ŞTEFAN BALŞ - CORINA NICOLESCU
MĂNĂSTIREA MOLDOVIŢA
'l"f •&! I
EDITURA TEHNICĂ BUCUREŞTI 1958
Fig. 1. Vederea generală a mănăstirii şi satului Vatra Moldovitei
CUVÎNT ÎNAINTE
ănăstirea Moldoviţa este al doilea monument istoric publicat în colecţia de monografii, care îşi propune să prezinte într-o formă cît mai completă monumentele de arhitectură medievală mai de seamă din ţara noastră.
Această mănăstire este de un deosebit interes istoric prin vechimea ei, numărîndu-se printre primele patru aşezăminte călugăreşti care au luat fiinţă în a doua jumătate a veacului XIV în Moldova, alături de Neamţ, Bistriţa şi Sf. Nicolae din Poiana.. Ruinată la începutul veacului XVI, ea a fost refăcută în întregime, în timpul domniei lui Petru Rareş, în imediata apropiere a construcţiei iniţiale.
Pe lîngă valoarea istorică a aşezării, biserica din cadrul ansamblului mănăstiresc al Moldovitei, cu faţadele sale îmbrăcate în întregime cu frumosul şi originalul lor veştmînt de pictură, care îşi păstrează încă toată prospeţimea după
5
atîtea veacuri trecute peste el, face parte din acel grup restrîns de monumente din nordul Moldovei, de acest fel unice în lume, a căror valoare artistică depăşeşte limitele ţării şi intră în rîndul operelor de cultură universală.
Moldoviţa lui Rareş mai este totodată una dintre puţinele mănăstiri din Moldova care şi-a păstrat aproape întreagă înfăţişarea originară, fără adaosuri care să-i altereze caracterul şi unitatea arhitecturii.
Datorită importanţei sale istorice şi artistice, monumentul a făcut în anii din urmă obiectul unor ample lucrări de consolidare şi restaurare, desăvîrşindu-se astfel imaginea uneia dintre cele mai însemnate creaţii ale culturii moldoveneşti.
Fig. 2. Planul de situaţie al mănăstirii Moldoviţa
I. AŞEZAREA MĂNĂSTIRII
ănăstirea se găseşte aşezată pe valea rîului Moldoviţa, la 15 km nord de satul Vama. Gara Vatra Moldovitei, de pe calea ferată care merge de-a lungul văii, se află chiar în faţa mănăstirii. Astăzi, satul care s-a dezvoltat cu timpul, circulaţia intensă a camioanelor pe şoseaua care trece în vale spre fabrica de cherestea, precum şi gara cu vagoanele şi depozitele sale de lemne şi cărbuni, aduc o notă nouă de viaţă activă în alcătuirea peisajului, iar mănăstirea abia dacă mai atrage atenţia trecătorului. Cu totul altfel trebuie să fi apărut însă pe vremuri cînd zidurile sale înalte de piatră profilate pe fondul verde al munţilor încă nedespăduriţi formau motivul principal al peisajului de atunci.
Pe malul stîng al rîului, la confluenţa Moldovitei cu pîrăul Ciumîrna, înălţate pe ultima terasă a versantului muntelui coborînd spre vale, zidurile puternice de împrejmuire ale mănăstirii, întărite spre est cu trei turnuri de apărare, închid o curte de formă aproape pătrată cu laturile de 65 m x 70 m lungime.
7
§
în mijlocul curţii se ridică biserica. In colţul de nord-vest, alipită de zidul de incintă, se găseşte clădirea cu parter şi etaj a clisiarniţei, iar pe întreaga latură sud se întinde un corp de chilii cu parter, construite mai recent, în care sînt cuprinse locuinţele călugăriţelor şi un paraclis folosit ca biserică pentru satul învecinat.
Pe valea Ciumîrnei în sus, la o depărtare de circa 300 m de mănăstire, se păstrează încă unele crîmpeie de ziduri ruinate, rămăşiţe ale Moldovitei vechi, unde a existat pe vremuri prima mănăstire de zid ridicată de Alexandru cel Bun.
Fig. 3. Planul de ansamblu al mănăstirii
II. TRECUTUL MĂNĂSTIRII
ste probabil că la origine, Moldoviţa, la fel ca şi celelalte vechi mănăstiri din Moldova (Neamţ, Bistriţa şi Probota), era un modest schit de lemn. La în-
ceputul domniei lui Alexandru cel Bun a fost înălţată aici prima biserică de zid, ale cărei ruine se mai văd şi astăzi pe valea pîrăului Ciumîrna.
Data exactă a construirii vechei Moldoviţe nu s-a păstrat menţionată de vreo pisanie sau de vreun document, iar cea dintîi mărturie documentară păstrată nu este concludentă în această privinţă 1.
Este sigur totuşi că în anul 1410 Alexandru cel Bun întregeşte domeniul stăpînit de mănăstirea nou zidită, care este la Moldoviţa2. Acest domnitor şi urmaşii săi la domnie din prima jumătate a secolului XV confirmă şi lărgesc stăpînirile mănăstirii3.
1 S-a păstrat, de pildă, urma unui document sub forma unei copii tîrzii, purtînd data 1402(6910), pentru înzestrarea Moldovitei cu două mori, o jumătate de sladniţă şi patru sălaşe de tătari în oraşul Baia. Socotim însă că data acestei copii trebuie privită cu oarecare îndoială, ea putînd să fie incomplet transcrisă de un copist care a lăsat la o parte cifra unităţilor. Textul documentului pare într-adevăr mai potrivit cu epoca de după 1410, de cînd datează înflorirea mănăstirii şi îmbogăţirea domeniului şi veniturilor ei. V. Wickenhauser, Moldova I. Die Vrkunden des Klosters Moldowitza, p. 55; Documente privind Istoria Romîniei. Moldova, sec. XIV—XV. voi. I, p. 13.
2 D. I. R. Moldova, sec. XIV—XV, voi. I, p. 21. La 15. II. 1410 Alexandru cel Bun dăruieşte mănăstirii munţii Suhardului Mare şi Mic, stabilind şi limitele acestor teritorii.
3 D. I. R. Moldova, sec. XIV—XV, voi. I, nr. 43, p. 37-38. La 14. IV. 1415, Alexandru cel Bun întăreşte stăpînirea mănăstirii asupra satelor Vaculinţii şi „unde Zîrnă şi-a făcut selişte sub pădure", dăruite de soţia sa Ana, înaintea morţii ei; la 17 martie 1418, Alexandru confirmă Moldovitei stăpînirea satelor Provorotie şi Oprişinţi, dăruite de Sîn Birlici (op. cit., nr. 46, p. 39—40); la 29. XI. 1443 i se reconfirmă stăpînirea acestor sate şi a satului Săşciori cu moară (op. cit., nr. 237, p. 201-202); la 13. VI. 1456, Petru II întăreşte hotarul satului de la gura Bră-daţelului (op. cit., nr. 346, p. 288—289); la 31 august 1458 i se întăreşte satul Borhineşti, loc de iazuri pe Crasna (op. cit., nr. 355, p. 296—297); la 8. I. 1473, Ştefan cel Mare îi confirmă satele Smgureni şi o serie de fîntîni şi iezere, satul Bălţatu şi o jumătate din satul Ostăpciani, dată de Ion Armeanul (op. cit, nr. 466, p. 392—393). în sec. XVI, mănăstirea mai primeşte o serie de proprietăţi mai puţin numeroase de la Petru Rareş.
11
Faţă de satele, păminturile şi munţii ce i se dăruiesc, veniturile izvorîte din privilegiile orăşeneşti 1 şi comerciale par să fi fost mai importante; ele joacă, în orice caz, în economia domeniului Moldovitei, un rol mai mare decît în cazul altor mănăstiri moldoveneşti.
Viaţa economică a Moldovitei era strins legată de oraşul Baia, înfloritor centru comercial în acea epoca. De aici îşi trăgea cea mai mare parte a veniturilor sale, prin stăpînirea a cinci mori, a unei sladniţe, a unei pive de sumane2 şi a unei posade3. Tot în Baia ea avea negustori tătari împuterniciţi ,,să vîndă şi să cumpere" pentru mănăstire, asupra cărora Petru III, la 25 august 1454, confirmă stăpînirea, autoritatea exclusivă şi dreptul de a fi judecaţi numai de către călugări1. De altminteri negoţul mănăstirii era mai larg, cuprinzind şi peştele cumpărat la Chilia, sarea şi mierea a. în legătură cu această activitate comercială vor fi fost şi „casele" pe care le primise de la un negustor armean din Suceava \
Mănăstirea stăpînea şi satul Moldoviţa, situat la vărsarea rîului cu acelaşi nume în rîul Moldova, sat în care, după cum se menţionează incă din anul 14D3 în privilegiul acordat de Alexandru cel Bun negustorilor lioveni, se găsea vama uneia dintre cele mai umblate căi de legătură cu Transilvania, drumul Domelor7. Ea percepea astfel taxele vamale, atît la import, cît şi la export, asupra mărfurilor negustorilor care urcau sau coborau pe valea Moldovei pe drumul vechi al Domelor, făcînd legătura cu oraşul săsesc Bistriţa, fie că era vorba de traficul local, fie de schimburile mijlocite de negustorii lioveni8. Desigur că rolul însemnat pe care I-a deţinut mănăstirea în activitatea-economică a oraşului
1 D. 1. R. Moldova, sec. XIV-XV, voi. I, p. 297—298. La 31. VIII. 1453, Ştefan cel Mare confirmă Moldovitei privilegiul obţinut de la Alexandru cel Bun de a aduna ceara din oraşul Bata, reprezentând impunerea cîrciumarilor de aici. Se stabileşte de asemenea dreptul călugărilor de a acorda autorizaţie pentru deschiderea noilor cîrciumi şi obligaţia deţinătorilor ior de a se înscrie în catastiful ţinut de călugări.
2 D. J. R. Moldova, sec. XIV—XV, voi. I, p. 201—202. Ştefan II, la 29 noiembrie 1443, întăreşte mănăstirii stăpînirea a trei mori, în jumătate cu călugării de la Neamţ, şi a altor două în jumătate cu pîrgarii oraşului şi slopa de bătut sumane.
3 D. I. R. Moldova, sec. XIV—XV, vo). I, p. 159—160. La 12 martie 1439 mănăstirea primeşte stăpînirea unei posade pe apa Moldovei, lîngă Baia, care aşa cum reiese dintr-o reconfirmare din 26 mai 1449, fusese dăruită mănăstirii de Oană Pîntece (op. cit., p. 241).
4 D. I. R. Moldava, sec. XIV—XV, voi. I, p. 270—271.
5 D. I, R. Moldova, sec. XIV—XV, voi. I, p. 267—268; p. 270—271.
8 Mănăstirea dobîndise şi o serie de case în Suceava, dăruite de Armeanul Ion (op. cit., p. 327; p. 290—291).
7 D. 1. R. Moldova, sec. XIV—XV, voi, I, p. 21. La 18. XI. 1409, Alexandru cel Bun dăruieşte mănăstirii vama din satul Moldoviţa, al cărei hotar se fixează la 14. IV. 1411 (op. cit., p. 24—26).
8 Moldoviţa figurează printre punctele unde (după privilegiul acordat negustorilor lioveni la 1408) plăteau vamă negustorii în drum spre Transilvania („cine va duce postav la Bistriţa"), precum şi la întoarcerea lor din Transilvania. M. Costăchescu, Documente moldoveneşti înainte de Ştefan cel Mare, voi. II, iaşi, 1932, p. 639.
Vezi şi N. Iorga, Istoria bisericii romin^tt. voi, I, p. 76—77, 81 — pentru veniturile vamale acordate de domnii Moldovei, Moldovitei şi Bistriţei.
Baia nu era străin de acest privilegiu prin care ea pare a fi dominat căile de acces peste munte.
Satul Moldoviţa, unde se percepeau taxele, a şi luat ulterior numele de Vama, pe care 1-a păstrat pînă astăzi. El apare chiar ca un fel de anexă a centrului vamal stăpînit de mănăstire; astfel, prin privilegiul de întărire din 29 noiembrie 1443, călugărilor li se confirmă, împreună cu alte sate, «vama numită vama de la Moldoviţa, şi cu satul»l. Domeniul dat in jurul satului, constituit mai ales din păşuni şi munţi, era destul de întins, învecinîndu-se cu acela al satului Cîmpulung, cuprinzînd o serie de ţinuturi ale căror vechi denumiri mai dăinuiesc şi azi, ca: Frasin, Deia, Frumosul, Suhardul Mare, Dra-goşul etc. Ele sînt amănunţit stabilite atît în confirmarea din 14 aprilie 1411a, cît mai ales în hrisovul de întărire al acestor stăpîniri, acordat mănăstirii în anul 1534 de Petru Rareş3. Unele dintre aceste domenii erau situate chiar pe hotarul apusean al Moldovei, spre Transilvania; de aceea, în a doua jumătate a secolului XVI apar în raporturile mănăstirii cu oraşul Bistriţa o serie de litigii, în legătură cu stăpînirea şi întinderea lor.
Mănăstirea situată în fundul văii, la 15 km depărtare de sat, va veghea permanent asupra acestei zone de frontieră. Existenţa probabilă a unui punct fortificat, aflat undeva între sat şi mănăstire, este atestată prin menţionarea în documente a unui pîrău denumit „al Cetăţii"4. în legătură cu rolul de strajă al Moldovitei trebuie menţionată o tradiţie păstrată pînă de curînd, după care stareţul era şi căpetenia unei organizaţii locale cu caracter militar, cuprinzînd satele de răzeşi situate de-a lungul rîului. Poate că o reminiscenţă a acestei organizaţii a dat naştere şi numelui de Vatra Moldovitei (centrul, reşedinţa văii) pe care-1 poartă astăzi satul crescut în jurul mănăstirii5. Satul Vama6 apare în orice caz ca centrul unui grup de sate din jurul Cîmpulungului, care aveau misiuni speciale de pază a marginilor dinspre Transilvania.
Autoritatea Moldovitei asupra regiunii de graniţă şi legăturile ei cu Transilvania se desprind din mărturiile care îi sînt cerute de către oraşul Bistriţa în legătură cu pricini variate7, precum şi din corespondenţa purtată Ia sfîrşitu] veacului XVI şi în prima jumătate a veacului următor de egumenii şi stareţii mănăstirii cu orăşenii saşi de peste munte. Din aceste scrisori rezultă strînsele legături pe care le-a avut Moldoviţa cu Bistriţa ardeleană, căreia îi trimitea ştiri asupra situaţiei politice din ţară. Starea tulbure din Moldova în acea vreme
1 M. Costăchescu, Documentele mold. înainte de Ştefan cel Mare. voi. II, p. 187.
" D. I. R. Moldoua, sec. XIV—XV, voi. I, p. 24—26.
3 D. I. R. Moldova, sec. XVI, voi. I, p. 366.
1 In documentul citat mai sus din anul 1411; v. nota 2.
' E. Kozak, Inschriften aws der Buko-wina. Wien, 1903, p. 184, nota 2. . _ 8 In muzeul din Cîmpulung se mai păstrează pecetea Vamei, reprezentmd o poartă străjuită de o parte şi de alta de două turnuri. Este probabil o replică din sec. XVIII a unei peceti mai vechi.
7 Gr. Tocilescu, 534 documente istorice slavo-romîne, p. 531—532. Hurmuzachi,   voi. XV P. 1049—1050.
12
]3
împiedica uneori trecerea negustorilor saşi dincoace de munţi; ştirile trimise erau menite tocmai să-i asigure pe bistriţeni de liniştirea evenimentelor. In timpul tulburărilor pricinuite de Petru Şchiopul, în anui 1591 se adăposteşte la Moldoviţa un sol al principelui TransilvanieiIn 1595, cînd era egumen al mănăstirii, Agathon, fostul episcop de Roman, vesteşte pe bistriţeni despre misiunea sa politică pe lîngă hanul tătar ca însoţitor al lui Ieremia Movilă, pentru a împiedica năvălirea hoardelor tătăreşti în ţară2. Asigurările de linişte se repetă în 1621 la înscăunarea lui Ştefan Tomşa3 şi în 1628 la înscăunarea lui Miron Barnovski4.
La începutul veacului XVI vechea mănăstire a lui Alexandru cel Bun a fost distrusă din cauza unor alunecări de teren5 şi a trebuit să fie părăsită. Petru Rareş a înălţat atunci pe un tăpşan din vecinătate noua mănăstire, care dăinuieşte pînă astăzi. Dezvoltarea şi sfîrşitul vechei Moldoviţe are o curioasă asemănare cu soarta aşezâmîntului Muşatinilor, Sf. Nicolae din Poiana Şiretului. Ambele sînt originare de la sfîrşitul veacului XIV şi au concentrat asupra lor atenţia domniei în tot cursul veacului XV, fiind înzestrate cu domenii întinse şi cu cele mai largi privilegii. înfloritoare în acel veac, amîndouă au fost lovite de un cataclism la începutul veacului următor, după care au rămas părăsite şi înlocuite curînd de construcţii noi, înălţate alături de către urmaşii vechilor ctitori.
Noua biserică a Moldovitei a fost înălţată în anul 1532, aşa după cum arată pisania încastrată pe peretele de sud, în stînga intrării s. Din aceeaşi epoca datează probabil şi zidurile de incintă care închideau pe patru laturi curtea mănăstirii, precum şi cele trei turnuri de pe latura de est. Este posibil să fi existat şi o casă domnească alipită colţului de nord-ve*st7. pe locul căreia episcopul Efrem a înălţat în 16128 clisiarnîţa actuală.
