostre. (II. Corint. 2, 24). Nu eu am sămănat grăunţul credinţei întru inimile, vostre, ci alţii au sămănat şi eu întru în ostenela lor; şi acesta mă va păzi, ca să nu mă fălesc eu cu ostenelele altora. Nu stăpân al credinţei vostre, ci împreună-lucrătoriu al bucuriei vâstre doresc eu a fi în oficiul acesta parochial. Al cărei bucurii? Fără îndoelă al celei sufletesci. Voiu să am parte la întărirea vostră în credinţă, la sporirea în iubirea lui Dumnedeu şi a deapropelui, la săvârşirea ori-cărei fapte onorabile şi de laudă; voiu să ostenesc împreună cu voi la crescerea împărăţiei lui Dumnedeu în acâstă comună bisericâscă. Dar dorind a fi împreună-lucrătoriu al bucuriei vostre, doresc a fi şi împreună-purtătoriu al întristărei vostre, căci bucuria şi întristarea sunt sorori gemene ale vieţei omenesci şi se schimbă una cu alta, cum se schimbă diua cu noptea, serinul şi nuorul, dulcele şi amarul. Nimic din ceea-ce atinge viaţa vostră religiosă, nu
doresc se'mi fiă străin; doresc a lua parte credin-ciâsă la nefericirile şi suferinţele şi lacrimile v6stre; mă voiu sili să mângăiu pre cel întristat, să întăresc pre cel neputincios, să rădic pre cel cădut, să caut pre cel rătăcit, se descept pre cel adormit, dar şi să mustru pre cel înderetnic şi învârtoşat la inimă, ca să nu grămădesc asupra'mi responsabilitatea, de carea dice Apostolul Pavel: că de vestesc, nu'mi este mie laudă, că datoria mea mă silesce, şi amar mie de nu voiu binevesti. (I. Cor. 9. 16).
Dar mai este încă o împregiurare, carea sum datoriu a o luă drept basă la edificarea vostră, a bisericei celei vii, şi acesta e: bunăvoinţa mai-marilor noştri bisericesci. Acâstă bunăvoinţă, sum convins, şi mai do-parte va priveghiâ părintesce asupra nostră, ne va povăţui, ne va întări şi ne va ţinâ sub scutul cel blând al bisericei. Şi acest scut ne va şi fi cu atât mai do lipsă, cu cât, precum am amintit, parochia nâstră începe de astădi încolo o viaţă nouă bisericâscă. Dar nu numai pe viitoriu ne va însoţi acâstă bunăvoinţă, ci ea ne-a însoţit în măsură deosebită şi în trecut. Ea s'a manifestat de ajuns prin priimirea acestei biserici, mai aşi dice orfane în sinul diecesei nostre transilvane, precum şi acum de nou prin libertatea cea neţărmurită la alegerea preotului, prin chirotonirea neamănată a alesului vostru, prin înzestrarea lui cu gramata archierâscă, prin recomandarea lui în parochia. împlinesc dar o datorinţă sfântă fiiâscă, aducând cea mai profundă mulţemită veneratului nostru Archipăstoriu Andreiu pentru părintâsca bunăvoinţă, ce a arătat spre mine şi rogându'l cu modestia, a 'mi fi acelaşi părinte bun şi pe viitoriu. Asemenea aduc intimă mulţemită şi Preaonoratului Părinte Protopros-biter local Ioan, [te care '1 preastimez în dupla calitate do fostul meu profesor şi actualul meu superior ne-
170
mijlocit, pentru ostenelele puse la actul alegerei şi al presentaţiunei, şi'l rog totdeodată, ca se binevoiescă a me povăţui, a me îndrepta şi a fi indulgent cu scăderile şi neajunsurile, ce sunt împreunate, ba nedes-părţibile de începutul unui oficiu. Mulţemind însă mai-marilor noştri şi rogându-i pentru bunăvoinţă şi pe viitor, datorinţă recunoscinţei 'mi impune a aduce publica mea şi a bisericei mulţemită şi Părintelui Iero-monach German, care cu bărbăţie neobosită şi cu credinţă adevărat păstorescă a administrat biserica şi parochia acăsta văduvită în răstimp de 10 luni şi pre noul Paroch l'a întrodus cu iubire în tote ale cultului dumne4eesc. Dar daţi-mi voia, vă rog, ca să vă transport în fine şi la locuinţele răposaţilor şi să pun o modestă cunună de amintire piă şi de mulţămită şi pe mormântul onoratului meu antecesor, al P. Archi-mandrit Meletie, care a păstorit acest popor aprâpe 31 ani şi care la adormirea sa tot puţinul seu l'a închinat altarului, din care a trăit. In veci pomenirea lui!
în sfârşit repeţesc mulţemită mea cătră voi, iubiţilor în Christos, precum şi cătră mai-marii noştri bisericesci, ear încheierea o fac cu aceea, cu ce am făcut începutul: cu rugăciuni de cerere, de mulţămită şi de preamărire cătră Tine cel Preaînalt, carele înţelepţesci pre cei nepricepuţi, carele priimesci pre cei străini, carele întăresci pre cei neputincioşi şi carele mă vei înţelepţi, mă vei priimi şi mă vei întări şi pre mine. Binecuvânta Domne ora acâstă a întrărei mele în sfânta casa Ta cu darul Tău cel sfânt, ca oficiul, la care m'ai chiămat, să'l pot purta spre mărirea Ta şi spre binele credinciosului Tău popor. Amin.
XXXV. La eşirea din parochia.*)
„Nu este dat voue, a sei anii siu timpurile, cari Tatăl le-a aşezat întru a sa stăpânire".
Faptele Apostolilor I., 7, 7-
Timpurile vin şi trec, omenii se nasc şi moi', lucrurile se fac, se desfac şi se prefac, tote sub sore se schimbă, — numai Tu Unul, care le-ai făcut tâte, numai Tu eşti acelaşi în mijlocul tuturor schimbărilor, acelaşi eri şi a4i şi mâne şi în veac, şi anii Tăi nu se împuţinâză. Acâstă este, creştini iubiţi, prima im-presiune, ce ne face 4iua de astă4b diua de anul-nan. Câţi dintre aceia, cari începură dimpreună cu noi anul-nou, acum deja trecut, n'au ajuns a-i vedâ şi sfârşitul; Dumne4eu scie, câţi din cei-ce vieţuim şi ne bucurăm şi ne fericităm astă4i unii pre alţii, vom ajunge, a vedâ şi sfârşitul anului acestuia ! Da, Duni-ne4eu scie. Căci cu înţelepciune negrăită El, făeo-toriul şi cârmuitoriul tuturor, spre binele nostru a, voit a ascunde ca după o perdea nestrăve4iă, viitoriul dinaintea ochilor noştri celor neputincioşi, ca nu cumva preve4end fericire, să ne sumeţim, sâu nefericire, să desperăm, şi în ambe caşurile să ne depărtăm dela Densul, isvorul adevăratei nostre fericiri. Ci acâstă taină a binevoit Preaînţeleptul a o reserva atotputerniciei şi atotsciinţei sale.  „Nu este dat vâuă, ...... no
4ice Mântuitoriul — a sei anii sâu timpurile, cari Tatăl le-a aşezat întru a sa stăpânire".
Aşa se schimbă astă4i anii, sâumai vârtos: 'i schimbăm noi prin închipuirea nostră, căci timpul în sine 'şi urmâză liniştit şi fără întrerupere cursul seu, şi precum
*) A ho vodc'i nula H iliila urina,
172
173
anul vechiu a adus în vieţa flăcăruia din noi schimbări, mai mari seu mai mici, astfel de sigur va urma şi în anul acesta. Decă înse viitoriul ne este acoperit şi ascuns, apoi ne este descoperit şi cunoscut trecutul; — căci el e calea, ce am percurs deja, şi care călătoriu nu va cunosce drumul, ce l'a făcut! ? De aceea diua de anul-nou este cea mai aptă, a ne face se aruncăm o privire asupra trecutului nostru. Ba e chiar de lipsă acesta reprivire, căci ea ne va areta cele bune şi cele rele ale vieţei nostre, — celea pentru de a le urma şi în viitoriu, cestea pentru de a le încun-giura şi evita, şi astfel a înainta cătră ţînta pusă de Creatorul omului pe păment.
O astfel de reprivire, iubiţilor, vin a face şi eu astădi, şi încă nu numai asupra unui singur an, ci chiar asupra unui şir de ani, şi nu numai inimei mele, ci chiar aici în casa lui Dumnedeu, înaintea v6stră a tuturor. Căci în desvoltarea vieţei n6stre bisericesci au adus cu sine împregiurările, ca 4ma de astă4i a schimbărei anilor se fiă şi momentul schimbărei legă-turei mele cu voi, iubiţi fii şi fiice ai acestei sfinte biserici. Da, 4iua de astă4i a despărţirei anului nou de cel vechiu a binevoit Dumne4eu se fiă şi 4ina despărţirei mele de cătră voi, pe cari, în urma onorificei vostre alegeri dela 1 Aprilie 1864, după modestele mele puteri, v'am păstorit aprope dou§4eci şi unul de ani; şi astă4i, Dumne4eu scie, pote pentru ultima dată, ve vorbesc dela acest loc, consacrat vestirei cuvântului lui Dumne4eu. „Ferice — ve 4iceam ^a 3 Maiu 1864, când prima dată ca Paroch nou ales păşii pe acest venerabil amvon — „ferice, decă asemenea servului credincios din Evangelia voiu pute îmmulţi talantul, ce mi-a dat Stăpânul, cu cinci, cu doi, cu unul, după putinţă; şi iarăşi neferice, îndoit şi întreit neferice, dacă cu talantul încredinţat mie nu voiu sci face alta,
decât a'l îngropa în păment". Aşa ve 4iceam, iubiţilor, înainte cu 20 ani, vouă seu mai vârtos acelor iubiţi contimporani de atunci, cari vai! parte mare astă4i nu mai sunt între noi, ci au trecut la altă viaţă; şi astă4i, când es din acest serviciu, eată vin a da sâmă Stăpânului, cum am împlinit datorinţele, ce El mi-a impus.
Ce voiu 4ice dar în nisce momente ca acestea? Mă voiu lăuda, că am făcut cest sâu cel lucru mare ? Ori me voiu acusa, că n'am făcut nimic? De mă voiu lăuda, me tem, că iubirea de sine me va seduce a vătăma adeverul, şi astfel a perde plata, ce asceptăm toţi dimpreună dela Stăpânul tuturor. „Adevăr dic voue, că-şi iau plata lor". Ear de me voiu acusa, me tem, că mi-se va tălmăci a modestia falsă, spro a provoca laude din partea altora. De aceea nici una, nici alta. Ci dacă am făcut ceva bun şi folosi-toriu; dacă după cuvântul apostolesc am câştigat ceva rod întru voi, voiu mulţemi lui Dumne4eu, carele m'a povăţuit, m'a luminat şi m'a întărit, ca să o pot face ; ear dacă n'am satisfăcut datoriei mele, cu inima înfrântă îl voiu ruga tot pe El, Preabunul, ca cu îndurarea sa cea nemărginită să ia aminte la neputinţele mele, şi prin darul seu, care cele neputinci6so le vindecă şi cele lipsite le plinesce, se vindece şi să deplinâscă cele lipsite ale mele. Ear mai multe despre acâstă nu voiu 4i°e; căci nu cuvintele ci mai vârtos faptele nostre vor fi martorii vieţii nâstre în-naintea lui Dumne4eu şi a lumei. Deci de am făcut ceva pentru acâstă sântă biserică, pentru şcâlă, pentru parochiă, pentru popor, Dumne4eu scie, cunoscătorul inimilor; dar sciţi şi voi, căci aţi fost martori şi îm-preună-lucrători şi împreimă-pătimitori cu mine, şi veţi sci şi mai bino în viitoriu, când eu nu voiu mai ii cu voi.  Un învăţătorii!, devotat cu totul chiămărei
174
175
sale, călători odată cale îndepărtată pe jos pană la împăratul, ca să-i ceră âre-cari îmbunătăţiri pentru şcolă. Şi când împăratul dete espresiune mirărei sale, cum a venit sărmanul om atâta cale pe jos, şi încă într'o causă la părere neînsemnată, ba chiar nepri-vindu-1 aceea anume pre densul, înveţătoriul răspunse modest: „împărate! Decă în urma stăruinţelor mele barem numai un singur copil din împărăţia ta va priimi o crescere mai bună, ostenâla mea e răsplătită!" Aşa voiu chce şi eu despre ostenelele mele de 20 ani: Dacă în decursul acestui timp voiu fi făcut cât de puţin sporiu în parochia acâstă, decă barem numai un suflet rătăcit voiu fi adus la calea cea bună — căci a conserva pre cei buni şi a întorce pre cei rătăciţi este prima datorinţă a Preotului, — ostenela mea o voiu privi a nu fi fost de tot zadarnică. Căci aceea una o voiu cjice, fără frică de desminţire, că deapururea v'am iubit şi am dorit binele şi fericirea vostră. Pre mari şi mici, pre avuţi şi săraci, pe bătrâni şi tineri m'am nevoit a vă întimpina cu iubire pă-rintăscă şi frăţescă. Cu iubire am adus pruncii voştri la Christos prin sfântul botez, deschic|endu-le calea fericirei temporale şi eterne. Cu iubire am întrunit prin rugăciune şi binecuvântare manile fiilor voştri şi fiicelor vâstre în taina căsătoriei pentru o convieţuire curată, creştinâscă şi plăcută lui Dumnedeu. Cu iubire am însoţit la mormânt pre iubiţii voştri părinţi şi soţi, fii şi frăţini, rudenii şi prietini, şi plângând împreună cu voi cei ce plângeaţi, şi împrumutând durere din durerea vostră, li-am cerut iertare dela Dumne4eu şi dela omeni şi odichnă lină în sinul fericirei nesfârşite. Cu iubire am înălţat inima şi manile şi glasul la cer, stând înaintea acelui preasfânt altar, şi cerând dela părintele îndurărilor pacea de sus şi mântuirea sufletelor n6stre, întărire bisericei, pace
lumei, timpuri liniştite, rodire pământului, însănăto-şare bolnavilor, bună-sporire călătorilor, viaţă bună şi sfârşit creştinesc tuturor celor vii, odichnă răposaţilor şi cu un cuvânt tot darul bun şi de folos sufletului şi trupului, vremelniciei şi vecîniciei. Cu iubire v'am împărtăşit, la sănătoşi, la bolnavi, la cei gata a eşi din acâstă viaţă, sfintele taine ale lui Christos, şi cu iubire v'am împărtăşit pe cât mi-au servit puterile, cuvântul lui Dumne4eu, pânea cea cerescă, ce chră-nesce sufletele nostre. Şi de aceea, întimpinându-V8 cu iubire, cu iubire mi-s'a răspuns şi din partea v6stră, şi sper, că tot asemenea mi-se va răspunde şi a4i la despărţire şi totdâuna în viitoriu: iubire pentru iubire ! Odinioră şedea Mântuitoriul în casa unui fariseu învăţând poporul. Atunci o femee doritoro de mântuire, răpită de farmecul cuvântului lui, prorumpe în lacrimi, varsă un vas de mir pe capul lui, udă pici6rele lui cu lacrimi şi le şterge cu părul capului seu. Mulţimea stă uimită de acâstă vedere străină, eară Tu, bunătatea lui Dumne4eu, deslegi taina cjicontl: Eartă-se ei pecatele ei cele multe, căci a iubit mult! Asttol iubindu-vă pre voi, sper şi din partea vâstră iertare a tuturor neputinţelor şi scăderilor şi neajunselor mele: sper multă iertare, multă bunăvoinţă, căci v'am iubit mult!
