ŞTEFAN BALŞ - CORINA NICOLESCU
MĂNĂSTIREA NEAMŢ
EDITURA TEHNICĂ BUCUREŞTI — 1958
CUVÎNT ÎNAINTE
Volumul de faţă constituie începutul unei serii noi de publicaţii cu caracter monografic, în care vor fi prezentate monumentele de arhitectură medievală din ţara noastră. Numeroasele şi feluritele construcţii din acea epocă, cetăţi şi curţi domneşti, palate şi conace, mănăstiri şi biserici, care se mai păstrează încă în zilele noastre, unele în stare mai bună de conservare, altele pe cale de ruină, alcătuiesc un însemnat tezaur care trebuie păstrat şi cercetat.
Descrierile şi studiile publicate pînă acum asupra lor, destinate în cea mai mare parte problemelor de specialitate, nu au căutat a le reda decît sub aspecte parţiale.
Seria de publicaţii proiectată urmăreşte a face cunoscute vizitatorilor romîni şi străini cele mai de seamă dintre aceste monumente, sub toate aspectele lor, punînd în valoare întreaga moştenire artistică şi culturală a trecutului nostru. Faptul că în ultimii ani a început o campanie de însemnate lucrări de restaurare, însoţite de sondaje şi cercetări arheologice făcute la principalele monumente istorice din ţară, prin care s-au adîncit şi completat datele cunoscute, a fost un bun prilej pentru iniţierea unor asemenea monografii.
Alături de arhitectură vor fi descrise sculptura şi pictura monumentală strîns legate de aceasta, precum şi obiectele de mobilier sculptat, broderiile, ţesăturile, obiectele de metal preţios şi manuscrisele ilustrate de interes artistic, pentru a da o viziune completă a decoraţiei şi a tuturor valorilor artistice din cadrul monumentului.
Textul va cuprinde o descriere a locului de aşezare, urmată pe rînd de: o prezentare istorică arătînd rolul pe care 1-a avut monumentul în viaţa culturală din trecut şi transformările pe care le-a suferit în decursul veacurilor; o descriere a tuturor construcţiilor componente, care va reda înfăţişarea sa generală şi aceea a diferitelor corpuri de clădire, în ordinea importanţei, cu elementele lor de arhitectură, sculptură, pictură, mobilier şi obiectele de artă decorativă; o prezentare a principalelor inscripţii, indicînd diferitele etape de construcţie şi datele istorice în legătură cu viaţa artistică a monumentului; o bibliografie a celor mai de seamă publicaţii referitoare la monument.
5
Textul este însoţit de un bogat material ilustrativ,   compus din numeroase desene, fotografii de ansamblu şi detalii.
Prezentarea acestor monumente într-o asemenea formă, în care arhitectura este completată cu datele istorice şi cu celelalte manifestări artistice dezvoltate alături de ea, va îngădui o vedere mai largă asupra posibilităţilor materiale şi tehnice ale meşterilor din trecut, precum şi asupra nivelului civilizaţiei, culturii şi artei din ţările noastre, încă de la începuturile statului feudal. Se va aduce astfel o contribuţie însemnată la cunoştinţele pe care le oferă celelalte mijloace de informare despre această perioadă din istoria ţării noastre.
I. INTRODUCERE
)rin vechimea sat prin importanţa pe care a avut-o în trecut ca centru spiritual şi cultural, prin renumita sa biserică înălţată de Ştefan cel Mare, prin volumul şi întinderea construcţiilor sale, mănăstirea Neamţ poate fi socotită ca cea mai de seamă aşezare mănăstirească a Moldovei.
Rolul de frunte pe care l-au deţinut marile mănăstiri în epoca feudală a ţării noastre este bine cunoscut. O asemenea aşezare îndeplinea funcţiuni multiple, în primul rînd spirituale, dar şi social-economice, politice şi chiar militare; toate aceste funcţiuni se oglindesc în ansamblul de construcţii variate care alcătuiesc o mănăstire.
Monumentul principal era întotdeauna biserica, de obicei de mari proporţii, aşezată în mijlocul unei curţi spaţioase. De plan treflat, încununată cu o turlă pe naos, cu acoperişul în pante repezi, cu faţadele viu colorate, executate din piatră brută aparentă şi decoraţie ceramică în secolul al XV-lea, sau pictată în întregime de la soclu pînă la cornişă în secolul al XVI-lea, ea se desprinde prin silueta sa elegantă, prin echilibrul proporţiilor şi prin bogata sa decoraţie exterioară şi interioară, de celelalte clădiri din jur. Biserica era prima construcţie de zid care se ridica în cuprinsul unei mănăstiri, înlocuind de cele mai multe ori o bisericuţă de lemn mai veche. Astfel, se ştie că la Putna chiliile şi turnurile, cu zidul de împrejmuire, au fost zidite la peste zece ani după biserică; la Pro-bota, ctitoria lui Petru Rareş, incinta a fost ridicată de urmaşii săi; la Suceviţa, puternicele ziduri de apărare sînt cu aproape un sfert de veac mai noi decît biserica; la Dragomirna de asemenea, zidurile şi turnurile au fost ridicate la optsprezece ani după biserica lui Atanasie Crimca.
Dispuse în jurul monumentului principal într-un plan patrulater închis de ziduri puternice de piatră, groase de 1—2 m, înalte de 5—8m şi cu o lungime a laturii de 80—100 m, se înălţau celelalte construcţii din cuprinsul mănăstirii. Înzestrat la partea superioară cu metereze înguste pentru tragere şi drum de strajă, zidul de împrejmuire era întărit la colţuri şi deasupra intrării principale cu turnuri masive de apărare avînd parter şi 2—3 etaje, prevăzute şi ele cu
7
metereze cu deschideri pentru guri de tun şi pentru aruncarea bolovanilor, a apei fierbinţi şi a smoalei topite menite să apere poarta de intrare, cu ascunzători şi ieşiri tainice, adică dispozitive de apărare identice cu cele ale cetăţilor. Uneori erau chiar amenajate şanţuri şi valuri de întărire în faţa incintei, ca de pildă la Putna şi la Dragomirna.
Construcţiile obişnuite ridicate la adăpostul acestor ziduri cuprindeau de regulă: chiliile obştei călugăreşti, încăperi separate, adeseori boltite, înălţate de-a lungul incintei, la început numai cu parter şi mai tîrziu, în a doua jumătate a secolului al XVII-lea, cu parter şi etaj; arhondaricul, locuinţă aşezată lîngă intrare, pentru găzduirea credincioşilor care poposeau la mănăstire; stăreţia, grupată într-un corp de clădire unitar, constituind centrul de conducere spirituală şi administrativă al aşezării; trapeza — sala de mese comună şi sala de adunare a obştei—, spaţioasă şi frumos boltită, alături de bucătăria mare boltită,  denumită în trecut şi „cuhnie"; în sfîrşit, cămări şi beciuri adînci, pentru îndestularea nevoilor gospodăreşti. Pe lîngă  biserica principală, la orice mănăstire se mai' adaugă paraclisele, mici biserici secundare, aşezate fie în cuprinsul zidurilor şi turnurilor de apărare, pentru slujbele obştei pe timp de iarnă sau pentru folosinţa ctitorilor sau a personalului de strajă, fie în afara lor, sub formă de schituri, pe lîngă bolniţa pentru călugării bătrîni sau bolnavi, învecinată cu cimitirul sau pe lîngă locuinţele călugăreşti mai îndepărtate.
Marile mănăstiri mai aveau şi o locuinţă trecătoare a ctitorilor, pentru găzduirea lor în timpul hramului şi în drumurile lor de la o reşedinţă la alta, sau pentru adăpostirea familiei şi avutului lor în vremuri de primejdie. După cele două locuinţe de acest fel păstrate încă la Bistriţa şi la Probota, se ştie că ele erau reduse ca proporţii, de plan dreptunghiular, formate din încăperi boltite la parter şi la etaj şi înzestrate cu un turn-clopotniţă înalt, totodată şi turn de
strajă, cu două etaje.
Se mai găsea de asemenea uneori şi o clisiarniţă sau veştmîntărie, clădire specială în care se păstra tezaurul de broderii, veştminte preoţeşti şi obiecte de metal preţios necesare cultului. O asemenea destinaţie a avut-o la origină casa veche de la Moldoviţa şi o mai are şi astăzi construcţia anexă legată de biserica de la Neamţ.
In acest cadru arhitectonic se deosebeau două feluri de interioare: unele simple, în chiliile călugărilor, cu laviţe în jurul pereţilor văruiţi, cu duşumele de scînduri sau pardoseli de cărămidă; celelalte, în contrast cu modestia impusă de viaţa călugărească a obştei, bogat împodobite în biserica principală, paraclise şi trapeză, în care erau concentrate cu mare dărnicie toate posibilităţile de exprimare artistică ale vremii.
O decoraţie viu colorată constînd din pictură în interior şi ceramică sau pictură în exterior îmbracă pereţii de zidărie. Ansamblurile picturale desfăşurate pe toată suprafaţa interioară şi uneori exterioară a unui monument ilustrează idei, dogme, rituri, interpretări ale evangheliarului, vieţile sfinţilor, imnuri reli-
gioase şi uneori scene din istoria bisericii. Pictura ţinînd locul cărţii, scumpă şi de rară circulaţie în acele timpuri, putea fi pricepută de credincioşii neştiutori de carte.
Interiorul bisericii, cu pardoseală de cărămidă simplă sau smălţuită, ori-cu lespezi de piatră, era bogat înzestrat cu mobilier de lemn sculptat, poleit şi zugrăvit, cu icoane îmbrăcate în argint, cu obiecte de metal preţios, cu ţesături şi broderii de fir, care dădeau bisericii caracterul de lux şi de fast, strălucind în pîlpîirea luminărilor.
La mănăstiri s-au format în veacurile XIV—XV cele dintîi şi cele mai de seamă centre artistice şi culturale ale vremii. In chiliile mănăstireşti s-au transcris pe pergament, într-o caligrafie îngrijită, cu litere şi frontispicii bogat împodobite, cele dintîi cărţi. In atelierele mănăstireşti se executau acele vechi broderii, dintre care cîteva nepreţuite exemplare s-au păstrat pînă astăzi. Din atelierele de la Moldoviţa, Bistriţa, Putna sau Dobrovăţ au rămas cele mai reprezentative broderii moldoveneşti, care prin însuşirile artistice şi originalitatea lor şi-au cîştigat un loc deosebit în cadrul mai larg al broderiilor de artă bizantină. Aici s-au dezvoltat şcoli de zugravi şi de sculptori în lemn. Tot aici, în sfîrşit, s-au alcătuit în primul rînd analele şi cronicile, iar mai tîrziu tipăriturile, care au constituit cultura medievală în Moldova.
Pe lîngă o astfel de activitate culturală, care deosebea o mănăstire de curtea domnească sau boierească, se desfăşurau şi activităţi economice în totul asemănătoare cu ale acestor curţi. Mănăstirea era şi o mare latifundiară, stăpînind pînă la cîteva zeci de sate cu toate anexele care întregeau asemenea domenii : iazuri, păduri, vii, prisăci, mori, pive de postav, torcătorii de lînă şi altele. Unele mănăstiri mai aveau şi o serie de privilegii în oraşe, din care îşi trăgeau venituri ca, de exemplu, impunerea cîrciumilor sau a tîrgoveţilor, a morilor şi a neguţătorilor. In alte cazuri mănăstirile făceau comerţ cu propriile lor produse, prin reprezentanţii pe care îi aveau în tîrguri. Ele deţineau de asemenea pe moşiile lor, întocmai ca şi marii boieri ai ţării, ţărani obligaţi să muncească pămîntul şi diferiţi meşteşugari: olari, cojocari, fierari, care lucrau pentru mănăstire şi îi sporeau venitul. Toată această vastă şi complexă organizare economică de tip seniorial, care implica existenţa unui aparat administrativ, de control şi de judecată, era condusă din mănăstire, de către stareţ sau egumen, sub directa lor supraveghere. Stareţului i se conferea de către domnie dreptul de a judeca pe ţăranii de pe moşiile mănăstirii. Astfel privite se înţeleg mai bine intervenţiile reprezentanţilor marilor mănăstiri în politica Moldovei, participarea stareţilor la sfatul ţării şi alianţa lor cu un domn sau altul. Tot astfel se explică şi caracterul militar pe care îl dobîndesc aceste aşezăminte religioase, obligate, pentru paza lor, să se înconjure cu ziduri şi turnuri de apărare. Astfel, mănăstirile alcătuiesc o organizaţie complexă, în care se regăsesc principalele manifestări ale vieţii feudale şi a căror cercetare înlesneşte cunoaşterea civilizaţiei evului-mediu, în genere.
9
La 15 km nord-vest de Tîrgu Neamţ, retrasă într-o vale lăturalnică înconjurată de culmi împădurite, se găseşte aşezată mănăstirea Neamţ, cea mai veche, cea mai mare şi cea mai însemnată dintre toate mănăstirile Moldovei.
Pornind din Tîrgu Neamţ pe valea Ozanei în sus, şoseaua, lăsînd în urmă ruinele cetăţii Neamţ şi satele Humuleşti şi Vînători, trece peste apele limpezi ale rîului şi se afundă într-o întinsă pădure de stejar. După ce străbate o cale dreaptă prin pădure, străjuită un timp de o perdea de brazi înalţi, şoseaua se desparte la prima cotitură de drumul Pipirigului şi coboară într-o vale deschisă şi luminoasă în care şerpuieşte pîrăul Nemţişorului. In fund se zăresc din depărtare cupolele şi turnurile mănăstirii, iar de-a lungul văii se desfăşoară neîntrerupt pădurea de stejari şi brazi, care acoperă munţii dimprejur.
Puţin înainte de sosire apare pe stînga, aşezat la marginea pădurii, schitul Vovidenia, cu faţadele sale văruite alb şi cu cinci turle (terminate cu acele cupole în bulb, caracteristice regiunii). Alături, bine ascuns într-o cută a dealului, un mic iaz făcut de mîna omului îşi odihneşte apele adînci şi reci.
Trecînd de clădirile recente ale seminarului şi de curţile gospodăreşti, şoseaua, ajunsă sub zidurile chiliilor, ocoleşte scurt şi înaintează în faţa intrării pe lingă
10
-te—■ -   . -i
Fig. 2. Vederea generală a mănăstirii
aghiasmatarul cu enorma sa cupolă, stranie şi disgraţioasă construcţie, dar nu lipsită de caracter, a cărei siluetă s-a integrat de mult în peisajul cunoscut al
1mănăstirii. Pe dreapta se înşiră frontul întins al chiliilor, «cetatea», după cum o denumesc călugării, deasupra căreia se ridică la mijloc turnul înalt al intrării. I Aşezarea mănăstirească a Neamţului cuprinde mai multe monumente diferite.
Mănăstirea propriu-zisă este formată din construcţiile chiliilor care alcătuiesc un corp continuu de clădiri cu parter şi etaj, înşirate de-a lungul laturilor unui patrulater de circa 100 m lăţime şi 110 m lungime, închis în jurul unei curţi centrale în care se găsesc două biserici: una mai mare şi mai veche, cu hramul înălţării Domnului, ctitorie a lui Ştefan cel Mare, iar alta mai mică şi mai nouă, din veacul al XVIII-lea, cu hramul Sf. Gheorghe, aşezată în axa intrării.
Un turn-clopotniţă înalt şi masiv, înălţat pe patru etaje, străbătut la bază de gangul boltit al intrării, se ridică la mijlocul laturii de vest. Un al doilea turn, de formă octogonală, cunoscut sub numele de «Pîrg», întăreşte colţul de nord-est al aşa-ziseî cetăţL
11
12
13
In afara clădirilor centrale, ascunse în grădini şi livezi, se găsesc împrăştiate: căsuţele de paiantă învelite cu sită şi locuite de călugări; construcţiile de zid ale bolniţei cu paraclisul ei, aşezate la circa 300 m nord-vest de mănăstire; schitul Sf. Ion Bogoslov, aflat în cimitirul din spatele cetăţii; clădirile cu parter şi etaj ale noului seminar, situate în direcţia sud, la capătul clădirilor gospodăreşti; schitul Vovidenia, ridicat pe deal la circa 500 m depărtare de acestea. In sfîrşit, cale de o oră peste deal, în direcţia vest, aşezat într-o poiană singuratică, schitul Pocrov cu bisericuţa sa de lemn şi cu cele cîteva chilii alăturate completează ansamblul mănăstirii.
Toate aceste clădiri, rămase pînă astăzi departe de orice aşezare omenească, sînt prinse de jur împrejur de marea pădure care acoperă munţii şi văile regiunii, vestiţii codri ai Neamţului, cu stejarii şi brazii lor seculari, constituind cadrul natural al mănăstirii.
Fig. 6. Vederea de ansamblu a mănăstirii
Fig. 5. Turnul de intrare şi latura vestică a mănăstirii
14
Fig. 7. Intrarea î;
in mănăstire
III. TRECUTUL MĂNĂSTIRII
Originea mănăstirii Neamţ este legată, după tradiţie, ca şi cea a altor vechi mănăstiri din Moldova, de întemeierea unui schit de lemn de către o comunitate călugărească. Tradiţia locală, înregistrată şi de cronicari, atribuie întemeierea Neamţului unor călugări de carte sîrbească, Sofronie, Pimen şi Siluan, discipoli ai lui Nicodim, organizatorul vieţii mănăstireşti din Ţara Romînească. Veniţi pe meleagurile moldoveneşti în cursul veacului al XlV-lea, ei s-au stabilit aici şi au ridicat un schit de lemn în luminişul unei păduri !. După o altă versiune, păstrată prin tradiţie în mănăstire, întemeierea aşezării s-ar datora unor călugări coborîţi dintr-un schit aflat pe Boiştea, un cap de deal mai sus de Ocea, unde, după cum reiese dintr-un document din 6 iunie 1446, evocînd o situaţie anterioară 2, «a fost chilia Vlădicăi Iosif», adică a celui care a fost stareţ la Neamţ şi mai apoi primul mitropolit al Moldovei, ruda lui Petru Muşat.  Se mai spune încă despre o străveche aşezare la Neamţ, pe locul actualului schit Sf. Ion Bogoslov, unde ar fi fost o biserică de lemn cu acest hram 3, reconstruită tot din lemn de stejar la 1402 de către Alexandru cel Bun şi înzestrată de el cu moşia Pleşeşti, în Suceava 4.
