ARCA LUI NOE PIESĂ ÎN PATRU ACTE 1944 Această carto a apărut cu sprijinul FUNDAŢIEI SOROS PENTRU O SOCIETATE DESCHISĂ ISBN 973-21-0341-0 ISBN 973-21-0093-1 PERSOANE MOŞUL NOE, 33 ani ANA, soţia sa, 30 ani ARON 1 copiii lui Noe 12 ani ION ( 11 ani NEFÎRTATE ÎNTÎIUL JUDE AL DOILEA JUDE AL TREILEA JUDE AL PATRULEA JUDE SIMION, fratele lui Noe PRIMARUL PÎRGARUL Locul acţiunii: într-un sat de munte. Timpul: în preistorie. ACTUL ÎNTll 10 15 20 într-un sat de munte, interiorul unei mori de lemn. încăperea are mai multe ieşiri: una, în stînga, răspunde în uliţă, alta, în dreapta, dă în zăvoi, a treia, de asemenea în dreapta, spre o odaie. înăuntrul morii toate întocmirile şi uneltele trebuincioase. în fund, tocmai la mijloc, trepte spre partea de sus. Acolo sunt pietrele şi coşurile. Jos, la fiecare piatră de moară, cîte o ladă lungăreaţă, fixată pieziş pe picioare înalte. Sub pietrele de moară nişte scocuri minuscule, prin care curge făina în lăzi. Roţile de apă se întrezăresc, printre bîrne, roase de timp, umede şi pline de muşchi. O roată se-nvîrte. Zgomot de apă şi de pietre în mişcare. SCENA I Noe şi Ana NOE adună, cu un mai, făina, la capătul de jos al lăzii, şi o aruncă în sacul ce atîrnă fixat cu două cuie de scîndura lăzii. încearcă apoi făina ce curge prin scoc cu mîna Măcinai astăzi de la cîntatul al treilea — sac după sac — îşi scutură părul Am albit de pulberea de făină! ANA face curăţenie în încăpere, cu o mătură de nuiele Morarii încărunţesc în fiecare zi de cîteva ori şi rămîn tot tineri. Tu, Noe, ai rămînea tînăr chiar de-ai încărunţi cu adevărat! 7 NOE încearcă iarăşi cu mîna făina ce curge sub scoc Ce caldă e făina! Parcă e vie. E caldă ca trupul tău, Ano, în afară de care eu altul nu am cunoscut! ANA Dacă aş fi bărbat, eu nu m-aş mîndri cu aşa ceva! Zău, eu nu! Dar aşa mi-a fost sortit — să mă mărit copilă cu un copil. Şi după ce mă voi fi copt soţul meu să rămînă tot copil, mai copii decît copiii noştri... Se uită printr-o ferestruică în odaia de alături Cum dorm dragii mamii! Aron cu gura căscată, Ion de-a curmezişul' şi cu picioarele în sus! Mătură iar. Scoate un ţipăt şi loveşte cu mătura Bată-i să-i bată furtuna — de şoareci! Iar ne-au cutropit moara. S-adună puzderie din toate părţile. Parcă-i un făcut. Jos — şoarecii, in pod — liliecii. Ţiuic alcătuirea asta toată noaptea şi din toate încheieturile, de ţi-c mai mare dragul! NOE calm, zîmbind Aşa-mi place şi aşa se şi cuvine, să ţiuie şi să freamăte lumea de toate vietăţile! Jos — şoarecii, sus — liliecii! Ştii, Ano, într-o zi mă gîndeam că liliecii trebuie să Fie arhanghelii şoarecilor. Mie mi-s dragi toate lighioanele. Ce supărare şi ce griji îţi fac ţie şoarecii? îngăduie-i şi pe ei, că făină este destulă!—Ehe-hei, Ano, făina prinde să miroase a piatră. Du-te, taie apa! ANA pune mătura într-un colţ Mă duc — şi trec apoi in zăvoi, să văd de verdeţuri. Vreau să pun de-o zeamă de leuştean. Iese pe mtiia uşă din dreapta, după cîteva clipe roata se opreşte. In moară se face linişte, prin stînga intră Simion. SCENA II Noe, Simion SIMION îţi merge din plin, frate Noe! Începi să macini cu noap-s tea-n cap şi mîntui tîrziu, cînd răsare Steaua Porcului! NOE De ce aşa oţărît, frate Simioane? SIMION Osteneşti prea tare roţile, într-o zi au să plesnească! 10 NOE Le dreg eu — SIMION Şindrila de la coperiş prinde-a putrezi! S-ar cădea să te mai îngrijeşti şi de altele... Numai la agoniseală eşti harnic! 15 N°E Pe tine nimic nu te mulţumeşte. In fiecare zi treci pe-aici, şi-n loc de bună dimineaţa, cîrteşti! Ba cutare nu e bine, ba cutare e prea bine! De altfel ce te mai amesteci ? După moartea mumei, fiecare a intrat în ale sale — eu aci, în zarva 20 pietrelor, tu — dincolo. SIMION Strîmbă împărţeală! N-a fost cu dreptate! NOE Aşa a fost voia mumei. 25 SIMION Fie-i ţărîna uşoară cum îmi este mie ziua şi noaptea! NOE Nu mai blestema, Simioane, şi să nu mai faci ce-ai făcut, că n-are să-ţi meargă bine. SIMION Ce-am făcut ? NOE liniştit 5 Te-ai dus în progadie la mormîntul mumei şi ai scos vorbe de ocară — şi ai... SIMION M-am dus şi mă mai duc! Pînă s-a-ntoarce norocul meu cu faţa-n sus şi ea cu faţa-n jos! 10 NOE Pleacă! — Pleacă, să nu te mai vadă Ana pe-aci, că te-mprăştie cu mătura! SIMION rînjeşte 15 Mine am să vă spun: bună dimineaţa! Pleacă. NOE singur, deşartă făina din ladă în sac. După un răstimp se vede prin uşa din stînga un moş foarte bătrîn, cu un măgăruş alb, cu o desagă 20 pe spinare. Moşul leagă măgăruşul de un ţăruş, ia desaga şi intră în moară. SCENA III Noe, Moşul MOŞUL 25 Sănătate, bădiţă Noe ! NOE Dea Dumnezeu bine! — Da' de unde, moşule? MOŞUL De-aci şi de mai departe — 10 NOE îl priveşte nedumerit. MOŞUL Te miri că — bătrîn cum sunt, încă nu m-ai văzut nici-•> odată — NOE Se mai abat uneori şi străini pe-aici. Citeodată cu măgăruşi, clteodată fără. Măgăruş aşa alb încă n-am văzut! MOŞUL io Şi ţi-s dragi toate lighioanele! NOE Ai tras adineaori cu urechea — moşule. Deşi erai cam departe. Pesemne urechea îţi umbla prin moară. MOŞUL 15 Eu trag cu urechea, cînd pot şi unde pot — că sunt curios nevoie mare. Meteahnă din naştere! — Da' bine te-ai rostuit, bădiţă Noe! NOE Cînd faci ce poţi, mai pune mîna şi Cel-de-Sus! 'J0 MOŞUL Cum ai spus ? De mult n-am mai auzit vorba asta! NOE N-am spus-o cu vreun gînd, nici bun, nici rlu — şi nu vreau să-mi fac vrednicie din nimic. 25 MOŞUL Vrei să zici: iac-aşa, o vorbă — dar vezi tu — şi o vorbă e ceva. Cînd plecai la drum, mi-am spus: unde o aud, acolo mă opresc! NOE 30 Noroc dumitale, moşule! Spun — noroc — fiindcă unde ai auzit vorba îţi ieşi în cale şi o moară şi, dacă nu mă-nşel 11 şi precum înţeleg după desagă şi povară — ai venit mai vîrtos pentru alte treburi. MOŞUL Căutam cu adevărat o moară şi o dibidsem după chipul văii şi după sunetul apei. Dar dacă s-ar fi-ntîmplat să nu aud vorba ceea nu m-aş i'i oprit! Căci eu sunt cam aşa... Cînd faci ce poţi, mai pune mîna şi Cel-de-Sus! Au cam uitat oamenii vorba aceasta, c-a intrat răutatea în ei, pretutindeni, pe unde treci şi unde te duci! NOE Vei fi-ndurat ş-ei fi văzut multe — cîtă viaţă ai depănat! MOŞUL Nu te-ntreb cîţi ani îmi dai, ca să nu poţi cîntări toată netrebnicia de care avui parte. Creşte spurcata, buruiana lui Nefîrtate, ca un codru pe tot întinsul! Umbli şi te-mple-ticeşti în ea pretutindeni. Şi-a făcut răutatea şi nemernicia casă pînă unde ajunge ochiul şi mai departe. Eu cutreier tîrguri, cătune şi ţinuturi — şi văd! N-aş mai umbla şi n-aş mai vedea! Dar să-mi odihnesc şi eu odată ţarina între cele patru scînduri mie nu mi-e dat ca oricărei alte suflări! NOE Las', moşule, că poate tot s-a-ndura odată... Arată în sus. MOŞUL Să-mi scurteze verigile ce mi-au rămas? NOE Dumneata zici. MOŞUL Nu, bădiţă Noe, zilele mele nimenea nu le-a numărat. NOE Acu îţi faci şi dumneata loc întru păcat. Cu vorba, dacă nu cu fapta... calm Află că sub acoperişul morii mele nimeni nu se-ncumetă să ia în deşert cuvintele cu care vorbeşte despre sine Cel-ce-este! Că mie îmi plac glumele şi vorbele nărăvaşe, dar sume-5 ţi a nu. Altfel, fără a mai sta mult în cumpănă, alung pe oricine dincolo de prag. MOŞUL senin Ceasul bun m-a îndrumat spre tine, Noe, şi cu mare 10 bucurie adast sub coperişul casei tale. Cu toate că limba ta sună ca un bici, făptura ta e ca apa. Eşti legat şi îndesat, dar porţi gind lin în tine, şi inima ta bate în cer, nu pe pămînt. Intr-o clipă de nesocotinţă, te-am pus la încercare cu nerozia mea. Tu nu ai rămas dator oaspetelui nepoftit. I5 — Tu, care stii să ierţi atîtea, vei ierta si aceasta! — Bădiţă Noe - îl bate pe umăr uită-te în ochii mei! Nu mă cunoşti nici acum? NOE 20 d priveşte încliizînd un ochi şi dă din umeri Nu mi-aduc aminte să te fi văzut vreodată! MOŞUL Te uiţi la mine cu un singur ochi, cum face paserea cînd cată la soare. Şi tot degeaba. Eu nu-ţi spun: să te uiţi şi 25 să-ţi aduci aminte — eu zic: să te uiţi, că poate-i ghici! NOE Dacă n-ai fi aşa de senin şi dacă ţi-aş lua în seamă numai cuvintele cam negindite de adineaori, aş zice — parcă-parcă ai aduce puţin cu Nefîrtate. Nici zilele lui, zice-se, 30 nu le-a numărat nimeni sau, vorbind în icoane, şi sacul zilelor sale e un sac fără fund. MOŞUL rîde Ei, o putere chiar atît de necurată nu sunt! Dar las', 35 pînă la urmă poate că totuşi ne-om întîlni. 13 NOE Nu ştiu de unde să te iau, moşule! In amintirea meu nu te găsesc nicăiri. Iar pînă în celălalt tărîm nu mă pot hm după dumneata, ca după un smeu, ca să-ţi dau de urmă. 5 Eu sunt legat de treburi şi de moară! MOŞUL Aşa da, aşa mai înţeleg şi eu. Te apropii, dar încă nu m-ai dovedit. NOE 10 Pe mine mă dumireşte numai ce vad cu ochii printre genele astea pline de făină! Şi ce văd ? Văd că ceasul suie. că soarele nu s-a oprit să ne asculte şi că dumneata ai venit la moară cu măciniş. MOŞUL 15 Neapărat, bădiţă Noe, venii pentru asta. Pentru asta... şi pentru altceva! La moară se macină, după cum 'i fi băgat de seamă, nu numai grîu şi porumb, aci se mai macină şi toate zvonurile care umblă de la o curte la alta, şi toate veştile care îşi dau întîlnire prin părţile locului. 50 NOE Se macină de toate, totuşi mai întli se vîntură. Griul cade la picioare, neghina la un pas, pleava hăt, departe. MOŞUL Şi cam ce fel de vînturi bîntuie pe-aici şi dincotro ? 25 NOE Unul de amiazi şi altul, mai domol, de seară. MOŞUL Nu aşa, bădiţă, pe mine mă purta gîndul la altceva. NOE 30 Bănuiesc eu încotro te îndrumi. Eşti trimis de la judeţ şi umbli să vezi — să vezi cum ne purtăm! Ai vrea să cunoşti relele care se luptă cu noi şi păcatele care ne frămîntă — nu-i aşa? MOŞUL Numai nu te prea grăbi cu bănuielile, Noe! Căci eu le ştiu — aşa cum mă vezi — pe toate. Eu sunt doritor doar să le-ntăreşti şi tu. •> NOE Care va să zică — te-ai ostenit pînă la noi ca să iscodeşti şi să duci pleava mai departe! Este aceasta o meserie care nu se prea potriveşte cu pletele albe, şi pletele mele sunt, şi ele, cărunte — cel puţin astăzi! 40 MOŞUL ridică uşor glasul Scutură-ţi părul de făină şi binevoieşte a grăi, că eu mult nu aştept! NOE 15 Ce-aş putea eu, netrebnicul? Să întăresc că avem păcate? lac-avem. Multe şi de toate. Se bate fiecare cu ale sale. E veacul lui Nefîrtate, şi muierile-i fac vad! MOŞUL Şi bărbaţii nu ? Eu am auzit despre cerbi cu stea în frunte, -0 dar despre porci cu stea în rît — încă n-am auzit! De-ncerci să mă porţi cu vorba, pe tine te porţi, că eu ştiu tot şi aud tot. Eu aud şi cu frunzele codrului, cîte se mişcă spre miazănoapte şi miază-zi, şi am mii de urechi, pe care le lipesc de pămînt, şi aud. Eu aud şi cu urechile măgarului care 25 ascultă din uşă, şi vezi cît sunt de mari! Mie nimic nu mi-e ascuns! NOE Vrei să mă sperii? Dacă ştii tot, atunci la ce mai iscodeşti? 30 MOŞUL Nu pentru mine, ci pentru tine. Mărturisind, îţi dai încă o dată şi mai bine seama de ceea ce este, şi dîndu-ţi mai bine seama de ceea ce este vei izbuti la urmă să înţelegi ceea ce se va-ntimpla, şi înţelegînd ceea ce se va întîmpla 35 te vei scuti de nerozia de a ridica vreun cuvînt împotrivă! 14 15 Căci vor veni întîmplări cumplite, cum n-au mai fost! Mărturisind fără ocol toată stricăciunea de azi, tu Arei găsi cu dreptate pedeapsa! NOE Ce pedeapsă, moşule? MOŞUL Pedeapsa ce va veni. NOE Dumneata prinzi a vorbi cam întunecat, ca ghicitoarele care urmăresc dungile din palmă. Vor veni vremi cumplite, cum n-au mai fost! Atunci au dreptate femeile astea cînd nu mai vor copii! La ce să-i mai nască pentru vremi aşa cumplite ? MOŞUL Judecător este unul singur şi nimenea nu te-a poftit să iei apărarea cuiva. Femeile-ţi dau griji? De unde ar putea să cunoască ele vremile ce vin şi care ar putea să nu vină? Acestea nici tu nu le ştiai pînă adineaori. Acestea ţi le spusei eu, tocmai acum. NOE Anevoie am ieşi la cale împreună, moşule. MOŞUL Şi totuşi trebuie să ieşim, bădiţă Noe! N-avem încotro. Eu am nevoie de tine, tu de mine! De vrei ori nu vrei! NOE Din parte-mi vreau, de ce n-aş vrea?! Mai ales cînd mi se va arăta şi pentru ce anume ai nevoie de mine! Pe cit înţeleg, era vorba despre netrebnicii şi păcate, şi eu iţi spusei că se bate fiecare cu ale sale. Numai eu trebuie, să mă bat şi cu ale mele, şi cu ale muierii, căci ea nu-şi face nopţi nedormite din atare pricină! MOŞUL poruncilor Mărturiseşte păcatele casei, bădiţă Noe, c-atunci mărturiseşti păcatele satului! Mărturiseşte toate păcatele satului, 5 c-atunci mărturiseşti păcatele pămîntului! NOE Dacă vrei să fie aşa, fie aşa!... Şovăie cu stîngăcie Pe Ana o văzuşi, poate, cînd a ieşit în zăvoi... Viednică 10 femeie, n-am de ce s-o fac de ocară — dar nu mai vrea copii... S-a molipsit de sfiala celorlalte! Bate, moşule, pe rînd, de la poartă la poartă, şi întreabă. Vei culege că-n sat femeile nu mai nasc deloc. Ana barem mi s-a îndurat cu doi. 15 MOŞUL Să-ţi trăiască! NOE Mulţumescu-ţi dumitale! — Eu m-aş fi bucurat să am douăzeci! Da' Ana zice: nu! Şi oricum o-ntorci, ea rămîne 20 la hotărîre. De i-aş putea face singur, copiii, fără de ajutorul ei, i-as face, căci, har Domnului, avem de toate spre a-i creşte! Făina curge la moară din belşug, chiar fără de a înşela la cîntar. Pămîntul de aşijderea dă rod destul. E moştenire de la părinţi şi izvorniţă de toate! 25 MOŞUL Se abate cîteodată şi Nefîrtate prin satul aista? NOE Cum îţi veni pe limbă dintr-o dată asemenea întrebare? — La ce să se abată, de vreme ce locuieşte cîteodată chiar 30 aci ?! Cel puţin aşa umblă vestea. Eu nu-1 cunosc şi nu l-am văzut. Dar aşa se vorbeşte, că i-a căzut drag portul nostru împestriţat şi mai ales cătrinţele! Pîndeşte Nefîrtate dintru ascunsuri — cine să-1 zărească? Stă ascuns în muierişte, ca ursul în zmeuret, şi cîteodată numai că trece prin sat cîte 17 o şoaptă, ca o mîţă neagră ce dă scintei: Nefîrtate a tras aseară la cutare! Se furişează pieziş, prin uşi dosnice, şi sare zăplazuri, ca băieţii răi cînd li se schimbă glasul şi le mijeşte o nimica toată sub nas. Nu se sfiesc muierile să se întindă la vorbă cu el, că el e sterp. Din partea asta nici o primejdie, căci el nu le strică şoldurile şi nu le sminteşte frumseţea. Şi din muierişte, se-nţelege de la sine că Nefîrtate are drum deschis spre toate relele! MOŞUL Şi cari sunt nelegiuirile pe cari el le aţîţă? NOE Mai potrivit ar fi să-ntrebi cari sunt acelea de cari el nu se bucură.' MOŞUL Copiii sunt ucişi în pîntece? NOE Fără mustrare de cuget — cum storci o cîrpă! MOŞUL Se omoară om pe om, la răspîntii şi-n ascunzişuri ? NOE îşi taie suflarea unul altuia cum sufli-n lumînare. MOŞUL Se ia numele lui Dumnezeu în deşert? NOE Noaptea şi ziua! MOŞUL t Cel sătul smulge bucata din gura nevoiaşului? NOE O smulge! Şi ochiul fiecăruia se ia după bunul celuilalt. ies! MOŞUL Iată codrul lui Nefîrtate, din care — cit umblu — nu mat NOE 5 Sunt, moşule, rele — sunt! Şi mai sunt şi alte fapte cari întrec orice închipuire! Una mai ales... Şi despre aceasta-ţi spun ca să judeci... şi fiindcă mult mă roade la inimă... A fost o mumă bătrînă aici în sat, cu doi fii — astăzi însuraţi şi aşezaţi şi ei. Nu de midt bătrîna s-a stins... lăsînd moş- 10 tenire dreaptă celor doi. Şi să vezi oţăreală şi mîhnire! într-o noapte, mai ieri, alaltăieri, unul din cei doi fraţi se duse în progadie şi, supărat că bătrîna nu i-a făcut parte mai mare decît fratelui, începu să bată cu bici mare şi lung mormîntul mume-sii, şi-1 biciui toată noaptea, pînă cînd se auzi ca un 15 geamăt surd din pămînt! MOŞUL Iar cel ce a biciuit toată noaptea mormîntul mume-sii este Simion, fratele tău! NOE 20 Dumneata zici. MOŞUL Află atunci de la mine, bădiţă Noe, c-a bătut ceasul. Are şi răbdarea Moşului un sfîrşit! Voi trimite asupra voastră potop de apă, năprasnic, pentru prăpădirea tuturor. 