Insă timpul înaintâză, şi momentul despărţirei se apropia. De aceea numai în puţine cuvinte voiu să vă mai mărturisesc, că afară de durerea despărţirei duc încă o durere cu mine eşind dintre voi. Şi acâstă este, că deşi încă de 16 ani am început adunarea mij-lâcelor de lipsă, încă nici astă4i n'am ajuns a vă putea lăsa acâstă drăgălaşă biserică împodobită cu turn .şi, clopote, precum dela 'nceput pănă-'n momentul de faţă deapururea am dorit, ci sum silit a o lăsa tot precum o am aflat: ca pro o mirâsă fără cunună pe
176
177
capul seu. De asemenea, ca nu mi-a fost dat a vede dotată parochia acesta a cetăţii cu o şcâlâ mai corespun-detore, demnă de densa, — doue datorinţe, cari le priviam şi le privesc de cele mai urgente, ba de o problemă a vieţii mele ca Paroch aici. Dumnedeu scie, şi viitoriul va areta, încât eu nu am satisfăcut datoriei mele, ori d6r alte împregiurări, de cari nu este timpul a vorbi aici, au împedecat împlinirea acestei dorinţe necontenite. Dacă înse me pote mângâia ceva întru acesta durere, una e, că am fost fericit, a putea da barem impulsul, ba chiar a aduna, ca 6recând David, barem o parte din materialul, — ca se dic aşa, din petra şi lemnul —, din carele apoi următoriul meu, ca Solomon mai fericit, se p6tă rădica lui Dumnedeu biserica cea mult dorită. Şi alta, că am firma speranţă, cumcă onorabilul meu următoriu în acest oficiu va sci continua lucrarea începută şi o va duce la desăvârşire, spre mărirea lui Dumnedeu şi spre onorea şi fericirea acestui iubit popor.
Şi acum, iubit popor al acestei sfinte biserici, re-mas bun din partea mea! Căci deşi cu spaţiul nu me depărtez mult dela sinul vostru, şi cu inima sum şi voiu fi deapururea cu voi, totuşi cele de pană aci în-cetâză, şi atât pentru mine cât şi pentru voi se începe în cele bisericesci o viaţă nouă. Deci precum înainte cu 20 ani am rugat pre Dumnedeu pentru aju-toriul seu la Intrarea în parochia acâstă, aşa şi acum la eşire T mulţemesc Lui, Preabunului, pentru tot darul Seu, de carele m'a învrednicit în decursul acestui timp. Şi mulţemindu-i din adâncul sufletului meu îl rog totdeodată cu cuvintele credinciosului seu Va-siliu, a cărui pomenire o serbăm astădi, ca se reverse asupra nâstră a tuturor bogăţia darului seu; ca pre cei buni întru bunătatea sa se-i păzâscă, ear pre cei rei buni se-i facă prin bunătatea sa; căci deşi nu seim
anii nici timpurile, cari Tatăl le-a aşezat întru a, sa stăpânire, totuşi aceea una o seim cu siguritato, că — după cuvântul apostolesc — celor-ce iubesc pre Dumnedeu, tote le servesc spre bine.
II rog, c]ic, tot din rostul acestui foricit părinte şi mare dascăl al bisericei, ca se umple cămerilo vostre de tot binele, — se păzâscă căsătoriile v6stro în pace şi întru împreunare, pre pruncii voştri se-i erâsoă, fi-nereţele se le 'ndrepteze, betrâneţele se lo în târască, pre cei puţini la suflet se-i mângâie, pre cei risipiţi se-i adune, pre cei rătăciţi se-i întorcă şi se-i împreuno cu sfânta sa biserică, bolnavilor se le dea uşurare, cu cei călători se călătorâscă împreună, văduvelor se lo ajute, pre orfani se-i apere, şi ca cel-ce scie pre linearele din noi şi cererea şi casa şi trebuinţa lui, se fiă însuşi tuturor tote. Da, Domne Dumnedeulo, mân-tuesce poporul Teu acesta şi binecuvânta acâstă moştenire a Ta !  Amin !
-X—
11.
12
179
XXXVI. La alegerea de protopresTbiter. *)
„Şi a $s Duchul sfânt: „Osebiţi mie pre Varnava şi pre Saul la lucrul, la care 'i am chiămat pre eiu. Fapt. Apost. 13, 2,
Când la 'nceputul creştinătăţei fraţii din Antiochia se simţiră de ajuns luminaţi în lumina evangeliei lui Christos, atunci la inspirarea Duchului Sfânt hotărîră se trămită apostoli din sinul lor, cari se transporte acesta sfântă lumină şi în alte ţinuturi mai îndepărtate. „Osebiţi mie" — le c}ise Duchul lui Dumnezeu — „osebiţi mie pre Varnava şi pre Saul la lucrul, la care 'i am chiămat pre ei!" Şi înţelegând ei însemnătatea cea înaltă a acestui glas ceresc, ce resunâ în pepturile lor, se umiliră înaintea lui Dumne4eu, postiră şi făcură rugăciuni ferbinţi, apoi punând manile preste Varnava şi Saul 'i binecuvântară şi astfel 'i slobo4iră, ca se mârgă în lume şi tuturor celor-ce şedeau în întunerec şi în umbră, se le vestâscă mântuirea cea mare, ce răsărise din Ierusalim. Apostolii Domnului, purtaţi de Duchul lui Dumne4eu, se pogorîră fără zebavă la Seleucia lângă mare, de acolo trecură la insula Cipru, apoi la Iconia şi aşa 'şi urmară călătoria din cetate în cetate, din ţâră 'n ţâră, pretutindeni vestind „pre Christos cel răstignit, puterea lui Dumne4eu şi înţelepciunea lui Dumne4eu". — Nu este, iubiţilor în Christos, nu este fără asemănare cu acesta trămitere a Apostolilor din Antiochia trămiterea acâstă, ce cu aju-toriul Celui Preaînalt ne pregătim a o face noi astă4i. Căci tractul acesta protopresbiteral, scutit de Dum-
*) A se vede nota 9. dela urmă.
ne4eu, o flore scumpă în cununa bisericoi nostre române ortodoxe, după vacanţă de mai mulţi ani a demnităţei protopresbiterale, se află astă4i adunat aici prin representanţii săi legali, spre a căuta pro bărbatul acela, pre care prin alegere liberă, după dictatul minţei serine şi al inimei curate, îndreptato «pro colo de sus, să'l pună în fruntea afacerilor sale bisericosoi. „Osebiţi mie" — vă 4ice astă4i şi vouă, fraţilor, glasul lui Dumne4eu — „osebiţi mie pre bărbatul doririlor mele, la lucrul, la care l'am chiămat pre elu. Aşa în adever; căci un apostol — deşi pentru un cerc mai restrins, un apostol, un învăţătoriu, un părinte veţi să alegeţi voi astă4i, pre carele să'l puneţi la lucrul, la carole '1 chiamă Dumne4eu. Un apostol veţi să alegeţi, carole cu bărbăţia şi înţelepciune să susţină, se desvolto şi să apere în protopresbiteratul acesta scumpele insti-tuţiuni ale bisericei nostre strămoşesci. Un apostol veţi să alegeţi, carele cercetând neobosit Scripturile, în cari locuiesce viaţa de veci, să vestâscă, cel d'ăntâiu, după cuvântul grecesc „/r^wVog" între fraţii săi, cuvântul lui Dumne4eu de pe amvonele bisericilor vostro. Un apostol veţi să alegeţi, carele să verse în minţile tinerimei vostre lumina învăţăturei, carele să semene în inimile ei seminţele moralităţei, ale civilisaţiunoi, ale culturei creştinesci, cari cu deosebire astă4i sunt supuse la grele probe în patria nostră. Un apostol veţi să alegeţi, carele în judecăţile, ce compet tribunalului său, să ţină neclătitâ cumpăna dreptăţei, forită de influinţele cele amăritore ale plăcerilor sâu neplăcerilor omenesci, şi servind numai Aceluia, carelo însuşi este adevărul şi dreptatea. Un apostol veţi b5 alegeţi, carele prin faptă şi prin cuvânt să vă iiă tuturor: preoţi şi mironi, bătrâni şi tineri, bărbaţi si femoi, un povoţuitoriu luminat şi credincios în. caloa fcricirei pamonfesci şi etorno.