Date asupra mănăstirii în cursul veacului al XlV-lea nu sînt documentar cunoscute decît printr-o singură inscripţie aflată pe un clopot din veacul al XlX-lea, care menţionează că: «Acest clopot s-au vărsat din materialul clopotului făcut la 1393 de domnul Ştefan cel dintîi şi care s-au topit la arderea mănăstirii Neamţu, 1862 noembrie 20»5.
1 Nicolae Iorga, Mănăstirea Neamţului, Vălenii de Munte, 1912, p. 7.
2 D. I. R., Moldova, Sec. XIV—XV,' voi. I, p. 219—220.
3 C. Tomescu, Scurtă povestire despre sfînta mănăstire Neamţu, Mnst. Neamţ, 1942, p. 9. Ar fi existat între pîrăul Nemţişor şi Magherniţa o cetate cu locuinţe şi magazii, în care era şi o biserică « albă » cu hramul Sf. Ioan Bogoslovul.
4 N. Creţulescu, Inscripţiile sf-telor mănăstiri Neamţu şi Secu, Arhiva Societăţii ştiinţifice şi literare din Iaşi, XX, 1909, p. 426—430. Este amintit aici şi pomelnicul acestei biserici, care începe de la Bogdan I, lucru important pentru vechimea mănăstirii.
C. Tomescu, op. cit., p. 10.
5 Ioachim Crăciun, Inscripţii de la mănăstirea Neamţului, Anuarul Inst. de Istorie naţională, Cluj, IV, 1926—1927, p. 431. Nu există nici un motiv pentru a tăgădui existenţa clopotului originar, a cărui inscripţie a fost citită la 1862; totuşi se ştie că Ştefan I s-a înscăunat de-abia în toamna anului 1394. Este foarte probabil că în realitate data era 7202, din care scăzîndu-se 5509 s-a obţinut 1393, deoarece nu se ştia în secolul trecut că în Moldova, pînă la sfîrşitul sec. XVI, anul s-a calculat nu de la 1 septembrie, ca în Ţara Romînească, ci de la 1 ianuarie,
16
Tradiţia locală ne face cunoscut că prima biserică de zid din cuprinsul mănăstirii, avînd hramul înălţarea Domnului, a fost ridicată de Petru Muşat şi că această primă construcţie ar fi fost aşezată pe locul vechiului schit de lemn, acolo unde se găseşte astăzi biserica Sf. Gheorghe. Sondajele arheologice efectuate în anii 1956—1957 par a aduce confirmarea ei, găsindu-se urmele unor temelii vechi de biserică sub cea actuală.
Cel dintîi document păstrat, pomenind despre «mănăstirea Vlădiciei mele, cea de la Neamţ» este actul din 7 ianuarie 1407, din timpul lui Alexandru cel Bun, dat de acel «Vlădica Iosif» care a avut chilie la Boiştea. Rudă apropiată a lui Petru Muşat, ajuns primul mitropolit al Moldovei, el hotărăşte trecerea mănăstirii Neamţ cu tot avutul ei sub conducerea stareţului de la Bistriţa, popa Chir Domeţianl. Actul arată că la acea dată mănăstirea Neamţ era înzestrată cu două sate dăruite de către Petru Muşat, două mori, două vii şi mai avea şi cărţi, odăjdii şi vase. Titlul de popa pe care îl poartă stareţul Domeţian şi pe care îl vor purta în cursul sec. al XV-lea doar patru stareţi în Moldova, cei de la Neamţ, Bistriţa, Moldoviţa şi Probota2, arată însemnătatea pe care mănăstirea Neamţ a avut-o încă de la început în organizarea vieţii mănăstireşti din Moldova, cît şi unele trăsături comune ale vechilor mănăstiri moldovene cu cele întemeiate de Nicodim în Ţara Romînească, la Vodiţa şi Tismana3.
Alexandru cel Bun se ocupă îndeaproape de Neamţ, înzestrînd mai departe mănăstirea cu numeroase sate4 şi o serie de alte privilegii5. Este posibil să fi executat şi unele lucrări de refacere sau întregire, după cum arată introducerea unui document din 1429; «... am binevoit... să înoim şi să întărim mănăstirea de la Neamţ... » 6. Din construcţiile înconjurătoare ridicate atunci ar putea proveni partea inferioară a turnului-clopotniţă de la intrare, care prezintă unele trăsături mai vechi7.
Iliaş, fiul lui Alexandru, cît şi fratele său Ştefan II (cel ucis de nepotul său Roman) 8, care a fost îngropat în vechea biserică, şi apoi strămutat de Ştefan cel Mare în ctitoria sa aşezîndu-i|;piatră nouă de mormînt, susţin şi ei mănăstirea con-
1 D. I. R. Moldova, Sec. XIV—XV, voi. I, p. 15—16.
2 N. Iorga, Istoria bisericii romîneşti, ed. II, Bucureşti, 1929, voi. I, p. 91,
3 N* Iorga, Mănăstirea Neamţului, p. 66—67.
4 în timpul domniei lui Alexandru cel Bun, fiind stareţ chir Siluan, Neamţul dobîndeşte la 1422 satele Budzeşti pe Moldova, Topoliţa, seliştea lui Nenovici (D. I. R. Moldova, Sec. XIV—XV, voi. I, p. 43—44); ia 1427 satele Cîrstianeşti şi Temeşeşti, la gura Neamţului (op. cit., p. 58—59); la 1428 domnul îi confirmă dania lui Manuil Başotă, satul Başoteni (op. cit., p. 71—72); etc.
5 La 1430 Alexandru cel Bun reconfirmă dania din anul precedent, adăugind încă şi venitul unei mori din oraşul Baia (op. cit., p. 90—91).
6 Op. cit., p. 86—87.
7 G. Balş, Bisericile şi mănăstirile moldoveneşti din veacurile XVII şi XVIII, Bucureşti, 1933, p. 339-340.
N. Creţulescu, Inscripţii, p. 372.
8 V. cap. VII, nr. 17.
O însemnare a monahului Gavriil pe una din foile manuscrisului său «Mărgăritul» menţionează fapta astfel: «La leatul 6955 (1447), în luna lui Iulie, în 13, tăiatu-s-a capul lui Ştefan Vodă, Domnul ţării Moldovei, fiul lui Alexandru Voevod, de Roman, fiul lui Ilie Voevod, Şi s-a astrucat în mănăstirea Neamţului, în 16 zile». N. Iorga, Ştefan cel Mare si mănăstirea Neamţului, BuL Corn. Mon. Ist, III, 1910, p. 101.
2 — Mănăstirea Neamţ
17
firmîndu-i drepturile mai vechi1 şi dăruindu-i noi proprietăţi 2 şi privilegii; sub autoritatea ei mai intră şi o serie de biserici de sat şi mănăstirea de la Boiştea, cu veniturile lor3. Toate acestea contribuie la dezvoltarea mănăstirii Neamţ, care ajunge în prima jumătate a veacului al XV-lea una dintre cele mai mari seniorii feudale din Moldova.
Domnia lui Ştefan cel Mare reprezintă pentru viaţa mănăstirii Neamţ o nouă etapă de înflorire. După cum reiese din documente, domnul mai mult îi confirmă vechile stăpîniri decît îi dă altele noi. Lui i se datoreşte în schimb ridicarea unei noi biserici. Se scursese mai bine de un veac şi jumătate de la întemeierea mănăstirii. Marele cutremur din anul 1471, care a impresionat atît de mult pe oamenii vremii4, zdruncinase rău clădirea lui Petru Muşat. Atacarea cetăţii Neamţ de către Turci la 1476 în urma înfrîngerii de la Războieni avusese desigur urmări şi asupra mănăstirii vecine. De aceea Ştefan cel Mare puse să se înalţe o altă biserică de zid, cu acelaşi hram al înălţării, alături de biserica cea veche. La 14 noiembrie 1497, dată arătată în pisanie5 şi confirmată de o însemnare Viin 1512 pe un tetravanghel dăruit mănăstirii de mitropolitul Teoctist, la scurt timp după izbînda din Codrii Cozminului asupra leşilor, a avut loc cu mare alai sfinţirea noii biserici6. In acel text trebuie relevată menţiunea participării obştei călugărilor la construirea monumentului.
1 D.I.R. Moldova, Sec. XIV—XV, voi. I, p. 138—139; la 1446, Ştefan II întăreşte dania satului Dvoreneşti, pe Moldova, şi Fîntînele, pe Pobrata, dat mănăstirii de boierul Cîrstea (op. cit., p. 220—221); ll/III. 1446 (op, cit., p. 218—219).
2 La 23 februarie 1438 Iliaş îi dăruieşte Sevcouţii, la gura Cracăului, o prisacă la gura Tatarcăi şi moara de la gura Jijiei (op. cit., p. 151—152); la 25 noiembrie 1440 Ştefan II îi dăruieşte anual cîte două măji de peşte şi două bărbînţe de icre (op. cit., p. 173—174); la 19 februarie 1446 două măji de peşte de la Chilia şi 3 cîntare de icre negre (op. cit., p. 215—216).
3 La 6 iunie 1446 Ştefan II dă Neamţului o mănăstire la Boiştea, bisericile de la Tele-vecinţi, Başoteni, Domneşti, Baloşeteşti, Gura ^Cracăului, Trestiana, Balomireşti, cu toate veniturile lor. Op, cit., p. 219—220.
4 în anul 1471, letopiseţul anonim notează că la 29 august, «fost-au un mare cutremur peste tot pămîntul, pe vremea cînd domnul şedea la prînz» (I. Bogdan, Cronice inedite aţin-gătoare de istoria Romînilor, Bucureşti, 1895, p. 53); despre dezastrul produs de acest cutremur în Moldova şi în Ţara Romînească există de asemenea interesante detalii într-o scrisoare din 5 decembrie 1471 a sasului Mathaeus Delnitzer din Regensburg. A. Veress, Acta et epistola, I (Fontes rerum transylvanicarum, IV), Budapest, 1914, p. 6—7.
5 N. Iorga, Contribuţii la istoria bisericii noastre, Analele Acad. Rom. 1911—1912, XXXIV, p. 458; v. cap. VII, nr. 1.
6 N. Iorga, Contribuţii la istoria bisericii noastre, p. 459—460. însemnarea de pe un tetravanghel: « S-a scris această sfîntă evanghelie cu dania şi învăţătura mitropolitului Teoctist din Suceava, care a fost şi cîrmuitor al sfîntului lăcaşului acestuia al Neamţului, în vremea cînd se zidea această sfîntă biserică... In acea vreme a venit şi Albert, craiul leşesc, cu multă putere, şi mult a săpat la cetatea Sucevei, şi n-a putut lua cetatea şi s-a întors în deşert. Iar Ştefan Voevod a mers asupră-i cu putere cu oastea sa şi 1-a bătut la Cozmin, în anul 7005, iar al Domniei Sale anul 40 curgător, luna lui octomvrie 26, joi, în ziua de sfîntul Dumitru. Şi apoi s-a întors din război şi a sfinţit biserica aceasta, în acelaşi an, luna lui noemvrie, în 14; care şi noi ne-am trudit la zidirea ei şi cu fraţii ce erau atunci. Şi a scris acest tetravanghel cel mai sus zis mitropolitul Teoctist.
18
Ştefan cel Mare care, după tradiţie, ar fi primit de tînăr învăţătură la Neamţ {, avînd poate ca dascăl pe Teoctist mitropolitul, care îl va unge ca domn e cîmpia Direptăţii, va arăta la sfîrşitul domniei sale o grijă deosebită mănăstirii, încă înainte de zidirea bisericii, el o înzestrează, la 1485, cu un clopot2. La 1502 îi dăruieşte un panaghiar. Din iniţiativa sa se vor scrie aici numeroase cărţi de învăţătură religioasă şi de slujbă, iar fostul stareţ al Neamţului, mitropolitul Teoctist, care va păstori Moldova mai bine de un sfert de veac, va fi îngropat în necropola domnească de la Putna, poate şi în calitate de rudă a domnului, dar şi ca omagiu adus de Ştefan fostului său sfătuitor şi dascăl3.
Este greu să se aprecieze astăzi înfăţişarea pe care o avea mănăstirea în acea epocă de strălucire din veacurile al XV-lea şi al XVI-lea şi care erau clădirile existente pe atunci. Cu excepţia bisericii lui Ştefan cel Mare şi a părţii inferioare a turnului - clopotniţă, singurele rămase în picioare pînă în vremea noastră, numeroasele reparaţii, prefaceri şi adăugiri legate de distrugerile cauzate de incendii sau de intensa activitate gospodărească desfăşurată aici au provocat dispariţia celorlalte construcţii care vor fi existat atunci.
Folosind părţile vechi aje monumentului, păstrate încă, precum şi cele cîteva ştiri cunoscute prin însemnările arhiereului Narcis Creţulescu, fost stareţ al Neamţului la sfîrşitul secolului trecut, culese din arhiva mănăstirii, se poate ajunge la presupunerea că în acea vreme curtea centrală era închisă cu un zid de împrejmuire, desigur înzestrat cu obişnuitele mijloace de apărare şi întărit cu turnuri la cele patru colţuri4. în interiorul curţii se mai găseau, pe lîngă cele două biserici, alte clădiri de zid şi probabil şi de lemn, pentru chilii şi gospodărie5. Intrarea era la fel ca şi acum, pe sub turnul de mijloc, care era insă de o înălţime mai redusă, avînd probabil un singur etaj, al clopotelor, deasupra parterului şi etajului întîi.
Despre vechea biserică a lui Petru Muşat se ştie doar, din sondajele efectuate în 1956, că pare să fi avut planul dreptunghiular, cu o absidă semicirculară la est.   Săpăturile arheologice vor aduce poate mai multe precizări
1 L D. Ştefănescu, Le roman de Barlaam et Joasaph illustre en peinture, «Byzantion» VII, 1932, fasc. 2, p. 366. Autorul consideră că în pictura bolţii gangului de intrare în mănăstire sînt unele aluzii la educaţia primită de Ştefan cel Mare la Neamţ.
2 N. Iorga, Contribuţii la istoria bisericii romîne, Anal. Acad. Rom. XXXIV, 1911—-1912, p. 458, nr. 40.
3 N. Iorga, Istoria bisericii romîneşti, voi. I, ed. II, p. 89 — 90.
4 N. Creţulescu, Inscripţii, Arhiva ştiinţ. şi lit. Iaşi, 1908, p. 181 şi 182. Despre lucrările ^executate la stăreţia ridicată de Veniamin Costachi în colţul de nord-vest şi despre lucrările executate la trapeza din sud-est, N. Creţulescu spune că la 1808 — 1809, cînd s-au săpat temeliile acestor case şi pivniţe, s-au descoperit în săpătură urmele zidurilor vechi. Casa înnd făcuta pe unghiul pătratului, s-au găsit sala, gangul, uşorii de piatră. «în vechime a fost casa cu pirgul de nord al cetăţii şi conducta la apa Nemţişorului, care curgea pe sub zidul ce-mI^V, Aci./~au săPat beciurile de la sud, s-au găsit zidul, pîrgul şi gangul care scoate apa la -Lviagnermţa şi Bogoslov; uşorii vechi erau de piatră cioplită.»
5 Narcis Creţulescu, op. cit., p. 179. «Ştefan cel Mare a construit spre nord biserica cea ^are pe locul vechii magazii a cetăţii. »
19
asupra înfăţişării şi dimensiunilor sale. Biserica lui Ştefan cel Mare nu avea încă veştmîntăria, construită mai tîrziu pe faţada sudică, şi nici frontoanele neogotice actuale. Acoperişul în pante repezi avea formele reprezentate în picturile din gangul turnului de intrare.
★
Cîteva inscripţii ale unor construcţii ruinate dovedesc că şi Petru Rareş ca şi urmaşii săi au purtat mai departe de grijă mănăstirii Neamţ, ridicînd noi clădiri în curtea ei ca, de pildă, clisiarniţa construită de Iliaş Vodă-(1546—1551), a cărei pisanie, azi dispărută, este citată de Narcis Creţulescu1.
Vechea biserică a lui Petru Muşat, rău stricată de cutremur, a mai dăinuit un timp, zidindu-se lîrigă ea o trapeză şi o bucătărie. Ştirea este întărită de o pisanie, al cărei text aflat într-un ceaslov rusesc din 17432 pomeneşte de construirea unei trapeze cu cuhnie, chilii şi beciuri la Neamţ în anul 1540, de către Alexandru Vodă Cornea. Sondajele arheologice executate recent au confirmat şi aici vechea tradiţie arătînd existenţa unor încăperi şi beciuri adăugate pe laturile de est şi de sud ale bisericii dărîmate.
Veacurile al XVII-lea şi al XVIII-lea reprezintă pentru Neamţ, ca şi pentru alte vechi aşezăfi mănăstireşti din Moldova, o perioadă de stagnare şi chiar de regres. In cursul acestor veacuri s-au întîmplat numeroase incendii şi prădăciuni, urmate de reparaţii şi refaceri. Astfel, în 1633 a fost prădată; în 1671 şi în 1696 a fost incendiată. Timp de cîţiva ani, pînă în 1699, a fost apoi ocupată de ostile polone ale lui Sobieţki.
In cursul veacului următor, în 1709, 1720 şi 1765, mănăstirea suferă unele reparaţii şi reînnoiri. In 1720 au fost desfiinţate clădirile trapezei şi cuhniei ridicate de Alexandru Vodă Cornea, trapeza prefăcîndu-se în paraclis, cu hramul Sf. Gheorghe. Din acea perioadă (1754) datează şi refacerea, probabil pe fundaţiile şi parterul originar, a turnului din colţul de nord-est, în forma octogonală de astăzi, cu bolţile sale interesante şi cu scara cuprinsă în grosimea zidăriei3, însă lipsit de mijloacele de apărare caracteristice turnurilor anterioare. Cu toate aceste reînnoiri, în 1779, cînd s-a instalat aici călugărul reformator Paisie Velicicovski4, noul stareţ al Neamţului5, împreună cu cei 40 fraţi aduşi de la mănăstirea Secu, a găsit numai 15 chilii, cu casele de oaspeţi şi clisiarniţa. Instalarea lui Paisie la Neamţ a însemnat o nouă perioadă de înflorire a mănăstirii, atît prin numărul mare de ucenici adunaţi aci, cît şi prin intensa activitate culturală
1 Narcis Creţulescu, manuscris nr. 5698, f. 36, Bibi. Acad. R. P. R.; v. cap. VII, nr. 2.
2 Narcis Creţulescu, Inscripţii, Arhiva ştiinţ. şi lit. Iaşi, 1908, p. 325; v. cap. VII, nr. 3.
3 G. Balş, Bisericile şi mănăstirile moldoveneşti din veac. XVII şi XVIII, p. 340.
4 Paisie Veliciovschi, sau Velitcovschi, malorus de origină, a fost călugăr mai întîi la Poiana Mărului, apoi după mai multe peregrinări la Athos şi în alte locuri se stabili la Dragomirna, iar după ocuparea Bucovinei de austriaci trecu la Secu, de unde se strămută la Neamţ în 1779. In scrisoarea către domn vesteşte această strămutare, dînd detalii cu privire te situaţia mănăstirii Neamţ, la venirea lui aici, şi la posibilităţile transformării şi restaurării ei în viitor»
5 N. Iorga, Mănăstirea Neamţului, p. 32—47.
20
Fig. 9. Desen de Alexandru Asachi, dinainte de 1862, reprezentînd intrarea mănăstirii. Biserica
mare are turlele adăugate în 1829
desfăşurată. Dintr-o scrisoare a lui Paisie1 către domn, reiese dorinţa sa de a construi chilii noi, cu parter şi etaj, care să poată adăposti 200 de călugări2. O pisanie cu data 1796, păstrată încă în mănăstire, arată că îşi şi înfăptuise în parte planurile3. Tot atunci, în 1794, se înalţă pe locul bisericii dărîmate a lui Petru Muşat, noua biserică de zid cu hramul Sf. Gheorghe.