25 C-un fulger, cu unul singur, de la soare-răsare pînă-n soare-apune, voi dezlega izvoarele tăriei! Şi va ploua ţuruind, va ploua cu rîuri, patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi. Apele vor creşte peste ape, cu şuvoaie şi valuri, înecînd satele, tîrgurile şi văile, apoi cetăţile, turnurile şi munţii. Şi nu 30 se va mai vedea decît apă şi iar apă. în adîncuri va pieri toată suflarea. Totul va amuţi, cît ţine zarea. Şi numai moartea va domni pretutindeni şi apa, un singur noian. Iar tu, Noe, mai înainte de a începe să se reverse neîndurarea, vei clădi o arcă încăpătoare, toată din lemn. O pădure în- 35 t.reagă va intra în pereţii şi-n încheieturile cîădirei. Şi-ţi încuviinţez răstimp de la crai-nou pînă la crai-nou, de nouă ori. De atîta răgaz are nevoie şi pruncul spre a se clădi în plntecele femeii. Fii cu luare-aminte, că arca ta aceasta va 19 10 15 fi: zămislire nouă în pîntecele lumii. Căci tu eşti ales, tu singur, să treci viaţa dincolo de potop, tu — cu femeia ta Ana şi cu ai tăi. De asemeni, te vei sili să aduni în arcă, din cele patru părţi ale zării, cîte două fiinţe, bărbat şi femeie, luînd seama la toate soiurile de făpturi cîte răsuflă pe uscat şi în văzduh, şi vei lua cîte puţin din toate cele trebuincioase pentru toţi. Arca ta va purta peste prăpăstii sămînţa lumii noi, pe care o voi aşeza în adîncuri după scăderea noianului, cînd voi sugruma iarăşi izvoarele, cînd stihiile se vor trage îmblînzite în matca lor. Aşa am hotărit cu încrîncenare, văzînd împărăţia lui Nefîrtate, care spre negrăita mea mîhnire s-a întărit şi s-a întins fără ruşine şi fără măsură. Mult am gîndit şi-am cumpănit, şi-am şovăit, şi-apoi am ales. Aşa am hotărit şi aşa voi face. Iară tu să te supui, cum totdeauna te-ai supus, glasului pe care l-am sădit în inima ta. 20 25 NOE copleşit Moşule, acu ce să fac? Doamne —. acu ne-aia întîlnit-să cad la pămînt în faţa ta? Vrea să-ngenuncheze. MOŞUL îl opreşte Stai numai drept. Copăcel, copăcel! braţele mele de tine decît tărîna! — Sunt mai aproape 30 35 20 NOE Mă voi osteni să alcătuiesc arca precum ţi-e vrerea şi porunca. Mă pricep eu şi la tîmplărie, că sunt deprins cu de toate şi am mină destul de dibace. Şi roţile de la moara aceasta le-am dres singur, aşa cum am crezut, după sfatul minţii, şi n-au ieşit chiar anapoda. Numai cît iar mă gîndesc, dus de glasul inimii, că ispăşirea ce-ai hotărît e cumplită din cale afară. Şi iată, Moşule, eu, care sunt de tot nevrednic, te întreb: oare nu s-ar putea să mai amîi hotărirea şi să dai un răgaz acestei lumi să se îndrepte după pravila ta? MOŞUL omeneşte Uite, speriatule, eu n-am obiceiul de a mă îndîrji fără pricină. Răbdarea mea nu e întrecută decît de răbdarea făpturii din uşă, pe care o vezi cum îşi roade sfoara, doar-doav a stoarce vreun strop de bunătate din ea! îţi spun aşadar că n-aş trimite prăpădul dacă între miile de mii de oameni s-ar găsi — haide să zicem — şapte ca tine! Mi-i numeşti tu sau este altul să mi-i arate ? 10 15 20 25 Şapte zici? NOE se-nseninează MOŞUL 30 De ştii mai mulţi, cu atît mai bine! Aş îngădui poate un răgaz mai îndelung! De-i crezi mai puţini, nu vei sta mut şi poate ne-om mai tocmi! NOE cumpăneşte Şapte oameni buni, drepţi şi întregi! — De ce chiar şapte, Moşule ? MOŞUL Mă oprii la şapte aşa, la întîmplare, sau poate dintr-o slăbiciune faţă de acest număr, care este şi al planetelor ce sar ca iezii! NOE Nu-mi prea place numărul, căci caprele şi iezii sunt dobitoacele celui săltăreţ despre care vorbirăm şi care umblă pe uşi dosnice! MOŞUL zîmbind Eu sunt îngăduitor. Dacă numărul ce l-am rostit ţi se pare prea mare, sunt gata să-1 scad la şase! 21 NOE se-nseninează iar Şase oameni! Şase oameni buni, drepţi şi întregi! Poate că atîţia totuşi s-ar găsi! Cum să nu se găsească, Moşule, 5 şase inimi, şase cugete, şase lumini! — Cît e pămîntul de lung şi lat! ? ! Se-ntunecă din nou Numai cît unde să-i dibuiesc eu, care nu sunt prea umblat, eu — morarul cu zarea cît a şoarecelui, care — uite-], Moşule, o că se-ncearcă la opinca ta! MOŞUL se uită în jos, surîde Ţi-a sărit şoarecele într-ajutor la tocmeală! Poate mă roagă şi el — să mai las. Şi pe tine te văd din nou cum cumpăneşti, căzut la grea îndoială! Ţi se pare prea mult — şase ? Uite, cad la învoială, împuţinînd numărul la jumătate! Dacă s-ar mai găsi trei oameni drepţi, buni şi întregi, afară de tine, n-aş desfereca izvoarele tăriilor! Mai departe nu vei aştepta să retez numărul! NOE Trei se găsesc! Şi-i ştiu! Ţi-i pun în faţă! Sunt ai mei. Copiii şi Ana mea! Şi-o fi avind şi ea păcătuţele ei, Ana, că-i umblă prea mult rostul, dar altfel... MOŞUL Ana — odorul tău! Ei, bădiţă, vom mai trăi atitica vreme şi-om mai vedea! NOE Drept este că şi eu m-am sucit şi răsucit din greu pînă să mă descurc prin fiinţa ei întortocheată. Mi-au trebuit şi mie multe zile şi nopţi pînă să găsesc că Ana şi gura ei sunt două fiinţe despărţite şi că întîia nu este răspunzătoare pentru tot ce grăieşte a doua. Astăzi însă iau lucrurile cum sunt şi e mai bine aşa! MOŞUL Tu ai rămas copil, Noe, tu eşti mai copil decît copiii tăi! — Oricum, să nu-mi uiţi porunca: arca să ţi-o clădeşti,, şi încă degrabă! 5 NOE Doamne, Dumnezeule — arca nu mă înspăimîntă! Nu mă dau înapoi de la nici o osteneală! Am să-mi las somnul să doarmă singur la umbră, în timp ce eu mă voi zdrobi! Şi nici tîmplăria nu-mi face vreo grijă, oricît de puţin încer-10 cat aş fi în lucrări asemenea celeia ce-mi porunceşti. Cu oarecare sfiiciune mă întreb doar cum o s-adun în arcă acele perechi din toate soiurile de vietăţi ? Cu d-alde astea nu m-am întîlnit niciodată. Şi dacă nu mă pricep, se cade să nu te ţiu în neştiinţă, că de aceea m-ai cinstit cu venirea ta! 15 MOŞUL îţi faci prilej de tînguire şi cînd nu trebuie! Ia din desagă o scîndură şi două ciocane de toacă Priveşte-ncoa, bădiţă Noe, astea sunt ceea ce vezi şi ceva mai mult decît vezi. Scîndură e scîndură, şi cele două 20 ciocane sunt două ciocane. Nimic mai firesc, şi toate se-n-cheie făcînd împreună o toacă. Şi lemnul e lemn de paltin. Scîndură să nu te mire că e aşa de bătută. Cu cît mai bătută, cu atît mai bine. După ce vei fi pus cea din urmă şindrilă la arcă, vei purcede, la orice ceas de zi ori de noapte, 25 să baţi toaca. Rar şi repede. Cînd rar, cînd repede, după cum te-a îndemna sufletul. Şi-atunci toate acele perechi din toată sămînţa alese printre celelalte dintotdeauna vor porni minunat din multe părţi spre arcă. Află, Noe, că sunetul şi bătaia de toacă îndrumă totul spre rînduială şi spre ajun- 30 gerea ţelului dat. Nu este lucru neînsufleţit şi nici făptură fără grai care-ar putea să-nfrunte vraja. Am şi eu acasă o toacă la fel şi numai cîteodată trebuie s-o iau de după grinda albastră, la cîte-o sărbătoare mare a lumii. La auzul ei, toate lucrurile care au ieşit într-un fel sau altul din matca 35 sau din locul ce li s-a hărăzit, din ţîţînile sau din drumul ce li s-au menit, intră din nou, smerite şi prea ascultătoare, în orînduirea lor de veci. Cînd soarelui-marelui i-ar veni răzvrătire să se abată din cale, bat toaca, şi soarele îşi caută iar făgaşele părăsite. Cînd marea se umflă peste măsură, 23 10 20 30 bat toaca, şi valul se domoleşte, trăgîndu-se de pe Hmaru Cind floarea, căreia i s-a dat să înflorească, ar gîndi: ba eu nu! — bat toaca, şi floarea-şi mărturiseşte culorile. Toaca e cale rostită în paşi şi menire prefăcută în cîntec. Ea nu îngăduie împotrivire şi nici răzmiriţă deşartă. Iată, Noe, iţi dau în primire toaca Tăriei, de care ascultă zodia şi fiara. Sub puterea ei totul reintră în rostul ce i s-a hotărit şi totul se-mblînzeşte înginînd cîntecul. Cîntecul ce dă măsură fiinţei. Cîntecul ce dă îndreptare mişcării din loc în loc. NOE ia toaca Dacă-i aşa — şi cum oare n-ar fi? — atunci ia, Moşule, toaca asta înapoi. începe tu din răsputeri cîntecul cel mare, să intre şi oamenii iarăşi în matca pentru care i-ai făcut. Poate că lipseşte o nimica, poate că ei n-au mai auzit de mult cîntecul de care au parte soarele şi floarea. Vei fi uitat poate să mai baţi toaca. Moşule, căci ai şi alte gînduri. De ce ţi-ar face. plăcere să trimiţi potop, cînd poţi să îndrepţi totul şi degrabă —- cu toaca? MOŞUL Cum se face, bădiţă Noe ? Oare începi să te îndoieşti şi de Ana ta ? Te temi că nu vei găsi pe cei trei ? — Eu m-aş potrivi, cum ceri, dar, vezi tu — omul e făptură de duminecă! Buruiana de sărbătoare! Cu omul începe altă poveste. El e făcut după chipul şi asemănarea Cuiva şi e pus întru slobozenie. Iar slobozenia încurcă multe socoteli, şi mi le încurcă mai ales pe ale mele — că astăzi nu mai ştiu nici eu dacă ea e un bine au nu! Luîndu-mă după tot ce-au făcut făpturile astea de duminecă din ea---ei, dar precum îţi spuneam: asta-i cu totul altă poveste! Ţine tu toaca şi pune-i la-ncercare folosul! — Mi se pare însă că eu am venit la moară şi pentru alte treburi. Ce-ai zice, bădiţă Noe, să-mi macini griul ăsta? Pe urmă te vor cerceta alte griji şi nu prea văd cum te-oi mai găsi senin. NOE pune toaca după o grindă Să ţi-1 macin, cu toate că în altă parte mi-e capul. Urechile îmi ţiuie de sîngele ce mi l-ai pus in mişcare cu toate veştile şi cu venirea ta aici. Doamne, Dumnezeule, ce-oi începe? MOŞUL ai f Bădiţă Noe, eu văd... Te simţi la strîmtoare - tu mai > grijă - o grijă despre care nu-ndrăzneşti să-mi vorbeşti! 10 15 20 NOE Am. Moşule,am! Să ţi-o spun eu? MOŞUL NOE întăreşte din cap. MOŞUL Tu ai vrea să iei în arcă şi pe fratele tău Simion — cel ce a bătut cu biciul toată noaptea mormîntul mume-sii, mormîntul mumei voastre! NOE Da, Moşule, pentru el mă mai rog! Aş vrea să-1 scap şi pe el, pe el şi pe ai săi! MOŞUL Poruncă de la Moşul: nu vei mai mişca un deget pentru nimenea. Noe! în afară de cai trei ai tăi! NOE rămîne inghidurat, ar vrea sa-1 mai roage o dată, dar nu scoate cuvin tul. Atunci să-ţi macin griul, Moşule. Ridică desaga, urcă treptele şi toarnă grîul în coş deasupra pietrelor. -5 MOŞUL Nu uita să-ţi iei vama. NOE Vama ţi-o iert pentru toacă. MOŞUL 30 Altora le-o iei ? 25 24 Le-o iau. NOE ACTUL AL DOILEA io MOŞUL Spuneai că nu înşeli la cîntar — atunci vei binevoi s-o-5 iei şi de la mine! NOE Dacă Moşul aşa porunceşte, o iau. Ia cu o măsură vama, apoi coboară cu desaga. Acu să dau drumul apei! Iese prin uşa întîi din dreapta. SCENA IV MOŞUL singur, ia din desagă un sac gol, pune la o parte sacul ce fusese legat la capătul lăzii unde se adună făina şi-şi leagă sacul său. Roata începe 15 a se-nvîrti, şi făina curge pe scoc. Noe intră iar. SCENA V Moşul, Noe MOŞUL s-apropie de scocul minuscul şi încearcă făina ce curge, cu mina, 20 mişcînd degetele Ce caldă e făina. S-ar zice că e vie. NOE priveşte pierdut, cufundat în gîndurile sale, apoi surîde. CORTINA In aceeaşi moară a lui Noe, o odaie potrivită ţărăneşte, cu o Tatri mare, albă, într-un colţ. O uşă răspunde într-o grădină în fund, altă ieşire în stînga duce în moară, în aceeaşi parte o ferestruică. în dreapta laviţă, masă, scaune, pe perete un blidar cu vase. O tocilă de ascuţit unelte lîngă uşa din fund. SCENA I Noe, Ana, Ion NOE jq în picioare lîngă tocilă, ascute o secure pe piatra rotundă, pe care o învîrte băiatul Ion Mai pune puţin suflet, Ioane, şi cîteva bătăi de inimă! încă puţin şi-am isprăvit. Şi-apoi să vezi secure, cum n-ai mai văzut! 15 ION încaltea scoate-i şi aţa, tată, dacă mă ostenesc! NOE Porunceşte — şi aţa va ieşi! încearcă tăişul securii cu degetul 20 Taie! Ai putea să razi cu ea şi barba celor duşi! ION Unde-i aţa tăişului? NOE A ieşit. 27 ION 0 fi ieşit -— da' unde-i ? NOE Aţa tăişului se desprinde ca sufletul din om, iese — dar nu se vede. ANA torcind Ce toane vă apucară astăzi — nu ştiu. Mi-aţi adus tocila în casă şi-mi schimbaţi odaia în cămară de nimicuri şi unelte ! NOE Mă apăr şi eu cum pot de gură-cască şi de iscoadele satului. Nu m-ar bucura să afle cineva ce dreg şi ce fac. Tu, Ioane, ai înţeles ? ION întăreşte din cap. ANA Şi ce vrei să dregi, mă rog? NOE Mai întîi şi înainte de toate o să dobor toată pădurea deasupra luncii. ANA Ce fel o să dobori pădurea, breazule, că nu-i a ta? Pădu-rea-i a satului. Şi, ascunzîndu-te cînd ascuţi securea, îţi închipui poate că satul n-o să te vadă cînd dobori pădurea? Măi-măi, eşti şiret, lucru mare. Cu şiretenia asta ai să cazi la pricină cu primăria, şi-atunci să vezi încurcături şi judecată, cu cap, dar fără coadă, cu început, dar fără ieşire! NOE Nu cobi, Ano. La ceasul ăsta păsările cobitoare au obiceiul să doarmă şi să tacă. ANA Haide, priveşte-mă în ochi! E aşa ori numai mi se năzare mie ? NOE întrebîndu-mă într-acest chip — e sigur că numai ţi se năzare! ANA 5 De cînd moşul cela sfătos se abătu pe-aici astăzi de dimineaţă, te-ai cam însurat cu tăinuirea. Aţi stat la sfat un ceas înainte de a măcina. Ce puserăţi la cale? De cînd plecă bă-trînul cu măgarul alb, te-ai făcut gureş ca miezul nopţii. De n-aş vedea cum văd aş zice că nu eşti în duşi buni, şi-atit. 10 Că fiecare are ceasuri bune şi ceasuri rele. Şi asta se iartă oricui. Acu insă tu stai intr-adins proţap la îndemnul întrebărilor şi nu mai vrei să ştii de nimic. Ţi s-a adunat sufletul ca un arici, mai desfă-1 dacă ai cu ce. Dau cu piciorul şi—1 rostogolesc — în zădar, el tot adunat rămîne. Pînă ce-oi 15 găsi eu fum şi de nasul lui. NOE îţi umblă guriţa ca o moară fără grăunţe. ANA Nu, zău, astăzi cu nimic nu putui să te mulţumesc. 20 Zeama de leuştean o găsişi prea acră, mămăliga ţi-a fost prea virtoasă, şi guriţa mea — cum ziseşi?—moară stricată ! ION Nu, mamă, — tata a zis altfel. Tata a zis că-ţi umblă 95 ceva ca o moară fără ceva... ANA Tu să taci, că nu te-am întrebat. NOE S-amestecă şi el în vorbă, fiindcă ştie că-ţi place să-ţi 30 stea mărturie. ANA Ascultă, bărbate, mie n-ai ce să-mi ascunzi! Că eu sunt femeia ta şi ştii că şi aşa deznod totul. 29 NOE Nii mă mai bate la urechi, că e degeaba. Acu am alt« : griji. Mulţumeşte-te cu atît, încă o zi-două. Am griji multe,.' Ano, multe şi mari, cum n-a mai avut om pe pămînt! ANA Da' cine-a fost moşul cela cu măgarul colilie, ce făptură năzdrăvană, de ţi-a-ncărcat umerii cu atîtea griji tocmai ţie ? Nu-şi găsi pe altul în tot satul ? Te-o fi zărit cîndva cărînd voiniceşte sacii prin moară cîte doi deodată şi şi-o-io fi zis: ăsta are umeri să-mi poarte şi grijile mele! Năzdrăvanul o fi fost chiar Grijilă cel mare! NOE Să nu ne fie de mirare! Cîteodată o nimereşti, parcă ai tălmăci visuri. Chiar aşa a fost. Năzdrăvanul mi s-a arătat 15 şi era chiar Grijilă cel mare, şi m-a ales tocmai pe mine să-mi încarce pe umeri toate grijile lui. Uite că sunt voinic, şi le port! ANA cu oarecare supărare 20 Dacă-i aşa — să-ţi fie de" noroc — şi la mai mare! NOE Mi-ar fi, dacă norocul nu mi l-ai mistui — tu, cu focul tău! Intră pe uşa din fund băiatul Aron cu un sac pe umeri, îl aşază jos. 25 SCENA II Noe, Ana, Ion, Aron ARON Tată, poftim nisipul, precum ai poruncit. NOE 30 Ioane, dă masa şi scaunele către părete! Aroane, toarnă nisipul chiar în mijloc, uite aici! Ţine palmele scoc la gura sacului, să nu faci risipă, că se supără mamă-ta. Astăzi a călcat în lumină cu stîngul. ANA conteneşte torsul, înmărmurită Vasăzică: astea-ţi erau grijile, Noe! Să-mi aduci grămada de nisip în mijlocul odăii! Şi pe urmă eu să-1 adun şi eu să mătur după voi! Sau a sosit săptămîna zănaticilor şi a treieratului de nisip ? Nu este loc destul afară, în faţa morii, dacă vă e de joacă? NOE Să se holbeze la mine toţi vecinii, ba unii să-şi maijdes-10 chidă şi ferestrele? Şi să mă-ntrebe ghiontindu-se cejfac — şi să plece dînd din cap: a căzut Noe în doaga copiilor! ANA în sfirşit, auzii şi asta. E bine cel puţin că recunoşti. Dai în mintea copiilor. 15 NOE Asta mi-a spus-o şi Moşul. ANA Ţi-a spus-o ? Aşa — fără ocol ? NOE 20 Fără. ANA Şi tu ai luat ocara — drept laudă şi îmbărbătare! NOE Mi-a spus-o. Cu toate astea — dintre toţi, Moşul pe mine 25 m-a ales. ANA Şi-a găsit prostul! NOE Şi-a găsit copilul. Singurul copil bătrîn pe tot rotundul! 31 *0 împrăştie nisipul în odaie Copii! Vouă vă place să vă tulbure cineva jocul ? Nu-vă place! Atunci poftim frumuşel prin zăvoaie, la pescuit de păstrăvi! Lăsaţi-mă singur! Am de lucru! ion Eu încerc să prind cu muscă. aron Eu cu rîmă. Copiii ies. SCENA III Noe, Ana noe ia dintr-un colţ un băţ lung, cu care, aşezîndu-se pe-un scaun, trage dungi în nisip. E foarte preocupat. Se poate bănui că, desenînd, el încearcă un plan. ana 1-a privit cu coada ochiului un răst'mp, apoi Ce faci? noe fără de a ridica fruntea şi îrăgînd dungi în nisip 1 Mă joc. 1 ana I Asta nu-i joc. | noe | -Dacă nu-i joc, atunci e ceea ce vezi. Trag dungi în sus, 1 în jos, de-a curmezişul, ca unul care croieşte un vis nerod. \ ana Parcă s-alege ceva în nisip. Aduce a tipar sau plan. Noe, tu faci o casă. Cam întortocheată, că-n partea de jos e mai mult luntre decît temelie de casă. I i NOE Jumătate casă, jumătate luntre! Ai mai pomenit asemenea alcătuiri ? ana 5 Numai în basme. Fiară cu cap de leu şi cu aripi de pajură! noe Atunci cine vorbeşte aiurea? ana Basmul. Şi mina ta. Da, mina ta, cave. croieşte planuri. 