12*
180
181
Dar se ne întorcem la Antiochia; căci este o plăcere dulce pentru noi, cari trăim astădi, a ne sci în legătură spirituală cu aceia, cari au trecut preste păment cu multe sute de ani înaintea nostră. Creştinii din Antiochia trămit pre Varnava şi pre Saul la lucrul, la care i-a chiămat Dumnedeu. Dar cine sunt Varnava şi Saul? Şi care este lucrul lor? Varnava, care va se dică „fiiul mângăiărei", a fost un învăţăcel al Apostolilor şi împreună-călătoriu cu denşii; el mai nainte se chiămâ Josia şi a fost unul dintre cei d'ăntâiu, cari vendend ţarinele lor depuseră preţul acelora la piciârele Apostolilor, spre a se împărtăşi de acolo fraţii cei mai lipsiţi. (Fapt. Apost. 4, 36 şi 37). Ear Saul, carele mai târdiu s'a numit Pavel, scie totă creştinătatea că este acel Apostol încununat cu gloria, carele după cântarea nostră bisericâscă a ostenit mai mult decât toţi pentru lăţirea evangeliei; care s'a luptat luptă bună pană în sfârşit: cu fomea şi cu setea, cu ferbinţâla şi cu gerul, cu omenii şi cu elementele, cu duşmanii cei înverşunaţi şi cu prietinii cei mincinoşi; carele cu un cuvânt totă viaţa sa a petrecut-o în slujba cuvântului lui Dumnedeii. Şi ce frum6să este, iubiţilor, însemnătatea acestor doue nume apostolesci! Pavel representă însufleţirea, puterea, energia aceea sfântă — 'mi vine a dice: supraom enâscă, — carea mărturisesce în audul lumei: „Tote le pot întru Christos, carele me întăresce!" (Fii. 4, 13). Ear Varnava, fiiul mângăiărei, este acela, carele picură în ranele inimilor balsamul cel lin al vindecărilor, carele şi-a luat îndreptariu al vieţei sale cuvântul Domnului cătră Isaia: „Mângâiaţi, mângâiaţi pre poporul meu; Preoţi, grăiţi la inima Ierusalimului, mân-găiaţi-1 pre dânsul, că s'a plinit smerenia lui!" (Isaia 40, 1,2). O de ar binecuvânta Dumnedeu şi ostene-lele n6stre, ca se aflăm şi noi astădi un Varnava şi
Saul! Ca se putem şi noi pune în fruntea acostui protopresbiterat un fiiu al mângăiărei şi al putoroi! Al mângăiărei, căci vai! multe sunt ranelo, ce lo a, înfipt în inimile fiilor bisericei nostre un trocuf plin de suferinţe, şi mare este trebuinţa alinărei lor! Mur al puterei, ca fără frică de îngrozirile âmonilor sâu de greutăţile timpurilor alesul nostru se stea. şi să lucre neobosit şi neclintit la înălţimea oficiului seu! De ar binecuvânta Dumnedeu şi ostenelele nostre, ca. se aflăm şi noi un Varnava şi Saul, carele în agrul acestui protopresbiterat se potă areta (rupte asemenea fruptelor acelora! Căci aceia purtând Evangelia, ori doră mai bine voiu dice : purtaţi de dânsa, - au străbătut pământul dela răsărituri pană la apusuri. Aceia, cu plugul cuvântului lui Dumnedeu au spart ţelina cea pustia a păgânătăţei, au lucrat pământul spre bună rodire şi au sămănat brezdele lui cu seminţele cele dumnedeesci ale dragostei, bucuriei, păcei, înde-lungei răbdări, bunătăţei, facerei de bine, crodinţei, blândeţelor şi a totă fapta bună şi de laudă. (Calat. 5, 22). Aceia putură arătă la timpul său şi mănuneliii cei grei ai secerişului, căci pretutindeni, undo puseră pasul, răsăriră comunităţi creştinesci, şi astfel puteau speră la capătul vieţei lor, a lua din mâna lui Dumnedeu cununa dreptăţei. De ar binecuvânta Dumnedeu şi ostenelele nostre, ca bărbatul, pre caro 1 o '1 vom alege astădi, să fiă pentru tractul acesta acooa, ce au fost pentru totă creştinătatea Varnava şi Saul! Ca să vedem prin darul lui Dumnedeu sub conducoroa lui bisericile acestui protopresbiterat înflorind, şcololo înaintând, moralitatea prosperând, viaţa familiară şi socială nobilându-se, dragostea frăţâscă crescând şi prin tâte acestea prcamărindu-se întru noi numele Celui Preaînalt! Ca să'l audim chiămând cu puteroa lui I'avel  şi cu  blândo(,a  lui  Varnava pro clorul şi
182
183
poporul acestui protopresbiterat: „Următori fiţi mie fraţilor, precum şi eu lui Christos!" (Rom. 4, 16; I. Cor. 11, 1). Dumne4eul îndurărilor, ascultă oftările inimilor nostre!
Creştinii din Antiochia — cei d'ăntâiu, cari s'au numit cu numele lui Christos, căci pană aci creştinii se chiămau Gralileeni — creştinii din Antiochia, c}ic, au sevârsit trâmiterea lui Varnava si Saul cu trei lucruri memorabile: cu postul, cu rugăciunea şi cu binecuvântarea. Cu postul, arătând seriositatea cea mare a întreprin-derei lor. Cu rugăciunea, sfinţind lucrarea lor şi reco-mandându-o dela primele ei începuturi lui Dumne4eu. Cu binecuvântarea, dovedind puterea cea făcătore de minuni a dragostei frăţesci. Şi eată Dumne4eu a binecuvântat lucrarea lor, şi tot asemenea va binecuvânta şi lucrarea nostră, dacă simţămintele nostre vor fi asemenea simţămintelor lor. Aceia începură lucrarea lor cu postul. Aşa se postim şi noi, aşa se ne înfrânăm şi noi, iubiţilor, în aceste momente săr-bătoresci. Vom se alegem un „proestos" al bisericei, un propagatoriu al împărăţiei lui Dumne4eu, care împărăţia după înaltul cuvânt apostolesc „nu este mâncare şi beutură, ci dreptate şi pace şi bucuria întru Duchul Sfânt". (Rom. 14, 17). Aşa se 'ncepem şi noi; căci „Adever, adever 4ic voue, ori-ce veţi cere dela Tatăl întru numele meu, veţi lua". (Ioan 14, 13). Aceia au început lucrarea lor cu binecuvântarea. Aşa se facem şi noi; căci prin binecuvântare, adecă prin cuvântare de bine şi dorire de bine vom dovedi, că pe lângă totă disparitatea cea schimbătore a părerilor una suntem prin dragostea cea întru Christos, şi una voim: adevăratul bine al bisericei nostre. „întru acâstă" — ne4ice Domnul şi Mântuitoriul — „întru acâstă vor cunosce toţi, că sunteţi învăţăceii mei, de veţi avâ dragoste între voi! (Ioan 13, 35). Şi în fine încă o împregiu-
rare. Creştinii din Antiochia nu s'au împrotivit voinţei lui Dumne4eu, ce li s'a manifestat, nici au : Nu Domne, nu pre Varnava şi pre Saul, ci pre Niger sâu pre Luciu, seu pre Manail, sâu pre alţii din învăţătorii noştri, ci îndată ce cuvântul lui Dumnedeu li-a rlis : „Osebiţi mie pre Varnava şi pre Saul!" ei au şi urmat. Astfel se cuvine, să urmăm şi noi: adecă să alegem pre bărbatul acela, pre care glasul lui Dumne4eu, glasul consciinţei nostre, ni '1 va mărturisi, că este cel chiămat. Să nu 4icem întru inimile nostre: Acesta se fiă, pentru-că mi este prietin, — sâu acela să nu fiă, pentru-că nu 'mi-e prietin, şi să ne ferim, ca să nu se potă aplică la noi cuvântul col aspru al Apostolului despre unii din învăţăceii săi: „Că toţi ale sale caută, eară nu ale lui Christos Iisus". (Filip. 2, 21). Nu, iubiţilor, nu aşa; ci unicul nostru cuget să fiă, a asculta de glasul lui Dumnedeu, ce va vorbi întru inimile nostre, şi a numi pre acela, de care ne va 4ice El: „Osebiţi mie pre bărbatul acesta la lucrul, la care Fam chiămat!"
Bară Tu Domne, carele scii inimile tuturor, arată-ne pre care l'ai ales Tu la slujba acâstă! Oso-besce Tu însuţi, o cunoscătoriul inimilor, osebesco Tu însuţi pre bărbatul, pre care l'ai chiămat la lucrul acosta, pentru care noi, robii Tăi, ne am adunat astă<]i în acâstă sfântă casă! Alege-1 Tu Domne ; şi alegoroi Tal o ne vom supune, cuvântului Tău vom urma; căci cuvântul Tău e adevărul şi dreptatea în veac. Da, întărirea celor-ce nădăjduesc spre Tine, întăresce Domne biserica Ta, carea o ai câştigat cu scump sângele unuia-născut Fiiului Tău şi o ai luminat şi o ai sfinţit ou sfântul Tău Duch.  Amin !
185
1
XXXVII. La alta alegere de protopresbiter.
„Luaţi aminte de Voi şi de totă turma, întru carea Duchul sfânt Va pus pre Voi Episcopi, ca se i pasceţi biserica lui Dumnezeu, carea o a câştigat cu sângele seu!"
Fapt. Apost. 20, 28
O c]i mare, o eh" însemnată, o du — vrend Dum-ne4eu, de o epocă nouă fericitore pentru tractul protopresbiteral român ortodox al Reghinului serbăm noi astă4i, fraţilor iubiţi! O 4b în carea vedem ieră şi ieră aplicată scumpa nostră constituţiune biseri-cescă, carea ne dă dreptul cel mare, de a ne alege prin încredere liberă pre păstorii bisericei nostre! O 4i, carea ne întrunesce ca pre nisce fraţi şi credincioşi sinceri conveniţi aici din mari depărtări, spre consultare şi conlucrare comună pentru înflorirea iubitei nostre biserici strămoşesci, pentru binele iubitului nostru popor. O 4i' carea ca o dulce lucire de sore încăl4esce şi îmbucură inimile n6stre, ve4endu-ne ca fii ai unei biserici libere autonome, carea ca nici una alta din patria nostră şi-a rescumpărat libertatea şi autonomia sea cu sudorea şi sângele strămoşilor noştri!
Da, fraţi iubiţi, mari, frumose, nepreţuibile sunt drepturile, ce ni le dă constituţiunea nostră biseri-cescă, şi eternă fiă memoria marelui Archipăstoriu, carele a fost plăsmuitoriul ei, carele ca un Atlante puternic a portat pe umerii sei preste un pătrariu de secol edificiul bisericei nostre provinciale, pănăcând s'a regulat, s'a întărit, s'a consolidat şi a ajuns la starea lui de astă4i.
Dar pe cât sunt de frum6se şi de scumpe drepturile nostre bisericesci, pe atâta de împunătore şi de sfântă este şi datorinţă nostră, a le preţui, a le practisâ în vieţă cu totă seriositatea şi scumpătatea, şi a le apără, contra ori-căror atacuri din afară ori dinlăuntru, de sus ori de jos, pe faţă ori pe sub ascuns. Căci şi drepturile acestea, ca ori-cari altele, cu greu, cu ostenela, cu anevoinţă se câştigă, dar forte uşor se pe-ricliteză şi se perd. De aceea precum poporul cel ales al lui Dumne4eu din legea vechia, după re'nt6reeroa din robia Vavilonului cu o mână lucra la zidurile lo-rusalimului seu celui iubit, ear cu ceealaltă se apără de atacurile inimicilor sei, aşa este şi datorinţă nostră, a celor eşiţi din nopte la lumină şi din sclavia la libertate, ca desvoltând vieţa nostră spirituală în lumina Evangeliei, totdeodată se susţinem şi se apărăm preţiosa nostră constituţiune bisericescă, zidul cel puternic, ce ingrădesce acesta viaţă împreună cu bunurile ei cele mai înalte.
Unul din aceste frumose drepturi voim, eu aju-toriul Celui Preaînalt, să esercităm noi astă(]i, fraţi iubiţi şi onoraţi! Ne preparăm adecă, a chiăma în fruntea acestui vechiu şi venerabil protopresbiteral pre bărbatul acela, căruia prin alegere liberă, purcesă, din convingere morală, se-i dăm cârma şi conducerea lui pe trii'fă. Binele său răul, fericirea seu nefericirea, progresarea, seu stagnarea seu chiar regresarea unei societăţi, fiă de ori ce natură, se atribue cu deosebire - şi do cele mai multe ori cu tot dreptul — celor-ce stau în fruntea ei, capilor, conducătorilor ei. Dar nu mai puţin, decât asupra capului insuşi, cade responsabilitatea, acesta asupra celor-ce sunt învestiţi cu dreptul alo-gerei acestui cap.
Do aceea-, fiindcă noi credem şi mărturisim cu Psalmistul, că „făclia, pioiorelor nostre şi lumina, că-
186
187
rarilor nâstre este legea lui Dumnedeu" (Psalm 118, v. 105), unde airea se căutăm luminarea sufletelor n6stre pentru acest act momentos, decât în cuventul lui Dumnedeu cel deapururea adeverat, deapururea sfânt! Şi acela eată ne spune şi cu privire la diua de astădi prin votul marelui Apostol Pavel, că pre mai-marii bisericei 'i pune Duchul Sânt, că aceia sunt păstori ai bisericei lui Christos, că li se cuvine a luâ aminte de sine şi de totă turma, preste carea sunt puşi ca se pască biserica lui Dumnezeu. Da, fraţilor, păstori ni se cade nâuă preoţilor se fim, păstori în cel mai frumos, în cel mai nobil înţeles al cuvântului. Căci mare este răspunderea nostră înaintea lui Dumnedeu pentru purtarea oficiului nostru, şi grele sunt datorinţele, ce ni le impune chiămarea nostră; ba cu atâta mai mari şi mai grele, cu cât este mai înaltă trâpta ierarchică, la carea suntem chiămaţi prin darul lui Dumnedeu, şi cu cât este mai mare turma cu-vântătore, ce se încredinţâză păstorirei nostre.
Daţi-mi voia dar, ca cu acesta solemnă ocasiune, când cu nespusă bucuria sufietâscă me văd încun-giurat de onorabila preoţime şi de iubitul popor credincios al acestui ţinut, se amintesc în câte-va cuvinte de datorinţele presbiterale în general, ear în special de cele protopresbiterale, se amintesc de însuşirile, ce se recer dela un păstoriu al bisericei creştinesci.