Dar principalele lucrări de reînnoire, care au schimbat cu totul vechea înfăţişare a mănăstirii, au avut loc în cursul veacului al XlX-lea.
In 1809 au fost construite, de către mitropolitul Veniamin Costachi, noile case cu etaj ale stăreţiei şi paraclisul Adormirii, în colţul de nord-vest al curţii4. In 1819 şi 1821 s-au făcut, sub egumenia stareţului Ilarie, noi şi importante transformări, ridicîndu-se chilii cu etaj pe latura de est5 şi de sud6,
1 N. Iorga, Mănăstirea Neamţului, p. 37 — 46.
2 N. Iorga, op. cit., p. 43—45; N. Iorga, Studii şi documente, VII, p. 159.
3 N. Creţulescu, Inscripţii, Arhiva ştiinţ. şi lit. Iaşi, 1910, p. 89-; v. cap. VII, nr. 5.
4 V. cap. VII, nr. 6.
Narcis Creţulescu, Inscripţii, Arhiva stiinţ. şi lit. Iaşi, 1908, p. 181.
5 V. cap. VII, nr. 7.
Narcis Creţulescu, op. cit., p. 182—184.
6 Narcis Creţulescu, op. cit., p. 182.
22
trapeza mare din colţul de sud-est \ beciurile din aripa de sud şi o parte din chiliile de la vest. Turnul-clopotniţă a fost mărit prin adăugarea unei noi clădiri spre exterior şi prin supraînălţarea lui cu încă două etaje, amenajîndu-se în primul etaj un paraclis cu hramul Buna Vestire2.
în 1826 stareţul Domeţian reînnoieşte biserica Sf. Gheorghe3, prin prelungirea zidurilor laterale spre est şi vest, iar în 1829 vine rîndul bisericii mari, care îşi pierde zidul despărţitor dintre naos şi camera mormintelor, ferestrele originare ale absidelor şi vechile forme ale acoperişului, care dăinuiau încă în 1816, după cum se constată în gravura unui octoih tipărit în mănăstire4. Deasupra noului acoperiş de tablă au fost adăugate două turle din lemn de stejar îmbrăcate cu tablă de fier, în faţa vechii turle de zid. Biserica poate fi văzută sub acest aspect în două gravuri ale epocii, una în mineiul tipărit la Neamţ în 18315, cealaltă într-un desen al lui Al. Asachi 6. Un an mai tîrziu, în 1830, acelaşi stareţ reînnoieşte şi zugrăveala interioară7.
Modificările care au dat clădirilor înfăţişarea păstrată pînă în zilele noastre au avut loc după incendiul pustiitor izbucnit în 1862, cînd a luat foc întreaga mănăstire. In 1865 faţadele bisericii Sf. Gheorghe au fost transformate 8 în stilul neoclasic, atunci la modă, dar atît de nepotrivit cu biserica vecină; în 1872 au fost îndepărtate cele două turle înălţate pe acoperişul bisericii mari, au fost adăugate frontoanele şi ferestrele neogotice ale absidelor şi s-au tencuit faţadele, iar în 1883 s-a refăcut pardoseala cu marmură de Constantinopol, nive-lîndu-se vechile morminte. în sfîrşit, tot atunci s-au făcut ultimele transformări ale colţului de sud-vest al incintei prin amenajarea noului arhondaric şi s-au executat cerdacurile de lemn de jur împrejurul curţii interioare.
Din monumentele aflate în exteriorul incintei se menţionează că aghiaz-matarul a fost construit în 1836 9, cristelniţa interioară în 1847 10, schitul Sf. Ion Bogoslov în 1835 n, bolniţa cu paraclisul în 1820 (reînnoită apoi în 1835 şi 1846),12 schitul Vovidenia în 1751 (refăcut în 1912), iar schitul de lemn al Pocrovului în 1714.
★
N^dT^^ cit, p. 182: «beciurile de sub trapeză sînt beciuri vechi,.
2 V. cap. VII, nr 8.
Narcis Creţulescu, op. cit., p. 181 —182.
4 IlTapJdaCWoi' documente cu privire la forma acoperămintelor vechilor biserici moldovene, Bul. Com. Mon. Ist., VII, 1914, p. 193—194.
! £ iZtMou^iZele istorice in vechea noastră literatură, Bul. Corn. Mon. Ist., 1933, p. 101-108.
7 V. cap. VII, nr. 10.
8 V. cap. VII, nr. 12.
9 N. Creţulescu, op. cit., p. 219.
10 V. cap. VII, nr. 13.
11 V. cap. VII, nr. 14.
12 V. cap. VII, nr. 15 şi 16.
23
Poate mai mult decît toate celelalte mănăstiri din Moldova, mănăstirea Neamţ îşi datoreşte faima şi însemnătatea sa activităţii culturale şi artistice- cu totul deosebite, desfăşurate aici în veacul al XV-lea. Curînd după întemeiere s-a dezvoltat în cuprinsul ei cel mai înfloritor centru de caligrafi şi miniaturişti din Moldova. Diecii şi caligrafii de limba slavonă formaţi în şcoala de la mănăstirea Neamţ au transcris în tot cursul veacului al XV-lea numeroase cărţi de învăţătură teologică, pentru ei şi pentru celelalte mănăstiri din Moldova. Cele mai vechi manuscrise păstrate în Moldova, realizate într-o caligrafie înflorită, pe pergament, avînd frontispicii şi litere bogat împodobite cu împletituri colorate în roşu, verde, albastru şi auriu, au fost scrise la Neamţ de cunoscutul caligraf Gavriil Monahul, fiul lui Uric. Lui i se datoreşte o culegere din cuvîntările lui Grigorie Bogoslovul din anul   1424 1 şi un tetravanghel  cu remarcabile miniaturi pe întreaga pagină, reprezentînd  portretele evangheliştilor, executat în anul 1429 2. Atît prin stilul şi tehnica miniaturilor, cît şi prin redactarea textului în limba slavonă şi greacă, acest manuscris este deosebit de semnificativ pentru înţelegerea originilor miniaturii moldoveneşti, care s-a  format şi s-a dezvoltat în strînsă legătură cu miniatura bizantină.
Însuşirile artistice cu totul deosebite ale acestei opere de miniatură moldovenească, socotită de altfel ca cea mai de seamă lucrare de acest gen din Moldova, dovedesc însă că în vremea lui Alexandru cel Bun şcoala caligrafilor nemţeni avea în urma ei o tradiţie mai veche, localizată pe pămîntul Moldovei, deoarece această lucrare este departe de a fi opera unui simplu copist. De altfel, în actul citat mai sus, din anul 1407, cînd mănăstirile Neamţ şi Bistriţa se unesc sub conducerea stareţului Domeţian, printre avuţiile de seamă ale Neamţului se amintesc şi cărţi, ^ste foarte probabil ca încă de la întemeierea mănăstirii să fi fost aduse cărţi în limba greacă din lumea de cultură bizantină, care au servit de model caligrafilor din veacul al XV-lea. Din aceeaşi perioadă se păstrau la Neamţ şi manuscrise slave, cu conţinut curat teologic sau de literatură religioasă, cum era, de pildă, cunoscutul roman religios Varlaam şi Ioasaf, care a cunoscut o largă circulaţie în tot cursul evului mediu în ţările romîneşti3,
Activitatea artistică atît de rodnică a lui Gavriil Monahul se continuă şi după moartea lui Alexandru cel Bun, sub urmaşul lui, Ştefan II. în anul 1436 el termină un tetravanghel slavon, împodobit cu bogate frontispicii la începutul evangheliilor, dar fără miniaturi şi a cărui ferecătură a fost făcută cu cheltuiala pîrcălabului de Haţeg, Cîndea Laţcu; la 1437 scrie un sbornic (culegere) de extrase din învăţăturile părinţilor Bisericii, iar la 1446 viaţa Sf. Ioan Climax,
1 Emil Turdeanu, Miniatura bulgară şi începuturile miniaturii romîneşti. Extras din „Buletinul Institutului romîn", Sofia, 1942, I, nr. 2, p. 427—428.
2 Ion Bianu, Documente de artă romînească din manuscripte vechi. Evanghelia slavo-greacă scrisă în monastirea Neamţului din Moldova de Gavriil Monahul la 1429, Bucureşti, 1922.
Emil Turdeanu, op. cit., p. 417—432. Se dă bibliografia acestei opere; v. cap. VII, nr. 25»
3 N. Cartojan, Cărţile populare în literatura romînească, voi. I., p. 233.
24
cartea preferată a călugărimii. Din anul următor s-a păstrat o culegere din cuvîntările Sf. Ioan Gură de Aur (Mărgărit) şi un minei Gavriil a format în această perioadă şi alţi caligrafi, care i-au continuat opera după moartea sa. Pentru marea sa ctitorie nou înfiinţată de la Putna, Ştefan cel Mare foloseşte la început tot pe diecii nemţeni. In anul 1467 Ioanichie, caligraf de la mănăstirea Neamţ, scrie un minei pentru Putna 2. Întreaga şcoală a caligrafilor putneni care va înflori după 1470 este alcătuită din călugări formaţi la mănăstirea Neamţ. Dintre aceştia face parte probabil şi Nicodim, artistul miniaturist de mare talent care a lucrat pentru mănăstirea Humor, în anul 1473, evangheliarul atît de artistic împodobit cu miniaturile evangheliştilor şi cu portretul lui Ştefan cel Mare3. Acest lucru se vădeşte mai ales în unitatea de stil, de tehnică şi de concepţie artistică a miniaturilor acestui manuscris şi a celor păstrate la Putna şi Neamţ.
In perioada de strălucire culturală şi artistică de la sfîrşitul domniei lui Ştefan cel Mare, diaconul Teodor Mărăşescul realizează o serie de manuscrise împodobite cu frontispicii şi miniaturi. El scrie la 1493 o evanghelie cerută de Ştefan cel Mare4. Tot el scrie un tetravanghel pe care Ştefan cel Mare, la 1498, îl dăruieşte vechii ctitorii a lui Alexandru cel Bun de la Moldoviţa5.
Ceea ce mai caracterizează activitatea caligrafilor de la Neamţ este varietatea de conţinut a cărţilor scrise, care nu sînt numai liturgice sau teologice. Aici, la 1474, monahul Ghervasie scrie, de pildă, pravila lui Mihail Vlastaris 6, o culegere de dispoziţii juridice. Acelaşi Ghervasie scrie la 1475 o biblie7. Un alt exemplar mai simplu, nedatat, este scris de un pisar din şcoala lui Gavriil diacul.
înrudirea de concepţie artistică, de tehnică şi de stil, care există între manuscrisele de la Neamţ şi cele de la Humor, biserica Sf. Ion din Piatra şi Putna, este mărturia puternicei influenţe pe care şcoala caligrafilor de la Neamţ,
1 N. Iorga, Ştefan cel Mare şi mănăstirea Neamţului, Bul. Corn. Mon. Ist., III, 1910, p. 100. N. Iorga, Les arts mineurs en Roumanie, voi. I, Bucarest, 1934, p. 47—48.
2 Emil Turdeanu, Manuscrise slave din timpul lui Ştefan cel Mare, Bucureşti Î943, p, 113—114, pl. I. Extras din «Cercetări Literare», V.
3 Emil Turdeanu, op. cit., p. 120—124.
4 A. I Iaţimirski, Descrierea manuscriselor sud-slave şi ruseşti din bibliotecile de peste graniţă (în limba rusă), Petrograd, 1921, p. 564—569. N. Iorga, Les arts mineurs, Bucarest, 1934, voi. I, p. 48, fig. i—g. Emii Turdeanu, Miniatura bulgară, p. 422—425.
Emil Turdeanu, Manuscrise slave din timpul lui Ştefan cel Mare, p. 182—185 (Manuscrisul se găseşte îh biblioteca din Munchen.)
5 Emil Turdeanu, Manuscrise slave, p. 185—188, pl. VI.
vTe°dor Mărăşescul a mai scris la Neamţ un apostol, datat 1500, mediocru ca realizare ^se găseşte în biblioteca Academiei R. P. R., nr. 93) şi tot lui îi este atribuită de Emil Turdeanu evanghelie păstrînd doar două frontispicii ornate (Biblioteca Academiei R. P. R„ nr. 10). Emil Turdeanu, op. cit., p. 188—190.
6 Emil Turdeanu, op. cit., p. 124—129.
7 Emil Turdeanu, op. cit., p. 129—131, 216, 221, pl. II.
25
atît de înfloritoare încă din timpul lui Alexandru cel Bun, a exercitat-o asupra celorlalte centre de caligrafi din Moldova în tot cursul veacului al XV-lea.
Opera pisarilor de la Neamţ mai prezintă uneori şi un deosebit interes istoric prin însemnarea unor evenimente mai de seamă petrecute în vremea lor. Astfel, Gavriil Monahul notează pe una din filele «Mărgăritului» său uciderea lui Ştefan II1. Pe un tetravanghel terminat în 1512 de pisarul Dimitrie sînt notate pe larg evenimentele din Moldova, din anul 1497, în legătură şi cu construirea bisericii de la Neamţ, despre care s-a amintit mai sus2. Modeste începuturi, importante însă pentru precizia redactării, ele poate că au constituit în timp tradiţia cronicărească pe care se vor întemeia cei doi călugări, Macarie şi Eftimie, ambii formaţi la Neamţ. Primul, devenit episcop de Roman (1531—1558), va fi şi cronicar oficial al lui Petru Rareş; Eftimie, păstorind ca episcop de Roman, va fi povestitorul domniei lui Alexandru Lăpuşneanu.
Toată această însemnată activitate culturală desfăşurată în cursul veacului al XV-lea încetează şi dispare în cursul veacului următor în aşa măsură, încît la 1555, cînd logofătul Ferîie a dăruit mănăstirii tetravanghelul său, a trebuit să-1 comande unui călugăr de la Putna3.
In veacurile al XVII-lea şi al XVIII-lea nimic nu mai reaminteşte rolul de frunte pe care 1-a deţinut Neamţul în activitatea culturală a Moldovei. Abia în veacul al XlX-lea se reia firul vechii tradiţii cărturăreşti a mănăstirii, în forma nouă a tipăriturilor ilustrate cu gravuri, prin înfiinţarea aici a unei tipografii în anul 1807—1808, datorită noii îndrumări spirituale impusă de stareţul Paisie. Intre 1807 şi 1874, cînd s-a tipărit ultima carte cu caractere chirilice, s-a desfăşurat neîntrerupt activitatea tipografiei, cu publicaţii care pînă la 1860 aveau şi o bogată ilustraţie cu gravuri în lemn4. Gravorii de la Neamţ, printre care s-au distins Mihail Stril-beţki, Simion Ierei, monahii Ghervasie^Teodosie şi alţii, au lucrat şi pentru alte centre tipografice, gravurile lor fiind folosite la Iaşi, la Bucureşti şi la Braşov. Ei desenau şi săpau singuri tiparele din lemn de păr sau de buxus, operaţie care cerea multă migală şi talent, dar pe care o stăpîneau desigur mai de mult prin îndeletnicirea sculpturii migăloase a crucilor de lemn. Temele folosite erau fie de compoziţie originală, fie inspirate sau copiate din tipăriturile sau gravurile care circulau pe atunci în Moldova.
în afară de activitatea desfăşurată la Neamţ cu privire la manuscrisele ilustrate executate în cursul veacului al XV-lea şi mai apoi la tipăriturile apărute în veacul al XlX-lea, nu se poate stabili existenţa unor ateliere în care să se fi lucrat şi opere de artă de altă categorie. Puţinele obiecte de broderie şi argintărie păstrate în mănăstire nu dau nici o indicaţie în această privinţă,
1 V. p. 17, nota 8.
2 Manuscrisul acesta se găseşte în colecţia Secţiei de artă feudală a Muzeului R. P. R. (face parte din tezaurul restituit de U. R. S. S.).
3 N. Iorga, Contribuţii la istoria bisericii romine, Anal. Acad. Rom., 1911—1912, p. 461.
4 Gh. Racoveanu, Gravura în lemn la mănăstirea Neamţului, Bucureşti, p. 15 şi urm.
26
totuşi numărul mai bogat de cruri Ha ™„ • ^-
al XVI-lea si altele din veacurile sl^^^^^^^
n veacul
bogata activitate în domeniul xilogravurii care sa H^' f+T * legătUră * cu XlX-lea, arată că a existat încă din veacul al XVl't, l d * VGaCUl al
lemn cu un accentuat caracter miniatunstic   dîl f °, de scuIP^ă în
mobilier. Tradiţia aceasta a sculpTUrTi    Îl n   î Cel al sc^ii de
liţe, medalioane, mai continuă £ SSeT^ ^ ^
IV. MONUMENTELE MĂNĂSTIRII
a) BISERICA «ÎNĂLŢAREA DOMNULUI*
ARHITECTURA
monumentul principal, singurul  care, din tot complexul de clădiri aflate astăzi în cuprinsul mănăstirii, prezintă o înaltă valoare artistică, este biserica lui Ştefan cel Mare.
Cu toate că este cea mai veche şi mai importantă clădire din incintă, ea nu se află situată în mijlocul curţii, ca de obicei, ci este aşezată lateral, în jumătatea dinspre nord a spaţiului interior, locul central fiind ocupat de biserica cea mică, mai nouă. De aceea apare oarecum strîmtorată şi prost aşezată faţă de chiliile prea apropiate, dar cu atît mai impunătoare prin dimensiunile sale, accentuate de lipsa de spaţiu din jurul ei. Această anomalie a situării ei se explică prin faptul că la data cînd a fost construită exista în centru biserica mai veche a lui Petru Muşat, care a fost respectată de noul ctitor.