10 noe Ai ghicit. ana Faci o casă cu temelie de luntre? noe 15 Fac o casă. ana Pentru cine? noe Pentru tine şi pentru toate sălbăticiunile din lume, de 20 pe uscat şi din văzduhuri. Cineva bate la fereastra din stînga. ana A venit cineva cu măciniş la moară. noe 25 nu se ridică N-am timp. ana Şi mă trimiţi pe mine să întreb omul cînd mai dă p<> la moară! Asta nu se poate. Te-mpotriveşti să macini? Ridi-30 că-te, bărbate, că doar din asta trăim! 33 NOE Nu înţelegi vorbă de om ? N-am timp ! ANA Ei, drăcie! Vrei să ne facem de rîsul satului i NOE Născoceşte şi tu vreo minciună dacă nu eşti în stare să spui omului că n-am timp! Sau te-apucă junghiul cugetului — tocmai cînd nu trebuie! ? ANA iese în uşa din stînga Ascultă, vecino, ne pare rău. Bădiţa Noe e cam bolnav şi nu poate. 'Ei pofti dumneata încă o dată, peste vreo cîteva zile! Se-ntoarce, închizînd uşa în urma ei — către Noe Aş vrea să aflu de ai de gînd s-o ţii strună aşa şi cam pînă cînd? O zi — două? O să'ptăriiînă? Ar fi de-ajuns să ne prindă cineva agerimea, c-apoi nu ne mai calcă nimenea! S-or feri şi s-or uita peste umăr. S-or duce cu toţii la moara din vale, hăt, departe, aşa hodoroagă cum e! NOE Ce avui şi ce pierdui ? S-apleacă în genunchi, începe să măsoare cu o unitate însemnată pe băţ dimensiunile dungilor. ANA în alt ton Bădiţă Noe, astăzi — de dimineaţă — ce frumos îmi vorbeai şi cum mă învăleai cu inima, incercind făina sub SCO! ; I ■NOE ca un copil, se ridică Aşa e, Ano. Încercam făina.--Căldura şi mirosul ei mi-au înviat în amintire tinereţea ta. Şi era de dimineaţă soare afară, şi aerul era proaspăt de se vedea răsuflarea. Şi pulberea de făină se ridica. Ce repede-au trecut coi treisprezece ani! 10 15 20 30 ANA îţi pare rău c-au trecut? NOE Au fost frumoşi. Mă bucură însă amintirea. ANA Doar n-ei spune că acu sunt bătrîna! NOE Nu, Ano, — eşti tot tînără, puţin mai împlinită, şi aşa se şi cuvine ! Pentru mine eşti însă totdeauna aceea de atunci. Ochii mei nu sunt schimbăcioşi ca oglinda din perete. Ochii mei sunt oglinda de-acu treisprezece ani! ANA _ Suntem acu numai între noi. Nu-i aşa că-mi destăinui totul? Poţi? Sau vrei s-o amînăm pentru altă dată? NOE Aşteptai să-ţi vorbesc în faţa copiilor? -- Se înlîmplă lucruri ciudate cu noi, Ano. S-amestecă minunea printre opincile noastre. Păzeşte-te să ne cunoască cineva, altfel e rău! Nici tu n-ar trebui să afli ce şi cum. Adineaori însă, cînd ai deschis uşa, a năvălit mirosul de făină şi am simţit dintr-o dată căldura fainei, şi-n căldura făinii — tinereţea ta. Tinereţea ta biruie orice tăcere şi mi se va ierta că vorbesc ! ANA Ia-o încetişor şi frumuşel de la capăt! îmi spui numai ce găseşti tu că nu e rău s-ajungă şi pînă la mine. Nu mă-ngră-mădesc asupra ta cu tot dinadinsul. Eu tac şi ascult. Cine era moşul? NOE Bucură-te, Ano, că ni s-a arătat nouă. Moşul era strămoşul — ANA A ieşit din groapă, a spart glia — şi-a venit la moară? NOE Nu, Ano. Moşul era strămoşul tuturor strămoşilor. N-aş 5 putea să-ţi desluşesc apriat de unde venea. Oricum din groapă nu, căci e mai viu decît oricine. El zicea că vine de-aici şi de mai departe. ANA ■ Aha! începe să mi s-aleagă. Era o arătare ! 1° NOE Ce arătare, Ano ? Era aievea! Aievea ca pămîntul care ne ţine. I-am luat vamă după măciniş. Mai întîi m-a cam zăpăcit cu iscodirile şi-apoi m-a fulgerat cu vestea pentru care ne-a ales. Căci ne-a ales! Pe mine. Şi pe tine şi pe cei 15 doi ai noştri. Ano, îmi vine — aşa, să te ridic în aer, sus, să ne-nvîrtim ca prisnelul sau ca volbura de pulbere pe drum in soarele de vară! ANA Te-apucă pe tine aşa, din cînd în cînd, dar niciodată nu 20 te găseşti s-o şi faci. Pentru că tu nu eşti iutele satului, tu arzi puternic şi liniştit, ca vatra asta ce cuprinde jumătate de odaie.--Şi vestea cu care te-a fulgerat — unde s-a oprit uitată?---Eu nu te iscodesc--.Numai dacă vrei---- 25 NOE Cînd voi afla vestea, are să-ţi pară rău că cei doi ai noştri nu sunt douăzeci — cum te-am îndemnat totdeauna! ANA Ba bine că m-am scutit de ăst belşug. 30 Bate cineva la fereastra. Iar sosi cineva cu măciniş. Arză-1 pietrele de măciniş! Deschide uşa Cumnate Simioane, bădiţa Noe nu-i acasă. Poftim mine sau altă dată! 35 Simion s-arată în prag. SCENA IV Noe, Ana, Simion SIMION Cum nu-i acasă? Că-i auzii glasul! 5 NOE Nici că s-ar putea să nu fiu acasă, frate Simioane. Aşa e Ana. îi scapă glumele printre dinţi, că-i strungăreaţă. Pe mina insă nu mă-ncîntă saga. Să-ţi spun curat — ce e? Simioane, astăzi am treburi grabnice. Şi mine tot aşa, şi 10 poimîne nu mai puţin, şi aşa va fi o lună — două, pinâ la nouă! SIMION A fi rămas Ana însărcinată din cîntecul cucului! ANA 15 Nu se stie, sau poate*m-oi fi întins şi c-u prea mult la vorbă cu Nefîrtate, ca celelalte din părţile locului SIMION împlini-ţi-s-ar dorul, Ano! — Cari muieri s-au mai întins la vorbă cu Nefîrtate ? 20 ANA Cari muieri? Hm! în fiecare zi — alta, tot din două în două case! Parcă n-ei fi auzit şi tu?! Zice Nefîrtate că acu e împărăţia lui. Şi apoi să te miri de toate cito se-ntimplă! S-a lămurit şi întîmplarea cu vaca! întâmplarea de la baltă 25 cu vaca lui oarecine — SIMION încurcat N-am auzit! Şi a cui e vaca? ANA 30 Ei, n-ai auzit! Atunci ce zvonuri primeşti tu? Dacă tu nu cunoşti a cui e vaca, atunci se numeşte că e vaca nimănui! 37 10 15 •20 25 30 — Ieşea vaca în fiecare zi la păşune, cu ciurda. De la o vreme ciurdarul a băgat de seamă că totdeauna către nămiezi afurisenia pleacă din ciurdă şi o ia singură spre baltă. Omul a luat-o la ochi, şi într-o zi se strecură pe departe după ea să vadă ce-i. Astăzi aşa, mîne aşa. în fiecare zi la ceasu' ei vaca ss ducea spre baltă şi intra în apă. Acolo sta şi aştepta şi încapoa să rage. După ce ră|ea, se rostogolea din capătul depărtat al bălţii ca un val şi valul se apropia şi încunjura vaca. Pe urmă valul se ridica sub burta vacii. Era un şarpe lung da vreo patru sfînjeni şi gros ca sulul carului. Şarpele începea să sugă, şi vaca-1 răbda cuminte în baltă şi nu mai răgea! — Nici acum nu ştii a cui era făptura blestemului ? SIMION tace încurcat. ANA Era vaca nimănui, lla-ha! Vaca uliţei, făcută după chipul şi asemănarea muierilor cărora le tresaltă pieptul să se-ntindă la vorbă cu cineva! NOE Şi-au ieşit lucrurile din matcă, Simioane! Muierile trăiesc cu ăla, vacile alăptează şerpi, se dărîmă vetrele, se-nveni-nează fîntînile, fiii biciuiesc mormintele mumelor! simion Şi Noe nu mai vrea să macine! Că-1 omoară treburile! NOE Toate se leagă în vremurile astea, ca uşa cu ţîţînile. Mîine-poimîne, în lungul ceasurilor, vor mai cădea şi alte văluri, Simioane! SIMION Dacă-i aşa, atunci să ne vedem cu bine peste nouă luni! Pleacă. SCENA V Noe, Ana ANA Auzişi vorbă? Că poate-oi fi rămas însărcinată din cîn-5 tecul cucului! NOE Nu i-ai rămas datoare, Ano. O clipă pauză. ANA 10 Ei, şi moşul ce-a binevoit să-ţi împărtăşească? NOE Mai intii nu l-am ghicit, căci nu se deosebea cu nimic de noi. Un moş oarecare, cu opinci roase şi peticite, cu cioareci de lină şi cu pieptar înflorit bătrîneşte. cam prăfuit şi nici 15 măcar aşa de curat cum suntem noi cînd ne primenim de duminecă. Cine ar fi bănuit că moşul era El ?! Cînd şi-a cuprins însă în cuvinte vestea şi scopul pentru care se înfiinţase, se aprinse ca o lumină în jurul lui, parcă ar fi luat foc veşmîntul. Iar eu am înţeles, cu întîrziere, cine era cel ce 20 cinstea cu faţa lui pragul nostru. — Nu te uita cu neîncredere la mine! ANA Nu-ţi curma rostul! Aşa mi-e uitătura! NOE 25 Ano, se cheamă că noi suntem aleşi! îţi încredinţez această taină mai întîi, ca să nu te sperii de toate celelalte ce se adaugă. C-o să fie grozăvie şi plîngere. Tu vei şti însă, de la început, că noi suntem aleşi. M-aş bucura şi nu îndrăznesc. Nu îndrăznesc, şi totuşi mă bucur. E o bucurie de care 30 mă cutremur, căci mi se pare necuviincios să rnă mai bucur de ceva! ANA Şi ce fel am fi adică aleşi? 38 10 15 20 30 NOE ANA Suntem aleşi să trecem viaţa dincolo de curmătură şi să dobîndim starea bunei străluciri împreună cu El! Un veleat ia sfîrşit, altul începe. Suntem aleşi, tu şi eu, şi cei doi ai noştri, să fim începutul unui nou neam omenesc! Ca Adam SI SitVi ANA Cu păcătoasa aceea pe mine să nu mă asemeni. Că eu nu mi-am pierdut firea să-mi dau întilnire cu şerpii, nici ca ea, nici ca. vaca lui Simion si-a neveste-sii! NOE Cel făcut din lut şi cu nevastă-sa, ei au greşit! Noi am fost aleşi — să nu greşim ! ANA Ei — du-te! Să nu greşim? — Asta, zău, mi-ar fi cam greu si pe neaşteptate, pe cît mă cunosc. Şi tu ai primit? NOE Ce: ANA Să fim — cum e pozna — aleşi! NOE Parcă m-a întrebat de vreau au nu. Drept e că Moşul cam şovăi a şi nu părea să aibă prea multă încredere în — în mine: ANA NOE N-a spus-o tare, dar am înţeles-o eu dintr-o anume tăcere a lui, cînd căzuse aşa într-o doară şi pe pipăite vorba despre tine. Ceea ce m-a cam mihnit pentru un ceas sau două. Pe urmă tot eu găsii chip să mă liniştesc, încheind că asta-i treaba şi socoteala lui, de ne-a ales, şi mai ales răspunderea lui că te-a ales şi pe tine. Ce era să facă? Nu putea să mă fericească singur — şi-o fi ştiind el ce şi cum! io 15 20 25 30 Şi zi aşa--- Aşadar cînd veni vorba despre mine — n-a găsit nici un cuvînt ? Tare trebuie să fie zgîrcit la vorbă — bătrînul! Cum adică ? Nici un freamăt de vorbă măcar despre purtarea mea, despre silinţa mea în rosturile astea ale tale? Că la altele, ale femeii — mira-m-aş să se priceapă! NOE Nici un cuvînt! şi-om mai vedea. Ba nu, atîta tot a spus: vom mai trăi ANA îmi mai dă răgaz — cu alte cuvinte. Şi tu ii vei fi sărutat mîna cu fruntea şi cu bogdaproste!—Ei, şi-acu vestea! NOE Vestea? — închide ochii şi astupă-ţi urechile! — Se va trimite potop de apă peste noi toţi, dezlegîndu-se izvoarele tăriei! Va ploua patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi, şi apele vor creşte mai înalte decît toţi munţii şi va pieri toată suflarea. Mie Moşul mi-a dat poruncă: tu să faci arcă mare, în care să aduni pe ai tăi şi cîte-o pereche din toate lighioanele de pe uscat şi din văzduhuri, să rămînă vlăstar şi sămînţă pentru lumea nouă, pe care o aşez aici — după potop! ANA liniştită, fără mirare, arată cu fusul spre planul desenat In nisip Aha! Şi asta vrea să fie arca! Atunci — am găsit cheia şi la povestea cu pădurea! Vrei să dobori stejarii ca să clădeşti arca! NOE întocmai. ANA Nimeresc eu cîteodată — ce să nu nimeresc ?! NOE Ano--dar nu care cumva — nimenea nimic! -. Nu e voie să stie 40 41 ANA Dacă e să se desferece prăpădul, la ce le-ar mai folosi să ştie? îşi învîrte iarăşi fusul, apoijdupă vreo cîteva clipe, vădit enervată Ascultă, bărbate, 'i vrea să mă auzi şi pe mine? Că pînă acu tăcui! Te lăsai pe tine slobod să grăieşti! Nici nu te-am oprit, nici nu te-am întrerupt! NOE Poftim! ANA De data asta tu ai pornit pe un drum care cam iese din moară şi-o ia razna — —. Gindul la arcă te-a-mbujorat parcă ţi-ar fi căzut în braţe-o fată mare! NOE Mă arse, Ano, nerăbdarea să te bucur cu vestea! Tu — eu — ai noştri — vom rămînea neatinşi de încercarea năprasnică ce va veni după ce luna îşi va fi împlinit de nouă ori ocolul în jurul inimilor noastre! ANA Şi iată — că nici barem fusul nu-mi căzu din mînă! Nu mă bucur deloc! NOE Nu te bucuri deloc ? Te pomeneşti că ai fi voit mai degrabă să pierim şi noi! Ţi-aş împlini dorinţa, dar eu nu mai sunt al meu, eu surit al Moşului! ANA Ce s-a-ntîmplat cu tine, Noe? Te-au scuipat cînd erai copil spaimele de la răscruce, de-ai rămas cu mintea-n muguri? Sau te-a deocheat pădurea astăzi de dimineaţă, cînd ai măsurat din ochi puterea stejarilor?! NOE Mulţumesc pentru părere, muiere deşteaptă! Acu, prins cum sunt în păinjeniş, nu- mi-ar mai rămînea decît să mă duc în pripor şi să strig: Pădure, miră-te şi dezmiră-te, să mă descurc şi să m-aleg descîntat! ANA Nu te osteni, că mă-ngrijesc eu de asta! Dacă nu te-n-5 drepţi, te lapăd în lucrarea vraciului, să-ţi facă sufletul lamură! Poate eşti bun de dat şi pe mîna doftorului călător, să te calce cu toată puterea, ca ursul. Oricum, prin preajma mea să nu te mai mişti cu d-alde astea, că se-mplineşte întocmai şi n-are să-ţi fie pe plac! Eu sunt muiere trează, 10 nu om năuc. Ascultă cuvînt de la mine, bărbate, — ceea ce ţi se păru aievea a fost o arătare! NOE O arătare? Hm! Îngăduitor 15 Lesne e să bănuieşti! Şi dacă Moşul ar veni chiar el, cu prea cinstitu-i obraz, să se apere de bănuiala aceasta, tot bănuiala ta ar rămînea mai tare ! Dinspre parte asta se dovedeşte într-adevăr că eşti muiere. Şi apoi nu încape îndoială că mai intră şi alt lucru de nimic în zîmbetul ce-1 pui! Eşti 20 supărată că Moşul n-a găsit nici un cuvînt cînd numele tău a fost pomenit. Acu, fireşte, totul a fost arătare!! — Du-te, caută-i urmele în ţarină, sau şi ţărîna minte? Du-te în moară să vezi lîngă coş vama de grîu ce i-o luai. Am pus-o grămăjoară, la o parte, într-adins. S-o am mărturie pentru împre- 25 jurări cînd m-aş înfrunta cu un cap de femeie. ANA O grămăjoară de grîu e mărturie pentru tot ce ţi se năzare? De cînd şi pînă unde? Da' ce? Am spus eu că n-ar fi trecut un moş cu măciniş pe la moară? 30 NOE Chiar adineaori te pierdeai ANA Mă pierdeam, dar nu-ntr-acolo. De moşul am dat şi eu cu ochii, taman cînd pleca! 35 NOE Acu de unde să te mai iau? 43 ANA Să mă iei de unde stau, nu din altă parte. Moşul n-o fi fost el chiar arătare! Tot ce ţi se pare c-a spus a fost însă sunet născut în urechea ta sau, de unde nu, atunci cineva, 5 vreun hltru, cu coama căruntă, şi-a făcut jocul cu tine, şi tu, ca un prunc ce eşti, ai sărit! NOE Nu tăgăduiesc, uneori mai şi glumea Moşul, ca să mă pună la încercare — 10 ANA Ei —- vezi ? NOE Dar vestea — cum era să fie vestea lui o glumă? Aşa cum el a vorbit vorbeşte numai unul care are putere. 15 ANA Neapărat că avea putere — eu ce zic? Altfel nuţi-arfi luat mintea, cîtă brumă ai avut! Te-a scuturat de-a binelea şi ai rămas despoiat. NOE 20 Iată-mă acum şi despoiat! Mi s-a mai arătat mie cîndva vreo umbră de ceva? Nici căzut la boală pe mine nu mă biruie vedenia! Cum m-ar birui treaz fiind ? Sau m-ai auzit tu vreodată bombănind singur şi aiurea — cum ţi se-ntîmplă ţie? Urechea mea a mai născut vreodată glasuri? — Unde 25 sunt toate aceste semne şi altele care m-ar arăta ars de focul lăuntric pînă la nălucire ? ANA Aşa ceva poate să vină şi dintr-o dată, din senin. Te-apucă şi te lasă! Pe tine te-a apucat şi încă nu te-a lăsat! 30 NOE Nu vorbesc eu cu tine ca oricînd ? ANA Ca oricînd ? Nu prea. Credinţă şi apucături de nevîrstnic ai avut totdeauna, totuşi niciodată n-ai mînecat spre isprăvi 15 precum cele pomenite. Aud ? Şi adică ce fel ? Să dobori pădurea de stejari, care nu este a ta, şi fără de a-ntreba pe cineva?! Nici la o pustie de arcă oarecare nu te-ai gîndit pînă astăzi, în care să aduni sălbăticiunile! NOE Aşa e — dar gîndurile mele n-au apucat care-ncotro! Toate se leagă! Firul e curat şi ţesătura limpede! ANA Se leagă — cum nu s-ar lega! Şi-n capul netot se strînge 10 cu fir şi cu noduri — totul! Oricum, eu sunt nevasta ta şi nu sunt doritoare s-ajungi de ocara nimănui! M-ar arde lacrimile să te ştiu pe drumuri hărţuit de alaiul de batjocuri, într-o zi s-ar putea să te arate copiii pe uliţă: uite nebunul! — are gînd să pornească cu corabia pe munţi în sus! NOE De asta nu scap! Au să m-arate copiii cu degetul! Şi are să fie hărmălaie şi ţipete pe unde voi trece! ANA Ne-ar sta bine aşa! Să uiţi peste noapte, de la o zi la 20 alta, de munca ta de la moară şi să te repezi într-o lucrare care nimănui nu i-ar fîlfîi prin minte! Şi cu cine s-o duci la îndeplinire ? Singur ? S-ar adeveri atunci că nebunul nu asudă nici la deal, nici la vale! NOE 25 La toate astea m-am gîndit. Vor fi hohote în sat, Ano, hohote cum n-au mai fost! Vor sări pe uliţi oamenii ca ţapii, mişcîndu-şi bărbile şi arătîndu-şi colţii veseliei — babele, iertate şi neiertate, îşi vor scutura de rîs ţîţele negre ca aluatul de neghină pe la ferestre şi prin progadii! Se vor . 