Ceea-ce face adevărata valore a omului în lume, ceea-ce imprimă pe fruntea lui semnul asemenărei lui cu Dumnedeu, este convingerea şi vieţa lui religiosă-morală, — căci eu aceste doue nici când nu le despart! — „Eu sum sfânt, şi Voi să fiţi sânţi" ; dicea Domnul încă în legea vechia poporului seu; şi tot acesta ne învaţă şi acel Unul, carele s'a pogorît din cer, când ejice : „Fiţi desăvârşiţi, precum şi Tatăl vostru cel din ceruri desăvârşit este!"  Acâstă convingere dar, şi acâstă
viaţă o cere sfânta nostră religiune dela toţi creştinii, dar cu deosebire dela cei-ce stau în fruntea bisericoi ca păstori şi învăţători. Intrâgă viaţa acelora, dacă e să se apropie barem de idealul evangelic, trebuie să fiă o iconă viuă, adevărată a convingerei lor interne, să fiă un resunet credincios al simţemintelor lor, un tip genuin al prototipului, ce-1 portă în inimile lor. Convingerea şi cuvântul, cuvântul şi fapta să fiă în consonanţa cea mai perfectă, să fiă cele trei tonuri, cari diferite după natura lor totuşi dau numai un acord al armoniei dumnedeesci, ce locuiesce în om şi strigă cătră tatăl ceresc: Avva Părinte! Adevărul să fiă sfânt şi neviolabil, căci el este lumina sufletului. Dreptatea să o aibă de norma tuturor faptelor sale, căci prin dreptate se susţine ordinea morală a lumei, şi unde decade dreptatea, acolo se surpă familiele, ţerile, imperiile. Trezvia şi cumpătul lui trebuie să dovedâscă, că el este domn preste [lăţimile şi poftele sale, că nu învinge într'ânsul partea cea mai rea pre cea mai bună. Nelăcomia lui la avori deşerte şi trecătox-e, necorupţiunea şi necoruptibili-tatea lui să convingă pre fiăcare creştin, că poto alergă la dânsul în tote năcazurile sale ca la un tată, carele pre toţi fiii sei 'i iubesce, 'i învaţă, 'i mângâia, 'i îndrâptă, 'i îmbărbătâză, dupăcum cere starea şi împregiurările flăcăruia. Dar mai pre sus de tote să fiă iubirea lui, carea de 70 de ori câte 7 iartă color greşiţi; carea nu se măniă, nu pismuiesce, nu se trufesce, nu caută ale sale, nu se bucură do nedreptate, ci se bucură de adevăr, — carea după cuvântul Apostolului este plinirea legei, şi după învăţătura Domnului fundamentul, ba începutul şi sfârşitul a totă legea, a tuturor Prorocilor. Ear ca el să pată fi capabil de tote acestea, se roeere neapărat, ca să iu-bâscă rugăciunea, vorbirea, cu l)umnc<]ou, doloetarea,
I
188
sunetului, — rugăciunea, arma cea mai puternică a Preotului contra tuturor ispitelor dinlăuntru şi din afară, — rugăciunea, luminarea sufletului şi cheia împărăţiei lui Dumne4eu.
Inse deşi instituţiune cu totul dumnecjeescă, totuşi biserica, ca însuşi omul, ce o compune, — are şi o parte lumescă, o parte esterioră; ea pentru de a ajunge la scopurile cele mai pre sus de lume, are lipsă şi de mijloce şi forţe esteriore şi materiale. Nu că dor prin aceste forţe aşi înţelege sabia şi focul pentru lăţirea Evangeliei — departe se fiă dela noi asemenea suposiţiuni! ci biserica are lipsă de mijlocele cele drepte şi oneste materiale şi înţelesuale ale tuturor fiilor, şi cu deosebire ale păstorilor şi învăţătorilor sei. Căci numai prin aceste mijloce şi forţe se pote cunosce şi domina natura, numai prin acestea se pote conduce spre cele bune şi folositore inima omenescă. Cu alte cuvinte, dela păstorii şi învăţătorii bisericei se cere sciinţâ, se cere cultură svperiură. „Voi sunteţi sarea pământului!" — dice Christos învăţăceilor sei; dar totdeodată 'i învaţă: „Voi sunteţi lumina lumei!" Da, lumina lumei! Prin sarea pământului înţelege credinţa lor, vieţa lor întru Dumne4eu, prin carea ei se păzâscă lumea de stricăciunea şi putrejunea morală ; ear prin lumina lumei înţelege învăţătura, sciinţa. Şi tot în înţelesul acesta provocă pre cărturarii evre-esci: Ispitiţi scripturile! — adecă cercetaţi, învăţaţi! Pentrucă dacă credinţa o am numit valorea internă, ca să (\ic aşa, tăcută a omului, apoi sciinţa este lumina, şi prin lumină puterea lui! Da, fraţi iubiţi, pe cât e de mare sciinţa omului, pe atâta e de mare şi puterea lui. Pentru aceea se cuvine, ca păstorii şi învăţătorii bisericei să aibă cunoscinţe şi sciinţe cât mai multe, cât mai adunci, şi încă nu numai asupra s. scripturi, a scrierilor ss. Părinţi şi a învăţăturilor
189
teologice, ci şi asupra lucrurilor din afară. A cunâsce istoria timpurilor trecute, este a fi aflat isvorul col mai sigur al cunoscerei presintelui, şi acâstă iară calea cea mai bună pentru prevederea şi preîngrijirea vo-nitoriului. Asemenea este o datorinţă nedispensabilă a Presbiterilor, şi cu atât mai mult a Protopresbi-terilor ca cetăţeni ai statului, de a cunosce legile şi instituţiunile acestuia, precum şi limbile acelea, de cari este condiţionată înţelegerea reciprocă şi conlucrarea comună în staturi poliglote, cu multe limbi, precum e al nostru. Despre sciinţele naturei, despre cunoscinţa pământului şi a locuitorilor lui, despre adun-cimile filosofiei şi altele nu voiu vorbi, căci aşi treco preste limitele acestui cuvânt; dar cuprin4ând totul în puţine cuvinte voiu 4i°e) ca Presbiterul şi şi mai mult Protopresbiterul se cade se fiă bărbat nu numai al credinţei, ci şi al sciinţei.
In fine, ca credinţa şi sciinţa Presbiterului să nu remână un talant îngropat în pământ, ci să luoro şi se rodâscă, ele trebuie să fiă însoţite şi întraripate de voinţă. Credinţa fără sciinţa remâne o comoră lorto scumpă, adevărat, însă ascunsă şi nelucrătâre; sciinţa. fără credinţă degenerâză în materialism şi egoism; şi ârăşi ambele fără voinţă, fără energia remân lipsite de influinţa aceea înălţătore şi nobilătâre, carea condiţionâză progresul omenimei. De aceea pelângă credinţă şi sciinţa cerem încă dela păstorii şi mal marii bisericei voinţă şi energia. Devotat chiămăroi sale — 'i 4i°em preotului pe temeiul temei nâstro tu presbitere ai să conduci turma cea preţiosă, ce ţi s'a încredinţat, cu totă luarea-aminte şi se privegliezi, ca nu cum-va în absenţa ta sâu din causa somnii-roşiei tale să ţi-o atace, risipâscă şi nimicescă lupii, ce o urmăresc la tot pasul. Ai să îngrijesc!, ca să o mâni la locuri cu păsuno sănătosă şi cu apă curată,
190
191
adecă se o nutresci cu cuvântul lui Duume4eu cel adevărat şi limpede şi cu ss. Taine cele făcătore de viaţă. Ai se o păzesci de vânturi contrare, de ostenâlă prea mare, dar şi de odichnă preste mesură, de bole con-sumătore şi de tote influinţele cele stricăciose. Ai se fii cu luare-aminte, ca turma se crâscă, se sporâscă, se dea folosul seu, dar se o exploatezi şi spre folosul ei şi al altora, nu numai spre al teu, — se o pasci şi pre dânsa, nu numai pre tine. Ai se păşesci în fruntea ei, se nu fugi, nici se te ascui^i când ve4i periclul; ci se întâmpini ori-ce atacuri, ce vin asupra ei, şi asemenea păstoriului celui bun din Evangelia, se fii gata a da viaţa ta pentru dânsa! Dar mai pre sus de tâte se nu uiţi, că turma acâstă nu este o turmă vilă (eftină) pământâscă, ci este turma cea scumpă a credincioşilor, ce o a adunat păstoriul păstorilor prin sângele seu cel nepreţuit şi dumne4eesc ; şi fiindcă tote silinţele tale întru buna păstorire a turmei vor fi deşerte, decă nu te vei îngriji şi de tinera ei sucres-cenţă, pentru aceea ai se fii cu totă luarea aminte şi la mieluşeii cei fragezi ai primăverei; căci ori-ce re-câlă, ori-ce vânt contrariu, ori-ce lipsă de nutrimânt pre ei 'i ajunge şi-i strică mai curând ; ear dacă vor peri mieii tei, unde-ţi va ff o păstoriule turma? De aceea şi Christos nu 4i°e mi Petru numai simplu: Pasce oile mele! ci arătând însemnătatea cea mare a îngrijirei pentru venitoriul turmei, adauge anumit: Pasce mieluşeii mei! Astfel nici noi păstorii bisericilor se nu uităm nici pe un minut de mieluşeii turmelor nostre. Turma nostră este biserica, ear mieluşeii şcâla. Da, fraţi iubiţi, şcola! şi de aşi putâ dâ cuvântului meu tăria unei trimbiţe de aramă, cu aceea aşi striga de pe tote măgurile locuite de poporul nostru credincios: Şcolă, şcâlă! Ce a fost causa, de poporul nostru a putut cădâ dela o mărire strămoşâscă
atât de înaltă la o adâncime atât de mare ? şi ce-i trebuesce, ca el se reocupe loc de onore în alianţa poporelor vii şi cu viitoriu? Şcola, lumina! De aceea se cuvine, ca în îngrijirea pentru binele poporului nostru — pentru buna păstorire a turmei — se nu perdem din vedere şcola, — ba ca păstorirea bisericei se o începem dela păstorirea, şcolei! Şi fiindcă acesta nobilă semănătură nu dă secerişul seu la moment, ci mai târ4iu, ba une-ori forte târ4iu, şi fiindcă multe împregiurări contrare împedecă crescerea şi cocerea fruptelor ei, tocmai pentru aceea cerem dela păstorii bisericei nostre pe terenul strîns bisericesc-admini-strativ, judicial, fundaţional, dar cu deosebire pe terenul scolastic voinţă tare şi resolută, energia ne-egoistică, curată ca aurul, firmă ca diamantul. Cerem ca începând dela prima etate a copilăriei până la etatea celor mai adunci bătrâneţe ale credincioşilor lor se păstorâscă bine biserica lui Dumne4eu.
Ear după tote acestea, în cari ca unor alegători serioşi şi conscienţioşi am cercat a vă da o directivă credinciosă faţă cu actul cel mare, la care păşim, co ne mai remâne, fraţi iubiţi? Ne remâne să rădicăm manile şi inimile nostre la cer, şi să ne rugăm asemenea protopărinţilor noştri în Christos, primilor creştini dela Ierusalim (Fapt. Apost. cap 1, v. 24 şi 25): „Tu Domne, cela-ce scii inimile tuturor, arată-ne pre bărbatul, pre carele l'ai ales, spre a lua sortea acestui oficiu, a acestei apostolii în sfântă biserica Ta". Amin!
193
XXXVIII. Tot la o alegere de protopreslbiter.
„Şi sunt osebiri darurilor, dar acelaşi duch; şi osebiri slujbelor, dar acelaşi domn; şi osebiri lucrurilor, dar acelaşi Dumnedeu, carele lucresă tote întru toţia.
1. Corint. 13, 4—16.
Cu bucuria am alergat, fraţilor, a ne întruni astădi în acesta sfântă casă dumnedeescă, pentru-ca sub scutul Celui Preaînalt, în bună înţelegere şi frăţescă armonia se îndeplinim un act de mare însemnătate pentru acest onorabil opid, pentru acest remarcabil ţinut, ba pentru întregă biserica archidiecesei nostre transilvane, carea cu totă încrederea privesce astădi asupra lucrărilor nostre. Da, o misiune de însemnată valore ne a întrunit astădi aici, misiunea, de a căuta pre bărbatul, pre carele între limitele legilor nostre bisericesci se'l chiămăm în fruntea acestui tract proto-presbiteral, numit acum cu numirea cea nouă: al Câmpenilor. Pre bărbatul, carele după sunetul legei se fiă apt şi binemeritat pe terenul bisericesc şi şcolar, a pute purta cu demnitate acest oficiu atât de onorabil, dar şi atât de greu şi plin de responsabilitate. Pre bărbatul, carele ca cel d'ăntâiu — protos — între fraţii sei, preoţii tractuali, se aibă şi voinţa şi putinţa a conduce pre aceştia prin faptă şi prin cuvent pe căile cele bune şi mântuitore. Pre bărbatul, carele pentru întreg poporul tractual se fiă un adeverat păstoriu şi părinte sufletesc, păstorind clerul şi poporul aceluia cu toiagul cel puternic al credinţei, cel blând al iubirei, cel însufleţitoriu al speranţei. Pre bărbatul, carele purtat de iubirea şi încrederea tractului, 36 me-
rite şi încrederea superiorităţei bisericesci ca un luminat, sincer, drept şi binevoitoriu mijlocitoriu între autorităţile superiore şi poporul credincios. Pre bărbatul, carele se înavuţescă bisericile v6stre cu cuventul evangeliei lui Christos, se lumineze şc61ele vostre, speranţa şi garanta venitoriului nostru, cu făclia înţelepciunei şi a sciinţei, se administreze agonisitele cele sfinte ale bisericilor, şcolelor şi fondurilor vostre în frica lui Dumnedeu, cu dreptate şi bună sporire, se păzescă curăţia moravurilor în vieţa familiară, fundamentul societăţei omenesci, se susţină în scaunul seu judecătoresc dreptatea şi adeverul nefrânte, nemaculate, carele cu un cuvent se porte acest jug al lui Christos ca un bun ispravnic al lui Dumnedeu. Pentru acesta ne am adunat astădi aici, la acesta ne cugetăm, spre acesta nesuim. Şi fiindcă totă darea cea bună şi tot darul deseverşit este de sus, dela părintele luminilor, îl rugăm mainainte de tote pre El îndreptătoriul inimilor, ca se binecuvinte lucrarea n6stră cu darul Seu, — ca deşi suntem de deosebite daruri, totuşi unul se fiă duchul, ce ne con-j duce; — deşi suntem de deosebite slujbe, totuşi so
nu uităm, că unul este Domnul, căruia servim; — deşi suntem la deosebite lucrări, totuşi se cun6scem, că unul este Dumnedeu,  carele lucreză t6te întru | noi toţi.