Biserica de la Neamţ a lui Ştefan Vodă este cea mai mare dintre toate cele care au fost ridicate în timpul domniei sale. Zidită la sfîrşitul intensei activităţi constructive desfăşurată în acea epocă, este cel mai interesant şi mai reprezentativ monument al arhitecturii vremii, atît ca plan şi structură interioară, cît şi ca mod de decorare a faţadelor. Meşterul care a zidit-o a ştiut să combine în mod unitar elementele mai valoroase ale realizărilor anterioare, alăturînd naosului treflat al bisericilor de tipul Sf. Gheorghe din Hîrlău, pronaosul cu două cupole folosit la cele de tipul Sf. Ion din Piatra Neamţ.
In plan se introduce de asemenea pentru prima oară pridvorul aşezat în faţa intrării, element nou care nu există la monumentele precedente, compuse numai din tradiţionalele încăperi ale cultului ortodox: pronaos, naos, altar. Totodată se mai adaugă o nouă încăpere între naos şi pronaos pentru adăpos-tirea mormintelor ctitorilor: «gropniţa».
28
Fig. 10. Biserica mare, văzută dinspre sud-vest
După înlăturarea tencuielilor care acopereau faţadele, a reieşit că pridvorul, socotit un timp ca fiind adăugat ulterior*, era legat organic de restul construcţiei 2. Biserica mănăstirii Neamţ s-a dovedit astfel a fi prototipul acestui nou element apărut în arhitectura din Moldova, care va deveni nelipsit la monumentele epocilor următoare.
Intercalarea gropniţei, menţinută mai tîrziu şi la bisericile lui Petru Rareş, deşi rezolvă în bune condiţii problema izolării mormintelor, separă în schimb spaţiul interior în două, îndepărtînd pronaosul de naos şi înlăturînd deci buna sa folosire în timpul slujbei. Din această cauză se poate vedea cum uneori
1 G. Balş, Bisericile moldoveneşti din veacul XVI, p. 152.
t   Introducerea pridvorului în planul bisericilor moldoveneşti. Acad. Rom., Mem. Secţ. Ist. sena IU, Tom. XI, 1930, p. 45—49.
N. Iorga, Mănăstirea Neamţului, p. 86. Balş, Bisericile lui Ştefan cel Mare, p. 103—104.
29
Fig. 12. Planul bisericii mari
tele dinspre naos a fost dărîmat cu timpul, ceea ce a atras dispariţia pre-f6aţelor portrete ale ctitorilor zugrăvite pe acel perete.
prin adăugarea pridvorului şi a gropniţei, planul bisericilor moldoveneşti se alungeşte, iar raportul perfect de pînă atunci între lungime şi înălţime se modifică în mod sensibil. Aceasta reprezintă poate o scădere în înfăţişarea exterioară, mai proporţionată la bisericile anterioare. Dar este incontestabil că monumentalitatea pe care o capătă clădirea prin mărirea considerabilă a dimensiunilor sale compensează pe deplin greşeala săvîrşită. De altfel, aparenta disproporţie dintre turla prea firavă şi lungimea corpului bisericii se datoreşte în mare măsură actualului acoperiş care leagă într-un singur volum toate părţile clădirii, turla răsărind singuratică deasupra. învechea formă de acoperiş, turla era legată de părţile inferioare şi alcătuia un singur element vertical din vîrf pînă la soclu, încadrat de celelalte părţi ale clădirii, acoperite separat.
Decoraţia faţadelor urmează în linii mari sistemul folosit de meşterii lui Ştefan cel Mare, cu parament de piatră brută la pereţi şi piatră cioplită şi profilată la soclu, cu contraforţi şi ancadramente de uşi şi ferestre în partea inferioară a construcţiei şi cu obişnuita împărţire în ocniţe şi firide cu elemente decorative de ceramică smălţuită în părţile superioare.
Faţă de celelalte monumente ale epocii, felul în care sînt tratate faţadele de la Neamţ este cu totul asemănător celui de la Borzeşti (1494), Războieni (1496) şi Piatra (1497), grup de biserici vădit executate de unui şi acelaşi meşter. Acelaşi lucru se constată şi în structura interioară a bolţilor pronaosului, cu două calote aşezate în lungul axei bisericii, despărţite între ele printr-un arc median, — dispoziţie caracteristică celor trei biserici. Este aşadar probabil că în această regiune unde se găsesc situate a fiinţat o şcoală locală care şi-a avut rezolvări arhitectonice proprii, oarecum diferite de monumentele ridicate de Ştefan în celelalte regiuni ale Moldovei.
Biserica are două uşi de intrare, aflate faţă în faţă, pe pereţii laterali sud. şi nord, la capătul de vest al clădirii; prin ele se pătrunde în pridvor. Bine luminată prin cinci ferestre de mărime egală, dispuse cîte trei spre vest şi cîte una spre nord şi sud, alături de uşi, această primă încăpere este menită să adăpostească cea de-a doua intrare în biserică, un monumental portal aflat în axa peretelui dinspre pronaos. Uşile laterale încadrate cu blocuri de piatră de talie sînt simple, fără profiluri şi terminate cu un arc în uşoară acoladă la partea superioară.
Ferestrele, lucrate şi ele cu blocuri de piatră de talie, sînt de factură gotică, terminate în arc frînt la partea superioară, cu ancadramente profilate Şi timpane de piatră ajurată (rozase) cu modele diferite, sprijinite pe o colonetă profilată de piatră, care împarte golul în două.
^    Încăperea pridvorului, de formă dreptunghiulară, este acoperită cu o calotă s erica pe pendentivi, sprijinită după obişnuitul sistem de arce oblice carac-eristlce arhitecturii moldoveneşti.
3 ~~ Mănăstirea Neamţ
Fig. 15. Biserica mare. Secţiuni transversale
QQQ^QQQî#
qqqq
Fig. 16. Biserica mare. Faţada vestică 36
Fig. 17. Piatra de mormînt a lui Ştefan II (stînga) şi a pîrcălabului Micotă (dreapta)
Intrarea în pronaos, în contrast cu intrările exterioare, se face printr-ufi portal de piatră de o mare bogăţie. Golul uşii, de formă dreptunghiulară, este lărgit spre exterior prin glafuri oblice împodobite cu un şir de profiluri gotice puternic reliefate, aşezate pe un postament sculptat şi închise în arc f rînt la partea superioară. Deasupra uşii, pe timpanul încadrat de aceste profiluri, este zugrăvită icoana Maicii Domnului. Un al doilea chenar profilat de formă dreptunghiulară, încununat de o cornişă îngustă, mărgineşte portalul spre faţa sa exterioară,
In pridvor se găsesc prinse în pardoseală numeroase pietre de mormînt, aşezate fără rînduială, probabil în urma refacerii pardoselii interioare în veacul al XlX-lea. Printre cele mai interesante sînt piatra lui Micotă, pîrcălab de Neamţ, mort la 1495, aşezată în noua biserică la 1497 prin grija lui Ştefan cel Mare *, şi piatra mitropolitului Moldovei Calinic Miclescu, sub care s-ar afla şi osemintele mitropolitului Sofronie Miclescu. Celelalte aparţin unor boieri şi episcopi din veacurile al XVII-lea şi al XVIII-lea.
Pronaosul, de forma unui dreptunghi aşezat în lungul bisericii, supraînălţat cu două trepte faţă de pridvor, are boltirea specifică monumentelor învecinate
V. cap. VII, nr. 18,
37
Fig. 19. Biserica mare. Fereastra de pe faţada sudică a pridvorului
:. 20. Ferestrele pronaosului. Plan, elevaţie 40
de la Piatra şi Războieni, cu spaţiul împărţit printr-un dublou median în două părţi egale, acoperite cu cîte o calotă sferică pe arce oblice. Acest fel de boltire, care permite dimensiuni mai mari ale încăperii faţă de celelalte biserici ale epocii, acoperite cu o calotă simplă, a fost adoptat şi aplicat la o bună parte dintre monumentele posterioare mai importante, începînd cu Probota a lui Petru Rareş şi mai tîrziu la Bistriţa, Slatina, Suceviţa şi Dragomirna.
Dar dintre toate cea mai izbutită ca proporţii, mai impunătoare şi mai frumoasă ca înfăţişare, rămîne realizarea de la Neamţ.
încăperea este bine luminată prin patru ferestre, dispuse cîte^două pe pereţii laterali nord şi sud. Mai mari decît cele de la pridvor, ele sînt lucrate în acelaşi stil gotic cu arc frînt la partea superioară, cu timpane de piatră ajurată, cu colonete mediane şi cu ancadramente puternic profilate.
La mijlocul pereţilor laterali şi în cele patru colţuri se înalţă cîte un pilastru încastrat în zidărie, format dintr-un mănunchi de colonete subţiri şi rotunde cu baza împodobită cu caneluri, aşezate pe un soclu înalt şi terminate la nivelul naşterii arcelor bolţii cu un capitel cu profile gotice. De pe acest
Fig. 21. Piatra de mormînt a lui Ştefan II (t 1447), aşezată de Ştefan „cel Mare
41
Fig. 22. Portalul pronaosului. Plan? elevaţie
43
Fig. 24. Bolta pronaosului
capitel pornesc arcele mari, dubloul şi lateralele, alcătuite, la fel ca şi pilaştrii, din colonete subţiri semicirculare pe care se sprijină bolţile superioare. Interesant este felul cum a fost construit cel de al doilea rînd de arce laterale, necesare pentru reducerea spaţiului dreptunghiular la forma pătrată centrală. Pornite de la un nivel superior celui al naşterii primelor arce mari, ele au o formă eliptică, astfel că se găsesc cu cheia la acelaşi nivel ca şi cheile dublo-urilor inferioare. Din cauza lărgimii lor, ele depăşind la bază grosimea arcului dublou median, au fost tratate aici în formă de console alipite de dublou şi unite între ele cu o legătură orizontală de piatră. Această perfectă rezolvare constructivă, abil prelucrată ca motiv ornamental prin profilarea consolelor şi prin împodobirea cu scuturi decorative a legăturii orizontale, arată ingeniozitatea şi măiestria profesională a meşterului constructor al bisericii.
Peste spaţiul pătrat astfel obţinut, în cele douia compartimente ale pronaosului se ridică patru arce oblice  care susţin  calota  sferică superioară.
Uşa de trecere din pronaos în camera mormintelor, de formă dreptunghiulară, este şi ea bogat decorată cu un ancadrament de baghete încrucişate şi muluri gotice săpate adînc în piatră. Prin această uşă se pătrunde în fosta cameră a mormintelor, astăzi desfiinţată în urma dărîmării peretelui dinspre naos, cameră în care odihnesc Ştefan, fiul lui Alexandru cel Bun, şi stareţul Paisie1, socotit ca un al doilea ctitor al mănăstirii. Din fosta încăpere se mai păstrează partea superioară, boltită la fel ca şi pridvorul, despărţită de naos printr-un arc dublou construit în veacul al XlX-lea şi care înlocuieşte zidul dărîmat. Cele două ferestre actuale executate în mod stîngaci sînt vădit opera prefacerilor din veacul al XlX-lea, cînd au fost lărgite cele vechi pentru a se da mai multă lumină în interior. Desfiinţarea peretelui despărţitor dintre naos şi gropniţă a însemnat o gravă pierdere, prin distrugerea tabloului votiv care ar fi completat cu un portret în plus puţinele imagini cunoscute ale marelui voevod şi prin faptul că a denaturat înfăţişarea interioară originară. Totuşi, se poate admite că mutilarea a avut şi partea sa pozitivă, ajutînd la perceperea proporţiilor monumentale ale acestui interior, prea fragmentat de multele încăperi separate. Cuprinderea dintr-o singură privire din pragul uşii pronaosului a întregului naos dă o impresie de măreţie rar întîlnită în vechile monumente de arhitectură din ţară.
Naosul dreptunghiular, lărgit pe ambele părţi de cele două abside semicirculare laterale, este de dimensiuni mari, neobişnuite pînă atunci, atît ca plan, cît şi ca înălţime. In mijloc se ridică turla pantocratorului, închisă cu o calotă sferică la partea superioară.
Înaltul tambur cilindric al turlei, străpuns de patru ferestre, este sprijinit pe patru arce aşezate oblic peste cele patru arce mari inferioare scoase în consolă. Din cauza lungimii naosului, acestea din urmă sînt dublate spre est şi vest de un al doilea rînd de arce mari.
Ferestrele care luminează naosul, aşezate în axa absidelor laterale, nu sînt cele originare, fiind mărite ulteiior pentru a da mai multă lumină. "
La capătul dinspre est al bisericii, în spatele tîmplei de lemn bogat sculptată, pictată şi aurită, lucrată în stilul baroc răspîndit în toată ţara în cursul veacului al XlX-lea, naosul este prelungit cu absida adîncă a altarului, de formă semicirculară şi mai îngustă decît încăperea precedentă. La partea inferioară a pereţilor este prevăzută o bancă joasă de zid, deasupra căreia se deschid nişe săpate în grosimea pereţilor. Fereastra aşezată în axă a fost şi ea mărită şi lărgită, ca şi celelalte, într-o epocă mai tîrzie.
In pereţii laterali se deschid nişele adînci ale proscomidiei şi diaconiconului. Prima, spre nord, este luminată de o ferestruică îngustă. Cealaltă, prin spargerea a două uşi în peretele exterior, a fost legată de încăperile clisiarniţei, alipită ulterior laturii exterioare de sud a bisericii.
1 V. cap. VII, nr. 23.
44
45
Fig. 27. Ferestrele de pe faţada nordică a pronaosului
Fig. 28. Faţada de est a bisericii. Absida altarului
48
4 — Mănăstirea Neamţ
49
Nu se cunoaşte de cînd datează acest adaos, care a atras dărîmarea unuia dintre contraforţii  exteriori  şi a dăunat unităţii faţadei.  Se ştie că nu poate fi vorba aici, după cum s-a crezut \ de clisiarniţa ridicată în 1549 de către Iliaş | Vodă, a cărei pisanie, astăzi pierdută, dar publicată de Melchisedec2,  a  fost | găsită îngropată în pămînt înlr-altă parte.
Judecind după uşa sa de intrare, care este probabil vechea uşă interioară din peretele camerei mormintelor, dărîmat în veacul al XlX-lea, s-ar putea crede că vechimea sa nu este mai mare decît cea a acestei prefaceri interioare.
Totuşi, considerînd aspectul zidăriei şi soclul de piatră de talie, asemănătoare ca lucru şi material cu cele ale bisericii, precum şi faptul că această anexă exista la 1816, adică la o dată anterioară dărîmării peretelui gropniţei, după cum dovedeşte gravura unui octoih publicat la Neamţ, rezultă că are o vechime mai mare.
Ridicată pe două niveluri scunde, veştmîntăria cuprinde la parter două cămăruţe boltite în calotă, ambele avînd accesul direct în altar prin uşi tăiate în fostul perete exterior.
0 scară cu trepte de piatră, prevăzută în grosimea zidului, duce la etaj, unde se găseşte o singură încăpere boltită cu o calotă. Aici sînt ţinute în păstrare cele cîteva odoare care au mai rămas în mănăstire.
★
In exterior faţadele bisericii impresionează prin dimensiunile şi coloritul lor. Pereţii înalţi, străpunşi de goluri puţine; materialele de bună calitate, în întregime aparente şi îngrijit lucrate; raportul perfect echilibrat dintre suprafaţa întinsă, de piatră, a părţilor inferioare şi friza colorată, de ocniţe, discuri şi cărămizi smălţuite, care ornamentează părţile superioare de sub cornişă pe un sfert din înălţimea totală; în sfîrşit, coloritul delicat şi nuanţat al paramentului de piatră albă şi al ceramicii în tonuri nu prea vii, totul contribuie să facă din această operă o realizare de mare valoare artistică.
Prefacerile suferite în veacul al XlX-lea i-au adus oarecare modificări în înfăţişarea originară. Veştmîntăria adăugată pe latura de sud, lucrată cu materiale asemănătoare şi în aceeaşi tehnică, nu contrastează cu clădirea veche. Acoperişul însă, cu streaşină mare de tablă şi mai ales frontonul cu rozasă în stil gotic ridicat la capătul de vest, nu sînt de loc potrivite cu silueta şi arhitectura monumentului.
Faţadele de asemenea au fost cu timpul tencuite în întregime. Totuşi prefacerile nu au adus modificări în paramentele care, în urma îndepărtării stratului gros de tencuială, au reapărut cu o bună parte din podoaba lor originară.
Un soclu puternic, lărgit prin două baze suprapuse prevăzute cu copertine de piatră de talie cu profiluri gotice, întăreşte de jur împrejur partea inferioară
1 G. Balş, Bisericile lui Ştefan cel Mare, p. 104. Bisericile moldoveneşti din veac. XVI, p. 152.
2 V. cap. VII nr. 3.
ig. 29. Fereastra de pe faţada sudică a pronaosului
50
51
Fig. 30. Faţada sudică, cu veştmîntăria alipită bisericii
a bisericii. Deasupra soclului, pe o înălţime de 9m, pînă la nivelul bolţilor interioare, se ridică faţa netedă a zidurilor, executată din piatră brută de carieră de. diferite dimensiuni, cioplită pe faţa văzută şi amestecată cu piatră de rîu.
Partea superioară, de la nivelul bolţilor interioare pînă la cornişă, este executată din cărămidă. Opt contraforţi masivi, lucraţi din blocuri de piatră de talie, întăresc zidurile pînă la nivelul bolţilor, doi din ei aşezaţi la 45° în colţurile faţadei vest, iar ceilalţi şase aşezaţi simetric pe faţadele nord şi sud, astfel: doi în dreptul arcului median al pronaosului, doi în dreptul fostului zid despărţind gropniţa de naos şi doi în dreptul proscomidiei şi diaeoniconului, acesta din urmă dărîmat de pe urma adăugirii veştmîntăriei. Un al nouălea contrafort mai mic, ridicat pînă la pragul ferestrei, este aşezat în axa absidei altarului. Amploarea lor uneori nejustificată din punct de vedere constructiv, neavînd de preluat împingeri ale bolţilor (fapt constatat şi la alte biserici ale vremii), arată că rostul constructiv al acestor elemente de arhitectură gotică nu era prea bine înţeles de meşterii care lucrau pe atunci în Moldova. Alcătuirea
Fig. 31. Faţada bisericii mari. Detaliu
52
53
10
20
I
30
1
40      50 CM
Fig.
ig. 32. Profilul soclului şi cornişa bisericii mari. Detaliu
0; (®Y®Y©Y®Y®Y©Y®Y©)(®Y©Y© )(®X® ©Y©Y@Y®Y®Y®) (©Y©Y©) (©)(©)(©)(©)(©
Fig. 33. Travei din faţada sudică a bisericii mari. Detaliu
decoraţiei arhitecturale a faţadelor este cea cunoscută, cu două rînduri de ocniţe suprapuse şi cu firide alungite care în dreptul absidelor coboară pînă la soclu.