30 tăvăli feciorii şi fetele de rîs prin pîrloage şi-n ocoluri! Şi, ca minaţi de cineva, cînii rîioşi din toate uliţele se vor înfăţişa să ridice piciorul pe roata morii! Vor hohoti guşaţii ca din cimpoaie şi-mi vor aţine calea tîmpiţi şi cu neobrăzare ! Vor ride copiii de mine ca de-un scrintit, dezvelindu-şi 35 ce au şi ce n-au, prin porţi, cînd oi trece spre arcă! Numai copiii mei vor plînge, ascunşi în fundul morii, singuri şi 44 r ruşinaţi! Va fi un clocot de rîs! Vor răspunde si dealurile, şi văgăunile, cîte sunt în preajmă! Şi rîsul va creşte în valuri. se va lăţi şi va cuprinde valea şi ţinutul! — Dar nu-mi pasă! Mi-am făcut eu toate socotelile!' 5 ana Cum? Ţi-ai făcut toate socotelile? In cîteva ceasuri? Fără de-a lua sfatul cuiva? noe Sfatul cuiva? Al cui? încă n-ai înţeles că nu e prilej de 10 sfat cu nimenea ?! ' 1 ana A ticluit-o bine moşul. Ţi-a dat oprelişte, ca nu cumva să te scoată cineva din scrinteală! noe 15 Ai putea să ai dreptate, Ano, în parte sau în totul. în cele din urmă ce hotăreşte ? Izbînda singură sau neizbînda, şi pînă la izbîndă sau neizbînda mai este! Deocamdată fiecare dă crezămînt temeiului de sub picioarele sale. Pe-al meu tu-1 crezi părere, pe-al tău eu îl cred nisip! Şi, de vreme 20 ce tu crezi aşa, şi eu altfel, ar fi păcat să ne mai ţinem de gîlceavă fără rost! Securea e ascuţită şi planul e gata. Eu plec la pădure! ; îşi ia securea şi-i încearcă tăişul cu degetul. 25 ana sare şi se-nalţă în calea lui, în uşa din stînga Bărbate, ne faci de rîs şi de ocară! Pe mine, pe tine şi pe ai tăi! noe 30 o opreşte calm Poruncă de sus să dobor pădurea! ana Doboară-mă pe mine înainte de a doborî stejarii! noe surîzînd Pe tine, precum ştii, am obiceiul să te dobor numai cu securea dragostei! 5 O dă mulcom la o parte, dar irezistibil Cînd arca va fi gata şi încăperea împlinită, am să te ascund în ea, sălbăticiune nedomolită! Şi-ţi voi zice: cu vietăţile a fost uşor, numai cu tine a fost mai greu! Totuşi, te-am răzbit! Apoi voi închide uşile şi zăvoarele şi voi fi 10 surd la orice bătaie! Pe urmă va porni potopul. Şi apele vor creşte. Vor creşte apele înecînd văi şi ţinuturi. Şi valul îl vom auzi dintr-o dată clipocind lîngă noi. C-un scîrţîit în toate încheieturile, arca se va ridica. Atunci vom şti că am purces pe drumul care astăzi este încă al văzduhului. Iar 15 arca va pluti, tot mai sus, tot mai sus. Pînă deasupra tuturor munţilor. Şi-n ceasul cumplit cînd sub noi va fi pierit în adîncuri toată suflarea noi în arcă vom zămisli prunc nou. Căci s-a dat poruncă omului să se-nmulţească precum nisipul mării. 20 ana Noe, niciodată tu n-ai ieşit din voia mea! Sub ce ascultare ai început să stai? noe Voia ta, Ano, e voie de făptură nu mult mai mare decît 25 un ulcior! Crezi că n-o pot frînge ? Dar încearcă să frîngi voia Celui-de-Sus! Porunca lui mi-a-ncins inima şi gîndul cu putere, de unde nu-i scăpare! M-a-ncins poruncă mare, Ano, — şi plec la pădure! Lemnul nu se va opune. — Din întîlnirea cu Moşul m-am ales şi c-o învăţătură... Nu-ţi 30 întoarce urechea de la mine, Ano... Femeii i s-a dat să devină nevastă, dar nu devine niciodată nevastă cu adevărat. Lemnului din pădurea ceea i s-a hărăzit să devină arcă, şi arcă va deveni! Spune copiilor să nu se atingă de nisipul ăsta şi de plan! 35 Altfel îi snopesc în bătaie! Iese. NEFÎRTATE ANA singură, ocoleşte nisipul Oh, de ce nu mi-a ieşit mie în cale moşul cu măgarul 5 colilie! S-aşază în colţul ei şi toarce mai departe. Foarte preocupată. Fră-mîntată. Firul nu se răsuceşte cum ar trebui. Enervată, muşcă din caier. — în clipa aceasta apare în uşa din fund Nefîrtate, un bărbat cam de aceeaşi vîrstă ca Noe şi îmbrăcat ca ţăranii din părţile locului. 10 SCENA VI Ana, Nefîrtate NEFÎRTATE Scarmeni lîna cu dinţii, leliţo? Poftă bună! ANA 15 Ca omu', bade. Nu-ţi merge firul totdeauna cum ai vrea! îl priveşte nedumirită, nu-1 cunoaşte. NEFÎRTATE Mă prind că te gîndeai tocmai la bărbatu' dumitale... cînd muscai din caier! 20 ANA Chiar aşa, l-aş mînca de drag. NEFÎRTATE De! Dac-ar fi fost cum n-a fost, uite — cu aşa femeie m-aş fi învoit şi eu! Să muşte din caier cînd o-ncearcă dra-25 gostea! Dar nu mi-a fost sortit s-o întîlnesc, şi am rămas neînsurat. Mi-a luat-o badea Noe de sub nas! ANA Chiar de sub nas nu ţi-a luat-o, căci nu pari de prin părţile noastre! 48 Uitai să dau bineţe cînd intrai. Să fie cu iertare, leliţo! Aşa mi se-ntîmplă mie... Aşa sunt eu, sfiicios — că uit să zic — bună ziua! Şi aşa se face că mă port ca şi cum aş 5 fi acasă pe lîngă orice vatră! ANA Nu-i nimic, bade. Poate că ai fire de mîţă de zece curţi, prea sfiicioasă să se lege de una singură. Mi se face şi mie uneori să-mi intre în ogradă vreo mîţă pe care n-am mai 10 văzut-o nici în vis, şi ea numai că prinde a da tîrcoale cătrin-ţei, parcă m-ar cunoaşte de nu ştiu cînd şi numai că-ncepe a toarce ca şi cum vatra mea ar fi vatra ei. Cînd ţi-e firea aşa, n-ai încotro, te supui firii! Bună fire — de ai norocul să dai peste oameni aşezaţi, altfel te pomeneşti cu vătraiul 15 în nodul spinării. Dumneata însă nu eşti mîţă şi ai grai, de nu mă-nşel, aşa că n-ei întîrzia a-mi spune cine eşti şi de unde ? NEFÎRTATE Eu sunt umbra Moşului, umbra celui ce trecu astăzi 20 de dimineaţă pe-aici. Viu şi eu de-aci şi de mai departe. Tot pe urmele lui. Astăzi, întîia oară de cînd îmi amintesc, l-am scăpat — şi rătăcesc pe la porţi, întrebînd de el! — Se culcă Moşul, după ce răsări soarele, sub un prun — eu, ca umbra, alături. După ce se trezi, a plecat, şi pe mine m-a 25 făcut uitat acolo. ANA îmi spuse omul meu — că-şi făcu puţină cale pe-aici un moş oarecare! NEFÎRTATE 30 Atunci nimerii bine şi se mai împlineşte o dată vorba că norocul îţi cade sau întreg, sau deloc! ANA Nimerişi, dar ce folos ? Norocul dumitale e totuşi numai pe jumătate, căci moşul la ceasul acesta e cine ştie unde! 35 Ai dormit prea mult sub prun! 4:> NEFÎRTATE Dacă a plecat, a plecat. Nu-i nimic. M-oi descurca eu cumva. Cel puţin dădu peste mine norocul întreg să pot sta de vorbă cu dumneata. Am primire să mă odihnesc puţin 5 pe-un colţ de scăunel? ANA Cuprinde loc, bade, cu-ndrăzneală! NEFÎRTATE Doar n-o să mă-ntind cît cuptorul ăsta! 10 ANA Da' pe omul meu îl cunoşti ? NEFÎRTATE Iţi închipui că nu e chip să-1 ştiu pe badea Noe? Vrednic om ! Şi cu el aş fi avut eu ceva! Aşa, ca un schimb de sfaturi! !5 ANA Îmi pare rău. A luat-o spre frunza verde — şi cine ştie cînd s-a-ntoarce! Poate deseară. Poate mîne seară. NEFÎRTATE Uite năcaz! Trebuia să fluier a pagubă — şi eu mă bucu-'20 ram! A luat merinde? ANA şovăie, dar aproape întăreşte. NEFÎRTATE De-a luat, nu se-ntoarce deseară. Iar pînă mîne seară nu 25 mi-e cu putinţă să aştept. Hm, ce-i de făcut? Şi ce de cale făcui! Şi cîtă cale mai trebuie să lapăd de pe călcîie! ANA N-aş putea oare să-ţi fiu şi eu de vreun folos ? NEFÎRTATE 30 Dumneata? 50 ANA Eu! Ce te.miri aşa? NEFÎRTATE Iacă mă-ntreb şi eu — poţi au nu poţi? 5 ANA Cum crezi — NEFÎRTATE Eu nu cred nimic. Eu stau numai aşa în cumpănă. Ce să te mai încurc şi pe dumneata în treburile astea şi aşa destul 10 de încurcate! — Adică, haide să vedem. Poate că mă îndrumi cu ceva, ca să mă scuteşti de aşteptare! Sau las'! Mai bine nu! Femeile să rămînă la ale lor, să nu se amestece în altele! Eu m-aş mulţumi să aflu doar cam despre ce-au vorbit — Moşul şi cu Noe — 15 ANA ezită încuviinţaşi adineaori că badea Noe nu e un bicisnic. Ai mai văzut dumneata undeva, cîndva om care nu e ne-om să spună femeii ce drege şi ce hotăreşte ? De-ar slăbi omul 20 numai o clipă destăinuindu-se femeii, praf s-ar alege de toată vrednicia lui! Aşa că, vezi dumneata,---atîta doar înţelesei şi eu că moşul care trecu l-ar fi tocmit la tăiat de pădure! NEFÎRTATE 25 La tăiat de pădure ? ANA Puţinul ce l-am înţeles!--Poate că îmi împărtăşeşti dumneata mai multe! De altfel nici pe moşul — eu nu l-am zărit decît cînd da să plece şi dintr-o parte. Mi se părea mai 30 mult ca o arătare decît aievea — NEFÎRTATE Arătare ? Aşi! Te-a încercat asemenea părere ? — Moşul e fiinţă mai aievea decît suntem eu şi cu dumneata! 51 10 ANA Mie -mi spui ? — li plac însă glumele şi-şi face joaca bătrînul cu cine poate şi unde poate — nu-i aşa ? NEFÎRTATE Cu mine nu, nici eu cu el! ANA Dumneata, care eşti umbra lui? Nu hălăduiţi undeva tot împreună? NEFÎRTATE Intr-un fel — da! Eu, adică, mă ţin tot pe urma lui — ca să-1 iscodesc! ANA Ca să-1 iscodeşti ? — Şi care-i pricina că nu vă înţelegeţi ? NEFÎRTATE 15 Ca să fiu mai desluşit — eu, umblăreţ şi cu neastîmpăr cum sunt, am intrat într-o mare întreprindere... ANA Cu alţi tovarăşi de seama dumitale? NEFÎRTATE Singur, leliţo, singur. 20 30 Nu cu moşul ?! ANA NEFÎRTATE Nu mă învoiesc eu cu oricine. Eu stau pe picioarele mele. Şi întreprinderea e mare, mare de tot. Moşul umblă să-mi strice socotelile şi să-mi zădărnicească dobînda. C-aşa e firea lui. S-a jurat să-mi taie vadul. Şi aşa, printre picături, sunt nevoit să mă ţin pe urmele lui şi să fiu cu ochii-n patru. Şi cînd te gândeşti c-ar fi loc destul şi pentru doi! îşi are şi el întreprinderea lui! Tot mare şi asta. Mare! Dar Moşul vrea să fie singur! De la un timp m-am înfiripat şi eu puţintel. io 15 20 25 30 35 Că mă zbat zi şi noapte, an cu an. Şi nu mă pot plînge, treburile merg. Numai cît Moşul a băgat de seamă că osteneala mea e cu rod, şi-atunci a prins şi el să se mai ostenească, de unde pînă aci îşi făcuse din timp sfîntă duminecă! Acu se apropie iar o răspîntie cu primejdii. Căci drumurile noastre se întretaie şi se ciocnesc din cînd în cînd. La încrucişare se va vedea care pe care! — Dar, precum iau seama, eu îndrug cîte verzi şi uscate, în vreme ce dumneata stai cu gîndul încordat şi asculţi! Ca arcul, că nu ştii cînd zboară săgeata! Aşa făptură ca dumneata îmi place! încercai, după cum repede ai prins de veste, să scot ceva din dumneata ca să-mi pot vedea de ale mele, să mă îndrept într-o parte sau alta! Cînd colo, dumneata cu izbînda! Ridici totu' din mine fără să dai nimic. De aşa femeie s-a putea îndrăgosti şi dracul! Oricît de mîndru şi de frumos s-ar întrupa el, dumneata l-ai purta cu zăhărelu' — nu-i aşa? Fireşte, în preajma dumitale diavolul s-ar mulţumi şi numai cu atît! Care diavol ? ANA NEFÎRTATE Cel fără pereche! Chiar Nefîrtate! ANA Vrei să mă-ncînţi ? — Acolo, în slava lui neagră, Nefîrtate e holtei şi călugăr, iar cînd umblă pe pămînt nu-i deloc alegător. Aci el se mulţumeşte şi cu muieri de a doua mînă, bunăoară cu cumnată-mea, nevasta lui Simion din uliţa mare, sau cu altele, cu toate că acum e împărăţia lui, şi el şi le-ar putea alege după pofta inimii. Nu prea are gust — Nefîrtate! NEFÎRTATE O fi împărăţia lui — totuşi de dumneata n-ar îndrăzni să se apropie! ANA rîde Păcat — nu-i aşa? Poate că ar avea mai mult noroc decît îşi închipuie, dacă îşi închipuie! 52 5» 10 15 20 25 30 NEFÎRTATE Păzea! Să nu te-audă! ANA se uită atentă la el şi-şi duce fusul la gură ca un deget Ce lumină ciudată s-a aprins dintr-o dată in ochiul dumitale ! NEFÎRTATE S-o fi aprins, cum naiba să nu se aprindă! în gînd il fericeam pe Nefîrtate pentru norocul lui! ANA Degeaba — dacă nu-1 ajută gustul! NEFÎRTATE Te are cineva in grija lui,altfel zău că ţi-aş spune mai multe în privinţa aceasta! ANA Nu cumva mîncaţi dintr-un singur blid? NEFÎRTATE Mîncăm uneori... Nu numai din acelaşi blid. Cîteodată chiar cu una şi aceeaşi lingură! ANA Iată că începi să te lauzi şi să-ţi desfaci curcubeul ca toţi cîţi umblă prin prea multe locuri şi sar dintr-un ţinut într-altul! Ei, haide! Lasă-1 în tăria lui pe Cel de mă are în grijă şi spune-mi ce aleanuri mai are Nefîrtate şi unde-şi mai potoleşte arşiţa ? NEFÎRTATE priveşte spre planul din nisip îţi spun — dacă-mi spui! îmi am şi eu opririle mele! Mi-e limba legată cînd văd semne pe cari nu le pricep! Ce n-aş da să le-nţeleg şi eu, cu mintea mea, aceste ciudăţenii la cari tot privesc! Parcă totul aduce a vrajă! Nisip mărunt în mijlocul odăii — şi dungi — sus— jos — de-a curmezişul ---. Ce e cu nisipul de-aci şi cu semnele cele? Aţi pus fapt în ele pentru vrăjirea mîţelor de zece curţi ? .i ANA Ce să fie — ? S-au jucat copiii! Născociri de-ale lor! NEFÎRTATE s-a apropiat în răstimp de ea, îşi bagă degetul în caier şi-şi învîrte firul în jurul degetului 10 Ni s-apropie cărările — şi ne-am putea fi de folos unul altuia--dumneata ţii însă să mă întorci în jurul degetului — uite aşa! Crezi că n-are să-ţi pară rău? De-acu mie-mi stă bine cu drumul. Dumneata mi-ai rămas datoare cu multe şi de toate, cum ar fi să-ţi rămîn 15 şi eu dator cu ceva? ANA Mai treci pe-aici — nu-i aşa? Precum văzuşi — am obiceiul de-a muşca din cîlţi, dar nu din trecători cumsecade! NEFÎRTATE 20 De m-aş lumina numai încotro s-o iau! ANA Poate n-ar strica să faci oarecare popas în sat. Şi-a lua vremea sarcina să te descurce. într-o zi-două se pot întîm-pla încă multe, şi din întîmplări mai culegi şi cîte-o povaţă! 25 NEFÎRTATE S-auzim de bine! Iese. ANA singură 30 El c-o întreprindere, moşul cu întreprindere! Mari de tot amîndouă. Ce drăcie de întreprindere o fi avînd moşul că nu se înţelege cu Omul aista ? în locul moşului — eu m-aş 10 15 înţelege! — Voi mai ridica eu multe, cu încetişorul, de la roşcovanul ăsta. Oare mai trece pe-aici? — Cine-şi bagă o dată degetul în caier — se întoarce! — încaltea am dat de urma bătrînului. îşi face jocul şi glumele cu omu' meu! | Asta stă! Pe uşa din fund dau năvală Ion si Aron, fiecare cu cîte o furcă. SCENA VII Ana, Ion, Aron ARON ţipînd ARON Unde-i, mamă, să-1 înţepăm? Unde-i, mamă? ION la fel Se uită primprejur, căutînd. ANA Ce urlaţi aşa — împieliţaţilor?! Că-mi spargeţi urechile! Pe cine căutaţi? Pe cine să-nţepaţi? ARON 20 A fost Nefîrtate aici! Ne-a spus unchiu' Simion că 1-a zărit furişîndu-se în moară! ANA Ei, lăsaţi-mă odată cu închipuirile! Mai slăbiţi-mă! N-aud decît prăpăstii ce alină pe bezmetici! Azi de dimineaţă — 25 Dumnezeu în moară, acum dracu'! Se pare că aţi căpiat cu toţii! Cei doi puternici nu încap unul de altul cît e lumea de mare, şi acu dintr-o dată să-ncapă într-o moară de om sărac, şi încă într-o singură zi! Ce Nefîrtate, măi ? Era om cumsecade şi atins de năcazuri, ca noi toţi. Furcile jos! Şi 30 lui unchiu vost' i-ar şedea mai bine să-şi păzească zăpla-zurile lui! ION întrebarea e — dar dacă-ti făcea vreun rău? io 15 Puteam oare să stăm cu minile în şolduri? ANA Bine, bine! Mi-aţi fost mai viteji decît se cade, vedea-v-aş mai degrabă cuminţi decît viteji! Copii! Să-mi adunaţi nisipul de-aci, şi-1 căraţi de unde 1-ati luat! Unu-doi! ARON Se supără tata! ANA Pe tat'to lasă-1 în paza mea! ION L-o fi apucat şi pe el dorul să se mai joace o dată în nisip! Sireacu' tata! De ce să-i stricăm jocul? CORTINA 5P PRIMARUL ACTUL AL TREILEA Colţ de sat, aproape semicerc. în stingă — moara de lemn, văzută pe dinafară, cu intrarea şi cu două roţi de apă, în nemişcare. Spre dreapta case ţărăneşti, cu ferestre şi porţi. Ziduri albastre, coperişe de paie, afumate, cu muşchi verde pe ele. în faţa casei din dreapta se ţine judecată. Patru juzi, şezînd pe un podmol mai înalt, în faţa lor Primarul, în picioare, şi înapoia lui, mai la o parte, pe-un scăunel — Noe. în apropierea juzilor — Pîrgarul. SCENA I Cei patru juzi, Primarul, Noe, Pîrgarul ÎNTÎIUL JUDE Alt neajuns sau încordare dumneata, ca primar al satului, n-ai avut cu morarul ? PRIMARUL Nu, n-am avut. ÎNTÎIUL JUDE Niciodată ? PRIMARUL Pot jura! ÎNTÎIUL JUDE Ai jurat o dată pentru toată mărturia ce vei rosti! Nu e nevoie de alt jurămînt. Primarul este mai curînd rugat să ne spună cînd a aflat întîia oară că pîrîtul a intrat fără încuviinţare în pădurea satului din locul zis sub „Fruntea Rea". l'ntr-o zi paznicul dete pe la mine cam îndoit şi-ngln-durat. Şi începu a-mi povesti că stejarii din locul pomenit cad ca retezaţi, unul după altul, sub securea morarului Noe. 5 întru început nu-mi prea venea a crede, pe urmă alţii au întărit cele văzute. Să tot fie vreo cinci luni de-atunci! AL DOILEA JUDE Cum s-a făcut că dumneata ca primar nu ai luat măsuri de îndată ca să preîntîmpini sau să opreşti prăpădul? Căci î't ceea ce s-a întîmplat este prăpăd! PRIMARUL Gîndeam eu — aşa pentru mine — şi poate-am greşit — că morarul Noe e morarul Noe, cel cinstit la vamă şi aşezat. Nimenea n-a avut prilej să ridice glasul cu nimic împotriva 15 lui de cînd ne cunoaştem, şi doar nu ne cunoaştem de ieri, de alaltăieri! într-o zi s-a opri el pe la mine, lămurind — ce şi cum! Şi-1 lăsai în voia lui, ştiindu-1 om întreg şi destul de înstărit ca să răspundă oricînd pentru fapta lui. Cum zilele însă se măcinau fără de-a auzi glas de morar pe la 20 primărie, îmi luai odată singur inima în dinţi şi trecui pe la moară. Zic: ascultă Noe — cum se face şi ce? El îmi răspunse: Fii pe pace, primare, că totul e în bună rînduială, un alt primar mai mare mi-a dat încuviinţare, va veni ziua cînd veţi afla! — şi, de-atunci, eu fui pe pace şi-n aşteptare! 