La începutul veacului XVII, mănăstirea a suferit o serie de prefaceri care sînt atestate documentar9 şi care pot fi urmărite printr-o analiză mai atentă a construcţiei. înfăţişarea actuală a turnului de intrare cu cornişa şi brîul de cărămidă în zimţi, motivul frînghiei împletite ornamentînd consolele de piatră şi bolţarîi arcadelor intrării, caracteristice acelei epoci, se datoresc transformărilor executate atunci.
1 Hurmuzachi, XV, I, p. 708—709, nr. MCCIV, o scrisoare din 8. IX. 1581 a unui latob Backo relatînd aceste lucruri bistriţeni lor.
1 Hurmuzachi, XV, 1, p. 733. MCCCLII.
3 Hurmuzachi, XV, 2, p. 922. MDCCXCVIII.
* Hurmuzachi, XV, 2, p. 964—965, scrisoare din 14 iunie 1628.
3 Din declaraţiile unui călugăr de la Moldoviţa, făcute în anul 1782 în fata comisiei aus-triace, rezultă că mănăstirea lui Alexandru cel Bun a fost ruinată în urma unei alunecări a terenului din jur (v. I. Nistor, Mănăstirea Moidoiiifo, Cernăuţi, 1933, p. 8).
« V. cap. VII, nr. 1.
7 Aflarea urmelor unui zid mai vechi, perpendicular pe zidul de sud al actualei clisiar-niţe şi adăugarea zidului de vest al acestei clădiri la un zid care de asemenea pare anterior, fac posibilă această ipoteză.
8 V. cap. VII, nr. 3.
8 Hurmuzachi, XV, 2, p. 964—965,
Fig. 4. Vederea generală a mănăstirii dinspre nord-est
Au fost astupate şi meterezele de pe latura de est şi de nord a zidului de incintă, operaţie care s-a făcut înainte de a se fi înălţat clisiarniţa adosată acestui zid, iar în prelungirea clisiarniţei a fost ridicat un rind de chilii ale căror temelii se mai păstrează încă sub pămînt.
Lucrările începute în vremea episcopului Efrem, care devenise stareţ al mănăstirii, au fost continuate şi după moartea sa (1626). La 14 iunie 1628, într-o scrisoare adresată bistriţenilor, călugării de aici, pe lîngă trimiterea unor informaţii cu caracter politic, mai cer şi cuie de şindrilă, „că să descoaperă besearica şi toate casele"
Interesante pentru această perioadă apar sgral'itele de pe pereţii bisericii, referitoare la diferitele evenimente petrecute la mănăstire'-. Astfel „în 1677 a ars mănăstirea"; in 1743 „Zmucilă" a acoperit turla; în 1754 s-a acoperit mănăstirea.
Cprpul de chilii existent de pe latura sud, cu încăperile sale neboltite, este o clădire mai recentă3, poate de la sfîrşitul veacului XVIII, a cărei construcţie a atras transformarea zidului de incintă pe această latură.
1 V. p. 14, nota 9.
3 G. Balş, Bisericile moldoveneşti în sec. XVI, p, 38.
3 P. Luţia, Raportul Secţiunii Regionale Cernăuţi. Bul. Corn. Mon. Ist., XXVIII, 193S, p. fi9.
14
15
Degradarea clisiarniţei şi a celorlalte clădiri din cuprinsul curţii s-a petrecut după ocuparea austriacă şi desfiinţarea mănăstirii la 1785. De altfel, situaţia destul de grea a mănăstirii se făcea simţită încă dinainte, deoarece în 1769 stareţul de atunci, Benedict, însoţit de episcopul de Huşi Inochentie şi de arhimandritul de Solea Vartolomeu Măzăreanu, s-au dus la Petersburg primind haine preoţeşti şi bani!.
Urmările ocupării Bucovinei de către austrieci au fost rele pentru Moldoviţa. Se ştie că după ocupaţie cele mai multe dintre mănăstiri au fost desfiinţate şi transformate în biserici parohiale. In această situaţie au fost Pătrăuţii, Voro-neţul, Sf. Ilie şi Moldoviţa. Cînd, la 23 aprilie 1735, Moldoviţa a fost desfiinţată, călugării şi stareţul său de atunci, Benedict, au plecat în Moldova, robii şi posluşnicii rămaşi, aşezaţi în jurul ei, au dat dezvoltare satului Vatra Moldovitei, iar construcţiile mănăstirii au rămas părăsite şi neîngrijite timp de mai bine de un veac. O gravură austriacă de pe la mijlocul secolului XIX reprezintă Moldoviţa în stare de ruină, fără acoperişuri pe turnuri şi ziduri2. Abia la începutul veacului XX Comisia Monumentelor Istorice austriacă a început refacerea acoperişurilor la biserică şi la turnuri, fără însă a porni la o restaurare mai temeinică, fapt care a ferit mănăstirea de acele lucrări arbitrare şi construcţii noi şi greoaie de la sfîrşitul veacului XIX, executate după moda timpului, care pot fi văzute la Putna, Dragomirna şi Suceviţa. In 1920 şi 1921, după stricăciunile suferite de pe urma primului război mondial, au fost reparate din nou acoperişurile bisericii, ale turnurilor şi zidului de incintă3, iar în 1932 s-au refăcut chiliile de pe latura sud*. Nu s-a luat însă nici o măsură pentru protejarea clisiarniţei, lăsată în stare de ruină, a cărei degradare s-a accentuat în mod simţitor în cursul ultimilor ani. Din compararea unei vechi fotografii arătînd aspectul ruinelor sale de acum treizeci de ani cu starea în care se găsea în 1954, cînd au fost începute lucrările de restaurare, se constată că năruirea faţadei etajului şi a consolelor balconului s-a petrecut în acest răstimp.
în 1934, după restaurarea corpului de chilii de către Secţiunea regională Cernăuţi a Comisiunii monumentelor istorice, Moldoviţa a fost redeschisă ca mănăstire de maici şi funcţionează şi astăzi ca atare.
Despre activitatea artistică şi culturală a Moldovitei, în faza ei de început, în timpul domniei Iui Alexandru cel Bun, nu s-a păstrat nici o informaţie. Este foarte probabil că această mănăstire, ca şi celelalte mari ctitorii ale lui Alexandru, a fost înzestrată cu obiecte preţioase de artă,  broderii,  ţesături, argintării şi
1 I. Nistor, Mănăstirea Moldoviţa, p. 13—15.
* O gravură a lui Knopp de pe Ia anul 1860 reprezintă mănăstirea într-o siare de ruină totală, fără acoperişuri pe ziduri şi turnuri.
3 Petre Luţia, Raport, Bul. Corn. Mon. Ist., XIX, 1926, p. 126—140; p. 186—188.
4 Petre Luţia. .Raport, Bul. Com. Mon. Ist., XXVIII, 1935, p. 69.
manuscrise, unele chiar lucrate aici. Deşi nu s-a păstrat din prima ei perioadă nici o broderie, ca la Bistriţa (aerul domniţei Mălina), sau manuscrise, ca la Neamţ (manuscrisele lui Gavril Uric}, există insă unele indicaţii care pot duce la ipoteza funcţionării aici a unui atelier de broderie. Cele două opere păstrate din perioada următoare, aceea a lui Ştefan cel Mare, şi anume aerul egumenului Anastasie, din 1484, şi epitaful dăruit de Ştefan cel Mare zece ani mai tîrziu, prin trăsăturile lor arhaice ridică problema conservării aici, la Moldoviţa, a unor tradiţii artistice mai vechi in legătură cu broderia epocii lui Alexandru cel Bun. Nu este o simplă mtimplare că aceste două broderii, care au aparţinut Moldovitei şi poate au fost lucrate aici, se deosebesc tocmai prin arhaismul lor de acelea realizate in aceeaşi perioadă în atelierele recent înfiinţate la mănăstirea Putna. Nu este prea temerară ipoteza existenţei la Moldoviţa a unui atelier de broderie încă din epoca lui Alexandru cel Bun, a cărui tradiţie a dăinuit pînă în timpul domniei lui Ştefan cel Mare.
Prima operă datează din 1484 din vremea egumenului Anastasie, care a fost vreme îndelungată (1462—1490} la conducerea mănăstirii. Este un văl de procesiune de mari dimensiuni (0,69 m x 0,65 m), păstrat încă in stare perfectă. El îneîntă în primul rînd privirea printr-un colorit proaspăt şi cald. în care domină fondul brodat în întregime cu mătase groasă roşie-vişinie, pe care se detaşează siluetele elegant drapate, înmuiate în aur, ale îngerilor; figurile şi nudurile sînt brodate cu mătase fină de culoarea fildeşului, cu umbre albăstrii, iar părul îngerilor si al lui Isus, cu mătase castanie. Aureolele sînt conturate cu perle mărunte. Ceea ce caracterizează această broderie, in afară de farmecul coloritului şi perfecţiunea execuţiei tehnice, fiind unica operă supra-brodată2 din broderia moldovenească, este simplitatea clasică a compoziţiei.
Tema iconografică pe care o reprezintă este aceea numită obişnuit „epi-taphios Threnos", în care Isus Cristos mort este încadrat de trei îngeri în zbor, plîngînd. Serafimi, roţi şi stele completează cîmpul. O inscripţie în limba slavonă constituie cadrul broderiei, amintind că a fost executată la 1484, în timpul egumenului ,,popa Anastasie".
Remarcabile în această compoziţie atît de simplă sînt trăsăturile deosebit de expresive şi de sigure ale figurii lui Isus Cristos, cu  ochii  închişi, părul,
1 I. D. Ştefănescu, Un chef d'oeuvre de l'art roumain. Le noile de calice brode du ■monastere de Vatra Moldovitei, Paris, 1930, Extras din L'art byzantin chez Ies Slaves voi I p. 303—309.
Emil Turdeanu, La broderie relig'teuse en Roumanie. Les epitaphioi moldaves aux XV—XVI siecles, Bucureşti, 1941, p. 133—134. inscripţia, p. 206. V. (extras din Cercetări Literare IV. 1941).
G. Miilet, Broderie* religieuse.î de stylc byiantin. Paris, 1947, II, p. 87—39, pl. CLXXVII.
'Pe pinza groasă de cînepă, peste o măiase cafenie, s-a creat mai intii in punct păşit un fond compact de mătase vişinie, peste care s-au suprabrodat cu mătase de culoaiea fndesu'ui ligunle şi nudurile, eu mătase castanie păru! şi barba, cu fir de aur şi umbre de mătase a>-oastră draperiile. Punctul broderiei, atît al fondului cît şi al feţelor, esle de o exliemă tinete Tonurile calde de roşu-vişiniu sînt obţinute dintr-o plantă orientală, garanta (rughia-roiba) cultivată şi aclimatizată în ţara noastră în preajma mănăstirilor.
16
- Milnfislirca M,.M<,W|a
17
Fig. ă. Vederea generală a mănăstirii, după o gravură din anul 1360
mătăsos răspîndit în şuviţe pe umeri, corpul slab, cu cîteva indicaţii anatomice, îngerii care-1 veghează manifestă prin atitudinea şi expresia lor, durere, iar prin desenul draperiilor, mişcare.
Cea de-a doua operă de broderie, aparţinind Moldovitei, păstrată insa azi In muzeul mănăstirii Suceviţa!, este un epitaf dăruit de Ştefan cel Mare, în anul 14942. De mari proporţii (lung de 2,06 m şi lat de 1,15 m), pe fond albastru, epitaful reprezintă într-o compoziţie mai dezvoltată  scena  plîngerii lui Isus;
1 Epitaful a fost păstrat pînă în 1816 in muzeul mănăstirii Dragomirna, de unde a trecut la Suceviţa.
£ Episcopul Melchisedcc, O vizita Ia citeva mănăstiri si biserici antice din Buoi'ina, Revista pentru istorie, arheologie si filologie, I, 1883, p. 54.
O. Tafrali, Le monastere de Suceviţa et son tresor, in «Melanges Charles Diehl», voi. II, Paris, 1930, p. 209—210, pl. XVIII. fig. 2.
O. Tafrali, Le (resor du moiinstere de Suceviţa, în «Artă şi Arheologie», IV, 1931 — 1932, fasc. 7—8, p. 1.
Emil Turdeanu, Les epîtophîoî motdaues. p. 185—1SG. p. 207—208, nr. VIII.
G. Millel, Broderies relipieuses de style byzantin, voi. II, p. 107, pl. CXC, CCXIV—CCXV-
fondul este presărat cu stele; în colţuri, simbolurile evangheliştilor. Întreaga compoziţie a scenei, numărul şi repartiţia personajelor, echilibrul distribuirii lor în acest cadru, cît şi expresia reţinută, interiorizată, de durere, amintesc de epitaful dăruit mănăstirii Neamţ la 1437 de Siluan. El se deosebeşte mult de celelalte două epitafe de la Putna, prin trăsăturile şcolii noi de broderie moldovenească din vremea lui Ştefan cel Mare, caracterizate mai ales prin amploarea compoziţiei cu personaje mai numeroase, pline de mişcare şi prin redarea mai vie şi mai umană a sentimentelor de durere şi deznădejde în faţa morţii.
Moldoviţa poseda altă dată ţesături şi obiecte de argintărie, azi pierdute. Se ştie, astfel, dintr-un document din 1462, că Iuga, marele vistier al lui Ştefan cel Mare, dăruieşte mănăstirii „trei perdele de damască roşie cu aur şi un pocro-văţ şi rucaviţe din aceiaşi camhă de damasc şi o candelă de argint aurită"1.
Dintre ţesăturile preţioase pe care Moldoviţa le-a avut altădată se mai păstrau, pînă nu de mult, bucăţi de catifea de Genova2, din veacul XVI, decorate cu mari motive florale ţesute în aur pe fond de mătase roşie, asemănătoare acelora care pot fi admirate încă în muzeul mănăstirii Putna, aparţinind aceleiaşi perioade.
Este cunoscut un singur manuscris3, care a fost dăruit Moldovitei de Ştefan cel Mare la 1498. Scris pe pergament, împodobit cu frontispicii ş'i miniaturi, ferecat, el este opera rodnicului caligraf şi miniaturist nemţean, Teodor Mări-şescul. Deci, la acea vreme, la Moldoviţa nu exista încă un centru de caligrafi; totuşi, mai tîrzîu s-a format aici o astfel de şcoală, lipsită însă de însuşirile artistice ale aceleia de la Neamţ, dar care a dat cîteva manuscrise în veacul XVI şi continuă să fie reprezentată la începutul veacului XVII de episcopul Efrem al Rădăuţilor, retras în această mănăstire. Cîteva manuscrise aflate în biblioteca mănăstirii Dragomirna, care aşteaptă să fie cercetate de specialişti, par a fi scrise la Moldoviţa; o psaltire caligrafiată îngrijit, cu mici frontispicii de aur, purtînd iscălitura Iui Efrem, se mai păstrează încă în pronaosul mănăstirii Moldoviţa4.
De activitatea episcopului Efrem la Moldoviţa mai sînt legate şi două obiecte  care prezintă  oarecare  interes:  un  epitaf pe pînză de  la începutul
! D. 1. R. Moldova, sec. XIV—XV, voi. I, p. 306—317.
* I, D. Ştefănescu, L'evolution de la peinlure religieuse en Bucovine et en Moldarie. Album, pl. X.
I. D. gtefănescu, Le voile de calice, p. 303.
3 Emil Turdeanu, Manuscrise slave din timpul lui Ştefan cel Mare, Bucureşti, 1943, p. 185—188, pl. VI.
* V. cap. VII, nr. 19. Manuscrisul are 177 file; lungimea = 30 cm, lăţimea = 23,5 cm; scoarţe de lemn îmbrăcate în piele; 3 frontispicii cu aur, verde şi roşu; litere bogat ornate după sistemul mai vechi. De o parte şi de alta a blestemului, iscălitura lui Efrem.
13
19
sec. XVII, pictat fără mari însuşiri artistice, azi pierdut, şi pomelnicul-triptic de lemn, încununat de un fronton sculptat, avînd zugrăvită pe cele două aripi scena Bunei Vestiri, aparţinind de asemenea acestei perioade. El este deosebit de preţios, deoarece cuprinde numele ctitorilor şi al tuturor donatorilor mănăstirii1.
1 I. D. Ştefănescu, Le voile de calice, p. 303.
O. Tafrali, Sculptura în lemn romîncască, în „Artă şi Arheologie", I, 1928, fase. 3, p. 17, fig. 17 (este dat greşit ca aparţinind mănăstirii Solea).
N. Iorga, Les arts mineurs en Roumanie, voi. II, Bucarest, 193P, fig. 17.
Fig. 7. Ruinele Moldovitei vechi, în starea actuala
III. MOLDOVIŢA VECHE
e valea pîrăului Ciumîrna stau azi ruinele pustii ale primei mănăstiri ridicată aici de Alexandru cel Bun. Resturile de zidărie, aşa cum se prezintă acum, judecate în comparaţie cu alte monumente contemporane lor, sînt încă relativ grăitoare pentru înţelegerea operelor de început ale meşterilor constructori în zid de Ia sfîrşitul veacului XIV şi din primii ani ai veacului XV.