Ocniţele din rîndul de sus sînt mai mici şi dispuse cîte două, faţă de una singură în rîndul de jos. Firidele sînt aşezate cîte una pe fiecare latură a conturului poligonal al absidelor: cinci la cele laterale şi şapte la altar. In axa faţadei vest o ocniţă mai mare decît celelalte şi coborîtă la un nivel mai jos adăpostea desigur icoana hramului bisericii.
Ocniţele au fost toate zugrăvite, după cum reiese din pictura păstrată la cîteva din ele pe faţada sud. Interesantă este existenţa, sub stratul de pictură, a unui al doilea strat de zugrăvelă, lucrat pe un mortar subţire şi reprezentînd o imitaţie de zidărie de cărămidă. Fragmente asemănătoare ale unui strat subţire de mortar, aplicat direct pe zidăria de cărămidă a ocniţelor, s-au mai găsit şi la alte monumente ale epocii (Piatra, Războieni, Borzeşti). Contrar celor afirmate pînă acum, se pare că zidăria de cărămidă nesmălţuită a faţadelor nu era
54
55
69157901
lăsată aparentă, ci era acoperită cu o pojghiţă protectoare de tencuială, zugrăvită în imitaţie de cărămidă. Desigur că nu se poate şti dacă nu a fost aici un adaos ulterior, însă faptul că aceeaşi imitaţie de cărămidă apare şi în interior la numeroase biserici din vremea lui Ştefan cel Mare, încă de la început, ca stadiu de tranziţie pînă la execuţia picturii, dovedeşte că procedeul era folosit în mod curent de meşterii vremii şi pare a confirma presupunerea formulată.
Ceramica smălţuită deţine un rol important în decoraţia faţadelor. Sub cornişa construită din blocuri de piatră profilată sînt dispuse cinci şiruri de cărămizi obişnuite, după care urmează o friză din trei rînduri de discuri smălţuite şi colorate, aşezate în şiruri alternate — galben şi verde —, completate între ele şi mărginite de romburi şi triunghiuri smălţuite în aceleaşi colori. Un singur rînd de cărămidă simplă desparte friza de şirul de ocniţe mici. Intre cele două şiruri de ocniţe mici şi mari care sînt executate din cărămidă obişnuită, se intercalează trei rînduri de cărămizi smălţuite şi un rînd de discuri încadrate cu triunghiuri smălţuite, dispuse în spaţiile dintre arhivoltele ocniţe-lor mari. Cinci rînduri de cărămizi, dintre care trei sînt smălţuite, despart porţiunea zidăriei de cărămidă de cîmpul inferior de piatră. Arcele şi picioarele firidelor, executate şi ele din cărămidă smălţuită, sînt legate la partea lor inferioară printr-un brîu format din trei şiruri de cărămizi smălţuite care, aşezat deasupra soclului, înconjură întreaga biserică.
Pe lîngă aceste brîuri orizontale faţadele prezintă o serie de fîşii verticale realizate din cărămizi smălţuite şi care taie pereţii de piatră de la ocniţe pînă la soclu, încadrînd cele patru ferestre ale pronaosului şi fereastra dinspre sud a gropniţei. Aici ele apar mutilate de fereastra actuală mai largă, dar se mai păstrează încă în partea inferioară şi superioară, dovedind prin distanţa mai mică dintre ele, că fereastra era sensibil mai îngustă. Acelaşi lucru se observă şi la ferestrele absidelor laterale şi la fereastra altarului, care erau la origine mai strimte şi au fost lărgite ulterior prin cioplirea cărămizilor smălţuite de pe margini.
Turla se înalţă pe două baze suprapuse, prima de forma unui octogon simplu, cu muchiile aşezate în axă, iar a doua de formă stelată, cu opt vîrfuri. Ambele baze sînt decorate cu ocniţe şi cu discuri smălţuite, aşezate între arhivoltele lor. Nivelul la care se găseşte baza stelată este mult mai înalt decît cele patru arce interioare, ceea ce arată lipsa de legătură dintre forma stelată exterioară şi structura interioară a bolţilor. Turla, de formă octogonală, înaltă şi bine proporţionată, are patru ferestre şi patru mici contraforţi, aşezaţi alternativ cîte unul pe fiecare latură. Decoraţia exterioară a turlei, care reproduce în mic împărţirea decorativă de pe abside, cuprinde un rînd de firide aşezate cîte două pe fiecare latură, cu piciorul median tăiat de fereastră sau de contrafortul respectiv. Deasupra lor urmează în ordine un rînd de discuri smălţuite şi un brîu din două rînduri de cărămizi smălţuite. De acolo în sus pînă la cornişa de piatră, zidăria, ieşită puţin în consolă, primeşte o bogată decoraţie
56
compusă dintr-o friză alcătuită din trei şiruri de discuri încadrate de cîte două rînduri de cărămizi smălţuite, după care urmează încă un şir de discuri de dimensiuni mai mici, despărţite între ele prin cărămizi smălţuite aşezate în picioare, reamintind procedeul folosit anterior la Hîrlău, Botoşani sau BălineştL Discurile folosite la Neamţ, cu diametrul de 17 pînă la 19 cm, au forma unor talere cu marginile puţin îngroşate şi fundul uşor adîncit. In mijloc au un bumb proeminent încadrat de un inel puţin reliefat, iar în spate un ax
Fig. 34. Friza de ceramică de pe faţada sudică a bisericii mari. Detaliu
57
Fig. 36. Turla bisericii mari
58
59
cilindric pentru fixarea lor în zidărie, ceea ce le dă o înfăţişare de ciupercă. Discurile rîndului superior al turlei sînt de format mai mic (15 cm diametru). Coloritul lor este verde, galben, cafeniu închis şi, în proporţie mai mică, vişiniu, cu toate variantele de nuanţe obţinute la arderea lor în cuptor. Dimensiunile romburilor şi triunghiurilor sînt cele rezultate din spaţiile rămase între discuri, rolul lor fiind de a completa aceste goluri, spre a se obţine o friză colorată continuă.
In tehnica discurilor se observă două procedee, folosite de obicei şi în ornamentarea olăriei smălţuite de uz casnic. Unele sînt împodobite cu motive vegetale, slab reliefate prin adîncirea fondului, iar altele, cu motive geometrice, avînd desenul zgîriat adînc în pastă înainte de a fi smălţuite şi puse la cuptor. Motivele ornamentale sînt corespunzătoare celor două tehnici. In primul grup, motivele vegetale reprezintă palmete şi semipalmete multilobate, împletite uneori cu vrejuri, în diferite variante. In al doilea grup, din care fac parte cele mai multe din exemplarele păstrate, domină motivele geometrice, legate de cele folosite curent în ornamentaţia în lemn şi în olăria populară pînă azi. Un singur disc cuprinde cîteva figuri rudimentare reprezentînd o scenă de vînătoare. Discurile originare s-au păstrat în majoritatea lor pe faţada sud şi la turlă, celelalte fiind copii aşezate la restaurarea din 1930—1936 1.
Cărămizile smălţuite sînt de acelaşi format cu cele obişnuite (28—29) X14 X 6 cm. Cărămizile care constituie picioarele firidelor au un format special (35x16x6 cm) şi sînt dispuse astfel încît feţele lor laterale să nu cadă perpendicular pe faţa paramentului firidei.
In afară de cărămizi şi de discuri mai apare o a treia categorie de ornamente: cuiele conice smălţuite în verde care astupă găurile blocurilor de piatră de talie ale uşilor şi contraforţilor — făcute şi folosite pentru ridicarea şi punerea în operă a acestor blocuri.
După cum s-a arătat, ferestrele existente astăzi nu mai păstrează vechile lor forme decît la pridvor şi pronaos, celelalte fiind lărgite şi mărite în veacul al XlX-lea.
In locul acestor vechi ferestre, care trebuie să fi fost mici şi dreptunghiulare, judecind după monumentele contemporane unde ele s-au mai păstrat (Piatra, Războieni, Borzeşti), au fost deschise altele mai mari, în stil gotic, foarte îngrijit executate cu ancadramente şi timpane (rozase de ipsos), cu excepţia celor de la fosta cameră a mormintelor, unde sînt mult mai prost executate. Cea de pe latura sudică înlocuieşte o veche fereastră de dimensiuni mai mici, pe cînd cea dinspre nord pare a fi fost tăiată direct în zidărie, deoarece nu se vede nici o urmă de fereastră mai veche.
1 Cu ocazia acestor completări s-a constatat că smalţul, la discurile galbene şi brune, este aplicat direct pe pâmînt, pe cînd cele verzi au fost prevăzute în prealabil cu un strat subţire de caolin pentru a se obţine nuanţe mai deschise.
60
61
3
5
>8
a
8
tub
s
ă
>2
ti
E
62
Fig. 41. Chenarul sculptat al pisaniei. Detaliu
Deasupra uşii intrării de pe latura sud este încastrată piatra pisaniei, cu textul frumos lucrat în litere reliefate prin adîncirea fondului după tehnica obişnuită a vremii, încadrată de un chenar sculptat cu motivul cunoscut al palmetei.
Din toate elementele construcţiei, acoperişul este singurul care a dispărut în întregime. Totuşi, din reprezentările grafice existente se poate face o reconstituire a vechilor sale forme. Astfel, se păstrează încă în bolta gangului intrării
Fig. 42. Pisania cu chenarul sculptat 63
Fig. 43. Imaginea bisericii mari. Pictură din gangul intrării în mănăstire
64
5 — Mănăstirea Neamţ
65
de sub turnul-elopotniţă două picturi din epoca lui Ştefan cel Mare, care arată în mod schematic biserica acoperită după vechiul sistem, pe corpuri separate, cu bazele turlei complet degajate, aşa cum este astăzi dovedit că erau acoperite bisericile din acea vreme.
O gravură tipărită într-un octoih din anul 1816 reprezintă biserica acoperită în acelaşi fel, ceea ce dovedeşte că la acea dată se mai păstrau încă formele originare, înlocuite după marele incendiu din 1862. Cercetarea bazelor turlei, cuprinse astăzi în pod, au dat la iveală porţiunile de zidărie care ieşeau în afara acoperişului. Ele păstrează încă unele fragmente din acea zugrăveală în imitaţie de cărămidă, găsită şi la ocniţele corpului bisericii.
Fig. 46. Proiect de restaurare pentru acoperişul bisericii mari. Perspectivă
67
68
69
70
PICTURA
Pictura bisericilor din vremea lui Ştefan cel Mare nu era întotdeauna executată imediat după terminarea construcţiei. Pentru a nu lăsa pereţii nedecoraţi, meşterii vremii obişnuiau să folosească un strat de zugrăveală provizorie imitînd zidăria de cărămidă, lucrată în aceeaşi tehnică îngrijită, de frescă şi tempera, ca şi pictura care venea aplicată ulterior. La Neamţ a fost întrebuinţat acelaşi procedeu, după cum se constată în porţiunile unde a căzut stratul suprapus 1.
Nu se cunoaşte data exactă cînd a fost executată pictura. Analiza ei arată însă că se încadrează cronologic în două etape2. Cea de la absida principală, naos şi gropniţă aparţine ultimilor ani ai domniei lui Ştefan cel Mare sau începutului domniei lui Bogdan III, iar cea din pronaos şi pridvor este din timpul lui Petru Rareş sau cîţiva ani mai tîrziu.
Picturile din prima categorie au avut de suferit multe transformări, care le-au răpit în mare parte trăsăturile originare. Dărîmarea zidului despărţitor dintre naos şi gropniţă a atras dispariţia portretelor ctitorilor şi a multor altor scene şi a impus repictarea pereţilor dimprejur, producînd o mare confuzie în ordinea programului iconografic, care nu a mai fost respectat. O dată cu aceste transformări interioare (1830) a fost executată o reparaţie generală a picturii de către doi zugravi din Suceava, Vasilache Chiţăscul şi Basili Eliman3, care au refăcut unele dintre scenele vechi stricate mai mult şi le-au întărit pe celelalte, culoare peste culoare. Tot ei au retuşat întregul pronaos şi pridvorul.
Incendiul din 1862 a contribuit de asemenea foarte mult la agravarea situaţiei, lăsînd pereţii înnegriţi în naos, mai ales pe latura nordică, iar încercările nedibace de a-i curaţi pe alocuri au mai adus noi degradări ulterioare. Pentru aceste motive astăzi pictura bisericii prezintă un interes artistic limitat doar la fragmentele originare rămase în naos şi la ansamblurile mai bine păstrate din pronaos şi pridvor.
Întreaga suprafaţă a absidei principale poartă semnele sigure ale unei repic-tări din veacul al XlX-lea, Naosul, în schimb, păstrează încă unele scene de un interes deosebit, care sînt numai spălate sau retuşate uşor şi au încă în parte însuşirile operei iniţiale. Pictura se desfăşoară în frize amintind şcoala macedoneană, în spiritul căreia au fost realizate ansamblurile bisericilor din Popăuţi, Dorohoi şi Bălineşti, din epoca lui Ştefan cel Mare. Cîteva scene, cum sînt de pildă aceea a plîngerii şi a mormîntului lui Isus, deşi retuşate, îşi menţin caracterul originar. Punerea în mormînt se aseamănă cu cea din biserica Sf. Nicolae din Dorohoi, iar mormîntul lui Isus aminteşte scena similară de la Bălineşti.
1 V. în special faţa dinspre est a peretelui despărţitor dintre pronaos şi fosta gropniţă, la stînga uşii.
2 I. D. Ştsfănescu, V evolution de la peinture religieuse en Bucovine et en Moldavie, p. 166—167.
I. D. Ştefănescu, Monastere de Neamţu, VEglise de VAscension, Bucureşti, 1946.
3 V. cap. VII, nr. 10.
71
O altă particularitate care se poate constata aici, în afară de desfăşurarea subiectelor în frize, este desenarea corectă a fondurilor de arhitecturi elenistice. Figurile sînt puţin numeroase şi bine proporţionate şi au atitudini variate, pline de mişcare şi de viaţă. Acolo unde s-au păstrat nealterate de restaurări, tonurile folosite sînt verdele de smalţ, roşul de garantă şi galbenul ocru, la care se adaugă albul curat şi aurul veritabil. Desenul este sigur, avînd spontaneitatea unui adevărat «scris» pe perete. Unele subiecte, cum este de pildă acela al Bunei Vestiri din timpanul de sub arcele piezişe ale naosului, evocă pictura italiană din Quattrocento, prin înfăţişarea de grădini, copaci şi peisaje.
Pictura din camera mormintelor a suferit aproape în totalitate remanieri în veacul al XlX-lea. Analiza distribuţiei scenelor şi a subiectelor arată că pictura existentă aici este încă cea veche, de la mijlocul veacului al XVI-lea? retuşată însă în totalitatea ei, culoare peste culoare, în veacul al XlX-lea. Din acest motiv, dacă din punct de vedere artistic ea şi-a pierdut o mare parte din valoare, din punct de vedere iconografic îşi păstrează încă întregul interes. Prin îngrămădirea scenelor din viaţa sfinţilor şi compartimentarea lor în spaţii mărunte, caracteristică acelei epoci, ea se încadrează în celelalte ansambluri din vremea lui Petru Rareş, —-Moldoviţa, Humorul, Probota şi altele.
Unele însuşiri artistice mai deosebite se pot întrevedea şi în modul de a reda portretele, îndeosebi în pictura pridvorului. In scenele religioase care împodobesc această încăpere, portretele sînt pictate din faţă sau uşor întoarse în profil, avînd uneori expresii şi atitudini personale, iar în cazul grupării mai multor personaje în cadrul unei scene, ele au mişcări variate, tratate cu oarecare libertate, iar siluetele lor sînt zvelte şi elegante.
Urme de pictură reprezentînd îngeri se mai păstrează în ocniţe. Tema va căpăta o mare amploare la bisericile lui Petru Rareş. Aşadar şi în pictură meşterii bisericii Neamţ inovează, ca şi în arhitectură, iar aceste trăsături noi formează puntea de legătură către perioada lui Petru Rareş, în care ele se vor dezvolta şi generaliza.
Fig. 50. Biserica Sf. Gheorghe
b) BISERICA SF. GHEORGHE
Construcţia aceasta, înălţată în 1826 pe locul vechii biserici a lui Petru Muşat, a fost refăcută din nou în 1865. Intervalul mic dintre aceste două date a făcut să se presupună că refacerea a fost o simplă prefacere, îmbrăcîndu-se vechea construcţie în exterior cu o faţadă nouă, executată după moda zilei. Structura interioară a bolţilor păstrează încă, într-adevăr, arhitectura moldovenească tradiţională. Sondajele efectuate în vara anului 1956 la pereţii exteriori şi cercetarea podului arată însă că este vorba de o construcţie unitară,-? fără nici o urmă care să denote etape succesive de execuţie.
Faptul că la acea dată tîrzie se mai folosea încă arhitectura tradiţională nu este un fenomen izolat şi se regăseşte chiar în regiune, la biserica din Ocea, înălţată în 1838 de către mănăstirea Neamţ, unde, cu excepţia faţadelor, asemă-
73
narea cu biserica Sf. Gheorghe apare evidentă. Pe lîngă planul aproape identic, se văd aceleaşi arce moldoveneşti etajate, aceeaşi decoraţie în zimţi de cărămidă la bolţi, aceleaşi turle firave (trei, din care una, cea de pe altar, este falsă) şi aceleaşi proporţii bine echilibrate ale volumelor interioare.
Actuala înfăţişare exterioară a monumentului apare în lumina cea mai defavorabilă cu putinţă. Faţadele sale greoaie, executate cu neîndemînare în arhitectura clasică obişnuită acelei vremi, cu accentuata disproporţie între corpul masiv al bisericii şi turlele mărunte şi firave, sînt nu numai urîte, dar şi disgra-ţioase în sine. Dacă se adaugă la aceasta apropiata vecinătate, în cadrul restrîns al curţii interioare, a bisericii lui Ştefan cel Mare, se înţelege de ce se pune în discuţie totala sa înlăturare prin dărîmare.