2î AL TREILEA JUDE Cît e paguba? PRIMARUL Paguba? Cine s-o preţuiască întocmai ? O pădure întreagă a fost culcată! Şi afară de asta s-ar mai pune în socoteală şi 30 pagubele ce-or mai veni de acu peste sat de sub Fruntea Rea! Căci, vedeţi dumneavoastră, pădurea aceea nu era menită tăierii, ci să aţină calea ploilor, să apere aşezările noastre de puhoaie ca o stavilă vie. Acum nu mai este nici o piedecă pentru Muma Ploilor, şi-o să curgă ades puhoaie 35 din părul ei, ducînd totul din cale! Muma Ploilor! NOE surîde, dă din cap Da, are să fie! AL PATRULEA JUDE 5 către Noe Şi dumneata? — Ian priviţi-1! Noe zîmbeşte! Se bucură! NOE De unde să mă bucur?! — Mă mirai şi eu că la Muma Ploilor încă nu m-am gîndit. Are dreptate primarul! 10 AL PATRULEA JUDE către primar Ciudăţenia cu celălalt primar — dumneata cum ţi-o potriveşti ? Despre care alt primar îţi vorbea Noe ? — Noi n-avem alt primar ales de noi aici, in sat, decît pe dumneata! Noe 15 ţi-a pomenit de-un altul — mai mare! Asta înseamnă că Noe mai umblă şi cu alte gînduri — ascunse şi acelea ca multe ale sale! Să răstoarne poate că rînduielile statornicite de totdeauna, să intre într-o zi pe neaşteptate şi cu puterea în ele, cum a intrat cu securea în stejeriş! 20 PRIMARUL Din partea asta nu mă văd mărturie, şi să mă iertaţi! De unde şi cum aş şti la care alt primar se gîndea Noe... decît aşa, din auzite, şi după auzite nu-mi fac mers şi cale. Eu mă găsesc aici în faţa unor juzi cinstiţi şi am jurat 25 să pun în lumină ce cunosc eu, nu ce vorbesc alţii. De altmintrelea dumneavoastră veţi binevoi a-1 întreba chiar pe dinsul care alt primar i-a dat încuviinţare! Eu nu cer decît să fie judecat cu dreptate şi să fie despăgubită comuna pentru ştirbirea bunului, care e al tuturor. 30 AL DOILEA JUDE Ridici cuvînt să fie judecat ca un fur care a intrat în avutul obstei? 60 10 PRIMARUL Eu nu sunt chemat să judec. Şi dacă e să ridic cuvînt, ridic unul singur: să se facă dreptate precum rînduieşte legea şi după cumpănirea faptelor. ÎNTÎIUL JUDE Martorii! Să vie Simion ! PRIMARUL se aşază pe-un scăunel, urmărind mai departe dezbaterea. PÎRGARUL se duce în casa din mijloc şi aduce de acolo pe Simion, care vine în faţa juzilor. 15 20 SCENA II Cei de mai înainte, Simion ÎNTÎIUL JUDE către Simion Jură că vei spune tot ce ştii şi numai adevărul! Jur! SIMION ridică mîna INTIIUL JUDE Ce mărturie aduci ? SIMION Mărturia mea e mărturia obştei. Mai acu vreo cinci luni, o luai cu măciniş la moară. Fratele meu, morarul, mi-a făcut 25 drumul întors şi nu m-a ajutat măcar să-mi ridic pe umăr sacul nemăcinat. Spunea că n-are timp, că e cuprins de alte treburi şi griji. De atunci moara are sfinţi şi-n zilele de lucru. Cît e săptămîna Noe are Marţea Focului — aci nu mai macină decît carii în grinzi şi şoarecii printre pietre. Roţile, precum 30 vedeţi şi dumneavoastră nu prea departe, prind să putre- 61 zească, apa în bolboacă a făcut strai verde şi broaşte, şi-apoi a îngheţat! Toată suflarea de la o mie de vetre şi fumuri trebuie să se căznească pînă la moara din vale, cale de două zile, fiindcă preavrednicul morarul nostru şi fratele meu nu 5 mai are răgaz şi suflet pentru meserie! Sufletul şi 1-a pierdut, răgazul nu şi—1 găseşte. Iar pricina —- dumneavoastră o veţi şti! Din parte-mi cred, şi alături e toată obştea, că nu mai putem să rămînem aşa neîntregi şi cu moara lovită de odihnă. Şi mai sunt de părere că pentru pagubele făcute sub Fruntea 10 Rea — să i se ia omului moara, să fie aşezat în rosturi aci un altul, care s-ar pricepe şi care are răgaz. Nu cer să fiu aşezat eu, cu toate că mă pricep — dar oricum — să fie rostuit cineva în slujba asta pentru folosul fumurilor! AL DOILEA JUDE 15 Alt ce mai stii ? SIMION Ce se mai şopteşte de la o ureche la alta — că Nefîrtate s-abate cam des prin moara asta cînd Noe se duce să-şi potrivească lemnele, după cum îl sfătuiesc ceasul rău si 20 frigurile! AL TREILEA JUDE Are asta vreo legătură cu judecata? SIMION Cu judecata nu are — dar poate că are cu oarecineva... NOE 25 Mai schimbă Nefîrtate de vatră, după ce i s-a urît cu binele din casa ta, Simioane! Cînd suntem lipsă, eu şi cu Ana, s-abate pe la moară cine pofteşte. Slobod e oricine să intre. Şi tu mai intri cînd suntem lipsă — şi te uiţi si isco-30 desti! SIMION Uite — că intru! Că e moară de la muma, care ţi-a lăsat-o s-o gospodăreşti! Şi rău a făcut muma! Ehei, multe sunt lipsă-n moara de alături! Roata de sus are nevoie de fus 35 nou, roata de jos e ştirbă de lopeţi, la fiecare coş s-a ros cîte una din pietrele-gemene! AL TREILEA JUDE Ţii răboj despre toate, Simioane? SIMION Cine cercetează — vede! Că, dacă e să mă trezesc morar 5 într-o dimineaţă, atunci se cuvine să mă pregătesc din vreme! ÎNTÎIUL JUDE. Bine, bine — Simioane! — Alt martor! Simion pleacă prin stingă, Pîrgarul cheamă pe Ana din moară. 10 SCENA III Cei patru juzi, Noe, Pîrgarul, Primarul, Ana ÎNTÎIUL JUDE către Ana Dumitale, fiind soţia celui pîrît, nu ţi se pune nici o silă 15 să stai mărturie! ANA Nu mi se pune, dar vreau eu! ÎNTÎIUL JUDE Atunci te ascultăm! 20 ANA Eu poftesc să mă luaţi cu jurămînt! ÎNTÎIUL JUDE Fie aşa, dacă vrei! Jură! ANA 25 ridică mîna Jur! ÎNTÎIUL JUDE Ascultă, Ano, ai dumneata vreo bănuială — vreun prepus _ fost-a omul dumitale îndemnat de cineva la fapta 30 cu pricina? 62 63 ANA ANA 10 15 20 25 30 35 64 Fost-a. De-un moş care-a trecut pe la moară chiar în dimineaţa zilei cînd omul meu se îndruma spre isprava de necrezut! Am dat eu de oarecari urme ale moşului, dar cercetările nu m-au dus prea departe! AL DOILEA JUDE Vasăzică de oarecari urme ai dat? Unde? în ţarină — pe pragul morii — sau — ANA în lume — preacinstiţilor! încît astăzi ştiu cel puţin că moşul e viu ca şi noi. El trăieşte undeva! De m-aţi întreba însă unde — n-aş putea să vă mulţumesc-- INTIIUL JUDE Dumneata crezi cu alte cuvinte că moşul nu era o simplă arătare! ANA Ce arătare?! E viu, preacinstiţilor, arză-1 viaţa pe dinăuntru ! El şi-a făcut glumele cu bărbatul aista, şi Noe s-a bizuit! AL DOILEA JUDE Frumos, numai cît un om cu judecată nu se lasă înduplecat la fapte de neînţeles, cum răsare fapta lui Noe! Şi soţul dumitale era doar om cu judecată! ANA Era! Din dimineaţa ceea însă s-a curmat şi n-a mai fost. Spuneţi-mi dumneavoastră, cari cumpăniţi, de puteţi să numiţi om cu judecată pe unul care doboară o pădure ce nu-i a lui, ca să clădească o arcă! Arca, să fie cu iertare, este o casă mare cu fund de corabie! Noe şi-a pus gind să pornească pe munţi în sus cu arca! N-o să-mi spuneţi dumneavoastră, nici azi, nici mîne, că asta-i minte de om întreg! Judecata i-au făcut-o şi copiii satului, cari răcnesc după el şi-1 arată cu degetul! AL DOILEA JUDE Ce strigă copiii ? Hai-Hui-Nebunul, cu corabia pe munte!! ÎNTÎIUL JUDE Copii — ce să le faci! 5 ANA Copii neapărat — şi n-ai ce să le faci! Totuşi nici dumneavoastră n-o să numiţi altfel pe unul care-şi lasă rosturile în paragină pentru o arcă cu care să sui munţii! Şi avea Noe acasă muiere şi copii, pe cari şi-i lasă pe dru-10 muri, singuri şi ruşinaţi! ÎNTÎIUL JUDE Cum s-o fi ajuns la toate astea? AL DOILEA JUDE Ne cade asupra frunţii şi stăm aşa cu foţii şi ne-ntrebăm, 15 şi nu găsim cheie faptului! AL TREILEA JUDE Ano, poate că dumneata nu l-ai îndrăgit îndeajuns pe omul dumitale şi-atunci Noe a îndrăgit arca. Căci aşa pare făcut omul, să nu stea singur cu gîndul singur, ci să îndră-2o ' gească ceva. ANA Vă faceţi păcat gîndind aşa. Eu nu l-am îndrăgit pe omul meu? Eu? Dar aşa cum l-am îndrăgit eu n-o să-î îndrăgească nici pămintul care-1 va cuprinde eîndva! 25 AL PATRULEA JUDE Multe am aflat în legătură cu isprava lui Noe, şi din zvonuri, şi din mărturii — un singur lucru n-am putut să-1 ducem pînă la capăt şi rămîne ascuns! Ce crede bărbatul dumitale, la ce şi-n ce împrejurări i-ar putea fi de folos arca 30 aceea de sub munte, la care clădeşte cu zor, de parcă ar fi ţinut din urmă cu biciul?! Căci, după cum ne dăm cu părerea, o arcă e făcută să porneşti cu ea pe apă mare: Arase găseşte prin tă-ne-o, s-o vedem şi noi! Apă mare nu. 65 împrejurimi cît ţine zarea. Noi avem aici — un rîuleţ în care se-ncurcă şi se opresc buştenii! Ce să începi aci cu arca ? Rîuleţul, oricît de sălbatic, i-ar trece pe sub talpă! Iar pînă să dai de mare trebuie să mergi şi s-o ţii pe jos, spre răsărit, 5 un an şi mai bine. Nimenea dintre cei vii ai noştri n-a ajuns pînă acolo. ana Eu atît a am înţeles, că are de gînd să suie cu arca în munţi — cînd şi-n ce împrejurări anume nu ştiu — sau mai bine 10 zis ştiu şi dinspre partea asta ceva, dar mi se încleştează gura. De-aţi afla povestea, l-aţi închide ca pe-un suflet nesănătos ce este! L-aţi închide şi v-aţi bucura — v-aţi bucura că nu s-a lăcomit şi la alte stricăciuni mai amarnice, cari nu se mai pot îndrepta în nici un fel! 15 INTIIUL JUDE Şi acu dorinţa dumitale, Ano, care ar fi ? ana Mai pot eu să am vreo dorinţă — răvăşită cum sunt ? Aş socoti ca o dezmierdare pentru mine — să rămină fiecare 20 cu paguba sa. Eu cu paguba mea, satul cu paguba lui. Eu cu paguba că mi s-a smintit bărbatul, satul cu paguba c-a rămas fără pădure! întîiul JUDE Dacă am da ascultare dorinţei dumitale, ar urma să-ţi 25 închidem omul într-o casă de sănătate, ca să nu scape-n alte năzbîtii, dezlănţuind cine ştie ce nenorocire asupra obştei! al doilea JUDE Privind din cealaltă parte, e limpede că satul nu-1 putem 30 lăsa fără dsspăgubire. Sa răscoală oamenii şi-şi fac toţi de cap ! O răspundere şi-o rînduială trebuie să domnească printre noi, altfel sare totul din încheieturi! ■ ana Dreptatea dumneavoastră o ia cam într-o parte, preacinstiţilor juzi, adică tot spre obşte! Ca şi cum afară de obşte n-ar mai fi nimenea, ca şi cum n-aş mai fi nici eu, nici tu, 5 nici el. Şi încheierea ar fi să rămînem, eu şi cu copiii, pe drumuri, fără moară, fără casă, fără pămînturi. Cu ce suntem, eu şi cu copiii, vinovaţi ? Vinovat este sau cel ce a rînduit sminteala, sau moşul a cărui urmă s-a pierdut. Pe întîiul nu-1 puteţi chema la judecată, pe al doilea îl puteţi căuta! 10 al treilea JUDE Vom cîntări noi toate astea, totuşi cel mai bine ar fi — să despăgubiţi satul cu moara, cu casa şi cu pămînturile! Noe, harnic şi priceput cum este, se gospodăreşte iar, mai repede decît vor înverzi la primăvară livezile! 15 ana Harnic şi priceput a fost cîndva! în răstimp multe s-au schimbat. Acu umblă cu arca peste munţi. I s-a întors inima spre slavă şi, dacă nu-1 închideţi în casa de sănătate, omul meu de arcă nu se lasă! Nu s-ar lăsa nici de ne-ar vedea 20 uscîndu-ne de foame în marginea vîntului! Dumneavoastră încă nu i-aţi întîlnit înverşunarea! întîiul JUDE Da' aprigă femeie eşti, Ano! Cine-ar fi crezut? ana 25 Aprigă, zău, cînd lacrimile mele, de multe ce sunt, ard şi pe bătrînii mei în groapă! întîiul JUDE Nu vi se pare că începurăm a face judecată fără pîrit? Să ne strîngem şi să vedem ce-a spune şi el! Morarul Noe e 30 poftit să jure că va mărturisi tot ce ştie şi nimic decît adevărul ! NOE ridică nuna Jur că voi spune numai adevărul, dar nu pot să spun 35 tot ce ştiu ! 66 67 10 15 20 INTIIUL JUDE Vei spune alunei — ce poţi! NOE calm Neapărat că ceea ce glăsuieşte cu atîta foc Ana mea ar putea »ă răspundă la ceva, de n-ar fi înainte de vreme. Poate că mi-am ieşit din minţi! — Dar cine să mă judece astăzi că mi-am ieşit au nu? Judecăţii încă nu i-a bătut ceasul! Ceea ce încercaţi nu poate fi judecat acum, ci numai mai tirzui, adică peste vreo cîte va luni! Aşa că din parte-mi aş putea să cer preacinstiţilor juzi amînare. Şi fără îndoială că animarea mi s-ar îngădui, fiind vorba doar de patru luni. In patru luni nu se prăpădeşte lumea, ca să nu puteţi aştepta, dumneavoastră şi satul. Pînă atunci isprăvesc arca! Iar atunci se va vedea dacă a fost sminteală sau nu! Treeîucl la celelalte, adică la faptă, la tăierea fără încuviinţare a pădurii, care este a satului, aceasta poate să fie judecată cum credeţi dumneavoastră mai bine. După legile scrise voi fi judecat la despăgubire! Mai presus de legile scrise suni; însă legile nescrise! Eu am lucrat din poruncă itâ. Ceea ce s-a întimplat a fost forţă majoră! mai INTIIUL JUDE Cum adică ? 30 NOE Aşa — forţă majoră! ÎNTÎIUL JUDE Lămureşte-ne, bădiţă Noe, să pricepem şi noi! NOE Forţă majoră — e un cuvînt acesta — mare cuvînt, un cuvînt pe care dumneavoastră de multe ori îl rostiţi cînd chemaţi la judecată de pildă puhoaiele de ploaie ce sparg zăgazurile, ducînd zăvoaie şi case, grajduri şi suflete! Dacă nişte puhoaie care sting o singură vale sunt forţă majoră, putere asupritoare, cum n-ar fi atunci cuvîntul Aceluia care leagă si dezleagă izvoarele!? 68 INTIIUL JUDE Sunt legi şi legi. Legi scrise şi legi nescrise. Aceasta-i adevărat. Vei găsi insă că noi suntem puşi aci să judecăm după legile scrise, căci după cele nescrise, judecă numai 5 Cel-de-Sus! NOE Ca şi cum ce e lege în cer n-ar fi lege şi pe pamînt! ÎNTÎIUL JUDE Aceasta nu m-aş încumeta s-o tăgăduiesc. Să lăsăm Tăria 10 în liniştea ei şi să rămînem mai aproape de ţarină, dacă ni s-a dat să trăim în ţărînă! Pentru orice răufăcător e foarte lesne a spune c-a lucrat dintr-un îndemn mai înalt, de dincolo de cugetul său păcătos! NOE 15 Nu sunt purtat aci de grija ascunsă de a-nvj scoate avutul de sub judecată! Asemenea gînduri pot să-ncerce pe oricine, nu pe mine! Eu, de cînd m-am. legat să clădesc arca, m-am despărţit de toate ale mele. Mărturie stă moara, care de-atunci nu mai mişcă! Cine vă opreşte să despăgubiţi satul cu lot 20 avutul, din care eu de mult am ieşit? AL TREILEA JUDE Dumneata 'ei fi ieşit, dar Ana şi copiii — ei ce vor începe ? NOE N-am rugat încă pe nimenea să le poarte de grijă! 25 AL DOILEA JUDE Noi vedem că Ana se ţine cu aminclouă mînile de uşa morii şi-şi apără ce i s-a dat. Şi nu se dă înapoi de la nimic! Cum se face că, în loc de a se aşeza sub porunci mai înalte, ea mai vîrtos te învinuieşte pe d-ta? 30 NOE I se va ierta ei, că ea e mumă înspăimîntată de tot ce-ar putea să aducă ziua şi ceasul. Copiii îi sunt mai aproape decît cerul! 69 AL DOILEA JUDE Noi suntem gata să te credem, bădiţă Noe, dar oricine ar putea să cadă la fapte mai grele chiar decît fapta dumitale şi să se pună sub scutul unui cuvînt de sus! Şi-atunci 5 unde ajungem? noe Totuşi — adevărul acesta este. Eu am fost vîrît, fără de voie şi fără putinţă de împotrivire, într-o înlănţuire de fapte mai tari decît noi toţi. Sunt rob şi mă ostenesc sub silnicie 10 cerească! al treilea JUDE Cum nădăjduieşti să dovedeşti acestea?- noe La ce să dovedesc? Eu n-am venit ca să dovedesc! Eu 15 n-am venit aici nici măcar să mă apăr! întîiul JUDE 30 Dar acu ce faci ? Oare nu te aperi ? noe Nu mă apăr! Eu vreau numai să lămuresc ceea ce se poate. 20 Mai mult pentru dumneavoastră decît pentru mine am venit aici. Dacă nu mă-nşel, toţi vă frămîntaţi sub văzul meu, dumneavoastră judecătorii, primarul, Ana şi toţi cei ce plecară ---. Primarul nu mai doarme de jalea pădurii, Ana mea nu se va odihni pînă cînd nu e pusă la adăpost 25 de smintelile mele, fratele Simion se omoară cu zile de pofta de a-mi lua locul la iaz, şi dumneavoastră vă frîngeţi minile şi cugetul ca să opriţi limba cumpenei ce cade cind într-o parte, cînd în alta! Nu pot spune ce lucruri de nimic mi se par toate astea gîndindu-mă la ceea ce va fi într-o zi! INTIIUL JUDE Mai încetişor, Noe! Cu graba încurcăm toate lucrurile. Să le luăm pe rînd! Dumneata vorbeşti de — putere asupritoare ! Poate ne îndupleci dacă ne spui cine, cum, în ce împrejurări şi cu ce scop ţi-a dat porunca mai înaltă! 