Adăpostită spre nord-vest de dealuri altădată împădurite, vechea mănăstire era aşezată pe malul drept al Ciumîrnei şi avea în spre sud o largă privelişte deschisă pe valea Moldovitei. Cu toate că resturile de zidărie din piatră brută legată cu mortar rezistent sînt acum pe jumătate îngropate în pămînt, se poate totuşi desluşi planul şi împărţirea interioară a edificiului. Planul este treflat, format dintr-un naos central cu o absidă Ia est şi un pronaos la vest, asemănător cu Sf. Treime din Şiret, ridicată in ultima treime a sec. XIV.
23
Golurile rămase în ziduri prin putrezirea grinzilor de stejar, care formau o legătură înconjurind monumentul la mijloc şi la naşterea bolţilor, indică procedeul de construcţie obişnuit arhitecturii moldoveneşti şi transmis prin meşterii
Fig. 8. Ruinele Moldovitei vechi. Uşă 24
Fig. 9. Ruinele Moldovitei vechi acum 50 ani
constructori de tradiţie bizantină. Starea de ruină actuală nu mai lasă să se deducă nimic din aspectul bolţilor.
Cu ani in urmă, mai puţin ruinată, vechea biserică mai păstra pare-se urmele unei turle şi urme de nişe boltite Despre paramentul şi modenatura monumentului, aşa cum se prezintă acum, nu se poate spune prea mult în afară de faptul că pereţii erau executaţi din piatră brută. Cărămizile din molozul dimprejur aparţineau probabil bolţilor prăbuşite. Soclul îngropat acum în pămînt este realizat din piatră brută, cioplită mai regulat, asemănător cu acel al bisericii Sf. Treime din Şiret sau al mănăstirii Pătrăuţi, din epoca lui Ştefan cel Mare (1487). Dacă ar fi să se ia în consideraţie monumente similare din aceeaşi epocă, este de presupus că şi Moldoviţa veche a avut faţadele  aparente din piatră
1 N. lorga, Histoire de l'art rmimam ane ten, Paris, 1922, p. 47. O veche fotografie de acum circa 500 ani arată ca monumentul mai avea atunci zidurile exterioare şi chiar o parte din bolţi încă păstrate.
25
L
brută, cu o decoraţie de ceramică în părţile superioare, ca la St. Treime din Şiret sau la vechea biserică din Humor. Glafurile ferestrelor şi micile firide interioare adîncite în pereţii laterali ai monumentului nu au fost căptuşite cu cărămidă, ci tencuite şi pictate direct pe zidăria de piatră şi bolovani.
Pictura vechiului monument se mai păstra fragmentar pînă în anii trecuţi. Pe glaful unei ferestre se distingeau urme de pictură'; de asemenea, pe zidul estic al camerei dintre naos şi pronaos apăreau în ultimul registru de jos siluetele şterse ale unor sfinţi martiri. Portretele episcopilor se mai aflau încă în absida principală, iar scena Bunei Vestiri, zugrăvită deasupra intrării, indica hramul vechei biserici2.
Coloritul acestor picturi, roşu deschis, verde-galben şi albastru-cenuşiu, pe un fond albastru închis, era de esenţă vegetală; stratul de preparaţie pe care este întinsă zugrăveala este realizat dintr-o compoziţie destul de grosolană în comparaţie cu aceea a picturilor de la monumentele lui Ştefan cel Mare: din var obişnuit, nisip cu grăuntele mare şi nisip de prund. Lîngă tîmplă, în dreapta, este o mică firidă în care altă dată se păstrau urmele unei icoane de lemn putrezite.
Configuraţia terenului din jurul ruinelor şi resturile de zidărie de piatră, care apar ici şi colo sub stratul de pămînt vegetal, indică existenţa unui zid de incinta cu unele urme de locuinţe. Movilele presărate pe tăpşanul înconjurător arată de asemenea existenţa aici a unui cimitir, ale cărui urme au fost găsite de altfel şi de sătenii care au săpat în aceste locuri in malul dinspre rîu şi au aflat schelete omeneşti. în rîpa dinspre pîrăul Ciumirna. care a spălat desigur în decursul timpului multe dintre urmele de vieţuire din jurul mănăstirii, la o cercetare sumară s-au găsit fragmente de plăci şi olârie nesmălţuită roşie şi smălţuită cu decoraţie încizată, din prima jumătate a secolului XV3.
Pe dealurile de Ia nord-vest de biserică, acum golaşe şi brăzdate de rîpele săpate de apele repezi de ploaie, se păstrează de asemenea fragmente de conducte prin care se aducea apa la vechea mănăstire. Olanele sînt cilindrice, duble, cele exterioare mai mari şi cu pereţii mai groşi îmbucînd pe cele interioare, capetele de îmbucare fiind mai largi şi legate prin mortar. Sistemul acesta de aducere a apei, intîlnit şi la cetatea de scaun a Sucevei şi la alte mănăstiri ca Slatina şi Probota, era obişnuit în acea vreme. Conducta subterană aducea apa de la un izvor depărtat pînă în interiorul incintei monumentului, condiţie esenţială pentru nevoile de izolare şi de apărare caracteristice unor asemenea clădiri.
Cercetări arheologice viitoare vor aduce, desigur, importante precizări asupra arhitecturii şi asupra alcătuirii acestei vechi şi importante aşezări.
1 I. D. Ştefănescu, h'evolution de la peinture religieuse en Bucovine et en Moldavie Paris, 1928, p. 168.
2 N. lorga, op. cit., p. 47, p. 111,
3 Materialul se găseşte la Institutul de arheologie, Muzeul naţional de antichităţi, din Bucureşti.
Fig. 1P. Biserica văzută dinspre sud-vest. înainte de restaurare
IV. MOLDOVIŢA LUI PETRU RAREŞ
a) BISERICA -BUNA VESTIRE*
ARHITECTURA
Încă de la primele biserici ridicate de Petru Rareş, la Probota (1530), Humor (1530) şi Moldoviţa (1532)', apare acea schimbare de concepţie în felul de tratare a faţadelor, în care pictura obţine precădere asupra arhitecturii şi ajunge să îmbrace în întregime pereţii exteriori cu un covor multicolor, care, în mod surprinzător, a înfruntat veacurile în ciuda climei neprielnice. Acest nou fel de împodobire a faţadelor, caracteristica principală a bisericilor înălţate în vremea
1 G. Bals. Bis. mold. i>enc. XVI, p. 195—201, fig. 234—244.
26
27
lui Petru Rareş, va fi aplicat chiar la paramentele unor biserici mai vechi, cum sînt Bălineşti. Voroneţ şi Arbure.
Pridvorul deschis, străpuns de arcade, care dă atita monumentalitate faţadelor de la Humor şi Moldoviţa, reprezintă a doua inovaţie importantă a meşterilor vremii. Rezultat al unei evoluţii ce poate fi urmărită de la pridvorul cu ferestre mici al bisericii mănăstirii Neamţ (1497) la pridvorul încă închis, dar cu ferestre mari şi înalte, de Ia Probota (1530). arcadele deschise ale Humorului (1530) şi Moldovitei (1532) ajung să înlocuiască ferestrele iniţiale.
In afară de aceste modificări, părţile componente ale monumentului repetă formulele precedente cunoscute, atît ca plan şi alcătuire interioară, cît şi ca procedee constructive şi materiale puse în operă. Astfel, sub stratul de pictură care acoperă pereţii se găseşte piatră de rîu amestecată cu cioplitură de carieră In părţile inferioare ale clădirii şi cărămizi de format mare lucrate cu rosturi mici în părţile superioare (bolţi, arce şi turlă). Piatra cioplită în blocuri mari, făţuite şi profilate pe suprafeţele vizibile, este folosită la fel la ancadramentele uşilor şi ferestrelor, la contraforţi şi la soclu. Aceeaşi turlă zveltă se înalţă deasupra naosului pe cele două baze stelate suprapuse şi sprijinite pe sistemul de arce în
Fig. 12. Biserica văzută dinspre est. înainte de restaurare
Fig. 11. Biserica văzută dinspre sud-est. înainte de restaurare
28
29
Fig. 13. Biserica văzuta dinspre vest. Pridvorul
diagonală. Acoperişul cu învelitoare de şiţă păstrează încă formele înalte cu pante repezi, îndulcite spre bază cu o straşină largă, învelind separat diferitele elemente ale clădirii, aşa cum poate fi văzut şi astăzi in vechile tablouri votive.
Distribuţia generală a planului bisericii Moldoviţa este vădit inspirată după cea de la biserica Humorului, construită cu doi ani mai înainte, cu acelaşi caracteristic pridvor deschis ale cărui arcade înalte se ridică pe toată înălţimea faţadei şi cu aceeaşi încăpere a tainiţei aşezată la etaj peste gropniţa dintre naos şi pronaos. Dimensiunile bisericii Moldoviţa sînt însă mai mari; ea are, spre deosebire de Humor, o turlă ridicată peste naos, iar pridvorul cu trei arcade în loc de două, deschise în faţada vest, reprezintă o formulă mai bună decît cea de la Humor.
Cu tot frumosul efect plastic realizat în faţadă prin puternicele accente de umbră şi lumină introduse, pridvorul deschis al Moldovitei este ultimul de acest fel în arhitectura din Moldova, ne mai fiind folosit la nici unul din monumentele de mai tîrziu. Explicaţia nu poate fi căutată desigur decît în neajunsurile provocate de viscolul iernilor grele, care îngrămădea zăpada în faţa intrării.
Faţadele, Ia fel ca la Probota şi Humor, sînt acoperite în întregime cu pictură. Interesantă este aici prezenţa unui al doilea strat de tencuială în frescă sub stratul de pictură. Pe acest strat mai vechi se află reprezentată o imitaţie de zidărie din cărămidă aparentă, cu rînduri alternate de cărămizi albastre şi roşii despărţite prin rosturi albe. Această decoraţie zugrăvită, executată în răstimpul celor cinci ani cît se ştie  că a rămas biserica nezugrăvită l, arată in
Fig. 14. Biserica. Planul
30
1 G. Bals, Bis. moldov. veac. XVI, B.C.M.I., an. XX!, 1928, p. 37.
31
Fig. 16, Biserica. Faţada sud. Elevaţie. Starea actuala
ce fel înţelegeau meşterii acelor vremuri să dea o înfăţişare îngrijită, fie chiar provizorie, monumentului, pînă la primirea finisajului definitiv
Biserica Moldovitei cuprinde un pridvor deschis, urmat pe rînd de pronaos, cameră pentru morminte (gropniţă), naos cu două abside laterale, altar. O turlă îngustă şi înaltă aşezată pe două baze stelate suprapuse se ridică deasupra mijlocului naosului. Pridvorul, de formă dreptunghiulară, are cinci arcade mari deschise, în arc frînt Ia partea superioară, din care trei dispuse pe faţada vest şi cîte una pe faţadele laterale. Arcada din axa faţadei principale cît şi cele două laterale sînt mai scurte decît celelalte, avînd prevăzute dedesubtul lor intrările în pridvor, deschise şi ele şi arcuite în arc frînt.
Bolţile pridvorului sînt împărţite în trei suprafeţe inegale prin două arce dublouri: una centrală de formă pătrată şi două laterale, dreptunghiulare, boltite toate „în cruce" prin intersecţia a doi cilindri.
Intrarea în pronaos se face printr-un portal de piatră lucrat în stil gotic, aşezat în axa bisericii. Uşa dreptunghiulară, cu un ancadrament profilat de piatră, dublat de un al doilea ancadrament în arc frînt, tot de piatră profilată şi cu timpan plin în partea arcuită, este înscrisă într-un al treilea ancadrament de piatră de formă dreptunghiulară. Profilurile de tip gotic, adînc scobite, ale celor trei ancadramente sînt dispuse într-un plan oblic în raport cu faţa zidului. Foaia uşii din lemn de stejar masiv, căptuşită cu fîşii de tablă de fier ţintuită în cuie cu floare lată, are broasca şi clanţa veche cu minerul în formă de frunză. In spatele uşii se mai păstrează încă drugul de lemn alunecînd în grosimea zidăriei, care asigură trainica zăvorîre a intrării.
Pronaosul, de formă dreptunghiulară, este bine luminat prin patru ferestre mari şi înalte, dispuse cîte două în pereţii laterali sud şi nord. Lucrate In arc frînt, caracteristic goticului, cu timpane de piatră traforate şi colonete mediane care le împart în două pe toată înălţimea lor, ele sînt aşezate Ia faţa exterioară a zidului, cu parapetul oprit mult peste nivelul soclului. Spre interior gla-furile, depăşind grosimea parapetului, mai îngustă decît zidul, sînt prelungite în "jos pînă la nivelul pardoselii.
Deosebit de frumoasă apare bolta aşezată la o înălţime bine proporţionată faţă de dimensiunile încăperii. Sistemul de boltire cu opt arce întretăiate, interesant ca rezolvare constructivă şi de un mare efect decorativ, este acelaşi cu cel de la pronaosul bisericii lui Ştefan cel Mare din Hîrlău, primul de acest fel în Moldova (1492), şi de Ia biserica lui Petru Rareş de la Probota (1530). între cele patru arce mari sprijinite pe console, care determină spaţiul pătrat central şi calota sferică aşezată deasupra prin mijlocirea obişnuitelor triunghiuri sferice (pendentivi) din colţuri, este intercalat în locul celor patru arce moldoveneşti
1 Asemenea zugrăveli se intSInese încă din vremea lui Ştefan cel Mare, fie în exterior, pe feţele adincite ale ocniţelor care urmau să fie ulterior pictate, ca la mănăstirea Neamţ, Sf. Ion din Piatra, Sf. Ilie, Bfilineşti, Precista din Bacău etc, fie în interior, unde acopereau, porţiuni din bolţi şi pereţi, ca la mănăstirea Neamţ, Sf. Ion din Piatra, Cotnari etc.
3
35
Fig. 18. Biserica. Bolta pronaosului
36
în diagonală, un sistem de opt arce întretăiate. Trebuie semnalat că procedeul este diferit, din punct de vedere constructiv, de cel moldovenesc, li care arcele în diagonală se desprind dintr-o suprafaţă verticală cilindrică. Cele opt arce folosite aci sînt pe jumătate înglobate într-o zonă sferică. In primul sistem, arcele apărînd cu o grosime mare la partea lor superioară,  dau impresia de construcţie
Fig. 19. Bolţile bisericilor din Horakert şi Horanaşat (Armenia)
robustă, dar greoaie, potrivită în cazul susţinerii turlei aşezată deasupra lor, pe cînd aci construcţia, mai puţin vizibilă şi cu grosimea arcelor mult redusă, este mai elegantă şî de mai mare efect decorativ.
Ţinînd seama de numeroasele documente cunoscute, care ne arată prezenţa unei importante colonii de armeni emigraţi în Moldova încă din veacul XIV, de priceperea lor in arta de a clădi şi de asemănarea care se constată între aceste arce întretăiate şi cele ale unor monumente mai vechi din Armenia, se poate presupune că apariţia lor în Moldova se datoreşte vreunui meşter armean cunoscător al acestui'procedeu, care a ştiut să transpună în zidărie de cărămidă construcţia de piatră folosită în ţara sa. înrudirea care apare între bolta de la Moldoviţa şi acelea ale bisericilor din Horakert şi din Horanaşat, de pildă 1 este incontestabilă.
Din pronaos, prîntr-o uşă dreptunghiulară împodobită cu un ancadrament profilat de piatră cu cornişă aşezată deasupra, se pătrunde în camera mormin-
1 Buniatov şi Iaralov, Arhitectura Armeniei (în limba rusă), Moscova, 1950, p. 112, llg. 95, p. 115, fig. 98.
37
telor, de formă dreptunghiulară, scundă şi boltită în senii cilindru, în care se găseşte mormîntul episcopului Efrem. Adăpostit sub chivotul cu boltă de cărămidă tencuită şi colonete de piatră, el se află alipit de peretele dinspre nord.
Printr-o scară circulară cu trepte masive de piatră, pe jumătate scobită în grosimea zidului din colţul de nord-vest, se ajunge într-o încăpere la etaj, de aceleaşi dimensiuni şi boltită la fel cu cea de jos. Aci erau păstrate odoarele bisericii, în nişe anume adincite In pereţi.
Atît gropniţa de la parter cît şi tainiţa de la etaj sînt luminate printr-o singură fereastră mică dreptunghiulară, deschisă în peretele dinspre sud.
Printr-o uşă simetrică şi identică uşii dinspre pronaos, se trece mai departe în naos. De formă dreptunghiulară şi lărgit la mijloc prin cele două abside laterale, acesta este prelungit spre răsărit cu absida altarului, încadrată de nişele adînci ale proscomidiei şi diaconiconului prevăzute în grosimea zidului. Absidele laterale, semicirculare in interior şi poligonale cu cinci laturi în exterior, cît şi absida altarului, mai adîncă şi cu şapte laturi în exterior, sînt boltite în sfert de sfera.
O tîmplă înaltă de lemn sculptat desparte naosul de altar.
Cîte o fereastră dispusă în axa celor trei abside, de dimensiuni mult mai mici decît cele ale pronaosului, Ia care se adaugă, în mod neobişnuit, încă o fereastră în peretele dinspre sud, în faţa tîmplei, dau lumina necesară încăperilor. Aceste ferestre, cu un arc uşor frînt la partea superioară, au un ancadrament de piatră cu profiluri gotice format din baghete întretăiate. Prosco-midia şi diaconiconul au şi ele cîte o ferestruica mică şi îngustă, încadrată cu o ramă simplă de piatra.