Planul este alcătuit din naos şi pronaos (împreunate astăzi prin dărîmarea zidului .despărţitor) şi dintr-un altar semicircular, încadrat de cele două mici încăperi ale proscomidiei şi diaconiconului. Absidele laterale ale naosului sînt mici, adîncite în grosimea zidului şi nu apar în exterior, unde planul de formă dreptunghiulară este îngroşat pe toată lărgimea naosului.
Ambele încăperi sînt acoperite cu bolţi de tip moldovenesc, însă cu două rînduri de arce oblice suprapuse, ceea ce atrage o reducere sensibilă a diametrului turlei înălţate deasupra. Din această cauză, cele două turle apar exagerat de înguste faţă de restul volumului bisericii. O turlă falsă, ridicată deasupra altarului, tot atît de măruntă, completează silueta exterioară a monumentului.
Decoraţia în zimţi de cărămidă, caracteristică epocii imediat anterioare, adică sfîrşitul veacului al XVIII-lea, subliniază bazele turlelor în interior.
Fig. 51. Biserica Sf. Gheorghe. Plan
I
Fig. 52. Biserica Sf. Gheorghe. Secţiune longitudinală
74
75
Pictura în ulei care împodobeşte bolţile şi pereţii nu prezintă nici un interes deosebit.
Faţadele tencuite prezintă o ordonanţă clasică de patru coloane cu fronton, atît în cea principală, cît şi în cele laterale. In jurul altarului coloanele sînt dispuse circular, cu o cornişă simplă deasupra. Prevăzute cu capiteluri împodobite cu acante, aceste coloane, aşezate direct pe un soclu lat, placat cu lespezi de piatră, sînt executate în cărămidă, pe cînd cornişele cu profilurile lor trase sînt făcute din şipci şi cu tipare de lemn.
Fig. 53. Biserica Sf. Gheorghe. Faţada sudică 76
Fig. 54. Turnul-clopotniţă. Faţada exterioară
c) TURNURI SI CHILII
L TURNUL-CLOPOTNIŢA
ARHITECTURA
In construcţia acestui turn se disting trei epoci diferite. Partea cea mai veche, presupusă a fi ridicată în vremea lui Alexandru cel Bun, este porţiunea gangului de intrare dinspre curtea interioară, cuprinzînd la parter două travei boltite, cu arc dublou despărţitor, iar la etaj două încăperi boltite în semicilin-dru. Forma uşor frîntă a bolţilor şi arcadelor, caracteristică acelei epoci, pare a dovedi această datare.
Din a doua etapă sînt părţile adăugate la începutul veacului al XlX-lea. In faţă, spre exterior, a fost alipit un corp nou. prelungind gangul de intrare, iar
77
O      1       S       B       * SM
Fig. 55. Turnul-clopotniţă. Secţiune longitudinală
Y,   ,?    *    f   4 5M Fig. 56. Turnul-clopotniţă. Planul etajelor 79
ig. 57. Turnul-clopotniţă. Faţada dinspre
deasupra, pe întreaga suprafaţă a clădirii astfel mărită, s-a ridicat un paraclis alcătuit din două încăperi boltite în calotă sferică. Peste încăperea altarului se ridică etajul al treilea, cu bolţi mănăstireşti, prevăzut cu patru mari arcade deschise, care adăposteşte construcţia din grinzi masive de lemn a scaunului clopotelor. Pînă la acest nivel zidăria este lucrată din piatră. Ultima încăpere aflată la etajul al patrulea este o construcţie mai nouă, din a doua jumătate a veacului trecut, executată din cărămidă. In exterior pereţii turnului sînt acoperiţi cu tencuială.
în cursul actualelor lucrări, prin curăţirea pereţilor din faţada spre curte, în jurul arcadei intrării s-au găsit brîuri orizontale din cîte trei rînduri de cărămidă, care înviorează cîmpul de piatră brută. S-a mai constatat o vizibilă prefacere în jurul ferestrei dinspre curte a paraclisului, din care rezultă că aceasta a fost executată prin micşorarea cu umplutură de zidărie a unei arcade mult mai mari. Este posibil ca cercetările ulterioare să arate că etajul paraclisului nu este decît vechiul etaj al clopotelor, după cum pare să dovedească şi zidăria unitară a faţadei. In acest caz partea mai veche a turnului nu s-ar mărgini numai la parter şi un etaj intermediar, ci s-ar înălţa pînă la etajul al doilea. Gravura din octoihul de la Neamţ, din 1816 19 care reprezintă turnul înainte de supraînălţarea efectuată în 1821, pare a confirma această presupunere.
A mai apărut şi un contrafort masiv pe faţada sud a turnului, înglobat in cuprinsul clădirilor arhondăriei, care pare însă a fi alipit ulterior.
PICTURA
Porţiunea mai veche a bolţii gangului de intrare, pe cele două travei dinspre curtea interioară cuprinse sub turnul-clopotniţă, este acoperită cu pictură. Acesta este al doilea ansamblu pictural din cuprinsul mănăstirii. Rezugrăvită, ca şi pictura bisericii, apare cu totul deosebită de aceasta din punct de vedere iconografic, constituind unicul exemplu de pictură religioasă care ilustrează o temă de literatură cu conţinut religios şi moral — romanul Varlaam şi Ioasaf —, cu unele aluzii istorice legate de viaţa lui Ştefan cel Mare2. Şi aici zugravii restauratori n-au făcut decît să repicteze decoraţia veche, culoare peste culoare, respectînd detaliile.
Un chenar lat, constituit din motive florale, caracteristice epocii lui Ştefan cel Mare, aidoma cu cele de la biserica principală şi biserica Sf. Nicolae din Popăuţi (Botoşani), formează cadrul celor 47 scene care se desfăşoară pe bolta semicilindrică şi pe pereţii laterali ai gangului. Textele lămurind fiecare scenă,
1 Al. Lapedatu, Noui documente cu privire la forma acoperămintelor vechilor biserici moldovene. Bul. Corn. Mon, Ist., 1914, p. 194, fig. 2.
2 Toate consideraţiile asupra iconografiei şi stilului acestei picturi sînt redate după cercetarea prof. I. D. Ştefănescu, Le roman de Barlaam et Joasaph illustre en peinture. Extras din Byzantion (VII). 1933, Bruxelles, p, 347—369.1. D. Ştefănescu, Monastere de Neamtzu» p. 25—30.
80
6 —= Mănăstirea Neamţ
81
la origine slave, sînt astăzi repictate în limba romînă. «Grafitti» din diferite epoci atestă existenţa picturii în vremea lui Ştefan cel Mare. Intr-una dintre scene este reprezentat chiar Ştefan cel Mare în faţa lui Isus, ceea ce constituie de asemenea un argument în plus pentru datarea picturii în vremea sa.
Romanul religios Varlaam şi Ioasaf, ilustrat aici, foarte răspîndit şi apreciat în literatura medievală universală, este o adaptare creştină a legendei lui Buda. Versiunea greacă a acestui roman cu conţinut religios, istoric şi cu învăţăminte morale nu este mai veche de veacul al X-lea, iar cele mai timpurii traduceri slavone cunoscute, răspîndite şi în ţările romîne, sînt din a doua jumătate a veacului al XlV-lea. Chiar la mănăstirea Neamţ se păstrau două manuscrise bulgăreşti, neilustrate însă, din a doua jumătate a secolului al XlV-lea, dintre care unul cu numeroase adnotări ale călugărilor, avînd drept conţinut acest roman l. Povestea a circulat mult în lumea de cultură bizantină sub formă de manuscrise cu ilustraţii; pictura bolţii de la Neamţ este unica ei ilustraţie în pictura murală. Prin dispoziţia şi repartiţia scenelor pe bolta şi pe pereţii turnului de intrare, prin compoziţia lor, prin modul de a trata arhitecturile, prin eleganţa unora dintre figuri şi prin modul de a reda draperiile, această pictură are însuşirile caracteristice picturii monumentale. O serie de amănunte deosebit de importante ca, de pildă, redarea schematică a aspectului destul de apropiat de realitate al bisericii mănăstirii Neamţ, a costumelor caracteristice veacului al XV-lea şi a portretului lui Ştefan cel Mare, precum şi a unor anumite scene, cum este aceea a cavalerilor conduşi de un tînăr principe şi care merg să atace o cetate, atestă caracterul de pictură istorică al ansamblului. Această din urmă scenă, realizată cu o libertate de mişcare şi cu o varietate de atitudini rar întîlnite în pictura moldovenească, este foarte asemănătoare celei de la Pătrăuţi (aflarea sfintei cruci de către împăratul Constantin cel Mare) şi aminteşte d^ pictura Renaşterii. Din punctul de vedere al conţinutului, reprezintă într-o redare simbolică o aluzie discretă la luptele lui Ştefan cel Mare cu turcii şi se încadrează, ca şi scena de la Pătrăuţi, printre rarele exemple de pictură religioasă în care artistul a îndrăznit să exprime evenimentele contemporane cele mai de seamă, cum erau atunci luptele moldovenilor cu turcii.
Datorită însuşirilor subliniate mai sus, această decoraţie picturală care împodobeşte bolţile intrării merită un interes deosebit şi reprezintă un document important pentru istoria culturii din Moldova în secolele al XlV-lea şi al XV-lea.
1 N. Cartojan, Cărţile populare în literatura romînească, I, Bucureşti, p. 233 şi urm.
82
2. PIRGUL
^^^^^^.'•.•T'     COlţl" de"- incintei. es.e
în 1754, es    ^ în ^ Oştirii. Refăcut
chiliile alăturate cftoat" 1   h        *        ^ Ca ,nă1^
urate. Cu toata vechimea sa şi în ciuda puternicilor contrafort! de
f     ?     3     &     * SM
Fig. 58, Turnul de nord-est (pirgul). Planuri
g. 60. Turnul din colţul nord-est al incintei (pirgul)
84
6
85
colţ care întăresc parterul, nu are obişnuitul caracter de cetate al turnurilor mănăstireşti, din cauza numeroaselor arcade deschise de la etajele superioare.
Nu ar fi exclus ca parterul să fie o rămăşiţă a vechiului turn, dărîmat o dată cu remanierea incintei. Acoperişul piramidal de lemn învelit cu tablă este de dată mai recentă.
Parterul, de plan pătrat, cuprinde o încăpere umedă şi întunecoasă, cu ziduri de 2 m grosime, luminată de un singur meterez îngust deschis spre exterior, şi este acoperit cu o boltă semicilindrică. Etajul întîi, de formă octogonală, slab luminat printr-un singur meterez spre exterior, are o boltă mănăstirească cu pereţii prelungiţi prin sectoare sferice, împreunate toate în acelaşi vîrf. Etajele următoare, prevăzute cu arcade, au bolţi asemănătoare, pătrunse de lunetele arcadelor deschise în pereţi. Accesul la diferitele etaje este asigurat printr-o scară cu trepte de piatră, cuprinsă în grosimea zidăriei, plecînd de la nivelul primului etaj.
3, CHILIILE
Din complexul clădirilor cu parter şi etaj cuprinse în patrulaterul incintei care închide curtea centrală, puţine sînt acelea care să prezinte vreo însemnătate în ceea ce priveşte arhitectura lor. In afara turnului de intrare, a turnului octo-gonal şi poate a cuhniei, celelalte corpuri de chilii înşirate de-a lungul laturilor sînt toate de dată mai recentă. Judecind după numărul restrîns de chilii, găsite de stareţul Paisie după instalarea sa la Neamţ în 1779, rezultă că majoritatea dintre ele au fost ridicate în timpul şi ulterior venirii sale.
Fiecare latură cuprinde la parter şi la etaj cîte două rînduri de chilii aşezate spate în spate şi despărţite printr-un zid median, unele cu ferestrele îndreptate spre curtea interioară, iar celelalte luminate spre exterior. Coridoare transversale aşezate din loc în loc şi prevăzute cu scări interioare drepte asigură accesul şi legătura lor cu cerdacul aşezat de jur împrejurul curţii.
în stînga intrării, pe latura de vest, sînt înşirate un rînd de chilii şi camere de oaspeţi, terminate în colţul de nord-vest cu încăperile stăreţiei, ridicate de mitropolitul Veniamin Costachi o dată cu paraclisul Adormirii, situat la etaj. La parter, sub paraclis, este adăpostită în condiţii vitrege biblioteca mănăstirii. Chiliile se înşiră mai departe pe toată latura nord, pînă la colţul de nord-est întărit de turnul octogonal. Corpul dinspre est cuprinde exclusiv chilii şi este străpuns la mijloc de o trecere spre exterior, prin care se coboară la cimitirul şi schitul Bogoslov, aflate în spatele mănăstirii. In corpul de pe latura sud se găsesc trapeza cea mare a mănăstirii şi bucătăria, ambele boltite, precum şi încăperile arhondaricului, care se întinde în colţul de sud-vest pînă la turnul intrării.
86
Fig. 61. Vederea laturii estice a incintei
Trapeza este o sală mare, ridicată pe înălţimea a două niveluri, după incendiul din 1862, prin desfiinţarea etajului, ale cărui ferestre astupate cu zidărie mai sînt încă vizibile în pod, deasupra bolţilor. Este despărţită în două printr-un şir de patru stîlpi centrali masivi de zidărie susţinînd bolţile cu dublă curbură înălţate deasupra.
Bucătăria sau «cuhnia» veche este interesantă prin dimensiunile şi bolţile sale, modificate astăzi de o consolidare, care a prevăzut un arc de sprijin aşezat pe picioare de zid alipite construcţiei primitive şi a închis partea superioară cu un tavan de scînduri. Bolţile vechi erau înălţate pe patru arce moldoveneşti în diagonală, încă vizibile, şi pe alte trei rînduri de arce asemănătoare, suprapuse, ascunse de tavan. Peste această restrîngere succesivă a diametrului interior se ridică hornul pentru fum.
In diferite părţi ale incintei chiliile cuprind şi beciuri boltite, care nu par să fie nici ele mai vechi de veacul al XVIII-lea, cu excepţia, poate, a beciului de sub arhondaricul aripii sud. Aşa sînt beciul din aripa est de lîngă trapeză, beciul
87
din aripa nord de sub paraclis, beciul din colţul de sud-vest al arhondaricului şi, în sfîrşit, cel mai mare şi mai interesant dintre toate, beciul pentru vinuri, aflat sub trapeză.
Cerdacurile pe două niveluri, înşirate de-a lungul pereţilor, de jur împrejurul curţii, cu arcade de piatră la parter şi cu stîlpi de lemn la etaj, sînt toate noi, executate în 1954—1956 pe locul vechilor cerdace de lemn care nu mai puteau fi menţinute din cauza stării proaste în care se aflau.
In exterior, peretele incintei este astăzi ascuns pe latura dinspre sud de o serie de clădiri anexe ridicate în diferite  epoci  şi care  acoperă silueta mănăstirii.
Fig. 62. Vederea faţadei sud a incintei
*     A    5 u
Fig. 63. Cuhnia (bucătăria) mănăstirii. Plan, secţiune
88
89
Fig. 65. Aghiazmataruî înainte de restaurare
Fig, 64» Interiorul trapezei
d) AGHÎAZMATARUL
Aşezat în afara incintei, în faţa intrării, aghiazmataruî este o construcţie rotundă, zidită din piatră. Cupola foarte mare, cu forma bulbucată caracteristică la cupolele moldoveneşti de la sfîrşitul veacului al XVIII-lea este o construcţie de lemn învelită cu tablă. Interesant este bazinul central octogonal, lucrat în piatră de talie, în mijlocul căruia stă sprijinită pe un picior o mare cupă de piatră, ornamentată cu sculpturi lucrate în stilul neoclasic al epocii. Cele două inscripţii pictate pe bazin şi pe cupă arată anul construcţiei lor.
Acoperişul aflat în stare proastă a fost smuls în 1956 de o furtună.
90
91
0 0,5 <M
1 » »  i  >  i  »  1  i  l l
e) SCHITURILE 1. SCHITUL SF. ION BOGOSLOV
Aşezat chiar în spatele laturii de est a chiliilor de incintă, acest schit deserveşte astăzi cimitirul. A fost înălţat în 1835 pe locul altei biserici mai vechi.
Este o construcţie de plan treflat cu o turlă pe naos şi are — lucru destul de rar în arhitectura romînească — o criptă în subsol, pentru osuar. Aici se păstrează, printre altele, craniul lui Calipso, femeia cu şalul negru, amintită în versurile lui Puşkin şi descrisă de C. Negruzzi. Biserica superioară cuprinde un pridvor deschis, destul de dezvoltat, cu arcade scunde pe stîlpi masivi de zidărie, cîte trei pe fiecare latură, precum şi un pronaos şi un naos, unificate prin
Cristelniţa din interiorul aghiazmatarului. Detaliu 94
Fig. 69. Schitul Sf. Ion Bogoslov (biserica cimitirului). Vedere
95
dărîmarea zidului despărţitor dintre ele. Absidele laterale şi absida altarului sînt de formă semicirculară. în faţă şi lateral două mici pridvoare adăugate ulterior adăpostesc intrările în biserică şi la criptă.
Faţadele sînt decorate în stilul foarte răspîndit pe atunci în Moldova, cu pilaştri înguşti şi înalţi, ridicaţi pînă la un nivel anumit şi încoronaţi cu capiteluri, fără a fi însă legaţi de cornişă.
Turla circulară aşezată pe o bază octogonală are acoperişul în bulb, învelit cu tablă.
Fig. 71. Biserica Sf. Ion Bogoslov. Secţiune longitudinală
Fig. 70. Biserica Sf. Ion Bogoslov* Plan 96
7—Mănăstirea Nean
97
2. SCHITUL VOVIDENIA
Fig. 72. Biserica Sf. Ion Bogoslov. Faţada sudică
Acest schit, primul care se vede înainte de a se ajunge la mănăstire, are o siluetă plăcută şi este aşezat într-o poziţie admirabilă. Ca arhitectură însă nu prezintă nici un interes. Construit în 1751 şi refăcut la începutul secolului al XX-lea, are astăzi faţade tencuite, lucrate în stil neoclasic. Planul este dreptunghiular, cu abside laterale interioare cuprinse în grosimea zidului îngroşat în dreptul lor, la fel ca la biserica mică a mănăstirii. Cuprinde un pridvor, un pronaos legat cu naosul prin dărîmarea zidului despărţitor, un naos cu abside semicirculare şi un altar adînc, legat de încăperile foarte dezvoltate ale prosco-midiei şi diaconiconului.