70 noe Porunca mi-a dat-o Moşul. al doilea JUDE Moşul putea să fie oricine. Spune-i pe nume! 5 noe Şi dacă n-are nume? al treilea jude Eşti dumneata aşa de sigur că Moşul era—Cel fără nume? NOE 10 Că mi-a vorbit acu cel de al treilea jude — nu sunt sigur, c-am dat faţă atunci cu Moşul cel adevărat sunt sigur! întîiul JUDE Cel adevărat, la care te gîndeşti dumneata, nu se mai arată oamenilor! 15 noe Cînd păcatul omenesc face roiuri, atunci se arată. Mie cel puţin mi s-a arătat! al patrulea JUDE Ca unui păcătos ce eşti? 20 NOE Ca unui nevrednic ce sunt! întîiul JUDE Bun, să presupunem că este aşa. Cum rămîne afacerea cu arca? Moşul cel adevărat ţi-a dat poruncă să dobori 25 stejarii din pădurea satului şi să faci o arcă! Pentru ce? Să urci munţii cu ea? noe Nu mă îndemn a vorbi! întîiul JUDE 30 Sau nu ştii nici dumneata pentru ce anume îţi dădu porunca s-o clădeşti? 71 NOE Eu ştiu, dar nu pot să spun. ÎNTÎIUL JUDE Nimenea nu te sileşte să destăinuieşti ceea ce crezi că ă trebuie să rămână acoperit. Sunt totuşi dator să te îndrum spre binele dumitale. Lămurind împrejurările mai uşurezi poate că osinda. Scopul în vederea căruia a fost săvîrşită fapta cade in cumpănă. Dacă-1 aflăm, tipsia se ridică. Dacă nu-1 ştim, tipsia coboară. Totul se pare că are o legătură. 10 în lanţ. mai lipseşte doar o verigă! ANA Veriga aceea e lipsă în capul lui, nu în lanţul faptelor! NOE N-am fost destul de limpede? 15 AL PATRULEA JUDE Ga apa de rnunte pentru vederea dumitale, pentru a noastră însă mai puţin ! în orice pricină ce se iveşte în comunitate şi e adusă în faţa noastră spre judecare se găsesc părţi lămurite şi părţi de beznă! Totdeauna părţile întune- 20 cate mai îngăduie să fie ghicite sau măcar bănuite. Unul dintre juzi vine cu o părere, altul cu altă părere. Aici s-a pus însă zăvor oricărei ghiciri, şi nimenea nu-şi poate închipui ce anume ar putea să fie! Şi stăm toţi juzii şi ne mirăm! Fapta dumitale e un caier de întuneric. Morarul Noe, om 25 cinstit şi vrednic pînă la vîrsta de 33 ani, uită de meserie, de nevastă şi copii şi purcede a clădi o arcă, în mijlocul munţilor, o arcă mare cum clădire nu s-a mai pomenit! Fără deosebire mărturiile arată că Noe are gînd să ia înălţimile in răspăr — c-o arcă făcută pentru plutire! Şi Noe 30 nu făgăduieşte! NOE La ce aş tăgădui, cind e adevărat ? INTIIUL JUDE Ţinîndu-nc în neştiinţă pentru ce împrejurare şi cu ce scop clădeşti arca, nu ne rămîne decît să te judecăm la 72 10 15 20 25 30 despăgubire, luîndu-ţi-se tot avutul, şi-n acelaşi timp să te despărţim de lumea noastră ca pe-un om smintit! NOE Judecind astfel aţi dovedi că sminteala e mai curind de partea altora decît a mea! AL DOILEA JUDE Nu ne jigni pe toţi, bădiţă Noe! Nu noi am fost chemaţi în faţa dumitale, ci dumneata în faţa noastră! NOE îmi pare rău că lumina ce mi se-ngăduie s-o aduc poate jigni pe cineva! îmi am şi eu mintea şi părerile mele. Şi mi se pare că nu se poate să fiu judecat în acelaşi timp şi la despăgubire, şi ca om smintit. Căci smintitul n-are răspundere, şi cine n-are răspundere — nu poate să fie judecat la despăgubire! AL DOILEA JUDE Te judecăm atunci numai ca om smintit, şi ca atare ve suferi închisoarea şi nu vei mai putea să isprăveşti arca! NOE Asemenea judecată ar cădea pieziş din două pricini Mai intîi veţi recunoaşte că nu se poate sta de vorbă cu un om smintit cum staţi dumneavoastră cu mine. Dacă aţi socoti într-acest chip, s-ar răscula în cele din urmă cugetul în dumneavoastră, cari aveţi un suflet fiecare şi cari sunteţi puşi aci pentru dreptate. Şi, în al doilea rînd, judecind astfel e vădit lucru că satul ar rămînea fără despăgubire! Luaţi sfat de la cine puteţi dacă obştea ar ridica sau nu topoarele şi coasele împotriva dumneavoastră! ÎNTÎIUL JUDE Dumneata ai înclina cu alte cuvinte mai curînd spre despăgubire! NOE Eu nu înclin spre nimic, numai spre arcă! Eu vă spun numai că puteţi judeca fie într-un fel, fie în altul, nu însă în amîndouă felurile! Şi vă mai spun ce s-ar întîmpla dacă aţi judeca într-un chip şi ce s-ar întîmpla judecind în celălalt chip. Acum e rîndul dumneavoastră, cari veniţi asupra mea, să judecaţi şi să nu mă mai ţineţi aici degeaba. Scump 5 e pentru mine,' scump — fiecare ceas şi n-am timp de pierdut ! Eu nu mai am moară, nu mai am vatră, nu mai am pă-mînt! Eu mai am patru luni de sfîntă robie, cari sunt ale mele şi pe cari nimenea nu, mi le va lua! ÎNTÎIUL JUDE 10 se ridică Preacinstiţilor juzi, după cele auzite şi statornicite —vom trece în casa de-alături să ne sfătuim şi-apoi rostim judecata! CEI PATRU JUZI se retrag pe poarta din dreapta. 15 SCENA IV Primarul, Noe, Ana, Pîrgarul Toţi stau cîtva timp în tăcere, evită să se uite unul la altul. NOE liniştit 20 Ano — uită-te la mine! Nu-ţi feri sprîncenele! Eu nu sunt deloc supărat. Şi nici tu nu trebuie să te ruşinezi. Tu — tot dragă-mi rămîi, ca totdeauna. Te frămînţi şi te zbaţi pentru copii! ANA 25 Numai pentru copii mă zbat? Ba că mă supăr! Nu mă zbat şi pentru tine, Noe ? PRIMARUL îngăduitor Te zbaţi pentru Noe, Ano — şi-1 faci nebun? 30 ANA Eu îl fac ? — Dacă este. —' Asta nu e nici o ruşine! PRIMARUL Poate l-ai ţinut prea mult pe jeratic cînd erai fată mare! 74 ANA 10 15 20 25 30 S-a face el iar bine şi s-o-ntoarce! Eu atîta aştept! PRIMARUL Parcă el nu! Atîta aşteaptă şi el! Bădiţă Noe, pe mine să mă ierţi, n-am avut încotro. Am închis eu nouă ochi din zece cît s-a putut, pe urmă oamenii au prins să mîrîie. Şi-atunci am fost silit să-mi aduc aminte că sunt primar. NOE Nu trebuia să-nchizi nici un ochi, primare! Sau am lucrat eu într-ascuns? PÎRGARUL Acum se iau la ceartă juzii şi n-or şti ce să aleagă. De-ar fi după mine, eu aş hotărî aşa: Noe nu plăteşte nici o despăgubire, dar să lase arca în pace, aşa neisprăvită cum e. Şi din obşte fiecare să-şi ia partea din arcă — lemn de foc! Satul să fie bucuros că Noe a tăiat pădurea fără simbrie! ANA către pîrgar întreabă-1 pe Noe dacă s-ar lăsa de arcă! PÎRGARUL De ce nu s-ar lăsa dacă ar scăpa aşa uşor? Ajuns în asemenea încurcătură — eu ni-aş lăsa! PRIMARUL Fiecare judecă — pe cît l-ajută mintea! NOE către primar Ce veşti mai umblă, primare, prin sate şi prin ţinuturi, că eu de cînd cu astea ale mele nu mai prea ştiu cîte si ce fel! PRIMARUL Coada veacului — ce să fie! Mai mult rele! Parcă de la o zi la alta drăcila creşte. A devenit borţoasă. Toate merg 75 10 15 20 25 30 76 pe de-a-ndoaselea. N-ar fi cu mirare s-o ia într-o dimineaţă şi apa la deal în loc să curgă la vale, cum ii este ursita. noe De asta nici eu nu m-aş mira! pîrgarul Facem prinsoare — oameni "buni ? — Cine-a ghici cum cade judecata — a ăluia să fie arca lui Noe! Nu te supăra, vere Noe, — glumesc şi eu! Şi cum n-aş glumi auzind juzii puşi pe ceartă! La grea încurcătură i-ai aruncat. Noroc că întiiul are două voturi, altfel nu s-ar mai ajunge ia nici o încheiere! primarul Tu, pîrgare, ce crezi — cine cîştigă şi cine pierde? pîrgarul Noe pierde — şi pierde nu fiindcă n-ar avea dreptate, ci fiindcă a uitat să ungă osia morii! Hî — hî — hî! primarul Are să fie cum nici nu ne-aşteptăm! ana Eu nu pot să pierd! primarul Şi care-ar fi cîştigul dumitale, Ano? ana Cîştigul meu ar fi paguba mea! primarul Aşa e! Şi-apoi să mai creadă cineva că iţele lumii nu s-au încurcat! cei patru JUZI vin din casa unde au ţinut sfat. SCENA V Aceiaşi, cei patru juzi Toţi în picioare. Se ridică şi Noe, Ana, Primarul. întîiul JUDE 5 sentenţios Preacinstiţii juzi, întrunindu-se în sfat întreg, spre a judeca pricina ivită între primăria comunei, pîrîtoare, şi morarul Noe ca pîrît, după chibzuită dezbatere şi ţinînd cu înţelepciune seama de faptele puse în lumină, ca şi de toate 10 împrejurările ce fac mai uşoară vina pîrîtului şi ţinînd mai departe seama de împrejurarea că morarul Noe nu s-a mai făcut niciodată vinovat de alte asemenea călcări de lege, au hotărit: pentru pagubele, de azi şi de mîne, suferite prin tăierea de către pîrît a pădurii de sub Fruntea Rea, comuna 15 va fi despăgubită din avutul pîrîtului. Adică moara, casa şi pămînturile pîrîtului vor trece în deplina stăpînire şi folosinţă a comunei, dar morarul Noe va păstra dreptul de a şedea în casa sa şi de a se bucura de rodurile păminturilor sale, dimpreună cu soţia sa, Ana, şi copiii săi încă patru luni 20 de la rostirea acestei judecăţi, cînd se vor descoperi de la sine scopul şi temeiurile aievea ale faptei sale. NOE cu bucurie Ano, de azi în patru luni vă mut din moară de-a dreptul 25 în arcă! ana Bădiţă Noe, eu n-am să mă las! N-am să mă las pînă cînd nu ţi-oi scoate arca din cap ! Şi am să ţi-o scot cu rădăcini cu tot, ca un răsad rău, ce otrăveşte pămintul! 30 noe Dea Dumnezeu bine la toţi! Eu mă duc la arca de sub Fruntea Rea! Spre stînga. Toţi se-mprăştie care-ncotro, rămîne numai Ana. 77 SCENA VI Ana, apoi Nefîrtate ana singură s-aşază pe laviţa de la intrarea în moară, stă cufundată în 5 gînduri, lăcrimează în tăcere. Dintre case a ieşit Nefîrtate, s-aşază tăcut lîngă ea. Citva timp Ana nu bagă de seamă. Apoi se-ntoarce, îl vede, nu se miră De unde sărişi fără veste şi pe nevăzute? 10 30 nefîrtate De-acasă, dintre hotare! ana Cu atîtica nu mă lămureşti. Sau vorba asta vrea să fie cu tîlc, ca atîtea ale dumitale?! nefîrtate 15 Cauţi înţeles giumbuşlucului fără — ? Nu te-mbătrîni fără rost, că n-am cimilituri de vînzare! îmi făcui casa între hotare, ca să nu plătesc dare. Cînd vine slujbaşul dintr-un hotar să m-adune, răspund — mă ţin de ceilalţi. Cînd vine din celălalt hotar, zic — eu plătesc ălor de dincolo. 20 Ei, Ano, luă sfîrşit judecata? Alb sau negru? ana Aşa şi aşa, parcă şi juzii şi-au dat întîlnire aci venind toţi dintre hotare, ca dumneata. Şi-acu strînge-te, Ano, de unde te-au împrăştiat! Am pierdut tot: moară, casă. 25 pămînt. Dar chiar pe drumuri n-am rămas! Şi asta-i cu tîlc? Ba — fără! nefîrtate ana nefîrtate Suflă duh peste mine — să pricep şi eu! Fiindcă pînă acu — cine a pierdut tot a ajuns totdeauna pe drumuri! ana Am pierdut tot, dar nu trebuie să ieşim.. Cel puţin deo-35 camdată! Ne-au păsuit cei cu înţelepciunea în şezut! Bucu- 78 ră-te, Ano, că mai poţi sta aci patru luni! După patru luni — s-alege! Dacă s-alege cum mă tem eu — atunci am ieşit de-a binelea; dacă s-alege cum crede bărbatul, ieşim de aşijderea şi tot de-a binelea! 5 nefîrtate Are să se topească podmolul sub dumneata de atîta aşteptare! N-ai vrea mai bine să te muţi la mine, Ano ? ana Dacă n-ai sta chiar aşa, între hotare! 10 nefîrtate Pun de altă casă — unde ţi-a fi pe plac! Alege dumneata locul pentru talpă! ana Nemulţumitul ar clădi — aşa e totdeauna! Dar haide'să 15 privim o ţîr' şi'să nu ne aprindem! Oare nu e mai bine cum e dat să fie? —Vii, mă vezi, stăm de vorbă!—Mie-mi place aşa! nefîrtate Ce n-aş fi dat pînă ieri, alaltăieri să aud vorba asta îngî-20 nată de gura dumitale! — Vii, mă vezi, stăm de vorbă! Mie-mi place aşa! — Şi uite, astăzi, cînd mi-o spui — mi se pare că e cu întârziere! A rămas cumva în urmă vorba asta! Astăzi nemulţumitul ar fi voit mai mult! Sau îl mai iubeşti şi-acu pe Noe al dumitale?! 25 ana Ar trebui să pling de mîhnită ce sunt, şi găsesc totuşi poftă de şagă! nefîrtate Văd. .w Pînă cînd urechile mele vor culege numai şagă? 1 ana Pînă cînd dracul pe care-1 port cu dulcele pămîntului mi se va descoperi cine e! nefîrtate 35 Ai pierdut astăzi o judecată, ţii să cîştigi pe ceastălaltă? ana într-adevăr, căci după cît se pare este şi între noi o pricină! 79 10 15 nefîrtate Ano, dumneata îmi pipăi vorbele cum ţi-aş pipăi eu trupul între două ceasuri pe cari le visez şi cari nu vor să bată! Nu schiţează nici un gest. ana gol! Lasă-1 îmbrăcat trupul meu, Nefîrtate, că nu ţi-ar plăcea Ce-ai zis? nefîrtate ana Să nu-mi atingi trupul, c-atingi lumină, Nefîrtate! Sau ţi-e tare sfială de numele cu care te porţi ? Ca să vezi! nefîrtate Rîde. ana Da, aşa vorbeşte obştea c-o mie de guri! Iar dumneata, care vii să mă vezi şi să-mi pipăi vorbele de cîte ori ai răgaz şi mai ales în fapt de seară — dacă ai alt nume, de ce-1 as-20 cunzi ? nefîrtate Ţi-e cîntarul într-o dungă, Ano! Oare între noi doi sunt singurul care am buzunare şi tainiţe prin căptuşală? — Şi alţii cari mai obişnuiesc să treacă pe-aici nu au nume de 25 ascuns ? ana Alţii ? Cari alţii ? Mai trec şi alţii pe la mine în afară de dumneata ? nefîrtate 30 Pe la dumneata nu, dar pe-aici! Cît timp moşul pe urmele căruia mă ţin nu-şi destăinuie numele, de ce m-aş grăbi eu ? Eu sunt gata să mă-nvoiesc. Dar aşa: îţi dau, ca să-mi dai! Şi cît timp dumneata acoperi pentru ce anume clădeşte Noe arca cu ce drept aştepţi să-ţi descopăr cine sunt eu şi cine-i moşul ? ana 5 Suflet firav de muiere ce sunt, poate m-a scos prea repede din sărite gura răspîntiilor! Ei — haide, dacă nu eşti Nefîrtate, atunci cine eşti şi de unde ? Vorbeşte — pentru liniştirea mea! Numele nu trebuie să mi-1 spui numaidecît! Căci sunt mulţi oameni cumsecade cari poartă fără vină nume 10 cu neputinţă de rostit! Află că ţi-1 poţi schimba, de vrei! Am auzit de unul pe care-1 chema... hî... hî! 30 nefîrtate Cum ? ana 15 rîde Nu pot să-ţi spun — dar ce are a face! Pe urmă şi-a primenit omul numele! Cel de al doilea nume părea însă iar' mai mult o poreclă decît nume rîde sacadat 20 Urîtă poreclă! N-ei fi păţit la fel? Mă'neacă necazul, dar numele ăluia rîde în mine — pufneşte întrerupt Ei, dacă-mi spui — ce şi cine eşti îţi dau şi eu pe faţă de ce şi pentru ce Noe îşi clădeşte arca! Totul nu e decît o 25 năzbîtie, o năzbîtie care nu-şi găseşte perechea nici dacă şi-ar căuta-o în oglindă! nefîrtate începe dumneata atunci — ai întîietate, pentru că ceea ce îti voi arăta eu nu-i năzbîtie!! ana Răsărind în faţa lui Noe, aci în moară, moşul şi-a pus obraz că el e cineva! Pricepi dumneata — Cineva! Adică Domnul puterilor care leagă şi dezleagă izvoarele... Şi-a 80 81 scos cuvînt cumplit, cică va trimite potop, potop mare în lume, ridicînd apele mai sus decît toţi munţii! Şi că va pieri în adîncuri toată suflarea, curmîndu-se cu prăpăd toate păcatele de sub tărie! Iar Noe să potrivească o arcă, în care 5 va lua numai pe ai săi şi cîte-o pereche din toate vietăţile de pe uscat şi din văzduhuri, ca să rămînă sămînţă neprihănită pentru lume nouă! nefîrtate a ascultat cu încordare, apoi rîde cu hohote io Ca să vezi! Ca să vezi! Hohote. ana speriată de rîsul drăcesc care nu conteneşte. nefîrtate 15 Ce te-nholbi aşa speriată? ana Aşa rîs n^am mai auzit! nefîrtate Parcă eu am mai auzit vreodată năzbîtie la fel? E şugu-20 băţ fără pereche Moşul şi născocitor de snoave, lucru mare! Ei, Ano, dumneata ai binevoit în sfîrşit să-mi dai vedere într-o negură de nimic, află acum că Moşul, care şi-a pus obraz c-ar fi cineva--, nu e decît--ţi-am mai arătat eu altă dată — aşa cum se putea — pe departe şi cu ocoli-25 şuri--că amîndoi, adică Moşul şi cu mine, ne cam încurcăm unul altuia socotelile! Lucrurile au şi o înfăţişare mai închegată, şi, după cele ce vei auzi de la mine, ţi se vor lămuri multe! Moşul, aşa cum l-ai văzut, nici pomeneală să fie —• ceea ce... 30 ana Eu nu l-am văzut decît din spate şi dintr-o parte! nefîrtate Bine, bine — — Prin meseria ce şi-a ales, Moşul, aşa cum l-ai văzut numai din spate şi dintr-o parte — e stăpînul 35 unei întreprinderi — «2 ana Şi întreprinderea e mare, mare de tot. mai spus! io 15 25 30 35 ceea ce mi-av nefîrtate Ce mare —Ano?! întreprinderea e fără margini! Lucrează în întreprinderea lui sute şi mii de lucrători, şi e forfotă şi zgomot ce asurzeşte parc-ar fi adunate la un loc sute de ferăstraie! Se fac leagăne acolo, mii şi mii de leagăne! Da, şi-a întocmit Moşul o fabrică de leagăne! Şi eu — eu sunt de asemenea stăpîn pe-o întreprindere, tot o fabrică am şi eu, o fabrică de sicrie! înţelegi dumneata, afacerile sunt' afaceri şi meseria e meserie! A mea poate că nu e tocmai frumoasă, dar aduce. Oricum, aduce mai mult decît a Moşului... Am cumpănit eu cheltuielile şi dobînzile — — dumneata, care nu eşti de meserie, socoteşte şi dumneata! Din cîţi prunci se plămădesc în sinul mumelor — nu toţi izbutesc să se nască, din cîţi oameni se nasc — toţi izbutesc însă să moară odată, şi cine moare are nevoie şi de-un sicriu! Asta-i lege fără abatere! Astfel, Moşul mai rămîne şi cu 20 leagăne nevîndute, cari putrezesc fără folos în podurile sale — eu nu rămîn însă niciodată cu nici un sicriu nevînduţ în pivniţele mele! Astea-s cele două întreprinderi şi asta-i deosebirea! Aş fi putut să aleg eu meseria ceea, dar am fost mai prevăzător. Cunoşti dumneata povestea aceea: Dumnezeu a făcut albina, dracu' 1-a-ngînat făcînd musca, Dumnezeu a făcut cinele, dracu' s-a grăbit cu lupul. în cele din urmă şi dracu' ar fi putut să potrivească din nimic albine şi cîni, dar s-a gîndit că musca şi lupul nu cer nici o osteneală şi nici să te-ngrijeşti de ei, cum oftează albina şi cinele! Şi de-atunci stă scris că nimănui nu trebuie să-i fie ruşine de meseria ce şi-a ales. Şi uite aşa, Moşul face leagăne pentru o mie de oraşe şi cetăţi, eu fac sicrie pentru o mie de oraşe şi cetăţi! Ne-am întregi noi destul de bine, numai lemnul e cam rar! Vezi dumneata, aci e blestemul! Aci, în jurul lemnului! Aci se dă lupta între mine şi el, cu înverşunare, ca în vremea de apoi! ana Dar ce-a urmărit moşul cu Noe, de 1-a vîrît aşa de necuviincios în snoava cu arca şi cu potopul? 