Sunt osebiri darurilor, — dice Apostolul — dar acelaşi duch.  Biserica fiind societate visibilă pe păment, se | compune din omeni; ear omenii, după renduiela lui
J Dumnedeu, au felurite talente, felurite aplecări, felu-
( rite daruri, — ceea-ce înse de loc nu împedecă pro-
i movarea binelui bisericei, decă aceste felurite daruri
sunt conduse de acelaşi un duch al lui Dumnedou. Căci atunci lucrând ele t6te în una direcţiune, nu se
1împedecă, ci so sprijinosc şi întrogosc unul pre altul. 11. 13
194!
Acesta însemnâză Apostolul în epistolia sa I. cătră Corinteni, când 4ice> „că Dumnec}eu a pus în biserică mai ântâiu pre Apostoli, a doua pre Proroci, a treia pre dascăli, după aceea pre puteri, apoi darurile tămăduirilor, ajutorinţele, isprăvniciile, felurile limbilor, — însă, adauge, întru tote acelaşi duch. (I. Cor. 12, 28). Şi noi, fraţi iubiţi, suntem din diferite locuri, de diferite condiţiuni şi chiămări, pote chiar şi cu privire la lucrul, ce ne stă înainte, de diferite vederi şi păreri; acesta inse nici decât nu ne opresce, ca se nu fim inspiraţi toţi de acelaşi simţământ viu, a conlucra şi prin votul nostru de astă4i la prosperarea şi fericirea acestui tract. Ba este şi acesta, ca tote câte vedem în lume, un act al înţelepciunei lui Dumne4eu, ca nu toţi omenii să fiă întru tote de aceleşi păreri şi vederi şi daruri; căci tocmai prin varietatea acâstă a darurilor mai bine şi mai perfect se pot cunâsce şi lucrurile şi se pot promova scopurile cele sublime ale omenimei; numai spiritul conducătoriu să fie unul, — multe daruri, dar acelaşi duch! Mădulările corpului, ne arată Apostolul tot la acest loc, cât sunt de multe, cât de diferite în numiri, în formă, în desti-naţiunea şi funcţiunea lor, şi cu tote acestea unul este corpul, îngrijind el unul pentru tote mădulările sale şi iarăşi acestea unul câte unul pentru totalitatea, crescerea, sănătatea şi bună aflarea corpului, — multe daruri, dar acelaşi duch!
Sunt osebiri slujbelor — c]ice Apostolul mai departe, — dar acelaşi domn. Precum într'o casă mare, la un stăpân puternic, se află mulţime de servitori şi îngrijitori, având să îngrijescă unul de casta, altul de ceea, dar aceia nu se împedecă, nici se strică unul pre altul, căci toţi servesc scopului comun al susţinerei casei, şi toţi sunt ascultători voinţei şi comandei domnului lor: astfel şi în biserică multe servicii, mulţi servitori, mai
mari şi mai mici, superiori şi inferiori, — însă nuni este domnul: Christos. Şi noi fraţilor, toţi dimproună servim bisericei, fiă-care cu puterea şi sciinţa sa: preoţi şi mireni, mari şi mici, bărbaţi şi femei. Şi tocmai acâstă este una din calităţile cele mai frumose şi mai preţiose ale constituţiunei nostre bisericesci, că la unele ce pre toţi ne intereseză, toţi suntem chiămaţi a şi participă. Nu se deosebesce aici preotul de cătră mirean, nici îl depărteză acela pre acesta dela sine, nici se depărtâză sâu înstrăinâză el de cătră densul, pretin4ând pentru sine numai drepturi şi impunând aceluia numai sarcini; căci nu domnia şi stăpânia, nu terorea şi frica, nu ambiţiunea vană şi volnicia, ci libertatea, convingerea curată şi iubirea frăţâscă sunt spiritul conducătoriu al bisericei nostro: ea eMe o mare comuniune de fraţi. (irelo cu adevărat au l'ost luptele, şi îndelungate — secuii întregi — suferinţele scumpei nostre biserici strămoşesc!, chiar şi prin aceste ţinuturi muntene, pentru aceste scumpe daruri, pentru esistenţa, libertatea şi autonomia sa; dar mulţemită cerului, statornicia în credinţă a, părinţilor şi moşilor noştri, iubirea şi încrederea reciprocă între preoţi şi mireni, între păstori şi turmă, a învins tote obstaculele; şi eată-ne astădi, pe lângă totă greutatea timpurilor, bucurându-ne de dreptul, do a putâ conlucra cu toţii pentru prosperarea şi înfloriroa bisericei nostre, — osebite servicii, dar un domn, Iisus Christos, carele a întemeiat biserica pe pământ, o a câştigat cu scump sângele său, şi o susţine, o câr-muesce şi o aperă intru toţi vecii.
In fine sunt osebiri lucrurilor, dar acelaşi DnmiMţleu, carele lucreză tote întru toţi. Multe sunt lucrurile nâstre pe pământ, dar durabile şi folositâre sunt numai acelea, cari so fac întru Dumne4ou. Noi, fraţilor, suntem astă(|i asemenea somonătoriului din Evangoliă, carele
iii*
196
197
a eşit se semene semânţa sa, aruncând în păment semânţa votului nostru, ca se germine, se crâscă şi se rodescă pentru venitoriu; fiă, ca după cuvânkil apostolesc se semenăm cu binecuvântare, pentru-ca la timpul seu cu binecuventare se şi secerăm. Şi acesta va fi, iubiţilor, decă la lucrarea nostră nu vom fi conduşi de plăceri seu neplăceri personale, strimte şi ânguste, ci numai şi numai de vocea datorinţei n6stre, ca servind lui Dumnedeu. „Sus se avem inimile!" am audit şi astădi în cuventul s. Liturghii, şi aşa se fiă! Se nu dicem întru inimile nostre, cum Ziceau ore-când Corintenii: Eu sum al lui Pavel, eu al lui Petru, eu al lui Apolos! pre cari apoi cu drept cuvent Pavel 'i mustră dicându-le: Au doră s'a împărţit Christos ? Au doră Pavel s'a restignit pentru voi? Au d6ră întru numele lui Pavel v'aţi botezat?! Nu fraţilor, nu ale nostre ci ale lui Dumnedeu vom se alegem; se căutăm dar, ca alesul nostru se fiă spre plăcere Domnului seu şi Domnului nostru, carele a binevoit a ne încredinţa noue sortea alegerei acesteia. Căci alesul nostru între noi şi cu noi dimpreună este chiămat a lucra cele bineplăcute lui Dumnedeu, şi acelea sunt şi cele adeverat folositore noue; căci sunt osebiri lucrurilor, dar acelaşi Dumnedeu, carele lucreză tâte intru toţi.
Eară Tu Domne, cela-ce la Prasnicul trecut de curend ne ai învrednicit a serba trămiterea Preasân-tului Teu Duch asupra Apostolilor, şi a vede, cum printr'ensul i-ai luminat pre ei, şi printr'ânşii totă lumea, ca se Te cunoscă pre Tine unul adeverat Dumnedeu, şi pre care l'ai trămis, pre Iisus Christos, vină întru ajutoriu, Bunule, şi neputinţei nostre a mai micilor Tei, cari ne-am adunat astădi aici. Tră-mite-ne şi n6ue, celora-ce ne rugăm Ţie, pre Duchul Teu cel sfânt, ca se ne lumineze a afla pre bărbatul
doririlor n6stre, şi mai vârtos pre cel bineplăcut Ţie, carele se ia apostolia acâstă în sântă biserica Ta, şi se o p6rte spre mărirea Ta şi spre binele sufletesc al poporului Teu din acest ţinut. Da Dumnedeu! părinţilor noştri, carele în timpuri grele ai ascultat oftările lor îndreptate spre Tine, şi ai aşezat aici între stânci şi sghiaburi, între ghiăţari şi câmpi de nea, ca o viiă bineroditore biserica Ta, ascultă şi oftările şi rugăciunile nostre şi cererile, ce se aduc Ţie în ceasul acesta în sfântă biserica Ta, acâstă inchipuire tainică pe pământ a bisericei Tale ceii de sus şi nefăcute de mâni omenesci. Binecuvânta Domne şi cugetările şi simţirile şi lucrările nostre; căci „sunt osebiri darurilor, dar acelaşi duch; şi osebiri slujbelor, dar acelaşi domn; şi osebiri lucrurilor, dar acelaşi Dumnedeu, Tu, Unule Preabunule, carele lucrezi tâte întru noi toţiu. Amin!
199
XXXIX. La taina sfântului botez.*)
1.
Ne-am întrunit astăcji, fraţilor, în casa lui Dumnedeu, ca se aducem în staulul lui Christos un mieluşel cuvântătoriu, pre care părinţii lui credincioşi doresc a-1 creştină cât mai curend. Ear uşa, pe carea întră cineva în staulul lui Christos, e sfântul botez, cea d'ăn-tâiu din cele şepte taine ale bisericei creştine. Născut cu timbrul păcatului strămoşesc, omul prin apa cea sfinţită a botezului se lapedă de omul cel vechiu al pecatului, se spală de întinăciune, se îmbracă în omul cel nou al darului şi se împreună cu Christos.
Acesta o cere Christos dela toţi credincioşii sei, ba ca se ne arete şi mai lămurit sfinţenia botezului, El însuşi, cel fără de pecat, carele rădică păcatele lumei, se boteză în Iordan dela Ioan; şi când Ioan se sfiiesce a boteza el robul pre Stăpânul, Iisus stăruesce a se boteza dela densul; căci aşa ■— chce — se cuvine, a se plini totă dreptatea.
Şi precum însuşi a priimit a se boteza, aşa şi înainte de înălţarea sa la cer, chiămând pre învăţăceii sei, li-a demandat 4i°end: „Mergând învăţaţi tote neamurile, botezându-i pre ei în numele Tatălui şi al Fiiului şi al Sfântului Duch, învăţându-i pre ei se păzâscă tote câte am poruncit voue. Şi eată eu cu voi sum în tote 4nele pană la sfârşitul veacului!" Acestea sunt ultimele cuvinte ale lui Christos, cari sunt scrise în sfânta evangelia a lui Mateiu, şi cu ele se şi termină acâstă sfântă evangelia, şi terminarea se însemnă cu cuvântul Amin, care însemnâză : Aşa se fiă !
Şi aşa încheiam şi noi acest scurt cuvânt, scos din comora cea nesecată a cuvântului lui Dumne4eu.
*) A se vede nota 10 dela urmă.
Şi ve rog pre toţi, cari binevoiţi a asista la acest act sfânt: părinţi trupeşei şi sufletesci, fraţi şi sorori şi toţi şi tote, cari ve aflaţi aici, ca cu pietate se săvârşim sfânta taină a botezului asupra acestui prunc nounăscut, care vine la Christos, implorând darul şi ajutoriul şi binecuvântarea lui Dumne4eu asupra lui şi asupra nostră, cari cu bucuria purtăm numele lui Christos, care nume, după cuvântul sfântului Apostol Pavel, este preste tot numele. Amin.
2.
Prin taina s. botez întră omul în câta credincioşilor lui Christos şi prin acâstă se face părtaş de tote darurile, ce le dă Domnul credincioşilor săi: cunoscinţa lui Dumne4eu, iubirea lui Dumne4eu şi a deapropelui, credinţa în Dumnezeu, speranţa în Dumne4eu, care nu lasă niciodată a cădâ omul cu inima de cătră Dumne4eu şi a se cufunda în noroiul păcatului, al cărui sfârşit e perirea. Pentru aceea biserica numesce s. botez şi a dâua nascere; căci prin nascerea cea d'ăntâiu vine omul în lume; ear prin nascerea a doua, duchov-nicâscă, se desbracă de omul cel vechiu, de Adam cel că4ut în păcat şi osândă, şi se îmbracă în omul cel nou, în Christos cel sfânt şi fără de păcat. Eară Christos prin crucea şi mortea sa cea de bună voia şi făcetore de viaţă a rupt zapisul păcatului şi al blăstă-mului lui Adam, cel-ce era asupra neamului omenesc.