Peste spaţiul naosului se ridica turla înaltă, circulară in interior şi octo-gonală în exterior, aşezată pe două baze suprapuse de formă stelată cu opt vîrfuri. întreg masivul de zidărie al turlei şi al bazelor sale este susţinut prin obişnuitul procedeu de boltire moldovenesc cu arce suprapuse. Peste primul rînd de patru arce mari pornite pe console, care reduc spaţiul dreptunghiular la un pătrat, se ridică, prin mijlocirea cunoscuţilor pendentivi de colţ, un prim cilindru, din pereţii căruia se desprinde al doilea rînd de patru arce aşezate în diagonală faţă de cele inferioare. Deasupra lor, cu diametrul astfel micşorat, se înalţă tamburul cilindric al turlei, închis cu o calotă sferică la partea superioară.
Pentru echilibrarea împingerilor date de arcele mari transversale, pereţii laterali nord şi sud sînt proptiţi în exterior cu cîte doi contraforţi masivi ridicaţi pînă la nivelul naşterii bolţilor. Un al cincilea contrafort, mult mai mic, oprit la înălţimea pragului ferestrei, este aşezat în axa absidei altarului.
în exterior apare in toată strălucirea ei pictura care îmbracă în întregime suprafaţa pereţilor între soclu şi cornişă, înlocuind decoraţia cu materiale aparente a monumentelor epocii anterioare. Din vechiul sistem decorativ se mai păstrează
33
doar rîndul ocniţelor mici înşirate de jur împrejur sub cornişă, pe turlă şi pe corpul bisericii, precum şi firidele alungite ale absidelor poligonale, dispuse cîte una pe fiecare latură. Peste toate aceste oeniţe şi firide, peste suprafaţa netedă a pereţilor şi peste feţele contraforţilor se desfăşoară pictura împărţită în registre şi tablouri. Numai ancadramentele de piatră profilată ale ferestrelor pronaosului, copertinele contraforţilor şi soclul cu copertina sa de piatră profilată îşi mai păstrează materialul aparent.
O        1 i
Fig. 20. Biserica. See|ie transversală prin naos 39
" i.lGQGQGGQD
Fig. 21. Biserica. Faţada est. Elevaţie. Starea actuală
Fig. 22. Biserica. Faţada vest. Elevaţie. Starea actuală
40
Soclul din piatră brută aparentă este acoperit cu blocuri de piatră profilată şi este lărgit la partea inferioară cu o bancă lată executată tot din blocuri mari de piatră făţuită. Cele trei intrări în pridvor, care întrerup soclul, sînt încadrate cu rame de piatră.
Cornişa bisericii este executată în mod excepţional din zidărie de cărămidă tencuită cu profiluri liniare trase. Este posibil să fi existat o cornişă originară de piatră, din care nu s-a găsit însă nici o urmă.
Turla octogonală înălţată peste cele două baze stelate suprapuse este astăzi tencuită, dar fragmentele de pictură, păstrate încă pe bazele recent degajate de acoperişul sub care se găseau ascunse, arată că erau şi ele zugrăvite. Pereţii turlei, străpunşi pe patru laturi de ferestre dreptunghiulare cu ancadramente de piatră profilată şi întăriţi pe celelalte patru laturi prin contrafort! cu copertinele împodobite cu cruciuliţe de piatră, sînt împărţiţi în trei registre bine distincte. La partea inferioară, un soclu uşor lărgit se opreşte la nivelul pragului ferestrelor. La mijloc, un rînd de firide îngemănate, dispuse cîte două pe fiecare latură, încalecă alternativ ferestrele şi contraf orţii. La partea superioară scoasă în relief la fel ca şi soclul, un număr îndoit de ocniţe înguste şi alungite se înşiră sub cornişă.
ML
Fig. 23. Biserica. Acoperişul din tabloul votiv 41
Acoperişul bisericii, cu învelitoare din şiţă de brad, nu mai păstrează iormele sale din vechime '. Pînă în anul 1954, cînd s-au făcut modificări parţiale pentru degajarea bazelor turlei, el îngloba aproape în întregime cele două baze stelate formînd partea inferioară a turlei. Tabloul votiv aflat în pictura din interior, unde vechile forme apar foarte bine precizate, arată că acoperişul înalt cu pante repezi, aşezat peste corpul din faţă al bisericii, avea în jurul turlei acea caracteristică denivelare a coamei menită să degajeze bazele şi să accentueze linia verticală şi zvelteţea turlei, care apare în toate reprezentările votive ale monumentelor din acea epocă.
Cu ocazia actualelor modificări provizorii şi parţiale ale acoperişului, care nu au avut ca scop o restaurare totală, s-au găsit în pod, sub nivelul coamei existente, cîteva fragmente de pictură şi tencuiala, precum şi găurile din zidărie ale fostelor piese de şarpantă, care dau indicaţii asupra vechei linii a acoperişului.
*
Dimensiunile principale ale bisericii sînt:
Lungimea totală (fără contrafort)....... 32,80 m
Lărgimea................ 8,50 m
Grosimea zidurilor............ 1,50 m
înălţimea corpului bisericii la cornişă..... 10,00 m
înălţimea turlei la cornişă......... 20,00 m
SCULPTURA
în decoraţia sculptată a mănăstirii Moldoviţa se vădesc clar cele două faze principale din viaţa artistică a monumentului2.
Elementele sculptate ale bisericii sînt cele caracteristice mijlocului veacului XVI, pe cînd pietrele de mormînt adăpostite In gropniţa şi pronaosul ei, ca şi decoraţia celorlalte clădiri din ansamblul mănăstirii, aparţin primei jumătăţi a veacului XVII.
Decoraţia sculptată în piatră a bisericii din Moldoviţa se mărgineşte, ca şi la toate celelalte monumente moldoveneşti, strict la elementele de arhitectură. Ancadramentele de uşi şi ferestre, copertina soclului, cornişele-lintel ale uşilor * interioare şi, într-o epocă mai tîrzie, chivotul mormîntului episcopului Efrem, sînt toate împodobite cu o bogată profilatură cioplită în piatră. în cea mai mare parte din această decoraţie este evidentă influenţa preponderentă a artei gotice, arătînd încă o dată rolul pe care l-au jucat meşterii cioplitori de piatră veniţi de peste munte.
1 Dr. Petre Luţia, Raport, Bul. Corn. Mon. Ist., 1926, p. 132—135. s G. Balş. Bis. moldov. veacul XVI, p. 36—37.
42
«
Ferestrele mari au timpane de piatră traforată lucrată în stilul gotic denumit «raionant».
Ferestrele mici de la gropniţă şi de la abside, în arc frînt, au ancadramente dreptunghiulare cu profiluri gotice, ale căror baghete, încrucişate la partea superioară, au baze sculptate, rezemate pe un plan înclinat la partea inferioară. Mici scuturi sculptate decorează colţurile de la încrucişarea baghetelor principale. Profilul copertinei soclului este la fel cu cel de la Humor, Hirlău şi alte biserici.
Portalul, încadrat de soclul cu copertina teşită la 45°, are obişnuitele profiluri din «cave»-uri şi muluri gotice, cu bazele sculptate rezemate pe planul înclinat al postamentului uşii. Timpanul prins în arcul frînt al ancadramentului este decorat cu o frumoasă pictură reprezentînd Buna Vestire, hramul bisericii
Uşile interioare sînt singurele elemente unde influenţa gotică este micşorată prin înrîurirea noului stil al Renaşterii, care apare în tratarea profilurilor. Această influenţă nouă se vede în cornişa-lintel de piatră, aşezată deasupra uşilor gropniţei, cu profiluri clasice, la fel ca la Probota şi Humor.
Pisania are la partea superioară o mică cornişă gotică întoarsă pe marginile laterale şi sprijinită pe mici scuturi decorative folosite drept console.
în afară de sculptura aceasta legată de monument, există în naosul şi pronaosul bisericii o serie de pietre de mormînt din veacul XVII, dintre care unele sînt decorate eu motive florale asemănătoare cu cele de ia mobilierul mai recent — tetrapodiile şi fragmentele de tîmplă — de la începutul secolului XVII.
Chivotul aşezat peste mormîntul episcopului Efrem ca un baldachin boltit, sprijinit pe coloane scurte de piatră, deşi de formă gotică, are drept motive sculpturale frînghii împletite şi răsucite alternînd cu ciubuce in solzi, deeorînd coloanele şi arcul frontal, caracteristice epocii ulterioare cînd a fost adăugat mormîntul (lfjl9). O inscripţie slavă cu litere elegante şi foarte regulat scrise este săpată pe arcul de piatră al baldachinuluiT.
în execuţia decoraţiei pietrelor de mormînt din gropniţă şi din pronaos se poate distinge mîna unor meşteri de valoare inegală. Astfel printre cele mai bune exemple este piatra episcopului Efrem, de formă trapezoidală, uşor înălţată deasupra pardoselii, încadrată cu un chenar decorat cu vrej meandric şi flori de cerceluş, urmat de o inscripţie slavonă frumos săpată. Cîmpul este ornamentat cu frunze de spin stilizate, flori şi boboci de lalea, desenate cu un contur precis şi regulat. Altele însă, au o compoziţie îmbîcsită, prea încărcată şi sînt lucrate t cu mai puţină îndemînare. Motivele sînt şi ele diferite — vrejuri împletite cu floare de cerceluş, lujeri care ies din vase eu cununi legate, flori şi fructe de rodii — şi se aseamănă cu cele aflate pe tetrapodiile de lemn din biserică. Chiar şi atunci cînd se mai păstrează tradiţia vechei decoraţii a vrejurilor de acant dispuse în formă de inimă,  dar fără palmeta lobată de altă dată, compoziţia
' V. cap. VII, nr. 5.
Fig. 28. Biserica. Portalul pronaosului
46
47
rămîne confuză şi execuţia stîngace. Mai sînt şi cîteva pietre, acelea ale episcopilor, decorate cu o simplă cruce cu două braţe şi cu semnele patimilor. în genere calitatea sculpturii funerare de la Moldoviţa este inferioară aceleia de la Suceviţa, de pildă, care datează din aceeaşi perioadă.
A				
\—-				[4
				
Fig. 30. Biserica. Mormîntul episcopului Efrem. Plan, secţie, elevaţie
Fig, 29. Biserica. Uşa naosului
48
4 — M.lirjitirra Moldoviţa
49
PICTURA-
Veştnîntul de zugrăveală care îmbracă întreaga biserică1 — „glorioasă foaie de pergament, muiată în albastru si scrisă de sus pînă jos cu figuri şi scene" — asemenea unei cărţi bogat împodobită cu miniaturi2, pictura Moldovitei constituie pînă azi, împreună cu aceea a Voroneţului, cea mai preţioasă şi fermecătoare realizare din epoca lui Petru Rareş. Din grupul bisericilor înălţate sau numai zugrăvite în exterior în această perioadă, numai Moldoviţa şi după ea Voroneţul şi-au păstrat, în deosebi pe faţada de sud şi pe absidele de est şi de sud, strălucirea coloritului, uimitor de viu şi de cald. Cei peste patru sute de ani scurşi de la realizarea acestei opere, în ciuda iernilor grele moldoveneşti, parcă au contribuit printr-o uşoară patină la accentuarea prospeţimii şi farmecului ei. In interior însă. mai ales în absida principală şi în naos, pictura este întunecată, fumul luminărilor i-a răpit din strălucirea-şi intensitatea iniţială. In gropniţă1 şi pronaos, mîini uneori nedibace au lăsat urmele unor restaurări din veacul XVII, din fericire însă numai o repictare, culoare peste culoare, care n-a schimbat compoziţiile şi, în linii mari, nici stilul originar.
Executată în anul 1537, cinci ani după înălţarea construcţiei, aşa cum indică inscripţia3 zugrăvită deasupra intrării în gropniţă şi pisania-1 în piatră de lîngă intrare, pictura Moldovitei este opera unui mare artist din şcoala de zugravi moldoveni, formată în această perioadă, îndemînateci ilustratori, desăvîrşiţi decoratori şi talentaţi povestitori, care scriau" (pisali) cu multă vervă şi spontaneitate pe pereţii bisericii scene religioase. Tendinţa de umanizare a figurilor divine şi introducerea simţămintelor profund omeneşti într-o serie de povestiri — cum sînt, de pildă, acelea din ciclul Acatistului Maicii Domnului sau în unele scene din Patimi etc. — sînt trăsăturile proprii ale acestei picturi, evidente mai ales la Moldoviţa, care o deosebesc de pictura monumentelor lui Ştefan cel Mare.
Din punctul de vedere al conţinutului de idei şi al programului iconografic, pictura interioară a Moldovitei continuă în linii mari tradiţia anterioară. Decoraţia cupolei, cu Pantocratorul dominînd în creştet, proorocii şi apostolii pe tambur, şi principalele scene din viaţa lui  Isus Cristos în pendentivi (Buna
1 I. D. Ştefănescu, h'cvolulion de la peinture religieuse en Bucovine eî en Moldavie, p. 111—121 şi indice; album, pl. XLVI—LV, LXIX, fig. 4.
I. D. Ştefănescu, L'evolution de la peinture religieuse en Bucovine et en Moldavie. Nouvelles recherchea, p. 35—37, album, pl. 5, fig. 2. pl. 8, fig. 2, pl. 28, 30, fig. 1, pl. 31, fig. I, pl. 32-36, pl. 40, fig. 1.
I. D. Ştefănescu, L'i I fustration des Liturgies dans l'ari (te Bymiice et de l'OHent, Bruxelles, 1936, indice, Moldoviţa şi Vatra-Moldoviţei.
Paul Heiîry, Les eglises de la Moldavie du Nord, Paris, 1930, p. 179—197, album pl. XIII, fig. 2, XIX, fig. 1—2, XX-XXIV, XXVII, XXXI—XXXIII. XXXVIII, fig. 1, XXXIX, XLI, fig. 2, XLIII, fig. 3, XLIV, fig. 2—3, XLV, fig. 1.
2 I, D. Ştefănescu, Mănăstirile Bucovinei, Bucureşti, 1941. p. 406.
3 V. cap. VII, nr. 2.
4 V. cap. VII, nr. 1.
51
Vestire, Naşterea, Botezul etc), cît şi Maica Domnului cu Isus în braţe tronînd în conca absidei principale, încadrată de doi îngeri şi de Ioachim şi Ana, constituie subiectele obişnuite atît în bisericile mai vechi, cit şi în acelea construite de Rareş. La Moldoviţa, în genere, in grupul acesta de picturi se poate admira mai de grabă dibăcia unor meşteri, care-şi stăpîneau perfect meseria, lucrînd pe de rost, cu o linie elegantă şi precisă, dar lipsiţi de căldură, dînd personajelor aceleaşi atitudini stereotipe, înveştmîntind siluetele înalte şi elegante în draperii rigide. Unele figuri însă, cum sînt, de pildă, acelea ale apostolilor din scena împărtăşirii, de o eleganţă căutată, deosebit de zvelte, cu talia mult ridicată, picioarele alungite şi draperiile subliniind supleţea trupurilor, amintesc pe acelea din Quattrocento.
în alte scene ca Cina cea de taină, de pe peretele de est al absidei principale, ca şi în unele episoade din ciclul Patimilor, care se desfăşoară în lungi frize suprapuse, de pildă, în Judecata înaintea lui Pilat sau în scena Răstignirii, sînt evidente tendinţele noi amintite mai sus, în care exprimarea sentimentului, de emoţie, durere, deznădejde, este una dintre preocupările artistului. Scena repre-zentînd pe Isus pe cruce, desfăşurată în conca absidei de nord a naosului, este impresionantă în primul rînd prin amploarea compoziţiei. Pe un fond de arhitecturi simple, domină Mîntuitorul răstignit, încadrat de cei doi tîlhari şi de soldaţi purtind bonete de modă italiană în două culori. Pe figura Mîntuiţorului, cu muşchii destinşi, se citeşte tristeţe şi suferinţă. în stînga scenei sînt siluetele elegante ale Maicii Domnului şi ale celor trei femei care o însoţesc, copleşite de durere, în dreapta sf. Ioan şi un grup de soldaţi. Figura Maicii Domnului, aceea a uneia dintre femei şi a sf. Ioan sînt fin desenate şi foarte personale, părînd inspirate de un model viu. Portretele ctitorilor, Petru Rareş împreună cu Doamna Elena şi doi copii, de pe peretele de vest al naosului, prin expresia ochilor, ţinuta lor calmă şi sobră, vădesc încercarea de a reda viaţa lăuntrică a personajelor, deşi păstrează caracterul unor portrete „oficiale".