8a 10 15 NEFÎRTATE Ce fel ? încă tot n-ai înţeles ? ANA Mă căznesc şi nu mă dumiresc! NEFÎRTATE Moşul îl dibuise pe Noe — că e cam aşa — copil, copil, cum îl ştii de altfel şi dumneata! Şi i-a turnat în cap povestea cu potopul şi cu arca, pentru ca Noe să doboare pădurea de stejari! I-a turnat povestea pe-o ureche, şi cealaltă i-a astupat-o, ca să nu-i mai poată ieşi din cap! Ştia el, Moşul, că totul o să fie cu pricină mare şi că în cele din urmă arca lui Noe va fi scoasă la licitaţie ca o grămadă de lemn, netrebnică! Să nu-i trebuiască Moşului lemn ieftin? Şi-a potrivit-o bine! Numai cît, vezi dumneata, acum, că ştiu şi eu despre ce e vorba, nu mă vei opri să mă ostenesc şi eu pînă aci cînd o avea loc licitaţia! Iţi mulţumesc, Ano, de îndrumare! ANA Ţi-aş mulţumi şi eu pentru ziua ce-o făcuşi în jurul meu, dar parcă acum sunt şi mai mîhnită! ?0 Afurisită zi! NEFÎRTATE Nu te bucuri că ai găsit în sfirşit veriga ce lipsea din lanţ ? ANA Pînă adineaori aşa mi se părea şi mie, c-o să mă bucur! 25 Totuşi undeva, nu tocmai in inimă, dar prin preajma inimii, mai hrăneam parcă o nădejde. O nădejde că Noe nu s-a înşelat! Lumina dumitale e stearpă ca piatra seacă! NEFÎRTATE Naiba să mai priceapă sufletul vostru, femeie! 30 ANA 35 Mi s-a umplut făptura de amărăciune, din capul pieptului şi pînă-n degete! Şi se-nvîrte locul cu mine' Si dau să mă culeg de unde nu-s! Cum adi«ă? E cu putinţă? Noi,_ cari ne-am avut zilele şi agoniseala aci — pe ce tărî-mun trăim ? Noe - omul dat mie aici, pe lumea aceasta, bun ca făina din care se frămîntă pînea, statornic ca ţărîna de sub călcîie — cu ce s-a făcut vinovat? Să pierdem totul numai aşa — pentru slăbiciunea unui ceas şi fiindcă s-a nimerit să treacă pe-aici — ăla? 5 NEFÎRTATE îi pune palma pe gură Nu care cumva să scoţi din gură vreun cuvînt de ocară prea greu — muiere! C-ar putea să mă-nspăimînte chiar şi pe mine, care nu mă prea speriu de vorbele ieşite din beznă! 10 ANA se ridică Dacă ăla — dacă ăla face leagăne, atunci am să ţip, am să ţip pe toate potecile, o săptămînă întreagă, că nu mai vreau să nasc niciodată! Atunci — să se uşte în sînul mumelor 15 orice plămadă într-o mie de cetăţi şi oraşe, să putrezească toate leagănele în podurile ăluia! Mă duc să-i spun lui Noe cine era moşul! Pleacă prin stînga. NEFÎRTATE 20 Eu te chemai la mine şi dumneata tot la Noe tragi! Rămîne singur, în linişte, gîndeşte, apoi îşi freacă niînile Izbindă! Am izbutit să fac lumină ca Moşul în ziua cea dintîi! Făcui şi eu ziuă — o dată! De vreme ce puterea mi s-a-ntins ca niciodată, era cu cale să-ncerce şi Moşul ceva! 25 Şi iată că el vrea potop ! Potop vrea el! Să piară toată suflarea, pentru că suflarea, cîtă este, a cotit spre mine! Să scape numai sămînţa neprihănită vrea el, pentru o nouă zidire! Potop vrea el, potop ! Dar eu sunt încă aci, treaz şi neodihnit! Veşnic treaz şi neadormit — pe aceste tărîmuri! Moşul — 30 cu socotelile lui, eu cu ale mele! Vremurile ajung la cotitură, mersul lumii la răspîntie! Potop vrea el, potop ! N-am fost niciodată lipsă la încercarea puterilor, şi Nefîrtate nu se'neacă la mal! Cînd arca lui Noe va fi gata--- îşi freacă mînile 35 Izbîndă! Am izbutit să fac lumină! 84 85 10 MOŞUL vine din stînga cu măgăruşul alb, pe care-1 leagă de-un copac, s-apropie încet. nefîrtate 5 îl urmăreşte numai din ochi, aşa de nemişcat, că Moşul nici nu bagă de seamă că mai este cineva aci. SCENA VII Moşul, Nefîrtate MOŞUL vine pînă-n uşa morii, strigă spre năuntru Hei, bădiţă Noe — am venit cu măciniş! Ce mai dregi şi unde eşti? Ascultă o clipă, nu răspunde nimeni. Ano - fă! 15 Nici un răspuns. De unde să vă iau ? nefîrtate E goală moara, Moşule! Fluieră vîntul printre roţi! Sunt oamenii duşi — la arcă! 20 MOŞUL nu-1 prea ia în seamă îmi pare rău — m-am zdrobit in zadar pînă aici. Şi cîtă cale făcui! Ce zile calde în coadă de iarnă! Totul uscat, fără strop 25 de zăpadă! Ca vara!... Dar la noapte se schimbă vremea! nefîrtate Aşa spune în calendar? MOŞUL Aşa spune ia calendarul din piciorul meu. Mă doare 30 la-ncheieturi! 86 nefîrtate S-a schimba vremea... Sunt semne şi altele... Uite colo la streşinile cele de paie--cade fumul din hornuri, Fîrtate-Moşule! 5 MOŞUL îl fixează acu atent Numai singur — Nefîrtate ? nefîrtate De-atîta sunt şi eu bun! 10 ; Se ridică Poftim, ia loc, Fîrtate-Moşule, 'ei fi obosit de drum ! MOŞUL ia loc pe laviţă Oboseala ca oboseala, dar durerea la-ncheieturi. Mă ţine 15 de-o vreme reumatismul, răul surd, mai rău ca niciodată! nefîrtate Nu-i de mirat, Moşule, de vreme ce se pregăteşte de-o ploaie cum n-a mai fost! în ajun de potop trebuie să-ndure cumplit cei cu reumatisme-n glezne! 20 MOŞUL Ai dat cu ochii şi de asta? nefîrtate Cît timp este femeie în lume, mai descoperi, cu hîr, cu mîr, cîte ceva... Nu ţi se pare, Fîrtate-Moşule, că fiinţele 25 despărţite în două, în bărbat şi femeie, au ieşit dintr-un gînd greşit chiar de la-nceput? Pentru lumea nouă, la a cărei zidire purcezi, ar fi poate cu cale să îndrepţi neajunsul şi să mai pui la încercare şi alte izvoade! MOŞUL 30 dă din cap cu resemnare îţi sunt mulţumitor pentru sfat, Nefîrtate. De n-oi uita, m-oi mai gîndi! 87 nefîrtate M-abat pe la arca lui Noe. Dacă ai ceva, vreo vorbă sau veste de trimis, bucuros le-o trec. moşul 5 Mulţumesc — n-am nimic de trimis... Adică, ba da. Spune-i lui Noe că m-am înfăţişat la moară cu măciniş — să nu se mai ostenească pînă aici, că nu aştept. Oi dormi eu la noapte undeva, sub vreun patul... Şi să nu se grăbească prea tare nici cu arca! Are timp destul. Dacă arca e gata 10 de azi în patru luni e tocmai bine! nefîrtate De astăzi în patru luni ? Vasăzică mai avem pînă ne-ajunge apa la gură! Noapte bună, Moşule! 15 moşul dă din cap La fel — dumitale! nefîrtate pleacă printre case, pe unde venise. 20 moşul s-a uitat după el şi clatină din cap Se-mbolnăveşte dacă nu trece printre hotare! cortina ACTUL PATRU înăuntru în moară. — în fund cele două coşuri, jos lăzile în chip de sicrie, unde curge făina prin scocuri minuscule. întocmai ca în actul întîi. O roată se învîrte cu măciniş. 5 SCENA I Noe, apoi Ana noe singur, adună făina din ladă în sac. ana 10 vine din odaia de alături, prin a doua uşă din dreapta, înseninată Omul meu — s-a-ntors la meserie! noe Ieşi, Ano, şi taie apa, c-am isprăvit! ana 15 iese repede prin uşa dintîi din dreapta. noe leagă sacul, îl ia cît e de mare cu uşurinţă pe-un umăr şi-1 duce pînă la uşa din slînga, unde mai este un sac. în răstimp roata morii s-a oprit. Linişte. 20 ana vine pe unde ieşise Aţipisem, nu ştiu cum, la ceas nepotrivit, dincolo. Ca prin vis mi s-a părut că aud roata morii înteţindu-se. Ce 89 bucurie, mi-am zis, roata morii a intrat iar în slujbă şi Noe a găsit ce-a părăsit. Şi numai acum mi-am dat seama cît de fericiţi eram cînd încă nu ne-a luat de pe picioare năpasta şi nu ne năpădiseră năcazurile! ANA 5 NOE Bucuriile tîrzii au în ele alesături de mîhnire. Dar eu vreau să-ţi dăruiesc astăzi şi o bucurie cu adevărat. Anor a frămîntul şi zdroaba pentru arcă au luat sfîrşit! ANA 10 Ai părăsit arca şi te-ai întors? NOE Mă înţelegi cum nu trebuie ! ANA Aşadar încă o dată-m-am înşelat. 15 NOE lartă-mă-, Ano. Iartă-mă că te trezesc! încă nu mi-e dat să mă întorc la meserie. Arca însă e gata! Şi aşteaptă acolo să-şi facă slujba! Stă şi aşteaptă alcătuirea mea, pentru care mult m-am trudit şi n-are s-o clatine nici o furtună! 20 Bîrnele vor ţine piept şi vor răspunde stihiilor! Deseară s-arată crai-nou pe tărie! A noua oară de cînd am intrat în robie pentru arcă! Noe s-a ţinut de tocmeală. Moşuî se va ţine şi el! Astăzi va începe ploaia, marea ploaie, apa făgăduită, potopul! 25 ANA Ha! — Şi cum va începe? NOE Nu va începe cu semne mari. Va începe potopul ca orice altă ploaie. Vor cădea mai întîi vreo cîţiva stropi — pe urmă 30 va fi linişte de cîteva clipe, pe urmă vor cădea iarăşi cîţiva stropi. La început, ca totdeauna, se va simţi plăcut mirosul stropilor căzuţi pe drumuri în pulbere! 10 35 20 .25 Şi moara — la ce-ai mai pus-o în mişcare ? Voiai să-mi sfîşii inima? NOE Eu sunt gospodar, Ano. Pentru aceasta am fost făcut şi la aceasta rămîn. Gospodar în vreme de pace, gospodar în vreme de potop! Am măcinat doi saci de grîu pentru trebuinţele noastre. Căci vom sta vreo cîteva săptămîni în arcă, deasupra, pe apă. Cîteva jirezi de fîn, un car de sare şi o sută douăzeci de saci de tărîţe am cumpărat din sat pentru trebuinţele dobitoacelor. Se vor mulţumi cu puţin, aproape numai cu răsuflarea. Cele mai multe din ele vor dormi tot timpul. Mai anevoie vom ieşi la cale cu rozătoarele. . ANA s-adună în sine doborîtâ de mîhnire Pentru tine, Noe, nu este leac! Intră prin stînga Simion. SCENA II Noe, Ana, Simion SIMION Am auzit roată de moară, frate Noe, şi m-am grăbit şi eu c-un sac! NOE îmi pare rău, Simioane, n-am timp! SIMION Cum — n-ai timp ? Pentru tine ai, pentru noi nu ? ANA către Noe Omul meu — haide, macină şi pentru Simion! NOE calm Nu pot. N-am timp! 90 91 . ana către Simion Nu mai răzbeşte nimenea cu el, Simioane! simion 5 Dacă nu răzbeşti tu, Ano, atunci vom răzbi noi! noe Nu e deloc frumos să-ţi fac drumul întors şi să pleci nemăcinat. Dar n-am timp şi de asemeni şi din altă pricină. 1 lartă-mă, Simioane! Eu stau sub poruncă mai mare! Eu 10 gem în jug, scrişnind din dinţi să nu m-audă nimeni. De abia mă mai ţin picioarele şi inima! Roagă-1, Ano, şi tu 1 să mă ierte! simion Să nu mai văd soarele de nu te-oi înţărca eu de arcă! 15 Dă să iasă, bombănind Făţarnicule! noe Roagă-1, Ano, că poate tu mai găseşti crezămînt! Strigă 20 Simioane, ia un sac din cei doi ai mei, din uşă! Ca să vezi că nu mă-mpotrivesc din inimă-ncîinită! simion din uşă Da' ce crezi că eu am nevoie de tărîţele ce ţi le-a lăsat 25 moştenire muma, n-ar mai avea odihnă sub pămînt!?! Pleacă. SCENA III Noe, Ana noe 30 Nu mă privi aşa năucită. N-am încotro. Poruncă mai înaltă. Eu trebuie să mă supun. ana Simion ţi-o coace şi are să izbucnească! noe Nu se mai coace în cîteva ceasuri — nici rod, nici mînie! 5 îmi pare rău! Nu ştii cît de rău îmi pare de Simion. îmi sîngerează inima că nu am voie să-1 ajut cu nimic. Dorinţa Moşului: să nu mai mişc nici un deget! Cîteodată mi se pare, Ano, că Moşul e crunt! Mai crunt decît noi — florile de rînd ! — Aşa, Ano, — să iei din casă cîte ceva, nu multe, cale 10 mărunte pentru vatră... Ne mutăm in arcă! ana izbucneşte în rîs drăcesc Arca dumitale are şi vatră?! Te pomeneşti că i-ai pus şi horn pe unde iese fumul! Şi vrei să mă închizi ? Atunci 15 am să răcnesc! O să sar pe pereţi în arcă! N-ai să mă domoleşti ca pe orice sălbăticiune! Ţipă Veniţi oameni buni şi legaţi-1, că Noe a-nnebunit de tot! L-a-nnebunit moşul cel viclean, care şi-a pus gînd să cumpere 20 arca! Grămada netrebnică de bîrne ! Lemn ieftin vrea moşul, pentru leagănele blestemate din cele o mie de oraşe şi cetăţi! Săriţi, oameni buni, să se curme odată nebunia asta! Săriţi, să se facă sfîrşit visului rău!! noe 25 stă şi priveşte neputincios şi aşteaptă să se liniştească Ana, care-şi Mnge braţele în gemete Lîngă arcă am stat nouă luni ca nouă ani, dar de voi eu nu m-am depărtat. Mai îngăduie-mi un răgaz de cîteva ceasuri! Iartă-mă, Ano, iartă-mă că te-am chinuit zile şi 30 săptămîni! Iartă-mă că te-am pus încercării pentru toată viaţa! Pentru lipsa ta de credinţă eu nu te osîndesc! Tu îţi aperi pămîntul de sub picioare, tu îţi aperi fiinţa, fiinţa ta şi a copiilor, de năpasta, de jugul ce-a căzut din cer peste 92 93 10 15 grumajii mei! Cîteva ceasuri îngăduie-mi, Ano. Cîteva ceasuri mai supune-te şi mai îndură cu răbdare lumina ce mi, s-a vestit! ana mai liniştită, dar apăsat în — arcă — nu — mă — mut! Niciodată!!! Şi nu mi-ar părea rău s-o văd arzînd în cea din urmă clipă, cu potopul ajuns în prag!! noe liniştit Mă sileşti să te iau cu puterea? ana Amarul meu e piatră de moară, Noe, si n-ai să mă pot* urm! ' Din stînga intră Pîrgarul. SCENA IV Noe, Ana, Pîrgarul pîrgarul Bună dimineaţa, bădiţă Noe! noe Bună să-ţi fie inima, pîrgare! pîrgarul Inima mea ar fi, dar crezi dumneata că primăria are mimă? Primăria are hîrtii, legi şi peceţi! Şi tocmai eu am 25 fost ales să dau pe-aici cu ne-bucurie! ana ascultă cu mîna Ia gură. noe Fără teamă, pîrgare! Că ştim noi să deosebim vorba de 30 la primărie de vorba ce-ar putea ieşi din inima dumitale! 20 94 pîrgarul Se-mplinesc astăzi patru luni de la judecata cu arca. Datu-s-a atunci păsuire morarului Noe şi celor ai săi să se bucure de casa lor de patru ori cîte treizeci de zile. Astăzi 5 vi se trimite cuvînt să părăsiţi moara şi casa. Vi se aminteşte că de astăzi încetează şi încuviinţarea ce-o aveţi de-a aduna rod de pe pămînturi. Toate acestea de la primărie. Din parte-mi vă doresc numai bine şi să fie cu iertare! noe •io Am Înţeles, pîrgare, şi ne vom grăbi. Uite, măi, că uitasem cu totul de judecata aceea! Ce repede trece timpul! Şi mi se pare ca ieri! Patru luni! Parcă n-ar fi fost mai îndelung răstimpul decît îi trebuie lacrimii clin colţul ochiului pînă-n colţul gurii ca să-i simţi amăreala! Şi cum am uitat ■15 de toată judecata, ca şi cum n-ar fi fost! Aşa e cînd eşti cuprins de atîtea griji. Dai uitării grijile mari şi te închini celor mărunte! Cu toate astea nu ştiu cum se face că tocmai ne pregăteam să ieşim din aşezare! pîrgarul 20 S-auzim numai de bine. 25 30 Dea Dumnezeu! noe Pîrgarul iese. SCENA V Noe, Ana noe Aşa e. Uitasem. într-adevăr. Ei, ce zici, Ano? Mai ai teamă că te faci de risul şi de ocara lumii ? Dacă primăria te lapădă din casă, treci drumul unde poţi, chiar şi într-o arcă! Aşa se-ngrijeşte soarta să-ţi reteze grijile, şi cu osebir» acelea cari n-ar trebui să-ţi fie grijii ana Să ieşim de-aici'. 95 NOE N-avem alegere! Aş înţelege pînă în cele din urmă că nu vrei să te supui poruncii de sus — arată spre cer 5 dar primăria nu glumeşte! Porunca omenească e grozavă ana Să las totul aici ? noe Mai bine. Să nu ingreuiem arca degeaba cu nimicuri. 10 Că arca-şi are sarcina ei, şi sarcina e grea. Sămînţa iumii! ana se uită împrejur Să părăsesc — aşa — dintr-o dată — tot ce-i al meu? Plînge încet, închis, şi din plînsul ei s-alege încetul cu încetul un bocet, 15 îşi pune fruntea pe marginea lăzii în care mai adineaori curgea făina Dusu-s-au dus pe vînt în sus tot ce-am avut, rosturi şi lut 20 fum s-au făcut. Omul în arcă sămînţă încarcă, sămînţa lumii şi jalea mumei. 25 Gînd rău 1-a-ncins, vatra s-a stins. NOE o mîngîie pe cap Ano, las'! Lada asta e ca un sicriu, dar nu trebuie să te 30 boceşti ca după un mort. Ridică ochii şi vezi! în sicriu nu e nici un mort! Omul tău e viu! SCENA VI Noe, Ana, Aron aron strigind, agitat 5 Tată — mamă — veniţi! Ce staţi aci ? Voi n-auziţi — că-i prăpăd ? ? noe şi ana nedumiriţi. 