De aceea, iubiţi părinţi, pre cari Dumne4eu v'a învrednicit de acest prunc, precum doriţi şi voiţi şi rugaţi pre Dumnedeu, să vi-1 ţină în viaţă, aşa să vă rugaţi şi pentru aceea, ca să vă dee bucuria pe urma lui; căci fericirea copiilor bucuria părinţilor. Ear ca să şi aveţi bucuria, ce o doriţi, siliţi-vă din tote puterile, a eresee pre acest -prime întru frica lui Dumnedeu, carea este începutul a totă înţelepciunea şi fericirea omului
200
pe păment. Au d6ră în avuţia stă fericirea omului? Nu, iubiţilor, căci atunci toţi cei avuţi ar fi fericiţi, ear cei seraci nefericiţi! Ori d6ră în neam mare şi strălucit? Nu, căci atunci numai principii şi boierii şi cei de neam mare ar fi fericiţi, ear cei de neam mic şi de jos nefericiţi! Au doră în frumseţea sâu tăria trupescă seu vieţa cea multă pană la adunci bătrâneţe ? Nimic din tote acestea : ele de ele singure nu fac pre om fericit; ci cuventul lui Dumnedeu, istoria neamului omenesc şi esperiinţa nostră propria ne spun, că fericit este numai cel mulţemit cu sortea sa, seu mai vârtos cu cele rânduite lui dela Dumnedeu. Căci atunci, mult ori puţin, bune şi rele el le priimesce cu mulţemită dela Dumnedeu, care rânduesce fiecăruia partea lui.
Deci dacă voiţi, ceea-ce tot omul voiesce şi do-resce, ca se aibă bucuria de pruncii, cari 'i i-a dat Dumnedeu, apoi siliţi-ve, iubiţilor, a cresce pre pruncul acesta, pre care biserica vi-1 dă încreştinat, a '1 cresce, dic, întru frica lui Dumnedeu, căci întru acâstă, ca într'o comoră, se cuprind tote cele bune şi de dorit.   Amin!
3.
Un obiceiu vechiu, continuându-se timp îndelungat, devine lege.
Aşa şi punerea manilor Apostolilor asupra celor-ce se botezau sâu se preoţiau. Cu timpul înse îmmul-ţindu-se fârte numărul creştinilor, şi întroducându-se mai mult botezul pruncilor, apostolii şi următorii lor, numiţi bărbaţi apostolesci, nu mai puteau boteza ei înşişi, ci puneau episcopi şi preoţi prin oraşe şi sate, cari să servescă poporului în cele sufletesei, între altele şi la botez. După botez urma punerea manilor archieresci pe capul celui botezat. Insă cu timpul nu se mai putea nici acesta; pentrucă neputând nici ar-chiereul a ajunge pe la tote oraşele şi satele distric-
tului său, mulţi copii, murind mai de timpuriu, nu mai ajungeau a se împărtăşi de punerea manilor archieresci. Astfel archiereul pregăti a dintr'o mulţime de plante şi aromate un oleu sfinţit, numit s. mir, şi '1 îm-părţia preoţilor, spre a unge cu acela pre cei noubo-tezaţi. Şi se priimi mirul acesta între cele şepte. taine ale bisericei creştine şi a rămas pană 'n dina <Je astădi. Acâstă taină dar se privesce ca o întărire sen confirmare a darurilor, cari cel botezat le-a priimit în s. botez. Pentru aceea după botez îndată se unge cel botezat în chipul s. cruci pe frunte, pe bărbia, urechi, pept, mâni şi piciâre, şi la fiăcare ungere dice preotul: „Pecetea darului s. Duch. Amin!" Acâstă dar este a dâua taină, de carea se împărtăşesce cel botezat: după s. botez adecă urmâză s. mir.
Tot asemenea — fiind sănătos — se împărtăşesce pruncul noubotezat şi de a treia taină ce-i ofere biserica, şi aceea este s. cuminecătură, adecă împărtăşirea cu trupul şi sângele lui Christos. Acesteia la omul mare are să-i premârgă ca pregătire mărturisirea şi pocăinţa; dar la pruncul, care prin s. botez a venit la Christos, acâstă împreunare tainică cu Dânsul se face îndată după botez, ear la cas de bolă sâu neputinţă se amână pe mai târdiu.
La taina s. botez se dau dar pruncului încă două s. taine, adecă s. mir şi s. cuminecătură. Luaţi aminte dar, iubiţi părinţi, trupeşei şi sufletesei, ca la timp, când vine pruncul la pricepere, acestea şi lui să i-le aduceţi la cunoscinţa şi să i-le plantaţi adune în inimă, ca să-şi aducă aminte de ele în viaţa sa. Şi atunci cu linişte veţi putâ privi spre viitoriul pruncilor voştri ; căci aţi contribuit şi voi, după puterile vostre, a-i face, cum cjlce învăţătura credinţei creştinesci, creştini buni şi âmeni de omenia. Ceea-ce darul lui Dumnedou să plinâscă şi aici! Amin!
202
4.
La 'nceputul creştinătăţii botezul se săverşia mai cu semă asupra omenilor în verstă, cari mai ântâiu priimiau învăţătură despre credinţa creştinescă, apoi mărturisiau înaintea bisericei simvoîul credinţei şi numai atunci priimiau s. botez. Ei dar înşişi umblau în afacerea botezului lor, şi alţii, de regulă mai betrâni, funcţionau numai ca nisce martori la creştinarea lor.
Neputendu-se însă permite, ca aceşti omeni, parte căsătoriţi şi cu prunci, ei înşişi se se boteze, ear soţiile şi pruncii se rămână în legea evreescă seu doră chiar păgânescă, de timpuriu biserica a trebuit se se cugete şi la botezarea pruncilor. Acesta o putea face biserica cu atât mai uşor, căci avea esemple date chiar de ss. Apostoli, cari aveau uneori se boteze câte un cap de familia, dar atunci împreună cu capul familiei botezau totă familia, cum a botezat d. e. Petru pre sutaşul seu căpitanul Corneliu „cu totă casa lui", va se chcă împreună cu soţia şi pruncii lui. Dar pre pruncii abia de câteva cjile, pre cari creştinii nu voiau să-'i lase mult timp nebotezaţi, ca nu cumva se moră în starea acesta, nu-i putea întreba preotul bo-tezătoriu despre credinţa lor, dar nici a-i amâna pană vor fi mari, şi atunci a-'i mai boteza odată, căci atunci cădeau preoţii în eresul anabaptiştilor, adecă a boteza pre cineva de două-ori. Şi aşa biserica afla espedien-tul, ca pentru pruncul, care se aduce la s. botez, se se pună părinţi sufletesci seu garanţi (chizeşi), numiţi naşi de botez, cari se stea buni bisericei, că finul lor va remâne credincios bisericei pană la capetul vieţei sale.
Acesta este instituţiunea naşilor, şi voi, iubiţilor, cari aţi luat pruncul acesta în braţele vostre şi '1 aţi adus la s. botez, aţi luat asupră-vă şi îndatorirea de părinţi sufletesci ai lui, şi ca atari a da mână de aju-toriu întru bună creştinescă lui crescere. Ba mai mult
203
Pentru caşul, de care Dumne4eu pre toţi se ne pă-zescă, când părinţii ar fi chiămaţi din vieţă înainte de crescerea şi aşezarea pruncului, voi aţi luat asupra-vS, a priimi pre pruncul întru ale vostre, şi în rend cu pruncii voştri cei trupeşei, a purta grijă pentru crescerea şi buna norocire şi a fiiului vostru sufletesc.
Acesta este, iubiţilor, crucea lui Christos, carea voi de bună voia o aţi luat pe umerii voştri. Eară El, carele a luat de bună voia crucea pentru tot neamul omenesc, se ve întărescă a o pute purta spre mărirea lui Dumnedeu şi spre mântuirea v6stră şi a fiilor voştri, trupeşei şi sufletesci. Amin!
5.
Este sciut tuturor creştinilor, că ss. taine sunt ucrări aşezate de Dumnecfeu, întru cari credinciosul prin semne redute priimesce darul lui Dumne4eu cel nevedut. Semnul seu materia acesta v§4ută este la botez apa, la s. cuminecătură pânea şi vinul, la preoţia punerea, manilor archieresci, şi aşa mai departe. Dar afară de acestea mai sunt de observat şi nisce lucruri şi forme anumite, cari biserica ni-le arată ca nisce simvole seu semne dinafară ale unui lucru dinlăuntru. Despre aceste semne din afară voiesc, iubiţi creştini, a ve da astă4i puţină învăţătură, ca toţi să le cun6sceţi şi să sciţi înţelesul lor, precum le-aţi învăţat ca copii în învăţătura creştinescă.
Aci dăm mai ântâiu de întorcerea pruncului cu, faţa spre apus, suflarea în chipul crucei, şi, scuipirea asupra pruncului din partea preotului, împreună cu cuvintele întrebătore : „Lape4i-te de satana"? şi celelalte, la cari naşa răspunde în numele şi în locul pruncului: „Lapădu-mă de satana", şi celelalte, ear nu, precum se 'ndatinoză pe alocurea: „Lapăd pro finu-mou" ; căci nu naşa, lapădă pro linul, ci acosta
204
205
însuşi trebue se se lapede de Satana, adecă de duchul cel rău, căci naşa vorbesce în numele finului g seu; şi decă cel-ce se boteză, ar fi om în verstă, t, atunci el însuşi ar trebui se dică: Lapedu-me şi cele- $ lalte. Acesta însemneză, că celce vine la Christos, trebue se abdică (se se lapede) mainainte de pecat şi de urditoriul păcatului, care este diavolul. După aceea se înt6rce pruncul spre răsărit, adecă vine dela în-tunerec la lumină, şi iar i se pune de trei ori întrebarea: „Impreunezi-te cu Christos?" la care întrebare naşa, tot în numele finului seu, răspunde tot de trei-ori: „tmpreunezu-me cu Christos", (?iu: împreunez pre finu-meu). Apoi dice tot naşa cu glas sim-volul credinţei: Cred întru unul Dumnedeu — şi celelalte pană 'n fine. De aceea e şi de lipsă, ca naşa, pe cât numai se pote, se fiă de religia nostră.
Cu acestea întră apoi naşa cu pruncul în biserică, avend în drtipta făclia aprinsă., închipuindu-se prin acesta venirea omului dela întunerecul necunoscinţei la lumina cunoscinţei de Dumnedeu.
îmbrăcarea în alb a pruncului după botez însemneză îmbrăcarea lui în Christos cel fără de pecat, după cuventul Apost. Pavel: „Câţi în Christos v'aţi botezat, în Christos v'aţi şi îmbrăcat".
Tăierea perului însemnezăJertfa de sine, ce o aduce botezatul lui Dumnedeu.
Cufundarea de trei ori în apă la s. botez însemneză, că pruncul a murit pecatului (cufundarea), şi acum vieză lui Dumnedeu (rădicarea).
Şi aşa, precum pe scurt v'am arătat, tote semnele din afară, ce se fac atât la s. botez, cât şi la celelalte ss. taine, tote au un înţeles, şi e de lipsă, ca se pătrundem la acest înţeles; căci altmintrea am pute aluneca a crede, că aceste forme sunt numai nisce lucruri volnice şi fără valore.
De aci urmeză, se nu judecăm cu uşurinţă asupra lucrurilor religiose şi bisericesci, deşi ni s'ar păre la 'nceput străine; ci se întrebăm de însemnarea şi înţelesul lor. Şi atunci ne vom convinge, că sunt lucruri seriose, menite a trage pre om dela cele de jos la cele de sus, dela cele omenesci la cele dumnedeesci.
Cinstesce dar şi tu, iubite creştine, lucrurile şi formele din afară ale funcţiunilor bisericesci, căci prin cinstirea lor cinstesci pre însuşi Dumnedeu. Căruia cinste şi mărire şi închinăciune în veci! Amin.
6.
După vechia tradiţiune bisericescă, ca o continuare din legea vechia — sciţi că lui Iisus la opt dile i s'a pus numele Iisus, — la botez se dă celui-ce se boteză şi numele. Acesta o hotăresc mai ântâiu părinţii şi naşii, decă acela este prunc, ear decă este om mare, care vine d. e. dela credinţa mosaică sau mo-hamedană seu păgânescă la religia creştină şi la biserica n6stră dreptcredinciosă răsăritenă, atunci 'şi alege el însuşi numele. Dar totdeuna se face acesta alegere a numelui şi 'n conţelegere cu Preotul: aşa era în legea vechia, aşa a rămas şv în cea nouă. In legea vechia nu era botezul, ci tăierea-împregiur a pruncilor de parte bărbătescă, apoi spălările, jertfele şi rugăciunile din partea preotului, prin care se prii-mia pruncul în legea lui Moise; dar punerea numelui se făcea în dma a opta dela nascere, şi anume înainte de tăierea-împregiur. Ear ca esemplu, că acest nume '1 hotăriau părinţii pruncului, Vă aduc aminte de caşul s. Ioan Botezătoriul, la a cărui tăiere-împre-giur se escară diferinţe de păreri pentru numele pruncului între maică-sa şi între rudenii. Acestea diceau să-1 chiăme Zacharia, căci aşa chiamă pre tată-seu ; ear mama pruncului stăruia pentru numele Ioan. RS-
206
mase dar, ca tata se hotărască; şi acesta, care rămăsese mut, căci nu crechise ângerului, că li-se va nasce fiiu acum fiind amândoi betrâni, ceru tăbliţă şi scrise: Ioan se fiă numele lui! Şi Ioan a fost. Eară limba lui se deslegâ îndată, şi bătrânul preot începu a mări pre Dumne4eu şi a proroci pentru acest prunc minunat, cari apoi tote s'au plinit la timpul lor.