Pictura din camera mormintelor este mult afumată şi a suferit şi cele mai mari retuşari. Pe boltă şi pe pereţi, în scene mici, compartimentate, se reprezintă o parte din Menolog, care se va continua şi în pronaos. Ultimul registru esta ocupat de martiri. La est şi în dreapta uşii care dă în naos se găseşte o scenă mai amplu tratată, reprezentînd pe Isus Cristos tronînd ca ,,mare arhiereu", între Maica Domnului şi sf. Ioan Botezătorul; deasupra uşii de est Maica Domnului orantă cu Isus pe piept, iar deasupra uşii de vest — Adormirea » Maicii Domnului. în pronaosul luminos datorită celor patru ferestre mari laterale, domină din creştetul bolţii portretul Maicii Domnului, ca orantă cu Isus pe piept, cu braţele ridicate, înconjurată de îngeri şi serafimi. Aceasta este ilustrarea troparului închinat Maicii Domnului: Născătoare de Dumnezeu Fecioară bucură-te, ceeace eşti plina de dar...", — de aceea în pendentivii mari sînt reprezentaţi pe un fond tratat cu motive arhitecturale, aşezaţi la pupitrul lor de lucru, marii poeţi ai lumii bizantine, Cosma, Iosif, Theofan şi Damaschin, autori ai diferitelor
52
Imnuri închinate Maicii Domnului. In partea de sus a pereţilor şi in timpane sînt redate cele şapte concilii ecumenice, iar în restul suprafeţei pereţilor se desfăşoară în scene numeroase şi mărunte vieţile sfinţilor, începînd din luna septembrie, pînă în luna martie. Portrete de martiri decorează partea de jos a pereţilor. Pe peretele sud şirul lor este întrerupt de scena Intimpinării Domnului, la stînga uşii de vest este Maica Domnului, în picioare, cu Isus pe piept, între doi îngeri. Arhanghelul Gavril din această scenă are însuşirile unui portret viu. Chipul Maicii Domnului zugrăvit in exterior, în timpanul de deasupra intrării, ţinînd cu duioşie în braţe pe Isus copil, cu obrazul lipit de al ei, este de asemenea plin de expresie şi de căldură, apropiindu-se mult de însuşirile unui portret. Această icoană este considerată ca una dintre cele mai frumoase realizări din pictura Moldovitei
Pictura pridvorului reprezintă scene religioase, care se desfăşoară pe întreg peretele de est, de o parte şi de alta a intrării. In realizarea acestor subiecte pictorii moldoveni şi-au putut desfăşura în voie întreaga lor imaginaţie şi posibilităţile variate de exprimare. La Moldoviţa ca şi la Voroneţ, ceea ce impresionează în primul rînd este amploarea şi echilibrul dat compoziţiei, la care participa zeci de personaje dispuse ritmat în şiruri, pe jilţuri sau în convoaie solemne, care se îndreaptă cu paşi măsuraţi spre tronul hetimasiei, constituind centrul scenei.
în exterior, pe stîlpul care străjuieşte intrarea de sud a pridvorului, sf. Gheorghe ucigînd balaurul şi sf. Dumitru omorînd pe Lie sînt redaţi cu o mişcare plină de energie şi de viaţă. Acatistul Maicii Domnului, în douăzeci şi patru de scene, cu anexa lui, asediul Constantinopolului, împodobeşte faţada de miazăzi a pronaosului. Arborele Iui Iesseu, o vastă compoziţie, în care busturi de sfinţi cresc din potirele florilor, îlustrînd genealogia lui Isus Cristos, este zugrăvit tot pe peretele sudic, corespunzînd camerei mormintelor. Pe cele trei abside se desfăşoară biserica cerească şi biserica pămîntească, ceea ce se numeşte cu termenul slavon: „Cinul". Desfăşurarea convoiului de sfinţi, martiri, cuvioşi, are drept centru absida principală, de unde se întinde pe zidurile celor două abside laterale. Deasupra ferestrei absidei de est este reprezentat Cel vechi de zile, încadrat de heruvimi şi de serafimi. în registrul inferior este Isus Pantocrator, Isus copil în braţele Maicii sale între prooroci şi apostoli; mai jos, Isus copil, în disc, acoperit de aer, între episcopii doctori şi episcopii liturghisi-tori. Urmează apoi şirurile de mucenici cu cruci în mîini şi cele ale cuvioşilor.
în întreaga pictură exterioară scenele şi figurile sînt judicios distribuite, urmărind să pună în valoare proporţiile armonioase ale bisericii. Siluetele înalte şi elegante ale personajelor sînt în acord cu suprafaţa curbă a absidelor, orîn-duirea lor procesională duce la un ritm liniar deosebit de interesant, în perfectă concordanţă cu arhitectura monumentului. Pictura aceasta, dispusă în registre
1 G. Balş, Maica Domnului îndurătoarea î?i bisericile moldoveneşti din veacul al XVl-lea. Bucureşti, 1930, p. 8, fig. 1.
56
Fig. 37, Biserica. Asediul Constantinopolului. Pictură de pe faţada sud
mare a sentimentelor, cît şi verva povestirii, sînt calităţile principale ale picturii de la Moldoviţa. Farmecul cu totul deosebit, întîlnit poate numai la Voroneţ, al coloritului proaspăt, amintind culorile vegetale, bogăţia şi varietatea motivelor decorative, mai ales florale şi mai puţin geometrice, care împodobesc întregul monument, leagă pictura Moldovitei nu numai de frumuseţea cadrului natural în care a fost creată, dar şi de costumul şi ţesăturile Moldovei de nord, care păstrează, înfruntînd veacurile, aceleaşi motive pînă azi.
Fig. 38. Biserica. Motiv decorativ de pe giaîuî unei ferestre din pronaos
Fig. 39. Biserica. Motiv decorativ de pe glaful uşii pronaosului
care trebuie urmărite treptat, de la soclu pînă la cornişă, pune în lumină formele bisericii, iar benzile cu variate ornamente care decorează intradosul firidelor şi ocniţelor subliniază încă mai mult eleganţa lor; întreaga pictură este parcă chemată sa evidenţieze calităţile arhitectonice ale bisericii. Verdele, care constituie în această pictură linia pămîntului şi albastrul fondului, leagă construcţia de iarba pajlştei din jur şi de cerul pe care se proiectează silueta ei. La Moldoviţa ca şi la Voroneţ şi Arbure privitorul râmîne cu impresia că biserica a crescut în locul pe care ss găseşte, fiind integrată întru totul naturii dimprejur.
Mişcările vii şi variate ale personajelor, mai ales în cortegiile procesionale din exterior, desenarea corectă a monumentelor, felul în care sînt redate în unele scene draperiile, tendinţa de umanizare a unor tipuri,   puterea de expri-
60
Fig. 40. Biserica. Motiv decorativ de pe faţada sud 61
Fig. 41. Clisiarniţa înainte de restaurare
b) CLISIARNIŢA
Cea de-a doua clădire importantă din ansamblul de la Moldoviţa este clisiarniţa, împreună cu casa domnească de Ia Probota, Bistriţa şi Slatina, aceasta se numără printre puţinele case păstrate în ansamblurile mănăstireşti din veacul XVI şi începutul veacului XVII. Ea a constituit obiectul principal al lucrărilor de restaurare în curs de execuţie.
Clisiarniţa era clădirea sau încăperea în care se adăposteau pe vremuri veştmintele de slujbă, în special acelea de rezervă, sfeşnicile, candelele, cădelniţele, vasul cel mare de agbiazmă, proviziile de untdelemn şi de ceară, luminările şi aromatele. în această clădire, uneori legată direct de biserică, aşa cum este la Neamţ, alteori izolată, cum este, de pildă, la Moldoviţa, călugării de serviciu pregăteau cele necesare slujbelor de peste zi, curăţau alămurile şi argintăriile şi adăposteau scoarţele, covoarele şi toate ţesăturile şi broderiile care împodobeau biserica în anumite ocazii.  Tot aici se depozitau darurile aduse de
62
credincioşi, pînă la împărţirea lor. Clisiarniţa servea uneori şi drept locuinţă clisiarhilor, adică grupului de călugări sau călugăriţe conduşi de marele clisiarh, persoane cu funcţii determinate şi anume alese pentru pregătirea slujbelor'.
La mănăstirea Moldoviţa, clădirea aflată în colţul de nord-vest al curţii, cunoscută după tradiţia locală sub denumirea de «casa domnească ;> sau « casa egumenească», era in realitate o asemenea clisiarniţa2, după cum arată pisania din piatră de curînd reaşezată la locul ei. Această ctitorie a episcopului Efrem al Rădăuţilor, ridicată în timpul păstoriei sale (1609—1614), astăzi restaurată, rămîne unul dintre puţinele exemple de locuinţă de la începutul veacului XVII3 păstrate încă în Moldova.
De plan dreptunghiular, îndreptată cu faţa spre sud şi cu spatele alipit zidului de incintă mai vechi, clădirea cu parter şi etaj are ziduri de la lm pînă la 1,50 m grosime, construite din zidărie de bolovani de rîu amestecaţi cu piatră brută de carieră şi bolţi de cărămidă.
Parterul cuprinde cinci camere înşirate, comunicind una prin alta, şi se întinde din colţul nord-vest, de-a lungul zidului de incintă nord, pe o lungime de faţada de 22,50 m şi o lărgime de 7,50 m. Un contrafort puternic, ridicat pînă la nivelul etajului, propteşte colţul de sud-est al clădirii. Etajul cu patru camere nu acoperă întreaga suprafaţă construită, fiind mai scurt şi mai îngust decît nivelul inferior. Zidul faţadei principale este retras cu 1,25 m de la faţa zidului parterului, iar lungimea sa este de numai 17 m, capătul dinspre vest al parterului rămînînd astfel neacoperit de etaj pe o lungime de 5,50 m.
Toate aceste camere sînt boltite, unele cu bolţi în leagăn (semicilindrice), altele cu bolţi pătrunse (semicilindrice, cu lunete în coaste).
Prima încăpere de la capătul dinspre vest, alipită zidului de incintă, îngusta şi neluminată, este de fapt un beci cu pardoseala coborâtă cu 1,25 m sub nivelul parterului, care îşi păstrează intactă bolta de piatră brută de formă semicilin-drică turtită, executată cu neîndemînare.   După structura zidului  ce desparte
1 In organizarea mănăstirească marele clisiarh urmează imediat după marele econom şi are sub ordinele sale mai mulţi clisiarhi, însărcinaţi cu grija materială a slujbelor. Sub ordinele acestuia mai erau iipiearii sau tipicăriţele, care se ocupau de cărţile de slujbă şi ajutau la rînduirea citirilor şi cintărilor de la sărbători şi din timpul săptămînii. Tot sub ordinul clisiarhului stătea grupul veştmîntarilor care aveau grijă de veştmintele pentru slujbă, de covoare, scoarţe, pînzeturi şi broderiile bisericii, pe care le ţineau în ordine, le curăţau şi le reparau. Pînă astăzi, desigur în forme mult mai reduse, aceasta este organizarea şi rolul clis ia miţelor, pe vremuri clădiri importante, astăzi o simplă odaie.
' Kozalc, Inschriften, p. 195—196; v. cap. VII, nv. 3.
G. Balş, Bis. mold. XVI, p. 194—201. fig. 241—242. fig. 262.
Corina Nicolescu, Locuinţe domneşti în cuprinsul mănăstirilor în veacurile XVI—XVII. în * Studii şi cercetări de istoria artei >, I, 1954. nr. 3—4, p. 78—82, fig. 16—26.
<■ Data construcţiei este precizată în pisanie: 1610—1612: s-ar putea însă ca ea să fi fost ridicată pe locul unei clădiri mai vechi, ale cărei urme au fost date la iveală cu prilejul unui sondaj făcut pe latura dinspre sud, unde a apărut temelia unui zid transversal. Alte semne ale unei refaceri se disting şi în zidăria nordică, în unele modificări ale firidelor; zidul camerei 2 vest este de asemenea juxtapus unui zid mai vechi. Turnul rotund al scării de acces Ia etaj este şi el adăugat, însă tot în vremea lui Efrem.
63
JZL
Fig. 42. Clisiarniţa. Planul parterului, înainte de restaurare
Fig. 43. Clisiarniţa. Planul parterului, după restaurare
64
_ .JL
i____1
Fig. 44.  Clisiarniţa. Secţie longitudinală, înainte de restaurare
Fig. 45. Clisiarniţa. Secţie longitudinală, dupa restaurare
5 — Mănăstirea MoWoviţn
65
I     I    I    4 i
l-L,_1_l___1--1
Fig. 46. Clisiarniţa. Secţie transversală, înainte de restaurare
acest beci de încăperea alăturată, arătind două moduri de construcţie s-ar părea că face parte dintr-o clădire mai veche. Camera următoare, de aceeaşi formă dreptunghiulară, este luminată la capătul dinspre sud de o fereastră cu cadru de piatră originar. Bolta semicilindrică, prăbuşită pe jumătate în sensul lungimii, a fost refăcută cu ocazia restaurării. In peretele dinspre nord două rînduri de ocniţe suprapuse arată prefaceri la epoci diferite, la fel ca şi peretele dinspre vest, unde zidăria adine mîncată prezintă urme greu de identificat. După aceste urme găsite au fost refăcute firidele adîncite în zid cu praguri din blăni de stejar. Camera a treia, de dimensiuni mai mari (4,20 m X 5,15 m), are o fereastră dreptunghiulară la fel cu celelalte şi o uşă spre exterior. Bolta semicilindrică de cărămidă, străpunsă în coaste de cîte două lunete, este sprijinită pe console de piatră.
Alăturată acestei camere de intrare şi de dimensiuni asemănătoare (5,20 m X 5,20 m), cea de a patra cameră are o bolta mănăstirească formată din două semi-cilindrc întretăiate cu muchiile intrînde (boltă în cruce). Încăperea este bine luminată prin cele două ferestre deschise în faţada sud. în colţul de sud-vest se mai păstrează urmele unei interesante vetre de plan circular cu un horn tronconic scobit în grosimea zidăriei. A cincea cameră care termină clădirea spre est, la fel de îngustă ca şi cele din capătul opus, prevăzută cu fereastră spre sud, are o boltă semicilindrică de cărămidă.
Uşile care leagă camerele între ele au toate ancadramente dreptunghiulare profilate lucrate  din blocuri masive de piatră, cu excepţia uşii dinspre
1 Zidul despărţitor de 1,50 m grosime al beciului, care pare a fi mai vechi, e^te căptuşit la fata ramerei vecine cu un zid mai subţire de 0,50 m grosime.
Fig. 47. Clisiarniţa. Secţie transversală, după restaurare
beci. Ferestrele, de formă dreptunghiulară, cu ancadramentul profilat de piatră, aşezat cu o mică retragere de la faţa exterioară a zidului, au glafuri adinei şi oblice, lărgite spre interior. Numeroase nişe executate din zidărie de cărămidă ţesută cu zidăria de piatră brută_ a pereţilor, arcuite în arc de cerc sau în arc frînt şi subliniate cu arhivolte uşor retrase în grosimea zidului, sînt prevăzute în pereţii diferitelor încăperi.
La etaj, două din încăperi sînt de dimensiuni mici şi de formă dreptunghiulară, aşezate una în faţa celeilalte, la capătul dinspre est al clădirii. Ele sînt astăzi legate printr-o arcadă deschisă, prevăzută cu ocazia lucrărilor de restaurare. Camera din fund, alipită zidului de incintă, este luminată printr-un ochi rotund săpat într-o lespede de piatră, iar cea din faţă are o fereastră spre sud la fel ca cele ale parterului. Ambele încăperi au cîte o boltă semicilindrică aşezată în lung.
Celelalte două camere care urmează înspre vest sînt de dimensiuni mari, luminate cu cîte o uşă şi o fereastră şi au bolţi semicilindrice cu lunete de tipul bolţii camerei de intrare de la parter.
Ca şi la parter, ferestrele şi uşile exterioare au ancadramente de piatră profilate şi glafuri adinei spre interior, iar în pereţii camerelor numeroase nişe sînt prevăzute în grosimea zidăriei.
06
5
67
68
69
Fig. 52. Clisiarniţa văzută dinspre vest, după restaurare
Capătul dinspre vest al clădirii pînă la zidul de incintă, pe porţiunea care nu acoperă parterul, este completat astăzi cu un foişor pe stîlpi de lemn cu vederea deschisă înspre vale.
Legătura dintre parter şi etaj se face printr-o scară circulară cu trepte masive de piatră, adăpostită într-un turnuleţ rotund care în mod vădit a fost alipit ulterior clădirii, zidăriile nefiind legate între ele. De-a lungul faţadei principale, între turnul scării şi contrafortul întărind colţul de sud-est, se întinde un balcon de lemn fără stîlpi, cu balustradă plină, sprijinit în parte pe retragerea zidăriei dintre parter şi etaj şi în parte scos în afară pe un rînd de cinci console masive de piatră de peste 2,00 m lungime pînă la punctul de încastrare.
întreaga clădire are un acoperiş înalt cu pante repezi şi streaşină mare pe console, mult ieşită în faţada principală, pentru adăpostirea balconului, şi o învelitoare de şiţă din lemn de brad obişnuită în regiune.
Faţada este decorată cu brîuri de cărămidă în zimţi, caracteristice clădirilor veacului XVII. Un prim rînd de zimţi, alcătuit din două şiruri de cărămizi suprapuse  aşezate  în dinţi de ferăstrău, încadrat de cîte un rînd de cărămizi
aşezate în lung, se găseşte tangent la nivelul superior al ancadramentului ferestrelor parterului. Imediat deasupra, prin mijlocirea a patru rînduri de cărămizi suprapuse retrase succesiv unul faţă de altul cu cîte 7 cm, se obţine o primă micşorare a grosimii zidului parterului, după care urmează balconul de lemn sprijinit pe consolele mari de piatră. Un al doilea rînd de zimţi, identic cu cel de Ia parter, decorează faţada în partea superioară, peste nivelul, ferestrelor etajului.