10 A început potopul? noe aron Aron dă năvală din stingă, cu.strigăte. 96 Ce potop ? ! S-a răsculat roşcovanul! Oamenii şi satul! S-au dat la arcă! S-au repezit cu securile! Risipesc totul, în toate părţile, cît se-ntinde lunca de sus şi iarba, aduşi 15 de aiurea! Urcat-au cu scări şi cu topoare! Sar bîrnele-n ţăndări! Cînd ajunsei la arcă, îşi dădeau zor s-o dărîme! Unul —- mai vîrtos, tot aleargă în dreapta, în stînga, înainte, sus, jos, şi dă porunci! Cumplit la chip şi cu ochi fioroşi! Şi strigă din răsputeri: dărimaţi arca degrabă, că altfel vine 20 potopul! Şi unchiu' Simion l-ajută! Din arcă n-a mai rămas nimic, doar un colţ şi-un petic de temelie! noe şi ana uluiţi. noe 25 îşi duce mîna la ceafă, încearcă să gîndească, Unul — mai vîrtos! — ana Cum arată, Aroane? aron 30 Roşcovan şi cu părul vil voi! — Să mergem, tată, repede!" caută prin moară, ia o furcă dintr-un colţ 97 Eu iau furca! Iese cum a venit. SCENA VII Noe, Ana 5 ana Acum nici arca nu mai este! noe năucit Unul — mai vîrtos — ! Arca mea! 10 ana gîndeşte o clipă, apoi Şi moşul dumitale unde adastă şi sub ce pătuluri doarme în timp ce dumitale ţi se dărîmă arca? 15. Oare ce ispăşesc? 20 25 noe ana 30 Unul — mai vîrtos, dar cine-i? noe Eu să-ţi spun cine e? Asta tu trebuie s-o ştii! în afară de tine nimeni n-a primit veste despre potop şi nici despre arcă în ce chip şi pentru ce o făcui! Tot Nefîrtate era aşadar oaspetele de care te îndemnam să te ţii departe şi care-ţi da tîrcoale! Ţi s-a uitat în ochi Nefîrtate, ţi-a aburit ferestrele cu suflarea lui de baltă caldă! Te-a ademenit şi te-a atras în tîrîşeniile lui! El era! Zavistiosul! Şi tu, Ano, ai prins să mă minţi, căutînd vorbe alese! Surpai tărîmul unde mănăl-ţam! îi făceai vad lui Nefîrtate! Tu, Ana mea! în cine să mai cred dacă în tine nu mai cred ? Deschide gura — ce taci? Spune ceva! O vorbă! Minte ceva, să ştiu de unde şă te iau! Să nu stau locului! Să mă pot mişca! De la cine alt putea să afle Nefîrtate taina? Nouă luni şi-au sfărîmat 38 io 15 juzii mintea şi n-au găsit chip s-o ghicească! Nici un suflet de om din cîte şi-au făcut pîrtie pe pămînt n-a putut să ghicească! Mă arătau cu degetul: Hai-Hui-Nebunul, care vrea să urce cu corabia pe munte! Atîta doar erau în stare să bănuiască! Şi cine afară de tine, Ana, mai cunoştea taina pentru care mă zdrobeam ? Nu vezi? Eşti strînsă din toate părţile! Nici o ieşire nu ai! Deseară — e crai-nou — şi se dezleagă izvoarele Tăriei! Acu — ce facem? Tăcere, după un răstimp ana liniştită I-am spus omului totul pentru că voiam să aflu şi eu cine era moşul cu adevărat! 20 25 30 l-ai spus? I-am spus — noe ana liniştită noe împotriva mea — cu oricine! Chiar şi cu Nefîrtate! ana ridică glasul Ce tot baţi cîmpii — bărbate ? Om ca toţi oamenii e Nefîrtate, roşcovanul care-ţi risipeşte arca! Ce-mi tot vii cu basme pentru nevîrstnici ? Vrei să mă-ndupleci să cred că Nefîrtate e Nefîrtate? Eu, care n-am crezut că moşul e Moşul la care glndeşti d-ta ?! Ei sunt amîndoi ceea ce datorită roşcovanului am aflat că sunt! Şi cum se adevereşte acum, limpede ca lumina zilei! noe Adică, ce fel ? 99 ana încă o zi-două şi te-or lămuri şi pe tine înlîmplările! Are să fie cum mi s-a destăinuit mie Cel-cu-sicriele şi cum te-am luminat de îndată ce mi s-a dat să descopăr socotelile 5 fiecăruia, ale Celui-cu-leagănele şi ale Celui-cu-sicriele! Ai să vezi pe cei doi, pe moşul şi cu roşcovanul, luîndu-se la întrecere pe lîngă grămada de bîrne scoasă la licitaţie! Va veni cu desagi de galbeni fiecare! Şi s-or juca în aur cu mînile, scuturîndu-şi pungile. Unul va da atît. Celălalt atît. Şi cel 10 mai şiret dintre ei se va sui pe arcă, adică pe grămada de lemn ieftin! Căci lemn caută ei, amîndoi, lemn bun de leagăne şi de sicrie, lemn ieftin! Şi-au să rîdă de tine toţi guşaţii ieşiţi din văgăuni şi adunaţi ca dihăniile în preajma minunii tale risipite! Ia-ţi, Noe, arca de unde nu-i! 15 noe tace îngîndurat. ana Sau te porţi dumneata cu gîndul că moşul ar fi îngăduit să ţi se risipească arca pentru care te-ai trudit dacă moşul 20 ar fi Acela!? noe se gîndeşte, nu răspunde. 25 ana De ce se opri dintr-o dată limba sub cerul gurii dumitale? Au poate te-ai făcut vinovat de vreun păcat nespus, ca să fii pedepsit aşa de amarnic chiar din partea moşului, dacă moşul ar fi Acela? .30 NOE M-am făcut — vinovat! ana Ha-ha! Tu vinovat? Cu ce? Că ţi-e sufletul mai moale decît pulberea albă ce se ridică aici din făina ce-o macini! Sau poate că ai îngăduit vreunei muieri tinere să şadă lingă tine în faţa morii si să te-mbulzească cu vorbele? 100 Am fost ales pentru un nou început, şi eu, nerodul,, îmbulzit de ceasul slab, n-am avut puterea să tac! ana 5 Te-a oprit vreodată moşul să-mi împărtăşeşti şi mie despre ce fusese vorba între voi? noe se gîndeşte Tocmai aceasta încerc şi eu să-mi amintesc... Şi caut 10 să-mi împrospătez fiecare cuvînt ce l-am auzit. Şi nu găsesc nimic ce-ar putea semăna cu o oprelişte. Şi uite, Ano, că sunt nevoit să recunosc... Dacă-mi aduc bine aminte — Moşul nu m-a oprit! ana 15 Atîta mai lipsea! Cum ar mai fi atunci femeia şi bărbatul un singur trup şi-un singur suflet ?Prin urmare, vezi dumneata, ceea ce se-ntîmplă... Nici că se putea altfel! noe tace o clipă 20 Ai dreptate, Ano... Moşul nu m-a oprit! Prin urmare ceea ce se-ntîmplă — nu poate fi pedeapsă! Nu, pedeapsă nu poate fi! Dar atunci ce e? ana Joc a fost! Joc netrebnic de bătrîn cu snoave! Nu mai 25 căta! Vălul a căzut, ca un păinjeniş aprins cu luminarea! Nici măcar scrum nu rămâne în urmă! noe tace iar Simt, Ano, că mă părăseşte — ceva — aici — 30 arată sub inimă. ana Te părăseşte — acolo, dar te năpădesc zorile sub frunte! noe îmi slăbesc chingile inimii, Ano! Eu am pus totul în fapta şi-n alcătuirea mea, şi-acu arca mea nu mai e decît r: -V 101 10 15 20 lemn, o grămadă de lemn! Dacă moşul ar îi fost într-adevăr Acela n-ar fi îngăduit risipirea puterilor! Mă năpădesc zorile sub frunte, Ano! Spune-mi tu numai cum s-au făcut toate acestea — multe şi-ntortocheate — cu Moşul? Căci eu l-am văzut într-o clipă, l-am văzut îmbrăcat în soare — cu toate că sta aci sub grinzi, unde stai tu acum! Şi unde soarele niciodată nu pătrunde! Ţîşnea lumina din el ca săgeţile orbitoare ! Cum era să nu-1 cred pe cuvînt ? Se făcuse pămîntul străveziu, limpede ca apa de munte, unde sta — iar cînd Moşul a ieşit din moară deveni la fel şi drumul, că zăream în adînc! Se făcuse huma străvezie sub opincile sale! C-o singură clipire aş fi putut să văd şi morţii, cum zac îngropaţi, pretutindeni, surîzînd senini că deasupra lor trece Moşul fără de nume! ANA Lumină născută în ochi, sunet născut în ureche! NOE Eram treaz, Ano, cum sunt acum! Mai treaz decît acum ! Treaz cum n-am fost niciodată! Cum era să fie părere? ANA Ţi s-a mutat visul, cu puterile lui, din noapte în zi! Şi n-ai mai ştiut, bărbate, să deosebeşti tărîm de tărim! Şi-ai prins să te mişti pe dunga dintre tărîmuri! Ai prins să munceşti dormind şi treaz fiind să visezi! Şi te-ai încrezut în 25 puterile tale, după porunca ce ţi s-a dat! Ai încercat singur ce n-ar fi putut o sută! Nopţile tale, făcînd nuntă cu neo-dihna, au dat rod! Rod corcit şi negru cum e cărbunele! Arca ta — menită chiar de la-nceput căderii ca orice rod ne-rod! 30 NOE Şi totuşi, Ano, eu am răzbit! împotriva tuturor negurilor ! Şi înfruntînd toate potrivniciile! Da, am răzbit! Arca mea n-a fost nălucă! Arca mea aţi văzut-o toţi! Puternică, să iei cu ea pieptiş — potopul! 35 ANA Dar n-a ţinut piept vicleniei şi omului! 02 NOE Arca mea ar fi înfruntat dezlănţuirea stihiilor! Toţi aţi văzut-o! Toţi cari v-aţi îndoit că aş putea să duc la îndeplinire lucrarea! Cum veni, atunci, Ano, că moşul n-a oprit 5 împrăştierea? Eu din cuvîntul lui n-am ieşit! Cele multe ale zilei sunt încă în fiinţă, toate, numai arca mea s-a prăbuşit ! ANA Noe, ţine-te-n lumină, adună-ţi puterile, cîte le mai aiT 10 şi ţine-te treaz! Nu aluneca într-acolo unde nu se cade să mai aluneci! Drept este — tu din cuvîntul moşului n-ai ieşit! Dar cuvîntul lui atît a fost: o încercare de trecător fără griji, o glumă, o înşelăciune, o cursă pe care ţi-a aruncat-o în cale! Şi tu — tu, smeritul Noe —, care te munceşti 15 întru sfială, temîndu-te totdeauna să nu iei cu umbra ta locul cuiva pe pămînt, ai început să te crezi — început de lume nouă! Şi pe mine, păcătoasa — ai început să mă crezi mumă de nou neam omenesc! Căzuţi în asemenea sumeţie, tu şi cu mine, căzuţi în asemenea sumeţie, am dobîndit 20 rodul ne-rod şi am pierdut totul! Iată de-aici — trebuie să ieşim fără zăbavă, încă astăzi! NOE în arcă nu ne mai putem muta! S-a risipit, de nu se mai ştie lemn cu lemn! 25 30 Cuprins de spaimă Unde sunt copiii ? — Am pierdut totul!! Gînd rău ne-a-ncins! Am pierdut vatra! ANA NOE ANA Şi casa, şi moara, şi pămînturile! Şi ne-am făcut vinovaţi faţă de moşi şi părinţi! Ei au agonisit ce avem şi nu ne-au cerut decît să păstrăm! 35 S-aude în depărtare ereseind în valuri-valuri, tot mai puternic, ca un rîs. Auzi ? ioa Aud--ce e i noe ana Rîsul — hohotul! Bucuria lui Simion că va intra în 5 moară! noe Rîd oamenii din văgăuni şi babele la ferestre şi copiii în porţi! Stau guşaţii şi fonfii pe vine şi rîd! Trece pe uliţi rîsul satului, şi creşte şi umple văile! Răsună munţii! io ana Ăsta-i potopul — Noe! Potopul de rîs care ne'neacă pe noi doi şi pe-ai noştri! noe Ano, se-ntunecă — unde sunt copiii ? — Ano, eu nu mai 55 pot să trăiesc! Şi cum aş mai crede în lumina zilei cînd în lumina ceea nu mai cred ?! Lumina aceea era mai mare--- calc — spre — tine — Ano — s-apropie de ea ca un orb în lumina ta — şi — nu — mai — văd — 20 ana se sperie de el, se dă înapoi Noe! Noe! — Mă duc să chem copiii! Iese. 25 SCENA VIII Noe, singur noe s-a oprit. Stă o clipă. îşi freacă ochii Am pierdut totul! Rîsul creşte! Ăsta-i potopul! Se uită împrejur 104 Nimeni! Ia dintr-un ungher o bucată de frînghie, o priveşte, se duce sub o grindă, azvîrle capătul pe după grindă, trage, face un nod cu ochi. Mai priveşte o dată spre grindă, încearcă frînghia dacă ţine bine. în 5 clipa aceasta vede scîndură şi ciocanele de toacă ce i le dăduse Moşul. Le ia, le cercetează, cu o uşoară iluminare Zis-a Moşul: ia în primire toaca Tăriei, de care ascultă zodia şi fiara. Ea îndrumă totul spre rînduială şi nu îngăduie răzmiriţă deşartă. Sub puterea ei totul reintră în rostul ce 10 i s-a hotărît, şi totul se îmblînzeşte, îngînînd cîntecul. Cîntecul ce dă măsură fiinţei. Cîntecul ce dă îndreptare mişcării din loc în loc! — Şi eu, înverşunat de grijile pentru arcă, pus-am toaca după grindă şi am pierdut-o din cuget, ca un netot ce sunt! 15 Intră prin stînga Ana şi Ion. 20 Tată, ai orbit? Noe! SCENA IX Noe, Ana, Ion ion se repede speriat spre Noe ana noe încep iarăşi să văd! 25 ion se bucură Ţi s-a luat iar' de pe ochi? noe Mi s-a muiat o clipă vederea în noapte, si-apoi noaptea 30 s-a luat iar ! îşi bagă mîna în părul copilului Ioane, mă duc — mă-ntorc la ale mele! Să fiu tot cu voi! Numai cu voi! 105 ANA a-ncremenit privind frînghia ce atîrnă Noe, doar nu cumva--?! cu ironie şi cu putere care vrea să-ncurajeze 5 Sau fost-a în moară — o babă ştirbă de tot si cu pofte hîde, care, de mîhnire că dinţii nu-i mai cresc încă o dată mîndri cum i-a visat, s-a gîndit la sfoară?! — Uite baba! Se uită intr-o parte şi se face că vorbeşte cu baba nevăzută Deschide gura, babo! — să-ţi văd golul! Voiai să te 10 spînzuri că-ţi pierduşi dinţii! Ptiu, să nu te deochi! Scuipă. ION satisfăcut Ai nimerit-o tocma-n gură! 15 ANA trage de frînghie şi-o aruncă-n colţ Cu aceasta am făcut sfîrşit poveştii ce se căznea să prindă rădăcini printre noi! Către Noe 20 Şi tu, Noe, ce ţii aci? Arată spre toacă. NOE Mă duc să bat toaca, să laud pe Domnul cel adevărat! Voi să ascultaţi cîntecul cu care Noe intră iar în rosturi! 25 ANA se bucură Omul meu! NOE iese prin stingă, cu toaca subsuoară, cu ciocanele în mină. SCENA X Ana, Ion Pauză. ION 5 De ce plîngi, mamă? ANA Aşa — de oarecare jale, de oarecare bucurie. De jale pentru tot ce-a fost. De bucurie pentru ce s-arată a fi. De i s-ar întoarce acum şi gîndul spre noi! 10 ION El totdeauna s-a gîndit numai la noi! S-aude în depărtare toaca lui Noe. ANA De astăzi încolo va trebui să se gîndeascâ şi mai mult! 15 Suntem nevoiţi s-o luăm de la început! Va trebui să clădească tat'to — altă moară, altă vatră, altă casă! ION Ajut şi eu! Vatra o fac eu. Şi roata de la moară! ANA 20 surîde. ION Sau îţi dai cu părerea că nu mă pricep ? ANA Cum nu te-ai pricepe cînd semeni cu tat'to ?! 25 Meşter în toate! îl sărută pe păr, cuprinzîndu-i capul Sufletul cuiva! Numai de-un lucru să te fereşti, să nu te dai niciodată prea mult visului! Visul e mare vrăjmaş omului — şi prăpastie ! Auzi ? 30 ION De-ai şti cum îmi place mie să mă uit în prăpastie! ANA Cum? N-am auzit bine. 107 Ce prăpăstii cercetezi tu — Ioane? Prin împrejurimi nu sunt prăpăstii! ION Ei, du-te! Cum — nu sunt ? Eu cunosc una şi-i grozav 5 de adîncă! ANA Care prăpastie, Ioane? Unde ai descoperit-o şi pe asta? In vreo buturugă, căutînd cuiburi de vrăbii ? 10 Să-ţi spun: Haide! ION ANA ion Uneori... cînd plouă — şi se face pe uliţi cîte-o băltoacă. 15 — şi pe urmă se deschide iar cerul senin — îmi place atunci să mă aplec peste băltoacă. în fund se vede cerul şi e aşa de grozav de adînc! Adine, adine — că mi se strînge inima! Acu — dac-as cădea! 20 Şi te ia şi ameţeala? Aşa — puţin. ana ion ana Ţine-te numai tare pe picioare, Ioane, şi-a fi bine! 25 Auzi toaca? ion Şi încă de cînd o aud! Toaca- toa-ca-toa-ca-toa-ca-toa-ca- 30 Ce frumos bate! ana ion De asculţi mai bine, cintă! ana Cântă, Ioane, cîntă! Laudă peniru Domnul, pentru Cel. 35 din prăpastia de sus! ION — din prăpastia de sus, în care nu cădem — c-o vedem numai aşa — în băltoacă! Mamă, ieşind de-aici, unde ne mutăm? ANA Cînd se-ntoarce tat'to, vom sta şi vom cumpăni. Las'tu grijile astea în seama noastră! Aron năvăleşte prin stingă. SCENA XI 10 Ana, Ion, Aron ARON ţipă cu uimire Mamă — Ioane! Veniţi să vedeţi ce se-ntîmplă!!! ANA 15 Mai încet — mai încet că-mi străpungi urechile!!! ARON Lasă-mă, mamă, să ţip cît mă ţin puterile, că de n-oi ţipa acu — atunci cînd voi mai ţipa? Se întîmpla minuni sub Fruntea Rea! Colo pe luncă! Senalţă lemnul singur, 20 mamă! Se mişcă totul! Pornesc bîrnele spre locul lor, se strîng lemnele, neatinse de nimeni! Se clădeşte arca singură, saltă lemnele şi se aşază cum statură fără mîni, fără picioare, parcă a intrat duhul în ele! Şi vrăjmaşii fug care-ncotro! Şi roşcovanul, şi unchiu' Simion, şi toţi!!! 25 ANA Tu grăieşti aiurea, Aroane! ARON Saltă bîrnele şi se reclădeşte arca, mamă, după cîntecul de toacă! •30 ANA pătrunsă de-o lumină, tot se mai opune, cel puţin cu cuvîntul Vorbiţi şi voi — ca să mă îndoiţi ca o nuia! Parcă v-ar fi făcut numai tat' vost! 108 109 aron o trage de mină pînă în uşa dintîi din dreapta Din uşă trebuie să se vadă — peste zăvoi! Tustrei în prag. 5 ana şi ion pun mîna straşină la ochi. ion Eu văd--totul mişcă--creşte arca! aron 10 Creşte arca! Şi nimeni n-are s-o mai împrăştie! ana uluită Creşte arca! Singură! La cîntecul de toacă! Ţipă 15 Aroane, Ioane, Noe!!! ion Priveşte colo, mamă, mai spre stînga, pe cărarea ce urcă în luncă printre arini! Aroane, ce-i acolo ? ana 20 urmăreşte cu încordare Perechi-perechi, vin dobitoacele la chemarea de toacă! ion Văd... văd O pereche de măgăruşi albi, în şir tot perechi, şi tot alte 25 dobitoace! aron Priveşte — bată-le! Cele cu gîtul lung cît stejarii ce dobi-toace-or fi? ana 30 Asemenea sălbăticiuni n-am mai văzut! Se-ntorc din prag în moară. ANA cată zăpăcită împrejur, ar începe ceva, nu ştie ce Copii — să mergem şi noi! îşi leagă o cîrpă pe cap, şovăie neajutorată 5 Aroane, şterge-te puţin — eşti plin de praf pe umăr-- şi tu, Ioane, uite, umbli desculţ şi chiar azi nu te-ai spălat pe picioare! Să mergem, căci tata Noe — cuprins cum ,e de cîntec — cine ştie cînd mai dă pe-aici şi de-şi mai aduce aminte 10 de cei doi saci de făină din prag? Repede, copii!! Să nu rămînem pe din afară! Ies prin stînga. Moara rămîne goală, se umple treptat de cîntecul tot mai puternic al toacei. s f i r s i t