Aşa e şi în biserica creştină, unde tot părinţii trupeşei şi cei sufletesci seu naşii în conţelegere cu preotul botezătoriu au să hotărescă numele pruncului.
Numele acestea sunt felurite. Multe din ele sunt luate din legea vechia, multe din limba grecescă şi romană, căci acestea erau pe timpul lui Christos limbile cele mai lăţite şi mai culte; dar tote au o însemnătate hotărită şi nu sunt numai sonuri gole fără înţeles. Aşa Ioan însemnâză darul lui Dumne4eu, Nicolae învingătoriu, Ştefan cunună; apoi Măria dăruită, Ana dar, Sofia înţelepciune, Elena luna ş. a.
Şi fiindcă ne este vorba de nume, şi numele se dă la s. botez, Vă rog fraţilor, să rămânem pe lângă numele nâstre strămoşesci, cari ni le-a dat biserica, şi cari sunt îndatinate la naţia nostră. Mult se schimbă timpurile, şi multe schimbări şi înnoiri aduc 4i de 4i; noi însă să nu lăsăm, ca alţii, pote de altă limbă, de altă credinţă, de alte obiceiuri, să hotărescă ei numele copiilor noştri sâu să le schimbe, sucescă şi schimonosâscă după placul lor; ci după cuvântul s. Scripturi: Nu da altuia mărirea ta! să păstrăm cu tăria dreptul, care ni-l'a dat Dumne4eu: ca noi părinţii înşine să hotărîm după voia nostră liberă numele fiilor noştri şi fiicelor nostre.
La acâstă ajută-ne Domne preabunule; căci Tu ni-ai dat prunci şi prunce, şi prin s. botez iar la Tine-i aducem. Amin!
XL. La s. taină a cununiei.
Aţi venit astă4i, iubiţilor tineri, întru acâstă s. casă, ca împreună cu noi să imploraţi darul lui Dum-ne4eu şi binecuvântarea bisericei asupra însoţirei vâ-stre conjugale.
Este sfântă, iubiţilor, legătura acâstă, şi aşezată chiar dela începutul neamului omenesc de însuşi Dumnezeu, carele a 4is: „Nu este bine să fiă omul singur pe pământ; să facem lui ajutoriu după dânsul". Şi aşa a făcut Creatoriul pre Eva, o a dat soţia lui Adam şi i-a pus pre amândoi în raiu, şi binecuvân-tându-i li-a 4is: „Cresceţi şi vă îmmulţiţi şi umpleţi pământul şi-1 stăpâniţi pre el".
De aceea biserica creştină a declarat căsătoria taină, o a numărat între cele şepte taine ale sale şi o va număra pană la sfârşitul veacului.
Şi taină sfântă este, iubiţilor, cu adevărat: ia căsătoriei fundamentul religios, şi ea e degradată la un contract de tote c|ilele pentru o marfă, pentru o casă, pentru o vită, — contract, care a4i se lâgă, mâne se deslâgă. Şi prin clătinarea fundamentului se clatină şi cade şi ceeace a fost zidit pe dânsul: familia şi viaţa familiară. Şi prin clătinarea vieţei familiare omul ca,de dela înălţimea cea aprope de ân-geri, la carea l'a pus Creatoriul, şi ajunge la josimea animalelor de pe pământ.
Dar taină e căsătoria şi pentru aceea, căci ea purcede din voia liberă, cu carea a înzestrat Dumne4eu pre om: bărbatul alege liber pre femeea, pre carea Dumnc4ou a destinat'o a-'i fi soţia, şi femeea urmâză liber bărbatului, pro care Dumnedeu i l'a rânduit soţ.
209
Nu este aici silă, nu este interes de cele josnice pă-mântesci: simpatia reciprocă seu împrumutată este, carea legă soţ şi soţia unul de altul.
Acesta inclinare şi simpatia liberă se fiă dar şi temeiul însoţirei vostre conjugale, iubiţi tineri: voinţa vostră, dorinţele şi aspiraţiunile vostre, ţînta vieţei vostre se fiă una: mergerea treptat dela cele de jos spre cele de sus.
Urmând aşa, vieţa vostră conjugală de pe păment va fi fericită, ear fericirea de pe păment va fi prevestirea fericirei celei mai înalte, carea tot creştinul o doresce şi carea şi voue se vi-o dăruiască Dum-ne4eu. Amin! —
Şi acum, iubiţi tineri, ve poftesc se faceţi aici, înaintea lui D-4eu şi a bisericei mărturisirea credinţei vostre creştinesci în privinţa s. taine a căsăteriei, şi se răspundeţi liber după consciinţa vostră, la întrebările următore.
(Urmeză întrebările prescrise, şi apoi se încep ritualele bisericesci).
2.
Stăm, iubiţilor, înaintea unui act sfânt, a unei cununii bisericesci, prin care cerem dela Dumne4eu binecuvântarea unei căsătorii puse la cale între doi tineri.
Biserica creştină privesce căsătoria ca un act de bucuria în vieţa omenescâ. Şi cu drept cuvânt pune pe capetele tinerilor, cari păşesc la taina căsătoriei, cununi de flori, ca pe capetele unor eroi şi învingători. Căci din tote fasele seu treptele şi stările vieţei omenesci nici una nu este de aşa mare însemnătate ca căsătoria, prin carea un period al vieţei, adecă periodul copilăriei şi al juneţei, se încheia, şi alt period, periodul bărbăţiei şi maturităţii, se 'ncepe şi are se dureze pană la 'ncheerea vieţei înseşi. De aceea un act de aşa mare însemnătate, adeseori deci4etoriu
pentru totă vieţa, îl sărbăm ca un act^de bucuria, la care se întrunesc membrii familiilor acum înrudite, aducând tinerilor felicitările şi darurile lor.
Biserica însă bucurându-se şi ea de bucuria fiilor sei, împune celor căsătoriţi totdeodată şi datorinţă, de a piivi şi a păstra acâstă legătură ca o legătură siântă. Şi acâstă parte o are în vedere s. Apostol Pavel, când în epistolia sa către Calateni, carea ni-se va vesti preste puţin, asâmănă legătura dintre bărbat şi femee cu legătura dintre Christos şi biserică, fiind Christos capul bisericei, ear biserica trupul lui Christos. Au4iţi dar, iubiţilor, ce legătură este aceea, carea o încheiaţi voi astă4i: iubire şi credinţă, îngrijire şi apărare şi chiar jertfire a unuia pentru altul! Iubind tu femee pre soţul tău şi tu bărbate pre soţia ta, şi îngrijind creştinesce unul pentru altul, v'aţi iubit şi v'aţi grijit pre voi înşivă; căci fiăcare din voi aţi lăsat tată şi mamă şi v'aţi lipit unul de altul şi v'aţi făcut un corp!
Aduceţi-ve dar aminte, fiii mei, d'apururea de învăţătura, ce prin rostul nostru al slujitorilor sei, ve dă astă4i maica biserica; şi întocmind astfel vieţa vostră conjugală, darul lui Dumne4eu va fi cu voi.   Amin !
3.
Precum la botez, aşa şi la cununia biserica creştinescă s'a îngrijit, a se da precum acolo pruncilor, aşa aici tinerilor părinţi sufletesci, numiţi naşi seu nuni.
Chiămarea naşilor de cununia se arată deja prin somnele din afară, cari disting pre naşi de alţi creştini asistenţi la acâstă cununia. Căci ce sunt făcliile aprinse, eu cari naşii însoţesc pre finii lor la cununia? Acelea, Hiint nineo semne din afară şi vă4"-te ale ne-vo(|utoi priveghiări şi purtări de grijă a naşilor pentru binolo fiilor lor millofoHei.  Cei mai doaprope îngrijitori
14
pentru mulţemirea şi fericirea tinerilor sunt şi aici, ca în t6tă vieţa omenâscă, părinţii trupeşei; dar biserica s'a îngrijit, ca unde părinţii trupeşei nu mai sunt în vieţă seu din alte cause nu mai pot împlini datorinţele lor acestea, se păşescă la mijloc ca substituţi ai lor părinţii sufletesei, şi tinerii totuşi se nu remână de tot lipsiţi de ajutoriul părintesc. Ba şi unde părinţii trăiesc şi împlinesc cu scumpetate datorinţele lor cătră fiii şi fiicele lor şi după căsătoria, biserica dă tinerilor părinţi sufletesei, cari cu cuventul şi cu fapta se fiă de ajutoriu părinţilor trupeşei. Şi aceştia, după praxa cea vechia a bisericei, sunt naşii de cununia ai tinerilor căsătoriţi. De aceea, iubiţi tineri, lângă iubirea, supunerea şi ascultarea, ce datoriţi părinţilor voştri, iubiţi şi pre naşii, pre cari vi i-a dat biserica ca pre al doilea rând de părinţi, şi ve siliţi, ca prin purtările vâstre cele bune se ve aretaţi vrednici de încrederea şi iubirea, cu carea ei de bună voia v'au dăruit.
„Binecuvântarea părinţilor întăresce casele fiilor", dice s. Scriptură, carea este cuvântul lui Dumnedeu. Fiă, ca de acâstă binecuvântare a părinţilor voştri, şi a celor trupeşei şi a celor sufletesei, se ve împărtăşiţi, iubiţilor tineri, şi voi, şi acum şi în totă viaţa vostră! Amin!
4.
Precum la tote ss. taine, aşa şi la cununia, carea este binecuvântarea nuntei, biserica nâstră a Introdus unele forme şi semne din afară, prin cari în formă simbolică şi tainică se esprimă o cugetare, o idee. Deci având şi voi, iubiţi tineri, a împlini din darul lui Dumnedeu astădi aceste forme, viu cu acâstă plăcută ocasiune a vi-le esplica acelea prin câteva cuvinte, ca se cunosceţi înţelesul lor, se sciţi ce faceţi şi pentru ce faceţi, şi cunoscându-le se le sciţi aprecia ca nisce lucrări sfinte.
_211_
înainte de t6te ce însemnâză inelele, cari sunteţi chiămaţi a le schimba acum la logodna bisericâscă? Schimbarea inelelor între doi omeni este un ce îndatinat de mii de ani, şi este semnul celei mai mari iubiri, încrederi şi credinţe dintre ei; ear perderea seu repunerea unui astfel de inel se socotia încă din vechime de mii de ani ca călcarea credinţei promise, şi se pedepsia cu perderea capului. De aceea, iubiţi tineri, se sciţi şi se nu uitaţi nicicând, că inelele, ce schimbaţi astădi, sunt semnele vedute ale iubirei şi credinţei, ce v'aţi promis unul altuia cu jurământ înaintea lui Dumnedeu întru acâstă sfântă casă dumnedeescă pentru totă viaţa. Şi ce aţi promis se şi ţineţi, şi ce aţi jurat se nu călcaţi, fiindu-ve Dumnedeu atotsciutoriul cercetătoriu şi judecătoriu!
Mai departe ce însemnâză cununile, ce le puno astădi preotul pe capetele vostre ? Cununa este semnul de învingere şi triumf al unui erou asupra inimicilor sei, ai cetăţii sâu ţerei; la omeni înveţaţi sâu artişti: istorici, poeţi, cântăreţi şi alţii cununa e semnul distincţiunei, al ântâietăţii, ce se recunosce unuia, carele a întrecut pre concurenţii sei. „Mulţi alârgă, unul ia cununa" — dice Pavel Apostolul. Ear la împăraţi cununa numită corână se face de argint şi am1 şi petri scumpe şi remâne moştenire din neam în neam ; şi purtarea pe cap a coronei este semnul puterei, mă-rirei şi domniei preste teri şi popore. Ear cununile pe capetele însurăţeilor însemnâză, că ei au ajuns culmea vieţei pământesci şi astădi vor se distingă înaintea lumei pre cel ales de dânşii: mirele pre mi-râsa şi mirâsa pre mirele. De aceea, iubiţilor, stimaţi-ve iubiţi-ve, aperaţi-ve cu credinţă unul pre altul, şi veţi fi iubiţi do Dumnedeu şi de 6'meni!
Ce însemnâză gustarea dintro pâne - prescură •-şi (iinlr'un păcharl însemnâză, că ve legaţi înaintea lui
14*
213
Dumnecjeu, a nu face deosebire între al meu şi al teu, ci a fi un corp şi un suflet şi a ve aduce aminte, ca fiind fii ai bisericei, sunteţi şi ai lui Christos, care este capul bisericei. Păziţi-o acesta şi veţi fi fericiţi!
în fine ce însemnâză încungiurarea analogiului cu manile întrunite ale vostre şi ale naşilor? însemneză bucuria, săltare, un joc sfânt, o horă religiosă, precum a făcut David împeratul, când a mutat sicriul legei din Jarim la Ierusalim. Şi a făcut prasnic ne-mai pomenit şi a pus cete de preoţi şi de cântăreţi înaintea sfântului sicriu, ear el mergea în frunte săl-tând şi jucând şi mărind pre Dumnedeu, căci l'a învrednicit a află un loc, unde se aşeze şi se pestreze cu statornicia neclătită sfinţenia, ce pană acum se mută din loc în loc, după împregiurări. Aşa şi voi, iubiţilor, prin acesta săltare închipuiţi bucuria, căci aţi ajuns din darul lui Dumnedeu cjiua cea dorită a întrunirei vostre.