Deasupra uşii de intrare la parter, o nişă dreptunghiulară uşor adîncită în zidărie arată locul picturii sau icoanei hramului. La etaj, peste uşa camerei dinspre vest, a fost reaşezată în vechiul ei loc pisania adăpostită în ultimul timp în pridvorul bisericii.
Din cauza aspectului frumos pe care îl are astăzi paramentul de piatră brută al faţadelor, înviorat de brîurile de cărămidă şi de blocurile masive de piatră de talie ale uşilor şi ferestrelor, în armonie cu zidăria netencuită a turnurilor şi zidului de incintă, faţadele au fost lăsate cu materialul aparent, cu toate că cercetările au dovedit că ele fuseseră la origine tencuite.
Sculptura clisiarniţei, la fel ca şi la biserică, decorează exclusiv elementele de arhitectură, cu aceeaşi folosire concomitentă a profilaturii gotice şi clasice. Pisania, foarte asemănătoare cu pisania bisericii, are cornişa de profil gotic întoarsă pe feţele laterale, cu cele două mici scuturi ornamentale aşezate dedesubt. Formele şi profilurile gotice ale uşii vechi de la etaj se înrudesc mult cu uşa interioară a bisericii de la Humor. în colţurile superioare apar însă, săpate în relief plat, acele rozete decorative cu motiv floral, caracteristice sculpturii veacului XVII.
Uşile interioare şi ferestrele au toate profiluri clasice de felul celor de la uşile interioare ale bisericii. Ferestrele însă păstrează încă planele înclinate laterale, pe care se sprijină partea inferioară a profilurilor.
Cu ocazia săpăturilor din faţa clădirii au fost scoase la iveală cîteva fragmente de ancadramente de uşi decorate cu rozete şi frunze de stejar, precum şi o bucată deosebită de celelalte, cu o cornişă decorată cu denticuli amintind portalele ardeleneşti.
70
71
Fig. 54.  Clisiarniţa.  Uşa exterioară de Ia etaj. Plan, secţie, elevaţie
Fig. 55. Clisiarniţa. Uşa exterioară la parter. Plan, secţie, elevaţie
Fig. 53. Clisiarniţa. Travee de faţadă
73
Fig. 56. Clisiarniţa. Fereastra camerei 5 de la parter, înainte de restaurare-
74
75
Fig. 59. Clisiarniţa. Uşa exterioară de la etaj, înainte de restaurare
77
=) ZIDUL DE ÎMPREJMUIRE ŞI TURNURILE
c
Zidul dt împrejmuire, care închidea pe patru părţi curtea din jurul bisericii, nu se mai păstrează întreg decît pe laturile de est, nord şi vest, toată latura dinspre sud fiind dărîmată  sau  înglobată în chiliile ridicate mai tîrziu.
Acest zid executat din piatră brută, de 1,20 m grosime şi 6m înălţime, era pievăzut la partea superioară cu metereze înguste spre exterior şi cu glafurile lărgite spre interior, dispuse la intervale egale şi care au fost zidite ulterior. Circulaţia în spatele lor era asigurată printr-un drum de strajă. Din loc în Ioc zidul este proptit prin contraforţi masivi aşezaţi pe faţa exterioară a incintei.
Turnul intrării1 se află aşezat în mijlocul laturii dinspre est a mănăstirii.. Este o construcţie de plan pătrat, din zidărie de piatră brută, care cuprinde un parter străpuns de gangul intrării şi două etaje înălţate deasupra. Bolta gangului de intrare, semicilindrică şi cu lunete sprijinite pe console mici de piatră, este împărţită în două printr-un arc dublou. Arcadele intrării, încadrate cu doi contraforţi pe ambele faţade, exterioară şi interioară, sînt decorate cu medalioane sculptate şi stau sprijinite pe console puternice de piatră împodobite cu motivul frînghiei împletite.
Etajul intîi are o încăpere boltită in semicilindru prevăzută cu două ferestre aşezate în axă, iar etajul al doilea cuprinde o încăpere acoperită cu o calotă sferică ridicată pe trompe de colţ. Trei ferestre cu o deschidere rotundă de diametru mic spre exterior şi cu glafurile mult lărgite spre interior, special pentru tragerea cu arme de foc, comandă vederea pe trei laturi ale turnului. Pe a patra latură, spre est, o uşă dădea acces la un balcon de lemn, azi dispărut, aşezat pe trei console mari de piatră deasupra intrării, de unde, în caz de asediu se putea turna plumb topit, ulei şi apă fierbinte peste duşmanii care ar fi încercat să spargă porţile grele de stejar de la intrare.
Etajele sînt legate între ele printr-o scară circulară exterioară cu trepte masive de piatră, adăpostită într-un turnuleţ rotund alipit colţului de sud-vesl al turnului, către curte.
Faţadele de piatră brută sînt tăiate la nivelul etajului superior de un brîu de cărămizi aşezate în zimţi. Un al doilea brîu de cărămizi în zimţi apare la nivelul etajului inferior, deasupra arcadelor intrării, mărginit între cei doi contraforţi exteriori.
Sculptura elementelor de arhitectură decorate este aici mai bogată şi arată influenţe noi, care vor determina avîntul pe care îl va lua sculptura în piatră din secolul XVII in Moldova. Rozetele ornamentate cu motive florale sau geometrice sculptate cu relief plat, asemănătoare sculpturii în lemn,  care decorează
Gh. Balş, Bis. molă. veac. XVI. p. 195-201. fig. 233-240, fig. 161.
78
Fig. 6t. Zidul de împrejmuire e$i, văzut din exterior. Elevaţie
ffig. 62. Zidu] de imprcimuire vest, văzut din exterior
79
I. !
I !
Fig. 65. Turnul de intrare, văzut din exterior 32
Fig. 66. Turnul de intrare, văzut din curte
83
2X
Fig. 68. Turnul de intrare. Secţie, elevaţie
Fig. 67. Turnul de intrare. Plan parter, etaj 1, etaj 2
° in
"i-1-1-1_' i
Lmjli.l_1_1_I_1_
Fig. 69. Turnul de intrare. Arcada faţadei exterioare
Fig. 70. Turnul de intrare. Arcada faţadei dinspre curte
84
85
Fig. 71. Turnul de nord-est, văzut din exterior
Fig. 72. Turnul de nord-est, văzut din curte
fiecare bolţar al arcadelor, sînt la fel cu cele de la Dragomirna, Solea, Bogdana, iar frînghia împletită de Ia console aminteşte tot de Dragomirna.
Interesante apar reprezentările de animale stilizate de pe cheia arcadei exterioare a intrării, în care se recunoaşte, aproape caricaturizat, bourul cu stea între coarne, precum şi de pe bolţarul de naştere din stînga, de îa aceeaşi arcadă, care pare că înfăţişează un leu.
Prezenţa acestor elemente sculptate, precum şi brîiele de cărămidă în zimţi, comparate cu torsadele mormîntului din biserică şi cu brîiele în zimţi de la clisiarniţa, arată că turnul de intrare datează din veacul XVII, fiind refăcut probabil în vremea episcopului Efrem.
Tumvl rotund din colţul de nord-est, cu teşitură spre curte, este o construcţie din zidărie de piatră brută care cuprinde două încăperi suprapuse, despărţite cu podea de lemn şi luminate fiecare cu două ferestruici deschise spre exterior. Uşa de la parter a suferit prefaceri, fiind mărită. Etajul nu este accesibil decît printr-o scară mobilă de lemn.
Turnul-ciopotniţă din colţul de sud-est, construit pe plan pătrat, din zidărie de piatră brută, este mai mare, mai masiv şi mai înalt şi cuprinde un parter
86
87
I
I.........._I_._I_-J_1_l
Fig. 73. Turnul de nord-est Plan, secţie, elevaţie
Fig. 74. Turnul-elopotniţă de Ia sud-est, înainte de restaurare
Fig. 75. Turnul-elopotniţă. Plan parter, etaj 89
-S
şi un etaj. Parterul, împărţit în două, are o cameră cu boltă semicilindrică cu lunete deasupra uşii şi deasupra celor două fereastre şi o scară de lemn care, cotind pe două laturi, urcă la etajul clopotelor. Încăperea etajului în care se află scaunul de lemn masiv susţinînd clopotele are patru arcade mari deschise, cite una pe fiecare latură şi este boltită cu o calotă sferică sprijinită pe trompe de colţ.
i    i    i   i i
Fig. 76. Turnul-clopotniţă. Secţie, elevaţie
Fig. 77. Chiliile de pe latura sud, văzute din exterior, înainte de restaurare
d) CHILIILE
Acest corp de clădire care înlocuieşte fostele construcţii de pe latura sud a fost mult modificat în a doua jumătate a veacului XVIII. Complet restructurat în 1934, nu prezintă un interes deosebit. Totuşi mai păstrează încă pe alocuri urme din vechea arhitectură, după cum s-a constatat cu ocazia lucrărilor actuale cînd au apărut o fereastră veche cu ancadrament de piatră şi grilaj de lemn, păstrată intactă sub tencuiala nouă, precum şi un fragment de pictură în frescă deasupra uşii pridvorului dinspre curte.
Construcţia cu parter şi ziduri de piatră de aproape 1 m grosime cuprinde spre curte şi spre exterior o serie de încăperi neboltite. Două paraclise cu bolţi şi tavane de lemn sînt amenajate in interior, din care cel mai încăpător, la capătul de est, slujeşte ca biserică parohială a satului. La capătul opus se află stăreţia cu ceardacuri de lemn în ambele faţade. Sub stăreţie un beci boltit, care  este  mai   vechi,, avea  o  uşă  cu  ancadrament arcuit,   care nu părea a
90
91
face parte iniţial din zidărie, fiind probabil adus din altă parte şi care a fost scos acum spre a fi montat ca intrare Ia clisiarniţa. Alte cîteva bucăţi de piatră profilate mai sînt refolosite ca trepte la beci, dintre care un uşor decorat cu rozete şi profiluri în stilul veacului XVII.
Prin îndepărtarea tencuielilor care acopereau faţadele s-a putut constata că zidul de împrejmuire a fost dărîmat parţial atunci cînd s-a ridicat clădirea.
In afară de clădirile descrise, se mai găsesc în curtea mănăstirii, între biserică şi chilii, un pristol cu o cruce deasupra şi un puţ adăpostit într-un chioşc de lemn, ambele construcţii noi fără valoare artistică.
Fig. 78. Chiliile de pe latura sud, văzute din curte, înainte de restaurare
92
Fig. 79. Chiliile de pe latura sud. Arcada păstrind pictură veche, apărută după îndepărtarea tencuielii
93
o 1
l_l_I I I I I 11 '
Fig. 80. Chiliile de pe latura sud. Faţada exterioară, înainte de restaurare
V. LUCRĂRILE DE RESTAURARE
Bin 1934, data ultimelor reparaţii, nu s-au mai executat lucrări la clădirile mănăstirii. Ruinele clisiarniţei se năruiau în fiecare an mai mult, fiind ameninţate cu dispariţia, iar zidurile incintei, turnurilor şi chiliilor, cu tencuielile parţial căzute, dădeau o tristă impresie de neîngrijire, cu totul nedemnă de frumosul monument de artă aflat în mijlocul lor. Unele modificări atrase de nevoile gospodăreşti interioare — dărîmarea uşii turnului rotund cu ocazia amenajării unei locuinţe — şi unele lucrări de întreţinere nepotrivite — tencuirea soclului bisericii cu mortar de ciment sau spoirea periodică a pereţilor chiliilor, — au contribuit la accentuarea acestei lipse de unitate de care suferea incinta.
Pentru a pune capăt reparaţiilor sporadice sau transformărilor dăunătoare rezultate din iniţiative necontrolate, s-a întocmit în 1953 un proiect de restaurare generală a clădirilor mănăstirii, cu execuţia programată în etape anuale succesive
In 1954 s-au început lucrări de reparaţie la biserică.
A fost îndepărtată tencuiala cu mortar de ciment de la soclu, al cărei strat impermeabil impiedicînd libera trecere a umezelii, o împingea spre interior, deteriorind tencuielile la partea inferioară a pereţilor şi ameninţînd pictura. Pentru activarea ventilaţiei zidăria de piatră brută a soclului a fost lăsată aparentă. *
La acoperiş a fost refăcută întreaga învelitoare din şiţă de brad. Cu această ocazie s-a considerat necesară înlocuirea acoperişului de tablă al turlei cu un acoperiş nou, cu streaşină mare şi cu învelitoare de şiţă. Pe de altă parte, fără a ataca problema restaurării întregului acoperiş în vechile forme cunoscute din tabloul votiv, care ar fi atras refacerea completă a unei şarpante aflate încă în foarte bună stare, s-a ameliorat situaţia existentă degajindu-se bazele turlei
1 Proiectul a fost întocmit în cadrul Atelierului de monumente istorice al Institutului Central de Sistematizare a Oraşelor şi Regiunilor (I.C.S.O.R.), sub controlul Direcţiei Generale a Monumentelor Istorice din Departamentul de Arhitectură şi Urbanism al Ministerului Construcţiilor şi Materialelor de Construcţie (D. A. U. — M. C. M. C>.
95
Fg. 83. Clisiarniţa la începerea lucrărilor de restaurare (1954)
înglobate în acoperişul actual. Au fost astfel scoase la iveală cîteva fragmente de pictură, dovedind că aceste baze fuseseră iniţial aparente.
Refacerea acoperişului în vechile forme, cu transformarea streaşinei existente, astfel ca să asigure o mai bună apărare a picturii exterioare, rămîne însă programată pentru o etapă viitoare.
In 1955—1957 s-a executat restaurarea clisiarniţei, după un proiect complet, întocmit pe baza cercetărilor arheologice premergătoare1. La începerea lucrărilor, ruinele, acoperite de bălării şi arbuşti, ale căror rădăcini dislocaseră zidăria, erau pe jumătate îngropate în pămîntul şi molozul ridicat cu anii împrejur. După efectuarea degajărilor a reieşit că parterul era păstrat aproape în întregime, cu excepţia unei porţiuni de zidărie dispărută în dreptul fostei intrări.
1 Raportul asupra lucrărilor de degajare a ruinelor clisiarniţei, efectuate în anul 1954 în cadrul colectivului de cercetări al Academiei R.P.R., şantierul arheologic Suceava, de Corina Nicolescu, este publicat în „Studii şi cercetări de Istorie veche", VI, 1955, nr. 3—4, p, 302—810, fig. 45-52.
Fig. 84. Clisiarniţa. Interiorul camerei 2 de la parter, după îndepărtarea pămîntului
96
97
Fig. 87. Clisiarniţa. Colţul de sud-vest al camerei 4 cu Jocul vetrei, în cursul săpăturilor
Fig. 88. Clisiarniţa. Peretele est al camerei 4, în cursul săpăturilor
Fig. 89. Clisiarniţa. Colţul de sud-est al camerei 4, în cursul săpăturilor
101
!
ş
Fig. 92. Clisiarniţa. Firide în peretele nord al camerei 3 de la etaj, înainte de restaurare
103
Fig. 93. Clisiarniţa acum 30 ani
Bolţile încăperilor interioare erau si ele parţial păstrate, puţind li uşor completate în părţile prăbuşite, prin cercetarea consolelor de pornire şi traseul arcelor vizibile în zidărie.
Nivelul pardoselii a fost determinat prin lespezile de piatră aflate încă în camera intrării1 (nr. 3) şi prin pavajul exterior de bolovani de rîu întins de-a lungul clădirii pe o lărgime de 80 cm. Uşile interioare au fost găsite pe locul lor, cu ancadramentele de piatră profilate, crăpate, iar ferestrele, toate egale ca formă şi dimensiuni, mai păstrau încă ancadramentele originare la camerele 2 şi 5.
Lucrările de completare necesare pentru această parte a clădirii, cu excepţia uşii de intrare, nu au pus deci probleme în opera de restaurare.
La etaj însă, bolţile şi toată partea superioară a zidăriei, precum şi o bună parte din peretele faţadei, erau complet prăbuşite, răminind vizibilă numai distribuţia încăperilor interioare. Reconstituirea nu s-a putut face aci decît pe baza studiului unor fotografii mai vechi în care apar unele din elementele azi dispărute.
1 Pardoseala nouă a fost aţezatâ peste aceste lespezi, lăsate neatinse fi uşor de cercetat în caz de nevoie.
'' ■   ^lli "•>"     '^^Bll I 4 1
Fig. 96. Clisiarniţa după restaurare
Săpăturile au dezgropat şi baza turnului circular al scării care leagă parterul cu etajul, scoţînd La iveală primele două trepte masive de piatră rămase pe locul lor. Vechiul strat de tencuială văruită a faţadei clisiarniţei, găsit între zidăria scării şi faţadă, a dovedit că această scară, alipită dar nelegată de construcţia veche, a fost adăugată ulterior.
în acest loc au fost dezgropate şi cîteva fragmente de piatră, sculptate sau profilate, provenind poate de la vechea uşă de intrare, precum şi o stea de teracotă smălţuită de culoare verde.
Faţada nu a putut fi refăcută în întregime după date sigure, din cauza dispariţiei unor elemente — balcon, cornişă, uşi — încă înainte de a se fi făcut vechile fotografii. Fragmentele de brîie în zimţi păstrate la parter şi etaj, consolele de piatră indicînd existenţa unui balcon ', ancadramentele de piatră încă existente, nişele hramului şi pisaniei de deasupra intrărilor la parter şi etaj, precum şi vechile fotografii au ajutat insă la restaurarea ei.