98
Fig. 73. Schitul Vovidenia. Vedere 99
¥
Exteriorul nu aminteşte structura interioară decît prin turla mare a naosului. Cele patru turle mici care o înconjură sînt alipite lateral şi nu au corespondent în interior.
In jurul bisericii sînt grupate cîteva mici căsuţe pentru călugări, care sînt plăcute prin pitorescul lor. Ceva mai departe de schit, ia marginea pădurii de unde porneşte drumul spre schitul Pocrov, se desfăşoară o minunată privelişte asupra întregii aşezări a mănăstirii, cu zidurile, turnurile şi cupola aghiazmatarului văzute din faţă, iar în josul văii, asupra dealurilor depărtate de pe malurile Ozanei, cu cetatea Neamţului profilată în zare.
Fig. 74. Schitul Vovidenia. Plan 100
Fig. 75. Schitul Vovidenia. Secţiune longitudinală
101
Fig. 78. Schitul Vovidenia. Casă călugărească
3. SCHITUL POCROV
Este o aşezare călugărească situată la circa 5 km depărtare de mănăstire, peste dealul Brăilencei, într-o poiană de o rară frumuseţe în mijlocul codrilor de brad. Schitul, ridicat în 1714, este de lemn, cu trei turle şi avînd m starea actuală o căptuşeală de scînduri care îmbracă pereţii exteriori.
V. RESTAURAREA MĂNĂSTIRII
Fig. 79. Biserica schitului Pocrov
V ucrările de restaurare în curs de execuţie urmăresc refacerea completă a cerii j dacurilor vechi de lemn din cuprinsul curţii interioare, care deservesc circulaţia la parterul şi la etajul chiliilor.
Vechile cerdacuri, putrezite în mare parte, nu mai puteau fi menţinute. Ele fiind construcţii din veacul al XlX-lea, fără interes artistic, s-a hotărît înlocuirea lor printr-o construcţie nouă, care să constituie un cadru unitar de arhitectură, mai potrivit cu biserica lui Ştefan cel Mare. S-a prevăzut astfel o înşiruire de arcade la parter, lucrate în piatră brută, similară cu paramentul bisericii, precum şi un rînd de stîlpi şi balustrade din lemn de stejar la etaj, pe un planşeu nou de beton armat.
Programul de restaurare mai cuprinde refacerea tuturor acoperişurilor actuale de tablă în vechile forme originare, atît la biserică, cît şi la chilii, unde este necesară o streaşină largă, pe căpriori, pentru ocrotirea cerdacurilor. Faţadele exterioare de asemenea urmează a fi revizuite, îndepărtîndu-se unele din construcţiile ulterioare. în interior se va amenaja. în cuprinsul actualului arhondaric, un local care să adăpostească în bune condiţii biblioteca şi un muzeu de artă religioasă regională. Totodată arhondaricul va fi scos din cuprinsul chiliilor/ ridicîndu-se în afara incintei o clădire nouă pentru găzduirea vizitatorilor.
Acest program de lungă durată va fi pus treptat în execuţie, astfel ca străvechea aşezare, care ocupă un loc atît de important în istoria culturală a ţării, să se prezinte în condiţii corespunzătoare cu renumele său.
104
105
Fig. 80. Curtea interioară. Latura vest, înainte de restaurare
Fig. 81. Curtea interioară. Latura sud, înainte de restaurare
106
107
Fig. 82. Curtea interioară. Latura nord, înainte de restaurare
Fig. 83. Curtea interioară. Latura est, înainte de restaurare
108
109
Fig. 87, curtea interioară. Latura sud, proiect de restaurare
>• Faţada exterioară sud a incintei. Proiect de restaurare
Fig. 96. Curtea interioară. Colţul de sud-vest, în curs de restaurare
118
VI OBIECTELE DE TEZAUR
Ca toate celelalte vechi şi importante aşezăminte mănăstireşti din ţările .romîneşti, mănăstirea Neamţ trebuie să fi posedat odinioară un bogat tezaur de obiecte de cult din metal preţios, broderii, ţesături şi sculpturi în lemn. Judecind după puţinele piese păstrate în colecţia secţiei de Artă Feudală a Muzeului de Artă al R. P. R., care provin din zestrea mănăstirii Neamţ, se constată că pînă în preajma veacului al XVII-lea domnii cei mai de seamă sau înalţii prelaţi au dăruit acestui lăcaş opere de artă dintre cele mai valoroase.
In afară de cărţile manuscrise, bogat împodobite, din timpul domniei lui Alexandru cel Bun, despre care se ştie în mod sigur că au fost caligrafiate în atelierul mănăstirii, despre celelalte opere de artă nu se poate afirma cu certitudine acest lucru. Cea mai veche legătură de carte păstrată în Moldova provine de la Neamţ şi este aceea a tetravanghelului scris aici de Gavriil în anul 1436 !. Ea este de argint aurit, lucrată în tehnica «au repousse», este cizelată şi reprezintă pe faţă şi pe verso diferite episoade din viaţa lui Isus. Siluetele personajelor sînt scunde, draperia hainelor tratată destul de rigid şi stîngaci, părul stilizat In plete greoaie, trăsături prin care ferecătura se deosebeşte de alte exemplare mult mai valoroase, din vremea lui Ştefan cel Mare. Cadrul floral ajurat, format din foi de acant tratate cu multă libertate, fineţea şi eleganţa motivelor florale care constituie fondul scenei de pe scoarţa din faţă situează această lucrare în şcoala meşterilor ardeleni, care se ştie că lucrau după modelele şi indicaţiile din Moldova2.
1 N. Iorga, Ştefan cel Mare şi mănăstirea Neamţ, Bul. Corn. Mon. Ist. (1910) p. 100— 101 N. Iorga, Histoire de lJart roumain ancien, Paris, 1922, p. 50 —51.
Stelian Petrescu, Odoarele de la Neamţu şi Secu, Bucureşti, 1911, p. 2 — 3.
2 I. D. Ştefănescu, h'evolution de la peinture religieuse en Bucovine et en Moldavier
p. 42.
117
0 inscripţie gravată pe scoarţa din faţă arată de altfel că a fost făcută de jupan Cîndea Laţcu, pîrcălab de Haţeg, pentru mănăstirea Neamţ1.
Cea de-a doua operă preţioasă care a făcut parte din tezaurul Neamţului este epitaful denumit al lui Siluan, făcut, după cum arată inscripţia2, de către acest egumen în timpul lui Ştefan II, în anul 14373. Pe fondul roşu trandafiriu, în întregime brodat, este reprezentată scena plîngerii lui Isus. In cele patru colţuri sînt figurate simbolurile evangheliştilor, mărginite de inscripţii greceşti, iar de jur împrejur, pe fondul albastru de cer, o inscripţie în limba slavonă încadrează întreaga broderie. Admirabila compoziţie a scenei, raportul desăvîrşit dintre diferitele figuri grupate în jurul subiectului central, armonia mişcărilor, concepţia statuară în tratarea siluetelor, figurilor şi draperiilor, în sfîrşit tehnica acestei opere de mare artă, o încadrează printre lucrările în care tradiţia bizantină juca încă un rol important în arta moldovenească. Ea poate fi comparată din acest punct de vedere cu miniaturile executate la Neamţ în timpul lui Alexandru cel Bun şi care vădesc aceleaşi trăsături. Totuşi, prin dramatismul figurilor exprimînd cu atîta realism durerea, epitaful lui Siluan se îndepărtează de modelele sale bizantine şi arată o tendinţă nouă, mai apropiată de broderiile moldoveneşti, care va fi caracteristică mai tîrziu celor mai multe dintre realizările atelierelor mănăstireşti din epoca lui Ştefan cel Mare.
Dintre darurile pe care Ştefan cel Mare le-a făcut mănăstirii Neamţ mai există doar un panaghiar din anul 15024, obiect liturgic rar, păstrat în puţine mănăstiri din ţările romîneşti. Operă de orfevrărie de o deosebită fineţe artistică, lucrată la exterior în filigran, cizelată la interior, provine probabil dintr-un atelier de şcoală veneţiană, ca şi alte obiecte de metal preţios din vremea lui Ştefan cel Mare, de pildă, ripidele şi o parte dintre bijuteriile de la Putna. Este format din două talere legate printr-o balama. Exteriorul reprezintă scene din viaţa lui Isus; în jur este inscripţia cu conţinut istoric5 şi un cadru fin de vrejuri cu volute lucrat în filigran. In interior, talerul din faţă este traforat, redînd o faţadă de monument cu trei arcade, dintre care se detaşează silueta lui Isus Cristos în centru, încadrat de Maica Domnului şi Sf. Ioan Botezătorul; în jur se află inscripţia liturgică gravată. Pe talerul din dos este gravată Maica Domnului într-un medalion, cu Isus pe piept.
1 V. cap. VII, nr. 26.
2 V. cap. VII, nr/ 28.
3 E nil Turdeanu, La broderie religieuse en Roumanie, Les epitaphioi moldaves aux XV-e et XVI-e siecles. Extras din «Cercetări Literare», IV, 1942, p. 178—18 ^ şi bibliografia acestei lucrări. I. D. Ştefănescu, Autels, tissus et broderies lîturgiques, Buc, 1944, p. 17, pl. 44.
Gabriel Millet, Broderies religieuses de style byzantin, voi. I, Paris. 1947, p. 105—106, pl. CLXXXVIII.
4 N. Iorga, Ştefan cel Mare şi mănăstirea Neamţ, Bul. Com. Mon. Ist., III, 1910, p. 100. Stelian Petrescu, Odoarele de la Neamţu şi Secu, Bucuraşi?, 191 , iig. 33.
Pentru funcţiunea şi semnificaţia acestui obiect liturgic, vezi I. D. Ştefinescu, Monuments d'art chretien trouves en Roumanie, în Byzantion VI, 1931, p. 574—583.
5 V. cap. VII, nr. 32—33.
118
119
3
.3
c
CC
3
CC
'Of]
• r-t
P«4
în veacul al XVI-lea a existat probabil la Neamţ un atelier de sculptură în lemn, de unde provin crucile sculptate şi ferecate ; cea mai valoroasă este aceea ferecată de mitropolitul Grigorie în anul 1560 1 şi sculptată de Popa Nichifor.
In afară de aceste cîteva opere de valoare, mai sînt încă numeroase alte obiecte de cult păstrate la mănăstire sau în secţia de Artă Feudală a Muzeului de Artă al R. P. R., cele mai multe dintre ele din veacurile al XVIII-lea şi al XlX-lea. Ele sînt însă lucrări artizanale lipsite de valoare artistică sau de vreo semnificaţie istorică deosebită şi nu merită o descriere specială.
In biserica principală de la Neamţ se mai păstrează o icoană, reprezentînd pe o faţă pe Maica Domnului, iar pe cealaltă faţă pe Sf. Gheorghe. Această icoană, după tradiţia înregistrată şi de cronicari, ar fi de provenienţă bizantină, fiind adusă în Moldova la începutul domniei lui Alexandru cel Bun. O cronică din veacul al XVIII-lea, folosind o redactare mai veche, pomeneşte de originea ei bizantină, punînd-o în legătură cu călătoria în Moldova a împăratului Ioan VIII Paleologul, care venea de la Buda, îndreptîndu-se spre portul Chilia2. Din pricina restaurărilor succesive, icoana aceasta nu mai are acum decît o valoare artistică redusă, dar este importantă prin semnificaţia istorică pe care o reprezintă pentru ilustrarea relaţiilor dintre Moldova şi lumea bizantină.
★
3f if
Mănăstirea Neamţ, prin arhitectura, pictura şi obiectele de artă decorativă fragmentar păstrate, capătă o semnificaţie şi un interes cu totul deosebite pe drumul parcurs de cultura şi de arta moldovenească de la sfîrşitul veacului al XlV-lea pînă către sfîrşitul veacului al XVI-lea. Prin operele sale de caligrafie, miniatură şi broderie, puţine cîte s-au mai păstrat după mai bine de cinci veacuri, mănăstirea Neamţ ilustrează cel mai vechi capitol din viaţa artistică şi culturală a Moldovei din vremea domniei lui Alexandru cel Bun. Arhitectura bisericii principale, precum şi numeroasele manuscrise, împodobite aici în a doua jumătate a secolului al XV-lea sînt reprezentative pentru înţelegerea celei de-a doua etape principale şi cea mai importantă, din evoluţia artei moldoveneşti, care se situează Ia sfîrşitul domniei lui Ştefan cel Mare şi se caracterizează prin crearea unui stil moldovenesc original.
1 V. cap. VII, nr. 36.
Stelian Petrescu, Obiectele de la Neamţu şi Secu, p. 23.
2 N. Iorga, Les arts mineurs en Roumanie, Bucarest, 1934, voi I, p. 8.
N. Iorga, Cea mai veche icoană din Moldova care însă nu e veche, B. C. M. I., 1931, p, 19—30. N. Iorga, Icoana romînească, B. C. M. I., 1933, p. 6.
121
Fig, 100, Detalii de pe crucea dăruită de Mitropolitul Grigore în anul 1560, sculptată de popa Nichifor
122
123
VIL INSCRIPŢIILE MĂNĂSTIRII1
Inscripţiile de la Neamţ sînt cuprinse în  următoarele publicaţii principale: Ioachim Crăciun, Inscripţii de la mănăstirea Neamţului. In «Anuarul Institutului de Istorie Naţională», Cluj, V (1926—1927), Bucureşti, 1929, p. 429—433. [24] Narcis  Creţulescu,  Inscripţiile sf-telor mănăstiri Neamţu şi Secul cu a schiturilor zale dimprejur. In «Arhiva ştiinţifică şi literară din Iaşi». XIX, XX, XXI, (1908, 1909, 1910). [25]
N. Iorga, Contribuţii la istoria bisericii noastre. In «Analele Academiei Romîne, seria II, Memoriile Secţiunii Istorice», tom. XXXIV, 1911—1912, p. 453—479. [41] Episcopul Melchisedec, Notiţe istorice şi arheologice, adunate de pe la 48 mănăstiri şi biserici antice din Moldova, Bucureşti 1885, p. 1—2. [55]
a) Principalele pisanii şi inscripţii în legătură cu construcţiile mănăstirii:
1. Pisania bisericii, încastrată deasupra uşii de intrare de pe faţada sudică a bisericii şi încadrată de un chenar sculptat cu palmete (în limba slavonă).
[41, p. 458 (textul slavon şi traducerea)]
2. Pisania care a existat deasupra intrării unei trapeze azi distrusă (pierdută) 2.
Manuscris numărul 5698, f. 36 v. al lui Narcis Creţulescu, biblioteca Academiei R.P.R. (Pisania a fost copiată dintr-un ceaslov rusesc din anul 1742, aflat la mănăstirea Pecerskaia Lavra din Kiev.)
3. Pisania unei clisiarniţe (în limba slavonă), pierdută.
[25, p. 325]
(Aici se dă cea mai completă lectură a inscripţiei, care era încă întreagă atunci cînd a fost copiată. N. Creţulescu însuşi a folosit această copie, deoarece afirmă că la vremea cînd a văzut-o el pisania era numai jumătate, încastrată
1 Cifrele negre dintre parantezele drepte sînt trimiteri la bibliografie.
2 Urmele acestei trapeze s-au găsit pe latura de sud-est a bisericii Sf. Gheorghe.
124
cu literele în jos, sub zidul de sud al bisericii mari. Azi nu se mai vede nici această bucată).
4. Inscripţia de pe poarta de lemn a mănăstirii (in romîneşte).
[25, p. 371]
5. Pisania unui corp de chilii de pe latura sudică (în limba romînă).
[25, p. 89]
6. Pisania de pe zidul paraclisului «Adormirea Maicii Domnului».
[25, p. 181]
După incendiul din 1862 pisania a fost scoasă din zid; ea se află azi depozitată în pronaosul bisericii Sf. Gheorghe.
7. Pisania corpului de chilii de pe latura est (în limba romînă)
[25, p. 182—183]
(Este încastrată în zidul dinspre curte, la etajul chiliilor de est.)
8. Inscripţia de deasupra intrării mănăstirii,
[25, p. 183]
9. Pisania care a existat deasupra uşii de la trapeză şi s-a pierdut după incendiul din 1862.
[25, p. 181 — 182]
10. Inscripţie zugrăvită deasupra intrării în pronaosul bisericii principale (în limba romînă).
[41, p. 474]
11. Inscripţie de la cişmeaua veche, de lîngă biserica Sf. Gheorghe (în limba romînă).
[25, p. 136, 466]
12. Inscripţia bisericii Sf. Gheorghe, zugrăvită pe faţada de vest lîngă intrare.
[25, p. 274]
13. Inscripţie de pe aghîazmatar, pictată pe parapetul vest al cristelniţei (în limba romînă).
[25, p. 219]
14. Pisanie de pe faţada de sud a pridvorului bisericii Sf. Ion Bogoslov (în limba romînă).
[41, p. 475]
15. Inscripţia unui paraclis al bolniţei (în limba romînă).
[25, p. 218]
16. Pisania bolniţei bătrînilor, Sf. Ioan cel Nou.
corpul d!*^
ram tencmelilor de pe faţada chiliilor de ocazia înlâtS-
125
b) Inscripţiile pietrelor de mormînt
17.. Inscripţia de pe piatra de mormînt a lui Ştefan II, care se află pe latura nord a camerei mormintelor, într-o nişă (în limba slavonă).
[41, p. 457 (textul slavon şi traducerea)]
18. Inscripţia de pe piatra de mormînt a lui Micotă Pîrcălab, care se află în colţul de nord-vest al pridvorului bisericii principale (în limba slavonă).
[41, p. 457 (textul slavon şi traducerea)]
19»  Inscripţia  de pe piatra de mormînt a egumenului Hariton (în limba slavonă).
[41, p. 462 (textul slavon şi traducerea)] (Azi dispărută, se afla altă dată lîngă biserica Sf. Gheorghe.)
20. Inscripţia de pe piatra  de mormînt a lui lenache, fiul lui Gheorghe pîrcălab de Neamţ (în limba slavonă).
[41, p. 465 (textul slavon şi traducerea)] (Se află lîngă scările bisericii Sf. Ioan Bogoslovul)
21. Inscripţia de pe piatra de mormînt a lui Pavel, episcop de Roman (în limba slavonă), în pridvorul bisericii mari.
[41, p. 466 (textul slavon şi traducerea)]
22. Inscripţia de pe piatra de mormînt a lui Teofil, episcopul Romanului (în limba romînă), în pridvor.
[41, p. 466]
23. Inscripţia de pe piatra de mormînt a lui Paisie Velicicovski aşezată în gropniţa bisericii.
[41, p. 471]
24. Inscripţia de pe piatra de mormînt a lui loanichie episcopul Romanului, în pridvorul bisericii mari.
[41, p. 467)
c) Inscripţiile de pe principalele obiecte de cult, broderii, cărţi etc. care făceau parte altă dată din tezaurul mănăstirii.