Stimaţi dar, iubiţi tineri, şi aceste semne din afară cu înţeles tainic dinlăuntru. Aduceţi-ve totdeuna aminte de înţelesul lor, şi urmaţi tăcuta înveţătură, ce vi-o dau acelea, ca pe treptele semnelor vec}ute se ve înălţaţi la treptele cele nevechite şi dumne4eesci, spre fericirea vostră timpurală şi mântuirea vostră eternă. Amin!
5.
Stând astă4i în casa lui Dumne4eu, spre a cere dela Densul dar şi binecuvântare asupra căsătoriei vâstre, iubiţi tineri, am părintâsca datorinţă, a ve aminti încă odată ceea-ce v'a înveţat biserica deja în anii prunciei şi ai şcolei vostre, că adecă căsătoria sâu nunta este una din cele şepte taine ale bisericei creşti-nesci şi este a se onora şi ţinâ din parte-ne ca un lucru sfânt şi venerabil.
Şi ore prin căsătoria civilă, carea acum este introdusă pe lângă cea bisericâscă, ba se demandâ a se
face chiar înainte de cea bisericâscă, se combate sâu doră chiar se opresce şi se scâte din us căsătoria bisericâscă? Se nu fiă, iubiţilor, se nu fiă! „Cerul şi pământul, — c\\ce Christos — vor trece, ear cuvintele mele nu vor trece!" Aşa este şi aşa trebue sâ fiă pană 'n veac.
Căsătoria civilă o a hotărît şi pus în lucrare guvernul şi dieta ţerei, şi ca atare ea este obligătdre pentru toţi locuitorii ţerei; dar maimarii bisericei totdeuna s'au luptat şi se luptă pe calea legei contra acestei vâtemări şi înjosiri a căsătoriei. Noi încă suntem datori, a sprigini biserica în nobilele ei nesuinţe, se 'nţelege pe lângă respectul şi supunerea, ce da-torim legilor ţerei, pană când acelea sunt în val6re; dar totdeuna se ne aducem aminte, că legile omenesci sunt trecetore. de adi păn' mâne, ear cele dumne4eesci sunt eterne, pănăcând va fi neamul omenesc pe pământ. De aceea, după cuvântul Domnului şi Mântuitoriului nostru Iisus Christos, se dăm cele-ce sunt ale împeratului împeratului, şi cele-ce sunt ale lui Dumne4eu lui Dumne4eu: se împlinim, pănăcând va sta ea, şi formele căsătoriei civile, carea e prescrisă; dar cunoscând mărimea şi sfinţenia căsătoriei bisericesci, se o 'mplinim acâstă cu tată scumpetatea. Căci acolo împlinim formele cele prescrise de legea statului: ne aretăm numele, ne spunem etatea, numele nâstre şi ale părinţilor, subscriem un protocol şi celelalte, ce ni-se cer; aici înse, întru acâstă sfântă casă, unde locuesce Dumne4eu cu darul seu, aici priimim prin gura bisericei binecuvântarea lui Dumnezeu ; şi acesta este căsătoria cea adeverată, carea se hotăresce în cer şi se sevârşesce pe pământ.
Do acâstă sfântă legătură a căsătoriei sâ ve în-vrednicâscă şi pro voi, iubiţilor, Domnul nostru Iisus Christos, oare prin prosonţa sa a binecuvântat şi slin-
214
ţit nunta cea din Cana Galileii şi sfinţesce prin darul Seu şi căsătoria, carea biserica nostră creştină o binecuvânta în numele Lui. Amin!
6-
Tipicul sâu renduiala bisericâscă prescrie, ca preotul cununătoriu la încheerea ceremonialului religios al cununiei se aducă tinerilor cununaţi gratulările şi felicitările sale. Estefrumâsă şi bună rânduiala acesta; căci ce părinte nu se va bucura de fericirea copiilor sei, care fericire în diua cununiei bisericesci se deschide dinaintea ochilor lor ca o câmpia înflorită?
Dar pentru-ca acâstă fericire se vină asupra tinerilor cununaţi, ei se se silâscă din tote puterile lor a o şi merita. Şi acâstă va fi, dacă ei vor avâ credinţă bună, curată şi neclătită în Dumnedeu, şi decă acâstă credinţă purtată în inimă, o vor mărturisi şi cu cuvântul şi o vor dovedi şi cu fapta, îndreptând viaţa lor întru tote după voia lui Dumnedeu. Căci nu frumseţea şi tăria trupâscă, nu avuţiile, rangurile şi desmerdările lumesci fac fericirea omului, ci întocmirea voii lui după voia lui Dumnedeu. Căci celce face aşa, la bine nu se sumeţesce, la reu nu desperâză, la greutăţi şi îndoieli nu retăcesce, la suferinţe şi dureri nu cârtesce asupra lui Dumnedeu, ci are credinţă şi încredere neclătită în Cel Atotputernic şi Atotbun, dela carele paşii omului se îndreptâză.
In viaţa conjugală, ce o începeţi cu diua de astădi, şi pre voi iubiţilor, ca pre toţi muritorii, ve vor întimpina bune şi rele, dulci şi amare, plăcute şi neplăcute; binevoit Creatoriul se fiă
partea şi sortea omului pe pământ. Purtaţi înse şi voi, ca ore-când dreptul Iov, cele bune cu mulţemită şi cele rele cu răbdare şi cu neîmpuţinată încredere în Dumnedeu.   Şi atunci, ori-cum ar fi sârtea vâstră,
215
o veţi sci în mâna lui Dumnedeu, care după cuvântul sfintei Scripturi veghâză asupra intrărilor vâstre şi a eşirilor vostre.
Aceste puţine cuvinte părintesci vi-le dau, iubiţilor, şi eu voue astădi ca un călăuz sigur în calea vieţei. Fiă, ca acelea se prindă rădecină în inimile vâstre şi se crâscă şi se rodâscă într'ânsele, spro mărirea lui Dumnedeu şi pre fericirea vâstră! Binecuvântarea Domnului preste voi, acum şi pururea şi în vecii vecilor! Amin.
-H-
NOTIŢE.
1. Ţinând cultul dumne4eesc dela Prasnicul înălţărei Domnului mult timp, mai cu semă pe unde întru acesta dl se face litiă la câmp, se presentă doue cuvântări; deci după. buna aflare.
2. Tot din considerările de sub 1. se presentă la Prasnicul Pogorîrei Duchului Sfânt o cuvântare şi pentru a doua (b.
3. Părintele bisericesc provocat aici este Bernard de Claravallc (Clairvaux) pe la anul 1150, pre care biserica apuseană '1 numSră între „marii dascăli ai bisericei". Enuuciatul acestuia e: Tantum Deus cognoscitur, quantum diligitur. (Atâta cunoscem pre Dumne4eu pe cât 'L iubim).
4. Chramul bisericei din Sibiiu-cetate, unde pe acel timp autorul erâ paroch. Cuvântul cuprinde şi o scurtă privire asupra istoricului acestei biserici.
5. Fericitul Metropolit Andreiu mă chiăma odată la sine şi'ini încredinţa, a pune în poesiă nisce notiţe, ce avea în mână ; acelea erau o cântare serbescă, ce se cânta la Intrarea în biserică. — 'I dusei poesia, densul o priimi, p. Cutiţan, profesor de cant, 'i făcu melodia şi o puse pe note. La proximul prasnic, când fericitul serba aniversara întrârei sale în tagma monachală, (la 1 Novembre 1833), ehonil seminarial cântă primadată acest vers, care emoţiona pro bfitrâiml Anliiereu până la lacrimi; şi aşa modestul vers începu ase cânta din aceia (ji prin bisericile arohidiccnsoi mmtrn transilvane.  Knta'l !
218
La intrarea în biserică a Maicei Preacurate.
1. Astădi un sicriu preasfânt: Maica 'Naltului Guuent,
In biseric' a intrat, Jertfă Domnului s'a dat.
Saltă Sfânta Sfintelor,
Căci lauda feciorelor
Se aduce în altar
Domnului pre sine dar!
2. O proroc prealăudat,
Care 'n psalmi te-ai mângâiat, In organe ao]i şi'n strune Cânt' a Domnului minune!
Saltă Sfânta Sfintelor etc.
3. O părinţi prea fericiţi Şi de Dumnezeu iubiţi, A căror odraslă sfântă Angeri şi omeni o cântă: —
Saltă Sfânta Sfintelor etc.
4. Bucuraţi-ve, săltaţi, Pre Măria o 'nchinaţi Domnului din cer Preasfânt Maică bună pe păment!
Saltă Sfânta Sfintelor etc.
6. Cuvântul acesta este aşa scurt cu privire la lungimea cultului d-cleesc dintru acesta di: litiă la „Iordan" etc.
7. La instalarea autorului în biserica şi parochia Sibiiu-cetate. Archiereul amintit este fericitul Andreiu, P. Protopresbiter Ioan Hannia, Administratorul parochial Păr. Ieromonach German, în fine antecesorul meu P. Archimandrit Meletiu, fiind acesta cel din urmă preot „grecesc" dela „capela gre-câscă", cum se numiâ pe atunci, eară eu cel d'ăntâiu „pa-
219
rocii" al „bisericei greco-orientale din Sibiiu-cetate", cum o a introdus Comitetul parooliial în oarbea funduara.
8. Inveţătoriul amintit, cure ni"rn<< |»<> j<m la ImpiViitliI, ni» nArA
îmbunătăţirea scolelor, a fost renumitul pniln^n^ l'vslttlo>.<i.
9. Din multele cuvântări bisericesci, ce iun ţ.innt la ule^en de protopresbiter, reproduc aici numai aceste I.i«m', ca. |ni-vitore din diferite puncte de vedere la datornicele proto-presbiterului.
10. Aceste cuvinte casuale nu sunt propriamente cuvântări bisericesci, ci numai nisce scurte înveţâturi privitore la ss. taine ale botezului şi nuntei. La celelalte taine, precum : mărturisire, maslu etc, nu mi s'au părut de lipsă aceste înveţături, având la acelea preotul a se adresa anume cătră câte o singură persană.
REGISTRU.
i'ag.
Prefaţă........................ V
I.   Luni a doua di de sa. Pasei............ 1
II.   La serbătorea S. M. Mucenic George........ 5
III. ,.   ss. împeraţi Constantin şi Elena......... 9
IV. „  prasnicul înălţârei la cer a lui Christos...... 14
V.   Alta tot la prasnicul Înălţârei Domnului....... 24
VI.   A doua di de Rosalii.............. 29
VII.   La serbătorea Nascerei s. Ioan Botezătoriul...... 37
VIII.    „       „         ss. Apostoli Petru şi Pavel....... 41
IX. „        „         s. Proroc Ilie............ 46
X. „  prasnicul Schimbărei Ia faţă a Domnului...... 51
XI.    „        „      Adormirei Maicei Preacurate....... 59
XII.    „  tăierea capului S. Ioan Botezătoriul........ 63
XIII. „ prasnicul Nascerei Maicei Domnului........ 67
XIV. „        „       înălţârei s. Cruci........... 71
XV. „ serbătorea cuv. maice Paraschiva......... 76
XVI.    „         „       S. Marelui Mucenic Dimitrie...... 79
XVII.    „         „       ss. Archangeli Michail şi Gavriil..... 84
XVIII. „         „       într ărei în biserică a Maicei Preacurate   .   . 89
XIX.    „         „       s. Ierach Nicolae........... 93
XX.    „  prasnicul Nascerei Domnului.......... 98
XXI.   Tot la prasnicul Nascerei Domnului......... 104
XXII.   A doiia di de prasnicul Nascerei Domnului...... 110
XXIII. A treia di, la ântâiul Mucenic si Archidiacon Ştefan .   .   . 115
XXIV. La prasnicul Tăiărei împregiur......,   .   .   .   . 119
XXV. Tot la prasnicul Tăiărei împregiur......... 125
XXVI. La Botezul Domnului.............. 130
XXVII.    „  serbătorea ss. Trei-Ierarchi........... 133
XXVIII.    „  prasnicul întimpinărei Domnului......... 138
XXIX.    „       „       Bunei vestiri............. 143
XXX.    „ s. Vinerea-mare............... 147
Cuvântări bisericesci casuale.
XXXI.   La sfinţirea bisericei............... 153
XXXII. „       „      şcolei................ 158
XXXIII. „ alegerea de preot......^<~77zr~., .   •   . 161
XXXIV. „ intrarea în parochia...../J^V'V.   . 165
XXXV.    „  eşirea din parochia.....f         .   .   ._     .   i   . 171
XXXVI. „ alegerea de protopresbiter    . .■' *.A0 <"•■ Ut-C/!'.-   '' ,   . 178
XXXVII. „  altă alegere de protopresbiter .              . „■ ^ ;.   •   • 184
XXXVIII. Tot la o alegere de protopresbiter .   .                     '   •   • 190
XXXIX.   La taina s. botez (6 cuvântări)........... 198
XL.    „  s. taină a cununiei (6 cuvântări)......■   .   . 207
Notiţe......................... 217