1 Consolele de 2 m lungime, 43 cm grosime si 45 cm înălţime, erau încastrate la un capăt in zidăria etajului, sprijinite ]a mijloc pe retragerea zjdului intre parter si etaj si scoase in afară cu circa 50 cm la celălalt capăt. Din ele se mai păstrau 4 bucăţi înspre partea de est, insă toate cu capetele exterioare retezate. Pentru reconstruirea lor s-au luat ca model consolele aflate la etajul turnului intrării.
106
107
Fig. 97. Clisiarniţa după restaurare Fig. 98. Clisiarniţa după restaurare
In ceea ce priveşte paramentul, cu toate că a reieşit că era tencuit şi văruit, s-a hotărît menţinerea materialului aparent pentru a nu se mai acoperi frumoasa zidărie de piatră apărută de pe urma căderii tencuielii.
Consolidarea clădirii a necesitat folosirea în mare măsură a betonului armat introdus în structura zidăriei, din cauza proastei stări in care se aflau pereţii şi bolţile' şi din cauza unor vicii de construcţie2, descoperite în cursul lucrărilor.
1 Bolta camerei intrării era atît de roasă de umezeală, încît a trebuit să [ie dărîmată ţi r acută
2 Studiul construcţiei a descoperit că unele ziduri exterioare şi interioare ale etajului (şi anume cel de vest şi cel intermediar dintre camerele de est) se găsesc aşezate direct pe bolţi şi nu se suprapun zidurilor parterului; aceste vicii de construcţie întilmte des la vechile noastre clădiri se explică fie prin insuficienta pregătire tehnică a meşterilor, fie prin încrederea pe care aceştia o aveau în priza puternică a mortarului şi în armătura grinzilor de lemn aşezate două cîte două şi înecate în grosimea zidăriei la diferite niveluri.
Astăzi restaurarea clisiarniţei este aproape terminată. Dacă nu s-a izbutit a se reda monumentului decît parţial vechile forme din trecut din cauza unor elemente dispărute, s-a realizat totuşi scopul principal, adică păstrarea mai departe şi redarea în folosinţă a acestui monument de arhitectură din trecut.
Zidul de împrejmuire şi turnurile au fost curăţite de porţiunile de tencuială rămase pe alocuri şi apoi rostuite şi lăsate aparente, pentru a dobîndi aceeaşi înfăţişare cu restul zidăriei aparente de pe laturile nord şi vest.
Chiliile care fac obiectul lucrărilor în curs de execuţie, ale căror ziduri interioare au fost transformate radical încă în 1932, primesc acum o nouă distribuţie interioară mai potrivită nevoilor actuale ale mănăstirii. Cu această ocazie s-a constatat că paramentul exterior. în urma îndepărtării tencuielilor, este lucrat frumos în piatră brută putînd fi lăsat aparent. Prin această ultimă eliminare a tencuielii se va obţine astfel o unitate în arhitectura interioară a curţii, necesară pentru o mai bună punere in valoare a monumentului central: biserica lui Petru Rareş.
108
r
VI. MOBILIERUL
oldoviţa este printre puţinele mănăstiri, în afară de Putna, Voroneţ, Suce-viţa şi Dragomirna, unde se mai păstrează unele dintre preţioasele obiecte care odinioară constituiau cadrul interior. Ansamblul mobilierului încă existent şi cele două broderii din epoca lui Ştefan cel Mare sînt mărturiile luxului rafinat cu care era decorat odinioară interiorul unui astfel de lăcaş religios.
In biserica principală a mănăstirii se păstrează în bună stare întregul mobilier sculptat şi policromat, de o deosebită valoare artistică. El datează din două perioade deosebite. Stranele mai mari şi mai bogat decorate din naos şi scaunul zis al lui Petru Rareş, cît şi o parte dintre stranele pronaosului sînt de la mijlocul veacului XVI, iar timpla mare a bisericii, fragmentele de tîmplă, mai redusă ca proporţii, păstrate în pronaos şi cele două tetrapodii din naos sînt de la sfîrşitul secolului XVI şi începutul secolului XVII.
Piesa cea mai valoroasă din acest ansamblu este scaunul domnesc zis al lui Petru Rareş, care este deosebit de celelalte strane nu numai prin proporţiile sale mai mari1, dar mai ales prin bogăţia şi raritatea ornamentelor sculptate. Ca structură generală scaunul domnesc este deosebit de strane prin înălţime şi mai ales prin dezvoltarea dată spetezei, terminată în semicerc, cu un şir de bumbi strujiţi. Ca formă el se aseamănă cu scaunele domneşti sau arhiereşti păstrate la Voroneţ (atribuite lui Ştefan cel Mare şi mitropolitului Grigore Roşea) şi Probota (scaunul atribuit lui Petru Rareş)2. Decoraţia scaunului de la Moldoviţa este însă mai bogată şi diferită de aceea de la scaunele citate mai sus.
In genere, mobilierul păstrat în Moldova din această perioadă atestă existenţa a trei sisteme diferite de ornamentaţie, care de multe ori apar folosite în egală măsură, chiar la aceeaşi piesă de mobilier. O astfel de decoraţie se găseşte şi la scaunul Iui Rareş. Pe spetează, în partea superioară, domină o rozetă mare,
1 înălţimea maximă a spetezei 2,00 m; înălţimea părţilor laterale 1,24 m; lăţimea braţelor 0,63 m.
s O. Tafrali, Sculptura în lemn romînească, .Artă şi arheologie", I, 1928, fasc. 3, p. 12—19. N. lorga, Les arts mineurs en Roumanie, voi. II.
4~
Fig. 99. Scaunul lui Petru Hareţ
110
111
MW
Fig. 100. Scaunul lui Petru Rareş. Detaliu
Fig. 101. Scaunul lui Petru Rareş. Detaliu 112
.3" k
r
l
formată din îmbinarea unei rozete cu o roză a vînturilor, încadrată de un brîu reliefat puternic, în frînghie răsucită. în centrul ei este zugrăvit într-un medalion bustul Maicii Domnului, iar pe colţurile de jos, la stînga şi la dreapta ro-zetei săpată în lemn apare stema Moldovei redusă doar la bourul purtînd o cruce sau o stea între coarne.
Această decoraţie a spetezei, cît şi grupul de motive bazate pe diferite moduri de îmbinare a stelei, se leagă de repertoriul cunoscut aL artei populare. Roata, roza vînturilor, steaua, triunghiul, căpriorii etc. sînt motivele tipice care se întîlnesc utilizate pînă azi în sculptura populară, care sînt caracteristice atît ceramicei cit şi mobilierului moldovenesc din secolele XV — XVI1.
A doua categorie de motive de pe scaunul de la Moldoviţa o constituie împletiturile, unele mai simple, linii frînte împletite sau linii şerpuite formînd motivul tresei şi al «entrelac»-ului, altele însă sînt îmbinate cu flori mărunte crucifere. Acestea sint caracteristice decoraţiei sculptate, mai ales în piatră, din Georgia şi Armenia—-de unde prin intermediul meşterilor aduşi la curţile domneşti sau la mănăstiri s-au împămîntenit şi la noi. Prin aceste motive, scaunul de la Moldoviţa se leagă de celelalte scaune amintite mai sus, de la Voroneţ şi Probota, la care însă decorul este constituit mai ales din împletituri.
A treia grupă şi cea mai bogată este formată de motive vegetale. Vrejuri meandrice, cu semipalmete prinse în golurile create de o parte şi de alta, conuri de brad, frunze de iederă, acant îmbinat cu panglici, «entrelac»-uri etc, mereu aceleaşi ca ideie, dar intr-o continuă varietate de compoziţie, completează decoraţia scaunului domnesc şi împodobesc şi stranele păstrate în naos şi pronaos. Aceste elemente vegetale, dintre care unele de circulaţie comună atît orientului cît şi artei apusene romanice, apar la mobilierul de la Moldoviţa, cu unele particularităţi în tratare, care-i dau personalitate şi originalitate.
Pe spetezele stranelor din naos se observă încă o ultimă serie obişnuită de motive gotice între care sînt caracteristice frizele formate din trifoi închis în triunghiuri sau romburi cu laturile în segment de cerc, margarete închise în stele, frunze de ferigă etc. Un fragment sculptat, poate tot de la o strană, găsit la corul bisericii Mediaş, poartă motive foarte asemănătoare acelora de la stranele din naosul Moldovitei.
Tehnica în care sînt lucrate toate aceste motive este unitară, cu un relief abia sensibil, în care toate liniile sînt curbe, sinuoase, iar reliefurile au devenit catifelate. Mobilierul de la Voroneţ, Humor sau Buhalniţa, la care domină mai ales motivele de tradiţie populară, este lucrat asemenea crestăturilor ţărăneşti, în unghiuri şi faţete, cunoseîndu-se urmele de daltă şi cuţit. Tehnica mobilierului
1 I. D, Ştefănescu, L'ei-olution de la peinture religieuse en Buccvine et en Moldai'ie, Paris, 1928, p. 37.
O serie de discuri dc ceramică care decorează faţadele bisericilor Sf. Gheorgbe din Hirlău, Bălineşli, Neamţ etc. şi de [a Cetatea Sucevei sînt decorate cu aceste motive; ele apar şi pe plăcile dc decoraţie interioară din palatul domnesc de la Hîrlâu.
S — Mau.isrirvs. WUui 11:1
113
de Ia Moldoviţa însă aminteşte modelarea şi este legată de tradiţia orientală a sculpturii în lemn. Pe cînd la mobilierul celorlalte mănăstiri, de la Voroneţ, Humor şi Buhalniţa, meşterii de ţară au utilizat tehnica motivelor cunoscute lor, acelea pe care le făceau pe furci, bîte sau fluiere, la Moldoviţa motivele sînt înrudite mai mult cu acelea din sculptura pietrelor de mormînt, a picturii şi a ceramicei ornamentale. Asemănarea mai ales cu unele motive din pictură, pe care le foloseşte des chiar zugravul Moldoviţei, merge de altfel mai departe prin aplicarea culorilor la acest gen de sculptură. Mobilierul de tradiţie populară este necolorat, menţi-nîndu-se culoarea naturală a lemnului de nuc, păr sau stejar patinat. La Moldoviţa şi pe unele strane de la Voroneţ, peste un strat fin de preparaţie din stuc, s-a utilizat un fond roşu cinabru şi albastru cobalt pe care intervine aurul, care dă astfel sculpturii mai multă căldură şi strălucire. Policromia, care constituie o caracteristică a mobilierului oriental, este folosită şi în Ţara Romînească, pe uşile de la Cotmeana, de la începutul secolului XV. înrudirea între mobilierul moldovenesc şi uşile de la Cotmeana este vădită chiar în compoziţia şi natura motivelor, dovedind o origină comună, care poate fi pusă în legătură cu influenţe aduse de meşteri formaţi în atelierele armene şi georgiene
In afară de scaunul domnesc al lui Rareş, asupra căruia s-a insistat mai mult, fiind o adevărata sinteză a ornamentaţiei moldoveneşti din sec. XVI, merită semnalate şi stranele mai simple dar interesante. Pe unele dintre ele, decoraţia este compusă dintr-o margaretă dispusă în mijlocul spetezei şi o friză longitudinală în partea ei de jos, cu motivele gotice amintite, întîlnite şi în sculptura unor pietre de mormînt2.
Pe alte strane, legate cîte trei printr-o spetează făcută din aceeaşi scîndu-ră, apar mai ales motive vegetale în care domină palmeta de pe pietrele de mormînt. Sculptura acestor strane pare a fi fost necolorată, patina vremii i-a dat însă o căldură şi o catifelare deosebite, amintind parcă frăgezimea plantelor cu care sînt decorate.
Un alt grup de sculpturi interesante, care se deosebesc însă de celelalte şi aparţin începutului secolului XVII, sînt cele două tetrapodii din naos şi fragmentul de tîmplă aşezat acum deasupra intrării pronaosului.
Tetrapodiile3 de forma unui trunchi de piramidă cu opt laturi sînt sculptate de sus şi pînă jos. Fiecare tăblie este încadrată de cîte trei ciubuce în trei
' Palmetele stilizate de pe uşa de la Cotmeana se repetă aproape identic pe un iconostas de la Probota, azi Ia Muzeul de Artă al R.P.R., — Secţia Feudală, şi pe plăci de ceramică de decoraţie interioară din palatul de la Hîrjău — din aceeaşi colecţie.
2 Astfel de motive gotice compuse din trifoiul închis în cercuri sau triunghiuri cu laturile în segment de cerc apar în sculptura unei pietre de mormînt din biserica Precista de la Bacău, din epoca lui Ştefan (G. Balş, Bisericile lui Ştefan cel Mare, p, 282 —283, fig. 471). Părţile laterale ale sarcofagului Măriei de Mangup dc la Putna şi al doamnei Ana la Bistriţa sînt la fel decorate. Acelaşi motiv apare şi pe balustrada pridvorului bisericii din Bălineşti sau pe balustrada încastrată astăzi în faţa bisericii Sf. Ioan din Piatra Neamţ. în lemn, motive asemănătoare se păstrează pe o uşă sculptată dintr-o veche casă din oraşul ardelenesc Bistriţa, datînd din anul 1480. V. Rotii. Die deutsche Kunst in Siebenburgen, Berlin, 1934, fig. 190.
3 înălţimea 1,03 m; diametrul sus 0,70 m; o latură 0,30 — 0,26 m.
Fig. 106. Strană din naos. Detaliu
.... __________ .......£!.->t.i**4
Fig. 107. Strană din naos. Detaliu
116
117
plane diferite, cel de la mijloc fiind mai reliefat decît celelalte, şi este împărţită în două panouri. Motivele exclusiv vegetale amintesc pe acelea ale stofelor orientale — vrejuri împletite, care cresc din vase, încadrînd fructe de rodii, flori de garoafe etc. Ele sînt tipice pentru decoraţia tot mai bogată şi complicată a epocii —- şi amintesc foarte îndeaproape ornamentele pietrelor de mormînt chiar de la Moldoviţa şi de aiurea, precum şi pe aceea a plăcilor de sobă. Cu aceleaşi motive este decorată şi grinda de tîmplă colorată, care prin proporţiile ei pare să fi aparţinut desigur unui mic paraclis adăpostit într-o încăpere a turnului de intrare sau în casa domnească 1 (clisiarniţa).
1 Lungimea 2,35 m; lăţimea 0'125 m; lăţimea maximă 0,32 m.
Fig. 108. Tetrapod sculptat din secolul XVII
Fig. 109. Detaliu de tîrr.plă
Cu toate că motivele vegetale sînt folosite şi aici, ele diferă prin originea şi tratarea lor faţă de cele anterioare. Bogăţia lor, tendinţa de a nu lăsa nici un colţişor liber nelucrat, duc la confuzie şi la încîîceală. Pe cînd la cele dintîi fiecare element al motivului, chiar tratat izolat, trăia prin el însuşi, aici rămîne valoroasă numai compoziţia în ansamblul ei. Precizia şi perfecţia liniilor însă au dispărut. Policromia se foloseşte din belşug; la acest mobilier domină aurul, care în celelalte cazuri era chemat mai mult să dea accente şi să pună în valoare perfecţia liniei.
Meşterii de la Moldoviţa au lucrat mobilier şi pentru alte mănăstiri ale Moldovei; ei erau legaţi desigur de activitatea lui Efrem, episcop al Rădăuţilor. Astfel, la Suceviţa se păstrează un tetrapod aproape identic cu cel de la Moldoviţa, părînd să fie lucrat chiar de aceeaşi mînă.
O ultimă piesă de mobilier de un interes artistic mult mai mic este un analog pliant cu crestături pe margine şi cu partea de sus din piele groasă, cu o inscripţie zugrăvită în alb, în care se arată că a fost făcut de episcopul Anastasie al Rădăuţilor la 1659 (7157).
113
119
Tîmpla mare 1 a bisericii are o bogată decoraţie vegetală, in care sînt împletite şi păsărele graţioase. Ea se aseamănă ca motive cu tetrapodiile descrise mai sus, iar păsările prin eleganţa mişcărilor lor amintesc de cele pictate pe benzile decorative de pe faţada de sud a Voroneţului. Ele apar ca un element nou, neîntîlnit în sculptură decit pe piatra de mormînt a Măriei de Mangup.
Pentru bogăţia sa şi pentru varietatea motivelor utilizate, întregul mobilier de la Moldoviţa constituie o adevărată arhivă nesecată de studiu a ornamentaţiei care se utiliza în Moldova din secolul XV pînă în secolul XVII.
i V. cap. VII, nr. 17.
VIL INSCRIPŢIILE MĂNĂSTIRII1
a) Pisaniile şi inscripţiile construcţiilor
1. Pisania bisericii, aşezată pe peretele de sud, in partea stingă a uşii; cu ciubuce şi două mici scuturi de o parte şi de alta (lungimea 0,86 m, lăţimea 0,55 m) (în limba slavonă).
[35, p. 187—188; 2, p. 36]
2- Inscripţie zugrăvită deasupra uşii de intrare dintre pronaos şi gropniţă (în limba slavonă).
[35, p. 188; 32, p. 13—14]
3. Pisania clisiarniţei. In urma restaurării acestei clădiri a fost aşezată din nou la etaj deasupra intrării acesteia (în limba slavonă).
(35, p. 195—193]
b) Inscripţiile pietrelor de mormînt
4. Piatră de mormînt din pronaos, latura de nord, în dreptul ferestrei (lungimea 1,39 m, lăţimea 0,65 m) (în limba slavonă).