25. Inscripţia de la sfîrşitul tetravanghelului caligrafiat şi ilustrat de Gavriil Monahul, la anul 1429 (în limba slavonă).
[74, p. 418]
(Manuscrisul se păstrează astăzi în biblioteca bodleiană din Oxford.)
26. Inscripţia de pe ferecătura tetravanghelului din 1436 (în limba slavonă).
[41, p. 451]
27. însemnare pe manuscrisul lui Gavriil Uric din 1436.
[41, p. 454]
126
28. Inscripţia de pe epitaful brodat în timpul egumenului Siluan în 1437 (în limba slavonă).
[73, p. 204—205, pl. IV; 69, p. 17, pl. 44]
29. Inscripţia din «Mărgărit», culegere din cuvîntările Sf. Ioan Gură de Aur, 1447.
[40, p. 101]
30. Inscripţia de pe ferecătura unui evangheliar de la mitropolitul Teoctist.
31. însemnare pe o pagină a tetravanghelului mitropolitului Teoctist.
[41, p. 459]
32. Inscripţia de pe panaghiarul dăruit de Ştefan cel Mare, în anul 1502 (în limba slavonă).
[41, p. 461]
33. Inscripţia din interiorul panaghiarului.
34. Inscripţie pe o evanghelie.
[41, p. 461]
35. Inscripţie pe o cruce sculptată şi ferecată (în limba slavonă).
[41, p. 464]
36. Inscripţie pe o cruce sculptată (în limba slavonă).
37. Inscripţie pe o cruce.
[41, p. 463]
38. Inscripţie pe o perdea de la Ştefan Tomşa.
[25, p. 139]
39. Inscripţia de pe clopotul dăruit de Ştefan I (returnat la 1862).
[24, p. 431]
40. Inscripţia de pe clopotul dăruit de Ştefan cel Mare (aflat în turnul clopotniţei).
[41, p. 458]
41. Inscripţia de pe clopotul de la trapeză (adus de la biserica Sf. Ioan Bogoslovul).
[24, p. 277]
BIBLIOGRAFIE
1. Academia R.P.R., Documente privitoare la Istoria Romînieî. A. Moldova. Veacul XIV—XV, voi. I —II. Bucureşti 1954.
2. G. Balş, Bisericile lui Ştefan cel Mare. «Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice», XIX, 1926, p. 98 — 111; 266; 287 — 289; fig. 138 — 152; 859; 303 —305; 448; 481 — 483.
3. G. Balş, Bisericile şi mănăstirile moldoveneşti din veacul al XVI-lea. «Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice», XXI, 1928, p. 152.
4. G. Balş, Bisericile şi mănăstirile moldoveneşti din veacurile al XVII-lea şi al XVIII-lea. Bucureşti, 1933, p. 290; 339 — 340; fig. 462 — 463; 470; 487; 509 — 510; 528; 597; 604; 704 — 710.
5. G. Balş, Biserica din Lujeni. II. Introducerea pridvorului în planul bisericilor moldoveneşti. Academia Romînă, Memoriile Secţiunii Istorice, S III, Tom XI, 1930, mem. 3, p. 45 — 49.
6. N. Bănescu, Un capitol din istoria mănăstirii Neamţu. Stareţul Neonii. Corespondenţa sa cu C. Hurmuzachi şi Andrei Şaguna. Vălenii de Munte, 1910, 99 p.
7. Gh. Bezviconi, Călători ruşi în Moldova şi Muntenia: Bucureşti, 1947, p. 397 (călătoria lui Partenie).
8. Ion Bianu, Documente de artă romînească din manuscripte vechi. Fasc. I. Evanghelia slavo-greacă scrisă în mănăstirea Neamţului din Moldova de Gavriil Monahul la 1429, Bucureşti, 1922, 2 p, + X pl. colorate.
9. Constantin Bilciurescu, Monastirile şi bisericile din Romînia. Bucureşti, 1890, p. 168 — 173.
10. Damian P. Bogdan,   Despre manuscrisele slave din Biblioteca Academiei Romîne, Bucureşti 1940. (Extras din  «Arhiva Romînească» Tom. IV, 33 p.)
11. I. Bogdan, Documentele lui Ştefan cel Mare, voi. I—II, Bucureşti, 1913, indice Neamţu.
12. I. Bogdan, Cronice inedite atingătoare de istoria rominilory Bucureşti, 1895, passim.
13. I. Bogdan, Sămile mănăstirilor de ţară din Moldova pe anul 1742. Bucureşti, 1914, p. 26 — 30. (Extras din «Buletinul Comisiei Istorice a Romîniei».)
14
15.
16.
17.
18.
19.
20.
21.
22.
23.
24.
25.
Din trecutul mănăstirii Neamţu.  Mănăstirea  Neamţu, 1946,
26.
27. Vi
28.
29.
30.
31.
32.
. C. Bobulescu, p. 85 — 108.
. M. Bouquet, Album valaque, Paris, 1843.
, V, Brătulescu, In chestiunea pecetei mănăstirii Neamţului. «Cercetări istorice»,
XVIII, 1943, Bucureşti, p. 447 — 448. , T. G.Bulat, Documentele mănăstirii Văratec (1497—1836), Chişinău, 1939, 242 p., indice Neamţ şi Niamţ.
Puig i Cadafalch, Les periodes successives de Vinfluence byzantine en Occident. Premier art roman. Architecture mudejar.  Eglises de Moldavie. In «Melanges Ch. Diehl», voi. II, Paris, 1930, p. 161 — 170 passim. Dr. N. D. Chiriac, Ctitoriile lui Ştefan cel Mare, domnul Moldovei, Cîmpu-lung-Muscel, 1924, p. 39 — 40.
P. Constantinescu-Iaşi, Narthexul în artele bizantine, sud-slave şi romîne, Iaşi, 1926, 289 p. indice.
P. Constantinescu-Iaşi, Evoluţia stilului moldovenesc, Iaşi, 1927, p. 19, 23, 25. Mihai Costăchescu, Documente moldoveneşti înainte de Ştefan cel Mare, voi. I — II. Iaşi, 1931 — 1932.
Mihai Costăchescu, Documente moldoveneşti de la Ştefan cel Mare, Iaşi, 1933, indice.
Ioachim Crăciun, Inscripţii de la mănăstirea Neamţului. Bucureşti, 1928, Extras din «Anuarul Institutului de Istorie Naţională», Cluj, V, 1926—1927, p. 429 — 433.
Narcis Creţulescu, Inscripţiile sf-telor mănăstiri Neamţu şi Secul cu a schiturilor sale dimprejur. In «Arhiva ştiinţifică şi literară din Iaşi», XIX, 1908, p. 179—185, 217—221, 272—278, 319—328, 371—380, 445—447, XX, 1909, p. 86—91, 135—138, 187—192, 237—239, 282—288, 328—335, 379—384, 424—430, 470—472; XXI, 1910, p. 137—141, 190—192, 243—252.
Dimitrie Dan, O evanghelie a lui Ştefan cel Mare în Munchen. Cernăuţi, 1914, 4 p.
Tgil Drăghiceanu, Cronică, Inscripţii, «Buletinul Comisiunei Monumentelor Istorice», VIII, 1915, p. 143.
D. Fecioru, Un catalog vechi de manuscrise şi cărţi al bibliotecii mănăstirii Neamţului. In «Biserica Ortodoxă Romînă», LIX, 1941, p. 414—443. Gheorgheasa, Hramurile şi cultivarea lor. în anuarul liceului Petru Rareş, Piatra Neamţ, 1934—1935, p. 102—105.
Constantin D. Gheorghiu, Dicţionar geografic al judeţului Neamţ. Bucureşti^ 1895, p. 269.
C. C. Giurescu, Istoria Romînilor, voi. I—II. Bucureşti, 1936, indice. P. Henry, Les eglises de la Moldavie du Nord, des origines ă la fin du XVI-eme siecle. Paris, 1930, p. 40, 117 — 126, fig. 51—53, 60, pl. VI, 1—3.
128
9-— Mănăstirea Neamţ
129
33. P. Henry, Les princip es de V ar chite c ture serbe et Vecole moldave. Paris 1930, p. 295—302.
34. P. Henry, Le regne et les constructions d'Etienne le Gr and. In «Melanges Ch. Diehl», Paris, 1930, voi. II, p. 45—58 passim.
35. Grigore Ionescu, Relatare asupra istoriei arhitecturii romîneşti. Bucureşti, 1934, p. 86—87, fig. 103—104.
36. Grigore Ionescu. Istoria arhitecturii romîneşti. Bucureşti, 1937, p. 282, 288, fig. 244—248.
37. Grigore Ionescu, Uarchitecture moldave aux temps d'Etienne le Gr and. In Biuletyn historii sztokii kultury R. VI odbitka. Warszawa, 1938, p. 154, fig. 82 — 84.
38. Grigore Ionescu, Le Byzance et Varchitecture religieuse en Roumanie. Bucureşti, 1945, în «Balcania», p. 307, 322.
39. N. lorga, Documente privitoare la familia Callimachi. Bucureşti, 1902—1903, 2 volume, indice.
40. N. Iorga, Ştefan cel Mare şi mănăstirea Neamţului. «Buletinul Comisiunei Monumentelor Istorice», III, 1910, p. 97—106.
41. N. Iorga, Contribuţii la istoria bisericii noastre. Bucureşti, 1912, 35 p. Extras din Analele Academiei Romîne, Seria II. Memoriile Secţiunii Istorice, tom. XXXIV, 1911 — 1912, p. 453 — 479.
42. N. Iorga, Mănăstirea Neamţului. Viaţa călugărească şi munca pentru cultură. Vălenii de Munte, 1912, 89 p.
43. N. Iorga, Vedenie cuprinzînd critica moravurilor din mănăstirea Neamţului (1797). Revista Istorică, VII, 1921, p. 171—176.
44. N. Iorga şi G. Balş, Histoire de Vart roumain ancien. Paris, 1922, p. 49—51, 56.
45. N. Iorga, Istoria Romînilor prin călători. Bucureşti, 1928 — 1929 (ed. II), voi. I, p. 51, 83, 318; III, p. 263, 152, 327.
46. N. Iorga, Istoria bisericii romîneşti. Ed. II, Bucureşti, voi. I, 1929, voi. II, 1932, indice.
47. N. Iorga, Cea mai veche icoană din Moldova, care însă nu e veche. «Buletinul Comisiunei Monumentelor Istorice», XXIV, 1931, p. 29—30.
48. N. Iorga, Icoana romînească, «Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice», XXVI, 1933, p. 6.
49. N. Iorga, Monumentele istorice în vechea noastră literatură. Gh. Asachi şi monumentele istorice ale Moldovei. «Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice», XXVI, 1933, p. 107, fig. 1, fasc. 77.
50. N. Iorga, Les arts mineurs en Roumanie. Bucarest, 1934, voi. I, p. 81, capitolul Miniaturi fig. 1—9; voi. II, 1936, p. 20, fig. 62.
51. N. Iorga, Guide historique de la Roumanie. Bucarest, 1936, p. 102.
52
53
54.
55.
56.
57.
58.
59.
60.
61.
62.
63.
64.
65.
66.
67.
68.
69.
70.
Alexandru Lapedatu, Comunicări. Noi documente cu privire la forma aco-perămintelor vechilor biserici moldovene. «Buletinul Comisiunei Monumentelor Istorice» VII, 1914, p. 193—194, fig. 1—2.
C. Mătase, Călăuza judeţului Neamţ. Bucureşti, 1920, p. 155. C. Mătase, Ţinutul Neamţ cu 100 de ani în urmă. In anuarul liceului Petru Rareş, Piatra Neamţ, 1934—1935, p. 77, 78, 79.
Episcopul Melchisedec, Notiţe istorice şi arheologice. Adunate de pe la 48 mănăstiri şi Biserici antice din Moldova. Bucureşti, 1885, p. 1—12. Episcopul Melchisedec, Catalog de cărţile sîrbeşti şi ruseşti manuscrise vechi ce se află în Biblioteca sintei mănăstiri Neamţului, precum şi cuprinderea lor şi însemnările istorice ce se găsesc în ele ... Revista pentru Istorie, Arheologie şi Filologie, Bucureşti, II, voi. I, 1884, p. 129, 143. Gabriel Mîllet : Broderies religieuses de style byzantin, Paris, 1947, voi. II, p. 105 — 106, pl. CLXXXVIII.
Vladimir Mironescu, Mănăstirile şi bisericile întemeiate de Ştefan cel Mare voevod. Cernăuţi, 1908, p. 14.
. Iosif E. Naghiu, Biblioteca Mănăstirii Neamţu. în «Mitropolia Moldovei», XVII, 1941, nr. 2—3, p. 67—83.
. Corina Nicolescu, Decorul mănăstirii Neamţ în legătură cu ceramica monumentală din Moldova în secolul al XV-lea. «Studii şi cercetări de istoria artei», II, 1955, nr. 1—2, p. 115—137.
. Stelian Petrescu, Odoarele de la Neamţu şi Secu. Bucureşti, 1911, p. I—IV, fig. 1—52.
. Popescu-Cilieni, Învelişurile vechilor noastre biserici. Craiova, 1945, p. 14, 93. . Gheorghe Racoveanu, Gravură în lemn la mănăstirea Neamţul. Bucureşti, 1940. 43 p. + 60 pl.
. K. Romstorfer, Schloss Neamtzu und einige Kloster-Anlagen in seiner Umgebung. Czernowitz, 1899. (Extras din Jahrbuch des Bukowina Landes-museum, XII, 1899.)
. D. Simonescu, Mănăstirea Neamţului   ca focar de cultură.
Cercetări Istorice», Iaşi, I, 1943, p. 95—104. . I. Simionescu, Mănăstiri din ţară. Bucureşti, 1931, p. 43. I. D. Ştefănescu,  L'evolution de la peinture religieuse en Bucovine et en Moldavie. Paris, 1928, p. 166—167.
. I. D. Ştefănescu, Uevolution de la peinture religieuse en Bucovine et en Moldavie. Nouvelles recherches. Paris, 1929, p. 57—58, pl. 50—51. I. D. Ştefănescu,   Le roman de Barlaam et Joasaph Mustre   en peinture. «Byzantion,» tom. VII, 1932, fasc. 2, p. 347—369, fig. 35—50. I. D.  Ştefănescu,  Autels, tissus  et  broderies liturgiques. Bucureşti, 1944. (Extras din «Analecta», II, p. 17.)
în   « Studii şi
130
131
71. I. D. Ştefănescu, Monastere de Neamţu. Bucureşti, 19465 30 p.
72. C. Tomescu, Scurtă povestire istorică despre sfîntă mănăstire Neamţu. Mănăstirea Neamţu, 1942, XIV, 179 p.
73. Emil Turdeanu, La broderie religieuse en Roumanie. Les epitaphioi moldaves aux XV-e et XVI-* siecles. Bucureşti, 1941, p. 178—180, p. 204—205, pl. IV.) (Extras din «Cercetări Literare», IV, 1941-)
74. Emil Turdeanu, Miniatura bulgară şi începuturile miniaturii romîneşti. Bucureşti, 1942. (Extras din «Buletinul Institutului Romîn». Sofia, voi. I, nr. 2, p. 409—437, pl. I—VIII.)
75. Emil Turdeanu, Manuscrise slave din timpul lui Ştefan cel Mare. Bucureşti. 1943. (Extras din «Cercetări Literare», V, 1942, p. 101—240.)
76. C. Velichi, Documente moldoveneşti din arhiva sfîntului Mormînt. «Buletinul Institutului Romîn» din Sofia, voi. I, nr. 1, 1941, p. 226.
TABLA DE MATERII
Pag.
Cuvînt înainte *....... , . •....... 5
I. INTRODUCERE   ................. 7
II. AŞEZAREA MĂNĂSTIRII ............ 10
III. TRECUTUL MĂNĂSTIRII............ 16
IV. MONUMENTELE MĂNĂSTIRII   . . ....... 28
a) Biserica «înălţarea Domnului» ......... 28
b) Biserica Sf. Gheorghe ............. 73
c) Turnuri şi chilii............... 77
1. Turnul-clopotniţă   ........... 77
2. Pirgul ......                                                          « 83
3. Chiliile   . . . • ............... 86
d) Aghiazmataruî   .          . .........* • 91
e) Schiturile ................... 95
1, Schitul Sf. Ioan Bogoslov.......                       . . . 95
2, Schitul Vovidenia.............. 99
3, Schitul Pocrov .......< • . 104
V. RESTAURAREA MĂNĂSTIRII    ........ 105
VI. OBIECTELE DE TEZAUR ............ 117
VII. INSCRIPŢIILE MĂNĂSTIRII   .......... 124
Bibliografie................... 128
Reieveele şi desenele au fost executate de: Şt. Balş, Dan Corneli u . Adina Nichiforel, Virginia T o m a, Măria Ghika-Rudeşti şi N . Tomazi u. după materialul documentar aparţinînd Arhivei Institutului Central de Sistematizare a Oraşelor şi Regiunilor (I.C.S.O.R.), Atelierul de Restaurare a Monumentelor Istorice.
Fotografiile nr. 2, 5, 7, 10, 13, 21, 26, 31, 35, 36, 45, 46, 505 54, 60-62, 65, 69, 73, 77-80, £2, 83, 86, 88-91, 97, 98, şi ICI au fost executate de Ştefan Butak; nr. 6, 19, 25, 42, 44, 96 de Corina Nicolesc u. Ele aparţin arhivei I.C.S.O.R.
Fotografiile nr. 8, 9, 37-40, 43, 55, 64 sînt din arhiva secţiei de Artă Feudală a Muzeului de Artă al R. p. R.
Fotografiile nr. 99-100 sînt ale prof. I. D. ştefănescu.
Responsabil de carte: Arh. Ruxanda Vlahuţă
Tehnoredactor: Ion Tudor Corector responsabil: Elisabeta Andor
Dat ta cules 01.07.1958. Bun de tipar 21.08.1958. Hîrtie cretată de 100 g/m*, 54X84J8. Coli editoriole 9,16. Coli de tipar 17, Comanda NNR 3264. A. 7102; E 12749, Indicele de clasificare pentru bibliotecile mari 726.7. Indicele de clasificare pentru bibliotecile mici 726.
Tiparul executat sub comanda nr. 389 de întreprinderea Poligrafică Sibiu, str, I. V. Stalin nr. 15 - R.P,R.