[35, p. 193—194]
5. Inscripţie de pe cadrul de piatră al baldachinului lui Efrem (episcopul Rădăuţilor, 1609—-1614), de pe latura de nord a gropniţei.
[35, p. 189—190]
6. Jnscripfie de pe piatra de mormînt a episcopului Efrem, aşezată sub baldachin (lungimea 1,41 m, lăţimea 0,62—0,54 m, grosimea 0,65 m) (în limba slavonă).
[35, p. 190, nr. III, fig. 23]
1 Cifrele negre din parantszele drepte sînt trimiteri la bibliografie.
121
7. Inscripţie de pe piatra de mormînt aşezată în pronaos, pe latura sudică (lungimea 1,24 m, lăţimea 0,46—0,44 m, grosimea 0,05 m) (în limba slavonă).
[35, p. 191]
8. Piatră de mormînt din pronaos, pe latura de sud, sub fereastră, în grosimea zidului (lungimea 1,25 m, lăţimea 0,33— 0,31 m, grosimea:0,50 m) (în limba slavonă).
[35, p. 192]
9. Piatră de mormînt aşezată pe latura sudică a pronaosului {lungimea 1,35 m, lăţimea 0,63—0,53 m, grosimea 0,08 m) (în limba-slavonă).
[35, p. 192—193]
10. Piatră de mormînt din pridvor, colţul sud-estic (lungimea 1,29 m, lăţimea 0,58—0,49 m).
[35, p. 194, nr. IX]
11. Piatră de mormînt în pronaos, nord {lungimea 1,31 m, lăţimea 0,47—0,36 m, grosimea 0,07 m) (în limba slavonă).
[35, p. 193]
12. Piatră de mormînt pe latura vestică a pridvorului   (lungimea 1,35 m, lăţimea 0,54 m) (în limba slavonă).
[35, p. 194—195, nr. X]
13. Piatră de mormînt pe latura sud-estică (lungimea 1,32 m, lăţimea 0,64—0,55 m) (în limba romînă).
14. Piatră de mormînt în  pridvor, pe latura sud-vestică {lungimea 1,35 m, lăţimea 0,57 m).
c) Inscripţii pe diferite obiecte
15. Inscripţia de pe aerul egumenului Anastasie (în limba slavonă).
[69, p. 206]
16. Inscripţia de pe epitaful dat Moldovitei de Ştefan cel Mare, care se află acum la mănăstirea Suceviţa (în limba slavonă).
[69, p. 207—203, pl. VI]
17. Inscripţia zugrăvită pe dosul crucii tîmplei.
[34, p. 13]
18. însemnarea  de  pe  manuscrisul dăruit  de Ştefan  cel Mare  (f. 84) (în limba slavonă).
[69, p. 185 şi urm.]
19. însemnarea de pe Psaltirea episcopului Efrem 1604 (în limba slavonă).
122
BIBLIOGRAFIE1
1. G. Balş, Bisericile lui Ştefan cel Mare, Bul. Corn. Mon. Ist-, XVIII, 1926, fasc. 43—46, p. 168—169, fig. 257—258.
2. G. Balş, Bisericile si mănăstirile moldoveneşti din veacul al XVI-lea, Bul. Corn. Mon. Ist., XXI, 1928, fasc. 55—58, p. 31—39, fig. 25—34, p. 195—201, fig. 224, 233—244, p. 217, fig. 241—242, fig. 261—262.
3. G. Balş, Bisericile şi mănăstirile moldoveneşti din veacul al XVII-lea si al XVIII-lea, Bucureşti, 1933, p. 328, fig. 544—545.
4. G. Balş, Maica Domnului îndurătoarea în bisericile moldoveneşti din veacul al XVI-lea, Bucureşti, 1930, p. 8, fig. 1.
5. Gh. Bezviconi, Călători ruşi în Moldova şi Muntenia, Bucureşti, 1947, p. 343 (călătoria episc. Parthenie).
6. AI. Bocăneţu, Mănăstirea Moldouiţa, Cernăuţi, 1933, 68 p. 4- 25 foto.
7. I. Bogdan, Documentele lui Ştefan cel Mare, Bucureşti, voi. I—II, 1913, indice.
8. Dr. N. D. Chiriac, Ctitoriiie lui Ştefan cel Mare, Cîmpulung-Muscel, 1924, p. 29—31.
9. P. Constantinescu-Iaşi, Pridvorul bisericilor moldoveneşti, Iaşi, 1927, p. 14, fig. 6.
10. P. Constantinescu-Iaşi, Decoraţia bisericilor moldoveneşti,  Chişinău, 1929, passim.
11. P. Constantinescu-Iaşi, Narthexul în artele bizantine,  sud-slave şi romîne, Iaşi, 1926, passim.
12. P. Constantinescu-Iaşi, Influenţe ale arhitecturii vechi ruseşti asupra arhitecturii romîneşti, Bucureşti, 1951, passim.
13. M. Costăchescu, Documentele moldoveneşti înainte de Ştefan cel Mare, voi. I, Iaşi, 1931, voi. II, 1932, indice.
1 în această bibliografie s-au dat numai lucrările cele mai importante în care s-au publicat studii, scurte informaţii sau imagini ale monumentului sau obiectelor din cadrul lui.
123
14. M. Costăchescu, Documentele moldoveneşti de la Ştefan cel Mare, Iaşi, 1933, indice.
15. Narcis Creţulescu, Istoria sfintei mănăstiri Rişca, Fălticeni, 1901, p. 45.
16. Documente privind istoria Romîniei, ed. Academiei R.P.R., seria A. Moldova, sec. XIV—XVI.
17. Corneliu Georgescu, Monastere Moldoviţa, în „Glasul Monahilor", Bucureşti, XV, 1937, nr. 964 (7 XI).
18. Andre Grabar, I/origine des facades peintes des eglises molăaves, în „Me-langes offerts â M. N. Iorga", Paris, 1933, p. 365—382.
19. Vasile Grecu, Darstellungen altheidnischer Denker und Schriftsteller in der Kirchenmalerei des Morgenlandes, Bucarest, 1924, 68 p., passim. (Extras din ,,Bulletin de la Section historique de FAcademie Roumaine", tom. XI)-
20. Vasile Grecu, Eine Belagerung Konstantinopels in der rumănischen Kirchenmalerei, în „Byzantion", I, 1924, p. 273—289.
21. Vasile Grecu, Din frumuseţile vechilor noastre biserici, Cernăuţi, 1926.
22. Vasile Grecu, Influenţe sîrbeşti în vechea iconografie bisericească a Moldovei, Cernăuţi, 1935, 10 p.
23. Paul Henry, Les eglises de la Moldavie du Nord des origines ă la fin du XVl-e siecle, Paris, 1930, indice Moldoviţa, şi album.
24. Hurmuzaki, Documente, voi. XV, 1, 2.
25. Grigore Ionescu, Istoria arhitecturii romîneşti, Bucureşti, 1937, p. 312.
26. Grigore Ionescu, fieîatare asupra istoriei arhitecturii romîneşti din cele mai vechi timpuri pînă în ziua de azi, Bucureşti, 1954, p. 90, f. 111, 113.
27. N. Iorga, Neamul romînesc în Bucovina, Bucureşti, 1905, p. 102.
28. N. Iorga şi G. Balş, Histoire de l'art roumain ancien, Paris, 1922, p. 47, 114, 118, 346.
29. N. Iorga, Guide historique de la Roumanie, Bucureşti, 1936, p. 130.
30. N. Iorga, Jstoria bisericii romîne, ed. II, voi. I, Bucureşti, 1929, indice.
31. N. Iorga, Istoria Romînilor prin călători, ed. II, Bucureşti, voi. I, p. 115.
32. N. Iorga, Inscripţii din bisericile Romîniei, Bucureşti, voi. II, p. 13.
33. N. Iorga, An et litterature des Roumains, Paris, 1929, p. 44.
34. N. Iorga, Les arts mineurs en Roumanie, Bucureşti, 1936, voi. II, fig. 3. p. 17.
35. Dr. E. Kozak, Inschriften aus der Bukowina, Wien, 1903, p. 184—196.
36. P. Luţia, Raport, Bul. Corn. Mon. Ist., XIX, 1926, p. 126—140, 186—183.
37. P. Luţia, Raport, Bul. Corn. Mon. Ist., XXVIII, 1935, p. 69.
38. S. FI. Marian, Inscripţiuni de pe manuscripte şi cărţi vechi din Bucovina, voi. I, p. 111.
39. Episcopul Melchisedec, O vizită la cîteva mănăstiri şi biserici antice din Bucovina, în „Revista pentru istorie, arheologie şi filologie", I, 1833, p. 54.
40. Gabriel Millet, La msion de Pierre ă'Alexandrie, în „Melanges Ch. Diehl", voi. II, Paris, 1930, p. 107.
41. Gabriel Millet, Broderies religieuses de style byzantin, Paris, 1947, voi. II, p. 87—39, pl. CLXXVII, p. 107, pi. CXC, CCXIV, CCXV.
42. Corina Nicolescu, Locuinţe domneşti în cuprinsul mănăstirilor în veacurile XV—XVII, în „Studii şi cercetări de Istoria Artei", I, 1954, nr. 3—4, p. 63—82, fig. 14—26.
43. Ion Nistor, Mănăstirea Moldoviţei. Cu ocaziunea aniversării de 400 de ani, de la sfinţirea ei, Cernăuţi, 1933, 15 p.
44. Podlacha, Malowidlta scienne, w cerkwiacth Bukowiny, Lwow, 1912, passim.
45. Popescu-Cilieni, Învelişurile vechilor noastre biserici, Craiova, 1945, p. 27. 45. Simion Reli, Călăuza monumentelor religioase din Bucovina, Bucureşti, 1937,
p. 169.
47. Simion Reli, Istoria vieţii bisericeşti din Bucovina, voi. I, indice.
48. K. Romstorfer, Die Kirchenbauten in der Bukowina, în Mitteilungen der k. k. Komission, XXI, 1895, p. 25, fig. 6—8.
49. K. Romstorfer, Einwolbung und Dachform der moldauischen Kirchen aus dem 14. bis in das 18. Jahrhunăert, Wien, 1895, passim.
50. K. Romstorfer, Die moldauisch-byzantinische Baukunst, Wien, 1896, pl. 8, fig. 104—105, 112—113, 115, 121—124.
51. K. Romstorfer, Rekonstruktionen an der gr. ort. Kirchenbauten in der Bukowina, Czernowitz, 1901, 1.
52. Studii şi cercetări de Istorie veche, VI, 1955, nr. 3—4, p. 802—810, fig, 42—52. Raport asupra lucrărilor de degajare a casei egumeneşti de la mănăstirea Moldoviţa (raionul Cîmpulung).
53. I. D. Ştefănescu, L' evolution de la peinture religieuse en Bucovine et en Moldavie, Paris, 1928, p. 111 — 119, pl. şi indice.
54. I. D. Ştefănescu, L'euohtrion de la peinture religieuse en Bucovine et en Moldavie, Nouvelles recherches, Paris, 1930, p. 35 — 37 şi album.
55. I. D. Ştefănescu, Un chef d'oeuvre de la broderie roumaine. Le voile de calice brode du monastere de Vatra Moldoviţei. (Extras din ,,L'art byzantin chez les Slaves, les Balkans. Premier recueil dedie ă la memoire de Theodore Uspensky", partea II, Paris 1930, p. 303—309 + 7 fig.).
56. I. D. Ştefănescu, L'IUustration des Liturgies dans l'art de Byzance et de l'Orient, Bruxelles, 1936, indice.
57. I. D. Ştefănescu, Iconographie de la Bible, Paris, 1938, pl. XXIX b, p. 10, pl. XLVII, p. 16, pl. LXI, p. 19, pl. LXXV, p. 21, pl. LXXVIII, p. 22, pl. LXXX b, p. 23—24.
58. I. D. Ştefănescu, Voiles d'iconostase, tentures de ciboires, aers, aers ou voiles de procession. (Extras din „Analecta", I, 1943, p. 101),
124
125
59. I. D. Ştefănescu, Mănăstirile Bucovinei, Bucureşti, 1941.
60. O Tafrali, Le siege de Constaniinople dans les fresques des eglises de Bucovine, în „Melanges offerts â M. Gustave Schlumberger", Paris, 1924, voi. II, p. 457—461, pl. XXXI, fig. 37—88.
61. O. Tafrali, Frescele bisericilor din Bucovina, în „Îndrumări culturale", Bucureşti, f. a., p. 9—11.
62. O. Tafrali, Asediul Constantinopolului în frescele Bucovinei, în „Îndrumări culturale", Bucureşti, £. a. p. 11—13, passim.
63. O. Tafrali, Sur les eglises de Bucovine, Comptes rendus de VAcademie des Inscriptions et Belles Lettres, 1924, voi. I—II, passim.
64. O. Tafrali, Frescele Moldovitei, în „Viitorul" l/IX, 1928.
65. O. Tafrali, Mănăstirea Moldovitei, în „Viitorul", 25. VIII. 1923.
63. O. Tafrali, Sculptura în lemn romînească, în „Artă şi Arheologie", I, 1928, fasc. 3, p. 12—19, fig. 8—11, fig. 15, 17.
67. O. Tafrali, Le monastere de Sucevitsa, Iaşi, 1929, p. 35.
68. O. Tafrali, Le monastere de Sucevitsa et son tresor, în „Melanges Ch. Diehl", Paris, 1930, voi. II, p. 209—210, pl. XVIII, fig. 2.
69. O. Tafrali, Le tresor du monastere de Sucevitsa, în „Artă şi Arheologie", Iaşi, IV, 1931—1932, fasc. 7—8, p. 1.
70. O. Tafrali, Le siege de Constaniinople et les portraits de la familie du prince Pierre Rareş dans les fresques de Veglise de Moldoviţa, în „Artă şi Arheologie", II, 1929, fasc. 3, p. 1—5, 3 foto -l- 2 pl. color.
71. Emil Turdeanu, La broderie religieuse en Roumanie. Les epitaphio'i moldaves aux XV-e et XV-e siecles, Bucureşti, 1941, p. 183—184, p. 206. (Extras din Cercetări Literare, IV, 1941).
72. Emil Turdeanu, Manuscrise slave din timpul lui Ştefan cel Mare, Bucureşti, 1942, p. 185—188. (Extras din Cercetări Literare, VI, 1943).
73. Fr. A. Wickenhauser, Die Urkunden des Klosters Moldovitza, în „Moldowa oder Beitrăge zu einem Urkundenbuche fur die Moldau und Bukowina, I. Abteilung, Wien, 1862, 242 p.
CUPRINSUL
Pa g.
CUVINT ÎNAINTE.............. 5
I. AŞEZAREA MĂNĂSTIRII............ 7
II. TRECUTUL MĂNĂSTIRII............ n
III. MOLDOVIŢA VECHE     . ........ 23
IV. MOLDOVIŢA LUI PETRU RAREŞ...... 27
a) Biserica «Buna Vestire».......... 27
b) Clisiarniţa................ §2
c) Zidul de împrejmuire şi turnurile...... 78
d) Chiliile................. 91
V. LUCRĂRILE DE RESTAURARE......... 95
VI. MOBILIERUL.................. 110
VII. INSCRIPŢIILE MĂNĂSTIRII......... 121
BIBLIOGRAFIE................. 123
Releveele si desenele au lost executate de: St. B a 1 ş , Dan Coi-nellu, Adina Nichi-f o r e 1, V 1 inia T o m a şl ."VI aria Ghlka-B u d e ş t i, după materialul documentar aparţinind Arhivei Institutului Central de Sistematizare al Oraşelor şl Regiunilor, Atelierul de Restaurarea Monumentelor Istorice.
Fotografiile nr. I, 4, 5-6. 10 Vi, ÎS, 27-28, 41, 55, 53, 61, Si. 69-72, 74, 77-73, 83-S2, 99-109 au fost executate de ştefan Butak; nr. 7, 17, 30, 38-40, 50, 54, 60, G2, G5-66, 79, 93, 96-98 de Corlna Nicolescu. Ele aparţin arhivei I. C. S. O. R.
Fotografiile nr. 8-9, ui, 32-37, 95 sînt din arhiva lostei Comisiuni a Monumentelor Istorice, actualmente in arhiva Muzeului de Artă al E, P. H., secţia de Arta Feudulă.
ERATA
Pag.
25 3.» 93
Rîndul
In loc de:
Se va citi;
2 jos 14 jos Ti-6 jos
500 ani îngustă
ridicat, cu anii împrejur
50 ani îngust:
ridicat, cu anii, împrejur
Mănăstirea Moklovila
Responsabil de caile: Arh. Ruxandra Vlahuţa
Tehnoredactor: Ion Tiidnr Corector respnusahlJ: CTaudia Rfllaiţft
Dt:t iu ailes l r / )S5f. Bun de tipar 14.681958. Hirlic cretată de #0 g:nfi, SJy/M:S. Caii editoriale fi.6<i Coli de tipar IU. Comanda HNR 4I3H A OTiSfl. /■: 15740. Indicele de clasificare pentru innlictecite muri 720.7 ((4t fRQMt. ladtcete de clasificări' fen'rti bibliotecile miei 72H.
Tiparul executat sut> comanda nr. 387 de Întreprinderea Poligrafici Sibiu, slr. I. V. Slalin nr. 15 — R.P.R,